Din Memoriile lui Eugen Cristescu (1968)

fr) 


i 
5 


E 


LA 
iF 


4 apr Zi, 


1 


D La 7 TE 
"r e F | h Ah AL Ai 
"fi E AnNa 
OEN Le AU 
srl PA ada tr, 


AFA! 
VI, 


hppa 


x Ei 


Da 
ga a 
Ari 


a ş 
P 


P, Í T E 
EN 
ial, 


a Pa a si 
$ CAR 
f [i pje 


F P 


ATEH 
A 


b ij 
A P | pi F 
e a a p 


hrs i 


a"s 
n | 
ï 


b 
= i i 
Fi P 


. 
mp | 
à 
BO 
s 


F Nar r 
Ti ce a E 


Fa, 


mA 


a 

a 
ra 
= 


m al 


rA ia A 


ji 


aj 


kt 
ym 


ia, 


Ti | 

FAR, 
răi] 
d 


rA apa] 
r Ai n JT HIT ml j b 
A ETT în) 


d j ih T 
f d P j T + Fr H 
| di fai ru) FILA PAREAN i Pi pi idila 
WI] L AF PA, ijj Ti, j i ] a F: ap] y ii FUS Pi f ' i 

Pair MA, SA pi ALI, PP a A a a d Ta AIPE f 

f: [i PATATET fn, SALI E a CONAN pi dei Ada, CEIA Mata AI UL rii Prod! 


F ii ri ari Pon FP "ar at i a a a d E 





À F 

| CONSILIUL SECURITATII STATULUI 
| DIRECȚIA ÎNVĂȚĂMÎNT 

SECRET 
fi 
DIN MEMORIILE 

: LUI 

Ji 


i EUGEN CRISTESCU 


ph 


Seria 1 4 ) i 











DIN PARTEA REDACŢIEI 


ignorată pină nu demult, datorită unei concepții false des- 
pre tradiție, activitatea informativă si contrainformativă des- 
jășurată de organele specializate ale statului român burghez 
suscită în ultimul timp tot mai mult interesul ofițerilor de 
securitate, 

Fără a exclude ponderea deosebită a curiozității în acest 
interes, trebuie arătat însă ca mobilul principal al său îl consti- 
tuie dorința legitimă a ofiterilor de a cunoaște cit mai multe 
aspecte ale activității informative desfășurate în trecut în țara 
noastra şi chiar de a detecta acele elemente pozitive ale e: care 
ar putea fi preluate în vederea folosirii lor, spre a se asigura 
astfel o eficiență sporită muncii de securitate. 

Ținind seama de aceste considerente și dind totodată er- 
presie orientării primite din partea Consiliului Securităţii Sta- 
tului de a se pune la dispoziția cadrelor noastre cit mai multe 
lucrari ce pot contribui la perfecționarea pregătirii lor, Direcția 
învățămînt publică prezentul material, întocmit în primii ani 
de după 23 August 1944 de Eugen Cristescu, fostul șef al Ser- 
viciului Special de Informatii (5.5.1.) în perioada 1940—1944. 

Întrucit însă materialul fusese redactat de Cristescu destul 
de neglijent — datorită, probabil, stării psihice puțin propice 
scrisului în care se afla în acel timp — a fost necesar să i se 
aducă unele îmbunătățiri de natură formală spre a i se asigura 
astfel cursivitatea şi claritatea necesare. 


Pentru înțelegerea în cit mai bune condițiuni a problemelor 


ce interesează, se impune totodată o prezentare succintă a evo- 


5 











luției acestui aparat din punctul de vedere al organizării sale, 
ul. metodelor de activitate folosite, al concepțiilor asupra mun- 
cii ete. 


După cum afirmă Cristescu, Serviciul secret ar fi luat 
Jiință în anul 1924. Această dată însă — după cum reiese din 
materialele ajlate în posesia Consiliului Securităţii Statului — 
este tnezactă, deoarece abia cu un an mai tirziu Marele stat 
major ia măsura angajării lui Moruzov, căruia îi încredințează 
sarcina organizării serviciului respectiv. Moruzov, învingind 
treptat dificultățile existente, reușește să lraducă in viata sar- 
cina încredinţată. Serviciul secret ia ast fel ființă ca organ auxi- 
liar al Marelui stat major. 

Din 1934 el trece — din punct de vedere administrativ gi 
al fondurilor — in subordinea Ministerului Apărării Naţionale 
— Secretariatul general, iar din 1940, in subordinea Preşedin- 
jtei Consiliului de Miniștri. 

Activitatea de culegere a informaţiilor desășurată de Ser- 
viciul secret urmărea realizarea obiectivelor prevăzute în pla- 
nul anual de culegere a informaţiilor, întocmit de Marele stat 
major, iar ulterior mai primeşte ordine și instrucțiuni, atit pe 
această linie cît și în alte privințe, și de la Președinția Consi- 
liului de Miniştri. 

După 1934 este împărţit în : Secţia I — in formații (ezter- 
ne) şi Secția a Il-a — contrainformaţii (interne), 

— Secţia informaţii a fost organizată pe trei fronturi: 
de est, de vest și de sud si avea ca atribuții culegerea, studie- 
rea, verificarea și sintetizarea informatiilor obținute despre alte 
țări ; 

— Secţia contrainformaţii a fost organizată pină în 1937 
în două subdiviziuni: birou şi teren, iar după această dată a 
jost reorganizată astfel: Grupa I — contraspionaj; Grupa 
a H-a — economică; Grupa a II-a — curente sociale: Grupa 
a IV-a — diverse, precum și mai multe birouri. Această secție 
avea ca atributii principale urmărirea diferitelor manifestări cu 
caracter social, politic şi economic, precum şi a activității mi- 
norităţilor naționale. 


-F 














Urmărirea obiectivelor Secţiei a Il-a se realiza numai cu 
ajutorul înformatorilor, personalul neavind voie să efectueze 
cercetări directe. 

Activitatea informatorilor în București era și ed centrali- 
zată pe grupe : politică, legionară, comunista, minorități, eca- 
uomică și diverse, iar in provincie, pe agenturi : Muntenia, Ol- 
tenia, Dobrogea, Transilvania și Moldova, 

In anul 1942 are loc o altă reorganizare, în urma căreia 
serviciul este împărțit în 12 secţii (informaţii, contrainformaţii, 
colaborare cu serviciile de informaţii ale Germaniei si Italiei, 
contraspionaj], contrasabota], cenzura corespondenței, personal, 
juridică, tehnică, radio, auto şi administrativă), precum si în 
citeva birouri. 

Noua structură este superioară celei anterioare, asigurind 
condiții mai bune pentru realizarea sarcinilor ce reveneau 
Sas, 


Cu toate că a avut o existență relativ scurtă gi a fost supus 
mai multor restructurări, 5.5.1. a reuşit totuşi să depăşească în 
ejiciență celelalte organe de represiune ale statului burghez 
romăn, Aceasta s-a datorat unei mai bune sincronizări a obiec- 
tivelor urmărite cu imperativele momentului şi cele de perspec- 
tivă, unei mai riguroase orientări a muncii spre_ realizarea lor, 
precum și progreselor mai rapide injăptuite pe calea imbungtă- 
țirii structurii sale organizatorice, a inlocuirii elementelor in- 
competente sau compromise cu cadre corespunzătoare, a per- 


jecţionării formelor şi metodelor de activitate și a pregătirii 


profesionale a personalului. 

Evoluția calitativă mai rapidă înregistrată de S.S.I. se 
explică însă şi prin aceea ca el a beneficiat de un sprijin mai 
generos decti siguranta, poliția. jandarmeria ete. din partea 
organelor în subordinea cărora s-a aflat, datorită necesității pre- 
sante pe care acestea o resimțeau — mdai ales în perioada atit 
de agitată dinaintea gi din timpul celui de-al doilea război mon- 
dial — de a dispune de o gamă cit mai largă de informaţii. 





Așa cum reiese din memoriile lui Cristescu, primul şef al 
Serviciului secret — Mihail Moruzov — a fost un om inteligent 
și cu aptitudini remarcabile pentru munca informativă, dar cu 
o pregătire substanțial inferioară celei implicate de funcția pe 
care o ocupa, fapt ce și-a pus în mod pregnant pecetea asupra 
felului cum a condus serviciul. 

Fără a putea fi acuzat că ar fi promovat empirismul în 
activitatea serviciului, el n-a militat totuși nici pentru acredi- 
tarea metodelor ştiintifice. La el era evident creditul exagerat 
pe care-l acorda flerului polițist, inspirației și ingeniozităţii, 
cu ajutorul cărora căuta să suplinească carențele din pregătirea 
profesională, precum și rudimentarismul mijloacelor folosite sau 
chiar absența acestora. 

De altfel, nu este exclus ca tot lacunele din pregătirea sa, 
conjugate cu o circumspecție exagerată, să se afle și la originea 
uversiunii — devenită notorie — faţă de documente, şi în spe- 
cial față de cele ce-i incumbau obligația de a-și consemna rezo- 
luțiile sau de a le iscăli, 

Toate aceste deficiențe, la care se mai adaugă şi altele — 
pe care Cristescu le descrie în mod detaliat în memoriile sale 
— au general în cadrul serviciului o serie de aspecte necores- 
punzătoare, cu consecințe negative apreciabile asupra capaci- 
taţii lui informative. 

În ciuda acestei situații însă, Moruzov, datorită perspica- 
cității, orientării, vocației pentru munca informativă, erperien- 
tei sale şi eforturilor depuse, a reușit să facă din Serviciul se- 
cret unul din cele mai viguroase organe represive ale statului 
burghez. 

Fiind însă preocupat de problema menţinerii şi consolidării 
situației sale, amenințată în permanență de instabilitatea vieții 
politice din țară, Moruzov adoptă o atitudine foarte elastică 
Jață de diversele grupări reacționare angajate pe vremea aceea 
în cursa pentru putere, sprijinindu-le sau, din contră, acționind 
impotriva acestora, în funcţie de evoluţia sanselor lor de 
succes. 








Această atitudine îl determină, printre altele, ca, după o 
perioadă de ostilitate deliberată impotriva legionarilor, să ca- 
cheieze cu ei, dar multe dintre elementele proeminente ale or- 
ganizației, în frunte cu Maimucă, directorul Poliţiei de sigu- 
ranță, și cu colonelul Zăvoianu, prefectul poliției Capitalei, nu- 
irind resentimente puternice împotriva sa şi considerindu-l tot- 
odată un pericol potențial redutabil, preferă — cu toate dove- 
zile deosebite de atașament pe cure Moruzov le dăduse faţă de 
Horia Sima şi alte căpetenii ale Gărzii de fier — să se dispen- 
seze de el. În consecință, este ucis la Jiluva alături de mai 
mulți demnitari şi polițiști care acționaseră împotriva legio- 
narilor. 

Evident, prin acest act s-a urmărit, printre altele, și inti- 
midurea celorlalte cadre ale aparatului represiv, 

Intrucii nici Antonescu nu-l agrease din cauza neplăcerilor 
pe care i le provocase în trecul, îl înlocuiește imediat după 
arestare (de altfel, tot el ordonase, după venirea la conducerea 
statului, şi arestarea sa) cu un ofițer din cadrul armatei, colo- 
nelul Nicolaid. 

Colonelul Nicolaid nu se dovedește a fi însă omul potrivit 
pentru functia de şef al Serviciului secret, deoarece puţinele 
măsuri pe care le întreprinde în timpul cit ocupă această func- 
ție sint foarte timide și determinate mai mult de dorința de a 
salva aparențele decit de a modifica situația existentă, astfel că 
revirimentul scontat de Antonescu în activitatea serviciului nu 
se produce. 

Nemulțumit, acesta il înlocuiește, la scurt timp după nu- 
mire, cu Eugen Cristescu, director, în acel moment, al admi- 
nistrației de stat şi al personalului din M.A.I., iar anterior di- 
rector al Poliției de siguranță, ale cărui antecedente îl reco- 
mandau ca un om capabil să aducă un suflu nou în activitatea 
Serviciului secret. 

Acesta dispune de energia şi hotărirea ce-i lipsiseră lui 
Nicolaid, iar lui Moruzov îi este net superior din punct de ve- 
dere cultural. Totodată are și o viziune mult mai conformă 
decit predecesorii săi cu cerințele vremii asupra activității pe 


T 








care trebuie să o desfășoare un serviciu de informaţii şi a con- 
Jiguraţiei ce se impune să o aibă pentru a corespunde necesi- 
taților. 

Toate acestea, precum şi faptul că imediat după instalare 
constati că nu dispune de informatori în rindul legionarilor şi, 
ca atare, că nu va avea posibilitatea să-i furnizeze informaţii 
utile lui Antonescu — care în acea perioadă își disputa cu Horia 
Sima supremația în stat — îl determină să întreprindă măsuri 
radicale, menite să asigure o ameliorare rapidă a situației exis- 
tente. 

În acest sens, procedează la reorganizarea serviciului, înca- 
drarea lui cu personal calificat, stabilirea atribuţiilor cadrelor. 
refacerea rețelei informative etc. 

Totodată, acționind în virtutea unei concepții înaintate cu 
privire la rolul învăţămintului în formarea unui aparat compe- 
lent, înființează prima şcoală din S.S.I. pentru pre gătirea pro- 
Jesională a cadrelor. 

De asemenea, creează relaţii de colaborare cu alte organe 
de stat, fixează criterii pentru încadrarea în S.S.I. şi promova- 
rea în muncă, stabileşte obligaţii precise în problema culegerii, 
verificării și exploatării informațiilor, precum şi a recrutării 
și muncii cu informatorii, întăreşte disciplina etc. 

Ulterior, sub imperiul necesităţii de a procura o cantitate 
sporită de informații și de u include noi obiective în sfera acti- 
vităţii S.S.I, ca urmare a intrării României în război, Cristescu 
procedează la o altă reorganizare — mult mai amplă și mai 
profundă — q serviciului, pentru a-l face astfel apt să satisfacă 
noile cerinţe. 

Urmărirea evoluției S.S.I. arată că acesta s-a dezvoltat pe 
n linie ascendentă, că a devenit treptat unul dintre organele cele 
mai utile statului burghez, 

Cu tot caracterul reacționar al activității sale, S.S. însă, 
prin modul — în general corespunzător — în care a reuşit să 
contracareze actiunile serviciilor de spionaj ale altor state, să 
culeagă şi să exploateze informațiile obținute despre țările ce 
figurau printre obiectivele sale, să anihileze elementele națio- 


8 














nalist-şovine active din rindul minorităţilor, a avut o contribu- 
ție importantă la upărarea existenței statului romăn. 

Activitatea S5.5.1., cu toate succesele inregistrate, nu s-a 
ridicat însă niciodată la nivelul potențialului real al acestui 
serviciu, deoarece a Jost în permanență subminaiă de diverși 
factori ca: incompetenta profesională şi lipsa de pregătire a 
unora din cadre (mai ales în perioada inițială a existenței sale), 
Jluctuația accentuată (în special a ofițerilor, care, pentru avan- 
sare, erau trimişi la comanda unităților militare), incorectitu- 
dinea în muncă, venalitatea şi arivismul unei părți însemnate 
a personalului, animozitățile dintre sefi, nesinceritatea și indo- 
lența unui număr mare de informatori etc. 

Impotriva acestor tare Cristescu a desfășurat o activitate 
lăudabilă, animat de dorința de a ridica serviciul la nivelul or- 
yanelor moderne de informații. 

Această acțiune, precum şi modalitățile alese pentru reali- 
zarea ei dovedesc buna sa orientare, merite de care se pare că 
este și el pe deplin conştient. Concludent în acest sens este 
faptul că cea mai mare parte a memoriilor sale este consacrată 
velatării măsurilor de perfecționare luate. 

În acelaşi timp însă, multe alte aspecte ale activității in- 
jormative, ce ar [i prezentat, fară îndoială, un interes deosebit, 
nu-şi găsesc — intenționat sau neintenționat — o reflectare în 
memoriile sale. 

La aceasta se mai adaugă și faptul că relatează, cu mici 
excepții, numai acele acțiuni ce-i evidențiază patriotismul, uma- 
jiismul, spiritul de echitate, intervențiile sale salutare în di- 
verse liligii avule cu organele de spionaj germane, ale căror 
revendicări lezau autoritatea statului romăn ete. 

De altfel, pe parcursul întregului material se evidențiază, 
cu ostentație chiar, preocuparea de a-și prezenta în aga fel ac- 
tivitatea incit aceasta să contureze profilul unui om, dacă nu 
progresist prin contribuția avută la reprimarea mișcării legio- 
nare sau prin tolerarea unor acțiuni antifasciste, cel puțin 
neulru din punct de vedere politic, care şi-a exercitat profesiu- 
nea în limitele stricte ale atribuțiilor sale de serviciu, frä 


g 











excese de zel în urmărirea vreuneia din categoriile de persoane 
aflate în atenția 5.5.1. 

De asemenea, chiar și aprecierile lui asupra evenimentelor 
vremii, modul cum interpretează anumite acte politice, expli- 
cațiile pe care le dă cu privire la rațiunile ce stau la baza con- 
duitei și activității diverșilor fruntaşi politici contemporani lui 
trebuie privite cu anumite rezerve, date fiind concepțiile sale 
politice. 

Cu toate aceste neajunsuri, memoriile lui Cristescu rămîn 
“Joarte utile, deoarece permit o mai bună înțelegere a modului 
cum a evoluat munca informativă în țara noastră din momentul 
cind a căpătat un caracter organizat, sistematic, pină în prezent, 
i continuității ei, a factorilor care au injluențat-o, a transfor- 
mirilor pe care le-a suferit ele. 

In. afara acestor aspecte — precum şi a altora care nu au 
fost enumerate — memoriile lui Cristescu își dovedesc utilita- 
tea şi prin faptul ca, folosindu-se de argumente convingătoare, 
dintre care majoritatea sînt ilustrate cu exemple, confirmă, încă 
G dată, valabilitatea postulatului că desfăşurarea unei activități 
informative eficiente nu este posibilă fără o perfecţionare con- 
tinuă a muncii, a structurii organizatorice a organului respectis 
şi a pregătirii profesionale şi culturale a cadrelor, precum. şi a 
aceluia că, date fiind cerinţele deosebite pe care această activi- 
tate le pune în fața cadrelor, ea nu poate fi prestată decit de 
oameni devotați, 


10 























ORGANIZAREA ȘI ACTIVITATEA 
SERVICIULUI SPECIAL DE INFORMAȚII 


Deși tratarea unei asemenea probleme, cum este cea a or- 
canizării și activității Serviciului Special de Informaţii, impune 
să ai în față un bogat material documentar, mă voi märgini 
sa-l redactez numai pe baza datelor pe care memoria mi le mai 
poate servi astăzi, 

Deoarece crearea Serviciului Special de Informaţii nu a 
izvorit dintr-o concepţie spontană, ci a fost rezultatul unei 
tradiții informative de peste 32 de ani, este necesar să facem 
un scurt istoric al străduințelor depuse în România pentru in- 
liințarea ṣi dezvoltarea serviciilor care aveau menirea să apere 
structura intimă a statului român și interesele sale legitime de 
securitate naţională. 


Capitolul I 
PERIOADA 1905—1914 


Pină in anul 1905, statul român poseda — pe teritoriul ve- 
chiului regat — oficii de poliţie în oraşe, complet dependente 
de fluctuațiile politice. Funcţionarii polițienești veneau și plecau 
o dată cu guvernele, astfel că nu se poate vorbi de o operă de 
continuitate în acest răstimp, 

În 1905 a intervenit o primă organizare a poliţiei noastre, 
cind s-a creat Serviciul poliției generale a statului, in Direcţia 
administraţiei generale din Ministerul de Interne. 

Acest. serviciu centraliza rapoartele informative ale poli- 
țiilor din ţară și le prezenta ministrului spre rezolvare. Poli- 


11 








Hile de orașe erau in dependența completă a prefecţilor de 
judeţ. 

În Prefectura poliției Capitalei exista un birou de infor- 
maţii, care se ocupa însă mai mult de problemele de poliție 
judiciară. 

Mai adunau informaţii polițiile de frontieră, de la călătorii 
veniți in țară, cit si de la surse ocazionale. 

În anul 1907 au izbucnit răscoalele ţărăneşti. 

Studiind dosarele din acea vreme, se poale uşor constata 
ca guvernul a fost total surprins de aceste evenimente. 

Nici după potolirea revoltelor ţărânesti guvernul nu a 
putut stabili, în mod precis şi documentat, dacă la cauzele de 
ordin social şi economic nu s-au adăugat şi elemente de pro- 
pagandă ori agitație. nepulind găsi explicația generalizării 
acestor mișcări, după semnalul dat din comuna Flâminda, ju- 
dețul Botosani, De asemenea, nu s-a putut stabili dacă în ge- 
neza acestor tulburări s-au infiltrat influențe străine, venite 
de peste frontierele ţării. 

Doar o singură constatare justă şi reală a făcut guvernul, 
şi anume că această delecțiune informativă se datorește lipsei 
unui organ central de informaţii, cu antene specializate, râs- 
gpindite pe tot teritoriul țării şi care să desfășoare activitate 
contraintormativă şi îinformalivă peste frontiere. 

Acestea au fost motivele care au condus, în anul 1908, la 
înființarea Direcţiei siguranței generale a statului din Minis- 
terul de Interne. 

Noua instituție avea menirea de a conduce activitatea po- 
lițienească, administrativă şi judiciară din ţară, precum și 
misiunea specială de a acționa pe teren informativ, ocupin- 
du-se îndeosebi de evenimentele și infracțiunile cu caracter 
politic, 

Siguranța generală a înființat cite o brigadă specială de 
siguranță în fiecare capitală de judeţ și a reorganizat poliţiile 
de irontieră, pentru a putea pătrunde mai în adincime în țările 
limitrofe, spre a aduna material informativ ce interesa sigu- 
ranța frontierelor naționale. 


12 






































Caracteristicile speciale ale acestor oficii informative erau 
că ele nu mai depindeau de pretfecţii de județe și deci erau 
scoase de sub orice influență politică, devenind astfel instru- 
mente informative stabile, subordonate — ierarhie si direct — 
Siguranței generale a statului, care le punea la dispoziţie şi 
fondurile necesare pentru îndeplinirea misiunii lor. Ele au fost 
incadrate cu ofiţeri și agenţi de siguranţă, avind o ierarhie şi 
salarizare specială, 

În Capitală se înfiinţează mai multe brigăzi speciale de 
siguranţă, înglobate în Inspectoratul brigăzilor centrale. 

În centrala Direcţiei siguranței generale a statului se 
creează un serviciu al secrelariatului, sub care denumire func- 
fiona, în realitate, Serviciul central al siguranţei statului, care 
conducea întreaga acțiune informativă si contrainformativă 
din țară, 

Paralel cu această acţiune, Marele stat major, prin Secţia 
a Il-a, activa și el în domeniul informativ. De asemenea, pe 
lingă statele majore ale marilor unități militare funcţiona cite 
un birou 2, care desfășura activitate de contrainformaţii în 
armată și de contraspionaj în teritoriu, 

Prin ofițeri special pregătiţi şi agenţi de frontieră se in- 
filtrau în ţările vecine elemente informative pentru adunarea 
materialului necesar, în special din Ardeal, unde acestea aveau 
legături cu patrioții români, 

În Școala de război se predau cursuri speciale de infor- 
maţii, pentru pregătirea ofiţerilor în acest domeniu, 


Capitolul I 
PERIOADA 1914—1918 


Cu aparatul informativ descris mai sus, statul român intră 
în campania din 1913 în Bulgaria, apoi în perioada de neutra- 
litate 1914—1916, precum și în războiul de reîntregire 1916— 
1918. 

România era legată prin tratate de alianță cu Puterile 
centrale. Acestea urmăreau : 


13 








1. Să ţină România strins legată in cadrul acestor alianțe 
si să o oblige astfel să intervină la momentul oportun. 

2. Să supravegheze activitatea şi legăturile Lranco-engleze 
pe teritoriul român. 

3. Să menţină aservirea economiei româneşti în folosul 
Puterilor centrale, care aveau nevoie în special de petrol şi 
cereale. 

Serviciile de informaţii german, maghiar și austriac au des- 
făşurat în această perioadă o intensă activitate pe teritoriul 
român, pentru protecția şi impunerea celor trei interese poli- 
tico-strategice menţionate, 

Siguranța generală și Marele stat major român au lăcut 
eforturi lăudabile pentru paralizarea acestei ofensive informa- 
tive, precum şi pentru pregătirea intrării noastre în război, 
acțiune asupra căreia s-a păstrat un secret. deplin. 

În perioada neutralității, Siguranța generală a descoperit 
opera de corupție întreprinsă de germani în România prin in- 
termediul unor bănci şi societăți comerciale. În special Banca 
Generală a Ţării Românești, care finanța exportul de cereale 
şi petrol, finanța în același timp şi o serie de oameni politici 
şi ziare româneşti care activau în direcția menținerii României 
în orbita politicii germane. Dovezile acestei acțiuni de corup- 
ție le-au constituit piesele celebrului „Dosar Giither“, întocmit 
de Siguranţa generală și pus la dispoziția primului ministru 
din acea vreme, Ionel Brătianu. 

Activitatea de contraspionaj a serviciilor române s-a re- 
marcat prin descoperirea multor agenți progermani, trimiși sau 
stabiliţi pe teritoriul român, culminind cu arestarea lui Ver- 
zea, directorul general al poştelor, care a determinat sinuci- 
derea generalului Zottu, seful Marelui stat major. 

De asemenea, Siguranţa generală a devalizat o serie de 
curieri diplomatici ai statelor din Europa centrală, ceea ce a 
aaus un important material informativ, politic şi militar. 

Prin acţiuni informative ofensive, Siguranţa generală și 
Marele stat major au reuşit să se orienteze din punct de vedere 


14 





militar asupra situaţiei din Ardeal, servindu-se în special de 
românii ardeleni, folosiți ca informatori, şi care după război 
au fost încadrați ca funcţionari superiori în serviciul de sigu- 
ranță al statului întregit. 

După începerea războiului, în constituirea Marelui Car- 
tier General a intrat şi o puternică brigadă specială de sigu- 
ranță, pentru acţiune informativă și apărarea spatelui coman- 
damentelor militare. S-a putut astfel descoperi trădarea colo- 
nelului Crăiniceanu, care voia să treacă liniile de luptă la ger- 
mani, unde îl chema colonelul Sturdza, ce dezertase mai înainte, 

La părăsirea Munteniei au lost lăsaţi o serie de agenți de 
informaţii care și-au făcut datoria cu prisosință, informind, 
atit peste Dunăre, prin dreptul Galaţilor, cît și peste munţi. 
comandamentul român asupra situației din teritoriul ocupat. 


Capitolul III 
PERIOADA 1918—1924 


Prin încheierea tratatelor de pace, statul român primește 
în graniţele sale trei noi provincii, dar în același timp şi mari 
mase compacte de populație minoritară. 

Reorganizarea statului în noile sale frontiere impune și 
adaptarea la noua situaţie a serviciilor de ordine publică şi 
siguranţă de stai, 

Jandarmeria, ca organ de menţinere a ordinii, dar avind 
si atribuţii contrainformative, este reorganizată pe întreg teri- 
toriul ţării. 

Brigăzi de siguranţă sint înființate şi în noile provincii și 
regrupate în inspectoratele generale de siguranţă, 

În Capitală, Inspectoratul brigăzilo» centrale este ampli= 
ficat cu o serie de noi elemente, cu care s-au constituit brigă- 
zile mobile, ce aveau raza de acțiune peste toată ţara. 

Schimbările intervenite în structura geografică a Romā- 
niei au dat naştere la o serie de acţiuni iridente. Astfel, iri- 
dențele maghiară, bulgară, ucraineană, germană şi altele au 


19 











reținut multă vreme atenția organelor puse în slujba ordinii 
și siguranței statului. 

Pe de altă parte, psihoza de după război a dat naştere la 
noi probleme politice şi sociale ca: mişcarea antisemită, regru- 
parea noilor organisme politice, mișcările muncitoreşti etc. 

Din aceste motive, activitatea serviciilor de siguranță era 
concentrată mai mult pe terenul contrainformativ, neglijin- 
du-se acțiunea informativă peste frontiere, deşi ofensiva ser- 
viciilor străine de spionaj impotriva noastră se accentua tot 
mai mult. 

În perioada neutralității, precum si în timpul războiului, 
se tăcuseră însă o mulţime de constatări interesante asupra 
poziţiei României în sud-estul Europei. 

Teritoriul român constituie o poziţie cheie, atit prin așe- 
zarea lui geografică, cit și prin bogățiile naturale de care dis- 
pune. 

Situat la această răscruce de drumuri între Orient şi Occi- 
dent, el a servit deseori ca trambulinä de pe care s-a avintat 
jocul de interese politice, economice şi militare ale diferitelor 
state. 

Tentativa de penetrație germană, bazată pe vechea con- 
cepție preconizată în dictonul „Drang nach Osten", s-a cioc- 
nit întotdeauna de interesele engleze de dominație în Orientul 
apropiat, și acest conflict s-a disputat adesea pe teritoriul ro- 
mån. 

Zăcămintele de petrol, cărbuni, sare și alte minerale, re- 
zervele de cereale și prezența Dunării ca arteră internaţională 
de comunicație amplifica importanța acestei zone de interese 
contradictorii. De aceea, atit în timpul războiului, cît şi în pe- 
rioada de care ne ocupăm, serviciile de informaţii străine şi-au 
incrucișat adesea săbiile peste pămintul românesc, în urmă- 
rirea obiectivelor fixate de statele cărora le aparțineau şi pe 
care trebuiau să le protejeze. 

Acest „război al forțelor nevăzute“ a fost resimţit şi de 
serviciile române de informaţii. Parţial. el a putut fi cunos- 


16 





cut și de public din cazurile reflectate de literatura vremii. | 
Astfel, după război, statul major francez a tipărit o serie de 
cărți sub pseudonimul .Lucieta“, 

Tot atunci au apărut scrierile colonelului englez Lawrenze, 
din serviciul de informații britanie, precum și cărțile colo- 
neilor Răder şi von Nicolai, conducători ai serviciilor de infor- 
maţii ale Puterilor centrale. 

Toate aceste lucrări expuneau succesele agenților din ser- 
viciile de informaţii în executarea misiunilor speciale ce le-au 
avut de indeplinit în diferite state, printre care şi România. 

În faţa acestor constatări, Marele stat major s-a hotărit in 
cursul anului 1924 să înfiinţeze un serviciu civil de informaţii, 
după modelul serviciului civil francez, atașat la Secţia a II-a. 

Astfel a luat fiinţă Serviciul secret al Marelui stat major. 


Capitolul IV 
PERIOADA 1924—1940 


Cum în România nu existau în acel timp prea mulți spe- 
cialiști în misiuni informative, iar puţinii care se găseau erau 
luncționari în Siguranţa generală, Marele stat major s-a oprit 
tot asupra unui fost ofițer de siguranță, Mihail Moruzov. 

Inceputurile Serviciului secret au fost destul de dificile, 
Statul major nedispunind de resurse bugetare suficiente, iar 
Moruzov negăsind personalul necesar cu care să-] incadreze. 

Serviciul funcţiona rudimentar, în diferite case conspi- 
rative. 

Moruzov a reuşit să obţină de la Marele stat major o serie 
de ofițeri pentru organizarea centralei serviciului, iar ca func- 
ționari civili a cooptat unele elemente mai bune din Siguranţa 
generală, cărora le-a oferit lefuri și grade mai mari decit aveau 
aici, 

Serviciul secret funcţiona pe baza unui regulament foarte 
succint și care nu era confirmat de nici o autoritate., El se com- 
punea din două secții principale — Secţia de informaţii şi Sec- 


2 e. 150 17 











5 


Ha de contrainformaţii — precum și din cîteva birouri secun- 
dare (personal, juridic, secretariat) și un mic laborator., 

Secția de informații, compusă în majoritate din ofițeri, 
secundați de funcționari civili, ca referenți pentru diferite pro- 
bleme, era împărțită în patru fronturi: de nord, de est, de 
vest și de sud, la fiecare funcționind cîte un ofițer ca şef al 
frontului şi altul ca şef al agenturii. 

Ca organe informative, Secţia de informații constituise 
citeva centre de informaţii pe Irontieră, prin care treceau agen- 
ţii peste graniţă. 

Mai tirziu, Moruzov â obținut de la Marele stat major per- 
misiunea de a-i numi pe unii ofițerii din serviciu ca ajutori de 
atașați militari, iar pe unii funcţionari civili ca secretari ai ata- 
şaților militari, dindu-le astfel atit acoperirea cit și imunitatea 
necesare ca să poată acționa pe linie informativă. Rezultatele au 
fost însă foarte slabe. 

Moruzov mai avea unele legături informative peste fron- 
tieră, în special printre foştii ofițeri din armata țaristă, legături 
care nu erau insă cunoscute de Secţia de informații şi a căror 
taină s-a dus cu el in morminţ, 

Serviciul secret mai obținea unele informaţii externe prin 
schimb de informaţii și colaborare cu statele majore polonez, 
ceh, iugoslav-și finlandez, 

Materialul adunat prin aceste surse, completat cu cel ob- 
inut in urma schimbului de informaţii cu diferiți ataşaţi mi- 
litari din țară, precum şi cu cel provenit de la curierii diplo- 
matici era prelucrat la Secţia de informaţii și comunicat Ma- 
relui stat major, care mai dispunea şi de informaţiile culese 
de ataşații săi militari și de cele ce-i veneau de la Ministerul 
Afacerilor Externe. 

Pină în anul 1928, Siguranța generală continua să se in- 
lormeze şi peste frontieră : după această dată acţiunea infor- 
mativă externă a fost abandonată. 

Prin legea pentru organizarea Poliției Generale a Statului 
din 1930, brigăzile de siguranţă au fost desființate şi trecute 


18 











ca al treilea birou al Poliţiei de siguranţă în polițiile de orașe. 

Secţia de contrainformaţii a Serviciului secret era com- 
pusă numai din elemente civile. 

Problemele erau repartizate pe grupe : politice, economice, 
minorităţi, contraspionaj, informații generale etc. 

Secţia de conirainformaţii era condusă de un director, aju- 
tat de şefii de grupe şi de echipe. Ea avea o agentură de leren, 
condusă de un şef de grupă, împărțită pe echipe pentru supra- 
vegheri, filaj, informaţii, verificări etc. 

În țară, numai în citeva orașe principale erau rezidenţi 
contrainformativi, mai cu seamă în regiunile cu minorități na- 
ionale, activitatea principală destâșurindu-se în Capitală. 

În cursul anului 1938, Marele stat major, după indicaţiile 
lui Moruzov, a înfiinţat. pe tot cuprinsul țării, nişte birouri de 
contrainlormaţii. sub denumirea de Birouri statistice, la care 
colaborau şi ofiţeri de la birourile 2 din marile unităţi militare, 
Ele se suprapuneau peste zonele corpurilor de armată și ale 
diviziilor. 

Aceste birouri statistice îşi procurau informaţiile de pe te- 
ritoriu fie direc, [ie prin colaborări (mai ales în acest fel) cu 
poliţia, siguranţa şi jandarmeria. 

Secţia de contrainformaţii întocmea zilnic un buletin in- 
formativ, iar unele informaţii treceau la Biroul juridic pentru 
verificare si eventuale cercetări. 

Serviciul secret crease un buletin juridic pentru cercetă- 
rile necesare in materie de contraspionaj, condus de ofițeri ma- 
gistraţi. 

Aparatura tehnică a serviciului era foarte sărăcăcioasă, 
slabă, mult depăşită de necesitățile vremii. 

Personalul care desfăşura activități de birou era bun, insă 
prea numeros faţă de cel de pe teren. 

Personalul serviciului se ridica la circa 300 de persoane. 

În acest cadru rezumativ s-a desfășurat activitatea Servi- 
ciului secret ca organ civil, subordonat şefului Secţiei a I-a 
din Marele stat major. 


19 








Capitolul V 
MIHAIL MORUZOY ȘI COLABORAREA CU GERMANII 


După cum se ştie, de la preluarea puterii în Germania de 
către Hitler, influența politică germană a crescut în Europa, 
iar tendința de penetraţie spre est s-a accentuat tot mai mult. 

În ţările ce cuprindeau, în cadrul hotarelor lor, minori- 
tăți germane, acestea formau „Coloana a V-a", ca instrument 
de agitație și revendicări, precum și ca sursă de agenți ai dife- 
ritelor servicii de informații germane. 

În România, politica germană stimula mişcările năționaliste, 
și În special pe cea legionară, care în alegerile din 1937 cis- 
tigā un număr important de voturi, ceea ce zdruncină echili- 
brul politie intern menţinut de vechile partide. 

Psihoza naționalistă influențează pe însuși regele Carol 
al II-lea, care trece la o politică mai personală, caracterizată 
în același timp prin accente naționaliste. 

Astfel se explică aducerea guvernului Goga-Cuza. consti- 
tuirea Frontului Renașterii Naţionale, a Partidului Națiunii, a 
guvernului Gigurtu de mai tirziu etc. 

Cum însă nu puteau trăi concomitent două forțe politice 
cu caracter naționalist, cea a regelui şi cea a partidelor de ex- 
tremă dreaptă, regele modifică constituţia și înlătură i nstituţiile 
democratice prin înlocuirea principiului „toate puterile emană 
de la națiune" cu acela că „toate puterile emană de la rege". 


* 


În aceste circumstanțe politice, Moruzov, care avea legă- 
turi strinse cu Ernest Urdăreanu, mareșal al palatului, fie sub 
influența psihozei naţionaliste, fie sub sclavia oportunismului 
personal și a dorinței de a-și consolida situaţia de viitor, trece 
la un act important de colaborare cu Abwehr-ul (Serviciul de 
informaţii al armatei germane). 

De prin 1938 el face o serie de tentative în scopul de a lua 
contact cu conducătorii acestui serviciu şi, deși întimpină indi- 


20 





ferenţă la început, se adresează baronului Killinger, pentru a-i 
mijloci legătura cu ei. Killinger, fiind prieten cu amiralul Ca- 
naris, şeful Abwehr-ului. obține consimțămintul acestuia pen- 
tru un contact cu Moruzov. La început contactul a fost indirect. 
prin maiorul Herman von Stransky, din partea Abwehr-ului, 
și locotenentul colonel Ionescu Micandru, din partea Serviciului 
secret român, 

Primul preţ al colaborării a fost eliberarea a doi ofițeri 
din Abwehr care fuseseră condamnaţi pentru spionaj in Ro- 
mânia, 

Mai tirziu s-a dus chiar Moruzov în Germania, unde a 
luat contact direct cu Canaris. 

Interesele şi obiectivele strategice, politice și economice pe 
care le-am descris în capitolul III, urmărite de Germania în 
România, în estul și sud-estul european, deveneau tot mai pre- 
sante in această perioadă premergătoare celui de-al doilea 
război mondial, pentru susținerea căruia Germania avea nevoie 
de petrolul românesc. 

În întrevederile cu Moruzov, amiralul Canaris acceptă o 
colaborare informativă cu Serviciul secret român, dar cu două 
condiţii principale : 

— Ambele servicii să inliințeze un organism comun pen- 
tru siguranţa zonei petrolifere și cursului Dunării; 

— Moruzov să asigure serviciul german că va lace tot 
posibilul ca România să furnizeze Germaniei cantitățile de pe- 
trol de care va avea nevoie în viitor. 

Pentru satisfacerea primului deziderat, se organizează un 
serviciu de siguranţă, acoperii, al zonei petrolifere și al trans- 
porturilor pe Dunăre. 

El este compus din agenţi ai Serviciului secret român, du- 
blaţi de agenţi ai Abwehr-ului, recrutați din rindul minorităţii 
naţionale germane din ţară, cunoscători ai limbii române. 

Acestia făcuseră în Germania un instructaj special pentru 
protecția instalaţiilor petroliere și aplicarea măsurilor de contra- 
sabotaj. Erau în număr de circa 120 şi li s-au dat carnete ca 


2l 

















agenți ai Serviciului secret român, astfel că aveau acoperirea 
necesară şi erau puși la adăpost de suspiciuni sau eventuale ne- 
plăceri din partea autorităților române, ei contind ca fiind în 
serviciul statului român, 

Misiunea acestui serviciu astfel constituit era : 

— să culeagă informaţii în regiune; 

— să efectueze observaţii si supravegheri asupra instala- 
țiilor petroliere și să intervină la nevoie direct spre a evita 
eventuale distrugeri sau acte de sabotaj; 

— să urmărească activitatea personalului tehnice englez sau 
liloenglez şi să paralizeze orice tentativă de a provoca pre- 
judicii; 

— să facă paza efectivă a trenurilor-eisterne cu benzină 
care plecau în Germania. 

Pe cursul Dunării, Serviciul de siguranță trebuia să asi- 
gure transportul cu şlepurile al cerealelor și benzinei şi să asi- 
sure paza instalațiilor din porturi și a canalelor din zona 
Orșova-Porţile de Fier, spre a evita o eventuală obturare a 
acestei importante artere de comunicație. 

Moruzov a mers însă şi mai departe în intenția sa de a pro- 
teja interesele germane în România. 

Cu ocazia cercetărilor ce s-au făcul de justiţie, după ares- 
tarea sa, s-a dovedit că el cumpărase cu prețul de 16 milioane 
lei moșia Buda, la 5 km de Ploieşti, Actul era întocmit pe nu- 
mele unui om de încredere al său, căruia însă Moruzov a avut 
srijă să-i ia polite pentru o valoare egală cu preţul de cumpă- 
rare a moşiei, 

Această proprietate cuprindea o serie întreagă de clădiri şi 
atenanse, care, după informaţiile mele, trebuiau să adăpos- 
lească mai multe grupuri de „Comandos" germane, ce aveau 
misiunea să împiedice orice act de distrugere a instalaţiilor pe- 
troliere de către tehnicienii englezi care urmau să se retragă 
în caz.de intervenţie a trupelor germane. 


Serviciul acesta a funcţionat în bune condițiuni şi cu re- 
vultate efective. 


22 





Trecînd acum la cel de-al doilea deziderat al lui Canaris — 
garanţia continuității furniturii de benzină — trebuie să men- 
ționăm că Moruzov a dat această asigurare. 

Atunci, amiralul Canaris l-a luat şi l-a dus la generalul 
Keitel, şeful Statului major al forțelor armate germane, care 
l-a făcut atent că răspunde cu capul de garanţia dată. Moru- 
zov a confirmat încă o dată angajamentul luat faţă de Canaris. 

Subsemnatul, după ce am luat în primire conducerea 5.5.1 
si am cunoscut aceste fapte, am căutat să le examinez mai 
adine şi am făcut următoarele constatări : 

Toate aceste fapte s-au petrecut sub ministeriatul lui Ar- 
mand Călinescu care, după cum se ştie, a dus o politică de 
neutralitate în conflictul european și în dezechilibrul provocat 
de Germania, dar totusi cu tendințe filofranceze și o anumită 
ostilitate împotriva Germaniei. 

A ştiut Călinescu sau Marele stat major de toate aceste 

aranjamente ale lui Moruzov sau nu ? Concluzia cercetărilor 
ee a fost că nu au ştiut. 

Călinescu l-a suspectat la un moment dat pe Mor uzov, dar 
nu a avut motive suficiente să ia atitudine Împotriva lui, mai 
ales că acesta avea strinse legături și era apărat de Urdăreanu 
la palat. 

Dar cum s-au introdus in ţară agenţii germani plasați pe 
Valea Prahovei şi pe Dunăre, fără ştiinţa și autorizația lui 
Armand Călinescu, care era şi ministru de interne ? 

Explicaţia este următoarea: la un moment dal, Armand 
Călinescu a avut impresia că este supravegheat chiar de agenții 
de siguranță puși să-l păzească; a cerut atunci schimbarea in- 
epectorului corpului de detectivi, Vinţilă Ionescu, care a tre cul 
la Serviciul secret, Moruzov dînd în schimb pe Niky Ștefănescu, 
omul lui de mare încredere. 

Acesta. pe baza listelor date de Moruzov cu numele agen- 
ților germani, dădea ordine directe la punctele de frontieră 
ca să le permită intrarea în țară, cu plata taxei de viză de fron- 
tieră, 


23 





și astfel s-au strecurat aceşti agenţi în țară, unul cite unul, 
iără ca legația română din Berlin să le acorde vize, pentru 
care aceasta ar [i trebuit să avizeze Ministerul de Externe şi să 
ceară autorizarea prealabilă a Internelor. 

Odată ajunși la Bucureşti, luau contact cu Serviciul se- 
cret, care le dădea carnete de identitate ca agenţi ai sâi si îi in- 
cadra În Serviciul de siguranţă al zonei petrolifere si al cursului 
Dunării. 

Desigur că tot prin această filieră urmau să se introducă 
în ţară şi elementele componente ale grupurilor de „Comandos", 
dacă guvernul Gigurtu nu ar fi admis venirea în țară a Mi- 
siunii militare germane, cu toate anexele sale. 

Dar cum puteau să opereze aceste grupuri de „„Coman- 
dos“? 

Explicația am allai-o mai tirziu, datorită informațiilor ob- 
ținute şi verificărilor efectuate asupra cauzelor reale care au 
impus formula geografică a Dictatului de la Viena și după ce 
am cunoscut. pe colonelul Lahonsen, din centrala Abwehr-ului, 
autorul acestor formaţiuni de asalt. 

Se știe că sub presiunea Germaniei şi Italiei ni s-a impus 
să ne înțelegem cu ungurii asupra unei formule de impărţire 
a Ardealului. Dar, la conferința de la Turnu-Severin, ungurii 
pretindeau cedarea unei fișii aproape verticale care să cuprindă 
frontiera de vest pină la Arad, cu schimb de populaţie de o parte 
și de alta. Delegații români însă nu au admis această formulă. 

În august 1940, Germania era slapină în vest, prin supu- 
nerea Franței, și acum se lucrau la statul major german pla- 
nurile pentru stăpinirea Balcanilor şi campania în est. 

Drumurile treceau peste Ungaria care, în orice caz, trebuia 
să primească o satisfacţie, cum s-a încercat la Turnu-Severin. 

România trebuia să facă sacrificii — după concepția italo- 
germană — care mai tirziu urmau a fi recuperate prin satis- 
facţii în est, 


24 














„Aurul negru“, cum i se mai spune petrolului. o dăruire a 
naturii atit de bogată în foloase, a jucat de această dată un rol 
nefavorabil intereselor noastre, 

Linia geografică verticală, ca frontieră despărţitoare a Ar- 
dealului, aşa cum fusese cerutā la Turnu-Severin, se trans- 
formă, în urma Dictatului de la Viena, în linie orizontală, ca un 
pumnal infipt în pieptul neamului românesc. 

Interesele strategice ṣi economice — stăpinirea petrolului, 
element de viaţă al războiului — au determinat statul major 
german să ceară această săgeată orizontală, cu virful. amenin- 
tātor deasupra Braşovului, numai la 80 km de zona petrolileră, 
care putea fi astfel ocupată de blindatele germane în decurs de 
2—3 ore. 

Grupurile de „Comandos“, înzestrate cu armament de vò- 
ium mie dar cu mare putere de foc, trebuiau să asigure stä- 
pinirea tuturor instalaţiilor petroliere în primul moment şi, cu 
ajutorul batalioanelor de parașutişti ce aveau să fie lansate ime- 
diat, să menţină situaţia pină la sosirea carelor blindate ger- 
mane. 

Din aceleași interese germane, zona petroliferă a constituit 
in timpul războiului regiunea cu cea mai puternică aparare 
antiaeriană, iar în timpul bombardamentelor comandantul ger- 
man al zonei avea în permanenţă telefonul deschis cu coman- 
damenlul german, de unde generalul Keitel se informa, minut 
cu minut, de pagubele cauzate. 


Continuind a examina angajamentele luate la Berlin de 
Moruzov, am mai constatat următoarele: 

Instituirea unui serviciu comun pentru siguranța produc- 
ției şi transporturilor de petrol, precum și a derivatelor sale 
ar mai putea fi privită ca un act de competența unui serviciu 
de informații, dar aducerea și camuflarea pe teritoriul țării a 
unor efective militare străine şi, mai ales, asigurarea furni- 











turii de petrol constituiau acte politice și militare de o extremă 
gravitate. 

Moruzov însă era un tip destul de circumspect in actele 
sale şi, în tot jocul lui politie, primul obiectiv era să-și apere 
spatele și să-şi protejeze retragerea. 

El nu şi-a putut lua asemenea angajamente fără a avea o 
garanție de la un for superior. Și acel for nu putea fi altul decit 
Ernest Urdăreanu, cu care Moruzov lucra în acel timp în cele 
mai strinse legături. Urdăreanu, prin influența lui asupra re- 
selui Carol al II-lea, schimba şi constituia guvernele după cum 
ii dictau interesele de moment; numai el putea să garanteze 
respectarea angajamentelor luate de Moruzov. mai ales că în 
acea vreme Urdăreanu făcea eforturi să înlăture grupările na- 
ționaliste și să rămină el pe primul plan față de Germania, 

Atentatul împotriva lui Armand Călinescu şi cascada gu- 
vernelor ce au urmat după Dictatul de la Viena au dărimat insă 
planurile lui Urdăreanu și Moruzov. Primul a fost nevoit să 
plece din ţară o dată cu regele Carol al II-lea, iar Moruzov a 
fost arestat la 5 septembrie 1940, din ordinul lui Antonescu, în 
momentul cind se înapoia de la o nouă conferinţă cu amiralul 
Canaris. 


+ 


Pentru completarea şi lămurirea activităţii Serviciului še- 
cret, adaug citeva caracterizări asupra lui Moruzov şi a siste- 
melor sale de lucru. 

S-a născut în comuna Zebil, județul Tulcea, ca fiu al unui 
preot lipovean. Vorbea, din familie, limba rusă şi bulgară, dar 
nu cunoştea nici o limbă occidentală, ceea ce i-a produs mari 
dificultăţi în relaţiile de colaborare, sociale şi de serviciu, Fă- 
cuse trei clase de liceu, dar nu citea nici o carte în alară de 
ziare, şi pe acestea foarte superficial. Cind avea nevoie de vreo 
relație de ordin cultural, se adresa vreunui specialist și învăţa 
pe de rost. 


26 








Nu-i plăcea să scrie şi nici chiar să semneze. De aceea, în 
arhivele serviciului, rezoluţiile lui sint extrem de rare, iar sem- 
nătura o dădea numai cind era absolut necesar. 

Explicația acestui fapt o găsim şi în caracterul lui, căci nu-i 
plăcea deloc să se angajeze formal in vreo acțiune, pentru a avea 
totdeauna posibilitatea de joc şi sustragere de la răspundere. 
De aceea, rezolva problemele de serviciu verbal și tot aşa dă- 
dea si ordinele si instrucțiunile necesare. 

Intrat de tinăr ca agent în Serviciul de siguranță al Do- 
bragei, în limpul primului război mondial ajunge șeful acestui 
serviciu. 

Dispreţuind birocrația, era mai mult inclinat spre activi- 
tatea de teren. În Dobrogea. şi mai ales pe frontiera româno- 
bulgară. cunoscind şi limba necesară, a destăşurat o serie de ac- 
țiuni reuşite. În timpul războiului colaborează, ca reprezen- 
tant al Siguranţei generale pentru problemele dunărene, cu 
comandanții militari din regiunea Galaţi şi mai apoi din sudul 
Basarabiei. 

În toate aceste acţiuni face dovada că este un bun poli- 
iist, tip temerar şi cu calităţi native informative. Cu ocazia 
colaborării cu militarii, captează o serie de legături și bună- 
voințe care i-au ajutat în 1924 la recomandarea sa ca şef al 
Serviciului secret din Marele stat major. După război se in- 
toarce la conducerea Serviciului de siguranță al Dobrogei, însă 
intră în conflict cu noul director general al Siguranţei statului, 
Romulus Voinescu, care-l suspectează de spionaj şi de o serie 
de afaceri neoneste, între care şi mari contrabande făcute la 
Gurile Dunării şi în Basarabia, cu schimbul rublelor în lei. 
Pe baza unei vaste anchete, este destituit și arestat. 

Prin relaţii politice, pe care Moruzov le-a cultivat tot- 
deauna. reuseste ca instrucţia să-i claseze dosarul, dar nu reu- 
seste să anuleze și decretul de destituire. Rătăceşte astfel prin 
Capitală, trăind în mizerie, bătind la toate ușile după ajutor 
şi oferindu-și serviciile, pe care taţi insă le respingeau, de- 


27 











oarece era considerat „suspecti — o umbră care l-a urmărit 
toată viaţa, pină la mormint. 

În sfirsit, recomandat de generalul Dragu, care comandase 
in Basarabia şi căruia Moruzov i-a făcut unele servicii, pre 
cum şi cu ajutorul colonelului Rădulescu, şeful Secţiei a I-a 
din Marele stat major, în 1924 reuşeşte să fie numit şef al Ser- 
viciului secret, nou înființat, contind ca funcționar civil în Mi- 
nisterul de Război. 

Romulus Voinescu a făcut o puternică opoziţie acestei nu- 
miri, de care insă Marele stat major nu a ţinut seama. Din 
această cauză, colaborarea intre Siguranța generală şi Marele 
stat major a avut mult de suferit. 

În noua sa calitate face eforturi disperate si reuşeşte, an 
de an, să organizeze serviciul in formația deserisă la capilo- 
lul IV şi să-i dezvolte activitatea. 

Deși lipsit de obișnuința de a citi. era suficient de inteli- 
gent ca să asimileze de la alții datele ce-l interesau si să le 
reproducă apoi ca cunoştinţe proprii. 

Era foarte şiret. ascuns, lucrind totdeauna într-un cadru 
restrins şi egoist. Avea o concepţie totdeauna confuză şi com- 
plicată, dar suficientă abilitate ca să se descurce în situaţiile 
cele mai grele. 

In acest om trăiau două temperamente deosebite: unul 
blind, bun și inclinat spre acte de dăruire sufletească şi omenie; 
altul, complet diferit. Atunci cînd interesul lui intra în joc, Mo- 
ruzovy abandona orice fel de scrupule și devenea o fiară care 
slișia Iārā milă, uzind de orice mijloace, permise sau ne- 
permise. 

Acest caracter dublu apărea într-o formă sau alta ca ma- 
nitestare exterioară a unui singur comandament interior: opar- 
tunismul, menținerea și formarea situației sale, fără nici o re- 
zervă, 

Între 1924—1930 se ocupă mai mult de Serviciul secret, pe 
care-l organizează in bună parte; apoi intervine la guvernul 
național-țărănist, cu care făcuse legătura de cînd acest partid 


28 








kmr pT LE i 





era in opoziție, şi reuşeşte sa obțină anularea decretului de 
destituire, fiind astfel numit în postul de director general în 
Ministerul de Război, însărcinat cu conducerea Serviciului 


secret din Marele stat major. 


În această postură nu-i mai place să vină la birou decit 
foarte rar, la luni de zile, lucrările fiind lăsate în seama sub- 
alternilor. 

Louieşte în case din ce în ce mai luxoase, cumpără mobilă 
străină, covoare, tablouri şi lucruri de valoare, întreţine re- 
lații cu sculptori. pictori şi pozează să-şi facă tablouri. Am gä- 
sil si în statele de serviciu asemenea artişti care au incasaț le- 
luri ani de zile fără să presteze nici un serviciu. 

Din 1930, observind că alţi poliţişti se duc regulat pentru 
studii în străinătate, îi imită și, înarmat cu un pasaport diplo- 
matic pe numele ing. Ștefănescu, pleacă însoțit de o grupă de 
translatori, ca să ia aer apusean. 

Arhivele serviciului nu conţin nici o urmă a activității lui 
in străinătate, deşi cred că a avut și unele legături informative 
personale. 

Sub regele Carol al II-lea face eforturi repetate şi reuşeşte 
să inire în grațiile acestuia şi ale camarilei de la palat, mai 
ales in timpul cercetării asa-zisului „complot al colonelului 
Precup'. Cultivă aceste relaţii cu perseverenţă și le alimentează 
cu tot felul de informaţii politice sau releritoare la persoanele 
care manifestau atitudini ostile palatului, în special la prințul 
Barbu Știrbey, remarcabil adversar al regelui Carol al II-lea. 
Se amestecă în raporturile dintre rege și ceilalți membri ai 
familiei regale şi perseverează în această acțiune. 

Moruzov nu avea nici cultură politică, nici cultură profe- 
sională, în afară de unele cunoştinţe practice, căpătate prin ex- 
perienţă, iar altele captate prin relaţiile cu poliţişti sau ofițeri 


de informaţii mai instruiți. 


Pe acestia îi ruga sau le plălea ca să-i întocmească cite un 
studiu asupra vreunei probleme, cu care se retrăgea la vreo 
vilă pe Valea Prahovei, şi acolo îl învăța pe de rosi. Această 


29 








operație repetată îi intipărea în memorie un capitol de cunoş- 
linţe pe care apoi le etala, cu dezinvoltură, în discuţii provo- 
cate de el însuși. fixind și subiectul, pe care îl cunostea în 
detaliu. 

Cu acest procedeu, pentru necunoscătorii de fond ai pro- 
blemelor informative el apărea ca un „om bine informat“, dar 
imediat ce-l forțai să iasă de pe linia fixată de el și treceai la 
alte probleme, venea cu generalităţi şi idei vagi, apărind aşa 
cum era în realitate — un tip unilateral. 

Un alt sistem cultivat permanent de Moruzov, în interesul 
menţinerii situaţiei sale, era acela de a calcula şi prevedea gu- 
vernele ce vor urma la cirma statului, precum şi generalii care 
vor putea veni la conducerea Ministerului de Război sau a Ma- 
relui stat major. 

Pe toţi aceștia ii informa preventiv, păstra legătura cu ei 
şi uza chiar de diferite servicii personale sau atenţii, pentru 
asigurarea relaţiilor viitoare. Cind şeful Marelui stat major Îi 
era inconvenabil, ca în 1934. cînd in această calitate Antonescu 
ii ceruse socoteală de modul cum se cheltuiau fondurile infor- 
mative, el fugea cu serviciul la Ministerul de Război şi se în- 
torcea numai cind venea un nou șef de stat major, care-l agrea, 

Deși nu avea o funcţie politică, Moruzov, prin caracterul 
lui conspirativ şi tenebros, s-a amestecat adesea, cu stingăcie. 
în culisele politice. Manevrele sale au fost de multe ori desco- 
perite și ele au dus chiar la sfirşitul tragic al vieţii sale. 

Fiind lipsit din familie de o educaţie de societate, fugea de 
lume și de relaţii sociale și se retrăgea într-o viaţă interioară, 
înconjurat numai de cîțiva oameni — zisi de încredere — 
care-i limitau complet orizontul politie, mărginindu-l la sim- 
ple calcule de interesa meschine. 

Astfel, cind Armand Călinescu i-a cerut un funcționar de 
mină forte, care să-l înlocuiască pe Vintilă Ionescu, el i l-a dat 
pe Niky Șteiănescu, secundat de Comşa, ambii foşti polițiști, 
dar care „știau să tragă bine cu revolverul“. 


30 








În perioada de represiune a mișcării legionare, 1938—1939, 
aceştia, la îndemnul lui Moruzov, care urmărea să capteze 
grațiile lui Călinescu, întrebuințează violența sub toate formele. 
ajungind pină la suprimarea mai multor conducători legionari, 
sub acoperirea „evadării de sub escortă“ sau a „sinuciderii prin 
sirangulare”, 

Dar, după moartea lui Călinescu și sub influența raportu- 
rilor cu germanii, Moruzov își schimbă atitudinea şi trece în 
cealaltă extremă, favorabilă legionarilor, Tratează cu Canaris 
aducerea unui guvern legionar, așa cum doreau germanii. 

Cind Horia Sima vine cu Nicolae Pătraşcu clandestin în 
tară si sint arestaţi de jandarmi in Banat şi apoi transferați la 
Siguranţa generală, Moruzov, cu concursul lui Niky Ștefănescu 
și fără ştiinţa ministrului de interne, Ghelmegeanu, Îl ia noap- 
tea pe Horia Sima și, după lungi tratative, il duce la palat ca 
să negocieze cu Urdăreanu, după care este pus în libertate și 
intră însoţit de alți camarazi în guvernul Gigurtu. 

Încercind să-şi repare situația la legionari și să-i aibă ori- 
cind la îndemină pentru combinaţiile politice aranjate cu Ur- 
dăreanu, mobilizează pe loc la Serviciul secret un grup de co- 
mandanţi legionari, in frunte cu Horia Sima. Actele de mobi- 
lizare pe loc le-am găsil în arhivele serviciului și au fost pu- 
blicate. Ele aveau ca scop să-i pună la adăpost de chemare la 
unități în caz de mobilizare. Lista primului lot fusese intocmită 
chiar de Horia Sima, căci de pe dinsa lipsea numele lui Radu 
Mironovici, pretendent legitim la conducerea mişcării. 

lată cum, același Moruzov, mincător de legionari, ii imbră- 
țișează și le face diverse servicii importante, din oportunism 
si joc politic. 

Acelaşi Moruzov care, prin rapoartele intocmite asupra le- 
găturilor lui Antonescu cu legionarii determinase palatul să-l 
interneze pe acesta în lagăr, întreține el însuși relaţii cu le- 
gionarii, 

Dar linia în zig-zag pe care mergea, dintr-o extremă în 
alta, trebuia să se fringă și firele pe care le minuia trebuiau 


al 











să se încurce, şi astfel Moruzov, ca şi exponentul lui la Sigu- 
ranța generală, Niky Ștefănescu, cad în dizerația palatului. 

El caută un sprijin în afară și, în primele zile ale lui sep- 
tembrie 1940, se întilnește într-o nouă conferință cu Canaris, 
la Veneţia. Acesta îl informează cu privire la evenimentele din 
țară şi despre chemarea generalului Antonescu la putere. 

Moruzov işi aminteşte de toată lupta lui contra lui An- 
tonescu dusă ani de zile, dar se bizuie pe germani, pe legionari 
şi pe refacerea relațiilor cu palatul. 

Întreabă totuşi la telefon de la Veneţia pe șeful Secţiei de 
contrainformaţii, directorul Florin Becescu, zis Georgescu, care 
este situația și dacă poate să se înapoieze în țară, 

Acesta, din prostie sau din neștiință, îl asigură că aducerea 
lui Antonescu la guvern nu are nici o importanţă din moment 
ce guvernul e siăpin pe situaţie, şi-i spune să vină în tară. 

Moruzov, cu toate sfaturile lui Canaris de a mai rămine în 
străinătate pină la liniştirea și clarificarea situaţiei din România. 
vine la București și, chiar în seara sosirii, 5 septembrie, este 
arestat și dus la Prefectura poliției, spre a fi pus la dispoziția 
Justiţiei, să dea socoteală de actele sale. 

Regele și Urdăreanu, plecind din ţară, dispare şi această 
speranță a lui Moruzov. Cît despre germani, se găsea în țară 
in acea vreme un grup important al Gestapo-ului, sub condu- 
cerea colonelului Geissler. 

Intre Gestapo și Abwehr existau mari fricțiuni si ele se 
resimțeau și pe teritoriul român. Moruzov colaborase cu 
Abwehr-ul şi deci era rău privit de Geissler, care avea strinse 
legături cu legionarii, pe care îi stimula la agitație și îi înarma, 

Moruzov se incurcase de mult în rețeaua de intrigi poli- 
tice interne. Conducind Serviciul secret, confundase informația 
politică cu politica propriu-zisă și jocul informaţiilor cu jocul 
politic. El cade astfel și în cascada de intrigi dintre serviciile 
străine de informaţii ce-și disputau influența în ţara noastră. 

Mai rămineau legionarii. La Siguranța penerală, Maimucă. 
inspector delegat, director al Poliţiei de siguranţă si colaborator 


32 








ikier Ti 

















| 
| 
| 
| 


| 





apropiat al lui Geissler, vechi şi înverșunat dușman al lui Moru- 
zov, informează pe legionari despre toate actele de violență 
săvirşite de acesta și Niky Ștefănescu împotriva camarazilor 
lor și le procură material informativ şi documentar în acest sens. 

Prefect de poliție era colonelul Zăvoianu, legionar feroce 
şi autor al tuturor samavolniciilor poliției legionare din această 
perioadă. Sub auspiciile lui se face o judecată tainică a tuturor 


celor ce au lovit mișcarea legionară şi, deci, şi a lui Moruzov. 


Sint puse în cumpănă şi actele personale ale lui Moruzov 
favorabile mişcării, dar cîntăresc mai greu cele defavorabile, şi 
mai ales faptul că a dat friu liber subalternilor săi să întrebu- 
ințeze — fără nici o supraveghere şi nici un control — violența 
și revolverul împotriva legionarilor deținuți, a căror soartă an- 


gaja grav răspunderea lui. 


În afara celor arătate mai înainte, aceasta a fost cauza prin- 
cipală pentru care judecata a hotărit: „Singe pentru sînge“, În 
mare taină, colonelul Zăvoianu, care ştia ce are să urmeze. 


_ transportă pe Moruzov din arestul Prefecturii poliției Capitalei 


in fortul Jilava, alături de Niky Ștefănescu, Comşa şi toți foştii 


A miniștri, demnitari, ofițeri şi poliţişti care au activat impotriva 


mișcării legionare și asupra cărora plana aceeaşi sentință. 

ȘI astfel, în noaptea de 27 noiembrie 1940, Moruzov își gă- 
sește sfirșitul în tragedia de la Jilava, răpus de Eloanțele le 
gionare trase chiar din armele germane. 


Capitolul VI 
ÎNFIINŢAREA SERVICIULUI SPECIAL DE INFORMAŢII 


După cum este știut, inainte de abdicarea regelui Carol al 
Il-lea, Antonescu obținuse semnarea decretului prin care i se 
dădeau „depline puteri", regele răminind astfel numai cu func- 
tiile reprezentative. 

Prin acest decret Antonescu devenea „conducător al statu- 
lui și preşedinte al Consiliului de Miniștri“. 

Importanța acestui „act constituţional“ stătea în consecin- 
jele lui juridice. Pentru prima oară se instituia în România func- 


| 
3 e, 150 33 











ţia de „conducător al statului“, care exercita, prin drepturile lui 
depline, puterea legislativă, executivă gi judecătorească. Trans- 
formările intervenite astfel în structura constituțională funda- 
mentală a statului trebuiau să afecteze și instituțiile prin care 
se exercitau aceste drepturi. 

Ca ofițer de stat major, pe care l-a condus o bucată de 
vreme, Antonescu ştia că un stat nu poale [i cirmuil lără a avea 
la dispoziţie o orientare informativă cit mai largă şi mai precisă. 
Cum însă Moruzov si Serviciul secret ii cauzaseră ani de zile 
mari neplăceri, nu mai voia să audă de acest nume. Trebuia 
creat un serviciu pe baze cu totul noi. 

Astiel, din primele zile ale lui septembrie 1940, numește în 
locul lui Moruzov pe colonelul Nicolaid, pe care îl cunoştea de 
la Marele stat major, precum și de la Scoala de război, unde 
acesta fusese un ofițer eminent. 

Colonelul Nicolaid era un foarte bun teoretician în materie 
informativă, dar nu poseda practica acestei activități și nu func- 
ționase niciodată in vreo instituție cu asemenea misiune. Ca 
temperament era un om foarte comod, care lăsa subalternii să 
lucreze, el mărginindu-se doar să semneze lucrările ce i se pre- 
zentau şi să citească buletinele Secţiei de informaţii. Aceste ca- 
racteristici ale lui Nicolaid se resimţeau de altfel ṣi în activitatea 
serviciului, pe care l-a condus două luni și jumătate. 

Pe baza ordinelor şi indicațiilor lui Antonescu se întocmeşte 
„Decretul lege pentru înființarea Serviciului Special de Infor- 
maţii“. El este publicat in Monitorul oficial din septembrie 1940, 
în primele zile ale guvernării lui Antonescu, ceea ce marchează 
importanţa și urgenţa pe care el o acorda organizării acestui ser- 
VICIU. 

Din decretul respectiv rezultă că : 

— „Se înfiinţează un Serviciu Special de Informaţii. 

Deci, este vorba de un serviciu nou, care poartă o nouă ti- 
tulatură, astfel că vechiul Serviciu secret trebuie considerat des- 
fiinţa. 

De altfel, aceasta era și intenția lui Antonescu, care voia 
să așteamă uitarea asupra trecutului. 


34 





































— „Serviciul Special de Informaţii stă sub ordinele şi di- 
rectivele conducătorului statului“, 

Noul serviciu nu mai depinde de Marele stat major, astfel 
ca pretenţiile acestei instituții asupra lui nu pot fi considerate 
valabile. 

Textul fiind destul de larg, pentru interpretarea lui trebuie 
să ne referim și la intenţiile legiuitorului, care a voit ca condu- 
cătorul statului să fie șeful superior al acestui serviciu, ce urma 
sa activeze numa! conform ordinelor şi directivelor sale. 

— „Serviciul depinde din punct de vedere administrativ de 
Ministerul Apărării Naționale", 

Adică, personalul, materialul şi fondurile trebuiau asigurate 
de Ministerul Apărării Naţionale, în bugetul căruia erau trecute. 
Personalul era numit şi controlat de şeful serviciului care, la 
rindul lui, era subordonat conducătorului statului. 

În ce priveşte „fondurile“, decretul prevedea că șeful servi- 
ciului are „libertate absolută“ în întrebuinţarea lor, iar controlul 
asupra modului cum se vor cheltui a fost reglementat printr-o 
lege specială și atribuit Înaltei Curți de Conturi şi nu Ministe- 
rului Apărării Naţionale. 

— „Serviciul Special de Informaţii colaborează cu Marele 
stat major şi celelalte departamente“. 

Prin urmare, raporturile între serviciu şi Marele stat major, 
precum și cu celelalte departamente erau raporturi de colabo- 
tare și nu de dependență. Atunci, de cine depindea Serviciul 
Special de Informaţii ? 

De conducătorul statului, care era — prin efectul legii — şi 
conducătorul superior al serviciului; cum însă acesta era şi pre- 
şedinte al Consiliului de Miniştri, serviciul depindea — ierarhic 
— de Preşedinţia Consiliului de Miniştri. 

Aceasta a fost situația de drept şi de fapt. Deoarece acesi 
decret nu a precizat însă expres, în textele lui, această depen- 
dență organică, ea a fost mentionată, în mod clar și precis, în al 
doilea decrel-lege pentru reorganizarea Serviciului Special de 
formații, intocmit de mine, mai tirziu. 


39 











Directivele, ordinele şi rezoluțiile conducătorului statului se 
dădeau șefului serviciului fie verbal, fie în scris, prin Secreta- 
riatul general, Cabinetul militar sau Serviciul de centralizare a 
informaţiilor din Preşedinţia Consiliului de Miniștri. 

De altfel, aceasta a fost şi intenţia lui Antonescu, ca noul 
serviciu să nu mai circule între Marele stat major şi Ministerul 
Apărării Naţionale, ca pe vremea lui Moruzov, să nu se mai 
preteze la jocuri politice după interesele şefului său, ci să ur- 
meze politica de stat, în care scop trebuia să depindă de con- 
ducerea statului, care se exercita organic prin Președinția Con- 
siliului de Miniștri. 

Decreţul a trebuit să prevadă că Serviciul Special de Infor- 
maţii depinde din punet de vedere administrativ de Ministerul 
Apărării Naționale, căci bugetul lui trebuia să figureze in buge- 
tul unui departament, şi era mai logic aici. În plus, noul serviciu 
nu putea prelua personalul și materialul fostului Serviciu secret 
— aşa cum s-a petrecut în fapt — fără existenţa acestui text, 

Colonelul Nicolaid nu poate fi acuzat de unele imperiec- | 


liuni şi impreciziuni care rezultă din textul decretului, în spe- ġ 


cial in problema „dependenţei serviciului“, deoarece el nu avea 
cunoștințe de drept şi se vede din factura laconică a textelor 
că el a fost întocmit de militari. 

În orice caz, prin acest decret-lege se pun bazele Serviciului 
Special de Informaţii şi se creează o nouă etapă in viața si tra- 
diția informativă din România. 

Neavind textul oficial al decretului la dispoziţie, l-am re- 
constituit, pe cit posibil, din memorie, astiel că pot îi și unele 
rectificări, dar, în esenţă, concepția din care a izvorit, intenţiile 
urmărite de legiuitor si caracteristicile ce i le-am imprimat au 
fost cele pe care le-am menţionat. 


* 


Legea, creind o nouă situaţie de drept, colonelul Nicolaid 
era obligat să procedeze la o nouă organizare și o nouă încadrare 
a personalului. 


36 





În fapt, el s-a mărginit însă să preia materialul fostului ser- 
viciu, precum și personalul acestuia, pe care l-a plasat sub noua 
sa firmă, organizarea răminind tot cea veche, fără nici o schim- 
bare. Nu s-a făcut nici o revizuire a personalului serviciului, 
menținindu-se confuzia şi haosul de pe vremea lui Moruzov. 
Au mai fost aduși însă cîțiva ofiţeri în plus, prieteni personali 
ai şetului serviciului, 

Nicolaid s-a mărginit să satisfacă cerinţele pur formale ale 
decretului-lege, adoptind în toate scriptele noua titulatură a ser- 
viciului şi lucrind direct cu conducătorul statului, căruia îi co- 
munica verbal sau prin rapoarte scrise rezultatele activităţii ser- 
viciului. 

Buletinele de informaţii erau trimise Marelui stat major şi 
; _ Ministerului Apărării Naționale, spre a satisface cerințele legii. 

Chestiunea dependenței organice de Președinția Consiliului 
de Miniștri nu a fost clarificată în această perioadă, căci colo- 
nelul Nicolaid nu crease raporturile necesare cu serviciile res- 
pective din Preşedinţie. Ca militar, el nu voia să-și prejudiciaze 
relaţiile cu Marele stat major și Ministerul Apărării Naţionale 
și de aceea lasă serviciul in aceeaşi situaţie neclară care rezultă 
şi din impreeciziile decretului. 

Marele stat major insă reţinuse în dependenţa sa birourile 
statistice și-și crease noi centre informative pe frontieră, ca or- 
gane proprii. Avind în plus și materialul informativ de la ata- 
șații săi militari şi de la Ministerul Afacerilor Externe, com- 
pensa, în parte, pierderea din cadrele sale a Serviciului secret 
„4 șia personalului acestuia. 
| Activitatea colonelului Nicolaid s-a limitat la expedierea 
„lucrărilor curente, urmînd drumurile trasate şi metodele rä- 
mase de la vechiul serviciu, cu corectările impuse de noua 
titulatură, 








+ 
Un singur fapt este demn de remarcat în această perioadă : 
d continuarea colaborării cu Abwehr-ul. 
el În acest scop, ofițerul de legătură între serviciile secrete ale 
Germaniei și României, maiorul Stransky, ia contact cu colone- 


37 











lul Nicolaid, căruia îi expune aranjamentul făcut cu Moruzov 
și-i cere să continue colaborarea. 

De asemenea, imediat după arestarea lui Moruzov, amiralul 
Canaris vine în ţară şi face o vizită conducătorului statului, ge- 
neralul Antonescu, intervenind în favoarea celui arestat. 

Antonescu ii expune motivele care l-au determinat să ia 
această măsură, adăugind că justiţia își va spune cuvintul asupra 
tuturor acuzațiilor ce i se aduc în legătură cu activitatea sa ca 
sef al Serviciului secret. La cererea lui Canaris, Antonescu dă 
asigurări că nu are nici o intenţie de a ridica viața lui Moruzov, 

În a doua parte a discuţiei, Canaris se referă la colaborarea 
dintre el și Moruzov, la serviciul din Valea Prahovei şi Dunării 
şi la schimbul de informaţii ce se realiza între cele două servicii 
de mai multă vreme si cere lui Antonescu să autorizeze conli- 
nuarea acestei activități comune, ceea ce Antonescu aprobă. 

Locotenentul colonel Ionescu Micandru și maiorul Stransky 
sînt introduşi în cabinetul lui Antonescu, unde primesc instruc- 
Huni să continue a lucra ca și pină atunci. Aceștia pun în cu- 
noştinţă şi pe Nicolaid, care primeşte şi el ordine în același sens. 

Prin acest act important, colaborarea iniormativă intre 
Abwehr şi Serviciul Special de Informații devine, dintr-o legă- 
tură secreță, o activitate comună, oficială, autorizată de forul su- 
perior de conducere a statului. 

În baza convenției încheiate de guvernul Gigurtu, Misiunea 
militară germană vine în țară după 12 octombrie 1940, avind in 
componenţa ei și un serviciu al Abwehr-ului, 

Sint aduşi in completare noi agenți germani pentru zona 
petroliferă şi Valea Dunării şi se amplifică colaborarea pe teren 
informativ şi contrainformativ. Prezenţa Abwehr-ului în ca- 
drul Misiunii militare germane, autorizate să vină în țară, îi dă 
acestuia un caracter oficial, de altfel ca şi activităţii comune 
a celor două servicii de informaţii. 


$ 


Prezența în ţară a uncer trupe germane constituia o puter- 
nică încurajare pentru miscarea legionară, aflată acum la guvern. 


J0 








Jalurile și violențele iau o mare dezvoltare pe tot cuprinsul țării, 
şi în special în Capitală, unde echipele de şoc, de sacrificiu şi, 
mai ales, poliția legionară fac descinderi neautorizate, ridicind 
obiecte, alimente, bani, sub pretextul că sînt pentru „ajutorul 
legionar“, deşi în realitate erau pentru ei. Magazine, ateliere, de- 
pozite, fabrici etc. sint luate cu forţa din miinile proprietarilor, 
in locul cărora se instalează legionari. 

La Prelectura poliției dictează colonelul Zăvoianu şi, noapte 
de noapte, sint aduse aici grupe de cetățeni suspectaţi de legio- 
nari. Aceştia sini supuşi la cele mai oribile torturi, în urma că- 
rora mulți își dau sfirșitul, cadavrele lor fiind găsite apoi prin 
pădurile de la marginile Capitalei. 

Barbaria se întinde de la un capăt la altul al țării, în toate 
crașele înregistrindu-se nenumărate victime. La ţară se înfiin- 
țează „stilpul infamiei“, în faţa primăriilor, unde sint legaţi 
și bătuți toți acei care au luat vreodată atitudine impotriva 
legionarilor. 
| Teroarea trebuia însă dezvoltată la maximum și orice în- 

cercare de răspuns, fie din partea adversarilor, fie din partea 
autorităților, trebuia paralizată, De aceea, în rîndurile legio- 
narilor se dă cuvint de ordine : „Arme ! Cit mai multe şi mai 
bune“. Și astfel incepe o goană după arme, ridicate de la dife- 
rite autorităţi, de la particulari, cît și din magazinele de a- 
ceastă branşă, 

La Siguranța generală, Ghica, secundat de macedoneanul 
Maimucă, organizează sute de percheziții şi ridicări în rindul 
aşa-zişilor „masoni“, 

Antonescu primeşte nenumărate plingeri directe şi proteste, 
iar șefii parchetelor din ţară informează Ministerul Justiţiei de 
cele ce se petrec in circumscripțiile lor. De asemenea, Mihai An- 
tonescu, ca ministru al justiţiei, comunică conducătorului statu- 
lui rapoartele primite. 

Dar toţi șefii serviciilor de ordine publică, în frunte cu mi- 
_nistrul afacerilor interne, generalul Petrovicescu, se menţin in- 
tr-o permanentă tăcere asupra tuturor acestor samavolnicii şi 


39 








contestă faptele atunci cind ele sint puse în discuția „conferin- 
telor de ordine publică“: de către Antonescu. 

Reproșurile pe care Antonescu i le făcea lui Horia Sima 
erau primite de acesta cu o atitudine de sfidare şi din ce în ce 
mai insolentă, ceea ce punea pe Antonescu pe ginduri. 

Colonelul Nicolaid fusese numit în urma recomandării co- 
lonelului Dragomir (cel care făcuse legătura între Antonescu şi 
Horia Sima şi care înlesnise aducerea legionarilor la putere), iar 
S.S.I, era singurul organ care ar îi putut informa pe şeful sta- 
tului de cele ce se petrec în țară, mai ales că acesta reproşa criza 
de informaţii in care se găsea. 

De la S.S.I. însă nu se primeau nici un fel de informații 
asupra acestor fapte, căci Nicolaid, secundat de directorul con- 
trainformațiilor, Georgescu, se complăceau şi ei în aceeași tăcere 
generală fie de frică, fie din oportunisin, fie pentru că erau și ei 
cuprinși de psihoza legionară. 

Ca director al administraţiei de stat şi al personalului din 
Ministerul Afacerilor Interne primeam zilnic subprefecţi, pre- 
tori, notari, funcționari de carieră, precum si polițiști, foști 
elevi şi colaboratori ai mei, care mă informau de teroarea le- 
gionară din țară. 

Comunicam aceste date subsecretarului ordinei publice, 
Alexandru Roşianu, singurul care luase poziție impotriva prac- 
ticilor legionare și informa pe Antonescu. 

Criza informativă în care se zbătea conducerea statului și 
pericolul pe care Roșianu il prevedea determină pe acesta să 
ceară lui Antonescu schimbarea conducerii 5.5... singurul or- 
gan de stat care putea să-i mai informeze. 

În plus, S.S.I. fiind subordonat prin legea sa de organi- 
zare direct conducătorului statului, Horia Sima nu avea drep- 
tul să se amestece în această schimbare. 

În ce mă privește, eram cunoscut că, în calitate de director 
al Poliţiei de siguranţă, timp de 14 ani am activat împotriva 


mişcării legionare şi am efectuat dizolvarea Gărzii de fier în 


1931 şi 1933, pentru care am fost condamnat la moarte prin 
scrisoare publică de Corneliu Zelea Codreanu. 


40 








Avind în vedere că eram funcţionar de carieră, fără nici 
o culoare politică, și că condusesem Poliţia de siguranţă ani de 
zile, ceea ce-mi înlesnise o educație profesională şi o practică 
apreciabilă în materie informativă și contind pe atitudinea și 
activitatea mea, net antilegionare, subsecretarul de stat Roşianu 
propune lui Antonescu să fiu numit în locul colonelului Nicolaid. 

Cum generalul Antonescu cunoştea atitudinea şi antece- 
dentele mele în raport cu mişcarea legionară încă din 1934, 
cind deținea funcția de șef al Marelui stat major şi colabo- 
rasem cu el ca reprezentant al Siguranţei generale, fiindu-i 
recomandat şi de Nicolae Titulescu, cu care ocazie discuta- 
serăm toţi trei atentatul impotriva lui Duca şi intreaga pro- 
blemă legionară, acceptă propunerea făcută de Roşianu. 

Pentru aceste consideraţii s-a semnat decretul prin care 
am fost numit în locul colonelului Nicolaid la conducerea Ser- 
viciului Special de Informaţii. 

Primind comunicarea pentru publicare în Monitorul ofi- 
cial a decretului de numire, Mille Lefter, comandant legionar 
și director general al acestei instituţii, o reţine şi avizează pe 
Horia Sima, care convoacă „senatul legionar“. Zăvoianu şi 
Ghica iau poziție hotărită împotriva mea, afirmind că voi su- 
praveghea mișcarea. Totuși, examinindu-se legea S.S.I., se ho- 
tărăște că nu se poate refuza publicarea unui asemenea decret 
semnat de conducătorul statului, dar se dau dispoziţii să fiu 
urmărit îndeaproape. 

Astiel, decretul apare la 15 noiembrie 1940, iar Antonescu 
dă ordine lui Roșianu să-i fiu prezentat cu prilejul luării în 
primire, la gara Mogoșoaia, în momentul cînd pleca în Italia 
şi în Germania. 

În gară, Roșianu mă plasează între Antonescu şi Horia 
Sima. În fața a două formaţii legionare ce ocupau peronul 
gării, Antonescu mă primeşte și mă recomandă lui Horia Sima 
cu cuvintele : „Îți prezint pe seful serviciului meu de infor- 
mații“, după care, cu accent de autoritate, mi se adresează : 


41 





„Dumneata să nu faci nici o politică decit a conducătorului 
statului“, 

Sint apoi invitat de Antonescu in vagonul sãu, Horia Sima 
răminind pe peron, unde-mi dă instrucțiuni să urmăresc de 
aproape toate mişcările legionarilor în lipsa sa şi să informez 
pe Mihai Antonescu și Roșianu cu privire la măsurile pe care 
trebuie să le ia, în cazul cînd legionarii vor încerca vreo lovi- 
tură ca să ia conducerea statului în mîna lor. 

Am ințeles semnificația întregii situații: lupta pentru su- 
premaţie între Antonescu şi Sima începuse și duelul se pre- 
gălea, iar eu și Serviciul Special de Informaţii ne plasam pe 
terenul deasupra căruia urmau să se încrucişeze spadele celor 
doi adversari. 


Capitolul VII 


PRIMA REORGANIZARE A SERVICIULUI SPECIAL DE INFORMAŢII 


De la gară am plecat spre sediul serviciului pentru a lua 
măsurile ordonate, avind asigurarea fermă că voi găsi un apa- 
rat care mă va secunda efectiv în misiunea mea. Acolo însă, 
directorul contrainlormațiilor, Georgescu, îmi răspunde că nu 
are nici un informator în mișcarea legionară. 

M-am adresat atunci unor vechi poliţişti din Siguranţa ge- 
nerală, care m-au ajutat în limita posibilităților. 

Între 15 şi 27 noiembrie 1940 am fost nevoit să lucrez la 
Interne spre a preda direcţia ce o condusesem, iar la S.S.I. ve- 
neam numai cite o oră pe zi ca să citesc cel puţin buletinele 
informative. Dădusem însă dispoziţii colonelului Ştefănescu și 
directorului Georgescu, șefii celor două secţii principale, de in- 
formații şi contrainformaţii, să se ocupe serios de problemele 
informative curente, lăsindu-le toată răspunderea situaţiei pină 
cind eu voi putea să iau efectiv conducerea serviciului în 
primire, 

În noaptea de 27 noiembrie sînt avizat de Roșianu despre 
masacrul de la Jilava, urmat de moartea lui Iorga și Madgearu. 


42 














Era un avertisment serios, care insemna însă și o deficiență a 
S.S.I. în acțiunea de prevenire. 

Aceasta m-a determinat să procedez la o verificare amă- 
nunțită a întregii structuri și activități a serviciului și să iau 
măsuri de reorganizare, 

Procedura urmată a lost de a studia — în prealabil — biro- 
urile și secţiile, pentru a constata situaţia şi a lua măsurile de 
indreptare ce se impuneau. 


% 


1. Biroul personalului. Natural că în primul rind trebuia 
verificat și încadrat personalul, mai ales că, in urma unor cer- 


| _cetări efectuate la Biroul personalului, am făcut constatări 





foarte repgretabile. 

Astfel, nu existau dosare personale şi nici state de serviciu. 
Personalul nu era identificat și nu existau acte de stare civilă, 
nici de studii și nici foi calificative. 

Numirile erau făcute pe niște fițuici și foarte rar se găsea 
cite o decizie. De asemenea, pentru avansări, şeful serviciului 
dădea ordin șefului de secţie ca funcţionarul X să fie trecut 
pe luna viitoare cu leafa gradului Y. 

La stirșitul lunii, şeful secţiei făcea statele de plată pen- 
tru luna viitoare, după cele vechi, cu modificările din notele 
ulterioare, le trimitea la Ministerul de Război şi ridica sumele 
respective. 

Dar nici gradele şi clasele nu erau precizate şi nu exista 
nici o condiție de numire, căci, conform concepției lui Moruzov 
și Georgescu, în serviciul de informaţii numai aptitudinea tre- 
buia luată în consideraţie, făcîndu-se abstracție de toate cele 
lelte condiţii. 

Nu exista deci nici un element pe care să te poţi baza pen- 
tru a face o apreciere și o încadrare. 

În faţa acestei situaţii, am luat măsuri ca toţi funcţionarii 
civili să fie obligaţi să depună actele de identitate, de stare 
civilă și de studii, certificatele de serviciu de la alte autorități 


43 











şi, în genere, orice acte prin care să poată justifica pretenţiile 
lor la funcțiile pe care le ocupau. 

Totodată s-a întocmit şi tipărit un chestionar cu toate da- 
tele necesare la verilicare, pe care fiecare l-a completat, mo- 
livat, iar şelii de secții au fost obligați să completeze ierarhic 
foile calificative individuale cu aprecierile lor asupra activi- 
tății, aptitudinilor şi calificării fiecărui funcţionar. În acelaşi 
timp am atras atenția că voi destitui pe acel șef ierarhic care 
nu va dovedi cea mai strictă obiectivitate în aprecierea sub- 
alternilor. 

Cu acest material, Biroul personalului a întocmit dosarul 
şi statul de serviciu al fiecărui funcţionar. 

Am constituit apoi o comisie de verificare a tuturor do- 
sarelor, compusă din ofițeri şi funcționari superiori, sub preşe- 
dinția subșefului serviciului, in care intra şi fiecare şei de secție 
sau birou, pentru a susține aprecierile și calificările funcționa- 
rilor săi și a da comisiei relaţiile de care eventual ar mai fi 
avul nevoie. 

În cazul cînd unele acte ar fi fost contestate, comisia avea 
dreptul chiar să citeze pe funcţionar pentru a da lămuririle 
necesare sau să facā cercetările de rigoare. 

Cu ocazia verificării, comisia trebuia să facă ṣi propuneri 
pentru incadrare, bazindu-se pe următoarele criterii: să se ia 
in considerație întii titlul, deoarece urmăream o intelectualizare 
a serviciului; apoi, vechimea în serviciu: activitatea depusă; ap- 
titudinile dovedite; pedepsele primite; calificarea şi aprecierile 
şefilor ierarhici. Ca studii, fixasem pentru agenţi 4 si A clase 
de liceu, pentru șefii de echipe licența, iar pentru personalul 
ce-și desfășura activitatea în birouri, titlurile cerute de Statutul 
funcționarilor publici. Acestea reprezentau însă un maximum 
de condiții, deoarece știam că foarte mulți nu pot îndeplini 
cerința titlului. Din această cauză am dat comisiei instrucțiuni 
ca să ia în consideraţie şi celelalte criterii şi să facă propunerile 
pe baza unui echilibru de compensație între ele. 


44 




































După ce comisia de verificare și propuneri şi-a terminat 
lucrările, am constituit o nouă comisie, de încadrare, prezi- 
dată de mine. 

Judecind și punind în discuție toate criteriile de apre- 
ciere, fixam pe fiecare în gradul şi clasa în care urma să fie 
incadrat, astfel: menţineri în funcțiile avute: retrogradări pen- 
tru cei ce nu meritau funcțiile deținute; avansări pentru cei 
nedreptäțfiți; eliminări pentru cei ce nu justificau cu nimic 
gradul pe care-l aveau, 

Hotărirea comisiei de încadrare am adus-o la cunoștința 
tuturor funcționarilor, dînd dreptul celor ce s-ar fi crezut ne- 
dreptäțiți să facă un apel, în care să-și susțină pretenţiile. După 
aceea am verificat toate reclamaţiile respective şi am făcut co- 
_rectările necesare, 

Lucrările comisiilor fiind terminate, Biroul personalului a 
intocmit deciziile de încadrare pentru tot personalul și fiecă- 
ruia i s-a comunicat gradul și clasa în care a fost încadrat, 

De la această dată, fiecare funcţionar a avut o situație 
clară şi bine stabilită, precum şi un dosar, un stat de serviciu, 
drept la pensie şi o garanție de stabilitate în muncă, 

Dar constatările făcute în timpul lucrărilor de încadrare 
„au fost foarte dureroase şi pline de ingrijorare, căci studiile 
lipseau aproape de tot la marea majoritate, Șefii de grupe şi 
de echipe aveau doar citeva clase de liceu, sau chiar nici una, 
existind chiar şi directori fără licențe, 

Vechimea în serviciu s-a stabilit mai mult pe baza decla- 
rațiilor fiecăruia, căci acte de numire nu existau, iar activitatea 
F și aptitudinile dovedite erau la discreția şefilor de echipe, de- 
oarece șefii de secții nu-și cunoșteau agenţii. 

De asemenea, am găsit funcționari numiţi în grade mari 
tără o justificare, precum și o mulțime de „liguranţi“ : sculp- 
tori, pictori, escroci, informatori de prolesie și chiar și un spăr- 
gător de case de fier. 

Am făcut în total vreo 60 de eliminări, dar am fixat şi 
care sint normele de viitor pentru numiri în funcţie, Numai 


45. 





pentru perioada de război am lăsat să fie primiţi agenți fără 
patru clase de liceu, cu condiția să fie numiţi stapgiari, diur- 
niști, și nicidecum bugetari. 

Totodată am luat măsuri să se caute personal pentru nu- 
miri, să se obțină informaţii complete asupra acestuia şi să fie 
supus la un instructaj prealabil. 

În acest scop am închiriat un local alături de serviciu, unde 
am instalat şcoala pregătitoare pentru agenţi de informații, 
După modelul acestei școli, conducătorul statului a dat ordin 
Ministerului Afacerilor Interne să înființeze şcoli pentru agenții 
de poliție și de siguranţă; cursurile s-au ţinut concomitent, im- 
prumutindu-se profesorii de la o şcoală la alta, după specia- 
lități, localurile fiind însă deosebite. Cursurile acestei şcoli au 
fost chiar controlate de un general, delegat de conducătorul 
statului. 

Programele erau compuse din două părți: una teoretică și 
alta practică, profesorii fiind recrutați dintre ofițerii şi func- 
ționarii superiori ai serviciului ori de la Siguranța generală sau 
Marele stat major. Partea teoretică cuprindea în primul rînd o 
instrucție civică privind noțiuni sumare, simple, de organizare 
a statului, drept constituțional şi administrativ, drepturile ci- 
vile și politice. De asemenea, se predau elemente de drept penal, 
pentru ca agentul să știe ce este un furt, o spargere, o crimă, 
un complot sau o acțiune contra siguranţei statului ca spionajul, 
trădarea de patrie etc., noțiuni de procedură penală referitoare 
la arestări, percheziţii, explicindu-se cum trebuie să se facă o 
percheziţie, o descindere la fața locului, ridicarea și păstrarea 
corpurilor delicte, a amprentelor digitale etc. 

Programul era completat cu un curs asupra problemelor 
care erau urmărite de Serviciul Special de Informaţii, ca: spio- 
najul, trădarea, sabotajul, delictele împotriva liniștii publice gi 
apărării statului, mișcările politico-sociale etc. 

Partea practică a programului se făcea pe teren. După ce 
agenții învățau o bună parte din aceste noțiuni, expuse sumar 
și ilustrate cu exemple, erau încadrați în agenturile de teren, 


46 









unde erau instruiți cum se face o investigaţie asupra unei per- 
soane sau stări de lucruri, cum se verifică o informație pe te- 
ren, cum se face o urmărire, filajul etc. 

Ei erau împerecheaţți cu agenţii vechi şi învățau sub con- 
trolul și îndrumarea şefilor de grupe şi echipe, dintre care cei 
mai buni contau ca profesori de practică la școală, 

Tot la această şcoală s-a ținut și un curs de deghizare- 
_machiere, exemplificat practic de un specialist angajat de la 
P Teatrul Naţional. Pentru a avea cu ce să se întreţină în timpul 
cursurilor, agenţii contau ca diurniști, după care erau numiţi 

bugetari. 

Cursurile şcolii durau citeva luni şi ele trebuiau să fie ur- 
mate şi de agenţii în funcţie, în serii, pentru a avea dreptul la 

$ avansare. 

Pentru funcționarii de grade superioare care nu aveau titlu- 

rile cerute de legea de reorganizare a S.S.I., s-a prevăzut infiin- 
tarea unor cursuri de perfecționare, spre a-şi valorifica dreptu- 
rile la avansare pină la anumite limite. 

Pentru recrutarea personalului de grade superioare, ca 

f agenţi principali, şefi de echipe, șefi de grupe etc., ne-am fo- 
losit de sistemul recrutării directe pe bază de investigații per- 
sonale printre polițiști, foști poliţişti, foşti ofițeri de stat major, 
foşti ofițeri de marină, care cunoşteau mai multe limbi străine, 
precum şi printre funcţionarii altor departamente asupra că- 
rora aveam informații că au calităţi pentru asemenea misiuni. 

În timpul războiului acest sistem de recrutare a fost în- 

j lesnit de faptul că ofeream și mobilizarea pe loc la 5.5.I. Na- 
tural că aceştia erau numiţi pe baza titlurilor şi a echivalării 
funcţiilor pe care le-au îndeplinit în altă administraţie. Odată 
repartizaţi la secţii, ei făceau aici un instructaj de specialitate 
de mai multe luni de zile. 

Ofițerii de marină erau foarte folositori la Secţia de infor- | 
mații, deoarece posedau cunoștințe suficiente pentru străinătate 
şi vorbeau mai multe limbi străine, avind totodată și maniere 
mai suple şi mai stilate. 


47 | 














Un alt sistem de recrutare era menţinerea în serviciu prin 
trecerea în grade civile a ofițerilor ieșiți la pensie, deblocați, 
comprimaţi sau care depășeau limita de virstă pentru avansare. 

Tot astfel, in timpul războiului recrutam personal și prin 
mobilizarea la serviciu a diferiților ofițeri de rezervă, pretabili 
la misiuni informative sau la secțiile tehnice. 

În general, făceam uz de toate avantajele pe care le putea 
oferi serviciul pentru atragerea în cadrele lui a persoanelor 
despre care, pe cale directă sau indirectă, ne formam convin- 
gerea că ar putea Îi folosite de serviciu în acțiunea informativă 
de toate felurile. 

La venirea mea în S.S.I., am găsit un grup de circa 30 ofi- 
teri, de la gradul de căpitan — inclusiv — în sus, Ei încadrau 
in majoritate Secția de informaţii, deoarece aici predominau in- 
formațiile militare şi lor le revenea misiunea căutării, aprecierii 
și verilicării informațiilor de acest gen, precum și a întocmirii 
buletinelor de informaţii militare, planurilor de căutare, stu- 
diilor și instructajului agenţilor trimişi în străinătate, 

Necesilăţile războiului au cerut majorarea numărului ofi- 
țerilor, operaţie care era foarte convenabilă S.S.L-ului, deoarece 
ofițerii erau plătiți de Ministerul de Război, iar S.S.I, le dă- 
dea numai o diurnă de reprezentare, 

În S.S.I. mai era un grup de ofițeri magistrați la Secţia 
juridică, 

Pentru completarea necesităţilor S.S.I. cu ofițeri se făceau 
investigaţii la Marele stat major, la Secţia a II-a informatii, la 
Secţia I organizare și mobilizare, precum şi printre camarazii 
celor de la serviciu, pentru a se obține relaţii cît mai ample asu- 
pra ofițerilor buni pentru Serviciul Special de Informaţii din 
rindul celor care au făcut parte din Secţia a Il-a din Statul ma- 
jor sau din birourile 2 ale marilor unități, ori care s-au remarcat 
la Şcoala de război, 

Tot astfel se făceau la secţiile respective din Marele stat 
major și Ministerul de Război investigații asupra ofiţerilor ma- 
gistrați, ingineri, specialiști în transmisiuni, autotracțiune şi con- 


48 








trasabotaj etc. sau se cerea direct acestor autorităţi să ne reco- 
mande ofițeri cit mai merituoși și mai bine pregătiţi în diverse 
specialități, 

Cu tabloul astfel întocmit, ajutorul şefului serviciului, fiind 
ofițerul cel mai mare în grad din S.S.I., se ducea la Secţia per- 
sonalului din Ministerul de Război, unde studia dosarele per- 
sonale ale cadrelor respective, luînd note asupra pregătirii lor, 
specialităţii, limbilor pe care le vorbeau, originii, caracterului, 
moralității, comportării, activității, aptitudinilor dovedite, cali- 
[icării și aprecierii șefilor ierarhici, onestităţii ete. Paralel cu 
această operație, se căutau informații asupra ofițerilor respectivi 
și prin Secţia de contrainformaţii. 

Pe baza tuturor acestor date se întocmea pentru fiecare 
un raport ce se supunea şefului serviciului, care aviza asupra 
cererilor de la Ministerul de Război. Deoarece nu se putea ob- 
ține orice ofițer, unităţile neînțelegind să renunțe la unele din- 
tre cadrele sale, trebuia să existe pentru fiecare specialitate 
mai multe recomandări, 

Cei aprobaţi de minister erau detaşaţi la Secretariatul ge- 
neral al Ministerului de Război, pentru camuflare, şi de aici 
repartizați la S.S.I 

Ofițerii rămineau în cadrul serviciului pînă în momentul 
cind erau chemați să-şi facă stagiul pe front sau la comanda 
de unități, pentru avansare, altfel pierzind dreptul la avansare 
sau fiind comprimaţi. De aceea, trebuia ca serviciul să aibă — 
studiat şi pregătit din vreme — tabloul celor ce trebuiau ceruți 
ca să înlocuiască pe cei plecați. 

Ofițerii, odată veniţi în cadrul S.S.L, treceau la secțiile res- 
peclive, unde erau puși la curent cu îndatoririle şi lucrările ce 
le reveneau și primeau și un instructaj de specialitate, cu deo- 
sebire la Secţia de informaţii. 

Cu ocazia studierii și verificării actelor depuse de func- 
ționari, am constatat că fiecare poseda nenumărate acte de iden- 
titate, autorizații, dovezi, imputerniciri etc., eliberate de fostul 
Serviciu secret, 


4 c. 150 49 








Am dispus ca toate aceste acte să fie distruse și am tipărit 
un „carnet de identitate“ cu noua titulatură a serviciului, care 
a fost eliberat fiecărui funcţionar, pe nume conspirativ. 

Printr-o convenție cu C.F.R., aceste carnete, împreună cu 
abonamentele anonime, dădeau dreptul la călătoria în trenuri 
a personalului serviciului, Dar măsura aceasta a fost subminată 
de abuzurile unor agenţi care foloseau abonamentele în diferite 
interese personale, ceea ce m-a determinat să dau dispoziții ca 
ele să [ie retrase la biroul personalului și eliberate numai pen- 
tru călătoriile în interes de serviciu pe căile ferate. 

Prin ordine de serviciu am adus la cunoștința personalului 
că îi este absolut interzis să facă parte din vreo organizaţie poli- 
ticā sau să participe la vreo activitate politică, că este obligat 
să păstreze secretul absolut asupra sediului serviciului şi a tutu- 
ror chestiunilor de serviciu și că nu îi este permis să se ames- 
tece în nici un fel de afaceri care ar putea angaja prestigiul 
serviciului. 

În schimb, am înființat un „registru de ordine de zi“ pen- 
tru citarea acelora care vor săvirși fapte meritorii şi acte de 
sacrificiu și devotament. De asemenea, am prevăzut. acordarea 
de premii şi am hotărit efectuarea de avansări la excepţional 
pentru asemenea acte. 

Spre a ușura greutăţile materiale ale funcţionarilor, am infi- 
ințat Casa de credit şi ajutor, după modelul unei societăți simi- 
lare pe care o înființasem la Siguranța generală, și am alimen- 
tat-o cu fonduri din rezervele serviciului, i-am plătit func- 
ționarii, i-am dat camioane pentru transport şi i-am fācut 
toate inlesnirile ca să constituie un ajutor real al funcţionarilor. 

Acestea au fost numai primele măsuri in ce privește reor- 
ganizarea personalului, acțiunea respectivă fiind susținută zi 
de zi iar toate neajunsurile înlăturate. 

Învăţămintele trase din această operaţie, lipsurile și de- 
ficiențele ce s-au constatat în evoluția aplicării ei au servit 
drept baze de plecare pentru reorganizările viitoare, 


50 





2. Secretariatul serviciului a fost și el dezvoltat și orga- 
nizat, astfel ca să corespundă rostului ce-l avea ca un birou 
prin care intra toată corespondența sosită la serviciu de la 
Preşedinţie și celelalte ministere şi prin care se expediau lu- 
crările serviciului către departamente şi autorităţile cu care 
colaboram, Tot la secretariat se primeau buletinele de informaţii 
de la alte servicii și se prelucrau sub formă de studii şi re- 
zumate. 

Pentru inregistrarea, evidenţa şi păstrarea acestor lucrări 
era nevoie de un personal de cea mai bună calitate şi de cea 
mai mare discreţie, care a fost ales cu grijă de la alte secţii şi 
detasat aici, 

Tot la secretariat se executau rezoluțiile şefului serviciului 
și se conceptau intervenţiile și răspunsurile ce se expediau în 
afară. 

Secretarul serviciului mai avea sarcina de a face personal 
unele intervenții la ministere pentru anumite necesități ale ser- 
viciului și de a ține legătura cu Secretariatul general al Minis- 
terului de Război în privința situației ofițerilor din serviciu, 
Tot el ținea evidența, foile calificative și toată corespondența 
ce privea situația ofiţerilor. 

De aceea, secretarul sșerviciului trebuia să fie un ofițer su- 
perior, care să aibă autoritatea şi competența de a efectua ase- 
menea lucrări. 

Dar cea mai importantă misiune a secretarului era între- 
ținerea relațiilor cu Ministerul Afacerilor Externe şi organizarea 
in comun a curselor curierilor diplomatiei. 

Sistemul practicat pînă atunci era astiel organizat, încît un 
grup restrins de funcționari îndeplinea această misiune în care 
ajunseseră specialiști. Cum însă aveau mai multă specialitate în 
comiterea de abuzuri și obținerea de profituri nepermise, am 
luat măsuri ca orice ofițer sau funcţionar al serviciului care 
îndeplinea condiţiile acestui oficiu să fie înscris pe tabelul de 
curieri, toți plecind prin rotație. 


5l 











Instrucţiunile pe care trebuiau să le urmeze li se dădeau 
inainte de plecare, cind semnau și un angajament că nu se vor 
preta la nici un abuz, sub pedeapsa destituirii și arestării, pe 
care de altfel am aplicat-o cu severitate în citeva cazuri care 
s-au produs, astfel că am reuşit să înlătur asemenea neplăceri. 

Secretarul redacta şi ținea și evidenţa ordinelor de serviciu 
și a celor de zi, despre care am vorbit mai sus. El era totodată 
şi centrul de legătură între secţii, ca și între serviciu și auto- 
ritățile cu care conlucram, 


3. Secţia de informaţii a fost supusă de la început unei se- 
rioase operații de chirurgie. 

Trăiau aici, în inactivitate, o serie de ofiţeri, fii sau nepoți 
de generali, aduși şi ținuți de Moruzov pentru motive de in- 
teres personal, unii avind simpla misiune de a însoţi pe acesta 
în străinătate, iar alţii fiind curierii diplomatici preferaţi de el. 

Sub Nicolaid mai fuseseră aduşi o serie de prieteni ai aces- 
tuia, dintre care unii erau simpatizanți legionari. 

Pe toți i-am trimis înapoi la armată şi am luat măsuri, prin 
ofițerii pe care i-am păstrat și care activaseră și cunoșteau pro- 
blemele secţiei, să se procedeze imediat la aducerea unor noi 
elemente, desemnate după criteriile pe care le-am descris 
mai sus. 

Deoarece ajutorul șefului serviciului trebuia să fie un ofițer 
mai mare şi mai vechi în grad ca toţi ceilalți, pentru a asigura 
disciplina, controlul şi notarea ofițerilor, am cerut Ministerului 
de Război un ofiţer care să îndeplinească aceste condițiuni și a 
fost repartizat colonelul Korné. Acesta însă a stat puţin, după 
care am obţinut de la Marele stat major pe colonelul I. Lis- 
sievici. 

Operaţiile Secţiei de informaţii se desfășurau pe zonele din 
fața frontierei şi în adincime. 

Trebuia deci ca serviciul să facă față situaţiei în grabă, mai 
ales că Preşedinţia era foarte pretențioasă în privința informa- 
țiilor, iar Marele stat major, care nu mai avea serviciul la dis- 


52 














poziţie şi nici nu avusese timp să-şi înființeze centrele sale pro- 
prii de frontieră, făcea presiuni, 

În acest scop am chemat pe şefii centrelor de informații 
de pe frontiere și am examinat împreună cu ofițerii de la Secţia 
de informaţii structura și posibilităţile de informare, am marit 
numărul personalului şi le-am pus la dispoziţie automobile pen- 
tru deplasare, precum și fonduri suficiente pentru recrutarea 
de noi informatori. 

Acolo unde am constatat că ofițerii nu corespund situației, 
i-am schimbat, trimițind alții din centrală sau cerind noi ofițeri 
la Ministerul de Război. 

Operația însă cerea timp și necesitățile informative devye- 
neau tot mai presante, De aceea, paralel cu lucrările de mai 
sus, am procedat la studierea şi reorganizarea rezidenţilor ex- 
teriori. 

Ajutorii de atașați militari, ca şi secretarii trimişi de Moru- 
zov in străinătate fuseseră retrași de colonelul Nicolaid, căci 
unii erau compromiși datorită operaţiilor lui Moruzov şi des- 
conspiraţi prin campania de presă. 

Prin urmare, în străinătate nu mai aveam nici un rezident. 

Căutind o altă soluţie pentru camuflarea rezidenților, în 
graba cu care trebuia procedat s-a adoptat sistemul numirilor 
de consuli sau viceconsuli onorifici, cancelari, ajutori de ata- 
șați de presă sau comerciali ori culturali etc. 

Dintre ofițerii pe care ii aveam, precum și dintre unii func- 
ționari civili s-au desemnat cei ce urmau să lie numiți — pe 
specialităţi — și au fost supuși unui instructaj special. 

Aceștia trebuiau să cunoască limba țării unde erau trimiși, 
precum şi limba franceză, iar la Secţia de informaţii li se pre- 
dau cursuri de istoria ṣi geografia ţărilor respective. De ase- 
menea, trebuiau să cunoască situația politică, economică şi so- 
cială a acestor țări, în care scop li s-au pus la dispoziție datele 
pe care secția deja le avea. 

Totodată studiau partea respectivă din planul de căutare 
de informaţii întocmit cu Marele stat major, precum şi infor- 


23 














maţiile ce fuseseră obținute și rețineau care dintre ele trebuiau 
verificate sau completate. De asemenea, primeau instrucțiuni 
de detaliu asupra fiecărei categorii de informaţii, precum și in- 
dicaţii asupra unor eventuale surse mai vechi ale serviciului 
existente în ţara respectivă. 

Instructajul era completat cu minuirea cifrului și întreg 
sistemul de cifrare și transmitere. 

Întrucit telegramele rezidenților veneau prin legațiile res- 
pective la Ministerul de Externe şi de aici la centrala servi- 
ciului, ele purtau menţiunea „pentru 5.5.1.” 

Rapoartele rezidenților externi erau aduse de curieri în va- 
lizele diplomatice, plicurile fiind introduse, pentru o mai bună 
acoperire, în plicurile miniștrilor plenipotenţiari. 

Tot prin aceeași filieră plecau de la serviciu la rezidenţi 
telegramele cifrate și ordinele scrise. 

Rezidenţii erau instruiți în cele mai mici detalii asupra 
sistemului de legături, căci orice greşeală i-ar fi desconspirat. 

Pentru ofițerii care plecau în aceste misiuni în străinătate 
se intervenea din vreme la Serviciul personalului din Ministerul 
de Război, care publica, numai pro forma, demisia lor din ar- 
mată, astfel ca, la o eventuală descoperire, ministrul nostru să 
poată avea la îndemină Monitorul oficial cu care să poată ras- 
punde protestului autorităţilor locale, 

Tot în instructajul special se prevedeau raporturile rezi- 
dentului cu ministrul plenipotenţiar şi atașatul militar român 
din ţara respectivă, pe care trebuia să-i capteze, ca să-l ajute 
și să-l orienteze, precum și raporturile cu ceilalți funcționari 
ai legaţiei. 

Toate cifrurile şi absolut toate lucrările rezidentului tre- 
buiau să se țină în legaţie, în casa de fier a ministrului, sau în 
cea cumpărată din banii serviciului. 

Acolo unde S.S.I. a reușit să convingă pe ministrul res- 
pectiv să accepte instalarea unui aparat de transmisiuni în le- 
gație, aparatul era ţinut în casa de fier și nu era scos decit noap- 


54 








tea şi numai pentru timpul necesar transmisiei, care se efectua 
dintr-o cameră specială. 

În ce priveşte radiotelegrafistul, acesta era numit cancelar 
sau într-o altă funcţie de serviciu la legaţie, operaţie care se 
făcea cu mari dificultăţi şi care era foarte periculoasă. 

Pentru legăturile directe cu rezidenții, mai ales cind acez- 
tia aveau ceva important şi urgent de comunicat, nu se mai 
aștepta cursa regulată, ci era trimis cite un ofițer sau chiar 
seful Secţiei de informații, in calitate de curier special. De ace- 
laşi procedeu se uza şi cind serviciul avea de dat instrucțiuni 
ori intervenea o situaţie care impunea măsuri deosebite, Cu- 
rieri speciali se trimiteau şi atunci cind trebuiau obținute anu- 
mite informaţii sau erau de făcut unele verificări. 

În fine, rezidentul astfel pregătit era echipat cu o garderobă 
completă pentru toate ocaziile, ca un adevărat diplomat, după 
cum era pregătit şi din punct de vedere al manierelor, dacă era 
cazul. În acest scop era trimis la Ministerul Afacerilor Externe, 
unde era obişnuit cu protocolul şi manierele diplomatice şi in- 
văța care sint şi cum se îndeplinesc atribuţiile ce-i reveneau prin 
funcția oficială pe care urma să o dețină. Tot astfel, rezidenții 
numiţi ca ataşaţi de presă mergeau la Ministerul Propagandei 
pentru instructajul necesar, iar cei numiţi ca ajutori de atașați 
comerciali erau trimişi la Ministerul Economiei Naţionale. In- 
struit în detaliu şi înarmat cu fondurile necesare, rezidentul 
era prezentat la Ministerul Afacerilor Externe şi pleca o dată 
cu curierii diplomatici. 

Toate aceste operaţii de detaliu impuneau multă siră- 
duință. 

În afară de aceasta, întimpinam greutăți enorme la Minis- 
terul Afacerilor Externe pentru a convinge ministrul plenipo- 
tențiar să accepte un consul sau un viceconsul in plus, toate 
legaţiile avind personalul complet. 

Apoi, miniștrii suspectau acest personal al 5.5.1., temindu-se 
să nu-i supravegheze chiar pe ei, ceea ce le era foarte incon- 
venabil, 


99 

















Am avut adesea conflicte cu Ministerul de Externe cu pri-- 
vire la rezidenți şi trebuia să intervin personal la ministrii res- 
pectivi, cind veneau la București, ca să potolesc asemenea 
aprehensiuni. 

În plus, ofițerii erau puțin maleabili, din care cauză aveau 
conflicte în urma cărora miniștrii le cereau retragerea, astfel 
că trebuia să rechem rezidenți pregătiţi şi înzestrați cu mari 
sacrificii pentru serviciu. Însă, între dezavantajele acestui sis- 
tem și avantajele pe care le oferea, soldul era în favoarea avan- 
tajelor. 

În cadrul reorganizării Secţiei de informaţii s-au mai luat 
măsuri ca să se întocmească studii din materialul adunat asupra 
diferitelor probleme, cerute atit de Preşedinţie și Marele stat 
major, cit şi de Ministerul Afacerilor Externe. 

Am Început apoi pregătirile de război, în vederea cărora 
5.5.1., şi în special Secția de informații a fost obligată să creeze 
alte organe informative despre care vom vorbi în alt capitol. 

Secţia de informaţii era instalată în cîteva camere ale unei 
clădiri, unde ofițerii şi funcţionarii lucrau foarte strimtoraţi, 
neavind loc în birouri. Aducerea unui lot de noi ofițeri, precum 
și electuarea operațiilor sus-arătate m-au determinat să închi- 
riez un bloc, căruia i-am făcut reparațiile necesare, și am mutat 
secția aici. Totodată, am luat măsuri de reorganizare a ei. 


4, Secţia de contrainformaţii suferea de o boală cronică: 
avea un imens depozit de hîrtie și de dosare cu o valoare in- 
formativă foarte relativă. Buletinele cuprindeau zeci de pagini, 
dar dacă le examinai atent nu puteai reține nici una bună şi 
interesantă. 

Mai mult, informaţiile erau toate neverificate, iar notele 
prin care se semnalau diferite persoane ce desfăşurau anumite 
activităţi contra siguranţei statului erau clasate la dosare, fără 
nici o cercetare, fără nici o verificare. Dacă peste luni de zile 
cereai fișa unei asemenea persoane, constatai că toate datele 
erau false, căci la vremea lor nu fuseseră verificate şi, dacă 


96 








nu erai atent, puteai comite mari greşeli. Arhivele deveneau 
astfel un adevărat depozit de hirtie maculatură. 

Personalul din birouri era mult mai bun decit cel de teren, 
dar şi mult prea numeros față de acesta. 





Se impunea deci o serie întreagă de măsuri, printre care 
revizuirea şi verificarea dosarelor și fișalor, precum și reducerea 
volumului buletinelor de informaţii. Am luat chiar măsura ca 
intocmirea buletinului să nu se mai facă zilnic, ci de 2—3 ori 

pe sâptămină și numai cu material bun și verificat. Totodată 

am trecut la inversarea proporției dintre nurnărul personalului 
din birouri şi cel de teren, mai ales că în birouri lucrau foarte 

F mulți agenți. | 

Problemele pe care le urmărea Secţia de contrainformaţii | 
erau impärțite pe grupe: informații generale, politice, econo- f 
mice, minorități, supravegherea legaţiilor, iridenţe, supraveghe- | 
rea ministerelor etc. Noţiunile de contraspionaj și contrasabotaj, 
fiind foarte confuze, acțiunile cu un asemenea caracter se ur- 
măreau în cadrul celorlalte grupe, ceea ce m-a determinat să 
iau măsuri pentru împărțirea clară a compartimentelor res- | 
pective. | 

Deoarece misiunea principală a acestei secții, mai ales în | 
timp de război, era contraspionajul și-contrasabotajul, am dat 
ordine să se facă eforturi pentru a se angaja informatori și în 
rindurile legionarilor, 

Georgescu, şeful secției, sustrăgindu-se mereu de la această | 
acțiune, am fost nevoit să mă ocup personal de problema le- Y 
gionară. Pentru aceasta am adus la serviciu pe un fost polițist, | 
cu atitudini cunoscute impotriva legionarilor şi bun cunoscător 
= al problemei, cu care am înfiinţat, în afară de Secția de contra- 

informaţii, o grupă de informatori, precum şi agentura a III-a 

de teren pentru supravegheri, filaj şi verificări, numai astfel | 

putind face față acestei grele probleme. | 
Această agentură a fost amplificată cu timpul și, după ce 

mișcarea legionară s-a mai potolit în urma măsurilor represive | 


57 











luate de guvern, a fost îndreptată spre supravegheri mai grele 
și mai delicate, unde a dat rezultate efective. 

Mijloacele de informare ale Secţiei de contrainformaţii se 
rezumau în provincie la cîțiva rezidenţi, care se ocupau de 
toate grupele de probleme, în mod foarte superficial. Legătura 
lor cu centrala serviciului se făcea prin scrisori care, de multe 
ori, cădeau în miinile Siguranţei generale și astfel rezidenții 
erau desconspirați, 

Pentru îndreptarea acestei situații am trecut la angajarea 
de rezidenţi în toate regiunile sensibile, şi în special în cele 
minoritare, operație care a necesitat mult timp. 

În acest scop ne-am servit de foşti polițiști pensionaţi sau 
de foşti ofițeri de stat major, cărora le-am pus la dispoziţie 
ionduri pentru angajarea de informatori și am închiriat la 
poşta centrală mai multe cutii de scrisori, pe numere, unde 
erau adresate plicurile cu rapoartele acestor rezidenți. Am in- 
stituit chiar și un serviciu de curieri, care făceau curse regulate 
în provincie pentru a aduce rapoartele rezidenţilor. 

Datorită faptului că problemele de contraspionaj erau cele 
mai grele, am aranjat ca „centrele informative“ din zonele de 
frontieră să ducă şi acțiune contrainformativă, pe o rază cit mai 
mare în spatele lor, în care scop le-am pus la dispoziţie fonduri 
și mijloacele necesare de transport. 

In Capitală, Secţia de contrainformaţii dispunea de circa 
60 de informatori. Aceştia erau împărţiţi pe grupe, dar nu grupe 
de probleme, ci fiecare recrutor de informatori avea grupa și 
„Culoarea“ sa, astfel incit atunci cînd mi s-a prezentat de Geor- 
gescu „registrul informatorilor“ am găsit grupe întregi fictive, 

Grupele „portocalie“ sau „verde“, de exemplu, erau trecute 
sub numele a doi frați, Traian și Barbu Ionescu, foşti funcţio- 
nari ai serviciului şi eliminaţi ca compromişi în afacerile lui 
Moruzov. Aceștia încasau sute de mii de lei, pentru toată grupa, 
al cărei material îl prezentau ei, dar care nu corespundea ca 
volum numărului de informatori ce contau în grupa respectivă, 
iar ca importanţă nu se ridica la valoarea sumelor cu care era 
plătit. 


55 








Am luat măsuri pentru verificarea acestei operații, elimi- 
narea numelor fictive şi reducerea bugetului secției la valoarea 
reală, tinind la dispoziţie contul deschis pentru noi informatori 
ce urmau a fi angajaţi. 

Știam de la Siguranţa generală că in Capitală exista un nu- 
măr de „vinzători de grupe“, de informatori care treceau de la 
o autoritate la alta, in funcție de sumele care li se ofereau, ori 
serveau in același timp la mai multe autorități. Fondul infor- 
mațiilor fiind același, doar forma era modelată, astfel ca să nu 
se descopere sursa comună, 

Cind am îăcut însă personal un studiu paralel al informa- 
iilor ce aveau ca sursă legaţiile străine, am constatat manopera 
de mai sus și am ajuns la concluzia că acelaşi șef de grupă de 
informatori servea și 5.5.1]. şi Siguranța generală, fapt pentru 
care am eliminat toată grupa, semnalind în acelaşi timp şi Si- 
curanței generale constatările făcute. 

Un alt sistem mult practicat la Siguranța generală şi pe 
care l-am găsit și la 5.S.I. era că informatorii din Bucureşti se 
ocupau cu probleme externe și ei nu ştiau nici măcar ce se pe- 
trecea pe Calea Victoriei. Găseam în buletinele de informaţii 
note vagi despre ce se petrece în Siria, în Egipt sau Spania, in- 
troduse ca material de umplutură și cu convingerea că nu am 
posibilitatea să le verific. Dar, atunci cînd le treceam la Secţia 
de informaţii pentru verificare, ele se întorceau cu referatul că 
nu sint exacte. 

Tot astfel, grupa „portocalie“ (căci şi hirtiile pe care erau 
scrise notele aveau culoare portocalie) semnala printr-o notă 
că X are relații cu serviciul Y de informaţii. Eu ceream clari- 
licarea și continuarea informaţiilor, care însă nu mai reveneau 
la mine. Cînd îmi aduceam aminte de dosarul lui X, ceream să 
văd ce s-a făcut cu verificarea, dar găsearn nota clasată la do- 
sar, cu mențiunea că s-au luat măsuri de verificare prin agen- 
tură, Rezultatul însă nu mai venea. Şi alte note în acelaşi sens 
se repetau în dosar, astfel că, dacă la un moment dat, ceream 
datele existente despre X, mi se prezenta o compilaţie din toate 
aceste note neverificate, 


59 








In urma constatărilor făcute, am dat dispoziţii ca întregul 
sistem să fie schimbat. În acest scop am cerut să se fixeze întii 
problemele în care nu existau informatorii necesari, apoi să se 
studieze ce persoane care activau efectiv în acele probleme erau 
pretabile a fi angajate ca informatori. 

Pentru reușita acestor angajări am propus să se facă uz de 
toate avantajele pe care le putea oferi serviciul ca bani, inter- 
venții pentru numiri în diferite funcții publice sau particulare, 
autorizații de deplasare, intervenţii la ministere pentru diferite 
înlesniri, angajări de funcționari din ministere cărora să li se 
servească o diurnă şi, în special, promisiunea mobilizării pe loc, 
care, în timpul războiului, era cea mai atractivă. 

Totodată era necesar să se facă un triaj al recrutărilor şi 
să se abandoneze profesioniștii care s-au dovedit lipsiți de ones- 
titate, urmind să se încerce recrutarea de informatori prin sefii 
de agenturi şi de echipe, precum şi prin alţi funcţionari ai ser- 
viciului, instruiți în prealabil în această direcţie, De asemenea, 
am dat dispoziţii ca pentru legăturile cu informatorii să se 
închirieze. case conspirative. Remanierea rețelei de informatori 
trebuia să se facă treptat, pentru a nu rămine complet lipsiţi 
de informaţii. 

În privința schimbării modului de lucru, rezultatele nu te 
mulțumesc însă niciodată și totdeauna vrei mai mult. Operația 
cerea pricepere, abilitate, onestitate, dragoste de meserie și 
muncă. Dar, cu greu se păseau funcționari care să îndeplinească 
toate aceste calități şi de aceea unii trişau sau făceau o simplă 
acțiune de acoperire. Cum însă obligația cea mai importantă a 
unui serviciu de informaţii stă în opera de prevenire, am căutat 
să ameliorez lipsa de informaţii prin reorganizarea agenturilor 
de teren ale Secţiei de contrainformaţii. Aceasta s-a făcut în 
primul rînd prin revizuirea și încadrarea personalului, ca și prin 
instruirea în şcoli, așa cum am văzul. 

Totodată s-au făcut noi recrutări şi s-au organizat trei agen- 
turi în Capitală, care au fost regrupate pe echipe, astfel ca fie- 
care echipă să corespundă uneia dintre grupele de informaţii 


60 





B i 


ale Secției de contrainformaţii, specializindu-se, pe cît posibil, 
in domeniul contraspionajului. 

Ca o consecinţă a schimbărilor intervenite și a felului de 
a lucra, procentul supravegherilor ratate a fost micșorat, iar 
verificările se efectuau cu mai mare ușurință. 

Cu plecarea legionarilor de la putere a dispărut şi timidi- 
tatea agenților, aceștia pornind cu mai mult curaj pe teren, În- 
demnați, pe de o parte, de perspectiva unei recompense, iar pe 
de altă parte, de teama pierderii dreptului la „mobilizare pe 
loc" la 5.5.1,, care constituia un mare avantaj. 

Deoarece funcţionarii, şi în special cei superiori, prolitau 
odinioară de lipsa şefului serviciului de la birou şi îl imitau şi 
ei, am impus respectarea orelor de serviciu și păstrarea legătu- 
rilor telefonice cu centrala serviciului pentru restul timpului, 
astfel ca fiecare să poată fi găsit în orice moment. 

Actele de indisciplină au fost reprimate, iar abuzurile şi 
actele de rea-credinţă şi de necinste au fost sancţionate cu des- 
lituirea și arestarea, ceea ce a pus ordine în rîndurile funcțio- 
narilor. 

Evoluția tuturor acestor prefaceri a cerut timp. 

5. Biroul juridic avea misiunea de a face verificări directe 
asupra unor informaţii, precum și cercetări judiciare în aface- 
vile cu substrat politic, în special în materie de spionaj. 

Era compus dintr-un grup de magistrați militari, personal 
de pază și personal administrativ, 

Magistraţii primeau delegația de cercetare, ca ofiţeri de 
poliție judiciară, de la Direcţia. justiţiei militare din Ministerul 
de Război, care exercita și controlul judecătoresc asupra lor. 
Orice nemulțumire împotriva vreunui magistrat militar trebuia 
semnalată Ministerului de Război pentru măsurile de rigoare. 

Cu ocazia reorganizării, am schimbat o serie de magistrați, 
cu nădejdea că voi primi alții mai buni. Am cerut Ministerului 
de Război completarea echipamentului necesar arestului şi am 
procurat din comerț tot ce era necesar pentru organizarea unei 
cazări convenabile. Am făcut o serie de amenajări și adăugiri la 
instalațiile sanitare ale imobilului, precum și în gospodăria lui, 


61 











De asemenea, am dat regulat fonduri pentru hrana deținuților 
care luau masa fie la ordinar, fie la popota ofiţerilor. De altfel, 
săptăminal, aveau voie să primească și de acasă alimente și 
lenjerie. 

Arestul serviciului era considerat ca cel mai civilizat local 
de acest gen din Capitală, astfel că adesea eram rugat de Sigu- 
ranța generală sau de Comandamentul militar să primesc spre 
deţinere un arestat mai de seamă, care de fapt era în cerceta- 
rea lor. Am dat dispoziții severe ca să nu se întrebuințeze me- 
tode dure cu ocazia cercetărilor și am vegheat la respectarea 
acestor interdicții. 

Am avut de multe ori dificultăţi cu aceşti magistrați şi am 
provocat adeseori schimbări în cadrele lor, din cauza tendinței 
constante de a nu colabora loial cu serviciul, nici măcar din 
punct de vedere administrativ, deși erau detaşaţi la acest ser- 
viciu. 


6. Biroul tehnic se compunea dintr-un laborator fotografic 
și un laborator chimic. Aparatele fotografice erau vechi, din 
care cauză le-am înlocuit cu altele noi, obţinute de la germani. 
Totodată am procurat şi o serie de aparate mici pentru foto- 
erafieri discrete pe stradă, 

Prin cereri adresate Ministerului Sănătăţii am obținut ma- 
terialul necesar pentru laboratorul chimic, pe care l-am pus sub 
conducerea unui reputat doctor în chimie. 


7. Biroul de transmisiuni l-am despărțit de Biroul tehnic 
şi l-am constituit aparte pentru a se ocupa serios de toate mij- 
loacele de transmisiuni ale serviciului. 

Am instalat o nouă centrală telefonică, cu aparate in toate 
birourile, mai ales că închiriasem pentru Secţia de informații 
un bloc nou, care avea nevoie de telefoane. 

Staţii de T.F.F. erau doar două : una instalată pe automo- 
bilul lui Moruzov, pe care-l cumpărase din Germania, şi una 
corespondenţă în centrala serviciului; acestea însă nu au lucrat 
niciodată. 








Am înlocuit pe şeful acestor staţii, un căpitan, nepot de 
general, cu un ofițer de specialitate, care a adus o serie de im- 
bunătățiri aparaturii tehnice. 

Prin intervenţii la germani am reuşit să obțin o serie de 
stații T.F.F., iar pe altele le-am cumpărat de la firma Marconi 
din Italia. 

De asemenea, de la Ministerul de Război am reuşit să obțin 
mai multe stații T.F.F., instalate pe automobile, ale unor polo- 
nezi care se refugiaseră în România după invazia germanilor în 
Polonia. Aceste stații, cu mici reparaţii, s-au dovedit foarte 
bune şi folositoare. 

Datorită războiului, singura posibilitate de înzestrare era 
de la germani. Cu foarte mari rugăminţi am reuşit să obțin de 
la Abwehr mai multe stații T.F.F., precum şi niște maşini de 
cifrat, foarte practice, ușor de manevrat și sigure în ce priveşte 
păstrarea secretului cifrului. 

Cu aceste maşini se putea cifra pe 40 000 de chei, ceea ce 
oferea suficiente garanții de discreţie. 


3. Biroul administrativ l-am inființat cu ocazia reorgani- 
zării. Pină atunci nu existase propriu-zis o administraţie, haosul 
care domnea permițind ca abuzul și evaziunea să opereze în 
toată voia, 

Deși nu se poate concepe ca un serviciu care minuiește 
fonduri să nu aibă nici cea mai redusă contabilitate, totuşi nu 
s-a găsit nici măcar un caiet de cheltuieli, după cum nu au 
existat nici scripte sau registre. 

Fondul serviciului era ridicat de Moruzov ori de un om de 
incredere al său de la contabilitatea Ministerului de Război și 
apoi depozitat în casa lui de fier de la serviciu, actul justificativ 
pentru tot fondul fiind chitanța dată de Moruzov pentru pri- 
mirea sumei. 

Nu a existat nici un buget la acest serviciu. Statele de 
plată se întocmeau la Secţia de contrainformaţii, după cum 
credea șeful secției de cuviinţă şi, pe baza lor, se ridicau sumele 
de la contabilitatea ministerului. 


63 











Nu au existat nici norme precise de salarizare, acestea fiind 
jixate nu se știe de cine şi după ce criterii. 

Se pare că s-au luat de bază salariile din Siguranța gene- 
rală, cu o jumătate în plus. 

Nu a existat inventar la acest serviciu, deși avind material 
dat de Ministerul de Război era obligat să-l inventarieze şi să 
dea socoteală de rostul lui. 

Pentru ca să evidenţiez cele de mai sus, sint nevoit să 
arăt că, printr-o indiscreție din afara serviciului, am aflat că 
Moruzov cumpărase de la aviatorii polonezi ce s-au refugiat în 
tară două avionete, care se aflau într-un garaj de la aeroportul 
Băneasa, Le-am luat în primire, le-am trecut în inventarul ser- 
viciului şi ne-am servit mai tirziu de ele. 

Tot astfel, am aflat că Moruzov comandase în Germania o 


șalupă, probabil pentru plimbări pe lacul din dosul casei lui 


părinteşti de la Tulcea. El plătise din banii serviciului un mi- 
lion şi mai rămăsese de achitat 600 000 lei. Am plătit acest rest, 
am trimis un ofițer s-o aducă și, în lipsă de altă întrebuințare, 
am instalat-o pe Dunăre, la Giurgiu. Ea a fost mai tirziu luată 
de Preşedinţie și pusă pe lacul Snagov. De asemenea, am adu- 
nat automobilele serviciului de pe unde le cedase Moruzov, 
le-am trecut în inventare și le-am predat la garajul serviciului. 

Pentru a putea pune pe baze serioase întreaga administra- 
ție a serviciului, am cerut de la Ministerul de Război un ofițer 
superior intendent, care a pus bazele contabilităţii după toate 
regulile în această materie. 

Cum Curtea de Conturi întocmise legea specială pentru 
cheltuielile intereselor superioare de stat (C.1.5.), am luat mä- 
suri ca ea să fie pusă integral în aplicare, astiel că întreaga 
contabilitate a serviciului se afla sub controlul unui președinte 
de la Curtea de Conturi, care semnala orice neregulă și cerea 
măsuri de indreptare. 

În ce privește bugetul. acesta a fost întocmit de intendent, 
după indicaţiile ce i le-am dat, prevăzind şi salariile persona- 
lului, după care a fost verificat de către delegatul Curţii de 
Conturi şi supus la toate formele cerute în această materie. 


64 





Am înființat o casierie. cu toate registrele cerute de lege, 
iar administraţia a identificat toată averea serviciului și a tre- 
cut-o în inventar, De asemenea, pentru ținerea la zi a evidențe- 
lor necesare gestiunii financiare şi de materiale. am angajat 
tontabilii necesari. 

Totodată, ca să pol avea o şi mai mare garanţie a cheltuirii 
corecte a sumelor necesare pentru achiziționarea materialelor, 
am înființat o comisie pentru cumpărarea acestora şi alta pen- 
tru recepționarea lor, compuse din ofiţeri şi funcționari supe- 

riori, 
Cum serviciul avea doar citeva automobile ṣi necesităţile 
„creșteau zi de zi, am mărit parcul de automobile, pe măsura 
posibilităților bugetare, închiriind, în acelasi timp, garajele ne- 
cesare și angajind personalul ce trebuia. 

Dar liindcă reparaţiile la garajele din oras costau foarte 
mult şi eram la discreția șolerilor, care, în înțelegere cu şefii 
atelierelor, majorau conturile, am fost nevoit să înființez un 
„atelier de reparaţii propriu al serviciului, cu tot utilajul şi per- 
sonalul necesar. 

Din toate cele arătate pină acum se poate vedea cu uşurinţă 
cită neglijență condamnabilă a existat în administrarea averii 
acestui serviciu timp de 16 ani de zile şi cită muncă a trebuit 
depusă pentru trecerea la o activitate organizată. 


Capitolul VIII 
A DOUA REORGANIZARE 








Organizarea serviciului pe două secţii și șase birouri se 
dovedea lipsită de echilibru şi de proporţii. 
Practica arăta că birourile nu mai corespundeau menirii 
lor și nu mai puteau face faţă situaţiei, iar ca urmare a noilor 
recrutări, numărul personalului se dublase, ceea ce impunea o 
nouă repartiție a lui. 

De asemenea, întrucit teritoriul naţional încorporase noi 
provincii asupra cărora trebuia să se îndrepte atenţia serviciu- 


Doe (5) 65 








lui, se impunea o nouă regrupare a elementelor de care dis- 
puneam. 

Totodată, crescind numărul ofiţerilor activi şi de rezervă 
mobilizați la serviciu, dispuneam de un surplus de organe de 
conducere si de cadre care puteau fi utilizate şi la secţiile 
civile. 

Operarea anumitor modificări era reclamată si de situația 
necorespunzătoare existentă în Secţia de contrainformaţii. 

Aceasta suferise o serie de amputaţii, era greoaie şi avea 
atribuții prea multe, care se suprapuneau unele peste altele. De 
asemenea, compartimentarea era inadecvată, din care cauză 
dădea naştere la confuzii. Controlul personalului era greu de 
făcut şi specializarea agenţilor şi grupelor suferea în perma- 
nență. 

În plus, eram în vreme de război, cînd atenţia principală 
trebuia îndreptată, în special, spre problemele de contraspionaj 
si contrasabotaj. 

Pe de altă parte, dispuneam acum de personal, de mate- 
rialele necesare, de un buget majorat prin cerințele războiului, 
precum şi de imobile mai încăpăloare. 

Toate aceste consideraţii, ca și cele specifice fiecărui birou | 
sau secții m-au determinat să trec la o nouă reorganizare a ser- 
viciului, 

Ca orientare teoretică mi-au servit o serie de învățăminte 
trase din studiile pe care le-am făcut pe vremuri în străinătate, 
în special la Scotland-Yard, unde existau servicii intregi sepa- 
rate pentru contraspionaj și contrasabotaj. 

De asemenea, din discuţiile intime purtate cu unii membri 
din Comisia internaţională de poliție criminală, în congresele 
la care am participat, rezulta o demarcaţie între obiectivele pe 
care trebuia să le urmărească poliția de stat și cele ce reveneau 
serviciilor de informații. 

Acestea m-au determinat să rup cu trecutul şi cu doctrină 
clasică, conform căreia Secţia de contrainformaţii trebuia să se 
ocupe cu totalitatea acțiunilor defensive ale serviciului, și să o 
desfac în trei mari diviziuni. 

















66 


Unele elemente de orientare le-am avut și de la germani. 
care aveau o secție puternic organizată pentru măsuri pe linie 
de contrasabotaj, sprijinită pe o lege specială. 

Deoarece legea pentru înfiinţarea Serviciului Special de 
Informaţii lăsa depline puteri şefului serviciului pentru orga- 
nizarea lui, am operat schimbările proiectate pe baza unei de- 
cizii, după cum urmează : 


1. Secţia personalului. A luat locul Biroului personalului. 


"Crearea ei a fost justificată de mărirea numărului personalului 


„și a lucrărilor respective repartizate pe birouri, 


Ea trebuia să țină o evidență clară asupra mișcărilor per- 
sonalului, precum şi a repartiţiei după specialitatea căpătată în 
şcoli și în activitatea la secţii. 

A fost condusă de directorul Lepădatu, un funcţionar onest, 
care nu s-a compromis cu nimic în abuzurile lui Moruzov, păs- 
trindu-se tot timpul într-o rezervă demnă şi cuminte. Poseda 
licența în drept și era muncitor, priceput, stăruitor şi ataşat 
obiectivelor serviciului. pe care l-a servit cu dragoste şi devo- 


tameni. 


2. Secţia secretariatului. A înlocuit fostul Birou al secre- 
tariatului. Transformarea a fost motivată de mărirea volumului 
lucrărilor, determinată de acţiunea de colaborare cu celelalte 
autorităţi de ordine publică, precum şi cu ministerele. 

Majorarea numărului curierilor diplomatici, şi în special al 


„olițerilor, a impus un surplus de activitate şi de funcţionari 


afectați acestei secții. 
Secretariatul a fost condus succesiv de mai mulți ofițeri 


„superiori, care au trecut apoi la alte secții. În cele din urmă 


l-am numit ca șet pe locotenentul colonel Voicescu. un ofițer 


“muncitor, corect și foarte conştiincios în executarea atribu- 


țiilor sale. 


3. Secţia de informaţii, A rămas cu vechea ei denumire. 
dar a primit un surplus de ofiţeri activi şi de rezervă, astfel 
că numărul inițial al acestora s-a dublat, 














Faţă de cerinţele războiului, a constituit un eșalon infor- 
mativ pentru campania în est, avind ca bază agentura Frontu- 


lui de est. Înmulțirea rezidenților externi a adus un surplus de 


material, ca şi eșalonul. 

A fost condusă la început, în 1940, de locotenentul colonel 
Dumitrescu, un ofițer inteligent, cult, cu o instrucție și o dota- 
ție deosebite pentru serviciul de informaţii, dar care era incre- 
zut şi intrigant. Cum trebuia să plece la comanda unei unităţi, 
am cerut Secţiei a Il-a să-mi recomande un înlocuitor și mi-a 
desemnat pe colonelul Lissievici Ioan, care mai lucrase în Ma- 
rele Stat Major la Biroul de informații. 

Informaţiile pe care le-am obținut în prealabil erau favo- 
rabile. Colonelul Lissievici era un ofițer capabil, priceput și 
muncitor. Avea practica misiunilor informative şi era suficient 
de instruit în această materie. 

Era foarte stăruitor la lucru, serios asupra fiecărei pro- 
bleme, ceea ce i-a permis să obţină rezultate efective. A condus 
o acţiune bine susţinută de perfecționare a secției, pe care a cău- 
tat mereu så o adapteze la cerințele situaţiei. S-a dovedit a [i 
totodată şi bun gospodar şi organizator, Era un temperament 
domol, modest, cuminte. Ducea o viață retrasă. În relaţiile cu 
germanii, puţine cite le-am avut, a acționat totdeauna pentru 
apărarea intereselor românești, așa cum i-am indicat eu. 

Ca ajutor al şefului serviciului, indeplinind funcţia de sub- 
director general, m-a substituit adesea în condiţii mulțumi- 
toare şi cu toată onestitatea, 

De aceea am uzat de toată influența și am întirziat la 
maximum plecarea lui la comandă. 

Două lucruri i s-ar putea reproşa lui Lissievici : în primul 
rind, în notările făcute ofițerilor era prea darnic cu calificati- 
vele bune şi trecea, uneori, peste realități, care nu corespun- 
deau cu laudele pe care le aducea acestora; în al doilea rind, 
fie din naivitate, fie din exces de încredere, susținea adesea 
cererile nejustificate ale camarazilor săi, iar pe unii — cum a 
fost de exemplu colonelul Palius — îi lăsa în voia lor, din care 
cauză aceştia se pretau la abuzuri pe care Lissievici căuta să 


Ga 








nu le aducă la cunoștința conducerii serviciului, de teamă sau 
din spirit de castă militară. 

Am avut cu dinsul mai multe diferende în aceste chestiuni, 
pe care eu le-am transat loial. El însă mi-a răspuns, atunci cind 
nu mai eram șelul lui, cu lipsă de loialitate. 

La plecarea colonelului Lissievici cu eșalonul informativ 
ia Marele Cartier General, conducerea secţiei a rămas colone- 
lului Siminel. Acesta era un ofițer distins, delicat, muncilor dar 
insuficient de energic și lipsit totodată de o pregătire specială 
in materie informativă. Îşi făcea totuşi datoria corect şi cu tra- 
sere de inimă. De aceea, după plecarea lui Lissievici la stagiu, 
l-am adus pe Siminel în locul lui. 

Intre ofiţerii de la Secția de informații am mai putea 
remarca pe : 

— Locotenentul colonel Ernescu Grigore, de la Frontul de 
esi, care era un ofițer serios, perseverent, studios şi foarte bun 
pentru munca de birou, E] se ocupa in special cu evidența in- 
formațiilor adunate șI cu trierea materialului, întoemind notele 
pentru buletinele informative, de care purta o deosebită grijă, 

— Colonelul Ionescu Palius. care, fiind basarabean de ori- 
gine şi vorbind limbile rusă și ucraineană, a fost folosit pentru 
Munca cu agentura Frontului de est și trecut apoi la eşalon. Era 
foarte muncitor şi nu cruța nimic ca să-și facă datoria în mod 
conştiincios. 

Nefiind ofițer de stat major, nu avea o cultură suficientă 
și de aceea activitatea lui informativă se îndrepta mai mult spre 
problemele de ordin general. 

Avea însă o tendinţă foarte evidentă de tolerare a abuzu- 
rilor subalternilor, pe care i apăra și chiar îi acoperea uneori 
ca så nu lie sancționaţi. Poate că la această ingăduinţă contri- 
buia şi temperamentul lui domol, precum și o greşită înţele- 
gere a intereselor serviciului, E] insuși aluneca uneori spre lu- 
cruri nepermise, 

— Tot la Frontul de est mai poale fi menţionat functio- 
narul Trohany, pe care mai tirziu l-am avansat director si 
i-am luat ca secretar al cabinetului meu, Acesta poseda o li- 


69 








cență, luată în condiţii demne de toată lauda, cunoşica limba 
iranceză şi suficient limba germană, avea o cultură lrumoasă 
și era bine educat, stilat și foarte prevenitor,. 

Lucra bine la maşina de scris şi redacta foarte clar, Tot- 
odată, punea un interes deosebit ca lucrările să fie întocmite 
in condiţii optime. Tinea evidenţa lucrărilor şi urmărea ca sec- 
țiile să execute dispoziţiile date de conducerea serviciului. 


— La Frontul de vest s-a evidențiat totdeauna locotenentul 
colonel Andra, foarte bun cunoscător al problemelor, în special 
al celor maghiare, el fiind ardelean de origine. Era un ofițer 
foarte muncitor, vechi şi atașat de serviciu. care intocmea stu- 
dii cu o deosebită competenţă şi chiar cu pasiune. 

— La Frontul de sud s-a remarcat locotenentul colonel 
Trifon, care mai avea încă doi frați in serviciu, Acesta, fiind 
macedonean de origine, cunoștea bine problemele și limbile 
balcanice. Era de mult în serviciu şi l-am reținut şi după pen- 
sionare, deoarece muncea mult şi cu o deosebilă tragere de 
inimă ca să satisfacă cit mai bine cerințele serviciului, 

— Tot la Frontul de sud s-a remarcat și locotenentul co- 
lonel Popescu, un element calm și plin de tact, foarte devotat 
serviciului, care depunea multă străduinţă în muncă, indepli- 
nindu-şi cu conştiinciozitate toate misiunile încredințate. 

Judeca şi controla cu toată atenţia informaţiile ce trebuiau 
trecute în buletine şi nu lăsa să treacă nimic ce nu fusese sufi- 
cient verificat. 

Întrucît era cel mai vechi în grad, l-a înlocuit adesea pe 
colonelul Lissievici la conducerea secției. Plecind la stagiu pe 
front, a căzut prizonier. 

— Locotenentul colonel Constantinescu, șeful Biroului ci- 
frului, a depus o activitate lăudabilă în atribuţiile sale. 

A dat dovadă de inițiativă personală, intocmind o serie de 
cifruri după sistemele cele mai bune cunoscute la Marele stat 
major, de multe ori chiar prea complicale. Era muncitor şi 
foarte discret. 


TO 








Acestea sint elementele principale de care îmi mai amin- 
tese astăzi, deși pe la această secție au trecut mulți ofițeri, 
majoritatea remarcabili. 

Pe unii dintre dinşii îi vom intilni însă la alte secții și ne 
vom ocupa de ei acolo. 


4. Secţia de contrainiormaţii. A suferit transformările cele 
mai adinci, atit pentru considerentele arătate la începutul ca- 
pitolului VIII, cît și pentru motivul că intentionam să-i depla- 
sez centrul de activitate din birouri pe teren, 

Tot materialul și personalul a fost împărţit pe trei secţii : 
contrainformaţii, contraspionaj și contrasabotaj. 

Personalul a fost repartizat. după specialitatea dovedită de 
liecare, la grupele ce compuneau Secţia de contrainformaţii. De 
asemenea, au fost despărțite arhivele, cazierele, mobilierul și 
localurile. 

Intormatorii și fondurile respective pentru contraspionaj 


„au trecut la secţia nou creată. Secţiei de contrasabotaj i-am 


afectat fonduri proprii pentru angajarea de informatori. 
Personalul, nefiind suficient, în special la contrasabotaj, am 
dat dispoziţii să se angajeze cadre noi şi astfel, cu timpul, s-au 
format trei agenturi de teren pentru cele trei secţii şi una cu 
misiuni speciale, cu supravegheri politice, militare, minis- 
tere etc. 
Secţia de contrainformaţii a rămas să se ocupe cu infor- 


į maţiile generale, politice, economice, sociale, precum și cu ac- 
_Hunea de prevenire a infracțiunilor cu substrat politic. 


Am Stăruit în permanenţă ca această secţie să se elibereze 
de misiunile ce aparțineau Siguranţei generale şi să treacă la 
cele specitice Serviciului Special de Informaţii. 

Pentru aceasta era însă nevoie să se părăsească acțiunile 
de suprafață şi să se meargă în adincimea problemelor ur- 
mărite. 

Am căutat să orientez în aşa fel activitatea acestei secții 
incit să se ocupe numai de latura externă a acțiunilor ce aveau 


71 











contingență cu cele ale Siguranţei generale. Am intocmit chiar 
niste evidențe ale acestor demarcaţii. 

Cum însă o asemenea activitate cerea personalului de con- 
ducere calităţi speciale și puţin fler, acesta era mai mult incli- 
nat către o activitate superficială și nu năzuia să pătrundă în 
intimitatea problemelor respective şi a persoanelor ce erau le- 
gate de ele. 

Deşi știam din experiența mea că aceasta constituie o operă 
grea şi de durată, totuşi am intervenit in permanență ca să 
deplasez atenţia Secţiei de contrainformaţii câtre misiunile spe- 
ciale, 

Si, fiindeă eram convins că nu voi putea realiza intențiile 
sus-arătate cu conducătorul de pină atunci al secţiei — direc- 
torul Georgescu —. am hotărit ca reorganizarea secţiei pe noile 
ei baze şi criterii să se facă de altă persoană — locotenentul 
colonel Traian Borcescu, 

— Florin Becescu — zis Georgescu — făcuse parte ca stu- 
dent din generaţia naționalistă de la 1922. Marota politică a 
acestei generaţii era „Masoneria“ și de aceea Georgescu s-a 
ocupat în special de această problemă. Reuşind să acumuleze 
un bogat material. a captat cu ajutorul acestuia bunăvoința lui 
Moruzov. care l-a numit director, deşi nu avea studiile cores- 
punzătoare acestei funcţii. 

Absolvise opt clase de liceu și, după cum spunea el, audiase 
nişte cursuri de psihiatrie la Facultatea de medicină. 

Afirma că el a întemeiat Secţia de contrainformaţii. De 
fapt, avea oarecare înclinaţie spre organizare. dar era foarte 
prolix; încilcit şi se incurca între zeci de creioane. planșe. linii, 
echere, culori si alte obiecte de desen. încii in biroul lui credeai 
că te afli în laboratorul unui inginer care lucra la cine ştie ce 
importante planuri de construcţie. 

Georgescu trasa pe harta României şi chiar a Europei di- 
ferite linii si săgeți, așa-zise direcţii informative, dar, cind il 
întrebai prin cine și cum s-ar putea realiza aceste planuri mā- 
rețe. nu putea să-ți dea un răspuns cit de cît satisfăcător. 


=] 
ba 














Era tipul semidoctului care stia din toate cite ceva, dar 
nimic serios și complet. Totodată, era fals, ascuns și ipocrit. 

Pierdea ceasuri întregi desfăcind un ceas. un aparat de 
radio sau un telefon, pretinzind că se pricepe, dar nu mai reușea 
să le refacă. De asemenea, se ocupa mult cu fotografia și avea 
o mulțime de aparate de diferite tipuri şi dimensiuni, 

Nu vorbea nici o limbă străină și nu avea deprinderea ci- 
titului. Colonelul Nicolaid mi l-a prezentat ca un element de 
valoare și „factotum-ul serviciului“, 

Eram bucuros că am găsit un asemenea element pe care să 
mă pot sprijini în acțiunea grea ce urma. Dar, curind, am 
constatat că am de-a face cu un om foarte superticial și leneş, 
Cum era şi jucător de cărţi, venea foarte tirziu la birou, aşa 
incit citea buletinul secției pe care o conducea după apariţie. 
Adesea însă nici nu știa ce conține şi de aceea eram nevoit să 
văd eu insumi materialul, în prealabil, pentru a nu lăsa să se 
strecoare lucruri neverificate şi chiar enormități. 

Conducea personal un Mercedes-Benz, pe care zicea că l-a 
cumpărat din Germania, dar pe care, în realitate, îl primise in 


| dar de la Abwehr, drept preț al colaborării secrete. 


Colabora în ascuns cu cpt, Roharscheid, şeful Secţiei con- 
trainformaţii al Abwehr-ului din Bucureşti. L-am prins şi l-am 
pus sub control, hotărînd că nu mai are dreptul să facă ase- 
menea legături, care, devenind oficiale și autorizate de condu- 
cerea statului, se efectuau între conducătorii serviciilor, per- 
sonal, precum și prin ofițerii de legătură. Georgescu însă nu a 
dezarmat. Cind Secţia tehnică a fotografiat o ștampilă de pe 


un document german, Georgescu, aflind prin indiscreţia unui 


fotograf. a avizat pe Rohorscheid. A urmat un mare scandal 
intre mine și şeful Abwehr-ului, care a Iost lichidat cu mare 


greutate. 


Germanii, văzind că-l bănuiam pe Georgescu, au schimbat 
pe Rohorscheid cu căpitanul Peterman, dar Georgescu a făcut 


“legătura și cu acesta, strecurindu-i fel de fel de informații. 


În fine, încurcîndu-se într-o serie de acte provocatoare şi 
abuzuri ale subalternilor, pe care le acoperea, prins şi cu grupe 


T3 








de informatori fictive, precum și cu alte incorectitudini, cu tot 
sprijinul germanilor, profitind de reorganizare, l-am schimbat 
şi l-am pus pe linie moartă. 

In concluzie, Georgescu era un tip mediocru şi incorect, 
care s-a străduit totdeauna să Joace pe firele mai multor ser- 
vicii de informaţii, din oportunism și interese personale. 

_—— Locoţenentul colonel Traian Borcescu, fost şef al Bi- 
roului de contrainformaţii din Secţia a l-a a Marelui atat 
major, a funcționat la SSI. ca sef al Secţiei secretariatului, cu 
bune rezultate. 

Trecut la conducerea Secţiei de contrainformaţii, a tăcut 
multe şi lăudabile eforturi, dar rezultatele nu au fost totuşi pe 
măsura străduințelor depuse. Nu avea simţul previziunii și nici 
ler. Era foarte muncitor; cuminte şi ascultător, dar, mai tirziu. 
s-a dovedit lipsit de stăpinire de sine; fiind timid din fire, era 
capabil ca, la prima ameninţare, să ia orice atitudine, să treacă 
dintr-o extremă în alta. În diverse împrejurări a dat dovadă și 
de lipsă de caracter. După ce a plecat de la S.S.I. a Început să 
umble după felurite combinaţii politice, chiar cu preţul dem- 
nității sale, 

Intre functionarii civili care au activat la Secţia de contra- 
informații vom remarca pe următorii : 

__ Nicolae Stănescu. şef al grupei de informaţii generale. 
licenţiat, bun funcționar, cu oarecari aptitudini și relaţii, care-l 
ajutau în misiunea sa, Avea insă un caracter sovăielnic şi opor- 
tunist. Totodată. era în permanenţă nemulțumit de gradul pe 
care-l avea. fiind dornic să parvină la situaţii pe care, in reali- 
tate, nu le merita, 

— Silvestru, şef de grupă, titrat, foarte deştept, muncitor 
si onest, A servit şi ca rezident extern. 

— Albu, şei de agentură pe teren, funcţionar vechi. serios, 
muncitor şi care își cunoștea atribuţiile şi le executa foarte 
constiincios, 

— Petrovici Grigore, comisar-șei de siguranță, detaşat la 
S.S.I. a activat ca şef de agentură împotriva legionarilor, de 
care a şi fost arestat şi terorizat. Era priceput şi muncitor. 





T4 





— Victor Ionescu, fost şef de poliţie. În S.S.I a lucrat ca 
sef de grupă şi a condus o agentură de teren. 

Era însă insuficient pregătit şi fantezist, din care cauză era 
nevoie ca cineva să-l aducă mereu la realitate, căci credea orice 
enormitate. 

După trecerea în S.S.I, a rămas acelaşi comisar de poliție 
fără scrupule și lipsit total de caracter. 

— Constantin Mihalcea, fost chestor de poliție, a dezvoltat 
o activitate de suprafață, fără să se remarce în mod deosebit, 
Era vesnic nemulţumit şi dornic de avantaje personale fără ca 
să aibă vreo îndreptățire în acest sens, 

A functionat si la eșalon. Fiind un element inadaptabil la 
muncă serioasă, l-am redat poliției, unde spera să aibă avantaje 
mai mari ca la 5.8.1. 

— Sefii de echipă Covaci şi Rizescu erau buni pentru acti- 
vitatea de teren, dar s-au compromis în nişte afaceri incorecte 
in Basarabia, astfel câ am fost nevoit să-i destitui şi să-i trimit 
în faţa justiţiei. 

— Agronomu, şef de grupă, inginer electrotehnic, se ocupa 
cu problemele minorităţilor. Era un funcționar serios, priceput 
«i muncitor. cunoscător al problemelor ce intrau în atribuțiile 
sale. 

5. Secţia de contraspionaj. A fost creată în împrejurările 
pe care le-am arătat, avind ca bază grupa de contraspionaj ce 
activa în Secţia de contrainformaţii. 

Ca mijloace de acţiune dispunea de un număr redus de 
informatori, precum și de o agentură de teren specializată în 
urmăriri de asemenea natură. 

Secția de contraspionaj urma să se servească de rezidenţi 
contrainformativi, pină la recrutarea unora proprii, 

În activitatea sa mai era ajutată de centrele informative 
din zona de frontieră, care-i semnalau unele elemente sus- 
pecte, precum şi de Secţia juridică, care îi punea la dispoziție 
materialul informativ rezultat din diferite cercetări în materie 


de spionaj. 











Rezultatele activităţii acestei secţii au fost modeste, dar 
dacă ținem seama de faptul că se afla la începutul organizării 
ei, situația respectivă este explicabilă. 

Cu conducerea am însărcina! pe maiorul Bălteanu, un ofi- 
ter de stat major cult, dar care nu a dat rezultatele la care mă 
aşteptam. 

I-am ţinut un cont deschis pentru angajare de informatori, 
pe care însă nu l-a consumat. 

Avea ca ajutor pe şetul de grupă Butucescu Horia, zis Miu, 
licenţiat, bun. tuncționar și care făcea eforturi ca să poată avea 
o activitate cit mai rodnică. El se specializase pe linia contra- 
spionajului maghiar. 


6. Secţia de conirasabotaj, A luat nastere din necesitatea 
de a dezvolta un complex de măsuri de protecţie în fabrici, 
ateliere, și în special în industriile ce lucrau în folosul armatei, 
impotriva actelor de sabotaj. 

În acest scop, germanii ne-au pus la dispoziție textul legii 
lor în această materie, care a fost îndelung studiat şi s-a adoptat 
numai ceea ce se putea aplica în țara noastră. 

Acţiunea de prevenire în materie de sabotaj se realiza cu 
ajutorul activităţii informative desfășurate în industrie, du- 
blatā de o atentă observaţie pentru ca anumite stări de fapt 
să nu dea naștere la situaţii regretabile. 

Pentru organizarea ei am obținut un număr de 10—12 
olițeri activi, ingineri. 

Țara a fost împărțită în zone de contrasabotaj, toate între- 
prinderile dintr-o zonă fiind puse sub supravegherea şi con- 
trolul a cite unui ofițer inginer. Acesta observa tot ce era im- 
potriva siguranţei industriei şi semnala comandamentului mi- 
litar şi conducătorului fabricii, indicind şi măsurile ce trebuiau 
luate. i 

Dacă nu era satisfăcul, semnala la serviciu, care interve- 
nea de îndată la departamentul respectiv, după cum era cazul: 
la Ministerul de Război — pentru fabricile de muniții, la Mi- 


76 





nisterul Înzestrării Armatei — pentru echipament și la Minis- 
terul Economiei Naţionale — pentru celelalte industrii. 
Natural că ofiţerii ingineri, pe lingă cultura lor specială, au 
făcut și un curs practic la Secţia de contrasabotaj. 

Serviciul de siguranţă din Valea Prahovei, precum si cel 
din Valea Dunării au trecut in subordinele noii Secţii de con- 
trasabotaj, ca zone speciale de protecţie, avind ca conducători 
ofițeri ingineri special instruiți. 

Ministerul Înzestrării Armatei a apreciat foarte mult acest 
sistem de prevenire a sabotajului şi ne-a pus la dispoziție cei 
mai buni ofiţeri ingineri pe care-i avea, toți tineri. 

Serviciul le-a pus la dispoziţie automobile pentru depla- 
sări în zonă şi o diurnă, în afară de cheltuielile informative, 
acolo unde era necesar, 

Secţia a activat în cele mai bune condițiuni şi cu rezul- 
tate efective. Conducerea acestei secţii am încredințat-o loto- 
tenentului colonel Proca Alexandru, care avea şi titlul de li- 
cențiat în chimie. 

De tinăr îşi făcuse studiile la renumita școală Leresianum 
din Viena, astfel că avea o cultură foarte frumoasă. 

Vorbea limba franceză suficient, iar limba germană la per- 
fecţie şi era unul din cei mai buni redactori in limba ger- 
mană din ţară. Totdeauna însoțea pe, Antonescu în voiajurile 
la Hitler şi redacta şi traducea memoriile ce se depuneau acolo, 
Fusese mai înainte ajutor de ataşat militar în Germania, 
cu misiuni informative, si activase foarte intens, din care cauză 
germanii se opuneau — la început — ca să lucreze cu el. 
Le-am răspuns că Proca nu şi-a făcut decit datoria faţă 
de țara lui şi astfel au cedat. 

Avea o educaţie foarte frumoasă si era foarte demn, hotă- 
rit şi un om de mare caracter, A muncit mult și a reușit ca 
în scurt timp să organizeze secția cu toate anexele ei, 

A fost secundat în această acţiune de șeful de grupă Ră- 
dulescu, un funcţionar foarte dotat şi stăruitor,. Acesta a reușit 
să înfiinţeze un fişier general pentru toți marinarii angajați 
la vasele ce circulau pe Dunăre și care a fost de un real folos. 


TI 











T. Secţia de legătură cu serviciile străine de informaţii, 
Colaborarea cu germanii în această perioadă era oficială și se 
lâcea prin acte scrise între S.S.I. şi Abwehr-ul din Bucureşti. 
Problema contrasabotajului şi activitatea organelor respective 
se trata cu germanii tot prin această secție. Schimbul de infor- 
mații impunea o birocraţie întreagă cu translatori, maşini de 
scris, curieri, arhive etc. 

3.5.]. a mai colaborat cu Serviciul de informatii italian, 
conform ordinelor conducătorului statului. 

Toate aceste lucrări şi legături au impus crearea unei sec- 
{i speciale. 

Ea a fost condusă de locotenentul colonel Constantin Io- 
nescu-Micandru, ofiţer de stat major, care participase si la 
intrevederile lui Moruzov cu Canaris, astfel că cunostea tot 
istoricul şi evoluţia colaborării informative româno-germane. 
Acesta era un ofițer foarte bun, muncitor și corect, care nu 
a depășit niciodată instrucțiunile de colaborare ce le avea, A 
fost cel mai bun ofițer de concept dintre toți cei pe care i-am 
avut la S.S.I. 

Era ajutat de un şef de grupă, Haralamb, care avea me- 
reu pretenţii la grade mai mari, fără insă să justifice cu vreo 
activitate deosebită aceste pretenţii. 

Ca curier diplomatic a încercat să facă contrabandă de blă- 
nuri, pentru care motive a fost sancționat. 


8. Secţia juridică. S-a format prin dezvoltarea fostului 
Birou juridic, din cauza majorării numărului magistraților şi a 
lucrărilor respective. 

Secția avea denumirea oficială de Poliţia judiciară mili- 
tară. | 

Serviciului îi convenea această firmă de acoperire a Secţiei 
juridice, însă magistraţii militari gravitau tot mai mult către 
autoritatea militară, de care depindeau notările şi avansările lor. 

Cu timpul şi alte departamente cvasimilitare, ca Ministe- 
rul Economiei Naţionale și Ministerul Înzestrării Armatei, au 
dat Poliției judiciare militare o serie de delegaţii privind con- 


78 











irolul întrebuințării benzinei și cauciucurilor, precum si cerce- 
tarea delictelor de sabotaj economic ete, 

S-a încercat la un moment dat ca secţia să fie scoasă com- 
plet de sub autoritatea S.S.I, şi să fie trecută la dispoziţia Di- 
recției justiției militare, în care scop în „proiectul de reorga- 
nizare a Ministerului de Război“ era trecută ca organ încadrat 
in această direcție, 

Sesizind manevra ce se intenționa, am amenințat că voi 
retrage personalul de pază, agenţii de teren, fondurile de între- 
ținere și diurnele magistraților şi voi închiria alt local, unde 
voi conetilui o nouă secție juridică, la care voi mobiliza la 
serviciu magistrați civili pentru cercetări, lăsînd astfel Minis- 
terului de Război localul și materialul ce era proprietatea sa, 

Aceste măsuri, fiind inconvenabile magistraţilor şi Direc- 
tiei justiției militare, care nu dispunea de fonduri afectate în 
acest scop, i-a determinat să renunțe la măsura proiectată, iar 
textul respectiv nu a mai apărut după perfectarea ṣi publica- 
rea legii. 

În această formă, cu două denumiri (una acoperită și una 
publică) a funcționat secţia pină la siirșii, îndeplinind delega- 
fiile date de serviciu, cit şi cele atribuite de cele trei departa- 
mente sus-arătate. 

Rezultatul cercetärilor era comunicat organelor de la care 
a emanat delegația. 

Conducerea secției, încă de pe vremea lui Nicolaid, a apar- 
tinut timp de doi ani locotenentului colonel magistrat Velciu 
Emil. Acesta funcţionase la Serviciul secret ṣi în timpul lui 
Moruzov, care însă îl înlăturase pentru molive ce nu se cu- 
nosteau, 


La începutul războiului, descoperindu-se afacerea de spia- 
naj Rică Georgescu, pentru încurajarea magistraților care au 
cercetat chestiunea, le-am dat premii, decoraţii şi, mai tirziu, 
am propus avansarea la gradul de colonel a lui Velciu, Ulterior 
avansării, colonelul Velciu a început manevrele cu Direcţia 
justiţiei militare. 








În timpul cercetărilor capilor rebeliunii legionare, care s-au 
făcut la Secţia juridică, Velciu făcea pe simpatizantul legionar, 
ceea ce m-a determinat să-i atrag serios atenţia ca să respecte 
dispoziţia generală pe care am dat-o funcționarilor şi ofiţerilor 
din S.S.I. de a se ţine departe de orice influenţă politică. 

Mai tirziu, din oportunism şi scontind obținerea anumitor 


avantaje, colonelul Velciu a început să facă o serie de concesii | 
grupului Rică Georgescu, astfel că membrii acestuia erau stå- 


pini in arestul secției, unde primeau vizite neautorizate şi ju- 
cau cărţi cu familiile lor şi chiar cu magistrații, în frunte cu 
Velciu. 

Același colonel Velciu, care le întocmise dosarul şi-i carac- 
lerizase — în fapt și în drept — ca spioni, primind decorații, 
avansări și recompense bănești pentru această acţiune. ince- 
puse apoi să-i considere „patrioți“ şi „eroi naționali“, 

Fiind informat de toate acestea, precum și de faptul că, 
intr-o noapte, Velciu şi căpitanul magistrat Camil Bărbuleseu 
s-au dus cu cei din grupul Rică Georgescu şi familiile acestora 
la Buttea, unde au petrecut, am luat măsuri pentru prinderea 
lor în fapt, spre a putea cere rechemarea lui Velciu, care era 
puternic susținut de Ministerul de Război, si deci intervenția 
mea trebuia să fie bine motivată. 

În adevăr, peste puțin timp am fost avizat că Velciu a mu- 
lat din arestul secţiei pe Rică Georgescu într-o garsonieră 
deasupra birourilor secției. Acolo acesta locuia impreună cu 
soția și nu era păzit. 

Descinzind la faţa locului, am constatat aceste fapte, care, 
impreună cu cele mai sus-arătate, au întemeiat cererea de re- 
chemare a căpitanului Bărbulescu și a colonelului Velciu, 

Acesta a trecut mai tîrziu ca preşedinte al Curţii marţiale 
de la Odesa, deși eu, pentru toate jocurile politice și lipsa de 
caracter și de ținută a acestui ofiţer, cerusem scoaterea lui din 
armată, 

Ministerul de Război mi-a dat ca înlocuitor pe colonelul 
magistrat Radu Ionescu, 


20 











Am procedat la remanierea grupului. de magistrați, adu- 
cind alții nai. 

La început Radu Ionescu s-a purtat bine, dar cu timpul s-a 
dedat la o viaţă dezordonată, neglijind lucrările secției şi con- 
trolul personalului. Mai mult, începuse şi el „jocul cu Rică 
Georgescu“ şi alţii, ceea ce m-a determinat să hotărăse schim- 
barea lui, Aceasta nu s-a mai putut însă efectua din cauza ar- 
mistițiului. 

În schimb, Rică Georgescu a mijlocit, ulterior, numirea 
lui Radu Ionescu în funcţia de director. general al poliţiei. 

Din cele de mai sus, precum și din multe alte constatări, 
care nu-și au locul în acest material, rezultă conduita regre- 
tabilă a multor magistrați militari şi neajunsurile pe care le-au 
cauzat S.S.I, deşi acesta le oferea o serie întreagă de avantaje. 


















9. Secţia tehnică. A luat naştere din Biroul tehnic, ca ur- 
mare a dezvoltării activităţii laboratoarelor de fotografie, chi- 
mie şi altele, 

Fiind informat că în subsolurile Președinției Consiliului de 
Miniştri se găsește o tipografie demontabilă, am cerut-o secre- 
tarului general și, obţinind-o. am instalat-o la serviciu. 

Am angajat tipografi şi am înzestrat-o cu materialul ne- 
cesar. La această tipografie s-au tipări! apoi imprimatele ser- 
viciului, dispensîndu-ne astfel de o serie întreagă de cheltuieli 
și asigurind totodată şi discreția necesară. 

Secţia tehnică a fost condusă de directorul Gheorghe Cris- 
tescu, funcţionar vechi, de pe vremea lui Moruzov. şi care fă- 
cuse studii și practică în această specialitate în străinătate. 


10. Secţia de transmisiuni. Nevoile războiului, precum şi 
instalarea secțiilor S.S.I. în mai multe localuri au impus dez- 
voltarea reţelei de transmisiuni telefonice şi telegrafice ale 
serviciului, 

Din cauză că în timpul rebeliunii legionare a fost nevoie, 
intr-un moment foarte critic, să se întrerupă absolut toate le- 
găturile telefonice din Capitală, pentru a se putea împiedica 
astlel orice comunicație între blocurile de rezistență legionară, 


4 e. 150 dl 








Președinția Consiliului de Miniștri a instalat o reţea de aparate 


teleimprimatoare la toate organele de ordine publică şi S.S.L, 


pentru ca acestea să poală comunica între ele si cu Preşedinţia 
în cazuri similare. 
S.S.I. a instalat peste 30 de stații T.F.F. la rezidențele din 


țară, precum și la eșalon, pentru ținerea legăturii cu centrala | 


serviciului. 

Mărirea reţelei a impus o asigurare cu noi radiolelegra- 
liști, recrutaţi din armată sau din şcoala specială ce sa înfiin- 
tase la SS. 


Pentru aceste motive, Biroul de transmisiuni a fost trang- 


format în secție, a cărei conducere a avut-o maiorul Luca, un 
ofițer foarte bun cunoscător al meseriei lui, muncitor, devotat 
serviciului şi discret, care a desfășurat o intensă activitate. cu 
rezultate apreciabile. 


11, Secția autotracțiune. Cresterea numărului masinilor 
mici, al camioanelor și, implicit, al garajelor, atelierelor si ca- 
drelor ce le deserveau pe măsura dezvoltării serviciului a de: 
terminat crearea unui compartiment special care să se ocupa 
de organizarea și dirijarea activității necesare în acest dome- 
niu, precum și de administrarea fondurilor afectate, 

Aceasta s-a realizat prin divizarea Biroului administrativ 
in două organisme, ridicate apoi la rangul de secţii, dintre care 
una a fost Secția autotracţiune, 

Conducerea acestei secții am incredințat-o căpitanului în 
rezervă Gamulea, recomandat ca specialist în materie. dar am 
constatat că era specialist în abuzuri, aşa că l-am înlocuit. L-am 
numit apoi pe locotenentul inginer Luca Bugheanu, care a con- 
struit niște garaje foarte costisitoare. 

În fine, am cerut de la Direcţia tracțiune-automobile un 
ofițer specialist. care să fie energic, bun administrator şi corect, 
Mi-a desemnat un maior, care a luat conducerea puţin înainte 
de armistițiu. 

Secția autotracțiune oferă cele mai mari posibilități de 
fraude, evaziuni şi abuzuri. Cum șeful serviciului este preocu- 


42 





pat de conducerea generală a tuturor lucrărilor, trebuie să aibă 
aici un om de mare încredere, pricepere și o deosebită energie 
și onestitate. 


12. Secţia administrativă. Majorarea numărului secţiilor, 
localurilor, personalului de serviciu şi materialului, precum şi 
marirea volumului lucrărilor de contabilitate, buget, state de 
plată, control al fondurilor ete. a impus crearea unei secții care 
să se ocupe cu intreaga activitate de administrație. 

În acest fel a luat ființă Secţia administrativă. Aceasta a 
last condusă de locotenentul colonel intendent Diaconescu, un 
foarte bun ofiţer de administraţie, priceput, muncitor şi exigent 
în materie de contabilitate, din care cauză nu era deloc sim- 
patizal de funcționari. El era ajutat de căpitanul în rezervă 
Dumitrașcu, care îndeplinea funcția de casier al serviciului şi 
care s-a achitat cu deosebită grijă şi onestitate de atribuţiile 
sale. 


Critica sistemului 

După ce am descris modul cum s-a făcut a doua reorgani- 
zare şi motivele de ordin general şi special care au determinat-o, 
se pune o întrebare logică : 

Care era sistemul cel mai bun ? 

Cel vechi, pe două secţii și șase birouri, ori cel nou, pe 12 
secții ? 

Această reorganizare nu a lost o operă de moment, ci re- 
zultatul unor învățăminie trase dintr-o experiență îndelungată, 
al studierii structurii altor servicii de informaţii și al analizei 
dificultăților întimpinate în conducerea S.S.I 


Sistemul de repartiție pe 12 secții aducea următoarele dez- 
avantaje : 

— trebuiau mai multe localuri : 

— se angaja mai mult personal de birou şi de conducere : 

— se consuma mai mult material: 

— impunea şefului serviciului mai multă muncă, fiind 
nevoit să lucreze cu fiecare sef de secţie în parte. 


Ad 











El avea însă următoarele avantaje : 

— asigura uniformitatea elementelor organice ale servi- 
ciului ; 

— permitea compartimentarea atribuţiilor, lucrărilor și 
menţinerea discreţiei ; | 

— oferea posibilitatea specializării şi controlării persona- 
lului ; 

— înlesnea crearea noilor compartimente impuse de ce- 
rințele războiului, 

În ceea ce privește dezavantajele, acestea puteau fi anihi- 
late prin : 

— obținerea unor localuri de la Ministerul Românizării, 
care ni le putea oferi în mod gratuit ; 

— acoperirea salariilor personalului din birouri si a chel- 
tuielilor legate de procurarea materialelor necesare din bugetul 
majorat al războiului, precum și încadrarea posturilor de con- 
ducere cu ofițeri, deoarece în condiţiile respective exista un 
număr sulicient de asemenea cadre ; 

— numirea unui al doilea subdirector general, care să 
preia o parte din sarcinile — sporite acum — ale directorului 
general, acesta urmînd să lucreze cu cei doi subdirectori şi să 
cheme la el pe șefii de secții numai cînd era nevoie. pentru in- 
strucțiuni sau explicații speciale. 

Toate aceste considerente m-au determinat să prefer re- 
organizarea pe 12 secţii. 

Natural că această operaţie era impusă de cerințele răz- 
boiului, dar și înlesnită de posibilitățile pe care le oferea. 

Pentru vremuri de pace, structura S.S.I, poate fi redusă si 
comprimală în citeva direcții, strict necesare. 


Capitolul IX 
A TREIA REORGANIZARE A S.S, 


Din studiul pe care l-am făcut asupra legii pentru înfiin- 


tarea S.S.I am văzut insuficiențele și imperfeețiunile pe care 
le conținea. 


84 








A doua reorganizare impunea și lărgirea bazelor juridice 
pe care trebuia aşezată noua structură a serviciului, 

De aceea, noua lege şi regulamentul ei au afectat atit si- 
tuația judiciară a serviciului cit și pe cea juridică a persona- 
iului. 

Pentru a nu lăsa loc la interpretări neconforme cu concep- 
ţia legii, cu criteriile ce au stat la baza ei, precum și cu inten- 
tiile legiuitorului, am întocmit in acelaşi timp și regulamentul 
dezvoltător al legii. 

Noua lege prevedea că S.S. este un serviciu de drept 
public, însărcinat cu informarea generală a conducerii statului, 

De aici rezultă că E.S.I. nu mai era un serviciu organizat 
in secret de vreun regulament oarecare, ci unul public, inca- 
drat în organizarea statului și recunoscut în mod oficial. 

Misiunea 5.5.1. era de asemenea precizată, legea arătind că 
acest serviciu nu constituia un organ de informație personală 
a cuiva, ci un organ de informare generală a conducerii sta- 
tului. 

În continuare, legea stabilea că 5.5.1 funcționa pe lingă 
'Preşediriţia Consiliului de Miniștri. 

Deci, problema dependenței organice și administrative era 
acum bine precizată. 

SSI nu mai depindea deci nici din punct de vedere ad- 
ministrativ de Ministerul de Război, astfel că personalul, buge- 
tul si materialul urmau să fie încadrate în Preşedinţia Consi- 
liului de Miniştri. 

Legea preciza că raporturile cu Ministerul de Război 
aveau caracter de colaborare şi nu de subordonare și tot astfel 
si cu celelalte departamente și Marele stat major. 

Controlul şi directivele aparțineau tot conducătorului sta- 
tului, dar S.S.I. trebuia să servească și Preşedinţia Consiliului 
- de Miniştri, care era un organ „de conducere a statului“, Legea 
menținea drepturile suverane ale șefului serviciului în ce privea 
organizarea serviciului și cheltuirea fondurilor. 

Dreptul de numire, precum și toate mișcările de personal 
erau însă acum îngrădite în cadrul unor dispoziţii regulamen- 


GE 





| i 





tare, de care deciziile şefului serviciului trebuiau să ţină seamă. 

Ajutorul şefului serviciului trebuia să fie militar, cînd şeful 
serviciului era civil, pentru menţinerea disciplinei şi notarea 
ofițerilor. El trebuia să înlocuiască de drept pe şeful serviciu- 
lui în lipsa acestuia din Capitală, avind atribuţia de subdirector 
general. 

Întrebuinţarea şi controlul fondurilor S.S.I. urmau să se 
facă sub auspiciile unei noi legi C.1.5., mai severă ca cea ante- 
rioară. Justificarea întrebuințării acestor fonduri se făcea către 
Curtea de Conturi şi apoi către Preşedinţia Consiliului de Mi- 
niştri, ca organe de tutelă şi control asupra 5.5.1. 

Acestea au fost, în linii generale, principiile care au stat la 
baza noii situaţii juridice a 5.5.1. 

S.S.I., fiind organ „de drept public“ în viața de stat, tre- 
buia ca şi funcționarii să îndeplinească condiţiile cerute perso- 
nalului oricărui organ de acest fel. 

De aceea, regulamentul a prevăzut ca, în ce priveşte numi- 
rile, să se respecte condiţiile generale din Statutul funcţiona j- 
lor publici. Totodată însă, fiind vorba de un serviciu cu misiuni 
speciale, s-au introdus și unele condiţii deosebite cerute la nu- 
mire, titlul putind fi înlocuit, în anumite cazuri, cu aptitudinea 
şi specialitatea. La drepturile funcţionarilor, în atara celor din 
Statutul funcţionarilor publici, s-au prevăzut avansările la ex- 
cepțional pentru actele de bravură și devotament, 

S-au instituit şcoli de perfecționare şi examene între anu- 
mite grade, pentru ca şi cei fără titluri, dar cu aptitudini spe- 
ciale şi activitate dovedită, să poată avansa pină la anumite 
limite. 

Regulamentul a lăsat astfel suficientă elasticitate 5.5.1, în 
promovarea personalului său, mai ales a celui de teren. Pentru 
funcționarii ce lucrau în birouri s-au respectat studiile, vechi- 
mea şi activitatea în serviciu prevăzute de statut, dar li s-a dat 
si posibilitatea să treacă în ierarhia de teren prin școli și exa- 
mene. 

Tot pentru respectul și garanţia drepturilor funcționarilor 
am instituit Comisia pentru numiri şi inaintări, prevăzută de 


ab 











Statutul funcţionarilor publici, compusă din funcționari supe- 
riori, şi al cărei presedinte era ajutorul şefului serviciului. 
Această comisie trebuia să dea sefului serviciului avize asupra 
tuturor mişcărilor de personal, 

În acelaşi scop, regulamentul a prevăzut înființarea și a 
Comisiei de disciplină, pentru ca funcţionarul să aibă stabili- 
tatea necesară şi să nu mai poată fi eliminat în mod arbitrar 
din serviciu, ci doar pe baza unei judecăţi obiective, în care 
avea dreptul să se apere şi să-și spună și el cuvîntul. 

Numărul anilor de vechime necesari pentru obținerea pen- 
siei a fost coborit de la 35 la 30. 

Prin intervenţiile făcute am reuşit să determin Casa Gene- 
rală de Pensii să treacă şi funcţionarii S.S.I. în categoria celor 
ce erau pensionaţi după 30 de ani de activitate (cum erau, de 
pildă, cei de la calea ferată), dacă serveau în S.S.I. zece ani 
consecutiv. 

Am considerat că uzura la care este supus organismul 
funcționarilor cu atribuții speciale le dă dreptul la o scutire de 
cinci ani de serviciu pentru obținerea pensiei. 

Datoriile funcţionarilor, ca şi drepturile lor, au fost si ele 
reglementate. În afară de obligaţiile impuse de Statutul func- 
ționarilor publici, regulamentul a prevăzut păstrarea desâvir- 
șitei disereţii asupra chestiunilor în care lucrau, atit în timpul 
cit şi după plecarea lor din serviciu, 

Conform regulamentului, functionarii S.S.L nu aveau 
dreptul să facă declarații nici în fața instanțelor judecătoreşti 
asupra problemelor de serviciu, fără autorizarea expresă a ṣe- 
tului serviciului. 

Acestea ar fi, în linii generale, principiile care au stat la 
temelia noii instituții — de drept — ce a luat naştere prin legea 
pentru reorganizarea SS.LL și regulamentul ei. 


Noua ordine de drept a trebuit să se aplice şi în fapt. 


A urmat o verificare a personalului prin Comisia de numiri 
şi stabilirea situației lor în raport cu tabloul de funcţii, grade 
și clase, prevăzut de regulament. 








| 





S-au făcut unele treceri dintr-o funcție în alta echivalentă 
şi au fost scoși cei inutili și inactivi. 

Pe baza lucrărilor comisiei, s-au întocmit apoi deciziile de 
incadrare pentru tot personalul S.S.I, al cărui număr ajungea 
la circa 900. 

Legea de reorganizare a S.S.I. și regulamentul ei aduceau 
astfel un spor de prestigiu Serviciului Special de Informatii. 
dar constituia și un îndemn spre o activitate mai rodnică pen- 
tru functionarii săi. 


Capitolul X 


ACTIVITATEA ȘI ACTIUNILE MAI IMPORTANTE 
INTREPRINSE DE SERVICIUL SPECIAL DE INFORMAŢII 


1. Activitatea organizatorică și greutățile intimpinate. 


După moartea lui Moruzov, Serviciului secret i s-a creat 
o atmosferă grea şi plină de consecințe. 

Profitind de împrejurările din acel moment şi speculind 
această umbră a secretului, în dosul căruia se pot face afir- 
maţiile cele mai fanteziste, presa a declanșat o campanie de 
destăinuiri asupra persoanelor ṣi activităților legate de numele 
lui Moruzov. 

Cu toată rezerva ce am impus-o personalului serviciului 
de a nu se amesteca în cercetările justiției atila timp cit nu 
este chemat și întrebat, răutatea. intriga și răzbunarea şi-au 
jucat rolul lor detestabil de totdeauna. 

Instrucţia şi diferitele comisii de cercetare au interogat 
și au confruntat pe toți cei ce au avut vreo legătură cu el: 
prieteni, colaboratori, informatori ete.; toți au apărut apoi în 
ziare. Au fost desconspiraţi şi rezidenții externi, ajutorii și 
secretarii de atașați militari, care, din această cauză, au tre- 
buit să fie rechemaţi. 

Casele conspirative, precum şi sediul serviciului au fost 
și ele desconspirate și percheziționate. Organele de cercetare 
au ridicat nenumărate acte şi dosare din arhivele serviciului, 


G6 





pe care le-au ținut ani de zile, unele devenind publice la ju- 
decată, 

Ca urmare a acestor operaţii, toată lumea fugea ca de 
ciumă de Serviciul secret, 

Nu găseai un informator, un funcționar sau un ofițer mai 
de seamă, care să vrea să vină la acest serviciu; chiar prie- 
ienii te evitau, de frică să nu se spună că sint colaboratori ai 
Serviciului secret. 

Oricare ar fi fost concluziile trase din „afacerea Moruzov”, 
eu, ca succesor al lui, am constatat multă dezordine şi am in- 
timpinat numeroase dificultăți în opera de refacere la care eram 
chemat. 

Întreaga activitate organizatorică a cerut străduințe necon- 
tenite, ca şi recrutarea și educarea personalului necesar noilor 
secții, provincii sau misiuni. 

Grija față de opera de prevenire şi informare generală a 
conducerii statului nu putea să aștepte evoluţia prefacerilor in- 
tervenile, ci să o precedeze; serviciul trebuia adaptat necon- 
tenit la noile situaţii. 

Înzestrarea şi administrația S.S.I. rețineau o bună parte din 
preocupările şefului serviciului, deoarece, conform legii C.LS., 
orice act trebuia verificat şi aprobat de acesta. Activitatea era 
însă îngreuiată și de faptul că personalul era lenes, nărăvit, 
superficial, de un detectivism ridicol, totodată fiecare conside- 
rindu-se „cel mai bine informat". 

Pentru a face față necesităților muncii in aceste condiții, a 
trebuit să caut sprijin în sistemul de colaborare cu celelalte 
autorităţi puse în slujba ordinii şi siguranței statului, 


2. Acţiunea de colaborare a 5.5.1. 

Pentru satisfacerea dispozițiunilor legii privind înființarea 
Serviciului Special de Informaţii, am stabilit de la început mo- 
dul de colaborare cu Marele stat major. 

Majoritatea informaţiilor Secţiei de informaţii erau mili- 
tare. Ele erau sintetizate zilnic intr-un buletin de informații, 


89 














care se trimitea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, Ministe- 
rului de Război şi Marelui stat major. 

Pentru informaţiile de ordin politic, economic, social ete. 
exista un al doilea buletin, care se trimitea la aceleași auto- 
ritäți. 

Secţia de contrainformaţii întocmea și ea un buletin zilnic 
ce era trimis şi Marelui stat major. La rindul său, Marele stat 
major trimitea 5.S.L-ului buletinul său de informații, care era 
intocmit zilnic de Secţia a II-a. 

De multe ori şeful Secţiei a I-a mi-a pus la dispoziţie ra- 
poartele mai interesante ale atașaților militari români din stră- 
inătate, pentru a lua cunoștință de ele și a reține datele ce 
interesau S5.5.1.-ul. Totodată, atașații militari aveau dispoziţii 
de la Marele stat major să ajute în mod discret activitatea rezi- 
denţilor externi ai 5.5.1. Secţia a II-a din Marele stat major ne 
dădea, de asemenea, un concurs foarte preţios la alegerea și 
obţinerea ofițerilor necesari serviciului. 

Tot prin aranjamentul stabilit cu Marele stat major, cen- 
trele sale de informaţii de pe îrontieră și birourile statistice 
trebuiau să colaboreze cu centrele 5.5.L, în interesul înlesnirii 
activităţii informative. Astfel, organele de frontieră ale Marelui 
stat major facilitau trecerile peste graniță ale agenţilor noștri, 
Schimbul de informaţii se efectua numai între centrale. Aceasta 
pentru a se putea face la centru verificarea informaţiilor ve- 
nite pe mai multe căi şi din surse diferite. 

Activitatea contrainformativă în cadrul armatei era desfă- 
şurată de Marele stat major, competența 5.S.L-ului pe teritoriu 
in această materie mergind numai pină la porțile cazărmilor. 
Supravegherea ofițerilor se [ăcea doar cu avizul Marelui stat 
major, căruia trebuia să i se comunice atii motivele care impu- 
neau supravegherea cit şi rezultatele obţinute. 

Marele stat major, constatind că cenzura scrisorilor, impri- 
matelor şi telegramelor interne şi externe în timpul războiului 
nu funcționează în condiții mulțumitoare, a organizat un oficiu 
central de cenzură în Capitală, cu concursul S.S.I.-ului, sub con- 


Yi 








ducerea locotenentului colonel Rădulescu Gheorghe, care Lăcea 
parte din 5.5.1. 

La acest oliciu au fost mobilizați pe loc o serie de intelec- 
tuali şi cunoscători de limbi străine din Capitală, care, din citi- 
tea scrisorilor, reţineau o serie de informaţii şi constatări inte- 
resante. ce serveau la întocmirea unui buletin periodic. 

Oficiile de cenzură au fost apoi reorganizate în toată țara 
de Marele stat major. Problemele mai importante și mai dificile 
se discutau între şeful S.S.I.-ului şi seful Secţiei a I-a din Ma- 
rele stat major și tot astfel se anunțau reciproc evenimentele 
mai urgente și importante. 

Colaborarea S.S.L-ului cu Marele stat major s-a desfășurat 
în cele mai bune condiţii şi cu rezultate efective penlru ambele 
părți. 


* 


Legătura de colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe 
a fost creată si întreținută cu multe dificultăţi. 

S.S.1.-ul avea nevoie de concursul acestui departament pen- 
tru numirea şi camuflarea rezidenților externi în oficiile noas- 
tre diplomatice din străinătate. 

De asemenea aveam nevoie de sprijinul miniştrilor plenipo- 
tenţiari, care trebuiau să-şi dea avizul atunci cind erau numiţi 
rezidenți externi in oficiile diplomatice pe care le conduceau, 
Aceştia însă, adesea, opuneau rezistență în asemenea situaţii. 
deoarece nu le convenea prezența în reprezentantele respective 
a unor cadre ale S.S.I 

De multe ori am fost nevoit să retrag pe unii rezidenţi din 
cauza animozităţilor ce se creau între aceştia și miniştrii ple- 
nipotenţiari și să intervin personal pentru ameliorarea raportu- 
rilor de colaborare. 

În mod normal, miniştrii plenipotențiari trebuiau să dea 
şi ei același concurs ca şi atașaţii militari rezidenților noştri. 

Pregătisem chiar un regulament care statornicea raporturile 
de colaborare între 5.5.1. şi Ministerul Afacerilor Externe, care 


91 








insă nu a convenit acestui departament, asifel că nu a putut 
intra în vigoare. | 

Concursul Ministerului Afacerilor Externe mai era nece- 
sar S.S.L.-ului şi în organizarea curselor acelor curieri diplo- 
matici care erau agenți ai S.S.L Si în această colaborare am 
avut multe neplăceri. 

Citeva abuzuri făcute de agenții S.S.L.-ului, deși sever 
sancţionate, au servit Ministerului Afacerilor Externe drept 
pretext pentru a refuza colaborarea pe această linie cu 5.5.1 
Abuzurile frecvente ale personalului propriu nu erau însă sanc- 
ționale și nici aduse la cunoștința ministrului afacerilor externe. We 

A fost nevoie de multe intervenţii personale pe lîngă 
Mihai Antonescu, șeful departamentului, pentru a restabili si- 
tuația, 

Cum telegramele rezidenților externi ai S.S.I veneau prin 
Ministerul Afacerilor Externe, cu semnătura miniștrilor ple- 
nipotențiari respectivi, aceştia cereau deseori să cunoască și 4 
conținutul lor, ceea ce S.S.I.-ul nu putea permite, 

În consecință, apăreau suspiciuni, din cauza cărora unii 
plenipotenţiari au mers pină acolo încit au creat o situaţie in- 
suportabilă rezidenţilor S.S.I., pentru ca aceștia să fie forțați 
să părăsească postul. 

Prin relaţiile personale pe care le aveam cu Mihai An- 
tonescu, am obţinut adesea de la Ministerul Afacerilor Externe 
rapoartele mai importante ale legațiilor noastre din străină- 
tate, din care luam note, atit peniru orientarea personală în 
problemele externe, cât și pentru a da directivele necesare Sec- 
iei de informaţii. 





Dar am avut cu Mihai Antonescu si foarte multe ciocniri, 
cauzate de greutățile pe care personalul Ministerului Aface- 
rilor Externe le făcea S.S.L, şi care au mers pină la desconspi- 
rarea unora din rezidenţi. 

După cum am constatat, multe dintre dificultățile men- 
ționate erau determinate de faptul că la acest departament 


y2 











domnea şi pe vremea aceea o mentalitate îngustă de castă, per- 
sonalul diplomatic avind convingerea că numai el este capabil 
și are dreptul exclusiv de a culege informaţii din străinătate, 

Si atunci, ca și mai tirziu, funcţionarii Ministerului Afa- 
cerilor Externe, în frunte cu Gr. Niculescu-Buzeşti, tralicau 
în afară cu informaţiile şi rapoartele ministerului, fapte pe care 
le-am semnalat adesea, fără a fi însă înțeles. În schimb, aceş- 
tia şi-au dublat eforturile pentru a crea noi dificultăţi Ser- 
viciului Special de Informaţii. 


* 


Pină la organizarea Oficiului central de cenzură. seriso- 
rile şi telegramele persoanelor urmărite de S.5.l. se obțineau 
prin colaborare cu Poșta centrală. 

De asemenea, prin comandantul militar al Sacietăţii de 
telefoane obțineam copii de pe notele de interceptare a con- 
vorbirilor telefonice, care erau redactate de personalul insär- 
_cinat cu această misiune specială. 

Pentru completarea și sprijinirea activității sale contra- 
informative, S.S.I-ul a mai colaborat şi cu Ministerul Aface- 
rilor Interne, Direcţia generală a poliţiei, Prefectura poliției 
Capitalei și Inspectoratul general al jandarmeriei, 

Această colaborare a fost de un real folos S.S.L.-ului, mai 
ales în perioada de reorganizare și de refacere a cadrelor sale, 
înleenindu-i să cunoască evenimentele și stările de fapt din 
intreaga ţară. 

Legăturile însă nu au fost stabilite decit după plecarea 
legionarilor de la pulere, pentru motive ce se vor vedea mai jos. 

Colaborarea se făcea prin schimb de buletine, precum şi 
prin legături personale atit între şeful serviciului şi şefii aces- 
tor autorităţi, cît şi între şeful Secţiei contrainformaţii şi direc- 
torii respectivi din aceste instituţii. 

Din primele zile ale guvernării sale, Antonescu instituise 
la Preşedinţia Consiliului de Miniştri un „Consiliu de ordine in- 
ternă'*, la care luau parte: ministrul și subsecretarul de stat al 


13 








Ordinii publice de la Interne, directorul general al poliției, 
prefectul poliției Capitalei şi un reprezentant al jandarmeriei. 

Aici se expuneau fapte mai importante petrecute în ţară, 
problemele de ordine publică ce se relevau şi informațiile obți- 
nute. În urma discuţiilor ce se purtau, conducătorul statului 
dădea dispoziţii cu privire la măsurile ce trebuiau luate și la 
modul de realizare a lor. 

Cit timp au stat legionarii la putere, șeful 5.5.I.-ului nu 
a fost invitat la aceste consilii, pentru că o colaborare cu ei ar 
fi fost o imposibilitate morală. După plecarea lor am primit or- 
din să particip si eu. 

Natural că în aceste consilii nu expuneam decit chestiu- 
nile curente. Cele cu caracter mai secret, ca și problemele mai 
delicate, le expuneam, în cadrul audienţelor personale, condu- 
cătorului superior al serviciului. 

* 

La Președinția Consiliului de Miniştri se adunau zilnic un 
mare număr de buletine şi rapoarte informative provenind de 
la Ministerele Afacerilor Interne, Externe, Război, Justiţie 
(constatările parchetelor), Marele stat major, Siguranţa, Prefec- 
tura poliţiei. Inspectoratul general al jandarmeriei, Direcţia jus- 
tiţiei militare şi Direcţia închisorilor, Serviciul Special de In- 
formaţii şi altele. 

Prin contactul pe care îl aveam personal cu secretarul ge- 
neral al Președinției. precum şi cu şelul Cabinetului militar, 
constatam că acest material imens nu putea îi citit și utilizat 
de organele de conducere ale statului, mai ales că. de multe ori, 
rapoartele expuneau versiuni contradictorii chiar asupra ace- 
luiași fapt. Totodată, în discuţiile cu Antonescu stabileam că nu 
cunoștea unele fapte importante trecute în buletinele sau ra- 
poartele speciale ale 5.5.[.-ului. 

Aceasta m-a determinat să-i propun înființarea unui ser- 
viciu de centralizare a informațiilor la Preşedinţia Consiliului 
de Miniştri, iar el m-a autorizat să-l şi organizez de urgență, 
ceea ce am și făcut. 





Acest serviciu se compunea din două birouri, unul pentru 
informaţii militare și altul pentru cele civile. 

El făcea o operă de centralizare dar și de interverificare a 
informaţiilor şi, reținind materialul cel mai bun, mai verificat 
si mai interesant, intocmea un buletin general informativ zilnic 
pentru conducătorul statului şi vicepreşedintele Consiliului de 
Miniştri. 

Rapoartele mai interesante se studiau aparte şi erau pre- 
zentate cu un referat rezumativ. 

Pe aceste buletine şi referate se puneau rezoluții, care apoi 
erau executate tot de Serviciul de centralizare, de unde plecau 
ordinele scrise la autoritățile de resort. Materialul neverilicat 
era trimis spre verificare autorităţii de unde emana sau altui 
serviciu similar. 

Importanța Serviciului de centralizare a fost recunoscută 
de la început, conducerea lui fiind încredințată unui general 
de stat major iar cadrele sale, selecționate dintre funcționarii 
superiori de siguranță şi ofițerii superiori de stat major, toți 
cunoscători ai problemelor informative. 

Cu timpul și la S.S.1,, prin sistemul de colaborare pe care 
l-am expus, se aduna un important număr de buletine, rapoarte 
şi note informative de la alte servicii. Pentru centralizarea, stu- 
dierea şi sistematizarea acestui material, precum şi pentru eco- 
nomisirea timpului am fost nevoit să înființez la cabinetul meu 
un mic secretariat, după modelul Serviciului de centralizare a 
informaţiilor. 

Toată această activitate de colaborare reținea o bună parte 
din preocupările şefului serviciului și-l obliga la multe depla- 
sări. conferințe şi luări de contact cu șefii instituţiilor respec- 
tive. Dar ea aducea și o reală contribuție, 

3. Acţiuni întreprinse de Serviciul Special de Informații impotriva 
mişcării legionare, 

Aceste acțiuni au constituit cel mai important capitol din 
activitatea contrainformativă a S.S.L.-ului prin proporțiile și 
consecințele lor politice, 


95 











Am arătat într-un capitol anterior motivele speciale care 
au determinat conducerea statului să dea in sarcina acestui ser- 
viciu urmărirea problemei legionare. 

Vom adăuga aici că, prin legăturile ei externe şi organi- 
zarea internă, mişcarea legionară se desemna ca o vastă conspi- 
rație, ce lindea la acapararea completă a puterii și instituirea 
statului totalitar legionar. 

În expunerea ce urmează mă voi referi atit la activitatea 
informativă a S.S.1. cit și la unele fapte politice, a căror men- 
ționare este absolut necesară, pentru o mai bună înțelegere a 
situațiilor ce s-au succedat. 

Mă voi limita la strictul necesar. 

Psihoza legionară cuprinsese pe mulți, din motive diverse: 
oportunism, lașitate, naivitate etc, si găsise simpatizanți chiar 
și în armată. 

Masacrul de la Jilava, asasinarea lui Madgearu, şi în spe- 
cial a lui Nicolae Iorga, i-au adus însă pe mulţi dintre ei la 
trista realitate. Moartea lui Iorga, această mindrie a culturii 
româneşti, profesor la zeci de generaţii de ofițeri la Scoala de 
război, a despărțit pe legionari pentru totdeauna de opinia pu- 
blică cinstită din țară și le-a înstrăinat orice simpatii în armată. 

În dimineața zilei de 28 noiembrie, deci a doua zi după 
masacrul de la Jilava, mi se telefonează de la casa lui Mihail 
Grhelmegeanu că acolo au venit opt legionari ca să-l ridice pen- 
tru a-l duce să „dea o declaraţie“. În această situaţie. trimit 
imediat pe ofițerul de serviciu cu singurul agent pe care-l aveam 
la indemină, dar aceştia nu pot rezista violenței legionare. Au 
insă prudenţa să-i urmărească, stabilind astfel că l-au dus pe 
Ghelmegeanu la Prefectura poliţiei. 

Avizez imediat pe Hoşianu, care imi adaugă cà, probabil, 
pentru aceleași motive a fost căutat dis-de-dimineaţă la telefon 
de soția lui Argetoianu. Însoţit de un locotenent şi un agent, 
Hoșianu se duce imediat la Prefectura poliției Capitalei unde, 
in cabinetul lui Zăvoianu, „un tribunal legionar“ îi judeca pe 


96 





Tătărăscu, Argetoianu, Mirto, Ghelmegeanu, generalul Nae Ma- 
rinescu, Ralea şi alţii. care erau de faţă. 

Dind dovadă de un mare curaj, Roşianu reușește să-l inti- 
mideze pe Zăvoianu și pe legionari, amenințindu-i că aduce re- 
gimentul de jandarmi pedeștri. Ridică pe foştii miniştri şi-i 
pune în siguranță în cabinetul său de la Ministerul Afacerilor 
Interne. Planul lui Zăvoianu era ca, după judecată, să-l scoata 
prin spatele Prefecturii poliţiei și să-i ducă în pădurea de la 
Băneasa, unde să fie asasinați. 

Noaptea, alţi doi legionari, Stoia și Socariciu, dintre care 
unul era şef de cabinet al generalului Petrovicescu, ministrul 
de interne. încearcă să forțeze uşa cabinetului lui Roşianu și 
să-i împuşte pe cei ce dormeau acolo. Garda se opune însă și 
nu reușesc să-și desăvirșească planul. 

întregul complex de fapte imi dovedea că ele făceau parte 
dintr-un plan mai vast, prin care se urmărea suprimarea tutu- 
ror acelora consideraţi că stau în calea constituirii statului tota- 
litar legionar. În același timp ele demonstrau însă ca este ne- 
| cesar să se treacă într-un timp cit mai scurt la o ofensivă vigu- 
roasă informativă. 

În consecinţă, l-am luat pe comisarul Grigore Petrovici de 
la Siguranța generală, bun cunoscător al mişcării legionare, și 
am organizat cu el un mic grup de informatori şi o agentură 
de teren. De asemenea, am stimulat pe cîțiva prieteni evrei 
să-mi semnaleze cu date absolut exacte orice violență legionară 
impotriva evreilor, spre a putea informa Preşedinţia Consiliu- 
lui de Miniştri. 

În tot cursul lunii decembrie 1940, samavolniciile legionare 
au continuat prin percheziţii, ridicări de obiecte si persoane. 
ocuparea magazinelor, maltratarea evreilor, ale căror cadavre 
erau găsite prin podurile de la marginea Capitalei. Paralel însă 
s-a intensificat şi goana după arme. 

Informaţiile S.S.I. arătau că magazinele de arme au fost 
jefuite. De asemenea, armele depuse la poliție și posturile de 


T e. 150 ŞI 














jandarmi, în urma ridicării permiselor de port-armă, au fost 
luate de legionari, 

Armamentul poliţiei şi jandarmeriei din Basarabia şi Buco- 
vina, depus la Siguranța generală după evacuare, intrase și el 
in posesia poliției legionare. Siguranţa generală, deși avea sur- 
plusuri de armament, a mai comandat 1 200 pistoale în străină- 
tate, din care 800 au fost date Corpului legionar „Răzleţi“. Cind 
a fost ridicată această comandă de călre comisarul de siguranță 
Burghiu, un grup din poliția legionară a venit la vamă să-l for- 
țeze să le cedeze toată comanda, fapt pe care el cu multă greu- 
tate l-a putut înlătura, 

Altă comandă de puşti automate fusese făcută de legionari 
in Germania, Armele sosiseră clandestin, dar nu veniseră incă 
cartusele. Planul deci se contura mai clar si instrumentele de 
execuție se adunau zi de zi. 

În Consiliile de ordine internă, la care eu încă nu parti- 
cipam, Antonescu repeta în permanenţă informaţiile de la 5.5.1. 
şi cerea anchete şi măsuri. De fiecare dată i se răspundea însă - 
că asemenea informații provin de la masoni, iar Petrovicescu 
afirma că toate anchetele sint în curs. 

Din această cauză, anchetele trec la 5.5.1. si sint însărcinat 
să cercetez o reclamaţie a Oficiului de vinzare a hirtiei, in care 
se arăta că un evreu, proprielar al acţiunilor fabricii Zărnești, 
a fost forțat să semneze cedarea acţiunilor în favoarea unor 
legionari, sub amenințarea revolverelor. 

Raportul de anchetă, confirmind faptele, dă naștere la o 
discuție violentă între Antonescu și Horia Sima. Acesta din 
urmă mă cheamă la Presedinţie si-mi ţine un discurs despre 
tăria şi durata statului legionar, ameninţindu-mă, în încheiere, 
că voi suferi consecințe dacă voi continua a informa pe An- 
tonescu cu date împotriva mișcării legionare. 

În preajma Anului nou 1940/1941, S.S.I, primește o serie 
de informații deosebite, care arătau că legionarii pregătesc rā- 
fuiala cea mare" pentru noaptea de revelion, din care vor să 
facă o adevărată noapte a Sfintului Bartolomeu și că, în acest 


Si 








scop, poliția legionară a întocmit o listă de democrați proscrişi 
in Capitală şi peste 20 000 în întreaga țară Antonescu nu era 
in Capitală şi nu aveam legătură urgentă cu el. 

În timp ce verificam aceste date prin unele legături per- 
sonale, se prezintă la mine colonelul Rodler, seful Abwehr-ului, 
Aceste îmi spune că el e austriac, nu german, că interesul lui 
este ca in România să fie liniste şi că orice act de anarhie 
angajează și răspunderea lui față de Canaris, care i-a făcut as- 
pre reproșuri pentru lipsa de prevedere care a contribuit la 
moartea lui Moruzov. Şi, în fine, îmi spune că el lucrează de 
35 de ani în Serviciul de informaţii şi că nu este politician ca 
cei de la Gestapo, care au legături cu legionarii. Apoi, în în- 
cheiere, afirmă următoarele : „am informaţii precise că legio- 
narii pregătesc lucruri mai grave de Anul nou și de aceea am 
venit să te previn ca să iei măsuri“, 

Colonelul Rodler cerea, natural. o deosebită discreţie asu- 
pra mărturisirilor făcute. În fața acestei confirmări avizez pe 
Roșianu de cele ce se pregăteau și acesta dă o circulară foarte 
1 drastică la toate prefecturile, poliţiile și jandarmeriile din ţară 
și din Capitală, în care le face responsabile de orice act de 
anarhie ce s-ar petrece pe teritoriul pus sub competența lor. 

În Capitală, S.8.1.-ul ia o serie de măsuri de precauţie pen- 
tru orice eventualitate. 

Planul legionar este astfel cunoscut. Horia Sima află și face 
scandal lui Roșianu, cerindu-i să revoace circulara care vorbea 
„de „elemente iresponsabile. care intenționează să provoace tul- 
2 burări şi să se dedea la acte de violență“, Roşianu refuză şi 
atunci Sima dă el o altă circulară menită să o revoace pe cea 
anterioară. Efectul urmărit însă se produsese, 

După venirea lui Antonescu În Capitală, Horia Sima îl re- 
clamă pe Roşianu. 

Acesta se justifică invocind informaţiile primite de la mine. 

Sint chemat la Antonescu, căruia îi fac o largă expunere 
asupra planurilor legionare, a înarmării lor, a intenţiilor ur- 
mărite cu prilejul Anului nou şi a relatărilor sursei germane. 


99 





Antonescu rămine impresionat de argumentele mele, dar 
spune: „Nu e vremea, îi susțin încă germanii, continuă și ur- 
măreşte-i cu atenție şi ține-mă la curent cu toate constatările“. 

În această conjunctură, intrăm în ianuarie 1941. 

Ghica si Maimucă, care conduceau Siguranța generală, 
caută să paralizeze activitatea informativă a 5.5.1, din cauza 
căreia aveau dese neplăceri în Consiliul de ordine publică și 
erau stingheriți in operaţiile lor suspecte. 

În acest scop, printre altele, arestează agenţii de pază de 
la locuinţa mea și-i terorizează să spună ce legionari mă vizi- 
tează. Apoi, arestează pe comisarul Grigore Petrovici, asupra 
căruia fac presiuni să le spună informatorii pe care îi are în 
mişcarea legionară. Acesta răspunde că nu are și că, dacă ar 
avea, nu i-ar spune pentru a nu face o trădare profesională, 
Este predat poliției legionare, care continuă amenințările în 
același scop. 

După irei zile, şi în urma ordinelor drastice ale lui An- 
tonescu, este eliberat. 

Raportul meu asupra acestor operaţii, citit de Antonescu 
in Consiliul de ordine publică, declanşează furtuna, căci el 
era dublat de un raport secret care conţinea o serie de consta- 
tări interesante făcute asupra stării de spirit agresive din po- 
liţia legionară. 

Tot în acest timp se produce atentatul supusului grec 5a- 
randos împotriva maiorului german Dâhring, alt prilej de ne- 
mulțumire împotriva ministrului afacerilor interne, care nici 
nu anunţase pe Antonescu despre cele întimplate. 

Hitler, informat de tensiunea dintre Antonescu şi Horia 
Sima, îi invită pe amindoi la Berlin, ca să-i împace. Horia Sima 
prelexiează însă că este bolnav și nu se duce. 

Antonescu trage concluzia din aceasta că Horia Sima vrea 
să-şi pună planurile în aplicare în lipsa lui din ţară. 

Ca urmare, în dimineaţa plecării mă cheamă la Preşedinţie 
şi-mi cere să-i raportez ultimele informații. După ce mă as- 
cultă, imi dă dispoziţii să urmăresc foarte atent mișcările le- 


100 














gionarilor şi să avizez pe Mihai Antonescu, căruia ii lăsase n- 
strucțiuni cu privire la modul cum trebuie să procedeze în 
cazul cînd legionarii ar trece la realizarea intențiilor lor. 

Pe aeroport dă noi instrucțiuni lui Mihai Antonescu, arā- 
tîndu-ne pe Pantazi şi pe mine, La urcarea în avion îmi repetă 
ordinele date, adăugind că i-a spus lui Horia Sima că va sta la 
Berlin 3—4 zile, dar că a doua zi, la 11 dimineaţa, va fi înapoi. 

În absenţa lui constat o mare febrilitate în rîndurile legio- 
narilor, iar a doua zi remarc surpriza pe care le-a provocat-o 
intoarcerea sa neașteptată, 

Noile informaţii ale S5.S.I.-ului asupra continuării înarmării 
legionarilor, a violenţelor la care se dedau, a listelor pe care 
le întocmeau cu persoanele ce îi incomodau sint primite de An- 
ionescu cu mai mare interes, Constatind că acesta devenise mai 
ferm în instrucţiunile sale, am tras concluzia că primise un 
spor de încredere de la Hitler. unde Horia Sima fusese probabil 
„lucrat“. 

Între 15 şi 20 ianuarie au loc mai multe intruniri legionare, 
urmate de consfătuiri inlime între Horia Sima şi comandanții 
legionari. La Casa spărgătorilor de fronturi din spatele Cişmi- 
giului se ţine întrunirea şefilor de cuiburi. 

Primesc informaţii că aici s-a manifestat o stare de spirit 
foarte înflăcărată şi amenințătoare împotriva conducătorului 
statului, care a fost chiar atacat violent in cuvintările ţinute. 

Ultimul vorbitor, Nicolae Pătraşcu, secretarul general al 
mişcării legionare, își incheie cuvintarea astfel: „Se laudă An- 
tonescu cu armata lui? Avem și noi armata noasiră. Avem 
360 000 de arme şi revolvere, cu care îi vom răspunde la orice 
provocare". Toți participanţii manifestează zgomotos, scoțind 
revolverele. 

lau măsuri de verificare şi informaţia se confirmă și din 
altă sursă. Cu raportul mă duc la Antonescu în ziua de 21 ia- 
nuarie, la amiază, şi i-l citesc, Acesta pare neincrezălor în po- 
sibilitatea unei acţiuni legionare, găsind că aceștia au prea 
mare îndrăzneală. Reamintesc atunci toate informaţiile ante- 


101 


—.. E e 





rioare și toate pregătirile care mă indreplăţesc să afirm cå ne 
găsim în perioada de pregătire a unei lovituri de forță, care 
nu va întirzia prea mult. Cum legionarii nu sînt incă gala și 
aşteaptă noi arme şi muniții din Germania, sint de părere să 
trecem la măsuri efeclive de prevenire, spre a nu fi surprinși. 
Constatind că eforturile mele de a-l determina să ia o atitudine 
decisivă sînt privite încă cu rezervă, sfirşesc prin a spune: „De 
altfel, am informaţii că vă vor împușca într-un consiliu de 
miniștri”. 

„Asta chiar nu o cred, răspunde Antonescu. Totuși, con- 
tinuă informatiile şi veriticările, în care timp eu voi avize”. 

Mă duc la sediul serviciului, unde agenţii de pază imi spun 
să mă întore la Preşedinţie, deoarece sint din nou chemat. An- 
tonescu îmi cere să repet toate informațiile pe care i le-am dat 
anterior şi sfirşește spunind: 

„Ai avut dreptate. toate sint exacte. Un legionar de marcă, 
dintre puţinii cuminţi, & fost între timp la mine și m-a prevenit 
de intenţiile lor. Voi trece la măsuri. Am chemat pe generalul 
Petrovicescu să-i cer demisia. Voi numi pe generalul Dumitru 
Popescu, comandantul militar al Capitalei, ca ministru al atace- 
rilor interne. Cum legionarii vor reacţiona, dumneata ia ime- 
diat măsuri de siguranţă şi la Presedinţie. și la 5.5.1. căci știu 
că te vor viza. Continuă a mă informa de tot ce se va petrece“. 

Am adus la Presedinţia Consiliului de Miniştri un ofițer 
cu 60 de plutonieri de jandarmi. iar la S.S.I. am dat dispoziţii 
ca ofiţerii să rămină toți la serviciu şi să întocmească un plan 
de apărare cu armele și grenadele pe care le aveam. 

Generalul Petrovicescu, după ce a dat în primire Minis- 
terul Afacerilor Interne, e avizat pe Horia Sima și pe Ghica, 
cu care s-a întilnit la Casa spărgătorilor de fronturi, unde au 
redactat un manifest în care şeful 5.5.L-ului era învinovăţit de 
debarcarea generalului erou Petrovicescu şi era caracterizat 
astfel: „Omul lui Armand Călinescu, vindut evreilor și masoni- 
lor, asasinul maiorului Dâhring. din ordinul evreilor și al ma- 
sonilor“. 


102 








Acest text a figurat în toate manifestele redactate cu oca- 
zia rebeliunii, precum şi în cuvintările ținute la 220 de întru- 
niri și la stația de radio în cursul celor patru zile cit a fost 
ocupată de legionari. 

Totodată este chemat Groza, comandantul Corpului mun- 
citoresc legionar, cu care se organizează o manifestaţie la sta- 
tuia lui Mihai Viteazu, unde se țin cuvintări amenințătoare 
și se împrăștie manifeste. 

Horia Sima dispare din acel moment şi intră în clandesti- 
natate, 

Acţiunea deci incepuse și ea impunea noi măsuri. Cum lu- 
crasem ani de zile in Ministerul Afacerilor Interne ca director 
al Poliţiei de siguranță şi apoi ca director al personalului, cu- 
noșteam foarte bine întreg mecanismul acestui departament. 

Raportind situația creată prin manilestaţia de la Mihai Vi- 
teazu şi prevăzind ce va urma. i-am spus lui Antonescu că nu- 
mai schimbarea ministrului de interne nu e suficientă şi că 
trebuie schimbaţi toți prefecții și înlocuiţi cu militari. 

Părerea mea, susținută și de generalul Vasiliu, inspector 
general al jandarmeriei, este admisă. Șeful Marelui stat major 
primește dispoziţii să dea telegrame cifrate tuturor comanda- 
mentelor de garnizoană să ia conducerea prefecturilor de județe 
și să schimbe toată administrația legionară din țară. 

Faptul îndirjeşte și mai mult pe legionari, care încep să or- 
ganizeza blocuri de rezistență, după care ocupă staţia de radio, 
stația de la Bod, Prefectura poliţiei, Siguranţa generală, ca- 
„zarma gardienilor publici şi alte localuri şi case particulare, în 
special în jurul Președinției Consiliului de Miniştri. 

S.S.L.-ul era singurul organ de stat care trebuia să infor- 
meze Președinția Consiliului de Miniștri cu privire la toate ope- 
rațiile legionarilor. Agenţii S.S.L-ului, trimişi în cartierele sen- 
Sibile ale Capitalei, raportau pregătirile şi deplasările grupelor 
de rezistență. În această operație am întrebuințat şi ofițeri, 


103 








Dar S.S.L-ul mai avea şi misiunea de a stabili ce atitudine 
iau germanii. În acest fel a constatat că divizia blindată ger- 
mană de la Tirgoviste a fost adusă la marginea Capitalei. 

Avizind pe Antonescu, acesta cheamă la el pe generalul 
Hansen, şeful Misiunii militare germane, şi-i cere explicaţii asu- 
pra deplasării respective. 

Hansen răspunde că. întrucit se prevăd tulburări și nu se 
știe ce se va întimpla, a adus divizia blindată pentru siguranța 
trupelor germane şi paza liniilor de comunicaţie, la nevoie, 

Întrebat care va fi atitudinea trupelor germane în caz că 
conducerea statului va fi nevoită să ia măsuri militare impo- 
triva legionarilor. Hansen răspunde evaziv că a raportat situa- 
ţia la Berlin şi așteaptă instrucțiuni. 

Sondind pe colonelul Rodler, rămîn cu impresia că Servi- 
ciul de informaţii german este pentru menţinerea ordinii în 
această parte a Europei, indiferent de consideraţiile politice. 

Situaţia se agrava însă din cauza atitudinii nehotările a 
Misiunii militare germane și a îndirjirii legionare. 

La acestea se adăuga un motiv mai serios de îngrijorare: în 
Capitală nu erau trupe suficiente, iar trenurile nu circulau, 

În fața acestei situaţii. in conferințele de la Preşedinţie se 
hotărăşte să ciştigăm timp prin purtarea unor tratative cu le- 
gionarii, pină la sosirea trupelor, care veneau pe jos. În acelaşi 
timp Antonescu telegrafiază la Berlin, cerind să se precizeze 
atitudinea trupelor germane din România. 

În timpul tratativelor lui Antonescu cu senatorii legionari. 
S.S.I identifică toate localurile ocupate de legionari şi le pla- 
sează pe harta Capitalei. 


Legionarii din cazarma gardienilor publici atacă cu focuri 
de armă spatele Președinției Consiliului de Miniștri. z 

Antonescu dă ordine să fie somați să se predea, dar aceș- 
tia nu consimt. După citeva rafale de mitraliere, cedează totuși 
și sînt arestaţi şi duși in cazarma Malmaison. În urma trierii 
lor se constată că, în afară de legionari, erau adunate cu forța 
şi o serie de elemente de la periferiile Capitalei. 


104 











Între timp au sosit trupele în București și tratativele s-au 
intrerupt. Antonescu îmi spune: „Acţiunea informativă s-a ter- 
minat, acum începe represiunea”, 

Scoate harta cu blocurile legionare, întocmeşte cu militarii 
planul de atac şi face repartizarea trupelor. 

- În timpul luptelor, in Piaţa Victoriei un soldat este stropit 
cu benzină de legionari şi i se dă foc. Faptul fiind comunicat 
trupelor, le îndirjeşte in acţiunea lor, Blocurile sint succesiv 
lichidate. 

În acest timp, la Berlin aveau loc discuții asupra atitudinii 
pe care trebuia să o ia trupele germane din România. 

Partidul Naţional Socialist susținea că Germania nu poate 
conta în România decit pe legionari, care au un program şi o 
ideologie identică cu a sa şi, ca urmare, că ei trebuie să fie 
sprijiniți. Militarii însă, în frunte cu Keitel, susțineau că in- 
teresele strategice, politice și economice ale Germaniei în Ro- 
mânia cer ca armata germană să [ie alături de armata română 
și, ca atare, că trebuie sprijinit Antonescu. Importanţa teri- 
toriului român iese şi cu această ocazie în evidenţă. 

Hitler adoptă părerea militarilor şi ordonă generalului 
Hansen să stea la dispoziția generalului Antonescu. 

Hansen primeşte la hotelul Ambasador — în zorii zilei — 
pe trei delegaţi trimiși de Horia Sima să-i ceară ajutor contra 
lui Antonescu. În cursul discuțiilor, Hansen le spune că a pri- 
mit dispoziții să stea la ordinele generalului Antonescu și îi sfă- 
tuiește să renunțe la acţiunea lor, căci la ora £ dimineaţa el se 
va prezenta la Antonescu, iar dacă acesta îi va cere să tragă 
în legionari, va fi nevoit să execute ordinul respectiv, Horia 
Sima, văzind situaţia pierdută, lansează un manifest prin care 
cere legionarilor să revină la ordine. 

Rebeliunea s-a soldat cu 400 de victime de o parte şi de 
alta. 

În timpul rebeliunii au fost arestați mulți legionari. 


105 


- — 
”» 
- A 








O bună parte din comandanţi şi-au pus însă la adăpost 
persoana lor si au fugit, lăsind în miinile autorităţilor numai 
pe cei ce le execulaseră dispoziţiile. 

Datorită legăturilor pe care le aveau cu germanii aflați în 
țară, au găsil adăpost la unii din ei. Germanii i-au organizat 
in grupuri şi i-au transportat in vagoane plumbuite peste fron- 
tieră, sub mențiunea „material de război“. Vagoanele au fost 
bine păzite. pentru ca nimeni să nu poată stabili prezența le- 
gionarilor în ele. Alţii au plecat îmbrăcați în uniforme ger- 
mane, cu trenurile de permisionari. 

Horia Sima a stat citva timp ascuns la germani, după care 
a trecut în Bulgaria, îmbrăcat în uniformă militară germană. 
La Sofia a primit de la ministrul Germaniei un ,„Ausweiss" cu 
care a plecat, prin Iugoslavia, în Germania. Cercetările infor- 
mative ale 5.5.1. au stabilit că Neubacher, ministrul plenipoten- 
țiar german însărcinat cu tratativele economice în România, a 
înlesnit plecarea lui Horia Sima in Bulgaria ṣi că, probabil, tot 
el îl ținuse ascuns după rebeliune. 

Între 25 ianuarie şi 1 iunie 1941 a urmat o perioadă de cer- 
cetări, 

Cum 5.8.1. era singurul organ de stat care cunoştea şi ur- 
măirise tot timpul pregătirea rebeliunii, trebuia să servească 
autorităţilor judiciare documentările necesare. În afară de aceas- 
ta. 5.8.1]. era obligat să facă o serie de cercetări informative, 
spre a verifica datele pe care le avea și a aduna materialul ne- 
cesar unei cunvaşteri şi urmăriri mal profunde a problemei 
legionare, 

După indicaţiile 5.5.1. s-au făcul nenumărate percheziții 
la care au asistat si delegaţi ai săi, care s-au soldat cu rezultate 
interesante. Astfel, la Siguranța generală s-au găsit actele prin 
care s-au perfectat unele comenzi de arme în Germania şi do- 
vezi referitoare la instrăinarea armamentului poliției, siguranței 
și jandarmeriei din Basarabia şi chiar a armamentului Sigu- “ 
ranței generale. 


106 











La sediile poliţiei legionare s-au găsit importante cantități 
de arme şi muniții, precum şi un bogat material documentar 
cu privire la samavolniciile legionare și activitatea de inarmare. 
În sediile ajutorului legionar erau imense depozite de alimente 
și obiecte furate de prin case particulare și magazine, 

În casa locuită de Horia Sima nu s-a găsit nici o carte, Nici 
un ziar. nici o urmă de viață intelectuală, ci doar un camet cu 
citeva însemnări personale. 

Din toate aceste percheziţii s-a adunat un bogat material, 
care a servit apoi organelor de anchetă. Din el rezulta că toate 
datele pe care S.S.I. le avusese in legătură cu acţiunile violente, 
înarmarea şi pregătirea rebeliunii erau reale. 

Cercetarea capilor principali ai rebeliunii a fast făcută 
chiar de Secţia juridică a S.S.I., de o serie de magistrați mobi- 
lizaţi in acest scop. 

A urmat procesul, în care 5.5.1 şi şeful lui s-au bucurat 
de o atenţie specială din partea celor judecaţi. 

SSI, s-a mai ocupat şi cu identificarea celor ce au orga- 
nizat şi executat masacrele de la Jilava, dind indicațiile nece- 
zare organelor judiciare care au desăvirşit ancheta. 

De asemenea, S.S.I. a identificat pe cale informativă pe 
asasinii lui Iorga şi Madgearu, care fugiseră în Germania, Cu 
această ocazie s-a stabilit că profesorul Tasse din Ploiești, care 
luase parte la răpirea lui lorga de la Sinaia, precum și la ju- 
decarea şi împușcarea lui la Strejnic, obținuse de la Siguranța 
generală un număr de revolvere, din care unele au servit, desi- 
gur, la executarea asasinatului. 

În timpul rebeliunii, Ghica şi Maimucă au activat continuu 
in favoarea legionarilor şi nu au părăsit localul Siguranţei ge- 
nerale decit atunci cind au văzut situația pierdută. La această 
instituţie, ca şi la toate polițiile din ţară, nu se mai găsea nici 
un dosar sau fişier privind mişcarea legionară, căci totul fusese 
distrus. 

Singur S.S.I. avea dosarele intacte. Pe de altă parte, pe- 
rioada de guvernare legionară a produs o totală dezorganizare 


107 








în serviciile Poliţiei de siguranță. Personalul de carieră fusese 
îndepărtat şi inlocuit cu poliţia legionară. Refacerea cadrelor 
cerea vreme, Pentru aceste consideraţii, precum şi pentru ur- 
mărirea laturii externe a problemei legionare, ea a fost lăsată 
încă multă vreme în sarcina S.S.I. 

Intervenţiile mele la Antonescu în care arătam că problema 
legionară nu trebuie să intre în competența Serviciului Spe- 
cial de Informații, care s-a ocupat de ea numai pentru că de- 
venise o conspirație periculoasă existenței statului, nu au fost 
luate in consideraţie. 

Trecind la identificarea legionarilor plecaţi în Germania, 
5.5.I. a reuşit să stabilească numele a 30 de insi. La această 
operaţie a fost ajutat şi de Abwehr, Legionarii trăiau în lagăre 
sau grupuri de case înconjurate cu garduri de sirmă ghimpată. 
Erau sub paza aceluiaşi colonel Geissler de la Gestapo, care 
însă le făcea fel de fel de liberalități, astfel că trebuia să ne in- 
formăm dacă unii din ei nu vin în ţară cu intenţia de a comite 
atentate, Lagărele principale erau la Rostok, lingă Hamburg, 
și Buchenvald. Unii lucrau în fabrici, alţii în atelierele din 
lagăre, 

In noaptea de 24 decembrie 1942, Killinger anunţă pe Mihai 
Antonescu că Horia Sima a dispărut din lagărul unde se afla, 
fără nici o urmă, și că s-au luat măsuri să fie arestat. Adaugă 
că guvernul german regretă faptul şi previne guvernul român 
pentru eventuale măsuri de prevedere. 

După protestul de rigoare, Mihai Antonescu convoacă pe 
șefii serviciilor de ordine publică și 5.5.1. 

Se întocmeşte apoi un plan de măsuri, între care arestarea 
şi internarea în lapăr a 2 000 de legionari. 

A doua zi, generalul Antonescu, fiind informat de toate 
acestea, cheamă pe Killinger şi ameninţă cu ieșirea din Axă 
dacă Sima nu e arestat. 

Nu trec decit trei zile şi Killinger anunţă că Sima a fost 
găsit şi arestat la Roma, de unde a fost readus cu un avion la 
Berlin, unde se tace ancheta. 


108 








Ei 


Natural că S.S.I. trebuia să se informeze cu privire la Ïm- 
prejurările în care s-au petrecut laptele. și astfel a stabilit că 
Sima pleca la Berlin cînd voia, cu autorizaţia colonelului 
Geissler, şi că, profilind de această situaţie, a luat pașaportul 
unui legionar care semăna la figură cu el, l-a vizat la legația 
italiană din Berlin şi, prin Brenero, a plecat la Roma, la „ca- 
maradul Găzdaru'”, 

Geissler, văzind că trece vremea și Sima nu se mai intoarce 
în lagăr de la Berlin, este nevoit să raporteze. Protestul gu- 
vernului român fiind adus la cunoştinţa lui Hitler, acesta spune: 
„Ori Sima. ori capul lui Geissler“. 

Geissler ameninţă atunci pe legionarii din lagăr că, dacă 
în citeva ore nu spun unde se află Horia Sima, îi împușcă pe 
toţi. Vāzind că lucrurile iau o întorsătură gravă, Stoicânescu, 
căruia Sima ii lăsase adresa unde se duce, îl divulgă. şi astfel 
Sima este ridicat de la Roma si adus în Germania. Geissler este 
pedepsit disciplinar și trimis pe front. Toate aceste constatări 
le-am raportat lui Antonescu. 

La prima intrevedere ce a urmat între Antonescu si Hitler. 
distutind fuga lui Sima, Hitler spune: „Am luat astfel de mä- 
suri ca să nu mai poată vorbi niciodată”. 

Antonescu consideră răspunsul mulţumitor și mi-l comu- 
nică şi mie la intoarcerea în țară. Eu nu mă mulțumesc însă 
cu această afirmaţie și continui verificările. Ca urmare, primese 
informaţia că Sima se allă într-o casă la Weimar, izolat com- 
plet de ceilalți legionari şi foarte bine păzit. L-am informat 
despre cele stabilite pe Antonescu, dar nu mi-a dat crezare. 

Horia Sima și legionarii din Germania au constituit tot- 
deauna un instrument cu care germanii ne-au santajat. Ori de 
cite ori erau nemulțumiți de satisfacerea cererilor lor econo- 
mice sau de numărul de trupe române trimise pe frontul de 
est, amenințau în surdină că ei au un guvern gata pregătit în 
Germania şi că ne putem pomeni intr-o dimineață că ateri- 
zează pe aeroportul Băneasa. 


109 


Ed 


2 > 














Or. așa cum s-a văzul după 23 August 1944, Horia Sima 
trăia şi a constituit guvernul fantomă de la Berlin. 

Alte acţiuni mai importanta desfăşurate de 5.5.1. impotriva 
mișcării legionare au fost următoarele : 

Identificarea, descoperirea și arestarea comandamentului 
lăsat de Horia Sima la plecarea lui din ţară. 

El se compunea din Greceanu, fost ministru plenipotenţiar. 
și preotul Boldeanu. Aceştia alimentau cu fonduri pe legionarii 
arestaţi la rebeliune, precum şi pe cei ce plecau În Germania, 
Greceanu scapă de pedeapsă, dar e trimis pe front, unde îşi gă- 
seşte moartea. Preotul Poldeanu este condamnat la 10 ani in- 
chisoare, însă, cu ajutorul unor complici. reuşeşte să fugă de 
sub paza unui gardian al închisorii Văcăreşti şi trece în lugo- 
slavia. 

Mai tirziu, 5.S.I. identifică şi arestează al doilea comanda- 
ment legionar, condus de dr. Comşa şi comandorul Lăzărescu, 
Cum însă componenţii acestuia nu întreprinseseră nici o ac- 
țiune care să îndreptățească vreo sancțiune legală, sint lăsaţi în 
libertate, sub supraveghere. 

SSL, stabilind că legionarii din penitenciarul Aiud fac 
acolo o adevărată școală a crimei şi o educaţie teroristă, că dis- 
pun de o întreagă literatură scrisă de ei in acest sens, că au 
legături nepermise cu cei din afară, unde trimit concepte de 
manifeste ce se tipăresc şi se distribuie apoi în public, infor- 
imează pe conducătorul statului și-i solicită să ordone Siguran- 
tei generale efectuarea unei minuţioazse percheziţii în celulele 
lor la Aiud. 

Rezultatul percheziţiei a confirmat in totul informaţiile 
œo. Delegații Siguranței generale s-au intors cu cîţiva saci de 
material de natura celui arătat mai sus, Un tribunal militar a 
fost deplasat la Aiud și a aplicat sancțiuni tuturor legionarilor 
vinovați de această acțiune, 

Cu timpul, Siguranța generală și Poliția Capitalei au in- 
ceput să acționeze împotriva mișcării legionare. Întrucit însă ele 
se obișnuiseră să facă mai mult descinderi si arestări pe baza 


110 











indicaţiilor informative ale S.S. acesta a fost nevoit să se 
ocupe pină la sfirşit de activitatea legionară. 

Din relatările cuprinse la punctul 3, pe care le-am com- 
primat pe cit am putut, rezultă că S.S.I. a fost nevoit să des- 
fășoare, paralel cu eforturile sale de reorganizare. o serie de 
acțiuni destul de grele, o adevărată luptă împotriva unei orga- 
nizaţii politice care, prin actele ei de o extremă violență, inti- 
midase tot aparatul de ordine și siguranţă al statului. 


4. Acţiunile mai importante intreprinse de Sectia de informații. 


Această secție avea un caracter specific militar. Era com- 
pusă în majoritate din ofiţeri de stat major, ajutați de personal 
de birou si cîţiva referenți civili, 

Maniera de lucru era asemănătoare cu aceea de la Secţia 
a Il-a din Marele stat major. Informaţiile militare predominau 
in proporție de peste 50%, 

Seful secţiei era ofițerul cel mai mare si mai vechi în grad. 
El îndeplinea funcția de subdirector general, inlocuind, în ab- 
senţă, pe şeful serviciului. se ocupa cu verificarea, alegerea şi 
recrutarea noilor ofițeri propuşi a fi cooptați la S.S.I. prezida 
comisiile de numiri şi disciplină ale S.S... întocmea foile califi- 
cative şi notările ofiţerilor și întreținea o bună parte din réla- 
tiile de serviciu cu Secretariatul Ministerului de Război, pre- 
cum şi cu secţiile din Marele stat major. 

De asemenea, tot el se ocupa cu intocmirea şi urmărirea 
executării „Planului de căutare de informațiuni”, 

Nefiind specialist în materie de informaţii militare, voi da 
numai relaţiile de ordin general pe care le rețin asupra acestui 
plan. 

De regulă, întocmirea lui trebuia să se facă de Secţia 
a I-a, în colaborare cu celelalte secții din Marele stat major. 
În practică însă, el era intocmit de ofiţerii de stat major de la 
S.S.I.. în colaborare cu Secţia a Il-a a Marelui stat major. 

În baza unui studiu prealabil asupra planului din anul ex- 
pirat, se făcea soldul intre informaţiile obținute şi cele neobți- 
nute din planul perimat. Soldul negativ se trecea în noul plan. 


111 














Secția de informaţii adăuga informaţiile a căror căutare o con- 
sidera necesară în anul viitor. 

Din tot acest material, Secția de informaţii întocmea un 
proiect, care era predat Secţiei a Il-a din Marele stat major. 
Aceasta verifica proiectul pe care îl completa cu cererile sale 
de noi informații, precum şi cu cererile celorlalte secții din 
Marele stat major, în special ale Secţiei de operaţii. 

După aceea, se întocmea planul definitiv, ce se supunea 
şefului Marelui stat major, spre aprobare. 

In continuare, el era trimis S.S.L.-ului pentru executare. 
Majoritatea informaţiilor prevăzute a [i culese erau de natură 
militară, Restul erau informaţii politice şi economice externe. 

Secţia de informaţii, primind planul, îl desfăcea in chestio- 
nare pentru liecare front. 

Sefii de fronturi, la rindul lor, fracţionau chestionarele gi 
repartizau problemele de urmărit centrelor de informaţii de pe 
frontieră şi rezidenţilor externi, fiecăruia după zona de acțiune 
și competenţa pe care o avea. 

În genere, pentru păstrarea discreţiei, toată operaţia se fä- 
cea în etape succesive şi pe fracțiuni, pe care rezidenții tre- 
buiau să le înveţe pe de rost. 

Șeful Secţiei de informații şi şefii de fronturi ţineau evi- 
dența a ceea ce s-a realizat și ceea ce a mai rămas de căutat, 
urmărind permanent realizarea planului, Tot ei făceau și com- 
pararea informaţiilor obținute de la diferite surse şi dădeau noi 
instrucțiuni cînd era nevoie. 

Dacă planul de căutare a informatiilor cerea date din țări 
unde nu aveam rezidenţi, Secţia de informaţii căuta şi propu- 
nea numirea de noi rezidenți în țările respective, 

Șelul Secţiei de informaţii consulta adesea planul, pe care 
nu-l cunoșteau în întregime decît el şi şeful de serviciu, și ur- 
mărea adunarea datelor cerute, Tot el ținea evidenţa informa- 
țiilor căpătate și dădea instrucțiunile necesare pentru comple- 
tarea golurilor constatate. 


112 








Adeseori veneau noi cereri de la Marele stat major sau 
chiar de la cabinetul militar al conducătorului statului, pentru 
care Secţia de informații trebuia să ia măsuri de satisfacere. 

La Secţia de contrainformaţii inființasem tabele de evi- 
dență în care se înscriau problemele ce trebuiau urmărite. Tot 
astfel se proceda şi la Secţia de contraspionaj- 

Sefii secţiilor trebuiau să urmărească evoluția acestor pro- 
bleme și să semnaleze şefului serviciului constatările făcute, 
precum şi noile aspecte pe care aceste probleme le îmbrăcau în 
dezvoltarea lor. 

Totodaţă se făcea şi calculul a ceea ce s-a realizat şi ceea 
ce a rămas de completat. 

Evidenţele erau mereu completate cu noile probleme ce 
interveneau ca necesare în acțiunea de prevenire, 

Pentru controlul activităţii secţiilor, şeful serviciului în- 
[iinţase nişte carnete in care se treceau problemele și persoa- 
nele urmărite, astfel că şeful secției era obligat, cind venea la 
raport, să aducă din casa sa de fier carnetul pentru a fi con- 
trolat. 

Însuşi şeful serviciului avea un carnet cu diviziuni, pe sec- 
ii, în care îşi nota problemele date in urmărire. 

La celelalte secţii se adăugau instrucțiunile cu caracter 
general şi permanent, iar cînd interveneau probleme speciale 
se completau cu noi prevederi de câtre şeful serviciului, 

Pe baza directivelor pe care le primea de la conducătorul 
statului, a necesităților ce rezultau din coroborarea informa- 
țiilor şi a cerințelor izvorite din evoluţia problemelor și din 
planul de căutare a informaţiilor, șeful serviciului își fixa un 
plan general de conducere, orientare, control și îndrumare a 
intregii activităţi a serviciului. 

Acest plan general era adaptat mereu noilor situaţii ce in- 
lerveneau. 


+ 


În capitolele precedente am arătat activitatea Secției de 
informații pe parcursul celor trei reorganizări ale serviciului, 


B c. 150 113 








De asemenea, am descris reorganizarea centrelor de infor- 
mații pe frontieră și modul cum se efectuau recrutarea reziden- 
ților externi, instructajul lor, precum și organizarea legăturilor 
acestora cu serviciul, 

În perioada decembrie 1940 — iunie 1941, care a fost mai 
mult o epocă de reorganizare, Secţia de informații a contribuit 
in mare măsură si la acțiunea de colaborare organizată de 5.5.1. 
cu Ministerul Afacerilor Externe şi in special cu Marele stat 
major. | 

În această perioadă s-au obținut dale interesante asupra 
crganizării militare ungare pe noua frontieră a Ardealului tra- 
sata prin arbitrajul de la Viena. 

De asemenea, am cunoscut la timp ostilitatea cu care ma- 
joritatea opiniei publice din lugoslavia a primit pactul încheiai 
intre guvernul german și iugoslav și am prevăzut, pe baza da- 
telor pe care le aveam, lovitura de stat ce se pregătea ṣi schim- 
barea orientării politice a Iugoslaviei. 

Către sfirsitul lunii mai 1941 conducerea statului şi Marele 
stat major, prevăzind o campanie în est, au dat dispoziţii pre- 
cise S5.5.L-ului să organizeze o grupă care să contribuie la actiu- 
nea inlormativă a Marelui Cartier General. 

Colonelul Lissievici. de acord cu Secţia a II-a din Marele 
stai major. a întocmit un plan pentru organizarea unui eşalon 
informativ. avind ca bază agentura Frontului de est si centrele 
de informații ale acestei agenturi. 

Mai intrau în compunerea acestui eşalon echipe de perso- 
nal de la Secţia de contrainformaţii, Secţia G, Secţia tehnică cu 
aparate fotografice, Secţia de transmisiuni cu stații T.F.F., Sec- 
ia autotracţiune, Secţia de administraţie etc, 

Esalonul era format din circa 100 persoane, iar misiunea 
lui era aceea de a desfăşura activitate informativă și contrain- 
iormativă in legătură cu campania din est. 

La Secţia de informaţii, în centrală, au rămas Fronturile 
Ge sud şi vest, cu personalul necesar, precum și celelalte secții. 


114 








Esalonul astfel constituit cu personalul și aparatura tehnică 
necesară a urmat Marele Cartier General în toate deplasările 
sale şi i-a dat concursul cerut. 


5. Acţiunea de colaborare cu Serviciul de informaţii al armatei 
zermane (Abwehr). 

La începutul lunii decembrie 1940, după ce am luat servi- 
ciul în primire, s-a prezentat la mine colonelul german Rodler, 
care mi-a spus că el este şeful Serviciului de informaţii al Mi- 
siunii militare germane venite în România, că face parte din 
Abwehr şi că este venit în țară în cadrul acestei misiuni ca 
organ olicial recunoscut de guvernul român. 

În această calitate, mi-a făcut un istoric al colaborării in- 
formative româno-germane. pe care nu-l mai repet, deoarece 
l-am expus detaliat în capitolele precedente, 

În concluzie, colonelul Rodler cerea continuarea acestei 
colaborări, 

l-am răspuns că am luat act de cererea sa, pe care o voi 
expune conducătorului statului pentru autorizare şi eventuale 
instrucțiuni. 

Am adus apoi la cunoștința lui Antonescu cererea colone- 
lului Hodler. Acesta şi-a amintit de convorbirile cu amiralul 
Canaris, în urma cărora autorizase S.S.I.-ul, pe timpul condu- 
cerii colonelului Nicolaid, să realizeze această colaborare şi a 
adăugat că, deoarece statul român a intrat în Pactul Tripartit 
la 17 noiembrie 1940, serviciile de informaţii respective trebuie 
să coopereze ca servicii ale unor state aliate. În consecinţă, el a 
autorizat continuarea colaborării, însă cu două condiţii : 

— germanii să nu facă nici un fel de operații sau arestări 
pe teritoriul român şi să i se raporteze regulat rezultatele cola- 
borării; 

— atunci cînd vor fi divergențe între cele două servicii, 
să-i fie comunicate pentru a arbitra şi hotări. 

Am adus cele de mai sus la cunoștința colonelului Rodler, 
cerind ca conlucrarea celor două servicii să se lacă prin acte 
scrise, pentru a trămine si în arhivele serviciului, a face mai 


115 





ca pa 








usor controlul acestei operaţii și a putea raporta conducerii 
statului despre executarea ordinului primit. 

Colonelul Rodler a acceptat aceste condiții, precum și obli- 
gația principală de a nu face operaţii pe teritoriul român, pe 
care, de altfel, a respectat-o tot timpul, 

Atunci cind a avut ceva de semnalat, a comunicat 
S.S.L.-ului, care a dispus în conformitate cu cerințele serviciului 
şi interesele româneşti. Colaborarea privea schimbul de infor- 
mații ce interesau cele două servicii. Natural că dădeam numai 
ceea ce era convenabil pentru noi, exceplind informaţiile ce 
priveau teritoriul român. 

Colaborarea informativă a devenit astfel oficială între ser- 
viciile a două state aliate. autorizată, reglementată şi controlată 
de conducătorul statului. 

Cum serviciul german dispunea de mari posibilități. apor- 
tul informativ german era mult mai bogat ca al S.5.I.-ului. 

De asemenea, colaborarea trebuia să menţină Serviciul de 
siguranţă din zona petroliferă şi din Valea Dunării, precum şi 
paza trenurilor care transportau derivatele de petrol în Ger- 
mania, 

În materie de contrasabotaj am arătat, cu ocazia descrierii 
secției respective, concursul Abwehr-ului la întocmirea legii şi 
instructajul personalului. 

Colaborarea se făcea în prima linie prin ofițerii de legă- 
tură și, cind era nevoie, pentru probleme mai importante se 
intruneau şefii celor două servicii impreună cu ofițerii de le- 
gătură. 

Expunerile de ordin informativ ale colonelului Rodler 

“avind un caracter mai general, erau consemnate în scris și ra- 
portate regulat conducătorului statului. 

În cursul anului 1944, colonelul Rodler, ieșind la pensie, a 
fost inlocuit cu colonelul Bauer, cu care s-a lucrat în aceleaşi 
condiții, 

Orice reproş s-ar căuta să se facă S.9.L.-ului pentru cola- 
borarea cu germanii — în perioada 1940—1944 — el nu poate 
fi decit injust, deoarece — în drept — conlucrarea era efectuată 


116 





intre serviciile de informaţii a două state aliate, ordonată și 
controlată de conducătorul statului „cu depline puteri". 
Misiunea militară germană venise în țară cu autorizarea 
guvernului şi pe baza convenției incheiate între Statul major 
român şi cel german. 

Pe baza aceloraşi reguli de drept, nu se poate reproşa 5.5.1. 
colaborarea în campania din est, 
În plus, S.S.I. era un serviciu de stat, iar colaborarea era 
oficială. 
Funcţionarii şi ofițerii S.S. nu aveau puteri politice Şi 
nici drepturi de decizie, acestea fiind de competența, atributul 
şi răspunderea factorilor de stat. Ei trebuiau să presteze ser- 
viciul legalmente ordonat şi datorat, mai ales În timp de 
război, 

In fapt. această colaborare s-a soldat cu reale cistiguri pen- 
iru Serviciul Special de Informaţii. 
Abwehr-ul de la Bucureşti era compus în majoritate din 
ofițeri de origine austriacă, oameni mult mai maleabili şi mai 


J inţelegători ai intereselor româneşti decit germanii. 


Colonelul Rodler condamna cu toată seriozitatea şi aspri- 
mea teroarea dezlănțuită de legionari. 

Fl mi-a atras atenţia că la Jilava au existal și instigaţii, și 
arme venite din partea Gestapo-ului. Ca urmare, pe baza con- 
statărilor pe care le-am făcut, am motivat cererea de rechemare 
a colonelului Geissler și a colaboratorilor sâi din Gestapo ce 
activau in România. 

Abwehr-ul m-a ajutat la identificarea legionarilor fugiţi în 
Germania şi mi-a dat primele indicaţii asupra autorilor masa- 
crelor de la Jilava: Zăvoianu, Opriş, Creţu şi alţii. 

De asemenea, mi-a semnalat deplasările lui Horia Sima la 
Constanţa și Sibiu, după rebeliune, dar poliția noastră, căreia 
i-am comunicat la timp, nu a fost capabilă să-l aresteze, 

Un rezident al S.S.I. în Bulgaria a căzut într-o cursă întinsă 
de statul major bulgar şi a fost arestat. Prin Abwehr am obţi- 
nut eliberarea şi aducerea lui în țară. Un grup de sirbi, în 
frunte cu protopopul Costici, activase pe teritoriul iugoslav im- 


t17 











potriva germanilor, în timpul ocupaţiei, şi se relugiase pe teri- 
toriul român. Comandamentul și guvernul german ne cerea să-l 
predăm, pentru cercetare și judecată, comandamentului german 
din Belgrad. Am explicat colonelului Rodler toate motivele de 
drept care se opun acestei extrădări, invocind totodată priete- 
nia româno-iugoslavă. El m-a înțeles și, prin rapoartele lui, a 
reusit să determine comandamentul german să renunțe la ce- 
rerea pe care o făcuse, și astfel grupul de sirbi a fost salvat 
de la moarte sigură. 

Mai tîrziu s-au refugiat în România 14 ofițeri francezi pri- 
zonieri, deţinuţi într-un lagăr german din Ungaria, şi care au 
fost aduşi la Secţia juridică a S.S.I., unde au stat pină cind 
i-am plasat la diferiți proprietari de moșii ca să-l întrețină şi 
să-i camufleze. Germanii, aflind, i-au cerut. 

În urma explicaţiei date Abwehr-ului că predarea unor 
ofițeri francezi din partea unei autorităţi româneşti este o im- 
posibilitate morală, n-au mai fost ceruţi. Pe aceleaşi conside- 
rații, Abwehr-ul a renunţat la pretenţia de a-i fi predați ofi- 
terii polonezi arestaţi în România pentru spionaj împotriva ger- 
manilor, ca şi ofiţerii englezi din echipa Chastelaine, 

Tat astfel, cu concursul Abwehr-ului de la Bucuresti am 
reușit să amînăm sine die judecarea procesului Rică Georgescu, 
pe consideraţii de ordin politic intern, pe care colonelul Rodler 
le-a înțeles şi le-a acceptat. 

Abwehr-ul a sprijinit cu tărie toate protestele mele împo- 
triva prezenţei şi activităţii serviciilor clandestine germane în 
România. 

Cum S.S.I. se găsea în plină reorganizare și avea mare ne- 
voie de aparatură tehnică, în special de aparate T.F.F., și cum 
asemenea utilaj tehnic nu se găsea decit în Germania (deoa- 
rece eram în timp de război), serviciul român a lost continuu 
inzestrat prin Abwehr, în mod gratuit, 

Dar profitul cel mai important pe care 5.5.1. l-a avut din 
colaborarea cu Abwehr-ul l-a constituit descoperirea staţiilor 
clandestine de T.F.F. ce funcționau pe teritoriul român și des- 
pre care voi vorbi ceva mai departe. 


118 





6. Acţiunile intreprinse de SS.LL impotriva serviciilor de informații 
clandestine germane din România. 

Am văzut cum în perioada 1933-1940, tendința de expan- 
siune germană în est se accentua tot mai mult. 

După Polonia trebuiau supuși Balcanii, pentru a nu lăsa 
loc la nici o surpriză şi a avea o bază sigură pentru aruncarea 
celor mai puternice săgeți spre răsărit, după cum rezulta din 
„Mein Kampi”. 

Pentru realizarea acestui scop, se cereau două operaţii : 
infiltrarea unor organe acoperite de agitație si de informaţii 
pentru înlesnirea penetraţiei şi protecția intereselor germane și 
nlăturarea oamenilor politici cu o atitudine ostilă politicii 
germane. 

Politica de suprimare a oamenilor politici inconvenabili se 
eractica mai de mult. 
| Moartea lui I. G. Duca a deschis seria miniștrilor asasinați. 
El a fost apoi urmat — după cum se știe — de Armand Cali- 
nescu, care avea aceeaşi atitudine politică. 

Nu este lipsit de interes faptul că atentatul contra lui Că- 
linescu a fost desăvirşit în Germania de câtre Horia Sima care, 
apoi, a revenit în ţară, la Ploieşti, unde a pus la punct detaliile 
cu Dumitrescu, seful „echipei morţii” ce a executat acest act. 

Nicclae Iorga moare tot de gloanfele legionare trase de o 
echipă care-și găsește imediat adăpost în Germania și, în fine, 
al patrulea fost preşedinte de consiliu. generalul Argeşanu, 
moare la Jilava de gloanțe trase din arme germane. 

Aceeaşi soartă trebuia să o aibă și Nicolae Titulescu, dacă 
n-ar fi fost în străinătate și foarte bine păzit. 

Virgil Madgearu și Victor Iamandi erau şi ei ostili poli- 
ticii germane, ca și ceilalţi foşti miniștri ridicaţi si duşi la Pre- 
'ectura poliţiei la 28 noiembrie 1940. 

În ce priveşte organizarea reţelei elementelor de agitaţie şi 
informaţie, trebuiau utilizați germanii din România peste care 
se suprapuneau agenți trimişi cu misiuni speciale de diferitele 
servicii din Germania, pentru a nu angaja, eventual. răspun- 
derea oficialităților germane din țara noastră. 





119 





p 








Din totalul informațiilor şi verificărilor făcute de 3.5.1. re- 
zultă că în România au activat agenţii mai multor servicii ofi- 
ciale și clandestine germane. 

Dintre serviciile oficiale trebuie menţionate, în primul 
rind, Abwehr-ul, apoi Serviciul de informații politice al lega- 
tiei germane, permis de uzanţele diplomaţiei. De asemenea, tot 
in mod oficial îşi desfăşura activitatea şi alașatul de poliţie ger- 
man Richter, notificat la Ministerul Afacerilor Externe, venit 
in ultimul timp, din care cauză nu a putut avea o activitate 
electivă. 

Peste aceştia s-au suprapus serviciile clandestine. care se 
luptau între ele, se suspectau şi se urmăreau reciproc, supra- 
vephind în acelaşi timp şi legația şi oficialitățile germane. Le 
redau mai jos în ordinea importanței lor. 

— Gestapo-ul, care avea în România un grup de condu- 
cere de opt persoane, avind ca şef pe colonelul Geissler. 

Constatind amestecul agenților acestui serviciu în masa- 
crul de la Jilava şi rebeliune, am intocmit un raport motivat, 
pe baza căruia guvernul a cerut retragerea intregului grup din 
țară. Un avion venit de la Berlin i-a transportat pe toți în 
Germania. 

Dar asta nu însemna că nu au mai rămas aici agenți 
de-ai lor. 

Colonelul Geissler a fost apoi însărcinat cu paza legionari- 
lor fugiți in Germania, pină la dispariția — temporară — a lui 
Horia Sima, 

— S.S.-ul, condus de generalul Hofimayer. avea elemente 
care activau aparte, din care unele serveau și pe Richter, ce 
făcea parte din 5.5. 

— Serviciul de informații de la Viena, condus de colonelul 
Graft von Maronia, avea şi el agenţi în România, ca şi în Bal- 
cani, deoarece de multă vreme sud-estul european depindea 
direct de Viena şi, prin acest oraş, de Berlin. 

— Poliţia de campanie, cu sediul la Hotel Splendid, avea 
drept misiune descoperită urmărirea dezertorilor sau delinc- 


120 








venţilor militari germani, dar avea şi agenţi care culegeau in- 
formații de pe teritoriul român. 

— Serviciul de siguranţă (5.D.), de sub conducerea unui 
oarecare Kurt Auer, care imbrăca diferite identități si se ca- 
muila la diverse societăţi sau firme germane. Culegea infor- 
maţii în legătură cu 5.5., precum şi despre legație. pe care le 
trimitea direct biroului de informaţii al lui Ribbentrop pentru 
informarea Partidului Naţional Socialist German. El se servea 
de toţi germanii care veneau în România pentru afaceri co- 
merciale. Adeseori se constata că aceeași persoană îşi schimba 
pașaportul şi identitatea la fiecare voiaj în România. 

Bâncile, societăţile şi firmele germane acopereau si sub- 
venţionau un mare număr de agenţi germani proprii sau care 
serveau serviciile de informaţii ale Reich-ului. 

Toate aceste servicii se compuneau mai mult din civili, iar 
preocuparea lor de bază era informaţiile şi legăturile politice. 

Abwehr-ul însă era compus numai din ofițeri si sarcina sa 
principală consta în culegerea de informaţii militare. 

Activitatea contrainformativă desfăşurată impotriva agen- 
ților tuturor acestor servicii clandestine îintimpina mari difi- 
cultăți, ] 

Secţia de contrainformaţii avea foarte multe misiuni cărora 
nu le putea face faţă în mod satisfăcător. 

Siguranța generală, după părerea mea, activa cu rezultate 
foarte slabe şi foarte timid. 

De aceea am simţit nevoia să organizez o echipă cu însăr- 
cinarea exclusivă de a urmări aceste probleme. Şeful echipei 
avea contact numai cu mine, iar rapoartele le tineam în casa 
mea de fier, pentru a evita orice indisereții. Am reusit astfel să 
adun un important număr de informaţii, constituind un dosar 
de circa 600 pagini, pe care l-am predat Secţiei de contrainfor= 
mații la plecarea mea de la serviciu, 

Datele din dosar au servit la orientarea acțiunii pe care am 
dus-o împotriva operaţiilor serviciilor clandestine germane de 
informaţii din România. 


121 














Unii din agenții acestor servicii au fost identificați si ur- 
mâăriți. Majoritatea erau recrutaţi dintre germanii etnici din 
România, ceea ce ne-a impus să supraveghem mai atent Grupul 
Etnic German. 

S-a constatat astfel că Andreas Schmidt, conducătorul 
grupului, un tip de o impertinenţă şi îndrăzneală fără seamăn, 
organizase tineretul în formaţiuni paramilitare. Imbrăcaţi în 
uniforme, făceau marșuri, instrucție, trageri cu armele și aveau 
a atitudine sfidătoare şi provocatoare faţă de autoritățile și 
populaţia românească din Transilvania, 

In urma insucceselor armatei germane pe frontul de est, 
Hitler a hotărit mobilizarea totală si astfel au fost recrutaţi şi 
duşi în Germania și numeroşi tineri de naționalitate germană 
din România, 

O bună parte din ei au făcut acolo o şcoală de spionaj, 
după absolvirea căreia s-au întors în România ca permisionari, 
unii fiind repartizaţi la diferite servicii de informații, alții rā- 
minind la dispoziţia lui Andreas Schmidt. 

Ori de cite ori apărea o tensiune intre guvernul român şi 
cel german pe tema nesatisfacerii cererilor economice, grupe de 
germani etnici apăreau în Capitală, stidători şi obraznici, toți 
purtind revolvere. 

Informațiile noastre arătau că G.E.G. poseda depozite as- 
cunse de arme şi că le sosise un transport de asemenea natură 
cu avioanele pe aeroportul cedat germanilor la București. 

Mai mult încă, am constatat că oamenii politici români din 
opoziție erau uneori supravegheați de agenţii germani, astfel 
că oricind ne puteam aştepla la o răpire sau un act de violenţă 
din partea lor. 

Toate aceste constatări m-au determinat să întocmesc un 
protest împotriva prezenței și activității pe teritoriul român a 
agenților serviciilor clandestine de informaţii germane. 

Arălam in acest protesi că, în baza alianței româno-ger- 
manę, 5.5.1. colaborează oficial cu Abwehr-ul, singurul servi- 
ciu de informații recunoscut de guvernul român, că prezența 
în România a altor servicii neautorizate înseamnă o încălcare 





a suveranității statului român şi o provocare adresată autorită- 
ților româneşti. Protestul 5.5.L, susținut şi de Abwehr, a fast 
predat legației germane și trimis la Berlin. Toţi „permisiona- 
rii” identificaţi în diferite supravegheri ale oamenilor politici 
au fost retrași imediat in Germania, iar armele au dispărut. 
trecind probabil în depozitele oficiale ale Misiunii militare ger- 
mane din România, 

Dar centralele de la Berlin ale acestor servicii clandestine 
nu s-au lăsat și ne-au pregătit replica. 

La un moment dat Antonescu a fost chemat pe neaşteptate 
la Hitler. Cum nu era nici o chestiune mai de seamă care să 
justifice această invitaţie, Antonescu m-a însărcina! să caut să 
aflu, fie de la Abwehr, fie de la legația germană, care ar putea 
fi motivul chemării. 

Inlormindu-mă, am stabilit că la Berlin se întocmeşte un 
„dosar“ cu toate datele adunate în România de dilerite servicii 
germane de informaţii asupra activităţii desfăşurate de „opo- 
ziția română” împotriva intereselor germane, precum şi despre 
„legăturile** oamenilor politici români cu puterile aliate. Dosa- 
rul conținea şi unele informații adunate din Turcia de S.D. 
Legația germană din București fusese și ea consultață și opi- 
nase să se ceară lui Antonescu măsuri impotriva acestei acti- 
vități neconforme cu interesele alianței germano-române. 

Toate datele obținute le-am comunicat lui Antonescu, care 
și-a putut astfel pregăti răspunsul. 

Mihai Antonescu, ca profesor de drept, a întocmit partea 
juridică, în care se arătau drepturile oamenilor politici români 
de a se interesa și discuta problemele de stat. conform libertă- 
ților, practicii constituţionale şi legilor româneşti. 

La rindul meu, bazat pe datele obţinute şi constatările fä- 
cute atit de Siguranța generală cit şi de S.S.I, asupra prezenței 
şi operațiilor neloiale ale serviciilor clandestine germane în 
România, am întocmit un raport documentat. Înarmat astfel, 
Antonescu a plecat la Berlin. 

Discuţia a deschis-o Ribbentrop, bătind cu pumnul într-un 
dosar și afirmind că are acolo toate datele asupra activității şi 


123 











legăturilor oamenilor politici români şi cerind măsuri. Hitler 
era de față și asculta. Antonescu îi răspunde şi apoi, în conclu- 
zie, adaugă că dacă este vorba de vreo acțiune neloială, aceasta 
o face guvernul german față de cel român prin întreținerea pe 
teritoriul țării a mai multor servicii de informaţii şi a unor 
agenți clandestini, care fac operă de spionaj şi sint capabili să 
se preteze chiar la acte de violență. Apoi. referindu-se la 
Grupul Etnic German, arată că acesta sprijină pe toate căile 
asemenea acțiuni neloiale și are o atitudine provocatoare față 
de populaţia și de legile românești. 

Drept dovadă a acestor afirmaţii, Antonescu prezintă „Ra- 
portul serviciilor române de informaţii“. 

Ribbentrop este astfel dezarmat, Hitler intervine în discu- 
ție și spune să fie lăsat mareșalul Antonescu să-si facă politica 
internă așa cum crede el de cuviinţă; guvernul german i-a atras 
insă atenția şi i-a adus la cunoștință datele pe care le avea. 

În privința raportului este chemat imediat Himmler, că- 
ruia Hitler îi face aspre reproşuri în fața lui Antonescu. 
Himmler contestă şi atunci Antonescu cere anchetă în Româă- 
nia. Aceasta însă n-a fost efectuată, dar agenţii citați în rapor- 
tul 5.S5.I. au dispărut imediat în Germania. 

Serviciile clandestine germane din România tipăriseră o 
serie de manifeste și afişe care se aruncau pe străzi sau se li- 
peau pe imobile în timpul nopţii. Ele conțineau o serie de 
invective la adresa evreilor și incitau la pogromuri, sprijinin- 
du-se pe diferite argumente şi fotografii provocatoare de ură şi 
răzbunare, Acţiunea aceasta era concomitentă cu cererea lega- 
ției germane de a se impune evreilor să poarte „steaua' cusută 
pe haine, după modelul din Germania. 

Am arătat lui Antonescu că a-i obliga pe evrei să poarte 
steaua inseamnă a-i indica și expune violențelor legionarilor 
și ale altor elemente antisemite. 

L-am convins astfel să renunţe la această intenție şi s-au 
luat măsuri, prin organele polițienești, ca manifestele şi afişele 
să fie adunate în fiecare noapte și distruse, 

Ataşatul de poliţie Richter prezentase Poliției Capitalei un 
dosar cu acte și fotografii, pretinzind că în România există o 
124 











organizație a „haluţinilor“, care ar face propagandă politică de 
stinga și spionaj. El aducea în sprijinul afirmațiilor sale o serie 
de scrisori interceptate în Germania, şi prin care haluținii în- 
trețineau legături în America, de unde primeau diferite sume 
de bani. 

Un procuror militar însărcinat cu cercetarea afacerii ares- 
iează pe Benvenisti și alți colaboratori ai săi, 

Se tindea însă la arestarea doctorului Filderman. preşedin- 
tele Uniunii Evreilor din România. 

Fiind informat de toată această operație şi sesizat şi de 
doctorul Filderman, l-am avizat pe Mihai Antonescu. cu adău- 
birea că, dacă sînt acuzaţii de spionaj, singur S.S.I. este în 
drept să facă o asemenea cercetare. 

Acesta a dat ordin procurorului militar ca să se prezinte 
ia mine cu dosarul, din care m-am convins că nu putea fi vorba 
de spionaj, ci, cel mult, de un trafic de valută fără nici o im- 
portanță, Haportind lui Mihai Antonescu constatările mele, 
acesta a dat ordin ca grupul Benvenisti să fie pus în libertate. 

Acţiunile întreprinse de S.S.I impotriva serviciilor de in- 

formații clandestine germane din România au reuşit să le ză- 
dărnicească în bună parte activitatea și. Mai ales, realizarea in- 
tențiilor lor. 
In România nu s-a produs, astfel, nici un act de violență 
impotriva vreunei organizaţii sau om politic din partea acestor 
servicii. În ceea ce-i priveşte pe evrei, cu excepţia teritoriilor 
pe care s-a purtat războiul, inclusiv Iaşul, care era zonă mili- 
tară germană, nu a avut loc nici un caz de violență. răpire sau 
trimitere în Polonia în lagărele de exterminare, cu toate cere- 
rile repetate, protestele și manevrele germanilor. 

Din toată documentarea de mai sus rezultă că S.S.I a co- 
laborat cu serviciile aliate și oficiale, dar a luptat împotriva 
celor clandestine. 









T. Acţiunile de contraspionaj intreprinse de 85.8.1. 

Tendința de expansiune germană către estul şi sud-estul 
european trebuia să fie urmărită, supravegheată si contracarață 
de serviciile de informaţii aliate. 


125 














Ca și in primul război mondial, această luptă s-a dat pe 
teritoriul român, care, prin așezarea lui geografică, constituie 
a poartă a Balcanilor și cel mai important baraj în drumul 
către zonele de interese britanice in Orientul mijlociu, 

Pe de altă parte, împrejurările de război şi prezenţa trupe- 
lor germane în România constituiau un obiectiv principal de 
atenție pentru serviciile de informaţii interesate. 

După venirea Misiunii militare germane în România, şi mai 
ales după ruperea relațiilor diplomatice cu S.U.A, şi Marea 
Britanie, o dată cu tehnicienii englezi și americani din Valea 
Prahovei s-au retras şi serviciile lor de informații. Acestea 
s-au stabilit mai întii la Istanbul şi apoi la Comandamentul in- 
teraliat de la Cairo, 

Ele aveau însă în permanenţă privirile întoarse câtre tinu- 
turile româneşti și nu puteau uita importanţa petrolului, a 
cursului Dunării și a gurilor Dunării pentru politica lor din 
Mediterana, „pintecele moale al Europei“, cum îi spun englezii. 

Pentru menținerea legăturilor cu țara noastră, precum și 
pentru cunoașterea evoluţiei situației din România, serviciile 
de informaţii aliate au desfășurat o intensă activitate infor- 
mativă, 

În apărarea intereselor legitime ale statului român, S.S. 
si-a făcut datoria, descoperind mai multe organizaţii de spio- 
naj, după cum urmează : 

— Înainte de începerea războiului în est a fost arestată 
Margareta Sumpt, de origine daneză-norvegiană. 

Aceasta fusese angajată de serviciul britanic de la Istanbul. 
ca să culeagă informații din România. 

Neavind prea mari posibilităţi de informare. se interesa 
mai mult de trupele germane, de direcţia câtre care se in- 
dreaptă, de semnele exterioare ale diferitelor comandamente, 
culegind informații uşoare, de suprafață. Dar făcuse spionaj şi 
impotriva României, transmițind informaţii politice şi militare 
culese prin relaţiile pe care le avea în societatea bucureşteană. 

A fost trimisă in judecată și condamnată la zece ani închi- 
soare, 


126 





— În cursul lunii iulie 1941 este descoperită organizaţia 
de spionaj ing. Popovici-Rică Georgescu. 

Abwehr-ul primeşte o informaţie din Istanbul, în care se 
arăta că va sosi la Bucureşti, cu avionul, Mișu Iorgulescu, pro- 
prietarul restaurantului românesc din Istanbul, Taxim, care 
aduce cu el o sumă de 20000 lire sterline, pentru plata agen- 
ților Serviciului de informații britanic din România. 

Cum însă germanii nu aveau dreptul să facă cercetări pe 
teritoriul român, cazul este predat 5.5.1, care însărcinează Sec- 
ţia juridică să ia măsurile necesare de verificare şi, eventual, 
de cercetare. 

Iorgulescu este așteptat la sosire de un magistrat militar 
şi dus la sediul Secţiei juridice. 1 se face o riguroasă perche- 
zitie, al cărei rezultat este negativ. 

La cercetare el contestă vreo legălură cu vreun serviciu 
de informații. dar afirmă că în localul lui de la Istanbul vin 
foarte mulţi englezi. pe care îi cunoaște personal, 

Întrebat ce români i-au vizitat localul şi cu care dintre en- 


[J glezi aveau relaţii, Iorgulescu dă o serie de amănurite intere- 





sante. care au înlesnit descoperirile ce au urmat. 

El indică pe ing. Popovici și pe alții care aveau legături 
mai frecvente cu de Chastelaine, cunoscut agent englez. 

Ing. Popovici, cercetat, contestă afirmaţiile lui Iorgulescu, 
dar. mai tirziu, la stăruința organelor de anchetă și sub depre- 
siunea morală provocată de moartea unui frate al său pe front, 
sfirşeşte prin a face mărturisiri complete. 

El arată că la plecarea englezilor din România, fiind foarte 
apreciat de ei ca inginer petrolist, a fost rugat să informeze la 
Istanbul cu tot ce se va intimpla în zona petroliferă și în țară. 
Pentru aceasta urma să facă legătura cu ing. petrolist Valeriu 
(Rică) Georgescu, constructorul de aparate de radio Bălan și 
alte zece persoane, informatori, curieri, oameni de legătură etc. 
Pentru organizarea și susținerea acțiunii informative, englezii 
i-au lăsat 80 000 000 lei. 

Bălan a construit un aparat de radio-transmisiuni, a lăcut 
legătura cu Istanbulul şi a transmis vreo 42 de mesaje. 


127 














Informațiile priveau în special trupele germane, dar si 
unele stări de lucruri din România. Cum ing. Rică Georgescu 
era ginerele lui Sever Bocu, fruntaș naţional-țărănist, făcea 
schimb de mesaje cu Istanbulul şi cu privire la activitatea oa- 
menilor politici români, 

Din banii lăsaţi de englezi, se cheltuiseră 6 000 000 cu con- 
strucția aparatului T.F.F. și plata informatorilor, iar Rică Geor- 
gescu luase 18 000 000 lei, pretextind că trebuie să tacă propa- 
gandă în Ardealul de nord. 

Restul de 56 000 000 lei a fost ridicat la percheziţie şi de- 
pus la C.E.C. 

Aparatul T.F.F. şi cifrul au fost și ele găsite la o perche- 
zitie şi depuse la S.S. 

Arestaţii au făcut mărturisiri complete şi s-a întocmit ast- 
fel dosarul pentru judecată. Au început atunci o serie de inter- 
venţii politice, în special pentru Rică Georgescu. 

Cum organizația transmisese citeva mesaje după inceperea 
războiului, urma să fie judecată după legea contraspionajului în 
limp de război, care prevedea pedeapsa cu moartea. ceea ce 
era foarte inconvenabil pentru guvernul român. 

În afară de aceasta, procesul tindea să ia o extensiune po- 
liticà prin chemarea ca martori a mai multor oameni politici 
din opoziție şi dezvăluirea relațiilor lor cu englezii. 

Fiind vreme de război şi guvernul avind nevoie de linişte. 
Antonescu a aminat judecarea procesului pentru vremuri mai 
oportune, 

Cu toate intervenţiile repetate germane, procesul a fost 
astfel aminat pină la 23 August 1944, cind a venit amnistia şi 
arestați au fost eliberați. 

Mai tirziu au fost descoperite patru organizații de spionaj 
ce acționau în favoarea englezilor. compuse în majoritate din 
ofițeri polonezi refugiați în România după ocuparea Poloniei de 
către trupele germane. 

Prima organizație era condusă de colonelul Volsky şi se 
afla în legătură cu o reţea vastă de spionaj din Polonia care 


128 








acționa în favoarea englezilor. Descoperind această rețea, nem- 
ţii constataseră că ea avea legături cu unii ofițeri polonezi sta- 
biliți în România. 

Pe baza datelor primite, 5.S.I. a luat măsuri de cercetare. 
Percheziţiile și cercetările efectuate nu s-au soldat, la început, 
cu rezultate pozitive. 

Extinzindu-se însă cercetările, s-a reușit. să se descopere un 
aparat de transmisie instalat în podul grajdului unui moşier de 
lingă București, care avea în serviciu mai mulți ofiţeri polonezi, 
ārā ca proprietarul să fi avut vreo cunoștință de acest fapt. 
S-au găsit și cifrul, și conceptele mesajelor transmise. 

În fața noilor constatări, au început mărturisir ile şi s-au 
extins arestările pînă la circa 120 de persoane, 

Organizaţia activa în favoarea englezilor, culegind date atit 
asupra trupelor germane, cit şi a celor române. De asemenea, 
acțiunea informativă privea şi situaţia politică şi economică din 
România. Mesajele se transmiteau la Istanbul. 

A doua organizaţie de spionaj poloneză a fost descoperită 
t cu ajutorul aparaturii tehnice de detectare a staţiilor clandes- 
line T.F.F. pe care o posedau germanii. 

Abwehr-ul de la Bucureşti ne-a avizat că a stabilit prezența 
unui aparat T.F.F, străin în oraş, care lucrează cu Istanbulul, 
din două case deosebite, indicindu-ne și adresele precise. Cum 
ei nu puteau face percheziţii pe teritoriul român, descinderea 
a fost realizată de magistraţii militari de la Secţia juridică, care 


J au găsit aparatul de transmisie ṣi instalaţiile necesare, 





Au fost arestaţi radiotelegrafistul Ciuprik și doctorul Ga- 
licinsky, ambii polonezi refugiați în România. 

Ei au mărturisit că transmiteau la Istanbul mesajele ci- 
frate pe care le primeau, printr-o femeie, la un loc convenit, 
Identificarea acestei femei şi a organizaţiei care culegea infor- 
mațiile s-a făcut mai tirziu. 

A treia organizație de spionaj compusă din polonezi a fost 
descoperită tot prin aparatura tehnică a nemților. 


g e. 150 129 











Aceştia ne-au semnalat prezenţa într-un bloc din Capitală 
a unui aparat T.F.F. clandestin, care lucra tot cu Istanbulul, 

Făcindu-ze descinderea, s-a constatat că alașatul militar 
japonez din România angajase în serviciul lui un număr de 12 
ofiţeri polonezi, sub conducerea unuia numit Sovestin, ca să 
asculte posturile străine de radio din Europa și să noteze trans- 
misiile care interesau Japonia. În acest scop instalase, intr-un 
apartament deasupra aceluia în care locuia el, mai multe apa- 
rate de ascultare. În cadrul unuia din aceste aparate, polonezii 
instalaseră însă un aparat de transmisie, cu care făceau legă- 
tura cu Istanbulul și transmiteau toate informaţiile pe care 
[ie ei, fie alți camarazi ai lor, le culegeau din Capitală, Infor- 
maţiile erau de ordin militar şi îi priveau mai mult pe germani. 
Descinderea şi descoperirea de mai sus au provocat protestele 
atasatului militar japonez. 

Cind însă a aflat adevărul, a fost nevoit să-și retragă pro- 
testul si să afirme că el nu a ştiut de instalația de transmisiuni, 
ceea ce concorda, de altfel, cu declaraţiile ofițerilor polonezi 
arestați, 

A patra organizaţie ce lucra în legătură cu polonezii a fost 
descoperită în urma unui denunț primit de Biroul statistic al 
Marelui stat major, care a predat arestaţii, pentru cercetare, 
Secţiei juridice. 

Ea se compunea din vreo 14 persoane, sub conducerea unui 
fost profesor belgian, Eck, care avea mai mulţi informatori, 
printre care şi un plutonier român (autorul denunțului). Curiera 
acestei organizaţii era o poloneză, care ducea mesajele cifrate 
și le preda doctorului Galicinsky, iar acesta, cu ajutorul radio- 
telegrafistului Ciuprik, le transmitea la Istanbul. 

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că foarte mulți 
din ofiţerii polonezi refugiaţi în România fuseseră recrutaţi de 
Serviciul de informaţii britanic înainte de a părăsi teritoriul 
polonez și înzestrați cu aparate T.F.F. 

Au trecut astfel prin arestul Secţiei juridice a 5.5.1. peste 
150 de polonezi, foști ofițeri, foşti funcţionari, preoţi, femei etc. 


130 








În România se aflau foarte mulţi foşti demnitari polonezi: 
colonelul Beck, fost ministru al afacerilor străine, apoi foștii 
preşedinţi ai Camerei și Senatului polonez «i alții. 

Aceștia au început o serie nesfirşită de intervenţii în fa- 
voarea celor arestați. 

De cealaltă parte însă interveneau germanii ca să fie jude- 
caţi și condamnaţi după legile privind spionajul în timp de 
război, ceea ce ar Îi insemnat pedeapsa cu moartea pentru mulţi 
din ei, situaţie ce nu convenea deloc guvernului român. Ger- 
manii mai propuneau şi altă variantă, şi anume să le [ie predați 
lor spre a fi trimiși la Varşovia, unde să fie judecaţi o dată cu 
cei arestați acolo. 

Această cerere nu am satisfăcut-o pe considerentul că ei 
au făcut spionaj pe teritoriul român, şi deci activitatea lor cade 
zub incidența legilor penale româneşti. 

În ce privește judecarea lor, am explicat germanilor că 
relaţiile dintre homânia şi Polonia au avut alt caracter decît 
cele dintre Germania şi Polonia și au fost totdeauna de strinsă 
prietenie. Condamnarea unui lot așa de important de polonezi 
ar prejudicia grav relațiile viitoare dintre cele două state. Or, 
guvernul român nu înţelege să-şi ia răspunderea angajării po- 
liticii viitoare a statului. Găsind înţelegere și la Abwehr-ul din 
București, care ne-a ajutat mult în această chestiune, am reuşit 
să stabilim un acord, în virtutea căruia polonezii urmau să fie 
iriaţi după următoarele criterii : cei mai puţin vinovați să fie 
plasați cu domiciliu forțat în localități unde să nu mai aibă po- 
sibilitatea să activeze, iar cei mai vinovaţi să fie internaţi în 
lagăre. 

S-au reţinut în total vreo 20 de inşi, care au fost internaţi 
in lagărul de la Tirgu Jiu, pină la armistițiu, cind au fost am- 
nistiați şi eliberaţi. Restul de 130 au lost plasațiggu domiciliu 
forțat în Muntenia şi Oltenia. sub supravegherea poliției locale. 

$ 

În preajma crăciunului din 1943. în comuna Plosca din 
județul Teleorman, lingă Alexandria, a fost paraşutată într-o 


131 











noapte o echipă compusă din trei ofițeri englezi. îmbrăcaţi în 
uniforme, avind pe deasupra nişte pardesie, pentru camuflare. 

Membrii echipei. folosind semnale luminoase, au reuşit să 
se întrunească într-o pădure din apropierea şoselei, după care 
au trecut la căutarea sacilor cu haine și a aparaturii tehnice 
care fuseserā parașutate din acelaşi avicn. Găsindu-le, le-au 
ascuns în pădure, după care au căutat să se indrepte spre Bucu- 
resti. Fiind însă dezorientaţi, au cerut. în comuna Plosca, lā- 
muriri unei femei. Aceasta, suspectindu-i, i-a denunțat jandar- 
milor care i-a găsit şi i-a arestat. Aduşi în Capitală la Inspec- 
toratul general al jandarmeriei, ei au declarat că sint : 

— Maurice de Chastelaine. locotenent colonel în armata 
engleză, subşeful Biroului pentru afacerile române de la Co- 
mandamentul interaliat de la Cairo, fost timp de 14 ani director 
comercial al societăţii petrolifere Unirea, astfel că cunoştea 
perieci țara şi limba română. 

— Metzianu, căpitan în armata engleză, romăn ardelean, 
plecat după primul război mondial in Anglia, unde se căsătorise 
cu o englezoaică şi fusese primit în armata britanică. 

— Porter, căpitan în aceeași armată. radiotelegrafist, fost 
profesor de limba engleză în România mai mulți ani, astfel că 
vorbea, de asemenea, foarte bine româneşte. 

Asupra lor aveau un aparat de transmisie cu opt cristale, 
cu lungimi de undă şi indicative diferite, trei rinduri de cifruri, 
2 000 de dolari și o anumită sumă de bani româneşti. 

Antonescu, fiind avizat de cele de mai sus, mă însârcina=ază 
cu efectuarea cercetărilor necesare, De la primele declarații cei 
arestați susțin că au fost trimişi în România de Comandamen- 
tul de la Cairo. din însărcinarea guvernului englez, ca şă ia 
legătura cu Vamenii politici români, spre a găsi o soluție pentru 
iesirea României din război. 

Deoarece insă au îcsi arestaţi si au căzut astfel in mina 
guvernului român, solicită să li se facă legătura cu conduce- 
rea statului, în același scop. În realitate ei mai aveau şi misiu- 


132 














nea de a culege informaţii din România asupra situației și de 
a le comunica Comandamentului de la Cairo. 

Mai declară că datorită unei erori a pilotului avionului au 
fost parașutați la 8 km distanţă de locul indicat de comanda- 
ment. din care cauză nu au putut lua legătura cu o persoană 
ce trebuia să-i aştepte cu o maşină şi să-i transporte la Bucu- 
resti, unde să le facă toate legăturile de care aveau nevoie, Ei 
susţin că nu cunosc identitatea persoanei respective, ci doar 
faptul că aceasta urma să se prezinte cu parola „Sievin“. 

Declaraţiile lor, cu toate golurile și acoperirile de circum- 
stanță, destul de vizibile, le-am adus la cunoştinţa lui Anto- 
nescu. Deoarece chiar de la postul de jandarmi unde fuseseră 
arestaţi s-au făcut indiscreţii asupra identităţii lor, s-a aflat în 
SPL eşti că au venit trei parașutiști englezi, ştire care a ajuns 

i la cunoştinţa germanilor, ceea ce ne-a pus într-o situație 
ana dificilä. 

Am răspuns germanilor că faptul este exact, dar că tre- 
buie întîi să stabilesc rostul prezenţei lor în ţară şi apoi le woi 
comunica rezultatul, 

Spre a atenua suspiciunile germanilor, le-am pus la dis- 
poziţie aparatul T.F.F. peniru studiu, împreună cu 6 cristale 
si un rînd de cifruri, reţinind însă două rînduri de cristale și 
două de cifruri spre a stabili mai tirziu legătura cu Cairo. Ul- 
terior le-am comunicat că, în urma cercetărilor, am stabilit că 
au venit; în România ca să culeagă informaţii și să facă verifi- 
cări în Valea Prahovei și în Capitală. 

Germanii nu s-au mulțumit însă numai cu atit şi au cerut 
în trei rînduri să-i predăm ca să-i ducă în Germania pentru 
cercetări. Eu m-am opus, arătind că aceştia au venit pe teri- 
toriul român şi erau îmbrăcaţi în uniforme militare, deci, con- 
form regulilor de drept internaţional, trebuie să fie consideraţi 
și tratați ca prizonieri de război ai guvernului român, 

Singura concesie pe care am făcut-o a fost aceea de a per- 
mite unui delegat al Abwehr-ului să-i audieze, la sfirşitul cer- 


133 
















cetărilor. în faţa mea. Englezii au declarat misiunea lor pur 
informativă. asa cum convenisem cu ei, fără nici o legătură 
politică. 

Delegatul german le-a cerut o serie de informaţii asupra 
unor cadre ale serviciului britanic de la Istanbul, pe care en- 
glezii le-au dat, în parte. 

Terminînd şi cu germanii, deşi aceştia au rămas cu destule 
suspiciuni asupra rolului politie al ofițerilor englezi veniţi în 
România, Antonescu a autorizat să fac contactul între Chaste- 
laine şi Maniu, cu toate măsurile de precauție, ca să nu afla 
germanii, 

Discuţiile au avut lac intr-o pădure din marginea Capitalei 
si s-au axat pe modalitățile de sccatere a României din război. 
Cum Știrbey se găsea la Cairo, unde trata, cu autorizaţia lui 
Antonescu, condițiile armistiţiului, s-a luat legătura cu Cairo, 
folosindu-se aparatul lui Chastelaine, restituit nouă de germani, 
precum şi cristalele si cifrurile reținute de mine. 

Dat fiind faptul că Maniu avea şi el un aparat prin care 
comunica cu Știrbey, s-a putut menţine legătura în mod per- 
manent cu Cairo, Echipa Chastelaine a rămas la Inspectoratul 
general al jandarmeriei pînă la armistițiu, cind a fost pusă în 
libertate. 


În primăvara anului 1944 sînt avizat de ofițerul care făcea 
legătura cu echipa tehnică germană de detectare a staţiilor clan- 
destine de radio T.F.F. că aceasta a stabilit prezența unui apa- 
rat, într-un sector situat în apropierea Ministerului de Finanţe, 
care ia legătura în fiecare dimineață, la ora 7,00, cu Cairo si că 
germanii bănuiesc că aparatul s-ar alla în casa Știrbey., 

Am indicat în această situaţie să se continue veriticările 
tehnice și cînd se va stabili precis sediul aparatului să fiu avi- 
zat pentru a dispune descinderea. Cum știam că prin acest apa- 
rat se făcea legătura între Maniu și Știrbey la Cairo, am avizat 
imediat pe Antonescu, propunîndu-i să mă autorizeze să anunț 
pe Maniu să mute chiar în cursul nopţii aparatul din casa. 


134 











Stirbey şi să înceteze emisiunile spre a nu mai [i descoperii de 
germani, 

Antonescu m-a autorizat şi am avizat pe Maniu, care a mu- 
tat noaptea aparatul. cu toate precauțiile necesare. A doua zi, 
dimineaţa, cînd germanii au reluat verificările, au constatat că 
aparatul nu se mai află în zona fixală. 

Maniu însă nu m-a ascultat şi a făcut ureşeala de a pune 
aparatul în funcție în altă casă, lucrind în continuare cu Cairo, 
tot la ora T dimineaţa. pe aceeaşi lungime de undă și cu aceleași 
indicative, 

Germanii l-au prins din nou cu aparatele tehnice, astfel că 
peste două luni sint avizat că a fost identificat „un nou aparat, 
probabil polonez sau sovietic", care ar fi stabilit pe atrada Ma- 
ria Rosetti, si mi s-a cerut ca echipa de descindere să fie în 
fiecare dimineață la un anumit punct pe această siradă, ca să 
intervină cind se va stabili exact casa unde e aparatul. 

Germanii au suspectat, desigur, mutarea aparatului din 
casa Știrbey. 

Fi știau și acum că e același aparat si stiau şi casa în care 
lucrează, Dar au prezentat chestiunea sub altă formă şi cu 
impreciziuni, pentru ca să nu mai aibă surprize neplăcute. În 
prima zi cînd a sosit magistratul cu echipa, germanii au mai 
facut o verificare cu delegatul S.S. şi, stabilind casa în care 
iucra aparatul, au cerut descinderea imediată, 

În casă a fost găsit radiotelegrafistul şi aparatul englezesc. 
Fiind avizat imediat, dau ordin să-l transporte la Secţia juri- 
dică şi să nu fie cercetat pină nu voi veni eu. 

În fața mea, acesta spune că va declara tot adevărul dar 
să-l apăr de germani. Îi promit acest lucru şi atunci mărturi- 
seşte că se numeşte Ţurcan. că este basarabean de origine, şi că 
a fost telegrafist pe un vas român reţinut de englezi la Cairo 
după declararea războiului. 

Ulterior intrase în serviciul comandamentului englez și, 
după ce absolvise o școală de perfecționare în radiotelegrafie, 
fusese trimis cu un aparat T.F.F., prin Iugoslavia, în România, 


135 




















De aici venise la Bucureşti şi luase legătura cu „un domn“, 
după anumite indicaţii date la Cairo de Chastelaine. Acesta 
l-a instalat în casa Știrbey, unde a ţinut regulat legătura cu 
Cairo pină cind fusese mutat în casa unde a fost arestat. 

Ştia că lucra pentru Maniu. Cifrurile erau ascunse în casă. 

Prezeniată sub această formă, chestiunea devenea gravă, 
Germanii ştiau de legătura dintre Știrbey si Maniu, precum 
şi iaptul că aparatul folosit este unul și acelaşi cu cel care 
transmisese din casa Știrbey, 

Cum Ţurcan adăuga că s-au schimbat peste 600 de mesaje 
cu Cairo. însemna că germanii le-au urmăriţ şi le au notate, 
neilindu-le necesar deci! cifrul ca să le descifreze. Pentru a 
scăpa de germanii care așteptau la uşa mea rezultatul cerce- 
tării, le spun că nu vrea să declare cifrurile și le dau aparatul 
să se ducă să-l studieze. În acest timp mă duc la Antonescu si 
ii raportez situația, cerind să mă autorizeze să aranjez lucru- 
rile de așa natură ca germanii să nu aibă nici o dovadă a bå- 
nuielilor lor. Antonescu este de acord cu propunerea mea. 

Înapoindu-mă la serviciu, îl instruiese pe Ţurcan să spună 
că a fost aruncat cu parașuta în Valea Dunării. de unde a venit 
la Bucureşti şi că aici a stat la diverse hoteluri pină la data 
indicată de Cairo, cind s-a dus în Piața Victoriei, unde a luat 
contact, după indicaţiile primite de la Cairo, cu un domn a 
cărui identitate nu o cunoaște. Apoi să spună că n-a stat nicio- 
dată la Știrbey, ci în diferite case indicate de acel domn. care 
ii aducea mesajele cifrate, iar el i le dădea pe cele primite de 
la Cairo, tot cifrate, și că nu-l cunoaşte pe Știrbey. Totodată, 
il conving să se menţină la aceste declarații tot timpul, mai ales 
în faţa germanilor, care nu pot să-i facă nimic, deoarece e ce- 
tâțean român și a fost arestat în țară. Ţurcan mi-a indicat 
atunci locul unde sint ascunse cifrurile cu care comunicase la 
Caira informații asupra efectelor bombardamentelor. 

Am lăsat acolo cifrul cu care nu lucrase, invățţindu-l ca in 
lața germanilor să sfirșească prin a mărturisi, după mai multe 


136 








stăruinţe, că a avut un singur cifru e e a lucrat, indicinc 
şi ce din casă unde e a cica ude 

După ce atit el cit și colonelul magistrat Radu Ionescu, 
şeful Secţiei juridice în acel timp, au învățat bine lecţia, am 
dal dezlegare să se continue cercetările, invițindu-i și pe ger- 
mani să asiste. Ţurcan şi-a menţinut ferm declaraţiile învățate 
și a contestat cu tărie legăturile cu Știrbey, asupra cărora stă- 
ruau germanii. 

Declarind, în fine, unde este ascuns cifrul, un delegat ger- 
man s-a dus cu magistratul român şi l-au ridicat. Germanii au 
fost foarte bucuroşi că vor putea descifra mesajele și l-au tri- 
mis la Berlin. Acolo s-au făcut multă vreme încercări în acest 
sens, dar, după cum era de aşteptat, nu au ajuns la nici un re- 
zultai, 

Am dat dispoziții ca declaraţiile lui Ţurcan să fie consem- 
nate în scris în fafa germanilor. 

După o bună bucată de vreme a venit cifrul înapoi de la 
Berlin, cu mențiunea că mesajele nu au putut fi descilrate. 

Alacerea însă pierduse din importanță, iar în Abwehr-ul 
de la Bucureşti se făcuseră o serie de schimbări, aşa că nu s-a 
mai depus nici un interes în această chestiune. 

Țurean a rămas în arestul S.S.. pină la armistițiu, cînd a 
fost amnistiat. 


* 


SE.I a avut mult de luptat cu spionajul maghiar, care ac- 
ționa atit prin elemente aflate în țara noastră, cit și prin altele 
trimise din afară. 

Ungurii foloseau de regulă grupuri foarte restrinse sau 
chiar numai cite o singură persoană. 

Aproape toate elementele informative aveau posibilitatea 
să transmită datele culese prin aparate T.F.F. clandestine. 

S.S.I. a reuși! să descopere un număr de 16 aparate ungu- 
rești. Unii din telegraftiştii care le foloseau au fost determinaţi 


137 














să lucreze în serviciul nostru, comunicind informații militare 
ialse centralei de spionaj de la Budapesta. 

În ultimul timp însă reușiserâm să intrăm în posesia unor 
documente foarte importante privind spionajul maghiar din 
românia, 

Rezulta din aceste documente că pe teritoriul român se 
găseau 42 de centre de informaţii maghiare, toate inzestrate 
cu aparate de transmisie, Aceasta insemna că mai erau 26 de 
organizaţii și aparate care trebuiau identificate și descoperite. 

Ceea ce este însă interesant e faptul că spionii maghiari 
nu erau plasați numai în Ardealul de sud ci și de-a lungul Du- 
nării. precum şi în Moldova, între Galaţi și Iaşi, Toți se inte- 
resau [foarte mult de situaţia trupelor române pe frontul de est. 

Restul acestei acţiuni se putea deduce din complexul de 
informații pe care le posedam. 

Ungurii făceau tot posibilul să sustragă cît mai multe trupe 
de pe frontul de est, pe care le țineau în apropierea Braşovului. 

În cazul unei defecţiuni a armatei române pe frontul de 
est, aceste trupe trebuiau să treacă frontiera și să ocupe Ar- 
dealul de sud. Pentru cunoașterea situației, aveau nevoie de 
informații din zona frontului. 

Evenimentele s-au succedat însă de aşa manieră incit pla- 
nul maghiar nu a putut fi realizat. 

În afară de organizaţiile de spionaj mai importante, pe 
care le-am descris în acest capitol, au mai existat şi altele mai 
mici. care au fost descoperite datorită activității 5.5.1. 

Numele lor nu le rețin, dar ele pot fi găsite în dosarele 
respective ale serviciului. 


136 








INCHEIERE 


Recitind istoria mileniilor ce ne-au precedat, vom găsi ne- 
numărate exemple în care „informaţia şi stratagema” au jucat 
rolul hotăritor în luptele dintre popoare. 

În multe pagini se vorbeşte de iscoade și înaintaşi, de „tră- 
dări de planuri de război“, ca şi de trimiteri de „spioni falși” 
in tabăra inamică, adevăraţi agenţi de dezinformare. 

Marile imperii cunoscute de-a lungul veacurilor nu s-au 
putut menţine fără instituirea unui sistem de informaţii, Ele 
au constituit adevărate centre de informaţii care spionau miş- 
cările vrăjmașşilor şi anunțau prin ştafete puterea centrală des- 
pre orice pregătire sau intenţie de încălcare a teritoriului aflat 
sub suveranitatea el. 

Victoriile marilor conducători, din antichitate si pină in 
epoca modernă, au fost precedate de o intensă acţiune infor- 
mativă pentru cunoașterea forțelor de care dispunea adversa- 
rul. a armelor şi metodelor lui de luptă. 

De aceea, Napoleon spunea cu drept cuvint: „Se zice că 
succesele mele militare se datoresc geniului meu: eu voi răâs- 
punde insă că sint rezultatul unor calcule matematice bazate 
pe informații exacte", 

Și era indreptățit să facă asemenea afirmaţii, deoarece avea 
alături de el pe Talleyrand, acel artist al informației externe, 
iar spatele îi era asigurat de Fouche, maestru al contrainfor- 
mațiilor. Şi dacă Napoleon i-ar fi ascultat pe ei pină la sfirşit, 
politica sa poate ar fi avut rezultate mai fericite. 


139 








In epoca contemporană, in cele două războaie mondiale. 
pe deasupra luptelor cu armele de loc, s-a dus un adevărat 
război al creierilor, al intelipenţelor. 

Şi, de multe ori. lupta acestor forțe a decis soarta bătăliilor 
terestre, 

Toate statele condamnă cu asprime trădarea şi spionajul, 
dar, cu toate aceslea, ele se servesc de mijloacele informative 
pentru adunarea datelor necesare orientării lor naționale si a 
menținerii ordinii interioare. 

Serviciul de informatii are adesea reputaţia unui serviciu 
odios. El este însă impus şi justificat de raţiuni de stat. 

În paginile precedente am expus istoricul celor patruzeci 
de ani de modeste eforturi făcute în țara noastră pentru crea- 
vea si dezvoltarea serviciilor de siguranţă şi de informații ale 
statului român. 

Serviciile de informații au cerut multe jertfe generaţiilor 
ce ne-au precedat si vor mai cere încă. 

Ele însă nu au putut fi niciodată suficient de recunoscă- 
toare celor sortiţi să poarte povara acestor grele misiuni. 

E lung şiragul celor care au sacrificat zeci de ani de zile 
și de nopţi şi au depus un imens capital de străduințe pentru 
a duce, cu un pas mai departe, activitatea acestor instituţii. 

Sint mulți eroi, necunoscuţi astăzi, care si-au stirşit viala 
in dosul gratiilor sau în fața plutoanelor de execuţie: căci ser- 
viciul de informații este ca titanul din mitologie, care îşi minca 
propriii săi copii, 

Istoria trecutului ne învață că, pe deasupra exigențelor tre- 
cătoare și a intereselor subiective, [irul de continuitate şi tra- 
dife informativă trebuie să se sprijine pe spiritul de solidari- 
tate și de ințelegere al tuturor. 


140 











CUPRINSUL 


Din partea redacţiei . 
Organizarea și activitatea Serviciului Special de Informații 


Capitolul I. Perioada 1905—1914 . 

Capitolul II. Perioada 1914—1918 

Capitolul IIL Perioada 1918—1924 š : F 

Capitolul IV. Perioada 1934—1940 i : i 

Capitolul V. Mihail Moruzov şi colaborarea cu germanii 
Capitolul VI. Înființarea Serviciului Special de Informaţii 


Capitolul VII. Prima ceia a a Eine Speta de 
Informaţii . : “ 


Capitolul VHI. A doua reorganizare 


Capitolul IX, A treia reorganizare a SSL 


Capitolul X. Activitatea şi acţiunile mai importante între- 


prinse de Serviciul Special de Informaţii 


Incheiere . 


139 


141 











Apărută sub ingrijirea maiorului IŞUTIN PETRICA 
si căgitanului CIMPEANIU MIRCEA 
Corector STOIAN RADU 








Dată la cules : 07.12.1808. Bun de tipar : 19.12.1068 
Tiraj 1500 cx.. din care 1400 ex. pe hirtie semivelină 
și 100 ex. pe hirtie velină, format 1661x866 
Lucrarea conţine 144 pagini