Tudor Arghezi — Versuri — Vol.I (1985)

TUDOR ARGHEZI 


'9 MARI SCRIITORI ROMANI ® 


TUDOR ARGHEZI 
VERSURI 


+ 


Lector MIRCEA CIOBANU 
tehnoredactor CONSTANȚA VULCĂNESCU 


Format 32/70 X 108. Coli tipa 20.5 
Apărut 1985. Bun de tipar 18.I11 


i Comanda nr, 40 495 
Combinatul poligrațic „Casn Scînteii“ 
Piaţa Scînteii nr. 1 — Tuicureşti 
Republica Socialistă România 


î ȘI > x 


a ma 


kc 


TUDOR ARGHEZI 


VERSURI 


* 
ediția a II-a, revăzută şi adăugată, 


cu posifață de 
G. PIENESCU 


CARTEA ROMÂNEASCĂ 
1985 


Imuenete da pe copertă şi cele din interiorul ediţiei aparțin lui 
Tudor Arghezi gi au fost reproduse după ediţia definitivă Scrieri 


` MOŞTENIRE 


Vă pizmuiesc, omeniri rămase după mine, 
că o să ascultați vântul, pe care nu-l voi mai auzi, 
că veţi călca pămîntul, pe care eu nu-l voi mai 
călca, că veţi sorbi lumina, care pe mine nu mă 
va mai atinge, că veți auzi fulgerele, apele, cîn- 
tecul vîntului, suspinul oamenilor, şoapta şi 
mireasma porumbului, parfumul pămîntului, 
care ta fi numai al vostru... 

Voi veți lupta înainte, veţi urca văzduhurile, 
şi eu voi tăcea întins pe armele mele tăcute, pe 
arcul meu frînt, cu săgețile triste. 

Voi veți auzi mereu mugetul cirezilor întcarse 
din pășuni cu tidva vie a ugerilor plină. 

Aprindeţi măcar o candelă pentru mine, dar 
băgaţi de seamă să fie pusă la cap, pe care-l veţi 
găsi ca o ceaţă în stihurile mele, murmurate de 
adierile de prin grîu şi porumburi, a cărora 
pîine nu o mai gust. 

Voi veți urma să auziți nechezul hergheliei. 
Veţi vedea zburînd vulturii, mierlele. O să ve- 
deţi fugind căprioarele. Nu mai trageţi în ele cu 
săgeata. E păcat ! 

Şi puneţi să mă păzească Grivei, 


TUDOR ARGHEZI 


30 iunie 1967 


A — Antume 


I — Din volume 


CUVINTE POTRIVITE 
[1927] 


TESTAMENT 


Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, 
Decit un nume adunat pe-o carte. 

În seara răzvrătită care vine 

De la străbunii mei pînă la tine, 

Prin ripi şi gropi adinci, 

Suite de bătrinii mei pe brinci, 

Şi care, tînăr, să le urci te-aşteaptă, 
Cartea mea-i, fiule, o treaplă. 


Aşeaz-o cu credință căpătii, 
Ea e hrisovul vostru cel dintii, 
Al robilor cu săriciie, pline 
De osemintele vărsate-n mine, 


Ca să schimbăm, acum, întiia oară, 
Sapa-n condei și brazda-n călimară, 
Bătrinii-au adunat, printre plăvaani, 
Sudoarea muncii sutelor de ani. 

Din graiul lor cu-ndemnuri pentra vite 
Eu am ivit cuvinte potrivite 

Şi leagăne urmaşilor stăpini. 

Şi, frămiîntate mii de săptămîni, 

Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane, 
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane, 


Veninul strîns l-am preschimbat în miere, 
Lăsînd înircagă dulcea lui putere. 

Am luat ocara, şi torcînd uşure 

Am pus-o cind să-mbie, cînd să-njure. 
Am luat cenuşa morţilor din vairă 

Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră, 

Hotar înalt, cu două lumi pe poale, 
Păzind în piscul datoriei tale. 


Durerea noastră surdă şi amară 

O grămădii pe-o singură vioară, 
Pe carc ascullind-o a jucat 
Stăpinul, ca un fap înjunghiat. 
Din bube, mucegaiuri şi noroi 
Iseat-am frumuseți şi preţuri noi, 
Piciul răbdat se-ntoarce în cuvinte 
Și izbăveșie-ncet pedepsitor 
Odrasla vie-a crimei tuturor. 
E-ndreptăţirea ramurei obscure 
Icșită la lumină din pădure 

Ri dind în virf, ca un ciorchin de negi. 
Rodul durerii de vecii întregi, 


Întinsă leneșă pe canapea, 
Domnița suferă în cartea mea. 
Slova de foc și slova făurită 
Impărechiate-n carie se mărită, 
Ca fierul cală îmbrățișat în cleşte. 
Robul a scris-o, Domnul o citește, 
Făr-a cunoaște că-n adîncul ei 
Zace minia bunilor mei. 


18 


CINTEC DE ADORMIT MITZURA 


Doamne, tă-i bordei în soare, 
Într-un colt de țară veche, 
Nu mai nalt decit o floare 
Şi îngust cit o urcehe. 


Şi-n pridvor, un ochi de apă 
Cu o lunire cît ehibriiul, 
Ca-n erîmpeiul lui să-ncapă 
Cerul tău şi nestirşitul. 


Dă-i un fluiare biajin 

Şi o broască de zmarald, 
Şi-n pădurea de pelin 

Fă să-i stea: bordeiul cald. 


Şi mai dă-i, Doamne, vopsele 
Şi hirtie chinezească, 

Pentru ca, minjind cu ele, 
Slava ta s-o zmîngălească, 


Şi cînd totul va fi gata 
S-o mută la ea și tata. 


ÎNVIERE 


Statuia zveltă şi-nsemnind, se pare, 
Iubire, tinerețe sau credință, 
Subt frunza toamnei cenuşii dispare. 
Întinsă-n şes pustiu velință. 


Se mai ghiceşte mîna ridicată 

Spre bolți, cum se ciopli din început, 
Un deget cerul fericit l-arată. 

Care de stei fusese cunoscut. 


Pămiîntul se-așternu peste făptură, 
Clipă cu clipă, neînduplecat, 
Nemuritoare-n cripta lor obscură, 
Tiparele statuii s-au păstrat, 


DIN DRUM 


Fe cînt şi-acum din depărtare, 
Necunoscut, ascuns și tutelar, 
Şi-ţi mai trimit aleanuri literare, 
Cuvinţe-n manuscris şi de tipar, 


12 


Fără să vreau, fragilă cititoare 
A stihurilor meie bărbătești, 

Să ştiu, trecind prin timp călare. 
Nici cine sint, nici cine eşti. 


Copacul, darnic cu găteala lui, 
De sus își pierde foi de-argintărie, 
Căzind în drumaui orişicui, 

În suflet sau pe pălărie, 


Au, soare, tu, ivindu-te domol, 
Nu îți alungi, tu, tulgerile lungi, 
Nu-ţi verși lumina toată-n gol, 
Nepăsător pe cine îl ajungi ? 


MELANCOLIE 


Am luat ceasul de-utilnire 
Cind se turbură-n fund lacul 
Şi-n perdeaua lui subțire 

Îşi petrece steaua acul, 


Cită vreme n-a venit 
M-am uitat cu dor în zare, 
Orele şi-au împletit 

Firul lor cu firul mare. 


13 


Şi acum c-o văd venind 
Pe poteca selitară, 

De deoparte, simt un jind 
Şi-aș voi să mi se pară, 


PLUGULE 


Plugule, cin’ te-a născocit, 

Ca să frămiînţi a şesurilor coaje 

Şi să-nlesneşti îndătinata vraje 

De-a scoate-n urmă-ţi bobul însutit 2 


Cine ţi-a pus cuțitul în pămint 

Şi a pornit cu soarele întiiul, 
Hotărnicind moșiei căpătiiul, 

Şi dumicatul socotitu-şi-l-a sfînt ? 


Cine-a purces în ploaie şi furtuni 
Şi a brăzdat în negură şi zleată 
Şesul blajin şi gras, întiiaş dată, 
Cu blesteme, nădejdi şi rugăciuni ? 


ł4 


B-a-ndătinat copilul cel pitic 

Să are şi să stringă avuţie, 

Osinda şi-a schimbat-o-n bucurie, 
Ciădindu-şi slăvi şi veacuri cu nimic. 


MUNTELE MĂSLINILOR 


Munte-ndrepiat cu piscul în Tărie 
Şi neclintit în visul de azur, 
Bătut de-a mării veche duşmănie 
Cu bici de lanţuri împrejur, 
Pindit să crească peste tine 
Șesul turtit, flămînd de înălțime, 
Şi să te-ajungă praful care vine 
Stîrnit de turme şi desime ; 
Munte, cădelniţi de izvoare, 

Altar de şoimi, sălaş de sori, 
Care nu suferi floarea trecătoare 
Să te îmbete cu mirds de flori — 
Tu, în hotarul marilor mistere, 
Esti ca un semn de-a pururea putere, 
Al vieţii noastre cea fără de leac, 
Împresuratule de astre ! 

Sutictul nostru, şubred şi sărac, 
Nu ştie de izvor şi roadă. 
Niădejdea-ne pribcagă între noi, 
îşi lasă urma slabă, ca o roată 
Cu spiţele de aur, în noroi, 


15 


TIRZIU DE TOAMNĂ 


Prin singurătatea lui brumar 
Se risipeşte parcul, cît cuprinzi, 
Învăluit în somnul funerar 

A) fumegoaselor oglinzi, 


Căci prin mijloc, bolnăv de mii do ani, 
Întunecat în adincimi un lac e-ntins, 
Și sîngele, din vii şi din castani, 

Pe faţa ruginie a undelor s-a prins, 


Tristețea mea străvede printre arbori zarea, 
Ca-ntr-un tablou în care nu-nţelegi : 

Boschet sau așteptare opreşte-n fund cărarea ? 
Și liniştea-i ecoul buchetelor pribegi. 


Spital de întristare, de căință, 

In care-ţi plîngi iubirea nentîmplată 
fi-ţi amintești cu dor, cu-o suferință, 
Făptura nentilnită niciodată, 


Motitţi, citiva, s-au întilnit departe, 
Pe cînd murmâărul parcului se roagă... 
Se-nchide înserarea ca o carte 

Și sufletul în foi, ca o zăloagă. 


. 16 


PSALM 


Aş putea vecia cu tovărăşie 

Să o iau păriașa gindurilor mele $ 

Noi viori să farmec, nouă melodie 

Să găsese — şi stihuri sprintene. şi grele. 


Orişicum lăuta știe să grăiască, 

De-o apăs cu arcul, de-o ciupesc de coarde, 
O neliniştită patimă cerească 

Braţul mi-i zvicneşte, sufletul mi-l arde. 


Stiu că steaua noastră, ageră-n tărie, 
Crește şi așteaptă-n scripcă s-o scobor. 
Port în mine semnul, ca o chezăşie, 
Că am leacul mare-al morţii tuturor. 


Pentru ce, Părinte,-aş da şi pentru cine 
Sunetul de-ospeţe-al bronzului lovit ? 
Piinea nu mi-o caut să te cînt pe tine 
Gi nu-mi vreau cu stele blidu-nvăluit. 


Trupul de femeie, cel îmbrățișat, 
Nu-l voi duce ție, moale şi bălan; 
Numai suferința cerului, păcat 

Nu-i cu ca să turburi apa din Iordan. 


17 


Vreau să pier în beznă şi în putregai, 
Ne-ncercat de slavă, crincen şi scârbit. 
Qi să nu se ştie că mă dezmierdai 

Şi că-n mine însuți tu vei fi trăit, 


+ SEARA 


Un păianjen, ca una neg, 
Umbiă lung în şase peri, 
'Abia-l vezi şi e întreg 

Cu nevoi și cu dureri. 


Vine de la munca lui, 
Nu se-nșeală de picior, 
ti aşteaptă, colo-n cui, 
Casa prinsă de urcior. 


Nu mă vede, nu mă are, 
Nu mă şiie de nimic. 

De ce-oi fi atit de mare? 
De ce-i el atît de mic? 


18 


> VÎNT DE TOAMNĂ 


E pardosită lumea cu lumină, 

Ca o biserică, de fum și de rășină, 

Si oamenii, de ceruri beti, 

Se leagănă-n stihare de profeţi. 

Rece, frazilă, nouă, virginală, 

Lumina duce oamenirea-n poală, 

Si pipăitu-i neted, de atlaz, 

Pune găteli la suflet şi grumaz. 
Pietrişul roşu, boabe, al grădinii, 

Îi sînt, bătuţi şi risipiţi, ciorchinii. 
Plocate grele se urzesc treptat 

În care frunzele s-au îngropat. 

Din învierea sufletului, de izvor, 

Bcau caprele-amintirilor, 

Şi-n fluierul de sticlă al cintezii 

Se joacă miţele cu iezii. 

Deosibești chemarea pruncului în vint 
Cintată de o voce din pămînt, 

Născut în mine, pruncul, rămîne-n mine prunc 
Şi sorcova luminii în braţe i-o arune. 


0} 
Sarha 


19 


MARINĂ 


Unda-niinsă, val cu val, 
Pină-n malul celălalt 
Sypală-n lapte de opal 
Cerul scund şi plonul nalt, 


Trei sau patru,-n mal, pescari, 
Stau de ceasuri fără număr 
Muţi, ca nişte cărturari, 

Subt umbrele pin” la umăr, 


Peste zare, uriaşă, 
Creasta-şi suie un hotel; 
În tot cerul, dat cămașă, 
A-mbrăcat azurul eL 


Şi-i silit şi lacul sur 

Să-l îmbrace cu lumină 
Şi să lingă împrejur 
Frumuseţea lui meschină, 


MIHNIRI 


E trist diaconul Iakint 
Și temerile lui nu mini, 
Fur şi tilhar întru Hristos, 
El printre fraţi trecu sfiios, 


20 


"Trupu-i bălan de osindit, 

Cu pravila s-a răzvrătit 

Și, făcînd cruci, bătind mătănii, 
Se simte stirv între jigănii. 


Toţi sfinții zugrăviți în tindă 
Cu acuarelă suferindă, 

Ai cinului monabicesc, 
Scrutindu-l, îl dispreţuiesc. 


Căci pe cînd schivnicii cu toţii 
Se pedepsesc amar, ca hoţii, 
Cu post uscat şi ascultare, 
Jertfind în Săptămîna Mare, 


La el, aznoapte, în chilie, 
A-ntirziat o fată vie, 

Cu sînii tari, cu coapsa fină 
De alăută florentină. 


Şi Dumnezeu, ce vede toate, 
În zori, la cinci și jumătate, 
Pindind, să iasă, prin perdea, 
O a văzut din cer pre ea. 


21 


PSALM 


Bint vinovat că am rivait 

Mereu numai la bun oprit. 

Eu am dorit de bunurile toate. 
M-am strecurat cu noaptea în cetate 
Şi am prădat-o-n semn şi-n vis, 

Cu braţu-ntins, cu pumnu-nchis, 
Pasul pe marmur, tăcut, 

Călca lin, ca-n lut, 

Steagul nopţii, destăşat cu stele, 
Adăpostea faptele mele 

Şi adormea străjerii-n uliți 
Răzimaţi pe suliţi, 

Iar cînd plecam călare, cu trofeie, 
Purasem şi cite-o femeie 

Cu părul de tutun, 

Cu duda ţiţii neagră, cu ochii de lăstun, 
Aspitele uşoare şi blajine 

N-au fost şi nu sînt pentru mine, 
În biidul meu, ca şi în cugetare, 
Deprins-am gustul otrăvit şi tare, 
Mă scală în ghcaţă și mă culc pe stei, 
Unde dă beznă, eu frămâînt scintei, 
Unde-i tăcere, sculur cătuşa, 

Dobor cu lanţurile uşa, 

Cind mă găsesc în pise 

Primejdia o caut şi o isc, 

Mi-aieg poteca sirimtă ca să trec, 
Ducînd în cîrcă muntele întreg. 
Păcatul meu adevărat 

E mult mai greu şi neiertat. 


22 


om, 


Cercasecm eu, cu arcul men, 

Să te răstorn pe tiee, Dumnezeu ? 
Tilhar de ceruri, îmi făcui solia 
Bă-ţi jeluiese cu viălturii tăria. 


Dar eu, rivnind în taină la bunurile tozze, 
Ţi-am auzit cuvintul zicind că nu se Paare 


~ 


PRIGOANA 


Porniră şi norii. 

Convoaic duc toamna-n mormint, 
Grămezi de linţolii se stişie-n vint, 
In luptă cu corbii, virtej cu cocorii, 
Sosesc în cohorte, se duc în cirezi, 
Ca bivolii negri, întiuşi după coarne, 
Năvală de şuicr, de suflet şi carne — 
Şi doliul întașă TFării şi livezi. 


Din negură fulgerul sare. 

L-astupă un munte ce trece 

Şi-apoi se despică în zece. 

Pe culmi zboară spume şi valuri de sare, 
Cu monștrii de mină aleargă zmintite 
Femeile slute, cu muget de vite, 

Subt biciul din haos ce șerpuie-n zare, 
Minat de gigantul Satan gol, călare, 


23 


Mari ţeste se-azvirlă din umăr. 

De streaşini atîrnă martiri fără număr. 
Statăi se răstoarnă în holde de fum. 
Se clcatină cerul în drum 

Si frigul străpunge golanii 

Şi biniuie ploaia castanii 

Şi sufletul geme muşcat de trecut, 

Ca fiara de-o fiară cu pas cunoscut, 


Şi totul se-ncheagă şi-n gol se prăvale 
Cu scrișnet, cu spaimă, cu jale, 

În ripi stau la pindă satirii, cielopii, 
Frecindu-și spinarea de marginea gropii, 
Puternicii beznei și răii pădurii 

S-au strîns pentru pradă, ca furii 


CENUŞA VISĂRILOR 


Cenușa visărilor noastre 

Se cerne grămezi peste noi, 
Precum se coboară pe glastre, 
Atinse, petalele-albastre, 

De-o gîză căzută de sus printre foi. 


24 


Se scutură vintul şi geme, 
Pămintui e una cu cerul, 
Oraşeie-s bulgări şi gheme, 
Ghitare adinci de blesteme, 
Şi aerul — rece ca fierul. 


Pămintul e-o moară deșartă 
Cu larve cerşind adăpost, 
Mișcindu-se-n pulberea moartă, 
Ce-a haos mereu se deşartă : 


Ţărimna visării ce-a fost, 


CREION 


Vino joc de vorbe goale. 
Sintem singuri, Ce să-i spun ? 
Numai gura dumisale 

Se aude subt un prun, 


Piouă crengile lui rouă, 
Cade cite-o picătură, 
Una-n păr, găteală nouă, 
Una-n gene, alia-n gură. 


25 


Floarea mică, iarba toată, 
Sub dantela albci rochi, 
Spre genunche ridicată, 
Plină-i de pindiri de ochi. 


Acrul o stringe. Cerul 
O dogoare şi-o sărută, 
Unde trece-n cimp, ca fierul, 
Țara caldă face-o cută, 
LE] 


Şi din toate, singur eu 


Nu-ndrăznese s-o prind de mînă 


Şi, e-un şold în pieptul meu, 
Să o sprijin la fîntinä. 


MORGENSTIMMUNG 


Tu ţi-ai strecurat cintecul în mine 
într-o dup-amiază, cînd 

Fereastra sufletului zăvorită bine 
Se deschisese-n vînt, 

Fără să ştiu că te aud cîntind. 


26 


Cintecui tău a umplut clădirea toată, 
Sertarele, cutiile, covoarele, 

Ca o lavandă sonoră, Iată, 

Au sărit zăvoarele, 

Şi minăstirea mi-a rămas descuiată, 


Si poate că nu ar fi fost nimic . 
Dacă nu intra să sape, 

Cu cintecul, și degetul tău cel mic, 
Care pipăia mierlele pe clape — 
Şi-ntreaga ia făptură, aproape. 


Cu tunetul se prăbușiră şi norii 
În încăperea universului închis, 
Vijelia aduse cocorii, 

Albinele, frunzele.. Mi-s 
Șubrede birnele, ca foile florii. 


De ce-ai cîntat ? De ce te-am auzit ? 

Tu te-ai dumicat cu mine vaporos — 
Nedespărţit — în bolți. 

Eu veneam de sus, tu veneai de jos. 

Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi, 


CHEMAREA 


Din pictre sterpe şi uscate 
Un fir de iarbă s-a ivit, 
Şi virful lal în infinit 

A cutezat, străin, să cate, 


27 . 


Născut dintr-un erimpei de saare 
Şi o fărimă de pămînt, 

Firul gingâș, curat şi sfint, 
A-mbobocit şi-a dat o floare, 


Strivit în uliţa măreață, 

Secat de drumul de asfalt, 

El e de felul cerului înalt, 

Care șoptind îi spune și-i învaţă. 


El, mulțumit că drept merinde 
I-aduce lapte noaptea în pahar, 
Se bucură cînd şi-un (înţar 
De moţu-i auriu se prinde. 


INSCRIPŢIE PE PARAVAN 


Pe pietrişul roşu-n pare 
Zboară pilcuri frunze roșii 
Cu fazanii şi cocoșii 

Subt al cerurilor are. 


Din fîntină bate-n soare 
Biciul rece-al apei vii. 
Papagalii-n colivii 

Be frămintă pe picioare. 


28 


Norii lungi, în hore pure, 
Trec şi ei pe calea lumii 
Si se coace turta bumii 
În arşiţă şi pădure. 


Si, cu toamna-nfierbintată, 
Joacă suficiul în noi. 
Scumpă ? care-ai pus altoi 
Gura pe durerea toată, 


Căci, în pare, pe treple, jos, 
Scoate, dintr-un pai subțire, 
Pan, aprins de amintire, 
Cintecul lui mincinos, 


PSALM 


Tare sint singur, Doamne, şi pieziş! 
Copac pribeag uitat în cîmpie, 

Cu fruct amar şi cu frunziş 

Tepos şi aspru-n îndîrjire via, 


Tinjesc ca pasărea ciripitoare 
Să se oprească-n drum, 

Să cînte-n mine şi să zboare 
Prin umbra mea de fum. 


23 


Aştept crîmpeie mici de gingăşie, 
Cintece mici de vrăbii şi lăstun 
Să mi se dea şi mie, 

Ca pomilor de rod cu gustul bun. 


Nu am nectare roze de dulceaţă, 
Nici chiar aroma primei agurizi, 
Şi prins adînc între vecii şi ceaţă, 
Nu-mi stau pe coajă moile omizi. 


Nalt candelabru, strajă de hotare, 
Stelele vin şi se aprind pe rînd 

În ramurile-ntinse pe altare — 

Şi te slujesc ; dar, Doamne, pină cind ? 


De-a fi-nflorit numai cu focuri stipte 
Şi de-a rodi metale doar, pătruns 
De grelele porunci şi-nvăţăminte, 
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns. 


În rostul meu tu m-ai lăsat uitării 

Şi mă muncesc din rădăcini și singer. 
Trimite, Doamne, semnul depărtării, 
Din cînd în cînd, cîte un pui de înger, 


Să bată alb din âripă la lună, 
Să-mi dea din nou povaţa ta mal bună 


30 


ÎNTOARCERE ÎN ȚĂRINĂ 


De prin adincui nopţii vin cocorii 
Pe care i-am văzut plecină, 

Şi cu tăcerea gîndului şi-a. orei > 
Vorbele lor lc-auzi de pe pămînt; 


Yia înapoi din raiuri fericite 

Şi lumea-ntreagă-a stelelor străbat, 
Vechi credincioşi ai turlei părăsite 
Şi ai bisericii sărace dintr-una sat, 


În sufletul bolnav de oseminte 

De zei străini, frumoși în tempiul lor, 
Se iscă aspru un îndemn fierbinte 
Şi-mi simt sculaţe ăripi de cocor, 


DESCINTEC 


Lacăte, cine te-a închis 

La ușa marelui meu vis ? 

Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul, 

Să sftarăme zăvorul 

Şi să vedem în fundul nopții noastre 
Mişcindu-se comorile albastre ? 


31 


Un pas din timp în timp, greoi, 
Se-apropie, dar a trecut de nai. 
Toți paşii se sfirşesc şi pier 
Pentru urechea ta de fier, 

Pe-o viînă-ntoarsă peste tine 
Cred că atîrnă din văzduh glicine 
Şi, de pe bolți, zorele 

Și muguri şi ciorchini de stele. 
Cine va pune-n ușa noastră cheie 
O singură scînteie ? 

Lumina ochiul şi-l așază 

Şi-n încăpere caută să vază, 
Lacătul simte şi tresare 

Cu bezna mea, ca de o sărutare, 
Stea, nu poţi tu intra-n veriga lui 
Şi lacătul tăcerii să-l descui ? 


LUMINĂ LINĂ 


Cum te găseşti, uşoară zburătoare, 
Zăcind aci, pe-o margine de drum, 

Si nu dormind într-un polen de floare, 
Invăluită-n aur și parfum ? 


Neascultîind de vîntul de la stup, 
Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei 
Şi darurile-acum, ale zambilei, 
Puterile-amorţite ţi le rup. 


32 


Voind să duci tezaurul de ceară, 

Te prăbușişi din drumul cel înalt. 
Cime-o să vie, trupul tău de-afară 
Să-l caute şi-n jur să sufle cald ? 


Cu âripa-n fărină şi în vis, 

Btrînge la piept comoara ta deplină, 
Cît te iubesc, frumoasa mea albină, 
Că sarcina chemării te-a ucis ! 


POARTA CERNITĂ 


Biata bătrină a murit, 

Ştia că moare nezreșit, 

Ca toți bătrinii cind se simt că-ngheaţă 
Intrînd încet cu miinile îm ceaţă. 


I-am văzut sufletul trecind 

În lumea ceealaită, 

Prin plopii vineţi, sirinşi Ja rind 
Şi laolaltă. 


Un medie îngrijea piciorul stafidit, 
O fată mică şi o soră grasă, 

Parcă un străin a-ncremenit 

Între făclii pe masă. 


33 


Căţelul a rămas fără bătrînă, 

Nu-i mai ajunge botul pîn’ la mină, 
Reirasă pentru marea rugăciune 

La piept. Iertăciune, 


Va fi-mbrăcat în albituri curate 
Trupul ci vădav de durere, 
Nesimţitor la ceasul jumătate 
Care bate după 8 mistere, 


Posomorit azi, cîinele nu are 
Lapte, n-are de mincare. 

S-a întrerupt gospodăria 

Şi s-au închis dulapul şi bucătăria, 


Piuliţa de aramă 

Lucește ca un astru solitar, 
Și luna și-a făcut un far 
Din turla-nvăluită-n scamă. 


INSCRIPȚIE PE O CASA DE ȚARĂ 


Te-am ridicat pe-o coastă cu izvoare 
Şi-mprejmuindu-ţi liniştea cu aştri, 

Te las albind prin pomi, din depărtare, 
Cuib fermecat, ca de cocori albaştri. 


34 


Din prispa ta vreau să-mi aduce aminte, 
Din geamul tău gîndi-voi Ia trecut, 
Privind în sus, la pasările sfinte, 

Ce-n streaşini cuib de-argilă şi-au făcut. 


Vo! îngriji ca-n ficcare scară ; 
Să-ţi ardă-n vîrf nestinsa noastră stea, 
Po care voi aprinde-o solilară 

Cu sufletul și ruga mea, 


Iar pentru prunci şi ochii-odihnitori 
Ai Preacuratei ce ne-nchise drumul, 
Vom răspîndi prin încăperi parfumul 
Care preschimlă inimile-n flori, 


Și-ntr-un ungher, vom face din covoare 
Un pat adinc, cu perinile moi, 

Dacă Isus, voind să mai scoboare, 
Flămînd şi gol, va trece pe la noi. 


CREION 


Obrajil tăl ml-s dragi 

Cu ochli lor ca lacul, 
„ În care se-oglindese 

Azurul şi copacul. 


30 


Surisul tău mi-i drag, 
Căci e ca piafra-n fund, 
Spre care-noată albi 


Peşti lungi cu ochi rotună. 


Si capul täu mi-i drag, 
Căci e ca malu-n stuf, 
Unde păianjeni dorm, 

Pe zori făcute put, 


Făiptura ta întreagă 

De chin şi bucurie, 

Nu frebuie să-mi fie, 
De ce să-mi fie dragă ? 


MIEZ DE NOAPTE 


Înţilnite -n virful crucii, 
Faţă-n faţă, steaua, luna, 
Se privesc şi, câte una, 
Stelele deşteaptă mucii 


Și pe-al cerului pieptar 
Scapără frumoşii teferi 
Sumedenii de luceteri, 

Piini de voie şi de har. 


36 


Din apus la răsărit 
Toată iarba de pe cer, 
Mică-n bob cît un piper, 
A-nflorit și-a tresärit. 


Și pe cind îmbătrineşte 
Lumea, jos, printre cotețe, 
Într-o nouă tinerețe 
Zilnic cerul nopţii creşte. 


NICIODATĂ TOAMNA. 


Niciodată toamna nu fu mai frumoasă 
Sufletului nostru bucuros de moarte. 
Palid aşternut e şesul cu mătasă. 
Norilor copacii le urzese brocarle. 


Casele-adunaie, ea nişte urcioare , 

Cu vin îngroşaţ în fundul lor de lut, 
Stau în țărmu-albastru-al riului de soare, 
Din mocirla cărui aur am, băut, . 


Pasările negre suie în: apus, 

Ca frunza bolnavă-a carpenului sur.. 
Ce se desfrunzeşte, scuturind în sus 
Foile,-n azur. 


RD a ap 


Cine vrea să plincă, cine să jelească 

Vie să asculte-ndemnul ncnţeles, 

Şi cu ochii-n faela piopilor cerească 

Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes, 


HERUVIM BOLNAV 


Ingerul meu își mai aduce-aminte 
Din fericivile-i de mai nainte. 
Cerul la gust i-ajunge ca un blid 
Cu laptele amar şi agurid, 

Stelele lui nu şi le mai trimite 

Ca niște sicaguri sfinte zugrăvite, 
Și vintul serii nu-i mai dă îndemn 
Cu-aromele-i de vin şi undelemn. 
Livada, cîmpul şi-au pierdut şi floarea 
Şi roadele şi frunza şi culoarea. 
Apele negre duc subt cerul cald 
Nămoluri îicrie, grele, de asfalt. 
Oriunde capul caută să-şi puie 
Locu-i spinos şi iarba facc cuie, 
Cocorii trec Tăria fără el 

Şi nu-l mai cheamă zborul lor defel. 
Viaţa vecici, cuibul din ozivă, 
Inimii lui ajuns-au deopotrivă, 
Şi-ntiia dată simte, cit de cit, 

În dumicarea timpului, urât ; 

Căci ncşiiută-ncepe să-ncolţească 
Pe trupu-i alb o bubă pămintească. 


38 


CÎNTARE 


M-am apărat zadarnic și mă strecor din luptă 
În umbra lunii albe, cu lancea naltă ruptă, 
Pusci pămînt şi ape, zăgaze între nol, 

ŞI sîntem, pretutindeni, alături, amindoi, 

Te întilnesc pe toată poteca-n aşteptare, 
Necontenita mută a mea însoţitoare. 

Po la fîntîni ici unda pe palme şi mi-o dai, 
Incată dintre pietre şi timpuri, fără grai. 

Ţi-ai desfăcut cămaşa şi-ntrebi cu sînii-n mînă 
De vreau s-asiîmpăr setca din ei sau din fîntînă, 
Ai dus la ţurţur gura cu gura mea plecată, 
Voind să bei cu mine scînteia lui deodată. 
Amestecaţă-n totul, ca umbra şi ca gîndul, 

Ye poartă-n ca lumina şi te-a crescut pămintul, 

În ficcare sunet tăcerea ta se-aude, 

În vijelii, în rugă, în pas și-n alăute. 

Ce sufăr mi se pare că-ţi este de durere, 

De faţă-n tot ce naşte, de fată-n tot ce piere, 
Apropiată mie şi totuş depărtată, 

Logodnică de-a pururi, soţie niciodată. 


PSALM 


Ruga mea e fără cuvinte, 

Şi ciîntul, Doamne, mi-e fără glas. 
Nu-ţi cer nimie. Nimic ți-aduc aminte, 
Din veșnicia ta nu sint măcar ùn ceas. 


39 


Nici rugăciunea, poate, au mi-e rugăciune, 
Niici omul meu nu-i, poate, omenesc, 

Ard către tine-ncet, ca un tăciune, 

We caut mut, te-nchipui, te gindesc. 


Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă 

Şi te scrutez prin albul täu veştmint 
Pentru ca mintea mea să poată si-nţeleagă 
Nengenunchiaţă firii de pămînt, 


Siizeala nopţii zilnic viriu-şi rupe 
Şi zilnice se-ntregeşte cu metal. 
Sufletul meu, deschis ca şapte cupe, 
Aşteapţă o ivire din cristal, 

Pe un ștergar cu briie de lumină, 


Spune tu. Noapte, martor de smarald, 
în care-aaume floare şi tulpină 
Dospezte sucul fructului Său cald ? 


Giătită masa pentru cină. 

Rămine pusă de la priaz. 

Sint, Doamne, prejmuit ca o grădină. 
În care paşte-un minz. 


BELSUG 


El, singuratic, duce către cer 

Brazda pornitä-n ţară, de la vatră, 
Cind îi priveşti împiedecați în fier, 
Par, el de bronz, și vitele-i de piatră. 


49 


Griu, popuşoi, săcară, mei şi orz, 
Nici-o sămânță n-are să se piardă. 
Săcurea plugului, cînd s-a întors, 
Rămiîne-o clipă-n soare ca să ardă, 


Ager, oţelul rupe de la fund 
Pămintul greu, muncit cu duşmănie 
Şi cu nădejde, pînă ce, rotund, 
Luna-şi aşează ciobul pe moșie, 


Din plopul negru, răzimat în aer, 
Noaptea, pe şesuri, se desface lină, 

La nesfirşit, ca dintr-un vîrf de caier, 
Urzit cu fire de lumină, 


E o tăcere de-nceput de leat. 

Tu nu-ţi întorci privirile-napal. 
Căci Dumnezeu, păşind apropiat, 
Îi vezi lăsată umbra printre bot, 


EX LIBRIS 


Carie frumoasă, cinste cui te-a scris, 
încet gîndită, gingaş cumpănită ; 
Eşti ca o floare, anume înfiorită 
Miinilor mele, care te-au deschis. 


` 


ir ap a ga îs 


Eşti ca vioara, siugurăy. ce: ciută; 
Jubircea: toată. pe: um: fiv de: pur; 
Şi paginile tale; adevăr; 

S-au: tipărit cu litera cea sfint% 


Un om dă singe a din pisc: noroi: 
Şi zămislește marea lui fantomă 
De reverie; umbră și aromă- 

Şi o. pogoară; vie: printre: noii. 


Dar jertfa lui: zadărnieă se pare; 
Pe: cît e ghiersul cărţii de frumos. 
Carte iubită, fără de: foloa, 

Tu nu răspunzi! la, nici-o întrebare; 


-ya . 


FIARA MARII 


Fe iată iarăș singur, în lumirea cit o scoică, 
Luptind în fundul zării cu norii mari din cer 
Și legănat de mare, de fiară, ca de-o doică, 
Şi năbuşit în cîntec de ţiţele-i de fier. 


Talazele-adunate cw bezne, şerpi şi rime, 
Şi-n gloate ghemuite, fanatici? Himbrici: 

Te urmăresc: izbindw și: lupta să-ți dărime, 
Findcă putuşi furtuna; cu. fruntea să despici, 


Deasupra muncii tale încet biruitoare 
Veghează-n iloată lumea un :singur sirop de stea, 
Ca un păianjen care a pogorit din soare 

Ca-n trecerea vuiliorii zălog şi sout să stea, 


Te iată prins de vinturi, Stihia nu te cruţă. 
Ca-n vremea cind, lipsindu-i şi lunire şi lopcţi, 
Omul era bolnăva şi palida maimuţă, 
Înfricoşată-n faţa cereştilor păreţi. 

1 

Departe eşti, departe, ca fluturii ce-și lasă 

In ramuri crisalida, din piersicul natal, 
Departe foarte, frate, de sine-ţi şi de casă, 
Gonind întreg oceanul, străin, din val în val, 


Unde se duce singur, urzit în marea deasă ? 


INSCRIPŢIE PE UN PAHAR 


Cristal rotund, pe-o umbră de velur, 
Cu inima de-a pururea senină, 

M-am născocit din ape de azur, 

Am îngheţat subt ţurțuri de lumină. 
Şi nencetat, ca picirele de rouă, 

Par a renaşte-n locu-mi tot virgin, 
Cu-o licărire-n fundul meu mai nouă, 
Pe cît mi-i încăputul de puţin. 


43 


Dar n-ai să ştii, prin mine ce izvoare 
S-au strecurat și cite, liniştit, 

Şi nu cunoşti pe buza mea scînteietoare 
Buzele calde cîte m-au sorbit, 

Ele-s aci-n văzduh, ca niște foi, 

Cînd îmi încerci răcoarea nebăută, 

Şi gura ta, sorbindu-mi stropii noi, 
Buzele-n zbor, umbrite, ţi-o sărută. 


PIA 


Ce poţi avea, sufletul meu, 

Cînd soarele ne pune-n ramuri iară 
Ori un inel de foc, ori o brățară, 
Cu mina caldă a lui Dumnezeu ? 


Și cînd făptura ne primește-ntreagă, 
Ca un altar ce-n haos s-a deschis, 
Şi dinainte floarea ni se pleacă, 
Să-i sărutăm petalele de vis ? 


Eşti întristat de-acest adînc tablou, 
Unde la fiecare clipă am simţit 

Că ne atinse pensula din nou, 

A umbrei mari ce-n el ne-a zugrăvit ? 


44 


Dar dorurile toate adunate, 

Pe unda-n fund a cerului străjar, 
Pe care noapiea trec, întunecate, 
Luntrile, lin, cu prora de cleştar ? 


Copacu-nireg trăsare şi se-ndoaie 
Cu toate rădăcinile deodată. 

O picătură slobodă de ploaie 
Pe-o frunză a căzut, înveninată, 


PSALM 


Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă 
În recea mea-ncruntată suferinţă, 
Dacă-ncepui de-aproape să-ţi dau ghes, 
Vreau să vorbeşti cu robul tăa mai des. 


De cînd s-a întocmit Sfinta Scriptură 
Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură 
Si anii mor şi veacurile pier 

Aci sub tinc, dedesubt, subt cer. 


Cind magii au purces după o stea, 
Tu le vorbeal — şi se putea, 

Cind fu să plece şi Iosif, 

Scris l-al găsit în catastif 

Și i-ai trimis un înger de povaţă — 
ŞI Ingerul stătu cu cl de faţă. ` 


43 


îngerii tăi grijeau pe. vremea» ceceg 
Şi pruncul şi: bărbatul şi' fèmeea 


Doar mic, Domnul, veşnicul şi bunul, 
Nu mi-a trimis, de cînd mă rog, nici-unul,. 


BINECUVÎNTARE 


Dormiţi, dormiţi,! 

Hipnoza nopţii suflă boare 

În muşchii voştri veştejiţi 

Şi miine veţi avea. izvoare. 

Din spor, pămîntul să-l stropiţă . 
Cu. bale călătoare. 


Dormiţi dormiţi, 

Căci legea..0o, citeşte cariul + 

Cind. voi sînteţi încremeniţi. 

Şi-n ţeasta voastră-şi. zvâriă: zarub 
Satan, cu ochii buimăciţia 

Noroc ! Fiţi fericiţi ! 


Dormiţi, dormiţi,, 

În monarhia minerală, 
Cu-obrajii,. sterpi şi gălbejifi 
Lipiţi de carnea triumfală, 
Cir care, morţi, vă-nsuflețiţi. 
O zi şi-o viaţă goală, 


46 


Cel umiliţi în trudă şi-a-răbdare, 
Pribâgii, robii şi-sihaşirii, 

"Dătuiţi de-a 'lunii vînătă dogoare, 
Aşteaptă stolul şoiniilor albaştri, 
Judecători, stăpini şi-ndreptăţiţi, 
Woi: sînteţi ‘befi. Dormiţi, -dormiţi ! 


ʻi însumi 'bine-vă-cuvînt. 

“Căci 'e:nevoie 'pe:pimînt 

Să vă-nmulţiţi, 

Să ne-apăsaţi şi să ne-nlănţuiţi, 
Şi veacuri oarbe să clădiţi, 
Dormiţi, dormiţi ! 


POATE .CĂ ESTE CEASUL 


Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară 

Din arbori toată frunza ce-a fost şi strălucit, 
Să ne privim trecutul în faţă, „liniștit, 

Cind urma lui de umbră începe să ne doară, 


Şi, fără umilinţă şi fără de mîndrie, 

Să ne-amintim în noapte, de noi, din fir în fir, 
Şi să privim zigzagul, pe stinci, de tibişir, 

“În care-şi 'puse pasul fragila mărturie, 


„O zi mărunți, o noapte aprinşi cu foc de aştri, 
Cind răstigniţi, cînd slobozi şi mari şi-adesea mici, 
Păstori de crizanteme, profeţi pentru furnici, 
Deasupră-ne vultării pluteau în cer albaştri. 


47 


Și de ni-s rupţi genunchii de căile spinoase, 
De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost? 
Nu-i toamnă ? Să ne facem din noi un adăpost 
Şi s-adunăm deşertul, la cald, pe lingă case. 


Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare, 
Să-i dăm din nou văpaia şi-un fum mai roditor. 
S-o-mprăștiem, sămînţă, pe șesul viitor, 
Nădăjduind culesul tîrziu, cu întristare. 


NEHOTĂRIRE 


Îmi voi ucide timpul și visurile, deci, 
Cirpi-voi pe-ntunerie mantaua vieţii mele, 
Drept mulțumire ști-voi că cerurile reci 
Vor strecura prin găuri lumina unei stele. 


Să las s-o umple cerul cu vastul lui tezaur? 
Înveștmîntat domneşte, să trec cu giulgiul rupt; 
Pe coate cu luceferi, spoit pe piept cu aur 

Şi tatuat cu fulger, să nu-nving ? să nu lupt? 


Să bat noroiul vremii, cu ochii-nchişi. Hlamida 
Să-mi scoată-n drum nerozii, rînjiți, din circiumi, befi, 
Ca fluturii, ce rabdă să-i poarte-n praf omida, 

Să rabd şi eu în mine, povară, două vieţi ? 


48 


DT ui, 


Un om, trudit şi-acela, îmi va deschide miine 
Mormiîntul pomenirii cu mîna-i preacurată, 

Ca să mă fringă-n soare, schimbat prin moarte-n piine, 
Şi fraţilor din urmă, şoptind să mă împartă, 


Dar ziua care trece şi mă răneşte-n treacăt 
Îmi umileşte cirja şi-mi inconvoaie crinii, 
Şi inima urmează s-atirne ca un lacăt 

Cu cheile pierdute, la porţile luminii. 


De ce nu pot să nu ştiu, de ce nu pot să n-aud 
În ce stă rostul zilei şi preţul de-a ţi-o trece ? 
Deschide-mi-te, sufict, prin şapte ochi de flaut, 
Şi cîntecul şi viaţa şi moartea să le-nece. 


DOLIU 


Mai mult, tu nu vei mai vedea 
Nimic, nici cer, nici flori. 

S-au prătuit din zarea ta, 

Ca nişte nori. 

Nici zare hu vei mai avea, 
Nici ochi cu care s-o măsori 
În geamuri prin perdea. 


49 


De-acum străină mîna ta 
Îţi va gedea dceparte, 

Ca un condei, pe undeva, 
Alăţurea de-o carte. 

Şi ochii tăi, de gura ta, 
Vor:'trece mai departe, 
Decit un nufăr de o stea 


Orbit-a viaţa şi, cu-ea, 
Şi cintceul şi luna, 

Și unda-n care -strălucea 
“S-a stins 'pe todeauna. 


Tu pe vecie n-ei mai îi, 

Şi-ai fost, mă-nireb, vreodată ? 
Pustiul mă învălui, 

Cind subt un plop mi se trezi 
Tot dorul de-altădată ! 


Durerea mi se picrde-n fum, 
Tot căutind un vreasc de rost 
Intr-aste drumuri fără drum, 
În care (oaie doar au fost, 

ŞI nu mai sint acum, 


50 


E 5 e a Sa 


PSALM 


Te drămuicsc în zgomot şi-n tăcere 
Şi te pîndesc în timp, ca pe vinat, 
Să văd : ești șoimul meu. cel căutat ? 
Să te ucid ? Sau să-ngenuncihi a cere, 


Pentru credinţă sau pentru tăgadă, 

Te caut dirz şi fără de folos. 

Eşti visul meu, din toate, cel frumos 

Și nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă. 


Ca-n oglindirea unui drum de apă, 
Pari cînd a fi, pari cînd că nu mai eşti; 
Te-ntrezării în stele, printre peşti, 

Ca taurul sălbalec cind se-adapă. 


Singuri, acum, în marea ta poveste, 
Rămiîn cu tine să mă mai măsor, 
Fără să vreau să ies biruitor. 

Vreau să ie pipăi şi să urlu : «Este !» 


INSCRIPȚIE PE BIBLIE 


O mic de neamuri te-au strîns cu zăbavă, 
'Trecindu-te tainice prin somn tuturor, 
Cules, pe-nscrate, de cugetul lor, 

Prin pomii nădejâii cu frunza bolnăvă, 


51 


O sută de veacuri, cusute-n cotoare, 
Aduc mărturie şi semn cunoscut 

Că oameni în vremuri, aleşi, te-au văzut 
întreg, în odăjdii de brumă şi soare. 


Poteca de suflete șesul străbate, 
Ca niște săcară cu spie, 

Puterea dospeşte-n grăuntele mic 
Şi holdele-aşteaptă tot nescuturate. 


O mie de neamuri, plecate, domoale 
Te caută-n ceruri, în vis, în pămînt. 
Ascuns te-au găsit în Cuvint. 

Stărimă Cuvîntul: cuvintele-s goale. 


ARHEOLOGIE 


Suflelul meu îşi mai aduce-aminte, 
Bi-ncum și nencetat, de ce-a trecut, 
Do un trecut ce mi-e necunoscut, 
Dur ule cărui sfinte oseminte 


N-au asezat în mine făr să știu, 
Cum niel pămintul siie pe-ale lui, 
În cure dorm statui lingă statui 
yI-l zăvorii sicriu lingă sicriu. 


Un mărmur nentrerupt, de epitafe, 
Cari mai străine, care mai sonore. 
Prin aer, timpu-i' despărţit de ore, 
Ca de mireasma lor nişte garoafe. 


Tăcerea vocile şi le-a pierdut, 
Care-o făceau pe vremuri să răsune, 
Aud ţărina doar a vocilor străbune, 
Cum se desface, cum s-a desfăcut. 


Şi, cîteodată, totul se deşteaptă, 
Ca-nir-o furtună mare ca Tăria 
Şi-arată veacurile temelia. 

Eu priveghez pe ultima lor treaptă. 


DOR DUR 


Ai îmbătriînit băiete, 

Cintînd stihuri şi ştafete, 
Potrivind, ascuns de lună, 
Vorba-n fluier, care sună. 


Lumea plînge de necazuri, 
Tu-ţi pui gîndul pe atlazuri 
Şi, de dor de vînt şi miorle, 
Faci cu acul fir de perle. 


53 


Îţi ungi rănile cu-argint, 
Te alinţi cu zări ce mint 
Şi-ţi faci cugetul hotar 
Între înger și măgar, 


Ah ! de cind m-a fost iubit, 
Yelui meu s-a izmenit, 
Gura-i rece, de nălucă, 
Mi-a lăsat viaţa năucă, 


Finja mică de otravă 

Mi-a făcut carnea bolnavă, 
Fieşcare os mă doare 
De-amintire şi lingoare. 


Și pentru că nu am știre 
De-mi voi mai veni în fire 
Şi de o voi mai vedea 
Strinsă subt musteaţa mea, 


Ca un şarpe ce se zbate 
Suferind de cinci păcate, 
Stihuind m-am holărit 
Să-mi trec noaptea de urit. 


Că dacă mai este vie, 
Scric peană ! singe scrie l 
Cine ştie L.. 

O citi şi o să vie 


Să 


MÎNĂSTIRE 


Aţipit-a ziua-n ramuri. 
Porumbieii albi, la rînd, 
Pe pridvoare şi la geamuri 
Se trezesc din nou visînd. 


Aripile dorm închise 
Pretutindeni, evantalii. 
Toată lumea ciripise 
Peniru scara de Rusalii. 


Clopotele-au ostenit, 
Liliecii din clopotniţi 
Dau de cerul risipit 
Pretutindenea din solniţi. 


„Luna-și minä lin păunii 
Pe întlinsu-i aşternut, 
Ochii tăi ca bruma prunii 
Mă gindesc să {i-i sărut, 


Şi cum ceasul bate-n larg 
Peste noi și peste planie, 
De s-ar crode că se sparg 
Subt ciocane diamante ; 


Timpul cel adevărat 
YVine-n ăripi împrejur, 
Şi pe capul meu plecat 
Varsă poale de azur, 


PSALM 
£ 


Pentru că n-a putut să te-nţeleagă 
Deşertăciunea lor de vis şi lut, 
Sfinţii-au lăsat cuvint că te-au văzut 
Şi că purlai toiag şi barbă-ntreagă, 


Te-ai arătat adeseori făpturii 
Şi-ntodeauna-n haine de-mpărat, 
Ameninţind şi numai supărat, 
Că se sfiiau de tine şi vulturii. 


în Paradisul Evei, prin pădure, 

Ca şi în vecii trişti de mai tirziu, 
Gura ia stintă, toţi Părinţii ştiu, 
Nu s-a deschis decit ea să ne-njure,. 


Doamne, izvorul meu şi cîntecele mele! 
Nădejdea mea şi truda mea ! 

Din ale cărui miezuri vii de stele 

Cerc să-mi îngheţ o boabă de mărgca, 


Tu eşti şi-ai fost mai mult decît în fire 
Era să fii, să stai, să vieţuicști, 

Eşti ca un gind, şi eşti şi nici nu ești, 
între putinţă şi-ntre amintire, 


- 58 


DRUM ÎN IARNĂ 


Decembre, ca un paradis 
De marmur şi scîntei, 
Hlamida şi-a deschis, 

Și, dintre tei, 

Un vaiet lin de clopoței 
Suspină-abia, ca-n vis, 


Deasupra nopţilor s-a--ntins 
Legenda ideală, 

Şi nu e suflet neatins, 
Oricit de stins, 

De diafana ei petală, 

În care să nu fi descins 
Lumina siderală, 


E feerie de argint 
Cristatizat în ţurţuri lungi 
Şi pe cît ochii ţi-i alungi, 
E marmur alb, nepribhănit, 
Pustiu şi nesfirşit, 


În umbra lămpilor cernite 
Se varsă vis în cupe noi, 
Și capetele mult iubite 
Se-nvecinesc pe nesimţite, 
Ca nişte frunze de trifoi. 


Teţi dulel, o clipă-ndrăgostiţi, 
Pe-atita furmeo şi senin, 

Fiţi, cel puţin 

Vol, terluiţi | 


07 


PRINȚUL 


Biruitor de lifte şi jivine, 

Aşteaptă dirz, Ia rindu-i biruit, 

Și ochii lui, de patru timpuri pline, 
Încremeniţi pe zare, n-au dormit, 


Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii, 
Şi slava lor ţărînă a căzut, 

S-au arătat, în urmă,-n sînge, paşii 
Curtenilor şireţi ce l-au vindut, 


Închis în turnul morţii din poruncă, 
Prințul e-ntreg, dar gîndurile-l dor, 
Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă 
Între soteţe rotirile lor, 


Puterea lui întreagă şi viiează 
Asculiă-n noaptea de safir și lut, 
Din depărtare, calul că-i nechează. 
Care prin adieri l-a cunoscut, 


Şi cînd îl rod păduchii citeodată 

Pe dedesubtul platoşei domnești, 
Prințul te simte, spadă fermecată, 
Prinsă de şold, c-ai tremurat şi cereşti. 


EVOLUŢII 


Pămintul antic s-a civilizat. 

Nici nimfe, nici naiade, nici sirene, 
Crucificate ritmic şi alene 

În aşteruutul undei ondulat. 


Pe coaja bulevardului de smoală, 
Subi ochii guarzilor, în cete, 
Nepoţii lui Orfeu se duc la şcoală 
Cu plăcile de piatră cu burete, 


Toți, abdicaţi din funcţia divină, 
Au renunțat la slăvile eterne. 
Apolo-i profesor de mandolină, 
Pan lecţii dă, de limbile moderne, 


Mercule-i petrolist dactilograf, 

Şi Joe însuşi, farmacist detreabă, 
Serveşte-n cutiuțe la tarabă 

Cîie un hap, cîte un praf. 


Odinioară, ne soseau prin curte 
Şi stau de vorbă-n cîntece cu nol, 
îngerii mici cu ăripile scurie 

Şi sfinţii candizi în stihare noi, 


Şi câteodată, seara, prin grădină, 
Se năruia rănit din zbor 

Ciîte-un seraf cu mina la picior,- 
Ciocnit în aer cu-o albină. 


59 


Dar la fercastra staulului, sus, 

De cîte ori, oprindu-ne, din grabă, 
Nu am zărit lumina lui Isus 

Şi-am auzit că vocea lui ne-ntireabă ? 


Pavel din Tars e-acum zaraf sărac, 
Şi Chrisostom băiat de prăvălie, 
Iar Sfîntul Duh, închis în colivie, 
Făcutu-s-a pui mic de pitpalac. 


PUȚIN 


O, vino, fluture, te lasă 

Pe braţu-mi ostenit. 

Întinde-ţi ăripa frumoasă, ` 
Fii bunul meu venit. 


Strămută-mi gîndu-ntr-alte părţi, 
Strecoară-mi-l pe sub tulpini, 
Ca să-l întorc apoi pe cărţi, 
Nins, cum şi tu vii, de lumini. 


Cu trupul tău de catifea, 

Ce tremură de fin ce-i, 

Imi aminteşti de ochii de cafea, 
Din genele Ilincei. 


60 


În casa toamnei nu te vezi, 
De mic şi de uitat, 

Dar toate florile-n livezi 
Ţi-aştern cîte un pat, 


Și toate frunzele te cer 
Să-ţi legene lin somnul, 
Știind că leagănă spre cer, 
În sînul tău, pre Domnul, 


O, du-te, fluture, din nou, 
Luminile te cheamă ; 

Dar prin al liniștii ecou 
Fii băgător de seamă. 


O mierlă-şi poartă pe sub tel 
Un cioc şi-o guşă-adîncă, 
Domnul e prins şi-n sînul ei — 
Şi mierla te mănîncă, 


GRAVURĂ 


Astăzi, soarele, prin ceaţă, 
S-a născut din haos, mort, 
Pe-nserata dimineaţă, 
Cenuşie ca un cort. 


61 


Pe cînd sutietul coboară; 
Melancolie, pe-amintiri, 
Ca o pulbere: uşoară. 

De scîntei: și licăriri, 


Peste cărțile din care 

Se deşteaptă. muse trezit 

De pe foi ce-au putreziti 
Prin unghere de sextare; 


Orologiul, ploaia-n: urmă 
Şi cu inima-nţr-un, ritm, 
Bat secundele ce-n turmă 
Nencetat au tot murit, 


Şi ce linişte se-așterne ! 
Şi cum sufletul se-aude, 
Scuturind aripe ude 
Peste brumele eterne ! 


Dintr-a mea singurătate 
Las în voie timpul viu, 
Care ştie ce nu știu, 

Și prin veacuri destrămate 
Fac cu pana semn şi scriu, 


62 


CREION 


Trecind pe puntea-ngustă, 
Dintr-un secret imbold 

Ca mîna prinsă-n fustă, 
Şi-o suie pină-n pold, 


Genunchii, copţi ca griul, 
Duc somnului prinos. 
Fără-nidoială, riul 

Îşi lasă pleoapa-n jos. 


Zburdalnică pe glezna 
Se-ntoarce către casă. 

O? viniule, ţi-e lezne: 
Să-i spui că e frumoasă, 


Dar puntea-n salturi repezi 
Se clajină-ntre mure, 

O! punte, fă-te lebezi, 

Şi du-mi-o-n țărm uşure, 


Cu sufletul, şi eu 

O due din mal de miimi 
Şi-o simi în dorul meu 
Ca miezul unei piini, 


Şi-acurm, cînd îşi ridică 
O mînă peste zare, 

O vede-o rîndunică 
Umplind cu-s săruiare 
Azurul prins de-o stea, 


183 


O ! cuiburi, scoici cu şoapte, 
Rugaţi-vă, la noapte, 
Din turlă, pentru ea... 


PSALM 


Pribcag în şes, în munte şi pe ape, 
Nu ştiu să fug din marele ocol, 

Pe cît nainte locul mi-e mai gol, 
Pe-atit hotarul lui mi-i mai aproape, 


Piscul sfîrşeşte-n punctul unde-ncepe. 
Marea mă-nchide, lutul m-a oprit. 

Am alergat şi-n drum m-am răzvrătit 
Şi n-am scăpat din zarea marei stepe. 


Sînt prins din patru laturi deodată, 
Şi-oricît m-aş măzuli biruitor, 
Cunosc ce răni şi-anume unde dor 
Şi suferinţa mea necăutată. 


Din vitejii și biruinţi trecute 

Am câştigat puterea, ce-a rămas : 
Nu mai străbat destinul meu ia pas, 
Ci furtunos de-acum, şi iute, 


64 


Nu lua în seamă cîntecele grele 

Cu care turbur liniştea de-apâi. 

Sint leacuri vechi pentru dureri mai noi 
Şi cîntă moartea-n trîmbiţele mele, 


JIGNIRE 


Nepreţuind granitul, o, fecioară ! 

Din care-aş fi putut să ţi-l cioplesc, 

Am căutat în lutul rumânese 

Trupul tău zvelt şi cu miros de ceară, 


Am luat pămînt sălbatec din pădure 
Si-am frămîntat cu mină de olar, 

În parte, fiecare mădular, 

Al finţei tale mici, de cremene ușşure, 


Zmălţindu-ţi ochii, luai tipar verbina, 
Drept pleoape, foi adinci de trandafiri, 
Pentru sprincene firele subțiri 

pe iarbă nouă ce-a-nţepat lumina, 


Luai pildă peniru trunchi de la urcloare, 
Şi dacă-n sini şi şold a-ntirziat 

Mîna-mi aprinsă, eu sînt vinovat 

Că n-am oprit statuia-n cingătoare 


65 


Şi c-am voit să simtă şi. să umble 
Şi să se-ndoaie-n pipăitul meu, 

De chinul dulce, dat de Dumnezeu, 
Care-a trecut prin mine şi te umple, 


Femeie scumpă şi ispiţă moale |! 
Povară-acum, cînd, vie, te-am pierdut, 
De ce te zămislii atunci din iut 

ŞI nu-ţi lăsai pămîntul peniru oale ? 


GRAIUL NOPŢII 


Cucnvaie, cintecul. tău tirziu, 

In noaptea cu veştmini argintiu, 
Are citeva tari silabe, 

Cu cîteva silabe slabe. 

Ce prost, întîi, s-a-nfricoşat de tine, 
De cântecul tău cu chemări străine, 
De fiinţa de abur şi pucioasă 

În noaptea lui somnoroasă ? 


Ochii tăi, mari şi teteri, 
Ca nişte luceteri 
Îngheţaţi de uimire, 
Privesc în suvenire, 


Tu ştii că destinul e grav 

În pensula marelui zugrav. 
Omule, gură strimbă, gură hidă, 
Pasărea nu ştie să riîdă ! 


Tu eşti clopoţelul Sintului Duh 
ŞI treci lung prin văzduh 

Și suni lepădarea de sine 
Şi-mpărăţia nopţii ce vine. 
Glasul täu depărtat și sfînt 
Spune auzului de pe pămînt 
Că sufletul trebuie să stea 
De veghe, înarmat în şea ; 
Că sufletul e-o sabie sticloasă 
Care trebuie trasă : 

Să-i scînteie stelele-n luciu ! 


Povară mi-e mintea, ca tuciul. 


Tu trăieşti fără castel, 

Fără pat, tăr' așternult, 

De la început ; 

Fără cufăr, fără cărţi, 
Zburînd mereu într-alte părți, 
Neașezată nicăieri, 

Fără drepturi, fără puteri. 


O ! cucuvaia lui Dumnezeu, 
Gindesc c-ai fi sufletul meu ! 


67 


BIULBIUL 


Dimineaţa, seara, triste, 
Triste-s oare-nir-adevăr ? 
Uwmbre-atirnă de batiste 
Şi de fire lungi de păr, 


De vor fi sau nu, precum 
Ochiul de ciclop le vede, 
Zugrăvite-n vint cu fum, 
N-au conture, nici parfum 
Ramurile Qin livede, 


Printre prunii din amurg 
Cînţă-n ritmuri de tipsii 
Gbiersul moale, stihul ture 
Şi arab, de la geamii. 


Rugăciune ! Nebunie ! 

Ca bolnăvii gem cu toții. 
Sînt nebuni ? În chinovie 
Au şi munte şi cîmpie. 


Catapeteasmă pustie, 
În altar, îmi intră hoţii, 


68 


IOSIF AL UNGRO-VLAHIEI 


Se-nalţă tumul de tămiie 

De la jertfelnic la Isus 

Şi cu mireasma lui mingite 
Sfinţii cu nimb de foc, de sus. 


Cîntările, suind în cor 
Cu clopotele, s-au topit 
În glasul de mijlocitor 
Al blindului mitropolit, 


Înveştmiîntat în promoroce 
Cusuţ cu foi de trandafir, 
Se roagă-n gind ca un proroe 
Şi pune fruntea pe potir. 


Dar ridicîndu-l Prea-Stinţitul 

La ceruri, braţul i se fringe 

Şi varsă din neprihănitul 

Trup sfint muiat în siîntul sînge, 


-Curata cuminecătură 

În veac de veac nu s-a vărsat. 
Unchiaşul în genunchi murmiră : 
— «Părinților, sînt cu păcat f» 


Pe cînd părinții-arhimandriţi 
Și arhondarul stavrotor 

Se jăluiesc, nemintuiți, 

Cum că păcatul e al lor. 


69 


ICOANĂ 


Noaptea întinde scoarţe, piocaie şi covoare, 
Urzite cu zigzaguri şi cu chenar Mârunt, 
În care se repetă izvodul la culoare 

Şi chipurile crucii şi florile, cum sunt. 


În faţa lunii, dreaptă, șoseaua-n vărgi cu plopii 
S-a pardosit cu ţoale din Jii şi Mehedinţi, 

Şi-n umbra fiecărui copac aşteaptă popii, 
Strîngind în miini tăcuie cădelniţe ficrbinţi, 


Ivirea se va face, pesemne, din cîmpie, 
Prin albcle cătune, pitite subt căciuli. 

La moara adormită cu roata-n apa vie 
S-au şi sculat dulăii, molatici şi ciutuli. 


Căci lar Ierusalimul se-arată după ploaie, 
Cum l-au ştiut întocmai, pe vremuri, cuvioşil. 
Ce vezi ? Sobolii-nalţă biserici, mușuroaie. 
Ce-auzi ? Văzduhul cîntă întreg cu toţi cocoşii. 


INSCRIPŢIE PE UN PORTRET 


Cunoşti în vreme visul că sfirşeşie, 
Ţi-ai aşteptat oşteanul trist pe scut 
Să-ţi intre-n zale reci în aşternut 
Şi să-ţi frămiînte trupul tilhărește. 


10 


Şi te socoţi ca iedera, deodată, 
Rămasă-n legănare şi pustiu. 
Ai bănuit că platoşa-i pătată, 
Pe care odihniscşi, cu rachiu. 


Făptură vrăjitoare şi duioasă ! 
Nu te-am oprit s-aştepţi și să sasnini 
Ci te-am lăsat să-l încilceşti în spini 
Fuiorul vieţii tale de mătasă, 


Mi-am stăpînit pornirea idolatră 

Cu o voinţă crincenă şi rece ; 

Căci somnul tău nu trebuia să-nece 
Sufletul meu de piscuri mari de piatră, 


Durerea noastră-aduce cald şi bine 
Celor hrăniţi cu jertfele din noi. 

Ea, noaptea ca un pom, aseuit în mine 
Căzind miloase,-n cuiburi, sfinte foi, 


TOAMNĂ 


Slrăbatem iarăș parcul, la pas, ca mai nainte. 
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte, 

Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fintini, 
Doi îngeri duc beteala fîntinilor pe miini. 


11 


Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins, 
Un iuminiş în mine părea că s-ar fi stins, 
Mă-ndrept încet spre mine și sufletul mi-l caut 
Ca orbul, ca să cinte, spărturile pe flaut, 


Vreau să-mi ridic privirea și vreau să-l mingii ochil. 
Privirea întirzie pe pânglicile rochii. 

Yreau degelul uşure să-l iau, să i-l dezmierd,,, 

Orice vroiesc rămine îndeplinit pe sfert, 


Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plinge ? 
Apusul își intoarce cirezile prin singe, 

O! mă ridic, pe suflet s-o string şi s-o sărut — 
Dar braţele, din umeri, le simţ că mi-au căzut. 


Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, înc-o dată, 
S-aplec la săruiare o frunte vinovată, 

Să-nviagem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă 

Şi să-nviem adîncul izvoarelor de rouă. 


Şi cum scoboară noaptea, al'dată așteptată, 
Îmi pare veche luna — şi steaua ce se-arată, 
Ca un părete de-arme, cu care-aş [i vinat, 


$i fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat, 


72 


MITRA LUI GRIGORIE 


Tiara, grea pe îrunte, de aur gros bătut, 

S-a făurit frumoasă, acum vreo şapte veacuri, 
Muncită, în robie, de meşter priceput 
A-mpodobi teriipul cu gincăşii şi fleacuri, 


Aci, cunoşti călciiul ciocanului, lovit 

În bulgării de aur supuși silit strivirii 
Şi-ncovoiaţi de-o floare la locul potrivit, 
Prinzînd întăţișarea, treptat, a-nchipuirii, 


Aci, se subțiază metalul străveziu, 

Şi, fir plăpînd, ca firul de păr prin flori se coase: 
Tors ca din furci de aur şi ajungind mătase, 

Pe nicovala neagră, se iscă nimbul viu. 


Trei rînduri de zmaralde, ca dinţii din gingie, 
Rotunde, deopotrivă, jurimprejur răsar, 
Pc-alocuri întrerupte de-o piatră rubinie 

Şi de un bob mai mare de vechi mărgăritar. 


Păstrată peniru Paști în cămin cu-ncuietoare, 
Tiara stă-n părete, păzită de doi sfinți. 
Albasirul căptuşelii pătat e de sudoare, 
Pe creștetul, din vremuri, al foștilor Părinţi. 


73 


— —”..——] pp 


AGATE NEGRE 


Cum e-n mijlocul tăcerii, 
Adincită-n văgăuna 
Nopţii palide, ca luna 
Licărind în bruma serii; 


Şi. cum sufletul se pierde . 
Într-un lin păinjeniş 
Ce se leagănă pieziş 
Să-l mingîie şi dezmierde ; 


Cum din foile citite 

Fluturi albi, cu ochi de aur, 
Pe buchete de ţințaur 
Mișcă àripi prăfuite ; 


Cu susùre de mătasă 
înecată de dantele — 
Pe la geamurile mele 
Trece vîntul ca o plasă 
Constelată ca mărgele, 


Turburat în amintire, . 
S-a întors parfum de vis, 
De la sinu-abia deschis, 
Peste care-un braţ subțire 
Adormea ca un iris. 


74" 


Ochii strinşi în coji de fier 
Dau o boabă tremurată 
Pentru ochii de-altădată ; 
Şi copacii-ntorşi spre cer 
Par corăbii. negre, iată, 
Incărcale cu mister, 


OSEMINTE PIERDUTE 
Iubirea noastră a murit aici. 
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici. 


Atit amar de ani e de atunci! 
Gilicină tu, tu florile-ţi arunci, 


A mal venit de-atuncea să v-ascuite, 
Voi plopi adinci, cu voci şi şoapte multa ? 


Voi aţi rămas întorși tot spre apus, 
Voi creșteţi toţi de-a pururea în sus. 


N-o mal zăriţi, din vîrturi, nicăieri ? 
Ştiţi voi ce vorbă este vorba «ieri» ? 


La poartă, ambr-aceluiaş stejar. 
Mă rog, întrînd, de domnul grădinar, 


13 


|. AI III eo Ea A i ea 


| 


| 


|, Fintina curge, ca şi-atunci, mereu. 
| Tu curgi, fîntină, pe trecutul meu, 


Și toate sint precum le-am cunoscut, 
Rămase-aşa, ca dintru început. 


l-am spus că vreau să caut un mormiînt, 
Pe care l-am săpat, de mult, cîntind. 


Și mi-a răspuns că nu e în grădina lui. 
E-adevărat. Nu este mormintul nimănui, 


SATAN 


Călătorind pe malul furtunilor latine, 

L-am întîlnit, sol paşnic, pe-o stincă de topaz, 

Cu ochii, ripi de umbră, deschişi din cer spre mins, 
Cu talpa roză, linsă, subt munie, de talaz, 


Gol în imensa zare, tăcut şi gindilor, 
| Cu braţele păroase, la piept, făcute cruce, 
Privea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce 
Tirită de virteje, — picior peste picior, 


Deşi nămiez, în umbra, culcată peste mare, 
Ca dira unci neguri în care se răsiring, 
/ăzui cum firmamentul roicşte şi tresare 
Din mii de candelabre aprinse din adine, 


16 


Şi se-ntreba atuncea speranţa mea mirată : 
Cinc-ar fi fost să fie bărbatul uriaș, 

Oprit pe ţărmul lumii, cu-o mină-atil de lată 
Incît putea să joace pe deget un oraş ? 


Am ridicat lopaia în semn de datorie 
Şi m-am sculat din luntre, de jos, ca să-l salut, 
Ca-n faţa unui rege strein, recunoscut, 


El își întoarse capul puţin, Sirîmbind în loc 
Planctele ca mingea, şi luna cum e chifla — 
Şi încruntind sprinceana pe ochiul lui de foc, 
Răspunse Europei, orsolios, cu tifla. 


VODĂ ŢEPEŞ 


Pacea e-n ţară, pacea in afară, 
Hotarul, liniştit cum n-a mai fost, 
Şi şesurile, azi la adăpost, 
Piugarii noi le fulgeră şi ară, 


Pe la-nceputul dulce-al primăverii 
Satul şi-aduce-aminte de poveşti, 
Şi frunza tremură pe crengi cerești, 
Şi, pasămite,-n taină, şi boierii. 


17 


De bună seamă. Vodă ginăitorul 
La curățirea lumii-i hotărît. 
Îndeasă țeapa-n oameni pină-n gît 
Pentru-a-ntilni şezutul omuşorul. 


Şi nu cunoşti cruţări şi aminări 

De te arunci dreptăţii împotrivă. 
De-altiel, creştin, cu ţepile, colivă 
îţi pregăteşte Vlad — şi luminări, 


Cuviincios cu buna rînduială, 

Pentru cei mari, fie munteni sau turci, 
Avea mai mari şi osebite furci, 

Ca treapta loc să nu dea la-ndoială. 


Vedeai vizirii la-nălţimea lor, 
Înfipţi în virturi sprintene de plopi. 
Iar pentru sfinți, vlădici şi episcopi 
Avea lemn sfint şi bun mirositor, 


Și iată Sfatul Ţării adunat 

Să mulţumească Domnului de Pace. 
Vlad șade-n jilț. E liniştit. Şi tace, 
Cu sufletul în platoșă-mpăcat, 


Şi pe cînd prieteni şi curteni în zale 
Ciocnesc în juru-i cupele cu vin, 

În cinstea faptelor Măriei-Sale, 

El cugetă ce ţepi li se cuvin. 


78 


ÎNTRE DOUĂ NOPȚI 


Mi-am împlintat lopata tăioasă în odaie, 
Afară bătea vintul. Afară era ploaie. 


Și mi-am Săpat odaia departe subt păntint. 
Afară bătea ploaia. Afară era vint, 


Am aruncat pămîntul din groapă, pe fereastră. 
Pămintul era negru : perdeaua lui, albastră. 


S-a ridicat la geamuri, pămîntul pînă sus, 
Cit lumea-i era piscul, şi-n pisc plingea Isus. 


Săpind s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l, 
Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl, 


Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborit, 
Şi în odaia goală din nou mi-a fost urit. 


Şi am voit atuncea să sui și-n pisc să fiu, 
O stea era pe ceruri. În cer era tirziu, 


CALIGULA 


Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă, 
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar. 
Cite-o stea însingurată cată-n ăripi să se-ascuna: 
Cite-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar. 


19 


De pe pod, la miezul nopții, le aruncă mina bună 
Piinca, ce nutreşto truda și trudeșie visătorii, 
Miini, lăsaţi-le tăminde să se-acopere cu lună 
Lebezi, aşteptaţi ca piinca să v-o dca semănătarii, 


Stea cu stea pe-ntinsul undei liniştite pun cleştar, 
Și printr-insul zugrăvite lebezile par şi luna. 
Plingeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar 
Şi se-aud din depărtare lovind unda ciie una, 


În palatele aprinse, cu balcoane şi unghere, 
Liturghia bogăţici are şi-astă-seară loc. 
Cine-a scris, în ce odaie, fără pat şi fără foc, 
Imnul ăsta de izbîndă, de iubire şi durere ? 


Folosiţi-vă de cîntec, de lumină şi de taină, 

Cupe omeneşti de goluri, pline-n viaţă cite-o clipă, 
Și cenuşa prin văpaie se-nveştmintă cu o haină 

ŞI găsește ca să cadă înapoi un fulg de-aripă. 


Cintecul, lumina, taina, unda,-ntinsurile-albastre, 

Noi le ţinem, noi le stringem, cei căzniţi, uriți şi got, 
Temeliile veciei orice-aţi face-s ale noastre. 

Voi, intoarceţi-vă veseli şi slăviţi, întru noroi. 


80 


INSCRIPȚIE PE O UŞE 


Cind pleci, să te-nsoțească piaza bună, 
Ca un inel sticlină în dreapta ta. 
Nu şovăi nu te-ndoi nu te-ntrista. 
Purcede drept şi biruie-n furtună, 


Cind vii, păşeşte siobod, rizi şi cîntă. 
Necazul tău il uită-ntreg pe praz. 
Căci neamul irebuie să-ţi fie drag 
Şi casa ta să-ţi fie zilnic stintă. 


STINSE SCÎNTEI 


De ne-ar ajunge numai icoana ce o lasă 

O undă lingă luntre, un povirniş de casă, 

O vatră-nvăluită-n cenuşă către seară 

Sau un tighel de piatră pe-o cruce seculară, 
Tu ţi-ai închide ochii şi le-ai porni să vie 
Icoanele pierduie-n lumină aurie. 

Si-ai retrăi trecuiu! întreg, cu ochiu-nchis, 
Fără să simţi că-ncepe să semene a vis. 


Dar învierea celor ce-au licărit de sus 
Si se întorc să urce pe zări, de prin apus, 
În pulberile lumii cernute-n amintire, 
Se intocmeşte goală, într-o perdea subţire, 


81 


Icoana lor e vie, dar sufletul defunct ce. 

Ce-a fost hotar îţi lasă din el cîteva puncte. 
Din fosta-mpărăţie azi a rămas o hartă, 

Cu care-n vintul iernii cîrpești fereastra spartă. 
Era portretul unei făpturi de alb azur, 

Din care, pentru lampă, croieşti un abajur, 
Aducerile-aminte bilctul ţi-l trimit 

Cerind adeverinţă un plic nciscălit. 


Tu, du-te şi atinge-ţi de lacuri și grădini 

Aripile minjite, din timpuri, cu lumini, 

De vreme ce dorinţa şi vatra nu-ţi ajung. 
Petrece lumea toată, călare,-n lat și-n lung — 
Şi todeauna ţinta la care ai ajuns 

Să-ţi cadă moartă-n suliţi, ca un vultùr străpuns. 


RESTITUIRI 


N-au mai rămas prea multe de-nvins şi de ştiut, 
Şoseaua se strimtează, cărările se-mbină. 

Le simţi apropiate din ce în ce mai mult, 

Ca spiţele din roată, crăpate de lumină. 


Ne-apropiem. Văzduhul miroase-a vechi prin noapte 
Flori vechi răsar de-a pururi cu vechile lumini. 
Un abur slab sc cerne, un cer spoit cu lapte, 
Departe,-n orizonturi, se naşte prin tulpini. 


E-o insulă ? un munte ? o apă? un deşert? 

+ De ce-ar sfirşi-n pustie călătoria noastră ? 
Ne-a mai rămas s-ajungem, acolo, poate-un sfert 
Din calea străbătută, jos verde, sus albastră. 


Bă ne oprim ? Un cîntec ne vine de la han. 
E vinul bun şi patul adînc și tu eşti dulce, 
Și-ai vrea, învăluită în părul tău bălan, 

Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce, 


Nu. Miînă crîncen, timpul tu sparge-l cu potooava, 
S-apropiem vecia mai repede de noi. 

„Păstrează-ţi sărutarea, ca florile otrava, 

Ca să o dăm ţăriînii întreagă înapoi, 


DIN NOU 


Din nou străbate iarna, întocmai ca-n trecut, 
Cu-aceleași obiceiuri, mereu nestrămutate | 
Ostreţe pină-n ceruri, mirezme pipărate, 

Movili de crizanteme şi-un vint ce-a mai bătut, 


în uliţele-nalte, e noapte ziua-ntreagă, 

Şi umbra, suvenire din vremea-ncetei luni, 

Se risipește, parcă, din carul cu cărbuni, 

Ce trece tras de-o gloabă normandă şi beteagă 


i93 


Senină-n imitarea-l eternă, rece, goală, 
Si silitoare, iarna, ca un şcolar supus, 
Aplică-niodeauna, strict, regula de sus, 
Cuminte, mulţumită de-a fi gramaticală, 


Cit timp măcar gîndirea n-o vrea să se dezvețs 
„În mijlocul acestei corecte repetitii 
Pentru-ngrăşarea ierbii şi altoitul viții, 

Şi să renunţe-odată la doruri și tristeţe ? 


Copacii însă uită de fiori și relief, 

În ceaţa-ntinsă, sură, din spaţiu ; deopotrivă, 
Tămiie pentru frunze, şi pentru morţi colivă, 
Par începuţi pe-o stofă de lină, pe gherghet, 


Poetul, strîns în casă, pe piscul dintre hornuri 
Întîrzie-n mîndria tăcerii, solitar. 

Visează pentru Domnul cu dulce în zadar 

Şi se hrăneşte ziinic cu ceai şi două cornuri. 


Băicte, ai un cufăr de foi şi de caiete, 

Dă groaza laoparte, citeşte-le din nou. 

E timpul ca la cornuri s-adaosi şi un ou, 
Şi un potlog ca lumea, carîmbilor la ghete, 


84 


VINO-MI TOT TU... 


Vino-mi tot tu-n fereastră, stea-n fundul lumii vie, 
Ce mă cunoşii aproape cu geamul de Tărie, 

Cea stinsă cea din urmă şi-aprinsă cea dintii 
Coboară-te la mive, şi pină-n zori rămii. 

Ochiul deschis, în care un gind mi se afine, 
Doreşte ziua-ntreagă de noapte și de tine, 

La tine se ridică in fiecare seară 

Aibina să ia miere un strop şi-un bob de ceară, 


Soarele-i scump potecii și prinde vieți de ţină, 
Dar covirşit de sineş prea-i foc şi prea-i lumină. 
Şi de mi-i bună raza ce-o fringe-n pisc şi stîncă, 
Tu mingii, mir de aur, durerea mea adincă, 

În jurul tău misterul, cu slove negre scris, 

Ca-n mine pune golul alăturea de vis: 

Cind visul dindu-i margini, cînd golul, lui, vecie, 
Şi-mapreunaţi nici-unul pe celălalt nu-l ştie, 


BISERICA DIN GROPI 


Biserica necunoscută, cu hramul șters, cu virful rupt, 
Cu turla leşinată-n aer, se încovoaie-n osteneală, 

Şi ştreaşinile-i, adăposturi de cuiburi, prinse dedesubt, 
Păzese şi-a îngerilor palizi închipuită poleială, 


85 


Un tei acoperă cu frunza șindrila sfîntului locaş 

Un preot cîntă liturghia, bătrin și gîrbov, în veştminte, 
Pentru creştinii şi păgînii acestei margini de oraş. 

Și pentru ciţi, după pomelnic, îşi mai aduce, ştirb, aminte; | 


Tu n-ai de piatră decit semnul unui mormint de domnitor, 
De nici-un stil arhitectura ta nu rivneşte ca să ţie. 
Zidită-n lut, din grinzi şi bîrne, şi povirnită pe pridvor 
Istoria şi arta nu stau auzul să şi-l plece ţie, 


Dar el, oltean cu coşuri pline și cu balanța fără greş, 
Intirzie din drum la tinc, cînd drumul lui spre tine duce. 
Ia cobiliţa din spinare, cu coşurile de cireşi, 

O pune jos şi, cu sfiială, scoţind căciula, face cruce. 


DESPĂRŢIRE 


Cînd am plecat, un ornic bătea din ceaţă rar, 
Atît de rar că timpul trecu pe lingă oră, 
I-am auzit întiia bătaie amindoi, 
Pierzindu-se-n noiembre prelungă şi sonoră. 


‘Poate mai bate încă secunda de atunci, 
Poate-a tăcut îndată şi-aşieaptă să mai vie 
Îmbrăţişarea veche, din nou, precum a lost, 
Şi lacrimile tale, în gara cenușie. 


eo OUN 


Cu limbile oprite pe palidul cadran, 

Ne-a urmărit plecarca, de sus, ca o fereastră 
De casă părăsită, cu-o rază frintă-n geam, 
Nu l-ai simţit că este păriaş la jalea noastră ? 


Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut ? 
La ce visezi cînd ziua pe lampa ta se curmă 

Şi cadc-n geam zăpada la ceasul cunoscut, 

Tu, care-ai stat bătaia s-asculţi, pe cea din urmă ? 


PSALMUL DE TAINĂ 


O, tu aceea de-altăcdată, : 
ce te-2i pierdut din drumul lumii ! 
Care mi-ai pus pe suflet fruntea 
şi-ai luat într-însul locul mumii, 
Femeie răspindită-n mine 

ca o mircasmă-ntr-o pădure, 
Scrisă-n visare ca o slovă, 
întiptă-n trubchiul meu ; săcure, 
Tu ce mi-ai prins de cîntec viaţa 
cu brațe, strinse de grumaji 

Şi m-ai pornit ca să mi-o caut 
la tine-n palme şi-n obraji. 


Pe care te-am purtat brățară 
la mina casnică-a gîndirii. 
Cu care-am năzuit alături 

să leagăn pruncul omenirii. 


87, 


Pur trandafir, bătut în cuie 


de diamant, pe crucea mea 

Şi care-n fiece mişcare 

pierzi cu-o petală cîte-o stea, 

Cămin al dorurilor mele, 

fîntina setii-nvierşunate. l 
Pămînt făgăduit de ceruri 

cu turme, umbră şi bucate, 


Tu care mi-ai schimbat cărarea 
şi mi-ai făcut-o val de mare, 
De-mi duce bolta-nsingurată 
dintr-o viltoare-ntr-o viiloare, 
Şi ţărmii-mi cresc în jur cit noaptea, 
pe cît talazul mi se-nţinde, 

Şi ai lăsat să rătăcească 

undele mele suferinde ; 

Unde ţi-s miinile să-ntoarcă 

în aer căile luminii ? 

Unde sînt degetele tale 

să-mi caute-n cunună spinii ? 
Şi șoldul tău culcat în iarbă, 
pe care plantele-l cuprind 
Si-asculţă-n sînul tău suspinul 
iubirii, cucerit murind ? 


Tu ce-nfiori pe șesuri plopii 

cînd treci, din creștet la picioare, 
Şi prinzi de tot ce te-ntilneşte 

o plasă caldă de răcoare. 


88 


Tu ce scruiezi, scoţinâu-ţi sinii 

pe jumătaie din veşiminte 

Ca să-i sărute focul gurii, 

cuprinși de miîini cu luare-aminte, 

Pustia vremii, străbătută 

de şoimi de scrum şi de nisip, 

$ Cărora vintul le-mprumută 
o-ntăţișare fără chip ; 


Tu te-ai pierdut din drumul lumii 
ca o săgeată fără țintă, 

Şi frumuseţea ta făculă 

pare-a fi fost ca să mă mintă. 
Dar fiindeă m-ai putut răpune 
destinul ce-ţi pindi făptura 

Şi n-ai şliut a-i scoate-n cale 
şi-a-l prăvăli de moarte, ura ; 


Ridică-ţi dia pămînt urechea, 
în ora nopţii, cind te chem, 
Ca să auzi, o! neuitală, 
neiertătorul meu blestem. 


TRIUMPU în 


îşi împlini voința cumpiitul crunt efort. 
Neturburat de bine şi rău, priveşti destinul . 
Şi nu te mistră gîndul că tu eşti asasinul 

Viteazului din munte, întins, învins şi mort. 


89 


Osînda findu-ţi dată de-a creşte îndoit, 

Făcuși din tine două puteri adinci da ură, 

Și luaşi în luptă partea mindrită, cu căldură, 

A celuia ce astăzi însemni c-a biruit. 
Năvala,-nţii, fu-nceată, tirzie, într-adins, 

Dar zi cu zi mai crude și mai necruțătoare, 
Oştirile cu coifuri, pe cai, cotropitoare, 
Pămintul de pedeapsă l-au rupt şi l-au cuprins. 
Strivişi în şapte zile ce-i zămislit în şapte, 

Nu mai adie vintul în parcuri, parfumat, 

De ţițele femeii, rămase fără lapte, 

Prunci orbi şi muţi, schelete şi sluti ai spinzarat. 
Albinele, din bozii. aduce la stupi otravă, 
Izvoarele-năcrite-s şi strugurii scămoşi. 

Ca să-ţi ajungă ploaia, pune-n văzduh zăbavă, 
Şi norii-n chiagul serii curg vineţi şi băloşi. 
Nici-o vioară nu mai pricepe să mai şine, 
Chiar stelele, sfinţite şi pure la-nceput, 

Au puirezit în bolta visărilor străbune, 

Și zările, mîncate de mucegaiuri, put. 

A năzuit un clopot să sune liturghia, 

Și bronzul lui, ca scrumul, din turn s-a risipit. 
Într-un avint vremelnic voi şi ciocîrlia 

Cu âripile zmulse să urce-n răsărit, 

Poate-n genunchi mai cauţi tirzia îndreptare 
Şi ceri smerit hodină la cerul tău pustiu. 

E de prisos. Genunchiul de stei lipit ţi-l ţiu, 
Şi biciul greu de plumburi și noduri, pe spinare. 
E de prisos. Izbinda, de veci s-a ciştigat. 
Curata voie bună şi sfinta bucurie 

Din lanţul de robie nu pot să mai învie 

Şi să atingă cerul bătut şi-njunghiat, 


90 


Voința nu se teme de-acum de-o înviere — 
Și ca să nu mai cerce să fie fericit, 

A luat în cleşte insul întreg și l-a stirpit, 
Cu dreptul ce i-l dete sălbatica putere. 


ÎNTIMPINARE 


Dormi la fereastra visului meu, ţară, 
Al cărei lan a strălucit întiia oară 
Cădelniţelor sufletului meu fierbinte, 
Cu care ţi-am ieşit arzind nainte, 

Şi am călcat potecile lui Dumnezeu 
Cu iuare-aminte, 


Prin gîndurile mele căile se ţes 
Mereu, pe unde spinii mi-am cules 
De unde corbii-nvăluiţi de ploaie 
Ridică 

Pe ăripe blestâmul celui ce se-ndoale 
Şi face-ntiiul pas, în zori, cu frică, 


Băteţi, feţi albi, în inimă la mine, 
De care sînt duminicile pline 
Şi holdele şi brazdele şi satul 


91 


Cintce şi joc, 

Prin lumea sufletului meu vă faceți loc 
Şi fiţi-i zi cu zi aluatul f 
La frămintatul suferințelor cu foc. 


HERUVIC 


Tot ceasul imi aduce un dar și-o ferită nouă. 

De vreme ce lumina primește să-mi lumine. 

Cimpia scoate-n brazde bijuterii de rouă 

Şi pomii pun coroane şi nimburi pentru mine 


În giulgii clătinate se leagănă cu lacul 
Făptura, pretutindeni de faţă şi dosită, 
A celui ce, cu firul de umbră și cu acul 
Bcînteii, indeseşte pinza mereu pe sită, 


Îmi creşie-n suflet iarăş o strună de vioară. 
Dar cintecul în mine, linjind să se ceştente, 
Siiios și șovăielnic şi-acum ca-ntiia cară, 
Năsună-n depărtare, mai sus şi mai afară, 
Ca-nir-o vecie albă cu siilpi și turle drepte. 


ŞI, seara, învelindu-şi grădinile cu crep, 

Sint alioit cu visuri, ca un ocean cu stele. 

Nu ştiu culesul lumii ñe unde să-l încep. 

Din cite flori de aur mi-ajung pînă-n zăbrele, 


92 


2 LI 


me e PA Met 


—— tra GR a A 


Împrejmuit eu noaptea, aştept ca o îăclie, 
Întășurată-n iederi şi frunze de leandru 

Şi încă neaprinsă, la ora mea lirzie, 

In vîrf să mi se lase o stea din policandru, 


INCIIIN ACIUNE 


Viaţă de foc !ce faci în vatra noastră ? 
Te-năbuşe chibriiul şi te sting 
Hiîrtiile-aruncate în flacăra-ţi albastră. 
Zalele noastre nu se mai ating 

Să-și oțelească solzii lor, de tine. 
Platoşa noastră n-a mai oglindit 
Văpaia negurilor toate, pline 

Din răsărituri şi din astinţit. 

Cînd păstoream cu turmele pămîntul 
Şi ne mutam uşori din loc în loc, 

Şi nu ştiam unde ne-a fost mormîntul 
Şi vieţuiam cu zarea launloe 

i ne sculam cu soarele deodată 

i ospătam pc-o margine de apă 

i ne urma vecia ca o roată 
Şi-aveam toiag şi fluiere drept sapă 
Şi plug ; şi visul ne era pătul — 
Atuncea ochii noştri zîmbitori 

Nu căutau de subt învelitori 

Pciecul unui crepuscăl. 


93 


Necunoseind hirtie și cerneală, 
Cintecul nostru se-nălța cîntat, 

Iar nesiirgitul vieţii nu era stricat 

De un canen, un scris, o zugrăveală, 
Unde purcezi ? rosteam la despărţire 
Și arătam cu brațul în apus, 

În miazăzi, prin aburul subţire 

Ce-i risipea cădelniţa de sus, 

În miazăzi, în miazănoapte, 

Pe patru drumurile largi ale făpturii 
Vencau cu noi, deasupră-ne, vulturii, 
Şi ugerii, alături, ai vitelor, cu lapte, 
Necăutind în turle și orașe 

Unde se-nseamnă timpul cu-o bătaie, 
Soroacele stau scrise în stelele urmage, 
Şi ne simţeam acasă subt cer, ca-ntr-o odale, 


POTIRUL MISTIC 


Iată-l cuprins în singura himină 

Ce-o aitoicşte cerul pe pămînt, 

De linişti mari cărarea lui e plină 

Şi pasul lui e tînăr, drept şi sfint, 
Precum ar fi al codrilor de stele 

Cînd s-ar mişca din loc, și-n mers 
Păstorul alb, ivindu-se-ntre ele, 

Şi-ar face drum, păscînd, prin univers, 


94 


L-aşteaptă-n zări talazele de fior 9 
Nestrăbătuta lor întunecime — 

Ce bat zăgazul limpedelni cer 

Cu spaimă, hotăriîre şi cruzime, 

E o statuie de-ntuneric sfintul, 

Şi ochiul care să-i pătrundă 

Nu l-a născut din lutul lui pămintul, 
Ca să-l ridice peste el şi undă, 


Amtâră,-n jur cu-o antică pictură 
Ce-şi aminteşte-n mărmur c-a rămas 
Plinul de umbră pîw la gură, 

Vas lămiios, pe-un fost iconostas, 
Du-te, purtaţă-n soare cu mindrie, 
Pină acolo unde-s zori de seară, 

Și varsă-te în bezna cenuşie 
Întreacă, liniştită, soliţară. 


TU NU EŞTI FRUMUSEŢEA... 


Tu nu eşti frumuseţea spiralelor candide, 
În ochi tu nu duci moartea şi perlele lichide 
În cari răstring misterul văpăile livide. 


Nici flori n-atingu-ţi fruntea spre dînsele plecată, 
Nici pagini cu poeme rămase de-altădată 
Nu se desfac nostalgic în dreapta-ţi inclată, 


95 


Tu nu cunoşti otrava gîndirii și-a vegherii : 
Fantasmele de fildeş, regini ale tăcerii, 
Nu ţi-au suflat miresme subt salciile serii, 


Tu ştii că de cînd lumea e liniște şi pace, 
Că drumul e pe care păianjenul îl face 
'Ţesînd în umbra caldă velurele să-mbrace 
Subt cari stagnează ochii şi pletele-ţi opace. 


Copil naiv ! de-aceea ie-ador și te mingii 
Cu faţa-nmormintată ca-n floare de lămii 
În carnea-ţi netezită de buzele dintii ! 


Și nu-ţi şoptesc sonete, nici mituri nu-ţi îngin, 
Pe unde trece umbra acestui hoit păgin. 
Aplec eternitatea spre tine, şi rămin 


Cu ochi-închişi în zîmbet, copil abia-nflorit ; 
Cu fruntea răsturnată, cu visul risipit, 
Ca o dantelă scumpă, pe trupu-ţi adormit. 


Dar spune-mi, la crepăscul, încet, sînt fericit ?... 


96 


SFÎRȘITUL TOAMNEI 


O ! cine-ar zice că pe-aici 
Au fost vreodată flori, 
Privighetori, 

Si cărţi citite cu ochi mici, 
În care latele panglici 
Intorsu-s-au de-atitea ori ? 


Si totuş, îurăm doi mai ieri, 
Strînşi braţ de braţ, gîngăvi, 
Ca doi bolnăvi; 

Şi-n legănarea celor seri, 

Subt plopii negri şi severi, 
Blinzi şi supuşi ea nişte sclavi. 


Să plec ! de-acuma sînt străin 
Pe unde tură tei, 

Pleşuvi şi ei! 

Ceva ciudat, ca un destin 
Mă-mpinge să mă-ntirzii prin 
Căzuta frunză din alei. 


Aici, unde-a murit trecutul, 
Mă plimb ca-ntr-un mormînt, 
în care sînt 

Legat s-ascult cum tace lutul, 
Pe cînd în suflet toarce mutul 
Regret, înfăşurat în vint. 


97 


PSALM 


Vecinul meu a strins cu nendurare 
Grădini, livezi, cirezi, bambare, 

Și stăpînirea lui se-ntinde-acum 

Pin’ la hotarele de fum. 
Soarels-apune zilnic şi răsare 

Într-ale sale patru buzunare. 
Văzduhu-i face parte din avut 

Cu-al zalclor de stele așternut. 

Luind şi lumina-n ţarcul lui de zestre, 
O potesvi și-o puse în căpestre, 

Din cer ia fuleeri, din pămînt grăsimi, 
Adincuri înmulţind cu înălţimi, 

Și fostul men vecin de țărm se ține 
Vecin de-o vreme, Doamne, şi cu tine, 


Urechea lui, închisă pentra graiuri, 
Cu scamă s-a umplut, de mucegaiuri, 
Gingia moale, înțărcată, suge, 

Ochiul porneşte biind să se usuce, 

În pintec spini, urzici gi aguride 

Dau ştiri de beteșugul ce-l ucide, 
Creștetul gol poţi să-l încerci 

Puhăv subt pipăit, ca pe ciuperci. 
ŞI-i șubred ca o funie-nnodată, 

Cu căpătiiu-n barca înecată. 


98 


a-g 


Doamne, așa obişnuit eşti, bict, 


Să risipeşti făptura ta încet, 
Prefaci în pulbere măruntă 
Puterea diîrză și voinţa cruntă. 
Faci dintr-un împărat 

Nici praf cît într-un presărat, 
Cocoloşeşti o-mpărăţie mare 

Ca o foiţă de ţigare. 

Dintr-o stăpînire semeaţă 

Ai făcut puţină ceaţă. 

Zidind, schele-nalte şi repezi ridici, 
Încaleci. pe lespezi cît munţii, melci mici. 
Păretele-i veacul pătrat, 

Şi treapta e veacul în lat, 

Şi scara e toată vecia. 

Şi cînd le dărîmi, trimiţi clipa 
Să-și bată aripa 

Dedesubt. 

Musca mută a timpului rupt. 


VRACIUL 


Am un bazar de zări şi firmamente 
De cioburi noi de lună și planeţi. 
Aştri detuncţi atirnă de păreţi, 
Împărechiaţi cu zeci de instrumente, 


99' 


—— 


Tablouri fără dată, cărți, portrete, 
Pendule-n care cucul s-a oprit, 
Spade cu virful ars și ruginit, 
Icoane, pajuri, chivole, stileie... 


Am chei pe toate uşile-ncuiate, 
Ciulare, cumpeni şi măsuri 

De prețuit cenuşile necercetate 
Dia sufletul imponderabilei naturi. 


Am site fine de cernut polenul 
împrăștiat cu-albinele pe bolți. 

Unelie cu-ascuţişuri și cu colți 

Pentru gäsit volumul, numărul şi genul. 


Corăbii ancorate-n cîle-o mare, 
Oraşe grimădite-n crepuscul, 
Cimpii întinse și pămînt destul 
Subt clopotele citorva pahare, 


Hiamide albe, mitre și coroane... 
Pot unge papi, uzurpatari şi regi, 
Ncamuri pierdute şi vecii întregi 
Stau condensale-n rînduri de flacoane. 


Un semn, și timpla cerului se-apleacă, 
Un semn, şi uraganul s-a trezit. 

Un semn, și neamuri noi s-au zămislit ! 
Dar semnul mîna mea nu vrea să-l facă! 


100 


E E e a E aia 


fn farmacia mea atotlecuitoare 

Aleanuri am la chinurile-abia simţite, 

Misterioasc şi nemaitămăduite, 

Pe cînd prin far se naşte lumea şubredă și moare. 


Pe șesul negru cu lumini de ceară 

Fot trămînta din tină și scuipat 

Un nou Adam, gigantic si nerăzbunat, 
Aştept, îngenunechiată, plobea să mi-l ceară, 


Eu mă fălese că nu vind ca atiţia 
'esaurele mele. Nici nu ştiu 

Dacă pe piață Dumnezeu cel viu 
S-a icftenit mai mult decit tăriţea. 


Mormînt închis la zgomotul de-afară, 
Contemnplu-a cîrtiților bucurie 
Lincîndu-și puii cu idolatrie, 

Răloși, subt steaua mea polară, 


DENIE CU CLOPOTE 


Taci. Nu te mişca, 

Din întunericul meu s-a deşteptat 
Și zboară-n văzduhul înstelat 
Acvila amintirii, 


101 


O ! nu turbura răsăritul. 

De unde vine ăcvila albastră 

De a crescut atit ? 

Mică-a cuib şi fără ăripi am lăsat-o, 


Nu-s prin urmare-nstrăinat 

Pe todeauna de trecutul meu, 

Mai e nădejde, mai e mîngiiere, 

Mai colindă o umbră albă prin tăcere, 


Norul ce mă răgise s-a spart! 
Ploaia caldă !. ploaie mănoasă | 
Curgi, darnică, pe ogorul meu, 
Din care morţile sufletului 
S-au deşteptat, 


INTERIOR DE SCHIT 


Sufletul tău e parc, de stilpi, la rînd, 
Cu stătui atbe, sus, pe fiecare, 
Încremenite-n cîte o mişcare 

Ce-a obosit în piatră şi s-a frînt, 


102 


Cind pasul îmi pureede prin grădină 
Furiș, ascult, în noaptea sunățoare, 
Murmtire cu silabe de lumină 

Şi vorbele.de ceaţă .şi răcoare. 


Pe subt cerdacuri, răzimat în coate, 
Oprit stiios, tăcerea.să nu-nvii, 
Aştept să treacă stătuile toate 

În drumul lunii albe, cenuşii, 


Pentru-ntunericul întins în tine 
Am stele mici, pe care eu le pul 
Să străjuiască-n lănci diamantine 
Basmul tiptil și trist din visul lui. 


Cite-o statuie îşi aduce-aminte, 
De locul ei adevărat 

Şi se coboară strînsă în veștminte 
Pînă la capul celui aplecat. 


întinde mîna, piatră, și tihnit 
Miugiie»i-l cu palme de granit. 


RUGA DE VECERNIE 


În mine se deşteaptă o-ntreagă omenire, 

Sint cei ce-au fost pe vremuri, sint cei ce sint acum, 
Cite-o grădină veche, surpată-n suvenire, 
Mi-aruncă dinainte belşuguri de parfum, 


Şi de la sfintul palid, sfîrşit şi blind pe cruce, 
La biciul ce-l izbeşte şi-l singeră-a obraz, 
Pe nesimţite nu ştiu ce-nvecinare duce 

Şi rind pe rînd sint unul şi celălalt, Zăplaz 


Între atîtea inimi ce bat cu toate-n mine, 
Ca niște turle pline de clopote, n-a fost, 
Nu este, n-o să fie şi-n van va să suspine 
Eroul meu din suflet de rîsul celui prost. 


Si voia mea de bine, frumos şi adevăr, 

Îngăduie să-și ţie şi-acolo-n ginduri jugul. 
Simţinadu-mi spinii frunţii icşind cu răni prin păr, 
Sînt cel dintii porunca s-o dau: Aprindiţi rugul, 


Ca sfîntul în cenuşă subt ochii mei să piară, 

Ca dreptui să-şi strecoare-n urechea mea scrişnirea 
Înmormîntat în lemne şi-nvăluit în pară! 

Şi-n mine bate-n palme mişcată, omenirea. 


104 


Ca un norod de paşaici şi veseli asasini 
Ce pregălesc drepiulea luminii viiloare, 
Unii-nvîriesc săcurea, ceilalți destoaie crini, 
Cu sutletele-a beznă şi degelele-n soare. 


Dar hotărind privirea, de sus, pe umbra lumii 

Un suflet se strecoară în mine ca o rouă, 
Şi-atunci viscz cu gloata să bat poicca humil, 
Purlinăd în virful lăncii, spre cer, o stca mai nouă. 


De nnde vin aceştia ? De unde-acești croi, 
Căliăi, iobagi, apostoli, din noapie pin’ la mine ? 
De unde-aceasiă piatră cu feţe de noroi 

Şi scăpărind cu focuri de-azur și de rubine ? 


Le sint dator odihna ce pleoapa nu-mi atinge ? 
Le datoresc lumina și faplul crud că sint? 
Cu mine omenirea, Părinte, se va stinge? 
Dă-mi pacer şi răbdarea s-o caut şi s-o cînt, 


BLESTEME 


Prin undele holdei şi cimpi de cucită, 
Tugarii-au ajuns în pustie 

La ceasul cind luna-n zăbranice, mută, 
Intra ca un taur cu cornu-n stihie, 

Şi gindul meu gîndul acestora-l știe : 


În împărăție de beznă şi lut să se facă 
Grădina bogată şi-ograda săracă, 
Cetatea să cadă-n nămol, 

Păzită de spini şi de gol. 

Usca-s-ar izvoarele toate şi marea, 

Şi stinge-s-ar soarele ca lumînarea. 
Topească-se zarea ca scrumul, 
Funingini, cenușă, s-acopere drumul, 
Să nu mai dea ploaie, şi vîntul 

Să zacă-mbrîncit cu pămîntul. 

Sobolii şi viermii să treacă pribegi 
Prin stirvuri de glorii intregi. 

Să fete în purpură şoareeii sue. 
Gingănii și molii necunoscute 

Să-şi facă-n tezaur cuibare, 

Sătule de aur şi mărgăritare. 

Pe strunele de [a viori și ghitare 
Bă-ntinză păianjenii corzi necintătoare. 


întîi, însă, viața, bolind de durată, 
Să nu înceteze deodată, 

Și chinul să-nceapă cu-ncetul, 

Să usture acru! greu, ca oţetul. 

Să şchioapete ziua ca luntrea dogită, 
Bă-ntirzie ora în timp să se-nghită, 
Și, necmărginită, secunda 

Să-şi treacă prin suflet, gigantică, unda : 
Pe sirma tăioasă-a vecici, în scame 
Și rumegătură să vi se destrame. 
Gitlejul, fierbinte de sete, 

Să cate scuipat să se-mbete, 

Și limba umflată-ntre buze 

Să lingă lumina și ea să refuze, 


106 


Şi-n vreme ce apa din şesuri se siringe, 
Să soarbă-n mocirla copilelor sînge, 

Şi strugurii vici storşi cu mușcătură 

Să lase în gură coptură, 

Coboarc-se cerul, furiuni de alice 

În cîmp să v-alunge cu stclelc-n bice, 
Despice-se piatra în colţi mici de cremeni, 
Virtej urmărindu-i pe semeni, 

Odihnă cerîndu-i, pămintul să-nțepa 
Ivindu-se şerpii cînd somnul începe, 


Pe tine, cadavru spoit cu unsoare, 

Te bièstem să te-mpuți pe picioare, 
Să-ţi crească mădăva, bogată şi largă, 
Umilată-n sofale, mutată pe targă, 

Să nu se cunoască ce frunte piciorul, 
Rotund ca dovieacui, gingăş ca urciorul, 
Oriunde cu zzirciuri ghicești mădulare, 
Să simţi că te arde puţin fiecare. 

Un ochi să se siringă şi să se supgrume 
Clipind de-amăruntul, întors către lume, 
Celalţ să-ţi rămiie holbat și deschis 

Şi rece,-mpicirit ca-ntr-un vis, 

Cind ura te-ncacă şi-ţi scînteie-n oase 
Să vrei peste mie, să poți pin’ la şase, 
Necazul tău mare să dea voce mică, 

Să urli, să n-auzi, să vezi că ţi-e frică, 


Iar ţie, jivină gingăş einditoare, 
Să-ţi fie şezutul cuprins de zăvoare, 
Ficatul un cui să-ţi frămînte, 
Urechea să tipe şi nasul să-ţi cînte. 


107 


Să-ţi crape măselele-n gură 

Și dinţii cu detunătură, 

Să-ţi pută sărutul, ofiatul să-ţi pută, 
Mormiînt cu mocirla stătută, 

O unghie pe săptămînă 

Să-ţi coacă la cîte o mină, 

Şi-n zilele de sărbătoare * 

Un deget şi de la picioare. 

De pofte să-ţi sece obrazul, 

De bube să nu-ți miști grumazul, 
Să-ţi iasă cocoaşă 

Şi silci şi cucuie-n cămaşă, 
Ruricul, bubat din născare, 

Să-ţi singere subt cingătoare, 

De glezne tirîș să-ţi atîrne 
Ghiulele de capete cîrne, 

Rinjite scrîşnite şi nerăzbunate : 
Alăceluri, osîndă, păcate... 


MIEZ DE NOAPTE 


Eu sînt acel pe care l-am visat, 

L-am căutat şi-am vrut să-l născocese, 
Ca prin gunoiul meu cel omenesc 

Să treacă rază, ager și curat, 


108 


Acel ce-aţinge neatins noroiul 

Şi poate duce drum și peste cer 
Şi să rămiie fier de este fier, 
Rugina-n el să nu-şi puie altoiul. 


Să văzuiască-n marmură schimbare, 
Singurătăţi, de sus, de stalactit, 
Fiind cu toate-n veac nepotrivit 

Şi àripile findu-i veşnic călătoare, 


Eun ştiu tăcea cînd visul a murit, 
Şi-n toată clipa-nalţ câte-o statuie 
Tăcerii, pe un drum ce suie 
Neisprăvit. 


DUHOVNICEASCĂ 


Ce noapte groasă, ce noapte grea ! 

A bătut în fundul lumii cineva. 

E cineșa sau, poate, mi se pare. 

Cine umblă fără lumină, 

Fără lună, fără lumînare 

Şi s-a lovit de plopii din grădină ? 

Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas, 
Ca un suflet de pripas ? 


109 


Cine-i acolo ? Răspunde ! 

De unde vii şi ai intrat pe unde? 

Tu ești, mamă ? Mi-e frică, 

Mamă bună, mamă mică! 

Ți s-a urit în pămînt. 

Toţi nu mai sînt. 

Toţi au plecat, de cind ai plecat. 

Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnontal, 
Toţi au murit detot. 

Și Grivei s-a învirtit în bot 

Şi a căzut. S-au stirpit cucuruzii, 

S-au uscat busuiocul și duzii, 

Au zburat din streașina lunii 

Şi s-au pierdut rîndunelele, lăstunii, 
Stiubeiele-s pustii, 

Plopii-s cărămizii. 

S-au povirnit păreţii. A putrezit ograda... 


Ei ! cine străbătu livada 

ȘI cine s-a oprit ? 

Ce vrei ? Cine eşti, 

De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti ? 
Aici nu mai stă nimeni 

De douăzeci de ani... 

Eu sint risipit prin spini şi bolovani... 
Au murit şi numărul din poartă 

Şi clopotul şi lacătul şi cheia, 


S-ar putea să fie Cine-știe-Cine.. 
Care n-a mai fost şi care vine 
Și se uită prin întuneric la mine 
Şi-mi vede cugetele toate. 


110 


3 


Ei ! Cine-i acolo-n hainc-ntunecate 9 
Cine scobește zidul cu carnea lui, 
Cu degetul lui ca un cui, 

De răspunde-n rănile mele F 

Cine-i pribeag şi ostenit la uşă 7 


Mi-e limba aspră ca de cenușă, 
Nu mă mai pot duce, 

Mi-e sete, Deschide, vecine, 

Uite sînge, uite slavă, 

Uite mană, uite otravă, 

Am fugit de pe Cruce, 

Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine: 


BUNA-VESTIRE 


Dragă mamă, dragă mamă, 
Pinza iar mi se destramă 
Sufletul și-acum mă doare, 
Trupul iar, în cingătoare, 
Braţul mi se leneveşte, 
Fusul scapă dintre deşte, 
Firul răsucit, din furcă, 

Mi se-nnoadă şi se-ncurcă, 
Acul floarea vrea s-o-nceapă 
Şi se-ntoaroe şi mă-nţeapă, 


ill 


Dau s-aleg şi dau să cos 
Şi-mi iese lucrul pe dos, 
Ochiul udă în neştire 
Borangicul cel subţire. 
Gindurile mi-s amare 

Ca izvoarele de sare. 

în tot ce vreau şi gîndesc 
Aiurind mă pomenesc, 
Mamă dragă, mamă dragă, 
Parcă-mi crește-n sin o tragă 
Am fost vinerca la schit: 
M-am rugat şi m-am smerit. 
Ce să cred şi ce să fac, 

Cu mine ca să mă-mpac ? 
Mă simt pe la înnovplut 

Ca un zarzăr scuturat, 
încleştat în rădăcină, 

De-o zvicnire de rășină, 
Şi-uncori sint ca o cruci, 
Singură care se-apleacă, 
Singură ce se frămintă, 
Singură plînge şi cîntă, 
Singură se încovoaie 

De un gînd ascuns de ploaie, 
Ca o pasăre în foi, 

Dragă mamă, îmi năzare 

Că din briu, pe la-nserare, 
Înviem şi sintem doi, 


112 


LINGOARE 


Fata noastră e bolnavă, 
Fata mea și-a dorului, 

În virful piciorului 
A-nțepat-o cu otravă 

Spinul prins de crini şi laur, 


Fată, nu ţi-am spus să pui 
Ghetele cu bot de aur, 
Şesu-n turn să ţi-l încui, 
Să-ţi farmeci cărările, 

Să te joci de-a Duhul Sfînt 
Şi numai cu zările 

Să te reazimi de pămînt ? 
Nu ţi-am spus eu, la călcii, 
Să pui floare de sulfină 

Și, ca steaua, să mingii 
Ghimpii, spinii cu lumină ? 
Să fii floarea ce-și desparte 
Frumuseţea de țărină 

Şi sleieşte sus, departe, 
Viața ei de-o săptămînă ? 
Nu ţi-am spus, seara şi-n zori, 
Toate, de cite trei ori ? 


(Fata zace-n pat bolnavă, 
Gingaşă şi somnoroasă, 
Ca pe-o tavă: 

De argint, o chiparoasă.) 


113 


Căci nu fai de la-necput 

Ca să te fi fost făcut, 

Eu, cu degetele mele, 

Din luceferi şi inele l 

Ți-aş fi pus, ca să nu suferi, 
Pleoape zmulse de la nuferi, 
Ochi cîte un bob de rouă, 
Licurici în lună nouă. 

Sinii, ca doi pui de mierlă, 
I-aş fi pus în cîte-o perlă, 

Și de fiece obraz 

Un rubin ori un topaz. 

M-aş fi dus să-l văd cum tese 
Soarcie prin frunze dese, 
Cum izbeşte-n piatră rîul 

Și s-ascult cum creşte grîul, 
Cum îşi pune largul vînt 
Aripile pe pămînt. 

Şi din tot acest ştiut 

Ceas cu ceas te-aş fi cusut, 
Și drept suflet ţi-aş fi pus 
Sabie cu virf în sus, 


Dar de stai şi fe gindesti, 
Mai bine să fii cum eşti. 
Să te-njepi, să te strivești 
Prin bucate pămiînteşti, 


114 


RUGA DE SEARĂ 


Infinit! Infinit ! 
Adună-ţi bolțile deodată 
În: vuiei prelungit. 


Demonic Infinit ! 

Descânde-n mine cum descină 
Tenebrele în schit, 

în care sunete se-ntind 
Dintr-o cupolă spre zenit, 
Stropită-n creştet cu argint, 


Cu tine dorul am 

Să fiu răsplămădit şi şters 

În slava mea de milizram 
De praf, suflat în univers. 

Și dă-mi virtutea unui bram, 
Pămiîntu-n vrăji să ţi-l destram,. 


Să-mi fie verbul limbă 

De flacări ce distrug,. 

'Frecînd ca șerpii cînd se plimbă ; 
Cuvîntul meu să fie plug. 

Tu, faţa solului o schimbă, 
Lăsind în urma lui belșug. 


Q ! dă-mi puterea să scufund 
O lume vagă, lincezîndă. 


115 


Şi să ţîşnească-apoi, din fună, 
O alta, limpede şi blindă, 


Şi-nghite-mă întreg, în haos 
Umil, senin şi mulţumit 

Că las în urma mea repaos, 
Si-o foaie nouă de adaos 

La cartea veşnicului mit, 

În care visul mi-c strivit 

Ca un vlăstar de măreărit, 


APĂ TRECĂTOARE 


Li 
Zămislită nu se ştie pentru ce mihnirii noastre, 
Al s-ajungi, fărimă rece, curgătoare unde-albastre, 
îmbrăcată cu arșiţa ce te-aşteaptă-n zori de mai, 
Vei fi troacă și oglindă, boturilor de buhai. 
Luciul tău, prin blèstem tainic, îngheţat în umbra morii, 
Va tăia din dungă luna şi cresta din zbor cocorii, 
Înşirînd minunea firii cu grosimea-ţi de mătase, 
Fundul mărilor de ceruri îl vei înnădi şi coase; 
Tot călătorind vei pune şesurilor, peste ţară, 
Aşternulturi vii de salbe, împrejururi de brățară, 
Şi-n pămînt, arat sălbatec şi-apărat încins cu fieru), 
Brazde-n lungu-i de luceteri, îngropind în maluri cerul, 
Prin salcimi plecați şi sălcii, mulțumit că te atinge, 
Sinul mumelor voinice îl vei mîngiia și linge, 
Giştele cuprinde-le-vei pe subt ripi şi vei duce, 
Se va cobori prin tine turla răzimată-n cruce. 


116 


Plumbaul tău cu fețe multe va sticli ca un vitrou 
Core-n fiecare petec scapără un soare nou. 

Şi cînd mintea mea croieşte un tipar. mai lesniclos, 
Începînd întodeauna lucrul cu temei, de jos, 

Tu răstorni aşezămiîntul, și o lingură de apă 

Mä învaţă că se poate munca şi de sus să-nceapăe 


înviată-n miezul nopţii, dusă lin pe miîini de umbră, 
Tu ești, fir de pisc şi haos, ca o rază care umblă, 
Ce stihii străbaţi, streine de gîndirea mea mirată, 
Ce comori nepipăite nici de visuri niciodată, 
Mărturia mi-o aduce, într-un tremur ca de jar, 
Licărul neprins de sculele-a nici-unui argintar, 
însă de tresar în tine ochii-alitor mari mistere; 
De te-ai strecurat prin cuibul tainicelor giuvaere $ 
De-ascultași de ruga nopţii, care-ţi descintase finţa 
Ca să-şi mîngîie cu tine sihăstria, suferința ş 
De-ţi icşiră-n dram troicne de vecii şi piatra moartă, 
Care trebuie-n strimtoare biruită-ncet şi spartă, 
Tu putuși întoarce hora-mpotrivirilor şi-a humii 
Şi ieșişi măruntă, stîntă, sprintenă, din legea lumii, 
Făr'a pierde nici-un fuiger, nici-o za de curcubeie, 
Nlişunind în vilvătaia insului tău de scînteic, 

x 


Giulgii de lumină albă calul nostru va să pască, 
Şi pe giulgii cortul nostru creasta va să-și hotărască, 
Eu, ca să-mi aduc aminte de adinc şi nesfirşit, 
Între două șesuri limpezi am oprit şi-am poposit, 


117 


STIHURI 


N-ar fi mai scumpă vremea sicindu-se-n tăcere 
Deciţ bătută-n clopot de glas fără durere? 
Nu-i mai de preţ arama, ce încă nencercată 
Aşteaptă-n fundul lumii să fie căutată ? 

[an visul ce ne-nalță uniţi, deasupra noastră, 
De ce nu s-ar deschide doar pleoapa ta albastră, 
De ce n-am simți numai ce nu se poate șii 

Şi gîndurile noastre mereu le-am obîrși ? 
fomormintează-ţi graiul oprit, subt sărutare, 
Şi lasă-ţi singur trupul, cu atbele-i tipare, 
învăluit de umbră, el singur să murmure, 
Uşure ca o frunză, adine ca o pădure, 

Să vicţuiască singur în haosul de forţă 

Ce ie irimite nouă prăpastie şi torţă. 

De ce n-ai fi voluta topită, de tămiie, 

Si singură mireasma, din tine să rămiie ? 
Drept pildă ia vecia ce-şi mină-n mări uscatul 
ŞI tăinuicște-n raze potecile şi leatul, 

Şi fii-ne iubită în rostul tiu sublim 

Şi fii-ne mai scumpă prin cele ce nu ştim: 


Aprinde-ţi două umbre de fiece lumină, 
Fii nouă deopotrivă și soră şi străină, 

Fii ca o apă pură, în care se ascund 
Nămolurile negre cu pictrele ia fund. 

Fii cintecul viorii ce doarme ncrostit, 
Zmaraldui care încă pe miini n-a strălucit, 


Poteca-n palma ţării, ce nu e încă trasă 

Şi poate ducc-n ceruri sau poate-ntoazce-acasă, 
Fii arborele încă nemistuit cenușă, 

Ca ne arată virsta minunilor la ușă, 


118 


Şi dacă talna-n tine ar fi şi fără preţ, 

Deși pustiu bordeiul nu-ndeamnă pe drumeţ 
Din depărtări, şi-acesta, gonit de rătăcire, 
Nu-şi pune pe o creangă bordeiu-n suvenire ? 


Priveghe dară visul din noi să-l împătreşti, 
Fă-i început de coardă din fiecare dești, 

Fă-i pirostrii ivoriul fierbinte-al unui trup 

Cu amintiri de marmori şi cu miros de stup: 
Nutrește-ni-l cu ce e în tine întărire, 

Cetate ae altare, izvor de omenire ! 

Dă-i lapte de eşti mumă, dă-i singe — curtezană, 
Şi inima-n curvie ţi-o fă de Cosinzeană, 


Priveghe însă visul, stăpîn peste durată, 

Să nu se depărteze de oameni niciodată. 

Şi cînd ne ţii puterea pe brațul ce ne leagă, 
Simţind subt sărutare culcată lumea-ntreagă, 
Iubirea ta să fie asemeni unui rit, 

Ca sufletul din rugă să iasă-ntinerit, 


119 


ZĂPADĂ 


Fulg limpede şi pur, 
Te-aştept să te scobori, 
Petală de pe fiori 
Sădite în azur, 


Azurul se încheagă 

Să facă iernii salbă. 

E-o truăă-n bolta-ntreagă 
Să-ţi facă finţa albă, 


Dar ajungînd la noi, 
Cu steaua şi cu luna, 
Tu treci întodeauna 
Şi laşi în lut noroi. 


DE-A V-AȚI ASCUNS... 


Dragii mei, o să mă joc odată 
Cu voi, de-a ceva ciudat, 

Nu ştiu cînd o să fie asta, tată, 
Dar, hotărit, o să ne jucăm odată, 
Odată, poate, după scăpătat. 


E un joc viclean de bătrîni 

Cu copii ca voi, cu fetiţe, ca tine, 
Joc de slugi şi joc de slăpini, 
Joc de pasări, de flori, de cîni, 
Şi fiecare îl joacă bine, 


Ne vom iubi, negreșit, mereu 

Sirinşi bucuroși la masă, 

Subt coviltirele lui Dumnezeu. 

Într-o zi piciorul va rămîne greu, 

Mina stingace, ochiul sleit, limba scămoasă. 


Jocul începe încet, ca un vînt, 
Eu o să rid ṣi o să tac, 

O să mă culc la pămînt. 

O să stau fără cuvint, 

De pildă, lingă copac. 


E jocul Sfintelor Scripiuri. 

Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Isus Xristos 
Şi alţii, prinşi de friguri și de călduri, 
Care din citeva sfinte tremurăluri 

Au isprăvit jocul, frumos. 


Voi să nu vă mihniți tare 

Cînd mă vor lua și duce departe 
Şi-mi vor face un fel de înmormintare 
În lutul afinat sau tare. 

Aşa e jocul, începe cu moarte. 


121 


Știind că şi Lazăr a-nviat, 

Voi să nu vă mihniţi, s-aşteptaţi, 

Ca și cum nu s-a întîmplat 

Nimie prea nou şi prea ciudat, 

Acolo, voi gîndi la jocul nostru, printre fraţi, 


Tata s-a îngrijit de voi, 
V-a lăsat vite, hambare, 
Pășune, bordeie și oi, 
Pentru tot soiul de nevoi 
Şi pentru mîncare, 


Toţi vor învia, toți se vor întoarce 
Într-o zi acasă, la copii, 

La nevasta, care plinge și toarce, 
La văcuţe, la mioarce, 

Ca oamenii gospodari și vii. 


Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi, 
Voinici, zglobii, cu voie bună, 
Cum am apucat din moși-strămoși. 
Deocamdată, feţii mei frumoşi, 

O să lipsească tata vreo lună. 
ii 


Apoi, o să fie o întirziere, 

Și alta, şi pe urmă altă. 

Tata nu o să mai aibă putere 

Să vie pe jos, în timpul cît se cere, 
Din lumea ceealaltă, 


Şi, voi aţi crescut mari, 


V-aţi căpătuit, 
V-aţi făcut cărturari, 


122 


Mama-mpleteşte ciorapi și piepiari, 
Şi tata nu a mai venit... 


Puii mei, bobocii mei, copiii mel | 
Aşa este jocul, 

Îl joci în doi, în trei, 

Îi joci în cîte câţi vrei, 

Arâde-l-ar focul! 


INCERTITUDINE 


îmi atirnă la fereastră 
Iarba cerului, albastră, 
Din care, pe mii de fire, 
Curg luceferii-n neştire, 


Sufletul, ca un burete, 
Prinde lacrimile-nceta 
Ale stelelor pe rind 
Sticlinăd alb şi tremurină, 


Scama tristeţilor mele 
Se-ncurcă noaptea cu ele, 
Genele lui Dumnezeu 
Cad în călimărul meu, 


123 


“Deschid carter: cârică gane 
Caut vremea ? în c Vicii6; - 
Aș cîntă ? nu cint şi siat 
Parc:aş fi şi nu mai siit: 


Giidül mei al cui gind êstë è 
în cc gind, în ce poveste, 


Că tăcui parte dia toate 5 


Seriu aci, uituc, plecat, 
Asculuină glasul ciudat 
Al miaștinii şi Livezi, 
"Şi semnez: 


MORȚI ÎN CRUCEA NOPȚII 


Morți în crucea noptii? Nu cred, 
Totuş, clopote, ca-n bură, 
Gingăvese, 

Clopote de lemn, cu putred 
Glas, jelesc, 

Si gîndirea-i arătură 

Peste care boi de zgură plugărese. 


Trăsătorii şi groparii 
Lingă morţii viitori 
Dorm, gindesc. 

Tetuş, jalnic lăutarii 
Yzbucenesc, 

Şi din guri de cîntători 
Vorbe : «slabi şi trecători» 
Se-nnădesc, 


Se-nmormîntă noaptea. parcă, 
Unii morți ieşiţi din legi. 

E tîrziu! 

Sufletul răzleţ se-inbarcă 

În sicriu 

Si visleşte spre pribegi, 

Şi te schimbă să-nţelegi 
Cenuşiu. ă 


125 


addenda 


Eu sînt mortul, cu groparii, 
Cimitirul și presviţii ! 

Eu jelesc! 

Vînturi treicră stejarii 

Şi-i zmuncesc, 

Ploaia plinge rătăciţii. 

Și, în mine, și iubiții 
Mucezese. 


EPITAF 


Nainte de-a lăsa condeiul să zacă 
Uscat, ruginit și frînt 

Ca o surcea, ca un crîimpei de cracă, 
În nisip, în pămint, 


Dă-mi voie să-l înmoi în apă tare 

Și cu stihurile mele din urmă să fac însemnare 
Caligrafică, pe piele, 

Pentru ca dragostea cînd ţi se-aţîță 

Să le citească cel ce ţi-o cînta. 

Pentru ca pruncul tău, sugînd la țiţă, 
Să-nveţe-n frumuseţea ta, 


126: 


Pentru ca noaptea, în oglindă, 
Privindu-ți sînul scris, 

Strugure, dudă sau ghindă, 

Bă te uiţi în carne, şi să ghiceşti în vis, 


Acesta e sufletul meu, Raşel. 
Rugaţi-vă peniru el, 


PORTRET 


M-am zămislit ca-n basme, cu şapte frunţi şi șapte 
Grumazi şi şapte teste. 

Cu-o frunte dau în soare, cu celelalte-n noapte, 

Şi fiecare este 

Şi nu este, 


Sint înger, sînt şi diavol şi fiară şi-alte-asemeni 
Și mă frămiînt în sine-mi ca taurii-n belciug, 
Ce se lovesc în coarne cu scinteieri de cremeni, 
Biliţi să are stinca la jug. 


127 


Aw ochi ce bat alene ca apa. 

Am lacrimile milei şi mîngiierea moale, 
Un fulger negru îmi sîngeră pleoapa, 

Ya seama : bruta de fier va să se scoale. 


Vino, mina mi-e caldă şi pură, 
Să te dezmierd copilăreşte. 
Du-mi-o la rană, du-mi-o la gură. 
Spune — dubovniceşte, şopteşie, 


Mi-a muşcat un dinte degetul mic 
Şi-l otrăvi cu marea otravă, 
Ţi-aduci aminte ? Te-am cocolaşit 
Şi te-am aruncat în lavă. . 


FLORI DE MUCIGAI 


[1931] 


FLORI DE MUCIGAI 


Le-am scris cu unghia pe tencuială, 
Pc un părete de firidă goală, 

Pe întuneric, în singurătate, 

Cu puterile neajutate 

Nici de taurul, nici de lcul, nici de vultărul 
Care au lucrat împrejurul 

Lui Luca, lui Marcu şi lui Joan. 
Sînt stihuri fără an, 

Stihuri de groapă, 

De sate de apă 

Şi de foame de scrum, 

Stihurile de-acum. 

Cind mi s-a tocit unghia ingerească 
Am lăsat-o să crească 

Si nu a mai crescut — 

Sau nu o mai am cunoscut. 


Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară, 

Şi mă durea mina ca o ghiară 

Neputincioasă să se strîngă. 

Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mina stingă, 


129 
9. — T. Arghezi — Versuri, vol. I 


PUI DE GAl 


'În ceața groasă 

Caral se-mtorcaa acasă. 
întuneric beznă, 

Nu se vedea pinz ia glemi. 
Caii mergeau Win obicei, 

Unda. au stiau nici ei. 
Mamurile mu mai ştiau ce mină, 
Xepile sau muntele de ţărină. 
Nu se mai vedea la nimic luminile, 
Dar treaba era gata, 

Omul şi tata 

Viniuseră toate gâinile. 


Doamne ! parc-au dat cu oiziea în nişte zid. 
Kepile s-au împleticit. 

Cinci oameni de cositor, cu un cufit 
Măruntaisle şi buzunarul omului le-au scotocit. 
Şi, navăzulă, fata s-a strecurat în picla stătătoare 
Și a orbăcăii, tiriz ca o lipitoare 

Pe dihania nopţii, vreme lungă, 

Pini ce i-a fost sororcit, undeva să ajungă. 


— “Dameui buni !- În strungăreaţa ușii 

Miza fetei se lovi de mina mătuşii. 

Mătaza, cine-o fi fost, o băgă in odaie, 

fi fata povesti, la vatră, înte-un crimpei de văpaie, 


Că veneau de la tirg. că le-au teşii im runo tujl 
Şi că ea scăpase pe dindărătul relii. 

— -Fetico, stăi colea cu Durincicu, şi 

Lîngă fata mea te-i hodini.» 

Avea şi mătușa o lată 

Despieptănată, 

Şi citeştrele femeile s-au suit în pat 

Ri s-au culcat: 
Întii, cele două fete, 
Fata babii la părete. 
Şi baba desfăcu un cojoc 

Şi cuprinse fata noastră la mijlèc. 


= 


Într-un timp, baba 

întinse laba. 

Fata. ei sforăia. Bun ? 

Bi părea că şi fata străină duance ton. 


Într-alt timp, se auzi un ciocăil. 

Cinci oameni de plumb au venit 

Şi au şoptit 

Că se întorc mofluzi Ia han. 

Că omul ce-l beliseră pe drum n-avea ja ei co tun, 


— “«Niai tacă-ti gura şi uită-te-ncoa : 

E fata lui și banii îs la ea», 

Răspunse baba, arătindu-i patw : 

— «Ai să te duci şi tu, frică, după tetsu p» 
Si baba se Hinse pe buze, 

Cu pofta de sînge a unei mije lohuze, 


131 


Aţi înțeles cu toţii 
Că baba era gazda și ceilalţi erau hoţii. 


Toţi chiliră să bage fata-n beci 

Şi să-i facă de ducă, aşa, ca la berbeci, 

Şi să o punic pe jar. 

Dar nu era bine să miroasă-n toiul nopţii a grătar. 
Mai bine, bucată cu bucată, 

Să fie aruncată. 


Dar, vorba iui Terchea-Berchea, 
Fata trăsese cu urechea. 

Sc strecură pe lingă fata mătușii, 
Ce dormea ca dușşii 

De pe lume, şi-i luă locul încet. 


Atunci, pe-niunceric, berechet, 

Braţele, miinile, degetele, hoţii, baba 
înăbușiră fata lor, o tiriră-n beci, degeaba, 
Pe cind fata noastră fugi, pe ceață, 

Pină se făcu dimineaţă. 


Baba miorlăie acum după fată-n închisoare, 
Şi hoațele de la femei o Scuipă şi o tirnuie, 
Tilharii taie-n ocnă sare, 

Şi capul lor circiumarul Cirnu c. 


CINA 


În frig și noroi 

Trec hoţii-n convoi, cite doi, 

Cu lanțuri tirîş de picioare, 

Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare, 
Fierţura e gata. 

E seară. E ploaie. 

O lingură grea, cit lopata, 

Dä ciorba din două hiîrdaie, 


Ciţiva au ucis, 

Ciţiva ispășese ori un furt, ori un vis. 
Totuna-i ce faci: 

Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci. 
Livizi ca strigoii şi şui, 

Stzîmbațţi de la umeri, din șold şi picior, 
[n blidul fierbinte, cu aburi gălbui, 

îşi due parcă sîngele lor. 


STRECHE 


Nu ştiu ce-mi vine : 

Aş minca din fitecime 

Şi mi-aş pune mintea şi cu tine, 
Ca un porc. 

Mä arde, mä trămint, mä datare 


Mi s-a făcut. 

Gem şi zbier ca un mut. 
Mi-a lovit strechea 

Şi coapsa şi gura şi urechea, 


Îmi caut icacul 

Și la Dumnezeu şi la Dracul, 

Degeaba. 

Văzduthul mă ustură Că Acizi aul gi etia 


Am un piron în ţiţă 

Şi-un vătrai în vinire mă siipi, 
Vreau să beau singe și să cup 
Ca un şarpe, ca un lup. 


Cind se viră-n uşă chela 
Parcă strişneşte femeia 
Piirunsă, despletitä 

Şi neistoviţă, 


Acura, la lună. 

Stau părechite-mpreună. 

Doamne ! mîna se pune, 

Trupul se-mcovoale, se lipesie. se suga. 


134 


Ditatul suvăie, imecut vine, 
Si se zguduie mădularele, pne 
Ca niste struguri, cu chir, 
Ciorchin în cierchin 

-Ñi boabe pe boabe, 


Ea uşă, drugi zac în cceabe. 


Paznicul numără si spune, 
Nu se face nici-o. minune, 


Pătru: Marin, flăcău 
De pe subt Ceaklău, 
Wilai are 

Zece ani de închisoare, 


GALERE 


Zpomeiul de tanțuri mulie 

A trecut prin curte, 

A iesit lumg pe porţi. 

Prinire vii gi morji 

Tiris, gräpiş. 

Prin päimjeniş, 

La o fiară boimavă de rugină 


135 


In potcovăria cu clăbuci de lumină 
Lăcătuşii le-au bătut călare 

O verigă-ntre picioare 

Şi la glezna mînii, 

Ca să poată hodini stăpiînii, 

Cît, munciti pe caldarim, 

Hoţii trec dintr-un tărîm într-alt ţărim, 


O şchiopătare de vultiri căzuţi din stele 
Prin oţăţiiul întuneric tare; 

O răstiznire fără cruci şi fără schele, 

O Golgotă şeasă, fără altare, 


Pasul strîns lingă pas 

Merge-mpicdicat, ca un compas. 

Şi palmele, unite cu ciocanul, cătuşa şi pila, 
Parcă se roagă, cu de-a sila, 


136 


LA POPICE 


O palmă grea i s-a lipit pe gură., 3 
În creştet pumnul puse-o lovitură. 

Bocancul îi ajunse pînă-n maţe. 

O clipă, văzu numai stele şi afe — 

Şi şovăi pe un călcii, 

«A ! vrei să birui şi ai dat întîi î», 


Se-nţepeni din umeri, din bărbie, 
Spinarea piatră şi-o făcu. Ce-o îi să fie! 
Sumese mincca şi scoase 

Două braţe cu pulpele groase, 

Scrise cu slove şi horbote albastre, 
Dirdiia polina subt mesele noastre, 
Ceasul se făcu înfricoşat, 


Lungindu-se scurtul, cel lung s-a cocoşat 
Şi furnicau toți ochii, fierbinți. 

Incă un pumn ! Dar fu primit în dinţi, 
In ascuţișul colţilor cîinești, 

Şi zdrelit ca de dălţi, la deşti. 


Dacă-ncepe ghiontul să te doară, 
Lunguie, ne faci de ocară. 


O săritură înapoi: 

Venea scurtul, vilvoi, 

Ca un arici, hotării să înfrunie 
Vijelia namilei din munte. 


137 


Brurtul l-a și muşcat 

De musteaţă 

Fi a scuipat 

Binge din ea, cu mătreaţă, 


{$ “Puneţi mina, mă! Veniţi încoace I» 
m «Lasă, bă! că bine-i face i» 


Ecurtul îi sfişiase buza celui lung. 


Acu-i acă ! Se mai ajung, 
e mai lovesc, se-mpung : 


Lungu! se prăvale. Î[ izbi şi-n beregată . 
O margine de gheată. 


Be scoală-mpleticiţ 
pi pune mina pe cuţit, 


Laoparie, face-ţi-le loc f 
Dar lungul nu are noroc, 
Căci scurtul, jerpelit şi rămas în cămașe, 


W rupe de boașe. 


Fi toată pricina 
Fusese Gherghina. 


138 


ION ION 


In beciul cu morţii, Ion e. frumos, 
Intins gol pe piatră, c-un fraged suris, 
Trei nopţi şobolanii l-au res 

Şi gura-i băloasă-i ca de sasis, 


Cînd cioclu-l ridică-n spinare 
Ion parcă-ar fi de pămînt. 
De-l pui poate sta în picioare, 
Dar brațul e moale şi frint, 


la ochii-i deschişi, o lumină, 
A satului unde-i născut, 

A cimpului unde iezii-a păseut, 
A încremenit acolo străină, 


Departe de vatră și prins de boieri, 
Departe de jalea mămuchii, 

Pe irupu-i cu pete şi peri, 

In cirduri sînt morţi și păducâii, 


TINCA 


Coşul ci cu soare, 

Proptit în şold, pe cingătoare, 

Ducea znopi de ochi galbeni, cu gene de lapte, 
Și garoafe de noapte, 

În sinul ci ca mura 

Isi piroucau căutătura 

Domnii zvelţi din jurul mosii, 

— Cine mai ia florile miresii 2» 


Fă, Tinco, fă! papucii de mătase, 
Mărgelele, cerceii nu ţi i-a dat Năstase — 
Şi-n ficeare dești cîte-un incl 

Nu ţi l-a strins cu mîinile lui, el 


Cine ţi-a frămintat carnea de abanos 
Şi ţi-a băut oftatul mincinos ? 

Cui i-ai dat, fă, să ţi-o cunoască 
Făpiura ta împărătească ? 


Cine ţi-a dezlegat părul cu miros de tutun ? 
Cinc ţi-a scos cămașa, ciorapul ? 

Cine ţi-a însropat capu! 

Nebun, 

In braţele lui noduroasc, păroase, 

Şi te-a-ntrizurat fierbinte pînă-n oase ? 
Tu n-ai voit să spui 

Nimănui 

Unde înnopiai, 

Curvă dulce, cu mărgăritărei de mai! 


140 


Vezi, Năstase osînditui 

Nu te-a pătruns decit o dată; 
Şi atuncea toată, 

Cu tot cuțitul. 


SERENADA 


De cu noaptea, cite toate: 
Clopotul toacă și bate, 
Broaştele, nu ştii de unde, 
Calcă-n clapele afunde. 

Se clătese în beregată 

Cu faianță stărimată 

Şi înghit la ceasu-ntii 
Cioburile ci scîrţii, 

Ciorile din pomi se muşcă, 
Steaua cade, foc de puşcă, 
Ficrăstraie şi rindele 

Rod în ciurciuvele, 

Pe la trei, 

Vin păduchii mititei ; 

Pe ia cinci, 

Ploşniţele cu opinci. 
Șobolanul te miroase 

Pe la șase. 

Gilicile dacă ti-au copt, 
Doctorul vine ia opt, 
Bezna rece, zidul rece, 
Mai muriră paisprezece, 


141 


LACHE 


Ţăpos ca un cui 

Liicăre ca sabia, 
Fortota ca vrabia, 
Să-şi păstreze taina lui. 


Dintr-un ban face doi, 
Cum vrei, galbeni şi lei, 
Descintind cu şoapte moi; 
Şi dintr-unul face şi trei, 


Are un ciocan mut: 

Bate şi nu se aude. 

Nieovala lui e ca ge lut, 

Şi toate unelieie lui sint crude 


Din metal face cocă, aluat, 
Borşuri, scrum şi rintaş, 

Le scade după ce le-a adunat, 
Le face cogcamite caș, 


Le împănează cu satire, 

Scurge, tescuiește și frize — 

Şi scoate pentru chimire 

Icre de aur, în linguri şi pe cirlige, 


132 


Şi, a mai zis şi o rugăciune 
Pe care-o ştia numai el. 
Dintr-un tăciune 

A. scos o beteală şi un inel. 


Din copaie 

A tras cu mîna, de-a dreptul, 

O vilvătaie 

Care i-a luminat fața și pieptul, 


Pentru multele lui minuni, 
Lache stă închis de opt ani şi patra inot 


UCIGĂ-IL, TOACA 


Luţindu-şi caii către sat 
Un ţăran venea întirziat, 
Vinduse, pesemne, 

Nişte lemne. 

Tam-nisam, din goană, 
Se ivi o cucoană, 
Cucoană cu pălărie, 
Pe-nnoptaie, pe cîmpie, 
Ce putea să fie? 
Arătare, statie, 

Ea şchiopăta, se poticnea stingace, 
Ca o răgace, 


143 


Avea pantofi şi fuste veştejile 

Şi parcă-ar fi avut şi copiie,. 

Parcă avca un beteșua. 

Parcă icşise-atunci dintr-un coşciug 

Şi, mai abitir, 

Venea din cimitir, 

Ca o momiic. 

I se strîmbase ceva 

Şi parcă puţea 

A tămiie. 

Sătcanul dete bici. 

— «Ce cauţi noaptea, cerniiă, pe-aici ?» 

Cu minuşi, cu zorzoane, ca la gară, 
Yzmenitura nu se potrivea cu drumul de ţară. 
— «Vine noaptea ! Ia-mă, nene. Fă-ţi pomană.» 
Țăranul se cruci şi zise : — «Suie, Satană !» 


Cucoana şi săteanul încruntaţ 

Civmeau pe drumul iîntortochiat. 

Ea întrebă : — «Ai parale 2» 

Ei răspunse : — «Da ce-ţi pasă dumitale 2» 
— “Păi, să mi-i dai» — şi-i puse mina-n git, 
Statie, prost te-ai hotărît ! 

Fe subt ipingca, 

Țăranul se cam pregătea. 

Cit ai clipi, cuțitul s-a şi-ntipi, 

Vezi că te-ai fript ? 


Si, căruța trase, măre Ilie, 
De-a dreptul la primărie, 

Ce să vezi? Putoarea cu brățară 
Era muiere doar pe dinafară ; 


144 


Că pe subt peale i , 
Avea, ca omul, de toate şi două pistoale, 


FĂTĂLĂUL 


Cu vreo citeva tuleie, 
Mă, tu semeni a femeie, 
La, sprinceană 

Fetişcană, 

Subsuoară 

De fecioară. 

Ai picioare 

Domnişoare, 

Coaypsa lată 

Adîncată, 

Ca-n zuvelei ; 

Urechile, ca doi melci ; 
Doi zulufi cu doi circei ; 
Două boabe de cercei 
Dezlipite, de muiere, 

Şi — al dracului! — a miere 
Şi a tiparoase 

Hoitul tău miroase. 
TŢi-este mîna 

Ca zmîntina, 

Degetele ți-s — 

Parcă ţi le-a scris — 


145 


Gemene, 

Să semene ; 

Degetele : ca viermușşii, 
Pielea : pielea corcodușşii. 
Solz de sticlă-n unghie. 
Ochiul tău înjunghie, 
Gura ta subt firişoare-i 
Pafta cu mărgăritare; 


Buzei tale apă dă 
-Fintina şi leapădă. 

Fata, de cum te-o vedea, 
Ca din vint rămîne grea, 
Căci pleoapa de ţi-o ridici 
O ciupești cu trei furnici, 


O îi fost mă-ta vioară, 
Trestie sau căprioară 

Şi-o fi prins în pîntee plod 
De strigoi de voievod ? 
Că din oamenii de rind 
Nu te-ai zămislit nicicind, 
Doar anapoda şi spirc, 
Cine știe din ce zmire, 
Mortolit de o copită 

De făptură ncgrăită 

Cu coarne de gheaţă, 

Cu coama de ceaţă, 

Cu uger de omăt — 

Iese așa fel de făt, 


Din atita-mpărechiere şi îmmpreunare, 
Tu ai ieșit tilhar de drumul mare. 


Na! ţine o ţigare. 


146 


CANDORI 


E de lege creştină, 

Be închină, 

E smerit, bate metanii, 
Dă acătiste, face steştanii, 
Liturghii şi sărindare. 
Plînge la icoana mare, 
Ştie tipicul pe-de-rost, 
Zilele de harţi şi post, 
Aghiazmatarul, 
Penticoestarul, 

Ya parte în îson, 

La Kyrie eleison. 

Ar putea să fie stareţ 
Nepizmătareţ 

Şi arhimandrit 
Neprihănit,. 

E numai credincios 

Al Domnului Nostru Isus Hristos. 


Tilcuie Sfintele Scripturi 

Cu şoapte şi tremurături 

'Bi-i nevinovat ca :un trandafir 
In odăjdii de serasir.., 


447 


Are patru spargeri, în dosare. 
Nouă furturi de buzunare. 

Şi un păcat neiertat : 

Un asasinat. 


DIMINEAȚA 


Aduceţi cerneala : 
Se face acum socoteala, 


Aznoapte, cu luna şi plopii, 

Opi bolnavi au dat ortul popii. 
De foamea şi chinul răbdării 
Lipită li-i burta de şira spinării, 
Şi-n tundu-i, distrat şi ridicul. 
Ocheşte sinistru buricul, 


Cu toţii-s în pieile goale, 

Au bube cleioase pe şale, 

Noroaie de singe pe piept şi picioare. 
A morţii atroce şi grea impudoare 
Dezvăluie cinic ce vor, 

In viaţă, organele lor, 


148 


în coiţ, un condei ` 
Inscamnă cadavrul şi-al unei femci, 
Bălaie, subţire, ca-şi ţine deschis 
Pe lespede trupul, defunct paradis, 
Pe cînd își arată gîndul hid 
Paznicii vii, care rîd, 


SICI, BEI 


Stirrr ! Francul azvirlit de bobiîrnac în sus, 
ELucind, pînă la cruci s-a dus — 

Şi îl aşteaptă hoţii, roată, 

Să cadă-ntors pe partea lui jucată, 


— «Nu se prinde ! — strigă cei cu bei — 
Te-am văzutără citeştrei 

Cum l-ai pornit I» — «Măi i» 

— «Să-i saic ochii ?» — «Să-i b» 


— «Se prinde ! — hotărită cei cu sici = 
Dar, haide ! înc-o dată, dacă zici. 
Îns-acii pe cinci lei, nu pe băncuţă.i 
Yrci, Picle-lungă ?» — «Bine, Puţă b: 


149 


A doua oară, nu șcum mă-sa a căzut; 
Că ceata s-a făcui, s-a desfăcut, 

S-a învirtit, s-a rupt, s-a prins, 

De s-a-nnodat din șase inși un singur ins. 


Duţă scuipă sînge, Irimie 

Zace, cu o găoază-n cap şi în tichie, 

Şi căutînd zadarnic să-l scoale 

ÎI jăluie ca pe psaltichie : 

= «Vezi, dacă joci, mă ! fără parale ?,.» 


CIÎNTEC MUT 


La patul vecinului meu 

A venit aznoapte Dumnezeu, 
Cu toiag, cu îngeri şi sfinți. 
Erau aşa de fierbinți, 

Că se tăcuse în spital 

Cald ca subt un şal, 


Ei au cîntat din buciume și strune, 
Cîte o rugăciune, 

Şi au binecuvîntat 

Lîngă doftorii și lîngă pat. 


150 


Doi îngeri au adus o carte , 
Cu copcile sparte, 

Doi o icoană, 

Doi o cîrjă, doi o coroană, 
Diaconii-n stihare 

Veneau de sus, din depărtare, 
Cădind pe călciie 

Cu fum de smirnă şi tămilie, 


Lumiînări de ceară 

Se încrucişară. 

Scara din cereasca-mpărăţie 
Scobora în infirmerie, 

Pe trepte de cleştar, 

Peste patul lui de tilbar. 

Cei de faţă vorbeau pe dește 
Cu el, și bisericeșşte. 

In tindă, 

Creşteau plopi de oglindă 

Şi o lună cît o cobză de argint, 
L-am auzit şopiind, 

Şi toată noaptea a vorbit cu ei 
Şi cu icoana Dumneaei 

A de-a pururea Fecieare, 

De Dumnezeu Născătoare. 


— <“Lăsaţi-l : nu poate să v-asculte, 
Nu vedeţi ? Azi are vizite multe, 
Domnule grefier.» 

Zăbrelele s-au îndopat cu faguri de cer 
Şi atirnau candele de stele 

Printre ele, 


151 


Ferestrele închise 

S-au acoperit cu ripide şi antimise, 
Şi odaia cu mucegai 

A mirosit toată noaptea a rai. 


L-am găsit 

Zgircii, 

Ei siă acum în pat. 

Unde-i sufietul lui ? Nu ştiu. A plecat, 


MORȚII 


Ies morţii... 

Subt bolta cu clopot a porţii, 

Sînt zece la număr 

Şi, umăr la umăr, 

Se duc, cîte doi, în coșciuge, 

Fără mumă, fără popă, fără cruce, 
Se duc împreună 

Pe-ngheţ şi pe lună. 


Din condică zece s-au şters, 
Vărsaţi în univers, 

Cu braţele puse domol 

Pc pintecul gol. 


Fiăminzi, ci nu ştiu de foame 
Şi, ţepeni, uilat-au de ger. 
Räni vinete, semne infame 
Vor fi vindecate la cer, 


Portarul în drum i-a oprit 
Şi-i numără-n boltă cu băţul, 
Mort pare și calu-nlemnit 
Şi omut ce minuie hăţul. 


Drum bun ! către groapa comună. 
Tärîna vă fie mai bună 

Ca domnii ce v-au osindit, 

Ca preoţii ce nu v-au citit. 


Și băgaţi 

De seamă, să nu vă-ncurcaţi, 

Căci mîine seară, poale chiar diseară, 
Pe ia aprinsul stelelor de ceară, 

Mai treceţi o dată 

La judecată. 


ŞATRA 


Ei a venit în riul lui de care. 

Şi armăsari, din zarea mare. 

Şoimii pusției însoțeau, de sus, 
Vinturile daruri i-au adus, 


153 


Mugete, cîntece, 

Cu cimpoaie-n pintece. 

A cobze multe siepa sunase. 

Ca nişte bivoliţe grase, 

Negri, norii urmăreau convoiul, 
Inţinzindu-şi pe stele noroiul, 
Ploaia bătea-n coviltire cu bice, 
Cu pielire și alice. 

Catapulta furtunii 

Bâtea cetatea cerului și-a lunii, 
Aşa cra uneori, 

Zarea cu lanţuri, pămîntul cu viitori, 
Și ţipete 

De scripete, 


Și un șuier ca de nuia 

Tăia zbierățul şi vuia, 
Tutunul se făcea 

În lulea 

Amar 

Şi scăpărai greu din amnar, 


Copiii goi se stringeau în care 
Cu maimuţele între picioare, 

Şi papazalii ascultau din adăpost 
Cit era timpul de prost. 
Cimpanzeul tremura în paie 
Clăfătind o păstaie. 


Regele Burtea 
Mătură, stă, şi iar mătură curtea, 


154 


CONVOIUI, 


Pustiile goale 

I-au ținut cinci ani în poale, 
Şi s-au luat apoi, după ei, 
Munţii grei, 

Cîrduri, gloate, popoare 

De piscuri, s-au mișcat din spinări, şi-n picioare, 
Ca nişte uriaşi de piatră, 

Au ascultat ciinii cum latră, 
Cămilele și elefanții de granit 
Alţi cinci ani au venit 

În neştire, 

După coviltire, 

După zlătari, 

Ca niște namile molii. 

Iar la zîntii 

De april sau de mai 

Au auzit cîntec de țambal și nai 
Şi s-au întors. 


Pe cer scînteiau stele de mei şi ors, 


155 


GENERAŢII 


Impărăţia-i strinsă în patruzeci de care, 
Ca patruzeci de hambare. 
Bunici şi strănenoți 

Fac şcoală prinire roți, 
Tivîşul pe burtă, 
Încălecarea scurtă, 
Urcuşul, alunecușul 

Ca pluşul, 

Paşii-nceţi 

Ca nişte peceti, 

Copita mută, 

Urma păseută, 

Lacătul rupt în gură 

Ca o prescură.., 
Abeccdarul 

Începe cu zarul, 

Şi toti, 

Si caii — sint hoţi, 


MUNCA 


Orice supus al regelui lor 

E cu ceva sălaşului dator, 

Şi toate meşteşugurile-s bune 
Sponisita zilei să adune, 


Vracii vindecă de scrinteală, 
Şi babele de orice altă boală. 


Bubele-duici şi deochiui 
Se tămăduiesc cu ghiocul ; 


Abuba, gingia şi gălbinarea 


Trec repede ca țigarca, 
Doi dumicaţi de jar 
In apa unui pahar, 
Cu tăciuni E 

Se face şi de-aplecăciuni, 
Releic coapte 

Pier într-o noapte. 
Răscăcărătura, 
Umilătura, surpătura, 
Deşelarea, 

Neada, spinarea, 
Ceata, nasul 

Trec cu trasul, 

O ifie 

La sfrinţie, 

O băutură 

La căldură, 

La frig 

Tipirig, 

Ochiul cu puroi 

E spurceat cu usturoi, 
Cind atţirnă 

Dai cu scirnă. 

Qăul crud 

îl bei cu ud. 

La rînză 

Oblojeală cu pinză. 
Frica 

Sc bea cu apă-de-nimica, 


157 


Meşteşugul 

Vine cu beteşusul. 

Cum ţi-e răul, 

Cirmizul, spînzul, scăpăul, 
Singe de nouă fraţi, coconari, 
Migsdale amari, 

Aşa îţi este şi deacul : 

Ducă-se de-a berbeleacul. 


Te lovește pacostea : 
Ea-ţi desface &ragostea. 
Un birlic, întors, te carte, 
Te fereşte și de moarte. 

Ri cînd vrei 

Bufletul să i-l iei 

Cuiva 

De undeva, 

' Ri să-l dai la Dracu, 

- Întinzi tot zodiacu. — 


Asta te ţine scump, vezi bine! 
Un zmaragd şi două ruwbine, 


158 


SFINTUL 


Prin iarmarvc 

Trec moaştele-n roabă, 

Ale lui Hialmar, duse de-o babă, 
De douăzeci de ani întregi 

E cel mai mare slut dintre betczi, 
Tălpile-i sînt întoarse la gură, 
Genunchii-s rupți din încheictură ; 
Fluierile sucite şi bătute 

S-an împictrit pe tăcute, 

Ca niște ăripi;, umerii-i s-au frinj, 
Şi ochii lui caută a sfint, 

A rămas mic cît un pui 

Chinuit în toate zgîrciturile lui 
Fiindcă se născuse surd şi mut 
Trebuia ceva din ei făcut, 


Auzi-l, trece. Gitlejurile sale 
Tărăgănează geamătul agale. 

în glasul lui de mat 

Bombăne Cuvîntul dintru început 
Ce se purta chioriş pe ape, 


O muscă-i suge lacrima din pleoape, 


15% 


' RADA 


Cu o tioare-n dinți 

Rada-i un mäceş cu ghimpi fierbinţi, 
Joacă-n țină è 

Cu soarele-n păr. ca o albină. 
Se-apleacă, se scoală, sare, 

Cu sălbile zornăitoare, 

Ca nişte zăbale spumate, 

Sc încovoaie pe jumătate, 

Opreşte şoldul-n loc, zvirie piciorul 
Spre pilcul, în cer, unde Săgetătorui 
Atinc noaptea drumul vultirilor de-argint, 


Și-a dezvelit sărind 

Bujorul negru şi fetia. 

Parcă s-a deschis şi s-a închis Sia 
Unui giuvacr, de sînge. 

Aș pune gura şi aş slringe, 


Statuia ci de chihlimbar, 

Aş răstigni-o, ca un polcovar 

Minza, la pămînt, 

Nechezînd. 

Spune-i să nu mai facă 

Sălcii, nuferi şi ape cînd joacă, 

Şi stoluri şi grădini şi catapetezme. 

Sint bolnăv de mirezme. 

Sînt boinăv de cîntece, mamă. 
Adu-mi-o, să joace culcată şi să geamă i 


160 


` NOSTALGII 


Regele şi oamenii lui cu chică şi barbă 
N-au mai văzut firicel de iarbă. 
Cizmele crețe-n carîmbi 

S-au dus pe bani strîmbi, 

Pumbii dc-arsint au trecut prin lulcle, 
Şi ceata semeaţă e tunsă la piele. 

Din majolica ochilor a rămas 

O ştivbitură, și din rege — un fel de glas. 
Şi femeile și bărbaţii şi copiii 

Au luat drumurile puşcăriii. 

Si din sălaş a pornit înir-o dimineaţă 
Un urs cu bciciug, o maimuţă paiaţă 
Cu două tipsii şi spadă de tinichea, 

Un ciine cu giubea, 

Duşi de-o băictană 

Bălană... 


CEASUL DE-APOI 


În cer, 

Bate ora de bronz şi de fier. 
Într-o stea 

Bătu ora de catifea. 

Ora de pislă bate 

În turla din cetate. 


161 


+? — T, Arghezi — Versuri, vol. I 


în ora de lină 

Se-aude vremea băirină 
Şi se sfişie 

Ora de hirtie, 

Lângă domnescul epitaf 

Bate glasul orei de praf. 


Aznoapte, soră, 
N-a mai bătut nici-o oră, 


O NOAPTE 


Întreaza noapte au cintat din sute 
De fluiere, cimypoaie şi viori 

Şi din uncitele necunoscute 
Vintul şi ploaia pe învelitori. 


Vuitării, corbii au venif cu toţii 

Bi rid îm coruri grave de metal, 

Văzinăd cum mor în noaptea lungă hoţii 
Subt lacătele mari de la spital, 


addenda 


l» 


S-au innodai ca viermii şi limobriciă 
Pe coridoare, adunaţi Ja zbez, 
Toţi sluţii beznei, cocoșaţii şi piticii 
Cu hailele pămintului întreg. 


Dar sentincla temniţei pe viaţă 
A-ncremenit pe puşca ci de phiaţă 


DOI FLÂMÎNZI 


E gheaţa ca de piatră și piatra ca de gheaţă. 


Sc-ntunecase de cu dimineaţă 

Și, pe la prinz, gingàv și meherit, 

Nici oroloziul turlei nu ştie ceara-i cît 
Fot somnoros, mai bate 

Cu orele-nginate, din timp redecicpsate, 


Era pc la amiază, 

Într-un ajun ca ger de Bobotează ` 

Ca din văzduh, taman 

Cind se ivi un ciine căzuse si-un ejoa. 
Drumceţ îm pribezia prizenmei dwamănoze, 
La temniță ca tibna odihnei se-mvățae. .. 
Şi se-arăta, din cînd în cind, 

Mai frint în osteneală şi ilămind. 


163 


Venca din depărtarea mare 

Părind o arătare 

Zbirlită din spinare. 

Călit la-ncăicrare cu lupii de la stină, 
Dulău cu blana sură, purtată prin ţărină, 
Cu ochii-n frunte crunţi. 

fi e-nnădită fruntea parcă din două frunți. 


împiedecat ciolanul, căzînd din cracă-n cracă, 
Ciobanul îl aşteaptă şi-l înşfacă 

Și, tăbărit pe pradă, 

Se-aşterne să o roadă. 


Un osindit pe viaţă 

Văzuse că-l înhaţă, 

Şi, socotind ciolanul al ciinelui că nu-i, 

Se chibzuia, pesemne, că i sc cade lui. 

Ar fi sărit la ciinc, dar nu poale, 

Călciicle fiindu-i in ficer incirligate ; 

Căci o ghiulea cu lanţuri i-atirnă de picioare, 
Tirind-o crăcănaţ prin închisoare, 


Îi huidui să fugă, dar cîinclui nu-i pasă, 
Ştia, de cățelandru, ce-i un chiabur, de-acasă, 
Tichia pe ureche și hainele-i vărgate 

Nu-l fac să-şi lase dreptul, la os, de-ntiiu 
Cioban şi baci bătrîn, 

Nu vrea să-şi recunoască asemenea stăpin, 
Dar aţiţat şi omul şi-a zis : ce-o îi să fic, 
Tot rabdă puşcărie şi-osindă pe vecie, 


tate, 


164 


Se-arimneă peste ciîine, ca un buştiean, şi ială, 
Se-ncinge, om şi cîine, o luptă încleştată. 
'Filbarul vrea să-i fure ciolanul gras, cu zgîrci, 
Tirîndu-se pe brinci. 

Sc zvircoleşte omul, prins între colti şi zbiară, 
Şi ciinele şi-aduce aminte că e fiară, 

Cînd îl trînlește omul, cînd cîinele-l doboară. 


Cu foamea-ntăritală, 

Ciinele-l şi apăcă, pe om, de beregată. 

Își viră-ntr-însa botul, 

Îi rupe şi obrajii şi buzele, cu totul. 

Pînă aluneca singe de om nu mai gustase. 
Simţind îngbiţitoarea în dinţi cum se descoase, 
Sc cască, se desface, 

Singele omului îi place. 

Roată-mprejur, întreaga închisoare 

îndeamnă trînta-n huiet, făcînd pe om prinsoare. 
«Băieți ! care pe care 2» 


Spre noapte, după toacă, 

Murmurele sc-oprese, să tacă, 

Clopotnița adoarme treptat, din lrepte-n trepte, 
Şi-ncep să se deştepte 

Bufniţe, huhurezi și cucuvele, 


Şi-n cerurile sfinte luminile din stele, 


165 


TECLA 


Pa poarta incâisorii a intrat 

Cenvoiul adunat 

Al celor prinşi boinari, de prin oraş. 

Doi câte doi, ua prins şi un ostaj. —- 

De la o vreme-ncoare, suspecjii, strinsi grimadi, 
De osteneli şi foame sînt slabi şi stau să cadă, — 
Cu baioneta-a țeavă şi ţeava puştii-ntinsă 
Pizeşte greu., bhătrină, desculți, şi o «insă 

Se uită speriată, ca o cățea bătută. 

Ciji aai să aibă ? Poate vreo nouizeci. vreo sită 


Era cam pe ia toacă, cam pe ia scăpătâi.- 

— “Aţi întcebat-2, mă, aţi cercetat ? 

Ta-i cu muierea asta şi cine-i şi de unde 7- 

— “Tot intrebăm de-aznoapie. Trăsare, au ciipunâa, 
Mat ca moartea, geme, au vorbeşte, 

Au atie boacă rumâneşte. 

La tog ce-o-ntrebi e „Tecla“, şi pe urmă tace, 
Tesia mereu, şi pace. 

Hirti am scotociţ-o, m-are meam, 


Det cm trese mulie are la ochi un geam. 
Grăleşte rar pi cu accent : e cărturar. 

Zice-n siirşit : — «Bizar îm 

ŞĂ caD voce cântăreaţă, de artist : 

— + Orice suspect ca ăştia-i spion ori comuniste, 


166 


Dă erbimul să ce. gesprindi læ- celmis, 700%. 

— -Măsaţi-o. pe bătrână, să. mä. iertati că fresa 
Adăngă. soldatul, — Tăsați-o lingă mtas 

Băraca e boluavă, s abia de se mai ținem 


Cu şavăială dulce o ia usor de mină. 
$i-o-mdeamnă să-nţelează. pe bhăirină : 

— Fii bună, te-as ruga frome, A 

51 pume-te acilea fos. 

Na-i îucru de rusine. nu- Sie miejo fami, 
Că ai putea sherni fii Şi maaro.» 


FACEREA LUMII 
BALET PE ŞAPTE SILABE 


[1931] 


Cind a fost, la început, 

Nu era nimic făcut. 

Lumea toată era goală, 

Ca o tidvă, ca o oală. 

Era noapte peste tot, 

Ca-n cutia cu compot. 

Era ceaţă, 

Ca-n borcanul cu dulceaţă. 
Și tăcere, 

Ca într-un birdău cu miere. 


Pe atuncea, Dumnezeu, 
Singur, o ducea cam greu, 
Ar fi vrut să vadă soare 
Că apune şi răsare 

Şi să stea întodeauna 
Măcar de vorbă cu luna, 
Ar fi vrut şi el, săracul, 
Să asculte pitpalacul, 
Ciocîrlia, pițigoiul 

Si cimpia cu cimpoiul. 
Dar în noaptea asta chioară 
Nu era o cioară! 


N-avea nici pe cin' să certe 
Şi n-avea nici cui să ierte, 


168 


Pentru că, vedeţi, 

Nu erau băieţi; 

Nici mici 

Ca nişte pisici ; 

Nici mari 

Ca nişte ștrengari. 

Si nu erau nici rochite, 
Adică fetiţe, 

Cu zulufi şi cosițe. 
Seara,-ngenunchiat în pat, 
Nu era nici un băiat 

Şi nici-o fată 

Cu rugăciunea ncînvăţată. 


Pentru ce ? Pentru că zic: 

Nu era încă nimic! 

Și, de bună seamă, 

Cum ar fi fost ceva fără mamă ? 
Fără mamă şi fără tătuc 

Nu se poate face nici-un papuc. 
Şi nici bomboane şi jucării 

Nu erau. Fincă nu erau copii, 
Dar Dumnezeu s-a pus 

Să lucreze cold, sus. 

A iuat o foartecă odată 

Si hirtie neliniată, 

A luat un ghem de sfoară 

Si i-a dat drumul afară, 

Din cer în mare, 

Şi scoase soarele cît o căldare, 
A luat clei și pap 

Şi a făcut un crap. 


169 


i pe lingă clei 

A iunat o pungă cu scintei, 
Bi tăcu şi luna 

gi stelele, una şi una. 


Căci, uitasem, pasămite, 
Nişte foarfeci ruginite 

i nişte materiale, 

Nişte rmucavale, 

Nişte cocă, niște gtonratoace, 
Nişte praturi, cu care Sfinția-Sa n-avusege ce tace, 
Bi cam fără ca să vrea 
Făcu omul după stea, 

Zăcu struguri pentru om, 

fi așa, pom lingă pom, 
Flori cu flori și ape-n ape, 
Tatul gata tu aproape. 
Dumnezeu lăcu, Vasile, 
Lumea toală-n șase zile, 

Fi după trei săptămîni 

Be frecă pe mini, 

Mulțumit 

Că a isprăvit. 


Nlitam-nisam, 

Omul s-a numit Adam. 
Adanr era cirn 

Ei scurt cit o coadă de tir», 
Eva, cam peltică, 

Nu putea să zică 

Nici Petrică, nici Costică. 
Zicea sticlă-n loc de strică, 
Zicea flicâ-n loc de frică, 


re 


Zicea chic-n ioc de serie, 
Zicea cate-n loc de carte, 

Şi ectie, nu hirtie, 

Şi ace cu rmângălie, 

Și chion, şi nu creion, 

Şi nu putea să zică nici Ion, 
Şi Adam sta supărat 

Că vorbea cam scilriai, 


Cind vorbim şi povestim, 
Ca să lămurira, 

Băiatul și fata 

Erau de trei zile gata, 
Erau mici, 

Însă voinici, 

Rumeni, fuji şi doləfani 
Ca la cinci sau șase ani. 
Tinindu-se-n livadă 

De mină, ca să nu cală, 
Numărau mereu pe deşie 
Ce au şi ce mai lipsește, 
Căci fiecare simţea 

Că îi lipseşie ceva, 

Şi ce lipsea nu ştia. 

Ştiţi că toi eu am ghicit 
Şi vă spui ce le-a lipsit, 
N-aveau cu ce să se joace: 
Fincă n-aveau dobitoace, 


Dumnezeu şi el uitase 
Să le facă-n zile şase, 
Dobitoacele, 

Dar păstra cojoacele, 


Al 


Copcile, tiparele. 

Puse degotarelc, 

Puse aţă-n ace 

Și-ncepu să facă dobitoace.., 


% 


Ca să se afle în treabă 

Regizorul mă întreabă : 

— “Povestirea se pricepe ?» 

Eu răspund că se pricepe, 

=— “Bine! piesa poate-ncepe !» 
(Bătaie de gong.) 


Bitu gengul de trei ovi, 
Micilor ascultători ! 

Și stinscți acum lumina, 
Că s-a ridicat cortina, 


— «Bine ! zise Dumnezeu, 
Să se-nceapă lucrul meu, 
Am făcut cu voi contract 
Ca piesa să fie într-un act.» 
— «Să vie salaorii: 
Bărbicrul, croitorul, 
Voyvsitorul 

Şi toţi actorii.» 


Şutaţi-o-acum cu-neelişorui 

Ca să auzim ce spune croitorul. 
Amice, 

Uite croitorul ce zice: 

— “Sint croitor de ștofe mai 

Si stric costumele noi. 


172 


Cine 

Nu vine 

Să-l dreg ia mine ? 

Cui doreşte o părecbe, 

Îi fac numai o ureche. 
Ceri o coadă şi-ţi fac trei 
Ca să le porţi cum vrei. 
La patru labe, un client 
Arc-o labă supliment.» 


Amice, amice, 

S-auzim bărbierul ce zice: 

— «Sint bărbierul!! Am onoare ! 
DNuşteriii mei au toţi patru picioare, 
Eu fac mustăţile la lupi, 

Cind vrei să-i pupi. 

Tund cu masina girafa 

Şi-i poirivesc toată ceafa. 

Toată pădurea se rade la mine: 
Rad ieftin și bine, 

Eu sint ăla care 

Perii veveriţeie pe spinare — 

Şi încovoi cu cleşte calde şi reci 
Zululii eoarnelor de la berbeci.» 


Acum, amice, 

S-auzim vopsitorul ce zice: 

— “Hu lucrez cu bidineu, 

Cu pensulă ni vopsen. 

Am înmului lu maro 

ŞI am spoll, din sure 

Pina zare, 

Toată faca bolților ruprinsdloura, 


179 


Euecatărul de poleială 

L-am lipit cu o serobială 

Şi l-am pus în cuiburi de beteală. 
La pisici 

Le-am făcut ochi de aur mici, 

Pe raci 

I-am pus în piele de draci. 
Lăcustele 

Si-au strîns fustele 

Si au trecut prin verdeață, 
Încondeiate cu vopsea de izimă-creațăee 


Cei trei lucrători 

Au muncit. din noapte pină-n zarf, 
Și din zori în noapte 

Alte zile, şapte. 

Și s-au inţeles să nu stea 

Decit atunci cind s-o putea. 
Unul şi-a scrintit pictorul, 

Însă a venit croitorul, 

L-a cusut şi l-a-ndreptat, 

Bar bărbierul s-a tăiat: 

Bun băiat, dar prest. băiat! 

E stingaci, girn sus și-re jos, 

Și duce briciul pe dos. 
Vopsilorul are daruri din belșug, 
Dar suferă și el de beteşug : 

Be uită pieziş, erweis, 

Un ochi la fžină, 

Al ochi la slănină ; 

De unde i s-a tras 

‘á s-a minjit pină la nas, 


174 


Dar nu-i nimic: 

Cu un pic 

De benzină 

O să-i iasă nasul la lumină, 
Căci, deşi au terminat, 
Meşterii încă nu s-au spălat. 


Bun fea Bua delot i. 

Uite-l că vine și Dumnezeu inot 
Prin norii albi de trandafiri, 
Dimprejurui sfintei sale minăstiri, 
— «Eu am fâcui 

Tot ce-am putut, — 

Zise Dumnezeu, — 

A fost destul de greu, 

Mi-aduc aminte mereu, 

Dar ce făcurăţi voi 

În şapte zile noi, 

Vreau să ştiu. 

Am venit să vă scriu.» 


Meşterii-au răspuns : 

— “Am cusut, am vopsit şi am tuns, 
Împărate, 

Fiarele sint adunate 

De irei nopţi şi jumătate, ` 

Însă stau nebotezale, 

Am făcui copite, coarne, 

Am făcut lină şi carne, 

Cozi şi blănuri de cojoace, 

Dar copiii vor cu ele să se joace, 


175 


Si nu mai au răbdare 

De aşteptare. 

Adam se strimbă la noi 

Şi dă cu cite un pieiroi. 
Eva dă cu tifla şi ne-njură 
Prin bătătură. 

Ce sintem noi de vină 

Că s-a făcut lumină 

La tine în vitrină ? 

Dacă le dăm jucăriile toate 
Nebotezatc, 

Le-amestecă şi le încurcă. 
Viţeiul o să semene a curcă, 
Şi curca o să capete copite, 
Si din talmeş-baimeşul de vite 
Cine știe ce-o să iasă 

Pe lingă casă, 

Te-ai gindit, Măria-Ta, 

Ce numo lc putem da ?» 
— «Mă gindesc, 

Mă răcuîndesc 

Şi cred că să nimeresc, — 
Zise Împăratul Ceresc, 

Am adus dicţionare, 
Lexicoane și vocabulare, 
Să vedem cum se schimbă 
Dintr-o limbă-ntr-aită limbă. 
Cinc-l ăla din urzici ? 

De lîngă chirpici ? 

Sapte sute nouă ace, 

Veniţi încoace ! 

Cind îl întore 

Seamănă a porc... 


176 


Iz 


Tu ai să măniînci furnici 

Și te-am botezat arici ! ` 
Ai ceva de zis ?» 

Nu zice nici pis, 

-— <Domnul care zugrăveşte : 
Numele sc potriveşte 2» 

— «Nici nu se putea 

Să il cheme altcumva, 

Prea uşor se sperie 

Și parcă-i o perie» 

— «Unge-l cu răşină 

dă-i drumul în grădină» 


«n 
ri 


— “Văd în florile de mac 
Un capac pe ali capac, — 
Zise Sfintul Împărat. — 
Dabitocul pare cam ciudat, 
Are cap ca puii de găină, 
Ce-i cu tine, jivină ? 

Ce să fie această drăcie ? 
Ramă de fotografie ? 

Are o croială 

Ovală 

Şi la coadă-i cu cîrlig.» 

= <Bizdiganie — strig — 

De cauciuc sau de pingca, 

Dorim a te vedea.» 

Prin buruieniște 

Ea începu să miște, 

Atunci, cu vocea lui cea groasă, 

Zise Sfintul; — «Tu să fii broasca ţestoasă. 
Vom îngriji at'dată 


117 


Şi de broasca ceealaită, 
Dezbrăcată, 

Ia-o şi trinteşte-o-n baltă 
Unde-o fi apa mai caldă.» 

= «Melci, melci, 

Codobelci, 

Scoateji coarne boierești, 
Melcule, pe unde ești 2» 

= “Cine-ntreabă ?» 

Are treabă, 

S-a suit pe-un fir de iarbă: 
Vrea s-ajungă mai degrabă. 
Are nouă săptămîni 

Să sosească la salcîmi. 
Dumnezeu printre stutișuri 
Zări nişte luminișuri, 

— <Du-te tiriș-grăbiș, 

Pină Ja luminiş, — 

Zise rimei răsucite. — 

Şi vezi de trimite 

Ştiri nemeșteșusite : 

Ce fel de foc 

Stă acolo pe loc 

Şi nu arde? Le vezi ? 

Sint cînd albastre, cînd verzi, 
Sint parcă vreo cincizeci 

De flacări încremenite și reci, 
Ca nişte zmaralde, ca nişte safire 
Cu raza subţire...» 

— «Doamne, — ziseră ucenicii, — 
Eştia sînt licurăcii.., 

iu care se joacă noaptea piticii... 


178 


(Se-aude cobza : zdrang ! zdring |) 


Nu pune mina, Doamne, că se sting... 
— «Au mai rămas, Împărate, 

Florile astea nebotezate, 

Care zboară tot prin flori... 

Cite două surori, 

Cite doi frăţiori, 

De catilea pestriță... 

Uite-i, s-au lăsat pe-o crăiţă, 

VUite-i, s-au mutat pe-o. muşcată, 

Şi moţăie pe-o garoată bălţată ; 

Cum să botezăm aceste începuturi ?....t. 
— «Haide, să le zicem fluturi... 


Şi așa, rind pe rind, 

Toate s-au numit. din. gînd... 
Şt cum ne-am îndatorat, 
Actu-ntii s-a terminat, — 
E tirziu și ni-i cam lene: 
Vine Iene pe la gene... 


Si un glas veni din lună, 


Şi vă zise: — «Noapte bună». 


CĂRTICICĂ DE SEARĂ 
[1935] 


CUVINT 


Vrui, citilorule, să-ţi fac un dar, 
. Q carie pentru buzunar, 

O carte mică, o cărticică, 

Bia slove am ales micile 

Şi din înțelesuri furnicile. 

Am voit să umplu celule 

Ca suflete de molecule, 

Mi-a trebuit un violoncel : 

Am aies un brotăcel 

Pe-o foaie de trestic-noustă, 

O harpă: am ales o lăcustă. 

Cimpoiul trebuia să fie un scatiu, 

$i nu mai ştii... 


Yarmece aş fi voit să fac 

Şi printr-o ureche de ac 

Să strecor pe un fir de aţă 
Diicşorata, subțiaia şi nepipăita viață 
Pină-n mina, cititorule, a dumitale. 


Măcar citeva crîmpeie, 

Măcar o ţandără de curcubeic, 
Măcar niic scamă de zare, 

Niţică nevinovăție, niţică depărtare, 


180 


Eo III ca 


Aş fi voit să culeg drojdii de rouă, 
Într-o cărticică nouă, 

Parfumul umbrei şi cenușa lui. 
Nimicul nepipăit să-l caut vrui, 
Acela care trăsare 

Nici nu ştii de unde şi cum. 


Am răscolit pulberi de fum... 


ORA RECE 


Treci peste tine, ca peste un drum închis, 
Şi nu spune cine te-a trimis, 

Treci prin pirul negru și bălăria groasă, 
Ca un ciine care se-nioarce acasă. 


Să nu-ţi pierzi lacrima. Păstrează, 

O să fie nevoie. Drept înainte, inima trează ! 
Piteşte-te. Cineva o să bată 

La uşa, pe dinlăuntru încuiată, 


Să nu răspunzi că eşti bolnav de vreme. 
Cintă. O să asculte, o să te cheme — 
Ora c umedă şi rece — 

Şi o să plece, 


t81 


a aa, a 


MĂ UIT 


Mă uit în cer, mă nit în pănraînt. 
| M-am întrebat cine sînt. 

| Ginduri se duc, vin 

Din vint, din senin, 

Ca niște pasări rotunde. 

Încotro ? De unde ? 


Glasuri mă strigă cu nume străine. 
M-aţi chemat pe mine ? 

Sini cu cel căutat ? 

Mi se pare că vîntul s-a înşelat, 


Cite puţin sînt dator 

Fără să-mi fi dat nimic, tuturor — 

Și lemnului uscat, și bălții stătute, 
| Și florilor, şi pietrelor, şi vitelor bătute, 
i Şi oamenilor din răstignire, 

Cu ce să plătesc nefire și fire ? 


Sîngele meu nu-i al meu. 

Mi-e teamă să zic «mie» şi să zic «en», 
Cu ce fel de drept 

Mi-aș umfla birnele din piept 

Și mi-aş întinde pe zarea 

Toată, spinarea ? 


Ce martor aș întreba 


Ca să-mi răspundă întrucitya 
Măcar dacă sint ? 


182 


Mă tot uit în cer, mă tot uit în pămînt, 
În baltă şi stuh 
Şi adînc în văzduh, 


DE PAȘTI 


La toate lucarnele şi baleoanele 
Au scos din cer îngerii icoanele 
Şi-au aprins pe scări 
Candele şi lumînări. 


Orașele de sus, în sărbătoare, 
Au întins velinţe şi covoare 
Şi ard în potire 

Mireasmă subțire, 


Şi din toate ferestrele odată, 
Mii şi sute de mii, 

Heruvimii fac cu mîna bucălată 
La somnoroșii noștri capii, 


183 


CINTEC DIN FRUNZĂ 


O să-ţi spui un basm cu copacii goi 
Care ţipă noaptea în vale la noi. 
Cuiburi de cioci, 

Veverițe flămînde, melci betegi în găoci. 
Valcea se vaiectă toată 

Şi tu n-o auzi niciodată, 


O să-ţi spui... Mă frămiînt pe moșie, 

Cit mi-e de dragă nimeni n-o să ştie, 

Aş vrea să fiu mai mic, să fiu vrabia ei bucuraţă, 
[i sînt ca un copil şi-i sint ca un tată, 

Şi-i sînt ca un rob şi ca un stăpin, de rob ce-i sir 
Tu nu vezi crimpeiul ăsta de cer şi pămînt. 


O să-ţi spui multe poveşti. Ai s-alegi. 
Dar pe nici-una nu ai s-o dezlegi. 


PLOAIE 


N-am auzit-o, parcă, de mult... 

© ascali. 

Năduşeala nopții curge pe geamuri. 
Piouă-n golurile din ramuri. 


104 


Aş voi să găsesc o asemănare 
Şi caut în zgomote și murmure, 
în viori, în naiuri şi ghitare 
Ecoul nedesluşit şi turbure. 


Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopţi în fund, 
Şi din noapte-n noapte, nopţile urzite 
Cern ploaia ca nisipul mărunt 

Nişte site, 


Gindul. ajuns în flacăra lui de ploaia lirzie, 

Se face palid și descreşte ca o făclie. 

Fercastra e cernită de un fag 

De carc-alirnă noaptea neagră, toată, ca ua siti? 


Nu-i şuierul săbiilor ce se ascut 
Și-al spadei cioenite de scut. 
Nu e bătaia inimii. Nu-i 
Turnul și ormnicul lui 

fa care timpul colinse. 


E parcă sufletul tuturor oștilor învinse, 


MAICA SCINTILA 


Mina Maicii Scintila de la uşe 
Ti moale ca o minuse. 

Ochii lungi ai cuvioşici-sale, 
Ca nişte migdale, 


185 


Cu pleoapele apropiate 

Dorm pe jumătate. 

Sîngcle candelei obrazului e de undelemn, 
O Madonă de majolică. Un crucifix de lemn. 
Un suris de inger întristat 

A trecut, i-a zburat 

Ca o columbă, pe dinainte. 

Pasul, nesimţit în veştminte, 

Vrea tot mai încet să o ducă, 

Imaierial şi lin, de nălucă, 


Florile și fluturii au rămas într-un vis 
De stingere în aghiczmele din Paradis, 
Nimic nu mai luceşte şi cîntă. 

De dincolo de zarea sfîntă 
Bc-aude-abia corul cetelor sfinte 

Cu peruci de aur şi cu încălțăminte 
Uşoară, de catifea stelară. 


Maica Scintila înghiaţă, 

La usa şcolii de o viaţă, 

Descuie şi încuie, deschide şi inchide 
Cu chei palide şi livide. 

Cunoaşte toate domnişoarele mititele 
Care poartă pe Ilrislos între mărgele, 
Şi pe cele care s-au măritat, 

Cu diplomă şî certificat, 

Maica mai descuie uşa din coridor 
Fetelor feiiţelor, 


Maică tristă, maică suavă, 


Eşti bolnavă 
De seninătate şi slavă. 


186 


MIERE ȘI CEARĂ 


Fetele, albinele, 
Au furat sultinele, 
Tärina de soare, 
De pe flori uşoare, 
Pulberea de lună, 
De pe mătrăgună, 
Serumul de şotran, 
Nea de măghiran, 
De pe izma-creaţă 
Broboane de ceaţă, 
Lină de tămiie 

Şi smirnă, moliie — 
Soiuri de lumină 
Făculă făină. 


Li se-aștern ca pinzele 
Toate dupăprînzele, 
Şi la toate ceasurile 
Trimbele, ațlasurile, 


Cred că va-ncăpea 
Într-un stup şi-o stea, 
Care a venit 

Şi s-a rătăcit 
Dintr-un roi de sus. 
Şi care diseară 

E miere şi ceară. 


187 


man E IRA a a a 


BĂŞICA DE SĂPUN 


— -O să-ţi povestesc din cer», 

Zise umbrela din cuier, 

— “Eu aş vrea ceva să spun 

Din azur», zise bășica de săpun, 

— «Am și cu un cuvint, — 

Zise răzătoarea de ciubole, — despre påmint», 

— -Despre lumină n-am isprăvit», 

Zise dintr-o cutie un chibrit, 

— «Cind o să vorbesc şi cu, — 

Zise tigrul de cirpă, — tremură cerul cu Duranezeu», 


— «Nu mă siliţi, încă nu m-am vărsat», 
Zise paharul de apă, gol şi crăpat. 

— “Glasul mi-l voi ridica 

Profetic», zise trimbiţa de tinichea. 

— Sint cu zăvor și cu cheie», 

Zise nasturele care se descheie, 

— virful meu fulgeră și străpunge, — 
Zise lancea de mucava, — unde-ajunge». 


Foate aceste obicete minunate 
Vitaseră că sint imitate. 


HAR 


Iinbrăcaţi în straie de iască 

Sint gata cartofii să nască, 

S-au pregătit o iarnă, de soroc, 
Cu cîriiţele Iaunloc, 

Cu întunericul, cu coropijniţa şi rimele, 
Şi din toate fărimele 

Au rămas grei ca miţele, 
Uwmtlindu-li-se ţiţele, 

Auzi ? 

Cartofii sint lehuzi. 

Ascultă, harul a trecut prin ei 
Virginal, candid şi holtci, 
Dummnezeieşte. 

Cel-de-Sus şi din veac bincvoieşia 
Să-și scoboare sfintele scule 

Pină la tuberciile, 

Şi pentru negal cartofilor cald 
Face descîntece, ca pentru zmaral 
Într-o noapte 

Li s-au umplut straiele cu lapte 
Ca să-şi hrănească un pui 

Yn fiecare vîrf de cucui,. 


189 


VACA LUI DUMNEZEU 


e prin virful pomilor 
A. venit o boabă-n zbor 
De cafea, 

Năelăită în perdea: 
Dumnezeu cînd i-a făcut. 
Finţa din scuipat şi lut, 
Cu. o pensulă de zdreanță 
A vopsit-e cu faianţă 

Şi i-a pus ca din greşeală 
Două coji: cu căptuşcală 
În spinare, 

Ca să: zbeare, 

Şi aproape în zadar 
Patru punate, ca de zar. 
Se gîndca atunci că nu-i 
Greu să lie vaca lui. 


Ca un nod de broderie 
Neagră şi cărămizie 
Care mișcă și se zbate, 
S-ar-necat pe jumătate 

În nemărginire-albastră 
Din fereastră. 

Şi tindcă răsar în aţă 
Stelele de dimineață, 
Crede că din zare-acincă 
Luna vine şi-o mănîncă, 


Şi se-aşcază liniştită 
Ca să fie înghițită. 


E90. 


` DOMNIȚA 


*rinţesei mici fi pare bine 

Că stăpîneşte tara de albine, 
Cetățile dintre răchitele-arginţii 
Noroade au cu sutele de mii, 

Şi mina-i cit o floare 

Cirmuicște dulce zeci de popoare, 


Ca să le placă 

În in se îmbracă 

Şi se stropește cu fum 

De parfum, 

Îimpresurală de un văzduh de boare 
De levănţică şi răcoare, 


Prinţesa mică-i bucuroasă. 

Prisaca sună ca mitrmurul de coasă. 
Fazgurii sînt grei 

în buricele moi ale degetelor ei. 

In urzeala miilor de găuri de celule 
Aşteaptă-ncovoiate larvele minuscute 
Să se trezească și să-i zboare 

Pe umeri, pe gulere, pe eingătoare. 


A venit o solie 

De o mie 

Să-i cînte la ureche 

Ruga bălții veche, 

Piinea ei cu povidlă şi unt 

O înconjoară zborul trintorului, mărunt. 


191 


a e 
N 
t 


| Pe cafeaua cu lapte 
| Au täbärit şapiezeei şi şapte, 
Şi roiurile avide 
| Be imbulzesc la felia de cozonac cu stafide, 
| 


| ZĂBAVĂ 


Săgetătoarea căutătură 

Se mai zărește pe firimitură, 
Subt canapea şi clavecin, 

A vultărului de caolin. 


j Pasărea aspră, de Tăric, 
S-a sfărimat ca o farfurie. 
Păcaţ că din cioburi şi spărturi 
Nu se pot lipi şi face vulturi. 


Plingi după bijuteria spartă 

Ori tă cum vrei, sau blestemă, sau iartă. 
Dar dind clavecinul şi canapeaua-n lături, 
Vine noaptea ! grăbeşte-te să mături. 


` 


CÎNTEC DIN FLUIER 


Inima mi-e drumul cu ploile, 
Mi-e drumul cu praful şi oile, 
Drumui sterp dintre copaci, 
Mi-e via strimbă pe haraci, 
Mi-e satul cu ciinii, mi-e bătătura, 
Cenușa din brazde şi arătura, 
Mi-e cireada care paşte pămînt, 
Mi-e cîrdul de ciori din vînt, 
Mi-e bivolul sculat din noroi 

Cu capul greoi 

Şi care se uită în golul mare. 


În toate inima bate şi trăsare, 
În pruncul tăvălit de lingoare, 
În slăbănoagele lui mădulare, 
În stolul de muşte 

Tăbărite să-l muște. 

N-am iaz curat 

De adăpat, 

Vitele mele-n pășuni 

Rumegă tăciuni şi rugăciuni, 
Caut izvorul cu undele noi 

Şi sorb din borş de noroi 
Mocirlă şi zmire. 


Mi-e inima şi-n cocostire 

Şi în săgeata-i vinătă din cer, 

In fierăstrăul de fier 

Al mărăcinilor de pe mormintele pustlet, 
In şoarecii de cîmp ai stihiei, 


193 
13 — T. Arghezi — Versuri, vol. 1 


In viespe şi a tăun. 
Cintecul nu e bun, 
Cuvintul e oftat, 
Braţul tărăgănat, 
Moleşită aripa. 


Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa, 


HAIDE 


Dacă ochilor tăi lc-ar plăcea 
Nevăzutul şi ncştiutul, ai putea 
Veni la mine, parcă, 

Şi te-ai lăsa primejdici din barcă. 


Și nu te-ai mai gîndi la nimic, 
Nici la petecul tău de viaţă mic, 
Nămolurile tainelor toate 

Zac în mine răsturnate, 

Luntrea tirită de cle 

Se lovește de nuferi şi stele, 


Intr-o limbă barbară 

'Ți-aş spune povești dintr-o ţară. 

Vorbele, ca o ţărină 

Din şesurile ei ţi le-aş presăra pe mină, 


Şi-n lacrimi se vor trezi 
Apele ţării dinspre miazăzi, 


Ascultă : riurile-i trec prin mine. 
Le auzi tu destul de bine? 
Ascultă : grăieşte cucuruzul. 
Priccpi creșterea lui cu auzul? 


Uite-n livadă stupii, 

Uite-n vitore lupii, 

Uite cerbii, 

Uite firul ierbii, 

Vezi 

Herghelii, stoluri, turme, cirezi ? 
Toate ale mele sînt și de mine ţin, 
Tot ce nu-i al meu şi e strein, 
Din perinile munţilor, la riul lat, 
Dumnezeu şi-a aşternut pat 

Şi s-a culcat, 


ORA TIRZIE 


Stăi, călăreț ! 
Întoarce-ţi calul semeţ 
Fă un ocol şi lasă — 
Yecia e mare, deasă, 


Ai pierdut-o, Ce-ai făcut ? 

Tu n-ai ospătat, calul n-a păscut. 
Ai căutat Steaua Polară. 

Te-a aşteptat aci pină-aseară. 


Bine! Daţi fuga. Iute ! 
Mai aveți cîteva minute, 
Aţi intrat 

În lumea numărului pătrat. 


Vi e foame, vă e sete, 

N-aveţi potcoave, nici ghete, 

Dar piinea s-a mincat, apa s-a băut... 
Aţi întirziat un minut. 


De cind aţi plecat 

Nu s-a mai secerat, 
Cuptoarele s-au stins. Vetrele 
Au îngheţai cu pietrele, 


Apele, oamenii, vitele, 

Piinile, străchinile, cuţitele, 

Cu toate lucrurile de aramă şi fier 
S-au înălţat într-o noapte la cer. 


196 


TRANSFIGURARE 


Cu toate că i-am spus că nu vreau, 
Mi-a dat noaptea-n somn să beau 
intuneric, și am băut urna întreagă. 
Ce-o îi să fie, o să se aleagă. 


Puteam să știu că-n zeama ej suavă 
Albastră-alburie, era otravă ? 
M-am îmbătat ? Am murit ? 
Lăsaţi-mă să dorm.. M-am copilărit, 


Cine mai bate, nu sînt acasă, 
Cine întreabă, lasă... 

Cui mai pot să-i ies în drum 
Cu sufletul meu de acum ?.., 


LOGODNĂ 


Vrei tu să fii pămîntul meu 
Cu semănături, cu vii, cu heleşteu, 
Cu pădure, cu izvoare, cu jivini ? 


191 


Vacile ne vor aduce ugerii plini 
Şi vor mugi la poarta noastră 
De salcimi cu floare albastră, 


Nevăstuicile se vor juca în ogradă 
Cu purceii şi cu rațele, grămadă. 


Puii de borangiec 
Vor număra meiul cu bobul mic 
Şi vor tugări ţințarii, 


In faţa prispei vor tremura arţarii 
Pestriţi şi va cînta cocoșul, 


Vom aduce florile cu coșul, 
Din nuiele de răchită 


Vom face împreună zestre împletită. 


ȘI din lina oilor, 
Culcuşuri pisoilor. 


Vrei tu să fii grădina mea 
De iarbă-mare şi de catiiea ? 


198 


MIRELE 


Păşunea mea tu să fii 

Cu păpădii. 

Eu să fiu boul tău alb şi nevinovat 
Care te-aş fi păscut și te-aş fi rumegat, 
Pe inserate, 

Pe copitele îngenunchiate. 

In jugul braţelor tale 

Aş urca greul cerurilor goale 

Şi munţii lunii pînă-n pisc. 


Am rămîne în lună, pe disc, 
Să arăm văile de tibișir, 
Să semănăm lămiiţă şi calomfir, 


Culcă-mi-te trindâvă pe coarne, 
Fă-te jugul meu de carne, 
Stăpina mea, frumoasă ca aurul, 
De care tremură taurul, 


ÎINGENUNCHIERE 


Tu miroși ca marmura și apa din fîntînă, 


Ai scos din uitare o mină, 
Te-ai deșteptat cu genele dese 
Peste minunile puţin înţelese. 


199 


Vino să te ascund în trestii şi papuri 
Pină-or sosi hainele din cufere şi dulapuri, 
Panloiii înalţi 

Cu care-ai să te-ncalți, 

Civrapii de sticlă de mătasă, 

Horbota moale, cămeșile fumurii de acasă. 
Miinite mele vor să te-mbrace 

[n aromate, calde proinoroace, 


Cu cireşe la cercei 

Să mergem la purcei. 

Să dăm vitelor tăriţele 
Muigîndu-le ţiţele 

în ciubere. 

Dă-mi mina ta fără putere 
Cu finul de-a valma, 


Taurul vrea să-ţi lingă palma, 


MIREASA 


Ochii tăi s-au pus pc slove şi cuvinte 
Ca nişte albine albastre, însetate de mirodeniile sfinte 
Şi zugiad mierea cărţii s-au îmbătat cu ea. 


200 


Halucinata ştiinţei, vino în grădina mea, 
Unde busuiocul a crescut ca brazii, şi măceşii 
Zgirie simburii sînului prin inul cămeşii, 


Pămintul umblă după tine să te soarbă 

Cu viriuri boante de iarbă oarbă, 

Din sîngele tău biut şi din sudoare 

Pot să iasă alte poame şi feluri noi de floare, 


Vino. Dinainte iti voi desface pelinul şi romaniţa 
Pe care le coace arşița, 

Cu braţele şi pieptul voi despica poiana 

Şi buruiana. 


Voi ridica viţele fragede cu ghimpi de mărăcine 
Ca nişte omizi lungi, lipite de tine, 

Te voi strecura ca dintr-o plasă, 

Dind foile şi umbra de o parte, 

Cum ai făcut și tu în carte, 

Mireasă ! 


După ce te voi fi trecut şi apărat 

De fiarele mici, de gizele de un carat, 

De şarpe, de lanţuri şi de metale 

Vegetale, 

O să mă laşi să-ţi pui inele de miini, brățări de picioare 
Şi alte veştminie, dogoritoare, 


ZEN 


CĂSNICIE 


Şopirlele verzi şi cenușii, din chiparoși, 
Se uită la tine, şopirlă 

Albă, cum coşi 

Pe mal, cu piciorul în gîrlä, 


Şerpii casei nu te-au mai văzut, 

Oile se opresc, vacile rag. 

Şi măgarilor încureaţi în muște, le-ai căzut 
Cu drag. 


Trebuie să mergem să cunoască 

Tiria, coteţele, grajdul, balta, 

Cine are să le domnească, 

Poftim... Ariciul nostru, pină una-alta, 


GIHICITOAREA 


Ghici ghicitoarea mea, 

S-a pogorit un păianjen dintr-o stea, 
Din Carul Mic, din Carul Mare, 

Pe un fir de cînepă lucitoare. 


Şi nu era păianjen, era păinjeniţă, 
Avea, ca tine, o guriţă 
(Mînca-o-ar mama !) 

Și părul ca arama, 
Ochii ca nişte dude 

Brumate, negre, ude. 


Şi a scos niște picioare lungi 
Din două pungi 

Flutureşti, de mătase, 

Nu prea subțiri, nici prea groase, 
Cu călciie 

Mirositoare a lămiie, 


La şale 

Avea două portocale, 
Şi la sîn (ascunde-le !) 
Ouăle, rotundele. 


Şi, să-mi mai aduc aminte 


Unde să îi văzut şi-un bob de linte.« 


Nu ştiu, am uitat, 
Cu toate că l-am pupat. 


Ghici... 

Am împletit ibrişim cu arnici 
Şi i-am tivit sprincene și gene 
Ca să-ngreuieze pleoapele alene, 
Ghici (mînca-o-ar tata !) 

Cine era fata ? 


203, 


i] 


addenda 


TIMPURI 


Vite-ţi trecutul în paimă.. Fe gindeşti... 
Atitea poveşti — 

Cind le-ai citit, 

Fără-nceput, fără sfirşit 

Şi cu sfirsitul la-nceput ? 

Beamănă măcar a trecut 

Crimpeiele acestea 

Ce par să urzească povestea, 

Icoanele șterse, în care umblă 

O umbră de umbră ? 

Ape fără oglindire, 

Bfoara piraielor subțire 

Care-ntr-o diră se zbate 

Pe păturile otrăvite ale ălbiei uscate ? 
Nisip, cenușe şi Fut 

Sint un trecut ? 


Un ialaz se frămîntă, 

Zzuduie marea frintă, 

Rupe unda și viscolul de alge 

Şi nu se sparge! 

Se îndulceşie, alunecă, se strecoară, adoarme, 


Fără năvală, fără să se sfarme, y 


Hultanui a cerut boabe de singe 
Leagă-i rana, nu i-o strînge, 
Şi pliscului, cînd i se deschide, 


Di-i boabe de stafide, 


FĂCLII 


Făclii şi candele la rind, 

Stinse, aprinse, fumegind, 

Catapetesme, bolți iconostase, 

Acoperiţa cu praf de mătase. 

Cartea veche singură se răsfoiește, 
Învăţată de boantele deşte 

Cu măciulii grele şi groase, 

Ale schivaicilor, la liturghii şi parastase, 


De marginea foilor de jos, 

Treiburicele închinăciunii s-au ros. 

Și au lăsat pe foi 

Foiţe de piele, mai vechi şi mai noi. 
Amestecată cu cafeniile rămășițe de moaște, 
Slova, de multe ori sfințită, greu se cunoaşte, 


Noaptea, cotrobâieşte la strană şi în altar 
Un strigoi de ieromonah cărturar 


205 


Cu faţa şi barba săracă 

în dulamă de aburi. Și, iacă, 

Sînt închiși toţi în anii tăi, în trecut! 
J-ai trăit ? Ţi s-a părut ? 


BĂRĂGANUL 


Ții firea ta de la pămînt. 

Dai tuturor cu jurământ 

Un petec de brazdă şi-o groapă. 

După ce le-ai dat piine şi apă 

Li le iei înapoi 

Şi-ţi hrăneşti buruiana ţăpoasă şi pepenii goi 
îndoit, 

Cu mizgă trăită şi suflet dospit. 


În sufletul tău sufletele lor, 
Ale tuturor, 

Se aştern ca rutăria moale 

În sertarele goale 

Teanc. Năframe, tulpane, barişe 
Cu croiala piezișe. 


206 


Dintr-o viaţă, a rămas curată 

O batistă pătrată, 

Dacă s-o topi și batista, or să rămiie 
În dulap, încuiate, miezuri de lămiie, 
De pelin, de calomfir, de clematiie, 
Plămădite. 


Cind nu mai are limpul nici trup, nici os 
Vintule, îmi cunosc neamurile şi strămoşii după miros; 


O ZI 


Ziua de ieri s-a ţinut după mine, crezind, 
Ca un ciine flămînd, 

Că e legată cu ceva, cu vre o curea, 

Cu vre o frînghic, de viaţa mea — 

Și la o răspiîntie cu statui 

S-a întors, văzind că nu-i. 


S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă 
După ce vremea întreagă 

M-a urmat, pas cu pas, pînă azi 

La amiazi. 


Cine şi-a pierdut o zi cît o viaţă 
S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceaţă. 


207 


PRIVEGHERE 


Nu-nchide ochii, nu adormi, 

Ceasul e pe-aproape, pe-aci. 

Trebuie să treacă. 

Poate cam pe la toacă, 

Poate cam între vecernii și utrenii, 
Cam după amurgul cu mirodenii, 
Pe la greieriș, 

Cind își iveşte din papuri, furiș, 
Luna creasta. 

Cam pe vremea asta. 


la seama bine. 

Ceasul o singură dată vine, 

Bagă de seamă. 

Nu tăcea dacă auzi că te cheamă. 

Spune-i ceasului : — «Ți-am auzit aripa de scrum, 
Cată-ţi de drum», 


Vezi uşile să-ți fie înculate, 
Ferestrele ferecate 

Şi poarta de la ogradă. 

Că or să vie grămadă 

Și sfintele femei, 

Care se vor înălța din călciie citeştrei, 
Cu făclii de ceară 

Pînă la geamuri, ca să ceară 

Trupul tău adormit. 


208 


| 


Strigă : — «Nu-i adevărat ! Nu sint răstignit! 
Dovadă pălmile şi tălpile mele.» 


Şi pune ciinii pe ele. 


SFINTULE 


De cite vremuri ţi-l tot ţii închis 
Nu ştiu ce ai, viaţă, vis, 

Bine, rău, 

În strînsul pumnului tău ? 


Tii în mină fum, cenușe, foc? 
'Ți-am descîntat-o ca pe un ghioc. 
Sfîntule, 

Pămiîntule. 


Nici cînfecul, nici ruga n-au descremenit 
Zaua de granit. 

N-au dezlipit deştele 

Nici dălţile, nici cleștele. 


Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste j 
Care ştie ce este şi ce nu este, 

Dincolo de literă şi pravilă, 

Negură, namilă ? 


209 


Umbi4 omui, vintul şi fiarele 
Să te riciie cu ghiarele 

Vii. 

Nici au simți, nici nu ştil, 


UN CÎNTEC 


Ţesind mătasea, în urzeală 
Am prins fir, din stea, de beteală, 


Ţesind cinepa şi lina creaţă 

Am prins ciîlţi şi zdrenţe de ceaţă 
ta tuiorul de in s-a strecurat 

Una iighei de sînge-nchegat, 

Şi dac-am ţesut cu timpul clipa 
Mi s-a prins în furcă aripa 


Doamne din cer, 

Sint nepriceput ce să cer 

Pe borangic, pe dimie şi pinză. 
Datornicii vor să mi le ia, să le viuză, 


Mai am ascunse două covoare 

Care nu sint pentru feluri de picioare 

Şi nişte cămeşi, nişte fote şi nişte bete 

Care au sînt nici peniru muicri, nici pentru fete. 
Erau peniru trupul nou al Siintoi Mării, 
Pentru cind va trece cîmpul prin bălării. 


210 


Le păstrez la mine, 

însă ca pe nişte odoare străine, 
Le-am muncit 

Dar nu le-am iscusit. 

Le-am lucrat, nu le-am făcut. 

Am îost ca un ostenitor mut 

Care-a grăit şi nu şi-a dat seama : 

Eu am prins numai războiul și seama 


Pot eu, Isuse, răbda 

Să văd deasupra sfintelor odoare 
Crucea ta, 

Semn de vînzare ? 


DE DINCOLO 


Si-a răzimat scară 
Drept, cu coarnele afară, 
Şi s-a suit abea 

Pină la o stea, 

Să-şi facă loc de căpătii. 


Şi ajunse-n ceruri cel dintii, 


211 


Seuturarea frunzelor nu l-a îngropat, 
Vintul nu l-a înecat, 

toghcţul nu l-a-mpietrit, 

fatunericul nu l-a înnegrit, 


În turlele rămase jos 

Ciopotele spinzurau de prisos 
Cu funiiie de pulbere, scufundate 
Ca niște feştiie arse pe jumătate, 
În drojdiiie nopţii uleioase, 


Steaua tocmai scăpărase, 


Slova se isprăvise 

În mucegaiul poruncilor scrise. 
Timpul otrăvit, răzimat de morminte, 
Nu-și mai aducea aminte. 

Se tirau pe pămiînt sufletele, cenuşile, 
La biserici, la case. la toate uşile 

Se chinuia să moară, de şapte 
Nopți, ua copil călcat de noapte. 


ÎNVIERE 


De cind mi-ai paz capul pe genunchi, mi-e bine. 

Nu ştiam că mă voi vindeca de mine cu tine. 

Vorbele, gindurile, împletirile crezusem că-mi ajung. 

Nu ştiam. Mi-au zvicait umerii, au crescut braţele: fusesem 
ciung, 


212 


ETT 


Mi-am simțit coapsele, gleznele, spinarea tari ca un luptător, 
M-am vindecat şi m-am născut, sărutîndu-țì talpa unui picior. 
Fusesem slăbănog, fusesem orb, rătăcit 

Între uragane, miazănoapte şi răsărit, 


Mina îți atirnă-n nisip şi pietriș, 

Lins de valul curmeziş 

Care vine-mblinzit să-ţi pupe unghiile, inclele și-o brățară 
Şi iți aduce daruri dintr-altă ţară, 

Zale rupte, firimituri de coifuri şi de scuturi, 

O poală de odăjdii argintii și fluturi, 


Pentru leacurile din măceşii sînului tău 
Am înfruntat minia lui Dumnezeu. 


Vezi ? Corabia din zare plutește lin, plecată pe sfert, 
Plumbuită ca într-un nămol de cositor fiert. 


Merge marea, merge cerul împovărat de stele. 


Numai corabia şi noi ne-am oprit între ele. 


DRAGOSTE 
Pe cimpul palid, în sulfină, 
Vitele pasc şi rumegă lumină, 


Ramurile, poamele 
Fac mierea, smirna şi toate aroamele, 


213 


Şi  căluşeii cercului cu zodii, 
Curcubeie de jivine şi jigodii, 


Auzi ? Oglinzi și argintări, şi-n ape 
Stă scufundat un clavecin cu două clape, 


Zări de zmalt, văzduh de ceramică, 
Streaşini, un cuib de rîndunică. 
Sprintenul aer miroase 

A răchilă tînără şi a mătase. 


Pămintul dă din el 
Tidve, izmă, musșeţel, 
Boance, piersice, siruguri, 


Rinduri de pluguri, 
Cocorii taie brazdă stearpă şi ară 


Nămolul Tăriilor de ceară, 


i 


Vin turmele, capre, mioarec,,, 


Siăi ! Nu te-nioarce. 
Coapsa la sucilă stă aşa de bine, 
Caidă, lingă mine! 


Ai vrea să-nceapă noaptea ? Vrei? 
Sirînge-mi încet un deget, două, trei, 
Neputincioase, somnoroase, putrede, slute, 
Pe adormite, pe tăcuie. 


“MĂRȚIȘOARE 
[1936] 


—— 


NU AM.: 


Nu am nici picire, nici metale 

Pentru suavele tale 

Diafane frumuseți, 

Adunate din sute de firimituri de vieți, 
Din floare, din rouă, din pasăre, 

Ca nişte mărgele de mei, de porumb şi de mazăre 
Cu acul şi firul. 

Gindul meu ca trandafirul 

S-a întristat, 

Am uitat 

Să culeg şi să opresc 

O strachină din argintul ceresc. 

Mi-l așternuse luna pe masa cu scule 
Şi puteam să fac giuvaere destule... 


Trezeşte-te, haide, din somn și din puf. 
Gidilată-n ochi de un zuluf 
În care bate soarele, 


Fiindcă vreau să ţi le citesc mărţişoarele,e 


215 


SĂ VEDEM... 


Să vedem, ar putea graiurile mele 

Să-ţi vie ca nişte inele, 

Ca niște brățări, ca niște cercei ? 

Încearcă-le. Uite o dată unul, o dată cinci, o dată trei, 
Părechi şi despărechiate, 

Sau odată pe toate. 


Le-am suflat cu zmalţuri de zile, de ore şi de secunde 
Şi le-am făcut rotunde: 

Cristale ca piatra acră şi ca sarea de lămîie, 

Neputindu-le face tămiie 

Şi scîrbit de diamante limpezii și lăcii. 

Uite, de pildă, unul în chipul crucii, 

Ar pune un semn turbure de lumină 

Subt bărbia ta de fată creştină. ` 

Altul îşi agaţă de aţă 

Gogoloiul de ceaţă. 


Să vedem, din atita sărăcie, 
Să vedem, nu se ştie, 

Ce ţi-ar veni mai bine, 
Lucrurile goale, lucrurile pline, 
Grele sau uşoare ? 

Căci toate sînt mărţişoare. 


216 


FRAGEDA 


Nu îi fie de deochi, 

Ce frumoasă-i fără ochi! 
Tivul pleoapelor se coase-n 
Ferfeniţe de mătase. 

De cînd s-a uitat în stele 
I s-a prins bezna de ele. 
Dintr-un lunecuş cu pana 
I s-a-ncondeiat sprinceana, 
E tot pana care scrie 
Fluturii din păpădie. 

A luat gura ei tipar 

Parcă de la nenufar : 

Ce i-a spus visul ascuns, 
De-a şoptit şi i-a răspuns ? 
Nu ş'cu cine seamănă 

Că îi pare geamănă : 

O să mă silesc să caut 

A ghici pe nai și flaut, 


Între perine şi pături 
Mina-i stă pe-aci, pe-alături. 


Pune-i degetare 

Cite-o sărutare, 

Umblă-ncet, ia-i mîna-ncet, 
Multă-i-o încet, 

Să nu se deștepie... 

Şi-n cuprinsul pălmii drepte, 
De zîntii de marte, 

Pune-i mărțișor o carte. 


217 


CUVINTE STRICATE 


Toate 

Cuvintele mele sint întortochiate 
Și s-au îmbătat. 

Le vezi ? Au căzut, și s-au sculat. 
Au vrut să alerge şi să joace, 
Dar beţia le-a prăvălit încoace. 
Nu mai ştiu ce spun şi îs 
Bolnave de ris. 


S-au stricat cuvintele mele ! 
Umblă prin mocirle cu stele 
De cositor 

După un mărţișor, 

Și-ar voi să culeagă roade 
Fisiicite şi neroade 

Din sălcii nici verzi. 


Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi, 
Să nu le mai spuie agale 

Buzele tale, 

Să nu le mai cînte cumva 

Vocea ia 

Şi pe cobză deştele. 


Huleşte-le ! 


218 


NU E 


În cutia de sidef şi aloi 

Au venit podoabe noi, 

Lăcuste, păianjeni, brotăcai. 

Nu te speria de ei. 

I-am încremenit în stihuri blajine. 
Ca să te gătească pe tine, 

Stăpină, 

Şopirla-i pentru glezna de la mînă, 
Iar şarpele pentru grumaz, 
Fetişcană de atlaz — 

Şi pentru şoldul dumitale, de vioară, 
Domnişoară. 


Te rog a mă ierta 

Dacă-ţi zic şi tu şi dumneata 
Şi dacă din cuviinţă şi de frică 
Mintea mi se face peltică 

Şi uitucă mi se face, 


Chihlimbarul ăsta-i o răgace. 
Matostatul e un cărăbuș 
Prins acuş. 


E adevărat ? Nu-i adevărat ! 
Gingăniile au cam întîrziat, 


219 


Şi cutia de lemn de aloi 

S-a întors din dram înapoi, 
Pe spinarea furnicilor 

În hamul și hăţul panglicilor 


Bună-dimineaţa, duduie ! 
Uite-l mărțişorul : nu e. 


HORE 
[1939] 


ia = o 


IARBĂ TREAZĂ 


Cu urechea la pămînt 
Lunecind l-ascult prin foi 
Lungi, de cîrji de pepagoi, 
Graiul apelor din vîni. 


I-aud undele-aşternule 
Giulgii moi, ca de hirtie, 
Şoapte cum îi întirzie 
Sufletul să i se mute. 


Sculele mele cîntate 

Le-aş zvirli virtej în foc. 
Vreau un singur pai, în loc 
De unelie-ncrucișate, 


Dintr-o strună de o sfoară 
Voi să mă căznesc să scot 
Geamătul și-aleaunul tot, 
Picla grea și ceața rară, 


Treceţi toate pe o coardă, 
Narbă trează, floare moartă, 


221 


LD 


NU V-AM SĂDIT 


Nu v-am sădit și nu v-am cercetat, 
Aţi încolţit în drojdii de ţărină, 
Bezna din zguri v-a pus și semănat, 
Şi de ogor v-aţi prins cu o ţiţină, 


Înăbuşind sălbatice grădina 

Şi roadele alese le-aţi ucis. 

Nu m-aţi lăsat să mingii nici blajina 
Căutătură galbcnă-n cais. 


Impotrivite, aspre, solitare, 

Ati biruit cu blestem şi năpastă 
Şi vă crezusem strepezi şi amare, 
O blestemată bălărie proastă. 


Dar aţi răzbit în piatră : Pace vouă! 
Şi binecuviniare cui v-a dat. 

Sint bucuros de mulţumirea nouă 

Că s-a stirpit gustosul zarzavat. 


Şi de n-am luat nici poame, nici legume, 
Am scos cu degetele Cosînzenii 

Din brazđă rădăcina fără nume 

Şi neștiuta miere-a buruienii, 


222 


ÎN PERDEA 


În perdeaua de atlas 

Noaptea i-a intrat de-un ceas, 
Sferiul lunii de apus 

S-a urcat niţei mai sus, 


Un foc alb din cer s-a rupt 
Şi se-anină dedesubt, 


Seară nouă-n vreme veche, 
Deget îraged în inel, 
Luna-i vine în ureche 
Şi-un luceafăr în cercei. 


BURUIANĂ, NU ŞTIU CARE 


` 


Buruiană, nu ştiu care 

TȚi-i porecla de născare 

Şi nici nu vreau să ţi-o ştiu, 
Ştiu că eşti pămîntul viu 

Şi că, orişicum, tu creşti 
Făr-a şti cum te numeşti, 


223 


în fieştecare sat . 

Fetele te-au botezat. 

În fiecare urzică 

A pus Domnul o mărgică 
Şi-a croit tulpini şi floare 
După soiuri de tipare 

Cu osîrdnică migală, 

Să nu stea ţărina goală. 


De folos ori netolos, 

El vrea-ntii lucru frumos. 
Dintr-o îngustime-a ștofii 
A scos crinii şi cartofii. 


Cu acelaş fir de aţă 

'Ţese, prinde și agaţă, 

Şi la fel, cu-aceeaş rivnă 
Că scoţi floare, că dai ţitnă, 


Omul însă, căpcăua, 

Vrea frumos numai ce-i bun, 
Împărţind, pe cîte toate 

Sînt, în feluri de bucate, 
Judecata i-o dă gura 

Şi-i dă lingura măsura. 


Nu-i frumos la el ceva 
Care nu se poate bea, 
Şi nimic bun şi curat 
Nu-i, ce nu e de mincat. 


224 


Buruieni cu iir aprins, 
Nu vă caut după lins, 
Spicul nu-l aleg cu must 
Şi nici ghimpii după gust, 


FRUNZĂ PALIDĂ, FLOARE GALBENA 


15 — T. Argbezi — 


Frunza cind moare 

Se face floare. 

Au adunat lună şi lumină 
Pomii-n grădină 

Şi scutură soare. 


Aţi fost nişte trupuri 
Şi v-aţi făcut fluturi, 
Nucule, suflete scuturi 


Dafini, duzi și miedali 
Erau plini de papagali, 
Le-au căzut aripi şi pene, 
Fulgii, alene 

Și pe-ndeletele. 

Le-au rămas în arbori scheletele, 


225 


Versuri, vol. I Pa 


Miroase a piatră :şi ceară, 

Şi ziua intră în 'seară, 

Prin ceața minjită cu humă 

Be micșorează carul cu paie de brumă, 
Dric vîinăt, strimb, pe jumătăţi de roţi, 
Şi cimitir întunecat, de hoţi, 


În mocirlă şi apă 

Calcă momiia ciungă și şchioapă 
Şi duce carul ei cu gloabe mici. 
Ca un jeluitor singuratec, cu bici. 


Azi n-are-nceput desluşit 

Şi pare e zi de sfîrşit. 

Miine va fi, nu va fi.. Iată, 
Umbra strînse orele aplecată,,. 


COLIND 


Dəamne, wreau să-ți mulţumesc... 
Dar în graiul omenesc 

Siova vorbelor tocită, 

Vorba slovei pribănită, 

Înţelesul otrăvit 

Le-a muşcat şi-mbolnăvit. 


2% 


Un strigoi 

Pune-n negreală noroi., 
Pravila de baștină 

S-a picrdut în mlaștină, 
Ochii mici ai literii 
Bticlesc ca ai viperii, 


Voie dă-mi să spînzur graiul, 
Şi să-ţi mulțumesc cu naiul. 
Cîntecul care mă doare 
Frate-i cu tăcerea mare. 

Cu îngerii, cu lăstunii 

Şi cu şoapta rugăciunii. 


Noaptea îţi înşiră albe 
Fire de beteală, salbe, 
Fiuturi şi mărgăritare. 
Mulţumeşte, lăutare, 
Bunului tău împărat, 

Şi să-i cînţi îngenuncbiat. 


CRUCEA VECHE 


Crucea veche de la drum 
Este cum s-a pomenit, 
Cu Hristos cel răstignit, 
Zugrăvii cu terci de fum, 


227 


Turmele şi carele, 

Vremea, vintul trec și pier,- 
Ea stă singură la cer, 

Cu Acela Carele.. 


Lemnul i se tot dăvingă, 
Zugrăveala se mănîncă, 

Trupul se cunoaşte încă, 
Povirnii pe mîna stingă, 


Toamna, grija nu știu cui 
Mai bătea cîte un cui, 

Și c-un deget sau cu două 
Da cu albăstreală nouă, 


PUI. DE VINT 


Viniui strigă : nu-i răspunde, 
Şi te cheamă : te ascunde. 
Te găseşie ? Dă cu frunză. 
E] mu glie să se-ascunză, 
Abia de-a-nvăţat să ştie 

Să se toarcă şi subţie, 

Să se facă lină moale 

Prin porumb și ramuri goale, 
Pieţele să-şi depene . 

Prin zăbrele ţepene, . 


Vint? A fost numai un pui, 
Pasăre din ţara lui. 


Aripile de dantele 
Încă-s cu bruma pe ele, 
Degetele, Ia picioare, 
Au în virf mărgăritare, 
Şi călcîile-n stihar 

Ouă par, de nenufar. 


Calcă lin şi cu sfiială, 
Ca pe foi de poleială, 
Şovăind că poate strică 
Gizele de majolică. 


Mirodenii cu tămiie 
L-împresoară şi-l mângiie. 
Urma-i e mirositoare, 

A sulfină şi răcoare, 


Cheamă-l. Puneţi amindoi 
Gura-n flaut şi-n cimpoi, 


URARE 


Şchiopătînd la ușa mare 
Cu-o metanie şi-o cruce, 
Greierele îţi aduce, 
Doamne, binecuvintare. 


229 


Ginduri iline, 
Spice coapte, 
Doniţi pline : 
Miere, smirnă, must şi lapte, 


Să-ţi aducă binele 
Clipele : albinele, 

Ca balia şi miriștea 
Să-ţi răspundă liniștea, 


Bună pază, 

Scăpărată dintr-o siea, 
Preacurata-i albă rază 
Casei candelă să-i stea, 


Şi să te-asculte norecul 
Ca un ciine, în toi locul, 


Cintec, stihuri şi povești... 
Măre, Doamne, să trăieşti ! 


MOȘTENIRE 


I-a luat moşului din gură 
Luleaua, pe arătură, 

Cu scuipatul de mohîrcă. 
Şi-a luat şi pe meş în cîrcă, 


239 


Moşul, nedeprins cu somnul, 
Adormise întru Domnul, 


Şi ziua namiaza mare, 
Cu unchiaşul în spinare, 
A-nvăţat să cînte-aşa, 
Din scuipat şi din luiea,. 


Erai, taicule, plugar, 
Dar psalt bun şi lăutar, 


Zicu-ţi şi eu o cîntare 

De alean şi întristare. 
Urcă-n Slăvi, într-o stihie, 
Scripea, taică, ţi-este vie. 


Ghiersul meu nemaicîntat 
Încilcitu-i şi uitat. 


De te va trezi urcuşul, 
Dă-i băiatului arcuşul, 
Alăuta și luleaua... 


Ceru-i palid ca laleaua, 


OM DE PÂĂMINŢ 


Clădită-ncet cu dalta şi mistria, 
Zidirea lui atinge-n cruci Tăria, 
Pleşuva piscuri, zvelte, drepte, rupte: 
Sorozul implinit al unei lupte. 
Meşteşugarul trist a biruit, 


Scoboară birnele neodihnit 

Și, desiäcute mîinile de scule, 

Și le-mpreună : două-au fost destule — 
Bi se măsoară-n ce-a făcut. Răsplata 
Este că-și vede lucrul năzuinţii gata, 
Mosia străjuită de statui 

E doară sporul frămintării iuni, 


Nu se ghicise pină-n ziua şaptea 

Ce deslușeşie ochiul pe-nluneric noaptea, 

Putea să fie piscul mai frumos, 

Daci te uiţi în sus, de jos, 

De-abia la viri ce scoabe cu talpa pot să-l lege 
Mai trainic, zidiţorul înţelege, 

La irudă, zi şi noapte, două vieți, 

Afli ce ştii, şi ce-ai ştiut înveţi, 


Meşieșuzarul, iată, e pămintul. 

I-ai auzit tu geamătal, cuvîntul ? 

Ţi-a spus ce vrea şi ce şi-a pus de gind ? 
Că este greu, că-i prea tirziu sau prea curind 
Bă scapere ţărîna vulvori şi jar de vairă ? 
S-a plins că vintul gol îl chiuie şi-l latră ? 


Că duharile rele, a ocară, 
Minjesc catapeteazma cu ripa murdară °? 


222 


> 3 


O. 


Că-i îmbălează varul şi-i viră viermi în grindă ? 
Că neputind să-i spurce, îl spurcă în oglindă ? 
S-a plins de carne, cînd a fost strivit 

În rîpa lespezilor de granit ? 

Cind l-a călcat, minat pieziş de slugi, 

Călciiul temelici, de colţ, pe tăvălugi ? 


Păminiul nu se plinge, Lui nimic 

Nu-i de ajuns de mare ca să nu-i fie mie, 
Crîncen la cuget şi la faptă, 

El se-ncleştează-n el şi rabdă. 


La miazănoapte şi la zi-amiază, 
Munţii treziţi la veghe stau de pază, 
Și îmbulzita coifurilor gloată 

Nu are-n strungă loc să treacă toată, 
Dintre cetăți de plumb şi de omăt 
Purcede înainte şi-ndărăt, 

Se dezmorţesc din stincile oprite 
Zvonuri de lănci, murmùre de copite, 


[n peşteri și firizi, nerăbdătoare, . 

Bat hergheliile copita de zăvoare, 

La trecăiori, în marea sihăstrie, 

Un uriaș se scoală, cu zaua argintie, 

Cu truntea-n cer, cu scut la cinzătoare, 
Scrutind în şea ţinutul şi liniştea, călare, 
Din neamul vechi al Crailor mR 
Născuţi din piatră maică, 

Sint teferi zece gemeni, alăptaţi 

La ugerii sălbateci de zimbroaică, 


Uite-l sfiios, ursuz şi mut, 

Smerit. ca la-ncenut; 

Destoinic însă şi a doua oară. 

Să mai ridice un hotar de ţară, 
Neştiutor de sine şi de tot, 

Frint pe genunchi ori opintit în cot, 
Îl miîngiie de viață şi de moarte 
Rotirea-n bolți a şoimilor, departe, 
În rotogoale, prinşi în curcubeie. 


Şi, dimineaţa, proaspăta scînteie 
O ia din pilnii de zorea: 
Şi-i serie Domnului cu ea, 


O LĂCUSTĂ 


Mi-a umblat în păpădie 

O soangă cu pălărie 

Şi cămaşe stacojie. 

Avea fuste și manta 

Tăiate din catifea 

Si» pieptar cu solzi de ţiplă, 
Căptuşii c-un fel de sticlă. 


234 


Domnişoarei cu irei 'rochii-l 
Lăerimau rubine ochii, 

Să te-ntreb pe Dumneata, 
Cum veniși în iarba mea 
Şi de unde, Domnişoară 

De cristal şi scorţişoară ? 


După pana ce'te-a scris, 
Vii și tu din somn şi vis, 
Căci vopseli asemeni nu-s 
Deciît colo, tocmai sus, 
Unde sînt într-adevăr 
Pensule de-a fir-a-păr 

Şi zugrăvii de o șchioapă, 
Meşteri scriitori cu apă, 


Ce te-a supărat ? ţinţarul, 
Păpurişul, nenufarul ? 


Aş fi vrut să stea s-o prind, 
A venit încoa sărind 

Şi-a 'plecat sărind într-alta 
Buruieni şi mai înalte, 

Şi-aș fi vrut să-mi stea întâi 
Pe un virf şi s-o mingii. 


Mi-a lăsa atîta mie: 
Bumbii goi, de păpădia, 


A VENIT 


De zeci de vieţi îl cheamă 
Pe cel fără vîrstă, fără țărm, fără vamă, 
Din singurătate. 


Are să vie vintul, poate, 

Cu sulurile desfășurate, 

Poate o umbră albă 

Cu luna în salbă. 

Poate veni pasărea înstelată 

Cu ăripa tăiată, 

Acvilă, drumeaţă 

Prin țărină şi ceaţă. 

Foate vintul mării, pribeag pe talaz. 


Nu venise pînă la amiaz, 

N-a venit nici pînă la toacă. 
Eirigătul în pustiu începuse să tacă, 
Păianjenii, preoţi şi arhierei, 
Puricind odăjdiile de scîntei, 

In arcul streașinii de la cerdac, 

Le cîrpeau cu aţă şi ac. 


Într-un plop cu turla subţire 
Corbii-şi alegeau minăstire. 
Mişunau omizile-n ălbii uscate 
De ape adevărate, 

Luna spartă 

Căzuse-ntr-o scorbură moartă, 
Cs un urcior de lut. 


Cind a venit ? Cînd a trecut ? 


236 


aa o o N 


Nu era vînt, 

Nici pasăre, nici de cer, nici de pămînt, 
Nici om, nici vis, 

Era ca un lucru scris, 
Făptură de şoaptă și scamă, 
Se urzeşte, se destramă, 

Ca o licărire de icoană, 

Avea inel, cu o broboană 

Ca o măceaşă, privirea amară 
De căprioară. 

Zimbetul întristat. 


L-ai așteptat, 
Ai adormit. 
A venit. 

A piecai, 


VINT STRĂIN 


Vintul nostru mie mă cruţă. 
Merge-ncei după căruță, 
Miînă boii grei la pas 

Şi dejugă la popas. 

Sutlă-n foc şi în ceaun, 

E copilul nostru bun, 


227 


Vintul cel adevărat 

E străin şi-nvierșunat. 

Ca o bucală de apă, 

N-are loc în ce să-ncapă, 

Nici pe piscuri, nici în groapă. 
N-are de ajuns pămint, 
Cimpul meu îi este strimt, 


Pustnic şi întăritat, 
Plugul şi l-a-ngenunchiat. 
Rupe, scurmă și siărimă, 
Umple cerul de ţărînă. 


Îşi mînă cu miile, 
Negre, hergheliile, 
Răscolește mările, 

Le varsă căldărilc... 
Ia-n virteje turmele 

Şi le pierde urmele, 

În spinare, să răstoarne 
Taurii izbiţi, în coarne. 
Pune zările pe fugă, 
Prinde munţii şi-i înjugă, 
Cu pâdurile gălbui 
Alergînd în hora lui. 
Năvală de ropole, 
Gloate-adinei Ge clopote. 


Vintului, noi, venetie, 
Nu-i putem cînta nimic. 


238 


FĂCĂTURĂ 


Dacă vrei să te iubească 
Ia podoabă tinerească, 
Pune la urechi scîntei, 
Legänate pe cercei, 
Miîinile-nir-un roi de stele 
Scăpăraţe de inele, 
Albiturile să-ți fie 

Cum îi foaia de hirtie, 
Şorţurile proaspete, 

Și primeşte-l oaspete. 
Horbotele mai uşoare 
Decîţ pleoapele de floare, 
Și călcată, fusta lungă, 
Bine, netedă, pe dungă. 
Jar făptura să-ţi miroasă 
A mireasmă uleioasă, 


BILCI ÎN ALDEBARAN 


Hai mărgele ! Ja mărgele ! 
Cerul meu e plin de ele. 
Giuvaere, cruci, podoabe, 

Cite trei şi patru boabe, 

Cu scântei mai tari, mai slabe, 


239 


Vind şi un mărgăritar, 
Cinci ocale la cîntar, 

Dar păcat de greutate, 

Că scade la jumătate 

Şi pierde cite-o citime 

De crîmpei din îngustime. 
Vineri seara, la lucarne, 
O să-l am cu două coarne. 


Dar aduce şi noroc, 
Că se face iar la loc... 


Toată noaptea fiu deschis : 
Vind pe dragoste şi vis 

Și numai pe datorie, 

Plata la Sfînta Mărie, 

Ori la un soroc, ştiu eu ? 

Cînd o vrea și Dumnezeu, 


Ia numai un pumn și du-te: 
Într-o palmă ţii opt sute. 
Dacă merge bine treaba 

Dau şi Carul Mic — degeaba. 


Cind lumina se aciuă, 

În oblon ce face ziuă. 

Încui uşa pe la clanţă 

Şi strîng bolta-n tărăboanţă 
Și o car tiptil acasă: 

Zorile să nu mă vază, j 
Vîntul să nu mă miroasă. 


Azi, mi-a mai rămas stea. 
Fetelor, care o ia? 


240 * 


Seara stau cu Dumnezeu 
De vorbă-n pridvorul meu. 
El e colea, peste drum, 

În altarul lui de fum, 
Aprinzînd între hotare 
Mucuri mici de lumînare. 
Din cerdacul meu ia el 

E un zbor de porumbiel. 
Îmi trimite danie 

Cite o singanie, 

Paianjini pe sanie 

Sau pe o meianie, 

Atîrnaţi de-o sfoară, groasă 
Cit o umbră de mătasă. 

Şi se leagă de pridvoare 
Mirodenii dulci de floare, 
Ca o punte de poteci 
Pentru fluturii-n scurteici, 


Pe drumul de el ales 
Graiul n-are înţeles, | 
Mai mult spune cucuruzul 
Deciît gura şi auzul, 
Domnul tace. 

Glasul nu-şi trimiie-ncoace, 
Domnul face. 


241. 


LUNA S-A 


Luna s-a suit în zare 
Din pămînt, cît o căldars, 
Şi pe cît se tot ridică 
Moara-n rîu se face mică, 


La iazul de platină 
Cumpăna se clatină, 

Şi cred că-i un meșteșug 
Luna prinsă de belciug. 


Cobiliţa-n cer se urcă, 
Sprijinită-n crac de furcă, 
Pe cînd moara, strînsă glugă, 
Ține loc de buturugă, 


CÎNTEC DE BOALĂ 


Domnul, Dumnezeul mare, 
Mi-a umplut două pahare 
Din cerescul lui rachiu 
Scos din lună cu burghiu 
Şi-n fiecare pahar 

A lăsat şi-un drob de har, 


242 


Amindouă-s ale tale, 
Zise Domnul, ia-le, bea-te; 


După ce m-a-mpărtăşit, 

Insul mi s-a risipit, 

L-am pierdut jurimprejur, 

Ca o ceaţă dintr-un ciur, 
Si-am rămas pribeag în boare 
Ca un miros fără floare, 

Al căreia lemn uscat 
Rădăcina şi-a uitat. 

Ca un foc fără cărbune, 

Ca un fum fără tăciune, 


Sfintele sale potire 

Au intrat în ciocotire. 
Sufletul imi umblă beat 

Pe subt veac și peste leat. 
Şi de sfinta băutură 

Mă ia cu frig și căldură. 
Carnea n-ar fi mai bolnavă 
Dac-aș ti băut otravă, 


Incerc sufletul să-l mint 

Că boala nu mi-e de-argint, 
Beteşuzul, în zadar, 

Că nu-mi vine de la har, 
Dar un leac întodeauna 

I-i aduce noaptea luna, 

Şi cind tună-n ceruri nu e 
Geme ca străpuns de cuie, 


243 


Dia ce văd, cu jurămiînt, 
Boala-i de la Duhul Sfint, 
Şi nu mi-e milă măcar, 
De nu de mine, de har. 


IESE VATRA 


Iese-o vatră şi se varsă, 

Mare, din negura arsă : 

Aur crud, fierturi de jar, 
* Dintr-un fund ca de altar. 


Trestiile prin unghere 

Par aprinse la-Nyiere, 
Într-o scorbură de strană 
Şade-o maică-ntr-o icoană, 


.Săicijie se închină, 

Babe mici, din rădăcină, 
Şi fieştecare trunchi 

De răchită stă-n genunchi, 


Geme-n papuri cîteodată 
O cădelniţă-ngropată, 

Și Qin bălți adinci, arar, 
Toacã-n gol un clopntar. 


244. 


Unde cauţi, rugă, snapte 
ŞI biserici, zi şi noapte, 


DACICA 


Mă uit la tine, şubred vas de lut. 
Trei mii de ani ai încăput, 

Veci de vecii, pe care le înfrunţi, 
S-au adunat în golul tău, mărunți, 

Şi fiecare vîrstă din vecie, 

Lăsînd un fir de praf drept mărturie, 
L-a pus tihnit în ciobul păstrător, 
Clipa trăieşte, veacurile mor, 


Tu, plin de taine şi ştirbit in gură, 

Ai stat ascuns adînc în arătură, 

Nici oasele nu i s-au pomenit 

Ale aceluia ce-n zmalț te-a-neremenit 

Şi, frămâîntînd, ţi-a dat obirşii noi. 

N-a mai rămas măcar din el gunok 

Tot un pămint, la fel de bun, la fel de prosti 
Tu eşti aci. El parcă nici n-a fost. 


Dar înmulată-n singe şi sudoare, 

Unghia lui ţi-a pus un zbenghi de floare 
Și, ocolindu-ţi coapsa cu subțire 

Chenar, i-a dat norolului simtire, 


345 


Tu poţi să fii, el poate să nu fie, 
Zgiîriitura-i teafără şi vic. 

Nu cești al singurului Dumnezeu, 

Ca luna, ca o stea, ca o pustie, 

Eşti și al semenului meu. 

Briul tău viu, cînd miinile-au murit, 
Dă biruinţă gingaşului pipăit. 


Oiarul, drept pe palma lui te-a pus 
Pi-ai scos răspuns, la deget, în auz. 
Fragedul sunet, dulce, lin, 

E-ntreg şi nou ca la-nceput, şi plin. 


Urciorule de vis şi de pămînt, 
El ţi-a dat glas, Eu îţi voi da cuvint. 


ÎNTR-UN LAO 


într-un lac alb de lumină, 
A ieșit o lună plină, 

Ce mal caută şi luna 

Tot în: lacuri todeauna ? 


Limpezeşte şi îşi spală, . ' 
Noaptea, farfuria goală, 
Porţelanu-avînd o pată 

De argint necurăţată, 


248 


Azi, în lacul îngheţat, 

Blidul nu i-a mai intrat 
Şi-i atirnă-n ceața sură 
Vătămat de-o ştirbitură, 


STRIGOI PRIBEAG 


Dintre vrăjmaşii tăi mai nempăcat, 
Unul aţinc drumul la tot pasul, 
Mai ticălos ca teţi eîți n-au cruțat 


Că te-ai născut, nici pîntecul, nici ceasul 


Slobodă iese luna din pămînt, 
Şi-n roua ei trăsare nouă floarea, 
El nu putea să uite lucrul sfint 
Şi-l turbură jignit asemănarea, 


Îţi dă tiptil ocoale de dihor. 

Ţi-ar otrăvi odrasla şi ţi-ar pune 
Foc în pâtul, în staul și pridvor, 
De nu şi-ar ieme mina de tăciune, 


Ai fi putut să ţi-l agăţi de şea, 

Şi roibul să-l tirască-n ţărna oarbă 
Cu funia-nnodată de grumaz, aşa, 
Piv’ ia (ocirea oaselor de iarbă... 


247 


Dar avaptea-n vis, printre strigoii reci, 
Vine smerit, şi şoapta lui blajină 

Îţi face rugăciune să-l dezlegi 

Şi să-l mingii cu milă şi lumină. 


Şi cînd, a doua zi, te-nfruntă iar, 
Îi laşi să scuipe bale şi scăpău, 
Pentru că ştii că sutletu-i murdar 
Se îndoieşte şi că-i pare rău, 


DOI COPII S-AU DUS 


Doi copii s-au dus de mină 
Colindind o săptămină 
După scoici, după ghivace, 


Vrină cu marea să se joaca, 
Ea, pierduiă-n hora ei, 

Nu s-a prins la rînd cu el, 
Aţiţată să-și dăstrame 
Păturile de nătrame. i 
Se dezbracă și se-mbracă, 
Singură ca să se placă, 
Fermecată să se scalde - 

În sideturi şi zmaralde, 


248 


Nu ştiu ce le-a căşunat 

Pe la ceasul înnoptat, 

Că pe un drumeac stingher 
S-au pierdut, intrînd în cer, 


CÎNTEC DE BUDUROI 


În căciuli de stuh și paie 
Stupii stau pitiţi în ploaie. 
Printre crăcile de prun 
Par un sat ori un cătun, 
Au făcut şi foc. Se vede: 
Fumul ceţii din livede, 
Minăstiri, schituri, chinovii, 
Ale maicilor Zinovii, 
Epihării şi Domnici ; 

Chilii mici, chivote mici. 


Cam miroase-a iarbă-mare : 
Şi-au gătit şi de mîncare. 
De spălat, ele-au spălat: 
Rufe-ntinse la uscat, 


Acum vre o săptămînă 


Atîrnau ciorapi de lină, 
Sorturi, fote, ii, pe sfori, 


„249 


Bondiţe, ge subsuori, 
Barişe, scurteicri, la soare, 
Odăjdii de sărbătoare. 


Le-a strîns și le-a scuturat 
Un viriej, amestecat 

Cu frunza și florile. 

Au rămas surorile 

Numai cu ce-aveau pe ele: 
Nişte ăripi intr-o piele, 


Din ştiubeie şi prisacă 
Stariţele nu mai pleacă, 
Şi maicile cuvivase 

Au pus obloane la case, 
De nu mai pătrunde-afară 
"Nici-un fir de rază rară, 
Şi urzesc toale de ceară, 


Trebuie să fie bine 
larna-n stupii de albine. 
Adermit pe jumătate 
S-asculţi viforul cum bate, 
Sfircul nu te mai atinge, 
Viscolul nu te mai ninge, 


Stai, că fac un budaroi 
De iernat, şi pentru noi. 


HORE DE COPII 


ABECE 


A vrut Dumnezeu să scrie 
Şi nici nu era hirtie. 
N-avea nici-un fel de scule 
Şi nici litere destule. 

C-un crimpei de alfabet 
Mergea scrisul foarte-ncet, 


N-aş vrea nici atit să-l supăr 
Cit piperul de ienupăr, 
Dar o să vă spui ceva: 
Nici carte nu prea ştia. 
Orişice învățăcel 

Ştia mult mai mult ca el 
El, care făcuse toate, 

Nu avea certificate. 

Cilu-i Dumnezeu de mare 
N-avea trei clase primara, 
La citit se-mpicdică, 

Nu ştic-aritmetică. 


Ştic-utit : numai să facă. 
Ia oleacă, pune-oleacă. 
Face oameni şi lumină 
Din puţin scuipat cu tină, 
ŞI dintr-un alunt mul lung 
Scuule luna au din sirung, 


Papagalul și păuna 

Și-au zmuls pana, cite una, 
Ca să-i facă pinsulă 
Domnului din insulă, 

Coliba de pe pămînt 

A Celui Înalt şi Sfint 

Find clădită de peşti meşteri 
Intre tâlaze şi peşteri. 


El a luat mai bine-o pană 
De la țarea năzdrăvană 
Şi-ascuţindu-și-o-nire deşte, 
Despicînd-o școlăreşte, 

Şi-a făcut condei, în stare 
A scri şi pe piatră tare, 


A-ntins cerul ca o coală 
În toată Tăria goală. 

Însă pana nu scria, 

A luat atunci o nuia 

Şi a însemnat cu ea, 

Cu argint, stea lîngă stea. 
Şi ca să vadă pe schele, 
A făcut şi cruci de stele.. 


Ce-a scris noaptea s-a zvîntat, 
Apoi, pin’ la scăpătat, 

Cu susătoare de soare — 

Și ziua şi pe-nserare 

A citit și tot a şters, 

Ciîte-o vorbă, cite-un vers, 

Şi cîte o dată, fată, 

Toată foaia, cartea toată, 


252 


Fincă Dumnezeu ce-a vrut 
P-ormă nu i-a mai plăcut, 
Că din scrisele prea drese 
Nici lucru prea bun nu iese, 


Cît a scris el cerul tot, 

Să spui drept, a ști nu pot, 
Învăţaţi cu cărţulie 

Cred c-aproape o vecie. 

Pe cît mintea îl ajută 
Melcul crede că o sută 

De vecii întregi şi pline. 
Melcul știe, cred, mai bine, 
Însă cerul, în sfirşit, 

E de-atuncea tipărit, 


HORA LUI ESOP 
La oraş, pentru-animale, 
E-un mitoc de haimanale, 


Toate lumea are loc 
În asemenea mitoc. 


Pasări, fiare, dobitoace, 
Cu cojoc, fără cojoace. 


253 


Piţigoiul, cucul, stireul 
Vin să vadă cum e tirgul. 
i 

Vulpea e cu-nsărcinare. 
Cioara vine de plimbare. 


Oaia ştie cum e caşul: 
Nu ştia cum e orașul. 


Obicei de mînăstire : 
Pe trei zile învoire. 


O cumătră și-o mătuşe 
Stau cu mătura la ușe, 


Şi-s deschise uşile 
Cui vine de-a bușile, 


Pentru șoareci și pisici 
Sint tăiate praguri mici. 


Jivina cu lunecuș 
Are osebit culcuş, 


Pentru dăsagi și măgari 
Ușile-s, firește, mari; 
Căptuşite sus cu vată, 
La ureche să nu-i bată. 


Ieslea, și ea, s-ar putea 

Bă fie de catifea 

Nu ştiu, nu e treaba mea, 
Însă ştiu că-n turn, la han, 
Cintă bivolul bălan, 


254 


E un ghiers puţin mai tare 
Decit de privighetoare, 
însă, vezi, de-aceea-i dat 
Răgetul : pentru cintat, 


HORA DE HITRU 


Mi-aprinsei şi eu o vatră 

Intr-o :scorbură de piatră, 

Moş Pirţas îmi dă tîrcoala 
Cu o găleată cu bale. 


De ce jarul meu sticleşta 
Dacă vatra lui moeneşte ? 
Vetrele ni-s peste drum : 
Eu fac jar, el scoate fum, 


Nu mai are tinerețe 

Moşul ca să mai învețe 
Că-n văpaia vetrei mele 
Am pus o poală cu stele 

Şi c-am luat pentru dogoars 
Cocă, pe cîrlig, din soare. 
Nu vrea-nvăț de nici-un fel 
De la mai meşter ca el 


Nicovalia de-o aude, 

Moșu-ncepe să asude. 

Galben, verde şi duşman 
>" Dă cu ochii de ciocan, 


? O scinteie sare-ncoace : 
Se minie de ce-i place 
Si scuipînd s-o stingă, ea 
Fuge şi se face stea, 

Şi-i tree nădușelile 

Fi Toate cäptuşelile. 


A venit cerbul domnese 
La mine să-l potcovese, 
Opt potcoave mici, de aur, 
Ciocănite-au fost de faur. 


Am bătut colţi pădureţi 

La turmele de mistreți. 

Lupii mi-au cerut măsele, 
Zimbrii — frunţi cu coarne grele, 
A venit şi Făt-Frumos, 

Buzdugan să-i fac mai gros, 

Şi Ileana, doi circei 

De argint să-i fac. Cercei. 

Şi prin fierăria noastră 

Trecu şi luna albastră. 


Hitrule, nu e nici-un 

Mijloc să te mai îmbun ? , 
`Taica ti-ar drege și fie G 
Vreo ehiväră, vreo tichie, 
Cind ai vrea în arătare 

Să ieşi mîndru şi călare. 


256 


HORĂ DE BĂIEȚI 


Într-o ţară care-a fost 
Era mare cel mai prost, 
Bi-ba, ba-ba 
Li-ba, la-ba. 
Fara unde-i bun tutunul 
Avea proşti unul și unul, 
Bi-bo, bo-bi 
Ri-bo, ro-bi. 
Cine-oleacă-avea de cap 
Şi-l punea după dulap. 
Hu-hu, bu-hu 
Bu-hu, hu-hu. 
Pentru că omul cel mare 
Se-alegea după picioare, 
I-ha, ba-ha 
Ba-ha, i-ha. 
Umbau solii prin norod 
C-un carîmb şi-un calapod, 
Lu-la, la-lu 
Vi-va, va-lu. 
Şi cinstirea ţi se da 
După talpă și pingea. 
Da-du, du-da 
Ga-gu, gu-da. 
Dar deștenţii find prea mulţi, 
Au rămas pe drept desculți. 
I-ha, pa-pa 
Pa-pa, i-ba, 
Am o minte, vai de mine, 
Şi mă face de ruşine. 


257 


Cio-ca, bo-ca 
Bo-ca, cio-ca. 
Spune tu, pe ce-i cunoşti 
Dintre proşti pe cei mai proşti ? 
Zu-ri, zu-ra 
Zu-ra, zu-ri. 
După chică sau chelie ? 
După űnghii sau simbrie ? 
Pa-vu, ga-vu 
La-vu, la-vu. 
Fincă, vezi, mai-marele 
Şi-ascunde picioarele. 
Tra-la la-la 
La-la, la-la. 


HORA DE UCENICI 
Poate-ai auzit de-o tară... 
De fara lui Pierde-vară. 


Şi acel ce nu aude 
Are-n ţara ceea rude. 


Ce-ai să-mi spui de Gură-cască ? 
Cine nu-i să nu-l cunoască ? 


258 


Dacă te-aş îi întrebat 
Despre Papură-mpărat ? > 
S-a dus veste,-aş îi răspuns, 
Ca de-un drac de popă tuns. 


Ia seama să nu te-nșeli, 
Că trecem la socoteli. 


Zece, şapte, nouă, una 
Deopotrivă-s todeauna. 


Ba pe cit mi se cam pare, 
Nula e ceva mai mare, 

Şi un chil e cît un dram. 
Bine. Nici nu m-așteptam, 


Înmulțeşti ? Ca şi cum scazi. 
Ce-a dat ieri ? Ce dă și azi. 
Cum e împărțirea bună ? 
Cind sporeşte și adună, 


Cum sint puse oasele ? 
La om, pe de-a-ndoasele. 


Citeşti drept ? Dar scriu întors, 
Pui muștar. şi iese orz. 

Pui cartofi, ies toamna gilci. 
Piatra ce-i ? Un fel de zsirci, 


Despre măduvă şi carne... 
Nişte copite şi coarne 

Şi se vede pe copită 
Potcoava nejumulită. 


259 


Ce ia cofa din izvoare? | 
Păcură şi apă-tare. 


Ce-ţi fac vacile-n păşune ? 
Ce să facă? Rod cărbune, 


Ce e cercul ? Un pătrat. 
Cum e unghiul ? Crăcănat, 


Un căţel ? E un purcel. 
Ce-i altfèl ? Tot ce-i la fel. 


Bint acum încredinţat. 
Tinăru-i om învăţat, 
Zice Preşedintele, 
Potrivindu-și dintele, 


ŞI noi, zise adunarea, 
Ne-am făcut încredințare 


Aşa școală, frate-meu, 
Parcă-aș învăţa şi eu. 


260 


HORĂ ÎN GRĂDINĂ 


între îlori de chiparoasă 
Doarme. Cine doarme dus, 
Răsturnat cu ceafa-n sus, 
Vînătă și unsuroasă ? 


De subt foi, unde-i culcat, 
Capul singur i se vede. 
Somnorosul din livede 

A vorbit. Poate-a visat. 


N-are fir în cap, de chel, 
Şi, găsi-l-ar strechile, 
J-au căzut urechile. 
Du-te, zgiîlțiie-l niţel. 


Domnule, nu ș'cine eşti, 
Dar te bate vîntu-n pat 
Şi parcă te-ai şi umflat. 
Pune fesul, că răceşti. 


Dă-i mai binc-un bobirnac. 
N-ai văzut că e dovleac ? 


HORĂ-N BĂTĂTURĂ 


într-o magazie goală 

Am deschis şi noi o şcoală. 
Mai cu seamă fetele, 
Bercile, bogheteie, 

Sînt silite să înveţe 
Înşirate sus pe bețe. 

Am primit la-nvățătură 
Tot ce-a fost mai bun de gură. 
Găinile şi coceşii 

Ne-au trimis gălăgioşii. 
Bibilica s-a-nvăţat, 

Cred că nu m-am înșelat, 
Atit să zică: «păcat». 

Şi s-a dus pe drumul scurt 
Zicind că şile prea mult. 
Miţa vru să fle moaşe, 
Dar se lasă păgubaşe, 

Din clasa-ntiia primară 

A fost broasca dată-afară, 
La puriare şi Grivei 

Are tot unu şi trei. 

Gisca mestică sacis 

Și rața moare de riîs, 
Curcanul, umflat în pene, 
Scoate moţul din sprincene : 
Ciîntă-n poartă caterinca. 


Directoare : Baba Tinca. 


262 


HORA DE ȘOARECI 


Toarce supărat 

Şi îngindurat : 
Se-mplinește, poate, 
Anul jumătate, 

Și tot nu-i mai trece, 
Să rămiie rece 

E cu neputinţă. 

Nu-i dă voie firea. 
Şi-i o suferinţă 
Numai amintirea. 


Din tot ce-am aflat 
Din vecinătate, 
Are roșcovanul 
Marcu cotoşmanul 
Nu numai dreptate, 
Dar temeiuri bune 
Să se şi răzbune, 
Dacă nu i-ar spune 
Cugetul jignit 

Că ce-a fost rămine 
Bun pecetluit. 


Aflu, așadară, 

Că-ntr-un timp şi-o vară, 
Mindru cum îi el 

De ce-i poate ghiara, 
L-a-nfruntat ocara 

Unui prichindel. 


263 


Ceea ce cam pate 
Mai adesea, poate, 
Alde Goliat, 
Rămînînd, vezi bine, 
De ris şi ruşine 

Şi nemiîngiîiat. 


Pină la-ntimplarea 
Cea cu supărarea, 
Viaţa lui fusese 

Dulce, pe alese. 

Gustul ce-i poftea 

Se şi împlinea. 

Căci dormind cit şapte, 
Din zori pină-n noapte, 
Minca, se-nţelege, 

Cit nouăsprezece 

Și crescuse-n puf 
Citămai burduf. 


Se trezea, cerea, 
Căpăta, dormea, 

Ba se mai slujea 

Şi fără-a-ntreba, 
Virindu-și-o goală 
Unghia în oală, 

Şi cîte o dată 
Laba,-n supă, toată, 


264 > 


De somn și de lene 
Nici clipea din gene, 
Poate doar visînd 
Dădea, cînd şi cînd, 
Niţeluş, din coadă 
Dar puţin detot, 

Nu cumva să-i cadă 
Sau să-i facă nod, 


Aşa, fericit, 

Ce i-a trebuit 

Să-şi iasă din fire 
Şi din fericire ? 
Într-o zi din an, 
Nu știu la ce ceas, 
Ghem, ca pe divan, 
El cînta pe nas, 
Còlea-n leuștean. 


Un şoarice pui 
Vine-n dreptul lui. 
Începe să joace 
Mingea, cu-o găoace. 
Dintr-un vîrf de bob 
Şi-a făcut scrîncidb. 
Dintr-o rădăcină, 
Funii şi prăjină. 
S-a-nvirtit pe fus, 

A sărit în sus. 

Fuge ca pe sirmă, 
Cu coada la cîrmă. 


265 


(Coada lui elastică 
Este cu gimnastică.) 
Pe nerăsuflate 

Şi-a făcut în chipuri 
Şotiile toate 

Şi: multe tertipuri: 


E o jucărie 

Cu scamatorie. 
Labele-arginiii, 
Ochi cu gămălii; 
Cu licărul iute, 
Urechile ciute, 
Sprinten și vioi 

Ca un piţigoi, 
Bătu-l-ar să-l bată ! 
Citu-i de curată 

Și gingâșce, zgaiba ! 
E fudul ca naiba, 


Dintr-un, fund de ghindă 
Şi-a făcut oglindă. 
Viriul unci pene 
Şi-l dă peste gene. 
Cu o izmă-creaţă 
Perie-o musteaţă. 

De printre zorele 
Alege umbrele 

Şi mircasma bună 
Din fragi şi căpșună, 
Lacem de prinos 

Cu iz tămiios, 


266 


Apucind încoace, ° 

Vine ă se joace 3 
Și cu zoada lui. 

A cotosiului, 

Care, cum se ştie, 

E un tigru, însă 

De bucătărie. 

(Papă unt şi brinză.) 


Jocul s-a încins 
Ca-ntre ins şi ins. 
Se rostogolea 

Ca pe catifea. 
Şoaricele, biet, 

Era luat în braţe, 
Şi cam strîns la piept, 
Pipăit la maţe. 
Simte, parcă, ghiare 
Blinde în spinare 
Şi-abia c-a scăpat 


„De-a îi sărutat. 


Într-o coastă intră 
Blana de minuşe : 
Pare că-l îngbimpă, 
Parcă-l înăbușe. 
Iacă, dintr-un strins, 
1-a venit şi-a plins... 


Dar duiosul gide 
Este bun şi ride. 
Greu să se ridice, 


267 


Do e a a ao 


Şoaricele-și zice : 
“Mila dumisale -~ 
O să mă deșale-. 


Dar, vezi, la cotoi, 
Bucuria-n toi 

Şi fără zăbavă 

Nu e de ispravă. 
Şoaricele lui 

Fa-l de unde nu-i... 


Pe subt o ţintaură 
S-a invit o gaură, 
Pesemne, deoarece 
N-a mai fost nici şoarece, 


Acum, pisiceşte, 
Marcu se gîndeşte, 
Muşcîndu-şi uscate 
Buzele umflate. 
De ce s-a jucat 
Şi nu l-a mîncat ? 


Altădată... dacă... 
Ştie ce să facă, 


268 


"Şi dăcă-altădată 
N-o fi niciodată ? 


Tine minte bine, 
Marcule, şi du-te. 
Ia seama să nu te 
Pape ei pe tine. 


ALTE CUVINTE POTRIVITE - 
[1940] 


EPIGRAF 


Btihuri, zburaţi acum din mîna mea 
Şi schiopătaţi în aerul cu floare, 

Ca pasările mici de catifea 

Ce-ncep în mai să-nveţe şi să zboare, 


Btihuri, acum, porniţi, vă scuturaţi, 
Ca trunzele-aurite, pentru moarte, 
Pustnicii tineri, trişti şi delicaţi, 
Păstra-vă-vor intr-un sicriu de carte, 


Stihuri de suflet, dintre spini culese, 
Indurerate-n spic şi-n rădăcini, 
Pătrundeți, înţelese şi neînțelese, 

În sutlete de prieteni şi străini. 


Și semănaţi, ca noaptea ce vă naşte, 
Stiială şi-ndoieli unde-ți cădea, 
Acel-ce-ştie, insă nu cunoaște, 
Varsă-ntuneric alb cu mina mea. 


270 


SCHIVNICIE 


Subt povirnișul caselor de șiță 

Întirzia din ceruri o şuviţă, 

Oprită-n marea moartă a nopţilor din sai 
De-o cracă neagră de potop uscat. 


Turmele albe de azur și foc 
Încet s-au strămutat din loc. 
S-a răsucit lumina-n sine ca zulutul, 
Cerul, dezumilat, şi-a strins burdutul, 


Vint e ? Geamăt e? Agonie este? 

Spaimă liniștită stăpîneşte preste. 

Al cui e glasul mare care bate? 

Au vine din Psaltire ? Au vine din cetate? 


Dropii de beznă se tirăsc îngenunchiate. 


RĂZBUNARE 


Din vălul nopţii rupi o stea: 

O guști şi-o scuipi cind strălucea, 
' Cu mina bălăcind in undă, 

Strici luna rece şi rotundă. 

Din valuri îţi croieşti stihare, 
Scăldindu-te-n lumini de:mare. 


271 


Cuiegi grădinile de flori, 
Le-nmănunchiezi și le omori. 
Te-nfăşuri între corzi şi harpe 
Şi de viole mute, şarpe! 

Şi-n fiecarele din noi 

Ştii să strecori chei mici şi moi. 


Diavole, jocul tău ajunge ! 
Pan te-a trintit şi-acum te-mpunge. 


ÎN GOLF 


Departe, prin suflet, prin zare 
Alb creşte din lac, 

Deschis în tăcerea cea mare, 
Un templu, din veac. 


Oglinda lui nici-o lopată 
Şi luntre n-ating niciodată, 
Nu cleatină vînt. 

` Nu-i țărm, nu-i pământ. 


Vitată-n lumină sihastră, 
Ozgiva sticleşte pustie 

De-o flacără fostă albastră, 
Ajunsă în gol cenușie, 


SUIŞ ` 


Tu eşti asemeni celui care 

Te-a frămiîntat, te-a căutat şi născocit, 
Şi semn izbit în tine-a-ncremenit 

De sabie biruitoare. 


Aceluia ce-atinge neatins noroiul 
Şi poate duce drum şi peste cer, 
Printre aramă, cremene şi fier : 

Giganticul, molatecul, vioiul. 


El năzuieşte-n lespede schimbare, 
Singurătăţi, de sus, de stalactit, 
Din veac cu toate find nepotrivit 
Şi ăripile strînse fiindu-i călătoare. 


Tu ştii tăcea cînd este de tăcere 
Şi-n toată ora-nalţi cîte un turn 
Arhanghelului mare taciturn, 
Neliniștit de greaua lui putere. 


Stii suferi, iubi și mingiia, 
Îndepărtat de oameni şi de tine, 
Dar bucurii, tinjire şi suspine 
Nu aburese oţelul și sticlirea ta. 


273 


VOCI 


Tot sufletu-i un clopot mişcat în vint pe toarta, 
L-auzi printre utrenii sunînd în ceasul vieții, 
I-asculji bătaia moale, a unuia, departe 

Şi depărtat în brumă şi noaptea cu drumâţil. 


Îl știi şoptind în zarea durerilor trecute 

Şi, drept ecou, răspunde o şoaptă de regret, 
Şi suferinţa veche pe cea de-acum se-ascuta 
Şi simţi cum vine zilnic ecoul mai încet. 


"Ţi-ai rechemat grădina din timpuri, deșteptată 1 
Duminici în cîmpie, zorele pe zăbrele, 

Cămeșile sumese și umbra lor curată, : 

Şi-un zmalţ în gcamul casei, din liniştea din stele. 


Sunaţi în amintire, voi, suflete, pe rînd, 
Cite-aţi trecut prin mine și cite-aţi mai rămas, 
Cite v-aţi stins de-a pururi și cărora un gind 
Sau licăr de lumină vă ţine loc de glas. 


Cind sufletele toate detot vor fi tăcut 

Va mai rămine, poate, un clopot viu la poartă. 
Cine-o veni atuncea din vechiul tău trecut 

Să sune-n întuneric şi-n timp cu mîna moartă ? 


274 


“INSCRIPȚIE 


Cind mi-a sărit pe dinainte, 

Riul mi-a spus: 

Vino cu mine, 

Și nu m-am dus. z 
Cînd îmi trecu pe malori, 

Vîntul mi-a spus: 

Vino cu mine, 

Și nu m-am dus. 

Cind mi-a zburat de sus în jur, 
Soimul mi-a spus : 

Vino cu mine, 

Şi nici cu şoimul nu m-am dus. 
Şi au trecut pe lingă mine, 
Către apus, 

Apele, vintul, stelele, șoimii, 

Şi au trecut şi-alăturea s-au dus. 


Lă 


CREION 


Luna umblă printre case 
Îmbrăcată-n ceaţă fină. 
Ornicele bat la şase. 
Fiecare-i lună plină. 


275 


Noi ne ducem printre luni, 
Filosofi şi domnişoare, 
Culegînd prin foi de pruni 
Stele albe, mărțişoare. 


Îmbătîndu-se cu ochii 
îşi întoarse capul, una, 
Sprintenă prin faldul rochii, 
Şi atunci bătu şi luna. 


PSALM 


Ca să te-ating, tirîș pe rădăcină, 

De zeci de ori am dat cite-o tulpină. 

În cîmp, în dimb, în rîpi şi-n pisc, 

Viu cînd mă urc, şi trist cînd iar mă isc. 


Am fost un pai şi am răzbit în munte, 
Moliit înalt şi mindru că pui punte 

Pc creştete, din lume către veac, 
Şi-am ascultat bătaia-i de lictac. 


Hrănit cu piatră şi-adăpat cu vint, 
De-a fi-n vecii o streajă mă-nspăimînt. 
Mi-e foame de nisip și lut 

Şi dor de apele din care n-am băut. 


216 


DT RR 


M-aş umili acum şi m-aş ruga: 

Întoarce-mă, de sus, din calea mea. 

Mută-mi din ceaţă mîna ce-au strivit-o munţii 
Şi, adunată, du-mi-o-n dreptul frunţii. 


TOAMNĂ DE SUFLET 


Zilele albe, iată, au început să plece, 

Ca nişte bărci tăcule, pornind fără lopeţi. 
În țărm se face seară, şi steaua-n cerul rece 
Păzeșie cripta nopţii cu candeli şi peceţi. 


În şirul vieţii noastre întreg, se face seară, 
O scară fără sunet, nici vint, nici amintiri. 
feri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară, 
Convoi de goluri strimpte pe undele subţiri. 


De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă! 
De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz! 

Nu. Nemişcată-n margini, lumina se răstoarnă 

Şi, ca să cinte, sireaja de sus şi-a luat răgaz. 


De-aș fi un steci de peşteri, cioplit cu dalta-n lung, 
Aş sta s-aştept cu tihnă, culcat pe-o muche dreaptă, 
Cele din urmă mute vecii să le ajung, 

Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă, 


277 


CONFIDENȚĂ 


De-abia trezită-n soare alb, grădina 
Din somnul ei curat dintru-nceput, 
Că o şi turbură cu fulgere lumina 

Şi stupul lacom şi limbut, 


Ca niște ochi se-ndreaptă către mine, 
Cu gene lungi, trandafirii, 

Floarea deschisă a tulpinii pline 

De căutări sfiioase de copii. 


Fieştece răsad, în îndoială 

Că-şi spune visul sau că şi-l ascunde, 
Îmi urmăreşte mina prin betcală. 
Sint grădinarul ierburilor scunde. 


Mărturiseşte-ţi, puică mieşunea, 
Şoapta ce-o ţii pe buzele matale 
Şi lasă-ţi sufletul de catifea 

Să-şi scoată tot ofialul din petale. 


Voi bate-albinele de la prisacă 
Şi vă voi apăra de stele 

Şi de duhovnicia lor posacă. 
Căci voi sinteţi fetele mele, 


278 


CIRIP 


Veniră pîlcuri, de Florii, 

Din Sfintul Munte şi Ierusalim, 
Cu călăuza unui serafim, 

Feste prăpăstii, ape şi cîmpii. 


De Paşti va trebui să fie 
Praznice sfinte în Tării, 
Clopote, coruri, liturghie 
Şi îngeri mulți, sute şi mii. 


Dei heruvimi au tras la noi 
Și au găsit un euib de lut 
Gata făcut, bine făcut, 

Cu cîlț ușor şi scame moi. 


Copiii ni s-au deşteptat 

Cu stoluri în terestre și pridvoare, 
Şi sfeşnicele s-au aflat, 

Ale livezilor, aprinse cu o floare. 


Văzduhul sună de viori 

Subt streaşinile-adinci şi frînte, 
Ele-a cîntare au purces din zori, 
Căci oamenii-au uitat să cînte. 


219 


POTCOVARII 


Cu nările-n părete, un şir de armăsari. 
Cu jarul subt ciocane, un pile de poicovari 
Par de la briu la scule de zece ori mai mari. 


Pe nicovală fierul ia chipul cuvenit, 
Şi faurul cel negru şi roşu-i mulțumit 
Potcoava pe copită că drept s-a potrivit. 


De-acum şi armăsarii-n povară, cite doi, 
Vor căuta cu sete văpaia din noroi, 
B-o scapere pe cremeni cu colţi pătraţi şi noi. 


Un faur din bătaie ciocanul şi-l opreşte, 
Căci un cărbune brațul i-l muşcă şi-l ciupeşte, 
ÎI ia, ca pe un purec, din loc, cu două dește. 


SONET DE IZBÎNDĂ 


Izbinda striînse-alături vitejii la festin, 


platoşe, subt coifuri, cu suliţi şi topoare, 
zalelor frecate din nou, licăritoare, 


Li se stropea oglinda cu picături de vin. 


280 


+ 


Voinicii apărară fruntarii şi ogoare 

De fala cite unui străin sau nestrăin, 
Şi-i rătezară capul cu ochii de venin, 
Şi-i puseră zăbală-n gingii singerătoare. 


Toţi aţintese cu pizmă pe cruntul căpitan, 
Căci fiecare-n sine de spada lui se miră ; 
Porunca lui temută smeri şi pe Satan. 


Dar ăst fără de teamă ilăcău biruitor. 
Se uită-n fundul cupei ce buzele-o goliră 
Şi stărimiînd-o-n palmă, răcneşte: — “Vreau să mor !+ 


INSCRIPȚIE PE UN CUȚIT 


'Ți-l vir în briu, păstrează-l treaz în teacă. 
Sprijină-ţi pieplul în plăseaua lui 
Şi-nvaţă-ncins cu fier de te apleacă 
Să-ntlimpini cuviința orişicui. 


Bărbatul drepi. tovarăș cu oţelul, 

Se simie vrednic şi voios în zori. 

Ai dreptul să-ngenunchi, de-ţi este felul, 
Dar să-l și tragi cind e să te măsori, 


281 


CEI DOI ORBI 


Mergindu-şi Domnul drumurile sfinte, | 
Doi orbi ieşiră Domnului nainte. | 
Legaţi de braț şi spinzuraţi în bite, 

Păreau, iscaţi din depărtare, 

O plăsmuire cu-arătări urite, 

Cu coarne, cu spinări şi opt picioare, i 


Năseuţi din beznă ca-ntr-un mil de apă, 
Ei au rămas încătuşaţi de-o groapă 

Și s-au tîrît şi-au dibuit domol, 

Ca mărăcinii fără de tulpină 

Pe-o nentreruptă margine de gol, 

Între lumină şi-ntre rădăcină. 


— -Mintuitorule ! strigară cît pulură, 
Trimite orbilor căutătură. 

Spintecă gloata cu Cuvintul, 

Că ne strivesc bolnăvii şi ne ceartă, 
Şi poruncește a cădea pămîntul 

De pe lumina ochilor-ne moartă.» 


Isus întinse mina, și 
S-a luminat lumea de zi. 


289 


NU TE TEME 


Nu te teme de cuvinte, cel cu degete-n urechi: 
O să te prăvale noaptea şi-au să amuteastă sol, 
Stărimat în lutul vremii, ca un vraf de oale vechi, 
Adăâpost nu vor mai cere de la tine nici sobolii. 


Nu te teme de răsunet, cel ce te-mpresori cu cerinte 
Şi le supără flăcăii fugărind în cucuruz, 

Cind prin trestii, lănci în tinda heleşteului infipta, 
Ciută caldă doina bălții, misticului tău auz. 


Lasă horele şi trinta să-ţi învie cimilirul, 
Cela ce ridici beteala iederilor pesie vis 
Şi, uitindu-ţi rădăcina, iți urmezi pe bollă firul, 
Pentru că în virf o floare cit o stea i s-a inchis. 


Pleacă-te, îmbelșugată, tu, tulpină, peste tară, 
Şi cu rodul greu sărută şesul vetrei, de gunoi, 

Scoate virfuri, de te bizui, şi podoabe înafară : 
Rodul va cădea şi singur înlăuniru, înapoi, 


- 


FĂT-FRUMOS 
[1940] 


Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos, 
De nu se mai zăreşte nicăierea, 
Oricit şi-ar pune soarele puterea, 
Oricit s-ar scobori luna de jos ? 


Munţii pustii, cu piscurile cată 
Mihniţi, din cer, în valea de granit, 
Ca să-l mai vadă, cel puţin o dată, 
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit. 


Ciniecul lui, de care ţara toată 
Era învăluită ca-ntr-un vis, 

De sia și ochiul şoimilor închis 
În ascultare, s-a oprit deodată. 


S-a rupt din codri, s-a pierdut din șes 
Şi, goală ca de suflet, tristă, ţara 
Nu mai găseşte, parecă,-nţeles 
De ce e ziuă şi se lasă seara, 


Fluierul lui cînta şi-n cingătoare, 
Şi zeci de sate albe, fermecate, 
Cu sute de feciori şi de fecioare, 
ÎI ascultau doinind pe la-nnoptate. 


| 


284 


Se deșteplau cu doina lui, în zori, 
Se-ndrăgosteau la cîntecele sale 

Şi se simțeau logodnicii ușori 

Şi mai frumoşi, călcînd în iarba moale, 


Imprietenit cu cerbii şi mistreţii 
Şi nins de fluturi jucători în cete. 
Jivinele-l priveau ca nişte fete, 
Şi cu sfiiala dulce-a tinereţii. 


Undc-a plecat că n-are nimeni ştire 
Fătul-Frumos, cu plete negre grele. 
Cu ochi albaştri, plini ca de mărgele 
Şi cu sprinceana-n jurul lor subțire T 


A scoborit din munţi, pe stinci, călare, 
Și pairu nopţi a scăpărat pămintul, 
De subt copitele nerăbdătoare 

Ce s-au luptat cu cremenea şi vintul 


Și luindu-şi fluier, însă și săcure 
Şi arme grele,-n mina lui ușoare, 
Trecu, ca o săgeată prin pădure, 
Şi ca un fulger purtător de soare, 


El stribătu întreaga ţară 

Iar Dunărea nevriund să-i facă lot 

A despicat-o drept pe la mijloc 

Cu pieptul între valuri, cu coiful alb 


Şi s-ar fi zis că negrul armăsar, 

Cu nările suilind la faţa apei 

Pe Dumnezeu îl duce, sau, măcar, 
Pe un trims al lui Traian şi-al Papii. 


Neamul ursuz din ţărmul de :subt lună, 
Neam trist, urit, şi hid şi singeros, 
Ameninţase doinele lui Făt-Frumos, 
Mindria lui şi voia lui cea bună. 


Iar Făt-Frumos, oprindu-se din cint, 

Simţi, din sînge, flacări că se-adună, 

Şi-n glas, în vorbe,-n pîine şi pămint, 
Dogoarea cerului străbună. 


Și o lumină nouă-n viaţa lui 

Şi o chemare din Tării şi noapte — 
Şi-n toate glasul nu ştia al cui, 

Şi un îndemn de semne și de şoapte 


Nemaiștiute, nemaiîneercate, 

Ce se iscau și se tapeau în salbe, 
Că lua văzduhul chipuri aripate 
:Şi se-ngroșau într-însul fințe albe. 


Se ridicau talaze mari de mare, 
Frunza suna ca zalele, şi-o zare 
Era ca o tipsie izbită de săgeți. 
Murmur de fier și şuier de urale, 
Într-o urzire crîncenă de vieţi, 
De lănci împiedicate în zăbale. 


. 286 


Acum s-a dus dușmanul să-l răpuie; 

Ori să-l înece-n singe şi-n viltoare, 

Ori bezna lui zidită să descuie — 

În stare şi de milă, dar şi de necruţare — 


Cum va voi, căci vrednicul urmaş 

Al lui Ştetân şi "Ţepeş împreună 

Ridică şi altare din stei pentru vrăjmaş, 
Dar şi ţăpoaie-nalie, cu proţăpirea bună. 


Tu, Ţară,-aşteaptă cîntecele iar 
Să. se strecoare-n ramuri liniştit. 
Din răsăritul mare-n astinţit, 
De la hotar, pină-n hotar. 


Li 


se 


ALELUIA! 
[1940] 


——— | M 


Fn seara ceea piatra își luase-nfăţişarea, 
Ciocanul odihneşte și poate-ncepe iarăş, 

Căci alte lespezi albe rîvnese în munţi chemarea, 
Ca din pietrar să-și facă pe ani întregi tovarăș. 
El odihneşte, şi el, pe locul unde stete, 

Cu faţa la statuie, cu-o lespede subt cap, 
Uimindu-se că-n cerul, plecat ca un părete, 
Stejarii mari ca norii şi plopii mai încap. 
Statuia își arată puternica-i croială 

Şi-n seara risipită e ca un fum oprit, 

Pe carc frămintindu-l cu sete și-ndoială 

L-a impictrit pictrarul, de-a pururi, şi cioplit, 
Pietrarul se mihneşte, intirzie şi-aşteaptă. 

EI işi priveşte iarăşi statuia cu-niristare. 

fi pare prea deschisă pe coapsă mina dreaptă, 
Şi degetul ii pare prea lung pe cingătoare, 
Genunchii par molateci şi șoldul pare scurt, 
Nu-i fragedă prin văluri cum este carnca vie 
Înfrigurat zvicnită de-o patimă cu furt. 
Femeia-și simte viaţa, puterea ci şi-o știe : 
Statuia i se pare-ngsheţată-n irup străin. 

De cea dintii nevastă ce-ar rece la finlină 

Cu strugurii-i de lapte, umflaţi ca-ntr-un ciorchin, 
S-ar ruşina statuia, ca sluga de stăpină. 


-288 


Trudim o viaţă, Doamne, ca să ajungem firea, 
Şi ca dintr-o povară şi-un chin își face joc 

De frumuseți gingășe, smerindu-ne gindirea. 
Dă ăripă turnicii şi coarne dă la taur. 

Ce-i muncă și osîndă la ea e-nchipuire. 

Din basm în basm şi-aruncă funinginea de aug 
Şi-acclaş grai dă moarte şi dă şi nemurire, 


Biruitor de-o parte şi biruit de alta, 

Pe temelia morţii el și-a-nălţat zidirea, 
Căci şi-a făcut în noapte o gaură cu dalia, 
Şi-a îngropat în marmuri și ura şi iubirca, 
Statuia se sirăvede mai vie, mai fierbinte 

Şi poartă-nir-insa jertfa de sineşi răbdătoare 
A tinereţii caste, strivită-n sin de minte, 
Schimbiînă în hotărire lăuntrica dogoare, 


'Totuş, spori-ndoiala şi, ostenind pietrarul, 

Adoarme, pe cînd luna-şi urca prin brazi pătrarul, 
Doar stelele din cuiburi pogoară firul drept, 
Vărsînd statuii miruri pe cap cu degetarul 

Şi sărutindu-i mîna pietrarului pe picpt. 

Căci a simţit lumina şi-n Stei aceeaș mină 

Ca-n tundurile lumii, ce-a fost şi-a zămislit, 
Rămasă de a pururi, de-atunci încoa stăpină ' 

Pe negura înfrîntă în timpul biruit, 


. A doua zi, pietrarul scruta statuia-n soare. 
Erà pe la amiază, răşinile pe brazi 


Curgeau, topite de dogoare, 
O spune şi pictrarul, căci mai trăieşte şi-azi, 


Un vultur se aprinse-n văzduh ca o făclie 
Şi trase-n bolți beteală de flacări învirtită: 
Pierzindu-se cenuşe în zarea. arămie. 


Aşa mi-a fost arşiţa povestită, 

Că umbra dintre cedri ardea ea o văpaie 

Spuzind răcoarea-n munte și-n văi ca un euptor, 
Se mai vedea cărarea din citeva piraie 
Ce.pidilau aPdată cireşii-n drumul lor. : 


„Necumoscind că. jertfa i-a fost în cer primită, 
işi socoteşte truda, mîihnit, neizbutită, 
Că n-a. putut să facă decit un hoit, e-n stare 
Să-i dea statuii moarte obşteasca dezlegare... 
Cum se desface, noaptea, ţărina de scinteie, 
Urzeata şi a pietrei în praf să se desoheie. 


Se scoală, Ia ciocanul şi, locul hotărindu-l, 

Se duce să doboare cum îl trimite gindul. 
Dac descleștindu-şi talpa din lespede, statuia 
Fugi spre piscuri goală şi vie. Ajeluia! 


' . 


SAPTE CÎNTECE CU GURA-NCHISA 


DUREREA MEA. 


Durerea mea de vincri duminica-i mai drlee, 
O gust mai mult cina sună un clopot dinir-o turlă. 
De ziua săptăminii mi-e milă şi mi-e sīlä. 
Aznu-i opac şi vremea s-a-ngroșat, 

Mä cheamă ora din trecutul isprăvit 

Si nu e loc să ies din cea de-acum, 

Prin funingini şi scrum, 

''impul mi-este insă scump. 

Căci mi se -pare că-i al meu, 

Xn vitejie şi-n înfriceșare. 

Esti un erou? Eşti un fugar ?; 

EOmule, purtat ca .o mania tiris, 

Dia şapte nasturi mai alirnă cinei. 

Doi s-au pierdut. 

Taul a rămas pe munte, 

Altul a căzut în ripă. 

fAnzi-l...:Cade in eternitate. 


:291 ) 


= — 


AISI 


a ZI 


MAI MULT PĂMINT 


Duc pămînt pe tălpi 

Cit cuprinde pămîntul. 

Mi-am făcut opinci din şesuri, 
Corăbii din talaze 

Şi aripi din vinturi. 

Mai multe ape clocotesc în mine 
Deciît în matca mării, 

Mai multe stele au sclipit, 
Văzduh mai mult a fugit, 
Umbră mai multă a trecut 
Prin pasurile sufletului 

Decit printre piscuri, 


Drumeţul îngheţat pe creste 
A fost adus pe targă. 
încălzește-i mîinile, maică, 
La icoane, 

Luminează-l cu candela, 

E bine în chilia ta, 

E bine în sufletul tău. 


Dă-i puţintică miere şi-o prescură, 
Ţine-l o sută de ani ascuns, 
S-asculte, noaptea, 

Lîngă mîinile tale-mbătrînite, 
Toaca blindă de utrenii, 


292 


TOT O SARICĂ 


Tot o sarică mă-ncape, 

Gros și slab, mare și mic. 
Făcindu-se pentru mine pitic, 
M-a bătut pe umeri Dumnezeu 
Cu mina lui femeiască, 

Tu cești ? m-a întrebat; te cunosc, 
Nu am ştiut răspunde, 

Eu eram ? eu nu eram ? 

Cum putea să mă cunoască ? 

Mă cunoşti, Doamne, din vie, 
Din lume, din farmece, din schit ? 


O să-mi spuie altădată, Dumnezeu, 
În ceasurile mici din amurg, 
Cînd vom vorbi în patru ochi. 


Dar cînd voi pleca într-acolo 
Pot să iau cu mine 

O carte groasă 

Şi cîinele de-acasă ? 


h 4 - 


SINGURE VIN 


Singure vin lucrurile din trecut, 
Duhul lucrurilor fără fiinţă, fără umbră. 
Vin din buruienile vremii, 

Din ealitoaua. putregaiului, 

Din îasca kui. din pluta scorburoasă.. 
fusaţite- de zboruri de libelule. 
Trisieţile de demult, 

Dintr-alie vieți ale vieţii. 

Unete mä ştiu, allele m-au uitat, 
Mi-e rig.. 


Cum o chema nu mi-a spus. 

Am văzui-o de sus 

încă o dată. 

De două ori o am văzut, 

lastrăinată. 

O daiă, la fintina Samariteneii, 

O dată, pe stradă, subt umbrelă. 

Nu mai e fata zveltă cu doniţa pe umăr, 
E un lucru, amestecat. 

Cu lucrarile fără umbră. 


TOATE STELELE E 


Toate stelele care-au trecut 

Prin zăbranicul meu 

S-au ridicat într-alte roiuri, 

Intrînă într-alte nopţi. 

Erau în plopi, s-au prins în brazi. 
Erau în chkiparoase, au intrat în tei. 
Au fost în fîntîni, sint în ceruri. 
Bună-dimineaţa, luceafăr ! 

Geana de argint tremură ea zaua. 
Ai fost pe un pieptar de fier 
-Si-ai răsărit în zare, 
Bună-dimineaţa, fetelor ! 

O să pliviţi, pînă la scăpătat, 

Cu fotele întoarse pe briu, 

Siclele întirziate, încolțite, în pămînt. 


DE PE PODUL RÎULUI 


De pe podul riului. 
Mam uitat in unda lină, 
Prin care s-a strecurat. 
Tumut vremii albastru. - 
Au trecut inot pasărite albe, 
Cenuşii şi pestriţe, 
Împinse -de umbră de săleii. 
| 
295 


Au trecut şi luntrile, pretul 
Au trecut şi îngerii oglindiţi. ` 
Peste umărul meu se uită în ape 
Mulțimea. 

M-am ridicat: podul era pustiu. 
M-am aplecat: mulțimea s-a întors. 
Am vorbit şi nu mi s-a răspuns, 
Se uita şi un copil în rîu, 

Uimit şi el de frumuseţea lui. 
Vezi să nu cazi! 

Vezi să nu cazi! 


DORMI ? 


Dormi, sufletul meu ? te-ai culcat ? 
Plouă şi singur mi s-a urit, 

Vreau să nu te supăr, 

Te-am văzut citind la lampă 

Şi n-am băgat de seamă 

Cînd ai închis oblonul din grădină, 
Tărcat cu dungi egale de lumină, 


Am bătut încet în fereastră 
Şi iar am bătut, mai tare, 
Şi am intrat în încăperea ta. 
Curată riînduială ! 


296 


Cartea sta deschisă la pagina albă : 
Toate paginile cărţii erau albe. / 
Ce citeai tu într-o carte fără slove ? 


Patut era nedesfăcut, 

Cearşaful nou, perina proaspătă, 

Unde ai plecat ? 

Unde umbli noaptea singuratee ? r 
încălțămintea ți-este neatinsă, 

Nu e gunoi Ia tine. 

Te-mbraci cu cămașă de piatră 

Şi te încingi cu funie de-argint.. 

Tu n-ai nici sudoare, 

Nici praf, nici scuipat. 


Un ac îmi înglodește inima străpunsă, 
Medicule fără de prihană. 

Sau e un cui de la Crucitficat 

Sau un ghimpe din cununa lui. 
Vindecă-mă, suflete. 

Vin-acasă, suflete. $ 
Adu leacuri, suflete. 


297 


DIN ABECEDAR 
[1940] 


- 


IARNA BLAJINĂ 


Iarna blajină 

A intrat în: voi, întii, ca o lumină 
Preacinstită, pomule, 

Preagingășe, omule. 


A rămas de astă-vară 
Luna-n crengile de ceară. 
Pomule mic, 

Ce torci tu, borangio ? 


Buruienile sînt îmbrăcate 
Și încălțate 

Cu tirlici 

De panglici. 


În streașinele mele 

Vrăbiile au adus perini şi saltele. 
Pisica bătrină 

Si-a pus ciorapii de lină, 

Şi tercind pe neşștiute 

Din carimbi şi căpute 
B-a-mbrăcat cu tricou 

Cenușiu şi nou. 


298. 


Toată lumea se joacă 

De-a un fir de promoroacă, 
De-a ţandăra, de-a cremenea, 
Vrind .să fie-asemenea. 


Floarea nu mai vrea să dea 

Și s-a făcut nuia. 

Apa face minuni 

Şi soiuri de minciuni. 

La jghiaburi, burlane şi ciuturi i 

Vergele, mărgele şi ciucuri. 

Melcui urduros 

S-a făcut somnuros: 

Dintr-un fel de păminţel, 

Pe care-l ştie numai el, 

Şi cu un fel de meșteșug, 

Și-a făcut un fel de belciug 

Stredelii, găurit, învîrtit — 

Și s-a zidit 

Pe un an : 
fatr-un fel de pantof, dintr-un fel de porjelau. 


Toate taie, toate-nţeapă, 

Din văzduh și apă, 

şi presărat cu ghimpi mici 
Pămintul se 'ghemuie ca un arici, 


299 


PE O PIATRĂ 


Pe o piatră, subt un pom, 
Îmbuca piine un om, 

Şi din pom un titirez 

Cerea fărime de miez. 
Acum, după-nvăţătură, 
Vine şi le ia din gură. 


Titirez ori vrabie 
Zboară către albie, 
Unde maica spală rufe. 
Ar avea şi el o scufe 
Și-o batistă de clătit, 
Care s-au cam murdărit. 


Vrăbioiule vecine, 

Rogu-te treci pe la mine, 
Stai de-un an la noi în casă 
Și de chirie nu-ţi pasă, 

Mă tot ţii într-o minciună 
Şi n-ai dat măcar arvună. 


Vrabia cum să plătească 
La casă gospodărească ? 
Ea n-are în buzunar 
Două parale măcar. 
Toată lumea doar. o ştie 
€ă nu plătește chirie 
Şi stă-n poa pe datorie, 


300 


UNUI PRIETEN MIC 


Cuţul negru peste tot 
Trece vama gîndiior, 
Cu urechile pe bot. 
Cuţul este călător. 


Să cutez ceva să-i spun ? 
Nu știu ce are să creadă. 
Trebuie să fie bun : 

A dat niţeluş din coadă. 


Însă fincă e pe jos, 
S-a uitat, nu s-a oprit. 
E frumos, dar ce folos 
Dacă-i așa de grăbit ? 
Cine-o fi găsit cu cale, 
Pe-nserate, de i-a scriş, 
Pe adresa dumisale, 

Să poftească la Paris ? 


1906, Versailles 


( RE 
IS 
S SI 


301 


ALFABETUL 


Cine vine mîndru și călare 
Şi -nici cal măcar nu are ? 


(M) 
Urechile au crescut 
Pe măgarul nevăzut, 

v) 
Ce borţos şi ce fudul 
i niciodată sătul ! 

(B) 


O să-ţi fac o întrebare: 
Cine-i gol, rotund și mare ? 


(0) 
Ca să-i rămiie peltică 
T-2 rămas limba mai mică. 

(F) 
Mi-a- venit de la părinți 
'WUn- pieptene cu trei dinți. 


sn Gay 


Tobi ag a 


302 


“Are la-buză un glonţ 
"Sau un păr cu scîrlionț, 


(G) 
‘Fuge după coadă 
Şi n-o poate prinde, 
„9 
Cine seamănă din vol 
C-un căţel de usturoi ? 
(D) 


| 


Deşelat răscăcărat, 
Spune, cum te-am botezat ? 


Lit] 


Îi atirnă, de căldură, 
Pină-n. praf limba din gură. 
(8) 


Rima o literă ştie 
Şi numai pe ea o scrie, 


(9 


Ați văzut cumva să stea 
Bățul drept, fără proptea ? 
® 


303 


Cobilița din spinare - 
fi stă-n cap şi nici nu-l doare. 


2) 


Vine şchiop, dar umblă bine” - 
Aşa 'şchiop nu-i orişicine, 


(N) 
3 s-a-ntors de-a-ndoasele 
Să-și numere oasele. (e) 
Ca să nu-i rămiie goală 
Inima, i-am pus pedală, 

, a (Q) 
Cine-i chior şi cine are 
- Ochiul lui între picioare ? 

tA) 

” A Că 


. 3bå ; 


SĂRBĂTOAREA DE PĂPUȘI 
SE ÎNCEPE CHIAR ACUŞI 


[1942—1943] 


— m a 


[1] - 


Ce mi-e că ar fi ligheanul, 
Heleşteul ori oceanul, 

Cel cu boroboaţele ; 

Că ne scapă rațele. 


[2] 


Nu gîndesc, nici nu zic că 
N-ar fi şi-asta muzică, 
Însă-n parte, fiecare 
Cîntă tot altă cîntare. 


[3] 


Grădinarul cu ghivece 
Ne aduce cincisprezece, 
Că ce fel de sărbători 

De păpuși, sînt fără flori ? 


[4] 


Din caleaşcă, la ospăț, 
Castelana se coboară, 
Haide-ntii să te învăţ 
Hora noastră, domnişoară, 


[5] j 


I-a condus un individ 
De căţel, un cățelan. 
Ea e de celuloid, 

Şi el e de porțelan, 


[6] 


Cotoşmanul a sărit 
Peste ziduri de cetate 
Şi palate răsturnaie, 
Şoaricele find grăbit, 


[7] 


Socoteala-i încurcată, 
Căci cit face-o dată una 
Mă întreb întodeauna 
Şi nu aflu niciodată. 


[8] 


Gospodinele-au venit 
Ca să cumpere fidea ; 


-Şi-a rămas de chibzuit 


Dacă-i bună în cafea. 


[9] 


Pentru fetele uimiie 
De atita voinicie, 

Ei cad cu destoinicie 
Peste cap, pe negindite. 


306 


o DO 


Cu girafe pe căruţă 

Azi l-a inaugurat 

Circul nostru, o maimuță 
De bumbac adevărat. 


[11] 


Pentru marea sărbătoare 
A păpuşilor, măcar, 

S-a întins o masă mare; 
Care nu-i în calendar, 


[12] 


De la masă, le aduce 
Ciutelor de căprioare, 
Fiecare-o sărutare 

Şi cite ceva să-mbuce, . 


[13] 


Aceidentu-i serios, 

Puiul mamii de o şchioapă 
Trebuie sculat de jos, 

De pe preș, ca dintr-o apă. 


na 


Dă semnalul de plecare 
Cu alaiul, toboşare, 


Că-n lanterne arde tare 
PARE n a o a d 


z 15] 
Zarva din bucătărie 
Pregătește, jos, dejunul 
Și copiii, cite unul, 
Fac mâîncări şi cocărie. 


[16] 


Ca să fie mai drăguţ 

între ginere şi fată, 

Cînd se plimbă cu căruţ, 
Ursul pune și cravată, | 


SPORTURILE COPIILOR 


[1942—1943] 


[l 


De-ar mai fi o dată vară 
Să plecăm voioşi la fară 
Şi, de-a fuga prin pădure, 
Bucuria să ne fure. 


[2] 


Profesorul stă pe mal; 
Nu cumva să-i ia un val. 
Căci, atunci, cu-o săritură, 
Îi aduce-acasă-n gură. 


[3] 


Din rachetă în rachetă 
Mingea face o navetă, 
Prinsă ca-ntre două bice. 
Jocul este să nu pice. 


Dimineaţa, la plimbare, 
Doamna iese-n cimp călare, 
Iar boierul plimbăreţ 

O urmează călăreț. 


[5] 


Cu fringhia, de-a atleţii, 
Să vedem de-nving băieţii. 
Mi se pare că e gata 

Să cîştige cel cu fata. 


[6] 


Domnişoara ştie bine 
Să danseze pe patine, 
Dar ii vine mai uşor 
În nădragi de domnişor, 


[7] 


Cine face muşchii mari, 
Ochii buni, copiii tari 

Şi dă àripi la picioare ? 
Două roate zburătoare. 


[8] 


Trei fetiţe s-au jucat 

Cu balonul lor umflat. 

Cînd să-l prindem împreună 
S-a dus tocmai pînă-n lună. 


PRIETENII COPIILOR PE TERENUL DE SPORT 


© [1942—1943] 


[1] 
Nu prea stă frumos, băiete, 
Să sari capra peste fete, 


Înţeleg să sară ea, 
Capra, pe spinarea ta, 


[2] 


Ar vrea şi ea pe zăpadă 
Să alunece, să cadă. 
Pune şi tu, dacă poţi, 
Talpa lor de şapte coţi. 


(31 


Dacă n-o loveşti cu rost, 
Mingea sare strimb şi prost. 
Dar se-ntîmplă că pieiorul . 
Işi trînteşte jucătorul. 


[4] 


Dus uşor în josul apii; `` 
Să te-ntreci înot cu crapii ` 
Şi, căleînd cu tot obrazul, 
Să te legene-ncet iazul, ) 


-A1 


ANIMALE MICI ŞI MARI r 


[1942—1943] ` : 


i] | 
Dumnezeu ne dă de-a gata 
Totul chibzuit și bine. 
Calul este pentru tata, 
Miînzul este pentru mine. 


[2] 


De la floarea de lumină, 
Ea ne-aduce plosca plină 
Şi ne toarnă în pahar 
Lapte de mărgăritar, 


[3] 


Sus pe cracă, parcă-n grindă, 
Veveriţa roade ghindă, 

Deşi nu-i așa de bună 

Ca o nucă și-o alună. 


14] 


Puiul miţii-ntiia oară 

Vede fluturii că zboară, 
Vino-ţi, miţule, în fire, 
Lucruri multe-or să te mire. 


312 


- [5] . é.. 


Cel mai bun ceasornicar 

E cocoşul din hambar, 

Cind îi stă, Moș Crăcănel ' 
Pune ceasul după cl. 


[6] 


Mi-ar plăcea să fiu curcan, 
Să scot moţul din sprincene 
Ca un turce un ialtagan, 

Să mă umilu gros, în pene, 


[7] 


Aşa cîine-aş vrea şi eu 

Să fie prietenul meu. 

Nu m-aş teme de nimic 
Că sînt cirn, fricos şi mic, 


{8] 


Hai tataie, hai mamaie, 

Să ne luăm şi noi o oaie 

Cu doi gemeni, cu doi miei, 
Să mă culc în pat cu ei. 


313 


[9] 


Doamne, cite lighioane 

Ai făcut pentru copii. 
Lumea-i plină de plocoane; 
De minuni și jucării, 


110] 


Ele nu dau nici-o hrană 
Oamenilor, de pomană. 
Însă iazul fără ele 

E ca noaptea fără stele. 


[n1] 


Două rațe şi-un rățoi 


“Au zburat pină-n zăvoi, 


Pentru că s-au săturat 
De coteţ şi praf uscat. 


MICI COPII, MARI BUCURII 


[1943—1944] 


[2] 


Domnul doftor de păpuşi 
A sosit și-aduce-acuși 
Vată, scule, spiri și ismă : 
Dar va fasce-ntii o clismă. 


[2] 


Seara vine somnoroasă — - 
Ochii string şi buza-i groasă ; 
Bosumilată şi posacă 

Lasă. baltă tot și pleacă, 


[3] 


Eu, de ziua dumitale, 

Ţi-am făcut un cozonac 

Cu stafide şi migdale 
_Şi umplut cu nuci şi mac, 

Dar nu ştia ee s-a-ntimplaţ — 
C-a ieşit un colţ muşcat. 


318 


14] 


Dă-ne pace, măi Grivei, 

Că nici tu nu ştii ce vrei: 
Cloşca de te-o da grămadă,-ţi 
Trece pofta de saladă. 


[5] 
Pină astă seară piciul 
N-a ştiut ce e ariciul. 


El eredea, prostul de el, 
Că ariciul e purcel. 


[6] 


Aşa pat cînd calcă hoţii 
Beciul, păcăliţi cu toţii. 
Fata mamii-a dus la gură 
Linguroiul cu untură, 


[7] 


în orchestră, surioare, 
Bate toba o căldare, 
Şi-n loc de violoncel, 
Cintă gros un brotăcel. 


316 > 


— “Toată casa-i un săpun ; 

Ce, ești, piciule, nebun ?» 

— «Să nu-ţi dau un pai mai bine 
Ca să-nveţi să faci ca mine ?» 


[9] 


Melcul iese din găoace 
Vriînd şi cl cu ei să joace, 
Şi lăcusta se avîntă, 
Vaca-Domnului le cîntă. 


[10] 


Maica, fraţii-l tot răsfaţă, 
Corcolit de dimineaţă. 
Numai el nu prea pricepe, 
Că e mic şi-abia începe. 


YUBITELE NOASTRE ANIMALE = di 
[1943—1944] 


——— —_[—— 


[i] 


A . . 
Capra-i mindră cine e 
Şi o cheamă Bebe. 


[2] 


Numai domnișoara ştie 
Grohăitul cum se scrie. 


[3] 


Domnul ăsta, cu covrigu-n 
Coadă-i domnul Cucurigu. 


[4] 


Dumnealui, cînd întrebam, 
Răspundea că-l cheamă <Ham», 


- [5] 


În coteţ, în lac, în sae 
Vorba ei e una: «Mac». 


318 


[6] 


Am şi-un mut, bagă de seamă. 
Ia ghiceşte cum îl cheamă. 


[7] 


Are-o coadă fiecare 
Şi-o poreclă din născare. 


T8]. 


Mingîi-o pe -bot și tu 
Şi-o să spuie că e «Mu». 


19] 


Cind l-apucă bucuria 
Pe cumătru, strigă «I-a», 


DRUMUL CU POVEŞTI 
[1947] 


— ca ————— 


Trece ca o pinză, desfăcut din trimbe, 
Vîntul rău şi taie dealurile strimbe. 
la pustietatea vinătă din dungă, 
Răscolind scaieţii şi răchita lungă. 


În copacii negri recea lui arsură 

Pune glomotoace de cleştar şi zgură. 
Rijniţele sale lasă rumeguş. 

Clciurile sale fac alunecuş. 

Povirnișul luciu, dis-de-dimincaţă, 

S-a-nvelit cu ţiplă şi pòjghii de gheață. 
Apele de-a valma, balta tot aşa, 

Au făcut deasupra sloi de tinichea. 

Totul, dintrodată, se copilăreşte, 

Vrind să se-mpictrească ce nu se-mpietreşte, 


Au fugit din sălcii mierlele şi cucii, 
Numai cioaca poate sta în vîrful crucii, 
Au zburat vultiuwii-n lumea ceealaltă, 
Cu siînta lumină niţeluş mai caldă. 
Bieţii de păianjeni, care tore mătasă, 
Şase luni din găuri nu mai au să iasă. 


Floarea şi mireasma au tăcut chitic, 
Marele se face din ce-n ce mai mic, 


$ 
4 
ş 
1 
4 


ec CL reci 


Pină ln tipicul mic al jucăriii, 

Ca să-l ia cu mîna mai uşor copiii, 
Despre cimp, atita aș avea de zis, 

Că ce plin de iepuri piuă-n Paradis, ' 
Dar în povestire e o-mpotiivire 

Ce-ar putea pe ulții decit noi să mire, 


Moş Crăciun porneşte, 

Vintul îl opreşte, 

Viîntul ii întoarce, 

încotro şi-ncoace, 

Sania, bădie : ' 
Parc-ar fi, şi nu e, tot o jucărie, 

La răscruci e drumuri, cinci vinturi, grămadă, 
Sar să-i risipească stelele din ladă. 

Lăzile sînt toate bine încuiate, 

Lacătele grele-au chei întortochiate, 


Lupii-ntre răspiîntii i-au ieşit nainte, 

Fără să-şi aducă barba lui aminte, 

— «Ce cătaţi aicea, năi, căţeii mei, ~- 

I-a mustrat unchiașul, — Tuluc şi Grivei ? 
Daţi-vă deoparie, fiare păminteşti, 

Nu-i peniru jivine drumul cu povești. 

Ce vreţi ? miei de pislă şi cai de hirtie ? 
Poate mucavaua de foame să tie?» 

Puși pe două rinduri, în troianul gros, 
Lupii, de ruşine, au tâcut frumos. 


Va să zică, vintul, în feluri și chipuri, 

Vru să-ntoarcă mosul din drum, cu tertipuri, 
i-c necaz, că şi el tace pomi şi stele, 
Frumuseți şi lucruri, mari şi mărunţele. 

Din postavui lumii, alb, intpărătesc, 


321 


e A 


Ce foles, că-ndaţă toate se spese: 
Străveziu, uşure, horbote, broboade, 
Lucrul lui, ca scrumul, se sfarmă şi cade, 
Iar, ca să dureze, cit de cìt mai bine, 
Trebuie să-l lase-n ramura ce-l ţine ; 

Pe cind el, Unchiașul, pe al lui îl mută - 
De nu se sfărimă unul dintr-o sută. 
Toate-ajung diseară bune și întregi 

Şi ţin pîn’ la anul fără să le regi. 


Iată de ce-njură vintul și-l înţeapă 
Şi de ce Unchiaşul nu vrea să priceapă, 


După multă trudă, poftim că soseşte. 
BRumen, gras şi vesel, mină boiereşie, 
Hamuri şi zorzoane îl încing măgarii, 
Albi cum e sidetul, iuți ca telegarii. 
Potcoviţi cu sticlă şi cu giuvaere, 

Ca să aibă-n coastă copita putere, 

A sosit cu bine Moş Crăciun, dar ştiu 
„C-a ţinut şi plosca, bine, cu rachiu. 


322 


PARA: PITICILOR 
[i1947] 


—— amwa - — 


PREFAŢĂ 


Într-o zi, pe înserat, 

Ce să vezi ? Ne-am apucat, 
Doi părinţi şi doi copii, 
Din Cartea cu jucării, 

Să minţim, să povesiim 
Ce-am știut și ce ru știm, 
Pentru alti copii, mai mici, 
Nici chiar mici detot, dar nici 
Mari, ca de însurătoare. 

Şi făcurănz şi-e prinsoare, 
Cine poata seri reai iute 
Stihuri vreo citeva sute, 
Şi ne-am aşternut pe scris, 
Ochii ni s-au cam închis, 
Mina ne-a cam amorţit 
Şi-a ieşit ce a ieșit. 

Am citit în adunare 

Ce scrisese fiecare, 

Și din toate, vrea nu vrea, 
S-a ales povestea mea. 
Rămășagul fu : «Se poate 
Seri şi pe nerăsufiate ?» 


323.. 


Vorba e c-am cîştigat 
Şi-n sfîrşit, am răsufiat, 
Partea mea, într-adevăr, 
Am avut un sfert de măr, 


Împărțind un măr creţesc ; 
Nu cumva ca să jignesc 
Pe tovarășii de coate, 
Miîncînd sferturile toate. 


Domnule, care citeşti 

Multe altele poveștii, 

Mai frumoase şi mai scrise, 
N-o să-ţi placă, pare-mi-se. 
Te-ai deprins cu stih bogat, 
Cu care te-am învățat. 

Nu mă osinai, vai mie! 
C-am căzut în sărăcie. 


E nevoie să-ţi explic: 
Eşti prea mare. Fă-te mic. 
Uită regula o dată 

Şi, cu cartea dezvăţată, 
Mergi niţel de-a bușile. 


Poţi închide uşile, 

De ţi-e teamă şi ruşine 
Să te faci de ris ca mine, 
leşi din dogmă și, tipiil, 
Fă-te la citit copil. 

Asta, Domnule Contrate, 
Dă alean şi sănătate. 

Eu, cum vezi, încet, încet, 
M-am făcut analfabei. 


324 


TARA PITICILOR, 


în pădurea cu furnici 
E-o cetate de pitici. 

Au adus lăstunii ştire 
Că-i un fel de minăstire 
Şi că n-ar fi numai una. 
Mult mai multe vede luna, 
Hiînăstiri de rugăciune, 
Cînd răsare şi apune. 
Schituri şi chinovii, toate, 
Printre frunze aruncate 
Fac din codru o cetate, 


Zvonurile cercelaie 

S-au vădit adevărate, 

Ca şi vrabia, lăstunii 
N-adue vorbele minciunii, 
Că siut cei mai serioşi 
Din seatii şi din. botgroși, 
Agăitaţi de iedere, 

Şi cei mai de-ncredere, 


Înmulțindu-se piticii, 

Şi gîngàvii şi peltieii, 
I-a primit si Dumnezeu, 
Care, dintr-un curcvbeu, 
Îi serutează cu ochianul 
Toată ziua si tot anul, 
Neputind să îl mînie 
S-au făcut piticărie, 

Și cu stîntu-i ajitor 

Au ajuns cit un poper 


325 


Dar prea mici pentru război 
Şi buni doar de lărăbai, 
Nenrdrăznind să asuprească 
ANă viţă omenească 

Si, ca nu cumva să piară 
Îmbucaţi de niscai fiară, 
Şi-au făcut şi el o țară. 

Sfat ţinură zile şase, 

După naţii, după case, 

Căci piiicii-s mule neamuri, 
Trunshiuri, răgăcini şi ramuri, 
Cînă coreite, cind pestriţe 

Și cu graiuri după spije. 


Cum se scrie pe curat, 
Neamul s-a organizat... 


Căutind întîi ce fel 

Să aleagă de model 
Dintre sutele de state 
Cunovscute şi umblate, 

Au luat pildă să trăiască 
Pravil? călugărească. 

Mai schimbînd pe ici, colèa, 
Unde nu se potrivea, 
Aminiînd postul cel mare 
Pentru viaţa viitoare, 
Micşorinăd în călindare 
Zilele prea lucrătoare 
Şi-nmulțindu-le pe cele 
Bcrise roşu dintre ele, 
S-a-ntocmit, aşa, un plan 
Că o zi a fost un an. 


326 


— <Sămtămianlie-s' prea lungi 
La duminici să ajungi», 

fise marelo-nvătat 

Care Ra parie ty sfat, 

— «Da, e rept, i s-a rÄspnants, 
Una -nu e de ajuns, 

Sapte e mai bine, că. 
Decît o duminică.» 

Și soborul sorooci: 

O duminică pe- zi. 

Un pitic — s-a legiuiţ — 
Să stea mai mult aţinit, 
Avînd dreptul să se culce, 
Orice zi fiind de dulce, 
Ziua, noaptea, cît mai des, 
Şi să doarmă mai ales, 

Că nici Pronia cerească 

Nu-l doreşte să, slăbească, 
Pucălat ca o păpuşe, 

Cu bărbia peste guşe. 


S-au dat Sfintelor Scripturi 
Cîteva întorsături, 

S-a mai pus şi s-a mai scos 
Ce fusese de prisos, 

Și păstrindu-se-n stirşit 

Ce cra mai chibzuit, 

Între sfintele mirne 

A fost pusă Sfinta Lene. 
Uite,-s neamuri de pitici 
Din mai mici: în tot mai miei 
Și cu fel de fel de fețe, 
Ale, negre, linse, crete, 


327- 


Si cu vorbe că nu poţi 
Să te prea-nţelegi cu toţi, 


Cu o vorbă-n două guri 
Ori mă lauzi, ori mă-njuri, 
YVorba-i ca ulceaua goală, 
Te cîştigă şi te-nşeală, 

Şi ie spurcă şi te spală. 
Iei cu ea, ca din hirdău, 
Tocmai din sufletul tău, 
Şi-s în pricinile toate 
Două feluri de dreptate. 
Legămintul şi minciuna 
Sint de-o teapă şi totuna 
Și nu ştii adevărat 

Ce-ai minţit şi ce-ai jurat, 
E un soi de făcăiură 

Să se-ntindă prin ruptură 
Şi a fost un soi de lege 
Ce-i legat să se dezlege, 
Fieștecare crimpei 

În cite două şi trei, 
Orişice virf de bucată 
Vrind să fie lumea toată, 
Şi orice ţipenie 

Mare căpetenie, 

Partea vrind să fie-ntreg, 
Părţile nu se-nţeleg. 


Dar bătind un vînt odată 
Răscoli pădurea toată, 

Și din pricinile fricii 

S-au strîns iarăși toţi piticii, 


328 


Fistecare vizunie 

Are hram şi stăreţie, 

Și prin scorburi şi prin fo) 
Stau piticii cîte doi, 

Cîie trei sau muli detot 
Și se-nghesuie cum pot. 
Minăstirile mai mari 

Au chiliile-n stejari, 
Nouă, zece pe o cracă, 

O biserică şi-o toacă. i 
Dintr-un bob de ghindă-nchis 
S-a-ntocmit un paraclis. 

Si doi popi cît gămălia 
Cintă-n ìson psaltichia, 

Pe cînd schivnicul din strană 
Doarme dus, chitit în blană, 
Dau tămiîie cu cățţuia 

Pentru toată cetățuia 

Ispitită de pierzanii, 

Bătind cruci, puind metanii. 
Se hrănesc cu ce te miri 

Și mai mult cu nori subţiri. 
String în cite o găvace 
Rouă nouă subt capace: 
Doniţi, putini, boloboace, 

Și în cle, ca-n copaie, 
Sîmbetele fac şi baie, 

Ziua marelui răstăţ, 


Pregătiţi pentru ospăț, 
Le ajunge o măslină 
Și-o măsură de tăină 
Cită-ncape-n degelar, 


329 


De la Paști la Fäurar. 

Să frăämînțti și să tot faci 
Artose şi cozonaci ! 
Dintr-o scorbură de cracă.. 
Vine laptele de vacă, 


Vaca n-a intrat Getotţ: 
FPină-n coarne, piw’ ia bot: 
Mi se pare că-i pestriță 

Și-ai jura că-i veveriţă; 
Pentru că la:':vaci:si boi 
Coada nu prea stă vilvoi.- 
0uă ? Ai prin meri şi. vruniy 
Dai o raită și aduni 

Şi te-ntorci cu o căciulă, 
Marfa-i bună şi destulă, 
Mii și sulo 'de găini 

Ouă mult pentru creştini, 
Trei pe zi ori cite două, 
După rezula mai nouă  / 
Numai că găinile 
Ce-şi-aleg tulpinile 
Şi pun cuib'-în' frunza deasă. 
Nu sînt'cele de acasă, 

Sînt și cle-tot cu cise; 

Dar nu stau prea mut :peloc, 
Şi aş face'o-prinsoare-: 

Că sint vrăbii; cif se pare; 
Piţigoi, sticieți ori cuci 
Cuibăriţi colea prin" nuci; 

Cit priveşte: dilcele : 

Ai albine : muigele 1: 
Dintr-un fagure de miere: 

Ies în scoici vreo trei ciubere, 


— 
aa 


330: 


Să nu uit să mai însemn 
Că un foi de. undelemn 
Ține, cum sînt rosturiie 
Pentru toate posturile, 

În cel: mai înalt. mott 
E-un pitic mitropolit. 
Nu-i mai mare de atit, 
De la poale: pin’ la gît; 
De o şchioapă mijlocie, 
Fot să dau şi ohozăşie, 
Stă într-un pahar. rotund, 
Pe un jiiţ lăsat la fund, 
Spiicuit ca o mireasă, 

Şi paharul stă pe masă, 
Tuturora să sc-arate 

în palatul din' cetate. 
Din molift, în lumea-nţreagă, 
El şi leagă. şi- dezieagă. 
Mitra de mărgăritar 
Iese-afară. din: pahar, 

Și .ce-acolo, plin de: har, 
Cu: o rază, 

Vede și supraveghează, 
El e tuturora tată. 
Vorba-i este ascuitată, 
Și porunca lui temută, 
Ori grăită, ori tăcută. 

E de-ajuns că.dă din. pleoape 
Şi ' îngheaţă șapte ape. 
„A făcut un semn cumya, 
Sau dia ochi sau din giubea, 


351 


Şi-amuţi posomorit 
Codru-nalt numaidecit, 
Căci piticii-n sihăstrii 

Fac prea multe nebunii, 
Că se-mbie, că se joacă 
Scoborînd tîrîiş pe cracă. 
Unul ţine predică, 

Altu-i pune piedică. 
Unora le vine placul 

Să se dea de-a berbeleacul, 
Şi din leagăne, din vînt, 
Bau cu burta de pămînt, 
Se amestecă, de mici, 

Cu gîngănii și furnici, 

Şi se-nirec în izmeneală. 
Uneori, mai din greşeală, 
Te ia cioaca-n cioc, şi cracul 
i-l apucă pitpalacul, 
Dau cu tifla, se îngînă, 

Se stropesc lîngă fîntină, 
Sau se fluieră, se-ntruntiă, 
Zbiară-n chiote de nuntă. 
Ori, ca nişte blestemaţi, 
Se bat seara cu scuipaţi, 
Se buşese, se iau de brîu, 
Larma zburdă fără friu, 
Baba-oarba, leapşă, ţurcă, 
Bărbile li se încurcă, 

Şi de-a capra, la tot pasul, 
Nimeresc și-n pomi cu nasul, 
Şi cum cad cu miile, 

Mai deşi ca scrumbiile, 


332 


Intelege orişicine 

Ce greu liniştea se ţine 
Într-un hohot şi-un dezmăţ, 
Fără bici și fără băț. 
Starețul prea supărat 
Citeodată s-a-ncruniat, 
Şi deşi-i sint fraţii dragi, 
îi mai pişcă la nădragi, 
Pe piticul mai borțos 

Ți l-a-ntors cu faţa-n jos 
Şi-l măsoară pe spinare, 
Undeva, să am iertare, 
Cite unu-i pipăit 

Cu girbaciul desplelit, 
Iară altul, slut şi cirn, 
Cu mătură, sau cu tirn, 
Sau cu znopul de urzici 
Piclea grasă i-o băşici, 
Sau îl ţii în colivie 
Agăţat la stăroție, 


Ca să daţi îndreptăţire 
Stareţului scos din fire, 
Să vă povestesc ce fac 
Fraţii răi, cu comanac: 
Iov primise-nsărcinare 

Să dea-n mină o scrisoare 
Stareţului dintr-un plop, 
Arhiereu sau protopop ; 
Unui stareț mai din vale 
De dudul stinţiei-sale, 


333 


Un răvaş de episcop 
Se pune-n sticlă cu dop.. 
Tainele sfintului clir 

Cerind plicuri de ciondir,: 
Însă Iov,. ca. să cunoască,.. 
Scoase dopul lung de iască 

Și ștafeta, și-a citit, 

Ca pe un nefericit, 

Duhul Rău l-a ispitit 

Şi-a pierdut prin frunză, bietul, 
Astuvușul. şi. biletul, 

Și i-a dus vlădichii-n poală,. 
Pe la toacă, sticla goală.. 

De isprava neiertată 

A fost tras.la judecată 

Și avu. neobrăzare, 

Feţelor judecătoare 

Care caută lumină, 

Să le spuie: — +Nu-s de vină» 
Și că sticla era plină. 

Cu spirt bun de tescovină. 

— «Vă întreb acum frumos, =e 
Zise trist şi proestos, — 

Ce pedeansă se cuvine, 

Să se vindece mai; bine, 

Unui frate mincinos ?»: 


Și să, mai cutez_să spun: 
Că Nichifor bea tutun? 
Şi că..are şi-o: lulea; 

Pe la sîn, pe: undeva.? 
Şi-un amnar 

Cu brăcinar ? 


334 


Nimeni însă, la dovadă, 

Nu-i mai iute de tăgadă; 
împrejurul gurii, barba 

I-a îngăibenit ca iarba, 

A răspuns că la mijldo 

E că -sutlă noaptea-n foc 
Înfundat. —- <Hire-ai să fiif 
Deștele ţi-s stacoiii». 

— «Am umblat cu un chibrit, == 
Răspundea, — şi le-am pîrlit» 
— «Ori că-mi pute mie, âr' tä 
Puti matale a mahorcă.» 

El răspuns da. vrişicui 

Că aşa e suflul lui, 


Tit fu prins în buzunar 

Cu-o bucată de zahăr, 

— «Nu minți, tă e-n'zadar t» 
— «Nu pricep și sînt mirat, ~a 
Zise'Tit şi s-a jurat, — 
Totuş, nu ştiu cine,-ncalte, 
Mi-a furat pe celelalte» 
Tiron 'îşi pitea odată 

Şi-n papuci câte-o bucată, 

ŞI do zahăr cît mîncase 

Pe furig, se îngrăşase. 
Bcuturindu-l casa, tinda, 
Cosma t-n furht oglinda 
Marelul mitropolit, 

Foarfeoa da potrivit 

Mi-o arămada 

De borcane en pomadă, 


O avea 

Spînzurată de curea 

Și se mai uita în ea, 
Cum îi sta cind poruncea 
Și cind binecuvinia, 
Zvelt şi sprinten ve lirlig, 
Cu trei degete cirlig. 
Alitiile străbune, 

Mă gindesc, cu plecăciune, 
Că-i slujeau de-ntins şi tras 
Cutele de pe la nas, 

Că înaltul-prea-stințit 
Cam era niţel zbircit, 
Însă foarte ingrijit, 
Mirosind, ca o duduie, 

A căpşuni și a gutuie. 
Vroia Cosma să se vadă 
De-i frumos și el o dată. 
Și-a ciuntit cite o aţă 
Din zuluii şi din mustață, 
Căci, nu-i fie de deochi, 
Ii da barba pină-n ochi, 
Trecind jos de cingătoare, 
Unghiile la picioare 

Cum se taie a uitat. 
Poarteca l-a înţepat. 

S-a rănit şi a ţipat, 

Şi sărind pe un călcii 
S-a dat el de gol întîi, 


336 


Rele, mari, necugetate 

Sint asemenea păcate, 

Și piticii s-au jurat 

Să nu cadă-ntru păcat. 
Cresc cît vor, şi nu-i nimica, 
Barba, unghiile, chica, 

Dar opresc blestăme grele 

Să le ciopirțeşti pre ele. 
Mai ales atunci cînd n-ai 
Nici-un foarfec să le tai. 


Judecata, într-un glas, 
L-a legat, i-a-ntins şi ras. 


Toate faptele acestea 

Nu cinstesc prea mult povestea, 
Că piticii nu-s buni toți, 
Şi-ntre el mai sînt şi hoți. 
Cite unii-ntr-o ureche 

Nu-s pitici din vremea veche. 
Pripăşiţi de joi, de vineri, 
Unii sint prea cruzi și tineri, 
Nici n-au nouăzeci de ani, 
Încă pui, încă juncani. 
De-abia pe la două sute, 
Cînd bărbia face cute 

Şi sint plini ca nişte saci, 
Graşi ca nişte cozonaci, 
Falnici ca niște bureţi, 

Poţi să zici că sînt băieţi, 

Și de nu s-ar fi jurat, 

Că-s flăcăi de însurat, 


337 


a 


ai mea ab e 
2 C Ea 


fai 


Să nu-l uiit de zugrăvit 

Pe stintul mitropolit. 

Părul lui, cu valuri crețe 
Pină-n -şolă, e-o frumusețe, 
Pieptănat de o răgace 

Cu un spic, după ce coate, 
Ori de mei, ori de săcară, 
Pus deoparte de cu vară, 
De-âlitel, gizele din iarbă 
Poartă grije mult de barbă, 
Barba Marelui Pitic 
Trasă-i ca din borangic 
Şi-i îmbracă pieptu-n zale 
Cu odajdia ei moale. 
Dumnezeu cel nepătrunus, 


::Diîndu-i tron înalt, l-a -uns, 


L-a-ntărit cu-un hrisov, 
Scris cu slove de ceaslov, 
În cerescul lui cerdac, 
Pe o coaje de copac. 

I l-a -scris cu vorbe-ncete 
Și strivite cu pecete, 


Poate-acum ai vrea să ştii 
În ce-anume sihăstrii 
Și anume cam pe unde 
Miînăstirea se ascunde ; 
Din pădurea cu pitici, 
Nu oprea zăresc de-aici, 
Să mai lași întîi, niţel, 
Să-l întreb şi pe căţel, 
Să mă gìidil la cucui, 


t 


338 


Şi pe urmă o să spui; 

Să mă scarpin. după. ceafă, 
Nu spui: bine, nu-mi dai leată, 
Vezi, cățelul. ştie bine; 

Că a fost ja. drum cu mine. 
M-a păzit și ajutat. 

Am mincat şi am răbdat 
Şi-amn dus greul împreună, 
Pe timp bun și pe furtună, 
Ghemuiţi într-un culcuș, 
Cum dormim de-atunci şi-acuș, 
E- pitie şi el, dar treaz, 

Fără, frică: și .viteaz. 

Fără el, jur pe ce am, 

Nu mai știu ce mă făceam, 
Mă minca; vrun crocodel, 
Vrun păianjen, fără el, 

Jar cucuiele dentăi, 

Cu vîrf bont şi vînătăi, 

Îşi aduc mai bine-aminte, 
Fără snoave şi cuvinte, 
Ce-am, făcut și ce-am umblat 
Pînă ce le-am căpătat, 


Uite, te-aş - putea-ndrepta, 
însă doar pe dumneata, 
Şi sînt foarte-neredinţat 
Că odată îndrepiat 

N-ai să dai învăţătură 
Orişicui și mură-n gură, 


339. 


Prin urmare, 

în pădurea ceea mare 
Iarna-i cald, vara răcoare, 
Fagii sînt atît de nalţi 

Cum n-au fost şi nu-s ceilalţi, 
Și podese o bugdadie 
Peste-ntreaga-mpărăţie. 
Cogru-nchis, ca-nir-o odaie, 
Nu-l ajunge pic de ploaie. 
Am iernat și am căscat 
Numai pe pămint uscat. 

Că de-ar fi noroi, ca-n lume, 
Nu le-ar mai păsa de glume 
Cuvisșilor din schit, 

Ci s-ar ti-ndeletnicit, 

Toată ziua, toată viaţa, 

Cum se crapă dimineaţa, 
Să-şi radă pingelele, 

Să-şi spele obieleie 

Şi să-şi frece cioarecii, 
Alergind ca şoarecii ; 

Că venind, din întimplare, 
Marele ia cercetare, 

Din mai-marii, ccl mai mare, 
Cum îi zic pitici, «Tata», 
Să-i vadă curaţi şi gata, 


Pe cărări şi pe şosea, 
Unile-ai fi, unde-ai călca, 
La-ntuneric, la lumină, 
Umbli ca pe rogojină, 

Şi ţi-e dulce la picioare 
Toată țara umblătoare, 


340 


Pardosită cu covoare 

Şi cu preşi 

Subt copacii mari și deşi, 
Zic şi temnicerii că 

Eşti ca în biserică, 


Ca s-ajungi pe drum, mai uite, 
Rupi cinci tălpi şi trei căpute, 
Dar ajungi neapărat 

Într-o zi la scăpătat, 

însetat şi nemiîncat, 

Piîntecul, lipit de spate, 

Ţi-a scăzut la jumătate, 

Iei în lolba din spinare, 
Răzimată-n cingătoare, 
Straie, piine, brînză, nuci, 
Dar mai trebui’ s-o şi duci. 
Chibzuii şi gospodar, 

Eu mi-am luat şi un măgar, 
Cugetind ca prin păşuni , 

Să ajung în şase luni, 

Dar pășune şi livezi 

Nicăirea nu le vezi 

Şi-ar îi fost ca, la măgar, 
Să înham și un hambar, 

Ca să aivă ce mînca 

Pe drum şi domnia-sa, 

N-am ajuns să fac nimic 

(Cu măgarul, vreau să zic). 
Un măgar, părerea mea, 

La drum lung e o belea, 
'Frebuise să-i arăt 

De-ntors şi calea-ndărăt. 


„d 


341 


Drumul meu ducea do-acssă 
Pe dindos, pe lingă casă, 
întîi o apuci așa, 

Patru poştii şi ceva, 

Și o ici pe lingă dimb, 
Unde-l taie počul strimb, 
Nu lua ceas, nu măsură 
Caiea, timpul, nu cumva 

Să te sperii ce-n răspăr 
Merge vreimea-ntr-adevăr, 
Ai să dai de-o apă mare, 
Yără pod şi trecătoare, 

De un vînt în curmeziş, 
De cenuşe, de prunâdiş, 

Pe alocuri, cîmpul gol 

E de clei şi de nămol, 

Nici nu simţi ce fel şi unde 
. Talpa stă să se scufunde, 
Și, sorbit încet în prund, 
Milul te trage la fund, 

Am găsit, munaciţă-n giod, 
O multime de noroă, 
Răstignită-n huma moale, 
Neputind să se mai scoale, 
Și la ficce-ncercare 
Încleștată şi mai tare. 
Tara, după cum vedem, 
O-mpresoară un blestem, 
Și nămoturile scad, 

Uncori, piră la Iad, 
Broaştele, cit niște vite, 
Dau din coarne şi copite, 
Drăgălaşii, mititeii 
Mormoloci, sînt cît purceil, 


aW Fal 


Dar un. bivol şchiop, corcit, 
Două nopți m-a fugărit. 
Ducă-se' și să se ducă, 
Poate-a fost vre o nâăiacă 
Neagră, şi, se vede treubu, 
Că am alergat degeaba. 

A venit încea. şi-un fap, 

Să mă bat cu el în cap. 

Nu cred rău c-a vrut să-mi luă, 
Îi ardea și lui de joacă. 
Bar de. teamă de cucuie 
M-am făcut să-l văd că nu e, 
Un tintar cit um. erete 

Mult şi el de furcă-mi dete. 
Muştele erau cu bornă. 
M-am. lovit de-o vacă oarbă, 
M-am împiegicat de-o sfoară 
Cu trei capete şi-o ghiară. 
Namile;, dihănii multe, 

Cit de lungi, pe-atit de slute ; 
Mișunau necunoscute. 

Un păianjen cît un om 
Avea ramuri mari, de pom; 
Ața lui, din nod în nod, 
Se-ntindea cît un năvod. 4 
Pceştele din apă, parcă, 

Era, Doamne ! cit o barcă 

Și ieșea din rîu la scare. 
Am văzut o lipitoare 

Și mai neagră şi mai mare, 
Ce ciudat e, poţi să zici, 

Ca o ţară de pitici 


. 


343 


Să înceapă, la doi paşi, 
C-un ţinut de uriași! 

Într-un basm de mai tirziu 
Mi-am și pus de gînd să scriu 
Cum se cheamă fiecare 
Lighioană şi-arătare, 

Că e bine să le-nveţi 

Să le spui şi la băieţi. 


Insă fie cum o fi, 

Poate că m-aş răzgîndi. 
Ce să cauţi, tu, voinic, 
Negreşit, dar încă mic, 
Să iei drumul prin pustii, 
Cu strigoi și cu stafii, 

Să te-ncurci pe unde ies, 
Din birloagele de şes, 
Soiurile de jivine 

Care m-au pindit pe mine ? 
Eu mai bine ți-aş fi dat,, 
Răzgîndindu-mă, un stat. 
Xa intinde-ie colâa, 

Pe un put de canapea, 
Să auzi povestea mea. 
Căci ae-aceea sint povești, 
Ca să nu te ostenești 
Decit cel puţin să caști 
Seara, de Crăciun şi Paști, 
Și s-asculţi, pe adormite, 
Lucruri nemaipomenite. 


Cît priveşte sfinta slujbă, 
E mai mare ava Cujbă, 


344 


Protosinghelul bătrin, 
Vechi unchias,; oleacă spin, 
Cam ursuz şi, nu degeaba, 
Poreclit în schituri «Baba». 
A se ști, e legiuit 

Aspru, slujbele din schit, 
Buche, buchi, pe dinafară : 
O vecernie de seară, 

O utrenie de noapte. 

O molitvă, pe la șapte, 
Cu citiri în liturghie 

Și-un acâtist la chilie, 
Tipicarul, canonarhul 

Și Chiril iclisiarhul » 
Rinăduiesc şi-n paraclis 

Să se cinte cum stă scris, 
Fără ca, de nerăbdare, 

Să se sară din tropare, 
Ori, cu gindul mai buimac, 
Să se piardă un condac, 
Ori să-ţi scape din vedere 
Poftoreala ce se cere. 
Că-n Minee, se citește 

Subt stihire : “Poftoreşie», 
Ca să cînţi de două ori, 
După sfinți şi sărbători ; 
Rugăciunea cuvintată 

Nu se prinde dintrodată, 
Şi lui Dumnezeu îl place, 
Dintre norii de cojoace 

Şi de pături, să asculte 
Poftoreli oricît de multe. 


345 


Datinile din buaiei, 

Din pitici în străpitici 

Au trecut din viață-n viață 
Și piticii fe îmwaţă, 

Zece ani de ascultare, 

La corvezi tu clacă mare, 
Întii:mătară si-spală. 
Fierbe rufele-ntr-o oală, 
Toată noaptea, piw la ziuă, 
Bate păpușoiu-n piuă, 

De mălai şi mămăligă, 
Pînă, bietul, se-ncovrigă, 
Iar în zori, cu o călăare, 
Cară apa din izvoare. 
Obosit de neodihnă, 
Cade-n deal și doarme-n tihnă, 
Şi-l trezește, cînd îl doare, 
Numai pofta de mincare. 


Unii spală obștea toată, 
Care-asteaptă dezbrăcată, 

O cămaşe mai purtată 
Trebuie mai mak fzecată, 

Şi nădragii au de :secos 

Din fund zbenghiul de prisos, 
Iar într-un păinjeniş, 

Cam ascuns, cam pe furis, 
Stau .ciorapii la uscat. 

Cinci duzini : le-am numărat, 
Şi piticii suflă-n foale 

Goi şi-n picicarele: goale. 

Cu căgută și. carimb. 

Un ciorap, pe sfoară, strimb, 


346 


Pus la rînd cu alte toele, 

Cit păstaia-i, de fasoale. 

Şi cămeşile-s: ca niște: 

Fluturi, dați în vint să mişte, 
Şi batistele-s, să zic, 

Ca de nasul de pitic, 

Roşcovan ca-n luna mai, 

Dar umflat de guturai. 
(Pentru troahnă singur leacul . 
Pus în nară.e bumbacul) 


Parcă, pe frînghii, ițarii 

Și i-au lepădat ţînţarii, 

Ştii, ţînțari cu coapsa-n dungă, 
Încreţiţi din sirmă, lungă. 
Fiecare dolofan : 

Are dreptul de golan 
La:-două rînduri pe an, 

Şi de Paști şi de: Crăciun, 
Cu o turtă cu magiun, 

O giubea şi o curea 

Şi-o scurteică scurtă, scurtă, 
Pină la juma de burtă. 
Dar cum pielea s-a scumpit, 
Cizma merge la cirpit. 

O păreche de bocanci 

N-o iei nici cu patru franci; 
De cînd ţine schitul minte: 
N-a tocit o-ncălțăminte, 

Şi prin iarba ceea moale,i: 
Bine cu. tălpile goale, 


341 


cara 


E 


P7 


D DOT aam 


pu 


Te e e ea ea e 


De ce-ar sta spălătoria 
Rind în rind cu croitoria, 
Și de ce, dacă te-mbraci, 
Treci alături, la cârpaci ? 
Pentru că așa ţi-e dat 
Dacă eşti pitic curat. 
Sute de croitori descos 

Şi cos nasturii de os, 
Peticele-ntre picicare 

Și la alte mădulare, 
Acele aleargă iute, 

Du-ie, vino, vino, du-te, 
Un croitor mai priceput 
Drege de la început 

La maşina de cusut. 

Culcă pe pitic subt ac, 
Coase de-a dreptul pe crac. 
Îl dă jos, se suie aliul. 
Numai unul, Toma psallul, 
Fusc-odată vătămat 

De maşină, și-a strigat, 

Şi nădragul, a venit s 
Vraciul de l-a dezlipit 

Şi a pus un plasture 
Pielei de subi nasture. 


Însă, pină una, alta, 
Ici e riul, colea balta : 
Toți fac baie, 

Mai bătrinii în copaie, 
La odaie,. 

Cei mai leneși își aduc 
Apă-n gură, cu clăbuc, 
Şi făcîndu-şi gura cep, 


348 


A se linciuri încep, 

De parcă s-ar fi spălat, 
Cum e vorba, cu scuipat, 
Asta-n limba lor peliică-i 
Morfoleală de pisică. 
Sirînşi ca rațele, la ploaie, 
Cei mai graşi se scaldă-n straie, 
Nepuiind să se dezbrace 
De seu mult, ca de-o găoace, 
Bălăcesc, și unii-noată 
într-un lac nimica toată, 
Iar duhovnicul Ilie, 

Pe un fund de farfurie, 
Unu-şi scaldă trupul sfin 
În ghiveciul de pămînt, 
Într-o strachină mai rece 
Era altul să se-nece, 

Şi un frate, mai de soi, 
Scutundindu-se-ntr-un toi, 
A rămas în el, băicie, 
i-a crescut, un an ori doi, 
Mare cît un castravete, 


Ceasul ajungînd la semn 
Bate toaca-n fier şi-n lemn. 
Lemnul cel dintii se roagă, 
Ciocănit mărunt pe doagă 
Cu un ciot cit o lulea, 
Pentru cine mai dormea. 
C piticii, mulţi dorm duşi 
Prin gutui şi corcodușşi, 

Şi visînd, precum se ştie, 
La cereasca-mpărăţie, 


349 


——_ 


e. a 


. O... — 


ss” Lac 


e se 


se II PL 


e aa a 


_—_— 


Cască-a lene şi se-ntind, 
Somuvwi dulee jinduinăd! 

Si, frecindu-se la ochi, 

Nu te fic de deochi, 
Bosumiiaţi că ia sfîrșit 
Visul nemaiimplisit. 

Visul întrerupt îţi lasă 
Toată viața somnoroasă, 
Unul cade ca din grindă,. 
Ca o ghindă. 

Unul se gătea să caşte 

Și, sfiit de nişte broaște, 

A rămas nemaicăscat 

Și, în schimb, s-a scărpinat, 
Din pomi, calea cea mai scurtă, 
O iau cei mai mulţi pe burtă, 
Dar şi-aşa, din crăci în crăci, 
Incureaţi în cămilătei 

Şi greoi ca niște ploşti, 
Nici prea teteri, nici prea proşti, 
Tot ajung să se scoboare 
Și să cadă în picioare 

Un pitic mai gros e șchiop, 
Dar în treaptă-i protopop, 
Stavretlor sau mitrofřër: 

E mai scurt de un picior, 

Şi ciubotele, la ducă, 

Îl sucese și îi hurdusă, 
Cîrja-i e, din subsusară,- 

Cît căluşul de vioară! 

O metanie de lină 

Îi atirnă de o mînă... 

În dulamă și giubea. 

Calcă rău, păşind abia, 


350 


Dar cu eine se-intilneşte 
Zice-neet : — «Biagosloveşte !» 


Auzind şi ea chemarea, 
Toacă și ciocănitoarea, 
Clopctul de după miezul 
Nonpţii-l trage huhurezul, 
Pupăza şi ţintizoiul 

Bat în ziinţi cu pițigoiul, 

În tot ceasul rugăciunii 

Bat bondarii şi tăunii, 

Şi în zbor de roiuri cheamă 
Ca un mărmur de aramă. 


Închinînd la .strana goală, 
Unde şale nevăzut 

Cel ce-a fost dintru-nceput, 
Intră-n strană sau se scoală 
Doisprezece-arhimandriţi 

Şi duhovnici prea-sfinţiţi. 
Tot sobarul e în păr 

Şi-i sobor într-adevăr, 

Un sinod adevărat, 
Scuturaţ şi periat, 
Desfăcut.ca din cutie 

Cu pitici de jucărie, } 
Fiecarele avea i 
Papură de catifea 

Pentru tălpile lui sfinte 
Din -sfințite-ncălțăminte, 
Bărbile au un mirâs 

De maslin şi tiparos, 

De suliină şi-de nufăr, 

Ca un văl păstrat în cufăr, 


351 


Aib, de cînepă şi in. 

Au zis de trei ori: — «Amin !» 
Un diacon dă tămiie 

împrejur, de pe călciie, 

Şi, făcind închinăciune, 

Yese ceaţă din lăciune, 
Nologoale, şi se suic, 

Sunînd lanțul, din căţuie, 
Lanturile, cîteșirei, 

Greieri au în clopoței, 


Psaltul mare, Ioi; 

A venit la schit copil. 

Şi acum ii ţin copiii 

isonele liturghiii, 

Grămădiţi la strana lui 

Ca un stol de niște pui, 

Corul, cînd se polrivește, 

Cintă : «Doamne miluiegte» 

Şi îngină fiştecare 

Glas : «Prea Sfintă Născătoare», 


În altar e-o intrătură 
Peniru cuminecătură, 

Un potir cît o zorea 

E cu stea de peruzea, 
Procoveţe-n 

Patru fețe, 

O ripidă de mătase, 
Cusăluri de flori frumoase, 
O prescură-n coaje moale, 
În chip de patru pattale. 
O frământă și o coc 
Schivnicii de la mitoc, 


352 


Vinu-l stoarce-n poloboace 
Iosif mutul, care-l face. 
Însă cheia de la beci, 

Cu butoaie mari şi reci, 
E la stareţ, pe verigă, 

Și piticii nu mai strigă, 
Cerind altă chezăşie, 

Ca pe vreme de urgie, 
Cînd din pivniţă se-nfruptă 
Cei mai năzdrăvani la luptă, 
Stingind vinul și rachiul, 
Subi Ghervasie Saşiul, 
Stareţ rău şi cu nărav, 

Şi șaşiu, dar şi gingăv, 
Douăzeci de giligani 

Au secat în patru ani 
Zăcătorile, păstrate 

De cinci veacuri în cetate, 
Pe cînd obștea lua în gură 
Într-un an o picătură 
Doar în cuminecătură. 

Un pitic nedreptăţit 

Cu mai mulţi s-a chibzui, 
Necăjiţi de-atiia post, 

Să-i dea postului de rost, 
Au aflat un meșteșug 
Căptuşit cu beteşug. 
Frigurile, cînd şi cînd, 

fi cam scutură, pe rînd, 
fi apucă, cete, cete, 

Ba cu tremur, ba cu sete, 


353 


Şi gitlejul li-e uscat 

Pin’ la fund, pînă-n ficat. 
Nişte junghiuri îi cam taie 
Şi-i frămîntă-n măruntaie, 
Doitoria mai creştină 

E ciocanul cu prăștină, 
Însă fără de aghiazmă: 
Cea mai dulce cataplazmă, 
Vezi, aghiazma, nicidecum 
N-are gust niţel de fum, 
Şi n-aduce alinare 

La oricare mădulare, 

Fără numai sufletește, 

Nici n-o gușşii, că se stropeşte. 
Dar de suflet, fiecare 

Nu prea se mai bolnăveşte. 
Cu o sticlă de ispravă 
Obșiea n-ar mai fi bolnavă, 
Şi-i păcat că-n săptămînă 
Nu-i stă cheia la-ndemiînă. 


Vinul are-aşezămint 

Cit e trup și sînge sfint, 
Că se face preschimbare 
Printr-o binecuvintare. 

Ce e sînge și e trup 

E ca fagurii din stup, 
Turta-i turtă, vinul vin: 
Îl sorb tot şi-ntii mă-nchin, 
Cite un pitic mai fură 

Din cuptor cite-o prescură, 
Şi cu vin de două dește 
Mai ades se-mpărtăşește, 


354 


La chilie, umilit, 

Ca un vechi arhimandrit, 
Cu toate că, mai .pe scurt, 
Trasurn sticlă nu e furt. 


Nu se ştie veștmîntarul 
Unde-și mingiie amarul, 

La ce schit, în mare taină. 
Căci aduce pe subt haină, 
Încruntat dintr-o sprinceană, 
Cit un pui, o damigeană. 
Cind îl vezi, cam după-prinz, 
Are niște ochi de mînz 

Şi zîmbeşte-ntr-ale sale 
Gînduri, şovăind agale, 
Puţintei aprins la faţă, 
Anteriul i se-agaţă 

Cind de câlo, cînd de ici, 
Între ştevii și urzici. 


Știu în sinea ta ce zici: 
Din pitici cum ies pitici ? 
De la icre, sau din ouă, 
Sau din ele amîndouă ? 
Lucrul ăsta l-am uitat, 
Bine că m-ai întrebat 
Şi-o să spui adevărat, 
Am băgat în schit de seamă 
Că piticii nu au mamă 
Și nici tată, 

Niciodată ; 

Nici neveste: 

Rinduiala așa este. 
Tainele neînţelese 


355 


N-au făcut piticărese. 
Fuste la pitici şi fete 
Yăcătorul nu le dete, 
*Cigă-i toacă să-i ucigă ! 


Eu îi fac din mămăligă, 
Dacă vrei și dumneata 

Un pitic a încerca, 

Dacă vrei pitici să faci, 

Xa aluat de cozonaci 

Şi învață de la mine. 

Seama ia să iasă bine. 

Ia alune d-ele mici, 
Poirivite pe pitici. 

Pui de toate-ntr-o căldare 
Şi presări cu scorţișoare. 

Pui și-un praf, niţel, de sare, 
Dacă iese spuma-n clocot, 
Şi-a bătut un ceas de clopot, 
Pregăteşti, fără zăbavă, 

Şi cuptorul peniru tavă, 

Mai ungind și cu lipici. 

Şi ies tocmai opt pilici. 
Asta-i legea, opt odată, 

Cu barba nepieptănată ; 

Nici mai mulţi, nici mai puţini, 
Toţi voinci și toţi creștini. 
De-ar ieşi un musulman, 

Îl torni iarăş în cazan 

Şi mai dă niţel în fiert, 
Ieşind un pitice pe sfert. 


Eu, mai leneş, cu ciaunul, 

Fac odată cîte unul. 

Mai pui şi o linguriţă 

De tahin, şi lămiiţă, 

Şi mai am un mijloc bun: 
Pui mahorcă, pui tutun, 

Cum ii vreau, mai roşcovani, 
Mai bălani ori mai ţigani. 
Pină-i gata o fiertură, 

Mai citesc şi din Scriptură, 


Greutatea-i la alune 

Şi să fie toale bune, 

Că de este miezul sec 

lese un pitic zevzec. 

Şi mai e o greutate 

Lîngă celelalte toate : 

Cum se face alifia 

Sau lipiciul. Datoria-i 

Să se prindă necgreșit... 
Uite, vezi, nu m-am gîndit... 
Toate cele, mărunţele, 

Le am scrise pe o piele 
Şi-o să-ncerc să mă silese 
Slova să le-o deslușese. 

O să vezi cum or să-ţi iasă 
Tot pitici de-ăi mici prin casă, 
Din dulap, de prin umbrele. 
Agătaţi printre perdele, 
Valvirtej pe canapele, 
Grămădiţi peste pisici 

Mii şi sute de pitici, 


357 


Şi la.tine, mulți în pat, 
La sărit şi gidilat, 

Pe cafeaua ta, eu lapte, 
Or să tabere vreo șapte, 
Ca -să-ți pape şi smîntîna, 
Virind limba, băsind mina, 
Mierea, cornul, prăjitura, 
Şi furîndu-le cu gura. 


Dar motanii-s nişte fiare 
Cu cîrlige și cu ghiare, 
Pune-i botniţă pisicii, 
Că-ţi mănîncă toţi piticii. 


Schiturile, cîteodată, 

Au o zi de judecată. 

Pe o ușă din pridvor 
Scrie mare : «Consistor», 
Starețul, suindu-i scara, 
Sirînge-n şold cu subsuoara 
Cartea groasă, de canoane, 
Grămăticul, cu creioane, 
Gumă, pană şi cerneală, 
Pune-n sală rinduială. 
Cind începe judecata, 
Rinduiala este gata. 
Bate-n talger de aramă, 
A deschis din cataramă 
Vechea pravilă, şi bagă 
Între foi cite-o zăloagă, 
Petice de patratir, 

Din tavan, un musafir, 


358 


O maimuţă cît un: nod, 
Depănîndu-se din pod, 
Jcacă-n gel, pe:sus, ca naiba, 
A văzut o muscă, zgaiba, i 
Şi se lasă 

Pe o:diră de mătasă, 


Faţa cea:mai cuvioasă 
Răsfoieste-n cot, pe masă, 
Şi, din cînd în cînd, își plimbă 
Două degete :pe limbă, 

sA: seratat pe:păcătos, 

Care-şi -lasă ochii-n jos, 

Un pirlit, un venetie. 
Numele lui : Calinic. 

Vinovat e, se-nţelege, 

De o grea fărădelege. 

Fapta lui îşi cere preţul, 

A citit iîntii-citeţul : 

—" «Era la bucătărie 

Şi venea din chelărie, 

Luînd o strachină, nici vorbă, 
Din rintaşul pentru ciorbă, 
I-a vărsat-o pe chelie 
Cuviosului Ilie», 

Care-i martor şi-i de faţă, 
Plin de scu ca de-o mătreață. 
Barba-l.e, de la gîtiej 

Pin’ la nas, ca un vîrtej, 
Prinsă parcă-ntr-o sfirlează, 
— =Ce-al făcut nici nu cutează 
Gura noastră să grăiască», 
Spuse vocea stăreţească, 
Sfetnicul mal vechi din Sfat 


359 


E ciupit, ca de vărsat, 

Din greşeală împuşcat, 
Într-un pom cu mult vinat, 
Cu alice, 


Se apleacă-ncoa și zice 
(Şoaptă cu mina la gură): 

— <Parcă-i scos dintr-o untură», 
Stetnicul din stinga pare 
Că-i cu el de o părere, 

Însă starețul le cere 
Pedepsiri pilduitoare 

Şi s-a-ntors zicînd: — «Eşti prost [ 
Povesteşte cum a fost.» 
Vinovatul e zugrăv, 

Dar şi dinsul tot gîngâv. 

Se silcște și se luptă 

Cu un cilţ de vorbă ruptă 

Şi dă gîndul, pină-l scoate 
Bilbiit pe jumătate, 

Şi mai mult din mîini și coate 
Să grăiască dacă poate, 

Iar de cum a început 
Adunarea-a priceput, 

Şi toţi ziseră deodată : 

— <Judecata-i luminată», 


Tace molcom toată sala 
Cit se face chibzuiala. 

Pe subt masă Consistorul 
Chibzuiește cu piciorul 

Şi se calcă pe picioare, 
Drept răspuns şi întrebare, 
— «Fii, părinte, serios», 


360 


Zise-n colţ un proestos. 
Dar osînda întîrzie, 

Findcă stareţul nu știe 
Cine i-a întors pe dos 
Cartea, şi cu susu-n jos, 

Şi tocmai atunci, ca dracul, 
I-a pierit şi comanacul, 


Hotăriîrea, în sfîrşit, 

E citită liniștit. 

Comanacul s-a găsit. 

— «Aruncat-am, frate, sorții 
Şi eşti dat de-acuma morţii. 
Mort vei fi între cei vii, 

Asta trebuie s-o știi. 

Să n-ai poftă de mincare 

De cinci ori nămiaza mare. 
Să măninci de la cazan. 
Drept e, frate Damian ?» 

— <N-am văzut nicicînd mai dreaptă 
Judecată înţeleaptă», 

A răspuns cel întrebat. 

Iar ceilalţi: — «Adevărat t» 
— «Între frați vei fi străin 
Şi-ţi tai porţia de vin. 

Dar tind mort, eşti totuş viu: 
Te înţăre şi de rachiu. 

Nu-ţi mai las de-acum putere 
Nici să lingi un strop de miere. 
Să te-nțepe toţi ciulinii ! 
Să-ţi dea coate toţi vecinii ! 

Şi sticleţii să te ciupe! 
Viespile să mi te pupe !» 

Si mai zise: — «Calinic 
Vrednic nu-i de-a îi pitic». 


361 


Şi mai zise glasul iară: 

— Scoateţi-l pe mort afară», 
Către patru sprincenați 

Gizi, călăi şi crunţi gealaţi. 

i 

Dar legat, după osîndă, 

Nu-i fu inima mai blîndă 
Celui scos. din .porție. 

Deşi el cu morţii e. 
Pocăință, remuşcare 
Ticălosul nu mai.are. 

— <Tare-mi pare-acuma rău 
C-a fost blid, și nu hirdău», 
Zise el, rizînd în sire, 

Fără urmă de rușine. 


Cît de bun ai vrea să ieşi, 
Scorţişoara dă și greş. 

Toţi piticii cărturari 

Poartă briu şi ochelari, 
Brîu încolăcit pe gale, 

Ca la turci, peste pistoale. 
Briîul duce, plin de. pete, 

Și cerneală şi pecete, 
Și-ntr-un corn de ied mai duce 
Și nisip, ca să usuce, 
Slovele prea îngroșate 
Trebuiesc cu el zvintaie, 

Şi. nisip cînd nu mai ai 

Ici țărînă şi presai. 

Că la scrisul pe hirtie 

Pana nu prea vrea să serie, 


362 


Dai din limbă, strîmbi din gură, 
Iese şi-o zmiîngălitură ;. 

Mai întingi, mai pui, mai picie 
Tot aşa-i şi la pitici. . 

Neminiiţi ca să rămiie 

Dau cu sare de. lămîie, 
Ochelarii-s de urechi 

Agăţaţi cu sîrme vechi, 

Cad pe nas ca o brățară. 

Şi-i mai legi şi cu o sfoară, 
Dedesubt, din comanac, 

Lucru de pitic sărac. 


Cărturarii din pitici, 

Cei mai tineri şi mai mici, 
Şi-au făcut şi obiceiul 

Să nu scrie cu condeiul: 
Şi, făcînd economie, 

La cerneală şi hirtie, 
Mizgălesc. păreţii-n șir 

Cu cărbuni şi tibişir. 

Un pitic vrînd să se joace 
Ia pe stareţ și îl face 
Dinspre nas, şi cîrn, pe zid 
Iconomul l-a păzit 

Şi l-a-nchis, într-o hodaie, 
Cu o mamă de bătaie. 
Dar nepotolit cu-atit 

L-a făcut şi mai urit,. 

Cu cocoaşe și cu rit 

Şi de rîsul tuturor, 

Şi-a fost dat la Consister, 


363 


` Pe de altă parte, toţi, 

Care nu-s veri şi nepoți, 

Se răzbună şi murmâără 

Pe păretele din şură, 
Murdărit cu cîte toate, 

Piri, măscări şi-ocări spurcate, 
Fot ce nu s-a spus pe față 
Scris e dis-de-dimineaţă. 

De aceea cărturarii 

Sînt subt pază ca tilharii, 
Căci un vîrf de scris pe scurt 
Dă venin şi doare mult, 

Si-o fărimă de sudalmă 

E mai rea decit o palmă, 


Să mai spui? Să nu mai spui? 
Nu-i în toana orişicui. 
M-aş gîndi, precum se cere, 
Să găsesc o încheiere. 

Că de-am ţine-o tot așa, 

O s-ajungem a căsca 

Şi eu cît şi dumneata, 

Ca în basmul cu cocoşu, 
Basmul cu Cocoşu Roşu, 

Şi cu ochii tot mai mici 
Ne-am trezi şi noi pitici. 


Mai e timp şi altădată 
Să vă spui povestea toată. 


COLINDĂ DE CRĂCIUN 


Doi unchieşi pitici, 
Pitici dar voinici, 
Au venit în sat 

Pe ła scăpătat, 
Unul Moş Ajun, 
Altul Moş Crăciun, 
Ce s-au cugetat 

Că au adăstat. 

Nu cunoşteau locui, 
Bătu-i-ar norocul, 
Şi din depărtare 
Lătrau ciinii tare, 
Netiind datori 

A fi ştiutori, 

Şi sfințiții moși, 
Find, de fel, fricoşi, 
După cum se știe, 
La ci în stihie 
Ciinii sint cuminţi 
Şi n-au colţi şi dinţi, 
Că sus nici-o gură 
Nu-i de mușcătură, 
Nici de lătrătură. 
Fincă şi-ntrueit 
Buzele surid, 

Si toate sint vesele, 
Ca la nunţi miresele, 
Inimile, feţele. 


Amindoi cu barbă 
Stuftoasă și albă, 

Cu fuiorul moale 
Pînă la paftale, 

Ca doi arhierei 
Numai de-un crîmpei 
Cit. geana la: nieoapă 
Mai înalţi de-o şchioapă 
S-au oprit puţin 

La popa Marin. 
Popa nu-i acasă, 

Nu e preoteasă, 

Nici paraecliser. 
Numai cimp și cer. 
Arde în altar 

Un mărgăritar, 

Şi-o stea a rămas 
La iconostas, 

Din turlă atîrnă 
Ciopotul de-o birnă, 
Cine ce să spuie 


* Dacă nimeni nu e? 


Atunci au deschis 
Sacii, şi-au trimis 
Purceii de lema 

Să le-aducă semn 

Și ştire din sat. 

— «Dacă ninge-n sat 
Mergem la-nnoptat, 
Iar de n-o fi nea 

Om sta şi-om vedea 
Cum ne-om îmbrăca, 


366 


Dacă o să-ngheţe 
Punem ghebe creţe 
Şi căciuli de oaie. 
Dacă e a ploaie 
Eu o să mă-mbrac 
În piele de drac.’ 
Dacă a venit, 
Cum am auzit, 
Våra lui Crăciun, 
Timpu-i şi mai bun», 
A zis Moş Ajun. 


— «Tată Moş Ajuno, == 
Msş Crăciun îi spune, — 
Eşti mai tînăr, poate, 
Cu-o zi jumătate, 

Pot să te şi iert, 

Foti şi să te cert, . 
Vorbeşti cum e dat 
Unui căpiat 

Şi unui viclean. 

Eşti cam păminteaa, 

Şi vorba la minte 

O ia înainte. 

Cind eşti între slugi 

Nu ştii ce îndrugi, 
Parcă nu mai ştii. 

' Nici de unde vii; 
Dă-mi răgaz să-ţi spun, 
Şi bei și tutun. 

Tu mustrarea mea 

O pui în lulea. 

Mă zmerese, mă-nchin, 
Şi tu cauţi vin, 


367 ' 


Pină pe la Paști 
Tot te-ntinzi şi caşti, 
Şi-ai fi bucuros 
Să fii om de jos, 

Ai uitat ce-a zis 
Cel de ne-a trimis ? 
Să nu se lipsească 
Muscă pămâîntească 
De noi amindoi ? 
Uită-te-napoi, 
Frate Moş Ajune, 
Şi Lă rugăciune.» 


— “Tată Moș Crăciun, — 
Zis-a Moş Ajun, — 
Nu vreau să te mint, 
M-a lovit un jind. 
Zilele-n stihare 

Mi se fac amare, 

Şi de-atita rază 

Mi se-ngreţoşază, 
Îngeri, ăripi, stele, 
Păcatele mele ! 

Toată noaptea, vere, 
Mare priveghere, 
Ziua liturghie, 
Psalmi şi „Slavă Ție“, 
Fără să mai tacă, 
Toată vremea toacă. 
Cor de glasuri groase, 
Condace, icoase 

Și coruri subțiri, 

Şi tot minăstiri, 


368 


Numai miînăstiri, 
Pentru aţipire 

Ceri blagoslovire, 

Şi pentru sculare 
Binecuvîntare, 

Şi m-am săturat 

Să dorm îmbrăcat, 
Ca un ceas de pat. 
Sint un păcătos, 

Dar pe-aci-i frumos, 
Eu, cu voia ta, 
Parc-aş rămînea, 

Nu te supăra, 

Miine de amiază 
Pin: la Bobotează. 
Uite ce-ai să faci, 
Fii niţel dibaci. 

O să mergi să spui: 
A pierdui un cui — 
Trebuia să-l pui. 

A pierdut cinci cuie — 
Trebui’ să le puie. 
Fă şi tu o znoavă 
C-un cui şi-o potcoavă 
Şi zi că măgarul 
L-a găsit pojarul.» 


Şi șezind afară 
Acum, lingă moară, 
La un kilometru, 
Iată Sfîntu Petru. 
Prea-Stinţia-Sa 
Tocmai îi căta 


369 


Şi:era şi el 

Cu moşii la fel, 

Căci după tipice 

Orice moş e mic, 

Ager şi bătrin 

Și-o bucată cîrn, 

În stihia geamănă 
Moş cu moş se-aseamănă, 
Moş Crăciun gîndeşte, 
Uitindu-se-n deşte, 

Și întru tîrziu 

Zise : — «Ştiu, nu știu, 
Vorba Dumitale, 

Tată, mi se pare 

Și cu alți măgari, 

Mai mici ori mai mari, 
Că se potrivește. 

ȘI, Doamne fcreşte, 
Poate şi cu-al meu. 

O să stau şi eu 

Pentru potcovit. 

Fii blagoslovit. 

Zici că-ntirziază ?...» 

= “Pină-n Bobotează.» 


Dar stînd ei la sfat, 
Ce s-o fi-ntiraplat 
Că din sacii grei 
„Ce-i duceau cu ei 
Ieşiră cu miile 
Toate seminţiile, 


Toate jucăriile, 
Lă 


370 


Urşii mari de lină 
Cu păpuşi de mînă, 
Xepurii cu leii, 
Lupii, brotăceii, 
Făpturi şi jivine, 
Plăsmuiri blajine, 
Fiare, orătenii, 
Trupuri de vedenii 
Făcute din glumă 
Fie că de gumă, i 
Sau de mucava, i 
Ori dintr-aliceva, ! 
De piică : din ţiplă 
Şi cu ochi de sticlă, 
Căruțe și sănii 
Trase de dihănii. | 
Maimuţoi cu cîirmă, 
Cu case de sirmă, 
Elefanji nerozi 

Tot cu două eozi, 
Ca să nu pricep 
Unde ci încep: 
Una, und se ştie, 
Cu o gămălie, 

Şi alta, la cap, 
Lipită cu pap. 


Seminţii de jucării 
S-au ales pe la copii, 
Vacile și turmele 

Își pierdură urmele. 
În colibe, lingă sobă, 
Sună trimbiţa cu tobă. 


371 


far la han, între tingiri, 
Au tras şase musafiri ; 
După neam şi după bresle, 
Trei la mese, trei la iesle, 


372 


UNA SUTĂ UNA POEME 
[1947] 


INSCRIPȚIA CĂRŢII 


Neavînd de lucru-n cimp, 
Nici în luncă, nici în dimb, 
Că muriseră și pomii 

De arșiţele Sodomii, 

Cu care ne-a osîndii 
Leatul anului cumplit, 
Mătrăguna şi leşia 
Năpădindu-ne moșia, 
M-apucai, moliu, să-nvăţ 
în ţărînă-a seri cu băț. 
Măcar ţărina să deie 
Vorbe-n brazdă şi condeie. 


Om în virstă şi tirziu, 

Tot am învăţat să scriu. 
Prins ca de-o copilărie, 
Mîna se porni să scrie, 
Mizgălii cu tibişir 

Lemnele din cimitir, 

Făcui semne, cercuri, cruci, 
Pe bordeie, pe uluci. 

Se găsesc pe cite toate 
Slovele mete culcate. 


373 


M-ajunsese şi-o turbare 

Să pui semne de-ntrebare, 
Cite trei, pe toate cele, 

Cind -pe pietre, cînd pe stele, 
Zgiriam cite ceva 

Pe urcioare, pe uicea, 

Pe o casă, pe o poartă, 

Pe copaci, pe frunză moartă, 
Au scăpat de pana mea 
Meiul doar şi mazărea. 


Siovele cele mai bune 

Le-am scris negre, cu cărbune, 
Pe deasupra cu. vopsele. 
Le-am pus ceară cu mărgele, 
Și dinir-unele tipare 
Mi-a-ncolţit şi cite-o floare. 


Nici acum nu ştiu s-aleg:: 
Meşieşug a fost, ori zbeg:? 


ÎNTOARCERE 


Copacul, vintul au venit de-aseară 
Şi cheamă gîndul istovit, afară : 
Li-i dor de el, că nu se mai adună 
De multe nopţi, să umble împreună. 


374: 


Unde-i, inătuşe, nu-l văzuşi ? 
Staţi să mă uit. V-aduc răspuns acușşi, | 


Întreabă, gîndule, de tine 
Vintul pribeag şi pomul. Nu mi-e bine, 
Ce să le spui ? Ştiu cu ce să le spui? 


Că gindul, maică, nu mai e al lui... 


Spune-le că m-au amăgit destul, 
Că sint de vint, de drum şi de copaci sătul, 


Că zac olog, mirşăv și amărtît... 


Ba nu! 
Stăi, nu te du. 


Dă-mi ciîrjile, dar prinde-mi tulpanul alb de git 
Cu boidul lung de aur cu gămălie-albastră. 

Și dă-mi şi-o fioare din ghiveciul din fereastră, 
Şi spunc-le că viu numaidecit, 


ŞOIM ŞI FATĂ 


Vultărul prigonit de vînt 
Căta scăpare la pămînt, 
Şi fulgerul îl răsturnă-n fereastră, 


Acolo înşira pe aţă-albastră 

Mărgele, o domniţă, ca-n poveşti. 

— «Intră! — îi zise. — Şoimule, tu eşti ? 
Te-am cunoscut de mult și te aştept, 

Dar te lovişi de turnul meu în piept, 

Nu erai tu, pe sus, peste palate, 
Rotindu-te-n singurătate, 

Cind te-am chemat din frumuseţile pustii, 
Şi tu te afundai mai tare-n sihăstrii, 
Viteaz în zbor, invierşunat în luptă 

Cu negura neîntreruptă ? 

Semeţ de slavă, slava te-ncovoaie. 

Ţi-a frînt avîntul, te-a zviilit în ploaie, 


Binevenil fii, şoimule, în casă. 

O să te-mbrac în zale de mătasă A 
Şi o să-ţi pui brățări în ghiare, 

Inele cu mărgărilare 

Şi pene mari de aur între pent 

Să te înalți între stihii viclene, 

Să tragi din nou hotar punciat cu stele, 
Pajura mea, împărăției mele, 


Decit să-mi toarcă mițele-mprejur 

Mi-ar fi plăcut, fireşte, un vultur, 

Ascultă, e mai cald aci ca-n pisc şi ceuţă, 
Vreau să se joace șoimul cu ghemul meu de aţă, 
Și-ţi voi mai face-un dar domnesc, 

Cu lanţ ușure ghiara-ţi impletesc. 

O să te pui pe steaguri, pe bani și pe peceţi 

ȘI ai să-nveţi ce n-ai visat să-nveţi. 

Pe-o parte împăratul, pe cealalia hultanul. 

Al doilea pe țară. Ce vreau, vrea şi sultanul. 


376 


Ja vin’ să vezi cum se trăiește 

Adevărat şi bine păsărește. 

Pielruşii, mierle, granguri, ciociîrlii 

Se simt la larg în colivii. 

În curte, fericitele-orătenii, 

Le poţi vedea, sint sumedenii. 
Privighetoarea cintă mai frumos, 

Ochii de cînd c-un virf de ac i-am scos, 
Nu mai putea 

Cinta, aripa de-şi vedea. 

Cu ce mă laud însă sint coconii 

Mei scumpi, cuminţi şi blinzi, claponii. 
Giăină şi cocoș, cam pe din două, 

Ei sint aproape-n stare să și ouă. 

Nu turbură, nu strigă, nu cer nimic. În pace 
Şi-n ascultare, fraged, şi sufletul le tace, 
Vultăr ursuz, ia pildă şi-ţi înmoaie 

Pana de fier, ca lina de ăgniță și oaie, 


Ai dat ceva ? Un zbor pierdut agale 

Între Tării şi stele, în spirale, 

Şi ca să te putem avea, 

Noi te-am făcut de bronz şi tinichea. 

Nu ţi-a plăcut nici zahărul, nici cuşea,; 

Şi-abia de ic-am ajuns cu pușca, 

Nici preaslăvitul împărat 

Nu te-a putut avea neimpăiat. 

De-acum a! nostru eşti de viu. 

Şi-o să-ţi aleg şi-un nume. Nu vrei să-ţi zic scaţiu y» 


317 


La pipăitul fetei, intre dalii, 
Şoimu-şi lăsa, deschise evantai, 
Aripile în miinile gingășe, 

Rămas ca un copi! fără cămaşe, 
Îşi desfăcu de voie bună 

Ghiara rănită de furtună. 
Încovoiaia unghie de fiară 

I se-ndulci, muiată-n mir” și ceară, 
Şi s-a simţit intrind într-aită fire, 
Blajină, de tămăduire, 


— «Dar ce văd'? — zise fata de-mpărat, 
Care-l văzuse numai în zbor și lepănat — 
Stăpin pe uragan și-peste vii și morţi, 

Mă mir đe ghebă. cum o porţi. 

Numai în zbor eşti învățat 

Să nu fii strimb şi coeozat ? 

Cum poţi să fii de zbor în stare 

Cu citămai movila în- spinare ? 

Nu m-aștepiam, spun drept, să fii atit 
De-mpledicat şi de urit. 

Ţi-aş face şi-o mărturisire, 

Eu te-am văzut mai sprinten, mai. subțire, 
Şi urmărind în slavă. drumul tău 

Te-aş fi crezut. mai falnic, mai flăcău, 
Mă uit mai bine. Gindul mi se-ncurcăe 
Erai vuliir şi ai rămas o curcă. 

Te-aş pune-n curte, dacă ncmincate 

Ar mai rămine curci adevărate.» 


178 


Dar adormind, domniţa ka: uitat.. | 
A doua zi-nu l-a mai căutat, 

Şi nici a treia, nici-a. zecea zi 
Giîndul domniţei nuw.se mai. trezi, 


Vultărul vede vint şi vrind să zboare 
Dă -de tavran-şi::cage:pe: covoare. 


Cine te-a pus; domniță, s-o răsfeţi, . 
Să-i dai făgăduiala altsi vieţi s 
Sălbaticei şi negrei zburătoare, 
Dacă o uiţi în turn, la închisoare? 
Ea nu mai e, domniță, fie-ţi milă, 
Nici pasăre de curte, nici acvilă, 


ZIUA: ALBĂ 


Zi albă, zi ușoară, de zăpadă, 

Faţa 'de in se-aşterne sărutată 

Şi, proaspătă şi nouă, s-a întins 

Cu fluturii din ceruri care-au nins. 


În. drepiul geamului de chihlimbar 

E pusă masa Cinei în altar. 
Inveştminiaţi în ârlpi, ca-ntr-o haină, 
Îngerit:mici adus-au! har în taină. 


879, 


Din înălţimi, o rază aurie 

Ia parte-n bolți la sfinta liturghie, 
Şi lingura rotundă din potir 
Lacrimi a scos și rouă de safir, 


Un gust ce fuse-n vin şi în prescură 
I s-a topit ca un suris, în gură, 

Şi-n sîni feciori a scăpărat scinteia, 
— <Cuminecă-se roaba ta, Femeia.» 


ZIUA CENUȘIE 


Ziua cenușie, vinăta zi tristă, 
Își cocoloşeşte soarele-n batistă. 


Printre canavaua ceţurilor, sură, 
Plopii de frînghie-s prinşi în țesătură. 


Roiuri, porumbieii : vreo citeva sute 
De scrisori şi plicuri albe, desfăcute. 


Negura urzeşte, molcomă și mută, 
Noaptea nenireruptă, nemaiîncepută, 
aj 


380 


Hornurile toate dau puţină ceaţă, 
Ciîlţi cite-o fărimă şi ţigaie creaţă. 


Soarele rămîne spinzurat : un bumb, 
Zi crochiu. Estompă şi condei de plumb, 


CĂTUNUL 


Cătunul s-a mutat tiptil, din zare, 
în cimitirul lui, mai mare. 

Ce s-a născut, pe rînd s-a și-ngropat 
Şi cerucile-au intrat în sat, 

Viori de lemn 

încremeniţe într-un semn. 

Și au ieşit din sat pînă departe, 
Lăsindu-i drumurile moarte. 


Ia scama bine, dacă treci, 

La încilcitele și vechile poteci. 
Să nu te-mpiedici de ciulini. 
Morţii-s acolo, ca-n cătun, vecini. 


Tirit în ploaie de ciubote grele, 
Drumeţul, noaptea, poate să se-nşele 
Şi, încercînd cirligul pus la porţi, 
Să ceară găzduire de la morţi. 


304 


STĂ SINGURATEC 


Stă singuratec cîinele. De pază 
Nu știe cui, pe la amiază: 


Fintinii rupte, spinului uscat, 
Drumului, cerului, omului ? A tremurat, 


Gerul îi ustură urechile, laba, 
Nevinovat, neîndurat şi degeaba. 
Carnea, vlaga, zgirciul, pe de-a.-mncetul 
I le-a mincat şi mistuit scheletul. 


Barbă aspră i-a crescut, zbirlită. 
Vocea scrișneşte isprăvită. 
Și-a purtat, ocărite, oasele 
Pe la toate ușile şi casele. 


fi chem și nu înţelege: 

Nu mai poate să se dezlege. 

Dar ochii lui, într-un maidan, Xărinte, 
Dau mărturia lucrurilor sfinte. 


UN PLOP USCAT 


Un plop uscat şi lingă plop o şcoală. 
Jurimprejur, Tăria goală. 

O veșnicie uriaşe, nentrerupt 
Albastră-n şes, în zări, sus, dedesubt. 


: 382 


Atita cer pentru atita sat ! 

Atita Dumnezeu la un crimpei ! 
Un greiere de om stă-ngenunchiat 
Cu cobza-n rugăciunea ci, 


Tu te închini şi mai nădăjduieşti, 
Fărimă de ceva ce eşti. 

Și glasul tău cintat ţi se îngroapă 
Ca-n heleşteu un strop de apă. 


Plopul uscat știa mai mult: a fost. 

Fă şi tu trunchi, ca plopul đin ogradă. 
Creşte la cer, de bunăvoie prost, 

Dă îrunze-n el şi lasă-le să cadă. 


N 
RUE DE SAINT-PIERRE 


În zidul vechei uliţi, un ochi de geam cu stof 
De şase veacuri zace cu fiarele-i pătraie, 

La singura dugheană din cetate, 

Calvin trecea pe-acolo, bolnăv, spre Consistor, 


E o tăcere moale, de rugă de sfeştanii. 
Și liniștea linoasă se leagănă-n cintar, 
Mişcată din părete de ceas cu minutar, 
Pe lanţuri, depănale ca şirul de metanii. 


383 


Bătrîna băcăniță-n tirligi cîrpiţi cu sfoară, 

De zeci de ani măsoară de-a strimbul preşu-n lung. 
Opt paşi din fund la ușe, şi îndărăt, i-ajung, 

Cu cirja de la dreapta, proptită-n subsuoară. 


Ai sta-nire saci şi chiupuri, strins bine la căldură, 
Pocte fără gazdă, și-ai vrea să-i fii nepot. 

Să scrii din ce-ţi năzare și, răzimat în cot, 
Uitindu-ţi călimara, să-nmoi peniţa-n gură. 


Geneva, 1906 
L] 


DOMNIȚA... 
De-amar de timp, scriindu-ți şi cintind, 
Stau cu-o urcche-n zid și la pămint, 


Pridvorul iñu, de sus, din turla mare, 
Nu a cinstit scripcarul cu o floare. 


Tocită-i pana-n slova ta, 
Şi corzile, nici ele, nu mai pot cînta. 


Domniţă cu cinci turle la cetate, 
Răbdai aproape anul jumătate, 


Şi-n aşteptare, număr ca nebunii 
Lucefcerii rotiţi din coada lunii, 


384 


Nici siut nu sînt și am destoinicie 
Și la stihiri, dar şi la cerbicie, 


Nu te corșesc. Te vreau. Am dreptul. Sunt 
Legat de umbra ochilor tăi crant, 


Şi-s doară Făt-Frumosul din poveste, 
Ajungă stihurile-aceste, 


Mai zic atit : Ia seama bine, 
Că-s neam din hoţii fetelor Sabine. 


CIND S-AR OPRI SECUNDA 


Păianjenul visării pare-ar suf cu frică 

Si ar călea, pe firul nădejdiler întins, 
Carc-şi destramă vîrful, pe cît i se ridică 
Up căpătii în haos. de-o stea de onde-i prins. 


Singurătatca-n zale mi-a străjuit cavoul 
Ales pentro odihna rănitului oștean 

Şi i-a cules auzul catifelat ecoul 

Ca şase fol, al frunzei căzute din eastan, 


385 


De mult păzeşte cripta şi treapta ce scoboară, 
Dar vremea, nentreruptă de morţi și crăci uscati 
Prin mîinile tăcerii, de ceară, se strecoară 

Ca un fuior de pulberi şi brume deslinate 


Intercalate-n ritmul unicului viu vers 

Ar mai simţi cadența, de-a pururi ascultată 
De valuri şi de zodii, egale-n pasul mers, 
Cind s-ar opri sccunda și inima să bată ? 


FI.AUTUL DESCINTAT 


Argalul, auzind că-l cheamă, 

S-a turburut, de bună seamă, 

ȘI ce mira mai mult oierul 

E că-l chema la curie chiar boierul, 
Blăpinul, triudăvind în slava lui, 
Nicicînd nu se-arătase şi nicicui 

Ri, simbriaş la staule de-o viaţă, 

El nu ştia măcar cum ea faţă. 


Gospodăria lui de prin Amiazamare 
Se cîrmuia de sus, din depărtare, 
Cu mori, cu turme, cu bucate, 
Doar pe la ciîştiuri, din cetate, 
Trăgeau în sate, într-acoace, 


386 


Încăpătoarele cerdace, 
Carele-nalte (putini, boloboace, 
Coşuri şi papuri) încărcind cu plin 
Caș, miere, grîu, porumb' şi vin. 


Sămiînţa brazdei grase, munciţă strîns și crunt, 
Din spicui cu mustață, zbirlit, cu miez de unt, 
Şi sacii grei cu aur de mălai — 

Plecau în coviltirile cu cai, 

Portocalii, ştiuleţii-mpletiţi cu boaba mare 

Ca niște faguri de mărgăritare, 

Culeşi cu patru fote curate, de pănuși, 

Ieşeau din subsuoara cecenilor, păpuşi. 

Şi toate, vii, ogoare şi prisacă, 

Urneau din bătătura uscată şi săracă, 

Și se ducea puhoiul plăvanilor, agale, 

Ca satele, devale. 


Ba oamenii puteau să creadă 

Că sînt purtaţi ca o cireadă, 

Nu-mi mai aduc aminte și am uitat cu cite 
Giîrbace şi ce feluri de joarde şi de bite. 
Căci între oameni şi stăpini 

Era un gol zidit, ca la fîntîni, 

În care apa suie-n gol de-a gata, 

Tîrîtă sus cu lanțul şi gălcata, 

Izvorul nu se poate nici uita 

În ochii celuia ce bea, 

Nerăbdător ţișnirea să i-o soarbă 

Cu gura lacomă şi oarbă, 


Din pricină de ziduri şi de gol 
Şi pasărea lua calea de ocol, 


387 


Poruncile peste moșie 

Veneau pe la isprăviicie, 
Ispravnicii, pe lingă ci, 

Aveau alți mulţi isprăvnieci, 
Şi-aceştia calfe, ucenici 

Mai mari, mai mijlocii, mai mici : 
Dar fiecare se-mputernicise 

Cu un crîmpei din pravilele scrise, 
Şi fiecare-şi ascundea la sin 
Yărima lui de petec de stăpin, 
Trimise, spuse şi umbiate, 
Poruncile-ajungeau schimbate, 

Şi tot mergand din ins în ins 
Soseau pe dos, parcă-ntr-adias, 


Stăpânul, n-aveai voie, ca pe moaşte, 
Nici de-al zări, necum de-a-l mai cunoaște. 
în dreptul buzelor şi-al feţii 

Făceau de strajă logofeţii, 

Şi dintre ci spătari, scutazi, 

Păzeau fruntașii cărturari, 

Stăpinul de ogoare şi de ape 

Era un bun al slugilor de-aproape, 
Și cînd voiai să-ți vezi cîrmacii 
Ţi-eşeau nainte psaljii și ţilmacii, 
I-ai fi privit: 

I-ai fi mînşit, 

I-ai fi rugat : 

I-ai fi spurcat. 

Cînd lacrima nu știe de zăbavă, 
Oftatel nu e de ispravă, 

Necazul insă nu tihneşte 

Şi nu-i pe boiereşte, 


388 


TYe-apucă, taci ! și taci dacă te doare, 

Că se deoache pofta de mîncare. 

Şi nu știiai, ca vai de capul tău, 

De nu-ţi era mai bine cind îţi cra mai rău, 
Nedumerit, ca vai de tine, 

De nu cra mai rău cînd îţi era mai bine, 


Porni cam pe la toacă... 

Mai mult decit să-l bată, ce putea să-i facă ? 
O să-l omoare ? O să moară, 

Nu moare doar un rob întiia oară, 
Ajunse, după ornic; pe la șase, 

Cînd soarele se uită printre case 

Şi cată înapoi. 

Cu chivăre, la uşe, și suliţi, erau doi. 
Porunca c poruncă. L-au lăsat. 
Ciobanul a intrat, 

Murdar de nădușcală şi de praf, 

L-a dus din spate un vătat, 
Trăgîndu-și prin belșuguri de odoare, 
Ca vai de lume, bictele picioare, 

Si nu putea să-şi vie-n fire. 

Era ca o biserică și ca o mînăstire, 
Clădită parcă de Satana. 

Parcă-i simţeai duhoarea şi pulpana 
Foşnite prin unghere, 

O alt fel de-ntocmire şi putere 

Decii la stină și la plug, 

Alt fel de meșteșug 

I se vădeau argatului Ia curte. 

L-au mirosit cîini lungi cu labe scurte, 
L-au miorlăit pisicile, cu blană 
Molatecă şi nazuri de cucoană, 
Trintite-n perini cît sofaua, 


389 


De-o lene itremurată .ca damblaua, 
Uraiblind în 'eolivii «să ee.atirne 

L-au ris gi managalii cu pliacuzile cîrne, 
Un :maimuţoi dădea-n căruță 

Un alt sui de maimuţă, 

Iar un 'vultir cât omul, subt 'zăvar, 
Zimuncea de o cătuşe bătută pe picior, 
Săli mari în care timpul tinjea ;și -adormise, 
Ri cimitire-nchise, 

În lustrul pardeselii:de lespezi. recl, :de ceață, 
Zăcea o :liciănire „de: cremene și :gheaţă. 
Păreţii, de Ja padină la:grinzi, 

Unii dădeau înlnralții cu oglinzi, 

Și împătrit de zece ori, în coadă, 
Venseai, în doc de unul,.o 'grimadă, 

Si te sfiiai de sine-ți ca de nişte 

Străini iviţi în privelişte, 

Din ape sure, lungi ca nişte strane. 
Avea şi glasul mwimbră-ntre icoane, 
Dind zvonuri pe :şoptite ñin tăcerg, 

Din încăpere-=n încăpere. 

Ion, văzîndu-se.o sută, 

A dat să strige : — -<Doamne-ajută:be 

ŞI glasul lui, ca-ntr+o pustie 

Siirnită, s-a făcut ;o mie. 

Se răzeindea și şovăia.să calce 

Pe scoarţe .şi -covoare cît .o falce.: 

Nu mai văzuse de .aînd e, Ion, 

Odăi cît o păşune şi preş `de un Pogon, 
În străni, cu panuri la spinare-şi șezut, 
I se „părea că vede .ce nu.s-a mai văzut 
Şi ca o capră şchioapă,:pe trei căi, 
Se-mpiedica -de praguri şi odăi. 


„880 


«Bine-o trăi boierul: — își! zise; — şi nu-l chip să 
Nu-l jinduiască:. omal;. Dar mat bine lipsă.» 
— «Doamne! —- ofta: ciobanul' abătut, — 
Mai rău tu nu: m-ai; îl: bătut.» 

Şi se sucea tipiil' prim casă, 

Întricoşat că: spaima îl apasă: 

Şi îi venea. să-mpungă-n: zid: să mugă, 
Cătina. cw ocliii: uşe, ca-să fugă. 

Că-şi aducea miliniţ aminte 

De tihna lui de: mai: nainte’ 

Și încerca dintre comuri: să scape 

Ca din răspărul unei ape: 

— «Nici n-ai venit şi: vrei să pleci 2? H zise 
Btăpinul, care-l. auzise; 


«Ce faci: la curte ?» I-a-ntrebat. 
«Cioban sint, sărut-mina; şi argat.» 
«Şi cum eşti. poreclit: ?» 

«Ion» răspunse’ prea smerit. 

«Şi: ce:simbrie ai?» 

«Iţari, obiele şi: o chilă de mălai, 
Si-un mici de Paşte; cînd: îs» mulţi; cacoane» 
= «Şezi colea, lingă mine, jos; Ioane, == 
Zise boierul, hotărit: şi. tare, —: 

Mai am o întrebare: 

De unde-ai învăţat să cînți: din flaut ? 
Că de-aia te-am chemat, ca să te laud. 
Ba, te-am chemat'şi peniru altceva... 
Vezi casa asta ? Eia ta. 

Nu poţi rămîne fără parte, 

Argat şi: slugă: pin” la, moarte: 

Te-am auzit cum: cînţi: şi-mi: place; 

- Apropie-te,. viho- mai încoace. 


391 


Şi şezi aci, pe jilțul meu. ` 

Y-al tău, ţi-am spus, fă ce zic eu. 

Stăi bine, ce te ghemuieşti ? 

Tu nici nu ştii ce mester eşti 

Şi ce cinstire ţi se mai cuvine. 

Faţă de unul nensemnat, ca mine, 

Nu am o fală, că ţi-aş da-o ţie, 

Ca-n basme, o domniţă cu împărăție. 
De-aci nainte, vreme nouă, x TES 
Vom face viaţa pe din două, as -2 
Deşi prca bine înţeleg ; 

Că ţi se cade totul pe de-a-ntreg,. : 

C-ar trebui, cu-adevărat, 

Tu să fii domn, și cu argat. 

Tiautul tău e flaut desciîntat, . 
Văzuşi de ce te-am fost chema? . .. - 
Ghiersul ţi-e dulce, graiul ţi-e ales. . 

Şi are tîlcuri bune, cu-nţeles, ; T 
Tu trebuie, de-aci nainte, o 
Să faci numai atita; ghiersuri şi cuvinte, : 
De o cam dată-ţi dau din toate -. E Ma 
O iegiuită, sfintă jumătate. O... 9 
întinde mîna, îa-le : 25 7 
Nu-s ale mele, 's-ale tale. ; 
Ţi-ajunge ? Nu măsor cu cotul. . : 
Şi, dacă vrei, zisei că-ţi dau şi totul»  ., 


don își zise : «Doamne, cel din cer, 

De spaimă-mi vine iar să zbier, : 
Nu e aievea, ăsia-i vis a Pi 
Și numai Duhul Rău mi l-a trimis.» 
Că-ntr-adevăr, Ion argatul 

Îi desluşea-n boier pe Necuratul. 


=- «Stăpine, — zise, — nu mai ştiut 
Sînt sănătos, sint mort, sînt viu ? 

Un iucru ştiu, că sînt năuc, 

Cint şi eu ca o cioară, ca un cuc, 

Şi niciodată nu m-aș fi gîndit 

Că fac ceva deosebit, 

Eu am crezut, să fie zicala mea iertaiă, 
Că flautul nu-mi face o ceapă degerată, 
ÎI cere şi eu, așa,-ntr-o doară, 

Şi suflu-n el și-acum ca-ntiia oară. 
Berbecilor tăi, poate, le plăcuse 

Şi babelor cu caiere pe fuse, 

Şi asculta la flaut şi un ied. 

Dc-mi spui şi dumneata încep să cred, 
Ta scama însă, doamne, voia bună 

Să nu ne dea de gol şi de minciună, 
Am auzit odată că mai-marii 

Se sărutau la chef cu lăutarii 

Şi că treziţi, a doua zi, de greață, 

Îi trimiteau la ştreanguri cu dis-de-dimineaţă. 
Ori, poate, neavînd boier în loc, 
Umbii cumva să-ţi baţi de mine joc ? 
Că n-are rost să pui pe minc preţ 

Şi să mă faci din slugă cîntăreț. 
Lasă-mă slugă, nu mă vreau stăpîn, 
Ca să mă {iu de domni şi să-i îngîn, 
Să-mi fie frică de ie-oi zice ba. 

De voi tăcea cînd ci m-or întreba. 

Că mă cam sperii de-ntrebare 

Şi nu prea intru-n voia lui cu fiecare 
Şi n-am la toată vorba nici răspuns, 
Am un stăpin : nu-mi este de ajuns? 


393 


Cu ceialalţi, mai mici ca dumneata, 

Îmi e mai lesne a mă descurea, 
Scăparca bacilor desculți 

E că nu vor stăpini prea mulţi, 1 
Dacă mă fac boier poate că-i bine; 

Nu te mai ţin de rău, în gind, pe tine. 
Ca să-ţi fereşti, Ioane, tu, gitiţa, de ştreang, 
Dator eștă tuturera metanie şi: bang, 

Şi poate că, dintr-una într-alta, niciodată, 
Aşa c boieria, nu scapi faţă curată. 

Şi facem, mi se pare, şi tirla de ocară, 
Stind pe la uşe, ploconit la scară 

Rinjit în silă, pînă la urechi, 

La musafirii tăi, şi noi şi vechi. 

Să case de cască ei şi, ła sudalme, 

Să mă ridic şi să le bat în palme 

Și să mă strimb şi să mă-nchin, 

Să zic la toate: „binc“ și: „amin“, 

E greu să mă mai ţiigui, să m-ascut, 

Că niciodată nu m-am prefăcut, 
Orice-aş mai fi, o să rămii ce-am fost, 
Ion, ciobanul de Ia: oi, cet prost.» 


— “A da-ndărăț nu se mai poate, 

Ti-am aşezat şi drepturile toate, 

Uite şi cheile de la palat. 

L-am pregătit şi-aşteaptă încuiat, 

Are odăi cu arme şi podoabe, 

Fecioare dintre roabe, ) 
Uleiuri, mirodenii, te mîngiie 

Cu bun miros de rodii și tămiie, 
Desprinse pletele, mai jos de şale, 
Ayşteaptă pipăilul degetelor iale. 


394 


Leapădă straiele frumos, 

Dă chica şi căciula jos, 

Şi lasă-te în voia lor, la fete, 

Alt chip să-ţi facă, palid, măi băiete. 
E un palat, cum ai să-l vezi, 

Pe dinlăuntru cu grădini şi cu livezi, 
Poteci de sticlă, ca atlazul, 

Lcagă amurgul brazilor cu iazul, 

Şi apa de mătase 

A mir şi trandafir şi ea miroase, 
Ioane, nu eşti om de rind, 

Şi vreau de-acolo să te-aud cîntind.» 


— «Bine, jupîne, — zise, — mă vol duce,» 
Şi din opinci la creştet el şi-a făcut o cruce. 
«Vezi, Doamne, — s-a-nchinat, — încalte, 
Nu m-ai ferit de treptele înalte.» 

Şi zise-n sine : «Ai s-ajungi ciocoi. 

Cum ne mai înţelegem amindoi ? 

Între boieri şi-ntre vădane, 

Mai pot să-ţi zic, eu, ţie, mă, Ioane ? 

Cind te-ndrăgesc mai-marii nu-i semn bun, 
Mai bine-mi da o pungă cu tutan 

Şi un amnar ori un chibrit, 

Şi-aş fi şi eu mai mulţumit, 

Că domnii ăștia sau t0 -duc în poală, 

Sau te alungă-n pielea goală.» 


Cind a intrat, aidoma s-a şi-ntimplat 

Era o ţară, nu era palat. 

«Prinţul» Ion era de mult dorit, 

Dar straiele nu şi le-a primenit. 

Femeilor ce l-au cuprins cu grabă 

Le-a spus: — «Duceţi-vă, vedeţi-vă de treabăm 


398 


-7 


Pe robii-ncovoiaţi în temenele 

I-a slobozit de munci şi cazne grele, 
Iar bucătarilor, care-ncepeau să frigă, 
Le zise : — «Mie daţi-mi mămăligă. 
Voi să mîncaţi bucatele, vinatul 

Şi tot ce are mai gustos palatul. 

Eu cu atit mă mulţumesc, 

De felul meu sînt pustnic şi postese. 
Deschideţi mare poarta mea, 

Să inire şi să iasă cine vrea. 

Toţi oamenii-n cămaşe albă 

Au dreptul la dreptate şi la jalbă.» 


El nu sc-atinse nici de pat 

Şi s-a culcat încins și îmbrăcat, 
Zgircit pe bită, îrînt, 

Lipit, ca rădăcina, de pămînt, 

Si-și zise :; «Spune gindul, să-l ascult, 
Că asta n-o să ție mult», 

Şi mai străin de cînd trecu hotarul 
Ri-aduse înir-o seară şi măgarul, 

Şi ciinii, în palatul mohorit, 

Şi oilc, să-i ţie de urit. 


A stat ce-a stat acolo, cu hrisov, 
Înire răchiţi și trestii, în ostrov. 

Un timp de vreme, soarele 

A luminat şi-ntunecat izvoarele, 

Şi luna-şi lua lin drumul prin zăvoaie 
Culcată pe un nor, ca pe o oaie. 
Chiar înir-o noapte de furtună mare 
Veni vătaful domnului călare. 

—— «Ai să te muţi, Ioane, din conac, 
Că flautele nu-i mai plac. 


396 


Are auzuri şi urechi mai multe, 
Şi alte scule vrea s-asculie. 

Dar lasă-ţi flautul în cui, 

Cu suflu-n cl, că suflul e al lui.» 


PĂRETELE DE VAR 


Păreltele de var, de lingă pat, 

Cu zugrăveli şi semne s-a-mbrăcat. 
Rîuri de ochi şi briie lungi, de pleoape, 
Tremură-n zid ca unda unei ape — 

Şi unii ochi din stoluri s-au ales, 
Orinduiţi cu feluri de-nţeles, 


Cind împrejur au început să zboare 
Semnele-mi par familiare 

Şi, scrise desluşit, ies dintr-un sul 

Golul pitrat, numărul sterp și sensul nul. 


Căutătura teafără şi lare 

Mi-a pus din tencuieli o întrebare, 
Cea prinsă de un vis a tresărit, 
Pleoapele, frunze, cad în asfinţit, 


Doi ochi mocnese scînieia-n neființă 
Şi mă scrutează bezna lor cu stăruință. 


397 


OGOR PUSTIU 


Ogor pustiu şi neumbilat. 
B-a tot risipit, s-a tot adunat. 


Luna-i înir-un coş de vatră veche 
Şi soarele-aninat de o ureche, 


Cotă de lut, atîrnă de-o prăjină, 
Minjit cu zmalţuri ce-ar fi fost lumină. 


Uscate stele, pe coceni şi ostreţe. 
Încep de slăvi şi cer să se dezvețe, 


Buruieni de scamă şi otreapă. 
Muntele-i strimb, arina crapă, 
Cenuşe, funingini și zgură, 
Mucegai şi mălură, 


Un sobor de vlădici, la matca-neleită, 
S-a făcut buturugi de răchită. 

A trecut, undeva, și oaste: 

Ies din ţărină suliţi, coifuri şi coaste, 
Valuri de scînpă 

Sc răstoarnă cîmpul, cu scîrbă. 


O harfă și o vioară, 
Cu strunele de sfoară, 
Zac în singe şi noroi 


O singură jivină, gosoloi, 


Ca un arici, ca un peşte, 
Piiulată, se rostogolește, 


398 


Și un coşeiug spinzură-n văzduh : 
Al Tatălui, al Fiului gial Sfintului Dub. 


SPUZĂ FIERBINTE 


Byuză fierbinte, gaumul fierbinte, 
Cimpie de oseminte. 


Mi-e ca o coajă de piine arsă gura, 
Şi balele-s ca saramura. 


Limba mi-i ca piatra de aseuțit coasa, 
S-au lăsat pe mine păreţii, birnsle, şi toată oasa 
Se stringe coşciug, 


Mă friînge un zăvor, mă pupe un belciug. 
Am în gitlej lacăte sparte: 
Un lanţ m-a-ncolăcit cu zale moarte. 


Ai văzut luna, 

Nebuna ? 

A intrat pe furi 

În trestie și păpuriș. 

Seceră de-a valma rogoz, şerpi şi sote: 


Pe la ferestre trece chivotul stelelor cu sfintelo moaste. 


399 


Vine otravă cu sînge, pe moară 
Nu bea mocirla murdară ! 


BIVOLUL DE JAR 


Bivolul cu coarne de jar 
Paște spini, pulbere şi lut, 
Și lasă scrum și pojar 

Pe unde-a păscut şi-a gezut. 


Pe biserica mare 

S-a ridicat ca o capră, în două picioare. 
Noapte : năvală şi pîclă de noroade. 

fi linge turla și-o roade, 


A muşcat din aramă şi-a supt. | 
Serişnit, clopotul a sunat şi s-a rupi. 


De-o sută de zile 

Îi piîlpiie ochii a fum de feştile 

Şi-mi dă, cu moartea călare pe bivol, tircoale. 
Bratul c gingav şi vlaga e moale. 


„Vai! apa s-a ficrt în urcioare. 


Tinjese să o sorb din izvoare. 
Mi-aș vrea pălmile, tălpile, reci, Ri 
Proaspătă iarbă, crăiţe-n poteci. 


400 


Icoana singură suride ca o păpușe. 
A băluţ cineva la uşe ? 


S-A CULCAT O FIARĂ 


S-a culcat peste mine o fiară 
Fără picioare, cu coarnele arse. 
Alergase lanurile de secară, 

Și zidul cu nările-l sparse, 
Buturugă de tăciune, 


Aş voi cu o rugăciune 

Să chem din cer, să vie careva, 

Cu suliță grea, 

Şi s-o alungc-n bezna mare, 

Atit îţi cer, Doamne, piţică răcoare, 


Fiara şi-a potrivit 

Ochiul aprins şi zgîit 

În ochiul meu, de care-şi freacă pleoapa. 
Mă-ncacă norul, ca nisipul şi groapa, 


Nu pot să strig, de lanţuri și cătuşe, 

Da ? Maica Domnului a încercat la uge ? 
Aduce lingura cu doftorie, 

Intră ! Dumneata eşti, Fecioară Marie ? 


401 


ÎI N PR 


CE PLÂNGI ? 


Ce plinzi, copilul meu ? Ce-ţi are 
Sufleiul ? Te doare ? 

Senină ca un bob de rouă, 

Ar fi ca o podoabă nouă, 

Dar e o lacrimă de turburare 

Şi mai eu seamă locui ei: mă. doare. 


Eu, lacrima, de tine-o am ascuns, 

Căci lacrimile nici nu-ntreabă, nici nu au răspuns, 
Teamă mi-a fest de lacrima ia, fată, 

Şi ea s-a şi ivit neașteptată. 


De unde a putut să-nmuguzească ? 

Pricina ei o simt că-i pămintească. 

Dintr-un nisip, dintr-un prundiş, dintr-un nămol, 
De nu aş da de urma ei.în gol. 


Cind a-nceput și lacrima, de viţă, 
Ai plins şi tu, suava mea damniță, 
Şi n-am avut să bănuiesc prilej 
Că s-a rănit o ramură. de vrej 


Mă doare că-i sosită vremea: lor; 

A gindului și-a lacrimilor, 

Fără să văd că fragedul sîn mic 
Creşte tiptil în cuibut lui de: borangio; 


Obrazul sărutat, de mine; 

Acum primeşte laerima, mai bine. 
Vioaia pleoapă, de odată tristă, 
Cată la drum şi tace în batistă, 


40% 


Păpușile, poveștile cum au trecut 
De n-am ştiut şi nu am priceput ? 


PĂSTREAZĂ 


Păstrează lacrimile în arcioare 
Şi-ascunde-o, copila mea, departe, 
Comoara cu mărgăritare, 


Plinsele lacrimi sint mărgăritare moarte. 


Nu trebuie să moară 
Nici-una din comoară, 
E zestrea ta de teafără fecioară. 


Cununa ta domnească, de scîntei, 

Bă stea în taina din firida ei. 

Te calicește, strînge subt zăvoare 
Neîncepulele urcioare de izvoare, 

Să nu străbată-n ele mici, curată, luna. 
Ne cheliui din lacrimi, tu, nici-una, 


Întîrzie suspinul și, la plată, 

Să nu plăteşti cu lacrimi miciodată, 
Că o să ai nevoie, poate, 

Cindva, de lacrimile toate. 


403 


COPILĂ 


Copilă, copilă, 

Mi-e miîhnire şi milă, 
Grivei, plînge și el. 
Lacrimile noastre sînt la fel. 


I s-a urft şi lui cu lacrimile mute, 
Un gînd i-a spus: aşteaptă. Alt gînd îi spune: du-ta 


li este dor, ca nouă, 

De tăgăduielile-amîndouă, 

Îl cotropeşte ceața, ca pe fiecare. 

Seceră, poate, şi-n el semnul de-ntrebare. 


Flämînde sînteţi de altă piine, 
Lacrimi de om și lacrimi de ciine. 


Ce c, Grivei ? 
Ce-i, moșule ? Ce vrei ? 


Glasul, ca o bătaie de aramă, 
Ti s-a-ncelinat și se destramă 
Şi latră-năbuşit de noapte. 
Sfaturi şi şoapte. 


A stat cu mine-n bătătură o viaţă, 
Ei într-o ceaţă, eu într-altă ceaţă. 
Copilă, 

Mi-e mihnire și milă, 

'Tovarăşi, pricteni, vecini, 

Dar sinsurateci, dar streini, 


404 


Un òstrov fără luntre fiecare, 
Ostroave-n bălți, în depărtare, 
Ziărite-n ochii tăi, în ochii ei... 


îmbătrînim, Grivei. 


ÎNȚELEPCIUNE 


Nu-ntîrzia pe lucruri, frate, 

Şi lasă-le necercetate. . 

Că de le-ntorci urzelile frumoase, 
La pipăit mătasea se descoase. 
Un fir întreg, răzlej în țesătură, 
Leagă ruptură de ruptură 

Şi, de te uiţi prin ștotă, s-a zărit 
Hlamida, ca de cilț lipit. — 


Atitea oale zimălţuite 

Nu ţin nici vînt, pe cit sînt de dogite, 
Şi stau în sus doar într-o doară, 

Cu sprijinul cojolii dinafară, 


O funie de clopot vrea să trasă, 
Şi bronzul sună-n patru zări a doagă, 


405 


SEN 


Tocmai cînd-eniul: tzebuia să-l bată, 
Iată-l, ciocanul, a:sărit din C0285. 
Nu prinde dalita, oleştele p1apucă 
Şi nu se-mbină stîlpul de glucă. 
Cempasul scrie cercul striusb, 
Cintarul e scălimb, 

Și cotul s-a scurtat detot, 

Să facă zece coti un cof, 

Si greutăţile din tirizie 

Se cumpănese cu foaia de hîrtie, 


Un icusar c-aşiideri cu lăscaia, 

Tăcu o mierlă, cîntă cucuvaia. 
Scaperi amnarul,-nu mai: dž scîntele, 
Nu s-a lovit cu broasca nici-o cheie. 
Ce sta-ncuiat acuma stă căscat, 
Cheile noastre 's-au încovriz at 

Şi, strepezite-n dintc, nu se-mbucă. 


Cine șopteşte are dor de ducă; 
Și cine pleacă'vrea să'stea : 
Lipscşte fitecui cîte ceva, 


Chemai un înger 'şi-veni un drac, 
Diavol, şi el, de vată şi bum bac. 
În ciutura cu lanţurile noi, 
De-o'miaţă scoti fărină sau morol, 


Fintinile adinci sînt prihănite 

Și trebuiesc sleite : 

Nu căuta viteazul să 'scoboare€ 
Drept an mecirlă, pînă ‘la izvoare, 


406 


Cetatea forfoteşte: de: păpuşi: 

Ştubeiele sint" piine” cu” eăpuși, 

Iar mierea li-e de sihge îi fp amsi 
De-o seamă cu bojocii retezaţi. 


'Ți-aş povesti o mie, pe-ndelete, 

De lucruri, dar, băiete, 

N-ai fi mai bun și nici mai înţelept, 
Încrucișează braţele pe piept 

Şi uită-te în sus, 

La steaua din apus, 


Şi, dacă te-aoumâţi. 
Ia-o din cer şi-mparte-o la drumeţi. 


i 


FRANÇOIS VILLON: 


Poţi tu să-mij spw, .ṣeptindj. ea-ntr-o`povesie, 
Atita frumuseţe: undo'estb;- 

Atita gingăşie şti iubire). 5 

De cîtă lasă veacul amintire: 

Frămînt şi cîntece și» minie,. ` 

Şi-atita nevinovăție ?: 

Unde-i Thaisa. de odinioară, i 

Ioana ciolzăniţa,. ostaşe. şi- fertoarăy. 

Și Heloiza; seumpă ñr: zađár” 

Cinstitului părinte Abelar ? 


407 


Unde-i murmiărul fostelor piraie 
Şi-al apelor clătite-n heleştaie, 
Marie, Maică Prea-Curată ? 


Dar unde-i şi zăpada de-altădată ? 


MĂ UIT LA FLORI 


Mä uit la flori, mă uit la stele: 

Eşti chinul dulce al tristeţii melc, 
Mă uit în mine, ca într-o chilie, 

Mă uit în ceruri, în împărăție, 

Mă uit în gol, mă uit în vizuini, 

Te caut printre spinii din grădini, 
Dau buruienile deoparte, de otravă, 
Și pipăi locul urmei tale cu zăbavă, 
Străbat călare șesul, cucuruzul : 

Te caut cu vederea, cu auzul. 

Mă plec la trandafiri şi le miros 
Bobocii din tulpinile de jos. 

Fuseşi în toate şi te-ai dat în lături. 
Încerc sulfina : tu trecuşi alături, 
întreb plăpîndele verbine, 

Ele răspund că știe patlagina mai bine. 
Zisei şopiriei : — «A trecut pe-aici 2 
Ea m-a trimis la şerpi şi licurici. 


408 


Și neprimind răspuns nici de la stupi, 
Mă iau după vultiui ṣi lupi. 


Am colindat moşia-n lung şi lat 

Si-am scoborit din leat în leat 

Şi, ostenit în rivnă şi puteri, 

N-am dat de tine nicăieri, 

Oriunde-ncep a cerceta 

Treeuse aibă, chiar atuncea, umbra ta, 
Tăria-i de beteală și salbă lingă salbă. 
Mi s-a părut odată că ai fi fost o nalbă, 


Dar auzind o şoaplă, m-am întors : 
Vorbise vintul într-un lan de orz, 
«Omul cu şoimul caută mereu 
Răspîntia lui Dumnezeu. 

Noi o vedem în cîmp şi în livede. 
Ei singur arc ochi și nu o vede» 


Cu jurămintul morţii, cel fără iertăciune, 
Toate îl ştiu pe Domnul ; nici-una nu mi-l spune 


PSALM 


Făr-a te şti. decit. din. presirmţire,. 

Din mărturii și. nemărturisiro; 

M-am pomenit gînâindu-mă: I» tine. 

Şi m-am simţit cu- sufietul mai. bine. 
Poverile-mi părură mai uşoare; 

Ca după binecuvinlare, 

Şi-nsetaşat do tine și flămând, 

M-am ridicab în. groapa mea: cîntind., 


Cine ești. tu,. acel de: care gîndul 
Se-apropie. necunoscindu-l:? 

Cui cere milă, sprijin și nulere 
Neştiutor nici cum, nici. cui: le: cere f 
De-ajuns a- fost ca, nezărit, 

Să te gindeso şi-am; tresăzit, 


Tu nici nu-ntrebi ce voi şi mi-l: şi: dat. 
Ce mi-a lipsit, întodeauna ai, 

Şi-ai şi nitat 

De cite ori şi ce şi cît mi-ai dat. 
Hambarul ţi-este plin împărăteşte. 

Pe cit îl scazi, mai mult sc împlineşte, 
Şi de la sine sacul ce se scoate 

Be însuieşte cu: bucaie. 

Dai voie bună. voia: Bună crește. 

Dai dragosie şi: dragostea sporeşte. 
Izvor îmbelșugat a toatc;. 

Aceluia ce toarce. şi: împinzește fum, 
Tu nu dai nici-un bun: pe jumătate 
Bau nu-l dai nicidecum 


410 


Cind l-am pierdut, n-apuc să ţi-l arăt 
Că mi l-ai pus adaos îndărăt, 


Stau ca-ntre :sălcii, noaptea, . călătorul 
Şi nu ştiu „cine-i binefăcătarul, 


"M-AU ÎNTREBAT 


M-au întrebat, dar au şi scris, 

— “Mulţumim dumitale, — am zis, = 
Dar nu pricep cum vine 

Că scrii acolo-n cafastiv, de mine, 

Că nu-s doar cine știe ce în sat 

Şi carte nici n-am prea-nvățat, 

Ce carte știu, e din țărină, 

Pui slove mici cu plod, și mi le-ngină 
Şi le citesc în brazdă greierii citeți 

Trei nopţi întregi și două Cimineţi, 

Şi ele crese și dau tulpini și foi 

De cărţi întăşurate strîns, de popușoi, 
Şcoala mi-e cimpul, dascăl mi-e pădurea 
„Şi iscălese frăţia cu securea. 


Fă bine, scoate din cotor 
Foaia zbircită-n el, de scriitor, 
Şi nu mă vinde pe hirtie, 
Că satul nostru altă carte știe 


Şi te-or întinde, de mai mare dragul, 
Ca bita, cu toiagul, 

Şi nu te-o mai scula de prin mărar 
Nici vraciul cel mai cărturar, 

Nu-mi place mic omul că măsoară 
Şi-ţi fură umbra cu condei şi sfoară, 
Na-mi place cîntăreală 

ŞI ispitire pe încotinceală, 

Ce-i dulce sug, și scuip ce-mi face greață: 
Atît în bătătura mea se-nvaţă, 

fa-ţi drumul cit mai ţine soarele, 

Să nu-ţi rămiie pe la noi picioarele.» 


CÎND VENIRĂ 


Cind îmi veniră furii în ogradă 

Ei n-au venit întii grămadă. 

Nu au venit cum vin, deobşte, hoţii 
Cu ceata şi-odată cu toţii. 

Ograda, satul și cătunul 

l-au cunoscut, venind, pe cîte unul. 
Şi n-au venit nici noaptea, pe furiş, 
Feriţi de drum şi luminiş. 

Ei au venit cum vin vecinii, 

în toiul zilei. Se coceau ciorchinii 
Şi atirnau din frunze poame coapte. 
Era mai multă zi decit fusese noapte 
Şi n-aţipca, că-n deal se şi trezea 
Ziua de aur în grădina mea. 


412 


M-au întrebat ce-mi fac copiii. 

Unii munceau prin fundurile viei, 
Ajţii-i zăream pe scule cum se-ndoaie 
Biruitori în luncă şi-n zăvoaie, 

Cu seceri de scîntei și cu topoare noi. 
în îanurile de trifoi 

Vedeam și coasele cum zboară, 

Tăind nutrețul meu a patra oară. 
Cum auzeam că spun şi-nireabă 
Păreau să fie oamenii detreabă. 

Dar ciinii ridicați în bătătură 

i-au dus lătrați, din gură-n gură. 
Ciinii mei proști, Potaia şi Lăţosul, 
Citesc cu nasul şi mirosul, 


ALTĂDATĂ 


Alţădată, au venit prin baltă. 

Cu cite un ochean, cu cîte vreo unealtă, 
i-am văzut în pășuni, prin uluci, 

în cimitir, printre cruci, 

Au întrebat : — «Ce aţi dat 

Pe șesul ăsta semănat, . 

Pe măgură şi pe izlaz, 

Pe livada din iaz 7» 


413 


Ce-am dat, ce:n-am dat, 

Ei vorbeau piţigăiat, 

Ce vorbă-i asta; că .ce-am dat? 

— «N-a fost, — am: spus, — de cumpărat, 
Că noi altfel 'am apucat. 

Alte tocmeli avem pentru pământ, 

Că astea nu se cumpără şi nu'se vind. 
Izvoarele şi ţara, noi de-a dreptul 

Le-am dobîndit cu sufletul și: pieptul, 
Săgeţile pornite, cit ajung, 

Din munţi în munţi, croiese: hotarul lung, 
Și țărina răzeaşă nu se schimbă 

Pe preţ de lifiă sau de limbă, 

Vinzarea, preţul, cîştiul, banii, 

Tertipurile sint ale Satanii.» 


Răspunse unul : — «Ba mai taci din gură, 
Ce iot vorbeşti ? că ţara se şi fură». 


Zisei şi eu: — «Dacă ţi-ai pus în gînd, 
Să nu-i muşcaţi ţărîna pe curînd». 


414 


NU-NȚELEGEAM 


Nu-nţelegeam ce- se gîndeau să spule, 
Cercînd zapiazul cit e prins în cuie 
Şi mult miraţi că poarta n-are 
Zăvoare şi încuietoare, 

— «Aşa ne-am pomenit. Bătrinii mel 
N-au prea umblat cu lacăte şi chei, 
Deprinși, cum se obișnuise, 

Cu porţile şi uşile deschise 

Și la biserică și casă, 

Drumeţul intră, poarta mea îl lasă, 
Se hodineşte sau se-nchină, 

Şi pleacă mulţumit, cu traista plină» 


Ei au mai zis pe păsăreşte: 
= «Cine vă apară şi vă păzeşte ?». 


— «Nouă ne-a stat întodeauna paza 
Celui ce face noaptea și amiaza 

Şi cugetul curat. 

Cetățile, un vînt le-a măturat, 

Şi zidurile mari şi întărite 

Se fac tărițe-n vint. Pe nesimţite, 
Un duh al gîndului le scurmă. 

Au fost cetăţi şi n-a rămas o urmă. 
Puterea inimii vă doare, 

Căci decît cremenea-i mai tare. 

De mii de ani cu mă păstrez s 
Fără cetăți şi fără meterez. 

Sint alt soi de bărbat: 

Eu am bătut şi fără să mă bat. 


415 


Cu zimbetul și aşteptarea 

Am strîns acasă toată zarea 

Şi se va-ntoarce înc-o dată 

Şi cită-a-mai rămas înstreinată. 

În fieştece ţârină străină, 

Am buigări tari de jar şi de lumină, 
Sirăinii nu pot să le arc, 

Că plugul nu răzbeşte prin vilvoare 

Şi se fac scrum şi vitele și plugul 
Cenușa li-e cîștigul, funingineca belșugul.» 


MĂRTURIE PE VIOARĂ ȘI ARCUȘ 


Sufletul mi-c un leagăn de păpuși, 
Un căluşel de leagăne-nviriite 
In valsul unei muzici pe şopiile, 


Zăvese cite-o ureche şi-un obraz 
Din scoicile-aşternuie cu atlaz 
Şi prinse una de-alta-n fuga lor 
Cu lanţul cite unui mărțișor, 


Călătorind vîriejul de scufițe, 
Le flutură perucile, şuvițe, 

Şi ochii teferi, de safir rotund, 
Clipese din fugă şi se-ascund. 


416 


GJ 


m 


Caii de lemn, cit nişte cărăbuşi, 
Sint înhămaţi, părechi, între păpuși, 
Ar necheza-nvirtindu-se la lună, 
Par glasul și gitlejul nu le sună, 


Un stol de fluturi de sultină 

De vintul serimciobului se anină 

Şi rid, în vintul ce le ia 

Din geamul meu şi de subt lampa mea. 


Nu turbura cu nici-o întrebare. 
Tăcuta mea înseninare 

Surisul meu. la zodii și la stele, 
Ai înțeles că vine de la ele. 


CREZI BASMUL... 


Crezi basmul e-a sfirşit şi s-a pierdut, 
Și el de-abia-i la inceput... 


Cind seceta mai Stearpă ţi se parc, 
Atuncea podidește izvorul tău mai tare, 
Și albia, uscată ca un drumeac de ţară, 
A izbucnit odată şi dă pe dinafară, 
Aseară ţi-era pana din călimară seacă, 
Suvoiul azi o-neacă, 

Minunile se iscă din pesterile pline 
Nainte să ajungă izvoarele Ja tine. 


437. 


Arahari —— Wozeinri wal J 


Tu înnădind poveşti după poveşti 
Grije să n-ai că o să isprăveşti, 
Rămiîne orișicînd răzleţ un fir 

Din cusătura unui trandafir, 

Dacă şi cade mîna la ţesut, 

O mînă nouă firul îl ia, unde-a căzut, 
În iia străbunichii, se împlinise veacul, 
Pe-o floare întreruptă mai sta înfipt și acul, 
întorci un fir prin fire, de beteală, 

Şi altă faţă iese din urzeală, 

Izvoade noi, din două-trei vopsele, 

Şi n-a putut nici veacul să le spele. 


Eu le-am întors si le-am tot fost sucit, 
Pină ce s-au fărămiţit. 

Povestea mare mi-am făcul-o mică, 

Am deșeriat Tăria cu-o ulcică, 

Din Calea Robilor am luat prunâiș, 

Suind în cer cărarea pe furiș. 

Spinarea îmi rămase mînjită de făină, 
Cărind în saci pe umeri ţărină de lumină, 


Şi le-am întors poveștile-ndărăt... 

Şi numai ca să-ţi mai arăt 

Că din scintei sleite şi surcele 

Poţi întocmi din nou un cer cn stele, 
S-a spari oglinda şi-am sutlaț-o-n foc 
Și s-au făcut oglinzile la loc, 


418 


Din ceruri cade o paiaţă. 
Păianjenul de catifea, se-agaţă 
De o lumină leneșe, de aţă, 


Şi stă-n văzduh, cu luna faţă-n faţă. 


CÎNTEC DE FAUR 


Ce ţi-i, moșule, ce vrei, 

Că scuipi în cărbunii mei ? 
Te-am oprit, din vatra mea, 
Să iei jar pentru lulea ? 
Vinovat îs, la ţigare, 

Că ţi-ai fript unghia mare 

Şi că-n vilvătaia creaţă 

Fi-a luat foc şi o musteaţă ? 
Te-am băgat în fum eu nasul. 
Că nu-ţi mai trecu necazul ? 


Moșule, ţigan hain, 

Eşti o ploscă de venin, 
Şi-unde iu-ți apeşi piciorul 
Laşi duhoare, ca dihorul, 


419 


Şi, ca melcul, lasă bale 
Podul palmelor matale. 
Ai mâînjit 

Cind ai iubit 

Si împuţi 

Dacă săruţi. 

în văpaia dimineţii 

Faci otravă ca bureţii, 
Dumnezeu te-a biestemat 
Să fii sterp şi insimtat, 
De nimic să nu ai parite, 
Nici de viaţă, mici de moarte. 


Pui altoi: 

Iese puroi, 

Semeni floare : 

Parcă uzi cu apă-tare. 
Viţa ta dă aguridă, 
Pomul — viespe şi omidă, 
Sâpi un puj, și apa seacă, 
Naiţi o cruce, face cracă, 
Ficrăstrăul ţi-l încerci : 
Mucegai tai şi ciuperci. 
Vreai să dai şi tu pomană: 
Crapă-n două o icoană. 


Slavă Domnului, făcuşi 
Todeauna tot ce vruşi, 
Unde-mi bat undrelele 
Ti-ai useat obielele, 
Unde-ascut săgețile 
Tu-ţi piepteni musteţile. 


420 


Scoabe, Iacăte, ţiţini, 

Eu le fac şi tu mă-nsini. 
Fac belciuge, vrei verigi 

Şi mă ţii de rău şi strigi. 
De fac săbii, tu vrei teci. 

De fac una, vrei cincizeci, 
Fac o teacă, vrei o spadă, 
Fac un virf, ai vrea o coadă. 
Fac tăiș, tu-l vrei ştirbit, 
Vrei fier bont, nu vrei cuţit, 


Măre moşule Cutare, 

Vatra mea nu-i scuipătoare, 
Și de scuipi în jar aprins 
Crezi cumva că l-ai şi stins ? 


UITE-L, VINE 


Vite-], vine Bulibaşa, 

În iţari şi-a strîns cămașa 
Și cu briul pîntecele, 

Vrea să-mi curme cintecele, 
Cu o ceată de golani, 

Pe tulun și gologani, 


421 


Am şi eu un biet păcat: 
Cint, potcoava cînd o bat, 
Ca să iasă, iarnă, vară, 
La copite mai uşoară, 


Mina-mi spînzură în jos, 
Răzimată, pe baros, 

Și luleaua-n gură ride, 
Bulibașa-i neam de gîde, 
Şi golanii, ajutoare, 
Chibzuicsc să mă doboare, 


Cinci cuțite dau să-mpuneă, 
Tita fără să-mi ajungă, 
Fiecare se repede, 

Dind eu nasul de părete. 
Rulibașa nimereşte 

Cu gingia drept în cleşte, 
Şi-un ţigan în pielea goală 
Şi-a spart gura-n nicovală,. 


Dar s-au prins a se-nţelege 
Că-i mai bine să mă lege, 
Să-mi reteze beregata. 


Sînt legat în lanțuri, gata, 
Dar mă-nţind niţel din trup 
Şi le rup. 


Ei, mişei şi păzubaşi, 
Dau napoi cu cîţiva paşi. 


Eu le fac o zicăţoare: 

Mă, cuțitul nu mă doare. 
Cind ai pus în briu cuţit 
Ori te lași, ori e-ascuţit, 


Lanţul lui — de-a surda strigă =— 
E de plumb de mămăligă. 


Să fi fost ţigani vreo zece. 
I-am gonit cu apă rece. 


MiÎHNIRI DE TÎNĂR CĂRTURAR 


Cum să o las? Nici ca nu m-a lăsat 
Pin: la bacalaureat. 

Și nici să mă gîndesc nu-mi vine, 

Că toate clasele le-a preparat cu mine, 
"'"Peme greceşti şi versiuni latine. 

Nu mi-a făcut, sărmana domnişoară, 
Cosmografia mai uşoară ? 

Nu mi-a sucit urechile tot ea 

Cind nu-mi intra deloc în cap cîte ceva ? 


Dar, Doamne, i-ai dat voie să se nască, 
Și ai făcut să o cunosc, să mă cunoască, 
Tu i-ai permis să facă două doctorate, 
Tu ai ţinut-o-n universitate, 


5 


Să-uveţe reguli şi cuvinte, 

De ce mi-ai scos-o tocmai mie înainte 
Şi cum, 

Să mă frămint aşa de mult acum ? 


E galeșiă, fărâ-ndoială, simţitoare, 
Sutfleiul ci mai dulce-i ca o floare, 

E bună, şi gingàşe, şi blajiră, 

Dar, Doamne, e cit o mașină, 

O voce de porlar, de-ngrijitor, 

Un pas, o claviculă, un picior, 

Fără pereche, Doamne ! Şi ce gură! 
Ce pipăit! Ce zimbel ! Ce căutătură ! 


Cind mi-a mărturisit, pe scară, lincreşte, 
Că suferă și mă iubeşte 

Şi că m-a aşteptat 

Să cresc, 

M-am infricoşat, 

Tată ceresc! 

Am simţit întiia oară 

Cum balte-o inimă de profesoară. 


Are ireizeci de ani mai mult ca mine, 
Opt cofi înălțime, 

Dar în făptura ei ceva virginal. 

Ştie pe dinafară Iliada, în original, 
Sonetele lui Pcirarca, 

Pe Goethe, pe Calderon de la Barca, 


Mi-a spus cu glas de pitulice: 
— «Să-mi zici Beatrice» 


424 


Și, ca un strănepot, 
Am văzut că nu pot. 
Eu îi zic domnişoară, 
Şi mă-nfioară 

Să nu-i vorbese cu sfiială 
La persoana a doua plurală. 


Dacă mă mingiie, mă doare. 

Mina îi e ca o răzătoare. 

Nu-i o ființă, Doamne,-i un dulgher, 
Deprins cu sculele de fier, 

„Cu buşteni, cu grinzi, cu răngi şi rindele, 
Vai de păcatele mele! 


Mă contemplă languroasă 

Şi mă răsfaţă delicat cu şoapta cea mai groasă, 
Doamne, cel ce faci firul de iarbă, 

Numai mustăţi nu are şi barbă, 


Ce să mă fac, Doamne, acuș ? 

Nu e fată de măritat, e un lăcătuș. 
Cu ochelarii, mari, pe nasul mic, 
Calcă-n pantofi cu călciie de gumă 
Şi merge rigidă, solemnă, ca un dric 
împiedicat în brumă, 


Ce să-i spui dascălului sentimental ? 
Că e un cal, 

Ca un cal de cioclu, 

Cu valtrap şi binoclu ? 

Că miroase a pipă 

N-ar fi nimic, Doamne, dar ţipă! 

Să-i spui că ar fi mai bine 

Să-și depărteze niţeluş inima de mine ? 


425 


Nu vreau să fiu bărbat de doică! 

Să mă legene o trădică, 

Un camion, un car! 

De-ar fi de două ori mai tinără, măcar! 


S-a răstit la mine să o sărut 
Şi, Doamne, n-am putut, 
Nici nu m-am priceput. 

Şi m-a bătut! 


Cind ne-ntilnim, e oa e şiră de paie 
Lingă o copaie. 


Mi-e frică, Doamne, şovăi în contraste, 
Între fericire şi năpaste, 

Că domnişoara nu vrea să moară 

Nici profesoară, nici domnişoară, 


Fă ceva. Dă o muscă, dă o boală! 
Sau fă-mă iar ğe șcsală. 
Năpiîrleşte-mă, Doamne, de tuleie, 
Fă-mă femeie 

Sau fă-mă iar băiat, 


Să mai dau un bacalaureat. 


INSCRIPȚIE PE O POARTĂ DE CONAC 


Cicplită din copacul întreg, din buturugă, 

Nu m-au săpat uneltele de slugă, 

Tcșită pe de-a-ntrezul din singura sudoare 

A unui om, un meşter de grinzi şi de zăvoare,. 


Nici n-au intrat în trunchiul din codru, dotborit. 
Pieziş nici ficrăstrăul, nici joagărul tirit. 


Sint cioplitură dreaptă, pe muche, de săcure, 
Dintr-un stejar de veșnică păâure, 

Cu scobituri cinstite, crestate de topor, 

Am stat opt veacuri strajă aceluiaș izvor. 


Tifînile-ngropate, cu drugi şi cu belciuge, 
Le pot urni nainte, cînd vor să li se-njuge, 
Şi-nchide înapoi, 

Spinările de tauri, alături, cite doi, 


Tu, care ştii deschide şi descuia cu-o şoaptă, 
Eşti mai presus de mine, de meșter şi de faptă, 


INSCRIPȚIE PE MORMÎNT 


Cel care s-a ascuns aci de lume 

A vrut un stei sălbatec, fără nume, 

Şi o grădină-n jurul morminiului, departe 
De orice mort, de orice moarte. 


L-am ascultat şi-am prăbuşit din munte 
Pleșuva stîncă, ruptă de la frunte, 

Nu arc, prăvălită din creasta ei înaltă, 
Ştirbire de Ia daltă. 


Cine-i aci ? O floare doar îl şiie, 
Şi neştiința noastră rămine pe vecie, 


Nu te ruga. Nu plinge. Nu căuta în jos. 
A fost ? N-a fost? E de prisos. 


INSCRIPŢIE PE UN INEL 
Am scris-o mic, ai s-o citeşti cu greu, 
Pune-l în deget, scoate-ţi-l mercu. 


Nemaiputînd să ţi-l sărut, cu, faur, 
Surid în stihul ce ţi-l seriu pe aur, 


Am vrut să nu fiu cu de vină 
Că am avut numai atita rădăcină 


428 


Cit a rodii o rodie, şi-aţit, 
Citoşte cind ţi-o fi urit, 


Inelul strecurat pe deşti 
Sărută-l cind ţi 1 scoţi si cînd citeşti, 


NOI MOȘTENIM 


Noi moştenim acest tărim 

De la măritui împărat din Rim. 
Biasoslovit să-i fie osul 

Că şi-a trimis incoace şi prisosul, 
Şi legene-i ţărina şi mormîntul 
Şi-adie-i-le vintul. 


Ne-ncinse ţărina cu briu 

De rîuri și-i urzi năframă 2 
Jurimprejur, de grîu, 

În soare bate-a zale de aramă. 


Sirămoşul lui făcuse dintr-o piele 
Hotarul ţării sale nou, 
Îimprejmuind cu noduri de curele 
Croite din spinarea unui bou, 


— +Socot cureaua, zise, ca un zid : 
Pe cine-l sare îl ucid.» 


429 


Şi fratele lui geamăn, este scris 
Că l-a sărit în ris, Și l-a ucis: 


Dar cel puţin, mărite Împărate, 
Acela i-a tost frate, 


AU TRECUT.. 


Au trecut vremile, virstele, orele, 
Fetele zvelte şi horele. 

Au trecut porumbieli în zbor 

Pe deasupra lor, 

Cimpoaiele, viorile, 

Au trecut și florile. 

Zmucit în zigzag și spirale 

De şolduri și de braţe goale, 
Danţul plutit pe subsuori, 

Ca duca şirurilor de cocori, 

Ca o ghirlandă s-a-nvirtit şi s-a-nerat în slavă, 
În pulbere şi pleavă 

Gălbuie și trandafirie. 


Mai auzeam în zvonuri o tipsie 
Prin chiote, şi depărtatele urale, 
De după munte, undeva, din vale. 
Şi s-au topit şi ele şi s-au stins, 


430 


Singurătatea marelui cuprins 
Neclătinată-ntinde stăpinire 

Peste ţinutul ei de cimitire. 

Am pus urechea : cîntă a lăcustă, 
Ce lungă mi-e poteca şi îngustă ! 
Mă pot gîndi că nimeni nu mai vine 
Să tulbure tăcerile din mine, 


Dar mi s-au rupt în horă și din joacă 
Odăjăiile noi, de promoroacă, 

Şi pe hotarul înnoptat 

În zdrenţe albe calc, de căpătat. 


Vreai, mi se pare, lună, 
Să mergem împreună, 


BURUIANA ASTA 


Cu liftele de pe hotare 

Spadele noastre ştiu să se măsoare 

Şi, slavă Domnului, s-au măsurat 

Şi .sus și jos, în lung şi lat. 

Cind nu le-am frint, de mijloc, în pămini, 
Robia şi răbdarea scrişnită le-au înfrînt, 
Făptura lor ia finfă numeroasă, ' 
Cind gălbejifă, vinătă, cînd grasă. 

Cînd se arată-n turnuri şi-n cetate, 

Cind iese-n iarbă din bucaie, 


431 


Stă cînd pitită-n cărți şi călimară, 

Se mută şi, ca musea şi molia, și zboară : 
Un mucegai, un lindin, o mușiţă. 
Se-mpacă şi cu gerul şi-mpuie în arșiţă, 
În chip cinstit de dascăl cărturar 

Și-ţi face axioane şi colinde. 

Te-a sărutat şi ştii că te va vinde. 


Nu ai adus-o tu în ţară 

Otrava palidă şi acrișcară, 

Voinic întors de pe hotar acasă, 
O littă mai ascunsă îl apasă, 
Mai molcomă şi mai gingăşe. 

O simte ca-n opincă și-n cămașe. 
Tiptilul corci de mătrăgună, 

Cu griul creşte dimpreună, 

El s-a ivit, s-a strecurat 

Pe arături, la semănat. 

Și-a prins atita rădăcină 

Că ţaărina,-mpărate, este plină. 
Unde-și dă brazda rodul cel mai cald 
Acolo-i sare virful mai înalt. 


Şi-ntășură tulpina din răzor, 
Moalcte zgirci,. întins și tîritor. 


Și, ce-i mai greu, nici coasa și nici focul 
Nu dovedesc să curăţească locul, 


Au stăvilit voinicii, la graniţă, năpasta : 
Ei pu pot să stirpească huruiana asta, 


432 


ÎNTR-UN JUDEȚ 


Într-un judeţ de miazănoapte, 

Din sat în sat, din zvon, din şoapte, 
Se ştie că şi-au rupt genunchii, 

Pînă la groapă, taţii, fraţii, unchii, 
Şi verii, şi cumnațţii, şi nepoții. 

Toți au murit, cu toţii, 

Nu mai e bun nici-un bărbat 

În nici-un sat. 

Vre un unchiaș, ici-colea, un nebun, 
Mai șchioapătă-n vre un cătun, 
Cotrobăind pe drumuri, pe șosele, 
După coceni, după surcele, 

Domniţă și duduie, 

El ar mînca şi baligă, şi nu e, 
Ciîinii schilozi aşteaptă-n drum, 
Scămoşi în ceața ca de fum, 

Să vic-acasă cine nu mai vine. 

Şi ţine vintul şi războiul ţine ! 

Dar nu e voie de-asta : 

Să stea de vorbă maica, surorile, nevasta 
Și nu e voie nici să te gîndoști, 

Că ori iscoadă ori vîndut eşti, 

Domnii cu căşi de geam, din București, 
Sint bucuroşi, pe un’ te duci, 

Că ţara s-a umplut de eruci. 


"498 


ÎN SATELE ŞI VĂILE 


În satele și văile din Jii, 

Numai schilozi, numai muicri, numai copii 
Împleticiţi în ceaţă, 

Carnea pe ci e vinătă şi creaţă, 

Și osul se străvede-n piele. 

Dau braţele de glezne, picioarele sînt grele, 
Strigoii ăştia mici, de ţară,, 

Parc-ar voi să sară 

Și.s-ar sfii să calce pe pămint,. 

Ca de mormiînt,. 

La fiecare cotitură, 

Nici nu se pling și nici nu-njură, 

Atita carne bună le-a rămas, 

Cît buba-rea, de ia urechi la nas, 


DA, E. LUNG 


Drumu-i lung pînă la Jii, 
Fără taţi, fără copii, 

Ce rămîne sînt flăcăi 

De scutec şi de:copăi, 
Casele, cătunele, 

Colea, cîte unele, 

Au rămas cu niște babe, 
Vinete, scilcii și slabe. 
Fetele îmbătrînite 

Nu mai ştiu să se mărite, 


484: 


Pe flăcăi i-a luat pe sus 
Și i-a dus şi i-a tat dus. 

I-a furat o vijelie 

Peste negura pustie 

Și i-a dus, i-a răsucit, 
Pină li s-au risipit, 
Zvircoliţi de-a-ndoasele, 
Zgiîrciurile, oasele. 

“Ce fu ăsta, om eu faţă, 
Cel împleticit în ceaţă ? 
Cirja-Lia de subsuoară, 

Îl întoarce și-l doboară. 
„Făt-Frumos era frumos : 
I-a căzut falca de jos. 
L-au mîncat pe jumătate 
Toate rănile spurcate, 

A scăpat eiuntit și mut, 
Braţele și le-a pierdut, 
Doar genunchii, calea, valea, 
S-au strîmbat ca alte alea, 


DRUMU-IL LUNG 


-Drumu-i lung din Jii încoace 


Şi cuptiorul nu mai coace. 


Cită-i ealea, citu-i drum, 


Nu e vatră, nu e fum, 
Azimă şi mămăligă, 
Maica plinge, pruncii strigă. 


435 


Au rămas în sate vii 
Numai cîteva siafii, 

Fără păr, fără gingii, 

Un’ mă duc și un’ mă port 
Pute-a candelă de mort, 
Maicile şi vacile-au 
Înțărcat, săracile, 

Gura umblă după sîn 
Frămînțind un hoit bătrin, 
Ugerile, ţiţele, 

Aspre ca tărîtele. 

După ce-au pierit şi cîinii, 
Au rămas numai bätrînii, 
Să-şi numere zilele, 

Te apucă milele, 
Lacrimile și mînia. 


Asta fuse România ? 


DE LA JII, ÎN DRUM 


De la Tii, în drum, încoace, 
Nici-o vatră nu mai coace, 
Nici-un coş nu scoate fum, 
Cit îi ţară, cîmp și drum, 
În vetre-n nici-unele 

Nu-i aprins tăciunele. 


436 


Drumu-i lung pină la Jii... 
Vilele-au tinjit în iarnă 
Mai mult moarte decît vii. 
Abia calcă, se răstoarnă. 
Una-i şchioapă, alla-i oarbă, 
Toate-au chică, toate barbă, 
De răbdare, de îlămînde, 
Au și coarne şi-s şi blinde 
Și pe nemincatele, 
Binecuvintatele ! 

S-au smerit bictele vite, 
Parc-au fost călugărite. ` 
Ochii-ntregi şi ochii lipsă 9 
Bat ca din Apocalipsă, 

Rod în gard şi-n cimitire 
Lemnul crucilor subţire. 


Pe la Sfintul Niculaie 
Mai rămîn niscaiva paie 
Şi coceni, de cap de vită, 
Pe o streaşină belită, 


DESEN ROMANTIC, ZGÎRIAT PE O AMFORĂ VECHE 


Cipido zărește-n casă 

Pe domniţa smeadă, goală 
Prin cămașa, ca o plasă, 
Ce-ar fi prins-o vie-n poală, 


Frînt din cotul ca ivorul, 
Braţul ţine căpătiiul. 
El şi-a-ncovaiat piciorul 
Și i-a sărutat călcâiul, 


Ce-i aiei ? Un sin, Aici ?,, 
Cupide a semuit 
Subsuoara de arnici 

Cu un fluture lipit. 


Uite buza, uite gura, 
Ochii sarinteni, ca de lup. 
Casa, patul și făptura. 

Îi miros a miez de stup. 


Înainte de-a-şi fi prins 
Firele de streaşini luna, 
Subţiaţă  într-adins 

Din săgeți el scoase una, 


Deși-i şi băiaţul gol, 
Nu-i rușine, nici păcat, 
Că-i trimis numai ca sol 
Ds fecior de împărat. 


438: 


ADORMITUL DIN ŞANȚ 
(Arthur Rimbaud) 


E-o groapă de verdeață, în care cîntă, lină, 
O undă clătinată, cu fire de lumină 

Și horbolă-argiutie prin foi și rădăcini. 

E un izvor de munte, prin lume, prin streini. 


Cu ceata-n iarba rece, voinicul doarme dus, 

E un oşiean. Visează, culcat cu faţa-n sus, + 
Cu capul gol. E palid în aşternutul verde. 

Un nor frumos, deparie, deasupra lui, se pierde, 


Cu cizmele-n pallagini, suride-n astinţit, 
Ca un copil cuminte, bolnàv şi adormit. 
Leagănă-l cală, Natură. Acoperă-l şi-l stringe. 


l-i frig. El nici sulfina nu o mai simte. Drept, 
Stă ncmişcat pe spate, cu mîinile la piept. 
În coaste are două rupturi adinci, de sînge. 


ZMÎRCUL 


Aud o colcăire şi-o mișcare 
Şi mă ajunge un miròs 
De murdărie şi sudoare. 
Ce se petrece-acolo, jos ? 


1439 


Dau dăliile-nalte laoparte, 

Ascult răscoala larvei şi-o pricep. 
Duhneşte-a putrezai şi-a moarle 
Şi murmurele cloacei reincep, 


Ce sinteţi voi, că nu ieşiţi din țină 

Şi scuiundaţi în mlaștină cu graiul, 
Aţi vrea s-ajungeţi sus, pînă-n lumină, 
Cu màùşița și mucegaiul ? 


Fă-ţi ăripi, vierme, dacă ai mătase, 
Şi urcă-ncoa, la steaua cu beteală, 
Să-ţi ardă mădularele băloase 

Şi să cunoşti căderea verticală. 


RĂZBUNARE 


M-au apăsat bătrînii și tinerii şi cei 

Cu virste-mpleticite, nici oameni, nici femel, 
M-au apăsat nerozii, deștepţii, cărturarii 
Şi micii, mijlociii și marii şi mai-marii, ` 


Toţi câţi împăduchează icoanele şi spurcă, 
Făţarnici, treapta albă a cerului ce-l urcă. 
Au şovăit că ochiul i-a prins și i-a-nţeles 
Acolo unde cîrdul solemn era mai des. 


440 


Mormintelor spoite li s-a cojil spoiala, 

S-a destinat cuvintul, a-ngălbenit cerneala, 
Culoarea şi accentul s-au slins şi risipit, 
L.ovite de arsura surisului acid, 


Tu tulburi vălmăşagul pe prăzile mai bune, 
Și haita gindiioare n-ai vrea să se răzbune, 
Ciad singur dinaintea frăţici te ridici 

Şi-i sîngeri fariseii și blinzii-ntorși pe bici ? 


PĂIANJENUL 


Jucînd în zarea mea, paiaţa 

Mi-a dat azi bună-dimineaţa, 

La geamul din grădină, 

O roată de mătase și lumină 
L-a-mypresurat cu nimb de heruvim, 

A fost vecini de zări să fim, ‘ 
Împărăţia lui de două şchioape 

Bate-n fiori de aur și de ape, 

în dreptu-mpărăţiei mele, 

Urzită de-a crucişul din firele cu stele, 
Acecaș lună nouă - 
Ne sparge borangicul din plasele-amîndouă, 
Bi-acelaş vint le sfişie-mpreună, 

Pe nopțile de viscol fără lună. 


441 


Mereu și nenirerupt, ca-ntiia oară, 
Compasul chibzuiește şi măsoară, 
Reincepind de la obirşii chinul 
De-a împlini ce sfârămă destinul, 


Peniru o giză, cită cheltuială 
De aţă scumpă și beteală! 


CIINELE SUFLETULUI 


Sufletul meu e ciine credincios. 
L-am dezlegat adeseori din lanţ. 
Adescori din cuşca lui J-am scos 

Și l-am tirit pină la şanţ, 

Pină la șanțul întăririi mele, 

Ca să-l încc- în zmircul dintre stele. 


Deprins cu lanţul şi lungimea lui, 
Be-ntoarce repede la cuşcă 

Și miriie la biciul dintr-un cui 
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă 
“Şi i se plimbă ca un foc pe piele, 
Rănile lui sînt şi-ale mele. 


Ciine mişcel, tu mirii. numai biciul 

Și urmele. şi pragul mi le lingi ! 

Căci te tiîrăşti ca să-ţi păstrezi șoriciul 
Şi dind din coadă voia mi-o învingi. 


"443 


Pe toată viaţa înnădit cu tine,. 
Nedespărţit de. coadă şi. de. bot, 
Sînt supărat că, sirînși atit de bine,. 
Să te alung din bătătura mea nu pot. 


Însă mă jur, cînd voi cădea. de moarte, 
Hoitul meu gol:nu-ţi va spori ospăţul, 
Căci de aproape, ca și de departe, 
Te voi croi şi din mormiînt cu băţul, 


CE-I FI ŞI TU? 


Ce-i fi și tu și ce fel de jivină, 

Că scormoneşti și tu-n lumină ? 

încerci să zbori şi-ajungi să sai, 

Ca gărgărița de mălai. 

Ai vrea să einţi şi zbiezi :. 

N-ai glas, nioi àripi;. nisi pusezi, 

Te-ai cuibăsit pe umlevarnin-e: buche 

Si stai în sloxăi sizias ca. un: păduche, 
Ti s-a spuzit hirlia pe care umbli-n lat 
Și vrind să te înalți terni. cocogat. 


Te-aud şi-aș vrea să şi te-asculi, 
Dar biziitul tău nu ține mult 
Şi-o.ia mereu de la-nceput,. 

Ca un sughiţ, o tuse, un strănut. 


443 


Ai fi rivnit să cînţi, şi-n rotogoale 

Să crească larg şi cîntecele tale, 

Răsuflul ţi-este scurt şi, întrerupte, 

Fărîmele cu-ntregul de-a surda dau să lupte. 


Minia ţi-o încerci ca un gindaec, 

Şi ţi-o răzbuni, dar n-ai nici ac 

Şi nici venin în măruniaiul dumitale. 
Te-apăs cu talpa : ies niţele bale. 


CETATE MEDIEVALĂ 


Luna ninge chiparișii 

Cu iuningini de argint. 
Unda pare amurgind, 
Turnurile par trimișii 
Unui rege, ca s-asculte. 

El le-a pus pe cap comori, 
Chivăre cu pietre multe, 
Şi le-a dat şi trei surori. 


Pasările trec în zbor. 
Pasările sînt de aur, 

Pentru cine ciocul lor 
Duce-ncolo foi de laur ? 

Au rubine-n ochi şi-n ghiare. 


444 


Din îiniîna cu căldare 
Cercuită cu ghirlande, 
Scoaie-o fată diamante. 


De-aş ¿vea un cal şi-o spadă 
Şi-o domniţă de furat! 


Du-te, lună, din ogradă, 
Lumea s-a schimbat, 
„Şi flăcăului din salbă 
I-a ieşit mustaţa albă, 


Du-te, lună, ia-ţi veștmintul 
Şi năframele senine, 

Dacă numai pentru mine 
Farmeci noaptea şi pămintul, 


CLOPOTELE 


` 


Sunaţi de seară ca-nir-o dimineaţă. 
Parcă sunațţi dintr-altă viaţă, 
Dintr-un văzduh, care părea pierdut, 
V-ascult şi v-am recunoscut, 


Nu ştiu ce chin mă ia şi mă frămiîntă 
Cind iar ascult cum vocile vă cintă. 
Nu vreţi să staţi peloc puţin, 

Să mă gîndesc ce e, alcan, ori chin ? 


445 


Muncesc în mine ăripi să-ncolţească, 
Dintr-o pruncie îngerească, 

Și neputind ieşi, la cer, să bată, 

Mă doare carnea-n umeri, singerată. 


Vecernia uitată, de la toacă, 
Aş vrea să sune și aş vrea să tacă 
Și nu ştiu, să mă-nchin, ori să m-ascund ? 


Dintr-alte ceruri altele răspund. 


TU 


Nemaiputind să-ţi rabde nici tăcerea, 
Nici depărtarea, nici puterea, 

Şi în nestare a trăi uitată, 

Mihnita lume te alese tată. 


Aşa-nrudită-n pribegie ţie, 

Cerea culcuş un colţ de-mpărăţie, 
Avu nădejdea să te facă om, 

Un mormoloc, un gnom, 


Te-a luat părtaş, nici pină-acum nu iii, 
Ka suferinţă, la. ţovărășii, 

Şi a. jurat pe numele tău sfint, 

Şi strimb. şi drept, cum jură pre pămînt. 


446 


n II ZE aa e 


El a ştiut cum ești, ce ești şi unde 
Făptura ta suavă se ascunde, 
Din cîte spiţe şi în câte, cel ce taci, 
Te faci şi te destfaci, 
Și gîndurile toate ţi le ştie, 
Şi voia ta o scrie 
Pe piatră, pe icoane, pe hîrtie, 
Chezăşuind la tine în cetate, 
Ca-n cimitire, locuri cumpărate, 
Cel mai smerit, mai blind şi mai semeţ. 


ps Nu-ţi trebuia nici jilţ şi nici judeţ, 
Nici slavă, nici cîntare, surd şi mut, 
Pe om nici nu l-ai cunoscut. 


Eşti o tulpină fără rădăcină 
Si semeni a mireasmă şi lumină, 


RUGĂCIUNE 


De ce stîrniși ţărîna și viu m-al zămistit, 
Dacă-nceputului i-ai dat sfîrşit 
De mai nainte de-a fi şi-nceput ? 


De cînd te-ai murdărit pe degete cu lut, 
Vremelnic şi plăpînd tu m-ai făcut. 
Poţi cere o durată aceluia-njehebaţ 
Din tină trup şi suflet cu scuipat ? 


447 


Torcîind mătasea tu o faci de scamă, 

Şi frumusețea i se şi destramă, 

Ai scos din buturugă o vioară 

Şi-ai pus şi coarda în care vrei să moară, 
Plezninăd în miezul nopţii albe, de zmarald, 
Pe strigătul şi zborul în sus cel mai înalt. 
Un zbor i-ai dat şi şoimului la stele, 
împiedicat în peticele mele, 


Tu ai rămas de-a pururi, şi viaţa noastră piere. 
Te mulţumeşti cu-atita mîngiiere 

Că singur, între nezuri, eşti veşnic ; sorocit 
Prin mărturia celor ce-au murit, 


CORANUL ALB 


Luna plină, draga mea, 

Merg cu scara după ca. 

Nu vrea luna să m-aştepte 
Şi-mi alunecă prin trepte, 
Cind o reazăm unde-a fost, 
S-a mutat şi, ca un prost, 
Mut şi cu alături scara. 

Am pierdut mai toată vara 
Umblind noaptea-aşa în dodii, 
Cu o scară printre zodii, 


449 


Și mi-am cheltuit -o viaţă 
După zările din ceaţă. 
Am cutreierat un an 
Sesul lat din Bărăgan, 
Munţii-un an i-am colinăat, 
Zece ani am căutat 

În izvoare,-n curcubeu, 
În rogoz, în heleşteu, 
Scara, prin păcuri şi sate, 
S-a tocit pe jumătate, 

Și de-abia de-ajung cu ea 
În clopotnița cu-o stea, 
Unde sună gărzăunii. 


De funinginile lunii 
Nu mai peate să se spele 
Cel ce s-a minjit cu ele. 


Luna însă m-aştenta. 
Uile-o la fereastra mea, 


TRANSFIGURARE 


Pentru că am auzit 

Că prin timp ai năpîrlit, 
Ti-aş da-n dar o bidinea 
Să-ţi lipeşti chică din ea. 


449 


Cu barbete tinere 

Ai fi ca un ginere, 

Şi mustăţile de cneaz 

Mi-ar da ifos de viteaz. 

O prăjină-ntre picioare 

Ti-ar ieşi cam prin spinare, 

Şi o cobiliţă-n vînt 

Te-ar da-n leagăn, cînd și cînd, 


$i măcar o să-ți rămiie 
Drept statuie o momiie, 


Numai că-n prăjină, sus, 
N-ai să gemi că eşti Isus 
Şi să plingi în astințit 

Că te-au prins şi răstignit, 


EPITAF 


Şi-a făcut înghiţitoare 
Pe pofta lui de mincare, 
Toate bunătăţile 

I-au miînjit mustăţile, 


Au trecut prin burta lui 
Jezii, mieii câmpului 
Şi-a-nvăţat cum să prăjească 
os cu pasăre cerească, 


450 


Miorița i-a plăcut 

Cu nucşoară şi năut, 
Şi pentru privighetoare 
Avea alt fel de frigare. 


EPITAF 


N-a mincat şi n-a băut 
Numai cite n-o fi vrut, 
Terci de zmiro 

Şi mvguri de tîrn cu sfirc, 


Numai momiţe cu cimbru 
N-a putut mînca, de zimbru, 
Cînd a vrut și-atare carne 
Şi-a zdrelit gingia-n coarne, 


EPITAF 


Plin de cite racile, 

A lins toate vacile. 

Bivoliţă şi catîrcă 

L-au purtat dormind în cîrcă. | 


— 


451 


S-a spălat. în loc de apă 
Cu lapte proaspăt. de iapă. 
Ca să-şi facă piele nouă, 
A cerut găleți de rouă, 


Drâsuri, prafuri, alifii 

l-au zgiit ochii de vii, 

Şi cu nas, cu ochi, cu tot, 
Fața-i se făcuse has, 


EPITAF 


Hoaitu!' de sulit piatra mea 
Şi-u dus viaţa pe saltea, 
Toate păcatele grele 

l-av fost pături şi saltele, 


N-a avut atîtea sugeri 
Cite ţîţe şi ciți ugeri 
La tot ceasul! 

l-au lovit gura şi nasul, 


452 


DOI FRUMOŞI 


Pe-o foaic de izmă-ngustă 
Se opreşte o lăcustă. 

Ce frumoasă-i, fa, Mărie! 
N-are nici ea pălărie 

Si, strinsă-n fotele ei, 
Fără tocuri și cercei 

Cu bondiţa-n subsuori 

Și cu talpa goală-n flori 
N-a fost, cînd era mireasă, 
Nici Crăiasa mai frumoasă, 


Însă e şi-un brotăcel 

Și nu luai scama la ei, 

Ochii lui în ochii ei 

Licăresc şi dau scîntei 
Sufletele antîndouă 
Tremurină de-o spaimă nonă, 
Și fiecare se stringe 

Celălalt c-o să-l măniînce, 


Vai de păcatele lor, 

Nu a fost nici-un omor, 
Au sărit care-ntr-o parte 
Şi s-au dus în cirji departe. 


Adevărul se cunoaşte : 
Dinsa nu mănîncă broaşte. 
Ar putea măcar să guste 
Dînsul, gingașul, lăcuste ? 


453 


PISANIE 


între drumuri şi castani 

Stuu de două mii de ani, 
Pune mina, uşa scrisă 

Mi-e de-a pururea deschisă — 
întră, cum te-am mai primit, 
Ori trufaş, ori biruit. 

Nu-i trufie-n jilț și straie 
Legea mea să n-o-ncovoaie 

Şi n-a fost pe lume trunchi 
Să nu-mi cadă în genunchi, 


ANSCRIPŢIE PE CATAPETEASMĂ 


Pe icoana-mpărătească, 
Neagră ca un lemn de iastcă, 
E o pată cît răsura, 

Unde îţi ajunge gura, 

Mil de mii de buze-n leat 
Locul ei l-au sărutat, 


454 


PISANI 


Sînt un schit de blăni şi doage 
Pentru cine să se roage. 

Vine cine vrea să treacă 

Pe sub turla mea săracă, 


Cite un vrăjmaş de frunte 
Nalţă ghioaga să mă-ntrunte, 
L-ai văzut ? Avea la el 
Băbii grele de măcel, 


Călărind virtej, s-a dus 

Nu departe într-apus 

Şi s-a-ntors din zarea largă 
Slut şi-ntins şi mort, pe targă, 


PISANIE 


Dă-mi durere şi prigoană, 
Dă-mi otravă cit îţi place, 
Ţine : milă şi pomană, 
Vine har şi ţine pace, 


455 “A 


INSCRIPŢIE PE PARACLIS 


În altar sfirşesc şi-ncep 
Cele ce nu se pricep, 


INSCRIPȚIE PE BISERICĂ 


Toţi au fost un timp, Eu sînt. 
Eu în cer, Ei în pămînt, 


[INSCRIPȚIE PE O PINZA DE BARCA 


Curmeziş, talazu-l taie 

Şi despică-l ea un pinten, 
Luntre-a visului vioaie, 

Cu călciîiul zvelt şi sprintem. 


Se ridică, se prăvale, 
Creştetul să-şi scuture 
Peste ăripile tale, 
Fragedule fluture, 


456 


Răzvrătit din mare-n sus, 
Să-l străbaţi întodeauna 

Lin, ca pasul lui Isus, 

Şi uşoară-n val, ca luna, 


INSCRIPŢIE PE TOBĂ 


Scula asta are mare căutare : 
Niciodată golul n-a sunat mai tare. 


INSCRIPŢIE PE UN CRANIU 


Paiaţa lui se-arată mereu cu altă mască, 
Urzeala comedici să nu i se cunoască, 
Jucînd în mii de feţe. naiv, acelaș rol 

În care Măscăriciul divin se dă de eol. 
Iubire, jertfă, luptă : costume, Doamne Gide. 
Cuvintul cel gin urmă e-al ăstuia fn ride 


457 


INSCRIPŢIE PE ARARAT 


Pe drumul mut al marilor stihii 
Pămintul mort pluteşte-nire stafii 
Vi-ativnă putred, spinzurat în cete, 
Cu hoiiurile altor vechi planete. 


Yudcea, Piramidele, pustiul... 
Cine-a-ntrebat al cui era sicriul 
Minai pribcag priulre vîrtejuri oarbe, 
De-i varsă unul, celălalt de-l soarbe ? 


învăluit în stele, flori și ape, 

Nu bănuia că moarlea-i pe aproape, 

Ce zămislise-n vreme din viața lui mal bun: 
O muşilă şi-o muscă a viermelui nebun. 


Mezi ştie cineva că-n neamul lor 
Şinţarui cu hrisoave a fost nemuritor, 
Cind aici strigoilor de ceafă 

Eleva dc-aci nu le mai c citeaţă ? 


INSCRIPŢIE PE STEAG 


Ce mi-ai părut odinioară, 

în zarea cenușie şi streină, 

Un petec atirnat pe sfoară ? 

Şi-o zdreanţă aninată de-o prăjină ? 


458 


Din viscol, uragane şi furtuni, 
Rămine viu crimpeiul de mătase, 
Acolo unde maica-l aşezase, 
Zăloagă-n cartea ei de rugăciuni, 


INSCRIPȚIE PE UŞA POETULUI 


Într-o viaţă de-o durată 
Ai murit de patru ori, 
De aceea n-ai să mori 
Încă-o dată niciodată. 


Moarte, cînd al vrut să gtii, 
Moarte, viaţă cînd a! vrut, 
Moarte de necunoscut, 
Morfi tirzii şi timpurii, 


Amintirile, treptat, 

Au scăzut, şi-ncet, pe-ncetai, 
S-a iscat din inorţi poetul, 
Ca un cere dintr-un pătrat, 


Rătăceşte în plerzare 

Spre un punct sclipit de stea 
Porunceşte-i şi-o să stea 

S-o ajungi din depărtare, 


459 


INSCRIPȚIE PE COTEŢUL LUI HOŢU 


A orbit de boală grea 
Hoţu tatii, şi-aş fi vrut 
Să-i găsesc un leac, ceva, 
Nici-un vraci nu l-a avut, 
N-am afilat nici-un spiţer, 
Nici la tîrg, și nici în cer, 


De vreo șase ani sau şapte 
Ochii-i zac, peceţi de noapte, 
Si-ngropat în gol cu totul 
Cată cu nasul şi botul, 
Uite-l, dibuie şi parcă 

A zări niţel încearcă, 


A trecut şi s-a lovit, 

A lătrat, O fi simţit, 
A-nţeles că pe aici 
Umbiă-n tufe un arici, 
Altădată, lingă casă, 

A dat de broasca ţestoasă, 
Într-o zi, s-a pomenit 
Ciutulit, dar mulţumit, 
Că visase că bătea 

Cinci dulăi şi -o căţea, 
El se ceartă printre stele 
Şi cu niște cucuvele. 


Hofu e căţel detreabă, 
Puii cloștii îl întreabă 
Cum e noapiea-n noaptea lui 
Şi-l mîngiie ca pe pui, 


460 


. 


Povestind mai lămurit 
Ce-au, visat şi-au. mai gîndit, 


Îl iubesc şi derbedeii: 

Din văzduhuri, porumbieil,. 
Prieten bun, un porumbiel 
Doarme în. coteţ cu el 


REMINISCENȚE 


Vin, iată-le, tot de la sine, 

Frînturile toate spre mine,. 

Fărîme. știrbite și-ntregi 

De lucruri pe care de-abia, le-nţelegi. 
Aşa sînt precum le-am uitat 

De cînd s-au culcat: 

Un fost cimitir de păpuşi, 

Încep să se mişte de-acuşi, 

Să capete trup 

Din umbră şi zvon ca de stup, 

Și, rupte, pe-ncetul se reintregesc, 
Copite cu nimb îngeresc, 

Spărturi de icoane, păstrind a mustrare, 
O schiță de bine şi rău cuvîntare, 

O lacrimă prinsă-n pictură, 

O mînă rănită, o căutătură, 


461 


$i clopote, parcă, departe, 

Bi cite o foaie de carte. 

O ţandără-nvie o amforă spartă. 

Dă sunet şi iedera moartă 

Şi vocile stinse luînd graiuri, pe rînd, 
Şi mùrmură parcă și parcă şi rîd, 

Mă văd cînd la Cină părtaş, 

Bau cînd, în prigoană, sutaş. 

Incerc iar cămaşa de-atunci, 

îngustă, cu-o rană de-atunci, 

Şi nemaiștiută 

La inima vremii, tăcută. 

Şi dacă duc palma la gaura ruptă, 
Nu știu din ce luptă, 

Mi-alunecă, moale, pe sînge. 

Acolo se stringe 

Wot ce de la sine se-adună, 

Friînturi de Scriptură şi haşchii de lună. 
Nu pot să mă mint. 

Mă arde înghcţul: un sloi de argint, 
Şi deştele-n ceaţă 

Be fac peste unghii cărbune de gheaţă, 


INSCRIPȚIE PE PĂRETELE CHILIEI 


Copila pe care-am iubit-o 

Pe timpuri, din veacul trecut, 

Era cea mài dirză și cea mai zglobie 
La horă, cu fote şi iie, 


462 


În holda cu spic, sutlecată, 
ăia znopui plin dintrodată, 
Ancinsă cu soare 

Și fulgere scăpărătoare. 

Yar, seara, vedeam că-și agaţă 
Şi secera-n cer de o ceață, 


Copila e visul de-atunci. 
Aminte nici nu prea-mi aduc, 
Căci îs cam năue, 


Aproape nici nu mă cunoaşte, 
Us munte se-apleacă-n crepăscul şi. 
În drum îmi ies alţi cunoscuţi, 
Mai tineri, mai duşi de pe lume, 
Cu toate că-mi zie și pe nume 
Nu prea mă cunose nici cu ef 
în cete de patru, de trei. 

îmi pare că sînt eu şi-aceia, 
Din ceata de-a doua şi-a trels, 
Şi mergem alăturea muţi 

Şi nepricepuţi. 

Sfiindu-ne unul de altul, 

Piticul, ghebosul, înaltul. 


Mi-e frică de cl şi de mine, 

De rău și de bine, 

Călciicle mele nu-mi par ale mele, 
Be-ngroaşe ţărîna, 

O simt cu piciorul și mîna, `n 

&i duc şovăind şi n-aleg, : 

Pe tălpile mele, pămîntul întreg, 


463 


INSCRIPȚIE ÎN DOSUL UNUI PORTRET 


Trecutul acela e-al meu, 
Că zilele lui mă cunosc, 
Trăite cu alţii-n vileag, 
Tangent şi-n zigzag. 


Pe firul meu trec alte fire, 

Se-ating cele groase de firul subțire, 
O sfoară se curmă, și alta se duce. 
La toată răscrucea c-o cruce, 


Trecui pe o rază, de lume, 

Pădurile albe, postume, 

Ciorchini spînzuraţi între zodii. 

Robi, calea străbate prin codri de rodii, 
Bălută cu mărgăritare, 

Trecutul acela e-al meu, de mă doare? 


În pîinea de astăzi e griul de ieri. 
În ziua de-acuma ce ziua de-atunci. 
'Treculul nu moare, sc-njzheabă 
Din ziua trăită cu grabă, 

Yeşină din tablou ca o pată 

A unei culori de-altădată. 


Trei sfinți fură-n timp zugrăviți 

Şi unul vopsit peste altul. 
VUitîncu-te-n suflet, biserică-nchisă, 
Te vezi însutit 

Cu toţi ciţi în tine s-au fost zagrăvit 
Si nu s-au cojit. 


464 


INSCRIPŢIE IN PANTOFUL LOGODNICEI 


Nu știe sprinteneala .suavei domnizoare 
Că ridicîndu-i ccapsa mai sus de locul el, 
Făptara o-aşezase din veac peste femei, 
Apropiindu-i pasul înalt, de zburătoare. 


Aristocratic, mersul s-a dezlipit ge lut. 
Dansează zvelt şi cîntă, ca papura aşuară 
Amestecată-n ritmul aspectelor şi clară, 
Plzpinda siiuctă tiparcl l-a-nirecut, 


Ti-am scris de-o viaţă stikhul de drazoste, întiiui, 
Într-ua panta? de nuntă, uitat intre caişi, 

Cind ostenită-n vâiul miresci adormişi, 

Ca să-ţi sărute talpa Ze-aproape Şi câlcilui, 


INSCRIPȚIE ÎN INEL 


Trei cuvinte vlața-ntrează, 
Două puncte! Imi eşti raga 


SERENADA 


Dulăii-l aşteaptă cu ochii în pom, 
În pruni e un om 

Sau o arătare, călare pe-o cracă, 
Şi pomul se scoală, se-apleacă. 


De-i Pan cu copite de tap, 

În roiuri de muște, 

Dator sint pe meşter să-l scap, 
Dulăii-năirjiţi să nu-l muşte, 


E blindul din sat... 

Lăsaţi-l să fure, că-i nevinovat, 
Blajin și nctot, z 
Înghite cu sîmburi cu tot. 


Prin ghimpil de ficer şi zăplaz 
EI trece-n extaz, 

Benin, dus şi sfint, 

El nu csie de pre pămînt, 


Cînd intră-n grădină şi bijbiie luns, 
Bcoboară şi pleacă și fluieră-ntruna 
Şi ride că-l gîdilă prunele, 

Ajunse la cioarec subt pîntece unele, 


Grivei a simţit 

Că e fericit 

Și nu îi mai Iatră, 

Sc uită la el ca o piatră, 


466 


Cu cîinii-mpreună 
Văd școala spoită cu lună, 
Clopotniţa-n plopi, 
Sobor cu trei popi, 
Şi-a deal primăria, 


El fluieră-n dinţi liturghia, 


APOCALIPS 


De hramul Sfîntului Anton, 
Maimuţele,-adunate în amvon 

Gi-n strană, se smeresc şi se sărută, 
Silind o psalmodie prefăcută, 


În Singele și Trupul din potir 

Au pus rachiu, săpun şi tibişir, 

Si-n candela-necată bale. 

Cădelniţa-nvirtită împrejur, agale, 

Dă jărăgai, acreală şi duhoare 

De cîrpă arsă şi sudoare 

Şi papură-nteţită cu chibritul. 

Mai-marele, un stareţ, un ţinc, mitropolitul 
Fumează din ţigare și dă pe nas tutun, 
Făcind un semn că îsonul e bun. 


467 


Par să se-nchine, să se spovedească; 

În grai sucit şi-n limbă păsărească, 

Un hohot cîntă, altul plînge-n tindă, 

Şi lumiînările nu vor să se aprindă, 

Pentru iertat în rîs păcatele, 

Molitvele-s citite de-a-ndaratele; 
Penticostarul are viermi în foi, 

Miîntuitorul zilelor de-apti 

E răstignit într-o icoană mare, 

Cu ploşniţe de sînge la miini şi la picioare, 
Clopotul ştirb, din visul de-altădată, 

Sună a ciob şi-a putină uscată, 

Şi-n apa de mocirlă, stătută şi: cleioasă, 
Strigoiul face cruce şi-anghiazmă mincinoasă. 


Se umilă luna-n blid, fugară, 

Şi dă din cer ca laptele, pe dinafară, 

La subsuoară, vintul duce-n: şal: 

De frunze galbene-n furtună, 

Pe sălile pădurii, de spital, 

Coşciugul ctitorici dim schit,. furat: Iæ lună 
Frumoasa, negricioasa,. uscăţiva. 

Domniţă cu pattale de aur. Paraschiva. 


INSCRIPŢIE PE OGLINDA MARE 


Ascuns de toată lumea, de ochii mei protunzi, 
Deschişi cît zarea largă, tu nu te mai ascunzi, 
Mi te arăţi pe faţă şi fără de sfiială, 
Şi-nzorzonat de teatru şi strimb în piclea goală. 
N-a fost nerușinare să nu mi-o pui în faţă, 
Nestingeherit de calmul meu luciu clar de gheaţă. 
Prin spaţiile mele înoţi ca-n balta lină 

Şi-mi dai caricatură, pe cînd îţi dau lumină. 
Că-mi ştii şi însuşirea din care ca purcede: 
Lumina mea se uită la voi şi nu vă vede, 


LA TREABĂ 


' Încă o dată Făt-Frumos 
Şi-a zmuls din grinda casei spadă, 
Arc bun şi buzdugan mai noduros, 
Să dea din munte namila grămadă, 


Singur, orbcşte-n ceasul rău, 
Simţinău-se-ntărit ca de-o solie, 
Cu o chemare din pămint şi hău, 
Pe care o-nţeleze și n-o ştie, 


469 


Be puse-n calea negurii cu coarne 

Şi găurindu-i pintecul în zmîre 

Şi împlintîndu-i sabia în carne, 

Au curs din ca otravă, muci şi apire, 


În tăvăicala şarpelui cu zeci 

De căpățini şi ghiare uriașe, 

Era să-și piardă zilele de veci, 

Nuşcat de scut, de piept şi de cămaşa, 


Cind a căzut, dihania a dat 

Un vuiet care încă mai răsună, 
Că muntele plezuv a tremurat 
Gi cu văzdubul lunii dimpreună, 


Urietul fiarei a mutat din loc 
Cremcenca stincii, brazdele și marea 
Dar Făt-Frumos avu şi-acum noroc 

Şi se-mplini de-a-ntregul ei chemareg, 


ŞI isprăvind, sfiios se-ntoarce-n sat, 
Be-ascunde chibzuină ce să mai facă 

O ciutură mai mare de-adăpat 

Gi-un stanul mai ca lumea, pentru vacă, 


470 


ma II ODA PR a O 


ROMANȚĂ 


Am învăţat odată cuvintele-mpreună, 

Eu ie adun cu pana: şi pana ta le-adună, 
Am înşirat şireaguri şi stihuri amindoi 
Par ale lui purtate, iar ale mele noi 


Pe strune cîntă și el, pe strune cint şi eu. 

Eu cînt, aşa-nir-o doară, ca peniru Dumnezeu. 
Ei îmi pîndește ghiersul cu scripca lui săracă. 
Eu nu m-aud. El, silnic, munceşte să mă-ntreacă. 


Din coarde şi din graiuri, din slove gi mărgele, 
Au fost mai căutate ia horă ale mele, 


Şi fetele, flăcăii le-au prins de la-nceput, 
El a scriîşnit, a-ngălbenit şi a gemut, 


Văpaia stelei albe mi-a tras prin noapte drum. 
Lumina lui firăvă se-neacă grea, de fum. 
Trecea încet şi viața, şi el s-a judecat 
imbăirinit, și-n suflet smerit şi-ngenunchiat, 


Fățarnică, vicleană, puhăvă stirpitură, P 
Neputincios stătuseşi cu tălpile la gură - 
Şi unghiile-n carne gingia ţi le-a ros, 
Lipit de întuneric şi zvircolit pe jos. 


încredințat că pana şi omul au murit, 
Caria îți rînjeșie și ride, în sfirşit. 

E cam tirziu. Veninul şi el se oțățeşte, 
Şi zgîrciurile dure te ţin în zece cleşte 


471 


Nădijduiai, călăul din temniţele mute 
Cumva, pe neștiute, ghicind să te ajute, 


În ziua cînd crezuseși că i-ai vărsat amarul 
Nu poți să faci cu omul nici ce-a făcut măgarul. 


DE ZIUA CARTURARULUI 


Eşti. cărturare, mîndru, destoinic şi dibacl. 
Cum te îmbraci de tute, aşa te şi dezbraci. 
În citeva costume (i-ai hotărît portretul 

Şi-mpaci cu eleganță pe donmnul cu valetul. 


Înalt, stufos şi chipeș. s-ar zice. pe tigură, 
Că ai un pisc în suflet și oase de armură. 
Câlare pe o faimă severă, tu, frumos, 
Urcai tirîș, în zale, și scările dindos. 


Nimic no te-utirzie, căci trebuie s-aduni 
În coitul tău cu pene bani, repede şi buni. 
Zeireit la judecată. aleasă ca din sită, 

Cv gloria eşti darnic, cind lauda-i plătită, 


Fitit subt jiltul moale, al fostWui Şezut, 

Putusi sluji de cirpă stăpinului căzut, 

Şi-acuin o schimbi cu steagul, vărgat, cu dungi şi stele, 
Ve. dovedi cu martori că l-ai purtat la piele, 


472 


PIZMA 


Căci n-ai găsit prinoase s-aduci nici-unui zeu 
Vino şi-mi bate zilnic ingenunchiat la uşe. 

De ce te-ascunzi ? Îţi place s-adormi pe şoldul mes, 
Hrănii cu raze moarte, otravă şi cenuşe. 

Tu știi găsi ta mine odihnă şi uitare, 

Cum nu ți-au dat trutia şi bratul tăo înving, 
Eşti slăbânog. Eu ţie sortită-s într-adins, 

Ca şi tu citeodată să crezi a fi în stare. 

i-am înțeles durerea, de muit, şi. făr să ştii, 
Te-am urmărit şi, fără să vezi. ţi-am săturat 
Arşiţa de pe buze cu sfircul meu uscat, 

Cu laptele meu muced. de zer şi de leşii. 

În sînul meu săminţa zvicnită nu-ncolţeşte, 
Căci simţitoare ca o fîntină şi o harpă. 
Nepipăite încă de ciutură şi deşie, 

Sint acsfirşit de dulce şi nesfirşit de stearpă. 
Şilui ce te apasă, ghebusule-n toiag, 

Şi-ţi fermecai cu şoapte izvoarele deşarte 
Și-ţi mizgălii cu taine patecile, departe, 

Pe care zarea cade zbircită ca un steag, 

în zori, cînd ochii vineţi vor da de soare iar, 
Şi noaptea, cînd perdeaua, ea plasa, va fi plină 
De stele, lîngă coapsa ce-o vei simţi vecină, 
Lipeşte-te cu spaimă că sînt şi că răsar. 

Şi pierde-te în mine ca un visiaş în mare, 

Şi carnea mi-o brăzdează cu-adincul tău înec, 
Ca să ajungi mai iute la veșnica uitare 

A suferinţei tale şi-a rodului ei sec. 


473 


CONSOLARI 


S-au prins tovarăşi buni cu rîinduiala, 
Hirdăul, fedeleşul și găleata, 

Vroind să-nfrunte laolaltă nicovala, 
Ciocanul, jarul, spada şi săgeata. 


La drept vorbind, nu-i nici-o trebuință. 
Noi vom sili uneltele să stea, 

Auzi tu, ce nesocotință, 

Să faci oțel în loc de tinichea. 


Materialele de cinste, eu te-nvăţ, 
Bă ştii şi tu, ca om, că la bătaie 
Nu sînt acelea ce stau băț, 

Dar celelalte, care se-ncovoaie, 


$i sculele nevoilor de-acum 

Nu sînt acelea carc-mpuns și-nţeapă. 
Capacitate trebui” și volum, 

Ca să primească-n ele şi să-ncapă. 
Iată putinţele ce ţi se cer. 

Împacă-te cu dreapta chibzuială, 
Cugetul tău să fie cu coadă şi miner, 
Şi visul tău să fie ca o oală. 


Nu-i bine, oare, să te simți 

Cu fundul lingă gură, scumpă troacă ? 
La ce folos o za cu niște zimţi 

Şi scînteicrea lor de promoroacă ? 


474 


SARCINA SACRĂ 


Bint greu cum cra grea Fecioara, 

Din Duhul Sfint, şi-s chinuit şi trist 

Mă doare gindul, doare subsuoara, 

Se zvircoleşte parcă-n mine Crist, 

Şi mă înţeapă parcă raza lui, 

Gi rana lui de lance m-a durut, 

Mă doare fiecare cui, 

Mă doare locul unde-a fost bătut. 

Riž dor mormîntul, spinii, crucea — şi mi-e te 
ŞI mie, ca şi Iui, de apă 

Unse mi-s buzele şi arse de bureie 

Şi de otrava care mă adapă, 

Am şi murit întocmai, taică, 

Si toată suferința ta m-a strins, 

De-a pururea Fecioară, maică, 

Şi pling, şi nu ştiu cînd şi tu ai plins 

Dar, vezi, tu prune pe-accla l-ai putut cur0 4 
Isusul meu nu-i cel adevărat, 

Şi eu nu-l pot nici duce, nici cunoazte 


ba] 


AI VĂZUT ? 


Al văzut cum Dumnezeu ne păcălește, 
De ne tree lucrurile printre dește ? 
Ce şiret ! Ce calic! Ce tertipar!! 

Pune un lucru fo; într-alt tipar. 


475 


Face pachete, sticle-nfundate, 
Cocoloşeşte, dă la strung și bate, 
Răsuceşte, face mingi de ceaţă, 
Inchide fără lipituri, coase fără aţă, 


Pe cele-n colțuri le pune rotunde, 
Rotundele-n drepte le-ascunde. 

Ia lumina din cui 

Şi-o mută tocmai într-un gutui, 


tind încoace, cînd încolo, ia 

De ici, de câlo, cîte ceva 

Şi măsluie suticiul şi trupul, 

De nu ştii care-i albina şi care e stupul. 


De ce fac păianjenii dantele, 

Lacul oglinzi, giuvacre și betâle ? 

De ce face zarea depărtată privelişte ? 
Cind omul stă, el pune să se miște 

În el şi împrejur: totul, ape, stele, 
Codrii, luna, norii, toate cele, 
Înviîrtite ca niște inele. 


NEGUȚĂTORUL UMILIT- 


Abur de aur, spumă de lumină, 
Culcse dimineaţa din grădină 

Cu plasa și năvodul de mătase, 
Tiptil, prin buruieni şi printre case, 


476 


Lătrat de cîini şi ocărit. în zori, 
De cucuvăile bătrîne, cu urdori. 


Aș ti furat, dormind, și ceaţa-n sac 
Şi-o atirnam acasă de cerdac. 

Pe cobiliţă funii lungi, de stele 

Nu ar fi fost pe umerii mei grele, 
Vată de-argint, beteală ca de gheaţă, 
N-ar sta urît cu usturoiu-n piaţă. 


S-ar fi ţinut de mine fetele 

Cu briui desfăcut pe de-ndeletele, 

Şi lc-aş fi dat, ziua; nămiaza-mare, 
Şi noaptea, într-ascuns, pe-o sărutare, 


Ce-ai, precupeţ, în coşuri? Mai nimio 3 
Tămiie arsă, fum de borangia. 


CUPRINSUL. 


Pămîntul, țarina, bucatele, 
Puse-n spinarea moa cu toatele;,. 
Oameni şi turme şi vite, 
Brazdele zguduite, 

Potecile, miriştea, 

Durerile, neliniştea; 

Ploaia, negura, vintul, 

Hohotul, spaima, frămintul. 


477 


Cum a intrat în mine ţara toată ? 

Cum a-ncăput o ţară-ntr-o lopată ? 

Pădurile într-un ghiveci de lut ? 

O mare-ntreagă-ntr-un pabar băut ? 


Atuncea, dimpreună cu ele-n stropul mea 
De zmiîrc, a început şi Dumnezeu. 


DE CÎND MĂ ŞTII 


De cind mă ştii, am luat asupra mea 
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea, 
Şi tot urcînd în coastă, vream s-arăt 

Că nu mă dau poverile-ndărăt. 


O suferinţă între alte două 

N-am socotit-o suferință nouă. 

Malde și tu, aşează-te-n spinare. 

Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare ? 
Cine-i strein și singur, cine ? 

Bă urce-n circă, pe samar, la mine. 


Wai, ticăloşii, blinzii, toţi de-a valma, 

Ciţi aţi întins obrazul, ciţi l-aţi bătut cu palma, 
însărcinare, poate, am de la Saian 

Bă vă ridic la cer prin uragan. 

Bint robul vostru, hotărît de sus, 

Bă tiu caricatura lui Isus, 


478 


pa vip în scamă mi v-a dat 

Yean să răspund pe față gi curat. 
jiu | uli pe cel ce caras dă şi nici 
Èe rel ce dă cătușe, pravilă şi bici, 
fimëjt al mel, și răi şi buni. Veniţă 
Matur nint să vă fao şi fericiţi, 


Bar oulcuit în drumul meu fngust, 

tă sint ales la milă cu dezgust, 

Bei hi de om, jignit de omenire, 

Gă mi duc poverile la mintuire, 

Aș căula zadarnic a-nţeleze 

ġa ce mi-ai pus porunci de-atare loga, 


Fa, Puoamne, le-au primit şi mă supuz, 
ptăwine drag, ginsâg ca un lăstun, 
Yean să te-ntreb : cînd m-ai ales, ai fest nebuna ? 


NICI SUFERINŢELE NU SINT LA FEl 


Niol suferinţele nu sint la teh i 
Unul apazăsualtul rabidä-u el 
Pe unn-l doăre talpa, po'cciälalt grumazul, 


Pe cel mai tari trufia, pe ccl mai slabi necazul, 


Tu gem că egi! puteznic, el gemo că-l săra6, 
Pe amirdoi jurat sint să vă-mpae, 

Un vinovat îndură, alt vinovat înfrînge, 

Tu dat oiravă, gemenul dă singe, 


479 


Nefericiţi şi crînceni amâîndoi, 

Care-i mai teafăr dintre voi? 

Cind schimb pe cel mai mare, de sus, cu cel mai mic, 
În cumpăna întoarsă nu s-a schimbat nimic. 


` Cind ei se bucură şi cîntă, 
Eu ce mă iau cu viaţa mea la trîntă ? 
În loc să joc, să strig, să beau, stingher 
Ma uit, mă-ntreb, posac într-un ungher 
Și mi se pare că de-aş fi călcat 
În hora lor, aş face un păcat. 


I-aş deştepta pe cei uitaţi acasă, 
Pe care mina morţii îi apasă, 
Ciji în nădejde şi în rugăciune 
Nu au aflat alean şi-nţelepeiune. 
Ori chinuiţi în taină de trecut, 
„De ce-au făcut şi n-au făcut. 


“Unul plingind, o lacrimă pribcază 
Pe rana ochilor se-ncheagă, 
Pecete pe o negură de veci. 

Ei gcm şi tu petreci ? 

Năâejdea celor sprinteni a murit. 
Umerii-s rupji şi sufletu-i strivit. 
Carul de aur cu împărați şi zei 
Trecu prin gloate peste ei. 


480 


Cimpoaie, cobze, flaute şi naiuri, 
Dați eîntecelor voastre alte graiuri. 
Mai bate hora și aleargă, 

Cind tree flăcăii-ncremeniţi pe targă ? 


DE MULTE ORI 


De multe ori ţi-a fost ruşine 
Sculîndu-te cu soarele pe tine, 

Că-n raza lui din aşternut 

O nouă zi a şi-nceput, 

Nu se sfirşise încă-n amorţire 

Ziua de ieri din amintire 

Cu nedreptatea, groaza și dezgustul ei 
Că alta vine fără să i-o cei 
Destinului din negurile grele, 

Pribeag intre mocirlă, vint şi stele, 


De cobiliţa dusă în spinare 
Mi-atirnă zilele în cîte o căldare 

Și cale încet, să nu le vărs în mers. 
De cite ori le-am clătinat, am şters 
Cu talpa şi opinca, la fintină, 

O vărsătură neagră pe ţărină, 


Duc singe-n ele vechi, ca un năuc. 
Al cui e sîngele și cui îl duc? 


481 


CITE PUHOAIE ! 


Cite puhoaie, cită omenire 

Se rinăuiesc de-acuma în vileag, 
Bă ceară bucurii şi fericire 
Scrise cu slove mari pe steag ! 


Aş vrea să mă-nfierbint şi eu cu els, 
Să-mi bată-n tîmple inima și mie, 
Văzîndu-le trezite, mari şi grele, 

Ca de o mare, sfintă datorie, 


Dar iată, pana celor ce-au minijit 
Drapelele cu alte jurăminte, 

E-o bidinea cu părul năclăit 

De fostele vopseli de mai nainte, 


Unde stătură bravii pină azi, 
Că nu la bucurie, ci la luptă 
Era chemarea, frați şi camarazi : 
Viaţa le curse dulce, nentreruptă. 


Aţi vrea credinţă întru necredinţă 
Şi lauri fără să fi-nvins, 

Venind la hramuri, după biruinţă, 
Cu sîngele păstrat și neatins. 


O lăcomie crîncenă, nebună. 
Adună, omule, adună, 

Căzneşte, fură, surpă şi omoară. 
îţi trebuiesc putere şi comoară. 
Hi trebuiesc palate şi veştminte 
Să-ţi zacă-n ele hoit şi oseminte. 
Morminte, omule, morminte. 


Avidă, mîna ta se stringe. 

Storci aur şi se scurge sînge. 
Nădejde, sînge, har, ca un burete, 
Le soarbe aurul cu sete, 

Şi-n beciul tău zidit înghiață 
Neprihănita oamenilor viaţă, 
Avîntul, bucuria, puse bine 

De stirvul tău, păstrate pentru tine, 


îmi e rușine, omule, îmi e ruşine, 


ŞI DUMNEATA ? 


Şi Dumneata, a cărui gură pute, 

Ce fel de viermi și ce fei de ciuperei 
Hrăneşti în verbele stătute, 

Cu ce mă îndulcești şi mă încerci ? 


483 


Pe cind te bucuri și mă lauzi, frate, 
Mă uit în sufletul tău, biet, 

Bolnàv în bubcle umflate 

De un puroi ce coace-afund şi-ncet. 


Privirea, grea de veghe-nveninată, 
Mocneşte vinătă, ca nişte zer. 

Nu ştiu ce zări ţi-o turbură vreodată 
Şi-o luminează strîmb ce soi de cer. 


În bunătatea ta, spoită ca de Paşte, 


M-am poticnit de-o piatră de la fună . 


Şi am călcat pe maţe vii şi broaşte, 
Care alunecă pitite şi se-ascund. 


CE MAI NĂVALĂ ! 


Ce mai năvală, Doamne, peste mina, 
Ce-nvălmăşeală de maimuțe şi jivine, 
Cu graiul năduşit şi-ntăritat ! 

De se mingiie, pare că se bat 

Pe demâîncare şi simbric, 

Şi ocărăsc răstit cînd se îmbie. 
Strîmbi şi la gînd şi la căutătură, 
Nasul turtit le stă lipit de gură, 


484 


addenda 


Şi năsrile sleite pe măsele 

Arată neamul rar, ca la căţele, 
Peltică-n buze, limba lor trîndâvă 
Frămintă vorba grea, ca o potcoavă. 
Gingia, rozătoare din părinţi, 

Rînjeşte şi suride furiş, cu patru dinţi. 
Şaşie mintea şi-n deşert şireată, 


. Te linge şi-mbălează totodată. 


Mărite Doamne, un dușman 
Mă-ntruntă-aproape-n fiecare an 
Şi n-am avut, din leat în leat, 
Nici-un cules netulburat, 
Minjind mereu cu săbiile scoase 
Tărimul de porumburi cu mătase, 


Sintèm, e drept, viteji din vrej în vrej, 
Dar nentrerupt să fim viteji, 

Findcă pofteşte fiara la bucate, 

Din toate uscăciunile nesemănate ? 


BLESTEME DE BABA | 


Mince-te viermii, hoitule, din viaţă, 
Viermii mărunți de dimineaţă, 
Să-ţi sfredelească, după-prinza, 
Limbricii rinza şi osînza ; 

În toată vremea şi-n tot ceasul 
Viermii de ciine să-ți mistuie nasul 
Cu zgîrciurile, pină-n rădăcină, 


495 


Şi să-ţi rămiie-o gaură, jivină. 

Să colcăie-n tine, ca într-o căldare, 
Odraslele lungi ale viermeiui mare, 
Gingania cu-o mie de picioare. 
Libarca şi căpuşa 

Să-ţi cuibărcască guşa. 

Din ochi şi urechi 

Să-ţi curgă copturi de buboaie vechi, 
Broaşte, lipitori și rîme 

Să te-aşlepte-n pat şi să te rime, 
Ca-nir-o mocirlă aşternuiă, 

ŞI să le simţi că vin cite o sulă. 
Norii de muște 

Să-ţi cinte-mprejur, să te muşte. 

La subsuoară şi pe galo 

Furnicile să-ţi dea tircoale. 

Urcioare, hirdale şi oale 

Să-ţi sece și să-ţi rămiie uscate, de goale. 
Să fugă apa proaspătă de line, 

De sciîrbă, de greață şi ruşine. 

Cind pipota de sete ţi se-aţiţă, 

Să-ţi dea izvorul, ud de miţă, 
Şoarecii să-ţi pipăie seara 

Buzele, ceafa şi nara, 

Omizile negre să ţi se adune 

În sin, spurcăciune, 

Şi noaptea să visezi, de ţi-e încă permis, 
Un vis: 

Că te suge 

Păianjenul! cit tine de mare, şi fuge 
Ca o maimuţă neagră pe stirvul tău culcat, 
Si că te-a dumicat. 

Minjit să-ţi fie tol ce e curat, 

Şi puluros 


486 


Tot ce miroase dulce şi frumos, 

Cind ai iubi și tu să te trezești că-ţi trece 
Pe frunte-o mină moartă, cu mîngiierea rece, 
Bă te trezeşti că buza ţi-o prinde s-o sărute 
O hircă jumătate cu carne, şi că pute. 

Bä te agăţe spinul şi să te scuipe floarea, 
Înghceţe-te căldura şi arză-te răcoarea. 

În tot ce-ncerci să faci 

Să-ţi mişune mușiţă şi gîndaci, 

Gi-n ciorba ta din străchinile-adinci 

Să fii silit de foame să-i măniînci, 

Să-ţi zboare ciori şi cucuvăi 

Frin odăi, 

Să nu poţi să te aperi şi să dai în ele, 

În ciori şi cucuvele. 

Să te batiocorească măsarii, porcii, vitele, 
Şi să te-alunge ritul şi copitele. 


Ai vrea în deznădejde s-auzi un cintec şi tu 
Bă-ţi mîngiie stirşitu”. z 

Nu, fiară, nu ! Nu pieri atit de iute. 
Ticăloşiile {i-s multe mii şi sute, 

Le vei plăti cu chinuri, chibzuit, 

Călăule nclegiuit, 

Blestemul te ajunge şi se ţine 

Ca umbra după tine, 

Venit din pușcărie, din cimitire și spinzurători, 
Și n-ai muri să vrei să te omori, 

Să nu vrea să-ţi încapă 

Btirvul nici-o groapă 

Curată sau murdară, 

Că te-ar zvirli din el pămiîntu-atară, 

Ei nu te vrea culcat într-un sicriu, 

Ci aruncat în groapa lui, de viu. 


PRISACA 


[1954] 


STUPUL LOR 


Stupul lor de pe vilcea 

Stă păzit într-o broboadă 
De trei plopi înalţi, de nea. 
Pe o blană de zăpadă, 


Prisăcarul Ic-a uitat 
Şi-a căzut şi peste ele 
Iarna, grea ca un plocat, 
Cu chenar de peruzele. 
înlăuntru însă-n stup 
Lucrătoarele sînt treze 
Şi făcînd un singur trup 
Nu-ncetează să lucreze, 


Că nici-una n-a muncit 
Pentru sine, ci-mpreună 
Pentru stupul împlinit 

Cu felii de miere bună. 


488 


ISCOADA 


De cum s-a ivit lumina, 
A ieşit din stup albina, 
Să mai vadă, izma-creaţă 
A-nîtorit de dimineaţă ? 


Se-ngrijeşte gospodina 
De-ntioreşte şi suliina. 
Căci plutise văl de ceaţă, 
Astă-noapte, pe verdeață. 


A găsit toată grădina 
Înfiorită, şi verbina, 

Şi s-a-ntors, după povaţă, 
Cu o probă de dulceaţă. 


PAZA BUNĂ 


S-a intors cercelătoarea 
Să le spuie la surori 

Că-i deschisă loată floarea 
Şi cimpia, de cu zori, 


Şi-au plecat aproape toate 
La cules, cu mii şi mii, 
Lăsind vorbă la nepoate 
Si-ngrijească de copii, 


489 


Căci muscoii şi bondarii 
Şi-alie neamuri de pădure, 
Pe şoptite, ca tilharii, 
Umblau mierea să le-o fure. 


Însă paza-n stupi e bună, 
Că tirziu, după apus, 

(Colo jos, subt stupi, la lună, 
"Bi zăceau cu burta-n sus, 


ta S 
e 


TILHARUL PEDEPSIT 


într-o zi, prin asfinţit, 
Roaricele a-ndrăznit 

Să se creadă în putere 

A prăda stupul de miere. 


El intrase pe furiș, 
Birecurat pe urdiniş. 

Be gîndea că o albină-i 
Slabă, mică şi puţină, 
Pe cînd el, hoţ şi borfaş, 
Lingă ea-i un uriaş. 


Nu ştiuse că nerodul 

Va da ochii cu norodul 
Bi-și pusese-n cap minciuna 
Că dă-n stup de cîte una. 


490 


Roiul, cum de l-a zărit ` 
C-a intrat, l-a copleşii, 
Socoteală să-i mai ceară ? 
Nu ! L-au îmbrăcat cu ceară, 
De la bot pînă la coadă, 
Tăbărite mii, grămadă, 

Şi l-au strîns cu meșteșug, 
Încuiat ca-ntr-un coşeiug. 


Nu ajunge, vream să zio, 
Să fii mare cu cel mic, 
Că puterea se adună 
Din toţi micii împreună, 


FETICA 


Ce duh ai şi ce putere 
Să-mpleteșşti ceară cu miere, 
De la floarea din grădină, 
Ostenită de albină ? 

Tu aduni de pe meieaguti, 
Pentru stupi și pentru faguri, 
Pulberi, rouă, stropi şi leacuri; 
Poate că de mii de veacuri, 
Ca din lină, ca din ace, 

Teşi reţeaua de ghioace, 

De celule-n care pui 

Mierea dulce şi un pui: 


491 


Scule, numere, cintare 

Au spus la măsurătoare 
Că-ncăperea cea mai mare 
În găoacea cea mai mică 
E ghiocul tău, fetică. 

Eşti, pe lumea de subt cer, 
Cel mai mare inginer, 
Pe-ntuneric, făr' să ştii, 

Ai făcut bijuterii 

Şi minuni în toată clipa 
Cu musteaţa și aripa, 

Şi, cum ştii, muncind, să taci, 
Nu te lauzi cu ce faci, 


ZDREANŢĂ 


L-aţi văzut cumva pe Zâreanţă, 
Cel cu ochii de faianță ? 

E un ctine zdrenţuros 

De flocos, dar e frumos. 
Parcă-i strîns din petice, 

Ca să-l tot împiedice, 
Ferteniţele-i atîrnă 

Şi pe ochi, pe nara cîrnă, 

Şi se-ncurcă şi descurcă, 
Parcă-i scos din cilţi pe furcă. 
Are însă o ureche 

De pungaș, fără păveche, 


492 


Dă tircoale la coteţ, 
Ciutulit și-aşa lăieţ, 
Aştepiînd un ceas și două 
O găină să se ouă, 

Care cîntă cotcodace, 
Proaspăt oul cînd şi-l face. 
De cînd e-n gospodărie 
Multe a-nvăţat şi ştie, 

Şi, pe brinci, tiriș, grăpiş, 
Se strecoară pe furiș. 

Pune laba, ia cu botul 
Şi-nghite oul cu totul. 

— “Unde-i oul ?» — a-ntrebat 
Gospodina, — «L-a mîncat I» 
— «Stăi niţel, că te dezvăţ, 
Fără mătură şi băț. 

Te învaţă mama minte.» 

Şi i-a dat un ou fierbinte, 
Dar de cum l-a îmbucat, 
Zdreanţă l-a și lepădat 
Şi-a-njurat cu un lătrat. 


Cind se uită la găină, 

Cu culcuşul lui, vecină, 
Zice Zdreanţă-n gîndul lui 
«S-a făcut a dracului !» 


493 


BĂNUŢUL 


Auzise şi Dănuţ 

Că un ou e cu «bănuţ» 

Şi credea că oul moale-i 
Pușculiţă cu parale. 

Avea ca vreo şase ani 

Şi visa să stringă bani, 
Socotind pe uşi, cu crelă, 
Cit cosia o bicicletă. 
Scormonind pe la găini, 

Pe subt cloști şi prin vecini, 
A stricat, pe neștiute, 

Ouă cam vreo două .sute. 
Dar s-a pus plingind să zbiere, 
De necaz şi de durere, 
Ce-a pierdut şi ce-a găsit. 
Că s-a mai și mizgălit 

Cu albuş, cu gălbenușş, 

De atunci şi pină-acuş 

N-a ajuns să se mai spele, 
Că intrase mizga-n piele. 
A răcnit și-a mai ţipat 

Că măcar nu le-a mincat, 
Fierte, ochiuri sau răscoapte, 
La cafelele cu lapte. 

El crezuse, băietanul, 

Că bănuţu-i gologanul 

Sau un leu frumos şi nou 
Pus cumva în orice ou. 

Nu ştia că-i stă pe fund, 
Oului, un gol rotund 
Pentru plod şi pentru pui, . 


494 


Cînd ia trup tăptura lui, 
Că subt coaja strînsă caier 
Stă păstrat un pic de aer, 
Ca, trezit din nesimţire, 
Puiul mamii să respire. 


GHICITOARE 


Ghicitoarea ştiu că-ţi place. 
Ce-i ca un burduf de ace? 
Ca un pepene cu ţepi? 

Ia gîndeşte-te. Pricepi ? 

Şi răspunde-n doi-trei timpi, 
Cine are mii de ghimpi ? 
Cui îi ustură şoriciul ? 


N-ai ghicit că e ariciul? 


ARICI, ARICI, BOGORICI 


Ghem de spini şi ţepi uscate, 
Stă-ntărit ca-ntr-o cetate. 


495 


Poate trece un vecin 

Peste cl cu carul plin, 

Că nu simte nici atit 

Cit i-ai gidila pe git, 

Ca să-l scoată, ca să iasă, 
Cîinii-l latră. Lui nu-i pasă. 
Unul, încercînd un pas, 

S-a ciocnit în ghimpi la nas, 
Findcă tontul şi netotul 
Şi-a virit în ace botul. 
Dacă-ar fi citit aici 

E] afla ce-i un arici, 

însă cîinii n-au habar 

De tipar și-abecedar. 
Nesupus la gînd pizmaş, 

- Bogorici e drăgălaş 

Cui îl ia cu prietenie. 
Cintă-i numai din tipsie 
Şi-ţi şi joacă o chindie, 


PĂRECHI 


Todeauna cite două, 

Pe subt streaşină, de plouă, 
Şi pe ţiglă, pe ţuzui, 

Sus, în dreptul soarelui, 


496 


Vrăbiile din cuibar 

Au ieşit la călindar. 
Ghiersul spune ce se-aude, 
Vrăbiilor maici și rude, 


Ce se mai găseşte-n piaţă, 
În grădină, prin verdeață, 
Gize noi cu păr și goale, 

Şi-alte-asemeni trufandale. 


Capul, cît alunele 

Se pleacă la unele 

Şi gîndeşte chibzuit 

Cite veşti n-au mai venit, 


Şi, la rînd, din loc în loc, 
Au rămas cioc lingă cioc. 


NEPĂSARE 


Dimineaţa, cînd mă scoală, 
Stolul e o ciripeală. 

Le strig tare, ca la şcoală, 
Porţia e cite trei- 

Zeci de boabe-n cioc, de mei. 
Le învăţ să numere, 

Ele dau din umere. 

De le-aş da şi carne crudă, 
Nici nu vor de scris s-audă. 
Vrăbioii mei sînt proşti : 
Cum de-i vezi îi și cunoști. 


497 


„AIE a 


INIMĂ DE CIINE 


La coteţul lui Dulău, 
Paznic bun şi cîine rău, 
Vrăbiile se adună 

Bă prinzească impreună. 

l 

Zgribulite-n pod şi-n pom, 
Au văzut ducină, pe om, 
Troaca mare cu păsat, 

Şi Dulău a şi lătrat. 


Uriașul negru ştie 
Că a pus tovărăşie 
Şi cu vrăbioii hoţi 
Mămăliga pentru toți. 


Și, gingăş cum nu se poate, 
Le-a lăsat-o jumătate. 


MEIUL 


PN. a N —__ O 


Cind venea vreo vijelie, 
Le-am dat mei pe farfurie, 
Ca să nu se risipească 
Hrana-n viscol, păsărească. 


498 


Vrăbiile, mai şirete, : 
făceau semne către fete : 
Să nu fie vreo capcană, 


Yrăbioul de-astă-toamnă, 
Priceput, ca mai bătrin, 
Rise-n el, cu ciocu-n sin, 

Si din pleoape, ca de gumă, 
Şi din ochi clipi a glumă. 


Las" că ştiu eu, — vru să spuie, == 
Ri ce este şi ce nu e. 

Omul ăsta, din fereastră, 

Este bun, că-i mama noastră.» 


MÎȚA 


Cind se scoală iese-n tindă. 
De-abia-ncepe să se-ntindă, 
Fi-obosită de căscat 

Se întoarce iar în pat. 


Ca să doarmă și mai bine, 
Laba căpătii și-o ţine, 

Si din vis, cum s-a adus, 
Că s-a pus cu burta-n sus, 


499 


få 


Dar scurteica-i, ca de vată, 
Cu opt nasturi e-ncheiată : 
Și dormind și dolofani 

Sug din ea cinci cotoşmani, 


Creșştetul, bălţai pieziş, 
Pare strîns ca-ntr-un bariş 
Înnodat cu două funte : 
La urechile din frunte. 


Ea visează poate, parcă, 
O plimbare într-o barcă, 
Pe un luciu argintiu, 

Poate chiar în Cișmigiu. 


Că-i dă coada-n riim tircoale, 
Ca-ntr-un lac de apă moale, 
Coada ci de păr de pîslă, 
Bătînd perna ca o vislă, 


GÎRI-GÎRI 


Între oi și-ntre măgari, 
Laolaliă cu catirii, 
Calcă-n pas, cu paşii rari, 
Gisca-n virstă, Giri-Giri. 


500 


Chiar berbecii o cinstesc 
Pentru tact şi cumpătare, 
Şi cu felu-i bătrînese 

fi dau rang de inspectoare. 


Are cinsprezece ani, 

Şi în gloata curţii deasă 
Trece mîndră prin gîscani, 
Ca prin bilci o preoteasă. 


O saluţi, o chemi, şi vine, 
Din ce-i spui şi ce-i vorbişi, 
Ea se uită lung la tine 
Dintr-o parte şi pieziş, 


N-a avut noroc să-nveţe, 
Scoala cel puţin primară, 
Că acum, la bătrineţe, 
Ajungea şi profesoară. 


pigie 


Fr- 


PUI DE GREIER 


Sare parcă pe jăralic 
Şi-i şi lung şi e şi lat, 
Capu-i pare retezat 

Şi, al naibii, e simpatic. 


Tinăra caricatură 
E-mbrăcată ca-n nădragi, 
Şi toţi fraţii lui mi-s dragi, 
Numai dacă tac din gură. 


Pe sub toate uşile 

A trecut nesupărat, 

Decit lung mai mult pătrat 
Şi umbilind de-a bușile. 


Cînd începe, să te ţii! 
Cintă otova din dring. 
Că şi miţele se pling 
De atitea melodii. 


IADA 


Între iezii din cireadă 

S-a născut de-o săptămînă, 
Dintr-o capră mai bătrină, 
Dar zburdalnică, o iadă. 


E bălţată-n fel de pete, 
Zugrăvite ca pe var 
Cînd, prin vişini şi arțar, 
Bate luna în părete, 


Dar pestriță şi bălţată, 
Albă, neagră, stacojie, 
S-a-ntrecut în fudulie — 
Şi-i stă bine, că e fată, 


Iar în frunte, iada mea 
Poartă, brează, semn : o stea. 


CLOCITOAREA 


Omul zici c-a născocit, 

El, maşina de elocit, 

Dar, pe cit mi-aduc aminte, 
L-a luat cucul înainte ; 
Căci în tagma păsărească 
Pune pe-alţii să clocească, 
Hoţul, ouăle cu pui, 

Ca să-i scoată cucii lui. 

El pindeşte, pe furiș, 
Cuiburile din frunziș, 

Un minui fără dădacă, 
Bi-ntr-o lipsă de oleacă, 
Ouă-n cuib strein și pleacă, 
Un ou ici, un ou colea, 
Mai frumos nu se putea. 
Cuiburile, cu chirie, 

EI le ia pe datorie 


503 


Şi, la şase, şapte poști, 
Face pasările cloşti. 

Cît priveşte plata dreaptă, 
E soroc la Moş-Aşteaptă. 
Cind prin pomi, cînd în urzici, 
OQuă-n cuib la pitulici, 
Care nici nu au habar 
Întorcîndu-se-n cuibar,. 
Ouăle lor, cam la fel. 

Se şi potrivesc niţel, 
Şi-apoi gazda nu prea știe 
Nici să numere, să scrie 
Pe o frunză, pe-o hirtie, 
Cite ouă a lăsat 

În cuibar, bob numărat. 
Pitulicilc, cinstite, 

Rămin dară păcălite, 


Eu aş vrea să ştiu: ce zice 
Amăgita pitulice 

Cind bobocii ei năuci 

Dau, în cuib, de pui de cuci? 


BABA-N SAT 


Baba-n sat face minuni, 

Că descîntă cu cărbuni, 

Doi cărbuni și trei minciuni. 
De-orişice păs, de-orișice doare, 


504 


Rr 


Do măsele, de lingoare,” 
E atotvindecătoare, 
se "H y -e are 
"Toate poate, şi le ştie, 
Dina cu bobii-n farfurie. 
Cu o vrajă bombănită, 
-> Cind însoară cind mărită, 
“Şi de/leagă, şi desparte, sa 


De aproape, de departe. ri 


Numai pentru om sărac: 
- N-are timp pi n-are ca: s: 


De la el n-ai ce să tei `` - 
Nici pentru cocoaşa ci. 
Mat su ace po F. mms Leu 
a 3 [i 
Y ` =. pradei a 1“ 
` REA a 
. A. hgj 
> » „de E ` dz 429 


vw Li 
CPA a a . bie gad 
e E s "A 
` 
27 t , ra 
- .. N Be 7 
r „S t.‘ 


1907 — PEIZAJE 
[1955] 


CUVINT ÎNAINTE 


în anii nouă sute şapte, 

Ca din senin, în marte, într-o noapte, 
S-a ridicat spre cer, din Hodivoaia, 
Ei din Flămiînzi, și Stănilești, văpaia. 


Şi s-au aprins, de-a latul ţării, mii 
De lumiînări și de făclii, 

Ca la un Paște şi o Învicre, 

Facle, și vipii, şi-opaiţe stinghere. 


Cum e-n biserică, la noi, 

Un mugure de foc, ca un altoi, 
Pe virful unui fir de lumînare, 
In sfeșnic la icoane și-n altare, 


Așa, din sat în sat, se-ntinse 
Văpaia griînelor aprinse, 

Că flacăra-ncepea să joace 
De-a rîndul pe pătule și conace. 


Era să fie sărbătoare, 
Sau slujbă de înmormiîntare ? 


Urlau şi ciinii-n haite la năvală. 


Ajută, Doamne, ţara-i în răscoală. 


506 


PE RĂZĂTOARE 


S-a tot întins din luncă-n sat 

Şi-a mai lăţit fișia cu-o brazdă, ia arat 
Moşia îi ajunge pînă la noi în casă. 
Aproape n-are omul pe unde să mai iasă, 

Şi se făcu moșia de două ori mai mare, 

Din suta de pogoane o sută de hectare. 

Nu ne mai ţin de-ogradă nicl cloștile cu pui, 
Şi ele pasc cu micii azi pe moșia lui, 

A hoţului bătrin. 

Ia oile, le-nchide, făcindu-se stăpin. 

Peniru cîrlani și vite plătim atita gloabă, 
C-am cumpăra cu banii moşia, mai degrabă 
Moșneni, din vechi, pe fàrini, pădure şi imag 
Ajunscrăm și-n casa străbună chiriaşi, 
Ne-am plins Ja stăpînire,-n deșert, că cel mai targ 
E cel umflat mai bine de pungi în buzunare, 


Nu căuta dreptatea domnească, frăţioare, 
Ia pe ciocoi ca hreanul şi dă-l pe răzătoare, 


RĂZVRĂTITUL 


Dumitru ţărănoiul, dulgher şi lăutar, 
Nu tulburase satul vorbindu-i în zadar t 


507 


| a 


Cu binele nu merge, L-am încercat de-a surda. 
Au scos din noi și untul, cu sîngele, şi urda, 
Şi zerul. O cocleală rămîne pentru noi, 

De nu te bagi iscoadă şi slugă la ciocoi. 

Eu slugă la jigodii nu m-aș vedea să fiu; 
Mă-ngrop mai repede de viu. 

Te strădui fără noimă și dai pe brinci, te storci, 
Rindaş la boieria de cocină de porci. 

Mai bine luarăţi sapa şi traista la spinare, 
Pribegi făr'de cămaşe, desculți prin țara mare. 
Prăşind prin bărăgane sau ciocănind o coasă, 
Un boz de mămăligă, de prinz. tot o să iasă, 
Dar cel puţin rămîne, de bine şi de rău, 

Că ești de capul tău. 

Cioplind cu barda birna, bătind dimia, piua, 
Ori învîrtind la moară cşti muncitor cu ziua, 
Nu rob pe toată viaţa şi priponit ca vita, 
Primind mălaiul muced şi-aprins, cu ţiriita, 
Cu semenii de brazdă, fugiţi de pe moşii, 
Începe-o răspicare şi de-alte datorii. 

începi să-nveţi cititul, să scrii, să vezi, să știi. 
Peceţile de beznă, cojiie de pe pleoape, 
Începc-n întuneric de ziuă să se crape. 
Gindind întîi în șoaptă, şi mai tirziu pe față, 
Te-i aduna cu alţii-nţărcaţi de-acecaş viaţă, 

Şi celor ce v-apasă, vă mint şi vă înşeală 

În ceasul judecății le-ţi cere socoteală. 


Primarele, prefectul, crişmarul, arendașul 
Îl leagănă-n bizdiguri şi ţifnă pe Conaşul, 
Conaşul stăpinește zece moşii, şi are 
Mai multe mii cîmpie şi codri de hectare, 
` Ei se urăsc, viclenii, dar cum vorbesc de tine, 


508 


Parc-au călcat cu talpa pe ghimpi de mărăcina, 
Şi strinși în cîrd de pofte și lăcomii căscate, 

Sint cioclii şi otrava de peste mii de sate. 

Nu i-ai văzut, dind ochii la curte cu săracul, 

Că li se strîmbă mutra, de parcă văd pe dracul? 


Evilavia din timpuri, cinstită, înălţase 
Lăcaşuri, paraclise şi minăstiri frumoase. 
Un prcot era preot, și Crezul cra Crez, 

Mă tot gindesc la timpuri şi-mi pare că viseaza, 
Mărcaţa moştenire e luată cu chiric, 
Minciună și tarabă, dezmăţ, negusiorie. 
Ciţiva răzleţi, prin schituri şi parohii uilate, 
Mai slăruiesc în rîvnă şi cad în sirimbătate. 
Toţi au, ca şi pe vremuri, o față, doar să fie 
Smerenia văzută de-atoităţărnicie. 
Bisericuţa-i martor, să v-amintiiţi mereu 
Ciocoii că-s tovarăși, de briu cu Dumnezeu, 
Sudorile de sînge şi suferinţa mută 

Le-ar fi-mpărţind cîștigul cu el, atit la sută. 
Cind ne spoim a jale, minjind şi cele sfinte, 
O ducem cu samsarii credinței înainte. 
Te-așteaptă-n strana dreaptă să vii milropolitul. 
Tu, din altar, la hramuri, alegi pe Răstignitul, 
Că gol şi el, ca tine, prin fumul de tămiie, 

E tot bătut în cuie, în palme şi călcîie. 
Piroanele de astăzi, dobinzi la împrumut, 
Tot Iuda le tocmește și tot el te-a vîndut. 
Şireţi stăpinii noştri aflară bune rosturi 

Şi bine nimerite şi-n cele patru posturi 

Şi-n miercurile, vincrile toate. 

Dintr-un condei, se scade un an la jumătate. 
Veneau neaşteptate, de-a gata, ajutoare, 
Tipicuri întocmite-n sinoade şi soboare, 


509 


We-nvaţă stăpînirea, hrănit cu terci, rumâne, 
Bă rabzi şi jumătatea din an ce mai rămine, 
Tu, cuminecătura o ceri spre miîntuire, 

Te spovedești la popa, îngenunchiat, Zamtire, 
Şi el te şi pirăşie, de-ai chibzuit vreo faptă 
Ce ţie ţi se pare a fi răsplata dreaptă. 

El e şpion de suflet la domnişori, bădi 

Că vrea puternicia ciocoilor să ţie. 

Apòi, la-mpărtăşire, orinduiala are 

Cerinţi de-mpăciuire. Te duci să ceri iertare 
Ciocoiului obraznic şi slugilor fudule, 

Că n-ai făcut mătănii la ușa lor destule, 
Aşa că de la Paşie şi pină la Crăciun, 

Şi din Crăciun la Paşte, mai pocăit, mai bun, 
Ţi se înmoaie vlaga și nu treci din blestem 
La sfinta răzvrătire, de care ei se tem. 


Ai dus-o-nir-o scişnire tăcută, însă are 

O margine rostită răbdarea orișicare. 

Ja turca, taică,-n mină, și ascute-i bie dinţii 
Fi apără-ți odrasla, răzbună-ţi şi părinţii. 
Dintr-unul te faci sute, din sute iese gloată, 
Aşteaptă țărănimea scînteia scăpărată. 

Viltori şi limbi de flacări aşteaptă să se mişte, 
Pitite după staul și curţi, în porumbişte. 

Din apele, aprinse pe matca lor de scrum, 
Întunece şi cerul puhoaiele de fum, 

Nu mai rămiie piatră pe piatră, grinzi în grinzi, 
Bi cadă şi Tăria în ţăndări de oglinzi. 


510 


LIPSESC MORMINTE 


E zarvă-a tribunalul militar. 
Şedinţa lungă ţine de la şase. 
Se-ncumetase-o boaită de căpras 
Să calce ordinul ce i se dase. 


Doi cîte doi, sătenii răzvrătiți 

Aveau să fie duși între soldaţi, 
Dintr-o comună de săraci lipiţi, 

Şi puşi să-și sape groapa şi-mpuşcați, 


Căprarul se lăsase dus de gînd. 
Cind gropile săpate erau gata 
Trăgea cartuşele în vint, 
Făcindu-i pe ţărani scăpata. 


La cercetarea noilor morminte, 
În lutul ţuguiat şi moale, 

A fost găsit, în loc de oseminte 
Un şir de muşuroaie goale. 


Ce cîrtiţe-ar fi scos pămînt atît ? 
E mină-aci de niscai om parșiv. 
L-au dibuit şi-au scos un amărit, 
Legaţi-l pe căprarul Paraschiv |! 


Căpraru-i vinovat de două ori. 
Întîi, nesocotise un grad de colonel 
Şi-a tilmăcit un ordin de superiori - 
Cum cutiezase să-l priceapă el. 


= 


511 


Dar mai cumplita lui vinovăţie, 
Ticăloşit de crima îndoielii, 

E c-a simţit în sînge o frăţie 
Şi-o solidaritate cu rebelii. 


Stăpiînii judecății, fără jind, 

Dau pildä şi osînda ce faptei se cuvine, 
Că ţara ne rămîne, socolind, 

Cu cinzeci de morminte mai puţine. 


COCONU ALECU 


Pe-Alecu Iliescu partidul liberal 

L-a pus pe Olt mai mare și, uns pe cinci județe, 
EI cel ce-a spus odată-n Senat, în tinerețe, 
Primatul României că-i autofecal. 


E bivolar de seamă și faţă între feţe, 

Şi dictator de ţară, ilustrul animal, 

El zice : — «Nu te-ntinde, te rog, la caşcaval», 
Argumentind politic și vrind să te înveţe, 


Nu poate trece nimeni, cum spune el, nici mort, 
De Oit, fără să aibă în sin un paşaport. 


Are jandarmi la ordin fanaticul de zbir. 


512 


El guvernează, neică, encrgic, după chef, 


3 
Bărbat de mare vază la centru și la şef | 
Cu trei principii : «Mă-ta», «Te bag» şi «Ai sictir». | 


Sînt adunaţi, aduşi, ţăranii. 
Toţi ciţi ai căror ochi nu-i plac 
Stăpinului moșiei Merişanii, 


| 
2 
La Iliescu-n curte, la conac, 
Sînt cei mai teferi oameni dintr-un sat, 
Dar i-au stîrnit boierului gras hula, 
Că, toţi hrăniţi cu ceapă şi păsat, 
Nu-şi scot din cap, să-şi ţie-n miini, căciula, 
Şi, mai deştepţi decit stăpînul lor, 
Nu-ncep, vorbind, cu «poate» şi cu «dacă», 
Şi în auzul treaz al tuturor, 
Ştiu să răspundă, cum şi știu să tacă, 


Legaţi la coate,-i numeri : sînt o sută, 
Şi-s înșiraţi la rînd, în rotogol, 

Ca la o horă încă nencepulă, 

Şi de la ci la masă-i locul gol. 


513 


La masa mică, beau tutun, cafele, 
Un ofiţer, în şoapte, cu jupînul : 

— «“Ascultă-ncoace, — zice, — colonele, 
începi cu cîte doi, cu cîte unul ?» 


Aflîndu-se cu satul în război, 
Găseşte că măsura înţeleaptă 
E să înceapă tot cu cite doi, 
Şi oamenii pricep ce-i mai aşteaptă. | 


Femeile, copiii și toţi ai lor veniră 

Cu țipăt, să cunoască legaţii cum se-nșiră, 

— «Nu vă lăsaţi ! Mincaţi-l de viu, să-l arză focul, 
Că spurcă, unde şade nemernicul, și locul. 
Zmunciţi-vă din funii pe el, lovi-l-ar boala. 
Măcar un stîrv ca ăsta să ne fi dat răscoala f 
Nu te-ncrunta încoace, boierule, aşa, 

Că am făcut prinsoare şi noi pe pielea ta, 

Odată și odată te-om prinde noi în sat 

Şi-ai să plăteşti, jupîne, cu vîrf şi îndesat. 
Te-om descînta noi, noaptea, să crape-n tine fierea 
Ce n-a făcut bărbatul, o face şi muierea.» 


Trei sate adunate jurîmprejur, grămadă, 
Răcneau de suferinţă la stilpii de ogradă, 


514 


Ca staulul de vite, în fierbere, cind rage. 
Ameninţau cu puşca, ele strigau : — +Păi, trage i» 
E palid Iliescu, turbat şi mohorit, 

Muierile îl scuipă ; — «Ciocoiule borit b» 


Deodată, colonelul avu un gînd al lui, 

Care nu-i vine lesne orişicui, 

Strigînd ţăranilor legaţi cu funii : — «Drepţi b». 
Dar n-a mişcat nici-unul. — «Puteai să te aştepţi, — 
Răspunse Iliescu, — tilharii-s tot tilbari.» 


În ceasurile grele vin gîndurile mari, 

Şi colonelul zice: — «Acum strigaţii cu toţii 3 
Trăiască generalul ! că ne stîrpeşte hoţii. 

Că ştie Averescu războiul cum să-l facă, 

În ţară, cu plugarii şi oamenii de clacă. 

Strigaţi, au ba ?» Nici-unul nu mişcă și nu strigă. 
Se-aude doar atita: — «Pămint şi mămăligă !» 
=- “Trăiască generalul ! — mai zise el o dată, — 
Că ne-a scăpat de şarpe și limbă-nveninată 
Şi-a mintuit în țară odrasla boierească. 

Tot nu strigaţi nici-unul din voi, să ne trăiască ?» 


515 


Atunci, boier Alecu, scos din răbdări, vai, mamă | 
Zmuci cureaua burţii din loc, cu cataramă, 

Şi incepu pe oameni, cu urletul: — «Trăiască f» 
Pe față, peste gură şi pleoape să-i pleznească, 


S-a hotărît! Boierul arată cu cravaşa 
Şi-alege doi, din rinduri, pe Gheorghe şi Ilie. 
— «Dezlcagă-i, caporale, şi scoate-le cămaşa !» 
Dă ordin colonelul, răstit, ca-n puşcărie, 


— «Idec minunată, că, ruptă, descusută, 
Cămaşa tot e bună la ceva. 

Cînd te gindeşti, la urmă, că o să am o sută !» 
Zise boier Alecu, glumind a zefiemea, 


Şi rîseră părtaşii dc-această socoteală, 

Pe cind soldaţii tineri, cu lacrimile-n gene, 
Umbilau cu-ncetineală, 

Tărăgănind, să vie sfîrşitul mai alene. 


— «Tu mi-ai făcut cafeaua ? V-aţi nărăvit ca hoţii, 
Răcni, sorbindu-şi ceaşca, boierul — Fă, ocară, 
Ia seama, mi se pare că vă-nhăitaţi cu toţii !» 
Cafcaua înjurată se nimerise-amară, 


516 


Se-ncrântă şi-ofiţerul : — «Ia mai stirşiţi odată !» 
Escorta, patru oameni, duce-ntre puşti pe cei 
Aleşi din rînd să-nccapă pedeapsa comandată. 
Un murmur clocoteste din gloata de femei. 


Pornind în ceată şase, călcau arar şi strimb 
Și nu se mai văzură, Trecu şi-un timp, şi iată, 
Prin boarea ce-ncepuse să bată dinspre dimb, 
Răsună-năbușite și gloanţele deodată. 


O trămiîntare-adincă și-un țipăt la femei, 

Boier Alecu, mindru, se uilă înapoi. 

Comanda : — «Luaţi de-acuma cu șase oameni trei», 
Boierul: — «Să rămînem, cu zic, la cite doi», 


CAMAȘA DE NUNTĂ 


O sută, cum spusei, 

Fuseseră-mpuşcaţi ca derbedei 
Şi răzvrătiți ai satelor, sculate, 
S-aducă deşteptare şi dreptate. 


Cătunul a rămas şi mai sărac. 
Ileana slugăreşte de-atuncea la conac. 
E văduva lui Petre, ucis pentru stăpin 
Din ordinul ciocoiului bătriîn. 


517 


Uscată şi frumoasă, barişul ei cernit 

E ca un giulziu negru al celui ce-a murit. 
Posomoriît, ciocoiul ar vrea ca, Ge morminte, 
Să nu își mai aducă femeile aminte, 

Ca Oltul, care curge domol prin dreptul lor, 
Cu tot cîntatul doinei, atotnepăsător. 


Dar într-o zi boierul, lungit pe canapea, 

I-a poruncit Ilenei o cafea. 

Boierul sta-ntr-o rînă, 

De scîrbă, ceaşca plină ei i-a scăpat din mînă. 


Că-nspăimiîntată, vede ciocoiul îmbrăcat 
în borangicul dulce al fostului bărbat, 

Cămașa lui de nuntă cu flori de dediţei 
Aleasă și cusulă cu degetele ei. 


Boierului cămaşa lui Peire îi plăcuse 
Şi-a pus-o de o parte de printre catrafuse, 
Cind s-o trezi dintr-însa neliniştit strigoiul 
Fringindu-i beregata să-năbuşe ciocoiul? 


DUDUIA 


E-o domnişoară-naltă, subţire şi trecută, 

Şi nu e nici femeie detot şi nici bărbat. 

Cu noaptea-n cap se duce la plug şi semănat, | 
La seceră, la coasă, călare şi ciufută, 


518 


Au vrut să o mărite. Duduia nu se lasă, 

Și ofiţerii sprinteni, şi grangurii peţiţi, 
Cerînd-o de nevastă, plecau dezamăgiţi 

Că nu-i nici-unul vrednic de mina ei osoasă. 


Era rostirea vie, în carne, simț şi minte, 

A unei noi ființe, de-al treilea tipar. 

În loc de fraga guri-i crestat un buzunar, 
Şi-n loc de trup se-ngustă un sac de oseminte, 


Femeie nctemele, la bine și la rău, 
Turtită ca o tavă şi-un sul de rogojină. 
Sătulă de-ntuneric, scirbită-i de lumină, 
Făptură nemplinită şi fată fătălău. 


Citind, închisă-n casă, cărți groase, pe alese, 
Văzu deșteptăciunea ajunsă de prisos, 

Că nu dă mîngiiere şi nu-i e de folos, 
Şi-a-mbătrînit pe slove şi pagini nenţelese, 


De ani de zile-ncoace, minia se răzbună, 
Şi-a împletit girbaciul şi l-a-nnodat cu plumb 
Și atungînd ţăranii prin griu şi prin porumb 
Harapnicul se-abate pe spete și răsună, 


Spinările zarclite şi deștele zdrobite 

De cnutul domnişoarei cu cizme şi nădragi, 
Că a sluţit călare o sută de iobagi 

Şi sumedenii prinse-n zăvoiul ei, de vite, 


Duduic, carabina îţi spînzură pe şea 

Şi te-nsoţește-n raita din zori căţeaua cîrnă, 
Ea muşcă, asmuţită, atacă și se-atirnă, 
Duluie, răfuiala a şi-nceput. Păzea ! 


519 


PUNGA 


Internele, Parchetul şi Vodă-n tile cu ele 
Răspunâerea și-o lasă lepădată, 

Răscoala ţărănimii şi cetele rebele 

Nu pot să tie duse la nici-o judecată. 
Fiind «moment istorie» e treabă de armată, 


Cuvintul e-al oștirii. Măreaţa Capitală 

E în război cu satul sculat în luptă dreaptă. 
De-o parte puşti şi tunuri, de alta mina goală, 
Prostimea puturoasă şi pătura Geşteaptă, 

Eşti gata, generale ? că gloria te-aşteapiă. 


Porunca nu-nțelege să judece. E dată. 

Ea mistuie şi fringe ţărani, ţigani, duşmani. 

La Bucureşti e ţara, pe ârept, adevărată, 

Pe buievară, la Capşa şi-n Lipscani. 

Să ne ociîrmuiască, de-acă, niște golani ? 

i 

«Sînt proşti, dar mulţi», e-o vorbă-n deşert, fără putere, 
Oricit de multi, nu-ţi pese, vie potop de-or vrea. 
Vasile Vodă Lupu n-avea nici mitraliere, 

Nici nitroglicerină, ca noi, Măria-Ta. 
Întoarce-te alene, lungit pe canapea, 


Un drept se-atemeiază, fireşte, pe venit, 
Priceperea la cirmă stă,-n loc de cap, în pungă, 
Nu 'te întreb de unâe o ai şi ai venit; 

Să fie cîi mai groasă, mai plină şi mai luncă, 
Să poată să miînstie şi să unsă, 


520 


DOINĂ PE FLUIER 


Un avint nestăpinit 
I-a-nviaţ şi-ndrăgostit 
Juni mai noi şi cotoroanţe, 
Cu principii şi nunaţe, 

Se sărută, braţe-n braţe, 
De ceva să se agaţe. 
Suspinau că piere ţara. 
Venea vrajba cu ocara. 
Boieria-n răzvrătire 
Suferea ca de-o jignire. 
După-atiţi amari de ani 

O scuipau nişte golani, 
Supărată că îndură 
Palmele peste figură, 

Cind era mai gras norocul, 
Se-mplinise şi sorocul. 


Tara le era moşia, 

Cugetul, ticăloşia, 

Cuviinţa, alelei ! 

Huzurești şi faci ce vrei, 
Legea, cu, cum vreau o fac: 
Birul, biciul, bunul-plac. 
Altă lege-n ţară nu-i. 
Fiştecare legea lui. 

Ai de unde și s-alegi: 

Ciţi ciocoi atitea legi. 

Ei, țăranii,-o luau de-a buna: 
Vor o lege, numai una, 

Şi o lege-a tuturor, 

Srrisă şi cu mina lor. 


521 


Cind şi cînd, un zvon, aşa, 
Şi mai mult înfricoşa. 
Zece sate răzeşești 

S-au pornit spre București. 
De la munte, trei judeţe 
Pleacă, minte să ne-nveţe, 
La bariera din Vitan, 
Robii de pe Bărăgan 

Au sosit cu furci și coase, 
La Chitila sînt vree şase 
Mii de oameni cu topoare. 
Altele, la Cotroceni, 
Gloaiă mare de oiteni, 
Fierb ceaunul pe coceni. 
Au venit, să se strămute-n 
Care, ca la gapite sute, 

Cu căţei, 

Şi cu pureci, 

Cu căldări, cu pirostrii, 
Cu copăi şi cu copii, 

În palatul ăsta, măi, 

Sint o mie de oâăi, 

De încap, bătu-i-ar sfinţii, 
Oltul și cu Mehedinții, 

Și mai sînt cămări şi căşi 
Cu izmene şi cămăși, 

Să îmbrari, de-a lung şi latul, 
Muieretu-n tot Banatul, 


Vine toată omenirea 

Să dea ochi cu stăpînirea, 
Capitala răsfăţată 

E de-aznoapte-mpresurată, 


522 


Spune zvonul, şi-un fior 
Trece-n pielea tuturor 
Deputaţilor din Sfat. 

La un ceas întirziat, 
Cotropit de-atitea slugi, 
N-ai nici cînd, nici cum să fugi. 


Un boier, vechi cărturar, 
La un ochi c-un ochelar, 
A cerut să între-n ţară 
O armată dinafară, 
Orişicare, nu îi pasă, 

Cu stăpinii înţeleasă, 

Ca să fie chezăşie 

De huzur şi de moşie, 
Patrioţi de vorbe mari, 
Cărturari, necărturari, 
Unii daci, alţii romani, 
Sint cu noi pină la bani. 
Încercarea dacă vine, 
Ori cer oștilor străine 
Să le fie-ntr-ajutor, 
Împotriva țării lor, 

Care geme, care plinge, 
Înccată-n fum şi sînge; 
Ori, ca de atitea dăţi, 
Se pitesc prin străinătăţi, 
S-ar visa fugarii toţi, 
Toţi sţăpîni şi patrioţi, 
Vinovaţii şi vrăjmaşii 
Fac tot ei pe păgubaşii, 
Măscărici şi negustori 
Ni se fac judecători 

Şi simt mare trebuință 


523 


Să dea şi cite-o sentinţă. 
Plugu-l pedepsesc că ară ; 
Turmele, că sint în ţară, 
Cad subt greaua lor osîndă 
Că nu pot să le mai vîndă 
Şi să le mai joace-n cărţi 
Cu fugari dintr-alte părți. 
Pe ţărani, că-şi văd de muncă, 
De-i alungă şi-i aruncă, 

Şi se leapădă de ei 

Viii, morţii lor şi-ai mei 
Cu moşnenii şi străbunii, 
Rindunelele, lăstunii 

Nu-și mai puseră cuibare 
La conace şi-n pridvoare. 
Vrăbiile s-au mutat 

Din căminul necurat, 
Stolurile lungi de ciori 

li aşteaptă pe feciori, 

Pe ispravnici şi pe fraţi, 
Să-i dumice spinzuraţi, 

Să frămiînte vitele 

Hoituri cu copitele. 
Facă-s-ar, cînd îi alungă, 
Bivoliţa să-i ajungă. 

Nu-i la curtea boierească 
Nimeni să te mai cunoască, 
Şi-i părtașe la răscoale 

Şi cățeaua dumitale, 
Toată firea şi simţirea 

Îs de-acum cu răzvrătirea, 


524 


DOINA PE NAI 


Fumu-i gros și-abia te văd. 
La conace e prăpăd. 

Ce blesièm şi nenoroc! 
Magaziile-au luat foc. 

Griul arde, şi porumbul, 
Într-o ceață grea ca plumbul, 
Şi văpăile aleargă 

Uriaşe, să o spargă, 

Tocmai cînd se-arată-n ţară 
Aurul de pe secară, 

De pe orzuri şi livezi. 

Vezi şi nu-ţi vine să crezi 
Că se duce orişicunm 

Toată munca noastră-n scrum, 
Dar şi fără foc şi pară, 

Ea pleca din vetre-atară, 
Dusă-n zări pe marea-albastră 
Şi nu mai era a noastră. 

Ti cra drumul deschis 
Boierimii la Paris, 

Unde începea odată 

Viaţa ci adevărată. 

Stropii noștri de sudoare 

Se tăceau mărgăritare 

În şiraguri săllăreţe 


525 


Pentru circ şi cintăreţe,. 
în cerceii de rubine 
Era singe de la mine, 
Lacrima din ochii tăi, 
Carnea ta cu vinătăi, 
Candela de agonie 

Și tăcerea din sicrie, 


Domnişorii se adună 

Să se stătuie-mpreună, 

În cinzeci de ani de sfat 
S-au scuipat şi înjurat, 
La coșciugul mortului, 

Ca la ușa cortului, 

Mari ciocoi și mici ciocoi, 
Ciocli vechi şi ciocli noi, 
Corbi în stoluri, cîteşcite, 
Ca pe hoituri, tăbărite, 
Dumicind acelaș les 

La mincare înţeleşi, 
Numai că o-nvăţătură 

Le începe de la gură, . 
Pe cind alta, cu alt cîntec, 
Îi îmbucă de la pîntec. 

Şi dihonia lor ţine 

De o viaţă şi mai bine, 
Şi cu toţii, în sfîrșit, 

Se îndoapă liniştit, 
Gilcevindu-se frumos, 
Ciocul le-a ajuns la os. 


526 


Acum, vezi, Măria-Ta, 
Dacă domnii-or mai scăpa, 
Două reguli nu încap, 

Toţi vom tăbări pe cap. 
Tărtăcuţa asta-ncurcă 

Și dă domnilor de furcă. 
Ce-i un cap ? Nimica toată, 
Brate trebuiesc şi gloată, 
Omul este de folos 

Numai de la gît în jos; 

La arat, la secerat 

E mai bun de cap scurtat, 
Între umeri de năptrci, 

E de-ajuns un bumb de zgirci. 


Te trezeşti şi te mai miri 
Cu panduri şi Vladimiri 
Şi cu lumea de strinsură, 
Care-ţi bagă pumnu-n gură 
Şi te scot şi din moșie, 

Să le faci cărăușie. 

Vodă, Doamne, ia aminte : 
Asta vine de la minte, 
Arz-o focul de prostie. 
Răzvrătire, haiducie, 

Ură pe proprictar, 

Astea vin de la tipar, 

A fost bun cîndva tiparul. 
Cind scotea Aghiazmatarul 
Şi molitvele, la schit, 

Dar pe urmă s-a lăţit. 

De la slovă, de la buchi, 
S-a întins ouind păduchi, 


527 


Biesteme Mitropolia 

Gindul, scrisul şi hirtia, 
Litera de fier, cerneala, 
Teascul, cartea şi momeala 
Strecurată prin cuvinte, 
Drept simţiri şi-nvăţăminte. 
Nu e de răbdat zăbavă, 
Cugetarea e otravă, 
Deocamdată, prinşi de spaimă, 
Cuscrii nu se mai defaimă. 
Şi cumnaţii au uitat 

Cit de mult s-au înjurat 

La Cămară şi Senat 

Albii !, cum își zic, şi roşii 2, 
Nu mai fac azi pe cocoşii. 
Spilcuiţii de coconi, 

Din tuduli ajung claponi. 
Cucurigu ! sus, pe claie; 
Jos, în ploaie, cucuvaie. 

Leri deştepţi, şi astăzi proști, 
Cînd îi vezi nu-i mai cunoşti, 
Milogindu-se-ntre ei 

Pentru cite un crimpei, 
Țandări, zărenţe de idei, 
Cum veni năpasta 

Asta 

Şi ce este de făcut 

Să rămiie ca-n trecut ? 
Mintea-atita de bogată 
Şi-ndrăzneaţă altădată 

La arenzi şi la venit, 
Într-un ceas a sărăcit. 


1 Albii : Partidul Conservator. 
2 Roșii : Partidul Liberal, 


528 


Într-un ceas vijelios, 
Timpul s-a întors pe dos 

Şi se stinse de odată, 

Ca o lampă răsturnată, 
Toate feţele mărețe, 
Yinereţe, bătrinețe, 

S-au schimbat într-o secundă. 
Unde să se mai ascundă ? 
Și chirciţii şi înalții 
Seamănă unii cu alţii, 

Ca pisicile fätate, 

Numai că-ntr-alt fel pătate, 
Din zorzoane şi din mască 
` S-au ales doar cîlți şi iască, 
Ce viteaz era pe cal 
Falnicul domn general, 
Cînd, trecînd frumos pe stradă, 
În ţinută de paradă, 
S-arăta la Zece-Mai ! 

S-a ales un putregai. 

Ca şi el, legiuitorii 

Sint în zilele viltorii, 
Sirinşi în rînd 

Şi tremurind. 

Fără vajnicul lor ìfos, 

Pare că-s bolnăvi de tifos. 
Parcă fața le-a rămas 
Retezată de la nas. 

Cum începe balamucul 

Le şi zboară-n vint surtucul 
Şi rămîn în pielea goală, 
Nu e şagă, e răscoală, 

Dar mindriile trufaşe-s 

în izmene şi-n cămaşe. 


529 


Insul cel adevărat 

E un strimb, un cocoşat, 
Destăşat de blăni şi şube, 
Dedesubi e numai bube. 
Cite decoraţii are 

De la git la cingătoare, 
De la ceafă pc spinare, 
Zace copt, subt fiecare 
Licărire, un puroi 

Si nu poate da-napoi. 
Din buboaicle stătute, 
Scos din el, ciocoiul pute. 


DOINĂ 


Îi ţes ţării, pe ghershet, 
Fire-n jur, ca de sidef, 
Să ne sugă, ca pe muște, 


Cind se ţin să nu ne-mpuşte. 


Tofi păianjenii domneşti 
Stau la pindă-n București 
Şi apucă, pe furiș, 
Oamenii-n păinjeniş. 
Făcuţi ghem, pe dedesubt, 
Şi-i păstrează pentru supt ; 
Iar păianjenul cel mare 


Stă în mijloc, ca-ntr-un soare 


De mălase. 


530 


Coase firul şi-l descoase 
Şi-l aşează, să se joace, 
Mai încolo, mai încoace ; 
ÎN înnoadă, îl deznoadă, 
Împletit tot pe-altă pradă, 
Ca să prindă, ca năvodul, 
Înlăuntru tot norodul. 
Poate nici nu te-ai gîndit 
Că un băț doar, de chibrit, 
Ar da foc într-o clipită 
La mătasea împletită. 


DOINĂ DIN FRUNZĂ 


La Mitropolie-n faţă 

Parcă-i slujbă, parcă-i piaţă. 
Droaia de cu dimineaţă, 

Ca la urs, ca la paiaţă, 

Ca la tirg şi iarmaroc, 
S-a-mbulzit, şi nu e loc 

Să arunci de sus un ac. 
Ţirgoveţii totuş tac, 
Si-ntr-atita omenet 

Scapă şoaptele încet, 

Numai șoapte, 

Parc-ar fi un miez de noante, 
Pe manţește, ca de frică, 
Spaima mută că se strică, 


531 


E o mare 

Adunare. 

Dcpuiaţi şi senatori 

S-au trezit la cîntători. 
Carnea tremură pe ei 

Ca trecată cu ardei. 

Ochii nu şi-i mai închid, 
De opt nopţi n-au mai dormit. 
N-aţipesc niţel măcar, 

Că se-neacă și iresar, 

Cite un fior de gheaţă 

Le furnică pielea creată, 
Întrebindu-se-alandala 

Cum s-o fi ivit răscoala 

Şi de ce şi pentru ce, 

Dar mai bine-i a tăce 

Şi-ai îngenunchit pe brînci, 
Că păcatele-s adinci. 


E ADVOCAT 


E advocat vestit, dar cam peltic. 

Avea ceva subt limbă,-ncă de mic, 
De cînd umbla cu gîştele prin sat, 
Nebănuit că iese un mare advocat. 


532 


RR 


Dar gura slută poate fi o vină, 

Dacă citezi din greacă şi latină, 

Şi dacă te vădeşti în stare 

Să aperi cu doi clasici un hoț de buzunare ? 
O mare pledoarie dezleagă şi păcatul, 

Că hoțul îşi imparte venitul cu-advocatul. 


Cînd s-a întors bursierul cu doctorat în ţară, 
Nu sint cinci ani, stătea pe dinafară, 
Şi n-avea nici pingelele întregi 
Neintrecutul tînăr om de legi. 

Dar şi-a-nțeles chemarea bine 

Şi a tăcut şi el ce se cuvine, 

Cind n-a avut nici pat, nici blid, 

Că şi-a ales cel mai bogat partid 

Si s-a înseris fanatic devotat 

Ca să-ajungă-ntii «băiat de stat», 

Şi mai tirziu de-aşijderea «bărbat», 

A stat ce-a stat la colt, şi-apoi, lungit, 
Şi ceasul care sună la vreme i-a sosit 
Şi n-a sunat dogit. 


Cel mai isteţ llăcău, din opt copii, 

În citiva ani făcuse trei moșii, 

Sătean de mămăligă şi de ciorbă lungă, 
Știuse să se tacă ciocoi şi să ajungă. 
Şi-a mai ales şi-o specialitate : 

Moşia ciştigată-n proces pe jumătate. 
Ca să ciştige-n fals moştenitorii, 

Erau mobilizați toţi autori, 


533 


Franţuzi, germani, romani şi toate 

Textele lungi de prin antichitate. 

El aducea, de-acum şi din anţărţi, 

La Curte, o căruţă de secretari şi cărți. 

Era o bucurie şi-o mare sărbătoare 

Cînd măestral, opt ceasuri în picioare, 
Aplaudat de domni şi de curoane, 

Mai dobindea o mie de pogoane, 

Un nou conac, o moară, un rîu şi un subat, 
C-un testament din patru sau unul fabricat. 


Dintr-un proces ieşise-n capitală 

Şi-o casă boierească şi mare cît o şcoală, 
Biurouri cu intrări şi cu ieşiri, 

Ca tihna de tăcute, a unci minăstiri, 

Uşi leneşe pe ghinduri, cu căptușeli de piele, 
Umpluie cu saltele, 

Şi secretari cu-o treabă fiecare, 
Dactilografe, secretare, 

Dulapuri de arhivă, cu dosare. 


Hoţiile sublime, afaceri așa-zise, 

Sint studiate-n tihnă, cu uşile închise, 
Concesii şi contracte, cu drepti de monopol. 

O simplă neghiobie le poate da de gol. 
Maseate de-o nevoie de Stat, de vreo uzină, 
Se-ntimplă tilhăria să iasă la lumină. 

Un deputat mai gureș sau cu principii sfinte, 
Uiiat să-și ia răsplata tăcerii dinainte, 
Ameninţă să scoată-n vileag, la timp, neuns, 
Urzeala și tertipul cu meșteșug ascuns, 


534 


O izbucnire-a bubei lăuntrice, ăcodată, 

Ar mai minji şi feţe părute fără pată. 

Un zvon, cîndva, făcuse pe omul de onoare, 
Increzător în șefii mai mari, să se omoare. 
Cind zvonul ar ajunge știut întemeiat, 
Puroiul s-ar întinde şi-n sus, pină-n Palat. 
Dibaci să o strecoare prin Cod, maestrul ştie 
Să piardă o cărare ce duce-n puşcărie. 
Rețeta îi aduce în lada din altar 

Alt aur, milioane, pachete numerar. 


Maestrul e și-un mare gospodar. 

El cheile cămării le poartă-n buzunar, 

La tribunal, la Curtea de Apel, 

Casaţie, consilii și-n minister, cu el. 

Se teme, jupineasa, că-n lipsă, s-ar putea 
Să-i fure-o linguriţă de zahăr şi cafea. 
De trebuie să-i facă vre unuia vreo plată, 
Astupă cu spinarea, în ușa-ncet căscată. 
A cassei lui, de fier, 

Lăuntricul mister, 

Grămezile de suluri şi hirtii 

Albastre, cite-o mie, în vraf, citeva mii, 
Că s-ar putea vreodată să-i ceri să te-mprumute 
La mare trebuinţă, cu lei vreo două sute. 
El se păzeşte bine de-asemenea-ntimplare, 
Plingîndu-se întruna că e sărac și n-are, 
Clădit pe temelia unui tarif robust, 


535 


Ca să-şi admire capul, şi-a ridicat un bust 

La poarta din grădină, cu toate că îl doare 

Că nu-i în uniformă de general călare. 

S-ar potrivi cu calul sau iapa minunat, 

Căci e, din p'ămădeală, bărbat răscăcărat. 

Mai ce şi om de artă, poct, bibliofil, 

Şi simțitor la toate, incă de mie copil. 

Cind alţi copii scursoarea pe buze-o ling şi-o-nghit, 
El şi-o ştergea cu palma, ștergindu-şi-o pe zid. 
Biblioteci legate îi căptuşese păreţii, 
Împodobiţi de rame ; portretul tinereții. 
Icoane şi tablouri, covoare țărănești, 

Și porţelanuri rare, chineze ; tăvi şi cești. 

În mijiocul odăii, un crucifix splendid 

I-arată legătura cu omul răstignit. 


De ziua lui, pofteşte ia masă pe coniraţi, 

Și ei primesc să meargă, deşi se ştiu furaţi ; 

Căci trebuie. Maesirul stă bine-n lumea mare 

Şi poate-avea nevoie de-o proptă oareşeare. 

După ospeţe, jocul de cărţi îndătinat 

Plăteşte cu dobindă ce bei şi ce-ai mincat. 
Maestrul, orice-ai face, ciștigă el la joc, 

Că are pe subi masă şi-n mînecă noroc. 

Tu-ţi pierzi pe-ncetul banii, dar el te imprumută 
Din ce-ai pierdut cu-o sumă de-asemenea pierdută. 
Beţia pălimașă te prinde şi te fură 

Şi ea, ca şi maestrul, la cărţi şi băutură. 

Încit, cu punga luată mai faci şi datorii, 

Şi-un mezelic la ţuică te ţine zece, mii. 

Şi jaful măsluirii pe faţă este-n stare 

Să fic datorie, numită de onoare. 

Se poate ca la termen să n-ai destul bănet. 
Atunci îi laşi inelul şi ceasul amanct. 


536 


Bätrînii lui, părinţii, încep să se-ncovoaie. 
Cojocul le miroase a brinză şi a oaie. 

Ei vin de zece poștii, în car, la Bucureşti, 

A-și mai vedea vlăstarul, şi-aduc de-acasă veşti, 
Că leagă bine grîul, săcara şi ovăzul, 

Că tremură moşia de spic, cît ţine văzul, 

Că vacile-s frumoase, dau seroafele să fete, 

Şi cînd vorbesc cu «dinsul» nu îi mai zic «băiete», 
Ci «Domnule Ministru», «matale», «dumitale», 
Si el primind sfiiala parc-ar primi parale, 
Părindu-i rău că plata aceasta-niirziată 

Nu poate fi în palmă, ca banii numărată. 
Obirşia-l jigsneşte, că din opincă vine, 

De taică-su-i cam silă, de maică-sa — ruşine, 
Doi bădărani de ţară, croiți ca din topor, 

Lăsînd duhori de cocini, de grajd şi de dihor. 
Ar da cîte odată bătrina să-l sărute, 

Dar buzcle-i sint parcă-ngheţate și cusute, 

De cind le-a spus feciorul lor drag, să nu se ştie 
Cumva,-n bucătărie, 

Cum că ar fi părinţii conașului temut, 

I-a spovedit de asta de mult, de la-nceput ; 

Să spuie cuconiţii şi slugilor că fac, 

Ea-n curte, el în stuul, o slujbă la conac. 


De-o vreme, advocatul golan, de pînă ieri, 
Doreşte să se tragă din neamuri de boieri. 

A pus să se găsească un zapis, vreo hirtie, 
Să-i dovedească spiţa de veche boierie, 

Cu slove-ncirligate, chirilice, şi, poate, 

Cu stemă, şoim sau cioară cu ghiare, jumătate, 
Alăturea de-o spadă şi-un coif virit în scut, 
Să-i facă şi pe plicuri trecutul cunoscut. 


Așa se face, măre, că bietul de ţăran 
Rămine singuratec, uitat din an în an. 
Odrasla lui stricată îl ţine, ca pe vite. 
Bă tragă-n jug la moara lichelei ciocoite. 


CAUZA CAUZEIOR 


Nevinovaţi ca îngerii, se-ntreabă 

Dintre boierii oameni mai detreabă 

Ce s-a întîmplat şi ce le-a mai lipsit 

Că :satele s-au răzvrătit, 

Aşa deodată, fără pregătire. 

Boicrii au dreptate să se mire, 

Că ei s-au înțeles destul de bine cu săteni. 
Crăciun, și Paşte, și Blagoveştenii, 

Şi Bobotează, hramuri mari, cu.-clerici, 

Îi adunau pe toţi pe la biserici 

Și sărutau icoanele-mpreună. 

Ce ? i-a oprit cumva, cînd se adună, 

Vre un stăpin să se închine ? 

Aşa că unii cu-alţii trăiau bine, 

La masluri, la botez, la-nmormintări, 
Molitvele-s aceleaşi citite-ntre cintări, 
Clopotnița şi toaca nu sună pentru toți ? 
Atunci ţi-ai .bate capul şi să-nţelegi nu voti, - 
Trăind duhovniceşte, în pace mic și.mare, 
Să ia sfîrşit deodată asemnea-mpăcare ? 
Vezi, nu ştii cum se poate, 

Uitind de liturghie, să intri în păcate. 


538 


Unii, vorbind aiurea, spun că țăranii mulţi, 
Flăminzi şi goi, trec vara şi iarna tot desculți, 
Păi, asta lor le place şi n-are nici-un rost 
Să-i pui să se îndoape opt luni pe an de posi, 
Să se îmbrace-n şube, ca noi, și să: se-ncalţe. 
Cine-ar mai face spicul şi bobul' să se-nalţe, 
Eu, dumneata, ministrul, advocatu! ? 

Priccperi la ogoare le are numai: satul, 

Şi tot dintr-o sminteală a minţii se mai spune 
Că singuri noi petrecem în case- mari şi bune, 
Pe cind ei stau cu porcii şi vitele-n odaie, 
Grămadă peste clais. 

De-aitminteri, peniru gură 

Le-ajunge-o mămăligă, la plug, cu-o murătură, 
Și-o doniţă de apă 

La desfundat şi sapă, 

Nu-i nici-o potrivire între ţărani și noi. 

Ei sînt scutiţi de sarcini şi n-au, ca noi, nevoi. 
Nici nu-și dau bine seama cît sint de fericiţi 
Ţăranii noștri simpli şi iubiţi. 

Noi, ceștialalţi, boierii, cum ni se zice, culții, 
Stăm numai cit se cere cu lcaota şi mulții. 
Întortochiaţi la minte, la fire şi simţire, 

Avem chemări şi dreptul obrazului subţire, 
Că fără ierarhie şi èlită, o ţară, 

În loc să se ridice, ameninţă să piară. 

Săteanul nostru nu e mojic și năzures, 
Primeşte-orice şi ne vorbea frumos. 

Şi tînărul, și-unchiașul; şi bătrîna 

Răspund întodeauna : «Trăiţi» şi «Sărut-minas 


Un medic îndrăzneţ 
Fusese dat afară din slujbă, la județ 


539 


a a e, 20908 


într-un raport de-o coală, trimis la Bucureşti, 
Seria, nepriceputul, tot soiul de poveşti. 

Cică din lăcomie şi din ncrușinare 

Şi din dobitocie, noi nu sîntem în stare 

Să ne cunoaștem vina în răscoală ; 

Că sărăcia neagră e-ntinsă ca o boală ; 

Că noi purtăm păcatul că satele se scoală, 
Eram numiţi o șleahtă, tilhari şi negustori, 
Xeșiţi de sub tejehele, călăi și lipitori. 

Că de-am fi fost încaltea boieri de neam ales 
Am fi mai de-nţeles. - 

Hrisoavele, de pildă, ascunse-n fund de ladă, ri 
Scrise pe piei de iepuri, ar face o dovadă. 
Dar ce-au ajuns moșncnii și răzeşia lor, 
Vindută cu prăjina ? De risul tuturor. 

Boierii ăștia ţanțoșşi, cu tălpile-n țârină, 

Vin cu căciula-n mină = 

Să ceară băniciorul cu boabe imprumut. 

Şi medicul, mirșavul, pe toate le-a văzut. 
Moşierii şi-arendaşii au flăminzit țăranul 

Si îl trudesc tot anul. 

Îl ţin ca pe o vită, 

Și vara, ca şi iarna, în viscol priponită, 
Cămătărit cumplit, 

Și-] ţin şi-nnămolit 

Și îngropat în sate de bordeie, 

Bolnav și el și proasta lui femeie. 

Fără un dinte-n gură, iţi ia, cînd nici nu ştii, 
Un deget şi ţi-l trece, prin balc, pe gingii. 


Copiii zac de guşter și coptură, 

Tişnită din ureche şi ochi, ca o untură; 

De oftică, de friguri, de scroturi şi pelagră, 
De uscăciune sau de bubă-neazgră, 


540 


Şi mor mai mulţi de două ori, 

Decit trăiesc cu gilci in subsuori, 

Cu ăbube, fălcâriţă şi umilâturi, 

Cind dirdiind pe prispă, de frig, cînd de călduri. 
Pruncii la sin le zmulg, să morfolească 

'Ţiţele maicii, ca de cilţ şi iască, 

Parcă hrănilă numai cu bozii și ciuperci. 
Susacilor le unge limba cu zer şi terci. 

Noi sintem pripăşiţii şi-ai vremurilor grele, 

Care au dat de-a lungul bărbaţi, dar şi lichele, 
Ca să-i încingă lantul de robie, 

Noi am fi pus în sate și o jandarmerie, 

Să le păzească zilnic şi sufleiul, și gindul, 

Cu pușca, pină-i vine şi starostelui rîndul, 
Cine murmură, Gheorghe, Dumitru ori Ilie, 

E ridicat de-acasă şi-nchis la puşcărie. 
Cu-asemenea palavre şi născociri murdare 

Si-a mizgălit raportul și doftorul Cuiare, 

Dar l-am trimis «la urmă» spre strinsă cercetare. 


Aşa fiind povestea, li s-a făcut lumină 

Şi-au judecat stăpinii că mîna doar streină 

S-a strecurat în ţară şi-a-mpins-o la răscoală 
Ascunsă-n vre o claie de fin sau în vreo oală. 
Au căutat-o bine, dar clăile luau foc 

Și oalele crăpară, şi n-au avut noroc. 

Atunci, se răzgindiră, să fie cercetate 

Scrisorile studentilor din străinătate. 

Poliţia streină slujea pe cea din ţară, 

Le dezlipea trimise, primite dinafară, 

Şi copiile fură trecute-n București 

Potăilor lihnite de vinovaţi şi veşti. 

Nici-un băiat de-al nostru, din şcoli, n-a fost să fie 
Tirit de zor-nevoie în vreo vinovăţie, 


541 


PONS 


Și fără capi cu-carte şi făr-a fi-nvăţaţi, 
Sătenii îură-n ţară cu miile-mpuşcaţi. 
Că vinovată fuse, de şi-a ieşit din fire 
Poporui, preacurvia. de sus, din stăpînire, 


TRECIND CIOCOIUL 


Trecind ciocoiul, ieri, prin arătură, 
Numai l-aud că zbiară şi mă-njură, 
Ce ţi-am greşit, boierule, zic eu, 
De mă tot faci tilhar și derbedeu ? 
Am punzășit la uşa dumitale, 

La seceră, la sapă, la parale ? 

Dacă e vorba să ne dăm pe față,- 
lioţia de Ia curte și ciocoi se-nvaţă. 


S-a înnegrit, de mult ce-i otrăvit, 

Că-l ţintuiam cu ochii şi nu m-am căciulit. 
Ar vrea, că-i, do! coeon, 

Să-i ies în drum de-a buşea, cu vorbe de piecon, 
Íi ustură fieaţii și-l arde la rărunchi, 

Că, dacă trece el, nu înzenunchi. 

N-ajunge că ne suge, mai face şi pe sfintul, 
Călea-l-ar vaca neagră şi l-ar mînca pămîntul, 
Las” că-i cloecse eu una, să n-o mai uite, tată, 
C-a pus la primărie jandarmii să mă bată, 
Ce mai boicr şi. ăsta, de marfă şi cintar ! 
Tat'su fusese-n piață plăcintar. 


542 


UN COLŢ DE ȚARĂ 


Un colț de ţară urcă lin Carpaţii. 

E al ciocoiului, şi prost şi îngimfat, 
Care-și tot strigă de un timp argaţii, 
Să ducă vitele la adăpat, 


Conacu-i gol şi staulele-s goale. 
Nici-un argat nu e să dea răspuns, 
Sătenii, hotăriţi să se răscoale, 
S-au înţeles cu toţii într-ascuns, 


E zgomot și neliniște de foame, 

La vaci, la cai, la oi şi bei. 

Ciocoiu-ar vrea să-i prindă, să-i înhame, 
Aduşi legaţi argaţii înapoi 


Jandarmii, popa şi învățătorii 
Tinjesc, de parcă ficcare-i mort. 
Prefectul ştie ce cam vrea poporul 
Şi scrie stăpînirii un raport. 


Dar pină una, alta,-ncearcă 

Ciocoiul să dea vitele la apă; 

Dar ce ? l-ascultă vre o "vacă, parcă ? 

Şi cu îndemnuri proaste vitele s-adapă ? 


Ar vrea să le adune-n bătătură, 

Nici-una de pe loc nu se urneşie, 

Ar vrea să le-mblinzească, dar vorba-i parcă-njură 
Că vitele nu știu stricat pe franţuzeşte, 


943 


De-o viaţă joacă riga, se-ntinde, se răsfață. 
Strein, mînca-l-ar buba de ţărină şi vite, 

Nu ştie ce e giscă şi crede că e rață 

Şi nu dcosibeşte pe cal nici pe copite, 


Ce-i cu maimuţele-astea rase, 

Cu geam la ochi şi cu nădrasi pe dungă, 
Înhăimărate ca la parastase, 

În straic negre şi cu coada lungă ? 


Se uită boii, vacile mirate 

La maimufoiul ăsta de sîrmă, cîlți şi cîrpă, 
Cu vorbe-ntortochiate în gît şi scilciate, 

Că li-i și lor lehamete şi scirbă, 


Căţelul se repede la desculți, 
Fărimă de bot negru bălțat, de catifea. 
Între dulăi şi oamenii cei mulţi, 

În satu-ntreg e singura lichea. 


RAPORT DE PREFECT 


Eu, Domnule Ministru, m-am silit, 
Cu sfaturi bune şi poveţe multe, 

Să potolesc judeţul răzvrătit, 

Dar nimenea nu vrea să mai asculte. 


Proprietari, boieri şi arendaşi 
Sint speriaţi şi amblă ca guzganii. 
Şi iîncolţiţi, simțindu-se vrăimaşi, 
Doresc să se împace cu ţăranii. 


5414 


o RR 


Însă-adunaţi de mine laolaltă, 

Nu am putut să le mai dau de rost. 
Stăpinii lasă lucrurile baltă 

Ca să rămiie cum au fost. 


Îndemnurile mele în pustiu 

Sint socotite nişte vorbă goală, 

Mă tem, mă rog, pe cite văd şi ştiu, 
Că se-nteţeşte ura în răscoală, 


Sînt semne rele-n fiece cătun 

Şi neguri în virteje peste ţară. 

Fiţi, Domnule Ministru,-așa de bun 
. Şi daţi-mă din slujba mea afară, 


TELEGRAMĂ CIFRATĂ 


Sint informat că indivizi suspecți 
Colindă ţara-n lung şi lat. 

Daţi ordin, Domnilor Prefecţi, 

Să fie fiecare prins şi arestat, 


Le bagă-n cap ţăranilor să sînt 
îndreptăţiţi să ceară drepturi noi, 
Şi pe deasupra şi pămint, 

Şi păşunat la vite şi la oi. 


545 


Unul, Coşbuc, a scris şi-o poezie, 
Împrăştiată-n ţară pe ascuns, 
Luaţi peticele astea de hîrtie 

Și constataţi prin cine au pătruns, 


Aţiţătorii împărţesc broşuri 

La toţi sătenii şi nepriecepuţii, 
Ei nu-nţeleg, dia sate şi păduri, 
Tilcul înalt al 'marei Constituţii. 


Ea e făcută pentru cărturari, 

Judecători, miniştri şi-advocaţi. 

Rog, repede, trimiteţi comisari 

Prin tirguri şi oboare, şi-areslaţi. ~ 


Vă fac direct răspunzători, 

De nu stirpiţi îndată mălrăguna. 
De ce avem atitea închisori, 

De parcă n-am avea nici-una ? 


Aştept rapoarte, de urgenţă, 

Că a-ncelat nctrebnicia, 

Și scrieţi-mi cu titlul «Excelenţă». 
Trăiască Regele şi Dinastia ! 


546 


RĂSPUNS LA TELEGRAMĂ 


Contorm cu ordinul secret primit, 
Fiind indispensabilă urgenţa, 

Am înzecit îndată şi-nsutit 

În tot judeţul nostru vigilenţa, 


Şi ca să nu mai întîrzii, 
Am luat măsuri imediate 
Ca, zi şi noapte, moarte, vii, 
Să fie forţele mobilizate. 


Am interzis joi tîrgul săptămînii 
Şi horele, duminica, la sate, 

Si am mustrat holieii și bătrinii, 
Şi am închis şi cîrciumile toate. 


Drept, mișună suspecții peste tot, 

Dar cu jandarmi călări, sătești, 

Am arestat și dus convoaie, cot la cot, 
Trei trenuri cu spioni din Bucureşti, 


Căci, fără inutilă cercetare, 

Am luat suspecţii ca din oală 

Aştept noi ordine suplimentare. 
Semnat : Prefect de Dorohoi, Tindală, 


Post-seriptum : Printre arestați 
Sînt unii costumaţi şi deghizați 
In popi şi: militari. 

Ei sînt spionii cci mai mari. 


547 


REPLICĂ LA RĂSPUNS 


Aşa-nţelegeţi ordinul primit ? 

Pesemne c-aţi înnebunit, 

Aţi arestat în gări şi-aţi dus la beci 
Miniştri, deputaţi, cu doamne, vreo cincizeci, 
Cu-atita nu v-aţi mulţumit, 

Aţi dus legat şi un mitropolit, 

Și-un general de stat-major, 

În văzul tuturor. 

Daţi drumul iute şi le cereţi scuze. 
Două din doamnele miniștri sînt lehuze, 
Şi-o prezidentă e gravidă, 

Dar mintea procurorului e tot stupidă ? 
Mi-nchipuiam c-aveţi subt pălărie 
Oleacă de psihologie. 

Așa arată un agent suspect, 
Nemernicule domn prefect ? 

Suspectul se cunoaşte-ndată 

După figură, guler şi cravală. 

Niţel să-ţi fie ochiul exersat, 

Că l-ai şi identificat. 

Parc deștept și-i îmbrăcat corect, 

Şi e amabil, domnule prefect. 
Poartă-ochelari şi are şi ghiozdan. 
Pindeşte ca un pehlivan. 

Din gest, din vorbă-l recunoşti, 
Numaidecit și de la zece poşti. 

Îl urmăreşii şi vezi ce soi şi hal 

Ar putea îi de intelectual, 

Vreo javră de student sau seriilor, 
Aţiţător plătit și trădător. 


548 


Cu toate că bacalaureat, 

Constat că sinteţi idiot sau beat. 
Destituit de o cam dată, 

V-am dat peloc şi-n judecată, 


FLĂMÎNZENII 


E zarvă, zbucium, grijă în guvern, 

Că zilele răscoalei nu se-aştern 

Ca tfoile-ntocmite pe muchi, de călindar, 
La fel de o potrivă, pe colturi şi-n chenar, 
Una-i mai scurtă, alta e mai lungă, 

Şi mărginile nu pot, în teanc, să se ajungă, 
Una-i curată, albă, lină, goală, 

Parcă n-ar fi armată şi răscoală, 

Și nu se poate ţine o bună socoteală. 

Ar vrea, cînd le-mpreună, guvernul, şi le stringe, 
Să tie zilnic roşii, cu sărbători de sînge, 
Guvernului îi place un tot și simetria, 

Dar nu-şi mai face bine poporul datoria, 
Că nu-şi pirăşte fraţii şi nu dă la lumină 
Ce se ascunde-n gindul lipsit de disciplină, 
De pildă, trenul, care, cu sute de ţărani 

În lanțuri, se oprise în staţia Paşcani, 
Vaaoanele de vite îi aduceau la Iaşi, 

Să ia osinda ocnei, de hoţi şi de vrajămași. 


549 


| i N N N a RIN Ia 


Friînarii, şi bamalii, şi muncitorii-n gară, 
Trufaşi, să-ntăţişeze ceva, şi ei, în ţară. 

Cu de la sine voie, aiurea şi obraznici, 

Au slobozit ţăranii şi-au dezarmat pe paznici. 


Răscoala izbucnise deodată în Moldova, 

La Giurgiu, la Caracal şi Craiova, 

Pornind din suferinţa celor semeţi şi bliozi. 
Tu ţine minte satul flămind, numit Flăminzi. 


BOIERII 


În ţară, două soiuri de boieri 
Împart puterea între ele, 
Boieri de-o zi, boieri de ieri, 
Stăpinitorii vieţii mele, 

Şi unii, şi-alţii de pripas, 

Şi nu le poţi mai da de nas, 


Unii purced de la Fanar, 

Şi alţii de la coada vacii, 

Dar întăriţi cu-acelaş har, 

Să sugă ţara şi săracii, 

Şi toţi de-o teapă şi un soi. 
` Şi unii, şi-alţii sînt ciocoi. 


550 


Dintre clănţăi şi-nvăţători 

Se pregăteşte-a treia treaptă, 

Omizi, gindaci şi lipitori,, 

Şiralt.supt,. mai: crîncen, va.să-nceapă, 
Căci corciturile dădură 

Pe cea de-a: treia. corcitură, 


Și. fiecare cird se cheamă. 
Cumva; cu numele bălţat, 
Și se prefac, ca-n panoramă 
Că se: înfruntă: şi se bat, 
Dar ca şi corbii, pe-un leșş, 
Sînt întrutotul înţeleşi, 


Cînd crede împlinit sorocul, 
Sutleurul face semn să vie 

Alţi măscărici să ţie locul: 

Şi țara luată cu chirie — 

Şi unii vin, şi alţii pleacă; 
Lăsind-o mai în jale, mai săracă. 


VACILE 


Un arendaş de ţară, dintr-o mie, 
A luat moşia Culmea cu chirie, 
Hapsînul stoarce. nouăzeci de vaci 
Măreţe şi bogate mulgătoare, 

Îţi dă la muls o vacă, Qacă-i placi, 
De două ori pe.zi cite-o căldare. 


-551 


Văcarul Stan le cîntă şi le spune, 
Si-n mina lui se lasă de plăcere, 
Şi, către seară, vine să adune 
Stăpinul, lapte, cincizeci de ciubere. 


Dar Stan e gol, pe cit îi plin jupinul. 
Mălai — doi saci pe an, copiii — cinci. 
Stăpînul crapă de belşug. Rumânul 


S-a tot sirijil şi n-are nici opinci, 


Tinjind doi ani, trei ani. să-şi cate 
Un rost mai bun şi mai cu spor, 
Nu s-a putut lipsi de vacile bâliate, 
De sufletul şi prietenia lor. 


Într-un zîniii, stăpinului i-a spus, 
Că-l aştepta la uşa de la scară: 

— «Rămii cu bine, eu m-am dus». 
Se răscoli boierul ca o fiară. 


Și boboşat. şi roşu de minie. 

Voi să dea cu palma, ca năuc. 

Dar Stan răspunse : — «Siintă boierie, 
N-o ridica mai sus, că ţi-o usuce». 


De-atunci. cucoanele. sumese, 
Se străduiesc să mulgă in zadar, 
Şi-nvierşunate că nici strop nu iese 
De lapte, au trimis după văcar. 

L] 
— «Îți dă ce vrei, cît vrei, şi başcă, 
Intoarce-te la vacile vădane. 
Că nu ne mai dau lapte nici-o ceaşcă, 
Şi se zăpresc şi ugerele, Stane.» 


552 * 


Se-ntoarse Stan, şi vacile iubite 
Au scos un mugei lung de bucurie, 
Săracule, biajinele de vite 

Se dăruiesc de-a-ntregul numai ţie. 
Că de la vaci pină la ţiţa oii, 
Urăsc adinc şi vitele ciocoii, 


ARENDA 


Boieru-şi dă moşia, în arendă, 

Cui dă mai muli, şi are, pe agendă. 
Tot soiul, seris, de muşterii, 

Şi gospodari, mai buni de pușcării, 


De unde are ei moşia nu se știe, 

Că toţi boierii au moșie, 

Din turnituri, comenzi şi misitie, 

Din orzul cailor de la armată, 

Advocatură, soldă sau camătă furată. 

Odată şi odată, şi-n zestre, la-nceput, 

Şi-n moșteniri, sămința-i un jaf necunoscut. 
Scriind de vitejie, istoricii, dibaci, 

N-au glas despre pămintul răpit de la săraci, 
Au grijă să cîştige, tăcînd, ce li se cade, 
Călătorii prin iume, înscăunări și grade, 


393 


Boierul dă pămîntul cu sate, cu' ţărani, 
Vînduţi iobagi și robi, pe bani. 

De pildă, două sute de săteni. 

Ca niște tîrnuri, hîrburi sau bușteni. 
Orbii, ologii, ciungii, muţii, şchiopii 
Stau la pomeni și la coliva popii, 
Cercind să dea o mină de-ajutor 

Cite un slut de ochi sau de picior. 
Într-un cătun mai zace, fost soldat, 
Un chip de om trei sferturi mai scurtat, 
Dintr-un război mai vechi cu turcii, 
Şi-i ciuguleşte ciocul curcii 

Medalia tirîtă pe subt pat, 

Cu care Vodă pieptul i-a scuipat, 


Îi trebuie boierului dichis 

La București, la Viana şi Paris, 
Lingăi, lichele, şieoalie, să petreacă. 
Se-ntoarce, ia bănet şi pleacă. 

Hoţit la dijmă, la-mprumut și muncă, 
Degeaba ochii robul și-i aruncă 

Ea la prefect, ba sus în cer. 

Urechile sînt surde, sînt de fier, 

Un arendaș e-aproape leziuit 

Să-și scoată o arendă înzerit. 


Vezi, dacă ceri tot mila tuturor ? 
Dumitre, pune mina pe topor! 


504 


CUCOANA-MARE 


Ce zaiafet ! Cucoana are 

Patru moşii, irei mori şi-o apă mare, 

O spală Suzi pe picioare, 

O piaptănă-n oglindă o madamă, 
O-ncalţă Treji, cum o cheamă, 

O-mbracă Jeny, Kety o dezbracă, 

Şi o mai giugiuleşte cite-oleacă. 

Un profesâr de dresuri și ventuze 

Îi pune roșul de carmin pe buze, 

Și părul i-l vopsește, ca să fie 

Cind oacheșă, și cînd portocalie, 

Şi, după fel de feluri de masaj, 

E zugrăvilă ca un peizaj. 

Chirurgu-i netezeşte pe la gură 

Şi pleoape, zilnic, cîte-o zbircitură. 

Cind faţa-nircagă s-a zbircit, 

Ca un ciorap mototolit, 

I-a tras-o, pielea,-n jos, în gușe, 

Zetindu-i un obraz ca de păpuşe, 

Întins ca sticla, neputînd să rîdă, 

Să nu pleznească luciul, să iasă mutra hîdă, 
Avea un aer țeapăn şi mirat, 

Ca un cadavru preparat 

Şi pus în geam, cam strimb de la șezut, 
Să poată fi la morgă cumva recunoscut, 
Ca să-şi ascundă gîlca de piei și vine trase, 
îşi încingea gillejul cu pànglici de mătase, 


555 


Avea cucoana şi-un copil, 

Vestit în valsuri şi cadril, 

De şaizeci şi vreo doi de ani, 

Frumos ca un păun între curcani, 

O barbă creaţă, de mitropolit, 

I se-nfoia pe gulerul scrobit 

Şi pe cravata lui, cca mai frumoasă, 
Cu o garoală-n piept sau chiparoasă. 
Se răsucea-n saloane ca pe fus, 

Cu nasul tot pe sus, 

Părîndu-i-se totul că miroase, 

Că, ratinată, nara i se inălţase. 

Boier de treflă şi birlic, 

Nu învățase altceva nimic, 

Ştiind tot ce se-nvaţă de proşti, din cărți şi școală, 
Prin ghicitoare şi prin bănuială, 

Avea dintru săminţă ştiințele-adunate 
În el prin har și strinse prieeperile toate. 
işi legăna piciorul cu pantof, 

Vorbind la club scîrbit şi filosof, 

Pe cind sorbea lichioruri şi cafele, 

Cu ochii tot pe unghii şi inele, 

Căci unghiile miinii dumisale 

Luceau în roz cu colțuri şi virf, ca de cristale. 
El știe multe, dar vorbește 

Pe jumătate numai franțuzeşte. 

A fost numit prefect și-adinc jignit. 
Ministru ar fi fost mai potrivit, 

Că el se simte-n stare, bunăoară, 

Să guverneze nu numai o ţară, 

Dar şi un continent, şi două, 

Cu-o personalitate, se-nţelege, nouă. 


556 


Dar toate astea fuseră odată, 

Cu barba-n scirlionţi şi partumată, 
Ci ifosul boierului domnese, 

Cu tonul ţuguiat și lranţuzesc. 
Cucoana s-a trezit tîrziu, 

Ca un copac uscat într-un pustiu, 
Moşii şi mori, castele și venit, 
Încet-încet s-au mistuit. 

Vlăstarul scump, cu barba pe cravată, 
leşea cu gheata scilciată, 

Şi jerpelit şi-aproape gol. 
Se-mprumuta la chelner de un pol, 
Să tacă înc-o dată jocul 

Și încercînd, la spartul lui, norocul. 


Cucoană-mare, sărut-mina. 

Te-au luat pe sus, cu anasina, 

Şi te-au mutat, bolnâvă,-ntr-un azil, 
Blajină mamă-a scumpului copil. 


Măreaţă de cucoană. 

Mincaşi e ciorbă lungă, de pomană, 
C-un strop sărac de undelema, 
Din strachină, cu lingura de lemn. 
Parcă te văd şi astăzi cum murişi, 
Cu ochii umezi, trişti, deschişi, 
Uimiţi, nepricepind ce s-a-ntimplat. 


La capul dumitale plingea un cocoşat, 


FUGARA 


De la conac, mătuşa aiurită 

Fugea-n papuci și despletită, 

Fără ciorapi, cum s-a sculat, 

Şi a sărit, trezită-n somn din pat, 
Se auzea un zgomot înfundat, 
Amestecat spre ziuă cu lătrat. 
Cioban, Vulpoi, cu Cioara şi Ursei 
Se-ngrămădeau la ușa ei 

Şi au simţit, în noaptea ceea rece, 
Un lucru nou, ciudat, că se petrece, 
Căci cîinii ştiu ce omul nu cunoaște 
Şi ce primejdie îl poate paşte, 

E frig, ca-n luna marte, 


Întricoşată ca de moarte, 

Mătuşa fuge numai în cămașe. 

Ea nu e arendaşe 

Şi, văduvă şi prietenă cu satul 

Încă de cînd îi mai trăia bărbatul, 
N-ar fi avut de ce să-i fie teamă. 
Plugarii ştiu să ție seamă 

De prietenii, vecinii lor, 

Care le stau frăţeşte-ntr-ajutor. 

Păcat că oamenii deplini 

Se mai găsesc atita de puţini. 

Dar se plătea în ţară, ajunsă la soroc, 
O veche datorie cu valuri mari de foc, 
În zări ardeau conace, magazii, 
Pătule, grajduri, primării, 

Că lumea brazdei s-a simţit datoare 


558 


Să intre-n joc cu facle, cu coase şi topoare, 
Să-ntindă-n lung pîrjolul, să doboare, 

Ca să-şi ajute fraţii, care-şi făceau dreptate 
în satele inveninate, 


Mătușa alerga către oraș, 
Ducînd în braţe un făraş, 
Stricat şi ruginit, 

Şi un crîmpei de mătură tocit. 


STANE, CĂPITANE 


E ţara răsculată. 

— «Unde vă duceţi, oameni buni, în ceată? 
Că nu e zi de tirg şi iarmaroc.” 

— <0 luăm şi noi, așa, într-un noroc... 
Că dacă încă n-am murit, 

Unchiaşule blagoslovit, 

Să zguduim, incai, niţel boierii 

La începutul primăverii.» 

— «V-aţi rinduit să ştiţi ce-i de făcut ? 
V-aţi socotit ?» 

— «Nu, nu ne-am priceput. 

Plezneşie fierea-n noi şi-atita tot. 

Şi mergem s-o vărsăm,» 

— «Socot 

Că treaba nu se face decit cu rinduială, 
O să aveţi, de singe, destulă cheltuială, 


559 


Umblaţi atitea poşti 

Ca nişte proşti ? 

Nu v-aţi ales şi voi un căpitan ?» 
— «Ba da, pe Stan.» 

— «Ascultă, Stane, căpitane, 
Ce-aţi chibzuit să faceți la Sirăoane, 
Că aţi plecat pe jos şi pe cărări, 
Numai cu umeri şi spinări, 

Și cite o ruptură de dăsagă. 
Ori e răscoală, ori e şagă. 

Şi dacă-i vorba. ce se-alege 
Cina aţi scuipat pe lege 

Și nu v-aţi chibzuit ?» 

— «Vezi, nici nu ne-am gindit.» 


Și oamenii s-au dus şi dus mereu, 
Cum zic, cu Dumnezeu, 

Întru tirziu, departe, se văzură, 
Arzind o zare, ca de zgură, 

Şi plopii-n cer, făclii. 

Erau prin zare herghelii, 

Cirezi, şi se-auzeau, din rug, 
Nechez de cai şi vitele că mug. 

Au spart piane lungi şi canapele 

Şi s-au spurcat în ele. 

Au doborit dulapuri şi-au pus foc 
În toate, aruncate launloc, 

Covoare, haine, rufe şi saltele, 
Foteluri și perdele, 

De-a zorul. 

'Tabiourile-au fost sparte cu piciorul, 
Cămările aprinse fură. 

Nici-un flămînd n-a luat o-mbucătură, 


560 - 


e N N RR 
7 
$ 


Şi-n ele erau multe merinde pentru gură 
Şi bune, şi tot soiul de scumpă băutură. 
Că toate bunătăţiie-adunate 

i Erau îngrămădite din sînge şi păcate, 


Amurg. Se-ntoarce-n sat o ceată, 
Unchiaşul iarăş se arată. 

Un om ţinea în mînă o vioară, 
Altul un ghem de sfoară, 

Şi altul, dintr-un scaun, spata, 
Unul o greblă ruptă şi lopata. 


— «Credeam c-aduceţi care încărcate, 

Vite. şi cai. şi piine, frate. 

Am ascultat cirezi şi turme, herghelii, 

Arzind de vii. 

O noapite-ntreagă au gemut, 

Atit v-aţi priceput ? 

După atita suferinţă şi zăbavă, 

Asta vă tuse marea-vă ispravă ? 

Atunci de ce aţi mai pornit 2?» 

— «Vezi, — zise Stan, — nu ne-am gindit.» 


561 


E 


PATRU AL CATRINCII 


— «Aprod ! Să intre Pătru al Catrinii !» 
Veniseră streinii 

Să-l vadă pe tilhar, şi să-l audă, 

Cite un fin, cumătru, nepot sau altă rudă. 
Gătit cu giuvaere, brățări de lanţuri grele, 

Îi dase stăpînirea, la glezne, şi ghiulele, 

Și strălucea în fiare, ca un mitropolit, 

Ros în călcii de scoabe cu nituri şi strivit. 

Cînd se mişca din lanţuri şi se-ndrepia să vază, 
O sută de cădelniţi păreau că tămiiază. 

Patru diaconi falnici, înalţi şi laţi în spete, 
Drept sfeșnice de mină, cu puşti şi baionete, 
Păzeau arhiereul de temniță, de-aproape. 

Să nu cumva să zboare şi să scape. 

Era, cum zic, un munte de om, și-nire vecini, 
Ca un vultur de piscuri, tîrit printre găini. 
Intrînd judecătorii, cu cel chemat în faţă, 

Se stinghereau să-i rabâc privirile de gheaţă, 
Si se făcuse-n sală 

Tăcere şi de suflet, ca-ntr-o clădire goală. 
Cina glasul lui răspunse-ngînind cuvintul «jur !» 
Un frig şi-o-ntiorare se-ntinseră-mprejur, 

Că vorba lui și vocea loveau ca un cuţit. 


De care lucru-anume cra-nvinovăţit ? 
Grefierul da citire isprăvii, cum a fost, 

Era la han cu lume, era și zi de post, 

Și fuse scos pe moarte, de subt genunchii lui, 
Ciocoiul Nastasachi, moșier din Covurlui, 

Care bătea plugari cu furca şi lopata. 

Tilharul i-o zdrobise, spărgindu-i beregata, 


562 


Trintindu-l, tăvălindu-l, i-a prins-o-n două dește, 
Ca-n gura unui clește, 

Şi-a strîns. Înghiţitoarea i-a troznit, 

= “Te-aștept de ani de zile, i-a spus. Bine-ai venit. 
Avem o răfuială împreună.» 

Sătenii, de pe lăviţi, se scoală şi s-adună, 

Îl dă de-a rostogolul. 

Voinic şi el, ciocoiul îşi căuta pistolul. 

De-ar fi simţit că satul se stringe pentru cl, 

Să isprăvească Pătru cu dinsul într-un fel, 

N-ar fi venit hangiul să-i dea o datorie, 

Trei cîștiuri de chirie, 

Şi nu-şi mînjea carita, 

Pe ploaie, pentru-atita, 

Doar avusese semne, ÎI cam miîncase nasul. 

Eşti frămîntat, se pare, cînd e să-ţi vie ceasul, 
Te-mpinge Necuratul să-ţi ieşi din bobi şi fire; 
Te duci şi pe furtună cu moartea la-ntilnire, 
= “Mărturiseşti ?» întreabă procurorul. 

— “Nici nu încape vorbă, mărturisesc omorul.» 
îl ştie tot poporul, 


— «Puseseși gînd să-l jefui...» — «Ferească Dumnezeu !» 
Dreptatea nu-i hoţie. Nu spure numele meu.» 

— “Atunci ?» — «Eu fac dreptate cinstită, pe tăcute, 
Staţi să vă spui și alte dreptăţi, de noi făcute, 

Le știți şi dumneavoastră, dar n-aţi aflat făptaşul, 
De pildă, incepuse să are arendașul 

Izlazul pentru vite, din Lungeni. 

Unde să pască oaia și vaca la săteni ? 

Nu aţi găsit atuncea ciocoiul spinzurat ? 

Se legăna-n frînghie, la marginea de sat. 

Îl spinzurase Pătru al Catrincti, 

Întii, îl amorțisem cu tălpile opincii, 


563 


CD 


Şi-l agăţai, pe urmă, de cumpăna fintinii, 

Să-l vadă şi cireada flămindă şi bătrinii. 

O allă treabă bună a fost cînd, la arat, 

Am isprăvit ciocoiul din Ulmi şi ingropat. 

Aţi dat de cl cu plugul... Dar Fane Găetan ? 

A necinstit opt fete curate, într-un an. 

Şi-au luat şi cl răsplata şi cin" l-a ajutat. 

O ti. la dumneavoastră, şi ăsta un păcat ? 
Ciocoiul, strimb din şale, era şi cocoşat. 

Trei platnici, va să zică. Pe-al patrulea, legat 
Cu-o roată de picioare, l-am dus şi inecat. 
Mămiîncă și-astăzi crapii din el, pe fund, in iaz, 
Şi crapii îi mănîncă boierii : nu-i necaz. 
Adăogaţi pieriţii din citeva judeţe, 

Că n-au știut de bită și bici să se dezveţe. 

S-au întilnit cu mine 

Şi nu le-a fost a bine.» 

— «De ce acestea toate, dacă n-ai vrut să furi ? 
Ai stat ascuns de oameni, prin ripi şi prin păduri, 
Eşti urmărit de pòteri de patru ani întregi 

Şi-ai izbutit cu una să şi te înţelegi, 

Şi te-au urmat soldaţii și-ai întocmit o bandă. 
E-adevărat, ori nu e ?» — «Răspunde iu, Smarandă, 
Smaranda mi-e nevastă şi cea mai bine ştie.» 
— «E-adevărat, au luat-o cu toții-n haiducie. 
Se împlinește anul. 

Bărbatu-meu le fuse căpitanul. 

Băieţii, împreună, 

Făcură treabă bună 

Şi nu ne-au dat o dată de minciună.» 

— «Vezi, asta se numeşte pe nume tilhărie.» 

— “Să mă iertaţi, cucoane, se poate, pe hirtie.» 
— “Tot nu-nţelege Curtea, şi cine nu v-ar plinge 


„` p 


564 


Că v-aţi ales din drumuri pe cel pătat cu singe? 
Te lcpezi că e jaful la mijloc. De nu-i, ce-i? 


Degeaba nu-ţi pui pielea in joc, Tu furi să bei! 
Nu-ţi mai găseai, ca lumea cuminte,-alt soi de rost ? 
Bag seama din răspunsuri că n-ai ti om prea prost...» 
— «Ați isprăvit mustrarea. boierilor ? că vreau, 


Cind oploşiţi dezmăţțul, să vă vorbesc pe şleau, 
Ferindu-vă de dreptul s-aveţi întiictate, 

Vi-l iau din miini ţăranii, să facă ei dreptate, 
Aţi ocrotit toți viermii-ncuibaţi in rădăcină, 
Dînd vina pe tulpină. 

De-i spicul cu mălură şi-s golurile dese, 

Din putregai şi boală, ce pui aceca iese, 
'Tăran îs, din țărină, şi țara c-n lingoare 

Şi văd că-ntra-altă parte decit boliţi vă doare. 
În cap e nebunia, ce-o cauţi la picioare ? 

Am adunat trudiţii pămintului. Le-am spus 
Să-şi dezlipească ochii şi să se uite-n sus. 
Că viermii, mărunţeii, rod în adinc, c-aşa, 

Dar siugăresc la viermii mai mari, Măria-Ta, 
Ei, oamenii, de frică 

Să-şi lepede năravul de slugi... să nu sc zică... 
Să nu se bănuiască... molii, să nu răspundă... 
Din ce in ce-n mocirlă se afundă. 

Sint Pâtru al Catrinii, va să zică, 

Şi nu sînt nici siugarnic și nu mi-e nici-o frică, 
Noi singuri, cu nevasta, 

Ne-am învoit să punem sfîrșit la treaba asta, 
Nevasta mi-e frumoasă, putea să mă gonească, 
Da-i place inimoasei dreptatea haiducească, 


565 


Așa e, măi femeie ? Ia spune la boieri 

Cite dreptăţi făcurăm azi, ieri, alaltăieri, 

Anul de azi, anul trecut și-n ceilalţi ani. 

Ce-am căutat, nevastă, dreptate noi, sau bani ?» 

— “Îmi prea îubese bărbatul, dar dacă l-am iubit 
Nu-i numai că e chipeş, dar că-i bărbat cinstit. 

Eu spui numai atita (vedeţi-l numai cîtu-i |): 

EI ia ciocoiu-n braţe, eu îl ajut şi-l gitui,» 


SATUL EI? 


Băbuţa-șşi cată la răspintii satul, 

Băieţii, casa, fetele, bărbatul. 

Movila asta mare să fie satul ei, 

Grămezi de birne arse şi de pămînt, sau ce-i ? 


De la biserică la școală 

E numai cimp de ţară goală, 
Cenușe, scrum și zgură, 

Şi cîte-o urmă, ca de bătătură 


Mai scoate cîte-o rămăşiţă, 

Fum prăbuşit de stuh și șiță. 
Pribeagul suflet şchioapătă-n femeie 
Ca-n candelă, pe stinse, o scinteie, 
Şi cumpăna, la puţul lui Zamfir, 
Se-nalţă ca-ntr-un cimitir. 


566 


Cite o grindă, prinsă-n căprior, 
Se-ncrucişcază neagră, dintr-un fost pridvor. 
S-a îngrijit, în post, ocîrmuirea 
Să semuic, de Paşte, răstignirea. 


O RĂZBUNARE 


Nu era încă nouă sute şapie, 

Dar nu curgeau miere şi lapte 

Pe Argeş, Olt și Vedea. 

Nu erau ale tale nici livedea, 

Podgoria, prisaca, 

Nici ţara ia, săraca. 

Zisei a ta c-aşa vorbirea vine, 

Şi o zisei cam de ruşine, 

Toate erau, din vămi în vămi, 

Închise ca în chingi de catarămi, 

Cu lacăte şi cu țiţine; 

Ca să pricepi că ţie nici praful nu-ţi rămîne, 
Că toate sînt de tine, 

De mina și de gura ta streine, 

Uscindu-te de sînge și destrămindu-ți viața, 
Îți lasă din mălaiul cernut prin ciur, mătreața. 
În ţara mare vei putea s-arăţi 

Că-nchise ca-n cetăţi, 

Stau strinse și-ncuiate 

Belşugurile toate, 

Şi cheile-s la ei, 

O mie de stăpîni cu chei, 

Care descuie ţara şi-o încuie, 


567 


D 


Ca un coşciug bătut în cuie. 

Noi ne rotim ca şoarecii-mprejur, 

Ca să apuc un sac de griu, îl fur, 

Şi toţi trăind din păcăleală, 

Tot omul e-nşelat şi-nşeală. 

Ne minte stăpînirea şi o mintim şi noi. 
Ciocoiul fură lumea, şi lumea pe ciocoi, 

Dar pe cind noi ascundem de el un snop de soare, 
El suge vlagă, singe şi sudoare. 


Cit ţine anul, toamna, iarna, vara. 
Sporeau durerea şi povara 

Şi se-adincea o graniţă mercu 

În sînul ţării și-n poporul meu ; 

Aşa că-n vremea ei de ridicare, 

Trăiau în țară două, alăturcea, popoare. 

Ca două ape blestemate, 

Să zacă-n două mâătei apropiate, 

Să nu se întilnească nicidecum, 

Una să scce-n drum, 

Sorbită de pustie, 

Şi alta, subţiată, s-ajungă-n marea vie. 
Fruntaria fusese şi-a singelui, mai des, 

În sufletele sterpe de-nţeles ; 

Poporul de o parte, și dincolo o ceată 

De domni serobiţi, cu nazuri, şi pielița păstrată, 
Poporul şi stăpinii ; 

Stăpîni și ai cenușii din vatră şi-ai (ăriînii. 
înscăunaţi prin vremuri, ani sute şi mai bine, 
Din voia şi-nvoialu poruncilor străine. 
Gingania de-afară 

Se încuscrea cu vechea gînganie din țară, 
Si strinse, încleştale, pe-o zestre amindouă, 
Corceau pe o a treia ginganie, mai nouă. 


568 


Ciocoiul, cioclovina, 

A stingherit în muguri de-a şi-ncolţi lumina 
Și s-a urcat in cîrcă pe cei mulţi, 

Flămînzi, ca boii-n juguri și desculți. 
Povestea mai devale 

Nu-i şir de vorbe goale, 

E faptă petrecută şi trăită 

Pe-o vale dintre sălcii şi răchită. 


Trăise cioclul nouăzeci de ani, 

Un veac de jupuială de piei, de pe ţărani, 
Nu mai voia să moară, 

Zgircit la magazie și la moară... 

Cînd se borşeau merindele-n cămară, 
Chema la curte pe argaţi, 

Pentru pomeni Și pentru răposaţi. 

Mă-sa şi tat'su, din pămint, 

Se-nghesuiau într-un mormint, 

Cu patru rinduri de părinţi, 

Neamuri, spuseseră, de prinți, 

Vestiţi prin circotă şi calicie 

Şi toţi de-o apă şi de-o alilie. 

Le luaseră ţăranilor iobugi 

Şi nasturii, şi cracii de nădragi. 

Pomana : putregaiul de brinză şi de peşte. 
Un mort ori un rumân se mulțumește 

Cu ce arunci şi pute, 

Dintr-un hirdău şi-o bute, 

Cu mizga şi cu vărsătura. 

Ciocoiu-i pravoslavnic şi a-nvăţat Scriptura, 
Şiiind că nici-o jertfă nu se pierde, 

Fie că brînza-i neagră, fie că-i carnea verde, 
Că sufletul îți intră-n rai, 


569 


Împărtăşit cu mușşiţă și mucegai. 

Pină Ja ceruri, lucrul puturos 

Ajunge duh şi fum cu bun miros. 

Dar bunătăţile boierului, de dar, 

Erau zvirlite-n bălegar, 

Nici ciinii, învăţaţi cu gusturi rele, 
Neatingeîndu-și nările e ele. 

De hrana lor, a ciinilor, ce vorbă! 

Să-i mai îndopi cu mămiăligi şi ciorbă ? 
Aslea-s făcute pentru porci, că-ncai 

Nu-i de prisos risipa de mălai. 

Ciinii mănîncă ce boierul știe, 

Căciulile cu moț, de murdărie, 

Şi ce păcat 

Că omul să măniînce ca ei nu s-a-nvăţat. 
L-ai ține toată viaţa şi fără cheltuială. 
Apoi, să ştii că burta goală, 

Silit înfometată, lingind din ce se-aruncă, 
Ascultă mai supusă de bici şi de poruncă, 
Şi istovită vlaga de munci şi de corvezi, 
Nu te mai fură gindul, adormi și nu mai vezi. 


Se nccăjea că nu pusese bir 

Pe crucile din cimitir, 

Pe nas, pe ochi, şi gura 

Să cumpere şi apa la toată-nzhiţitura. 

E drept ca necioplitul s-asculte pe degeaba, 

Ori să-i grăiască pliscul, cînd nu-l priveşte treaba ? 
Cu dopuri în ureche şi-n limbă cu căluşul 

Poţi măsura năravul cu dramui și căușul. 

Îmi place că-n podgorii, luerînă cu două miini, 
Muncesc culegătorii cu botniţe de ciini. 


570 


Îţi cade umbra lungă pe răzoare, 

De ce treci pe moşia lui, la soare? 
Cocoşii noștri cîntă mult prea tare, 
Tocmai cînd face el numărătoare, 

Plecat între bomboane și clondire, 

Îl fericeşte tabla de-nmulţire. 

Măcar o socoteală de-a surda, cu plaivazul, 
L-a bucurat în suflet, i-a Iluminat obrazul. 
Să vezi cum pe hirtie 

Se face zece — o sută şi o mie, 

Îl ia cu o sfirșeală şi oitează, 

De pildă dacă trebuie să sează, 

Și nu-şi mai vine-n fire 

Cînd face-o împărțire. 

În schimb, e-n toane bune 

Creionul cînd se joacă să adune, 

Ce rost mai are viața, să dai în loc să iei 
Un ban, doi bani, un leu, doi lei ? 


Ele are două băniţi. La bună cercetare, 

O baniţă-i mai mică şi-o baniţă-i mai mare, 
Şi cumpără cu una, şi cu cealaltă vinde, 

Nu se scurtează una, nici alia nu se-ntinde. 
Sint gemene-amindouă, rotundul e rotund, 
Și doagele-s aceleaşi din gură pină-n fund. 
N-ar fi nimic de spus, 

De nu ar avea fundul bătut ceva mai sus. 
Ia ouăle, trecute prin inel, 

Şi dacă trec e vai de el, 

De Stan, Ion, Manole şi-orişicare, 

Face de ouă însemnare, 

Că dacă vin de împrumută 

Porumb, ia muncă mie-n sută. 


571 


aa 


Pe sacul de făină pentru iarnă, 

Plătești un an de zile, la povarnă, 

La plug, la seceră, la sapă. 

Se face veacul de cind tot îngroapă 
: Bărbaţi, neveste, văduve, copii, 

Ca în pămînt, în munci și datorii. 


— «Ăsta trăieşte cît butucul roții. 

O să ne-ngropi şi strănepoții, 

Parşivă spiță de boier, 

Şi ne jupoi, rugiîndu-te la cer, — 
Scrişneau din dinţi şi din măsele 

Ţăranii goi, cu ce-au rămas din piele. — 
Te săturăm noi de bănet !» 

Minia le crescuse-ncet, încet, 


Ia, că-ntr-o zi de vară, 

Venea boierul de la gară, 

Culcat alene în trăsură. 

Arşiţă tare; flacări, nu căldură. 
Ia, şi ţăranii se-arătară 

Din popușoi și din săcară, 
Ciocoiul nu se aștepta. 

Zece opriră caii pe șosea, 

Din zece s-au făcut, pe nevăzute, 
Oamenii, sute. 

— «Dă-te, boierule, — zic, — jos, 
Și nu ţipa, că-i de prisos. 
Avem cu dumneata o socoteală 
(Boierul mai sugea o portocală) 
Şi facem socoteala plugărește, 
Mai linge-te pe dește, 

Să nu pierzi nici-un strop. 

Şi haida, hopa ! hop !» 


„O 


Intîi, i-a ocărit, 

Își dete insă seama că ceasu-i hotărit. 
Pină în zare, ţara tăcea ca o pustie. 

Ce n-ar fi dat să scape ! Şi-o moşie... 

Se auzeau doar greierii ţărinii. 

Îi gifiiau plăminii. 

Un greiere-i sări-n trăsură, 

Semn râu, pe la barbete, pe la gură. 

«E cioclul meu, aşa-mbrăcat 

În negru».-şi zise. poate, boierul speriat. 
Era cam pe la toacă. 

Un clopot de biserică săracă 

Se auzeau dogit din depărtare. 

— «Vezi cîtă grijă are 

Si popa de sorocul dumitale ?» 

Voia să se inchine, dar mina-i era moale. 
— «ilai. dă-te jos odală !» 

Îi tremura o talcă scilciată. 


Ce s-a-ntimplat atuncea nici nu s-a pomenit. 
Tirit, lungit. trintit, 

Sătenii îl călcară în picioare, 

Deseulţi cu toții. rece fiecare. 

Era și nu era o răzbunare, 

Era mai mult și nu-i găsești cuvintul, 

Era parcă dreptatea ce-o face chiar pămîntul, 
Şi toate cele ale, 

Mociric, singe, bale, 

Le inghiţea cu linişte tärina, 

A toate, peste oameni, și legi, şi timp, stăpina, 
Ca stropul de cerneală hirlia sugătoare, 

N-a mai rămas nimic din mădulare, 

L-au ciocănit călciiele ca-n piuă, 

O noupte-ntreasă pin’ la ziuă, 


973 


Şi oasele, şi ele au pierit. 

Intirase-ntreg ciocoiul pedepsit, 

Fărimă cu fărimă, frămintată, 

Şi se-ntindea-n pietriș, mereu, o pată. 

Fireşte, ciocoimea-ntricoşată 

Dădu porunci și, cot la cot legată, 

Comuna fu adusă-ntre puşti la judecată. 

Trei sute de săteni, în cap trei sute, 

Cu piepturile desfăcute, 

Răspunscră la întrebare 

În parte fiecare ; 

— “Aşa i-a fost lui scris, 

Eu singur l-am ucis.» 

Și fiecare a jurat 

Că nimeni nu l-a ajutat. 

— «Cum l-ai ucis ?» — «Călcindu-l în câlciie.» 
— «Păi, omul, ce ? se stoarce şi-i crud ca o lămiie ? 
Un om e irup şi os.» 

— «Călciiele strivindu-l, şi osul i l-au ros.» 

— «De-al fi avut călciie de tease și de postavă, 
Tot nu puteai la capăt să duci așa ispravă, 
S-a căutat cu sapa o zi, nămiaza mare. 

Nu s-au găsit nici oase, nici cap, nici mătulare. 
Ce aţi făcut cu ele? Lce-aţi luat cu voi, sc spune.” 
— «Nici cîinii n-au nevoie de-asemeni spurcăciune. 
L-am prefăcut cu talpa în munci și în scuipat. 
Nisipul de la sine l-a supt şi dumicat, 

Şi fluiere și coaste s-au măcinat, topite, 

Ca de potcoave grele şi copite. 

Ciocoiul se făcuse o cocă şi-o piftic, 

Şi am muncit o noapte şi-o zi, precum se ştie, 
Că şi ciocoiul nostru a fost un soi de spumă, 

De zgîrciuri îneleite, cu oase ca de gumă. 


574 


Cum dam să-l mai apuc, 

El se făcea clăbuc, 

N-a fost nici om ca lumea, n-a fost măcar bărbat, 
Că sta mai mult în perini și da porunci culcat, 

li putrezise carnea pe oase, din strămoşi, 

Ca tuturor acestor bitongi de domni frumoşi, 
Fătaţi de morții puhavi, de-aci citeva veacuri, 
Ei se tirăsc prin viaţă cirpiţi și dreşi cu leacuri, 
De-i sufli, ca văpaia chibritului și zboară, 

Statii de morţi, călăii rămași de-odinioară. 
Mărturisesc că ura mi-e încă-nvierşunată 

Şi-aş mai începe-o dată.» 

— «Să fi ucis tu singur, vezi, asta nu se poate, 

De ne-ai aduce-n față dovezile, pe toate ; 

Cum poți avea răbdarea omorul să dureze 

O noapte și ajunul întregei după-amieze ? 

Ucizi în drum, laşi leşul şi pleci : te-ai săturat.» 
— «La dumneavoastră-i altei decit la noi în sat. 
Nici ura nu vi-i ură, nici dragostea întrează, 

Şi mintea dumneavoastră nu ştie să-nţeleagă. 
Amestecai necazul cu frica de-nchisoare, 

Nu ştiţi ce e răbdare, chin lung şi răzbunare. 
Înţelepciunea asta vă-nmoaie şi vă uscă 

Şi-aţi învățat să ziceţi: nu pol ucide-o muscă. 
Necazul nu vă este necaz adevărat. 

Aţi dat în vînt cu pumnul şi-apoi afi pregetat. 

Eu, ochi in ochi lot timpul cu moartea și călăul. 
Nu uit cum lrece-n glumă de-o clipă, două, răul. 
Aduni încet otrava, pină se umple oala, 
Şi-atunci încep în tine zvicnirea şi răscoala 

Şi dai şi rupi și sfărămi orbeşte,-apuci şi muşti, 
Nu te mai temi de oameni, de temniță şi puşti, 


Ca să vă fac dovada că pot să fac ce voi, 
Aduceţi-mi încoace un ciocoi, 

Şi-n fața dumneavoastră, cuprinși de două gînduri, 
Eu singur, cu călciiul meu, il îngrop în scinduri,.» 


Puteau juraţii Curţii, pe vrute sau nevrute, 
Să osîndească pentru un ins citeva sute? 


Şoseaua-i încă neagră-n locul gol 

Și sforăie şi caii trecînd şi-i dau ocol, 

Că sint și astăzi urme de moaşte ciocoiești 
Pe drumul care duce din Slatina-n Piteşti. 


ULTIMUL ORDIN DE LA INTERNE 


Asupra circulării secrete, în sfîrșit 
Consiliul de Miniştri, de ieri, a revenit. 
De-aci-ncold, Prefecţii și trupele viteze 
Şi poliţiştii noştri să nu mai aresteze. 
"Se pierde vremea celor ce prind tilharii-n sate 
Şi-i duc la judecată vii şi legaţi de coate, 
Jandarmii, gardienii și Domnii magistrați. 

Nu se mai fac procese, deci nu mai arestaţi. 


Rapoartele primite la Centru, pînă ieri, 

Dau arestări și cifre prea mari de prizonieri. 
Consiliul de Miniştri, ținut după-amiază, 

A hotărît aceștia că nu interesează, 


576 


poeu 


Nu va scăpa cu viață de-aci-nainte unui, 
Cît vom sluji pe Vodă cu pusca și cu tunul, 
Vă rog să luaţi aminte din scurt, și raporiaţi 
Atit : pe zi ce număr aveţi de impuscati 


ÎN DEŞERT 


La ce folos că-mi strălucești, tu, soare, 
C-ai pus grădina noastră-n sărbătoare, 
Că pardosești pămintul cu covoare, 
Ştergare şi peșchire şi plocate, 
Şi-aşterni cărările nemaiumblate, 

Că umpli casa de lumină albă, 

Că ne atîrni de ramuri salbă după salbă, 
Un cîrlionţ de aur, un circel, 

Cind o beteală, un inel ori un cercel 
Pe pomii unși în virturi name, 

Cu miruri şi ulei de diamante, 


Nu ai lăsat nici din scaieţi nici-unul 

A nu-aminti-n odăjăii de rouă şi Crăciunul, 
Mărgelelor din ghimpi și spini nu preget 
Să le adaog o mărgea din deget. 


Că faci altare şi aprinzi miresme, 
Că-nalţi biserici şi catapetesme 


577 


în plopii met, îți mulţumesc frumos;. 
Märia-Ta de sus, dar ce folos! 


Ni-i vătămată inima de viaţă, 
Ea cere noapte, negură şi ceată. 


EPILOG 


Au cîștigat ciocoii războiul ler cu ţara 

Şi s-au ales plugazii cu morții și ocara. 

Sus inimile sterpe! Trăiască putregaiul ! 
Sărbătoresc se-ntinde în Bucureşti alaiul, 

Şi nengrovaţi, pe drumuri, ucişii zac dovadă 
Că cine mai cirieşte, ca şi ei va să cadă. 
Trăiască şi guvernul gi brava lui armată, 
Că-mpușcă la comandă pe mamă şi pe tată. 
Între flăcăii noştri şi noi, acei cu. vina, 
Gindeşte, hotărăşte şi-nvinge disciplina. 
Trăiască Suveranul şi mai cu seamă el, 

Că ne-a tăcut oştire și ofițeri model, 

Să apere bănetul şi seica de la fire 

De-a-l inmulţi nainte prin jaf şi gituire, 
Izbinda-i totuş tristă, deși e cîştigată, 
Boierii cad pe gînduri, la masă, dintrodată, 

Le scapă furculița din mină, şi-ntr-o doară 
Privirea cată soală-n ninsoarea de afară: 


578 


Ku-i chiar o bucurie și-atita de usor 

Să vezi că-ţi vine moartea, de drept, într-alutor, 
De-acă schimbat e totul. În curţi şi-n pragul porţii, 
Printre viței şi-n grajduri, te întilnești cu morții, 

Cu umbra lor de singe. Se uită, stă şi piere, 

Parcă-i în cîrji bătrinul Stoian şi parcă cere, 
Nici-unul nu mai are nici brațe, nici putere. 

=- +“Mi-aduc aminte, seara, din frunză cum cinta. 
Era deştept, Dumitru...» — «E-ntins în şanţ, papă, 


E o tăcere moartă, care-a-ngheţat şi zace 

Pe sate, pe cătune, pe oameni, pe conace. 

E frig în suflet. Gîndul se întiripă-alene 

Gi şchioapătă ca şgoimul gol, dezbrăcat de pene, 
Cu ăripa de piele, prin glod, ca o găină. 

S-a mohorit a noapte şi ziua, pe lumină. 

Un lucru umblă, negru şi nou, din casă-n casă. 
Din negurile astea tot moaric-o să mai lasă. 
Morţii-au tăcut în sate, dar tot le-a mai rămas 
Din ochi o pilpiire şi-o şoantă, ca un glas, 


Băteți din palme-n teatre și-n săli de adunare 
Că vă aduce-oșiirea o nouă ușurare, 

Aţi cucerit-o ţara, după amar şi chin, 

Cu sabia şi tunul, ca un pămînt strein, 

Că de streină ţara, deşi vi-i gura plină 

De ea, n-aveţi ce zice, v-a fost şi vi-i streină, 
Ea mai fusese-a voastră cu tot ce-a dat belşug, 
Prin fraudă plezişe, tertip şi meșteșug, 

Acum se face-a voastră dăetot, prin foc şi pară. 
Poporul fără pîine mai e şi fără fară, 

Cu slove de trei şchioape, pe firme, cu vopsea, 
Citești şi mulţumeşte a cul e țara ta. 


373 


De vrei, din temelie, să ştii ce haimanale 

Te stăpinesc pe line și rodul țării tale, 

Hei condicile-nchise, subt chei, la tribunale.. 
Și n-ai aflat nimica, ai dat de o mulţime 
De societăţi pitite, numite «anonime», 


Nu că lagădui munca făculă, nici atunci 

Când una grămădește prea mult, din două munci, 
Dar cine pune trudă mai grea, plugarui, care 
Stii-nnenunchia! să vadă sămînța de răsare, 

Ori domnul cel cu geamul rolunăd, de lingă nas, 
Nervos că iscălește la şase luni un ceas? 
Dreptatea, deocamdată infrintă, tot mai cere 
Riisplata măsurată pe muncă şi durere, 

Dar subt cuvînt că unui are un simț şi-o mime, 
Şi altul braţe grele, vorbirea asta minte, 

Cînd spune că slăpiaul, mai mare, se cuvine 

Să ia tot rodul zilei, sleindu-te pe tine. 

Nu vreţi, mici astă dată nu vreți? Atunci se schimbă 
S-a isprăvit tocmeala. Vorbim o altă limbă, 
Aşa, pe neştiute, pe la un miez de noapte, 
Răspunde din bordeie alt nouă sute șapte, 

Mail chibzuit, mai ctincen, nu Hnced ca o turmă, 
Să mu cumva să fie, vedeţi, și cel din urmă. 


Că poale și armata în slujbă la ciocoi, 
Treziiä la dreptate să fie-atunci cu noi, 


o 


addenda 


DESTINE 


Nu ştiu cum sc-mpreună stihiile cu sertti, 

Că blestemul dreptății are puterea: morţii. 

De nu te ocroteste norocul în delir. 

Nu scapi să te ajungă nici mort în cimitir. 

Oriunde te-ai ascunde, te caută cuvintul 

De jale tertelită, şi-l duce-n lume vintul. 

Că ai trăit din moarte, din ură și minciună 

Nu te cruci că ura se-ncinge şi răzbună, % 

Ai alungat săracul venit flămind la ușe i 
Să-ţi ceară o lipie tirită prin cenuşe. 

Stă-ţi sufletul pe-o cracă deasupra gropii tale 

Şi eroncăne-n pustiul suişurilor goale. 

i-au pus la cap o cruce gătită cu-o cunună 

De ghimpi uscați şi putrezi şi-un snop de mătrăgună, 
Şi-n creştetu-i o zăreanţă şi-un ciob de oală spartă, 
Nlurdara pomenire nu uită nici nu iartă, 
Păzeşte-te de rele, că-ntr-un bordei din zare 

O văduvă blestemă, șoptind la lumînare. 

Ea știe şi să lege în veac și să deslege, 

Fără să ţie seama de pravilă și lege. 

Molitvele citite de preoţi la morminte 

Nici slova pe hirtie nu le mai ţine minte. 

Se duc cu tine-odată cînd te-au lăsat puterile 

Şi neamurile strimbe cu hoţii şi mwierile, 


591 


E RE E RR E N N E A 


- STIHURI NOI 
1946—1955 


[1956]: 


PARADA. 


Cînd incerc, pe. dibuite,. 

Stihuri nemeşteşugite, 

Vin la geamul-meu închis, - 

Ca din basme şi din vis, 

Toată noaptea, cit. veghez,- 
Pînă-n miez şi după miez, . 
Valuri, ploi, ninsori :de fluturi, . 
Purtînd chivăre și scuturi, _ 
Sumedenii de gingănii — 

Şi-n genunchi îmi fac. mătănii, . 
Mă-cunose şi.mi'se-nchină:; ` 
Că le: dau din: geam lumină. 


ia i 
În izbelişte. şi hulă,. 
Miogtiere-mi-e: destulă,. t 
Şi mă simt în lumea.lor. 

Bol, în 'loc-de. cerşetor... 

Între treptele „de .sus,, 

Pot. să.nu fiu, cum .nici- nu-s.. 
Din împărăţia mea, . 

începută din perdea, 
Fluturimea mă plăteşte 

Doe dureri, împărăteşte. 


588 


Cine poate să-mi dărime 
Slava de peste fărîme ? 
Una,-n văluri de mireasă, 
Are pasul de crăiasă, 

E albastră şi frumoasă, 
Scrum-de umbră somnoroasă, 
Şi-i subțire, din tipare, 
Ca un fum şi ca o boare. 
Birăveziu-i borangic 

B-a urzit în Carul Mic, 
Şi-i gingâăşă şi suavă 

Ca Ofelia bolnăvă, 


Nişte pui de porumbiei, 
De argint şi de polei, 
Vin în stoluri, ca o ceață, 
Be opresc, se string şi-ngheaţă, 
În odăjdii de atlaz 

Vin lăstunii mici la iaz, 
Să se bucure şi scalde 

În viltoarea de smaralde 
O șopirlă vrea să fie 

Cit un ac cu gămălie. 

În imperiul meu pătrat, 
B-au mutat pi așezat 
Ciute, cerbi şi căprioare 
Pretăcute-n mărțișoare. 
Toate cele mari şi vii 
Sînt făcute jucării 

Şi-au trecut. prin tăcătură 
Nouă, în miniatură, 
Între bumbi şi cuişoare, ` 
Fermecate să şi zboare ; 


589 


Vite mari, cu coarne grele, 
Deochiate, în mărgele, 
Viespii, muşte şi lăcuste 
Cu aripile inguste ; 
Fiarzie-au ajuns stiioase 
Şi-5 cusute cu mătase, 

Un ţințar cu picioroange 
Sure-n arcuri peste goange. 
Al lungan şi-un uliu bere 
Tremură-u zigzag şi-n cerc. 
O chirilică răsare 

Pe un punci de întrebare. 
Droaiele de alfabete 

Şi de liivre schelete 

Se tirăsc pe geam alene, 
Printre siove egiptene, 
Yresărite de un bar 

De mai nou abecedar, 

ŞI jivină cu jivină 

Sug bezmetica lumină. 


De fereastră s-a izbit, 

Gros cit un mitropolit, 
Cărăbuşui, un gîndac 

În manta cu comanac, 

E greoi şi cam atîrnă 

Cu un corn în fruntea cîrnă 
În duiamă şi giubele 
Lustruite, ca de piele, 


Ca o pajură de foc, 
Flutureie din mijlòo 


384 


E-o păreche de paftale, 
Aninată-n balamale 


De cristal, o cataramă 
Pentru plete și năframă. 
E băiţat din catitele, 
Zugrăvite cu inele, 
Tighelite cu chenare 
Albe, de mărgăritare, 


Cîţi mare cheltuială 

De zmalţ, lac şi poleială ! 
Ce belşug şi ce risipă 

De comori într-o aripă ! 
Ce-avuţii într-o paiaţă 
Şi-ntr-o scamă de mustață tł 
Nu s-a calicit măcar 
Nici-un strop de chihlimbar 
Sau cerneală de clestar, 


Că stihliie, grămadă, 

An luat parte la paradă, 
Pana mea, să nu te sperii 
Că vin gloale și puzderii, 
De scîntei, verigi şi zale, 
În virtej, în rotogoale, 
Cu strigoii fără nume, 
Bioluri, adunaţi dia luma 


Au mers horele și-au stat, 
Nici-un gias n-a suspinat, 
În tăcerea dimprejur 

Na s-aude un murmur, 
Mii de mii şi mii de suta 
De-arătări nemaivăzute 


583 


O 


Sint streine înire ele, 
Ca şi fzagedelo stele, ` 
Ca şi stelele de:mute, : 


Ce-are sutletuii să-nueţe 
Dintr-atita frumuseţe ? 
Patru broaște. subt priver 
Urmăreau căderea ior, 


DOUĂ CAPRE 


Dauă reapsc cu irei tezi, 
În genunchi, la o tulpină, 
ŢI sespare.că le'veazi 

Că se roagă şi :6e-nthintă, 


"În giubeie lungi, de: păr, 

Şi cu -bărbi,.ai da'să ziel 
x “Că sînt chiar, într-adevăr, 
ă Cinci monati iori : uoeniâi, 


-Şi-i şi altă-asemănare : 
Winte -şi-n suman :sărac, 

.Înţolite-s, fiecare, 
Roșeovaneie-n piac. 


„585 


S-au: sculat şi! rumegînt 
Stihuri: mute şi litanii,. 
Scană,. rupt dia când: în: cînd, 
Şirul negru: de: metanii;. 


CREION 


în grădina-n. carer soriys 
Cerne aur argintiu 
O tipsie ca de jar, 
Spinzurată-ntr-un arțar, 


Florile trezite mi-s, 

Aripile şi-au deschis, 

Şi desprinse dim răzoare, 
Btoluri lungi încep să zboare 


NOAPTEA 


Ar- fugi: şi naro dram, 
Dar se tace fii defini; 
Se piteşte săi se- țeasă! 

fn păduri cu frunza deasă, 


? 


De vecii, fiăcăul soare © 
Umblă-n hău să se însoare 
Şi o caută prin lume, 

Cu inel, să se cunune, 


, Doamne, cel fel de răbdare 
Dragostea și asta are! 
Zi de zi el o aleargă 
Şi o place că e neagră 


Dar s-o la, cum şi de unde? 
se-arată, ea sc-ascunde. 
Harăpoaica vrea să moară 
Şi frumoasă Şi fecioară, 


s ADORMITA 


Adormită pe plocate, 
Te-ai trezit pe jumătate! 
Şi ţi-e frică şi sfiială ` 
Că te prinde ziua goală. 


Nu poţi iute să-ți ascunzi 
| Binii albi, de-abia rotunzi, 
Nici păianjenul din plasa 
Cu trei colţuri, ca mătasa. 


588 


Haide, nu-ţi fie ruşine 
Că so uită mult la tine. 
Vărul soare, dia livede, 
A orbit şi nu te vede.’ 


CREION 


Fă-te, suflete, copil 

Şi strecoară-te tiptil 

Prin porumb cu mof şi ciucuri, 
Ca să poţi să te mai bucuri, 


Strinze slove, cărți şi pană. 
Dă-le toate de pomană 
Unui nou învățăcel, 

Să se chinuie şi el, 


Gândul n-o să te mai fure 
Prin zăvoaie şi pădure, 
Cu ecoul de cuvinte 
Care-ngină şi te minte, 


Cind tristeţile te dor, 
Uită tot şi tilcul lor. 


589 


CĂȚEII ŞI PADUCMIT 


Nişte javre de căţei, 
Învoindu-se-ntre ei, 

Au făcut prietenie 

Scrisă negru pe hirtie, 

Că ştiau vreo două buchi, 

Cu o droaie de păduchi, 
Nimeni n-are să se mire 

Că făcui asemuire, 

Căei, la cuget, cum credeam, 
Sînt cam toţi de-acelaş menma., 


Se ivise nalt, spătos;, 

Ea lumină, Făt-Frumos, 
Cu o pavăză, la soare, 
Limpede scăpărătoare, 
Şi cu spadă-n cingătoare, ` 
Ucisese prin coclauri, ` 
Pintecoşi, cîţiva. balauri 
Și o leaată de şerpi 
Tăbăriţi pe cîțiva cerbi, 
Gata-gata să omoare 

Şi vreo două căprioare, 


Feţi-Frumoșii imitati 

Au fost tare-ntăritaţi, 
Că-nviase-ntimnlăter, 

Din nimic, modelul lor. : 
Făt-Frumos de pe Gilort `’ 
Bănuiseră că-i mort, 


Dar mal viu ca niciodată, 
aţi] iarăş că se-arată 
Trebuia neapărat: 

Cel puţin înlăturat, 


Mă-l înfrunte semenii. 

Po cărarea cremenii, 

fe ţemeau că, la bătaie, 
ÎN aluţeşte şi-l mai taie, 
Dacă ies la luptă dreaptă, 
Nu se gtie ce m-aşteaptă 
Şi-i mai bine să mă lupt 
Îmfr-ascuns, pe dedesubt, 


Aamuţică cu palavre, 

După ei, ua cârd de javre, 
ŞI poteca lui, pe muchi, 
O-mpânară cu. păduchi, 
Cind păduecbii-l vor minca, . 
Fýt-F'rumos 4-0 scărpina, 
Cind căţeii vor lătra,. 
Făţ-F'rumos 3-0 speria. 

Tot aga pi zi cu zi, 

Be va deznădăjăui, 

Nu va fl de-a surda cazaa 
Şi va lua-o-u lume razna. 


Miot de seamă n-a băgat 
Cind păduchit -anu pişcaț. 
Jar potăite-au lătrat 

Fără si-l fi supărat, 


„de 


Deşi-au fost căţeii mulţi, 
Şi-nţoliţi şi mai desculți, 
Scurţi de cap şi scurți de coadă, 
Asmuţiţi de el grămadă, 


Făt-Frumos, prea liniștit, * 
Parcă nici nu i-a simțit, 


STEAUA-N IARBĂ 


Ca un strop de rouă-aprins, 
Ce luceşte în poiană ? 
Pentru gize într-adins, 
Să le-ndrume-n buruiană ? 


Ca o candelă de schit, 
Care, strînsă-ntr-o scîntete, 
S-a desprins și a fugit 
Pe o gaură de cheie ? 


Ca o za de prin povești, 
Descusută din pieptarul 
Unei fete-mpărăteşti 

Sau din dești mărgăritarul ? 


Singură cu-aureolă 

În imperiul de urzici, 

Cum te cheamă ? Luciolă ? 
Sau te cheamă Licurici ? 


E gîngeania cu stea 
Albăstruie, stinsă-n verde, 
N-o atinge, pana mea, 

Nici cu gindul, că se pierde, 


NICI NU-I PASĂ 
We-ai oprit într-un cais. 
Pasăre, ciw’ te-a trimis ? 


Te-ai mutat din dud în dud. 
Cîntă, hai, să te aud, 


Pasările fermecate 
Nu au har să cinte toate? 


Cioe vioi și ochi zglobii, 
Spune-mi tu, de unde vii ? 


Aşa pasăre bălțată 
N-am văzut-o niciodată, 


Și atita catifea, 
Scrisă numai pentru ea. 


593 


Între pomii din grădină 
Eşti acasă, dar sireină 


Şi să te ghieese nu poci. 
Mă apropii, tu te joci. 


Nu ştii, pasăre frumoasă. 
Cum te cheamă ? Nici nu-ţi pasă 


CINCI PISICI 


` Am în grădină cinci pisici 

Din caro. două sînt pisoi, 

Ele — gingâșe, moi şi mici 

Ei — dolofani şi zdraveni amindoi : 
res 


Spinări, piciowe,-ncheietur? ca: fieri, 
Unghii de şoimi şi colții lungi, de fiare, 
N-ar cuteza nici şarpele, niei jderul 

Să simtă-a ceată crincenele ghiare; 


Cind calcă-n flori și dau să se oprească 
S-asculte parcă: un murmaăr pierdut, 
Le cade ca pe-o scoarță oltenească 
Ţesută umbra printre foi de dud. 


594 


Sînt tigrii mei, de veche obirşie, 

Şi mă mindrese cu neamul lar cel mare, 
Şi bărbătesc și blind la duioşie 
Şi-ntr-adevăr ţesuţi ca pe covoare, 


Dar de ajuns să latre un căţel, 

Că fug în pomi şi uită și de mine, 
Tigri de junglă neagră, staţi niţel, 
Că mi-aţi făcut mîndria de ruşine, 


JOC DE CREION 


Brotăcelui, la finiină, 

L-ai avea la îndemină, 

Ca să-l prinzi (pe brotăcel) 
Bă te joci niţel cu el. 


Însă nici nu poți să-l vezi, 
Verde, dintre frunze verzi, 
Căci cu ele seamănă 

Ca o frunză geamănă, 


A ! că-l mio și e frumos 

Şi n-ar prea umbla pe jos; 

Că-şi minjoște — și nu vrea — 
Pielea lui de catifea, . 


Eeee 


Stă în pom pitit, pe cind 
TŢTie ţi-a venit un gînd: 

Printre mugurii crescuţi, 
Să-l miîngii şi să-l săruţi. 


Dar ai vrea să ştii, acum, 
Ce se fac, pe frig şi-n dram, 
Cind se scutură copacii, 
Bioţăceini și brotacii, 


Căci, pe viscoi, fără foc, 
Nici căciulă, nici cojoc, 
Pot să degere, săracii, 
Brotăcelul şi brotacii, 


N-avea grijă. Nu le pasă, 
Şi-au gătit la cald o casă, 
În pămînt, pe sub tulpini, 
În adinc şi-n rădăcini, 
Și-acolo, pe vreme rea, 
Dorm întiaşi pe-o canapea, 


DIDACTICĂ 


Tocindu-ţi plumbul pe hirtie, 
incerci cuvintul cum se serie, 

ȘI cumpăneşti silabă cu silabă, 
Una-i prea tare, alta e prea slabă, 


596 


Un cîntărcț, de pildă, dintr-o ţară, 
înspăimintat odinioară 

De pana lui, ştiută drept măiastră, 
S-a aruncat în haos pe fereastră. 


Eşti cărturar de stihuri şi poveşti 

Şi tot le drezi şi nu le nimereşti, 

Aș vrea să am un fel de ştire 

Cu ce fel te alegi de mulțumire, 

O mulțumire-ascunsă, gîndesc, ca un păcat 

De carce te simţi parcă vinovat, 

Nu îngimfarea stearpă că mi-ai mai dat o dată 
O copie de sute de alții repetată. 

Te-au lăudat, fireşte, cu line ce-i de-o scamă 
Sau cei mai slabi de înger sau chibzuiţi, de teamă. 
Cind fapta nu întrece o laudă, nu-ţi pare 
Că iauda-n linsoare aduce-a defăimare, 
După cum şi necazul, urzit într-o insultă, 
Vădeşte adunată-n pizmaş otravă multă ? 
Vreai să faci aur dintr-un ban de plumb 

Ri un luceafăr dintr-un bumb, 

Eu te citesc, amice, ş-aş vrea un plog mai nou 
Să se străvadă-n zare prin felul tău de ou. 
L-au mai ouat și alţii, tot moale şi clocit. 

Îl ici şi fără coajă, cum e, şi te-ai minţit, 
Cătina fărimele de polcială 

'Te-ntreb : nu (e încearcă, spui drept, nici-o-ndotală ? 
Nu ţi se pare, ție, că prins în rotozol 
Te-nalţi în jos şi te-mplineşii în gol ? 

Că ești jucat de-o undă ce te-neacă 

Și de năluca apei, ca o nucă seacă ? 

Bogată chică, minte-n ea săracă, 

Eşti ca un nor, agale topit indelungat, 
Şovăitor cu sine mereu şi destrămat. 


597 


Secunda hotărăşte, înalţă şi afundă. 

Poţi bizui tu preţul pe clipă şi secundă ? 
Cuvinte ! Ce temeiuri ai pus şi pe cuvinte, 
Cînd unul te sughite şi celălalt te minte ? 
Aspectul și silaba ! cununa ta firăvă 

S-a adunat din cioburi şi hirburi, cu zăbavă, 
Eşti mîngtiat că-n miezuri şi-n chipul din afară 
Cuvintele cu alte cuvinte se măsoară ? 

Că ceaţa-i judecată de ceață ? că şi-acum 

Şi miine ţii în palmă fuior un fir de fum ? 
Ce să aleg din tine, să fic bun păstrat ? 
Nimic nu stă de sine în sus, ncrăzimat: 
Se sprijină cuvintul tirîş, pe alt cuvint, 

Şi ai şi tu un petec de umbră pe pămînt, 

Şi nici măcar un petec întreg, căci nula-şi lasă 
Şi umbra găunoasă, 

Cearcănul vinăt pune un stigmat 

Ochilor tăi de biet halucinat. 

Eşti obosit de-o vană osteneală 

Cătind alt soi de pană şi cerneală, 

Ca să-nveleşti cu licăriri de paie 

Un ban do o lăscaie 

Şi să faci galben dintr-un firtiric. 

Iată-ţi-o viaţa : n-ai putut nimic. 

Tăriţe, rumeguşuri şi pulbere şi zoană, 
Vre un zulut din coadă cu copcă de zorzoană. 
Şi din otravă în otravă, 

Ai adunat comoara ta de pleavă, 

Şi cînepă tocată, silind să ie ridici 

Cu două ajutoare, cu foarfece și lipici, 

În zorii zilei noaptea te deşeală, 

Eşti istovit şi mort de oboseală. 

Îţi amarţi şi pana-n mînă, 

Pe care ai tirit-o prin ghimpi o săptămână, 


598 


În tine ţine noaptea, dar vezi că-n răsărit: 
Catapeteasma zilei de aur s-a trezit, 

Şi împrejurul tău, voioasă, munca, 

Sună cetatea şi răsună lunca. 

Şesul arat se ţese în covoare, 

Şi-n straie albe omul calcă pe ogoare, 

Şi suie brazda pină-n cer, 

Unde veghează polpii mari de fier, 

Eşti ostenit de silă, cărturare, 

Tc chinuie o slovă, o-ntrebare, 

Gi-n loc să-ţi dea odihnă, ţi-a tulburat-o, dragă, 
Şi-ai mai pierdut o vreme şi alt crîmpei de vlagă. 
Ridică-ţi nasul din hirţoago 

Şi pune-ţi-l Pegăsul la îieste-ntroe mirţoage. 
Nemistuitul jar de soare 

Dă foc la vetre şi cuptoare 

Şi tulgeră pe pluguri şi-n zăbale, 

Pe apa frămîntată de roţi, ca niște zale, 

A morilor, pornite să macine lumina 
Amestecată cu mălaiul şi făina, 

Ascultă valea, satele, cocoşii, 

B-au deșieptat pe lanuri parcă şi strămoşii 
Brăzdind-o-n lung, fişic cu fișie ; 

Atita lume albă-i pe moşie, 


Faurul face pentru cai și boi 

În săptămîna maro-ncălţăminte noi, 
Potcoava ciocănită s-a învirtil ovală, 
N-auzi gemînă ciocanul, bătut pe nicovală ? 
Be zbate fierul smuls din vilvătaie, 
Bo-mpotriveşte, rabdă silit, dar so-ncovosie, 
Pe mii de nicovăi, în trîntă i 
Picrul cu fier şi focul se descîntă, 


599 


E O E E E E RC N ESTE RDS EDT Se | 


“iucovul urcă-n slăvi a jertiä sfiniă, 

ŞI sculele, cărbunii şi tropotele cîntă, 

Pe cind, în viața vastă, pe timpul tău decllg, 
Tu-ngheţi pe cite-o rimă şi-aştenţi un-adjectiv, 


HAMLET 


ÎNCERCARE DE SINTEZĂ 


HAMLET 


Regatul Danemarcei a început să îie 
Cuireierat de-o vreme de-o umbră, de-o stafie, 
Aci,-n castelul nostru străvechi, din Eisinor, 
Se-arată-n toiul nopţii, uşoară ca un nor, 
E-nveşimîntată-n zale regeşști şi în armură ș 
O întîlmeso ostașii, din turn, de caraulă, 
Be-araţă cind pe-o stincă, şi cînd păşeşte-n şes, 
Se-apropie, stă, pleacă, şi-n stelele ce ies 

Şi-şi pierd pe rid scânteia și spicul din Tărle, 
Se mistuie şi umbra în zarea alburie. 

Pe la cîntat, cocoșii, cînd strigă şi se-ngînă, 
Statia se destramă ca un fuior de lină, 
Zvonesc de arătare toţi oamenii, din strajă, 
Eu, în strigoi şi stătii nu cred. E poate-o vrajă, 


603 


O înşciare-a zării, o spaimă, o năiucă, 

Ua abur.care joacă pe cîmp şi se usucă. 
După cît spun oștenii, strisoiul arătat 

E o statie naltă, de bărbat, 

i-ar fi asemănare, pe cît se înţelege. 

Între pribeaga umbră şi răposatul rege. 
Părintele meu, mortul, şi rege mai nainte, 
Cura a irecut din slavă şi tron între morminte, 
Voinic şi încă tînăr, deodată, e ciudat! 
Fratele lui, urmașul la tron, s-a însurat 

Cu văduva, regina, cu maică-mea. De mine 
B-a prins de-atunci o scamă de ruşine. 

Mă turbură gi viaţa mă chinuie, ca-n vis, 

Între vinovăţie şi un mormint închis. 

Nu se răcise mortul, şi-n clipa morţii, cruntă, 
În loc de doliu, mama se pregătea de nuntă. 
Fiu și nepot de rege, doi regi do-acelaş sînge, 
Un ochi serutează tronul, şi celălalt îmi plinge. 
De. gindurile mele curtenii noștri spun 

Că nu ştiu ce să creadă : actor sînt, sau nehun? 
Căci graiurile mele sînt strînse și-nvelite 

Ca poameie-n hiîrtia cu feţe polcile, 

Dar cînd întinzi zbîrcila bucată de foiţă 

Şi i-ai citit tiparul ascuns, de subt pojehiţă, 
Descoperi un grăunte şi un crîmpei de miez, . 
Eu las să creadă Curtea că, teafăr, aiurez, 


Be deschisese floarea plăpindei primăveri 

Şi am păzit o noapte şi eu printre străjeri, 

Să văd: c-o aiurire rămasă de prin basme, 
Sau ce ? că-n lumea vie nu-i loc pentru fantasme. 
Na corcetasem încă pe morţi, dar cine ştie ? 
S-ar mai putea din cripte și-al doilea să-nvie, 


601 


Ştiut fiind ca între pămînt şi cer sint semne, : 
Care-ar putea la multe priceperi să te-ndemne, 
Și aşteptind să vie s 
Temuta lor stafìe, 

Cînd la un turn bătuse de miezul aaia pare: 
Că-ntr-adevăr se-ncheagă-n văzduh e arătare, „ 
E-aşa cum spun soldații castelului de pază, ‘` 
Se-ntunecă, tresare, se pierde, scînteiază, 

În arme şi în zale, cu coif, plutind, și mută, 
Pe zarca-ntreagă umbra de fier e aşternută, 
Am socotit că văzul mă minte, Nu ! momiia 
Be-apropie ca fumul ce-l vintură tămiia 

Şi-mi face semn, ca-n timpuri, să-i viu şi mal aproane, 
Zărind-o tremurală, ca-n unda unei ape, . 

Din ce în ce mal vie şi limpede, curata 
Vedenie vorbește, E regele! E tata ! 

Ce spune ? Bănulula ge face faptă plină, 

Şi-n noaptea mea din suflet a scăpărat lumină, 
‚= «Dormeam, == şopti stafia, cu vocea tatii veche, — 
Şi mi-a turnat otravă Claudiu în ureche, 

M-a deştieptat din somnul meu ultim agonia. 
I-am cunoscut mantaua, fugind, şi pălăria, 

Tu n-ai să uiţi, tilharul, că mi-a răpit caroana, 
C-a pingărit frăţia şi a mînjit icoana 

Soţiei multiubite, tîrîtă-n desfrinare. > 

Tu n-ai să uiţi ocara, că şi-n pămînt mă doare. 
Figăduiește, Prinţe, copilul meu, cu ură, 

Că n-ai să uiţi, și jură! . 

Pe maică-ta, prostită, uitucă și stîngace, 

S-o cruți, nechibzuita, că n-a știut ce face.. 

Aud cocoşii, noaptea se duce, plec şi en, 

Fă-ţi jurămîntul tainic, pe veci, copilul meu» 
Pe spada de la coapsă, atunci, îngenunchiat, 
Cum se topea în zarea senină, am jurat. 


(602 


Şi-am scris pe luciul spadei jurata judecată ţ 


«Tu n-ai să uiţi ocara şi crima niciodată». 


Dar ucigaşul tatii, simțind că nu-i a bine, 

Ar vrea să mă trimită, scăpindu-se de mine, 
Departe, peste mare, ca-n valuri, cînd voi irece, 
Spionii de la Curte să poată să mă-nece. 
Păşind pe dinaintea odăii l-am văzut 

Smerit în rugăciune, sfîrşit şi abătut. 

Se pocăia la ceruri, cerînd, în gura mare, 

Cu ochii în tavanul odăii, îndurare ; 

Şi mi-au zvicnit odată şi inima şi spada : 
Aveam din însăş gura spurcalului dovada — 


"Şi trebuia pedeapsa netrebnicului unchi 


Să-i vie de la mine, acolo, în genunchi. 

Voiam, dar ticălosul, ucis pe cind se roagă, 

În loc să-nfunde Iadul, pedeapsa îl dezleagă, 
Fărădelegea scade, şi sîngele vărsat 

ÎL scapă de osînda de veci şi de păcat... 

Dar mă chemase mama, mă duc să. văd ce vrem, 
Poate c-ar vrea să-mi spuie-n sfirsit ceva şi ea. 


HAMLET 
0, mamă, mamă, mamă ! Al tu ceva cu mine ? 


REGINA. 


Al cam jignit pe tata, Hamlèt. 


HAMLET 
: Ce spui ? Pe cine? 


qa t-ai jigaii pe. tata. 


REGINA 
De ce răspunzi picziş ? 


HAMLET 
Vorbesc şi eu ca tine, în dodii şi cruciş. 


REGINA 
Ce vrei să spui ? 


HAMLET 
Nimica. Verbeşti aşa, haihui. 


REGINA 
Uiţi cine sînt ? 


HAMLET 


De unde! Stăi nițeluș să-ţi sput. 
Nu eşti regina care s-a luat şi măritat 
Cu fratele mai tinăr al fostului bărbat ? 
Şi nu ești oare mama, adică mama mea, 
N-ai mai fi fost şi mamă! Mai clar nu se putea. 


REGINA 
Nu te-nţeleg, voi pune pe altul să-ţi vorbească, 


(Vrind să plece, Hamlet o apucă ce braț.) 


HAMLET 


Eu înțeleg vorbirea pe limba. păsărească. 
Ci stai pe loc, aşteaptă, făptură îngerească, 
Să-ţi pui oglinda-n faţă, să vezi, să te cruceşti, 
Bă ştii de mai aproape ce eşti și cine eşti. 


604 


REGINA 


Ce -vrei.? Ce gînd se-ascande în tine ? Vrei să mor ? 
Să mă ucizi ? Ce cauţi ? Vorbeşte. Ajutor ! 


POLONIUS 
(de după draperii) 
Băriţi ! 


HAMLET 
Cine pindeşte ascuns după perdea ? 
Un şobolan cu două picioare ? Vom vedea, 


(Străpunge draperia cu spada.) 


POLONIUS 
(căzind) 


M-ai omorît cu zile ! 


REGINA 3 
E groaznic, Ce-ai făcut ? 


HAMLET 
E Regele ?.. Dar cine pindea s-asculie mut? 
(Ridică draperia şi dă de Polonius mort.) 


REGINA 
Cumplit ! i se năzare, ori ai înnebunit ?. 


605 


HAMLET . 
Eu știu de o cam dată ceva şi mai cumplit, 
Cind ai ucis un Rege şi, pe neruşinate, 
Ai murdărit căminul şi-ai luat de soţ pe frate. 
REGINA : 
N-am priceput ce-i asta : «Cind ai ucis un Rege». i 


HAMLET 
N-ai priceput la vreme, acum poţi înțelege, 
Un Rege ! Da! Un Rege! 
(Către cadavrul lui Polonius :) 


Bătrin tîmpit ! Iscoadă ! Puteai lucra mai bine. 

Te luasem drept stăpîn'tu, slugoi fără rușine, : : 

Vezi dacă nu tc-astimperi ? O întimplare scurtă  , 

Şi-un virf de spadă ager ţi s-a-mplîntat în burtă, 
(Trage perdeaua la loc şi se-ntoarce la Regină.) 

Te potoleşte, Doamnă, şi nu-ţi mai frînge-aşa 

Albele miini degeaba ; mai bine şezi colea, 

Sau inima ţi-al smulge-o din cîrpe, mai degrabă, 

Dac-ai avea, vezi bine, o inimă detreabă. 

Ori dacă, îngrogată, mai poate, prin minune, , 

Să bată și să simtă curat în stricăciune, 


REGINA 
Dar ce-am făcut să merit înjuriile tale? 


(o duce în faţa celor două portrete din odaie) 


Te-ai mai uitat vreodată să vezi că, de părete, 
Bînt atîrnate două şi singure portrete ? 


606 


Sînt cei doi fraţi alături şi pe-amiîndoi îi ştii, 
la uită-te la fruntea şi ochii ăştia vii. : 
E Regele! un rege, acuma fără viaţă. 
Voința şi noblețea. îi scapără pe faţă. 

E un ales în scaun din cei mai buni aleşi, 
Bărbatul dumitale şi omul fără greş. 

Dar vezi-l şi pe ăsta, bărbatul de acum : 

E o deosebire ca dintre jar şi fum, 

Ua spic înalt alături de pirul care-t roade, 
Tilharul care suie, cinstitul care cade. 

Cum de-ai orbit atita, să te scutunzi atit, 

Din piso, într-o mocirlă ajunsă pîn' la git ? 
Te pomeneşti că-i vorba, tirziu, de e iubire 
îm care vîrsta-și cată o nouă-ntinerire ; 

Dar virsta potoleşte, şi sîngele fierbinte 

Se face, cred, cu timpul, mai rece şi cuminte, 
Un cumpăt și-o măsură sînt chiar şi la nebuni, 
Ce duh spurcat te-mbie cu-atitea spurcăciuni ? 
De ai fi fost o toantă, o proastă de duzină, . 
Nu-ţi terfeleai mai tare obrazul de regină. 
De izbucneşti și-ntr-însa, drăcească de văpaie, 
ŞI zgîndări şi pe babe adino în măruntaie, 
Atunci şi i A şi cinstea ei curată 

Ca fagurii de cară topească-se deodată ! 


REGINA 


Hamièt, stirnești în mine durerile secrete ; 
Cime-ar putea să-mi şteargă din gind atitea pete? 


607 


HAMLET 


Văzuşi ? Trăieşte însă mereu în nădușeala 

Unui culcuş de scirbă, uitindu-ţi și greșeala, 

Întinde-te, leșină pe pat, să nu te-ntorei, 

trezită şi-ngrozită, din cocina de porci. 
REGINA 


Mi-e de ajuns ! Sfirșeşte ! Cuvintele rostite 

Mi-njanghie în suflet cu virturi de cuțite, 
HAMLET 

Un ucigas, un trîntor, un ticălos, un rege 

De bilci, un hoţ de sceptru, pingăritor de lege. 
REGINA 


Ajunge! 


HAMLET 
Maimuţoiul se face împărat. 
(Reapare stația.) 
Ce-mi ceri, făptură sfîntă și înger preacurat ? 
Veniţi din ceruri, aripi, păziţi-mă de sus! 
REGINA 
A-nnebunit ! 
ELA ML 
Părinte, mustrarea te-a adus, 


Că şovăi și las timpul să treacă necurmat 
Şi nu-mplinesc porunca pe care am jurat? 


608 


STAPIA 


Tu m-ai să uiţi! Vream numai să-ți mai aduc aminte, 

Dar linișteşte-ţi maica, rămasă fără minte 

Şi spînzurată-n gol. 

Vorbește-i mai cu milă, mai blind şi mai domol, 
HAMLET 


Ei, cum se simte Doamna ? 


REGINA 
Mă simt cam ca Hamlet, 

Care, pierdut cu gindul, zănatec şi poet, 
Vorbeşte cu văzduhul, ca vintul şi pădurea. 
; La ce te uiţi îneolo, așa şi într-aiurea ? 

HAMLET 
Nu-l vezi? E alb şi luciu ca fulgerul. De-ar vrea 
Şi muntele cu-o vorbă din loc l-ar strămuta. 


(Către staţie :) 


Nu mă privi din slavă atit de-nduioșat, ` 

Că-mi zdruncini hotărîrea pe care am jurat. 

Căci cu voinţa ruptă încep, slăbit, a plînge, ` 

În loc să plingă spada cu lacrime de singe. 
REGINA 

Cui îi vorbeşti așa ? 


HAMLET ma 
Nu vezi nimic nalntea ta? 


609 


REGINA 
Nimic. Te văd pe ţine. 


HAMLET 
Nu îl auzi? 


REGINA 
Pe cine? 


Că nu vorbești cu mine. 


HAMLET 


Nu-l vezi ? Se depărtează, Mai uită-te. E iata! 
Parc-ar trăi aievea.. S-a dus !.., 


REQINA 


Halucinata 
Închipuire-a minţii te-a olătinat, şi-ţi pare 
Că din nimic se iscă un om. E-o arătare. 
d 
HAMLET 


Halucinat, cu, mamă ? Dar singele din vine 
Zvicneşte, Pune mina la pumn, ca și la tine. 
Te amăgeşti cu voice, și te mîngii — ai vrea — 
Că nu-i j Jcatul vostru, ci nebunia mea... 
Culeşte-te mal bine în rugă și mctanii, 

Fă-l cerului cumplitul şir lung de spovedanii. 
Tu pui gunoiul putred mereu la rădăcină, 
Să-ngrași mai mult otrava amară din tulpină, 
Îţi cer leriare, mamă... Nu-ţi pare cam ciudată 
Virtutea de la viciu cînd cere-a fi iertată ? 

În vremea de-mhbuibare, de putregai şi praznic, 
Se cere-ngăduinţă şi de la cel obraznic. 


810 


REGINA 


Mereu cîte-o dojană, mereu ocară nouă. 
Tu inima mi-ai frînt-o, nu vezi, Hamlèt? în două. 


e 


HAMLET 


Adevărat ? Nu-mi vine să cred. Atuncea, poate 
Ai să arunci dintr-însa murdara jumătate, 

Ca să trăieşti curată cu partea sănătoasă, 

Şi noapte bună, mamă... Dar gindul nu mă lasă 
Să ştiu că intri iarăş în așternutul lui, 

Înăbuşă ispita, alt mijloc ştiu că nu-i, 

Nu te-ndulci la şoapte, 

La şoaptele de noapte, 

Cînd însuş Necuratul ia graiuri îngerești. 
Adu-ţi aminte, mamă, ce-ai fost şi cine eşti. 
Dacă te-nvingi o dată, te-nvingi şi-a doua oară, 
Și miine şi polmiine,., Ispita o să moară. 

Cînd voi avea nevoie de-o binecuvintare 

i-o cer şi eu ca tine.. Fii mîndră şi fil tare! 


(Spre cadavrul lui Polonius:) 


Cit despre hoitul ăsta... îmi pare rău, vecine. 
Poate voise cerul să dea cu el în mine 
Şi-a dat cu mine-ntr-însul. O să ţi-l scot afară. 


REGINA. 


ȘI ce fac, așadară ? 


HAMLET 


Desigur că nimica din ce ţi-am spus să faci, 

O să te prindă hidul de guşă. Te dezbraci.. 

Te niclăieşie gura lui rîncedă de bale, 

Fiămind ce-i buhăilui de farmecele tale. 

Dar spune-i cînd te siringe, în friguri şi buimao, 

Că nu-s nebun, cum crede, ci numai mă prefac, 

Ori nu-i aşa, femeie cuminte şi frumoasă, 

Că prea pajin îmi pasă 

Că-i spui ori că nu-i spui? 

Asculiă. O idee : Nu-ţi vine să te sui - 

Pe-aroperiş, pe casă ? 

Dai drumul. coliviei şi-i Jași pe toţi să iasă, 

în stoluri, porumbicii sălbatici şi pribegi, 

Şi intră ta în cuşcă, acolo. Înţelegi, 

Ori nu-nfelegi nicl asta ? 

Atuncea, dragă, basta ! o 
Că despre mine, fiul, nebunul şi urîiul, â 
Tu poji la urma urmei, de sus, să-ţi fringi și gitu, 
Căzinăd, de bună seamă, 

Şi noapte bună, mamă, 


(Iese tîrînd cadavrul după el. Regina cade suspinind 
pe canapea.) F . 


a NR RR 


PĂIANJENUL NEGRU 


ÎL simţi cum te pindeşte din pinza lui de aur 
Păianjenul cel negru, cu genele de taur, 
Corect în redingotă, joben, mînuși, monoclu, 
Își face meșteșugul, discret, de mare cioclu. 

Pe un gherghet? cit ţara, ascuns într-un fotoliu, 
Nebănuit îi ţese zăbranicul de doliu, 

El nu tocmeşte mortul, bucată cu bucată, 

Ca firmele din piaţă, ci ţara dintrodată, 

Şi fără suferinţe şi lacrimi, cì la rece, 
Tocmeala se urzeşte între mai-mari, vreo zece. 
Ca bănuiala dreaptă din zvon să nu se nască, 
EI împlinește slujba stăpinilor, de mască. 
Împarte miliardul cu ei în părţi egale: 

Atit la sută mie, şi restul dumitale. 
Contractele cu ţara sînt sacre și legale. 

Și astfel vencticul, samsar și cot la cot 

Cu demnitarii zilei, mai e și patriot. 


El are fabrici multe, întinse-n sus și-n jos, 
Afacerea e bună, ciștigul e frumos, 
La -una face gaze de oftică și tuse, 

„De-nec sau de orbire, precum i se ceruse; 
La altele, obuze, cartușe, mitraliere. 
Slăbeşie talpa țării, el creşte în putere. 
Dar cînd se-ngroașă gluma și se aprinde casa, 
Se-adună ceata-ntreagă şi-o ia la sănătoasa. 
La mii de poști departe și peste zeci de grăniți, 
El ne-a cărat avutul în donițe şi băniţi. 
Departe, peste ape mai multe, şi-un ocean, 
Că ţara pute-a oaie, a vacă şi-a cocean. 


613 


Păianjenul gindoştea. în noua lui: uzină, 
A născocit o altă, mai crincenă maşină, 
X-au izbutit maşina şi ritmul ideal. 
Y-aruncă-n guri văpaie, cărbune -ṣi metak. 
Și scoate pe grătare, în serii lungi şi-nşiri. 
La fieco-scoundă, din ea, un cimitir. 

-2% e 


Eu iți unez, paharul tù: mînă: cînd 1-ăf stringe, 
Să-mi: sorbi îm vin otravă, şi-n: fund: să. dai: de singe. 


Dihania-mbrăcată în platoşă gi. zale,, 
Piăimindă: să ucidă, dă: lumii iar tircoala, 

ŞI iar i se năzare,. 

C-aude zvon şi tropot: şi huiet. dintr-o: zare. 
Am învățat în vrome ce-ascunde grija asta»: 
Se pregătesc în taină durerea şi 'năpasta;. 
Cind: va voi norodul minţit să o. doboare. 
Dihauia flăinindă, ou. bite: și topoare ?. 


Li-i rîndul să vorbească şi oamenii de rînd 

Xeșiţi în' răzvrătire, mulţimi; ca din: pămint, 

Şi, hotăriţi la faptă, să lepede din lege: 

Pe cel ce-aduo războiul, să-l prindă şi să-l lege, 

Și, puşi în: cuşţi pe roate; tîlhari nebuni:'gă fiare, 
Să-i poarte-u liulduială prin țări şi: prin'popoare. 


14 : 


LA'COSIT ap 


Zboară coasa prin trifoi 
Şi prin mei, lingă zăvoi, 
C-a ieșit, flăcău vînios 

"La cosit, şi Făt-Frumos, 


Oacheș, nalt şi lat în spete, 
El -a luat-o pe-ndelete, 

:Şi-n răstimpuri, trei minute, 
Bate coasa şi-o ascute, 


Cosînzeana, care-l gazda, 
Ride cum întinde brazda, 
Retezind trifoiul, meiul, 

Parcă scrisă cu condeiul 


Aind cositul 1-a sfîrşit, 
Cimpul pare împletit, 

Ca o scoarță verde-n dungi, 
Şi urzit pe fire lungi, 

Cu izvod, din loc îniloc, 
Floarea: macului, de foc. 


Şi zăvoiul tot miroase 
A izvor şi ţiparoase, 


"915 


SECERA 


Parc-ar îi căzut din cer 
Luna nouă-nir-o livadă 
Şi i-au pus un lemn miner, 
Ca să fie bine-n coadă, 


Şi cum umblă în răspăr 
Prin grîu zvelt ca păpurişul, 
Parc luna-ntr-adevăr 

Că-şi începe secerişul. 


Leana seceră şi taie, 
Cinge znupii pe mijldo,. 
Şi din znopl clădeşte claie, 
Cite cinci, din loc în loc, 


Pe cind Craiul Nou, din cer, 
Mai tirziu, s-a bucurat, 
Surioara lui de fier 
Arzgialiu, cum a lucrat, 


616. 


GIUVAERE 


Zi cu zi, îmi faci cadou, 
Puică galbenă, un ou, 

Şi nici n-ai avut habar 
Că-rai laşi zilnic în cuibar, 
Parcă lunecat din cer, 
Dintr-o stea, un giuvaer, 
În uimirea mea adincă, 

Uit că oul se mănincă 

Şi mă uit, mărire ţie! 

Ca la o minunăţie, 

Ăsta-i oul de găină ? 
Asta-i ochiul pe slănină ș 
Ăsta s-a vîndut în piață 
Jeri şi azi de dimineaţă ? 
Nu se poate ! Ce, nu ştii 
Că nu vind bijuterii 

Mama Voica şi Dumitra 
Nici cu coşul, nici cu litra? 
Precupeţi de har și nimb ? 
Marfa asia nu-i pe schimb. 
Prin petala de opal 

Se străvede un cristal, 
Şi-nir-un simbure de ceața 
Sirînsă-n tainele de viaţă, 
Încoiţeşte veşnicia, 

Asia ţi-e bijuteria, 


617... 


n E 0 PE N E 


Puică, ouăle matale 

Nu le capeţi pe parale, 
Că sint lucruri geniale, 
Aoleu, ce proastă eşti? 
Nici măcar nu te gindeşti. 


FABULA FABULELOR 


Robul neputind, pe vremuri, să cricnească, frint în jug, 
Fără ca să fie-n tirguri spinzurat ori pus pe rug, 
Xotuş, finăcă trebuinţu de-a cîrti e omenească, 
Cuteza, ascuns în pilde, ticluit să se rostească, 
Btrecurată-ntre durere, lege şi fărădelege, 

Pilda fiecare după mintea lui o înţelege, 

încît, mai întortochiată în urzeala ei oleacă, 

Nu mai aţița stipinul şi-ncepea şi lui să-i placă, 
De alttâi, și chiar mustrarea ce i-o face înțeleptul 
Vine mai frumos cirmită decit otova, de-a dreptul, 
ŞI se cade şi blestemul, pentru eît mai mult folos, 
A îi spus şi scris frumos, 

Pildă, fabulă, zicală, znoavă, haz şi ghicitoare 

Au slujit să-l mai mingiie omului de tot ce-l doare, 
Însă fabula-i o pilăă-n care omul, cum o face, 
Pune a vorbi pe faţă-n locul lui pe dobitoace, 

Şi cu toate că nu schimbă lesne răul arătat, 
Povestind, de o cam dată cugetul îi e-mpăcat, 


-619 


Pretăcîndu-se pe sine-n fiară, oaie sau maimuţă, 

Nu-şi mai iartă nici stăpinul, nici pe sine nu se cruţăe 
Lupul, mielul, leul, mînzul, cîine, şoarece, pisoi 

Stau în fabulă, de stadă, ca la teatru, cîte doi. 

Cel mai tarc-l gituieşte pe mai slabul, cel mai des; 

Cel puţin aşa, pe timpuri, era tilcul înţeles. 

t 

1 

Puricînd letopisèții slovelor, din fir în păr, 

Fabula e născocirea unui rob, într-adevăr. 

Grec neştiutor de carte, zdrenţăros, urît şi şchiop, 

Se chema cu o poreclă şi i se zicea Esop. 

Bănuiala, în greceşte, care-ncearcă să te prindă-i 

Că te vezi, după poreclă, în Esop ca în oglindă. 

Dar pe cât era de slut, 

Pe atit deşteptăciunea îl făcuse mai temut. 

Vezi că mintea şi gîndirea, fie veacul cit de prost, 

Au avut întodeauna,-n lume, cit de cît un rost, 

Căci ca pila, amindouă rod și lanţurile grele, 

Care se desfac pe-ncetul, slabe ca nişte curele. 

Cu o vorbă scăpărată, ca din bici, într-o scinteie, 
Plăsmuirile lui repezi aveau toate cîte-o cheie. 

El ajunse-o marfă vie şi, din bilci în bilci, vîndut 

Ca un cal şi ca o vită, o lua iar de la-ncepult. 

Cocoşat, pipernicitul era ieftin la cintar. 

Un cumpărător, o dată, il pusese bucătar, 

Că ştiind în slutul casei cită minte se ascunde, 

A crezut c-aşa mai lesne, încurcindu-l, să-l înfunde; 
Deci, îi porunci s-aducă ce-i mal bun şi dulce-n lume, 
Pregătind ospăț de prieteni într-o zi din an anume, 

El aduse limbi, din piaţă, numai limbi, în coșuri pline. 
Şi miîncînd tot limbi mesenii, erau gata să leșine, 4 
~- «Ce-i mai dulce. decit limba ? —. zise robul, — Eà 'mibgilie, 
Farmec dă și mulțumire, proslăveşte şi tămiie. — j 


619 


END Pe SR Ai ORE 


La alt praznic, nu ştiu care, l-a chemat stăpinul iar. 

— +Să-mi aduci acum, — îi spuse, — ce-i mai rău şi mai ama 
Și Esop toi limbi aduse, răspunzînd că, şi suavă, 

Nu se pomeneşte-n lume mai a dracului otravă. 


Fabula de-atunci încoace s-a lărzit cu toate-acestea, 
Soră geamănă cu gluma, păcăleala şi povestea, 

Și o mai lărgim, cu voia cititorului, şi noi, 

Aduniînd în cusătură citeva altițe noi. 

Într-o fabulă dibace, adevărul, din belşug, 

E ţesut în frumuseţea graiului, cu meşteşug, 

Poate fi cînd poezie, cînd suris, cînd pișcătură, 

După cum se-ntoarce acul și izvoadele te tură, 
Altădată-n căptuşeală, pe furiş, dar azi pe față. 
Alte timpuri, alte vorbe, altă lume, altă viață. 


CUIUL 


Într-o vreme la-ncenut 
Şi-ntr-un leat nemaiștirit, 
Care, nu pot să însemn, 
Casele erau de lemn 

Şi” ulucile de scînduri,: 

Ca și azi, întinse rînduri. 
-Puse strîmb şi cap la cap ` 
Şi praptite cu .proţap. -- 
Dar zburau cu fiecare 


920 


: Vint mai tare, - 

Case, garduri şi pătule ; 
Şi în timpurile toate 
Grijile erau destule, 
Le-adunai împrăștiate 
Și-ncepea din nou şi iar 
Truda muncii în zadar, 
Ca să scoli din clätinare 
larăş doasele-n picioare 
Şi din nou să le anini 
Cu fe miri ce rădăcini, 


Năzărăvan, cum altul mu-i, 
Un băiat al nimănui 
Născoci, atunci, un cui, 

Și l-a scos şi arătat, 

Cuiul nou o săptămînă 

A umblat din mină-n mină. 
A fost strîns și pipăit, 

Pus pe limbă, mirosit, 
Nici-un om nu înțelege 
Cuiul ţeapăn cum să lege, 
Fără funii și curele, 
Scindurile între ele. 
Năzdrăvanul şi eolanul 

ÎN îatipse cu ciocanul, 


Zice unul : — «Dragul mew, 
Aşa cui făceam şi eu, 
Poate chiar mai dichisit, 
Însă, vezi, nu m-am gândit» 


621 


COMOARA 


Un croitor zăcea bolnăv 
Şi-aiurind în pat, gingăv, 
Parcă da să se-nțeleagă 
Că-mpungind o viaţă-ntreagă 
Ar fi adunat comoară, - 

Şi ne cînd trăgea să moară, 
Avînd şi patru feciori, 
Meşteri toţi şi buni croitori, 
I-a chemat şi an sosit 

Bă ia parte la stirșit, 

Dar trecînd într-alte zodii 
Le vorbea croitoru-n dodii, 
Şi cuvintul «despărțire» 

Ei l-au luat drept «împărțire» 
Ẹi-aştoptau mă se-mpărţească 
Avuţia părintească, 


Întristaţi, bine-nţeles, 
"Werăbdarea le da ghiies, 
Tatăl, cînd o fi-adunat, 
Pc furiş, de-i om bogat ? 
Bo-ntrebau, puși 'pe cîrtiţ, 
Unul şi-altul ispitit. 

ÎI ştiau sărac lipit. 
:N-avea bărem prăvălie 
Şi lucra pe datorie, 
Locuise-ntr-o chilie 
Toată viața cu ei toţi, 
Ba avea şi trei nepoți. 
Din ce s-o fi proconsit 
Fără pic de alt venit ? 


“Sterpelind de. ta croială, 
Din postay, din căptuşeală 
Retezind un cot mai lung: 
Peste coţii câţi ajung ? 
Sau da bani pe amanet, 
Adunind încet-încet ? 
Va să zică, aşadar, 

Mai era şi cămălar, 

Şi ei nici n-aveau habar, 
Cinstea lui: în meserie 
Era, deci, făţărnicie, 


Zeci sau sutele de mil,. in 
Împărţite-ntre: copii, i 
Se ivea, tulburătoare; 

Şi o altă întrebare: 

Ce-o să aibă col mai mare? 
Ce-o să aibă cel mai mic, 
Cam firav şi cam pitic ? 
Ce-or să aibă, din copii, 

ŞI ceilàlți doi mijlocii? 
Unul şi-altul, scunzi, înalţi, 
Rivnind partea celorlalţi, 
Findcă banii adunaţi ` 

Bagă vrajba între fraţi 

Şi, vorba săracului : 
«Banu-i ochiul dracului», 
Pe averea adunată 

Frau gala să se bată, 


Ei visau moșii şi case 
Şi vroiau să se şi lase 
De croit şi de cusut, -- 
Să dea bani cu împrumut, 


623 


Să trăiască din dobindă, 
Și să cumpere şi vindă, 
Fiecare buzunar 
Ajungînd milionar, 


Tinerii moştenitori 

Au şi plins de vreo trei ori, 
Bucuroşi în sinea lor 

Ca orice moștenitor. 

Strinși grămadă lingă pat: 
— “Iată de ce v-am chemat, 
Zise tatăl, mai trezit, 
Slăbănog şi chinuit, — 

Mie ceasul mi-a venit. 
M-am gindit întiia oară 

Să vă las şi o-comoară, ` 
Soră bună cu beișuzul, 

Cum v-am dat şi meșteşugul, 
Moștenirea-i o povaţă : 

Nu uitaţi nicicînd în viață 
Nodul să-l făcâţi la aţă.» 


CARNET — MAI 1944 


[1956] 


PASĂRILE DE FIER 


Ce-i còlo sus, în ceruri, în zenit ? 
Că berzele de-o vreme-au şi sosit. 
Să fi întirziat un cîrd ? Să fi rămas 
Un stol răzleţ aiurea, de pripas ? 


Par niște porumbiţe, niscai lebezi, 

Cind mici, cînd mari, cînd leneşe, cînd repezi. 
Noi le zărim acum întiia oară 

Că suie în april şi că seoboară, 


Dar iată că încep să-i dea, domoale, 
Azurului albastru rotogoale 

De spumă albă, ca de tibişir, 

Şi-s rinduite pasările-n şir. 


Cu toate că alunecă pe cer 

Şi zboară lin, sint cocostirci de fier. 
Aduc în ci otravă, foc gi pară, 

Şi găinaţul lor aprinde şi omoară. 


Comunicatele semnate sînt sumare ! 
„Distrus opt instalaţii militare, 
Mitraliat trei corpuri de armată. 
Uzină de petrel incendiată.» 


625 


Realităţi : Uclşi citeva mii 

Do mume; de bătrîni şi de copii 

Şi dărimate două catedrale 

Şi, pe bolnăvii-n paturi, trei spitale. 


DOUĂ NOPȚI 


Dapiciu de nebuni şi-un cimitir, 
De sus, din norii noi, ca de fuior, 
Au fost bătute două nopţi, în şir, 
Cu morţii, aiuriți şi năucii lor, 


Morminiele-au sărit între nebuni. - 

Xi irec miraţi la morţi şi, printre cruci, 
Se întîlnesc și cred că văd minciuni 
Cu oase care fug şi cu năluci. 


O surdă-mută-n straiele-i vărgate, 
Scilcie-n beregată, calcă-ncet, 
Stădindu-se-n cuvinte-ncirligate 
Cu-o tidvă subsuoară, ca Hamhtt, 


S-a isprăvit. Rămine-o arătură, 

Şi peste ea, lividă, umblă luna, 

Ce cauţi tu, orbeaţă paceaură ? 

Eşti luna, moartea, hirca sau nebuna ? 
Şi cimitirul- şi ospiciu-s una. 


626 


MĂGĂOAIA 


Cind vine pe sus, chelălăie şi latră 
! Pe undeva, alarma de prohod, 
i Și-neheaţă inima ca-n piatră. 
, Un’ să te-ascunzi ? 'Ți-e frică, eşti nerod, 
t 
, 
: Prostit deodată,-ai sta şi-o ici la fugă 
: Bau ai fugi pe luncă-n fos, dar stai 
Şi te chirceşti între blestem și rugă 
Şi-ai vrea să al un suflet și nu-l ai, 


i ! Eşti ca o cracă-n furci, de care-atirnà 
! O carne spînzurată de sărac, 

Gitlejul găunos și tigva cîrnă, 

Ai auzit-o ? rage zbicrat, ca un malze. 


E gaia, cucuvaia, 
Siriaoiul. măgăoaia,. 


CINCI SUTE DE COȘCIUGE 


Pe âimbul luncii noastre, stau Înșirate-o mie, 
Croite-n grab' aznoapte, capace şi sicrie. 

Sint noi şi încheiate cu goluri între. scinduri 
Și așezate, albe, pe cite zece rinduri, 

Și toate pe-o măsură, 

Că vor intra în ele cadavre de strînsură.: 


„027 


Sicriile cinci sute, capacele cinci sute, 
Aşteaptă să mai fie umplute şi bătute. 

Mai late către umeri și-n jos mai ingustate, 
Principiile raclei măcar sînt respectate, 

Cind ucigaşii-n aer le-au murdărit pe-acelea 
Ce le-ntocmesc morala şi le botează pielea, 
Trei biete mahalale muncesc să se dezgroape, 
Soldaţii cu topoare, cu răngi și tîrnăcoape, 
Yaitoaneie de mină, cu pintec, legănate, 

Au fost din tot orașul în pripă adunate. 

De la gunoi şi şanţuri, măturătorii-n porţi 
Au fost schimbaţi în ciocli, să care-n ele morţi, 
Şi pînă la căratul de hoit, pe două rofi, 
Păzeşte sentinela coşciugele, de hoţi. 


CONVOIUL SICNIELOR 


Să fi rămas din rude-ngropaţi niscai nepoți ? 
De subt moluz şi birne s-au scos aproape toți, 
Cu toate că la număr ieşea de dimincaţă 

Cu mult mai multă lume decit fusese-n viaţă. 
Căci dintr-un om, întreagă, nu vine niciodată 

O singură bucată. 

ŞI ce-a rămas dintr-însul se scoate pe lopată : 

O iabă, şoldul, braţul, întregi numai bucăţi 

De om, şi zdrențe, sferturi, fărime, jumătăţi ;. - 


628 


O palmă delicată, la deget cu inelul 

Loodnei : nu-ncepuse prăpădul şi măcelul, 
Într-un sicriu, grămadă, intrau de-a valma pale, 
Ţărină-amestecată cu păr şi măruntaic, 

Bărbaţii şi copiii, ciozvirte și erimpceie 

De mădulări şi resturi gingâşe de femeie, 

Unui bărbat cu braţe, scăpat din serum mat plin, 
I se pierduse capul într-un coșciug străin. 
Deulifel, nici-o față nu mai avea figură, 
Smolită şi-nchegată într-o caricatură ; 

Şi, ca e cobe nouă de-adaos, ca un semn, 

Mai rătăcea-ntre racle şi un picior de lemn, 

De sc-ntrebau, cu martori, groparii și poporul, 
Căror cadavre șchioape li sc cădea piciorul, 

Şi dacă mai e locul, tocit și scilciat, 

Să fic-a doua oară, cu preot, îngropat. 

Dar cînd porni convoiul sicrielor devale, 

Urla din nou «sirena»-n văzduh a plins şi jale. 


MOARTEA-N. VATRĂ 


Îmi intră moartea-n vatră şi nu mă pot păzi, . 
De patru ori pe noapte, de patru ori:pe Zi. 

Îmi zboară peste casă, pe: beznă şi lumină, 
Nepăsătoare, rece, streină şi senină. 


„629 


În chipuri meştiute şi vine în paradă 

De fluturi ca argintul, de pasări mari de pradă, 
Din. fundurile purutui azur, 

Se-aude, parcă-i vintul, un vuiet de murmăr. 
Credeai că-s porumbieii, în stol, şi că se lasă 
Din cerurile nalte, jucîndu-se, pe casă, 

Dar scoboriți din boliă pe sate şi oraşe 
Erau un cîrd cu âripi de fiare uriaşe, 

La o poruncă oarbă a morţii, calculată; 

Că nu mai este moartea săracă, de-altădată, 
Adilică și proastă, din basme şi poeme, 

Sosită cu o caasă. Ja vreme şi nevreme, 
'Tărancă oflită Ia tin și la cosit. 

Şi-a lepădat şi coasa și gluga și mantila 

Și masca ci de babă, rînjită cu de-a sia, 

Cu-o coasă ruginită ce poţi să faci ? Surcele. 
Ca un briceag de-o şchioapă, cojeşii cu ca nuiele. 
Poţi reteza din munto şi piscuri un stejar 
Cu-asemenea cichie de briu şi buzunar ? 

Îi trebuia o sculă mai nouă, neumbiată, 

Ca să doboare codrul întreg și dintrodată. 
Unealta ci tocită de-abia cîte un gît 

Îl ronţăia o dată, ca la găini, şi-atit. 

Nu poţi adevăratei morţi să-i mai zici pe nume 
Dacă în loc de unul nu seceră o lume. 

Cite-o bătrină strîmbă ori cite un unchiaș, 

Un prăpădit, un putred, un frint, un păzubaş, 
Luaţi de pe ici şi colo, un mort uitat, o moartă 
Sint de croială veche şi azi nu se mai poartă, 
S-a săturat Cucoana de cancere şi tifos, 
Vederile-i schimbate au ideal şi ifos, > 
Ea vres bărbaţii tineri şi rumeni ca bujorif,.. 
Şi au pe cite unul, sa cere toți feciorii. 


630 


Năpraznicei Cucoane 

Îi trebuiesc cadavre milioane, 
Oraşe doborite şi țări de cimitire, 
Ca Jin monotonie să-și vie mai în fire, _ 

Şi pe mormintul lumii, făcîndu-şi cuib în tihaă, 
Să-şi capete ca. morţii şi veşnica odihnă. 

Şi s-a gîndit... Ca morţii să-i vie din belşug, 
Bă-şi părăsească vechiul meșteșug 

Și vechea calicie, un mort şi un coşciug. 

Mai avusese veşti 

Că-n orice meserie mijloacele băbeşti 

Au fost înlocuite cu altele mai iuți. 
Degeab-ai vrea o coasă ştirbită să-ţi ascuți, 
Ea poate să rămiie la micile nevoi, 

Ca piatra şi anmarul şi fostul car cu boi 
Înstreinată însă, neroadă, fără carte, 

Ştia din limbi şi graiuri numai pe cele moarte, 
Îi trebuia bătrînei o nouă-nvăţătură 

Și alt soi de figură, 

B-a-ntinerit cu farduri, cu-o mască și-o perucă, 
Să nu mai pară-o iazmă, o umbră, o nălucă, 
Aproape domnişoară s-a-nscris în școli înalte, 
Şi mîinile de gheaţă și le-a făcut mai calde, 
Picioarele mai groase, grumazul mai cărnos, 
Să nu i se mai vadă, uscată, nici-un os. 

În fustă de studentă şi în balat cu poale, 

Cu ochelari subt frunte, pe găurile goale, 

A învăţat degrabă, cu zivnă și silință, 

Şi tainele ştiinţei, ştiinţă cu știință, 

Şi limbile vorbite, ajunsă pricepută 

Pe oameni să-i aţiţe şi, pașnici, să-i asmută, 
Laboratoare ziua, condeie şi caiete, l ` 
De dorul meseriei, mai da, pe îndelete, 


—. 


631 


Cite o raită noaptea, în giuiziu nevăzut, 

Să gituie bolnavul slăbit, în așterunut, 

Şi repede ajunse și ea născocitoare, 

Puţind fura fărîme de fiacări şi din soare, 

Ca un crimpei cìi pleava, de foc, din el, ca poate 
Bă stingă viata vie-a pămînturilor toate, 

Că şi-a găsit şi elonţul, care,-mpuşcat, să fie 
În stare să doboare nu un ostaş, o mie ; 

Aşa că, înţelegi, 

Cu-a ţeavă-ngustă poate stirpi popoare-niregi, 
Priveliştea-i dorită : sus un pusliu cu stele, 
Bi jos pustictale cu corbi şi cucuvele. 

Că ţinta e atinsă uşor: faci Goi dusmani 

Şi un rāzbol cu dliușii la cite ciţiva ani, 


UN LAZARET 


Ua lazaret clădit în papainoage 
Blujeşie-n şes s-adune pe răniţi, 
Aduşi pe lärgi, ca nişte şomoioage 
De cîrpe-a singe negru, şi zgirciţi, 


Bint două mil dintr-ajie mii de frați 
Şi-i arde-arşiţa-n cimp, ca un biestèm, 
Slut, cturuiţi de gloanţe, despieați, 
Fără bărbie, fălci şi umeri, gem, 


632 . 


Întinşi pe vind de-a drepiul in trink, 
Trei medici îi alex cam pe-ntimplate, 
Cei firă braţe pol să mai rămână. 
Sint ridicaţi ciuntiții jumătate. 


Din giria fiartă vine în sacale 
Leşia apei: gurilor li-e sete. 
Pină a fi culeşi pentra spitale 
N-așteaptă agoniile încete, 


Un mor de muşte, pus pe fiecare, 
ÎL dumică bucată cu bucată, 
Nepufincios de nici-o apărare, 
Suzindu-i buba ochilor umilatiă, 


Au și simții din depărtare corbii 

Si-n stoluri peste lagăr s-au lăsat, 

Uaţă-l în luptă crincenă cu orbii, 
Zmulgindu-le cu piscul tifonul sinzerat, 


ERAU LL 


Erau în casă omul, femeia şi copila 

Cu chipul ca de aur, cu ochii ca zambila. 

Cind (răsneţul din ceruri se sparse peste ci — 
Le-a-mprăştia clădirea în vint cu citeştrei, ` 


G34 


Era în asfinţit. j 

Ca pleava şi țărîna s-au dus şi risipit. 

A doua zi, lumina, l 

Cernea cu stele mute, de candelă, grădina, 

Şi căuta bunica, subt lacrima de rouă, 
Crîmpeiele de carne, pierdute-n iarba nduă, 
Să o culeagă moartă, să fie prohodăită, 

Pină-n amurg strînsese de-abia un fund de sită. 
„Unde lucea o muscă era gi o fărîmă, 
"Un nod, un zgirci, o coajă, o sfoară ca o rimă, 
Din trei, câți spulberase virtejul, la cules, 

Cît un cîntar de prune, atit s-a mai ales, 


GLORIE 


Cetatea-i o movilă de ziduri răsturnate 

Și a fugit şi umbra din cetate, 

Cîţi oameni încă-n viață mai zac în agonie, 
Bubt grinzi şi în molozuri, se şile, nu se știe, 
Se va afla vreodată 

Cînd moartea lor uitată 

Be va-nsuma în cifra unui registru rece. 

A fost cîndva, e sigur, ceva, dar şi-asta trece, 
Cum au trecut atitea şi trec neîntrerupt, 
Fără să ştii ce moarte şi morţi zac dedesubt, 
Miîngiie-se cu-atita și morţii din cetate: 
Istoria le face martirilor dreptate, 


634 


E scrisă cu condele, cerneală şi cuvinte 

Şi jamătate multă, ea jumătate minte 3 

Cu role, fâră vole, de milă, de hatir, 

O să-i bocească-n vorbe-nflorite un catir, 
Tot așteptind pomana de-a îi nemuritori, 
La uşiile-amintirii în cîrji de cerșetori, 


PAZNICUL 


Se potolise spaima. Din casa sfărîmată 

Mal șovăiau trei ziduri în picioare. 
Podelele-n cinci caturi zburaseră deodată 
Şi răminea văzduhul posac învelitoare. 


Din creştet pină-n plvniţi căldirea era una. 
Bătuseră ploi negre trei anl de nopți, la rind, 
Prin casa găunoasă treceau ca-n cîmp furtuna 
Şi viscolul de iarnă nebun şi buciumind, 


fu ce-a fost o fereastră păzea-ncruntat un ceting, 
Nedeziipit de vatra stăpinului pierdut, 

Pe care ìl aşteaptă să vie azil ori miine, 

ŞI milnele-ntirzie de mult şi-a și trecut. 


833 


CE VREI ? 


Ţi-am povestit şi (i-am adus aminte 
De prin războaiele de mai nainte, 
Zile trăite, zile uitate 

Sau ațipite-n tine şi-nnaoptate. 


Cind ţi-ai trăit-o, clipa blestemată 
Creştea cit veacul, dintrodată, 

Şi pînă-n clipa ceealaltă 

Tu ai trăit cu moartea laolaltă. 
Într-o secundă oarbă, dintre sorți, 


Trăiai în două vieți şi-n două morţi. 


Cite secunde ăstfel repetate 

Nu te-au ucis mereu pe jumătate! 
De cite or} tu nu le-ai întrebat 
Dacă-al murit sau dacă-ai înviat! 


Bemenul meu, tirit între morminte, 
Ştii, deşi viu, că ţii de oseminte ? 


Ce cugeţi, ce nădejdi mai ai, ce teamă ? 


Bagă mai bine, omule, de seamă, 


În faţa gîndului ce te colindă 
'Ţi-am pus cîteva ţăndări de oglindă 
Și te întreb, că sufletul îţi tace, 


Ursuz şi gol, ce vrei: război, sau pace? 


636 


addenda 


DE ÎNVIERE 


Ştiam că sinteti vechi şi buni creștini, 
Că vă-nchinaţi ia sute de altare 
Si, puritani şi cândizi şi biajini, 
Purtaţi subt redingotă aripioare, 


Duminica, la predică, şi-acasă, 
Citiţi Scriptura și cintind Psaltirea, 
Le-mprăştiaţi în lume, că vă pasă 

A creşiina întreagă omenirea, 


Din Iadii, Gibraltar, Suez şi Malta, 
Stănini peste oceane și pe mări, 

Aţi creştinat de-aproape, pînă una, alta, 
Cu glontul, zeci de neamuri și de ţări, 


Acă, pe noi, în slava lui Ilristos, 
Cind, înviat din moartea lui, renaşte, 
În jug prusac, făcurăţi mai frumos : 
Ne-aţi răstienit şi ars de vii, de Paște, 


DL —— A PD. a »- 


' Moştenire 5 


A — ANTUME 
$ — OIN VOLUME 


CUVINTE POTRIVITA 
1192171 


Testament 9 

Cintec de adormit Mitzura. H 

Înviere 12 

Din drum 12 

Melancolie 13 

Plugule 14 

Muntele Măslinilor 15 

Tirziu de toamnă 16 

Psalm (Aş putea vecia cu tovărășie) 17: 
Seara 18 

Vint de toamnă 19 

Marină 20 

Mihniri 20 

Pslam (Sint vinovat că am rivnit): 2% 
Prigoana 23 

Cenuşa visărilor 24 

Creion (Vino joc de vorbe goale) 24 
Morgenstimmung 28 

Chemarea 27 


633 


Inscripţie pe paravan 28 

Psalm (Tare sînt singur, Doamne, şi pieziş !) 29 
Întoarcere în ţărînă 31 

Descîntec 31 

Lumină lină 32 

Poartă cernită 33 

Inscripţie pe o casă de ţară 34 

Creion (Obrajii tăi mi-s dragi) 35 

Miez de noapte 36 

Niciodată toamna... 37 Fă 
Heruvim bolnav 38 TR 
Cîntare 39 
Pslam (Ruga mea e fără cuvinte) 39 | 
Belșug 40 
Ex libris 41 

Fiara mării 42 

Inscripţie pe un pahar 43 

Pia 44 

Psalm (Nu-ţi cer un lucru prea cu neputinţă) 45 
Binecuviîntare 46 

Poate că este ceasul 47 

Nehotărîre 48 

Doliu 49 , 
Psalm (Te drămuiesc în zsomont şi-n tăcere) 51 

Inscripţie pe Biblie 51 

Arheologie 52 

Dor dur 53 

Minăstire 55 

Psalm (Pentru că n-a putut să te-nțeleagă) 56 

Drum în iarnă 57 

Prințul 58 

Evoluţii 59 

Puțin 60 ” 

Gravură 61 


640 


Creion (Trecind pe puntea-ngustă) 63 
Psalm (Pribeag în șes, în munte și pe ape) 64 
Jignire 65 

Graiul nopţii 66 

Biulbiul 63 

Josif al Ungro-Vlahiei 69 
Icoană 70 

Inscripţie pe un portret 70 
Toamnă 71 

Mitra lui Grigorie 73 
Agate negre 74 

Oseminte pierdute 75. 
Satan 76 

Vodă Ţepeş 77 

Între două nopţi 79 
Caligula 79 

inscripţie pe o ușe 81 
Stinse scîntei 81 

Restituiri 82 

Din nou 83 

Vino-mi tot tu... 85 
Biserica din gropi 05 
Despă:ţire 89 

Psalmul de taină 87 
Triumful 89 

Întîmpinare 94 

Heruvic 92 

Închinăciune 93 

Potirul mistic 94 

Tu nu eşti frumuseţea... 95 
Sfirşitul toamnei 97 

Psalm (Vecinul meu a strîns cu nendurare) 98 
Vraciul 99 

Denie cu clopote 191 


641 


Interior de schit 102 
Rugă de vecernie 104 
Blesteme 105 

Miez de noapte 108 
Duhovnicească 109 
Buna-Vestire 111 
Lingoare 113 

Rugă de seară 115 
Apă trecătoare 116 
Stihuri 118 

Zăpadă 120 

De-a v-aţi ascuns... 120 
Incertitudine 123 


addenda 


Morți în crucea nopţii 125 
Epitai (Nainte de-a lăsa condeiul să zacă) 126 
Portret 127 


FLORI DE MUCIGAI 
[19313 


Flori de mucigai 129 
Pui de găi... 130 
Cina 133 

Streche 134 
Galere 135 

La popice 137 
Ion Ion 139 
Tinca 140 
Serenadă 141 
Lache 142 
Ucigă-l toaca 143 
Fătălău 145 


642 


Candori 147 
Dimineaţa 148 
Sici, bei 149 
Cintec mut 150 
Morţii 152 
Șatra 153 
Convoiul 155 
Generaţii 156 
Munca 156 
Sfîntul 159 
Rada 160 
Nostalgii 161 
Ceasul de-apâi 161 


addenda 


O noapte 162 
Doi flămînzi 163 
Tecla 166 


TACEREA LUMII 
Balet pe șapte silabe 168 
[1931] 


CĂRTICICĂ DE SEARĂ 
[1935] 


Cuvîni 180 

Ora rece 181 

Mă uit 182 

De Paşti 183 

Cintec din frunză 184 
Ploaie 184 

Maica Scintila 185 
Miere şi ceară 187 


643 


Băşica de săpun 168 
Har 189 

Vaca lui Dumnezeu 190 
Domnița 191 

Zăbavă 192 

Cîntec din fiuier 193 
Haide 194 

Ora tirzie 196 
Transfigurare 197 
Logodnă 197 

Mirele 199 
Îngenunchiere 199 
Mireasa 200 
Căsnicie 202 
Ghiciioarea 202 


addenda 


'Timpuri 204 
Făclii 205 
Bărăganul 208 
O zi 207 
Priveghere 208 
Siîntule 209 
Un cîntec 210 
De dincolo 211 
Înviere 212 
Dragoste 213 


MĂRŢIŞOARE 
[1936] ` 


Nu am... 215 
Să vedem... 216 


644 


Frageda 217 Ai 
Cuvinte stricate 218 
Nu e 219 


HORE 
[1939] 


Iarbă trează 221 

Nu v-am sădit 222 

În perdea 223 

Buruiană, nu ştiu care 223 
Frunză palidă, floare galbenă 225 
Colind 226 

Crucea veche 227 

Pui de vînt 228 

Urare 229 

Moştenire 230 

Om de pămînt 232 

O lăcustă 234 

A venit 236 

Vint străin 237 

Făcătură 239 = 
Bilci în Aldebaran 239 
Denie 241 

Luna s-a 242 

Cintec de boală 242 

Iese vatra 244 

Dacica 245 

într-un lac 246 

Strigoi pribeag 247 

Doi copii s-au dus 248 
Cintec de buduroi 249 


645 


HORE DE COPII 


Abece 251 

Hora lui Esop 253 
Horă de hîtru 255 
Horă de băieţi 257 
Horă de ucenici 258 
Horă în grădină 261 
Horă-n bătătură 262 
Horă de șoareci 263 


ALTE CUVINTE: POTRIVITE 
[1940] 


Epigraf 270 

Schivnicie 271 

Răzbunare 271 

În golf 272 

Suiş 273 

Voci 274 

Inscripţie (Cind mi-a sărit pe dinainte) : 275 
Creion (Luna umblă printre case) 275: 
Psalm (Ca să te-ating, tirîș pe rădăcină) 276: 
Toamnă de suflet 277 

Contidenţă 278 

Cirip 279 

Potcovarii 280 

Sonet de izbîndă 280 

Inscripţie pe un cuţit 281 

Cei doi orbi 282 

Nu te teme 283 


Eta Dita — 


FĂT-FRUMOS 
11940] 
284 


ALELUIA ! 
' T1940] 
288 


ŞAPTE CÎNTECE CU GURA:NCIIINA 


[1940] 


Durerea mea... 291 
Mai mult pămînt 292 
Tot o sarică 293 
Singure vin 294 

Toate stelele'295 

De pe podul riului 295 
Dormi ? 296 


DIN ABECEDAR 
[1940] 


Iarna blajină 298 

Pe o piatră 200 
Unui prieten mic 301 
Alfabetul 302 


SĂRBĂTOAREA DE PĂPUȘI 
SE ÎNGEPE: CHIAR ACUȘI 
[1942—1943] 

[ 1] (Ce mi-e că ar fi ligheanul) 305 

[ 2] (Nu gîndesc, nici nu zic că) 305 

[ 3] (Grădinarul cu ghivece) 305 

[ 4] (Din caleaşcă, la ospăț) 305 

[ 5] (-a condus un.individ) 306 


647 


t 6] (Cotoşmanul a sărit) 306 

[| 7} (Socoteala-i încurcată) 306 

E 8] (Gospodinele-au venit) 306 

[ 9] (Pentru fetele uimite) 306 
110] (Cu girafe pe căruță) 307 
[11] (Pentru marea sărbătoare) 307 
[12] (De la masă, le aduce) 307 
[13] (Accidentu-i serios) 307 

[14] (Dă semnalul de plecare) 307 
[15] (Zarva din bucătărie) 308 
{16} (Ca să fie mai drăguţ) 308 


SPORTUNRIILE COPIILOR 
[1942—1943] 


[ 1] (De-ar mai fi o dată vară) 309 
| 2] Profesârul stă pe mal) 309 

I 3] (Din rachetă în rachetă) 309 

[ 4] (Dimineaţa, la plimbare) 309 
i 5] (Cu frînghia, de-a atleţii) 310 
i 6] (Domnişoara ştie bine) 319 

f 7) (Cine face mușchii mari) 310 
[ 8) (Trei fetițe s-au jucat) 310 


PRIETENII COPIILOR 
PE TERENUL DE SPORT 


{1942—1943} 


] (Nu prea stă frumos, băiete) 311 
] (Ar vrea şi ea pe zăpadă) 311 

} (Dacă n-o loveşti cu rost) 311 

] (Dus uşor în josul apii) 3H 


„648 


ANIMALE MICI ŞI MARI 
[1942—1943] 


(Dumnezeu ne dă de-a gata) 312 
(De la floarea de lumină) 312 
(Sus pe cracă, parcă-n grindă) 312 
(Puiul miîţii-ntiia oară) 312 

(Cel mai bun ceasornicar) 313 
(Mi-ar plăcea să fiu curcan) 313 
(Aşa cîine-aș vrea şi eu) 313 
(Hai tataie, hai mamaie) 313 
(Doamne, cîte lighioane) 313 
(Ele nu dau nici-o hrană) 314 
(Două rațe și-un răţoi) 314 


MICI COPII, MARI BUCURII 
[1943—1944] 


(Domnul doftor de păpuși) 315 
(Seara vine somnoroasă) 315 
(Eu, de ziua dumitale) 315 
(Dă-ne pace, măi Grivei) 316 
(Pînă astă seară piciul) 316 
(Așa pat cînd calcă hoţii] 316 
(În orchestră, surioare) 316 

(— «Toată casa-l un săpun) 316 
(Melcul iese din găoaco) 317 
(Maica, îraţii-l tòt răsfaţă) 317 


IUBITELE NOASTRE ANIMALE 
[1943—1944] 


(Capra-i mîndră cine e) 318 . 
(Numai domnişoara ştie) 318 
(Domnul ăsta, cu covrigu-n) 818 . 


649 


[ 4] (Dumnealui,'cînd'întrebam) “318 

[ 5] (În coteţ, în lac, în:sac) '318 

[ 6] (Am şi-un mut, bagă de seamă) 318 
[ 7] (Are-o coadă fiecare) 319 

[ 8] (Mîngiie-o,pe bot şi tu] 319 

I 9] (Cind l-apucă. bucuria] 319 


DRUMUL: CU. POVEȘTI 
[1941] 


320 


TARAS RETICILOR 
[1947] 


Prefaţă 323 
Țara piticilor 325 
Colindă de Crăciun 365 


UNA SUTĂ “UNA 'POEME 
‘E1947) 


Inscripția cărţii 373 
întoarcere 374 

Soim și fată -375 

Ziua albă 379 

Ziua cenușie 380 
Cătunul 381 

Stă singuratec. 382 

Un plop uscat 382 

Rue de Saint-Pierre 383 
Domniţă... 384 

Cînd s-ar opri secunda 385 
Flautul descîntat 386 


650 


Păretele de var 397 

Ogor pustiu 398 

Spuză fierbinte 399 

Bivolul de jar 400 

S-a culcat o fiară 401 

Ce plîngi ? 402 

Păstrează 403 

Copilă 404 

înţelepciune 405 

Francois Villon 407 

Mă uit la-flori.408. 

Pslam (Făr-a: te şti. decît din pmrtimţire) 410» 
M-au întrebat:411. E 
Cînd veniră 412 

Altădată 413 

Nu-nţelegeam 415 

Mărturie pe vicară-:și arcuș. 416 

Crezi basmul... 417 

Cîntec. de faur 419. 

Uite-l, vine 421. 

Mîhniri de tînăr cărturar 423. 

Inscripţie pe o poartă. de conac: 427. 
Inscripţie pe mormint: 428 

Inscripţie pe un inel 428 

Noi moștenim 429 

Au trecut... 430 

Buruiana asta 431 

Într-un judeţ 433 

În satele şi văile 434. 

Da, e lung 434 

Drumu-i lung 435, 

De la Jii, în. drum 438 i 
Desen romantic, zgiriat pe o-amforă:veche: 438% 
Adormitul din şanţ (Arthur: Rimbaud) 439: 


651 


EEE E H A ED Es Se 8 Mt e Ri 


Zmiîrcul 439 

Răzbunare 440 

Păianjenul 441 

Ciinele sufletului 442 

Ce-i fi şi tu ? 443 

Cetate medievală 444 - 
Clopotele 445 an 

Tu 446 

Rugäciune 447 

Coşarul alb 448 

Transfigurare (Pentru că am auzit) 449 
Epitaf (Şi-a făcut înghiţitoare) 450 
Epitat (N-a mîncat şi n-a băut) 451 
Epitaf (Plin de cîte racile) 451 

Epitaf (Hoitul de subt piatra mea) 452 
Doi frumoşi 453 

Pisanie (Între drumuri şi castani) 454 
Inscripţie pe catapeteasmă 454 

Pisanie (Sint un schit de blăni şi doage) 455 
Pisanie (Dă-mi durere şi prigoană) 455 
Inscripţie pe paraclis 456 

Tuscripţie pe biserică 456 

Juscripţie pe o pînză de barcă 456 
Inscripţie pe tobă 457 

Inscripţie pe un craniu 457 

Inscripţie pe Ararat 458 

Iascripție pe steag 458 

Inscripţie pe uşa poetului 459 
Inscripţie pe coteţul lui Hoţu 460 
tieminiscenţe 461 

fascripţie pe păretele chiliei 462 
Inscripţie în dosul unui portret 464 
lascripție în pantoful logodnicei 465 
Inscripţie în inel 465 


Serenada 466 

Apocalips 467 

inscripţie pe oglinda mare 469 
La treabă 469 

Romanţă 471 

De ziua cărturarului 472 
Pizma 473 

Consolări 474 

Sarcina sacră 475 

Ai văzuţ ? 475 i 
Negutătorul umilit. 476 
Cuprinsul 477 

De cînd mă știi 478 

Nici suferințele nu sînt la fel 479 
Cînd ei se bucură 480 

De mulle ori 481 

Cîie punoaie ! 482 

Omule 483 

Şi dumneata ? 483 


addenda 


Ce mai năvală ! 484- 
Blesteme de babă 485 


PRISACA 
[1954] 


Siupul lor 488 

Iscoada 489 

Paza bună 409 

Tilharul pedepsit 490 

Fetica 491 

Zdreanţă 492 

Bănuțul 494 ~- 


653 ti 


Dea e e e o 


Ghicitoare 495 
Arici, arici, bogorici 495 
Părechi 496 
Nepăsare 497 
Inimă de cîine 498 
Meiul 498 

Miţa 499 

Giri-Giri 500 

Pui de greier 501 
Iada 502 
Clocitoarea 503 
Buba-n sat 504 


i 1907 — PEIZAJE 
{1955} 
i Cuvint înainte 506 
Pe răzătoare 507 


Lipsesc morminte 511 
Coconu Alecu 
1 — (Pe-Alecu Iliescu partidul liberal) 512 
2 — (La Iliescu-n curte, la conac) 513 + 
3 — (Femeile, copiii și toți ai lor veniră) 514 
4 — (Deodată, colonelul avu un gînd al lui) 515 
5 — (S-a hotărît ! Boierul arată cu cravaşa) 516 
Cămaşa de nuntă 517 
Duduia 518 
Punga 520 
Doină pe fluier 52] 
| Doină pe nai 525 
H Doinä 530 
Doină din frunză 531 
! E advocat 532 
Cauza cauzelor 538 


Räzvrătitul 507 


654 


Trecînd ciocoiul 542 

Un colţ de ţară 543 
Raport de prefect 544 
Telegramă cifrată 545 
Răspuns la telegramă 547 
Replică la răspuns 548 
Flămînzenii 549 

Boierii 550 

Vacile 551 

Arenda 553 
Cucoana-mare 555 
Fugara 558 

Stane, căpitane 559 

Pătru al Catrincii 562 
Satul ei ? 566 

O răzbunare 567 

Ultimul ordin de la Interne 576 
în deşert 577 

Epilog 578 


addenda 
Destine 581 


STIHURI NOI 
1946—1955 
[1956] 


Parada 582 

Două capre 586 

Creion (În grădina-n care scriu) 587 
Noaptea 587 

Adormita 588 

Creion (Fă-te, suflete, copil) 589 
Căţeii și păduchii 590 


655 


Steaua-n iarbă 592 
Nici nu-i pasă 593 
Cinci pisici 594 

Joc de creion 593 
Didactică 596 
Hamlet — Încercare de sinteză — 600 
Păianjenul negru 613 
La cosit 615 

Secera 616 

Giuvaere 617 

Fabula fabulelor 618 
Cuiul 620 

Comoara 622 


CARNET — MAF 1944 
11956] 


Pasisile de fier 625 
Două nopți 626 
Măgăoaia 627 

Cinci sute de coşciuge 623 
Convoiul sicrielor 628 
Moartea-n vatră 629 
Un lazaret 632 

Erau trei 633 

Glorie 634 

Paznicul 635 

Ce vrei ? 636 


adepta 
De Înviere 637 


l 
Vol. l—il Lei 64 


à MARI SCRIITORI ROMÂNI es;