Ion Pillat — Poezii — Vol.II 1918-1927 (1944)

POEZII 


I. PILLAT 4 POEZII | ESTE AL DOISPREZE- 
CELEA VOLUM DIN COLECȚIA €SCRII- 
TORII ROMÂNI CONTEMPORANI, EDIȚII 
DEFINITIVE». VERSURILE STRÂNSE ÎN 
PREZENTUL VOLUM AU FOST ALESE 
DE AUTOR, IAR TEXTUL, LOR REVIZUIT 
DE DÂNSUL. ACEASTĂ PRIMĂ EDIȚIE SA 
TRAS ÎN TREI MII DOUĂ SUTE DOUĂZECI 
ŞI ŞASE EXEMPLARE PE HÂRTIE VELINĂ 
VERGE, NUMEROTATE DELA 1 LA 3226, 


JUSTIFICAREA TIRAJULUI 


len fa 


3067 


ION PILLAT 


POEZII 


1906—1941 


EDIȚIE DEFINITIVĂ 
INGRIJITÁ DE AUTOR 


VOL. II 
1918—1927 


BUCUREŞTI 
FUNDAŢIA REGALĂ PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ 
39, Bulevardul Lascar Catargi, 39 
1944 


PE ARGEŞ IN SUS 
1918—1923 


CTITORII 


Acolo unde 'n Argeş se varsă Râul Doamnei 
Si murmură pe ape copilăria mea, 

Ca Negru Vodă, care descălecând venea, 
Mi-am ctitorit viaja pe dealurile toamnei. 


Prin viile de aur ca banii dintr'o salbă 

Pe al colinei mele împodobit pieptar, 
Inchis-am fericirea în strâmtul ei hotar 

De nuci bogaţi în umbră, umbrind o casă albă. 


Acolo 'n pacea nopţii, pe drumuri de podgorii, 
Am mers tăcut alături de carele cu boi, 

Când neaua lunii ninge pe sălcii în zăvoi, 
Când șopotește valea de cântecele morii. 


Las altora tot globul terestru ca o minge, 

Eu am rămas în paza pridvorului strábun, 

Ca să culeg cu ochii livezile de prun 

Când alb Negoiul, toamna, de ceruri se atinge, 


Si tot visând la vremea când înfloriră teii, 
Pe când îmbracă ţara al iernii alb suman, 
Să deslușesc cum piere trecutul, an cu an, 
Pe drumuri depărtate sunându-și clopoţeii. 


Să stau, pe când afară se stinge orice șoaptă, 
Privind cenuşa caldă din vatra mea, de-acum — 
Și să aud deodată cu *nfiorare cum 

Trosnegte amintirea ca o castaná coaptă. 


272 ION PILLAT 


INCHINARE 


Privelişte menită să-mi fie o psaltire, 
Intáia mea credință și ultimul meu scut, 
Moşie aurită de-amurg şi de-amintire, 

Deal albăstrit de lună, de dor și de trecut. 


Florică, înflorită în Mai ca o mireasă, 

Tu, care legi în toamnă un rod de orice ram, 
Intinde peste mine un văl de frunză deasă, 
Primeşte iar la sánu-ti copilul ce eram. 


Aleea mi-o deschide cu brațele de mamă 

Ca să mă culc în casa din deal, la pieptul tău. 
Fii pentru mine Sfânta Icoană ce din ramă 
Alină lin feciorul risipitor şi rău. 


Am rătăcit pe piatra cetăților haine 

Și m'am jucat cu anii cum alții svârlă mingi... 
Tu numai, păstrătoare a zilelor mezine, 

Mai poţi cu-a lor lumină pierdută să m'atingi. 


Fii pentru regăsitul o mânăstire vie 

In care amintirea aprinde lumânări 

Si unde, pe o tâmplă de umbră, reînvie 

Ochi cunoscuţi, luceferi ieșind din înnoptări... 


Nu vezi suind poteca pe dealul din Florica, 
Cu ochi de tinereţe și păr frumos de nea, 
Cum trece spre mormântul bunicului, bunica, 
Ținând ca ieri de mână copilăria mea? 


PE ARGES IN SUS 5 273 


N'auzi, atât de-aproape dar parcă 'n altă ţară, 
Și râsul meu sburdalnic şi glasul ei blajin? 

Nu simţi sporind dorinţa și dulce şi amará 
De-a reveni mai iute la cel dintâi cămin?... 


Cu ochi de altădată, cu degetul pe buze 

— Aşa cum se cuvine în preajmă de mormânt — 
Vă voi urma, curate și albe călăuze, 

Spre cel mai drag, mai trainic şi sufletesc pământ. 


274 ION PILLAT 


FLORICA 
Aici își îngropară bunicii mei copila, 
In loc ferit de-arsifá, de viscol și de vânt. 
Colinei închinară iubitul ei mormânt, 
Legând de dealul rodnic şi numele şi-argila 


Și vremea prea fugará și fragedul destin 

Al celei ce fusese — abia o zi — Florica... 

Azi, de fetiţa moartă noi nu mai știm nimica; 
Dar când acum Florica în soare aprilin 


Etern reînflorește, ceva în piept mă doare, 
Privind cum prinde raza cu fermecatu-i fir 
O fașă de bobocul plăpând de trandafir 
Și-un zâmbet de lumină de fiecare floare. 


Un zâmbet ce odată trăia pe buza ei... 
Si má "nfior la gândul păgân gi la credinţa 
Că trebue naturii să-i altoegti ființa — 
Pământul să palpite ca inima, de vrei. 


PE ARGEŞ IN SUS 215 


MORMÂNTUL 


De n'ar fi muşchiul crucii, vedeam un pat de flori, 
Gătit sub bolta verde și vie a pădurii. 

Ai adormit în raiul din slovele scripturii, 

Tu, ce-odihnești la umbră de codri șoptitori. 


Te-ai cununat cu moartea ca 'n basmul Mioriţei, 
Păstorule de oameni, bunicule. Acum 

Eşti zumzet de albine si 'mprăștiat parfum 

In viea îmbătată de înflorirea viței. 


Te-a biruit pământul, dar l-ai însufleţit 

Si l-a pătruns iubirea-fi de ţară, ca seminfa. 
Stejarilor prieteni le-ai dăruit ființa 

Si sângele, ce curge cu seva înfrățit. 


Orice copac din juru-mi, îl simt că mi-e părinte, 
Cu cea din urmă iarbă, de mult am legământ. 
De dincolo de oameni, de timp și de mormânt, 
Un ram se-apleacă tainic să mă binecuvinte. 


276 10N PILLAT 


VÂRFUL DEALULUI 


Cu-o singură sforţare "'ncordând vânjosu-i umăr 
— Un uriaș urcânduş-i poverile ce-l strâng — 
Pletosul deal, din vale sui cu vii și crâng 

Ca să-și revadă tara cu sate fără număr, 


Cu casele: mioare și turlele: păstori, 

Ce-au coborit pe verdea câmpie argeşană, 
Cu drumul ce 'nsotegte înceata caravană 
De sălcii plângătoare și plopi pribegitori ; 


Ținutul unde seara din lunci şi din závoaie, 
Ca si argintul sprinten, viu apele selipesc, 

Și unde clarul cântec de clopot creştinesc 
Apropie colina de-a cerului văpaie. 


O, vârf de deal! O, capăt liniștitor de drum! 
Oprese aicea pasul gi îmi desleg privirea, 

Când prin amurg se 'naltá, visánd nemárginirea, 
Din fiecare casá un crin ínalt de fum. 


PE ARGES IN SUS 21 


IN VIE 


Tot mai miroase viea a tămâios şi coarnă, 

Mustos a piersici coapte şi crud a foi de nuc... 

Vezi, din závoi sitarii spre alte veri se duc; 

Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de má 'n- 
[toarnă ? 


Nu e amurgul încă, dar ziua e pe rod 

Si soarele de aur dă *n pârg ca o gutuie. 
Acum — omidă neagră — spre poama lui se suie 
Târîș, un tren de marfă pe-al Argeșului pod. 


Cu galben și cu roșu își coase codrul iia. 
Prin foi lumina sboară ca viespi de chihlibar. 
O ghionoae toacă întrun agud, și rar 

Ca un ecou al toamnei răspunde tocália... 


S'a dus. Și iarăși sună... și tace. Dar aud 
— Ecou ce adormise și-a tresărit deodată — 
In inimă cum prinde o toacă 'ncet să bată 
Lovind în amintire ca pasărea 'n agud. 


278 ION PILLAT 


CASTANUL CEL MARE 


Se sbate Strâmbă-lemne cumplit în pomul sdraván, 
Cu braţe noduroase si cu atletic trunchi 
Inţelenii în vie, deşi pân” la genunchi 

I s'a urcat cu "ncetul pământul gras gi reaván. 


Dar toamna, sub rodire încununat cu spini, 

Si 'n noapte plin de pace, de păsări și de stele, 
Ca grindina sloboade castanele lui grele 

Și "nseninat, primește pe creştetu-i lumini. 


Castanul între struguri şi-a înţeles menirea: 
Ce-am căutat pe drumuri, găsește stând pe loc, 
Si, adâncind pământul aceluiaș noroc, 

Cu zeci de ramuri ţine în braţe fericirea. 


Mă simt, Florică, 'n preajmă-i atâta de sărac! 
De ce nu poate pasu-mi să prindă rădăcină, 
Și să rămân al viei ca pomul pe colină, 

Și să mă strâng de tine ca viţa de arac... 


PE ARGES IN SUS 279 


RĂDĂCINI 


Nod de năpârci, șerpi vajnici cât braţul şi cât cotul, 
Trunchi negru de balaur încolăcit și rupt, 
Ciorchine de șopârle — pământul dedesupt 
Surpându-se, în taină se desvelesc cu totul. 


Dar vraci vicleni cu barbă de iască și de mușchi, 
In nopţi cu lună nouă plesnindu-i cu nuiele, 
I-au înlemnit deodată umflati aga în piele 

De le-au rămas sub coajă întărîtaţii muşchi. 


Frunzarele deasupra, îmbelșugând colina, 
Isi leagáná seninul cu vântul în văzduh — 
Cum să cunoască iadul în care trup şi duh 
Se sbate desgropatá, sucită, rădăcina? 


Stau și privesc la șerpii ce scormone 'n pământ 
Si la pământul care le fuge de sub pántec... 
Copaci, moșie, vreme — neîndurat descántec... 
Şi eu cu tot frunzigul gi rădăcina în vânt. 


280 TON PILLAT 


CIRESUL 


Voi inháma mágarul, ca 'n vremi, la cárioará 
El ce privește toate cu ochi de înțelept — 

Şi voi urma poteca de mult, suişul drept 

Prin viea verde 'n tactul copitei ce-o măsoară. 


Si luând prăjina lungă și coșul împletit, 
O fată 'n válnic roșu va merge înainte, 
Am să opresc măgarul din mersul lui cuminte 
Sub un cireș, de roade și de ani multi boltit. 


Cireşul va fi roşu ca și *n copilărie, 
Ciregele pe ramuri vor atârna cercei, 

Cu braţe goale, fata va prinde 'n gortul ei, 
La fiece prăjină, o sută și o mie, 


Şi când, târziu, lungi umbre se vor culca pe lunci, 
Când gol va îi ciregul iar cerul plin de stele, 
Bunicii i-agi aduce acasă coșuri grele... 

De-ași mai avea bunică şi sufletul de-atunci! 


PE ARGEŞ IN SUS 281 


SPRE IZVORANI 


Las povârnișul viei sá cadă 'n praf de soare, 
Si 'ntr'un tunel de frunze umbrite, brusc pătrund. 
Atât de dreaptă fuge cărarea până 'n fund 
Că văd, ca prin ochianul întors de-o vrăjitoare, 


Căsuţele rásleje din satul Izvorani 

— Mici capre căţărate pe-o râpă de lumină 
Prin nuci proptiti ca 'n bâtă în strâmba lor tulpină, 
Sub sarică frunzoasă de gârboviţi ciobani — 


Si — arătări din ţară în stampe japoneze — 
Ca o furnică neagră ce 'mpinge albu-i ou, 

O fată cum zoreşte, greu de urnit, un bou, 
Nemaiputánd pe coastă cireada s'o urmeze. 


Pe când din zarea serii ca namile, cu rost 
Răsar, rănind amurgul ceresc cu cornul frunţii, 
Pe rând: albaştri, vineti, de aur-verde — munţii 
Păzind de-acolo basmul copilului ce-am fost. 


282 ION PILLAT 


PADUREA DIN VALEA MARE 


O simti deodatá toatá, cu o cutremurare, 
Cum stápáneste peste micimea ta de om, 
Cu mii de trunchiuri albe şi cu un singur dom 
Fremătător — pădurea de fagi din Valea Mare. 


Aicea omenivea te lasă pic cu pic: 

Incepi de traiu-ti silnic și strâmt să te desferici, 
Inveti, uimit, să intri în codri ca 'n biserici 

Si că mai sfânt pe lume nu poate fi nimic 


Decât această pace în razele *nseráril, 

Când se târăsc, alături de netede tulpini, 
Din arborii aevea alţi arbori mai senini, 
Sub frunzele cu glasul dumnezeesc al mării, 


Și când, legándu-ti pașii de cale, te-ai oprit 
Sub fagi 'nalţi, în templul adevărat al firii, 
Ca un bolnav de suflet redat tămăduirii, 
La jghiabul care curge cu șipot potolit. 


PE ARGEŞ IN SUS 283 


CUCUL DIN VALEA POPII 


In zori, ca poteraşii, din văi şirag ies plopii. 
Ascult dela răscruce cu suflet de haiduc 

Cum cucu 'n codru verde mă chiamă să mă duc 
S'opresc la drumul mare norocu 'n Valea Popii. 


Pe flori, ca pe-o velinjá, stau dela cântători, 
Pândind cu ochii lacomi din răsăritul rumen 
Cum soarele soseşte rotund ca un egumen 

Și numără pe ceruri mătănii de cocori. 


Pe când în calea-i lungă se roagă la toţi sfinții, 
Eu îl desbrac de raze sub frasin și anin. 

In luminosul cântec de cuc, mă însenin 

Pe valea 'ntineririi și a fágáduintii. 


Dar cucul, pană sură, nu s'a 'ndurat să stea. 
— Cu-cu ! aci în vale... Cu-cu ! sub dealuri sboară... 
— Cú-cu! gi iar îmi scapă în zări o primăvară... 
—Cú-cu! şi mai departe, copilăria mea... 


ga 


284 TON PILLAT 


LA ZĂVOI 


Mă 'ntorc la tine, Argeș, o, râu de-odinioară, 
Pe drumul de fânețe ce fuge printre clái, 

Dar unde mai sunt astăzi, să tie-aceleagi căi, 
Tustrei copiii veseli, de-atunci, din cărioară? 


Și unde-i scăldătoarea în care ca un vrac 

— Zăvoi cu păr de sălcii și ochi de apă vie — 
Schimbai nisipu 'n aur, cu varga de magie 

A razei pogoríte pe cerul porumbac. 


De două ori acelaș nu m'oi scălda în ape, 
Căci zilele de-avalma cu valul tău se scurg, 
Si vacile báliate de soare în amurg 

Nu beau acelaș Argeș când vin să se adape. 


In cipeiit, în clipot si 'n șopot ne'ncetat, 
Alt râu, din clipă ’n clipă te-a zămislit izvorul; 
Nebănuit ca dânsul mă naşte viitorul — 
Dar tu te chiemi tot: Argeș, eu tot: Ion Pillat. 


PE ARGES IN SUS 285 


IN LUNCĂ 


Tu, care treci cu carul sub dealul din podgorii 
Ducând la câmp şindrilă sau sus la munte grâu, 
Te-abate 'n lunca veche și mână pân’ la râu. 
Amurgu ?n văi se lasă cu cârduri de prigorii, 


Cu-apusul luna albă căzu în helegteu: 

Pe floarea-i ca pe-un nufăr se-așează brotăceii, 
Şi cântecul lor straniu, prin umbrele alei, 

Cu zile descântate m'ar urmări mereu, 


De mar începe-acuma ca 'n amintiri să sune 
Lung clopotele 'ncete ce vin dela závoi, 

Dar vacile în noaptea albastrului trifoi 
Treptat se depărtează prin vis și prin págune... 


Opregte-má la Argeș, pe plaja care-o știu, 

Să-i fin în mâini nisipul, în cupe efemere, 

Si să visez — cum fuge prin degete și piere — 
Trecutul și talanga şi soarele târziu. 


286 ION PILLAT 


PARCUL GOLESTILOR 


Ám agteptat amurgul ca zárile sá fie 
Altare largi suflate în aur preacurat, 

lar sălciile, care pe drum au tremurat, 

In spre Golești să "'nşire albastra lor stafie. 


Am stat bătând la poartă prelung — și s'a deschis; 
Si iată casa 'n iederi şi parcul în paragini, 

Si iată-mă ca unul ce-ar răsfoi imagini 

Dintr'o călătorie pe jumătate vis. 


Aleele —e toamnă —duc toate către moarte. 
Răzoarele se 'nneacá în bozii si *'n urzici... 
Și, inimă *ncórcatá de amintiri, îmi zici: 

Va trebui odată Florica ta să poarte 


In ea pustietatea de care mai bolegti... 

Dar m'am oprit cu mána sfios la pálárie, 
Cáci m'ajungeau, lungite de-amurg pe bálárie, 
Mari, umbrele 'nfrátite a fraţilor Golești. 


PE ARGES IN SUS 287 


LUMINA, IARNA 


A nins. În soare codrul cu trunchiuri de cărbune 
Intinde umbre-albastre pe proaspătul omát 

Si mă visez la geamuri cu anii îndărăt: 

Văd dealul alb, târlia şi vremurile bune. 


les, scártáie zăpada ca ieri sub pasul meu, 
Și atârnând marame subţiri de promoroacă 
De ramurile joase, lumina goală joacă 

Azi numai pentru mine și pentru Dumnezeu. 


Apoi îşi dá pe spate tot părul de betealá 
Şi sare învârtindu-și al razelor hanger 

Și unde talpa-i roză atinge albul ger 
Fulgerător scânteie pe nea câte-o petală. 


Crra.., trece pe sub soare vâslind, întâiul corb. 
A stat din joc lumina, pe brânci se face mică... 
Crra... stolu 'ntreg — şi 'n umbră rămân privind 
[cu frică 
Trei picături de sânge pe-o ramură de sorb. 


288 ION PILLAT 


BISERICA LUI HORIA 


Mai stai visánd la munții, ce goimi și aur poartă? 
Pe vale Arieșul șoptind îl mai auzi? 

Pribeagă lângă Argeş, vădană printre duzi, 
Biserică pustie și fără brazi la poartă. 


Cioplită din puterea molidului şi din 

Credinţa strămoșească legată 'n bârna dură, 
Ce meșter vechi, de ţară, cu greaua lui secură 
Ţi-a hotărît altarul lui Horia, destin? 


In jurul tău cresc duzii cu fragedă verdeață 

Si iarba crudă 'ntinde la soare plase verzi 

Să prindă rândunele de umbră. Tu îţi pierzi 
Deasupra lor, în frunze, clopotniţa "ndrázneatá. 


Pe Moţii tăi zadarnic îi mai aştepţi, şi nici 

Un preot nu'ţi mai cântă, bătrân, din psaltichie... 
Dar azi, cu primăvara, cerească și pustie, 
Slujesti botez la granguri și nuntă la furnici. 


PE ARGES IN SUS 289 


CASUTA DIN COPAC 


Se leagáná şi astăzi, când vântul suflă *n frunză, 
Sus pe stejar 'náltatá căsuţa din copac. 

Cu gazda mea bătrână ce bine mă împac! 

Ii duc bolnavu-mi suflet, de oameni să-l ascunzá, 


Un suflet ce să uite trecutul nu putu 

Şi care jalnic bate mereu la altă poartă, 

Un suflet ce iubirea nehotărit își poartă 

Din loc în loc, zadarnic... O, vindecă-mi- tu! 


Tu, sora cea mai bună cu aripa și ramul, 
Primeşte-l la fereastra de cer cu ciocârlii. 
Tu, nelegată încă prin grele temelii 

De țarina práfoasá, dă-i să-și serbeze hramul: 


Pădurea și văzduhul și vântul, la un loc — 

Si ruptă din pârjolul apusului de soare, 

Făcând din creangă *n creangă, viu, flacára-i să 
[sboare : 

O veveritá roşie cu coada ei de foc. 


29 ION PILLAT* 


CASA DIN DEAL 


Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă 
Ca o bunică bună la nepojelul mic. 

Pe-atunci știam că-i vie; azi nu mai știu nimic: 
Apás cu nepăsare de om pe-a uşii clampă. 


Sub coperișul, care îi sta ca un bonet, 
Glicina ei pe tâmple cădea ca o guvitá, 
Si, mirosind a floare de tei, a lămâiţă, 
A cantalup, a lissá de chitrá, a gerbet, 


In fiece odaie desvăluiam cu frică 

Alt gând din vechiul suflet curat gi românesc... 
Ce nu-mi cuprinde mintea, deşi îmbătrânesc, 
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mică. 


Pendulele bătrâne mai bat acelaș ceas, 
Prelung, ca o dojană, în liniştea sonoră, 

Dar timpul intră ?n casă trântindu- altă oră, 
Si inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas. 


PE ARGEŞ IN SUS 291 


CÁMARA DE FRUCTE 


Deschid cu teamă ușa cămării dealtădată 
Cu cheia ruginie a raiului oprit, 

Trezind în taina mare a poamelor, smerit, 
Mireasma şi rácoarea gi umbra lor uitată. 


Mă prinde amintirea în vânătul ei fum, 

Prin care cresc pe politi şi rafturi ca pe ruguri, 
Arzând în umbră, piersici de jar si-albastri struguri 
Si pere de-aur roșu cu flacári de parfum. 


Sováitor ca robul ce calcă o comoară 

Din basmul cu o mie şi una nopţi, mă 'nchin: 
Văd pepeni verzi — smaragde cu miezul de rubin — 
Si tămâioşii galbeni ca soarele de vară. 


Se-aprind fantasmagorice caise gi gutui: 
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde... 
Dar părăsind cămara ce minţile îmi pierde, 
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui, 


292 10N PILLAT 


ODAIA BUNICULUI 


Nu s'a clintit nimica şi recunosc iatacul 
Bunicului pe care, viu, nu l-am cunoscut, 
Rămase patu-i simplu gi azi nedesfácut, 

Şi ceasul lui pe masă și-a mai păstrat tic-tacul. 


Văd rochia bunicii cu gal și malakov, 

Văd uniforma veche de «ofitir» la modă 

Pe când era el Junker —de mult —sub Ghica 
[Vodă 

Când mai mergeau boierii în butcă la Brașov. 


Si lângă băţu- rustic, tăiat în lemn de vie, 
Văd putina lui unde lua băi de foi de nuc. 
A scârţâit o ușă... un pas... şi-aștept năuc 
Sá intre-aci bunicul dus numai până 'n vie. 


Un rontáit de șoarec sau ceasul mă trezi? 
Ecou îşi fac, în taină, ca rimele poemii... 

Si ceasul vechi tot bate, tic-tic, la poarta vremii, 
Si şoricelul roade trecutul zi cu zi. 


PE ARGES IN SUS 293 


OCHELARII BUNICII 


Pe scrin, păstrând privirea ei vie, au rămas 
Pe galbena gazetă ce 'ncremeneşte anul. 
Odaia de-altădată mi-arată talismanul: 

lau ochelarii moartei și-i pun sfios pe nas. 


Prin abureala vremii nu s'a schimbat ninica, 
Doar pozele din rame vechi au întinerit... 
Dar din adânc de-oglindă, în faţă, mi-a zámbit 
In jilțul ei —ca 'n vremea când eram mic — 
[bunica. 


La geam foșneşte plopul sau pașii au foșnit? 
Prin uşa závoritá «ei» intră în odaie. 

E o fetiță: Pia, cu bucle: Niculaie... 

Dar cine e băiatul acela liniștit? 


Bunica-i dă pe frunte, blond, părul la o parte... 
De ce se uită astfel la mine? Nu-l mai ştiu... 
Nu vreau să-l știu... nu pot să-l ştiu... E prea 
[târziu ! 
De omul chel şi rău, rămân legat pe moarte. 


294 ION PILLAT 


CAPELA 


De ce te-au dus, bunico, într'o chilie rece 

Si te-au lásat cu totii sub lespezi de cavou? 
Când lunca e un cântec şi dealul un ecou 
Crescând mereu pe vreme ce primăvara trece, 


Când gâza cea mai mică din soare ia un strop 

Și când lumina calcă prin aurite ganguri 

In crângul plin de cintezi, de mierle și de gran- 
[guri... 

Te-așteaptă iasomia si-albastrul heliotrop; 


Albi, trandafirii ?n floare întreabă toţi de tine. 

De ce nu vii ca'n vremuri cu secatoru "n mâni? 

Grădina te dorește de-atâtea săptămâni! 

Dar nu mai vii. . . chiar ziua s'a stins, . . și noaptea 
[vine. 


O pulbere de lună albeşte pe livezi — 
Si iar se face iarnă ca 'n ziua îngropării; 
Florica ta se pierde în umbrele uitării, 
Capela ta rămâne pe dealuri de zăpezi. 


PE ARGES IN SUS 295 


ODIHNA TATII 


Bunicul meu aicea se odihnea odată. 

Pe banca de lemn rustic aseazá-te și tu, 
Fetiţa mea, pe locul în care 'n vremi státu 
Și mama — o fetiță ca tine —cu-al ei tată. 


Priveşte dealul unde trăirăm în trecut, 

Si capul drag pe braţu-mi proptit, asa, ţi-l lasă. 
Incape toată viea și vechea noastră casă 

In sufletul tău tânăr din alte vremi făcut. 


Departe pe zăvoaie un tren își pierde fumul 

Ca o náframá care se schimbă 'n porumbiei... 
Nu fumul, viața piere —şi pașii mei mai grei, 
Ecou de-acum, urmează pe-ai tăi ugori pe drumul 


Pe care şi bunicul cu mamă-mea venea. 
N'auzi cum sună pașii lor de odimioará?... 
Pe sub castanul mare, ín seara ce coboará, 
Să-i aşteptăm sá vie cu noi, fetiţa mea. 


296 ION PILLAT 


STRĂINUL 


Pe bancă, sub castanul din vie, te așează, 
Străine, ce venit-ai priveliştea s'o vezi — 
Florica e acolo, cu casă, parc, livezi, 

Şi peste drumul mare: zăvoiul. Insereazá. 


Câmpia e albastră şi 'n zare norii ard. 

Selipeste Râul Doamnei în spre apus, o clipă... 
Un taur muge; putul cu lanţ si roată, ţipă; 
Si vrrr... un sbor de vrăbii sbucnește dintr'un 


(gard... 


Te-apleci mirat, străine, pe-amurg ca pe o ramă 
Ce-ar străluci din umbra muzeului pustiu, 

Și crezi, pornind aiurea rănit de-un dor târziu, 
CŽ ai cuprins Florica... Dar n’ai zărit, ia seamă, 


Pe-albastra depărtare a luncii de demult, 
Trecutul meu ce arde sclipind în Râul Doamnei — 
N'ai auzit, deodată rupând tăcerea toamnei, 
Vrrr... timpu ?n sbor, pe care cutremurat l-ascult. 


PE ARGES IN SUS 297 


COMOARA 


Pe Argeș lângă luncă, un deal se "naltá *n chipul 
Urciorului de-argilá al vechilor olari 

Si pomeneşte zeii uitaţi de ţară, cari 

Lau plămădit făptura și lutul şi nisipul. 


Pe rotunjimea formei, din vale până ?n cer, 

Se suie impletindu-si lumina ce adie, 

Frunti verzi de nuci şi trupuri de arămită vie 
Cu frunza zugrăvită ca pe un láicer... 


Si 'n galbena lumină a toamnei argesene 

Cu mere care sboară şi berze care cad, 

Am luat în palmă dealul: un ou încondeiat, 
Ca să-l desmierd mai bine cu somnoroase gene, 


Si m'am zărit atuncia sub bolțile de vii, 

Copil ducând la gură un strugur de rugină — 
Dar mă păli deodată durere-așa haină 

Că îmi scăpă din mână comoara și pieri. 


298 ION PILLAT 


ADIO LA FLORICA 


Acum trásura trage la scara amintirii 

Şi de plecare sună în curte zurgălăi. 

Acum, din mine, ceasul temut al despărțirii 
Și-întinde umbra sură stăpânitor pe văi. 


Pocneșşte biciul: casa se dă în lături, piere; 
Intregul deal coboară — și iată-ne pe drum. 
Amurgul ne petrece cu razele-i de miere, 
Tămâia înserării înalţă-albastru fum. 


O, surugiu, opreşte! Stai locului, trăsură! 

Prin plute seculare să văd cu ochiul plâns, 
Sporind pe ceruri, dealul în flori ca o răsură, 
Ce *n poala lui lumina trecutului a strâns. 


Infráná-fi caii 'n spumă, o clipă să văd încă 
Mormântul şi Capela și viea cu castani: 
Priveliște rămasă aceeași ca o stâncă 
Domnind pe risipirea atâtor zeci de ani, 


Din Valea Popii, cucul mă strigă pe-a sa limbă.., 

Si Argegul șoptește: De ce ne párásegti? 

De ce îţi schimbi căminul, nimic când nu se 
[schimbă 

Din deal dela Florica la parcul din Golești. 


— Rămâi la noi ! un clopot din Izvorani mai plânge, 
Si tot aud în urmă: la noi —la noi —la noi. 
Opregte-ti telegarii cu nările în sânge, 

O, surugiu, náprasnic gonind ca un strigoi. 


PE ARGES IN SUS 299 


Ba nu. Dă bici mai bine şi drumului îi lasă! 
Nu-mi părăsesc căminul, în suflet când îl due. 
Imi voi zidi *n oraşe întâmplătoare casă — 
Dar de averi, de lume și de huliri uituc, 


Ca Argeșul să-și mâne murmurătoare ape, 

In crângul de-altădată iar cucul să-l ascult, 
Pe ochii mei lăsa-voi să cadă grele pleoape — 
Și voi găsi în mine Florica de demult. 


TRECUTUL V I 


COPIL DE-ODINIOARĂ 


Prin iarnă din cămara zăvorită 

Se furigeazá cald miros de mere, 

Readucând în vremea viscolită 

lar toamna cu trecută mângâiere, 
Când sufletul împovărat venise, 
Cu târna lui de poame și de vise, 
In casa amintirilor închise. 


Si ?n inimi amorţite de-a lor strajă, 
Străbat adânc, îmbălsămând gândirea, 
Cu seva lor fierbând din nou sub coajă, 
Copilărescul dor si amágirea... 
Si ?n inimi, viu ca și întâia oară, 
Te scoli din somn, tu, cel de-odinioară, 
Din somnul tău, copil de-odinioară... 


PE ARGES IN SUS 301 


SEPTEMVRIE 


In zare cine 'nscrie al berzelor triunghi? 
In inimi cine 'nfige trecutul ca un junghi? 


Vezi Toamna si-Amintirea — surorile divine — 
Când una ne sosește si cealaltă revine. 


Zadarnic cred că vremea cu anii a crescut. 
In fiecare toamnă reintru în trecut. 


Copilăria-mi toată dá busna la uluci, 
Când stă la poartă coșul cu struguri și cu nuci. 


302 ION PILLAT 


SEPETMVRIE 


O foaie se desprinde din cráng si calendar: 
De-un an o asteptase Septemvrie ca dar. 


Tot ce legat fusese, de-acuma o să sboare. 
Lumina e mai caldá, degi e mai rácoare. 


Colorile învie pe moartea frunzáturil, 
Dând farmecu 'nfloririi declinului naturii. 


Și tremurând în vântul ce-o smulge și-o ridică, 
O pasăre de aur e frunza cea mai mică. 


PE ARGES IN SUS 303 


SEPTEMVRIE 


Din bulgării vin care cu vinete și verze. 
Se-afundá 'n zări, departe, un unghi obtuz de 
[berze. 


Am întâlnit o fatá cu tufánele 'n braţe. 
Un vânător la iazuri a tras cu pușca 'n rațe. 


Aud prin porumbigte chelălăind ogarul. 
Lovegte rar şi ritmic butoiul gol, dogarul. 


Azi n'a lăsat postașul ziarele din târg; 
Dar mere poleite ca 'n basme dau în pârg. 


Pe semne *n coșul nopţii vrea soarele să cadă; 
Au început de-o vreme gi zilele să scadă. 


La lampă, şi când ziua cu totul s'o umbri, 
Voi reciti 4 Pasteluri » de V. Alecsandri. 


304 ION PILLAT 


CINA CEA DE TAINĂ 


Prin ulmii de sub vie, pe deal, mai știi tu casa 
Ce-albegte ca şi oul în cuib sfios de foi? 

Mai ştii tu cerul serii cu fețe ca mátasa 

Si clopotul cirezii venind dela závoi... 


Iţi mai aduci aminte pridvorul prins de viță 
Si cina cea de taină, tacâm lângă tacâm, 

Si masa presărată cu flori de lămâiţă, 

Și carele spre noapte gemând pe caldarâm... 


Și cum stăteam alături, noi doi cu fericirea, 
— Doar greerii tinándu-i isonu *'n depártári — 
Și noaptea câmpenească albastră ca iubirea 
Si vorbele 'ngánate mai dulci ca sărutări. 


Întâia stea prin frunze creștea tremurátoare 
Când licuricia 'n umbră trecu rătăcitor... 

Prin ulmii de sub vie, mai știi tu casa oare 
Și umbra ca un suflet, și steaua ca un dor! 


PE ARGES IN SUS 305 


TOAMNĂ 


Au vuit prelung ca vântul păsările migratoare 
Peste casa părintească unde ieri m'am regăsit 
Singur cu lumina, care galbenă venea din soare, 
In odaia de-altădată să-mi ureze bun sosit. 


Toamnă, iată-ne "mpreuná, gospodină ce porţi 
[cheea 
Ruginitá ca o frunzá, a trecutului meu mort. 
Toamnă, iată-ne alături, noi cu visul, pe aleea 
Nucilor ce ancorează pentru iarnă 'n al tău port. 


Precum seara, pe câmpie când fâșii se prinde ceața, 
Tot auzi sunând vecernii şi nu ştii de unde vin, 
Sub frunzarele rărite amintirea chiamă viaţa, 

Dar trecutul îi răspunde ce un clopot în declin. 


Zile albe, zile negre... ce străine, ce departe, 
Buclele în care dorul meu de cer l-am îngropat... 
Toamnă, lasă-mă să mângâi părul tău de frunze 
[moarte, 
Părul tău de aur roșu și de soare întrupat. 


306 ION PILLAT 


IN CRAMĂ 


Peste miristi lung rásuná chiote de vânători... 
Să intrăm în crama veche... Printre butii *nalte- 
[ascultă ! 
Cum în pivnițe boltite, zăvorit cu grijă multă, 
Numai vinul nou mai cântă spumegând prin 
[zácátori, 


Au tácut sub neaua vremii ale patimilor goarne, 
Dar ne fierbe încă ?n inimi al dorințelor pelin... 
S'așteptăm să se prefacá mustul fără preţ în vin 
Si cotnarul amintirii în pahare sá ne toarne. 


PE ARGES IN SUS 307 


TIMPUL 


L-a trezit, vorbind ín vánt, o tocálie, 
Din cápita de fân proaspăt şi curat 
Unde Timpul aţipise noaptea 'n vie — 
Dar ciudos pe lemnul prost, a scuturat 
Ca un praf de aur zorii pe moşie, 
Toţi cocoșşii din podgorii au cântat... 


Un văitoi sări, sbuenind, dintr'un tufiș, 
lar un pui de rândunică dintr'o șură — 
li privi, o clipă, pe furiş: 

Iepurele, dintr'un hop trântit pe-o rână, 
Amorti înghemuit în arătură; 

Pasărea pică din sbor înalt — bătrână 
li căzu, ca frunza, Timpului în mână. 


Dar el, şiret, nu s'a mirat 

Că plugurile negre ies toate la arat, 

Si mici — de-aici — 

Cu boi greoi, 

Dau zor: 

Sunt nişte coropisniti pe rázor — 

Si-un car cu coviltir, pe iarbă dejugat: 

Un vierme alb pe-o frunză de frasin, nemișcat... 


Mari lanuri au crescut de grâu bogat; 
Cu seceri de lumină, viu, fete-au secerat, 
Si roşii testimele în soare-au migunat 

— Gándaci apringi, 


308 ION PILLAT 


Zişi «Boi ai Domnului » în sat — 
Si stoguri ca bătrâne pe câmp finurá sfat... 
Si morile de apă, sortite de noroc 
Să-și învârtească roata, călătoreau pe loc... 


Și cum aprinse toamna în codri 'ntájul foc, 

O bună zi, din Iezer, Pápuga și Negoi, 

Se scurserá pe drumuri, umflate 'n valuri noui 
Cu spuma lor de lână, pâraele de oi... 

Si frunze 'n viaţă printre atâtea moarte foi, 
Sitari pestriti porniră cu toamna din zăvoi... 


Iar Timpul a rămas uimit 

Când primul fulg de nea a fulguit: 
Un fulg căzut 

Din stolul călător ce sa pierdut. 


Atunci a rătăcit prin vii, 
Și fără teamă 
A poposit în larma dela cramă. 


Tăcerea de odată și-întinse împrejur, 
Auitor și veşnic, golu-i sur... 

Pe sub bolțile pustii 

A ţesut păienjenișul, 

Prin geamuri sparte da frunzișul, 

Si din pereţi 

Cresteau bureti, 

Pe butii goale — mucegaiul... 

Viaţa își pierduse graiul, 

Cojită ca o tencuială. 


Lung Timpul a căscat de plictiseală... 


A plecat. 


PE ARGES IN SUS 309 


Cu un sărut, din drum, schimbă în babá-cloantá, 
Schiopánd în băț și fără dinţi — 

O fată, dreaptă ca o lanţă, 

Mlădietoare în catrinţi. .. 

Si luându-i piersicile din obraz, 

Lăsând smochini uscate — făcu baz. 


Acuma dase brumă timpurie 

Si carele grăbeau spre teascuri — 

Zări pe deal, bogată 'n rod, o vie 

Si 'n ea — cu limbi de șerpi, un foc de vreascuri. 
Pândarul, cu suman şi pușcă veche, 

Vrăjea la jar șoptindu-i la ureche, 

Pândind şi umbra nopţii să nu fure. 


Simti cum Timpul calcă prin pădure, 

A bubuit lung pușca lui cu cremeni... 

Dar Timpul, luând în palmă pándar si deal gi vie, 
A râs, a râs... suflând ușor: 

— Un fulg de păpădie 

Ce 'n vânt îl semeni — 

Se depărtă priveliștea nălucitor ; 

Se făcu mică... mică —aga cum 

Ai fi privit-o la «panopticum », 

Sau încrustată 'n tine, în rama anilor. 


Şi Timpul o porni la deal, la vale, 
Sub stelele cât pumnul... 

Si niciun sat nu-i mai ieșea în cale, 
Niciun rumân nu întâlnea, niciunul. 


Singur un bordei — pitit și chior — 
Cu *n ochi roșu de opait la fereastră, 
Pe câmpia îngheţată, mai adastă 
Asteptánd pe călător... 

Timpul de perete trânti ușa 

Si intră stăpânitor. 


310 ION PILLAT 


Focul stins nu și-a svácnit cenușa, 
Lumânarea sub icoană n'a clintit, 

Si pe pat 

Omu "ntins nu s'a mișcat, 

Cu obrazul ca în piatră dăltuit — 
Omul galben si cu braţe *nerucigate... 


Timpul, mort şi el, căzu. pe spate, 


PE ARGES IN SUS 311 


CHIEMARE 


Stă casa bătrânească sădită printre nuci, 

In vârf de deal. E toamnă. Pe gardul de uluci, 
Atârnă în ciorchine, grei, strugurii şi 'n vie 
Poteca înserării te 'mbie — şi te duci, 


312 ION PILLAT 


INAPOIERE 
Pe soarele 'nseráril văd plopii nalti din zare, 


Pe drumurile strâmte, chervane 'n şiruri rare 
Mergeau învăluite de pace. Mori de vânt, 

Cu aripe deschise izbite de pământ, 

Păreau un cârd de berze sburând stângace. Line 
Ca valurile mării, călătoreau coline — 

Si lanuri de secară, de grâu și de porumb, 
Fugeau și ele 'n urma văzduhului de plumb. 
Si casa străjuită de anii mei, deodată 

In suflet și sub plopii din zare, mi se-arată. 


In pocnete de bice și 'n tropote de cai, 
Intrai în amintire cu sgomotos alai, 


PE ARGES IN SUS 313 


JUCĂRII 


Dar ce m'a pus în seara tihnită de Crăciun, 
Să iau în mână lampa, să dau în lături uşa? 
In faţa mea stă calul de lemn și stă păpuşa 
Cu suflet de tărâţe, nevinovat și bun. 


Stă micul tren mecanic în gara lui prea mică, 
Stă, câmp de luptă, masa soldaţilor de plumb 
Şi, galbene ghiulele, stau boabe de porumb, 
Stricánd orânduiala oștirii fără frică, 


Şi tot închis de-atuncea albumul de imagini, 
Ce deschisese țara de fantasmagorii. 

Azi chipurile şterse sunt numai mărturii, 

Că ochiul nu revede la fel aceleași pagini. 


Căci unde-i trenul fulger pentru *nconjurul lumii? 
Armatele pornite spre stăpânirea ei? 

Păpușile sfioase în rochii de femei, 
Primindu-ne iubirea sau îndrăsneala glumii? 


Cu primul dor de ducă ce 'n mine isvorit-a, 

Azi unde-i calul Vinteș să sufle foc pe nări? 
Aceste biete lucruri, ce fură îmbătări, 

Să fie mai reale când moarte-s într'atâta!.. 


In faţă am doar calul de lemn, am doar păpuşa 
Cu suflet de táráte, nevinovat şi bun... 

Si mă gândesc în seara pioasă de Crăciun, 

la care 'mbătrânirea și-a strecurat cenușa, 


314 ION PILLAT 


Că va sosi și ziua când fără ochi și mână 

Voi reveni — de ce nu? —în vechiul meu iatac, 
Spre a simţi cu milă cum toate se prefac 

In jucării menite străine să-mi rămână. 


Ca "'ntotdeauna sta-vor si tocul şi caietul 
Si fila încărcată cu colb de poezii. 

Intrun pahar mixandre uitate-or putrezi, 
Și cucul din ceasornic îşi va urma tabietul. 


Si versurile mele îmi vor cerși oprirea. 

O, strofele pe care, ani lungi, ca un zaraf 

Le-am strâns cu sârg în suflet, le-am cântărit 
[în vraf, 

Gândind cu vorbe de-aur să cumpăr nemurirea. 


Dar sfintele silabe cu rimă și cesură, 

Ce-mi sunt acuma: cântec, icoană si parfum, 
Nu vor pătrunde până în visul meu postum 
Descátugat din steiul de pământească sgurá. 


Voi recunoaşte totuși, pe polifa unică, 

Doar cărţile ce "ncuie perfecte amăgiri... 

Si fata mlădioasă cu coapsele subțiri, 

Ce 'n patu-mi doarme goală, în ghem ca o pisică. 


Le-oi recunoaște toate, nepricepând nimic 
Din câte astăzi omul cel nou iubește ?n ele, 
Si le-oi privi cu-aceeași mirare ca pe-acele 
Relicve moştenite dela copilul mic. 


PE ARGES IN SUS 315 


DRUM DE NOAPTE 


Caleaşcă, drum de noapte, păduri adânci de fag 
Si prin frunzișe lună cernutá 'n ceaţă fină, 
Poiene necosite de mult gi miros vag 

De flori de fân în floare, de fragi şi de sulfiná... 


In pace sufleteascá topindu-se, te-aliná 
Realitatea vremii pe al naturii prag, 
Prin ce metempsicoză revăd obrazul drag 
Al fetei dealtădată în albă crinolină! 


Aceeaşi ochi sălbatici, acelaș zâmbet trist, 
Din care făurisem a dorului povară, 
Si eu acelaș tânăr și palid Bonjurist... 


Când ea înfășurată în vălul de percal 


Imbălsămat de vântul pădurilor, în vară, 
Visa la iarnă baluri la consulul muscal. 


40 


316 ION PILLAT 


ACI SOSI PE VREMURI 


La casa amintirii cu-obloane gi pridvor, 
Păienjeni zábrelirá şi poartă şi závor. 


Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc 
De când luptară *n codru și poteri și haiduc. 


In drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. 
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi. 


Nerăbdător bunicul pândise dela scară 
Berlina legănată prin lanuri de secară. 


Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină 
Sări, subtire,-o fată în largă crinoliná. 


Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac, 
Bunicul meu de sigur i-a recitat «Le Lac». 


lar când deasupra casei ca umbre berze cad, 
Ii spuse « Sburătorul » de-un tânăr Eliad. 


Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea... 
Și totul ce romantic ca 'n basme se urzea. 


Si cum ședeau... departe, un clopot a sunat, 
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. 


PE ARGEȘ IN SUS 317 


Dar ei, în clipa asta simțeau cá-o să rămână... 
Demult e mort bunicul, bunica e bătrână... 


Ce straniu lucru: vremea! — Deodată pe perete 
Te vezi aievea numai în ștersele portrete. 


Te recunosti în ele, dar nu și 'n faja ta, 
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita... 


Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu: 
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu. 


Acelaş drum te-aduse prin lanul de secară. 
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară. 


Subţire, calci nisipul pe care ea sări. 
Cu berzele intr'insul amurgul se opri... 


Si m'ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram 
Când ţi-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes. 


lar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună 
Si-am spus « Balada lunei» de Horia Furtună, 


M'ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist, 
Si ţi-am părut romantic şi poate simbolist. 


Si cum şedeam... departe, un clopot a sunat 
— Acelaș clopot poate — în turnul vechi din sat... 


De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat. 


318 ION PILLAT 


ACUARELA 


Nu cuvintele purtate ca argintii 
Vânturaţi din mână 'n mână pe tejghele, 
Ar putea să mi te chieme ?n ochii minţii, 
Râu muntean, cu limpezimi de acuarele, 


Cum să dau cu slove negre gi tocite, 
Jocul fraged: numai apă, numai soare, 
Si frunzigul: spumă verde pe ráchite, 
Si lumina: aur sprinten sub picioare; 


Naltul cer primáváratic care máná 
Sus la munte, pe ulmet și pe ariniști, 
Norii albi şi le adapă turma până 
Vine seara cu-ale umbrelor neliniști; 


Ridicându-se în noapte: vajnic taur, 

Dealul care paste cer de stánjenei; 

Si svácnindu-5i bobul mic spre closca de-aur, 
Stelele svárlite 'n zare — pumn de mei; 


Casele cu prispá scundá, stánd pe labe, 
Suri zăvozi legaţi de drumurile-funii; 
Toate morile 'n genunchi ca niște babe 
Ce albesc pe prundul gârlei pânza lunii... 


Cât aş vrea sá uit de tot abecedarul, 
Din tăceri sá pot urzi páienjeniguri 

Să prind stele licárind pe 'ntreg hotarul 
Apelor încremenite 'n luminiguri. 


PE ARGEŞ IN SUS 319 


Si, în zori, în vorba-mi nouă să pătrunză: 
Ceru 'n aripi care cântă arăturii, 

Glasul apei, tactul morii, vântu ?n frunză, 
Cucul, ritmic, ca şi inima pădurii, 


320 ION PILLAT 


INSCRIPTIE PENTRU NUCUL DIN VIE 


Când toamna și amurgul îşi desveliau tot gândul 
Si desbrăcând iar dealul de străluciri străine, 
Mă înălţau pe-altarul colinelor latine — 
Străbunul şi bunicul și tatăl tău, de-a-rândul, 
Suiră sá se "nchine la umbra mea de zeu... 
Opreşte-ţi pașii, vino și tu cu darul greu 

De struguri şi-l agaţă de ramurile joase: 

Curat să-ți fie duhul şi viile mánoase. 


PE ARGES IN SUS 321 


INSCRIPȚII PENTRU O FÂNTÂNĂ 


De unde vezi Piteştii şi Argegul si tara 
Zăvoaielor albastre când le îmbracă vara, 

De unde prinzi lumina jucând pe Râul Doamnei 
Prin luncile de aur sub cerurile toamnei, 

Acolo unde casa 'şi-înalță alb pridvorul, 
Prietene, te-așează să-ţi murmure izvorul 

Şi ca Florica toată în suflet să-ți rămână, 

Mai stai s'auzi trecutul cum cântă în fântână. 


+ 


Tu ce iubeşti Florica, stai să-mi auzi goptirea. 
Pe gura mea de piatră, apleacă-te smerit — 
In svon de apă vie îţi cântă amintirea 

Si casa iar rásuná de glasuri ce-au trăit. 


* 


Apleacá-te o clipă pe unda tremuratá, 
Pe-oglinda vremii 'n care cu apa toate pier — 
Sunt râsul şi sunt plânsul din casa de-altádatá 
Pe dealul din Florica, la margine de cer. 


BĂTRÂNII 


Pădurea arde 'n toamnă cu flăcări vegetale ... 
Si plopii până 'n ceruri ca facle rituale, 

Si ulmii lui Virgiliu, eminescanii tei, 

Cireşii — roşii focuri cu foile scântei — 

Dela vânjosul carpen la frageda ferigă, 

Pe limba frunzei sale în faţa noastră strigă 
Durerea anuală și grea de-a veşteji. 

Vă înţeleg eu singur, aprinse elegii, 

Colori sfâşietoare ca note muzicale, 

Și inima-mi se strânge pe pietruita cale 

Din viea de pe dealuri la casa dela cramă, 
La sunetul dramatic al frunzelor de-aramă. 
Aud cum suflă 'n luptă, trufas, din tibiciná 
Stejarii, legionarii cu coiful de rugină, 

Cum fagii, Geţii aprigi cu păr însângerat, 
Inalţă 'n agonie peanul lor curat. 

Vâjâitor vibrează un vuet viu de coarde: 

E vaetul de ducă al galbenelor hoarde, 

Si frasinii, arinii, alunii, şi gorunii 

In vânt îşi lasă coama să fâlfâie ca Hunii... 


Dar drumul brusc cotește: în ochii mei câmpia 
Cu petici de-arătură și-îmbracă sărăcia — 

Văd Argegu 'n zăvoaie, cu case mici Pitești. 
O, deal dela Florica, în toamnă, drag îmi ești, 
Când, fumuriu, Brumarul își lasă 'n văi tămâia, 
Când scorburoși, cu foaia lor lucie ca lămâia, 
Stau la răspântii nucii cu trunchiul centenar 


Păzind butuci de viţă și rod de chihlibar — 


PE ARGES IN SUS 323 


Cánd vád din deal, sub mine, albind pe sub trei 
[plute 

Prietenoasa casá a zilelor trecute, 

Privelişte totală, pe amintiri te razimi — 

Te-ai copt încet în suflet ca miezul unei azimi. 

Si iată că pe dealul copilăriei mele 

Trecutul ancoreazá cu-albasirele-i vintrele, 

Imbracă ce atinge cu stranii prelungiri... 

Si nu ştiu, văd cu ochii sau vád în amintiri, 

M'am îmbătat cu vise sau cu seminţi de mac, 

Pe drumuri cunoscute de rátácesc buimac. 


Sub pasu-mi, somnoroase, ca potârnichi iau sborul 
Din ierburi, zile moarte zărindu-şi viitorul. 

Eu stau, pândind cu teamă, zorit și nedibaci, 
Cu sufletu 'n ochire şi-un deget pe trágaci: 
Ah! una după alta se 'naltá 'n vânt gi sboară... 


Si pas cu pas și drumul și noaptea se coboară. 


Afară luna plină brumează pe fereşti... 

Din ce stihii venită pe-a stelelor potecă 
Să-mi scotocească până şi în bibliotecă? 
Cercetătoare lună, cu mâna ta de var 

Stergi, pe furiș, pe rafturi un práfuit slovar, 
Domneasca întărire, pecetea nu-ţi pun stavili: 
Pe zapise aluneci, pe condici și pe pravili, 
Te vári prin Letopiset, pătrunzi in Uricari. 
In legături de piele şi lemn mâncat de cari, 
Stă vorba ce deschise al cerului hotar: 

Te razimi de-o Cazanie sau de-un Penticostar. 
De tine dăruite cu argintate muchii, 
Stráfulgerá din umbră un univers de buchii. 
O, lună, nu le-atinge și lasă-le să doarmă: 
Intorci o foaie numai — și-un veac uitat se darmă, 


324 10N PILLAT 


Abia desmierzi o filă — şi-un suflet îl răscoli, 
Ce odihnea în tihnă prin galbenele coli, 
Cu gândul lui de-atuncea și trupul lui de ieri. 


Dar lunei cărturare zadarnic e să-i ceri 
Să-și curme dorul slovei și setea de cetire. 
Apleacă fruntea albă pe vechea mea Psaltire, 
Urmându-i stihuirea c'un deget diafan; 
Scandează versul tainic în ritmul unui an 
Si veac de veac se 'ncheagá pe pagini... 

Cine oare 
— O simt — şi-ascunde, vie, privirea arzătoare? 
Ce suflet de pe vremuri a revenit stingher? 
Ce umbră se 'ntrupează în umbra din ungher? 
Pin razele de lună au scápárat scântei: 
Patriarhal, în cârjă, se 'nalţă Dosoftei. 
Păienjenișul vremii cu mâini uscate rumpe; 
Se-aprind, ca nestemate, odăjdiile-i scumpe, 
Si barba pieptánatá pe piept i se desface, 
Și dreapta şi-o ridică în biblic semn de pace... 
Si pacea și vecia si luna sunt cu el. 


— Ai fost « deplin călugăr si blând ca și un miel, 
Adânc din cărţi știut-ai », iar azi ţi-e moartă slova, 
Păstorule de inimi ce-ai păstorit Moldova. 
Pentru-ai tăi fii nemernici nu-ţi părăsi tu raiul: 
Noi ţi-am uitat credinţa și sufletul și graiul. 
Jelim goniti departe de ţara Domnului, 

Ca 'n valea blestemată a Vavilonului, 

Vă plângem datini sfinte şi, tu, cinstită ţară, 
Pe care o credinţă şi-un neam le ináltará. 

In Probota, — cetatea simbolică și vie, 

«Cu zid înalt de pace și turnuri de frátie » — 
Creşteai cuprins de rugă și plin de taine mari, 
Si "n sfintele amurguri, prin brazii seculari, 

Ori unde-ţi duceai paşii dădeai de Dumnezeu. 


PE ARGES IN SUS 325 


Intoarce-te acolo, cetite Dositeu, 
Nu-i nici o poezie sá fie ca tácerea... 


Atunci grál cu glasul mai dulce decát mierea: 
«Eu am adus în tara ta rumáneasca limbă 
De bun neam şi ferită dela o cale strâmbă»... 


Lăsând în vremea veche şi stareţ şi vlădică, 
Lin, ca un vas-fantomă ce ancora 'și ridică 
Tăind cu prora timpul mai neted ca un lac, 
Mi se oprise casa pe ţărmul altui veac... 


A tras în dreptul casei rădvanul sub copac. 
Coboară Banul Mare, pe cap cu 'nalt calpac, 
Cu faţa sa prelungă cu ochiul lui deştept, 

Si barba-i castanie îi fálfáie pe piept. 

La nimeni nu se uită, posomorit mahmur, 

Şi de sub blănuri scumpe de jder și de samur, 
La brâu îi vezi hangerul smáltat cu pietre rare. 
Il suie slugi plecate ţinându-l de subsuoare, 
Pe un divan l-aşează, smerite îl cinstesc. 

— Plecat mă "nchin în fatá-ti, slávite Văcăresc, 
Tu, ce-ai lăsat în ţară ca sfântă moștenire, 
Urmaşilor: o pildă — 51 patriei: cinstire. 


In Mai, când luna nouă îşi stecura caicul 

Prin pomii mahalălii, privea mirat calicul 

La calul tău cel negru trecând trufaş, în trap, 
Cu sea suflatá 'n aur pe verdele-i valtrap. 
Descălecai în grabă sub un umbrar de nuci, 
Loveau cu palma robii în 'naltele uluci, 

O máná nevázutá, din dos, trágea závor, 

Si te găseai în raiul grădinii, pe pridvor. 

O fată lângă tine, 'n salvari şi fermenea, 

Cu ochi de căprioară si obrăjori de nea, 


326 ION PILLAT 


Părea ţinând o roză în mână, sub turban, 
Sultana rătăcită a unui vers persan. 

Si tu, Arhon vel Bane, cu degetele 'n barbă, 
Posac cum e cadiul primind în mâni o jalbă, 
Asculti oftánd cum cântă de-o biată turturea... 
Taraful, melodia în taină o reia. 

O "naltá ca o minge vrăjită şi o lasă 

Să cadă în tăcerea grădinii ca 'ntr'o plasă. 
Pe rând lăuta, cobza și naiul o descántá... 
„Şi dragostea şi-aleanul iubitei care cântă, 

la vis ca întrun scutec te 'nfășură treptat. 


Din somnul tău de piatră, de ce te-ai deșteptat? 
Ce vrei la mine, spune, ce dor ţi-a dat viaţă 
Căci cine mult iubește, în groapă nu înghiaţă, 
Și cine mult suspiná, și după moarte-i viu! 

Si el, ca pentru sine, răspunse:— Nu mai știu 
Departe mi-este veacul și vremea ta mi-e grea. 
Dar, alb, mă urmărește un sbor de turturea, 
Si 'n umbră dacă piere, zăresc ca o lumină 

O floare — numai una —ce arde în grădină. 

E turturea, e floare, nălucă e?... nu știu: 

De n'o culeg, se strică —și moare, de o tiu. 


Din palme cât ai bate și-ai sta să te gândești, 
A şi intrat în casă Dinicu din Golești, 

Cu barba-i de cărbune și ochii lui de jar; 
Păşise pragul vremii ca un ușor hotar. 


— Boiere, drept la cuget si bun la Dumnezeu 
Bine te văd aicea. 

Și el îmi spuse greu: 
— Deşi suntem cu inimi și cu moşii vecine, 
Am colindat Evropa și moartea, pân' la tine; 
Să m'odihnesc, mă lasă, de-atâtea ţări și mări. 
De nu-s poet, în bráu-mi, port totuși cálimári. 


PE ARGES IN SUS 327 


— Poet nu-i cel ce scrie, poet e cel ce-a mers. 

E pasul care sună scandat ca gi un vers. 

Golescule, tu care întâiul ai deschis 

Ca un copil cămara Apusului de vis, 

De ce nu pot culege cu inima ta nouă 

Lumina dimineţii ca un polei de rouă 

Pe-orașele străine cu nume greu de spus, 

Când iarăși diligenta pornește spre apus? 

De ce nu pot ca tine să intru la «Şenbrun»: 

« Fântâna cea frumoasă » — cum zici în graiu-ți 
[bun — 

Pășind sfios nisipul greblatelor alei. 

De portul tău exotic se minunau femei 

Cu pălării de paie și șaluri de mătase; 

Râdeau cu ochi albaştri sau negri, curioase, 

Şi la plecare fete nebune, în caretă 

Iti asvârleau, ca păsări, volane din rachetă, 

Sau întrebau în grupuri mirate cine ești. 


— Eu Constandin, boierul cinstit dela Golești, 
De m'am purtat prin ţara atâtor împărați, 

E ca s'aduc în mine un suflet bun la fraţi. 

Si de s'au strâns în juru-mi, pe pieţe, ca la urs, 
Ce-am învăţat rămâne si râsul lor s'a scurs 

Ca Argegu 'n závoaie cu apele lui mari. 

Am adormit în pace la umbră de vlástari 

— Vlăstarii poartă umbra căzutului copac — 
Ati isprávit voi oare ce-am început să fac? 
Aveţi, e drept. Apusul întreg în pălărie, 

Aș vrea mai bine 'n creier şi 'n cugete să fie. 
De ce ai vrut, urmagse, din groapa mea să vin 
De ai nemţească haină, dar suflet bizantin? 
Pe mine de sia moda Fanarului, visam 

Un suflet ca o floare ascunsă după ram, 

Un suflet proaspăt, dornic de roade ca pământul. 
Strămoșii-i dăruiră, cu legea lor, cuvântul: 


328 ION PILLAT 


De mic îl botezará cu lacrimi și amar 

Ca greu sá cántáreascá pe-al cerului cántar, 
Cát íl atingi, un sunet fremátátor sá dea, 
Un suflet nou si totuşi bătrân ca tara mea. 


Tot mai priveam prin veacuri domnescul lui 
[rádvan 

Când, nas în nas, la poartă, dădui de Anton Pann. 

Purta ca 'n moda veche, giubea și antereu, 

Pe jos urcase dealul gi gáfáia din greu. 


— Bine-ai venit! Pe finul isteţ al lui Pepele, 

De ani l-așteaptă casa copilăriei mele. 

Am găzduit într'ânsa, pe rând, pe toţi poeţii: 

Ca plată mi-au pus lacrimi în ochii tinereții. 

Din fagurii iubirii mi-au dăruit durerea, 

Mau învăţat, nătângii, s'o preţuiesc ca mierea, 

Ei mi-au schimbat stejarii în sălcii plângătoare, 

Şi cu băsmiri de lună și de privighetoare, 

Mi-au smuls din ceruri până gi sborul ciocârliei 

Ce înfipsese 'n soare săgeata veseliei. 

O, Anton Panne, oaspe ce ?n ţară n'ai pereche, 

Tu singur poţi cu gluma ia — floare la ureche — 

Să înflorești în inimi de plâns amar și ură, 

Pe mărăcinii vieţii a râsului răsură. 

Povestitor al vorbei, calif peste silabe, 

Şedeai, ca intr'o mie şi una nopţi arabe, 

In mahala, sub părul bătrân, la cafenea, 

Istorisind zábavnic cum vorba îţi venea. 

La ţară, cu Moș Albu, oprit la șezători, 

Svârleai la fete 'n poală un pumn de ghicitori, 

Şi cum prin grâu chiar Domnul a rânduit cicoarea, 

Sădit-ai printre oameni să fie zicătoarea. 

O, «music » blând, ce ?n strană cântai smerit la 
(îngeri, 

Când isonul căzuse armonios de plângeri, 


PE ARGEŞ IN SUS 329 


Doar tu, suiai la ceruri cu râs de melodie... 


— Nepoate, vorba multă la om e sărăcie. 
Pe Nastradin ascultă-l, deși a fost păgân, 
Căci dacă versul trece, proverbele rămân. 


Dar roate uruiră si bice au pocnit.., 

A cui caleașcă-albastră de lună s'a oprit? 

Ce vechi poet se 'ntoarce cu cai înaintași 

Ca să revadă tara umililor urmași? 

M'am repezit la scară... Nu-i un poet: sunt trei, 
Şi-un câine e cu dânșii. O fi?... da, da, sunt ei! 
Eliade má priveşte cu ochi de Sburător, 
Alexandrescu vine cu cânele Azor, 

Si prins în uniformă ca ?'ntr'un corset de fată, 
Sfios, îmi dă Cârlova o mână inspirată. 


— În anul una mie opt sute gi treizeci, 

Cu patru cai ce 'nnoată în praful lunei reci, 
Pornirăţi din Tárgovigti ca să-mi sosiți acum — 
Vă rog, poftifi 'năuntru sá v'odihniţi de drum. 


Era, ca azi de albă, aceeaşi noapte în ţară, 
Când zurgălăii voştri de ducă se 'náltará. 
Colinele muntene păleau în sir pe cer, 
Mijea ca o nălucă un munte grănicer, 
Argintul viu în jghiaburi cursese cu susur, 
Isi poleiau toţi plopii destinul lor obscur, 
Și sate în lumina aceasta uimitoare, 

Se văruiau deodată ca pentr'o sărbătoare. 
Prin ramuri revărsată încolo și încoace, 

Pe drumul mare, luna vă născocea băltoace 
Si vă stropea trăsura cu picuri argintii... 
Dar voi, păstrând în suflet ruinele pustii 
Și urmăriţi de gândul trecutului unic, 

Din câmpenescul farmec neculegând nimic, 


330 TON PILLAT 


Vedeaţi numai ruine domnind voevodale. 

Si bolți în surpătură pe necioplite dale, 

Si tainite zidite pe vremi de meșteri mari, 

Și clopote de-aramă turnate de-alămari, 

Și curţi domnești cu turle, clopotniti, paraclis — 
Vă răsăreau vedenii în lună și în vis, 

Ca semne că aicea fu Scaunul și scutul. 
Târgovişte, adio! Te 'ntuneci cu trecutul. 


Erau atât de tineri că mă simţeam bătrân. 
Smerit gedeau ca 'n strană. Am început să 'ngân 
Zărind prin geam tot câmpul sub lună revărsat: 
« Şi apele dorm duse și morile au stat». 

Dar cum tăcea Eliade privindu-mă, tăcui. 

De versurile vieţii să fie-aga sătui? 

Si lui Alexandrescu strigai cu glas ce bate: 

« Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate, 
Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc)... 
lar el, nedándu-mi vreme nici stihul să-l sfârșesc, 
Mă întrebă de cine-i, căci nu gândise încă 
Puternica poemă cu rimele de stâncă, 

In care ritmic Oltul loveşte val cu val. 

Si când i-am spus de cine-i — o, visul triumfal 
Ce-i străluci în ochii infrigurati la vestea 

Că pentru veșnicie va scrie, el, acestea... 


Ce ne'nţeles de-aproape ai rásunat, galop! 

Si totuși, cât se 'ntinde în lună drum de deal, 
Nici nor de praf nu suie, nici călăreț, nici cal. 
L-aud în curte parcă și nici în zare nui. 

Au cine-aleargă astfel purtat de ritmul lui? 
Ce bl&stem, din mormântul cu cruce pusă strâmb, 
Il mână ca vártejul pe şes, pe deal, pe dâmb? 
Ce babă cu descântec de moarte l-a împuns? 
Nu-l prind cu ochii încă, şi 'n suflet mi-a ajuns. 


PE ARGEŞ IN SUS 331 


Flămânzi cu dinţii muşcă din lună, várcolacii, 
Afară, ca de viscol, se clatină copacii. 

Castani şi plopi. de spaimă au frunzele crispate 
Si "n groaza lor și-asvârlă, lungi, crengile pe spate, 
Căci iată-i: Mihnea, calul şi fuga — negru bloc — 
Pe drum bătut în cremeni, tásnind din limbi de foc, 
Potcoavele tus-patru când cad deodată grele, 
Şi 'n urmă ’n transparenţa ce duce pân'la stele, 
Desfăşurându-și friza de oase și strigoi, 
Tăcuta cavalcadá a morţilor spre noi. 

Si sângele în vine îmi inghetá de ger, 

Căci par'că rupt din ceata stafiilor din cer, 
Stătea Bolintineanu în faţa mea, aici, 

Cu fruntea: zid de umbră, cu ochii: licurici 
Ce-şi aprindeau din besná scânteia de fosfor, 
Străluminând obrazul livid din jurul lor. 

Un semn făcu —se şterse, cu calu-i, călăreţul. 
Ca aburele bălții când suflă băltăreţul, 

Se risipiră morţii se prăbușiră 'n groape. 
Tăcerea mă cuprinse, o pipăiam aproape... 


Un sgomot surd de ropot, tăcerea o *ntretaie, 
Din depărtări afunde se-aud mulţimi în mers, 
Atátea mii de şoapte nu fac decât un vers. 

Se umilă ca un fluviu, crescând din om în om. 
Cum freamátá furtuna prin frunzele de pom, 
Acum răsună totul în aspră vijelie. 

Ca tunetu *n pădure, un glas adânc învie 

Si norii dă să spargă —şi norii grei se sparg. 


In fafá-mi, ca pe-o hartă deschisă *n lung şi 'n larg, 
Se-arată tot Ardealul cu munţi si cu coline, 
Desvăluindu-și codrii și apele lui line, 
Ogoarele, câmpia, păşunile bogate, 

Cetățile de piatră şi albele lui sate. 

Ca un puhoi de apă ce după ploi s'a scurs, 

Din Retezat vin bacii în saricá de urs. 


se 


332 ION PILLAT 


Mioarele, cárlanii, rámas-au sus, la stáni — 
Azi bâta ciobáneascá e ghioagă 'n a lor mâni. 
Prin stânci rostogolite, pe rápe şi poeni, 

Călări vin falnic Moţii din munţii Apuseni 

Să prindă — ei, vulturii — regescul corb, în plisc, 
Şi buciumul lor sună prelung din pisc în pisc, 
Din vârf în vâri se-alungă ecoul până tace, 
Inmormântând chiemarea din vremurile dace, 
Trezind návalnic visul ce n'a murit de-atunci... 
Si iată visul creşte pe lanuri şi pe lunci, 
Pătrunde viu în case și 'n inimi fără frică. 

Cu mic şi mare, sate de-avalma se ridică, 
Pornesc bărbaţi, neveste și fete şi flăcăi — 

Se umilă de mulţime potecă, drumuri, căi. 
Pământul tot îl spală înfricoșate ape, 
Rostogolind în ele topoare, furci gi sape... 
Dar preoţi merg în frunte ducând cuvântul sfânt. 


Atuncia Mureșeanu ieși ca din pământ. 
In ochi purta el singur a lor priviri ce ard 
Și graiul tuturora în graiul lui de bard. 


— Având drept bronz toţi munţii, iar limbă, 
[neamul meu, 

Și-o singură credinţă în el şi 'n Dumnezeu, 

Turnat-am cu-al meu suflet în al iubirii clocot 

Să sune mântuirea Ardealului, un clopot. 

El sună clar pe Criguri, el sună pe Tárnave, 

Să scoale inimi moarte și suflete trándave; 

El cântă sus pe Someș, el cântă jos pe Olt, 

Unirea sá 'nflorească ca rujile în volt. 

Pe Câmpul Libertăţii obezile sunt sparte — 

«Deşteaptă-te Române, din somnul cel de moarte !» 


Abia tácuse 'n mine năvalnicul său cântec, 
Se revarsă ?n odaie un luminos descántec 


PE ARGES IN SUS 383 


De zurgálái ce suná ín trap vioi de cai... 

Să văd pe cel ce vine, pe geam má aplecai: 
Goneau căruţa poștii trei surugii călări,. 

Nici n'apucasem bine să mă cobor pe scări 
Si 'n faţa-mi sta poetul senin: Alecsandri, 

Cum îl pofteam în casă, cu mâna mă opri: 

Nu — vreau să vii cu mine pe lună până 'n luncă. 
Dorinţa-i mă cuprinse cu tainică poruncă. 

Se clătină pământul sub roate şi fugi. 


Sburam acum alături mánati de surugii. 

În vânt veneau miresme de fân și tot mai bine 
Se deslugia o apă cu zumzetul de-albine, 

Si sălcii se "'nchinară cu fruntea la pământ 
Când se opriră caii sforăitori, în vânt 

Tot scuturându-și salba de sunet rând pe rând. 


— W'auzi — îmi spuse bardul — Siretul meu 
[cântând ? 
Apleacă-te, pătrunde vrăjita lui oglindă: 
Privelişti se alungă și altele colindă, 
Desvăluind privirii obrazul ţării drag. 


Se 'nfiorase lunca la glasul lui de mag 

Si Argeșul sub lună se 'nfioră gi el, 
Mișcându-și solzii lucii pe-al undelor inel. 

Biet râu de munte, care nici când n'avuse parte 
De un poet să-l facă nemuritor în carte, 

Râu bun al cărui nume răsunător și dulce 

Pe nimeni nu găsise în vers slăvit să-l culce, 
Sopti:— Siretul nu e, sunt eu, dar când vorbegti 
Zăvoiul din Florica e lunca din Mircești. 

Simt apa curgătoare şi zarea că se schimbă, 

Si valu-mi glăsueşte moldovenească limbă. 

O, graiul cel mai dulce din ţările române, 

De când pe lira de-aur l-ai înstrunat, stăpâne! 


334 ION PILLAT 


Si-o salcie pe maluri:— Așa e... spuse 'ncet. 


Má párásise bardul venit de pe Siret. 

Pe drumuri împietrite de-al nopţilor polei 
Suna tot mai departe un râs de clopoței. 

Mă re'ntorceam spre casă eu singur. Raza lunii 
Sculpta cu daltă vie în relief alunii, 

Făcând din steiul umbrei să scapere scântei. 

— Vei răsări în cale-mi, din noaptea de sub tei 
Tu, dureros de dulce poet, să mi te-apropii? 


Si teii troeniră și tremurară plopii. 

Si ca o lipsă mare m'atinse nemurirea 
Acelui ce 'n luceafăr îşi inghetá privirea. 
Și ramurile toate bătură lung în geam, 
lar codrul şi cu mine alăturea plângeam. 


Pustiul şi urîtul mi-erau din nou stăpânii 
Pieriseră în noapte și în trecut Bătrânii, 
Lăsându-mă mai singur şi mai stingher pe lume. 
Le mai duceam aleanul și-i mai chiemam pe nume, 
Când, prin ferestre, ziua lăsă pe-al meu covor 
O floare de lumină svârlită din pridvor. 

Si soarele deodată aproape îmi era, 

Si 'n fatá-mi Grigorescu gezánd pe canapea. 
Da, i-am văzut bastonul de lemn de corn, surtucul 
Și pălăria moale păstrată 'n cap — uitucul! 
Dar el zárind o schiţă de-a lui cum sta 'n perete, 
Suráse arătând-o:— De ași trăi, băiete, 

N'ași mai picta cu pensuli de păr, ci ași privi 

In rama lor firească priveligtile vii. 

De ce să strici o pânză când ai un cer de vară? 
Si se sculă gi ochii páliti îi scânteiară: 

— Inchide casa, trage obloanele şi vină, 
Ne-ayteaptá drumuri albe şi-o ţară de lumină. 


PE ARGES IN SUS 335 


Te suie 'n carul rustic cu paşnicii lui boi, 

Te culcă în sulfiná, în fân si în trifoi, 

Căci pentru tine câmpul ţi l-am cules drept pernă 
Și, drept umbrar albastru, ţi-am împânzit eternă 
O boltă pe sub care de-acum ne-om adânci. 


Se mântuise casa când vorba își sfârşi, 
Şi 'n urmă dispăruse... 

Mergeam acum, nu ştiu: 
Pe Topolog, pe Trotuș, pe Mureș sau pe Jiu, 
Căci apa lor tot una de limpede rămâne 
Când oglindeşte vraja colinelor române. 
Nici muget, nici talangă, nici cel mai slab ecou... 
Părea tăcuta vale un liniștit tablou, 
O pânză zugrăvită de razele de soare 
In care orice linie trăia nemuritoare. 
Si 'n calma ei lumină de vis şi de amurg 
Privise Grigorescu cu ochi de demiurg. 


Si se făcu deodată un drum peste muscele... 
Veneau domol— ca blocuri de nea ce mişcă grele — 
Rumegátori, plăvanii cuminţi şi 'n vâf de car 
Țăranul care poartă pe umeri cerul clar. 

Dar dealuri povârnite se împingeau spre munte, 
Când am zărit cioporul de oi albind gi 'n frunte, 
Cu bâta după spate și cu căciula sură, 
Ciobanul ce coboară pe plai ca din pictură. 
Atunci, din mari, ascunse şi ne'ntelese legi, 
Acelas sus la Rodna, acelaș pe Bucegi, 

Cu dacică opincă şi piept de legionar, 

Stând viu în faja noastră dar totuși legendar, 
Puternic ca o stâncă și verde ca un brad, 

Trăi păstorul mitic, el, ultimul nomad... 
De-asupra lui: doar cerul, ca temelii: Carpatul, 
Jur-împrejur: o ţară, dealungul și dealatul... 


336 ION PILLAT 


Proptit tăcut în bâtă, cu ochi pierduţi în gol — 
Din pusta lui Petöfi la stepa lui Gogol, 
Svârlea piezişa-i umbră pe dealuri gi câmpii. 


De pretutindeni glasul pământului grăi: 

— In zori de zi te 'naltá la cer cu ciocárlia, 
Cu soarele ce-apune sá 'mbrátigezi câmpia, 
Te-aşterne pe podgorii ca umbra unui nuc, 
Deschide 'n codru verde cărare de haiduc, 
Pe plai să paști alături de stele printre ai, 
Să-adormi cu gârla leneș sub plute în závoi, 
Să fii un măr de aur în mărul plin de mere, 
In clopot să fii cântec şi în amurg tăcere, 
Sá crești în grâu cu grâul și 'n inimi cu iubirea — 
Ca vorba ta să chieme în noi nemárginirea, 
Ca sufletul, lăsându-și tiparul în lut greu, 
Să-și regăsească tara sn ea pe Dumnezeu. 


PE ARGES IN SUS 337 


URSUL LUI DONICI 


Dar luna, greu, cu ochii 'mpăinjeniţi de somn, 
Lăsând în urmă steme și chipuri vechi de Domn 
Și praful să se cearnă pe hronic și ceaslov, 

În raza-i, ca 'ntr'o mână, luă cartea lui Krilov... 


— Nu vreau, ia seama, luno, azi versuri muscálegti. 
Un glas glumeţ, de-afară strigă:— Te pácilegti ! 
Și ușa o deschise larg Donici, dând cu palma, 
Şi după el intrară înghesuiți, de-avalma, 

La mine, ca 'ntr'o casă pe care-o calcă hoţii, 
Mugind, sbieránd, lătrând și miorlăind cu toţii, 
Târîș, pe bránci, în salturi, pe labe, sau in sbor, 
Puhoi grozav, ce crește din tindă 'n foișor 

Si greu se strânge "n scară gi 'n sală se desface 
— Rámaserá afară doar «două boloboace » — 
Val viu de bláni gi pene, cu ghiará, plisc sau colţi, 
Strivindu-se de ziduri, lovindu-se de bolti — 
Pe mobile, pe scoarje, uşor sau anevoe, 

Se revársase Arca potopului lui Noe. 


De groazá inlemnisem gi páru-mi sta máciucá, 
Privind la Rac, la Broascá, la săltăreaţa” Știucă, 
La Leul ce váneazá, la Ursul din priseci, 

Cum Soarecele iese cu un Guzgan din beci, 
Momiţa cum se strâmbă la chipu-i din oglindă, 
Cum Veverita, sprinten sărind din grindă 'n grindă, 
Pe scrinuri si pe mese răstoarnă toate cele, 

Si cum îşi taie sborul Liliac şi Rándunele, 


338 ION PILLAT 


Zăream doi Câini: o javrá de casă şi-un duláu, 

Vulturul şi Paingul sosiți de pe Ceahlău, 

Pe stâlpul etajerii un Șarpe incrustat 

Cu ochii de rubine și trup de matostat, 

Si printre oi bársane, doinind «oitá bâr», 

Pe bátul pástoriei proptit: un Lup nazár. 

Un Greier şi-o Furnicá pe-un gal zoreau cât pot; 

Rádea Bursucul, Vulpei «cu pufigor pe bot»; 

Măgarului, cu ifos cânta Privighetoarea ; 

Si ca 'ntrrun bloc de stâncă sculptându-și ne- 
[mișcarea, 

Un Elefant, de tronuri și de măriri sátul, 

Mai măsura vecia cu-al trompei lung pendul... 


Neputincios, în jáltu-mi de spaimă sgribulit, 
Tinteam cu desnădejde acest potop cumplit 

Și `n gândul meu tot una de greu afuriseam 

Și fabula și luna ce iscodia la geam... 

— Ce vreţi, cinstite fiare? abia putui sá 'ngán. 
Pe Donici dând de-o parte, răspunse-un urs bătrân, 
O namilă cât ușa, cu șaptele-i cojoace, 

Crescut în fund de codri şi neștiind să joace. 


— O, fiule, n'ai teamă, la tine mult n'om sta, 
Căci, oricât de bogată ar fi odaia ta 

In colb de cărţi uitate pe rafturi în șirag, 

Un fagure de miere ne este mult mai drag, 
Cules în zori, pe rouă, din guri de buturugi: 
Un fagure din care lumina zilei sugi, 

Pe când se 'nalţă zornic prin ramuri, ca un nor, 
Surorile albine în roi sbárnáitor... 

Oricât ar fi de moale, mătăsuri și covoare 

Nu sunt ca iarba verde în răsărit de soare, 
Când raza e a:cușul ce-atinge într'o doară 
Pădwea ce răsună ca lemnul de vioară, 

Când codrul tot iresare să-și scoale cântăreții... 


PE ARGES IN SUS 339 


Noi am venit la tine sá judecăm poeţii. 

Nu te ?ngrozi, căci fabuli —gtiu bine — mai 
[scris încă ; 

De fabulişti ne plângem: obrazul ni-l mănâncă; 

Găsiră, vezi, cu cale să ne prostească neamul. 

Răbdarăm toate: lanţul şi jugul greu și hamul — 

Nu vrem să ne-altoiască cu sufletul lor mic. 

Ne-au învăţat brașoave si fapte de nimic. 

Ne-au judecat pe semne pe proprie măsură, 

Căci numai Omul minte, blesteamă, strică, fură, 

Slugarnic cu cel tare și bici cu cel mai slab... 

Ce inimă întrece pe-a calului arab? 

Ce mână ţese pânza mai fin ca un paing? 

Credinţa unui câine nici sfinţii n'o ating! 

Și nu cunosc pe lume neveste sau fecioare 

Să aibă ochii galeși ai bietei căprioare... 

Deși nu's «doctor» încă si n'am urmat vreun 

[curs, 

Pe voi nu-mi schimb năravul şi pielea mea de urs. 

Nu vrem — poetul fie maestru cât de mare — 

Să râdă toţi ștrengarii din clasele primare 

De vorbele neghioabe ce ne soptiti cu tâlc... 


Privi urit la Donici ce tot tăcuse mâlc, 

Se scărpină la ceafă și mormâi "nainte: 

— Vezi, fiule, voi oameni, nu știți decât cuvinte, 
Ca și copiii care prind fluturi vii pe pagini, 
Le-ati țintuit în suflet cu sboruri de imagini, 

Si jocul lor de aripi nebun gi ne 'ntrerupt 
V'ascunde noaptea sfântă ce doarme dedesubt. 
Noi ascultăm — stăm zile la pândă, nopţi întregi, 
Ca să culegem glasul ce tu nu-l înţelegi! 

Stăm, urmărind tăcerea ce vrea să ni-l ascunză 
Sub fiecare piatră, sub fiecare frunză; 
Adulmecăm pădurea, poiana, iarba "naltá, 
Sámánja care crește și mușchiul ce tresaltá, 


340 ION PILLAT 


Şi muntele ce 'naltá spre cer a lui spinări, 
Și câmpul care fuge sporind din zări în zări. 
Vezi, peştii-ascultă apa —şi păsările vântul, 
Sobolii orbi, cum bate ca inima pământul... 
Fiinţa noastră toată e-o vastă ascultare: 
Urechea ne lărgește firegtile hotare 

Și ni le duce până în cap de univers... 

Ce catá 'n van poeţii subtili cu al lor vers 
Cu ritmuri jucăușe și cântec de silabe — 
Găseşte trupul nostru greoi, în patru labe... 


Scurt se opri cu ochii holbati la luna plină, 

Ce prelingea prin geamuri o miere de lumină, 
Și Ursu 'n două labe și cu priviri aprinse, 
Spre galbena comoară tot botul își întinse. 
Dar supărată, luna, făcându-se văpaie 

Si măturând cu raza-i întreaga mea odaie, 

Imi şterse ca fantasme lighioanele lui Donici... 
Isi potoli mânia, şi se-adânci în hronici. 


SATUL MEU 
1923 


A T U L M E 


HARTA 


Sunt satul strâns în punct pe o hârtie: 
Paing în drumuri negre, ca ’ntr’o plasă. 
Privindu-má scolarul o să ştie 

Ce nume port, în ce județ și plasă. 


Atâta tot; căci oameni, vetre, locuri 
Si câmp si cráng și brazdă și livadă 
Si cerul minunat cu mii de jocuri 

De raze și de umbre —n'o să vadă. 


ION PILLAT 


LUMINA 


Te întâlnesc și-aici — Ce drag mi-e ceasul! 
Mam aurit acuma de chindii. 

Îţi măresc umbra, sufletul şi pasul 

Spre satul unde trebuiai sá vii. 


Te duc pe tălpi de soare până *n noapte 
Si vei păşi 'n condurii lunei noi, 
Când răsărind din lanurile coapte 
Bătrânii nuci vor întreba de noi. 


SATUL MEU 


MOS GHEORGHE JITARUL 


— Sân Pátre, moșule albit de soartă, 
Deschide poarta, lasă-mă în rai! 

— Amu, vezi, satul nu mai are poartă, 
In el, Cucoane, poţi intra când vrai. 


Cei patru cai n'o să-i strunesti, jitarul 
Să-ţi iasă 'n cale cu căciula 'n mâini. 
Cu mine lumea și-a pierdut hotarul — 
Boierii-s duși și satu-i fără câini. 


345 


346 ION PILLAT 


PROPRIETARUL 


Am fost, cândva, stăpânul de pe lanuri... 
Azi stápánese un pare —nu mi-e destul. 
Am dat cu drag terestre oceanuri 

De pământ gras și negru, prea sátul. 


Țăranii azi îmi stau pe aráturá... 
Eu îi socot de buni, ei mă cred rău, 
Ne ingelám, má 'ntreb, în ce măsură? 
Sá fii stăpân pe inimi e mai greu. 


SATUL MEU 


VLAD PLUGARUL 


Sunt un plugar, má chiamă Vlad Nicoară; 
Am faţa aspră gi tăiată 'n lemn, 

De satul meu mă leagă strâns o sfoară 
De țarină si sapa mea de lemn. 


Eu nu cunosc sub cer decât pământul 

Mai negru ca o pâine de secară. 

Dă-mi, Doamne, să-mi călească legământul 
Un plug, doi boi și braţul care ară. 


347 


348 ION PILLAT 


ILIE BACIU 


Proptit în bâtă stă cu trel picioare, 
In sarica lăţoasă cât un urs — 
Aicia de când tara e sub soare, 

In juru-i oi şi veacuri i-s'au scurs, 


Si l-a pălit un gând în noaptea lungă: 
E poate și acolo un oier 

Ce-şi mulge toate stelele în strungă, 
De curge Calea Laptelui pe cer. 


SATUL MEU 349 


VASILE BULTOC 


Sunt gospodar ín satul meu Miorcani. 
Muiere, prunci, nevoi belșug: o casá— 
Si floarea rea a soarelui, de ani, 

Pe zidu-i alb o umbră-albastră lasă. 


Icoanele s'au afumat putin 

Cu sfintii lor cei mari cu barba 'n spume. 
Dar, viu — pre Domnul Sfânt — în grajd îl tin: 
Un bou, bou bun, nădejdea mea pe lume. 


350 ION PILLAT 


ION PESCARU 


Vecinul Vlad nu știe decât grâul 

Si pápugoiul, care-s din táráni — 

Eu secer, treer și culeg tot râul 
Strălimpede de-l vezi până 'n plămâni. 


Ilie Baciu ştie numai tárla 

Si oaia neagră cea cu mielu prost — 
Eu mulg undind cu undifa mea gárla, 
Si ştiu povestea mrenei pe de rost, 


SATUL MEU 351 


STRUL LEIBA 


Plin de pistrui gi cu perciuni soiogi, 
Caftanul ros gi degetele 'n barbă, 
Rânjind smerit, eu pasc cu ochii rogi 
Pe «goii» mulţi ca firele de iarbă, 


Nu-i satul meu, spureat sunt tuturora — 

Mă cred o lipitoare, poate-s om. 

Dar când e Sabăș — plec, mă pierd în Thora... 
Sunt eu, sunt eu sub cedrii din Edom! 


352 ION PILLAT 


SECRETARUL PRIMĂRIEI 


Mam născut într'un sat cu case albe, 
Albe ca laptele neted din oală... 
Pe-atunci mergeam și eu în straie albe — 
Părinţii m'au trimes în târg la școală. 


Azi port surtuc nemjesc, ştiu legile agrare 
Si buchia Codului Silvic desleg... 

De toate ştiu — de ce nu sunt în stare 
Doar oamenii de-aici să-i înţeleg? 


SATUL MEU 353 


FLOREA HERGHELEGIU 


Ca bradul şi cu pletele pe umăr, 
Spătos, strâns haiduceste în chimir, 
M'ai pomenit călare — fără număr, 
Mânându-mi herghelia la ceair. 


Când invárteam harapnicul odată 

Si dam un chiot strașnic în amurg, 

Ca din pământ ieșea, se făcea roată, 
Vârtej venea: cu șarg, cu roib, cu murg. 


364 ION PILLAT 


ILINCA LUI ION 


Cu mâna stau la gură — gi tăcută, 
Desculţă și cu părul sub basma. 
Nu te uita la faţa mea trecută — 
Pe vremi la horă înflorea şi ea. 


Necazuri de muiere, cum sunt suie... 
De-o vreme 'ncoace 'mi umblă omul beat. 
Viţica e bolnavă... cin” s'ajute? 

Pe cel mai mic, de Paşti l-am îngropat. 


SATUL MEU 


ANISIA 


Boierul tânăr m'a 'ntâlnit la iaz, 

Când soarele pe deal scăpa s'apună — 
Si soarele mi l-a oprit pe iaz, 

Şi nu ştiu când mi l-a schimbat în lună. 


Boierul tânăr a plecat de mult. 

Că voi îi mamă, n'am vre-o bucurie... 
Şi multe spune satul — și le-ascult 
Şi-mi dau cu bobii ?n inima pustie. 


356 ION PILLAN 


JOLDEA CONTRABANDISTU 


Cum mi-ati gonit, voi, granița la Nistru! 
Stă Prutul singurel, și e păcat. 
Pe Joldea din Miorcani, contrabandistu — 
Il ştie un judeţ, din sat în sat, 


Tu w'ai pândit, când luna 'n nori răsare, 
Cazacul și-a lui suliță pe cer, 

N'ai innotat cu sacul la spinare 

Prin plescăit de glonţ de grănicer. 


SATUL MEU 


POPA BREAZU 


Mi-ascund în guler părul de muiere, 
Mi-arát doar barba roșie de ovrei. 

Sunt preot — știu, dar sufletul n'o cere. 
Am seminaru 'ntreg, mai mult ce vrei? 


Sunt popă — da. Ti-am arendat moșia; 
Plătesc cinstit; am vite pe islaz, 

De-i anul bun, din plin beau bucuria — 
De-i rău, îmi beau și ciudă şi necaz. 


357 


358 ION PILLAT 


PĂRINTELE NICULAI 


Am barba ninsă ca un Sân Nicoară 
Şi faja suptă ca un mucenic. 

Ca mâine trupul n'o să mă mai doară 
Pe sub salcâmi, în tintirimul mic. 


Citesc cu greu bucoavna din psaltire, 

Stând slab și gârbov, în pridvorul scund. 
N'am strâns averi, am strâns doar mântuire — 
Si "n inimi, ca ?n altarul sfânt, pătrund. 


SATUL MEU 


BABA VISA 


Sunt manca morţilor din sat — mă chiamă 
Doar ei să le spăl trupul, n'am copii. 

De faja lor adevărată nu mi-e teamă — 
Cu mâna mea pe rând îi primenii. 


Le fac coliva și-i veghez la noapte 

Când primul somn le e așa stângaci... 

Vezi — să n'o spui — ei tot mă strigă ?n soapte, 
Cu sila îi adorm ca pe sugaci. 


360 ION PILLAT 


ILIUT, ORBUL SATULUI 


Stá desfrunzit pámántul de imagini 
Si numai sunetele má proptesc: 
Araci uscati prin viea ín paragini — 
Şi printre ele 'n mine dibuiesc. 


Nu poti privi grozava mea pupilá: 
Cadranu-i alb n'aratá nici-un ceas — 
Si totuși ochii-mi te jintesc cu milă, 
Căci tot în suflet calcă al meu pas. 


SATUL MEU 361 


MESTER TOADER 


— Din mosi strămoși, ai tăi au fost la stáni; 
Din tată în fiu, la păpușoi săpară, 

Ce te-a făcut să iai mistria 'n mâni, 

Moș Toader, omule cu vorba rară? 


— Din báligar, nuiele şi din lut, 

Prin foi de brustur şi prin flori de nalbă, 
Ca o făptură vie mi-a crescut 

Mioriţa satului: căsuţa albă. 


362 


ION PILLAT 


ULITA SATULUI 


Un drum de care mi-a dat bránci în sat — 
Si am pornit sá vád pe-aici cum este. 
Când plouă sui costigul apăsat, 

Si vara colbáit mă urc pe creste. 


La han, la primărie, fac popas 
Şi la biserică, sub ţigle roșii. 
Cárutele îmi svârlă prafu 'n nas, 
Dar mă iubesc purceii şi cucoșii. 


SATUL MEU 363 


CURTEA BOEREASCĂ 


La mine-odată, cum vii la bunică, 
Veneau în cârd cásutele din sat — 
Cu sorjul lor de var pe prispa mică, 
De rochia mea de parc s'au agăţat. 


Acuma sunt bătrâna ce tot toarce 

Și mormăie, uitată, a pustiu, 

Căci, vezi, ce-a fost odată, nu se 'ntoarce 
Și-obrazul nou al satului nu-l știu. 


ION PILLAT 


PARCUL 


Aici se 'nchide cercul unei vraje: 

L-ai început de mic copil, — sunt ani! 
Mi te-ai oprit târziu pe verdea plajă 
De ulmi bătrâni, de nuci şi de tufani. 


Şi `n parcul adumbrit pe înserate, 

Când, rătăcind în el, te regăseşti — 

Ii culci pe trunchiuri un obraz de frate, 
Imbrátigat de ramuri omenești. 


SATUL MEU 365 


COPACII DIN SAT 


De ce-ai sádit în satul nostru case 

Si garduri vii, căruţe și plugari, 

Când singuri stám — răzeși cu crengi pletoase — 
Şi-l străjuim de vânturile tari? 


Si omului de ce i-ai dat ființă? 

Azi e aici gi mâine în vecini, 

Când noi suntem un loc şi o credinţă, 
Ai satului — din frunză 'n rădăcini. 


10N PILLAT 


BISERICA 


Mam înălţat în turn — cum se ridică 
In bâtă un cioban, culcat la oi, 

Să-și numere cu ochii turma mică — 
Si-acolo m'am trezit rămas cu voi. 


La Sân-Mării, când clopotele sună, 
M'apucá dor de stână şi dulăi, 

Dar anul trece, lună după lună, 
Şi-mi tot pasc satul pe aceleași văi. 


SATUL MEU 367 


CLOPOTUL 


Cu-acelaș glas de e botez, de-i moarte, 

In dangăt lung și larg, când plin, când frânt, 
De peste zări, din cer, de mai departe, 

Eu vă aduc tot satul pe pământ. 


Voi, drept răsplată, m'ati legat de turlă 
Stráns, ca nebunul ce-și ia lumea *n cap. 
Dar limba-mi geme, blestemă și urlă, 
Când de frânghie trageţi să nu scap. 


368 ION PILLAT 


CIMITIRUL 


Sunt satul cel adevárat, cel unde 

N'au casele nici poartá, nici feregti. 
Má calci —şi pasu-ti dá sá se cufunde, 
Si timpul suná-a gol, când mă găsești. 


Salcâmii mei îi văd prin rădăcine — 
Nu-i mai cunoști de cer și vânturi goi? 
Nici fraţii tăi n'o să-i cunoşti în mine 
Când trupul ca o haină îl despoi. 


SATUL MEU 369 


CRÁSMA 


Am streasina *'ntr'o parte, cum se cade 
Să-ţi porţi căciula când de ani tot bei. 
Holerca-i rea şi naşte 'n oameni sfade — 
Mi-e sufletul vândut unui ovrei. 


Dar tot păstrez ca lacrima sub geană 

In pivnita boltită — ca un dar 

Din timpul vechi cánd nu eram dugheaná, 
Un poloboc pecetluit dela Cotnar. 


370 ION PILLAT 


HORA 


Má nasc la han odatá 'n sáptámána, 
Mi-e pántec cobza, fluerul mi-e os. 
Nu pot trái de nu má tin de máná 
Flăcăii dárz sau fetele sfios. 


Ce cbiot dau când ies prin bătătură! 
Tot cale şi bat în tact alerg pe loc... 
Spre seară amejesc de băutură, 

Dar nu mă las —că mor de nu mai joc. 


SATUL MEU 311 


RATESUL VECHIU 


Acolo unde-a fost popas și cântec 

De lăutari și sfat de cáráusi, 

Tăcut pătrunde-al lunii lung descántec 
In hanul fără geam şi fără uși. 


Și-acolo unde ţi-aducea odată 

Hangiţa vinul ros în cofăel, 

Lung tipátul buhaiului de baltă 

Mai chiamă ?n noapte moartea după el. 


372 ION PILLAT 


IAZUL 


Mă uit la cer prin gene lungi de stuf; 
Ridic, în zori, un dámb ca o sprinceană: 
Sunt ochiul mort în ziua cu zăduf 

Şi ochiul viu în seara pământeană. 


Când rațele sălbatice cad stol 

Si fâşâind prin trestii se strecoară, 
Se-aprinde dorul lunii pe-al meu gol 
Și plopii se sărută lângă moară. 


SATUL MEU 


MORILE DE VÂNT 


Cu penele de șiță, o aripă 
Fantastică se 'naltá din coceni — 
Din braţe dăm să te oprești o clipă 
La morile de vânt din Crăiniceni. 


Surorile de apă plâng cu Prutul, 
Surorile cu abur suflă greu. 

Noi ne iubim, în cer, cu nevăzutul 
Si vântul ne ia 'n braţe ca un zmeu. 


313 


374 10N PILLAT 


PĂDUREA DELA STÂNCA 


De ce-ai tăiat copacii dela Stânca? 

Ca să mi-i vinzi cu carul, ce-am făcut? 
N'aveam izvorul clar ce-l naşte stânca, 
Și umbra mea în tremur peste Prut? 


Toporul, ce mi-a despoiat mărirea, 

Nu ’n trunchiuri ci 'n trecutul tău, lovi. 
Azi umbră nu-ţi mai dă nici amintirea 
De când îmi smulse ramurile vii... 


SATUL MEU 375 


PRUTUL 


De ce nu vii cu mine la Galaţi, 

Biet sat olog, împotmolit pe maluri? 

Si voi, căsuțe proaste, de ce staţi 

Tot în cámegi — sau teamă vii de valuri? 


Eu merg mereu, voi staţi mereu pe loc, 
Și totuşi ne 'ntâlnim tot față 'n faţă. 
Ce vrajá-o fi, că nu pricep de loc?... 
Dacă-ași porni mai disdedimineafá ! 


376 ION PILLAT 


PÂRÂUL 


Sunt râsul clar al satului — într'una 
Mi-arát la soare dinţii albi de prund. 
Când vine noaptea, lacrimi îmi dă luna, 
Când crește norul, plânsete ascund. 


Dau oamenilor jimbla aurită, 

Dar morile cu roata lor mă bat... 
Strengaril svârlă 'n mine, ca într'o vită, 
Cu bolovani — când faţa le-am spălat. 


SATUL MEU 877 


STÂLPII DE TELEGRAF 


Am pironit în cuie nalte drumul 

Sá n'o pornească razna 'n porumbigti — 
Catarge ancorate cu duiumul, 

Ce toate fug când numai tu te mişti. 


Intindem rămurișuri de reţele 

Şi în amurg rodim cu soare-aprins... 
In toamnă înfrunzim cu rándunele: 
Un fel de frunze negre cu piept nins. 


378 


10N PILLAT 


OILE 


Pe câmpul neted, ca pe-o masă verde, 
Un joc de domino s'a resfirat 

Pán' ce amurgul — jucător ce pierde — 
Il strânge grabnic şi-l aruncă 'n sat. 


Pe mirigti stă o strachiná cu lapte, 
Si laptele tot picură din ea... 

Sub luna plină va dormi la noapte 
Un tintirim turcesc pe o válcea. 


SATUL MEU 


RÁNDUNELELE 


Pe pagina de cer senin, de-o orá 

Un Dumnezeu — pe semne caligraf — 
Ne "ncurcá *n scriitura lui sonoră 

Si taie zarea 'n dungi de telegraf; 


Apoi ne prinde 'n ele câte una 

Ca buchiile dintr'un alfabet, 

Si 'n cerul vánát de amurg ca pruna, 
Când le citeşti — te pomenești poct. 


379 


se 


380 


TON PILLAT 


STUPUL 


Port o căciulă, galbenă, de paie — 
Din gură-mi ies cuvinte cu aripi, 
Şi-mi zumzáie pe buze o văpaie 
De miere, din belşug să te *nfiripi. 


Eu sunt poetul satului acesta 

Nu e, cum crede el: Ion Pillat, 

Nu cat înţelepciunea 'n Zend-Avesta 
Si-o sug din sucul florilor din strat. 


SATUL MEU 381 


GÂȘTELE 


S'au dat în vânt şi prin văzduh albiră 
Prostirile întinse pe zaplaz? 

Ce petice de-omát ciudat se 'nşiră 
Sub soarele de vară, pe islaz? 


Si ce pietroaie albe 'ncep să miște 

Pe albia secată de pârâu? 

— Nu, drumu-i plin de-un cârd răzleţ de gâște 
Ce umblă după boabele de grâu. 


382 ION PILLAT 


BROTACUL 


O frunză verde a sărit din iarbă 

In apă — sperie stelele din lac 

Ce tot clipesc din ochi și se întreabă 

De dă iar toamna 'n foi... E un brotac. 


Un brotăcel cam beat de-atáta vară, 
De-atât parfum de flori cam uluit, 
Ce se tot saltá pe a lunii scară 

Si vrea s'ajungă 'n ceruri negresit. 


SATUL MEU 


IEPURELE 


Pe câmpul alb ca foaia de hârtie, 
S'a zugrăvit ca 'ntr'un abecedar 
Un iepure dând razna pe moșie 
Si, fugărindu-i urma, un ogar... 


Și-un vânător de lemn cu gapca verde 
Ca 'ntr'un album ochiește fără ură — 
Si pușca scoate foc, fum alb se pierde, 
Mânjind cu sânge negru o pictură. 


383 


384 ION PILLAT 


VÂNĂTORUL 


Picrduși o zi ca să impugti o rață 
Din sbor pieziș pe ceruri şi pe iaz? 
— Nu, iată-mi-le încă vii în brajá 
Privelistele dragi ca un obraz. 


Ti-aduc amurg și apă laolaltă, 


La hanul vechi, cu cușma pusă strâmb... 


a-mi asfintitul galben de pe baltă 
Si cerul clar și verde de pe dámb. 


SATUL MEU 


AMURGUL 


Oprit pe muchia dealului din zare, 
Ard focuri printre clái ín umbre mari, 
Podesc cu aur drumul strâmt de care 
Si scot lumini din sat ca din amnar. 


Pe cositorul apelor coclite 

Intind subțiri şi lucii foi de-argint, 
Si-acum ín umbra noptii desvelite 
Doar ochii verzi ai mátelor i-aprind. 


386 ION PILLAT 


UMBRA 


Când soarele e sus, m'ascund în sânul 
Tufanilor cei mari de lângă Prut, 
Dar când pornește peste clăi, hapsânul, 
Tárás ies tainic şi sporesc tăcut, 


Poporul meu îl leg de-orice făptură... 
E străveziu și-albastru ca un fum. 

Cu pasul tău păşește pe-arătură, 

Si chipul lui eşti tu culcat pe drum. 


SATUL MEU 387 


TĂCEREA 


Cobor pe câmp odată cu 'nnoptarea, 
Sunt pretutindeni și nu-s nicăeri, 
Mă prinde pitulată nemișcarea ; 

Dar pier, cu glasul tare de mă ceri. 


Má sfásie cucoşii, câini mă latrá, 

La iaz mă joc cu luna plină *n stuf, 

In jurul lămpii atipesc pe vatră, 

Si satul doarme ?n mine ca *ntr'un puf. 


388 


ION PILLAT 


LUNA 


Pe câmpul asfinfitului răsar 

— Potir de crin pe-un luger nevăzut — 
Si-o stea de aur viu, ca un bondar 
Din alba mea petală a căzut. 


Si-acum, spre zori, cum tainică pálese 
In chipul unei flori de păpădie, 
De-mi suflă vântul fulgul meu ceresc, 
Pe iaz — priveşte-l însorit învie. 


SATUL MEU 


NOAPTEA 


Am mers cálare pe planeti zi lungá 
De vară, cale lungă până *n seară, 
Ca pe pridvor albastră să te-ajungă 
Din zări iubirea mea crespusculară. 


Desfá-mi ugure vălul prea subţire 

De nori, sărută ochii mari de stele 

Și `n poala mea îţi lasă în nestire, 
Iti lasă fruntea grea de gânduri grele. 


389 


390 ION PILLAT 


STELELE 


Pe-un drum de oi, ce 'n mirişte colindă, 
Tăcerea nopţii a pornit spre sat, 

Şi nori uşori în slavă stau să 'ntindá 
Marama lor de borangic curat. 


Dar le strápung penumbra mii de ace 
Selipind lumini ca piatra de olmaz, 
Si vălul tainic cerul și-l desface 

Şi satul îl priveşte în obraz. 


SATUL MEU 391 


PRIMAVARA 


Un cuc glumeţ mi s'a pitit sub frunză; 
Imi strigă: cu-cu, să-l găsesc în crâng — 
Si iarba nu mai vrea să se ascunzá 

In inima pământului nátáng. 


Si cum nori albi cládese pe ceruri schele 
Şi ape vii îmi cântă pe la mori, 

Am săgetat în sat cu rándunele 

Si "ncondeiez poienele cu flori. 


392 ION PILLAT 


NORI DE VARĂ 


Suflaţi în aur ruginiu de soare, 
Inchipuim pe ceru ’n asfințit 

Icoanele împărătești pe care 

Nu le mai vezi lucind în nici un schit. 


Si noaptea cuvioasă ce coboară 

Pe inimi şi pe holde gi pe sat, 

In pomenirea zilelor de vară, 
Cu-argint de lună plină ne-a 'mbrăcat. 


SATUL MEU 


TOAMNA 


M'au presimtit în zare plopii — iată 
Ca morţii galbeni au rămas și goi... 
Şi apa cerului e mai curată 

În tremur lung sub bărcile de foi. 


lar tu, pășind pe frunzele uscate, 
Simtind că vin hoţeșie peste tot, 
Te-opreşti şi scapi din mâini infrigurate 
O inimă de aur, ca un rod. 


393 


394 TON PILLAT 


IARNĂ 


Ti-aduc omătul liniştit ce-apasă, 

Cu fulg ușure, ca o piatră grea 

Pe țarină, pe suflet și pe casă — 

Ţi-l las pe geamuri preschimbat în stea. 


De-acum câmpia va fi foaia nouă 

Pe care sănii 'nseamnă stranii dungi, 

Si ?n tine, călătorule,-o să plouă 

Cu zurgălăi, cu amintiri, cu doruri lungi... 


SATUL MEU 395 


POETUL 


Nu sunt al lui, dar satul e ín mine; 
Trăieşte `n sufletu-mi cu toţi ai săi. 
Simt cum mustesc în sângele din vine: 
Copaci şi case, oameni buni şi răi. 


Amestec fără seamăn: ter şi glie, 

Iubiri, dureri şi chiot şi blestem — 

Tot universul strâns într'o moşie... 

O, Doamne, fá să-l deapán ca pe-un ghem! 


ge 


396 ION PILLAT 


DARUL 


In pumni, un pumn de-alune ţi-am cules 
Prin cráng, din zori și până *'n seara sură — 
Din miezul lor nimic n'ai înţeles, 

De nu le-ai spart cu dinţii 'ntâi în gură. 


Un coș de mere aurii ţi-am dat — 
Pripitul, lacom l-a golit îndată. 

Dar gospodarul bun și l-a păstrat 
Să-l aibă pentru masă iarna toată, 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 
1923—1926 


DRUMUL MAGILOR 


BISERICĂ VECHE 


Biserică, în noaptea albă cu zarzării 'mprejur în 
[floare 

Si cu poleiul lunii pline pe aripe de heruvim, 
Uitată 'n fundul mahalălii — în liniștea-ţi mân- 
[tuitoare 
Primește, din grădini de vară şi patimi, singur 
[să revin. 


Pe turla ta luceste luna cu bruma ei ca o beteală... 
Copil sfios mă lasă, lainic, să-ţi calc pe prag ca 
i [pe-un hotar. 

Să piară dorul de femeie, viclean, sub sfânta 
[zugrăveală 

Şi inima mi-o fă să fie pe-altare limpede pahar. 


Dar dacă sufletul din mine, bolnavul suflet, n’o 
[să prindă 

Ca tencuiala ta curată un rai de proaspete văpseli — 
Cu barba ninsă, bunul preot se roagă pentru el 
[în tindă 

Si vede îngerii în preajma-i cu pene lungi de 
[rândunel. 


Si dacă birji îmi duc prin noapte, ca 'n negre 
[bărci de voluptate. 

Iubirea trecătoare *n care mi-am otrăvit vecia mea — 
Tușind, mai stă paraclisierul bătrân, cu mâini 
[cutremurate, 

S'aprindă la icoane cerul: sfânt lângă sfânt, stea 
[lângă stea. 


ION PILLAT 


DRUMUL MAGILOR 


Poiana din pădure strânsă *n clái 
Ne-aţine drumul cu miros de fân. 
Culegem banii soarelui pe căi... 

E vântu 'n foi sau curg pe sus fântâni? 


Amurgu-și scoate stelele din sân 
Si boabe de sclipiri s'au risipit. 
Luceafărul a pogorít pe stâni — 
Zărim păstor și staul, desluşit. 


Poiana aburitá de *noptári 
Primeşte îngeri albi în loc de miei. 
Pe cai de munte împietrim, călări, 
Urmând uimiţi luceafărul tustrei. 


De păcură se lasă noapte grea... 
Nechiază 'n ceruri caii speriaţi. 
La focul stânii am atins o stea 

E Sor da . 
Şi 'n para flacárilor, îmbrăcaţi 


In aur si 'n argint scánteetor, 

Au cine suntem cerem ín zadar, 
Si 'naintăm cu-alaiul Magilor 
Purtánd ín palmá raza ca un dar. 


lar gángul schitului, la cruci oprit, 
Vesteşte împlinirea semnelor, 

Căci baciul dacă 'n târlă ne-a poftit, 
Maria lui născuse un fecior. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 401 


SPRE SCHIT 


Mesteacánil, în vânt, pe dealuri bat mătănii 
La tróita cu nori de aur învechit — 

Poteca i-a lăsat pe marginea poenii 

Si împletind lumini dă fuga pán' la schit. 


Egumenul bătrân de pe pridvor privește 

La apele din stânci scăpând argintul viu, 

La turma, sus pe plai, ce iarba 'n flacári paşte, 
La omul, în amurg, pornit la drum târziu. 


Clopotnița de lemn pândeşte peste curpeni 

Și clopotele vechi înalță glasuri mari 

Să chieme prin păduri, cu sufletul în cumpeni, 
Pe călătorul stând la crucea din hotar... 


Dar drumul povârnit, la vale duce umbră 

Când, pâlcuri, miei albi pe culmi mai duc zăpezi — 
De-acum e fognet lung ce-a fost sclipiri de undă, 
De-acum tu simţi adânc ce nu mai poţi să vezi. 


402 ION PILLAT 


MÂNĂSTIRE 


Pe zări străvechi ca scoarte oltenești, 
Tesute ?n flori gi pasári de-amurgire, 
Pe culmi te înălţai, sá implinegti 
Logodna cerului cu ţara — mânăstire... 


Și valea ca o carte s'a deschis 

Si "ntála stea citi în ea prea bine, 
Și ce-a fost trup de om s'a făcut vis 
Și ce-a fost dor s'a împăcat cu sine. 


Si 'n mine gi ?n poiană și pe drum 
Deodată s'a întins atáta pace 

Că Dumnezeu plutea ca un parfum 
De fân cosit, când claia se desface... 


Şi-aş fi crezut că totu-i zugrăvit 

Si că privesc, copil, o stampă veche, 

De nu-mi venea — când şters, când deslugit — 
Un svon adânc de clopot la ureche. 


BISERICA DE ALTÁDATA 403 


ARHONDARICUL 


Arhondaricul alb e un potir de nalbá, 

In jurul meu deplin, de noapte, s'a închis — 
Mi-e gândul un gândac în liniştea lui albă, 
Gândac vrăjit de somn și ametit de vis. 


Tăcerea, stea cu stea, pe mânăstire pică. 
Smerite umbre lung se 'nchiná sub molizi. 
Vezi, Sfântul Duh, porumb tăcut și plin de frică, 
Se lasă alb din sbor pe pacea din firizi. 


Si, miel prior, Isus, pe iarba moale, iată-l 
Sugând nevinovat tot cerul din fântâni 

Și lângă el, oprit din mers, Dumnezeu Tatăl, 
Monah bătrân ţinând o toacă mută 'n mâni... 


Tăcere... Pentru veci călugării muriră 

Și clopotele 'n turn s'au spânzurat de grinzi. 
Tăcere — nici un râu în noapte nu respiră, 
Tăcere — nici un psalm în suflet n'o să prinzi... 


Dar un ciocan bătu, argint sfios, în toacă 

Și sunetele vii —lungi păsări —au sburat 
Prin clarul lunii nins pe pomi de promoroacă, 
Rotind la nesfârșit pe-un cer nemásurat. 


Si au căzut, legând o minunată salbă, 
Intr'un arhondaric din schituri de poveşti, 
Să poarte până 'n zori, în hora lor cea albă, 
Pe omul adăstat sub stresine cerești. 


ION PILLAT 


TOACA 


Pe curtea mânăstirii îmi deschid, 
Ca peste visul sufletului, geamul. 
Tăcerea e de piatră: un molid 

Şi-a 'ncremenit în luna plină ramul. 


Biserica de bârne sa "'nchinat 

La steaua cea dintâi, ca la icoană. 

Un înger ca un nor îndepărtat, 

Proptit de munţi, se roagă alb în strană. 


Ce-i om s'a stins — ce-i sunet a murit... 
Trăeşte numai schitul şi copacul. 
Tăcerea cerului a țintuit 

Cu stele grele de oţel capacul... 


Dar clar o picătură a căzut, 

Spărgând oglinda timpului în două — 
Si-ascult în piept şi-aud în schitul mut 
Mărgăritarele cum plouă. 


E toaca Ta! A început să bată 
Sub cer, prelung, cu inima deodată. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 405 


GÂNGUL 


Clopotnița din deal aruncă pietre 'n zare: 
Vezi, porumbieii albi prin seri albastre cad. 
Amurgu-și dă pe-o stea zăvoiul de vânzare, 
Pe-o stea de-argint curat ce-a licărit în vad. 


Gugatul la izvor a regăsit-o 'n apă, 

Talant stelar lăsat în dar de Dumnezeu. 
L-au râs ţăranii răi, incovolati sub sapă, 
Dar plopii îngeri stau păzind la heleşteu. 


Le-au tremurat în vânt, lung, aripe uşoare, 
In graiul lor foșnit pe nume l-au chiemat 
Și, buni, îl ocrotesc de moară: vrăjitoare 
Ce "'ncalecă pe râu, bătându-l înspumat. 


O salcie din drum — haiduc cu barbă sură — 
Cu ramul — un pistol — dă foc de licurici. 

In umbră stă crucis cu luna 'n vârf de șură, 
Un huhurez scâncind ca şi copiii mici. 


Clopotnița de-acum asvârle greu, ca 'n groapă, 
In noapte bulgări mari de sunet și tăceri — 
Dar gângul duce 'n pumni pe-o minunată apă, 
In mártisor, un strop strălucitor de cer. 


406 


ION PILLAT 


COZIA 


Fogneste Oltul — pluta a trecut, 
Dar cerul spart în cioburi vine iar 
Să chieme peste ape, din trecut, 
O mânăstire toată de cleștar. 


Cu murmure şi val și veac se scurg... 
De ce şi astăzi Cozia a rămas? 
Trecutul stă pe unde, în amurg. 

Cu umbra lui ca limba unui ceas. 


Foșnește Oltul... Stele au sclipit — 
Cu mâna și cu mintea nu le-ajung. 

Prin ce deșis de codru încâlcit 

Se "ncearcá aripi și se sbat prelung? 


Un dangăt de aramă a sburat... 

Se duce peste văi și peste munţi. 
Aproape vezi albastrul tremurat 
Duránd din sunet și din suflet punți. 


Aproape simţi cu ochii mari deschişi 
Cum unul câte unul s'au desprins 
Din noaptea ce se prinde 'n rámuris, 
Hulubii Domnului pe cerul nins. 


Cireșul de pe drum a înflorit — 
E alb de lună multă ca de flori. 
Ori poate peste pomul liniștit 
Stă stolul alb al serafimilor. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 407 


MONAHUL LA CAPRE 


A fluerat un tren departe °n vale — 
De-aci la el ce multe veacuri sunt! 
Sub munte, unde schitul se právale, 
O toacá suná gi-a tácut ín vánt. 


Atâta tot — pe cerul nalt ereţii 
Cunună torc din sborul nemișcat 
Poienii ce atârnă pe pereţii 

De stânci tăiate 'n piscul detunat. 


Monahul roș la capre stă de pază, 
Sălbătieit, slăbit de-aga pustiu — 
Singurătatea singură-l veghiază, 
Dihăniile din codru de-l mai știu... 


Şi-acum când umbre pe furiș, în taină, 
Lungesc pe jos copac lângă copac, 

Vin caprele, se freacă de-a lui haină 
Ca de-un gorun cu coajă de șiac. 


Prin sfegnice domnești de flori de nalbă 
Záreste satul, casa cu livezi 

Și fata albă ca o iadă albă 

Și ochii-i verzi ca firul ierbii verzi... 


Si mâna aspră mângâe alene 
Blánita iedei și se pierde 'n ea — 
Si parcă muereste ard sub gene 
Priviri viclene ca ispita grea, 


ION PILLAT 


Dar tapul negru si bárbos, deoparte, 
Chiorág aprinde galben ochi de drac — 
Pe când mesteacáni albi, ca înir'o carte 
De basme, din penumbră se desfac, 


Răsar — arhangheli mari — prin amurgire 
Cu aripă şi sabie de foc, 

Pe când monahul cel ieşit din fire 

Ca la icoană bâjbâe pe loc. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 


INGERUL 


O sperietoare îşi ridică braţul, 
Ingenunchiatá 'n holdá pân’ la brâu. 

Din drum flăcăi, spre sat zorindu-5i pasul, 
li svârle pietre care cad prin grâu. 


Dar plopul nalt o binecuvinteazá — 
Porneşte alb un stol de porumbiei 
Şi licărind pe zarea de amiază 
Domol se lasă peste lemnul ei. 


Ce clar răsună clopotele toate 
— Ca picături de soare pe un râu — 
Când îngerul cu aripi înodate, 
Inţelenit, se clatină prin grâu. 


Abia târziu, când holda e albastră 
Si prinsă 'n seară ca în flori de in, 
O fatá, adormitá la fereastrá, 
In vis îi vede sborul cristalin, 


410 ION PILLAT 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 


Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale 
Cu zarzării din curtea veche si nápáditá de urzici, 
Sub coperiș lăsat pe-o ráná, la margine de mahalale, 
Sub turnul mángáiat în aripi de raze și de rándunici... 


Cu chipul șters în zugrăveală: Matei şi Marcu, Ion 
[şi Luca, 

Evangheliştii de pe vremuri, tuspatru, predică "n 
[pustiu — 

Amurgul doar și toamna, singuri, dau să pătrundă 
[prin uluca 

Grădinii Domnului, pe care azi credincioșii n'o 
[mai ştiu... 


Biserică de altădată, din nou primește să-ţi calc 
[pragul 

Ca *n noaptea primăverii mele cu zarzării 'nîloriţi 
[pe cer. 

In somnul veșnic bunu-ti preot, de mult, şi-a 
[lepădat toiagul 

Și întru Domnul odihnește bătrânul său paracliser. 


Stau singur în amurg de toamnă azi, singur eu 
[cu patimi multe — 

Si nimeni nu mai toacă seara prin suflet gi prin 
(mahala, 

Nu-i nimeni să se roage *n tindă, și taina nimeni 
[s'o asculte 

Și la icoane să aprindă sfânt lângă sfânt, stea 
[lângă stea. 


POVESTEA MAICII DOMNULUI 


RUGĂ CA SĂ INCEP 


Vreau, Maică Preacurată, 
Povestea Ta să fie 

In grai cinstit lucrată 
Ca lâna dintro iie. 


Si ca sá-Ti jes chilimul 
Má tine Tu de máni. 
Má 'nveje Heruvimul 
Colinda din bătrâni. 


Fă-mi graiul bun ca oul 
Incondeiat de Paște, 
Blagoslovit ca boul 

Când Domnul meu se naște. 


Strălucitor cuvântul 
Mi-l fă cum e la noi 
Lumina pe pământul 
Cu plopi si dealuri moi. 


Inaltá-mi vorba bine: 
Troiță la răscruce — 
Drumeţul să se 'nchine 
De vine ori se duce; 


O limpezeste 'n râul 

Ce ráde sub arini, 

O 'neinge strâns cu brâul 
Durerii de creștin. 


10* 


412 


ION PILLAT 


Dá-mi mie, pácátosul, 

Un suflet de betealá, 
Să-ţi dea si el prinosul 
Lui sfánt ín zugrávealá — 


Sá fiu ca iconarul, 

De nimeni cunoscut. 
Nu-mi trebue slavă Harul 
i-l cer: — Am început. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 413 


NAȘTEREA 


N'au fost măslini, nici dafini, nici smochini... 
Pământul sfânt nu e al Galileii — 

La noi e Nazaretul. Joachim 

De pe pridvor priveşte Râul Doamnei. 


Stă moșul alb în portul dela ţară, 
Dar sufletul, într'însul e catran, 
Căci Domnul n'a voit copii să aibă 
Si oamenii cu râs l-au judecat. 


Stă Ioachim si 'n sufletu-i se roagă 
Ca "'ntr'un pustiu de piatră și nisip. 
Inchină Domnului viaţă dreaptă, 
Jertfegte ce-a arat și ce-a sádit. 


* 
* * 


Cu furca "n brâu mergi, Ano, în livadă 
Să-ţi pascá pomișorii albi din mâni 

Ca miei priori născuţi în primăvară, 
Plângând că nu ești mamă, să-i mângăi. 


Sub un mălin în floare, te așează — 
Un cuib de granguri cântă pe un ram. 
Te roagă, Ano, Domnului, căci iată 
De-o floare pomu 'n rai s'a scuturat. 


Prin nori de-argint petala se pogoară; 
Cu umbra ’n cruce cade un lăstun — 
Si casa ta, Ioachime, e albă 

De binecuvântarea unui prunc. 


414 ION PILLAT 


COPILĂRIA 


Cine să ghicească taina? Cin’ să creadă 
Că ’n fetița cu opinci și cu opreg, 
Maica Domnului se va ivi odată... 
Nici părinţii ei, privind-o, nu 'nteleg. 


Mieii Tatălui îi paşte pe toloacă, 

Duhul Sfânt ca un porumb îi stă pe mâni 
Și pe când copiii satului se joacă, 

Clopote îi sună seara în fântâni. 


Ingerii o ţin cu basme lângă vatră, 

Beau cu dânsa spuma laptelui din blid. 
Aripi sboară de se mișcă 'n prag o piatră 
Sau argaţii poarta mare de-o deschid. 


Spun vecinii: — Ioachime, fii de pază 
Cá-ti bolește fata mică de-un deochi... 
Dar un orb în faţa ei îngenuchiază 

Si se roagă și pricepe fără ochi. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 


JURUIREA 


Şi dacă-a fost Sântă Măria cea mică, 
Să meargă la hram cu toţi se ridică. 


Si dacă-a fost ziua de toamnă senină 
Când urcă Negoiul pe zări de lumină, 


Pe drumul cu plopii foșnind frunza rară, 
Părinţii Mariei pornirá în ţară. 


Fetiţa 'n căruță şedea între ei — 
Ca apa de şipot erau ochii ei. 


Trecură o vale și două și șapte... 
E noapte și cerul e calea de lapte 


Pe care se duce car mare gi-oier — 
Ioachime, schitul nu e nicăieri. 


Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stână. 
Fetiţa adoarme cu capul pe mână 


Si maică-sa tolul îl trage pe ea — 
Maria acolo sfânt vis că visa. 


Si iată prin frasini răsare lin luna... 
Argintul din vis se lasá ca bruma. 


415 


416 ION PILLAT 


Un schit se vestește, nou-nout, din pământ 
Ca Sântă Măria să-i fie hram sfânt... 


Si cum calcă fata cu frică 'n altar, 
la cer sună buciume peste hotar. 


Şi cum se închină smerit la icoane, 
Toţi îngerii Domnului cântă în strane. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 417 


BUNA-VESTIRE 


Tesea cuminte ca intotdeauna 

Maria borangicul la război, 

Si cum prin seará cádeau umbre moi, 
I sa părut întâi că intră luna, 


Atât de alb venea. Dar nici o rază 

Nu calcă mai uşor pe tălpi de vis — 

Și s'a mirat ea: cine a deschis 

Larg poarta? — Când s'a ridicat să vază, 


La nălucit acum că porumbielul 
Ei alb bătea din aripi lângă ea. 
Si cum, sfioasă, fata °) mângâia, 
Arhanghelul desvălindu-și felul, 


Nu s'a temut, nu s'a ferit de dânsul 
— Cu îngerii se sfătuia de mult — 
S'a bucurat spunându-i: Te ascult. 
Arhanghelul tăcu, închis într'ânsul. 


Atunci sa speriat, căci nici un sunet 
Nu-i pogora în suflet solul sfânt, 
Dar a picat ca moartă la pământ 
Când Ingerul cu trăsnet şi cu tunet 


A fulgerat, neaşteptat, Buna Vestire... 


418 


ION PILLAT 


IOSIF TESLARUL 


Ea îl privea cum mânuia rindeaua 

Pe blăni de brad. Cioplit și el în lemn, 
Nu bănuia teslarul că în greaua 
Penumbră-a candelii cu untdelemn, 


Maria sta păzind întruchiparea 
Lui Dumnezeu în trupul ei curat. 
Dar cum, mărită, flacăra în para 
Luminii-i da obrazu-adevărat, 


Iosif, ştergând năuc sudoarea fruntii, 
A ridicat în blestem pumni semeti — 
Când iată, cu un pas ce mișcă munţii, 
Lăsând icoana goală pe pereţi, 


Un înger cobori: acelaș — din Vestire. 
Maria însă nu-l mai cunoscu. 
Văzându-l, omul își veni în fire 

Si se sfii și parcă pricepu. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 


419 


NAȘTEREA DOMNULUI 


— După legenda poporană — 


Jos sub poarta raiului, 

Pe sub Piatra Craiului, 
Unde 'ncep muscelele, 
Apele și stelele, 

Vezi albind ca pe chilim 
Târg pre nume Vifleim. 
Târg străvechi în bogății, 
Tot în minte să mi-l ţii. 
Turle scăpărând argint 

Cu brâu falnic îl încing 
Și-l îmbracă *n poleială 
De-aur, raza de beteală 

Ce alunecă de sus 

Peste casa lui Isus. 

Dar pe drumul cel cu plopi, 
Rău de pietre si de gropi, 
Cine-mi vine 'n car cu bol, 
Nu plăvani ca pe la noi 
Ci munciti și oropsiţi, 

De trei zile nebróniti? 
Cine-mi sunt drumarii doi 
Nemâncaţi, bătuţi de ploi? 
Cine-mi plânge, sub maramă, 
De dureri că va fi mamă? 
Cine-mi umblă lângă vite 
Tot cu vorbe necăjite? 


420 


ION PILLAT 


Maica Domnului plângea, 
Iosif boii suduia, 

Maica Domnului spunea: 
— Omule, nu sudul, 

Ce e scris s'o împlini. 


In mijlocul drumului, 

La tulpina plopului, 

Stá Mana s'odihneascá 

Si pre Fiul Sfánt sá nascá. 
Dar, vezi, plopu-i copac rău, 
Copac rău şi nătărău, 

Isi dă frunza într'o dungă, 
Să foșnească vreme lungă 
Linişte sá n'o ajungă. 

Isi dă creanga într'o parte 
Nici de umbră s'aibá parte. 
Maica Sfântă a oftat, 

A oftat, s'a supărat 

Și din gură-a blestemat: 

— Plopule, lemn urgisit 

Să te sbaţi neodihnit, 

Nici în lin, nici în senin 
Creanga ta să n'aibă stare, 
N'aibă umbră nici răcoare. 
Frunza 'n tine să nu stea 
Nici ziua și nici noaptea. 
Și cu vânt 

Si fără vânt 

Să te clatini pe pământ! 


. 
Maria s'a ridicat, 


Drumul lor şi l-au urmat. 
Si au mers, măre, au mers 
Urmele de li s'au şters, 


TISERICA DE ALTĂDATĂ 421 


Tot prin ţarini aurite, 

De oameni nepomenite, 
Tot prin stele argintate, 
De oameni nesămănate... 
Și-au ajuns în drumul lor 
La focul păstorilor. 

Colo 'n stâna oilor 

Stă Maria s'odihnească 

Și pre Fiul Sfânt să nască. 
Sezu jos şi nu gezu, 
S'odihneascá nu putu 

De sbieratul oilor, 

De sáritul mieilor. 

Maica Sfántá a oftat, 

A oftat, s'a supárat, 

Oile le-a blestemat: 

— Oi, de ori ce rău veţi da, 
Voi să nu puteţi sbiera, 
Pe voi lâna să nu stee, 
In tot anul să v'o iee 
Mielul de sub voi să piee! 


Maria s'a ridicat, 

Drumul lor și l-a urmat. 
Şi au mers, măre, au mers 
Urmele de li s'au șters 

Și prin cer şi prin poiene 
Și prin stele buruiene... 
Și-au ajuns în drumul lor 
La ocolul cailor. 

Si Maria grajd aflând 
Intră *ntr'ínsul tot plângând. 
Dureri mari o cuprindea, 
Să mai meargă nu putea, 
Stătu jos, se odihni. 

Caii prind a tropái. 


ION PILLAT 


Mânjii vesel a sburda, 

lepele a râncheza. 

Maria îi dojenea: 

— Stati pe loc, nu tropăiţi, 
Căci durerea mi-o máriti... 
Caii răi n'au încetat, 

Maica Sfântă a oftat, 

A oftat, s'a supărat 

Si din gură-a cuvântat: 

— Fire-aţi, cai, voi, blestemati 
Să goniti fără răgaz, 

Tot anul să n'aveti sat 
Până 'n ziua de Ispas, 

Dar și-atuncia doar un ceas! 


Maria s'a ridicat, 
Drumul lor şi l-au urmat. 
Și au mers, măre, au mers 
Urmele de li s'au șters 
Peste iarba plaiului, 

Prin pometul raiului. 
Tot mergând gi obosind 
Si cu Dumnezeu vorbind, 
Floarea soarelui păli, 
Floarea lunii veșteji, 
Numai Steaua înflori... 
Si au dat în drumul lor 
De ocolul boilor, 

Boilor, blajinilor, 

In cea iesle-a vitelor, 
Vitelor, săracelor, 

Maica Sfântă cum intra 
Pe fân moale se culca. 
Boii prind a rumega, 
Maica Sfántá-a suspina 
Şi din gură-a cuvânta: 


VISERICĂ DE ALTĂDATĂ 423 


— Stati pe loc, nu rumegaţi, 
Liniştea nu-mi turburaţi.., 
Boii blânzi o asculta, 
Maica-i binecuvânta: 

— Bouleni, fiți alduiti 

Si de mine fericiți, 

De mine, de Dumnezeu 

Si de sfânt fiuţul meu. 
Voi, oricând să aveţi sat, 
Un ceas-două să lucraţi 

Si pe urmă să 'ncetaţi. 

Un ceas-două să lucraţi 

Si unul să rumegaţi. 
Bouleni, sá fiți sătui 

Tot în brazda plugului! 


Dureri mari o apuca, 

Boii blânzi o aburea. 

Si când fu la miez de noapte, 
Muncile-i trecurá toate. 

Pe fân verde şi uscat 

A născut un împărat. 

Si cum Fiul sa născut, 
leslea 'n rai s'a prefăcut, 
Si să vezi 

Și să nu crezi: 

Fânu 'n soare 

Era floare, 

Albăstrele 

Erau stele 

Si 'n senin 

Luna —un crin. 

Maria se veselea, 

Pruncu 'n braţe-l cuprindea 
Şi pe trunte-1 săruta, 

Că el lumea va scăpa. 


424 


ION PILLAT 


Astázi s'a náscut Christos 
Sá ne fie spre folos. 


Suflá vântul lin și lin, 
Mi-l leagănă chitelin, 
Legănuţ 

De páltinut, 

Ploae caldă 

Tot îl scaldă! 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 425 


STEAUA 


Jneapăn verde cum trosnește din rășină 
Si în foc se prăbuşeşte 'n vâlvătăi, 
Vezi, în parai, toți ciobanii dela stână 
Stând în bâtă sus pe golul dintre văi. 


Spune baciul:— Măi fártatilor, să fie 

Semn curat sau piază rea — nu le 'nţelegi. 
Așa stea n'am pomenit eu pe tărie, 

Hát! de când îmi paste turma pe Bucegi... 


Tac fârtaţii, tace baciul, latrá cânii. 

Steaua crește aga tare că e zi, 

Ea coboară de-o poţi prinde 'n palma mánii... 
Mă ciobane dela oi, nu te sfil, 


Căci pe ieslea unde Maica Preacurată 
A născut între un bou și un asin, 
Steaua albă se oprește tremurată, 
Călăuză pentru Craii care vin. 


426 ION PILLAT 


INCHINAREA MAGILOR 


Fâlfâe steaua sus aripi de foc, 
Stă peste ieslea cu sfântul noroc, 


Intră în iesle Craii grămadă, 
Robii lor poartă pe braţe o ladă. 


Cum Craii 'n aur erau îmbrăcaţi, 
Boul si-asinul se uită mirati. 


Și Maicii Domnului, vezi, îi fu frică: 
Feţe-așa mari ea de când era mică 


Nu mai văzuse si s'a ruginat. 
Isus cămilei cu gât legănat 


Cald i-a zâmbit. Trei Crai lui Isus 
Smirnă, tămâe şi mirt i-au adus. 


Alb era unul; ca o momâe 
Altul, sfrijit, cu obraz de-alămâe; 


Cel de pe urmă, buzat şi arap, 
Beháia când vorbea, dând din cap ca un ţap. 


Micul Isus tot râdea făcând haz — 
lute îi trase Maria marama pe-obraz, 


Pruncul să nu i-l deoache cel Crai Baltazar, 
Pe când cu ochi lacomi losif cântărea orice dar. 


DISERICA DE ALTĂDATĂ 427 


MAICA ȘI PRUNCUL 


In odaea scundă moare focu 'n vatră, 

Colo pe firidă pâlpâe opait. 

Pe un drum de ţară, câini zadarnic latrá... 
Nici un sfânt la noapte n'o să stea pe laviţi. 


Singură cu Pruncul, singură cu focul 
A 
Ce-51 desface 'n umbră coada de păun, 
Maica se gândeşte, cumpănind norocul 
? 
Pruncului ce "ntinde mâna la ceaun. 


Ochii Lui albaştri cum e inu ’n floare, 
Maica îi sărută, mângâe bălai, 

Părul ca mătasea de porumb, și-o doare 
Sufletul deodată năpădit de scai... 


Lacrimi şterg în gene braţele cămeșii: 

A venit tiganca de i-a dat cu ghiocu — 

Si pe drum de munte au plecat lăeşii... 
Dar Isus zâmbește blând, urmându-și jocul. 


n: 


428 


ION PILLAT 


BEJENIA 


N'auzi pe vale scártáit de cară? 
Nu vezi ín zare peste sate fumul? 
Intrará, bade, Turcii iar în ţară, 
La munte fug rumânii cu duiumul. 


Pârjol şi foc aduc cu ei păgânii, 
Omoară mamele și tae pruncii... 
Dar la ráscruci, de lași poteca luncii 
Si-o iei pieptiș drept la poiana stânii, 


Sub norul care piere ca o plută, 
Prin fagii ce-şi opresc aci hotarul, 
La sipotul cu apă ne 'ncepută 

Au poposit. — Despriponit, măgarul, 


Blegind urechea blândă, se apleacă 

Spre Maica alăptându-şi Pruncul Sfânt — 
Dar, necăjit, cu gândul la pământ, 

Iosif întinde mămăliga seacă. 


Ce greu, ce lung e drumul de bejenie! 
Vrea Domnul să le mântue aleanul: 
Le-a hotărît ca o blagoslovenie 

Nu tara din Eghipet ci Ardealul. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 499 


DESPĂRȚIREA 


Luase de pe masă și oalele și blidul, 

Maria 'ngrijoratá că nu mânca Isus, 

Si la lumina serii se zugrávea pe zidul 

Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus. 


Incununat sta Fiul de cea din urmă rază 

A soarelui şi fruntea îi sângera ca *n spini. 
Tăcea... tăcea şi maica Lui, care nu cutează 
— Tárancá — să-l întrebe şi-i varsă numai vin. 


Vin rubiniu cu sânge curat umplu paharul... 
Si pită aurită îi scoate din cuptor — 

Dar Fiul, trist zámbindu-i, ştiindu-le amarul, 
Cu mâna le dá *n lături și spune: — Mâine în zori, 


Măicuţă, să ceri popii asina cea mai slabă — 
La Tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă! laşi. 
Si maica —o ţărancă —oftánd din greu, se 

['ntreabá 
De ce şi-a dat copilul cu Domnii la oras. 


ION PILLAT 


RUSALII 


Târg de munte risipit printre livezi, 
Cu cerdacuri văruite de-unde vezi 
Piatra Craiului albastră de departe: 
lată tot Ierusalimul tău din carte... 


Si călare pe-o asiná cu mers lin, 

Isus vine şi Apostolii Lui vin 

Pe drumeagul care duce spre muscele 
Pe sub bolta unui schit cu rándunele. 


Tárani albi, sosiți de ziuă pentru hram, 
Rup din sălcii înverzite câte-un ram, 
Domnul nostru să-l sfinjeascá. — Pe asină, 
Pe când El blagosloveşte în lumină, 


Si stă 'n umbră un egumen rău la gând — 
O ţărancă îi aşterne la pământ, 

Cu smerenie, marama 'nzăpezită, 

Sufletul să-i calce Fiul, sub copită. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 


JALEA 


Stă pe prispă Maica Sfântă, 
Singură la casa el, 

Singură cu grija ei... 
Gânduri sure o "'nvestmântă, 
Trece *n sbor o rândunică, 
Cruce neagră pe sub tei. 


— Rândunică, soră mică, 
Rătăcită prin grădină, 
Unde-i Fiul meu iubit? 

— Maică, neagră se ridică, 
Subtiricá 'n luna plină, 
Cruce grea de lemn cioplit 


Și pe cruce, prins în cuie, 
Fără grai, fără suflare, 
Stă Isus cu doi tâlhari... 
Maicii Sfinte bine nu-i e, 
Se 'mpietrește chinul mare 
Pe obrazul ei de var. 


— Rândunică, stai o clipă, 
Lasă norii, sus, ca neaua, 
Fruntea mea și fruntea Lui, 
Mângâc-le din aripă... 

Dar se duce rânduneaua 

In adâncul cerului. 


431 


432 ION PILLAT 


Maica stă cu jalea 'n casă. 
Bate biata la mătănii 
Sfinţilor si mari și mici, 
Când o frunză i se lasă, 
Vie, peste floarea mânii, 
Dintr'o tufá de aglici. 


— Sorá micá, broascá verde, 
Ce-avui drag, azi mi se pierde. 
Lasá-má necazului, 

Du-te iar în iarba verde, 
Du-te, soră, de îţi vede 

De brotacii iazului. 


— Biată Maică 'ndureratá, 
Tot cu lacrime pe gene, 
Fiul tău nu-l mai jeli. 
Nouă fii avui odată, 
Huzureau toţi prin poene, 
Roată mare când veni. 


Roată grea, hodorogitá, 

Ferecată, forfecată, 

Rupse trupul lor pe drum. 

Și din nouă, numai unul 

Mi-1 lăsă — şchiopându-l — drumul, 
Unul îmi trăeşte-acum. 


Vino, Tomo, Tominoace, 

Vin” la mama, să te 'nfașe, 
Vin”, frumosul meu, încoace... 
Si din ierbi, din busuioace, 
lese un broscoi urît — 

Dar zărindu-i felul hâd, 


RISERICA DE ALTĂDATĂ 433 


Ochilor holbati de broascá, 
Maica le zámbi, gi iacă 

A "nflorit în râs o cracă 

De már alb cu promoroacá — 
Doar la umbra spinului 
Plánge floarea inului. 


ION PILLAT 


BOCETUL 


Fiul meu, copilul meu, 

Mlada sufletului meu, 

Haide, maicá, sá vorbim 

La poartá de tintirim, 

Cáci de-acum nu mai vorbim. 
Tu ești ori e vántu ’n spini? 
Bate vánt de miazá-noapte, 
Dragul mamei, zii-mi în soapte. 
Bate vânt de miază-zi, 

Zii, máicutá, pân'e zi. 

Zii ca 'n vremuri, zii mereu, 
Fiul meu, copilul meu. 


Fiul meu, copilul meu, 

Mlada sufletului meu, 

Ce drum negru ţi-ai ales, 
Nici pe deal si nici pe șes, 
Căci vezi, maică, te-au trimis, 
Fără gea şi fără cal, 

Pe sub şes şi pe sub deal. 

Pe şuerul vântului, 

In fundul pământului, 

Și sub paza Sfântului — 
Somnul greu să-l dormi mereu, 
Fiul meu, copilul meu. 


Fiul meu, copilul meu, 

Mlada sufletului meu, 

Moartea, moartea rea mai este, 
Vine hoata iepureşte, 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 


Pune mâna jos pe masă 

Si ne face larg prin casă, 
Pune mâna sus pe grindă 
Si ne face larg prin tindă, 
Pune mâna și pe scară 

Si ne face larg pe-afará — 
Goale sunt poenele, 
Impánzite genele, 

Sub pământ e somnul greu, 
Fiul meu, copilul meu. 


Fiul meu, copilul meu, 
Mlada sufletului meu, 

Nici o moarte nu-i amará 
Ca moartea de primăvară, 
Pe "nfrunzitul codrului, 

Pe cântatul cucului, 

Pe ieşitul plugului 

Când vin berze albe 'n ţară 
Cu senin de primăvară 

Si când rándunele sboară.. . 
Scoală-te din somnul greu, 
Fiul meu, copilul meu! 


Fiul meu, copilul meu, 
Mlada sufletului meu, * 
Roagá-te la sápátori, 
Groapa să ţi-o facă *n flori, 
Ușa groapei de mătasă, 

Ca să vii şi pe acasă, 

Căci te duci pe altă lume 
Unde-i satul fără nume, 
Unde nu cunoşti pe nime. 
Dragul mamei să vezi bine 
Căci ţi-e drumul lung și greu, 
Ca şi somnul tău de greu, 
Fiul meu, copilul meu. 


436 10N PILLAT 


ADORMIREA 


Cum cădea în sat amurgul peste-ográzi și peste 


[sure, 
A ieşit cu luna plină Heruvimul din pădure. 


S'au speriat copii cu vite și-au tipat de spaima lui... 
Linigtit o luă pe coastă, pe sub plopii drumului. 


Au foșnit ca de furtună, fără vânt în frunză, plopii. 
Luna tremură devale roate mari în iazul popii. 


S'a oprit la casa veche unde drumu 'și face cruce, 
Creștinește la răspântie si 'ntârzie pân” se duce. 


A bătut în lemnul porţii de stejar, de două ori: 
Singură se trase poarta și primi pe călător. 


Câinele urlă odată lung, apoi doar mârâi — 
Heruvimul pentru-atâta însă pasul nu-și grăbi. 


Maica Domnului, ca *n vremuri, sta cu lucrul la 
(fereastră, 
O trezi în raza lunii, lin, aripa lui albastră. 


Stránse iia începută, toate grijile le strânse, 
Strânse zilele trăite, cu șirag de lacrimi plânse. 


La icoane ea aprinse cuvios o lumânare. 
Până ’n temelii de suflet o cuprinse pace mare. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 437 


Se "nchiná lui Sân Nicoară, lui Sân Ion, ei cel 
[mai drag, 
Se gândi la Fiu ?n ceruri si la câinele din prag, 


Isi udă ca totdeauna toate glastrele de nalbă, 
Se găti ca pentru noapte cu cămasa cea mai albă, 


Netezi cearceaful bine, să nu facă nici o cutá 
Pânza imnului curată ca şi viaja el trecută, 


Se culcă sfioasă 'n patu-i strâmt, ca pe o năsălie, 
Şi-adormi rugând pe Domnul, lângă Fiul el să fie. 


438 ION PILLAT 


INALTAREA 


Pe mirigti, cer de toamnă a năvălit în vară. 
Lumina lasă aur pe coarnele de plug, 

Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug, 
Pe brazdele de umbră din care, albă, sboară 


O barză plutitoare, purtând amurg în cioc 
Cătunelor pitite sub dealuri de sineală... 
Plugarul stă cu talpa infiptá 'n îndoială: 
Comoară e? căci vede o limbă ca de foc 


Sporindu-și jărăgaiul pe jarini, şi albastră 

Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum. 

Cădelniţară crinii cátuie de parfum 

Și s'a deschis în ceruri, prin nori de-argint, 
[fereastrá, 


Si zugrăviți ca 'n lemnul din vechi troițe, iată 
Pe Duhul Sfânt, pe Tatăl, pe Fiul — câte trei, 
Și iată pe Maria urcándu-se la Ei, 

Pe scara unei raze ca dânsa de curată. 


Táranu 'şi face cruce cu dreapta gi se 'nchiná 
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi 

Porneşte brazdă dreaptă cu 'n plug cu patru boi, 
Pe când uşor se pierde Maria în lumină. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 439 


MREA JA 


Vezi, raiul e o casă din Muscel, 
Tot prin livezi de stele sui la el. 


O casă albă cu ferestre mici, 
In care îngerii sunt rándunici 


Si sufletele stau ín cuibul lor 
Ca pui golași sub strasiná de nor. 


Din când în când o rândunică-i ia 
Să 'nveţe sborul cerului cu ea, 


Şi Maica Domnului stă în pridvor, 
Se bucură de cel mai simplu sbor. 


Stă în pridvor, lucrează un năvod 
Cu care o să mântue norod, 


lar Dumnezeu si Duhul Sfânt și Fiul ei, 
In casă, stau la masă câte trei. 


Vorbesc de muncile de pe pământ, 
Ca gospodari chivernisiti ce sunt. 


Vorbesc de rodul viei, de-anul bun 
De prin podgorii cu livezi de prun. 


ION PILLAT 


Pe Maica Domnului o doare inima, 
Căci mreaja mântuirii se gátea. 


Se-apropie înfricoșat județ: 
Acolo doar pe suflet să pui preţ. 


Lung trámbita din urmă a sunat 
Pe ceruri ca un tunet depărtat. 


Si drepţii vin acuma câte doi, 
In straie albe ca în sat la noi 


Când merg flăcăii 'n târg să tragă sorţi. 
Moş Pătru strajă stă la patru porţi — 


Cu sgomot surd se 'nchide poarta grea, 
Afară gloata răilor gemea. 


La Scaraoschi arde în cuptor 
Foc blestemat, pârjol dogoritor. 


Le face Necuratul doar un semn, 
Ca pâini îi ia lopata lui de lemn. 


Cu furca dracii mai mărunți împung — 
lar vaetele lor la rai ajung. 


Aude Maica plânsul tuturor; 
Se-apleacă blând prin stâlpii din pridvor, 


Desfășură năvodul și îl lasă 
Să cadă printre stele ca o plasă. 


Alunecă pe Calea Robilor, 
De zodii s'a ferit tremurátor. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 41 


Mátasa lvi e-argint curat la luná, 
E aur cánd dá soarele s'apuná. 


Si ca scobari și mrene de pe Olt, 
pescuit în mreajă iadul tot. 


Cine-a rămas în plasă, e scăpat — 
Cine-a scăpat din ea, e blestemat... 


Mario, care scapi păgâni si hoţi, 
Asvârle iar năvodul dacă poţi! 


Mario, mreaja ţi-o aştept de ani, 
Eu, robul Tău Ion dela Miorcani. 


CHIPURI PENTRU O EVANGHELIE 


NAVODUL 


Pescarul își aruncă návodul — Ziua 'n baltă 
Cu aurul luminii se lasă peste stuh. 

În seara dobrogeaná e pace-atát de *naltá 

Că simte lipovanul bărbos că Sfântul Duh 


Alăturea de dânsul făcând să-aplece loica, 
Cu mâna lui l-ajută să tragă de návod — 
Pe când un sbor de berze, vâslind spre Jurilofca, 
Şi-a rânduit în cruce, deodată, cârdul tot. 


Se simte — de greu ce e— că pescueste Domnul: 
Năvodul îşi revarsă comoara pe podea: 
Scrumbia și şalăul și mreana, cega, somnul, 

Cu solzi de-argint şi de-aur curg mană peste ea. 


In asfintit, acuma lopata bate ghiolul — 
Pescaru 'mpinge lunirea cu greu până la mal. 
Si-acum pe când tot cerul se oglindește 'n golul 
Cu stele în lumina brumatá peste val, 


Pescaru 'şi face cruce si-alege cu dreptate 

În coșuri împletite doar peştii cei mai buni, 
Plevuşca o asvárle — Şi mă gândesc că 'n Carte 
Siă scris că va alege Isus gi pre cei Buni. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 443 


SMOCHINUL NERODITOR 


Din viea în terasă vezi marea și Balcicul, 
Orașul alb gi apa albastră ca un cer. 
Vezi prin frunzigul viei, înaripat caicul: 
Si-asteaptá azi stăpânul bătrânul el vier. 


E-un Turc cu barba ninsă şi cu turbanul verde. 
Sădi întreaga vie, butuc lângă butuc. 

Siragul vieţii sele cu anii multi şi-l pierde, 
Dar ştie orice piersic, cais, smochin sau nuc. 


Stăpânului, ce crede întru Christos, i-arată 
Ciorchinele cu boabe de galben chihlibar 
Și piersica pufoasă ca un obraz de fată 
Si vánáta smochiná cu inimă de jar. 


Dar iată şi smochinul neroditor în cele, 

Stăpânul se incruntá:— Pe pomul sterp să-l tai, 
e trei ani cat smochine în ramurile sale 

Şi nici un rod nu 'mbie la umbra lui să stai. 


Vierul îi răspunde: — Pre el îl lasă, Doamne, 
In acest an să fie — să-l sap, să-i pun gunoi, 
Si dacă nu rodeste îmbelșugat de poame, 

li voi stárpi la anul netrebnicul lui soi. 


12. 


444 ION PILLAT 


OAIA CEA PIERDUTĂ 


Stă tárla pe tápganul de unde până 'n zare 
Se vede iarba stepii cu stuhul vre-unui smâre 
Ce-şi leagáná govarul guguitor din care 
Deodată se înalță cu aripi mari un stárc. 


Si-acum când ziua scade și umbra e mai lungă, 
Spre stână vine turma ce pe câmpii păscu. 
Se "ndeasá oaia sură cu umbrele la strungă 
Și nori de plumb se lasă pe valea Cara-Su. 


Mocanul însă turma și-o numără —rábojul 
Nu-i iese: îi lipsește o oaie din ciopor, 
Și părăsind o sută de oi lângă rogozul 
Perdelei, singuratic pornește pe pripor. 


Ce noapte "nfriccsatá îniruntă! Vânt și ploaie 
Si trăsnete și bice de foc neîntrerupt... 

Tot iadul parcă urlă să-i fure biata oaie 

Ce, rătăcind pășunea, din cârdul ei s'a rupt. 


Dar într'o văgăună o vede stând: pe umăr 
Se "ncarcá baciul vesel cu vaia ce pierdu. 
Se bucură și Domnul în cer —și fără număr, 
La luminiş ies stele sclipind pe Cara-Sú. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 445 


FIUL RISIPITOR 


Námolul ars de soare cojindu-se, îşi crapă 
Pe malul bălții pielea clisoasá de broscoi. 

Si sub zádufu-amiezii, mánjiti de glod, în apă 
Se várá porcii negri bálábácind greoi. 


Își trage turma 'n umbra stejarilor, porcarul. 
Cu râtul râmătorii rânează jirul gras... 

Dar el, cu traista goală, cu foamea 'n gât, cu-amarul 
Pierzării, şi-aminteşte ce nu i-a mai rămas. 


Cu ochii lung măsoară pustiul și câmpia 

Si sărăcia 'n poarta surpatului bordei — 
Flămând, i se năzare conacul vechi, moşia 
Cu dealul unde viea se prinde în curmei. 


Si parcă-l vede-aevea, înalt, cu faţa slabă, 
Boerul stând cu masa întinsă în pridvor 
Aude cum le spune să "njunghie degrabă 
Viţelul gras, că-i vine un fiu risipitor. 


Aud si eu ca fiul porunca dulce, glasul 
Boerulvi ce chiamă argatii ce se strâng. 
Dar nu ştiu dacă mie mi-a hărăzit popasu 
Părintele pe care l-am părăsit, nátáng. 


446 ION PILLAT 


SEMANATORUL 


Se 'ntinde șesul neted ca apa: arátura 

Larg își revarsă valul de brazde pe hotar — 
Si pe cuprinsul ţării de 'nalți cáutátura, 

In golul primăverii vezi: clátinat un car 


Pe drumul de tarlale cu spini, dudău şi bozii, 
Doi vulturi mari dând roate, departe, pe-un 

[gorgan, 
Si 'n fund de zare munţii de piatră ai Dobrogii 
Ca un chenar albastru tivit pe bărăgan. 


Dar el, semănătorul, din tot cuprinsul, vede 
Doar grâul greu în mână şi brazda sub picior. 
De veacuri brazda neagră în braţul lui se 'ncrede— 
Si parcă din căţuie tămâie pe ogor 

Un preot alb, când pumnul în soare îl ridică 
Şi își deschide palma larg binecuvântând 

Cu rod bogat câmpia — Dar giâul plin când pică, 
O parte cade-alături şi vrăbiile venind 


Mănâncă lacom grâul. Alte seminti căzură 
Pe țarina pietroasă şi 'ndată-au 1ásárit, 
Dar, fără rădăcină, pálirá de căldură; 

Jar altele, picând în spini —i-au năpădit; 


lar altele căzură în roditoare glie: 

Au ascultat cuvântul pământului cel bun — 

Și una dă o sută, iar alta dă o mie... 

Si omu 'n alb cu Domnul se 'ntoarce la cătun. 


LISERICÁ DE ALTĂDATĂ 447 


BUNUL SAMARINEAN 


Prin codru se coboará deadrept la mánástirea 
Ce-51 iconeste turla devale 'n heleșteu. 

Ținutul e sălbatic și drumul prin Vlásia, 

Când vii de pe la bâlciuri cu chimir plin, e greu. 


Tâlharii îl prădară lovindu-l pe la spate, 

In șanțul plin de mure l-au asvárlit ca mort — 
Și-au amuţit desișuri, de poteri neumblate... 
Neguţător arată sá fic după port 


Si-abia răsuflă, omul înăbușit de sânge. 

Dar sgomot de potcoavă se-aude — e scăpat! 
Egumenu 'n buestru venind, în pulpe 'și strânge 
Scurt calul: doar din goană l-a binecuvântat. 


Si omu "și simte duhul din trup cum i se duce... 
Dar pocnete de bice rásuná lung acum: 

Drept credincios boerul ca 'n strană 'şi face cruce 
Și butca lui se pierde la cotituri de drum. 


Si omul stă să moară cu sufletul la gură, 
Nu vede pe clăcașul sdrenţos ce-l umilă sus 
Pe umeri și porneşte greu sub încărcătură 
Spre turla mânăstiiii aprinsă de apus. 


Nu-l vede omul, care culcat într'o chilie 

Ca agternutu-i albă, viu ochii și-a deschis — 
Dar Domnul, care toate le vede și le știe, 

Prin Luca pilda veche mult mai frumos ne-a zis. 


M 


MORȚII 


Zi ca orice zi din sat, 

Zi de aur tremurat 

Si pe plopi și pe anini, 

Zi de toamnă cu senin, 

Zi ca lacrima senină, 

Zi bogată în lumină, 

Zi săracă în belșug. 

Oameni gárboviti pe plug, 
Oameni albi şi casă albă, 
Pridvor alb cu flori de nalbá, 
Sat de munte, turmă albă 
Răsfirată ca o salbă, 

Sat cu griji şi cu nevoi, 
Legănat în car cu boi, 

Sat ca orice sat din țară 
Sopotind a plâns la moară, 
Tremătându-și frunza 'n vale 
Tot a dor şi tot a jale — 

Și lumină şi lumină: 
Lacrimă fără de vină... 


Doarme satul în nămiezi 

Pui de om pe drum nu vezi, 
Doar, alb, jarul soarelui 
Peste urma carului. 

Dar pe drumul văruit, 

lată, neagră, s'a lungit 
Umbra pustnicului, iată 
Faţa lui săpată *n piatră, 


BISENICA DE ALTÁDATA 449 


Focul straniu-al ochilor: 

Joc de flacări pe comori... 
Plin de praf, plin de pământ, 
Merge greu, cu pasul frânt, 
Si la fiecare poartă 

'Țipă lung cu vocea spartă: 
— Morţii azi învie 'n sat... 
Umbra lui sa depărtat. 
Neagră-o vezi pe cáráruic, 
La bisericuţă suie 

In clopotniţa de lemn... 
lar răscruci în taină gem, 
Tot mai stins, mai depărtat: 
— Morţii azi învie 'n sat... 


450 


1ON PILLAT 


Sus pe muchia dealului 
Tintirimul satului — 
Cruci cu lemnul putrezit, 
Garduri rupte de nuiele 
Și pustiul pân la stele 
Liniştite in sclipit... 


Și *n paraginea cărării, 

Pe tăcerea înoptării, 

Mai întâi răsună stins 

Ca un svon de ape 'n ropot, 
Vuet depărtat de clopot, 
Lin ca luna care-a nins. 


Dar, mai tare pe másurá 
Ce lumina lunii fură 
Inţelesu-adevărat 

Al vâlcelei și-al pădurii, 
Crește 'n sbuciumul furtunii 
Clopotul nebun din sat. 


Si cum sună tot vázduhul, 
Iadul parcă îşi dă duhul — 
Nu-l desleagă zece popi. 

Și din zarea de coline 

Nor de ceaţă sură vine, 
Cade giulgiu greu pe gropi. 


DISERICA DE ALTĂDATĂ 451 


Si în umbra ce sporeşte, 

Vezi pământul viu cum crește 
Muşuroi pe-orice mormânt 

Si în dangăte de sunet 
Sparge gropile în tunet 

De aramă ce s'a frânt. 


Se trezesc pe rând — şi iată 
Cei de ieri, cei de-altădată, 
Cum au fost pe vremea lor. 
Totu-i scris de mult la Carte — 
Au dat ţăr'na la o parte, 

Beti, cu braţ tremurátor. 


Plini de umbră, de táráná, 
S'au lăsat întâi pe-o rână, 
Făr' de grai, făr' de putere. 
Tepeni, încă sloi de ghiatá, 
Stau cu ochii orbi în ceaţă — 
Ceaţa n zorii zilei piere. 


Vlagă proaspătă îi prinde, 

Au pornit și înainte 

Merge vajnic cât un urs 

Baciul şi în urmă satul 

— Cum i-e rangul, cum i-e leatul — 
Şiruri, pe pripor s'a scurs. 


In ráscruci, la dealul marc, 
Se opresc privind în zare 
Toţi cu-aceiași ochi spre sat— 
Cei de ieri, cei de-altădată, 
Moș, strămoș, flăcău și fată, 
Dorule, nu l-au uitat. 


ION PILLAT 


Si 'n răscruci, la plopul mare. 
Se despart şi fiecare 
Regăseşte pe ai lui — 

Turma și-a aflat păstorul, 
Fata şi-a găsit fuiorul, 
Plugul, omul plugului. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 453 


Casă, îţi primeşte mortul! — 
Nu-l cunoşti? Ţi-a fost ortac. 
Și-a păstrat în groapă portul 
Si opinca lui de dac. 


Poartă, te deschide largă — 
Vin puhoi, abia încap 

Câţi în pragul tău, pe targă, 
Te-au lăsat să-i plângi la cap. 


Focule, te-aprinde 'n vatră, 
Busuioc, vino la sân, 
Câine, gudură-te, latră — 
Vă revin atáti stăpâni. 


Plugule, îţi vin plugarii, 
Sapă, cei care-au săpat, 
Turmă, iată păcurarii, 
Horă, fata ce-a jucat. 


Li te 'nchină pe cărare, 
Cucuruz cu frunza în sus, 
Și le zi la fie-care 

Doina veche cum le-ai spus. 


4b4 10N PILLAT 


Merg pe drumul mare 'n sat 

— Nimeni nu îi știe — 

Merg în ziua*mare 'n sat. 
Nimeni nu îi ştie. 


Merg cu pasul apăsat 

— Nimeni nu-i aude — 

« Foaie verde cucuruz... » 
Cine îi aude? 


Merg cu pasul trágánat 

— Nimeni nu îi vede — 

Merg să sape cucuruz. 
Nimeni nu îi vede. 


Numai eu şi numai eu, 
Nimeni alt pe lume. 

li văd azi şi-i văd mereu 
Numai eu pe lume. 


Sap cu dânşii la săpat — 
Nimeni nu îi ştie. 

Ar cu dânșii la arat — 
Nimeni nu îi ştie, 


Azi la sapă, mâini la plug — 
Morţii toţi cu mine. 

Umplu carul de belşug 
Morţii pentru mine. 


BISERICĂ DE ALTĂDATĂ 


Zi de aur tremurat 

Se coboară peste sat, 

Zi de toamnă cu lumină 
Galbenă ca de sulfină. 
Şi pe strâmta cărăruie 
Umbra pustnicului suie 
La clopotniţa pe care 
Cade cu-o cutremurare 
De lumină, alb în sbor, 
Stolul porumbieilor. 

Si un cántec clar de toacá 


Seara 'n sunete-o îmbracă... 


Râul îi răspunde 'n șopot 
Și strălimpede un clopot. 


Unde e că nu-l văzui 
Tintirimul nimănui? . 
Colo °n muchia dealului 
Trece brazda plugului: 
Grául creşte într'o zi 
Cât e omul şi mai şi. 
Morţii ară lângă mine ... 
Totu-i bine, totu-i bine! 
Si lumină și lumină: 
Lacrimă fără de vină... 
Zi de aur tremurat, 

Zi ca orice zi din sat, 
Se coboară împăcat. 


455 


LIMPEZIMI 
1923—1927 


LIMPEZIMI 


Din deal, la crucea drumului de-ajungi, 
Cánd umbrele se fac mai lungi, 

La gárla liniștită de cobori, 

Ifi cântă roata unei mori. 


Dintre arinii verzi n'o vezi de fel — 
Dar murmurul încetinel 

De ape limpezi legănate 'n scoc 

Te va urma din loc în loc. 


Si tremurul' cel proaspát de arini 
Senini ca rául de senin, 

In pieptul táu de-acuma va cánta 
Asa cum bate inima. 


460 ION PILLAT 


MOARA UITATĂ 


Sub săleii boltite pe iarba din luncă, 
Ca păsări de aur se-alungă lumini 
La moara pustie ce nu mai aruncă 
Pe murmurul apei un cântec deplin. 


Cu spatele gârbov, cu barba sa verde 

De muşchi și cu ochii rotunzi —an de an 
Își uită menirea și rostul își pierde... 

Si moara se schimbă în chip năzdrăvan: 


Un Moș al pădurii, cu pletele 'n muguri, 
De drumuri și oameni de mult ocolit, 
Dar dacă plăvanii nu rumegă 'n juguri 
Si carul n'așteaptă să fie golit, 


Poporul cu pene: stigleţi, măcălendre, 
Fagajá de umeri un cuib ca un vis 

Și puii de iepuri zglobii își fac mendre 
Şi, vezi, le primește cu suflet deschis. 


Si seara, pe drumul pierdut, căprioare 
Sfioase, la pieptu-i de frate bătrân 

işi strâng botul umed —și 'n noapte izvoare 
li leagănă ritmic un sânge păgân. 


LIMPEZIMI 461 


Si trupul sáu mare de zeu páduratic 
De-acum nu mai ştie nici om, nici cuvânt. 
In freamătul frunzelor, primăvăratic, 

“Ce trainic se leagă de vechiul pământ... 


Sub sălcii, pe iarba poienii din luncă, 
La moara uitată mă voi sihăstri — 
Să fiu vietatea de codru ce-aruncă 
Uşoara ei umbră pe apele vii. 


462 


10N PILLAT 


PLUTA 


Prin frunza verde 'nchisă de anini 
Priveşti în ape limpezi până 'n fund 
Nisip de aur tremurând lumini 

Si peşti de-argint încremeniţi pe prund. 


Vezi răsturnat în râul pământean 

De care-amnarul soarelui lovi, 

Porumbi în sbor pe-un cer de porțelan, 
Cleştar de stânci şi codri străvezii. 


Dar liniștit ieșind din poala lor — 
De-amurg legată 'n rază ca 'n șurub, 
O plută a pornit cutezător 

Pe ceruri mângâiate de hulub. 


Si colo ?n țărm, în luminosul praf 
Cernut de soare prin frunzigul viu, 
Mesteacăni albi sub aripi de seraf 
Primesc pe noapte tainicul sicriu. 


LIMPEZIMI 4653 


IN PĂDURE 


De sui prin viea 'n floare sus pe deal, 
De lași, pe zări albastre ca un cer, 
Zăvoi si câmp — pădurea de tufani 
Ii înveleşte 'n umbre pasu *ncet. 


De ţii mereu poteca sub frunzig, 
De-auzi în suflet cântecul de cuc — 
Ne mai dorind orașul greu de zid, 
Nici omul de-azi, nici cărțile de-acum, 


Te-oprești din drumul dus peste poeni 
La un bordei bătrân de pădurar... 
Și câinii toţi cum latră la boer, 

O fată spune:— Tata e plecat 


In Valea-Mare, la silvicultor... 
Te uiţi la ochii ei, la trupul ei, 
Si-ti vin în minte sălcii din závoi 
Si râul plin de soare, plin de cer. 


464 10N PILLAT 


PIERSICUL 


La cotitura drumului din vie 

Ce suie °n limpezimea lui Prier, 

In zori de zi m'opresc sá nu má stie 
Un piersic proaspăt înflorit pe cer. 


Cum se desface neted din lumină 

Şi-i fránge clarul tremur cu nesat: 
Un tânăr zeu pe ţărmul de colină 
Mi-aduce scoici trandafirii pe braţ. 


Si cum prin vânt, cu ramuri aripate, 
Se-avântă 'n trunchiul svelt ca 'ntr'un picior 
Si svârlă capul luminos pe spate. 

Aerian încremenit în sbor — 


Să fiu un trup de om îmi e rușine 
Şi îmi blestem făptura mea de azi... 
Prier, tu frate bun, mă fá ca tine: 
Un piersic cu dumnezeesc obraz. 


LIMPEZIMI 


PROECT DE TEMPLU 


Pe vârful dealului de unde vezi 

Albastrul șes al vremii şi al zării, 
Răsar cu seara, svelte, din livezi, 
Și albe ca fecioare 'n portul ţării. 


Păstrând în mers cadenja unui joc 
Sau ritmul unui şir de prășitoare, 
Coloanele inmármurite *'n loc 
Inaltá, cum duc fetele urcioare, 


Un dar de foi ce cade din ghiveci 
Cu vite împletite în lumină 

Bălae, ca păr blond pe umeri reci. 
Senine 'n gravitatea lor deplină 


Adună armonia ce s'a dus, 
Și-altarul unde nimeni nu se 'ndură 
La jerfă când e soarele 'n apus, 


Il văd pătrat, cu duh de piatră dură. 


46, 


466 ION PILLAT 


HANUL CU RÁNDUNICI 


Colo 'n umbra nucului 
Stă din vremea Turcului, 
Leagănul urzicilor, 
Hanul rândunicilor. 


Han vestit la drum de ţară, han cu stragina afară, 
Vechi de când e lumea —spun 

Cáráugii cu chervanul cari pe vremi își lăsau banul 
Pe-o bărdacă de vin bun. 


Stai de-acum cu mușchi pe sitá, cu pridvorul prins 
[de viţă, 

Cu păianjeni în gárlici. 

Intră slobod, ies pe ușă, ca o rază jucăușă, 

Miile de rándunici. 


Te-a uitat de-o viață drumul, nu mai suie seara 
[fumul 

Hornului pe *ntins hotar, 

Carele n'o sá le cearná, cum vin grele din povarná, 

Primitorul táu umbrar. 


Surugiii de-a călare n'o să-ţi bea în drumul mare 
Tuica de-aur si nici când 

De haiducii laji în spete, láutari pe îndelete 
Wo să-i mai auzi cântând. 


LIMPEZIMI 467 


Han uitat la drum de ţară, han cu strașina afară, 
Han pustiu gi părăsit, 

Dacă nimeni nu coboară în cerdacul de-odiniară — 
Eu la tine am venit 


Ca să-mi fii, han vechi, tovarăș, ca s'adorm la 
[vatră iarăș, 
Să mă scol în zori aici... 
Soare, pretutindeni soare: nici un om, dar prind 
[să sboare 
Până 'n suflet rándunici. 


468 


10N PILLAT 


CASA CU LILIAC 


Lumina lunii albe várui 

Pereţii casei cu plăpândă nea, 
Ca 'n capătul aleelor pustii 

Si 'n mine așa albă să mai stea. 


Si-odatá nucii îi umbriră mult 
Pridvorul nalt străjuitor de lunci, 

Ca răzemat de stâlpi să mai ascult 
Prin frunza de-azi şoptirile de-atunci. 


Si `n vremuri florile de liliac 
Nespus o îndrăgiră, ca si-acum 
Sá má oprească tainic în iatac 
Trecutul ei închis într'un parfum. 


Si stele altădată nopţi în sir 

Brumând lumini în casă au intrat, 

Ca 'n geamul clar ca piatra de zamifir, 
Să mă "nfior de raze săgetat. 


LIMPEZIMI 469 


CĂLUȘARII 


Potop se revarsă pe luncă seninul. 

Sá frigem iar mielul hoteste, pelinul 

Să-l bem sub umbrare de frunze prin care 
Lumină de soare se cerne 'n pahare. 


lubito, îmi adá urciorul cu vin — 

Din vremuri bătrâne ca basmul sabin, 
Să-mi chiemi în poiană la umbră de-artan, 
Cu regele mut, cei cinci călușari. 


Se 'nșiră cu steagul; cu toţi deodată 
Pornesc, stând pe loc, o fugă ciudată. 
Piciorul lor, iute cum e căprioara, 

Nu-l prinde nici naiul, nici dibla, nici vioara. 


In alb, cinci mesteacáni se lcagănă 'n vânt. 
Stă mortul lor rege întins pe pământ 

Și ?n juru-i se strâng si iar se desfac 

Cinci aripe albe de lebezi pe lac. 


Acuma, spre seară, e jocul mai lesne. 
Cu pene de soare din creștet la glesne, 
Cinci flăcări lumina o scad gi o suie, 
In umbră stingând-o pe vreo cárárule. 


E goală poiana, e gol și paharul. 
Asvârle iar noaptea cu stelele zarul. 
M'oi duce, m'oi pierde, ca jocul latin — 
lubito, îmi adă urciorul cu vin. 


410 ION PILLAT 


AMURG IN DELTA 


Cât vezi cu ochiul, verde, pápurigul 
Se 'ndoaie 'n vântul serii, foșnitor. 
Din când în când şi-arată luminigul 
Un ochi de apă moartă. Un cocor 


Cu aripa deschisă se ridică 

Din stuf, sfâşietor de trist scâncind, 
Sau cai tătari, dând roată fără frică, 
Sálbáticiti, nechează pe un grind, 


Amurgu 'mbracă Delta toată 'n aur 
Cu turla unui sat lipovenesc, 

Dar umbrele ostroavelor de plaur 
Albastrul cenușiu îl împânzesc. 


Vaporul taie noaptea şoptitoare 

Si valul ce se întunecă 'ntr'una, 
Când cele cinci coline cresc în zare, 
De aur vânăt cum e pruna. 


LIMPEZIMI 411 


SĂLCII 


Ca zei bárbosi, bătrâni ca și diluviu, 
Din ape revărsate cum răsar 

Cu tot frunzișul aplecat în fluviu, 
li par un pâlc de lipoveni pescari, 


Acolo de când lumea, ce-și aruncă 
Tremurátoarea plasă pe-un hotar 

In care apa gárlelor din luncă 

Se limpezeste ?n ceruri de cleștar. 


Si cum amurgul picură cu stele 

Prin frunza lor, de-acum argint topit, 
Au fulgerat sclipind printre reţele 

Și ?n licăriri de pietre sau smucit 


Peşti mici de aur viu în apa vie... 

Pe când vaporul nostru s'a tot dus, 
Lăsând pescari sau sălcii — nu se știe — 
Să-i prindă 'n mreaja "'ntinsă de apus. 


472 ION PILLAT 


CEAMUL ALBASTRU 


Din ape strávezii ca o luminá 

Ce-ar dăinui în seară pe-o vâlcea, 

Din ceruri răsturnate 'n fugă lină 
Curgând nori albi ca peştii pe sub ca, 


Corabia cu pânzele închise 

Răsare straniu de albastră ca *n 
Imagini prinse în colori de vise 

Un stâre de-azur pictat pe porțelan. 


Pustie stă și nemiscatá, n'are 

Nici viaţă gl nici rost, nici marinar... 
Si cum vaporul nostru-o lasă 'n zare, 
Intr'un amurg aproape ireal 


Deodată ridicându-și pânza toată 
Porneşte lunecánd cu valul viu — 
Stâre minunat ce sboară și înoată 
Pe Dunăre, cu pieptul siniliu. 


LIMPEZIMI 473 


SULEIMANIE 


Cad frunzele greoi din pomul înserării — 
Un muezin vrăjind pe sus, le-a scuturat. 
Ba nu — porumbi brumaţi pe marmurile scării 
Ca umbre, desiránd albastru, au sburat. 


In pene păsări duc amurgul pán” la Pera... 
Dar noi, lăsând pe-aripi vázduhul, ne-am oprit 
In curte logodind geamia cu tăcerea 

Si chiparoșii suri cu cerul înflorit. 


Privim Stambulul cum treptat în vis se pierde, 
Amurgul cu turban de neguri strâns pe cap, 
Il duce sub un cer de sticlă roz si verde 

In care suliti lungi de minarete 'ncap. 


Ca un copil suflând ușor clábuci cu paiul, 

Cu raza-i umflă 'n zări cupole de geamii — 
Orașul ireal se clatină ca raiul 

Si de-o să sboare °n cer deodată, nu mai știi... 


Căci surd în Ramazan a bubuit semnalul. 
Sunt stele sau lumini ce pe moschei răsar, 
Când sufletul în bărci își tremură fanalul 
Pe-un Corn de Aur stins și vânăt, spre Fanar?... 


14 


474 JON PILLAT 


EYUB 


Le-aprinde amintirea sclipirile pe rând: 
Mormintele, geamia, 

Prin chiparoși amurgul brumând și tremurând 
Şi 'n suflet nostalgia 


Acelui praf de aur suflat pe ape vii 
Jucând pe cornul mării... 

Fantasmagoric faur, Eyub, de ce învii 
Caicele visáril? 


De-argint caicul lunii se leagănă pe cer, 
Pe Cornul-de-Aur vine 

Caicul Sehrazadei ca un coleopter 
Cu aripi de rubine. 


Fântânile moscheii albastre plâng încet 
Lumina lor ce piere, 

Şi-o chiamă muezinul suit în minaret, 
Zadarnic. În tăcere 


Pe chiparoșii negri, ca umbre cad vulturi. 
Mormintele sub lună 

De-acum sunt capre albe pierdute prin păduri. 
Dar noaptea își adună 


Harapii în burnusuri de umbră și de vis. 
Și una câte una 

Privelistile 'n mine lumina și-au închis 
Cu lampa și cu luna. 


LIMPEZIMI 475 


FÂNTÂNA CU PLATANI 


Fântâna cu plantani de lângă ţărmul mării 
La care ne-am oprit cu umbra în amurg 
In cântecul domol, ce nu-l pot da uitării, 
De valuri ce se sparg, de ape care curg. 


Fântâna unde vin cu vasele de-aramă 

Cadânele să-și ia un dar curat, din plin, 
Vrăjită e— ţi-o spun — și dorul meu — ia seamă — 
In juru-i sboară greu: un porumbiel străin. 


Pe Marmară se duc cu aripe de lebezi 
Corăbii în amurg... Si piere zi şi an; 
Dar aplecat ușor pe apele ei repezi 
Obrazul tău îl văd în umbră de platan. 


Sunt zile sau sunt ani de când pe ţărmul mării, 
In limpezimi adânci fântâna l-a închis? 
Platanii tot foşnesc, şi nu pot da uitării 
Murmurul de pârâu rostogolit prin vis... 


476 1ON PILLAT 


NOAPTE PE TÁRM 


Pe câmp: velinti de soare, pe mări: sidef de lună. 
Si sufletele luându-și ecou nenumărat, 

Pe când tot mai aproape — auzi? — talazul sună 
Din plaja pământească la plajele din lună, 
Coborítor pe scara de-argint ce-a tremurat. 


Când din tărâmul nostru la ţările din lună, 
Nálucitor, o liră de-argint s'a destrămat... 

Si când tot mai departe — auzi? — talazul sună, 
Pe câmp cu fulgi de soare, pe mări cu solzi de lună, 
Când zorii si cu noaptea privindu-se au stat. 


LIMPEZIMI 471 


LUMINA LUNII 


Lumina lunii pline alunecă în casă, 

Toţi înecaţii nopţii si-inaliá în oglinzi 

Ca 'n ape faţa albă și iar la fund o lasă 
Când, luna ca să iasă, obloanele le prinzi. 


Și iată-o şi mai albă, tiptil ca o pisică 
Se suie pe burlane, pătrunde prin feregti, 
Sărută lung gi ochii închiși și gura mică, 
Si cea mai tăinuită iubire n'o fereşti, 


Dar părăsind orașul, răzbate pe câmpie, 

Se scutură deodată de praf să n'o mai văz, 
Măsoară iepurește păduri, livezi, moşie, 
Ciulind urechi de raze prin verdele ovăz. 


418 ION PILLAT 


STELE 


Cum ne aplecám pe livezi 
Aripile nu ni le vezi; 

Vezi numai, veghind prin arțari, 
De foc ochii noștri prea mari. 
Strálimpezi la trup şi obraz, 
În ape curate de iaz 
Pătrundem cu cerul întreg. 
Dar oameni făcuţi din pământ 
Făptura nu ne-o înţeleg, 
Făptura de rază şi cânt. 
Privighetoarea doar ea 

De noi de știe ceva, 

Și fraţii luminii mai mici 

Pe care îi crezi licurici, 

Și vântul prin frunză foşnind, 
In noapte foşnind. 


LIMPEZIMI 


PRIMĂVARĂ 


Din tren, în zori, văd cerul ca o apă 
Prea limpede cu scoica lunii 'n fund. 
Plopi nalti la luminiguri dau să 'ncapă: 
Iscoade sunt și zările pătrund. 


Spre răsărit ard coifuri parcă 'n pará, 
Cu jar de aur suliti se aprind; 
De-acuma gloata umbrei o să piară. 
Arcașii iainici arcurile *şi prind. 


Dar meri gi peri și pruni de pe coline 
Răspund și ei, trăgând cu praf de flori, 
Şi 'n bâzâit de gloanţe de albine, 
Desfăşură un lanţ de trăgători. 


Podgoria-i toată nouri de șrapnele 
Incremenite *'n aer de Prier. 

De raze fugárite rándunele 

In escadrile rásletite pier. 


E soarele biruitor. Cireșii 

Au ridicat, învinşi, steag alb în vánt. 
Livezile își numără pláegii. 

Un cuc dictează pacea pe pământ... 


479 


480 


ION PILLAT 


Lumină pretutindeni! Primăvară 

Și verde proaspăt ca un suflet nou 

Și mieii albi ca merii albi din ţară 

Si pace 'n gânduri vechi și *n grâul nou, 


Și sus, pe zarea vremii, ca o dungă 
De mări albastre cu sclipiri de neo, 
Bucegii neclintiti, pe când se-alungá 
Și tren şi primăveri și viaţa mea. 


LIMPEZIMI 


DOR 


Prin ploaie 'n strada plină de tumult, 
I-aud șoptirea tainică demult. 


De stau buimac, la fie-ce vitrină 
li văd în tremur pânza de lumină. 


Pe-alături de-mi râd fete pe furis, 
Záresc doar sălcii svelte 'n luminiş. 


Mă duce val-vârtej o gloată oarbă, 
In luncă mă trezese trântit pe iarbă. 


Un trecător grăbit m'a îmbrâncit, 
Din cer o barză cade liniștit. 


Pe-asfaltul ud clipeşte-un felinar, 
Stă prima stea pe-al apelor hotar. 


Cu vuet surd motoare demareazá, 
Toţi greerii de clacă se așează. 


Un far de-autobuz mă pironește, 
Pe Argeș suie luna fără veste, 


481 


482 ION PILLAT 


DRUM DE SEARÁ 


Ti-aduci aminte seara de sub munte 
In ţara ce privește către Jiu? 
Catapeteasma culmilor cárunte 
Purta chenar de aur stacojiu. 


Mestecenii cei albi veneau în pâlcuri 
De lumânări cu sfeşnice de-argint; 
Soborul stelelor citea cu tâlcuri 
Adánci, în stranele de márgárint. 


Si cum treceam pribegi cu toamna 'n ţară, 
Ardeau mestecenii frunzigul rar 
Şi-l dăruiau în lacrime de ceară 
Topite 'n pacea mare de altar; 


Pleșuvii munţi îngenunchiau în zare 
Truditi de mers ca peregrini bătrâni. 
Mătăniile de oi coboritoare 

Se deșirau în drumul dela stâni. 


Bisericile vechi, purtând poteapul 
Monahilor pe turla lor de lemn, 
Blagosloveau ; troiţele cu capul 
Atâtor sfinţi uitaţi ne făceau semn. 


Dar noi, nebuni, nu ne-am oprit trăsura, 
Ne-am dus — păgâni grăbiţi —spre Polovraci: 
De pretutindeni ne-arăta pădurea 

Copaci schimonositi ca niște draci. 


LIMPEZIMI 483 


IMAGINI, TOAMNA 


Se clatiná galbene pásári 
ugor pe párul din vie. 
Nu, toamna își pregăteşte 
iar stolul de frunze pribegi. 
E aerul limpede astăzi 
ca apa 'n pârâul de munte, 
Si singur un nor mai sclipeşte 
pe ceruri — un pástráv de-argint. 


484 ION PILLAT 


PASAREA TOAMNEI 


Pádure ráritá de sunet si frunzá, 

Multi granguri cu boabe de soare rechiemi 
In seara ce umblă prin ulmi sá se-ascunzá? 
O pasáre surá cu sbor obosit. 


Ușor sá n'o sperii, prieten — ugure. 
Despicá în taină frunzigul s'o prinzi. 
Dar iată 'şi desface aripele sure 
Greu pasărea toamnei în sbor obosit. 


Tăcută, pe cracă uscată se lasă, 
Departe, departe, să nu poţi s'ajungi. 
Si 'n linişti de aur, foșnind a mătasă, 
Sur, fâșie *n frunze un sbor obosit. 


lai praştia? Frate, ai gânduri haine? 
Stai! Moartea porneşte cu aripi şi ea — 
Si 'n sura pădure străină de tine, 
Plângi pasărea mută cu sbor obosit. 


LIMPEZIMI 485 


CIŞMIGIU DE TOAMNĂ 


Verde nou al primăverii, ros al florilor de vară, 
Toamnă, galbenul din frunza ta târzie mi-e mai 

[drag, 
Fie că 'n velinti tăcute inimi de-aur le presară, 
Fie că foşneşte 'n taina mătăsosului tău steag. 


Zi senină, zi rodită ca o poamă de lumină, 
Câtă floare prea de vreme scuturată, te-a dorit 
Să te pot culege astăzi — cer gi suflet şi grădină — 
Cișmigiule de toamnă, de-amintire biruit. 


De pe podul ce oglindă arcu *ntins al pietrei sale 
Peste apa unde lebezi dorm pe teiul tremurat, 
Cine m'a chiemat pe nume, cine m'a oprit în cale? 
Umbra ta de altădată şi un ram ingándurat. 


Verde dor al primăverii, foc al dragostei din vară, 
Toamnă, părul de-aur moale al iubirii mi-e mai 
[drag 

Când strivesc şi ani și zile ce covorul tău presară 
Și-mi fognegti a moarte 'n suflet, mátásos și 
[galben steag. 


486 


JON PILLAT 


POETUL 


Zidarul daruri tari aşează, 
Şi crește zidul din belșug. 
Țăranul țarina brăzdează, 
Și pânea iese de sub plug. 
Pescarului în râu răspunde 
Argintul undiţei, şi 'n unde 
Un păstrav — aur tremurat. 
Si răsplătindu-i vicleniea, 
Vierului ce sapă viea, 
Paharul varsă vin curat. 


Tu singur, stai nătâng de-oparte 
Legat, ca umbra de zaplaz, 

De înflorirea ce nu 'mparie 

La nimeni fragedu-i obraz. 

N'ai sapă, plasă, plug, mistrie: 
Cu ce poţi prinde ce-o să fie? 
Cu gol în mâini, mereu milog? 
Când haruri binecuvântate 
Rásar în strai de noutate 

In sufletu-fi rămas zálog. 


LIMPEZIMI 


VRACIUL 


Prin astrolabe, hárti, hrisoave moarte, 
Sopárle, şerpi şi bufnije 'mpăiate, 
Zadarnic cerci puterea lui — ai parte 
Doar de bucoavna strâmbă de pe carte. 


Ca tine și ca mine e, şi n'are 

Nici barba lungă, nici halatul mare, 
Când nu-l aştepţi atuncea îţi năzare 
Atât de simplu că te-a prins mirare 


Că nu poţi face tu ceea-ce face. 
Pricepi tot ce-ţi vorbeşte deşi tace, 
Cum pomul lasă umbră, el dă pace, 
Si câteodată, seara, se preface 


Că ia un pumn de lut și că-l frământă, 
Cum fac copiii ce pasc vitele la ţară... 
Şi-o pasăre adevărată cântă 

Si scapă vie palmei lui şi sboară. 


487 


488 ION PILLAT 


DRUMURI 


E drumu 'n dimineaţă ce suie la pădure 
Si fără pod îşi udă piciorul în pârâu, 
Când lasă orice tufă de smeuret să-l fure 
Si de-orişice poiană uitată-i pare rău. 


lar peste mări, de soare ursit să fie dungă 

In spuma de o clipă pe valul milenar, 

O, cât mai drag e drumul ce tremură s'ajungá 
La liniștitul ostrov visat de marinar. 


Dar cerurile toamnei îl leagănă, și 'n mine 
Ca 'n ele se deschide strálimpedele drum, 

Ce mângâie 'nserarca cu aripile line 

A stolului ce 'n zare mai clatiná un fum. 


INSERARE 


Deschide ochii. Seara in geam se depárteazá 
Si casele și pomii s'au desrádácinat: 

Plutesc spre nesfârșitul seninului curat, 

Si totuși nu te teme, căci mâine ne vin iarăș— 
Dar gustă clipa 'n care un Dumnezeu creează 
Din fiece lumină o stea ce-a tremurat 

De dorul fără margini al cerului tovarăș. 


Tot ce vedeai cu ochii, de-acum s'a turburat. 
Tot ce-atingeai cu mâna, de-acuma încetează: 
In tine faţa lumii la faţă s'a schimbat. 
Inchide ochii. Noaptea te binecuvântează. 
Inchide ochii bine, să vezi adevărat. 


490 


TON PILLAT 


INTERIOR 


Pe scrinul scund, pe masa de mahon, 
Cleştarul cupei picură amurg. 

Pe liniștea lăutei fără svon, 

Pieziș petale de lumină curg. 


Atinsá, struna tainic a sunat... 
Si Sân-Nicoară din icoane vechi 
Rămâne mut cu deget ridicat 
Si cântecul tărerii în urechi. 


Se cern garoafele de Luchian 

Și sángerate cad din rama lor, 
Prin florile unui chilim oltean 
Sperioase păsări se înalţă *n sbor. 


Pe-o strachiná un cerb a tresărit... 
Si de pe raft, din fie-ce volum, 
Poeţii ies s'asculte liniștit 

Un cântec risipit ca un parfum. 


LIMPEZIMI 491 


CĂPRIOARA DE PORȚELAN 


Pe masa mea un pui de căprioară 
Prietenos deschide ocbii puri. 
Si da á în poiană o să moară 
De glonţ rănit un frate din păduri, 


Și dacă la izvoare o să plângă 

Cu botul ud de sângele prelins, 

Știu bine: nici o moarte n'o să frángá 
Cáprita liniştită cu trup nins. 


Ce clar priveşte! Parcă înţelege 

Cu umblu să-i fur taina întrun vers, 
Dar care vers veni-va să mi-o lege 
Cum stă oprită "n suflet și în mers? 


Cu capul mic gi fin lăsat de-oparte, 
Ciulind ușor urechile-i de ciută, 
Pândeşte cum pándesc după o carte 
Făptura ei necunoscută... 


Și zile fug si trece an de an... 
Imbáitránesc... şi-un pui de căprioară 
Deschide mari doi ochi de porțelan 
Din lumea unde moartea nu omoară. 


15* 


ION PILLAT 


MINIATURĂ PERSANĂ 


Albastrul șters al cerului de seară 
Coboară ca sá 'nalţe chiparizi 
Intune ati, din cari pieziș sburară 
Colunii albi. Lungi gene sá deschizi 


Să vezi într'o grădină cercuitá 

De piatra zidului în trandafiri, 

Cu ochi pre? mari si degete subţiri, 
Fe. ior de împărat cu-a lui iubită, 


In rochi de fir şi de mătase verde 
Si cu șalvari de borangic prin cari 
Ca luna pliná printre nori fugari, 

In joc molatec, trupul gol se pierde, 


Pe când o căprioară fără teamă 

De mángáieri, le 'ntinde botul sfânt — 
Si se privesc tustrei și nu-și dau seamă 
Că veacul lor s'a dus de pe pământ. 


LIMPEZIMI 


PEŞTII ROȘII 


Amurgul suflă aur verde 'n geam — 
Un pom cu foi de foc e un mărgean, 
Sub pavăza tomnaticului ram 
Se-aprinde somnul apei din borcan. 


In cercul luminosului clestar, 

Trei peşti de aur roșu s'au lăsat 
Inchipuind pe-al zárilor hotar 

Trei păsări într'un sbor îndepărtat. 


La nesfârșit de sticlă se lovesc, 

In străveziul aer ca *ntr'un zid, 

Si raza evantalulul ceresc, 

Stropind luciri, o închid și o deschid. 


Si 'n geamul de penumbră fumuriu, 
Când apa înoptează până 'n fund, 
Trei raze, logodind argintul viu, 

In colb muiat de lună, se ascund. 


493 


494 ION PILLAT 


LALELE 


De pe podele urcă valuri moi 

De umbră și pe masă se întind. 
Oglinda-și limpezeşte iazul mort 
Intr'un izvor cu seara cristalin. 


Lumina sboară vie peste geam. 
Amurgul din afară le-a uitat 
Lalelele ce galbene mai ard 
In sfeșnicul subtirelui pahar. 


Potirul nou al florilor e pumn 
Inchis ușor pe cáte-un licurici. 
Potirul lor de porțelan acum 

Îşi strânge 'n umbre focul licárit. 


Lalele stinse din odaie fug, 
Oglinda 'n apa morţilor le ia, 
Năluca lor în vis rămâne fum. 
Aşa doresc şi sufletu-mi să stea. 


LIMPEZIMI 495 


CLESTAR 


In fata ferestrei am pus o oglindá, 
Mălinii grădinii se scuturá 'n ea. 
Petale ráslete in sbor se perindá, 
Petale nebune n'apucă sá stea. 


Să prind neaua verii și-o floare ce moare, 
In faţa oglinzii am pus un pahar, 
Intránsul răpisern o rază de soare 

Curată ca trupul crescut din cleștar, 


Să-opresc desflorirea și clipa plăpândă, 

Din zori până *n vremea când umbrele curg, 
Cu vraja și vrerea și visul, la pândă 

Voi sta sá mijească 'n oglindă amurg. 


Atunci doar — iatacul, privirii când scapă 
Si-1 vezi, înnăuntru de suflet, închis — 
Paharul primește pe-albastra lui apă 
Petale ce pururi palpită în vis. 


ION PILLAT 


ICOANA CU BUSUIOC 


Pe zidul alb spoit curat, 
Argintu-i vechi se desluseste 
Intr'un arhondaric uitat 
In svon de clopote de Paşte. 


De când o noapte ne-am privit 
Sub o icoană făcătoare 

De mari minuni. Sunt ani de vis 
De-atunci şi amintirea moare. 


Nici mânăstirea n'o mai ştiu, 
Nici care îmi era iubirea, 

Dar din trecutu-mi azi pustiu, 
In busuioc uscat învie 


Icoana sfântului noroc 

Cu-argint de suflet învelită... 
Si-o văd mereu gi 'n piept o port 
Ca o lumină liniștită. 


LIMPEZIMI 497 


SOMN CURAT 


Prin perne 'n moliciunea lor de pui 
Cu trupul descordat ca și un arc, 
In somn, fetiţa 'şi lasă braţul pur 
Să curgă 'n vis ca şipotul în Mai. 


Bălaiul păr în bucle-a râurat 
Lumină vie până pe covor. 

Așa dormind văzui pe cer un ram 
In noru-i alb ce n'avea încă foi. 


Așa dormind am pomenit un râu 

Cu muguri mari de stele la un scoc... 
Și m'am mirat și m'am cutremurat 
Si-am împietrit de teamă sá n'o scol. 


498 


ION PILLAT 


CÂNTEC DE LEAGĂN 


Dormi, dormi, să te-adorm ţi-am adus 
Fluturii, frunzele, florile 

Si norii tiviti de apus 

Ce sboară pe sus, 

Serile, stelele, zorile, 

Să dormi ţi-am adus, 

Ti-am adus. 


Dormi, dormi, să te-adorm ti-au şoptit 
Grâul, pârâul si râul 

Și moara cu glas adumbrit 

De vânt potolit, 

Grangurii, graurii, greerii, 

Sá dormi fi-au soptit, 

Ti-au șoptit. 


Dormi, dormi, sá te-adorm i-au atins 
Umărul umbrele, undele... 

Sărutul lor ochii ţi-a stins, 

Pe pernă au nins 

Visele, vrerile, verile.. . 

Și somnul te-a prins, 

Mi te-a prins. 


LIMPEZIMI 499 


ALT CÂNTEC DE LEAGĂN 


Să-mi adorm copilul — lin şi lin, tiptil, 
Leagănă-mi-l cântec, cântec leagă-mi-l — 
Prind de geamul lunii, 

Unde trec colunii, 

Sufletul din mine, sufletul ca bruma, 

Să nu vadă bine cât de rea e lumea. 
Ușşure, ugure, ușure de tot, 

Să-mi adorm copilul visului, sá pot. 


Să-mi adorm copilul — greu și greu și greu, 
Inimă nu bate, inimă mereu — 

Fă-te să se culce, 

Sânge: șoaptă dulce. 

Lacrimă amară: murmur de izvoare, 

Să n'audă 'n seară cât de mult mă doare. 
Ușure, ușure, ușure de tot, 

Să-mi adorm copilul visului, să pot. 


ION PILLAT 


ARTĂ POETICĂ 


Mi-am urzit din sunet și coloare, 
Din cuvinte dure, zi de zi, 
Turnul versului înalt în care 

Imi adorm durerea de-a trăi. 


Zi de zi şi lună după lună, 
Izvorese din mine ca din mări 
Insule de gânduri, ce adună 
Cânturi fremătând peste uitări. 


Ani de ani şi clipă după clipă, 
Vierme de mătase m'am făcut, 
Fluturul simtindu-l, ce 'n aripă 
O să-mi schiml.e braţele de lut... 


Dar .um stau cu lampa lângă mine 
S, cum scriu: un singur țipăt greu 
Din odaia-ţi de bolnavă vine — 


Si ce mic, ce gol e visul meu! 


CALENDARUL VIEI 


MARTISOR 


Priveşti de pe poteca ce urcă 'n deal la noi, 
Din zbor întâia barzá cum cade pe závoi. 


Vezi trenul care intră încet de tot în gară 
Si omul care sapă 51 plugul care ară. 


A nins cu nea de floare pe prunii din livezi 
Şi munţii dela Rucăr cu iarna lor îi vezi. 


Auzi pe sub podgorii un câine care latră. 
Te simți legat de toate — nu poţi urni o piatră. 


Aceste lucruri simple ce veșnice îţi sunt! 
Ce sfântă bucurie descoperi în pământ. 


Ce limpede te chiamă un cuc: odată, două — 
De fiecare dată ţi-e inima mai nouă. 


De fiecare dată mai trainic te unegti 
Cu farmecul acestor privelişti cámpenesti. 


In gară, iată trenul a început să miște. 
Toţi pomii ninşi, pe dealuri îi flutură batiste. 


Gâlgâitor, din iarbă un șipot s'a trezit. 
In tine şi prin ramuri e cerul limpezit. 


502 ION PILLAT 


Ce rásete, ce chiot pe drumurile viei — 
Pe unde-au mers părinţii îți duci și tu copiii. 


O nouă viaţă astăzi de viaţa veche legi, 
Dau muguri pretutindeni din veştedele crengi. 


Cu apa ei lumina ţi-a botezat câmpia. 
Ce pace e pe omul în alb ce sapă viea, 


Pe barza ce se duce pe Argeş tot în sus, 
Pe-adâncul rost al vieţii la care te-ai supus. 


LIMPEZIMI 503 


PRIER 


Bubuitor, furtuna lung pe zăvoi răsună, 
Ca o caleașcă 'n goană pe o podigcá, tuná. 


Cad firele de ploaie gi soarele cu acul 
Luminii mi le coase ca să cârpească sacul 


Acestor nori zănatici cari lasă tot mai rare 
Rubiele transparente, pomană pe cărare. 


Miroase gardul viei a iarbă şi a ploaie. 
A tras din nou furtuna cu pușca prin zăvoaie, 


Dar n'a putut să 'mpuște, vezi, pasărea ce are 
Polei pe vârf de aripi si-albastru pe spinare, 


Ea sboară, sparge norii, aşterne pe hotar 
Seninul primăverii cu sufletul tău clar. 


Departe-s norii negri, îţi fluieri câinii gui, 
Spre fetele ce sapă cântând în vie, sui. 


Zâmbești la toţi copacii — el astăzi îţi sunt fraţi — 
Si uiţi de Capitală, de genii, de confraţi. 


La Capșa, în bocalul lor de literatură, 
Stau — gogoșari — maeştrii acriti de-atáta ură 


504 10N PILLAT 


Si castraveți — discipoli verzui ca murátura: 
Doct, picură oţetul în gvarturi. Cască gura 


Prin abureala sticlei, din stradă, liceene... 
—Pázea ! —printre picioare, sbucnind din buruene, 


Vătuiul o tulește de vale... și-a fost dus. 
Toţi câinii după dánsul—iar tu priveşti de sus, 


Râzând cu hohot, fuga ce "n râpă se rávale.. š 
bă 
Zău nu regreti că astfel n'ajun i în manuale. 
, 


LIMPEZIMI 505 


FLORAR 


E Mai și 'n codru cucul îmi cântă drept în față. 
Cu soarele poteca pornește 'n dimineaţă — 


Cu drumul și pădurea, hai murgule, la deal! 
M'oi legána în pasul tău legánat de cal, 


Prin pânzele luminii zări-voi de departe 
Si Argeșul si lunca deschisă ca o carte, 


In care — slove negre —un cârd ráslet de oi 
Insirá versuri simple la margini de zăvoi. 


O, cât ași da ca Domnul să-mi hărăzească darul 
Să pot să le descopăr şi eu abecedarul, 


Dar sunt un om și nu pot citi decât cerneala. 
Prin frunzele în tremur, o pasăre sineala 


Din pene îşi arată — să fie cerul, ea? 
Pe vârf de deal, strâng frâul și mă ridic în șca. 


S'o luăm spre Valea Popii, s'o luăm spre Valea 
[ Mare, 
Spre Izvorani să mergem? —Tot una mi-i. In zare 


Negoiul alb m'așteaptă de când copilării. 
Hai, murgule! şi du-má, în voie, unde-i știi. 


16 


506 TON PILLAT 


Străbate o pădure, coboară și iar suie, 
Ajunge o poiană în cap de cáráruic. 


La poalele poienii, dosită de arinisti. 

O apă lin își mână strálimpezile linişti. 
O moară stă bătrână, uitată pe pârâu 
De oamenii din sate cu holdele de grâu. 


Dar roata ei mai cântă, de apă dusă rar, 
Si macină polenul luminii din Florar. 


LIMPEZIMI 507 


CIRESAR 


Deschide poarta lunii cu coșul de cireși! 
Sau îmbrăcat cireșii în roșile cămeși 


Și zarea în lumină de aur în spre seară. 
Auzi cum cântă 'n luncă, lung, roata dela moară! 


Arinii ei din sita ușoară de frunziș 
Ii cern pe-oglinda apei luminile furiș 


Și săgetând penumbra la stăvilarul morii 
Se-alungă rândunele și fulgeră prigorii. 


Călare vii în voie pe bunul buestraș 
Pe care iarba 'n margini de șanț s'o pasc -l lași. 


Ti-au cunoscut prin ramuri mari pălăria 
Și n drum îţi dau bineţe cosași ce merg la vale, 


Dar te gândeşti la fata morarului ce are 
Obraz ca pâinea rumen și 'n păr mălai de soare, 


Te-așteaptă colo 'n umbra cea va suba țari — 
A alergat și-și fine cu mâna sân tar 


Si mici ce bat odată din două aripi sub 
Cámage, cum ar bate din aripi un hulub, 


508 ION PILLAT 


Nici numele, nici neamul nu-l stii—sti că ţi-e 
(dragă: 
Cu drag îi culegi gura gustoasă ca o fragă, 


Și-un trup cu miros proaspăt de proaspăt măciniş 
Pe malul gârlei limpezi se lasă pe piundis. 


Se duce apa — fata s'o duce ca și ea. 
Copita-şi bate murgul ce nu mai vrea să stea, 


Incaleez, îi dai drumul, scapi frâu 'n pumnii tăi— 
pan . - A .. A A 2 
Te duci prin grâul serii cu cântec de câr tei. 


LIMPEZIMI 509 


CUPTOR 


Si-a pus, se vede, Domnul pámántul ín cuptor 
De coace ca o pitá sub cer dogorítor. 


Prin iarba arsă greeri cu ţârâit prelung 
Tăcerea nesfârșită a zilei o împung, 


lar apele luminii se joacă pe zăvoi. 
La iazul scurs dorm bivoli cu botul în noroi, 


Dorm oile în roată, cu umbra, sub stejar, 
Ca pietrele de moară dorm boii lângă car, 


Si pe sub car cosașii cu capul pe cojoc... 
Pe cer, vulturul negru virează stând pe loc. 


Fâșâituri de coasă se-aud în vre-o poiană, 
Dar tac înfricoşate de-a linigtei dojană. 


In vánt—dar unde-i vântul? —se 'ncearcá tocália, 
Dar tace și-ea de teamă sá nu trezească viea... 


In casa răcoroasă și cu obloane trase, 
In vechea mea odaie vrea visul să mă lase — 


Incet îmi deschid ochii să nu má 'nșele parcă; 
Trecutul şi-amintirea tot gândul mi-l încarcă. 


510 ION PILLAT 


Pe valuri de luminá las vara sá má poarte — 
Dá-mi tu, bibliotecá din vremuri dragi, o carte 


Vrăjită cum e cartea ce o citeşti întâi, 
Să-i pun iar talismanul deschis la căpătâi. 


Din rafturi iau volumul și Robinson Crusoe 
Cu papagalu-i verde îmi intră iar în voe. 


O, Doamne, ca tovarăș de viaţă ţine-mi-l — 
Păstrează-mi pân’ la moarte un suflet de copil. 


LIMPEZIMI 511 


GUSTAR 


Nu-i vară și nu-i toamnă: e vremea când în tine, 
Pe înserări senine, un dor de ducá-ti vine. 


Când nopţile sunt clare şi cerul e paharul 
De sticlă care zvârle cu stelele, ca zarul 


Pe drumuri depărtate să prindă călătorul. 
Pe casa părăsită voi trage greu zăvorul 


Și voi porni la ceasul când toaca bate rar... 
Tăind călare vadul sub lunca din hotar, 


Opri-voi murgu 'n spume pe malul rupt de ape, 
In ochi să-mi iau atâta cât sufletul încape: 


Zăvoiul plin de umbre, ca un altar colina 
Și 'n soare-apune munţii încremenind lumina. 


Sorbi-voi haiduceşte privirea până *n fund 
Si pe clegtarul serii nu voi lăsa, rotund, 


Decât un bob de rouă ce licăre plăpând — 
Intâia stea îmi arde în noapte si în gând. 


Stráng bine calu *n pulpe și pinteni dau s'ajung 
La hanul vechi ce-atine sub plute drumul lung. 


a 
w 


ION PILLAT 


Imi leg de-o plută murgul si bat în poartă sálnic 
Ca să-mi răsari, voinicá, hangiță strânsă 'n válnic, 


Cu ochii de vádaná, cu brațul alb și plin — 
Să-ţi cer culcuș la noapte si o oca de vin. 


Mi-aduci, cu rața friptă pe varză, vinu 'n oală — 
Te "ntreb mirat: — Să fie chiar hanul lui Mânjoală ? 


Dar nu răspunzi și 'n juru-mi e cald, icoană nu-i, 
Miroase a iubire, a mere, a gutui. 


LIMPEZIMI 513 


VINICER 


Ajuns în miez de toamnă, îţi dai cu spaimă seamă, 
Când chiotă culesul în drumul lui spre cramá, 


Că despre lucrul viei vorbit-ai prea puţin. 
Și totuşi — 0, poete uituc — ce subiect plin 


De poezie gravă aveai la îndemână: 
Cum vita peste iarnă adoarme în fáráná 


Ca omul dela ţară culcat în ţintirim 
— Dar taina adormirii acesteia n'o ştim — 


Apoi Prier când vine pe-a Argeşului apă, 
Cum săpătorii vița pe dealuri o desgroapá; 


Cum tremură golașă ca pruncul şi-o botează 
Si mierla cu un cântec şi soarele cu-o rază; 
Cum coardele le leagă vierul de arac, 

Cum taie joarda slabă și lemnul prea 'sărac,.. 


Dar plânsul sfânt al viței nu-l vei cânta tu oare 
Cu lacrima lui clară, de ochi vindecătoare? 


Dar despre sulfatare nu pomeneşti nimic, 
Nici despre boala viței ce «filoxeră »-1 zic! 


514 10N PILLAT 


Cum vrei atunci, poete, ca un viticultor 
Din cartea-ti să culeagă un sfat folositor: 


Pe raftul librăriei, uitată, o să gadá. 
— Poveţile și tálcul le știu de mult. O cadă 


Cu must de tămâioasă mai bine să-mi aduci, 
Si în ceardacul casei, în tihnă și 'n papuci, 


Ca Anton Pann de veseli când da de un nerod, 
Cu metodologie să bem al viței rod. 


LIMPEZIMI 515 


BRUMAREL 


Cu soarcle azi galben ca fagurii de mierc, 
In jurul meu se 'nchide un măr boltit de mere. 


Din ram eu rup ca 'n basme un rod de aur gi 
O, pom vrájit de toamnă, nu poţi sá má reţii. 


Prin ramuri desfăcute uşor de mâna mea, 
Zărese comoara viei și-odihna ci mă vrea. 


Sub un butuc de viţă rămân culcat pe spate — 
Privesc în gol la cul cu ape neschimbate. 


In mână iau ciorchina cu bob de chilimbar 
Şi o ridic spre soare, sus — Raza lui cu jar 


Fantastic o pătrunde: un lampion aprins; 
li sug lumina dulce si focu-i m'a cuprins. 


Beau soare — Darun piersic cu brațul gol m'agatá 
Si îmi lipește sânul, pietros și mic, pe față. 


Eu îl sărut cu dinții și poama lui cu sânge 
Stropeşte pătimaşa iubire ce o frânge. 


O, toamnă, vrăjitoare mai tare decât moartea 
La tine intru ’n slujbă cât mă va tine soarta. 


516 ION PILLAT 


Dă-mi frunza ta ce sună cu galbeni din lună, 
Dă-mi pe covorul foilor iar coborítul oilor; 
Dă-mi în zăvoi sitarii, pe miriște ogarii, 

Și peste zarea drumului, albastru, sulul fumului ; 


Dă-mi în iatac sulfiná, pe ceruri dă-mi lumină, 
Si scâncetul cucoarelor pe liniştea ogoarelor; 


Si dá-mi un nuc stufos, la umbră să stau jos, 
Să scriu pe fruntea gliei tot calendarul viei. 


LIMPEZIMI 517 


BRUMAR 


Pe umeri iei sumanul și fluieri după cáni. 
Poteca suie dealul prin viea din bătrâni. 


S'au inrogit ciregii, îngălbeniră nucii, 
Ce străjue cu bruma de pe Brumar butucii. 


Acolo unde chiot și cântec fură *n toi, 
Răsună 'n guri de pivniti ciocanul pe butoi. 


Dar soarele șăgalnic acoperă cu-aramă 
Șindrila putrezitá şi mușchiul de pe cramá 


Si raza lui de aur prin corzile de vii 
La strugurii luminii te "'ndeamnă să mai vii... 


Poete, te îmbată de-acuma doar cu soare. 
Auzi ?—scâncesc în ceruri, lung, şiruri de cucoare. 


Dar câinii tăi sburdalnici alungă din tufiș 
Tárcate cotofene sbucnind în sbor pieziș. 


Zâmbeşti amar la pana de nea și de cărbune — 
Gándegti la zile rele, gândești la zile bune, 


La traiul vechi ce calcă cu pasul tău tăcut 
Pe-acest pământ pe care de mic l-ai cunoscut, 


518 ION PILLAT 


Și te întrebi: zăpadă a început să cadă? 
Sunt iarăşi cotofene ca pete de zăpadă. 


Te-opreşti să-ţi razimi dorul de ulmii fără foi, 
Te-opresti să-ţi flueri câinii și toamna înapoi — 


Revin în goană câinii, dar toamna nu mai vine 
Să-ţi culce la picioare credinţa ca un câine. 


Și singur cu poteca și câinii iar cobori 
Sub ceru "m care-a iarnă scáncese prelung cucori. 


LIMPEZIMI 519 


UNDREA 


De eri albine albe pe viea ta roiese — 
Toţi prunii şi toţi merii în iarnă înfloresc. 


Petalele cu aripi de ghiatá cad domoale 
Pe un covor mai moale ca iarba cea mai moale. 


Sau șters din faţa ţării şi drumuri şi poteci — 
Stă Argegu 'n zăvoaie cu tălpile lui reci 


Si nu cuteazá mogul pe prund măcar un pas, 
Izvoarele cu barba în ţurţuri au rămas 


Şi straşină făcându-și la ochi cu palma mânii, 
Tot căutând cărarea, stă cumpăna fântânii, 


Auzi întâi un sgomot, apoi — deodată — clar 
Ca picături de ploaie pe-o apă de cleştar, 


Sunt clopoţeii sănii: ascultă-i bine cum 
O flamurá de sunet îţi flutură pe drum. 


Aproape, mai aproape, sub deal, la deal, pe deal, 
Îţi sună la ureche o toacă de metal... 


Dar în odaia cramei cu focul în cămin, 
Aduci pentru prieteni urciorul cel mai plin. 


520 ION PILLAT 


Te-agezi cu ei la masă, citeşti şi procitegti 
Şi vinul vechi şi vinul mai nou cel-pritocegti. 


Butucii ard în sobă cu trosnet și scântei. 
Din rodul viei tale ești bucuros să bei — 


Cucernic pentru oaspeţi ridici câte-o bărdacă, 
Pe fraţii 'n poezie nu-i uiţi cu cana seacă, 


Si, ca poet al viei serbându-i sfântul hram, 
Inchini pentru Horaţiu, Virgil şi Francis Jammes. 


LIMPEZIMI 521 


GHENAR 


« Perdelele-s lăsate și lămpile aprinse » 
Frumosul vers anume îl chiemi acum în minte, 


Vre-un critic să te "nvete, discipol sá te facă — 
Estetului, din milă, închină-i o bărdacă. 


Gándeste-te la omul acela din Mircești, 
Senin la gura sobei ca tine —îl iubeşti. 


Dar lasă, desmortitá din somn de focul tău, 
Să sbârnâe o muscă lovindu-se mereu 


De limpezimea *nchisá a geamului, pe care 
Nu toţi să o priceapă — vezi bine — sunt în stare, 


Ghenar veni cu vânăt amurg şi roșii zori... 
Şi mă gândesc că dacă ai fi și vânător 


Te-ai duce după iepuri în lunca ta ce este 
Sub chiciura din sălcii poiana din poveste, 


Si i-ai găsi sub tufe pitiţi, ca bulgări mari 
De-omăt, ciulind urechea deodată la ogari. 


In liniștea deplină a iernii se aude 
Împuşcătura tare cu lungi ecouri surde. 


522 ION PILLAT 


Măcieșul cel mai negru te miri de-a înflorit? 
Nu — şi-a lăsat doar viaţa un iepuraș rănit. 


Privește-l: pe cearceaful zăpezii se sfârșește 
Ca un copil cuminte ce 'n patul lui boleşte. 


De-aceea, știu, tu pușca în mână nu vei lua — 
Vei reciti poeţii iubiți la vatra ta, 


Si 'n serile de iarnă tihnit vei aștepta, 
Din must — vin clar, din suflet — vers limpede, 
[sá dea. 


LIMPEZIMI 523 


FĂURAR 


Pe deah rile ninse mergi astăzi la pădure, 
Cobori spre Valea Mare sub cerurile sure, 


Şi fagi cu coajă albă, la șipotul de leac, 
Ca stranii colonade de templu se desfac. 


Te-oprești să bei din apa curată ce dă viaţă. 
Iţi spune pádurarul:— E șipot sfânt, nu 'nghiatá. 


Si dă să chieme basmul vechi al izvorului... 
Dar nv-l asculţi, ţi-e gândul —vezi tu —la fata lui, 


li amintegti bordeiul poienii, toiul verii, 
Si câinii care latrá doar, doar o sá te sperii, 


Și fata răsărită în drum ca din pământ, 
Şi ploaia de lumină a soarelui în crâng, 


Si gardul viu și umbra pădurii tremurate, 
Potecile, răscrucea — îţi amintești de toate: 


De mușchiul cald pe râpa de unde 'n codru vezi 
Colinele albastre cu vii și cu livezi, 


De guruitul dulce-al porumbului sălbatic, 
De fata mai sfioasă ca un porumb sălbatic, 


17% 


524 ION PILLAT 


De serile sub fagii prieteni cánd o stea 
Se anina de frunze ca fata sá mai stea... 


Iti amintesti de toate, vezi toate: ochiul, geana... 
—Mos Pavel, ce-ti mai face, de-acum un an, lleana ! 


—Boierule, am dat-o dupá un cárciumar 
De prin Lereşti; e omul chiabur... Auzi doar rar 


Cum sună și răsună, departe, în pădure, 
Auitor, a moarte — departe — o secure, 


I 
CLOSANI 


De treci Baia de Aramá, de departe vezi albind 
—Stai Căline —nu pădurea ci toţi munţii de argint.. 
Iată Piatra ca o cloșcă, iată puii ei: Cloganii — 
Și deodată uiţi Florica și deodată uiţi Miorcanii 
Și deodată intri 'n-ţara basmului ce-l credeai mort, 
Unde totul își păstrează vechiul suflet, vechiul 


[port, 
Tânăr ca un râu de munte, proaspăt ca un cer pe 


lape... 


Vale, inimă închisă pe trecutul ce-o încape, 
Vale-a Motrului, ursitá ca Domnița din poveşti 
Să tot doarmă neschimbată până o desvăluești, 
Vale-ascunsă așa bine printre munţi că niciodată 
Sborul vremii de pe culme umbra sură nu-și arată. 
Cum să vină când și astăzi, când de veci, neveste 
[torc 
De-a călare, şi din munte tot în Dacia se 'ntorc, 
Cum să vină când se 'nalţă glasul morii ca o rugă 
Către zeul trac ce mișcă apele dela irugă 
Si din scoc le năpusteşie peste roata ei de lemn. 
Cum să vină pe pământul unde şi-azi págánul semn 
Bradul morţilor şi-usucă dorul verde pe morminte, 


Azi ca ieri se duc cosașii cu lăuta înainte 
Chiotind pe drum de clacá, prin fânețe, de te miri 
Incotro pornesc pandurii celui dela Vlădimiri. 


526 ION PILLAT 


Azi ca ieri bisericuțe stă în inima poenii — 
Pustnic alb proptit în bârnă își aşteaptă poporenii, 
Azi ca ieri să-i ia la nuntă, azi ca ieri la ţintirim. . . 
— Mogule, castanii ceia cin'i-a pus? — la, Nicodim 
Când monahii lui veniră să se-ageze la Tismana... 
Tot trec fete din Tanagra, sus pe cap purtându-și 
å [cana 
Sau urciorul plin de cerul răsturnat într'un izvor, 
Si sub fagi, la umbră deasă, spune 'n fluer un 
[pástor. .. 


“Fluer ciobănesc şi Motru, râu si suilet, ce descántec 
V'a trezit în pacea serii murmurând acelaș cântec? 
Ce descántec curge 'n mine? Cum se face?... Se 

[desfac 
Cunoscutele privelişti în bătrânul tău conac. 
N'am mai fost aici şi totuşi mi-amintese de 
[altădată 
Si îmi aflu cu uimire tara mea adevărată 
Cum descoperă copilul basmul presimtit de mult. 


Demult... Cine-a rostit vorba ucigașă? De 
[demult. . . 

Ca o pasăre de noapte, umbra sură iată-o, crește, 
De pe culme peste vale se coboară, se láteste — 
Oameni albi și case albe ca mioare, n'or mai fi; 
Port și datini o să piară an de an gi zi de zi. 
N'or mai prinde în oprege trupul svelt ca un 
[mesteacăn ; 

N”or mai duce după spate pruncul legánat în 
[leagăn ; 

N'o mai luneca marama nor subţire pe obraz; 
N'o să-și mai întinză pânza aripi albe lângă iaz. 
Vezi, bunica şi cu fiica şi nepoata n'or mai toarce, 
Intr'o moară de pe Motru, trei Márine — ca trei 
[Parce — 


LIMPEZIMI 527 


Firul lânei, firul soartei ne 'ndurate ce ne la... 
Ruga noastră, nici suspinul, sá te ţie n'or putea 
Țară veche, ţară bună, mult te-om plânge, mult 

[te-om cere... 


Suflete, de ai credinţă, braţule, de ai putere, 
Bate apa înspumată cu nuiaua de alun — 
Cer și râuri, munţi şi codri, strâns să-i legi, să mi-i 
(aduni. 
Să mi-i dai sá pot cu poftă de copil, cu dor de lotru 
Să te fur, vrájitá vale, și mai repede ca Motru, 
Care scapără prin pietre şi tot scapă, să te duc 
Strânsă 'n suflet, strânsă *n braţe, ca o pradă de 
(haiduc. 


en 
[SĂ 
ze 


ION PILLAT 


Il 


PRIMĂVARĂ 


Sub umbrarul foilor 
Duce drumul oilor 

Si se duce și se pierde 

Tot pe plai cu iarbă verde, 
Și se duce și se curmá 

Tot la stână lângă turmă, 
Şi îi ştie seama lui, 
Seama lui și-a dorului, 
Grijile mocanului, 

Inima ciobanului. .. 


Primăvară! primăvară! crapă mugurii la baltă, 

Sălciile verzi le 'ndoaie vântul cu suflare caldă, 

Pe poteci sfios se 'ntinde umbra nouă-a foilor — 
Primăvară, mama noastră, dă-ne drumul oilor, 

Drumul cel pierdut pe care îl mai știu din sat 

[bătrânii. .. 

Doru ’n mine înfrunzeşte : dorul turmii, dorul stânii. 

În zadar mă 'nchid în casă şi m'ascund pe după 

(cărţi, 

Dor de ducă mă ajunge, dor hain din zece părți: 

Buchiile le zăpăcește, gândurile le încurcă. 

Văd un gol de munte *'n soare și văd turmele 

. [cum urcă; 

Tot aud cum latră câinii, cum tălăngile răspund 

Când adânc ca vântu 'n frunză, când ca ape vii 

[pe prund, 

După cum cotește drumul mai departe, mai 

[aproape, 

Spre lumina de poiană ce prin fagi răsleţi încape... 


LIMPEZIMI 529 


Turme vechi ca munţii țării, cu cárlan și cu mioará, 
Suie plaiul şi-l coboară, pentru-a câtea miia oară? 
Duc cu ele de departe dorul nostru, tot aleanul 
Făr' de zare ca Buceagul, nesfârșit ca Báráganul. 
Duc cu ele dorul brazdei, dorul frunzelor de nuc, 
Dorul satului gi-al ţării, dorul dorului îl duc... 
Vin cu cântecele toate dela Nistru pân” la Jii, 
Si de urcă din poveste sau aevea, nu mai ştii — 
Ungureanul şi Vránceanul din baladă iată-i iarăş. 
Mioritá bucălae, unde ești să-mi fi tovarăș, 
Să paşti iarbă neumblatá, pe sub brazi, pe la 
[izvoare ? 
Si cu sarica pe umeri tot așteaptă baciul mare 
In lumina primăverii singur ca un zeu păgân. 


Primăvară! primăvară ! stau cu dorul de má 'ngân. 
Crape mugurii la baltă, iasă plugurile 'n ţară, 
Codrii vechi să înfrunzească, iarba nouă să răsară— 
Dar dă-mi drumul care-l ştie și ciobanul și cioporul, 
Drumul oilor mi-l află, el ce mână drept ca dorul 
Sus la munţi cu fulgerare de-aur viu în soare- 

[apune... 


Mioriţă, mioritá, dorul turmei má rápune. 


530 ION PILLAT 


III 
TOAMNĂ LA FLORICA 


De aur vechi s'a făcut frunzarul; 
Zările-s stinse cum e cenușa. 
Deschide uşa. 

Toamna ne chiamă. 


Am împuşcat în zăvoi sitarul 
Din urmă: sburase să plece. 
Vântul e rece. 

Toamna ne chiamă. 


Viea pe deal de mult e 'ngropată; 
Stolul pe cer s'a dus: o nălucă. 
Dor mă apucă 

De altădată, 


Unde eşti, unde, casă uitată? 
Unde, azi, sunteţi, zilele mele — 
Voi, rândunele 

De altădată! 


LIMPEZIMI 531 


IV 
VREMEA 


Am oprit în luncă apa curgătoare 

La un seoc de moară printre verzi arini; 
Am oprit pe ape lin-tremurátoare 

Zilele de vară, razele de soare, 

Nopțile senine, stelele şi luna 

Pentru totdeauna — 

Vremea care curge n'am putut s'o tin. 


Am închis în palmă pui de rândunele, 

Le-am simţit bătaia inimii în chin; 

Am oprit în braţe dragostele mele... 

Pasăre de-o toamnă, dragoste cu jele, 

Le-am cules ca frunza moartă când dă bruma 
Pentru totdeauna — 

Vremea care sboară n'am putut s'o tin. 


Am păstrat în suflet gânduri, vorbe, glume, 
Zámbetul ce iartă, plânsetul hain; 

Am păstrat în minte feţe fără nume 
Intálnite 'n cale și pierdute 'n lume, 

Le-am cuprins în mine una câte una 

Pentru totdeauna — 

Vremea, vremea însă, n'am putut s'o ţin. 


632 ION PILLAT 


V 
MARINARUL 


Pe povârnişe dealul alunecă abrupt 

Ca să-și oprească botul de vie tocma ’n vale — 
Dar sub boltirea viței oprindu-mă în cale, 
Privesc câmpia care adoarme dedesupt. 

In abureala serii schimbându-se în mare, 

La nesfârşit își duce un tremurat hotar. 


Am ancorat. Acuma sunt bunul marinar 

Re ’ntors din pribegie la vatra primitoare. 

Se "naltá pașnic fumul pe gând și pe cămin, 
Se coace tămâioasa sfârșitului de vară — 

Dar frunza se apleacă de-o tainică povară 
Atinsă, când o plouă îmbelșugat senin. 

Ci sufletul, ce 'n vremuri gemu în larg de mare, 
Deodată se trezește ca vântul în catarg, 

Când pânze de corăbii albastrul mort îl sparg 
Cu aripile albe de berze călătoare. 


LIMPEZIMI 633 


VI 
TOAMNĂ LA MIORCANI 


Peste dealuri, peste ape, pretutindenea se lasă 
O lumină învelită în marame de mátasá. 
Vin iar carele 'ncárcate gi cu spice şi cu vis... 
Şi pe ceruri liniștite și în suflet și-au deschis 
Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare. 
Mori de vânt nostalgic naltá aripile călătoare 
Şi le lasă în durere să zdrobească grâul nou. 
Pașii tinereţii mele mă urmează în ecou, 
Umbra mea de altădată umblă 'n miezul umbrei 
(mele. 
Prima stea sau amintirea stă pe laz printre 
[vintrele ? 
Simt ín suflet de departe spinul ei tremurátor. 
O bătrână 'mi toarce firul zilelor de pe fuior; 
Prima lacrimă se "'noadă trainic lângă cea din 
[urma... 
Si păstori, lesiti din vreme, către staul duc o turmă 
De oi albe ca şi norii unui cer ingándurat. 
Cine m'a legat de mine, de moșie gi de sat? 


Toamnă-amară, toamnă dulce pentru cine te 
Pntelege, 
Pentru cine ştie gândul ce-a sortit să se deslege 
Frunza galbenă și coaptă ca un rod cules de vânt, 
Toamnă, care legi prin moarte cerurile de pământ 
Si sub foaia vestejitá pregátesti o primăvară, 
Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară, 


534 ION PILLAT 


Fie-ţi milă de fáptura mea de om și fă să fiu 
— Pe sub nuci, lângă femee, lângă fată, lângă fiu, 
In grădina aurită de lumină şi de frunzá— 

Rodu *n care o dulceaţă inteleaptá să se-ascunzá. 


Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă câte-un 
[vers 
Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din 
[mers, 
Insetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea, 
O să-i pará —cine gtie—mai puţin amară sarea 
Lacrimelor sale 'n drumul de dureri și dor ascuns... 
Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns. 


LIMPEZIMI 535 


VII 
COPACILOR 


Trece norul, sboară dorul peste vârfuri de pădure ; 
Păsările, visurile, mi le fură zile sure — 
Numai arborii prieteni să mă lase nu mă tem 
Ei, legaţii de fáráná, nu duc strașnicul blestem 
Care mână tot ce umblă, se târăște, fuge, sboară. 
Ei, umbroșii, umbra vie—tot aceeași—o măsoară. 
Se înalță pe pământul cel iubit dintru întâi, 
Niciodată n'o să-și schimbe nici culcuș, nici 
[căpătâi, 
Niciodată pentru dânșii ceasul groaznic n'o să vină 
Când uitând de legătura dintre foi și rădăcină, 
Vor porni hai-hui ca mine pe un drum fár” de 
[sfârșit. . . 
Impácati de când e lumea cu vázduhul, liniștit 
Legănând tot alte cuiburi si-alt popor de rándunele, 
Tot acelaș cer primește falnicele lor umbrele. 
Au cu vântul primăverii șoapte lungi și întâlniri, 
Până ?n zori de zi le-alintă frunzele cu ciripiri 
Si când joacă și când scapă vântul sprinten de 
5 [pe cracá, 
Rând pe rând ca să-l mângâe toţi copacii se apleacă. 
Huma neagră îi nutrește ca și limpezile ploi; 
Surd le freamătă frunzigul, dar în lemnul lor greoi 
Dorm tăcerile vieţii cele-adânci ce sunt cuvântul 
De demult cu care Domnul scoase apa și pă- 
[mántul.... 


536 10N PILLAT 


Eu, de coaja lor lipindu-mi lung urechea, o aud 
Inima de frate care bate 'n trunchiuri de agud; 
Salcia pletoasă plânge pentru mine ca o soră; 
Plopul izvoreşte, proaspăt ca un vis, din auroră; 
Il purtam de mult în suflet, nalt și neted, pe-acest 
[fag ; 
Nici un trup plăpând de fată nu mi-a fost pe lume 
[drag 
Ca mesteacănul ce-și stoarce părul despletit la lună, 
Ca ráchitele ce luciul zorilor pe crengi adună, 
Ca arinii verzi ce-aşteaptă cerul serii în páráu— 
Dar de pluta din zăvoiul de-altádatá "mi pare rău, 
De castanul ce-mi păzise casa albă pe colină 
Şi de nucul de pe vremuri —azi când lumea mi-e 
[stráiná. 


LIMPEZIMI 537 


VIII 
FERICIREA 


Podul umblător, pe care am trecut la Crasna-Leuca, 
Raza serii, nu otgonul, mi-l ţinea pe gârlă greu ca 
Lanţul dorului ce 'n suflet mă petrece nevăzut... 


Fericirea ? Cine știe de nu-i moara de pe Prut, 
Ce pe loc mereu murmură apei veşnic curgătoare? 
Si e poate, oglindită limpede 'n apus de soare, 
Lunca de ráchiti și plute unde mierlele se-ascund. 
La scăldat o prind copiii și-o usucă, goi, pe prund; 
La ghilit o 'ntind neveste colo 'n țărm pe pânza 

[albă. 
Fericirea? O fi poate chiar căsuţa prinsă 'n nalbá 
A podarului şi fata de pe prispă, cu ochi verzi... 


Fericirea? Poate-i umbra unui vis pe care-l pierzi 
Si rămâne doar năluca dragă sufletului meu ca 
Podul legănat de apa Prutului la Crasna-Leuca. 


638 ION PILLAT 


IX 
INVOCARE 


Loveşte-mă cu-amnarul planetelor, să fiu 
Pe vatra veșniciei deodată focul viu, 
Ce pâlpâe, trosnește şi sare nebunatic: 


Dănţuitor albastru cu talpa de jăratic, 
Cu sufletul de flăcări şi cu călcâiul gol, 
Pândit mereu de-al umbrei neţărmurit ocol. 


Pe mine nemurirea a prins podiș de stânci. 
Descătușă-mi izvorul cu apele adânci 
Si lasă-l pe sub sălcii să fie până 'n mări 
O fugă limpezită de-atátea înstelări. 


Nu puţul ce clocește sálciu un pic de apă— 
Vreau valul viu şi verde, ce-aleargă până crapă, 
Dar care-o clipă numai strângând în braţe vântul, 
In străluciri de raze își făure mormântul. 


LIMPEZIMI 639 
X 
VRAJĂ 
Sorcova, 
Morcova, 


Să trăiesc, 

Sá ’ntinerese, 

Ca un măr, 

Ca un păr, 

Ca... un... fir... 
De... tran-da-fir... 


— Vraciule, ascultá-mi ruga ! 
Vraciule, îţi poruncesc, 
Pán' sá stau sá mă cáesc, 
Fá-mi din amintire sluga, 
De pe fatá svárle-mi gluga, 
Si ín suflet nemurirea 
Sá deslege 
Și sá lege 
Ce e viu din vremea moartă 
Ce mă 'mpinge 
Și mă fránge 
Și mă poartă: 
Frunză moartă. 


Mogul prinde voiniceşte 'n mână 
Bâta răbojită dela stână, 


18, 


540 ION PILLAT 


O "nvárteste peste cap — și názdrávan , 

Tine 'n degete un lung ochian. 

« Vrei să vezi»? grăește — și 'n oglindă 

Țări şi mări și nouri se perindă, 

lată Argeşul şi viea veche, 

Morţii mei iubiţi... şi în ureche 

Glasul lor cu râsu-mi împreună... 

Dar pe umbra drumului răsună 

Tot mai rar, tot mai departe, tot mai stins — 


Ce-am iubit 

Și-am îndrăgit 

Și s'a sfârşit, 
Ce-am aprins 

Si m'a cuprins 

Și s'a desprins 

Ca un măr, 

Ca un păr, 

Ca... un... fir... 
De... tran-da-fir, 


LIMPEZIMI 541 


XI 
SAU PIERDUT 


Unde-s frunzele pădurii? S'au pierdut. 
Unde-s norii, călătorii? S'au pierdut. 
Unde-i râul ce ne-a dus copilăria 

Pe oglinda lui de ghiatá? S'a pierdut. 
Unde-i râsul, unde-i plânsul, unde-i dorul 
Si iubirea si durerea? S'au pierdut. 
Unde-s ochii dragi odată ca lumina? 
Umbra genelor plăpânde? S'au pierdut, 
Unde-i omul ce am fost şi eu odată? 
Viers şi suflet, ca un foşnet s'a pierdut. 


542 


ION PILLAT 


XII 
DE VOI MURI 


De voi muri — departe de cetăţi 

In brazda neagră-a plugului, la noi, 
Să má lăsaţi culcat pe spate, gol, 
In mână cu o ghindá de stejar. 


Şi chipul meu de lut, ce n'a ştiut 
Să fie sufletului un locaş, 

Îşi va topi netrebnicul său rost 
In valul primitorului pământ. 


Dar ghinda va *ncolti. An după an 
Vor creşte rădăcini în adâncime 

Şi va ieşi din mine un copac 

Cu ramurile tinere, spre soare, 


Ce n'am ajuns cu mii de versuri —iată 
O împlineşte din belșug o creangă 
Întinsă, tremurándu-51 umbra peste 
Odihna turmelor, ce vor să vie. 


TABLA DE MATER II 


PE ARGES IN SUS 


Pag. 

Florica 

Ctitorii s AAA A di na 271 
Inchinare 2 rc i e A N ai 272 
O cai pede ia a e at da cae a 274 
Mormántal! o se a E a în 275 
Várful dealului . cc. . 276 
Ii ie: ui 2 ce ge a aaa SE due aa A a e os tza 277 
Castanul cel Ma-ne a cc... 278 
Rădăcini Leia i A e tir ta de 279 
E A data Dat, E d ii 280 
Spre Izvorani . . .. cc... cc... 281 
Pădurea din Valea Mare .. ...... cc... . 282 
Cucul din Valea Popii . . .. cc... 283 
RA ge poa e mai aa poli Di d 284 
LE pe ps icre, gi ai d am aia E cite seră Ye tn 285 
Parcul Goleştilor .... cc... 286 
Lumina, iama .,.. cc. ce... | 287 
Biserica lui Horia . . . . cc... | 288 
Căsuţa din copac .... cc... 289 
Casa: din; deal... s e cati A a bat d 290 
Cámara de fructe ... . cc... 291 
Odaia bunicului ....... o... .. .. . . ..... 292 
Ochelarii bunicii . . cc. | 298 
Capela. o E ate ca e, IS 3 8 294 
Odibnactatil ae e e a e ao 295 
A fe ai see neta 33 o a rula aaa TU capia PRO Lot E au de 296 
Comoara ...... .. . . ... A dă 297 
Adio la Florica, ss aa a oo a A a a 298 
Trecutul viu 

Copil de-odinioară . . . . .. .. .. . . .. . . .. .. 300 
Septemirie: [Dio a a a a e SD ce 30 
Septemvrie (Il)... ......... .. . . . . + 302 
Septemvrie (MII) .. ... o... «o... . .. 303 
Cina cea de taină . . . oa oaao .. 304 
A RARA A A fa Oliva sal ni aula 305 
T MA RS AAA AS dai da 306 
Pin Dulap a e a ag rd d pa a: a e ce E 307 
Chiemare ...... a A ED ama IA Ea 311 


IDapoiere. A 3 Var di e d ate ări da za die E 312 


544 TABLA DE MATERII 


Pag: 
Jucării ra A RR cin R 313 
Drum de noapte .......... . A e . . . . +... 315 
Aci sosi vremuri ... cc 316 
Acuarelă. „ii a ae Mar cae ala a os 318 
Inscripţie pentru nucul din vie ..... .... 320 
Inscripţii pentru o fântână ..... pan cae AS E 321 
Bătrânii 
Bătrânii. se soia ie sa E at da a e cet 322 
Ursul lui Donici... cc. 337 
SATUL MEU 
Hartă, ara e A E A o ata de e 8 spirt S 343 
Lumina e et A Aa Peg a tă Mt ada 344 
Moș Gheorghe Jitarul .... .. cc... 345 
Proprietarul . . .. ce 346 
Vlad Plugaru . . cc. 347 
Tie- Baciin do acid 1 sa a ae al daras o Elbe 348 
Vasile: Bultoc co as eee a e A a ta 349 
Tom Pescaru ,. ce 350 
Ștrul: Leida. ooo e ae e i a a e 351 
Secretarul Primăriei . . .. +... . . . +... . ..+. 352 
Florea Herghelegiu ..... cc... 353 
Ilinca lui lon .... ci 354 
Anisia: oo te e a Er lo e E Da be dae 355 
Joldea Contrabandistu . . . „cc... 356 
Popa Breazu ..... cc... 357 
Părintele Niculai .... cc... 358 
Baba. Viga o re o de a e a a aa 8 aa pla 359 
Tliuf, orbul satului .. cc... 360 
Mester Toader ..... er os ep u 361 
Uliţa satului a Ee w e e or u a AE E E GS 362 
Curtea boerească .... .. cc... 363 
Parcul -o e sea mie, k t i iti i d ăi e Cei a BR a ăn A că 364 
Copacii satului ..... aoaaa 365 
Biserica Va tos ca iat ee tăia ta, ds a IE ai 366 
Clopotul zr ie ol ai de fc, a n ia A 367 
Cimitirul ip aas e da d cae PE AD E are ali E 368 
A Îmi eta E Tal gat a Ei, di dau 369 
Hora: AA a A a bine ape 370 
Rategul vechi .... o... .. . . . . . . . . . . + 371 
Iazul: A dee a e AA A 372 
Morile de vânt vo y cenaa E E e a A 373 
Pădurea de la Stânca .. .. .. cc... ++ 374 
Prutul sio pa a Li io Poate E a eri Die ATS 375 
Părâul 4 a sia e e 0 ap ns mă 376 
Stâlpii de telegraf . . . . .. cc... ++ 377 
ile: i A aa Aa oale aa da a Apus Se ma e R R 378 
Rándunelele. ... rc. 379 


Stupul: aa e A ee as a 380 


TABLA DE MATERII 546 


Pag. 
Gágtele ..... o... ....o.o...... eee 381 
Brotacul ..... o... .... S Tu dadea dei paleta 882 
Iepurele ........ data înc apte pete tc a aaa O 


o A a E pia ce tt 387 
a Dag ar dat d pai ... 
Noaptea ........... PIE ata taca sl A 
Stelele , cc... .. Me a i) 
Primăvara ... ..... ....... ESAS mă 

Nork do va n y e e iaa ni artei dea e E ăi in 392 
TORA a da a rece a, a e E A e N dei ul 393 
Lar a a e E a E e 39% 
Postul. is-ie RS 
Daril, ias ad ce 0 a yae sa BG 


BISERICĂ DE ALTĂ DATĂ 
Drumul Magilor 


Biserică veche... . e... ..... +...» 399 
Drumul Magilor , . . ...... «+. Ca pe 400 
Spre schit ... ... .... +... a a, BOL 
Mânăstire , . . ..... ..«.... St ni cai ne dia sd de 402 
Arhondaricul . . cca... 403 


Cozia.. .. A A AS 
Monahul la capre .. oe roo . 407 
Ingerul .... a a ia ae 409 


Biserică do altădată | 0.0000 ooo 440 


Povestea Maicii Domnului 
Rugá ca să încep .... cc. ces... 411 
Nașterea . ......... A RR pala 

Copilăria ..... ES 
Juruirea . ...... at at d în å . 415 
Buna-Vestire . . Ta A 
Josif teslarul . . ss ee ace e ana ma e 418 
Naşterea Domnului ER .. 
Steaua . c ooo coo o$o¿s$»$pS o —$p$»pssso oo. 825 
Inchinarea Magilor ......... gre: nn o i A 426 
Maica şi Pruncul ... cc... ....... 427 
Bejenia se oa se e 9 ere eat e .. 428 
Despărțirea . . . a . .. a a . .......... 429 
Rusalii, e ae e ee 80) 


AEA ja IO: 438 
Mreaja ......... LARA a a e, HEY. 


546 TABLA DE MATERII 


Pag. 
Chipuri pentru o evanghelie 
Năvodul ,.... n be e seal cat oc e beată) ue a a.. 442 
Smochinul neroditor . . . . +... +... ...... 443 
Oaia cea pierdută . . . . . e . .... +... ... N . 4h44 
Fiul risipitor . ow .... e a E ..... .. 445 


Semănătorul .. eee .. 446 
Bunul Samarinean . . . s cc... cec. 447 


Morții 

Morţii ....... acea e os acc as A 
LIMPEZIMI 

Limpezimi 

Limpezimi ...... EA cai ded Ca a saae 459 
Moara uitată ........ EE a ME E „a 460 
Pluta... FO a tae a AS a Do ar aa Dia an ae ToD w i T AGA 
In pădure. .... +... +... ...... 463 
Piersicul ..... PE E aae e a e dz), de 464 
Proect de templu . ....... ..... ia a 465 
Hanul cu rândunici. . .. o. cc... +... +... . 466 
Casa cu liliac .. . . . . .. Soo o». . ooo»... 468 
Călugarii o nd E a a aptă tăia 469 
Amurg în Deltă co... c.ciss ms... .. 470 
Sălii o... ...... site dt a a ata a 471 
Ceamul albastru . . . . o... ..... +... .... .. 472 
Suleimanie ... cc... cc... eaaa a a 473 
Eyub........ A a as e... 474 
Fântâna cu platani ....... ER e dare dai, E 475 
Noapte pe țărm . . . . .. cc cc cc... .. 476 
Lumina lunii. «cc... cc... cc... | 477 
Stele: s e ais in Bo e E, as 8 
Primăvară ............. ...... Rea w 79) 
Dor ei ce cane pica a A ae A a e . 481 
Drum de seară . . . 0... ...«.. ........ +.» 482 
Imagini, toamna . . . . . .... .«.«. .. . . ..... 483 
Pasărea toamnei .. ... . ao ct ae ce ara te det a ea 88 
Cișmigiu de toamnă ... ..... . . . .. .. ... 485 
Poetul: ita o e pa de date dan ae ai a a 486 
Vracul ......... tă AUC E arte Sat rai „487 
Drumuri ...... N gis aaa star iii 488 
Interior 

Inserare ........ ESTA A 3 .. 489 
Interior... ....... o 08 lati la ta 290 
Căprioara de porțelan . . +... «o... «o... .«.. 49 
Miniatură persană . ....... Sr a is e 492 
Peştii: A io ES e ai Tar a dalta île can să aia că d „498 


ele: sep te incat A url caz de, ai si cae a tele pă aia Aaaa 494 


TABLA DE MATERII 547 


Clegtar ........ AAA a CE . 495 
Icoana cu busuioc .... u or ..... +. «0... +... 496 
Somn curat... 0... . ... . +... 497 
Cântec de leagăn .... .. 0.1... .... .. +... . +. . 498 
Alt cântec de leagăn ... +... ... +... . 499 
Artă poetică , . . .. +... . .. +... . .. e... 500 


Calendarul viei 


Mario o e ae e ro 50A 
E II 

. 505 

i 507 
509 
511 
513 
515 
517 
519 
521 
523 


Elegii 
I: Cloşani . . . cc... Ar aur de 525 


II: Primăvară , . cc cc... 528 
111: Toamnă la Florica .. .. e cc... 530 
IV; Vremea ............ | 
W: Marinarul cc... . td ze des 2599. 
VI: Toamnă la Miorcani .,,..,........ + . 533 
VII: Copacilor ........ a 2... . 535 


VIII: Fericirea . . . ...... acta Ma îi 40. 187 
IX: Invocare ....... e ej a carapace 538 
ARI a El 
XI: Sau pierdut .. cc... cn... 541 
XII: De voi muri ... oro +...» 542