Ion Pillat — Poezii — Vol.III 1927-1941 (1944)

POEZII 


ION PILLAT, 


POEZII 


1906—1941 


EDIŢIE DEFINITIVĂ 
INGRIJITĂ DE AUTOR 


VOL. III 
1927—1941 


BUCUREŞTI 
FUNDAȚIA CULTURALÀ REGALĂ «REGELE MIHAI I» 
39, Bulevardul Lascar Catargi, 39 


1944 


I. PILLAT 4 POEZII ș ESTE AL, DOISPREZE- 
CELEA VOLUM DIN COLECȚIA 4 SCRII- 
TORII ROMÂNI CONTEMPORANI, EDIȚII 
DEFINITIVE. VERSURILE STRÂNSE ÎN 
PREZENTUL, VOLUM AU FOST ALESE 
DE AUTOR, IAR TEXTUL, LOR REVIZUIT 
DE DÂNSUL. ACEASTĂ PRIMĂ EDIȚIE S'A 
TRAS ÎN TREI MII DOUĂ SUTE DOUĂZECI 
ŞI ŞASE EXEMPLARE PE HÂRTIE VELINA 
VERGE, NUMEROTATE DELA 1 LA 3226 


JUSTIFICAREA TIRAJULUI 


Im RM 


3067 


CAETUL VERDE 
1927—1936 


CAETULVERDE 


SCRISOARE 


Se lasä iar amurgul pe parcul din Miorcani 

Si zgomotul pe care l-am auzit de ani, 

Cu pulberea luminii ajunge pän’ la mine: 

E mugetul cirezii ce ’ncet cu scara vine. 

Sunt scártáiri de care pe drumul greu de rod. 
E tunetul cárutil ce trece peste pod. 

Sunt chiote de oameni... Ce stranie prelungire 
Le face să se piardă deodată ’n amintire. 


O toacă bate tainic. Un clopot sună lung. 
Sântă Măria mică e mâine. Să te-ajung 

Nu pot decât cu slova, cu gândul și cu dorul. 
Pe chipul tău, pe timpul ce fuge, trag zăvorul 
Să mi te prind aicea, tu, cea de ieri, de azi, 
Tu, pururea aceeași la cuget, la obraz. 

In parcul vechi si unde nimica nu se schimbă 
Ci numai anotimpul cu pas pustiu se plimbă, 
Cum vrei să măsur ziua cu bietul nostru ceas, 
De ce apuc condeiul să-ţi scriu, când mi-ai rămas! 
Intâia frunză cade, întâia barză pleacă. 

Vor da alţi muguri mâine şi păsări noi pe cracă 
S'or legăna. Tu însă vei sta când s'or fi dus. 
In juru-mi înserarea pe farini a apus, 

Cenușa innoptärii pe mâna mea se lasă. 

O lampă cu-o privire a luminat în casă 

Ca sufletul tău darnic, deschis si liniștit. 

In drumul vieţii mele Miorcanii m'au oprit, 


556 ION PILLAT 


A innoptat: orașul si-aprinde cafeneaua. 

Aici la câmp sting lampa să se apropie steaua 
Ce-a licărit stingheră la margine de sat. 
Pe-aleea nevăzută se-aude apăsat 

Unitul pas al tatii și-al mamii mele, pasul 

Ce-] auzeam pe vremuri, copil, când suna ceasul 
Culcării, așteptându-i să mă sărute ’n pat. 

O rază albă ramul din geam l-a desgropat: 
Din umbră mii de ramuri misterios se lasă 

Cu crengi catifelate pe pajiști de mătasă 

Și bolți de întunerec se farmä și se fráng. 

Ce-a fost adânc în noapte se face mai adänc 
Sub arcuri nesfârșite ce tremură ’n lumină, 
Când se revarsă luna ca o fântână plină. 
Deschid fereastra: pace, părere și pustiu. 

Doar inima mi-o roade ceva ca un burghiu 

Si o färämifeazä cu fiecare clipă. 

Pe iarbă cade-o poamă, prin frunză o aripă. 


Și mă gândesc departe, la tine, la copii, 
La moartea tuturora ce vine când nu ştii, 
La viaţa care curge cu murmure de apă... 


CAETUL VEPDE 557 


ADORMIND 


Ti-ai desbräcat de haine ca de-o coajä 
Migdala trupului cu gust amar, 

Si patul jos ca valul de pe plajä 
Primeşte alb nepretuitul dar. 


Rácoarea inului îţi dă o tremurare 
Uşoară, ca o boare peste iaz. 
Pleoapele se lasă. Cu mirare 

Iti recunosc un alt al tău obraz. 


O clipă tai cu mâna moartă valul 
Imaginar la ţărmul rătăcit, 
Innotătoare, părăsindu-ţi malul 
Cu put ușor de perini vatuit. 


Dar аре moi în juru-fi parcă sună 
In svonul surd cu legänäri de somn. 
Alunecă... Ascultă... Te adună 

Pe alt tărâm, supusă altui Domn. 


Tot trupul mlădios te părăseşte 

Si mâinile legate până ’n zori. 

Ce singură îmi stai, copiläreste, 
Din värf de frunte până la picior! 


Inlantuito, ce priveşti? Si unde 

Liane, vise, o păstraţi de-acum? 
Zadarnic. Mâine n'o să-mi poţi răspunde, 
Statue, răsărind din ţări de fum. 


ION PILLAT 


ODAIA EI 


Când am intrat täıziu în casă, totul 
Păstrase clipa ultimei vederi. 
Pe canapea rochita rămăsese 
Sculptánd molatee trupul tău de ieri. 


Deschisă cartea. Nicio mână nouă 
Nu întorsese pagina de-atunci. 

Pe ornicul oprit aceeași oră, 

Prin storul tras aceleași raze lungi. 


Pe masă încă stăruiau alături 

Tacâm de-argint și cupă de clestar. 
Doar perele păreau acum de piatră, 
Doar strugurii stăteau de chihlibar. 


De porțelan albastru pudriera 

Tot mai ningea parfumul tău pe scrin. 
Am tresărit că n'a uitat mănușa 

Nici braţul gol, nici degetul tău fin. 


Tu singură lipseai. Ascunsă unde? 
Când totul după ani e neclintit. 

Ori poate colo 'n umbrele oglinzii 
Obrazul tău, plăpândul, mi-a zämbit. 


CAETUL VERDE 559 


SONET 


Ori unde îmi duc pașii, icoana ta urmează; 
Ori unde stau, în suflet lumina își oprește. 
Ca steaua care încă la Bethleem porneşte, 
Din umbra îndoelii mă scoate cu o rază. 


Durerea şi nădejdea la fel mi le veghează 

Si orice fericire de-o clipă mi-o sporește. 

Prin ochii mei, deschișii, privirea ta priveşte; 
Prin genele-mi plecate, vederea ta visează. 


Sunt descántat şi vorba-ti din zori $ până 'n seară 
Imi sună ca un cântec prin vrăjile urechii, 
lar noaptea, са о apă in goaptä sună iară. 


Priviri și glas zăloage mi le-ai lăsat perechii, 
Trăiesc aeve’ n taina lor dulce și amară — 
Doar inima departe mi-o ţii, la mii de leghii. 


669 


ION PILLAT 


STANTE PE UN MOTIV DE RONSARD 


Cand peste ani vei fi bäträna care 
Sbärcitä stä si toarce la cämin, 

In visul tău iesi-vor din uitare 

Той cei ce te-au iubit pänä la chin. 


Toţi cei ce te-au poftit si te avură 
Și n'au uitat pierdutul tău tipar: 
Un trup născut pe-a Venerei măsură 
Din spuma mării, brun mărgăritar. 


Și tu vei sta sbárcitá: o bătrână. 
Vei tremura din cap şi vei ofta, 
Când chipul tău de astăzi nicio zână 
In stare nu va fi să ţi-l mai dea. 


Un singur om, el singur, îl mai are 
Inchis adânc în suflet ca 'ntr'un scrin. 
Ca timpul si ca moartea e mai tare 
Doar versul lui, eternul tău suspin. 


CAETUL VERDE 561 


RECUERDO 


Grădină, unde tânăr am învăţat iubirea, 
Copaci înalţi, pe care şi vara și-amintirea 
Isi tes în taină mreaja de gânduri și de foi, 
Si tu, fântână: undă și nimfă, umeri goi 
De nori în desvelire, oglinzi întunecate... 
Ce darabană seara spre porţi închise bate? 
Reginele de piatră rămân, dar noi, dar noi? 
Colunul de-altădată oprit din sbor greoi, 

Si râsul tau, сора iubind întâia oară, 

Si apa care plânge și pasărea ce sboarä. 


Jardin du Luxembourg. Paris. 


562 ION PILLAT 


SÄNGE STRÄBUN 


Cänd noaptea mi se lasä pe pleoapä, 
Ursita zilei de-astăzi de-a apus, 
Vuind mă fură vremea ca o apă 
Si-o iau pe firul sângelui in sus. 


Mijesc din umbră stepe nesfärsite... 
Nechează ’n vântul zorilor un mänz. 
Scad focuri. Corturi cad. Se sbat copite. 
Deodată soarele pe suliti, dârz! 


Deodată ’n mine tot vârtejul stepii, 
Tot dorul meu în vântul ei răpit! 

Vultanul, când l-au desteptat sirepii, 
Din ierburi, cu-aripi aprigi a sbucnit. 


Strunindu-mi murgu ’n loc, rămas cu palma 
Deasupra ochilor, îi văd urcând 

In soare aripa de foc, deavalma 

Cu sufletu-mi návalnic gi ne ’nfränt. 


Și ’n urma lor, când i-am pierdut in zare, 
Un chiot am svârlit așa păgân 

Că peste ţări și veacuri tot îmi pare 

Că îmi aud năprasnicul stăpân. 


CAETUL VERDE 


SCITUL 


Când până ’n zări e câmpul numai iarbă 
In jocuri de lumină și de vânt, 

Când herghelia se repede oarbă 

91-1 vântură cu coama la pământ. 


De-mi sună 'n cer întâiul tunet goarna 
Și bubue din depărtări în depărtări, 
In sânge mi se desmorfeste iarna 

Si ce-a fost mort învie din uitări. 


Pe roib călare o pornesc cu zorii. 
Oprit cu ochii roată pe gorgan, 
Adulmec vântul și aud cocorii 
Vestind din cer sămânţa altui an. 


Atunci înfricoșat descalec iute 

Lipind urechea de pământul viu. 

Si din afund de lumi răspund pierdute 
Popoare răscolite din pustiu. 


Aud prin vreme scártáit de care, 
Galop adânc vuind spre răsărit. 

Si inima îmi bate tot mai tare 
Chiemându-mă cu sângele meu scit. 


663 


664 ION PILLAT 


VRAJITORUL DE SERPI 


Herencheu, 
Berendeu,* 
Grozăvior, stai pe loc! 


Sub soarele ’n amiază e lacul de platină 

Si joardele luminii îl bat cu vergi de foc. 
Stă lopătarul oaches, tăiat într'o tulpină 
Straveche cum e lotca greu pironită ’n loc, 


Pe luciul apei, negru, un sfäre de bici în pläsnet 
Străfulgeră topirea... Pescarul l-a simţit. 
Se-apleacă, mormäeste descántecul: de trăsnet 
Atins, un sarpe-si lasă inelul despletit. 


S'a răsturnat si feapän pluteşte buturugä. 
Dar omul mișcă buza și vorba veche iar 
Se duce, ca jivina deplin să-i fie slugă. 
Din ape se ridică un cap triunghiular, 


Alunecă în luntre näpärca blestemată, 

Pe braţe e brățară și măr rotund în sân, 
Și omul giugiulind-o ca pe-un copil, i-arată 
Șerpoaicele bătrâne cu suerul păgân, 


Ce-si chiamă semintia ieşind la gol de baltă. 
Din milă iar șoptește cuvinte de hrisov: 

Și şarpele, deodată desmeticit, tresaltá 

Și scapă ca săgeata pe lacul din Snagov. 


CAETUL VERDE 


565 


e —— 


MORTUL 


Deodată s'au rupt norii și deodată 
Sbucniră ’n ceruri munţii toţi de piatră. 
Se depărta furtuna. Rar, un tunet 
Venea rostogolit dealungul văii 
Lovindu-se din stei în stei, năvalnic. 

Se °пѕепіпа. Işi scutura brádetul 
Broboanele de apă sclipitoare 

Și pe poiană au ieșit oierii 

Din poalele pădurilor cu turma 

Să 'ncremeneascá iar, proptiti în bâtă. 


Când seara umbra lor s'a făcut lungă, 
Ciobanul nalt în cușmă brumărie 

A coborit în vale unde râul 

Umflat de ploi, rotindu-se ’n bulboane, 
Goneste orb ducând vârtej butucii 

Și plutele sfărmate sus la cheie. 
Acolo, la poiana de pe ape, 

П aştepta Maria lui, o fata 

Dintr’un sătuc sărăcăcios. Venise 

In mâini cu legătura de merinde, 

In ochi cu o iubire încă nouă. 

Cu păr bălai și trup subțire ’n mlada, 
Cum se strângea sfioasă de grumazu-i 
51-1 se lipea de piept copiläreste 

Si se-anina cu braţele de gätu-i, 

El neclintit, ca numai tremurare, 
Păreau așa un brad și un mesteacăn 


566 ION PILLAT 


Cu crengile unite de furtună. 

Când s'au trezit, pe vale innoptase 

Si râul ce scădea mereu, ca lesuri 

Lăsând pe prund butuci de brad și trunchiuri, 
A părăsit pe-o limbă de nisipuri 

Sub un arin cu ramurile joase 

Un trup de om cu ochii plin de ceaţă. 
Nu l-au văzut, nu mai vedeau nimica. 
Imbratisati trecură lângă dânsul 

De tot aproape. Fata de odată 

Râzând s'a rupt din braţe dragi. Ciobanul 
A stat puţin prinvind-o cum se pierde 

De umbrele pădurii alintată. 

Vari apoi merindea in desagă, 

Isi trase peste ochi căciula sură 

Și o porni la munte cu nevoia. 


Se innoptase bine. Câte una, 

Ca oile °п poiană, stele, stele 

leșeau din ce in ce mai mari. Departe 
Prin toancele de piatră, vâjâitul 
Nahlapilor în spumă era groaznic. 

Dar Bistriţa la marginea fanetei 

Isi linigtise val cu val mânia 

Și murmura un cântec vechi de leagăn, 
Pe când arinul, tânăr ca si mortul, 

Il mângâia cu ramuri aplecate 

Şi frunze verzi, uşor de tot, pe frunte. 


CAETUL VERDE Е67 


ORNIC 


Prin somnul care-mi scapă în noaptea ce revine 
Un ceas în depărtare răsună liniștit. 

Bătăile lui limpezi vásles” încet si pline 

De vremi murmurătoare se cern la nesfârșit, 


In încăperi de suflet trezind ecouri, parcă 
De pretutindeni zile pierdute le răspund. 
Dar tu legat de patul cu legănări de barcă 
Pornesti pe firul nopţii cu stelele ca prund. 


Te duci, purtat de apa din ce în ce mai rară 
La fiece nălucă de sunet măsurat, 

Cu gene lungi pe umbra pleoapelor de ceară, 
Sträin și sfânt si singur, de visul tău durat. 


ge 


568 ION PILLAT 


CALATORIRE 


Un cälätor gräbit cum se desteaptä 
Nedumerit, pe-a visurilor treapta, 
De care ţară astăzi are parte; 

Și stă buimac și nu mai ştie unde 
A mai zărit odaie, jält si masă; 

Și dureros, chinuitor l-apasă 
Străinul ce ’n oglinda lui pătrunde. 
Aude ’n gară trenurile grele, 

Si tot se 'ntreabá cine o să plece. 
Se pipiăe si mâna lui e rece 

Si calendaru ’n zid își uită anul... 
$i tot mai dorm în miezul vieţii mele. 


CAETUL VERDE 


OGLINDA FERMECATÄ 


Intr’un conac de ţară părăsit 

Și unde nu venisem niciodată, 

In toamnă si ’n tăcere ţi-am găsit 
Ovalul pur ca un obraz de fată. 


Oglindă, tu, purtând argint pe tâmple 
Si ’n ochii limpezi un trecut întreg, 
Cu ce adâncuri sufletu-mi se umple, 
De ce vârtej turburător mă leg. 


Răsar din vremi pe apa jucăușă, 
Atât de viu şi totuşi mort de mult, 
In fata mea — și n'am deschis o ușă, 
Și umbra unei umbre o ascult. 


Sunt eu, sunt eu, ești tu de altădată! 
Ecoul de-azi nu poate da cuvânt. 

Și stau inlantuit si vinovată 

Privirea mi se 'ndoaie la pământ. 


Stiam un om intr’un local de noapte, 
Adus putin de umeri, aplecat 

Nu pe-o femee stearpă, ci pe goapte 
Pierdute din iubirea ce-a uitat, 


569 


570 ION PILLAT 


COCORIL 


Pe șesul peste care seara cade 

Cenușa si pustiul se întind. 

Tot mai luceşte 'n zare apă albă 

De toamnă fumurie când, foșnind 

Din aripi ridicate, se coboară 

Cocorii cerului. Intregul stol 

Se strânge să-și ia masul pentru noapte 
Si, umbre din trecut, pe câmpul gol 
Nostalgicul lor cânt si-opreste goana. 
Dar călăuza veche, ’ntr’un picior 
Veghează, somnul morţii să nu-i prindă. 
Spre stele ţipă ea sfâșietor 

91 cârdul speriat de glasul mare, 

Cu freamät lung de zbor se pierde ’n neguri, 
Tăcerea urcă. Se deschide ’n zare, 
Mijind a zori de zi, o apă albă. 


CAETUI. VERDE 571 


TARA 


Cänd una dupä alta iubirile de tinä 

Si-or desfoia obrazul în somnul meu de veci, 
Când trupurile calde de dor si de lumină 
Din braţe mi s’or smulge lăsându-mi-le reci, 


In marea părăsire din mine si din groapă, 
Sub lacătele morţii eu tot voi auzi 

Un freamăt lin de frunză, un murmur lung Се apă 
Tălângi suind la munte ca şi în vechea zi. 


Räslefe m’or ajunge ca și odinioară 

Un drum în pacea serii cu plopii lui subțiri, 
Sub sălciile boltite o straşină de moară, 

Si munții de zăpadă în toamna cu rodiri. 


O troiță uitată, un piersic plin de floare, 
Un schit tăcut, poiana cu turmele de miei 
Si pe câmpie taina apusului de soare, 
Icoana ţării mele din suflet nu mi-o iei. 


572 ION PILLAT 


PRIMĂVARĂ NOUĂ 


In apa cerului de primăvară 
Incearcă ramul solzi de frunze noi. 
Câmpia ’n urma omului ce ară 

Isı adumbreste valurile moi. 


Nori albi par munții troeniti din zare. 
Par turme albe pomii din livezi. 
Un cuc în codru cântă a uitare 
Vrăjind în amintire tot ce vezi. 


CAETUL VERDE 573 


PIERSICUL 


Grădina 'n straturi își așează 
alături floare lângă floare. 
Uitänd de amorteala iernii, 
lungindu-si гати] nou la soare, 
Un piersic svelt ridică fruntea 
şi, rusinos de-atáta cer, 
Roseste 'n Mai să se arate 
în haină strâmtă de Prier. 


ION PILLAT 


DE PASTI 


Peste noapte a 
Inflorit mälinul. 
Peste noapte s’a 
Luminat seninul* 


Rändunele mici 
Ciripesc in ţară. 
Pluguri ca furnici 
Au ieşit pe-afará. 


Puisori de pui 
A clocit găina. 
Berzei cuib de stuf 
A ’ntocmit vecina. 


In zăvoaie au 
Coborit sitarii. 
Pe la hanuri s’au 
Cuibărit cobzarii. 


Smeii pe uluci 
Sbärnäind se ’naltä. 
Rațele 'n papuci 
Galbeni se incaltä. 


Peste câmp o iau 
Câinii ca nebunii. 
Peste cap se dau 
Vântul și lăstunii. 


CAETUL VERDE 575 


Râuri mici şi mari 
Spun de ape-albasire. 
Sate date ’n var 
Räd privirii noastre. 


Flori de ghiocel 

Vând ţigănci cu сози, 
Dă-mi de Paşti un miel 
Alb şi un ou roşu. 


576 ION PILLAT 


DE-O FI SĂ FIE RAIUL... 


De-o fi să fie raiul, să fie un zăvoi 

Că sălciile ’n muguri și ierburile moi, 

Cu miei priori — tot îngeri albi, plăpânzi şi goi— 
Si apa pe sub ramuri să cânte ca un roi 
De-albine nevăzute ce catä miere ’n flori. 


De-o fi să fie raiul, să fie-un lan de grâu, 
In vântul dimineţii să miște ca un râu, 
In soarele de-amiază să ardă aur greu, 
Să intre ’n el arhangheli cu secera în brâu 
Si umbra lor albastră să dăinue târziu. 


De-o fi să fie raiul, să fie-un deal cu vii, 

Cu prune cum e bruma și mere arămii. 
De-asupra lui să zboare cu frunza cea dintâi 
Un stol de păsări albe vâslind prin zări pustii, 
Tipánd a toamnă lungă ca dorul meu să-l gti. 


De-o fi să fie raiul, să fie-un câmp de nea, 
Să scânteie zăpada aprinsă stea cu stea 

Şi zurgălăi de sănii să sune cum suna 

In ţara mea pe vremuri copilăria mea 
Când toată tinereţea, iubire, te-astepta. 


CAETUL VERDE 677 


OCTOMVRIE 


Rodit se ’ndoaie ramul și mâna se ridică 
Deschisă ca о cupă sfințită pentru har, 

Căci vine iarăși vremea când frunza cea mai mică 
Primește dela Domnul al aripelor dar. 


Se leagănă prin aer ce-a fost sortit ţărână, 
Ce-a fost pe sus lumină se lasă la pământ. 
De-acuma sună ceasul să mergem mână ’n mână 
Si ce privim să fie blagoslovit si sfânt, 


Și aerul si-amurgul sunt numai amintire. 

E vinul de-altădată al anilor din noi. 

Mă leagă raza toamnei de tine cu dulci fire 
Atât de vechi că ’n umbra privirii le cred noi. 
Dar pasărea căzută pe iarbă ca o frunză 

Sub pașii tăi se ’naltä în tremur lung de sbor 
Si frunza de pe vânturi coboară să se-ascunză 
Cu foșnet surd sub pasu-mi îngreuiat de dor. 


678 


ION PILLAT 


SEARĂ PASCALĂ 


Pe grául nou al primăverii 

Se ’ntinde noaptea tot mai mare 
Când stele incoltesc din taina 
Semănăturilor cerești. 

Plutind se lasă porumbieii 

Si rugi prind aripi la altare 

De Paşti în mănăstiri păstrate 
Prin flori de pruni și de cireşi. 


Ce-a fost în zare zid de flăcări 
Se face aur de lumină 

Si ce-a fost rază tremuratä 

Se stinge ’n svon de clopot lung. 
In drumul vremii, gärbovite 
Stau sălciile de se’nchina 

La piatra crucilor săpată 

Pe la fântâni cu cer rotund. 


De-odată pe livezi în floare 
S’asterne înflorirea lunii. 

Pe axa lui rotind, pământul 
Ti-aduce ziua lui Hristos 

Și ’n casa cu pridvor si stragini 
Sub care cuibăresc lăstunii, 

Cu ou incondeiat te-aşteaptă 
Copilul ei, cel mai frumos. 


CAETUL VERDE 679 


ICOANA PE STICLA 


Pe-accastä sticlă clară ca fata unui iaz, 

Voi așeza sus cerul cu stele pe grumaz. 

Voi strange jos: zäpadä, päräuri de clestar, 
Copaci de promoroacă şi pârtii de hotar. 

Voi zugrăvi în zare, albi, munţii. Pe un dâmb 
Păstorii plini de spaimă si steaua cu sbor strâmb. 
In colțul dimpotrivă, voi însemna — să-i stii— 
Trei Crai pe trei cămile ca umbre albăstrii. 

In inima icoanei un staul voi picta 

Și 'nti'însul Preacurata pe Prunc s'o apleca: 
O salcie prin ape cu frunzele pe-o stea. 

De-o parte și de alta un bou și un asin 

Vor aștepta la iesle minunile ce vin, 

Si voi lăsa să pice pe-acoperis de stuh 
Porumbul alb ce-aduce în aripi Sfântul Duh. 


530 ION PILLAT 


ASSISI 


Se ’naltä chiparosul, columbele coboarä. 
Din cer albesc náframe pe-albastre amintiri. 
Assisi. Angelüsul prin seara sfántá sboarä. 
Deschide-te in mine fântână de iubiri. 


Tu, Umbrie, din unda tăcerii franciscane, 

lar tu, in piatră dură și 'n vis puternic prins, 
Vas cu trei punți legate de ceruri prin otgoane 
De raze ce in aur amurgitor s’au stins. 


Vas-cruce, San Francesco, tras la liman de rugä, 
Stigmatele in trupu-mi imprimä-le: särut 
Mistuitor, din care päcatele sä fugä. 

Prin zori de lumi cu Giotto aicea m'am născut. 
De prin măslini si astăzi mă chiamă Santa Chiara. 
O turlă sună salbe de binecuvântări. 

Din San Rufin pogoară pioasă înserarea, 

Spre porumbarul crucii revii pierdute zärı. 


Senină pace, miere a zilei care moare, 
Inmärmurind, pe munte şi ’n mine singur schit, 
Voi carceri în focul sägetilor de soare, 

Tu, inimă sträpunsä de fierul fericit. 


CAETUL VERDE 581 


TOLEDO 


In soarele amiezii rotesc încet ereţii. 

Prin stânci adoarme Tagul cu ape de metal. 
Pe munţi plesuvi asinii pasc praful și scaetii. 
Din stânca vremii creşte Toledo vertical. 


Un gând de piatră ’nfruntä viaţa pe vecie, 
Tot verdele din lume aicea а palit. 
Credinţa din cenuşă uluitor învie 

In suflet singuratic pe-un munte pustiit. 


O, numai suflet și blocuri de tăcere, 

Toledo, numai piatră, încremenit auz, 

Când inima ’n cunună de spini pe Domnu-l cere 
Pe crucea răstignirii de veci, în Santa Cruz. 


In umbra mănăstirii El Greco îţi dă harul: 
Toledo reînvie în contele Orgaz. 

Dar un monah și-a mistuit tot jarul 

Din ochi. 51 te privește cu moartea ре obraz. 


582 ION PILLAT 


NORUL 


Tot cerul in amurg isi limpezise 
Albastrul ud, acuma mai adänc. 

Se linistise väntul. Era pace 

Pe ţărmul dintre ape si câmpii. 

Jar ploaia cu o mie de fuioare 
Fosnindu-si fuga peste lanuri verzi 
Lăsase doar să tremure departe 

Tesut dintr’o urzeală de lumină 

Un curcubeu târziu care sfârșea. 

Pe drumul strâmt ce duce pe nisipuri 
Tăceam mergând spre casă cu copiii, 
Și ne-am оргії mirati cum nu se poate, 
Căci sborul lui puternic îl purta 

Pe mare și cu aripe tivite 

De soare ros, venea väslind väzduhul. 
«Un nor» am spus «е doar un пог». Dar sigur 
Nu sunt nici azi, căci vântul era mort. 
Sbura greoi și parcă da din aripi 
Rotindu-se domol în cercuri rare, 

Și i-am văzut atunci sub piept o rană 
Prin care raze roşii se scurgeau 
Prelinse ’ncet ca picături de sânge. 
Deodată se opri stingher și mare, 

Atât de singur că părea un zeu. 

Apoi lăsându-și gâtul alb pe spate, 

Cu capul moale aplecat în moarte, 
Alunecă învolburat pe mare. 


CAETUL VERDE 683 


Și spuma mării se făcu de purpur 
Când aripa lui frântă o atinse, 

Și valul se făcu de aur vânăt 
Strălucitorul trup când se topi. 

lar noi incremeniti priveam apusul, 
Albastrul sfânt al cerului adânc. 
Se liniştise totul. Era pace. 

Din pleoapa zării luneca pe ape 

O lacrimă de-argint, întâia stea. 


ION PILLAT 


DANSATOAREA 


Pe plaja unde valurile joacä, 
Intr'un vârtej de soare cum a stat, 
Ca o coloană vie 151 îmbracă 

In raze trupul incordat. 


Apoi c'un singur gest lăsând să cadă 
Lumina ca un văl uluitor 

Din împietrirea coapsei de zăpadă 
La degetul dela picior, 


Desfägurändu-si Șarpele, mișcarea 
Deodată o cuprinse pân'la gat. 

Dar ochii ei păstrându-și nepăsarea, 
Străini de joc, n'au coborit. 


CAETUL VERDE 58% 


INSCRIPȚIE VOTIVĂ 


La groapa celei albe sub văl de dansatoare 
Al cărui pas ugure n’ar fi culcat un crin, 
Nu vreau cernind cenușă de strofe pieritoare 
Să las pioase lacrimi, nici limpede suspin. 


Un sarcofag în piatră s’o învelească rece. 

Ca orice ritm de gânduri piciorul ei mai sfâut, 
54-51 joace nemigcarea prin veacul care trece, 
Când umbra umbrei noastre va fi suflatä ’n vânt. 


Să se cufunde ’n vreme, în apelc-i verzuie, 
Ca pan’ la visätorul dintr'un muzeu tăcut, 
Cu vrajă impietritä clar forma ei să suie. 

Dar tremurata umbră pe umărul pierdut? 


Dar părul? legănarea de soare a privirii? 
Obrazul ca o floare de nufăr prins în mâni? 
Ce marmură, ce piatră e’n stare nemuririi 
S'o dee, când táránii deapururea rămân! 


Nu cântece, nici lacrimi, nici marmură — ci doară 
Un pumn de micșunele plăpânde voi svarli, 
Parfumul lor să-l ţină cenușa ei ușoară 
Precum in gol de suflet năiuci de bucurii. 


586 ION PILLAT 


VEGHIE 


Inveţi cu greu räcoarea zăpezii ne 'ncepule. 
Cald părul tău prin perini mai lasă tremurat 
Lumină pe odihna pleoapelor căzute 

Si umbre moi pe braţul ce încă n'a ’nghietat. 


Pe degete, pe mână mai pică o căldură 
De lacrime spuzite in doruri și iubiri. 

Dar uită-le: sunt ceaţă pierdută pe măsură 
Ce intri în statuia pustie de-amintiri. 


Reci limpezile linişti te 'ncearcá si prind coajă 
Pe frägezimea fetii cu flori de märgärint. 
Adormi azi adormirea cea mare, ca ’ntr’o vrajă 
Mi te-ai schimbat la faţă suflată în argint. 


Desävärsit .profilul tău cel etern îmi scapă, 
Reinträ sfânt în lumea pe care n'am puteri. 

La ţărmul meu zadarnic te mai veghiez. O apă 
Tot mai deplin te fură de chipul tău de ieri. 


CAETUL VERDE 


ELEGIE IN PĂDURE 


In vale iar tălăngile răsună 

Si pier sunând a vremuri vechi pe drumul 
De toamnă, ce coboară către ţară... 
Rămâne muntele pustiu și singur. 
Făgetul e de aur, numai brazii 

Stau pururi verzi pe cerul mai albastru. 
In codru ghionoaia bate toaca 

Grăbit, şi toaca schitului răspunde. 

Și nu mai ştii de-o vreme: e monahul 
Sau pasărea ce-și spune rugăciunea. 
Dar au tăcut ca să înceapă vântul. 

Ca un izvor cu ape șopotite 

El curge tot mai lin, tot mai departe 
In liniștea înaltă care-l soarbe. 

Amurgul a intrat în codru, calcă 

Pe foi uscate paşii de lumină, 

Și un ecou deodată se trezeşte 

Din somn adánc ca să adoarmä 'n vale. 


Й 


De-acuma lasă-mă să sui la munte. 
Păstor de zile grele şi de gânduri, 

Să mă opresc la stâna părăsită, 

Să-mi număr turma grijelor în tihnă, 
Să sun domol din fluer să-mi adoarmä 
Durerea, о mioară, la picioare. 

Să-mi; pun urechea la pământ s'audă 
Surd inima pământului cum bate, 


587 


88 ION PILLAT 


Și ochii să-i ridic pe culmi să vadă 
Intâia stea crescând mereu lumina 

Ce tremură aprinsă la icoana 

De sticlă si de taină a tăriei. 

Si mai târziu, rotindu-se, să prindă 
Sus zodiile cerului în care 

Stă scris de când e lumea soarta lumii 
Și soarta pasării și soarta frunzei 

Și soarta muntelui și soarta mea, 


CAETUL VERDE 589 


ELEGIE IN TOAMNĂ 


Stă vântul deodată pe iazuri, şi stelele toamnei. 
Vâslind din aripe bătrâne ca ziua și noaptea, 
Un stol se insirä de ducă sub zodii, dar nimeni 
Nu ştie să răstălmăcească azi semnele firii. 
Și fumul rămâne albastru pe sate şi frunza 
Rămâne pe umăr ușor ca o mână uitată 
Si timpul se-adună, cenușă, în ornicul serii. 
Aleea cotită te-aduce de unde plecase. 
Bătrânul găsește într'însul fläcäul din vremuri. 
Păstori au venit dela munte, proptiti in toiege 
Intreabä luceafărul care luceste pe staul. 
Dulăii cu botul pe labe le stau la picioare 
Și turmele lor, împietrite, s'au strâns pentru 
(noapte. 
O lampă se-aprinde în casă şi omul deschide 
Таг cartea cea sfântă, citeşte iar slovele sfinte. 
Femeia întinde pe masă o pânză curată 
Si fránge iar pâinea şi varsă iar vinul. Copilul 
Priveşte icoana, icoana priveşte copilul. 
In poartă așteaptă ologul si orbul sopteste: 
«La cină am stat în Emaus gi astăzi cu Domnul ». 
Dar nimeni nu vede minunea, n'aude cuvântul, 
Si totul rămâne în lume, doar aripa sboara. 


590 


ION PILLAT 


—————————————-——————— 


ELEGIE IN FATA MĂRII 


In faja mării iată-mă, în fata 
Desăvârșirii cerului pe ape 

Fără sfârșit... Desgranitarea iat’o 

$i sufleiul cu aripă de spumă 

Pe valuri vii vestind vuirea verde-a 
Furtunilor sub norul de cerneală 
Venind din zări. In faţa mării stau ca 
Un stâlp de lut. Pe tălpi purtând färäna 
Ogorului, pe frunte praful holdei, 

In sânge neamul morţilor ducändu-l. 
Aici pe ţărmul vechi de unde ’ncepe 
Samanta vântului pe brazda apei 

Şi jocul norilor și sbor de stoluri 

In unghi deschis cu vremea și cu visul. 
Ce-mi poate-aicea secera și sapa 

Si plugul tras de opintirea vitei? 

Aici ce-mi folosesc grâu și secară? 

Stau si privesc, ajuns la căpătâiul 
Pământului din mine. Singur, fără 
Moștenitor ca să-mi adune sarea 
Durerii de pe apele amare. 

Stau si socot, înfipt cu rădăcina 
Piciorului în humă grea, cu frunza 

Mea slobodá pe vânturi. Pescarusii 
Furtunilor se duc fipänd — Stau stâncă 
În murmur lung de valuri prăbușite 

Şi tot ascult, pe ţărmul cel din urmă, 
La glasul morţii și la glasul mării. . 


CAETUL VERDE 591 


ELEGIE PENTRU MINE 


Amurgul cade. Toamna $1 ornicul se ’ntoarce. 
Viaţa îşi răstoarnă nisipul vremii. Totul 

Se ’ntunecä, se 'nchide. Da, ado lampa. Prinde 
De geana umbrei ochiul luminii. Dă privirii 
Ce-mi scapă, alta care să-mi tremure pe suflet 
Cum tremură o rază de soare în aleea 

De ulmi primăvăratici pe piatra ce aşteaptă 

In umbră, clipa albă. 


la-mi cartea. la-mi ierbarul 
De buchii moarte. Masca tiparului mi-o smulge, 
Sub саге imi tânjeşte ca un obraz ființa 
Curată a simjirii. Abecedarul rupe-l. 
Văratec cum e cerul cu zodii ne’ntelese, 
Ce-aduc de sus norocul sau pravalesc näpasta, 
Pe pagină să crească neincepute semne. 
Abecedarul uită-l, l-a împietrit cititul. 
Vreau proaspăt, viu, cuvântul, si gol, asa cum sare 
Din spuma mării sprinten băiatul cu sirena 
Pe braţe. Sperioasă, o clipă mai păstrează 
Minunea unei nașteri străină de dorinţa 
Ce-o chiamă. Pe nisipuri se sbate un delfin. 
Și un băiat își pleacă urechea iar pe scoică 
Să mai audă ’n suflet vecii. Atât rămâne. 


In suflet, mai departe — în zarea lui, acolo 
Privesc din umbră jocul cuvântului. Vocala 
O văd, si văd consoana, aga cum prinzi cu spaimă, 


592 ION PILLAT 


Copil fiind, în codri, imperechierea stranie 
A unor zei de care n'ai bănuit nimica. 
Acolo văd cuvântul, nu umbra lui: conturul 
Acela de cerneală, ci miezul tainei însuşi: 
Un arc întins de sunet să săgeteze fuga 
Ce-și profilează forma pe stâncile simtirii, 
Un pas, un sbor, un dor, un vas cu amintire, 
O urnă... Nu. Mai bine o dansatoare albă, 
Marame lungi tesute cu socoteli subţiri, 

Ca să răsară goală și iar să se ’nveleascä, 
O statue în umbre, in melodia vie 

Ce-o poartă ’n mine. 


Vino cu lampa ’n mână. Prinde 
De geana umbrei ochiul luminii. Dă-mi privirea. 
Nici un cuvânt. Dă-mi sufletul. Atât rămâne. 


CAETUL VERDE .693 


A DOUA ELEGIE 


In fața mea, la masă, băiatul meu citește 

Cu fruntea incretitá putin de incordarea 

Ce-l face să urmeze povestea. Raza lămpii 

Usure îl atinge pe păr bălai si geana 

Lui lungă dă o umbră. E fiul meu. Deasupra-i 

Mă văd copil, de-o vârstă, în cadrul dealtădată. 

Citesc si eu la lampă. Mi-e fruntea incretitä 

Putin de încordarea povestei începute, 

Am păr bălai. Am gene prea lungi, umbrind 
[privirea. 

In ape limpezi ramul mai bine nu-si räspunde 

De cum viaţa nouă oglindă poza veche. 

Sunt eu acel din faţă? E el cel din perete? 

Cum? Glasul meu de-atuncia, îmi spune astăzi: 

[tatä. 

Dar vremea? Unde-i vremea? O caut si e lipsă. 

Sunt ca un om ce urcă pe munte și se-opreste 

Sub zid de stânci să strige ecoului un nume, 

Și "nfricogat aude ecoul că-i aruncă 

Alt nume. 

Unde-i vremea? Unde s'a dus? Să vie. 
Cenușa să i-o scurgă clepsidra. Calendarul 
Sá-51 lase ’n vântul toamnei iar foile fosnite 
In drumul ei. Tic-tacul ceasornicului bată 
Cu inima-i de-avalma în pieptul meu. In sânge 
Vuiască valu-i vajnic. Dar unde e? Să vie. 


Cu par bălai în faja-mi, copil, citesc sub lampă, 
In poza din perete, cu păr bălai, citeşte 


594 ION PILLAT 


De-atätia ani băiatul meu mic. Să vie vremea! 
Să izvorească tainic si turbure să curgă 
Intre copilul de-astăzi și cel de ieri. Ce singur, 
Ce nesfârșit de singur, aştept aici. Știu: totul 
M-a părăsit, Sunt singur în trupul meu, cum singur 
Sta Robinson Crusoe într'un ostrov pe mare. 
Chiar fiul meu cu ochii-mi nu poate să-mi zäreascä 
In vârful de prăjină semnalul nalt, de pânză, 
Cum flutură, cum chiamă. În zare nimeni. Vremea 
Cu fumul ei de-o clipă ре cerul veşnic. Marea 
Si marea, iarăși marea, și marea pretutindeni. 
Zadarnic. Nici o punte. Dă-mi mâna. Ce departe 
Mai tremuri. Tine-mi mâna. 

E mâna mea. Sunt singur. 


CAETUL VERDE 695 


A TREIA ELEGIE 


Deodatä seara. Poarta deschisä: cämpul, cerul 
91 "а umbră, colo, steaua de-amurg. Deodată seara 
Albastră, cum e apa albastră din acvarium, 
Umplând odaia. Curge pe mobile, pe umăr, 

Pe mână. Valu-i mișcă în unduiri prin gânduri, 
Se sparge ?п zid, revine, se sparge iar, nălucă, 
Departe, pretutindeni. Rămâne în oglindă 

Prin apă fruntea albă alunecánd. Se 'nchide 
Pleoapa, se deschide, recade iar. Pe semne 

S'a înecat acolo un om tăcut. Departe 

Cu inima în mine mai bate surd. Să intre. 
Esti tu? Sunt eu. a-mi trupul. Е mut. E o păpușă 
De pâslă părăsită pe un divan. Sunt rupte 
Doar sforile. Primeşte-l de-acuma pentru noapte. 
Ti-l dau, să faci cu dânsul ce vrei. Eşti regisorul. 


Pe vremea dealtădată, copil, am zärit visul. 
Era la panorama dintâi, mi-aduc aminte, 

Un măscărici ugure ca un balon ce sue 

Si cade iar să sară mai sus gi 'п ceruri scapă. 
Purta pe fata-i albă de clown o mască toată 
De aur. Era luna? Nu știu. Era de sticlă 

Si strălucia ca luna de sfânt gi era vară 

Cu greeri multi. Comete încălecau pe noapte. 
Şi el juca pe-o rază. De sârmă? Nu. Pe-o rază 
De aur în lumină încolăcit. Știu bine: 

Intâiul vis. 


596 ION PILLAT 


Stai. Nu vreau astfel. Vreau altfel, altfel. 
Aceasta nu-i măsura de-atunci, nici jocul nu e, 
Nici cântecul. E tactul cel trist de când e lumea 
Al inimii, al morţii. Ascultă-mă, nu-i visul. 


In haina ta de piele ce vrei, buighez cuminte, 
Cu gestul frânt din leagăn și calcule tocite 

De veacuri ca prundișul de ape repezi? Spune. 
Nu mai zâmbi în valsul grotesc; cu mulțumire 
Nu mă privi ca dintr'o fotografie ştearsă. 

In lături! Dar rânjește. In lături! Dar rămâne. 
Se ’nchinä şi se ’nelinä, se strânge si se plânge, 
Salută și sărută, iubește și boleste, 

Și dă din cap ca mine și dă din mâni ca mine, 
In pantomina oarbă. 


Destul, Destul. Opreste. 
— Cândva la panoramă, copil, am zărit visul. 
Purta pe fata-ı albă... lumina lunii... albe... 


Deodată ziua. Poarta deschisă: câmpul, cerul 

Și ’n umbră, colo, gândul dintâi atins de-o rază 
Fugerător deodată. Un sbor de ciocârlie 

Din praștia luminci in suflet ságetánd. 


CAETUL VERDE 697 


A PATRA ELEGIE 


Pe drumul vechi pe care se lasă toamna: fumul 
Sătucului din vale urcând la dreapta, fumul 
La stânga mea pe ceruri al unui stol, departe. 
Si eu aici în golul vieţii. Singur între 
Pământul ce rămâne și zilele ce sboară 

În anotimpul tainic. Cu greul meu, cu pasul 
Ce sună surd de parcă mă urmăreşte pulsul 
Strävechiului meu sânge fosnind a veșnicie, 
Gonindu-mă din astăzi spre nicäeri. Cu gândul 
Cules de mult, cum este cules tot cámpu 'n toamna 
Târzie unde stărui. Aud prin ceața serii, 

Din sat, lätratul jalnic al câinelui în lanţuri, 
Din cer, tot mai în zare, sfägietorul țipăt 

Al păsării pornite spre pribegie. Unde 

Să merg de-acum? Pe cine să mai astept? In iarnă 
La staul se întoarce asin şi bou s’astepte 

Pre Domnu ’n scutec. Singur pe pragul îndoelii, 
Pe pragul veșniciei şi-al vremilor mai singur, 
M'opresc să-mi aflu calea adevărată: fumul 
Sătucului din vale pierind la dreapta, fumul 
Topindu-se la stânga cu stolul meu în zare. 

Si eu aici. Dar umbra se ’ntiinde, ziua scade. 


598 ION PILLAT 
oc E O RI E = et es 


ȚĂRM SUDIC 


Nisipul cald oprise luntrea. Valul 

Se trase înapoi și legănatul 
Adormitor pieri treptat pe plajă. 

Din țărm la piscu ’n nouri, sub frunzigul 
Pădurilor de palme, nesfârşite 

Tăceri pândeau. Si coborând cu frică, 
Străinii au îmbrățișat pământul. 

Și răsturnând din luntre împletitul 
Sirag de flori trandafirii si fructe 

De purpură cu miezul de migdală, 
Au ridicat un rug pe țărmul mării 
Cu lemnul bun mirositor din insuli. 
Si rânduind, ce au adus, pe frunze, 
S'au aşezat cu fata către apă 
Privind cum fumul jertfei își înalță 
Palmierul încărcat de mirodenii, 

Să-i ştie zeul. Seara se pogoară: 

Un văl de foc așterne peste mare. 
Tot aurul topit pe ape arde, 

Se stinge în cenușa înnoptării. 

Dar ei ca umbre stau să vie zeul. 
Au tresărit. O nucă grea de cocos, 
Căzând din foi, s'a descojit cu sgomot. 
Tăcerea creşte iar. Stau iar ca idoli 
Strávechi, adânc infägurafi în taină, 
Cu golul larg al linistei în suflet. 
Plutirea unei aripi se aude 

Abia. Luna se revarsă albă, 

Și fără vânt o adiere trece. 

Se mişcă straniu umbra unei palme. 


ȚĂRM PIERDUT 


HELLADĂ 


Stă marea ca o treaptă de senin 
Pe care urcă insula ’n lumină, 

Si templul din pădurea de măslin 
Se ’naltä gol şi viu ca o tulpină. 


Coloane, trupuri netede de zei 
In care sângele s'a făcut soare, 
Colunii lângă ele îmi sunt grei: 
Nu pasărea ci piatra o să sboare. 


Lăsaţi-mă sá vin iar la părinţi. 
Doar clipa mea se cerne cenușie, 
Doar lutul meu se surpă ’n suferinti. 
Aici lumina dăruie vecie 


Pe friza vieţii unde în alai 

Fecioare vin cu vas rotund pe umăr 
Și călăreţi semeti strunează cai 

Și dansatoare saltă ’n tact și număr, 


Pe stela morţii unde un bătrân 
Senin întinde dreapta împăcată 
Flăcăului răpus râzând păgân — 
Pe marea ca o liră încordată, 


ION PILLAT 


SUNIUM 


Vaporul nostru alb plutea 
Ca pasärea pe val, 

Un cer albastru se-oglindea 
Pe marea de cristal, 


О, Sunium, când ţi-am aflat, 

Sus, pe un țărm abrupt, 

De-un neam senin în alb sculptat, 
Aerian și rupt, 


Pe stâncă templul tău urcând 
Cu tot trecutul viu, 

Cum se înalță sfântul gând 
Pe un altar pustiu. 


De mări viorii, de ceruri vii 
Unite 'n mintea mea, 

Vor străjui, vor stărui 
Coloanele de nea. 


ТААМ PIERDUT 603 


HIMET 


Profanat de nici o casă, 
Umilit de nici un templu, 
Munte gol, te rog mă lasă 
Forma pură să-ţi contemplu. 


Zeii n’au voit s’ascundä 
Cu păduri și umbră moale 
Fruntea naltă şi rotundă, 
Umerile tale goale. 


Dar lipsit de vre-o podoabă, 
Soarele îl ai şi cerul 

Și Athena ca o roabă 

Să-ţi învăluie misterul. 


Lasă barbarii să vină, 
Din ţări triste, de departe! 
De durerea ta senină 
Cum vrei tu să aibă parte? 


Cum vrei tu să înţeleagă 
Luminoasa ’nvätäturä, 
Când în suflet besna-i leagă 
Tot de patimi și de ură, 


604 


ION PILLAT 


Dar ingäduie-mi doar mie, 
Care cred în cer cu soare, 
Să-ţi astern o poezie 
Ca și umbrele ușoare 


Când amurgul mi le scoate 
Si le ’ntinde pe ’ndelete 
Pänä noaptea le ia toate, 
Munte, plin de violete! 


ТААМ PIERDUT 605 


DAFNI 


Mänästire ancoratä pe pämäntul lui Apollo, 
Dafni, sfinte cărămizi, 

Cine va reda vreodată sufletului meu de-acolo 
Umbrele de chiparizi, 


Cerul dimineții clasic conturat cum e o cupă 
De lumină cu argint, 

Si in inimi călătoare dorul primäverii după 
Eleusis și Corint! 


Cine va suna talanga turmelor de pe coline 

Ca ’ntr’un viers de Theocrit, 

Si în curte printre dafini va lega—o, Dafni ! —cine 
Maci de sânge pe granit? 


Mai trăiesc ca altădată zeii veșuici, mânăstire, 
Si zadarnic ai cuprins, 

Ca s’o rästignesti sub cruce, o coloană. Sta subțire, 
Pururi vie, cu trup nins, 


Cu irup neted, cu trup tânăr în divină nepăsare 
Ca pe vremea când purta 
Peste frunte o metopă și o friză pe spinare — 
Dă-mi, coloană, pacea ta! 


606 ION PILLAT 


Şi ’nflorita printre pietre, floarea morţii, asfodelă, 
Mă învaţă cum să fiu 

Ca să seaman după moarte cu sculptatii pe o stelă 
Din Cheramicul pustiu. 


Tar tu zeu al poeziei, o, Apollo, mă îndrumă 
Ca să scap biruitor, 

Căci în naos, ce patetic, cu durerea-i mă sugrumă 
Tragicul Pantocrator. 


TÄRM PIERDUT 607 


ACROCORINT 


Clopoteii caprelor sunau räcoare 

De аре vii printre măslini si eucalipti, 
Pe când pe goli ardeau ca portocale 
In legănare pânzele fierbinţi... 


Patriarhal platanul pentru oaspe 

Chiema în frunze umbra la ospăț. 

Pe foi de brustur: brânză, în blid: lapte, 
Ne-au dat păstori străvechi cu port semet. 


Băiatul oaches lua de coarne tapul negru — 
Se arcuiau pe zarea altui veac. 

Trosnea uscat din ace pin şi cedru 

Sau svon de greer sub frunzig sărac. 


Din coaja inimii rănite da rășină, 
Prelinsă vreme, lacrimă de chihlimbar... 
O singură coloană în lumină 

Purta pe cap amiaza ca un dar. 


608 ION PILLAT 


EPIDAUR 


— Teatrul antic — 


Pe сег se perindá lin nourii si 
Azurul adânc, spălat de lumină. 

Pe trepte se-așează täcute, pe rând, 
Când umbra, când raza senină. 


Pădurea in juru-mi și-adună și ea 

Un fraged obraz de ramură verde. 

Și trunchiul și mușchiul și frunza privesc, 
Doar veacul privirea își pierde. 


Eschile, Sofocle, aici nu s'au stins 
Și glasul le tremură ’n aer — 

Și mierlele fluerä coruri de mult 
Și vântul, strävechiul lor vaer. 


Teatrul pustiu e umplut azi de zei 

Cu trup străveziu de vecie. 

In piatră, in plantă şi ’n pieptu-mi la fel 
Tierbintele suflu adie. 


ТАҢМ PIERDUT 609 


OLIMPIA 


Albe coloane, zei reci, 
Trupuri färä de patä, 
Frunză cu fresmät de veci, 
Vreme nedeslegatä. 


Ram de mäslın milenar, 
Umbre pläpände si azi, 
Ape soptind in clestar, 

Nu v’ati schimbat la obraz. 


Stai ca o stană și tu — 
Lepezi om și viaţă, 

Totul când straniu stătu 
Tânăr, plin de verdeață. 


Mieii priori i-au păscut 
Fluere fără de moarte. 
Albe coloane sunt scut 
Celor ce vin de departe. 


ION PILLAT 


DELFI 


In spate zid de stäncä arde ’n cer 
Pe care torc cununi у игі. 

In faţă, prăvălită ’n golful clar, 
Umbrirea verde stinsă a pădurii. 


Sfintitá de oracol gi altar, 

Pieziş o rază taie inserarea. 

Si cum coboară caprele şi pier, 
Cresc clopoței din vreme, ca izvoare. 


Lumina peste marmure dă maci, 
Dar grabnic innopterea le culege 

Și trupuri de coloane stau ca magi 
Să ’nfrunte visul, veacul să-l deslege. 


E umbra timpului, pe care sed 

Sub Fedriadele nemuritoare. 

Teatru, stadiu, temple — nu-i mai văd: 
Apollo sună ’n mine viers de soare. 


ȚĂRM PIERDUT 611 


ASFODELA 


Pe culme trei coloane de porfir 

Și printre ele cerul până ’n zarea 
Intinsä de lumină ca un fir, 

Și — ca o lespede — departe, marea. 


Incremeniti, toți munţii violeti. 
Nici un copac şi văi pustii de apă. 
lubită si de morţi $1 de poeţi, 
O asfodelă printre stânci ce crapă. 


O asfodelă singură stă scut 

Și tainei si credințelor surpate. 
Cu rădăcina prinsă în trecut, 
Ea înflorește în eternitate. 

Barbar, venit aicea sá mă ’nchin, 

Din tot ce-a fost am mai găsit o floare, 
O las să înflorească. $i senin 

Reiau toiagul vremii călătoare. 


612 ION PILLAT 


INSULA 


Amurgul lăsase pe ape lungi plete de aur si umbră 
Când îi zărirăm măslinii și munţii albaștri pe cer, 
Când adieri cu mireasma räginei si algei uscate, 
Vestind egeica stâncă, vrăjiră născare de zei. 
In sborul ei luntrea cu pânză legase ca pescärusul 
O aripă albă de pacea clestarului netärmurit — 
Și iată si plaja, pârâul sărind de pe prunduri la vale 
Cu murmur umbrit de milenii pierind în imense 
[tăceri. 
Și fete în alb spălau lâna în apă curată de munte, 
Si una, bălaie ca luna, mai mândră ca toate, zâmbi 
Si glasul melodic îmi spuse: «De esti prea vicleanul 
[Ulisse 
Sosit din Troada, la mine, străine, fii bine venit ». 
Si glasul tăcu ca prin farmec, de parcă nicicând 
` [nu sunase. 
Dar unde e nimfa Calipso? dar unde, fecioa- 
[rele ei?. 
Pasc linişti nemaivisate pe ţărmul zărilor clare 
Din care vinete piscuri brumate de visuri răsar. 
Un nor cu pene de îlăcări mai falfaie foc până cade 
Departe, ca pasărea stinsă de dor,istovită de drum. 
Pe când izvorind din legende mai vechi decât 
[vremea, 
Tăcutele stele se duc cu paşi de lumină pe mări. 


‘ARM PIERDUT 613 


PĂSTOR IONIAN 


Pe plaja ’n arc de soare, unde marea 
Cu val rotund de mii de ani a stat, 
Б văd, lungit pe-o rână, doer spinarea 
Si trupul gol în bronz turnat. 


Din naiul dus la gură, apriline 
Chiemări se pierd cu sunet de izvor. 
Pasc capre pe uscatele coline 

De piatră sub azur dogoritor. 


Si vremea a încremenit sculptată, 
Dar trunchiul unui pin a tresărit, 
Sub coajă desvelind un piept de fată 
Și un suspin cu plâns înăbuşit. 


Pe când în marea limpede, în care 
Prin scoici şi alge peştii fug si vin, 
Misterios din umbre vii răsare 

Un zeu tăcut, ca un delfin. 


ION PILLAT 


CENTAURUL BĂTRÂN 


Când soarele piezig se lasă 'n mare 
Si umbrele alunecă pe munte, 

Din patul lui de frunză și de cetini, 
Centaurul bătrân se ’naltä 'n codrul 
De aur al amurgului. E singur. 

li curge barba peste piept cum curge 
Pe pieptul stâncii un şuvoi de apă. 
Sprâncenele stufoase îi acopar’ 
Lumina ochilor ce altădată 

Zăriră neamul zeilor de-un sânge, 
De-un grai cu neamul lui. Acum zadarnic 
Urechea iscodeste să audă 

In vântul cald pläpända räsuflare 

De nimfe ’nläntuite pentru-o noapte. 
Incet copita lui se depărtează 

Suind greoi la munte cu uitarea, 


Păstorii din Olimp, când vine toamna 
Si când în caravane lungi coboară 
Pe drumuri povärnite de pădure 
Magarii lor și oile si câinii, 

Prin frunzele rărite îi ghiciră 
Făptura-i uriaşă. Primăvara 

Copiii care vin la fragi văzură 

In frica lor o namilă de spaimă. 
Dumbrava îl ascunde. Prin desișuri 
Dihăniile, doar ele, îi ulmează 

Cu teamă urma gi se trag din cale-i. 


TÄRM PIERDUT 615 


Si-] pomenesc in satcle din vale, 

In mână cu fuiorul alb de lână, 
Nevestele muntenilor in soaptä. 

Si tot mai rar se-aude de Centaur, 

Si tot mai mult se inveleste ’n umbra 
Legendei și 'n Olimp se risipește. 


Б* 


616 ION PILLAT 


PRINOS 


Din jghiabul nalt al sipotului până 
Pe stänca invelitä cu muschi verde, 
Legändu-si arcul, apa sägeteazä 
Lumină prin penumbrele pădurii. 
Alăturea altarul. Piatra veche 

Din săpătura ștearsă mai păstrează 
Doar pácurarul tânăr care duce 

Pe braţe mielul alb cu lână creata, 
Doar fata mlădioasă care suflă 

În două fluere prelungi şi fata 

Ce poartă în mers lin un coș cu poame. 
Lung vălul le mai flutură pe golduri. 
Şi nimeni altul. 

Sub frunză apa nouă se perindă. 
Pustiul altor vremuri se aşterne. 


TÄRM PIERDUT 617 


BUST ANTIC 


De peste coama veacurilor iatä-l 

leşii din spuma vremii pän’ la mine, 
Un singur cap de marmură gălbuie 
Păstrând lumina cerului, seninul 
Láuntric al fäpturilor Helladei. 
Poseidon e, un Faun sau Socrate. 

In părul inelat cornita crește, 

Dar fruntea larg boltitä chiamä gändul. 
Sub nasul rupt puţin ce gurä-amarä! 
De mult iertară ochii. Barba curge 

Pe pieptul spart, în valuri împăcate 

De zeii ce-au păzit Arhipelagul. 

Acum pe scrinul negru stă ’n odaia 

In care-am strâns pe rafturi ani de-a-rândul 
Pe toţi poeţii dragi în cărţi iubite. 


618 ION PILLAT 


eS 


ТАВМ PIERDUT 


Mai suflä ’n scoici prelung tritonii mării, 
Sirena își mai stoarce păr de alge, 

Zei goi si mai frumoşi ca muritorii 
Adastă încă pe un țărm cu soare, 
Dionisos tot mai culege viţa, tainic 
Mai duce Pan o trestie la gură 

Şi tot mai cade binecuvântarea 

Lor grea de rod pe floare şi pe turmă. 
Ce a legat odată pururi leagă — 

Și cântecul ce l-au pornit pe aripi 

De vânturi nu-l opreşte nici o vraja... 


Stau munţi cu chiparoşi pe cer, pe mare. 
Păstorii de milenii zic din fluer. 
Fecioare la fântână tot aşteaptă, 

De mii de ani, urciorul să se umple. 
De mii de ani, pescarii mai ridică 

Pe luntre pânza lor triunghiulară... 
Si valul vechiu nu cade niciodată, 
Dar alb de spume murmură intr’una, 
Nechează caii soarelui pe mare: 
Intinereste lumea și lumina — 

Si limpezită linişte se lasă 

Când ei tácuti se -pierd sub cerul zării 
In umbre potcovite cu lumină. 

Şi pretutindeni fumul se ridică 
Crescând în tremur pașnic de tulpine 
Din ruguri pentru jertfa hotărâtă. 


ARM PIERDUT 619 


Dar trei flăcăi ţinându-se de mână, 

Pe când deoparte unul cântă ’n frunză, 
In armonia zilei și a umbrei, 

Pios ritmează pasul fericirii, 

Si altul dintr'un laur rupând ramuri, 
Stă singur și senin se încunună, 

Privind cu ochi eterni la cer, la mare, 
La jocul fără seamän al luminii 

Pe dimineaţa ne ’nceputä-a lumii. 


Si zei cuminţi păzesc la stăvilare 

Ca vremea potolită să rămână, 

Cu val curat purtând pământ și ceruri; 
Veghează zei puternici să nu scape 
Fugara şi nebună să nu ’nfrängä 
Eterne legi, surpând în haos totul. 


620 


ION PILLAT 


INSULĂ 


Cu fruntea ei tăiată 'n marmor «аг, 
Cu păru ’ntunecatelor păduri, 

Sibilă murmurând din mii de guri 
Oracole uitate de pescar, 


Stă insula pe marea din bătrâni. 
Pâraele de munte își dau bránci, 
Alunecă și cad și râd pe stânci 

Şi duc trupșorul nimfelor pe mani. 


Sonor fântâni în amfore mai curg, 
Tot spală pânza fetele la mal, 
Si ’n ape limpezi prinsă în cristal 
Nausicaa se scaldă în amurg, 


Ulisse, unde e corabia ta 

Să ancoreze ’n golful ăsta mic? 

Sub cerul clasic n'a murit nimic 

Şi ce-a cântat Homer, va mai cânta, 


TÁRM PIERDUT 621 


CICLADELE 


Cu limpedea ’ncretire a mărilor revine 

Lin primăvara lumii pe vânturi înapoi, 

Și prin oglinzi cu sare, purtând panere pline 
De foc de oleandri, de rodii si de foi, 
Surorile ridică iar fruntile, senine 

Păşind cu tălpi de stâncă pe valurile moi. 


Corabia străveche cu pânza ei pătrată, 

O căutaţi zadarnic, zeitelor, prin zări. 

Dau ramuri si dau muguri din puntea îngropată 
Pe plaja unde valul vräjeste a uitäri. 

Dar unde e Ulisse, ce v'a fost drag odată, 

91 Troia unde este, stăpâna peste mări? 


S'a prăpădit Helena, frumoasa pentru care 
Atátia regi căzură, în floarea vârstei lor. 
Prin vânturi pescărușii tot ţipă a pierzare — 
Surd valul se răstoarnă prin vremuri vuitor 
Si una câte una solemn reintră ’n zare 
Cicladele cu trup nemuritor... 


ION PILLAT 


MIT 


Insulä, pierdută colo 'n mări 

De micșunele, aur şi amurg, 

Insulä, vrăjită din visäri, 

Deasupra-ti vânturile curg 

In melodii murmurătoare de pârâu. 
Insulă, în loc de grâu 

Măslinu-şi tremură sub munţi argintul 
Aerian şi oleandrul floarea, unde 
Mireasma pipărată terebintul 

Si albe aripi pescärusi pe unde 

In lunecări fugare fi le lasă. 

Insulă, te-ascunzi ca într'o leasă 

De vite atârnate și glicine 

Cu flori plăpânde peste ţărmul frânt. 
Din piscuri vezi oglinzile senine, 
Auzi al mării veşnic cânt. 

Insulă, aicea nici un pas 

De om sau fiară urma nu și-a tras. 
Pe plaja scänteind prundig de stele, 
Doar trupul Vénerii crescu din mări — 
Și desfäcänd desisurile grele 

Diana doar, în albe desfătări 

De raze, a pătruns pe mușchiul unde 
Endimion în codrul ei se-ascunde. 
Primăvăratic, pretutindeni suie 

Din foi și valuri tăinuită pace. 

Tot ce priveşti e vis şi totuși nu e: 
Un zvon de-albine zumzăie şi tace. 


JARM PIERDUT 


Din nai plângând cu picături de lună, 
Suspină ’n umbră Faunul si sună 
Departe surd, din funduri de ponoare, 
Cu inima pământului, 

Copite de Centauri călătoare... 
Rămâi pe veci! Pe pana vântului 

Nu piere! Tu, clădită în terase ca 
Altarul anului rotund, nu îmi seca 
Inaltul corn de 'mbelșugare ; ia-l, 
Răstoarnă-l tot în noaptea care cade, 
S'ajungă darul tău din val în val 

La omul cela trist ce șade 

Pe țărm pustiu de zei, cu fata 

Şi jalea mea... 


623 


624 JON PILLAT 


OVIDIU 


Intäia stea clipi în zare. Vântul 

Porni prin stuf cu aripă de păsări, 

Apoi stătu. Se auzi deodată 

Rostogolirea valului, departe, 

Urcând mereu din partea din spre mare — 
Când l-am zărit venind încet $1 singur, 
Cu capul aplecat puţin ca unul 

Ce stă de mult de vorbă cu pustiul. 
Prin bălți, în care triste păpurișuri 
Oftează lung cu soaptá omenească, 
Vânasem toată ziua și cu pușca 

Pe umăr, má ’ntorceam în spre cetatea 
Ce-a fost odată Tomis si-azi e alta. 

Pe câmpul ars de toamnă al Dobrogei, 
Stiam că va veni mult asteptatul 

Poet, ce-și plânge peste morţi durerea. 
Dar ochii lui, bătrâni de zeci de veacuri, 
Nu m'au văzut. Sub albele lor gene 
Priveau adânc spre ţărmul unde ’n noapte 
Se deslușea neptunic glasul mării. 
Atunci din stuful ghiolului o albă 

Aripă şi-a 'nălţat, străină, sborul 

Si lebăda sălbatică, în taina 

Acestui cer, prin stelele de toamnă, 

S'a legănat o clipă ca ţinută 

De tremurate fire de 'ntuneric; 

Apoi s'a dus fipänd atât de jalnic 

Că vântul speriat s'a strâns în baltă 


ТААМ PIERDUT 


51 sufletul in mine, cänd pe zare 

A lunecat cu aripe întinse 

In noapte, spre o ţară de lumină 
Cu soare cald sub care cresc coloane 
Ce-si înfloresc zăpada cu acanta. 


Pierise sborul alb în umbră. Pasul 
Meu singur stânjenea singurătatea, 
Un far clipi departe, Din spre mare 
Sirena unui vas mugi să plece. 

In gara din Palas locomotive 

Rar pufäiau. Un tren trecu în goană. 
Pe stepa înnoptată uruirea 
Vagoanelor se stinse. Numai marea 
Rămase să-şi ridice glasul antic, 

Sub zodiile toamnei, numai marea. 


625 


626 ION PILLAT 


LA UN POET 


Poete drag Minervei $1 drag Mediteranii, 

Fiu tainic al Provansei și-al cerului latin, 

Din urna vesniciei zadarnic pică anii — 
De-argint îţi creşte versul ca frunza de măslin. 


Tu ai cântat păstorii, pescarii si {Агапи 

In graiul lor cel simplu cu ritmul larg şi lin, 
Si ai adus pe cimbrul colinelor Maillanii 
Albinele Helladei cu zumzetul divin. 


Ca un stăpân ce şade în paza holdei sale, 
Ca un oier ce vine din Alpi pe Rhöne la vale, 
Așa te văd: alături de zei, privind din deal 


In seara ce coboară la ceata care suie 
Puţină dar senină pe-aceeași cáráruie 
Din umbra lui Virgiliu spre umbra ta, Mistral. 


ТААМ PIERDUT 627 


PĂSTORUL $1 FAUNUL 


Pástorul tánár sta pe piatra albá 

Pe care dáltuit se mai vedea 

Un chip de faun tánár; capre albe 
Pästeau printre coloane iarba rea. 


Pe nai, stángaci se tot trudea sá spuná 
Si dorul lui gi marea dimprejur, 

Dar trestiile sub buze nu mai sună, 
Zadarnic cearcá vechile másuri. 


Tácut acuma stá atát de singur! 

Lin soarele alungá umbre lungi 

Pe templul risipit prin stánci gi cránguri, 
Pe vremi la cari cu mintea nu ajungi. 


Amurg sau somn fi picurá prin gene? 
Pe-aproape o făptură s'a mișcat. 

Un faun calcă tânăr pe poene, 

La fel cu cel în marmură săpat. 


Alături de băiat mi se aşează. 
De faun teamă n'a simţit — 
Privea uimit doar cum o rază 
S'a prins în cornul ascuţit. 


Erau de-o seamă — îşi aflară graiul... 
S’au înţeles deodată amândoi! 

Si faunul i-a luat în mână naiul 

Și cum la gură i l-a dus: un roi 


628 ION PILLAT 


De-albine zumzăiră surd şi marea 
Vuind pe-un țărm pustiu se auzi. 
In freamăt de păduri pierea chiemarea 
Si re’nvia in viers de ciocarlii... 


Cât timp au stat să cânte, cin’ să știe? 
Sub luna plină parcă i-a văzut — 
Când s'a trezit flăcăul — faţa vie, 

Dar în penumbra lunii s'a pierdut... 


Din nai spunea păstorul pe o piatră 

Pe care dältuit se mai vedea 

Un chip de faun trist cu cap de capră — 
Amurgul vänät peste ei cădea. 


TÁRM PIERDUT 629 


CAPRE 


Pe munţii arizi ai Grechiei cu miros de dafin și 
[cimbru, 
De unde privirea cuprinde azururi de mare ín zári, 
Va vad nostalgica turmă räsleafä întotdeauna, 
Voi, capre cu ochi de muiere, voi, tapi cu bärbi de 
[monahi. 
Oierul să-şi pascä alene poporul de oi uniforme, 
Sunánd din fluer, la umbrá, sub fagul bucolic, 
[prelung. 
Prin stánci potopite de soare, pe rápe bátute de 
[valuri, 
Sá pot pästori fantezia in voe, cáprar má doresc. 
Talazul a dat pe-Afrodita, sá fie ca marea cu toane 
Femeea si nu, cum ne minte, iesitä din coastä 
[de om. 
Dar capra, izvorul acesta de atice gratii si salturi, 
Ce aeriană zeiţă, jucând pe ce val, o născu? 
Sau poate chiar tu, Poezie, i-ai fost și mamă și, 
[doică, 
Din piatră în piatră de sare mai sprintenă ca un 
[dactil, 
De st& cu ochü ei galesi, vicleni si adänci ca 
[Amorul, 
Privindu-mä epigramatic cu duh de strävechi 
[elegii. 


ION PILLAT 


MOARTEA PASTORULUI 


Prin ramuri vântul şi în zare marea 
Rotunda şi albastră și brázdatá 

De prora insulelor violete 

Bätute ’n cearcäne de-argint, cu golfuri 
Ferite de furtună unde singuri 

Delfinii vin jucându-se. Deasupra 

Cer limpede ca apele de munte 

Ce prin poiană trec săltând la vale 

Cu pas ușor de calcă parcă zeii 

Pe lume iar. De sus cad linişti. Vulturi, 
Rotind cununi, se ’naltä și coboară. 
Mioarele s'au grămădit la umbra 
Tulpinilor. Sub bolți de aur vested, 

Cu botul pe spinarea celeilalte, 

Se ’ndeasä toate la movila unde 

Sub frunza toamnei stă întins păstorul 
Lor tânăr doborit de mâini viclene. 
Infipt alături îi veghează pacea 

Doar fluerul de soc. Si ziua fuge. 

Şi vântul bate. Lung din fluer plânge 
Făptură nevăzută. Rar răspunde 

Din fund pierdut de sihlă jalea frunzei. 
Si vântul bate... Behăie mioara... 
Räsunä fluerul din alte timpuri. 
Deodatá ramuri se desfac gi faja, 
Străină nouă, faunul gi-aratá: 

O fata mai bătrână decât coaja 
Pământului, mai tristă decât toamna 


“ȚĂRM PIERDUT 631 


Pámántului... Surd bate vântul. Spune 
Tot mai departe gura de lumină 

A înserării; piere şi se lasă 

Pe marea violetă si rotundă 

Cu insule de umbră unde zeii 

Au dus cu ei păstorul să le cânte. 


6° 


632 ION PILLAT 


STELĂ 


Tu, ce treci în tânără lumină, 
Rupe pentru umbra mea un ram 
Proaspăt înflorit pe ceruri roze, 
Rourat de limpezi zori. 


Tu, ce râzi cum am râs eu odată 
Si särufi o gură de copil — 
Ado-mi, albe, două turturele 
Împreună prinse ’n lat. 


Umbrei mele 'n Hades să-i adie 
Primăvară și să-i vie guruit, 
Umbra mea din Hades să cunoască 
lar că Eros a sosit. 


ȚĂRM PIERDUT 


SIRENA 


Pescare, stai, nu-ţi arunca nävodul, 
Mai lasă-mă talazului de-azur! 
Nu-mi strânge în reţele braţul pur - 
Şi sânului meu nou nu-i strivi rodul. 


De-mi scânteiază 'n ape solzi solari, 
Nu-s peşte şi în razele difuze 

Nu-i legănare moale de meduze, 

Ci adumbrit se ’nchiagä în clestar 


Profilul frumuseţii fără moarte. 
Ascultă-mi tinereţea din străvechi — 
Deschide-ti asurzitele urechi 

$i ochii plini de amágeli desarte. 


Pescare fără suflet, ce fäcusi! 

M-ai prins. Răstorni în barcă prada rară. 
Scoici sidefii, subţire algi, amară 

Si irisatä spumă sunt acusi... 


633 


ION PILLAT 


INSULA 


Insula micä era 

Albă de anemone, 
Amurgul cu aur podea 
Plaja pustie. 


Pas omenesc pänä-atunei 
Pacea n’o turburase — 
Ecoul vräjise din stänci 
Murmurul vremii, 


Tumba delfinul venea 
Cu amurgul pe ape, 
Marea tăcută purta 
Aripe albe. 


Zeii gonifi ca pe-un roi 
Strălucitor îi primise 
Seara cu umerii goi 


Ai Afroditei. 


Zeii uitaţi ca un fum 

Prins de marmura clarä... 
Umbre prin umbra de-acum 
Stápánitoare. 


Prora noastrá lovi 
Lung ţărmul minunii. 
Pasăre albă pieri 

In nemurire. 


ȚĂRM PIERDUT 635 


ALESUL 


Mi-am deslegat sandala ca o frunză 
Ce cade moartä la piciorul meu, 

Mi-am limpezit făptura să n'ascunză 
Nimic din ce nu duce pän’ la Zeu. 


Pe ţărmul mării mă inalt: o urnă 

In care doar lumină am turnat. 

Nu plâng, nu chiem tot ce-am lăsat în urmă. 
Stau singur, pentru jertfă împăcat. 


Din pietre albe i-am durat altarul, 
Din lemne scumpe flăcări i-am ivit — 
Si cerul nalt cum îmi primește darul, 
Ure rugul împlinirii, fericit. 


SCUTUL MINERVEI 
1933 


SCUTUL MINERVEI 


I 


Ajuns acum pe culmea vieţii, înainte 

De a descrește 'n umbra ținutului tăcut, 
Zeitá înarmată cu lancie și scut, 

Stăpân deplin pe cuget, inalt o rugăminte. 


De ani destui Diana cu raza ei mă minte 
Si, falsă ca gi valul din care s'a născut, 
Cithereenei pradă destui ani am zăcut 

Platindu-i vamă chinul și lacrima fierbinte. 


Cu mai păzită grijă îmi voi păstra odorul, 
Spun crinului gi rozei un veşnic bun-rámas: 
Măslinul si un dafin să-mi străjue ogorul. 


Nu-ţi dau, de patimi arsă, o inimă pustie, 
Dar gânditorul suflet ce singur mi-a rămas, 
Tu încunună-l, Dreapto, cu verde poezie. 


640 ION PILLAT 


п 


Deoarece, Senino, mireasă mi-ești şi soră 

Si călăuză ’naltä pe valul ce-am urcat, 
Cuminte şi 'ndrăzneaţă, cu capul ridicat 
Să-mi stai, spintecätoare de veşnicii, la proră. 


lar eu din întuneric intrând în auroră 

Și limpezit cu totul de patimi și păcat, 
Voi cerceta cu ochii părerea de uscat 

Pe umăr de talazuri, albind ca o amforä, 


Strälucitoare 'n suflet e jara ta, Zeiţă! 
Bacchantele în faja-i prin noapte se ascund, 
Fug speriaţi Silenii incununafi cu vita. 


Apollo însă tainic pe fruntea-fi cum răsare, 
In razele răsfrânte de scutul tău rotund, 
Imi naşte nouă Muze măreţe la picioare, 


SCUTUL MINERVEI 641 


ПІ 


Acelag zeu profetic cutremură stejarii 
Dodonii si la Delos înaltul palmier 

Rămâne mărturie legând pământ și cer, 

Dar au tăcut de-atuncia Homerii şi Pindarii, 


In temple profanate au năvălit barbarii 
Si viersul lor răsună strident și adulter, 
Dar n'au să se ridice pe piscul auster 

Nicicänd, al poeziei cu strictele fruntarii. 


De lauda, de ura lor oarbă azi nu-mi pasă. 
M'am depărtat de-un laur ce ’n fiecare zi 
Pe altă frunte 'ngustá mai vegtejit se lasă. 


Căci tu îmi cresti în suflet — la fel cum altădată 
Din creștetul lui Joe destinul te trezi — 
Senina fericire puţin îngândurată. 


642 ION PILLAT 


IV 


Adäpostit sub scutul Minervei stau deoparte 
La umbra unui dafin ce n’are vestejiri, 

De gloria lumească, de secile vrăjiri 

A vremii 'ngelátoare totuna de departe. 


Adun pământ şi plante şi oameni intr’o carte 
Înaltă in simtire, bogată ’n zugräviri. 

Din vechile oträvuri fäcut-am isbäviri, 

Din turbure viaţă, armonioase arte, 


Dar sarcofagul poartä ingemänate roade: 
In juru-i saltä ’n soare al zeilor alai, 
Näuntru zace mortul cu viermele ce-l roade. 


Nu-i nimeni, desnădejdea din gând să mi-o 
(ghicească, 

Doar tu, Zeitá clară ca flacăra, îmi dai 

Puterea să-mi torn chinul în marmura cerească 


SCUTUL MINERVEI 643 


ү 


Precum prin crâng, în umbră, o pasăre afipä 
Din sborul ei rănită de vechiul vânător 

Și te ajunge glasu-i sunând sfâșietor 

Când vrea și nu mai poate să ’nalte o aripă, 


In sângele-mi departe se tánguie și ţipă 
Iubirea íncoltitá de rănile-i ce-o dor; 
Sleită se mai sbate când nu e ajutor 

58-1 dea o vlagá nouă in neguroasa clipă. 


De prin afund de mine, aud cum se prelinge 
In liniștea de astăzi nelinistea de ier’. 
Zeifä prinsă ’n zeaua luminii ce învinge, 


In sufletu-mi noptatic în arme te coboară. 
Străpunge-o fără milă cu suliță de fier, 
Dă-i moarte bietei inimi ce n'a putut să moară. 


644 ION PILLAT 


ү 


Neptun pe mări in spume și-a așezat domnia; 
Zefir, pe-o adiere; Boreu, pe-un aprig vânt, 
Cibela ’mparateste pe rodnicul pământ 

Și Ceres leagă spicul si Bacchus crește via. 


Și-împart nemuritorii: väzduhul, apa, glia 

Si tot ce-a fost pe lume și toate câte sunt. 

Un zeu ne duce ’n leagăn și altul în mormânt; 
Ei пе trimet păcatul si nevinovăția. 


Veghează zei, zeițe ре orisice făptură — 
In arbore: Driada; la vatră; zeul Гат. 


A 


Suntem ca fire prinse in vasta țesătură. 


Nu pot să lupi cu zeul: el dă și el culege; 
De el nebunu 'ncearcá să fugă în zadar. 
Eu mă supun, cuminte, la ne ’ndurata lege. 


SCUTUL MINERVEI 645 


VII 


Cu armonie simplă de linii și lumină 
Trezindu-ne comoara gândirilor adânci, 

In tragică splendoare prin dezolate stânci, 
Se profilează templul tău vechi pe o colină. 


Dar veac de veac frontonul îl crapă; se înclină 
Coloana albă ’n vremea ce-o surpá stând pe brânci ; 
Şi 'n tara pustiită de barbari: Turci și Fránci, 
Prin pietrele de-acantä dau tufe de sulfinä. 


Când vremile si omul, Minerva mea, te lasă, 
Cand slava ta n’o tine granitul cel mai dur, 
Din paisprezece versuri fi-oi fauri о casa. 


Dar dă-mi, Zeiţă, harul gi legile *nfelepte, 
Sonetul meu 'sá suie în vegnicul azur 


O vrajă de pilastri şi de proporții drepte. 


646 ION PILLAT 


VIII 


Sub rod se ’ndoaie pomul când seva îl pătrunde, 
El ce sfida Prierul cu verzile lui frunti, 
Si râul färä-astämpär ce spumega prin munţi, 
La vale poartă paşnic corăbiile pe unde. 


Departe jocul fraged al anilor se-ascunde 

Și iata-i, rari pe tâmplă, întâii peri cárunti, 
Când patimi împlinite sau arcuit în punți 
Si fecundate doruri s'au liniștit profunde. 


Ca agrpele de-acuma îmi schimb noroc şi piele, 
Căci soarta nu-mi apleacă viaţa în zadar 
Cu versuri care-atârnă din ce în ce mai grele. 


In toamna unde darul se pärgue ’n tăcere . 
Aștept să vii si, rece, cu dreptul tău cântar, 
Să-mi hotäresti măsura de-amaruri şi de miere, 


SCUTUL MINERVEI 647 


IX 


La Roma, când Horaţiu prindea nemuritoare 
Cadenta ta în Odă, când verbul suveran 

Il mlădia ’n Eglogă poetul mantuan, 

La noi ziceau din frunză păstori pe la izvoare, 


Dar să-ţi inalt primește Sonetul la picioare, 
Ca să înfrunte ritmic al vremilor noian — 
Când simt sub mână lira, pe fiecare an 
Mai pură, mai pioasă și mai învingătoare, 


Din lutul ţării mele mi-am ridicat spre tine 
Un suflet ca un codru adânc si nepátruns; 
I-ai dat desăvârşirea coloanelor eline. 


Nici azi nu-l va pricepe ilotul și nici mâne, 


Dar versul meu în slujba-ţi purificat și uns 
91 logodit în taină cu Muzele, rămâne, 


7% 


648 ION PILLAT 


X 


Pe mări nu poate vasul să sboare, dacă vântul 
In pânze chibzuite nu-și fränge vlaga lui, 

Si drumului s’asterne în goana gândului 
Fugarul, doar când! îrâul i-a stăpânit avântul. 


Din liră ca să ’nvie, deplin și proaspăt, cântul 
Pe coarde numărate eşti nevoit să-l sui 

Si nu se schimbă piatra informä în statui 

De n’o lovegti cu dalta. La fel e şi cuvântul. 


Năuci, să creadă Scitii că bâlciul e-un spectacol, 
Că ’n lire nestrunite dorm melodii adânci, 
Că vorbe ne ’ntelese adună un oracol. 


Adevărata artă de alte minţi se-alege: 
Nu pâlpâie în noaptea desișului, pe stânci 
In soarele Minervei scânteie alba-i lege. 


SCUTUL MINERVEI 649 


XI 


Abia sosi Prierul cu ’ntäia rândunică 

51-1 strânse galben vara la pieptu-i însorit 

Si iată peste dealuri lumina și-a oprit 

Din toamnă raza lungă prin fulgii care pică. 


Tot ce-am legat de suflet cu aripi se ridică; 
Ce mi-a fost drag pe lume, în ochi mi s'a umbrit 
Si ’n amintire suie cu fumu-i albästrit 

Iubirea cea mai mare, dorința сеа mai mică. 


Cu trecerea rotundă a lunilor rotește, 
Schimbat pe bolta nopţii, stravechiul zodier 
Și steaua ca și visul în zori se vestejeste. 


Nimic nu se re’ntoarce la fel a doua oară: 
Nici anotimp, nici suflet, nici pasăre, nici cer... 
Eternă doar Minerva cu lira le măsoară. 


650 ION PILLAT 


XII 


Icar cum îl sfidase cu aripe de ceară, 

L-a prăbușit Apollo pe-al mărilor podmol. 
Şi pe Acteon care-i pândise trupul gol, 
Prin câinii lui, Diana l-a osândit să piară. 


Chiar Prometeu, când slăvii a smuls un foc în pară. 
El ce s'a vrut năprasnic al omenirii sol, 

Pe stânci legat de Joe, cu vulturii ocol, 

Hräni flämände ciocuri din fierea lui amară. 


Și totuşi nu mi-e teamă, în nalta mea trufie, 
Comoara ta în versul sonetelor s’o fur, 
In suflet când eroii Helladei îmi învie. 


Deapururi în lumina senină urcă sborul, 
Pe veci văd ochii minţii tiparele de-azur, 
Când focul fără moarte îl fine rápitorul. 


SCUTUL MINERVEL 651 


XIII 


Din toate, numai roza ce 'n moarte mai încheagă 
O inimă de flăcări pe palidul stufis, 

Prin seara prelungită de soarele pieziş 

Cum tremuiă în purpur, îmi este cea mai dragă. 


Si numai tămâioasa ce s'a păstrat întreagă 
In viea pustiită de-al toamnei luminis, 
Acuma când scânteie de brumă prin frunziș, 
Mai tare mă încântă și locului mă leagă. 


Mi-e dor de ce ’nfloreste sub semnul despărțirii 
Și braţele ce albe de gâtul meu s'au prins 
Mă tin când știu că mâne s'or şterge iar privirii. 


Minerva-mi spune:— Uită ce ’n pulbere se cerne, 
Ciorchini de stele setea ţi-o sting si am întins 
Iubirii tale cupa petalelor eterne. 


652 ION PILLAT 


XIV 


Nespoveditá mie ce grijă îți apleacă 

Profilul pur pe braţul in lance räzimat ? 

Ce chin tăcut, Zeiţă, în marmură săpat, 

Iji adumbri pleoapa de lacrimi pururi seacă? 


Credeam că numai omul cu mintea lui săracă, 
Divino, se frământă de patimi turburat. 

Ce ságetare-ascunsá un zeu dușman ţi-a dat? 
Chiar rănile lui Eros cu vremea au să treacă. 


Mi-a spus nemuritoarea:— Grăești ca muritorii. 
Sub alte legi stă neamul din care m'am ivit, 
El n’are-amurg, nici noapte și nu cunoaște zorii. 


Ce m'a durut odată, mă doare pe vecie... 
Dar din senina pace și chinul otrăvit, 
Mi-a învăţat cuvântul înalta i simetrie. 


SCUTUL MINERVEI 658 


ху 


Din Helicon coboară iar cele ouă Muze 
Inconjurând altarul cu pasul lor pios. 
In număr $1 'n cadență suind armonios 
Eterna poezie li s'a desprins din buze. 


Vin câte trele Graţii în cântec de cobuze: 
Un singur vânt le umflă vestmäntul unduios 
Din care, pentru tine crescând misterios, 
Curat răsare ritmul din formele confuze. 


Orfeu te părăseşte pe veci, Euridice! 
El lira şi-o consacră Minervei ca un dar 
Si imnul proslăvirii dă cerul să-l despice. 


Chiar Egipanul tainic, ducând la colţul gurii 
Un nai de trestii, lasă când repede, când rar, 
Lung lauda să sune în liniștea pădurii. 


654 ION PILLAT 


XVI 


In căutarea prăzii de aur a cântării, 

Spre tainele Colhidei, nou Iason, am pornit, 
De hiperboreene furtuni nebiruit, 

Scăpai din valuri teafăr si de urgia mării. 


lar astăzi când din neguri răsar pe clina zării 
Si dafinul si templul tău alb, ce liniştit 

Imi trag la farm trirema cu rostrul ei proptit 
De plaja aurie în raza înserării. 


Acum veniţi, tovarăşi! Juncanul nou la coarne, 
Juncana fără pată, să-i ducem la altar — 
Ca jertfa lor norocul spre noi să ni-l intoarne. 


Si tu, Zeitä, lasă din falnicul tezaur 
Ce l-a purtat Berbecul divin, să smulg măcar 
Pe liră o fărâmă din lâna lui de aur. 


SCUTUL MINERVEI 656 


XVII 


Nu-s vindecat cu totul, Senino, de Himerä. 

Pe buze tot îmi arde sărutul blestemat 

Si ?n ochiul rău şi verde, pe care l-am urmat 
Atât de mult pe vremuri, iubirea mea tot speră. 


De nimeni deslegatá și astăzi îmi oferă 
Enigma-i dureroasă un Sfinx neîndurat 

Si sufletul ce 'n ghiare atât i-a tremurat, 

Mai tremură privindu-l și-acum, din altă sferă. 


Nu-s vindecat cu totul, Minerva mea. Simt încă 
Harpiile pe frunte cu sborul lor nefast. 
Mai simt străvechea spaimă şi vraja ei adâncă. 


Таг glasul de Sirenă tot mai suav îmi sună 
In cântecele morţii, amägitor gi vast 
Ca marea care-şi mişcă argintul viu sub lună. 


656 ION PILLAT 


XVIII 


Te-am regăsit, de mintea-mi cu-atáta mai aproape 

Cu cât credeam, Ascunso, mai mult că te-am 
[pierdut. 

Erai aici, în suflet. Profilul cunoscut 

Mă lumina cu umbra lăsatelor pleoape. 


Cum am putut să-ţi caut ре cer, pe câmp, pe ape, 
Nepieritoarea urmă, când trebuia tăcut 

Doar să m'aplec în mine puţin, să fi văzut 
Inalta strălucire ce ’n lume nu încape. 


Te-am regăsit aceeași de ieri, de totdeauna, 
Cu chip de muritoare și gând nemuritor. 
Ce laudă mai sfântă să născocească struna? 


Si-acum, când știu că viersul din suflet nu-mi mai 
[pleacä 

Si ’n albia lui cântă curatul său izvor, 

Pe veci de-acuma poate și lira mea să tacă, 


BALCIC 
1929—1939 


IMPLINIRE 


Copiläria mea privea pe räul 
Rodit cu cerul toamnei argesene, 
Copiläria mea privea pe gräul 

De aur greu din lanuri moldovene. 


Acum privesc la marea ce rodeste, 
In umbră și lumină, doar cu spume, 
La pescärusi, la pânza ce albeşte 

Pe ţărmul vrăjii regăsit în lume. 


Copilăria mea era lästunul 

Din cuibul prins sub streșini de colină, 
Copilăria mea era cătunul 

De pe câmpii cu unduire lină. 


Acum sunt valul nesfârşit ce tună, 
Purtând pe spate ceruri schimbătoare, 
Sunt pasărea ce ţipă prin furtună 

Cu aripi arcuite peste mare. 


€60 ION PILLAT 


BALCIC BIBLIC 


Pe piatra asta veche la care vii, cadänä, 
Cu vasul de aramă în seară la cișmea, 
Sedea Samarineanca tăcută la fântână 

Aşa cum stă de veacuri în Evanghelia mea. 


Din luntrea asta veche culcatä peste plajă, 
De care-ai prins la soare, pescare, un năvod, 
Apostolii odată svârliră largă mreajă 

Pe apele sfintite în vremea lui Irod. 


Si sub smochinul ăsta bătrân ca amintirea, 
Sub care stai de pază, pândar cu cap de sfânt, 
Grăia Galileeanul, cum spune povestirea, 

Când pilduia Scriptura cea bună pe pământ. 


Și pe asinul ăsta pe care, grădinare, 

Ti-aduei la târg harbujii şi poama, azi ca ieri, 
Venea Mântuitorul așa încet, călare, 

Pe drumuri înverzite cu foi de palmieri. 


BALCIC 661 


BALCIC DE SEARĂ 


Când soarele stropeste cu jaru-i alb Balcicul 
Si marea argintie şi coasta de argint, 
Migdalii dorm pe dealuri și pe nisip caicul 

Si sculptural adoarme cetatea ce-o alint. 


Dar marea când își trage pe feta vălul serii 
Tesut in borangicuri albastre-vișinii 

— Cum biblic la fântână văzui pe drumul verii 
Cadâne adumbrindu-si privirile pustii — 


Atunci insomnorata trezindu-se ridică 
Un umăr alb de stâncă pe ape tremurat. 
De-acuma pânza fie pe barcă rândunică 
Si valul să-mi arate obrazul tău curat, 


Iubire, pentru care va crește minunată 
Cetatea ce-o zărisem, copil, în Halimă. 
Priveşte cum se-oglindä, de val cutremuratä, 
Din plaja cu murmure la muntele cu stea. 


ION PILLAT 


CÄNTECUL LUI ALI 


Jos in portul cu caice 
Adumbrit de chiparosi, 

Ca sä stau trei nopti aice 
Cumpärai doi ochi frumoși, 


Doi ochi mari și-o gură mică 
Și în zumzet de cobuz, 
Cu picior de rândunică 
Și cu pântec de harbuz, 


Jocul leneș de mă fură 
Ce s'ascunde sub cearceaf, 
Anii mei de foc și zgură 
Se așează ca un praf. 


Și pe când ca o lämäe 
Mi se prinde de catarg 
Luna galbenă, rămâe 
Tie, ce-am adus din larg: 


Fildeș vechi, sidef ca spuma, 
Teasta broastei cu bagă, 
Chihlibare — cere numa 
Și de vrei mai mult, ti-oi da 


Și meimutá și mătăsuri, 
Peruzele, papagai — 
Bogăţiile să-mi măsuri 
N'ai putere, zile n’ai. 


BALCIC 


Si tot bánd trei nopti de-arándul 
Vinul alb cules pe stánci, 
Marea, cine-i stie gándul? 
Ochii täi fmi sunt adánci. 


Si sá plángá geamandura 

Valul verde, norul sur — 

Griji si minti le pierd de-a-dura 
Pe al sánului huzur. 


663 


ION PILLAT 


SARCOFAG 


Pe coasta се coboară albă 
Purtând smochini, migdali şi duzi, 
Spre marea de-un albastru negru 
Pe care-o vezi $1 no auzi. 


Prin pietrele cu flori săpate 
Din vremi păgâne stând şi azi, 
Răsună limpede fântâna 

In liniştea dela amiazi. 


Măgarul turcului se-oprește 
La jghiab de marmură să bea. 
Pe vechiul sarcofag o formă 
Mai flutură un văl de nea. 


Obrazul şters al jucáugil 

N’o să-l cunosc în veci de veci. 
Unde-a tăcut ieri gura-i caldă, 
Acuma cântă ape reci; 


Unde-a lăsat piciorul, saltä 
Sub cuta spumei nimfa doar. 
Pe urmele desăvârșirii 

Se ’ntinde-al zeilor hotar. 


BALCIC 


BALCIC 


Balcic, nostalgic cum e luna, 

Albind pereţii râpelor pustii, 

Podind pe valuri licărite bruma, 
Veghind cu basme moarte vremuri vii. 


Balcic, încins cu ziduri de cenușă, 
Balcic, cuprins cu murmur de fântâni, 
Incununat cu ceruri de brändusä, 
Impodobit cu semne din păgâni. 


Cu dealurile surelor cămile, 

Cu case vechi: încremenite oi, 
Balcic, păstorule din alte zile, 
Cobori pe ţărmul biblic pän’ la noi. 


Cetate mai bătrână decât morții, 
Loc sfânt, ca tinereţea de senin: 
Migdalii să ’nfloreascä pragul porţii 
Când în lumina ta mă ’nchin, 


665 


ION PILLAT 


BALCIC LUNAR 


Am regäsit fäntäna, 
Turcoaicele cu vase de aramă, 
Asinii biblici, 

Lumina serii 

Si umbra care-asteaptä luna. 
Fântâna sopotea încet... 


Am regăsit cetatea 

Smochinilor şi-a pietrii, 

Cu ziduri peste ziduri dărâmate, 
Cu гёре albe si mai vechi, 

Cu marea mai bătrână decât toate. 
Fântâna sopotea incet... 


Cu suflet greu, pe-o piatra grea, 
Am stat in drum, 

Am stat saud o apă din pământ, 
Ce cântă lin și piere liniștit 

Cu umbra trecătorului pe drum. 
Fântâna sopotea încet... 


O pasăre veni să bea 

Cu sborul alb din apa lunii. 
Argint neroditor pe dealul sterp, 
Argint pustiu pe mări pustii, 

91 eu pe piatra vemii. 

Fântâna șopotea încet... 


BALCIC 


CINĂ CU PEȘTI 


În sfesnice lumini de ceară 
Cum tremurau cu roşii dungi, 
Pe mare luna *ntinse iară 
Năvod de-argint cu fire lungi. 


Ne-aduse ’n talgere pe masă, 
Cu ochi brumând talaz străbun, 
Veniti din verdea lui mătasă: 
Lufar, guvidii şi barbun. 


Priveam uimiti cum odihneşte 
Lumina sfäntä peste ei, 

Cum lumii noastre îi räpeste, 
De taina mării tot mai grei. 


667 


668 ION PILLAT 


STELLA MARIS 


La plaja liniștită când stelele innumeri 
Coboară pe poteca pustie sub smochin 
Colina, cumpänindu-si izvoarele pe umeri, 
Ca o fecioară greacă purtând urciorul plin. 


Pârae în soptire ascund prin seara sură 
Străvechile tulpine cu tinere mișcări; 

Treptat mai şters amurgul în ritmică măsură 
Sandala de lumină o joacă peste mări. 


Oglinzi se sparg cu sgomot şi se refac pusderii, 
Colina se ridică pe cerul tot mai clar, 

Când le aștern pe piatră poverile durerii, 
Privind cum creşte steaua pe valul solitar, 


BALCIG 669 


LUNĂ PE MARE 


Taci — totul nu e decât 
O slabă eutremurare. 
Taci — suie numai decât 
Păunii lunii din mare. 


Isi lasă cozile lungi 

Pe înflorirea de valuri 

Şi tot mai adânci, mai prelungi 
Se ’nchiagä albe portaluri. 


Și stelele, boabe de-argint, 
Cad lin din fluer de lună, 
Şi sufletul tău în argint 

Departe pe ape mai sună. 


Dar tot mai adânc lunecând, 
Se surpă albe portaluri 

Si floarea penelor blând 

Se ofilește pe valuri. 


Taci — duși sunt numai decât 
Păunii lunii în mare. 

Taci — totul nu e decât 

O slabă cutremurare... 


670 ION PILLAT 


CASA LA BALCIC 


li cântă marea, soarele îi cântă 
Viers rumenit in suflete latine. 
Tu, care treci, opreste-te $1 sfântă 
Să-ţi fie clipa, împăcat cu tine. 


FLOAREA DIN FEREASTRA 


Pe geamul înserării văd o floare, 
Tulpina ei e prinsă în pahar. 

Stă legänatä între cer și mare, 
Păstrând minunii tainicul lor har. 


Amurgul o atinge de departe: 

Plăpândul chip adânc a tremurat... 

De ce să-l plâng? S’a mäntuit de moarte, 
Cu două vesnieii ingemänat. 


BALCIC 


671 


ION PILLAT 


SEARĂ LA ȚĂRM 


Cismele cântă, marea le răspunde. 
Amurgu-si strânge pânzele în port. 
De ce ecoul umbrelor pe unde, 

In mine când lumina o mai port? 


Un singur paltin stă de strajă mării, 
Un singur dor şi singură o stea. 

Mă ’mbatä vinul negru al uitării 

Când toate pier în umbra tot mai grea. 


De-acuma ochii stelelor păgâne 
Răsar cu înnecate licăriri, 
De-acuma trec în văluri de cadâne, 
Prin pacea înnoptării, amintiri, 


BALCIG 673 


DIONISOPOLIS 


Terasele coboară către mare 

Cu pasul de-armonie împlinit, 
Purtând pe tava de aramă floare 
Şi rodul sudic toamnei ce-a venit 
Cu pânze roşii pe străvechea mare. 


In cinstea zeului de altă dată, 

A săditorului de viţă pe-aste locuri, 
Strivesc pios ciorchini си boabă ’nvoaltä, 
Privind în larg delfinii prinşi de jocuri, 
Visând la zeii ce-au trăit odată, 


La valul despicat de luntrea Argo, 

La spuma däruind pe Afrodita. 

Lung îmi descântă ?п suflet si mai larg o 
Descântă ’n clipe vremea, nesfarsita, 

Cu murmure sub prora luntrei Argo! 


Si sub smochinul ce aruncă umbră 
Fugară pe vecia unui val, 

Las ceasul cel mai sfânt sá mă pătrundă, 
Inalt, zâmbind uitării, un pocal — 

Pe când Dionisos pändeste 'n umbră. 


674 ION PILLAT 


SARCOFAG TRACIC 


Pe drumul dela vii de unde marea 
Se vede ca un lan de stânjenei 
Purtând lumina serii peste ei, 
Răsare sarcofagul sur cu zarea. 


Doar greerii vrăjese tăcerea vie — 
Pägäne mâni cu trudä l-au purces, 
Cu vremea ei се ’n pulbere 8 "a Şters, 
O barcă grea de vegnicii să ’nvie. 


Dar un măceș în piatra despicată 
Cu rădăcina ’n moarte a ’nflorit 
Și creşte floarea primăverii, toată 
Împărăţia morţii biruind. 


BALCIC 675 


PLAJĂ PUSTIE 


$i val şi barcă au atins nisipul 
Deodată $1 deodată mi l-au dat 
Umbritul țărm și `n depărtare chipul 
Balcicului de-amurguri înălțat. 


Izvorul, alergând cu unde repezi, 
Pe sub finapi m'a prins; pe povârniș 
A smuls din soare horbote pe lespezi 
Sărind, păgân si gol, in vanturis. 


Pe mări jesute ’n firele luminii, 
Nori visinii mi-au înflorit și duși 
De aur viu, sau arcuit delfinii 
Si 'n peruzeaua zării, pescăruși. 


lar eu tăcut am așteptat pe plajă 
Hotáritoare zodii pe tării, 

Căci scrie ’n cartea lor să stau de strajă: 
Corăbii cu minune vor veni! 


676 ION PILLAT 


CULES DE ZI 


Pe un caic cu pânza cum e luna 

In zori de zi când palidă se-apleacă ’n 
Apus; pe golful: un smaragd în tremur 
Prin care sboară umbre de legendă 
Spre ţărmul alb şi rupt cu nume doric— 
In toamna dulce ca o primăvară 
Purtând în ea puterea amintirii 

Și vraja rodului sfios; acolo 
Te-agteaptä viea de pe plajă, Tainic 
Nisipul viței lui Dionisos valul 

Il mângâe cu binecuvântarea 

Luminii ce pătrunde până ’n suflet, 
Acolo ’n viea cu migdali și piersici, 

La umbră de smochin hătrân, ai coasta 
De-argint în ochi; ageazä-te cu mine 
Privind cum ziua — poama grea de aur — 
Rodeste peste ape, cum Balcicul 

Jar turmele de case le adună 

La mare de pe râpe și cum seara, 

Cu amfora amurgului pe umăr, 

O sprijină de zare peste apa 

Ce-şi stinge rodiile 'nsângerate 

In miezul tot mai vânăt al smochinei. 
E noapte-acum. In zári caicul lunii. 

In noi murmur de valuri şi de vremuri, 
Lovind nostalgic ţărmul unde zeul, 
Päsind odată, ni se-opri în suflet. 


BALCIC 67 


PE TÁRM 


Pe ţărmul Mării Negre, când in toamnă 
Si în amurg se pârgueşte rodul 

Luminii pentru tine, suflet, aprig 

Spălat de vreme gi rotund ca piatra 
Rostogolită lung. Pe plajă singur, 
Privind în larg, ce cauţi? Pentru care 
Serbări sosit în ceasul cel din urmă? 
Tu, păstrător de strămoșești priveliști, 
Tu, paznic credincios al altor datini, 
Tu, preot la altarele uitate. 

Oprit, aici, pe un nisip cu spuma 
Amarelor milenii gi cu vântul 

Din veacuri ne ’ncapute peste dânsul. 
Oprit aici: în spate purtând ţara 

Cu văi pustii și stepe și gorgane, 

Cu pietre ’n slove gi mai vechi săpate, 
Cu vulturi mari, gheboși de-atâta strajă, 
Pleșifvi de-atât surghiun pe ţărmul lumii. 
Oprit aici: în faţă cu lumina 

Amurgului şi-a toamnei peste ape 
Intărâtate, îmbulzind sălbatec 

Năvalnica lor haită. Singur numai 

Cu tine, suflet, urnă de argilă. 

In golul tău mai tremugă cenușa 

De zei păgâni când valul ce se sparge 
Pe țărm pierdut îmi strigă lung: Thalassa! 


678 


ION PILLAT 


ȚĂRM PONTIC 


Cu oase uriașe, povárniguri 

Căscate ’n gura iadului, legendă 
De ţări petrificate de-un descántec 
Necrutátor. Râpi albe şi surpate 

In bolovani, văi strânse ’n văgăună 
Scoţându-și la iveală stânca sură 
Prin prăvăliri. Rostogolită marea 
Urcând albastră-neagră cu lucire 


Pe-alocurea de-argint străvechi când soare 


Pieziș o prinde, străbătând prin norii 
Ingrámáditi în chip de munţi, fantastic 
Răstălmăcind pe cer ce jos pe coastă 
A îngheţat teluric. Singuratic 
Mergeam, trezind cu pasul numai țipăt 
De pescăruși pe valuri, numai sboruri 
De vulturi grei păzind bătrâni gorgane 
In care dorm cu cai și arme regii 
Veniti prin stepe din străfundul lumii, 
De când nu știe nimeni. Câteodată 
Imi năzărea că văd pe ape pânză 

De luntre; câteodată, că prin tufe 

De mărăcini zăresc cum se resfiră 

O turmă de oi negre sau de capre 

Sus cátárate ’n stâncă. Dar pustiul 
Fără sfârșit al malului și-al apei 

Mă prididea si tânguirea mării 
Tomnatice şi nesfârșirea stepei 
Deasupra, presimtitä pe podișul 


BALCIC 679 
» 


Golit de rod ce-agteaptä vântul iernii 
Cu vuet surd in sufletul Dobrogii. 
Umblam pe țărm. Departe in gir tainic 
Porneau tăcut movile migratoare 

In nemișcare stranie către Asia. 


680 ION PILLAT 


INSERARE 


Stau privind şi azi cum ţărmul 
Bra] rotund încet aduce 

Ca pe el amurg şi mare 
Frunte ’n frunte să se culce. 


Tot mă uit de pe terasă 

Cum răsar în soare-apune 

Pe râpi sterpe maci de flăcări, 
Pe talazuri micsunele. 


Urmăresc, pe când Balcicul 
De pe cap desleagă-alene 
Vânătul turban al serii, 
Păsări negre peste mare. 


Cu aripile întinse 

Cad pe ape înnoptate — 
Greu coboară gânduri negre, 
Gânduri negre, umbra vieţii. 


BALCIC 


PRINOS 


Ti-aduc migdale verzi ca ochii tăi, 
Ca inima smochine pärguite 

De patimile verii: să le iei 

Plocon in palma mänilor lipite. 


Ia strugurele galben de gând greu 
Din fagurii amurgului de miere 
Şi rodii sängeränd ca dorul meu: 
Le soarbe răcoroasa lor durere. 


Le bea lumina vie ca un vin, 

Le stoarce sucul anilor pe plajă. 
Şi-au indulcit amarul lor deplin 
Să guşti, învolburato, zi de vrajă. 


Nu vreau în schimb soptiri, пісі legámánt. 
Puţină spumă doar să-mi dai simbrie: 


Din cer o duse valul pe pământ, 
[mi lasă ’n mani comoara ei pustie, 


681 


ION PILLAT 


PIATRĂ 


Mai albă ca braţul ales, 
Brăzdată de-o vână viorie, 
Pe plajă în zori am cules 
O piatră rotundă și vie. 


De unde adusă nu ştiu 

De val, din ce peșteri străine, 
De poartă un smalţ străveziu 
De vis desgolit pentru tine. 


De unde venită, de simt 

In juru-i ostroave cu palme 
Si zări cu amurguri de-argint 
Pe apele calde gi calme. 


Din ea voi ciopli idol sfänt, 
Zeu tânăr ce crește din mare, 
Lovind-o cu daltä de vänt, 
Späländ-o cu spume amare. 


Priveste-mi copilul din florı, 
Născut din credinţă și sânge: 
Ard ochii ca marea în zori 
$i părul în valuri se frânge. 


Ji-l dau! Nu te-atinge de el 
Cu mână semeajá, că scapă 
Topit într'o piatră la fel 

Cu cele uitate de apă. 


BALCIC 


CIMITIR TĂTĂRESC 


Prinire râpi trandafirii în zori de zi, 
De mărgean și de-argint vânăt în apus, 
De jar alb la focul zilei, pe deal sus, 
Pietre sure pe mormintele pustii. 


Printre ele cenușii ca iarba rea, 
Cu urechile pleostite, mágárusi. 
Peste ele sinilie marea ca 

O velintä cu chenar de pescăruși. 


Din colibe de lut ars şi dat cu var, 
Tigáncuge cu basma gi în galvari 
Visinii, portocalii, de-un roşu mat, 
Joacă ’n pântec pe un viers tărăgănat 


Și aleargă și se bat pentr’o para. 

Trec prin praf în harabale turci bătrâni, 
Pe când seara s'a facut de peruzea 
Pentru somnul cimitirului păgân. 


Mägärusi şi figáncuge nu mai sunt. 
Cortul nopţii urcă ’n stepe până ’n cer. 
Un mânz negru rätäceste și stingher 
Lung nechează la tătarii din pământ, 


683 


ION PILLAT 


SEARĂ РЕ АРЕ 


Murmurul apei tot mai 
Moale s'a stins împrejur. 


Seara şi-a tras aur pur 
Sub bărci de pescar. 


Păsări se duc în lumină. 


Turma de fluer legată 
Leneș cu-amurg se adapă. 


Insulă, pace deplină. 


Cântecul suie stingher 
Pe braţe fluide la cer. 


Linia țărmului ca un tăiș: 
Sus, ostrov de humă, 
Jos, ostrov de vis. 


Intre mine si sufletul meu 
Cumpăna stelei pe ape mereu. 


M'aplec pe oglinda fără hotar, 
Cu pașii luminii m’afund si dispar. 


BALCIC 685 


INSULĂ, TOAMNA 


Insulä, toamnă și iar 
Apa cuprinsă de goapte. 
Marea, molatec cleștar, 
Mierla și viile coapte. 


Seara cu stelele mari, 
Cerul plin de primejdii, 
Alge cu miros amar, 

Vinul străvechi al nădejdii. 


Insulä, toamnă și iar 

Marea își joacă delfinii. 
Suflete, veșnic hotar — 
Fluerul mierlei cântă luminii. 


Valul cu umerii goi, 
Pasăre, poamă si frunză, 
Totul se trage ’napoi, 

Pe alt tărâm să se-ascunză, 


686 


ION PILLAT 


SCOICA 


Trandafirii petale, 
Cristal plăpând și dur, 
Zori încă siderale 

Prin zarea de azur. 


Periectă simetrie, 
Desăvârșit contur, 
Păzind, fără să știe, 
Poemul cel mai pur. 


S'o smulgă mării mână 
De om n'a cutezat. 
Din raza spumei, zână, 
Ea singură s'a dat. 


Nisipul ce o poartă 
Privirii mi-a propus, 
In vasul fără toartă, 
Un vis fără apus. 


Misterioasă doică 

A vesnicului cânt, 
Urechea mea pe scoică 
li cere val si vânt. 


Si marea päräsit-a 
Seninul, straniul sol, 
Să-mi chieme iar ursita 
Adäncului ei gol. 


BALCIC 687 


PESCÄRUSUL 


Sbucnitä spumä de val 
Cu pene pälpäitoare: 
Sbor alb pe verde cristal, 
Sbor negru in soare. 


Pe mări de cazi îndrăzneţ, 
Eşti zarul nemărginirii. 

In seara curată dai preţ 
Si taină gândirii, 


Plăpând ca floarea de prun 
Pe zări și totuşi în stare 
Să ’nfrunfi talazul nebun 
Cu aripă tare. 


Poet al cerului pur, 
Lumina ta suie şi sună 

Cu țipăt profetic, prea dur 
Ca omul să-l spună. 


Hulubul iubirii nu esti, 
Nici buha înţelepciunii, 
Ci solul cumplitelor veşti 
Prin ţările spumii. 


Cum treci pe furtuni voevod, 
Deslegi a destinului carte 

Si sufletul, peste várod, 

Il furi sus în moarte. 


POEME INTR’UN VERS 
1935—1936 


POEME INTR’UN VERS 


POEMUL INTR’UN VERS 


Un singur nai, dar cäte ecouri in päduri. 


PĂSTORUL MĂRII 


Copilul gol mai cântă din fluer la delfini. 


IMBRÄTISARE 


Suia о viţă de-aur pe negrul chiparos. 


PAN 


Prin frunza rară ţapul priveşte, faun trist. 


SVON 


E roiul de albine sau numai amintiri? 


STELĂ FUNERARĂ 


O umbră joacă ramul pe piatra unei umbre. 


STELĂ DE MIM 


Cu plâns şi râs de mască în mâini, nepăsător. 


692 ION PILLAT 


GROAPĂ NOUĂ 


Pägeste lin drumete, pe moartă să n'o scoli. 


STELĂ DE DANSATOARE 


Cu vălul tras pe faţă, se depărtează stand. 


TRUP DE FATĂ 


O salcie mlădie cum e tulpina ci. 


DORINȚA 


Iubire nu fii veșnic al inimii täun. 


COLORI 


Zambilele, nori vineti, şi cerul flori purta. 


INTÂLNIRI 


O piersică pufoasä si fraged un obraz.- 


VEGHIE 


La gura sobei gândul, tovarăș călător. 


PASĂREA DIN BASM 


Sburau fasani de aur în focul din cămin. 


POEME ÍNTR'UN VERS 693 


IARNĂ 


In zare zugălăii de sănii... Suflet nins. 


ARTĂ POETICĂ 


Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas. 


AMURG 


Iubirea ta m’ajunge cu umbre tot mai lungi. 


MELANCOLIE 


Foșniră impuscate lungi aripi. Dor târziu, 


LOGODNA 


Pe mal un singur paltin, pe ape doar o stea. 


PASĂREA MĂRII 


Un nor de taină sboară pe-o insulă ’n amurg. 


CALEA NOPȚII 


Prelungul drum al lunii pe mare până ’n zori. 


MARE SUDICĂ 


Pe mări de micgunele ning pescärusü fulgi. 


694 ION PILLAT 


INSULA DE MIRODENII 


Mireasma ei pe valuri venea, ea niciodatä. 


NAVIGATORII 


Pe zări amurgul singur cu dorul lor pustiu. 


MARINARUL 


- Din larg zăream pământul, ре {arm privesc în larg, 


TRECUTUL 


In ochii verzi porţi marea spălată de furtuni. 


PLAJA 


Nisip, talazuri, spume și scoici —tu, nicăieri... 


TINEREŢE 


Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei. 


APĂ NEINCEPUTĂ 


Mi-ai dat să beau din cană iubire de izvor. 


DESAMĂGIRE 
Ai spart oglinda: chipul din fändäri nu-l culegi. 


POEME ÎNTR'UN VERS 695 


SEARA LA VORONET 


La sfinţii, ’n zugrävealä, amurgu *ngenunchia. 


VECERNIE 


Ca stropi de ploaie toaca, și clopotul furtună. 


HERACLIT 


Priveam cum fuge ziua pe apele ce curg. 


TIPAR 


Nisipul poartă încă plăpândă urma ta. 


ARTĂ POETICĂ 


Iubiri, dureri, amurguri, un vers, în scrum de ani. 


PORTRET 


Durere cu ochi negri sub părul azi mai alb, 


FLOAREA VREMII 


Pe pajiști stânjeneii, în suflet toamna iar. 


STOL COBORIT 


Cad frunzele, pământul e plin de rândunele. 


10* 


696 ION PILLAT 


MURMUR ETERN 


In golul scoicii marea; în suflet nemuriri. 


DARUL 


Dă-mi pacea înserării pe care-o ţii în mâni. 


POETUL TRĂDAT 


Un vers cu plâns de ape, când îl credeai clestar. 


VASUL LOVIT 


Urciorul crapă, suflet rănit, de plânset gol. 


BELȘUG 


Am întâlnit azi toamna venind în car cu boi. 


CASTANA 


Din ghimpii amintirii trecutul l-am cules. 


DRUM DE NOAPTE 


Ne învelise luna în colb de amintiri. 


NOCTURNĂ 


Mai ştii în noapte plopul cu luna, galben cuib? 
4 


POEME INTR’UN VERS 697 


CASA COPILĂRIEI 


Sub lună casa albă: o piatră de mormânt. 


MENIRE 


Un clopot peste lanuri şi vremuri, te chiema. 


REÎNTOARCERE 


Am pribegit cu zeii, la oameni să mă ’ntorc. 


ASEMĂNĂRI 


Viata-i fum — si fumul căminului ţi-e drag. 


PĂRERI 


Brotacul: frunză verde; sitarul: frunziș mort. 


AMURG IN CRÂNG 


Albinele luminii prin frunze se jucau. 


CASĂ LA BALCIC 


Si sufletul şi casa mi le-am deschis pe mări. 


FATĂ LA FÂNTÂNĂ 


Coboară, legänatä din frizele greceşti, 


698 ION PILLAT 


TURC BĂTRÂN 


Işi numără mătănii de-o mie şi-una nopţi. 


MAGARUSUL 
Stă cu urechi pleostite, jupitul înţelept. 


CIMITIR TATARESC 


Prin pietre ceruri albe şi marea ’n zări, argint. 


GOLFUL 


A strâns albastru ’n braţe şi-l leagănă mereu. 


CAMEE 


Prin piatra străvezie ca un talaz: Sirena, 


DRIADA 


De trunchi lipeşti urechea s'auzi cum plâng și azi. 


MARE PĂMÂNTEANĂ 


Desfăşurarea verde a grâului în zäri. 


CIOCÂRLIA 


Din praştia câmpiei lumina cântă sus, 


POEME INTR’UN VERS 699 


NORII 


Albastru clătinate, aeriane culmi, 


POPOR NOMAD 


Cu norii și cu vântul porneam, pământul sta, 


POPOR NOMAD 


Foc stins, cort strâns, pustiul și pulberea plecării. 


SCLAVE 


Femei cu trup de noapte şi miez de soare-aprins. 


POPAS 


Proptiti în lănci, cu hätul pe brat, la focuri mari. 


DESCALECATORII 


Intâiul fum de sate si ’n vale glas de câini. 


CRĂCIUN 


Se-oprise steaua, fânul în staul strălucea. 


ARTĂ POETICĂ 


Din teascurile vremii plâng lacrimă de vers. 


700 ION PILLAT 


ZILE SI NOPTI 


Trecură ciute albe și ’niunecafi ogari. 


HANUL VECHI 


Cu zeghea amintirii la foc de cäräusi. 


PRE VESTIRE 


In codrul numai muguri, un sunet de topor. 


COPILĂRIE 


O jucărie spartă găsită intr’un pod. 


TOAMNA COPILĂRIEI 


Mireasmä de gutuie întrun iatac bătrân. 


PĂRĂSIRE 


Pe orice cărărue dau iarbă amintiri. 


CONAC DE ALTĂ DATĂ 


La scări părăginite de suflet, surugii. 


SINGUR 


Prin pulberea de aur cu toamna în zăvoaie. 


POEME INTR’UN VERS 01 


VEVERITA, TOAMNA 


О frunzä rosie вше pe ramuri, alte сад. 


POETUL 


Stă încărcat de versuri ca toamnele de rod. 


VÂNĂTOARE 


In zori prin ceața roză un sunet surd de moarte. 


INIMA 


O viaţă întreagă bate la poarta linistirii. 
g P 5 


TEMPLUL ANTIC 


Incremenirá patru coloane, cerul, marea. 


MARMURĂ GREACĂ 


Sub cuta caldă-a pietrii simţi trupul unui zeu. 


FRIZĂ 


Strunindu-si calul, sare prin veacuri nemișcat. 


FRIZĂ 


De când îţi legi sandala, s'au deslegat milenii. 


702 ION PILLAT 


FRIZĂ 


Pe piatră stau eroii, în ea dorm zei ascunși. 


PĂSTORUL 


Cu fluerul la gură cum tace, codrul cântă. 


SAN FRANCESCO NEL DESERTO 


Din cerul apei moarte cresc seara chiparoși. 


AMINTIREA 


La cuib, o rândunică prin suflet sboará lung. 


GORGANE PE BĂRĂGAN 


Cămile ’ngenunchiate venite din Altai. 


SFÂRŞIT DE IARNĂ 


Cocorii ţipă. Ghiata din suflet mi se sparge. 


PRIMĂVARĂ PASTORALĂ 


Din zare munţi albaştri trezesc pe văi tălăngi. 


PRIMĂVARĂ 


Livezi în floare, cucul, munţi ningi, alt cuc, departe. 


POEME ÎNTR'UN VERS 703 


CETATEA DIN MARE 


Prin valuri limpezi, toamna, vezi temple licärind. 


STĂPÂNUL MĂRII 


In plasa lor pescarii au prins un zeu străin. 


CATELUL PĂMÂNTULUI 


Auzi-l cum te laträ de pe un alt tărâm. 


TARA 


Balauri, munții ушей, păziau cetăţi de-argint. 


LACRIMI 


De plängi, o primävarä s’o scutura de flori. 


LUNTRASUL 


Spre moarte mă tot duce, lin, inima väslind. 


FLOARE TÂRZIE 


A nins ре munţi. O roză a tremurat în parc, 


CER RĂSTURNAT 


In apele strälimpezi svärl undita, prind umbre. 


704 ION PILLAT 


NEMURIRI PLĂPÂNDE 


Migdalul meu în floare si tu zâmbind sub el. 


CLOPOT DE TAINĂ 


La pasul tău îmi sună vecernii inima. 


INTOARCERE 


In toamna desfrunzitä m'am întâlnit, copil. 


CIMITIR TĂTĂRESC 


Pasc moartea capre straniu incremenind pe râpă. 


CIMITIR TURCESC 


Prin pietre părăsite, cireşul: înger alb. 


INTÄILE MICSUNELE 


Copilul primăverii deschide ochi albaştri. 


BUJORI SĂLBATECI 


Pe ruguri verzi ard flăcări în inima pădurii. 


LALELE 


Ostirea cu turbane stă şiruri în grădină. 


POEME ÎNTR'UN VERS 705 


PRIER 


Oprit in drum, migdalul ne ’ntinde flori sfios. 


PESCARUSI 


Din valuri spume albe au început să sboare. 


INSERARE 


Pe-oglinda legánatá a sufletului: norii, 


ZARZĂR LA MARE 


Prin ramuri înflorite bărci tremură petale. 


DESPĂDURIRI 


Se duc pe râul vremii toţi anii mei, bușteni. 


SÂNGELE VIEȚII 


Ca vremea nu se-opreste, ca moartea nu-l aud. 


VERSURI REGÄSITE 
1927—1941 


VERSURI REGÄSITE 


VÂNĂTORUL DE HIMERE 


Sub lampa de faianţă cu verde abat-jour 
Visez tihnit în iarna ce viscolegte ’n jur. 


E ’n zori: trag cu băgare de seamă de cucosi— 
In brazi, de ziuă cântă sălbaticii cucoși. 


Aştept cu pușca 'n mână, să iasă găinușa 
Pe cerul care ’n zare își schimbă ’n jar cenușa. 


Larg îmi deschide poarta din cap de sat, jitarul: 
Acum ochiesc în sboru-i ingelätor sitarul. 


Pe bărăgan, cu Geantă gi Vlad cu păr cărunt, 
M'opreşte Odobescu de-amiazi la Dor-Mărunt — 


In car cu rogojină, când câmpu-și strânge snopii, 
Să dau, în dulce leagăn, cu carabina ’n dropii. 


Si vânători nostalgici, cu lermalsi prin lunci, 
Turgheniev ne tot mână să doborim ierunci. 


Pe creasta Ciornahorei, pe Stogul şi pe Sturul, 
Cu Dragog-Voevodul am urmărit bourul 


Si ’n plaiul Bucovinei, îmbălsămat cu cimbru, 
Cu suliță de moarte răpunem mândrul zimbru. 


11 


710 ION PILLAT 


Cu Freiherr von Münchhausen, sosit din Tara Baltă, 
Trag broasca ’n vârf de codru si iepurele ’n baltă. 


Cu Tartarin la ’ntreceri in tara hi Ovid, 
Vânez pantera neagră şi crudul leu numid. 


Gonind prin stânci, nälucä, din Cerna ’n Vatra 
[Dornii, 
Mi-am repezit ogarii pe urmele Licornii. 


Lăsând sá ’mpuste alţii prin munţii noștri linxul, 
Ucis-am, pe nisipul Egipetului, Sfinxul — 


Și printr'un fără seamăn şi minunat noroc, 
Cu Simbad marinarul am prins vulturul Roc... 


— Trezeşte-te! Hai, scoală! Vânatul e pe masă 
Pilaful tau de vrăbii şi-un iepure de casă. 


VERSURI REGÄSITE zu 


CIRC PLANETAR 


Incepe muzica de sfere ca o fanfará gi pe pistá, 
Pe care cäile lactee au nins nisipul cel mai fin, 
In fracu-i rog director Febus salutá cerul gi 

[insistă 
In libertate să-i prezinte planetele cu joc divin. 


Pe calu-i alb se-avântă Venus într'un costum de 
[baletistä, 

Mercur, pe calu-i murg, imparte infläcäratul ei 
[destin. 

Galopul lor se depärteazä si Marte vine, dupä listä, 
Mänänd cu biciul Satelitii: doi ponei mici cu 
[mersul lin. 


Fanfara stă: sunt acrobaţii. Saturn se ’ntoarce 
[prin inele ; 

In salt mortal Neptun şi-Uranus se-aruncă din- 
[colo de stele; 

Cometele, paiafe proaste, încurcă tumbele cereşti. 


Deoparte Terra, stea uitată, cu fard spălat de 
[lacrimi, şade 
Pe braţe cu trupgorul rece al Lunii moarte — pe 
(când cade 

Pe-arena lumilor furtuna aplauselor ingeregti. 


712 ION PILLAT 


FAGUL 


La margine de codru stătea, așa de-oparte, 

Ca unul care frunza si umbra nu-și împarte 

Cu alţii. Singuratic se bucura de cer. 

Si turma care suie la munte în Prier 

Şi turma ce coboară când negura e joasă, 

Le aduna în roată coroana maiestoasă. 

Din când în când un vultur venit de pe Parâng, 

I se oprea pe ramuri. Furtunile, ce frâng 

Stejari și brazi, pe dânsul nu l-au răpus nici-una. 

In nopţile de vară strângea în braţe luna 

Şi, ca о soră, ploaia i se plângea la piept. 

Sbucnit din rădăcină, adânc şi înţelept, 

Creștea tăcut cum crește pe ceruri Carul mare — 

Si frunza lui de aur în lină scuturare 

Cădea, din toamnă 'n toamnă lăsându-l tot mai 
[tare. 


О bunä dimineatä, cälcänd cu pasul greu, 
Doi bieti creştini urcară purtând un ferestráu — 
Și umbră le întinse copacul cu iubire. 


Abia când fu să pice avu o tresärire — 
Isı clătină pe ceruri frunzisul fără vant 
Şi, prăbușit pe spate la pământ, 

Le dărui, în cruce, tulpina preacurată. 


VERSURI REGÄSITE 


PROLOG LA UN POEM PĂRĂSIT 


In casa veche, părintească 
Stau iarăși, singur, la Miorcani, 
Dă tot trecutul să m'oprească, 
Dar vremea fuge ani de ani. 
Ce am făcut —o, Doamne, spune — 
Cu ziua mea, cu ziua Ta? 

Ca mâine sufletu-mi apune 

Si umbra morții va fi grea. 

În miezul vieţii mele, iată, 
Smerit, eu vreau să ctitoresc 
Lacas de slava-adevarata 

In grai curat si cämpenesc. 
Ştiu bine, Doamne, n’o să vie 
Să calce pragul ce-l visez 
Decât puţini — e nerozie 

În stihuire să mai crezi. 

In ea tot cred cu 'nvierșunare! 
Otravä dulce mi-a turnat 

Si boala sfântă leac nu are... 
De secetă a fost crăpat 
Pământul lanurilor mele 
Si-acuma nori aduși de vânt 
Revarsă ploaia ’n picuri grele 
Sorbită lacom de pământ. 

O, Doamne, iti adună norul 

Și fulgeră în pieptul meu, 

Îmi luminează drumul, dorul, 
De-aicea pan’ la Dumnezeu. 


713 


214 


ION PILLAT 


Dă-mi graiul ce-l vorbesc ciobanii 
Şi cei ce merg cu plugu ’n pas, 
Dă-mi cântecul ce-l spun tufanii 
Când väntu ’n frunză le-a rămas. 
Atât îţi cer şi mai cer încă 

— Eu slab şi păcătos zidar 

Să pot zidi cu viers de stâncă — 
Drept ajutor să-mi dai în dar 
Tot ce-am iubit in ea näpraznic 
De când întâi o am privit 

Pe masa lumii ca un praznic 
Dumnezeesc şi liniştit: 

Intreaga tara рап’ la mare 

Și pan’ la munţii ei bătrâni — 
Să-mi fie 'n suflet vin şi soare, 
Să-mi fie pită caldă ’n mâni! 


De-acum cu seara lângă lampă, 
Când zilele în toamnă scad, 

Când stă la geam ca într'o stampa 
Pustiul parc cu foi ce cad, 

Mi-oi duce vremea doar cu dânsul, 
Cu Dinu Arbore megies — 

Și pomenindu-i păsul, plânsul, 

Voi spune viata-i de răzeș. 

Iar cititorule de versuri, 

Prietene neașteptat 

Ce crezi în bietele eresuri 

Ce ’n sufletu-mi au tremurat, 

Eu te poftesc cu cinste multă 

In casa mea să-ţi iai cvartir — 
Te-așează, bea tutun, ascultă 
Cum leg povestea fir cu fir.., 


VERSURI REGÄSITE 715 


SÄNI 


Sân crud gi mic de piersică pietroasă, 
Sân brun, bătut cu efigia vieții, 
Obraznic sân de fată sănătoasă, 

Sân aplecat pe fuga tinereţii, 


Sân nou la joc ce tremură în mână 
Ca porumbielul alb prins sub maramă, 
Sân otrăvit de-o patimă bătrână, 

Sân rece de fecioară, cald de mamă; 


Sân, ploscă, unde sugem, prunci, viaţa, 
Viaţă, unde bem, bărbaţi, pieirea, 
Pieire, ’n care, 'mbătrânind, ghiata 
Mormäntului ne-o sparge iar simţirea ; 


Sân, piatra amintirii pentru moarte, 
Sân, pernă a uitării pentru vii, 
Sân, nebunia celui prea cu carte, 
Sân, cuminfenia mintilor pustii... 


Dă-mi bustul Amazonei de-altădată 
Şi fără toarta goală-a braţelor, 
Dă-mi forma în регѓесјіе ancorată 
A sänului ce 'nvinge timp şi dor! 


716 ION PILLAT 


PRUND 


Imi stai în mugurul fiinţei tale 

Cu sânii mici $1 tari ca piersici crude 
Si te-arcuesti din cregtet până ’n sale 
In jocul nou ce-ai învăţat cu trude. 


Din soarele care-a trecut prin tine 
Păstrezi păgân un pârg de primăvară 
Sı râzi, în braţul ce te strânge bine, 
Cu dinţii albi și ascuţiţi de fiară. 


Esti numai trup, dorinţă şi ’mplinire, 

De tine nici un gând nu sa legat 

Şi vremea — lipitoare azi subțire — 

N’o simţi de piept rotund cum te-a mușcat. 


Dar eu o simt, simt clipa cum te schimbă. 
N'am împlinit întâiul tău sărut, 

Mireasma lui e încă pe-a mea limbă, 

Când trupul tău prierul şi-a pierdut. 


Amanţii sunt sculptori sculptând in арӣ. 
Iubirea niciodată nu se ’nchiagä. 

Ce-ı pieritor ca fum albastru scapä. 
Sunt blestemat sä te doresc intreagä. 


VERSURI REGÄSITE 


Din tine vreau sä fac in piaträ iräntä 

Un torso sfänt, strälucitor prin timp... 
Doar ce-i etern in sufletul meu cântă; 

Е praf al morţii tot ce nu-i Olimp. 


Te vei topi, sân al iubirii, mâne! 
Tu, sân al artei, vei trăi rotund. 
Prin apa vremii bustul clar rămâne 


Cum vezi prin valul râului ип prund... 


717 


718 ION PILLAT 


ISPITA FRUMUSETII 


Ispita frumuseţii n'o 'nvinge nicio moarte. 
Pe-altaru-i indárátnic renasc şi mă distrug 
Ca Fenixul din basme, cu aripe deșarte, 
Arzând ca să învie din propriul său rug. 


VERSURI REGÄSITE 719 


CUPA 


Iti dau o sferä de cristal: 
In soare arde clar și rece; 
De ea se frânge vânt si val, 
Prin ea lumina lumii trece. 


Privind la raza ei nu ştii 
Genunea ce-o născu grozavă 
Și patima ce-i limpezi 
Seninul izvorât din lava. 


720 ION PILLAT 


POTECA DIN PĂDURE 


Sub bolți de ramuri goale, singur, peste 
Cărarea desfundată unde care 

Cu boi în toamnă coborirä lemne, 

Ure greu priporul printre trunchiuri negre 
Ce-agteaptá încă mugurii zadarnic. 

Sub paşii mei uscat fogneste frunza 

Din alte veri gi tot aud departe 

Cum bate în trunchi mort cioc surd de păsări. 
Sus printre crengi cer înnorat bolteste 
Tot plumb şi 'n mine plumb pustiu, adună. 
Merg singur, apăsat, pe drumul umed 

In care urma pasului rămâne, 

Si trist mi se intipäreste 'n minte 
Obrazul táu mereu, așa cum dorul 
Nealinat mi l-a păstrat în suflet. 

O clipă-l văd şi iarăşi mi se şterge 

Cu forma pasului lăsată ’n urmă. 
Deacuma piere şi cărarea, numai 

Poteca din pădure mă îmbie 

Spre genele poenii. Fără vrere 

M'opresc uimit. Esti tu în alb, aevea? 
Ba nu, un prun salbatic sta in floare 

Si peste groapa lernilor mai chiamă 
Plăpândul chip al tinereții tale. 


VERSURI REGÄSITE 721 


LA IAZ 


Längä iaz se-opreste boul 
Räsletit dela cireadä — 
Mängäe cu botul faţa 
Norilor tivifi cu sänge. 


Luciul iazului se-aprinde. 

Stol de grauri, salt de mrene, 
Scänteieri de libelulă, 

Joacă °п trestii şi pe ape. 


O căruţă ţine drumul 
Peste deal și-o ia la vale. 
Chiotă prelung fläcäul, 
Cailor speriaţi dând bici. 


* 


Oile se mișcă negre, 

Vin pe miristea de aur. 

Sună fluer — şi tăcerea 

Câmpului sporeşte iarăşi. 


De pe Prut, din luncă suie 
Seară sură şi se culcă 

Pe-o capita; o 'nveleste 
Noaptea cu plocat de umbre. 


722 


ION PILLAT 


Floarea-soarelui miratä 

Naltä fruntea. Unde-i stârcul? 
Chipul i-a rămas pe apa 
Oglindit într'un picior, 


+ 


Câmp pustiu si vänät. Cerul 
Işi deschide geana largă; 
Tot mai străveziu e ochiul 
Lui cel verde plin de stele. 


Colo ’n stuf un sbor de rate 
Cade fälfäind din aripi. 
Lung fogneste papurisul, 

Se cutremurä de spaimä. 


Jos la iaz domol coboara 
Chiemänd cäinele la dänsul, 
Purtând pușcă grea pe umăr, 
Cu pas rar, un vânător. 


* 


Pe sub sălcii stă la pândă, 
Tot măsoară și măsoară 
Tava iazului suflată 

In arginturi de poveste. 


Bubuie cu fulger риса. 
Prabusiri de pene, plescát... 
Negru zugrăvit pe ceruri 


Cârdul îşi degirä sborul. 


Pe când sus, în zare, singur 
Un erete dă târcoale 

Peste tarini innoptate 

Si se pierde ’n roate mari. 


VERSURI REGÄSITE 


SEARĂ LA STÂNCA 


Pe-aleea ulmilor amurgul 

Cum plouă cu bänufi de soare, 
Ne chiamă șipotul sub stâncă 

Din glas de umbră şi răcoare. 


Pe ramuri nalte turturele 
Tot guruie prin frunza rară, 
Pe apa Prutului mai cântă 
Un cântec adormit, o moară. 


Nimic nu s'a clintit — nici satul 
De peste Prut, cu case albe: 
Aceiaşi nuci stufogi, aceleași 
Cäsute înflorind cu nalbe. 


Mai toacă 'n seară cocostarcul, 

П stim — și câinii care laträ... 

Şi apa vremii tot ne duce 

Din mal în mal, din piatră ’n piatră, 


123 


124 ION PILLAT 


CULES 


Vin fetele cântând din vie, 
Pe cap în coșuri duc amurg. 
Toţi strugurii striviti de soare 
In rază purpurie curg. 


In urma lor, purtând la cramă 
Copăile cu rod, flăcăi 

Tin cerul toamnei greu pe umăr 
Şi steaua nopţii, cea dintâi. 


VERSURI REGÄSITE 


DRUMUL DIN BASME 


Inalţii arbori ai aleii 

Prin scăpărările zăpezii 
Uitând de frunza de-astă vară 
Mi-alungă paşii în trecut, 

Si umbra lor vrăjind albastru 
In razele după amiezii 

Ridică pe clestar de ape 
Palat de-argint neinceput. 


De chiciură își sună ramuri 

In limpezime clopoteii 

Când soarele ‘nserarii bate 

Cu aripi roşii pe ghietus 

Si când Crai nou prin zări înceracă, 
In clipa când scânteie teii, 

Patina lui rătăcitoare 

Pe-al sufletului lunecus... 


725 


726 ION PILLAT 


VIERSUL ȚĂRII 


E graiul tău ca frunza verde 

Cu freamät tânăr de pădure: 

Grai de cioban noptând pe plaiuri 
Cu turmele la foc de stâni, 

Grai de plăieș pornind la munte 
Cu cal, desagă şi săcure, 

Grai de pârâu legând luceferi 

În zori, prin clăile de fân. 


VERSURI REGÄSITE 227 


TERTINE 


Oglinda pudruitá cu polei 
Purta pe alba-i filă descäntatä, 
Drept pană de oţel, patina ei — 


Si versul ce-l scria inaripatä 
Pe pagina de ghiaţă, în scântei 
De raze desvelea tot mai curată, 


Sub chiciura din suflet, para ce-i 
Sbucnea — foc pur — iubirea tremurată 
Ca pe zăpezi argint de clopoței... 


-~I 
w 
00 


ION PILLAT 


CÂNTEC 


Coboară, dorule înfrânt, 
De plumb o aripă rănită 
Şi taci. Nu plângă nici un cânt 
Credinţa pururi isgonitä. 


In lut te culcă, dorul meu, 
Dormi somn adânc, infäsurat 
In aripi aprige de zeu — 

Pe scutul vremii fulgerat. 


VERSURI REGÄSITE 729 


CREZ 


Cu versul meu n'am vrut să plac mulţimii, 
Nici snobilor puţini să tin isonul; 

Am zis doar pentru mine jocul rimii 

De mi-a venit, curat în suflet, tonul. 


Nu m'am silit să cânt pe marii zilii, 
Nici să slăvese mereu ce-aduce anul. 
Las altora să facă pe abilii — 

Doar graiul românese mi-a fost tiranul. 


Cum ar putea, de l-ași uita o clipă, 
Ca el mai vrednic alt stăpân să-mi fie, 
Cu rădăcini de sânge, o aripă 

Când mi-ai legat de umeri, Poezie! 


730 ION PILLAT 


PE O ALEGERE PROPRIE DIN GEORGE, 
HOFMANNSTHAL SI RILKE 


Din sufletul a trei poeţi rămâne 

Acest prinos de versuri pe altar. 

Trei flăcări se înalţă, tot mai clar 
Chiemând în noi porunca lor de mâne. 


Ce vor mai mult? Ce pot dori mai mult? 
Când morţilor le vântură cenușa, 

Ei singuri cântă. Deslegând cătuşa 
Destinului: învie — şi-i ascult. 


UMBRA TIMPULUI 
1934—1939 


UMBRA TIMPULUI 


ZODIER 


Trec vulpile toamnei furiș prin păduri, 
Roscate, gălbuie si sure. 

Inaltá poclitul grăbit pe trăsuri 
Şi pocnet de bici să ne fure. 


Aleargă la dreapta și stânga câmpii, 
Lungi lanuri arate și miristi. 
Mai iute aleargă Brumarul, nu-l tii, 
Nici iarna cu albele liniști. 


Copitele scapárá 'n noapte scântei, 
Gonesc telegarii nălucă — 

Şi soarele verii se-arată prin tei 
Şi viţa în floare pe-ulucă. 


Si iar vulpea toamnei prin codri si iar 
De roti repezite vuire, ` 

Din an vechi în an nou, din hotar în hotar, 
Prin zodii în lină rotire, 


734 ION PILLAT 
А 


ІМ ТОАММА 


Lumina caldä de ре frunze 
De aur şi de purpură, 
Lumina vie de pe miristi 

E amăgeală, soarele 

Nu se întoarce de pe drumul 
Pe care pier cucoarele. 


In pare pustiu de visul verii 
Zadarnic bate inima, 
Zadarnic te apleci pe urma 
De pe nisip а paşilor. 
Ascultă bine: pe alee 

Cu sgomot surd cad nucile. 


Te du în casa bătrânească 

Ce-si паца 'n timp coloanele 

Şi ia bastonul vechi cu capul 
De fildeș, al bunicului. 

E vremea să pornim, îţi chiamă 
Și anii morţi şi sufletul. 


De treci prin porumbisti la iazul 
Pe care-l taie ligita, 

Un plop mai tremură o frunză 
Drumeatá са și dragostea, 
Opreşte-te să te mângâie 

Cu razele amurgului. 


UMBRA TIMPULUI 735 


Zámbirea caldá de pe buze 

Si braţul gol şi degetul 

Ce-ti netezea pe vremuri fruntea 
Sunt nălucire... Zilele 

Nu se întorc din drum, nici fumul 
Ce-l lasă ’n zare toamnele. 


736 ION PILLAT 


UMBRE PE IAZ 


Toamna urcase pe cer 

Fum lung de sboruri deşarte. 

Iazul sub sălcii stingher, 

Seara mai ștearsă pe zări si tot mai departe. 


Ce căutam noi aici? 

Anii pierduţi sau obrazul 

Nostru de-atunci? Licurici, 

Stele sclipind pe oglinzi uitate cu iazul, 


Fugi, nu privi în adânc 

Vrajă de vremuri cernute. 

Timpul de-l prinzi de oblânc, 

Faţa lui albă te vrea din apele mute. 


Stai, nu cäta ochii morţi: 

Ard amintiri pe sub geană. 

Trec prin tremur de porţi 

Zilele tale mai stins ca umbre de mreaná, 


UMBRA TIMPULUI 


CEAS PIERDUT 


Pe clae văd leneş cum timpul se duce 
De-a-dura ca piatra de râu, 

Cu-amurgul aprins ce ’n nori mai străluce, 
Cu glasuri de greeri prin miristi şi 'n grâu 
Cu cântec de pitpalac. 


Il văd cum piere pe aripi d’erete 
Rotind şi plutind tot mai sus; 
Tălăngile turmei pe îndelete 

Cu sunet nostalgic l-au dus 

La tärlä, pe-o' coastă de deal. 


Hoinar о pornește din nou gi mă lasă 
Cu înserarea pe fân. 

L-aud cum foșneşte din păr de mătasă 
Prin porumbiste stăpân. 

L-aud cum tot umblă şi nu-i. 


Dar unde-i moșia gi turma şi iazul? 
Dar unde-s şi eu, cel de azi? 

Tăria tăcută își nalfä grumazul. 

Și luna cu palid obraz 

Se duce cu ceasul pierdut. 


ION PILLAT 


CÂNTEC DE VREMELNICIE 


Suflet: cer întins pe-o seară 
Tristä ca un svon de-argint, 
Prin ce magic labirint 
Päsärile ’n tine sboarä? 


Zile cu obraz de moarte 
Şi cu zâmbetul fugar, 
Vreme, fumuriu ogar! 

Ce aproape, ce departe... 


Dau să scap — de tine nu pot. 
De ’nflorire şi de spini 

Stau legat cu rădăcini 

Trainic ca de cer, un clopot. 


Scriu — şi litera înghiaţă. 
Cânt — şi sunetele pier. 
In cenuge doruri cer 
Veşnicie şi viata. 


Crese prin foile uscate 
Viorele, flori adânci. 
Primăvara să n'o plângi, 
Nici iubirile brumate. 


Suflete, prin tine sboară 
Toamne, frunze, amintiri. .. 
Au fost vis și ispitiri: 
Fa-le aripa ușoară. 


UMBRA TIMPULUI 


CÂNTEC 


Timpul care piere n'o să-l prind. 
Dragostea ta mare cum s’o іи? 

Vremea ce ne poartă n'are grind, 
Drumul ce ne duce nu-l mai știu. 


Mâna ta întinsă ca un dar, 
Glasul tău în seară ca un cânt. 
Faţa ta întoarsă e de var, 
Ochii tăi închișii nu mai sunt. 


Raza se întunecă în crâng, 

Viaţa ’si lasă umbrele în noi. 
Dragostea ta mare cum s’o fräng? 
Moartea ne pândește pe-amändoi. 


739 


740 10N PILLAT 


CRA-RO-RA-RA 


Pästeau ciulinii turmele la ses, 

Fierbea ’n podgorii mustu ’n zäcätori, 
Isı intinsese codrul covor des 

91 munţii albi se arătau prin nori. 

De nu știu unde straniu o pasăre tipa 
Sub frunza moartă-a inimii: cra-ro-ra-ra. 


Era de când e lumea, de mult, de nu ştiu când: 
Se lumina de ziuă... cu ţara cot la cot, 

Se depărta chervanul din clopote sunând, 

Ne tot purta pe drumuri ce le-am uitat de tot, 
Pierdute pe vecie... Dar pasărea tipa 

Cu glasul ei de toamnă târzie: cra-ro-ra-ra. 


Cădeau fulgi mari şi albi din cerul sur, 
Priveam tăcut la jarul din cămin 

Si însera albastru în parcul dimprejur 

Tesänd pe geamuri ceaţă, pe gând zăbranic fin, 
Uitare peste toate... Si tot mai trist tipa 
Lung pasărea din suflet: cra-ro-ra-ra. 


UMBRA TIMPULUI 741 


DIN RAMELE IATACULUI VECHI 


Ornicul alb de pe comoda bätränä 

Sună subțire si straniu ceasul strain... 
Picură timpul adáne din plină fântână 
Peste iatacul străbun cu divan şi cu scrin. 


Si cine uşa deschide cu teamă, nu ştie 

Că fata în crinolină din ramele vechi 
Şi-aşteaptă sfioasă gi astăzi iubitul să vie: 
Romantic, cu barbă şi plete, joben pe urechi. 


Si cine ușa o crapă, cum o să creadă 

Că jupänita din ramă cu ochiul viclean 
Tot mai pândește la scară să vadă 
Calpacul blănit cu samur al Marelui Ban. 


13 


ION PILLAT 


AN MORT 


Casa veche cu coloane albe, 
Par ul şi mai vechi ca ea; 
Cerul vânăt peste care salbe 
Pier cocorii ’n seara grea. 


Nucii negri, pajiștea desartä 

Si pustie, ca ўі pare gi nuci, 
Amintirea care ’mi bate ’n poartă 
Lung, în sufletul de tuci. 


Miros jilav de trecut și ploaie — 
Și mai putred şi mai stâns 
Calendarul vested «e ’n odaie 
Stârvul timpului l-a strâns, 


UMBRA TIMPULUI 743 


ELEGIE 


Pe aleea naltä de castani 

Taina, toamna, timpul mi se joacä. 
Simt: m’ajung din urmă vechii ani, 
Zurgălăii lor o să mă ’ntreacä, 
Sună pe aleea de castani. 


Vii de unde? din ce veac? din ce mormânt? 
In berlina foșnind surd pe frunza moartă. 
Nimănuia ori a mea? pe vecie ori nicicând? 
Timpul, toamna, taina mi te poartă 

Blând în zori, greu în amiaz, lin în mormânt. 


Pe aleea veche nici un om, 

Nici o frunză pe castanii de cărbune, 

Doar trecutul: cucuvae într'un pom. 

Und’ ţi-e râsul? unde plânsul? să mai sune 
Pe alee în surdină ca prin somn. 


Albă casă, neagră frunză, putred parc: 
Roata timpului Își pierde uruirea. 

Taina vremii mână umbrele in fare. 
Numai toamna mi-a rămas și amintirea 
Alba ’n zare, sură ’n casă, neagră 'n parc. 


13* 


744 


ION PILLAT 


INNOPTARE 


Cämpuri din Miorcani: lungi lanuri 


De porumb şi de secară, 
Taz de-argint din care seara 
Stuf întunecat înalţă, 


Stepe nesfärsite, triste 
Drumuri rätäcind prin zare, 
Dor pustiu gemând in osii 
De căruţe pe tarlale. 


Sat albind la ţărmul nopţii 
Turlă de biserici unde 
Stăruie aprins amurgul. 
Cocostáre cu sbor albastru 


Aducând din cer pe aripi 
Mari deschise, ca o umbră 
Ce se lasă si se strânge, 
Serumul zilelor apuse. 


UMBRA TIMPULUI 745 


PANDA 


Cade umbra timpului pe lan. 
Unde-s araturile de an? 


Gräul creşte des cu spic crestat 
Unde floarea soarelui ne-a mângâiat, 


Stolul de hulubi cu sborul lin, 
El să fie cel de an, dela vecin? 


Brajul morilor de vânt ori mâna ta 
Azi sau eri semn de adio flutura? 


In amurgul adumbrit de linişti mari 
Caut pasărea căzută în zadar. 


Pe colinda iazului ceresc 
Fata mea de an n’o mai găsesc. 


746 10N PILLAT 


PANTA RHEI 


Spumă, fulg, vant, val, nisip si ploaie, 

Clipe uitate, ceasuri pierdute, zile şi ani — 
Totul se scurge, totul mă lasă, fuge și moare 
In necuprinsul, în nesfärsitul tău ocean. 


Cum s'opresc faja mea în oglindă? 

Seara brumată, apa viorie, mi-o fură din ochi. 
Vremea nălucă mă prinde în tindă, 

Doruri uscate fognesc prin vechile rochi. 


Brajul iubitei, zâmbetu-i, păru-i, 
Mâna le-atinge și trece prin fum. 
Visul subţire în care mai stărui, 
Vraja de astăzi, zorii. amurgul: flăcări si scrum, 


Versul acesta îl vrei pe piatra veciei — 
Stearsä, tocıtä, nu fine nici vorbă, пісі pas; 
Ard numai ocbii sfinţi ai Mariei 

Tainic pe-al lumilor iconostas. 


UMBRA TIMPULUI 


SOARTĂ 


Decât să fiu cu gândul piatră grea, 
Mai bine aripa fiinţei pure. 

Și ’n loc de jocul sterp cu vorbe sure, 
Logodna faptei vii aşi vrea. 


Din uscăciunea pielei moarte lin 
Un şarpe nou alunecă spre soare 
Si peste-a ghietii aspră renunțare 
Fosneste-al mărilor destin. 


741 


748 ION PILLAT 


SUFLET 


Ecou necunoscut al cărnii mele, 

Din care luni pierdute vii zălog 
Precum pe bălți coclite chiamă stele 
Fär’ de păcat. Și tainic inorog, 

Ce vrajă mi te-a dăruit să-mi fii 

Sol si stăpân din mare până ’n munte 
Logodnic alb prin negre vesnicii 

Și peste moartea trupului o punte. 


UMBRA TIMPULUI 749 


ZORI 


Cine-mi lovește ’n inimă mereu? 
La poarta ei închisă cine bate 

Atât de surd, atât de greu — 
Când noaptea s'a oprit la jumătate, 
Cine-mi loveşte ’n inimă mereu? 


O Doamne, porţile sunt ferecate 

Cu lanţ şi lacăt de păcatul meu, 
Zadarnic baţi în noapte, nu mai bate 
Atât de surd, atât de greu — 

La porţile din suflet ferecate. 


Pe umbta toamnei zorile-s aproape; 
Lumini de-argint se joacă ’n heleșteu. 
Bătaia ta tot sufletul să-mi sape 

Atât de surd, atât de greu — 

Prin nopţi de toamnă zorile-s aproape. 


O, Doamne, Dumnezeul meu ! 
Se-aprind în aur tânăr cer si ape, 
Atât de clar sporesc mereu; 
Lumina lor în suflet îmi încape 
Cu Tine, Dumnezeul meu! 


ION PILLAT 


TIPAR 


In toamnä valea se deschide linä 
Sub ochii mei ca un ceaslov iubit. 
M’aplec, citind colinä de colinä, 
Pe pagini cu chenarul ruginit. 


Desenul ei mă fură cu o vrajă 

Ce n'a ieşit din mână de zugrav, 
Coloarea ei mă prinde într'o mreajă 
De-azur topit în aur de seraf. 


Tot sufletul îmi pâlpâie ca jarul, 

Surd amintiri trosnesc din orice vreasc, 
Când Domnul însuşi i-a sfinţit hotarul 
Si clipele scápate de sub teasc. 


In toamnă {ага se deschide plină 
De înţeles ca un ceaslov străbun 
Și buchii negre joacă în lumină 
Cu împletite aripi de lăstun. 


UMRRA TIMPULTI 


ROD 


Pämänt umbrit de brazde cät duc ochii. 
In zare munţii mai bătrâni ca ţara 

Lui Lerui-Ler și a zeiţei Dochii. 

Din cer cocori coboară primăvara. 


Din foișor se-aud tălăngi cum suie 
Târând spre culmi pâraele de oi. 
In suflete, vechi doruri se descuie 
Si înfloresc pe merii încă goi. 


Sämäntä grea de grâu și de secară 
Din mii de mâni se varsă din belșug, 
Dar visului cântând sub sălei la moară 
Nu-i trebue, să rodească, nici un plug. 


751 


ION PILLAT 


AMURG PE PRUT 


Cum coboram spre apa limpezitä 
De soarele tot mai pieziș pe Prut, 
Am regăsii frunzarele mai rare 

Si liniștea poienii de demult. 


Lumina verii se lăsa spre toamnă, 
Lumina după-amiezii da ’n amurg. 
Sta crângul verde și pătat de aur, 
Poiana se ’ncheia cu umbre lungi. 


Pe ţărmul dimpotrivă unde satul 

Alb prin livezi se odihnea și el, 

Sta pânza la ghilit pe prund întinsă, 
Când nori subţiri se 'nvápáiau pe cer. 


Nu se clintea o frunză în pădure, 

In sat nu se mişca un om. 

Cu roaia molcum strălucind la soare, 
Bătea o moară apele domol. 


Pe firul apei se ducea o plută, 
Pe apa cerului aluncca un nor: 
Era de-argint ca sunetul tăcerii 
51-1 tremura lumina peste tot, 


UMBRA TIMPULUI 


Stam jos la rădăcina unei sălcii, 

In jurul meu priveliştile vechi. 
Priveam inmármurit, cum intr’o carte 
Copil privisem tara din povesti. 


Amurgul îmi intrase in poiană. 
Priveliştea, tot stând, mi s'a părut 
Cá-o fură ’n zári un stol de rändunele 
Ce tot mai mic in ceruri se pierdu. 


753 


754 


ION PILLAT 


IARNĂ TÂRZIE 


Neguri se lasă greoi 

Pe câmp, pe sub dealuri și lângă 
Lungi ape 'nghietate ’n zävoi, 
Sălciile mugur n'au încă, 

Nici floare zarzării goi. 


Gerul de munţi toi se leagă 
Pe zarea cu dungă de nea. 
Din ceruri o barză pribeagă 
Gresind anotimpul și ea, 
Mai cade în iarnă, buimacă. 


Stă scocul împotmolit 

La moară sub maldăr de frunză. 
In cuibul de mult părăsit 

Revin anii vechi să-şi ascunză 
Nostalgicul lor fágáit. 


UMBRA TIMPULUI 755 


INSERARE 


In vârful carului: cu snopi 
Amurgul cum se ’nioarce, 
Isi уйга cerul noru ’n plopi 
Și fir de stele toarce. 


Văzduhul se-adänceste clar 

De parcă-i lună plină; 

Priveşti sburând spre porumbar 
Hulubii de lumină, 


Si ’n tine, suflet, schit de-argint, 
Pe aripi de tăcere 

Se ’ntore arhangheli, prelungind 
Un ceas de mir și miere, 


Si cum uşoare umbre ’n dungi 
De sunet surd le măsuri, 

Lin evantaiul aripi lungi 

Si-l strâng, fognind mătăsuri. 


756 ION PILLAT 


SCAMATORUL 


Doamnelor, Domnilor, de-mi dati voe, 
Cu un femur v’arät pe Tata Noe. 


Cu ?n ochi de sticlă prinsă de ochian, 
V'aduc din ceruri pe Aldebaran. 


Pe fir si fără fir, din Sud și Nord, 
Ce glas voifi să sune, vi-l acord. 


Caruso mort va mai cânta pe disc, 
Vorbește Faraonul pe-obelise. 


Cu ’n härb de vas rotund, cu 'n ciob cu toartä, 
Vă ’nalt din altădată Theba moartă. 


— Cu ele ce să ’ncep, bătrâne vrac? 
Cu oase și-oale sparte ce să fac! 


a-mi trandafirul ăsta vestejit 
Si dacă poţi redä-mi-l înflorit. 


a-mi inima brumată fără timp, 
Redä-mi-o proaspătă, de poţi s'o schimbi. 


Si dá-mi din apa vremii doar un strop, 
Să-mi vină tinereţea în galop. 


UMBRA TIMPULUI 757 


ROZA DIN URMĂ 


Cu drag am deslusit-o cea din urmä 
In parcul plin de frunze seci, 

Mai mândră de-a fi singură, nu turmă: 
O roză cu petale reci. 


Ascunsă în deplina-i frumuseţe 
Sub invelisuri purpurii, 

Parc’ar fi vrut in toamnă să mă ’nvete 
Că ’n moarte chiar poţi înflori. 


768 ION PILLAT 


ALOES 


Inalt si dur, in ghimpi legat, 
El singur viu din zare ’n zare, 
Sta candelabru verde ’n soare. 


Nisipuri ard in lung, in lat — 
Sub za de ţepi nu-i umbră, nici răcoare; 
Scot ramurile săbii tăietoare. 


Dar când sleit de sete un drumej 
Infige crunt cuţitu ?п coaja tare, 
Din inima străpunsă-i dă ca preţ 
Al ranii seva ei isbävitoare. 


UMBRA TIMPULUI 59 


POETUL 


Nu voi ara cu plug de lemn pământul 
Strămoșilor in pas de bou. Samanta 
N’oi asvârli de orz și nici porumbul 
Nu l-oi sădi. De talpă îmi lipește 
Täräna şi de umeri colbul gliei 

Si ochii mei sunt turburi de nisipul 
Adus de vânt. Dar sufletul mi-e slobod. 
Dar sufletul îmi cere tot mai aprig 
Adânca brazdă-a mărilor. Pe buze 

Cu sarea spumei albe, cu amara 
Inţelepciune a valului voi merge. 

Voi semăna pământul până °п zare, 
Cădelniţând pe holde vorbe grele 

De legănări de ape şi de sterpe 

Vuiri de valuri. Voi lega strălimpezi 
Comori de matostate si smarande, 

lar peste ele norii, vechi vántrele 

De foarte vechi corăbii către ţărmul 
Helladelor. Şi voi suna din scoica 
Scobită ca din tulnicul de munte, 
Când păcurarii isi adună turma 

De oi ce-a räslefit pe culmi departe, 
Sirenele să vină şi tritonii 

Şi zeii mărilor cu ochii încă 

Páinjeniti de somnul lor prin ape, 
Încremenind legendele în blocuri 
Tremurätoare. Voiniceşte, singur 

Voi trage-un chiot până ’n zarea lumii — 


14* 


760 TON PILLAT 


Și desfăcută de mătasea verde 

A valului se va sui vicleană 

Ca marea, Afrodita pentru care 
Zadarnic ar cu dorul meu întinderi 

De vis deșert... Şi ’n răsărit deodată, 
Cu nechezat de soare roș pe mare, 

Mă va fura quadrigele ce creşte 
Furtuna măsurată a luminii, 
Involburând în aur armăsarii 
Inaripati, struniti de zeu din liră. 


UMBRA TIMPULUI 761 


PRIMĂVARĂ 


Ce folosește frumuseţea ta? Ce este 
O primăvară fragedă, de nu e 
Lumină rourată peste ramul 

Plăpând şi ’n sufletul cel nou ca firul 
De iarbă verde, raza jucăușă 

A dragostei curate? Sau la ce bun 
Sunt ochii tăi izvoare liniștite 

De ape proaspete si dinţii, pietre 
Mărunte ’n prundul străveziu al gärlei, 
De nu coboară soarele iubirii 

Nici când să le aprindă cu seninul 
Biruitor umbrirea mohoritá ? 
Deschide-te din muguri! Fii o floare 
De piersic, de cais şi de migdală 

Ce tremură fior de fericire 

Pe golful pur al mărilor azure. 

De mii de ani te-au plămădit în taină 
Zei înţelepţi: înseninează-mi clipa ! 

Pe ochi îţi lasă genele iubirii 

Să cadă ca orbind să vezi mai bine. 
N’auzi în munte cum își surpă ghiata 
Dorintele, cum se topeşte neaua 
Atätor ierni, cum vin desferecate 

Si spumegänd sivoaie? Ce vechi faun 
Isi desmorteste ’n mine nemurirea? 
Ce zeu ейп se naște iar când trupul 
Tău svelt de oleandru îl atinge? 


762 


ION PILLAT 


Ce folosește frumuseţea ta? la ce bun 
Intinerirea lumii, dacă nu e 

Un sol iubirii! Peste marea caldă 
Talazul primăverii înflorește 

Amară spumă ca şi dorul meu. 


VERSURI 


Mai mult era în ele —dar precum 
Din florile culese de-a ta mänä 

Pe scrin in vase n’o sä mai rämänä 
Decät pärere, oglindire, fum. 


Deși petale fragede duc încă 

Pe ele rouă și lumini de zori — 
Buchete, amintire de colori, 

Fac umbra din pridvor si mai adâncă. 


Mai mult era în ele — dar le ia 
Aceste vorbe rupte în neștire. 
Sunt încă rourate de simfire, 
Mai poartă ’n ele încă vraja ta. 


UMBRA TIMPULUI 


763 


764 ION PILLAT 


STANTE 


Cu sculptorul stă piatra, ia pictorul coloarea 
Să-ţi faure tiparul si trupul să-l redea, 

Dar eu am doar cuvinte să ’ncerc fermecätoarea 
Minune ce mi-o dărui s’o prind pe lira mea. 


Din soaptele suflärii vreau să-ţi cioplesc conturul, 
Din cântec vreau să-ţi aflu un har nemuritor, 
Din sunet de mătase îţi voi croi condurul 

51 din silabe limpezi și coapsă şi picior. 


Cu râsete de rimă albi dinţii tăi îi număr; 
Cu ritmuri de suspine iti farmec sânul plin; 
Cu rotunjimea strofei răsare braţ $1 umăr 
Si ca o alăută tot pántecul senin, 


* 


Atât ţi-am privit trupul că l-am furat cu ochii; 
Atât ţi-am sorbit glasul, că vorba ţi-am răpit. 
Doar umbra ta rămâne să miste vis de rochii 
Şi ce mai spui răsună ca un ecou slăbit. 


Strang vânt si strâng cenușă la pieptul lor de-o 

[seară 
Acei cu care poate credeai că m'ai înfrânt, 
Când pätimag în suflet adun ca ’ntäia oară 
Lumina linii tale curate ca un cânt. 


UMBRA TIMPULUI 165 


Dar dacă tot mai sufăr si încă sänger, nu e 
Cum crezi că plâng făptura cu buzele de lut — 
Plâng vremea care ’n mine nimicitoare sue 

Cu moartea mea smulgându-ţi eternul tău sărut. 


Precum de orice lucru în zilele cu soare 
O umbră își anină făptura de-amăgeli — 
De tine mi-am prins dorul, reţea tremurátoare 
De patimi, de suspine, de spaime că mă ’ngeli. 


Supus el te urmează oriunde-ţi duce pasul, 

Nu poţi scăpa de dânsul oricât de mult ai vrea. 
Chiar si în somn alături de tine își ia masul — 
Asa va fi să fie cât ţine viaja mea. 


Dar când, eu mort, doar viersul acesta va rămâne, 
Lumina lui chiema-va de-acuma umbra ta. 
Oriunde si ’n tot locul cuvintele-mi stäpäne 
Vor şti să mi te lege şi tu le vei urma. 


* 


Când râzi își scutur salba de rouă crengi în tremur, 
Cu-o goaptä chiemi izvoare și iernile deslegi, 
La pasul tău, ca iarba pe câmpuri, mă cutremur 
Şi cu privirea floare de primăvară legi. 


O taină má ’nrudeste cu tot ce te ’nconjoarä. 
Din mine pân” la tine duc mii şi mii de punți. 
Obrazul tău má ’nvatä pámántu 'ntâia oară. 

In ochii mari porţi noaptea și ziua ’n dinţi mărunți. 


766 ION PILLAT 


Eşti cheia ce deschide comorile iubirii, 

Eşti zidul ce păstrează refugiul cel mai drag. 
De ai muri, se pierde tot înţelesul firii 

Cum pier, de le rupi firul, mărgelele sirag. 


Izvorul unde tânăr băusem aliă dată 
Mi-întinde iarăşi ceruri din alte primăveri — 
Mi-e vara împlinită şi toamna numäratä; 

Ce vrea cu mine soarta? Si tu ce mai îmi ceri? 


Iubire aprilină cu zâmbete și cântec — 

La jocurile tale nu pot să mai mă prind. 

Ce mi-a fost viers pe buze în suflet mi-e descântec, 
Când pătimaşe vânturi vin totul pustiind. 


Mai bine lasă spinul cu floarea lui de sânge 
Stingher să înflorească și ’n toamna lui să stea, 
Tu, care crezi că vremea și moartea se înfrânge, 
91 treci înfășurată in tinetejea ta. 


Nu-mi pasă dacă ’n juru-mi urzesc din ură oameni 
Priviri iscoditoare şi vorbe cu venin, 

Cât timp în ochi gi ’n cuget cu nimeni alta sameni 
Şi din adâncuri oarbe îmi nälucesti senin. 


Nu-mi pasă de e blestem sau har pe a ta buză, 
In care cu nesatiu din plin m'am adäpat, 

De ești un demon fraged sau о plăpândă muză, 
De porţi în piept cenușe sau foc învolburat. 


UMBRA TIMPULUI 767 


Eşti tu — și îmi ajunge să fii cum esti: unică. 
Din sutele de veacuri, doar unul te-a născut; 
Din miile de stele, doar o planetă mică; 

Din toată omenirea doar sufletu-mi tăcut. 


Pe rugul ce mă arde te vei urca odată. 
In flacăra iubirii si tu te-i mistui. 
Privirea ta de piatră, azi dură si curată, 
Isi va topi seninul și se va adumbri. 


Mändria fruntii nalte se va lăsa umilă 

Pe pieptul unde jarul dorinţei va fi,sträns, 
Si limpedele zâmbet, ce n'a ştiut de milă, 
L-o turbura ghehena fierbintelui tău plâns. 


In vâlvătăi de patimi cădea-vor în cenușă 
Trufage braţe albe și visuri, la un loc. 

Căci n'o să poţi — са mine — prin tainica ei ușă, 
S’ajungi la nemurire, cu aripe de foc! 


Asa cum în furtună loviți trosnesc tufanii 
Si-si clatiná tulpina şi-o surpă la pământ, 
Iubirea ta cumplită îmi prăvălește anii 
Şi-mi spulberă frunzisul de amintiri în vânt. 


Cu sila își deschide o neînfrântă cale; 

Da jos credinti de-o viaţă și îndrăgiri de-o zi, 
Cu jertfa lor sporește puterea slavei tale, 

Pe inima-mi pustie să poţi în veci domni. 


768 ION PILLAT 


De-acuma ești stăpâna! Din mine până ’n zare 
Nu sboară o dorinţă, nu tremură un gând, 

Să nu ţi se închine cucernic la picioare — 

Si-fi sunt o alăută de laude sunând. 


Să-ţi pot uita făptura fugii în codru verde, 
Si-am strâns în braţe, albă, tulpina unui fag — 
Dar am simfit cu spaimă copacul că se pierde 
In trup de fată, fraged și despuiat şi drag. 


Să-ţi pot uita privirea, ascunsu-m’am în noapte, 
Dar stelele cu ochii tăi galesi m'au găsit 

Şi glasul tău din umbră, în cântece si soapte 
De ape nevăzute, revine deslusit. 


Atunci cu îndârjire m'am sihăstrit in mine, 
Durai o mânăstire pe temelii de gând. 

Dar la altar, în locul icoanelor străine, 

Mă aștepta obrazu-ti și îmi zämbea plăpând. 


UMBRA TIMPULUL 


CÂNTEC PENTRU TINE 


Vrei să vii puţin 
Numai până ’n câmp? 
Stelele mi-l фп, 
Cornul lunii strâmb. 


Vrei să uiţi un pic 
Inima ce-o porţi? 
Stránge-ti-o în plic 
Cu zâmbiri şi morţi. 


Vrei să-mi dai în schimb 
Lutul până ’n zori? 
Dorul tău îl plimb 


Pe cărări surori. 


Vrei să-l port stăpân 
Prin vârtejuri sus? 
Lasă-mi-l pe mâni, 
De căpăstru dus, 


Lasä-mi-te lasă 
Dacă mai vrei tu, 
Tânără mireasă 
Cine te făcu? 


769 


770 


10N PILLAT 


De mai crede 'n mine 
Roșul tău sărut, 
Patima din vine 
Cine ţi-a păscut? 


Vineti ochi ca pruna, 
Ochi cu negre pungi, 
Pântec cum e luna 
Printre ramuri lungi, 
Braţe reci ca șerpii 
Lunecând pe prund, 
Și în floarea ierbii 
Scutul tău rotund. 


Lasă-mi-te lasă 

Peste pieptul meu, 
Vita mlădioasă, 

Rod cu botul greu. 
De mai crede 'n mine 
Părul tău de tuci, 
Zumzăie albine 
Viersuri, de-l usuci. 


Apa de izvor 
Ta-mi-o din urcioare 
Si să-mi dai și tu, 
Adiind răcoare, 
Cerul cu prigori 

In apus de soare. 


UMBRA TIMPULUI 


Ti-am cules frunzis, 
Mladä de răchită; 
Dărue-mi şi tu 
Pace amurgită, 
Raza pe furis 
Prutului tivitä. 


Ti-am adus un rug 
Negru, toi, de mure 
Ca să-mi dai și tu 
Seara din pădure, 
Apele ce curg 

Nori cu clipe sure. 


Ta 


179 ION PILLAT 


CÂNTEC PENTRU LUMINĂ 


Lumină, lumină, de ce 

În toamnă târzie te duci? 
Amară e coaja de nuci 

Si floarea soarelui e 
Tăciune când tu ne-o usuci. 


Lumină, lumină, mai stai, 
Spre iarnă nu te grăbi! 
Ce-or face în vânturi pustii 
Fosnitele frunze și mai 
Mâhnite de nu le mângâi?... 


Lumină, lumină, n'ai nici 

O milă de flori şi furnici. 

Dar greerii, bietii, ce strâng 
Doar bobul de soare din crâng, 
Ce-or face la iarnă şi cui 

Să ceară de nu-i îndestui? 


Lumină, lumină, mai stai 
La mine măcar până ’n Mai! 


UMBRA TIMPULUI 7:3 


PASĂRE DE LUT 


Pasăre galbenă 'n cioc 
Bate ușor la fereastră. 
Umbrele nopţii n'au loc 
In dimineaţă albastră. 


Oblon pe suflet căzut 
De mult — spre cer se ridică 
Si sburätoarea de lut 
Pătrunde ’n tării fără frică. 


Prin geam de cleştar brumăriu 
Pasăre de-aur sau frunză 

Sau rază pierdută, nu știu, 
Vine la piept să se-ascunză. 


45 


ION PILLAT 


BURATEC LUNAR 


Buratec pe foaia de nufăr 
Pluteşte pe ceruri de iaz. 
Intáile stele când sufăr, 

Pe pajiști de ape şi-ailaz, 


Drac verde al verii, buratec, 
Priveşte cu ochii holbati 

Cum suie in dom de jaratec 

Lung luna prin plopi tremurati... 


Când clopot din funduri de baltă 
Răsună în schitul pierdut, 
Buratec, lin scara te saltă 
Pe ceru ’n paftale bătut. 


UMBRA TIMPULUI 775 


VEVERITA 


Veveritá, care n'ai 

Casá, curte gi alai, 
Legänändu-te îmi stai 

Sus pe ramură ca ’n rai. 
C'o alună ’n ghiare mici 
De nimic nut-i pasă, nici 
De paftale si mărgele 
Scumpe ’n ochii dragii mele, 
Nici de rublele de-argint 
Pentru cari se bat şi mint, 
Lingușindu-se avan, 

Toţi boierii din Divan... 


Stai pe ramură de tei 
Si te uiţi de sus la ei, 
Stai pe creangă de stejar 
Si de nimeni n'ai habar. 


15* 


776 


ION PILLAT 


SARPELE CASEI 


Nod din adäncuri, 
Sarpe al casei, 
Lapte ca spuma 
la-mi-1 din blid. 


Lapte muls noaptea 
Pe lunä nouä, 
Miere de-albine 
Scossä din stup. 


Lasä poiana, 
Umbra pădurii: 
Casa te-așteaptă, 
Șarpe bătrân. 


Casa trosneste 
Din temelie: 
Vatra te chiamă, 
Șarpe bătrân, 


Noaptea de friguri 
Pruncul boleste; 
Galben te strigä, 
Sarpe bäträn. 


Воп pe brazdä, 

Oile ’n Yarcuri, 

Pier de-a ’n picioare, 
Sarpe bäträn. 


UMBRA TIMPULUI 


Vrajä de babă, 
Rugä de preot, 
Leacuri şi ierburi, 
Nu pot nimic. 


Lasă pădure, 
Lasă poiană, 
Șarpe al casei 
Vino la cuib. 


777 


778 ION PILLAT 


FRAȚII 


De frații mei creştini m'am săturat, 
De răutatea lor cea bună, 
De târg, de casă și de sat, 
De adevărul lor minciună. 


De sora mea păgână m'am scârbit, 
De sărutarea ei ce muşcă, 

De patul ca mormântul adâncit, 
De dragostea-i îngustă cușcă. 


Vreau să mă duc la frati adevăraţi, 
M'așteaptă ’n munţi părinţi de totdeauna. 
Din leagăn de copil îmi stau visati 

Ca soarele de dragi, frumoși ca luna. 


In funduri de păduri și de coclauri 
Si peste vremi, ca om să nu străbată, 
Păzită de poveste și balauri 

Stă semintia lor curată. 


UMBRA TIMPULUI 


TÄCERE 


Cântecul păsării sus, 
Cântecul apelor jos 

Și eu ca un trunchi de stejar 
Prins între ele: 


— Pasăre dă-mi 
Trilul tău, clar, 
Murmurul tău, 
Apă, mi-l dă! 


— Агра n'ai 
Să desfasori 
Aerian 

Râsul solar. 


— Nu ești cristal 
Pribegitor, 
Neturburat 
Plânsul să-mi furi. 


— Aripi şi val 
Dacă-mi lipsesc, 
Tainic îmi duc 
Zeii senini. 


Cântecul păsării sus, 
Cântecul apelor jos 
Și eu ca o grea 
Stană 'ntre ele. 


779 


IMPLINIRE 
1939—1940 


CARTEA PRIVELISTILOR 


POETUL 


Cänd unul spumä de säpun 
Sufländ în jocuri irizate 
Väzduhul visului străbate 
Cu pieritoarele minuni, 


Un altul în granitul dur 

Cu dalta îndărătnic bate 

La gândul că ’n eternitate 

Va sta desprins de-un lut impur. 


Păstoru-și zice ’n fluer dorul 
De care fuge călătorul. 
Dar pe simetrice cântare 


Poetul cumpănindu-și versul, 
Mai chiamă ’n suflet o cântare 
Şi naşte tainic universul. 


ION PILLAT 


NOMADUL 


Gorgane, taine unde isi dorm regü 
Un dor neogoit de pribegiri — 

Sub iarba stepei väluränd umbriri, 
Călare stau cu arcu 'n mâini vitejii. 


Adänci seminţe în bătaia vrăjii 

Rechiamä roiul slobod de simtiri; 
Vin cáláretil vremii ’n năpădiri — 
Pe tot pământul tremură betegii. 


Puhoiul ploilor cum umflă iazuri, 
Pornesc șivoaie şi se sparg zăgazuri — 
In mine bate valul lor säpänd. 


Oprește-te! movila n'o deschide! 
Să nu trezesti iar sufletul flămând 
De ceruri vii, sub glie si obide. 


LATMOARA REA 


La moara rea vin care la fäinä 
Si nu e grâu curat ci e neghiná 
De suflete ce au trait haina 
Viaţă neagră de păcat si vină. 


La moară stă în poartă Necuratul 
Si omului îi macină păcatul 

Bob după bob, la rând aştepte satul 
Un an bătut că nu-i încurcă leatul. 


Draci pirpirii în cârcă umflă sacii, 
Coboară scări prin beciuri fără fund, 
Aluatul sec să-l plămădească dracii. 


Si pe lopeti ce ’n guri de jar răspund, 
Pâini rumenese mai roşii decât racii 
Rascopti de vii, într'un cuptor rotund. 


786 


ÎMPLINIRE 


186 


ION PILLAT 


CINĂ 


Deschide poarta. Intră. Sezi la masă — 
Acoperită e cu in curat. 

Та cagul alb si proaspăt strecurat, 

91 frânge pita cea dospitá ’n casă, 


Livezile de pruni sub frunza deasă 
Goldane rourate ji-au păstrat. 

Din viea mea bea vin întunecat, 
Din faguri gustă miere luminoasă, 


Când seara dă de ramuri să se prindă 
Si luna-și lasă razele piezis, 
Ti-oi dărui priveliștea din tindă. 


Sunt dealuri argintate ca icoane 
Si văi de ulmi sfintifi în luminis, 
De care ştiu, străine, că ţi-e foame. 


ÎMPLINIRE 187 


PASTORALĂ 


Pe sunet de fluer în sus 
Prin veac izvorit din vecie 
Se intră în fara pustie 

A mitului ce ni l-a dus. 


Cu luna, cu stelele sus 

In nalta lui cununie 
Păstorul se leagă să fie 
De-o turmă de zodii sedus. 


Si jos pe o gură de rai 
Trei baci în Prier reiau drumul 
Povestei spre verdele plai. 


Mioara mai plânge și azi 
Când toamna fägii lasă fumul 
Să cadă pe fagi şi pe brazi. 


188 ION PILLAT 


VIZIUNE POLARĂ 


Banchizele, diamante șlefuite 

Pe cari zăpada lunii ninge clar, 

Isi duc solemn spre zarea ce le 'nghite 
Fantastice corăbii de clestar. 


Pe cer de-opale gerul pironit e 
Cu reci sclipiri astrale si агаг 
Räsfränge cataracte împietrite, 
Aprinde bolți din basmul selenar. 


In peşteri de smaragd lovește marea 
Vuind a moarte cu adâncu-i glas, 
Sculptând în țărm de ghiatä nemiscarea. 


Şi când tácánd din nou şi-a tras pologul — 
Pe spuma sclipitoare a rămas, 
Cu 'n singur corn în lună, inorogul. 


ÎMPLINIRE 789 


HOKUSAI 


Läptos și roz un сег de dimineaţă, 
Sub care — inundate — abia vezi 
Pătratele plantaţii de orez 

Cu sate mici în pâlcuri de verdeață, 


Si-aprinde luminoasele dovezi 

Si, săgetat piezis de-un sbor de rata, 
Rupând închipuirile de ceaţă, 

Iti suie ’n minte piscul ce-l visezi. 


Furnici, pe cap cu mari ciuperci de paie, 
Ці pare ’n zări un şir de peregrini — 
Dar tu, chiemänd priveliştea ’n odaie 


Și la măsura ta lărgindu-i rama, 
Cu-o trăsătură de penel senin 
Culegi din nori eternul Fuji- Yama. 


ION PILLAT 


PORT BRETON 


Cäsutele cetăților bretone, 

Cu spate-adus și goapte guturale, 
Inghesuite ’n şiruri monotone, 

Se ’nchinä ’n umbra naltei catedrale. 


Bat clopote blajine în surdinä... 

In zori de zi e împânzită marea. 

Prin neguri zăbrelite de lumină 
Simtind prelung cum se golește zarea. 


Nevestele pescarilor ce pleacă 
Nu se bocese, nu flutură batiste — 
Täcutele, când sufletul le seacă. 


Si în amurg purtändu-si pruncul, triste, 
Mai stau pe ţărmul mărilor bretone 
Ca pe vitralii ştersele Madone. 


ÎMPLINIRE 


NATURĂ MOARTĂ 


Lin trandafirul din pahar 
Lăsând petala lui să cadă 
Sărută roza de zăpadă 

Din apa cu albastru har. 


La doi păstori de porțelan 

De Saxa: mică și pudrată, 

Marchiza ’n Sevres își arată 
In alb disprețul suveran. 


Si pe un scrin din vremea ’n care 
Trăia și Goethe și Voltaire: 
In lungi bătăi crepusculare 


Strävechiul ornic sună rar 
Prin timpul cu brumat clegtar 
Vecia ceasului ce moare. 


791 


a 


792 ION PILLAT 
E 


ZORI DE PRIMĂVARĂ 


Cu vălu-i roz pe ceruri azurii 

A ’ncremenit aerian migdalul — 
Sineala golfului își fränge valul 
Molatec peste scoici trandafirii. 


E-atât de clar văzduhul că nu ştii 

Ce proaspăt vis și-a limpezit cristalul: 
Balcicul își descoperă tot malul 

Si "n soare norii se topesc fâşii. 


Pe plaja potopită de lumină 
Un ture bătrân vopseste un caic, 
Pescari cárpesc návod cu plasă fină. 


Și piersicul, ieri gol, e azi în floare! 
Pe când — petalá albă — tot mai mic 
In zări catarg cu pânze stă pe mare. 


ÎMPLINIRE 793 


HELLAS 


Máslini străvechi, munţi numai stânci, si colo 
Culcată: marea ca un cer mai clar. 

Orice atingi e rugă ori e dar, 

Si pini in vânt sunt lira lui Apollo. 


Sau, de preferi, coloanele acele 
Dormind la umbra crângului sfinţit, 
Bucolica talangă ’n asfintit 

Și mieii págunánd prin asfodele. 


Vrei sarcofagul alb in foc de maci 
Sau stela 'n drum a dansatoarei moarte 
Si vántul viu in marmurá incins? 


Dar mie dá-mi, deplin sá má impacı, 
In rama ei de-argint fluid, departe, 
O insulá de-azur pe valul stins. 


794 


TON PILLAT 


RĂSĂRIT DE SOARE 


Cu coamele de flăcări ies din mare, 
Sufländ prin nări învăpăiate zori, 
Tuspatru caii soarelui, prin nori 
Trăgând un car cu osii arzato¢ re. 


51 zeul aplecat pe 'ntinsa zare, 
Infläcäratul, îmboldind cu zor 
Innebunitii roibi nechiezători, 

Gonește aprig alba arätare 


A lunei lunecând în spre apus 
In scaun de ninsoare şi de nacru, 
De ciute negre către noapte dus. 


51 mâna de lumină de-o atinge, 
Pe-al morţii ei zadarnic simulacru, 
Clar aurora roze roşii ninge, 


ÎMPLINIRE 


795 


ENDIMION 


Plängi, nimfä, ziua stinsä in izvoare... 
Pier oile luminii pe prundis. 

Păstorul gol ji-ascunde sub frunzis, 

In somn destins, un trup rodit de soare. 


Dar peste linişti pururi călătoare 
Chiemând talazuri пош la lumini, 
Imensul dor al lunii, drum pieziș 
Intinde scänteind ca o ninsoare. 


Pätrunde ’n guri de peșteri gol de munte, 
Aprinde ape ’n tăinuite chei 
Si prin păduri adânci durează punte. 


Cu ochi de rază crengile desface 
Și lacrimi prind în arzător polei 
Tot visul celui adormit în pace. 


796 ION PILLAT 


FAUNUL 


Ivit cu luna inträ in livezi, 

Cánd räsunänd in magica tácere, 
Din crengi pe selenarele zápezi 
In troeniri de vis cad grele mere. 


Stă impietrit de taină, ca 'n obezi, 
Pándit de nemuriri şi de mistere. 

In párguirea sevei parcá vezi 

Cum creste ’n el pämäntul in putere. 


Un nor. lar luna. Şi din umbră sare 
Răpind la piept plăpânda înnodare 
De nimfe — lebezi albe sau păreri. 


Se sparg pe cäi lactee rodii coapte 
Și, îmbătat de trupul lor de lapte, 
Un faun soarbe luminosul cer. 


ÎMPLINIRE 797 


CENTAURUL 


Vuiră stânci căzând in rostogol 

Și pietre scăpărară sub copită, 
Când răsări cu umbra lui lungită 
De-amurg, Centaurul pe vârful gol. 


Cu bust de zeu și trup vânjos de vită, 
Se înălța trufas şi trist: simbol 
Credintelor uitate, aspru sol 

Gonind sälbatee inima-i rănită. 


I se-arcuise fruntea, grea de gând, 
Ca bolta cerului purtând tăria 
Și cu tăceri solemne munţi umplând. 


Privirea lui de stea păstra vecia — 
Doar nechezat de iepe ’n văi vibrând 
Cu surd ecou îi turbura stihia. 


ION PILLAT 


LUI ATLAS 


Proptegti in van cu umărul Pământul, 
Uriagule — nu scapi de tävälug. 

Cu chicä grea de bivol ros de jug, 
Puterea ta nu-i apără mormântul. 


Loc Terpsichorei! Lasă-i ei avântul. 
Uşoara ţină ’n deget ca un fulg 
Rotunda tava cu întins belşug 

De ţări si mări —să nu răstoarne vântul 


Näframei ei de raze și azur: 
Platourile Asiei din care 
Curg fluviile sfinte împrejur, 


Pustiurile Libiei arzătoare 
Și, lin sunând de ţărmuri valul pur, 
Ciclade albe în surâs de soare. 


ÎMPLINIRE 799 


NARCIS 


Iti pleci pe linisti de iaz 
Prin umbre profunde 
Nostalgica sete şi azi, 
Amurg de-o pătrunde. 


Te chiemi. Luminos ca ’n pervaz 
In taină răspunde 

Misteriosul obraz 

Ascuns pe sub unde. 


Cu mâna încerci să-l atingi 
Din vis cum răsare, 
Dar chipul pe ape îl stingi. 


Grumazul si faţa iti pier 
Si raze şi stele și cer 
Cu o tremurare... 


ION PILLAT 


BASORELIEF 


Şi-au prăbuşit imperii înflorirea, 
Cetăți din slăvi s'au scufundat în lut, 
Nisipul dus de vânt e agternut 

Pe unde-au fost Niniva si Palmira. 


Câţi regi şi câte neamuri in trecut 
Şi-au înfruntat puterea și oștirea: 
Pustiul i-a înghițit si risipirea 
Ca nouri de lăcuste i-a păscut, 


Dar tu rămâi pe-un soclu de muzeu, 
Ca o sfidare vegniciei oarbe, 
In frumuseţea ta de tânăr zeu. 


Pe dușmănia veacului hain 
Și peste timp, ce lacom ne toi soarbe, 
A biruit profilul tău elin, 


CARTEA TARIILOR 


CTITORUL 


De greu päcat sä aflu mäntuire 

Şi sufletul să mi-l asez în rai, 
Punându-i hram pe Sfântul Niculai, 
Smerit durez din viaţă mânăstire. 


Ales-am o poiană cu alai 

De brazi bătrâni să-i stea imprejmuire 
In miez de munţi, de ea să n’aibä ştire 
Tătarii, să mi-o calce ’n trap de cai. 


Am tras în juru-i zid cu meterez, 
I-am întărit cu drugi boltita poartă 
Si Preacuratei in cucernic crez 


l-am îmbrăcat icoana cu-argint greu. 
Acum aștept, încrezător în soartă, 
Pe-Arhanghelul trimes de Dumnezeu. 


802 


ION PILLAT 


PREVESTIRE 


M’aplec pe tine ca pe aräturä 
Plugarul insetat de verde gräu — 
Va creşte spicul galben pän’ la brâu, 
Când totul m’amägeste și mă fură? 
Ce n'am putut eu spune, prins în frâu 
De zile grele, oare altă gură, 
Destăinuind un suflet de răsură, 

Va limpezi-o ’n glas curat de râu? 


Mi-esti, fiule, un clopot sfânt în care 
Aştept să sune ceasul meu deplin 
Când voi porni spre umbră şi uitare — 


Cum stă legat de cer un peregrin, 
M’asez gi eu cu sufletul în zare, 
Chiemándu-ti limba grea ca un destin. 


1MPLINIRE 803 


FRATE ICONAR 


Cu mintea ’n zare ziua stä näuc, 

Slab, cu ochi stinsi si turburi cum e iazul. 
Nu-i știe nimeni păsul vechi, necazul, 

Ce trupu ’n post și veghe îi usuc. 


Dar când amurgul sare clar zăplazul 
Si albe aripi prin livezi se duc — 
Monahului încremenit sub nuc, 
Arhanghel tânăr i-a deschis obrazul. 


A prins albastru nou din ceruri pure 
Si aur viu din lanul greu de spic 
Si verde crud din muguri de pădure. 


Și toată noaptea zornic, în chilie, 
Pe lemnul ceruit după tipic 
Fecioara Preacurată o învie. 


ION PILLAT 


PUSTNIC 


De-atät amar de vremi se sihästrise 
Са talpa її prinsese rädäcinä. 

In iască putrezitä barba i se 
Schimbase, lacrämile în räsına — 


Atât de-adânc in munţi că nu suise 
Acolo gând de om să-i ducă vină 

Că rugile le-a dat pe brazi şi tise, 

Că schitul l-a pierdut pentr'o tulpină. 


I-aduc in ghiare veverite hrană, 
L-adapă norii; codrul fi e strană 
De-odihnă, cerul larg: iconostasul. 


Ceaslov de n'are, de-i lipseşte clopot: 
П chiamă la vecernii ape ’n ropot, 
Cu stele — buchii — tälmäceste ceasul. 


ÎMPLINIRE 805 


TOAMNĂ 


Târziul luminiș de foi gălbuie 
Imbracă ulmii în odăjdii vechi. 
Tăcerile din codru ies perechi, 
Trezind prin silişti paşii mei ce suie 


În anotimp... Si nalta mânăstire 
Cu tâmplă aurită de lumini, 
Adună la icoane fagi senini 

Sub ceruri ruginii de patrafire. 


In strana mea de umbră m'am oprit 
Și linişti cu evlavii má ’mpresoara, 
Singurätäfi din veacul impietrit — 


Și am zărit, sfioasă și ușoară 


Venind in sihlă la izvor ferit 
Să se cuminece, o căprioară. 


17 


806 


ION PILLAT 


HERUVIM 


Când seara țese umbră prin odaie, 


Din jält de vremi privind oglinda, stai— 


Un singur fulger o cuprinde mai 
Infricogat ca ochii de văpaie. 


Si cum adânc pändesti, se întretaie 
Pe ger de ape aripe de rai... 

Să fie El, solia ce-asteptai? 

Aga lumină ’n inimă ce grea е! 


De slăvi orbit te frängi fär’ de putere, 
Biet indräsnet, la randu-ti fulgerat 
De flacära cumplitä ce te eere. 


Oglinzi se ’nchid şi suflete, pustii — 
Din noaptea lor brumată a sburat 
Foc alb prin înstelatele domnii. 


ÎMPLINIRE 


INGER RAMAS 


Dăduse iarna ’n primăvară iar 

Și sub un piersic scuturat de floare 
Lăsase nea de scoici ca în Brumar 
Și mic un înger înghieţat la soare, 


Părea o rândunică de clegtar 

Uitată jos de toamna migratoare — 
Cu aripile ’n cruce, tainic dar 

Căzut din cer gi care ’n suflet doare. 


Avea doi ochi ca boabe de mărgean, 
Pe cap purta un cere de albă lună 
Ca o icoană dintr’ un schit muntean. 


Fetiţa cea mai mică l-a văzut; 
Plângând fugi în casă să le spună — 
Si toţi au râs și nimeni n'a crezut. 


17 


807 


808 ION PILLAT 


ROZĂ 


Desävärsire-ascunsä ’n mii de gânduri, 

Si ’ntr’o petală fiecare gând; 

Insiruire de chilii păstrând 

Tot duhul lor chiar de le smulgi din rânduri; 


Schit tăinuit ai cărui fluturi sunt 
Anahoretii duși de vis și vânturi; 
Psaltire de colori, ceaslov de cânturi — 
Dai mânei cui te-a rupt tot mirul sfânt. 


Văd fruntea-ti grea de rouă cum se pleacă 
Pe un boboc deplin, ce-l strângi în cracă — 
Marie-a florilor, n’ai alt destin! 


Când sora ta din ceruri mă învaţă 
Prin jertfă vie ca să scap de chin, 
Dă-mi sihăstria ta să uit de viaţă. 


ÎMPLINIRE 809 


SPECTRUL ROZEI 


Roza pe masă sta 
Ruptä tulpinii — 
Albă ca mâna ta 
Piere grădinii. 


Moartea o prinde ca 
Sborul albinii. 

Vântul floarea îi ia — 
Umbrele, spinii. 


Feţele ei de acum 
Numai cenuse, 
Albă părere de fum — 


Tremur prin tremur de zori, 
Fără cátuge 
Aripi, arhanghel de îlori. 


810 ION PILLAT 


VÂNĂTOARE 


Ogarii Tai, o Doamne, ’mi dau de urmă, 
I-aud chefnind ne ’nduplecat prin zări, 
Zadarnic fug in mine gi ’n uitäri 

Adänc m’ascund de apriga lor turmä. 


Bătaia lor cumplită nu se curmă, 
Ingenunchiazä — ciută ’n tremuräri — 
Tu, inimă, ’ncoltitä de ’ntrebäri 

La ape vii când colții buni te scurma. 


Pe apele curate îți apleacă 
Şi setea patimase și fiorul 
Iubirii care ’n veci de veci nu seacă. 


Ogarii Tăi, o Doamne, mi-au rupt lutul — 
Acuma poţi, Părinte, să-mi fii scutul 
Si, pradă, îmi prind singur Vânătorul. 


ÎMPLINIRE 811 


JOC DE FLACARI 


Copilul adormird privește focul. 
Sar veverite roșii pe podele, 
Alungă aur granguri prin perdele 
Și lupii umbrei suri își mută locul, 


Şi el, legâdu-și dorul de norocul 
Luminii jucăușe şi rebele, 

Isi vinde viata pe 'nsoriri: rubiele 

Si galbeni fără pret de-ai pierdut jocul. 


Se lasă seara pe grădini de ghiatä. 
Nu-l încălzește scrumul vetrei sale 
Pe cel cu noaptea timpului pe fata — 


Dar cum pe geam ning iarăși zodii vii, 
Ard aripi si îl fură siderale 
Inchipuiri de jar prin veşnicii. 


ION PILLAT 


PRIVEGHI 


La căpătâi i-au pus o lumânare. 
O viaţă impietreste, și o ceară 
Când umbra cade pașnică în seară, 
Invie steaua ei pälpäetoare. 


Din mugur flacăra s'a făcut floare; 
Obrazul e de zgură. De afară 

Prin geam deschis albine glonţ sburară 
Si râset de copii jucând la soare, 


Gândesc la tine, ceară de altar, 
La florile de unde te-au ales 
Albine ’n stupi de lut şi de govar, 


Să te prefaci lumină de eres — 
Și mă gândesc la moartea ce-ai cules, 
Tu, omule, cu masca ta de var. 


ÎMPLINIRE 813 


CALENDAR 


O foaie cade, sboară-o zi 
Pe albe aripi de hârtie — 
Nu încerca s’o mai reții 
Viaţa ta ce se subtie. 


Copil râdeai când falfai 
Intäiul vânt ce ’n gol adie, 
Acum începi a te sfii 

De-a calendarului stafie. 


Pe apa timpului nu poţi 
Urca ’napoi cu nici o luntre. 
Si inima — un ceas cu roti — 


Cum dă vecia s’o înfrunte, 
Läsändu-ti tâmplele cärunte, 
Ne culcă în sicriu pe toţi. 


814 ION PILLAT 


CIMITIR 


Revin in cimitir cum intri ’n casă 

Alţi oaspeţi dragi să-i insotesti mereu — 
Sunând a plumb iubirea mea îi lasă 

Pe scări de mauzolee tot mai greu. 


Cad peste cruci seri putrede de ploaie, 
Rugină prind coroanele de fer, 

Sub neguri reci castanii se îndoaie — 
Scheletul lor trosnegte mai stingher. 


In cimitir revino, primăvară ! 
Dau muguri, cântă păsări și plăpând 
Din gropi ies flori pe cei ce le uitară. 


Dar eu nu uit de vechea mea oștire, 
Cernit sub prapuri, gârbov, merg la rând, 
Când sună veşnica lor pomenire. 


ÎMPLINIRE 816 


CHIPAROȘII 


In plin azur cresc negri chiparosu 
Sus pe colină ’n albul cimitir; 

Cu rădăcina ’n moarte stau setosil, 
Sorbind lumină fără de umbriri. 


Sub piatra ce ne-acoperă strămoșii 
Inchiagă glia vaste înrudiri ; 

Tot sângeră ’n tulpini răşine roşii 
Si râvne vechi înalță nemuriri. 


Nu-i văd tremurătorii plopi, nici ulmii 
Păstorilor, nici sălciile ce plâng, 
Și unde e stejarul, strajă culmii? 


Cipresii au rămas sá ne ’nteleagä, 
Ei ce ’n azur fuiorul sfânt şi-l fráng 
Si, drepti şi duri, de morţi adânc se leagă. 


"816 ION PILLAT 


EEE 


TIMPUL 


In sticlă nu-i, in ceasul cu nisip 
Ce curge lin si sec aceeași oră. 
Nu-i în apus şi nici în auroră 

Și urma-i pe pământ nu are chip. 


Dar îl aud târziu, la foc de sobă, 
Cum pasu-i apăsat își face drum 
Venind din jara umbrelor şi cum 
In inimă imi bate ce ’ntr’o tobă. 


Rechiamă tot ce-a fost şi o să fie; 
Toţi anii mei cu clipa lor învie 
Din totdeauna, fără ieri şi azi. 


Simt mâna-i cum m’atinge ca o moarte — 
Și în oglindă stă un alt obraz 
Ingälbenind ca fila dintr’o carte. 


ÎMPLINIRE 817 


ETERNITATI, VREMELNICII 


Eternitáti, vremelnicii — 

Le tine moartea în balanţă... 
Zadarnic te trudesti sá gti 

De egti de bronz sau de falantá. 


Suflati cu fulgi de papadii, 
Părtaşi си munţii in constantä, 
Din fruntea noastră la tării 

Sau la schelet nu-i, vre-o distanţă. 


Tot ce sculptăm, tot ce clădim, 
Le ’nghit veciile ce curg 
Pe-al veacurilor tintirim. 


Si pe un cer proteic norii, 
Topindu-si sborul în amurg, 
Rămân — doar ei — nemuritorii. 


818 


ION PILLAT 


STELE 


Lumini pe limpezimi de veșnicie 
Stand pironite ’n loc ori călătoare, 
Inchipuiţi deplina geometrie 

Sau zar scăpat din mâni nemuritoare? 


De mii de veacuri pentru cine oare 
Deschideţi cale vremii ce-o să vie? 
Cristal plăpând pe ceruri de ninsoare, 
Fiinţe de foc alb și armonie. 


Perfecte ca un cere închis și totuşi 
Nostalgice ca florile de lotugi 
Pe-oglinzi in tremur, ati rămas fecioare — 


Legänd de valuri väluri argintate, 
Pe mări urcați și, reci scânteietoare, 
V'aprindeţi taina în singurătate, 


CARTEA MÄRTURIILOR 


IMPLINIRE 


Ne’nvinsul vers in care inspirarea 
Imi bate ca un peste in nävod, 
Mi-o ţine poezia de uitarea 
Obștească, dăinuind-o în norod. 


In vânt se duc mändrii de voevod 

Si orice slavă 'n veac o spală marea — 
Când, încheindu-mi tainic cugetarea, 
Mă copleseste 'n suflet greul rod, 


In anii mei moșiile fecunde 
Ridică holdele de grâu etern, 
Sub mana lor pământul se ascunde. 


Și singur din pridvorul casei mele, 
Privind la cerul toamnei, îmi aștern 
Pe alt tărâm recoltele de stele. 


ION PILLAT 


SONETUL 


Incerc si eu corabia cu minuni 
Infrigurat, încrezător să-mi fie 
Catarg înalt, severă armonie 
Si punte arcuită pe genuni. 


Cu prora ei ce clasic se subfie: 
Săgeată slefuita de furtuni, 

Cu suflet singuratic din strábuni, 
Semet înfrunt talaz şi veșnicie. 


La cârmă simt sub mână trainic vasul 
Cum se cutremură înaripat 
Și cum deodată 'și domolește pasul — 


Clar-văzător si buimäcit de basme, 
De stricta mea busolă îmbătat 
Pe-un ocean de vis si de fantasme. 


ÎMPLINIRE 821 


CRISTAL 


Din neagra culme — mumă care poartă 
In pântecul de taină prune ursit — 
Milenii împietrite ti-au urzit 

Curatul chip descátugat de soartă. 


Tulpini de orgă — jocul împlinit 

Doar pentru ochi pe a tăcerii poartă — 
Prind soarele în urne fără toartă, 

Scot stele strălucind la infinit. 


Minunea ta e dură si fragilă, 
Cleşiar, de care mi-am legat şi eu 
Un suflet clar, un trup opac de-argilă; 


Prin tine îmi învăţ arhitectura 
Divină si, desävärsind natura, 
Răsfrâng senin vecia în vers greu. 


822 


ION PILLAT 


HAR 


Ce-ti veni de sus, nu-l lăsa să cadă, 
Tine-ti-1 adânc în pământul bun. 
Ti-a blagoslovit grâul un strábun, 
Crezul ingropat tainic sub západá. 


Lasá-te ca 'n somn zodiilor pradă, 

Va veni Prier înverzind pășuni, 
Sufletul va fi sboruri de lástuni, 

Vei uita umbriri, nori cumpliti si sfada. 


Ce-i născut întreg, moartea nu-l sfärämä, 
Vegnicia-i stă sâmbure in dar 
Si din nalte vrăji duce o fărâmă. 


Lasă-l aruncat pämäntescul zar — 
Cerul, el ne dă stele bune, rele, 
Cântecul deplin, gândurile grele. 


ÎMPLINIRE 823 


POTIR AMAR 


Potir amar... viaţă, băutură 

Cu tot mai mult venin când anii scad: 
lubirea otrăvită prinde ură, 
Paradisiacul vin se face iad. 


Când josnici frati dela altar decad, 
Credinţa sfântă de le-a fost sperjură: 
Zadarnic cerci, împotmolit în vad, 

Tu singur să te speli de neagra zgură. 


De ce nu poţi ca ei nepăsător 
Trádándu-ti sufletul să urci pe scara 
Cleioasă a îngenunchierilor? 


Ci tot ţii piept puhoiului pătâng — 
Stăpân pe tine, surghiunit în tara 
Inaripärilor ce nu se fräng. 


824 ION PILLAT 


CHEMARE 


M’apasä seara, sufletul mi-e ghiatä 
Sı ce pustiu cäminul stins sub nea. 
Dă-mi jarul ochilor tăi mari, să stea 
In flăcări dorul dätätor de viata. 


Intind, flămând, mâini reci spre clara fata, 
O chiamă din adânc nevoia mea. 
Esti raza caldă după iarna grea, 
Lumina primăverii ce mă 'nvaţă 


Intinerirea lumii și îndemnul 
De sbor al ciocârliei spre tării. 
Aprinde focul cerului cu semnul 


Privirii tale. Dă-mi învolburarea 
Iubirii, ca în patime pustii 
Prin rai şi iad să-mi aflu împăcarea, 


ÎMPLINIRE 825 


PEGAS 


Pe când în geambașlâc de iarmaroc 
Toţi poetastrii nostri vând märtoage 
Si umilă inspiratii slábánoage, 
Schimbându-și lira ’n lire cu soroc — 


Neasteptänd ca nimeni să mă roage 
Să mă amestec in murdarul troc 
De ’njuräturi și laude, nu joc 

In tumbe, dând în tobe şi în doage. 


Clădindu-mi din cuvânt de fildeş turnul, 
Nu-mi pasă dacă singur am tăcut, 
Păstrând senina mască și coturnul. 


Căci zi de zi tot mai cumplit mă paște, 
Cu gâtul încordai ca şi un scut, 
Inaripatul cal, ce mă cunoaște. 


826 ION PILLAT 


PĂRERE 


De-ai suferi cumplit, n’ai tipa tare; 
Adâncul tău cu umbre nu-l sporesti; 
Decât luceafarul pe bolți cerești, 

Un foc de târlă, noaptea, e mai mare, 


Preferi — o ştiu — deplina ’ntunecare; 

E greu în miez de zi să ne orbesti; 

Prin umbră doar esti mit, de te ’nvelesti 
In ea întreg: viers, patimi, cugetare. 


Eu, unul voi rămâne azi ca ieri 
Dältuitor de vorbe vii în soare, 
Limpezitor de rodnice tăceri — 


Sau în umbriri albastre de nopți clare, 
Cu sufletul pe apele din cer, 
Adunätor de râuri de clestare. 


ÎMPLINIRE 827 


FARMEC 


Cu ape verzi-albastre, fără teamă, 
Fosnind prin ierburi, izvorînd pe prund, 
Тез şerpii — când din fluerul rotund 
Intárátarea lor umbrit o chiamă. 


Urmând in modulare strania gamă, 
Inmlădieri viclene îi răspund — 

51 el, pierdut in iaduri fără fund, 

Se ’mbracä ’n piei de vis ca ’ntr’o näframä. 


Stau, spice ’n snop, inlantuiti de cântec, 
Serpi săgetând venin şuerător — 
Şi iar învinși alunecă pe pântec. 


Pe când stăpân pe limba lor grozavă, 
Cu meșteșug înalt, un vrăjitor 
Alege viers de miere din otravă. 


828 10N PILLAT 


TREPTE 


Cu legánári de pântec ca o lună 

Alunecând sub gingaș văl de nor, 
Isi mișcă rar, din umăr la picior, 
Perfectul arc ce ritmic se instrunä 


Şi se destinde iar, turburător, 


Când surd tambura monoton răsună... 


In juru-i gloata hanului s’adunä 
Cu pofte şi sudälmi de călător. 


Dar cântăreţul orb cu turban verde, 
Cum suflă lung în flaut ascuţit, 
Grozavul alb al ochilor nu-l pierde 


Pe fata ei, ci-l lasă, ’ntors, să-l fure 
Prin suflet scări de sunet, adâncit 
In jocuri de imagini tot mai pure, 


ÎMPLINIRE 829 


SAADI 


Cädea ’n Siraz o searä de safır, 
Ureau cipresi, havuzuri, minarete... 
Columbe albe se läsau incete. 


4 


Saadi tinea în mâni un trandafir. 


Plutea rotind, poemul: un ereie — 
Petalä de petalä, fir cu fir, 

Al rozei har si al luminii mir 
Inarıpau un vers pe indelete. 


Sus, pe Siraz, ardea un cer de aur... 
Dar la hotar, pe stepe da pärjol: 
Tätari veneau cu mugete de taur. 


Pe сапа intr’o grădină, tainic sol, 
Päzind pe lume singurul tezaur, 
Saadi privea o floare si un stol, 


830 


10N PILLAT 


GRĂDINARUL 


Le știe. Cântărind uscate cepe 

Din ochi numai, a și văzut în zori: 
Albastre, roşii, albe, mii de flori 

Pe strat, când anotimpul lor începe. 


Cu mintea el îmbracă jarini, stepe — 
A florilor ogtire n'o másori: 
Zambilele, turbane de ninsori, 
Lalelele, pagale trase ’n tepe. 


Cunoaste cu migáli de fántánar 
Cät dor de apä duce fie-care, 
Si cerului о сеге ca un dar. 


Cu el pornesc purtând о stropitoare, 
Cádelnitánd belșug, cu pasul rar 
Visänd la truda florii din räzoare. 


ÎMPLINIRE 831 


BASM 


Când suie caldă primăvara, 
La piersicul cu frunze mici 
Slujind din zori și până seara, 
De-omizi îl apăr, de furnici. 


Il scap de grindină, de para 
Vipiei, de-al furtunii bici. 

Cu grijă îmi păzesc comoara, 
Са, smeule, să nu mi-o strici. 


Cu-obrazul ei plăpând de fată 
Stă piersica tmbujorata 
De dorul soarelui pägän. 


Dar zänele zvârliră zarul — 
Si mâna mea culege darul 
Rotund al micului ei sân. 


ION PILLAT 


NAVIGATORUL 


In geam își desfășoară pânza clar 

Pe ape innoptate bricul lunii, 

Lăsând să-i joace stelele prin funii — 
Pe punie sufletul veghiazä iar. 


Deschide stranii hărţi cu vechi chenar, 
Pe care zugrăviră şters străbunii: 
Sirenele, Tritonii şi Neptunii 

Pe continentul încă legendar. 


58-51 suie alţii turma 'n transatlantic, 
Debarce liniștit sub sgärie-nor 
Pe färmuri fără zei și vis baccantic. 


Prin globuri strávezii ca portelanuri, 
La Antipod te văd, nou Christofor 
Columb, ivindu-te din oceanuri, 


ÎMPLINIRE 833 


DON QUICHOTTE 


Fantastic desirändu-si lung umbra din perete, 
Se înălța din perne şi boală Don Quichotte. 
Ardeau ca jarul ochii bătrânului netot, 

Dur se-arcuia profilul său aprig de erete. 


In cusca imbäcsitä în care, cot la cot 

Cu Sancho, cu mojicii, sfârșea pe îndelete, 
El — ce slăvita luptă cu morile o dete — 

Spre-amurgul din fereastră se întinsese tot, 


Căci dorul său din urmă îi arăta prin zare, 

Strälueitor de tânăr în zale sunätoare 

Alt Don Quichotte, mai mândru, de-acelaș vis 
[atras, 


Ce părăsind pământul gi гап toţi şi bunii, 
Schimbändu-si Rosinanta pe 'naripat Pegas, 
Cu lancea poeziei lovea în scutul lunii. 


834 TON PILLAT 


LEGENDE 


Aud prin veacuri sborul lor înalt 
Și de pe ţărmul rotunjit al mării 
Mă fură 'n depărtarea fremătării 
Adánci vártejuri, suitor asalt. 


Şi-a stins cenuşa ’n vis văpaia zării. 
Acum le văd pe ceruri de cobalt 
Tremurätor, alunecänd pe alt 
Tărâm al lumii gi al descântării. 


Dar arcul meu a săgetat vecia: 
Imi cad rostogolite la picioare, 
Cu stropi de stele improgcänd tăria. 


Și aplecat pe fabulosul chip 
Al marilor legende migratoare, 
Culeg cu spaimă spumă pe nisip. 


ÎMPLINIRE 835 


REGÄSIRE 


Ating cu anii toamna și, precum 
Pădurea mea din suflet își aşterne 
Frunzis brumat pe vestedele perne, 

Tot ce mi-a fost sträin s’a stins in drum. 


Pieri coloarea verii: foc și fum — 
Răsar arhitecturile eterne. 

Din rămurișul alungat de ierne 
Rămân coloane trainice de-acum. 


M’am despoiat de lume şi de mine, 
Ca să-mi găsesc prin jertfă bogátia 
In marmora cu ’nfioräri senir е. 


De-asupra turmei ce grăbeşte ’n moarte 
Primind cununi de-o zi, eu am täria 
Să-mi hotáresc nemuritoarea parte. 


10N PILLAT 


PATINOR 


Prin suflet înghieţat în nemurire 
Ca lacul sub sclipirile de ger, 

Un patinor, despoleind tăceri, 
Inscrie ’n zodii semnul său subțire. 


In sticla siderală taie spire 

Și linii albe ninse de mister, 

Și sub călcâi înaripat îi pier 

Naluci — dușmane vremuri in nestire. 


Nu-l văd din ţara lor incununatü 
Acestui timp haotic şi barbar, 
Cum suie ’n simetrii de constelații — 


Cum creşte jar lucid pe alba cale, 
Desvăluind tăinuitor de clar 
Deschisul cerc al patinării sale. 


PREFATÄ LA POEME INTR’UN VERS 


... Poemul întrun vers nu trebue confundat cu epigrama greacă 
ori latină, cu rubaiul persan sau cu hai-kaiul japonez. Câte trele cores- 
pund unui sentiment de concentrare lirică și cel mai descriptiv в gi 
cel mai extrem oriental. Poemul inir'un vers duce această concentrare 
la limită. El se prezintă fajá de un poem obișnuit ca o picătură de 
parfum faţă de un coș plin de flori. E o esenţă capabilă de nesfárgite 
diluäri. Dintr un singur vers, un vers în care ca sugestie intră şi tillul, 
se pot desvolta poeme întregi după puterea de realizare a fiecáruia. 


Ideea acestei forme mi-a venit recitind, în vederea unei conferințe, 
câteva poeme mai lungi din Victor Hugo. Vrând să citez câteva versuri 
din «Le Pape» am fost izbit că unele din ele se izolau dela sine ca 
adevărata poeme înir'un vers: 


Une émeraude ой semble errer toute la mer... 
pentru care propun : 
Smarand în care parcă se rdtdcegte marea. 


Paul Valéry numește «versuri dăruite acele versuri ce izvoresc 
spontan ca hărăzite nouă de soartă. Ele se opun altora, construita de 
poet, şi care doar desdvdrgese ceea ce primele ne-au indicat printr'o 
sträfulgerare adâncă a conştiinţei. 


Un singur vers, născut şi nu făcut, purtat ani de zile, adesea incon- 
stient, filtránd poate ani de patimi, rezumänd în el versuri multe, 
nescrise, şi atâlea fefe şi locuri — să ne poată reda taina călătoare a 
poeziei redusă la unica ei bogăție de a fi goală gi eternă. 


O atare poezie, prin însăși definiţia ei, riscă să rămână prea indi- 
viduală, să devie intransmisibilă şi obscură, grafie unui grai poetic 
sigilat, a cărei cheie o posedă numai poetul. M'am străduit să fiu 
cât se poate de limpede ca expresie verbală şi mi-am ales, drept măsură 
de vers, cel de 14 silabe ca fiindu-mi întotdeauna mai la îndemână ; 
căci un vers, şi în deosebi cánd e izolat, ar trebui să aibă maximum de 
simplitate și de rezonanță sufletească. 


Poemul într'un vers ar fi acela în care un singur vers e scris, cel 
dătător de mişcare, iar celelalte rămân sugerate până la sfârşitul poe- 
mului. Ca foaia strălucitoare a lintifei de baltă care acoperă foile 
neiegite încă la [аја apei. 


S'ar putea întâmpla să se creadă că aceasta este o facilitate pentru 


autor. Şi firește că trebue să recunoaştem că poezia ajunsă la о ase- 
menea despuiere, dacă permite cititorului înalte delectári, ti cere în 


19 


838 ION PILLAT 


schimb o mai susținulă gi intimă colaborare. Pe cât poetul a scris 
mai putin, pe atât cititorul e nevoit să citească mai mult. Colaborare, 
ce se obține cu o recitire cât mai liniștită a fiecărui poem în parte. 


Un poem lung se poate citi mai repede, căci fiecare vers ajută la 
pătrunderea si la gustarea celuilalt, Un singur vers se vrea citit mai 
încet. Scrisorile se parcurg iute, telegramele însă ne opresc. 


O asifel de poezie mai cere din partea cititorului un efort de ima- 
ginatie şi fantezie creatoare. Asa cum concep versul-poem: ar fi o 
sămânță, căreia îi trebue neapărat ca să germineze gi să-și dea toate 
roadele, ca о humă fertilă, o a doua înțelegere sufletească. 


Dar odată regulile jocului insugite, amatorul de poeme înir'un vers 
va găsi în fiecare din ele materia unor lungi poeme, sporind cu linii 
gi colori pururi allele şi căpălând noui perspective de câte ori le va 
reciti. 

... Sau cel puţin o nädäjduese. 


1935 


Poezia n'are nevoie de pre- sau posifeje: orice justificare, expli- 
cafie sau comentar e de prisos şi turbură supărător puritatea textului 
însuşi. Aici însă câteva lămuriri sunt necesare. 

Ediţia de faja, dorită definitivă, se străduie să mențină în gene- 
ral înfăţişarea şi succesiunea volumelor familiare cititorului, sá 
urmeze, cel puţin în linii mari, pe epoci de creaţie, principiul crono- 
logic gi să respecte, în marginea posibilului, unitatea de stil şi de 
inspirație a operei întregi. 

De aceea ea se deschide cu primele dibuiri poetice şi cu Casa Amintirii 
(anunţată odată cu publicarea Visărilor păgâne și anterioară ca dată 
de compunere), a adăogat volumelor originare cartea Balcic, iar din 
Asfodela — atât de fericita gi de competenta alegere a lui N. I. 
Herescu — a împrumutat ciclul Hellada, cu mici modificări şi cu 
titlul mai vechi de Tárm pierdut. 

In ce privește aspectul formal al poeziilor din întâile volume în 
special, prin unele revederi, retușări, contopiri gi suprimäri, mergând 
câteodată până la variante noui, dar fără a altera inspiraţia inițială, 
ca gi prin însuşirea mai întotdeauna a textului ultimei publicări, 
s'a căutat stabilirea unei lecfiuni mai pure și, să sperăm, autentice. 

Numai în două, trei cazuri, s'au păstrat ambele versiuni ale aceluiaș 
poem, când ele difercau prea mult ca formă ori intenţie. 

Pe lângă poeziile tuturor volumelor, dela Visări păgâne (1912) 
până la Implinire (1942) şi Astodela (1943), apar aici mai multe 
inedite ca volum, între altele : cele două din Prima Verba, cele 27 
poeme dela sfârșitul Poemelor într'un vers și cele 18 Poeme regăsite, 
aceste din urmă constituind o grupare nouă, așezală aproape crono- 
logic, din poeziile publicate mai toate prin reviste şi uitate acolo, 

Lipsesc din volum doar două încercări de tinerețe, în vers liber şi 
alb, « Nocturnă » și « Ultima noz», amândouă din Casa Amintirii, 
apărute în Amăgiri şi întâia din ele retipărită în Intoarcere. Din 
prima versiune a poemului Bătrânii, în 12 părţi autonome, versiune 
mai desvoltalá decât cea păstrată aici, a rămas, ca poezie de sine stă- 
tătoare, doar « Ursul lui Donici э. 

Dedicaţiile, prefefele gi însemnările din ediţiile originare, au fost 
lăsate volumelor respective, de care sunt legate si unde cititorul 
curios le va putea ușor regăsi. O excepţie o fac reproducerea prefelei d.la 
Poeme într'un vers și nota inedită, la poezia « Turla», din Vol. 1. 

Necesitäfi technice au împiedicat tipărirea pe o singură pagină a 
fiecărui poem intr'un vers, aga cum apăruseră în 1936 si cum 
genul nou al acestei poezii îl cere imperios. 

Sonetele din Implinire aleätuese un singur poem, ca gi cele din 
Scutul Minervei unde unitatea e evidentă. 


19* 


TABLA DE MATERII 


CAETUL VERDE 


Pag. 

Scrisoare. RA ee a ee 555 
Adormind... ау a we Muse Fe a în 557 
Odaia: ein... la Sees Seng у trap УР aa e ee să Că 558 
Sonet; si cay es АУ?» a а ae ж a чы ar datata А „599 
Stanfe pe un motiv de Ronsard .......... +. 560 
Recuerdo. ку nise cei a A ne ea ne 561 
Sânge sträbun ................... . 562 
Seltul aa a жду e e ee 563 
Vrăjitorul de şerpi. .................. 564 
Матай: т>. Фуу ca a rn Ж} 565 
ОКШ ches жылас et. ж Re dh Г ed # 567 
CAlätorire:,. э уз iu m. (улэ ж BPs лж ee А 568 
Oglinda fermecată . . ..,........... 569 
(COCOR a ee RIGA a> BEAN ac Sere) der Sat ЗЕ 570 
Tara. sa. a Guise сое bar Boe, а Can a hee N 571 
Primăvară й.................., 572 
Biersicul. <> у з ДО nn ee Baer ae 573 
Do Paşti. ven. u a ЕЗЖЕ Ж a ee 574 
De-o îi să fie raiul ...,........... . 576 
Octomvrie; Эу ЫЫ эзш ас e en 577 
Seară pascală . a a 0...0... 578 
Icoană pe sticlă ..... з.» .. узе юж +. . 579 
ASE + Сл е cade ay aon eu a антар bane e 580 
Toledo” “aitor A ЧЫ АРЕНА 581 
MA E wine 582 
Dansatoarea; u 2:5. ыз A a pi Be ei 584 
Inscripţie votivă 2... эзы Ж жоу коя . +... 585 
Veghie ..... ОРАР . 586 
Elegie în pădure .................. „587 
Elegie în toamnă ................. A 589 
Elegie în fata тйгї,.....,............ 590 
Elegie pentru mine . ... 22. .......... 591 
A йоча Blogis „2; у, кз un re an 598 
A treia Elegie... 0...0. . 595 
A patra Elegie .................. „597 
Farm. Budic ini Bee e A др о Жум i 598 
ȚĂRM PIERDUT 

Heladio Sr Ed 601 
Summum к u. a ae М Bee et te, св жож d . 602 


842 TABLA DE MATERII 


Pag. 
айшә ы en une Жой a ee îl a OS BOD 
Acrocorint. Ж у-у 654 Б к куй ЖоК a a EG ». 607 
Epidaur Ere Аё ent ЖЕ Be nb ЕТЕН a 608 
Olimpia; n 6065 ы coat ala ЛК уль жоок geci aaa de 609 
Delli........ ee O RE ve... 610 
Asfodlla ........ TE iba i dar a . 61 
Insula: A ce ăi к ЖЖ ЖЗ ar a 612 
Păstor ionian . . . зз 2 22 nenne vee ee 643 
Centaurul bătrân . .. l. 2. Cm ee +. 614 
Prinos ..... i ton See a Ec ia tai ee ВИ At 2: pozat 616 
Bust antic? | aaa. aoe Pon ar ee fan 617 
Tärm pierdut : 2.2 2:5 эжен a nun 618 
Tas ul au. лук бр en Дес ж ee 620 
Cicladele ....... E же: ЖЫ ee ЖЕ УЛУ "> 621 
Mi; RR Do ижок а e Хе Иж. Se ee е BE ШЕ леу 622 
Ovidiu ^з cag А ку: жол A 625 
Daui posta r u: Bice ta în e e к себ о а ж 626 
Păstorul şi Faunul ‚................. 627 
Capră. Су» sar fe ee a Ma) 8 жою ж ЫЫ жож 629 
Moartea păstorului у... 630 
Stelă os al o a УЖ e ee RS МУ g 632 
Sirena; у: жр буш dn дй: SU RI ATE ж 633 
Insula ...... sotiei not ce) at A ЖЕ s... 634 
Alegul sis 625. АЙ ыла Аза шз, жуу ылы We а een da 635 
SCUTUL MINERVEI 
Ajuns acum pe culmea... . cc... 639 
Deoarece, ешпдо................. e.. 640 
Acelaş zeu profetic .................. . 64l 
Adăpostit sub scutul .. . 2... o... +... +. 642 
Precum prin сгёйрд........,..... nn... o. 643 
Neptun pe mari... 2 cc... a 644. 
Cu armonie simplă... » 2 22 ee e e e a a 645 
Sub rod se 'ndoaie pomul.... oo... oro 646 
La Roma, când Horaţiu... .....,......... 647 
Pe mări nu poate vasul..,. ....... EAE es 648 
Abia вові Prierul.... .. 222222. 649 
Icar cum îl sfidase . .. cc... 650 
Din toate numai то7а......,......... „651 
Nespoveditä те..................... 652 
Din Helicon coboară... ............... 653 
In căutarea prăzii. |.. aoaaa >. 654 
Nu-s vindecat cu totul..,. ...,.......... 655 
Te-am regăsit... . o. 656 
BALCIC 
Implinire . cc... ‚у жож 659 
Balcic biblice ...,........ ne ER 660 
Balcic de seară .. ... . cc... .. 661 
Cântecul lui Áli.................. .. 662 


Sarcofag e eee eh a б жск a ra aa DB 


TABLA DE MATERII 843 


Pag. 

Balói cu: Bis a A 665 
Balcic; luai, 5. ¿ro bods ae шк wey, ag Da aie en ew 666 
Cina cu pesti . а. Zen ce ge cee сыл» еск bets H en a 667 
Stella Maris... a scai ae We ae, ee, Be 668 
Lună pe mare .................... 669 
Сава: la Balcic: shep u л ииз А кле ee ae we 670 
Floarea din fercasttă ................ . 67 
Seară ре PAM. . 672 
Dionisopolis „ce 673 
Sarcofag tracice . . e... 674 
Plajä: рове. ы an. nahe ee fn oe d .. 675 
Gules de zi 22. u. ole ee 676 
PE TOMS э a. u кол an „617 
ТАНЫ роди жоу д Де жж GAS ea б 678 
Inserare: 37. gone удэ фу ы o р ae 680 
PROS „озса АТЫ Жаы nee a Ra ЕСУ күбүй Ж . 681 
Piatră 22.0 ыйл че йу чокы ii КОЖ 682 
Cimitir tătărese , .,..,............ „683 
Seară pe ape E „у; non ae а 684 
Insulă, toamna ... ce 685 
Scoica: as ice a A le u ж Sage Et a . 686 
Pesctirugul: «аа у ужу ee ж» 687 
POEME INTR'UN VERS 

Poemele .......... DA ar 601, 
VERSURI REGÁSITE 

Vânătorul de Мтее.................. 709 
Circ Damen a NEE Жор aa ee en GAIA 711 
Tasul eo ea жыз жуйке ет» md Жок Жуй et +» 712 
Prolog la un ` poem раене: Dinu Arbore ...... ns. 718 
SAM ИЕ АРАП art ge i eat NE EN СНО . 745 
Prund ......... gait as WERE a eet ote .. 716 
Ispita frumuseții . ..... ER ТАГ .. 78 
Cupă, Сез» ala же Ar ann a ee ag en Reseed 719 
Poteca din pădure. .. 2... u mm 720 
Гаа Ма ш ee RE . 721 
Seara la Stâncă у... а.а... 723 
O oon a ae A . 7124 
Drumul din basme ‚..у.............. 725 
Viersul {йн................ ele e 7796 
Terfine ........ Cae Gia et TE ЛАЯ 
Cântec: Coboará догШе.................. 728 
GIER а Tari e iat Sua ae Tae ete aderat at AN Peed ААЫР А 729 


La o culegere proprie din George, Hofmannsthal gi Rilke „ 730 


UMBRA TIMPULUI 


Zodiei: eu: ci oe atatea б мык ee 733 
In toamnă. ee ee ete 284 


844 


TABLA DE MATERII 


Umbre pe iaz su 
Ceas pierdut .... 
Cântec de vremelnicie 


Cântec: Timpul care trece ............... 


Сга-го-га-та . . . . . 


Din ramele iatacului vechi . 


Anmort...... 


Soartă .,..... 


Amurg pe Prut . . . 
Iarnă târzie, . . . . 
Inserare ...... 
Scamatorul . . . . 
Roza din urmă . . . 


Stanfe ......, 


Cântec pentru tine . . . . 


Cäntec pentru luminä 
Pasăre de ut... . 
Buratec lunar . . . 
Veverifá ...... 
Şarpele casei . . . . 
Fraţii sos 44 4-3 
Tăcere .. 2.2... 


IMPLINIRE 
Cartea priveligtilor 


Poetul ....... 
Nomadul,....., 
La moara rea ... 
Cină 2.222200. 
Pastorală ...... 
Viziune polară . . . 
Hokusai ...... 
Port breton... . . 


Natură moartă ..,.., 


Zori de primăvară . . 
Hellas ,....,. 
Răsărit de soare . . 
Endimion, ..... 
Кашш,...... 


TABLA DE MATERII 


Centaurul uch u eri e жэй 3 . 
Маз Atlas; у жле ese жоу os Ze aa a Саа Же 
Матев: с же SE, р а la pd жо АР ae 


Cartea tăriilor 


СИТО а ж e i ee we dea re Se 
Prevestire gis. cae „Жж pie ie i жле АМЫ we Se il a A 
Frate iconar у... 


Inger-rämas- 4 A A ож d sa A 
ROME: a eh tay Уу ep PRE Aer ip da AR DS А 
Spectrul rozei „sc. 
Vânătoare . .. asa A 
Joc de flăcări, . . . . .. т» . . жож. жщз ........ 
Priveghi. ‚ur. a Gi эб ia aug Ыт гер йк. x 
Calendar ua ЖОЛ Gd жу en ЖО. эр} 
Cimitir a. кае ык a жол е ee RA жуш ж 
Chiparogii Бу жы pr ee аля Е 
Тири 4:4... ж-д ж куйу ЛЫ е Жы ea Pati 
Eternitäti, vremelnicii ,................ 
Stele: wesen ae a жож is е Ле р arte 


Cartea mărturiilor 


Implinire: уа ор жек ale a ey 
SONEHUL у Т ee Se a a en ЕРА Че Bole ige 
Cristal ыл, а ett ЧЫ А Nele Ae ata ar A 
Нав, Aa tea e Cee Ал oua at gan ЖУЙЕИ ate pată 


тербе Sera SR ice ЖӨ asr aaa I eee dee SP cs ee 
ааба sari ner e fo КУ! eee Ry pă oe re 


Basm Ad.) a Sote are ar st Ок Ara 
Navigatorul . 2 oo oo ren 
Don Quichotte . . ЫЫ лу жу ren 
Legende... 2 sr u ROD a ee un 
Repăsile „3. ene vun re а A a aE en 
Patinor.. 2.222000. жю че Ар СЕ er en тена