Ion Pillat — Poezii — Vol.I 1906-1918 (1944)

POEZII 


ION PILLAT 


POEZII 


1906—1941 


EDIȚIE DEFINITIVĂ 
INGRIJITĂ DE AUTOR 


VOL, I 
1906—1918 


i 


BUCUREȘTI 
FUNDAŢIA REGALĂ PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ 
39, Bulevardul Lascar Catargi, 39 
1944 


CASA AMINTIRII 


1906—1910 


I. PILLAT t POEZII» ESTE AL DOISPREZE- 
CELEA VOLUM DIN COLECȚIA 4 SCRII- 
TORII ROMÂNI CONTEMPORANI, EDIȚII 
DEFINITIVE. VERSURILE STRÂNSE ÎN 
PREZENTUL, VOLUM AU FOST ALESE 
DE AUTOR, JAR TEXTUL LOR REVIZUIT 
DE DÂNSUL. ACEASTĂ PRIMĂ EDIȚIE S'A 
TRAS ÎN TREI MII DOUĂ SUTE DOUĂZECI 
ŞI ŞASE EXEMPLARE PE HÂRTIE VELINA 
VERGÉ, NUMEROTATE DELA 1 LA 3226, 


JUSTIFICAREA TIRAJULUI 


/m PUL 


3067 


PRIMA VERB A 


IN CATEDRALĂ 
NOTRE DAME DE CHARTRES 


O lumină aurie face flori tremurátoare 

Şi le-aruncă şi le prinde în mănunchiuri trecătoare 
De-arcuite ziduri negre; în altare curge sânge 
Când în ploaie purpurie de vitralii se răsfrânge. 


Şi pierdută 'n adâncire omenirea se aliná; 

Frânte glasuri se ridică; frânte inimi se înclină 
Printre sfinţii reci de piatră; iar în umbră îmbrăcat, 
Stă norodul ce se 'nchină ne'ncetat, îngenunchiat. 


Dar de dincolo de moarte, cu surâs neomenese 
În icoanele "'nvechite sfinții morţi parcă zâmbesc. 
Ce le pasă lor de chinul dat mulţimii fără nume 
Ce se 'mpinge şi se roagă și se stinge iar în lume. 


Ce le pasă de potopul de dureri! Curg, nu-i urnese 
Veacuri multe ca nisipul și popoare — ei trăesc, 
Căci de piatră le sunt ochii şi au suflet de granit: 
Obositi de veşnicie, pentru veci au adormit. 


Decemvrie 1906 


8. ION PILLAT 


IN CATEDRALĂ 
NOTRE DAME DE PARIS 


Sub bolțile catolici în umbra catedralii 
Plutea amortitoare credinţa nevăzută. 
Văpaie mai albastră ca *n vis cădea cernutá 
Din pacea înstelată a vechilor vitralii. 


Icoane afumate, scăldate în lumină, 

Páreau că redeșteaptă din somnul ei de veci 
Durerea unei inimi trecută 'n pietre reci, 

Si fiece icoană de suflet era plină. 


Norod din veacuri stinse, credeai în veșnicie — 
Din viaţa ta îngustă prin rugă te scăpai 

Si mistic catedrala în aer ináltai 

Spre a uita 'n văzduhuri a lutului domnie. 


Azi am pierdut credinţa în tine, Nemurire! 
O, Dumnezeu din ceruri, azi cerul Tău e gol. 
Dar sufletul îmi cere cu spaimă un idol, 
Căci blestemat-ai omul să creadă în iubire. 
1907 


CÂNTECE DE DEMULT 


DRUMUL STRĂMOȘESC 


E seara — brazii lung. şoptesc 
Şi stă telega 'n poartă. 

E seara — brazii lung şoptesc, 
S'așterne drumul strămoșesc, 

lar dorul lui ne poartă. 


Luceferi ard de veghe sus, 
Prelung ialanga sună. 
Luceferi ard de veghe sus, 
Izvoarele povești ne-au spus 
Tesute 'n mreji de lună... 


Departe — caii merg întins, 
Potcoava 'n noapte sună. 
Departe — caii merg întins, 
lar drumul tot e parcă nins 
Stropit cu stropi de lună. 


Zăpadă n'a căzut pe drum, 
Dar a brumat în mine. 
Zăpadă n'a căzut pe drum, 
Doar brazii mari visează-acum 
Un dor din vremi străine. 


ON PILLAT 


LEGENDĂ 


Cu pletele plutind nebune 

Ca şoimii 'n sbor ei au pornit. 
Lăsându-și vetrele strábune, 
Prin zări s'au năpustit. 


S'au dus pribegii călători 

Pe cai mărunți, săltând în gele. 
S'au dus ca umbra după nori 
Şi luna după stele. 


Sau dus... şi seara la izvor 
Cu ochii 'n zári steteau femei, 
lar fetele plângeau de dor 

Cu sufletul la el. 


S'au dus demult... Acum ín sat 
Cu cofa 'n mână o bătrână 

De mai oftează pe'nnoptat 

Când merge la fântână. 


S'au dus... Ciobanu ’ntins sub ulmi, 
Voinicul fugărit pe cal, 

Mai spun povestea lor, pe culmi, 
Din flintá şi caval. 


S'au dus... si lunca i-a uitat. 
Pădurea 'n deal s'a veștejit, 
Izvoru 'n vale a secat, 

Şi ei n'au mai venit. 


CASA AMINTIRII 


CÂNTEC IN AMURG 


Strunele vioarei tale plângeau. 
Un cântec foarte vechi 
Se legána pe ele. 


Veneau din vale adieri, 
Venea din lunci 
Miros de fân cosit și ud.de ploi. 


lar trandafiri subţiri, umplánd cerdacul, 
Spre tine aplecati ca spre luminá, 
Petalele răcoritoare le scuturau uşor. 


11 


ION PILLAT 


SBÁRNAE COBZA 


lar sbârnâe cobza în vuet uşor, 

S'aprinde pe ceruri lin nor după nor, 
Și plopii din vale se tânguie 'n vânt; 
Domol te cuprinde al serii descânt... 


Frunzișul e vegted și sboară 'n pridvor, 
Prin zare se șterge un stol călător, 

Vin cântece, duse în leagăn de vânt; 
Domol te pătrunde al toamnei descânt. 


Se scutură clipele noastre gi mor — 
Oglinzi sunt deapururi aceluiaș dor. 

Revine trecutul pierdut ieri în vânt; 
Domol te vrăjeşte al vremii descánt. 


CASA AMINTIRII 


RUGAT-AM NORUL... 


Rugat-am norul călător 

Pe necuprinsul mării: 

— Din suflet smulge-mi vis şi dor, 
Dă-mi farmecul uitării! 


Şi el, fugarul, le-a răpit, 
S'a dus plutind pe ape. 

Si 'n mine nu a mai venit 
Durerea sá s'adape. 


Dar norul vântului i-a spus 
Dorinţele-mi de-o noapte — 
Si mării vântul de apus 

Le povesti în goapte. 


Pe țărm pădurea le-a aflat, 
Şi 'n ropot de izvoare 
Trimise carte pe 'nserat 
La stelele din zare. 


lar azi rávagul ne-a găsit 
Plimbându-ne 'mpreună. 
In ochii tăi l-am recitit 
Prin raze lungi de lună. 


13 


14 ION PILLAT 


CÂNTEC DE TOAMNĂ 


Lin frunzele cad, plâng apele 'n vad, 
Lung buciumul toamnei în noapte răsună. 


Prin ramuri de tei ning molcum scântei, 
Isi cerne vrăjirea văpaie de lună, 


Trec nori după nori în veci călători 
Pe "ntinsele şesuri în sboruri deșarte, 


Pe-al inimii gol se-aşterne domol 
Durerea trecută cu frunzele moarte. 


CASA AMINTIRII 


CÂNTEC IN NOAPTE 


Prin nucii din vie, 

Pe plopii din zare e stins asfinţitul — 
Dar stăruie 'n mine 

Si ?n geamul deschis al ferestrii, 

În rază târzie. 


Dela cules, arare ori, 

Un cântec vechi mai vine încă... 
Adusă ?n vânt şi dusă în vânt, 
Ce cată vremea de demult 

Cu jalea ei, de-mi cântă? 


Si glasuri de fete, în chiot, pe drum 
Coboară la crama din vale. 

Mai scártáie prelung un car 

Sub dealuri date cu lună, 
Pe-urcuguri ninse de var. 


16 


16 ION PILLAT 


NOCTURNĂ 
Pace pe noi, glas de cimpoi și lună. 
Izvoare plâng: departe 'n crâng răsună. 
Prin codrul nins, ce cânt s'a stins pe struná? 


Timpul trecut, în ochi, tăcut s'adună, 


CASA AMINTIRII 


ROMANTA 


Ti-am dat un trandafir, jucánd 
L-ai aruncat în mare 

Şi valurile mi l-au luat 
In larga înserare. 

Sa dus —și nimeni nu mai ştie 
De-un trandafir ce moare. 


Ti-am dat și inima 'ntr'o zi, 
O zi de sărbătoare. 

Râzând ai prins-o, te-ai jucat 
Cu ea cu nepăsare. 

Te-ai dus —şi nimeni nu mai ştie 
De inima ce moare. 


17 


18 ION PILLAT 


IN PRIMĂVARĂ 


În primăvară au sosit să-mi cânte la fereastră 
Din fluier, din cobză, din nai: 

Nădejdea, credinţa, iubirea albastră 
Aduse de veselul Mai. 


Făceau o larmă —m'au trezit din lunga mea visare, 
Le-am aruncat un icusar; 

S'a dus taraful cerându-mi iertare — 
Si tot l-aştept să vină iar... 


CASA AMINTIRII 19 


PENTRU ALTA 


Pe cărarea unde astăzi 
Ne-a legat un lung fior, 
Va veni chiar mâine alia 
Să-i şoptesc acelaș dor. 


Si ?n izvorul unde astăzi 
Ca ?n oglindă îmi rásai, 
Cine ştie dacă mâine 

N'o privi alt chip bălai. 


Pentru alta o să-și spună 
Visul, codri vechi de brad; 
Pentru alia o să-şi frângă 
Plânsul, apele din vad. 


Stele, lună, pentru alta 

Vor luci pe deal şi lunci — 
Pentru alta... Tu în umbră 
Te vei adânci atunci. 


ION PILLAT 


ACELAS FREAMĂT 


Acelaş freamát trece 'n cráng, 
Aceleași ape 'n văi se fráng 
Căzând din stâncă 'n stâncă, 


Acelas a rămas gi-acum 
Conacu 'n margine de drum, 
In linişte adâncă. 


De-asupra lui pier stoluri-stol 
Pribegii nori pe cerul gol, 
Si 'n nopţile cu lună 


Ca ieri alături amândoi 
Stăm ascultând glas de cimpoi 
Din munţi în munţi cum sună... 


CASA AMINTIRII 


PRIVEAM ALĂTURI 


Priveam alături din pridvor 
In ceasul blând al serii 
La vraja zilelor ce mor 
Prin zarea primăverii. . . 


In noi ce căutai, fior 
Prevestitor durerii, 

In vraja zilelor ce mor, 

In ceasul blând al serii?... 


¿1 


ION PILLAT 


ECOU 


Era aceeași lună 'n cer, 
Aceiași brazi pe dealuri, 
Si apa 'n spumă frământa 
Cântând aceleași valuri. 


Si tu aceeași tot erai, 
Cum te născuse dorul. 
Cu-acelaș zâmbet ascultai 
Ce murmură izvorul. 


lar eu o clipă m'am făcut, 
Cutreerând aleea, 

Copilul ce fusei pe vremi; 
Acelaş pentru-Aceea. 


CASA AMINTIRII 28 


CÂNTEC TÂRZIU 


Iţi lasă mânile tale 

In ale mele uşor. 

A nins pe tâmplele tale — 
Amurgul așteaptă 'n pridvor. 


Şi fruntea ţi-o lasă ușure 
De tot pe umărul meu — 
Ascultă cum sună ?n pădure 
Trecutul din bucium mereu. 


CASA AMIN TIRII 


CASA AMINTIRII 


E casa amintirii o casă cu pridvor, 

Cu bráne şi chilimuri pe încăperi zidite, 

In drumul către dânsa ţin strajă dreaptă plopii, 
Si în pereţi icoane de morţi bătrâni veghează: 
Strămoși din altă vreme de cari, uitând de jocuri, 
Copii, ne apropiarăm privind cu ce sfială 

La feţele lor șterse de sfinţi în mănăstiri. 


In casa amintirii nu-i astăzi şi nu-i ieri, 
Căci orologiul vremii a încetat să bată 

Și clipa netrăită a îngheţat pe el. 

Dar prin iatac adesea te-apucă şi te fură 
Miresmele cosite cu florile de fân 
Păstrate sub răcoarea pânzetului de in. 
Si, seara, pe divane în liniștite-odăi 

Tot mai pogoară cântec şi zumzánit de struná 
Ca de pe alăuta plăpândelor visări, 

Când, în apus de soare şi răsărit de lună, 
Simtim zádárnicia intáilor uitári. 


Rămân aceleași toate, și somnul fără sbucium 
Il dorm sub coperigul aceluiaș trecut. 

Stafie, trece gándul prin casa mea stráveche 
Sub raza cáláuzá a visului tácut... 


Si închizând în urmă odăile străine, 
Mam dus, m'am dus în lume, cu-atátia morți în 
[mine. 


CASA AMINTIRII 25 


INTOARCERE 


Prin crăpături de-obloane lumina, pete-pete, 
Pătrunde pe podele, pe pat gi pe perete, 

Așa cum altădată încet s'a agternut 

Când odihneam aicia sub albul agternut. 
latacul e acelaș și ?n tihna lui adie 

In bâzâit de muşte, bătrâna melodie 

Şi ornicul rostește clipita de demult — 

Da toate sunt aceleaşi: le văd și le ascult, 

Și zilele pierdute revin. Simt că mă chiamă 
Privirea mea uitată din poza prinsă 'n ramă, 
Cu ochii mei, cu ochii dintâi —şi simt pe piept 
Cum giulgiul amintirii se lasă — și deștept 
Priyesc cum îl atârnă drept coviltir pe toate. 
Pe zid mai e hârtia cu flori încondeiate, 

Si pușca ruginită mi-o văd pe un dulap. 

I-e frică iar — o clipă — copilului, de-un cap 
De cerb cu ochi de sticlă și coarne rámurate... 


Adorm în paza unor descântece curate. 


26 ION PILLAT 


TEMPLUL MEU 


Nu e moscheea sfântă, în nopţi de Ramazan 

Când umbra de pe lespezi se 'naltá ca o mare, 

Și candele-atârnate de boltă, funerare 

Veghează stranii şlove culese din Coran; 

Pe când desculți Moslimii, proptiti în frunte, visul 
Nedeslegat, desleagă. 


Nu e nici catedrala scăldată în amurg, 

Cu stâlpi svârliţi spre ceruri ca braţe rugátoare, 

De veci încremenită pe-a timpului cărare. 

Ca lacrămi stropi de apă din cripte negre curg; 

Pe când plecaţi Creștinii, proptiti în piatră, visul 
Nedeslegat, desleagá. 


E casa bătrânească sáditá printre nuci, 
Pe-un várf de deal. — In toamnă, pe gardul de 
[uluci 
Atárná'n grape grele, dulci, strugurii şi 'n vii 
Isi împletesc albastrul cu frunze ruginii... 
Dar sita înserării suflatá 'n aur, visul 
Nedeslegat îl lasă. 


CASA AMINTIRII 27 


LA CULESUL VIEI 


Toamna şi-a întins marama de aramă pe závoi; 
Taie aerul cu sboruri mici şi frânte, rándunele; 
Frunze cad şi 'n praf de aur, de la munte după ele 
Pică şi treptat se umflă gârla turmelor de oi. 


Am lăsat pridvorul casei sub umbrarele de nuci; 
Urmărim, urmând poteca, șipotul de apă vie; 

Pasul nostru sperie sturzii hrápáreti şi sus în vie, 
Dulci, se pârguiesc la soare strugurii de pe butuci. 


Să-i oprească dela jafuri nu vedem niciun pândar 
Şi ciorchina rumenită, bob cu bob, o s'o aleagă... 
Nu te *mpotrivi, iubito: e al lor al toamnei dar. 
Lasă-te de voie bună, braţul meu să te culeagă! 


28 ION PILLAT 


TÂRZIU DE TOAMNĂ 


Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie, 
Tăcută, se lăsase cu seara peste vie; 

Prin codrul de rugină, pe pajiştea pustie, 
Simieam acelaș freamăt în suflete că *nvie. 


Era un vaier duloe și dureros, un cânt 

Ce 'n inimi se născuse si 'n ele ni s'a frânt, 
Apropiaţi deodată şi fără un cuvânt, 

Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt. 


Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire, 
Mi-ai spus:— Să ne rămână trecutul nălucire, 
Când clipa veșniciei mi-o dai cu o privire... 
De ce în umbră glasul părea o amintire? 


CASA AMINTIRII 29 


IN TOAMNĂ 


Te iau, te strâng la pieptu-mi. Copilo, ce departe 
Te simt! Căci vezi acuma e ceasul liniștit 
Când bate iar la garduri cu pasul ostenit 
Cobzarul toamnei, vântul, în strai de frunze 
Îmoarte. 


Nu plânge. E zadarnic şi oaspele-i poftit. 

E scris să vie astăzi purtând a morţii carte; 
Şi câte-au fost pe lume, ne par ce sunt: deșarte, 
Deschide numai poarta, rostindu-i bun venit. 


Deschide largă poarta bătrânului cobzar — 
Ne-o spune jalea veche uitată de demult, 
Şi hora amintirii se va roti mai rar. 


Auzi? Se depărtează spre zarea de cenușe 
Cu sufletele noastre... Sunt singur și ascult 
Cum bate vegnicia în pieptu-ti de păpușe. 


Pustie e grădina, pustie casa toată 

In care o iubire crescuse an de an. 

Ce mari sunt azi copacii! Sub ramuri de castan, 
Pridvorul alb în frunză de ederă înnoată. 


30 10N PILLAT 


Fântâna părăsită rămase fără roată, 

Se pierde şerpuirea potecii într'un lan, 
Și sub boltirea verde a codrului, oltean 
Chilim aștern arinii în zilele de sloată. 


Cărările înguste zardarnic le cutreer! 
Străine îmi sunt astăzi sau eu le sunt străin? 
Dar neschimbat prieten un ţârâit de greer, 


Acelas ca si-atuncia, în clipe de tăcere 
Reînflorind visarea cu roze efemere, 
Imi sângerează pieptul cu veșnicul său spin. 


Plutaşul Moarte trece pribeag pe râul lumii. 
lar după dânsul veacuri, popoare, 'n jocul spumii, 
Tárite de puhoiul pătat de înserări, 

Se şterg spre veșnicia potolitoarei mări. 


Şi "Moarte, surugiul cu frâu *n dinţi, călare, 
Noroadele goneşte pe-a timpului cărare. 

lar veac de veac se leagă în urmă: nor de scrum, 
Și pulbere se-așterne prin colbul de pe drum. 


Si Moarte, pivnicerul din toamnele târzii, 
Ciorchine de popoare ca struguri culegând, 
La linurile vremii le duce cu pas rar. 


Dar pentru noi, iubito, al morţii lăutar 
Să cânte. —Simti cum piere trecutul rând pe rând, 


a 


Uitarea cum burează în suflete pustii?... 


CASA AMINTIRII 31 


SFÂRȘIT DE TOAMNĂ 


Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge, 
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum, 

Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge 
Se iroseşte frunza pornită 'n sbor pe drum. 
Prin codrul de cărbune plutește-al iernii fum — 
Nu_mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge. 


Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut, 

Pe tâmpla din Váratic, din vremuri legendare, 
O Sfântă-i zugrăvită de un necunoscut. 

Icoana tăinuită ce farmec straniu are! 

Tăcut o șterge veacul, dar tot mai blândă pare 
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut. 


32 ION PILLAT 


A DOUA MOARTE 


Izvorul amintirii se pierde ne 'nceput... 
Acelas fân în floare ne urmărește 'n luncă 
Și rugăciunea serii nădejdea își aruncă 

Pe dealul unde doarme întregul meu trecut. 


Urmăm cărarea noastră în liniștea mai mare... 
Acei ce ne lăsară doar dorul lor în piept, 

Mai mor a doua oară cu noi în înserare 

Sau ne măresc trecutul cu ochiul înţelept? 


CASA AMINTIRII 33 


CA'N POVESTE 


Domnea în vremea veche un Crai gi o Crăiəsă. 
Mai buni ca pita albă dospită de pe masă, 
Purtau zăpadă 'n creştet și primăveri în piept, 
Căci gândul le fusese curat și înţelept — 

Si flori târzii crescute sub neaua iernii 'n drum, 
Doar amintiri de bine mai culegeau acum. 


Dar le certa norocul un singur rău mereu: 
Copii să aibă ?n casă nu dase Dumnezeu, 

Și mult le-ar fi fost dorul s'adoarmă-o zi pe spate 
Ca brazii dela munte cu crengile rotate, 
Umbriti de însăşi umbra roditului vlástar. 

— Nădejdile apuse ademenesc mai rar 

Si vă gáteati obstegte şi singuri spre mormânt, 
Când se 'ndură Prea Sfântul de traiul vostru sfânt 
Si-o bună dimineaţă trimise 'n casa voastră 
Un pui de fată-adusă de-o pasăre măiastră. 

lar când v'ati zărit visul alăturea de voi, 
Albastrul din privire v'a înflorit. Apoi 

Ileana i-aţi pus nume și-aţi poruncit să fie 
Botez cum n'apucase a voastră 'mpărăţie. 

Din patru părţi de lume, acum curgeau șirag 
La Curte mosafirii cinstiți — de ţi-era drag 

Să vezi voinicii mândri din şea cum se desprind 
Şi mândre Cosânzene pe praguri răsărind 

Ca floarea după ploaie; vestiţii Impărați 

Cu pravila în mână și 'n zale inmbrácaji, 
Vlădicii, cuviogii, în cárje şi `n potcap, 

Şi cărturarii gárbovi ce poartă lumea 'n cap... 


34 ION PILLAT 


Dar iată şi o Zână în mersu-i legánat — 

Ea portul la păianjen în zori şi l-a lucrat 

In două ite numai, când iarba moale, naltă, 
Adună pietre scumpe și rouă la olaltă. 

De borangic năframe pe plete lungi îi flutur” 
Și poartă pe spinare o aripă de flutur, 

Și unde îi sboară ochii s'aprinde strop de soare. 
lar Luna, însăşi Luna, veni cu Carul Mare 
Când noaptea înveleşte pădurile de rodii 

Și vezi trecând pe ceruri rătăcitoare zodii. 
Piticii de la munte, cu graiul ne "njeles, 

Drept cărucior de poștă, în pripă, şi- au ales 
Ciupercă roşie trasă de patru iepuri sprinteni 
Ce broască, surugiul, îndeamnă dând din pinteni. 
lar când sunánd din frunză pădurile de laur 
Deschiseră cărare, sosi și un Balaur. 

Luceferii venirá călări pe curcubee 

Si Soarele, departe mai mult nevránd sá stee, 
— De necrezut povestea-i, dar încă nu vá mint — 
Ivitu-s'a din umbră în straie de argint. 


Și a trăit fetița de "mpárat 

Mai mândră ca lumina lunii pline, 
Dar ochii ei aveau priviri străine 
Și inima-i era cleștar curat, 

Căci Dor nu turburase niciodată 
Cu visul lui, visarea ei de fată. 


Venit-au ca s'o ceară la părinţi 
Din patru zări de lume, peţitorii — 
Ea îi oprea cu zâmbetul surorii 
Și îi gonea cu ochii ei cuminţi. 
Și fruntea Împăratului se 'ncruniă, 
Dar casa lui rămase fără nuntă. 


CASA AMINTIRII 35 


Zadarnic întruni bătrânul Crai 

Cu zor la Curte babele și vracii, 
Din trupu-i tânăr să alunge dracii 
Şi s'o îmbrace cu-al miresei strai, 
Copila lui rămase de zăpadă— 
S'au dus şi peţitorii toţi, grămadă. 


Și luni de zile au trecut şi ani... 
Sub arcuirea merilor în floare, 

Se plimbă singură 'n apus de soare 
Domnița străjuită de castani; 

Când, iată, în vederea-i nu se 'nerede, 
Pe Făt Frumos călare că mi-l vede. 


«Semet grăieşte fiul de 'mpărai: 

— Prin nouă ţări venii, Domniţă dragă, 
Iubirea ta să-mi fie ca o fragá 

Unui drumej de drumuri însetat. — 
Obrazul fetii i se face nalbă, 

Pe ram de măr își culcă faţa albă. 


Incet răspunde fata de 'mpărat: 

— Când ramul meu purta-va măr de aur, 
Eu voi simţi al dorului tezaur. 

la ramul și te du neturburat! — 

Si Făt Frumos îl ia cu minte dreaptă, 
Spre Răsărit nădejdea lui se *ndreaptá... 


Si primăveri dearândul se înveliră merii 
Şi iarna foi de aur din pomi a scuturat, 
Şi ea privea amurgul pe drumul depărtat 
Pe care el pornise în zarea primăverii, ., 
Dar primăveri gi ierni pustii s'au îngropat 
Si nu s'a mai întors feciorul de "mpárat. 


se 


36 ION PILLAT 
pc ERE RE E N ERA NE a a PRE 


LANTERNA MAGICĂ 


Pe-omătul nepătat de pe cearceaf, 
In umbra ce se 'nchiagă în odaie, 
A tresárit lumina ca un praf 


Când și-a deschis pupila ei bălaie 


Lanterna magică privind pieziș 

Cu ?n singur ochi în frunte ca 'n poveste — 
Si glasuri de copii în luminiș 

De râs curat, tágnirá fără veste. 


Acolo unde-a fost doar scrumul șters, 
Răsare-o lume veche și ciudată. 
Scufiţei Roşii-i ard obrajii 'n mers, 
O vezi zorind spre casa de-altădată. 


Spre casa albă și cu nalbă ?'n prag 
In care o așteaptă blând bunica — 
Prin fumul vremii, prin trecutul drag, 
Mai stau privind cum piere lin fetica. 


Zadarnic cerc zăvorul ferecat 

Pe care tot copilul îl descuie... 
Prin vremi Scufiţa Roşie a plecat 
Si lupul sur mai stă pe cáráruie. 


VISĂRI PĂGÂNE 


1910—1912 


VIS ĂRI PĂG ÂNE 


SUNT ZILE 


Sunt zile când mi-e dorul flămând ca un barbar, 
Războinicii călare i-aș nápusti cu vântul 

Si aș cânta cu dânșii prin stepe; iar pământul 
Invins ca de cutremur s'ar prábusi. Cuvântul 
Ce mántue ?n biserici s'ar cere în zadar. 


In alte zile dorul mă leapădă sătul, 

Si singura-mi dorință e ca pe țărm de mare 
Să urmăresc cu ochii corăbiile 'n zare, 

In mine amintirea să piară călătoare, 

Și umbra umbrei mele s'o am, mi-ar fi destul. 


Sunt zile când mi-e dorul așa de bun, s'ar duce 
Să dea întregu-mi suflet cum alţii dau un ban 
Si inima-mi deschisă la toţi, s'ar face han 
La care năvăli-va norodu 'n lung chervan. 
Sunt clipe când în spate aș vrea să port o cruce. 


In alte zile dorul mă face rău și rece 
Trăind de piatră parcă, nepăsător idol... 

Și miezul vieţii însuși îmi pare că e gol, 

Că omul e o mască şi mila e un rol 

Şi, orb, privesc durerea ce lângă mine trece. 


Sunt zile când re'nvie copilul. Zile când, 
Mosneag, stinși îmi sunt ochii ca două stele moarte. 
Sunt zile când tot pieptul iubirea mi-l împarte, 
lar altele când singur mă chinuiesc departe, 
Inchis ca intr'o boltă zidită 'n al meu gând. 


40 ION PILLAT 


Necunoscutul cine-i, titanicul artist 

Ce 'n suflete și trupuri se 'mbracă cum îi place 
— Vorbesc şi el vorbește, și tac ĉu el când tace — 
Străinul care 'n mine pe mine mă desface 
Făcându-mă tot una cu-o fiară sau cu'n Christ? 


VISĂRI PĂGÂNE 41 


VOCI IN AMURG 
I 


Vei fi cuceritorul! — Sub mána ta de fer 
Popoarele sdrobite cádea-vor la pământ, 

Si knejii, împărații, ca frunze luate 'n vânt 
Se vor băba ?n ţărână, când steagul neînfrânt 
Il vor zări în sboru'i de sânge rog pe cer! 


Si de nu vrei, poete, cuvântul îţi va fi 

Mai dulce ca goptitul iubirii pe o struná 

Și mai curat ca neaua în luciul alb de lună... 
lar noaptea pe pustiuri când stelele se-adună 
La gândul tău izvoare din piatră s'or ivi! 


Si de nu vrei, profete, vei adăpa un neam 

La râul plin de soare al bunătăţii tale, 

Si toţi nefericitii îți vor ieşi în cale — 

Tu nu le vei da sfaturi, nici pilde, nici parale, 
Blajin, le vei întinde blagoslovitul ram. 


Si de nu vrei,.. Atuncea ce vrei? Nu ţi-e destul 
Pământul tot să-l birui, să-l cánti, pe veci să-l 
[mântui ? 
— Timúr mâncat de vreme e pulbere 'n mor- 
(mântu-i, 
Firdăsi nu mai știe de i-a fost dulce cántu-i, 
De mântuirea lumii Isùs chiar e sátul. 


42 ION PILLAT 


II 


De-o aripă, de-un sânge cu noi e doar condorul! 
Suntem învingătorii: Genghis, Xerxes, Cesar. 
Deasupra lumii pradă rotim în cercuri sborul 
Și ghiara ne-o înfigem deodată 'n ea. Soborul 
Ingenunchiat ne 'nalfá ca unor zei altar. 


In nor de fum gi flăcări se náruie și piere 
Khanat, regat, imperiu din Tibru la Baikal. 

Pe urma noastră crește neghină gl tăcere, 

Și pasărea de pradă și corbul nu ne cere 

Să" spunem, de ni-e faima Baber sau Hasdrubal. 


In faţă ni se 'ntinde pustiul, ca o mare 

Și fug, corăbii smulse de un vârtej de vânt, 
Inebunind de spaimă, cu miile, popoare 

Când, numai umbra noastră zárind-o, li se pare 
Că noaptea morţii vecinici se lasă pe pământ... 


— De-o lege cu Sokrates, cu Christ, cu Sakya Muni, 
Suntem alinătorii. Págind pe drumul lor 

Din inime noi smuls-am chiar dorul unui dor. 
Lăsând mireasa 'n urmă, părinţii și străbunii 
Iubirea ni se scurge fântână tuturor. 


Suntem cei fără nume. — Zadarnică se duce 
Prin omenire mila ca apele prin vad— 
Deşi culegem ura şi pietrele ce cad 
Nădejdea nu se stinge și pilda noastră luce 
Pe veacuri ca şi luna pădurilor de brad... 


VISĂRI PĂGÂNE 


— Cel răstignit în cuie și cel răstignitor 

Eterni sunt deopotrivă în mintea ce'i desparte, 
Dar eu, Iehova, jalnic mă simt legat de moarte! 
M'au ferecat în lanţuri credinţele deșarte 

Prea slab ca să fiu jertfă, prea tare ca să-omor! 


4 ION PILLAT 


VISAI DE O CETATE 


Visai de o cetate pe margine de mări... 
Trec peste ea cocorii sburând spre alte ţări. 


Pe cer pier nori târîndu-şi penumbra de pământ... 
Fug legănând corăbii catargele în vânt. 


Intrai tăcut într'însa, umblai în lung și *n lat... 
Se înălța doar murmur de ape, depărtat. 


Urcai pe scări de piatră în turle până în nori... 
Se auzea doar freamăt de aripi de cocori. 


Dormea pe veci cetatea: un straniu mauzoleu... 
Si cum priveam, simtit-am că mortul eram eu. 


VISĂRI PĂGÂNE 


DIVAN DIN BRUSSA 


In orașul sfânt, la Brussa 

Tot mai vezi moscheea veche 
Verde-albastră. Spun moslimii: 
— Stai privind o viaţă 'ntreagá 


Făr'a gti de este verde 
Ori albastrá dacá este. 
Tainic mii de ani trecut-au 
Oglindind-o *n mii de feţe... 


In moscheea verde-albastrá 

Curge 'n marmură fântâna: 

Izvorește — spun moslimii — 
Si-o asculti întreaga viaţă 


Făr'a gti de râde vecinic 
Ori de plânge de apururi, 
Căci o mie ani trecut-au 
Râs și plâns svárlind într'însa... 


N'am văzut moscheea sfântă 
N'am gráit nici cu moslimii, 
Cei ce sub turban adună 
Vechea lumii "ntelepciune, 


Dar zărit-am doi ochi numai, 
Verzi si-albagtri de-opotrivă. 
Auzit-am glasul numai, 
Râsul, plânsul îmbinându-l. 


ION PILLAT 


DIVAN DIN BASRA 


Lângă drumul care duce 
Peste munţi şi văi la Basra, 
O fântână izvorește 

Din trei şipote de piatră; 


Dar catárul nu se-opreşte 
Să s'adape, nici moslimul; 
Ne'ncepută curge apa 

Si se pierde ne'ncepută. 


Căci turbane împletite 
Cercetând cu sârg Coranul, 
Cărturari de slavă veche 
Spun:— Fântâna "i fermecată. 


Sună astfel zicătoarea: 
Din trei şipote de piatră 
Cine bea dintr'unul, pierde 
Raza ochilor de-apururi. 


Cine bea din amândouă 
Cade la pământ şi moare. 
De tustrele de se-atinge, 
Pradă va cădea iubirii. 


VISĂRL PĂGÂNE 47 


DIVAN DIN BAGDAD 


La Stambul îmi spun muftii, 
Cercetaşii slovei sfinte, 

Spun dervișii, ştiutorii 
Legilor ce nu stau scrise: 


Harun Al-Rasid, khaliful, 
Timp de-o mie nopti si una 
Fermecat de Sehrazada 
I-ascultă tăcut povestea. 


Timp de-o mie nopţi și una 
El a stat sorbind cuvântu-i 
Si uită, pentr'o minciună, 
Si Coranul și Profetul. 


Timp de-o mie nopţi khaliful 
Se gândea privind-o: Mâine, 
Mâine gâtul ei de fildeş 


Va purtá mărgele roșii. 


Inflorit-au oleandrii 

La Bagdad ca stropi de sânge, 
Crește 'n zare luna nouă 
lataganu-i de lumină. 


Dar hangerul ca argintul, 
Gâtul fraged ca zăpada, 
Au rămas — 


Muri khaliful 
Și-a tiáit Seherazada. 


48 ION PILLAT 


DIN RUBAIYATUL LUI YUSSUF 


Din ori şi ce iubire dorinţe vechi răsar: 
In zori de zi amurgul revine parcă iar. 
Paharnice, ne toarnă în primăvara nouă 
Străvechiul vin al toamnei ce scântee 'n pahar. 


* 


Din paltinul ín frunzá curg picáturi de luná, 
Departe clopoţeii cámilelor răsună, 

Miros de iasomie ne vine prins în vânt, 

lar eu visez povestea ce'n ochii tăi se-aduná. 


* 


Legându-mi, doritoare, colan de braţe moi, 
Mă ?ntrebi:.E luna nouă alunecánd prin foi? 
— lubito, nu e luna, ci chipul tău îmi crește 
Pe ceruri, în oglinda răsfrântă peste noi. 


* 


Miros de fân cosit curând în plete negre are, 
Chiar trandafirii la Șiraz ca buzele-i nu sunt. 
Poţi cálári un an întreg din Ispahan la mare 
Si parcá tot ín ochii ei luceafárul rásare. 


* 
Cu caravana máine plecánd din nou prin lume, 
Nisipul și pustiul pe drum or să má 'ndrume, 
Dar azi ce-mi pasă mie, strángándu-te, de-aud 
Cum muezinul Morţii mă chiamă lung pe nume. 


VISĂRI PĂGÂNE 


DIN SAMISEN 
I 


Munte Fuji, munte Fuji, 
Peste tine sboară norii — 
Berze albe, berze negre, 
Cu aripile întinse. 


Mi se cerne lin iubirea 

Pe cărări la Kumamoto. 

La Kitzumo rânduri-rânduri, 
Vântu-mi ninge tot trecutul. 


— Samisen cu două coarde, 
Tremurând te-ating şi tremuri: 
Strună veche, suflet tânăr, 
Laolaltă ni se frâng. 


49 


ION PILLAT 


II. 


Lângă templul vechi din Niko, 
E un lac și în oglindaii, 
Ca un nufăr printre nuferi, 


Chipul de-aur al lui Buddha. 


Sfântul chip cu o privire 
Apele înseninează — 

Vezi din fundul apei limpezi, 
Albă, luna cum răsare. 


Si pe coastele Japoniei 
Kuno-Șivo se numește 
Un curent marin și apa-i 
E atât de-adáne albastră 


Că pescarii. cred: e cerul 
Ce în zori își spală faţa... 
Dar cunosc doi ochi, doi numai, 
Mai albaștri decât Sivo. 


VISĂRI PĂGÂNE 51 


RUGĂ LUI BUDDHA 


Am fost, o Sakya Muni, acela ce visase 

— Viteaz fără putere și vultur fără sbor — 
Năprasnic să vâneze popor după popor, 

Dar neputând sá 'nvingá, milog pe drum rămase. 


Am fost, o Sakya Muni, acel ce vrând să știe 
— Adept fără ştiinţă şi fir fără fuior — 
Desteleni cu trudă al gândului ogor, 

Dar nu putu să iasă din mintea lui pustie. 


Am fost, o Sakya Muni, acel ce vru să curme 
— Monah fără credinţă şi mire fără dor — 
Zadarnica iubire la ori şi ce izvor, 

Dar neputând să bee pieri fără de urme. 


Din veac în veac tot altul, acelaș om în veci, 
Născând mereu din moarte, murind spre a renaşte, 
Sunt obosit, Stăpâne, de mine si má paste 

Un dor sá dorm de-apururi prin constelații reci. 


52 10N PILLAT 


VISĂRI BUDISTE 


Nu e întâia oară când ne 'nchinăm iubirii 

Și sub umbrar de ramuri ne spunem orbul dor. 
De-o seară ne cunoaștem, dar farmecele firii 
De mult în noi sădiră năvalnicul fior... 

Ne prinde veşnic Zeul în plasa amăgirii. 


Ne căutam dorința pe drumul către moarte: 

In valul verde-al mării, învăluiți de foi, 

In noi, cu noi, scânteia iubirii mai departe 

Purtând din treaptă 'n treaptă spre alte chi- 
[puri noui — 

Iluzia vrăjise cărările deșarte. 


Mai ţii tu minte-amurgul pe apele polare, 

Noi, două foce, sprinten spărgând val după val? 
Pluteau. măreţi ghețarii topindu-se prin zare 

Si noi plecaţi cu dânşii —iar turma de pe mal 
Privea lung pribegia pe mări crepusculare. 


O seară, primăvara, pornirăm împreună 

— Când fluviile se umflă și punți de ghiajá cad — 
Căci nu găsea de hrană poporul meu pe dună. 
Un râu înnot urcarám și din păduri de brad 
leşi, ca azi senină, spre noi aceeași lună. 


VISĂRI PĂGÂNE 53 


Mai ştii cetafea moartă în zidurile mute, 
Lianele pe arcuri de marmură, pe porţi? 

Si noi lungiti pe soclul statuelor căzute, 

Doi șerpi, în nemiscarea acelor ce sunt morți, 
Domniam sfintiti de veacuri pe templele tácute. 


La Angkor-Vath, când noaptea cinocefalii latrá, 
Când leneşi crocodilii din iazuri se desfac, 

Pe idolii de-aramă, de-argilă și de piatră 
Zăream aceeași lună pe ceruri și în lac, 

O clipă —gi pe urmă ne 'ncoláceam la vatră. 


Mai îţi aduci aminte ce falnic tu, condorul, 
Iti părăseai cuibarul acoperit de stânci? 
Deodată intinzándu-ti aripa îţi luai sborul, 
lar eu, rotind deasupra genunilor adânci, 
Cu penele sbârlite îmi aşteptam odorul. 


Porneam brăzdând prin aer lungi pârtii de lumină ; 
Fugeau muflonii negri sărind din pisc în pisc, 
Căzându-le pe spate îi sfâşiam drept cină. 
Flămânzi purtând spre ceruri fâşii de carne 'n plisc 
Urcam — și pe văzduhuri aceeași lună plină. 


Apoi cu armăsarii dorinta-mi reîncepe: 
Cutreeram pământul din Volga la Altái, 

Si `n herghelii sălbatici nu fură alte iepe 

Mai mândre când, fugará, tu nările 'náltai — 
Si valuri, valuri iarba se legăna pe stepe. 


Apoi... dar e zadarnic trecutul sá” desir! 
Să ne lăsăm mai bine furaţi de vraja lumii. 
Ne vin în vânt miresme de fân şi trandafir, 
Din nou îmbracă marea talazurile spumii 

Si Zeul ţese iarăşi al amăgirii fir. 


54 ION PILLAT 


II. 


De când pe valul vremii tot urc și tot cobor 
Sub mii.de inveliguri aceeași suferință 

— Impins din formă ’n formă de altă năzuință — 
De moarte nu mi-e teamă, m'am învăţat să mor. 


Dar când desgroapă luna capela-mauzoleu 
Din umbra unde mâne voi fi întins — aminte 
Mi-aduc deodată straniu de vechile morminte 
În care dorm de veacuri acei ce fură eu. 


Pe lângă-o mare albă, tăcută ca un lac, 

Mă îngropă cu psalme poporul meu, nomadul. 
De două ori acelaş nu'mi fuse 'n viaţă vadul: 
Acuma cu nisipul deapururea mă 'mpac. 


Djebé, cuceritorul, nebiruitul khan, 
Pământul îl cálcase sub tropot de copite: 
Acuma peste mine cu sboruri liniștite 
Şiraguri trec cocorii gonind spre alt liman. 


Cu trandafiri sălbatici sáditi jur împrejur, 
Intr'o grădină unde îţi pierzi sub mușchi cárarea, 
Lin odihnesc. Copacii de vânt își lasă floarea. 
Mormântul mi se pare că e la Nişapur. 


Pe-atunci poet sufitic cuvântul tălmăceam ; 
lar când m'am stins în toamnă, culegătorii viei 
Priveau, uitând Coranul cu rodul nebuniei, 
Cum se strecoară pacea în ochii lui Khayyam... 


VISĂRI PĂGÂNE 55 


Si noaptea câteodată má 'ntreb în care ţări 
Isi vor găsi uitarea mormintele de mâne. 
Dormi-voi iar sub paza grădinilor bătrâne? 
Visa-voi în cadenţa neturburatei mări? 


De moarte nu mi-e teamă, m'am învăţat să mor 
Impins din formă ’n formă de altă năzuinţă 
— Sub mii de învelișuri aceeași suferință — 
De când cu valul vremii tot urc și tot cobor. 


56 ION PILLAT 


111. 


O Buddha Sakya Muni! tu singura-mi credinţă, 
Tu ce luceşti luceafăr pe mările durerii, 
In calea spre odihnă a mistuit pusderii 
De suflete şi chipuri eterna mea ființă. 


Chiar ruga mea de astăzi și ruga mea de mâine 
— Nădejdea care fost-a, nădejdea ce va fi — 
Inchipuiri sunt numai şi se vor isprăvi... 
Pieri-vor pieritoare ca un lătrat de câine. 


Deci, nemișcat, Alesul spre formele ce mor 
Priveascá: el cu sine, când roata vremii trece. 
De-acuma va rămâns în viață pururi rece: 
Un schimnic infrátitul cu al Nirvanii fior. 


Va trece, spune legea, de mii de ori un an 
Ca să te poţi desface de rodul unei fapte, 
Si așteptând în tremur má "ntreb cu ochii 'n noapte: 
Din ce afund de patimi răsare-al meu karman? 


Străbat de mii de veacuri poteca desrobirii 

Și oameni fără număr în sânge m'au purtat, 
In cicluri planetare când fată, când bărbat, 
Străpuns pe rând de teama și dorul nemuririi. 


De oarece dorinţa de viață-i născătoare 
Mă sperie chiar ruga de a fi o neființă, 
Că poate, cine știe, rodind ca o semintá, 
Din haos voi renaște cu capul către soare, 


VISĂRI PĂGÂNE 57 


Spre altă transmigrare împins neîncetat, 

— De e acesta scopul şi dacă n'oi ajunge 

Să sfarăm în Nirvana destinul ce mă "'mpunge, 
De mine mă desleagă, o Sakya Baghavat! 


58 ION PILLAT 


IMN DE INCHINĂCIUNE 


Ti-e dat oceanul stiinţei cu valul lui de lumină, 
Ca luna rotundă ţi-e chipul, atins-ai culmile vieţii, 
Ajuns-ai golul gândirii: aceasta-i blagoslovenie! 
Printr' însa întemeiază odihna fiinţelor toate. 


Invins-ai fără durere, pătruns-ai inima vieţii, 

O prea slăvite ! ești ctitor al tuturor faptelor bune, 

Și măsuri cu mintea ce'i bine: aceasta-i blago- 
[slovenie ! 

Printr” însa întemeiază odihna ființelor toate. 


O Buddha! ce dai ca podoabă podoaba faptelor 
(bune, 
Ce dai drept avere știința întreagă și nemincinoasá, 
Ti-e dată comoara veciei: aceasta-i blagoslovenie ! 
Printr” însa întemeiază odihna ființelor toate. 


Locas al gândirii, al rugii, al slovei înalte și drepte, 
Deasupra mrejii iluziei ţi-e dată viaţa deapururi, 
Da, vecinic ţi-e dată viața: aceasta-i blagoslovenie ! 
Printr' însa întemeiază odihna fiinţelor toate. 


Spre binele lumii se scurge izvorul milei din suflet 
Și mântui de umbră ființa în umbră încătuşată; 
Ti-e dată puterea luminei: aceasta-i blagoslovenie ! 
Printr” însa întemeiază odihna fiinţelor toate... 


VISĂRI PĂGÂNE 59 


Dar nu mai pot crede, o Buddha, în faptele bune 
[ori rele, 

In imnul cu care monahii ajung în ţara Nirvanii. 
Ajuns-am eu golul credintii: aceasta-i blago- 
[slovenie ? 

Printr' însa în veci n'oi atinge odihna fiinţelor 
[toate. 


60 ION PILLAT 


CENTAURII 


1 
VIS ȘI CENTAURI 


Am văzut în vis întinderi adumbrite de castani, 

Ziduri vechi de piatră ’n pietre dărâmate ani cu ani, 

Ederă de ele prinsă si dealungul lor de strajă 
Brazi înalţi. 

Pe iarba deasă stam culcat atins de 

[vrajă, 

Ascultând povestea apei sáltáreje de pe prund. 

Tu, tăcută, de grumazu-mi aduceai un braţ rotund. 

— De-un trecut ce nu-i al nostru îţi aduci aminte 


[oare ? 

Te 'ntrebai— şi plete, plete, ca un râu stropit 
[cu soare, 

Am simțit pe-obraz, pe frunte părul tău adus 
[de vânt... 


Si spre seară când pe pajiști e o pace de mormânt, 
Urmărind poteca strâmtă ce se pierde prin livadă, 
Cerbi în cârd veniţi din codri s'au oprit mirati să vadă 
Sub salcâmul nins de floare doi străini în ţara lor, 
Și când luna de pe dealuri ca un arc de vânător 
S'a "'ndoit pe cer şi ceața se lăsă prin crâng fâșii — 
Se ivi ieșind din umbră și din vremile pustii, 
Alb, mai alb ca spuma mării, cu copitele de aur, 
Izvorind din întuneric, rând pe rând, câte-un 
[Centaur! 


VISĂRI PĂGÂNE 61 


II. 
CENTAURUL 


Trei zile 'n nemișcare privise stana. Gândul 
Nu cuprinsese forma ce pribegea prin haos. 

A patra zi deodată simţi că un Centaur 
Incătușat în piatră îl aștepta să vie. 

Trei zile visătorul își făuri visarea: 

Când mángáia cu mâna, când crud lovea cu dalta, 
Si tresărea lung piatra atinsă, cum tresare 
Femeea ce ascunde în sânu-i viitorul. 

A șaptea zi prin dalini amurgu 'ncet se stinse, 
Gemea în umbră visul cu marmură robit, 

Si falnic semizeul, mai alb ca spuma mării, 

De noapte se desprinse când lună fu 'n vázduhuri. 


Cutează Creatorul sá "nfrunte-a lui-fápturá 

Si, muritor, másoará o clipá nemurirea. 

Dar iată că se mișcă Centaurul, gráiegte: 

— Dece din somnul pietrei m'ai desteptat, Stăpâne? 
De ce mi-e strâmtă haina-ţi, dece mă strânge lutul? 
Sunt zeu și sunt ființă deodată. O! durere 
De-a şti ce-i nemurirea de mă pătrunde moartea, 
De-a gti că nu-i iubire când îmi trăiesc dorinţa. 
Ce nu putură zeii să facă, ai făcut-o: 
Ingemănarea stranie. Fii blestemat, Părinte, 

De cel dintâi Centaur! — Dar glasul i se frânse 
Și nechezând sălbatic porni în larg de lume. 


62 ION PILLAT 


III. 


BLESTEMUL 


Scandat pe drumul vremii copita lvi răsună, 
Umplură tot pământul fuparii semizei... 
Dar noaptea câteodată, în nopţile cu lună 
Când fiecare rază e ploaie de scântei, 


Indrágostiti poeţii, atunci când îi adună 
Iubirea sau norocul prin codri vechi de tei, 
Zăriră, spun cu groază, în goana ei nebună 
Năvala de Centauri strângând la piept femei. 


Și blestemul de veacuri pe neamul lor apasă, 
Căci zeul, ce tresare în trup de armăsar, 
De-apururea dori-va femeea ca mireasă. 


Desi n'avem potcoava răsunătoare de-aur, 
Gonim, o Zevs, prin lume frumosul în zadar: 
In pieptul meu se sbate náprasnic un Centaur! 


VISĂRI PĂGÂNE 63 


IV. 
RENAȘTERE 


In sgomot de potcoavă şi freamát de stejar, 
Centaurii din noapte se nasc în herghelii. 
Mă înfrăţesc cu ele cărărilor pustii: 

Prin ramuri îndoite luceferii transpar, 

lar sunetul copitei pe frunze argintii 
Răzbate cu putere, înăbușit şi rar. 


Nehuni de nemvrire gonim prin codrul sfânt, 
Pribegi prin ţări de umbră și goluri de lumină. 
Pe valuri de verdeață se 'naltá luna plină; 
Văpaia ei urmează sălbaticul avânt. 

Deodată mă simt slobod. Gândirea mea străină 


a 


O leapăd, mă cutremur ca un copac în vânt. 


Pricep tot ce nechează iubitul meu popor. 
Mărire ţie, Zeus, al veșniciei faur! 

Azi unul sunt, de-un sânge, cu aprigul Centaur 
Colind pădurea largă cu el rătăcitor— ` 

lar noaptea, pe sub bolta de stele și de laur, 
Pornim fără mișcare cu râul mișcător. 


64 ION PILLAT 


V. 
FUGĂ DE CENTAURI 


Coboară povârnișul, cu coamele în vânt, 
Centaurii. Văzduhul prin văi prelung răsună 
De sgomotul copitei lovite de pământ. 


Dar neamul, isgonitul, în herghelii s'adună — 
Isi potolește goana pe ţărmul nalt și frânt, 
Privind la valul mării rostogolit pe dună. 


Poseidon doar mai este pe mări nemuritor, 
Din nai de mult nu cântă Satirul pe câmpie 
Si Nimfa n'o mai afli în ape de izvor. 


Se risipiră zeii. Dar groaznic azi învie 
In cele două piepturi al morţii crud fior, 
Si spaima-i biciuieste prin liniştea pustie. 


Pe stânca goală vine un tropot neînirânt, 
Cu umbra se întinde și-l creşte inserarea,.. 
Nebuni își încordează puternicul avâni 


Centaurii — Se *naltá, ieșind din lună *n zarea 
Apusului, vestindu-l și vegnicul mormânt, 
Un armăsar, întâiul, tăindu-le cărarea. 


VISĂRI PĂGÂNE 65 


VI. 
CEL DIN URMĂ CENTAUR 


Visasem cel din urmă Centaur că eram... 
Dormea sub lutul vremii pierdute hippogeea 

Si seara, când în treacăt umbream în mers aleea, 
Potcoava mea de aur îmi scăpăra scánteea 

Pe care "n drumul nopţii sonor o cadentam. 


Cutreeram zadarnic pădurile de brad, 

In van cătam poporul stăpân eri pe câmpie: 
Fugeau orbifi de spaimă cârlanii 'n herghelie 
Când mă iveam din umbră pe 'ntinderea pustie 
Sau când purtat de sete mă coboram la vad. 


Sirena cea din urmă visasem că erai... 

Imi nechezam dorinţa pe ţărmul nalt al mării, 
Nebun sdrobeam copita de pietrele cărării 
Privind prin valuri roșii în sângele *nserárii 
Lui Okeanos pradă cum trupul tot ţi-l dai. 


66 ION PILLAT 


VII. 
RUGA PAGÁNA 


Indurá-te, Părinte, şi dá-ne alt idol! 
Frământă iarăși lutul şi fă-te iarăși faur! 
Din nou pe noi domnească încununat cu laur 
Prin codri fără margini sălbaticul Centaur 

Și mândrul neam colinde planeta pân'la Pol. 


lar dacă semizeul din țarină nu *nvie 

Și herghelii fugare din moarte nu se rup, 
Imbracă-ne dorința, Stăpâne, cu alt trup. 

Mai bine prăzi de vultur, vânat gonit de lup — 
Dar scapă-ne pământul de-a Omului urgie. 


Tiranul șchiop, copilul maimujelor, să piară. 
Să vie urşii haită prin rariştea de brad, 
Incet să'şi mâne zimbrul cirezile la vad, 

Și stoluri, pe deasupra ghețarilor ce scad, 
Condorii să rotească, ţinând în a lor ghiară 


Mânjit şi plin de sânge pe cel din urmă Om. 
Tăcerea să sporească pe șesuri ca o mare, 
Cetățile zidite să se cufunde *n zare, 

Și singur cáte-un raget de fiară 'n înserare 
Să urce ca o rugă spre-al cerurilor dom... 


VISARI PĂGÂNE 67 


VIII. 
VEDENIE 


Ca ieri izvorul curge în amfora de lut, 

Dar azi, pe malul apei, altarele Dianii 

Se prábuse 'n ciorchine de bozii, iar castanii 
Podoaba și-o desbracă pe templul decăzut. 


Ca ieri izvorul curge, dar unde mai sunt anii 
Când Satirul, glumetul, şi Faunul tăcut, 
Veniau să-și cânte în trestii un dor necunoscut 
Și urmă de copită în crâng lăsau Silvanii? 


Poteca e pustie și vremea depărtată 
A zeilor din timpul cu visuri legendare — 
Dar noaptea cel din urmă Centaur, câteodată, 


Din codri plini de freamăt, ieșind nemuritor, 


Cu două piepturi albe sub luciul lunii, pare 
Un bust uitat de veacuri pe-un soclu mișcător. 


so 


68 ION PILLAT 


IX. 
ARTEMIS 


Un val de umbră crește pe gesuri cenușii. 
Sub grindină de tropot se culcă iarba moale. 
Din negurile vremii vin negre herghelii, 
Mânate ca de viscol de-a patimii răscoale. 
Spre ceruri se înalță cu mugete de tauri 
Chemarea milenară a marilor Centauri. 


Isi clatină tulpina pădurile de fag 

Și ?n vânturi îşi resfirá pletoasa frunzătură. 
Frofitonul își sfărâmă înaltul sarcofag: 

Artemis dă în lături a veacurilor zgură. 
Vibrând, din arc de fildeș porneşte o săgeată 
Si, ca o rază 'n umbră, se 'nfige 'n neagra ceată. 


Infrângerea își urlă poporul legendar. 

Se macină pământul sub grelele copite 

Si pe lunara faţă a câmpului de var, 

Se 'mprástie o goană de umbre prelungite... 
Pe când ivit din ramuri ce vântul despreuná, 
Fosforescent, în noapte, se 'ndoae-un arc de lună. 


VISĂRI PĂGÂNE 


UNUI HERMAFRODIT DE MARMURĂ 
găsit pe marginea mării 


Robi neintregiti noi suntem deapururi... 
Prin alţii 'ncercám a noastră fiinţă, 
Nebuni, s'o 'nchiegám în chinul iubirii 
Pentru vecie. 


Turburátor prin amurguri vázut-am, 
El însuși bărbat, femee ea însăşi, 
Dorinţă și tel deodată ca zeii, 
Trupul lui rece. 


Intins pe nisipul mării spumoase, 
Priveşte la valuri cum se frământă — 
Şi chipuri, ce-i trec în priviri, le oglindă 
Cu nepăsare. 


69 


ION PILLAT 


MĂRII PĂGÂNE 


Cum scoica svârlită pe plaje păstrează 
In golul ei freamătul mării sălbatici, 
In mine talazul vremii lásat-a 

Un sullet păgân. 


Poseidon rásará din valuri; Tritonii 

Sá vie cu apa în turmă nebună; 
Pástorul Nereus din bucium sá 'ntoarne 
Pescarii spre stánci. 


In pártia de spumá din urma corábii, 
Váslagil uitând de lopetile grele, 
Priveascá tácuti si plini de mirare, 
Sirene jucánd. 


lar eu párásindu-mi pámántul si legea, 
La mare m'oi duce, la veşnica mare, 
Căci astăzi dorinţa má face de-un sânge 
Cu neamul străbun. 


Si noaptea când brumá de lună se lasă 
Si valuri se sparg și iarăș se 'naltá, 
Porni-voi, stăpân pe mugetul apei, 

Cu zeii delfini. 


VISĂRI PĂGÂNE “1 


CÁTRE PROTEU 


Lui Zevs din Dodona și nici lui Poseidon 
Stăpân pe talazul mării păgâne, 
Ci tie, Proteus mai tainic ca valul, 

Mă voi ruga. 


Căci fata în tine iubește doritul, 

Doreste iubita băiatul în tine: 

Nici dânsul, nici dânsa tu nu ești, ci numai 
Zeul Proteu. 


Privirea ta râde şi plânge-a ta gură? 

Iţi plânge privirea și gura ta râde? 

Suspini că esti vesel? zámbegti de durere? 
Cine va ști! 


Cu tine, Nereus, tritoni şi sirene, 
Urmară 'n amurguri, básmeau corábierii, 
Triremele albe pe Marea Egee, 

Pe Helespont. 


Mai mult ca strigarea tritonilor noaptea, 

Ca dorul sirenii cu părul de aur, 

Proteus, privindu-i prelung și 'n tăcere, 
I-a turburat. 


72 


ION PILLAT 


NECREDINCIOASEI 


Copil, aprindeam lumánári de ceará, 

Má *nchinam cântând la icoane sfinte 

Si păşind simţeam că-mi merge alături 
Mântuitorul. 


Ca băiat visai de Sakya Muni: zile, 

Nemișcat steteam recitind cuvântu-i 

Si basmul lui Jizo şi vechea poveste-a 
Fecioarei Kwanon. 


Ca flăcău zărit-am Centauri o noapte, 
Mai albi ca lumina lunii prin ramuri. 
Frátie legai cu neamul sălbatic 

Şi zeii păgâni. 


Apoi mi-am fost singur tovarăș și lege, 
Dorinţa dintâi și visul din urmă. 
Orbiseră ochi-mi tintiti deapururi 

In sufletu-mi trist. 


Dar azi mi se cern credinţele moarte. 

Se scutură, pier ca frunzele toamnei, 

Căci tu mi-ai ieşit în cale, tăcută, 
Necredincioaso ! 


VISĂRI PĂGÂNE 13 


ANOTIMPURILE 
— Iaseripţii — 


De muguri pădurea e plină si ghiata și-a spart-o 
[izvorul, 

Cocorii se 'ntore şi prin zare răzbate lung tipátul 
[lor. 

Găsim ghiocei pe potecă pășind-o alături, iubito: 
Lui Amor copilul, să-i ducem, cunună să-și facă 
[din flori. 


* 
Pe pajigti domneşte lumina, ne-ascundem în 


[umbră de luncă. 
Cu maci inflorifi e stropită câmpia și grâul pe 


[lanuri ; 

Stăpâno, cu stropi mari de sânge iubirea ne este 
i [pătată 

Căci Amor arcagul străpuns-a de-apururea ini- 
[ma mea. 


* 


Din crânguri cad frunzele moarte, se-aștern pe ni- 
[sipul cárárii. 

Pustie şi jalnică-i viea gi viţa de struguri lipsită. 
De brumă e ninsă grădina —și Amor, băiatul 
[ságalnic, 

Zadarnic spre noi își îndreaptă săgeata gi arcul 
[de bronz. 


T4 ION PILLAT 


Zăpadă curată aduse pe noapte eri Crivát bătrânul. 
Cu sania pe drumuri de țară pleca-vor lin oamenii 

[astăzi ; 
Dar posomorít sunt, și singur privesc prin geamul 


[ferestrei 
Pe Amor, iubitul tovarăș, de viscol trántit la 


pământ. 


VISĂRI PĂGÂNE 75 


PICTOR IGNOTUS 


I. 
O ICOANĂ 


Báiat e sau femeie? Doar capul se 'ntrevede 
Si bustul ce 'n penumbră alunecă. Ai crede 

Că mugurul, în floare nu s'a deschis deplin. 

Ca fund: munţi, văi gi lacuri, în stilul florentin. 
E de bărbat privirea, dar ochii sunt de fată; 
Te-ating cu-o întrebare sfioasă și ciudată, 

Dar îi priveşti mai bine și nu mai poţi să-i crezi. 
In plete negre părul se lasă. Parcă vezi 
Durerea unui zâmbet pe buza sa subţire... 
Turburátor amestec! Şi-atunci când o simţire 
De farmec te pătrunde neliniștit, subtil 

Te "ntrebi: e Salomeea sau Sfântul Ion copil? 


16 ION PILLAT 


II. 
EL INSUSI 


L-am fost văzut pe zidul unui « palazzo » 'n Sienna 
Necunoscutul meşter de care nu se știe 

Nici numele nici viaţa, ci numai că trăise 

In veacul lui Cellini si, îndrăgit de sine, 

O singură icoană, pe-a lui, o iconise, 
Privindu-se artistul, zărind a sa făptură, 
Recunoscând în ochii-i pe lângă dânsul altul, 
Purtat mereu în suflet —și nu credea că-l poartă — 
De groaza lui el singur se otrăvi, se spune. 

— O faţă îmbrăcată cu plete lungi, o față 

De Christ păgân și tânăr răsare 'n umbra pânzii. 
Nevinovat un zâmbet pe buza crudă trece; 
Alene mâna albă se joacă cu pumnalul 

Ce scânteiază printre scântei de pietre scumpe. 
In purpură stă bustul ascuns de faldul mantii. 
Dar schimbători sunt ochii, cu ape-adánci și limpezi 
Se-aprind ca și amurgu 'n lagune la Ravenna 
Si dacă stai privindu-i, turburător deodată 

La tine parcă altul se uită, altul care 

Dintr'un noian de patimi se 'nalţă, se închiagă. . . 
Si iar cu ochi de înger zámbegte blând copilul. 


Plutea o seară dulce de vară pe Sienna... 

lar eu gândind la omul acel necunoscut 

M'am dus visánd pe drumuri o 'ntreagá tragedie, 
Pe când pe zarea sfântă: pe cerul unui Lippi, 
De sânge roșii norii se frământau în vânt. 


VISĂRI PĂGÂNE 7 


III. 
GEMENII 


Cunogti icoana ștearsă din San Zeno Maggiore 
Şi strania poveste păstrată la Verona? 

În fiecare toamnă de ea mă prinde dorul 

Si de grădina Giulia ce-atinge două lacuri 

— Atât de părăsită când vine înserarea — 

Si unde ne cuprinse amurgul, la Bellagio... 
Vasari nu vorbeşte de-acest «pictor ignotus » 
Ce nu voi să-arunce sub ochii fiecărui 

— Să-l pângărească gura ce trece —al lui nume, 
Ci-i îngropă mândria în vecinică uitare. 

Spun unii că Gioconda lui Leonard da Vinci 
Ar fi luată după o veche Monna Lisa 

De dânsul fáuritá, pe care-o nimicise 

Căci îi găsea surâsul prea limpezit de vină... 
Si cei mai multi se *ntreabá dacă-a trăit vreodată. 
Dar simt o volupiate sălbatică și nouă 

Zărind păgâna artă în pacea mânăstirii, 

Pe lângă-un Pisanello din umbră când răsare. 
Vedenia lui pătată-i de sânge ca și gânduii; 
lar gemenii, a căror poveste se șopteşte 

De franciscani cucernici ca sfântul din Assisa, 
Stau lung să mă privească, cum au privit artistul 
O seară la castelul San Pietro din Verona 
Când chipul lor de-apururi el zămisli pe pânză. 


Se-asemănau atâta, se zice, între dânșii 
Încât ca să se vadă, el viu, murind el însuși 


78 ION PILLAT 


— De mic copil návalnic îl urmărise visul — 
Un frate — care? — ucise pe cel'lalt cu pumnalul. 
Tácut o noapte 'ntreagá el își privi sfârșitul 
Si, împăcat cu moartea, putu sá mai trăiască 
— De oarece pierise — de-acuma pentru alii... 
lar cronicele-s pline de faptele-i miloase. 

Se pomenește încă de-o lege în cetate, 

Ce pedepsea cu ștreangul gi fierul pe oricine 
Ar fi ucis un grangur sau o privighetoare, 

« Căci unul ne e frate și soră ne e una». 


A fost o jale mare prin ţară când se stinse, 
Când mort îl coborirá pe funii în mormântul 
De piatră, unde doarme Can grande dela Scala, 
Căci el era de-o viţă cu Scaligerul falnic. 


— Trei bolți cu stâlpi de umbră gi arcuri de lumină 
Prin care vezi cum norii trec în fâșii pe gesuri 
Ce pier gi ele ?n zare, încât nu ştii la urmă 
De unde 'ncepe zarea și cerul dus de vânturi... 
lar pe câmpii vârtejul premergător furtunii. 
Dar rázemati de umbră se nasc ciudat deodată, 
In ochi purtând cruzimea eretilor de pradă, 

Cu fruntea 'ntunecatá de-aceeași presimţire, 
Doi tineri foarte palizi în purpura domniei, 

Așa la fel cá-ti vine să crezi că nu-i putinţă, 
Că nu sunt două feţe, ci-o singură făptură. 

Si te căzneşti zadarnic, să afli din privire 

Din ei cine-i ucisul, și cine-ucigátorul? 


VISĂRI PĂGÂNE 19 


IV. 


FRESCA DIN URBINO 


«Un farmec straniu are, pătrunzător şi tainic, 
«Pe care viaţa însăși nu-l poate reînvia. 

«Acel ce vede-o clipă doar, fresca din Urbino, 
« Cum vrei să mai găsească frumoasă vreo femeie 
«Sau inima vrájitá, vrăjit să-şi o mai deie... 
«Si dacă-ai fost acolo... străinule, revino!» 
Din cartea lui Vasari cuvintele 'ntelepte 

Mă chinuiau acuma când pe cotite trepte 
Monahul călăuză prin ganguri îl urmam, 

Și se juca pe ziduri lin umbra unui ram 

Când printre colonade din ce în ce mai lungi 
Ne-atinseră cucernic ale 'nserării dungi— 
Ajunși eram cu-amurgul pe marginea grădinii. 
Suflatá *n aur parcă de aurul luminii, 

Prin șiruri îndoite de chiparogi subțiri, 
Deodată o zărirăm în tainici licáriri 

Madona măestrită în ceasul nebuniei. 


Fusese iconarul de tâmple prin biserici 
Necunoscutul meșter, zis meșterul Mariei, 
Lucra cu stângăcie icoana Maicii sfinte 
Inţepenită, dreaptă, cu zâmbetul cuminte 

Prin fumul de tămâie şi psălmuiri de clerici. 
Mergea din ţară 'n ţară pentr” un coltuc de pâine: 
Assisa eri, azi Anzio ’l primea, Arezzo mâine, 
Rătăcitor pe drumuri... 


80 ION PILLAT 


Și iată într'o zi 
Fră Bartolo egumen, cu dânsul se trezi 
La poarta mânăstirii papale din Urbino, 
Purtând priviri ciudate și vorbe fără şir: 
— Am întâlnit, părinte, Fecioara prea curată 
In scânteeri de stele şi 'n raze îmbrăcată 
Şi îi plutea în vorbă miros de trandafir. 
Pe pajiști înflorite umblat-am şi mi-a zis: 
— Icoana-mi zugrăveşte-o — şi noaptea ceea 'n vis 
Din nou am revázut-o şi 'n fiecare noapte... 


Nebunul fáurit-a o frescă minunată. 
Lucrase-o zi? O viaţă? 


O seară, fără plată, 
Pieri «pictor ignotus » necunoscut lui însuși. 


Atâta ştie numai monahul... Triste șoapte, 
Cântări tánguitoare se ináltau din naos, 
Veneau întunecate de vecinicul repaos... 

Eu cu privirea plină de rugă şi dorinţă 
Priveam Madona, blânda Fecioară din Urbino, 
Cu faţa luminată de vis şi de credinţă 

Ce se pierdea în vremuri în clipa înserării, 
Turburător de dulce... 


Si din adâncul zării 
Tot auzeam în noapte: străinule — revino! 


VISĂRI PĂGÂNE 81 


BARBARUL 


E 'n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii 
Mai albi ca spuma *nvoaltá, svárlitá 'n vânt de 
[mare, 
Mai albi decát e coama Licornei legendare; 
Sunt alţii, fără pată, mai negri ca táciunil. 


Toti incordati așteaptă si rânchiezând, nebunii, 
Bugeacurile vremii să le despic călare. 

M'aștern cu ei câmpiei, dar prăbușit în zare 

Mă ridic iar; mai aprig sub nepăsarea lunii 


M'arunc stăpân pe altul; mă 'ntunec în pustie... 
Și voi urla năpraznic în liniștea târzie, 
Când calul cel din urmă va necheza spre stele: 


Tovaráge, cu mine în moarte o să sari, 
Tu, cel mai fără margini al sufletelor mele! 
— E 'n mine-o herghelie de falnici armăsari. 


82 ION PILLAT 


KRUM CUCERITORUL 
L 


Pe armásar ín spume oprit, ca un erete 
Privirea o roteşte flámándá pe câmpii. 
Oştirile-i în urmă se 'nalţă, mii și mi, 
Desfáguránd spre zare un mișcător perete. 


Planeta sub copite e roabă... Multe fete 

De kneji le-a dus legate de geaua-i, prade vii, 
Si râurile 'n vaduri cu valuri purpurii 

Curgeau când năvăliră năprasnicile cete. 


Pământul tot îl tine sub palos... O poruncă: 
Apusul, Răsăritul, în moarte le aruncă; 
Impárátii de veacuri cad pulbere 'n mormânt. 


Dar sloi de spaimă albă se clatină în vânt; 
Biruitor pe-o lume, ca trestia se frânge, 
Cu ochi holbati de vede în juru-i numai sânge. 


VISĂRL PĂGÂNE 8 


IL. 


Şi când fu scris să piară pe stepa fără zare 

Cel care-o stăpânise din Volga 'n Kara-Kum, 
L-a dus cântând poporul cu tămâieri de fum, 
Pe-un armăsar sălbatic să-l lege 'n șea călare. 


Apoi, rupându-i hátul, cu chiot i-a dat drum — 
Si calul o porneşte săgeată drept spre soare, 
Prin ape fără vaduri 51 văi fár’ de cărare, 
Purtând pe-acel ce fuse cuceritorul Krum. 


Toti cáláretii gloată, sărind pe deșelate, 
S'au aruncat în urma-i cu bocete turbate, 
Să vadă unde cade să-i sape un mormânt. 


Dar calul, zi și noapte gonind ca dus de vânt, 


A stat, stăpân o clipă pe ţărmul rupt al zării, 
Si nechezând îl surpă în nesfársitul mării. 


84 ION PILLAT 


LĂPUŞNEANU 
Moţoc, capul lui Moţoc vrem... 


Norodul e 'n váltoare. De patru zile 'n rând 
Se sbate, se împinge. Nemulțumit și gol, 
Mereu loveşte zidul cetăţii, mai flămând 
Decât sunt iarna corbii ce cad pe leșuri, stol. 


De patru nopţi Voivodul veghează 'n jet, pe gând — 
Si neagra lui făptură așteaptă-al morţii sol. 

In juru-i tot Divanul, Boerii tremurând 

Stau gârbovi, muţi de groază în blănuri de sobol. 


Si Vodă, ziua cincea, în Culă iese. — Vrem 
Un cap: Moţoc, din ţeasta-i cruntsángele să-l bem! 
Norodul urlă. Domnul nu spune un cuvânt. 


De trei Vládici, cu sila, Moţoc e spovedit. 
Il dau mulţimii pradă: e sânge și pământ — 
Să dormi, tu, Lăpuşnene, la noapte liniștii! 


VISĂRI PĂGÂNE 85 


UNOR MORI DE VÂNT 


O, straşini cu-aripi negre pe discul alb al lunii, 
Care-51 aduc aminte, aşa bătrâne sunt, 

De Don Quihote 'm luptă, cu morile de vânt 
Zărite pe 'noptate pe drumul Pampelunii! 


Sub sita învechită îşi întocmesc lástunii 
In primăvară cuiburi de pae gi pământ, 
Si fiecare toamnă vă sapă un mormârit 
In stâncă, pe ţărână, sau prin nisipul dunii. 


Deși vá paşte moartea cumplită an de an, 
Tot mai păstraţi trufie de nobil castilian ; 
Subţire, braţul vostru înalță parcă-o spadă... 


Si cum staţi nemișcate — pricep: pánditi grămadă 
Să vie ?n licărire de zale ce rásun' 
Hidalgo de la Mancha și visul lui nebun. 


86 ION PILLAT 


NECUNOSCUTEI 
Bruges la morte 


Cum cerceta un suflet dorința mea ciudată 
Mi-a spus necunoscuta: Iluzii multe n'am. 
Sinceritatea-i totul ce "n mine ascundeam.,. 
Doar cei ce n'au să lupte visează câteodată. 


Dar pentru chip şi vârstă era prea învăţată.., 
Inflácárat și sceptic în faja ei steteam. 

Mă turbura blándetea-i din glas, dar nu credeam 
In trista renunțare din zâmbetu-i de fată. 


Si, aplecat pe braţu-i, visai cetatea moartă 
In care alte timpuri și poate altă soartă 
Ar îi făcut dintr'însa o sfântă de altar. 


Căci Memling, numai dânsul, păstrează 'nge- 
[mánatá, 

Sub arta nedibace, voinţa încordată 

Şi zâmbetul acela fermecător de rar. 


VISĂRI PĂGĂNE 87 


RĂSĂRIT DE LUNĂ 


Precum lumini de ceară cucernic mor prin naos, 
Fanalurile "și stinge catarg după catarg, 

In port auzi tăcerea, iar pe al mării larg 

A stelelor sămânță a zămislit repaos. 


Dar frământate valuri cu vuet iar se sparg 
Si fierbe oceanul ca 'n vremile de haos, 
Căci iată se înalţă, pe valuri lung adaos, 
Cu discul ei în zare turburător de larg, 


Lin luna roditoare rotundă ca o rodie... 
Luceafărul s'aprinde pe bolta de onix, 
Spre nord Săgetătorul rotește a lui zodie, 


Talazul apei moarte s'a preschimbat în Stix, 
Si `n mugetul furtunii, ce Pitho, care ptix 
Rosteşte veciniciei prelung: «Da nobis hodie »? 


88 ION PILLAT 


VENEȚIA 


Pátrunde luna înălbind pereţii 
Eminescu 


Mijeau ca licuricii în noaptea aurie 
Gondole luminate pe Marele Canal: 
Uita Veneţia toată sub măști de carnaval 
Și 'n foșnet de mătase că morţii nu învie. 


Dar astăzi când e stinsă iubita nebunie, 
Când s'a golit de larmă portal după portal, 
Când nu mai vezi pe ape o luntre, un fanal; 
De ce spre tine pleacă dorinţa mea pustie? 


De mult e mort San Marco. In umbră mandoline 
Sub « Ponte dei sospiri » mai picură suspine, 
Și sgomot de talazuri din largul mării vine. 


Departe, mai departe răsună tainic struna, 
Și iată că răsare înfiorând laguna: 
De aur, arcuită ca o gondolă, luna! 


VISĂRI PĂGÂNE 


SPOVEDANIE 


Anno Domini 15.. 


De ce má spovedesc? O spune-mi, Sfinte! 
Tu ce citeşti în suflete, Părinte, 

Ce nu știu eu, tu poate știi mai bine. 
Stráin pricepi durerile străine 

Și mila dai ca pâinea tuturora. 

Mai falnic nume n'a urcat pe prora 
Corăbii botezate « Bucentaur » 

Când doge, aruncând inel de aur, 

Cu apele îmi înfrăţeam domnia! 

Stăpân pe spada-mi gi stăpân pe mâna-mi, 
Veneţia toată cunoştea stăpâna-mi, 
Stăpâna dogelui Delrio: Mia. 

Frumoasă? nu, mai mult decât frumoasă! 
Zadarnic noaptea pe canaluri marea 
Sunând din valuri asvârlea chiemarea, 

Eu n'ascultam ursita mea mireasă, 

Căci Mia izvorită 'n raza lunii 

Purta în ochi tot farmecul lagunii. 
Frumoasă? nu, mai mult decât frumoasă! 
La glasul ei îmi regăseam mândria. 
Mi-era pe-atunci mândria fără pată. 

— « Atunci » pe „vremuri, astăzi «altădată » — 
Azi în genunchi îmi pocăesc trufia 

In faja unei gratii. Drept credință 

Te-am pus, și după tine o vecie. 

O mască eşti sau poate o ființă 

Ce-a suferit şi dânsa? Cine ştie! 


90 ION PILLAT 


Dar nu răspunzi — deci iată a mea poveste: 
lubeam pe Mia, o iubeam cu ură. 

Când alţii o priveau simțeam că-o fură, 

Si mă durea să știu că Mia este 

Un trup chiar altul decât trupul meu... 

Și nopţi întregi voit-am să fiu zeu 

Spre a putea trăi urmându-i gândul 

Acelas dor, acelaș vis de-arándul 

Cu Mia —sá fiu unul fiind doi. 


Era tăcută și gráia arare 

Și cum urma cu ochii duși în zare 
Corăbiile pornite dela noi, 

Mă întrebam: lubeşte, dar pe cine? 
Pe Pietro, pe Luigi ori pe mine? 

— O noapte Luigino, alta Pietro 
Găsiţi au fost cu un pumnal în spate. 
Dar ea privea corăbii depărtate 

Cu pânze roşii ce piereau prin zare... 
Si 'n ochii ei nu se zárea mirare. 


Frumoasă? nu, mai mult decât frumoasă! 


O seară aruncă —se-opri să cadă — 
Unui nebun de dor și serenadă 

Un trandafir — și fu ucis băiatul. 
— lubeam pe Mia dureros de tare— 
Dar ochiul ei privea, neturburatul, 
Adânc și dulce, chiar în seara ceea, 
Amurgul nepătruns ca şi femeea. 


Mă întrebam: lubește, dar pe cine? 
O toamnă sau o vară, nu știu bine, 


Un florentin cu nume Loredano 
Ochind-o, ea rogi bătând din gene 


VISĂRI PĂGÂNE 


Și se plecă din gondolă, alene 
— O toamnă sau o vară la Murano — 
Cu ochii urmărind corabia lui... 


A 


lubeam nebun pe Mia —ce să spui! 
l-am dat cu mâna mea să bea otravă, 
Otravá slabă ce omoară "ncet, 

Intr'un pahar cu mândru vin de Cipru 
Intins de mine. 


Se simţea bolnavă, 
lar eu ca Borgia mă simţeam poet. 
Lin am pornit cu gondola spre mare 
Și când amurgul între cer şi zare 
Făcu din luciul apei lac de-argint, 
Lumini ardeau pe cheiul «dei Schiavoni » 
Si luna răsărind pe Campanil 
Zărit-am fața blândă de copil 
Cu ochii mari și negri ai Madonii. 
Sedea tăcută și deodată somnul, 
Prevestitorul morţii, o atinse, 
Si adormi cu braţele ei prinse 
De gâtul meu. — Părinte, spune-mi, mint 
In visuri chiar femeile iubite? — 
Cum odihnea plăpândă și cuminte, 
Eu aplecat cercam să-i sparg mândria, 
O clipă doar să știu ce-ascunde Mia, 
Ce dragoste? ce ură?... şi să moară. 
Şi cum o cercetam ca pe-o comoară, 
Sopti, prin visul ei zâmbind: Delrio. 


Delrio! a gráit, Delrio!... nume 

Mai dulce nu e ?n cer, cum nu-i pe lume. 
Delrio! a şoptit, pricepi Părinte? 

Pe mine mă iubea, pe mine! înţelegi? 


91 


92 ION PILLAT 


Viaţa ei eram şi visul ei și tot! 
Eu, eu... şi am ucis. 


Dar poate minte 
Chiar visul nevisat de noi, Prea sfinte? 
Ce nu știu eu, tu poate ştii mai bine. 
Tu crezi în Dumnezeu! Să cred în tine? 


VISĂRI PĂGÂNE 93 


NAZUINTI 


— Delrio, ne e sete de-o amágire nouă! 
Arată-mi iarăşi fresca atât de scumpă nouă. 
Un Sforza a păstrat-o sau poate un Medicis 
Si nu s'a spus povestea, viaja nu s'a scris 
A meșterului tainic din insuli Boromee, 
Ce-și iconi icoana și nu voi s'o dee 

Nici lui Cesare Borgia s'o pună în Sixtină... 


Ne-am coborit dorinţa pe trepte în grădină, 
Mácegul sta în floare pe zidul dărâmat. 

Prin ramuri aplecate, şi noi ne-am aplecat, 
Văpaea înserării pe umbra ei să vie, 

Să iasă fresca toată deodată 'n față, vie, 

Căci praf ne va fi chipul, dar ea etern rămâne. 
— Pe care țărm, Delrio, ne vom opri noi mâne? 
Nisipul vremii sterge o urmă și-altă urmă... 


Dar firul prea subțire al gândului se curmă. 
Ne vin de pe Maggiore cu noaptea, în surdină, 
Cântările scandate de ritmul vâslei grele. 

Si noi, privind prin rauri mai dese ca zábrele, 
Ca robi cerșim zadarnic o rază de lumină. 


— Delrio, ne e sete de-o amăgire nouă. 


* 


—Spre Nord, Delrio, astăzi să ne cármim visarea... 
În purpura 'nserárii își moaie nemișcarea, 


94 ION PILLAT 


Incremenit deapururi, polarul ocean. 

Azi albatroșii repezi, ce ?n fiecare an 

Revin la cuib, tipará deasupra casei noastre, 
Readucând vrăjirea zăpezilor albastre 

In nopţile pierdute călătorind pe drum. 


Delrio, ne vom duce lăsând în vatră scrum. 
Trecutul să se stingă din inimă ca focul — 
Un ali trecut să vină pribeag să-i ţie locul, 
Când azi dorim Fecioara stăpână pe ninsoare. 
Trăieşte 'n cea mai albă din ţările polare 
Și neaua e murdară pe lângă trupul ei; 
Luceferi poartă *n suflet și 'n limpezi ochi, scântei; 
Ii flutură năframă și păr bălai în vânt, 
Fecioara şi zăpada, la margini de pământ, 
Stau singure, Delrio... 

lar norii după nori, 
In taina nemiscárii plápánzi şi mișcători 
Se duc pe ceruri clare ca golful la Corint, 
Vrăjind prin înserare mari păsări de argint. 


lar când îi bate luna gi goana le-o străbate, 
Se nasc din întuneric în licăriri ciudate 
Sfioasele Licorne în jurul Ei grămadă, 

Cu cornul lor de fildeş și coama de zăpadă, 
Din mări crepusculare cu ape de smarald... 


* 


Doresc fiorduri negre prin zidul alb de stáncá. 
Lumina nu pătrundă penumbra lor adâncă, 

lar sus, pe povárniguri, ghetarii sá coboare. 
Nauzi isbiri de valuri nici murmur de izvoare, 
Au amorţit sub ghiaţă cascadele sglobii. 

Pe plaiuri troenite și cline strávezii 

Doar umbra lui își plimbă un vultur dus de vânt... 
Pe țărm o mânăstire, locaş străvechi şi sfânt, 


VISĂRI PĂGÂNE Ej) 


Cu turle mari de carpen boltite de ninsoare, 
Ca un Kremlin fantastic se oglindește 'n mare. 
Acei ce 'n ea se roagă nu râd și nu mai plâng, 
Ci 'n fiecare seară, când clopotele fráng 
Chiemarea lor pe ape, ei ies privind grămadă 
Cum pier încet prin noapte corăbii de zăpadă... 


Doresc o oază moartă uitată în pustiu, 

Si numele ei dulce ca rodia, nu-l ştiu. 

De mult au năpădit-o nisipurile roşii, 

S'au stins frunziş și ape, dar straniu chiparoșii 
Cu stâlpii lor de taină, ei singuri, au rămas. 

Si de apune luna de sânge pe Hedjas, 
Călătorind, hagiii, cu caravana 'n zare, 

Se "ntreabá plini de grijă ce Meká nouă-apare — 
Si văd, cum se închină cu palma la pământ, 
Tácute minarete în legánári de vânt. 


— Ce stranie voluptate găsim în suferinţi, 
Delrio! Unde-i vraja intáilor dorinţi 

Şi farmecul ce zace în cea dintâi durere! 
Pe-atunci ca şi copiii plângeam de-un miserere, 
Azi sângerăm iubirea ca să putem iubi. 
Prietene Delrio, ce buddha, ce rabbi 


Veni-va să-mi întindă al amăgirii sbor? 


Nebun, mi-aş da viaţa să capăt un fior; 
Mi-aş omori toţi zeii netrebnici ca pe-o turmă, 
De-aș şti că 'n ei aş crede o clipă doar, pe urmă. 


+ 


Antăres, Altair, Arctur, Aldebarân, 
Ca focuri de mătase pe-un firmament persan 


96 ION PILLAT 


Si prin desprinse ramuri în scăpărări de cremeni 
Cu razele unite lucind cereștii gemeni... 

In nepăsarea oarbă a negrului repaos, 

Voi, singura nădejde şi singurul adaos 

Pe care Creatorul l-a scris cu slove de-aur 

Să ştie toţi poeţii e'a fost pe vremi un faur! 


— Delrio, ne vom face tălmăcitori de zodii. 
Destul ne amăgiră grádinele cu rodii, 
Dorinţele zárite prin gene de femei, 

Visările lipsite de-al visului temei, 

Jubirile secate de-al dragostei îndemn... 


Delrio, pe podete de piatră și de lemn, 

Prin pasuri troenite, să mergem către astre. 
Să întocmim în stâncă pe culmile sihastre, 
Nedumeriti călugări, o pustnicie sfântă, 
Acolo unde apa sub ghiatá nu mai cântă 

Si nu mai simţi povara humeștilor dorinti... 


Dar ni s'a stins puterea de-a crede în credinti. 
Delrio, pentru suflet nu-i nici o mânăstire! 
Prea slabi să 'ntindem ruga, prea tari pentru iubire, 
Degsertáciunii noastre nu-i văd decât un scop: 
Sá másure veciea cu 'n rece telescop. 


VISĂRI PĂGÂNE 97 


NOAPTE PĂGÂNĂ 


„„. noiane de veacuri págánegti 
Macedonski 


Tăcere... întuneric... şi flacăra palpită: 

Când fuge pe podele, când sue pe tavan, 

In licăriri nebune din vatra părăsită. 

Si tot privesc pe gânduri, din vechiul meu divan, 
Si flacăra şi umbra gi visul... e în van, 
N'alung melancolia ce 'n inimă palpită. 


Tăcere... întuneric... şi nici un fognet... dorm? 
Dar ceasul pretutindeni a început să bată 
Si-aud cum bate tâmpla gi creerul inform 

A prins ecouri surde, răsunător deodată. 
Fantastic cord şi vreme s'au năpustit să bată 
Și clipele egale în veacuri le transform. 


S'a stins pe vatră focul si s'a făcut albastru... 
Ce rădăcină n umbră a prins de-a înflorit? 

Să fie 'nchipuire, visare de sihastru — 

Răsună 'n orologiu scandat și deslugit 

Un sgomot de copită de marmură isbit, 

Un sgomot de copitá pe poduri de-alabastru. 


E bestia scápatá, din veacuri legendare, 

Fiinţa nevisatá de niciun visător; 

Curată ca zăpada ce poartă în spinare. 
Nechează — şi-a mea teamă s'a preschimbat în dor; 
Nechează lung — şi 'n mine se nagte-un aprig dor. 
Pe cercul lunii cornul Licornului răsare... 


98 ION PILLAT 


— Heraldic vis şi straniu, má du în depártári 
Cu sgomot de copitá vijelios pe cale... 
Uitare, timp și spaţiu sá piară brusc. In zári 
Să crească sub potcoave câmpie, munte, vale; 
Pământul să-mi rotească feeric, tot în cale, 
Pustiuri fără margini, nefármurite mări! 


Dar iată peste capu-mi se 'ndoae bolți stelare... 
Divan, odae, casă în urmă au pierit. 

De sânge urcă luna deodată —până 'n zare 
Ni se întinde umbra fugará. A murit 

Uitare, timp şi spaţiu, sfârșit si nesfârșit... 

Si tropotul ritmeazá cadenţe lapidare. 


Frig: tremurá pe ceruri un praf de zodiac, 
Se sparg ín curcubee cunune boreale 

Si marea fárá valuri tácutá-i ca un lac... 
E cald și palmierii lung ne șoptesc în cale, 
Cu stânci coralifere din ape tropicale 
Necunoscute insuli prin umbră se desfac. 


Cutreerăm acuma păduri adânci de brad: 
Pe vârfuri troenite luceferii scântee, 

Si auzim cascade în depărtări cum cad. 
Acum ne duce mersul titanic prin alee 
De sicomori în floare în parc de azalee. 
Geamii, cupole de-aur, de sticlă şi de jad, 


Prin frunze ochiul nostru le prinde doar o clipă 
Si pier întrezărite prin ceața unui vis. 

Cetăți cu minarete răsar şi se risipá... 

lar Meka şi Medina, Misorul şi Memfis 

Cetățile închise la toţi, ni s'au deschis, 

Si la potcoava vremii trecutul se *nfiripá. 


Trecutul, viitorul sunt prada unui vis. 


VISĂRI PĂGÂNE 99 


Si veacuri fug şi ele cu sborul monoton... 
Privim prin zári cum creşte himeric Ecbatana, 
Trireme cum se "ndreaptá spre Tir gi spre Sidon. 
Pe mări e iar stăpână Carthago, suverana; + 
Dar timpul nu se-opregte în drumul spre Nirvana: 
Străluce luna nouă din nou pe Parthenon. 


Apoi Astarte, zeea visărilor ce mint, 

Ne-arată cornul fraged al recelui ei astru, 
Alunecând subţire prin dafim la Corint; 

Si golful sub vrăjire se face mai albastru, 

Pe când în noaptea ninsă cu stele, sus în castru 
Buccinatorii sună în buciume de-argint. 


Si luna înflorește întregul Helespont... 

Pe ape irizate de ea, pe ce carene 

Sosim pe drumul vremii trecute? Ce arhont 
Ne-aratá tot Bizanțul puternicei Irene? 
Serbează Verzi şi-Albaștri luptându-se 'n arene 
Izbânda îndoită din Thracia si Pont. 


Acum pe cer Vezuviul si-aprinde 'n umbră lava. .. 
Mă tine 'n loc o clipă dorinţa la Pompei. 

Am togá de mătase, má 'mbracă laticlava 

Si mi-oglindesc iubirea, străin, în ochii ei, 

In ochii-i de opale cu ape şi scântei 

Când cu amforá greacă pe umăr vine sclava. 


Si tot rămâne 'n urma uriașului galop... 
Si veacuri prábugite deschid adânci abise. 
Veciea parcă n'are decât un singur scop, 
S'așterne cale largă fantasticilor vise 

Ce 'n peştere sonore sub bolți întredeschise 
Nu fură făurite de niciun zeu ciclop. 


qe 


100 ION PILLAT 


De aur era luna şi s'a făcut ca varul — 

Apar trei cruci de sânge pe cer de ametist 

Şi 'n tropotul nápraznic se "'nalţă sfânt Calvarul 
Cu patima credinţei gi dragostei lui Christ. 
Răsare blând obrazu-i şi dureros de trist 

Sub palida lumină mai albă decât varul. 


Dar şi-a oprit avântul Licornul sforăind: 

Il qintuegte groaza și tremură deodată... 

Iar ochii mei de cruce nu pot să-i mai desprind, 
Christos mă fulgerează cu faţa lui ciudată. 

Mă turbură privirea în veci neturburată, 

Fiori din tălpi la cregtet má tin şi mă cuprind. 


E vis sau nebunie? dar Christ nu e pe cuce, 
Ci eu mă văd eu însumi de cuie răstignit... 
Si luna suie cerul gi vine și se duce 

Prin zări de întuneric... Tácere... Am murit? 
De veacuri stau de strajă pe cruce pironit 

Și nimbul nemuririi pe fruntea mea străluce. 


VISĂRI PĂGÂNE 101 


ULTIMA FUGA 
— Fragment dintr'un poem părăsit: « Sfârşitul Pământului» — 


Albatroşii, cormoranii, goelanzii, pe vecie 
Părăsesc şiraguri marea înghieţată și pustie, 
Unde soarele pe zare răsărind, rotund şi larg, 
Nu-i brázdat de profilarea legánatului catarg. 
Vulturii pleșuvi, eretil, gipaetii și condorii, 
Vin tipánd spre oceanul ce inundă sicomorii, 
Oglindind pentr'o clipită în oglinde ce dispar: 
Umbra frunzei nemiscate, sborul tremurat și rar. 
Ibigi roşii, berze albe şi flaminzi trandafirii, 
Inviază cu lumine orizonturi străvezii, 
Fâlfâind în faptul serii ca petale duse 'n vânt. 


Cea din urmă caravană pribegită pe pământ, 
Elefanții care poartă veacurile în spinare, 
Se înalţă: povárniguri práválindu-se prin zare, 
Si pe pasul lor pantere vin táris, din salt în salt. 
Nu-i cetate să înfrângă ne 'nfránatul lor asalt: 
Infrunzesc smochini pe ziduri şi tăcerea 'n vec 
[domni-va 
La Angkor, la Siracusa, la Pergam și la Niniva... 


Dar isbind cu valul prăbușitele pustietáti, 
Legănând pe undă soare și rupându-l în bucăţi, 
Pe câmpia unde greeri își torceau prelung cântarea, 
Se revarsă tot mai mare, cu murmur și muget, 
[marea. 


102 ION PILLAT 


Zei, altare se afundá. Toţi Cezarii si toţi Porii, 
Sub aureola verde ce le-o lasă madreporii, 
Dorm tot una cu nisipul risipiţi prin ocean. 
Peste dânșii hipocampii şi delfinii fug. In van 
Gârbovită se trudește pretutindeni, cariatida, 
Din sargase să ridice în spre soare Atlantida — 
Niciodată! strigă lumii corbii morţii, legendari. 


Vine noaptea, vine umbră, vine gerul, vin ghețari... 

Si planeta 'și mână viaja, ruga, dorul, fuga, sborul, 

Spre limanul de luminá ce incinge Ecuatorul... 
(In colaborare cu Horia Furtuna) 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 
1012—1914 


Culege înțeleptul pe drumu-i orice floare, 

Si floarea 'n vântul serii se scuturá 'n risipă, 
Dar el zâmbind le lasă ca fluturii să sboare... 
Căci, trecător, visează eternități de-o clipă. 


ETERNITÁTI DE-O CLIPĂ 


INGERUL AMINTIRII 


Nu ştiu în care seară pe tainica alee 

— O 'ncondeiase toamna cu-amurgul ei subtil — 
Sub fagi păşind alături de umbra lui Virgil, 

Am întâlnit un înger cu gene de femee, 


Am întâlnit un înger cu ochii de copil. 
Grál: Sunt Amintirea — şi eu strigai: O, zee, 
Zadarnic vrea poetul din suflet sá te iee, 
Prin visul nefiinjei îl urmărești tiptil. 


Ca heruvimii Legii ai aripi de lumină, 
Si eşti de-o frumuseţe atâta de deplină 
Că reînviezi trecutul în fremátarea liril... 


Tácusem... și când noaptea prin codrul secular 
Ne 'nválui cu pace şi cu argint stelar, 
Orbit, îi zăream numai luceferii privirii. 


106 ION PILLAT 


NOAPTE PE LAGUNĂ 


Jar când amurgul între cer şi zare 
Făcu din luciul apei lac de-argint 


LOPĂTARII CANTARA: 


Nori purpurii 
Prin zări pustii 
Spre Lido pier. 
Pe-al mării larg 
Nu e catarg, 
Nici stea pe cer. 


CARMACIUL: 


Cetatea Leului dispare... 
Ce e: rămâne o nălucă... 
Spre Zante vântul să ne ducă... 


Ohé! de pază marinare! 
UN LOPĂTAR: 


In depărtare 

O pânză apare 

Ca de lumină. 

Nu-i pânză 'n zare, 
E luna plină 

In depărtare. 


Ohé! de pază marinare ! 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 107 


CÂRMACIUL: 


Santa Maria del Salute — 
Vin porumbieii mii gi sute 
Vin doi copii să se sărute, 


Si 'n grape 


Se scuturá glicina 'ntruna, 
Pe cánd, stráluminánd laguna, 
li oglindește albă luna 

Pe ape. 


Santa Maria del Salute — 

Pier porumbieii mii gi sute, 

Pier primáverile cernute 
Intruna. 


Doar amintirea mai încape 

Prin chiparoși gi peste groape, 

Cánd palid tremurá pe ape 
Lin luna. 


EL: 


Un om cánta pe prorá... 
Nu vezi ce albá-i luna din valuri? — Pare sorá 
Cu luna de pe ceruri adânci. —E moartă una 
Și nebuloasa roată ce tremură laguna 
E numai amágirea ce 'n mare se oglindă. 


EA: 


De ce vorbit-a omul de pe proră? 
Lorenzo, spune-mi pentru ce învie 
Un biet cuvânt o 'ntreagá simfonie 
De amintiri, când sterp trecutul moare 
Și vremea pururi nouă se perindă? 


Santa Maria del Salute vorbă 
Mai dulce ca un cântec de teorbă 


108 ION PILLAT 


Ce tremură pe coarde 'n depărtare... 
Mai știi amurgul vânăt prin grădine, 
Imbătător mirosul de glicine, 

Adormitor răsunetul de valuri, 

Si fruntea ta fierbinte, pe-al meu piept? 


EL: 


Imbătător mirosul de glicine... 
Adormitor... şi lună pe canaluri, 
lar eu visând deși eram deştept. 


EA: 
Lorenzo mai ţii minte noaptea ceea? 


EL: 


Ce vrajă ne 'nţeleasă cuprinde 'n ea femeea 
De poate cu fuiorul aducerii aminte 
Din nou să te robeascá... și totuşi ştii că minte. 


EA: 


Turburător de dulce e minciuna. 
Priveşte cer şi mare! — Minte luna? 


EL: 


Să piară cerul arcuit pe lume, 

Intinsul cer cu feţe de păun! 

Să sece marea unda ei în spume 

Si soarele rămână un tăciun! 

N'am părul tău adânc? — Nu-mi trebuie noapte. 
Privirea ta no am? — Ce-i stea gi soare 

Şi raza lunei albe, când răsare 

Privirea ta? lar de te-aud, ce's şoapte 

Si plângeri de vânt gi murmur de mare?... 


CÂRMACIUL TÁRZIU: 


Ohé! de pază marinare! 


ETERNITĂŢI DE-O CLIPĂ 109 


FRESCA DIN ORVIETTO 


Lumina ca şi umbra de viaţă-i născătoare, 

Pe orizonturi limpezi luceafărul veghează, 

Dar el străluce numai când noaptea îl atinge... 
Pe zidul mânăstirii cuprins de întuneric 
Necunoscuta frescă uitată-i pe vecie, 

Dar în amurguri numai sub mángáieri de raze 
Invie plămădită de-o nevăzută mână, 

Se smulge pentr'o clipă trecutului ce moare. 


Si minunati zărirăm icoana minunată, 

De-un visător visată ce 'n vremea lui fusese 
Poet în zugrăvire şi zugrav în sonete, 
Condotier în viaţă, în dragoste, în ură. 
Păgână-i fuse arta precum i-a fost simtirea — 
Renașterea într'însul își oglindise gândul, 

lar el în fresca vie și-a 'ntruchipat iubirea. 


Trec patru chipuri șterse în lungă teorie. 

In noapte-si scaldă trupul întâia. Ar vrea parcă 
Deapururi să-i ascundă ruşinea sau păcatul? 
Stau ochii verzi ca marea şi nepătrunși. Un deget 
La gură duce tainic — chemare sau tăcere? 
Surâsul îndolenic te lasă 'n întrebare. 

Ea poartă ca băeţii în plete scurte părul 
Aprins ca focul. Are o buză sángeratá, 
Turburătorul farmec al vrajii androgine. .. 

Și simţi că-a ei iubire e doar perversitate, 
Perversitate scumpă mai rară ca iubirea. 


110 ION PILLAT 


In ceaţă lin îşi pierde, a doua, părul de-aur; 
Si ochii ei albaştri ca faptul inserárii 

Lucesc ca doi luceferi si îți aduc în suflet, 
Sclipind, o bucurie fierbinte de scântee... 
Molatecă, mlădioasă, fecioară sau iubită? 

Nu ştim, dar e femeea din toate mai femee 

Şi farmecul, ce-ascunde sub vălul ce-o trădează, 
Il înţelegi şi totuşi rămâne ne ’nțelesul. .. 

Si simți că-a ei iubire e dragoste păgână, 

E dragoste ce arde mai tare ca iubirea. 


A treia e Madona de Rafael visată 

Cu doi ochi mari și negri, plăpânzi, sfiogi si 
(limpezi, 

Privesc mirati prin pleoape ce bat încet din gene 

Parc'ar voi să sboare cu ele mai departe... 

Privesc și înviorează cu raza lor văzduhul 

Albastru, și-l brăzdează cu dungă aurie. 

Ce fericire blândă, aproape întristată 

De-un lung trecut ce °n inimi nu mai putea să 
[moară ! 

Și poate e o soră cu îngrijiri de mamă, 

Ori poate e o mamă cu zâmbete de soră, 

Şi simți că a ei iubire e numai amintire, 

O amintire vie mai dulce ca iubirea. 


Lumină, e în lumină... a părăsit pământul 
Si două lungi aripe o învelesc... Ce albe-s! 
Din ele vezi doar fruntea și părul de lumină 
Şi ochii fără vină tintiti în spre Pleiade. 
Adânc ei sorb intr'ingii nemărginiri stelare. 

O! nu mai e femeea, căci ea nu urcă astfel, 
Si îngerul nu este, căci el e neființă. 

E îngerul-femee, tovarășul de sboruri 

Aceluia ce-ascunde în suflet o aripă! 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 111 


Si simţi că-a ei iubire e doar credinţă sfântă, 
Credinţă ce se 'nalfá mai sus decât iubirea. 


Din umbră spre lumină prin mrejile penumbrii 
Trec patru chipuri șterse ţinându-se de mână 
In văluri fluturate pe trupuri de femee... 
Deoparte prins de zale, gi 'n mantă purpurie, 
Stă răzemat de spadă, cu capul gol, un tânăr. 
Doar faţa îi răsare: trufagá, crudă, rece... 

De veacuri le priveşte cu-aceeași nepăsare 
Aproape dureroasă de nu ar fi semeatá. 

Cred. multi că e artistul el însuşi acel tânăr, 
Că palidele umbre ar fi trăit pe timpuri... 
Cred multi... dar cine ştie de-i faptă sau poveste! 


112 ION PILLAT 


CITHERA 


Necunoscute stele din unde se 'náljará, 
Pe mări necunoscute cu ape de clestar. 
Aluneca trirema pe valul solitar, 

Purtándu-ne fáptura spre a iubirii ţară. 


Rásare din talazuri, Cithera, ca din vis... 
Pluteşte în acorduri de harfe-eoliane, 
Coloane între ele se leagă cu liane 

Si trandafiri atârnă de templul lui Cipris. 


Cascade se aruncă și se opresc în cale; 

Se frâng în curcubee, căzând din lac în lac; 
Si din păduri cu ramuri întinse, se desfac 
Picând ca pasări moarte pe iarbă, portocale. 


Si ostrovul din ape se naște aprilin, 
Incununat cu frunză de rodii şi de laur. 
Sub soarele ce scade e bulgăre de aur 

Si vârf de-argini înfruntă al stelelor declin. 


Lovind în spuma albă cu rostrul de aramă, 
Incalecá trirema, tăind al mării larg, 

Talazul — Valuri repezi cu mugete se sparg, 
Când, despicate 'n două, în urmă le destramă. 


Si când talazul verde roși în zorii zilei, 
Cithera — visul mării — pe legănatul val, 
In noapte își topise omátul sideral 

Si ?n vánt își risipise miresmele zambilei... 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 113 


CITHERA 


— Prima versiune — 


Amurgul limpezise al visului izvor, 
Tăcuseră departe orice șoptiri de liră, 
Și sufletele noastre încet se potoliră 
Cu freamátul pădurii și valul sunátor. 


Și Ea vorbi: — Cithera pe nesfârșita mare 
Așteaptă să ne-aducă mângâetor talaz — 
Vorbi cu luciul lunii pe palidu-i obraz: 
Cithera înflorește pe nesfârșita mare. 


Dar toţi, întinși la umbră cu capul răzemat 
Priveau mirati femeia cu fruntea în lumină. 
Din gloata lor nici-unul n'a cutezat să vină 
Si singur spre Cithera cu dânsa am plecat. 


Necunoscute stele din unde se 'nălțară 
Pe mări necunoscute cu ape de cleștar. 
Aluneca trirema pe valul solitar 

Purtându-ne fáptura spre a iubirii ţară. 


Dar goală era zarea şi vântul era mort: 
Legată de catarge sta pânza de mătase, 

De zile nici-o dungă de țărm nu se-arătase, 
Si nopţi în șir veghiasem de dorul unui port, 


114 ION PILLAT 


Când Ea încrezătoare, privind spre auroră: 
Cithera e aproape! grăi. La glasul ei 
Pe ceruri se iviră în stoluri porumbiei 

. 3 ATLAS. E] A. z 
Si "n fâlfâiri de pene s'au coborit pe proră. 


Răsare din talazuri Cithera, ca din vis... 
Pluteşte în acorduri de harfe-eoliane, 
Coloane între ele se leagă cu liane, 

Şi trandafiri atârnă de templul lui Cipris. 


Cascade se aruncă şi se opresc în cale; 

Se frâng în curcubee, căzând din lac în lac; 
Și din păduri cu ramuri întinse se desfac 
Picând ca păsări moarte pe iarbă, portocale. 


Şi ostrovul din ape se naște aprilin, 
Incununat cu frunză de rodii şi de laur. 
Sub soarele ce scade e bulgăre de aur, 

Si pisc de-argint înfruntă al stelelor declin. 


Lovind în spuma albă cu rostrul de aramă, 
Incalecă trirema, tăind al mării larg, 

Talazul — Valuri repezi cu mugete se sparg, 
Când despicate 'n două în urmă le destramă. 


Dar insula rămâne pe orizont rotund... 

Ce depărtată pururi și totuși ce aproape! — 
Si, noapte după noapte o tot cufundă 'n ape, 
Si, zile după zile, de doru-i mă pătrund. 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 116 


E vie sau nălucă? In semn de rásbunare 

Ce demon dușman nouă într'astfel ne orbi? — 
Dar Ea, mângâetoare si dulce, îmi vorbi: 
Cithera nu ne minte pe-a zării legănare. 


Cu aripi de zăpadă văzduhul luminând, 

O seară porumbieii sburară de pe proră. 

— Părea că se ridică o albă auroră 

Când stolul lor prin aer se rupse rând pe rând. 


Si când talazul verde rogi în zorii zilei 
Cithera — visul mării — pe legánatul val 

In noapte își topise omátul sideral 

Și `n vânt îşi risipise miresmele zambilei... 


Dar tot gonia trirema cu pupa de stejar. 
— Uitasem unde mergem pe apa letheană; 
In suflet resimtisem o pace suverană 
Nemai purtând în mine al názuintii jar. 


Dar Ea pe puntea 'naltă ca Sfinxul sta la pândă. 
Zadarnic cercetase Apus şi Răsărit... 

Și luna, semilună pe ceruri, a pierit 

Si nu pieri credinţa din faţa ei plăpândă. 


Veghia în veci senină şi pithicul ei glas: 
Priveşte! Porumbelul revine iar, îmi zise. 

— Zării, vâslind prin noapte cu aripe deschise, 
Nu pasărea Venerei, ci buha lui Pallas. 


se 


116 ION PILLAT 


Pe vârfuri de catarge cu sborul greu se duse — 
De-atunci trirema *'n tara penumbrei a intrat, 
Si zodii asfintirá în carul lor pătrat 

Și arcuit pe valuri al lunei arc apuse. 


+ 


Cithera ne aşteaptă! Nu vezi din văl de nea, 
Din spumele marine, ca soarele învie! 

N'auzi cântări de harfe gi voci de apă vie? 
Vorbi marmoreană — Ce palidă era! 


Din fundul zării sure sporesc și cresc cupole. 
Se "nchiagá pe talazuri un ostrov solitar 

Si letheana undă cu valuri de cleștar 
Loveşte ritmic stânca tăcutei necropole. 


Nu văd cu flori gătitul altar al lui Cipris, 
Pustiu și gol e templul umbrit de chiparoase, 
Și ságetat Arcașul e 'ntins sub sálci pletoase, 
Ságetile Iubirii, chiar ele, l-au ucis. 


* 


Dar Ea zámbia seniná mai albá ca narcisul 

Si când trirema ţărmul Citherei a atins, 

Cu mânile de gâtu-mi, ca un copil, s'a prins, 
Si adormi în pace cu moartea şi cu visul. 


Şi părăsit și singur cu mine am rămas 
In ostrovul acesta de pe întinse ape. 
Durerea omenirii în templul lui încape — 
Pe stânca lui tăcută eu totuși am rămas. 


Când, de se îmbracă 'n umb1ă planeta sublunară, 
Se-aprinde pe Cithera lucind pe firmament 

A Venerei lumină în sbor fosforescent, 
Luceafărul Iubirii pe urna-i funerară. 


ETERNITATI DE-O CLIPĂ 117 


SONETE CORINTIENE 


CHRISOTEMIS 


Grádina e sáditá cu stranii crisanteme, 

Cu struguri de gliciná și spice de iris... 

— E insula departe? întrebi... gi vezi în vis 
Gătite 'n porturi albe subtirile trireme! 


Cu noi pornească repezi pe-al mărilor abis... 
Auzi cum prin catarge Eol sburdalnic geme? 
Și iată peste ape în licări de geme, 

Cithera dăruită «poetis amicis ». 


Ilion s'a șters prin zare şi a pierit Scamandru. 
Călătorind cu valul sub cerul de-ametist 

Sosesc adormitoare miresme d'oleandru. 

Se lasă pretutindeni amurgul blând și trist— 
lar eu, metempsicoză sau dor sau vis de-artist, 
Te văd schimbată ?n Hero, iubita lui Leandru. 


118 ION PILLAT 


IL 
LAIS 


Dar noi punând cununa de laur și de mint, 
Când Lesbos lesbiană se pierde sub arcade, 
In ceasul înserării când mort Phoibos cade 
Si caii de lumină cu umbra se desmint, 


Vom părăsi cetatea iubirilor ce mint... 
Fosforescent în noapte se vor ivi Sporade, 
Spori-vor fără număr Ciclade şi Pleiade 
Pe ceruri și pe valuri cu încreţiri de-argint. 


Zadarnic lanţ de fildeș de țărm arunci, Selene, 
Nu ancorăm trirema de raza unui vis... 
Si stâncă selenară dispare Mitilene. 


Lais, nu plânge astfel! Sub ramuri de cais 
Asteaptá zeul tânăr şi crud Adonais, 
Privindu-ne sosirea pe mările elene. 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 119 


HI. 
BIBLIS 


Pe marginea fântânii și-a odihnit amfòra, 
Cu sânul mic și tare, cu braţul gol, Biblis. 
Nevinovat priveşte cu ochiul ei deschis, 
Cu-aceeași limpezime de rază, tuturora. 


Dar aplecată 'și vede, zâmbind în apă, sora. 
Mirată de mândreţea-i, un zâmbet i-a trimis. 
Lumina se răsfrânge pe faţa-amândurora, 
Dar oglindirea-i vie și fata e un vis. 


Pe marginea fântânii iubirea izvorít-a, 
Plăpândă și străină, în pieptul lui Biblis — 
Dar tu, ca jertfă ado, în zori, lui Afrodita 
Mioara cea mai dulce gi mielul cel mai drag, 


Pástorule cu glugá si fluer lung de fag, 
Ferită sá rămână de dorul lui Narcis. 


120 ION PILLAT 


IV. 
CHRISIS 


Pe când loveam cu dalta în marmura curată 
Cercând să dau ființă eternă unui gând, 
Veni, cu dimineaţa şi soarele intrând, 

Chrisis mai luminoasă ca raza strecurată. 


Stătea fár” de mişcare cu dorul ei luptând, 

De mine, şi de dânsul la fel de speriată; 

Ca un copil sburdalnic cu sfiiciuni de fată 

De gâtul meu cu teamă trecând un braţ plăpând: 


— Ce vrei să scoţi, îmi spuse, din stana asta grea? 
Și eu cu glasul aspru: — In Páros dur, copilo, 


4 


Se va ivi Iubirea senin în faţa ta, 


Cu ochii fără umbră ai Vénerei din Milo. 
Dar se umbriră ochii acelei din Milet: 
— Iubirea ! Pentru cine? — parcă 'ntrebau încet. 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 121 


y. 
AMARILLIS 


Amurgul înfloreşte prin ramuri de măslin... 
Fecioara Amarillis cu trupul ca zăpada, 
Zăreşte de pe munte Corintul alb, Hellada 
Ce-adoarme mângâiată de golful cristalin. 


Și-a păstorit poporul de capre prin livada 
Cosită, înflorită cu cimbru și pelin. 

Acum când o așteaptă în vale iar ograda, 
Isi simte, fără vrere, de lacrimi ochiul plin. 


Căci a băut, la şipot, din cofa ei aseară, 
Din apa ne 'nceputá sub cer de primăvară, 
Theokritos, poetul, de cer îndrăgostit... 


Pe buza lui suspină distih nemuritor, 
In pieptul ei mai plânge nemângâiat un dor — 
Si visul, de iubire rămâne despărţit. 


122 ION PILLAT 


VI. 
RODIS 


Trei stele funerare 'n amurgul primăverii 

Se profilează 'n umbre subţiri pe ceruri roze, 
Adăogând cereștii dar reci apoteoze 

Fiorul amintirii, al morţii, al durerii. 


In plasele luminii prin jocul adierii 
Coloanele unite cu şiruri lungi de roze, 
Amestecă în vane și ?n vii metamorfoze 
Petalele aeve cu trandafirii serii. 


In zări acum e cerul o dungă de argint, 
Si urna cinerará a lunii urcă 'n noapte... 
Fecioarelor pe vremuri iubite la Corint, 


Azi Rodis le aduce cununi şi rodii coapte — 
Ea, hetaira mică, venită sá mai ceară 
lubirilor eterne, iubirea ei de-o seară. 


ETERNITĂŢI DE=0 CLIPĂ 123 


THEBAIDĂ 


Piere, brâu cusut cu aur prins în boabe de mărgean, 
Nilul presărat cu ibiși în a zilei agonie. 
Nici-un sgomot de lopată, nici-o şoaptă nu învie 
Nesfárgita necropolă a pustiului theban... 


Iese luna: ce vrájire de pilastre gi de geme! 
Suie Phile, strávezie ca un ostrov de cleștar. 
Si cum aripi își iau sborul, pare râul milenar 
Că 'şi înalță, rânduri-rânduri, pânzele de pe 
[trireme. 


124 ION PILLAT 


OCEAN POLAR 


Noapte albă. Stalagmite nepătate de ninsoare 
Vin ghețarii cete 'ncete pribegind din Polul Nord. 
Nu-i fior prin valuri clare şi în zare nu-i fiord, 
Doar pe ape, limpezite cataracte selenare. 


Şi pe unde, unde stele de argint márite-apar, 
Firmamentul în oglindă își restrânge 'n cerc ovalul. 
Calea Robilor lactee ninge cu lumină valul, 
Legănată de legende, promoroacă pe cleștar. 


Noapte albă. Ghiaţă naltă iconită ca o friză 
De zăpadă impietritá cu sclipire de oţel. 

Isi arată amăgirea unor aripi fără ţel, 
Fulgerare boreală, enigmatica Banchiză. 


ETERNITATI DE-O CLIPĂ 


NICI-UN CATARG 


Niciun catarg. 
Valuri se sparg 
Pe dună. 

Pe-al mării larg 
Niciun catarg. 


Pe-al zării gol 
Pescarii 'n stol 
Răsară. 

Să dea ocol 
Pe-al zării gol. 


Tipánd mereu, 
Cu sborul greu 
Să piară... 

Prin somnul meu 
Tipánd mereu. 


Să văd în vis 

Pe cer deschis 
Prin gene œ: 

— Tainic trimis — 
Să văd în vis 


Steaua Hesper 
Urcánd pe cer 
Alene. 

Pe-adáncul cer 
Steaua Hesper. 


125 


126 ION PILLAT 


STELEI HESPER 


De-opal e valul apei și tu eşti opalină, 
Te-aprinzi mai limpezită și dulce, Hesperus. 
Pricep ce e lumina când văd a ta lumină 

Si simt ce-i despărţirea când lunecând te-ai dus. 


N'ai raza plumburie a vechiului Saturn,, 
Pe nesimţite totuşi aduci melancolia. 

Mai rece este noaptea sub cerul taciturn 

Și ?n zori de ziuă cântă mai tristă ciocárlia. 


De ce te-a luat nădejdea ca singurul ei sol, 
Când parcă nu-i luceafăr mai dureros pe lume? 
Când mă gândesc că poate prin infinitul gol 
Te-ai stins — și esti acuma lumina unui nume. 


Şi mă întreb prin care aprinsă ironie 

Ne amágesti nălucă și astăzi ca şi eri, 
Când ştiu că 'n întuneric stelara-ți agonie 
Cu opalină rază ne mângâe, Hesper. 


ETERNITATI DE-O CLIPĂ 


CUTEZĂTORUL 


Sub plopii ?n sir 

Ce se deşir’ 

In goana lor spre zare, 
Pe calu-mi alb, 

Sub cer rosalb 

Pornii în cutezare, 


Zi după zi 
Se îmbulzi... 


An după an se-alungă... 


Spre-un răsărit 
Ne ?ntrezárit 
E cale încă lungă. 


Dar calu-i bun, 

Il joc nebun 

In pintenii de aur. 
Nădejde am, 

Si port un ram 3 
Pe fruntea mea, de laur. 


Sub plopii ?n șir 

Ce se deşir’ 

Sub raze lungi stelare, 
Am întâlnit 

Un om cernit 

Spre-apus venind călare. 


127 


128 


ION PILLAT 


Mergea tácut, 

Şi n'avea scut, 

De mult pierduse spada. 
Rănit era 

Și sângera 

Cu faja ca zăpada. 


— Zadarnic vii 

Cu doruri vii 

Şi-o inimă de nalbă! 
Ciudat mi-a spus — 

Şi spre apus 

S'a dus cu steaua albă. 


TTERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 129 


ECOURI MARINE 


L 
CORUL LOPATARILOR 
Luceferi ard pe mare şi nu mai sunt Sirene! 


Zadarnic noaptea toatá veghia-vom pe carene, 
Cu trupul lor de spumă și coadă de delfin, 

Prin valuri legănate să le vedem cum vin. 
Nebuni, în van cerca-vom să deslușim chiemarea 
Tritonilor ce suflă în scoici marine. — Marea 
Mugind ne va răspunde că zeii ei suni morţi... 


Dar tu ce ?n al tău suflet trecutul tot îl porţi, 
O, călător de-o clipă pe apa călătoare, 
Ridică-ţi fruntea tristă! Pe coarda sunátoare 
A lirei, ce aşteaptă vibrând, lovește rar. 
Atunci sub nimbul lunii și farmecul stelar, 
Purtând în păru-i alge si albe flori marine, 
Sirena va renaște din valuri pentru tine. 


130 ION PILLAI 


IL 
O VOCE PE PRORA TRIREMEI 


Din lira pentacordá cu strunele de-aramá 

Eu voi cánta la noapte sub cer fosforescent 
In murmur de talazuri si în bătăi de ramă, 
Pe cánd trirema spuma ín urma ei destramá 
Si sparge valul neted váslind spre Occident. 


Din lira pentacordá chiema-voi sá revie 
Poporul ce trăește în fund stâncos de mări... 
Tritonii să-și urmeze uitata pribegie 
Suflánd prin scoici sonore prelung melancolie 
In suflete deprinse cu vechile visări. 


Apoi voi bate struna mai tare, tot mai tare 
Poseidon iar să-şi mâne fugarii lui marini, 
Necheze sub copite de-acum întreaga mare 
Si armăsarii umezi în herghelii barbare 

Să treacă albi de spume ca turme de delfini. 


Si voi atinge dulce cu dreapta coarda lirii 
Căci poate din talazuri târziu se va ivi 
Sirena întruparea eternă a iubirii.. 

Si ca să nu mai piară în umbra amintirii 
O, lopátari, — pe prorá eu lira voi lovi! 


ETERNITATI DE=-0 CLIPĂ 131 


III. 
GLASUL SIRENEI 


Când sub luciul lunei apa e mai albă ca zăpada 
Urmărim corăbii grele sau triremele subțiri 

Nopți întregi... şi marinarii ne cred poate năluciri, 
Lopătarii fără suflet din Sidon sau din Hellada. 


Nu aud cântarea noastră dureroasă cum învie, 
Nu văd trupul nostru fraged mângâiat din val 

[in val, 
Pentru dânșii el e spumă sau spinare de narval, 
Căci nu știe azi vâslașul marea toată că e vie. 


Dar tu care stai pe prorá pe trirema triumfală, 
Tu ce cánti şi chemi trecutul peste vremuri 

[domnitor 
Glasul tău prin zări se-afundá ca un bucium sunător 
Din ecouri în ecouri sub tăcerea siderală. 


Si Sirena ce ascunde o femeie gi o zee 

Intr'un trup cum nu e altul nici în cer, nici pe 
[pámánt, 

Goală va ieşi din valuri, din al mării larg vestmánt 

Ca femeia de frumoasă şi eternă ca o zee. 


ge 


132 ION PILLAT 


IV. 
SCOICILE TRITONILOR IN DEPĂRTARE 


Prin care unde 
Innoti Sirenă? 
Răspunde: unde, 
Sub ce carenă? 


Din scoica mării 
Dorinţa vie 
Pustiul zării 

In van învie! 


Din stâncă 'n stâncă 
Lovindu-şi plânsul, 
Răsună încă 

Pierind cu dânsul... 


Isi strigă marea 
Pierduta fatá; 
N'auzi chiemarea 
Infricoșată ? 


Ráspunde: unde, 
Sub ce carená, 
Prin care unde 
Innoti Sirená? 


FTERNITATI DE-O CLIPĂ 133 


V: 
GLASUL SIRENEI DIN NOU 


Mă strigă valul mării gi dorul tău mă leagă: 
Am sânul de femee și trupul de delfin. 
Trirema "naintează şi ape noui desleagă, 

lar cornul lunii palid se-apeacă în declin. 


Mă strigă valul mării și Echo trist răspunde 
Și scoicile sonore din zări în zări se frâng... 
Aruncă-ţi iar, străine, cântarea ta pe unde 
Să nu aud talazul și apele ce plâng. 


Mai cântă, ca Sirena să fie iar femee! 

Căci iată se înalță cu murmur milenar 

Lung marea să-și rechieme puternic a ei zee..; 
O, tu, ce stai pe proră, ridică glasul iar! 


134 JON PILLAT 


VI. 
VOCEA DE PE PRORĂ 
Ám auzit cântarea Sirenelor pe mare... 


Trecut-au nopţi şi zile de-atunci, și-acum dispare 
lar soarele... și struna din urmă mi s'a frânt. 
Sirena nu mai cântă și singur stau pe proră 
Și mâine ca și astăzi aceeași auroră 

Trezi-va iar talazul cutreerat de vânt... 

Dar marea va fi goală și moartă și pustie. 
Zadarnic aștepta-voi Sirenele sá vie 

— Mai trist de-a le cunoaşte, de-a le dori mai trist — 
Când steaua dimineţii pe valul de-ametist 
Aprinde opalină lumina ce scântee. 

O lopátar, o frate, prin visu-ţi ce femee, 
Mireasă sau nevastă torcând fuior de lână, 
Asteaptá pe pribeagul plecat dela cămin? 

Pe când cu lira spartă gi inima păgână 

Tot mai ascult chiemarea ecoului marin. 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 135 


VII. 
MURMUR CRESCÂND DE VALURI 


Trirema se șterge prin asfintit, 
Cu dânsa suspine degarte... 
Ecouri fugare au amuţit, 
Departe se-aud... mai departe. 


Trec plângeri de oameni pe apele mari 
Cu valul spumos şi cu vântul. 

Nimic nu rămâne din patime mari 

Și piere pe mare cuvântul. 


E-al nostru acuma întinsul stelar, 

A noastră e noaptea pustie! 

Din frânte talazuri un muget barbar 
Se 'naltá, descrește, învie. 


A noastră-i Sirena cu păr de argint 
Ce 'nnoatá în rază de lună! 

Uitate acuma sunt doruri ce mint!... 
Ea simte iubirea străbună 


A mării; iar valul o fură, o ia, 
O strânge — să-i fie stăpână! 
Alunecă albă pe cerul de nea 
Spre ziuă Diana păgână. 


136 ION PILLAT 


UN MONAH ORB VORBESTE 


Aud tălăngi din văi cum vin spre mine... 
Amurgul piere lunecând prin aer. 

Mai trist se face-al șipotelor vaer, 

Mai tristá pacea sfântă-a mânăstirii. 

Ce dulce sună 'n seară armonia! 

Prelung trezeşte glasul amintirii... 

Simt luna iar cum urcă pe coline 

Și cum deschide porţile visării, 

Stergánd prin zări pastelul înserării, 
Turnând în suflet larg melancolia. 

Simt ochii mei ce nu mai pot să vadă... 
In sufletu-mi pătrund din gol de noapte 
Lungi freamáte de vânt prin brazi — şi 'n şoapte 
Izvoare plâng sub poduri de zăpadă. 
Ráslet răsună un ecou... şi tace 

Ducând cu el o ne 'nţeleasă vrajă. 
Tovarág svonul apei se desface 

Adormitor, cu veghea mea de strajă. 


Era 'n amurg pe tármuri apusene 

Când rătăceam în urmăriri degarte 
Simţind că nicăeri nu se desparte 
Făptura mea, de vise letheene. 

Zadarnic portocali cu rod de aur 

Mă așteptau, gi 'n van, în chip de-argile 
Tanagreene, în apusul zilei 

Plecau femei ca să culeagă laur 


ETERNITATI DE-O CLIPĂ : 137 


Pe când aezii se 'ntreceau pe struná... 
Nu mai credeam în spusele Sibilei 

Că Ea veni-va ?n răsărit de lună 

Cu ochi muiaţi sub mátásoase gene, 
Purtând pe braţe fragede zambile 


Intr'un amurg pe ţărmuri apusene. 


Si Ea veni — Profilul efemeric 

Se zugrăvi pe ceruri de lumină, 

Se oglindi în cerul de lumină 

Ce se boltea pe mări de întuneric. 
Si jocul razei rupt în vii răsfrângeri 
Nimba în valea vecinicilor plângeri 
Un chip dintr'o planetă mai divină. 
Pieri din ochii-mi totul: vis şi lume. 
Se stinse universul — Ea rămase. 

Si luna ce urca prin ţări de brume, 
O adumbrea cu raze de mătase. 
Pieri în suflet totul, amintirea 
Trecutului se șterse la privirea 
Unei copile rátácitá 'n lume... 


Și dureros, pe țărm săpat de ape, 

Eu am cules-o numai din privire 

Și am răpit-o sub închise pleoape, 

Am dus-o 'n ţări cu vecinică zăpadă... 
Apoi din ochi ca pururea s'o vadă 
Mi-am smuls lumina lumei trecătoare. 


Și am lumina feţei Ei pe veci, 
Călugăr orb sub bolta fără soare 
Inchis în paza zidurilor reci. 


138 ION PILLAT 


JARDIN DU LUXEMBOURG 


Plutea aromitoare suflarea primăverii 

Prin frunzátura "'naltă din vechiul Luxemburg; 
Era în clipa 'n care nu știi sub vraja serii 

De vine aurora din nou, sau de-i amurg... 


Sburară porumbieii din paltini. In surdină 
Soptea tânguitoare Fântâna Medicis. — 

In cea mai minunată și clasică grădină 
Ce-a înflorit vreodată sub cerul larg deschis, 


Când sgomotul cetăţii, vuind prelung ca marea 
Ce-5i urcă *n echinoxuri puternicul talaz, 
Rostogolit departe pieri cu depártarea, 

Se strecurá prin ramuri un liniştit obraz... 


Ne 'nváluia Selene cu farmecul zăpezii. 

De ce, pe când o lună de ghiaţă ne privea, 
Te-am revăzut ca 'n clipa iernatică a străzii 
Mai albă ca o nalbă prin fluturii de nea? 


Şi cum treceam alături de recile regine, 

De ce simtii în suflet al patimei kobold, 

In ceasul îndoelnic când nu ştii de revine 
Iubirea ca o moarte, sau ca un viu imbold?,. 


ETERNITÁTI DE+0 CLIPĂ 139 


SONETE PARISIENE 


I 
TRECĂTOAREI 


Tot mai aveai privire și ochi de fată mare 

Si zâmbetul și vârsta — deşi jucai prin «bar». 
In orice gest tot trupul părea că-l dai în dar 
Și sufletu-ți, se vede, uitase-orice mirare. 


Ce straniu lucru: forma rămâne înzadar 
Şi tot te mai îndeamnă — gândeam cu întristare — 
Să crezi şi să-ţi închipui că-i alta și că are 
Ceva, în pieptu-i fraged, — nevinovat şi rar. 

è 
Și chiar în seara ceea ne-am dus. Pe căi străine 
Am căutat o clipă pe când mergeai cu mine 
Să-ţi văd în ochi minciuna clipitei trecătoare 


Si câtă frăgezime i-ascunsă 'ntrrun mormânt. 

Dar tu mi-ai zis mâhnită:— Nu mă privi... mă 
[doare — 

Si ţi-am iertat viaţa pentr'un sărman cuvânt. 


140 ION PILLAT 


II. 
ACELEEASI 


Ca un nebun o noapte intreagá, piept la piept, 
Imbolnăvit de friguri, cu inima 'nsetatá 
Te-am strâns luptând zadarnic să-mi sting dorinţa 
[toată. 
Ai adormit spre ziuă — eu am rămas deştept. 
Dormeai, parcă murisesi, cu fruntea aplecatá, 
Cu sufletul și trupul tot pángárit — lar drept, 
Sătul de mine însumi, priveam prea înţelept 
La masca de femeie pe faţa ta de fată. 


Și otrăvit de ură, străin —ca un străin 
Nepăsător de tine — eram ca înainte, 
Privirea mi-o întoarse iar sufletul hain. 


Dar ai visat pe semne și când te-am revăzut 
In albul dimineţii, în care sfânt trecut 
Curată ca o soră te odihncai cuminte? 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 141 


III. 
BOLNAVEI 


Cu ochi adânc, prea marc în faţa ta prea albă 
Pe fundul alb al pernei, păreai — simbol ciudat — 
Neprihănită sfântă cu chipul preacurat, 
Neprihănită sfântă cu inimă de nalbă. 


Ce blândă-aureolă durerea azi ţi-a dat! 
Copilă, ce pe vremuri vindeai pentru o salbă 
De aur, trupul tânăr și pielea ta rozalbă 
Mintind pe toţi dearándul cu-acelaș sărutat. 


Odaia e pustie: ce părăsită eşti! 
Zadarnic cerci, sfioasă de-atâta sărăcic, 
Să-mi dai o mână moartă şi vrei să mai zâmbești. 


Eu te privesc cu spaimă, sărmană jucărie 
Azi frântă. Te iubisem... soptit-al năbușit. 
Ce înger te pusese să minţi pân” la sfârşit? 


142 10N PILLAT 


IL 
ACELEEASI 


Vei adormi la noapte cu moartea într'un pat! 
Armonioasă formă, perfectă și fugará, 

Se va topi deapururi sub piatra funerară, 

In glie se va stinge, căci ea n'a întrupat 


Nici gând semet, nici suflet ce pe-alţii ináltará 
Intrând în nemurire când gropi li s'au săpat. 
Din apele iubirii tu nu te-ai adăpat, 

Ai cunoscut fioruri și 'mbrátisári de-o seară. 


Dar totuși fără teamă surâzi. Dumnezeesc 
E zâmbetul ce trece ușor: o adiere 
Pe faja de lumină... şi stau şi má 'ndoese 


Nepricepánd ce suflet în tine s'a trezit 
Biruitor deodată, ce tainică putere, 
De 'nirunţi penumbra morţii cu ochiul limpezit? 


ETERNITĂȚI DE-O (LILĂ 143 


NA 
IUBITEI DE DEPARTE 


Gonit de nostalgia-ţi, lubito de departe, 

Imi ocrotisem visul, de sgomotul barbar 

Ce ’n răscoliri de patimi creştea pe străzi, în « bar » 
Cercând să uit fiorul și dorul ce se °mparte. 


Purtând al nepăsării seninul obrăzar, 

Mai singur stam cu mine acolo. La o parte, 
Știind că-a mea gândire, de ea nu se desparte, 
Priveam la cei ce-asvârlă al fericirii zar. 


Ca o pisică albă se-apropiă tăcută, 
Mlădie ca o creangă subţire de alun, 
Imi desveli iubirea ca ea de prefăcută... 


Si "n noaptea-aceea, palid cum má sculam din 
[moarte, 

La piept păgân am fránt-o, cu spaimă de nebun 

Simtindu-te pe tine, lubito de departe. 


144 ION PILLAT 


VI. 
ACELEEAȘI 


Acuma pe vecie ne leagă împreună 

Viaţa, amintirea, un leagăn, un cămin. 

In sufletele noastre nimic nu e străin, 
Ingemănat-am inimi ca sunete pe-o strună. 


Prin plopi cu frunză rară ne bate vis de lună, 
Şi poleind tot geamul fugare raze vin 

Să-ţi înflorească *n suflet un trandafir divin, 
Ce floarea fericirii armonios adună. 


Zadarnic razemi capul de mine — ce credinţă 
Curată porţi în ochii ce-atâta am iubit! — 
Când azi privindu-ţi faţa întreaga mea fiinţă 


Se mistue în flăcări de dorul baiaderii 
Si 'n locul tău o vede cu sânul rásvrátit, 
Cabrând, felină, trupul sub pintenul plăcerii. 


ETERNITÁTI DE-O CLIPĂ 145 


EVA 


Ceea ce sunt? Ce vrei să fiu? Alege! 
Dă-mi aripi — voi fi înger de lumină, 
Si smulge-le — voi fi numai femee. 
Privirea ta mă face fárá vină, 

Dar tot ea poate patime să-mi dee 

Și de păcat fáptura să mi-o lege. 


Ceea ce sunt? Ceea ce ești tu însuţi. 
Copil suspini, — sunt sora și sunt mama 
Ce va veni zâmbind să-ţi şteargă plânsu-ţi 
Si pentru tată, chiar de port marama, 
Rămân fetiţa scumpă dealtădată... 

De treci nepăsător — sunt Trecătoarea, 
Dar oarba ta credinţă mi-a redat 
Eternitatea clipei, dacă 'n marea 
Fluidicelor plete te-ai scăldat. 

De poruncegti, eu voi lovi în palme, 
Ritma-voi goală pasul baiaderii, 

Si dacă vrei, voi sta curată "n strană 
Și voi refi în murmur lin de psalme 

lar Sfânta 'nvingátoare a durerii... 


Dar de mă rogi, ti-oi face altă rană, 


Indrágostit má chiemi — îți sunt Iubita 

Ce-ti poartă 'n ochi Destinul. — De eşti bestie, 
In braţul tău m'oi frânge ca o trestie, 

Si pofta mea pe veci nepotolita 

Te va inlántui cu lanţ de șarpe. 


146 ION PILLAT 


Si dacă ești înaltul visător 

Ce-aude °n suflet freamăte de harpe, 
Dispreţuind un spasm amăgitor 

De indrásnegti să urmărești Ideea 

Si ?n sferele sonore s'o vânezi, 

Atunci cu lampa 'n mână sunt Psicheea 
De strajă lângă tine — de-o mai vezi! 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 147 


SARCOFAGELE 


— prith Psyche, my Soul... 
E. A. Poe. 


Murea o lună albă pe zarea de opal, 

Si plopii *n nemiscarea văpăii selenare 

In şiruri nesfârșite se oglindeau în mare. 
Nu se-auzea nici vuet nici spargere de val. 


Şi singur cu-al meu suflet — cu Psiche — drept 
[tovarás, 

Cutreeram ţinutul mergând în spre Apus. 

lar, când prin frunza rară își stinse Hesperus 

Lumina ca o veste că zori de zi vin iarăș, 


Zărit-am cu uimire trei sarcofage 'n rând. 
Erau ciclopeene și foarte vechi pesemne, 
Aveau pe ele puse necunoscute semne, 

Si tremurau pe ele lungi ramuri fremătând. 


De-aramă era unul și altul de porfir. 

Al treilea 'n frontonul de marmură curată 
O fugă de centauri semeti purta săpată; 
lar de zăpada stâncii un roșu trandafir 


Isi agátase floarea de sânge. — Am întrebat: 
— Aceste sarcofage, o Psiche, ce sunt oare? 
Dar ea, bătând din aripi cu pene de ninsoare, 
A început să plângă și mi-a răspuns ciudat: 

10* 


148 ION PILLAT 


— O, nu 'ntreba! Mai bine să ne vedem de drum. 
Pe orizont se 'nalță tot mai aproape alba. 

Dar fata-i de lumină mai palidă ca nalba 
Era... Simjeam în mine o inimă de scrum. 


— Aceste sarcofage doresc să ştiu ce sunt. 

O, Psiche, tristă Psiche, cu aripi de zăpadă! 
Dar ea 'n ţărână pene de nea lăsând să cadă 
Părea din sbor rănită căzută pe pământ. 


Si îmi gopti în pripă: De vrei, nebune, stai. 
Aceste sarcofage cuprind sub stranii rune 
Fáptura celor care au fost în vremi străbune 
Fáuritori în viaţă de-al fericirii rai. 


Sub îriza de aramă, pe care luptători 

Se "nfráng și se resfiră de veacuri, dar zadarnic, 
Azi doarme Alexandru, ce 'n cuceriri fu darnic, 
Arcagul biruinţei cu ochi fulgerători. 


Pe piatra purpurie, umbriti de oleandru, 
Trec faunii pădurii și nimfele silvane. 

Sub teoria frizei păgâne, sub frontoane, 
Cu Hero mai visează acelaș vis Leandru. 


Pe marmura, ce "nvie când lună e pe cer, 
Centauri fug în luptă cu 'nvingătorul Hidrei 
Uitând nisipul vremii și clipele clepsidrei 
Isi doarme nemurirea cu ochii stingi Homer. 


— Atunci strigat-am: Psiche, luceferii dispar, 
Și ceața dimineţii se 'nalfá lungi fâșii... 
Aproape-i alba zână cu flori trandafirii, 
Robita fericire în lume vină iar! 


ETERNITATI DE-O CLIPĂ 149 


Deschide sarcofagul cu tainic epitaf! 

Si Psiche îngrozită împinse de aramă — 
Lumina dă năvală și umbra o sfaramă, 

Dar Alexandru unde-i?... Văd pulbere și praf. 


Si am simţit în mine o inimă de serum: 
— Ori-ce isbândă *'n veacuri e soră cu uitarea. 
Nebunii stăpânească! E vremea ca gi marea. 
Si alți rásboinici calcă mereu acelaș drum. 


Nemuritor e singur copilul lui Eros— 
Rămâne nestirbitá și vecinică iubirea. 
O, Psiche, dă-ne iarăș din moarte fericirea 
A lui Leandru tânăr și-a Herii din Sextos. 


Dar îngropându-și capul sub aripi de zăpadă, 
Căzându-mi la picioare Psicheea tremurând: 
— O, părăseşte dorul! o, vino! și pe rând 

Ea penele curate în praf lăsa să cadă. 


Şi ridicat-am singur capacul de porfir: 

Sub piatra răsturnată nu mai era nimica. 
Stăteam legat de spaimă și má "'ngheţase frica 
Ne mai putând pricepe al amitirii fir. 


lar Psiche se sculase. Se-apropia acum 

De marmura 'nflorită de vraja dimineţii, 

— Mai tristă parcă Psiche în raza dimineţii — 
Si eu simţeam în mine o inimă de scrum. 


— O, lasă sarcofagul din urmă! Nu-l atinge! 
Menită a fost poate să moară nemurirea. 

Să crezi în fericire e poate fericirea... 
Petale de lumină pe noi lumina ninge, 


Răsare zeul zilei pe zarea de opal, 

Și plopii 'n aşteptarea zâmbirilor solare 

In şiruri nesfârșite se oglindesc în mare 

Si auzim doar freamát și murmur lung de val... 


150 ION PILLAT 


CÂNTECELE STEPEI 


In zori pe stepă 


De-acuma uită omul ce-ai fost și, pentru-o clipă, 
Fii numai aşteptarea fiorului divin. 

Deodată eşti beţia ce no dă nici-un vin, 

Și sufletu-ţi pătrunde — ca 'n ceruri o aripă — 
In stepa răscolită de vântul aprilin. 


Mirosul, pipăitul, auzul și privirea 
Se-aruncă deopotrivă pe cele patru zări. 
Esti ritmul ne 'ngrăditei și singurei cântări, 
Talazul ce 'nverzeşte urmându-și unduirea, 
Mireasma imbibată de vis și avântări. 


Eşti simţul nesfârşirei, fiind un fir de iarbă, 
Eşti oceanul humei, fiind al lui corsar. 

Esti cáláretul galben, ești albul armásar, 
Albastra depărtare, şi 'ntrecerea lor oarbă. 
Eşti cântecele stepei, esti suflul lor barbar! 


ETERNITATI DE-O CLIPĂ 151 


II. 


Aș vrea să fiu Oigur nomad, 
Călare 'n vânt să mă avânt, 
Şi noaptea prin păduri de brad 
La Selenga să 'ncerce vad 
Poporul meu ne 'nfrânt. 


E ură 'n pieptul meu de lup: 
Aș vrea pe stepe fără drum 
Ostiri cu ghioaga sá le rup, 
Cetăți, ce pline ca un stup 
Trăiau, — să fie scrum! 


Cu flamura de sânge 'n steag, 
Aş vrea să calc în Turkestan. 
Tu, fata craiului pribeag, 
Spre întâlnirea celui drag 

Să vii cu lung chervan. 


Aşi vrea, când ies cumplit din zári, 
Să tremuri toată ca un prunc, 

Să cazi cu trupul pe cărări, 

Si cum ceri milei îndurări, 

Pe cal să te arunc. 


Si 'n Samarkanda ca 'ntr'un cort, 

Cu prada-mi vie prinsă 'n sea, 

Sá intru 'n trap. — lar stánd ca mort 
Norodul vadă cum îi port 

Stápána lui si-a mea! 


152 ION PILLAT 


HI. 


Când ai un cal în spume 
Și suflet de pribeag, 

A ta e "'ntreaga lume 
Din Kitai în Buceag! 


Se 'ntinde stepa, crește 
Din zări în zări pustii... 
Sfârşit ny se záregte 

Si început nu-i știi. 


N'ai cort rotund de piele, 
Nici izbă grea de brad, 

Și dormi flămând sub stele, 
Neţărmurit nomad. 


Si 'n vis te vezi, nebune, 
Stăpân pe Kandahar, 

Pe când spre zi apune 
Lin cornul selenar. 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 153 


IV. 


Se-aprind luceferii, se-aprinde 

Pe stepá luna s'o colinde; 

Si-un aprig dor, págán má prinde 
Sá sar în sea. , 


Al meu e cerul si pámántul! 

Cálare nu m'ajunge vántul, 

Si cine-mi va opri avántul 
Pe stepa mea! 


Nu stelele ce-or sá apună, 

Nici răsăritul viu de lună, 

Ci stepa, stepa mea nebună 
O voi cânta. 


Nebiruită ca o mare 
Prin zări se-afundă și dispare, 
Și suflete rătăcitoare 

N'o pot uita... 


ION PILLAT 


V. 


Creşte, scade, piere 
Stepa mișcătoare. 
In apus de soare 
Sufletul mi-l cere, 


Caii se frământă, 
Muscá de zăbale: 
Sotnii sute 'n vale 
Voiniceşte cântă, 


Una câte una, 

Suliti lungi întinse, 
Peste ierburi ninse 
Vor porni cu luna. 


Ce oraş nălucă 
Le-a clădit în zare 
Stepa vrăjitoare, 
Dorul lor de ducă? 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 


VI. 


Ti-aducem cal, un steag, un arc 
Și câmpul fără zări ca apa, 

O, lasă plugul, svârle sapa 

Și fii al stepelor monarc! 


Aruncă strigăt de război: 
Viteji veni-vor cu grămada. 
Ridică-ţi către zare spada, 

Si 'n cerul ei să pieri cu noi! 


Neam slobod ca eretii 'n vânt, 
Noi toţi păstori de herghelii, 
Te-alegem Hatman să ne fii, 
Să voinicim pe-acest pământ. 


Ti-aducem cal, un arc, un steag 
Si stepa. Nu-i auzi chemarea? 
Va fi a ta, căci e ca marea 

Şi se dă toată celui drag. 


155 


ION PILLAT 


VII. 


Din ierburi crește fremátare, 
Se lasă noapte și uitare, 
Şi hergheliile în zare 

Dispar. 


Un cântec, prelungit agale, 
Răsună trist din vale 'n vale, 
Ingână dragoste cu jale, 

Si rar 


In stoluri lungi se duc cucoare.., 
lar după nori sfios răsare 
O lună parcă de ninsoare 

Si-o stea. 


Si brumá de argint se lasă... 

Ce albă-i stepa mătăsoasă! 

E oare ?n lume vreo mireasă 
Ca ea? 


¿TERNMÁTI DE-O CLIPĂ 


VIII. 


Pe șesul nins fără ninsoare, 


Cresc codri desfrunziti sub lună 


Sau suliti, pâlcuri, se adună 
Pe stepă oare? 


O, suflete, te prind călării! 

O, suflet, tremură, căci iată 

Cum vin prin iarba nearată 
Haiducii zării. 


Cazacii, vântul: cot la cot... 

Cazacii: scară lângă scară, 

Vârtej, potop... cu suliti ară 
Vázduhul tot... 


O, suflet, vánátor de vise, 

Te lasă 'n urma nălucirii 

Pe stepele închipuirii 
Intredeschise. 


157 


158 ION PILLAT 


IX. 


Pe stepa legánatá de vântul primăverii 
Legaţi-vă iubirea de inimi gi de șea, 

Ca o dorință surdă, pitită, a panterii 

Când vede cerbul negru pe câmpul alb de nea. 


La pândă, la pândă, 
Oigur lângă Oigur! 

Și stepa împrejur 

Cu iarba ei plăpândă... 
La pândă, Oigur! 


Pe stepa nemișcată sub jar aprins de vară, 
Legaţi-vă izbânda de suflet și de-oblánc, 

O, cei de-un neam cu lupii ce 'n liniştea lunară 
Pornesc pe stepa largă de dorul ei adânc. 


Călare, călare, 

Oigur lângă Oigur! 

Si stepa imprejur 

Sporind din zare *n zare... 
Călare, Oigur! 


Pe stepa argintată de bruma toamnei sure, 
Legaţi-vă norocul de inimi și de șea. 

Uitaţi că 'n sbor săgeata veni-va să vi-l fure, 
O, voi, stăpânii morţii, dar stápániti de ea. 


ETERNITĂȚI DE-O CLIPĂ 


"Nainte, "nainte, 

Oigur lângă Oigur! 

Si stepa imprejur 

Cu visul ei fierbinte... 
"Nainte, Oigur! 


Pe stepa troenitá de-a iernilor urgie, 
Legati-vá mormântul de suflet și de-oblánc, 
Când corbii de pe ceruri de sânge, reînvie 
Intunecând amurgul cu norul lor adânc, 


La moarte, la moarte, 
Oigur lângă Oigur! 
Cánd stepa imprejur 
La toţi ni se împarte, 
La moarte, Oigur! 


160 IQN PILLAT 


xX. 


Mi-ai ars coliba de cioban, 

Si turmele, mi le-ai răpit, 

Strămoșii, mi i-ai necinstit, 

Iubita, tu mi-ai pángárit, 
O, Timur Khan! 


De-un neam acum cu lupul sur, 

Trăiesc ca lupul pe pământ. 

Asvárl din arcul meu răsfrânt, 

Urlând, săgeata mea în vânt, 
O, Khan Timur! 


De trece 'n zare vre-un chervan, 
Il jăfuesc dupá-el meu plac. 
Ce-mi pasă dacă *n iarbă zac 
Atátia morţi pentr'un cazac, 

O, Timur Khan! 


Va răsări și ziua, jur, 
In faţa mea când tu vei sta, 
Când ghioaga mea și ghioaga ta 
Cu dor de sânge vor lupta, 

O, Khan Timur! 


Dar ne "nfránatul meu cárlan 

Goni-va negru-ţi armásar. 

Obrazul táu va fi de var, 

Si pieptu-ti roșu ca un jar, 
O, Timur Khan! 


ETERNITĂŢI DE-O CLIPĂ 161 


Și stepa toată împrejur 

La strigătu-mi va tresări... 

Cu dânsa, slobod, m'oi iubi, 

Uitând de oasele-ti pustii, 
O, Khan Timur! 


162 ION PILLAT 


XI. 


Inmlădierea largă a stepelor oigure 

— Intrecerea nebună de iarbă şi de cer — 

Ce 'n zori de zi se naşte cu freamát de pădure 
Si prin amurguri scade armonizând murmure, 
Dorinţa mea de ducă și calul meu o cer. 


Plugarii să rămână în strâmtele bordee! 

Tu, suflet fără margini, spre nesfârşit má du 
Pe stepa legánatá de 'nalte graminee, 

Căci numai stepa poate nomadului să dee 
Beţia voiniciei ce 'n ziduri se pierdu. 


Cazac ránit de moarte cu sángerándá raná, 
Călare ostășeşte de suliţi biruit, 

Nu vreau culcugul, ţeapăn întins sub sfânta strană, 
Sub crucea prăvălită greoaie ca o stană, 

Ci iarba vreau să-mi cânte cu val neliniștit. 


Din huma mea trupească să crească-albaștri scaii 
Când gândul lunii suie pe ceruri sinili... 

Și poate printre stele vor căuta Nogaii 

— Povestitori de basme si păstorindu-și caii — 
Privirea mea stelară veghind pe herghelii. 


ETERNITATI DE-O CLIPĂ 163 


XII. 
Noapte pe stepă 


GREERII 
Táráe greerl. 
CARD DE COCORI 
Tipá cocorii. 
AMURGUL 
Amurgul ce moare: cer numai și zare. 
VÂNTUL 
Vânt nebunatec, sálbatec. 


NORII 


Trec norii: 
Repezi corăbii prin limpede aer 
Pierind. 


IARBA STEPEI 


Freamăt de aripi, șoptire şi vaer 
Se 'ntind. 


STEPA 


Si stepa boltită în zare ca marea, 
Și stepa uitată revarsă uitarea. 


sp 


164 


ION PILLAT 


NOAPTEA CE VINE 


Chervanul se-opreste. Adorm cálátorii, 
Şi focul trosnește. 


CARD DE COCORÍ DE DEPARTE 


Tipá cocorii... 


ĂLĂUZA CAMILELOR CÂNTĂ SPRE ZIUĂ 


Cămilele calcă pe stepe 
Ca valuri pe mare. 

Se leagănă stepele noastre 
Ca apele mării. 


Un foc scânteiază pe stepe 
Ca steaua pe mare. 
Sărate sunt stepele noastre 

Ca apele mării. 


Si cortul albeşte pe stepe 
Ca pânza pe mare. 
Tăcute sunt stepele noastre 

Ca apele mării. 


Şi vise se 'nalţă pe stepe 
Ca păsări pe mare. 
Larg freamătă inima noastră 

Ca apele mării. 


AMĂGIRI 
1914—1916 


HIMERELE 


In aer catedrala prin nori gonaci pe cer, 
Cum sparge înserarea cetatea de cărbune, 
In preajma lunii pare un sloi oprit de ger. 


Jos dorm, înfrânți de truda silințelor strábune, 
Invingii — să nu vadă cum pe lunarul cer 
Himerele vin noaptea de trai sá se rásbune. 


Nu va gási niciuna o inimá, o casá? 
Tácute tae ceața orașului de fier: 
Arare câte una din sbor înalt se lasă... 


168 ION PILLAT 


AMĂGIRE 


E ceasul când amurgul s'a stins în heleștee, 
Când se podegte apa lor rece cu clegtar, 
Când luna în pustiul tăcutelor alee 

Declină printre ramuri spre ultimul pătrar; 


Când noaptea se aprinde în pâlpâiri de rază, 
Iluminând dorința cu umbra unui vis, 

Şi când ninsori de raze „prin crengi se depărtează 
Umbrindu-ne visarea şi dorul nedecis. 


E ceasul când, nălucă, pe-a codrilor cărare 
Se furigeazá vântul prin foşnetul de foi, 
Asemeni prevestirii melancoliei care 
Se-apropie, se lasă, şi se strecoară °n noi... 


Si când simțind în tine nelămurit, primejdii, 
Indrăgostita nopţii o chiemi ca în trecut; 
Când iar goptegti la lună cuvintele nădejdii, 
Deşi nu porţi nădejdea în sufletu-ti tăcut, 


E ceasul când iubita în glasul tău se *ncrede 
Cum se 'ncredea pe vremuri în vechile băsmiri ; 
Când flacăra ea încă în ochiul tău o vede, 
Deşi serumit e focul atâtor întâlniri... 


Și când iubirea noastră s'a stins în amintire, 
Când inima e rece, podită cu cleştar 

Și dorul pe-a aleii pierdută amăgire 

Se duce ca și luna în ultimul pátrar. 


AMĂGIRI 169 


ROATA MORII 


Pe ceruri amurgiri revin. Ascultă: 

Un clopot sună tainică dojană... 
Vuiri de vânt și freamăte și șoapte 
Descresc şi cresc și tac pe nesimţite... 
Si bruma lunii cade multă, multă 

Pe munte, pe pădure, pe poiană, 

Pe inima-ti bolnavă de fetiţă, 

In hanul vechiu la care călătorii 

Ca noi se-opresc să șadă peste noapte 
Cu suflete și gânduri, obosite. 


Acum în noapte cântă roata morii, 
Și s'a ivit nisip mărunt de stele 

Sub limpezimea cerului senin — 

Si speriată stai privind la stele, 

Și trupul tău mă roagă din privire... 


Afară 'n noapte plânge roata morii. 
pte plang 


170 


ION PILLAT 


PE CLAE 


Intingi pe floarea fánului, pe clae 
Visăm în miezul nopţilor de vară... 


Prin ramuri răsturnate vântul trece 
Cu glas de val rostogolit departe... 
Sub noi e cerul limpede ca marea 
Zărită pe 'noptate printre ramuri, 

Cu stelele, fanaluri de corăbii, 
Aprinse 'n port de mâna înserării, 
Spre alt liman pluteşte fiecare: 

Din mersul ei urzind eternă lege, 

Şi dintr'un glob de lacrimi gi de tiná, 
Creând pe cer deplină frumuseţe. 
Ce-mi pasă dacă 'n ele tragedia 
Pământului, tăcut se desfășoară. 

De stele sus, ce-mi pasă — când e steaua 
In ochii tăi şi pe tării lumină. 


AMÁGIRI 


PESCARUL 


Sub stele, ce străbat clegtarul nopţii 
Si "nvie luciul apei, iazul este 

Un cer visat de sálcii credincioase, 
Ingenunchiate pentru rugáciune. 


O lotcá se desprinde "ncet — Lopata 
Ei cade cadentánd singurátatea. 


— Pescare, ce indrumi din váslá luntrea 
Pe-un iaz cu stele sau pe-un cer cu nuferi 
Și stai încovoiat ca sub o cruce, 

Ridicá-te 'n picioare — Fii profetul 

Semet, ce-asvârle tuturo? cuvântul 

Si pescuește `n suflete veciea. 

Návodul tău desface-l — îl aruncă! 


Ai prins luceafárul din cer! — Scântee 
Cu solzi de-argint, tremurátor în plasă. 
Si stea cu stea în juru-i, înstelarea: 

In bură şi ?n ninsoare de lumină, 

In picături de ploaie sclipitoare, 

In grindină tăcută de luceferi, 

Prin plasa ta, pescare, se adună. 


Revine lotca 'n țărm — În zori lopata 
Ei cade întristând singurătatea, 


E zi — Pe iaz sa resfirat cununa 

De nuferi albi, bătută 'n stele de-aur... 
La mal un om îşi trage plasa goală, 

Si stă încovoiat ca pentru rugă. 


171 


172 ION PILLAT 


TREI CĂLĂRI 


Când pe turlele cetăţii medievale 
Flori de umbră, liniștite, s'au lăsat, 
Sună tropot si răsună 'n vale 

Ca un cântec bătrânesc şi măsurat. 


Trec sub porţile boltite din cetate 

Pe-un cal negru, pe-un cal alb si pe-un cal murg 
Trei călări cu suflete ciudate 

Si cu umbrele lungite de amurg. 


Au pornit cu noaptea largă înainte: 
Cântă unul ca şi soarele în zori, 
Altul ca 'nserarea pe morminte 
Părăsite de iubire și de flori. 


Dar al treilea cuvinte de lumină 
Și de umbră nu rostește, ci tăcut 
Isi ascultă inima lui plină 

De nădejdea si durerea din trecut. 


AMĂGIRI 


BALADA PRIVIGHETOAREI 


In vis visai de un copil: ca ?n vise 
Cu ochii mari, cu zâmbet iertător,,. 
Sub un cais în floare adormise; 
Departe dus de visul domnitor, 

Nu auzea cu glas fermecător 

Din zări în zári cum răsuna cântarea 
Sălbatică de patimă și dor, 

Ce dureros cânta privighetoarea. 


In vis visai de un copil: ca 'n vise 

Cu ochi fierbinți de-al dragostei fior... 

Și cum tăcuse melodia, i-se 

Frângea de chin tot pieptul arzător, 

— O, unde-i glasul ei alinátor 

Din zări în zări să-şi murmure cântarea... 
Plângea acum copilul doritor, 

Chiemând în visul lui privighetoarea. 


In vis visai de un copil: ca ?n vise 

Cu ochiul mort de pace purtător... 
Copacu *n vânt podoaba-și risipise, 

Si "ntregul cer era un singur nor; 

Nu se vestea o şoaptă de izvor 

Din zări în zări să-şi tremurc cântarea, 
Și nemișcat copilul visător 

De mult nu mai dorea privighetoarea. 


— Domniţă, tu ce știi că visu în vise 
Vrăjit prilej de-a ne primi cântarea, 

Il iartă pe copilul ce 'ndrăsnise 

Să cheme 'n visul lui privighetoarea. 


173 


174 TON PILLAT 


PLASA 


Amurgul pe cetate biruitor își lasă 
Să lunece alene o nevăzută plasă. 


In mreaja ei de umbră, cu fire de argint 
El prinde vânătorii visárilor ce mint. 


Dar peste noi pescarul, de vrea să fie darnic, 
Năvodul amintirii va arunca zadarnic. 


Trecutul, viitorul, la fel s'au depărtat 
In clipa fără margini în care mi te-ai dat. 


AMĂGIRI 175 


CLOPOT 


Ne va lăsa iubirea mea, iubirea ta... 
O, clopot trist, profetizând cu glas de Christ. 


Mă doare-un gând: nu pe-al meu rug va fi plăpând 
Al tău trup sfânt, pecetluit și neînfrânt, 


Iubita mea, cu anii, noi ne vom vita... 
Acuma vii, iluzii s'or mai veșteji. 


Domol, ce val sentimental te va juca, 
Când prin uitări și inoptári voi ancora?... 


176 ION PILLAT 
DR n nf N 


BALADA VISELOR 


Cum strábáteam în răsărit de lună 
Lumina vaporoasă-a unui vis, 

Am auzit un dulce svon de strună 
Şi minunatul viers al lui Hafis. 

Spre el m'am dus cu sufletul deschis 
A melodiei pace să mi-o dee... 
Atunci uimită inima mi-a zis: 

E-un înger, un herub sau o femee. 


Cum perindam prin troeniri de lună 
In ceata strávezie-a unui vis, 
Simtind în piept a dorului furtună, 
O pajiște cu flori mi s'a deschis, 

Si am zărit-o mândră ca Balkis 
Purtata "n slava psalmelor ebree... 
Atunci mirată inima mi-a zis: 

Nu-i înger, nici herub și nici femee. 


Cum rătăceam sub curcubeu de lună 
Prin luminoasa pace-a unui vis, 

In jara fermecată ce 'mpreună 

Cu-al noptii rai pierdutul paradis, 
Opritu-m'am ín cercul lor, inchis 

De magica putere-a unei zee, 

Cáci imbátatá inima mi-a zis: 

E înger, e herub gi e femee. 

— Domnitá,-mi risipesc ca stropi de lună 
Prin noapte-aceste versuri. Sá le iee 
Fremátátor un suflet sfánt de struná, 
De înger, de herub sau de femee. 


AMÁGIRI 


IN PREAJMA NOPȚII 


In argintate zale 
Pâraele sau prins... 
Pe-a stelelor petale 
Argint brumat a nins... 
Ce ţară de lumină 
Visează luna pliná?... 


A înflorit cu stele 

Al nopţilor copac... 
Si dorurile mele 

In taină se dsefac 
Ca flori pe o tulpiná, 
Lumină cu lumină... 


` In pacea nevisatá, 

De ce mi s'a trezit 

O inimă curată, 

Si ?n sbor neţărmurit 
Un suflet de lumină 
Senin ca luna pliná?... 


Cánd trupul ce má poartá, 


Deacuma duce trist 
lubirea lui: o moartă 
Cu ochi de ametist, 

O moartá fárá viná 
Spre vecinica lumina.... 


177 


178 ION PILLAT 


SAPIENTIA 


Hrisoave, pergamente şi hărţi, nu mai ceti: 
Cládegti cu-aceleași slove, oricând, orice ştiinţă. 
Nu-ţi legăna durerea cu ritmică silintá: 

Un alt poet va spune poemul ce nu scri. 


Nu căuta iubirea născută din dorinţă: 
Cu flacăra sporeşte, cu fumu-i va pieri. 
Platonica iubire, eternă n'o dori: 

Nu razemi vecinicia pe-a inimii credinţă. 


Cu mugur nestatornic se 'mbracá primăvara, 
Şi rozele prin care se 'mpodobegte vara, 
Vor troeni petale la toamnă pe cărări. 


Deci lasă 'njelepciunea și părăsește dorul: 
Nu ştie, când pornește cu ziua, călătorul, 
Pe drumul lui ce floare l-aşteaptă 'n înserări- 


AMĂGIRI 179 


SPRE GHIETARI 


In tine de se 'ncuibá viesparul poftei hide 
Si turburá murmurul izvorului táu clar, 
De-i frântă vitejia de-a traiului obide 

Si scapárá în pieptu-ţi al patimei amnar, 


la-ti sborul, ca săgeata ce gueránd desfide, 
In spre reverberarea înaltului ghietar, 

Și prin morene arse în foc de cărămide, 
Refii pe-a ta simţire atotputernic Tar. 


Te scaldă ’n zorii zilei ca într'o matcă nouă, 
Te 'mbată cu zăpada ce frige si înghiaţă, 
Și razele "'mproșcate de soare să te plouă! 


Zvârlindu-ţi de pe umeri durerea de paiatá, 
Infiora-vei cerul, stăpân pe zarea lumei, 
Cu râsul tău ce 'nvinge robia grea a humei. 


180 ION PILLAT 


TRANDAFIRUL 


Imbălsămând pământul cu alba ei minune, 
O roză peste noapte a înflorit în pare 

Pe soclul de pe care din vremile străbune 
Isi încordează Eros nebiruitul arc. 


Dar una cáte una, petalele nebune 

S'au scuturat de dorul semeţului monarc 

Și când veni blajinul amurg, în soare-apune 
Culese floarea moartă pe marmura din parc. 


Aşa se stinse tainic cea mai frumoasă roză 
Ca să învie astăzi în trupul tău divin, 
Mai luminoasă parcă 'n a ei metamorfoză... 


Dar nu chiema, iubito, arcașul sibilin 
Ce calcă sub picioare în serile cernite 
Zăpada timpurie a rozei ofilite. 


AMĂGIRI 181 


IN STRANĂ 


In pacea înfrățită cu umbra sfântă-a stranii, 
Cercând pentru-al meu suflet neîndoelnic scut, 
Zărit-am lângă mine deodată doi ochi stranii, 
Si-un zâmbet de femee din vraja lor născut. 


Sub paza seculară a strâmbelor pisanii, 
In mángáerea rugii şi-a schitului tăcut, 
Simţii că-mi redeschide din nou amarul ranii 
O singură "nflorire de-obraz necunoscut. 


O, Doamne, sparge-mi lutul şi dă-mi o formă nouă ! 
Sub coaja unui paltin în cráng fremátátor 
M'oi bucura, Părinte, cu lacrime de rouă. 


Mișca-voi printre ramuri un cer spuzit de stele, 
Voi odihni fugarul popor de rândunele, 
Tinzând umbrar de pace pe drum, pe trecător. 


ION PILLAT 


MADONNA MIA 


Sub bolta viței infloritá, 

Cu dulce umbră adumbrită, 
Ca din icoane răsărită, 

Zării iubita mea în vis. 

In chip de sfântă florentină, 
Cu ochii limpeziti de vină, 
Trecea plutind într'o lumină 
De paradis. 


Apoi, urmând a lor stăpână, 
Mai albi ca mieii dintr'o stână, 
Veneau ţinându-se de mână 
Cuminţi, doi heruvimi copii. 
Sub paza aripelor sale 

Cântau ca 'n strane ogivale 
De răsuna întreaga vale 

Cu melodii. 


Si inima fără de veste 

Mi-a înflorit ca 'ntr'o poveste, 
In care nu știi visul este 
Predomnitor sau dacă nu-i — 
Ca 'n tara basmelor în care 

Nu crezi de-i Aşteptata 'n zare, 
Ori mincinoasa arătare 

A nimănui. 


AMĂGIRI 


Sub cort de ramuri veștejite, 
De goana norilor umbrite, 

In vremea frunzelor cernite, 
Văzui aevea ori în vis 

Pe-un pat de flori de beladonă, 
Un chip de palidă madonă 
Intr'o lumină monotonă 

De cer închis. 


lar peste frágezimea feţii 
Ochind privirea lor, semeţii, 
Veghiau în taina dimineţii 
Nepăsători doi îngeri rei... 
Si 'n fâlfâiri de aripi grele 
Umbrarul patimelor rele 

Il așternau ca largi zăbrele 
Pe fruntea el. 


Si inima fără de veste 

Mi se păli ca 'ntr'o poveste, 
In care toamna doamnă este 
Pe racla recelui pământ, 

Şi n'a ?ntrebat pe negrii îngeri 
Pe cine duc fără de plângeri, 
In ale zorilor răsfrângeri, 

In spre mormânt. 


183 


184 ION PILLAT 


DAI NIPPON 


Soarele, pierind prin ceaţă cu lunară amăgire, 
Inserata lui fiinţă risipește împrejur — 

Si desprinde 'n depărtare ca un cărăbuș de-azur, 
Insula nelámuritá pe a mării strălucire. 


Stânci cu chipuri de balaur de pe coastă se desfac, 
Si cetăţi iluminate, cu pereţii de hârtie 

Ard acuma, portocale de jăratic, când pustie 
Apa mării ni le 'ntinde ca pe tave verzi de lac. 


Tace vântul sus în funii, şi tăcută cade rama. 
*Naintăm, vâslind cu teamă, ca în preajma unui 
¡vis — 
Si deodată urcă gemeni pe un cer albastru 'nchis 
Cercul lunii de aramă si-argintatul Fuji-Yama. 


AMÁGIRI 185 


TAZUL 


O straşină de moară... un iaz întins... și luna 
Ca un tăiș de fildeș tăind al apei fir 

Și despártind vremelnic, înaintând într'una, 

Al nopţilor albastru, de-al zilei trandafir. 


Fugará înflorire, melodios Ofir, 

Lumină nevisată în care câte una 
Melancolii coboară văzduhul de safir 

Și inima sonoră își incordeazá struna... 


Pe când pe valuri netezi schimbate în platină, 
Spre răsăritul roşu sau asfintitul roz 
Alunecând lin, luna de-argint ca o patină 

Se 'nclină în penumbra înaltului rogoz. 


186 ION PILLAT 


THULE 


Prin clegtarul apei limpezi, când amurgul o desfide, 

Cresc din adâncimea umbrei turle nalte de măr- 
[gean. 

Un oraş-nălucă doarme ancorat în ocean 

Pe limanul madreporic al apusei Atlantide. 


Sub eflorescenţa algei cu mișcare de reptil, 
Reapare amăgirea unui Thule singuratic: 
Thule, unde visul nordic adumbrise visul atic, 
Când Tristan visa alături de Endimion copil. 


Ce pescuitor de doruri scufundate și de scule, 
Renáscut din spuma mării printre jocuri de delfin, 
Suflete, îţi va aduce din vânatul lui marin, 

Irizatá de talazuri, cupa regelui din Thule?... 


AMĂRIRI 187 


NAUFRAGIATUL 


Drumul lui trezind spirale în repaosul profund, 
Cobora cu ochi de sticlă, alb ca varul, prin pereţii 
De calcare unde 'n umbră, alipiţi de veci, bureții 
Isi mișcau pădurea vie pe abise fără fund. 


Se-afunda încet, cu calmul putrezitelor carene 
Care-și duc în voe marfă, căpitani și mateloti, 
Pribegind în oceane, fără cárme şi piloţi... 
Cobora lipsit de braţul asteptatelor Sirene. 


Şi pe când treceau deasupra, sus, în goana unui 
[port 
— Ca un sbor uşor de umbre peste câmpuri 
[elizee — 
Caravelele 'mpánzite în suflări de alizee... 
Se-afunda prin întuneric nepăsarea unui mort. 


188 JON PILLAT 


TURLA 


I 
INTR'O SEARĂ DE RĂZVRĂTIRE 


Ca un catarg se 'nalţă pe nava catedralii 
De veacuri ancorată în praful de pe străzi, 
O turlă pângărită de-a caselor grămezi, 

Ce 'ntunecá 'nfelesul prea sfintelor vitralii. 


In van, străine, cauţi prin cerul de Rusalii 
Sonorul sbor de clopot, pe care îl visezi 

Și 'n Angelusul serii zadarnic te încrezi — 
Tăcută se bolteşte ogiva catedralii. 


Dispretuind oraşul, azi turla nu răsună 
De vocile arămii vibránd prin înserări, 
Aşteaptă înclinată. — În răsărit de lună, 


lesind spre larg din portul de patimi şi de vină 
Porneşte catedrala cu prora în lumină 
Pe marea necuprinsă a înstelatei zări. 


AMĂGIRI 189 


II. 
INTR'O SEARĂ DE RESEMNARE 


Ca un Christos de piatră pe culmea catedralii, 
De oameni ridicată la colţul unei străzi, 
Din nou însângerează umbritele vitralii 
Azi turla pironită de-a caselor grámezi, 


Coboară Angelusul din cerul de Rusalii 
Cu glasuri de arhangheli, pe care le visezi, 
Străine, ce 'n altarul pustiu al catedralii 
In mistica putere cu totul te încrezi. 


Dar cine în cetate mai șade să-i mai spună 
Clopotnița uitată ce plânge 'n înserări? 
Orașul îi robește cu farmece de lună. 


Si turla, care soarta cetăților domină, 
Granitul sfânt schimbându-și în cruce de lumină, 
Isi răstignește visul pe neatinse zări. 


190 ION PILLAT 


CIOCARLIA 


Palpită lămpi, spre ziuă stingându-se — La geam 
Priveşti nemărginirea orașului, din care 

Ce eri se naște astăzi în uruit de care... 
Orașul unde 'n vremuri alăturea plângeam 


In gama monotonă de fabrici si de uliti, 
Ce zilnic răspândește şi iar absoarbe 'n ea 
Aceeași omenească silinjá ce nu vrea 

Să frángá pentru vise biruitoare suliţi. 


Afară stráduinta noroadelor se *mbatá 

Lovind pe nicovalá metalul dur și clar— 

Şi pulsul surd al muncei începe iar sá bată 

In piepturi şi 'n motoare: nostalgic, ritmic, rar. 


Dar sus, sus prin spirale de fum, spre răsărit 
Se "naltá-un sbor şi sue pe scări de armonie. 
Cetatea ?n trepidare de fer n'a bănuit. 

Că, slobod, sparge cerul un viers de ciocárlie. 


Când singur, pururi singur, te ”ncerci în zori, 
[de zile 

Să prinzi scântei de versuri cu griji de alchimist: 

Presari cenușe numai, pe înegrite file... 

O, aripi spre lumină! O, lut masiv și trist! 


AMĂGIRI 191 


RODUL MĂRII 


Mi-ai cerut, privind talazul nebrăzdai de nicio 

(navă, 
Unde-și moaie doar aripa sborul unui elcovan, 
Să-ţi aduc din fundul mării, ca pescarul názdrávan, 
O minune să desfete nostalgia ta bolnavă. 


Si prin valuri translucide cu vibrații de fosfor, 
Unde tremură sargasul și se 'nalţă goemonii, 
Lângă stelele de mare cu *nflorirea anemonii, 
Scufundat-am în adâncuri dorul meu lampadofor. 


Cu lumina într'o mână și într'alta cu tridentul, 
Gol, purtând în ochi iubirea şi năvodul între dinţi, 
Dar purtat de amăgirea unei veșnice credinti, 
A lăsat să-l nápádeascá și să-l tragăn fund 

[curentul. 


Pescul ursine rare, márgárint cu luci de stea, 
Pe nisipuri fabuloase ca grádinele Golcundei, 

Când cu soarele, din zare vine cavalcada undei 
Cu penașuri de lumină și cu coamele de nea... 


Şi culese flori de nufár—ce pe țărm erau meduze — 
Scoici trandafirii ursite s'aibă farmec femenin, 
Când în adumbrirea zilei valul mării e senin 
Şi în limpeziri de vise formele devin confuze. 


192 ION PILLAT 


Lumină smaraldul arctic sub ghietarul triumfal, 
Duse plasa în azurul însoritelor escale 

Si din apa nemiscatá până *'n ape tropicale 
Toate mările cuprinse le aprinse val cu val. 


Răscolind prin oceane irizatele vitrine 

Cu crengi roşii de coraliu şi cu alb mărgăritar, 
Dorul meu și-a tras năvodul din talaze pentru tine— 
Dar în el găsit-ai numai sarea lacrimei ca dar. 


CÂNTECELE MĂRII 


FEREASTRA PE MARE 


Fereastra ta deschisă e pe mare, 
Visarea mea pe ape se deschide... 


Pe mare trec trei păsări mari şi ţipă... 


In pene albe poartă fremátarea 

Furtunii prin catarge împânzite. 

Cu vânt se umilă larga lor aripă. 

Te du cu noi! — Nădejdea mea îmi ţipă. 
Si Vis gi Dor îmi strigă ?n cor: Porneşte! 
Intinde 'n vânturi pene de zăpadă. 

Te du prin ţara norilor de spume. 
Inalţă-te spre ultima Pleiadă 

Și cupa ta trupească o sfărâmă 

De ţărmul șters al ultimului Thule. 
Pluteşte 'n larguri singur tu cu sborul, 
De dragul lui si-al vântului din aripi! 


Pe ceruri pier trei umbre mari în noapte... 
lubito, lângă mine stai și marea 
Îţi cântă *ncet, și tace trist, şi 'n şoapte 


Se plânge iar, și tace iar, și cântă. 


Fereastra ta deschisă e pe mare... 


194 ION PILLAT 


GHIETARUL 


Rásare a Polului magicá stea 

Pe albe pustiuri de ghiatá, 

Și 'n noapte, de ţărmuri cuprinse de nea 
Verzi valuri vuind se agatá. 


Rásuná ghietarul cu ropot prelung, 
Când apele dau să-l pătrundă, 

Prin somnul zăpezii chiemări îi ajung 
Rostite din undă în undă: 


— Departe e marea cu val de smarald 
Spre care vâslează năerii. 

Murmurá talazul și *n aerul cald 
Soptese foșnitori palmierii. 


Trec păsări cu pene albastre, în stol, 
Umbrind străvezia oglindă, 

In cercuri răsleţe atol și atol 

Se "ncearcă zadarnic s'o prindă. 


Cresc poame de aur, rodesc, apoi cad 
Pe iarbă culese de vânturi 

In insuli grădine, ce tainice scad 
Prin zări: plutitoare pământuri. — 


Lung geme ghietarul; să plece ar vrea 
Spre marea de-apururi senină, 

Dar frigul îl leagă ; a -Polului stea 

Il ţine cu lanţ de lumină. 


AMĂGIRI 195 


Şi gerul trosneşte de dorul etern 

A soarelui ţară să vadă. 

Năprasnic se sbate: din albul infern 
Se rupe un pisc de zăpadă. 


E slobod şi drumul se 'ntinde spre Sud! 
E slobod pe sloboda mare! 

Prin spumă de valuri, cu creștetul ud 
Despică o nouă cárare... 


Departe, pe marea cu val de smarald 
Se "naltá un sloi de ninsoare. 
Fantastica navă în aerul cald 
Descreşte sub flăcări de soare... 


Vin pasări cu pene albastre, alin 
Umbrind străvezia făptură, 

Pe care de-acuma cu farmec deplin 
Si visul şi moartea, o furá. 


196 ION PILLAT 


PILOTUL 


Valul-oglindă 

Tremură stele; 
Umbre, pe ele 
Norii colindă. 


Pacea 'noptării 
Rece se lasă, 
Ca o mireasă 
Sfântă a mării. 


Mort doarme totul. 
Singur pe mare 
Stă 'n nemiscare 


Palid, pilotul. 


Dar sub amarul 
Apei ce creste, 
Se risipeste 
Galben, ghieţarul. 


AMĂGIRI 191 


PORNIRE 


Se *naltá soarele din mare 
Nebiruit. 

Ghieţarii se aprind în zare 

Şi ard ca flăcări de serbare, 
Spre răsărit. 


Inalte valuri se destramă 
Pe țărm săpat. 

Năeri, luaţi barda ce sfaramă! 

Vă puneţi coiful de aramă, 
Inaripat. 

Pe bărci cu cai sculptați în proră 
Cabrând în vânt, 

Noi vom porni prin auroră, 

Când marea râde și e soră 
Cu larg avânt, 


In ritmul vâslei mánuite 

De lopătari, 
Visa-vom ape nesfársite 
Cu insule necucerite 


De alţi barbari... 


198 


ION PILLAT 


PRIBEGIE 


Coboară în cascadă 
Coline de cleştar, 

Și se ridică iar 

Cu creasta de zăpadă. 


Sus pânza! Să se "ndoaie 
— O aripă în vânt — 
Și-al valului avânt 

Cu spumă să ne ploaie! 


Cârmaci, barbar ca dorul 
Ce ne impunge *n piept, 
Ne du pe ape drept— 
Sá ne uitám ogorul. 


Pe veci sá 'nghită zarea 
Pădurile de nea, 

Căci visul nostru vrea 
Să cucerească marea. 


AMĂGIRI 199 


PĂRĂSIRE 


Lungi stoluri grăbite ţin calea spre Nord; 
Trist ele ţipă. 

Departe, amurgul asvárle 'n fiord 

Aur o clipă. 


Pătate de umbră, dorm apele verzi, 
Moarte pe mare. 
Cu ochii nostalgici deapururea pierzi 
Tármul din zare. 


De zile lăsat-am valul nomad 
Tot să ne ducă — 

Azi de zăpada umbrită de brad, 
Dor ne apucă 


Şi buciumul nostru şi-aruncă păgân 
Glasul pe unde... 

Doar țipăt de păsări, pe noapte stăpân, 
Jalnic răspunde. 


ION PILLAT 


PIRATUL 


Lăsând colibă și părinţi, 

Ținând 'cuţitul între dinţi, 

Cu dor de sânge 'n ochi fierbinţi, 
Vom înnota departe. 


Zărit-am, azi, străin catarg 

Ce s'a oprit pe-al mării larg, 

Căci vânturi nu-s, și nu se sparg 
Talazurile moarte. 


Spre el ne-om duce câte doi 
Cu valuri verzi pe umeri goi... 
In juru-i se va naşte roi 

De duşmănii cumplite. 


Și când aprinde luna jar, 

De pupa joasă de stejar 

Ne-om agăța, izvorind rar 
Din ape potolite. 


Tăcuţi, ne vom târî pe bránci, 

Cum șerpii se lungesc pe stânci, 

Și ?n clipa linigtei adânci, 
Urlând, sări-vom gloată. 


Din pradă, voi, nimic să-mi daţi!— 
A voastră fie! Rásturnati 
Ducati și piaştri numărați, 

Din lada punţii ude. 


AMĂGIRI 


Răpi-voi doar o fată: ea 

Să tremure de teama mea, 

Dar dornică să mi se dea 
De groaza mării crude. 


201 


ION PILLAT 


PAGANATATE 


Furtuna freamátá si marea 

Se sbate ca un cal ne 'nfrânt. 
Nechiazá valul, şi chiemarea 
M'ajunge vâjâind în vânt. 


Alerg la țărm — Domnind pe malul 
Surpat si nalt, mă rup din stânci: 
In braţe mi se frânge valul 
Clocotitor sub spume-adánci. 


Mă lupt cu el, și el cu mine: 
Il prind de coama lui de nea, 
Il fugáresc, dar iar revine 
Nebiruit ca o reţea. 


Zadarnic vreau la trântă dreaptă, 
Ca să-l dobor: se scurge 'n veci, 

Si pe la spate cum se 'ndreaptă 

Má 'nlănţue cu lanţuri reci. 


In văl de spume să mă culce 
Invins má day, dar el tiptil 
Se face mládios, şi dulce 

Má leagáná ca pe-un copil. 


Pe pieptu-mi gol, pe-obraz, pe gene 
Má mángáe cu máni de vis — 
Simt unda cum își mișcă-alene 

Pe "ntinse-oglinzi un cer deschis. 


AMĂGIRI 203 


Si-adorm în jocul legănării 

Cum doarme 'n porturi un catarg, 
Ce-a cunoscut iubirea mării 

Si pururi va porni spre larg. 


Las noaptea soră să coboare 
Pe ape și pe fruntea mea... 
Si lângă mine ca o floare 
Răsare limpede, o stea. 


ION PILLAT 


PIERDUTUL 


Pe ţărmul apei liniștite, 

In vis mergând vázui, Iubite, 
Un om cu pleoapele lipite, 
Stráin cu trásáturi de zeu. 


Purta în păru-i flori marine 
Și semăna atât cu tine 
Incât strigai cu spaimă: cine 
A omorît iubitul meu? 


Dar marea spumegând pe stâncă, 
Svârli în liniștea adâncă 

— O glasul ei răsună încă! — 
Cumplita vorbă numai: Eu. 


Apoi cu-aceeaşi nepásare 

Se potoli eterna mare 

Si lângă tine 'n înserare 

Să plâng rămas-am numai eu. 


AMĂGIRI 


DIN BRETANIA 


Căsuţele cetăților bretone, 
Cu spate-adus și şoapte guturale, 
Se 'nclină 'n umbra naltei catedrale. 


In zori de zi se impánzeste marea. 
Prin neguri zăbrelite de lumină, 
Bat clopote, blajine, în surdină. 


Nevestele pescarilor ce pleacă, 
Nu se bocesc, nu flutură batiste, 


Simţind prelung cum se golește zarea. 


Şi în amurg, purtând copilu 'n braţe, 
Mai stau pe țărmul mărilor bretone, 
Ca pe vitralii ştersele Madone. 


205 


206 ION PILLAT 


DEPARTE 


Departe, undeva, sunt porturi ce așteaptă... 
Pe mări, ca păsări albe corăbii se îndreaptă. 


Pe ţărmuri, undeva, se 'nalfá palmierii... 
Se 'naripează pânza în vântul primăverii. 


La Poluri, undeva, ghiejari sunt si morene... 
Ce vise chiamă sborul corsarelor carene? 


Ning aur, undeva, pădurile mimozii... 
, , 
In galbena 'nnoptare mai stau visánd matrozii. 


Prin insuli, undeva, creole au ochi stranii... 
Pe punte tot vegheazá sub luná cápitanii. 


O, jara, undeva, a basmelor arabe!.. 
Imbătrânesc piloţii cátánd în astrolabe. 


Golcunda, undeva, Formoza, dorm sub stele... 
E greu în inimi dorul, și ancorele-s grele. 


Răsare, undeva, Ofirul — ce departe... 
Sunt morţi conquistadorii, galerele sunt sparte. 


AMĂGIRI 207 


FARURILE 


Vin herghelii scápate cu coamele válvoi, 

Vin valuri îmbrâncite în tropot de furtună 

Si peste stâncă sare návala lor nebună— 

Dar iată promontoriul cu pumnul lui greoi, 
Le-a prins de nări, zăbală de-argint ca sá le pună. 


Vin norii, vulturi negri, pe aripi vii de vânt, 
Rotind flămânzi, coboară din cuib înalt de lună, 
Se-aruncă pe corăbii fugare prin furtună, 
Sfâșie pânza ruptă de pe catargul frânt 

Si lasă gol scheletul lor putrezit, pe dună. 


Pe când márindu-5i steaua cu umbra înnoptării, 
Visând o zare nouă, de vijelii străină, 

Uitaţi de toţi, de toate în straja lor senină, 
Stau farurile mute pe malurile mării, 

Cu gesturi ne'ntelese imprágtiind lumină. 


GRĂDINA INTRE ZIDURI 
1916—1918 


Ştiu bine, cei de-afará văd ziduri cenușii, 
Nebănuind grădina în care m'am închis — 
Dar pentru tine singur, ce nu poți. să nu vii, 
Copacii mei din suflet spre ceruri i-am trimis, 


GRĂDINA INTRE ZIDURI 


SOLIA CĂPRIOAREI 


...Dar netezind alene al rochiei larg fald, 
Domnița 'nlănţuită de vrăji medievale, 
Sub desflorirea serii ce 'n juru-i se prăvale, 
Ascultă căprioara sosită ca herald. 


— Cuprinde-mă, Domnitá, cu braţul mic și cald, 
Si să pornim... Nuntașii au poposit în vale. 
Viaţa te aşteaptă cu surle si chimvale, 

Si vreau în ea și visul şi ochii sá tii scald 


Domnița îi răspunde: — Le spune, dulce crainic: 
Domnița mulțumește străinilor ce-o vor, 
Dar simte 'n astă seară că visul e mai trainic, 


Nedepásind sfielnic grădira între ziduri 


Cu pajiștea mai moale ca lâna din covor, 
Mai verde decât fierea pe smălțuite bliduri. 


14* 


212 ION PILLAT 


IN LUNA IN CARE PĂLESC TRANDAFIRII 


In luna în care pálese trandafirii 

Pe veşteda scoarță de foi ruginii, 

In inima tristă îndemnul iubirii 
Foșneşte și creşte și-așteaptă să vil... 
In luna în care pálesc trandafirii. 


Și vise şi doruri, ce nu le mai ştii, 

In ploaie de aur aduc amintirii 
Brumatele roade din floarea de-o zi, 
Aprinsă și stinsă pe ramul iubirii, 
, Cu vise, cu doruri, ce nu le mai ştii... 


E luna în care pălesc trandafirii. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 213 


BALADA TOAMNEI 


In parcuri frunza cade arămie 

Pe pajiști unde ieri zâmbise Mai, 

Si în avuzuri lunecă pustie 

Pe apa 'n care dorul ti-oglindeai. 
Azi singur al păunilor alai 

Mai înfloreşte pacea din grădină. 

lar eu, simțind zăpezile ce vin 

Si presimtind durerea ce-o să vină, 
Rechiem în ţări de geruri și de chin, 
Uitarea ce durerile alină. 


Pierdută e a verii frenezie, 

Dus, Pan suflând în trestie de nai. 
De-acum să sune dulcea melodie 
A toamnei... Tristă inimă, ce n'a: 
lubitele pe care le visai, 

Priveşte cum apare de senină, 
Prin seara 'n care ninge aur fin 
De foi îngălbenite de lumină 

Cu ușurința unui sbor divin, 
Uitarea ce durerile aliná. 


Din depărtări în depărtări adie 

Cum, în amurguri, zurgălăi de cai 
Răsună, pier gi tremură şi "nvie 
Nostalgic, pe un dium care-l uitai... 
O, suflete, bolnav al meu, ce ai? 

E ca o rază caldă de lumină 


214 


ION PILLAT 


In ţara peste care norii vin 
S'arunce umbră, jale și ruină, 
Si e prin ceața vesnicului spleen 
Uitarea ce durerile alină. 


O, toamnă, fie voia ta regină! 

Tu care faci din trandafir un spin, 
Tu, ce pe codri de-aur prinzi rugină, 
Tu, ce-ai sădit alături de suspin 
Uiiarea ce durerile alină. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 


IN PARC 


Când am venit târziu ca să te caut 
In parcul îmbrăcat în frunză lată, 
În parcul năpădit de ierburi rele— 
Departe, pe-o cărare neumblată, 


Zării pe Zeul Toamnei trist și singur. 


Cum alergam cu dorul de-altădată, 
Purtând în suflet rediurile verzi 

Si cerul clar gi iarba cu zorele 

Si visul viu, în care să te pierzi, 
Am stat pe loc legat de-o melodie. 


Si Zeul Toamnei pe un flaut de-aur 
Îmi tălmăcia trecutul în surdiná, 

Si soarele se stinse prin frunzare, 
Pălind încet cu galbenă lumină, 
Când cerul își cocli în zări arama. 


Si frunzele sburará de rugină, 

Ca fluturi mari cu aripe ciudate, 
Vicleanul zeu cânta acum mai tare: 
Si frunzele foșniră spulberate... 
Foșniră cum foșneşte amintirea. 


215 


216 ION PILLAT 


SATAN 


Și negura în juru-mi creştea tot mai adâncă... 
Uitasem orgă, rugă și psalm și mântuire, 

Când dreapta Lui, întinsă în dar de răsvrătire, 
Trăsni în două noaptea masivă ca o stâncă. 


Prin surpătura umbrei atinsă de-a Lui pală, 
Trecură ca 'n legende martirele Lui pale, 
Din vremuri zugrávite pe geamuri ogivale... 
Si clopote sunară în pacea monahală. 


In faţa mea, deodată, Arhanghel prea înalt, 
Satan trăi de flăcări în negrele vitralii 

— Rozace de lumină și Domn al catedralii — 
Fulgerător de patimi sub aripi de bazalt. 


A spulberat cu 'n deget: altar, catapeteasmă, 
Mi-a şters cu o privire şi dragoste şi ură, 

Și-a înflorit, zâmbindu-mi, uscata mea făptură, 
Cu sevă, cu dorinţă, cu flori și cu mireasmă. 


Apoi lărgind aripa puţin, făr' de povară 
Impuse catedralei pădure iar să fie... 

Si iată că din piatră vlăstarul cum învie 

Se 'ntoarse pe sub ramuri păgâna Primăvară. 


Sub ceruri troenite cu floare de cais, 

Păși zeiţa goală şi botticellianá, 

Svârlind polen, iubire, viaţă și pribaná... 
Şi se făcu o ţară de muzică și vis, 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 217 


Născută din suspinul de dor al Primăverii: 
O ţară unde îngeri cu penele cernite, 

` Psalmodiind litanii și leturghii oprite, 
Melodios, în taină, se închinau plăcerii, 


Si unde androgine cu ochii de opale, 
Muşcând în sánuri crude ca 'n galbene lámái, 
Vedeau cu nepásare prin fumul de támái, 
Cum mor crucificate sfioasele vestale. 


Atunci grăi Satana:— Alege a ta cale! 
Pe cruci plâng şapte sfinte fecioare, fără vină, 
Dar șapte demoni tineri slăvesc a mea grădină 
In ciuda celor șapte virtuţi teologale... 


Și aripile Sale când larg mi le deschise: 

Se sparse 'n tándári cerul, pământul ars fu jar, 
Dar noi, senini, sburarăm din ultimul hotar 
Spre iaduri înflorite cu patimi și cu vise, 


218 ION PILLAT 


NARCIS 


Din apele tăcerii, 

Irişii serii 

Pe-oglinzi tremurátoare de lacuri s'au deschis... 
Plecat pe 'nchipuirea pe care o visezi, 

Narcis, 

Palid Narcis, ne spune în visul tău ce vezi? 


— Văd printre ramuri, seara, 

Cu ochi de dor, 

Cu ochi de micşunele un minunat păstor. 
Și nu-i 

In toată ţara, 

Cât ţine primăvara, 

Icoană mai frumoasă ca zâmbetele lui. 


Văd pe Naruis, 

Dar ca 'ntrun vis: 

La ori şi ce mișcare ce, doritor, o fac, 
Sfios 

El piere 'n lac... 

Si nu mai vád nimic 

In umbră... 


S'au scuturat 

Irișii serii, 

Ulciorul clar al lunii pe lac s'a răsturnat... 
Plecat pe "nchipuirea pe care o visezi, 
Narcis, 

Palid Narcis, ne spune în visul tău ce vezi? 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 219 


— Văd prin rogoz 

Un zeu străin, 

Al meu, al tău și-al nimănui... 

Văd fruntea lui 

De fildeş ca și luna în zori pe cerul roz. 
Văd braţul lui divin 

Ca și un crin 

Tăiat, ce-ar odihni şi-ar tremura pe lac. 
Văd ochii lui mai sfinţi 

De-a fi gândit păcate și patimi şi dorinţi, 
De-a fi uitat... 

Si nu mai văd nimic, 

Căci se desfac 

lar norii... 


Din apele tăcerii, 

Irigii serii 

Pe-oglinzi tremurătoare de lacuri s'au deschis... 
Plecat pe 'nchipuirea pe care o visezi, 

Narcis, 

Palid Narcis, ne spune în visul tău ce vezi? 


— Nu văd nimic... 

O, frate, 

Văd cerurile toate. 

Văd umbra umbrei mele prin stele de argint. 


220 10N PILLAT 


LEDA SI LEBĂDA 


— Ce nufár mare tremură pe lac? 
Ce pânză ninsă flutură prin stele? 
Ce aripe, ce visuri, se desfac 
Sfidând cenuşa patimilor mele? 


Revino, purtătoare de solie! 

Pe lacul clar, cu stele pietruit, 
S'a scuturat o înflorire vie... 
Icoana ta în suflet mi-a zámbit. 


Nici biruinţa omului sălbatec, 
Nici lesbienele înlănţuiri, 

N'or mai aprinde focul nebunatec 
In care-am ars cu trup și năluciri. 


Destule braţe mi-au fost vii colane 

De şerpi pe-un gât de nalbe şi de crini. 
Destule mâini — ciudate scorpioane — 
Mi-au otrăvit umbritele grădini. 


Visez acum apropieri de gene 
Pe-un trup sătul de grelele plăceri. 
O, braţe aripi, degete de pene, 
Redati-mi, dati-mi alte mângâeri! 


Si fulgii tăi ca fulgii de zăpadă 

La buza mea nu s'or topi... şi 'n veci 
Te voi urma, o, pasăre de pradă, 

Cu soarele în aripele reci. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 221 
PERI d, 


— Nu veșteji, o, Leda, cu mâna ta păgână 
Omătul primăverii pe-al visului cais. 

Rămâne îloare numai pe creanga unui vis: 
Din înfloriri plăpânde, în mâini ce-o să-ţi rămână ? 


Nu săruta cu buza, în noapte, apa clară, 
Pe care înstelarea așteaptă s'o cuprinzi. 
Nu-i cerul de pe unda curatelor oglinzi, 
In pumnii tăi, o apa opacă si murdară? 


Cu poftă indrásneatá, nebuno, nu atinge 
Inariparea vie a visului ce port. 

Nu-mi dobori avântul în praf, cu lutul mort 
Ce ancorează vântul iubirii și-l învinge. 


Femee, nu ajunge să rupi din pene sborul, 

Ca sá te 'nalţi cu visul, de huma ta să-l legi... 
Cu mâini înnebunite zadarnic îl culegi: 

Îţi scapă nemurirea și prinzi doar muritorul, 


Căci Lebáda, căci floarea de raze si zăpadă, 
Alunecând stăpână pe zarea inimii, 
Deapururea departe, în veci, o vei privi 

Cu sufletul nostalgic, din nalta balustradă, 


Din ţara unde visul e frate de durere 

Al fruntilor crescute sub ceruri de amurg, 
Din sfintele pridvoare de-asupra căror curg 
Simbolurile clare culese în tăcere. 


222 ION PILLAT 


LEDA 


Intr'o ţară unde Visul e stăpân peste Durere, 
Intr'o ţară de vázduhuri adumbrite de amurg, 
Sus, pe 'naltele terase, peste care sboruri curg. 
Freamăte fálfáitoare într'un fluviu de tăcere, 


Leda mai visează încă minunatul trup de pene, 
Lebăda ce nu dispare de pe cerul legendar... 
Și iubirea-i cere încă zeilor înalţi, ca dar 
Mângâeri înaripate dulci ca fluturári de gene. 


latá-o, albă, cu penetul de zăpadă nuptialá, 
Pasărea atotcuratá, nepătată de iubiri, 

Cum își lasă lin, în sboru-i vestitor de năluciri, 
Crinul gâtului subțire pe a penelor petală. 


Și fecioara îndrăsnește braţe dornice sá "ntindá: 
In amfora ei de-argilă pieritoare, vie vrea 
Să culeagă inflorirea de lumină și de nea, 
Ca dim smulsele avânturi, roza vântului să prindă. 


Dar lăsând pământul jalnic și iubita ce se miră, 
Pasărea născută pentru siderale cununii, 

Isi ridică hieratic spre-ale stelelor domnii 
Aripile nălucite, arcuite 'n chip de liră... 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 


OPIUM 


De-atátea nopţi fumăm otravă... 
E iarăși un oraș malez 

Cu luna galbenă, bolnavá, 

Pe plantatiunea de orez 

Perfect pătrată ca o tavă. 


E iar grădina de petunii 

Cu zei ce retrăesc în bronz 
Extazele lui Sakya-Muni, 

Si cu pagode fără bonz 
Dormind sub incantaţia lunii. 


Suerátor ca o ságeatá, 
Serpuitor ca un talaz, 
Revine șarpele de-agatá 
Tárind luciri de crizopraz 
In inelarea lui bogată. 


O, iar copila baiaderă 

Cu ochii cercuiti de khol, 

Cu golduri strâmte de panterá, 
Tronánd ne'nduplecat idol 
Păzit de guster şi himerá... 


Si eu, urmând învins cornacul 
Pe ţărmul unui vis malez, 
M'aplec, robit din nou, pe lacul 
Inchipuirii — ce-l creez 

In dulcea moarte ce-o dă macul. 


224 


ION PILLAT 


CLOPOTE SUNĂ 


Clopote sună... 

Dar pentru cine? 
Dormi. Noapte bună, 
Suflet de plumb. 


Stele de-acuma... 
Dar pentru cine? 
Lacul și bruma 
Lunii pe el. 


Nourii repezi... 
Dar pentru cine? 
Săleii şi lebezi, 
Nuferi şi-un crin 


Singur pe lume... 
Dar pentru cine? 
Alb, ca din spume, 
Suflet de plumb. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 225 


BALTA 


Coclindu-și putregaiul și apele amare, 
Zărirăm în arșița cumplită de amiaz 

Pe Bărăgan, departe, lucirea unui iaz: 
Opală moartă prinsă într'un inel de sare. 


Ti-am spus pe ţărmu-i:— Balta aceasta má 'nfioară,. 
Nu tremură pe dânsa nici cer, nici nor, nici sbor, 
Si sub povară sură şi grea de cositor 
Oglinda ei nu simte lumina din afară, 


Nici salcia pe maluri frunzișul nu şi-l plânge, 
Nici nufárul pe apă nu râde alb în stuf. 
Pe maluri ning scaetii zadarnicul lor puf, 
Pe apă ca un blestem pustiul se rásfránge... 


Lumina serii însă se răspândi pe iaz, 
Si se făcu din apa murdară o grădină 
In care crese din fire şi pete de lumină 
Zambile și lalele și roze de Siraz. 


Si când albastrul nopţii ne-aduse micșunele 
Pe pajiștile apei și lin le-a rásfirat. 

Când cerul, pentru clipa de taină, şi-a lăsat 
Pe-aleele lichide prundișul alb de stele, 


Noi în genunchi cázurám... 

Petale cu petale, 
Din balta cea mai tristă, grădină ai făcut, 
O, Doamne, înflorește şi bietul nostru lut 
Cu raza pogoritá din darurile Tale. 


226 ION PILLAT 


SOROR SANCTA, MATER DOLOROSA... 


O rugă de monah, în strană chiemánd suava ta 
[iubire, 
Din argintările 'nserării, din neaua crinilor cu- 
[minti, 
Ne-a dáruit, neprihánitá, o sorá albá printre sfinti, 
— Mario, zâmbet de fecioară şi prea curată ispitire. 


Un strigăt sfâşiat de mamá înnebunită de mábnire, 
Pe lângă fiul ei ce moare, în clipa moartelor 
[credinti, 

Te-a preschimbat în alinarea nevindecatei su- 
[feringi, 

— Mario, maică *ndureratá si viu izvor de izbăvire. 


Dar cine-a fost copilul mistic, naivul suflet 
[primitiv, 

Ce, fermecat de amândouă, te-a presimtit, Madonă, 
[care 

Ascunzi o dragoste de mamă sub sfiiciuni de soră 
[mare, 


Si te-a lăsat sá fii în inimi — precum își intregeste 
[roza, 

Prin cea mai fragedă coloare, parfumul cel mai 
[fugitiv— 

Maria, zámbet de fecioará, Maria, mater dolorosa. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 227 


LOGODNĂ MISTICĂ 


Ti-e trupul mai curat ca o zăpadă 
Ce-asteaptá îngerii în noaptea de Crăciun, 
Dar ochii tăi de-azur n'ajung să vadă 

La pământeștile răspântii drumul bun. 


Ti-e trupul ca un clopot de cleștar, 
Dar nimeni nu-i, vecernii 'n el să sune. 
Si *n schituri tăinuite, în zadar, 

L-ai aplecat în chip de rugăciune. 


A mai rămas în rarul lui potir 
Ca drojdie un suflet de ispitá 
Si ce atinge 'n ale lui iubiri 

Se stinge ca o floare otrăvită. 


Ci trupu-mi, ars de patimi, e-un táciune 
— Lumină fu în jaruri de dorintfi— 
Doar sufletul, vibrând cu mii de strune, 
Pástreazá raiul vechii biruinji. 


In paturi largi îmi las când vine seara 
Un trup atins de moartea tuturor, 
Dar sufletul nu-și uită întruparea 
De-Arhanghel sfânt în alb triumfător, 


Si când, ocnas, îmi duc prin praf ghiuleaua, 
Imi sună nemurirea *n lanţul greu. 

O, de-am avea: eu, trupul tău ca neaua, 
Tu, sufletu-mi de tânăr Dumnezeu — 


228 ION PILLAT 


Cu-o clará palpitare de luminá 
Rásfrántá de cerescul tău contur, 
Am trece prin zábrelele de tiná 
Deasupra coliviei de azur. 


Intinde-mi dar iubirii viitoare 

Un curcubeu de irizate punți. 
Priveşte: catedralele stelare 
Ne-aşteaptă pentru misticele nunţi. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 


TREI INGERI 


Trei îngeri sboară ?n asfințit. 
Doi tac și unul a grăit: 


E liniștea atât de mare... 
Aud cum se deschide-o floare. 


Trei îngeri sboară 'n asfintit. 
Doi tac şi unul a goptit: 


E liniștea atât de sfântă... 
Aud cum stelele își cântă. 


Trei îngeri sboará 'n asfinţit. 
Toti tac și unul s'a gândit: 


Ce sgomote înfricoșate. ., 
Aud o inimă cum bate. 


230 ION PILLAT 


CA SĂ SUIM LA TINE 


Ca sá suim la Tine, rămână 'n vale casa, 
Azi sufletul ne cere desăvârşitul cuib. 
Să părăsim ceaslovul, mătaniile, rasa, 
Și rugile cu care icoanele "mi îmbuib. 


Ca să suim la Tine, să stăm ca şi natura 
In răsărit de soare; să fim curati și goi 
Ca plopul din lumină ce-și mișcă frunzătura, 
Ca sborul fără umbră al unui piţigoi. 


Ca să suim la Tine, să mergem dimineața, 
Când limpede e cerul prin ramuri ca un lac, 
Ca răutatea noastră să piară ca și ceața 
Sub razele ce 'n suliti pe smârcuri se desfac. 


Ca să suim la Tine, să trecem prin livadă 

Si să ne ningă floarea de zarzăr şi de prun — 
Ca sufletul, pe munte, când schitul o să-l vadă, 
Sub boltă să se-ascundă cu aripi de lăstun. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 231 


MÂNĂSTIRE 


Au trecut porumbii vineti pe un cer ca iazul morii 
Verde şters cu fire de-aur în amurguri de mătasă 
Și 'n grădina mânăstirii regăsite mi te lasă 
Să fii dragostea curată din privirile surorii. 


A tăcut fântâna serii în oglinzile ce poartă, 
Printre roze în risipă, câte-un mugur nou de stea... 
Fii-ne Binefăcătoarea ce din inimă ne ia, 
Pentru primăveri eterne, floarea veștedă și moartă. 


Și-au căzut în iarba nopţii pârguitele caise, 
Si ca inimi sángeránde, de odată, s'au deschis... 
Nu atinge rodul putred de păcate și de vis; 
Ci, mai sus de amintirea voluptátilor ucise, 


Si cu mâini întinse *'n darul cerului desfășurat, 
Fii Grădinăreasa sfântă culegánd — pentru ce 
[masá? — 
Printre stele sfoliate în penumbra de mătasă, 
Fructele sonore care cad din clopotul visat. 


232 ION PILLAT 


PĂSĂRI PE MARE 


Privirea ta deschisă e pe mare, 
Visarea mea pe ape se deschide... 


Pe mare trec trei păsări mari și ţipă. 
In pene albe poartă fremátarea 
Furtunii prin catarge împânzite. 

In vânt se umflă larga lor aripă. 


Pe ceruri pier trei umbre mari în noapte. 


Privirea ta deschisă e pe mare... 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 


STEAUA 


In geamul înserării 
O stea a strălucit, 
Aproape de copilul 


Cu fruntea pe fereastrá.. 


Și mâna lui atinge 
In dorul fericit 
Fiinţa de sclipire 
Plăpândă și albastră. 


233 


234 ION PILLAT 


NOAPTEA SCADE 


Noaptea scade... 

La fereastră, lângă stele trupu-mi şade... 
El cu mine... 

Foc în sobă, somn în gene... şi e bine. 


Ce tăcere! 

Chiar gândirea-mi glas lăuntric nu mai cere. 
In granit, 

Totul pare de-o vecie *ncremenit. 


... Tac... tic-tac... 

Stă de vorbă cu obiecte care tac, 
Singur viu, 

Orologiul din perete cum îl știu. 


Și pe rând 
Tot aceleași linii negre numărând, 
Minutarul 
Timpului atotputernic svârle zarul. 


Dar cu ora, 

Fâlfâind în sboru-i tânăr, aurora 
Ne trezi 

Mai săraci, în jocul vremii, cu o zi. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 235 


PRIVIND LUCEAFĂRUL 


Cât vezi cu ochii: numai cer 
Și flota norilor gonaci. 

La ancoră câţi-va copaci, 
Pe ţărmul marelui mister. 
Te simţi grăunte de piper, 
Gândac, în iarba cu gândaci 
In care, trup și suflet, zaci, 
Privind luceafărul străjer. 


Dar — uimitoare biruinţă — 
In miligramul de fiinţă, 
Un martor cerul și-a ales. 


Căci de n'ati fi, voi, ochi de-argilá, 
Ar fi lipsită de "nteles 
Nemuritoarea lui vigilá. 


236 ION PILLAT 


FURNICA 


In liniştea de aur a serii, omul ară... 
Și plugul greu şi boii și el, par jucării 
De lemn pe șahul negru și verde din câmpii: 
Deasupra lor domnește un cer de primăvară. 


In brazda răsturnată, din care germinará 
Atâtea azimi albe — dar pentru alți copii, 
Adânc înfige fierul, şi 'n gânduri cenușii 
Se-opreste, frânt în două de truda seculară. 


Dar n'a văzut alături, tovarágá mai mică, 
Pe-o iarbă, cum își duce necazul o furnică, 
Precum nici ea intr'ínsul n'a bănuit un zeu. 


Şi-acum când noaptea șterge furnică, om şi zare, 
Niciunul nu presimte în cer pe Dumnezeu 
Ce ară, orb ca dânșii, întinsa înstelare. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 231 


SCOICA 


Din ţara fabuloasă cu crânguri de polip, 

Cu flori ca pietre scumpe încremenind pe stâncă, 
Pe-un țărm, pe care valul îl bate şi-l mănâncă, 
Copil, zării o scoică svârlită pe nisip. 


O, de-aș putea în mine din nou să infirip 
Fiorul de atuncia, mirarea mea adâncă 

De-a prinde *n scoica mută ca o şoptire încă 
De ape nevăzute, de valuri fără chip; 


Si noaptea, cu urechea pe scoică, depărtat 
Să tot aud, pe plaja tăcută a visării, 
Urcând, urcând vuirea și murmurile mării. ... 


Dar ce copil de veghie la geamul alb de stele, 
Va fi, purtându-mi versul în suflet incrustat, 
Misterioasa scoică a nemuririi mele? 


238 ION PILLAT 


OBLONUL 


Când pentru mine ceasul de somn bátuse iar, 
Când lampa din odaia copilului ieșise, 
Lăsându-mă în umbra obloanelor închise, 
Ducând cu dânsa ziua cu chip familiar, 


Când, singur pe al nopţii necunoscut hotar, 
Simţiam — cu ce durere! —cá tot mă părăsise 
Si adormiam departe de ce avusem, mi se 
Umpleau de lacrimi ochii și pieptul de amar, 


Dar mă trezeam deodată zâmbind în dimineaţă, 
Căci deschizând oblonul, părinţii mei cu *n semn 
Imi dáruiau o lume de-azur și de verdeață. 


Azi mă gândesc la noaptea cosciugului de lemn, 
La Tatál meu din ceruri, la mána ce-o sá vie 
Sá-mi dea, crápánd mormántul, lumina pe vecie. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 


PLOPUL 


Născut din țarină spre cer se-avántá 
Ca un izvor de ramuri și de foi... 
Și doru-l mână, norilor, spre voi, 
Dar lutul rădăcina-i înmormântă. 


Vioară e — și 'n vântul serii cântă. 
Ce suflet plânge în buştean greoi? 
Ce gând de aur piere prin noroi, 

Căzându-i frunza, aripa lui frântă? 


Când va suna a Morţii grea secure, 
Atuncia doar, din lemnul de pădure, 


Din flăcări fumul alb o să învie 


Plutind senin pe-al cerurilor larg... 


Sunt, Doamne, plopul cel legat de glie 


Intins spre infinit ca un catarg. 


239 


240 ION PILLAT 


SEARĂ LA MIORCANI 


Tesi din satul alb şi vino să vedem ca de pe plajă 
Cum, lăţindu-şi unduirea, urcă unduind pământul, 
Largul ocean pacific ce-și încremeni avântul. 
Suflete, priveşte bine și de-acuma ţine strajă, 

Căci coboară înserarea şi ne bate 'n faţă vântul. 


Ritmic, lanuri nesfârșite mișcând valul lor de spice, 
Il pornesc din capul zării ca să-l frângă 'n cap 

[de sat; 
Il izbese de-un dig de cridă, indárjit şi îndesat; 
Il resfiră printre case, ce se 'ncearcă să-l despice, 
Şi 'n ográzi îmbălărite, străbătând, l-au revărsat. 


Ca un far de piatră, turnul, dárz biserica-și ridică. 

Clopotul de seară-i paznic veșnic trist şi veșnic 
[treaz... 

O cireadá rásletitá la págune pe islaz, 

Pare-un stol de pásári albe ce se lesá fárá fricá 

In furtuni, pe pieptul verde al înaltului talaz. 


De praf alb umflându-și pânza pe albastrul 
[depărtării 

Navighează sarabane: repezi luntri de pescar, 

Si ín urmá fuge drumul, ca o pártie de var 

Peste valuri, spre coșare potmolite 'n largul ţării 

Ca vapoare părăsite de demult de marinar. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 241 


Si páreati în miezul serii, ce conturul vá 'nnecase, 
Voi, înalte ierbi cosite, voi, sulfine mici, si voi, 
Flori de câmp neadunate și culcate în trifoi: 
Alge verzi şi anemone palide şi lungi sargase, 
Inșirate pe nisipuri de-al refluxului givoi, 


Dar ţărani cu grebla 'n mână, adunară goemonul, 
Lângă-o mare de fânețe, pe un țărm închipuit. 
Și un clopot, de departe, de vecernii a vuit, 

Și din port în port plutește și se înmulțește svonul, 
Și treptat, din undă ’n undă, cântecul s'a mántuit. 


Se "nopteazá... și câmpia își ascunde oceanul... 
Suflete, ce 'n scoica nopţii esti bolnavul márgárit, 
Pentru pământene drumuri orice suflet e oprit, 
Dar privește cu nesaţiu, de odată, la limanul 
Oceanului ce-acuma transparenţa și-a mărit. 


Fără valuri, fără maluri și cu luciu de fosfor, 
Peste tine își boltește limpezimea ideală 
Marea cea adevărată, nălucită și reală, 
Unde trupul nu mai este pentru visuri necrofor, 
Unde inima nu minte, unde dorul nu înşeală. 


Liniște desăvârşită... Cu lumina ei verzuie 
Pâlpâie în farul umbrei, pe un țărm divin, o stea 
Și desfășurându-și pânza, norul, ne mai vrând 
[să stea, 
In chip falnic*de galeră spre tării încet se suie... 
Dar galera se scufundă si rămâne numai ea. 


Suflete, te pregăteşte, vântul serii bate încă... 
Ce corăbii ne vor duce, vis și trup, la Dumnezeu? 
Clopotul de seară sună de plecare și mereu 
Faruri noui se-aprind în stele pe un tárm de crez 
[si stâncă, 
Pe un țărm la care poate n'o s'ajungi nici tu, nici eu, 


18 


242 ION PILLAT 


FEMEIA PE PAJIȘTE 


Cum goală te-ai oprit pe pragul 
de cer, de iarbă și lumină, 
Visez, ori ţi-ai schimbat aevea 
învoltul trup într'o tulpină? 


Ca ramuri braţe împăcate 

întinzi vitând de dor, de ură, 
Și părul tău în vânt rămâne 

purtat în chip de frunzătură, 


Infășurată 'n tinereţea 

copacilor din primăvară, 
In tine —ca sub mușchi izvorul — 

se urcă seva şi coboară. 


Și cum te odihnegti plăpândă 
pe-un plai cu plante fără număr, 
O, lasă, rogu-te, visarea 
să se aplece pe-al tău umăr. 


Ingădue un gând iernatic, 
sburând cu aripi obosite, 

In fâlfâit de dor să cadă 
pe tine, pe nebănuite. 


Deși frunzișul supt de soare, 
în ploaie veștedă revine, 
O, sănătatea de-a înfige 
în huma neagră rădăcine! 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 243 


DESROBIRE 


Orașul se scufundă și orice deal dispare... 

Si nu e trup să 'nchidă azi sufletu-mi păgân. 
Am lepădat prin moarte a cărnii gránitare! 
Sunt vânt ce se ridică în bucurie mare, 

Sunt deslegat, sunt slobod, sunt singuru-mi stăpân. 


O, voluptatea vieţii scăpată de fiinţă, 
Zeeasca mulțumire de-a nu mai fi pământ! 
Un fluture ce lasă a larvei neputinţă 

Si fâlfâe din aripi un sbor de biruinjá, 
Cunoaste îmbătarea de-a fi și el ce sunt. 


Văzduhuri, care treceţi nesupárate 'n mine 
Si mă purtaţi prin aer vibránd ca un catarg, 
O, vânturi curgătoare ca sângele din vine, 
Mă arde 'n piept suflarea puterilor divine, 
Ce lumi întruchipate le °mbracă şi le sparg. 


lubito de pe vremuri, nu plânge la fereastră, 
Nu aştepta la geamuri cu ramuri lungi să bat... 
E cerul prea aproape, e umbra prea albastră, 
Ca să-mi aduc aminte de tánguirea voastră, 
Femei, în care visu-mi în van s'a căutat. 


Pădurea răsleţită pe patru văi, mă chiamă, 
Mireasa îmi întinde verzi braţe —eu le fráng. 
Má 'nfágur, gol, în frunze pletoase ca o coamă. 
O, nu credeam să fie sicriul de aramă 
Inbălsămata pace a nopţilor de crâng! 


16* 


244 ION PILLAT 


O, nu visam nici somnul gi nici redeşteptarea 
In mângâeri de ramuri şi de tulpine vii!.. 

Dar când lumina rupse înflăcărată zarea, 

Spre focul tău, o, soare, mi-am luat înariparea, 
Purtând în mine cerul cu mii de ciocârlii. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 


HELLADA 


Pe ţărmul unde vineti chiparogii 
Brădează seara cerul de smarald 
Și unde marea poartă pânze roşii 
Ca rodii sângerând pe valu-i cald, 


Acolo și de Fidias sculptată, 
Marmoreeană şi ca visul trist, 
Fecioara stă cu faja îndreptată 

Spre noapte şi spre golful de-ametist. 


Zadarnic din idile arcadine, 

Păstori frumoși şi goi ca niște zei, 

Cu ramuri verzi dând, vântule, în tine, 
Gonesc intineriti de dragul ei. 


Ea stă divină și de piatră dură, 

Căci nu s'a desfăcut de Dumnezeu... 
Sub scutu-i marea lui Homer murmură 
Și mai răsună lira lui Orfeu. 


Ce dragoste înaltă mă ridică 

Spre cerul lui Platone și Plotin? 

O, Pallas, dă-mi din fruntea ta unică 
Unitul ram de laur și măslin. 


ION PILLAT 


UNEI AMFORE 


Tu, amforă, ce porţi pe tine 
Pecetea visului elin, 
Desmormântată din grădine 
Umbrite încă de măslin, 


Turnat-ai vin bálai ce face 
Un cer de nouri, instelat, 

Si din greoaie minţi opace 
Alcibiade si Socrat? 


Vărsat-ai, galben, untdelemnul 
Pe trupul sculptural al fortii? 
Păstrat-ai pe altar îndemnul 
Luminilor în lampa morţii? 


Ai fost o urnă cinerară 

Sau vasul fraged de parfum? 
S'a scurs prin tine apă clară? 
Ai scuturat pământ şi scrum? 


Nu știm şi nimeni n'o să știe, 
Căci, amforá, rămas-ai goală. 
Dar, precum ești, porţi o beţie 
Cu mult mai grea în a ta oală, 


Si ináltándu-te la gură, 

Sorbim Hellada și Olimpul, 

Cu toate setele ce fură: 

Pe noi ne 'mbatá numai Timpul. 


GRĂDINA ÎNTRE ZIDURI 247 


PORUNCĂ 


Deschide-te naturii ca mugurul luminii, 

Si sparge închisoarea îngustului tău trup! 
Simţirile să-ți fie albinele grădinii, 
Brăzdând în sbor văzduhul, cu aurite linii, 


A 


Ca soarele să-l prindă în mierea unui stup. 


248 ION PILLAT 


CĂLĂTORUL 


Ai fost, ne spui, prin insuli cu nume spaniole 
Și ai iubit creola şi verzii papagai, 

Și inima, din mare în mare, ţi-o legai 

Când infloreau catarge cu pânzele: corole. 


Ce mi-e călătoria şi-al mărilor amar 

Și insula rodită cu palme și banane — 

Mă vezi pornit de-acuma pe alte-oceane 

Spre portul unde n'afli nici vas, nici marinar. 


Mi-am îmbarcat destinul pe calea cea mai lungă 
Spre ţărmul ce nu poartă un nume în atlas. 
Corăbiilor tale, mereu gonind, le las 

Zadarnica strádanie în nicăeri s'ajungá. 


Dar de te joci de-a mingea cu globul, — pasu-mi 
[ştie 

El singur să lărgească ogorul strămoșesc, 

Și cumpăna veciei în suflet mi-o găsesc 

De-mi ancorează 'n zare Carpaţii pe moșie. 


PORUMBIEII MORȚII 


DUȘMANII 


Se depărtează lupta, și tunul doar împarte, 

Pecetluind izbânda, înfrângerea pe culmi... 

Bubuitor, furtuna descrește 'n zări departe, 

Și pacea se strecoară 'n dumbrávile de ulmi. 
Văratica pădure re'nvaţă fremătarea 

De ramuri și de aripi, de frunze si de vânt. 
Lumina milostivá povăţue uitarea, 

Si crângul tot se tine de biblicul cuvânt. 


Sburdalnic, prinde spumă pârâul pe pietrise; 
Sfios, un ram de umbră se 'ntinde pe poteci; 
Un iepure cutează o raită °n luminișe; 
Sopárle friguroase se trag din ierburi reci... 


Și codrul urmărindu-și menirea sibilină 

La dânsul găzduieşte doi trecători. — Ei stau 
Aláturati de-acuma cu 'ncredere deplină... 
Dar ce de ură °n vremea când nu se cunoşteau. 


Ca doi hoinari tovarăşi, culcati cu burta 'n soare, 

Feriti de orice grije, dulceata zilei sorb, 

Și dorm cu-atâta poftă... Ce somn adânc dorm 
[oare 

Că nu le-alungă visul un sbor greoi de corb? 


ION PILLAT 


DOI OAMENI STAU... 


Pe cerul serii înfloresc lalele 
Cu câte-o stea de aur în potir. 
Tranşeele veghează paralele 
La nesfârșit ca guri de cimitir. 


Doi oameni stau cu gând să se omoare. 


In două case, ?n două limbi, deodată, 
In geam cu crinul lunei, doi copii, 
La fel în cámáguta lor curată, 

Se roagă, Doamne, tatăl lor să-l ţii. 


Doi oameni stau cu gând să se omoare. 
Si 'n două case, două mame plâng 

Si la icoane îndurare cer... 

In zori. Atac. Trangeele se fráng 


Sub sángerarea unui singur cer. 


Alţi oameni stau cu gând sá se omoare. 


GRĂDINA INTRE ZIDURI 251 


SOLDAȚI DE PLUMB... 


Soldaţi de plumb... o, toată copilăria, când 
Cu blonde plete, hatmani, desfășuram grămadă 
Eroii fâră moarte, uitaţi în câte-o ladă, 

Vitejii fără teamă în nemiscatul rând. 


lar noi, copii cu săbii de lemn, porneam la sfadá 
Purtând ca steag ștergare în soare fluturând. 
Ce trântă, ce bátae sub duzii din livadă! 

Si după bătălie câți morţi fugeau râzând... 


O, unde ţi-e războiul, nevinovatá vreme! 
Acuma lupta urlă și rana ruptă geme 
Si morţii mor aevea iubirilor din ţară. 


Ce zeu-copil se-apleacă pe oameni-jucării 
Şi seara, răsturnându-i în negrele cutii, 
Ingroapá în tranșee pápusile de ceară? 


252 JON PILLAT 


„„.PĂPUŞILE DE CEARÁ 


Soldaţi de plumb, eroii copilăriei, când 
Visam pe Moş Crăciunul și magica-i cutie, 
Din care, ca din basme, oștiri o să ne vie 
Pe mese, pe covoare, izbânzile ducând, 


De ce la voi colindă nostalgicul meu gând? 
Nu vine iar Crăciunul cu blânda lui solie? 

Nu ne sosește astăzi bătrânul Mag, purtând, 
In sacul său de vrajă aceeași jucărie? 


O, câte lănci și săbii, și câte puşti el scoate! 
Ce multe tunuri lasă pe dealuri, pe câmpii! 
La toţi le 'mparte Mogul și, darnic, nu socoate, 


lar pentru-acei ce încă nu sunt sătui să ceară 
Soldaţi ca să încingă frumoase bătălii, 
Desgroapă din tranșee păpușile de ceară. 


GRĂDINA INTRE ZIDURI 253 


PORUMBIEII MORŢII 


Tauben himmlisch grausame Boten... 
Hölderlin 


Brumate cu geruri de stele, 
Dorm stepele cerului sus. 
Să treci sburător peste ele 
O, suflete, visul nespus! 


Dar pasărea iato măiastră, 
Ursită prin calcul și fier, 
Că sparge a nopţii fereastră 
Și urcă pe miticul cer. 


Prea strâmt pentru om fu pământul? 
Dorinţa de aripi, prea grea? 
Priveşte... Isi lasă mormântul 

Si stelele toate le vrea. 


* 


Pe-orașul cu inimi deschise, 
Ce doarme în clarul lunar, 
Rotesc porumbieii ca vise... 
Mai albi pe al nopţii cleștar. 


Cu pene de îngeri de pază, 
Spre case se lasă uşor. 

La geamuri un suflet visează 
Vrăjit de fantasticul sbor. 


254 


ION PILLAT 


O, suflete, iată solia ! 
Primegte-o: îți vine de sus... 
Din ceruri coboară frăția 

Pe aripe dragi lui Isus. 


* 


Ce tipete cer răzbunare? 

Ce clopote 'n umbră se frâng? 
Pe când porumbieii în zare 

A morţii aripă o strâng. 


Durerea ce n'are măsură, 

O, suflete, te-a măsurat. 
Priveşte — de poţi fără ură — 
La fraţii cu piept sángerat. 


Priveşte la faţa lor suptă, 

Si uită și biblicul stol 

Si raiul și visul —cánd ruptă 
Seriptura-i de-al morţilor sol. 


NOTA LA POEZIA + TURLA » DIN AMĂGIRI 255 


NOTĂ LA POEZIA «TURLA » DIN AMĂGIRI 


Invelind acelaş obiect cu alte tonalități, pictorul n'are nevoie să-și 
schimbe desenul ca să ne dea o realitate diferită. Modifică lumina : 
înţelesul adânc, sufletul lucrurilor devine altul. Claude Monet a zugră- 
vit de sute de ori un colț de catedrală, pururi acelaş ; totuşi din atátea 
pânze nu sunt două la fel. Cu trăsături identice fațada de piatră zám- 
beste dimineţii sau se întunecă în amurg. 

Nu s'ar putea oare concepe prin analogie o artă poetică apropiată? 
O poezie, care ar colora cadrul rigid al realului cu nuanțele fugitive 
ale simţirii; — o poezie care ar găsi în acelaşi motiv de inspirare, 
dar la lumina altui sentiment, simboluri deosebite. 

In desenul unei expresiuni verbale nestrámutate, — în cazul de față 
sonetul, păstrând chiar aceleaşi cuvinte la rimă, — evocarea Turlii 
se va oglindi într'alte imagini în sufletul poetului, după cum e cuprins 
de raza răzvrătirii sau de penumbra resemnării. 

Catedrala incátugatá în aceleași forme, se naște tot alta pe pânză, 
după placul luminii din afară; de ce n'ar renaşte la fel la lumina 
vieţii interioare? 

Iată problema pe care sonelele de faţă se încearcă să o ridice. 


1915. 


TABLA DE MATER 


II 


CASA AMINTIRII 


Prima Verba 


In catedrală: Notre Dame de Chartres .......... 
In catedrală: Notre Dame de Paris . .........- 


Cântece de demuli 


Drumul strămoşese . . ........ a A r 
Legendă .. E dei E IA it fa aiar E Aula .. 
Cântec în amurg Daia aa ara, arat e O OA 
Sbârnâie cobza. etalat E Er ag sate a o a aa i 
Rugat-am norul. . a E E Ps 
Cântec de toamnă ..... sc... cc... .. 
Cântec în noapte ....... as ds 
Nocturn cal . 
Romanja .... o... o... . .... . . ... A 
In primăvară... „cc... . .. .... 


Pentru alta, . ooo co oo $... +... +... +... 
Acelag freamăt... . . ..... «0... ..... +... 


Priveam alături... ...... a foi e A apă E aii e 
ECOU, pîna si dea A a A A . 
Cântec târziu +... . . . .«. .« . . . .. . . .... 


Casa amintirii 


Casa amintirii . . . . «<<... ep a da 
Intoarcere .... o... ..... ...«. ral 
Templul meu... cc... cc... . .. 
La culesul viei . . cc... . ... iy 
Târziu de toamnă . . s e .... . +... . e .... 
In toamnă .. cc... ce... 


Sfârşit de toamnă . . . . o a e a . a a .. 
A doua moarte + sie a a d 0.1 aa ae e i... 
Ca 'm-poveate;, cta ce ia trai cae ae car ala e Aa a 
Lanterna magică ........... E Dica a fă det copia 


VISĂRI PĂGÂNE 


Sunt zile sis ue ec a a dear n ei dat e Sa en dim de dal 3 
Voci în amurg: Vei fi cuceritorul... ....... ... 

De-o aripá, de-un sange- a i 
Visai de o cetate .. . ...... E a a Dată ai as tă e 


258 


TABLA DE MATERII 


Divan din Brussa 
Divan din Basra 
Divan din Bagdad 


Din Rubaiyatul lui Yussuf , .. .... «o... .-. 
Din Samisen: Munte Fuji .. ........... ... 
Lángá templul vechi K 


Rugá lui Buddha 


Visări budiste: Nu e întâia oară.. . . . .... «+. 


De când pe valul vremii. ....... 
O, Buddha Sakya Muni. ..... kat 
Imn de închinăciune. . ... «o... .. .... . 
Centaurii: Vis şi Centauri .... . RE o dotat pal ae sa Ed 
Centaurul . ............. Pads 
Blestemul. ............. o 
Renaștere. . «o... .. ..«.. 1... y 
Fugă de Centauri ......... Faora i 
Cel din urmă Centaur . .. auans aeea’ . 
Rugă păgână . ............. a 
Vedenie. ...... îi al re Sie de cad în ... 
Artemis, +... 0.0... ...... o. . 
Unui Hermafrodit de marmură . .......... Dor 
Mării păgâne ... o... ..«..... ..«... 
Către Proteu a las a e da ` x 
Necredincioasei ........ EE A capi atat A 
Anotimpurile-inscriptii . .... e ces dat pan E E E T 
Pictor ignotus: O icoană, . . .. o... ....... 
ÎL ÎNSUȘI aea aa a aa iua 
Gemenii . sc... E 
Fresca din Urbino R x 3 
Barbarul a s e oa i ae aaa ce a aa ed 
Krum cuceritorul: Pe armăsar în spume... . ...... 
Şi când fu scris să piară. ,..... 
Lăpușneanu . . cc... cun... 
Unor mori de vânt ... cc... .  . a a 
Necunoscutei ....... i Nasa 0 . 
Răsărit de lună ....... T An ză arta Tila 
Veneţia . . % a ES a E 
Spovedanie . . . .. . .. . .. . . .. . ... aci 
Năzuiri i isa copie pi NN 
Noapte păgână ......... ..... n ao a 
Ultima fugă A A E, . 
ETERNITATI DE-O CLIPĂ 
Ingerul Amintiri ......... «o... .. ... 
Noapte pe lagună ...... agite de dan 03 iei da Seran ei ia 
Fresca din Orvietto ..... da Elida a Va să 
Citbera:. se da E acia a E E că a oa 
Cithera — prima versiune . . . . o... .« .« . . +. ... 


Sonete corintiene: 


Chrisotemis y s sa madio E +... . 
Dais? aeaee Dia a cea aa a abată e e 


TABLA DE MATERII 


Pag. 

Amarillis ........ id 121 
Rol pg i a zac at deea „2192 
Thebaidá ........... gar n a Biata GESTA e DAT di “iaa 
Ocean Polar Sorores i ti et a ud le de AD ás 124 
Niciun catarg... +. „128 
Stelei: Hesperia dot e ai a ei Să ai a 126 
Cutezătorul . . cc... „497 
Ecouri marine: Corul lopătarilor ...... E s 129 
O voce pe prora triremei . . . . .. . . 130 
Glasul Sirenei ...........- .. 131 
Scoicile Tritonilor în depărtare. . . . . . 132 
Glasul Sirenei din nou ..... ..  . 133 
Vocea de pe prorá ....... Ea 134 
Murmur crescând de valuri .. .. .. . 135 
Un monah orb vorbește . . . aoao ... +. 136 
Jardin du Luxembourg . .. oaaao aa aa‘ .. 138 
Sonete parisiene: Trecătoarei . . . oo a aaa a 139 
E a e iolar nai a ded za e de 140 
Bolnăvei. e age te Ta e o a d 141 
Aceleeaşi ...,. cc... 142 
lubitei de departe ,..,........ 143 
Aceleeaşi ...... RA Dai a 144 
O NO 145 
Sacrofagele . . ec... o. 147 
Cântecele Stepei: In zori pe stepă. . . . .. O: 10) 
Ag vrea să fiu Qigur. ,..... aaa 151 
Când ai un cal. ........ ... 152 
Se-aprind luceferii. ,,.,,... o... 153 
Crește, scade, piere ....... r yo 154 
Ţi-aducem cal. .......... „155 
Din ierburi creşte ........ „156 
Pe şesul nins... ....... ma 187 
Pe stepa legánatá .... . . . 158 
Mi-ai ars coliba. ....... i 160 
Inmlădierea largă. ....... . . 162 
Noapte pe stepă ......... .. 163 

AMĂGIRI 
Himerele ....... EA e de De a Col ui de dă 167 
Amăgire ........ A A EOE OE 168 
Roata morii ... ... +... +... +... frant cara 169 
Peral sii e eta a RA A 170 
Pescarul, de tr E A AR A Rae mt a cae aa ocna pa a 111 
Trei cálári ....... E AED seo e ie ul drac de 172 
Balada privighetorii A A Na DAEA „173 
Plasa! si si sa ice A oa i Ie dap ati ar dE: due dadu A ut SG 147% 
Clopot ......... ata E e seat) os dee Id AO: 
Balada viselor .,..., cc... .. O S. 
In preajma DMOPtii............ . +... ... 177 
e A ON 178 
Spre ghiefari ...... A e a o e, AO: 
Trandafirul ....... te Ea ....... 180 


260 TABLA DE MATERII 


Pag. 
Ta trama: nasi Sa ar e A a sa e dac ca 181 
Madonna mia . s-e s cc. cc... .. 182 
Dar Nippon. pm e pe e ae e Rp e a a ea 184 
Jagul ii e e io Ac ai aie aa Va . 185 
Thule ........ e e za ai T e... 186 
Naufragiatul |.. o, 187 
Turla: Intro seară de răzvrătire 188 


Intr'o seară de resemnare . . . . 
Ciocârlia . ceea ao 19 


Rodul mării .......... îs Adige dia ati Cadu 191 
Cântecele Mării: Fereastra pe mare .,... coo... 198 
Ghieţarul ............. .. 1% 
Pilotul ........ A dă „196 
Pornire; sie: ee, O ba aurii bad 197 
Pribegie 3. Laca ....... 198 
Párásire . .. ...... e aa d 199 
Patul A ma to oa căi die cei se rea din în . 200 
Păgânătate . ... o... ...... 202 
Pierdutul a a ea a a trio 2D, 
Din Bretania .........«.... +. 205 
Departe... i i coco E Ra ada E ce i a 206 
Farurile ............... . 207 


GRĂDINA INTRE ZIDURI 


Solia căprioarei . eea sos ar +... e ..... .. 211 


In luna în care pălesc trandafirii... ,. cc... 212 
Balada toamnei ...... «o... .... ... .. 213 
A dei Sa 0 E acte papa ET fă cc... 218 
Satan: ene aia e mpa ră 00 e ge de At, D e e A tie 216 
Narcis ..... AR A NE is a 218 
Leda și Lebáda . ..... 3 de 8 e aaa AO te i et 220 
Leda sa a erai i e Sl en AS A 1222 
Opium. cai at e dea da ae E câ e pan a zi ci astă 223 
Clopote sună ........... de cea Mle in aaa rd Te TA, 224 
Balta. .... dl ela dna EE ©... 225 
Soror sancta, mater dolorosa Pata tasa a a nr ao ua ua 226 
Logodnă mistică , ©... .... .. .. . . . ... . +. 227 
Tiei îngeri: s econ are de e e a 029 
Ca să suim la tine... .......<.. ea eee 230 
Manastire e. co e cacat see cae aie cet artar că a acu 231 
Păsări pe mare wisn a e cc... .. to: 1282 
Steaua ....... i ai O e E de acea co... ».. 233 
Noaptea scade . . . ........ +... .. e... 234 
Privind luceafárul . ....... O E E = 
o e ae e e e o E eaa a a a e a, ERC ap ue 236 
A A a, il il ete rd i d du a ... 237 
Oblomul ..... 238 
Plopul E sia . 239 
Seară la Miorcani . . „240 
Femeia pe pajiște . . 242 


Desrobire ,...... cc... mt . 243 
Helada- e... cs... 1.2... 54 asa AD 


TABLA DE MATERII 261 


Pag. 
Unei amfore. ..... ..... .. . +... ... .. 246 
Poruncă .............. O peer at 247 


A EEE 


Porumbieii morţii 


Dușmanii .... 249 
Doi oameni stau . 250 
Soldaţi de plumb 251 


„+. Păpuşile de ceară . . . . . i a e E E S 252 
Porumbieii morţii . . . cc... 253