THEODORESCU, V. A.. I (1955) ocr_pypdf2

ee e ee te 


CICERONE THEODORESCU 


Srsuri. alese 


x 


en = sone) 
va, IEI 
Me ee ot? 


“ne 1. i 
ae 
eel 


1955 
EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURĂ SI ARTĂ 


în Be Bf 


<1 


e uh 


736457 


a A 
ACADEHIEI 
D, 
4 
Satie poponar 8% 


DRUMUL SIMPLITATII 


lnti, în adîncimi înflăcărate, 

Au trebuit să lupte, sa se muşte 
Păduri de wetăţi şi de moluste, 
Împărăţii întregi, defuncte toate, 


Apoi, sub rugul straturilor dense, 
Au stat la copt în şistul ca o teacă 
Si-a trebuit cărbune să le facă 
Dogoarea apăsărilor imense 


5 


Si-abta tirziul, frământat cărbune, 
Cînd căpătă, purificat, lumină 

St pîn'la noi cînd izbuti să vină, 
Ne-a spus ceva ce greu se poate spune, 


Ceva — sub chipul pretrei nestemate — 
De limpezi flăcări şi de simplitate. 


CLEŞTAR 


(1936) 


t 
t 


anam e nt a a a mt en e waren 
2 PO i? ES — 


lr ee Loe amo 13 PARA ee ERT fee © 


TREPTE CATRE CEASUL DE FOC 


N, ridicasem coiful de jar, revoltei — şi 
Tăcerea, ca o moarte, nu o simtisem inca. 
Pe lespezile bolţii, de cenusie stinca, 
Sorbea-n căluş amurgul, veninuri aurii. 


Melcu-aşteptării-n mine se-nchide-acum, 
N se pierde 
Cochilie stilcită sub umerii ce, crunti, 
Îmi string din laturi pieptul, şi năpustiţi, 
doi munţi 
Cu umbre încleştate peste-o genune verde. 


9 


O, libertate! Vintul îşi surpă între noi 
Pe noaptea mişcătoare corabia de pisla 
Sub care se scufundă, ca apelor o visla, 
Si-ntepeneste, glasu-mi, ca visla în noroi. 


Vrăjmaşului orbirea prea fericită fie-i! 

„.„Că n-a văzut năvala din ochii arzători 
Spre armele — temute de-atiti învingători — 
Ascunse pentru ceasul de foc al bătăliei. 


EXAMEN 


Locutui saltă, albă, inima: 

În vrejul spaimei, ochi spiral de apă, 
Năprasnic joc de curbe linii m-a 

Prins dedesupt şi, tulbure, mă-ngroapă. 


Suspin, surprins la fund, scafandru greu 
De aur scump, dar pedepsit pagin că 
Abia acum, de sus, simt şesul meu 
Nerăsturnat de pluguri încă! 


11 


Mi-s braţele un țipăt: să nu-nceapă 
Răceala să le-nfasure ca ghiata 
Plante-amortite ce urcind prin apă, 
Se-ntind să mai ajungă suprafaţa! 


ÎNDOIELI 


Mannirea,-n adînc, a luminii 
— Ca luciul sagetii — 
Îşi trece prin clocotu-mi negru, răceala. 


Acestea-s spicele, 
Aceştia crinii 
Robului liric al vieţii? 


Ma-nteapa spinii. 
Mă tin scaieţii, 


13: 


Singe-n buricele 
Degetelor 

Mi-a dat... Sînt bicele, 
E oboseala 

Pregetelor? 


Îmi sparge vinele 
Gîndul robiei, 
Drayostea roşilor 
Mele înfrîngeri. 


Urăsc destinele 
Victorioşilor 
Albilor îngeri 
Ai poeziei! 


Tot ce-am scris, gol, 

Asemenea lor, 

Îmi făceşte, udă, o suflare de nor, 
Îmi acopăr, vînăt, cu-o bucată de tol. 


14 


Nemulțumirea se uită-ndărăt. 
Gindul e — de aci înainte... 
Strălucirile cîte-am crezut că arăt 
Încep, încet, să se desfierbinte. 


Viu metal ascuţit mă pătrunde 

Dar durerea mi-i dascăl, durerea e-a mea: 
În cerul virgin al bălții imunde 

Oţeluri de brumă, vegheate de-o stea. 


Un demon facindu-si în tine culcuşul, + 
Bolind, strecurindu-ti veninul fiolei, 

Iti fu, — sunetului — tot mai trudnic urcusul 
Melodic lemn framintat al violei! 


Eu in acest 

Peisagiu ‘vulgar 

Dau cu sufletul, cum as da cu un par, 
Zvirlu sufletul 

Cum aş lăsa, lest. 


15 


Şi aştept, 
Dacă mai e ceva pur 
Să-şi ridice din mine cîndva în azur 


Salvele flăcării, paloşul drept. 


CÎNTECE DE GALERĂ 
(1946) 


Ciclu dintr-o carte care a reunit, pentru 

prima oară în primăvara lui 1946, o 

parte din poemele scrise pînă în toamna 
lui 1914. 


2Q* 


a ee 


INDEMN 


D: vieții, irozii 
Subtilei betii; 

Să bintuie, vii 
Veninuri, prin bozii... 


Mai lasă vioară 

Şi-arcuş — pentru îngeri. 
Urechea-ti coboară 
Vulcanicei plîngeri, 


19 


Furtunilor caste. 

Ce pilpfie-n funduri, 
Murmurelor vaste, 
Aprinselor prunduri 


Sub care ilotii 
Soboli ai pamintului, 
Cer ăripă vintului 

Să zboare, cu toţii... 


Cînd tot ce efort e, 
Al vieţii cuprinse, 
Dă-n lave încinse, 
Nu-i loc în retorte! 


...la-ti crinii, din sere. 
E-n cîmp, tot parfumul. 
Ocnaş in artere 

Dă singelui drumul; 


20 


Dă inimii, vulpe 
Roşcată, să muşte 
Adîncul de pulpe 

Şi-o stea să ţi-o-mpuşte; 


Dă vintului jocul 
Stiutelor pravili... 
Ostatic în stavili, 
Dă altuia locul! 


Ducînd liberate 

Slăvi largi peste turle — 
Şi patima-azvirle; 

De singurătate... 


21 


NEUE ORDNUNG 


S trivind-o-n treacăt pe privighetoare 
Ce din aripi, a moarte, mai bătea, 
Catirca se-ntelese cîntătoare: 

Ea, cintatoarea, o aplauda! 


Răspuns dînd răgetului valea, munţii, 
Vietuitoarele-i dadura nimb. 

Şi-n înserare, cu-nclinarea fruntii, 
Şi-au pus, cuminţi, urechile de schimb. 


22 


Ca pe-un tufis de zmeură înaltă 

Urşii-n păduri pe soare-au tabarit 

Si dintr-o noapte-a zării în cealaltă 

Nu i-a fost nimănuia nici teamă, nici urit. 


Altarul nou era un scund jeratic 

Ce rumenea — de vii —columbii-nvinşi; 
Si doar arsura-amara, doar fumul hieratic, 
Nelinişteau tîrcoalele de lincşi. 


Spre subterane mlastini, cu muget de huilă 
Cavernele gigantului cornut 

Tirau spre ele, să-l inece-n sila, 

Captivul fald de slavă al cerului căzut. 


Fudul, pe-a ceturilor rinduieli mai mare, 
Sorbea tot cerul, jos, un abur clăpăug: 
Bovinele treceau drept zburătoare, 

Iar EPR Geren eee la jug. 


CULCUŞ SILUIT 


E ura tirita ce-şi lasă pleoapele 
Soptind cuvioasa: ,iubeste-ti aproapele“... 


E, cel ce te gituie în ora sumbră: 
yoa nu ucizi*... te invata din umbra. 


„Fiţi buni!“... latră candid spre pajistea bolţii 
Hiena, în vreme ce-şi clantane colții. 


24 


Un înger. fatarnic, un sfint ipocrit 
Te-au prins, te-au scuipat şi te-au răstignit. 


Si Iuda, cu lacrimi pe-obraji suferinzi, 
E cel ce te mustra, mîhnit: „Lu mă vinzi“... 


Pamintul că rabdă — înfige piciorul 
Mai mindru (al trunchiului plin) tradatorul. 


Hoit, ziua ţi-o zvîrle — prin lucarnele zării — 
Ciclopul hipnotic al înfricoşării. 


...Culcus siluit, ţine-ţi serpii-n corole! 
Strigoi, inaltati-va-n aureole! 


Mărire ti-aducem, duh pîngăritor 
Coclit peste lacrimi, şi rouă, şi zbor... 


Te-năbuşe fulgere, mori prizonier 
În gratii de ploaie, de sînge şi fier. 


25 


Voi ape, spre tălpile cărui Isus aţi ţesut 
Trecătoare de-argint? El n-a mai trecut. 


„„„Recoltele lumii pierdute-s cu totul. 
Lătura dă setei, iar foamei borhotul. 


Şi-n cer, răsturnată vale de rai, 
Sclipiră luminile de putregai... 


Din gloria zărilor silnice, viaţa 
Şi-ngroapă cu scrisnet, dezgustului, fata. 


...oe-ntuneca drumul. Pier roadele. Dar 
Saminta scînteii e stea, în amnar. 


BALADĂ 


Heruvi strimbatatii si pradei păstori 
Tîlharii se-adună la sfat, n-au hodină: 
Le trebuie pravili, vor judecători!... 
Despică-te, beznă, şi dă-le lumină. 


— Luaţi focul şi apa şi legile voi 
În fundul pămîntului prizoniere, 
Sub lacăte fără nădejde; şi-apoi 
Fă, tu, judecata, burete de fiere. 


27 


În coaste să-ngheţe o vînătă stea 

Din buzele smulse cînd setea mai smulge, 
Atunci rastignitilor le va părea 

Că sulita-i caldă si-otetul e dulce...“ 


Cu hohot au ris şi-mpăcaţi au rămas: 
Din crucea’naltata, va da dimineaţă... 
Dar toţi auziră de-odată un glas, 

Din fundul pămîntului, viu că-i învaţă: 


— „Nu, omului iarăşi cînd va urca 
Golgota, să nu-i daţi, să nu-i daţi ştergarul 
Cel care, de nimeni ştiut, va păstra 
Sudorii şi sîngelui feţei, tiparul“... 


JURNAL 1941 


Cea mai de sus spînzurătoare 
Pe-al meu l-a ales, dintre popoare. 
Să spînzure, în cea mai de sus, 
Pe-al meu l-a pus: 

De lesul lui vîntoasele-n hohot 
Zgilţiie, trag, ca de-o limba de clopot. 


. Cu uriaşii, cu uriaşele; 
Cu ucigaşii, cu ucigasele 
Cintau, hohoteau, se-mbătau de elan 


29 


— Mereu de-a-ndoasele —- 
La fel, vintoasele 
Din septembrie an! 


Violet ca o inima revarsata pe gura, 
Coclită, prelungă, smulsă peste măsură, 
Leşu-a fost tras 

Ca să cinte, în clocot. 

El tacea-nvinetindu-se, leşul din clopot 
Zbătut în loc, fără glas... 


Cîntau ucigaşi — cu tragic elan — 
Cîntau căpcăuni, în septembrie an, 
Chemind la ospăț, din fintina flaminda 
Reptilul dezastru, obtuza osîndă. 


Şi ce-a mai urmat cine ştie, 
Iertare în inima lui nu va scrie! 


30 


‘ 


...Cea mai de sus spînzurătoare 

Pe-al meu l-a ales dintre popoare. 
Pe-al meu, dintre popoare, l-au pus 

Să spînzure, în cea mai de sus... 

Şi-n larmă de arme lovite greoi, 

În vuiet nocturn de război, 

Oh, uriaşii, uriaşele 

Ucigasii, ucigaşele, 

Ca pe un clopot în clocot tiran 

În false convulsii zbătut, fără glas, 
Leşul l-au tras, mai cu sete, de funie 
L-au smuls ca să cînte, să sune 
Elanuri de-ospat, căpcăune; 

— El tacea-nvinetit, se zbătea-n uragan... 


În douăzeci două-a lui iunie, 
A lui iunie din tragicul an. 


SCRISOARE 


Siiger bătuse, dînd brinci în muguri, 
Şi-n libere flăcări şi-n ritmice ruguri 
Puterea aromei dăduse din plin... 


Acum bate prin vine un vînt de venin: 
Deodată toţi crinii mi-i 

Scutură inimii; 

S-or pierde. S-or sălbăteci. 

Războiul e-aci. 


32 


Pornit e puhoiul. 
...91 tu li-erai seva şi tu altoiul! 


Vinele mi-au albit. M-am trezit îngheţat. 
Sîngele bătuse-mpotrivă şi-a stat. 


...La despărţirea fără sărut, 

Ce păsări mici prin lumină 

Si unde, 

Cînd ai întors privirea,-au căzut 
Prin albul ochilor, verzi şi rotunde? 


9 — C. Theodorescu, vol. I 


MEMENTO 


Pus găsi pentru piatră noi taisuri de sapă, 

V-aş intoarce-n fîntînă, vii, izvoarele basmelor ; 
Aş umbla după leacuri peste muntele iasmelor, 
V-aş aduce-n pustie pîini, burdufuri cu apă; 


a 


Pentru voi, la iubire globu-ntreg l-aş împinge, 
V-aş desface din tîmplechinga-ncinsă a fierului, 
Arzătoarelor bice şi blestemelor cerului 
I«-aş muia-nfricoşarea şi urgia le-aş stinge; 


34 


Şi clădite cu sînge şi călite în fiere 

Spre barajele visului, pururea faur, 

Mi-aş urca cerbii robi, cu cimentul de aur: 
Doar mîndria-n tristeţe, numai mila-n durere; 


Şi v-aş lua stirvul umbrei răsturnate prin 
| şanţuri, 

Proiectindu-i conturul în vecia-aurorelor, 

Ridicînd peste vreme scunda pulbere-a orelor, 


Ucigasilor! Dacă nu m-ati tine în lanţuri... 


HOTAR 


să hotar, flori strivite, — smalturi sparte-n 
peceti 

La Viena coclitelor catapetesme! 

De dincolo cerul se-ntorcea cu miresme: 

Să le stringi între gene şi adînc să le-nveţi... 


Arcuite-n poveri de belşug 

Au fost zilele, spicele, bolta — cu tine. 
Şi-a fost jaful să treiere spicele pline 
Şi inghetul, scrisnind, colturos tavalug. 


36 


Cu privirile mute azi chemi 

Numai ghimpii, din cîmpul de ghiata, 
Numai ghimpii sticlesc şi-n azur — şi te-nvata 
Să urăşti, să refuzi, să blestemi... 


octombriz 1941 


RUGĂCIUNE 


Ne prinde, ne-ngheata, ne-nvolbura 
Duhul puterii din scorbură. 

Ochiu-1 sălbatic şi rece 

Prin mlastini, infrinti, ne petrece, 
Fugari ai restriştii şi rugăciunii. 


Umbrele noastre zevzece 

—.- Furişe, saltind, tiritoare, 
Lungi spaime denuntatoare — 
Ne-arată cu degetul, lunii. 


38 


„.„„Dă săbii, nu iarbă, tu vale a-nfringerii ! 
Ridică-te, piatră, din drumul plingeri1! 
Cred în tine iarbă de-otravă, 

Cred în tine piatră bolnavă, 

Trudă Bespornică, aripa fără slavă, 
Crater fără lavă, patimă fără glas. 


— Vei bate, răzbunătorule ceas! 


Cred în voi, rădăcini. Cred în tine, pămînt. 
Si pe tine te chem, izbăvire, vînt crunt: 
Mă gituie, mă suduie, 

Mă sfisie, mă zguduie, 

„Cred în sfintele mele ruini, 

În fantomele lor cu coroane de spini 

Şi — dospind viitoare izbucniri de lumini— 
Cred în mugurii crinceni ai rănilor. 


aprilie 1941 


PENTRU PASĂREA PHOENIX 


Rugati-va zeilor hoitului, seara. 

Veţi tine, la flacăra vremii, cit ceara, 
Să nu lăsaţi veacul să vă aştepte... 

Veţi tine-n furtună cît paiele drepte 
Lucioase, trufaşe — dar goale în mina 
Întinsă-a culege, de sus, numai grîna. 
„.„.Şi urii-mbuibate şi groazei, strigoi, 
Şi beznei si silei — rugati-va vol. 


„„„Ferind-o, să-i treacă dogoarea beteaga 
Tu roagă-te pentru scînteia pribeagă 


40 


În piatra, pe care-ai călcat-o, în drumul 
Pe care-ai trecut fără urme, ca fumul; 
Iar pentru lacrimă, pentru cătuşe, 
Pentru lumină, pentru cenuşe, 
Rugîndu-te arderea să le fie întreagă 

Tu pentru Pasărea Phoenix te roagă. 


În stingerea surdă, brutală şi gravă, 
Mai caută-n piatră o stea în zăbavă 
Şi-aleargă arzind şi-alor tai le dă ştire: 
De zguri şi păcate si de mihnire, 

De deznădejde şi de ruşine, 

Şi spovedindu-te zilei ce vine 

Si mortilor dindu-le stire si viilor 
Aleargă acasă si spune hirtiilor... 


aprilie I94I 


MOMENT FUNERAR 


Ea miros iute de hartane fripte, 

De case-crematorii şi de-afumate cripte, 

Şi-un iz dulceag, greoi delir, fierbinte piază, 

În aburi de strivite albuşuri ne-ncleiază, 

Pe cînd, cu regularitate, tot mai iute, 

Inima numără obuzele căzute. 

Si zidurile-asuda, ne-ntorc spinarea leoarca, 

Să tind se-opintesc, mai cad şi lar încearcă, 

Le zgiltiie bubuiturile, se string in rosturi; 

— „Doamne, esti tu?‘ batrinii şoptesc în 
adaposturt. 


42 


În umbra din pămînt, adîncă, mută, 

E cineva cu dinsii, îi ajută... 

Dar voci de groază spintecă de-acolo muribunde ! 
— I s-a-ntîmplat ceva, şi lui, de nu răspunde... 


Şi mai presus de toate rămîne rană-n ochi 
Profilul de fetiţă cu funde de deochi 

— Cu funde roşii-n ceafă şi singele-n suvite 
Strîns, împletit pe umeri, în codițe... 


MOMENT DE SEARĂ 


E cîte-o seară bună şi umedă, 

Boarea aduce puţină răcoare, i 
Cu prisniti iuți cite-o ploaie se-ncumeta 
Peste rănile-oraşului dogorîtoare. 


Mă furişam pe stradă cu grijă 

Spre calul cu burta crăpată de-o schijă. 
Mai sufla, istovit, 

Cuminte, întins 

Pe caldarimul ciuruit şi încins 


44 


Şi-un piriu liniştit de măruntaie, 

Nimic mai mult: un piriu liniştit, 
Îi curgea, fluierînd ca-n cimpoaie 
Prin coşul pieptului terciuit... 


O clipă numai, înainte să fug 

— Strada palpita către cer ca un rug — 
Lîngă el, în genunchi, nu-mi dam seama, 
O clipă, în fugă, 

I-am netezit coama; 

I-am lăsat palma pe-ochii calzi încă 
— Ochii de spasm şi de rugă 

Adinca ; — 

Un fior 1-a trecut prin nară, prin bot; 
A gemut: mingfierea că mi-o primeşte; 
Şi-atîta numai, atîta tot... 


Amintindu-mi prietenii, am să uit foarte greu 
Cum gitul i s-a rezemat de pieptul meu 
Şi cum necheza, hohotind, omeneste... 


45 


...Pe-o astfel de seară cu arsita umedă, 
Boarea aduce puţină răcoare 

Si ploaia ce bună cu prisniti se-ncumetă 
Peste rănile-oraşului, dogoritoare. 


VA FI PRIMAVARA 


— Bună vreme matusa, 

Tot asa-ti zice: Muma-Pădurii? 

— Mulţumim dumitale, Strai-de-Cenuşă, 
Tot mere acre în cerul gurii? 


— Bună rouă, doar vouă, pitici, ghiocei! 
Buna dimineaţa, frumosii mei, 
Frumoşilor, şi moşilor, voiosilor! 


47 


Travestit 

— în unchiaş — 

am fugit 

din oraş în oraş. 

Da, sînt Strai-de-Cenusa... 

Tara mea e-n catusa. 

Si prin tara vinduta trec din uşă in uşă. 


Fugind ca o umbra, fara chip, fara nume 
Din lume, de uritul de lume, 

Am rătăcit, strigîndu-vă, am răguşit. 
Auzisem pădurea de voi cum răsună. 
Fără potecă şi fără lună 

Toată noaptea am rătăcit. 


— Fie-ti inima buna! 
Bine-ai venit! 


— Oh, pitici ghiocei clopotei, 
Ce tirziu v-am gasit! 


48 


Zorii-ncruntaţi, de la stîncă la stinca, 
Voaluri de sînge i-am văzut cum aruncă: 
Huietul din prăpăstii şi-aici înghite 
Splendorile brazilor măcelărite, 
Trăsnetul ca un taur 

Le ia-n coarne de-aramă şi aur, 

Vîntul le duce ca finul în furcă, 
Moartea, cu fulgere, şi la voi urcă... 


Peste culmi, peste rîpile munţilor grei, 
Prin ceata care bătea putinei, 

Trecînd puntea ciclopilor, sus în tara batrina, 
M-a adus, călăuză, lătratul din stînă. 


Dar ce trist e si-aici 
Oh, pitici, 
Ghiocei clopoței... 


— Eşti departe, ai făcut cale lungă, 
Ce vedenii te mai alungă? 


49 


— Ziua cade luptind şi nimic n-o alină. 
Peste roua din piscuri, peste glodul din turmă, 
Vine noaptea din văile fără lumină, 

Să ne gituie, noaptea ne aleargă din urmă. 
Luptător fără arme, eu sînt Fata-de-Ceara. 
Eu sînt Abur-in-Zdrente rătăcind peste tara, 
Peste tara pierduta, peste-nfringerea-amara. 


— De-acum luminată fie-ţi inima sumbra! 
Vezi zinele rele 

Să nu te însele, 

Frate Abur-in-Zdrente, tu fugar din noroi!... 


Dacă nu eşti tu negura, dacă nu eşti strigoi 
Bine-ai venit, domnule Umbră!... 

Drumul de-l ştii 

De ce să mai vil? 

Iubesti ghioceii... Rami1! 

Vintoase mari ne-au ţinut sub calcil, 
Furtuni şi la noi.bintuira din greu. 


50 


Ridică-te tu să ne fii curcubeu 
Şi peste zdrobitele codrului zale 
Desfă-le, să cînte, culorile tale... 


Vezi, cite-ti stau la picioare-aici... Cita 
Zare-i, a timpului, într-un vîrf de ciobani! 
Viţele norilor ti se-amestecă-n chica, 

Barba ţi-acopere ptimnii pe bită, 

Ochii se plimbă de sute de ani 

De-asupra stelelor ce din văi se ridică. 


Un bucium te-asteapta cu gitul prelung: 
E-un clocot adînc. Sînt voci multe. Te-ajung. 
Şi neîncetat vor pătrunde 

Pe urmele tale oriunde... 

Voci adinci te-or întoarce, căci umblă nesatul 
Din nou să le-auzi, după tine, cu latul... 
Ai plecat pentru veacuri şi-ai veni-n săptămînă 
Trecînd puntea ciclopilor — către tara batrina 
Pe dira de voci neştiute, dintii, 

De care pădurea răsună... Ramit. 


ol 


Curcubeul nădejdii peste noi inaltindu-1 
Fă-l să licăre liber pe cer după ploi 
Şi-o să-ţi scapere, sabie, fapta şi gîndul, 
Şi-o să-ţi treacă uritul de lume la noi. 


— Oh, uritul de lume, piticii mei, 
Ghioceii mei proaspeţi! 

Ghiocei, clopoței... 

.„„„Bucuroşii de oaspeţi, 

Voioşii de ei! 

Eu mare şi strimb, cui să cer să m-ascunză? 
Batrin şi ursuz, cui să cer să mă-ndure? 


— Eşti acasă la tine şi-ntr-un mugure crud, 
Uncheşe prietene! Somnul stă să te fure... 
— Sint ametit, vrăjitorilor, abia vă aud... 


— Ai dat de zăpadă. Te-arunca 
Şi-adormi în dogoarea zăpezii. 


52 


Ce cald e în sarica-i bună si-adinca: 
A-ndesat soarele puterea amiezii. 


Eşti acasă la tine, eşti un mugure crud, 
Culcuşul te-aşteaptă: sub o veştedă frunză, 
Unchiaşule Fata-de-Ceara... 

Iar mîine, la noi, va fi primăvară! 


Dacă tara vinduta te-a gonit de la uşă, 
Cea de veacuri te primeşte oricînd. 

Eşti în tara bătrînă, Strai-de-Cenusa. 
Munţii noştri ridică pumnii grei, aşteptînd. 


Pot vîntoasele mari să mai bată. 
Împotrivă, ştejarii se proptesc în călcii: 
Împreună, vom răzbi încă o dată... 
Esti acasă. Ramii. 


Şi Abur-in-Zdrente ingina să răspunză 
Luminind către vale, rămînîndu-i la sin, 


93 


Topindu-se-n virfuri, visind să murmure: 
— Mulţumim dumitale, munte batrin, 
Rouă bună, noapte bună, pădure... 


1942 


BILANŢ 1944 


Stuei ghebosate la stapini 
Cîinoşi sub coifuri şi zevzeci, 
Sînt patru ani — ce ani bătrîni! 
Ne-apasă azi cît patruzeci. 


Oglinzi cărunte, reci himere 
Se uită lung la ghiocei, 

Nu-i văd si lung se wita-n ei 
Timplele noastre florifere... 


55 


FOCUL DIN AMNAR 


Fragmente din poem 


(1940) 


gg eee e e 


— Decan de vreme, nicăieri, nici un far. 
Nici focul n-a mai răspuns din amnar. 


În horn innoptati ca-ntr-o turlă, 
Nebunii închişi ai văzduhului urlă 
Sau viscolul orb al amărăciunii? 


6 L] 6 [i + s 4 4 ' a , a °. ' 3 L] Li $ 


— Sînt sorii stinşi scînteindu-şi tăciunii 
Sub uraganele caste-ale lunii; 


E-al nevăzutelor focuri asediu 
Pe ţărmul de dincolo stînd la priveghiu: 


Sînt zorii şoimului şi-ai nesfîrşitului; 
Sînt macii umezi ai răsăritului 
Pilpiietori din tăceri şi-aşteptare; 


Şi grădinile-ţi sînt cîntătoare... 


Imagini de abur, vedenii suave, 
Catarge-ale slavei, grădini plutitoare, — 
Din libere stoluri, din stelele-nave, 
Puternicul monstru de uri posedat, 
Le-a coborit pe patru picioare 

În juguri, tălăngi şi potcoave! 


60 


Din visuri, ca-n vis, le-a zvirlit în coşare; 
Acolo-ngenunche cu cornul plecat, 
Acolo ling, moţăind, răzbunare. 


— Cine să bănuie-n gluma sinistră 

O travestire atît de tristă? 

Ţară de crini şi de şoimi n-o să vadă 
Nimeni pe lume -— într-o cireadă. 


„„„Inima-n lacrimi n-o strepezi 
Înverşunare de-a behăi! 


Tu strigi „îndurare“... E-un răget. N-ajunge 
Pe demonii tăi asasini să-i alunge; 


61 


N-ajută 
Să-nfrîngă cornuta vedenie slută 
A tarii-n robie căzută. 


— Nu osîndi... Dă ajutor 
Nedreptule judecător! 

Dă, necuvintatoarelor tale 

Un cuvint de îndemn sau de jale. 
Ascultă-al lor muget sfişietor | 

Şi dacă e stins şi căznit graiul lor 
F, fierul jugurilor frecate, urcind 
Sa-si vada in cintec si viata 
Minunea schimbarii la fata; 

E robia coşarului treptat plutitoare, 
Galera s-ar duce, săltată pe mare; 
E hîrîitul confuz 

Al belciugelor. Sună 

Strident şi netrebnic, strepezind în auz. 
Sint catargele: luptă, fără furtună. 
Sint pinzele: bat, fără vînt. 


62 


Ia-le din nou în larguri si du-le 
Galera flaminda — din tarmuri satule. 
Au fost torturate, 

Au fost osindite 

„Pentru orice păcate, 

Pentru orice ispite... 


Urechile imi hăuie ca scoicile marine. 
Vreau să dorm. Fara voi, fara mine. 
Și perna vrajmasa, de piatră, 

Cavernă cu monştri într-una ma latra: 


— Sint eu, greierul tău blestemat... 
— Eu, cîntecul tau îngenunchiat... 
— Eu, norodul nălucilor tale uitat... 


— Uitate ramineti! Blestemate să fiţi! 
Nu-mi trebuiti, amintiri fara viata, 


63 


Farduri fără chip, iasme de ceaţă 
Iesite cu luna să schelalaiti, 
Glasuri de iască udă — ne-n stare 
S-aprindă flacăra pedepsitoare, 
Nu-mi trebuiti, trecut vi-i sorocul... 
Naluca, ia spada in mina! 

Ia, cintece, focul! 

Desfa-ti telegarii — şi mina! 


Ochi roşu ciclopic stă inima trează: 

De fosforul veghei, sticlind, sîngerează... 
E vie şi bate din somnul armurii. 

În somn prefăcut, sub focul ei mut, 
Usca-se-vor balele monstrului urii! 


— Voi crainici pierzarii! 

Tu, mutilor rege, tu, orbilor domn, 
Seniori dolofani ai trădării, 

Daţi umbră colibelor noastre şi somn? 


64 


E ] ‘ t 3 E 


Veţi arde, nopţile, pînă-ntr-o zi, 

Cînd puternicii vieţii strălucind vor ieşi 
Să pedepsească, spintecînd bolțile — 

Ei focul, ei trăsnetul mistuind, pedepsind 
Toate urile, toate nopţile, 


Întreagă cornuta vedenie slută 
A ţării-n robie căzută... 


CALEA GRIVITEI 


Fragmente din poem 


(1949) 


D. mult, pe calea Grivitei, aici in preajma 
gării, 

Fără de veste jarul şi-a deşertat vulcanic 

Adincul orbitelor şi-al disperării 

Unui mecanic. 


Pe stradă orbise!... 
Despletit peste case 
Un clopot de groază cu blestemul greu 


69 


Singur la toate obloanele trase 
Striga din ochii tatălui meu. 


* e i e e e a a e 


Pe calea de piatră, pe calea de fier, 

Luminind în sfîrşit aste căi de povară 

Ce-opintesc dintre cîmpuri, de-afară, 

La jug — un bou alb cu-un bou negru 
alături — 

Prin zgomotul muncilor asurzitor, 

Bati ăripa ingere răzbunător! 


Şi-o aripa-1 bate 

Strinsorii la gleznele încătuşate, 
Un clocot de ăripă bate-i 
Si-ndata un clocot de lava 
Aprinde şi zgura orbitelor tatei... 


Din stradă în stradă, din slavă în slavă, : 
În vuiet de caznă şi singurătate 
Dau mugurii dorului de libertate. 


70 


Iar calea de piatră — prin noapte —şi 
calea de fier 


Par albii tăiate de lava unui crater... 


9 


* 


„„Aşa veni — aşa,-nflăcărata 

Zi din februarie-a lui treizeci şi trei 

Pe Griviţa sus, unde curge ţiţei 

De se-mbibă-n pămînt şi-ţi minjeste 
lopata. 


Cu toţii, erau gata 

Ca unul, 

— De grevă: 

Pe coastele-pirostrii, fără sevă, 

Mai neagră inima decît ceaunul 
Fierbea, în flacăra ei, ca-ntr-o rană. 
V-aduceti aminte... 

Cereau ceferiştii dreptate şi hrană. 
Le luase şi blidul de linte! 
Dreptatea orbise! 


Cereau, ca şi tata, 
Măcar un bob de lumină fierbinte. 


71 


Dar în februarie-al lui treizeci si trei 
Cei mari au crezut că li se cere 

Să mute-Abatorul la Ateliere 

Pe Griviţa, sus, unde curge ţiţei... 


„„Aşa-n seara de pomină, ultima seară, 
Văzură flăminzii şi goii spre ei 
Mişcînd baionete la armă, 

Lucind în poziţie mitraliere 

Cu reci reflexe de-otel taciturn 

— Şi locomotivele toate strigară 

În plină alarmă, 

Şi-n plină alarmă sirena din turn... 
Şi-ncercuiţi, în puterea restriştii, 

Şi dirzi, ceferiştii 

Văzură cum monștrii greoi, care cască 
Din cimpuri de apa 

Sculati să-i zdrobească, 

Coloana le-o gituie pe drumul nocturn, 


Cu solzii le-o-mping înapoi şi le-o-nteapa... 


Sticleau în oglinzi de sudori şi ulei 
Ce fercheşe talii, ce domni subţirei! 


Şi-aievea, ofiţerii de neam şi distinşi, 

La porţile fabricii, printre stilpii aprinşi, 
Dau ordin soldaţilor: şi pe flancuri s-atace, 
Cînd de jos aburesc sîngerinde băltoace, 
Cînd — pe stradă — muncitori şi soldaţi 
Se-mbratiseaza, în moarte,-mpacati, 


Sau cînd pe-ntuneric, dusmaneste, orbeste, 
Ranga cu glontul se intilneste. 


Ca serpii-n lături lanţurile fug 
Cînd suferinta-ncinsa le sparge ca un drug. 


E 


Neştiută, lingă cer, din văpăi, s-a-naltat 
Arătare cumplită peste-a mortii-nclestare: 


73 


...Ramas sentinelă ne-nduplecat, 
Băiatul sus la sirenă-mpuşcat, 
Spinzura de manetă şi-n legănare 
Soldaţii zadarnic trăgeau să-l doboare, 
Mortul trăgea de sirenă mai tare, 
Sirena urla mai infricosat. 


Turnători, montatori, cazangii, 
În zori, mai putură-auzi 
Aplauzele seci de armă-automată 
Şi gloantele ce se-nvăţau să bata 
Nituri fierbinţi — în trupuri vii? 


Ucenicul Vasile, nepot de ţăran, 

Mai stiu cum îl jeluie, din compresoare 
— Cu flaut de moarte, 

Cu şuier ce arde — 

Bătrînul ţevilor fierbătoare: 

Aburul alb, ca un cioban 

Scoborînd acasă cu-un ciopor de mioare? 


74 


„„„Cei mari au crezut ca li se cere 
Să mute-Abatorul la Ateliere... 


Din noptile-acelea, glasul umbrelor scumpe 
În coruri, puternic, irumpe 

Şi noaptea şi lumea întreagă, le umple: 
„Aţi tras. Ne-aţi învins. Am murit... 
Tirtind, zornăind, fastuoase 

Eroice oase 

Drapate în giulgii, dupa-asfintit, 

În giulgii fosforescente de mit, 
Ne-ntoarcem schelete sub glorii. 

Cu nopţile — daca ne-ati chinuit, 

Azi nu vă mai apără zorii: 

Cu luciu de arme ca-ntotdeauna, 

Cu şanţ de cetate înaltă cît norii, 
Strigati să vă-nconjure noaptea si luna... 


Oh, văile bune se cheamă, se-adună 
Primindu-ne-n straie de sărbătoare 
Cu-onoruri, sub lună; 


Dar noi din februarie "treizeci şi trei 
Sîntem fantome rătăcitoare 
Spre lumea drepţilor... 

N-am ajuns pin’ la ei! 


E] Li a 8 e e 8 e e [] e e e E] a + 


Mereu sus, ucigaşilor, sinteti cerul de pază 
În haine albastre 
Travestit lucrător, 


Sinteti leneşul, odihnitul cer trădător 

Care, şi-acolo, barează 

Înaintarea fantomelor noastre 

Si-acolo, la ultima poartă, fixează 

Enorma, o plasă 

De stele, de sîrmă ghimpată 

Şi-n creştet, pe piepturt, duşman ne-o 
apasă. 


Strigăm gardianului în haine albastre: 
— Am murit. Dă-ne drumul. De-ajuns!... 


76 


Dar cerul cu focuri ne dă răspuns, 
Ne seceră încă o dată... 
...Gloante tisnesc şi din stelele voastre! 


Pînă cînd? Pînă unde? Mai avem.N-am ajuns.“ 


+ 


Amintirile trec din tarim în tarim. 

Tu mai treci, bijbiind, căutînd caldarim?... 
Din popas în popas, călăuză, 

Bastonul te-anunta, lovind, se-opreşte s-auză. 
Şi-aud ţăcănind telegraful lui slab — dă 
Să-ntrebe pămîntul, dacă mai rabdă 

Şi vintul, pe cine acuză... 


Dar vine plata lacrimii-ndurate 
Şi-a limbilor abruptă 

Dezlegare 

Şi iuresul de flăcări ne'mpăcate 
Şi ceasul aprig care 

Ne’ntirziat va bate 
Întotdeauna, după luptă. 


(7 


Acoperişul cerului păzit de ucigaşi 

Sună a moarte, a luptă răsună: 

Peste ţări, peste lume, din oraş în oraş, 

Trec pe-aripi de-aluminiu Icari uriaşi 

Şi pe-aripile plugului Icarii palmasi 

— Neodihniti, înfruntătorii de furtună — 

Scrîșnesc de pretutindeni: „răzbună-ne! 
Răzbună 1...“ 

De-ale istoriei spinzuratori rămaşi, 

Pe frunti victorioase cu jertfele cunună. 


8 8 e e e + [] [] e e [] e * 


a eo 


Deasupra, se-ngustează şi-aleargă înainte 

O noapte cu tunelu-nghetat prin fum fierbinte! 

E-o pîndă, tot tunelul... Tusesti? Te-neaca 
fumul? 

Străbate-vom mai iute pe-aici. Scurta-vom 
drumul. 


(J . * a e s e e e s L] @ 


Şi-acele umbre scumpe ce-ntunecau mai greu 
Tunelurile stinse, ochii tatălui meu, 
Într-una umbra tatei vor întovărăşi-o 
Pina-n sfirşit deplină, la capăt, va fi ziuă... 


78 


Mai umblă pe deasupra oraşului, în zori, 
Cu mine,-un coş de fabrică, fumînd cu 
capu-n nori. 
Locomotivele pun întunericul zăbranic. 
— Nu te mai vezi, din aburi, prea bunule 
mecanic... 


Dar flacăra de taină — e viaţă, tot ce-mi 
spune ! 
Şi va da: e-n ţiţei. Va ieşi: e-n cărbune. 


Ci Bek: 


(1938) 


FOAME, 


Linnite,-n burti, cu muget de vite, 
Huruie vii tevarii scorojite, 

Ftizice jgheaburi 

Arse de-acizi, 

Mincate de aburi, 

Coclite de-oxizi. 


Maşina poticneste, 
Oloagă. 


83 


Injectoarele nu mai vor 
Să tragă. 

O ţin ca în cleşte, 

Nu mai e nici un spor. 


Turnători, cazangii, fierari, 
Montatori, modelori, strungari! 
Menghina fălcilor scrişnească silă, 
Mestecati lignit si huilă, 

Cocs şi fontă şi moarte. 


Maşina trebuie să meargă mai departe. 


CARNET 


O sirenă taie-n lung fisii de soare, 
Peste lucrători, peste lucrătoare. 


Fabrica exală larg miros de fîn, 
Şi de păcuri, foarte bun pentru plamin. 


Gongul — ora mesei, gata! Pîine, brînză, 
Se îndestulează nesătula rînză. 


85 


Mustesc (pretutindeni) sub paşi, pentru ei, 
Verzi şi uleioase lacrimi de ţiţei. 


Flăcările forjei însă, au reacţii 
Vesele, în parcul ăsta de distracţii. 


Şi cuminţi soldaţii, pe la porţi, ca pruncii, 
Reabilitează bucuria muncii. 


„Seara,-n fund, aruncă sălcii plîngătoare, 
Peste lucrători, peste lucrătoare. 


ABURUL 


Avice crivat de focuri năuce, 
Un abur gigant, dinăuntru, le duce, 
Zgiltiind bolților fierăria, 

Biciuind noaptea şi veşnicia. 


Aici, unde jucăria batrina 

Tot un abur o mînă, 

Toiul nopţii se-ngroasa, dă vrej 
Şi dă seminţe roşii-n virtej: 
Crivat de stele bate-n vijelia 
Trenului, biciuind cu lumina cîmpia. 


57 


Nevăzut a trecut pe lingă noi 
Fără întoarcere, fără apoi, 
Mecanicul; însă locomotiva 
Ne spune în viscol de roţi, 
Pe toţi călătorii că ni-i va 
Aduce-napoi, — 

Odată, pe toţi. 


„„„Ceasornic bat, vii, injectoarele! 
Şi-aşteaptă tirziul soroc — 

Cînd poate-o să ţină, al flăcării joc, 
Mai mult decît aburul tisnit din soarele 
Ascuns, al cutiei de foc. 


TRIUNGHI DE-ARGINT, COCORII... 


Jau slovele, cu timpul, un alt drum, prinecouri, 
Şi de la sine mişcă şi unele se-aleg 

Cocori ce peste fabrici şi docuri şi depouri 
Triunghi de-argint înalță, aliniat, strateg. 


În îmbulzire surdă, acolo jos, săracii 
Mulțimea şi-o frămîntă în spasmuri fără spor, 
Puternică şi neagră şi colcăind ca racii 

Pe care-i pui cu grijă —să fiarbă pînă mor. 


â9 


Pe cer desfășurată, închipuiesc cocorii 
Departe, Libertatea, în vast triunghi plutind; 
Ca să-şi arate-odată în revărsare zorii, 
Izbăvitori — căldura şi veghea, umezind. 


Strung, menghină, zid, fontă şi-n fiecare ome 
Un suflet greu ca fumul furnalelor spre cer, 
Pe cînd ciclopii-n iures, astmatice fantome, 
Lung lunecă pe şine smucit şi prizonier. 


Măselele-n zăbală de-otel; încheietura. 
Pătrunsă de cătuşe; strivit fiece os; 

În fiere (şi ea caldă) se mai clăteşte gura 
Şi doar sudoarea trece cutitu-1 răcoros. 


În clocot, deznădejdea ca fonta în cuptoare, 
Zbătută-n fum şi flăcări, topită prea-ndelung, 
De nimeni pricepută, netrasă în tipare —, 
Tirziu, cine va sti-o mestesugi în strung? 


90 


Ca zorii să se-arate cu ochi mai blinzi 
pe-o lume 
În păcură-necată şi-n sînge strigător 
Sub lacăte de-oprelişti, şi ca s-o vadă 
cum e, 
Cocorii mei ridică triunghi de-argint 
în zbor. 


DIN TOAMNA LUI 39... 
Poem 


(1949) 


ÎNTREBARE: Prince se pot sfîrşi toate acestea? 

RĂSPUNS: Toate acestea se pot sfirsi numai 
printr-un eşec vuşinos al atitdtorilor la 
un nou război... 
Sînt încă prea vit in memoria 
popoarelor grozăviile războiului recent 
şi sînt prea mari forțele sociale care sînt 
pentru pace... 


(Interviul acordat de 
I. V. STALIN coresponden- 
tului ziarului „Pravda“”) 


r opoarele libere, liber pămîntul 
Îl vor de străvechea osîndă — 

De panica morții, ce-ntr-una revine 
Din crimă în crimă tirindu-l, 


De fuga lui însuşi de sine 
Ce gîrbov îl ţine 
la pîndă, la pîndă. 


7 — C. Theodorescu vol. I 97 


Minjit, cocoşat, istovit 
Si numai sudoarea-i de singe plingindu-l, 
L-am iubit. L-am uitat. Mi l-am reamintit: 


— Pamintul!... 
Se girbovise de tuse 
Cu ghiarele svasticii-n piept... 
Se zbătuse 
Prin gheizerii sîngeluiviu şi-ai puroiului... 


Tinjeam, spre-al popoarelor din răsărit 
Si-al viitorului bloc de granit. 

Spre-al soarelui semn, tinjeam nesfîrşit. 
Dar semn nu vedeam. 


Era-n asfintit. 
Lumea-ncepuse să-şi urce calvarul. 
Franţa căzuse... 


98 


Anii războiului 
Apocaliptice, colcăitoare 
Plosnite bete-n banchete trecură 
Peste mulțimile albe ca varul, 
Peste armatele negre de ură. 


Pusă pe chef — şi gata 

Fu cheful!... La turbata 
Clefăitoarea-i cină, 

Beţia sanguină 

Scotea din cizme unghii imense nespălate 
— Un fel de frunti pătrate 

Sub negre cozoroace — 

Pe faţa omenirii lăsînd însîngerate 
Stigmate, 

În şiraguri 

De cheaguri 

Si băltoace... 


Şi te-ai văzut atotstăpînitoare 
Tu, lume de călctie strivitoare 
A cizmelor prusace! 


99 


.. O lume slută-ntoarsă-n sus cu dosul, 
— A biruintii strâmbă 
Grotesca şi scalimba 
Icoană, ciocanita cu barosul — 
Vin, nesătulă liota, pe sus, cu gituri lungi 
PICIOARELE... 

Sucite cu tălpile spre soare, 
La degetul cel mare nu le-ajungi! 
Din degetul cel mic aruncă bobirnace! 
Şi puse-n locul lor din greu la munci 
— Balaurul şi-a părăsit fintina: 
Te-nghite, ci-că să-l iubeşti, cu anasina, — 
Pe jos, ţi-e sila să le-atingi cu mina, 
Ocnase tunse capete, supuse perii, 
Ticăloşite, imbicsite şi puzderii, 
Tiris trec capetele măturind tarina... 


Uitare bezmetică! Sufli-n feştile... 
...Din straturi, re 'nvie puhoiul 
De-adinci, patrupede milenii fosile? 


100 


Blindaje mişcătoare: solzi, fierării reptile, 
Megalosauri robi urneau războiul 

— Flagel delung, diluviu fabulos — 

Si crima geologică de jos 

Își ridica prin scoarte, înfierbîntat, altoiul, 
În greaua negură-a acelor zile, 

În toamna tragică-a acelui an 

Cînd fără capăt, minte de mai ţineţi, 

Pe cer, la ţărmul lui, cu zorile 

Se-aliniau — la pescuit — spînzurătorile 

În unditele lor cu oameni vineti, 

Iar pe-al pămîntului nefericit liman, 
După-nvoială poate, 

Spre-a-i mintui definitiv pe oameni de păcate 
Îşi trimisese fiul şi Satan... 


* 


Zadarnic pe munţi mai ies muguri albaștri? 
Cărarea se-afundă văzînd călătorul? 
Prăpastia nu dă refugiu, nici piscul? 


... Be-ncrîncenă Marte, incendiatorul 
Ciclop, să răscoale puternicii astri, 


101 


Să zvirle-n pădurea văzduhului discul 

De flăcări robite, al soarelui, 

S-o ardă-nsetat dintr-o parte-n cealaltă 
Pîrjol furios cînd un vreasc mai tresaltă — 
Şi-n urmă, pe nesăturate mincau, 

Lătura de oameni să-şi soarbă hirdau 
Tihnit, în sfîrşit, laolaltă 

Cu domesticita unealtă 

A jocului său. 


e 


Nu vede-mpotriva-i citi astri in zale 
Asteapta al soarelui semn, sa se scoale, 
Nu ştie ca licărul vieţii îl apără 

$1 ultima stea care scapără. 


El scoate din pinda culcusului cald 
Vulcanii — la pradă —ca fiarele-n salt, 
Cu limbile lavei dogoritoare 

Sărind din gitlejuri în desfătare, 

Cu-o mie gigantici torenti de asfalt 
Lingind tiritori a pămîntului toarte, 


102 


Să-l rupă din smulsele lui cheutoare 
Să-l verse cazan cu incendii şi moarte. 


Vulcanii ei singuri în cer şi pămînt 
Să fie stapinii, dădeau juramint. 


Povestea întreagă... ar sti-o, ar spune, 

Cutremure vaste de soare apune, 

Verzi funduri de mare ieşite în lunci, 

Pădurile temple cu huiete lungi 

Sau prăbuşirea bolților noastre 

În valuri cu temnițe vaste 

— Şi-ar fi doar mocnite văpăi de tăciune 

Din tot jeraticul cel fără nume, 

Ar fi doar scînteia răcită în rouă, 

De veghe sub lună pe irişii ciungi, 

Doar duhu-ntimplarilor negre-n tumult, 

Pe care si astăzi îl simt, îl ascult, 

Un virus sălbatic cum creşte în lume 

Din nou pustiind peste lume, 
de-atunci, 


103 


Din toamna lui treizeci si nouă — 
Din tragica toamnă şi mult mai de mult. 


Dusmani în pustiuri de-albastre păduri! 
Vulcani ai văzduhului! Robi ai misterului! 
Comete cu pinteni ciocnite-n armuri! 
Tenebrelor vechi daţi încă fiinţă? 
Ramineti stigmate şi bube-ale cerului... 


...Noi soarelui păcii jurat-am credinţă. 


8 a s e e 8 e 8 s @ 


a a 3 . s * . . 


a 


Puteri ale focului, 

Uri infernale, 

Jurate-aventurii şi jocului, 

Nevrednice vieţii şi slujnice morţii! 
Noi coacem cu voi în furnale 

Oţeluri şi fontă, plămezi de tractoare, 
Noi smulgem tenebrelor cheile porţii, 
Iar faur aici de lumi viitoare 

Nu-i pieptul umflat după luciu de zale, 
Sint fruntile, dirze-n sudoare. 


104 


Nu-s pindele morţii flaminde să secere, 
E, viaţa, e lupta de-ntrecere! 


Acolo-n furnale văpăile supte 
Învaţă-ntre ele şi ăltfel să lupte. 
Şi oamenii noi pe pămîntul bătrîn 
Învață ei singuri să-şi fie stapini. 


x 


Rivnite cuceriri: pămîntul, apa, focul, 
Nimic nu-şi lasă de la sine locul 

Şi bogăţiile ce ard sau curg în ele 
Mai colcăie, ne’nvinse şi rebele. 


Principiile în eternă luptă 

Dau echilibru lumii şi-o veşnic altă faţă 
Răpind-o nemişcării, ne’nsufletirii ruptă, 
Din anorganic smulsă către viaţă. 


105 


Contrariile-ntr-una măcinate, 

Fără odihnă zamislesc cimentul 

Care înalţă harnicei durate 

ŞI vieţii însăşi, invincibil, monumentul. 


Chemate-n cai putere de-al văii nostre jind, 
Izvoarele nu-şi culcă albastre albii lente, 
Sar undele, au firul electric, despletind 
Metalicelor coame minii fosforescente 
Si, între ele, aprig se mina 

licarind 
— Sa-ntinereasca valea cea batrina — 
Rivalitati virgine ascunse-n elemente. 


e . a a . e [) 9 . E L] * e 8 . se “8 


Nimic din ce distruge dinadins, 

Şi tot ce-n muguri reapare-anume, 

Un răsărit—din moartea-i neîncetat aprins— 
Acesta e altoiul 

Ce-mprospătează vechea noastră lume: 

— E lupta, nu războiul! 


106 


Si dacă oamenilor nu le e măsură 
Un pas greşit, o strimba călcătură, 
Nici luptei pentru-al lumii nou temei 
Războiul, ura, nu-s măsura ei. 


* 


Bezmetica, oarba uitare! 

Să spargă, să spargă buboiul, 

Își umflă gitlejuri de poftă războiul 
Şi ochiul ciclop al lui Marte sclipind 
Tresare 

Cu jind: 


— „Pămîntul... se-nvirte-n frigare...“ 


9 a E * E e [] [] @ . e e L L] 2 L] 8 + 


* 


Dar sute de ani să se bată pe capete 
Planetele toate izbească-se-n capete, 
Ai soarelui păcii sînt munţii albastri.,, 


107 


Şi — gata să-nfrunte războinicii aştri 
Din vechi-univers în cutremure — 

Al nostru nu-i soare să scapete! 

Ai noştri nu-s oameni să tremure! 


UN CINTEC DIN ULITA NOASTRĂ 


(1953) 


LIMBA NOASTRĂ 


yeeentca s-o laud eul... ingrijitd, ce 
flovi frumoase şi ce sănătos rod ar da 
această voinică buruiană, de veacuri 
despretuilă...“ 


(Caragiale: „Peste 50 ani“) 


Munte, dealuri, şesuri, mare, 
mult se surpă, mult se schimbă. 
Tu ne duci spre larg, cîntare, 
fluviule, maternă limbă! 


Haiducea, în vremi betege, 
doina tristă, vorba suptă... 
Noi din toate vom alege 

vorba zdravănă, de luptă. 


lil 


Mari, furtunile să vie! 
N-aruncăm şi n-am ucis 
Palia din Orăştie 

au străvechiul manuscris... 


Veacuri, dacă-au fost, de trinta, 
n-au trecut zadarnic anii: 

vie-i limba care-o cîntă 
muncitorii şi ţăranii. 


E-n istorii, e-n baladă, 
scînteiază în folclor. 
E pe uliţă, pe stradă, 
zi de zi, a tuturor. 


Ginduri noi sporesc silaba 
rădăcinii — vechiul leat — 
intilnindu-se ca apa 
cu pămîntul însetat. 


112 


Fluviu este azi izvorul 
care-aduce din străbuni 
limba ce-o vorbi poporul, 
graiul marilor furtuni. 


A spus foşnetele holdei... 
... Şi harapnicul spunea! 
A spus scrisnetul revoltei... 
... Şi-asupririle, tot ea! 


Frantuzita şi pudrata, 
ne-nteleasa de cei multi, 
stilcitura — niciodata 
n-o iubira cei desculți! 


Nedreptate fu; osîndă; 

bici le-a fost; trufaş şi crud... 
Eu, desculta şi flaminda, 
mi-o iubesc şi mi-o aud. 


113 


Grai de borangicuri scumpe, 
strai de cînepă şi-abă, 

ce pahar amar îşi umple 
nimenea n-o întreba! 


... Graiul vechi, adînc si dulce, 
trece epocile-n şir. 

De război, vorbi Neculce, 

De idee, Cantemir. 


Lung fior cînd trece vintul 
au pe valuri, au în brazi, 
armă vie ni-i cuvîntul 

din istorii şi de azi. 


Azi, savanţi de Turnul Babel 
vor popor lingă popor 

să ne-aducă-n patru labe, 
graiul să ni-l stingă vor. 


114 


Lumea ca s-o nimicească, 
atomiştii de pe glob 

vor, ca-n epoca turcească: 
graiuri roabe, omul rob. 


Gindul ăsta ma-ndirjeste 
şi cu cit mai bine-l ştiu, 
mie-mi sună-n romineste 
lupte vechi, cu graiul viu. 


Nu-mi sînt vorbe mai frumoase, 
mai adînc in mine nu dor, 
c-au vorbit vorbele noastre 
Horia şi Domnul Tudor. 


În grai viu ne-a spus Bălcescu 
Revoluţia, fierbinte... 

Şi-azi prin grai urmăm firescul 
drum al luptei înainte! 


115 


Spadă ne rămîn şi zale 
şi parfum şi dulce suc, 
Eminescu, Caragiale, 
Sadoveanu şi Coşbuc! 


Noi cuvinte cresc puterea 

zămislită-n vechiul trunchi. 
Nu sînt flori de nicăierea; 
ale noastre sînt, mănunchi. 


Iar cînd zicem azi: poporul — 
şi cînd zicem: muncitorii, 
clocotă biruitorul 

fluviu, strabatind istorii... 


În oraşe, au la ţară, 

au pe valuri, au în brazi, 
gînduri mari si-adinci măsoară 
graiul omenilor, azi. 


116 


Graiul lor... Par vorbe simple 
după cum le spune gura.. 
După cite pot să schimbe, 
uriaşă li-i măsura, 


... Munte, dealuri, sesuri, mare, 
malurile se tot schimba. 

— Noi te-om duce-n larg, cintare, 
fluviule, materna limba! 


PE GRIVIȚA LA NOI 


ZNAN AN SKS SK ORS ARR AR SO ES 


BUNICUL 


Le spui la fetite 
Povestea bunicului, 
Cioban cu nojite 
Pe Ripa Calicului... 


La păsări, în munte, 
Cu meştere şuiere 
Ştia să le cînte, 
Ştia să le fluiere. 


121 


Îl vezi. Pe Zamora... 
N-avea de nici unele... 
...De-ai tăi, tuturora, 
Cu patimă, spune-le. 


Păduri — numai moaşte! 
Ia fluierul, cîntă-le... 
Răspund, te-ar cunoaşte, 
Şi valea şi muntele. 


* 


...Greu scoate ruminul 
Darabul de pîine: 

Ba, astazi, jupinul... 
Ba, potera, miine... 


Cu ei, cit e anul, 
Isi face de lucru 

Bunicul, ciobanul, 
Bunicul, haiducul. 


122 


* 


Îl vezi pufăind 

Pe cînd se-ntunerică: 
De codru-i e jind 

Şi nu de biserică! 


Înalt. Păduratic. 
Luleaua, pe-o latură. 
Părea de jaratic 

Ca nu se mai satura... 


Cind frunza amara 
La Pajiştea Nucilor 
Cu toamna coboara, 
Sta, gazda, haiducilor. 


El vrăbii si mierle 

— Cu mestere suiere — 
Ştia sa le-nşele, 

Ştia să le fluiere... 


123 


Pe-o noapte, "ntre săbii, 
L-au dus, se pierdu... 


Vorbea, doar la vrăbii. 
La poteră, nu. 


DIN EMINESCU 


De din vale de Rovine“... 
— Ţii tu minte, Paunita? — 
„Grăim, Doamnă, cătră tine“... 
— Mai citeste-mi, scolarita! 


„Nu din gură ci din carte...“ 
Glasuia osteanu-acela. 

Mica esti şi grijă foarte 

Mi-i de tine, Mihaela. 


125 


Dar cum ei, bătrînii-aceia 
Bine se luptau odată, 
Le-om cinsti obrazul, tată, 
Celor din „Scrisoarea treia“. 


Fiara din trecut şi azi-i! 
Pinda fălcilor îşi stringe: 
Fiara din trecut vrea sînge 
Şi bejenii şi invazii. 


Robi ar vrea cotropitorul 
Să fim iarăşi pe moşie! 
Pentru voi — are să fie 
Mai prieten, viitorul... 


Zale port pe sub cămaşă, 
Zornăire ne 'ntreruptă, 

E cămaşa mea de luptă 
Libertăţii pătimaşă. 


126 


Singele din nou să curgă? 
Viforele să pornească? 

Vom opri, că-i nefirească, 
Moartea roadelor în pirga! 


Stau cu viaţa voastră-n faţă: 
— Tu esti mare, puiul tatei, 
Adincimile strabate-1... 

Lupta noastra-i pentru viata! 


Scoată serpii capul verde — 
De săgeți ni-i plină torba 

Şi ne-om bate, dacă-i vorba. 
Nu ne temem. Nu ne-om pierde. 


Drept, netulburat, firescul 

Cîntec ce vi-l las eu vouă, 
Suie cald spre lumea nouă, 
Din bătrîni, din Eminescu. 


SCURTĂ INTILNIRE 


P entru clipa aceea, atît 

Cît ai stat lîngă mine, 

Singur sînt şi mereu mi-e urît 
Şi mi-e dor — şi ruşine: 


Trebuia să te prind, să te țin, 
Filfiire de-o clipă! 

Trebuia — am fost orb şi hain — 
Zbor, să-mi fii, în aripă... 


128 


Mai întoarce-te, valul meu blind. 
Adierea-ţi ma-mbata. 

Rămas bun, leagăn scump, pe curînd, 
Ia-mă, încă o dată. 


„Fiecare la grijile lui 
Alergarăm, fireşte. 

Dar scăpare şi linişte nu-i. 
Ard, ca jarul, în cleşte. 


Munca, da, mă ajută puţin 
Răcorindu-mă, undă... 

Dar nici ea în uitare deplin 
Nu mă ia, nu m-afundă. 


Să mă smulg m-am gîndit, dinadins, 
Dar nimic nu mă smulge — 

Şi de clipa aceea stau prins, 

De vecia ei dulce. 


9 — C. Theodorescu, vol. J 


POVESTE DIN ULITA NOASTRĂ 


Vs spun —de pe ulita noastra! 
Tin minte... Sint treizeci de ani. 
„„„E-o fată. Se joacă-n fereastră. 
E-o casă. De oameni sărmani. 


Ţin minte... Aici lîngă curte 
Trăgea o maşină mereu. 

— „Copoii“... Cu şoaptele scurte, 
Cu pasul de pinda şi greu. 


130 


Vineaza pe tata, fireşte! 

Pe mama, ascunsă-n vecini... 
... Fetiţa din uliţă creşte 
Sub pînda acestor streini. 


E mică. Nu ştie ce-i viata. 

Se uită şi nu zice pis. 
Se-ntoarce spre soare cu faţa... 
Dă-n mugure, cald, un suris. 


Şi-i duse — pe mama, pe tata... 
De unde să ştie-n ce loc? 

...H-n grija vecinilor fata, 
Tovarăşa noastră de joc. 


Privind pe sub gene, din joacă, 
Fa creşte cu ochii atenţi: 

— Şi azi perchezitii-or să facă? 
Şi miine-or să vină agenţi? 


131 


Cînd lumea aude motorul, 
Scrisneste ca frinele-n roti... 

Îşi lasă, ferestrele, storul... 

... ŞI noapte, şi pinda, e-n toţi. 


t 


Trec, astăzi, pe ulița noastră... 
Mă uit — un tablou amintit: 
„„„Băiatul ce zburdă-n fereastră 
Îi seamănă fetei, leit! 


În. soare se-ntoarce cu fața 
Privind, pe sub gene, spre drum: 
Aşteaptă să-l ia, dimineaţa, 
Maşina — la creşă, acum. 


Ce zgiltiie caroseria? 
...poferul nu spune nici pis: 
Îi joacă în ochi bucuria 

Că saltă, maşina, de ris... 


132 


În hohot pufneşte motorul, 
În tumbele repezi de roţi... 
Îşi 'nalţă ferestrele storul... 
Si soare, şi viata, e-n toţi! 


... De chiot maşina e plină, 
De risul atitor copil. 

— „Or ţi-e de mirare, vecină?“ 
— „Vecine, copil să tot fii!“ 


MAMA 


Eea ceaiul. Şase jumătate. 

Pe noi ne-mbraci, prin casă string1. 
..Cum ai tu vreme pentru toate 

Şi niciodată nu te plingi? 


Zici: — „Tata-a fost în schimb de noapte. 
În şoapte să vorbim, ce-ar fi?“ 
...Dar greu e să vorbim in şoapte 
Cînd sîntem droaie de copii! 


134 


Doi pionieri. Doi mici, de-o seamă. 
...pi-asa de bine ne-ngrijesti, 

Ca-ti spun vecinii: — „Şi ca mamă, 
Tu tot fruntaşă-n muncă eşti!“ 


GENERALUL NOSTRU 


Sta — jumătate prins sub zid — 
Copilul, la pămînt cu faţa, 

În Bucureştiul pîrjolit 

Din care dispăruse viaţa. 


Era cu faţa la pămînt. 

Părea că adormise-o leacă. 
Părea că, mingiiat de vînt, 
De-a v-aţi ascunselea se joacă! 


136 


...Un cartier de muncitori, 

Sub bombe. În ruini, o casă. 
Zăceau, sub zid, doi pantofiori: 
Ei nu au mai putut să iasă! 


Pe jos, alături, un jurnal 
Cu-ndoituri nenumărate, 
Botit era si fara hal... 
Fusese-o jucărie poate! 


Să-i fac din el un vaporaş? 
Un turcalet? O jucărie? 

Să chem copiii din oraş? 
...Uitam că nimeni n-o să vie! 


De-acei copil de muncitor 
Mereu ne vom aduce-aminte. 
Mereu, in fata ochilor, 

Doi pantofiori merg înainte. 


137 


Cu-obrajii-n palme, la pămînt 
Părea copilu-ascuns de moarte. 
Văd colţul de jurnal, în vînt: 
Se joacă, singur, mai departe... 


A joacă flutura, hai-hui, 
Acolo... Ce putea să fie? 
Fusese poate coiful lui, 

Un coif, cuminte, de hîrtie. 


De pace nu scria-n jurnal 
Pe-atunci!... Nici că vei duce, iată, 
Tu, coif de tînăr general, 

Nebiruita ei armată. 


În faţa ochilor mereu 
Copilul merge înainte... 

De tine, generalul meu, 
Mereu ne vom aduce-aminte. 


CÎNTEC PENTRU NEVASTĂ 


„Toată lumea-mi zice lotru 
C-am furat un lemn din codru, 
Toată lumea-mi zice hot — 
Numai mindra-mi zice sof...” 


laters izvor o cere 

De credință şi putere. 
Satu-ntreg o cheamă-n horă. 
Frații mei o cheamă: soră. 
Fetele-mi o cheamă: maică. 
Maica îi zicea: drăcoaică! 


De mi-am luminat amarul 
Măre!, ea mi-a-ntins amnarul. 


139 


De-am răzbit, cu voi, pădurea 
Nu i-a stat nici ei securea... 


Linga-asa nevastă, mai că 
As ierna pin’ la Dragaica: 
La iubit, ibovnica, 

La război, polcovnica, 

Şi la greu, duhovnica. 


— Parcă-ntiia oară-acum 

Îmi zîmbeşti şi-mi vii în drum. 
Parcă-abia ţi-am dat -binete, 
Dragoste la batrinete! 


Tu eşti miercuri? Eu sînt joi. 
Scai ne ţinem amindoi. 

Stînd ca joia lîngă vineri 

Nu ne lasă anii tineri: 

Ard şi sfirite-n călciie, 
Batrinetea s-o rămiie. 


140 


S-o ramiie — că-i trecutul... 
Noi o luăm de la-nceputul! 
Ca-n poveştile Gheenii, 

În războaie şi bejenii 

Am răzbit, le-am dovedit, 

Cu ce-am fost, cu ce-am iubit. 


Alunga-vom, măre, toate 
Scrişnetele vechi şi mute, 
Umbrele însîngerate 

Ale zilelor prădate, 

Ale zilelor pierdute... 


Zilele prădate... Zi-m’ 
Nu-i pe drept să le trăim? 


Omul caută de veacuri 
Pentru viata lungă, leacuri. 
Viaţa cit o fi de lungă, 
Prea putina-1 să ne-ajunga! 


141 


Ştii, paminte, vr'un mijloc 
Să pui zilele la loc? 
Fruntea leoarca... 

Omul cearca 

Drumul apelor să-ntoarcă. 


Unde-i arsita fierbinte, 
Apa-i iese înainte. 
Unde-i sapă albii noi, 
Ea va curge si-napol. 


Vai adinci, ape-nspumate... 
Va mai fi încă-o uzină! 
Smulgem neguri şi lăcate. 
Noi puteri or să ne vină. 
Şi cit vezi cu ochii-n toate, 
Omul biruie... Şi poate! 
Si-1 mai licăre-o lumina. 


Muncitor ma tin, de frunte; 
Ea, ţărancă de la munte, 


142 


Precum azi — la noi — oriunde, 
Şi oriunde pe pămînt, 
Mii şi milioane sînt... 


Nu vă-nşir la verzi şi-albastre, 
Eu vă spun dintr-ale noastre. 
Si de mi-i nevastă, dar 

Nu v-o laud în zadar! 
Învăţată-n aspru vînt, 

E, făcută ca s-o cint: 

E ca bolta, primăvara. 

E ca vatra. E ca tara. 


Ce vă spun eu de-amîndoi, 
Vreau să spuneţi şi de voi. 
Ce vă cînt de ea şi mine, 

Eu gîndesc sa cinte-oricine. 


...Nu-1 un sot, nu-i o nevasta, 
Ci e toată viata noastră. 


143 


...Dar, ca scorbura în trunchiuri, 
Macinind — cu vicleşuguri — 
Usturînd pe-ntunecime, 

Înrăită de vechime, 

De războaie şi de crime, 
Moartea nu ne lasă, dragă, 
Viaţa s-o trăim întreagă! 


Tot pe-ascuns, de la o vreme, 
Parcă fuge şi s-ar teme, 
Oamenii să n-o cunoască, 

— Mare meşteră-n tertipuri — 
Ia mereu tot altă mască, 

la mereu tot alte chipuri. 


Nici n-o simţi ca-ti dă ocol: 
Parcă-i cu piciorul gol... 
Vine unde-s oameni vii 

Şi cînd vine, nici nu stil. 


144 


Dar noi ştim de unde vine: 
...Colo-n depărtări streine 
N-avem voitori de bine! 


Gindul lor, 

Tot la omor, 

Ci-că-i binefacator! 
Ci-că-ar fi, omorul, leac... 
El, topor — iar tu, copac! 
Ci-că-ar fi sfîrşitul drept, 
Somn al mîinilor pe piept 
Şi odihnă de-ntelept... 


Legea vieţii e omorul? 
A copacului, toporul? 
...Minte, „binefăcătorul“ ! 


Dintre chipurile morţii, 
— Usce-i-se-n lume soiul! 
Ori zîmbeşte-n pragul porţii, 
Ori că-şi întărită colții, 
Cel mai crîncen e războiul. 


145 


Si-acu, iar se ia de noi. 
Ci-că-i altfel, mai de sol... 


Acu, iar de om se leagă, 
Ca din viata să nu-şi tragă 
Nici o bucurie-ntreagă. 


Iar, războiul, chip al morţii, 
Bate-aripa-n pragul porţii, 
Iar vrea să ne luăm adio! 
Dar nu stăm să cadă sorții, 
Ci stăm strajă, noapte-ziuă. 


Sînt — la noi —cu noi părtaşe 
Toate strajile tintase... 
Rindurile lor se-ngroase, 

Iar aripa ucigase 

Vom abate-o, vom goni-o! 


146 


Gîndul morţii... Greu şi-amar e! 
Doare, 

Dragă, 

Citeodata, 

Ca o rană rosie-neagra 

Ce-o crezusem vindecată... 


Vreau de ea să mă desferic! 
Dă-l încolo de-ntuneric! 

Vreau de moarte să mă leapăd, 
Încă-o viaţă să mai capăt. 


Vieţii ăştia nu 1-om scoate 
Noi, puterile-ncuiate? 

Nu te mai uita-n fintina. 
N-ai să fii nicicînd batrina. 


„„Sorbitura-a mai puţină, 
Cel mai de pe urmă strop 
De putere, 
De lumină, 


147 
10 


Din adincuri le vom smulge, 
S1-om mal cere, 

Să mai tina 

Sucul dragostei cel dulce. 


Fie-ti dragostea deplina 
Şi-o să trecem orice hop, 
O să-l trecem, poa’ să vină 
Si-un al doilea potop! 


Poa’ s-ameninte spre noi 
Moartea, iarăşi, cu război, 
Cu-alte furii, cu-alt puhoi! 
...Jinduiască-ne ea, vatra — 
Sint ca fierul. Eşti ca piatra. 


E putere-n noi şi leac 

Dragă, să tot facem casă... 

— Ştii ce-am pus de gînd să fac 
Să ramii mereu frumoasă, 

Semn să fii şi altui veac? 


148 


„„„Fetele, la noi acasă, 

Să le învăţăm să teasa 
Tesatura — a mai deasă, 
Un chilim — ca de mireasa! 


Ochii — zori 

Cu geana-albastra — 
La culori 

J1-1 folosească, 


Singele-mi arzind ca biciul, 
Singele va fi arniciul, 

In chilim din loc in loc 
Presărînd culori de foc... 


Tesatura de lumină 
În tiparu-i să te ţină 
Cu-ntreită-ntruchipare: 
Zburatoare, 

Floare, 

Albina... 


149 


Zburătoare, că mi-esti zborul 
Dacă eu am ostenit; 

Floare, că-ţi respir fiorul; 

Si albină, c-ai muncit — 


În chilimul ăsta sui-te! 

„„„Nici pe mine să mă uite: 
Un’ ţi-e umărul ca floarea 
Să-i fiu preajma şi răcoarea, 
Unde-i rîul auriu 

Prundul viu din fund să-i fiu, 
Unde-n fir văpaia-i deasă 

Şi pe mine să mă teasa, 


Lîngă firu-albastru-dulce 
Firul, roşu, să mi-l culce... 


Ca mătasea, pe obraz, 
Ca persanul de Siraz, 


150 


Si-auriu cum e lumina 
Borangicului de China, 

Ast chilim ţesut de fete, 
Cin'l-o vrea, nu-l vrea-n perete — 
Ci de inimă şi-l leagă! 

Mai adînc să înţeleagă 
Tesdtura lui întreagă, 

Mai adînc să se desfete, 

Si să-l soarbă, să se-mbete, 
Neam de neam privind cu sete 
Frumusetea-i grea şi veche, 
Dragoste fără pereche! 


3 


..Zi-m’: au nu ti-ar place, zi-m 
— Cu ce sîntem şi slavim, 
Ce luptăm şi ce iubim — 
Să ne ţeasă-ntr-un chilim? 


Un chilim... Dar ce mindrete! 
Asta sa ne fie partea! 
Viata fara frumusete, 
E cu mult mai rea ca moartea. 


lol 


Astăzi, oamenii de rînd, 

Au dat faptă —ca nicicind — 
Vieţii noi ce arde-n gînd, 
Frumuseţe izvorind... 


Rivna timpului ne-adună 
Mai puternici împreună. 
Viaţa umblă să ne-nvete 
Tineri fără batrinete. 

Şi bărbatul şi femeia 

Rup, din cremene, scinteia — 
Amindoi tot mai înalţi. 
Lângă oamenii ceilalţi. 


Muncă, tehnică, şi gînd 
Ridica-vom în tot locul, 
Fără preget supunind 
Apa, aerul si focul... 


Unde mai usuca vintul 
Cu pustiitoare guri, 
Miine-ntinerim pamintul 
În perdele de păduri. 


192 


Unde-s muncile în toi, 
Or să curgă fluvii noi. 
Unde coborau spre sud, 
Către nord sapind le-aud... 


Fluvii mari ne ard prin vine... 
Pretutindeni sînt cu tine 

Si mi-i drag, şi mi-i firesc 

Să trăiesc, să te iubesc. 


= 


Dar cînd muntele-i pieptis, 

Nu ţii braţele cruciş. 
Smulge-le-om, din miini, cuțitul 
Celor ce gătesc sfîrşitul! 


N-om pieri. De mine nu mi-i. 
Mi-i de tinereţea lumii. 


„„„Spre odrasle-ntinde scutul! 
Paşii lor, urcînd, i-ascult 
Cucerind necunoscutul, 
Biruindu-l tot mai mult. 


153 


Cite semne de-ntrebare 
Cirlionti1 lor imi pun — 
E-n copii, e-n fiecare, 

Un răspuns mereu mai bun. 


N-am stat nici în alte rînduri 
Prizonieri în anii grei: 
Viitorul, stol de gînduri, 
Lumină, cu porumbei... 


Pe pămînt, sătul de crime, 
Lumea prinde alte feţe, 
Nici nu-i pasă de vechime 
Şi de-atita batrinete. 


Crestem, tari, din tara-n tara. 
Viaţa prinde alti altoi. 
„„„Poa'să sară moartea iară 
Cu-mbiere sau ocară, 


154 


Vom răzbi şi-a doua oară! 
Nu dă iarnă, nu dă seară, 
Cînd în om e primăvară. 
Mai puternici sîntem noi. 


Sînt cu noi prieteni care 
Bine luptele purtară-şi 

Şi sînt braţe muncitoare 
Şi sînt inimi de tovarăşi. 


În zadar un fum de sînge 
Urcă dinspre mări şi țări.. 
Sus, e-un roşu steag ce strînge 
O furtună de chemări! 


Moartea cine vrea s-o poarte, 
Să se mistuie în moarte! 
Apele, cui vrea războiul, 
Ducă-i hoitul şi gunoiul! 


199 


Eu vă spun: cu drag privind 
Tot ce-i nou şi pîlpîind, 
Toata-aceasta 

Viata-a noastră, 

— Munca, dragostea si tara 
Mugurii şi primăvara — 

Ce dezmierd 

Nu vreau să pierd. 

Ce mi-i drag 

Nu las în prag. 

Ce iubesc 

Nu irosesc. 


Ani de ne-am iubi o sută, 
Viata-1 încă ne 'ncepută. 
Ani dacă-am trăi o mie, 
Viaţa n-a spus tot ce ştie. 


„.Tu, mi-esti maică la copii. 
Tu si soră ştii să-mi fii. 
Cîntec eşti în casa noastră, 
Măi tovarăş — măi nevastă! 


PE GRIVIȚA LA NOI... 


er si veghea mea, o tata, 
Nu te desparti de mine, niciodata. 


...Urca, mereu, pe Griviţa la noi, 
Al muncii, greu, clocotitor şuvoi. 


Mereu, în zborul gindului, m-ajungi. 
Sînt de la tine, toate... Sint de-atunci. 


157 


Mă bintuie-amintirea şi mă ceartă. 
Privirea ta mă mingiie, mă iartă. 


"De ani de zile taci. De ani te-ascult. 
Tu niciodată n-ai vorbit prea mult. 


La fiece greşală din trecut, 
M-ai cercetat pe gînduri şi tăcut. 


La fiece greşală nouă, azi, 
Mă cercetezi în suflet şi obraz. 


La fel şi azi, cînd am o bucurie, 
Îmi spui: s-aştept pe cea care-o să vie! 


— „Vremuri de veghe-au început, luaţi 


seama... 


Te-am auzit spunînd, copiii, mama. 


...Greu giffia locomotiva ta, 
Prin nopţile de-atunci. Nu vom uita. 


198 


(Z9 


Văzduhuri, zboruri, jar, victorii,-avînt, 
De-atunci sînt, tată... De la tine sînt. 


Nu vom uita vifornitele toate — 
Dar azi, locomotiva ta, răzbate... 


Şi viforul din oameni — şi-adăpostul — 
E altu-acum... Şi viforu-i al nostru! 


„Azi ti-ar plăcea, pe Griviţa la noi, 
Al muncii, nou, biruitor şuvoi, 


Prin veghea aspră, prin furtuna grea... 
Cîrmaciule şi veghea mea! 


CERTIFICATUL DE ALEGATOR 


Aa cum de la Maiakovski ştiu, 
mă simt dator 
să n-o spun mai tîrziu, 
acum vreau să v-o spun 
din capul locului... 
E-un adevăr — şi-n inimă-i dogorîtor 
ca para focului: 


Da... Niciodată, în trecut, 
n-ar fi putut 
să fie 


160 


Certificatul de alegător — 
un proaspăt, viu 
izvor 
de poezie! 


El e-o mindrie 
pentru cine-l are... 

El e-o fereastră 
către viitor. 

Iar pentru trîntorii din vremea noastră 
e-un act de acuzare, arzător. 


Ştiu'mutre 
lungi 
— şi cine nu le ştie — 
o, mutre-cutre 
azi pleoştite tare, 
la care 
cu prăjina n-ai fi putut s-ajungi, 
se miră, uite, pline de candoare 
în priceputa lor fatarnicie: 


11 — cC. Theodorescu vol. I 161 


— „Ce-ţi fi găsit 
deosebit 
în asta? 
E-o biată hirtiuta subtirica... 


o fituica... 
basta... 


Sint cei ce prin unghere 

mai destrama 

mirosuri putrede si-amare... 
Îi ştim cîte parale fac 

ce fel de poamă 

sint la un loc — şi fiecare — 
şi cu ce poftă ne-ar veni de hac! 


Sint „înţelepţii“, în sfîrşit, 
sînt căldiceii, 


lachei convinşi, vechi „democrați“ 


din umbră şi de după uşă, 
pindind şi azi c-un ochi lipit 

în borta cheii, 

la treabă unii; alţii demascati. 


102 


tt 


Sînt toţi, o apă 
— fără leac — 
scurgîndu-se prin searbede nisipuri, 
si-s tot un drac 
sub felurite chipuri... 


Vechi şobolani 
de catifea şi de mătase, 
se viră-n treabă, 
muşcă, te-ar descoase... 
Ba chiar te-ntreabă, 
nu le vine greu, 
gravi, întinzînd cutezătorul bot: 
— „Dar eu, ei bine, eu, 
de ce n-am drept de vot?“ 


...Cind ai asa 
prieteni trufanda, 
cum poţi să-i laşi să mucezeasca, de pripas? 
Stim c-au rămas 
duşmani întregi 
şi-acum se fac doar jumătăţi, zemoase... 


163 


Dar nici o îndoială nu-i! 
Smiorcăitori duşmani dulcegi 
— îşi pun vertebre de elastic, nu de 
oase, — 
pe-aceştia, lumea de-altădată îi lăsase 
la toate 
şi din plin sătul... 


E drept, că, vreau-nu-vreau, 
se mai găsesc pe-alocurea destui. 
Dar romineste-acestora, pe sleau, 
nu poţi să nu le spui: 
— „V-aţi bate voi, cu lumea nouă, peste burtă, 
în buni amici, 
că-aveţi curajul asasinilor! 
Dar nici ea n-are orbul găinilor şi nici 
memorie-aşa scurtă... 


„Frecaţi-vă-n chelie... 
E-n zadar. 
Sau poate chiar, 
a pagubă pustie 
puteţi să fluierati, şi-a supărare... 


164 


Miraţi-vă, ca babele, cu palma peste gură, 
Certificatul meu de-alegător, 
Certificatul meu de-alegătoare, 
e încă-o ăripă care-mi dă zbor! 
E-o nouă unitate de măsură: 
nu pot, cetateneste, cu el să vă măsor! 


„El e-mpotriva voastră, 
şi-aşa are să fie 
un act de acuzare. 
El, pentru cine-l are, 
e-o mindrie... 
El e-o fereastră 
către viitor.“ 


Certificat de-alegător! Dar fiecare ştie 
că nu-i o fiţuică, o hirtie, 
ci e coperta cărţii scrisă la un loc 
de-ntreaga lume muncitoare 
de la noi, 
în anii probelor de foc 
dezrobitoare 


165 


si-ai otelirii-n luptă 

— paitasi părînd minunii — 
şi-n anii de război 

şi-n ăştia şase ani spre care 

ruşine nu ni-i | 
a privi-napoi. 


La 3 decembrie va fi 
o sarbatoare 
cum putine sint: 
Nu-s oare, 
cei o sută zece mii, 
pe drept cuvînt, 
aleşii puterii populare? 


Sînt, fără greş... 
Şi niciodată n-or să mai existe 
acei „reprezentanţi“ — jigodii triste, 
scări de serviciu, preş, 
la bănci capitaliste. 
Că te mai poticnesti, mai cazi pe drum? 
Noi nu ne legănăm ca valul. 
Noi nu ne-acoperim în fum... 


166 


Noi scoatem oameni de nădejde şi cinstiţi, 
nu mici clantai, nu mari misiti 

cu pipotele-n desfatare. 
Se-nalţă dintre noi acei cu inimile treze 

şi cei mai harnici, cei mai încercaţi... 
N-alegem, nu, | 

palavragii şi diplomaţi 

ca-n parlamentele burgheze! 
De-aceştia nu ne arde, nu ne doare... 
Alegem însă primii deputaţi 

de Sfaturi Populare! 


Noi — de la meşterii uzinei 
la muncitorii de pămînt, 
din şcoli, birouri, biblioteci, laboratoare 
si pînă-n fundul minei — 
ştim cine merită să fie-ntii 
cum ştim şi dacă e 
şi cine-i 
codas, flutura-vint 
sau fara căpătii. 


167 


Certificat de-alegător? Ei da, 
el îţi certifică, în adevăr, ceva: 
el iti certifică prezenţa nouă-n toate, 
a oamenilor printre care eşti şi 'tu, 
si peste care totdeauna se trecu, 
iar azi să se mal treacă nu se poate, 


a tuturora care-acuma ştiu 
(alt 'dată nu) 
si mărunţişul curgător şi viu 
de fapte, munci şi lipsuri şi păcate, 
dar în acelaşi timp şi pentru ce se bate 
Visinski, la O.N.U.! 


...Certificat de-alegator? 
Certifica, v-asigur, 
că valurilor morţii, 
că mugetului lor 
le stăm, în faţă, diguri. 


168 


Dar — iată — şi Pegasul 

cu-aprinse coame despletite-n vînt, 

nu mă mai lasă orişice să cînt, 
nu-mi mai dă voie astăzi să-l incalic 
de nu-mi aude glasul 

ca viforul, luptînd 

cu singeroasa intetita larmă,. 
cu-amenintarea morţii şi corul canibalic, 
pe care 

— la Varşovia, acum — 

le-nfruntă omul, le retează ghiara... 
Sînt partizanii păcii. Ei vor închide fiara ! 


E-acesta un certificat? 
i — Neapărat. 
— Dar cum? „De-alegător?“ 
— De-alegător, bine’nteles... 


E calea nouă, iată ce-am ales! 
E viaţa, iată pentru ce-am votat! 


169 


Si-s vifore de glasuri luptătoare. 
Socialism vor... 
Pace... 
Bună stare... 


decembrie 1950. 


TARMI ALBASTRI 


SRK Nh Sk OAO Sth S02 FDR SDS 


ADAM-CLISI 


Oy icite neguri peste zare 
Se-adună, bubuie si latra, 
La noi e pentru fiecare 
Un drum, o albie, o vatra. 


Se vede, de departe, marea... 
Sînt urme vechi, vechi bătălii. 
Trec Valea Dacilor spre zarea 
Unde-a domnit Adam-Clisi. 


173 


t 


E-o seară parcă-i toga unui 
Strateg şi împărat roman. 
Trecutul! Mărăcini adunu-i... 
Ruină-i Valul lui Traian. 


E-o-ncremenire grea şi calmă 
Şi sînt vestigii fără an. 

Culegi istoria în palmă: 

Un splendid rest de vas roman. 


Trufia, cucerirea, slava 

Spre Pontul Euxin dînd zor 
Găsi mormint, la noi, zăbava 
Apusului cuceritor. 


Nu uită, paginile vremii, 
Pe mindrii luptători ţărani. 
Trăim de cîteva decenii? 
Luptam de două mii de ani! 


174 


Alături, sub aceste stele — 
Şi-n paşii mei şi-n noul zbor 
Şi-n toate gindurile mele, 
Răspund ecourilor lor. 


La Dunăre, cînd primii zori 
Mijeau în nopţile-Europii, 
De Geti plugari şi luptători 
Spun Herodotii si Esopii. 


Si daca ziua e-n fereastra, 

$1 dacă zorii bat cu spor, 
Renaste-n toata lupta noastra 
Ecoul viu al luptei lor. 


Înmuguresc şi-mi dau de ştire 
$i capătă contur şi glas 

Si lung mă cheamă-n amintire, 
Treziti la fiecare pas. 


175 


Că „Maica Roma cea batrina* 
Le trimisese pretori vajnici? 
Că le-au întins frăţească mina 
Centurioni în zale... paşnici? 


La Sarmisegetuza, cartea 

Bătrînă, spune despre Geţi, 
Că şi-au ales „mai bine moartea“... 
„Barbarii“ ceia indrazneti. 


Se-ntelegeau cu orice neamuri 
Dar îi ardea străvechea rană: 
Tot sclavi istoriei, în hamugi, 
Să tragă lectica romană? 


Stiau cei buni străpunşi de lănci, 
Durind în luptă viitorul: 

Nu-i pling nevestele taranci 

Şi-i va glorifica poporul! 


176 


Că geții nu se tem de moarte 
Spunea bătrînul Herodot... 
De-acest trecut nu ne desparte 
Nimic, de el ne leagă tot. 


as 


Vrind toate căile să ducă 
La New York azi, ca ieri la Roma, 
Vrea a razboiului naluca 
Sa reinvie-n foc Sodoma? 


Iar li se umflă gusa-n sete 
Dupa razboaie si omor? 

De sînge, iar vrea să se-mbete 
Apusul-eel cuceritor? 


La Dunăre, cu primii zori 
Mijind în nopţile-Europii, 
De „Geţii cei nemuritori“ 
Spun Herodotii si Esopii. 


177 


„„„Nu-1 noaptea asta, toga-albastra 

A unui împărat»... Ba da: 

— Ce arme-ai vrea, din vremea noastră? 
Cu bomba, împărate,-ai da? 


I-ai vrea pe oameni cu zăbale 
Si-al vrea, oriunde te-ai uita, 
Să fie drumurile tale 
Pamintul tău şi marea ta? 


le-ai zice tot „înapoiate“ 

Popoarelor, ce cresc, puzderii? 
Le-ai da, să le supui pe toate, 
Noi arme, molimi şi bacterii? 


Ai vrea-n străbunul meu Carpat 
Să te distrezi cu-o vindtoare 
Ca blana lui de urs, la pat, 
Să te-ncălzească la picioare? 


178 


„Atunci, civilizate hoarde, 
Veţi informa pe împărat 
În steaua roşie cum arde 
Un sînge milenar vărsat! 


Să i se-aducă-n veci aminte: 

...Un fir de singe prelingea 

Pe-un piept de dac, pe-un piept fierbinte, 
O decoratie, o stea. 


Nu-i steaua slăvilor trufase. 
E steaua sîngelui prădat. 

E steaua luptei pătimaşe 
Ce-nfuria pe împărat. 


Un fir de sînge lumea leagă! 
O stea se-alege, dă fiori: 
Din sclavi, istoria întreagă 
Ridică liberi luptători. 


179 


De-a lungul lumii azi, de-a latul, 
E-al stelei roşii viu tumult! 
...N-o să se mire împăratul. 

De mult se teme el, de mult... 


* 


Vechimile înaripîndu-l 
Şi-aripa deschizind deplin, 
De lingă mare zboară gindul 
Pe fluviu, pin’ la Severin. 


Acolo Dunărea isi face 

Din vale sa, din deal oblinc... 
Aici, in undele-i gonace 
Aduce murmur din adinc. 


In tara Getilor, stapina 
E munca-ntregului popor 
Şi-n luptele de azi se-ngina 
Ecoul viu al luptei lor. 


180 


A w 


E şi-al vechimii drept, ce-i mînă 
Pe ei, spre timpii viitori — 
Nepoti, la Dunărea bătrînă, 

Ai „Geţilor nemuritori“... 


BUCUROSI DE OASPEŢI 


[a prieteni 
Li se spune-n ţara mea: 
— Bună să vă fie 
Inima... 


E din fund 

De secoli, acest glas. 
Treacă secoli, 

Glasul a rămas. 


182 


Din istorii, 

La rascruci de vinturi, 
Gazde-au fost 

Aceste vechi pămînturi. 


Ca din zarea 
Triburilor dace, 
Vorbe, obiceiuri 
Vin încoace. 


Rod al ospeţiei 
Peste anii-n zbor, 
Urmele 
Rămaseră-n popor. 


... E, la noi, o vorbă 
Din strămoşi: 

— Bucurosi de oaspeți? 
— Bucurosi. 


183 


De vreo două mii 
De ani încoace 

E, la noi, o vorbă: 
— Bună pace... 


E, la noi, o vorbă: 

— Omenie... 

Pentru-acestea ne vom bate. 
Să se ştie. 


... La prieteni, 

Bun venit in tara mea! 
— Buna sa va fie 
Inima. 


MARIA 


Din Galesul, bufnind in Poarta Alba, 
Invirte praful pîlnii zburătoare. 

Pe negîndite-n ochi plesneşte-o salvă... 
E greu, nu-i glumă la excavatoare. 


Săltînd pe vînt, nu se mai vede şapca... 
Ce hohote zvicnesc pe urma ei! 
— „Virtejul iarăşi s-a pornitcu japca“... 
Rid excavatoriştii de la „trei“. 


185 


De-aproape strigă-o voce de femeie: 
— „Vezi Dorule? O ţii prea pe ureche.“ 
Maria-i printre dinsii. — „D-apăi ce e?“ 
Răspunde Doru: „Lasă. Era veche.“ 


Se-atita, creşte vraistea duşmană, 
Ciclonul stepei, hula dobrogeană... 


... Virtejuri vin, din fund, de unde-or zace, 
Fac noapte ridicîndu-se încoace, 

Se scutură mugind, sar ca din arcuri 
Şi-aşa cum muşcă-n Galeşul din tarcuri, 
Fug spre masini, le zgiltiie, se-aruncă 
Urlind — să smulgă oamenii din muncă, 
Să-i biciuie, să-i prindă, să-i dezbrace, 
Virtejuri răsucite şi dibace. 


Spinările se-ntorc, se-apleacă unii, 
Se-ncurcă alţii, nu mai dau de rost: 
Sub plesnetele aspre-ale furtunii, 
Si-ar căuta o leacă de-adăpost... 


186 


Bălană, ochi albaştri, putintica 

(Dă vintul s-o dărîme de pulpană), 
Sprincenele spre ei cînd îşi ridică, 
Maria e — de praf — şi mai bălană. 
Nu-i mustră cu-un cuvînt. Nu-i este felul. 
Dar peste cei mai lăsători, mai grei, 
Trec ochii ei albaştri ca oţelul, 

Pina-n adincuri scormone în ei. 


Stă pe maşină, nu clinteşte, dreaptă. 
Pe toţi parcă-i glodeşte la chimir: 
Se ruşinează, din spinări se-ndreaptă, 
Dau zor la lucru toţi, mai abitir. 


... Invirte praful pîlnii zburătoare, 
Le-nalta-ntr-una, lunecă şi sare, 
Pindeste, stă o clipă şi re’ncepe, 
Prin măruntaiele fierbintei stepe, 
Batindu-se pe viata şi pe moarte, 
Să-şi apere coclaurile sparte, 
Mosia, vizuinile, cotetul, 

ŞI să gonească omul, indraznetul, 


187 


Cu bicele nisipului si jaful, 
Scrisnind, amenintind... Vîrtejul. Praful. 


— „A dracului furtună...“ unul zice. 
Abia mai poate ochii să-şi ridice. _ 

— ,Furtuna?...“ ride vocea de femeie. 

— „Păi, da, tovarăşă Maria, ce e? 

—- „E praf, atît... Şi chiar de-ar bate-ntr-una, 
Nu, n-o să ne chiorască, nu-i furtuna !“ 


„E praful, e năsăţiosul praf... 

Ne dijmuie mereu, ca un zaraf. 

Dar măturîndu-l tot, din zare-n zare, 
E-n noi bătaia vintului cel mare.“ 


AISE 


Find de dragoste,-o poveste!... 
... Tînără-i de tot, turcoaica. 
Tînăr şi minerul este. 

Şi-i frumoasă, papugioaica. 


Dropie cu calde pene — 
Vînt trimite Bărăganul, 
Ciugulindu-le alene: 

Ei salvarii, lui minteanul... 


189 


Aisé, cînd ies minerii, 

— Tacticoasă şi cuminte —- 
Vine-ncet ca boarea serii 
Să le iasă înainte. 


Sor'sa-i iute ca arcuşul! 
Fa e molcomă în totul... 
... Dintre ierburi, măgăruşul 
Dă spre ea, uşor, cu botul: 


C-o aşteaptă, să mai vină, 
Măgăruşul dă să-i spună. 
... Hi duc apă la cantină, 
Cară pîinea împreună. 


i 


Fa e la bucătărie: 
Primă ajutoare! Mare-i... 
El e vesel că se ştie 
Ajutorul ajutoarei! 


190 


Lutul moale cît se-ntinde, 
Cu potcoava-i trage stanta: 
Calcă apăsat, e plin de 
Donite şi importanţă. 


„„„Aişe va tine minte 

Tot ceto invata Maria. 
Şorţul alb ce bine-o prinde! 
Lună e bucătăria. 


Seară... O petrec lăstunii. 
— Ăştia nu-i chip să lipsească. 
Lin trecînd prin dreptul lunii, 
Cîntă-n limba ei turcească... 


... Tot turcoaică e, oricît de 
Cald feciorul îi vorbeşte! 
Dar se înţeleg. Ea ride 
Foarte bine romineste. 


FANFARONII 


P e fanfaroni, pe purecii cu coadă, 

Să nu-i lăsăm! Uşor se fac cirezi! 

Şi cîinele, dacă se lasă pradă — 

De pureci tabarit, nici nu-l mai vezi... 


Cu fanfaronii nu se prea împacă 

Cei harnici la motoare, plug, condei... 
li dau — în fel şi chipuri — în tarbaca! 
ŞI, de-orice soi ar fi, îşi rid de ei: 


192 


„caietele! Se vîră-n covorul cîmpenesc: 
— „Îmi iau angajamentul... să-nfloresc!“ 
„„„Broscoiul! Verde tot, vesteste unui astru: 
— „Îmiiau drept sarcină... să fiu albastru!“ 


O gaură cu apă de ploaie, o băltoacă, 
F-oglindă stelelor!... Ce-aveti cu ea ? 
Jignita în adînc, se face neagră, 

Cînd trece-o vietate-nsetată, şi o bea. 


... Cu-aripi ca două paveze sumese 
Şi cîrîind lăudăros prin curţi, 

E-un vultur al cotetelor?... Nu. Iese 
Un cocoşel cu pantalonii scurţi. 


Privind de sus ograda şi cocoşii 

Si ne'ncăpînd de coadă,-ntors alene, 

Curcanul fercheş, cu mărgele roşii 

— „Sînt gata“ strigă... „să mă umflu-n 
pene!“ 


13 — <. Theodorescu vol. I 193 


Jigodia cea lacomă cît patru 

S-a hotărît şi ea: —- „De miine,osa latru...“ 
Motanul gras, bătrîn ca vremea parcă, 
S-a-ntors pe partea-ailaltă: „O să toarcă...“ 


Sus hornul dărîmat, nu-şi vede halul 
Si-nvaluit în fumuri ca-ntr-un nor, 

Maret, de la-naltime, le spune tuturor: 
— „Grozav îmi trage, fraţilor, furnalul!“ 


Mărunta străzii pulbere, se-nfruntă 
C-un ciucure, lîngă-un pantof nesot: 
— „Vă-ntrec pe toţi! Voi fi... cea mai 
măruntă 
— „Mă! Eu sînt ciucure! Eu sînt cu mot...“ 


| 


Chiar licuriciul — v-amintiţi? — d-aseară, 
Că lumina micut şi inocent, 

Picat din cer voia şi el să pară: 

— „Ei bine, eu, eu sînt fosforescent!“ 


194 


Nici barza, filozoafă ca o babă, 
Nu-şi ştie lungul nasului... Ar vrea 
Ca mamele să facă altă treabă — 
Copiii, lasă, că-i aduce ea... 


O veche cîrtiţă săpînd orbeşte, 
Minerul satului se socoteşte. 

Un iepure, ce prăpădeşte prazul, 
Se crede cuşma lui Mihai Viteazul! 


Şi cine-n iarba care vrea să crească, 
Se tine că-i de vita, că — din istorii — 
vine 
Nepot de vîrf de suliță domnească? 
. Un ghimpe lung, soi rău de mărăcine! 


* 


Pe fanfaron, aşa ţi-l tot insfaca 

Cei harnici la motoare, plug, condei. 

Cu gluma-l biciuiesc. Şi nu-i de joacă. 
— „Te văd! te văd!“... aruncă-n hohot, ei. 


ie 195 


...,le lauzi, numai vorba e de tine! 
Ajunga-ti mare, nu mai bate cîmpii... 
Cu-aşa năravuri, ia aminte bine: 
Curind-curind, te-or strînge rău carîmbii!“ 


PE DE-ALE NOASTRE 


Sotii, cîntec, şoapte... 
Cînd se lasă noapte 
Colea-n gura văii 
Roată stau flăcăii. 


Asta e tîmplar 
Cellalt e zidar, 
Ici e un miner 
Colo un şofer, 
Toţi din şantier. 


197 


E şi-un ghiuj, şoltic. 
Baciu — toţi îi zic. 


Stau pe brînci, pe coate.. 
Zice, cîte toate 
Baciul, cîte cele, 
Despre mări şi stele... 
De-unde le mai scoate? 


— Baciule blajin, 

Ia mai zi puţin... 

— Frunză să va suier? 
Fluier să vă fluier? 

— Nu cu munţi de sare 
Sau păduri de brazi 
Care mişcă-n mare... 
Zi, mai bine, azi, 

Fara mari albastre 
...Z1 pe de-ale noastre! 


— Rideti voi de mine, 
Măi tovărăşei, 
Eu vă cînt ce-mi vine.,, 


198 


N-ascultati? . 

— Ba, miei! 
— Hei flăcăii mei... 
Noi păzeam la oi — 
Lupul printre noi. 
El, bogat 
Şi meşter, 
Tu, argat, 
Serveste-l... 
Eu dormeam pe balta — 
Casa lui, ce-nalta! 
Grajduri. Şi maşină. 
Curtea lui, ce plină! 
Nici ca să se-nvirte 
N-avea loc in curte! 
Miinile in solduri, 
Se loveau de stoguri... 
Si tot el, vulpoi, 
Se plingea de noi: 
„Ce e el de vină? 
Spune: poţi să spui? 
Ce-i cătăm pricină 
Pe averea lui?“ 


199 


Am crezut că poate 
Ne-o lăsa în pace. 
Aş!... A dat din coate 
Şi-a venit şi-ncoace. 


Si-a venit în frunte 
Iarăşi, după-nvăţ: 
Tu, la hamuri punte. 
El, tinind de hat. 


Colo la cantina 

El ne da in troacă, 
Colo la baraca 

El ne da lumina. 


Ce mai mester mare! 
Ce „specialist“... 

Iti cădea-n picioare, 
Ca la circ... Artist! 


200 


Totul, ca pe roate... 
Jar, cînd vrea, mănîncă. 
Pe-ăl de ştie toate, 
Nimeni nu-l aruncă. 


4 


De-l prindeai cu-o cioară 
Sau cu-o mita-n sac, 

Te uitai: ce drac! 

Toate le repara, 

Toate se refac... 


Dar ce spun tîmplarii? 
Si ce spun zidarii? 


Ci-că pe departe 

Şi din cînd în cînd 
Luindu-i ca din carte 
Le vrajea, pe rind... 


201 


Luindu-i cu frumosul 
Le-arăta folosul 
Pentru viaţa lor 

Şi-a copiilor: 

— „Viaţa, măi feciori, 
Nu-i de două ori! 

Ce să te omori?“ 


... Se bătea pe piept 
Că le-ar spune drept, 
Că-1 folosu-n burtă, 
Că e viaţa scurtă, 

Că le-om tace, toate, 
Mai pe jumătate, 
Mai pe cit se poate, 
Nu pe deselate. 

... Om milos din fire! 
Ce sA va mai mire? 


Şi ce spun minerii? 
ŞI ce spun şoferii? 


202 


Că-n lăsatul serii, 

În puterea verii, 

Cei de lîngă el 

Mai mincau un fel... 
Ala care-i slugă, 

Nu-l ştii? Bine-mbucă. 
Ala gîtloman, 

Bagă şi-n suman. 

Ba, pe săturate, 

Ce zicea el: — „Frate, 
Prea munciti din plin, 
Prea truditi hain. 

Mai cite puţin...“ 


Luam diurnă?... Luam! 
Cumsecade om, 


Auzeam — se-aude!, 
Multe auzim — 
Cum că are rude 
La Ierusalim. 


203 


Dar pe-nghititoare 
Multe nu-mi mai trec! 
Că şi azi mă doare 
De-nghitit în sec, 


... Era vărul verii 

Şi nepotul lelii 

Ş-apăi — vezi că nu ştii? — 
Unchi, venea, mătuş'tii, 
Rudă cu nevasta 

Prin Adam, cu coasta 

Si — capac la toate — 
Care-l întrebaţi 

Erati fraţi, din taţi! 


„„„D-aia, că mi-e neam, 
Am cu el ce am. 


Nu c-ar fi pe-aicea. 
Nu mai e; a fost; 


204 


— Ne bătea fericea 

De nu-i dam de rost — 
Dar şi azi, în faţă 
Parcă-l vad, la fel. 
N-am să-l uit, o viata. 
„.. Și mai sînt ca el. 


Zău 

Că-mi sta în git! 
Rău 

Mi-era urît... 


Parcă-mi sta pe gheb, 
Iacătă... Si-ntreb 

(Că-i o vorbă veche 
Fără de pereche): 

— ,,Poti să fii ca el 
Mester, dar misel? 
...Poti să-ntingi în unt 
Cu-ochii in pamint? 

— Ba să-ntingi in sare, 
Dar cu fruntea-n soare!‘' 


205 


Fie că-i zidar, 
Fie că-i timplar, 
Ori că e miner, 
Ori că e şofer, 
Toţi din şantier, 
Roată stau flăcăii 
Colea-n gura văii. 


Gureş e batrinul! 
Tar din cînd în cînd 
Zice cîte unul 

Spre batrin, rizind: 
-— Baciule blajin, 

Ia mai zi putin... 


Altul, tot ca el, 

De-o mai fi la fel, 

Zi să-l meargă-n os 
Critica de jos! 

Noi pe brinci, pe coate, 
Tu, lîngă chirpici. 


206 


„„„Serile albastre 

Calcă în cipici. 

Zi, pe de-ale noastre... 
Bine le mai zici. 


CUV ÎNTUL AUTORULUI 


Stii cite-n lună, cite-n soare... 
Dar lasă-le in soare,-n lună! 
De tot ce-i bucură şi-i doare 
Vor, oamenii, să li se spună! 


E, focurilor mari părtaşe 
Şi-ţi dogoreşte iute fata 
O forjă-adîncă, uriaşe, 

Cu jaru-i veşnic proaspăt, viaţa. 


208 


Cu-aprinsă muncă, lumea noastră, 
Cu ce-i mai bun în el, poporul — 
Mai taie-un drum, mai ia o creastă, 
Indreptatindu-si viitorul. 


Cu clesti fierbinţi si cu ciocane, 
De-aici, pe soi şi pe mărime, 

Să ştii s-alegi — sînt milioane! — 
Scîntei şi cîntece şi rime. 


Colindă ţara şi alege 

Cu toate mesterele-ti scule! 
Hirtiile s-or face negre. 
Nopți albe vei avea destule... 


.. Sînt oamenii. E munca. Planul. 
E-a patriei bătrînă vatră 

Ce bubuie, ca uraganul, 

Din mii de metri cubi de piatră. 


209 


De-aşa explozii omu-i mindru: 
Trotiluri parcă explodară 

Spre toţi duşmanii dinăuntru, 
Spre toţi duşmanii din afară. 


Pe unde a umblat doar gîndul 
Vin oameni noi, cresc noi oraşe. 
Au despicat întreg pămîntul 

Ca pe-o păstaie uriaşe. 


Pe unde lanuri de urzică 
Striviră roade viitoare, 
Aceste roade azi ridică 
Belşuguri răscumpărătoare. 


„„„Incandescente, mii de fire! 
Abia dacă le prinzi în cleşte. 

Şi dacă-i viata-n povestire, 

Cu cît o spui, mai mult ea creşte. 


210 


Ce sorţi măreţi schimbară timpii? 
Ce s-a-ntîmplat în lume? Ce e? 
Atita tot e: oameni simpli 
Trăiesc la noi în epopee... 


Pe-a patriei bătrină vatră 

Sînt ei. E munca lor. E planul. 
Nu-s numai metri cubi de piatră, 
E-al oamenilor, uraganul... 


...— focurilor mari părtaşe 

Si-ti dogoreşte iute fata, 

O forjă-adîncă, uriaşe, 

Cu jaru-i veşnic proaspăt: viaţa. 


COCOŞI DE TABLA 


LSI SESS VAS 


GREŞELI DE CREŞTERE 


— Greseli de creştere... Vezi bine! 
Să le-arătăm, aşa, oricui?“ 

L-am auzit pe-un oarecine, 

Pe-o dumneaei, pe-un dumnealui. 


Grozav, se pare, li-e ruşine 
Şi să le-ndrepti — şi să le spui! 
„Greşeli de creştere... Vezi bine. 
Să le-arătăm, aşa, oricui?“ 


215 


Şi critica ce-o faci, in fine, 
Ei o resping, plăcută nu-i: 
S-or năpusti destui pe tine... 
Şi-amar s-or şifona, destui. 


...Greseli de creştere, vezi bine! 


COCOŞ DE TABLĂ 


or de tabla, de pe casa! 


Te-ai duce-n vint, te-ntorci subit... 


Te-ar crede omul — pacalit — 
Adevarat cocos, de rasa. 


„„„S-aştept cintarea-ti furtunoasă? 
S-aude, sec, un zornait... - 

Cocos de tabla, de pe casa! 
Te-ai duce-n vînt, te-ntorci subit. 


217 


Nebun să fiu sau mucalit, 
Oricât ţi-aş da vopsea frumoasă, 
Din tine-o ciorbă n-o să iasă 
Si nici un cîntec, negresit, 


Cocoş de tablă, de pe casă! 


RONDELUL DOPULUI ISTET 


F lutind uşor, istetul dop 

Se vrea mereu la suprafață... 
Filozofia lui măreață 
Durează, cred, de la potop. 


„Ca să razbati mai iute-n viata 
Nu trebuie să fii Esop...“ 
Plutind, uşor, istetul dop 

Se vrea mereu la suprafaţă... 


219 


Şi fie-n zeamă de dulceaţă, 
În apă simplă, sau sirop, 
Lin, fără caznă, filantrop 
„Fă tot ca mine“... te învaţă 


Plutind, uşor, isteţul dop. 


DE LA BIROU... 


E, ştie tot ce-i de făcut! 
Atit nu ştie doar: să facă... 
Se-nşurubează pe şezut... 

Şi pun’ te la taifas, neneaca! 


Sever chibit, duios mamut, 
Dorindu-ti binele, te freacă: 
El ştie tot ce-i de făcut! 

Atit nu ştie doar: să facă... 


221 


Se vira spadei tale, teacă. 
Fidel — să nu gresesti — ţi-e scut. 
De la birou, etern limbut, 

Nu-i chip să te mai ierte-o leacă... 


El ştie tot ce-i de făcut! 


PE DRUMUL TAU 


r munca ta, pe drumul tău, 
Cînd treci cu capul în văpaie, 
Te latră un căţel hălpău 
Şi-adesea, după el, o droaie. 


E duşmănos şi ca un scai e... 
Te-ar sfisia — de-ar fi dulău — 
La munca ta, pe drumul tău, 
Cînd treci cu capul în văpaie... 


223 


Te-ai învăţat acum, aşa e, 

Dar nu-l lăsa, oricît de rău 
Te latră cîte-un lepădău!... 
Alungă jalnica potaie 


Din munca ta, din drumul tău. 


RONDELUL SERVILISMULUI 


A 


Întinae-i şi-n clondir de gaz, 
Zi-i suc de flori de primăvară, 
El ci-că-i dărui o comoară! 
..ouris servil, servil grumaz. 


Nici nu-l priveşte, bunăoară, 

Că ăsta-i crin, că ăla-i praz... 
Întinde-i şi-un clondir de gaz, 
Zi-i suc de flori de primăvară! 


15 — C. Theodorescu vol. I 225 


Că-i dai parfum, ori apă chioară 
Din cel mai ne 'ndoielnic iaz, 
La fel se-mbată, e-n extaz. 
licoare rară o să-i pară, 


Întinde-i şi-un clondir de gaz! 


SABLONUL 


Sablonul, vechi duşman de clasă, 
Batrina artelor lichea 

„Succese — zice — ai avea 
Şi-onoruri şi cinstire-aleasă, 


Dar prea, de-un cuvintel, iti pasa! 
Prea vrei la toate cite-o steal'! 
...pablonul, vechi duşman de clasă, 
Bătrina artelor lichea. 


227 


E-nfipt, se-ndeasa, intra-h casă, 

Stă la cafea pe canapea... 

Cum zici, — mai ieftin chiar, iti lasă! 
Cum vrei, — nu-i trebuie belea! 


Şablonul, vechi duşman de clasă... 


MAI E ŞI CITE-UN CAP PĂTRAT 


Ma: e şi cite-un cap pătrat... 
Prea multe capete-s ovale! 

Şi tocmai el te ia la vale, 
Pretentios şi-nfumurat. 


„ Deschide gindurilor tale 
Surisul viu, netulburat: 

Mai e şi cite-un cap pătrat... 
Prea multe capete-s ovale! 


229 


O, nu-ţi mai fie cu banat! 
Goneşte-l, nu te-opri din cale. 
Pe lista bolilor banale, 

De ce să-ţi mint, e-adevărat, 


Mai e şi cite-un cap pătrat... 


ADEVARATA-NVATATURA 


A\aevarata-nvataturs 
N-o-ngheata dogme şi bucheri! 
Ia-ţi viitorul drept măsură, 
Nu dira zilelor de ieri. 


Rugină, zgură, vechi poveri, 
le-ar azvirli, dar greu se-ndură. 
.. Adevarata-nvatatura 
N-o-ngheata dogme şi bucheri. 


231 


Stilcit ţi-o dau? Sau mură-n gură? 
Tu luminoasă să le-o ceri! 

Că ei o apără, se jură? 

S-o aperi tu, din răsputeri, 


Adevarata-nvatatura... 


LASĂ FRUMUSEŢEA VIE 


Lass frumusetea vie 
Care-nalta, care-alina, 
Dacă vrei mai cald să-i fie 
Omului — şi mai lumină.” 


La dureri sau bucurie, 
Sau că luptă, sau suspină, 
Lasă-i frumuseţea vie 
Care-nalta, care-alina. 


233 


Inima de viaţă plină 
Ciopirtindu-i-o-ntr-o mie, 
Ce-i mai vii cu doctorie? 
E degeaba... O, rutină, 


Lasă frumuseţea vic! 


SĂ NU TE UITI 
CU OCHI DE GHIATA 


LA TREISPREZECE ANI 


A: treisprezece ani... Esti mare. 
(La doisprezece, erai mica.) 
Papusa, plină de mirare, 

Nici nu mai stie ce sa zica: 


— ,,A1 dat copilăria oare 
Pe-o-ntelepciune de bunica?'' 
...Ai treisprezece ani. Esti mare. 
(La doisprezece, erai mica.) 


237 


Privirea — ce cutezătoare! 

Ce calmă, fruntea, se ridică! 
Ceva se duce... Nu te doare. 
Ceva soseşte... Nu ţi-e frică. 


Ai treisprezece ani. Eşti mare! 


CE FACE, TATA 


— Ce face tata, papusica?‘' 
— ,,Nimica, ce să facă, scrie...“ 
Aşa spunea-n copilărie 
Neştiutoarea fată mică. 


Memento plin de gingăşie! 

Da, mizgalici, să-ţi fie frică: 
— ,,Ce face tata, papusica?‘‘ 
— ,,Nimica, ce să facă, scrie... 


239 


Ca tot ce scrii — adînc să fie, 
Te-nteapa şi-azi ca o urzică 
Acest răspuns, mustrare vie, 
Pedagogia lui unică: 


— „Nimica, ce să facă, scrie...“ 


16 


„ RONDELUL DESPRE FLUTURAŞ 


Ha fluturaşule, de zboară — 
Ti-ar fi îndemnul, delicat. 

Dar ce folos cînd, bunăoară, 

Îl ţii de-arìpi ne’nduplecat. 


L-ai necăjit, l-ai ferecat, 
Si-acuma, dîndu-i drumul iară, 
...Hai, fluturaşule, de zboară! 
Ti-ar fi îndemnul, delicat. 


241 


Te uiţi, l-astepti, neapărat, 

Din nou — văpaie — să tresara. 
Dar cu polenul scuturat, 

Poti să te miri, poa'să te doară — 


„Hei, fluturaşul! Nu mai zboară. 


16* 


RANI VECHI 


Gropi negre, răni vechi, sfirtecate. 
Le număr în gînd, le repet... 
Pamintul e plin de stigmate. 

Se vindecă încă încet, 


Dau, unii, la ei în palate, 
Cu sîngele lumii, banchet! 
...Gropi negre. Rani vechi, sfirtecate. 
Le număr în gînd, le repet. 


243 


Dar iată grădini parcelate 
Şi-n scuaruri — copiii, buchet. 
Şi jocuri şi flori berechet... 
E-o forţă ce biruie toate, 


Gropi negre, răni vechi, vindecate.. 


FEREASTRA 


Copiii cu rîsetul lor, 
I-auzi prin fereastra vecină... 
De-un tril cu zigzagul sonor 
E, casa vecinului plină. 


E cîntec, e joc, e lumină. 
Sînt ăripi ce zburdă în zbor... 
Copiii, cu risetul lor, 

I-auzi prin fereastra vecină. 


245 


Şi-un gînd te umbreste, un nor: 
„Ai vrea risul lor să mai ţină»... 
Veghează |! E-o pîndă haină...“ 

„Ei nu ştiu, se joacă, n-au zor, 


Copiii, cu risetul lor... 


RONDELUL CUPTORULUI CALD 


or cald, ce piini scotea!... 
Cînd, inimă, îl vei întrece? 

Era în zori. Cădea o stea. 
Zăpezile bufneau zevzece. 


Vedeam cum bolta mă petrece, 
C-un zîmbet — steaua ce cădea: 
...Cuptorul cald, ce piini scotea! 
— Cînd, inimă, îl vei întrece? 


247 


E, noapte-acum. În faţa mea 
Hirtia-i ca zăpada, rece. 

Si-un gînd, un zimbet, peste ea, 
Stea călăuză parcă trece: 


Cuptorul cald... Ce piini scotea! 


SĂ NU TE UITI 
CU OCHI DE GHIATA 


Ss nu te uiţi cu ochi de ghiata 
La om, la munca lui, la tot... 
Nu-i presul tău si nu-i un ciot, 
Nici nu-i maşină fără viaţă. 


Să zboare? Bine. Fii pilot. 
Învaţă-l... Dar şi tu învaţă: 
Să nu te uiţi cu ochi de ghiata 
La om, la munca lui, la tot... 


249 


Nu-i om cel care vrea să scoata 
Din om, cărbune doar, azot! 
...91 tot ce-i mai de pret, socot, 
E-o-nvăţătură, o povata: 


Să nu te uiţi cu ochi de ghiata... 


UN CINTEC DIN ULIŢA NOASTRĂ 


Uh cîntec din ulița noastră... 
— Sint chipuri, sînt cîntece, mii! 
N-am stat să-l ascult la fereastră 
Ci viaţă în el plămădii. 


Nu-i cîntec de inimă-albastră. 

O boltă e, de melodii: 

Un cîntec din uliţa noastră... 

— Sint chipuri, sînt cîntece, mii! 


251 


Crîmpeie, aci, din această 
Poveste, am vrut să le ştii. 
Crîmpeie, măcar, dintr-o vastă 
Vioară cu corzile vii, — 


Un cîntec din uliţa noastră... 


DE VORBĂ CU UN TINAR 


ZERO NOK LOK OK? 0-0. Ch th KR kh ek ok Pees 


LA SONDA go BOBEICA 


x deal, în fund, trec nori romantici 
Iar sondele par să ridice 

Desferecati scheleti gigantici 

Din roci de sare şi silice! 


...la sonda go Bobeica 
Venisem c-un grabit poet. 
Zvicnea pe-ntreceri, ca suveica, 
Echipa şase tineret. 


295 


Forau cu 400 suta, 

Nu cum fixară geologii. 
Podelele jucau bătuta, 
Prăjinile ţineau dirlogit. 


Cuţitul întreba, sfirleaza 

În inima adîncă-a pietrii: 
„De ce poeţii nu forează 

Şi ei, la patru mii de metri? 


„Smulgînd din stratul nesupus 
Coloane de ţiţei în soare, 
Cuvîntul să arunce-n sus 
Vibrinde fluvii în picioare...“ 


Sondori. Cu pantalonii scoarță. 

Ce bine că — s-o spun pe şleau — 
N-au timp de vorbă şi de harta! 
Altminteri, poate întrebau: 


256 


— „A, sinteti în documentare? 
E drept că nu v-am mai văzut... 
Dar arta voastră, asta-i oare? 

* Fotografie-ă la minut? 


„Aşa cum noi ne-am învăţat 
Să sfredelim în adîncime, 
Nici vouă nu vă dăm rabat! 


Şi nu vom da rabat, la nimeni... 


„„„Sondori cu pantalonii scoarță 
De lut, de minereu, de păcuri, 
Cînd pleci — par unii că se-nalta 
Cît turla sondei, peste măguri! 


Se duc pe dealuri, seara, norii... 


tt 


Trec sondele prin nori romantici... 


Şi parcă sînt chiar ei, sondorit, 
Pe dealuri — răsărind gigantici. 


17 — C. Theodorescu vol. I 


TOVARASUL CAZAN DUI,GHERUL, 


— hie straturi. Aspra stinca. 
E, munca omului, grea inca... 

Şi-i turla de foraj prea-nceata ! 

Se mişcă tot ca altădată! 


„Aşa s-o ţinem, cu domolul? 
Adică e codaş petrolul? 

$a depăşim, adică, planul, 
Dar nu acuma, ci la anul?“ 


258 


...Cazan dulgherul sta pe ginduri 
Şi se-ncrunta la stilpi şi scînduri. 
— „Măi sondă, cum drac să te mute 
Aceiaşi oameni, dar mai iute?“ 


Cu grea privire de chirovnic, 
Cu meşteri ochi, de inginer, 
La sonda lui urcînd spre cer 
Se uită, azi, ca un ibovnic... 


— „S-o muti mai repede!...“ Cădea-va? 
Ba nu. Va izbindi isprava. 

— Ia probe, fă măsurători! 

De trei, de cinci, de zece ori... 


Tovarăşul Cazan dulgherul 
Se-ndreaptă. Stă. Scrutează cerul. 
Desaga anilor şi-aruncă. 

„„„Ce tînăr novator e-n munca! 


259 


„În ciuda anilor, cincizeci, 
E greu 'naintea lui să treci...“ 
Spun şefii de echipă, cinci, 
Cu teslă, rangă şi cu vinci. 


Vezi turlele pe catalige? 
Cazan le-aduce pe tirlige... 
Cînd geologul zice-,,aici e!“ 
Le şi aduce, pînă zice, 


Că sonda e ca omul, ci-ca, 
Se mişcă, pleacă, se ridică 
Si trece dealul, valea, lunca, 
Acolo unde-i este munca. 


Şi-acum îl munca mal uşoară 
Că turlele, de-i iarnă, vară, 
Le muti în sania sprintara, 

In sania cu bot mobil 


260 


— De-i zice lumea „crocodil“ — 
A lui Cazan de la Bărcoi, 
Dulgherul cu metode noi. 


— „Le muţi! Dar cum?“ 
— „Cu binişorul.“ 

— „Le trage omul?“ 

— „Ba tractorul.“ 


— „Păi sonda, ce, mă rog frumos, 
Nu poate dumneaei pe jos?" 


— „l-a cumpărat, Cazan, opinci! 
Şi-o ia, pe umere de vinci, 

O ia pe sus, ca pe-un copil, 
Pe sania cu bot mobil, 

O ia şi-o duce la plimbare 

Pe deal, cu faţa către soare, 
Pe vale, dacă-i e de umbră... 
Pe unde vrea, pe-acolo umblă!“ 


261 


s Stă cîte unul, se cruceste: 
— „Cum, sonde-n sănii? Boiereşte? 
Coboară valea? Suie coasta? 
S-a mai văzut drăcia asta?“ 


— „Tu sănătos să fii, băiete... 
S-a mai văzut. In Soviete.“ 
— „Dar demontate în bucăţi, 
Nu se mutau în alte dati?“ 


— „Ba s-au mutat sonde surore, 
Da-n patru zile, nu-n trei ore! 
Cazan le saltă copăcel 

Că umblă timpul după el...“ 


Şi gindul umblă, viu... Patrunde 
Pe sub pămînt, pe-acolo unde, 
Prin neştiutele livezi, 

Numai cu gîndul poţi să vezi 


262 


Titeiul lenevos, cu toane, 
Cum mînă negrele-1 drigane 
Cu ugerele lor untoase, 
Nemulse, uriaşe, grase... 


— „Vin tinerii, Cazane-atin’te...“ 

—- „Doar nimeni nu-i bătut în ţinte!“ 
— „Şi nimeni nu-ţi ramine-n loc?“ 
— „Toate echipele-s de soc!“ 


Tractoru-i duce înainte 
Cu turlele, un gînd fierbinte: 


...Prind cîinii, peste deal, să urle? 
Cazan, constructorul de turle, 

„E mult de muncă — zice — "n tara 
Si de forat sînt multe, iară, 

Si muncile se cer făcute, 

Mai bine, astăzi, şi mai iute.“ 


263 


Geamblacu-adulmecă tot largul. 
În fund e sapa sondei, trează... 
Si turla-n vifor e: vibrează 
Ca la corabie, catargul. 


Alăturea de-ai lui, dulgherii, 
Zbicind cămeşile, că-s leoarcă, 
Stă-n vîntul de odihnă-al serii, 
Îi place-o clipă să se-ntoarcă, 
Şi cu privire de chirovnic, 

Cu meşteri ochi de inginer — 
Cazan, la turla de pe cer, 

Se uită, lung, ca un ibovnic. 


E mulţumit de ea şi-i mindru 
Şi peste ţară-şi plimbă gîndul, 
Că turla toţi vor şti s-o mute 
Mai bine, mai uşor, mai iute... 


CUM A SEMNAT SONDORUL POPA 


Pa în rocă şi-n nămol 
Titeiul bun să suie-ncoace, 
Cînd muncitorii din petrol 
Semnau adeziuni de pace. 


— Duc norii veste de război? 
Să-i dovedim! Îi vom întrece 
Muncind, pe capete, la noi 

La „patru sute doisprezece...“ 


265 


Prăjinile în fund s-au dus 
Să sape roca şi s-o roadă... 
Ca şerpii şuieră în sus 
Noroiul, ridicat în coadă. 


Noroiul... Colcăie-mproşcînd 
Cocleală galbenă şi fiere! 
Înfruntă-l. Tine-i piept. Curind 
Va da ţiţeiul, cu putere. 


Foram... $1 granicul bătea 

În miezul sondei, între coaste, 
La fel bătea ca inima, 

La tel ca inimile noastre. 


Din lanţ, de sus, s-ar repezi 
Cîrligul, să te 1a de ceafă, 
Te caută, în orice zi, 
Cîrligul morţii... Nu te află! 


266 


Ca-n vifor turla se-ncorda. 
Noroiul gilgiia afară. 
...Deasupra crestetului, da 
Cirligul lanţului să sară. 


...Un lant! Se rupe... Nu m-ascund... 
Crunt mă izbesc verigi şi zale. 
Dar sonda de-i pierdută-n fund, 
Nu-i chip s-o mai întorci din cale! 


M-am aruncat pe frina grea. 
Tăcuse inima-ntre coaste. 

— Tu, granice de fier nu sta! 
Nu stau nici inimile noastre... 


Azi vin tovarăşi din petrol, 
Privesc la dreapta-mi în proteze: 
— Da, ciotul braţului meu gol 
El, numai el, n-o să semneze! 


207 


Dar, greu citeaţă, scrisa mea 
Cu litere de cheaguri groase, 
Pe lanţ, pe granic, pe podea, 
Destul de bine mă semnase... 


CÎNTEC DIN BARCELONA 


F rumosi, generalii-n parăzi... 
Cînd fac represalii să-i vezi! 
Cînd trag, criminalii, pe străzi 
Şi mortii-s cu tona! 


Pe noi, generalii ne ştiu. 
Noi parte n-avem de scriu: 
Din trei, numai unul e viu, 
Aci-n Barcelona. 


269 


Un om, dintre sute de mii, 
Aci-n Barcelona-ntr-o zi 
De Spania iar ne vorbi, 
La luptă ducind-o... 


Aci-n Barcelona gemind, 

De-atunci, intre oameni de rind, 
E-un nume, e-o lupta, e-un gind: 
Raimundo! Raimundo! 


Dictatori, imperii sau regi, 
Sint vechi ale lor far’ delegi. 
— Salvaţi, cerem lumii întregi, 
Salvaţi pe Raimundo! 


Daţi, Spaniei, sprijin şi-ndemn... 
Asupra lui Franco, blestem! 

Voi ştiţi doar: şi pietrele gem, 
Aci-n Barcelona. 


CE LIBERTATE-N GUATEMALA 


Ce libertate, ce roman, 
Ce roze vii şi-aprind petala, 
Ce mod de viaţă diafan 

E modu-acesta-american... 
... I-a mers şi fala! 


Trei trusturi mari, un mare clan, 
— De pildă — neieşind tocmeala, 
Au tăbărit ca pe-un duşman 

Pe micul stat american, 

Pe Guatemala. 


271 


Stăpînii jafului etern 

Se vaită:—, Chiar la noi acasă, 
Să iasă, mot, un mic guvern, 
În calea marelui concern? 

... Dar e-o nerusinare crasă !“ 


Da, vinovat e micul stat 
Că libertatea nu şi-o lasă: 
S-a-mpotrivit, nu le-a cedat, 
Prestigiul tot le-a şifonat — 
Şi asta, chiar la ei acasă! 


...Al libertăţilor slogan 

Să-şi cinte înainte fala! 

Nu merge chiar ca-ntr-un roman 
În micul stat emerican, 

In Guatemala, 


18 


„ATENŢIE: COPIII...“ 


la cîntec despre pace 
Pe strada mea, în zori. 
...Ce aripi mari desface! 
L-aud de multe ori. 


Cîntîndu-l iar, pe seară, 
Se-ntore ostasii-n rînd. 
...De dragostea de tara 
Ades i-aud cintind. 


273 


Mai trece şi-o maşină 
La noi pe stradă-aci. 
De risete e plină 

Si larmă de copii. 


Ostaşii-o văd, le place 
Cînd o-ntilnesc în drum, 
Si-acelasi cînt de pace 
Copiii-l cinta-acum. 


Cu dragoste ostasii 

Se uită-n urma ei: 

— Nu vor lăsa vrajmasii! 
Goni-vor norii grei! 


Şi toţi copiii parcă 
Răspund acestui gînd, 
Dind iute să se-ntoarcă, 
Minuta fluturind... 


274 


...Masina trece plină 

De glasuri mici, zglobii. 
Şi scrie pe maşină: 

— ,,Atentie: copii.“ 


MANGALIA 1949 


Marea —culmea îndrăznelii 
(Nu dau voie! Nu se poate!), 
Are ochii Mihaelii 

La doi ani şi jumătate. 


Las-o... Nimeni să n-o cheme. 
Linistit ce-i este chipul: 
E-adincita in probleme... 
E-n şedinţă, cu nisipul... 


2/0 


În bătăile luminii, 

Oglinditi pe-un cer cu toane, 
Joacă norii ca rechinii — 
Vineti monştri de oceane. 


Fantezia-i o mănuşă 
Care-ajută adevărul: 
Ciotul ăsta-i o păpuşă... 
Algele-ncilcite-s părul... 


Mihaela nu-şi dă seama 

Care-s ochii, care-s astri: 
Ochi albaştri are mama, 
Cerul are ochi albaştri... 


Salte-şi, aurii, zulufii 

Plaja toată şi de-a busa... 
— Mihaela dragă, tu fii 
Mamă bună !... Bati păpuşa? 


211 


Marea-i face funde albastre 
Caraghioase fără seamăn. 
Joaca Mihaelii noastre 

I-o imită valul geamăn. 


Numai salturi, numai tumbe, 
Vine-n chiot, ca haiducii; 
Tălpi desculte, mofturi scumpe, 
Prunc albastru-al mării lucil... 


I MAI 


Man dus cu tata la serbare. 
E cald. E soare. E-ntîi Mai. 
Şi-un stegulet frumos luai... 
Dar uite, am o supărare: 


Prin steagurile fără număr, 

De la tribună le-o fi greu 

Să vadă steguletul meu... 

— Hai, tată, ia-mă sus pe umăr! 


279 


FATA CARE NU PLINGE 


Pita Carpati isi afla adapostul 
Copiii coreeni sositi la noi. 

E, legea noastră nouă: scutul nostru, 
Dind ocrotire micilor eroi... 


Un lac în munţi... O curte romineasca... 
Şi-nchipuind duşmani în buruieni, 
I-ataca, hotariti să-i nimicească — 
Cu betele, copiii coreeni. 


` 


280 


Cu ordine de luptă — militare — 
Pe piept, în dreptul inimii, aici, 
Se-apropiase un băiat mai mare 
Privind pe gînduri lupta celor mici. 


Căzu, din joc, o fată — mititica — 

Şi-i sîngerează, văd, genunchiul sting... 
Îmi face semn că „trece, nu-i nimica“, 
Iar ochii-i rid: „N-ai grijă. N-am să pling.“ 


Îmi spune — fără vorbe — gura-i strînsă: 
— pp... Vezi ochii mei? Obrazu-acesta supt? 
Sînt, da, o vale-a lacrimilor... Însă 


Cu lacrimile,-acuma, ştiu să lupt.“ 


... Să ştii să lupti. Acesta este leacul. 
Copii, pe malul lacului... Ce grea, 

Ce uriaşă lacrimă şi lacul, 

În genele-i de stuf, îşi retinea! 


281 


E biruinţa vietii-n ochii fetei. 

Ochi de copil. Ca-ntr-o oglindă văd. 
E-o grea poveste: spusă pe-ndelete-i... 
A răzbătut dezastre şi prăpăd. 


Fetiţa coreeană... De ce oare 

Nu scoate nici un scîncet, cît de mic? 
... Privirea si-a-naltat surizătoare 
Cînd m-aplecai s-o mîngîi, s-o ridic. 


Un licăr mic în ochii ăştia arde. 

O mina mică-mi tine mîna, strîns. 

— Mai, pui de om, măi, oaspe de departe, 
Fetiţa mea; lovindu-se-ar fi plins... 


I-s ochii ageri, lungi, ca de migdala... 
Ce arde-n ei acolo îndărăt? 

Oglinzi adinci, tăiate cu migală, 
Ma-mbie: — ,,Stii să vezi? Am să-ți arăt... 


282 


„Surîsul viu din ochii mei, ascultă, 
Suris ne’nvins de marile urgii, 

E-al mamei mele... Nu s-a dat bătută. 
Întîi de-acest surîs te rog să scrii! 


Şi-un chip, acuma, de soldat ti-apare? 
E-ntors într-o permisie de-o zi... 

Îl vezi... Cu zeciderăni — şi tot mai tare! 
E, tatăl meu. Aşa a fost. Să ştii. 


Iar în adincul ochilor, profilul 
Ocrotitor alăturea de ei, 
Partidul este...“ 
Mă tinti copilul: 
— Cum am să plîng, crescut de-aceştia trei?“ 


. Aci-n Carpaţi îşi află adăpostul 
Si-aceasta mică-orfană de război. 
E legea noastră-aci, e scutul nostru 
Dînd ocrotire micilor eroi. 


SUS LA TUȘNAD SUB UN BRAD... 


Lina luluie-n poiană 

Apa mica, mingtioasa, 
Leganind doi pui de mreana 
Ce se joaca, nu le pasa, 
Amindoi la ei acasă... 


Sus la Tuşnad, sub un brad, 
Sta-n poiană 

O codană 

— O fetiţă coreeană — 


284 


Si-asculta la riu-n vad 
Coreeana cea orfana. 


Apa asta de matasa, 
Nu fosneste ca pe-acasa, 
Sabie, prin ierburi trasă... 


Lacrimi mici la coltul genei 
Ard in ochii coreenei, 

Cînd — la marginea poienei —- 
Vede-un pui 

De secui 

Necăjind pe maica lui: 

O ţărancă 

Cu bocancă 

Si cu testemel verzui, 

Care se-odihnea, pe-o bancă. 


Baietelul ride, fuge, 

Plinge, degetul şi-l suge, 

Dar pe bancă, nu vrea, de! 
Nu vrea el — „,şi gata, ce...‘' 


285 


Maică-sa abia-l ţinea... 
El, fugea de lîngă ea! 


Dar, la marginea poienei, 
Ochii ridicînd băiatul, 

Mult se miră-mpeliţatul: 
Lacrimi mici la colţul genei 
Vede-n ochii coreenei... 


Ea-i zîmbeşte, încă plînsă. 
Prea e mic ca să-şi dea seama! 
„El, tăcut, se uită însă 

Cînd la fată, cînd la mama; 
Mina fetei netezeşte, 

Mîna-i prinde-n joc, hoteste, 
Şi-opintindu-se niţel, — 

Trage fata după el! 


Ce-l framinta-asa de-adinc, 

Ce e-n mintea lui de finc, 
N-aş putea să spun; şi nu ştiu; 
Dar, cu ea de mina, pustiu’, 


286 


— Micul pui 
De secui — 
Vine, glonţ, la maica lui... 


Sus la Tuşnad, sub un brad, 
Stau pe bancă, stau tustrei, 
Maică, fată şi băiat, 
Parcă-ar fi şi maica ei! 


„.„Lină luluie-n poiană 

Apa mica, mingtioasa, 
Legănînd doi pui de mreana 
Ce se joacă, nu le pasă, 
Amindoi la ei acasa. 


COMANDANTUL, 


Batrinii mei, cu mintea dreapta, 
Asa m-au invatat — de tinc — 
Ca-n om e-o lacrimă ce-asteapta 
Nedezlegata, in adînc... 


Aceasta este si povestea 
Tovarăşului comandant 

Pe care —că 1-a mers şi vestea — 
Nu-l vatămă nici glonţ, nici brand! 


288 


„„Aşa cum sînt biruitorii 
La bătălie şi la greu, 

Pe comandant toţi luptătorii 
Îl ştiu ne'nduplecat mereu. 


N-a fost înfrîngere şi-osîndă 
La care-nvins să se fi dat! 

Pe drumul greu, către izbinda, 
Ne-a dus mereu ne nduplecat. 


Şi cînd copiii lui, acasă, 

Aflaram că pierduţi sînt, toţi, 

El arăta că nu-l apasă 

Nici glas de tun, nici plins de roţi... 


Nepricepînd această faptă 

Eu mă miram ca un nating 

Că nu-i văd lacrima ce-aşteaptă 
Să se dezlege, din adînc. 


19 — C. Theodorescu vol. I 289 


Curgea pe drum şuvoi de sînge, 
Suvoi de lacrimi, precum ştiţi. 
Pe-ai lui, el n-avu timp a-i plînge. 
El se-ngrijea doar de răniţi. 


...Dar cînd s-a-ntors, cel de departe, 
Cînd pe copii 1-a regăsit, 

Nebiruit nici chiar de moarte, 

O lacrimă — l-a biruit! 


19» 


DE VORBĂ CU UN TÎNĂR 


+ Gorki am să-ncep, desigur. 
La unul cum esti tu gindea 
Spunînd că scrisul nostru-n friguri 
E muncă... Și-ncă muncă grea. 


Tu care suferi pentru-un vers 
Și arzi scriind literatură! 

E drum 'nainte-ţi... Ai de mers. 
Fii, timpului de azi, măsură. 


291 


Înaltă fie-ti deci, cintarea! 

Tu, bolti de cîntec să ridici... 
La noi, pe culmi, e largă zarea. 
De jos — şi zările sînt mici. 


...le pipăi sa-nteleg şi caut 

Ce-i drept în tine şi ce-i strimb: 
Eşti tu o spadă? Eşti un flaut? 

Esti arc, vibrezi? Sau zbirnfi, drimb? 


Te doare că-ai cioplit în ghiata 
Un vers pe care vreai — fierbinte 
Să-l scrii, cu viaţa noastră-n faţă, 
Cu viitorul înainte? 


Un fapt măreț din vremea noastră 
Cîntînd, vezi că-i rămiîi în coadă, 
Că-l gitui într-o carte proastă, 
Într-o imagine schiloadă?... 


292 


Că-ţi ia mereu nainte viata? 
Ca-1 greu să tii cu dinsa pasul? 
...0a nu-ţi întuneci dimineaţa ! 
Şovăitor nu-ţi fie glasul. 


Aşa-ntrebări, pe toţi ne-alungă 

O, tinere prieten! Nu e 

Răspuns pe loc... O veghe, lungă, 
Răspunsurile le descuie. 


Sau, poate, roade-n tine dorul 

Izbinzii repezi şi uşoare? 

...Crezi, coatele, mimind doar — zborul, 
Că vor ajunge chiar să zboare? 


„i-e alta suferinţa trează? 

..A, spui că „vor să te doboare“? 
Cutare nici nu te citează? 

Prea rău te-a scărmănat cutare? 


293 


Cumva, scînteietoare scule 
Sucind, aştepţi cununi de laur? 
Te vezi un zeu sau un Hercule 
Cînd biruise pe Centaur? 


Nu-i nimenea ca să greşească 
Fără-a răspunde... Nu. La noi e 
În cinste critica obştească. 

De zeități n-avem nevoie! 


Nu-ţi fac vreun bine, de te lasă 
În vechi culcuşuri căldicele, 

Cei cu opinii de mătasă 
Şi-aprecieri de catifele ! 


... [ti jumuliră niscai vise? 
Te critică? — Neapărat. 
Metoda criticei deschise 
Ea, mai ales, ne-a ajutat. 


294 


Nici mie, niciodată-n file 

Nu-mi cad, de-a gata, struguri copti. 
...Muncese adesea ani de zile. 

Îmi iau, din viaţă, ani de nopţi! 


Si-adesea, îngrijind de-a surda 
Nu creanga proaspătă, ci ciotul, 
Iau de la capăt, toată truda: 
Greşit e, şi pierdut e, totul! 


La mine-au fost zăpezi, jigănii, 
Copaci gerosi gatiti cu arta 

Și zurgalai ducind in sănii 

O rece frumuseţe moartă, 


Dar ploile de primăvară 
Spălară zeghile ninsorii, 
Pădurea mea ca să tresară 
Prin toate frunzele şi porii, 


295 


Văd oamenii — pădure vie: 
Tot urcă... Urc cu ei pe creste. 
Un cîntec orice frunză ştie. 
Copacul, ştie o poveste! 


Ce bună-i seva paminteasca 
La rana frunzelor pierdute! 
„„„Pe tine, e cin’ să te crească 
Şi primăvara să-ţi ajute. 


Dar cît de tînăr esti!... Cu grijă 
Mă uit la boiul tău mlădiu. 

Da, cîte-un vînt, cu colt de schiţă? 
Tu tine piept. De-aceea-ti scriu. 


Da, au dreptate-ncepătorii... 
Dar ce prieten (nu o data) 
Un brat dă sprijin subtioril, 
O rază drumul ţi-l arată! 


- 296 


Acum ni-i călăuză sacră 
Lumina care-alungă bezne. 

E braţul purtător de facla... 
Acum, în toate, ni-i mai lesne. 


E o căldură, o lumină, 
Ce-ajută mugurii citi sînt. 
Ea nu întîrzie să vină... 

Tu nu eşti singur pe pămînt. 


Nu sta cu fruntea abătută. 

Ştiu calde critici juste, deci, 
Si-acelea mult mai mult ajută... 
Nu-s juste criticile reci, 


...Copacul creşte nu-n asceze, 
Ci-n fierbere şi-adîncă luptă, 
Dind drumul sevei să viseze 
O primăvară ne ntreruptă. 


297 


Bolnav, nu-l vindeci prin secure! 
Iar dacă-i tînăr şi gingaş, 
Te-apleci cu-atit mai mult, pădure: 
Să nu se piardă, să nu-l laşi... 


.„..Tu-mi spui că unora, săracii, 
Li-i rece vorba ca securea. 

— Aşa vor, retezînd copacii, 
Să vadă în sfîrşit pădurea? 


Tu-mi spui că floarea ta de mai 
S-ar revărsa aromă, spumă: 
...ol-alaturea pe cine ai? 

Şi cine paşii {1-1 îndrumă? 


„Sint grădinari — şi n-au căldură. 
Sint miini — şi nu le simţi frateste. 
Flori de hîrtie ochii fură, 

lar floarea ce-ar da rod, tinjeste... 


298 


Ideie şi talent şi muncă 
Pe-oricine trebuie să doară... 
Dar unii, trudă ta adinca 
Cu obtuzunghiul o măsoară! 


Pe cei ce dreptul şi-l asumă 

Să-ţi vire oarbă sula-n coastă, 

Nu-i vom lăsa... Nu-i luăm în glumă. 
Noi nu glumim cu munca noastră. 


Pe cel ce nu-ţi iubeşte munca 
Şi nu ţi-a cunoscut efortul, 
Nu-l vom lăsa să-ţi pască lunca, 
Să facă-n păpuşoi pe mortul... 


Nu. Sensibilitate iască, 

Si-napoiat ca Tata Noe, 

Un critic prost, sa zapaceasca 
Pe-artişti şi munca lor — nu-i voie! 


299 


Stilou-i bun si ca seringă! 
Culoarea, sunetul — şi ele 
Ca apa tare pot s-atingă 

Să-l usture, să vadă stele. 


„„Adună, criticii, lumină 
Şi-aripa ţi-o ajută-n zbor, 
Dar cum albinele-au regină 
Şi muştele-au regina lor. 


Această filozoafă toantă 

Te biziie la cap, cu toane — 
Ea zbor de musca-ti recomandă 
Cînd eşti pilot de avioane. 


Îi va striga poporul: „Ce ţi-i? 
Stai sus, regino, la fereastră? 
Din turn au coborit poeţii... 
Ja coboriti şi dumneavoastră!“ 


300 


Îi va striga: „Te stim. Ji-e frică. 
Astepti ca altii-ntii să spună... 
Eşti otrăvită, rea şi mică 
Şi la nimica nu eşti bună. 


Te-ascunzi în turnuri crenelate 
Să nu greşeşti, să nu te-mpiedici 
Si-abia alegi ceva, din toate — 
Oprită parcă-ai fi de medici... 


Dar critica ce este? Poate 
E-nfricoşare crezi?... Sau ce-i? 
E-o insulă de gheturi moarte 
Cînd nu e omul ţinta ei!“ 


Vrea, unul, fontă, — cu ocaua. 
Otel iti cere — în ciubere. 
Vrea altu-n artă mucavaua 
Unei gîndiri rutiniere. 


301 


Abia de ieri stergindu-si cisil, 
Poftim chitibusar cumplit: 
Nu ştie el cînd tu te sfişii. 
El află — cînd ai biruit! 


Te-ar rupe — şoarece ridicol — 
Un altu-n umbră, ca motanul. 
...Va scrie un vestit articol! 
Tar pin’ să-l scrie — trece anul. 


Îi spui şi pare să-l surprindă: 
Şi-a strîns sprincenele mirate... 
Se uită poate şi-n oglindă 
Si-ntreaba: -— Cine-i ăsta, frate? 


Sint unii ca vulpoii sacri: 
Refuză ce nu pot s-ajungă 

— Al poeziei struguri acri — 
Şi li se face gura punga. 


302 


Sînt alţii, scot idei din burtă 
Si drepturi vin ca să-şi aroge 
Si-amesteca la tine-n turtă 
Formule gata, ventriloge. 


Alt mers decît in cărucioare 
Nu vor, betegii, să permită! 
Si gem, de supralicitare... 
Şi mor, de papagalicită... 


Iti scriu reţete păsăreşte 

Cu-o mutră doctă şi funebră, 
Cînd opera, daca-ti trăieşte, 
Tu zaci, scriind-o, ca de febră. 


Cu unii mumă, cu-alţii ciumă, 
Te-ajută, simţi, aşa de tare, 
Că ajutorul — fără glumă — 
Li-1 ajutor... de-nmormintare! 


303 


Apar noi undite şi moduri 
De-a pescui greşeli — si, poate, 
În papură să cauţi noduri 
Devine-o specialitate. 


Luceferi scaperi, sau — cu sete — 
Iti sorbi noptaticul chistoc... 

Sar toţi pompierii cu trompete 
Si-ar stinge tot ce este foc! 


Asa-1 cu gintea criticastra: 

Cu ea, si-aprind doar paie-n cap 
Cei ce-n literatura noastra 

In plapomele vechi nu-ncap. 


Guriştii nostri!... Fac vreo brînză? 
Bat apa chioară-n putinei. 

Întind a frazelor grea pînză... 

Le curge zerul de idei. 


c04 


20 


Grozavi şi fercheşi vin să-ntrebe 
De-s gata platoşele toate 

Ei, gata cei dintîi, căci — ghebe — 
Își cară platosa pe spate! 


Guristi! Bucheri!... La ei, petarde, 
Puşcoace, dopuri, bine trag; 

Aşa victorii poetarde 

De ti-ar plăcea, le-ai fi chiar drag. 


Sint si destui ce tac din gura: 
Prudenti, te-aşteaptă-ntii să mori —- 
Mari dascăli plini de-nvatatura, 
Mici repetenti ca scriitori. 


Ei te despoaie-n eprubete: 

Aici aripi, aici polen. 

Si-o apă-i, tot... Cea vie, Lethe, 
Sau hidrogen doi oxigen... 


305 


Gînd, artă, mica ta minune, 
Nici nu-i priveşte, nici n-au zor, 
Talentul fiind o chestiune 
Streină de voinţa lor... 


De ce-şi spun ei „îndrumătorii“ 
Cînd nu ştiu ce e îndrumare? 
Te uită: ofilindu-ti zorii, 

De munca ta nimic nu-i doare. 


...Au văruit o casă veche 
Si-acum zic altfel că o cheamă. 
Principiile lor de veghe 

Sint doar in firme de reclamă! 


Ti-aseaza „măestria“-n dreapta 
Şi-n stinga, gîndul... Dar se poate 
Ideea ici, iar colo fapta, 
Apartamente separate? 


306 


Cînd dă cu bobii, ce îndemn e? 
Oracol teapan tuturora, 

E-o călăuză după semne: 

Cum bate ochiul, vîntul, ora... 


Dinam îţi spune că-i mosorul, 
Dinam sadea — şi alt nimic. 
ŞI-ţi spune că-i furtună, zorul 
Si clocotul unui ibric! 


Palavrageala-1, cit de goală, 
Să te doftoricească vrea: 

Iti inventează-ntîi o boală 

Si-apoi... te vindecă de ea. 


Ce n-a mişcat la el sub lupă, 
Aceea nu e viaţă — scurt! 

(El n-a suflat la timp in supă, 
Acuma suflă şi-n iaurt.) 


Melc rece — „criticul“ acesta 
Deschide-o dira, nu o cale! 
Nu-i drept să-şi facă doar siesta 
Aici, la tine-ntre petale... 


În conţinut el nu se pierde, 

Cu forma strasnic s-a-nvatat: 
De-o parte — ci-că-i iarba verde, 
De alta — aerul curat. 


Dar cind, pe dos, cu ochiul rece 
Te cerne-n sitele-i hapsine, 
Făina nu e buna — trece... 
Tarita-1 bună — ea rămîne! 


Să calci prin smircuri cu plevusca 
Sau arda-ti capul printre aştri, 
Ce te doboară şi te muşcă 

Nu-i critica... Sînt criticaştrii. 


308 


îns 


Descopera-1, ca să-i condamne 
Furtuna oamenilor noi — 

Nu „cum nu vii tu, Tepes Doamne...“, 
Nu „judecata de apoi...“ 


Tu dîrză fruntea ţi-o atine. 

Nu te-ntrista de-al lor oprobiu. 
Să-ncerci mereu să faci mai bine. 
Să fie nou. Să fie propriu. 


Poeme scrii — să fie arme! 
Romane, teatru — cazemate! 
De ţărmii noştri să se sfarme 
Corăbii şi rîvnin pirate. 


De-om fi artiştii-acestor țeluri, 
Atunci şi critica — cea justă — 
Vedea-va arcuri, bolți, oţeluri, 
Nu sărituri ca de lacusta. 


309 


Nu ierni cu urme de jigănii, 
Copaci gerosi gatiti cu arta, 
Nu zurgălăi frumoşi la sănii 
Care pe nimenea nu poarta! 


Din mugurii ce astazi leaga 
Si vin în floare la lumină, 
Noi cetitori or să se-aleaga 
Şi noi puteri or să ne vină. 


Îndemn văpaia asta fi-va! 
Nu cîrdul de viteji cu clanta. 
Sentinta nu-i definitivă 

Cînd e-ndoielnică substanţa... 


Vă-nvioreze fruntea, pieptul, 
Furtuna oamenilor, vie — 

Şi bată veşnic: ei au dreptul 
La artă şi la poezie. 


310 


Nu flori cu fosnet de hîrtie! 
Dă-ţi scrisa inimii, firească. 
Poeţii — dacă sînt! — să scrie... 
Şi, opera, o să vorbească. 


De veacuri multe înţelepţi, 
Luptind şi nerabdind zabala, 

Cei multi, cei muncitori, cei drepti 
Cer temelie — nu spoiala. 


„Sînt critici limpezi ca izvorul: 
Gîndiri adinci, sentinţe drepte, 
Aşa cum chibzuind, poporul 

Le dă — s-ajute şi să-ndrepte. 


Partidul, telurile tale 
Aşa le-ndruma. Aşa fi-vor. 
Ce steag porţi tu!... Şi ce-ţi stă-n cale? 
Nisipul stă... 
Dar tu eşti vifor! 


31| 


Cu Gorki am să-nchei, desigur! 
Ce critic minunat era | 
Spunînd că scrisul nostru-n friguri 
E muncă... Şi-ncă muncă grea. 


Iubise lupta de opinii! 
Nimic după tipic sau silnic. 
Cătase florile, nu spinii. 
Soluţii, nu examen clinic. 


Ca el — să iei din cărţi, destule... 
Dar luînd şi celor multi povata, 
Topeşte ghiata din formule, 
Iubeste-adinc, fierbinte, viata! 


Azi cititorii, mîine pruncii, 
Vor pune strugurii la teascuri... 
Furtuna oamenilor muncii, 

Ka mătură gunoi şi vreascuri! 


312 


Şi maturati vor fi, puzderii, 
Cei ce-ntirzie noii muguri, 
Jefuitorii primăverii 

Şi ai văpăilor din ruguri. 


Pădurea oamenilor, vie, 
Tot urcă... Urci cu ea pe creste. 
Un cîntec orice frunză ştie. 
Copacul ştie o poveste! 


Din vîrfurile-n soare vine 
Un aer limpede şi tare. 
Răcoarea respirind spre tine, 
Simti ramurile-mbatatoare. 


Sint oamenii de miine!... Poate 
Eroii nostri — tineri pururi 
De-au fost adevăraţi — cu toate 
Nenumăratele cusururi... 


313 


E-o bibliotecă... E-un cămin... 
Doi ucenici cu păr de aur 
Citesc... Sînt ei! Cei care vin. 
Sînt ei, cununile de laur. 


Sint ei... Deprinsi să-nvingă piedici 
ȘI întuneric şi poveri, 

Vor fi metalurgişti sau medici 

Sau tractoristi sau ingineri, — 


Nu din Olimp, de la Apollo, 
Ci din popor, adinci şi vii 
Şi proaspete-ntăriri, de-acolo 
Cu noi alături vor veni. 


Oricîte vreascuri să oprească 
Privirea cerului albastră, 
Nu-i uscătură şi nu-i iască 
Să-nece primăvara noastră ! 


314 


În tot ce faci, în orice clipă, 
Dă primăverii noastre semn... 
Să afle-n tine o aripă. 

Să afle pavăză şi-ndemn. 


Să fim alături — freamăt, şoapte — 
Un stol să fim, cu zboru-nalt, 
Ce-şi urmăreşte, zi şi noapte, 

Cu zborul sigur, ţărmul cald... 


MUNCA DE NOAPTE 


Prin roca fumurie, viitorul 
Trecea încoace tot scurtîndu-şi zborul. 
Lămpaşu-nainta, statornec astru; 


Înfriguvată fruntea dase rouă 
Iar ochii —scintzind — tdiau ca două 
Perfovatoare de oţel albastru. 


Minerute venirăm la voi în dese rînduri: 
Tai rocile-n adincuri, pe sub pămînt te ghe- 
mui... 
Adesea Valea Jiului ne serpuie în gînduri. 
Cu munca ta, mă-ngădui pe-a noastră 
s-o asemul? 


316 


M-ai întrebat ce mină-i a noastră — şi ce soi. 

Să-ţi spun... Poftim, minerule şi dumneata 
la noi. 

M-ai întrebat ce mină-i a noastră... Poate-o 
laud, 


Dar altă-asemuire mai bună cum să-i caut? 


E unul... Scrie-ntr-una. 
Ce vrea şi care-i zorul? 
...Miner e şi savantul, poetul, ginditorul. 


Miner fruntaş, ajută pe-ai lui prin inovaţii. 
Cum să-i mai spui că umblă cu capu-n nori, 
prin spaţii? 


Diverşi se-ocupă, ci-ca, de munca lui, fireşte... 
O, ce puţin se ştie! O, mult ce se vorbeşte! 


Miner şi gînditorul — savant, poet, alfaptei — 
Muncind din zorii zilei şi treaz cînd iarăşi 

noapte-i, 
Vrea viata s-o-noiască şi să-i hrănească tocul! 
De-aceea se frămîntă şi nu-şi mai află locul. 


317 


Vin literele-n şiruri ca nişte vagonete... 
Nişte cărbuni va scoate şi el, muncind cu sete. 


El e de-ai noştri... Scoate în slove, pe hîrtie, 
Unelte noi pe lume şi lumii bucurie. 


Aprins de munca zilei s-a-ntors, prin seara- 
albastră, 
În tîmplele-ncărcate bătîndu-i viaţa noastră; 


Se-aşează-n el — spre seară — de sus, de jos, 
| din laturi, 
Şi parcă-l înconjoară carbonifere straturi. 


În linişte coboară ca-n galerii, sub munte. 
Se-aşează totul... Trece, spre tot, o vie punte... 


E noua Hotărîre şi — doldora-i desaga — 
Şedinţa de la O.N.U., procesul de la Praga; 


318 


Congresul pentru pace;... războiul, iar raz- 
boiul ! 
Furnalul; combinatul; imagini de tot soiul. 


Vor unii — spaimă-n oameni şi moarte şi de- 
clinuri; 

Vor alţii — nici o mamă să nu mai nască-n 
chinuri; 


E clocotul pămîntului; e şi acel copil 
Ce-şi aruncâ-n fereastră hohotitorul tril; 


E-avintul viu, cu care înalţă muncitorii 
Descătuşate forte chezase de victorii... 


Victorie a vieţii, a vieţii noi anume, 
Şi el vrea să te-ajute ca să-nfloreşti în lume! 


...Bogat de munca zilei, cu timpla mai fier- 
binte, 
Ar despica o sută de drumuri înainte! 


319 


Din ţări şi mări, la uşă-i bat ale lumii toate 
Ecouri — lupta, visul... E noapte. Iar vor bate. 


Chemări clocotitoare îşi urcă pătimaş 
Puterea fără tihnă, îndemnul uriaş. 


Ziua de azi, la umăr îi puse-aripă, scut... 
Puternic e. Se-aude strigat, ca din trecut, 


Sînt lupte-ndelungate, experienţă, viaţă, 
Ce vin ca să-l sporească şi-l mînă şi-l învaţă 


Şi parcă îl îndeamnă şi parcă îl încearcă 
Nedesluşite chipuri, voci cunoscute... Parcă 
(Suflind în pumni, prin gerul istoriei) i-ar 

spune: 
„—Aprinde-ne şi nouă, pe vatră, uncarbune!“... 


320 


... Prinos ca să le-aducă, obida să le-o stingă, 
Vin, se desprind de lanţuri, vin, se desprind 
de jug, 
Bătrînii cu bocanca, străbunii cu opinca, 
Cu răngile pe umăr, sau aplecati la plug. 


Si ca pe-autostrade şi ca pe cărărui 
Pe-artere largi, prin vine subţiri, coboară-ai 

lui 
Din fabrici sau din tundul codrului... 


Savantul, ginditorul, îi simte, le ia seama 
Cum vin spre el cu forţa unei seve, 
Sau cum, în juru-i, conturati aeve, 
Cu-obrazul ca arama 
La focu-n vălvătaie, 
Stau roată ca oştenii pe cîmpul de bătaie, 
Sau trec, în şir, şi fără capăt siru-i... 
lar mama 
— Umbră vie ce negurile taie, — 
Ca dintr-un basm, nătrama 
I-o-ntinde: 
— Ai să birui! 


321 ` 


91 — C. Theodorescu vol. I 


Vin, gîndurile, fluviu. Alt fluviu, e tutunul... 
Pe dedesubt, sau din perete, bate I. 


Savantul, ginditorul, sub bobul de lumina 
Lucreaza-n fundul nopţii cum tu lucrezi 
în mină... 


Un gînd la el sub frunte tot scormone hain. 
Ar vrea să-ntoarcă moartea din drum! S-o 
mai amîne. 
Cu-un calcul sau un cîntec, cu-un ser sau 
un vaccin, 
Să facă-n om văpăile vieţii, mai stăpîne. 


La el sub frunte gîndul acesta viu, fierbinte, 
De mult s-aşează straturi, s-adună—zăcăminte. 
Ar trebui să fie de mult o mină-adîncă. 

Şi-abia e-un licăr, gîndul! Şi mina nu e încă. 


... Zăvoare-n dinamită sar tîmplele-amîndouă. 
E, albia ideii. E galeria nouă. 


322 


De-acolo, desub timple —un astru de cărbune 
Nălucitor apare şi-ndată iar apune, 


Ideea, zăcămîntul ce-şi adunase-n straturi! 
Ca pe-un miner îl cheamă, dintre străbune 
leaturi: 


— Eşti tu, idee scumpă?... — Sînt eu, dar 
ca-ntr-o stinca 
Încătuşată-n şisturi nestrăbătute încă... 


O, fruntea i se pare o rocă-n colțuri, neagră! 
Va trebui să afle. Va trebui s-o spargă. 


Cu braţul care simte vibrind perforatorul, 
Din galeriile-astea va scoate viitorul, 

Dar drumul catre-adincuri alunecă, se surpa: 
Din toate părţile, nisip, şuvoaie, turbă. 


Butuci armează bolta. Văpăi subpamintene 
S-au răsculat... Alarmă! Timpanele-s sirene. 


323 


Un vuiet larg se-alege în ritmuri, în orchestre. 
Se crapă spre lumină pereţi fără ferestre. 


Bat inimile lumii în fund la abataj: 
— Nu da-napoi. Cuprinde-ne. Curaj... 


Cu ochi aprinşi, sub palidul mugur de lumină, 
Lucrează-n fundul nopţii, cum tu lucrezi în 
mină ; 


Miner de alte straturi dar nu din altă tagma, 
Scurmînd mereu, fierbintele-adinc, — miner 
în magmă; 


Si-mbatator e gustul acestei noi ambrozii 
De aer comprimat, de pulberi, de explozii. 


Bat inimile lumii ca-n şisturi ferecate. 
Le-auzi în toată clipa. Sint lîngă tine-alături. 
Savantule, poete, neîncetat vor bate, 

Din galerii, din noapte, sub munţii cu omături! 


324 


E, lîngă tîmplă, ghiocelul de carbid. 
Şi pajişti fără vreme la tîmple i-au albit... 


Pe dedesubtul lumii cît ai să fugi, comoară, 
Pina s-ajungi cărbune al tuturor, afară? 


Ca o sentinţă cade un neclintit răspuns: 
— E drumul care-ncepe. Mai greu e de stră- 
puns... 


Pasii-ncercind 'nainte-n nenumărate chipuri, 
Se-mpiedica, nesiguri, printre fierbinţi nisi- 
puri, 


Vedenii de Sahară-n pustiu subpamintean!... 
Un pas e pin’ la oază. Un pas pin’ la liman. 


s 


Dar noaptea nu-i învinsă. Şi peste-ntreaga 
muncă, 
Noroi — un duş de noapte lichidă — îi aruncă. 


325 


Colcăitoare încă, prin rocile încinse 
Se mai răscoală resturi vulcanice, nestinse. 


Mai sare, în şuvoaie, lătura clocotindă, 
Sub deznădejde munca şi viaţa să i-o prindă. 


Ecou duşman dă hohot sub frunte-adânc, sub 
munte : 

— Nu, n-ai să poţi pătrunde! Nu, n-ai să poţi 
pătrunde ! 


Şi les noroaie-aprinse, ies colții de văpaie 
Ai fundului pămîntului, cu duh de gaz şi 
zoale. 


Un rîu de foc tisneste prin galerii, pe jghea- 
buri. 
Cărbunii ard 'năuntru !... Afară ies doaraburi... 


326 


(Doar aburi! Joacă noaptea-n fereastră, ca 
paiaţa... 

Îi taie răsuflarea, îi mai scurtează viaţa. 

...— albă iar hirtia! Şi iarăşi îl îmbii 

Sahara de vedenii, Sahara de hirtii. 

Pe masă, pagini goale... Le scrie şi le-aruncă 

Pe jos, neizbutită şi-mprăştiată muncă. 

Spre ţări şi mări, prin uşă, ies flăcări, urcă 
şoapte... 

În fiecare noapte. În fiecare noapte). 


ŞI iar, pînă cînd ceasul izbînzii o să bată, 
Îşi vede tot efortul, zadarnic încă o dată! 


Un vis rămase drumul cel încă nedeschis? 
Nu. De pe-acum e faptă! Nu, pentru el nu-i 
vis. 


Aici e prototipul visat, modelul, leacul: 
Din miini n-o să-i mai scape, la fund, de-a 
berbeleacul. 


327 


El taie galeria întîia. Nu-i uşor. 
Şi portile-n adincuri, nu se deschid, nu vor. 


— Ce scaperi tu sub tîmple, întunecime rea? 
Prin şisturi, vina nouă sticlea... şi dispărea! 


Nu-i leacul. Nu-i modelul visat. Nu-i proto- 
tipul... 
Si munca lui se duce, în spulber, ca nisipul! 


Nu-i serul... Nu-i vaccinul... Nu-i cintecu-n 
sfirsit ! 
N-a reuşit. Îi fuge sub ochi... N-a reuşit. 


Dar trebuie! Şi leacuri — şi cîntec — şi unelte 
Atitia le aşteaptă... Greu, cugetu-o să-l certe. 


Şi inimile lumii-l îndeamnă: — „Ai să poţi. 
Ti-e pentru oameni truda. Şi-alăturea de toţi.“ 


328 


...O, setea de-a cunoaşte, cum rataci flaminda ! 
Să-nveţe din infringeri. Le va schimba-n 
izbîndă. 


Armiează iarăşi bolta... Şi iată, ajutindu-l, 
E viata-adevarata care-i armează gîndul. 


Da, pentru oameni!... Iată-l cătînd, cu 
fruntea-n rouă, 
Un aparat mai ager, sau o metodă nouă; 


Noi munci fără povară, cum n-aufost mai 
"nainte; 
Viu — înaintea ochilor — un adevăr fierbinte; 


Licoarea salvatoare, unealta decisivă: 
La orice poartă-nchisă — o cheie pe potriva! 


Va şti să-mpuţineze din nou necunoscutul, 
Oricit de grele-n cale-i ies piatra, fierul, lutul. 


99 — C. Theodorescu, vol. I 329 


Da, pentru oameni. Drumul acuma nu mai 
minte. 


Iar gindul vrea să iasă cu-o clipă mai-nainte. 


Şi nu-i, acuma, numai a lui această faptă: 
Bat inimile lumii, le-aude, îl aşteaptă. 


De nu despică drumul şi-opreliştea n-o curmă, 
El va răspunde pentru toţi care vin din urmă. 


Trec literele-n şiruri de goale vagonete... 
El, de la capăt, munca e gata s-o repete. 


Ce cade cu hirzobul din cer şi-i fără trudă, 
Nici un folos temeinic n-a dat cîndva. Şi nu dă. 


Ne’nduplecare-adinca îşi face-n el sălaş;: 
E-o forţă liniştită, e-un umăr uriaş. 


339 


Batrinil — cu ciocanul, strabunii lui — cu 
plugul, 
L-au învăţat să-şi ţină cu cinste mestesugul... 


Porunca strice-o alţii, grăbiţi să iasă-n frunte! 
Ne’nduplecat, el ştie în fata cui răspunde. 


Ca si-altadata... Zidul şi bezna au bătut 
De sase ori. E semnul s-o ia de la-nceput. 


Izbîndă de-o sa fie, or să vorbească-o mie. 
Dar şi de greul muncii s-ar cuveni să ştie. 


Lumină şi căldură, acum, mai multă vrea. 
Va birui adinca intunecime grea. 


— „Vei birui‘‘... Voci scumpe vin, ise-ncred, 
îl cheamă: 
„Vei birui“... aude. „Sîntem aici! N-ai teamă... 


331 


Tu, litere şi cifre, nu vagonete-nşirul, 
Dar ştim ce sînt cărbunii pe care vrei să-i birui! 


Noi ştim ce-i încordarea şi lupta cea adinca 
A omului cînd taie căi neumblate încă.“ 


Îndemnul lor pe drumul pe care l-a ales, 
Dă drumului acesta un rost, un înţeles. 


Un adevăr îi strigă să-l afle, să-l auză: 
— Există-n toată munca, o forță călăuză... 


E-o faclă neînvinsă-nainte care-l duce 
Batind, cu vilvătaie, la pasul de răscruce. 


Izvor etern puterii, e-această bucurie 
Ce inima i-o umple, ulcior de apă vie, 


Şi-a dat derouă parcă...Şi timplele-i sînt ude. 
Clar, prin bătaia iute a tîmplelor, aude: 


332 


— „Aşa uşor, nu-ţi iese cărbune nou în faţă... 
Poţi sfredeli şi-un munte ! Poţi căuta şi-o viaţă! 


Stiinta, artă — iată specificul amar: 
E munca ne'ncetată ce reuşeşte rar.“ 


Cînd el le simte semnul, cînd ei îi dau de 
ştire, 
Ce mare e această fărîmă de iubire! 


În el batind — mai vie ca-ntr-un perforator — 
Vibratia aceasta, prietenia lor, 


Ce-a fost un şir de lupte şi-o lungă, grea 
risipă, 
Acuma, ca un fulger, va birui-ntr-o clipă... 


Hipnotică văpaie, vis — viitor cărbune! — 
Iti va afla povestea, la oameni o va spune, 


333 


Singuratatii tale el te va smulge-afară, 
Miez ferecat, iar mîine domesticită para! 


Vei fi lumină şi căldură cui 
Nu te-a avut, — şi pentru toţi ai lui, 


Nevindecată, veche, a sufletului hibă... 
Să vezi în lumea vie cum ai săprinzi aripă! 


Comoară de putere, de energii şi unde, 
Tu, lumii de afară nu te vei mai ascunde... 


Vaccin, ser, energie atomică, sau artă, 
N-ai să rămii putere-a pămîntului deşartă, 


N-ai să slujeşti orgoliul, profitul orb şi sacru, 
Tu n-ai s-ajungi unealtă de spaimă şi masacru, 


334 


Tu, glorie a omului — şi nu a unui nume — 
Victoriile vieţii le vei sluji în lume! 


Bogat de munca nopţii, legat de viaţa noastră, 
Pilpiitoare gene-1 pun zorii la fereastră. 


Prin norul tîmplei, iarăşi bat ale lumii toate 
Ecouri — munca, visul... Va scrie. Vor mai 
bate. 


... Ajunge! Oboseala detună repezi salve 
Şi fulgerîndu-i capul în paginile albe, 


Şi-n somn acele pagini îl mingtie, l-asteapta... 
Iar peste ele, zorii — pecete pun, de faptă! 


CUPRINSUL 


Drumul simplitdttt ......... re ee dat ca 


CLESTAR (1936) 


Trepte către ceasul de foc ..... ee Dee ate tame À 
Examen ......- ee Sa eae es Pendre eeens 
Îndoieli ..... TREN Badia EE E E 


CÎNTECE DE GALERĂ (1946) 


Îndemn .. 


Neue Ordnung ...... cc... ...................... 
Culeuş. sSiltit cae ee ie iai aere ră ca ada a act wee ale 
Baladă @aa@~eonmeeeeesoeeee1eeeweeoeeeee3eeeeeeseeeeeeeeetetee @ @ 


Jurnal 1941 


Pag. 


II 


Scrisoare .. cc. cece ewan eee 
Memento .....ece se ae cece 
Hotar  ......... ........ 
Rugăciune  ......c.... .. 
Pentru Pasărea Phoenix .. 


@eeeertrkwveeeee 


Moment funerar ................... ........ 
Moment de seară ......................... 
Va fi primăvară .............................. 
Bilanţ 1944 .. cc... .... ............. eese o... 


FOCUL DIN AMNAR (1946) .. 


Fragmente din poem 


CALEA GRIVITEI (1949) 


Fragmente din poem 


C.F.R. (1938) 


Foame eosvoeeeeeew#eenee ee Oro 


e e è see oe 
. 


Carnet 2... cc cc ce cc cc cc cc we we we we we ec ee es ewes 
Aburul .................... ......... . es wee 


Triunghi de-argint, cocorii... ...... 


DIN TOAMNA LUI 39... 
(1949, poem) 


ee ®@e @eee 


59 


69 


83 
85 
87 
89 


97 


UN CÎNTEC DIN ULITA 


Limba noastră ............8- 


PE GRIVITA LA NOI 


NOASTRA 


Pag. 


(1953) 


ee Be oO @ 


Bunicul... cc... ee ee we ee ee eee ee eens 
Din Eminescu .... eee cc ee ee ee ee ee ee ee 
Scurtă întîlnire 2... ee ee ee ee ene 
Poveste din ulita noastră woe. ce eee 
Mama  ...... .. . . .. . . . . . . . . . .  . . . . . . .  . . . . 
Generalul nostru ....,...c ee ce ee ee te ees 
Cintec pentru nevastă ........ cc. ee eee ees 
Pe Griviţa la noi... cc cc ee ee eee ee eee 
Certificatul de alegător .......... cc cc ee eee 


TARMI ALBASTRI 


Adam-Clisi co ccc cece eee ce ee ee te ee eee eee 
Bucurosi de oaspeţi ........ ccc ce eee ee ee eee 


Maria 
A işe 


Fanfaronii .. ec. cee cc... cca eee oo... 
Pe de-ale noastre .......... cc... 
Cuvîntul autorului..... cc... . . ee ee ee ee 


COCOSI DE TABLA 


Greşeli de creștere 2.0... . ce cee ce ce ee ee ee ee ee ee 
Cocos de tablă .......c ec ee ee ee eee 
Rondelul dopului istet ......cc cc cc... 


De la birou... 


I2I 
125 
128 
130 
134 
136 
139 
157 
160 


173 
182 
185 
189 
192 
197 
208 


215 
217 
219 
221 


Pe drumul tău .... cece ccc cece ce ee cence 223 
Rondelul servilismului ........c... ee cw ee te ee we 225 
Şablonul .... cece cc ce ee ce ee eee ee ee eens 227 
Mai e şi cîte-un cap pătrat ........ cc. cc... .. 229 
Adevărata-nvăţătură .......c coc... 231 
Lasă frumuseţea vie ........ cc cece eee ce ee eens 233 


SĂ NU TE UITI CU OCHI DE GHIATA 


La treisprezece ami ...... ce cece eee ee ee ee eee 237 
Ce face tata ccc cccc ccc cceccr cere vv eveces 239 
Rondelul despre fluturas ........ cc cece eee eee 241 
Rani vechi .... ccc ee ce ce ee ee ce ee ee ce ee ences 243 
Fereastra wc cc ce cece ce ee ee ... ..... ee ee ee teens 245 
Rondelul cuptorului cald .....c cc cc... 247 
Să nu te uiţi cu ochi de ghiata ................ 249 
Un cîntec din ulița noastră .......c cc... ...... 251 


DE VORDA CU UN TINAR 


La sonda go Bobeica .... cece ee cece ee ee te ees 255 
Tovarăşul Cazan dulgherul ..............05. ean 258 
Cum a semnat sondorul Popa ........-- eee eee 265 
Cintec din Barcelona .....ccccecccccccecccece 269 
Ce libertate-n Guatemala .......... ce cece eens 271 
„Atenţi! copii 1.4 ..... oc... ..... we tere eens 273 
Mangalia 1949 sesers. Peer sarcccsc ce vesens 276 
7 w) 


Fata care nu DIN SO ison deo do aia Weed eee Mas 
Sus la Tuşnad sub un brad .............0 500s 
Comandantul sa ef seat tdi Go toc stă ia wake ati Sosa ees 


Responsabil de carte: H. Grămescu 
Tehnoredactor : A. Vîntu 
Corector: M. Stefanescu 


Dat la cules 17.05.955. Bun de tipar 02.08.955. Tiraj 


8100 ex. Hirtie velină ma'ă de 80 gr. m.p. Ft. 760X 

1080/32. Coli ed. 6,27. Coli de tipar 10,75. Ediţia l. 

Comanda 1627. Planşe tipo 1l. A. nr. 01454. Pentru 
bibliotecile mici indicele de clasificare 8 R—I1 


Tiparul executat sub com. nr. 1709 la Combinatuf 


Poligrafic Casa RE A V. STALIN“, Bucureşti