Revista Cinema/1990 — 1998/012-CINEMA-anul-XII-nr-9-1974

_ Programul 
partidului, 
programul 
nostru 


A fi. 
comunist 


premieră: 
„Tatăl 
risipitor“ 


De 
33 ori 


3 
milioane 


Un secol 
pentru 
o 


întrebare 


Programul partidului, 


programul nostru 


Dumitru G 


Filmul 
trebuie să contribuie 
la formarea 
universului 
moral socialist 
al omului 


CINEMA: Care este, după părerea 
dumneavoastră, semnificația acestui 
document fundamental pentru cine- 
matografia noastră? 


Proiectul Programului partidului, aceas- 
tă cartă a națiunii noastre, sinteză a gin- 
dirii creatoare marxist-leniniste a parti- 
dului înfățișează cu limpezime şi precizie 
imaginea de miine a societății noastre 
socialiste multilateral dezvoltate, a dru 
mului ei spre comunism. Prin orientările 
și întregul său conţinut, Programul repre- 
zintă temeiul pe care trebuie aşezată în- 
treaga activitate viitoare din domeniul 
culturii. Cea de a șaptea artă, artă de am- 
plă rezonanță socială și cu mare forță 
educativă, atît prin conţinutul ei revolu- 
ționar cit și prin valoarea ei estetică și 
etică, trebuie să se ridice la înălțimea dez- 
voltării generale a societății noastre, să 
contribuie din plin la îmbogățirea și înfru- 
musețarea vieții noastre spirituale, la for- 
marea universului moral socialist al omu- 
lui. 


Marin Stanciu, 


Centra Român 


Nici un efort 


nu e prea mare 
ca să exprimăm 
geniul creator 
al poporului nostru 


CINEMA: Ce a însemnat și ce în- 
seamnă pentru dumneavoastră, apari- 
ţia proiectului de Program al Partidu- 
lui Comunist Român? 


Marin Stanciu: Vă rog să-mi permi- 
teţi să încep cu o confesiune. Sint mindru 
că fac parte dintr-un asemenea partid, 
devotat trup şi suflet poporului, un partid 
care a condus clasa noastră muncitoare, 
poporul, la strălucite victorii ale construc- 
ției şi demnităţii, un partid care a elabo- 
rat acest Program de făurire a societății 
socialiste multilateral dezvoltate şi înain- 
tare a țării spre comunism. Programul, 
care întruchipează înțelepciunea şi forța 
vizionară colectivă a partidului şi poporu- 
lui, a conducătorului nostru, tovarășul 
Nicolae Ceauşescu,exprimă cit se poate 
de concludent voinţa şi hotărirea noastră 
de a merge ferm, ştiințitic, spre comu- 
nism, de a înălța, in deplină strălucire, 
națiunea şi patria noastră independentă 
şi suverană. 


2 


La rindul nostru trebuie să fim demni 
de acest Program. Programul îl vom reali- 
za prin fapte, autodepăşindu-ne. Toate or- 
ganismele cinematografiei, fiecare dintre 
noi, inspirindu-ne din spiritul şi stilul de 
lucru al partidului, al secretarului sâu 
general, tovarășul Nicolae Ceaușescu 
vom proceda, sint sigur, la un serios exa- 
men de conştiinţă. Un examen lucid și 
eficace, care să ne ajute să punem în 
lucru, în toată plenitudinea, toate forțele, 
tot talentul şi întreaga noastră vocaţie, 
in așa fel incit filmele românești «să 
exprime plenar geniul artistic creator 
al poporului nostru». 


Ion Bucheru, 


ul casei de filme t 


Am o încredere 
deplină în viitorul 
artei noastre 


PICO TI SIE IEEE EEST IZIER 

CINEMA: Proiectul de Program al 
partidului sintetizează trecutul, pre- 
zentul și viitorul țării, într-un tablou 
care constituie cel mai bun plan te- 


matic şi nu numai tematic. Cum ve- 
deti, în această lumină, viitorul pro- 
ducţiei noastre de filme? 


lon Bucheru: Pentru prima dată, vi- 
itorul nostru este într-adevăr conturat — 
pe toate coordonatele sale — cu un ase- 
menea grad de concreteţe a obiectivelor, 
a căilor și detaliilor, încit el devine propriu 
zis actualitate. De aceea, în plan strict 
protesional, Programul partidului, care 
este propriul nostru program, ne inspiră 
incredere în însuși viitorul, atit de des 
invocat, al şcolii noastre de film. Acest 
viitor va trece din domeniul posibilităților 
și promisiunilor în acela al realizărilor și 
certitudinilor Însuşi modul cum proiec- 
tul de Program a tost elaborat, cu parti- 
ciparea directă și decisivă a tovarăşului 
Nicolae Ceaușescu, orientează şi cla- 
ritică perspectivele întregii noastre acti 
vități, metodele și stilul nostru de lucru. 
Programul se referă, retrospectiv, la mo- 
mente istorice foarte importante, nuan- 
tind în același timp fiecare referire, pu- 
nind-o într-o lumină precisă. Noi înşine 
trebuie, în consecință, cum spuneaţi, să 
ne gindim nu numai la un plan tematic 
de perspectivă, ci și la evoluţia speciilor 
şi formulelor artistice apte să valorifice 
cel mai bine şi sub semnul ineditului fie- 
care temă în parte. În program se evocă, 
de pildă, revoluția de la 1848, dar se pre- 


cizează că, inainte de 1848, în România 
existau socialişti utopici, cunoscuţi, de 
talie europeană. Dacă, deci, anul revolu- 
ționar 1848, in ansamblul său, s-ar 
preta prezentării într-un film-trescă, un 
al film, să spunem, despre falansterul 
de la Scăieni sau despre iniţiatorul său. 
Teodor Diamant, ar duce la formula fil 
mului-portret sau la altă specie cinema- 
tografică. Trebuie să avem filmele unor 
mari momente, după cum trebuie să avem 
țilmele unor oameni, unor personalități, 
unor stări de spirit. Aceasta inseamnă, 
efectiv, a contribui «la afirmarea, în 
forme specifice, a concepției inaintate 
despre lume și viață», înseamnă a de- 
păşi ilustrativismul, a crea opere care 
«folosind stiluri și maniere de creație 
variate», să reprezinte valori originale și 
durabile. Abordarea și cu atit mai mult 
reluarea unei teme trebuie să însemne de 
tiecare dată autodepăşire. Un singur exem- 
plu: chiar în anul 1975, inspirindu-ne din 
momentul unirii celor trei țări române, 
sub Miha Viteazul — intr-un him scris 
de Eugen Mandric şi realizat, probabil, 
de Dan Piţa — casa noastră de filme are 
în vedere altă tratare decit aceea la care 
au recurs autorii primului şi merituosului 
film dedicat marelui nostru erou. 


Bineînțeles, nu se mai poate concepe un 
plan de producţie fără prezența celor mai 
reprezentative nume de cineaşti cu ex- 


Miercuri, 11 septembrie 1974, a avut loc 
plenara comună a Consiliului de conducere 
al Asociaţiei cineaștilor şi a organizației 
de bază ACIN, plenară care a supus dezba- 
terii proiectul de Program al P.C.R. de fău- 
rire a societății socialiste multilateral dez- 
voltate şi de inaintare a României spre co- 
munism, şi proiectul de Directive ale Con- 
gresului al XI-lea al Partidului. 

Cineaștii, in frunte cu comuniștii, au dez- 
bătut excepționalele documente care, în 
aceste zile, se află în centrul interesului în- 
tregului nostru popor, documente ce des- 
chid țării noastre noi şi vaste perspective 
de continuă dezvoltare materială şi spiritu- 
ală. Ei au recunoscut, în aceste documente, 
aportul personal al tovarăşului Nicolae 
Ceauşescu în elaborarea şi fundamentarea 
teoretică a tezelor construirii noastre 
liste multilateral dezvoltate, ciarviziu c 
tezătoare a Secretarului general al Partidu 
neļārmurita lui dragoste peniru popors 
român. Plenara şi-a exprimat totala asez 
la politica internă şi externă a Parðdois 5 
Statului nostru, la prevederile de importantă 
istorică pentru viața poporului romāa cw- 
prinse în această Cartă a viitorul patrie 
Cineaştii s-au angajat să lupte cu intrega 
lor devotament pentru traducerea în wiat 
a marilor idei cuprinse În aceste documente 
să-și pună întreg talentul lor în slujba aces- 
tor idei, aşa incit arta lor să devină expresia 
idealurilor nobile ale socialismul, expresa 
şi mai deplină a forței creatoare a societății 
noastre, a geniului poporului român. 

Plenara a aprobat o rezoluție în care sint 
înscrise sarcinile ce decurg din prețoasele 
documente, documente in care cineaştii 
români văd nu numai liniile directoare ale 
dezvoltării Patriei socialiste în următoarele 
decenii, dar şi sursa majoră de inspirație 
pentru viitoarele creații cinematografice. 

În incheiere, plenara a adresat o telegramă 
tovarăşului Nicolae Ceaușescu, Secretar 
general al Partidului Comunist Român, 
Preşedinte al Republicii Socialiste România. 


Telegramă 


Tovarăşului 
Nicolae CEAUȘESCU 


Secretar general al Partidului Comunist Român 


Președintele Republicii 


Socialiste România 
Stimate și iubite tovarășe Secretar General , 


Participanţii la Plenara Consiliului de conducere al Asociaţiei 
cineaștilor din R.S.R. și a organizației de partid din ACIN,dezbătind 
astăzi,11 septembrie 1974 — într-un climat de mare însufiețire, de 
totală angajare şi responsabilitate comunistă — Proiectul de pro- 
gram al Partidului și Proiectul de directive al celui de al XI-lea 
Congres — documente în care recunosc gindirea cutezătoare, 
clarviziunea filozofică marxist-leninistă , capacitatea de profundă 
analiză a problemelor vieții noastre politice și sociale — trăsătură 
ce caracterizează întreaga activitate dusă de dumneavoastră pentru 
propășirea poporului român, vă asigură, mult iubite tovarășe 
Nicolae Ceaușescu de deplina adeziune a cineaștilor , în frunte cu 
comuniştii, la ideile mărețe ale acestor documente de inestimabilă 
valoare teoretică și practică pentru edificarea societății socialiste 
multilateral dezvoltate şi inaintare a României spre comunism. 

Această Cartă a viitorului patriei noastre cuprinde marile coor- 
donate ale activităţii politice , economice „sociale și culturale , pre- 
figurind mersul impetuos al României către visul de aur al poporului 
român — comunismul. 

Pătrunşi de sentimentul că arta trebuie «să-i ajute pe oameni să 
privească mereu înainte ‚să le dea o imagine înflăcărată a perspecti- 
vei istorice, să prefigureze schimbările viitoare ale societății, să 
însufiețească masele populare, tineretul patriei noastre la fapte 
mărețe, închinate realizării visului de aur al omenirii , comunismul» 
— aşa cum se subliniază în Programul partidului — cineaștii din 
patria noastră vă asigură, iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu, că 
nu vor precupețţi nici un efort pentru traducerea în viață a nobilelor 
țeluri prevăzute în aceste documente. 

Ne angajăm solemn în fața Partidului şi a Dumneavoastră, con- 
ducătorul națiunii române, că vom depune toate eforturile izvo- 
rite din entuziasmul nostru comunist pentru a contribui la continua 
înflorire a patriei noastre , pentru a realiza astfel de filme care să 
devină cronica vie, oglinda fidelă, emoţionantă a epocii pe care 
documentele partidului o prefigurează pentru triumful comunis- 


mului în țara noastră 
Consiliul Asociaţiei cineaștilor din R.S.R. 
Bfîroul Organizaţiei de bază P.C.R. — ACIN 


x 


] 
| 
i 


perienţă. În acest sens, noi am inclus 
în planul pentru 1975 pe Lucian Bratu 
și pe Sergiu Nicolaescu. Dar, de aseme 
nea, fiecare plan trebuie să promoveze 
cu curaj tinerii, să propună noi debuturi 
Asa cum am o deplină incredere în vi 
itorul artei noastre noi, am o imensă in- 
credere in ceea ce pot să facă tinerii. 


Dumitru Fernoagă, 


Crezul cineaștilor 


este crezul politic 
al socialismului 
şi comunismului 


CINEMA: Care sint indicii de plan 
noi pe care îi implică, în cinematogra- 
fie, realizarea Programului partidului? 


Dumitru Fernoagă: Primul îndemn al 
Programului partidului, în plan cinema- 
togratic, este de a avea o viziune de an- 
samblu, într-o perspectivă şi mai largă. 
asupra producţiei şi creaţiei de film. Este 
de altfel ceea ce a rezultat cu multă forță 
de convingere din cuvintarea pe care 
tovarășul Nicolae Ceaușescu a rostit-o 
în luna aprilie a acestui an în fața membri- 
lor Consiliului Asociaţiei cineaștilor. In- 
dicaţiile date cu acest prilej, în privința 
conceperii unui plan cincinal de dez- 
voltare a cinematografiei, vor trebui acum 
concretizate. Va trebui să determinăm 
cu precizie care sint temele și chiar su- 
biectele pe care le avem în vedere în ur- 
mătorii cinci ani şi apoi pentru o perioadă 
mai îndelungată. Pe această bază, şti- 
ințific elaborată, prin consultarea meto- 
dică a specialiștilor, a tuturor factorilor 
de concepție, de creaţie şi producție, 
inclusiv a criticii, urmează să lansăm 
comenzi şi solicitări şi să realizăm sce- 
narii care să asigure ritmicitatea şi con- 
tinuitatea întregii activități de creaţie şi 
producţie. Însuşi textul proiectului de 
Program, ca şi al proiectului de Directive 
privind dezvoltarea economico-socială a 
țării în viitorul cincinal și pină în 1990 
aduc o serie de Ari de mare eficiență 


n operația dificilă de planificare a 
activității noastre artistice şi indus 
triale totodată. Vechile formule «film 


industrial», «film agricol», ş.a.m.d. sint 
astăzi cu atit mai anacronice şi inoperante 
cu cit tabloul actual al ţării cunoaşte o 
infinitate de sectoare și ramuri de acti- 
vitate, de profesii și specialităţi, şi cu- 
noaște, mai ales, un important proces de 
omogenizare a societăţii, în faza construi- 
rii socialismului multilateral dezvoltat și 
a inaintării spre comunism. Graţie aces- 
tor strălucite întrupări ale gindirii teore- 
tice materialist-dialectice a partidului nos- 
tru, a conducătorului său, tovarășul 
Nicolae Ceauşescu, avem imaginea lim- 
pede, echilibrată și convingătoare, a preo- 
cupărilor majore ale națiunii noastre, un 
tablou în care accentele, direcţiile, prio- 
rităţile şi punctele de maxim interes, ies 
puternic în evidență. Putem să alegem 
astfel și să particularizăm, cu anticipație, 
nu numai teme, dar şi specii şi subspe- 
cii artistice, să avem în vedere sectoare 
sociale noi sau În curs de apariţie, ca şi 
pe cele devenite tradiţionale. 

Asta nu înseamnă că se rezervă cineas- 
tului rolul de simplă oglindă sau traducă- 
tor mecanic al unor statistici sociologice. 

Artistul revoluționar, patriot, poate şi 
trebuie, în spiritul concepției științifice a 
partidului nostru, să influențeze el însuşi 
realitatea, să devanseze procesele sociale, 
să militeze cu tot talentul şi originalitatea 
sa pentru crezul politic şi umanist al socia- 
lismului şi comunismului. 


Petre Sălcudeanu: 


În faţa noastră, 


comunismul 
devine o realitate 


CINEMA: Vă rugăm să schițaţi, in 


citeva cuvinte, profilul spectatorului 
de miine al filmelor noastre, așa cum 
se prefigurează el în documentele a- 
propiatului Congres al partidului. 


Petre Sălcudeanu: Cred că ar fi su- 
ficient să semnalez faptul, prevăzut în 
aceste inestimabile documente, că, pină 
în 1990, un procentaj cu totul impresio- 
nant din oamenii angajaţi în producţia 
bunurilor materiale, nu vor depăşi virsta 
de 25 de ani. Procesul fertil al muncii va 
fi practic în miinile tinerilor. Ne vom afla 
în fața unor muncitori care vor avea, 
toți, cursurile liceale de 12 ani terminate, 
care vor fi primit educaţia şi instrucţia 
profesională în licee de specialitate. Vor 
ți, aşadar, oameni de o înaltă pregătire 
dar în acelaşi timp şi cu o înaltă exigenţă, 
atit în satisfacerea nevoilor materiale cit 
și a celor spirituale. De pe acum, de 
altfel, e deajuns să faci o incursiune într-o 
fabrică spre a-ți da seama că a apărut 
tipul de muncitor intelectual. Spiritul re- 
voluţionar al acestor oameni noi se dez- 
văluie şi se va dezvălui din ce in ce mai 
mult prin opțiuni clare în toate domeniile, 
printr-o selecţie intransigentă şi subtilă. 
Un spirit revoluţionar nou, care ţine nu 
de cantonarea în nişte formule, ci de 
un simţ cultivat al selectării valorilor reale. 
Această stare de spirit, prefigurind visul 
etern al omenirii, comunismul, va fi, este 
soclul înalt din care vor trebui să crească 
operele noastre de artă viitoare, 


loi nu sîntem 


numai artiști 
Sîntem 
artişti-cetățeni» 


CINEMA: Programul partidului este 
platforma noastră politică, ideologică, 
el trasează orientările strategice şi 
tactice. El este, de asemenea, o sursă 
de inspirație metodologică. Ce aţi re- 
ține, sub acest aspect, pentru cinema- 
tografia naţională? 


Mircea Mureșan: Pentru artişti, pen 
tru cineaşti, acest document conține, în 
primul rind, repere certe de orientare te- 
matică prin însuși conţinutul său; prin 
angajarea umană profundă pe care o 


presupune realizarea marilor obiective 
fixate. 
Acest program generează idei, ge- 


nerează energii, generează eroi. Şi eroii 
sint materia primă a filmelor. Totodat 
proiectele de documente ale Congresu 
constituie, într-adevăr, o sursă de s 
gestii pe multiple planuri. Şi in cinema 
tografie, inclusiv pa plan metodologic 
Mă refer la spiritul prospectiv, științific, 
care a guvernat elaborarea acestor do- 
cumente. 


Aceasta ar trebui să-i determine 
pe cineaşti, pe producători, dar şi 
pe cei care realizează etectiv producția 
de filme, să prevadă un sistem planificat 
de dezvoltare a cinematografiei în viitoa- 
rele decenii. Am avut sarcina, trasată 
încă de la întilnirea din 1971 cu tovarășul 
Nicolae Ceaușescu, de a realiza 25 de 
filme de lung-metraj anual. Le realizăm. 
Nivelul atins ridică însă noi şi noi pro- 
bleme. Ne vom ocupa de ele, ne vom «ra- 
corda» la noile dimensiuni ale producţiei 
Filmul nostru se va orienta cu şi mai mare 
fermitate spre acele teme, genuri și specii 
care pot să-l contigureze în liniile sale de 
maximă forță, interesante şi atractive pen- 
tru marea masă de spectatori, Se deschid 
țării întregi şi, implicit nouă, cineaștilor, 
perspective vaste, un teren fertil afirmării 
artei. Aceasta cere devotament, pasiune, o 
imensă răspundere civică. Entuziasmul 
nostru este doar o dimensiune a afirmării 
creaţiei noastre. Este nevoie şi de o imensă 
muncă, abnegaţie, dăruire. Pentru că, 
să nu uităm, nu sintem numai artiști, sîn- 
tem artişti-cetățeni. Sint multe de făcut. 
Să pornim la drum, mai departe, în spi- 
ritul dinamic, inovator, fertil, pe care ni-l 
transmit aceste documente ale partidului. 


Dan Piţa: 


Vom apela la tot 


ce e mai propriu 
tradiției noastre 
spirituale 


PRE SEI E PE PRESE 

CINEMA: Aţi subliniat, după cum 
văd, o serie de pasaje din textul pro- 
iectului de Program. 


Dan Piţa: Citez: «Partidul va stimula 
şi în viitor făurirea unei arte și litera- 
turi de o înaltă ținută umanistă, boga- 
te in idei și sentimente nobile, inspi- 
rate din viața și munca poporului, din 
idealurile socialismului și comunismu- 
lui». Eu văd în aceste rinduri trimiterea 
la tot ceea ce este mai propriu în tradiţia 
noastră spirituală, la marile creaţii popu- 
lare şi culte care, incepind cu «Mioriţa» 
și «Meşterul Manole», au fixat din ce 
în ce mai definitoriu coordonatele mo- 
rale, flozotice și estetice ale originalității 
noastre. E în aceste rinduri trimiterea la 
tradiţiile bune pe care le-am cultivat în 
cursul acestor 30 de ani de artă nouă, 
socialistă. Sint tradiţii de la care și ci- 
nematogratia românească trebuie să por- 
nească, «O înaltă ținută umanistă», 
«idei și sentimente nobile», aceasta in- 
seamnă opere de valoare, un mod demn 
de apropiere de fiecare temă. Aceasta 
inseamnă implicit o detaşare polemică 
de ceea ce este spectacol facil sau efect 
ocazional, de ceea ce este senzaţie pri- 
mară sau prost gust. Ca făuritori ai unei 
arte moderne, tehnice și populare, nu 
trebuie să neglijăm acest prețios -uba- 
gaj» de valori și criterii al culturii româneşti 
pentru că fără de el este de neconceput 
arta noastră viitoare. «O înaltă ținută 
umanistă» presupune o bogată documen- 
tare de viaţă şi o viziune filozofică aprofun- 
iată. Va trebui, în consecinţă, să îmbinăm 
preocuparea pentru atragerea publicului 
celui mai larg cu exigenţele artistului 
care-și propune să ridice cit mai sus exi- 
genţa publicului. Noi înşine avem de altfel 
opere valoroase care au sucges de public, 
dar și un profund efect educativ şi de ele- 
vare a preferințelor. Mă refer la «Moara cu 
noroc», «Pădurea spinzuraţilor», «Viaţa 
nu iartă», «Valurile Dunării», «Puterea și 
Adevărul», «Mihai Viteazul», «Felix şi 
Otilia» și alte creaţii de virf ale filmului 
românesc. 


ristiana Nicolae: 
Trebuie 


să exprimăm 
permanenţțele 
sufletului românesc 


SEM SP ZIS 
CINEMA: În proiectul de Program al 
partidului se enunţă menirea artistu- 
lui de a se inspira «permanent» din 
realitățile sociale și nationale. Ce in- 
seamnă pentru dumneavoastră per- 
manenţele filmului românesc? 


Cristiana Nicolae: Orick ar părea de 
Surprinzător, t consacrarea unor 
permanente t ce stilistice creează 
premize pentru înnoiri. Şi aceste premize 
există — mă refer la direcţiile care mă pre- 
ocupă pe mine: «Puterea și Adevărul», 
«Duminică la ora 6» şi, mai de curind, 


«Nunta de piat | ensul esteticii 
marxiste, cred însă că individualiza- 
rea mai decisă și mai nuanțată a per- 
sonajelor poate condensa tematica 
socială in forme apte să ciștige in 


mai mare măsură afectivitatea specta- 
torului. A dezbate procesele sociale prin 
intermediul unor destine umane distincte, 
urmărite in toate meandrele lor impre- 
vizibile, aceasta ar putea marca ceea ce 
se cheamă aportul noilor creatori din 
filmul românesc. Ar însemna să avem 
puterea de a alege de fiecare dată din 
infinitatea de implicații ale unei teme un 


singur aspect, inedit, inconfundabil. Pen- 
tru că, în fond, a face artă militantă, an- 
gajată, înseamnă neapărat a opta pentru 
o viziune și o idee precisă. În acest sens, 
sint pentru o «specializare» a fiecărui 
artist, pe anumite tipuri de relaţii umane 
şi conflicte sociale. Pentru că originali- 
tatea nu ţine numai de modul de expri- 
mare. Ea este condiţionată de zonele de 
viață faţă de care artistul e mai sensibil. 
Permanenţele tematico-stilistice nu tre- 
buie, deci, confundate cu citeva fixaţii 
sumare sau formule globale, fie ele 
şi de efect. Aceasta cred că e valabil 
atit pentru filmul de actualitate, cu sau 
fără story, cit şi pentru filmul istoric, 
de mare montare sau psihologic. Ca şi 
în planul prezentului socialist, extrem de 
divers, există o mare bogăţie de subiecte 
istorice care individualizează, insolit dar 
cu strălucire, viața și lupta trecută a po- 
porului român, calitățile sale morale. Toate 
pot exprima, indiferent de manieră, în 
funcție de gradul de cristalizare a ideii, 
peimanențele sufletului românesc. 


lon Moscu: 


Da, vom găsi 
formele cele mai 


convingătoare 
pentru 
a ne oglindi istoria 


ED E EP E 
CINEMA: Discutind proiectul de 

Program al partidului — care e in același 

timp retrospectivă și prospecție — v-aș 

întreba în ce măsură îi este accesibilă 

documentarului istoria? 

PE BEE pre zi 


lon Moscu: Pentru documentarul cla- 
sic, epocile şi momentele istorice, de pildă 
din mişcarea muncitorească, revoluționară. 
din țara noastră, sint accesibile pe calea 
fotografiei sau a filmului de montai. S-au 
făcut lucrări remarcabile cu astfel de mij- 
loace, destul de cunoscute. Dintre ulti- 
mele. aș cita filmul lui Constantin Vaeni 
despre Bălcescu sau cel al lui Dumitru 
Done despre războiul de independentă. 
Totuşi. fotografiile sint statice sau puţine la 
număr, documentele scrise nu sint, în sine, 
cinematografice și chiar filmele de montaj 
se văd limitate de puținătatea materialului 
filmat în deceniile trecute. Există apoi nu- 
meroase cazuri în care replica, dialogul 
sint absolut indispensabile. Asa este, de 
pildă. cazul marilor procese politice 
din timpul luptei din ileaalitate a Parti- 
dului Comunist Român, Se ştie, comuniștii 
au transformat aceste procese în tribune 
de afirmare a crezului lor, a ideilor partidu- 
lui. Pentru a reda astfel de momente ine- 
dite de luptă, fără a părăsi genul documen- 
tar şi rigorile sale, trebuie ca însăși concep- 
tia noastră despre documentar să se mo- 
difice, în sensul experienței mondiale, care 
dovedeşte posibilitatea unei simbioze ar- 
monioase între milloacele documentarului 
şi cele ale filmului cu actori. Unii documen- 
tarist din cinematoaratiile cu traditie com- 
pun scenariile potrivit desfăşurării reale a 
faptelor, dar realizează racorduri şi adaugă 
replici. în spiritul celor consemnate docu- 
mentar. Alţii folosesc actori neprofesio- 
niști. aducindu-i pe locurile unde s-a destă- 
surat acțiunea evocată. În tine, sint docu- 
mentarişti care recurg la actori profesio- 
nişti pentru interpretarea textului autentic. 
Cu astfel de mijloace evoluate şi variate, 
am putea noi înşine realiza o vastă gamă 
de seriale instructiv-educative care ar 
contribui din plin la îndeplinirea obiective- 
lor ideologice din Programul partidului. 

Discutind concret, la loc de frunte în 
producția studioului «Sahia» se află în 
prezent un film despre procesul de la Cra- 
iova, din 1934, al ceferiştilor și petroliştilor 
şi un documentar dedicat importantului 
proces de la Braşov, din 1936, în care to- 
varăşul Nicolae Ceaușescu a avut o in- 
tervenție determinantă pentru demascarea 
regimului burghezo-moşieresc. Este evi- 
dent că, pe lingă materialul documentar 
clasic, pe care îl oferă, aceste subiecte 
conţin sugestii dramatice dintre cele mai 
generoase şi pentru alte formule de film. 
Stenogramele acestor dezbateri, cu schim- 
buri de replici şi incidente de proces în 
timpul cărora comuniștii au fost de o reală 
şi mare strălucire, așteaptă parcă — şi aş- 
teaptă demult — realizatorii de filme cu ac- 
tori, fie artistice, fie didactice, care să re- 
învie şi să fructifice, în modul cel mai con- 
vingător şi expresiv, semnificaţiile acestor 
momente de luptă. 


Colocviu realizat de Valerian SAVA 


Noi filme românești 
in dezbatere 


Încă un debut, deci, şi încă 

un debutant. Debutantul însă 

se numeşte de astă dată 

Adrian  Petringenaru, iar 

numele acesta aparţine unui 

critic de artă şi autor de 

filme de desen animat, apar- 

une unui om pentru care filmul nu mai e 
demult un teren misterios, ci pămintul 
familiar, deci ferm, al unei arte familiare. 
Sigur, filmul jucat are alte legi, sigur a lucra 
cu actori nu e totuna cu a minui personaje 
desenate, sigur «Tatăl risipitor» este to- 
tuși un debut, dar debutul unui om avizat. 
«Tatăl risipitom este un film matur și 
ponderat, conceput de o minte matură și 
ponderată. Nimic din fierbințeala începu- 
tului, nimic din nerăbdarea începătorului 
şi din ambițiile lui, nu-i cutremură alcătui- 
rea. Este un fiim calm şi tacticos, un film 
făcut cu băgare de seamă, cu prudenţă 
chiar, un film care ocolește îndrăzneala de 
limbaj, stridenţele, vehemența argumente- 
lor, dulcile tentaţii cinematografice cărora 
oricare debutant s-ar fi lăsat pradă cu vo- 
luptate. Cu voluptate și cu acoperire. O 
acoperire cu multe carate, oferită de proza 
lui Eugen Barbu și de litera scenariului 
semnat tot de el. Adrian Petringenaru, însă, 
şi-a refuzat în mod deliberat, vizibil delibe- 
rat, această acoperire. Registrul lui e altul. 
De blindețe meditativă. Tonul lui e altul. 
De ușoară tristețe duioasă, ca aceea care 
învăluie baladele populare. Încăput în mina 
lui, Oaie a devenit un fel de lon-cumsecade, 
pus să trăiască cu ai lui într-o pădure de 
jivine omeneşti înecate în ură, nebunie şi 
stricăciune. Să trăiască şi să le învingă. 
Sau să fie invins. Sau să învingă, învins 
fiind. E) a desenat, dincolo de proza lui 
Eugen Barbu, un tablou de familie. cu 
bătrîni care adorm ținindu-se de mină 
şi tineri ce se iubesc în cintat de cocoși, 
pe fundalul unui sat din '45, un sat 
cu frămintările domol organizate şi răs- 
turnările petrecute aproape ca de la sine, 
ca dintr-un fatalism şi el legendar de «așa 
a fost să fie». Un tablou desenat cu grijă, 
corect, dar fără culori tari. Sigur, imaginea 
lui Adrian Petringenaru despre Oaie şi ai 
săi este alta decît aceea creată şi susținută 
de Eugen Barbu, dar nu cred că aici ar tre- 


din unghiul regizorului 


— Debutul dumneavoas- 
tră, Adrian Petringenaru, 
nu are nimic din aerul unui 
unui debut «Tatăl risi 
tom este un film așezat, 
lipsit de trac, dar și de 
mari ambiţii. Un tilm ce 
pare construit cu grija de a depăși niște 
granițe pe care le-aţi și vi le-aţi impus. 
De ce? 

— Eu mi-am făcut un plan în legătură cu 
acest prim film al meu. Mi-am construit 
un fel de, hai să nu-i zic pat al lui Procust, 
ci cadru foarte precis delimitat. Mi-am 
propus să fac un film după legile clasice. 
un film cu poveste, o poveste coerentă, şi 
ea clasică, cu personaje vii şi puternice, 
capabile de conflicte la fel de vii și puter- 
nice, înscrise într-o temă de ct mai amplă 
rezonanță socială şi umană. Am dorit deci 
să demarez de la un minimum de obligații 
ce revin unui autor, să pornesc de la linia 
de plutire în sus. 

— De ce de la minimum? De ce nu 
aţi vizat mai sus, mai departe? 

— Pentru că nu am dorit să epatez, ci 
doar să dovedesc și să-mi dovedesc că 
pot construi un fiim după legile meseriei. 
Aşa cum un pictor înainte de a ataca o 
pinză abstractă trebuie să treacă, obliga- 
toriu, proba portretului. «Tatăl risipitor» 
este pentru mine ceea ce e portretul pentru 


din unghiul actorului 


Oaie... Vine un om şi-ţi spune firesc, 
convingător: «M-am gindit la dumneata pen- 
tru acest rol. Citește-l». Şi din acel moment 
incepe un proces răscolitor care se perma- 
nentizează in toate detaliile vieţii tale de 
zi cu zi. Seri de veghe. Dimineţi neliniştite. 
Nu-ţi saluţi prietenii. Nu-i vezi. Nu vrei 


Tatăl risipitor 


bui căutate neimplinirile filmului, ci în cu 
totul altă direcţie, iar direcția aceea este, 
cred, în primul rind, grija de a nu greși prin 
exces. «Tată! risipitor» păcătuiește printr-o 
prea mare chibzuială, o prea mare atenție 
de unde şi cum să pună piciorul. Ca și 
cum dincolo de fiecare imagine s-ar putea 
deschide o prăpastie, filmul se opreşte 
mereu la jumătate de drum, la jumătate 
de frază, la jumătate de intenție, de suges- 
tie. Există în el momente de mare frumu- 
sete plastică şi interpretativă, momente de 
gind și idee, momente de cinema adevărat, 
pe care foarfeca le taie brutal, înainte de a 
se comunica pe de-a întregul. Există sec- 
venţe ce s-ar fi cerut exploatate, stoarse 
de sensuri pină la ultima picătură, dar care 
se pierd, expediate telegrafic într-un lim- 
baj strict funcțional, strict informativ. În 


românesc. 
la răscruc 


Un sat 


schimb, dialogul e adevărat, foarte frumos, 
viu, colorat și bogat în nuanţe, dar mult, 
mult prea lung în economia filmului, este 
lăsat să curgă fără opreliști, chiar şi atunci 
cind nu comunică nimic altceva decit pro- 
pria-i frumuseţe literară. Filmul se dezechi- 
librează astfel, între o imagine care nu 
apucă să-și dezvăluie toate sensurile și 
un dialog nemăsurat, întrerupt arbitrar nu 
la sfirşit de gind, ci la stirșit de imagine. 
Filmul se fringe mereu, mereu tăiat în plină 
mişcare, şi această tringere se repercutează 
asupra povestirii. Un ping-pong de sec- 
venţe — pe de o parte Oaie şi ai săi, pe de 
alta Necșeştii şi ai lor — tine loc de fluidi- 
tate. Petringenaru s-a dat la o parte din dru- 
mul unui limbaj cinematografic îndrăznet, 
dar cu aceeaşi mișcare a ieșit din raza unui 
limbaj viu, expresiv şi decis. El a fugit de 
îndrăzneli, dar în timp ce le mătura cu sirg 
din filmul său, ştergea şi notele acelea mai 


un pictor: dovada de meserie. Certificatul 
de maturitate. 

— De ce aţi ezitat să exploataţi pină 
la capăt frumusețea unor secvențe, de 
ce filmul dumneavoastră este ritmat 
atit de strîns, de ce aţi tost atit de puțin 
generos chiar și cu secvențele gene- 
roase în sine? 

— Vă retferiți probabil la secvența înmor- 
mintării... 

— Şi la ea și la altele. 

— Secvența înmormintării' într-adevăr 
este săracă, dar ea s-a filmat tirziu. pentru 
că s-a găsit tirziu soluția scenaristică. s-a 
tiimat cind stocul de peliculă era aproape 
epuizat. În ce priveşte restul. nu numai că 
n-am fost generos, dar am fost chiar zgir- 
cit. Nu s-a putut altfel. Și consider că am 
realizat un tur de forță reușind. cu o imensi- 
tate de personaje, și păstrind caracteru 
de frescă inerent filmului, să-l adun totusi 
într-un mănunchi, să-l constitui într-un 
întreg şi să mă înscriu în metraiul cuvenit 

— V-ar ti trebuit două serii? 

— Probabil că oricine în locul meu æ & 
făcut două serii. Eu știam însă că povestea 
nu rezistă la o asemenea lungime. Era e 
problemă de formulă. Aveam de ales == 
reduc totul la drama lui Oaie, şi aturc c 
drul general și o dată cu el sensurile m e 
ale filmului se pierdeau; sau amplific toată 
povestea în stilul mai tradițional a! super 


înalte care pun în valoare liniştea. El s-a 
ferit de capcana vehemenţei, dar fără vehe- 
mentă discursurile, chiar şi cele mai fru- 
moase, se pierd in aerul dintre orator şi 
auditoriu... Unele filme suferă de risipă 
de mijloace. «Tatăl risipito» suferă de 
avariție. Avariţie în exprimarea sentimen- 
telor. În comunicarea senzațiilor. În destă- 
surarea şi exploatarea acțiunii. O avaritie 
demonstrată şi demonstrativă, e adevărat, 
dar care nu strică mai puţin filmului. 

Ceea ce răzbate prin sau pe dedesubtul 
acestor autolimitări este, cred, demn de 
reținut. În primul rînd, o “reală înzestrare 
pentru un cinematograf poetic, un cinema- 
tograt al nuanţelor, un cinematograf sen- 
zorial care ştie comunica mirosul şi gustul 

gustul unei cine cu lapte aburit şi mă- 
mâăligă, gustul lacrimilor înghițite, mirosul 


familie de tărani. 


de istorie 


de porumb încins dintr-un hambar, mirosul 
de pămint, de praf stirnit de copitele cailor 
— un cinematograf viu, care se adresează 
în primul rînd simţurilor și mai apoi minţii. 
Mai răzbate din acest prim film cu actori 
al unui regizor de filme de desen animat, 
o bună cunoaștere a valorii actorului şi o 
la fel de bună înțelegere a tipologiilor. Dis- 
tribuția lui este fără cusur. Toma Caragiu 
tace din acel Oaie un personaj de mare su- 
flu dramatic, de profunzime și de substan- 
ță, în ciuda handicapului unei peruci cu 
totul nefericit lucrată, vizibil, nepermis de 
vizibil, perucă; Marga Barbu, o Catinca 
Necşeşti dirză, cu tăcerile periculoase și 
vorbele șuierate cu venin, aprigă și domina- 
toare; Leopoldina Bălănuţă, de un tragism 
sobru, într-un rol foarte aproape ca substan- 
tă de cel din «Nunta de piatră»; Vasile Nitu- 
lescu, un Necşeşti cu nebunia blindă şi 
resemnarea nevinovată, un personaj real- 


producţiilor şi compensez drama prin mari 
desfășurări de mase (soluție pe care n-am 
adoptat-o în primul rînd din motive artis- 
tice şi în al doilea din motive financiare); 
sau, formula cea mai potrivită, aceasta pe 
care am fost nevoit s-o inventez, și anume, 
căutind să rămin cit mai aproape de poves- 
tea clasică, să construiesc un film-mozaic. 
Mozaic în sensul unei figuri coerente, în- 
tocmită din bucățele. Altă soluție n-am 
avut. Alttel nu cred că mi-ar fi încăput cinci 
medii sociale și 20 de personaje importante 
pentru o naratiune. Şi aşa am renunțat la 
unele pe drum... 

— De ce aţi preterat ca loc principal 
al actiunii interiorul,deci cadrul strins, 
limitat. mai puțin spectaculos? 

— Pentru mine. la filmare. ar fi fost mult 
ma uşor să lucrez în exterior. Şi adevărat 
rezultatul ar î fost probabiă mai spectacu- 
los Da povestea — şi prin poveste inteleg 
ŞS ce- spun personale — cerea timpul 
e şi locul ei şi locul acela trebuia să fie 
inte pentru că atmostera de interior adună 
ma precis sensul dialogurilor. 

— lată un capitol la care aţi tost chiar 
foarte generos: dialogurile. 

— Ştiu. dialogul e lung şi a fost şi mai 
ung Am tăiat ch am putut, probabil ar fi 
trebuit să tai mai mult, dar nu m-am îndurat. 
M-am gindi şi la actori, cit de rar au posi- 
bilitatea să rostească un text bun, m-am 


Așa l-am văzut eu pe Oaie... 


mare, nu vrei munte, nu vrei nimic. Dacă 
teoretizezi, intelegi că există o capacitate 
generală de acomodare. de nivelare a mij- 
loacelor, determinată de cerința asimilării 
rapide. Că există soluții, multe soluții pen- 
tru «a crea» un astfel de rol. Sigur că cele 
mai la, îndemină sint cele cunoscute, bătă- 


torite. Cea mai îmbietoare ar fi una artiza- 
nală, folclorică. Or,. cum categoria artiza- 
natului înseamnă a place cu orice preţ, 
poate, nu poate, sigur, de data aceasta voi 
încerca ceea ce poate demult ar fi trebuit. 
Nu sint sigur că voi izbuti. A 

Oaie!... Taina adinc îngropată a acestui 


mente făcut din citeva priviri și citeva vorbe; 
Gheorghe Dinică și lon Marinescu în roluri 
«servite» — Oaie cel șchiop şi Neculce; 
Mircea Albulescu, cu totul remarcabil 
într-un rol de trei aparitii: Carmen Stru- 
jac, foarte în notă în rolul Sabinei, cea cres- 
cută de zlătari; Florin Zamfirescu, pertect 
în rolul lui Oaie-mezinul. Este, în totul, chiar 
pină la ultimul roi, chiar pină la ultimul 
figurant, distribuţia unui profesionist, nu 
a unui debutant. Şi mai răzbate din acest 
film al unui critic de artă, o firească sensi- 
bilitate la frumusețea plastică a cadrului. 
Imaginea, semnată de Gh. Viorel Todan, 
este gindită în ritmuri, tonuri și lumini pic- 
turale. Unele prim-planuri au valoare de 
portret. Cadrele din exterior, unele imagini 
deschise spre cimpii nesfirșite, spre pă- 
mint — de fapt eroul principal al acestui 
film e pămîntul — au citeodată un aer ciudat 
de independenţă, de operă de sine stătă- 
toare. Frumusețea lor, uneori prea statică, 
cere rama unui tablou. 


«Tatăl risipitor» este, fără îndoială, fil- 
mul unui om sensibil la frumos și nu mai 
puțin sensibil la cinema, este filmul unui 
om cu gustul artei, dar al unuia care știe 
ce nu trebuie tăcut, decit ce trebuie sau, 
mai bine zis, ce-i trebuie cinematogratului 
pentru a se despărți de celelalte arte, pentru 
a fi el insuşi. Cu alte cuvinte, «Tatăl risipi- 
tor» este prea mult și în prea mare măsură 
filmul unui critic. 


Eva SÎRBU 


Film realizat in studiourile Centrului de productie 
cinematografică «Bucureşti». 

Scenariul: Eugen Barbu e Regia: Adrian Pe- 
tringenaru E Imaginea: Gheorghe Viorel-Todan e 
Muzica: Paul Urmuzescu 9 Decoruri: Guţă Știrbu 
e Costume: Oltea lonescu e Cu: Toma Caragiu, 
Marga Barbu, Gheorghe Dinică, Leopoldina Bălă- 
nuță, Vasile Niţulescu, lon Marinescu, Carmen 
Maria Strujac, Florin Zamfirescu, Mircea Albulescu, 
Octavian Cotescu, Ştefan Mihăilescu-Brâila, Colea 
Răutu, Constantin Guriţă. 


Am dorit un certificat de maturitate 


gindit că e pacat să-i lipsesc de o asemenea 
ocazie. 

— Cum a funcţionat experiența dum- 
neavoastră de critic tată de prima dum- 
neavoastră experienţă de cineast? 

=— Nefiind prea artist în sensul maximei 
susceptibilități, fiind foarte senin receptiv 
la toate posibilele mele erori și în acelaşi 
timp foarte nereceptiv la intervențiile din 
afară, mai ales cind ele atingeau domenii 
care mă priveau direct. 


— Care este mindria dumneavoastră 
secretă în legătură cu acest film? 
alogurile. Cele din interior au fost 
luate în priză directă, operaţie rar efectu- 
ată în cinema. Asta pentru că mi-am dorit 
un dialog nuantat, sensibil, rostit la cald. 

— În ce măsură socotiți că v-aţi îm- 
plinit planul de care-mi vorbeațţi la în- 
ceputul discuţiei? 

— Foarte aproape de ceea ce am vrut eu. 
lar pentru ce nu mi-a reușit, n-am să re- 
proșez nimănui nimic. Am sincer senzația 
că am făcut numai acele modificări pe care 
le-am considerat utile. Filmul acesta mă 
reprezintă: Poate cu cinci la sută în plus 
sau în Minus față de planul inițial. Din pă- 
cate, sau poate din fericire, nu pot atribui 
nimănui eventualele nereușite. 


E.s. 


pămint. Uriaşă forță de neînvins în fata, 
soartei şi a vieţii. Sărac și demn în tot ce 
are demnitatea mai uman şi mai protund. 
lubindu-şi fiii, pentru că ei vor veghea de 
miine, în locul lui. Sperind şi sigur că ei, 
cal puțin, vor avea parte de o viață mai bu- 
nå... 


Aşa l-am văzut într-o bună zi cînd m-am 
apucat să-l joc pe Oaie. 


Toma CARAGIU 


In 


întîmpinarea 
Congresului 


XI 


A fost o vreme cind aveam 
fobia şedinţelor. Sint și 
imprejurări cînd avem nos- 
talgia şedinţelor. Reuniunea 
aceasta colectivă pe temă 
dată, în care un grup, o 
obşte trebuie să examineze, să judece şi 
să hotărască, e unul din momentele culmi- 
native ale conștiinței de sine a comunității. 
În pregătirea ședinței, in desfășurarea și în 
consecințele ei acționează puternic fac- 
torii responsabilității politice şi morale, 
sentimente civice înalte. Uneori sint mixate 
și elemente impure, cum ar fi teama de 
critică, retorica demagogică, încercările 
duplicitare de a devia consensurile spre 
țeluri obscure. Se nasc brusc şi colonii 


«O caracteristică fundamentală a dezvoltării societății noastre 
în perioada următoare va fi participarea tot mai largă şi nemijlocită 
a oamenilor muncii la conducerea şi organizarea activităţii în cen- 
trale şi întreprinderi industriale, unități agricole, în instituţii, în 
toate unitățile economico-sociale». 


e Program al Partidului Comunist Român 


sau semnificațiile 


ezbaterii 


colective 


Şedinţa ca o înfruntare a inteligențelor («Explozia») 


de sitonotori, asociaţii suspecte de sico- 
fanţi. Un autor admirabil de comedii, care 
continuă a nu fi şi scenarist, Aurel Baran- 
ga, a făcut dintr-o şedinţă — din toată 
tehnica şi tactica ei — o piesă întreagă 
«Opinia publicăa. În cinematografe, în 
filmui lui Şerban Creangă. «Proprietariia 
o ședință pregătită după o metodologie 
diversionistă este analuzată cu sarcasm 
í n spirit justar remarcabi 
Evident, filmind realitatea, cea mai cuprin 
zàtoare parte a ei jatura ei esențială, adică 
realitatea muncii, cineastul român de azi 
se intilnesşte cu fenomenul de dezbatere co- 
lectivă, în circumstanţe varii. Fixat asupra 
grupării ca atare, obiectivul aparatului de 
filmat nu reține decit pitorescul ansamblu- 
lui; dacă se obținea vreun efect din şedin- 
tele milițienilor, în filmele seriei comice 
«Brigada diverse» (primul din ele, real- 
mente amuzant) el nu era decit de colora- 
tură, deoarece, aici, un ofițer destoinic 
şi colaboratorii săi destoinici primeau 
sarcini derizorii în raport cu potenţele lor 
şi foloseau prilejul pentru a se lamenta, 
catastrofic sau ironic, în limite strict regu- 
lamentare 
Cind scenariul se fixează asupra princi- 
piului generator al unei şedinţe, asupra 
cauzei care a dus la organizarea ei cu ne- 
cesitate, nu în virtutea calendarului rutini- 
er, sint posibile efecte dramatice; se întrun. 
tă opinii contradictorii, pasiunile se flam- 
bează, decizia nu rezolvă, ci deschide o 
cale ipotetică, posibilă, barată de coefici- 
enţi de eroare asumaţi în unghiul unui inte- 
res ce depășește momentul conjunctural 
și patimile particulare. Aşa se înfățișează, 
de pildă, şedinţa din scenariul «Explozia», 
al cărei dramatism filmul l-a augmentat 
contrapunctind în imagine nu numai argu 
mentele existente în balanţă, ci şi primej- 
dia ce plana asupra unei aşezări. caden- 


Şedinţa ca expresie a hotă 


| Numai filmele proaste au acreditat ideea 


că şedinţa plictiseşte. 


| Bine făcută, radiografia unei şedinţe 
poate fi un document de o 


inestimabilă valoare umană şi artistică 


tind într-un ritm acut înfruntarea inteli- 
genţelor implicate in aflarea soluţiei. 
Dacă regizorul e interesat nu numai de 
grup sau de participările individuale exte- 
rioare, ci şi de starea de spirit generală, aşa 
cum se compune ea din reacţiile indivi- 
duale autentice, atunci se poate obține un 
tablou de gen caracteristic, cum s-a în- 
timplat în «Așteptarea», aici şedinţa 
festivă de pensionare a bătrinului ceferist 
constituindu-se într-un studiu psihologic 
foarte nuanțat. De regulă, în filmarea ṣe- 
dințelor se panoramează peste chipuri, 
decupindu-se mimici, gesturi, interjecții, 
atitudini — confecţionate anterior. Nu se 
lucrează cu destulă răbdare şi nici cu 
destulă larghețe, nu se oferă suficient 
timp şi spațiu actorilor noștri, excepţio- 
nalilor noştri actori, pentru ca ei să poată 
obține în joc datele apte a configura 
atitudini și a determina gesturi, mimici, 
interjecţii. Să permiţi interpreţilor a intra 
în problematică, să-i lași a desfășura 
şedinţa, a se infierbinta, a exploda, a se 
indemna apoi la cumpătare unii pe dlții, 
a-şi dezvolta spiritul pamfletar — şi să-i 
scrutezi atent, cu camera subordonată 
faptului, e o modalitate, cred, superioară 


filmării pe parcele inguste, cu paupere 
detalii presupuse, pregătite oricit de minu- 
tios. Din păcate, se acordă, la noi, un mare 
credit capacității regizorului de a trăi 
afectiv şi intelectual toate rolurile (citește 
«de a le aranja») şi se convine rar sau 
aproape deloc că actorul (personajul) e 
capabil de cele mai juste reacții dintr-o 
pornire lăuntrică, aceste reacții putind fi 
uneori cu totul diferite de cele preambalate. 
Tendința generală, chiar şi a celor mai 
serioși regizori români, e de a fixa un cadru 
strimt inițiativei actoricești, fie că toate 
trăsăturile eroului sint stabilite anticipat, 
fie că spațiul său de evoluție e strict cir- 
cumscris, fie că timpul de formulare a unei 
mișcări sufleteşti e statornicit cu maximă 
avariţie. 

Impresia pe care o lasă faimoasa şedin- 
tă din «Puterea și Adevărul» e că aici s-a 
lucrat, totuși, altminteri. Această şedinţă 
nu e una a faptelor imediate şi nici a 
vorbelor — chiar dacă se discută pe con- 
cret şi se spun vorbe tari şi vorbe mari. 
Eroii angajează, în ceea ce fac și în ceea 
ce spun, nu numai propria lor persoană. 
Şi nu numai problema generală aflată la 
ordinea de zi. Ci o întreagă perioadă istori- 


că, împreună cu modul ei specific de tra- 
tare a evenimentelor, acea perioadă în 
care — cum se spune în proiectul de 
Program al Partidului — «Au fost săvirşite 
și o serie de greșeli in rezolvarea unor pro- 
bleme (...) S-au comis grave ilegalităţi şi 
abuzuri faţă de o serie de activişti de seamă 
ai partidului. De fiecare dată insă partidul 
a găsit forța necesară pentru a depăşi 
greutăţile, lipsurile și greșelile, pentru a 
asigura mersul înainte al construcţiei 
socialiste». De aceea adevărurile au aici 
o vibraţie puternică și o rezonanţă tulbură- 
toare, iar neadevărurile dobindesc o aură 
tragică, nu mai puţin tulburătoare. 
Filmul are acest unic avantaj, de a com- 
prima în metafora vizuală serii lungi de 


irii colective («Viforniţa») 


fapte și ginduri care irump în conștiința 
noastră cu o forță extraordinară, instan- 
taneu, punind într-o nemaipomenită alertă 
tot sistemul nostru de gindire, deschizind 
simultan toate sertarele memoriei din 
compartimentul vizat. O atare metaforă 
e ca un fulger: secunda sa condensează 
energii de puteri colosale și luminează un 
fragment de univers. 

O anchetă mai veche a revistei aducea, 
printre interesantele răspunsuri (tot atitea 
propuneri de elevare a filmului românesc 
şi de sporire a gradului său de distincţie) 
o propoziție relevabilă a regizorului Lucian 
Bratu: «A nu rămine, cind construim actua- 
litatea, la semnele exterioare ale socialis- 
mului». Mai aducea și o comparaţie sesi- 
zantă a actorului Mircea Albulescu: «Dis- 
puta de idei, această mină de aur...» Pe a- 
tari parametri — edificarea unei şedinţe 
ca unitate filmică reprezentativă, prin fo- 
rări în stratul uman cel mai profund — se 
pot revela adevăruri fundamentale: conști- 
ința de stăpin și, în acelaşi timp, de produ- 
cător al bunurilor materiale; aspirația sa 
neistovită spre puritate morală; forța ine- 
branlabilă a democraţiei socialiste; capaci- 
tatea colectivelor de a birui vicisitudinile şi 
de a asana moravurile; puterea considera- 
bilă a criticii, în formele sale cele mai diver- 
se — de la sancţionarea persiflatorie a a- 
nomaliilor individuale de comportament 
şi vorbire, pină la riposta dură și deschisă 
împotriva tembelismului, incuriei, preva 
ricațiunilor. 

E şi unul din momentele care, în indi- 
ferent ce peliculă, polarizează galvanic 
atenția unanimă — deoarece ședința e 
«un ceva», cum ar spune distinsul și spiri- 
tualul nostru coleg. D.I. Suchianu, în care 
sîntem oricum și inevitabil ipostaziaţi noi 


înşine. 
Valentin SILVESTRU 
5 


n 


In 


întîmpinarea 


Congresului 


XI 


Umanismul e idealul care a 
innobilat gindirea multor ar- 
tişti și filozofi din epocile 
premergătoare marxismului 
ideal generos dar utopic, 
el concepea omul izolat de 
contextul său social, ca pe o entitate ab- 
stractă, nedeterminată de condiţii. Sin- 
gurul care a reușit să aducă discuţia din 
sfera speculației pure pe terenul unor 
posibilități reale, dindu-i totodată o finali- 
tate istorică, a fost marxismul, filozofia 
revoluționară a clasei muncitoare. Clasa 
care nu se poate elibera pe sine decit 
eliberind întreaga omenire. În acest ade- 
văr ştiinţific rezidă esența revoluționară 
a noului umanism. Numai” desființarea 
exploatării omului de către om face posi- 
bilă instaurarea acelor noi relații «bazate 
pe egalitate și dreptate socială, pe cola- 
borare și stimă reciprocă între toți membrii 
societății», precum statuează Programul 
Partidului Comunist Român, relații deve- 
nite legi morale pentru societatea socia- 
listă în stadiul ei actual de dezvoltare. 

O dată cu eliberarea de sub dominaţia 
claselor exploatatoare se realizează con- 
dițiile concrete pentru apariția omului 
nou, «om total» cum îl numește Marx, 
capabil să-și redobindească esența uma- 
nă alienată de societățile bazate pe profit, 
pe asuprirea celor mulți de cițiva «aleși». 
Experienţa practică de edificare a socia- 
lismului pe o treime a globului pămintesc, 
îmbogățește astăzi conceptul umanismu- 
lui socialist cu sensuri concrete, noi, deo- 
sebit de prețioase. 

«Umanismul socialist presupune o 
înțelegere mai complexă a omului în 
societate — precizează secretarul parti- 
dului nostru — omul luat nu ca individ 
izolat și exagerind trăsăturile sale in- 
dividuale, ci ca om social aflat în 
strinsă legătură și interdependenţă cu 
semenii săi. Cu interesele maselor 
largi populare în rindul cărora perso- 
nalitatea umană nu se pierde, ci se 
afirmă tot mai puternic o dată cu afir- 
marea şi fericirea întregii naţiuni». 
Indicaţie vitală pentru arta socialistă care 
își pune, care trebuie să-și pună tot mai 
hotărit, în centrul preocupărilor ei, dezvă- 
luirea acestei noi esențe umane, a trăsă- 
turilor de înalță etică și echitate socialistă 
care devin astăzi, în formularea Progra- 
mului P.C.R., norme obligatorii de con- 
duită pentru întreaga colectivitate socială, 
«Cod al muncii şi vieții întregului nostru 
popor». 

Omenia socialistă apare astfel nu numai 
scop, dar și lege de bază a societăţii 
româneşti contemporane, condiția mersu- 
lui ei înainte în vederea realizării celei mai 
drepte și mai umane societăţi din cite a 
cunoscut istoria. 


Munca — modelator de conștiințe 


Spuneam că umanismul socialist este 
umanismul conceput ideal de către socie- 


6 


«Trebuie să acționăm pentru dezvoltarea trăsăturilor socialiste în 
activitatea noastră, a umanismului socialist; să facem din zicala 
românească «a fi om de omenie» o zicală nouă: «a fi comunist de 


Nicolae CEAUŞESCU 


omenie» 


Umanismul socialist: 
legea supremă a 
societății româneşti contemp 


tâţile anterioare, dar devenit posibil nu 
mai in orinduirea fără antagonisme de 
clasă. Pentru poporul român, greu inces 
cat de istorie, omenia a devenit o trăsătură 
fundamentală, componentă a existente: 
sale spirituale. Societatea socialistă aduce 
această omenie la deplină inflorire, uma- 
nismul socialist devine principiu politie 
şi totodată formă curentă de viață «Sā 
facem din zicala românească «a fi om 
de omenie» o zicală nouă: «a fi comu- 
nist de omenie», imbogăţea incă o dată 
tovarășul Ceaușescu conceptul teoretic 
al umanismului socialist cu nuanţa carac- 
teristică pe care o capătă el în condițiile 
de aici și de acum ale României socia- 
liste. 

Nu inaintăm pe un teren gol, lipsit de 
tradiții şi experiențe, nici în domeniul 
cinematografului, viu solicitat in contextul 
artei socialiste de a surprinde dinamica 
noilor relații umane, acel om nou apărut 
în arena istoriei ultimelor decenii, om nou 
care a reușit să-și ia în propriile sale miini 
destinele. Focalizind înaltele trăsături de 
etică revolutionară, personaiele unor filme 
ca «Setea». «Valurile Dunării», «Du- 
minică la ora 6», «La patru pași de 
infinit», «Ceaţa», «Puterea și adevă- 


ior acelor epoci. Umanitatea 
aje trecea proba de foc a 
ihitierist, a condiţiilor teroa- 

sa se constituia in lupta 


României din războiul fascist și la toate 
etapele revoluționare, la marile acte de 
t al sociala care i-au 

Mai puțin spectaculoasă şi de aceea 
mai dificil de «tensionat» pe ecran apărea 
personalitatea constructorilor din perioa- 
da primelor şantiere naţionale, a recon- 
strucţiei și chiar mai tirziu a construcției, 
A eroismului paşnic. S-a manitestat în 
unele filme o neindestulătoare înțelegere 
a rolului pe care îl are munca liberă pentru 
definirea esenței omului nou. Reușitele 
n-au lipsit. Ele s-au numit: «Erupția», 
«Apoi s-a născut legenda» ori «Subte- 
ranul». Cu toate acestea,destul de multe 
scenarii puneau în prim plan mai mult 
procese tehnologice decit oameni îndră 
gostiți de meseria lor, dăruiți trup şi suflet 
ei, transformați de muncă în intreaga lor 
spiritualitate. «Muncitorul, spunea în acest 


şi pe moarte care a dus la ieșirea” 


sens Antonio Gramsci, nu e numai purtă- 
torul unor forțe de producţie avansate și al 
mișcării politice pentru smulgerea puterii 
din mina capitalului, ci şi promotorul unui 
nou umanism, al unei noi spiritualități 
Pentru că, determinat de condiţiile sale 
de existență, muncitorul își va cuceri zilnic 
propria sa libertate de a construi în ordinea 
ideii, luptind împotriva oboselii, a plicti- 
sului, a monotoniei gestului ce tinde la 
mecanizare și în consecință la mortifi- 
carea vieții interioare». 

Şi totuşi experienţele de atunci — chiar 
şi cele mai puțin reușite — au făcut po- 
sibilă apariția filmului politic contempo- 
ran, preocupat mai puțin de biografii indi- 
viduale deosebite, cit de relații umane 
concludente, raporturi conflictuale ivite 
în sinul unei colectivități de muncă. Aici 
mi se pare că intervine o modificare radi- 
cală de optică a scenariștilor și regizorilor 
unor filme ca «Proprietarii» , «Pentru o 
anume fericire», «Dragostea începe 
vineri» sau «Trei scrisori secrete» ,pen- 
tru care protagonistul devine colectivita- 
tea şi reacţiile sale esenţial noi faţă de 
nişte erori ale individului. Mai mult chiar, 


Familia 


personalitatea unor tineri ingineri sau 
muncitori — eroi de film — se defineşte 
nu în afara, ci în interiorul uzinei, pe baza 
atitudinii permanente tață de munca și 
față de tovarășii de muncă. Însuși subiec- 
tul acestor filme se încheagă în jurul acelui 
principiu vital, «nervum rerum» al socie- 
tăţii socialiste, și anume lupta colectivi- 
tății noi impotriva manifestărilor de egoism 
şi individualism mic burghez, a «tendin- 
telor unora de a da societății cît mai 
puțin și a lua cît mai mult». Trăsătura 
individuală, cindva socotită doar o trăsă- 
tură urită de caracter, capătă pentru eroii 
acestor filme o amploare deosebită și 
împotriva ei muncitorii înaintați ai uzinei 
stirnesc o adevărată ofensivă. 


Eroul colectiv 


«Proprietarii» işi bazează conflictul pe 
înțelegerea diametral opusă a noțiunii de 
stăpin al mijloacelor de producţie, a 
demnității și răspunderii dată de dubla 
calitate a muncitorului nou, de producă- 
tor şi proprietar de o nouă factură. Con- 
flictul se ivește între cei care înțeleg cali- 


Aici e pri 
(«De bună voie 


DA 


tatea de stăpin in mod vechi, autoritar dar 
lipsit de răspundere, și între cei a căror 
răspundere pentru averea colectivă se 
manifestă mai ales printr-o grijă față de 
om înţeles ca individ demn, creator al 
acestei averi colective. Dar dacă uneori 
datele conflictului aiuna să fie dezvoltate 
în tiim pasionant, în anumite momente 
ciocnirile intre  mentalităţile opuse 
sint expediate in scene convențional-de- 
clarative de genul ședinței în care se dis- 
cută mutarea inginerului «recalcitrant» pe 
un alt șantier. Pasiunea justițiară cu care 
colectivul de oameni ai muncii — recentă 
instituționalizare a largii democratizări a 
vieții noastre sociale —ia apărarea tină- 
rului nedreptăţit de un director orgolios 
şi oportunist, e într-adevăr nobilă și grăi- 
toare pentru umanismul zilelor noastre 
Dar exagerarea unui pol al conflictului 
scade tensiunea la celălalt pol. Tinărul 
inginer e scutit de orice efort de a-şi apăra 
poziția sa înaintată. În acest fel spectatorul 
nu mai trăiește bucuria unei bătălii ciști- 
gate de personaj doar prin procură. 
«Trei scrisori secrete» transformă «ca- 
zul Moruzan» într-un pretext pentru afir- 
marea forței și personalității unei colec- 
tivități ce va fi mobilizată să repare o gravă 
nedreptate. Personajul-victimă care de- 
clanșează intreg procesul devine un fel 
de victimă abstractă a abuzului de putere 
a inginerului-şef despotic şi tehnocrat. 
Reabilitarea unui om nedreptăţit este un 
act de noblețe colectivă, dar din păcate 
acest om nedreptăţit rămine în afara argu- 
mentelor, Întrucit autorii nu izbutesc să 
ne convingă ce fel de om este acest ne- 
dreptăţit. Miza filmului rămîne exterioară. 
Secvența în care uzina întreagă urmărește 
cu ochi induioşaţi și fericiți reabilitarea 
personajului-simbol sună prea conven- 
tional încheindu-se pe o notă idilică şi 
lăcrimoasă. Dar tot aici ne impune, de 


scoală a omeniei 


nesilit de nimeni») 


telex Buftea 


999 La 1 septembrie, după 

o muncă neobosită de peste 

32 ani pusă în slujba fil- 

mului, a ieşit la pensie in- 

ginerul Constantin O. Cră 

ciunescu, unul din pionierii 
jehnicii cinematografice româneşti. În nu- 
mele colectivului studioului şi a întregii 
obşti a cineaștilor, îi urăm viaţă lungă, 
sânâtate și aceeaşi prodigioasă activitate 
pe mai departe. Omagiu 999 Simbata 
7 septembrie s-a filmat în comuna Cio- 
cănești, nu departe de Buftea, secvența 
bătăliei de la Stănilești din filmul «Dimi- 
trie Cantemir», scenariul Mihnea Gheor- 
ghiu, regia Gheorghe Vitanidis. O bătălie 
pierdută de istorie și pe care cineaștii 
sint ferm deciși să o cîştige cu mijloace 
artistice pe ecran. 999 Un funcționar din 
administrația orașului Buftea, familia- 
rizat mai mult cu problemele producției 
vegetale, este înclinat să aplice studioului 


O trăsătură specifică a ţăranului român: omenia 
(«Tatăl risipitor») 


Universul social în care se verifică esența 


omeniei socialiste: 


na («Trei scrisori secrete») 


larna se numără bobocii 


aceleași criterii economice general vala 
bile în agricultură. Un economist șugubăi 
îi propune în replică ca cifra de plan să 
fie considerată în funcţie de suprafață. 
Planul studioului fiind de 25 filme pe an 
şi terenul studioului de 25 ha. ar rezulta 
că producem 1 film la hectar. 999 Sa- 
lutăm intrarea în lucru a unei noi comedii, 
«Elixirul tinereţii», scenariul şi regia Gheor- 
ghe Naghi. Regizorul, care în ultimii ani 
a absentat de pe ecran fără a-și pierde 
umorul, ne promite o comedie de calitate. 
Sintem optimişti, mai ales că Gheorghe 
Naghi pare a cunoaște secretul elixirului 
tinereții... 999 În cadrul convenției de 
colaborare dintre studiourile Buftea și 
DEFA, echipa «Viaţă fără de moarte», 
scenariul Titus Popovici, regia Sergiu 
Nicolaescu, a filmat exterioare în luna 
august în oraşele Kânigstein, Kriebstein, 
Quedlinburg din R.D.G. Graţie unei orga- 
nizări ireproșabile, regizorul a filmat în- 


tr-un ritm alert, reuşind să se încadreze 
strict în programul de 8 ore pe zi 


099 Patru noi filme vin să fie 
terminate pină la sfirșitul lunii 
septembrie: «Tatăl risipitor», 
scenariul Eugen Barbu, regia 
Adrian Petringenaru, «Filip cel 
bun» de Constantin Stoiciu și 
Dan Pita, «Agentul straniu», Ho- 
ria Lovinescu și Savel Stiopul, 
«Aur», scenariul și regia Dan Pi- 
ta şi Mircea Veroiu. În felul aces- 
ta, numărul filmelor predate în 
copie-standard se ridică la 14. 
Restul filmelor pină la 25 se 
află într-o înaintată fază de rea- 
lizare şi vor fi finisate în trim. 
IV. lama se numără bobocii, 


099 Reputatul Mircea Albulescu realizea 


data asta in sens pozitiv, felul în care 
realizatorii înțeleg omenia socialistă a 
comunistului de la raion, care nu mai vine 
în uzină cu sarcina de la centru ca să 
«facă dreptate», ci ne apare ca un om 
din uzină, familiarizat cu problemele şi 
oamenii ei, ca unul care a lucrat cindva 
şi continuă să lucreze pentru binele uzinei. 
Comunist nu prin statul de salarii, ci prin 
statutul lui uman, prin faptul că pentru el 
Moruzan devine o chestiune de viaţă și 
de moarte a celui care și-ar pune capul în 
foc ca să i se facă dreptate tovarășului 
său. O conștiință socialistă nu declarată 
prin vorbe, ci integrată activ în acest per- 
sonaj al zilelor noastre, omul cel mai de 
omenie care e comunistul. 


EEE EREI E a 
Omenie, adică exigență 
PI E o BE > e a 


Două alte interesante prezențe cinema- 
tografice, completindu-se admirabil în ac- 
țiunea de îndrumare a unei tinere. ajunsă 
din intimplare în mijlocul colectivității de 
muncitori și integrată ei cu mult tact și 
inteligență, ne oferă filmul «Dragostea 
incepe vineri». Omenia socialistă in- 
seamnă aici exigență, o ințelegere caldă 
dar aspră a adolescenței și nu o cocolo- 
şire răsfăţată a orgoliilor, cum se intimpla 
cu tînărul din «Proprietarii». În «Dragos- 
tea...» integrarea tinărului în colectivitate 
se face convingător, ca în viață, adică 
«din mers», uneori cu asprimi ce creează 
tensiuni, dacă nu chiar drame la anumite 
susceptibilităţi. Umanitatea devine aici o 
cerință reciprocă, nu o milostenie pater- 
nelă, un dialog angajat între indivizi pen- 
tru care interesele colectivității trec înain- 
tea intereselor și orgoliilor personale. Un 
alt film de actualitate morală, «Despre o 
anume fericire», impune atenţiei nu nu- 
mai personaje exemplare într-o direcţie 
ori alta, ci stabilește un raport just de 
forțe, convingător redat artistic, chiar dacă 
pentru tensiunea acțiunii eroul e pus să 
piardă in prima rundă ca să ciștige apoi 
spectaculos în finală, făcindu-şi şah-mat 
adversarul. 

“Eroul principal al filmului românesc 
socialist devine tot mai mult colectivitatea 
integratoare, singura capabilă să resta- 
bilească echilibrul individual, echilibrul 
uneori zdruncinat de necesităţile adaptării 
rapide la exigenţele maxime ale societății. 
Colectivitatea socialistă fiind singura ca- 
pabilă să ajute la afirmarea individualită- 
ților, a forțelor personale creatoare, direc- 
ționate energic către scopul întregii socie- 
tăți. Noul raport etic dintre individ şi co- 
lectivitate apărut în societate işi găseşte 
ilustrarea într-o nouă estetică, ce aduce 
în prim plan al atenţiei dramatice perso- 
najul colectiv. Este neindoios că succe- 
sele viitoare ale filmului românesc depind 
intr-o măsură esenţială de felul in care 
cineaştii noștri vor înțelege și vor exprima 
artistic dialectica raportului erou indivi- 
dual — erou colectiv. Totul depinde de 

pacnatea noastră de a descitia feno- 
menele contemporaneităţii intr-o perspec- 
tivă dinamică. De a le surprinde nu numai 

pontan-reportericește, dar si în esenta 
semnificația devenirii lor revoluționare. 
Alice MANOIU 


ză o valoroasă creație actoricească în fil- 
mul «Actorul și sălbaticii», scenariul Titus 
Popovici, regia Marcus Manole. Necazul 
cel mare este că necesitățile rolului l-au 
obligat să-și radă părul din creștetul 
capului. Un coleg de breaslă, care-i ține 
socoteala onorariului, consideră că ines- 
tetica operaţie capilară, cea sacrificat mul- 
te fire de păr,este totuşi rentabilă: ar re- 
veni cam... 4 fire la leu. 998 Echipa «lu- 
bire», scenariul Mihai Creangă, regia An- 
drei Băleanu, şi-a încheiat filmările exte- 
rioare de la Petrimanu — șantierul hi- 
drocentralei Lotru. Adresăm pe această 
cale vii mulțumiri conducerilor trustului 
de construcții hidroenergetice Lotru-Voi- 
neasa și şantierului hidrocentralei Lotru, 
care au acordat echipei tot sprijinul moral 
și material. În semn de recunoştinţă, 
avem speranța unui film autentic despre 
munca și eroismul făurarilor de lumină. 


Constantin PIVNICERU 


filmul românesc în cifre 


De 33 ori 


între 2 şi 3 


milioane 


Continuind «citirea 

box-office-ului celor 208 

filme românești distri- 

buite pe ecrane între 1950 

şi trimestrul 1/1974, con- 

statăm că celor 24 de 
filme care au depășit 3 milioane de 
spectatori, le urmează o grupă de 32 
creaţii care au reușit să cucerească 
de asemenea un public foarte nume- 
ros, totalizind, la zi, între 2 şi 3 milioane 
spectatori, așa cum se poate vedea 
din tabelul alăturat. 

În acest lot foarte variat ca gen și 
tematică, la loc de frunte se situează 
ecranizările după literatura română 
clasică și contemporană I.L. Cara- 
giale, Liviu Rebreanu, Tudor Mușa- 
tescu, George Călinescu, Marin Preda, 
Eugen Barbu, Titus Popovici, Francisc 
Munteanu, etc. 

O pondere deosebită o au filmele de 
aventuri, divertisment şi comediile 
ceea ce subliniază, o dată în plus, «ce 
rerea» publicului pentru aceste ge 
nuri cinematografice, chiar dacă ni- 
velul lor artistic nu se ridică întot- 
deauna la o valoare deosebită. 

În același timp trebuie remarcat că 
marele public știe să aprecieze pelicu- 
le pe teme majore, cind acestea sînt 
realizări artistice de înaltă ținută pro- 
tesională, de pildă «Răscoala», «Se- 
tea», «Cartierul veseliei», «Procesul 
alb», «Felix şi Otilia», 


Excepţie făcînd «Gaudeamus igitur», 
mult discutatele filme de actualitate 


Titlul 
filmului 


Telegrame 

Un suris în plină vară 

În sat la noi 

Răscoala 

Tunelul 

Darclee 

Băieţii noștri 

Zestrea domniţei Ralu 
D-ale carnavalului 
Setea 

Astă seară dansăm în familie 
Săptămina nebunilor 
Dincolo de brazi 
Dincolo de barieră 
Ciprian Porumbescu (2 serii) 
Cintecele mării 

B.D. la munte şi la mare 
B.D. în acţiune 
Bădăranii 

Desfăşurarea 

La patru pași de infinit 
Erupția 

Titanic Vals 

Cartierul veseliei 

Pisica de mare 

Porto Franco 

Furtuna 

Gaudeamus igitur 
Ultimul cartuș 
Procesul alb 

B.D. în alertă 

Portretul unui necunoscut 
Felix şi Otilia 


lipsesc din categoria acestor succese 

«Un suris în plină vară» — locul 2 
in clasamentul de taţă — dovedeşte că 
mare succes de public se poate face 
și cu un subiect din lumea satului; 
din păcate, cazul rămine izolat. De 
10 ani experienţa nu s-a continuat. 

Regizorii cu cele mai mari succese, 
de public, cel puţin 3 din acest tabel 
— sint în ordinea cifrelor: Paul Că- 
linescu, Gheorghe Vitanidis, Mircea 
Drăgan, Francisc Munteanu. Cu cite 
două filme: Dinu Cocea, Gheorghe 
Naghi, Aurel Miheleș, lulian Mihu, 
Geo Saizescu şi Gheorghe Turcu. 

De remarcat că Paul Călinescu, re- 
gizorul «liniștit», în jurul căruia nimeni 
n-a făcut vreodată zgomot, e prezent 
cu 3 filme («Desfășurarea», «Porto- 
Franco», «Titanic Vals») şi dacă no- 
tăm că și «Răsună valea» a înregistrat 
1849 500 spectatori, deci aproape ? 
milioane, întreaga sa filmografie de 
lung metraj se înscrie în categoria 
succeselor deosebite. 


Grupate pe anii de premieră, filmele 
în discuţie dau o curbă valorică fără 
continuitate, respectiv sint 8 filme în 
anii 60—61, niciunul în 62—63, apoi 
10 filme în anii 64—66, niciunul pînă 
în 1970, pentru ca ultimii ani, 71—73, să 
dea din nou 7 filme de mare succes 
— printre care «Felix şi Otilia», «Ulti- 
mul cartuș» şi «Ciprian Porumbescu» 
— a căror difuzare e încă în curs de 
împlinire. 

Mihai DUȚĂ 


1960 
1964 
1951 
1966 


Cronica 
tinerilor 


„Bătrînii“ 
la 20 de ani 


La 13 ani după «Dragostea lui 
Alioşa», Leonid Bikov — creatorul 
acelui tinăr fără de pereche din cine- 
matografia sovietică — regizează un 
film extrem de semnificativ pentru 
ceea ce se poate numi tenacitatea 
talentului, forța ideilor lui obsesive. 
Ca și eroul său de altădată, Bikov 
este un mare incăpăținat, un om care 
nu cedează nimic din proiectele sale: 
demult, pe cind făcea şcoala de avia 
ție și habar n-avea că va fi cîndva eroul 
eroilor de cinema — i-a venit ideea 
unui film «mai-nu-știu-cum», despre 
o escadrilă în plin război. Era puşti, 
nu făcuse războiul în cadrul nici unei 
escadrile, juca într-o brigadă artisti- 
că... Dună marile sale succese de 


Războiul antihitlerist 


Cronica 
noului 


Primul film 
„Oceanic“ 


d bolga eY 
2 din acele rea 
uma pentru arta 
O ma ales pentru sursele 
ale economice, ba chiar tehnice, ale 
zsprapei dramaturgice. 
sViză pentru ocean» nu-şi desfà 


actor, încărcat de experiența acelor 
bătălii artistice, Bikov se întoarce la 
proiectul visat în adolescență și al 
doilea film realizat de el — «Doar bă- 
trinii merg la luptă» — e exact filmul 
unei escadrile «mai-nu-știu-cum», în 
plin război antihitlerist. Întreg spiritul 
lui Alioşa e transplantat aici, fiindcă 
Bikov, ca orice artist adevărat, nu in- 
țelege să renunţe la el însuși: abătrini» 
sint numiți tinerii de 20 de ani care au 
primit deja botezul focului și au privit 
moartea in față. E aici, in această 
tandră poreclă, întreaga formulă a lui 
Alioșa: maturitatea unei simţiri tinere, 
«bătrinețea» la care poate ajunge un 
adolescent cind crede cu patimă intr-o 
idee generoasă. Alioșa nu părea un 
«bătrin» față de neserioșii joviali şi 
smecherii din jurul său? Uşor «imbă- 
trinit», Alioşa al lui Bikov va ti în război 
tinărul locotenent de aviaţie Titaren- 
ko, comandantul «escadrilei a doua» — 
«a doua care cintă», cum e denumită 
în regiment, căci eroica escadrilă nu 

oate trăi fără muzică, precum Aliosa 
n timp de pace! «Războiul trece, 
muzica rămîne!» — proclamă Tita- 
renko, și doar la auzul acestei replici 
răsare din umbră cortul în care noap- 
tea, în plină stepă, neuitatul adoles- 
cent asculta operă printre ţevi, esca- 
vatoare și buldozere... 


văzut de Leonid Bikov 


şoară acţiunea în Bulgaria, ci peste 
mări şi țări... Mecanicul-şet al unui 
vas bulgăresc frigorific de pescuit se 
întilneşte cu soția sa la Lagos, func- 
ționară Într-un birou al reprezentanţei 
comerciale bulgare. Întilnirea lor pa- 
tetică pune în discuţie clasicul destin 
al marinarului e ei un om făurit din- 
tr-un «oțel speciala? Există vreo deo- 
sebire între oamenii mării și cei ai 
uscatului? Scenaristul filmului, Emil 
Markov, susține bărbătește că da. 

Regizorul acestui film profund «mas- 
ulin este însă o femeie — o talen- 
aiā documentaristă, Lada Boiagieva, 
are a plecat cu intreaga echipă de 
ealizatori să filmeze «în direct»,. pe 
ocean, printre marinarii unui vas fri- 
goritic de mare calibru. aViză pentru 
cean» este primul fiim «oceanic» 
bulgăresc — după cum îl caracteri- 
sează o revistă sofiotă. 


Tunelul 
timpului 


Un geniu 
tîrziu 


Repede — repede, idee de vară la 
Paris — un festival Humphrey Bogart, 
succes critică, succes public, nici o 
ndoială: Bogie poate trezi din moţă- 
ială oraşele cele mai toropite, oamenii 
cei mai înmuiați de caniculă. Idee 
bună, stirnind la început citeva jerbe 
de fluierături, nu la adresa lui Bogie, 
o, nu, ci la adresa copiilor proaste şi 
uzate! După aceea — o mică surpriză: 
critica observă că Bogart nu e chiar 
perfect în toate filmele... După aceea, 
marea surpriză: critică și public des- 
coperă că lingă marele idol joacă o 

actriță extraordinară. Fără cusur. 
Pe măsura lui. Poate la fel de «mare» 
ca şi el! Formidabil! Unde ne-au fost 
ochii pină acum? 

E Laureen Bacall care, în vara lui 
"74, iată, «cucereşte Parisul», stirnind 
odele criticii şi melancolia cinefililor: 
0, sigur, cea mai frumoasă femeie a 
anilor '40... soţia lui Bogie... iubita lui... 
un cuplu nou, necunoscut pină atunci 
„„îndrăgostiții care nu dau ochii peste 
cap... amindoi egali, amindoi indepen- 
denţi, amindoi puternici... ea — femeia 
liberă, dreaptă, nici o clipă vampă, 
departe de toate modelele Marlene, 
Mae West, Jean Harlow... intuiție... 
demnitate... Şi toate astea încă din 
40! Cum de-am uitat? Şi ca o răscum- 
părare, ca o sfişietoare remușcare, 
în sfirşit, marele cuvint, emis azi cu 
mina şi inima ușoare: genială! «Geniul 
lui Laureen Bacall e impasibil şi dis- 
cret» 

Dar dacă-i adevărat și ce spunea 
odată Charles Laughton: «in cinema 
nu vă grăbiţi — intotdeauna-i prea 


tirziu 


cart p-a cal 
Laurcen Bacall tai 


O frumuscit 
peste cap 


Cronica 
genurilor 


Melo drama 
salvată! 


«Trăiască melodrama la care plinge 
Gretchen!» — cu această exclamaţie 
se încheie o cronică la filmul «La 
Paloma» — «melodramă de gară», 
cum își numește chiar autorul, un 
tinăr regizor vest-german, «tangoul» 
său în care o cintăreață bolnavă de 
plămini, căreia doctorul nu-i mai dă 
vreo speranţă, e salvată de un conte 
bogat! «Cine mai îndrăzneşte, în ci- 
nema, să povestească asemenea bra- 
șoave ?» — se întreabă cronicarul în 
articolul său «Neo-melodrama vest- 
germană», articol care se încheie cu 
acel «trăiascăl!»... Ironie sau nu? Răs- 
punsul nu e foarte clar, căci în această 
vară a avut loc un fenomen straniu 
şi neașteptat criticii s-au îndrăgostit 
de melodramă, de autorii blestemaţi 
ai filmelor sentimentaloide, dintotdea- 
una disprețuite de cronicarii lucizi, 
dar iubite de public; un vint cald de 
simpatie, tocmai de unde nu te aș- 
teptai, bate în pinzele acestui gen hulit, 
prigonit şi condamnat de «lumea bu- 
nă» și «cultă»... 

Cea mai caracteristică manifestare 
a acestei acțiuni de reabilitare a auto- 
rilor-melo este aceea survenită în urma 
unui festival consacrat «filmelor co- 
merciale» italiene, la capătul căruia, 
absolut buimăciți, criticii au desco- 
perit — textual — că «există autori 
chiar În cinema-ul comercial»! Unul 
din acești autori, care şi-a găsit ime- 
diat «fani»,este necunoscutul Raffaelo 
Matarazzo (decedat în 1966), ale că- 
rui filme — inspirate din dramele mici 
și adevărate ale existenței, bazate pe 
conflicte pasionale elementare, dar 
foarte lirice, foarte omeneşti, excesive 
in sentimentalismul lor, tot smcere 

Or ce mma — au 
nvestte azi de 
NSM PUCCINIA, 
tate a tatāri 
e n timp ce ier 
titluri 
<Alungată de acasă», «Fiul nimănui», 
«Îngerul cu două fețe», «Corabia fe- 
telor pierdute»). criticul serios nici 
nu intra în sală! In sfirşit, se formu- 
lează chiar întrebarea: va fi Mataraz- 
zo eliberat din infernul in care isto- 
ricii şi criticii au aruncat cineaștii 
comerciali? Se visează la — cum se 
zice — «o recuperare» a valorilor 
estetice din melodrama de larg con- 
sum popular... 


Se exclamă cu entuziasm mare la 
filmele «disprețuitului» Luigi Comen- 
cini, «Marele război» cu Gassman şi 
Sordi e, în sfirşit, socotit o capodoperă, 
se ajunge la consacrarea supremă a 
celui care ani de zile a fost socotit un 
«afacerist al inimii» (şi alte epitete 
descalificante). «Luigi Comencini ne 
dă o mare lectie» 

Modă? Teorie (co)modă? Să avem 
puțintică răbdare pină la vara viitoare... 
De multe ori, ideile criticilor nu dan- 
sează decit o vară. 


Rubrica «Filmul, document 
al epocii» este realizată 
de Radu COSAȘU 


Condiţia 
femeii 


Ecranul 
e al bărbaţilor ? 


«Ecran»-ul francez îşi consacră nu 
mărul de vară temei «Femeii în cine- 
ma», deschizindu-se cu această afir- 
maţie din urmă cu 60 de ani — (11 iulie 
19141) —a primei femei-cineast din 
istoria artei noastre, Alice Guy-Blache: 
«Tot ceea ce ţine de regia unui film 
poate fi realizat de o femeie la fel de 
ușor și de bine ca de un bărbat şi nu 
există nici un motiv ca ea să nu poată 
stăpini tehnica acestei arte». 


Într-un amplu interviu, Jeanne Mo- 
reau e întrebată de perspectivele fil- 
mului pe care urmează să-l realizeze, 
după un scenariu propriu: 

— «Nu pot vorbi despre acest film, 
fiindcă sint într-o perioadă de gestație, 
plăcută și dureroasă. Viaţa trece și 
nimic nu este cu adevărat metamor- 
foză, totul e o prelungire. Acest film 
— ca și restul. O ființă umană este ca 
și un arbore. Un arbore este întot- 
deauna frumos, chiar dacă ramurile 
sale se lungesc, chiar dacă frunzişul 
său e tot mai des. Dorinţa mea de a 
face un film ca autor şi regizor e o 
consecinţă naturală a vieţii mele. E ca 
şi cum o femeie, obișnuită să coasă, 
ar începe să brodeze.» 

Şi ce părere are Jeanne Moreau 
despre afirmaţia dezgustată a unei 
spectatoare după vizionarea unui film 
porno: «&.. dacă vor continua așa, 
în 10 ani nu vor mai exista femei pe 
ecrane...» ? 

— «N-am văzut asemenea filme și 
nici nu vreau să le văd. Cred că această 
spectatoare avea dreptate, dar cind 
aprecia că în zece ani nu vom mai 
vedea femei în filme. ea exagera: fe- 

neile au și început să dispară de pe 
ecran, sau — altfel spus — ecranul e 
al bărbaţilor, activitatea lor principală 
nd violența sub toate formele, de la 


Cronica 
moravurilor 


0 grevă 
antiporno 


Nelinişte crescindă în rindurile ar- 
tistelor americane, cronicarilor femi- 
nini, ba chiar printre fruntaşele «Miş- 
cării pentru eliberarea femeilor» — 
atit de viguroase în denunțarea tabu- 
urilor şi prejudecăților «rasei mascu- 
line», speriate acum însă de «lipsa de 
prejudecăţi» a nenumăratelor filme 
erotico-pornografice de cea mai proas 
tă calitate, de o Ingrozitoare vulgari- 
tate, dar de un larg consum (40% din 
retetele anului 1974, cu perspective 
şi mai mari în 1975...): 

Susan Anspach (membră a lui 
«Cinewoman» — secţia pentru pro- 
blemele cinematografice a «Mișcării 


«amor» la omor. Şi asta tocmai în 
momentul cind femeile simt nevoia 
să existe fără a se mai supune con- 
stringerilor trăite de generaţiile pre- 
cedentel» 


Jeanne Moreau: «Da! 
Femeile dispar de pe ecrane!» 


tru eliberarea femeilor»): «Nu mai 
există roluri normale pentru a îi jucate 
de femei»... 

Actrița Madeleine Kahn: «Dacă 
regizorilor mei o scenă nu li se pare 
suficient de bine scrisă, dumnealor 
se mulțumesc să-mi lărgească decol- 
teul»... 

Criticul newyorkez, d-na Molly 
Haskell, a publicat un studiu asupra 
evoluției imaginii femeii pe ecran («De 
la venerație la viol»), în care ultimii 
25 de ani sint socotiți — din acest punct 
de vedere — ca o coborire într-un 
infern a cărui ultimă treaptă este cine- 
matograful pornografic. 

Cea mai importantă afirmaţie ni se 
pare însă aceea din «Newsweek», 
unde publicista Karen Black afirmă 
că «declinul. rolurilor feminine este o 
consecință a declinului valorilor în 
societatea». 

In sfirsit, într-o anchetă printre tine- 
rele actrițe ale Hollywood-ului, cele 
mai multe își manifestă enervarea și 
plictisul faţă de rolurile care li se in- 
credințează, reduse la «ori a fi prosti- 
tuată, ori nevrozată»... 

«O grevă antipornograțică nu e chiar 
un subiect de science-fiction»... sus- 
ţin, în concluziile lor, cei care au luat 
pulsul «situaţiei». 


asociaţia cineaştilor 


Întîlniri jubiliare 


e În luna marelui jubileu, 

generalul de armată 

Dumitru Dămăceanu 

a fost invitatul Casei fil- 

mului. În faţa unei audi- 

ențe numeroase oaspe- 
tele a prezentat o expunere și a relatat 
amintiri despre pregătirea militară a 
insurecției naţionale armate antitas- 
ciste și anti-imperialiste din august 
1944. Cu același prilej, a avut loc o pro- 
iecție de filme documentare româ- 
neşti, prefațate de o expunerea scena- 
ristului loan Grigorescu, vicepreşedin- 
te al Asociaţiei cineaștilor. e Regizo- 
rul Mircea Moldovan a conferenţiat în 
fața activului de partid al sectorului 1 
din Bucureşti despre «Trei decenii de 
film românesc».e În cinstea sărbăto- 
rii naționale a poporului român, în nu- 
meroase ţări ale lumii au fost organi- 
zate gale de filme. La spectacolul fes- 
tiv din capitala R.P. Bulgaria cu fil- 
mul «Porţile albastre ale orașului» 


a participat o delegaţie de cineaști ro- - 


mâni formată din regizorul Mircea Mu- 
reșan, vicepreședinte al Asociaţiei ci- 
neaștilor şi actorii Emilia Dobrin şi 
Pop Romeo. În R.S. Cehoslovacă, 
delegația compusă de Dumitru Fer- 
noagă, director al Casei de filme 5 şi 
actorii Viorica Ciubuciu şi Mircea Bas- 
ta a prezentat filmul «Explozia». În 
R.P.D. Coreeană au fost prezenţi 
Eugen Mandric, directorul Casei de 
țilme 3, regizorul Vladimir Popescu- 
Doreanu și actrița Maria Rotaru, inso- 
tind filmul «Ceaţa». lon Bucheru, di- 
rector al Casei de filme 1, și actorii 
Monica Ghiuţă şi Aurel Giurumia au 
fost oaspeți ai cineaștilor din R.D. Ger- 
mană cu prilejul prezentării, în spec- 
tacol de gală, a filmelor «Ultimul car- 
tuş» și «Drum în penumbră». O de- 
legaţie formată din actorii Adina Po- 
pescu şi Mircea Albulescu a asistat 
la premiera filmelor «Ultimul cartuș» 
şi «Dragostea începe vineri» în R.P. 
Polonă. În R.P. Ungară, filmul «Ex- 
plozia» a fost însoţit de regizorul Mir- 
cea Drăgan și de actorii Cezara Dafi- 
nescu şi Dem Rădulescu. La specta- 
colele de gală din capitala Uniunii So- 
vietice cu filmele «Întoarcearea lui 
Magellan» şi «Despre o anume fe- 
ricire» a participat o delegaţie com- 
pusă din Marin Stanciu, director ge- 
neral al Centralei România-film, regi- 
zoarea Cristiana Nicolae şi actrița 
Tamara Creţulescu. Cu acelaşi prilej, 
la Casa cineaștilor sovietici a avut loc 
vernisajul unei expoziţii de afişe şi 
pliante cinematografice româneşti și 
au fost vizionate filmul de lung-metraj 
«De bună voie și nesilit de nimeni», 
documentarele «România azi», «Un 
minut 1974», «Lungul drum al pîinii 
către casă» și filmele de ani 
«Clepsidra», «Puiul», «Cadoul», « 
pădurea lui lon», «Întoarcerea spre 
viitor» La manifestările de la Casa 
cineaștilor din Moscova a fost de față 
o delegaţie a Asociaţiei cineaştilor for- 
mată din regizorii Maria Callas-Dines- 
cu şi lulian Mihu şi pictorul scenograf 
Vasile Rotaru. e lon Popescu-Gopo, 
preşedintele Asociaţiei cineaştilor, a 
primit la sediul ACIN pe domnul Rein- 
hardt Freiberg, șetul coordonator al 
informaţiilor ONU pentru UNICEF, care 
s-a aflat în capitala țării noastre ca 
oaspete la Conferinţa mondială a popu- 
lației. e Cu prilejul marelui jubileu 
din august, revistele de film din țările 
socialiste au publicat numeroase ma- 
teriale dedicate cinematografiei romă- 
neşti. Așa, de pildă, publicaţia bilunară 
«Sovetski Ekran» nr. 16/1974, avind pe 
copertă pe actrița Stela Popescu, în- 
serează patru pagini sub antetul revis- 
tei «Cinema», cuprinzind articole sem- 
nate de lon Popescu-Gopo, Ecaterina 
Oproiu, Dan Comşa, N.C. Munteanu 
și Valerian Sava. 


Marin PIRIIANU 


critica tehnicii 


Folosiţi 
play-back-ul? 


E în obiceiul pămintului tuturor te- 
leviziunilor din lume ca în emisiunile 
muzicale interpreții să mimeze cuvin- 
tele melodiei înregistrate anterior pe 
banda magnetică. Procedeul se nu- 
meşte «play-back» şi e folosit pentru 


* că oferă o calitate mai bună a sunetu- 


lui. Dar presupune un minimum de 
profesionalitate. Atit din partea cin- 
tăreţilor, cit și a realizatorilor de emi- 
siuni. Numai că, în unele din emisiu- 
nile noastre, se întimplă să vezi cîn- 
tăreţi care una cintă și alta mimează. 
Imaginea și sunetul nu se mai sincro- 
nizează şi, la sfirșitul cintecului, su- 
netul se filează în vreme ce interpretul 
se dă de ceasul morţii cintind o melo- 
die care de fapt s-a terminat. Fenome- 
nul e atit de curent că poate fi văzut 
cu ochiul Jiber mai în toate emisiunile 
de muzică lejeră. 


Observaţia e valabilă și pentru apla- 
uzele de pe bandă la așa-zisele emi- 
siuni cu public. Vezi acolo 10—15 oa- 
meni în studio și auzi aplauze cit 
pentru o sală de trei mii de spectatori. 


Citeodată se dă drumul la banda cu 
aplauze ceva mai devreme, în timp ce 
camera stă pironită pe niște specta- 
tori blazaţi care-şi aduc aminte, într-un 
tirziu, că trebuie să aplaude, dar exact 
în clipa în care banda s-a oprit Un 
plus de profesionalitate și de colabo- 
rare între cintăreţi, tehnicieni și re- 
gizori, ar putea evita astfel de neplă- 
cute situaţii. 


Ce vrăji 
a mai făcut 
prezentatorul? 


Emisiunea «Album duminicab din 
25 august a.c. Prezentator: Aristide 
Buhoiu. Dezinvolt, vioi, sprințar, plin 
de idei şi în mare vervă Ca de obicei. 
Pretextul prezentărik un scurt periplu 
bucureștean, excelent prilej pentru re- 
alizatori de a ne arăta frumoasele 
construcţii edilitare din noile cartiere 
bucureștene. De la o secvenţă la alta, 
reporterul se prefăcea că tocmai s-a 
mutat cu microfonul și cu camerele 
de luat vederi dintr-un cartier în altui, 
noi ne prefăceam că-l credem, deși 
toată lumea ştia că prezentarea fusese 
filmată mai demult. Mai curios e că 
după ce anunţa ce urmează, apărea un 
generic de carton care zicea exactace- 
lași lucru. Ca să nu mai spunem că e 
prea de tot să prezinţi noile hoteluri 
bucureștene, numai aşa, pentru plăce- 
rea prezentatorului de a spune bancul 
ăla cu hotelul în care se vorbesc toate 
limbile pămintului. Dar nu de către per- 
sonalul hotelului, ci de către clienți, fi- 
reşte. Mai mare daraua decit ocaua, zău 
"așa! Pe deasupra, a mai fost și ziua u- 
nor penibile bilbiieli tehnice. La un mo- 
ment dat, figura zimbitoare a prezen- 
tatorului a apărut drept în mijlocul 
genericului care anunţa filmul «Ce 
vrăji a mai făcut nevastă-mea». A fost 
aşa de hazliu! 


lon ROTARU 


Cine este pentru? Cine 


aventura scenariului 


Film „pur“ 


buzul 34 la un capăt şi îl coborim la 
celălalt capăt. Filmul nu e decit drumul 
eroului cu autobuzul, unde vede tot 
felul de oameni, tot felul de tipuri, 
care urcă și coboară, vede străzi, case, 
mașini, tramvaie, aude zgomote, frîn- 
turi de conversație și așa mai departe. 
Cind coboară, e mai bogat cu o serie 
de imagini și adevăruri de viață și se 
termină filmul. Ei, ce spuneți? 

— Nu-i bun. 

— De ce? 

— Fiindă nu-i cinematograf pur. 
Are personaje, eroi, dialog, fapte, su- 
biect, predicat, semnificaţii... Are chiar 


— Cinematografia su- 
feră, la ora actuală, de 
literaturizare, de grama- 
tică, de subiect şi predicat, 
de exces de semnificaţii, 

de contingenţă, de aderență, de compo- 
ziţie, de dialog, de tipologie... 

— Grav! Pare să fie cu un picior în 
groapă. 

— Nici departe nu-i, credeți-mă. 
Toate chestiile astea sînt anticinemato- 
grafice. Filmul autentic nu trebuie să 
aibă compoziție, dialog, subiect și pre- 
dicat, cap și coadă. Trebuie să fie 
cinematograf pur. 


— Pur? cap şi coadă. 

— Da Scenariile cu subiect cad în — Serios? Atunci nu vreți să-l faceţi? 
proză, cele cu dialog cad în teatru... — Nu. 

— Numai căderi... — De ce? Are toate chestiile alea 

— Exact. Faptele, evenimentele, per- care. 


— Tocmai de aceea. E anticinemato- 
grafic. Ceva, însă, tot nu are! 

— O, deci mai sînt speranţe! 

— Nu cred. Nu are autor. 


sonajele nu țin de cinema 

— Şi ce-i de făcut în situația asta 
catastrofală? 

— Să revenim la esență, la elemen- 
tar, la specific. Ce spuneţi de scenariul 


ăsta? Avem un erou. Îl urcăm în auto- Dumitru SOLOMON 


filmul şi literatura noastră 


Film în film 


larg, după ce brazii învaţă să se privească 
uimiti în suprafețe largi, alături cu urși 
şi cerbi. după ce autostrăzi și hoteluri 
apar pentru a însoți un baraj — acestea 
ar fi probleme pentru un film frumos, 
bineinteles dacă toate acestea ar fi văzute 
prin ochiul omului ce le trăiește. 

Fiecare om ce locuiește în creștetul 
muntelui are o poveste demnă de un film 
— povestit simplu, în afară de bucurie 
sau tristețe. Acest stil ain afară de bucu- 
rie sau tristețe» ar trebui să-l înveţe şi fil- 
mul nostru; stil pe care cred că numai 
Sadoveanu I învățase, il ascultase cu 
urechea sa, pe Valea Frumoasei, sau pe 
alte văi ale țării. 


Filmul verii ce-a trecut l-am 

văzut pe Valea Frumoasei. 

Acolo,peste cițiva ani, poate 

doi, poate trei, va fi un lac 

de culoarea oțelului, strins 

din apele Sebeșului, la fel 

cu cel de la Vidra, de sub Paring, născut 

din Lotru. Pe Valea Frumoasei mai există 

încă azi cantonul lui Sadoveanu, cu o- 

bloanele trase; am citit Valea Frumoasei 

pe Valea Frumoasei — film în film, carte 

în carte: povestea lui Broz munteanul și a 

femeii dusă după unul mai bogat. Mi-am 

amintit de un fiim românesc, film în care 

era vorba despre locuri ce vor fi sub apă 
— subiect mare, interesant, filmic. 

Cum se reaşează natura după ce mun- 


tele devine lac, după ce păstrăvii dau de Gelu IONESCU 


A şaptea artă 


că-i prea de tot, dar realitatea e realitate, 
fiimul ne e la fel de necesar ca aerul, apa 
sau lumina. 3 

De ce acest miracol? 

Răspunsul unui cineast: 

— Fiindcă e arta cea mai completă. 

Răspunsul unui critic: 

— Fiindcă e arta cea mai incompletă. 

Răspunsul unui bărbat serios: 

— Fiindcă deconectează. 

Răspunsul unei femei serioase: 

— Fiindcă te concentrează. 

Răspunsul unui copil: 

— Fiindcă te face mai mare. 

Răspunsul unui bătrin: 

— Fiindcă devii din nou copil. 

Ca să vezi! Gindiţi-vă o clipă şi răs- 
pundeţi. Nu-i greu... 


În numai citeva decenii, cea 
de a şaptea artă şi-a incălțat 
cizmele de şapte poște, voi- 
nicul fraților Lumiăre vădin- 
du-se mai puternic şi mai 
dibaci decit oricare alt per- 
sonaj al mitologiei moderne. Pe Strimbă 
Lemne și Starmă Piatră i-a supus în doi 
timpi şi trei mişcări. Spinul şi Balaurul 
s-au dat pe brazdă, vrăjitoarea şi lupul 
s-au pulverizat în incandescența cutioarei 
cu arc voltaic, «să vedem un film» a intrat 
în toate limbile pămintului, peste noapte 
ne-am trezit spectatori, susținători, ad- 
miratori, membri ai confreriei cinefililor şi 
— fapt evident ca bună ziua — înşişi eroii 
milioanelor de kilometri de peliculă împăr- 
titi în fotograme, secvenţe și acte. Unii 


zic că-i bine, alţii că nu contează, alții Marcel PĂRUŞ 


e a, 


ea 


travelling avant 


„Publicul 


- «Maestre, v-am căutat 
pentru că îmi propusesem 
să iau un interviu unei somi- 
tau recunoscute în materie. 
Să incepem clasic: la ce lu- 
crați în prezent?» Somitatea 
oftā adinc, gindind: începe bine.— «N-aș 
putea să vă răspund foarte concret. Am 
mai multe proiecte. Fiecare dintre ele vi- 
zează un anumit gen de film, pentru că, 
nu-i așa, se știe că orice spectator are 
preferințele sale, iar eu, cu toată modestia, 
trebuie să recunosc că am devenit, fără 
s-o caut, o preferință a publicului. Publi- 
cul vine la filmele mele cu încredere. Spec- 
tatorii, indiferent de virstă, profesie, sex, 
se recunosc în mine. Aş putea chiar 
spune, parafrazind un celebru producător; 
«Le public, c'est moil» — «A doua între- 
bare, maestre, am s-o tormulez mai tirziu, 
dar se referă la preferințele dvs. in rindu- 
rile scenariştilor». Nici întrebarea asta 
nu-i rea, reflectă maestrul. — «Cum să-ţi 
spun, dragul meu, avem scenariști buni 
şi foarte buni. Evident, prefer să lucrez 
cu cei foarte buni. Să recunoaștem însă 
deschis că există totuși o problemă, nu a 
scenariului, ci a scenariştilor. Ei trebuie 
să ințeleagă că pentru a atinge culmile 
profesiei lor, este strict necesar să sem- 
neze un film gindit de regizor. Da, da, 
cel mai bun scenariu ar fi acela scris după 
vizionarea materialului filmat. Desigur e 
un stadiu ideal, la care ar trebui să ajun- 
gem însă ch mai repede». — «Maestre, 
credeți că printre ceilalți regizori, aveţi 


sint eu“ 


colegi la fel de reprezentativi, egali chiar 
ca valoare cu dvs.?» — «Îmi pare rău, 
dar răspunsul este categoric: nu. Şi la 
această concluzie am ajuns abia de citeva 
minute, o dată cu sosirea dumitale. Dacă 
aș avea astfel de colegi in meserie, dum- 
neata ai mai fi venit la mine?» — «Aveţi 
dreptate. N-aș vrea insă să vă rețin prea 
mult. Încă o singură întrebare: sinteți 
la curent cu producţiile colegilor dvs.?» 
— «Bineinţeles. Totdeauna cind mă aflu 
în străinătate, dacă rulează vreun film de-al 
nostru, mă duc neapărat să-l văd. Este 
o datorie elementară, nu trebuie să-ţi 
explic, nu-i așa...» — «Sigur, sigur. Dar 
încă un lucru. Vreţi să declaraţi ceva în 
mod special cititorilor noştri?» — «O, da. 
Vreau să-i asigur de stima și dragostea 
mea. Mai ales pe acel spectator pentru 
care s-a rupt biletul de intrare nr. 1 000 000 
la ultimul meu film, mai devreme chiar 
decit mă așteptam. Bună ziua». 

Maestrul zimbi mulțumit: cred că mi-am 
formulat bine întrebările, işi spuse el. 
Ăsta e interviul ideal. Cine altul cunoaşte 
mai bine decit mine problemele mele... 
Dar eu trebuie să mai adaug totuși o în- 
trebare: — «Maestre, care credeţi dvs. 
că e rostul gazetarilor de specialitate?» 
— «E simplu (răspunse el în continuare): 
să explice publicului de ce toate filmele 
sint foarte bune, sint excelente...» — Vă 
mulțumesc, maestre». — «Bună ziua, bună 
ziua, dragul meu». 


Radu GEORGESCU 


cinematograful și demografia 


0 reușită a 
documentarului turistic 


În zilele Conferinței mondiale a popu- 
lației, în sala Casei filmului a fost prezen- 
tat, împreună cu o serie de lung-metraje 
artistice, un bogat program de documen- 
tare românești în versiune franceză sau 
engleză, tratind despre frumusețea unor 
zone naturale ale ţării noastre, despre 
portul național al anumitor regiuni, despre 
mari resorturi turistice, despre meșteşu- 
guri populare pe care prospețimea și cu- 
loarea folclorului le-au transformat in 
artă. 


inițiative t.v. 


Un film 
văzut de... 


Excelentă ideea televiziunii de a lansa 
ciclul «Un film văzut de...» .„de un 
critic şi de citiva spectatori: care-si vo 
confrunta opiniile şi-şi vor lămuri nedume- 
ririle în fața telespectatorilor. Ciclul, difuzat 
bilunar, Işi propune să prezinte mari creaţii 
din istoria cinematografului, dar şi filme 
mai puţin cunoscute, realizatori contem- 
porani mai dificil de receptat, filme a căror 


Filmele despre lemnăritul maramure- 
şean sau despre arta olăritului, impresio- 
nantele «portrete» ale iernii la Poiana Bra- 
şov sau la peștera de la Scărișoara căpătau 
un reliet deosebit, așa povestite în limbi 
străine — priveam aceste locuri ca şi 
cum le-am fi văzut pentru prima oară, 
priveam aceste miini din hărnicia cărora 
se naște arta populară, le priveam parcă 
cu ochiul celor cărora li se adresau aceste 
filme, descoperire şi incintare a noului, 
dorință de apropiere «pe viu» de lumina 
unor plaiuri pe care le mărginesc munții 
albaștri. 

Am fost martorii unei reuşite indiscu- 
tabile a documentarului turistic româ- 
nesc căci, văzute oriunde pe lume, aceste 
filme au puterea de a chema și de a inspira 
la călătorie într-o țară unde turismul in- 
seamnă şi cunoaștere și poezie. 


înțelegere presupune un aparat critic mai 
amplu, comentariile şi «adnotările» unor 
oameni de specialitate. Începutul a fost 
făcut cu «Regula jocului» de Renoir, «văzut 
de...» criticul B.T. Ripeanu și de doi spec- 
tatori, un inginer şi o profesoară de limba 
română. Vor urma filmul japonez «Poves- 
tea unei iubiri curate» de Tatashi Imai şi 
filmul iugoslav «Adevărata stare de lucruri» 
de Vladan Lebjevic. Nu ne rămine decit 
să sperăm că argumentele critice care vor 
preceda filmele și dezbaterile care vor urma 
vor reuşi să trezească interesul telespecta- 
torilor, «luminind» opera din interior şi 
din unghiuri necunoscute, aducind o canti- 
tate de informaţii, indispensabile ințele- 
gerii filmului, Incadrării în stiluri, curente, 
scoli, relevind concomitent particularită- 
tile fiecăruia dintre creatori. Şi dacă tracul 
şi livrescul va lipsi din capul locului, 
ceea ce nu-i ușor, ciclul «un film văzut 
de...» are toate șansele să devină un ade- 
vărat act de cultură. Pe care-l salutăm 
ca atare. 


pentru un film 


O revistă cinematografică, 


apărind la Brăila in anul 

1924, publică un act funda- 

mental al administraţiei lo- 

cale, anume «Tariful curen- 

tului electric ce se furni- 
zează de către uzina electrică comunală: 
Art. 2, alin. C — Pentru toate kilow-cea- 
surile consumate de clubul «Reuniunea», 
Clubul Partidului Naţional-Liberal şi bise- 
ricele, lei 10 KW. Art. 4 — Circuri şi bi- 
rouri, cafenele, frizerii, hoteluri de categ. 
II, lei 14 KW, Art. 5 — Magazine de biju- 
terii de imitaţiuni, fabrici de rachiu, berării, 
bodegi, circiumi, cinematografe și va- 
rieteuri, lei 17 KW.» 

Aşadar, cinematogratul, la începuturile 
sale, era îndemnat să lupte pentru a-și 
birui condiția de compars al fabricii de 
rachiu,ca să ajungă la demnitatea supremă 
a circului... În sprijinul acestei merituoase 
aspirații, «Legea finanţelor» din anul 1925 
(vezi «Monitorul Oficial» al vremii) trece 


sala de cinema 


Cinematograful «Festival» 

de pe «bulevardul filmului». 

Data: 20 august, orele 16. 

În program: «În numele po- 

porului italian». În comple- 

tare: «Un automobil stră- 
bate lumea». 

Dar, mai inti şi-ntii, se stinge lumina 
şi pe ecran apar — nedecise, mișcîndu-se 
în penumbră, cind în stinga, cînd în dreap- 
ta, cind în sus, cind în alte direcţii — ceea 
ce bănuiesc că ar fi nişte reclame. Recla- 
me mute și ilizibile (nu mă întrebaţi, deci, 
la ce se referă). De ce lipsește orice ilus- 
trație sonoră, nu ştiu. Îmi dau în schimb 
seama cum de nu descitrez textele: grație 
modului cum operatorul din cabină reu- 
seşte să manevreze diafilmul respectiv în 
aparat. 


Cind incepe proiecția propriu-zisă, con- 
stat insă că documentarul din completare 
se prezintă la rindul său tot ca un film 
mut. Uimirea este a intregi săli, fiindcă 
— adevărat miracol — chiar şi scirfitul 
scaunelor, atit de familiar urechilor noas- 
tre, încetează. Toată asistența pare impre- 
sionată, pină la nemişcare, de recrudes- 
cența marelui mut. Sau poate tăcerea 
pioasă — de cind n-am mai ascultat-o în- 


Zimbetul 
și valoarea lui socială 


Între 19 și 21 septembrie 1974, la Vaslui, 
Festivalul umorului «C. Tănase» (a treia 
ediţie), Între multele manifestări vesele, 
cite oase: C 


0 sugestie 


cinematograful în categoria «Panorame- 
lor de bilci», impozabile cu prestigiosul 
procent de 32%, din încasările «brutto». 
Astfel că revista «Cinema» (1925) avea 
oarecare indreptățire să dea următoarele 
«sfaturi» rivnitorilor la gloria ecranului: 
«Nu debuta in această carieră, fără a avea 
cu ce trăi minimum un an»; «Nu te hotări 
pentru cinema, dacă, în caz de nereușită, 
nu-ţi rămine și o altă profesie». 

«Pentru țara noastră — încheie publi- 
caţia (nr. 3, februarie 1925) — cinemato- 
graful este o artă a viitorului... deoarece 
necesită capitaluri imense», or «făgăduie- 
lile marilor potentați (cum scria, cu leha- 
mite, un regizor de atunci) sint intocmai 
ca dricurile ce merg însoţite de trăsurile: 
regale pină la cimitir, însă goale şi cu 
perdelele lăsate», 

-Un film despre istoria crincenă a filmu- 
lui românesc de odinioară: ce subiecti... 


Valentin SILVESTRU 


Sonor 
la „Festival“ 


tr-o sală de cinema! — se explică prin 
efortul unanim al celor prezenţi de a prin- 
de cea mai mică șoaptă care ar răzbate 
dinspre ecran. Dar zadarnic, nici un sunet! 
Ciudat este că nimeni nu strigă, cum 
auzim adesea în sălile noastre de cinema: Za 
«Sonorul!» Minutele se scurg pașnic, se i 
trece de jumătatea documentarului, eroii $ 

în muncă intervievaţi rămin în continuare 
muţi, iar maşinile ARO se dovedesc ab- 

solut silențioase, chiar cind iau pieptiș 

munții Carpaţi. Într-un tirziu mă întreb, 

totuși, dacă nu cumva aparatele sint 

defecte, temindu-mă să nu-i văd pe Vitto- 

rio Gassman și Ugo Tognazzi fără grai. 

Dar — eroare! Nu aparatele fuseseră de 

vină. Pentru că, spre sfirșitul documen- 

tarului realizat cu multă trudă de regizorul 
Gheorghe Horvath la Uzina din Cimpulung 

Muscel, dinspre ecran irump, la maxi- 

mum, ca în primele filme vorbite, glasuri, 
sunete-tunete și mai ales muzică în fluvii. 

Filmul sonor își lua revanșa și mai ales 
operatorul proiecționist se răzbuna încă 

o dată pe cei din sală, din motive necu- 
noscute. Suspens. Cit despre scaunele 

din stal, ele își reluaseră demult sciîrțiitul j 
egal şi liniştitor. 


ı POPOVICI 


intilniri ale publicului sp 

din realizatorii filmelor ro 
medie, gala filmelor satiri 
realizată de ci 

consfătuire cu cineaștii 

cu tema «Rolul filmului 

în munca politică şi culturi 
-de masă», precum i 
de filme româneşti d 


La ora cind 
valul nu şi-a d 
urăm succes şi s 
menea acţiuni 
influență asup 
ziție». Deci, inclusiv: 
matografice. 


„+ ÎN 
luptă 
cu tristeţea 


Nimeni nu ma: contestă as- 

tăzi calitatea de capodo- 

peră acestor trei filme, «Goa- 

na după aur», «Luminile o- 

rașului» şi 

aceste filme care — deşi 
«n-au rulat decit o- vară» (prelungită din 
primăvară spre toamnă) — cred că vor 
însemna în decembrie, luna bilanţurilor, 
accentul cel mai important al stagiunii 
cinematografice '74 (raportat, desigur, la 
producția de import). După cum nimeni 
nu mai contestă astăzi genialitatea tutu- 
ror celorlalte pelicule semnate de Chaplin. 
Dar, după ce ai văzut aproape tot ce poate 
fi văzut din opera lui Chaplin, a revedea — 
întimplător, bineînțeles — tocmai acest 
grupaj din filmele lui, poate echivala cu 
o revelație. Pentru că aceste trei filme 
(s-ar cuveni să le fie adăugat și «Dicta- 


«Timpuri noi»; 


torul», să fim încrezători însă, vorba căr- 
ților de căpătii — e timp și de asta...) nu 
ne readuc in fața ochilor doar un Chaplin 
— inventator miraculos de gaguri, sau 
doar un Chaplin — autor de capodopere 
de întinderea unei secvențe, sau doar pe 
Chaplin — creatorul acelui personaj ini- 
mitabil, Charlot-ul copilăriei noastre. Ele 
ne pun în fața unui Chaplin monumental, 
profund meditativ și filozofic, un Chaplin 
care nu luptă — ca Faust — cu timpul, ci 
cu o boală mult mai tăcută şi mai corozivă 
— tristețea, cancerul incurabil al lumilor 
civilizate. 

Omulețul cu baston, frac şi melon a 
fost socotit — intotdeauna — un personaj 
fundamental trist, comicul întimplărilor 
lui — s-a mai observat — era doar conse- 
cința unui raport aparte între destinul, 
aparent ireversibil, de victimă al lui Char- 
lot şi rea voința (aș spune, ostilitatea) 
mediului înconjurător. Uni antagonism per- 
petuu, cu multiple rezonanțe sociale, care 
Încearcă să se rezolve în explozii de umor 
absurd, in jocurile de artificii ale unei 
ingenuități mereu refuzate 

Cu «Goana după aur», Chaplin își în 
cepe discursul său organizat despre tris- 
tețe. «Accidentele» semnificative din fi 
mele de pină acum se reordonează într-o 
contemplație mai calmă și mai ințeleaptă 


Un bloc de gheață topit de duioșia lu 
(«Goana după aur») 


a universului, izbucnirile sclipitoare de 
inventivitate sint orchestrate savant, în- 
tr-un context mai larg, al cărui principal 
atribut e melancolia. A trecut epoca ava- 
lanșelor hurlesti de la «Keystone», « Essa 
nay «sau «Mutual», a trecut perioada în 
gindurărilor angoasate (dar cit de fer 
mecătoare) de la «First National» («O 
viață de cline», «Piciul», «Pelerinul») 
Este timpul mai grav, mai incărcat de res- 
ponsabilități, cu gestaţii mai lungi şi mai 
Înnodate în conștiința autorului, al filme- 
lor de la «United Artists» (la care Chaplin 
este co-proprietar). «Goana după aur» 
(1928) marchează prima etapă a luptei 
eroului cu tristețea, tentativa încrincenată 
de a se desprinde de ea, de a o surmonta 
prin vis. «Vida es sueño» (Viaţa e vis) 
spunea Calderon; pentru Charlot din 

1 după aur» viața adevărată, clipa 
je supremă fericire o întruchipează epi- 
sodul destinului imaginar, acel admirabil 
«dans al piinișoarelor». Restul — e real, 
restul e deșertăciune... 

«Luminile oraşului» (1930) inseamnă o 
altă etapă în această cursă contra-crono- 
metru, în care solitudinea și dezabuzarea 
pindesc la fiecare colț. Chaplin incearcă, 
aici, soluția sacrificiului, a altruismului 
dus pină la renunțarea la personalitate 
Morala «bunului samaritean» poate îi, 
pină la un punct, salvatoare. Dar cind 
gestul sublim încetează de a mai fi ano- 
nim (florăreasa îşi recunoaște salvatorul), 
fericirea devine insuportabil de prozaică, 
se lichefiază într-un vid nestirșit, talonat 
de două zimbete paralele și triste, din 
nou triste. 

Cele două variante de supraviețuire, 
probate în aceste două filme extraordi- 
nare, s-au dovedit iluzorii. Vor trece cinci 
ani, în care timp Chaplin va tace cu obsti- 
nație, ani în care — s-ar părea — lupta cu 
singurătatea, dar şi — mai concret — cu 
sonorul (ce paradox superb reuşeşte 
citeodată arta, amestecindu-se în viață!) 
l-au întrint pe acest Don Quijotte al seco- 


iului XX. Dar e numai o aparenţă. În 1936, 
are loc premiera cu «Timpuri noi». Cha- 
plin nu a renunțat la luptă. Singura solutie 
valabilă — spune Charlot în «Timpuri noi» 

- este chiar lupta. Lupta sisifică, neoste- 
nită, cu vicisitudinile unui univers social 
precis determinat, lupta mereu luată de 
la capăt, în numele unei speranțe care 
renaşte din scrumul oricărei deziluzii. 
Actul în sine al luptei cu tristețea implică 
depăşirea ei. Există, în «Timpuri noi», un 
continuu «ei, şi...» tonifiant de optimist, 
care te îndeamnă să începi totul din nou, 
aproape nepăsător, orice s-ar intimpla. 
Căci tristețea — ne învață omulețul cu 
baston, frac şi melon — nu poate îi învinsă 
decit de speranță. 

O ultimă constatare, care s-ar putea să 
nu fie tocmai lipsită de înțelesuri mai pro- 
tunde. Pină la «Goana după aur» parte- 
nera lui Chaplin fusese Edna Purviance 
(în cele mai multe şi mai importante filme). 
Era un tip de feminitate docilă şi destul de 
imoersonală. Cu acest film încep, pentru 
Chaplin, şi căutările unei noi partenere 
care să justifice, printr-un alt ideal femi- 
nin, aspirațiile de implinire ale lui Charlot. 
Giorgia Hale din «Goana...» era femeia 
derobată de orice simț al responsabilità- 
ților. Virginia Cherill («Luminile oraşului») 
figura inocența primară, invulnerabilă 
(premiză falsă, deci). Trebuia să apară 
Paulette Goddard («Timpuri noi», apoi 
«Dictatorul») cu silueta ei de sălbătăciune 
nesupusă și răzvrătită, cu ochii ei nelinis- 
tiți, arzind ca o flacără ciudată, pentru ca 
Charlot să înțeleagă că tristețea poate fi 


uitată. Dinu KIVU 


Goana după aur — producție a studiourilor 
americane (1925) versiunea sonorizată şi co- 
mentată de Chaplin în 1942. Regia: Charlie 
Chaplin. Scenariul: Jim Tully, Charlie Chaplin 
Imaginea: Rollie Tholheroh, Jack Wilson 
Cu: Charlie Chaplin, Mack Swain, Giorgia Hale 


85 de ani, scenarist 


Din 1952, cing Chaplin a părăsit Sta- 
1947 tusese acuzat de ac- 
tvitate anti-americană în campania nu- 
mă «vinătoarea de vrăjitoare» declan- 
șată de senatorul MacCarthy) pentru 
a se stabili în Elveţia, mitul Charlot a 
continuat să crească an de an. Multe 
din filmele care nu mai rulaseră din 
anii premierelor au fost relansate pe 
ecranele europene. «Goana după aur», 
«Luminile orașului», «Timpuri noi», 
«Dictatorul» sau «Domnul Verdoux» 
se aflau faţă în față cu o nouă genera- 
ție, recontirmind succesul clown- 
ului-filozot. Era tiresc ca admiratorii 
să se grăbească pentru a omagia ope- 
ra unui Charlot încă în viață. Aşa s-a 
intimplat ca Chaplin să fie sărbătorit 
cind a implinit 80 de ani, apoi, 82, 83 
de ani şi acum pentru cei 85 de ani. 


Sărbătorit 
de 4 ori în 5 ani 


După cit se pare Chaplin nici nu se 
gindește să le justifice graba și decla- 
ră: «Viața mea e mai pasionantă ca 
niciodată. Capul mi-e întreg, sint în- 
tr-o formă fizică excelentă. Nici nu 
mă gindesc la retragere. La moarte, 
cu atit mai puțin. Pentru asta mai am 
timp». 


lată alte citeva declaraţii de ale sale 
cu prilejul acestor repetate aniversări: 

@ «Niciodată nu am scris un sce- 
nariu. Întotdeauna l-am mimat. Acto- 
rul «i-a suflat» autorului» 

@ «idealul meu tehnic în materie de 
film a fost să apăs pe un simplu buton 
și ceea ce am gindit să fie gata filmat». 

e «Mi-a plăcut întotdeauna să ac- 
ționez repede, dar să gindesc înde- 
lung». 


În tovărăşia unui 


cowboy numit 
John Wayne 


Howard Hawks este un spe- 
cialist incontestabil, din- 
colo de orice accidente ale 
filmului «de acțiune». Fie 
că se petrec pe păminturile 
Texas-ului și Nevadei, ale 
Atricii sau ale Europei zguduite de al 
doilea război mondial, peliculele semnate 

Hawks» aduc întotdeauna în prim plan 
caractere puternice, de o duritate nu rare- 
ori vecină cu violența, dramele lor presu- 
pun opțiuni tranșante în care dubiul nu 
poate exista decit ca formă tranzitorie și 
dialectică a drumului spre acțiunea di- 
rectă, eroică. 

«Riul roșu» — western de formulă cla- 
sică — nu este o capodoperă a genului. 
E vorba de epoca îndepărtată a cuceririi 
păminturilor din Vest, epoca apariției pri- 
milor cow-boys, epoca unor lupte înver- 
sunate nu numai cu rezistenţa firească a 
indienilor — dar și a luptei, la fel de acerbe, 
cu o natură necunoscută şi recalcitrantă 


Burton contra 
Rommel 


În acest peisaj de inceput de lume, trei 
bărbaţi, stabiliți pe malurile Riului Roşu 
cu nişte cai, citeva vaci și o căruță dar, 
bineînțeles, și cu nenumărate puști şi 
pistoale care trag cu o viteză și o precizie 
uluitoare, reușesc ca, numai în zece ani, 
să se intoarcă în oraș cu o turmă de 10 000 
de capete, o herghelie imensă, în fine, 
o avere de sute de mii de dolari. În aceşti 
zece ani, miracolul «colonizării» vestului 
sălbatic fusese realizat. 

Dar... din nou, banii n-aduc doar feri- 
cirea. Cei zece ani au insemnat și separa- 
rea foștilor tovarăși (John Wayne și Mont- 
gomery Clift). A intervenit între timp și o 
femeie. Pină la capăt totul se împacă cu 
o «bătaie ca la carte», dar filmul e mai dis- 
cursiv decit atitea altele. De multe ori 
dialogul e copleşitor de lung, momentele 
de tensiune sint rare sau poate prea ti- 
pice ca să mai poată provoca surprize. 
Pentru cele trei nume de marcă inscrise 
pe generic, «Riul Roșu» e un western 
care merită totuşi să fie văzut 

Adrian ŢIROIU 


Producţie a s urilor americane. Regia: Ho 

ward Hawks. Scenariul: Borden Chase. Charle 

Schnee — după un roman de Borden Chase. Ima- 

ginea: Ausse!) Harlan. Cu: John Wayne. Monlgo 
ery Clift. Joanne Dru, Walter Brennan 


Asalt 
asupra lui Rommel 


În vara asta, alte baterii navale 
de pe alte maluri, dar tot ale Medi- 
teranei şi tot în cel de al doilea 
război mondial, aruncate în aer de 
alți soldaţi, dar în aceleași unitor- 
me: soldaţii lui Anthony Quinn la 
Navarone seamănă cu cei ai lui 
Richard Burton la Tripoli. 

Nu mai dansează nimeni vara? 
Nu e prea multă canonadă şi prea 
puțin repaus, chiar al războinici- 
lor? 


nm o E II e 
im de Henry Hathaway (Cu: Richard 
John Colicos, Clinton Greyn, Wolf- 

reiss) 


i — 


uE 


Piele de magar 


Că dacă n-ar fi, 


nu 
s-ar povesti... 


T. Cu citeva excepții, critica 
franceză s-a înverșunat im- 


potriva filmului lui Demy, des- 


tinat, după cum însuși au- 
L torul lui a arătat în repetate 
rînduri: «Copiilor de azi în 
amintirea copilăriei mele, pentru că ino- 
cența nu este o modă trecătoare...» 
Desigur, ineditul nu trebuie căutat în 
poveste. «Piele de măgar» este o altă 
«Cenuşăreasă». lzgonită din castelul pă- 
rintesc de dragostea incestuoasă a tatălu 
împărat, Piele de măgar işi va găsi în cele 
din urmă alesul, nu încercind pantotul 
pierdut, ci potrivindu-și inelul într-atita 
de subțire, încit nu putea cuprinde nici un 
alt deget. ineditul nu trebuie căutat nici în 
personaje: un impărat puternic, bogat ș 
cam naiv — ca mulți împărați; o prințesă 
frumoasă, Îndrăgostită de dragoste; ur 
Făt-frumos care suferă de lingoare; o zinā 
cu obișnuitele puteri vrăjitorești.. Dar 
farmecul basmului nu este oare acela de 
a depăna mereu și mereu aceleaşi strā 
vechi povești? 


Jacques Demy, regizorul cintatelor «Um- 


brele din Cherbourg» şi al «Domnişoare 
lor din Rochefort», pune și aici pe portativ 


Acum 20 de ani. un debut strălucit 


(Alla Larionova) 


stări sufletești, sentimente, pățanii cu fi- 
rescul cu care burghezul gentilom făcea 
proză. Şi dacă melodiile din «Umbrelele...». 
în contextul războiului din Algeria, erau 
şocante, aici ele se integrează cum nu se 
poate mai firesc feeriei. Zina naşei — un 
fel de Samanthă cu un ideal foarte concret: 
căsnicia — își cintă sfaturile; prințesa 
izgonită îşi cintă dragostea cu aceeași 
fervoare cu care intonează rețeta prăji- 
turii menite «să ducă» în dar inelul-talis- 
man. Basmul cintat e alegru și imbietor, 
chiar dacă melodiile lui Michel Legrand 
nu și-au schimbat tonalitatea obişnuită 
din filmele precedente. Deci, din nou, nu 
prin ineditul inspiraţiei ne captivează De- 
my, ci prin simplitatea cu care ne poartă 
pe drumuri bătute și, mai ales, prin umo- 
rul ce-l însoțește în această călătorie. 
Feeria ironizează feeria, supranaturalul 
e de fapt un natural anticipat de o zină 
care minuieşte pila electrică și zboară 
cu elicopterul. Personajele își și iți fac 
cu ochiul, imbiindu-te să incaleci pe-o șa 
și să străbaţi alături de copii ținuturile 
nemuritoare unde măgari fermecaţi fa- 
brică nestemate și unde ninge cu fulgi 
de vată. 
Că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... 
Adina DARIAN 


Producţie a studiourilor franceze. Regia și sce- 
nariul: Jacques Demy după basmul! lui Perrault. 
Imaginea: Ghistain Cloquet Cu: Catherine De 
euve. Jacques Perrin, Jean Marais, Delphine Sey- 
rig. Fernand Ledoux. Micheline Presie, Sacha Piloef!. 
Henri Crémieus 


Ordinul Anna 


O altă ecranizare după 
Cehov, din 1954, datorată 
regizorului J. Anenski. Te- 
ma bovarismului este relua- 
tā de această dată, în ter- 
menii unui realism critic a- 
cid, care acuză vehement 
parvenitismul și ipocrizia 
din societatea rusă a secolu- 
lui XIX. Filmul consacră o 
actriță de mare talent (for- 
mată la şcoala lui Serghei 
Gherasimov), Alla Lariono- 
va. 
DS ~ 


Producţie a studioului «Maxim 
Gorki». Regia şi scenariul: /. 
Annenski. Cu: Alla Larionova, A. 
Sasin-Nikolski, M. Jarov, Anasta- 
pia Vertinshala 


h 


Nu este timp 


Însuși spaţiul în care se desfăşoară acţiu- 

nea filmului semnat de Ferenc Kosa este 

în afara vieţii și a morții: ne aflăm într-o 

închisoare maghiară între cele două răz- 

boaie mondiale. Viaţa a rămas undeva 

afară, pe cimpiile verzi ce se întind dincolo 
de zidurile închisorii, în casele zărite de cîțiva deținuți 
prin ferăstruica infirmeriei. Pentru deţinuţi, zilele trec 
cenușii și egale, iar mimarea unor situaţii valabile numai 
în libertate — pomul de Crăciun, împărțirea premiilor 
pentru bună purtare, dezvoltarea aptitudinilor artistice 
— nu fac decit să le sporească tristețea, În acest univers 
claustrat, cea mai mare bestialitate nu este bătaia sau 
omorul, ci îndobitocirea oamenilor care ajung să exe- 
cute ritualul zilnic asemenea unor mecanisme. Supra- 
viețuiesc acestei morţi morale doar cei care nu uită 
cauza pentru care au luptat, care ştiu că viața înseamnă 
libertate, care protestează făcînd greva foamei şi care 
preferă să moară decit să trădeze. Între marionete şi 
eroi, se află și un om obişnuit; destul de laș pentru a se 
lăsa cumpărat şi destul de curajos pentru a-și periclita 
în repetate rînduri viața, înghițind o lingură de dragul 
unui strop de «libertate», timpul cît va fi spitalizat în 
afara penitenciarului pentru a i se face o nouă operaţie. 
Colecţia de linguri atirnate pe pereţii cabinetului medi- 
cal vorbeşte și ea despre un anume fel de curaj. 

Tragismul acestor deţinuţi este cu atit mai mare cu 
cît cei care le hotărăsc viața sînt nişte figuri jalnice, 
gata să însceneze o evadare pentru a putea împușca 
pe la spate un comunist, gata să schingiuiască trupul 
și să le cumpere conştiinţa. Acestui tirg, eroul îi preferă 
moartea. 

Realizat cu multă sobrietate — citeva secvenţe color 
pentru a sublinia momentele de maximă intensitate 
dramatică, mișcări puţine de aparat — filmul rămine o 
meditaţie asupra libertăţii, a integrităţii, a responsa- 
bilității umane. 

Cristina CORCIOVESCU 


Productie a studiourilor maghiare. Regia: Ferenc Kósa Scena 
Ferenc Kósa, Sándor Csoori. imaginea: Sandor Sara. Cu: Lorand 
Lohinszky, Tibor Szilagw. János Konyorcsik. 


Premiat 
la Cannes cu primul film 


9 Ferenc Kosa s-a născut la 21 decembrie 1937, 
la Nyiregyhaza. E Urmează timp de doi ani cursu- 
rile Conservatorului de muzică din Budapesta, 
după care se înscrie la Școala superioară de cine- 
matogratie a cărei secție de regie o absolvă in 
1967. @ În acelaşi an obţine premiul pentru regie 
la Festivalul de la Cannes pentru filmul «Zece 
mii de sori» — «una dintre cele mai grăitoare 
dovezi ale modului în care noul cinematograf 
maghiar tratează problemele cele mai arzătoare 
ale contemporaneităţii» (Georges Sadoul). 9 1968: 
scurt-metrajul «Sinucidere» este distins cu pre- 
miul criticii la Festivalul de la Tours. @ Se consacră 
timp de doi ani filmului Sentința, coproducție 
maghiaro-româno-slovacă dedicată personalităţii 
lui Gheorghe Doja. 9 Ultimul său film, «Furtună 
de zăpadă», a reprezentat Ungaria la festivalul de 
la Karlovy-Vary '14. © Personalitate complexă, 
autor al unei opere foarte diverse, Ferenc Kosa a 
prilejuit criticilor neașteptate comparații — de la 
Heraclid din Efes, la René Clair și Jean Giono. 


În cer și pe pămînt 


Undeva, pe un aeroport al aviaţiei militare poloneze, 
se întimplă o dramă. Mai precis, «niște drame», și de 
aici pornește drama propriu-zisă a filmului. Căci există 
prea multe drame în această peliculă cu nume biblic, 
și niciuna nu este dusă pînă la capăt. Este, mai întii. dra- 
ma unui pilot de reactoare care nu mai poate să zboare. 
Apoi drama unui doctor militar, fost aviator, care n-a 
ştiut să fie dur într-un moment care impunea (se pare) 
ca singură soluție posibilă, duritatea. Mai e şi drama 
unei femei care a fost odată îndrăgostită de un om, 
după aceea de altul, şi din nou de primul. Imaginea 
acèstui tilm este insă superbă. Cele mai memorabile 
momente: avioanele cu reacţie înșurubindu-se în aer 
ca un miracol al unui dumnezeu care a hotărit că cerul 
şi pămintul sint elementele cele mai potrivite pentru 
jocul cu moartea. 

D.K. 


Un tiim de Jotas Driedzina (Cu: Gustaw Luzkiewicz. Kazimierz 


Neînfricatul Ataman 


Soldaţii nu pot fi nicicind mai viteji, redutele nu se 
lasă mai greu cucerite, săbii mai tăioase decit cele de 
lemn nu există, galopadele nu pot fi mai iuți, nici trintele 
mai înverșunate și parcă nici cerul nu poate fi mai albas- 
tru decit în minunatele întimplări ale copilăriei. Aşa ne 
apar şi in filmul aventuros şi rermecător al cineaştilor 
sovietici, pornit să reconstituie într-un sat căzăcesc 
copilăria unuia dintre mareșalii armatei roşii: Semion 
Budionii. O poveste adevărată intrată în istorie şi de 
aici în legendă. 


Un tilm de V. Diacenko, G. Ivanov. (Cu: Stanislav Franio. Andrei 
Gusev, lura Kovalev. Vania Kuptov, Sașa Safonov. Kolia Ali amenkov 
Saşa Andronov) 


Cazul Astrid 


Campioana unui concurs nautic local e găsită moartă, 
a doua zi după victorie, într-o cabană din pădure. Cine 
a ucis-o? Acţiunea se deschide pe această întrebare 
şi filmul se recomandă de la bun început ca o peliculă 
de factură polițistă. Dar pe măsură ce enigma se dez- 
leagă, devenim și arbitrii unui conflict moral, asistind 
la consecinţele tragice ale dezbinării și lipsei de răs- 
pundere în viața de familie. 

Pentru a ieşi din impas, va fi nevoie ca fiecare din cei 
implicați să aibă curajul de a-și recunoaște greşelile. 
Dar greşelile se plătesc. Victimele nu sint cei de fapt 
vinovați, părinţii, ci fiul lor. Pedeapsa este cu atit mai 
greu de suportat. 

Simona DARIE 


PIERE EI SP mer 
Un tiim de Manfred Mosbiech (Cu: Peter Borgelt. Sigrid Göhier 
Horst Drinda) 


manță. Paradoxal, acest re- 


unde, pină nu demult, stăpineau urşii, lupii, 


urmăriţi aceste documentare! 


România, 
cronica eliberării 


Unul dintre puținele noastre filme de 
montaj care sint efectiv o cronică. Du 
mitru Done și lon Moscu ne dau rà 
gazul să contemplăm cadrele filmate 
cu 30 de ani în urmă și, deși pe unele le-am 
mai văzut, în treacăt, folosite în alte do- 
cumentare retrospective, e prima dată 
cind le receptăm integral. Este o demon 
strație a efectului senzaţional cu care 
documentul autentic te răsplăteşte atunci 
cind îi acorzi creditul necesar, cind nu-l 
compromiţi amestecindu-l cu reconstitu- 
iri factice și nu-l acoperi cu un text para- 
zitar. lată, în imagini filmate pe viu, ziua 
de 1 mai la București în 1939 — o partici- 
e umană într-adevăr impresionantă! 
ată ostașii reali ai insurecției alungind 
pe fasciști prin porumbiștile din jurul 
Bucureştiului! lată colțul de la Universi- 
tate în timpul unui bombardament, cu 
bucureşteni alergind în toate direcțiile. 
lată Palatul, Ateneul, Cartea Românească 
în ruină, iată ce-au filmat Cosma la Bă- 
neasa şi Gologan la Liceul Lazăr! Şi aşa 
mai departe, pină în ziua de 25 octombrie 
1944, cind întreaga Transilvanie era elibe- 


14 


rată. Şi mai departe — mereu din imag= 
autentice, inedite în sens absolut sau pr 
modul de prezentare — se succed mo 
mentele revoluției populare, reforma = 
grară, proclamarea republicii, naţiona 
zarea, Bumbeșşti-Livezeni, momente abe 
progresului socialist, Congresul al IX-i== 
și desfăşurările constructive ale prezen 
tului. Este o mare artă să fii original, flvent 
şi patetic, limitindu-te la materialele ce 
arhivă 


Regia s/ scenariul: Dumitru Done şi lon Mo 
Imaginea: Kami! Kiamil. Montajul: Teodors + 
bici. Comentariul muzical: Mihaela Serge 
Redactor: Adolf Elias. Producţia: Stefan Sis«< 


Dunărea, o legendă 
în formă de fluviu 


O realitate nouă in filmul nostru docu 
mentar: colaborarea frecventă dintre pu- 
bliciștii imaginii și cei ai cuvintului. După 
«România, azi» de Octav loniţă și lon 
Visu, cu comentariul lui Paul Anghel, o 
nouă simbioză fericită: Mirel llieşiu, un 
virtuoz al imaginii și al montajului audio- 
vizual, se întilnește cu un frenetic al me- 
taforei și al comentariului literar care este 
loan Grigorescu. Rezultatul — un film de 


porta; despre o realitate spectaculoasă 
este tandru, fără a ñ desuet, este exube- 
r pâcătu prin gratuitate. Imagi- 
Simate ón eöcopter, transfocatoareie 
nue racorsiurile, imaginile irizate şi 

omora de efecte — aparent erce- 


A 
§ 


care e ş crainic, ştie să racordeze semn- 
"caii de interes actual, să ridice suges- 
die mapai în nivel de simbot podurile 
succese peste Dunăre devin un leit- 
mot ai unități ținuturilor româneşti. Cit 
despre imaginile lui Doru Segal din final, 


ia întinsa Dunării cu marea, ele ţin de 
domeniul sublimului şi al miracolului cre- 
dbi Unele repetări, în stil de jurnal, la 
trecerea În revistă a unităților productive 


de pe țărmurile tiuviului, sînt totuşi de' 


prisos, din momentul cind demonstrarea 
semnificației și multitudinii lor fusese deja 
tăcută, 


[I e 
tariul muzical: Theodor Milache. Montajul: E/: 
sabeta Dragomir. Redactor: Viorel Bindea. Pro- 
ducția: Victoria Mirişte 


Îngemănarea apelor 


Prin locuri pe unde au trecut o parte din 
legiunile Romei spre Sarmisegetuza și pe 


caprele negre şi viperele cu corn, se des- 
tăşoară lucrări care par de domeniul ştiin-! 
țifico-fantastic. Cerna, cu cei trei afluenţi 
ai ei şi cu Motrul şi Tismana se vor uni, 
miraculos, peste și pe sub munți, într-un 
complex hidroenergetic şi turistic care, în 


1981, se va Intinde pe 4 000 kilometri pătraţi, 


va produce 420 milioane KW/oră anual şi 
va conține 160 milioane kilometri cubi de 
apă pentru irigaţii, alimentaţie şi canotaj. 
Dedicat acestui vis tradus în faptă, filmul 
este foarte util,pentru că ne pune la contri- 
bute propria fantezie. Cit priveşte pe 
autori, ei par să fi sesizat mai puțin latura 
ştiințitico-fantastică a întreprinderii şi nu 
s-au putut decide între o ilustrație didactică 
şi un reportaj de serviciu. Pierd, deci, prea 
mult timp cu izvoarele cristaline care se 
preling fotogenic de pe stinci, cu cerul 
văzut extatic printre crenguţe, cu cuptoa- 
rele aseptice în care se coc plinișoarele 
pentru constructori şi alte înlesniri curente 


Regia: Mircea D. Popescu. Scenariul: Constan- 
tin Popescu-Cadem. imaginea: Laurentiu Mărcu 
tescu. Montajul: Sofia Hage. Comentariul mu- 
zical: Eugen Popescu. Producţia Vasile Ungu- 
reanu 


Rădăcini 


Ca şi la «Îngemănarea apelor», titlul 
acestui film —ţinind de un stil metaforic 
desuet — este In contradicţie cu materia 
prezentată. Şi, ceea ce este mai regretabil, 
atit într-un caz cit şi în celălalt, ambiția 
amatoristic-literară îi impinge pe autori 


ORA n i 


am mai văz 


Trei comedii sentimentale, 


de azi şi de mai demult 


Trei inocenți 


Sume este acel al unei savuroase comedii fante- 
a2 Desbsurate r în ritmul irezistibil al unei curse 
ur e “e mch spectatorii să fie menținuti într-o 
meu cascasă de ris. Pe scurt: o mireasă nu-și mai 
moase mea îmdcă se întimplă ca în oraşul nuntii 
sue să bască te bărbați perfect asemănători, dintre 
ze sm e doot a ñ un reputat spărgător. Regia a schim- 
ds bs roma wrtoal al narațiunii şi a văzut, în locul tan- 


poata de acelaşi virtuoz actor slovac: Jiri Sovak 
VAL. S. 


= Sa de Jose! Mach (Cu: Jiri Sovak. Maria Drahokoupilovă. Libusa 
aome Mater Borsanovi) 


Roman vesel 


"e agromom. Ea e o viitoare compozitoare. În timpul 
bes ei cîntă Cintă bine. Cintecele ei. Apoi au loc tot 
iai de încurcături vodevileşti cu orăşeni în excursie 
a tară cu întiniri între viitorul socru şi viitorul ginere, 
Simi ca omul să ştie de altul, cu agape la iarbă verde, cu 
mo sapărâri car. fireşte, supărările iubirii... În cele din 


Gs Sim de teva Hatwari (Cu: ipolile Hvicia. Meghi Tulukidze) 


Extravagantul domn Deeds 


Cu cosdtie să accepti desuetul, poți urmări extrava- 
pe domnului Deeds fără prea multe comentarii. 
Acess comedie, realizată la Hollywood în 1936, n-a putut 
erst soartei perimării. Şi dacă unii se vor amuza sau 
= sm acel parfum și acel har şi acea nostalgie, alții 
„= secere la zimbetul ironiei înțelegătoare. Un punct 
= maci terme rămine Gary Cooper, în rolul unui holtei 
cam tomate. cu aer prostănac, un băiat de treabă care 
s5 cœ pasiune într-un instrument de suflat, firește. şi 
=” wersun nepublicabile. O moștenire venită peste 
sapte # aruncă în zeci de încurcături şi de scandaluri 
a care contribuie şi o ziaristă emancipată de care se îndră- 
posteste. lată deci un film care nu ne ofensează gustul, 
Zar nici mu ni-l flatează din cale afară. 

Julieta TINTEA 


E" 


f 


Fm de Frank Capra (Cu: Gary Cooper, Jean Arthur. Raymond 
sora. HB Warner) 


spre o poetizare verbală neconcludentă. 
is cazul de faţă, asistăm la o suită de dia- 
'oguri Între regizorul care a făcut deplasa- 
rea la uzina «Semănătoarea» și cițiva tineri 


etica în film 


cauză nu este pierdută 
de la început 


Undeva, într-un oraș 

din Franţa, un om 

nevinovat este ucis 

în bătaie de către trei 

polițiști care voiau 

= să-i pună în sarcină 

lapte pe care nu le săvirşise. La 

plingerea văduvei se deschide an- 

cheta penală. Cazul este delicat, 

pentru că judecătorul de instrucție 

va fi pus în situația să ancheteze 

anchetatorii şi să trimită în jude- 

cată asasinii ordinei (de altfel aces- 

ta este și titlul original al filmului 
«Poliţia sub acuzare»). 

Judecătorul trebuie incontesta- 
bil să fie un om dirz, chiar dur, dar 
«să nu facă mai mult decit i se 
cere». Alegerea inițială n-a fost 
cea potrivită, pentru că judecătorul 
de instrucţie nu vrea să se supună 
superiorilor lui, ci conştiinţei lui. 
Asta însă, după cum se va vedea, 
costă cam scump. Ancheta merge 
greu, pentru că totul este măsluit: 
acuzaţii nu recunosc nimic, mar- 
torii ori dispar, ori n-au văzut, n-au 
auzit, șefii ierarhici fac presiuni, 
avocatul apărării, cel mai abil și 
cel mai mare din oraș, denaturează 
şi bruma de probe existente, vădu- 
va este intimidată, iar avocatul ei 
corupt. Cind băiatul judecătorului 
de instrucție este arestat, tatăl in- 
cepe să se clatine; cind iubita ju- 
decătorului de instrucţie este impli- 
cată într-un proces penal, bărba- 
tul este pe punctul să depună ar- 
mele. «Pilat din Pont n-a fost un 
imbecil — filozotează el — și sigur 
că dacă Pilat din Pont ar fi fost în 
locul meu, ar fi clasat afacereaa 
Capcanele ce i se întind sint prea 
numeroase, terenul este prea mi- 
nat, riscul poate atinge dimensiu- 
nea catastrofei. 

Şi totuși judecătorul de instruc- 
ție îi pune_pe cei trei polițiști sub 
inculpare. 

Judecarea procesului este o lo- 
vitură de maestru, pentu că— 
se vede — avem de-a face cu un 
maestru: Marcel Carné. 


Sub ochii noştri, aşa-zisa «ordi- 
ne de drept» se înfăţişează mon- 
struoasă și tentaculară. Ceea ce 
părea ciștigat, dispare; minciuna 
trece drept adevăr, crima trece 
drept paza ordinei. Totul pare ab- 
surd, nedrept, copleşitor de de- 
primant. 

Juriul este minţit, judecătorii par 
(şi sint) neputincioşi şi rechizito- 
riul judecătorului de instrucție se 
dezarticulează și se prăbușește ca 
un castel de cărţi de joc. 

Verdictul este de achitare. 

Dar acest verdict de achitare al 
celor trei polițiști este de fapt un 
verdict de punere sub acuzare a 
unei societăți ce nu are posibilita- 
tea, nu-si găseste resursele nece- 
sare să reprime arbitrariul, ilegali- 
tatea și crima; este o punere sub 
acuzare a unei societăţi în care a 
avea conștiință echivalează cu a 
muri de foame sau de violenţă. 
Forța povestirii stă în faptul că 
ajungem de la o crimă comisă fără 
putință de tăgadă, la mistiticarea 
ei prin viciul de construcție al unei 
întregi societăți. 

Procesul s-a sfirşit Sălile se 
golesc. Două siluete negre pe fon- 
dul alb, imaculat, al unui palat că- 
ruia i se spune «de justiție», se 
apropie una de alta. Este înfrintul 
şi totuşi singurul biruitor moral 
al acestui proces, judecătorul de 
instrucţie şi marele maestru, avo- 
catul apărării, cel mai tipic repre- 
zentant al asasinilor ordinii. 

«Greşala dumitale —i se adre- 
sează avocatul judecătorului de 
instrucţie — este că ai intrat în- 
tr-o cauză pierdută de la început». 

— «Nici o cauză nu este pier- 
dută de la început, și apoi totul 
este să faci chiar un singur pas» 
— îi răspunde judecătorul de in- 
strucţie, rostind cel mai mare ade- 
văr al filmului. 

Şi ne dăm cu toții seama că,de 
fapt, se făcuse mai mult decit un 
pas! 

Sanda GHIMPU 


telex Sahia 


Simfonie 
în re major 


09.9. Echipa 
lon Visu, Otto 
Urbanschi, Eu- 
gen Lupu ră- 
mine prezentă 
în actualitate 
pentru realiza- 
rea fiimului acestei luni. 
«Simfonie în re major», po 
em dedicat constructori- 
lor unei mari termocentrale 
099 Titus Mesaroș, prevă 
zător, şi-a fluierat singur... 
muzica filmului «Vremea fi- 
nului». De subliniat virtuțile 
imaginii însorite, realizată în 
zece zile de ploaie de ope- 
ratorul Petre Gheorghe. 000 
099! «Cum mergeţi tete, 
cum mergeţi băieți?» 
— Fiecare după posibili- 
tăti, răspunde regizorul 
Alexandru Sirbu, sprijinit de 
trei operatori: Victor Popes- 
cu, Dumitru Predeanu și Pe- 
tre T. Gheorghe. Sperăm ca 
tiimul să aibă succes. 
eeo Mai reținem, din 
producția curentă a studiou- 
lui, «Casa» de Lupu Gutman 
şi Adrian Reiner — o re- 
constituire afectivă a istoriei 
unei familii de muncitori din 
Piatra Neamţ.99e Revenim 
cu amănunte, conform pro- 
misiunii din numărul trecut: 
colaborarea Sahiei cu stu- 
dioul de film al televiziunii 
a debutat cu «Cintec de lea- 
găn» de Florica Holban, de- 
dicat ocrotirii mamei și copi- 
lului. 999 Pină la stirșitul 
acestui an, din această cola- 
borare vor mai rezulta 10 ore 
şi un minut de film docu- 
mentar, artistic și ştiinţific 
pentru micul ecran. Numai 
în luna august diferitele 
redacții ale televiziunii au di- 
tuzat, timp de 500 de minute, 
720 000 fotograme realizate 
de Studioul «Alexandru Sa- 
hia». 999 După datele sta- 
tistice existente, se pare că 
filmul documentar este din 
ce In ce mai căutat. Numai 
Academia Republicii Socia- 
liste România, Academia de 
ştiinţe sociale și politice, U- 
niversitatea populară Bucu- 
reşti, Uniunea ziariştilor, A- 
sociația cineaștilor au solici- 
tat, în decurs de o lună, 17 
filme din filmoteca studiou- 


lui nostru. 
INTERIM 


Sărbătoarea cineaștilor din ţări prietene 


muncitori, obligaţi să răspundă la Intrebări 
f banale, chiar cind se vor incisive pină la 
` imdiscreție. Chestiunea esențială pare să 
s Se cacă cei intervievaţi se ajută între ei... 
imprumutindu-şi bani. Astfel, cineva și-a 
patut cumpăra un magnetofon cu un ceas 
mai deweme, iar Rică Emil s-a insurat. 


Regis s scenariul: Pau! Orzea. Imaginea: Fran- 

= Pasis»: Montalut Maria Marin. Comenta- 
=s mazicak Radu Zamfirescu: Redactor: Ado!/ 
E Productia: Gheorghe Balut 


Cravatele roșii 
j cu tricolor 


imagini și texte din viața cercurier și ta- 
bereior pioniereşti, la rindul lor instructive 


Film reatzal de David Reu. Gabri ie 
Gheorghe Feber. lulu Ratiu, Marion Cioè» 
Tecdora Abi, lordan Roşioru. Mihai Visorea 


———————————————— 


Val. S. DELEANU 


e R.D. Vietnam (2 septembrie) 

Am văzut în ultimii ani numeroase 
filme inchinate abnegaţiei și eroismului 
poporului vietnamez în lupta impotriva 
cotropitorului imperialist. «Cîntecul ple- 
cării», prezentat în gala filmului a R.D. 
Vietnam, se reteră la acelaşi moment 
istoric, dar se dedică indeosebi unui caz 
de conștiință. Eroismul nu înseamnă 
întotdeauna sacrificiul în linia întii. E- 
roul va trebui să înțeleagă aceasta și să 
slujească cauza poporului acolo unde 
este nevoie 

e R.P. Bulgară (6—3 seplembrie) 

Cinematografia bulgară a prezenta! 
în seara galei, filmul regizoarei Binka 
Jeleaskova. Într-o viziune cu totul ori- 
ginală, «Ultimele lor cuvinte» reme- 
morează sacrificiul a cinci femei luptă- 
toare în rezistența antifascistă. În aş- 
teptarea morţii, amintirile vieții obişnui- 
te se întrepătrund cu supliciile la care 
sint supuse şi, prin jocul răzvrătit al 
imaginaţiei, cu viaţa de miine, cu viața 
asa cum va fi după ce cauza lor avea să 
învingă. Un monta; foarte personal pul 
verizează timpul, dind filmului o mare 
capacitate emoțională. 

e R.P.D. Coreeană (9—15 septembrie) 

O bună perspectivă asupra cinema- 
togratiei coreene ne-au oferit-o «zilele» 
ce l-au fost dedicate, Prin tematica lor, 
filmele au adus în discuţie aspecte 
variate ale muncii şi luptei poporului 
prieten coreean. Eroismul revoluționar 


pentru instalarea regimului democrat in 
«Fiul mecanicului de locomotivă»; 
abnegația şi riscul muncii serviciilor 
de contra-spionai din timpul războiulu 
antiimperialist in «Raportul agentului 
36»; bătălia cu natura dată pe marile 
întinderi ale culorilor de orez, pentru 
construcția pașnică 2 sociaksmului în 

ntoarcerea în satul natala În plus, 
un interesant caz de constată derbâtut 
în filmul «Soarta uasi combatant in 
detașamentul de avtoapârare». 

e Mexic (10—15 seste e 

Foarte variată. pon gama largă a fil- 
melor prezentate. <Siptămina tilmului 
mexican» a debutat cu un muzical, 
«Simon Blanco», un film romantic, 
impregnat de patos revoluționar. O re- 
editare mexicană a motivului din «Love- 
Story» a constituit-o «Maria», film sen- 
sibil şi echilibrat, innobilat de imaginea 
lui Figueroa Un alt muzical, «Ai greșit, 
inimă» ne-a tăcut cunoştinţă cu unul 
dintre cei mai populari cîntăreţi mexicani 
Cuco Sanchez. «În căutarea unui zid» 
şi «Ce culoare are vintul» ne-au Infă- 
țișat preocupările cineaştilor mexicani 
pentru investigarea temelor psihologice, 
iar «Viaţa inutilă a lui Pito Perez» 
(scenariul şi regia Roberto Govaldon) 
— o comedie amară, lucrată cu un sub- 
til rafinament — vocaţia lor pentru satira 
caracterologică. «Săptămina» s-a in- 
cheiat cu un film de acută actualitate, 
«Trandafirul alb» în care regăsim ima- 


ginea lui Gabriel Figueroa, un film des- 
pre lupta marilor concerne pentru aca- 
pararea terenurilor petrolifere, despre 
rezistența locuitorilor in fața invaziei 
capitalului străin. 

è R.P. Polonă (16—18 septembrie) 

İn buna tradiție a filmului polonez cu și 
despre război, cu şi des urmările 
războiului, «Riul negru» a is zilele 
tiimului polonez. Dincolo de înfringeri 
și de victorii, mult după ce pacea «a 
izbucnit» din nou în lume, ecourile răz- 


Un film simplu, 
baladă. Au mai fost A 
luptă» şi «Lacul ciudățeniilor», care vor 
fi programate pe ecrane în lunile oc- 
tombrie şi noiembrie. Să 

© R.D. Germană (23—25 septembrie) 

«Dragostea la 16 ani», filmul galei 
din R.D. Germană — este filmul unei 
adolescente aflate in pragul unei po- 
sibile crize. 16 ani este virsta la care 
se vorbeşte pentru prima dată despre 
dragoste și virsta la care incepe să 
contureze viitoarea personalitate, cin; 
toate reperele lumii înconjurătoare 
pătă perspective noi și ă 
neaștii din R.D.6. ne-au vorbit cu 
creţie şi căldură trecerea aces- 
tui moment dificil, menirea pă- 
rinților fată de baraa 


| 
| 
| 


Un important funcţionar din 
administrația Societăţii Ko- 
dak-France îmi relata nu 
demult că interesul major 
al firmei se îndreaptă spre 
lumea amatorilor, radio și 
televiziune, cei mai mari consumatori de 
peliculă și bandă magnetică. Contrar aș 
teptărilor, cinematografia absoarbe doar 
25% din producţia fabricilor Kodak, în 
timp ce audiovizualul amator și profe- 
sionist înghite apreciabilul procentaj de 
65%. Aşa stind lucrurile, apariția și lan- 


În faţa noastră 


era filmelor cu buget mic? 


Superminiaturizarea (o cameră super 8 în acțiune) 


sarea pe piață a noului format Super 8 
fac parte dintr-o politică a marelui con- 
cern pentru atragerea unuia dintre cei 
mai solicitati beneficiari: cineamatorismul 
So DE E ID Pa DUP a 
Un bébé 
Kodak 
U SEES PRE Rae EI a Pa 


Scurta istorie a formatului Super 8 se 
înfiripă cu 10 ani în urmă, mai precis în 
preajma Anului Nou 1965, cind, în febra 


cumpărăturilor, parizienii au văzut agăţat, 


pe ramurile unui uriaș brad instalat pe A- 
venue Montaigne, cadoul festiv: noua 
cameră Super 8 Cine Kodak Instamatic 

Publicitatea stirnită în jurul inovației 
a fost imensă, pe principiul elementar al 
marketing-ului că «un produs bun nu 
se vinde niciodată singur». Timp de 6 
ani, pliante, broșuri, reclame în presă în- 
sumind 46 700 000 pagini în culori, re- 
clame la radio, televiziune, în gări, me- 
trouri şi trenuri au făcut cunoscute ma- 
relui public avantajele noului sistem, su- 
plu, automat şi extrem de simplu. Campa- 
nia publicitară a culminat la 6 iunie 1971, 
ziua mamelor din Franţa, cînd Kodak 
întreprinde o acţiune la scară naţională: 
prin tragere la sorți mamele a o sută de 
copii, ce au văzut lumina zilei la data 
aniversată din calendar, au primit cadou 
cite o cameră de filmat și un aparat de 
proiecție. 

Şi pentru că orice concurs cere un 
protagonist, tot prin tragere la sorți i-a 
fost dat micului Thierry Patru, născut la 


16 


6 iunie la Chatenay-Malabry, să fie cin 
tărit în fața camerelor de televiziune ș 
să primească în dar 3 kg film Koda- 
chrome Super 8. echivalentul său în greu 
tate. Demnă şi pătrunsă de solemnitatea 
actului pe care îl oficia, Laurence Per 
noud, o cunoscută autoare de căr des 
pre educația mamei şi a copilului, a 
dicat triumtătoare in braţe pe proaspâtu 
star şi l-a declarat a fi «un bebe Kodak 
Actul de naştere al Super 8-ului fusese 
semnat. Inimile mamelor erau ciştigat= 
şi. o dată cu ele, bugetul familial Îşi desch 
dea baierele pungii spre noua desco 
perire cinematografică. 


RIDICE DI PE Za 
Apăsaţi pe buton 
restul facem noi 


În ce constă noutatea şi superioritatea 
Super 8-ului? l-o spune numele: Super 8 
este un 8 mm perfecționat, așa cum de- 
tergentul nostru Dero-Super vrea să ñe 
mai bun decit Dero fără Super în coadă 
Plecind de la pelicula tradițională de 8 
mm., specialiștii au redus dimensiunile 
pertoraţiei şi spaţiul dintre fotograme 
în avantajul imaginii, care iși măreşte su- 
prafața cu 50% față de cea anterioară 
Avantajul este net prin mărirea supra- 
feței imaginii, detaliile cresc, claritatea 
este mai bună, culorile mai saturate, î 
tr-un cuvint, calitatea imaginii sporeş 
considerabil, aproape la paritate cu fil- 
mul de 16 mm. 


Dar nu numai atit pentru a elibera ama- 
torul de coșmarul dificultăților tehnice, 
pelicula este înmagazinată în casete e- 
tanșe la lumină, după modelul benzilor 
de magnetofon din casetofoanele curente. 
Adăugaţi la aceasta sensibilitatea foarte 
ridicată a peliculei Kodak Ektachrome 
160 (de 9 ori mai mare dect a tuturor pe- 
liculelor existente) care permite filmări 
de interior numai la lumina dată de fe- 
restre sau lustre și construcţia simplă, 
ușoară, a aparatului de luat vederi și veţi 
înțelege că unica preocupare a amato- 


i | 


Ffo 9 


Supergigantismul (o cameră panoramic în acțiune) 


Trecutul și moda superproducț 
(Liz Taylor în «Cleopatra») 


rului neavizat rămine aceea de a filma. 
De altfel, în R.F.G. — nu tără oarecare 
umor — noii camere Super 8 i se spune 
«ldiotenaparat», care in traducere ele- 
mentară și într-un fel îndulcită va să in- 
semne «aparat pentru ignoranți», ca să 
nu deranjez urechile cu un adjectiv atit 
de familiar limbi române. 

Pe deasupra tuturor insinuărilor, noua 
realizare reprez un mare pas înainte, 
pe care fran I numesc pretenţios 
filmului». Înlăturind ba- 
e, miniaturizind, simplificind 
ubstanțial aparatura, mişca- 


ş ieftinncd 
ma de amatori are perspectiva să devină 
îm mod mel o acțiune largă de masă. 
Este um somen şi o tendinţă pe care 


George Eastman, fondatorul Kodak-ului, 
încă de la sfirşitul secolului 
dată cu tabricarea primului roll- 
aparat de fotografiat. Sloganul 
să» publicitar, devenit deviză din 1888, 
«You press the button, we do the rest» 
zpēsağ pe buton, restul facem noi) s-a 
some inspirat şi actual în dezvoltarea 
anei arte, căreia și aşa i s-a reproșat din- 
îtdeauna a fi prea tehnică. 


a) 
Cinematogratul tace 
și televiziunea face 

TO SS a 


Cmematograta profesionistă a igno- 
mt multă vreme formatele inguste, în- 
v-a perioadă cind superproducţiile la 
scara «Cleopatrei» erau proiectate pe 
scrane-gigant, de sute de metri pătraţi. 
ri de masivele camere panoramice 
Super Panavision 70, liliputul Super 3 
est o jucărie demnă de un dispreţ su- 
veran. Televiziunea însă, mai modestă în 
rw caltății imaginii, a întrezărit po- 
statea de ieftinire a programelor şi 
a trecut la atac. 
ative aparține televiziunil americane 
cae în vara lui 1972, introduce Super 8-ul 
pentru 504 din producţia de știri şi filme 
a nova stație TV KDUB din Dubuque, 
statul lowa Rezultatul a fost o reducere 
a cheltuielilor cu 75%, În timp ce 10 mi- 
mute de emisie pe 16 mm. costau 32,80 
dolari, aceeași durată de program pe 
Super 8 revenea doar la 10,50 dolari. 

Este de la sine înțeles că televiziunea 
n-a preluat Super 8-ul «tale quale»; ea a 
pretins de la constructorii de aparate 
pertecționări pe măsura exigenţelor unui 
sistem de lucru profesionist. Așa se face 
că toate firmele consacrate, Beaulieu, Teh- 
sisonor, Braun-Nizo, Bauer, Canon, Bol- 
ex Bel & Howell, etc. s-au întrecut în 
ametorări de tot felul; ele au condus în 

æ la consolidarea unui procedeu ro- 
bust capabil să concureze filmul de 16 
plinea cea de toate zilele a micului 
ecran. 

Televiziunea europeană, mai circum- 


Prezentul şi moda super 8 


(Lola Dolorts în «Despre ce e vorba») 


spectă şi mai conservatoare, așteaptă; 
şi-o poate încă permite. În schimb, fil- 
mul francez -a intuit perspectivele noii 
descoperiri şi a preluat ștafeta. În Pari- 
sul în care îndrăgostiții mai graseiază 
încă nostalgic alături de Tino Rossi, acel 
«j attendrai», cinematograful lui Lumière 
nu mai așteaptă. 


CPE PRI IEZI S-a Sa 
Super 8, o soluție a cinematografiei 
profesioniste? 


Într-un articol din 1 iulie 1974, Marie 
Collin se ocupă în revista «L'Express» 
de soarta Super 8-ului în Franţa şi consta- 
tă o adevărată mișcare în favoarea lui. 
Mulţi cineaști sint atraşi pe considerente 
economice. Alții teoretizează avantajul 
unei mai mari libertăţi de creaţie şi, de 
ce nu, premiza unei exprimări mai perso- 
nale într-o artă, structural, pluripersonală. 
Primii, şi mai cu seamă micii producători, 
își fac socoteala banilor şi găsesc că 
filmul pe Super 8 este net mai ieftin şi 
mai rentabil. Statistica arată că bugetul 
unui film de 90 minute pe 35 mm. variază 
între 2 pină la 20 milioane franci. Forma- 
tul 16 mm este mai economic, ultimul 
film al lui Alain Tanner, «Salamandra», 
costind doar 300 000 franci. Pe Super 8 
situaţia financiară este și mai promiţă- 
toare: prețul mediu al unui film de lung 
metraj se ridică la numai 120 000 franci. 

Realizatorii văd în Super 8 o activitate 
pasionantă și posibilitatea de a desco- 
peri, fără riscuri materiale prea mari, 
talente necunoscute ce ar putea schim- 
ba fața cinematografului. În efortul de a 
demonstra calităţile incontestabile ale nou- 
lui procedeu, ei se întilnesc, discută, 
organizează conferințe și festivaluri. În 
septembrie 1973, s-a inițiat la cinemato- 
graful Ranelagh primul festival naţional, 
la care au participat cu scurt-metraje pe 
Super 8, William Klein, Agnes Varda, 
Chris Marker, Michel Polac. Anul aces- 
ta, în luna octombrie, s-a organizat la 
Paris, în sala Espace Cardin, primul festi- 
val mondial pe Super 8. 

În febra acestor acţiuni de pionierat 
a început şi turnarea primelor două filme 
artistice de lung-metraj. Este vorba de 
«Allez, on se telephone» («Hai să ne 
sunăm la telefon») în regia lui Philippe 
Viard şi filmul «De quoi s'agit-il?» («Des- 
pre ce e vorba?»), regia Jean Pierre 
Léaud, în care vedeta, Lola Dolores, este 
pe măsura peliculei: abia a împlinit 15 ani. 

Acesta este doar începutul, pentru că 
o ştire de ultimă oră, considerată de-a 
dreptul revoluționară, vine să înfierbinte 
şi mai mult imaginaţia amatorilor. Recent, 
Kodak a prezentat în avanpremieră o nouă 
cameră, Ektasound, echipată cu un mi- 
crofon multidirecțional, în stare să in- 
registreze sunetul, direct la filmare, pe 
o pistă magnetică întinsă chiar pe pelicu- 
lā Firma Beaulieu anunţă și ea fabricarea 
unei camere sonore similare, Super 8XL, 
semiprofesionistă, automatizată şi cin- 
tărind doar 2 kilograme. Totul pare să 
ne conducă la concluzia că, într-un viitor 
apropiat, vom filma integral, imagine și 
sunet, cu o mare libertate de mișcare, 
depășind limitele estetice a ceea ce am 
numit cindva «le cinema crayon». 


În ce măsură cinematografia profesio- 
nistă își va însuşi noua cucerire a tehnicii 
şi tehnologiei moderne, rămine de vă- 
zut. Totul depinde de calitatea imaginii 
fixate pe pelicula îngustă cit un şiret de 
pantof și care, la performanțele ei de 
astăzi, permite o proiecţie de 10 ori mai 
mare decit cel mai periecționat tub TV. 

Oricum, Super 8 rămine o promisiune, 
o speranță şi o idee morală. Amatorii cu 
vocaţie şi tinerii realizatori de talent vor 
avea șansa să facă film cu mijloace extrem 
de modeste şi dreptul de a-și spune cu- 
vintul de la tribuna generaţiei lor. Ne- 
fastul sistem închis al cinematogratulu 
profesionist, care pe alocuri ia proporti 
de castă, este principial neartistic și 
anacronic. Arta milioanelor de specta- 
tori va prospera în competiție cu timpul, 
numai în măsura În care măcar un spec- 
tator dintr-o mie poate să aspire la con- 
diția de cineast. 

Altminteri, vorba lui Caragiale, «din a- 
ceastă dilemă, nu putem ieşi». 


Constantin PIVNICERU 


Limbajul 


cine-cifrelor 


Un om care stă cu un picior desculț 


pe o 


plită 


şi cu celălalt pe un bloc de gheaţă, 
înseamnă că se simte, 
în medie, bine? 


Ca intotdeauna, în preaj- 

ma noii stagiuni, publi- 

cațiile specializate în 

marketing cinematogra- 

fic publică statistici și 

clasamente cu privire la 
“rezultatele încasărilor din stagiunea 
precedentă. Cunoscutul ziar american 
«Variety» însoţeşte aceste clasamente 
sezoniere cu un tabel sintetic al re- 
zultatelor obținute pe piața america- 
nă de-a lungul unei foarte lungi pe- 
rioade (de la începutul sonorului). 
Parcurgerea unor asemenea sinteze 
este totdeauna interesantă: afli, de 
pildă că, în continuare, primele 40—50 
de titluri în clasamentul filmelor de 
succes pe piața americană sint ocu- 
pate de producţiile americane, filme- 
le străine de mare audienţă situin- 
du-se undeva la coada palmaresului, 
că după ce ani de-a rindul titlul de 
film cu cele mai mari încasări din toate 
timpurile a fost deținut de «Pe aripile 


tensificare a luptei impotriva crimi- 
nalității sau, dimpotrivă, o perioadă de 
misticism şi de reinviere a practicilor 
magice? Nici un alt indiciu, rezultat 
al unei analize serioase, nu ne per- 
mite să tragem asemenea concluzii. 
Ni se pare evident că dacă ase- 
menea bilanțuri au o oarecare valoare 
comercială (şi ea destul de aproxima- 
tivă), ele nu au nici o valoare socio- 
logică. Şi aceasta pentru că ele nu 
exprimă nişte realități, ci nişte medii 
statistice. Raportul contradictoriu din- 
tre medie și realitate a fost subliniat 
cu umor de un economist american 
care arată că «din punct de vedere 
statistic, un om care stă cu un picior 
desculț pe o plită încinsă și cu celă- 
lalt picior descult pe un bloc de ghea- 
tă se simte în medie bine». 
Statisticile la care ne reterim se 
bazează pe existența abstractă a unui 
public global, lipsit de identitate so- 
cială şi de determinare temporală. În 


Clasamente care nu demonstrează nimic 
(«Aventura lui Poseidon») 


vintului», acum pe acest loc se află 
«Nașul», că pe primele locuri pe piața 
americană se găsesc de-a valma filme 
atit de deosebite ca «Exorcistul», «Su- 
netul muzicii», «Aventura lui Posei- 
don», că in truntee ciasamentului tran- 
cez se află «Aventurile Rabinului Ja- 
cob» cu inevitabilul Louis de Funès 
şi că singurele filme care au realizat 
în Franța şi italia o frecvență de peste 
90% din capacitatea sălilor sint aşa- 
numitele ewesternuri-bambus» sau 
seastern-uria, produse la Hong-Kong 
şi specializate în karaté şi alte «jocuri 
marțiale». 

Ce dovedesc aceste clasamente? 
După părerea noastră, nimic. Ele nu 
ne ajută de fel să ințelegem ce vir- 
tuğ ascunde, de exemplu, «Pe aripile 
vintuluia, pentru a se situa în frunte 
într-o epocă ce cuprinde perioade 
atit de diferite ca anii celui de-al doilea 
război mondial, era maccarthystă, anii 
marilor lupte pentru pace în Vietnam 
şi perioada crizei Watergate-ului. Suc- 
cesul «Nașului» sau al «Exorcistului» 
inseamnă oare că societatea ameri- 
cană trăieşte un proces acut de in- 


asemenea statistici, filmele care au 
stirnit interes şi pasiune într-o pe- 
rioadă dată şi pentru un public anu- 
mit, filmele care au influențat modul 
de a gindi și comportamentul unei 
categorii sau alteia, riscă să ocupe 
o poziție mediocră, În timp ce pelicu- 
lele care au fost «consumate» fără 
probleme și fără urmări de fel de fel 
de pături ale publicului au toate şan- 
sele să se situeze în fruntea clasamen- 
tului. 

Or, o analiză eficientă nu poate por- 
ni decit de la publicuri profilate care, 
singure, au o realitate socială ope- 
raţională. E bine că și la noi a început 
publicarea unor clasamente de in- 
casări (şi datele comentate in revista 
noastră de Mihai Duţă sint realmente 
pasionante); e necesar insă să mergem 
și mai departe în studierea pătrun- 
derii filmului (a celui românesc în 
primul rînd) în diferite straturi şi ca- 
tegorii de public. Cinematografia, o 
artă care se vrea populară, accesibilă, 
trebuie neapărat să știe cui i se adre- 
sează. A. g 


Actrița unor filme-vede 
(Maja Komorovska) 


E «Bilanţ trimestrial», acesta este 
titlul viitorului film pe care-l realizează 
cunoscutul regizor polonez Krzysz- 
tof Zanussi. Un film psihologic a 
cărui vedetă va fi Maja Komorowska 
(«Viaţă de familie»). Nici un alt amă- 
nunt despre film. Zanussi nu lucrează 
pe spuse, ci pe văzute, 

W Cine a tras în Averty? După 
22 de ani de televiziune, timp în care 
a dovedit că este un excelent reali- 
zator de emisiuni şi, deopotrivă, teh- 
nician de clasă în aparatajul elec- 
tronic, coregraf și muzician, Jean Chris- 
tophe Averty se contesează: «Numai 
critica de stinga mă aprobă. Cea de 
dreapta ar vrea să mă ucidă. Asta 
inseamnă că și unii și alții au înțeles 
unde vreau să ajung: doresc să-i fac 
pe telespectatori să gindească». În 
concluzie, Averty face și el ce poate 
Şi poate multe! 

m Un continent în luptă Televi 
ziunea sovietică a transmis de curind 
filmul «Camarados», semnat de cele- 
brul documentarist Roman Karmen, 
un poem despre lupta, încercările, e- 
șecurile și victoriile comuniştilor din 
America Latină. 

N Campionul feminismului. Ma- 
rele Ingmar Bergman despre cele 
patru interprete ale filmului său «Stri- 
găt și șoaptă»: Ingrid Thulin — «Un 
instrument formidabil, un munte de 
forță și de echilibru»; Harriett An- 
dersson — «În toată istoria cinema- 
tografului nu găsești o altă femeie 
care să aibă un farmec atit de senzual 
şi de sălbatec»; Karin Sylwan — 
«Ea oferă altora, instinctiv, dragoste 
şi tandrețe. Şi nu cere nimic în schimb. 
Ea iubește»; Liv Ulilmann — «Chi- 
pul său poate exprima mai multe 
personaje deodată. Ea poate interpre- 
ta mii de roluri dintre cele mai diferite». 
Așadar, ce-i al Cezarului se datorează 
și interpretelor sale, 

m Nu-și vede lumea cu ochi 
buni. În ciuda ofertelor, Marlon Bran- 
do n-a mai făcut film de vreo doi ani 
Şi toată lumea se întreabă de ce. Re- 
tragere? Capriciu? Nici una, nici alta. 
Boală. Brando suferă de ochi și nu 
poate suporta, pentru o vreme, pu- 
ternicele reflectoare de pe platouri și 
nici flash-urile hoardelor de paparazzi 
Dar nu numai de asta se spune că 
Brando nu vede lumea lui cu ochi 
buni. Între timp a realizat pe banii lui, 
în calitate de producător, un film des- 
pre indienii americani, despre lupta 
lor pentru egalitate socială. 

N De la filme la politică și vice- 
versa. Se cunosc suficiente cazuri 
de actori care au trecut cu arme și 
bagaje, plus farmec, plus popularita- 
te, în lumea dezlănțuită a disputelor 
politice. lată că și reciproca e acum 
valabilă. John Lindsay, fost primar 
la New York, joacă rolul unui senator 
american, alături de Peter O'Toole, 
în rolul unui agent C.I.A., în filmul lui 
Otto Premminger ,«Bobocul de tran- 
dafir». Adevărul e că, dintotdeauna, 
de la politică la film nu e decît un pas. 


Totul e să ştii cind și cum să-l faci. 

E istoria pe ecran. Regizorul Jan 
Rybkowski a terminat filmul «Nodul», 
al cărui subiect se referă la incepu- 
turile existenţei statului polonez. Per- 
sonajul principal este Mieszko |, pri- 
mul rege al Poloniei, care a pus ba- 
zele unui puternic regat. 

m Condamnat la succes Etiche- 
tă pentru Gene Hackman, inventată 
de presa de senzație, după succesul 
filmelor «Filiera», «Sperietoarea» și 
«Conversaţia». O simplă etichetă, pen- 
tru că drumul spre «condamnare» n-a 
fost deloc uşor. eliminat din univer- 
sitate, poposește pe Broadway și joa- 
că pe ici, pe colo (nimeni nu se oste- 
nește să-l vadă), după care urmează 
ani de mizerie la Hollywood. Primul 
rol mai acătării, deși neobservat, în 
«Bonnie şi Clyde». Şi alți patru ani 
de așteptare. În fine, «Filiera», rol 
oferit de un producător disperat, pen- 
tru că mai inainte fusese refuzat de 
nume grele ale star-sistemului. Con- 
sacrarea a venit la peste 40 de ani şi 
ce a urmat a fost uşor și frumos 
(roluri, medalii, premii, Oscar-uri, bani) 
«Sint oare o vedetă, se intreabă azi 
Hackman? Posibil. Nu m-am schim- 
bat. nu mă simt deloc bine cind nu 


a 


Condamnat la succes? 
(Gene Hackman) 


muncesc și citesc de o mie de ori 
toate propozițiile din scenariu care 
se referă la rolul meu.» De cite mii 
de ori va fi citit oare «condamnatul la 
succes» scenariile filmelor «Mireasa 
lui Zandy», «Turnul negru» și «Muşcă 
glonțul»? 

E Potul cel mare. Ani de zile 
Audrey Hepbum a refuzat să vină 
pe platouri sub pretext că nu vrea să 
părăsească Roma, unde trăieşte cu 
familia ei. În cele din urmă s-a lăsat 
convinsă de Terence Young şi a 
părăsit Roma pentru Nisa şi Holly 
wood, unde se turnează filmul «Jack 
pot» (un termen de la jocul de poke 


mecanic care s-ar putea traduce 


Lovitura cea mare 
(Andrey Hepburn) 


proximativ cu «Lovitura cea mare»). 
Partener: Richard Burton. 

E Conștiinţa. O serie de cineaști 
din ţările in curs de dezvoltare au 
participat la Montreal la un colocviu 
cu tema «Un nou cinema». S-a ho- 
tărit editarea unui buletin de informați: 
cu scopul de a coordona eforturile 
în vederea creării pe scară mondială 
a unei rețele de producție şi difuzare 
de filme care — în contrast cu unele 
realizări occidentale ce preamăresc 
fuga de realitate, cultul violenței și 
morbidității — să tindă la ridicarea 
conștiinței politice a spectatorilor. 


nici un favorit. «Viva Zappata» și 
«Van Gogh» mi-au adus Oscar-uri. 
Dar pot să uit «La strada»? Sau «Zor- 
ba»? Chiar un eşec răsunător ca 
«Requiem pentru un boxer» mi-a ră- 
mas în amintire ca un moment bun. 
Pentru că mă recunosc în acel film». 

E Viitorul în negru. La studiou- 
rile «Columbia» au început filmările la 
«Pivniţele de oțel», după un roman 
ştiințifico-fantastic de Isaac Asimov, 
Este vorba despre un detectiv al vi- 
itorului obligat să-şi ia ca partener 
nedorit un robot, pentru a investiga 
o crimă. După «Soarele verde» de 


Istoria unei dive (Raquel Welch) 


E Musical-ul mut. Raquel Welch 
are rolul principal într-un musical stil 
anii '20 — «Petrecerea sălbatică» — 
care se face la Hollywood. Ea va in- 
terpreta rolul iubitei seducătoare și 
tinere a unui actor comic din era fil- 
mului mut. James Coco va fi comicul 

ut al acestui nou retro-film. 


Un rol sever 
lia Savvina) 


ice progres în 
spune un personaj din noul 
«Fiecare zi a doctoriței 
ova». Doctorița e insă con- 
de utilitatea medicinei, de ne- 
cesitatea progresului în medicină. O 
temă, o problemă, o dilemă pe care 
şi-a propus să le dezbată tinărul re- 
gizor Viktor Titov. În rolul exigen- 
tei şi voluntarei doctorițe apare bine- 
cunoscuta lia Savvina, altădată si- 
tā fragilă în filmele cehovien: 
(«Doamna cu cățelul»). 

m 112 amintiri. Pe platourile unu: 
turna «Contractul marsiliez», Antho- 
ny Quinn a fost întrebat care dintr: 
cele 112 filme in care a jucat i-au adu 
cele mai mari satisfacţii. «E ca și cum 
ai fi întrebat care din cei 8 copii pe 
care-i ai — și am opt copii — îţi este 
favorit. Trebuie să spun că nu am 


Fleischer sau «Zardoz» de Boorman, 
încă o viziune pesimistă asupra vi- 
itorului dominat de tehnologie. 

N invitație la un cutremur.La 
studioul «Universal» s-a inventat un 
sistem tehnic numit «total-senzație» 
care va întovărăşi (în sala de premie- 
ră) filmul «Cutremurul». Publicul va 
trăi experiența cutremurului în jurul 
său, nu numai pe ecran. Scaunele şi 
podelele vor tremura și se vor clătina, 
din mari difuzoare ascunse în pereți 
se vor auzi trosnituri şi vuiete ame- 
nințătoare. Şocul va fi garantat 100%, 
Dar arta? 

N Viaţa ca un munte. in filmul 
«Munţi atit de înalți», Serghei Bon- 
darciuk nu apare în rolul unui alpi- 
nist, ci al unui modest şi foarte sim- 
patic învățător de țară, care ştie că 
drumul tinerilor în viață seamănă cu 
ascensiunea pe un munte inalt care 
se vede departe, foarte departe. În 
spatele camerei s-a aflat o altă cele- 
britate a filmului sovietic, lulia Soln- 
teva. 

E Meseria de artist. Serghei lut- 
vevici şi-a aniversat de curind 70 
de ani. În 5 decenii de activitate a 
tăcut aproximativ 30 de filme, printre 
care «Omul cu arma», «Povestiri des- 
pre Lenin», «Lenin in Polonia», «O 
thelio». Ce crede septuagenarul des 
pre rolul artistului în lume? Homer 
sau Shakespeare, Charlie Chaplin sau 
Mihail Șolohov, au vorbit despre pro- 
blemele, grijile, preocupările şi bucu- 
riile vremii lor. Un adevărat artist 
este, cum a spus și Maxim Gorki, 
«organul de simțire al țării sale, al 
clasei sale, este urechea, ochiul şi 
inima ei, este glasul epocii sale». 

WE Made in U.S.A. Calculele au 
fost făcute. UNESCO a comunicat 
că S.U.A ocupă primul loc în ex- 
portul de programe de televiziune 
(100 000 ore anual). În prezent, 20% 
din totalitatea emisiunilor posturilor 
de televiziune europene vin de peste 
ocean. În general e vorba de filme și 
seriale așa și aşa, ca să nu zicem me- 
diocre. Principala lor calitate e insă 
prețul foarte scăzut, atit de scăzut 
incit cumpărarea lor e mai rentabilă 
decit producția serialelor autohtone. 
În ciuda argumentului «foarte scă- 
zut», numeroase țări iau măsuri pen- 
tru a stăvili importul de cultură tv. 


«Made în U.S.A.». In Canada, bună- 
oară, 60% din programele tv. vor 
trebui să fie realizate in țară. 

E Bun e vinul ghiurghiuliu. O 
dată cu virsta, acum, la 43 de ani, fe- 
meie coaptă și ințeleaptă, Anita Ek- 
berg şi-a schimbat felul de a fi, o 
parte din principii şi în întregime, si- 
lueta. Pină una alta, «vedeta de 100 
de kg» conduce în Italia o intreprin- 
dere de închiria! automobile. Și nu-i 


Un star prea bine hrănit 
(Anita Ekberg) 


merge rău. Mai mult decit atit, vedeta 
îm ala dolce vita» nu regretă deloc 

veta care, in urmă cu doisprezece 
ani, o făcea să rivalizeze cu Marilyn 
Monroe: «Prefer să nu mai joc mas- 
carada starului şi să nu mă mai ab- 
îm de la prăjituri şi vinuri bune». 
Trec anii, se trec şi stelele... 

E Doamna ambasador. La 46 de 
ani, Shirley Temple, fostul copil 
minune al Hollywoodului,a fost nu 


mită ambasador al S.U.A. in Ghana 
Din 1969 Shirley Temple a fost membră 
a delegaţiei americane la O.N.U. Nu 
e o funcţie neobișnuită pentru Shir- 
ley Temple. N-a fost ea — pe vremea 
copilăriei — un adevărat ambasador 
hollywoodian pe ecranele lumii? 


O viaţă 
(Fred Ast 


N Frica de viitor. La 75 de ani 
Fred Astaire a adăugat un important 
codicil testamentului său, prin care 
interzice turnarea vreunui film des- 
pre viața sa după ce el... (doamne 
fereștel!). Astaire nu vrea să fie «dan 
sat» de nimeni. Și, la urma urmei, 
cine l-ar putea egala? 


Politică şi star-sistem 


(Shirley Ten 


o ambasadoare fost copil-minune) 


TE 


Un genial imblinzitor de ploi 
(«Rubliov») 


A terminat noua versiune a ce 


W Scurtă intilnire. Gara unui oră- 
șel englez a devenit în ultimul timp 
o adevărată Mecca pentru curioși, 
turiști şi reporteri, care se îngrămă- 
desc nu pentru a lua vreun tren, ci 
pentru a-i vedea pe Richard Bur- 
ton și pe Sophia Loren care filmează 
un remake după faimosul film al lui 
David Lean și Noel Coward, «Scurtă 
intilnire» (1945). Este povestea unei 
iubiri fără speranță între un bărbat 
și o femeie, care se cunosc din în- 
timplare într-o gară de provincie. 

N Prăbușirea lui «Hindenburg». 
36 de oameni au murit cu ocazia pră- 
buşirii în 1937 a dirijabilului german 
«Hindenburg». Accident? Sabotaj? 
Un act al destinului — au proclamat 
autorităţile naziste. George C. Scott 
va interpreta rolul șefului de la Luft 
waffe care este convins că este vorba 
de un sabotaj. Robert Wise («Sune- 
tul muzicii») filmează acest super- 
spectacol al ultimului zbor efectuat de 
marele zeppelin. 


E Nimic grav. Pentru două sāp 
tămini, Henry Fonda (6! de ani) a 
fost internat în spital. N-a fost nimic 
grav, o uşoară astenie cardiacă, dar 
presa, care se lansase în cele mai 
fanteziste speculații, a omis să dea 
dezminţirile cuvenite. Henry Fonda 
s-a făcut foc: «tipii ăştia, care-și zic 
jurnalişti, vai de capul lor, mă şi ve- 
deau mort şi îngropat» 


Plouă mult în filmul «Rubliov», plouă 
mai tot timpul, descârcarea lichidă a ma- 
teriei inundă ecranul cu o mereu reluată 
imagine a potopului. Peisajul se îneacă 
într-un univers cvasi-acvatic, în care usca- 
tul e încă nedespărţit de ape, o stranie 
totogenie a informului se instalează în 
aproape fiecare cadru. Metafora e lim- 
pede: din haosul materiei amorfe se în- 
cheagă în final opera călugărului iconar, 
dăruit cu puterile miraculoase ale crea- 
torului. Nimic nu e pur în acest film fără 
cer, în acest ev mediu barbar, cenuşiu, 
ud — doar privirea curată a artistului, che- 
mat să convertească în splendidă cu 
loare un atroce diluviu. 

Dar — vă mai amintiți? — plouă mult, 
plouă mai tot timpul și în «Unchiul Va- 


Scurte intiln (Sophia Loren) 


N Proiecte. «Cred în reincarnare 
— glumește comicul Bob Hope — 
şi într-o altă viață aș vrea să am min- 
tea lui Kissinger, privirea lui Steve 
McQueen şi... ficatul lui Dean Martin.» 
De unde se vede importanţa whisky- 
ului în viața hollywoodiană. 


Nostalgiile unei vedete 
(Bob Hope) 


~“ 


Rubrica «Cinerama» este redactată de 
N.C. MUNTEANU 


nia» al lui Mihalkov-Koncealovski, sce- 
naristul filmului «Rubliov». De astă dată 
însă, personajele filmului încearcă să su- 
praviețuiască potopului cehovian nu prin 
artă, asemeni lui Rubliov ci, imposibil, 
chiar prin existență. «Vom trăi, unchiule 
Vania», spune Sonia, dar privirea lui 
Smoktunovski exprimă tristețea, mărtu- 
risită anterior, de a nu fi fost un Kant, 
un Dostoievski... 
lată, mi-am zis, cum se completează — 
întimplător — două îilme atit de diferite. 
Căci ce altceva înseamnă nostalgia crea- 
tiei la acest unchi ratat care visează o 
mare Operă, decit aspiraţia secretă spre 
condiția lui Rubliov, genialul îmblinzitor 
de ploi? 
Petre RADO 


adi 


Tinerețe 
fără bătrînețe 


Unui regizor inventiv şi 

foarte stăpin pe meseria 

sa îi poate veni la un 

moment dat ideea să 

facă un film de montaj 

TV din Prim-planuri. Nu- 
mai că alegerea ar fi foarte dificilă. 
Televiziunea trăieşte din Prim-planuri 
într-o asemenea măsură încit se va fi 
observat că atunci cind redacţia de 
cinema cade în eroarea de a programa 
filme «de mare ecran», care desfășoară 
spectaculoase panorame, noi cei din 
fotoliile de acasă simţim o iritare surdă 
ca în fața unei traduceri proaste din- 
tr-un mare poet. Cu totul altfel se în- 
timplă cu filmele psihologice, filmele 
de atmosferă, filmele de prim-plan. 
Lucru pe care teleaștii noștri — cei 
adevărați — îl ştiu foarte bine. Tocmai 
de aceea teleaștii noștri — cei adevă- 
raţi — ei și numai ei se încumetă să 
realizeze prim-planuri de anvergură, 
pentru că un «prim plan» de anver- 
gură este un act de creaţie. Nu numai 
că reporterul trebuie să cunoască arta 
dialogului revelator, dar— sau mai 
ales — și pe aceea a dialogului mut, 
dar— sau mai ales — și pe aceea a 
retragerii discrete în fața unui monolog 
interior, ale cărui cadenţe se simt în 
strălucirea ochilor şi în mişcările zim- 
betului, în cutele frunții. 

În sensul acesta avem exemple mul- 
te, îmi vin în minte acum mîinile fră- 
mintate ale lui Alexandru Ciucurencu 
într-un memorabil Prim-plan realizat 
de Rodica Rarău, sau miinile în rotații 
largi, de stăpin liniştit al pămintului, 
într-un Prim-plan al unui președinte 
de CAP din Dobrogea. În ultima vre- 
me am avut multe Prim-planuri la te- 
leviziune, pentru că în ultima vreme 
televiziunea s-a achitat admirabil de 
sarcina, frumoasă ca o dorinţă spon- 
tană, de a ne aduce în casă ţara intrea- 
gă, ţara întreagă cu oamenii ei în săr- 
bătoare. În fiecare cuvint al celor care 
au venit la televizor să ne vorbească 
despre viaţa lor şi despre viaţa ţării 
erau articulațiile bucuriei ce ridicau 
cu un ton mai înalt cîntecul solemn al 
aniversării. 

Într-un film al lui Vlad Bitcă, scris 
de Paul Anghel, un director general 
de treizeci și ceva de ani, care a ter- 
minat facultatea în 1962 (ieri), vorbea 
de frumusețea chimiei ca un adoles- 
cent, candidat la facultate, iar un ingi- 
ner cu părul alb, care a «făcut» Bicazul 
(alaltăieri). vorbea de generaţiile de 
energeticieni pe care le-a crescut de 
parcă ar fi trecut un secol de alaltă- 
ieri şi pînă azi. Pentru că, pe lingă 
multe alte valenţe pe care confesiile 
oamenilor le demonstrează, străluceș- 
te și aceea a timpului nostru conden- 
sat, care nu înseamnă viaţă trăită scurt, 
ci tinereţe prelungită mult. Ce mi s-a 
părut a fi mai elocvent în toate Prim- 
planurile lunii august a fost tocmai 
vocaţia tinereții pe care socialismul 
românesc o poartă în stema zimbetu- 
lui său, Cînd ai sentimentul că tine- 
rețea ta s-a desfăşurat ieri, înseamnă 
că se desfăşoară încă. Tinereţea este 
frumoasă iar oamenii țării noastre 
sint tineri. Ei, toţi cei care au vorbit 
liniştit și cald despre semenii lor și 
despre sine, în această fierbinte lună 
august, erau uniţi de o trăsătură co- 
mună: erau, cu toţii, frumoși. 


Smaranda JELESCU 


filme pe micul ecran 


Miercuri, la 
telecinematecă... 


„Mărturisirile 
unui comisar.“ 


Unul dintre marile filme 

proces intentate de ci- 
neaștii italieni (Damiano Damiani) so- 
cietàții capitalului. Comisarul Bo- 
navia (Martin Balsam) urmăreşte 
să condamne definitiv un perso- 
naj care, bucurindu-se de pro- 
tecții înalte, se eschivează mereu de la 
judecată, deşi s-a făcut vinovat de 
numeroase fraude şi delicte. Acest 
duel angajează persoane dintre cele 
mai sus puse și aruncă suspiciunea, 
pină în cele din urmă, chiar asupra 
procurorului Republicii. Ceva din me- 
canismul minciunii a fost dat la iveală. 
Dar un asemenea curaj și o asemenea 
cinste sint plătite cu viața. Deși e 
prezentat doar la doi ani de cînd a 
rulat pe marele ecran, revedem cu 
interes acest film de o excelentă tinu- 
tă artistică din seria filmelor politice. 


g „Cine l-a ucis pe 
Liberty Valence“? 


John Ford, unul dintre creatorii e- 
popeii cinematografice a vestului săl- 
batic american. Peste 130 de filme. 
«Cine l-a ucis pe Liberty Valence?» 
(1961) înmănunchează toate ideile, te- 
mele și actorii săi favoriţi (James 
Stewart, John Wayne). Pentru Ford,ei 
apără idealurile de dreptate şi justiţie, 
Legea sint ei, cow-boy simpli, bravi, 
generoşi, chiar dacă o slujesc cu pisto- 
lul. De văzut neapărat pentru iubitorii 
westernului. 


să „Solaris“ 


Romanul ştiințifico-fantastic al scrii- 
torului polonez Stanislaw Lem e re- 
creat pe ecran de către regizorul-filo- 
zof Andrei Tarkovski. Într-o staţie 
orbitală, patru savanți studiază mis- 
terioasa planetă Solaris. Investigarea 
mediului extraterestru este fundalul 
unor autorevelaţii umane care consti- 
tuie tot atitea imprevizibile descoperiri 
Filmul a obținut premiul special al 
iuriului la Cannes '72 şi are ca inter- 
preti pe Donatas Banionis şi Natalia 
Bondarciuk. 


BI „Hamlet“ 


Telefilm al B.B.C.-ului. În rolul prin- 
tului Danemarcei, Richard Chamber- 
lain, actorul englez «specializata în 
interpretarea personajelor celebre. El 
a fost (pină acum) compozitorul rus 
Piotr Ceaikovski, poetul romantic lord 
Byron, scriitorul american Scott Fitzge 
rald. Despre rolul său în «Hamlet», 
lucrat înaintea acestora, declară: «As 
vrea să mai încerc o dată un Hamlet 
Eram prea tînăr şi nu am ajuns la 
esența personajului.» Am spune că 
nu doar tinerețea actorului a dăunat 
acestui spectacol. Decepţia a venit 
în primul rind de la regizorul Peter 
Hall. În decorul de mucava al Elsino- 
rului stăruia, obsedant și reprobator, 
silueta şi glasul lui Laurence Olivier. 


W Romeo și Julieta“ 


Premiul Leul din San Marco laFesti- 
valul de la Veneţia în 1954. Versiunea 
lui Renato Castellani a iscat, aşa ca 
mai toate ecranizările după opera ma- 


relui Will, patimi şi controverse; în 
special datorită stilului caligratic, mis- 
cărilor hieratice imprimate persona- 
jelor (Laurence Harvey şi Susan Shen- 
tall) care trăiau mai mult prin rostirea 
textului decit prin intensitatea emoții- 
lor. La noi, un neobosit partizan al 
acestui film este criticul D.I. Suchianu. 


Adina DARIAN 


„Și în celelalte 
zile 


@ Unul din «momentele» 

acestei luni: prezentarea 

filmului lui Renoir, «Re- 

gula jocului» (prilej de 

inaugurare a unui ciclu 

de emisiuni bilunare pro- 
iectind filme de o valoare și de un 
interes deosebite, urmate de dezba- 
teri cu participarea unor critici, reali- 
zatori şi spectatori). Pînă destul de 
curind, Renoir nu era pentru publicul 
nostru mai larg decit omul care a făcut 
«French-Cancan». A venit însă, nu 
demult, televiziunea şi a prezentat 
«lluzia cea mare». Apoi acea bijute- 
rie numită «O plimbare la ţară», film 
neterminat, film de numai 40 de minute, 
dar nimic nu e în plus, nimic în minus 
şi pelicula e de o stranie coerenţă, în 
ciuda (sau poate tocmai datorită) unui 
montaj (obligatoriu) eliptic. În sfirşit, 
acum, tot la TV, «Regula jocului» — 
«primul meu film despre care merită 
să se vorbească» — zice Renoir — 
și într-adevăr merită să se vorbească 
despre această operă ciudată care 
sub forma intenţională a unei badi- 
nerii în cel mai pur stil (franțuzesc, 
evident) ascunde implacabila «demon- 
tare» a unor mecanisme sociale şi 
morale anormale. «Regula jocului» nu 
este chiar o capodoperă, probabil toc- 
mai din cauza acestei forme neaștep- 
tate, «placată» pe conţinut şi ascun- 
zindu-l uneori. Este însă un film foarte 
bun, creația satirică a unui cineast 
care a avut mai curind vocația criticii 
decit a satirei. 

@ Două filme — «A venit un soldat 
de pe front» în regia lui Nikolai Gu- 
benko și «Cer senin», cunoscuta rea- 
lizare a lui Grigori Ciuhrai — și una 
din temele predilecte ale cineaștilor 
sovietici (temă producătoare, nu o 
dată, de creaţii memorabile): războiul, 
consecinţele şi implicaţiile sale socia- 
le, psihologice. Cele două pelicule sint 
modele de cinematograf realist, iar 
amestecul savant de luciditate și lirism 
le conferă un caracter tulburător. În- 
toarcerea de pe front e adesea mai 
dramatică — din punctul de vedere al 
individului — decit războiul propriu- 
zis. Lupta își are legile ei clare, certi- 
tudinile ei. Întoarcerea acasă este mai 
complicată. Ce te aşteaptă acolo, cum 
vei fi primit, de unde va trebui să începi 
din nou, ct va trebui să păstrezi din 
time pentru tine și cit va trebui să dai 
celorlalți, în ce măsură vei putea face 
tai problemelor noë vremi, care este 
de pace, e drept, dar care vine încă în 
prelungirea războiului? Întrebări gra- 
we. în două filme emoționante 

© Mă gindesc și mă intreb, ciți 
între dumneavoastră a avut inspi- 
rața să revedeţi, într-o vineri după- 
amiază, filmul lui Tony Richardson, 
«Singurătatea alergătorului de 
cursă lungă»? lată un film peste care 
anii nu au trecut El a apărut la vremea 
respectivă ca una din piesele exem- 
plare, de rezistență, ale unui — să-i 
zicem — curent Free-cinema-ul. Cine 
se mai gindeşte la Free-cinema cind 
vede azi această peliculă? Această 
admirabilă peliculă, ruptă din viață, 
cum bine se spune; această peliculă 
simplă, aproape ostentativă în demon- 
strația pe care o face, dar în fața căreia 
nu poți să nu cazi pe ginduri, poate 
tocmai pentru faptul că arată insistent 
cu degetul; această peliculă imper- 
fectă, dar care, așa impertectă cum e 
ea, vorbeşte despre tandrete şi despre 
lipsa sau contrariul ei, despre regula 


cursei prin viaţă, cu o exactitate și cu 
“un patetism care fac din ea o piesă 


de antologie. 
Aurel BĂDESCU 


Actorul cu mare 


Bunii noştri 
actori de serial 


Ca s-o pornim foarte 

simplu şi franc — s-o 

spunem clar și răspicat: 

pentru a fi actor de se- 

rial, trebuie să ai mai 

întii seriale. Avem. Dar 
avind seriale, jucind în ele, nu devii 
automat actor de serial, erou de se- 
rial. Nu. Prin seriale hălăduiesc, ră- 
tăcesc, joacă, rid, cîntă și dansează 
sute de actori care nu toți ajung un 
cineva în domeniul acesta de activi- 
tate umană. Nu toţi? E blind spus. 
Ciţiva? Unii? Tot e mult... Doi sau 
trei, hai patru — într-atit de dificil e 
genul. Nu poți apare săptăminal, în 
fața lumii şi în mijlocul celor mai e- 
pistuflante peripeții, «nepedepsit»; iar 
pedeapsa e anonimatul, pierderea prin- 
tre celelalte sute de chipuri. Tragi săp- 
tăminal cu pușca — şi nu ia foc. Se 
găseşte în schimb unul care nu trage 
cus pușca, nu deschide săptăminal 
gura — și toată lumea îl ține minte, 
îl discută în tramvaie și birouri, ce-are 
ăsta, domnule? Ăsta are un mare 
secret. 

Acest mare secret nu poate fi dez- 
văluit în public. Doar teoretic, în șoap- 
tă. Teoretic, secretul actorului de se- 
rial cred că se poate exprima așa: 
a fi expresiv în stereotipia unui rol 
stereotip. Cui i se pare că formula e 
prea abstractă — căci complicată este, 
dovadă că eșecul constă tocmai în 
ruperea acestui echilibru precar, exis- 
tind actori care vor să fie mereu ori- 
ginali și nu expresivi, după cum alții 
fug de «monotonie» şi nu vor să «se 
înserieze», erori fatale! — cui i se 
pare formula prea rece, să deschidă 
palma și să numere pe degete ciți 
actori s-au impus ca eroi de serial, 
după vizionarea celor două opere de 
mai largă respiraţie ale genului («Ur- 
mărirea» şi «Un august în flăcări»), 
adică în ultimul an, adică într-un timp 
artisticește relativ scurt. 

E, în primul rind, Toma Caragiu în 
rolul comisarului-şet de la Siguranţă, 
rol stereotip din care însă actorul a 
extras şi a stors totul, totul dintr-o 
lume bine ştiută și dintr-un om prea 
bine cunoscut. Într-o şarjă enormă, 


Într-o şarjă vijelioasă 
(Caragiu şi Teică) 


(i 


ide exhaustivă expresivitate, Caragiu 
a jucat pe toate tablourile, la toate mi- 
zele, mari, mici, ieftine, scumpe, mi- 
zerabile, formidabile, dind vulgarităţii, 
abjecţiei, ticăloșiei, uritului, imbecili- 
tății cu grad, acel parfum violent și 
tandru, puturos și «haios» al sfirşitu- 
lui unui sistem uman. Lingă Caragiu 
— doi monştri în același arhetip al 
subalternului: Mihăilescu-Brăila, zis și 
Ciripoi în «Urmărirea», Aristide Teică, 
zis şi Teică în al doilea serial, apariții 
memorabile, bătute în piatră, în care 
trivialitatea îngheaţă odiosul, iar umo- 
rul miluieşte timpenia groasă. 

Pe altă spirală — Marga Barbu, 
într-o uniformă în linii ferme, apăsate, 
prototipate: temeia-jivină, «la chienne» 
temeia-vampir, sacrificind şarmul real 
al vampei pentru puterea de a tăptui 
și a ordona oribilul. În umbra ei — 
ritmind perfect calineria, prostioara 
și inconştiența hazoasă, Vasilica Tas- 
taman. 

Mai departe? Mai departe, fără a fi 
maniacii unei grabe ostentative — 
totdeauna primejdioasă în condiţiile 
creării unui gen — constatăm totuși 
fulgerător ceea ce e de constatat 
fulgerător. nu avem încă actori me- 
morabili (George Constantin, cu tot 
respectul, mi se pare încă lipsit de 
dezinvoltură şi mobilitate, Florin Pier- 
sic de un farmec superticial) în rolu- 
rie luminoase, tonice ale «bunilor» 
— şi ei clasici ai genului! — fără de 
care nici un serial nu poate deveni 
basmul modem al fiecărei săptămini. 


BELPHEGOR 


telescopuri 


De duminică 
pînă duminică 


O săptămină a micului 
ecran, dintre acelea ca- 
re, de patru ori pe lună, 
încep luni și se termină 
duminică, este incom- 
pletă. Oricum am lua-o, 
3 orcum am răsturna-o, o tele-săptă- 
mină, orice tele-săptămină, începe du- 
minica şi se isprăvește duminica. Să 
numărăm așadar pină la opt... 

1. O duminică obișnuită, ca oricare 
alta. Cu «de toate pentru toți» dimi- 
neața, adică cu cravate roşii, cu o 
emisiune din ce în ce mai interesantă, 
mai ancorată în cotidian, a «vieții sa- 
tului» (vezi reportajele de atitudine, 
pe care le-ar putea invidia — dacă nu 
le invidiază încă — mulți alți reporteri 
TV), cu bucuriile mai mici sau mai 
mari ale muzicii, cu emisiunea tradi- 
ţională destinată ostașilor. După-amia- 
za a fost și rămine a «albumului». $e 
părea, săptăminile trecute, că progra- 
mul post-meridian ar tinde să iasă din- 
tr-un tipar devenit monoton, dar tenta- 
tivele au fost timide, răzlețe şi au rămas 
accidentale. Să nu ne pierdem spe- 
ranța înnoirilor de fond (și chiar de 
formă). Măcar pînă duminica viitoare. 
Seara, din cînd în cînd, antena aparți- 
ne judeţelor țării. Idee bună. Pe mal 
de mare cintă, dansează și glumește 
Constanţa; şi alte județe ale țării au pri- 
mit antena după Timișoara, după Bra- 
şov, după... și înaintea celorlalte, care 
sperăm că o vor primi cu conştiinţa 
limpede că reprezintă o parte din țară 
în faţa țării întregi. O duminică obişnui- 
tă mai are filme, mai are concursuri, 
mai are cireșari în aventuri, prin peşteri 
(copiii susțin că romanul, oho, roma- 
nul...) mai are citeodată goluri (in 
porți cu plasă sau fără plasă)... Nu are 
totdeauna ritm, surpriză, antren, dar 
nu ne-am propus nicidecum un inven- 
tar, mai ales de cuvinte abstracte... 

2. Devenită permanenţă, revista lite- 
rar-artistică izbuteşte, de citeva bune 
săptămini încoace, «sumare tematice» 
interesante, pe idei directoare ale lite- 
raturii și artei contemporane. Remar- 
cabil efortul de sinteză al realizatorilor 
(printre care Cornelia Rădulescu, Ma- 


Teatrul în uzină 


După versiunea cinematografică 
semnată de Manole Marcus și cea 
scenică dirijată de Liviu Ciulei, regi- 
zorul Alexa Visarion, secondat de 
Liliana Moldovan, care debutează ca 
asistentă de regie, adaptează «Pu- 
terea și Adevărul» pentru televiziune. 
Originalitatea spectacolului se anunță 
de pe acum, deoarece regizorul a 
proiectat acțiunea chiar în mediul so- 
cial care a inspirat-o, adică în mijlocul 
muncitorilor, în decorul natural al unei 
hale de la Uzina de alumină din Slatina. 
lată cum teatrul evadează din spaţiul 
îngust al scenei sau al platoului pentru 
a «cobori» printre eroii care l-au inspi- 
rat, pentru care a fost creat. Cu atit 
mai potrivită mi se pare formula în 
cazul unei piese politice care astfel 
își va spori şi forța dramatică şi efici- 
ența agitatorică. 


rilena Rotaru, Viorei Grecu, Liliana 
Moldovan, Liviu H. Oprescu). Remar- 
cabilă tendința spre diversificare sti- 
listică, necesară oricărei reviste, de 
orice gen, scrisă sau vorbită. 

3. În bună formă artistică, regizorul 
de teatru Cornel Todea, reprezentat 
în ultimele săptămini atit prin pre- 
miere (un spectacol excelent: «La Co- 
lorado, aproape de stele») cit și prin 
reluări. Noutatea de fond a serilor 
teatrale de marți au constituit-o, însă, 
experimentele artistice întreprinse de 
Letiţia Popa şi, în primul rînd, «teatrul 
cu miez de viață» realizat cu sprijinul 
sătenilor dintr-o așezare  moldo- 
venească. 

4. Telecinemateca rămine, în con- 
tinuare, emisiunea-pivot a zilei de 
miercuri. În jurul ei însă, cam prea 
des, se creează vid. 

5. Cind «Serile tineretului» nu sint 
acaparate de «Turneul emblemelor», 
astte! încit nu mai rămine loc decit 
pentru o «rubrică de ştiri» anostă și 
stereotipă, rostită de o fată frumoasă şi 
speriată, cînd «serile tineretului» lasă 
loc gindului tinăr, atunci, abia atunci 
programul acesta cu virtualități educa- 
tive nelimitate se apropie de tele-scopu- 
rile propuse. Din «dosarele» tinerești 
ale ultimelor săptămini, două men- 
țiuni speciale pentru dezbaterea des- 
spre ideal și pentru emisiunea «Viaţa 
în doi» (realizatoare: Jana Gheorghiu 
şi Luminiţa-Dumitrescu-Suciu), bune 
prilejuri de meditaţie. 

6. Ascunsă, pe undeva, pe progra- 
mul 2, «Biblioteca pentru toți» ne pre- 
lungeşte, de la o săptămînă spre alta, 
nostalgia filmelor lui losit Demian şi a 
acelei creaţii cinematografice de ex- 
cepție numită «Sub pecetea tainei», 
pe care am vrea s-o revedem sub 
auspicii mai bune. 

7. Ne-am obișnuit să nu lipsim de la 
«intilnirea de la ora 10». Şi am avut 
destule surprize, plăcute şi nu prea. 
Este o întilnire discretă care are girul 
unui realizator versat, Tudor Vornicu. 


Moment de cumpănă la.. 
«Colorado, aproape de stele 


Dar nu ştiu cum să spun: clteodată, 
parcă, ar fi bine să ştim cu cine ne vom 
intilni, pentru că prea multe «intilniri 
cu o necunoscută»... 

8. Cravate roşii, Daktari, Viaţa satu- 
lui, etc., etc. Pe acest teritoriu al tutu- 
rora de la început și sfirşit de săptă- 
mină se aşteaptă arături și însămin- 
țări de toamnă... 


Călin CĂLIMAN 


o idee pe lună 


Ce meserie 
are eroul? 


Dac-aș avea un com- 

puter, l-aş programa în 

asemenea chip încit ci- 

tind toate piesele şi sce- 

nariile transmise în ul- 

timii ani la TV, să-mi 
răspundă la următoarea întrebare: care 
este situația protesională a eroilor 
principali? 

Şi, dac-aș avea un computer, sint 
încredinţat că răspunsul ar arăta, spre 
uimirea noastră, precum și a cercetă- 
torilor din anul 2002, că marea majori- 
tate a eroilor purtători-de-probleme 
(«complexi») sînt de meserie ingineri, 
eventual medici, adesea pictori, arhi- 
tecți sau ziarişti (activități înlăuntrul 
cărora, firesc, autorul se mișcă mai în 
voie), uneori muncitori (dar numai 
fruntaşi). În rest, sociologic vorbind, 
o mie și una de meserii, de la factor 
poştal, tehnician dentar sau frizer și 
pină la casieriță de alimentară sau 
instalator, obțin (asemeni partidelor 
minuscule la alegeri) cam 1% din 
mandatele de personaj cu dreptul la 
gindire şi sfişieri lăuntrice 

De aceea, privind răspunsul compu- 
terului, aș observa că în lumea drame- 
lor televizate circulă o stă de profe- 
siuni onorabile şi un tabel din cele 
«care-nu-se-face», o scară de valori 
dogmatică și bigotă, un neo-elitism 
ciudat, pe cit de nedeclarat (și proba- 
bil ne-conștient) pe at? de liniștitor- 
activ încit, presupun că, dacă eu sau 
oricine am prezena un text cu, în 
centru, un taxator de tramvai care 
trăieşte cumplit problemele fundamen- 
tale ale veacului, persoanele-cititoare 
vor tresări instinctiv aruncind: «exce- 
lent textul, de acord, dar... de ce toc- 
mai taxator?... n-ar fi mai bine să-l 
faci...?» 

În conciuzie, dac-am avea un com- 
puter și-am înţelege semnificația răs- 
punsului, aş spune că trebuie să mi- 
litām și pentru apariția cît mai degrabă, 
pe canalul |, a marii tragedii de dra- 
goste între brutarul de la «Cuptorul 
de aur şi vinzătoarea de la «Difuzarea 
presei» de peste drum. 


AL MIRODAN 


Puterea adevărului 
la Slatina 


telespor 


Cît costă calmul 
prezentatorului? 


După X apariţii în emi- 

siunea Y, s-ar putea cre- 

de că prezentatorul Z 

nu mai poate avea emo- 

ţii. Şi totuşi, ceea ce 

pare rutină este tot 
stress. Un medic, care i-a făcut un 
«consult» pe parcursul celei de-a n 
emisiune în direct, a ajuns la rezultate 
deconcertante. Prezentatorul versat 
are trac la fel ca şi ceilalți colegi ai 
săi mai noi. 

În momentul în care încetează acor- 
durile genericului muzical de la înce- 
putul emisiunii şi imaginea sa apare 
pe ecran, pulsul înregistrează 120 bă- 
tăi pe minut. Este efectul salutului adre- 
sat telespectatorilor, deși îl repetă 
pentru a nu ştiu a cita oară. Urmează 
apoi o frază mai lungă. Ca să se poată 
încadra în timp, trebuie să se concen- 
treze, păstrind totuși un aer degajat, 
și atunci pulsul său se ridică la 130 
de bătăi pe minut, adică cu 4 bătăi 
mai mult decit la un elev înaintea exa- 
menului de bacalaureat. 

105 bătăi pe minut reprezintă pulsul 
cel mai scăzut pe parcursul întregii 
emisiuni, cifră atinsă în momentele 
în care urmăreşte, impreună cu tele- 
spectatorii, un reportaj filmat. Or, a- 
ceastă cifră reprezintă pulsul maxim 
înregistrat de un om normal după ce 
a urcat două etaje pe jos. 

Dar toate acestea nu se văd. În 
minutele rezervate întregii emisiuni, 
prezentatorul trebuie să facă faţă la 
numeroase situaţii neaşteptate. De 
exemplu, pentru a răspunde la citeva 
întrebări, este invitat în fața camerelor 
de luat vederi un specialist care, pa- 
sionat de subiect, se angajează într-o 
peroraţie fără sfirșit. Interlocutorul nu 
se lasă întrerupt; pulsul prezentato- 
rului se ridică din nou la 115, 

(Spre comparaţie, iată frecvenţa car- 
diacă pe minut la sportivii antrenați 
la diverse discipline, după un efort 
intens: Biatlon = 120; cros = 125; 
pentatlon modem = 130; canotaj 
= 135; fotbal, lupte, polo și hand- 
bal = 140; tenis de cîmp și hochei 
pe gheaţă = 145; schi alpin = 150; 
gimnastică = 160). 

Cu toate acestea, o emisiune TV 
în direct solicită mai puţin, din punct 
de vedere nervos, decit una similară 
la radio, pentru că acolo trebuie să 
vorbești continuu. La televiziune, pau- 
zele de vorbire nu deranjează pe ni- 
meni, intrucit rămine imaginea. Spre 
deosebire de radio, în fața camerelor 
TV, grija pentru măsură şi dozare 
rămine pe primul plan. 


Cristian ŢOPESCU 


21 


în direct 


din 
Hollywood 


O premieră la Los Angeles 

nu mai are nimic din fastul 

epocii de aur a Hollywood- 

ului. Mă refer la legenda- 

rele premiere de la «Chinese 

Theatre», organizate de re- 
gele neincoronat al lansării unui specta- 
col, Sid Grauman, omul căruia majorita- 
tea marilor vedete americane i-au închinat 
cuvinte de mulțumire înscrise în ciment, 
pe trotuarul din fața sălii de pe Hollywood 
Bulevard. Dar nu are nici măcar ceva din 
elementarul protocol de pe meridianele 
europene, unde o prezentare a creatorilor 
filmului şi a actorilor permite, cit de cit, 
o stabilire de contact între cei din sală și 
realizatori. Astăzi, la Los Angeles, fie că 
premiera are loc în sala de vizionare a 
Academiei de film sau în sălile de vizio- 
nare ale studiourilor, proiecția se desfă- 
șoară ca în orice cinematograf (cu excep- 
ţia faptului că pătrunzi în sală pe baza unei 
invitaţii). 

În aceste condiţii am vizionat citeva 
producţii recente (să le zicem, aşa cum 
ne-am obişnuit, hollywoodiene). «Lovin? 
Molly» («lubind-o pe Molly»), o producţie 
Columbia, semnată de acelaşi Sidney 
Lumet care-și începea cariera sub exce- 
lente auspicii acum 17 ani cu «12 oameni 
furioși» şi o continua ascendent cu «Co- 
lina», poate fi considerat un film subme- 
diocru. Static, deşi se înscrie în sfera 
filmelor western, cu un story plat, deşi e 
ecranizarea unui roman de succes publi- 
cat în 1963 în S.U.A., lipsit de suflu artistic, 
deşi unul din cei trei cowboy aspiranţi la 
mina tinerei eroine este actorul Anthony 
Perkins. Un alt film în premieră, «Mireasa 
lui Zandy», prezentat de casa producătoa- 
re Warner Bross drept un «western-love 
story» este semnat de Jan Troell (regizo- 
rul care a luat anul trecut un Oscar pentru 
«Emigranţii») şi îi are ca protagoniști pe 
Liv Uilmann şi Gene Hackman, actori co- 
taţi la ora actuală printre cei mai buni din- 
tre cei buni, nu numai în Statele Unite. Si 
totuşi «Mireasa lui Zandy» nu oferă nimic 
altceva decit citeva momente de măiestrie 
actoricească. Sub linia de plutire se situ- 
ează și filmul prezentat în premieră, «Ban- 
da lui Joe». În pofida eforturilor vizibile 
depuse de excelentul actor care este Lee 
Marvin pentru a-și impune personajul, 
un mentor al violenței, model pentru niște 
tineri care îl urmează orbeşte. Confor- 
mindu-se modei «retro», cele 3 filme mai 
sus pomenite își situează acțiunea în 
trecut. (În articolul «Retro de la retrograd» 
din «Cinema» nr. 7 se definește sensul 
social al acestei tendințe de ancorare în 
trecut, tendință care permite creatorilor 
să abolească criteriile morale și să încerce 
să acrediteze violența «drept un joc pur, 
frumos prin el însuşi»). Situindu-se în 
afara acestei mode, un alt film în premieră, 
«Moara neagră», mi se pare a avea cel 
puţin meritul că-şi prezintă onest inten- 
tiile. «Moara neagră», producție Univer- 
sal, nu e altceva decit un «thriller». 

Singura premieră despre care merită 


telex Animafilm 


Unde-s mulți... 


099 Formica,  simpaticul 
personaj al serialului creat 
de Matty, a fost în turneu la 
Festivalul de la Cracovia, iar 
juriul concursului a descope- 
rit că Formica este și formi... 
dabilă şi i-au acordat un pre- 
miu. 98 Se spune că fiecare om are o 


(Foto; Ray Arco) 


pot fi și buni 


stea. Sabin Bălașa, în noul său film de pic- 
tură sub aparat («Mirajul»), ne reamintește 
că şi pe pămint, pentru fiecare om plipiie 
vesnic, undeva, un foc, bate o inimă, si- 
aşteaptă ca o candelă aprinsă. 999 Tele 
viziunea a programat, în sfirșit, şi nu la 
galerie, şi filme româneşti de animaţie 
Sperăm că pilulele satirice ale regizorului 


Horia Ştefănescu au deconectat telespec- 
tatorii tensionaţi care urmăreau dublul ŢI- 
rac-Năstase «in dialog» cu francezii. 


ee Dictonul «unde-s mulți pu- 
terea crește», atit de des verifi- 
cat de realitate, a primit o confir- 


mare recentă George Sibianu 
a încheiat acum lucrul la filmul 
«Găina», după un ăcenariu al 
Titei Chiper, cu păpușile conce- 
pute de regizorul Laurenţiu Sirbu 
şi cu vocile Andei Călugăreanu 
și Justin Grad. 


să discutăm mai pe larg este «That's 
entertainment» (lată divertismentul) — 
un film realizat după o rețetă sigură, aceea 
de «a trăi pe baza gloriei trecute», cind 
producția de filme era guvernată de deviza 
«do it big, do it right and give it class» (fă-l 
mare, fă-l bine şi fă-l cu talent), 

Spre a ieși din criza în care se zbate de 
ani de zile industria de film hollywoodiană, 
mai mulți «executive produceri» (adică 
directori ai caselor de filme) au optat pînă 
una alta (ca soluție intermediară și tempo- 
rară, evident) să se reîntoarcă spre suc- 
cesele sigure din trecut. Fie că realizează 
remake-uri cu distribuții noi (de pildă 
«Aeroport '75» la Universal), fie că re- 
montează, pur și simplu, ca în cazul filmu- 
lui «lată divertismentul», bobine din pe- 
licule glorioase de odinioară. 

«lată divertismentul» este un film de 
montaj, o cavalcadă de momente memo- 
rabile din cele mai bune musicaluri pro- 
duse de M.G.M. în anii de glorie (1929— 
1958). Inedit este faptul că 11 din sutele 
de vedete care apar în secvențele filmului 
(şi anume Fred Astaire, Bing Crosby, 
Gene Kelly, Peter Lawford, Liza Minnelli, 
Donald O'Connor, Debbie Reynold, Mic- 
key Rooney, Frank Sinatra, James Ste- 
wart și Elisabeth Taylor) s-au reintors în 
studioul care i-a lansat, spre a-și prezenta 
propriile lor realizări din trecut, precum și 
cele ale colegilor lor. Ideea e ingenioasă 
și momentele semnilicative pe care le ge- 
nerează sint numeroase. De pildă, Liza 
Minnelli refuză să-și prezinte succesele, 
preferindu-le pe cele ale celebrei sale 
mame, Judy Garland, iar Mickey Rooney, 
întăţișindu-l pe cunoscutul său erou, pe 
tinărul Andy Hardy, se scuză, vizibil je- 
nat, pentru... înfățișarea sa de azi. Intro- 
ducerea şi încheierea au fost lăsate în 
seama lui Frank Sinatra, filmat în fața 
porţilor studioului M.G.M. şi anunţind 
sutele de celebrități care au intrat pe 
aceste porţi spre a turna și a oferi publi- 
cului, decenii în şir, ore de relaxare. M-am 
întrebat chiar la ieșirea din studio de ce 
nu se mai fac și azi asemenea filme amu- 
zante, optimiste și nu lipsite de idei gene- 
roase. Mai ales că diferite sondaje au 
demonstrat că un public imens, în Statele 
Unite — şi nu numai în Statele Unite— 
s-a săturat de filmele cu singe, împușcă- 
turi şi teroare. 


Laura COSTIN 


Revista 
„Cinema“ 
la Hollywood 


099 Asamblarea filmelor în cadrul unui 
spectacol cinematografic este un act 
de creație. Nu orice film de lung-metraj se 
acordă fericit cu orice tip de film documen- 
tar sau de animaţie, după cum o cafea sau 
o prăjitură nu le poți cupla cu un muidei 
oricit de bune ar fi fiecare luate în parte. 
Desigur, multe criterii funcţionează a- 
tunci cind se «leagă» filmele. Uneori însă 
dictează un singur criteriu: lungimea filmu- 
lui (ca la stambă). Că altfel cum să potri- 
veşti filmul unei dragoste tirzii («Plimbare 
în ploaia de primăvară») cu un film de gra- 
țică animată pentru preșcolari? Poate nu- 
mai pentru că filmul pentru copii se intitula 
«Soaptele iernii». 


Lucia OLTEANU 


Spectatori, nu fiţi numai spectatori! 


Dialog între cititori 


A te regăsi sau 
a te găsi? 


Andreea Prahoveanu — Bd. Magheru 34 
Rucureşti: «...Din cite am citit în ultimul an 
la curierul revistei, am observat că lumea 
se duce la filmele noastre mai ales ca «si 
se regăsească». «la să vedem — își zice 
Homo cinematograticus — de data asta 
mă regăsesc sau nu?» Dacă la place cum 
se regăsesc, atunci mai vor filme în genul 
respectiv, dacă nu le place, înseamnă că 
realizatorii nu i-au surprins «așa cum sint 
în realitate, cu grijile şi etc., etc.» Toti vor 
să se regăsească: elevi, părinți, tineri, bu- 
nici şi chiar bebeluşii dacă ar sti să scrie, am 
impresia că ar vrea să se regăsească. A 
tunci îmi amintesc că «Nașterea unei na- 
uni» m-a fascinat fără să mă regăsesc în 
ea. că «Cetăţeanul Kane» mi s-a părut for- 
m"dabii fără să mă regăsesc în el, și tot fără 
să mă regăsesc mi-a plăcut, de pildă. 
«B'ow-Upa.. Desigur, s-ar putea discuta 
mut asupra semnificației acestui verb «a 
regăsi», dar mie Imi apare destul de clar 
că prin sus-numitul cuvint marele public 
m=a să zică că-şi recunoaște mediul de 
matá După mine insă, mult mai interesant 
a 5 ca să te găsești într-un film. Continui 


că P general capodoperele nu s-au născut 
capodopere. ci au devenit capodopere.» 


lată ce credem 


Dovă fime românești sint lansate de 
beri meştri drept cap de atiș a lunii 
st «Stea. extremă urgență» şi — spre 
"casa moastră surprindere, pentru a 

ze% luă consecutiv, aducindu-ne un nu- 
mä de scrisori mai mare ca niciodată — 
«De benă voie şi nesilit de nimeni». lată in 
tme. opiniile cele mai semnificative: 


“Stejar, extremă urgență» — 
o presă bună 


Asrora inoan, str. Valeriu Braniște 56, 
scores «M-a captivat filmul lui Dinu 
Cocea E sincer și firesc. O dramă de carac- 
aa august aparte, un august mai sub- 
5 un avgust trăit de niște personaje sin- 
pare Şi în ultimă instanţă — după părerea 
mes ia fel de sinceră — un poem Caramitru. 
Dipin are un debut cuminte, cumsecade 

conştiincios. Irina Petrescu e în rol și ea. 
ze woara ei nu răsună nici o notă falsă; 
se Amza Pellea ce-aș putea spune mai 
sopes? Dar toți, toți actorii și figuranţii — 
es rămin la această părere — se subordo- 
mează talentului lui Caramitru care, venit 
parcă dintr-o altă lume, se reincarnează în 
persoana violentă, patetică, de un sumbru 
ecou, a tinărului Werner von Richter... Doar 
în final, spre uimirea mea, și a întregului 
public — printre ultimele imagini emoţio- 
nante, apare cu totul ne la locul său, ridicol 
chiar, un trandafir alb de plastic. Oare în 
toată tara nu s-a aflat pentru nevoile cine- 
matogratiei măcar un singur alb şi decent 
trandafir autentic?» 


Renata Caragiani, Aleea Compozitorilor 
4-Bucureşti: «__Oare de ce regizorul «Ste. 
iarului» a trebuit să fie acum doi ani regi 
zorul «Paraşutiştilore? Tonul acelui film 
era cam artificial. De data aceasta, Dinu 
Cocea a înțeles că filmul piace spectatoru- 
lui dacă e bine jucat, dacă e firesc şi. ge ase- 


menea, că e preferabil să folosesti secvente 
documentare cu Bucureştiul anului '44 de- 
cit să încerci să găsești ceva din vechiul 
oraș, în 1974. Felicitări lui Dinu Cocea, fe- 
licitări pentru alegerea cum nu se poate 
mai bună a distribuției, felicitări actorilor 
pentru jocul lor atit de nuanţat și de natu- 
rali» 


Emilia Bogdan, București (n.r: vă rugăm 
ca pe viitor să aveţi amabilitatea să preci- 
zați şi adresa — ca mai veche colaboratoare 
stiti ce greutate dă adresa unei semnă- 
luri): «...Un film destul de bun. dar nu 
mai bun decit altele, despre un moment 
crucial al istoriei noastre. Compararea cu 
«Un august în flăcări» e inevitabilă, dar în 
favoarea serialului. Scenariul susține destul 
de bine acțiunea, dar se ocupă mai puţin de 
personaje. Acestea mi se par unilaterale, 
dela început pină la stirșit răii cu răii, bunii 
cu bunii, nici o pată albă, nici o pată neagră 
și sint atit de naivi acești răi! (Închid, prin- 
tre altele, un plan de importanță excepțio- 
nală cu o singură cheie, şi aceea uitată 
dintr-un buzunar în celălalt. o dată cu cheia 
dela maşină...) Despre actori s-ar putea 
insă spune multe vorbe bune. Diplan reali- 
zează cu mult talent rolul principal al filmu- 
lui. Un mare rol pentru lon Caramitru, sin- 
gurul personaj care are îndoieli, care este 
rupt între datorie şi sentimentul odiosului»... 


La «De bună voie...», 
patru scrisori nesecrete 


lonel Teaha, Bd. Armatei Roşii 23 Arad: 
«...Un film bun, dacă ne gindim că e un 
debut regizoral. lubirea e iubire — chiar 
dacă se pierd prea multe minute silențioase 
pe urma unor pași ce nu ştiu ce vor, chiar 
dacă apare lar marea cu valuri ce nu știu 
ce vor — conflictul e conflict, viața e viată — 
deşi prea s-a condensat tot ce avem și 
putem. Era poate mai bine limitarea la ace! 
sătuc pitoresc, fără reclame de țărm turis- 
tic. Dragostea n-are nevoie de reclamă. 
Oricum, am ieşit cu un gust plăcut şi l-am 
păstrat». 


Lazăr Ovidiu, str. Tineretului Bloc 4, 
Roman: «...Zilele trecute am vizionat un 
film care m-a făcut să cred că cinematogra- 
tia românească înțelege pe deplin sensul 
cuvîntului actualitate. Zilele trecute am vi- 
zionat un film care m-a emoționat protund 
prin sensibilitatea și sinceritatea sa. Acest 
tilm este «De bună voie și nesilit de nimeni». 


Doru Indrieş, Com. Firliug 168 — jud. 
Caraş-Severin: «...Am văzut la Reşiţa «De 
bună voie şi nesilit de nimeni». Vă mărturi- 
sesc că la început nu credeam să fie un 
film prea bun. Dar dela primele secvente, 
toate impresiile mele s-au schimbat. Pot 
să vă spun că a fost un film extraordinar. 
Ceva ce rar se vede la noi. Un film inspirat, 
în sfirșit, din realitate. Şi mai presus de 
toate — dragostea, 


Sirghi lancu, str. Tutova 25 Birlad 
«...M-a impresionat în deosebi simțul acut 
al regizoarei pentru frumos și adevăr» 


lată ce dorim 


Ti 


Nu to băieţii 
sînt de vină... 


"Lala Samoil, Republicii 15, Galaţi: 
«Anul trecut am semnat o scrisoare cu 
numele Mefisto (N.R.: Deci dumneavoas- 
tră sinteți celebrul Mefisto; bucuroși de 
cunoştință!), sperind că voi băga în spe- 
rieti breasla cineaștilor, dar ei, neînfricaţi. 
au uitat să tremure și să facă filme aşa cum 
ar vrea orice elev sau student normal... Ser- 
giu Nicolaescu n-a fost tinăr? Ce făcea în 
liceu Petru Popescu? Dacă aţi reuși să-i 
convingeti pe acei care fac filme să ne vadă 
asa cum sintem, amintiţi-le că nu toți bă- 


scrisoarea lunii 


Dar de ce numai acesta? 


desc așa. 


ieţii de 18 ani seamănă cu Alain Delon si 
canaine sint visătoare și scriu 

espre o lună rotundă şi albă. Şi 
dacă totuși trebuie să creştem mari ca să 
ne recunoaștem în filmele pentru oamenii 
trecuţi de «a doua tinereţe» (vezi şi șlagărul), 
atunci convingeți-i măcar pe regizorii noștri 
să facă un fiim după «Principele» lui Eugen 
Barbu, căci noi ne-am consola să vedem 
măcar un film bun... Lărind gluma de o 
parte, v-am scris ca să vă spun că mi-a 
plăcut foarte mult «Drum în penumbră» 
şi să mă mai lamentez incă o dată (că tot 
nu mă mai ia nimeni în seamă!) în privința 
filmului cu tineret şi despre tineret — dar 
nu moralizind «despre tineret» în genul 
«hei, pe vremea mea!»...» 


Femeile 
nu pot avea rolul principal? 


Paula Lavalide, str. Labirint 22 Bucu- 
reşti: «...Mă întristează în special condiția 
femeii în filmele noastre româneşti. Penţru 
femei nu se pot crea roluri principale? Ele 
sint sortite să trăiască în permanenţă, în 
umbra bărbaţilor, a celor care se spune că 
ne sapără»? (De ce oare şi de cine ne-o fi 
apărind?) Credeti că numai ele au nevoie 
de ajutor? Eu cred că de ajutor in viată 
au de foarte multe ori nevoie şi reprezen- 
tanţii «sexului tare». Atunci ce mai aștep- 
tăm și cit timp?» 


O dorință 
satisfăcută 


loan Gardiciuc (str. G. Cosbuc 19. Galati) 
— cel care în nr. 6/74 a propus reluarea sau 
programarea în premieră a unor filme vechi 
și celebre — ne scrie de data aceasta ru- 
gindu-ne să transmitem celor în drept «fe- 
licitări din partea mea ṣi a multor tineri din 
“Galaţi, pentru că ne-au sost în oraș multe 
filme pe care nu le-am văzut pînă acum, care 


Dar actualitatea? 


Ati observat care sint temele de predilecție ale filmului românesc? Istoria 
„ste pe primul loc. Avem fără îndoială filme istorice impresionante. Sergiu Nico- 
laescu s-a dovedit în această privintă un regizor neintrecut. Sint mindră de ele. 
Dar de ce numa de ele? Urmează apoi filmele lui '44, de pildă, «Un august in Hăcări». 


Cea de a treia categorie de filme o constituie filmele de actualitate, capitol unde 
nu pot cita decit două realizări convingătoare: «Trecătoarele iubiri» și «Drum în 
penumbră». De ce numai atita? De ce nu am reușit încă să strălucim în reflectarea 
vieţii noastre cea de toate zilele? Pentru că noi — după părerea mea — nu am găsit 
Încă acel ceva care să răscolească sufletele oamenilor. Noi nu am descoperit încă 
în marile ei dimensiuni, lumea de azi, lumea noastră, atit de frumoasă şi plină de 
putere. Cred că nu am găsit încă adevărul pe care-l așteaptă spectatorii cu atita 
nerăbdare la fiecare film românesc. De ce este atit de artificial tratată actualitatea? 
Nu aţi observat că publicul de azi vrea în primul rind actualitate? Fiecare vrea să se 
vadă printre acei oameni de pe ecran. Vrem să ne identificăm cu ei şi nu reuşim 
intotdeauna. După cum nici cei de pe ecran nu prea reuşesc să se identifice cu noi, 
cu trăirile noastre, cu viața noastră. Nu ne regăsim în actualitatea cinematografică 
şi asta ne nemulțumește. Nu ne regăsim în multe filme și asta ne nemulțumeşte. 

Nu știu cum vă sună pledoaria mea, dar sint sigură că nu sint singura care gin- 


N.R.: Vă punem la dispoziţie, chiar in acest număr, o scrisoare a unei alte corespon- 
dente care o să vă spună dacă sinteţi sau nu singura pledantă pentru actualitate și cali- 
tate în filmul românesc. Ne bucură foarte mult faptul că in acelaşi număr putem să 
răspundem unor corespondenţi prin scrisorile altora, stabilind astfel un diaiog între ei; 
nu mai insistâm asupra interesului cu care așteptăm continuarea unor asemenea dialo- 
quri, în revista noastră. lată ce spune chiar despre problema «găsirii și regăsiriin — 
de parcă ar fi citit această «scrisoare a lunii» — o corespondentă din București căreia 
i-am dat cuvintul in cadrul rubricii «Dialog intre cititori». 


Otilia Ionel 
str. Avram lancu bi. A 
Medgidia 


credeți-mă, mi-au produs multă bucurie 
cum a fost cazul cu «Goana după aur» a 
lui Charlie Chaplin». 

Vasile Pop (str. Lalelelor nr. 13. Timi- 
șoara) susține și dinsul propunerea lui 
loan Gardiciuc: «Da, cititorul din Galati 
are dreptate cind cere să se reia filme valo- 
roase de acum 20—30 de ani. Ele incă au 
succes de public. E adevărat că şi noi. la 
Timişoara, am văzut vreo 2—3 asemenea 
filme («Contesa Walewska», «Luminile o- 
rașului», pe care personal l-am văzut de 
două ori şi regret că nu mai m-am dus încă 
de 2—3 ori), dar cred că e încă prea puțin 
pentru un oraș ca Timișoara». 


Cristina Drăghici str. Francisc Panel 
nr. 18 Constanţa în aceeași ordine de idei — 
a interesului față de filmele vechi şi valo- 
roase iși manifestă nemulțumirea că în 
cadrul telecinematecii au fost prezentate 
doar două filme ale Gretei Garbo. Ea soco- 
teste că marea actriță ar îi trebuit prezen- 
tată de televiziune în cadrul unui ciclu mult 
mai bogat de filme care să ne ofere o ima- 
gine cuprinzătoare și convingătoare a celei 
ce pe drept cuvint e socotită şi azi «Divina». 


Elisabeta Dimbu din Cimpulung-Argeş 
(str. P. Grigorescu, Bloc E), propune tele- 
cinemateci realizarea unei retrospective 
consacrate admirabilei actrițe Vivien Leigh 
care — susține corespondenta noastră — 
«cred cu tărie că nu se poate compara cu 
BB sau cu Sophia Loren şi cu nici o actrită 
a timpurilor noastre»! 


orul» 
4 redactat 
de Radu COSAȘU 


ne scriu că, pentru a lega un d 
civilizat şi serios, e imperios ni 
să semneze scrisorile cu numele (in 
intregime) și adresa exactă. i 


Marga Barbu și Florin Piersic, 
eroi de serial 


(Foto: A. Mihailopol) 


Anul XII nr.9 Septembrie 141 


Ecaterina Oproiu 


Exemplarul 5 lei 


Prezentarea artistică= 
Anamaria Smigeischi 


CINEMA, Piaţa Scinteii nr. 1, București 


Cititorii din străinătate pot face abonamente adresindu-se întreprinderii 
«Rompresfilatelia» — Serviciul import-export presă 
București, Calea Griviței nr. 64-66 P.O0.B—Box 2201 


Tiparul executat la 
Combinatul poligratic 
«Casa Scinteii» — București 


Prezentarea grafică: 
loana Moise 


Un secol pentru o intrebare 


În piesă, la începutul actului 

trei, Kristine este din nou 

ema în casa familiei Helmer. Nora 
este «sus», la bal, costu- 

S| mată in napolitana. Nora 
dansează tarantela deznă 

dedii, lar Kristine o aşteaptă tricotind. 
Stăpinii se întorc acasă şi directorul de 
bancă are un schimb de replici cu Kris- 
tine, viitoarea lui subalternă. Helmer. «A- 
şadar, tricotați? Doamna Linde: Desi- 
gur. Heimer: Ştiţi ce? Aţi face mai bine 
să brodaţi. Doamna Linde: De ce? Hel- 
ver. Pentru că e mult mai grațios», 

Această conversație incoloră, aparent 

u are altă menire decit să umple spaţiile 
aibe, Dar numai aparent. Ma: presus de 
orice — spune subtextul — bărbatul cere 
femeii să fie feminina, adică graţioasă. Sint 
vesturi care micşorează grația și gestu 

are o sporesc. De obicei grația e micşo 

rată de utilitarism și sporită de inutilitate 
A tricota înseamnă, de pildă, a impleti o 
pereche de ciorapi cu care cineva se va 
încâlța. Stfirșit practic. Tel prozaic. A 
broda, adică a ciurui cu migală un petecuţ 
de pinză care nu servește la nimic, iată 
într-adevăr, o îndeletnicire romantică dem- 
nā de o păpuşă care zice (şi i se zice) 
mama 

Aşadar tricotaţi? Fiecare replică poartă 
această intrebare. Această intrebare se 
transformă în imputare: In avertisment. 
Aşadar tricotați? Aşadar vă încumetaţi 
să ieșiți de sub aură. Aşadar vreți să 
varăsiţi «casa de păpuşi» ca să vă duce 
unde? În viltoare? În ploaie? În junglă? 
În «lupta cu viața»? 

Rolul Norei, este pentru actrițe cam 
ceea ce este Hamlet pentru actori. Eleo- 
nora Duse a fost Nora în Petersburgul 
anilor 1890, Rejane a lansat-o în Franta 
sfirşitului de secol. Ludmila Pitoett a 
triumfat-in partea întiia a noului secol, 
Danielle Delorme la mijlocul acestui nou 
secol. Jane Fonda şi-a dorit o Noră a ei. 
acordată cu mentalitatea unui ev care 
nu mai e mediu, E foarte uşor de înțeles 
de ce o militantă ca Jane Fonda a dorit 
acest rol, s-a bătut pentru el, a dezlânţuit 
în jurul lui scandaluri în presă (pe tot 
parcursul turnării filmului, se știe, repor- 
terii s-au ocupat cu o neobișnuită intensi- 
tate de neînțelegerile «ideologice» dintre 
regizor şi protagonista sa). E uşor de înţe- 
les de ce Delphine Seyrig a acceptat un 
rol secundar, rolul Kristinei. Kristine este 
și ea o Noră. O Noră de mai mică anver- 
gură, o Noră așezată pe planul doi, dar 
o Noră, adică o altă femeie care izbutește 
să-şi depăşească epoca. Nici ea nu accep- 
tà moravurile şi convențiile lumii ei. Tor- 
vald îi propune Norei salvarea aparenţelor. 
A onorabilității. Soţul cu soţia vor rupe 
totul, Nora nu va mai avea voie să-şi 
crească copiii, dar pentru lumea din jur 
ei, adică el şi Nora, se vor purta în conti- 
nuare aşa cum s-au purtat pină acum. 
Pentru că mai inainte de orice trebuie sal- 
vat prestigiul. Aparenţa prestigiului. Krs- 
tine refuză şi ea regula jocului. Ea o sfà- 
tuieşte pe Nora să iasă din capcana ipo- 
criziei. Ea știe că mușamalizarea confiic- 
tului nu este decit o aminare. 

E de asemeni uşor de înțeles de ce în- 
tr-un moment în care se deziânțuie o 
ofensivă impotriva «rasismului sexual», 
producătorii se adresează unei piese care 
prin acte este centenară, da' prin concep- 
ție rămine cel mai răvăşhtor document 
artistic despre absurditatea subordonării 
femeii 

Ceea ce pare mai greu de înţeles este 
de ce el, tocmai el, marele Losey,s-a hotă- 
rit să ecranizeze «Nora». A fost probabil 
atras de poezia unui secol trecut peste 
care ninge patriarhal. Sânii și clopote: 
patinoarul cu femei în rochii lungi, 
strinse peste corsete; interioare sufo- 
cante cu draperii grele, cu mobile trai- 
nice, bătrinești, cu multe, prea multe 


broderi lucrate de mină. Fireşte, l-a atras 
peisajul, derdelușul, siluetele colorate de- 
cupate pe un alb general. lernile lu: Brue- 
gel l-au obsedat intotdeauna pe regizo: 
Filmul împrumută de la ele fiorul pasnic, 
sentimentul de complicitate a omului cu 
rotirea timpului, cu poighița gheții, cu 
fulgul de nea, În consecinţă, Craziunu 
scandinav, zarva impodobirii bradului, ri- 
tualu!l cumpărării şi al împărțirii darurilor. 
freamâtul sărbătorii învăluie conflictul in- 
tr-o atmosferă densă, atit de densă, incit 
la un moment dat contururile dramei aba 
se mai zăresc. Se pare că Losey chiar 
asta a şi vrut să facă — și a şi izbutit: un 
film de atmosferă. 

O fi oare un argument suficient de pu- 
ternic pentru a ecraniza «Nora» în 1973? 

Cred că nu. Înţeleasă sau nu, atacată 
sau nu, elogiată sau ponegrită, «Nora» 
nu este deloc numai — cum se zice în 
dicţionare — «una dintre cele mai impor- 
tante drame ale secolului XIX». De 100 de 
ani această piesă joacă rolul unui manifest. 
De 100 de ani ea face ceea ce se cheamă 
«o operă de conştientizare». Este aproape 


mcredibă că această piesă a fost gindit 
asa cum a fost gindită acum 100 de an 

Prospețimea textului este și ea incred: 

biit După 100 de ani avem impresia că ne 
aim în fața unei opere de avangardå 
Nora este prima femeie din literatura mon 

da care Işi înțelege condiţia de prizo- 
mierā Este prima femeie care îndrăzneşte 
să accepte că, mai presus de condiţia e 
teminină, este condiția ei umană. Trezirea 
e éste o bulversantă revelație. O revelaţie 
de proporții universale: «femeia este om». 


Helmer: «E revoltător. Trădezi înda- 
toririle cele mai sfinte» 

Nora: «Ce înţelegi prin datoriile cele 
mai sfinte?» 

Helmer: «E trist că trebuie să ţi le spun 
eu. Sint îndatoririle față de soț, față de 
copil» 

Nora: «Mai am și alte îndatoriri sfinte» 

Helmer: «Nu mai ai», 

Nora: «Ba da. Mai am îndatoririle faţă 
de mine Însămb, 

Helmer: «Mai inainte de toate eşti soție 
și mamă». 


Nora: «Mai înainte de toate sint om 
intocmai ca şi tine sau cel puţin trebuie 
să încerc să fiu». 

Este incredibil, repet. că în 1879 Ibser 
gindea destinul speciei feminine în aceşti 
termeni, adică în termenii unul secol 
viitor, «Nora» este incontestabil opera un 
vizionar. Analiza monumentală pe care 
Simone de Beauvoir a făcut-o în 1948 
intr-o operă capitală ca «Al doilea sex», 
«Femeia mistificată» (supraintitulată 
«cartea care a schimbat soarta femeilor») 
de Betty Friedan, tot ceea ce s-a scris 

ce se scrie despre condiţia femeii 
uprins în nii în care Ibsen 

Nora». Cu 
filozotilor, i 


i, cu o sută de ani 
ea sociologilor, 
arte mulji din- 
stri nu pot incă in- 
singura cale pentru 


Jepinească in t 


ninine» este ieșirea din orizontul 


Așadar tricotaţi? 
Este clar insă că Losey n-a fost prea 
tulburat de actualitatea mesajului lui Ibsen 
Un text extrem de modern, atit de modern 
încît după 100 de ani mai surprinde $ 
4 controverse, este citit cu ur 
Q ] mic. Cu tot efortul, cu tot talen 
tul celor două mari actrițe, pelicula are 
ceva din aerul prătuit al spectacolelor fil- 
nate. In pofida sincerității capitale cu 
care Jane Fonda rostește în final acel 
faimos: rechizitoriu, filmul se scurge sub 
semnul unei detașări aproape placide. 
Aici, este, după părerea mea, marea hibă 
«Nora» este prin esența ei o piesă pole- 
mică. Un act de răzvrătire, fiindcă Nora 
este, cum spuneam, prima femeie din 
literatură care îndrăzneşte să-și depă- 
şească viziunea feminină («păsârică!», 
«porumbiță speriată», «veveriţă», upâpu- 
sa mea», «ciocirlia mea»). 

Dar filmul nu depășește această viziune 
şi marele lui cusur este imparţialitatea sa 
bonomă. O dramă polemică, un sens 
militant, o patetică revendicare sint pri- 
vite dinafară cu un suris indulgent. Este 
un suris tipic. Un suris de bărbat amuzat, 
dar deloc tulburat, care urmăreşte cu to- 
leranță discursul patetic al unei femei 
care spune: «mai înainte de toate sintom» 

Eșecul filmului, adică al titanului Losey 
vine din diferența dintre temperatura tex 
tului şi a regizorului. Şi poate nu-i atit o 
nepotrivire de temperatură, cit o nepotri- 
vire de idei, 

Nora îşi aruncă pelerina pe umeri și 
tuge ca să-și pună capăt zilelor. Marele 
Losey trage din trabuc, priveşte cum cad! 
neaua şi mormăie peste umăr: «aşadar 
tricotaţi?> 


Ecaterina OPROIU 


nr. 9 
Anul XIL (141) 


Revistă a Consiliului 
Culturii şi Educației Socialiste 


t, ptembric 19