Dimineata Copiilor/Dimineaţa Copiilor, 1940 (Anul 17, nr. 829-881) 804 pag/DimineataCopiilor_1940-1669232382__pages51-100

din faţa palatului. Garda îl opri să intre; iar când 
Harun își spuse numele cu glasul bubuind de mânie, 
soldații îi râseră în nas. Asta trebue să fie nebun 
de-a-binelea, spuseră unii; habar n'are că Harun al 
Raşid doarme somnul de veci şi că acum domneşte 
în locul său Achmed. Dacă s'ar fi dat drept Achmed, 
atunci da, am fi spus şi noi că e cel puţin un 
сарсаџп şiret. 

Va să-zică iată ce-a devenit ultima aventură a lui 
Harun al Raşid! El mai făcu câteva încercări pentru 
a fi recunoscut; dar totul era în zadar. Spre nenoro- 
cirea lui, îşi lăsase atunci inelul acasă, și presupusul 
cadavru al lui Harun al Raşid fusese înmormântat 
undeva în ţara Dravizilor, de unde pornise ştirea 
precum că murise. Istovit și amărât, el se înapoiă la 
Sorajda, care-l primi răstită: frumoase apucături, ca 
un bărbat să-şi lase femeia singură, fără un ban, 
săptămâni în şir şi fără să dea nimănui de veste! 
Опа са asta nu şi-ar fi îngăduit nici măcar Abdullah, 
clownul, care vroise să se căsătorească cu ea înainte 
de venirea lui Hassan. 

Harun al Raşid se mângâiase la întoarcere cu 
iluzia că-i va povesti cine este el şi се а pătimit; 
dar acum, când auzi reproşurile femeii, chibzui că 
nu'şi are rost să-i mai spună ceva: aşa-şiaşa nul va 
crede. Banii îi erau deasemenea ре sfârşite. Se duse 
deci la stăpânul panoramei. Aci află că între timp 
rolul îi fusese preluat de un alt actor, despre care 
publicul susținea că imită vocea şi mișcările legenda» 
rului Harun al Raşid mult mai bine decât el, Hassan. 
Acest lucru îl afirmase până şi Sorajda, care asistase 


la reprezentaţie. 

După multe rugăminţi, Harun al Raşid primi о 
осираџипе oarecare. După o jumătate de an, trupa 
porni mai departe, dezinteresându-se de soarta lui 
Harun. De nevoie, el încercă tot felul de îndeletniciri 
căci Sorajda, pe ce înainta în vârstă, devenea tot 
mai amărâtă şi mai arţăgoasă. Harun învățase doar 
în viaţa lui aventuroasă o mulţime de meserii, care-i 
îngăduiau acum să le folosească și mai bine și mai 
rău. Doi ani îşi câştigă pâinea înghițind cuțite, apoi 


CM 


Două picioare şed pe trei picioare cu un picior în 
mână. Patru picioare vine și ia lui două picioare 
piciorul din mână. Două picioare ia pe trei picioare 
şi aruncă іп patru picioare și-i ia piciorul. 

(әрәшео 15 ешей әр [nord 'пипезе “[плтешлгу) 
e 

Am un bou, toată ziua mănâncă la fân şi nu se 
îngraşă. 

(колд) 


o 
Сел іп casă şi nu-i făcut de mână de om? 


(елгардело)) 


deveni bărbier, şi іп interval de- câțiva ani fu ре 
rând vânzător de prăvălie, hamal, cântareț de . stradă 
şi — într'o vreme cumplită, pe când cursul drahmei 
era foarte depreciat la Teheran — intră redactor la 
„Oglinda Bagdadului“. Iar într'o zi, când redactorul 


(А, Қа ғ 


şef al „Oglinzii Bagdadului“ îi aduse laude pentru 
scrisul său, Harun а! Raşid roşi de bucurie, simțind 
parcă о reabilitare față de umilinţa ре care o suferise 
cu ani de zile în urmă, când transportase un călător 


prin tot Bagdadul, primind pentru serviciile sale 
numai câţiva gologani păcătoşi. 
FRIGYES KARINTHY 
o e ө е ө е e ө 


ЕЗІ 


Іп pădure născui, în pădure crescui; acasă dacă 
m'aduseră, cercei grei în urechi îmi puseră. 


(231100) 
e 
La trup pepene, la cap pieptene, la coadă secere; ce e? 
([n$0509) 
e 
Cinel — cinel: trupul îmi vâră în casă şi capul 
afară mil lasă. 
(mmo) 
о 
Am patru frați și nu se ajung. (mep) 


Zeci de ani, poate veacuri de când stă singură, sub 
cer, înfiptă în trupul câmpului pustiu, a câmpului nă- 
pustit din toate părţile de vânturi. Cioplită în piatră, 
crucea îşi întinde braţele desfăcute în lături, ca ш) 
uriaş încremenit într'un fior de desnădejde. In zilele 
cu soare puternic, de vară, umbra i se întinde până 
departe, sărutând pământul, ca un crucificat scoborit 
de pe crucea suferinţii lui. 

A fost cioplită în stâncă, ridicată acolo în vremi de 
năstruşnice lupte pentru pământul care o ţine. Sau 
adunat, atunci, drept credincioşii; de jur-imprejurul ei 
va fi fost o mare de capete descoperite, бі mii de ochi 
se vor fi oprit pe partea albă, — pe miezul alb şi 
luciu al stanei din munte. Şi când picăturile de aghiasmă 
va fi stropit piatra de pomenire, ostaşi іп platoşe vor 
fi îngenunchiat pe locul în carese dase bătălia, іп care 
atâţia, — al căror nume era săpat în brațele de piatră, 
— căzuseră morți... 

Şi astăzi după atâta amar de vreme, după ce nimeni, 
şi nici cenuşa celor саге au ridicat-o nu se mai odih- 
neşte acolo unde zăcuse dela început, astăzi crucea 
mai stăruiește са un martor nepăsător, prin faţa căreia 
se perindă vremea. 

Dar vremea tocește, vremea roade, vremea scurmă, 


vremea desfundă și afundă și şterge de ре faţa pă 


SINGURA 
SUB СЕЕ!... 


mântului atâtea lucruri, şi le nimiceşte. lar când nu 
poate birui dintr'odată, vremea rabdă. Cu răbdarea 
își înseamnă puterea. 

Și aşa braţele crucii се se desfac tot atât de puter- 
nice în lături, pe faţa lor anii şi-au şters aripile, și 
din slovele acele cari aminteau numele atâtor ostaşi 
biruitori, nau mai rămas decât urme, semne neînțelese 
care, încetul cu încetul, se vor duce şi ele la rândul 
lor. Şi аза, singură, în mijlocul câmpiei, crucea stă 
ca un loc de popas pasărilor obosite, pasărilor care îşi 
strâng aripile deasupra ei şi se lasă pe braţele reci de 
piatră, să se odihnească. Şi iarna, stoluri intregi de 
ciori flâmânde se abat peste ea ca peste o pradă; iar 
uneori, peste întinsul alb al zăpezii, în fâlfâiri grele, 
câte un corb se apropie şi se așează pe vârful еі, 
uitându-se de jur-imprejur cu ochi dornici după hrană. 

Un rug de mure şi-a întins ramurile, şi le-a ridicat 
apoi pe piciorul crucii, înfăşurându.l, țesând împrejurul 
lui ca o mreajă de frunze. Rar călător să se abată 
pe la ea. Şi atunci nepăsător, priveşte o clipă şi dă 
biciu calului să pornească mai departe. 

Numai іп nopţile furtunatice, când vânturile `зе па» 
pustesc nebune de se lovesc parcă în capete, şuierând 
şi vânzolindu-se са balaurii, în nopţile acelea parcă, 
în preajma crucii se trezesc oștile, şi iar ве înfiripă şi 
stă bătălia pe locul pe care mai fusese, şi glasuri de 
durere şi de groază umplu cu vaietele lor noaptea. 

Iar a doua zi, când din norii grei şi suri ploaia 
cade, de ре crestăturile crucii se scurg picătu- 
rile de apă ca nişte lacrimi izvorite din piatră. 

„„Şi singură, sub cer, crucea plânge atunci, din zori 
EM. GÂRLEANU 


până în seară! 


pagina jocurilor 


IT] 
| | | | 
ОДРА ЕВЕ и 
ЊЕ ЖЕР PRE ЫР” ч 


Figura е formată din 11 chibrituri. Prin mutarea а 
4 chibrituri, să se formeze 2 patrate și 2 dreptunghiuri. 


зрана 


© 


Inlăturaţi 5 chibrituri, са să rămână 5 patrate. 


ЕН 
|| 
© 


Inlăturați 8 chibrituri, са să rămână 6 patrate. 


~ = де 
Чаш cu о linie Ж ТА TAA 
punctele cifrate, ae NVE A Я 
începând dela 1 М SED © = 
la 61 şi veţi afla 117“ ты ж мді 
ре ce animal а în i .---; Хы бо, | 
treprins Coco о 7 /) РАДЕ ыркы 
călătorie prin pus-  - 4y + ~ у асу 27 
tiul Sahara. ti ta ЖӨСЕЛІ 


Alăturând cu pricepere desenele colorate іп negru, 
veți obține un bătrân -indian. 


OGLINDA MAGICĂ 


Negustorii ambulanți vând pe stradă oglinzi, pe 
care apare un desen când le abureşti. 

lată cum se pot obţine asemenea oglinzi miraculoase. 
Dizolvaţi la saturație sulfat de cupru (cristale albastre) 
în apă, adăugați alb de Spania ca să formaţi о pastă 
pe care о răsuciți са un creion și о lăsați să se usuce. 

Vă folosiți de acest creion ca să scriți sau să 
desenați pe oglindă, apoi ştergeţi binişor cu o cârpă 
subțire. 

Suflând pe oglindă, veţi vedea apărând imaginea ре 
care арі desenat-o. Aceasta va dispare imediat се se 


evaporează abureala. 
Aveţi grijă să nu ştergeţi oglinda când e umedă. 


DESLEGĂRILE JOCURILOR DIN Nr. 831 
LABIRINT. — DESLEGARE : Cele două omizi din 


stânga; omida din mijoc atinge cifrele 4, 6, 9, 3. 


DESLEGAREA : 


RIZOLVAREA : 


PRINDEREA 


A fost odată un rege bătrân, care avea o barbă 
argintie şi lungă până'n vârful picioarelor, o mantilă 
de purpură, o coroană de aur pe cap şi un sceptru 


cu nestimate în mână. El locuia într'un castel frumos, 
ale cărui ziduri erau toate din marmură. Pereţii 
erau numai oglinzi, iar porţile şi uşile erau de aur 
curat. Flori nespus de frumoase creșteau pe lac, 
şi pe ramuri se legănau păsări cu penele colorate, 
care cântau minunat de frumos. 


бі regele avea o fată fermecătoare, pe care о 
iubea tot poporul. Ea şedea pe о регпі de mătase 
înaintea uşii, cânta cu glasul ei cristalin cântece 
melodioase, lucra tot felul de flori din mătase și le 
dăruia copiilor, care nu trăiau din belşug şi nu erau 
avuţi са micuța prinţesă. 

Toţi o iubeau, în afară de urâcioasa vrăjitoare, 
care locuia în fundul fântânei din curtea regelui. Ea 
îşi avea acolo cocioaba ei, ascunzătoarea unde fierbea 
şi pregătea farmece. Şi acolo se frământa іп fel şi 
chip, cum să ducă la pierzanie pe micuța prinţesă. 
Trei nopţi în şir stătuse astfel, dusă pe gânduri, 
fără să închidă un ochiu. Dar deodată o auzi pe 
prinţesă cântând 51 deveni atât de mânioasă, încât 


o cuprinse tremuriciul, iar pământul se cutremură 
şi el. 

Atunci oamenii crezură că au de-aface cu un 
cutremur de pământ; căci nu ştiau nimic despre 
câinoasa vrăjitoare. 

Şi vrăjitoarea se transformă într'o maimuţă şi sări 
din fântână în curtea regelui. 

Prinţesa stătea înaintea uşii şi privea animalul, 
care se cocoţase sus în copac şi făcea tot felul de 
năzbâtii. 

— Та te uită, tăticule, ce animal drăgălaş е sus 
pe copac! Tare aşi vrea să mă joc cu el, — zise 
prințesa. Dăruieşte-mi, tăticule, animalul acela cu 
chipul caraghios şi braţele lungi cât o prăjină. 

Regele o iubea mult pe fiică-sa şi-i îndeplini dorința. 
Slugile prinseră vrăjitoarea, deoarece credeau că e 
un biet animal. Maimuţica сараға o haină roşie cu 
fireturi de aur, i se atârnă де gât câţiva zurgălăi şi 
mânca cu fetița regelui la masă; căci aceasta iubea 
mult maimuţica, neavând de unde să ştie că era о 
vrăjitoare. Noaptea însă, pe când prințesa dormea 
şi visa în pătucul ei de aur, maimuța se strecură 
în fântână, făcu о fiertură, о vâri într'o scoică, 
ieşi din nou afară, porni în goană până la patui 
prinţesei, îi unse acesteia ochii cu alifie 51 fugi iar 
spre ascunzătoarea ei. 

Când se deşteptă dimineaţa, prinţesa chemă maimuța, 
dar aceasta nu se arătă. Atunci, ea îşi frecă ochii, 
şi cum nu vedea deloc, crezu că e încă noapte. Apoi 


VRĂJITOAREI 


incepu să plângă, așa, deodată. Regele se speriă 
cumplit, când află că fiica lui nu mai vedea. Toată 
lumea era cuprinsă de jale. Oamenii plângeau, ani- 
malele pădurii oftau, iar florile din grădină ісі lăsară 
în jos capetele. 

Intr'o bună zi, iată că sosi la curtea regelui un 
flăcău chipeș. 

— Vreau să-ţi tămăduesc pe fiica ta, rege, — 
zise el. 

— Dacă izbuteşti să faci această minune, atunci 
îţi voiu dărui tot avutul meu. 


Fără a pierde vremea, flăcăul sări în fântână, 
se transformă într'un cotoiu negru 51 se duse la 
vrăjitoare. 

— Hei, cotoiule, — zise vrăjitoarea, -- n'ai vrea 
să locuieşti la mine ? Ai putea să-mi păzeşti casa, 
când pornesc să fac ocolul lumii călare pe măturoiu. 

— Bine, — mormăi cotoiul şi se furişă într'un 
ungher, prefăcându-se са la furat somnul. 

— Hahaha! газе bătrâna vrăjitoare şi-şi frecă 
satisfăcută degetele, din care ieşeau nişte ghiare 
lungi. Dacă аг şti regele că alifia din scoica cenușie 
ar putea reda vederea prinţesei! Dar n'are cum să 
ştie ! 

Flăcăul auzi aceasta și când vrăjitoarea se sui în 
pat și începu să sforâie, luă scoica şi fugi cu ea, 
cât îl ţineau picioarele, la castel și unse cu alifie 
ochii prinţesei. Aceasta îi deschise speriată- şi începu 
să strige; dar dându-și seama că şi-a recăpătat 
vederea, îl luă pe flăcău de mână şi începu să 
danseze са el. Regele şi poporul se bucurară din 
toată inima, iar animalele şi florile îşi recăpătară 
voioşia. Flăcăul povesti apoi cum trăsese cu urechea 
la ce spusese vrăjitoarea. Atunci regele dădu poruncă 


PRO V 


E uşor să bârfești, e greu să faci tu însuți un 


lucru mai bun. 
е 
А gândi е una, а face е alta. 
© 


Merele rele strică şi ре cele bune. 


să se astupe fântâna cu nisip. Vrăjitoarea ега 
de-acum prinsă іп văgăuna ei şi nu mai putea 
face rău mmănui. Ea se cutremură de mânie, dar 


fân- 


în fundul 


fără folos; rămase pe veci închisă 


tânii. 

Flăcăul însă deveni rege, primi coroana de aur 
şi trăi cu prințesa ani mulţi şi fericiți, până la 
adânci bătrâneţe. 


E R BE 


Puțin prea târziu, e adesea mult prea târziu. 
е 

Răsplata leneviei este sărăcia. 
ө 

lartă-ţi ţie puţine, altora multe. 


Ф 
Bucură-te de viață, fără s'o compari cu viaţa altora. 


ȘOARECELE ȘI PISICA 


O veche legendă din Madagascar spune că înainte 
cu mii de апі, şoarecele şi pisica erau prieteni buni. 

Insă Ravualava, şoarecele, care era foarte răutăcios 
şi destul de nechibzuit, i-a jucat o festă de pomină 
Şakei, adică pisicii, care era prea încrezătoare şi cam 
vanitoasă. 

— Dragă prietenă, — zise într'o zi Ravualava, — 
ştiu un secret, dar cum nu vreau 5461 tăinuiesc nimic, 
dacă stărui puţin, ţi-l voiu da în vileag. 


— Stăruesc, stăruesc, — răspunse Şaka, — таг; 
turiseşte-mi secretul. Nu sunt eu prietena ta? 
Ravualava. — Fără "'ndoială, fără  "'ndoială!... Poate 


бі laşi destăinui, dacă mi-ai făgădui că nul vei 
spune mai departe şi dacă ai mai stărui puţintel. 

Şaka — Stăruesc, stăruesc, dragă prietene. 

Ravualava. — Ei, bine! lată: ştii că pot trece prin 
foc, fără să mă aprind? 

Şaka. — Asta mă uimeşte... dar pentrucă mi-o 
spui tu, trebue să fie adevărat. Nu eşti tu prietenul 
meu ? 

Ravualava. — Fără 'ndoială, fără 'ndoială... Insă 
pe mine nu mă uimeşte că tu eşti uimit; pentrucă tu 
n'ai putea face niciodată la fel. 

Şaka. — Cum? Tu, care eşti atât de mic şi де 
sfrijit, tu poţi face un lucru pe care eu la rândul 
meu, n'aşi izbuti 8541 fac? Nu vreau să te jignesc, 
spunând că nu te cred, deoarece eşti prietenul meu, 
însă... 

Ravualava. — E adevărat că tu eşti mai mare şi 
mai puternică decât mine, aşa că vei izbuti poate să 
mă și întreci... 

Şaka. — Ei vezi?! Atunci fii bun şi lămurește-mi 
secretul tău. 

бі Ravualava, zâmbind printre mustăţi, răspunse: 

— Bine, încep. O să ne jucăm de-a focul. 

El strânse un morman de iarbă și ramuri uscate, 
apoi zise: 

— Acum, eu mă vâr în mijlocul acestui morman. 
Când voiu striga: huhuhu!... tu îi vei da foc. Iată 
două bucăţi de lemne, pe care le vei freca între ele 
până vor lua foc. Іп acest timp, eu voiuspune nişte cuvinte 
vrăjite, pe саге tu о să le герері după mine, aşa cum 
voiu face eu. Invaţă-le: Tsi Manina ni Masina (nu-mi 
pasă de foc). Repetă/le. 

Şaka. — Та Мапіпа ni Masina. 

— Foarte bine, — zise micul rozător intrând іп 
mormanul de crengi uscate. 

Dar în loc să rămână „in mijlocul lor nemișcat“, 
el se apucă să sape repede бі fără sgomot o gaură destul 
de adâncă, pentru a se putea apăra de para focului. 

баКа, pierzându-și răbdarea, zise: 


— Еі, nu te-ai cuibărit încă? Се mai aştepţi? 

Ravualava, săpând de zor, răspunse: 

-- Freacă lemnele, dragă prietenă, freacă-le vârtos. 
Incă o clipă şi dau semnalul, Trebue să mă азед са 
lumea. Îndată о să-ţi vie şi ţie rândul, 

Şaka. — Lemnele s'au încins... Incă puţin şi se 
aprind. Eşti gata? 

Ravualava. — Mai am de pus câteva rămurele la 
locul lor. Freacă lemnele mereu. 

Şaka. — Frec... însă când mi-o veni mie rândul, 
o să fiu gata mai degrabă, pentrucă sunt mai înde- 
mânatecă decât tine. 

Ravualava. —  Intr'adevăr, tu o să fii gata mai 
repede, pentrucă eşti mai îndemânatecă decât mine... 

Ѕака. — Eşti gata? Lemnele s'au aprins. 

Ravualava. — Huhuhu! 

Şaka. — Dau foc... Vai ce frumos arde! Тагел 
nostim jocul ăsta... dar ші se pare cam primejdios. 
Cum te simți? Nu ţi-e cald? 

Ravualava, (strigând din fundul ascunzătoarei) : — 
Mă simt foarte bine şi nu mi-e cald deloc. Insă nu mai 
vorbi; lasă focul să mistuiască crengile uscate și minu- 
nează-te. 

Mormanul arse repede; iar dupăce se stinse tot 
jarul, șoarecele, spre marea bucurie şi uimire а pisicii, 
ieşi nevătămat de sub cenușă: mustățile lui nu erau 


2-3 


N 


пісі măcar pârlite, iar botul lui ascuţit era tot atât 
de rece ca şi înainte. 


Şaka părea foarte nerăbdătoare să încerce şi еа ex- 
periența. Іпсери să îngrămădească de zor rămurele 
peste rămurele, apoi se ghemui în mijlocul lor, гере; 
сапа faimoasele cuvinte vrăjite, care trebuiau să а; 
lunge Насапе. 

Insfârşit, ea strigă şoarecelui: 

-- Huhuhu! 

Ravualava frecă lemnele cu toate puterile şi aprinse 
focul. Flacările începură за (азпеазса din toate părţile, 

De bună'seamă, са pisica, prostuță 51 încrezătoare 
cum ега, nu făcuse пісі un fel де pregătire, mulțumin- 
du-se doar за murmure fără răgaz: 

-- Та Manina ni Masina. 

Deodată însă, când simţi arsura jăratecului, începu 
să-şi facă drum printre rămurele, o sbughi afară şi se 
perpeli în iarba umedă, spre a stinge flacările care o 
înconjurau. 

Şaka se alese numai cu spaima. Blana ei frumoasă 
şi deasă, pârjolită puţin, îi apărase corpul. 

Ravualava, dându-și seama de cruzimea poznei, о 
luă Ла fugă şi se feri de aci înainte să mai dea ochii 
cu Şaka. Istoria nu ne spune dacă sau mai întâlnit 


ANECDOTE 


Puţine clipe înainte de a muri, cum rudele şi ser- 
vitorii, îndurerați de starea lui aveau ochii înlăcrimaţi, 
-- Scarron le zise: 

— Copiii mei, nu veţi plânge niciodată atât cât 
vam făcut eu să râdeți. 

ө 

Intr'o zi, Fontenelle fusese întrebat prin се mijloace 

біза creiat atâţi prieteni şi пісі un duşman. ; 


-- Prin aceste două mijloace, -- răspunse el: Toate 
sunt cu putință și toată lumea are dreptate. 
ө 


Sfântul Vincent-de-Paul а trăit рапа la vârsta де 
optzeci şi cinci de апі.Іп ziua morţii sale era foarte somnoros. 
Un prieten, întrebându-l asupra cauzei acestui somn 
necontenit, el îi răspunse zâmbind: 

— E fratele... care îşi aşteaptă sora. 


O femeie de optzeci de апі îi spunea lui Fontenelle, 
care avea optzeci şi cinci de ani: 

— De bună-seamă că moartea ne-a uitat. 

-- Ssst! îi răspunse Fontenelle, punând degetul la 
gură. 

ө 

Poetul Patrizzi, în vârstă de optzeci de апі, poves 
тезе doamna Sévigné, îşi revenise în fire după o boală 
grea. Рлефепи glumeau în jurul lui şil conjurau să 
“ве ridice. 
" — Ehe! răspunse el; dar va fi 
osteneala să mă îmbrac iar? 


meritând  оаге 


vreodată şi dacă pisica a putut să se răzbune; însă 
urmaşii lor, aflând despre această aventură, o povestiră 
copiilor lor și, іп generaţie în generaţie, pisica 
transmise necontenit ura ei împotriva şoarecelui. 

lată deci, de се şoarecele se ascunde sub pământ іп 


ya 
ЗЕЙ 


N 


4 


| 
ТЕМ 


1 
2 
М2. 


Д 
М 
N 
Ж. 


ascunzătoarea lui şi de ce pisica îl рӛпдефе şi nu-l iartă 
niciodată. 
Așa cel puţin povestesc bătrânii din Madagascar. 


RENEE SAURAT 


ISTORICE 


Generalul Vivon, scriind din Messina lui Ludovic 
al XIV-lea, ірі termina scrisoarea cu aceste cuvinte: 
„Avem nevoie de zece mii de oameni pentru a putea 
Susține lupta“. 

El dădu scrisoarea intendentului armatei, du Terron, 
s'o pecetluiască. Insă acesta adăogă după ultimile cuvinte: 
„-. şi de un general“. 


Principele d'Orange plecând его expediţie secretă, 
un ofiţer îl rugă să-i încredinţeze şi lui proectul: 

— Eşti capabil să păstrezi secretul meu? întrebă 
principele. 

— Da, domnule general. 

— Ei bine, şi eu deasemenea! 


Jean Bart fiind trimis la Versailles de către cava- 
lerul de Forbin, trăgea din pipă, rezemat de pragul 
unei ferestre deschise. Ludovic al XIV-lea trimise după · 
el şi-i zise: 

-- Jean-Bart, te-am numit şef de escadră. 

— Bine aţi făcut, Sire, răspunse marinarul. 

Acest răspuns provocă un hohot de râs printre 
curtisani, care îl socotiră tot pe atât de absurd pe 
cât de. brutal. 

— Ма înşelaţi, domnilor, le zise grav Ludovic al 
XIV-lea, acest răspuns este al unui om care simte cât 
preţuieşte și care contează să-mi dea în curând пош 
dovezi. 


-- Domnule Strâmbu, sgarda câinelui ті 
se pare cam mare. 


7 2 — De, a moștenit lucrurile lui taică-su ! а у Н 
— Gică, doctorul spune са пат voie să ў Şi în clipa asta, postul de radio anunță: 


mă duc la şcoală; dacă-mi dai cinci lei, te pe munții noştri, skiorii se antrenează си 


molipsesc şi pe tine... - O Т () L Р А е А L | Т | succes ! 


pagina fetițelor 


NU FIJI EGOISTE! 


Fetițelor dragi, să observați că cei mai mulți dintre oameni 
când sunt desnădăjduiți, când cer un sfat от un ajutor, când 
te roagă săi scoţi dintro încurcătură, se gândesc numai у 
numai la ei. қ 

Să ти faceţi şi voi la fel. Fiţi bune şi dezinteresate; în 
acest fel veţi avea câte o bucurie la fiecare gând, la fiecare 
pas: nu vă veţi plictisi, toate lucrurile vă vor părea frumoase, 
toți oamenii buni. 

Priviţi în jurul vostru şi ocupaţi-vă mai mult de ceilalți, 

Este tatăl vostru îngândurat? о vorbă veselă, pornită din 
suflet îl face să uite că viața e grea şi grijile питетсаѕе. 
Plânge surioara voastră mai mică? то certați, то spuneţi 
mamei; îi daţi o prăjitură sau vă jucaţi cu ea. Aveţi la 
şcoală o colegă теа sau nesuferită? poate că acasă ea nu е 
atât de răsfăţată şi bine îngrijită сит sunteți voi; vorbiții 
întotdeauna blajin, şi dintrun duşman vă тер face un prieten. 

Іпсетсар o bucată de timp să vă purtaţi astfel; тер găsi 
viața mult mai plăcută. 

Când vi se pare că cei din jurul vostru nu se poartă 
bine cu voi, observați cum vă purtați şi voi cu acea per- 
soană. Desigur сар nemulțumit-o şi voi. 

Cele mai multe supărări le avem pentrucă ne gândim prea 
mult la по. Sunteţi timide pentrucă vă uitaţi prea mult în 
oglindă și пи vă placeți îndestul; aveţi vreun defect fizic, 
gândindumvă mereu la еј, vi se рате că e тате cusurul şi 
viața ajunge insuportabilă; Ба unii chiar, suferă de тата 
persecuției căci îşi dau prea multă atenţie. 

Шыр pe cei în mijlocul cărora trăiţi; încercați să fiți 
îndatoritoare şi bune cu cei din jurul vostru јата să vă în- 
trebaţi dacă şi ei fac tot ce trebue са să vă mulțumească! 


БЭР борч 


FOOTBALL-UL : Acest sport cu mingea este sportul 
naţional al englezilor. Jocul este o luptă (match) 
între două tabere amicale, cu respectarea unor reguli 
bine definite şi obligatorii. Din partea jucătorilor se 
cere antrenament, dibăcie 51 mai ales prezență de spirit. 

Sunt două feluri de football: rugby şi football 
propriu zis. 


RUGBY-UL se joacă cu o minge ovală aruncată 
cu mâinile, dar care poate fi atinsă şi cu picioarele. 

Echipa de rugby se compune din -15 jucători: 8 
înaintași, 2 mijlocaşi, patru fundaşi şi un „arrière“, 

Scopul jocului constă în a duce mingea cu mâinile 
îndărătul liniei adversarului. 

Jocul are loc pe un teren dreptunghiular, cu iarbă, 
de 144 metri lungime şi 70 metri lăţime. 

"O partidă ţine optzeci de minute, cu un repaos de 
cinci minute la mijlocul jocului. 


FOOTBALL-UL se joacă numai cu picioarele. 

Fiecare echipă аге cel puţin 7, şi cel puţin 12 jucă- 
tori. 5 înaintași, 3 mijlocaşi, 2 fundaşi şi 1 portar. 

Afară de excepţia de mai jos, singurul jucător care 
are voie să folosească 51 mâinile, e portarul, însă numai 
în raza unei suprafețe numită de reperație şi саге аге 
o lungime de 16 m. 47. 

Terenul de joc are o lungime maximă de 91 m., 
iar lăţimea sa variază între 45--91 m. 

Cea mai bună dimensiune е de 110X74 m. 

Reprizele sunt în număr de două, de câte 45 minute, 
cu o pauză de maximum 5 minute, în afară de cazul 
că arbitrul îngădue o prelungire a acesteia, din motive 
bine întemeiate. 

Jocul începe cu o lovitură de picior dată mingei în 
centrul terenului, spre câmpul de luptă al adversarului. 
Aceştia n'au voie să se apropie decât la o distanță de 
cel mult 10 m. de minge. Deasemeni, nici un jucător, 
din nici o tabără, nu trebue să depăşească la începutul 
jocului linia de demarcare din mijlocul terenului. 

Dacă în timpul matchului mingea iese afară din teren, 
prin laturile lungi ale terenului, ea este aruncată în- 
lăuntru, cu ajutorul mâinilor, din locul unde a ieşit 
afară, de către un adversar al aceluia, care a dat-o afară. 

Dacă mingea a ieşit prin laturile mai scurte, ea este 
retrimisă pe teren, de către echipa peste a cărei linie 
а trecut. 

Fiecare jucător are locul lui, pe care nu-l părăseşte, 
fie pe dreapta, fie pe stânga terenului. 

Tactica jocului constă în trecerea mingii dela un 
jucător la altul, evitând adversarul, astfel încât jucă- 
torul care e mai bine situat să dea lovitura decisivă, 
care va face ca mingea să intre în poartă. 

Adeseori, cu o lovitură de cap poţi obţine rezultate 
minunate. Jucătorul are voie să oprească mingea cu pieptul. 


GOLFUL: e un sport naţional scoţian, introdus azi 
în mai toate țările. E un exercițiu plăcut, practicat atât de 
bărbați cât şi de femei, pe o întindere de teren foarte mare. 


Terenul de golf e prevăzut la distanțe neregulate cu 
9 până la 18 gropi, separate între ele prin obstacole 
naturale са: гашеје, bălți, ridicături de pământ, etc. 

Fiecare groapă are o adâncime de 10 centimetri. Dis- 
бапба de cealaltă groapă е de 100—500 m. Іп арго; 
pierea gropii se află înfipt un steguleț, care arată 
jucătorului locul unde se află groapa. 

In jurul gropii există o suprafață de teren netedă 51 
bine întreţinută, numită punct de plecare. 

Jocul constă în lovirea mingii cu o „сгозза“, astfel 
încât cu minimum de lovituri să izbuteşti a trece 
prin toate gropile. 


TENNISUL e tot un sport cu mingea, pusă în miş 
care cu ajutorul unei rachete. 

Terenul de tennis e format din două părți egale, 
despărțite între ele де o plasă ale cărei extremități sunt 
susținute de doi stâlpi fixaţi în pământ, în afara terenului. 

Inălţimea rețelei e de 1.06 m. la stâlpi şi de 0.915 
m. la centru. 

Mingile au un diametru de 0.06 m. şi o greutate 
de 53—57 grame. 


Rachetele au o greutate de 368—453 grame, având un 
cadru de lemn, care susține o împletitură de coarde. 

Racheta trebue ţinută în prelungirea braţului, în mod 
nesilit. Mingea е lovită cu centrul rachetei. Gestul 
lovirii trebue făcut de departe. Poziţia se ia în vârful 
picioarelor. Atenţiunea trebue să fie cât mai vie. 

Tennisul se joacă în partide de simplu, cu un jucător 
de fiecare parte, sau de dublu. Jocul poate fi simplu 
de băieţi, simplu de fete, dublu de băieţi, dublu de 
fete şi dublu mixt, adică de băieţi şi fete. 

Sportul acesta e foarte recomandabil, în special pentru 
cei predispuşi la îngrășare. El nu сеге un efort prea 
таге; în schimb contribue la supleţea corpului. 


ALPINISMUL e unul din sporturile cele mai bune реп; 
tru sănătatea omului, deoarece se practică în aerul cel mai 
curat şi în lumina cea mai bogată în raze ultra-violete. 

Mersul pe înălțimi accelerează respiraţia, o face mai pro» 
fundă, plămânii se aerisesc mai mult, sângele se oxigenează 
mai abundent, iar arderile în organism se fac mai abundent. 

Din această pricină, alpinistul trebue să aibă plămâni 
sănătoşi şi inimă la fel de sănătoasă. 

In timpul iernii, deoarece răsfrângerea razelor solare 
pe zăpadă strică ochilor,e bine 
să purtaţi ochelari colorați. 

Ca la orice sport, alpinistului 
i se cere antrenament, dacă vrea 
să urce înălțimi de 2— 3000 m. 

In special, alpinismul are un 
dublu rol: unul fizic, са рге 
ventiv al diverselor boli şi altul 
moral, prin satisfacția pe care 
ne-o dă învingerea obstacolelor 
şi putinţa де a contempla fru- 
museţiile nebănuite ale naturii. 


CUM INVĂTAŢI SĂ DESENAȚI 


ЗА, 
22774. 
о СВАЈСЕ МР 
о У ће до о o 


64044. од“ 


RESUL-ORIENT; 
DETECTIV NU-I ORIȘICINE, IAR СА BIFTEC NU SUNT DOI, AZI 151 PRINDE EL RIVALUL IN EXP $ 
TREBUE SĂ Al O PIPĂ ȘI MIROS FIN DE COPOI. INSA TRENUL А PORNIT-O TOCMAI IN ACEL MOMENT. 


FĂRĂ SĂ MAI PIARDĂ TIMPUL SCUMP, CU O MOTOCICLETĂ, GHINIONUL PARE INSA CĂ UN NOU TRIBUT II CERE, 


ОТА RAZNA PE ȘOSELE, 58ОАКА, РАКСА- O RACHETĂ. BARIERA E LĂSATĂ ȘI-L ASVÂRLE CU PUTERE. 


INSĂ BIFTEC, ECHILIBRUL NU ȘI L-A PIERDUT DE FEL: АМЕТІТ DE CĂZĂTURĂ, INTRE BARELE DE FIER, 


— LASĂ C'O SĂ FIE BINE, AZI AM PUS MÂNA PE EL. 


I-A PIERIT IAR PIUITUL, TOATE GÂNDURILE-I PIER. 


CATASTROFA-I| EVIDENTĂ, (МАКТЕА SUNT TREI CEASURI RELE) BIFTEC A SCĂPAT CU VIAŢĂ, DAR СО VIAȚĂ SBUCIUMATĂ; 


SARE TRENUL DEPE LINII, БРАКАМАТ IN BUCĂȚELE. 


РЕ UN STÂLP ZĂRI BILETUL ELOCVENT: „МА'МТОКС INDATĂ"!I 


Pi ip i i a na n i i i n ii pa i e a e 
DIMINEAŢA COPIILOR". Editura Ziarul" S. А. К. București. Inscrisă sub Мг. 238 Reg. Publ. Periodice la Trib. Шоу S. |. Com. Revistă ilustrată 


pentru сһа și administrația, str. Const. Mille (Sărindar) 5-9, Bucureşti. Tel. 3.84.30. Cec Poștal 4083, Кед. responsabil: N. lonascu. 
Prețul i r: un ап (52 numere) 200; 6 luni (26 numere) 120; 3 luni (13 numere) 65. Plata taxelor poștale în numerar conform aprobării 
еқ Direcţiei Generaie Р. Т.Т. Мг. 15.585/939 


EYEMPLARIII Б LEI 


У _ o ei 


 ——- 


el; minca 


revistă alustrate 


HÂNSEL ȘI GRETEL 


La marginea unei păduri mari locuia un biet tăietor 
de lemne, cu nevasta şi cei doi copii ai săi; pe băiețaş 
îl chema Hänsel, iar pe fetiță o chema Gretel. El trăia 
de azi pe mâine, iar odată, pe când bântuia о cum- 
plită scumpete în toată (ага, nu-şi mai putu agonisi 
nici măcar pâinea de toate zilele. Intr'o seară, pe când 
stătea culcat în pat, muncit de gânduri бі svârcolin- 
du-se de griji încoa şi'ncolo, îi zise nevesti-sii oftând: 

— Ce о să ne facem? Cum о să ne hrănim copi- 
laşii, când noi înșine nu mai avem се mânca? 

— Ştii ceva, bărbate, — răspunse femeia, — mâine, 
în zorii zilei, să ducem copiii în mijiocul pădurii, unde 
e mai deasă, să le aprindem focul şi să le mai dăm 
fiecăruia câte o bucată de pâine; apoi să ne vedem 
de treburile noastre și să-i lăsăm singuri. Еі по să 
afle drumul înapoi spre casă şi-aşa о să scăpăm de еі. 

— Nu, femeie, — zise bărbatul, — asta по fac; 
cum о să mă rabde inima să-mi las copilaşii singuri іп 
pădure; o să vină fiarele sălbatice şi o să-i sfâşie. 

— Prost mai eşti, — îl întrerupse ea. Vrei poate 
să murim toți patru de foame, iar tu să пе faci sicriile? 

Şi nu-i dădu pace, până nu se învoi. 

— Dar inima tot mă doare după copilași, — se 
încumetă să spună bărbatul. 

Калыц de foame, cei doi copii nu putură nici ei 
să închidă ochii; şi astfel auziră ceea ce spusese tatălui 
lor, mama vitregă. Gretel plângea lacrimi amare şi-i 
zise lui Hânsel: 

— Acum ға sfârşit cu noi! 

— Gretel, — zise Hänsel, nu te mâhni, о să scă- 
păm noi cu bine. | 

Când bătrânii adormiră, Hänsel, cobori din pătuc, 
іі îmbrăcă hăinuţa, deschise ușa şi se strecură afară. 
Luna strălucea luminoasă şi pietricelele din faţa casei 
licăreau ca nişte Бапиџ de argint. 

Hänsel ве aplecă şi vâri în buzunarul hăinuţei atâtea 
pietre câte putură încăpea înăuntru. Apoi intră din 
nou în casă, şi zise surioarei: 

— Еп pe pace, dragă surioară şi dormi liniştită; 
Dumnezeu nu ne va părăsi. Şi se culcă din nou în 
pătucul lui. 

Când se lumină de ziuă, mai înainte de răsăritul 
soarelui, mama vitregă veni şi-i sculă pe cei doi copilași 

—  Sculaţi-vă, leneşilor, să ne ducem în pădure după 
lemne. Apoi dădu fiecăruia o bucată de pâine: 
— Asta-i pentru masa de amiază; dar să по mâncaţi 
înainte, că alta în loc nu mai primiţi. 

Gretel piti pâinea sub şorţ, deoarece Hänsel avea 
buzunarul plin cu pietricele. Apoi porniră cu toții 
spre pădure. După се merseră o bucată de drum, 
Hänsel se opri locului, privi înapoi spre casă şi făcu 
astfel mereu şi iar mereu. Tatăl său îl întrebă mirat: 

— Hänsel, се te tot opreşti şi te uiţi înapoi, nu 
te mai (іп picioarele? 

— Ми, tată, — răspunse Hânsel, — mă uit după 


de FRAŢII GRIMM 


ріѕісиа mea albă, care stă sus pe acoperiş şi vrea 
să-şi ia rămas bun dela mine. 

Atunci femeia grăi: 

-- Prostule, aia nu-i pisicuţa ta, e soarele, саге 
luminează hornul. 

Dar Hänsel nu se uita după pisicuță, сі se oprea 
са să arunce ре drum câte о pietricică albă, din acelea 
pe care le avea în buzunarul său. 

Când ajunseră în mijlocul pădurii, tatăl le zise: 

— Acum, copii, adunaţi lemne; vreau să fac un 
foc mare, са să nu înghețaţi. 

Hänsel şi Gretel strânseră un munte de vreascuri. 
Vreascurile fură aprinse şi când flacările ве înălţară 
destul de sus, femeia le zise copiilor: 

Aşezaţi-vă, copii, lângă foc şi odihniţi-vă; noi ne 

ducem în pădure să tăiem lemne. Când vom sfârşi de 
tăiat, пе înapoiem și vă luăm acasă. 
Hänsel şi Gretel se аедага lângă foc şi, când veni 
amiaza, шапса fiecare bucăţica lui de pâine. Şi pentrucă 
auzeau izbiturile toporului, credeau că tatăl lor se află 
prin apropiere. Dar nu era toporul, ci o creangă, pe 
care el о legase de un pom subţire și ре care vântul 
o izbea încoa şi'ncolo. Şi tot șezând lângă dogoarea 
focului, îi furară somnul. Când se treziră, era noapte 
adâncă. Gretel izbucni în plâns: 

— Cum o să ieşim noaptea din pădure? 

Hânsel însă o mângâie: 

— Ai puţină răbdare, până răsare luna şi vom găsi 


бі când apăru luna, Hänsel о luă de mână ре su- 
rioara lui şi porniră la drum ре urmele pietricelelor, 
care sclipeau ca nişte bănuţi noi-nouţi. Ei merseră 
toată noaptea şi ajunseră în zori де zi la casa tatălui 
lor. Bătură la ușă şi când femeia deschise şi văzu că 
erau Hânsel şi Gretel, le zise: 

— Copii răi ce sunteți, de ce ар dormit atât de 
târziu în pădure? Credeam că nu mai vreți să vă іпа, 
poiaţi acasă. і 

Dar tatăl copiilor se bucură, căci îl durea inima 
că-i lăsase singuri în pădure. 

Nu mult după aceea, nevoile îi copleşiră din nou și 
copii auziră într'o noapte pe mama vitregă grăind tatălui 
lor: 

— Am mâncat toate merindele; nu mai avem de- 
cât o jumătate de pâine şi pe urmă ne paşte foamea. 
Copiii trebue să plece, să-i ducem mai departe în pă- 
dure, ca să nu mai nimerească drumul înapoi; altminteri 
n'avem scăpare. 

Tatălui îi venea greu la socoteală şi se gândi: 

— Ar fi mai bine să împarţi ultima bucată de pâine 
cu copiii tăi. 

Insă femeia nici nu vroia să audă despre așa ceva 
îl ocări şi-l dojeni. Cine a cedat odată, trebue să се» 
deze și а doua oară. 


Copiii erau încă treji şi auziră cele vorbite. Când 
bătrânii adormiră, Hânsel cobori din pat, să culeagă 
din nou pietricele, ca data trecută; însă uşa ега іп, 
cuiată şi Hänsel trebui să se înapoieze cu mâna goală. 
Ca s'o mângăie pe surioara lui, el zise: 

— Nu plânge, Gretel, dormi liniştită, Dumnezeu 
ne va ajuta. 

Dimineaţa, mama veni бі sculă copiii din pat. Ei 
primiră câte o bucăţică de pâine, mult mai mică decât 
primiseră rândul trecut. Pe drum, Hänsel о firimiță în 
buzunar şi din când în când se oprea şi arunca câte 
o firimitură pe jos. 

Hänsel, de ce te oprești бі te uiţi înapoi? — zise 
tatăl, — vezi-ţi de drum. 

— Ма uit дира porumbița mea, care stă sus ре 


acoperiș şi vrea să-mi spună drum bun, — răspunse 
Hänsel. 
-- Prostule, — grăi femeia, — aia nu-i porumbița 


ta, e soarele de dimineață, care luminează hornul. 

Hänsel însă presără pe drum, una după alta, toate 
firimiturile de pâine. 

Femeia duse copiii tot mai adânc în pădure, unde 
nu călcaseră vreodată în viaţa lor. Aprinseră din nou 
un foc mare, apoi mama le zise. 

-- Staţi aici, copii; şi dacă ан obosit cumva, puteţi 
trage un pui de somn: noi ne ducem în pădure, să 
tăiem lemne; pe seară, după ce vom sfârși cu tăiatul, 
venim să vă luăm. 

т 

La amiază, Gretel împărți bucata ei de pâine cu 
Hänsel, care împrăştiase pâinea lui pe drum. Apoi 
adormiră şi se făcu seară şi nimeni nu veni la săr- 
manii copilaşi. Ei se treziră din somn tocmai la miezul 
nopţii şi Hänsel îşi mângăie surioara, zicânduii: 

— Ai răbdare, Gretel, până răsare luna; atunci vom 
vedea firimiturile de pâine, pe care le-am presărat pe 
drum şi vom ajunge din nou acasă. 

Când răsări luna, porniră ladrum; dar numai găsiră 
nicio firimitură de pâine, căci le ciuguliseră miile de 
păsări, care locuiau în pădure. Hânsel îi zise lui Gretel: 

— Fii pe pace, o să găsim noi şi-aşa drumul! 

Dar nul găsiră. Merseră toată noaptea şi încă o zi, 
din zori şi până seara, dar nu izbutiră să iasă din 
pădure, iar foamea îi chinuia tot mai cumplit. Şi cum 
erau frânți de oboseală, se aşezară sub un copac şi 
adormiră. 

Se împlinise a treia dimineață de când părăsiseră 
casa tatălui lor. Incepură să meargă din nou, dar se 
înfundară tot mai adânc în pădure. Dacă nu se ivea 
de undeva un ajutor, erau pierduţi. Pe la amiază 
zăriră pe o creangă o păsărică albă ca zăpada, care 
cânta atât de frumos, încât se opriră din mers şi o 
ascultară. După ce își sfârşi cântecul, păsărica bătu 
din aripi şi-şi luă sborul; iar copiii se luară după ea, 
până ajunseră la o căsuţă, unde păsărica se oprise pe 
acoperişul еі. Când veniră aproape de căsuță, văzură 


"са e făcută din pâine și acoperită cu «шта dulce, iar 


ferestrele erau de zahăr. 
— О să poposim aici, — zise Hänsel, — şi о să 
ne ospătăm împărăteşte. Eu o să mănânc o bucată 


‘din acoperiş; tu poţi să mănânci din fereastră, că e 


mai dulce. 
Hänsel întinse mâna şi rupse o bucată de acoperiş, 


са să incerce ce gust are, iar Gretel roase din fereas- 
ша. Atunci se auzi din casă un glas subțire de femeie: 


Păsărică, păsărea, 
Cine roade casa mea? 


Copiii răspunseră: 


E vântul, e vântul, 
Care mătură pământul. 


şi mâncară mai departe, fără а se lăsa stânjeniți. 
Hânsel, căruia acoperişul îi plăcea nespus de mult, 
frânse un bucătoiu, iar Gretel scoase un ochiu rotund 
din fereastră, apoi se așezară pe jos şi începură să 
mănânce. Deodată, ușa se deschise şi o femeie bătrână 
cât lumea, sprijinită într'o cârjă, se strecură afară. 

Hânsel şi Gretel se înspăimântară atât de tare, încât 
le căzură bunătăţile din mâini. Bătrâna însă dădu din 
cap şi zise: 

— Ei, dragi copilaşi, cine v'a adus la mine? Intraţi 
înăuntru şi rămâneţi la mine, n'o să vi se întâmple 
niciun rău. 

Ea luă copilaşii de mână şii duse în căsuţa еі. 
Aici îi aştepta o masă îmbelşugată, cu lapte, cozonac, 
mere şi nuci. După ce sau săturat, bătrâna le în- 
tinse pe paturi așternuturi albe, iar Hänsel şi Gretel 
se culcară şi crezură că sunt în raiu, 

Bătrâna ве prefăcuse numai aşa prietenoasă; dar 
era o vrăjitoare rea, care-i pândise pe copilaşi şi fă- 
cuse căsuţa din pâine ca să-i momească. Dacă cineva 
intra pe mâna ei, atunci îl ucidea, îl fierbea şi-l mânca, 
— asta era sărbătoarea ei. Vrăjitoarele au ochii roşii 
şi nu pot vedea departe; dar au un miros fin ca 
animalele şi simt când se apropie oameni. Când Нап, 
sel şi Gretel erau prin apropiere, ea începu să râdă 
cu răutate și zise în batjocură: „Ре ăştia am pus mâna, 
ăştia nu-mi mai scapă“. Dis-de-dimineaţă, înainte са 
copiii să se fi sculat, ea se apropiă de ei şi când îi 
văzu atât de drăgălaşi şi rumeni în obraji, murmură: 
„Ăsta о să fie un ospăț minunat“. бі îl înşfăcă ре 
Hänsel cu mâna ei osoasă, îl duse întrun staul mic 
şi-l închise acolo cu o poartă zăbrelită: putea să strige 
cât îl lua gura, că nimeni nul putea auzi. Apoi se 
duse la Gretel, о sgâlțâi şi strigă răstită: 

-- Scoală-te, leneşo, adu apă şi pregăteşte о fier- 
tură bună fratelui tău, care stă afară în staul şi trebue 
să se îngraşe. Când s'o îngrăşa bine, vreau să-l mă- 
папс. 

Gretel începu să plângă amarnic, dar totul era іп 
zadar; ea trebui să facă ceea ce-i poruncea vrăjitoarea. 

Lui Hänsel і se dădea cea mai bună mâncare, iar 
Gretel nu căpăta decât cojile racilor. Іп fiecare dimi- 
neață, bătrâna se strecura până la staul şi striga: ,,Нап, 
sel, scoate degetul afară, са să simt dacă te-ai îngrăşat“. 
Hänsel scotea însă un oscior şi bătrâna, care avea 
ochii turburi, nu-l vedea, credea că e degetul lui 
Hänsel şi se mira că nu se mai îngraşă одаја. După 
ce trecură patru săptămâni şi Hânsel rămase tot slab, 
o cuprinse nerăbdarea, nemaivoind să aștepte. 

— Hei, Gretel, — strigă ea fetiţei, — mişcă-te 
mai repede şi adu apă. Fie gras sau slab, mâine îl 
taiu şi-l fierb. 


Vai, cum se jelea sărmana surioară când căra ара 
şi cum îi curgeau lacrimile peste obraji! 

— Doamne, Dumnezeule, ajută-mă, — striga еа; 
— dacă ne mâncau fiarele în pădure, am fi murit 
cel puţin împreună. 

— Nu mai trăncăni degeaba, zise vrăjitoarea, — 
nu-ţi ajută la nimic! 

Dis-de-dimineață, Gretel trebui să umple cazanul cu 
apă şi să aprindă focul. 

— Mai întâi să coacem pâinea, — zise bătrâna, — 
am încins cuptorul şi-am frământat aluatul. 

Ea o îmbrânci pe sărmana Gretel afară, la cuptorul 
de pâine, din саге ţâşneau flacările. 

— Intră, — porunci vrăjitoarea, — şi vezi dacă e bine 
încins, ca să putem vâri pâinea înăuntru. 

Abia aştepta vrăjitoarea s'o vadă înăuntru, ca să 
închidă cuptorul, s'o frigă şi so mănânce бі ре ea. 
Insă Gretel își dădu seama ce vrea vrăjitoarea și zise : 

— Nu ştiu cum să fac, să intru în cuptor... 

-- Gâscă proastă, — zise bătrâna, — deschizătura 
e destul de mare, pot intra chiar eu înăuntru. 

Şi vrăjitoarea se (агі până aproape de cuptor şi vâri 
capul înăuntru. Atunci, Gretel îi dădu un brânci, în- 
chise uşa de fier şi trase zăvorul. Vrăjitoarea începu 
să urle, de ţi se făcea părul măciucă; însă Gretel fugi 
şi vrăjitoarea lipsită de Dumnezeu arse până se făcu 
scrum. 

Gretel alergă într'un suflet la Hânsel, deschise stau- 
lul şi strigă: 

-- Hänsel, am scăpat, bătrâna vrăjitoare а murit. 

Atunci Hänsel ţâşni afară ca o pasăre din colivie, 
când і se deschide оба. Bucuria lor a fost mare, și-au 
sărit de gât, au început să ţopăie şi sau îmbrăţişat! 
Şi pentrucă nu mai aveau de ce se teme, intrară în 
casa vrăjitoarei, unde găsiră іп toate ungherele cutii 
cu perle și pietre preţioase. 


— Astea sunt mai bune decât pietricelele de râu, 
zise Hänsel şi-şi umplu buzunarele cu ele. 

Таг Gretel zise : 

— бі eu vreau să duc ceva acasă! Şişi umplu şor- 
Шері cu ce mai rămăsese. 

— Dar acum, să ne vedem de drum, — reluă Hânsel,— 
са să putem ieşi din pădurea vrăjitoarei. 

După се merseră câteva ceasuri, ajunseră Іа о apă mare. 

-- N'o să putem trece dincolo, — zise Hänsel, — 
nu văd nicio punte şi niciun pod. 

— Pe-aci nu trec nici luntrele, — răspunse Gretel,— 
dar zăresc o rață albă; dacă о rog, poate că ne trece 
pe celălalt mal. 

Şi Gretel începu să strige : 


Răţușcă, гафизса, 

aici stau Gretel și Hânsel. 
Nu-i nici-o punte, niciun род, 
iane pe spatele tău alb! 


Răţuşca veni întradevăr, iar Hänsel încălecă ре 
răţuşcă şi orugă pe surioara lui să-i stea în braţe. 

— Nu, — răspunse Gretel, — o să-i fie prea greu 
rățuştei ; mai bine să ne treacă unul după altul în partea 
cealaltă. 

Buna răţuşcă făcu întocmai, şi când ajunseră ре 
celălat țărm și făcură câțiva pași, pădurea li se păru 
tot mai cunoscută, până zăriră, însfâșit, casa tatălui lor. 

Atuñci începură să alerge, năvăliră în casă şi căzură 
de gâtul tatălui. Acesta nu mai avuse o singură clipă 
liniştită, de când îşi lăsase copiii în pădure; iar femeia 
murise între timp. Gretel îşi scutură şorţulețul пара» 
dind casa cu perle şi pietre preţioase, iar Hänsel făcu 
acelaşi lucru. lar de aci înainte, toate grijile lor luară 
sfârşit şi trăiră laolaltă în belşug şi fericire. 


FRAȚII GRIMM 


МОТАМЕІ, 


De се tremuri, Могапе! 9 
Ті-о fi frig, că vii ае-ајага! 
Nu ieși, că nu e vară! 
Гагпа-і grea, eşti mititel. 


N'ai ciorapi din lână groasă 9 
Vai, ce rău îmi pare, dragă! 
Ger ca ăsta nu е зада, 

O să stai cuminte'n casă! 


Nici căciulă wai de miel, 
Nici зозот, ca mine, wai — 
Sau te crezi în luna Mai? 
Nu e glumă, Могапе!! 


Văd că пи аі nici manşon. 
Nu ţi-a degerat !абија 9 
Să пи părăsești căsuţa, 
Că wai ghete, nici palton! 


Dar când оте mămițica 

O rugăm frumos, noi doi, 
Ca să cheme-un croitor 
5і-ип cizmar... pentru pisoi. 


Z. AL. MANN 


ҒАС. 


Iarna. Noaptea lucie ре о lume са din poveşti: 
copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. 
Şi în cuprinsul larg, uriașul policandru al cerului 
îşi aprinde, una câte una, luminile, са într'o nemăsu- 
rată sală de dans. 
Vieţuitoarele 
pustietăţii sunt 
îmbătate de far- 
mecul acesta: 
paserile sbor ca 
ziua ; lupul popo- 
seşte pe labe, 
în hăţişuri, şi 
priveşte nemișcat; 
vulpea stă lângă 
vizuină şi nu se 
îndură să meargă 
la vânat; veverița 
pleacă creangă 
lângă creangă, și 
hoinăreşte, ca о 
deșuchiată, ради“ 
rea întreagă. lar 
iepurele а sbun- 


ghito la jucat. 
Incet, ascultând, 
ispitând, а ieşit 


tip - til -tiptil din 
curătură, şi când 
a ajuns la margine, şia văzut întinderea lucie 
de zăpadă, a început să sară de bucurie : 
— „Poate mai întâlnesc un prieten“, 151 zice 
iepuraşul. 
бі gândul îi răspunse: 


Poate mai întâlneşti un prieten... 


Şi iar ţupaiţupai, iepurele sare vesel: 


Poate dau şi peste o prietenă. 
бі gândul: 


Poate dai şi peste о prietenă. 


Şi mergând аба, 1ерига cu gândul, îşi vor- 


besc: 


Ce lumină, și totuşi luna încă nu a 


răsărit, 


Оз ө 


— ..бі totuşi luna încă nu а răsărit. 

— Dar о să газага. 

.„О să răsară, 

Și cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepurașul 
se opri o clipă 
să se odihnească. 

Atunci, dela spate, 

albă 

şi ea, ca de ghia- 
Stelele 

pădurea, 


se ridică, 


(а, luna. 
păliră : 

copacii, tufele îşi 
desbrăcară deodată 
umbra. lar iepu- 
газ! împietri де 
groază: chiar de 
lângă е1 se 
întinse pe pământ 
o arătare cu două 
coarne grozave. 
După clipa de 
spaimă, iepurașul 
se destinse са о 
coarda gi о 
sbunghi la goană, 
se prăvăli în 
vale, veni dea- 
dura ca un bul- 
găre, se sculă şi 
ar зе rostogoli, până jos; apoi o luă de-a-dreptul tăind 
câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului. Acolo, de-abia 
suflând, se ghemui cu ochii închişi... să nu-şi mai vază umbra! 


CEA MAI MARE UȘĂ DIN LUME 


Este desigur иза care închide cel mai mare ambarcader 
de construcţii navale din lume, dela Saint-Nazaire. 
Această ușe are optsprezece metri înălțime și cântărește 
opt sute tone; are forma unui semi cilindru cu 
diametrul de 45 metri. 

E fixată prin presiunea 
apei şi a costat şase 
milioane de franci. 

La adăpostul acestei uşi 
se construesc cele mai 
puternice unități navale 
din lume. 


Gândiţi-vă lasărmanele noastre păsărele 


Când gerul е năpraznic şi viscolul împrăștie nămeţi 
de zăpadă peste câmpii, 
păduri şi drumuri, de 
unde să-şiia hrana уга» 
Бије noastre  priete- 
noase, cântăreții noştri 
şi atâtea păsări folosi- 
toare? 

Toată vara au vânat 
gândaci şi omizi, salvând 
fructele pomilor roditori, iar acum бог fi gândind cu 
regret, de се n'au plecat cu prietenii lor spre ţări mai 
calde şi însorite. 

Omul care nu înţelege гирішіп е tăcute după о 
firimitură de hrană ale sărmanelor păsărele, e lipsit de 
inimă şi de bunătate. 

Oare па e îndeajuns de cumplit, săi petreci 
nopţile de ghiață ale iernii fără adăpost, fără plapomă 
care să te apere de frig, fără 
sobă саге să te încăl 
zească?  Deaceia, socotim са 
o datorie de conştiinţă а fie- 
căruia, să деа o mână de а; 
jutor vrăbiilor şi păsărelelor 
noastre cântătoare. Acest 
lucru îl putem face în diferite 
chipuri. 

Căsuţa-adăpost е сеа mai ро; 
trivită, pentru a aduna păsăre- 
lele laolaltă. După cum vedem 
în desenele alăturate, aceste căsuțe variază după locul 
pe care trebue 541 ocupe. Unele sunt fixate pe 
stâlpi, altele prinse de peretele casei sau pe balcoane. 


с 


Căsuţă-adăpost construită de mână și 
susținută de un braț de fier, fixat în ziduri. 


fixată іп 


Căsuţă-adăpost 
vârful unui stâlp, — foarte 
ușor de construit. 


Schița а treia, de pildă, ne arată cum se construeşte 
о căsuţă artistică, ре · 
care о vom așeza lângă 
un perete sau un tufiș 
des. Că fantezia е li- 
beră, ne-o dovedeşte 
schiţa a patra, cu a- 
coperişul în formă de 
turn.  Scândurile ве 
fixează una lângă alta. 
In loc de scânduri, 
putem acoperi căsuţa 
cu păpuriş. E bine ca 
două şi chiar trei laturi ale căsuţei să fie închise cu 
sticlă, împotriva vântului. 


Căsuţă-adăpost asemănătoare vechilor 
dughene din târgurile noastre. 


Căsuţă-adăpost originalăşifoarte practică 
Se construește foarte uşor. 


СЕ 5ТІТІ DESPRE PEȘTI? 


Există aproximativ 20.000 de varietăți de peşti. 
Clasa Pisces reprezintă grupul cel mai important de 
vertebrate şi cel mai variat. 

Peştii nu dorm, сі де obiceiu stau nemişcaţi un 
timp destul de îndelungat. 

Când îl prinzi cu undiţa sau cu cangea, abia simte; 
peştele nu suferă 
deoarece nervii săi nu 
sunt desvoltaţi са la 
celelalte categorii de 
animale. 

Se poate conserva 
la ghiață mai multă 
vreme un peşte şi să 
mai fie viu când se to- 
peşte  ghiaţa? 

Da, peştii trăesc după 


ма 


С 
В к 


ceau fost congelaţi! Se cunosc exemplare де peşti 
roşii cari au stat în ghiață tot timpul iernii. Deşi 
râurile Siberiei sunt complet înghețate câteva luni, 
peştii se deşteaptă primăvara. 
Sapo, trăeşte sub pietre pe coastele Californiei, și e denumit 
peștele cântăreţ. El ђаже cu vezica înnotătoare. 
Peştii nu au aripi, ci folosesc înnotătoarele mari ca 
pânze; se pot menţine în aer pe o lungime de 200 metri 
deasupra apei şi la o înălţime de un metru; vântul îi 
poate duce mai departe şi mai sus. & 
Peştele ipopotam — sau cămila de mare — din 
Africa Occidentală, poate ieşi din apă şi sări ре аг, 
bori în căutarea insectelor. Aduce cu el o provizie deapă 
cu care se stropește din când în când casă nu se usuce. 
Peştii au o ureche internă dar le lipseşte cea ex- 
ternă, бі medie. Peştele nu aude cu urechea; acest 
organ îi foloseşte ca să-și țină echilibrui și са să înncate. 


“DE ZIUA UNIRII 


In ziua sfântă 'п саге cu toți serbăm Unirea, 
Să ne gândim că astăzi a noastră e menirea 
Să пе păzim moșia şi sfânta noastră lege, 
Luptând cu vitejie, conduși de-al nostru Rege. 


Spre noi se 'ndreaptă astăzi a Patriei chemare, 
Spre noi, din Straja Țării — oștirea viitoare; 
Căci brațul nostru tânăr va sta mereu de pază, 
„Spre-a linişti strămoșii, се din mormânt veghiază. 


Şi dacă vreodată gândi-se-vor dușmanii 

Să vie за пе ?псаісе moşia, се cu anii 
Străbunii au clădit-o cu jertfa lor de sânge; — 
Să ştie dinainte: că lacrimi, spre a-și plânge 


Тгијіа şi '"пагагпеа!а, пи vor avea destule. 
Și să mai afle-acele noroade nesătule 

Că din Carpaţi la Tisa, şi de aci la Mare 
Domnește-un falnic Rege şi-o singură suflare! 


lar cei ce-și pun speranțe în falsa amăgire, 

Să știe că aproape va fi a lor pieire; 

Căci tineretu 'п care nădăjduieşte glia 

Va şti murind să strige: — Trăiască România! 


е е ә & © @ е 
Recordul ascuţitului сгеіоапејог îl 
deţine un domn, din America desigur. 
El a izbutit să ascută impecabil 599 de 
creioane într'o singură oră, dar nu си 
ascuţitoarea, сі cu un briceag obişnuit. 


Nu v'aţi mirat că purtăm la mâneci nasturi, de 
care n'avem niciodată nevoie 2 Cum au ajuns nasturii 
în acest loc al 
îmbrăcăminţii 
noastre? Pe vremea 
împărătesei Maria 
Theresia a Austriei, 
se întâmpla adeseori 
ca soldaţii să-şi 
şteargă nasul cu 
dosul  mânecii, іп 
loc cu batista. 
Împărăteasa, саге 
iubea foarte mult 
ordinea, se mânie 
din această pricină 
şi ordonă să se coase la mânecile uniformelor 


nasturi cu marginile ascuţite. 

Noi, care nu ne gândim să întrebuințăm mâneca 
în locul batistei, am adoptat acest obiceiu, fără să 
cunoaştem semnificația lui. 


ALFRED PUIU 
е ө ө e e ө ө Ф 


V'aţi gândit vreodată dacă părţi din îmbrăcămintea 
noastră au avut şi odinioară acelaş scop? 
De pildă mânuşile. Іп secolul al 19-lea 
mânuşa dădea tonul modei. Un bărbat 
elegant schimba mânuşile de базе ori ре 
zi, iar femeile nu le scoteau deloc din 


mâini. Mâncau cu ele, cântau la pian 
cu ele. Azi ar părea desigur caraghios. 


invenţie a 
datează din 


Сатаза nu este о 
epocii moderne. Ea 
secolul al 5-lea a. Chr. Romanii 
obişnuiau să poarte în timpul 
iernii câteva cămăși, una peste 


alta. 


Orga, deşi e un instrument vechi, are un sune 
foarte plăcut auzului. Ea a fost 
inventată са două secole înainte de 
Christos, fiind pusă în mişcare cu 
aier. Treptat, mecanismul ei a fost 
modificat. Cântatul la orgă a devenit 
cu timpul tot mai greu. La început, 
trebuiau să cânte doi inşi la două 
ріапе;. apoi, claviatura deveni atât 
de greu де тапше, încât muzicanţii 
trebuiau să apese claviatura си. 
pumnii şi cu coatele. Astăzi se construesc orgi uriaşe, 
care au până la 5000 de tuburi acustice şi cântăresc 
uneori peste 10.000 de kgr. Vă puteți deci da seama 
câtă muncă trebue depusă, până se așează о orgă la 
locul ei, pentru a intra în funcțiune. 


t 


МІТО-МІАЧ ȘI DOMNUL FLIT, DUPĂ CUM SE DOVEDEȘTE, МІТІТЕ CÂT E, DE-O 5СНІОАРА, 
AU PORNIT LA PESCUIT, ARE ASTĂZI BALTA PEȘTE. L'A УАКАТ PE FLIT LA АРА, 


FLIT, CAM PROST INNOTĂTOR, FĂRĂ CUMPĂTUL A-ȘI PIERDE, VEDE-O FUNIE UITATĂ 


STRIGĂ DUPĂ AJUTOR. МІТУ-МІАУ, IN IARBA VERDE, ȘI О IA CU EL ІМОАТА, 


DEPE MALUL DREPT DIN LUNCĂ, LEOARCĂ UD ȘI PROST DISPUS, A SCĂPAT DE-AL MORŢII VAL, 
МІТУ FUNIA I-ARUNCĂ FLIT SE САТАКА ІМ SUS. TEAFĂR A AJUNS LA MAL, 


= 


DAR CUMPLITĂ-I SOARTA IAR, NĂRAVAȘ, L-A PRINS CA'N CLEȘTE SBOARĂ FLIT CU MIŢU'N SPATE. 
CÂND TE SCAPĂ UN MĂGAR. ȘI PE FLIT IL POTCOVEȘTE. NIMENI CALEA NU (Е-АВАТЕ. 


SBOARĂ, CUM SBOR SNOAVELE, | SBOARĂ CA UN TRIMOTOR, ACUM AU ATERIZAT, 
FLUTURÂND POTCOAVELE. LA UN MEETING DE SBOR. CE E DREPT... PUȚIN FORȚAT. 


МІТО-АСОМ S'A DUMERIT, CU NĂDEJDE TRAGE, INTINDE, MÂNDRU, CA UN CĂPITAN, 
СА MAESTRU-I POTCOVIT. ȘI POTCOAVA O DESPRINDE. TINE SCUMPUL TALISMAN. 


DAR DEȘI L-A SCOS CU MUNCĂ, | 
TALISMANUL IL ARUNCĂ. CADE PE-UN RĂUEACĂTOR. PICĂ. SDUP! IN CAPUL LUI. 


РЕ APROAPE-UN ТЕЕСАТОК 51 POTCOAVA MIȚULUI 


FLIT, LA MIŢU SE RĂSTEȘTE, ŞI CÂND NU S'AU AȘTEPTAT, $1 LE-A DAT LA MASĂ LOC: 
ASPRU RĂU IL DOJENEȘTE. VINE DOMNUL CEL SALVAT. ТОТ РОТСОАМА- CU NOROCI 


ЕКО. U L 


Se făcuse iarnă. Soarele apusese de mult, ca să apară 
în toată măreția lui, primăvara. Fluturaşi albi cădeau 
încetişor. Іп sat, zăpada era destul de mare. Câţiva 
copii voioşi se jucau aruncându-şi bulgări. Dar bietul 
Radu era silit să stea în casă. Stătea în pat cu ochii 
lui şterşi, gândindu-se ce fericit era când se afla la 
şcoală... Ірі aducea aminte cu nespusă bucurie, ziua în 
care profesorul le-a vorbit cu însufleţire : 

— „Dragi copii, astăzi este o zi mare pentru voi. 
De-acum înainte veţi fi străjeri. Toate operele de 
artă, de binefacere, toată disciplina voastră sufletească, 
toată bunătatea, tot patriotismul şi câte altele, sunt 
cuprinse într'un singur cuvânt: „Străjeria“. Din marea 
Sa dragoste pentru tineret, Majestatea Sa Regele, a 
înființat această instituţie. Primiţi-o copii în sufletul 
vostru şi fiți mândri cu ea. Să sălăşluiască veşnic іп 
inima voastră tânără. De astăzi, copii, păşiţi pragul 
unei noui vieți. Să sperăm că va fi сеа mai frumoasă. 
Aşa să ne-ajute Dumnezeu“. 

Radu își aducea aminte de fiecare cuvânt ре care-l 
rostise comandantul lor. Toţi copiii au primit cu bucurie 
şi mândrie numele de străjeri. De-atunci, câte nu s'au 
întâmplat. Câte fapte bune nu s'au făcut. Câţi copii 
săraci n'au căpătat alimente, îmbrăcăminte din mâna 
străjerilor. Câţi oameni oropsiți de soartă n'au fost 
mângâiați de străjeri. бі Radu se gândea mereu. Mama 
sa căuta să-l înveselească, dar nu putea să-i alunge 
plăcutele amintiri. Ştia biata mamă, — doctorul îi 
spusese, — că boala lui Radu era fără leac. Doar o 
minune cerească îl putea vindeca. 

- Sărbătorile Crăciunului şi Sf. Vasile trecuseră. Stră- 
“jerii din cuibul lui Radu veniseră să-l vadă şi-i aduseră 
veşti dela şcoală. Radu sorbea cuvintele ce le auzea. 
Cum ar fi dorit acum să stea la şcoală, în banca lui 
şi să asculte învățăturile comandantului. Băiatul nu 
ştia că fiind orb nu se va mai putea duce la şcoală, 
lângă străjerii lui dragi. Dar soarta lui hotărîse altfel. 

Umbrele amurgului de iarnă începură să se lase. Un 
vânt năpraznic gonea dinspre miazănoapte. Ninsoarea 
liniştită se prefăcu într'un viscol, In căsuță era linişte, 


RÂNDURI 


PENTRU 
ЅТВАЈЕВІ 


Mama lui Radu plecase de dimineață la oraş şi încă 
nu se întorsese. Radu nu putea s'adoarmă de grijă. Se 
făcuse târziu. Ce se întâmplase oare? Nimeni nu-i putea 
răspunde. Singur, în încăperea deşartă, Radu se ruga lui 
Dumnezeu s'o aducă pe scumpa sa mamă. Viscolul 
bătea cu putere în geamuri, aproape să le spargă. Un 
fior de spaimă îi străbătu corpul. Poate o fi căzut 
Chiar mamă-sa pradă viscolului. De aceea nu venea. 
Trebuia s'o scape. Dar el, un biet orb? Pipăi hainele 
cu care era îmbrăcat. біті cu bucurie că erau hainele 
lui de străjer. Şişi aduse aminte, că el o rugase ре 
scumpa sa mamă 844 îmbrace cu ele. Aceasta îi dădu 
parcă curaj. Pipăi pe un scaun paltonul şi cu trudă 
şi-l puse pe el. Işi spuse „Cu Dumnezeu înainte“ şi porni 
prin noaptea geroasă. Mergea greu, se'mpiedeca mereu. 
Dar sufletul lui curat de străjer îl îmboldea tot înainte. 

Pe înserate, Maria, mama lui Radu, se întorcea pe 
jos spre sat. Dar, viscolul о surprinse-se la mijlocul 
drumului, pe o câmpie pustie. Dragostea de mamă o 
mâna spre casă, dar nu se putu împotrivi viscolului şi 
aproape de o colibă, căzu în nesimţire în zăpadă. 

Bietul Radu, abia mai mergea, dar conştiinţa lui 
curată îi spunea că e pe calea cea bună. Deodată 
picioarele lui sleite de putere dădură peste un corp. Il 
pipăi şi i se păru că e mama lui. Când era la şcoală, 
învățase ce trebue să faci cu un om degerat. li frecă 
mâinile cu zăpadă, faţa. Mama, puţin amorţită, deschise 
ochii şi când îl văzu scoase un țipăt leşinând din nou. 
Dar ţipătul ei fu auzit de Comandantul Traian, саге 
se afla în coliba pădurarului. Acesta sosi repede şi, 
când îi văzu, îi duse pe amândoi în colibă. Doctorul fu 
chemat în grabă. Radu dormea un somn lung. Mamă-sa 
îşi revenise repede în fire la îngrijirile medicului. Doar 
Radu mai dormea. Comandantul Traian, care venise de 
dimineață în plimbare, rămăsese acolo toată ziua. Acum 
el şi cu mama stăteau lângă Radu, veghiându-l cu dra- 
goste. Deodată, Radu se deşteptă, deschise ochii şi strigă: 
„Мата“. Işi recăpătase vederea. Toţi căzură în genunchi 
şi mulțumiră Celui de Sus pentru minunea ба. Radu 
strânse cu dragoste nețărmurită mâna Comandantului! 
De acum înainte i se va desăvârși visul: Va fi un 
adevărat străjer ! 


| FELICIA PREDOIU 


Fantoma дере corabia „FERNANDO" 


„Fernando“ ега o corabie mică cu pânze, dar ге 
zistentă 81 sprintenă ca un Џраг. Era tocmai în tre- 
cere printr'o strâmtoare, în drum spre Lisabona. 

Toată lumea depe bord era din această cauză foarte 
bucuroasă şi bine dispusă, chiar şi Isabella, pisica со” 
răbiei, care era veşnic atât de mofluză, încât ar fi 
putut, — vorba căpitanului, — să stoarcă lacrimi 
până şi unui hotentot. 

Numai primul cârmaciu, Don Jose Perez, avea o 
înfăţişare foarte turburată, din pricină că la ancorarea 
corăbiei la Hongkong dosise în cabina sa trei baloturi 
de mătase fină chinezească, pe care ar fi dorit s'o 
aducă acasă, fără să plătească vamă. Іп ce fel, asta 
constituia pentru cârmaciu încă o problemă, la care 
se gândea ceasuri întregi, rătăcind pe covertă încoa 
şi încolo, în timpul пор ог liniștite. 

Intr'o asemenea noapte, pe când trecea prin faţa 
cabinei No. 13, i se păru ceva suspect. Din cabină 
răsuna plânsul şi vaietul înfundat al unei femei. 

Jose Perez rămase locului, ascultând. El auzi lămurit 
cuvintele: „Nu pot afla linişte, atâta timp cât cineva 
comite o nedreptate pe corabie“! Ре cârmaciu îl stră- 
bătu un fior prin şira spinării. Н erau adresate lui 
aceste cuvinte? Dar mai întâi de toate, cine le rostea? 
In cabina 13 nu locuia nicio femeie, ci tăcutul Sennor 
Rodrigo, care ieşea foarte arareori pe covertă. 


Cârmaciul asculta cu inima cât un purece. Dar nu 
se mai auzi nimic! Visase oare? El se ciupi de nas şi 
de urechi, însă acest vechi obiceiu al marinarilor nu-i 
demonstră decât că era treaz şi în toate minţile. 


El se hotărî să aştepte până а doua seară. „Fernando“ 
îşi tăia vitejeşte drumul înainte. Printre norii sdrenţuiţi 
în goană”i, luna îşi trimetea peste valuri o lumină 
searbădă. Tiptil, tiptil, José sestrecură până la cabina 13. 

бі pre numele lui Poseidon бі а! tuturor zeilor mării, 
— cârmaciul auzi din nou: „O mare nenorocire ne 
pândeşte pe toți, dar mai cu seamă ре cârmaciu, care 
plănuieşte lucruri atât de grozave“ se auzi glasul unei 
femei în dosul micii uşi a cabinei. 

José îşi luă inima în dinţi şi apăsă са băgare de 
seamă сЇапќа uşii. Trebuia, orice s'ar întâmpla, să dea 
ochii cu fantoma care-i proorocea aceste grozăvii! 

Cabina 13 era cufundată în întuneric. Călătorul, 
liniştitul Sennor Rodrigo, dormea dus în patul lui, cu 
faţa spre peretele corăbiei. Dar iată, colo se mişca o 
arătare albă. Dinţii lui Jose Perez începură să clăn- 
пе. Ва, nu; arătarea nu era decât halatul de baie а! 
domnului Rodrigo, care se legăna de un cârlig. Dar 
cu toate astea, auzise desluşit acel glas. Oare preve- 
nirea nu-i era adresată lui? ,,Мепогосігеа ne pândeşte 
pe toţi, dar mai cu seamă ре cârmaciu““, — îi răsuna 
încă geamătul în urechi. 

Nu, nu putea suporta această povară; trebuia să se 
destăinuiască cuiva. El porni degrabă la Tuwam, bu- 
cătarul malaez, care-și orânduia cratițele. Acesta ascultă 
cele întâmplate cu o vădită teamă. Omul ега super- 
ви ов, — ca orice malaez de alt'el. Іп mintea lui, el 
făcu repede legătură între fantoma dela cabina 13 cu 


baloturile de mătase, pe care cârmaciul le cumpărase 
la Hongkong. 

— О, Jose, frăţioare, — strigă el, clănțănind puter- 
піс din dinţi, — lucrurile sunt tot pe atât de clare 
cât un gelle de raci de mare. Fantoma vorbeşte astfel, 
pentrucă cunoaște intențiunile tale rele. Vei vedea, о 
să ne trimită o furtună sau o să naufragieze corabia 
pe o stâncă şi o s'o sfarme; laolaltă cu noi, laolaltă cu 
căpitanul şi cu Isabella. Asta-i din pricină că vrei să 
treci mătasea prin contrabandă! Arunc'o în mare! 

— O mătase atât de frumoasă! Trei baloturi mari! — se 
răsti cârmaciul, deşi era convins са malaezul avea dreptate. 

Ei mai stătură câtva timp de vorbă, apoi Jose aduse 
baloturile de mătase şi le aruncă, -plum-plum-plum,- 
unul după altul, peste bord, în mare. 

După fiecare aruncătură, inima îi devenea tot mai 
uşoară. Іп noaptea următoare, el trecu din nou prin 
faţa cabinei 13. Şi nu-i venea să creadă urechilor: 
„Маі, vai, năpasta se apropie!“ 

— Ce mai vrei, fantomă neghioabă, — strigă Jose 
furios, — am aruncat doar · mătasea peste bord! бі 
spunând aceste cuvinte smuci ușa, căci azi voia să dea 
ochii de fantomă, orice s'ar întâmpla. 

Sennor Rodrigo era foarte mânios din cauză că 
fusese deranjat. 


— Sunt artist, — zise el, — sunt ventrilog. Când 
nu pot dormi, stau lungit în pat şi fac exerciţii. 
Repet tocmai o dramă, cu diferite voci; se numeşte 
„Juanita, mireasa piratului“ care e foarte emoţionantă. 
Şi iată că vii dumneata şi mă deranjezi! 

Puțin după aceia, José auzi următoarele cuvinte, 
grăite cu gura închisă de ventrilogul Rodrigo: „Vai, 
vai, năpasta se apropie“! apoi „о mare nenorocire îl 
ameninţă pe сагтаст“! 

Când povestea ventrilogului şi a celor trei baloturi 
de mătase fu cunoscută pe bord, râse cu poftă toată 
lumea, dela proră până la vârful catargului. Şi fie că 
mă credeţi sau nu, а râs până şi pisica Isabella! 


ҮОІМТА 


-- Міӛішісо, mai дати: о 
bucată de şocolată. 

— Nu se poate! Ai mâncat 
până acum patru bucăţi ; îţi 
ajunge ! 

-- Dă'mi încă una mămico! 

— Nu! iam spus, nu! 

— О bucăţică mica, mămico. 

— Bine, dar asta e ultima 
bucăţică ! 

— Vezi, mamico, са па 
deloc voință ? 


— Incă puţintică răbdare, dragii 


mei musafiri, şi mâncarea е gata. 


— Toto, de câte ori о ваң 
Profesorul.— Ce deosebire 


este între electricitate 51 un 
argint pentru urechile iepurilor de fulger 7 


Elevul. — Pentru fulger 
nu plătim пісі un ban. 


+ 
кт» чам арс. 5 ус 
ж ЕЕЕ АРС Сул 
У z а РЧ 
САЗ 5 и: 
7 (и 


mai spun, să nu іеі linguriţele de 


zăpadă ? ! 


2%»; 


Ionel n'a fost cuminte și 
mama lui vrea să-l pună în 
colţ. Dar Ionel se împotriveşte: 

— Nu, nu vreau! spune 
el supărat. 

Atunci maică-sa devine 


energică : 
Din. două Без -- Dar vreau eu, — 
— Din două, una: sau lăsăm spune ea. 
altă dată câinele acasă, sau ne — Atunci treci tu în colţ, 
> 5 3 dacă vrei neapărat, -- газ SEA i Р i mi 
cumpărăm о mașină mai puter- рага, raS La început, mi-a fost şi mie 


punde Ionel, bucuros са a 
nică ! rezolvat problema. greu să sbor! 


Din cele mai vechi timpuri 
capriciile modei au tiranizat 
pe femeile elegante. Astăzi 
însă higiena şi progresele 
ştiinţei medicale o ajută să 
se înfrumuseteze, fără să-şi 
рие sănătatea în pri- 
тејате. 

Intre îngrijirile estetice, femeia acordă 
0 deosebită importanță părului şi cu 
drept cuvânt, căci acesta  oglindeşte 
perfect sănătatea generală. 

Pentru а avea ип păr frumos şi 
abundent, înainte de a vă culca seara, 
şi dimineața, pieptănați părul bine 
dela ceafă peste obraz; îl periați cu o 
perie cu părul foarte aspru, dela 
rădăcina lui spre vârf. Repetaţi acest 
lucru dela stânga la dreapta; dela 
dreapta la stânga spre стеџећ; după 
aceea îl potriviti în coafura dorită. 

E bine să-l purtați tăiat scurt, sau 
dacă е lung evitați acele şi tot felul 
de agrafe сате strică firele de рат. 

Il зрдан cel putin odată pe săp- 
tămână cu săpun de Marsilia şi apă 
caldă; îl limpeziți bine си apă mai 
тесе іп care puteți adăuga zeama 
unei Ійтді. 

Nu vopsiți părul niciodată; cel mai 
urât păr natural е mult mai frumos 
decât un păr colorat. Tincturile folosite 
în acest scop alterează epiderma, 


aspresc firul şi pot produce accidente 
cari deşi trec neobservate în aparentă, 
аи ип efect nociv asupra organelor 
învecinate, 

Ми mai vorbim de ondulatiile per- 
татете practicate pe o scară atât de 
întinsă chiar de fetițe сате vor să [ie 
„соајаіе“ şi când sunt în ара! şi-şi 
ard părul înainte de a pleca la mare, 
în loc să-l tae scurt. Vaporii degajati 
de aparatul de ondulații perma- 
пете usucă părul, îl carbonizează şi 
termină prin a lăsa suprafețe întregi 
lipsite de fire de păr, căci astfel 
distruse nu se mai vegenerează nicio- 
dată. 

In tările mai civilizate, сит e 
Danemarca de pildă, vopsirea părului, 
ondulațiile permanente, sunt interzise, 


iar produsele zise de înfrumusețare, 
supuse unui strict control me- 
іса. 


52 Г Z 79А 2 a 


SCRIMA е un sport foarte puţin practicat la 
noi. Inaintea războiului, din 1916 sala Eforiei 
era teatrul unor adevărate gale sportive, unde 
îşi dădeau întâlnire cei mai îndemânatici scri- 
meuri ai Bucureștilor. Școala de scrimă а lui 
Guyon contribuise în mare măsură la desvoltarea 
gustului public pentru acest nobil sport de arme. 
lar dispărutul artist pictor Satmary ѕійгпеа аде- 
vărate ropote de aplauze cu abilitatea și „touche- 
urile“ lui în plin. 

Scrima, prin punerea în mișcare a unui număr 
foarte mare de muşchi din toate regiunile corpu- 
lui, е un sport foarte util. El trebue însă să fie 
precedat de un antrenament în alte sporturi, ca 
alergările, nataţia, gimnastica suedeză, etc. 

Lecţiunea de scrimă (те 10 minute, дира саге 
urmează o pauză şi continuă alte 10 minute. 

Scrima е de două feluri: cu floreta și cu spada, 

Avantagiile scrimei constau în faptul că cer 
creerului un efort necontenit іп hotăriri, iar 
mușchilor соптасји repezi şi coordonări de mişcare 
ale mâinii, brațelor și trunchiului. 


ІМСКІЈЕЅТЕ-ТІ SIMŢURILE Și FIECARE PARTE 
A CORPULUI. Organele văzului, auzului şi 
mirosului se mențin sănătoase prin curățenie și 
aer curat. 

Ochilor le strică lumina prea puternică, inegală 
şi trecerea dela întuneric la lumină. Deasemeni, 
aerul stricat, praful, fumul, dogoarea, încorda- 
rea, în timpul cetitului și lucrului, au o influență 
vătămătoare asupra lor. 

Auzului îi strică sgomotul tare şi neașteptat. 
E primejdios să vâri obiecte ascuţite în urechi. 

Mirosului îi strică aerul stricat. 

Pipăitul se îngrijește prin curățenie. 

Să nu inspirați prin gură, ci prin nas, căci 
impuritățile aerului sunt oprite aci, iar aerul se 
încălzește, — ceea ce are mare însemnătate. 

Dinţii se strică, dacă mâncaţi una după alta 
mâncăruri fierbinţi şi reci. 

Pentru respiraţie, poziția corpului e foarte în- 
semnată. Dacă șezi încovoiat, sau strâmb, atunci 
plămânii nu pot respira în voie. Deaceia, nu 
scrieţi niciodată la școală cu pieptul lipit de bancă. 


OTITA. — Canalul urechii e împărțit în două 
părţi: o parte care vine dinafară până la timpan 
şi o parte care continuă drumul dela timpan 
înăuntru (urechea mijlocie) şi care comunică си 
fundul gâtului prin „Тготра lui Eustache“. 

Când din diferite cauze (infecţiuni microbiene) 
se aprinde canalul extern, avem „,otită externă“, 
iar când se aprinde „саза timpanului“ sau „иге- 


chea mijlocie“, avem „опа medie“. Urechea 
mijlocie comunică şi cu cavitățile „„apofizei mas- 
toide“ aflate în dosul urechii. 

„Otita externă“ poate fi datorită unei simple 
şi ușoare in/lamațiuni a unor glande ale ріеіеі, 
care саріпҙейе canalul şi atunci bolnavul аге 
mâncărimi şi dureri; canalul е roşu, aprins şi 
[асе puroiu. Alteori e datorită unui furuncul, 
care atunci când aprinde tot țesutul celular de 
sub piele produce „otita flegmonoasă“ cu dureri 
mari, svâcniri, astuparea urechii şi о scurgere 
de puroiu. E posibil în aceste cazuri să existe 
şi о „carie osoasă“ саге să formeze abcese. Іп 
asemenea cazuri, boala poate ataca meningele, 
trecând prin timpan. Otitele externe pot fi pro- 
vocale şi de eczeme. 

Când e inflamată „саза timpanului“ (aceasta 
se întâmplă prin microbii veniți din gât prin 
trompa lui Eustache) se produc dureri violente, 
vâjâituri, dureri mari de сар, са la meningită, 
— ceea ce nu exclude însă și o meningilă. Când 
boala e vindecată, ea poate lăsa în urmă o sur- 
zenie incurabilă, din cauza anchilozei (!пјере- 
nirii) complete a oscioarelor din urechea mijlocie. 


MASTOIDITA: este aprinderea ridicăturii osoase 
din dosul urechii. Ea e însoţită de dureri mari 
şi de temperatură ridicată. 

Apăsând uşor ре apofiză, constatăm că e foarte 
dureroasă şi umflată. Sunt însă cazuri, când 
temperatura bolnavului cât şi mastoidul rămân 
în stare aproape normală. Din cauza vecinătăţii 
creerului și a învelișului său, adică a meningelui, 
mastoidita e una din bolile cele mai grave. De 
aceea, îndală ce se recunoaşte boala, medicul e 
dator să (аса о „trepanație“', — adică să des- 
chidă cu trepanul și ciocanul cavitățile osului, 
spre a lăsa puroiul să se scurgă. Mastoidita poate 
trece şi іп stare „cronică“. Simptomele sunt 
atunci mai atenuate: scurgeri din ureche, crize 
de dureri de cap, fistule şi din când în când о 
reaprindere a mastoidei. 


Dacă cu tot tratamentul scurgerea persistă, 
trebue să intervină chirurgul, spre a curăța com- 
plet mastoida, extirpând oscioarele și unind într'o 
singură cavitate casa timpanului şi cavitatea ma- 
stoidiană. 

Din cele expuse mai sus, rezultă gravitatea 
bolilor de urechi și necesitatea de a consulta un 
priceput și conştiincios medic specialist al acestor 
boli, imediat ce simţi dureri sau junghiuri în 
urechi. Nu vă duceţi însă la oricare medic 
de „паз, gât şi urechi“, ci laun medic cu expe- 
гіепій îndelungată de зрпа, — altfel boala și 
tratamentul vă pot fi fatale. 


МАТКЕАТА: е о boalăa pielei capului, caracte- 
ristică prin producerea pe pielea capului, a 
unor coji mici, albicioase, care cad şi se refac 
la loc. De cele mai adeseori, mătreața е inso- 
ша de căderea părului. 

Boala aceasta е datorită unei 
funcțiunea „„ghindurilor зеђасее“, саге produc 
grăsimea părului. Pentru а scăpa de mă- 
treață e bine să vă tundeţi părul cât mai scurt, 
să vă spălați capul odată pe săptămână си о 
Пегінга din lemn de panama: 120 gr. lemn la 
1 litru apă. Se recomandă și săpunul de gudron. 

După се гар spălat şi uscat bine părul, apli- 
сай noaptea la rădăcina părului, о pomadă 
conținând си pucioasă. iar dimineața зраај 
cu о soluţie de 57), bicarbonat de sodiu. 


turburări іп 


PANARIȚIUL sau SUGIUL este гпЛатафа de- 
getului, la a treia falangă, produsă de microbi 
în urma unei sgârieturi, înțepături sau loviri. 

Ea poate fi superficială, adică la suprafaţa 
pielei, făcând о băşicuță си puroiu, pe саге о 
deschidem, pansând си apă alcoolizată caldă. 

Când inflamaţia e ceva mai adâncă, (subcuta- 


nală) atunci degetul е mai umflat şi foarte du- 
reros. Іп acest caz, facem la început băi antiseptice 
fierbinți. Dacă nu sparge, chemăm ип medic, 
care va face о tăietură paralelă cu lungimea 
degetului. Сапа видіш e adânc, poate fi grav, 
căci inflamaţia se poate întinde la tot brațul. 
Puroiul distruge tendoanele şi poate atinge chiar 
osul. Alteori poale provoca cangrenă, periclitând 
viața bolnavului. 


POLIPII sunt niște „tumori“ (vegetaţii cărnoase) 
de cele mai multe ori moi, crescute pe mucoasa 
nasului, a gâtlejului, etc... Aceştia împiedică respi- 
rația ре nas şi-l face ре om să adoarmă cu gura 
deschisă, provocându-i adeseaori scurgeri de sânge 
din nas. Din cauza dificultății respirației, se ob- 
servă la copii o lipsă de desvoltare а pieptului, 
ceea сей expune unor grave boli și unei stagnări 
a inteligenţei. 

Polipii se operează foarte uşor cu o „chiuretă“ 
sau pe cale electrică. Copiii care au polipi trebue 
să urmeze în timpul iernii o cură de untură de 
pește. In tot cazul, operația vegetaţiilor е neapă- 
rat necesară. 


ЅТІТІ POVESTEA JUCĂRIILOR? 


Anul acesta am căpătat cu toții jucării mai puţine; 
lucrurile sunt foarte scumpe, lumea е necăjită, іп 
alte țări e războiu, şi trebue să fim fericiți cu се 
putem avea. Totuşi desigur că nici unuia dintre voi 
nu ia lipsit un mic cadou. Așa e învățată lumea de 
când este să facă daruri copiilor de sărbători. 

Religiunile vechi le făceau un loc însemnat. Ele erau 
îngropate împreună cu mortul pentrucă îi înveselise 
copilăria. Păpuşile şi mingile sunt cunoscute din сеје 
mai vechi timpuri. Fluerul şi titirezul sunt străbune. 
Titirezul a fost inventat cu câteva sute de ani înainte 
de Cristos de Archytas din Tarente, unul din disci- 
polii lui Platon. 

Iar păpuşile se chiamă astfel dela soția lui Neron; 
această împărăteasă avea obiceiul să umble ішройо; 
bită de o mască; meseriașii au început să reproducă 
în miniatură pentru copii, această mască a Popeei; pe 
nesimţite numele personagiului s'a transformat іп păpuşe. 

In Franţa evului mediu, corporaţii numeroase se consa- 
crau bimbelotului sau jucăriei pentru copii (din italie- 
nescu bimbo). Pentru copiii familiilor princiare găsim 
note cu plăţi pentru jucării foarte costisitoare. Pentru 
băieţi, jucăriile iubite erau soldaţii de plumb sau de 
cositor, inventate de Romani; se mai făceau din lemn 


33 


sau din hârtie colorată. Micul Rege Ludovic XIII a 
primit într'o zi o armată întreagă din soldaţi de carton 
împodobiți cu picturi frumoase cari au costat 50.000 
franci. 

După secolul XVI, trăsurile, сай, mobilierele şi 
menajurile de păpuşi, fac mari progrese în înfrumu- 
sețările lor. Unele erau adevărate capete de artă, 
foarte căutate azi de colecționari. 

Automatele au luat naștere tot în antichitate. Vau- 
canson le aduse la o perfecţiune uimitoare; dar aceste 
jucării erau atât de scumpe încât puţini oameni şi le 
puteau procura. Asta nu avea nici o importanță, prin- 
cipalul era că se găsise principiul jucăriei mecanice. 

Aşa că dacă acuma vă jucaţi cu automobile, trenuri, 
tancuri, avioane саге ве mișcă singure, mulţumiţi-i lui 
Vaucanson; fără renumita ва rață mecanică, poate са 
nu s'ar fi fabricat aceste lucruri pentru voi astăzi! 


-----------:-------------->-2-2-----------2-:2-:2-:2-:2:2>:-БББ::----55::5:-5----:--:5--:-:-:-:-:5:2-5:2:-:2:2-22--222-22-:222----------------------- 

„DIMINEAŢA COPIILOR". Editura „Ziarul“ 5. А. К. București. Inscrisă sub Мг. 238 Reg. Publ. Periodice la Trib. Ilfov S. |. Com. Revistă ilustrată 

Ем tineret. Redacţia și administrația, str. Const. Mille (Sărindar) 5-9, Bucureşti. Tel. 3.84.30. Cec Poștal 4083. Red. responsabil: М. lonescu. 

rețul abonamentelor: un an (52 numere) 200; 6 luni (26 numere) 120; 3 luni (13 numere) 65. Plata taxelor poștale în numerar conform aprobării 
Direcţiei Generale Р. Т.Т. Nr. 15.585/939 


IMPRIMERIILE ADEV&RUL 5. A., BUCUREȘTI 


UNA-I MIA, ALTA-I COCA; 
SEAMÂNĂ, DAR NU LA MINTE: 
MIA-! REA ȘI E POZNAȘĂ, 
СОСА-! BUNĂ ȘI CUMINTE. 


-- 


DOUĂ CLIPE DE UIMIRE... 

$ APOI, DOMNUL BRUN ȘI SFERIC 
ȘI-A SCOS BARBA ȘI МУ5ТАТА, 
IZBUCNIND IN RÂS HOMERIC. 


MIA, CARE-I МА! ȘIREATĂ, 

ŞI-A FĂCUT ISPRĂVI САТ IARBA, 
O TRIMITE TOT PE COCA 
DOMNULUI SĂ-I SMULGĂ BARBA. 


MAMA LE-A LĂSAT ACASĂ, SOCOTIND CĂ-I CASA MICĂ, 
SĂ SE JOACE INTRE ELE; VOR IN CURTE SĂ AJUNGĂ; 
INSĂ MIA, BUCLUCAȘĂ, DAR UN DOMN LE IESE'N CALE, 
E CU GÂNDUL DUS LA RELE. CU MUSTĂŢI ȘI BARBĂ LUNGĂ. 


— NOSTIM JOC, — GÂNDEŞTE COCA. TOT MERGÂND AŞA VOIOASE, 
— MINUNAT | — GRĂIEȘTE MIA. NEȘTIIND UNDE-OR S'AJUNGĂ, 
ȘI PORNESC LA DRUM, VOIOASE, AU ZĂRIT UN DOMN, PE-O BANCĂ, 
PARCĂ AR JUCA CHINDIA. CU МОЅТАТІ ȘI BARBĂ LUNGĂ. 


INSULTAT LA DISPERARE 
ȘI JIGNIT PESTE PUTERE, 
SATISFACŢIE VREA DOMNUL, 
CĂCI ONOAREA LUI O CERE. 


INSFÂRȘIT, CU CHIN ȘI JALE. 
AU AJUNS INTREGI ACASĂ; 
DAR SURPRIZA NU FU MICĂ: 
DOMNUL AVEA BARBA RASĂ... 


ОА ВТЕ 1940 — Nr. 833 
EXEMPLARUL 5 LEI 


Ал. 


AZI А IMPLINIT BĂIATUL DUPĂ CE-AU SFÂRȘIT OSPĂŢUL 


ŞAPTE ANI ȘI DECI. LA MASĂ, CU O MICĂ CUVÂNTARE, 
ТАТА А РОЕТІТ, — CĂ-I ТАТА, — AU PORNIT CU TOŢI LA АЈЕК, 
CINCI COPII, INTAI DIN CLASA, FUGA, CARE MAI DE CARE. 


IANUARIE 1940 Nr. 


~ 


ILUSTRATA е 31 


IN GRĂDINA FĂRĂ AKBORI, CHIOIĂ CUMPLIT VAZDUHU., 
FĂRĂ FLORI, FĂRĂ МЕКОЕАТА, PICIORUȘELE LOR SALTĂ, 

SE DAU ЏТА COPILAȘII AU INCINS CÂTE ȘI ȘAPTE 

ȘI TĂTICUL PLIN DE Ү!АТА. DANSUL BROAȘTELOR DE BALTĂ. 


REVISTĂ 


OBOSIŢI РЕАТАТА JOACĂ ŞI AJUNȘI DIN NOU LA GAZDĂ, 


{гена -— Д 
| BIBLIOTECA FARA ЈЕО RARA PALTOANE, AU SPART CHEFUL, CĂ 'NSERASE. 
---- | АТАМ САКСА, MULŢUMIŢI AU FOST CU TOŢII 


SAU 
| FLURAN BALOANE. $1-АЏ PLECAT VOIOȘI SPRE CASE. 
і ! SERA | 


LUNETA ECUATORIALA A OBSERVATORULUI DIN PARIS 


STITI CE ESTE UN TELESCOP MONTAT ECUATORIAL? 


Vă vom explica îndată : 

Stelele se mişcă cu o câtime inapreciabilă pentru 
noi; un telescop, aşezat pe un picior obișnuit ar fi 
deajuns de bun ca să se fotografieze o stea fixă. Dar 
planetele şi sateliții lor, se deplasează ре сег, şi stră- 
bat cu repeziciune câmpul instrumentelor de obser- 
vaţie. 

O imagine fotografică, luată într'un telescop, sau 
într'o lunetă astronomică obişnuită, nu se va putea 
reprezenta ре o placă colodionată întrun mod clar şi 


precis, ci va fi reprodusă ca o dâră luminoasă, adică 


va obţine rezultatul deplasării sale іп câmpul de 
observaţie. De aci, nevoia de a da telescopului sau 
lunetei o mişcare de translație, саге să coincidă absolut, 
pentru durata sa, cu mişcările acestor corpuri cereşti, 
şi care, în plus, să se execute în acelaş plan, adică în 
planul desemnat sub denumirea de ecuator ceresc: 
O lunetă sau un telescop, sunt montate ecuatorial, ori 
de câte ori sunt înzestrate cu un mecanism care le 
face să se deplaseze în aceeași proporție cu astrele 
mişcătoare pe care le considerăm, şi, care le menţine 


în planul ecuatorului ceresc. 


Ochii orientalilor nu sunt oblici 


Contrariu părerii obişnuite, popoarele de rasă galbenă е destul pentru convingere să privim un om galben 


nu au ochii oblici. Noi îi vedem aplecaţi, dar nu sunt! 


or portretul său. Ochiul pare pieziş din pricină că 


La ei, linia ce uneşte colţurile - pleoapelor, taie ochiul pleoapa de sus şi direcţia sprâncenii sunt aplecate. 


în două părți egale, 51 este perfect 
perpendiculară pe axa nasului. — 
Dacă ochii albilor par drepți şi ai 
Chinezilor piezişi, e doar o iluzie 
optică. 

Ca să ne convingem de puterea 
obiceiului, ajunge să privim într'o 
oglindă o figură familiară, sau să 
ne privim pe noi prin dublă refle- 
xiune în două oglinzi paralele; ceea 
ce erai deprins să vezi la stânga 
văzându-l la dreapta şi invers, deo» 
dată veţi observa strâmbături şi a- 
simetrii nebănuite. 

Tot аза se explică de се пе ге 
cunoaştem cu greutate într'un рог; 
tret făcut din faţă, pe când celor- 
lalţi li se pare foarte asemănător. 
Fotografii se străduesc să înlăture 
acest efect, nepozând niciodată pe client de-a-dreptul 
din faţă și mişcându-i chipul astfel încât prin pers 
pectivă să-i corecteze oarecum neregularitatea trăsăturilor. 

Sinologii (savanții cari studiază rasa galbenă) cei 
mai eminenţi: уоп Siebold, Abeldsdorff, Schlegel, sunt 
cu toţii de acord că ochii orientalilor sunt drepţi; 


CONCURS 


Pleoapa superioară înspre nas 
formează o cută specială acoperind 
în întregime unghiul în care ве 
află glanda lacrimală. La газа 
galbenă, pleoapele sunt mai mici şi 
ochiul mai puțin deschis. 
Capul Japonezilor prezintă o altă 
ciudățenie: lobul inferior al urechii 
lipseşte aproape total. 

Această anomalie nu este totuşi 
о anomalie; urechile lor sunt: пог; 
male бі ale noastre sunt defor- 
mate, deoarece secole de-a-rândul, 
strămoşii noştri au atârnat 
podoabe de tot felul саге au 
lungit'progresiv partea de jos; 
noi am moştenit și obiceiul 
şi efectele sale. 
. Un fapt dovedeşte perfect, 
absenţa acestui obiceiu crud și nefolositor la popoarele 
galbene; cuvintele cercei (mimi-gane) şi lobul urechii 
(mimi-tabu), n'au fost introduse în limba japcneză decât 


atunci când aceștia au intrat în relaţiuni си 
popoarele occidentale, — pe саге ei le denumiau 
barbare. 


„CHLORODONT: 


lată rezolvarea exactă а ghicitoarei: 


„Dimineaţa la sculare și seara la culcare 
dacă dinţii îi vreţi сиган, 
Chlorodont întrebuințaţi“. 


La tragerea la sorți au eșit următoarele bonuri: 


Premiul 1 
2. Lei 3:000, — |, 
3. Lei 2.000, — , 
4. Lei 1,000, — ,, 

3 5. Lei 1.000, — ;, 
6 
7 
8 
9 


„ Lei 5.000, — Мг. 596 Dumitru Marinescu, Bucureşti 1V. Str. Pictor Obedeanu 29. 
488 Franziska Muller, 
340 Julius Beer, Oraviţa, Str. І. С. Duca 6. 

662 Marianne Klein, Braşov, Str. Mihai Weiss 35/11. 
447 Eduard Antosch, Braşov, Str. Avram Iancu 131. 


Braşov, Str. Protopopul Voina No 9. 


5 „ Lei 1.000, -- „ 2007 Egon Barth, Sibiu, Berggasse Мо. 22. 

"а . Lei 1.000, — ,, 2777 Alfred Н. Schwab, Braşov, Нагќепек -Gasse 16. 

Аз „Lei 1.000, — ,, 1960 Richard Foith, Codlea No. 510. 

3; „Lei 500, — ,, 2780 Misch Kamner, Brașov, Str. Cloşca 38. 

» 10. Lei 500, — ,, 3929 Biró Zs6kica, Satu-Mare, Str. Cuza Vodă No. 5. 

» 11. Lei 500, — ,, 475 Annemarie Bruckner, Braşov, Str. Vintilă Brătianu 6. 

» 12. Lei 500, — ,, 454 Doris Maria Dressnandt, Braşov, Str. Episcop. Dr. Vas. Saftu 1. 
» 13. Lei 500, — ,, 1685 Erika Lessner, Cernăuţi, Str. Iancu Flondor 39. 

» 14. Lei 500, — , 342 Helmuth Beer, Oraviţa, Str. І. С. Duca 6. 

» 15. Lei 500, — ,, 512 Maria Gal, Braşov. Str. Grădinilor 15. 

„ 16. Lei 500, — ,, 1929 Шапе Bartesch, Codlea, Str. Morilor 243. 

» 17. Lei 500, — ,, 659 Walter Gusbeth, Prejmer Nr. 553. (jud. Braşov). 

„ 18. Lei 500, — ,, 604 Katharina Roth, Hâlchiu, Str. Nouă 126 (jud. Braşov). 


Afară de aceasta s'au distribuit o mulțime de premii Че consolare. 


t 


LEUL, PAPAGALUL 


Bătrânului Voldageorgis, capul caravanii, îi plăcea 
grozav seara, când poposiau 51 se întindeau corturile, 
înainte de a se culca, să povestească o legendă; astfel 
şi de astă dată cu faţa lui neagră, aspră, luminată 
de flacăra focului, începu cu o voce înceată şi groasă: 

„Azi vă voiu istorisi povestea lui Ror, leul... о іп, 
tâmplare care s'a petrecut pe când tatăl tatălui meu 
era încă tânăr şi pe când oamenii albi nu ajunseseră 
încă prin aceste locuri. 

Ror — leul, incepuse să îmbătrânească şi într'o zi se 
întâmplă să se simtă bolnav. Se duse atunci să găsească 
pe prietenul său Abdu, vrăjitorul care locuia 
la marginea pădurii, lângă fluviu. Vrăjitorul Abdu 
era prietenul fiarelor și le îngrijea pe toate. 

— Mie rău, Abdu, spuse Ror — leul. 

— Dar dacă te vindec Ror, ce recompensă îmi dai 
când vei fi sănătos? Acum eşti bătrân şi poţi face 
prea puţină treabă. 

— Da, dar dacă sunt bătrân, vrăjitorule, voiu muri 
în curând şi îţi voiu lăsa ţie pielea теа, cu unghiile 
mele, cu dinții mei. Cu acestea toate voiu fi plătit 
cu vârf şi îndesat îngrijirile tale. 

— Fie şi aşa, zise Abdu. Te voiu vindeca; 
lângă mine şi aşează-te pe pământ  pentrucă 


vino 
sunt 


obosit şi nu pot să te caut stând în picioare. 


Ror — leul se întinse la picioarele vrăjitorului Abdu 
care trebuia să-l vindece. Acesta după ce văzu de ce 


boală suferă Ror, începu să-l descânte şi să bolbo- 
rosească farmecele lui. Şi atât era de preocupat de 


ceea ce făcea încât nu observă că ре craca unui bă- 
trân eucalipt din apropiere sta foarte atent Tactu, 
papagalul, de culoare verde ca frunzele şi ascuns între 
ramuri. 

Când Abdu termină prima parte а descântecului 
său, КогЛеш se simţia deja mai bine. 

Deodată însă Tactu începu să repete tot ce auzise 
şi deodată adormi chiar Abdu; Abdu adormise pentrucă 
descântecul era atât de puternic încât adormea durerea 
celui bolnav şi adormea şi pe cel sănătos. 

Ror însă nu era încă vindecat, nu era tocmai sănă- 
tos şi se văita, se văita îngrozitor pentrucă Abdu 
adormise şi nu putea deci să termine descântecul. 

— Abdu vrăjitorule, zicea Ror-leul, tu m'ai minţit; 
de ce dormi în loc să mă vindeci? Ştii bine са ţi-am 
promis pielea mea mare cu unghiile ei puternice şi cu 
dinţii mei întregi, toți la număr, dacă mă vindeci... 
De ce nu continui cu vorbele tale care îmi făceau 
atâta bine? 

Іп timpul acesta Tactu repeta pentru toate anima- 
lele pădurii ceea ce auzise zicând pe Abdu vrăjitorul, 
şi toate animalele cădeau adormite. 

Insfârşit răsări luna. 

Bătrânul Voldageorgis se întrerupse са să ridice 
capul şi să privească cerul. Cu toţii ridicăm capul ca 
să admirăm luna când este plină, strălucitoare де fru- 
museţe... De jur împrejur ега о mare lumină şi chiar 


61 VRĂJITORUL 


figura vrăjitorului era palidă sub lumina lunii. Se des- nebuni şi azi tot nebun е, cum îl vedeţi şil auziți 


prindea o emoție nespusă din ochii povestitorului care 
continuă: 

„Luna începu să 
mângâe fața vrăjito- 
rului şi Abdu se 
sculă $1 găsi lângă 
el ре! Ror-leul саге 
se уайа mereu. 
Atunci Abdu făcu 
o nouă vrăjitorie şi 
noui descântece бі 
Ror se vindecă. De- 
odată vrăjitorul avu 
nevoie de maimuța 
lui care trebuia să-l 
ajute să pue la loc 
obiectele descântecu- 
lui, şi văzu că şi maimuța dormia. Se miră și voi s'o 
deştepte. Cum se face că dormiai? o întrebă el. Ea îi 
povesti cum sau întâmplat faptele, şi vrăjitorul se 
supără. Pronunță descântecul teribil și papagalul іп, 


` 


CI MIL 


Cine е mic și mititel, şi'ngrădește frumușel? 


(тәу) 
a 


Am un arbore cu douăsprezece crăci, şin fiecare 
cracă un cuib cu câte şapte ouă şi ouăle sunt pe o parte 
negre бі pe alta albe. 

(muy) 
є 


Am un unchiaş bătrân şi duce о mie de haragi іп 
spate. 
(mony) 
e 


Am două surioare: una roade vara şi alta iarna. 
(erues 1$ preg) 
% 


Cloşca de lemn бі puii de carne. 
(паәшео 15 esep) 


repetând prin pădure descântecul care însă nu mai 


descântă pe nimeni. 
Când Tactu vede că 
descântecul nu folo- 
seşte la nimic se 
înfurie şi râde, râde 
тегеп“. 

In locul unde stătea 
bătrânul Abdu, am 
găsit o veche piele 
de leu, căci Abdu 
care trăise mai mult 
decât leul, se servise 
de ea drept covor 
şi făcea vrăjitoriile 
lui împreună cu su- 
fletul leului care-i 


rămăsese deapururi fidel. 

Noi toată noaptea auzirăm — mai tare decât urletul 
hienelor şi al басаШог — râsul lui Tactu, papagalul 
care devenise nebun... 


Га а 


Am doi cai: când îi duc la apă, ei se uită acasă; 
iar când îi duc acasă, ei se uită la fântână. 


(зрезјео)) 
Фф 
Се intră întâiu în biserică? 
(21240) 
е 
Се apă е шаі шагетп lume? 
(епом) 


/ 


Матая din pădure, tata-i din târg, și ей дере 
prund. 
(`еәцәшәлә 1$ үплеише ‘eoser) 


Sus copaie, jos copaie, la mijloc carne de oaie. 
(ео102$) 


JOCUL LUI MORGAN 


— Felul jocului: de observaţie și memorizare, 

— Locul de jucat: pe stradă sau acolo unde 
se găsește o tablă de afişe cu reclame. 

— Numărul jucătorilor: câte un cuib deodată. 

— Materialul de jucat: carnetul şi creionul. 

Cuibul primește ordin să meargă la un loc cu 
reclame (afişe) fixat dinainte și unde зе află 
un şef de grupă, саге are însărcinarea să soco’ 
tească timpul. Cum sosesc străjerii la јаја locului, 
le este îngăduit să privească afişele' timp de 1 
minut. Nu se permite să se ia notițe. Apoi, 
ei aleargă în grup la locul de plecare, unde în 
fața conducătorului jocului trebue să scrie іп 
carnet tot ce îşi aduc aminte asupra reclamelor 
văzute, fără a comunica între ei; au dreptul 
să scrie 5 minute. Străjerul, care face descrierea 
cea mai completă, este declarat învingător. 


VITRINA PRĂVĂLIEI 
— Felul jocului : joc de observație şi memo- 
rizare. 
— Numărul jucătorilor : un cuib. 
— Materialul de jucat: hârtie şi creion. 
Conducătorul jocului conduce cuibul prin јаја 
a şase magazine de pe stradă. El 
străjer să stea câte У 


lusă ре 
minul în јаја vitrinei 
fiecărei prăvălii. 


După aceia mai merge cu el un sfert de oră 


LOCURI 
STRĂJERŞETI 


şi apoi se opreşte, pentru a scrie pe o bucată 
de hârtie ceea ce au văzut în fiecare vitrină. 
Câştigă străjerul care trece іп mod exact cele 
mai multe articole. Timpul de scris este de 6 
minute; câte un minut de fiecare vitrină. 


LUPTA INDIANĂ 


Doi străjeri se așează pe pământ cu јаја 
în sus, alături unul de altul, fixând brațul 
dinăuntru pe umărul adversarului, fiecare ținând 
capul іп direcţie opusă. Se numără : 
doi, trei. 

La numărul unu şi doi picioarele dinăuntru 
sunt ridicate perpendicular. La numărul trei 
fiecare încearcă să prindă piciorul adversarului, 
silindu-l prin o apăsare puternică să facă о гоз- 
togolire înapoi. Acela care reușeşle de două ori 
din trei încercări este învingător. 


unu, 


Sănătate! 
CONSTANTIN C. ALCAZ. 


Comandant 


"A 


UN МАСАЕ DEȘTEPT 


| sat шы 


Aţi auzit desigur, dragi copii, o seamă de povești, 

în care era vorba numai despre prostia măgarului; aşa 
că о să vă miraţi, poate, citind de data asta о isto- 
- rioară, în care vi se arată deşteptăciunea lui. Să nu 
credeți însă că vă spun o poveste ticluită, ci una care 
ға întâmplat aidoma, una adevărată. 
Măgarul, despre care este vorba, se afla pe о moșie, 
unde era folosit la treburile mai uşoare. El căra sacii 
cu porumb la moară şi-i ajuta slujnicei la căratul nu- 
trețului дере câmp. Іп timpul ce-i rămânea liber putea 
să sburde unde voia şi să-şi aleagă după pofta inimei 
iarba дере răzoare și de prin luncă. Dar Іи:го ciudat. 
Măgarul nu putea fi gisit nico 
dată, când aveai nevoie de el; în 
schimb te loveai nas în nas cu 
el, când sfârşiseşi de lucru. Așa 
de pildă, dupăce omul dela curte 
ве сосоѕаѕе cărând în spinare sacii 
cu grâne, când ieşea dela moară 
- îl întâmpina sigur măgarul, şi-l 
însoțea la pas înapoi. 

Sau dacă se întâmpla să-l caute 
vreo slujnică, pentru al înhăma 
la căruță, căutarea şi strigătele 
ei erau de prisos. După ce trăgea 
însă căruţa până aproape de uşa 
grajdului, iată са răsărea şi шара, 
rul, care-i fura cele mai frumoase 
саре de fân. Іп acelaşi timp, 
sbiera un „Га“, atât де batjoco- 
ritor, încât îl scotea din răbdare 
şi pe om și pe femeie. Ba, într'o 
bună zi, ei se amăriră într'atât, 
încât boierul se văzu silit să-l ia 
pentru nevoile lui 51 să-l dreseze 
în consecință. 

Măgarul trebuia să devie animal 
de călărie; însă treaba asta nu-i 
"prea venea la socoteală, după cum 
nu-i convenise nici căratul sacilor 
şi al carului. Insă moșierul îl 
închise într'un grajd, ca să nu 
mai poată fugi; аза că măgarul 
cel deştept trebui să născocească un vicleșug. 

Când moşierul făcu prima încercare de călărie, îl 
scoase pe măgar la marginea satului. Nu se prea іп, 
credea іп cuminţenia lui şi n'ar fi vrut să se facă de 
râsul oamenilor dela curte. 

Măgarul lăsă de data asta să i se pună şeaua şi 
căpăstrul, şi porni atât de liniştit la trap, încât boierul 
crezu că bietul animal fusese pe nedrept calomniat. Dar 
cu cât înaintau pe drum, cu atât mai adânc ірі pleca 

măgarul capul şi tot pe atât de obosit 51 de greoiu îi 
devenea mersul. Din, când în când se scutura caşicum 
lar fi cuprins  înghețul în mijlocul celei mai 
însorite zi de vară, așa că boierul începu să se uite la 
el cu oarecare grijă. 

Animalul părea, într'adevăr, că e bolnav. бі așa şi 
trebuia să fie, căci deodată căzu în genunchi, scoase 


limba de un cot şi făcu o mutră, de parcă trăgea să 
moară. 

Speriat, boierul îi luăjos şeaua, spre a-l uşura, de 
bună-seamă. El bănuia că măgarul fusese cuprins de 
mari dureri de stomac. Din această pricină, dar mai 
ales ca să nu i se prăpădească măgarul, luă el însuși 
şeaua în cârcă şi se înapoiă degrabă acasă, spre a cere 
oamenilor o mână de ajutor. Dar abia ajunse la curte, 
când răsună deodată un „l-a“ batjocoritor, izbucnit din 
gâtlejul măgarului, care venea pe drum sburdând de 
bucurie. 

бі astfel, în râsul tuturor, îşi făcură intrarea la curte, 
boerul, cu şeaua în spinare, şi 
măgarul mândrude isprava lui. 
De data asta, însă, nui merse 
prea bine măgarului. El mâncă o 
sfântă de bătaie 51 nu ieşi trei 
zile afară din grajd. -Іа urma 
acestor „дЧојепен“, el se supuse 
exerciţiilor de călărie ale boierului. 
In taină însă, gândul lui era la 
răzbunare. Şi cum şi-a pus planul 
în aplicare, ne arată următoarea 
şi ultima lui ispravă: 

Măgarul așteptase zile în şir, 
până dădu Dumnezeu să cadă o 
ploae sdravănă. Drumurile erau 
toate acoperite de băltoace. De- 
oarece boierul voia să cerceteze 
câmpul, scoase măgarul din grajd 
şi porni cu el călare. Clipa гат 
bunării se apropia. Blând, ca 
deobiceiu în ultimul timp, măgarul 
îşi purtă stăpânul o bună bucată 
de drum. Mai rămăsese o băltoacă 
de trecut şi erau la ţintă. Mun- 
citorii îşi scoseseră pălăriile, în 
semn de bun sosit. Atunci, mă- 
garul se lungi în mijlocul băltoacei, 
şi începu să se tăvălească cu atâta 
repeziciune într'o parte 51 într'alta, 
încât boierul nu putu si se ridice. 
Zadarnice fură toate strigătele și 
înjurăturile. Măgarul se tăvălea cu atâta plăcere în 
nămol бі gusta răzbunarea cu atât пеза(, încât munci» 
torii дере câmp abia fură în stare să-l repună ре 
boier pe picioare. Dar іп ce stare se afla acesta! 
Cu toată stăpânirea de sine, ei nu-și putură opri râsul. 
Măgarul însă se ridică pe toate patru picioarele și 
începu să râdă batjocoritor: „l-a, i-a, іа“, până îşi 
pierdu răsuflarea... 

Un măgar atât de deştept nu mai putea fi ţinut 
la curtea boierului, aşa că fu vândut morarului, unde 
cără saci din zori și până'n seară, până la sfârşitul 
vieţii lui. 


MARIA SCHIERL-KOCH 


— EI, BINE. NE-A DEMONSTRAT СА NU E CÂINE DE VÂNĂTOARE! 


POATE CĂ E CÂINE DE PAZĂ! 
.— ASCULTĂ, AZI МЕ VIN MUSAFIRI. IL IAU CU MINE. 


ЖО Ж 
И 


ІҢ 


-- CÂND О FI SĂ INTRE, TU INCEPI SĂ LATRI CÂT ТЕТІМЕ GURA: 
«НАМ, НАМ" ! Al INȚELES 7 


— BUNĂ ZIUA, RICĂ | NE-AI AȘTEPTAT. „FRUMO3 
— BUNĂ ZIUA, DOMNULE М DOAMNĂ | 
— BUNĂ ZIUA, DRAGĂ. 


-~ NU, МАМ AUZIT NIMIC, AVEȚI UN CÂINE DE PAZĂ? 
— DA, АЗА CREZUSEM. 


— AUZI 7 AZI VIN IN VIZITĂ DOAMNA ȘI DOMNUL ВОКОВОАТА, 
PE CARE, DESIGUR, CĂ NU-I CUNOȘTI. 


ууру 


2 
4 


+: 
ЈИ: 
7; 

75" 


ШИШЕ 
Ж 


СЕ CU TINE, RICA 7 PARI MIRAT. 
672 CÂND AŢI INTRAT, N'AŢI AUZIT UN CÂINE LĂTRÂND ? 


— „А FOST ODATĂ ! 


f 
е 
1, 


-- HAHAHA ! ȘI SPUNEAI СА ASTA-I CÂINE DE РАЈА 7... — SĂ MAI INCERC. МА DUC SĂ CAUT UN PUNGAȘ. 
— ADEVĂRAT.. РАМА ACUM N'A PREA FĂCUT MARE ISPRAVĂ. 


— IN LIPSA LUI RICĂ VREAU SĂ FAC O EXPERIENȚĂ, SĂ VĂD 
DACĂ E SAU NU UN САМЕ DE PAZĂ. 


Ea Si cn cin Siza dn «Зз. dă sin din Айз 4. fn 22. 


ЕРЕ ЕЕЕ 
1 


7, 


= АН; 
CÂINE р 


"А MIȘCAT CÂND М'АМ APROPIAT. POATE СА ТОТ Е — DA, DA; МА URMĂREȘTE. ІІ AUD PAȘII PE COVOR. O SĂ 
Ă INCEAPĂ SĂ LATRE. 


m 
С 
М 


— DE, TOT CÂINE DE PAZĂ E! САМО M'A VĂRIT LA INCHISOARE, 
МА ZIS NICI MĂCAR: „НАМ" | 


ү 


-- MÂINILE SUS! МО MIŞCA ! TE-AM PRINS! 


ҒЕТІТА CU OCHII ALBAȘTRI 


Printre zăbrelele porţii, Isa văzu cu uinire aplecân- 
du-se o faţă mică, brună, cu doi ochi luminoși cu репе 
lungi, cari o priveau cu atenţie. 

--.ОҺ! făcu Іза, oprin- 

du-se din potrivirea cozonacilor 
de nisip pe cari îi turna în 
formele noui ce le primise în 
dar de ziua ei, dela mătuşa 
Izabela. Ce faci acolo? mai 
zise ea. 
Mica ţigancă, căci ea era fetița, 
nu-i răspunse, dar continuă s'o 
privească fix, cu ochii strălu- 
citori. Isa care era vorbăreaţă, 
urmă : 

— Vezi, соро, eu {азі 
deschide poarta, dar este în- 
chisă cu cheia; ştii, m'au închis 
în casă pentrucă au plecat cu 
toții; chiar Ғапу servitoarea 
a plecat în oraş să-şi târguiască 
ceva. Се е drept, rău îmi pare că nu-ţi pot deschide. 

бі Isa rămase în Гаја porţii atrasă şi curioasă uitân- 
du-se la mica vagabondă. 

— Cum te chiamă? 

Ţigăncuţa clătină capul cârlionţat şi cu o voce groasă, 
murmură : Mirca. 

-- Мігса, îmi place! Pe mine mă chiamă Isa, iar 
tata când е mulțumit mă mângâie şi spune că sunt 


ZECE SFATURI 


1. Porneşte în munţi ca să-ţi recreezi 51 să-ți întăreșşti 
corpul şi spiritul. Cine face acest sport din spirit de 
imitație, din modă sau de dragul renumelui, по să se 
simtă niciodată mulțumit sufletește. 

2. Foloseşte prilejul, pentru a contempla frumuseţile 
naturii; munţii, piscurile înzăpezite, lacurile, izvoarele, 
plantele, animalele şi oamenii oferă drumețului atent 
clipe de destindere şi de voioşie. 

3. Strădueşte-te să cunoşti primejdiile ascensiunilor pe 
munţi! Foloseşte în acest scop nu numai literatura şi 


sfaturile ocazionale, сі întovărăşeşte-te dela început cu. 


alpinişti experimentați! 

4. Pregăteşte-te cu băgare de seamă pentru fiece 
drum! Іп acest scop, antrenează-te, studiază împrejuri- 

mile, drumurile şi condiţiunile de adăpostire, 
f 5. Pune cea mai mare atențiune în ceiace priveşte 
echipamentul. 

6. Ascensiunea de unul singur e condamnabilă. 

7. Poartă-te cu locuitorii depe munţi, cum se cuvine 
să te porţi cu semenul tău şi vei găsi înelun prieten. 
Dacă îţi arată uneori neîncredere, cauza caut-o în lipsa 


рса 2%; вуса 


frumoasa lui păpușe blondă, micuța lui Isa cu о ћи albaştri ! 


S2 întrerupse însă, văzândcă Mirca — саге părea de а; 
ceeași vârstă cu еа — îi admira 
brăţara de aur dela mână; şi-i 
întinse printre gratii Баға 
са s'o vadă ţigăncuţa mai bine. 

— ІҢ place? întrebă Isa — 
e un cadou dela mama mare, 
mi l-a dăruit de Paşti; vezi 
este chipul Sfintei Fecioare pe 
medalia dela brățară pe o parte, 
iar pe cealaltă parte stă scris 
numele meu, şi data zilei când 
lam căpătat şi pe care по 
voiu uita niciodată ! 

— E de aur? — întrebă 
Mirca. 

— Desigur, că e de aur... 

Acum Isa se simțea stânje» 
nită de privirea ţigăncii; ar fi 
vrut să plece, însă nu se putea 
mişca din loc, stătea ca fermecată sub privirile acesteia. 

-- Scoateţi brăţara, aşi vrea să văd dacă-mi stă şi 
mie bine. Isa, fascinată se supuse. 

— lao. 

Mirca luă brăţara cu un gest lacom; şi iute, privind 
în toate părţile, fugi cu bijuteria furată. Isa neputincioasă 
să strige, rămase încremenită. 

АҺ! ce privire misterioasă şi hipnotizatoare au ţiganii! 


PENTRU ALPINIȘTI 


de consideraţiune, în disprețul sau pagubele pe саге 
i le-ai adus cumva. 


8. Nu гӛрі altora odihna, răvăşind cabanele, sau 
împrăştiind pe tot locul сой, ghemotoace de hârtie, 
cutii de conserve sau resturi de mâncare! | 

Nu rupe floarea reginei $1 айе flori rare. Stâlpii de 
direcţie, cabanele şi trunchiurile copacilor au un aspect 
mai frumos, dacă nu ţi-ai încrestat numele tău pe ele. 

9. Eşti dator față de tine însuţi şi de ai tăi, săi 
alegi bine tovarăşii de drum, să fii cu băgare de seamă 
la fiece pas. Prevederea nu e sfială şi şovăială; pentru 
a te înapoia la/timp, pentru a renunța din vreme, e 
deasemeni nevoe de curaj. 

10. Să пи califici drept uşuratic sau îndrăzneț ре 
acela, care nu porneşte la drum în aceleaşi condițiuni 
ca tine. Scoborârile, urcușurile, ascensiunile pe culmi, 
grupurile cu şi fără călăuze, escursiunile în timpul 
verii sau în timpul iernii, toate își au о justificare 
oarecare. 


Nu te uita la alţii, poartărți ţie de grijă! 


Ipopotamul ă ori i i i 
pop este de două ori Pielea unui cobai, 


mai greu decât calul şi mănâncă У ; 
după се ia fost ras 


totuşi aceiaşi cantitate de nutreţ. părul, este de zece 
з 


ori mai sensibilă decât 


a obrazului unei star 


de cinema. 
Coada  pasărei paradisului: 
Penele fără fulgi se răspândesc 
în spirală spre extremitatea 
vârfului. Scoica filtrează aproximativ 


25 de litri de apă pe oră, 


pentru a extrage plantele mi- 


croscopice cu care se hrăneşte. 


Dihorul american dă trei 
avertismente înainte de a 
trece la acţiune. 1: Ірі bate 
picioarele dinainte. 2: Işi Ştiaţi că există о bicicletă, care 
ridică coada ţinând-o пе, cântăreşte numai 15 kgr. și care poate 
contenit іп faţa potrivni- fi purtată sub braţ?! 
cului. 3: Işi sbârleşte părul Pe această bicicletă poate fi топ; 


care-i împodobește vârful уар ы - 
cozii, după саге ţinteşte tat un aparat de radio şi o umbrelă 


prada şi se aruncă asupra ei. de ploaie. 


ре ЕТ ноф ; 
| | ЖИІ. | а 


Mare noroc că avem avioanele pentru cazulj când s'ar scufunda vaporul! 


Milionarul servitorului (după 
naufragiu): „Noroc саат putut 
salva cel puţin һатасш!“ 


Anecdotă scoțiană 


— Băiatul meu, саге locuește la 
Glasgov, mi-a trimis fotografia lui. 

— E reuşită? 

— Nu ştiu încă, trebue să de- 
velopez întâiu placa fotografică. 


Argument convingător 


— Eu, dragă, nu pot trăi cu 
100.000 de lei pe an. 

— Cum se poate, omule? 

-- Intâiu, репігисӣ nu-i am... 


Tu supraveghează orizontul, Bill, eu 


pândesc avioanele. 


Fie, 2 


16.7 


Нога 


Модни тате 


Бог 3: А 


Ştiţi să faceţi ип поа ? 

Уи răspundeţi prea repede: da! Sunteţi sigure că sfoara, ре care aţi înnodat-o 
strâns, nu va slăbi încet-încet, lăsând să scape pachetul sau animalul pe care-l {їп 
legat?... Nu? Atunci învățați să faceţi un nod! Căci prilejul pentru a-l folosi îl 
veți întâlni de nenumărate ori. 

Există mai multe feluri de noduri, care corespund diferitelor nevoi. 

lată сит ргоседак ca să obţineţi : 


N OD UL. DRE PE 


folosit în mod obișnuit, când aveţi de legat un pachet. Faceţi întâiu un nod simplu 
(fig. 1): cele două capete ale sforii rămân libere. Strângeţi-l bine, apoi ţineţi 
primul nod cu degetul — pentru a-l împiedeca să alunece — şi faceți al doilea 
nod. Luaţi bine seama, că sforile trebue să intre şi să iasă pe aceeași parte а 
ochiului (fig. 2). Fiţi atente și nu faceți nodul ca іп fig. 3, căci nu (те. 


NO: DUAL "LANŢ 


se întrebuințează deasemeni la pachete (pentru bastonașul care ţine pachetul), 
pentru a lega o sfoară de o cracă sau de a lega un inel, etc... 

ЕІ se face în orice parte а sforii (fig. 4). Când nu trece nimic prin inel, 
acest nod se desface trăgând de cele două capete. Printr'un şir de noduri lanţ, 
puteți tripla un lanț prea 'subțirel (іп acest chip, obţineţi un lănțişor). 


Дор Е LUNTRAȘU-LUI 


special pentru a lega bărcile; se face dintr'o sfoară destul de tare, іп doi timpi: 
întâiu faceţi un inel în jurul stâlpului, într'o direcție; apoi în cealaltă direcţie 
(fig. 5 şi 6). Acest nod se potrivește şi atunci când vreţi să legaţi un animal 
de un inel sau de trunchiul unui copac. 


NODUL. PESCARESC 


este singurul nod cu care puteți uni foarte tare două fire din materii și grosimi 
deosebite şi care nu se desface іп apă. Faceţi un prim поа la unul din capetele 
firelor, însă introducând în acest nod firul al doilea. Cu al doilea fir faceţi alt 
nod, înconjurând primul fir (fig. 7 şi 8). 


“ИЖ” 
— 


- 2) <> 


УМК... 


Pe drumul dintre Mecca şi Dşebel al богі, ре când 
se ducea în pelerinaj spre oraşul sfânt al profetului, 
vistiernicul califului Ali ben Raşid fu atacat de о 
ceată de tâlhari beduini. Aceştia îi răpiră giuvaerurile, 
banii, o piatră mică neagră, pe care o purta legată la 
gât ca amuletă şi, însfârșit, chiar coranul, legat în 
piele fină. Deşi i-au răpit tot ce avea asupra lui, totuşi, 
nimic nu-l durea mai mult, ca pierderea micii pietre 
negre, pe care i-o dăruise cândva Arab el Naab, — 
spiritul bun al familiei, — бі care avea puteri mira- 
culoase. Păgubaşul se hotărî să încerce orice mijloc, 
pentru a ajunge din nou în stăpânirea pietrei. 

Câteva luni mai târziu se săvârși pe acelaş drum о 
nouă tâlhărie asupra unui călător, în direcţia Dşebel 
al Şori. Acesta fu condus în faţa şeicului tribului de 
tâlhari beduini şi întrebat cine e. Atunci, călătorul 
începu să povestească: 

— Aflaţi, străinilor, că eu, Omar ben Hassan, am 
fost multă vreme vistiernicul califului Ali ben Raşid. 
Intr'o zi, garda califului а găsit în cingătoarea mea о 
perlă, pe care trebue s'o fi vârit acolo chiar califul, 
care nutrea de mult timp gândul să scape de mine. 
Insfârşit, i s'a ivit prilejul să mă alunge dela Curte. 
Dar o să regrete amarnic, căci cunosc toate tainele 
vistieriei. 

La aceste cuvinte, ochii de jar ai căpeteniei bedui- 
nilor începură să fulgere. Privirile lui păreau să-l stră- 
pungă pe Omar ben Hassan. 

— О să ne arăţi drumul spre vistieria califului! N'o 
să păgubeşti nimic. 


PIATRA NEAGRA 


POVESTE ARABĂ 


Cara, păzitorul palatului, făcea rondul. Pereţii albi 
de marmoră răsunau sub paşii săi şi părea caşicum 
nesfârşitele săli ar fi adormit de veci. Tocmai se 
întorcea spre scara care ducea la vistierie, când o mână 
i se înfipse în beregată. El se prăbuşi la pământ, sco- 
апа un geamăt surd. 

— Drumul e liber, şeic! — se auzi glasul cunoscut 
al lui Omar ben Hassan. 

La aceste cuvinte se produse o mişcare vie în dosul 
coloanelor şi, cât ai clipi, sala de intrare spre vistierie 
fu plină de oameni cu о înfâţișare sălbatecă. Omar 
ben Hassan se pregătea tocmai să deschidă lacătul. Cu 
un ţiuit ascuţit se dădu deoparte ultimul zăvor; uşa 
grea se răsuci în ţâţâni şi ceata de tâlhari năvăli іп 
vistierie. Califul adunase aci comori uriaşe. Sub bolțile 
largi se aflau, pe lângă perle din India şi nestemate 
preţioase din (ага Egiptului, tot felul de covoare, ţesute 
cu artă, din Împărăţia turcească şi mătăsuri minunate 
din îndepărtata Chină. Una din încăperi era plină 
până'n vârf cu aur și argint. 

In timp ce ceata de beduini mai privea încă uluită 
de bogăţia atâtor comori, uşa grea a vistieriei se închise 
cu un sgomot surd. Un râs batjocoritor răsună de 
afară şi paşii grăbiţi se îndepărtară. Tâlharii priviră în jurul 
lor — Omar ben Hassan nu se afla printre ei. 

Furios de mânie se aruncă şeicul şi oamenii săi 
împotriva uşii; dar în zadar, uşa nu se clintea 
din loc. 

Când Omar ben Hassan dădu peste câtva timp ро” 
runcă, ca tâlharii morți de foame să fie scoşi din 
vistierie, el găsi pe pieptul şeicului beduinilor amuleta 
sa, acea piatră neagră care avea puteri miraculoase. 
Căci Omar ben Hassan nu era altcineva decât pelerinul, 
căruia cruzii beduini îi răpiseră odinioară tot avutul 
său. Pentru a ajunge din nou în stăpânirea pietrei 
negre, el jucase rolul vistiernicului alungat. 


PESCUITORI DE MĂRGĂRITARE 


Pescuitul perlelor nu este o meserie la îndemâna 
oricărei constituţii; trebuesc plămâni excepţional de 
solizi 51 însușiri de înnotător cu totul eşitedin comun. 

Îndigenii din Camerunul britanic au fost adeseori 
martori la scufundările executate de scafandrii europeni, 
şi atunci ideea unei căşti ermetice le-a părut folositoare 
mişcărilor de sub apă. 

Din nefericire mijloacele neîngăduindu-le să-şi pro- 
cure aparate scumpe, şi ingeniozitatea nefiind numai 
privilegiul albilor, aceştia şi-au amenajat cu ajutorul 
unui vechiu bidon de untdelemn sau a unei cutii de 
conserve, găurită şi astupată cu о mică foiţă de mică, 
nişte minunate căști, dacă nu elegante, cel puţin 
eficace. 

Inarmaţi cu acest ciudat aparat, indigenii pot rămâne 
sub apă vreme îndelungată, 51 culege numeroase perle. 


POȘTA REDACŢIEI: 


7. Al. Mann, Loco. Primim cu plăcere materialul. 
Dacă e publicabil, îi facem loc în revistă. 


Gruia M. Constantin, Târgoviște. Ne bucură că 
ţi-a plăcut mult revista noastră. Costul abona- 
mentului pe un an este de lei 204. — pe care 
îi vei trimite prin mandat poştal pe adresa: Айт. 
Editurii „Ziarul“ Str. Const. Mille 5-9 Bucureşti; 
pentru un abonament ре 1 ап la „Dimineața 
Copiilor“. 

5. Comissiono, Loco. Nu sunt publicabile. 

Laura Maximilian, Loco. Levom pubiica mai târziu. 

Gaievschi Octavian, Adâncata. Ne scrii că ţi s'a 
urât cu celelalte reviste și că acum citeşti ,,Әі- 
пипеаја Copiilor“, al cărei cuprins frumos îți 
place. Ne bucură această afirmaţie și credem că 
о să-i rămâi devotat. „Povestea bujorului“ de unde 
ai auzit-o? 


Sfătuim ре cetitorii noștri să nu taie jocurile, 
ci să ne trimită numai rezolvarea lor. Раӣзѕіга{і 
revistele întregi şi strângeți număr cu număr, 
broșându-le la sfârşit de an. Le veţi  răsfoi си 
plăcere mai târziu. 


LEAC ОМ IS М 


Un general persan îi scria lui Lysandru, şeful La- 
cedemonienilor: „Dacă pătrund în Grecia, o trec toată 
prin foc şi sabie“. Lysandru îi răspunse scurt: Dacă. 


COSA 


Când Cesar a sărbătorit victoria sa asupra lui Farnas, 
s'a observat printre alte ornamente ale pompei trium- 
fale un tablou, unde erau scrise numai aceste cuvinte: 
„Am venit, am văzut, am învins“. 


ЧУ 


Licurg, саге inspirase Spartanilor gustul pentru 
laconism, era el însuși foarte sentenţios în vorbirea sa. 

Intrebat fiind: „Сиш putem respinge năvălirea 
duşmanilor“? — el răspunse: „Катапапд săraci şi 
nedorind niciunul să Не mai mare decât celălalt“. 

Consultat asupra zidurilor Spartei, el zise: „Un zid 
de oameni de inimă face mai mult decât un zid din 
cărămizi“, 


Nepotul lui Licurg, Carilaus, fiind întrebat de ce 
unchiul său a făcut un număr atât de mic de legi, acesta 
zise: „Pentrucă oamenii, care vorbesc puţin, n'au пе; 
voie de legi“. 


"pai 


PRIMA (ЕСТЕ DE MOTOCICLETĂ 


а a 

„DIMINEAŢA COPIILOR". Editura „21аги!" 5. А. К. București. Inscrisă sub Nr. 238 Reg. Publ. Periodice la Trib. Шоу S. |. Com. Revistă ilustrată 

pentru tineret. Redacţia și administraţia, str. Const. Mille (Sărindar) 5-9, București. Tel. 3.84.30. Сес Poștal 4083. Red. responsabil: N. Ionescu. 

Preţul abonamentelor: un ап (52 numere) 200; 6 luni (26 numere) 120; 3 luni (13 numere) 65. Plata taxelor poștale în numerar conform aprobării 
Direcţiei Generale Р. Т.Т. Nr. 15.585/939 


IMPRIMERIILE ADEVARUL 5. А. BUCUREȘTI 


МІТУ-! ТЕТ, ORICE AR РАСЕ; PE FEREASTRĂ, — МАТЕ-СОАРТЕ, — МІТУ-О VEDE ȘI, DE JIND, 
FOAMEA, ASTĂZI, NU-I DĂ PACE, ȘI-A PUS STICLA LUI CU LAPTE. OCHII 'N CAP | SE APRIND, 


> 5 уч МО ЫЫ Е Rate SA а ; 5 $ 
FOAMEA PARCĂ L-A RĂPUS, UN MECANIC, OM SIMPATIC, MIŢU, DUPĂ СЕ/5ОСОАТЕ, 


DAR ETAJUL E PREA SUS. UMFLĂ DÂRZ UN PNEUMATIC, IL ЈА VITEJEȘTEIN SPATE 


ме УЫ Уз. = 


CA APOI, CU RÂVNA TOATĂ IAR LA ȚINTĂ POPOSIT, ȘI-L INFIGE'N PNEUMATIC, 
SĂ IMPINGĂ GREAUA-I ROATĂ. DIN BRÂU SCOATE UN CUȚIT. PARCĂ LAMA-I DE ЈАКАПС. 


DUPĂ UN MINUT ZĂBAVĂ, IL ASVÂRLE CU DULCI 5ОАРТЕ ŞI ACUM, FLĂMÂND — ORICÂT — 


O EXPLOZIE GROZAVĂ, LÂNGĂ STICLA LUI CU LAPTE. TOARNĂ LAPTELE РЕ GÂT, 


EXEMPLARUL 5 LEI | 


COPIILOR 


з LVSTRATA. 7) 7 


TOVARĂȘUL DE DRUM 


Bietul Ionel era foarte mâhnit; tatăl său bolnav nu 
mai avea mult de trăit. Nu erau decât ei doi în cameră; 
lampa se stingea pe masă, şi se lăsa noaptea. 

— Ai fost un fiu bun, Ionel, zise tatăl bolnav; Dum- 
nezeu te va ajuta să-ţi faci drum în viată. 

П privi, cu. ochii săi serioşi dar blajini, respiră 
adânc şi muri; părea că doarme. lonel plângea: numai 
avea pe nimeni pe lume, nici tată, nici mamă, nici 
frate, nici soră. Sărmanul Ionel! Ingenunchiat in faţa 
patului, sărută mâna tatălui său mort şi plânse lacrimi 
amare; până când în cele din urmă pleoapele i se 
închiseră, şi adormi, cu capul rezemat de lemnul 
tare al patului. 

Atunci avu un vis bizar. Văzu soarele și luna că se 
apleacă în faţa lui; văzu pe taică-său sănătos tun, 
care râdea ca odinioară când era bine dispus. O fetiţă 
încântătoare, cu o coroană de aur în părul minunat, 
îi întinse mâna iar tatăl său îi spuse: 

—lată pe logodnica ta, este cea mai frumoasă din lume. 

După aceea Ionel se trezi, arătarea încântătoare 
dispăruse. Tatăl lui stătea întins, rece, mort pe pat; 
nimeni lângă ei. Sărmanul băiat ! 

А doua zi, mortul fu îngropat. Ionel merse în spatele 
cosciugului; de azi înainte nu mai avea să vadă pe 
acest tată bun pe care-l iubise! Auzi cum cade 
pământul peste sicriu ; privi fix capătul ce se vedea 
încă, dar pământul cădea mereu și curând sicriul fu 
acoperit în întregime. Atunci el simţi zdrobincu-i-se, 
inima, durerea sa era nemărginită! Jurimprejurul 
mormântului, se cânta un psalm a cărui armonie îi 
smulse lacrimi, dar aceste lacrimi îi făcură bine lui 
Ionel. Soarele lumina grațios arborii verzi, parc'ar fi 
vroit să spună: 

-- Consolează-te Ionel, uite ce frumos și albastru e 
cerul! Acolo sus e tatăl tău, şi el îl roagă pe bunul 
Dumnezeu са (и să fii întotdeauna fericit. 

— Voi fi totdeauna om de treabă, răspunse copilul, 
căci doresc să întâlnesc pe tatăl meu în ceruri, şi ne 
vom bucura mult să ne revedem! Ce de lucruri voiu 
avea să-i povestesc! iar el, îmi va arăta şi-mi va explica 
minunăţiile cerului, după cum altă dată mă învăţa ре 
pământ. О! ce bucurie pentru noi! 

Ionel vedea atât de limpede toate- astea, încât 
zâmbi printre lacrimi. Sus, în castani, micuţele pă- 
sărele ciripiau vesel: „cirip, cirip“! Şi cu toate acestea 
şi ele luaseră parte la înmormântare: ştiau că mortul 
era în ceruri, că avea aripi mai mari și mai frumoase 
decât ale lor, că avea să fie fericit deapururi, căci 
făcuse numai Line pe pământ; şi iată de ce erau аза vesele. 

lonel văzu cum își luau zborul din arbori în lume, 
şi-l cuprinse dorința să călătorească cu разагејеје. Dar 
tăiă mai întâi o cruce mare de lemn pe care voia s'o 
puie pe mormântul tatălui lui, şi când о duse seara, 
mărmântul era împodobit cu nisip şi cu flori. Era 
opera unor oameni cumsecade cari iubiseră pe bunul 
lui tată. 

A doua zi, dis de dimineaţă, Ionel făcu un тіс 
pachet, strânse în brâu partea lui de moștenire — 
cincizeci de galbeni şi câteva monede de argint şi se 
pregăti să străbată lumea. Dar mai înainte se duse Іа 
cimitir, la mormântul tatălui, unde spuse Tatăl 
nostru şi stiigă: 

— Adio, tată bun! Вип voiu. încerca și eu să fiu 
totdeauna, ca să-l rogi pe Domnul să-mi ajute. 

In câmpiile pe care le străbătea Ionel, toate florile 
erau proaspete și graţioase sub căldura soarelui! Se 
aplecau sub adierea vântului şi murmurau: „ЕН 
binevenit pe pajiște; nu-i aşa că e frumoasă“ 7 

Dar băețelul se mai întoarse о ultimă oară, să pri- 
vească vechea biserică unde fusese botezat când ега 
mic, unde se ducea în fiecare Duminică cu bătrânul 
Іші părinte ca să adore pe Atotputernicul; el zări într'o 


У 4550 4 і 4 і 4 4.44 
gaură, în үйгіш turnului, ре micul geniu al bisericii 
cu саризогш său roșu şi ţuguiat, care îşi ascundea 
capul de soare în dosul braţului. Ionel îi făcu un semn 
de rămas bun, şi micul geniu scoase boneta, puse mâna 
la inimă şi-i trimese sărutări din vârful degetelor, ca 
să-i ureze drum bun. Acuma lonel se gândea la toate 
lucrurile frumoase ce avea să le vadă în imensitatea 
lumii; merse departe, foarte departe, mult mai departe 
decât mersese vreodată. Nu cunoștea nici oraşele pe 
care le străbătea, nici oamenii pe cari-i întâlnea. Totul 
era nou pentru el. 

Prima noapte, fu nevoit să se culce pe câmpie peste 
o сарца de fân; nu avea alt pat. Dar asta і ве păru 
încântător; пісі un rege nu se putea simţi mai bine. 
Toată câmpia, cu iazul, cu fânul, având cerul albastru 
ca tavan, alcătuia o cameră de culcare întradevăr 
delicioasă. Iarba verde presărată cu floricele albe şi 
roşii, era covorul; teii şi tufişurile de trandafiri săl- 
bateci o împodobeau cu buchete; cu o apă limpede şi 
rece, iazul ţinea loc de fântână; crengile care ве 
înclinau ziceau bună ziua şi bună seara; luna era ca o 
lampă mare atârnată de plufonul albastru, şi această 
lampă nu risca să dea foc perdelelor. lonel putea dormi 
іп voe, şi asta şi făcu. Nu se trezi decât după râsă- 
ritul soarelui, când păsărelele cântau în juru-i: 

— Bună dimineaţa, bună dimineaţa ! Incă nu te-ai 
sculat ? 

Clopotele chemau pe credincioși Ја biserică, era о 
duminică; lumea se ducea să asculte predica. Ionel 
urmă mulţimea, cântă un psalm, şi ascultă cuvântul 
Domnului, са şi cum ar fi fost în aceeași biserică unde 
fusese botezat când era mic, unde preamărise pe Atot 
puternic adeseori cu tatăl său. 
| Erau multe morminte în cimitir, şi ре multe creșteau 
ierburi mari. lonel se gândi că poate aşa este şi pe 
mormântul tatălui său, neîngrijit pentrucă el numai 
era acolo. Atunci se aplecă, smulse iarba îndreptă 
crucile căzute şi puse la locul lor coroanele pe care 
vântul le ridicase de pe morminte. 151 spunea : 

— Poate că în această clipă, cineva face la fel şi 
pentru mormântul tatălui meu; eu nu pot. 

La poarta cimitirului stătea un cerşetor bătrân spri- 
jinit în cârje. lonel îi dărui monedele de argint şi 
mulţumit, își шта drumul în lume. 

Către seară, se strică vremea; lonel se grăbia să 
găsească un adăpost, dar noaptea neagră îl surprinse. 
In cele din urmă ajunse la o bisericuţă singuratecă 
pe vârful unui deal; uşa era deschisă, intră ca să 
aştepte până се trece furtuna. 

— О за mă азед aci întrun colţ, zise el; sunt 
obosit, am nevoie de odihnă. 

Аза dar se așeză, împreună mâinile, făcu rugăciunea 
de seară 51 adoimi fără să ştie. In timp ce afară tuna 
şi fulgerele striluceau, el visa liniştit. Nu se trezi decât 
la miezul nopţii; furtuna trecuse 51 prin fereastră 
pătrundea lumina lunii. In mijlocul bisericii era un 
sicriu deschis cu un om mort ce trebuia să fie îngro- 
pat. Lui lonel nu-i fu frică căci avea conştiinţa curată, 
şi ştia că morţii nu pot face nimic; numai oamenii 
vii şi răi pot face rău. Lângă mort, în picioare, stăteau 
doi vii răi; voiau să-l ia din coșciug şi să-l arunce 
pe uşe afară. 

— De ce vreţi să faceţi asta? întrebă Ionel; este o 
faptă urâtă şi rea. Lăsaţi-l să doarmă, pentru nu- 
mele lui Christos. à 

— Ce prostie! răspunseră cei doi păcătoşi. Ne-a 
înşelat, ne datoreşte bani şi s'a grăbit să moară са să 
nu ne plătească, пе vom'răzbuna aruncându-l afară 
ca pe un câine. 

— Nu аш decât cincizeci de galbeni, zise copilul; 
este toată moştenirea mea; dar vi i-aşi da bucuros 
dacă îmi promiteţi că lăsaţi pe ѕёз тапи! mort liniștit. 
Nădăjduesc să-mi urmez drumul şi fără acești bani; 
sunt puternic şi sănătos şi Dumnezeu mă va ajuta. 

— Bine, răspunseră ticăloşii; dacă îi plătești dato- 
ria, nu-i vom face nimic, fii sigur, 


Şi luară banii dela Ionel, râseră de bunătatea іші şi 
plecară. Băiatul азеха cadavrul la locul lui, îi încru- 
cișă mâinile pe piept, şi luându-și rămas bun, se 
îndreptă spre pădurea mare. 

Pretutindeni pe unde luna străbătea frunzișul, el 
vedea micile genii ale pădurii jucându-se vesele. 
Acestea nu se deranjară văzându-l ре Ionel căci îl 
ştiau nevinovat, şi ele se ascund numai de cei răi. 
Unii dintre ei nu erau mai înalți decât un deget: 
părul lor lung şi blond era ridicat cu un pieptene de 
aur. Doi câte doi se legănau pe picăturile mari de 
rouă de pe frunze şi ierburi. Câte odată picătura se 
rostogolea în jos; din cauza aceasta ei cădeau printre 
paele lungi iar celelalte fiinţe mici izbucneau în 
hohote de râs. Ce vesel era totul! Cântară şi Ionel 
recunoscu toate cântecele pe caie le învățase ca тіс 
copil. Păianjeni mari рез ти |! cu согоп е de argint ре 
сар, ţescau de la un tufiş la altul poduri suspendate 
şi palate care acoperite de rouă şi luminate de lună 
păreau de sticlă. Aceasta dură până la răsăritul soa- 
relui; atupci micile genii se furişară în boboci де flori 
iar vântul le împrăştie pădurile și castelele. 

lonel tocmai ieșea din pădure când auzi o voce 
puternică de bărbat în spatele său: 

— „Hei, camarade, încotro ?“ 

— „Prin lume, răspunse Ionel. N'am nici tată nici 
mamă, sunt un biet băiat dar bun e Dumnezeu şi-mi 
va ajuta“. 

— „Şi eu colind lumea, reluă străinul; dacă vrei, 
vom merge împreună“. 

— „Еп vreau“. 

Și, împreună, continuară drumul. 

Curând începură să se iubească, căci amândoi erau 
buni. Dar lonel observă că străinul era mai învăţat 
decât el; cutreerase deja mult, şi ştia să vorbească 
de toate. 

Soarele era deja sus când s'au așezat să prânzească 
sub un arbore mare. O babă trecu pe acolo. Era așa 
bătrână încât mergea îndoită de tot sprijinindu-se ре 
o cârjă iar pe spate purta o legătură de uscături ce 
strânsese în pădure. Зогјш ei era ridicat şi lonel văzu 
eşind de sub el trei nuiele де răchită. Când ajunse 
în dreptul lor, piciorul îi lunecă; căzu scoțând ţipete 
tari, căci biata femeie îşi rupsese piciorul. Ionel voi 
s'o ducă îndală la ea acasă; dar străinul deschise 
geanta sa scoase un borcănaş spunând că avea un 
balsam ce putea să-i vindece imediat piciorul; atunci 
ea va putea pleca singură, са și cum niciodată nu 
şi-ar fi rupt piciorul. In schimb ceru cele trei nuiele 
ре care le avea іп şorţ. 

— „E un preţ bun“ zise bătrâna. 

бі făcu un gest curios cu capul. Se vedea că nu 
renunţa ușor la nuielele ei; dar pe de altă parte, nu 
se simţea de loc bine аза lungilă şi cu piciorul rupt. 
І le dădu deci, 51 de îndată ce străinul îi frecă piciorul 
cu balsamul său, bătrâna se ridică şi merse chiar 
mai bine decât înainte. 


--»Се vrei să faci cu cele trei nuiele?“ întrebă Ionel 
pe tovarășul său de drum. 

— „Astea sunt trei măturele foarte drăguţe; îmi face 
plăcere că le am, sunt un băiat аза де ciudat!..“ 

Mai făcură o bucată bună de drum. 

— „Priveşte furtuna care se apropie, zise Ionel. 
Ce nori negrii și înfricoşători“, 

— „Nu, observă tovarășul de drum, nu sunt nori, 
sunt munţi. Prin munţii aceştia ajungi deasupra no- 
rilor în inima văzduhului. Crede-mă, e o splendoare; 
- mâine vom fi deja departe în lume“. 

Dar trebuia să mergi toată ziua ca să ajungi la 
munţii aceştia a căror păduri întunecate atingeau 
cerul, și unde se găseau bolovani mari cât un întreg 
oraş. Câtă cale, ca să străbată toate acestea. Deaceea 
Ione), împreună cu tovarășul de drum intrată întrun 
han; trebuiau să se odihnească şi să culeagă puteri 

зі pentru a doua zi. 

sala mare a hanului se afla lume multă și toţi 


priveau сшт un om făcea să joace nişte păpuşi 
Tocmai îşi instalase teatrul тісі; lumea se агарјаѕе 
cerc în jurul lui, iar locul cel mai bun, în rândul 
întâiu, era ocupat de un măcelar bătrân şi gras саге 
venise cu câinele său. ЏЕ! ce animal fioros! el privea 
ca toată lumea, cu ochii săi. 

Comedia începu. Era o piesă frumoasă, un rege şi 
o regină aşezaţi pe un tron superb, cu coroane de aur 
şi rochii lungi cu trenă; păpuşi frumuşele cu ochi де 
sticlă şi mustăţi mari stăteau în picioare la toate ușile 
pe care le deschideau şi închideau necontenit pentru 
a primeni aerul din sală. Intr'adevăr era o piesă prea 
minunată şi deloc tristă. 

Dar deodată regina ве sculă şi făcu câţi-va pași. 
Dumnezeu știe ce se petrecea în capul câinelui: pro- 
fitând de faptul са măcelarul nu-l reţinea, făcu un 
salt până la teatru și apucă regina de talia gingașă. 
Cuic, cuac! Era o privelişte groaznică. 

Bietul om care dădea гергеғепіајіа fu cuprins de 
spaimă şi întristare din cauza reginei, cea mai fru- 
moasă dintre păpuşile lui, şi căreia buldogul îi 
mâncase capul. 

Dar dupăce lumea plecă, străinul care venise cu 
Ionel spuse că el va repara totul. Luă borcănașul şi 
frecă păpuşa cu balsamul cu care vindecase baba. 
Imediat, păpuşa fu iar întreagă; ştia chiar să-și miște 
membrele fără a mai fi nevoe să tragi de sfori; nu-i 
lipsea decât graiul. Stăpânul ei era fericit când o vedea 
dunsând singură; nici una dintre celelalte păpuşi nu 
era în stare să facă la fel. 

In miezul nopţii, când toţi oamenii din han erau 
culcaţi, cineva oftă atât de adânc şi de atâtea ori 
încât toată lumea se sculă să vadă ce se întâmplă. 
Omul cu păpuşi alergă la teatrul său, căci de acolo se 
auzea oftând. Toate păpuşile erau culcate clae peste 
grămadă, iar regele în mijlocul soldaţilor săi de gardă. 
Ei oftau atât de trist, căci mureau de dorința dea fi 


' frecaţi cu aceeaşi doctorie ca şi regina, ca şi ei să se 


poată mișca singuri. Regina îngenunch:e şi întinzând 
coroana еі de aur spuse: 

— Luaţi-o, даг frecaţi pe soţul meu şi pe curtenii 
noștri. 

Atunci bietul director nu putu. să-şi stăpânească 
plânsul, şi promise tovarăşului de drum toţi banii ce-i 
câștigase cu comedia, dacă îi va freca patru sau 
cinci dintre раризПе сеје mai frumoase. Tovarășul 
răspunse că nu vroia decât sabia сеа mare ре care о 
purta directorul. Acesta consimţi cu plăcere, şi şase 
păpuşi fură astfel frecate. Ele începură să danseze 
atât de drăgălaș, încât toate fetele, fetele vii care le 
priveau, îucepură şi ele să danseze. Vizitiul dansa си 
bucătăreasa, servitorul cu fata din casă; tot ce era 
acolo dansa, chiar şi lopăţica cu cleştele, dar acestea 
căzură când încercară prima săritură. Ce noapte veselă! 


A doua zi Ionel plecă cu tovarășul de drum, şi 
ajunseră la munţii înalţi şi la pădurile mari de brazi. 
Se urcară atât de sus, încât turlele bisericilor li se 
păreau nişte fructe mici roşii în mijlocul verdeţii, 
iar în faţa lor aveau o perspectivă imensă. Ionel nu 
văzuse nici odată o parte de lume atât de mare; lu- 
mina soarelui cobora dintr'un сег senin și albastru; 
vânătorii cântau din corn în munţi; totul era frumos, 
binecuvântat, încât îl podidiră lacrimile şi nu se putu 
reține să spună: 

— „Doamne, aşi vrea să te sărut, ești atât de bun 
cu noi toți! Şi această minune, Тіс i-o datorim!“* 

Tovarăşul de drum ега în picioare şi împreună pal- 
mele în strălucirea soarelui. Işi plimba privirea peste 
păduri şi peste oraşe. De odată se auzi deasupra lor 
un sunet ciudat; ridicară capul: o lebădă mare бі 
albă spinteca văzduhul; era minunată şi cânta cum 
nu mai auziseră nici odată vrun cântec de pasăre. 
Dar vocea slăbea din ce în ce, plecă capul și căzu 
încet la picioarele lor. Murise. 


(Sfârșitul în numărul viitor) 


ГА 


Бы ала хе уг, ағам: PE > ата 


CAPITANUL 


Intr'adevăr când l-am cunoscut 
eu, nu era nici căpitan şi era şi 
mai puţin, Perticone. Vă voiu spune 
numai că avea necontenit о grozavă 
poftă de mâncare şi nici decum 
gânduri războinice. 

— Ма: nimic де ronțăit? Asta 
era veşnica lui întrebare. Şi sărmana 
lui mamă nu mai prididea muncind, 
ca să-l sature; ba, numai ca săi 
astâmpere prima foame. Cât despre cea de-a doua sau 
a treia, nici vorbă... 


Intr'o zi căpitanul se hotări: „Mă duc să caut avere 
în lumea largă“. Avere în lumea largă însemna pentru 
el un butoi mare de supă, un lac de vin şi o pâine 
mai mare chiar decât colina din fața ochilor săi. 

Hotărit, el îşi luă rămas bun dela maică-sa, vecini, 
casă, colină şi plecă la drum. Dar îndată i se făcu o 
foame de nedescris. Insă lipsea mama; adio си тап; 
carea, cu supa şi pâinea visurilor lui! 

Deodată zări însă іп apropiere un copac, ale 
cărui crengi atârnau la pământ sub greutatea fructelor 
rotunde şi roşii. El se apropie, luă fructul ce-i căzu 
sub mână, apoi un al doilea şi un al treilea. 

Erau foarte gustoase fructele acelea şi aveau un 
gust de marmeladă, de unt, de frişcă şi de lapte, 
amestecate toate la un loc, un adevărat gust de fruct 
al paradisului. 


бі шапса şi шапса, îndulcit de acel gust nemai 
pomenit de Бап, şi-de fericirea de a-şi astâmpăra foamea. 
Dar, deodată, observă că vârful copacului era la 
înălţimea lui; apoi, că vârful copacului era cu mult 
sub înălţimea lui; ba că era cu un metru sau doi 
mai mic decât el. 


De acolo, de sus, de unde era capul lui, îşi căuta 
picioarele. Doamne, Dumnezeule, cât erau ele de 
departe. El se lungise într'atât, încât, era mai înalt 
decât toți copacii păduricii: un adevărat turn de 
biserică. Cu siguranță că crescuse atât de lung din 
pricina fructelor pe care le mâncase. Trebuia deci, să 
inceteze de-a mai mânca mereu din aceste fructe; 
altminteri ar fi ajuns mai sus decât norii. 

— Еі, caraghios lucru, să te pomeneşti 
atât de înnalt, — zise el. 

Gândiţi-vă că ar fi fost deajuns să ridice о mână 
pentru ca să înlăture doi nori aplecaţi deasupra capului 
său, şi făcându-şi loc printre ei să descopere pe 
regele florilor, cu chipul aidoma cu al vânzătorilor 
de baloane de prin târguri; căci şi el ţinea în mână 
firele a o sută de nori ce spânzurau în jos. 

Acest rege schimbător din fire, se întâmplă, contrar 
obiceiului — căci el e mai degrabă prost dispus — 
să fie de astă data bine dispus. Văzându/l regele, îi 
ceru lui Perticone să-i istorisească povestea vieţii lui; 
apoi dupăce îi povesti și el isprăvile vieţii sale şi-i 
desvălui tocmai taina oboselilor sale... Petele acelea 
erau nori de ploaie şi nori de vânt, şi era 


deodată 


deajuns să le dea drumul ca să se 
pornească ploaia. Ceilalţi nori erau 
nori de furtună. Trebuia să-i coboare 
dedesupt și era deajuns ca săse 
deslănțuiască potopul urmat de ful- 
‚реге şi de tunete; ele erau vocea 
regelui ploilor, ori de câte ori 
se mânia. 

— Dacă vei avea nevoie de mine, 
— Îi zise regele omului crescut 
înalt, — să nu pregeţi; căci, dacă voiu fi bine 
dispus са azi, te voiu ajuta. Dar nu-ţi făgăduesc 
nimic sigur! 

Şi acestea spuse, îi făcu semn să se ducă şi 541 
lase іп расе. | 

Perticone îşi făcu loc printre baloanele Че nori, 
се se іпсһіѕега іп urma lui și cobori printre muritori. 

Ега aproape noapte când ajunse lângă o casă. 
„Асі am să mă lungesc şi о să dorm“, — se gândi 
el. Dar deodată, о furnicătură ciudată îi împunse 
picioarele, şi glasuri mici îl ajunseră de jos, ca nişte 
lovituri ce semănau mai degrabă a tuse, dar care erau 
poate sunete de trompetă şi de tobă. 

Se aplecă şi zări la picioarele sale o brigadă de 
păpuşi mititele, îmbrăcate іп roşu şi cu un pompon 
impunător Ја beretă. Unele dintre ele îi înțepau 
picioarele си lăncile, altele ірі umtlau gâtul suflând 
din trompete, pe când toboșarii băteau tobele. 

Căpitanul Perticone, care începea să fie Perticone 
fără să fie căpitan, avea, nu vam spuso încă — о 
mare uşurinţă la vorbă, аза că la şcoală, băeţii îl 
alegeau totdeauna са să-l convingă pe profesor са 
tema era grea şi nu putea să fie făcută. 

— Mică armată, — spuse el, mică armată de mici 
oameni roşii, ce tot faceţi acolo jos, de mă înţepaţi 
la picioare ? 

Un soldat piţigăi ceva, dar el nu înţelese nimic. 
Atunci, prin semne schimbate de sus în jos şi 
viceversa, se hotări ca cineva, fie chiar sergentul, să 
se suie pe picioarele lui şi pe trup în sus până în 
dreptul urechilor. Sergentul саге obosise, caşicum s'ar 
fi suit pe muntele Everest, îi istorisi povestea lui şi 
pe aceea a tovarăşilor săi. 

„Li se întâmplase şi lor ceeace i se întâmplase lui, 
însă pe dos... 

Desigur că era fermecată pădurea aceea. Bine 
îmbrăcaţi, bine echipați, cu  toboşari, cu coifuri ре 
сар, gata întrun cuvânt pentru luptă, — străbăteau 
pădurea ca să se ducă în serviciul unui rege din 
apropiere, când“... 


Dar mă întrerup, copiii mei; trebue să vă explic _ 


că pe acele timpuri regii nu aveau armată proprie, 
formată din supuşii lor, ci luau în soldă, adică pe 


bani, aventurieri conduși de un căpitan — adeseori 
om de ispravă. 
-- Servitori adică ? 


— Da, servitori, însă gata să lupte până la moart- 
„Să ne întoarcem acum lapovestea noastră. Тг” 


е 


PERTIGONE __ 


sat 


4 


РРА 


prin- pădure, fură cuprinși de о foame straşnică; dar 
găsiră un copac, încărcat de fructe. Dupăce au 
mâncat din ele, soldații, din voinici ce erau s'au 
transformat într'o armată de pitici. 

— O idee, — strigă Perticone de acolo de sus, 
mică armată de oameni mici, am o idee, dar vă voiu 
spune-o mâine. Acum mi-e somn. Lăsaţi-mă să dorm. 
In adevăr ei se lungi şi dormi până dimineaţa. 

Dis de dimineaţă îşi expuse ideea: să se întoarcă 
înapoi să găsească copacul giganţilor, să mănânce din 
fructele acestui copac, să-i readucă la statura oamenilor 
normali şi să-i trimeată cu Dumnezeu. Așa şi făcură. 
Se întoarseră înapoi, găsiră copacul şi începură să 
mănânce. Perticone nu mâncă; lucru ciudat, nu-i era foame, 
căci întâmplarea din ziua trecută îi rămăsese pe suflet... 

Ceilalţi însă, având stomacul gol, când gustară 
din acele fructe nu se mai opriră; depăşiră statura 
normală, şi pe urmă statura înaltă, şi chiar pe cea 
foarte înaltă şi deveniră giganţi са Perticone. 

— Bine, zise acesta саге era gata să se învoiască 
cu orice, — veţi fi. o armată de giganţi, iar eu voiu 
fi căpitanul vostru. 

Inainte marş... 
Când ajunseră în oraş, lumea rămase cu gura 
căscată. Ce să fie aceştia? Turle de biserică, ce se 
plimbau? Nu, soldați ! N'auziţi trompetele și tobele 2 
Nu vedeţi drapelele, colo sus? 

Şi din moment ce oraşul era în stare de asediu, 
iar inamicul era puternic şi ar fi cucerit orașul, erau 
bucuroşi. de sosirea oastei de giganţi. 

lată, însfârşit o armată саге va învinge pe inamic, 
şi un adevărat căpitan! In faţa palatului regal, armata 
giganţilor se opri. Deşi poarta 51 săhle palatului erau 


înalte, nici vorbă ca ei să fi putut intra. Astfel că îl 
chemară pe rege la fereastră, iar ei rămaseră afară. 

— Cât dă Majestatea-Ta ca s'o scăpăm de inamic? 

— Un sac de aur de cap de om; e destul? 

— Bine, răspunseră ei şi plecară spre câmpul de 
luptă al inamicului. 

Inamicii, siguri de victorie, dormeau, dupăce se imbă- 
taseră sub corturi, nebănuind pericolul ce-i amenința. 

Liniştea plutea sub cerul plin de nori, ce alunecau 
ameninţători. Perticone, se izbi tocmai atunci cu capul 
de un nor uriaș, dar atât de tare, încât căpătă un 
cucui. Cu acest prilej îi trecu prin minte o idee de 
adevărat mare general. 

Ірі făcu drum la Regele Ploilor, ca şi prima dată. 
П găsi pe гере în persoană pregătind o serbare de 
gală, şi-l rugă să-l ajute, după cum îi făgăduise: cu un 
lucru de nimica, un mic uragan, un mic potop! 

Plictisit, dar mai ales ca să scape de dânsul, Regele 
Ploilor aruncă un nor mare cât un balon plin cu ара, 
care se revărsă peste câmpul inamic, transformându-l 
într'un lac şi înnecând toți oamenii. 

Perticone, aproape sufocat, izbuti să scape cu soldaţii 
săi graţie unei curajoase retrageri, — lucru care cu 
alte cuvinte se cheamă fugă. 

Deşi fugiseră, giganţii au primit onorurile cuvenite. 
Ineărcaţi cu aur, soldaţii s'au întors în pădure, să 
găsească planta care făcea pitici. Mâncară din fructele 
ei cu cumpătare, până îşi recăpătară statura normală. 
Apoi plecară la casele Jor, nu fără să fi mulțumit 
căpitanului — din întâmplare — Perticone,— care fiind 
acum bogat, putea să-şi îndeplinească visul vieţii lui: 
să aibă un lac de supă, о colină de pâine 4 să-şi 
poată potoli cu ele prima, a doua și a treia foame! 


и" 


=. ж әу” д 


5%: 


CUM А FOST INVENTA. _ 


TELEGRAFUL AERIAN 


Telegrafia este mijlocul de transmitere a ştirilor la 
o distanță îndepărtată şi într'un timp scurt. 

Arta telegrafică a fost cunoscută de toate popoarele 
vechi; numai procedeele au variat. 

Noi încercăm, în acest studiu scurt, să punem sub 
ochii cititorilor noştri, felurile de semnalizare, mai 
mult sau mai puţin rudimentare, întrebuințate de 
antici, dela focurile aprinse pe culmi despre care ne 
vorbeşte Homer în poemele sale, şi până la telegraful 
aerian foarte ingenios şi complicat al lui Claude 
Chappe. Apoi vă vom vorbi despre progresele minu- 
nate ale ştiinţei, acolo unde aplicarea electricității la 
telegrafie aduse o revoluţie totală în arta transmisiu- 
nilor rapide. 

Se cunosc trei agenți capabili să transmită semnalele : 
lumina, sunetul, electricitatea. 

Primii doi fură folosiţi secole de-a-rândul; azi însă, 
au fost înlocuiți cu electricitatea. 

Lumina mai serveşte încă de agent telegrafic: faru- 
rile nu sunt altceva decât telegrafe luminoase. Іп 
campanie, armata se serveşte deasemenea de lumina 
solară, reflectată pe oglinzi combinate cari trimet la 
mari depărtări razele primite pe aceste oglinzi. 

Sunetul, socotit agent telegrafic, este întrebuințat 
în marină şin armată cu prilejul trompetei, tobei, 
fluerului şi tunului. 

In toate timpurile, popoarele au căutat să comunice 
între ele dela distanță. 

Dar până în sec. XVIII, aceste încercări n'au fost 
decât dibuiri, fără rezultate satisfăcătoare şi durabile. 
Cu multe mii de ani înaintea noastră, pânza dela co- 
rabie, care trebuia după culoare, să anunțe Ересі 
succesul sau înfrângerea lui Teseu, nu era oare un 
semnal telegrafic? 

Ceva mai târziu, focul era semnalmentul unor veşti 
bune. 

Tacticianul Eneas, care a trăit cu 336 înaintea lui 
Hristos, s'a gândit la mai multe posibilități de a trans“ 
mite iute ştirile între tabere. 

Cel mai răspândit era următorul : 

Se puneau la o anumită distanţă, vase de bronz de 
aceeaşi mărime şi cuprinzând aceeaşi cantitate de apă. 
Toate vasele aveau robinete cu diametre egale. O 
plută prevăzută cu un baston vertical, divizat în părţi 
egale plutea pe apă. Pe fiecare sector al bastonului 
era înscris câte un aviz ce avea să fie transmis; iar 
lângă vas stătea un om care ţinea într'o mână o torţă 
şi cu cealaltă mișca bastonul până ajungea la margi- 
nea vasului; atunci lăsa %ог(а jos şi oprea ара. біш)” 
torul vasului următor făcea aceeași manevră, şi astfel 
până la cel din urmă post, ştirea înscrisă într'un anumit 
punct al bățului, reuşea să fie transmisă. 

Acest mijloc de telegrafie era grosolan, căci necesita 
oameni numeroşi, aşezaţi la distanţe mici, iar согезроп“ 
Чепја nu putea servi decât pentru anunțarea eveni- 
mentelor cunoscute şi prevăzute. 

După Eneas, Grecii inventară semnale constând іп 


aranjarea a opt focuri în faţa cărora se aprindeau trei 
altele mai mici. 

Focurile mari indicau un grup de litere din alfabe- 
tul care fusese împărţit іп opt părți. Focurile accesorii 
desemnau poziția literii în fiecare din cele opt divi- 
маг ale alfabetului. Deşi față de bastonaşele plutitoare 
ale lui Eneas semnalele alfabetice însemnau un progres, 
erau totuşi extrem de complicate. 

Polyb, istoricul militar al Greciei, cu 150 ani înainte 
de Hristos încercă să simplifice acest sistem, împărțind 
alfabetul numai în cinci grupuri. Două ziduri erau 
aşezate unul lângă altul, torţele se ascundeau în spa- 
tele lor iar omul care mişca făcliile stătea între ziduri. 

Ca să indice postului următor de pildă, a 24-a 
literă, arăta întâi cinci torţe la dreapta, indicând a 
cincea diviziune a alfabetului ; apoi patru la stânga ca 
să noteze rândul pe care litera o ocupă în împărţire. 

Іп invenţiunea lui Polyb, se vede prima idee а tele- 
grafiei aeriene realizată la sfârşitul sec. XVIII de fraţii 
Chappe. 

Rollin pretinde că metoda lui Polyb era mediocră; 
într'adevăr pentru a semnala un cuvânt era nevoie de 
atâtea mişcări de torţe încât abia ajungea o noapte 
ca să transmiţi câteva cuvinte. | 

In ciuda imperfecțiunii sale practice, acest sistem 
era excelent deoarece desemnarea convenţională а lite- 
relor alfabetului este un bun mijloc telegrafic. 

In urma lui Ішіп Cesar, telegrafia ajunsese frequent 
uzitată de Romani, 


UN POST TELEGRAFIC ROMAN 
DUPĂ BASORELIEFUL COLUMNEI TRAIAN DELA ROMA