Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1926_0042_0044

i 


[i 





| Împrigaat leg! 10. NOE to 


URBVERDUL 
SA A ENEA R 











N. VERMONT : INTERIOK - 


In acest număr: VASILE ALECSANDRI, DRAGOŞ PROTOPO”ESGU, AL. MARCU, GIOVANNI PASCOLI, SII.VIUS RO- 
LANDO, ION CIORANESCU, F.ADERCA, GR. VEJA, GH. CARDAŞ, Z0E V. LECCA, GEORGE DUMITRESCU, ROSMARIN, 
6. M. TEODORECSU, PAUL 1. PAPADOFOL, GEORGE DIACU şi N. N, TONITZA. 
Reproduceri după tablouri de N. VERMONT. 


An XLII, Nr. 44. E, 


31 Octombrie 1926. Lei 3 : 





Lai 


IAR 


| SA A a 





IOAN CIORANESCU 
1905 18, x 1926 


Nemurire 


Les morts sont dans la mort 
pour le rest de lâge. 
(Comtesse de Noailles — Les regrets) 


Să disontăm deci spre nomutire. Goi soară ! 
PDnnă înhese atâta enfletul men, e că-l și 
Socot supus și pe el morţii. Da. și el o să moară ; 
Aşa a spus în teoria sa Ernest Haeckel. 
„ra 
Vin va shnra din noi asemeni en o pasăre rănită, 
Sus va sbura ca la pământ să cadă 
iar îrnnul ne va nntrazi suh o haltă de pământ, cereită,.. 
O, unde ne-or fi visurile de zăpadă? 


Da, sufletui ne va muri. nu mai încape îndoială, 
„Panta rei“ — a <nus Aristotel. 

Si totuş de ce măcar o iluzie nu mă înșală 
Că sufletul nu va muri — doar el! 


Bergson a spus că vom trăi şi după moarte. « 
Dar eu nu-l cred. Dumneata poți să crezi? 

Paşii altora după ce la mormânt as să ne poarte 
Pe mine o să crească iarba ca 'n livezi. 


Ce nemurire oare pot spera ? 


Să mi se destrame sufletul din trup dintrio pânză nişte fire 


O, dacă voiu fi viu în sufletul cuiva 
Nu maj; îmi trebue-altă nemurire, 


ă IOAN CIORANESCU 


Giovanni Pascoli 


După puhoi 
(Din vol. Myricae — ciclul „In Campagna“) 


Norul negru trecu şuerând şi plouînă 
cu păleata : acum biserica sună ; acoperişu-i 
roşu, lucește ; din cimitir vine, proaspăt, 
miros de merişor. 


-. Lângă biserieă ; în vreme ce vocea ei 
sună, cântă, răsună în unde prelungi; 
se joacă, de păsări, un stol si pe crucea cea mare 
ca glonţul se“ntoarce, 


O pânză de ploaie învăluie zarea; 

dar cimitirul, subt cerul senin, liniştit 

răspândeşte mireazma : de pe-un munte pe altul 
curcubeul se'ntinde. 


trad. de ALEXANDRU MARCU 


ZS025 CAZAN 
ASAN 


! 


Ei 


UNIVERSUL LITERA] 





UNIVERSUL LITERAR 


PAPAGALUL SIMPATIC 


Il, 


Iu toamna anului 1840 tânărul Alexis. 
se întorcea din străinătate unde îşi ter- 
minase studiile. Era pc la finele lui Oc- 
tombrie când în ţara noastră ploile în- 
cep a fi în două cu zăpada și drumu- 
vile devin din zi în zi mai grele. Can 
harabagiului de la Mihăilen”, plini de 
glod până la urechi, îngheţaţi, căzuţi 
de osteneală, deabia mai puteau trage 
trăsura pe câmpul moale în care roţile 
intrau până la butuc, Vizitiul  perduse 
drumul din cauza întunecimei ; iar caii 
buimăciţi, la fic-ce ridicătură de pământ, 
se opriau suflând greu şi păreau că nu 
mai simt loviturile biciului ce lăsa ur- 
me dese pe umeda lor spinare, 

— Unde ne găsim? întrebă Alexis pe 
harabagiu, 

— Dumnezeu şiie! răspunse acesta 
Fu nu mai văd nimic înaintea mea, 

-— Li bine, ce face acum? 

—- Nu ştiu, zăn!.. Să aşteptăm până 


so mai ridica pâcla ca să ne putem găs: es 


«alea. 


bine cu maniaoa, el se ghemui în colțu ft 
irăsurei. Ii 
: d 

Perdut astfel noaptea pe locuri necu- et! 


voscute, el se puse a gândi la ţăzile ct- 
cilizaie de unde venia şi a face o trisi 
asemănare între starea de înflorire a a. 


zerie & patriei sale !.. Acolo oraşe mari N 
bine îngrijite, bine luminate, bine zidite 


ornate cu monumenturi de artă, cu muci 


zeuri, cu universităţi, etc. ; la noi oraș 


păcătoase, glodoase, întunecoase, înghe-(&ă 


suite cu jidani zdrențăroşi şi lipsite de 
cel mai mic confort al vieţii! Acol șu- 
sele minunate, poduri frumoase, cana- 
iuri largi, drumuri de fer. hoteluri lux- 
oase, cetce., 


[y 


bile pe ici, pe colea; ucolo cai înalți, 
tari, curaţi, plini de foc, vite grase. bine 
ținute şi graiduri de piatră; la noi cai 
bici, nețeselaţi, obosiţi de muncă, stâl- 
ciți de bătae, morţi de foame; vitu 
slabe, chircite, părăsite pe câmp la toate 
asrimile timpului : Acolo în fine, oa- 
meni care, bucurându-se de binefacerile 
civilizaţiei, au simţimântul  demniităţei 
personale și port pe obraz semnele pros- 
perităței ; Ja noi un popor îngenunchiat 
dinaintea împiegaţilor guvernului, din- 
naintea stăpânului moşiei, dinaintea a- 
rendașului şi a vătafului şi a feciorului 
boeresc ! un poror secat de mizerie şi 
ajuns în stare de anima vilis în ghiarele 
“evreului care îl sreculează fără milă!.. 
Toate aceste gânduri întristau adânc 
pe tânărul nostru călător, dar el se gă- 
sea la acea erocă frumoasă a tinereţii 
unde  nălucirile, ca un _cîrd de păsări 
primăvăroase, shor în calea omului și-l 
îngână cu melodii încântătoare. Prin 
urmare tristețea lui nu tținu mult căci 
el se mângâie cu ideea de a fi unul din 
pionerii civilizaţiei în ratria lui, misiunea 
nobilă şi visată de fiecare tânăr de pe 
timpul acela, însă misiune descurăjătoa- 
re pentru mulţi din ziua de astăzi! 
Vizitiul se coborâse de pe capră ca să 
caute drumnl. Caii cu capetele lor ple- 
cale şi cu urechile pleoştite,  fumegau 
de sudoare şi se clătinau în glod, ţinân- 
du-se deabia pe picioare, şi noaptea se 
întunecă tot mai mult... Alexis începea 
a pierde răbdarea şi a rosti un şir de 
iniprecaţii în contra guvernului, când el 
auzi un tropot de cal și un glas străin 
care strigă : Măi ! cel cu trăsură, ce te-ai 


fie ! zise tânărul; şi învelindu-sc 


3 


m es] 


Bă 
d, 
celor părți ule luropei, şi starea de mi.jă 


la noi drumuri cu haugaşe, î 
podeţe de lemn putred. crâşme mizera- : 


* 


de VASILE ALECSANDRI 


băgat în avături! — Vizitiul veni iute 
din câmp şi răspunse: Ne-am: rătăcit. 
— Dar încotro mergeţi ? 

— La Iaşi, în 
— La laşi ?... Aţi lăsat drumul Iaşului 
departe !... 

— Cum se poate? întreba Alexis, scu- 
tând, capul din manta. Și unde ne aflăm 
alci ? ] E 
Pe moșia cucoanei Elencu. 
Care Elencu ? 
Dorianca, 
-- Departe-i satul? 
Ba nu; cât colea. 

— Și este cineva la curte ? 

-—. Este cucoana şi duduca. . 

— Poţi să ne îndrepţi spre cusa boe- 
vească ? 


— Cum nu? Eu sunt chiar din curte. 


Sunt puşeaş, 
Minunat ! fii călăuzul 
avea un bacşiş bun. 

—- Sărut mânelt... Hai! 


nostru 


şi-i 












X 


ic 
E 





VASILE ALECSANDRI. 
pi d a 


Călărețul. apucă inainte peste câmp, și 
trăsura se puse a-l urma suind şi cobo- 
vând Gia brazdă în brazdă. Peste o ju- 
wâtate de oră “se auziră lătrări de câini 
şi se zăriră câteva lumini slabe prin fe- 
vestrele afumate de case țărănești ; apoi 
se ivi o poartă mare ce se deschidea în- 
run zid şi trăsura, intrând într'o ogra- 
dă sțaţioasă, se opri la scara unei casc 
vechi cu două rânduri. 

Mai mulţi servitori alergară să  des- 

chidă oblonul, iar unul din ei conduse 
re Alexis întrun mic apurtament în care 
domnea tot confortul ospeţiei româneşti. 
Pe cine să anunţ cucoanei ? întrebă 
servitorul respectuos. 
__— Pe d-nul Alexie Lunceanu. răspunse 
călătorul nostru care. rămas simgur, își 
drese toaleta, își pieptenă părul şi se 
privi într'o oglindă cu destulă mulţumire 
de sine. 

Nun trecură zece minule şi servitorul 
se întoarse zicând lui Alexis că este in- 
vitat la stăpâna casei.a se prezenia ei. 
Tânărul nostru sui la rândul de sus pe 
a scară îmbrăcată cu scoarje: şi luminată 
de un policandru cu patru lămpi ; apoi 
intră în salonul unde îl aștepta d-na: Do. 
rian. E] se găsi în prezenţa unei dame 
ca de 45 de ani şi a unei domnișoare, 


fiica ei, amândouă având tipul distins al 
sderăratei aristocrații, 

D-na Elencu Dorian, de şi trecută de 
tinerețe, păstra încă urmele unei fru- 
museţi care ac uase un căracter de 
inaiestoasă grațiozitaile. Cât pentru fiica 
sa, d-ra Eliza, ea produse lui Alexis e- 
fectul unei minuni !.. Şi în adevăr talia 
sa de regină, și expresia inteligentă, poe- 
iică, atrăgătoare a figurei sale fermecau' 
ochii la prima privire, : 

Alexis se închină respectuos, şi: zise: 
Vă ter o mie de scuze, d-na mea, pentru 
libertatea ce am luat de a căta un adă- 
posi în casa d-voastră, fără a avea o- 
norul de a vă fi cunoscut. . 

— Vă înșelaţi, d-nul meu, răspunse 
I-na Dorian,., Dacă vă văd acum pentru 
întâia oară, este că vai dus de;mic în 
străinătate, însă am bună, cunoştinţă ca 
părinţii d-voastră, şi fiica mea, Eliza, t 
umică de pension cu sora d-voastră, 

— Și puteți adăogi, maman, 0 amică 
iubită , zise d-ra Eliza cu un glas des- 
miergător. if 

— Atunci suni fericit de a mă intro- 
Iuce în castelul d-voastră sub 'duspiciile 
surarei mele, replică Alexis. şi când 
moi întâlni cu ea, oi săruta-o de-o mie 
de ori pentru serviciul ce-mi face în a- 
cest moment. 

ix-na Dorian se puse pe canapea şi a- 
vătă lui Alexis un jilt alătura; apoi 
zise d-rei Eliza ca să ordone a se aduce 
ceaiul. 

Salonul în care intrase Alexis nu era 
mare, însă prin mobilarea lui arăta că 
era locuința favorită a unor dame de: 
prinse cu luxul vieţii eleganta : covoare 
pline pe parchet, flori exotice în jardi- 


niere de lemn de trandafir, oglinzi în 
cadruri sculptate, albumuri şi note de 
muzică pe mese rotuade, mulțime de 


mici obiecte de artă pe etagere de pali- 
sandru,'un piano lung de Pleyel și un 
papagal verde stând într'o labă pe mar- 
pinea acelui mobil și făcând monologuri 
în Vimba Imi. In sobă un foc vesel răs- 
pândea. căldură plăcuiă în salon, iar di- 
naintea gurei de la sobă se încovoia o 
mâță albă care torcea de mulțumire. 

I)upă o scurtă tăcere în timpul căreia 
Vliza dase ordin pentru ceaiu şi venise 
apoi de se puse pe un scaun în fațăcu A- 
lexis, d-na Dorian întrebă pe tânărul 
naspe ce impresiei-a produs revederea 
patriei sale după o absenţă îndelungată? 

-- D-na mea, răspunse Alexis; voiv 
măriurisi că am simţit o mawe bătace de 
inimă când mă apropiam de frontarile 
Moldovei. Toate suvenirile din conilărie 
se 'deșteptaseră în minte-mi şi formaseră 
un cortegiu ademenitor care mă îmbăta 
prin imaginele femecătoare ce-mi pre- 
senla. Eram, într'un cuvânt, convins că 
aveam să intru în rai nici mai: mult nici 
mna$ puțin ; însă când am sosit la Mihăi- 
leni, am găsit raiul cam glodos şi locu- 
torii lui cam nespălaţi, fiind, în loc de 
ingeri, nişte jidani în halaturi rupte de 
pielea dracului... Raiul se prefăcuse în 
purgatoriu ca să uu zic în iad. 

Damele începură a râde, iar Alexis. 
încurajat, urnă eu descrierea călătorie! 
sale în compania harabagiulului, voiaf 
comic şi plin de mici întâmplări cari 
ațâţau râsul. D-na Dorian şi cu Eliza gă- 
seau multă plăcere a-l asculta, căci el 
avea un sp'rii original. o convorbire fină 
şi variată. El grăi de Paris cu entusiasm 
mai: cu scamă că Eliza manifestase o 
mare dorinţă de a vizita frumoasa capi- 
tală a Franţei. Apoi afirmă admirarea lui 
pentru. literatura franceză, înălţă până 
la eerur!. pe:Lamartine, pe Victor Hugo 
şi mai ales pe Alfred de Musset, căci a-" 
vest: poet ' era poetul favorit a d-rei Eli- 
za... Şi astfel pe nesimţite începu a se 


naște o comunitate de idei şi de simpatii 
între amândoi. 

Un servitor aduse tablaoa cu ceiul. 
Eliza umplu ceşcele de porțelană de 
Saxa ş oferi una lui 7 
dacă îi place ceaiul ce sau fără za- 
hăr precum obişnuesc chinezii. 

— Chinezji, răspunse tânărul, au drep- 
iate să prefere această băutură sade, 
căci aromul ei este astfel mai tare, însă 
eu sunt, de părerea papagalului dv. care 
vă cere.o bucăţică de zahăr. 

În adevăr pasărea sburase de pe piano 
şi se rotia grațios pe dinaintea stănânii 
lui, băiguind toate cuvintele ce învățase. 
Eliza îl sărută. desmierdându-l, şi-i dete 
partea lui de bisooi. 

— Ce parăre curioasă! observă d-na 
Dorian; astfel e deprinsă cu fiica meacă 
nu vrea să primească mâncare decât nu- 
mâi din mâna ei. Nam văzut încă oașa 
simpatie... Pe toţi, şi chiar pe mine, ne 
muşcă rău când vrem să o luăm pe de- 
get, iar când vede pe Fliza, îşi întinde 
penele, se gudură și face toate cocheta. 
viile... 

__— Îmi daţi voe, d-ră, să cere şi eu a 
lega amice cu el? întrebă Alexis pe 
Eliza, luând o bucăţică de zahăr în mână. 

— Bucuros, însă luaţi seama să nu vă 

muşte. 
„Alexis începu a zice cu glas blând: 
„Giali, Giali... e frumos Giali...“ şi pe loc 
papagalul cătând la el cu coada ochiului, 
se apropia : încet repetând : Coco, Coco, 
+i se sui pe degetul lui Alexis. 

— Maman. maman! str'gă Eliza ; pri- 
vește minune ! Giali se arată amice cu 
xl-nul Alexis, 

— În adevăr, e lucru de mirare!... se 
vede că d-nu! Alexisare talentul de a îm- 
hlânzi fiarele sălbatice. i 

— Giali, fiară sălbațică ?,. Auzi. Giali, 
cum te ocărăşte maman ?.... Ciali frumos 
Gial: drăgălaş... Vin' aici, Giali, vină, 

In zadar însă Eliza îi prodipa cuvinte 
desmerdătoare şi îi arăta bucăţi de za- 
hăr şi de biseot, pasărea alintată îşi. ple- 
case canul şi Alexis îi ciugulea penele 
dela gât. Ea răspundea încet la glasul 
stăpânei sale, dar nu se mişca de loc. 

— Pare-mi-se, observă d-na Dorian, 
că favoritul tău, Eliză, îţi face nefideh- 
tăț si că sa dat în dragoste cu d-nul 

"Alexis. El nici nu mai vrea să ştie ae 
tine, şi tu eşti geloasă... o văd în ochii 
tăi, ești geloasă... Zicând aceste, începu 
a râde cu hohot. 

Papagalul se trezi deodată ridicându-şi 
capul, își desfăcu artpele în forma * de 
evantail şi imită râsul d-nei Dorian, 
aro! îşi luă sborul şi se puse pe umărul 
Elizei. 

— Vezi, maman, că ai calomniat pe 
Giali ?,.. El tot mă iubeşte. 

— Te iubeşte dar, însă iubeşte deopu- 
uivă si pe d. Alexis. El vă iubeşte «pe 
amândoi în aceeasi simpatie. 

La aceste cuvinte a maicei sale, copiia 
întâlnind ochii espresivi ai lui Alexis, se 
turbură puţin, iar tânărul, vrând se dee 
o explicare naturală incidentului se ră- 
lăei într'o disertaţie psihologică din cars 
nu mai putea să iasă. D-na Dorian îl 
aseullă zâmbind şi îl întrerupse, zicând 
„Efectul simpatiei nu se poate explica“. 

Atunci el schimbă şirul convorbirei şi 
luă de pretext elegantul piano din sa- 
Jon pentru ca să grăească despre mu- 
zică : 

_— Ştiţi a juca din clavir? îl 
Eliza. 

— Puțin, foarte puţin, d-ră,  răspune 
el. In vreme cât am fest student, îmi va- 
riam sțudjile serioase cu muzica, însă 
-u'am parvenit a fi artist, 

— E destul să fie cineya simplu dile- 
lant pentru ca să producă mulţumire 


întrebă 


xis întrebându-l “ 


ascultătorilor. Cred că sunteţi măcar di- 
letant. : 

— Pentru mine, dar : însă pentru alții.., 
mă îndoesc. 

— Să vedem, zise d-na Dorian, mel- 
gând să deschidă clavirul. Pune-te aicea 
și execută ce ştii mai nou. , 

Alexis, fără a face multe dif:cultăți 
după obiceiul diletanţilor, se aşeză dina- 
iniea clavirului şi execută cu gust şi 
precizie una din compunerile amicului 
său Charles Mikuli, o simfonie elegantă 
asupra melodiilor româneşti. El încântă 
damele prin talentul său și primi sincere 
complimente. : 

— Sunteţi artist, d-le, îi zise Fliza, şi 
ce e mai rar, artist modest, 

Alexis se roşi de bucurie şi răspunse 
că e fericit de a primi acest atestat din 
partea unei persoane atât de amabile, 
apoi după îndemnul ej, continuă a giuca 
diverse bucăţi dintre care una mai cu 
seamă plăcu foarte mult. 

— Ce melodie “i asta? întrebă Eliza. 

-— E o romanţă nouă ce se cântă acum 
în toate saloanele Parisului. 

— Cunoaşieţi şi cuvintele ? 

-— Dar, mi le aduc aminte. 

— Nu aţi voi să le cântaţi pentru ca 
să le învăţ şi eu? 

— Le-aşi cânta bucuros pentru ca să 
mă supun dorinței dv., însă am un glas 
care mă tem că, v'a face să fugiți. 

— Vă asigur că maman și eu suntem 
foarte curagioase, replică Eliza, zâni- 
bind. 

— Dacă este așa, iată romanța. Fa 
poartă titlul de : L'oiseau bleu; însă în 
considerația calităților papagalului dr., 
o voi numi-o: L'oiseau vert., 

Glumind astfel, Alexis cântă cu un 
glus simpatic următoarele versuri puse 
pe o melodie delicioasă : 


II est nn bel oiseau volage 

Qui rarement reste en sa cage, 
C'est le hbonheur, 

Hâle joyeux de notre coeur. 


Chacun de nous voudrait le prendre 

Vais lui, dit on, ne veut se rendre 
Qu'au doux appel 

Des coeurs aimanis, des voix du Ciel, 


UNIVERSUL LITERAR 


Chantez, aimez, et sar mon Ame, 
Anprâs de vous soudain, Madame, 
L'oiseau viendra 

Et jamais ne senvolera. 


Tânăra copilă asculta cu multă luare 
aminte, şi când Alexis se sculă de la 
clavir, rugând-o ca să cerce a cânta ro- 
manţa, ea răspunse că nu poate, nefiind 
bine dispusă în  astă-seară. Adevărul 
cste că ca se simţia cuprinsă de o tai- 
nică uimire. 

— Atunci nu vreți ca să am şi eu 
muljumirea de a vă auzi? observă A- 
lexis, 

— Pentru ce? 

— Pentru că mâine dimineaţă trebue 
să vă zic adio şi să plec. 

— Să pleci,aşa de grabă ? zise doamna 
Dorian... Nu se poate... În astă-seară 
v'am dat ospeţie pentru dv,; mâine vă 
ofer pentru mine şi pentru fiica mea. 

— Dacă îmi permiteţi să rămân, răs- 
punse Alexis închinându-se, primesc cu 
recunoştinţă. 

— Şi no; vă mulţumim pentru orele 
plăcute ce ne-ai făcut să petrecem, re- 
plică d-na Dorian, întinzând mâna lui 
Alexis. EL sărută mâna respectuos şi se 
retrase în apartamentul lui tocmai pe 
când pendula din salon suna miezul 
uUOPții,o j 

— Ce nobilă damă e d-na Dorian... Ce 
iuger grațios e d-ra Eliza ?... zise el în 
mintea lui până a nu adormi. 

— Ce amabil tânăr !... zise şi Eliza în 
gândul său când se găsi singură în ca- 
mera ei, 


II 


Peste noapte iarna sosi la Moldova şi 
întinse pe câmpii un covor de zăpadă 
albă. Văile, dealurile dispăruseră sub 
acel văl strălucitor în razele soarelui şi 
răsunau de  croncănitul cârdurilor de 
conbi ce sburau în acr cu mulţumire. A- 
lexis  trezindu-se dimineaţa şi pri- 
vind prin lereastră, văzu copacii gră- 
dinei, încărcaţi cu ţurţuri argintii, basi- 
nul înghețat. şi pe straturi mulțime de 
sticleţi _care căutau seminţe pentru 
Arană. O simţire de bucurie îl cuprinse 





N. VERMONT: REVERIE 





î NIVERSUL LITERAR 


în prezența acelui spectacol nou, căci 
iarna vine cu un mare cortegiu de plă- 
ceri ; baluri, teatruri, nunţi, ete. şi pen 
tri un om tânăr ea aduce câte odată 
chiur realizărea fericirilor visate. 

Alexis ar fi dorit să facă o plimbare 
prin alcele parcului, însă nu singur... cl 
cu d-ra Eliza!.. ar fi fost încântat să 
vadă pasurile ei lăsând urme mici şi 
delicate pe faţa omătului... ar fi vrut, 
ar fi vrut... Pentru ce? Răspundă tot 
omul carc a fost prada fantaziej amo: 
roase, 

Suindu-se în salon pe la ora îi, el 
găsi pe d-na Dorian şi pe fiica sa în 
toalete de iarnă, şi pe Giali ciugulind 


cu pliscul blana  mâţei culcată lângă 
sobă. 

-— Y“am adus iarna, doamna mea; 
zise Alexis, salutând. 

— Așa este, răspunse d-na Dorian, 
însă o iarnă cu soare. 


-- Şi cu una din cele mai mari plă- 
ceri ale iernii, cu  concerturi; adăogi 
Eliza. 

— Dacă aş fi poet, d-ră, aş zice au- 
zindu-vă, că aud primăvara făcând, pa- 
negiricul iernii, şi acest subiect grațios» 
mi-ar inspira un sonet foarte poetic. . 

-— Cine ştie dacă nu cumva sunteţi ş: 
poet, d-nul meu? întreba zâmbind 
Fliza. 

— Asta o ştiu cu, d-ră; 
lexis râzînd, 

— Ce ştiţi ?... că sunteți sau că nu 
sunteți unul din favoriţii muzelor ? 

-— Alie nu mi-este iertat s»ă  vorbese 
de mine, dar se întrebăm pe Giali.. 

Însă până a nu i se adresa această 


replica A- 


intrebare,  Giali se puse a rosti: oui, 
oui, oui. Ă | 
— Ce pasăre inteligentă |... observă 


Lliza.. Nu vă mai puteţi apăra în con- 
tra verdictului lui Giali, domnul meu... 
lată-vă proclamat poet !... Prin urmare 
Imaţi condeiul şi improvizaţi o strofă In 
onorul pasărei mele favorite. 

Alexis deschise un album și scrise ur- 
mătoarele patru versuri : 


„Un papagal prin naltul său decret 
»M'a înălțat la rangul de poet: 

„Să-i fac un imn ? ar îi cam în zadar. 
„El are gust mai bun.., pentru zahar”. 


— Iată zise el, demisia mea de poet. 

Dhamele citiră râzând aste versuri, Șt 
apoi d-na Dorian luând braţul lui A- 
lexis îl duse în sala de prânz, zicându-i: 
se spune că pocţii suni adeseori cu sto- 
mahul gol, sper dar că vei împărți cu 
plăcere dejunul nostru. 

Masa, după obiceiul ţării noastre, era 
acoperită cu o mare varietate de co- 
mestible, numiie mezelicuri făcute Im 
casă : smântână, murături, păstrămuri, 
dulcețuri, etc, aşezate în ordin pe far- 
turii fine, semne vederate și gustoase de 


„îmbelșugarea camerei, probe de spiritul 


de gospodărie a stăpânelor castelului. 

După dejun, Fliza propuse o plim- 
bure pe câmp cu sania, și fără întâr- 
ziere se suiră tus-trei întro sane ele- 
gantă la care erau: înhămaţi doi cai 
negri de are preț. Telegarii ațâţaţi 
prin biciul  gerului şi prin clinghetut 
zurgulăilor, 'plecară ca nişte zmei ridi- 
când un nor de pulbere de omăt sub co- 
pirele lor. 

— Vă place plimbarea cu sania? în- 
trebă Fliza pe Alexis. 

— O găsesc răpitoare ca un vis, d-ră.., 
Visat-aţi vre-o dată că sburaţi prin aer? 


Intocmai acest efect îmi produce lune- 
catul saniei pe zăpadă. , 
„— Şi mie tot asemenea mulţumire 


îmi face... îmi pare că mă găsesc într'o 
lume fautastică unde suat coudusă pe ae 
topole uau) suauu, Ghiar ca în poveşti. 





N. VERMONT ; | PEISAJ 


— Elizo, intrebă d-na Dorian, se află 
şi. lupi în acea lume faniasiică?... Și 
iară a aştejia răspuns, ea ținti ochii cu 
griiă spre marginea pădurei pe lângă 
care treceau cu repeziciune, Caii de- 
dean semne de spaimă, siorăind, şi muș- 
când zubalele, iar  viziiul, strângând 
frâiele, cercă să-i linişiească cu glusul, 

— Gheorghe, Gheorghe... striga d-na 


Dorian... Ce se vede alergând spre noi 


de la pădure ? 
— Or fi câinii de la stână, cucoană; 
răspunse vizitiul. 


— va sunt iupi, lupi, Gheorghe!.. Vai: 


de mine, suutem pierduţi ! 

-— Nu vă temeţi, zise Alexis, nu vă î€- 
meţi căci nu e nici un pericol. Am re- 
volverul cu mine, 

HI se sculă pe picioare şi văzu aler- 
gând tre. lupi spre sanie. 

— Gheorgue, poţi să stăpâneşti caii ? 

— Pot, cuconaşule. 

— Ține-i vârtos în mână ca să nu ne 
răpească. 

Lupu Yveniau mereu cu gurele căscate 
ca la o pradă sigură. 

— D-le Alexis, suspină plângând d-na 
Dorian, scapă pe kliza. 

-— Apără pe maman, d-le Alexis, stri- 
gă cola, îmbrăţişând pe maica sa, şi 
amândouă, strânse piept la piept, se ui- 
tau la tânărul lor tovarăş ce sta gata a 
se lupta cu fiarele sălbatice. Conser- 
Vând toată prezenţa de spirit în acel 
moment criiic, el aştepta să se apropie 
lupii, apoi întinse revolverul, chiti şi 
dete foc. Una din fiare se rostogol: uci- 
să în omăt, iar celelalte se opriră lă- 
trând cu spaimă. 

-— Mână acum, Gheorghe, porunci « 
tuncj Alexis ; dar ia seama la prăvă- 
lişuri, 

Vizitiul pocni din bici şi telegarii ple- 
cară ca fulgerul. Cei doi lupi rămaşi 
se luară din nou la goană şi în câteva 
minute fură alăture cu sania ; colții lor 
st vedeau sângeraţi şi răsuilarea lor se 
auzea hârâind... Damele îngrozite scoa.- 
seră un țipăt fioros, iar Alexis, chitind 
lupii, descărcă revolverul în ei. Amân- 
doi se svârcoliră, în loc, fiind răniți de 
moarte, și începură a se rupe între dân- 
ș:i, luptând cu furie şi bătâna omătul 
cu sângele lor, Sania se. depărtă cu o 
depezisiuiae ameţitoare şi 'susi în curând 
ii a Ă 


Ă » 


Cine . poate descrie manifestările dt 
recunoştinţă ale d-nei Dorian şi ochirea 
îngerească cu care Eliza recompensă 
purtarea lui Alexis ?... D-na Dorian îl 
sărută cu dragosie ca pe copilul ea, iar 
Eliza îi strânse mâna, zicând ; 

— Ne-aţi scăpat, pe maica mea şi pe 
mine, dinirun pericol de moarte; cum 
să vă mulţumesc ? 

Alexis era atât de uimit că nu găsea 
nimica a răspunde; el ridică frumoasa 
mână a copilei şi o sărută fară a şi: ce 
făcea ; și din acel săruiat inocent se 
născu scânteia menită de a-i înfiăcăra i- 
n:me pentru toată viaţa lui. lusăşi rliza 
simţi un fior „ferbinte în sânul e, fior 
prevestitor de mari tericiri sau de man 
suferinţi. 


diua întreagă se trecu în convorbiri 
asupra încidemului ce transformase pe 


„Alexis în erou; şi seara, când salonul 
„se împlu de 


lumina  lampelor, nnerii 
prin îndemaul d-nei Dorian se puseră 
a face muzică. Clavirul răsuna acum ar- 
inonios sub degetele copilei în vreme ce 
Alcais, cuprius de un duice extaz, întor- 
ceu loile notelor. Pe urmă frumousu di- 
letantă începu a cânta o arie Nayolita- 
ună foarte orsginală precum sunt toate 
ielodiile din italia, 


„— Minunat! strigă Alexis cu entu- 
ziasm ; îmi pare că mă găsesc la Nea- 
Poli... A! D-ră ce glas armonios ave! 
şi cu câtă expresie știți a cânta !... Nu 
vă fac complimente, vă mărturisesc a- 
devărul cu toată francheţa... rareori m 
s“a întâmplat să fiu aşa de pătruns în 
suflet... 

Lliza deveni rumenă ca o garoafă, 
Văzând admirarea entuziastă a lui A- 
lexis, iar d-na Dorian, adresându-se 
fiicei sale, zise: Vezi, dragă, că ai un 
glas de prima donă ?... Tu nu voiai să 
mă crez, pe mine. 

—_Ba, te cred, scumpă maman ; repli- 
că Eliza, sculându-se şi sărntând pe mai- 
ca sa cu veselie. 

— Dacă-i așa, cântă pentru mine me- 
lodia cea fără cuvinte care îmi place a- 
tât de mult. Amicul nostru va judeca 
dacă am gust bun. . 

— Oi cânta-6 bucuroasă, maman, dacă 
d, Alezis va promite să compue cu- 
Yintele e lipsesc, Ma 

„m Prozait tot dos, numai să iai ara 


& 


fer'cirei de &. vă auzi glasul, răspunse 


Alexis, ducând-o la piano. 


rliza se puse din nou a cânta, însă 
pătrunzătoare co 


asilădală o melodie 
deşeepta mii de visuri în suilet. Glasul 
ei când 'se acceniua puternic, când se 
reducea la 0 suspinare armoniousă; 
când exprima cu toc tainicele aspirări 
ale in.mei, când părea că întonează 
triumtul .fericirei dobândite. 

Aiexis, uinut, încântat, luă albumul de 
pe masă, se retrase deoparie şi şerise 
câteva sote în vreme ce uliza urma ŞI 
săvârşea meioda ; apoi el aepuse al- 
bumui sub ochii frumoasei cântareţe. 

— lată versurile ce m.-au inspirat ro- 
manţu dv. Cercaţi vă 'rog de a ie potrivi 
pe inăsura muzicei, 

În vremea aceasa d-na Dorian ieşise. 
Eliza cu versurue cu o gingaşă uimire 
şi asigură pe 4unele poet ca ee expri- 
mău v-suriie şi aspirunle inimei sare... 

— Ce utiu să-i dam romanţei ? înire- 
bă ca cu puţină sheală. 

— Fiindcă versurile mele au meritul 
de a va puace, ruspuuse AIEXis, Vă rog 
să pruwnupi a-i da uilul de Cântecul 
khizei. - i 

—- Wrimese şi încă odată vă  mulţu 
mesc ue piucerea ve uraţi Lacu, re- 
puiu Cupaiă, lăsălid latra vure a se des- 
VUilUL pri OCuLL Sal Sunrile care se 
deșiepuaseră de curânu an suilecul ei 
Virgiuai, 

vaueru priviră lung unul la altul cu 
O eXjres-e lerinecusvare şi Cin iuvinen- 
tul acusa ei Suuţirăa ca sO0urieac ior crău 
Silubhy segaie  limpreuiua O Openuruu  loi- 
denuia lu 

vuciul a zis: 


Fi 


O singură minută a lui şa ei ființă 

Sau uzual Lin Făiul jernahiti auurări, 

Dar dm acea minulă certască rarove- 
Luişa 

Ar iace-o veșnicie de scumpe ucsuatări ! 


Serata se prelungi până târziu, iar 
CĂ zac Ai$ Îgi auu ds U Ue 1ă uăimt, 
Cuci ci astă a putcă a uvua ZI usuuti- 
Ncaja 0 UsuDru (e juaaiuite E Auuiuse pe 
Lazu lui. , 

— be Alexis, îi. zise d-na Dorian, 
NăuL UECVUE să Vă LNV.L să VUusuetă Last 
lieu ca Şi casa părinteascu, ucu uat 
Căi Veui Adesea 5d UE Vez dă Lăşi uiule 
O Su sic LuuOălceiu IL CULĂNU, ZAU lene 
V-aşi Mal Opri ame  Vre-u cacvă zlie 
dacă aş şu ca Sunteţi aşiepiait acusă 


cu uerubuare, Pr. 


— Ciu vu utăi, d-na mea, îmi voiu a- 
duce aiuine ae orele preţ.oase ce am 
Beurecur dice şi... ii HU a” pucur zice ial 
uit, căci era 1oarte vurburat, ci săruă 
Maui Woauiiel oră ŞI se imoarse 
pana spre bliza... 


Drăgălaşa copilă era ca şi dânsul cam 
pulidă pe frunte : 

—- La reveuere, d-le Alexis... Spune 
Alinei, sorei «dv. că o sărut. Să nu mă 
uite şi să-mi scrie câte-odată, 

— La revedere, băigui sărmanul tânăr 
ameţit, îndreptându-se spre uşă. 

— Dar lui Giali nu-i spuneţi nici un 
cuvânt amical ? adăogă ea. 

— Il uitasem !... kl se întoarse de la 
ușă, luă papagalul în mână, îl netezi pe 
pene, îi adresă cuvinte desmerdă:oart, 
îl sărută pe cap şi-l dete apoi Liize. 
Papagalul mulţumit începu a rosti ; ami, 
ami, gentil.., pe când Alexis ieșea dm 
salon împreună cu d-na Dorian... 

Trebue: oare să comit o nediscreţie ? 
să descoper un secret ?.,. Eliza, găsin- 
Klu-se singură un moment sărută pe fu- 
riş capul fericitului Giali !..., 

Şi asiiel începu şi astfel se sfârşi acest 
toinau intii, între două ființe demne 
Und deulta şi cazu pâcuuu senile d 


UNIVERSUL LITERAL 


Mic 
Tratat de estetică literara 
SAU 


Lumea văzută estetic 


Ei 


(CE NU ESTE FENOMENUL ESTETIC ?) 


e) Artistul 
lui său“, 
S'a băgat însă foarte curând de seamă! 


„reprezentant al neamu- 


că teoria mediului — după care artistul A St „»S) p j 
încercat falsificarea întregei noastre cul- 


n“ar fi de cât intermediarul vorbăreţ al 


realităţei înconjurătoare, artist cu atât | 


mai mare cu cât copiază mai aidoma — e 
neîndestulătoare. 

Artistul are şi el o personalitate care— 
chiar când e creată de mediu — alierea- 
ză realitatea, “uneori în chip foarte ar- 
tistic. Apoi unele invenţii, precum cine- 


matogratul, gramolonul, fotografia, ra-| 


diotoma tind să copieze şi să redea rea-hij 
ltavea, realitatea unui mediu cu mijloa-hă Ea se € 
MEN crilicii cu „specificul naţional“ erau In- 


i necaţi îr sociologie pânămn gât — că spi- 


ce mult mai perfecţionate decât ale bie 
tului scriitor, Şi pentrucă unii critici au 


loarea estetică, singura care le-ar fi jus- 


fost urs:ţi să fugă toată viaţa lor de us) 


- tihcat existenţa, au iscodit o altă realu- 


tate mai profundă decât e mediului ; „ca-i 
racterul specific naţional“. Acest „caruc- 







„Caracterul specific naţional“ — va- 


II loare etnică — a fost asttel confundat cu 


valoarea estetică. 
Cu acest „spirit specific naţional“ sa 


turi, căutând a se face o cernere a priori 
şi între elementele culturale ale Apusu- 
lui, de care am fost şi suntem încă influ- 
enţaţi. Scriitorii noşiri care au depăşit 
prin cultura și gustul lor pe apărători: 


3 „spiritului specific naţional“, au fost de- 


ciaraţi „vânduți intereselor cosmopolite“, 
„pervertitori ai sufletului naţional” şi 
„turburători ai curentului culturei naţio- 
zale“, Şi nici nu se băga de seamă — deşi 


ritul poporan recomandat ca singurul 


| spirit eminamente artistic, era în ţara 


uastră spiritul une: clase (țărănimea) 
sortită de istorie să fie sacrificată în be- 
neficiul claselor urbane, deşi, se pare, 


ter specific“ star fi găsind topit în toate." ma. puţin curate ctnicește, 


priveliștile patriei, bz.ce şi sociale, şi a- 
poi prin nenumăraile generaţii sa crista- 
lizat în forțele sutleteşti ale scriitorilor. 
De aci purcede şi prewiecţia — în Ro- 
mânia —- pentru literatura ţărănească și 
scriitorul dela ţară: „Spiritui românesc, 
considerarea lumei şi reacţia faţă cu lu- 
mea fiind mai neţervertii ma: curat la 
poporul românesc de la țară, numai a- 
cei scriitori vor reprezenta spiritul ro- 
mânesc cări, sau fac pate din țărănime 
şi nau rupt legăturile morale cu ea sau 
care, dacă nu fac parte din țărănime şi-au 
piecăt ureciiea ia popor, său botezat în 
isvorul curat şi românesc al sufletului 
popular 1). 


1) „Viaţa Românească“, an I p. 136, 





irăi împreună în lumea  fericirilor lu- 
meşii... 

Cine ar crede ?... Eliza, în contra, vo- 
inței sale, se măr.tă după şase luni și 
Alexis -plecă în America pătruns de dis- 
perare. 

recură doi ani de amară despărţire... 

Când se revăzură amândoi în salonu! 
Elizei, focul patimei lor părea cu totul 
potolit, şi fiecare din ci părea că fă- 
cuse un vis frumos, un vs ce se stin- 
sese ca toate visurile. 

Eliza, având un frumos copilaș pe ge- 
nunchi, întinse o mână amicală lui A- 
lexis şi-i zise cu glas sincer: 

:-- Alexis, vrei să fi fratele meu? 

EI răspunse depunând pe acea mână 
cam tremurândă o respectuoasă şi mult 
afecinoasă sărutare, pe când papagalul 
de pe lereastră, dintre flori, zicea : Quel 
dommage ! quel dommage ! 


Mircești, 8 lanuarie 1880, 


V, Aleasaudai 


văr Lui prea era mare numărul scri- 
itorilor naţionali care-şi luau materialul 
din ţări şi de la popoare străine, şi prea 
adesea scriitori mari se vădeau de aliă 
origină decât neamul în limba cărma 
cereau (grecul Morâas şi  semi-semitul 
Proust în literatura franceză, evreul Ha- 
ne în literatura germană, polonezul Io- 
seph Conrad în literatura engleză ete.) 
sa întocmit această nouă lege; „Un 
seriilor poate să-şi ia subiectul nu 
numai din viața ori cărei categorii so- 
ciale naţionale, dar şi din viaţa unui 
popor străin şi scriitorul va rămânea ro- 
mân și reprezentant al spiritului speci- 
fic naţional, dacă în scrisul său se va 
vedea chipul de a gândi şi de a simţi 
specific naţional“ 2) 

Confuzia dintre valori reese la iveală 
lin această simplă întrebare: Dar dacă 
su „se va vedea chipul de a gândi şi de 


2) „Viaţa Românească“, an XVI Nr. 12. 





N. VERMONT! MICII VAGABONZI 

























WIVERSUL LITERAR 


simți specific naţional ?* Evident, scrii- 
ml nu va mai fi reprezentantul „spi- 
Miulu' specifice naţional...” Va îi el însă 
ui puţin creator de valori estetice? 

Fi se poate oare susține cu seriozitate 


file și dealungul tuturor veacurilor 
Wii doar feţele diferite ale aceluiași 
Baracter specific“ ? Nu s'ar putea sus- 
i această afirmaţie nici măcar pentru 
i scriitorii cam din aceiaşi vreme și 
1 aceiaşi ţară, 
(Adevărate antinomii estetice consti- 
iesc astfel Dostoiei/ski-Turgheniew în 
leratura rusă, Hugo-Bandilaire în lite: 
Bitura franceză, Scheller Soethe în lite- 
"n germană, Petrarea-Boceacio în li- 
matura italiană, Caragiale-Eminescu în 
leratura română). 
fără îndoială, au şi caractere comune; 


E 





































Nur aceste caractere comune, „specilic 

Mijionale* — le găsim adesea, ba şi în 

ui mare măsură la toţi seriitorii medic- 
d contimporani 3). 

Brin „caracter specific naţional“, ade- 
lratul creator de artă se anulează în 
iilalţi creatori de artă. Ca toate cele- 
ille valori moral-social, valoarea etnică 

+ hazează pe o comunitate de însuşiri, 

WE: când valoarea estetică pe o diieren- 

| itre de însuşiri. Intre etnic şi estetic es- 

Be astfel o incompatibilitate de esenţă. 

lu ceiace, la talent egal, e comun scrii- 

Wirilar  Dostoiewski, 1olstoi, Andreiew, 
furgheniew, Gorki, ci din  potrivă 

Muiacc îi diferenţiază are puterea să-i de- 

Miească în literatura rusă şi să-i conser- 
te în viața artistică a lumei. Primul semn 
il marelu., creator, este diferenţiarea de 
kt ce sta creat până la el, şi ceiace-l di- 
krențiază constitue elementul prin care 
Wine valoare universală. 

Vom mai observa că niciodată artistul 
re sta pus conştient și voluntar în sluj- 

cine ştie cărui „caracter specific“ re- 
mandat de critici ca fiind foarte „na- 
ional“, n'a izbutit să creeze vre-o operă 
k artă care să facă întradevăr cinste 
neamului său 4), 

Varile creaţii artistice n'au urmăr't ast- 

ll de scopuri etnice. Vin ci apoi — să 
im liniștiți — profesorii şi oratorij care 
tin mâna pe opera de artă şi o declară 
izpecilică“, creând, e drept, uneori un 
ullet colectiv acolo unde nu fusese ni- 
105). 


Forma societăţilor omenești având azi 
in caracter mai mult de celulă naţională, 
iidit în formele de producţie naţionată 
ii de ocrotire a producţiei națonale — 
bin armată şi vamă — e firesc să se 
cute şi să se susţie existenţa unui ca- 


13) La noi, operile d-lor Lungianu și 
(iocârlan au acelaş „caracter specific“, 
Tila şi operile d-lui M. Sadoveanu, buna- 
oară, 
1 4) Ni se pare că d. E. Lovinescu a dat 
[le curând forma cea mai lapidară aces- 
lei probleme : „O categorie psihologică 
mu se poate converti într'o categorie es- 
Mietică : cântecul din fluer sau înjurătura 
SI naţională pot fi specific fără a deveni şi 
valori estetice ; cât timp specificul (et- 
lic) nu e un principiu de valorificare es- 
“Mitică, el nu rămâne decât în funcţia sa 
mihologică ; cât timp nu pot zice: „e 
“A lumos pentrucă e românesc“ a mai vor- 
jbi de „specific“ în crilica literară In- 
Ascamnă a nu “face disociaţiile necesare 
“dintre categorii diverse“. (E. Lovinescu-: 
„Poporanismul anacronic“ în Sburătorul 
din April 1926), 

5) D. O, Gogu, bunăoară, a declarat că 
I |. Caragiale, artistul atât de origi- 
Sina al literaturei noastre, e „geniul cel 
i mai reprezentativ al neamului românesc“: 
sI Mivoarea litezază, Noembrie 1925.) 


toţi artiştii unui neam, din toate pro-. 


racter specific uaţional unitar, între gra- 
nițe, ceva impalpabil dar puternic ş: 
existent ca Dumnezeu. 

kra deci, într'un fel, justificată atitu- 
dinea criticilor noştri literari care cre- 
deau, înainte de unirea tuturor Români- 
lor, când jumătate din teritoriul locuit 
de români era sub stăpânirea duşmană, 
că opera de artă are menirea să eviden- 
țieze „caracterul specific naţional“. Dar 
azi, când poporul român e aproape tot 
între hotarele statului său naţional, a- 
ceista erezie care a făcut atâtea victime 
în biaţu noastră literatură, devine de-a- 
dreptul o faptă anti-naţională şi anti- 
pavriotică. 'rebue, înstârşit, să judecân 
opera de artă cupă cer.terii estetice şi să 
tacem pe arizst să-şi dea seama de 
acest lucru: ca opera de artă slu- 
jeşte  într'adevăr neainul în sânul căruia 
a apărut, numai atunci cânde pură va- 
loare estetică între valorile estetice ale 
lumei. 

„Caracterul specific naţional“ când va 
fi în pericol, să-l lăsăm în grija artileriei. 

i o armă eticace, 


î) Artistul „reprezentant al idealurilor 
omenirei“, 


Idealul religios (eatolic sau ortodox) şi 
idealui umantarist (socialist sau numa: 
pacitist) au alterat în vremea noastră In 
bună măsură prețuirea valorilor estetice. 
Nu sta băgat de seamă că însuşi poetul 
creştin sau umanitarist, când lăsa  deo- 
parie condeiul de propagandă şi scria cu 
pana sa de diamant pur, nu putea scăpa 
de ispita de a iace bună parte și ideilor 
anti -creștine sau anti-umanitarisie. 

Cititorul nostru din cele scrise până 
aci, uu mai are nevoe idle alte lămuriri 
pentru a-ș. da seama de erezia artei şi 
artistului in slujba „idealurilor oanent- 
ret”, 

Vom adăoga numai cii mari opere lite- 
rare catolice, ortodoxe sau umanitariste 
sar putea crea, precum sau şi creat; 
acest fapt nu trebue să ne inducă în gre- 
şeala de a căuta în ele şi a le preţui du- 
pă valoarea în sine a valorilor catolice, 
ortodoxe sau umanitariste, ce le-ar putea 
cuprinde. Din acest punct de vedere, tra- 
tatele respective ştiinţifice — catolice, or- 
todoxe sau  umanitariste — sunt mult 
mai valorvase. 


g)Artistul 
vremii“, 


A apărut de curând în tânăra filosofic 
românească, o idee — susținută de d, 
Lucian blaga — plină de seducţie. Artis- 
tul, în or.ce ţară sfar ivi, ar fi un mate- 
rial maleabil care ia pururea şi în chip 
fatal forma spiritului vremei lui. Acest 
spirit apare nu se ştie de unde — feno- 
men originar din sânul lui Dumnezeu —- 
Şi se întipăreşte caracteristic pe feţele 
variate ale veacului. 6) 

Ne îmbrăciăm a:unci la fel, simţim a- 
celeași simțiminte şi gândim aceleași 1- 
dei, preferăm aceleaşi danțuri, aceleaşi 
Dăuturi şi aceleaşi arome , chiar figurile 
noastre dobândesc un aer al epoce:. Artis- 
tul are prilejul de u presimţi, de a fi pre- 
cursorul „ritmului vremii“ care se anun- 
ță şi de a-l realiza apoi în opere de artă, 

D. Lucian Blaga a găsit astfel elemen- 
tele ritmului romantic, naturalist, impre- 
sionist, simbolist. expresionist, în toate 
domeniile v.eţei, în viața socială ca şi 
în ştiinţele exacte. 

Ce ali ar avea de făcut adevăratul ar- 
tist — dacă ar speoti acest adevăr ca nor- 


„reprezentant al ritmului 





6) Lucian Blaga, „Feţele unui veac" 
(Biblioteca „Semănătorul“ Arad,) şi „Fe- 


nomenul originar” („Colecţia  Vretaii', 
Buc.). te Ab i 


) Sisif 
Lui Gh. M. Vlădescu 


Bătrânul meu Sisif, durerea ta 
Sa adâncit în mine zi cu zi, 
Eterna neodihnă de-altă dată 

Mă turbură acuma, parcă-aşi îi 
Un nou Sisif, un trate'n suacrință, 
Robit de-acuiaşi patimire grea 

Ce te-a fărmat pe tine-odinioară 
Când ispăşiai în lartar vina ta. 


Un deal pietros îmi sta și mie'n faţă 
— E-aşa lumină sus pe culmea lui — 
Cu puşi nesiguri, lunecând întruna, 

Eu nuzuesc ue-o vreme Sa-l tot sul. 
Şi-ajuns pe culmi ma pravălesc in vale 
Şi ma mânjesc de ţarnă, rând pe rând, 
Ca iar să sui spre-o cuime minunată 

pe care n'am s'o zucezese mc.cand., 


Şi totuşi străduința-ți fără roadă 
Un zâmbet bun ţi-o lumina în gând: 
Nadajdmai că-i arumul cel din urmă 
De cute ori porneai sa urci pe rând... 
„Ca altădată, culmea mă aşteaptă 
Dar gândul meu cunoaşte arumul lung: 
Când iaraşi nazuința ma orbeşte 
Eu ştiu ca niciodată nam sagsung. 

1922 GR. VAJA 


er a Rp 


IE 0 ACE E ARI PERIE AT 


mativ — de cât să înţeleagă „ritmul vre- 
mii“, să i se supue — şi atâta tot? 

In ariă, aceasta concepţie daca nu pă- 
cătueşte împotriva aparenţelor istorice— 
au existat intradevar şcoli artistice — 
păcătueşte însă împotriva spiritului es- 
tetic, pe care-l denavurează cu un aliagu, 
de natură tilosoiică. 

Ca şi ereziile precedente, „ritmul vre- 
mii“ pune accentul pe şcoala literară — 
deci pe însuşiri comune — nu pe însugr- 
rile care duierențiază adică menţiune şi 
dă. valoare artişiilor originali ai une: 
şcoli. Romantici, bunăoara, au fost şi Hu- 
go şi Baudelaire, si Lamaitine şi Vigny, 

Cercetătorul „ritmului vremii“ îi in- 
neacă pe toţi în acelaş val, îi coace pe 
toți în acelaş cupror tilosotic. lin acest 
punct de vedere, nici nar fi fost nevoe 
să apară patru, ci numai unul, îndestu- 
lător pentru a ilustra „ritmul romantic. 
Dar au apărut patru — şi: foarte deose- 
bit: ; patru romunuci numai în literaiura 
franceză, dar care pot fi punctul de ple- 
care a patru noui „ritmuri“! Sătie oare 
Lumnezeu atâi de simplu încât să creeze 
făă necesitate atâţi romantici, când orice 
fiiosot îi poate doveui, cu „ritmul vre= 
mii”, că era deajuns să creeze unul sin- 
su»? - 

Scriitorii aceleiaşi vremi, chiar dintre 
cei mai mari, nu ţin totdeauna de „rit- 
mul vremii'“ lor; sunt în întârziere sau 
îl depăşesc, uneori cu două-trei „rit- 
muri“. Cele mai bune romane naturaliste 
uin literatura franceză nau apărut in 
timpul naturalismului, ci la începuturile 
simbolismului ; iar Stendhal care scria în 
plin romantism a şi precizat că el ţine de 
generaţia, deia, 1880 — cifră indicată pro- 
fetic, 

(Concepția „ritmului vremii“ are însă un 
merit : dă de la început pe faţă pricina 
caducităţii și morţii operilor de artă, so- 
colite de atâta vreme, nu ştim de ce „ne- 
muritoare“'. Când pier popoare, când se 
spulberă ţări, continente şi poate conste- 
laţii, profesorii de literatură vor neapă- 
rat ca operile de artă să fie „nemuritoa- 
re, Valul vremii celei noui care se ridică, 
a îngropat prin însăşi înălțarea sa în za- 
tea vikței, creaţiile „ritmului“ de est, 





POVESTE 


Si văzând Dumnezeu, că oamenii au 
pătruns în veacul veacurilor, înfrun- 
tând cumpliiele lui pedepse — prăpă- 
dul pctopului şi aprinderea cetăților ne- 
legiuite — s'au slărâmat în joc de des- 
frânare şi cu lovituri de patimă fără saţ, 
lespedele legii şi ale legănântului, ba 
chiar, trăiesc în. răsvrătire, nesocotind 
adevărul încredinţat darului și patimi- 
lor Liului Său, deopotrivă cu EL, a pogo- 
rît pe pământ, ca prin vorba şi puterea 
sa, să îndrepte lucrarea pe care nici 
semnele cerului, nici spusele prooroci- 
lor, nici chiar patimile Celui răstignit 
pe cruce, nau putut-o săvârşi. 

Era noapte, şi duhul Lui alunecând pe 

razele stelelor, s'a întruchipat pe pă- 
“ mânl în chip de om, din toate podoabele 
omului, luând haina celui umil, toiagul 
celui pribeag, privirea celui bun, cuvin- 
tele celui buajin şi bătrâneţea celui cu- 
minte. 

tva noapte... In cetate, sunetele cim- 
balelor, ale flautelor şi ale harfelor cu 
zece 'strune, încetaseră.... Amanţii goi 
încofăcipi ca şerpii, adormiseră în spas- 
murile orgiei, în miros de vin și fard de 
feince, printre flori  răvăşite şi cupe 
Spurte...., Sciavii rânjiau ura, în visele 
lor de răzbunare, iar cinstiţii, care ziua 
întreugă întoemiseră temnițe pentru ne- 
cinstiţi şi circuri cu fiare sălba:ece pen 
tiu osândiţi, se bucurau de odihna cea 
bine mentată cinstei lor, 

Lra noapte şi în cetatea prăbuşită în- 
tun deşeri de îniunene, we  iumiui, 
doar te lumini ardeau, ca trei gânduri 
vii înu'un craniu mort, ca trei candele 
de nister întrun templu dărâmat... lar 
pazuicul, care-i deschise poaria de ara- 
mă plină cu sculyruri nelegiuite, paraia- 
tă cu nestimate de azur şi înspumată cu 
dantele de îldeş, îi spuse: 

— Lumina cea dintai e felinarul unui 
nebun care întrun butoi locueşie şi de 
acolo strigă tuturor, care vor să-l ascul- 
te, că el a găsit secretul fericirii... Lu- 
miua cea de a doua arde la casa unui 
Judecător, drept, cinstit şi înţelept.  În- 
treagu noapte, el cercetează cărple fără 
început şi fără sfârşit ale înţelepciunii 
omului, în care el a tălmăcit adevărul 
singur şi veşnic al virtuţii, iar la rândul 
luy, scrie cărţi mari şi întocmeşte pravi- 
le grele pentru a ferici pe cinstiţi şi a-i 
feri «de păcatele celor vicleni şi .răi.... 
Lumina ce de a treia, pleca din coşul 
unni meșteşugar doctor. În mari cazane, 
el clocoteşie laolaltă, cozi de şopârlă, 
ochi de bufniţă, inimi de cocoşi, dinţi de 
câine şi venin de şearpe, din care vrea 
să scoată sucul veşnicii tinereţi, iar 
în pântecele furnalelor lui, el alege pu- 


Adevărul e că, admițând pieirea ope- 
rilor de artă ca izvoare ale emoţiei esx- 
tetice — cum piere tot ce a fost viu — 
concepția „ritmului vremii“ implică o 
pieire oarecum ritmică, deci subită, ce- 
wuce e inexact. Nu toate operile de artă 
ale „ritmurilor“ apuse şi-au sleit isvoa- 
rele dătătoare de emoție estetică. 

Vom vedea mai departe că altfel pier 


operile de artă. y 
F. ADEREA 
(uomenad), , 


de SILVIUS ROLANDO 


cioasa şi argintul viu din metalele fără 
lustru, preschimbându-l în aur... 

Şi a mers Dumnezeu la lumina cea 
huâti.,. Nebunul atîrnase de felinar un 
tub de trestie și prin el număra stelele, 
deşi uflase că ele sunt fără de sfârșit... 
Nici n'a luat seama la sosirea străinului.. 

-- Nebunule, ascultă vorba mea... 

—: Cine eşti tu şi de ce-mi strici plă- 
cerea vieţii ? 

-- Eu sunt Dumnezeu. d 

— Nu te cunosc! Te-am căutat şi nu 
te-am găsit. le-am chemat şi nu m'ai au- 
zit... 

— Eu din nimic am făcut totul! Am 
dat lumii statornicia, veşniciei, iar pă- 
mânivlui însemnarea timpului !.... Am 
scos lumina din întuneric şi uscatul din 
ape... Spre podoabă am dat rod mult pă- 
mântului, apei şi luminei şi din lamura 
acestui rod, Eu am întrupat pe om... 

lar nebunul auzind aceste cuvinte, sări 
din adăpost şi măsurându-l cu priviri 
îndrăsneţe, îi spuse doar atât: 

-- Şi nu ţi-a fost ruşine ? 

Apoi iutră liniştit în butoi şi potrivind 
tubul de trestie, începu să numere stele- 
le, deşi aflase că sunt tără siirşit... 

Dumnezeu îl dojeni cu blândeţe: 

= AJută-Mi, tu nebunule, Eu vreau 
să desăvârşese lucrarea, vreau să dau 
fericiiea adevărată omului, singurul ţel 
al creaţiunii... Dă-Mi, tu, gândul, îţi voi 
da Eu puterea !... 

— Swăine, răspunse nebunul cu milă, 
nu ic cunosc şi acum, când şiiu că numă- 
rul stelelor e făr' de început şi făr' de 
sfârşit, nici că voi a te cunoaşte... Dar 
dacă cum spui Tu, cu o vorbă din ni- 
mie m făcut totul, pietrele pământului 
cu şi stelele cerului, ai dat rod de nes- 
fârşită vicaţă apei şi pământului, şi fără 
voința lui ai conceput pe om, atunci, tot 
cu o vorbă, întoarce totul iar în nimi- 
cul cel dintâi, din care nimic nou să nu 
purceadă nici când... lar dacă putere« 
Ta sia sfârşit toa'ă cu nesăvârşirea în- 
făpiuirii Tale, şi Tu ai luat chip de om, 
spre a scăpa de veşnica osândă a remuş- 





N. VERMONT, LAPIDAREA SEF, ŞTEFAN 










UNIVERSUL LFBEA] 


cărilor, atunei adună-Ţi toată tăria no 
“ale întrunchipări şi dispari în gen 
nimicniciei, spre a nu rămâne ma 
nevrednic al nevredniciei Tale... 

Şi a intrat în butoi şi a început să 
mere stelele, deşi aflase că sunt fără 
sfârşit... 

lar Dumnezeu a mers la lumina 
de-a doua, la casa dreptului judecăia 
care din cărţi multe, tălmăcia adevăr 
singur şi veşnic al virtuţii... 

Şi a zis; 

-- Judecătorule cinstit, Eu sunt D 
nezeu... Dă-Mi tu gândul, îți voi da 
putereu |... 

Dar judecătorul cinstit 
sinerenie : 

-— Doamne, ce Ţi-aşi da cu ie, 
vântul cel dintâi şi gândul cel din uri 
Ţie făcătorul în şease zile, din nimiț 
tuiuror celor văzute şi nevăzute, | 
care stăpânind lumea doar prin înjelt 
ciune, îi dăruieşti atâta bucurie... Eu 
tept totul doar dela Tine! ] 

-- lată ce vreau, răspunse Dumneză) 
vreau să săvârşim lucrarea... vreau 
aduc fericirea pe pământ, îndreptă 
slăbiciunea oamenilor, dând gând hu 
celor răi şi suflet cinstit celor  viele 
aşa ca toți oamenii să fie deopotrivă 
înţelepţi, deopotrivă de buni, deopotri 
de cinstiţi... Deazeca dă-Mi tu gân 
şi îți voi da Eu puterea... 

'ar judecătorul cel drept auzind ace 
cuvinte, căzu în genunchi şi tremuri 
din tot corpul lui, usca! de cuminţei 
şi dreptate, începu să-L roage cu lacri 
în ochi, cele dintâi lacrimi ale vieţii În 

-- Să nu faci asta Doamne! Să 
faci 1... Pământul, aşa cum l-ai întocul 
e bun și aşa să rămână... Toate căril 
acestea multe, pe care numai înţeleji 
le-a scris, ca şi toate acelea pe care! 
şi alţii, ce vor veni după mine, le w 
serie, pentru gloria Ta, dar şi pent 
gloria mea, de aci purcede... In ziuai 
care toţi oamenii vor fi deopotrivă, cil 
tiţii nu vor mai avea rost să Te cinstea 
că nici pe Tine, puterea lor de veci, ni 
pe mine, puterea lor de-o clipă ].., 

Și a ajuns Dumnezeu la cusa meşteş 
garului Doctor, care, prin foc, cău 
„secretul marii înfăptuiri“. eŞi l-a găii 
în pustiul desnădejdei, cu ochii şter 
de viaţă, cu barba şi părul încărunțit 


răspunse 
















PL ELE la LITERARA 





N. VERMONT: CALVARUL 


ca cenuşa cuptorului stins... Furnalele 
îi erau reci şi cuptoarele fără foc... O 
singură lumânare  pâlpâia în bolta unui 
cramu ee om tăiat în două cu fierăstrăul. 
Şi Dumnezeu l-a întrebat: 

— Ce munci grele frământă gândurile 
tale, fericitule, care lucrezi pentru feri- 
civa omului ].,. 

— Străine, răspunse meşteșugarul doc- 
tor, durerea mea, lu n'o poţi înţelege.... 
De treizeci de ani lucrez la „marea în- 
făutuire”, al cărui secret, tatăl meu l'a 
mostenit dela strămoşul lui... De treizeci 
de ani, nu cunosc nici odihna nopţii, nici 
bucuria zilei... de treizeci de ani, cup- 
toarele mele mistuesc laolaltă elemente- 
le vii, care întrunchipează nefiinţa... Şi 
azi, după treizeci de ani de chinuită aş- 
tepiare, cuptoarele îmi sunt stinse şi fur. 
naicle reci, iar în alambicuri nici pică- 
tură din licoarea vieţii, şi în cenușă nici 
ui fir din metalul cel mai nobil.., Toată 
noapiea am chemat în sprijinul meu pe 
Satan, toată noaptea m'am închinat lui, 
făgăduindu-i sufletul meu pe vecie... dar 
el na binevoit cu mine!.. 

-— Moşteşugarule doctor, nu fii trist|.., 
Eu sunt Dumnezeu! Dă-Mi tu gândul, 
îţi voi da Eu puterea!?.. 

— Putere am şi eu... Am avut putere 
să tai morţii şi să ucid viii... Am avut 
putere să sorb sânge din inimi de fecioa- 
re și creer din capete de înţelepţi bă- 
târni... Am avut putere să nesocotese pe 
Duu:nezeu şi să mă închin diavolului... 
Nu puterea, ci gândul îmi lipseşte .. 

— Nu fii îndurerat, omule ce cauţi fe- 
ricirea omului, vom găsi noi gândul un- 
deva, pe pământul acesta mare!?... 

Dar omul se sperie ca în faţa morţii. 
Ochii îi ardeau ca argintul viu înroşit în 
foc, iar zbârciturile feţei, încrustate în 
chinul aşteptării, săltau în fioroase schi- 
me nestăpânite. 

— Nu mă înţelegi, străine!.. Tu nu 
mă poţi înțelege | Aci e cumplita durere! 
Dar dacă Tu cu adevărat eşti Dumnezeu, 
şi findcă diavolul nu mi-a dat asculta- 
re, mă voi închina ie din nou, dacă Tu 
vrei şi mă poți ajuta cu adevărat!... 

— Vorbeste omule, ce cauţi fericirea 
omului... « 

-— Atunci, ascultă... In cetatea vecină 
se găseşte un meşteșugar doctor, care ca 
şi năne lucrează la „marea înfăptuire“... 
De treizeci de ani, şi el cercetează se 
cretul pe care tatăl său l-a moştenit de 
la strămoşul său, de treizeci de ani el 
nu cunoaşte nici odihna nopții, nici bu- 
curia zilei, la el ca şi la miue, de trei 
2eci' de ani, cuptourele ziistueac luolultă 


toate elemeniele moarte, care alcătuesc 
vieuţe şi toate elementele vii, care în- 
truchipează nefiinţa... 

— Și unde ţi-e durerea, omule ? 

—  Aci, fiindcă el azi se laudă pretu- 
tindeni, că a găsit „gândul cel hon, 
prin care în alambicul său a distilat un 
picur din licoarea vieţii, iar în cenuşa 
cuptorului său a strălucit un fir din me- 
talul cel mai nobil... Lui azi, îi lipseşte 
doar puterea, şi pentru aceasta el soarbe 
sânge din inimi de fecioare şi creeri din 
Capete in înţelepţi băirâni !.., 

— Atunci repede la el, să-l ajutăm cu 
puterea Alea şi a ta... 

=- Nu, să mergem, să-l omorîm |... 

-- Dar oamemi ?... Ce vor iace oame- 
nii 9. ki nu vor mai cunoaşte bucuria 
veşnicii tinereţi, nici luciul mângâietor 
de toate relele, ale metalului celui mai 
nohil.... 

— Mai bine oamenii să nu cunoască 
nici când, bucuria veşnicii tinereţi, nici 
luciul mângâieior al metalului celui 
mat nobil, decât meşteşugarul din ceta- 
tea vecină să găsească secretul „marii 
înfăptuiri“... 


Şi s'a întors Dumnezeu de pe pământ, 
umilit de nebun, nemângâiai de cinstit 
şi îndurerat de cercetător... şi chemân- 
du-şi Fiul iubit, i-a zis: 

— Spre a găsi gândul, Te voi trimite din 
nou pe pământ... Te vor bate şi Te vor 
scuipa, Te vor batjocori, cu cunună de 
spini, lţi vor încorona fruniea, iar la 
slârşii, Te vor osândi şi Te vor răstigni... 
Spre a găsi însă gândul, Iţi voi da ie 
toată puterea, ca toate să le treci!... 

Şi Fiul a răspuns; 

--- lată, mă voi duce pe pământ, deşi 
şiiu că mă vor bate, mă vor scuipa, mă 
vor batjocori, cu cunună de spini vor în- 
cinge fruntea mea, mă vor osândi și mă 
vor răstigni..., 

-— Atunci pleacă... 

-- Nu, voi pleca... vreau să ştiu care 
îmi va [i răsplata.... 

— Răsplata la va fi „gândul“, pe care 
doar pe pământ îl poţi găsi|.., 

—- Nu Mi-e deajuns |! 

—- Şi ce vrei Tu? 

—  Imcredinţează-mă, că încă odată, 
doar o singură dată, voi mai intra cu 
alai în lerusalim în strigăte de Osana 
ale mulţimii, călcând cu picioarele asi- 
nei mele, ramurile 'de finici şi vestmin- 
tele așternute de popor în calea mea... 

În clipa aceea, de pe pămâut, se auzi 
0 boloiire,, Nebuuul pu ua fiz de ana, 





Alături de geniul şi spiritul lui Ros- 
sini, a rămas celebru şi egoismul său, 
Intr'o zi, autorul muzicei lui Wilhelm 
Tell a fost apucat, pe stradă, de o ploae 
torențială.  Adăpostindu-se sub o um» 
brelă veche, el era amenințat să fe u- 
dat până la piele, când a fost zărit de 
unul din admiratorii săi care se alla în 
trăsură. Oprind trăsura, acesta v oferi 
maestrului care nu se lăsă rugat şi se 
urcă în ea. Gentilul meloman rugă a- 
tunci pe Rossini să-i împrumute umbre: 
la sa, spre a se duce acasă; dar îu în- 
tâmpinat de un refuz categoric: 

„Nu pot, dragă domnule, căci o um- 
brelă împrumutată e ca şi pierdută“; 
răspunse italianul făcând semn birjaru- 
lui să se depărteze. 

Li 


Rossini scrise, pe când locuia la Paris 
în bulevardul Montmartre No. 16, opera 
sa „bărbierul din Sevilla“, care e con- 
siderată ca o capo-d'operă. 

Publicul parizian obișnuit cu muzica 
rece a compozitorilor moderni, fu scan- 
dalizat de verva operei lui Rossini și o 
primi cu fluerături. 

După câţiva ani, Rossini se mută la 
Passy. Prietenii lui îi atraseră utenţia 
că acolo va fi asuizit de dimineață până 
seara de fluerăturile locomotivelor. Ros- 
sini răspunse : 

Când cineva a asistat, ca mine, la pri- 
mpa reprezentaţie a  „Bărbierului din 
Sevilla”, nu mai poate fi asurzit de alte 
fluerături. 

* 


Jean Jaques Rousseau, fiind copil, fu 
pedepsit într'o zi de părinţii săi de a 
nu fi primit la masă. | se dădu o bu- 
cată de pâine goală şi îu trimis la cul- 
care. 

Lrecând prin bucătărie spre a ajunge 
în camera lui, el văzu o găină lriptă, 
gata de servit şi care răspândea un mi- 
ros foarte ispititor, 

Copilul se duse să “dea bună-seara 
părinţilor săi, cari deasemenea se a. 


flau în bucătărie. După ce îi sărută, se 
întoarse spre găină şi aplecându-se pâ- 
mă la pământ îi zise pe un ton hazliu: 
„Adio, frumoasa mea găină!“ 
Aceste cuvinte dezarmară părinţii de 
severitatea lor şi deciseră să i se ridice 
pedeapsa. 





spărsese bolta cerului, şi din butoi auzia 
cuvintele cele de deasupra simţurilor : 

Dumnezeu înfnriat de atâta batjocură, 
strigă într'ajutor puterea cuvântul cei 
dela început, vrând prin el să nimiceas- 
că totul... Dar.la porunca lui, nimic din 
ceeace era hotărit, nu se clăti altcum.... 
şi injeicgând că lumea nu mai ascultă 
de [i], ci de legile lui, îşi adună toate za- 
darnicile lui puteri şi se prăbuşi în ge: 
nună... 

De atunci nu mai există Dumnezeu... 


SYLVIUS ROLANDO 
Ciuj, Octombrie, 1928, MR a 


to | “UNIVERSUL LITERAR 


Gândacul 





Lui Bebe 
Ca piaioşă de şmalţ pe trap leită, Un viease îi stă în drum, — îl ocolește, 
La cingătcare numai gâtuită. Pentru că nu degeaba... se grăbeşte. 
Şi cu răsfrângeri vii, scântectoare, pă aid i 
De pietre scumpe m razele de soare, — Și, când ajunge 'n faţa meă. gândacul 
Un bict ză Ă pa Ă , par'că şi mai zăpăcit, săracul + 
n biet gândac, e «n fir de iarbă “n gură, Surpriza-l ulueşte, se *nţelege, 
Aleargă, „uierat“ peste măsură, Dar, inimos cum e, se reculege 
Pr. linie sucită, îniortochiată, a Fe 
In cetina brădetului uscată. Stă “n loc, iscoditor, şi mă priveşte...” 
| : Ă ri Ă (Oare cu ce butuc m'asemueşte 3) 
A Car cine-o îi, mă rog ? şi ce zor are? Mă pupăe cu ambele antene 
i — Problema, ducă cere-u deslegare Ş-upoi dispare *n nişte buruene. 
Şi dacă pare Incru de nimică, | 
| De sucoteşti nai bine, sc complică. Probabii că acolo sunt pitite 
; ta > Avi Şi de intemperii adapostite, 
i Fireşte, poţi scăpa c'o ironie ; Sub brusturul crescut în as de cupă, 
„la o insectă — acole, -- cc să fie? — Apartamentele ce le ocupă. - 
| Şi merge-aşu, nu ştie nici ea unde“, 
Dar asta nu se chiamă a răspunde. -Şi poale tot acolo o iubită, 
i - : De 'ntârzierea lui nelniştită, 
E vorba : EL, ce personalitate iu pzug, de dimineaţă, sta la pândă, 
E “n gi.ndăceasea lui societute ? Geloasă, 'ngrijorată şi tlumândă, 
Ce roboteşte ziulica *ntreagă ? 
De unde vine ? şi *ncotro aleargă ? i Geloasă, da ! pentru că decadenţa 
Ă Ă , Vu ii condus-o la experienţa 
Poatc-i un simplu gospodar, ce-anume Că sexul tare, slub dela natură, 
S'aprovizionează cu legume, Se "nuupleca la or-ce aventură ; 
Şi, peniru'un firişor de iarbă, insul NE-A 
A trebnit să calce tot enprinsul, Și *ngrijorată, că vre-o păsărică 
p , lo li luat în coc, ca pe-o nimitră, 
Poaie, cu grija casei, gospodarul bhiud şhiui că “n codzu niciodată 
Şi-o fi 'ucurcat cumva itinerarul, Vieuţa unu e bine-asigurată. 
Şi-acuma, vrând: palatul să şi-l cate, , 
A rătăcit pe locuri neumblate. Eu par'că-o văd întrun tailleur, cochetă, 
: : Ș lpnudu-se, iăcând o p.ruetă 
Poate-i un diplomat de carieră, Ş: uispărând, cu iar su teapară, 
In dinți cu glorioasa-i bundieră, Nervuasă, suparata toc şi pară. 
Şi poate *n cine ştie ce favernă i 
A araujat politica externă. Şi-o văd cum deodată se opreşte, 
FR A dă ri be Apei cum urechiuşite ciuleşt 
Sau poate “n cărdăşia unor prieteni Sin fine cum tresare 'ntiorată 
So fi “neurcat la grotele din cetini, De-un fâşcit in cetina uscată. ” 
Şi-o fi perdut la cărţi, ori, — cine ştie, — Ri 
Poate-i chiar ei un grec de meserie. Ea ii cunoaşte mersul, fiţi pe pace, 
A A Cudenţa In și sgomotul ce 1act, 
Poate-i un sporisman, care santrenează, Şi de-ur minţi-o şi instinct şi minte, 
O sentinelă care patrulează, Rămâne inima, care n'o minte, 
Un niesager co straşuică selie, : ş A 
Ori nn bandit scăpai dia puşcărie, Jar când apare EL, zorit ca vântul 
h Cutremurand din temelii pamântul, 
Poaie-i un botanist ce explorează Eu-şi şterge cu lăbuţele obrazul 
Imprejurinule, şi colectează Şi uită ca prin farmec tot necazul, 


Anume importante exemplare Şi SA A za 

£ i D-ur vrea sa-i spue numai fericirea 
Pentra nepreţaitele-i hezbare, Că-l vede iar voinic şi *n toată tirea 
Poate-i spițer, ori medic de valoare, Şi după cuviinţă să-l desmerde 
Ori un boluav ce face băi de soare, Pentru doritul fir de iarhă verde, 
Precum se poate foarte bine iară 


Să fie un regretabil pierde-vară. Deci... pune masa şi. pe ea salata, — 


Şi prânzul lor lueulian e gata, 





Dc-asemenea s'ar îi putut să fie Apoi... ce fericire ideală ! 
Poftit să onoreze-o sindrufie Şi ce delicioasă runţăială ! 1... 
Şi întâmplarea să-i fi seos în cale E RE E SE 
Pe Dulcineea visurilor sale, Inchipuirea unui singuratic 
PA Umunizându-te, gândac simpatic, 
Şi tot aşa, e foarte cu putinţă A dat ținutei tale impulsive 
Să îi audiat o eonierinţă, , Interpretări. deşi inofensive, 
Ori un concert simionic, ori o scenă zi A = 
Putetică, de nu cumva obscenă.., Dur poate că meschine şi banale, 
Ş E i Ori jiynitoare demnității talc, 
Dar dacă el, gândacul, sc grăbeşte I)e care înţeleg să-ți cer iertare, . 
Pentru vre-un copilaş care tânjeşte, Căci, ştii şi tu, bumanum est errare. 
: a Ori pentru vre-un bunic în agop 2 i 
i Şi iarba nu-i decât o doctorte ?.,. ]ţi cer ertare de nesocotința, — 
li Ă , it sta Care frizează chiar necuviinţa. — 
Ori dacă iar (ce nu se poate parcă !?) De-a îi pătruns, din curiozitate, 
£ un apaș periculos ce necarcă la sacro-saneta ta intimitate , 
O sensaţională lovitură « 3 2 Şi-ți cer ertare, mai ales, gândace 
i ia: ine în gură î... -ȚI € . , . 
| Cu iarba. Bareloe ces] ui Pentru ofensa ce “ndrăznii a-ţi face, 
| Ori uacă... Tusă câte ipoteze Asemănându-te cu unii oameni, 
Ar mai putea să sa imagineze, Cu cure.n'ai voi să te asemeni... 
Văzâudu-l cum aleargă în goana mare, ai Ă 
Cate a Fear caii aa „„Și- acum, scormonitor de vremi trecute, 
o A In sus şi “n jos, haihui, Ia întâmplare Au „Ce mtai înveselit o elipă, du-te . 
DOI ANII O Aia RR Unde te chiamă dorul, şi mă lasă... 
Dar iută-l, sprinten, vine, vine, vine, Pe mine nimeni nu m'aşteaptă-acasă. 


ăi Suyruple dia ve în ce de 5iinu, za ROZMARIN 


UNIVERSUL LITERAR 


BABBITITI 


Printre cele mai norocoase dintre ro- 
manele scrise în limbă engleză în cei 
cinci ani din urmă, babbirt de Sinclair 
Lewis (Jonathan Cape, London) sar pu- 
lea uşor numi romanul Americei, 

Acum vreo cincizeci de ani Huxley 
grăia unui american: „Nu pot spune că 
sunt cât de puţin imprestonat de mări- 
mea voastră, sau de resursele voastre 
năturale. Marime nu înseamnă măreție 
şi un teritoriu vom face o uaţiune. Marea 
problemă asupra căreia pluteşte un fel 
de sublim, cum şi teroarea desinului imi- 
neut e: ce aveţi să faceţi voi cu toate 
aceste lucruri ?* 

E întrebarea care stă la temelia roma- 
nului lui Sinclair Lewis, întrebare rezol- 
vită de bună seamă negativ — de unde 
veracitâtea şi succesul romanului publi- 
cat întâia oară în toamna lui 1922, ajuns 
până în Decembrie, acelaş an, la a patra 
ediție, pentru ca o nouă ediţie eltină în 
1994 să facă din el unul din cele mai 
populare romane ale zilei noastre, 

Homancieruli,. Hugh Walpole, autorul 
„Captivilor“ și naşul englez al cărţei, v 
numeşte în prefaţă „un triumf“ și tot așa 
de elogios se exprimă  asupră-i A. G. 
Wells, 


Babhitt e un Yankee de ultima oră, 
unul din marea masă de meteci coboriţi 
în timp, din cei 102 „Păriuţi Pelerini“ ce 
uu părăsit Anglia în 1621 şi din cei 150.000 
de scoțieni şi irlandezi debarcaţi în Dec, 
18 — e fiul pestriy al acestei naţii“ ame- 
ricune lin care, cum, ne spuue N. M. 
Butler i), încă din sec. 18 numai două 
treimi erau englezi, pe când v şesime 
scoțieni şi irlandezi, o zecime germani, 
vestul olandezi, snedezi şi francezi. 

Incepem prin a prezenta astfel — pe 
deasupra romanului — pe Babitt, din pri- 
cină că romanul lui e romanul lipsei de 
personalitate și aceasta e credem nota 
cardinală a bârbatului american şi, cu el, 


i ] Li 
1) Euilding the American Nation, -—— 
cribner's Sons, 1923. 


New-York, 





N. VERMONT: DE PAŞII 


a însăşi civilizaţiei care îi poartă nu- 
mele. 

„|n April 1820 Babitt împlinea 46 de 
ani şi nu făcea nimic în deosebi, nici unt, 
nici ghete, nici poezii, ci avea chemarea 
să vândă ia iuţeală case pe un preţ mai 
mare decât lumea îşi putea îngădui să 
plătească", 

„Capul lui mare era roz, părul casta- 


"niu subţire şi uscat. Faţa, de copil, când 


dormea, în ciuda creţuriior şi semnelor 
roşii de ochelari pe povârnișurile nasu- 


„lui. Nu era gras dar extrem de bine 


hrănit, obrajii săi erau tampoune... Pă- 
recă prosţer, pese măsură de căsătorit şi 
meromaniic“ (p. 12), 

Inir'un destul de mare şi pretenţios o- 
râş el e şeiul, aşa dar, al unui oficiu de 
vânzare de case şi terenuri. 
» În 100 din cele 380 de pagini ale ro- 
manului, ni se înfăţişează — cu o noia- 
sa ce aminteşte pe alocurea pe james 

oyce — vieaţa. lui în „cursul unei sin- 
gure zile. lată-l către zori, în pat, plim- 
bându-şi pe sub genele încă adormite, 
ca o mângâere a idealului, un cup în- 
[lorit, zâna viselor neîmplinite, a tinere- 


- ței neavute ;iată-l trezit de glasul soţiei : 


hai Georgică baiatule, ScOuu, inuduzăn- 
du-se şi trecând repede în sala de bae 
unde după ce se ruue se guseșie pentru 
a nu ştiu câtea oară în faţa problema, 
ce să se tacă cu iaula de biliciie uzină: 
li breaktast apoi ca să vadă cum se 
ceartă veşnic pe unt' şi duiceaţă cei trei 
copii ai săi — Verona, o lută bonuoacă 
cu păr castaniu, de 22 ani, plină de gri- 
jile datoriei, ale sexului şi grija de Dum- 
nezeu, cuifi şi de aceia a mo:otolirei cos- 
iumului cenușiu de syort pe care îl pur- 
ta acum; 'led-lheodore Hoosevelt pab- 
bitt, un băiat decorativ de 17 ani şi Liu- 
ka-Katherine copită încă, de lv ani, cu 
păr roş radios şi o peliță subţire care 
aducea aminte de prea multe bomboane 
şi prea multe îngheţate cu cremă”. Jată-i 
apoi luând kordul şi plecând după tre- 
buri, urcând întâmpiăor în el şi vre-un 
necunoscut de care i se tace milă când 
îl vede pierzând autobuzul; aranjând 
expeditiv în biroul său lovituri gemale 
şi uând dejunul la clubul Atletic cu tv 
varăşi săi. 

Dintre aceştia unul trebue reţinut. E 
Paul Riesling. Pe acesta, de cum apare 
la club şi cu toate că acolo secretele sânt 
interzise, babbitt îl ia la o masă retrasă 
și acolo cei doi prieteni tăinuesc. Ce a- 
faceri pun la cale? Paul Riesling nu e 
atât de mult om de afaceri cât e bărba- 
tul Zillei. Şi Zilla e o femee care nu-l 
lesă să se mişte. Nu înseamnă că şi aşa, 
bietul om nu-şi face din când în când 
cheful cu vre-o drăguță, dar, ab, de nar 
fi Zilla asta bănuitoare şi tiranică, 


— De ce nu divorțezi de ea, întreabă 
cu un curaj gratuit — fiindcă şi lui îi lip- 
seşte. Şi ambii rămân, în fața posibilită- 
ței, într'un extaz amestecat cu panică. 

De fapt ce n'ar da amândoi să respire 
puția, să scape de mecanica monotonă, 
prozaică şi covârşitoare a zilei înnecate 
În scrisori comerciale, curbată sub jugul 
ghişeelor şi acasă exasperată de tovără- 
şia stearpă a unei singure şi aceleiaşi 
femei. . 

O dee îi străfulgeră lui Paul, Dacă la 
vacanța viitoare ar pleca amândoi — pe 
motiv că au treburi la New-York.+— cu 
cinci zile înaintea soțiilor, şi sar duce 
ainguti în Maivre „ca să umble acolo 
de capul lor, să îuineze şi injura şi să fie 
tu luai” $ pie 


: 2 za . 


apare un nonsens. 


a 


Ş % 
E Intunecare *) 
Incere din nou în suilet să cetese 
Povcsteu vremii, năruite'n moarte : 
Apusa-mi viaţa e o tristă carte 
Ce, cu răsuilet greu, o sloveriesc. 


Şi iată “ntunecata amintire 

— Călugăriţă neagră — vine iar 
Cu degete de vis să îmi deşire 
Mătaniile ei, tăcut şi rar. 


Şi-atuncia strig din -propria-mi ruină, 
Că nu e drept, o Doamne nu e drept 

Să-mi smaulgi tu, caldă, inima din piept 
Şi să mi-o pierzi în vânt, fără de vină! 


GEORGE DUMITRESCU 


*) Din volumul „Cântece pentru mado- 
na mică“, amărui de curând. 


„— Mare, mare idee, răspunde admira- 
tiv Babbitt. 
"— „be ce adică n'am pune piciorul în 


prag şi le-am spune: mergem pur şi 


Simplu înaiwmtea voastră şi nimic mai 
mult“ | | 

lovarășii îşi strâng emoţionat mâna 
ca după un complot şi în putinţa evada- 
rei, şi mai ales putinţa de a îi naturali, 
insbrațişează un paradis terestru. 

Romanul de aici începe, Cheia lui ne-a 
dat-o autorul încă dela pagina 14, unde 
dovedindu-ni-se interiorul lui babbiti, îi- 
cluit ornat, rece şi uuraelec.riiicar, ni se 
spune. că „e o casă, dar nu un cămin. 
Le acum o gamă de desacorduri iucepe, 
cântând pe uouă arii, ca întruu „Corio- 
lanus" burlese, masculinui şi fememnul 
vieţei, stereoiipul şi spontauul ei, întrun 
conilici a cârui singură consolare — şi 
întrucâtva remediu — e humorul. 

Cartea într'adevăr îşi are virtutea în 
humor. Şi e tocmai ceace paralizează o 
dare de seamă, Căci scrisă desugregat, 
ca mare parte din romanul englez de az, 
ea nu vizează un conflict net, nici iinea- 
rea unei acţiuni. 

Aşternută în tonuri interioare, cartea 
se deşiace înainte-ne ca un album cu ve- 
dcri sufleteşti. babbitt e în veșnica tem- 
pr«ratură şi romanul lui e al unei idiosi- 
nerasii. 

babbiit pe lângă că e american, sau 
tocmai pentru aceasta, e generos şi so- 
cial, devotat, jovial, gregar, îşi face din 
muncă o religie şi din religie o somieră 
pe care să se culce dânsul, familia, — 
et C-iel! 

Numai că în somn lui Babbiit îi pare 


“chipul de zână intangibilă, inetabilă, e 


fericirei, Cu prea bun simţ, dânsul, ca şi 
Huxley acum cincizeci de ani, se înirea- 
bă în culmea succesului şi a prosperită- 
ei: la ce bune toate astea? Și în ca- 
drul vastei desertăciuni până şi munca îi 
Crede că o poate aera 
cu mondenism și Babbitt dă şi participă 
la supeuri la care observă în cele din 
urmă cum cască de admirabil. Orator 
improvizat, ia parte la vieaţa politică şi, 


„ajunge figură proeminentă în oraşul său 


pentru ca aceasta să-l stingherească mai 
mult, 

Ce fericire, dimpotrivă pe Babbitt câna 
cu cinci zile înaintea femeilor poate să 
fugă cu Paul Riesling, să vorbească în 
tren cu figuri becunpscute și în Maine, 


să se ducă uaule ciuuluți f mm na pancu! 


Zori, la baltă . 


Răsar în zăre roşii laminişuri 
Bujori de ceuţă-aţin lumini agile: 
A teamă, ochii somnoroasei zile. 
Răsbese neliniștiţi dintre tufişuri. - 


Şi până'n zori: — ca palide îteştile, — 
Bătu o lună plină “n păpurişuri : 
Tălăzuind, argintul, pe îrunzişuri 
Se şterse 'n frunze ca un gând, pe file.., 


«Cum zările în sorze 'ncep să fiarbă, 
„Pe malul bălții, îngheţat şi gol 
" Îmalţă trup plăpândun smoc de iarbă; 


Prin frigul dârz şi risipit cu migă 
Dau biilții ce roșeşte în zi ocol,. 
Sub cer de sticlă, doi cocoşi se strigă. 


C. M. TEODORESCU 


tanc 


“Din nefericire vacanţa trece repede şi 
elevul se întoarce la şcoala cu orariu şi 
ghidee. Paul mai rebel, într'o ceartă cu 
sopa o: raneşte şi iniră la inchisoare. Ba- 
bbut “e nenorocit. Dar iată că soţia sa 
"trebue să plece departe ia rude. babbitt 
respiră. Se simte întinerit. Zâna viselor: 
îi surâde acum palpabil, întâi sub forma 
docuiograiei, care însă nu pricepe ce-i cu 
patronul ei, apoi sub forma unei mani- 
curiste :care îi desamăgeşte curând, în 
sfârșit sub aceia a une. cochete mai în 
vârstă, înconjurată de o şieabtă de tineri 
cheflii, printre care „unchiul George" e 
o nostimă antică şi un ioarte oportun 
furnizor: de aleooluri prohibite. 

babbitt se stimulează şi e gata să-şi 
piardă capul. Între timp e văzur de prie- 
teni când beat, când în tovărăşia femeei, 
când nu mai e văzut cu săptămânele, ba- 
bbuit îşi uita de îndatoririle tamiliare ca 
şi de cele sociale, şi, — grozăvia, groză- 
viilor — par'că înclină spre ateism şi so- 
cialism. E evadarea eului său în mijiocui 
coucetăţeniior aiarmaţi. 

Noroc că soţia se i soaintă Babbitt are 
un moment de trezire. Ineficacitatea ză- 
“ mei amoroase i-a lăsat stripeziţi dinții cu 
<are credea să poată muşca dintr'un truct 
cărnos, Matelotul se înioarce în port, 
George F. babbitt 'la Myra Babbitt. , A 

Toate par intrate în normal la familia 
Babbitt. Dar rezumatul nu ne-a lăsat să 
spunem că între timp Ted care a iubit 
totdeauna pneurile de automobil mai 
mult detât şcoala, era în dragoste cu 
Eunice, fiica unui venerabil al oraşului 
vecin şi prieten al lui Babbitt. Ori, ple- 
caţi ca de obicei la dans într'o seară, ti- 
nerii nu apar toată noaptea. Părinţii fe- 
tei mai ales sunt alarmaţi. Pătrunzând în 
odaia de culcare a băiatului, Babbit se 
pomeneşte cu Ted prezentându-și soţia 
Madam Eunice Babbiti în persoana unui 
trupuşor care înilorea din albul aşternu- 
tului. Cele două familii sunt înspăimân- 
tate. Chiar tinerii sunt cuprinși de pani- 


că. i 

Dar iată că Babbitt, odată pentru tot- 
deauna vorbește : , 

„In sfârșit — e, drept, am tot dorit în- 
iruna să te văd luând un grad universi- 
tar. Dar niciodată — acum pentru numele 
ui Dumnezeu n'ai s'o spui mamei, că-mi 
smulse puţinul păr ce mai mi-a rămas — 
de fapt şi am făcut toată vieața men un 
luczu. de care e pa întradevăr nevoel 
Nu ştiu dacă aui făcut aliceve decât put 
şi vitaplu să ai ins în Vola ocartele 


UNIVERSUL ireal 


BOGDAN P. HASDEU 


1836-— 


»„ Nu este aproape nici o ramură a cu- 
noşiinţelor în care să nu se îi îniipt vâr. 
ful condeiului său !“, Aşa a spus odată 
B. P. Haşdeu despre marele iniţiator al 
literaturii române moderne, loan Elia le 
Rădulescu ; şi tot cu aceleaşi cuvinte 
poate să caracterizeze 'cineva şi activiia- 
tea prodigioasă şi variată a genialului 
Haşdeu. Disecipăl al culturi: ruseşti el a- 
duce în Moldova la laşi o concepţie de 
universalitate pe care o căpătase acolo 
în colosul imperiu dela Nord. In scurt 
timp ajunge să fie conducătorul şi ani- 
matorul celor mai importante curente 
de cultură românească ce se agitau pe 
acea vreme, 

Insufleţit de ideea celu: mai curat pa- 
iriotism, Elașdeu atacă cu multă compe- 
tinţă cele două ramuri ale şiiinței ro- 
mânești, în cure mai lucraseră cu atâta 
râvnă şi înaintaşii lui; domeniul istore 
şi fiiologic, Dotat de natură, cu mult te: 
lent şi imaginaţie, el lansează o serie de 
teorii istorice ș. filologice, pe care ştiin- 
ta de astăzi le consideră în cea mai 
mare parte, drept născociri imaginare. 
Pentru timpul când au tost scrise, ținând 
seama de mijloacele rudimentare ale a- 
cestor ştiinţe la noi şi ajurea, cum ş. de 
predispoziția înăscută a scriitorului că. 
tre fantazie, ele îşi păstrează însemuă- 
tatea lor ustorică. 

Aceasta în ceeace priveşte anumite 
probleme greu de elucidat la noi, în do- 
meniile amintite ; şi care n'au găsit nici 
până astăzi satislacția unei desiegări de- 
finitive. Mă gândesc la problema elemen- 
“tului dac în limba română, la acea a pri- 
melor orgamzaţii de stat românesc, etc... 

In alte chestiun, mai puţin dificile, 
mintea ageră a lui B. P. Hașdeu a con- 
tribuiti cu mult folos şi hărnicie. După 
marii istorici, din prima jumătate a vea- 
cului al 19-lea, M. Kogălniceanu şi N. 
băicescu, el a fost primul care s'a gândit 
să ne dea o operă de mare valoare ştiin- 
țifică, cum a fost, „Istoria critică a Ro- 
mâinilor“ ; mergând asttel cu progres pu 
drumul croit de înaintaşii lui. 

Sub influenţa lui N. Bălcescu şi a cu- 
rentului romantice din Apus scrie el 
Joan Vodă cel Cumplit“ care rămâne 
un strălucit exemplu de operă insuflată 
de adânc patriotism şi iubire a trecu- 
tului, 

; Domeniului filologie românesc, Haş- 
deu i-a dat o grandioasă operă „Etymo- 
logicum magnum Romaniae“ rămasă din 
uelericire numai la început, dar care tre. 
buia să fie un monument uriaș, conceput 
numai de o minte universală ca a lui 


1907 


Haşdeu. Acesiei opere i se poate alăt 
şi „Cuvente den bătrăni“, rămasă şi 
tăzi de mare utilitate pentru partea 
folkoristică, 

Pentru ştiinţa folklorului el a contzi; 
buit şi cu alte cercetări, publicâte pri 
«liverse periodice cum şi cu revista , 
dumna lui 'Praian“, care a fost prima p 
blicaţie îuchinată special studiilor d 
'etno-psichologic în ţară la noi. 











B. P. HAŞDEU 


Dar omul închinat, prin vasta sa eru: 
il-ție. istorie şi filologie avea şi predis- 
poziții literare. 

Haşdeu ne-a dat cea dintâi dramă isto- 
rică de mare valoare. ;Răzvan şi Vidra“ 
rămâne un model unic în dramaturgia 
noastră romantică. 

Catastrofa familiară, moartea iubitei 
sale fiice Îuiia, indreaptă pe marele scrii- 
tor, spre alte domenii în care sp'ritu: 
său va arunca scântei de originatitate 
genială, tratatul de spiritism „S$ e cogato* 
şi câteva fragmente din poemele sale i- 
losolice „Dumnezeu“ şi  „Aşteptând“ 
conf'rmă cele spuse. 

Un mare învăţat în adevăratul înţeles 
âl cuvântului, un poet doiat cu reale în- 
suşiri artistice, o lire vioaie şi spirituală 
înzestrată cu un humor fin şi scântietor, 
cum numai un Caragiale şi un Creangă 
au ma! avut la noi, dar care spre bă- 


Lasă 


Zu Mp Na ap E SI 
PI AED DI DX 3 





Imi dau seama că am făcutcam oiotă 
din sute şi sute de metri. Bun, poate că 
tu ăi merge mai departe. Nu știu, Dar 
simt un fel de plăcere ascunsă în faptul 
că tu ştiai ce va trebui să faci şi-ai făcut. 
Hm, persoanele alea de acolo dinnăuntru 
or să încerce să te terorizeze şi domesti- 
cească. Spunele să se ducă la naiba! 

Eu te-oi sprijini. Ia-ţi o slujbă la uzină, 
dacă vrei. Nu te speria de familie. Nici 
de vreunul din tot orașul. Nici de tine 
însuţi, cum am făcut eu. Mergi. înainte, 
flăcăule ! Lumea e a ta, 

Şi cu mâinile de umăr, cei doi Babbitt 
pășiră în salon şi îafruntară fasuilia gata 
A su gâspunteuscă asupră-le“ 


Unul din criticii sinceri ai Americei, 
Menken spune că: „desiluzia me- 
sianică e o boală -naţională americană“, 
Americanul simte în el un fel de che- 
mare cosmică. Ce rămâne din toată uria- 
şa sforțare? Un ford de fiecare trei lo- 
cuitori şi ceva mai multă electricitate. In 
schimb vieața — acest lucru.al mînilor 
lui Dumnezeu înlocuită cu o mimare sear- 
bădă, stângace şi isterică. 
„Ceva din această desiluzie îşi fâlfâe 
umbra peste întreg acest roman al elibe- 
rărilor de sine ratate, 


DRAGOŞ PROTOPOPESCU 











UNIVERSUL, LITERAR 


eje s'a sch:mdat, din cauza mai mul- 
nenorociri,  într'o fire melancolică 
trasă în sihăstria dela Câmpina, unde 
a închinat preocupărilor de profundă 
osofie, căutând să deslege marea pro- 
lemă a nemuririi sufletului, acesta a 
lost Bogdan P. Ilaşdeu pentru cultura 
românească, 
” Astăzi umbra uriaşului rătăceşte pe 
murtle înţeleniie şi părăsite ale amiu 
iilor. Imaginea chipului său de pa- 
Hriarh o întâlnim la răspântii, dar tn 
“fața ei nu ne descoperim. Noi n'am în- 
„tătat incă la şcoala respectului şi recu- 
oştinței pentru oamenii noștri mari care 
“i-au închinat viaţa folosului nostru ob- 
ştesc. Un castel care puiea serv” de mu- 
zu l-am lăsat în vevoltătoare părăsire 
impreună cu mormântul sfânt al luliei 
dela cimitirul Serbau-Vadă, 

Opera marelui Iusdeu a suferit acciaş 
crudă nepăsare din partea noastră. N'am 
fost vrednici până astăzi, când cultura 
românească are nevoe de opere de va- 
tloare, să tipărim o ediție completă a 
i scrierilor sale. Este o datorie sfântă a 
i editurilor noastre mari, să împlinească 
„acest gul cât mai curând. 


GH. CARDAȘ 
SPICUIRI BIBLIOGRAFICE 


A — OPERA, EDIŢII: 


1) Foae de storie română, laşi 1859, 

2) Foiță de istorie si literatură, laşi 1860. 

3) Din Moldova, revistă, lași 1862. 

4) Lumina (Din Moldova), revistă, laşi 1863. 

5) Aghluţă, ziar nmoristic şi literar. Buc. 
1863 --1$64. 

6) Ursita, roman publicat întâi în „Bucha- 
mul“, Buc. 1864, şi în volum, Edit. Minerva 
[1910]. 

7) Studii critice asupra istoriei române. Luca 
Streici. Buc. 1863, 

8) Fitozotia portretului lui Țepeș. Buc. 1864. 

9) Studn critice asupra istoriei române. Ca. 
teva analize literare externe... Buc. 1864. 

10) Micuța. Trei zile şi trei nopţi din viața 
unui student. Buc. 1864. 

11) “trei ovrei. Buc. 1865. 

12) Domnita Rosanda, dramă în 4 acte, în re- 
vista „Familia“ 1868. 

13) loan Vodă ce! cumplit. Buc. 1865, ed, II, 
Buc, 1894, 

14) Acchiva istorică a României, tom. IV, 
Buc, 1865—1867, 

15) Studii asupra judaismului. Talmudul ca 
profesiune de credință a pop. israetit, Buc, 1866. 

16) Industria natională... Buc. 1866.'ed. II în 
»Bib. pop. antisemită“ No, 3, Buc. 1901. 

17) Istoria tolerantel religioase în România, 
Buc, 1865, ed. 11 Buc, 1868 (irad. îranceză Buc. 
1876). 

18) Satirul, ziar umoristic, Buc. 1866, 

19) Risvan-Vodă şi Vidra, dramă istorică în 
cinci acte, Buc. 1867, ed. 1] Buc. 1868, ed. [II 
Buc. 1869, ed. [V Buc. 1895. idem; Bib. p. toți 
N. 449 şi Ed. Cultura. Buc. 1909, : 

20) Od4 ia boieri, [848-—1869, Buc, 1869. 

21) fratan, ziar Buc. 1869. ” 

22) Columna lui Traian, revistă, Buc. 1870— 
1877 şi 1492—1883, 

23) Poezii, Buc. 1873. 

24) Istoria critică a Românilor. Tom. |-I], 
Bug. 1873—1875, (trad. franceză Buc. 1878). 

25) Principii de filologie comparativă, 4 îas- 
cicule, Buc. 1875, 

26) Fragmente pentru istoria limbii române. 
Elemente dacice. I Ghiuj. JI Gbioc, Buc. 1876. 

27) Baudouin de Courtenay şi dialectul slavo- 
turanic din Hala... Buc, 1876, 

28) Zina Filma. Goţii şi Gepizii în Dacia. 
Bu-. 1877. 

29) Obicelurile juridice ale poporului român. 
Buc. 1878, ed. II Bue. 1882. 

30) Cavente din bătrâni, voi. i—lil şi supli- 
ment la vol. î Buc, 1878-1881. 

31) Originile Craiovel, 1230-—1400, Buc. 1878. 

32) Trei Crai dela Răsărit, comedie în 2 acte. 
Boc, 1878 şi în „Bib, p. toţi“, 


. Duc, 


E] 


E] 


Rechizitoriul d-lui profesor O. Densuşianu. 


„Ziarul „Lupta“ a publicat trei CONvor- 
biri cu d. O, Densuşianu, profesorul de 


- fiiologie romanică dela Universitatea din 


Bucureşti. Nu greşim numind acesta 
convorbiri: un rechizitor. D-l profesor 
Densuşianu era desigur printre puţinii 
indicaţi să-l facă. Activitatea sa, închi- 
nată cu totul studiilov, literaturii şi ca- 
tedrei, linia de înaită şi sobră erudiție 
pe care a, păstrat-o tuturor manifestă- 
vilor culturale, pe cari le-a slujit, în 
ciuda. tuturor piedicilor ce îi sau pus, îi 
dădeau dreptul să facă durerosul bilanţ 
al decadenții intelectuale de după răz- 
boiu, — rechizitoriu pe cât de vehement, 
pe atât de judicios, 

Pentru adevărul criticilor a-lui Den- 
susianu şi pentru ga aduce un slab oma- 
giu omului de maro curaj, care rupe 


sarbăda plasă a laşităţii generale cu o: 


praştie sigură, reproducem din aceste 
prea interesante convorbiri câteva pa 
sagii referitoare la Academie şi Uni- 
versitate : 


O REVISTA A ACADEMIEI 


„ni scsiunea generală din 1919, am propus să 
sc întemeeze de“ Academie o revistă culturală 
generală, care să dea publicului orientări în 
diferite 'domenii, să fie prezentarea venită dela 
pcrsoâne competente, a curentelor de cultură 
dela noi şi din străinătate, 

Propunerea mea nu a fost iuată în seamă; a 


trecut înaintea ei aceca de a se publica o serie - 


nuuă — aceea de Studii și cercetări, pentru că 
vreo doi membri ai Academiei erau grăbiţi să-şi 
plaseze manuscrisele, şi acum publicaţia acea- 
sta aproape că nu mai dă semn de viaţă. Per- 
scualismul şi calcmele de moment biruesc me- 
reu la 'noi, întăturâmdu-se ce a pornit din in- 
tenţii generoase, ce poate fi de folos cât mai 
multora. 

Mai ales în literatură o actualizare deplină a 
Academiei ar trebui să nu mai întârzie, Nu 
bate azi vântul prin toate capetele, ci sunt des- 
tule cari 'produc şi despre literatura nouă de 
pretutindeni ar fi de aşteptat să se ştie mai 





î.7.0.9.9 9.9 mo Reoneeo.soe 





35) Din istoria limbii române, Buc, 3883, 

34) Olteneştele, Patru discursuri : Origluile 
Craiovei, Hrist şi Tudor Vladimirescu, Craiova 
1584. 


Ti:xlu). Ed. Academiei Buc. 1885, 

36) Sur les lemeuts turcs dans la langue row- 
maine. Buc. 1885, 

2) FEtymologicum magnum Romaniae. Tom. 
1-1 Buc. 1887—1898, . 

38) Noi în 1892, conferință la Ateneui Român, 
publicată în „Revista nouă“ 1892. 

39) Strat şi substrat. Genealogia popoarelor 


„balcanice. Buc. 1892. 


40) Sic cogita. Buc. 1892, ed. Ii Buc. 1893, 
cu. Ii Buc. 1895, ed. IV Buc, 1907 şi în „Bib. 
p, toti”, 

+i) „Eine Trilogie". O isiorie germauă a li» 
teraturii române, Buc. 1893, 

42) Basarabii. Cine ? de unde? de când? 
Bu. 1894, 

43) Românii bănățeni din punct de. vedere al 
conservatismului dialectal şi teritorial. Buc. 
1896. 

44) Sarcasm şi Ideal. Buc, 1897, 

45) Prieteni cu vole sau fără vole, conferință 
la Ateneu; publicată în „Literatură şi artă rom.“ 
1480. 

46) Cine sunt Albanezii, comumicare la Aca- 
demie, în „Lit, și artă rom.“ Buc. 1991). 

47) Papa dela Neva, conierință la Ateneu, 
Buc. 1901. 


48) Dumnezeu, în bib, „Lumina“ No. 64, Bu. 


(1910). 


35) Psaltirea dtaconului Coresi. 1577, Tom. |. 


mult la Academie şi să sa publice studii asu 
pra ei. Un fost elev al meu, care a scris imte= 
vcsante pagini despre Pirandello, când s'a pre- 
zentat cu manuscrisul la Academie ca să-i tie 
publicat, i s'a răspuns că... Pirandejlo e prea 
nou, e prea discutat, să nu poate să apară în 
Anale ceva despre el 


REORGANIZAREA ACADEMIEI 


in 1923, într'o şedinţă a sesinnei generale, 
mi-am spus părerea cum să [ie reorganizată 
Academia, creiându-se o secţiune nonă, a arte- 
or, si înlesnindu-se punerea ei în contact cu 
publicul. i 

Propuneam, astiel, să funcţioneze un comi- 
tet ales din câte doi reprezentanti ai fiecărei 
secțiuni, cari să fixeze activitatea mai întinsă 
a Academiei, pentru cultura generală, şi felut 
cumuwnicărilor ce trebuiesc făcute ; pentru că 
rau se procedează când se ţin comunicări ce. 
interesează pe câţiva specialişti, şi deci ar tre- 
bui limitate în sectiuni, iar ascultătorilor cari 
vreau să audă altceva decât comentariul cută- 
ruj document sau, expuneri de cel mai mărunt 
anecdotism, nu li se dă in şedinţele publice ce 
i-ar putea interesa mai mult. Nici propunerea 
aceasta nu a fost luată în seamă şi în proce- 
sut verbal al şedinţei nici de data aceasta unu 
S'a menţionat în rezumat ce păreri am adus, 
Aşa e sistemul academic dela noi, și dacă nu 
eşti Boniaminul clanului care ticlueşte tot, se 
lasă la. o parte orice gând: bun ai avea, se 
cstracisează orice ai spune, 


Cultura noastră universitară e mai mult de 
crâmpee : studi) cari lipsesc şi altele cari se 
fac ca acum 50 de ani. Şi stăpâneşte un mediu 
de. limitări proiesionale, fără orizonturi mai în- 
viorătoare, ori din cari răsar arivistmul şi de- 
magogia. Protesori cari urmăresc popularitatea 
cultivă la studenţi anumite slăbiciuni, îi deprind 
să o ia razna, să-şi piardă vremea; le dau 
grandomanii şi-i învaţă să nu înveţe carte... A 
fost o pacoste şcoala d-lui Iorga, şi dacă d-sa 
îsi reneagă acum trecutul — când a mutat ca- 
tedra în stradă — ştim ce este şi această ati- 
tudine a maestrului zigzagului. 

Aşa zisul najionalism ne-a dat gălăgioşi, în- 
îumurați şi arivişti, pentru că în numele lui 
multe s'au practicat şi se mai practică, specu- 
lândw-se momente şi expioatându-se naivități, 
Naţionalişti de aceştia — „apostoli at naţiw 
nei” ?,.. Mai curând — protitorii naținuei, E 

Despre indolența care se etalează ta Univer- 


sitate ar fi multe, multe de spus. 


Cea din urmă pildă o avem la deschiderea 
cursurilor, acum. Localul vechiu' a iost în parte 
dărâmat şi pentru facultăţile de litere, drept 
şi teologie au mai rămas abia vreo trei săli, 
unde s'au îngrămădit bibliotecile seminarelor 
şi 'se țin examenele. In clădirea nouă, partea 
rezervată Facultăţei de litere nu este încă ter- 
minată : mobiherul aşteaptă să (ie instalat. 

S'a început refacerea localului vechiu prin 
iulie, şi fără asigurarea că tocalui mou poate 
ți folosit. Rectoratul spune că nu are nici o 
vină, că totul a pornit, dela minister, iar mini- 
sterui spune că a avut în grile in previe rec- 


_toratul, dar că... etc. 


După vreo patru ani de desorgauizare a 
cursuriior, si ştim pentru ce, credeam că mă- 
car anul acesta studenţii vor veni. la waniver- 
sitate, ca să se pună serios pe lucru. lată: 
aşteaptă. şi ei, ca ş profesorii, localul unde să 


ție adăpostiţi. 
CUM SE ŢIN EXAMENELE 


Ce să ma! zici de neglilenţe de altă matură ? 
Nu este o taină că unii! protesori îsi tin 


„cursurile cu mari, toarte mari distanţări. Şi 


examenele ? Se anunţă tinerea lor, studenţii 
aşteaptă pe cutare ori cutare profesor, dar ia-l 
de unde nu-i. Ori că a plecat în concediu — și 
adeseori fără suplinitar, —— ori că e dus în pro- 
pagandă politică, ori că e... la vie, ori că e 
ocupat cu multe comisii, în aiară de univar- 
sitate, , ! , 


14 


Catedra pentra anii universitari e numai un 
piedestal de vanităţi sau o punte spre ocupa- 
tiuni multip'2 și rentabile. Să fe la locul lui 
fiecare, daci a ținut să ajungă la liniversitate 
-şi ducă e plățit pentru ea ; câţi ințeleg aceasta 
şi ce le pasă atâtura că din cauza lor studeaţii 
sutcră, sunt amânați cu zilele dela examene, 
cri din sesiune în sesiune chiar? Studenţii-şi 
zic şi ei că se vor răzhuna odată, când vor 
ajunge profesori : vor iace ca proiesorii pe cari 
i-au avut, i 1 pilaf 


„LA CARVASARA 1... 


D. Mihait Dragomirescu a trădat odată, cu 
vocabularul  obicinuit d-sale, ceeace practică 
unii profesori şi ce practică singur. Intr'o zi, 
reproşându-i-se că din cauza prea multor pre- 
zențe aiurea neglijează ţinerea examenului de 
licență şi că nu au de ce să fie osândiţi can- 
didaţii pentru asta. a. răspuns că... „lasă-i pe 
studenți să aştepte la Carvasara,..“. 


REFORMA INVAȚAMANTULUI 
= Mer 4B 

— Ce credeți despre reforma învăţământului 
secundar, anunţată de d. ministru Petrovici ? 

— Nu ştiu despre ea — ne-a spus d. Densuw- 
şianu, — decât ce s'a publicat prin gazete, de 
altiel sunt comisiuni cari lucrează acum pentrn 
fixarea proiectului. 

Liceul desigur că nu mai putea merge ca 
până acum ; vine chiar prea târziu retorma, — 
şi să vedem dacă unu va mai fk amânată. 

Legea lui Haret a fost o mare decepție. Sis- 
temul de organizare al scolilor secundare după 
1898 nu putea duce decât la ce sa văzut. Am 
avut o şcoală secundară amputată, unilaterală, 


şi pacostea reformei lui Haret a iost omorirea 


clasicismului şi formalismul pedagogic. Nu ne 
dăm seama cât rău a făcut pedagogia, aşa cum 
s'a aplicat de 20 ani încoace, cum şi exagerarea 
în senşui scientismului. care a dus şi el la un 
invățământ prea mărginit şi prea utilitarist, 

Proiesorii noștri de ştiinţe au păcătuit că 
exagerează mereu specialitatea lor. Nu înțeleg 
că pe lângă ştiinţe trebuie să figureze cum se 
cuvine şi alte studii în program. De altiel, au 
un bolnăvicios dispreţ pentru literatură, etc. 
Bazele învăţământului secundar cred că trehuie 
să fie mai curând o cnitură literară ş: artistică, 
dându-se ştiinţelor, fireşte, locul Jor. în orice 
caz însă nu după pretenţiile specialiştilor. Su- 
tjetele tinere sunt mai accesibile imorestilor 
cari vin din literatură. şi artă, şi pentru îor- 
marea omului cult sunt convins că ur. învăţă- 
mânt liceal de felul acesta este mai folositor. 
Științele au taine cari numai cu vremea, prin 
specializare, la Universitate, pot îi mai bine 
înțelese, , 

Văd că d. Petrovici se gândeste să dea mai 
multă extensiune în liceu filosofiei. Mă tem că 
se va ajunge la o altă exagerare. Miniştrii 
noştri cam au, fiecare, câte o marată. Orele de 
filosofie de până acum mi se pare că erau 
suficiente sau aproape. Orarul. în orice caz, 
nu ar trebni lărgit, cum mi se pare că. se pro- 
jectează, În aceste ore. se poate preda atâta 
filosafie câtă este necesară elevilor de curs 
superiar, însă după metode înnoite şi cu îm- 
părtăşirea vie a unor elemente din filosotia 
modernă. | 

Nu trebuie să uităm că şi filnsofia, ca şi 
stiimțele, cer o pregătire intelectuală mai înde- 
iungată, mai matură, si pe aceasta o aduc anii 
de universitate. Sunt pentru extensiunea învă- 
țământutui filosofic, nu în ticeu. ci la Facultă- 
țile noastre. De aceea. în regulamentul nou al 
Facultăţei de litere, care de al!fet nn știn ce 
soartă va avea, căci nu a trecut prin toate 
formalitățile, am propus ca studenţii secţiunei 
de filologie romanică. să urmeze şi un curs de 
psihologie sau socinlogie, Sunt cunoștințe, din 
aceste ramuri ale filosofiei, cari nu pot să ră- 
mână străine nici filniogilor. aşa cum şi-au 
schimbat şi ei azi metodele, De altfel. mai de 
mult am insistat asupra ramificărei învăţămân- 
tului filosofic la Universitate. cu: ceeace poate 
aduce util pent!ru cultura superioară a ori şi cui, 

Mai binevenită ar fi o altă inovaţie, dacă 
- este vorba de retorma învăţământului secundar. 





O ANIVERSARE ; 
NICOLAE VERMONY 


„Sindicatul Artelor Frumoase a luat 
inițiativa de a sărbători, printr'un ban- 
chet colegial, şasezeci de ani dela naş- 
terea pictorului Nicolae Vermont. 

Fram copil de vre-o zece ani când, în 
orășelul acela bătrân' şi obosit, din Mol- 
dova, unde mă născuse, întâmplarea 
făcu să Văd pentru prima oară un de- 
sen, care să mă mpresioneze altfel decât 
obișnuitele poze din cărțile de ctre 
ori portretele, după fotografie, în estaru- 
pă, cari, cu căutături hidoase, străjuiau 
în vitrinele librăriilor sau a magazine- 
lor de „galanterie şi mărunţuşuri“e, 

Imi aduc aminte bine : desenul acela, 
un desen în peniță, cu tresături delicate 
și sprintene, închipuia o fetiță de ma- 
hala, într'o atitudine cuminte și cu- 
vioasă. 

Ţinea în mână un capăt de lumânare 
— şi luminița pâlrâia timid, înviorând 
orbitele copilei şi nările şi gâtul ei slă- 
but cu reflexe cari mie mi se păreau 
calde, vibrante și — nu ştiu de ce — 
uşor siacojii, ca bruma încinsă, de pe 
jaruri, 

Prictenul de şcoală, de joacă şi de vi- 
suri, care-mi -arătase desenul, era rudă, 
după mamă, cu Vermont — şi-mi vorbi 
de pictor cn entuziasmul acela neîn- 
frânat si pur, eu care îndeobşte coprm 
iși aţâţă singuri fantazia, — și cred 
în el, 

Pe buzele bunului şi micului prieten 
— pe care nu l-am ma: văzut de trei- 
zeci de ani — aceste două silabe: Ver- 
mori căpătau o rezonanţă, pentru mine, 
bizară, ca o licărire de argint vechi, în- 
tro candelă, sau, uneori ca un şuier de 
gâză fantastică, sub ierburi. 

Fireşte, chipul Îni Vermont mi sia nă- 
zărit, atunci, în minte, straniu, ca şi 
muzicalitatea numelui. 

Şi cum imaginaţia copilului se hră- 
neşte din basm, chipul lui Vermont 
crescu apoi, în oglinda mea lăuntrică, 
vi-nros şi obsedant, ca un erou extra- 
ordinar din poveste: A 

Un trup uriaş şi ager, un cap de sfânt, 
palid şi trist — cu plete negre şi barbă 
bogată, 'cu străluciri întunecate, de o- 
ţel. Mâini de fecioară, nervoase, cu al- 
buri de fildes vechi si alintări de ro- 


zuri, în car. vinişoarele albastre se stre- 
cor. 


lună. 


discret, ca  plânsete subțiri sub 





Să nu se neglijeze în liceu cultura artistică, Şi 
aci, suntem cu desăvârşire înapotați. Acum 
vreo 15 ani am întemeiat Societatea pentru 
cultura artistică, dar m'am izbit de indiferen- 
tismul profesorilor şi ministerul instrucţiunei 
uu a dat nici cel mai mic sprijin acestei ini- 
țiative, Decât filosofie prea multă, mai bine, — 
şi e absolut necesar, —.să se dea îndrumări 
elevilor pentr înţelegerea creaţiunilor artis- 
tice, să se ajute astiel şi pe această cale la 
îmbogățirea sens'bilităţii lor, la pregătirea su- 
iletească integrală de care orice om adevărat 
cult nu poate îi lipsit“, 


UNIVERSUL LITERAR 


Mult mai târziu — eram prin şcoala: 
de Belle-Arte, la laşi — priveam atent 
în vitrina unei mari prăvălii, de pe Lă.! 
pişnesenu, la un tablouaș, încadrat neo- 
bişnuit de bogat, un tabloag cât tarti-, 
jul unui abecedar. 

Imi amintesc, vag, că reprezenta, :a- 
răşi, o siluetă femenină, înt'un interior 
burghez. 

Ştiu precis că pânza aceia mă ţintuise 
lceului şi mă mișca, în ea, ca un acord 
de mandolină într'un pare romantic, în- 


gemănarea culorilor,  blajine, triste și 
tetuşi ataşante: 
Griuri  catifelate, cobalturi tandre, 


trandatiriuri virginale, brunuri de vechi 
şiacuri monahale. 

Toate, aşternuie cu un penel chib- 
zuit, cu o vigoare quasi femen:nă şi cu 
o Y'riuozitate enviincioasă, ce imprimau 
întregului un echilibru sănătos, o ex- 
presiune de tihnă — şi o chemare da- 
moală, ca o dojană blândă, spre cămin, 
spre pace, spre conforinl acela fizic și 
moral, care sigilează viața cu seninul 
binecuvântării casnice, 

Lângă mine sfa oprit atunci. la aceiaşi 
vitrină, un trecător respectabil: o per- 
scană grasă, cu aasul puţin acvilin, cioc 
blond şi pălărie Borsalino. 

Aveam, pe vremurile acelea. o înca- 
păţânată antipatie pentru indivizii graşi 
— cari ţineau să frecventeze pe artiști 
ori afectau înțelegerea artei. 

În mintea mea, în care sfârâia roman- 
tismul fatal, al vârstei, grăsunii erau 
cntegorisiți ca antipozi ai sensibilităţii. 
(Astăzi şi silueta mea şi concepția mea 
asupra siluetelor în raport cu arta — 
sau moditicat radical). 


Consecvent atitudinii mele, am arun- - 


cat o pr.vire de înfricoşat dispreț către 
domnul gras şi cu cioc, care-mi contui- 
base reveria — şi am părăsit vitrina, 
infiorat, ca de o atingere necuraiă. 

Pe trotuarul din faţă, un coleg îmi fa- 
ce, desperat şi neînțeles, semne alar- 
mante. 

Alerg către el. i 

EI se lipeste de urechea mea 
şopteş!e, aproure cu spaimă: 

-- „Ver-mont ! î...îe 

Numele acesta, care irezi în mine e- 
cour'le adânci şi pure ale copilăriei, a- 
titudinea extatic tulburată a colegului; 
dar mai vârtos ruşinea de a fi confun- 
dat pe un artist cv un banal negustor 
de vinuri sau fost perceptor, la pensie 
— mă tulburară, şi mă durură, deodută, 
ca lovituri neaşteptate, şi: crâncene, de 
ciomnege. 

Am fugit, fără să mai privese fudâ- 


și-mi 


“răt, frământat de gânduri şi: simţiminte 


penibil întortochiate. 

La București — în 1919 — am făcut 
cunoştinţă cu maestrul Vermont, 

Nu i-am pomenit nici odată de în- 
tâmplarea. groaznică, pentru mine, dela 
laş, — care, de atunci încoace. ma vin- 
decat de multe prejudecăţi, față de oa- 
meni şi lucruri. 

Dar, lăsându-l să-mi povestească viața, 
necazurile meserieieși planurile de viitor 
--- dantr*o necesitate de control, îndelung 
reținută - ochii inei urmăreau, ascuţit 
şi strâns, figura acestui artist în pragul 
kătrâneţi:, care întierbântase fantezia 
mea de copil şi-i dăduse primele deli- 
vuri. 

Concepţiile noastre despre artă diferă 
- împrejurările m'au adus chiar să par, 
îr scrisul meu cronicăresc, mai muşcător 
decât sar fi cuvenit — am reîntâlnit însă 
în Vermout necontenit acelaş om de mare 
Lrnă cuviinţă, de o rară deljcateță şi de 
» retulburată bunătate. i 

Şi — mai presus de toate — un artist 
dotar ru un excepţional bun simţ. 

N. Vcrmout a izbutit să-şi pregătească 


UNIVERSUL LITERAR 


Cronica muzicală 


AL, DOILEA CONCERT SIMFONIC AL EUL ARBONICAL 
BAŢ 
(Teatrul Naţional, 24 


Contribuţia Franţei la desprinderea şi 
statornic'rea ca exercițiu muzical sepa- 
rat de aliele, care tind spre arelaș ţel al 
jinterpretării, a unei arte a şefului de 
orchesiră, nu este numai de natură teo- 
relică Nici nu este întâmlpător faptul că 
îu Frau'a urare primul studiu, sistematic, 
acel al lu: Berlioz, asupra teoriei artei 
de a dirija orchestra. B'ne “nţeles este 
vorba de conducătorul muzical ca purtă- 
tor de baghetă, în accepțiunea cuvântu- 
lui, de astăzi şi din a doua jumătate a 
secolului al XlĂ-lea, accepție care dife- 
ră radical de acea din „Directorium mu- 
sicim“, al lui Bendeler (1706) de exemplu, 
sau de aceea a artei de „Kapellme'ster“, 
care îşi ure teoreticianul în persoana 
Iui Mattheson (1759). Căci paralel cu a- 
vântul simfonic german, se adânceşte a 
concepție deosebiiă asupra muzicii clasi- 
ce cu un stil de interpretare propriu, li 
culi'varea şi progresul căruia Franţa ia 
'o parte foarte activă. Aşa încâi, arta 
mianță ri” care făcea în secolul al XVIII-lea 
faima iu: Johann Stamitz şi orchestrei 
sale din Mannheim, este numai prima 
treaptă a progresului realizat în arta de 
interpretare si dirijare a orchestrei la 
Paris, în secolul următor, Exerciţii înde- 
lungate şi minuţioase de cuprindere a 
„melosului“ — după expresia lui Wag- 
ne, —. de disciplinare g' echilibrare a 
timbrelor şi intensității sonore, aduc or- 
ci cstrelor pavr'siene calităţi de interpre- 
ture, de flexibilitate şi supleţe neiîntrecu- 
te. Parisul devine un centru renumit, 
singurul din lumea de pe vremuri, care 
oferta posibilităţi de realizare orchestra- 
Jă snperijoare. Îi aceste împrejurări, un 
nteres atât de ncordat fiind arătat pen. 
tru conducerea orchestrei în Franţa, este 
firosc să vcrilem că Berlioz se sezisează 
de importanta acestei nouă ramuri de 
activnăâte muzicală şi încheie marele sau 
tratat de instrumentaţie şi orchestrație 
cu sludiul amintit: „Le chef d'orchestre, 
thorie de son art“ (1839 s, 1845). 


În scrierile sale teoretice, Wagner îşi 
manifestă adeseori admiraţia sa deose 
bită pentru superioritatea execuţiunilor 
de orchestre franceze. lar în „Ueher das 
Dirigieren“ (1869), mărturiseşte Wagner 
că „înţelegerea“ simfoniei a IX-a de 
Becihoven, o datoreşte interpretării a- 
cestei oj ere de către orchestra Conserva- 
torului dn Paris, - de sub dirigența lui 
Habeneck. Este drept, după cum însusi 
Wagner relatează, că pentru această „au- 
descriptibil de frumoasă“ execuţiune i-au 
trebuit lui Habeneck tre: stagiuni muzi- 





—- prin calitățile lui înăscute — un loc 
distins în istoria culturală şi artistică a 
neamulu' nostru. : 

lată pentru ce îi urez sincer, în nu- 
mele vutregei noastre bresle, o rodnică şi 
înaltă activitate, pentru multă vreme şi 
de aic! inainte. 


N. N. TONITZA 


Dirijor :  RHENE- 


N 
Octombrie 1926) 


cale de probe, în trei ani deci, până când 
„noul melos beethovenian“ a fost price- 
put şi împărtăşit de fiecare muzicant, 
după cum tot Wagner se expr'mă. 

Nu numai calitativ sunt de semnalat 
progresele artei șefului de orchestră in 
tranța, ci şi cantitativ, statistic. Nume- 
roase personalități artistice din evoluţia 
muzicii franceze işi datoresc locul in is- 
torie tocmai faptului de a fi organizat 
orchestre şi a le fi dirijat în scop de 
propagandă muzicală. Exemplul cel mai 
t pic în această privinţă este tocmai Pas- 
deloup, organizatorul orchestrei şi con- 
“&rtelor populare de muzică clasică 
(1851), al cărui nume îl poartă până as- 
tăzi concertele şi orchestra care se află 
sub conducerea lu: Rhen6-Baton, dirijo- 
rul celui de-al doilea concert simfonic a 
Filrmonicii bucureştene. Colonne şi La- 
moureux, pe lângă vechea orchestră a 
Conservatorului a lui Habeneck, sunt de 
asemenea nume de fondatori de orchestre 
și dirijori renumiţi, frequente în viaţa 
muzicală franceză de astăzi. 

Din acest pământ de veche şi bună tra- 
(ţie dirijorală ne soseşte așa dar, şeful 
de orchestră al celui de-al doilea cou: 
cer! filormonic. Cine răstoeşte, chiar nu- 
mai din când în când, o revistă muzica- 
lă franceză —- „Menestrel“ de exemplu 
— este obișnuit să găsească, sub rubrica 
„Concerts-Pasdeloup'“, cuvintele cele mai 
elogioase peniru interpretările lui Rhe- 
n€-Baton, seful de orchestră al acestor 
concerte. Publicul bucureştean l-a  în- 
tâmpinai cu lot entusiasmul cuvenit 
pentru un oaspele francez şi un artist 
consacrat în patria sa. Entusiasm  jus- 
tificat, desigur, in cea mai largă măsură, 
pentru calităţile incontestabile pe care 
arta de dirigent le descoperă la real:ză- 
rile lui Rhen&-Baton. Mai întâi claritatea 
şi precizia, chiar acolo unde este vorba 
mai mult.de cât de simple arabescuri so- 
more, dau posibilitatea auditorulu: să ca- 
pete o concepție lămurită şi oareenm de- 
finilivă sau suficientă asupra operei. de 
artă interpretate. Neîndoios această con- 
cepţie este personală, a şefului de orche- 
sură Rhen&-Baton, şi ea nu epuizează 
îniutdesuna, ba noate chiar nici nu cores- 
punde, particularităților stilistice ale 


onerei. Din Franck, bhnăoară, Rhen€-Ba.-, 


ion redă tocmai plasticul sonor aproape 
vizual al Simfoniei: în Re minor, si lasă 
la o parte specificul metafizic, adânc şi 
auster, al lucrării. Este oare geniul. mai 
mult septentrional, al Iu: Franck întot- 
deauna scăldat în lumina clarități ? ŞI 
cu atât mai mult în operă de misticism 
religios si de credință arzătoare care 
este simfonia sa în Re? Alifel, de ce 
m'am sublinia ca o calitate esenţială şi 
indiscensabilă. claritatea cu care. inter- 


pretează Rhen&-Baton muzica franceză, :4 


Rerlioz (Uvertura la PRenvenuta Cellini), 
Honegger (Pacific) şi Lazzari (Effet 


mi Franck, programul acestui 


terje“, dar care ține orchestra încordată, 


o stimulează şi isbuteşte interpretări su- Bă 
perioare, interesante și întotdeauna per- 8 


sonale. 


GEORGE DIACU 


de % 
nai) care forma, îmnreună cu Simfonia 
simfonic. - 
Anariţia fizică a lui Baton. de o rohus- 8 
teță care noate aminti pe Oskar Nedbal, fi 
nu împiedică elegania gestului. neastâm- 
părul continuu eloquent al mânei stângi, 
o mobilitate care merge până la „cocuet- fi 


15 
- Notiţe critice 


Pentru Hasdeu 


"Inul dintre cei mai devoiaţi, admira- 
tor! ai lui Maşdeu este d. Liviu Marian, 
profesor la Chişinău, care, în  broşura 
«de curând apărulă : „B. P. Haşdeu si Ru- 
sia" reuşeşte să contureze, cu ajutorul 
annr citaie foarte bine alese, unul din- 
ire cele mai interesante aspecte, aie ma- 
relui izolat. Este vorba despre patriotis- 
mul, sau mai exact de; antirusismul a- 
cesini „voboritor dintro veche familie 
moldovenească“ pe care d. M. îl urmă- 
reste în articolele şi operele marelui îna. 
intaş, 


Scrisă cu multă pricepere și atenție 
încercarea d-lui M. aşteaptă aliele care 
să cerceteze şi celelalte laturi ale aces- 
tui suflet de-o complexitate uimitoare, 1) 


Socotim însă pr.mejdios a sc arunca 
public idei ca acestea : 

El... avea totuşi în vinele sale şi sân- 
ge străin“ sau; 

„Cu toate că (sau poate tocmai: pex- 
irucă) avea sânse evreeso în vine... pa- 
gina 3, 4): 

care nu fac altceva decât să aducă apă 
la moara, duşmanilor noştri interni. 

Şi-apoi la ce bun aceste cercetări când 
opera (vezi cazurile Eminescu, Alecsan- 
dri, Cerna, Haşdeu) duce la cu totul alte 
concluziuni, fie prin valoarea ei docu- 
mentară (patriotică), fie prin aceia ar- 
tistică. A neglija aceste valori, şi mai 
ales pe aceia din urmă, spre u ne rătăci 
în speculațiuni biografice amănunțite. 
însemnează a închide ochii în faţa ope- 
rei, de durată eternă, şi a-i ţinti în amă- 
nunțirea vieţei, de durată trecătoare — 
eroarea, pe care o face — pedeoparte — 
critica istorică, pedealta — a critica şi 
critica tendențioasă. lată din ce cauză 
cred că studiul d-lui L. M.. minus aceste 
aluziuni trecătoare (în realitate : ecouri 
ale criiicei de mahala) ar fi circumscris 
eu ma: multă autoritate patriotismul cald 
şi activ al lui Hasdeu, contribuind la lu- 
minarea uneia dintre figurile cele mai 
interesante ale scrisului” românesc, 


PAUL ÎI. PAPADOPOL 





1) Romantismul şi subiectivismul Jui H. 
ue îngădue să nu ne îndo'm de valoarea 
documentară a unor citate (în legătură 
cu personalitatea artistică) ; alifel... Cât 
despre omogeneitaiea şi gradaţia ascen- 
dentă a citatelor — ambele sunt periecte. 
















Spa, 


N ESL 





Desen de Şt. Dimitrescu 


15 


UNIVERSUL LITERAR 


ECOURI 


REDACȚIONALE 


0 |n numărul viitor vom publica o 
truducere din. „The Pickwick Club” de 
Dickens. Traducerea, făcută după ori- 
ginelul englez, deşi datorită unui dile- 
tont al literelor, păstrează tot umorul 
anglo-saxon şi este o fericită folosire a 
Jimbii rumâneșşti, adaptată la rigorile 
spiritului britanic. E: 

D În numărul viitor vom publica, în 
tradpycerea d-lui [. Buzdugan, celebra 
poemă a lui Alexandru Blok: „Seyţii“, 
cu admirabile desene originale de pic- 
torul V. Feodorov. 

D. |. Duzdugan ne-a rezervat deaseme- 
nea tălmăcirea marelui poem al (ui 
Blok : „Cei doisprezece“, poemul revo- 
luției bolşevice, ilustrat deasemeni, co- 
pios şi magistral de d, Y. Feodorov, 

C: Cu numărul. aceșta începem. publi- 
carea unor cronici ardelene, datorite u- 
nui. serios. cunoscător al stărilor din Ar- 
deal, d. [. Băilă, 


DATE DESPRE SAD. 
DOES; 
(zi boianrea atu 


d n Sitna ali 


„Rampa'“ a publicat interesante infor- 
maţiuni în legătură cu bibliotgca, Aca- 
demiei Române și a stăruit asupra pier- 
derii suferită de. instituție prin moartea 
ajutorului de bibliotecar. regretatul no- 
siru colaborator: Al.-Sadi Ionescu. 

Reproducem aceste rânduri biografice, 
în cari se vorbeşte şi despre un preţios 
manuscris al regretatului  Al.-Sadi 
Ionescu :. 


Al.-Sadi Ionescu s'a: născut la 21 lumie 1873, 


în Franţa, la Saint Maurice (Seine). Părinţii! 


săi, cari vizitau Franţa, au fost surprinşi acolo 
de războiul dela 1871, şi nu au putut să se 
întoarcă în țară decât după naşterea lui Sadi, 
lonescuw şi-a făcut studiile la Bucureşti; a 
urmat facultatea de litere, -secția istorică, iar 
ca teză de licenţă a făcut o lucrare care atrage 
atenţia d-lui N, lorga. În adevăr, fastul său 
profesor cere decanatului să imtervină pe lângă 
direcțiunea Fundaţiei Carol 1 pentru tipărirea 
acelui studiu, pe care îl recomandă astfel: 
„Teza de licenţă a studentului: Alexandru lo- 


nescu, întitulată : „Bibliografia critică a cătă-: 


toriilor făcute în Principatele române dela 
1100-—1859, e o lucrare de. mare merit,- prin 
întinderea şi seriozitatea cercurilor pe cari se 
reazimă!! Lucrarea, totuşi, a rămas netipărită, 
deoarece autorul o complecta mereu cu date 
noui. : 

În 1889 este numit funcţionar .în ministerul 
de externe, dar, pasionat bibliotil, în 1902 pri- 
nieşte un. post modest la Academia Română, 
unde înaintează. prin meritele sale devenind 
primul ajutor al d-lui Bianu. 

In 1907 el este numit bibliotecar al min:steru- 
wi de domenii, 

La 1914; răzbniul îl prinde la. Paris intr'o că- 
țătorie de studii, şi se întoarce în ţară cu 
mare greutate. 

Din 1915, Sadi Ionescu redactează „Biblio- 
graiia economică română, iar în ultimul timp 
„Baletinul Institutului. economic“. 

El a scris de asemeni şi Bibllograiia perio- 
dicelor româneşti”, „dar lucrarea sa de seamă 
este bogata bibliograiie a călătoriilor făcute la 
noi, despre care d. lorga a scris de curând 
că este „o lucrare foarte prețioasă, care, din 
nenorocire, a rămas până. acum inedită“, 


PAPAGALUL SIMPATIC 


Nuvela quasi-inedită de Vasile Alec- 
sandri pe care .o publicăm în numărul 
de faţă şi căreia cititorii noştri îi vor 
înce. de sigur, o binemeritată primire, 
se distinge printr'acelaş spirit de galan- 
terie, reţinut sarcasm şi interes autobio- 


„ Urechiă. 


grafic care au făcut propriul prozei lui 
Alecsandri şi care dau „Buchetierii din 
Florenţa“ şi. „Istoriei unui galben“ o 
graţie cu toiul nouă pentru fizionomia 
prozei noastre din aceea vreme. E spi- 
ritul francez, care pătrunde şi'n proza 
noastră cum pătrunsese cu atâtea dece- 


nii. înainte, în poezia favorizată de ce- 


closiunea romantismului. 


ALBUMUL MACEDO- 
„ROMAN. 


„din care am extras „Papagalul suu- 
patie“ al lui V. Alecsandri, e tipărit în 
1850 si închinat mitropolitului primat 
Cahnic, sub a cărui epitropie spirituală 
se pune toate activitatea societăţii ma- 
cedo-române care, după însuşi cuvântul 
mitropolitului: „vrea adevărata frăţie 
între popoarele din peninsula Balcan'că 
prin reciproca respectare a limbei na- 
fionale în şcoală şi biserică“, 

Albnmul macedo-român întruneşte co- 
laborări din: numeroase si rmeţiuvase dela 
aproape unanimitatea intelectualilor din 
Român'a si dela nmmeroase personali: 
viti din afară „ca: Victor Hugo. Th. de 
Panville, Aubanel, Fr. Copee, Miklosici, 
cte.. ete. 

Pentru timpul arariţiei lui, „Albumul 
macedo-român' aduce o surnrinzătoare 
vizinne a viitorului. acel srirt al fra- 
terpității care constitue marele mri't al 


Societăţii Natnnilor — principii fo»mu- 


Jatn cn ferm'tate si limrezime de V A. 
Dim numeroasele colaborări, 
din tară am aminti re lângă aceea prea 
rretaașă a lu Alecsandri, pe a lui Gh. 
Creteanu care serie desrre „Repmezen- 
tantii omenirii“ a lui Fmerson. E unu» 


exemplu numai! care dă nota acestut at- 


bnm. desrre a cărei semnificatie com- 
plexă, sar putea «pune ma: multe. 


ROZMARIN 

Enigmaticul npescudonim ce  snhenvre 
poemul „Cândarnl“ din numărul de fată, 
este al nnui întnlortual, trăind aatăzi r=- 
tras de lumea literelor, căreia, cu ani în 
urmă î? acordase majoritatea preocupă- 
rilor <ale. 

Pozmarin ilustrează în literatura noa- 
stră. istoria acelor litavati rd se retrag 
de În nn timr în fortificatiile altor în- 
deletniriri soniale. dar rari nu părăsesc 
cu totul amorul dintâi al poeziei. 


PRIETENII reTARTEI 
- LITERARE . 


Astfel se” rimmegste! societatea de căr- 


brari, nrofecori si 
rftiva ani. stărnitor si modest ține se. 
inta cXrtăminale, în localul liceului 
„Mihai- Viteazul“, i 


vubținisti, care de 


Societatea n rawrnit din îmițiativa si stă. 


ne prin grita d-lui profesor Petre V, 
Hanes. cuhosentul istorioeraf literar şi 
sia hnrnrat de nenumărate și preţioase 
cotahnrări. i 

„Prietenii istoriei literare“ şi-a reluat 
activitatea si pentrn loi. 28 ror., orele 7 
n. m. în sala de bibliotecă dela „Mihai- 
Viteazul“ a anuntat ramunirarea d-lui 
Tache Papahagi: Din literatara macedo- 
română. 


DIN STRAINATATE 


Dl La Sofia s'a constituit o secţiune a 
Pen. Clubului, marea asociaţie interna- 
țională a scriitorilor. Primul străin pr.- 
mit de secția bulgară a fost d. Gerna- 


musz din Budapesta, sccretarul Pen. 
Clubului ungar. 

(i Zilele trecute a murit la Roma, Au- 
relio Palmieri, directorul institutului de 
studii pentru Europa orientală, în a că- 
rui revistă s'au publicat cele mai con- 
plete studii asupra ţării noastre. 

D In Franţa sa sfârşit un film în ca 
re se trec în revistă toate episoadele 
vieţii lui Beethoven. Filmul e conceput 
după o metodă nouă, căci pentru prima 
dată, autorii sau silit să stabilească un 
acord perfect intre adaptarea muzicală 
şi reulizarea plastică. 

D In fiecare an, în ziua an.versăni 
fundării sale, Institutul Franţei și toate . 
Academiile reunite, celebrează această 
dată printr'o şedinţă publică solemnă, în 
cuvsul. căreia ficare secțiune deleagă u.- 
nul din membri ca să ctească câte vw 
comunicare, 

Anul acesta vor vorbi: d. Henry Co- 
chin, delegaful Academiei de  inserip- 
țiuni şi beiearie, despre: „Ce spuneau 
hancezii secolului al XIV-lea despre ei 
înşişi 

D. Paul Maschal, delegatul Academiei 
de ştiinţe despre: Insecta şi omul. 

D: Adolphe Bosehot, delegatul Acade. 

miei de Beaux-Arts, despre: „Un sferi 
de oră cu Mozart“; și d. Georges Le- 
comte,  delegatul Academiei franceze 
despre ; „Scriitorul în societatea de du- 
pă război“, 
. D Acum donă luni sa deschis la Lon- 
dra icațrul „Rudolf Steiner“, construit 
în memoria filosofulu! mistic, şeful an- 
troposofilor, care a fundat în Fiveţa, 
celebrul „CGoetheanum“”. 


“La acest teatru se va reprezenta în 
cursul acestei luni, o piesă „psihică“ de 
mes. Saiut Clair Stobart, Phe Dean's 
Dilema (Dilema. Decanul). 


cp 


Ci DEEP PE 








„1 Noembrie, 1835: Apare în Bucureşti 
„Gazeta Teatrului Naţionat”. i 

1836: S'a născut în Norodnicul de jos 
(Bucovina) Ion Sbiera, fost proiesor de 
literaţură. română la facultatea, de litere 
din Cernăuţi. . CE 
"1844: S'a. născut în laşi junimistul A- 
lcxandru "Fara. 

2 'Noeombrie, 1816: A murit istoricul 
Gheorghe Sincai. 

1854: A murit în Bucureşti folkioris- 
tul Anton Pann. 

1869: Sa născut. în Bucureşti, Iulia 
Haseu. 

18934: Apare în Bucureşti „lumea 
nouă“, organ al nartidului socialist. 

1901; Apare în București revista „Săp- 
tămâna“ condusă de George Panu. 

1924: Apare în laşi „lumea bazar 
săptămânal“, 

5 Noemvrie, 1819: S'a născut în Boto- 
şani poetul Mihail Cuciureanu. ş 

1835: S'a născut în Bucureşti Con- 
stantin Esarcu. 

6 Noembrie, 1856: S'a născut în Bucu- 
veşti. diplomatul Trandafir G. Diuvara, 
cunoscutul bibliograf al „Cestianii na- 
ționale”, 








Redactor : PERPESSICIUS 








ATELIERELE SOC, ANONIME „UNIVERSUL”, SIR, BREZOLANU Neo, î1, BUCU HEŞIH