Revista Cinema/1977 — 1989/022-CINEMA-anul-XXII-nr-3-1984

Pd Kd ed 


N vi - 
E ` a. 
Ss reen eet 
x A 


y N 
a 4 9 tm 


Dă 


„Este necesar sä ridicäm si sä 


imbunátátim continuu activitatea 
-politico-organizatorică, de educaţie a cadrelor, a partidului, a poporului. 
Să dezvoltăm puternic democraţia revoluţionară, muncitorească, să ac- 
tionäm pentru întărirea continuă a legăturilor cu masele de oameni ai 


muncii, să dezvoltăm spiritul revoluţionar de muncă, combativitatea în 


lupta împotriva a tot ce este vechi şi perimat! Să promovăm cu tot curajul 
noul în toate sectoarele!“ 


Nicolae CEAUȘESCU 


Educaţia patriotică, obiectiv 
central al filmelor noastre 


de azi și de miine 


6 M i-aduc aminte din anii '50, cind s-a na- 
tionalizat cinematografia romána, de visurile 
noastre, de temerile noastre, de ambitiile 
noastre de atunci, cînd priveam spre astăzi. 
Aveam multe semne de întrebare şi pentru 
partea tehnică — practică — dar mai ales 
pentru cea artistică, ideologică. Ne întrebam 
ce filme vom face si cum le vom face. Daca 
privim în ansamblu realizările cinematografiei 
noastre, care s-a dezvoltat pe toate genurile 
— filme artistice de lungmetraj, documentare, 
filme ştiinţifice, filme de animatie — putem 
spune că am abordat sute — da, sute! — de 
scenarii, inspirate din viaţă, inspirate din fol- 
clor și literatură, inspirate din spiritualitatea 
noastră; putem spune că s-au abordat cu mai 
mult curaj, cu mai mult talent si cu mai mult 
profesionalism temele de actualitate, acele 
teme care oglindesc realizările si chipul nou 
al oamenilor din jurul nostru. 

La întrebările de ieri putem răspunde azi 
cu nume şi opere de cineaşti, de cineaști pio- 
nieri ca Jean Georgescu şi Paul Călinescu, 
cu care ne mindrim, ei sînt inaintasii noștri; 
cu nume de regizori, operatori, pe care pe 
drept cuvint ii putem considera clasici, Victor 
Iiu, Ovidiu Gologan... Vin apoi primii noștri 
cineaști cu studii de specialitate, mai întii la 
institute peste hotare, apoi în institutul pro- 
priu de cinematografie. Studenţii de ieri ai in- 
stitutului de teatru şi film „lon Luca Cara- 
giale" sint azi profesori in acest lăcaș de în- 
vaţamint Putem vorbi cu curaj, mai ales in 
ultimul deceniu, de citeva „valuri noi” de sce- 
nariști, regizori, operatori, actori, absolvenţi 


2 


ai acestui institut, și aceste valuri vin mereu 
să improspäteze si să dea culoare noua fil- 
melor noastre. 

Posibilităţile tehnice, bazele care au fost 
puse la studioul cinematografic din Buftea au 
corespuns de-a lungul timpului şi corespund 
posibilităţilor de concretizare a gindului nos- 
tru cinematografic, corespund valului co- 
pleșitor al televiziunii, uzind de tehnicile cele 
mai moderne. Si trebuie sa spunem ca ne 
mindrim cu faptul că am fost solicitati si de 
producători străini pentru prestări de servicii 
sau pentru realizarea de coproductii. Avem la 
Buftea cadre — specialiști, tehnicieni, munci- 
tori — cu calificare competitivă pe plan mon- 
dial. Astfel s-au putut realiza simultan filme 
ambitioase, de anvergură, cu mari dificultati 
de producţie, ca filmele istorice, filmele epo- 
peii naţionale (Burebista, Intoarcerea lui 
vodă Lăpușneanu sînt doar două din multele 
exemple ce se pot da), precum și filme ce 
evocă pentru mai tinerele generaţii momen- 
tele importante ale luptei clasei muncitoare 
sub conducerea partidului (Speranța, Labirin- 
tul, Intilnirea, Clipa, Dragostea și revoluția 
din nou doar citeva titluri). 

De-a lungul acestor ani — indemnurile se- 
cretarului general al partidului în intilnirile cu 
oamenii de artă și respectiv cu cineastii, 
ne-au fost si ne sint în continuare repere 
esenţiale în activitatea pe care o destäsuram 
concret, fiecare dintre noi și în activitatea 
concertată a breslei. in cadrul Asociaţiei ci- 
neuştior. Ne spunea tovarășul Nicolae 
Ceaușescu la intilnirea cu membrii Asociaţiei 
cineaștilor la cea de-a doua Conferinţă natio- 
nala a lucratorilor din cinematoaratie, in apri- 


https://biblioteca-digitala.ro 


lie 1974: „Avem, cred, toate condiţiile pentru 
a ne propune o dezvoltare mai accentuată a 
activității cinematografiei, atit in privința con- 
ținutului, cit şi a calităţii artistice — deosebi! 
de importantă pentru atractivitatea oricărui 
film. Dumneavoastră ştiţi că gi o idee buna, 
dacă e prezentată într-o formă plictisitoare. 
poate avea citeodatä, o influență mai rea de- 
cit dacă n-ar fi prezentată deloc. Pe linga 
conținutul de idei — care trebuie să stea per 
manent in atenția noastră — este necesar sä 
avem in vedere că filmul iși are legile lui ar- 
tistice. Numai in măsura in care este accesi- 
bil, plăcut, interesant, el poate exercita o in- 
fluenfá puternică asupra spectatorilor, asupra 
maselor populare“. . 

În planul nostru de filme, în fiecare an, s-a 
urmarit ca deziderat principal noua calitate a 
filmelor noastre, pornind de la conținutul 
ideatic, de la mesajul profund educativ al 
scenariilor si pînă la împlinirea lor într-o va- 
rietate care să poată oferi spectatorilor fil- 
mele pe care le așteaptă. Am făcut și facem 


“filme pentru tineri, filme pentru copii, filme 


cu conținut dramatic sau filme care, imple- 
tind umorul cu satira, pot asigura spectacolu- 
lui cinematografic si calitatea de divertisment 
dar si aceea de a transmite invätäturi. 

Stim cu totii cä filmul trebuie sä fie intotde- 
auna o opera de artá, dar nu trebuie sá uitäm 
nici o clipá cá el nu are valoare dacä nu isi 
atinge scopul principal, acela de a ajunge la 
mintea si la sufletul spectatorului. Trebuie sä 
tinem seama si de faptul cä spectatorului tre- 
buie sá4 creäm dorinta de a vedea filmul, in 
primul rind dorinta de a intra in sala de cine- 
matograf. Acest lucru ne impune nouä, pro- 
ducätori și regizori, o „strategie a dorinței”, 
care deocamdată la noi se face puţin cam 
empiric, unii neglijind-o total (vezi filmele 
bune care nu cunosc afluentä de spectatori). 
alţii abuzind de această „strategie“, supralici- 
tind efecte facile, incercind să stimească in 
jurul lor o reclamă prea zgomotoasă. Dar pu- 
blicul nostru, asa cum a dowedit-o de atitea 
ori, dacă intră în sală şi vede filmul, știe sa 
aleagă, să discearnă. Am observat nu o data, 
ca cea mai bună publicitate a unui film este 
cea transmisă din gură in gura, de la cel care 
a văzut filmul și-l recomandă colegilor, prie- 
tenilor. Atunci cind ne gindim filmele, cind le 
scriem sau le desenăm și apoi cînd le filmam, 
trebuie să avem permanent în faţă publicul 
căruia ne adresäm. In absența lui, filmele 
noastre — oricit ne-ar muumi pe noi — nu 
îşi indeplinesc mandatul 


„Numai filmele care rezistă examenului 
foarte sever al opiniei publice — spunea 
tovarășul Nicolae Ceaușescu la intilnirea cu 
creatori din domeniul cinematografiei din 
martie 1971 — pot fi apreciate răspund 
cerințelor istorico-sociale ale epocii in care 
sint create. Desigur, nu subapreciez impor- 
tanja criticii de specialitate, dar nici nu vreau 
să micgorez cu nimic, ci, dimpotrivă, doresc 
să evidențiez valoarea opiniei publice, deoa- 
rece intotdeauna viaja a demonstrat, în toate 
domeniile de activitate, că numai ceea ce re- 
zistă examenului opiniei publice, este cu ade- 
värat valoros“. 

Vorbind despre public, trebuie să reamin- 
tim si audiența pe care au cunoscut-o filmele 
noastre la spectatorii străini, cu prilejul festi- 
valurilor internaționale, sau în cadrul „zilelor 
filmului românesc“ pe diferite meridiane ale 
globului. 

Trecind chiar si succint în revistă împliniri 
si succese, nu trebuie să uităm că mai avem 
multe de făcut. De multe ori eroii filmelor 
noastre rämîn forme fără conţinut — oameni 
ce poartă doar costume de muncitori, țărani, 
intelectuali sau... chipuri istorice. Cred că 
trecem cu prea mare ușurință peste actul de 
creatie, confundindu cu invenţia, ne lăsăm 
purtaţi de fantezie spre torme imposibile sau 
deja văzute. Fantezia nu este un lux sau un - 
capriciu, fantezia are legile ei, ea este de 
multe ori cea mai frumoasă expresie a reali- 
tätii. A crea înseamnă a percepe cu ajutorul 
inteligenţei lumea exterioară, a o însuși cu 
ajutorul fanteziei, inventivitätii, a creativităţii 
si a o re-imagina în asa fel incit lumea sä se 
recunoască in toate aspectele ei complexe. 
Nu este aici locul de a dezvolta aspectele te- 
oretice ale creaţiei de film, dat cred că în ca- 
drul întilnirilor noastre la Asociaţia cineaștilor 
ar trebui să stăruim mai mult asupra tuturor 
acestor probleme, peste care de multe ori 
trecem prea repede, discutind doar chestiuni 
administrative. Dezbaterile de breaslă, con- 
fruntarea de idei asupra unor probleme de 
creatie, de conținut, mesaj și formă în filmele 
noastre, sint tot atit de importante, de impe- 
rios necesare, ca si procesul concret al tace- 
rii unui film. Răspuns la întrebările noastre 
de ieri, filmele noastre de azi și de miine tre- 
buie să fie acele filme care să contribuie la 
educarea patriotică, la răspindirea concepției 
despie lume și viață a partidului nostru, filme 
care să-şi merite numele de operă de artă. 


lon POPESCU GOPO 


Modele vii, filme adevärate 


Coe cinematografică a fost intens sti- 
mulată de interesul neobosit pe care secreta- 
rul general al partidului, tovaräsul Nicolae 
Ceaușescu, îl manifestă pentru arta noastra. 
Dragostea și exigenta sa faţă de filmul romä- 
nesc, răspunderea pe care cea mai accesibilă 
dintre arte o are în amplul proces formativ-e- 
ducational, îndemnul permanent de a aduce 
pe ecran viața adevărată și nu o confectie, un 
semifabricat, devin repere valorice în aprecie- 
rea muncii artistice. „Avem nevoie de o litera- 
tură si o artă care să redea cit mai colorat si 
mai divers din punct de vedere artistic reali- 
tatea contemporană, viața constructorilor so- 
cialismului, succesele și bucuriile lui, greută- 
file si riscurile existente...” sint cuvintele care 
— alături de invitația Comitetului județean de 
partid Hunedoara, m-au adus in vara anului 
1982 pe Şantierul hidrocentralei Rîul Mare. 
Voiam să cunosc îndeaproape succesele si 
greutățile, riscurile și bucuriile acestor fáuri- 
tori de lumină. Îmi doream un film “onest, 
care să-i infätiseze pe aceşti constructori ne- 
obosiţi, fără idealizare și fără ponegrire, fara 

tecatá, un film viu si colorat — cum ne 
cerea secretarul general al partidului. Mai 
realizasem acum cițiwva ani portretu miu 
constructor — director al unui mare santier 
naval. Riul Mare mi-a descoperit oameni noi 
si deosebit de interesanti care m-au ajutat sa 


trăiesc o experienţă neasteptatä, tulburä- 
toare, ca om și scriitor. Plecasem spre șantier 
în minte cu imaginea unui secretar de partid 
de virsta, experiența și bonomia unui Ștefan 
Ciubotărașu. Spre mirarea mea, secretarul de 
la Riul Mare n-avea încă 30 de ani și semăna 
ca ținută, distincţie intelectuală, cu interpre- 
tul de mai tirziu din Un petic de cer, cu Ovi- 
diu liuliu Moldovan. Cit îl privește pe directo- 
rul șantierului, el întrecea orice așteptări ale 
mele. Inginerul Viorel Dănilă — despre care 
am mai scris în paginile acestei reviste — 
este un om spre 50 de ani care te farmecă 
prin spiritul, energia, puterea lui de muncă, 
vasta lui informaţie culturală. Discuţiile cu el 
se transformau într-o adevărată sărbătoare 
culturală. Era la curent cu totul, citea mai 
muit decit multi abonați ai marilor librării din 
Capitala. Cind avea timp să mai și citeasca 
după ce din zori pină în noapte tirziu alerga 
de colo-colo pe şantier, cu o mie.de pro- 
bleme curente de rezolvat n-am reușit să 
aflu. Un om cu o biografie ca cea a ingineru- 
lui șef de la Riul Mare vorbește de la sine 
despre tot ce s-a întîmplat în acest miraculos 
timp. Anii noștri de construcţie socialistă mo- 
dernă i-au dat, lui și multor altora, posibilita- 
tea de afirmare plenară a personalității dina- 
mice, complexe. A omului multilateral dezvol- 
tat, așa cum îl preconizează documentele 
noastre de partid, Inginerul Dănilă se afla la 
a treia constructie de hidrocentrala si, aşa 


cum l-a aratat filmul nostru facuse in acești 
ant Bicazul, Argeșul și Riul Mare: Si ca un 
epilog al Peticului de cer vă pot spune «a 
acum se află într-o prospectie în India pentru 
construirea altui gigant hidroenergetic. Capi- 
tol uman si profesional de nepretuit, acest 
constructor al zilelor noastre pe care am in- 
cercat să-l redau in recentul meu film prin in- 
termediul unui mare actor al zilelor noastre, 
Gheorghe Cozorici. Desigur, cu asemenea 
model elevat exista riscul ca spectatorul sä 
nu ne creadă. Prea e frumos sá fie întru totul 
adevărat. Dar nu pentru o dată viața depä- 
seste imaginaţia cea mai bogată. l-am cunos- 
cut familia acestui peregrin al santierelor: o 
sofie minunată — și ea tot în hidroenergetică 
lucrează, dar în alt oraș. Au două fete care 
nu și-au dorit altceva decit să urmeze profe- 
sia părinţilor lor si fără ca tatăl sä stie au dat 
admiterea la aceeași facultate. In filra, n-am 
putut să redau decit o mică parte din bogăţia 
spirituală, sufletească a acestei familii. Am 
încercat să sugerez, prin cîteva imagini, sen- 
timentele ce-i leagă, în ciuda distanțelor. Tin 
mult la o secvență — cea mai scurtă declara- 
tie de dragoste cum o numesc eu — noaptea 
în care inginerul întors de pe șantier, tirziu, 
sună acasă, doar să-i audă vocea soției. 
Există însă la Riul Mare — și sper că am reu- 
sit să redau și o altă familie: marea familie a 
celor de pe șantier. Oameni care muncesc 
luni de zile cot la cot, dorm în aceleaşi barăci 
de lemn, ca si directorul lor, iau masa la ace- 
easi cantină, tot împreună cu directorul, n-au 
întotdeauna apă caldă, traversează aceleași 
noroaie, fac față, ca în filmul nostru, aceleiași 
umezeli sau infiltratii de apă ce le ameninţă 
construcția și sănătatea, văd aceleași filme, 
sărbătoresc aceleași evenimente: străpunge- 
rea unui tunel devine o sărbătoare a întregu- 
lui șantier. La Riul Mare copiii de la creşa îl 


https://biblioteca-digitala.ro 


cunosc şi il iubesc pe directorul care, fara 
exagerare din partea noastră in film, asa se si 
comportă în realitate: își face timp sa ajunga 
și la micile lor serbări, îi cunoaște pe nume 
pe fiecare i 

Prietenia între constructorii care au traver- 
sat împreună mai multe șantiere — e unul din 
sentimentele majore pe care am încercat să-l 
sugerez in film prin relația directorului cu ci- 
tiva dintre muncitorii și tehnicienii mai vechi. 
Aș putea scrie un roman despre toate aces- 
tea. Dar filmul te constringe să transformi în 
actiune, imagine, ceea ce proza își îngăduie 
să descrie pe îndelete, să analizeze minuţios. 
Ne-am împrietenit și noi, cei din echipa de 
filmare, cu acești constructori minunati și cu 
timpul am ajuns să ne simțim adoptați de 
marea lor familie. Emotia pe care am avut 
apoi, prezentindu-le în premieră filmul inchi- 
nat lor, a fost mare. Trebuia să nu-i dezamă- 
gim. Şi cred că nu i-am dezamăgit judecind 
după reacțiile lor, după cererea de a repeta 
premiera, pentru că sala șantierului devenise 
neîncăpătoare, după exclamatiile din timpul 
proiecției, a celor ce-și recunoșteau prietenii 
făcînd figuratie, ori recunoșteau, sub chipul 
interpretilor noștri, pe „ai lor“ cu alt nume 
dar cu aceleași trăsături morale. Uneori cu 
același umor, tonicitate sufletească. Ne-am 
dat seama că îndemnul secretarului general 
al partidului de a-i aduce pe ecran pe acești 
contemporani aflaţi in avanposturile con- 
structiei socialiste, te poate duce, dacă e tra- 
dus în imagine cu căldură, potrivit personali- 
tätii si profesionalismului fiecăruia, la filme 
adevärate pe care le datoräm spectatorilor 
nostri. 


Francisc MUNTEANU 


La Fabrica - 
de echipamente 
pentru centrale 
electrice 
nucleare a 
intreprinderii 
de mașini 

grele 

București 


Romantism 


Ziua si nopţile 
metalurgistului 


Dezbaterile revistei „Cinema“ 


= de a ajunge la tinära ein keke ant din sudul Capitalei („— Pină în 


1965, pe aici se secera“ — ne spune secret: 


vaiul face un travelli 
șele ziduri albastre i 


aru itetului U.T.C., Petre Birea), tram- 
înainte rectiliniu de citiva kilometri, în afara orașului, spre uria- 
te în plin Bărăgan, cu cunoscutul efect cinematografic al unei 


apropieri care nu mai ajunge la ţintă, iar apoi isi continuă traseul rectiliniu pe latura 
lungă a uzinei, care nu se mai termină. Senzatiile inedite continuă, după intrarea pe 
poartă, în umbra mereu albastră a uriașelor hale — repetäm adjectivul,deși ni se pare 
banal, deoarece numai o imagine vie ar putea să redea efectiva uriesenie, în raport cu 
proporțiile umane, cum numai ecranul ar putea să prindă acest nor de fum, străveziu, 


care ne desparte, discret, de soare. 


Asumindu-ne toate complexele de vinovăţie ale breslei cinematografice, pentru faptul 
că n-am văzut nimic asemănător în vreun film românesc, convenim cu secretarul Comi- 
tetului U.T.C., Petre Birea, cu secretarul adjunct, cu probleme organizatorice, lon Sava 
si în colaborare cu responsabilu! cu probleme profesionale și științifice în Comitetul 
U.T.C. al întreprinderii, secretar adjunct U.T.C. al Secţiei de forjă mijlocie, Gheorghe 
Mengher, ca din cei 12.000 de oameni ai acestei intreprinderi eminamente tinere să 
luăm pentru început ca interlocutor pe cineva cit mai apropiat de media de virstă (25 
de ani). Astfel ajungem la una dintre cele patru fabrici ale întreprinderii, Fabrica de 
echipamente pnu centralele electrice nucleare, în faja proiectantului inovator de 29 


de ani, lon 


ateiaș. 

Nimic din monumentalitatea care ne înconjoară nu descoperim însă în alura mai mult 
fragilă decit impozantă a interlocutorului, iar deformatiile noastre profesionale ne 
obligă să reținem contrastul, dealtminteri linistitor, ca tot ce e, în ultimă instanţă, re- 
ductibil la scară umană. Mai ales că zimbetul inteligent, distilat, al acestui tînăr mai de- 
grabă timid decit intimidant pare sá domine (supraimpresiune sau inläntuire in ima- 
gine) racursiurile strivitoare ale halelor pe lingă care trecem, ca si cum ele n-ar face 
mai mult decit minusculele ustensile de pe planseta sa de proiectant. 


Totul este metalurgie și conștiință 


— Sinteţi, deci, un om al vauva 

lon Matelag: Al oțelului ca element activ, 
nu al ofelului ca element pasiv, învățat in 
scoalä. Mä intereseazä tehnicile noi pentru 
obtinerea acelorasi structuri, vechi, dar Intr-o 
formä nouă și cu proprietăţi noi. Pentru că,și 
electronica, și aviația, și centralele electrice 
nucieare presupun o metalurgie specială și, 
pentru mine, dacă e s-o luăm așa, totul e me- 
talurgie. Vedeţi, înseși țările foarte dezvoltate 
au realizat ce-au realizat, în primul rînd prin 
ridicarea parametrilor metalurgici ai industrii- 
tor lor și prin — zic eu, foarte mult au contat 
— nu doar dexteritatea tehnică, ci gi consti- 
ipa erven a oamenilor, în fața obiectu- 


— În teja 
— Da, este punctul cheie la care am ajuns 
și noi în momentul de față: conștiința legată 
de realizarea ca atare a unor elemente și pro- 
cese tehnico-industriale superioare. Ceea ce 
presupune a-i face pe oameni sä infeleaga că, 
aşa cum au lucrat pină acum, au lucrat bine, 
dar noi, de-acum încolo, trebuie să lucrăm 
mult mai atent și mai conștienți de faptul că 
orice neglijare, altădată lijabilä, a parame- 
trilor nologici, ginditi și calculati de 
proiectanți, constituie un rebut in final, o 
pierdere gi un pericol pentru noi, în ral. 
Totul e metalurgie, dar și constiint, 


„Avanpremieră: CAN 


incă unul 


— Aji văzut filme românești in care apar 

de inovatori? 

— Filmele românești, pe care le urmăresc 
și uneori le apreciez, par să aibă în vedere 
numai inovatorii care au această etichetă, 
care sint daţi deja ca fruntași în domeniul lor 
gi pînă la urmă parcă eticheta contează mai 
mult decit inovatorul și decit capacitatea de a 
inova. Pentru că eu susțin că mai sint și oa- 
meni mai mărunți... 

— Să zicem. 


— Să zicem... dar care reușesc în final să 
facă inovații mai mari, nu în virtutea vreunei 
obligaţii a fiecărui om al muncii de a face o 
inovaţie pe an. 

— cum? 


Cum se naște o idee 


lon Matelag: De fapt, o inovaţie cînd 
nu te aştepţi. De multe ori plec de la fabrică 

o anumită problemă pe care în ziua res- 
pectivă n-am rezolvat-o sau am rezolvat-o 
scriptic, dacă putem zice așa, ntar, 
ea corespunde normelor în care încadrez 
eu, dar nu sint totuși mulțumit, pentru că 
n-am găsit soluția optimă. Ajung acasă, fac 
alte treburi și, între timp, îmi vine ideea. A 
doua zi, la fabrică, discut cu -ceilalți și le zic: 
— Uite, față de ce-am propus eu, am și altă 
părere, tot a mea, prin care o combat pe cea 


— Ceva mai detaliat, așa cere cinemato- 
graful: care este ritualui dumneavoastră mati- 
nal, care por Fo mr acțiunile, ticurile sau 
ideia? 5 S 

— Dimineața, cind mă scol, intfi mä duc și 


apăs ch casetofonului, schimb caseta 
p pe dupä aceea mä apuc sä fac patul, 
asta îmi revine mie... 

— Propriu-zis, nu ascultați muzica, e doar 
un fundal sonor. 
— Exact, între timp soția se duce să pună 
de ceai și intră la baie. Aici, de pildă, inter- 
vine un moment in care se întimplă ca eu sä 
intirzii, uitind ce am de făcut in casă... 


Un inovator, proiectant 
de oţeluri speciale, 
despre filmele noastre 


şi inovatorii lor 
& 


Este oare o fatalitate 
ca pasiunile 
profesionale 

sä aparä conventionale 
pe ecran? 

Sau este la mijloc 
un secret 
incä nedezlegat 
de autorii unor filme? 


FILME. Scenariul: Liviu Timbus. Regia: Manole Marcus. 
portretele filmului", de data aceasta în tușă apăsată, satirică. 


revoluționar si 


Stop-cadru pe o fotogramä care ne lip- 


sește din filmotecä 


[H 
1 
i 
El 
ili 


ll 
i 
| 
i 


— VI se Intimpiä sä cam absent de 
cedo] mah assa maker 


— Sigur, sotia imi strigä: — Fii atent 


special aceastä pi 
tilä si mai existä o portiune din zi, tot acasá. 
la intoarcerea de la fabricä, dupä o orä jumá- 
tate sau douá, seara, ci intri Intr-o 


gindesti. De aceea și rămîn uneori, după pro- 
n care ai studiat fenome- 


— Intră şi relațiile cu oamenii în ecuație? 


Ää o intră. ah. vuoat. calculeie 
si figurile oamenilor, sci e nșetă 
şi vorbele schimbate cu unul paa se 
succed și se amestecă în ceea ce dumnea- 
v. ați numit imagerie, pînă se clarificá o 
solu 


— Pentru aste- aveţi nevole de un spațiu de 
reculegere? 


— Oarecum. Mai sint si alţii care rămîn in 
atelier după orele de program, dar sintem pu- 
fini si nu ne mai deranjează nimeni. lar la 
urmă, zicem: — Am lucrat în două ore cit în 
8. Dar și în cele 8 ore ai lucrat, în alt plan, pe 
alt teren, din alt punct de vedere. 


O intreagä secvență care ne lipsește 


din filmotecă 


anume, în ră să te gindești la 
recom , adicä fără sä te gindesti la ea in 
stadiui initial sau ca scop in sine. 

— Douá lucruri uimesc la ~ 
mai intii, nu i a depinde de deși 
nu sinteți se are În neagră po 
aveţi de-a face cu metalul și cu calculele. Nu 
intervin, pe determinări ex- 


nice? 

— Mai întii, lumea interioară îmi aparţine. 
lar metalurgia, zic eu, are încă nu multe, ci 
foarte multe spaţii in care omul e liber sä 
caute, să con , Să intervină prin elemen- 
= yan lui, să intervină pentru a îmbună- 

ti N 


meta 
— Să intervină Individual? 
— Da, in metalurgie fiecare individ poate 
vo. din punctul meu de vedere, o imbuná- 
re. 


personaje model la fata locului 


— Intervine A da sonau - 
Phone A ven ? k 


Individul. echipa și dramele 


lon Matelag: intervine mai mr mp o cola- 
borare. Sint puncte din procesele oteläriei pe 
care eu, specializat in deformári plastice gi 
tratamente termice, nu le știu. Eu pot să-i 
propun otelarului să forțeze unele limite, 
pentru a obține o şarjă nu bună, ci foarte 
bună, așa cum e nevoie pentru en- 
tele de la centralele electrice nucleare. Otela- 
rul mă înțelege și convenim să realizăm o 
cercetare individuală, fără să mergem la di- 
rector şi să obținem fonduri. Asa am realizat, 
la 1.M.G.B., șarje de ote! inoxidabil care, tes- 
tate, s-au comportat mai bine decit otelurile 
similare suedeze, canadiene şi americane. 
Asta înseamnă că am descoperit pe cont pro- 
priu acel Know how, pe care firmele ine 
şi revistele de specialitate ale altora de obicei 
nu ti. le comunică. Ele îți dau numai ecartul 
mare al rezultatelor. Si mai înseamnă că, in 
munca noastră, este posibilă creaţia individu- 
ală, e necesară colaborarea, dar invidia sau 
gelozia nu prea își au locul. Pentru că indivi- 
dul fără colaborare nu te, dar nici 
echipa fără individualitäti autonome și cu spi- 
rit de iniţiativă nu dă rezultate. 

— inseamnă că orice dramă e ex- 
clusă? 


— Nu înseamnă. O dramă e cînd Wi spui: 
— Am rezolvat acum problema, dar data vii- 
toare?! Dar dacă nu voi mai avea aceiași co- 
legi lingă mine?! S-ar putea să n-o mai re- 
zolv, s-ar putea să trebuiască să cedez altora 
ideea, să o rezolve ei — cum mi s-a întîmplat 
mie. Pentru că dificultatea nu se reduce la un 
experiment, trebuie să stăpinești tot procesul 
şi să-l optimizezi de fiecare dată. E căutarea 
noului, dar nu tot noul e real. Nu totdeauna 
noul e și foarte bun, poate să fie ceva vechi 
mai bun decit noutatea imediată, e chiar de 
preferat „noul“ vechi noutätii cu orice preț. 
lată cîte drame! 

— Cinematografic vorbind, ele apar insă 
cam abstracte. n 


Drame abstracte sl drame concrete 


lon Matelag: Existä si drame concrete. Se 
intimplä, de pildä, sä fii negat de toti colegii. 
Sau esti chemat la directie si fi se spune cä 
din cauza unel pärti din tehnologia pe care ai 
elaborat-o, piesele nu ies bine. Îţi sustii ideea 
şi demonstrezi cu toată documentaţia că tu ai 
dreptate: — Uitaţi, aici, aici! Dar împreună cu 
directorul sint de față mai multi responsabili, 
care se întimplă să susțină părerea directoru- 
lui, fără sä gindeascä ei înșiși. Si atunci se 
declanșează conflictul. Unul spune: — Eu am 
fost in delegatie intr-o mare țară... si ei fac 
asa si-asa. — Eu n-am fost, zici, in acea tara, 
dar, uitaţi, chiar în documentaţia pe care aţi 
adus-o, se vede că ei înșiși ar fi tentaţi sa 
facă altfel. — Nu! ti se spune. N-ai dreptate! 
Du-te si schimbă! Te duci, dar nu schimbi pe 
moment. Peste O zi, intervine poate un mo- 
ment de lagitate, după ce te-ai bătut de unul 
singur pentru ideea iniţială. schimbi. Ca 
peste două zile să te trezești din nou cu tele- 
tonul: — Mateiaș, vino înapoi. Te duci și te 
întreabă: — Ai schimbat? — Da, zici, am 
schimbat, dar să tii că susțin în continuare 
că eu am dreptate și că rezultatele trebuie să 
fie foarte bune. Între timp, directorul se con- 
sultase și cu alți specialiști și zice: — Nu mai 
schimba, asa e foarte bine, cum ai făcut. 

— In e urmätoarea: do ce atitea 


Avanpremieră: 
Scenariul: loan Grigorescu. Fi 


U SÁ $ 
icu an. Un echipaj 


trei 


| descoperit de 


Mai presus de conflict si de orgollu 


: Cred cá valoarea omeneasca e 

= pă Am impresia că legăturile între cei 
aduşi în scenă sau în cadru nu sint precizate, 
nu funcţionează expresiv. Pentru că cei aflați 
într-un conflict, cum e acela pe care l-am 
schițat eu, sint totuși legaţi între ei, într-un 
anume proces de muncă sau existențial și nu 
totdeauna înseamnă că, dacă au ajuns într-o 
opoziție profesională, devin dușmani. După 
ce au ieșit din cabinetul respectiv, ei lucrează 
în continuare alături, citeodatá sint foarte 
buni colegi și Y ro dacá putem sá le spu- 
nem astfel. nfruntarea, conflictul repre- 
zintä un moment singular dintr-o existentä 
mai pliná, mai interesantä, o existentä in care 
oamenii, ca oameni, au legături directe si de 
multe ori păreri comune, în care valoarea lor 
sau a unuia dintre ei, eventual a celui invins 
în şedinţă, se vede mai bine. Şi de multe ori 
cel mai înverșunat oponent, dacă orgoliul 
omului nu e mult prea mare, vine la tine si 
discută altfel, pune din nou în balanța argu- 
mentele, de data aceasta liber de conjunc- 
tură, si în acest mod se intimplá să apară ta- 
cit un acord. Sau se întîmplă citeodatä sá se 
dovedească că eroul nostru nu are dreptate, 
fiindcă nu totdeauna are dreptate. Totul e ca 
orgoliul să nu fie mult prea mare, nici de o 
parse, nici de alta, orgoliul trebuie să existe 
ntr-o doză oarecare, nu însă într-atit incit sä 
umbrească căutarea ta sau căutarea celuilalt. 
Sint și oameni, oameni reali, pe care-i cu- 
nosc, care o dată contrazigi, nu mai vor sá 
știe de nimic. Ei nu cunosc nemulțumirea de 
sine decit în vorbe, nu vor să o facă publică, 
nici între patru ochi, pozează sau fac chiar 
din incertitudine o poză. 

— incertitudinea poate fl uneori mal neli- 
nigtitoare? 

— Da, poate sä fie, pinä sä ajungi sä ai in- 
somnii, sä nu poti sä dormi o noapte, douá, 
pentru cäutarea unei solutii. Niciodatä nu rä- 
mine un vid in capul omului, adicä un spatiu 
de timp in care sä nu se gindeascä la nimic. 
li aud pe cite unii zicînd: — Nu mä gindesc la 
nimic. Mie nu mi se intimplä asa ceva. 

— Dar viaja dumneavoasträ personalä in 
ce er id se află cu această continuă preocu- 


pare 

— Aici te am sä par, din nou, neverosi- 
mil, „idealist“, cum îmi spun unii colegi. Sotia 
mă înțelege, pot să spun chiar foarte bine, 
mai ales că sintem și colegi, în aceeași profe- 
sie gi aceeași întreprindere. De multe ori, 
cum ajung acasä, iau o carte din bibliotecă, 
în legătură cu o problemă pe care am avut-o 
la lucru sau care mi-a trecut prin minte, pe 


drum... 

— Apropo, cu ce ajungeţi acasă și cu ce 
veniți la uzină? 

— Cu ITB-ul, cu autobuzul 102. 

— Copii ? 

— Nu încă, dar așteptăm, în curînd, sper, 
un băiat. 

— Sä fiel Felicitări și succes! Vă multumim. 


Valerian SAVA 

Gheorghe ho MENGHER 

responsabil cu probleme profesionale si sti- 
infífice în Comitetul U.T.C. de la 1.M.G.B., se- 
cretar adjunct al Organizaţiei U.T.C. a Secţiei 
de forjä mijlocie 


U DE 


CE A 


pe fiecare Zi. 


Cu: Ovidiu luliu Moldovan si Valeria Seciu 


Personajele model nu trebuie inventate. 
Priviti in jur si le veti descoperi! 


Un om 
pe care te poti 
bizui la greu... 


C onsemnul era drastic: gazetarul nu tre- 
buia să afie nimict… Gazetarul eram eu — 
care si afiasem totui. Cînd le-am spus că știu, 
cind am exprimat şi regrete (prevăzind sanc- 
țiuni severe), au mai avut o ultimă si sfintä 
rugăminte: să nu mă grăbesc cu scrisul; să 
nu informez Bucureştiul; poate-poate se re- 
pară... Am promis — și m-au acceptat: am 
fost, așadar, timp de trei ore, părtaș la sufe- 
rinta lor. miere toate motivele ca un neim- 
plicat, să fiu doar privitor ca la teatru. N-am 
reușit, prea se simţea îngrijorarea...). Un cal- 
cul greșit (dublat de un moment de neaten- 
tie) compromisese strădaniile de multe säptä- 
mini a trei inovatori; asta, la urma-urmei, n-ar 


| 
eram pregatit de spectacol. As fi pariat pe 
orice cä cel putin o jumätate de orä Butufei 
are sä-i fiarba in ingrijorarea lor pina la isto- 
vire. Nu-i pläceau oamenii prea ingrijorati 
tocmai cind se cerea calm, luciditate. Panica 
sapa groapa, groapa înghite panicatii; zicea 
Bututei, avind o adevărată slabiciune „lingvis- 
ticá" pentru panicat-panicati. Deci, cunos- 
cind intimplarea, s-a prefácut a nu sti nimic. 
Mie sä-mi explicati repede si exact... in timp 
ce se chinuiau vreo patru sä-i explice, el pa- 
rea dus cu gindul în altă parte, mai si câsca. 
Mi-e frig, mi-e somn, mä retrag... Au sarit 
toti: chiar, nu se mai poate face nimic? EI a 
clatinat din cap in semn cä nu. Vai de domni- 
ile voastre. Asta-i catastrofă curată. Dafi-vá 
din vreme bătuţi — legaţi și informaţi unde 


Acest muncitor ingenios urăște cuvin 
„panică“, 
După ce — graţie lui — am trecut hopul,, 


am mers cu toţii la o bere. 
A plätit-o el! 


fi fost chiar o catastrofä, revizuirile, readaptă- 
rile fiind oarecum firesti;cind e vorba de ino- 
vatii se tot caută soluția cea mai potrivită 
pină se și află; necazul mare era că aplicarea 
cam de-a-ndoaselea a inovației în cauză fa- 
vorizase un impas ce s-ar fi putut dovedi, în 


aveau ambiția să repună lucrările pe făgașul 
normal, înainte: de-a le merge vestea. Seful 
şantierului propusese: mai intii, să încercăm 
o rezolvare cu forțele proprii. Pinä la cinci 
după-amiază (era dimineaţa, pe la nouă) nici 
o comunicare cu exteriorul. interzic orice văi- 


şi întîi, sä ne-ntrebăm ce ar face no in 
situația asta?... A ap au cam ridicat din 
umeri: de unde stie ei? Dar americanii... 
dar ruşii... dar nemţii, italienii... Gindind că 
nu-i înțelept din partea unui gazetar să facă 
opinie intr-un moment critic, am ri- 
dicat și eu din umeri. Totuși, am îndrăznit si 
o părere! S-ar putea ca japonezii, americanii, 
rușii, nemții, italienii să nici n-ajungă într-o 
asemenea situație... Si-atunci? — cum să în- 
-vățăm dintr-o experienţă care nici nu există? 
Aveţi dreptate, fir-ar să fie! s-a grăbit un ino- 
vator. Dumneavoastră aveţi vreo ideel... Ne 
puteți da vreo sugestie?... Am scos pachetul 
de ţigări, am aprins o rasa si am tusit, 
mi-am dres glasul, adică, întocmai ca unul 
care se pregătește să țină un discurs. Butu- 
fel! le-am zis. Acesta a fost tot discursul 
meu. Bututei? Mä rog, ar îi o idee... păcat 
doar că lipsește, s-a-nvoit. S-a întors din 
ceai le-am zis. Trebuie să fie pe-aici, căuta- 


Eu aflasem de împotmolire de la Butufei. Îl 
știam de mulţi ani, din intilniri sporadice, mai 
mult întimplătoare. Acest Butufei își făcuse 
faima pe multe șantiere: el, moldoveanul 
scund si-ndesat, cu aparente de moliu, cu 
mustață groasă și ochi placizi — era omul ur- 
gentelor, al ieșirii din impas. Așadar, a fost 
adus Butufei. Eu, care-i știam nâravurile, 


4 teca-digitala.ro 


trebuie... Era momentul sá intervin: poate, to- 
tusi, dacá v-ati gindi putin... Butufei m-a inte- 
les si jocul a cápátat alte nuante, pe care le 
bánuisem. Eu sá mä gindesc? Sä dau o solu- 
tie? Pe degeaba nu mi-am frámintat mintea si 
n-am deschis gura. Ceilalti au priceput in- 
dată! Butufei vrea o recompensă, o primă... 
Perfect! i-au zis, pune condiţia si se rezolvă. 
Asa, da, așa mai merge, s-a-mblinzit Butufei 
păi, să zic o casă pentru fata mea care se 
mărită și-o mașină pentru băiat. Cei din jur 
l-au privit ca pe-o arătare de pe altă lume: 
dumneata, care ești muncitor aici, vii cu ase- 
menea pretenţii? Butufei și-a aprins o țigară 
la prostie mare și recompensa trebuie sa fie 
pe masură. la ginditi-vä la pagube, la conse- 
cinte, la oameni. E, totuși mai simplu sa pu- 
neti mină de la mină — se-ntelege, numai cei 
cu musca pe căciulă... Cind a vrut s-o ia din 
loc, au sărit toţi, rugindu-l să-și reducă pre- 
tentiile. lar Butufei, omul de spectacol înainte 
de-a se apuca să dea o solutie salvatoare, 
le-a redus treptat: fie și numai o motocicletă; 
fie si numai o bicicleta... | s-a promis, în caz 
de reușită, o bere. Butufei s-a scärpinat în 
creștet îndelung: E, fie si o bere! Zicind ast- 
fel, a ieșit din scenă, din rolul de actor. Pen- 
tru două ore și jumătate, nu mai mult — ingi- 
nerii, tehnicienii, muncitorii-specialiști au in- 
trat în subordinea lui Butufei — el i-a instruit, 
i-a îndrumat. La ora 13, impasul, măcar din 
punct de vedere teoretic, era depășit. Probele 
practice, de verificare a soluţiei optime, au 
durat doar patruzeci din minute. După încă 
zece minute — se lucra în plin și în deplină 
siguranţă. Butufei n-a fost purtat pe sus, nu i 
s-a pus peste cäciula mitoasä cununä de 
lauri, doar citiva i-au strins mina in mare 
grabá... Astfel Butufei a rámas pe margine cu 
mine, cu alfì vreo doi-trei, invitindu-ne pe toti 
la o tigarä. Ai fost in formä, i-am zis. Mda, 
am fost, trebuia sä fiu, cä nu m-au ascultat la 
timp... Si cu berea cum rämine? am vrut sä 
ştiu. Putiná răbdare, mi-a zis. La terminarea 
lucrului ne-am dus cu impricinatii sá bem o 
bere. Dar a plătit Butufei. A fost ambiția si 
mindria lui: a plătit ca un învingător. 


Nicolae TIC 


“Moara 
“tui Cálifar 


Un film 


pornind de la stilul 
operei „literare — 


` 


O... trecută emoția. primei vizionări, a 

primei copii tehnice, O primă constatare: 

Moara lui Călitar, un debut despre care, cre- 

dem, se va vorbi, un debut în lungmetraj care 

impune un nume nou de regizor al tinerei ge- 
a 


* neratii, 


— Ecranizarea nuvelei lui Gala Galaction 
este debutul pe care l-ați visat în studenție” 

— Nu neapărat. Deși am pornit de la ideea 
că o ecranizare este lucrul cel mai nimerit 
pentru un debut; reprezintă o bază solidă de 
„pornire, un univers deja constituit, o lume. În 
transpunerea cinematografică a Morii lui Că- 
War (scenariul: Radu Aneste Petrescu, Vale- 
riu Drăgușan, Petru Maier) am pornit de la o 
ut de la sine înțeleasă: fi- 


idee care mi s-a păr 


ind vorba de un scriitor — stilist— cu o mare 
grijă pentru expresie, pentru frumuseţea lim- 
bii româneşti, am simțit că el trebuie onorat 
printr-o stilistică a limbajului cinematografic. 
Problema mea a fost, deci, formularea aces- 
tui limbaj, care să-mi fie propriu — să mă re- 
cunosc și să fiu recunoscut în filmele mele 
urmatoare -— dar care sa pastreze si parfu- 


mul literaturii lui Gala Galaction. 


— € vorba, deci, de un film mai special?... 
— În măsura în care orice film este o ex- 
perientä unică, irepetabilă. Factura plastică in ' 
care am gman filmul, împreună cu operatorul 

bu,este doar a acestui film. Pelicula- 
ru, care convehea cel mai bine aces- 


Gälin Gh 
alb-n 


tei scriituri epurate, naraţiunii care trece pe 
nesimtite din real in imaginar, focalizeaza 


semnal „Buftea“ 


Filmul - 


e e e Piciul. Scenariul: Mircea Diaconu. 


Regia: losif Demian 


losif Demian: „Actorul Mircea Diaconu și-a 

. răscolit copilăria și memoria sä intilneascá 

= un puști nici hazos, nici frumos, așa ca ori- 
care dintre noi. Noi, echipa și cu mine, am 

răscolit clasele a treia si a patra, uneori chiar 

şi a cincea, să găsim un puști nici hazos, nici 

frumos, ca oricare dintre noi. Avem fiecare 

dintre noi convingerea că l-am găsit.“ i 

e e e Raliul. Scenariul:Melania Chiriaces- 


cu. Regia: Mircea Drăgan 


Mircea Drăgan: „Un film despre o întrecere 
automobilisticá, de fapt o metaforă: viața în- 
treagă este un raliu permanent, în care tre- 
buie să parcurgi etapă după etapă, fiecare 
unică și neasemänätoare, cu greutăţi, înfrîn- 
geri și victorii, important este sä lupti, sä in- 
veti, sä te däruiesti, pentru a putea nu neapä- 
rat să ajungi primul, ci să fii în stare să par- 
curgi toate etapele, să ajungi la linia de so- 
sire, la punctul propus, cistigînd încrederea 


în sine si prețuirea celorlalți.” 


În filmări: Zbor periculos. Scenariul: 
Francisc 
Munteanu. Marile probleme ale zboru- 
lui sînt la sol. Cu: Cristina Deleanu şi 


Mihai Vasilescu. Regia: 


Vladimir Gäitan 


avanpremierä 


după Gala Galaction - 


romanul lui Liviu Rebreanu". Sä ne reamintim se discute, ä filmul asta propune! (Imaginea: 
: cä romanul a mai cunoscut o ecranizare, ex- Gheorghe C. Petre). 
a, trem de controversată, in 1930, un film reali- |. e e e Cei ani de acasä 


intr-osinguráfraz 


eu cred că un simbure de moară a lui Călitar 
există în noi toţi, rămîne de văzut în ce má- 
sură o dorință de îmbogăţire (și nu neapărat 
concretă, materială) duce la o „vinzare de su- 
fiet“, poate rupe echilibrul unei vieţi, poate 
răsuci un destin sau altfel spus; cu un termen 
modern, poate duce la alienare. Această idee, 
pregnantă în universul lui Galaction, permi- 
tea o analiză tipologică de care mă simțeam 
atras. Există în film a © punctare a epocii, 
deși povestea lui Căli 


ifar e atemporală. Am 
gîndit locul circiumii unde începe şi sfirseste 
filmul ca pe singurul spaţiu real. De aici se 
intră în vis, in fabulatie, incertitudinea spec- 
- tatorului räminind însă și la reintoarcerea din 
basm. Cel putin asa sper sä fie receptatä po- 
vestea și de aceea, nu intimplätor, realul din ~ 
film pare ciudat; are o aură de mister, în timp“ 
„ce elementele de realism, de tipologie adevä- 
rată sînt cele care compun partea. de basm 
„Ca modalitate narativă, am folosit elipsele 
ele sînt motorul poveștii, ele contribuie la Ue- 
 finirea ascensiunii, a transformării personaje- 
lor. Un- detaliu, o privire, un semn sonor, mi 
„s-au părut că pot caracteriza într-o secunda 
“si pot încărca tensiunea poveștii cit o des- 
criere de pagini întregi. Modul de a simţi o 
täieturä, un sunet, o lumină care joacă 
într-un anume fel, poate echivala folosirea 
„unor anume cuvinte în pagina literară, al ar- 
haismelor, de pildă. Cred că, asa cum e, po- 
vestea are rezonanță — cel puţin pentru mine 
— cu spiritul realismului fantastic, tinind de o 
- facturä de basm românesc, cu un specific al 
„său. å 
WI in cinema, de cine vă simfifi mai 
“aproape, ca program, ca structură? 
> — Nu știu. lubesc mult cinema-ul lui Victor 
“Miu. Cred că ne reprezintă cel mai curat 
-intr-o mult dorită școală naţională de film. 
: — Dacă ați avea posibilitatea sä reluafi 
acum ,Cälifar". l-aţi face altfel? 
— Nu, nu l-aș face flagrant altfel. As eli- 
"mina niște accente, as lumina altele, aș face 
-mai evident simbolul oglinzii. În orice caz 
“distribuţia ar fi aceeași: Remus Mărgineanu, 
„Vasile Niţulescu, Dan Condurache — inter- 
pretări, care 10 KOPON cel mal mult „de in- 
grilă prin care citesti lumea coincide cu o eenen Moreni ou Pi den: 
ecranizare, care rämine totuși viziunea altui” mai frumos“, nu mă interesează acest lucru. 
artist a scri orului? i -| În același timp sînt conștient că nu as ajunge 
a merce spus ecranizare; poate fi | ja deplina suprapunere între realizare si in- 
mai degrabă o încercare de reevaluare a señ- | ventie. Rămine încă un decalaj — nu chiar 
surilor operei literare în formulă cinemato- neglijabil — între ele 
grafică. Transpunerea filmică nu seamănă cu — Este și exigența “una din condițiile de- 
un tipar pe care te apuci să-l colorezi. De | utului. Vă dorim sä v-o păstraţi și de acum 
fapt, totul pornește de la idee — dacă-i simţi | incolo. Deocamdată, succes la viitoarea pre- 
valabilitatea, chiar dacă ea a fost scrisă cu mierä a „Morii lui Cälifar"! 
"ani în urmă, consonanta cu „grila“ de care. 4 ` 
vorbeati, atunci ideea va deveni actuală. Si 


Patima de Inavutire, devenită 
„vînzare de suflet“, la 
sfîrşitul secolului trecut 
(Remus Mărgineanu în 

Moara lui Cälifar) 


- atentiä în miezul cadrului, a acțiunii (spre de- 
osebire de epatantul color care fură ochiul). 
— În ce măsură o viziune personală, o 


Roxana PANĂ 


ior care, în loc să formeze și să educe gustul 
estetic, îl pervertesc, extinzind o regretabilă 
acceptiune eronată a dictonului latin: „de 
gustibus non disputandum“... Ba, ar trebui sä 


e e e Ciuleandra. Sergiu Nicolaescu si 
Arusavan Salamanian. Regia: Sergiu Nico- 
* laescu: 

Regizorul e laconic: ,Un film inspirat din 


şase 
Copili — problemă și problemele copiilor 
(preșcolari) sint puse în ecuaţie de regizoa- 
rea loana Holban şi operatorul Sorin es- 
‚cu într-un film de o savoare irezistibilă, ai că- 
srui_ „protagoniști“ nu depășesc virsta de... 
șase ani! — ' 


zat — in dublă versiune — din iniţiativa unei 
societăți germano-romäne. Reproducem o re- 
ferire la filmul din 1930 din jurnalul recent 
apărut al scriitorului Liviu Rebreanu: „Scena- ` 
riul filmului s-a lucrat după romanul meu, bi- 
neînțeles fără să se respecte întocmai arhi- 
tectura romanului, lucru ce ar fi fost, dealtfel, 
“imposibil. Calitățile unui roman nu pot fi re- 
date într-un film, și transpunerea unui roman 
pe ecran intimpinä aceleași dificultăți ca 
transformarea unui roman într-o piesă de 
teatru”. ` 

eee Al cincilea as. Scenariul: Rodica 
eet etai Regia:Ovidiu lonescu (de- 

ut 


Lidia POPITA 


semnal „Animafilm“ 


Ovidiu lonescu: „Un lungmetraj de televi- 
ziune — realizat la Buftea — inspirat din car- 
tea omonimä a scenaristel; un film dedicat 
aniversärii jubiliare a evenimentelor de la 23 
August; comunistii, romantici revolutionari; 
într-un film pe care-l doresc tensionat, film 
de acțiune și suspans“. 

e e e Punguja cu dol bani. Scenariul si 
regia: lon Popescu Gopo. 

- Vocea regizorului: „Tot cu doi bani, tot cu 
un cocos, dar altfel: cu multe aventuri, cu de- 
sene, cu. oameni și multă muzică“. 


0 păpușă numită... 
Galilei 


e e e Colivia 
Sirbu) 

Fascinat de lumea mirificä a copiláriel, 
Laurentiu Sirbu rämîne fidel spectatorilor säi 
“de-o schioapä. Filmul pe care îl pregătește 
acum pentru ei este o poveste despre o privi- 
ghetoare răpită de un bursuc ce vrea să-i as- 
culte numai el cintecul. Nu este greu de ghi- 
cit că istorioara va avea happy-end și că, fi- 


(scenariul și regia: Laurențiu 


semnal „Sahia“ 


Gusturile 


: di i J „ind Vorba E pa Sirbu, ea va conţine ; — Nu, Pu = ny cred m agp Am 
b momente de feerie. ntervenit doar din interiorul piesei, niciod 
„nu se 1SCu a : 000 Sticla (scenariul si regia: Tatiana din afarä. á 
Apahideanu) — Cind afl scris scenariul, v-aţi gindit la 
Un episod din ciclul de lecții amuzante ale vreun act 


o e e Casa noastră pe rotile 1 > 

Folosind cu ingeniozitate soluția mișcării 
descompuse și alte „secrete“ ale limbajului 
cinematografic, regizorul Alexandru Boiangiu 
şi operatorul Caro! Kovacs vizualizează cu ti- 
rism, umor si forță de sugestie-un procedeu 
tehnic de inventie românescă — impercepti- 
bil cu ochiul liber — datorită căruia putem 
spune „am trăit s-o vedem și pe-asta“: cum 
= Tr casele (chiar blocurile cu 2—3 

e 

e e e Într-o grădină incintätoare 

Între producătorii si consumatorii de pro- 
duse kitsch, vinovaţi în egală măsură, regizo- 
rul Titus Mesaroș construiește o punte alcă- 
tuită din argumente vizuale elocvente, menite 
să combată — prin intermediul satirei — pro- 
liferarea (chiar la scară industrială) a obiecte- 


serialului Vreau să știu. În episodul realizat 
_de ea, regizoarea Tatiana Apahideanu îi va 
învăța pe copii ce este sticla și cît de specta- 
culos este procesul prelucrării ei. Explicatiile 
‚nu vor fi date însă pe un ton profesoral, ci 
vor fi înglobate în povestea, nu lipsită de haz, 
“a unul băiat care sparge geamuri. > 

_ 0 e e Galilei (scenariul și regia: Mihai Bă- 


sue esin ek me i A 
Că filmul de păpuși poate ataca teme grave 
“o demonstrează și Mihai Bădică prin pelicula 
“sa dedicată unui erou emblematic care 
“trăiește o tulburătoare criză de conștiință. 
Galilei este cel care s-a salvat abjurind dar si 
acela care a convins o mulțime de oameni că 
pămîntul se invirteste. 


Dana DUMA 


https://biblioteca-digitala.ro 


înainte de „motor“ 


„Mitică Popescu“ 


-lui Camil Petrescu, 
recitită (cinematografic) 


Los acestui interviu, -regizorul Manole 
Marcus nu incepuse incá filmárile. Momentul 
in sine e important: pentru prima oará în isto- 
ria filmului nostru, dintr-o piesă de teatru 
scrisă de Camil Petrescu se face un film. E 
vorba de comedia „Mitică Popesc 
cată în 1928, cînd Camil avea 34 de ani. Și 
iată că intimplarea face ca la mai bine de o 
jumătate de secol, un important dramaturg 
contemporan să transforme piesa în scenariu 
de film: Cunoscutul dramaturg contemporan 
tocmai își făcea corectura unui volum de tea- 
tru ce urmează să apară în viitorul apropiat 
— un titlu imbietor: „Betia de cucută.“ * 


— vă mal aduceţi aminte, stimate Dumitru 
ee cind afi citit prima oarä ,Miticä Po- 


— Prima oarä? Eram elev la Colegiul Ghe- 
orghe Rosca Codreanu din Birlad. Aveam un 
profesor de romänä foarte bun si exigent; fu- 
sese elevul lui Mihail Dragomirescu... 


— Eram student la Bucuresti. Teza mea de 
diplomă, din '55, suna asa: „Problema inte-* 
lectualului in opera lui Camil Petrescu". S-a 
publicat peste cifiva ani. A treia, a patra, a. 
cincea si a „n“-a oară, am citit piesa acum, 
cînd am scris scenariul. 

— Am plesa In faţă, imi cad ochii pe pri- 
mele cuvinte din prima indicație de A 
„Bancă mică, Imediat după război, intre anii 
1920—1922, cind toate noțiunile curente erau 
Incurcate, afacerlle improvizate, și un val de 
promiscultate domnea în. totul“... 

— …Da, principala problemă a filmului va 
fi tocmai să reuşim să trezim interesul spec- 
tatorului de azi pentru această lume ușor de- 
suetă in raporturi, în aspirații, în semnificati- 
ile gesturilor ei, pentru această idilă melodra- 
matică în notă comică, pentru acest Mitică, 
pe care, se știe, Camil l-a reconstruit ca o re- 
plică la vechiul, caragialeanul Mitică, într-o 
altă lumină, pe un fond sentimental, generos. 
A aduce în actualitate problematica piesei ar 
fi însemnat o forfare a sensurilor ei, dar a o 
face accesibilă și interesantă 
torul de azi e o problemă posibil de solutio- 


nat. 

— De pildă? 

— Exploatind cu predilecție anumite su- 
gestii ale piesei, neduse pinä la capăt de au- 
tor, din motive de conventie teatralä sau din 
alte motive. De pildă, monologul lui Mitică 
Popescu despre bancheri, „hoţi de rînd... pe 
scara infamiei“ capătă în film altă rezonanţă, 
sugerează un Mitică Popescu răzvrătit — fi- 
reste, în linia comediei, pentru că am încer- 
cat să accentuez tenta comică, ba chiar iro- 
nică a piesei, şi nu pe cea melodramatică. 
Sau replica lui Mitică: „grevă fac cu mare 
plăcere“, sugerează un tip implicat în realita- 
tea social-istorică a epocii lui, care este cea a 
piesei, nu alta, dar pe care cinematograful o 
„concretizează“, scotind-o în afara celor trei 
pereţi ai scenei; de exemplu, fabrica abando- 
nată despre care în piesă doar se vorbește, în 
film se va si vedea. Filmul, cum e și firesc, re- 
nuntá la dialogul teatral — replicile sint de- 
cupate mai nervos, mai dinamic, mai mult 
dialog și mai puţin tiradá, într-un spirit cine- 
matografic, mai aproape de sensibilitatea 
contemporană. Subiectul, în linii mari, rămîne 
același, dar unele personaje sau scene vor 
căpăta în film altă greutate. 

— Afl preluat, în scenariu, gi sugestii din 
alte scrieri ale lui Camil? 


— Nu 
nici un actor. 

— Vedeţi doar ideile... 

— Cred că la actori se poate gindi numai 
un &ramaturg care trăiește efectiv în teatru, 
cum “erau pe vremuri Shakespeare, Molière... 
i pem vă imaginaji tonul, cheia viitorului 

m? j 
‚Un retro ironic. Cred si sper că si regi- 
"ok pintone în aceeași atmosferă. ` 

— cunoscut, cum se spune, personal, 
pe Camil Petrescu? 

— Prin '56, la o premierä, intr-o pauzá. Ci- 
tise lucrarea mea de diplomă în „Viaţa Romá- 
Vene zis doar atit: „Te cri 
bätrin"... 


> 


Piesa 


pentru y 
spectatorul de azi 


u“, publi- 


a doua oarä? 


e: 


tru specta- 


o! 
, nici cînd îmi scriu piesele nu văd 


eam mai 


Eugenia VODĂ 


l. anul celei de-a 40-a aniversări a acelui 
în lucru trei 


— Putem vorbi de un program. În urmă cu 
zece ani, tot Casa de filme Cinci a realizat 
Stejar — extremă urgenţă. Deci se poate găsi 
o continuitate în preocuparea noastră de a 
aduce pe ecrane evenimente. din zilele pre- 
mergătoare actului de la 23 August 1944, mo- 
ment deosebit de ofertant cinematografic. 
Casei noastre de filme i-a revenit sarcina de 


onoare de a aprofunda și a diversifica 


această temă, în chiar anul celei de-a 40-a 
aniversări a revoluției de eliberare naţională 
și ială, antifascistă și antiimperialistä. ` 
— inainte de a vorbi despre cele trei filme 
afiate in prezent pe platouri, vă propun sä fo- 
losim acest prilej pentru a întocmi o filmo- 
grafie selectivă a temei. — $ 
— Simpla enumerare a titlurilor cred că € 
suficientă — contäm pe memoria spectatori- 
lor! Cred că ordinea cea mai bunä rămîne 
cea cronologică. Deci: 
Cocor, pyree i jomistulu 
Citadela stárimatá, 
citrului, Valurile Dunării, Furtuna, Sold 
unitormă, Cerul n-are gratii, Sträinui, Cartie- 
rul veseliel, La pati 


ri, Pe malui sting 

al Dunării albastre... - E 
adaugä acum cele trei filme 

lei nee Concret, 


trepte este un film documentar ar- 
tistic de montaj, continind si filmäri pe locu- 
rile unde s-au, întîmplat evenimentele. Am 
vrut să arătăm și transformările revoluţionare, 
în toate domeniile, pe care le-a cunoscut 
România în răstimpul care a trecut, sub con- 
ducerea Partidului Comunist care a avut rolul 
hotäritor în efectuarea actului revoluţionar de 
la 23 August și a tuturor cuceririlor obținute 
de popor în anii glorioși parcurşi sub condu- 
cerea sa. Colaborăm la acest film cu scriito- 
rul Nicolae Dragoș și cu regizorul Virgil Ca- 


lotescu, pentru a revalorifica materialul din — 


arhivă în cunoştinţă de cauză — văzusem 
unele dintre filme pe vremea cînd eram direc- 
tor la Arhiva naţională de filme — și sînt con- 
vins de aceea că vom aduce pe ecran multe 
lucruri inedite. Un a! doilea film dedicat aces- 
tei aniversări are titlul provizoriu Ziua Z plus 


stop-cadru la filmare | 
Acordati: 
circumstante 
atenuante? 


| 


Despre puterea 
“de a spune: 
| am greşit! >. 
ERE e pi ar ie 


i n ziua cu pricina, parterul casei cu numä: 
ral 5 de pe strada Grigore Mora era locuit de 
“amilia Damian. Profesorul Damian (maestrul 
Constantin Gabor de la Opera Romänä), so- 
va sa, Amalia (Vera Varzopo!) si fiul lor, An- 
Sei (Gheorghe Dănilă), inginer valoros, tînăr 
de viitor, dar aflat într-un moment de mare 
campáná a proaspetei existente de om ma- 
ser. responsabil, major. „— Tată! Sînt major!" 
„— Major! — pufneste furios profesorul tată 
— si ai tăcut o greșeală de copil. Cum naiba 
si putut?” În timp ce Lucian Bratu lucrează 
rähdätor cu actorii-la nuanțe de replică, ci- 
ssc scenariul, semnat Si Gal și Radu 
Gurău, şi aflu exact ce greșeală a făcut tiná- 
ná Damian si „cum naiba a putut s-o facă”. 
Simplu: ca-n viață. Problema care se pune 
este însă alta: există circumstanțe atenuante? 
De unde si titlul filmului... = 
incáperea in care se filmeazä este mobilatä 
modest La Bratu n-ai sä vezi interioare 
somptuoase, nici măcar în visul filmului. Aflu 
ografei Marga Moldovan nu i-a fost 
să adune un mobilier care sä „nu mi- 
resä a decor“. „Dulapul acela este unic în 


Trei filme care, în modalităţi diferite, 
vor evoca evenimentele zilelor fierbinţi 
din August 1944 


unu — scenariul: loan Grigorescu, regia: Ser- - 


giu “Nicolaescu — un film despre oamenii 
care au participat la evenimentele istorice din 
august 1944; un film artistic de lungmetraj, 
cu o distribuție numeroasă, de prestigiu. Ac- 


În afara legii, cînd legea nu era cea dreaptă (Con- 


/ 


tinea se trece în tucurești; Cel de-al trei. | 


lea film, Emisia continuă, se inspiră dintr-un 
fapt autentic: apărarea stației radio, de mare 
importanță strategică, „Radio România“ de la 
Bod, care a asigurat în acele zile legătura ra- 


stantin Diplan si Rodica Horobej în Fata de pe 


strada Florilor, scenariul: 


Francisc 


Munteanu, 


regia: Mihai Constantinescu gi Dan Mironescu) 


pe toți. Mă gindesc că spațiul trebuie să fie si 
problema operatorului. Liviu Pojoni a început 
prin a arăta „ce poate“ în ay mari, în inte- 
rioare somptuoase — vezi Trandafirul galben. 
Acum, va trebui să arate ce poate într-un film 
de interioare, de intimitate. Mie mi se pare 
că-i va fi greu. Lui, dimpotrivă, pentru că: 

— „Este exact genul de film care-mi place. 
Spațiile largi sint poate mai spectaculoase, 
dar aici, în intimitatea unui decor restrins, 
pot să mă desfägor mult mai bine ca opera- 
tor. Aici se poate crea atmosferă, iar eu am 
învățat de la alţii, în special de la Nicu Stan, 
ce importantă este atmosfera pentru film. Așa 
că am șansa să arát ce pot în-acest gen de 
film; am șansa să lucrez cu un regizor foarte 
complex și care pune probleme de operato- 
rie, probleme de creaţie; am șansa să verific 
si ce pot „da“ lucrind pe alb-negru — e prima 
oară cînd mi se întîmplă lucrul ăsta — și, mai 
ales, am şansa să lucrez cu o echipă extraor- 
dinară. Chiar vä rog frumos să scrieți 
ex-tra-or-di-na-ră: Mihai Mihăilescu și Florin 
Drăghici, oameni cu peste 50 de filme la acti- 
vul lor — eu sînt abia la al cincilea — colabo- 
ratorii mei principali, oameni de nădejde. Fil- 
mul este o artă de echipă, și eu cred în 
echipă. lertati-mä o clipă! Mai la stinga, pu- 
tin, puțin mai la stinga, sä nu vezi oglinda, e 
bine, acum e bine”. . à > 

Binele se referă la poziția travellingului față 
de dulap. În oglinda lui trebuie sä se vadă 
doar interpreții, nu şi aparatul de filmat. În 
faja dulapului Gheorghe Dänilä si partenera 
lui, Marioara Sterian, repetä. Oglinda le räs- 
fringe chipurile. Dänilä are o cutá adincä in 
frunte, ceea ce „dă bine“ pentru personajul 
său frămîntat, Marioara Sterian are un aer 
dulce-ingrijorat, privirea atentă, prezentă, în- 
telegätoare, adică, exact ce trebuie persona- 
jului ei. Lucian Bratu îi înconjoară pe amin- 
doi cu mii de atentii, le explică, îi roagă, le 
sugerează, le mimează și încheie cu un: 
„acum, faceți cum vreţi voi!“ Să facă ei cum 
vor, dar ce le-a cerut el. Din atita înțelegere 
nu se poate să nu iasă ceva bine. lese o sce- 
nă de dragoste, duioasă, care, sub ochiul 
aparatului în care am fost lăsată să-mi stre- 
cor' şi eu o privire, arată foarte frumos. Cu 
Marioara Sterian am apucat să discut înainte 
de filmare. Ceea ce joacă acum este aproape 
ilustrarea spuselor. O întrebasem ce trebuie 
să aducă personajul ei în film: . 

— „Căldură sufletească, multă, multă căl- 
dură sufletească de care are mare nevoie An- 
drei. Și iubire. Și prietenie. Și înțelegere. Nu 
este un rol spectaculos, dimpotrivă, e foarte 


discret, dar cu atit mai greu de făcut. Pentru 
că se compune din priviri, din mici gesturi, 
din táceri, foarte multe tăceri. “Și depind 
foarte mult de reacțiile partenerului. Relaţia 
personajelor noastre este aproape muzicală. 
Ca un acord muzical...“ 

După o dublă și încă una, de siguranţă, 
Gheorghe Dănilă. abordează o dezinvolturá 
de. bătrin lup de mare într-ale scenelor de 
dragoste.,Andrei Damian”este însă primul său 


‘rol principal. Ce a făcut pînă acum. Si ce în- 


seamnä-rolul de faţă: uo» 

— ,Am debutat incá din facultate, la Dan 
Pita, în „Filip cel bun“. Un rol episodic. Ur- 
mätoarele roluri au fost și ele cu totul si cu 
totul episodice, prilejuite de venirea regizoru- 
tui Gheorghe Naghi pe meleagurile Pietrei 


- Neamţului unde îmi făceam meseria de actor 


de teatru. În 1983 am susținut un concurs la 
Teatrul de Comedie. și am reușit. Ce în- 
seamnă Andrei Damian, da? Sigur că, în pri- 
mul rînd, șansa de a juca un „principal“. Nu e 
ușor, pentru că este un personaj între un da 
şi un nu. Trebuie muncit la el mult și meticu- 
los. Trebuie pigulit. Indiferent de ce va ieși, 
eu am cîştigat multă experienţă cunoscindu-l 
pe acest mare regizor și mare cunoscător de 


dio pentru întreaga tara. t vorba de eroismul 
unui grup mic de oameni care au trebuit să 
lupte cu Tarpa germane importante, reuşind 
să păstreze independența stației, astfel încît 
emisia a continuat, chiar dacă dintre ei multi 
au dat jertfa supremă. Scenariul a fost scris 
de Aurel Mihale. Regia: Dinu Tănase. Toate 
cele trei filme au intrat în lucru în urma unei 
documentări riguroase, la care au beneficiat 
— şi vor beneficia în continuare — de con- 
cursul unor consultanţi istorici și chiar al 
unor participanţi la evenimentele evocate. Ne 
propunem ca cele trei filme să se afle pe 
ecrane în preajma aniversării si am dori ca 
ele să se ridice la acea valoare pe care o as- 
teaptă spectatorii de la noi în general și în 
speci în acest moment sărbătoresc al între- 
gii ţări. 


R. PANĂ 


Apärind un post de radio, important punct strategic, 
în August '44 (Florin Anton si Dan Condurache în 


Emisia continud) 


actori care este Lucian. Bratu—Am- învățat 


foarte, foarte multe lucruri de la el." 
Distribuţia cuprinde și multe nume necu- 
noscute. „Nu am urmărit neapărat o distribu- 


tie cu nume noi, dar este adevărat că la ulti- 


mele cinci-sase filme mi s-a întîmplat sä de- 
butez citiva actori“... Intimplárile de acum se 
numesc Diana Gheorghe și | Arap, stù- 
dente la IATC. Si este sigur că peste ‘citiva 
ani, la o altá filmare, Bratu va spune: ,nu fin 
sá nu lucrez cu vedete, dar este adevärat, la 
ultimele zece filme, mi s-a întîmplat sä debu- - 
tez citiva actori“. Acordaţi circumstanțe ate- 
nuante? Acordäm!... 

n afarä de circumstante atenuante sä mai 
acordăm gi o privire suplimentară asupra 
echipei care muncește la acest film. Regizor 
secund: lorgu Ghindidis, pictoriță de costu- 
me: Cristina Păunescu, machiaj: Ana Stan, 
secretară de platou: Doina Caradan, coloana 
sonoră: “Silviu Camil, muzica, de la care Lu- 
clan Bratu așteaptă foarte mult în ce privește 
atmosfera filmului său: Marius Telcu. Produ- 
cător delegat: Dumitru Solomon. Deci o pro- 
ductie a Casei de filme Trei. i 

Eva SÎRBU 


Oamenii judecă oameni cu omenie (Dorina Lazăr, Marioara Sterian 
i Gheorghe Dănilă în Acordafi circumstanţe atenuante?) 


— 


https://biblidfeta-digitalag 


cum am ieșit pulverizat de plä- 
cere de la pelicula aceea miraculoasä Anul 
trecut la 


ecrane si schiloditä de Te- 
loanide al lui Pia. Poate 


nedrep pe mulți prin omisiune; oricum 
nu sîntem la înălțimea literaturii române, zic 
eu, în materie de peliculă. Și nu din vina ci- 
neastilor, totdeauna. 


— Sint de acord numai că nu reușesc ni- 
ciodată să fiu mulțumit după ce văd un film 
făcut după un scenariu de al meu. Redactorii 
au cerinţele lor; regizorul are idei cu care nu 
sint de acord citeodatä, mai sint și cerințele 
spectatorilor și, mai ales, grija de a place 
publicului, pentru ca e dezolant să vezi o sala 
goală la un film al táu, iată de ce nu fac filme 
sofisticate. Tinjesc după Craii de Curtea Ve 
che în versiunea mea; cum ar trebui făcut un 
film după „O tînără fată din Kostiol" din „In- 
cognito" sau chiar romanele pe care le mai 
conține această carte, poate stufoasă, dar 
pli de cinematograf (vezi „Batalionul de 
pedeapsă“, el singur, acest capitol, o peliculă 
gata făcută). Sufăr că nu se face „Groapa“ de 

* ani de zile, scenariul există, deși Șatra a avut 
un succes nebun la noi si cite filme încă pe 
care ar trebui să le turnäm, dar le ingropäm. 


— Între intenție și implinire, 
zui unul omia Agh s sa i ec 


— În general, nu am a mă plinge. O sin- 
ură exceptie, filmul pentru televiziune al lui 
ulian Mihu, după un scenariu al meu, pe 
care acesta la transformat într-o comedie 
puerilä la care n-a ris nimeni, ba nici nu a 
fost proiectat vrebdată! Desigur, in raportu- 


scenariștii 
noștri 


Eugen Barbu: 


„Oricum 
nu sîntem 
la înălţimea 
literaturii 
române, 
zic eu, 
in materie 
de peliculă“ 


Misteriosul Mărgelatu 
este un Don Quijotte 
balcanic 
o 
Filmul de aventuri 
vrea sä arate 
totdeauna 
cä dreptatea invinge 
si cä omul cinstit 
reuseste totdeauna 


Eu nu am väzut 
in haiduc un bandit, 
ci un cavaler 
al dreptätii 


rile scenarist-regizor ar trebui sä existe multä 
înțelegere. Eu nu mä amestec ca alții în 
munca celui din spatele ratului de filmat 
si cind spun asta nu mä refer numai la opera- 
tor, cer numai sä mi se respecte textul incre- 
s sá nu se vină cu idel. Cel cu ideile sînt 
eu! ja 

— Cum vä scenariile? Care e lucrul 
de inal: de scrierea lor? Există 
niște „Calete“ ale scenariilor? Se poate vorbi 
de în scrierea unui scenariu? Dar 


7 

— Sint un profesionist. Nu astept inspira- 
tia. Stiu unde sä caut detaliile despre epoca 
respectivä; limba acelei o cunosc 
foarte bine și se pare că si criticii de film au 
observat cä limba nu e Inventatä, e ignoratä, 
cit privește trama, aici sînt deficitar și de 
aceea la filme am și colaboratori, mai bi- 
ne-zis un colaborator minunat cu care lucrez 
de ani de zile: Nicolae Paul Mihail. Cu el mă 
cert pină apucăm ideea de coadă, pe urmă 
totul curge, se scrie foarte rapid! Spre deose- 
bire de roman, scenariul cere o logică de fier, 
polițistă, chiar ia filmele cele mai banale. 

— colaborat cu din 


colaborarea cu regizo- 
cunoscut 


rul? Ce cineașii mari personal 
ce amintire v-au lä- 


— la nol sau alurea — 
sat? 


— Nu am cunoscut mari cineasti straini si 
despre cei de la noi as putea spune ca am o 
parere, in general, bună. Sint, unii dintre ei 
deformaţi de filmele pe care le văd, nu de 
cele pe care le fac. Ei vor să fie ca america- 
nii, ca rușii, ca englezii, ca francezii; eu le-aș 
dori să fie ca românii. Mă disperă cînd văd 
comisari americani în haine autohtone. Pe 
noi nu ne prinde genul gangsteresc și nu 
vom pătrunde pe ecranele internaționale pas- 
tsind. Epigonismul mi se pare cel mai peri- 
culos lucru în materie de cinematograf la noi. 
Nu sint impotriva influențelor, dar atit. A re- 


vedea scene din filme clasice, aiurea. in fil- 
mele noastre nu.ne face nici un serviciu. Ci- 
neasti mari la noi? Poate Ciulei, poate lulian 
Mihu, poate Pita. Poate cifiva tineri care di- 
buie încă, dar pe ei nu-i numesc. Şi-ar 
lua-o-n cap... 

— Acum, după mulți ani de la vizita dum- 
neavoastră la Hollywood, ce amintire v-a ră- 
mas? Ce sugestii pentru studiourile noastre? 

— Bună întrebare! Acolo am văzut un lu- 
cru admirabil: conservarea decorurilor, de 
pildă. Nu se arunca nimic, o stradă mai poate 
îi folosită de citeva ori, filmatä din alt unghi 
sau modificind așezările. Existau magazii 
imense cu costume, pe epoci. La noi le pre- 
facem, crezind că facem economii, în reali- 
tate risipind enorm, averi întregi! Nu înțeleg 
de unde mentalitatea asta! De altfel, cinema- 
tografia noastră, nu o spun prima oară, a trăit 
totdeauna sub semnul unei grandilocvente 
pägubitoare. Întii: ce am căutat noi la Buftea 
cind avem destule locuri în București pentru 
un studio. De aici, risipă de benzină, de ma- 
terial rutier, de timp, dar cite și mai cite. Mi 
s-a spus că locul a fost ales pentru că aveam 
un lac în apropiere. Bine, bine, dar filme na- 
vale nu am făcut de atunci si, dacă făceam, 
era bun și lacul Tei și Herăstrăul și cite bălți 
mai avem în București! Visez de 30 de ani să 
deschidem o fabrică de conserve la Buftea și 
să ne mutăm cu toţii în Capitală. Ce de 
vreme s-ar scuti, cită benzină și mai ales cit 
personal. Să nu uitâm că francezii filmeaza 
de mai bine de o jumătate de secol în decor 
natural și în case particulare, cum am cerut 
la toate filmele mele cu acţiunea în zilele 
noastre, pentru că ele, aceste decoruri, sint 
purtate, nu se văd cartonul şi cleiul. 


— A! patrulea, nu al treilea! Nu e o idee 
nouă, pentru că e un serial; serialul a fost 
conceput în 6 episoade mari gi în 13 pentru 
Televiziune. Am mai încercat odată acest lu- 
cru cu Haiducii care a fost vindut pe 25 000 
de franci francezi unui smecher care a făcut 
avere de pe urma acestei idei, de a împărţi 5 
filme mari, în nu știu cite episoade, invadind 
toate ecranele lumii; ba, cinicul tip a scris și 
o carte după aceste filme pe care a semnat-o 
și mi-a trimis-o. lată-mă tradus încă o dată în 
franceză; ca cineast de data asta, dar cu ce 
folos! Deci nu e o idee nouă, sper că cei ce 
au vindut prima serie de filme vor fi băgat la 
cap ceva și nu vor repeta greșeala. 

Regizorului i-aș face recomandarea să nu 
aibă prea multe idei, cum am mai spus, să 
nu-mi ceară actori în roluri care nu H se po- 
trivesc și, mai ales, să lase alte preocupări si 
ele onorabile, dacă vrea să ieșim la toamnă 
pe ecrane. Deocamdată i-au dispărut caii, 
luaţi la alt film, e un punct în minus pentru 
el. Cine ne dă niște cai? 

— Odată filmul văzut, In afara rep 


aș reveni, pentru că din punctul meu 

de vedere, o dată încheiat scenariul, logic, 
totul e cum trebuie; cit privește limbajul, dia- 
logurile etc., ele nu-mi pun probleme. Mi se 
întîmplă ca din excesul de ze! al regizorului 
să pierd cite un personaj pe drum, cum s-a 
întîmplat cu Buzä de lepure din Misterele Bu- 
cureștilor care a fost împușcat în finalul celei 
de-a treia serii. Mi-au scris nu știu citi spec- 
tatori că am făcut o greșeală. Nu era a mea, 
dar acum ce sä fac, o să-! înviu, cum a făcut 
și Nicolaescu cu comisarul lui. Licenţă per- 
misä, pentru că e păcat de actorul care-i in- 
terpretează, cu mare priză la public, la ora 
asta. 

— În „Misterele Bucureștilor“ se părea că 
misterul E fost divulgat. Ce aduce nou 

— Intr-un serial totdeauna apar surprizele, 
nu-mi cerefi sä le divuig. As rata filmul. La 
Misterele mi se ceruse să-l fac complice pe 
spectator la tainele Agathei Slätineanu. Era o 
formulă, dar am preferat secretul piná in ul- 
tima scenä si cred cä nu am fäcut räu. 

— Vali dacä ar rämine 
numal N cá ele vä reprezintä? 
Ar da o imagine a scriitorului Eugen Barbu 
din acesti ani? 

— Cred cä da. Prin limba folositä gi mai 
ales printr-o melancolie care este mereu pre- 
zentä in tot ce scriu. Misteriosul Märgelatu 
abia se devoaleazä, incetul cu incetul, min- 
find; el este un Don Quijotte balcanic, cum 
vom vedea mai ige R 


a 

— Oportunitatea filmului de aventuri? 
Acest gen nu va muri niciodatä. Nu din cauzä 
cä se trage cu pistoalele în filme se produc 
crime. Asta e o chestiune de glande. Nu 
filmele indeamnä la crime, ci ereditatea si 
alte lucruri, nu e cazul sä le insir aici 
De fapt, filmul de aventuri vrea sä arate tot- 
deauna cä dreptatea invinge gi cä omul cin- 
stit reuseste totdeauna; filmul de aventuri, ba 
chiar si cel de rázboi, cultivä patriotismul. In 
ce mä priveste, eu nu am väzut in haiduc un 
bandit, ci un cavaler al dreptätii, iar in Mär- 
gelatu un cäuzas. Asta e tot . 

Momentul filmului romänesc? Nu pot sä vä 
spun nimic. 

— Cu gindul de a reveni cind serialui va fi 
gata, vă dorim succes și vä mulțumim. 


Interviu de Roxana PANĂ 


https://biblioteca-digitala.ro 


Di. romänä s-a intors victorioasá 
de la al cincilea Festival al filmului pentru 
copii si tineret, „Tomar '84" Portugalia: Me- 
dalie de argint pentru „Zuzuc“, filmul regizo- 
rului Gheorghe Naghi si Menfiune specialä a 
juriului pentru „Mărgica albastră“ — desen 
animat de Luminiţa Cazacu. Membru In juriu, 
Elisabeta Bostan este omul cel mai nimerit 
pentru deschiderea acestei pagini de „Pre- 
zenje românești peste hotare“. Mai intii, ci- 
teva intrebări strict necesare: in ce condiții 
am obţinut, cele două distincţii? Cit de mare 
a fost concurența? Prin ce am ciștigat? 
— Cel mai simplu este să răspund prin ci- 
teva date: in competiţie au fost 23 de țări cu 
42 de filme. Un juriu extrem de exigent. S-au 
acordat numai trei premii la fiecare categorie 
— film pentru copii și film pentru tineret — 
respectiv, Marele premiu şi două medalii de 
argint. La „Film pentru tineret” nu s-a acor- 
dat Marele premiu. Filmele bune au fost însă 
destul de numeroase, de unde si hotärirea ju- 
riului de a mai acorda citeva menţiuni. Deci, 
în aceste condiţii, am obţinut noi Medalia de 
argint cu Acţiunea Zuzuc si Mentiunea spe- 
cială a juriului pentru sensibilitate şi poezie 
în expresivitatea plastică cu Mărgica albastră. 
In general, cred că am ciştigat prin sensibili- 
tate, câldură, 6 anume optica asupra relaţiilor 
umane, seriozitate tematică și profesionalism. 
In Occident, filmele pentru copii sint împinse 
mai mult spre divertisment. Ele sint mai puţin 
despre și mai mult cu copii. Copii care se ur- 
măresc, se împiedică, se bat cu sau fără 
frişcă și stirnesc entuziasmul publicului. Dar 
un entuziasm de moment, pentru ca după 20 
de minute de asemenea pátanii, copiii se 
plictisesc. Sint filme foarte plăcute, dar foarte 
descoperite la capitolui tematic. Si atunci 
triumfa filmele cu idei, cum a fost de pildă fil- 
mul sovietic Educaţie masculină, Marele pre- 
miu la „film pentru copii“, înving filmele 
foarte bune, filmele care spun ceva, care dez- 
bat o probiemă. Asemenea filme însă nu sint 
“ușor de realizat. Dacă nu esti destul de abil 
să-ţi feresti filmul de senzaţia „educatie cu 
orice preţ”, ai pierdut partida. Copilul te 
„prinde“ foarte repede și te etichetează la fel 
de repede „pedagog de școală veche“. Copiii 
de astăzi sint mult mai maturi decit am fost 
noi la vremea noastră, mult mai informaţi — 
văd atitea filme la televizor — deci, cu mult 
mai mult simţ critic. Ei resping tot ce e nefi- 
resc, resping minciuna, făcâtura. Nu te mai 
joci cu ei. Sint nişte mici oameni mari. La un 
moment dat, am fost întrebaţi dacă nu ne 
obosesc vizionările în săli cu public — publi- 
cul fiind copiii, sigur că era un zgomot de 
sfirsitul lumii — dacă nu dorim ca cel puţin o 
parte din vizionări sä le facem în săli fără pu- 
blic, si am răspuns in cor: Nuuu! Pentru ca 


scenarist și scenograf, Luminiţa 
Cazacu primea Leul de argint la Festivalul de 
la Veneția; alte cheva nai la 
Cintare 


Penei 
sale. În 1967, Nagh hmmm vt el 
la Festivalul de la Teheran, Premiul pentru 


La festival 
au participat 23 de täri. 
S-au dat 
doar sapte premii. 
Douä le-au luat romänii! 


cea mai bunä regie cu Cine va deschide 
ușa?. lar In 1981 la Festivalul de la Gijon in 
Spania | s-a acordat ase de n a ju- 
riului internaționali pentru Dumbrava minu- 
nată, film Incununat în lan şi la Festi- 
valul international de la Moscova cu Premiul 
pentru cel mai bun basm. 


Luminiţa Cazacu se afia insă pentru prima 
oară prezentă la un festival eigens 
un fiim în concurs. Am intrebat-o, care 
este diferenja. 


L.C.: Diferenta e enormä. 


— Știu că ziua dedicată filmului românesc 
a inclus și o con ă de presă. Este intere- 
sant pentru noi sä ce au vrut sä stie ci- 
neagtii și criticii portughezi despre filmul ro- 


Gh.N.: Totul. După ce fiecare dintre noi, în- 
cepind cu Elisabeta Bostan, a făcut o 
scurtă prezentare a cinematografiei romä- 
nești din unghiul experienței noastre, gazdele 
ne-au pus zeci si zeci de întrebări legate de 


unul din membrii juriului era sala. Sutele de 
copii, Reactia lor spontanä si sincerä ne era 
extrem de pretioasä. Si ar fi fost o mare gre- 
sealä sä ne lipsim de ea. In ce priveste sansa 
confruntärii cu publicul portughez, cineastii 
români au fost favorizati. Paralel cu festivalul 
s-a desfășurat o retrospectivă a filmului ro- 
mânesc pentru copii si tineret „Mostra de Ci- 
nema Romeno". Ea a cuprins filmele Maria 
Mirabela de Gopo, Dumbrava minunată de 
Gheorghe Naghi, zece desene animate si 
aproape toate filmele mele. Seri la rind am 
avut deci prilejul sä mă întîlnesc cu publicul 
în dezbateri de-a dreptul pasionante. În afara 


cializate, despre interesul spectatorilor şi a! 
presei pentru acest gen. Am avut cu ce ne 
lauda si ne-a fácut pläcere; de ce sá mint? 
Cu atît mai mult cu cit nu era laudä goala. 
Aveam acoperire în filmele pe care le-am 
prezentat. 

După cit înțeleg, situația filmului pentru 
copii si tineret in lume nu e prea roz... 


— În foarte multe țări capitaliste nu se dau 
bani pentru asemenea filme. De unde și re- 
volta lor în fața unor filme mai slabe 
tate în festival. Altă temă a simpozionului, fi- 
ind normal, calitatea. S-a discutat la nesfirșit 
despre pericolul filmelor proaste, despre fap- 


tul că un film prost, pentru copii, este de o 
mie de ori mai nociv decit un film prost pen- 
tru adulți, pentru că se adresează unui public 
în formare. Tot ceea ce noi aici, acasă, am 
gîndit si discutat de atitea și atitea ori, am 
avut ocazia acum să confruntăm cu alte gin- 
duri — de fapt aceleași — dar din interiorul 


altor realități. 
— Înţeleg că noastră la „Tomar“ 
a fost cu at o prezență? 


— A fost. Îmi pare rău că nu pot să fiu mo- 
destă, dar a fost. Am avut succes, am fost 
bine primiţi, bine priviți şi bine văzuţi. Am fă- 
cut ceea ce se cheamă „figură bună“. 


— Cum era la „Tomar“? 

— La Tomar se culegeau portocalele, ¡ar în 
vázduh plutea un miros puternic de rásiná. 
Peste o zi am aflat cá e miros de eucalipt… 
Era iarnă, 16—17°, ploua des și ce m-a uluit 
în orașul ăsta mic, cu aspect medieval a tost 
nehotárirea climei. Te uitai spre capätul din 
stinga al orasului si vedeai un cer albas- 
tru-intens, färä un strop de nor, in timp ce 
din dreapta venea o cumplitä furtunä care, in 


E foarte clar! 
Copiii 


Paralel cu festivalul 
„Mostra 
de cinema romeno“: 


in v \ cele din urmă, se transforma într-o ploaie 

o retrospectivă din vremea noastră obișnuită, care spăla aerul, și din cînd în cînd 

. p A sînt mai maturi arunca un curcubeu peste oraș. Dar Tomarul 

a filmului românesc pentru mine este legat de a eva. O imagine 

.. a : E A care mă obsedează și acum: emblema - 

pentru copii $1 mai exigenti valului. Un copil care tine clacheta deasupra 

si tineret d N t Post E capului, acea ry do Cri sae gaa A a 

x ecit am lost nol. clanseze motorul aparatului de y ul 

Medalie de argint seg de Gara ta Labe ja MOL DRE, căpăta, pe 
6 iy sură ce-l priveai, un sens foarte grav. 

pentru „Zuzuc“. Fi văd multe filme tru că acea clachetá, gata sá dea motor, îi 

Menţiunea juriului la Tv eee cit de important oy Eater 

i să faci un film bun pentru copii. Şi pentru c 

entru discuţiilor mele cu spectatorii, a existat și un è acel copil nu era deloc vesel. Si pentru că te 

p simpozion pe tema filmului românesc pentru Au mult mai mult privea cu niște ochi atit de unzi si îngrijo- 

„Mă rgica albastră“ copii si tineret în România. Discuțiile au fost rati încît simteai nevoia să-l asiguri că vei 


foarte interesante si noi, cei trei, care repre- 
zentam România am fost foarte mîndri că am 
putut spune atitea vorbe bune despre pro- 
ductia filmelor pentru copii, despre fondurile 
care se alocä de către stat, despre sălile spe- 


face tot ce-ţi stä în putere să nu-l dezamä- 
gești. Asta este imaginea cu care m-am în- 
tors si cu care am rămas de la Tomar. 


Eva SÎRBU 


simţ critic 


şapte filme premiate două au fost ale noas- 
tre. 

Gh.N.: Cred că Acţiunea Zuzuc a ciștigat și 
pentru că se înscria mai exact în tematica 
festivalului, păstrind un aer tonic optimist, 
așa cum se cade filmelor destinate tinerilor 
spectatori. Majoritatea celorlalte filme pre- 
zentate erau grave, sumbre, cenușii, aveau 
secvențe dure și din această pricină rupeau 
legătura cu publicul cărora le erau de fapt 
destinate. Nu o dată s-a intimplat ca tinerii 
spectatori să părăsească sala, ceea ce desi- 
gur a influenţat și juriul care vedea filmele o 
dată cu publicul. Interesante au fost din 
această pricină și discuţiile din cadrul coloc- 
viilor referitoare la li filmelor destinate 

ereu repetată 
tru copii și adolescenți 

doar cu copii și adolescenţi? 
filmele animației noastre s-au re- 


I cum e-finantat, realizat si difuzat filmul nos- 
| tru, cum se improspáteazá cadrele de creatie, 
care sint condițiile noastre de lucru, unde, 
cum și cu cine se studiază cinema etc. 
LC.: În privință filmelor de animatie, au re- 
marcat cu interes fia mijloacelor de ex- 
presie proprii școlii românești. Am fost între- 
bată, de pildă, despre modalitățile mele de 
lucru în filmele văzute: animatie asociată cu 
filmare in Bună di te; carton 
decupat în Cine a găsit o girată; pictură in 
ulei pe acetofan si animatie dirijată de calcu- 
iator în Baladă o că albastră 
— Cum aţi apreciat nivelul concurenţilor? 
GH.N.: În aesa mondială a filmului 
pentru copii si tineret, Festivalul de la Tomar 
este notat la categoria maximă: A. Selecția 
din acest an a justificat pe deplin această oe 
pr 55 Simpul: 2 cä Frey mee acordă an n e ; Ke 2 A 
de puține premii şi nu loc dispus a 
impartá lauri In dreapta si in stinga cum se 3 i : aceeași categorie de trăsături 
întimplă la alte festivaluri, este o dovadă a E ; | 3 K : poezie, căldură, tandrete faţă de 
eugentei sale. E f N om — spre deosebire de animatia din lume 
LC: O altá diticut EE care in ultimii ani tinde spre brutalitate, dis- 


> trugere. A fost poate si atuul principal al fil- 
kung si scurtmetrajul concurează laolaltă. vä noasti ernational 
sati seama la ce nivel trebuie să fie un film melor 33 paci în Agul internat si 


päcii au stiut sä vorbeascä despre buna inte- 
de 10 minute ca sä batä un lungmetraj. £ 
od sda fil drá legere intre oameni. 


PR ? PITT pe colegii noștri mee pen 
acolo i tor le-am promis că vom aștepta $ e 

LC.: Îmi este greu să răspund la această ji a 
i , poate cä as fi subiectivă dar vă pu- os) cu încredere, premiile lor internatio 
teti închipui bucuria mea cînd dintre cele Adina DARIAN 


Cu copii, despre copii sau pentru copii? Aceasta este întrebarea (Ac- 
j Zuzuc, Premiul de argint Tabuleiro la Festivalul de la Tomar. 
Cu Adela Mărculescu, Horaţiu Mălăele si Ovidiu Moldovan) 


concurs documentarele: Recucerirea univer- 
sulul sonor — regia Olimpia Daicoviciu, Floa- 
rea apelor — regia Mircea D. Popescu, Înain- 
tea timpului — ia Doru Chesu. Amintim că 
in 1980 filmul lui Doru Chesu, Bariera Albă, a 
fost recompensat cu Medalia de argint. 


februarie — 4 martie) comisia de selecție a 
reținut unul singur: Tu de lon Popescu Gopo. 


w 


Știința și tehnica pe ecran — Belgrad 


participanţi si cîteodatä premianti (ultimul 
premiant a fost cu trei ani în urmă Nodul 
gordian al lui Zoltan Szilagy)sintem prezenţi 
si acum la această editie jubiliară. DI. Wolf- 
gang Ruf, directorul festivalului, a reținut din 


selecția prezentată de către studiourile Ale- 

Dintre festivalurile internaţionale dedicate xandru Sahia și Animafilm, pentru a înscrie 
filmelor documentare pe teme tehnico-stiinti- Un festival de le — Oberhausen în concurs, următoarele scurtmetraje: Mono- 
fice, cel de la Belgrad ce poartă numele lui (R.F. Germania) log de Zoltan Szilagy, Micul toboșar de Virgil 


Dintre filmele trimise pentru a fi înscrise în 
ces de-a XIV-a ediție a competiției Festivalu- 
km de filme de scurtmetraj de la Tampere (29 


Nicolar Tesla și-a cistigat de-a lungul a XV 
ediții o foarte bună reputaţie. În prezenta edi- 
tie (29 martie — 3 aprilie) au fost înscrise în 


Prestigiosul festival de scurtmetraje de la 
Oberhausen (25 — 30 martie) sărbătorește în 
acest an trei decenii de existenţă. Ca vechi 


Mocanu, Căutătorii de aur de Copel Moscu și 
un film studenţesc, Solo pentru sax de Relu 
Moraru și Radu Nicoară, 


https://biblioteca-digitala.ro 


P. o pajiște de mai, un sărut din care fata 
se desprinde într-un tirziu, speriată. „Îmi 
placi, dar nu te iubesc“, îi mărturisește — 
dealtminteri onest — colegul, en gro- 
solan: „De ce faci pe mironosija?' Jignitá, 
Andra fuge acasä ca sä-si serbeze majoratu! 
doar cu tata si sampanie. Introducere liricä la 
drama ce va urma, in stilul Mariei Callas-Di- 
nescu de la debut (De bunävole și nesllit de 
nimeni). Dar acasă, tată! își sărbătorește si el, 
cu o jună amică, hotárirea de a se recăsători. 
„Avem și noi dreptul la fericire“, îl convinge 
frumoasa neräbdátoare, cu ochii pe aparta- 
ment, Fata îi surprinde și fuge din nou — dar 
unde? — altă ie încordată, frumos de- 
cupată, eficace, de o regizoare ce depășește 
taza debutului. 


mult 

La prietena de ocazie a Andrei, ceaiul e în 
toi, cavalerul nepoliticos de azi dimineaţă bea 
tot mai mult, și aruncă teribilist fereastră 
un vas care sparge capul cuiva. Victima e în 
comă, ce va face vinovatul? E adusă sub 
lupă, odată cu această tristă întimplare, ado- 
lescenja bine portretizată, evoluind între bra- 
vadă şi inconstientä, timiditate și frondă, 
franchete si cabotinism. Relaţii interesant 
anunțate, caractere oscilante, unele in curs 
de afirmare, mișcări si chipuri bine conduse 
(majoritatea studenţi IATC) și o actriță deja 
consacrată, Magda Catone. Bravo, Callas, 
secvență de profesionist încercat! Accidentul 
însă e povestit stingaci, expediat. Dar el nu 
contează, cit reacțiile tinerilor și ale părinţilor 
față de intimplare. Definirea lor în raport cu 
asumarea răspunderii față de accident, dar și 
fatä de întimplările cu bună știință provocate. 
Aici regizoarea urmează prea îndeaproape 
partitura densă asigurată de Petre Sálcu- 
deanu, inventind mai puțin, și respectind 


Prea cald pentru luna mai 


conştiincios liniile de forță ale povestirii, în- 
iäntuirile prea strinse de cauze și efecte. Ele 
o conduc spre o centrifugare a tensiunilor, 
pentru că fapte sint multe și toate semnifica- 


tive, nimic nu trebuie scăpat din vedere pen- 
tru a defini lagitáti, fugi de răspundere, ori 
asumäri pripite, cedind unor presiuni, temeri 
și teribilisme, disperări și gesturi necugetate. 


Prospetimea unor personaje, prospetimea unor interpreţi: 
Mariana Procopie si Adrian Păduraru în Prea cald pentru luna mai 


cronica muzicii de film la „Ringul“ 


i Victorie la puncte 


Ga pe autostrada ultramodernä ca- 
mionul ultramodern purtind în el o femeie ul- 
tramoderná şi simbolică (deci eternă) şi doi 
bărbaţi mai puțin ultramoderni si mai muit 
bintuiti de trecut, camionul acesta, deci, este 
însoțit de o muzică-tăvălug ce pare sä con- 
fere adevăratul ritm al secventei, gonindu-si 


O existență nu se poate hrăni 
doar cu amintiri (Irina Petrescu) 


parcă eroul către destinul său, pustiind totul 
în cale, fără pauză, fără räsufläri inexplica- 
bile. Alcătuirea acestei muzici, structu- 
rä-matcä a partiturii, este definitorie pentru 
desfășurarea sonoră ulterioară: și în acelaşi 
timp, paradoxal totuși ca amplasare în dra- 
maturgia muzicală, este punctul maxim cali- 
tativ al partiturii filmului. Căci mai departe nu 
vom avea practic de-a face decit cu descom- 
puneri și reluări ale unor idei din această 


mai fi însă recăpătată. Muzica electronică de- 
sigur, scrisă de Adrian Enescu pentru Ringul, 
este din această cauză, sensibil inegală. Faţă 
de începutul revelatoriu, în care era îmbinat 
elementul (din nou) ultramodern (ritm trepi- 
dant, ducind către muzica- rock, ba chiar 
disco) cu elementul de valoare simbolică și 
de aceea cu un mai crescut potenţial drama- 
tic, seriile de efecte electronice, frecvent re- 
petate, ce-i urmează,par să-și piardă din ori- 
ginalitate, capătă o nuanţă de „dâjă vu“ sau 
mai precis „déjà entendu” care nu este, de 
fapt lait-motivicä, cum ar vrea să E 
De aceea surprinde in mod foarte pläcut aus- 
teritatea sonorä a secventelor din lagär: dis- 
cretia folosirii efectelor în această zonă, chiar 
dacă ele sint aproximativ aceleași, se relie- 
fează prin liniște, contrastind pregnant cu te- 
ribilul zgomot din restul filmului. 

Dar „zgomot teribil“ este foarte departe de 
a fi o sintagmă peiorativă, în cazul de faţă. 


imposibila iubire 


Seninătatea recistigatá, dar cu 
ce pret? (Şerban lonescu) 


Un accident îi schimbă caracte- 
rul si firul vieţii (Tora Vasilescu) 


https://biblioteca-digitala.ro 


structură de bază: forța ei de impact nu va. 


o gamă întreagă de consecințe și semnificaţii 
ale unui accident. Fiecare personaj are o 
dramă a lui și sint vreo numai adoles- 
centii, plus adulții care-și au și ei complicati- 
ile lor. Filmul se ocupă pe rînd de fiecare 
caz, dar exact cazul, semnificaţia. întregului 
se pierde. Vrind să evite didacticismul de- 
monstrativ și ind ades, un scenarist de 
mare vină dramatică (Vifomija, O lacrimă de 
fată, etc) prea atent la justificarea fiecărei ac- 
tiuni, la resorturile fiecărei reacții, transtormă 
fiecare relație principală ori secundară într-o 
nouă dramă. Andra cea îndrăgostită de cole- 
gul care n-o iubește, dar în braţele căruia se 
refugiază cînd tatăl o sacrifică pentru tinära 
lui prietenă, prietenă care, la rîndul ei, are și 
ea dreptul la limpezirea unui provizorat, deci 
n-o poti condamna în întregime; tînărul ușu- 
ratic și laș, Matei, e de fapt și ei victima unui 
tată cu prea multă influență ce nu lasă 
odrasla să-și ia răspunderea actelor sale. 


Radu, un prieten de care Matei dispune, tru- 
faș, doar pentru că bursierul are nevoie de 
bani și atunci preia o vinovăţie care nu-i 
aparține; înfruntarea dintre un alt tată și un 
alt fiu, tatăl, om al legii, drept, și un fiu si mai 
intolerant cu micile procese de conștiință ale 
adultului. Astfel juxtapuse secvențele ne par 
toate supratensionate și devin ușor artificiale, 
ca un expandat. Filmul nu mai curge ca viața, 
ci capătă un aer de laborator. Prea mult pen- 
tru luna mai, simt nevoia de o parafrază — 
ma ahma pp film atit de concen- 
trat, de butucit de probleme — grave, b 
Altminteri, atmosfera de la Ameri: 
lor, comunicarea lor unii cu alţii, apare fi- 
rească pe ecran, potrivită 

La al treilea său film, 
creeze atmosferă, să decupeze uneori nervos, 


Ba din contră, ea se relevă a fi o conceptie 
asupra coloanei sonore, gindită mai mult ca 
oricind ca o „orchestrație“, așa cum o dorea 
într-o anchetă anterioară Adrian Enescu, ce 
colaborează aici, în deplină egalitate de drep- 
turi și creativitate, cu un maestru al acestui 
compartiment al cinematografice, in- 
ginerul de sunet. A. Salamanian. Intreaga co- 
loaná sonoră este o amplă, complicată tesä- 
tură de muzică de cadru, urlatä prin mega- 
toane, gi muzică originală, din ce în ce mai 
mult deschisă spre spații interioare, ale me- 
moriei, dintre zgomotele în virtejuri ale bilciu- 
lui si dialogurile suierate, gifiite, răcnite, or- 
chestrate parcă și ele. Muzica filmului — cu 
excepția primei secvenţe și a cintecului din 
final, asupra căruia am ser îndoieli în le- 
gătură cu justetea plasärii în context — de- 
vine pe parcurs o savantă îmbinare între mu- 
zica de cadru ce apare din ce în ce mai stres- 
santă (fără ca să se schimbe, de fapt) prin 
creșterea tensiunii dramatice din bilciul de 


interpreţi 
şi roluri 


Cu orice pret 


E roul nu e un senin — spunea Marin 
Preda în „imposibila întoarcere“ — care e 
silit să devină sumbru. Păstrează în el 
această stare, dar redevine în cele din 
urmă senin. Cu ce pret?”... Acolo, sus, pe 
acoperișuri, cînd își găsea asemănare cu 
păsările -cerului sau cînd „zbura“, ca li- 
nier, Călin Surupăceanu, interpretat de 
Şerban lonescu, este într-adevăr un $e- 
nin. Minima rezistenţă, a regizorului și a 
actorului, ar fi fost să iase doar pe seama 
ochilor această caldă și bună cuprindere 
a unei lumi necunoscute, în mijlocul că- 
rela băiatul nu știe, deocamdată, că va fi 
un „intrus“. ,Seninátatea" este o stare ce 
se transmite întregii ființe, dictindu-i mis- 
cările, fizionomia, raporturile cu locurile 
înconjurătoare, de aici — impresia de fra- 
gilitate, de gracilitate și plutire a eroului, 
bucuria aproape copilărească, de a des- 


sä conducä eficace jn ae — dealtminteri 
cu cei maturi nu are probleme cind ei se nu- 
mesc George Constantin, Octavian Cotescu, 
Silviu Stinsulseou, Olga Tudorache, Eugenia 
Bosinceanu. Andra Marinei Procopie e con- 
vingátor inocentá, sensibilá fárá exagerare, 
temátoare si curajoasä în același timp. inter- 
pretul lui Matei (Adrian Păduraru) strecoară 
pe chipul frumos și trufaș umbra de neliniște, 
ce anunţă congtienta impasului; prietenul lui, 
Radu (Stelian Nistor), apare lag cu măsură, 
cinic fără ostentaţie, ironic fără autoironie 
(care l-ar fi anunţat mai bine). Ursuză cu haz 
și tandrete, Silvia Magdei Catone bombäne, 
dar e prietenoasă. Evitind să dea răspunsuri 
în locul personajelor sale oi ele nu le 
sesc de-a lungul filmului și bine fac) scri 
rul le iasă libere perspectivele, dacă tot le-a 
circumscris atit de strîns biografiile. 


Grija operatorului (Vivi Drăgan Vasile) pen- 
tru portrete, detaliile pelhclodios îl face sá 
scape ades ansamblul, ambianta oragului, 
animația caracteristică. llustrafia nu grs 

te dramele, dar nici nu le sugererazä. Un 
ilm temeinic, ingrijit, deloc frivol, pentru cä 
— lar parafrazä — cu tineretea nu-i de glu- 
mit, cind ea prelungeste, uneori pinä la im- 
prudență sau inconstientä, gluma. 


Alice MÄNOIU 


Producţie a Casei de filme Unu. Scenariul: Potro Săi- 
cudeanu. Regia: Maria Callas Dinescu. 

Vivi Drăgan Vasile. Montajul: Maria Neagu. 

mele: Oitea lonescu. Cu: Mariana Procopie, Adrian 
Păduraru, Stelian Nistor, Dan Puric, Magda Catone, 
Mioara Ifrim, Maia Morgenstern, Adrian Viicu, Olga 
Tudorache, Octavian Cotescu, Gheorghe Constantin. 
Silviu Stanculescu. Un film realizat în studiourile 
Centrului de Producţie Cinematografică „București 


sertäciunilor şi trecerile, surprinzătoare chiar, 
în elemente ale structurii originale şi origi- 
nare, descompuse tot mai mult. Îmbina- 
re-motor a unei coloane sonore de o rară 
complexitate. 

este în mare măsură și un film de 
auzit, de ascultat: fără „partea de paradă“ ce- 
dată urechii, el și-ar pierde, fără îndoială, o 
bună doză de dramatism, dramatism elaborat 
cu multă luciditate și în retorta acestei „or- 


chestratii" care este coloana sa sonoră. 
Dana CAMIL 
PS Sabin — pictor și cineast, docu- 


mentarul însoțitor al i, este un mo- 
ment de grafie al filmului de scurtmetraj. Mo- 
ment de grafie datorat in bunä parte astralei, 
transfiguratei muzicii semnate de Octav Ne- 
mescu, personalitate incontestabilă a creației 
„astre contemporane. 


coperi că un loc și încă unul sint gata 
os gnc aceste „jocuri“ chemin- 

u-se dragoste, p muncă. | se 
i firesc să le adauge, fără să stea pe 


ginduri, sacrificiul care, în acei 
repede moment al existenței sale, avea, 
desigur, un nume mult m simplu. aid 


isi va da seama cä viata nu va mal 
FS luatá de la capát, exact de tapo 
unde fusese „scurtcircuitatä”, rian 
seninätätii stinge nu numai privirea bär- 
batului, ci îi îngreunează pașii, îi așează 
pe umeri povara fiecărei zile. Condamnat 
să lucreze „la sol", să mute cablurile „mai 


T rban 

lonescu pare un Sisif cărîndu-și pietroiu! 
1. Cred că pariul actorului 

cu sine însuși ră "fost, atunci cind s-a aflat 
in fața acestui rol extenuant, ca o cursă 
cu nenumărate obstacole, le, pariul, spu- 
meam, cred că a fost acela de a găsi un 
räspuns la întrebarea „ce fel de seninä- 
tate isi redobindește eroul“? Îşi mai do- 
veste sá se asemulascá păsărilor? Nicide- 


Magda MIHĂILESCU 


(Cronica filmului 
în numărul viitor) 


irá corosivä, 


Secretul lui Bachus 


o comedie fără jumătăţi de măsură (Stefan Mihăiles- 


ăila si Dem Rădulescu impreună cu Alexandru | 


cheru, Emil Hossu, Dorina Done si 


Su unei comedii bune nu e improvi- 
hon A ci profesionalismul. Semnificativ, 
această reușită a genului — Secretul lui Ba- 
chus — cu un binemeritat succes de public, 
a apărut din concentrarea unor forțe de prima 
mină. Mai întîi scenaristul, Titus Popovici, 
nume fără de care e greu de conceput fil- 
mografia noastră. Atunci cind nu face ope- 
rä de pionierat (Dacii si Mihai Viteazul in 
filmul istoric, Puterea gi Adevărul în filmul 
politic), scriitorul-cineast se lansează mereu 
în subiecte de anvergură (Actorul și säibati- 
cil, serialul de televiziune Lumini gi umbre); 


lon Punea în Sec; Bachus) 


cînd ecranizează, se oprește la Pădurea spin- 
i lon; cind inventează „westernul à 
la roumaine“, îi trimite pe ardeleni chiar în 
vestul sălbatic; cînd pornește de la un fapt 
real, alege spectaculosul destin tragic al de- 
tasamentukui de la Păuliș (Pe aici nu se tre- 
ce); cînd scrie pentru Sergiu Nicolaescu, îi 
dä un cap de serie (Cu miinile curate). lar 
acum, cînd scrie comedie („recidivind“ on 
prima s-a numit Operaţiunea „Monstrui“), 
putea fi vorba de o comedioară epi de ja 
mätäti de mäsurä sau de un ton minor. La 
tus Popovici miza e intotdeauna mare, pro- 
pria stachetä mereu depäsitä. Secretul tui Ba- 
chus a pornit deci la drum cu un scenariu 


cronica personajului secundar 


Un secundar... pentru un Óscar 


ecretul iui Bachus ii știe toată capi- 
tala, märturie, cozile impresionante la ca- 
sele de bilete. (O comedie amarä despre 
denaturarea condiţiei umane, supusă în 
alambicuri complicate, unor transformäri 
aberante, toxice pentru întreaga noastră 
colectivitate.) Reflectind asupra cronicii 
destinate acestei rubrici, m-am întrebat 
ce secret deține Dinică în arta de a gef 
fleti un personaj secundar (oare?), căci 
marele actor nu interpreteazä, nu joacä 
rolul, nu este distribuit si retribuit, el este, 
cît durează filmul, directorul 1.A.S.-ului; 
Gheorghe Cercel. Apariţia derutantä, în 
primele secvenţe, cind echivocul plu ent ed 
asupra identitätii sale de turist bogat, 
cercind transplantul straniu al unor teh- 
nici de cucerire amoroasä, de pe alte me- 
leaguri, In apro en) unui sat cu pro- 
ej de ni ari pi sa tă 
n prezei ei aceri cu 
ochelari negri si rfä, de cel mai desă- 
virgit bon-ton in pino tenebroase ale 
lui Bachus. Dinică are mister, atracţia sa 
e irezistibilă, te incită, te främintä în foto- 
înte-un cuvint te-a 
captura e gata, urmează rega- 
lul. Cu economia de mijloace ale celei 
mai ar tragedii clasice raciniene, 


Ain 
SES me sgur şi bun gust, la rece, 
S. fapt, cine esti dumneata 
rii Un mandarin, tabieturi 
si s? naturalizate, cu voluptatea cere- 


monialului „breakfastului“, incluzind si 
conversaţia la cafea... un estet ce stie 
prețul și consuma vippi vestimentar 
sau frumoase făpturi mai sumar înveș- 
mintate... un manager fără scrupule, fără 
suflet, fără slăbiciuni, montind și explo- 
tind nonsalant mecanisme sigure, diabo- 
lice, ale släbiciunitor si defectelor ome- 
nești... un puternic, cu om de casă șoter, 
valet, ‘plätindu-si gom icii curat, cu ce- 
curi la purtător... ucător lucid, obis- 
Galton mla ad, "cos mai mars Mind 
propria sa viatä. Scena logodnei este me- 
morabilă. Aristocratul în smoki alb, 
elegant ca Petronius, cu zimbetul lucid 
ironic, dispretuitor, pere mustätii 
tunse, mai rafinat decit a lui Clark Gable, 
rämine deasupra viermuielii abjecte a 
troglodifilor cäptusiti cu blänuri de zeci 
de mii. Personaj secundar, acest tip, di- 
rector de fermă, are supleje, distincţie, 
personalitate. Malefienta sa este subte- 
ranä si de aceea mult mai periculoasä. 
Determinatiile psihologice ale „filosofiei 
sale de viafá” se lasá mai greu descifrate, 
uneori în secvențe de un laconism filmic 
desávirgit. Jocurile sint fäcute, ¡ar cind 
ruleta se opreste necrutätoare, bossul, cu 
* calm desávirgit, la fel de. tp zr ca si 
costumul său e vinătoare, 

te ticăitul Pere net sale rotite vitale. 
Rolul "wi Dinică devine un model al înaltei 
cote atinse de scoala noasträ interpreta- 
tivä, lar filmul aseazä o bornä inaintatä in 
mii comediei cinematografice romá- 
nești. 


Mădălina STĂNESCU 


https://biblioteca-digitala.ro 


ambițios, solid, o satiră socială vitriolantá, cu 
adresă precisă: corupția. Cei vizati nu sint 
niște simpli „bișniţari“, ci afaceriști in stil 
mare, iar afacerea e și ea „di granda“. Ca 
orice comedie adevărată, filmul impune o ga- 
lerie pestriță — și în primul rind un personaj 
antologic, chiar dacă cu semnul v v 
matic in substantä, desi sub B ned 

micä, interpretat de Stefan Mi lesca Brilla 
la nivelul marilor comici europeni, sá spunem 
(un Bourvil, un Fernandel, un Birlic sau un 
Toma Caragiu). 


Scenariul i se cuvenea de drept regizorului 
Geo Saizescu, nu doar pentru vocaţia sa co- 
mică, ci și pentru temeritatea şi tenacitatea 
cu care s-a dăruit de la începuturi acestui di- 
ficil (și minat) gen — Comedia — pe care o 

dorea satiricä chiar şi atunci cînd era ae 
ment lirică cups scen arie lui pi 
pescu) sau (Șantaj). Secretul 
chus e, fără îndoială, filmul în care regizorul 
isi dă adevărata măsură. Şi pentru că am în- 
ceput prin a vorbi despre fortele reunite e pe 
generic, trebuie sä semnaläm din pos ne 
lui şi inspirata alegere a colaboratorilor regi- 
zorului: un operator care a slujit filmul cu 
discreție și acuratețe profesională (Aurel 
Kostrakiewicz), a pictoriță de costume cu rol 
determinant în caracterizarea ti 
un iere JA al detaliului — 


bine pre 
sit, en sid; 
in marea lor 
în altä var 


goi 
in jur (cum se mai întimplă, chiar si atunci 
cînd e „secundar“ sau „episodic“) pentru 
simplul motiv că aici, în jur,e plini 


Așadar, un film despre corupție. Neapărat 
deci și un incoruptibil (Emil Hossu jucind 
credibil — deși uneori prea distanțat ironic — 
falsa candoare și curajul cu care se oferă 
drept momeală). În ton cu recente filme mari 
ale altor cinematografii, ce altă profesiune 

poate avea cavalerul dreptăţii și slujitorul 
ine reia decit „profesiunea-reporter'? E 
gata să dea tot timpul în Me neregulile în- 
tiinite „pe teren“ dacă nu l-ar tempera un re- 
dactor șef oportunist și filistin (Octavian Co- 
tescu, portretizind cu umor funcția atunci 
ps nu e decit „functie“) cu un tic verbal 
contagios: „Asta caracterizează munca noas- 
trá?" Genericul avertizează asupra genului: 
ziaristul bate la mașină Son susținut ritm 
muzical) şi ul îl prinde în amorsă, pen- 
tru ca apoi bovească pe o cortină albas- 
tră, ca de teatru. Sugestia. e limpede: nu ne 
aflăm în realitate. Căci filmul „de actualitate“ 
cu umor e una, și comedia satirică e alta, cu 
totul altceva. Primul vizează realitatea (atunci 
cînd nu o înregistrează în direct), în timp ce 
al doilea construieşte cu iluzia realităţii doar 
atit cit e și aceasta una din servitutile limba- 
jului cinematografic, altminteri totul e con- 
ventie (o lume imaginată, în tip S Risul 
nu @ o stare permanentă; comedia, prin ală- 
turarea atitor momente de ris nu 
nici ea o stare normală, ci una i 
mun, în cole din urmă paroxisti 
Popovici nu vor să ă pigmen- 
teze o ed inofensivä cu mici poante sau 
situații comice, ci vor — si izbutesc — sä 
facä o comedie in toatä puterea cuvintului. 
Lucreazä deci in tusä , așa cum au 
fácut toti marii mme comici dintotdeauna. 
Termeni ca î sarjare, caricaturä, vul- 
jaritate, kitsch, e nu-și au rostul in 
lormularea unor ipotetic reproșuri ale esteți- 
lor, pentru că aici ei sint consubstantiali sati- 
rei, lumii de pe ecran, sint argumente ale de- 
monstratiei. Tot astfel, men devine enorm, 
färä a pierde din ititate. 


(Continuare în pag. 20) 


Roxana PANĂ 


a Casel de filme Unu. Scenariul: Titus Po- 
po : Geo Saizescu. Aurel Kostra- 
kiowi : Nelly Gri Marola Sunetul: 


ing. Daniel Rusu. Moi na ică. Deco- 
ruri: Vasile Rotaru. Cu: Emil Hossu, Stefan Mihäiles- 
cu-Brálla, Dem Octavia € , Sebastian Papaiani, Ghe- 


St 

Horatiu, aie sg erei yh ri veen Zi 
an Cu, men o 
‚Film realizat in E sania Centrului de Pro- 


11 


12 


~ „Bine, am sä te văd 


cercul 


C revedia e cum ¡egiti din Buftea. Consi- 
liul popular e cum intrați în Crevedia, iar 
casa doamnei Nineta Gusti, în spatele lui“. 
Totul este așa cum mi-a explicat tovarășa 
Alexandrescu de la secţia „actori“, îngerul 


nostru salvator, care ne sopteste cine și unde . 


s-a mai mutat, cine la ce telefon și la ce ore 


mai răspunde, pe cine n-are rost să mai cäu- 


tăm că nu răspunde la nici o oră etc. Casa 
din spatele Consiliului popular este o căsuță 
țărănească, verde brotac. Verde și tăcută, 
parcă ar fi singură pe lume. Am bătut si nu 
se arată nimeni. Dau să plec, dar ceva mă 
oprește. Mă simt privită și chiar sint. De după 
colțul. casei iese un căpșor alb, buclat, apoi 
purtătorul lui: un trup puțin de băieţel. Pan- 
taloni roșii în floricele mici galbene, un col- 
roulé crem, o vestă albastru intens. ȘI, în fine 
vocea, inconfundabila voce a Ninetei Gusti: 


„Pofteste, pofteste! Da' cine ești, dragă?“ W. 
Poftesc, si traversăm împreună un coridor tot Mi 


verzui, cu. acoperișul înclinat, mansardat, 
parcă trecem printr-un -acvariu și pătrundem, 
în încăperea caldă: sobă de teracotă, un pat, 
un televizor, niște rafturi și trei pisici. „Mai 
am una, e dusă pe afară“ Îl plac pisicile? li 
plac toate animalele și nu, nu-i plac, le iu- 
bește. Una din pisici vrea să prindă șoarece- 
le-casetofon. Ne luptăm sä o convingem că 
nu e șoarece. Între timp ne-am pornit. Tot de 
la pisici: =... a =: 
— Oamenii nu înțeleg dragostea pentru 
animalele pe care nu le mănîncă. Animalele 
sä se hrănească singure — spun, ei. Da' pe 
“Cline 1 tin în lant, ca să fie rău. Cum să se 
hrănească singur? De unde? , y 
— Sinteji demult aici, la Crevedia? _ 
— Intru in al treisprezecelea an. De cind 
am iesit la pensie... i vel 
nu vä piictisiji, singură, la țară? 


a ZT Rioiogatä. Am avut doi părinţi care se 
„plictiseau îngrozitor, dar eu nici nu ştiu ce în- | 
seamnă cuvîntul ăsta. Cred că e o boală plicti- | 
seala. Îmi place sä rostuiesc prin gradina la 4 


floricele și atita le chitibusesc că se satură de 
mine. Am observat că și florile sint ca oame- 
nii; fac mofturi cind le cauti prea mult in 


coarne... Da’ pot să stau și între patru pereţi. - 


fără o carte, fără nimic, si tot nu mä plicti- 
.sesc, Mä gindesc... fac filme... > 

— Ce fel. de filme? 3 4 

— E, depinde de ziua în care mă prinde 
„filmarea“. Cind eram tinärä, făceam filme de 
dragoste. Că eu toatä viața am așteptat să 
vină Făt-Frumos pe calul alb. lar acum, cind 
o să vină, o să fie cam întunecat calul... 
Nuuu, că nu mi-e frică de moarte! De copil 
mă tot gindesc la ea. Numai știi. ce-mi pare 
rău? Că televiziunea și radioul isi aduc 
aminte de noi numai după ce murim. Dar, 
uite, eu aș fi teribil de curioasă sä reväd și să 
ascult anumite lucruri pe care le-am făcut la 
viața mea. Există niște înregistrări la televi- 
ziune si cu „Fizicienii“ si cu „Nunta lui Fi- 


garo“, cu „Gaiţele“ și mi-ar place sä mă văd ' 


cu ochii mei de acum și, dacă sint proastă, 
“să mä înjur singură. Că după ce n-oi mai fi 
au sä mä înjure destul alții... y 

— Piná una-alta, sintefi, bine, sănătoasă, 
de jucat, jucaţi, nu știu cum gi de ce afl adus 
"vorba de sfirgit, dar eu vreau să vorbim des- 
pe inceput. Despre inceputul dumneavoas- 


— Am fost eleva doamnei Bulandra. Si 

` după douá săptămîni de Conservator am si 
început să joc. Un rolisor mic, de balerină de 

„circ. Eu vorbeam moldovenește pe atunci și 
doamna Bulandra mi-a pus condiția asta: 

„Vrei rolul, în două săptămîni sä nu mai aud 

la tine nici un „și“ nici un ,se"". Si nici c-a 

mai auzit. Era grozavă. Avea prestanfá, avea 

o forță extraordinară. Si era o profesoară. li 

plăcea sä o infrunti. La început n-am indráz- 

nit, dar cind am văzut eu că mai mult spor ai 

la dinsa cu înfruntarea decit cu supunerea, 

mi-am luat inima in dinţi si m-am apucat să-i 

spun cum nu sînt eu de acord cu plinsul pe 

scenă. Că-ziceam eu — totul e să plingă cel 

din sală, nu eu pe scenă. Si nu s-a supărat. 
y "cum ai sä rizi pe scenă si 
lumea o să plingă în sală“. Şi mi-a dat un ro- 

"ligor într-o piesă lacrimogená foc. Ea se du- 
cea în sală, de acolo ne urmărea întotdeauna. 
Eu, pe scenă, cu demonstraţia. A fost încîn- 
tată. „Ei, ce zici de mititica mea?" Așa-mi zi- 
cea „mititica“. Mă iubea. Tony, în schimb, nu 
putea sä mă sufere. Si nu știu cum se intim- 


pla, dar rolișoarele mele tot cu el le aveam si 


toate erau asa cá trebuia sä fiu amorezatä de 


Festivalul national „Cîntarea României“ 


_Cineclub'84- 


| ieșea 
M 


Cluj-Napoca 


„Am iubit lumea. 


el. Tony nici nu se uita la mine. Își spunea 
- rolul lui, se uita în altă parte și eu vorbeam 
singură. La o repetiție m-am oprit în mijlocul 
replicii. „Ce este acolo, ce se intimplá?” — a 
întrebat doamna Bulandra din sală. „Ce ştiu 


eu, mititica dumitale! S-a oprit, Ce, nu mai | 
„știi rolul?" „Ba-! știu, dar dacă vă uitaţi în altă _ 


Ten „nu mai pot să-l spun“. Si doamna Bu- 

- landra din sală, „Are dreptate, mititica!“ El, se 
uita pe urmă Tony la mine, dar cu o ură în 
ochi de-ti tăia tot amorul. $ 


„ze Dumneavoasi mentu 

intlínire între trei generaţii de mari actori al 
teatrului românesc. l-ați cunoscut pe unii în 
plină glorie, pe alții la inceput. Sintefi memo- 
ría unei epoci, ca să zic așa. Numai să vreți, 
și afl avea ce povesti... 

— Ei, da, dar de cind am ieșit la pensie, și 
m-am mutat aici, la țară, am căutat să mă în- 
depărtez de viața mea trecută. Sä mi se pară 
așa, că n-am fost niciodată actriță. Sá nu re- 
gret nimic. M-am educat in felul ăsta: sä nu 
regret. Si ca sä nu regreti, trebuie sä te des- 
prinzi de toate legăturile astea strinse, care 
există între noi actorii. Niște legături, așa de 

„suflet, tot mai rämin. Cum este pentru mine 
doamna Bulandra. Eram ditamai actrița bă- 
trinä si, cînd o vedeam, mă înroșeam la faţă 
“și îmi bătea inima de emotie. Asa: má impie- 
siona. lar cind eram la început de tot și ju- 
. cam cu lon Manolescu, sau cu Storin, alte 
„emoții. 3 
- drăgostită că nu-mi vedeam capul. Dar cite 
- colege de-ale mele, fete frumoase, frumoase, 


bit... Daaa! Erau atit de talentaţi, erau atit de 

- mari, aveau atit farmec și atita personalitate, 
că nu se putea să nu-i iubești... 

— Cum v-aţi înțeles Cu generația tinärä? 

| Cel care creșitau la şcoala dumneavoastră? 

— N-am jucat cu foarte multi, dar dintre 


rins momentul de 


lon Manolescu am fost atit de în- 


_ de ce. Unde n-are continuitate gindirea... Ei ` 


nu ca mine, nu-l iubeau! Si pe Storin l-am iu- | 


"Nimic! Nişte bucățele, acolo. În Doi vecini 


= toate. piesele, le-am jucat. 
că nu, ele nu vor să fie siujnice, dar eu nu: 


W Oamenii. Toţi oamenii...“ 


Beligan m-am înțeles întotdeauna foarte bine. 
Nici nu mai aveam nevoie de cuvinte. Din 
ochi, din priviri intelegeam totul. Așa ceva se 
întîmplă foarte rar... 

— ŞI în film? Cu cine v-aţi întiinit mai bine, 
în film? ù i s 
* — E, în film! Ce-am făcut eu în film? 


al lui Geo Saizescu, acolo a fost roligorul mai 


de întindere. În rest... Eu mititică, rolurile mi-- 


titele. ȘI mie nici nu-mi place filmul. Nu știu 


fac scenele frinte, trebuie să încropești un 
sentiment din färimite. Nu-mi place. Sint cu- 
minte, sint ascultätoare, fac ce mi se cere, 
dar nu simt eu că mä pot dărui acolo. În ulti- 
mul timp mi s-a întîmplat să fie şi foarte amu- 
zantä întîlnirea cu filmul. intii m-a chemat 
Tudor Mărăscu pentru un rol de infirmă, cam 
oloagă, și pe urmă m-a chemat Cristiana 
Nicolae să joc o bätrinä surdă. Ei, mi-am zis, 


mai trebuie ceva acum, o mută, știu eu? Desi - 


rolișoarele mele fiind așa mici, eram ca si 
mută... 

— Cred că în teatru foarte multă vreme aţi 
jucat roluri de fetigcaná, nu? 

— Mult, mult... Abia dupá '48 am apucat sá 
fac şi eu roluri pe virsta mea, roluri serioase. 
În teatrul vechi mult mai repede ti se pune: 
eticheta: tu esti cochetä, tu esti ingenua... Eu 
eram. mititica si gata! Slujnicele toate din 
legele plingeau, 


„Dă-mi mie, fac eu!" Că se mirau si prietenii 
mei, gazetarii: „De unde le scoti dragă, că 


| “nici o slujnicä de-a ta nu seamănă cu cealal- 
tä" 


— Cine erau prietenii dumneavoasträ, ga- 


— zetarli? 


cei -putini--mä intelegeam extraordinar cu - 


Sanda Toma. Aveam noi o putere de comuni- 
. care pe parcursul unui rol care înflorea 
d po aşa, cu fiecare spectacol. Din ochi ne 

nțelegeam: schimbam puțin „macazul“ și iar 
se completa ceva “la scena aceea. Întotde- 

auna luam aplauze după micile noastre com- 
` binaţii. Da, cu Sanda Toma, cu Migri 
+ Avram-Nicolau am jucat... cu George Con- 
+ stantin. Era la început de tot și cuminte, si 
- ascultător. Îi spuneam citeodată — cum îmi 
* spuseserä și mie: alții —: „Georgică, ia în- 
" cearcä aici, așa, și ai să vezi...“ Mă asculta, 
bine și pe urmă venea să-mi mulțu- 
ească. Acum este el un mare actor... Cu 


E fel ca lumea vie ivită din leagănul apei, 
Cineclubul pionierilor clujeni s-a născut din 
„Aquaristica“, un cerc de biologie unde îno- 
tau nu mai puţin. de 4 000 de pestisori; ca- 
mera și aparatul de proiecţie le-au procurat 
de fotografie. Toate au același înte- 


ati A Na IEZI DI Ta e aa Pai 


atitea the: boite == 


> meietor. —- profesorul -Kis Zoltan: 


3 


I te 1900 } : y 


Un cineclub náscut dintr-un cerc foto e 
aproape o regulá, dintr-un cerc de biologie, o 
intimplare; dar aici. intimplarea isi conţine 


' simburele de necesitate. Curiozitatea de a 


„ surprinde mișcarea ascunsă a vieţii şi dorința 


„— Zaharia Stancu, Carandino, e, mai multi, 
dar pentru Zaharia Stancu am avut întotde- 


auna o simpatie deosebită. Si el pentru mine. - 


Mă întilnea citeodatä pe stradă si mă lua la 
rost: „Ce cauti tu pe stradă? Aici e locul tău? 
Nu joci? Dacă nu joci, du-te acasă și scrie! 


+ Scrie dacă-nu joci!" :lmi dădea curaj..s Tudor 


Vianu făcea cronică teatrală pe atunci, Victor 


| trái 


+ jam 


Eftimiu. Erau oameni apropiaţi de viaja noas- 
— De ce vă trimitea Zaharia Stancu să 
scrieți? : v! 


— E, am avut o vreme cînd am-scris. Poe- 
zii. ŞI el știa. Státeam pe 'atunci cu mama, 
într-o mansardă, vizavi de Cișmigiu. Mă su- 

pe acoperiș, vedeam tot Cișmigiul de 
acolo, cînta fanfara militară — cred că de 


„dea fixa în imagini-bogăția realului şi-au gă- 
* sit pentru profesorul Kis, împlinire în cinema. 


L 


Paisprezece, din cei 25 de ani de activitate la 
Casa pionierilor. și goimilor patriei - din 


- Cluj-Napoca, el i-a închinat filmului. Pentru 
* cineamatorii clujeni (şi nu numai), Kis Zoltan 
* e un nume de referință, cu „fis 


de autor“, 
cuprinzînd zeci de pelicule, dintre care 39 de 
titluri de film propriu-zis, onorate cu premii și 


“menţiuni, recunoscindu-i, implicit, meritul cu 
` toate că pe multe dintre ele e trecut numai 


numele copiilor-realizatori: Un fel de „hartă 
in diplome“ tapeteazä' pereţii unei încăperi, 
elevii clujeni cigtigind peste 20 de distincții la 


- festivalurile :cineamatorilor «din toată tara, la 


edițiile Cintärii României și, mai recent, la un 
concurs de filme metodice organizat de Con- 
siliul National al Organizației Pionierilor, 
unde au luat două: premii intii. Întrunind 
aproape toate caracteristicile unuia adevărat 
— are chiar și-o magazie de recuzită și un 
dosar cu „fise de film" — 68 la număr — stu- 


‚ dioul în miniatură păstrează totuși un aer 
școlar, continuind cu alte unelte procesul 


educativ de formare a personalităţii şi încu- 


https://biblioteca-digitala.ro - 


fost o dramă. Înseamnă că aţi trăit 


fesor, cu cit înaintau în cu 


atunci îmi plac mie alămurile — și cu caiete- 
lul pe genunchi, scriam, scriam... Îmi venea 
inspirația și de la muzică, dar și de la iubirile 


| mele multe, că pe timpul acela nici eu nu 
știam pe care iubesc mai tare, dar mi-era su- 


fletul plin de dragoste... Se vede însă că nici 
poezia n-a fost chemarea mea... 
— Cum: nici? Înseamnă că nici teatrul? 
— Nici. Mi-am făcut meseria corect, i-am 


“fost devotată, dar visul meu a fost altul. Am 


vrut să fiu medic. Numai că nu s-a putut. 


‚ Eram foarte săracă, poate că eram si un pic 


leneșă. Nu leneșă, comodă, așa. Eu mi-am 
organizat viața cu energia mea, dar a fost o 
enegie făcută, nu naturală. M-am obligat să 


"fiu energică. Am simţit că trebuie, că nu se 


poate: altfel... Am avut reușite frumoase în 
meserie — „Femeia îndărătnică" s-a jucat ani 
în sir, „Fizicienii“, „Gaiţele“, „Nunta lui Fi- 
garo" — succes am avut în toate și m-am bu- 
curat de toate, dar pe moment. N-am rămas 
impresionată de putintele mele actoricești. Și 
nici nu cred că sînt talentată. Eu am o abili- 
tate așa... ca și la scris. Talentul e ceva mai 
mult. Nu știu ce, dar e mai mult. Uite, sînt 
impresionată de tatăl fetei pe care ai văzut-o 
aici. Un om de la ţară, fără nici o scolire. Dar 
are niște talente extraordinare. Tot ce-l pui 
să facă, face. Vrei să-ţi facă o casă? Îți face. 
Vrei sobă? Uite, soba asta de teracotă, el a 
făcut-o. Vrei electrică? Se pricepe și la elec- 
trică. Pe ce pune mina face perfect. Eu... ce 
sint eu? O biatä bătrină... $ 

— Nici in glumă nu i spune așa ceva. 
Ati bucurat atita lume cu hazul dumneavoas- 
trå, că ăsta este harul dumneavoastră: hazul. 
VI se pare puțin? > 

— Dar nu-i al meu! L-am mostenit. Maria 


-avea un haz nebun. Sec. Nu ridea niciodată 


si spunea niște lucruri de te präpädeai de ris. 
“Tata era mult mai destept si mai cult, dar 


“n-avea haz. Da, hazul ăsta e o treabă. O 


treabă foarte serioasă. Și de aceea actorii 
care fac comedie joacă cel mai bine dramă. 
Vremurile de acum sînt prielnice actorului sá 
joace şi comedie și dramă și să-l creadă lu- 
mea. Înainte, dacă tu, actor de comedie, 
vroiai să faci dramă, publicul începea să ridă 
de cum apäreai pe scenă, Ştia că tu ești „ăla 


cu hazul“. Te-apucau năbădăile. 
. 'asä. 


zică: succesul nu v-a sucit capul. 
„Meseria n-a fost o obsesie. Retragere: 


i trăi 

Intr-o mare liniște... _ a k 
— Nu pot spune că am trecut prin viață 
chiar- indiferentă. Dar adevărat este cä nu 


viața. Si poate chiar firea asta a mea m-a aju- 
tat să mă retrag la vreme. E rîndul altora. De 
mult e rîndul altora să-și arate puterile. Si 
sint multe actriţe foarte bune acum. Uite, 
Gina Patrichi, Valeria Seciu, Mariana Mihut... 
Am spus și eu trei nume care mi-au venit în 
minte la repezeală, dar mai sint. Mult mai 
multe decit pe timpul meu. Si mai talentate. 
Si mai destepte. 

— De ce vă puneţi tot timpul In umbră? 
- — Nu mă pun în umbră. Spun drept. Eu 
n-am dat niciodată prea mulți bani pe mine. 


Nu m-am umflat de mine insämi. Am iubit 


mai mult lumea, oamenii. Toţi oamenii. Si cu 
„cit erau mai amăriţi și mai necăjiţi, cu atit îi 
iubeam mai tare. Ca și animalele. La mine 
„n-ai să vezi animal frumos. La mine toți prä- 
-pädifii, șchiopii, bolnavii, uriţii. Si-pe ei tre- 
-buie să-i iubească cineva. Toată viața am fost 


“săracă, dar întotdeauna am spus că sint bo- 


„gată pentru că din sărăcia mea am putut sä 


| “dau si altora mai săraci decit mine... 


` — ŞI pentru sufletul dumneavoastră n-aţi 
tăcut nimic, chiar nimic. 
> — Ba da. Cäsufa asta, aici, la țară. Mare 
lucru!-O-datä în viață am fost și-eu deșteaptă. 
— Crevedia e cum ieși din Buftea. Consi- 
liul popular e cum intri în Crevedia, iar în 
spatele lui căsuţa verde în care domnește re- 
gina hazului de odinioară și a farmecului de 
a trăi cu farmec, chiar și la pensie. 
— Vă mulțumesc Nineta Gusti că aţi rămas 
Nineta Gusti, îi spun acum, pentru că atunci, 
“cînd am început fraza de mai sus, mi-a 


“m-am împătimit de nimic. Nu m-a copleșit — 


täiat-o scurt: „la mai termină dragă, cu fara- 


fasticurile! Să mai vii...“ 
Să mai mergem. Crevedia nu e departe. 


Cum lesi din Buftea... 


Eva SIRBU 


„nuniînd,: ca în clasă, efortul și inteligența cu 
„premii. Schimbind catedra cu aparatul de fil- 
«mat, Kis Zoltan a rămas profesor; atragerea 
copiilor spre arta filmului s-a făcut cu logică 
didactică. Un gen de filma dus firesc înspre 
“altul urmind, la prima vedere, entuziasmul 
Copiilor, dar, de tapt, jalonind niște etape de 
creaţie în ordinea necesară, stabilită de pro- 
terea muncii 
de cineamator. Pionierii și șoimii patriei, care 
au lucrat la cineclubul casei lor pînă în clipa 
de față, au pregătirea unui cineast complet — 
de la reporter, consemnind acțiuni pionie- 
rești, la documentarist, la creator de anima- 
die, la autor de filme de ficţiune cu eroi copii 


"în special comedii), ba'chiar și prompt reali- 


zator de... filme de comandă (reclame comer- 
ciale). Am văzut cîteva „opere de cinema- 
tecă“ — termeni ce trebuie luați la proporția 
“exactă a studioului producător: Pentru tine 
Jará vol deveni om, reportaj color cu șoimii 
patriei din școlile clujene, care vizitează bara- 
jul de la Gilău; Poveste de aprilie, un docu- 
mentar color de 22, despre muzeul de știin- 
tele naturii și mica rezervaţie de cactuși (cu 


4 


| politice la concurenţă cu cele de 
divertisment sau serialele TV? In fond, de ce 
nu? Impactul extraordinar al filmului The Day 
After, care denunta cumplitele urmäri ale 
unei eventuale confruntäri nucleare, a adeve- 
rit cä, in ciuda avalansei de productii comer- 
ciale — apolitice si „apolitizante“ — de pe 
micul si de pe marele ecran, publicul ameri- 
can (și în general occidental) este în măsură 


. sä aprecieze asa cum se cuvine eforturile _ 


oneste de aise înfățișa problemele seriose, 
probleme fundamentale ale lumii în care 
träim. O dovadä în plus o constituie si intere- 
sul suscitat de o altä peliculä The Crisis 
Game (Dacă ar izbucni o criză), realizată tot 
de studiourile de televiziune ABC, cărora li 
s-a datorat filmul amintit mai sus. De data 
aceasta însă, lucrurile sînt prezentate dintr-o 
perspectivă mai optimistă: imaginîndu-si o si- 
tuafie de criză internaţională care se apropie 
de punctul incandescent, noua peliculă își 
propune să demonstreze că dialogul, discuti- 
ile sincere, deschise, între cei implicați pot 
conduce la depășirea chiar și a împrejurărilor 
cele mai explozive. 


Cind oamenii politici și sta 
schimbă „rolurile“ în i. 


Dincolo de tematica de arzătoare actuali- 


tate, originalitatea filmului constă și în faptul ; 


că personajele — fictive — nu sint interpre- 
tate de actori de profesie, ci de... oameni po- 
litici de certă notorietate. Rolul președintelui 
american care reușește, pe calea comunicării 
directe, să evite un conflict cu „cealaltă 
parte“ este, astfel, interpretat de fostul secre- 
tar de stat Edmund Muskie, în timp ce alți doi 
foști miniştri (ai apărării), James Schlesinger 
si Clark Clippard, interpretează rolurile cola- 
boratorilor apropiaţi ai acestuia. Trebuie spus 
că în peisajul cinematografiei sau televiziunii 
americane aparițiile episodice ale unor foști 
sau actuali demnitari (puţină publicitate nu 
strică niciodată!) nu reprezintă ceva inedit: 
chiar foarte recent ex-președintele Gerald 
Ford, împreună cu fostul său secretar de stat 


- Henry Kissinger (acesta din urmă asiduu 


frecventator al cercurilor Hollywood-ului) au 
apărut, pentru a contribui la stringerea de 
fonduri în scopuri de binefacere, în serialui 
TV de mare succes Dyn: (o „saga“ fami- 
lială gen Dallas, în care personajul principal, 
după cum s-a mai arătat în revista noastră, 
este un J.R. în ipostază feminină); cos 
concomitent, unul din candidatii la investi- 
tura partidului democrat pentru scrutinul pre- 
zidential din noiembrie, fostul astronaut John 
Glenn a putut fi urmărit, într-un rol de mai 
mare intindere, in filmul pentru marele ecran 
‘The Right Stuff (Ceea ce ne trebuie), dedicat 
pionierilor zborurilor cosmice americane. 
Pentru prima oară însă un film Ema 
politic este interpretat, practic, in întregime 
de oameni politici, lucru care, după opinia 
săptăminalului „Time“ nu ar trebui să pro- 
ducă mirare: dacă actorii pot deveni politi- 
cieni (cazul președintelui Reagan), atunci de 
ce, se întreabă revista, politicienii să nu 


poată deveni, la rîndul lor, actori de film? O - 


butadă, firește, dar care, în felul ei, atestă că 


„„ Politicul dobindește tot mai mult, si sub cele 
* mai diferite si uneori neașteptate forme, 


drept de cetate în spaţiul celei de-a șaptea 
arte. - Fm: 

Fenomenul este valabil în și mai mare mä- 
sură în sens invers: sporește numărul slujito- 
rilor celei de-a șaptea arte care descind din 
turnul de celuloid, ajungind la concluzia că 
nimic din realităţile politice nu trebuie să le 
rămină străin. O adevărată comotie a produs 


apariția pe coridoarele severelor clădiri ofi- 
ciale din Washington a fascinantei Julie 
Christie (căreia Darling avea să-i aducă cele- 
britatea mondială încă din 1965), în fruntea 
unei delegaţii a militantelor britanice pentru 
pace, pentru a cere oficialităților americane 
să nu crute nici un efort pentru reluarea tra- 
tativelor de la Geneva în problema rachetelor 
nucleare. Jane Fonda, Meryl Streep, Vanessa 
Redgrave și, așadar, și Julie Christie... o ade- 
vărată galaxie a starurilor pătrunse de conști-- 
inta datoriei ce incumbä artistului de a fi cit 
mai aproape de miezul fierbinte al actualitätii. 


Nimic nu poate fi mai important decit 
„a trezi constiintele" 


Prezenţa în „arena publică“ nu este însă, fi- 
rește, un apanaj al vedetelor feminine. Red 
Redford, Paul Newman, Sidney Poitier sint 
numai citeva binecunoscute exemple de ac- 
tori care, prin simțul lor civic pronunţat, s-au 


` afirmat demult în această arenă. Lor li se ală- 


tură acum Gene Hackman. Neuitatul interpret 


Telul filmului politic, 
azi: 
să dea înapoi 
măcar 
cu citeva secunde 
„orologiul atomic“ 


al vagabondului din Sperletoarea a avut cura- 
jul apară — sub trăsăturile unui reporter 
american dornic să afle adevărul despre cele 
ce se petrec în Nicaragua — într-un film Un- 
der The Fire (Sub ploaia de gloanțe) care se 
situează pe o poziție de simpatie față de 
cauza forțelor populare din această țară nu 
întotdeauna înfățișată cu obiectivele de 


* mass-media din S.U.A. „Pină sä mä întilnesc 


cu personajul meu, spune Hackman, consi- 
deram Nicaragua ca una din acele republici 
ale bananelor din America Centrală despre 
care ne-am format cu toții o imagine atit de 
falsá. Abia acum am înțeles cum stau lucru- 
rile în realitate“. 

Atracția pe care o exercită realitatea ca 
sursă a unor filme de autentică valoare nu l-a 
lăsat, pină la urmă, indiferent nici pe George 
Lucas, cineastul care, în ultimii ani, și-a risi- 
pit talentul incontestabil! pe infantila trilogie 
Războiul stelelor. Acum (remușcare? trezirea, 
într-un tirziu, din plácuta amorfealá a succe- 
sului facil?) și-a anunțat intenţia ca o parte 
din profiturile obținute să le investească, în 
“calitate de producător, într-un film consacrat 
tot evenimentelor din America Centrală, do- 
rintei popoarelor care trăiesc aci de a-şi orin- 
dui viața așa cum cred de cuvintä, fără ames- 
tec din afară. Aflat în Europa, cu prilejul unei 
intilniri cinematografice internationale, repu- 
tatu! operator Haskel Wexler (numele său a 
'apărut pe genericul unor asemenea filme ce- 
lebre ca America, America sau Zbor deasu- 
pra unui culb de cuci), care urmează sä sem- 
neze imaginea filmului produs de Lucas, a ti- 
nut:sá declare: „Avem nevoie-de filme poli- 


tre fi 
de fizică, chimie, inginerie, ba chiar şi-n ar-. 
- mată bäie tos 


exemplare de cîțiva metri înălțime!) de la 
Scoala generalä din comuna Fizesul Gherlei; 
pilulele comice Pisica (o bijuterie de gent), 
lepuragul, Pilică și calul (alb-negru, în medie 
cite două minute și jumătate fiecare) si filmul 
O mie de vieţi intr-o conștiință, peliculă de 
autor impunînd un nume de artist adolescent, 
Bunea Vladimir, care a făcut portretul unui 


mecanic de locomotivă, cu admiraţia fiului | 


ce-și ia tatăl drept model de viaţă. „Băiatul 


ăsta a devenit cineast?“ „Nu, inginer la atelie- 
rele CFR „16 Februarie“ — ne spune profeso- | 


rul Kis. „Nici el, nici Sofron Demostene, 
foarte bun autor de comedii nu s-a dus la ci- 
nematografie. Acolo sînt numai vreo doi din- 
tii mei elevi. Majoritatea a prins gustul 


ieţilor le-a. fol, cineclubul: au 
proiectionisti, norii ea. remarcat, Fetel 


- s-au. pasionat de excursii — cite expediții 


noi cu prilejul filmärilo: 
j tă numai cinema". 
ografii- sau ca geologii, copiii cineamato; 
stat în corturi, g au băgat si sobite! Au 
studiat botanică filmind Papucul doamnei, 


au urmat expediţii 

Răcătău (Căutătorii de comori), iit let 
de istorie pe viu, dincolo de manual, filmind 
Urmașii lancului la ei acasă, în lumina zilei 
de azi. (Acolo au primit în dar ciubărașe mo- 


a pe măgăruși a JON din 


singura specie de orhidee din tara noastră; 
räit lecţia 


testi, cu care au făcut filmul de animatie cu. 


obiecte, distins cu premiul | pe ţară, Clubära- 
gul neascultător). Din păcate, nici unul din 
cineamatorii pregătiți de e! nu-i urmează la 
conducerea cineclubului, acum cind profeso- 
rul Kis s-a pensionat. Bine-ar fi fost, nu nu- 
mai firesc şi frumos. Cel de-al 40-lea film 
sperăm c-o să-i păstreze spiritul, măcar cel 

de ordine („Fără pedanterie nu se face ci- 


nema, în special la copii“), chiar dacă nui va 


implica prezența zilni Cu toate că nu zil- 


ic, dar aproape, c eamatorul si profesorul, 


“Kis Zoltan continuă să vină la Casa pionieri- 
“lor, măcar să deruleze o bobină de film, sä 
"repare, să figeze, să descurce o bandă de 
magnetofon, neminuitä cu grijă. Al 40-lea 
film ar- putea fi viața tui — ,Cineamatorul". 


- Tita CHIPER 


tice. Pentru a trezi constiinfele. Pentru a-i _ 


face pe oameni să reflecteze“. 


Succesul unul apel: „Cumpăraţi trei 


metri de peliculă“ 


Necesitatea de filme politice explică si suc- 
cesul extraordinar al „campaniei celor trei 
metri”, desfășurată in Japonia. Despre ce 
este vorba? Pentru a se obține fondurile ne- 
cesare achiziţionării din arhivele americane a 
unor copii după înregistrările cinematogra- 
fice surprinzind, la faja locului, imaginile de 
cosmar ale bombardamentelor de la Hiros- 
hima si Nagasaki, s-a fäcut apel la cetäteni 
să contribuie fiecare cu o sumă modicá re-. 
prezentind costui a trei metri de peliculă. Re- 
zultatul? S-a obținut o sumă dublă față de 
cea necesară, pe baza materialului achizitio- 
nat realizindu-se o zguduitoare trilogie docu- 
mentară, care va face parte din fondul de 
bază al unui viitor „Muzeu al păcii“. 

imagini ale tragediei de la Hiroshima si Na- 
gasaki vor fi folosite și în filmul antirăzboinic 
Dacă ar incepe un i nuclear, pe care, la 
cererea unor mișcări pentru pace din zece 
țări, între care S.U.A., R.F. Germania, Marea 
Britanie, Franța, Japonia, urmează să“ reali- 
zeze cineastul britanic Peter Watkins, autor, 
de altfel, al unei producții similare datind 
încă din 1967. „Nu dorim, spune el, să ne li- 
mităm doar la constatările pesimiste asupra 
unei posibile catastrole nucleare. Vrem să 
demonstrăm ce poate face omenirea pentru 
preîntimpinarea unui asemenea holocaust“. 

Lucrurile nu se vor opri însă aci. De la fil- 
mele documentare sau semidocumentare la 
cele de pură ficțiune este doar un pas, pe 
care marile studiouri hollywoodiene sint gata 
să-l facă. Paramount pregătește, astfel, o pe- 
liculă intitulată Testament, despre încercările 
disperate ale unei familii de a supravieţui 
unui atac atomic. Un roman de „political fic- 
tion“ aflat sub tipar, Warday (Ziua räzbolu- 
lui), care îşi imaginează o Americă transfor- 
mată în mare parte în ruine, cu excepția Cali- 
forniei, care se izolează de restul țării, în ace- 
eași încercare de a supraviețui, urmează a fi 
ecranizat în cel mai scurt timp. Nu se creează 
însă prin exploatarea în scopuri comerciale, a 
„filonului nuclear", a spaimei atomice, atit de 
firesti, pericolul unei banalizäri a subiectului? 
Asaltat din toate pärtile de filme inchipuind 
apocalipsul atomic — un fel de reeditare, în 
altă „cheie“, a peliculelor catastrofice din anii 
'70, gen Infemul din zgirie-nori — spectatorul 
nu va deveni insensibil la pericolele unui răz- 
boi real? e 


Trofeul conștiințe! civice 


Nu, răspunde Nicholas Meyer. cel care a 
regizat The Day After. Publicul de astăzi este 
prea inteligent ca să nu poată distinge, în 
spatele ficţiunii, realitatea de neocolit a esca- 


- ladei inarmärilor nucleare. Si in măsura in 


care asemenea filme fac mai bine înțeleasă 
necesitatea de a se acţiona cit mai este timp 
pentru a împiedica această escaladá să 
atingă pragul de la care nu mai există întoar- 
cere, ele aduc un real serviciu. ; 

Este și motivul pentru care, .räspunzind 
unui. îndemn mai vechi al marelui regizor 
progresist Cesare Zavattini, Academia ita- 


_lianá pentru initiative culturale a hotărit insti- 


tuirea, cu începere din acest an, a unui pre- 
miu intitulat — se putea mai sugestiv? — Un 
film pentru pace. La acest trofeu al conștiin- 


-tei civice vor putea candida producţiile cine- 
` matografice din întreaga lume care s-au:re- 


remember 


“Fory Etterle 


i ntr-adevár, viața se scurge. Am tot mai des 
senzatia unei gäuri cosmice in care mi se 
scurge viata. Si-n acest timp, eu alerg sä re- 
olv tot felul de treburi ce nu suferä aminare, 
lau telefoane, fac navete, filmári si refilmäri, 
mereu intirzii undeva, mănînc cu ochii pe 
ceas, rid foarte rar că asta ia mult timp și am 
început să prefer pantofii fără sireturi care se 
Incaljä-mult mai repede. 

În ultima vreme însă, lucrind mai rar, fiind 
mihnit din pricini personale, am avut mult 
timp să fiu eu însumi-Am mers pe stradă fără 
să socotesc nimic, mi-au venit iarăși în minte 
chipuri dragi, voci, gesturi uitate care trăiesc 


Ee 


https://biblioteca-digitala.ro 


„Un film pentru pace“, 
un premiu pentru pace 


După atitea creaţii dintr-o filmografie 
strălucită, de la Darling la Deparre de 
inedit 
pentru Julie Christie: acela de mili- 


mulțimea dezläntuitd, un rol 


tantă împotriva primejdiei nucleare 


marcat prin „contribuția adusă la mobilizarea -. 
opiniei publice contra primejdiei de război“. 

„„„A contribui la darea înapoi, măcar cu ci- 
teva secunde, a „orologiului atomic“ ale cărei 
limbi se apropie amenintätor de ceasul al 
12-lea. lată țelul generos pentru a cărei în- 
fäptuire și cinematografia, cu recunoscuta ei 
forță de influențare, este chemată să-și 
spună, în măsură sporită, cuvîntul. 


Romulus CĂPLESCU 


în zgura nopților mele de rănit pe frontul iu- 
birii de oameni. Îmi vin în minte semne tai- 
nice pe care nu le va sti nimeni, așa cum ge- 
neratii întregi s-au mirat o clipă, cînd l-au au-- 
zit într-un admirabil medalion t.v. pe Fory Et- 
terle cintind versurile lui Eminescu pe un 
fundal de valuri înspumate. S-au mirat o clipă 
ca de o pasăre albastră și și-au continuat bi- 
nemeritata după-amiază de duminică. Cîţi vor 
fi știut oare că această voce a fost decenii în- 
tregi leagănul atitor iubiri, despärtiri dispă- 
rute și ele ca si el, bätrinul meu prieten. Și 
ochii mei de comic s-au umezit o dată în plus ; 
la gindul disperat că toți au uitat de marele 
cintäret, mort cu mult înaintea actorului, tra= - 
gic de nevinovat, asteptind între cărţi și- 


` amintiri ca cineva să-i telefoneze. - . 


Nu cred că sint mai anacronic ca de obicei 
dacă voi spune în încheiere că rar am trăit un 
moment de asemenea intensitate lirică și nu-i: 
doresc mai mult ca undeva, în fundul vremii 
un alt spectator să-și amintească de Fory- 
Eterle si cu o lacrimă să-i răsplătească truda- 


vieții de artist 
Mircea „DIACONU 


în reluare 


Y 
regizorii 


sau filmul nostru 
în filmografii 


Haralambie 


A partine primei generaţii de regizori ai ci- 
nematografiei noastre socialiste. 

Primul său film de lungmetraj, Afacerea 
Protar, a reprezentat cinematografia română 
la Festivalul de la Cannes. Regizorul a dispă- 
rut apoi timp de 10 ani de pe genericele lun- 
gmetrajelor; a reapărut în 1965—67 cu alte ti- 
tluri și apoi iarăși a dispărut pentru -12 ani. 
După o absenţă atit de îndelungată, Haralam- 
bie Boroș a revenit în atenția spectatorilor cu 
un film de montaj, Expresul de Buftea; în sfir- 
sit, cu un nou lungmetraj de ficțiune, Destine 
romantice. Deși cu o filmografie destul de 
sumară în materie de film de lungmetraj, fișa 
artistică a lui Haralambie Boroș e mai bo- 
gată: a fost actor la teatrele particulare „Nos- 
tru“ și „Sărindar“ în perioada 1943—1945, la 
Teatrul Muncitoresc între 1945 și 1947, apoi 
la Teatrul Naţional din București între 1947 și 
1949, după care urmează institutul de Cine- 
matografie. Debutează încă din ie cu 
filmele documentare 23 August și Zile de ne- 
uitat, acesta din urmă despre Festivalul Inter- 
național al Tineretului și Studenţilor de la 
București, 1953. 

e În 1963 a realizat scurtmetrajul artistic 
Politică și delicatese (ecranizare după IL. 
Caragiale) premiat la Festivalul Veseliei de la 
Viena. 

e În 1969 a montat la teatrul „Mihail Emi- 
nescu“ din Botoșani „Opinia publică“ de Au- 
rel Baranga. 

e În 1976 a realizat pentru televiziune do- 
cumentarul artistic lon Slavici, după un sce- 
sae de Al. Strufeanu. 

o In ultimii 16 ani a realizat la Studioul ci- 
nematografic „București“ peste 80 de filme 
de scurtmetraj de diverse genuri, printre care 
si Yr judetelor Constanta, Covasna 
si j 

e Este de menționat că, în toată perioada 
cit a absentat ca regizor, Haralambie Boros a 
fost prezent în fața spectatorilor ca interpret 
al unor roluri principale in mai multe filme: 
Portretul unui necunoscut, S-a furat o 

5 Franco, Pisica de mare, 
bälefi ca piinea caldă, V: la mare, Pute- 
rea și Adevărul, serialul Pistruiatul. 

e Actualmente, Haralambie Boroș e pre- 
zent în producția de scurtmetraje, dar lu- 
crează în paralel, împreună cu scriitorul lon 
Grecea, la pregătirea unui nou film artistic de 
actualitate, Șampanie pentru amiral. 


Mihai DUTÁ 


Anul 
premierei 


Numárul de 


interpreți spectatori 


Radu Beligan, lon 


după „Ultima oră“ 
de Mihail Sebastian 
Alexandru 
Andritoiu; 

N. Stefänescu 


Nicolae Dinicä, 
Constantin Diplan, 
Imola Gaspar 


N iciodatä animatia romäneascä nu 
sa rästäjat marile ecrane ca in aceastä 
vacanță de iarnă. t este că mirarea în 
fata binemeritatei atentii a programatorilor nu 
este prea firească, dar laudele trebuie totuși 


puse pe hirtie fără superstitia deochiului. « 


Unul dintre cele mai savurate povești animate 
în acest anotimp al poveştilor este fără doar 
și poate Cei trei etari, serial ale cărui 
prime episoade înveselesc larii care au 
meritat să fie duși la cinema. În mare vervă, 
regizorul Victor Antonescu, cunoscut ca iubi- 
tor al suspansului și al genului science-fic- 
tion (vezi mai ales ultimele sale colaborări la 
ciclurile Aventuri submarine și Misiunea spa- 
= Delta) se dovedește în noua suită de 


me un inspirat parodist. 

Deși își alege ca eroi pe unii dintre cei mai 
vechi 'ersari din lume, șoarecele și pisica, 
realizatorul nu îi urmărește fugărindu-se din 
pricina unui apetisant copan sau a vreunei 
dantelate bucăți de svaiter. Nu, străvechii ri- 
vali își dispută în acest serial o ditamai carte 
si nu una oarecare. Conflictul este declanșat 
de interesul subit pe care un grup de șoricei 
îl arată pentru palpitantul roman de aventuri 
Cei trei de Alexandre Dumas. 
= își jură să devină la fel de uniţi la 

ne și la rău ca vitejii eroi. Cotoii de pe aco- 
pengu vecin, veșnicii lor dușmani, le fură 
pretiosu! volum si intră şi ei în joc, devenind 
„gărzile cardinalului“. Acesta este începutul 


Finteșteanu, lon 
lancovescu 


Emil Botta, Lazăr 
Vrabie, Haralambie 
„Boroș 


Marcel Anghelescu, 
Al. Giugaru, 
Vasiliu Birlic 


Grigore 


1 -286.000 


cronica animatiei 


numai dacă 
Asi” nimic în uff 
tterle)ă 
+ N 


Exercitiul 


aducerilor aminte 


A. urmärit cu respiratia intretäiatä si.cu 
emotie cele douä seri ale ,Telefilmotecii de 
aur“ care l-au avut in prim-plan pe Fory Et- 
terle. Trecuserä putine luni de la disparitia 
pentru totdeauna dintre noi a actorului, dar 
rolurile sale ni l-au restituit, ni l-au readus, 
așa cum a fost, așa cum va rămine, așa cum 
il știam de ani de ani de zile, cîtă vreme ne-a 
bucurat, ne-a intimidat și ne-a incintat cu ge- 
nerosul său talent artistic. L-am regăsit acolo 
unde îl ştiam, în spectacolele de teatru şi în 
filmele prin care a trecut de-a lungul anilor, 
I-am recunoscut, ca pe unul dintre cei mai 
subtili, discreti, altruisti și sublimi actori pe 
care i-au avut scena și ecranul românesc. În 
dubla emisiune realizată de Tudor Caranfil 
(pe care, iată, sintem din nou puși în situaţia 
plăcută de a- felicita pentru initiative si neas- 
timpär), am avut si un privilegiu deosebit, 
acela de a-l asculta pe actor märturisindu-si 
crezul într-un interviu-profesiune de credință 
transmis în premieră de televiziunea noastră. 
Poate de aici acel „suplimentar“ fior de emo- 
tie cu care am urmărit programele consa- 
crate lui Fory Etterle: așa se întimplă intotde- 
auna cind oamenii continuă sä ne impärtä- 
șească gînduri intime chiar și după ce pleacă 
dintre noi. L-am ascultat pe Fory Etterle 
amintindu-și de primii ani parae pe scenă, 
de rolurile sale cele mai îndrăgite, l-am as- 
cultat vorbind despre chinurile și bucuriile 
creației, despre colegii săi de teatru, despre 
marii săi dascăli, l-am ascultat adresindu-se 
tinerilor actori cu sfaturi de artă si de viață 
izvorîte dintr-o înțelepciune fără fisuri, acu- 
mulată într-o viață întreagă dăruită artei. Tre- 
cuseră puține luni, cum spuneam, de cînd 
actorul plecase dintre noi pentru totdeauna, 
dar tinerețea de gind a lui Fory Etterle ni s-a 
părut cel mai convingător semn că plecările 
acestea, cind lași ce lasi în urmă, înseamnă și 
un șir lung, nesfirgit, de intoarceri. Trecuserá 
putine luni de cind väzusem pe marile ecrane 
ultima sa creatie cinematograficä, aceea din 
filmul Malvinei Ursianu, Pe malul sting al Du- 
nării albastre: o mică bijuterie interpretativă 
(pe care, poate, ar fi foste bine s-o inciudă și 
„medalionul TV“), o compoziţie sclipitoare, 
de mare finețe a filigranului artistic. Revázind 
pe micul ecran fragmente din primele filme in 
care a fost distribuit Fory Etterle,ne-am gin- 
dit (nu se putea sä-nu ne gindim la asta) că 
filmul románesc n-a fost prea generos cu ac- 
torul, ba, as zice, dimpotrivá. Rolul de „sabo- 
tor” din Viaja invinge rámine cel mai edifica- 


Miaulad y 


Niciodatá animatia romäneascä 
nu s-a afirmat pe marile ecrane, 
ca in aceastä vacantä de iarnä 


unor urmáriri vijelloase, răpiri ingenioase si 
dueluri cu figuri acrobatice, dar si pretextul 
garjei amicale a peripetiilor pe care multi din- 
tre micii cititori și le amintesc la fel de bine 
ca pe teorema lui Pitagora. Existä si un caid 
al motanilor care amintegte de crudul Riche- 
lieu și o pisică ce are geniul intrigii, Miau- 
lady, o variantă zoo ă a deconcertantei 
aventuriere Milady. Vedem și încrucișări de 
florete strălucitoare şi urmäriri nocturne ale 
unor siluete infásurate in mantii și schimburi 
de mesaje amenințătoare. Tonul poveștii ră- 
mine însă voios si vätämärile nu sînt grave. 


Regizorul face mereu cu ochiul către specta- 
tori și ne aduce aminte că ne aflăm pe tări- 
mul parodiei amabile. El și-a conceput perso- 
najele și decorul în bună tradiție disneyană, 


ocolind cu pricepere capcana desuetudinii. 
Victor Antonescu știe că, după ce o bună bu- 
cată de vreme, desenul simplificat a fost su- 
pralicitat, au revenit în atenţie fastul culorii și 
complexitatea animației. Dacă opțiunea pen- 
tru stilul clasic este un semn de forță, prete- 
rinta pentru parodie vädeste un simț special 
al umorului. O fericită înclinaţie spre un tip 
de haz care nu mizează pe gagul mecanic, cu 
risipă de izbiri şi de pumni în cap. Chiar dacă 
mai are de adăugat citeva episoade, serialul 
Cel trei mușchetari și-a afirmat deja farmecul 


Dana DUMA 


ES 


parodic. 


https: //biblioteca-digitala.ro 


tor exemplu, îl receptám astázi ca pe un 
semn de epocá revolutá. Dar nici distribuirile 
ulterioare n-au strálucit prin originalitate: 
multe, prea multe dintre personajele sale de 
film au purtat parcă pe frunte eticheta „nega- 
tivului“, ceea ce, să recunoaștem, este o ne- 
dreptate făcută unui actor cu atît de mari dis- 
ponibilitäti de sensibilitate, umor si inteli- 
gentä. Fireste, peste toate etichetele schema- 
tice ale personajelor interpretate, Fory Eterle 
a pus, apäsatä, pecetea talentului säu, si 
multe din rolurile sale rämin ,puncte de refe- 
rintä" in istoria filmului romänesc, de la acela 
din Sträinul, sä zicem, pinä la ultima sa apa- 
ritie pe ecran. Dar rámine deschisá o pro- 
blemä de principiu (pe care emisiunile de te- 
leviziune consacrate lui Fory Etterle au actu- 
alizat-o cu responsabilitate), rämine deschisä 
problema modului în care „se poartă“ filmul 
românesc cu marii noștri actori; adeseori ne 
dăm seama prea tirziu, atunci cînd nu se mai 
poate face nimic, că filmul românesc a trecut 
pe lingă niște actori a căror personalitate ar 
fi putut contura mai pregnant însăși persona- 
litatea cinematografiei naţionale. Cele două 
seri de televiziune consacrate lui Fory Etterle 
au evidenţiat — indirect — aceste nedorite 
decalaje. Am revăzut în aceste emisiuni ci- 
teva dintre rolurile scenice care au jalonat 
prodigiosul drum de creatie al actorului. 
L-am revăzut pe Fory Etterle în rolul-capodo- 
peră din Dragă mincinosule pe scena teatru- 
lui „Bulandra“ alături de Beate Fredanov, și 
revărsarea de spirit a actorului, sensibilitatea 
aceea acaparantă, subtilitatea si fineţea inter- 
pretării au însemnat tot atitea bucurii artistice 
de neuitat. L-am revăzut în rolul lui Dandana- 
che din spectacolul conceput de Liviu Ciulei 
cu O scrisoare pierdută: o compoziţie demnă 
de toate antologiile lumii. Si l-am revăzut în 
ultimul său rol pe scenă, acela din Furtuna, 
urmärindu-l (datorită unor izbutite reportaje 
de la repetiţii) din faza me cre rolului pînă 
la creaţia scenică propriu-zisă, din nou o in- 
terpretare de zile mari. L-am urmărit, da, cu 
respirația întretăiată, cum spuneam la înce- 
put, pe Fory Etterle,in cele două seri pe care 
i le-a consacrat televiziunea, apelind la ima- 
ginile de valoare inestimabilă ale „Telefilmo- 
tecii de aur“. Dincolo de acest fior de emotie, 
am simţit că exerciţiul aducerilor aminte în 
cazul marilor actori (și nu numai în acest 
caz) este un necesar exerciţiu de viaţă. 


Călin CĂLIMAN 


Eroi fără frică, dar nu si fără prihaná 
(Cei trei muschetari într-o versiune re- 


văzută de Victor Antonescu) 


se „antrenase” 
piesä in douä personaje: 


JAN 


cinemateca 


iartori, Mihalkov 
ul de cameră — 
Cinci seri, CU 
Ludmila Gurcenko si Stanislav Liubsin 

— - 2 À 


| eseam deunázi de la proiecția primului film 
cintat si vorbit, cind am auzit, uhdeva in fatä, 
o voce nedumeritá: „De ce i-or fi zis Cintáre- 
p de jazz, că numai jazz nu cîntă?!“ Consta- 
rea era corectă iar întrebarea merita un răs- 
puns. Să încercăm. 
PE ce = pr aisti peren Järä: = pie 
ul, cel putin ngem gres, auzin- 
du-i. Nici vorbă de asa ceva în 1927 (anul 
apariției filmului cu pricina), ca de altfel în 
toată perioada anilor '20. Pe atunci, publicul 
denumea ca atare orice muzică ritmată, iar 
pe de altă parte, cintäretii de jazz (adevära- 
ţii!) foloseau intens șlagărele vremii ca punct 
de plecare în improvizatiile lor, contribuind 
astfel și el la confuzia generală. Mostră fără 
voie a unei stări de fapt, titlul filmului ce 
inaugura o eră nouă în istoria cinematografu- 
lui constituie deci, tocmai pentru că e nepo- 
trivit, o mărturie prețioasă asupra unei etape 
din istoria jazzului. $ 

Desigur, cele două arte nu se intiinese nu- 
mai in acest punct. Un cercetätor francez, 
Henri Gautier, susține chiar că ele au co- 
mune începuturile — sfirgitul secolului al 
XIX-lea — apoi afirmarea si consolidarea in 
primele trei decenii ale veacului nostru; mo- 
mentului greu prin care trece jazzul, urmare a 
crizei economice din 1929, i-ar corespunde 
regresul artistic al eggs be v provocat 
de introducerea sonorului; în cîțiva ani se 
produce însă o evidentă redresare, vitalitatea 
poo două forme de artă spunindu-și cuvin- 
tul... 

O atare analogie merită să fie discutată în 
amănunt, dar dacă, pentru o clipă, am crede 
cu totul în asemenea fi nare, atunci 
soarta jazzului în cinemat ne apare nu 
pur și simplu ciudată, ci foarte, foarte ne- 
dreaptă. În afara lui, toate categoriile muzi- 
cale legate cit de cit de noțiunea de specta- 
col și-au găsit echivalentele cinematografice, 
așa cum o atestă de altfel și masiva retros- 
pectivă din Cinematecă: opera, opereta, bale- 
tul, revista, comedia muzicală etc. Fără a de 


note de regizor 


N. poti privi ratate pro fără să te gin- 
desti la Mabuse. Geniul lui Lang și măreţia 
cinemaului său au legitimat aspiraţia spre 
artă a filmului intruchipind premoniţii în vi- 
ziuni credibile ce aveau să caracterizeze o 
epocă: totalitarismul nivelator și 
mîna personajului maletic. Sintem în '22 cînd 


Dominique Sanda pe care am admi- 


rat-o de curind la Cinematecă în Con- 


formistul de Bernardo Bertolucci 


terea in - 


U... premierä a Cinematecii — ei, da, 
si cinematograful de arhivä ne oferä premiere 
și bine facel —,- deci ultima premieră a Cine- 
matecii, este cea mai recentä realizare a regi- 
zorului Nikita Mihalkov: Färä martori. 
Ecranizare a unei piese in douä perso- 
naje, cel de-al şaptelea film al lui Mihalkov se 
vrea si reuseste sä fie, in cel mai dadel 
sens al cuvintului, un film de camerä. Dacá 
Cinci seri părea a fi o formulă-limită prin nu- 
mărul redus de personaje, prin spaţiul 
aproape mereu acelasi, prin dezbaterea cu 
precădere a problemelor cuplului, Fără mar- 
tori merge muit mai departe în sensul respec- 
tării cu strictețe a celor trei unități clasice și 
al adoptării unor soluții considerate îndeob- 
ste gr a ren (ca, de pildă, apar- 
teurile, cind ambianța dispare în umbră, iar 
personajul își debiteazä monologul în conul 
de lumină al reflectorului, fiind cadrat în 
prim-plan sau în plan apropiat). Mihalkov 
pare să fi pus veias cu sine insugi cá va 
face un spectacol zang e py dintr-o 
piesá cit se poate de teatralá, fárá a recurge 
la nici un artificiu pentru extinderea actiunii 
in spafiu sau timp. Drama se consumá in ci- 
teva ore (poate chiar în timpul fizic al proiec- 
tiei cinematografice) și în spaţiul strict al 


unui apartament de două camere, baie, bucă- 
tărie și cămară, fără flash back-uri, fără eva- 
dări în exterior și fără elipse. Relaţia cu tre- 
cutul se face prin intermediul citorva fotogra- 
fii, instantanee ale unei familii fericite de pe 
vremea cind el nu plecase de acasă de dra- 
gul unei alte femei, de pe vremea cînd ea se 
credea iubită și îi înfiase copilul dintr-o legă- 
tură anterioară. Relaţia cu restul lumii — 
foarte firavă — se realizează cu ajutorul tele- 
vizorului unde se perindă imaginile unei iu- 
biri de epocă, al ferestrei prin care rázbat pe- 
riodic luminile intermitente ale unui tren go- 
nind în noapte și al telefonului la care repli- 
cile interlocutorului se deduc fără să se audă. 


Astfel Fără martori devine drama unui fost 
cuplu: un bărbat și o femeie care s-au iubit, 
s-au despărțit, el s-a recăsătorit asigurindu-și 
promovarea pe scara socială, ea Ha vu 
crescindu-i copilul. Cu trecerea anilor iubirea 
a murit, retele s-au stins, iar reintilnirea 
lor este in evocarea unei foste relaţii, 
cit dezvăluirea unor caractere. Dar nu orice 
fel de caractere, ci unele tipice pentru univer- 
sul lui Mihalkov, i legs KA nsa 

rtä mereu aceeas re spi ‚in- 
Giterent de epocä, meserie sau virstä, infäti- 
sare ce contravine oarecum ideilor noastre 
preconcepute. Bärbatul e de regulä slab, 


Moment de glorie din istoria jazzului, surprins intr-unul din rarele 


— si izbutitele — filme cu si despre jazz (Neu 
Robert De 


Liza Minnelli si 


veni o specie cinematograficä, jazzul se aude 
totusi In filme. Cind si cum? 


Cind? — rar, in orice caz nu in mäsura in 
care el se ascultä Cum? — de cele mai 
multe ori ca un ingredient în ilustratia muzi- 
calä. De ce? — nici una din posibilele expli- 
catii nu poate sä nu ţină seama însă de un 
element sociologic extrem de puternic: preju- 
decata rasialä. In afara citorva filme jucate si 
cintate în întregime de oameni de culoare 
(Hallelujah lui King Vidor din 1929 și Cabin 
In the de Vincente Minnelli din 1942 sint 
cele mai celebre), productia hollywoodianá 


“sä pigmenteze... (nu vá vine sä Ged) ac 


York 


Niro) 


New York, Cu 


ge si ca- 
in forjä pe 

en de muzicä se produce 
abia în 1938, cu Hotel, in care ve- 
deta este orchestra de albi condusä de 
Benny Goodman. Productia curentä face loc 
încetul cu încetul unor momente de care 


tiunea filmelor muzicale. 

consemnează talentul cintárefei Hazel Scott, 
în Serenada din Valea Soarelui (Glenn Miller 
în persoană ca dirijor și muzicant) piesa 
„Chattanooga-cho-cho“ capătă o interpretare 


abulic, nehotärît, nestatornic, egoist, las, 
cinat de întrebări sterile si de ambiţii 

tice, înzestrat cu un farmec su cial pe 
care numai iubirea femeii îl ridică la rang de 
virtute. Așa arată Platonov, Oblomov, regizo- 
rul din Sclava iubirii, inginerul din Cinci seri, 
foștii soti din Rubedenile. Asa aratá eroul 
din Fără martori, a cărui valoare arhetipalä 
este subliniată încă din generic prin N" 
rea numelui cu un simplu pronume: EL. in 
schimb, Femeia este pură, nobilă, generoasă, 
înțeleaptă, răbdătoare, capabilă de sacrificiu 
si de sentimente durabile, sciavá a iubirii si a 
datoriei față de el, față de propria sa consti- 
ință, față de viață. Așa arată celălalt pronume 
de pe același generic, adică EA. 


Oare ce se va întimpla mai departe? Fără 
martori este filmul unei demonstrații dusă la 
extrem, atit pe plan formal cit și ideatic. Ni- 
kita Mihalkov este un regizor cu resurse sur- 
prinzătoare iar limitele lui sint greu de prevă- 
zut. J putea sä fie mai dur, mai sincer, mai 
lucid 


Cristina CORCIOVESCU 


Jazzul, factor sociologic? 


de neuitat, jar in biograficul Povestea lui 
Glenn , secvența din barul unde cîntă 
Louis Armstrong avindu-l la baterie pe Gene 
Krupa este și cea mai reușită. Dar asemenea 
„prezențe“ sint oare suficiente, ca să nu mai 
spun relevante, într-o perioadă istorică în 
care jazzul gra muzica predominantă şi deve- 
nise o iponentä a vieții zilnice? Singurul 
care a marcat această realitate a fost Orson 
Welles, în același nepretuit Cetăţean Kane, 
prin cintecul melancolic al solistului negru, 
moment revelator. pentru tristețea mormintală 
din palatul Xanadu. 

Sigur că după război prejudecățile au fost 
Infrinte, sigur că filmul documentar a înregis- 
trat performanțele unor mari muzicieni, iar 
animația (McLaren îndeosebi) și filmul stiinti- 
fic au demonstrat ce efecte formidabile pot fi 
obținute prin folosirea inteligentă a jazzului 
ca ilustrație muzicală. 

Dar filmul mare? Connection tura) 
realizat de Shirley Clarke în 1961 era dedicat 
unei orchestre la lucru, formulind un frumos 
și ambiguu omagiu. New York, New York, ca 
și polonezul a fost jazzul, surprind două 
momente din istoria genului, unui de p 
al doilea de restriște. Mai bine tratat în Eu- 
ropa începind cu 1960 și în special în Franţa 
(valoarea unor filme ale epocii este i 
bil legată de contribuţia unor formaţii — mar- 
tore sau ete car e pp air jazzul căt 
avut, e, a ocupe 
e iron ÎN aa dacă valul pri noi muzici și 
dorința de a fi „la modă” nu l-ar fi împiedicat 
si de data asta. Judecind proporțional in 
timp, mult mai multe filme au vehiculat și fo- 
| cu volu muzica rock, muzica pop 

t n-au făcut-o vreodată pentru 


faja unui alt Cintäref de 
Ha data aceasta, nu te mai mira de nimic. 


Aura PURAN 


„Metropolis“si,Mabuse“ sau filmul ca profeție socială 


se naște Mabuse,cel ce domina prin spaimă, 
dar o dată cu pliplirea umbrei sale in sálile 
obscure, Hitler (incä Adolf Schickelgruber) 
igi ciocneste halbele cu viitorii Parteikamme- 
raden la lumina luminärilor, visind la domina- 
rea lumii prin aceeasi spaimä. Fapt apol îm- 
plinit: lagărele de muncă și exterminare, 
abrutizarea masei în folosul elitei oligarhice 
sia im constructiv (vezi Metropo- 
lis si ). Nimic nu lipseste aici din ta- 
bloul viitorului: ridicolele receptii ale führeru- 
lui, cu costumatia lor de operetá, favoritismul 
manipulant, acțiunea cutitelor lungi sau in- 
cendierea Reichstagului — mina oamenilor 
lui Mabuse — arhitectura lui Adolf Speer, ar- 
hitectul Reichului, emanatia geniului unic — 
vezi creațiile geniului rău Rotwang, pupitrele 
de comandă ale camerelor de gear în care 
sint duși oamenii în deplină Ordnung, mitolo- 
gia wagneriană și ordinatoarele electronice, 
naivitatea celor încă nevinovaţi care mai cred 

într-un „asta nu se poate“. A 
Operă. vizionarä și cu o putere de convin- 
gere datoritä nue e = a se 
descoperea pe sine, unei a mi nu 
numai ideilor ci si formelor constructive ale 
i, ritmului halucinant al montajului. 


Sintem la 10 februarie, afară e frig și plouă | 


cu găleata, sala e plină, literalmente plină, cu 
oameni care nu locuiesc toți la oa vagi ni- 
meni nu pleacă, reacțiile sint sincrone, filmul 


acesta mut devine sonor prin sufiul acestei 
i calde. 


Operă barocă și eclecticä, desigur, Metro- 
polis. „Filmul“ nu-și găsise propriile maluri, 
dar în acest fluviu revărsat, în care găsești și 
mitologia romantismului unui Novalis — sub- 
teran ou. pa făuritori — și cubismul 
de avangardă și expresionismul p ramatic 
al zilei si dansul Isadorei sau al lu 
zberg, germanismul şi grandoarea wagne- 
riană dar si constructivismul lui Fernand Lé- 
ger sau stilizarea bráncugianá, si mișcarea 
maselor din Potemkin, dar și teatralul Rein- 
hardt, gäsesti pe tot parcursul säu acel flux 
inimitabil al filmului, acea structurá aparte a 
materiei unei arte care nu e nici măiestria fo- 
tograficá a operatorului ce avea sä facä 

oală — Karl Freund — nici arhitectura lui 

unte (Lang însuși era arhitect), nici romanul 
Thea-ei von Harbou, ci însuși cinemaul cu 
materia sa aparte minuită de un creator: Fritz 
Lang. Simbolism și epopee mistică, desigur, 
dar și realism vizionar, anticipație concretă 
cum numai presentimentul artei o te da. 
Gigantism formal dezläntuit, al , al ox- 
presionismului, desigur, cum numai cinema- 
tograful a putut întruchipa de la Griffith în- 
coace, preluindu-l benefic de la alte arte, dar 
si arderea unei priviri pe care numai filmul o 
poate face sä trálascá în curgerea unei se- 
cunde. E cuprinsä in acest film mindria pute- 


Kreut- 


rii unei arte tinere care încă nu-și descope- 
rise servitutile. Semnificativä mărturia lui 
orges Charensol — primul istori f al fil- 
mului ca artă: „In seara prezentării Metropo- 
Ns-ului la Paris, Fritz 1 A Abel Gance se 
află fatä-n față. Ce va tisni din ciocnirea celor 
două astre? Statele majore ale celor doi co- 
mandanti așteaptă în tensiune. Abel Gance 
întreabă: — Chi metri al imprimat pentru Me- 
tropolis? lar Fritz Lang nde mindru: — 
100 000! Abel Gance, teribil: — Ei bine, eu 
pentru am turnat 300 000! 

Cind te gindești că cele două filme, în ver- 
siunea definitivă, au respectiv 2 500 și 5 000 
de metri, „victoria“ era a francezului“. 

Charensol conchide: „ironia lăsată deo- 
parte, gustul lui Fritz Lang pentru excesiv și 
nemăsurat îi dăunează celor mai bune pro- 
ductii...* Apoi: „dacă in loc să fi ales ca 
scenarist pe doamna Théa von Harbou, Fritz 
Lang ar fi lucrat cu un scenarist avind gustul 
preciziei, simplităţii, discretiei, care nu s-ar fi 
angajat în cele mai rele aventuri sociale și 
metafizice, i-ar fi putut găsi subiectele 
țindu-i să-și releve personalitatea y limitele, 
asa a i nu-i trădeze lipsa simțului critic și a 
gustului“. 

Astăzi știm că nu Charensol avea dreptate. 
Lang: cu intuiţia unui adevărat artist, a știut 
că filmul spre a fi artă, e dator a fi profetie. 


Savei ȘTIOPUL 


agenda 
cu gaguri, 


À oameni, replici 


e De un deceniu, de cind a părăsit cine- 
matograful, Gina Lollobrigida s-a specializat 
în arta fotografiei. Ea conduce un studio in- 
stalat în domiciliul ei roman, pe via Appia 
Antica. Unul din modelele ei preferate este 
Ursula Andress. Lollobrigida o spune des- 
chis: „La 45 de ani (n.r: între prietene, virsta 
nu e un secret...), Ursula este modelul meu 
fotografic cel mai frumos. Ea pozează cu na: 
turalete, pentru ea fotografia e o joacă. Si ră- 
mine mereu tînără. Anii parcă alun: pe 
lingă ea.“ Modelul susține că misterul acestei 
tinerefi stă într-o viață sănătoasă si echili- 
brată. Fără alcool și țigări. Mult mers pe jos. 
Supe și salate. Ar fi simplu... 

e Lee Marvin joacă pentru prima oară, in 
Franța, într-un film polițist: 


— Pentru ce-ati acceptat să turnati într-un 
film francez? ; 

— Mă vedeți jucind în E.T.?" 

e Într-o anchetă efectuată la sfirsitul lunii 
ianuarie 1984, răspunsurile celor 1029 de su- 
biecti la întrebarea: „Care eveniment vesti- 
mentar a avut cea mai importantă consecință 
pentru silueta feminină?" procentajul cel mai 
înalt, 39%, l-a obținut, „abandonarea corsetu- 
lui“ (între anii 1908 si 1920). Urmează: 18% — 
„portul pantalonilor“ (1955), 10% „apariția 
Buor, (1960). Minijupa e pe ultimul loc — 


e Ettore Scola, unul din cei mai rafinati si 
mai vigurosi regizori italieni (autorul Terasel 
si, de curînd, al unui film cu totuf deosebit 
Balul, o istorie a societății vāzută prin evolu- 
tia dansurilor populare) declară; „Nimic nu 
descrie istoria si miturile unei epoci, mai bine 
decit o face filmul. Si nu puteam sä fac un 
film despre ultimii 50 de ani fără a mă referi 
la cinemaul francez, de dinainte de 1940. Ce- 
lor care eram copii în Italia sau adolescenți 
în timpul războiului, filmele franceze ne-au 
stîrnit imaginația. Tot neorealismul italian s-a 
născut de aici. Diri Marcel Carné, din Duvi- 
vier, din Jean Renoir si Marcel Pagnol." 


cronica 
afisului 


CN 


cronica 


Kon foarfecä 
0 feerie (or)Fellinä 


Una din vedetele criticii literare franceze, 
Angelo Rinaldi, spirit cu gheara ascufitá, rece 
si temutä, si-a incälcat domeniul säu de la 
„L'Express“. consacrind o cronică ultimului 
Fellini. E la nave va. Cronica entuziastă, ra- 
reori in obiceiul domnului Rinaldi. Inceputul 
dä tonul: „Dupä Cetatea femeilor si 
nova, admiratorii lui Fellini se temeau de tot 
ce-i mai räu. Cineastul, oare, nu se bloca in 
estetism, nu risca sä devinä un D'Annunzio al 
peliculei?' Urmeazä alte citeva intrebäri reto- 
rice cu privire la eventuala soartä a unui Fel- 
lini „adormit în erotism“, „redus la bucăţi de 
bravură ale unei inspiratii pe cale de a 
seca...“ Criticul spulberă aceste îndoieli 
dintr-o singură mișcare a condeiului său, de- 
cretînd: „Am fost niște imbecili! Ca orice pu- 
blic crud, dispus, pentru o acută mai puțin 
pură decit celelalte, să fluiere cintäreata ve- 
nerată în ajun... Noi am uitat că scăderile de 
tensiune, o bătaie pe loc, la creatorii de an- 
vergură, anunță deseori zboruri si salturi 
înainte. Frederic cel Mare, de care ne în- 
doiam, a revenit cu cel de-al 18 film al său. El 
s-a urcat la bordul transatianticului cu care, 
în Amarcord, plutea în largul coastelor Adria- 
ticei, și al cărui urlet de sirenă prin ceață — 
ca și prin stăruitoarea noastră amintire — 
anunţa misterioasa capodoperă de azi, lun- 


gile și minunatele ei minute de melancolie și 
umor.“ Si tot asa, pe trei pagini de revistă.. 
Cuvintul a fost spus: capodoperă! 

n acest timp, la Roma, Fellini contemplă 
— in felul lui — izbinda sa. Într-un interviu 
acordat acelui Garofalito — cum îl diminuti- 
vează pe Jack Garofalo, amicul său, celebrul 
fotograf reporter al „Paris-Match“-ului — el 
își mărturisește același entuziasm de debu- 
tant: „Mi se pare de necrezut că am 64 de ani 
și că acest ultim film îmi produce pofta de a 

ce imediat un altul. Filmul pe care voiam 
să-l fac!“ Dar interesul interviului poate că nu 
stă în recunoașterea — fie și usor răsfăţată — 
a acestei vechi stări felliniene, a perpetuului 
debut (stare caracterizantä pentru mai toți 
marii artiști de la Tolstoi la Arghezi) ci în fee- 
ria unei viziuni într-un domeniu plin de sem- 
nificatie pentru relaţia regizorului cu lumea: 

„— Mi-ar place o conferință de presă tă- 
cută. Unde s-ar privi, s-ar suride și saluta dis- 
cret. S-ar schimba și mici cadouri, dar tot 
așa, fără cuvinte. Fiecare plecind după aceea 
în drumul său. În schimb, premierele le-aș 
vedea desfășurindu-se într-o sală mare, sär- 
bătorească. Ar fi acolo butoaie de chianti, de 
șampanie și fursecuri. S-ar aduce acrobati, 
s-ar proiecta secvențe din filmele lui Chaplin 
si Stan si Bran. S-ar discuta despre prieteni, 
despre părinţi, s-ar petrece o seară frumoasă, 
lăsînd ca orfelinul meu film să-și trăiască 
viața pe care o merită. Oamenii s-ar duce să-l 
vadă după aceea, cu toată lumea, la cinema... 
Căci ce rit sălbatic e să obligi un autor să 
asiste neputincios la digestia ras sau 
pofticioasá a filmului sáu, o pinzá imensá, 
devorat de mii de priviri,… 

Toatá timiditatea, fragilitatea si nesiguranta 
lui — de ätitea ori suspectate de räsfät — se 
răsfring în această viziune a ,premierelor”, 
modelind un vis in care tresärim de intensă 
plăcere descoperind că și pentru acest (or) 
Fellin — Chaplin, Laurel și Hardy sînt sfinții 
patroni ai marilor sărbători cinefile. 


Fellini: „Am 64 de ani şi acest ultim film 
s (E la nave va — n.r.) 
îmi face poftă sä fac imediat un altul. 
Filmul pe care voiam să-l fac!“. 


Publicăm citeva afișe din cele 9, create în 
ranta pentru popularizarea turneului final al 
campionatului european din iunie, unde, cine 
n-o stie?, vor fi prezenţi și fotbaliştii noștri. 
Cinefilii nu vor putea sä nu observe citä artă 
cinematografică s-a consumat în conceperea 
acestor afișe: arta primplanului, a planului 
secund, a montajului, a cadrajului, a unghiu- 
lui, încît se poate spune că, azi, un afiș apar- 
ține unui om care e regizor, operator, mon- 
teur și chiar gagman de cinema! 


https://biblioteca-digitala.ro 


Greta Garbo, intr-o pozä tinutä 
de bunicul, tinär, sub pernä... 


cronica 
subiectelor 


Un gen nou: 
nuclearul 


La cîteva luni dupá celebra deja Zlua de 
dupä (vezi si „Cinema“ nr. 1/1984, articolele 
lui R. Cäplescu si M. Marinescu) — filmui 


unei fictiuni de catastrofä nuclearä care ar 
avea loc intr-un oräsel american din Kansas 
— se fac acele socoteli necesare in orice bu- 
siness, fie el oricit de umanist. Mesajele cele 
mai inalte, sentimentele cele mai curate, nu 
trec ecranul dacä nu renteazä financiar. E o 
lege durä, acolo, draconicä, de care cine vrea 
sä facă artă, morală, trebuie să țină seamă, 
altfel crapă, cum o spune pe sleau și sintetic 
ideologia la putere: „Mergi înainte ori crăpi! 
A.B.C. — societatea de televiziune care a 
realizat filmul-soc, a investit în reclama nece- 
sară lansării filmului, 7 milioane de dolari din 
cele 14 cite a costat cu totul. Nu s-a mai cu- 
noscut un asemenea fenomen în știința pu- 
biicității: din vară, casete-pirat ale realizării 
tui Nicholas Mayer erau vindute la prețuri 
bune, mișcărilor pacifiste; în statul Kansas, 
cel vizat, erau organizate am în scoli, 
universitäti si comunitäti religioase, tru ca 
exact cu trei säptämini inaintea zilei de 20 
noiembrie, sä se deschidä centrale teletonice 
unde, compunind numárul 800 Nuclear, se 
puteau transmite cärti tale de protest an- 
tinuclear Casei Albe. În zilele de după pre- 
mieră, se constată că în afara celor 35.000 de 
scrisori trimise la Washington şi a 88.600 de 
apeluri telefonice — critica e cam rece și de- 
zamăgită. Filmul descrie o grozăvie, dar nu e 
deloc grozav, ca film. El transmite un semnal 
foarte puternic de alarmă, dar de la mesaj la 
artă, pasul e întotdeauna mare. În defensivă, 
președintele ABC-ului, considerat un geniu 
printre oamenii de afaceri ai mass-mediei, 
susține că „n-am vrut să arătăm decit că un 
război nuclear e oribil“. Regizorul e mult mai 
semet: „Adevăratele consecințe se vor mă- 
sura la alegerile viitoare. Ziua de după e la 
sel de importantă ca acea „Colibă a lui mos 
oma”. 


cinefilia 
ca text 


Camil Petrescu 
despre Garbo 


Florica Ichim, cunoscutul cronicar de ci- 
nema, isi continuá pasionanta si laborioasa 
activitate de editor al operei lui Camil Pe- 
trescu, publicind un masiv volum de „Co- 
mentarii și delimitări in teatru“ (Editura Emi- 
nescu) ale scriitorului care a avut o putere de 
vrajă și decizie asupra multor adolescenje li- 
terare. Cinefilil vor găsi cu bucurie volup- 
toasă, printre studiile și articolele consacrate 
fenomenului teatral — unele devenite clasice: 
„Modalitatea artistică a teatrului“, „Falsul tra- 
tat"... şi Addenda lui — și numeroase cronici, 
intervenţii, referiri la arta filmului, definitoare 

mit Petrescu, teoreticianul fără pe- 


„Anatole France mai de mult, si după el 
zeci și zeci de scriitori, vorbeau cu dezgust 
de această „insultă a bunului-simt și a sensi- 
bilitätii" care e cinematogratul. (Duhamel si 
azi are oroare de film si sunt destui ca el). 
Prin urmare Greta Garbo nu era decit o ac- 
triță de cinematograf. Nu era nimic în felul ei 
care sä nu atenteze la ceea ce moda oferea 
ca „distins“, ,seducätor", şi „șarmant“. _ 


Pină una alta, consecințele se văd în desti- 
nul unor filme lansate în atmosfera Zilei de 
după. Principala victimă este Testament, pri- 
mul lungmetraj al unei regizoare, Lynne Lit- 
man, care a „căzut“ la capătul a trei săptă- 
mini de triumf în box-office, imediat după 
transmisia din 20 noiembrie 1983. De ce? — 
mai cu seamă că Testament, film de mic bu- 
get tot pe tema războiului nuclear, a entu- 
ziasmat critica, prin forţa lui artistică, mai pu- 

culoasá la prima vedere, dar pene- 

ca psihologie și emotie intimă. Lynne 
Litman are o explicaţie extrem de plastică: „A 
doua zi după emisiunea ABC-ului, sălile de 
cinema au fost goale. Spectatorii își făcuseră 
plinul de holocaust. Cind americanii se simt 
neputincioşi în fața unui flagel, ei se trag in 
cochilia lor și îl așteaptă pe John Wayne..." E 
atit de bine spus că instinctiv avem mai multă 
încredere în Testamentul Lynnei Litman decit 
în Zlua de după a lui Nicholas Mayer. Dar ce 
se va intimpla cu un alt ,nuclear” apărut in 
decembrie — Silkwood, al lui Mike Nicholas, 
avind ca interpretä — din nou admirabilä, 
sustine critica — pe Merryl Streep? Silkwood, 
chiar asa, Karen Silkwood, era numele ade- 
värat al unei muncitoare dintr-o uzinä de 
combustibil nuclear care, in 1974, a convocat 
un ziarist de la New York Times sä-i comu- 
nice unele „periculoase ciudätenii" petrecute 
în productia intreprinderii. Plecind cu masina 
ei spre locul de intiinire, femeia a avut un ac- 
cident mortal, a cărei cauză „oficială“ a rä- 
mas, pentru totdeauna, starea de ebrietate. 
Va avea soarta , văzut 
și la noi, cu Jane Fonda şi Jack Lemmon? 
Sindromul și-a văzut compromisă cariera din 
pricina unei concurente ulterioare a realității! 


Ceea ce se petrecea pe ecran — un accident 
într-o centrală nucleară — avea să se întim- 
ple la uzina din Three Mile Island. Publicului 
nu i-a mai plăcut filmul... Căci psihologia lui 
„John Wayne-Superman“ trebuie completata 
cu această observaţie făcută de spirite com- 
petente în analiza spectatorului american. 
Acesta ar gindi astfel: accept să văd o catas- 
trofă pe ecranul mic sau mare, cu condiţia să 
asist la ea din fotoliul meu! Oricum, oamenii 
de afaceri ai cinematografului american nu 
au renunțat la investiţiile în acest nou gen: 
nuclearul... Următoarea „catastrofă“ este pre- 
văzută în scenariul la W: , pentru care a 
fost contactat Costa Gavras. 


Rubrica 
«Filmul, document al epocii — 
Documentul, sursă a filmului» 
este realizată 
de Radu Cosașu 


https://bibliot 


Se purta părul cu cirlionti lipiti cu salivă pe 
frunte si ea purta o chică blondă, femeiustile 
își arătau cu orice prilej pulpele și ea nu 
purta decit rochii lungi, moda cerea ca o fe 
meie să conducă automobilul, iar Greta 
Garbo juca mai mult în chaise-longue-uri. Ca 
femeie nu publica citra scrisorilor de dra- 
goste pe care le primea, nu divorța în fiecare 
an. Evita lumea, avea oroare de mondenitate, 
nu se abona la agenții ca să fie primită cu 
flori în gări. Nu sta de vorbă cu ziariștii. 

În schimb Greta Garbo suridea... 

Cum a putut să biruie femeia asta e o 
taină, desigur, dar nu e decit o taină a artei. 
Un imbecil a încercat să o denunțe pe două 
continente că e „cea mai proastă femeie din 
lume“. Adevărul e că rareori parcă un ar- 
tist-actor a fost mai tient de mijloacele 
ri ca aceastä stea de film. Imiona Jl o 

ngea spre ä 
Nu luptä numai cu moda (pe care a biruit-o 
atit de strälucitor), ci si cu elemente, care pä- 
reau fixate, in domeniul esteticii. E obsesia 
uritului care o chinuie. Acolo insá vrea sä in- 
vingä prin mijioace exceptionale. Dincolo de 
„modă“, Greta Garbo atacă datele gratiei si 
feminitätii. Publicá fotografii neretusate, pá- 
rul şi-l lasă linos, îmbracă haine pocite, 
merge aeron strimb. Intr-un film se spalä 
pe cap, altă dată pe picioare, tinindu-le 
Tn mod care pärea un atentat la ideea de 
gratie. 

Dar peste toate se ridica surisul si privirea 
ei, care variind fiecare pe linia lor proprie si 
acordindu-se, de fiecare datä aitfel, dau un 
număr nesfirșit de nuanţe expresiei. Aseme- 
nea ochi și asemenea suris cereau o voce in- 
terioară, gravă, marcată de tristețe. Și cind a 
vorbit, așa i-a fost vocea. (Chiar dacă ames- 
tecul regizorului s-a dovedit indiscret uneori). 

Astăzi femeile poartă părul ca actrița sue- 
deză, rochiile lungi au părăsit mania sportivă 
si în locul charlestonului, leagănă orchestrale 
valsuri. Greta Garbo, remarcă o revistă ger- 
maná, a readus moda sufletului. Azi, din 
cauza ei, „se poartă sufletul". 


cinefilia 
muzicală 


Puterea 
cintecelor populare 


Un film care se anunţă foarte interesant, ca 
problematică și spectacol, ar fi acela numit 
patetic: C n-ar trebui să moară, o co- 
productie cehoslovaco-sovieticá, a cărei re- 
gie aparține gruzinului Gheorghi Kalatozsvili 
(fiul celebrului Mihail Kalatozov, autorul lui 
Zboară cocorii), scenariul fiind opera a trei 
autori, doi cehoslovaci (V. Pozar și Otto Ze- 
lenka) si un gruzin (J. Badridze). 

Subiectul tine de acea lu — totdeauna 
pasionantă si încărată de lirism — a impune- 
rii unui teatru naţional, a unei muzici natio- 
nale, în speţă aceea cehoslovacă, in conditi- 
ile unui imperiu multinațional, cum era acela 
austro-ungar, la sfirgitul secolului trecut. E o 
popoa de istorie puternică, aspră, căreia me- 
lodiile, cele care nu trebuie să moară, nu-i 
pot atenua convulsiile dramatice. E un aspect 
dintre cele mai semnificative ale trezirii unei 
conștiințe nationale care ajunge sä se bată 
pentru a putea îngina si fredona — fără 
teamă, mindrä — un cintec în limba ei. O 
simplä melodie — si in acest domeniu noi 


„Aceeaşi „Divina“, 
cálcind omeneste pe stradă, 
în urmă cu vreo 10 ani 


avem bibliografia noastră... — poate deveni, 
în anumite condiţii istorice de opresiune, 
miza unei necrezut de mari bătălii culturale și 
intelectuale, plătite în singe. Cehoslovacii 
sint 'dintre acele popoare europene care s-au 
luptat pentru cultura lor cu o intensitate ce 
le-a dat dreptul și inspirația să poată înscrie, 
în litere de aur, pe,o placă pusă la un loc de 
onoare în teatrul lor naţional, aceste cuvinte 
sublime ale unei dedicatii: „Națiunea — ei în- 
sisi". Pentru a se ajunge aici, bătălia s-a an- 
gajat încă la sfirgitul deceniului 7 al secolului 
trecut, cînd — izbutindu-se atunci o primă iz- 
bindă — s-a pus piatra de temelie, fie doar și 
o piatră, a unui Teatru Naţional cehoslovac, 
la Praga. 13 ani mai tirziu, clădirea, ca și ter- 
minatä, a fost mistuită într-un incendiu. 
Populația — de altfel cronicile vremii soco- 
tesc evenimentul drept „o zguduitoare știre“ 
— nu a abandonat proiectul și în doar doi 
ani, printr-o colectă masivă, Teatrul Naţional 
cehoslovac a fost inaugurat în mod solemn. 
Filmul la care se lucrează (avind în rolurile 
principale pe actorii cehoslovaci Vit Olner și 
Jana Brejinova, pe actrița sovietică Svetlana 
Toma, în rolul unei cintärete italience) are în 
miezul său destinul uneia dintre personalită- 
file marcante ale acelei epoci, cintáreful de 
extraordinară faimă ulară, Josef Navratil, 
un talent ovationat dincolo de graniţele impe- 
riului, cu prieteni gi susținători pinä in Gru- 
zia. Nu mai puţin celebra birocratie a impe- 
riului austriac a pus nenumärate piedici ac- 
cesului säu Le scena Teatrului National. 
Forța patriotică a corurilor organizate de Na- 
vratil constituia o primejdie reală pentru o în- 
treagă politică a culturii imperiale. Istoria 
luptelor naţionale a cunoscut prea bine cli- 
pele cînd un cor, un pumn de oameni cintind 
în limba lor, o melodie de dor, a fost mai pe- 
riculos decit o răscoală. 


cu o carierä 
de douä decenii, 
färä eclipse 


Sursa preferatá 


Si în cinematografia cehoslovacă, litera- 
tura — în special romanul — se dove- 
dește a fi o sursă, în unele cazuri chiar 
preferentialä, de subiecte pentru film. Si 
ceea ce este iaräsi demn de interes este 
faptul că cei mai multi dintre tinerii reali- 
zatori tin să-și mărturisească opțiunea 
pentru sursa literară. Se vorbește mult în 
ultimul timp despre transpunerea roma- 
nului A patra dimensiune al scriitorului 
son seed sei bte a reali- 
zatá de izorul Dusan Francik. 

A pitni dion este o poveste care 
foloseste toate -mijloacele epicei moderne 
si in care obiectivul este indreptat asupra 
actualitätii celei mai obișnuite. Eroul prin- 
cipal, un intelectuai pe numele lui Roda- 
rides, împreună cu soția sa și un copil lo- 
cuiesc într-un apartament foarte mic și 
nesatisfăcător. Rodarides este un om 
greu de judecat după primele reacții, toc- 
mai pentru că scenariul îi rezervă o des- 
criere pe măsura fiecărei noi situații care 
intervine în naraţiune, situație care de 
multe ori îl face pe Rodarides să aibă 
reacţii surprinzătoare. La drept vorbind, 
atit romanul cit și scenariul transpus în 
film și-au concentrat atenția asupra com- 
plexitätii acestui caracter încercînd sä pä- 
trundă în forul interior nu numai al perso- 
najului central al celei de-A patra dimen- 
siuni ci, prin el, spre forul interior al 
omului de .astázi. 


Referendum 


Cotidianul italian „Paese sera“ a orga- 
nizat recent un referendum national des- 
pre filmul italian, urmărind să stabilească 
care anume film din producția italiană 


Jana Sulkova în noul film 
cehoslovac O toamnă amară 


este considerat de către cititori și deci și 
de spectatori drept cel mai bun al anului 
1983 și, totodată, din întregul repertoriu 
al anului care au fost primele trei filme în 
preferința publicului. Pe listă s-au aflat — 
la această a doua chestionare — 140 de 
pelicule (50 americane, 49 italiene, 15 
franceze, 7 engleze, 7 vest-germane, 2 
braziliene, 2 elvețiene si cite unul din 
Austria, Japonia, Norvegia, Noua Zee- 
landă, Polonia, Turcia, Ungaria și Uniu- 
nea Sovietică). Cel mai bun film italian al 
anului a fost: ȘI vaporul merge mai de- 
parte al lui Federico Fellini. 

Cele mai bune trei filme din intregul re- 
pertoriu aflat în ultimul an pe ecranul ita- 
lian au fost: 1. Vaporul merge mai depar- 
te de Federico Fellini, Zellg al americanu- 
lui Woody Allen si Planeta albasträ al ai- 
tui realizator italian, Franco Piavoli. 

Criticul itälian Callisto Cosulich — care 
comenteazá acest referendum — se aratá 
satisfäcut de faptul cá din cele 49 de 
filme italiene, 22 au primit voturi din par- 
tea publicului, in timp ce din cele 50 de 
pelicule americane inscrise pe lista refe- 
rendumului, doar 12 au fost semnalate ca 
prezentind interes. La referendumul ţinut 
cu un an înainte, proporțiile fuseseră di- 
ferite. 31 de filme americane și doar 19 
italiene din același număr de filme în- 
scrise. S-ar părea dar nu numai că 
publicul acordă preferință filmelor din 
producţia națională dar că în competiție 
acestea dovedesc o calitate superioară 
celor din puternica concurență impusă de 
Hollywood. 


Reveniri pe platouri 


e Nu se poate spune că Liza Minnell 
ar fi o actriță care a ieșit din circulația ci- 
nematografică, dar în ultimii doi ani «a 
s-a arătat mai interesată de turneele mu- 
zicale şi de teatrul de pe Broadway deci 
de film. După cîteva lungi peregrinări mu- 
zicale și în timp ce deține rolul principat 
într-un musical pe Broadway, a acceptat 
insă să joace într-un film de război intitu- 
lat Vine uraganul în regia lui Menahem 
Golam. 


e Lumea s-a obișnuit ca Gina Lollobri- 
gida să inaugureze în Italia și pe alte me- 
ridiane expoziţii de fotografii proprii. Ita- 
lienii o și botezaserä ,Lolio-foto". Lollo- 
brigida s-a lăsat si ea convinsă de regizo- 
rul şi compatriotul ei Sergio Corbucci să 
preia rolul principal din filmul acestuia, 
intitulat Al lui, al ei — masculin-feminin 
(un titlu de cuvinte încrucișate) în care va 
avea ca parteneri pe Nino Manfredi și pe 
Renato Pozzetto. 


e Tentaţia revenirii pe platoul de fil- 
mare n-a ocolit-o nici pe octogenara Eli- 
zabeth Bergner care a și terminat filmul 
a produs de televiziunea din 


La festivalul internationa! de film de la 
Bruxelles, incheiat la 31 ianuarie, juriul a 
considerat cä cel mai bun film aflat in 
competitie este Balul alrealizatorului ita- 
lian Ettore Scola. Competitia nu a fost 
ușoară, întrucît erau 55 de filme care 
concurau la premii, filme reprezentind 
zece ţări. 


cinerama 


Un dicționar care se citește ca un 
roman 


Cel puţin așa s-ar părea, după entu- 
ziasmul pe care-l trezește apariția „Dic: 
tionarului prostiei“ elaborat de un ci- 
neast, scenarist, actor si mai ales apro- 
piat colaborator al marelui Buñuel, pe 
numele lui Jean-Claude. Carrière, impreu- 
nä cu un prieten al sau Guy Betche! 
După un număr de ani de cercetari in- 
tense, cei doi au oferit acum rezultatul 
travaliului lor, despre care presa strigă la 
unison: „E irezistibil!“ Autorji și-au pro- 
pus să depisteze marile prostii rostite 
(mai solemn sau mai discret) de-a lungul 
a 150 de ani, adică de-alungul secolului 
al 19-lea-(pe care ne permitem să amin- 
tim că Leon Daudet avea să-l caracteri- 
zeze drept „un secol stupid") pînă în 
1950. Surprinzătoare dar si amuzante ni 
se par înseși justificárile avansate de au- 
tori, ca și de unii dintre primii comenta- 
tori ai dicționarului: „Nici eu — spune 
Betchel — nici Jean-Claude nu sîntem 
niște voltaireni sau flaubertieni, nu ne 
luptăm cu prostia, nu o combatem. De 
altfel e prea utilă ca să o combatem. Ima- 
ginati. o lume in care totul ar fi just si 
precis. Ar fi de nesuportat”. istoricul Le- 
roy Ladurie e chiar în extaz „O — ex- 


Despre ea, Woody Allen a 
spus că ar fi cea mai frumoasă 
actriță de astăzi: Mariel 
Hemingway 


clamă el — dar prostia e creatoare!“ În 
sfirgit, Jean-Claude Carrière (trebuie sa 
spunem cä in acest dictionar cineastul a 
avut grijä sä citeze si citeva päreri pe 
care le considerä prostii si pe care ni le 
propune, dar in orice caz nu s-a ocupat 
aici numai de aspectele tinind de arta a 
o) se dovedeste mai analitic si mai 
metodic: ,Existä — spune el — douá fe- 
luri de prostie: una conservatoare care 
vrea ca nimic sá nu se miste, sá nu se 
clinteascá, si alta, novatoare — care 
crede cá totul trebuie sá se schimbe si cá 
orice schimbare e un progres. In aceastá 
ultimă categorie îl aflăm pe Pierre La 
rousse, cel atit de des citit.“ Betchel e ge- 
neros, larg: „În definitiv — spune el — 
dicţionarul ăsta e o carte care recomandă 
toleranța“. „Gravitatea e panașul prostiei“ 
— spunea Montesquieu. Prostia e o di- 
mensiune a noastră înşine. Ar fi primej- 
dios s-o ignoräm." 


Creativitatea computerului 


Primul salon internaţional al imaginii 
electronice s-a încheiat o dată cu luna fe- 
bruarie a acestui an, la Bologna. Manifes- 
tarea a fost organizată — după cum ne 
informează „Giornale dello Spettacolo 
de cätre Radioteleviziunea italianä, im- 
preuná cu Secţia de film de televiziune a 
festivalului de la Venetia, de muncipalita- 
tea bolognezä si Oficiul local de turism. 


https://biblioteca-digitala.ro 


Dupä Gandhi, India a devenit un 


subiect predilect pentru cineasti: se- 
rialul BBC, Diamantele coroanei cu 


Susan Wooldridge 


Dupä cum ne informeazä sus-mentionata 
revistä de specialitate italieneascä, trei ar 
fi noutätile revelate de aceastä insolitä 
manifestare. Prima ar fi insági nasterea 
unui „salon al imaginii electronice", in 
care au putut fi expuse cele.mai recente 
i ii în materie de creatie si difuzare a 
mesajului audio-video, specific vremii 
noastre: camere de luat vederi, teleca- 
mere, obiective, cu respectivele accesorii 
etc. Al doilea element demn de relevat 
l-ar constitui demonstrațiile făcute referi- 
tor la modul de a produce imaginea elec- 
tronică, sistemele utilizate atit pentru 
crearea acestei imagini cit și pentru difu- 
zarea ei. Al treilea aspect ar fi evaluarea 
calităţii și calităţilor acestei imagini 
creată cu mijloace electronice, evaluare 
care s-a făcut în cadrul unor dezbateri 
susținute de către experți în materie. Ne 
permitem să semnalăm că Michelangelo 
Antonioni a fost printre cel dintii creatori 
de film care să manifeste interes pentru 
mijloacele electronice de creare a imagi- 
nii cinematografice și semnalam, de alt- 
fel, în numărul trecut al revistei că, de cu- 
rind, el şi-a anunţat intentia de a realiza 
în Statele Unite un nou film, folosind 
aceste mijloace electronice. 


Continuare după un deceniu 


Chiar în această lună februarie au înce- 
put filmările la 2010 Odiseea spațiului nr. 
2, în regia lui Peter Hymas după romanul 
lui Arthur Clarke. 

Noul film este considerat o continuare 
a faimosului 2010 Odiseea spațiului de 
Stanley Kubrick. Ştirea n-a trezit decit o 
întrebare (deloc malitioasä): de ce n-o fi 
continuat odiseea tot Stanley Kubrick? 


Si in 1983 cuplul Olivia New- 


ton-John — John Travolta a fost pe 
primul loc al preferintelor tinerilor 


spectatori 


curentä 


Tarzanul 


ni 


mai | 


t numele 


ol yw: 
= 


ra 


diile lui 


ar citi che 
rial 
i infirmieri 


| 
; 


Ei 
+ 
7 
i 
E: 
1 


pn 


https://biblioteca-digitala.ro 


Secretul lui Bachus 


(Urmare din pag. 11) 


„Studioul de film Bumbescu" — cu platou 
de filmare, decoruri, costume, cameră de luat 


face remake-uri autohtone dupä 
oră si „Romeo gi Julieta“, atinge sublimul 

g 

Cum unge curajorul ziarist în acest 
„sanctuar“, cum se strecoară în cercul închis 
dar cu multiple ramificații al ,mafiotilor indi- 
gn. . pe urmele afacerii necurate (cu vin, e 
limpede!)? Din întimplare, cäutind apă mine- 
rală „Hebel" Desi prima intilnire a avut-o („in- 
cogito“ vorba lui Bachus) în plin cimp: ate- 
rizeazá un avion, din el coboarä o fápturá fe- 
mininá minijupatá, în roz, desprinsá parcá 
dintr-o revistă de modă, gardatá de doi vläj- 
gani în halat alb; la strigătul ei de „ajutor! 
mamă!“ ziaristul aflat în plin sparta agricol, 
încalecă pe un cal alb de pe care i se rosto- 
goleste la picioare. Dar imediat tinära va pä- 
räsi brazda intr-o limuzinä decapotabilä, cu 
gofer inmánugat, un bärbat galant si eilibiu. 
ot poies. ochelari de soare, fular de 

ipá, asteptind-o pe bancheta din 

ple ie (al ghe Dinicá, in rolul unui cinic 
fără scrupule, care trăiește rafinat clipa, nere- 
fuzindu-si nimic, realizează un destin tragic 
în plină comedie, cu farmec si inteligență, la 
nivelul creațiilor cu care ne-a obișnuit acest 
mare actor). Scena de pe cîmp este doar o 
mostră (din multele existente în film) pentru 
insolitul, imprevizibilul situaţiilor ce compun 
trama. Cine sint protagoniștii secventei citate 
si ce rol au ei în „afacere“, se va afla mult 
mai tirziu, la momentul potrivit — altă tehnică 
de studiat în demontarea mecanismului. co- 
mic: dezvăluirea. Mai ales că aparența (anto- 
nimică esenței) joacă și ea un roi, nu dintre 
cele mai in însemnate. Dacă ar fi să ne 
luăm du aparente, cine poate fi femeia 
care, tot în primele secvenţe, acostată fiind 
pe stradă, îi azvirle cit colo pe îndrăzneț cu 
abile mișcări de jiu-jitsu? N-ai zice, dar e un 
personaj pozitiv, nica ziaristului, avo- 
cată de proteele ( ca Mureșan). După 
cum, cine-ar crede — tot la prima vedere — 
că Grig Stevie (excelent Sebastian Papaiani 
în pielea personajului), şofer și băiat bun la 
toate, omul de încredere al maestrului e pri- 
mul ce va presimti dezastrul? lar tovarășul 
just, inspector comercial, un dogmatic ipo- 
crit, vorbind numai în lozincile unei trecute 
perioade — e de fapt lupul moralist JO 
Rädulescu, fäcind din fiecare replicä, ba 
chiar si din täcere, un gag). Caracterizarea 
prin limbaj (nuanța cuvintului e nuanţa ideii 
— adecvare, plasticitate, precizie) e una din 
cele mai gemeroase surse de umor ale filmu- 
lui, cerro pretiozitäti, expresli de jar- 
gon fiind altele pentru fiecare din o 
unele i brie îm ca şi onomastica 
„Chestii, socoteli" — ticul verbal al “osul 


pri 5 
filozofie de viață (totul e mult mai com jie. 
nu Incerca sä afli tot, dar n-ai nici o g 
tul se poate aranja, totul se poate se cumpăra 
EI, vinzătorul de la un modest zit de vi 
nuri, care n-a întirziat eră la serviciu, 
cu aparente de om ce-și face umil datoria, 
îmbrăcat mereu la fel, cu halat albastru deco- 
lorat, bască, pantaloni cu bretele, cămașă ief- 
tinä, are în servieta lui jerpelită teancuri de 
sute, cecuri la purtător (milionar?) si smerit, 
trăiește voluptatea puterii banului. şiret 
pinä la infamie, cînd naiv si credul pinä la ri- 
dicol, cînd neincrezätor pînă la absurd („am 
greşit, o singură dată mi-am călcat principiile, 
am avut încredere“), crud ca o fiară, cind du- 
los, cînd poltron, cind be tera resiv, cînd gregar, 
personajul tui Mihäilescu- i merită cu 
prisosintä numele de Ein , potrivin- 
du-i-se Caragiale despre Bre- 
zeanu: „confirmînd încă o dată clasicul pre- 
cept că și un monstru uricios, redat de artă, 
să placă". Vanitate de parvenit, gran- 
domania nu se mai manifestă ca pe vremea 
domnului Jourdain — bunele maniere nu-l 
. Nici măcar banii... „eee, he... Am 
dästui. Nu frate, pläcerea mea e sä studiez pá 
om, sä dibui unde e şurubul slab și ,cric", 
l-am invirtit și e al meu. Uite la ăsta, toți oa- 
menii se tem de el... E ori n era să se 
urce pe masă și să … Tage". 
Din Meer clipă, toată ihana rd ja comediei, 
oaspetii unei 


(satiră de adincime, corosivă, nemiloasă, de- 

pășind stadiul „acarului Păun“, cum spune 

scenaristul în programul de sală) e dezamor- 

sată firește, în final, justiția imanentă spunin- 
cuvîntul. De la aar 


merita fiecare „Un prim plan al rolului epi- 
sodice”) se poate discuta despre nuanțele por- 
tretului, despre tipui pe care-l reprezintă (fi- 
hei ns caracter, mentalitate), despre sub- 
textul conținut în fișa biografică, despre va- 
rietatea registrului comic. Dar, sîntem con- 
vinsi, despre acest succes al comediei cine- 
mor cva ocara atata a 
pe scurt. 


20 


Valeria Seciu 


L. Complexul expozițional al Teatru- 
lui Foarte Mic din bulevardul Republicii 21 
s-a deschis o expoziţie de caricaturi ale 
actorilor Teatrului Mic, realizată de arh. 
scenograf Virgil Luscov 


O sală de expoziţie de simezele căreia 
sînt suspendate peste 30 de portrete-cari- 
caturi aie actorilor si animatorilor unui tea- 
tru, ale unui aceluiași teatru, ca într-o prin- 
ciară galerie de tablouri de familie, menite 
să probeze o bogată genealogie. 

„iată încă un posibil argument al exis- 
tentei unei trupe de actori acest blazon no- 
biliar ce atestă existenţa distinctă și viabili- 
tatea unui teatru 

Un mänunchi de portrete-caricaturi fá- 
cute cu tandrete și inteligență, cu umor si 
simț de observatie, cu o înțelegere „din in- 
terior” a personalității cu valoare de unicat 
a fiecărui actor, din dorința de a da durată 
— fie si sub această formă — gesturilor 
efemere născute în fiecare seară pe scîn- 
durile scenei 

„iată încă un posibil argument al locului 
pe care-l ocupă actorul într-un teatru care 
și-a propus programatic constituirea unei 
Trupe și al cărei prestigiu s-a clâdit, nu în 
ultimul rînd, pe credința în actori 

O expoziţie de portrete-caricaturi ale cä- 
ror „legende“ sint chiar titlurile pieselor ju- 
cate de-a lungu! ultimelor stagiuni, intrate 
deja în conștiința spectatorilor ca repere 
sigure ale peisajului teatral contemporan 

iată încă un posibil argument al succe- 
sului unui repertoriu edificat cu pasiune și 
credință 

O expoziţie de portrete de actori, des- 
chisă în aceeași sală care a găzduit, de la 
înființarea ei, in 1979, opere ale artelor fru- 
moase contemporane, pictură, grafică, 
sculptură, tapiserie, ceramică, unicate fol- 
clorice, podoabe vestimentare, carte de 
artă 

Si acum, insumindu-se tuturor acestor 
manifestări, în rînd cu ele, de la egal, la 
egal această expoziție de excepţie, ce se 
vrea o mărturie de iubire față de cei care 
ne dăruiesc în fiecare seară, de pe scenă, 
cite ceva din sufletul si arta lor 


Adriana POPESCU 


Stefan lordache 


> 


w. i o 


N 


VEEL Y) 


a — 


Räzboiul färä foc de arme, 
dar cu aceleasi drame 
(Cind o sä vind tata) 


„Nimeni nu este 
atit de nebun sä aleagä 
räzboiul in locul päcii! 
In timp de pace 
copiii isi ingroapä pärintii, 
in timp de räzboi 
pärintii pe copii”, 
ştia încă 
de pe vremea sa 


Herodot 


n semn de 


Cind 
o să vină tata 


aes O sá ne așezăm pe genunchii lui si o 
idem. Cind o sä vină tata nu-l mai lăsăm 


pace 


aici, in spatele frontului. Unul are doar 
, pe ger, cale de 5 km, 
ele pentru mama lui, 


eroină — e o fetiță, 

i. Vorbește puţin, zim- 

bește rar, face totul cu înțelepciunea şi serio- 
zitatea unui matur. Duce lapte cu bidonul in 
spate la clienţii din sat, îngrijește de fratele 
mai mic, de vacă, de gospodărie. Într-o dimi- 
deschise ale 

clădiri, devenită peste noapte spital mili- 

tar. O cană de lapte dată pe geam unui rănit 
6 n ic Mic 
a mitä d din acea zi fetita nu mai aju: 


ves! pre Si nu vrea ja primeascä ni- 
mic în schimb. „Fetița asta face cit toate doc- 
torille" decretează răniții care o așteaptă zil- 
nic ca pe o särbätoare, p un semn de 
pace; ca pe un zvon de a Fireste, mama 
ei nu stie nimic și ea rar ziua cind clienții 


aşa 
sufletul ei că e bine, continuă să împartă lap- 
tele la răniţi. O cană agätatä de o sfoară co- 
boará de la etaj — „Acolo-i cineva grav ranit” 
— şi într-o zi cana nu mai coboarâ... E singu- 
rul moment cind fetița cea sigură pe ea isi 
pierde cumpátul, varsă bidonul cu lapte pe 


jos. 

Războiul — în urma lui cea mal dureroasă, 
sufletul unui copii. „Cînd o să vină tata“ a rà- 
mas pentru mulți un vis neimplinit. 

Între zecile, poate sutele de pelicule despre 
război, filmul acesta în care nu se aude nici 
un foc de armă, în care soldaţii fac figuratie 
si copiii au rolurile principale, vorbește sim- 
plu și emolionant despre ceea ce nimeni n-ar 
vrea sä se mai repete vreodată. O forţă emo- 
p v din sensibilitatea articulatiei ci- 

kann oi şi coscenarist fiind un 
cast scriitor: tmamed Kakabaev. 

O menţiune specială pentru fetița inter- 
pretä — Guizar Babaeva. Figura ei hotáritá, 
serioasă, de om care stie ce face și duce lu- 
crurile piná la capát cu orice risc, ochii ei 
trigti şi în același timp plini de speranţă, ob- 
sedează încă multă vreme după terminarea 
proiecției. 

Roxana PANĂ 


Productie a studiourilor „Turkmenfilm”. Un film de 
mamed Kakabaev. Cu: Gulzar Babaeva, Kurban 
ev. luri Hianov, Karen Djanghirov. Alexandr Vdo- 

Maia Aimedova, Valentina Szabo 


buze e de douä ori 


Efendi 


ADA chinezá, prietená, ne 


oferá posibilitatea de a viziona o pelicula 
dintr-un gen oarecum inedit: un basm co 

Efendi este un personaj care actioneaz: 

numele bunului simţ, al dreptăţii si justiției 
sociale într-o lume coborită din „1001 de 
nopți“, lume în care însă semnele nedreptatii 
şi abuzurilor celor bogaţi sint muit mai vizi- 
bile. Armele sale se numesc: inteligența, 
voiosie, spontaneitate şi, nu în cele din urmă, 
o mare generozitate. Basmul își păstrează da- 
tele sale fundamentale oferindu-ne situații 
clasice în care binele și răul se confrunta 
deschis, morala coagulindu-se instantaneu la 
stirgitul fiecărui episod. Acțiunea de sorginte 


Ultimul tren 


U n idealist într-o lume pragmatică? Ar fi 
frumos, ar fi patetic, dar cehul Frantisek, ca 
si Filip al nostru, nu-și formulează concret un 
ideal de urmat, ci unul categoric de respins. 
Ceea ce vede în familia colegului său la care 
locuiește un timp, în studenție, nu-i place. Nu 
se opune într-un fel oarecare, dar se retrage. 
Si în loc de postul de asistent la facultate în 
capitală (unde am mai intilnit noi o situatie 
asemănătoare?), pleacă în nordul industrial 
să facă chimia aplicată. Nimic nou sub soare, 
doar o fată ce-i suride îmbietor și care spre 
deosebire de pragheza cu ambiţii mari, va ră- 
mine lingă el, oriunde s-ar afia. Totul de- 


„O faptă bună făcută cu zimbetul pe 
mai 


„Credinţa într-un ideal este forța vieții.“ 


bună ©” Proverb 


picarescă porneşte de la un neinsemnat aju 


tor dat unei copile sărace pe care un negus- 
tor hulpav nu vroia s-o servească și ajunge, 
după ce trece pe la primarul satului, un bo- 
gat moșier, un alt negustor, un judecător si 
un vizir, pînă la sultan. Faţă de toţi, Efendi 
aplică aceeași metodă, a răsturnării aparente- 
tor în contrariul lor, pentru a obţine cistig de 
cauză celor särmani, pe care îi apără. Basmul! 
oferă, firesc, mai mult funcţii și mai puţin psi- 
hologii, surpriza şi dinamica fiind principalele 
sale atuuri. Comicul, asemănător, dacă nu 
identic, snoavei populare, fie că îl are în cen- 
tru pe Păcală, Nastratin Hogea ori Efendi, are 
darul să binedispună, după cum se vede, 
după succesul de public al filmului — fară 
facă să uităm micile caracteristici 
tii care redescoperá mereu lucru- 
rile vechi cu o uimire şi o candoare induiosä- 
toare. 


Dan STOICA 


Producție a studiourilor din R.P. Chineza. Un film 
de: Xiao Lang. Cu: Tuyikun, Haljim, Duhad Yizizi, A 
Yiham, Tuerhsun, Guzulinul, Mahamud, Yusutu Sai 


Lev Tolstoi 


cu normal ca povestire, căptușit de o 
răciune surdă (mă întreb ce s-ar fi intim- 
t însă dacă „raza“ crescută la orfelinat nu 
r fi luminat diminetile cenușii ale orășelului 
prăfuit de cimentul fabricii?). O singură sec- 
venfá iese din normalul unui bun film mediu, 
răsfringind asupra întregului un aita in- 
tim” ca in neuitatul Forman. Secventa finalä 
familia lui Frantisek se stringe la țară să-și 
serbeze pärintii, dar, mai ales, sä-si dispu 
casa clădită cu atitea sacrificii de bätrinii 
pensionari. Frantisek se rusineazä pentru im- 
parjeaia din tren; cind ajunge acasă, con- 
stată că părinţii, prevăzind discordia, au ce- 
dat casa statului și s-au retras într-un aparta- 
ment modest. Si atunci zimbetul fiului dezin- 
teresat se Intiineste cu lacrima de pe obrazul 
fără iluzii al mamei. Zimbetul dispare dar la- 


crima rămine. 
Alice MĂNOIU 


Un film de Ju- 


Producţie a studiourilor cehoslovace 
Vladimir Dlouhy. 


lus Matula. Cu: Simon Vrbicka, 


„Fotbalul ar fi un joc foarte simplu, 


dacă nu ar exista adversarul” 


Microbiştii, o forță 


Scuzati, 
dumneavoastră 


jucaţi fotbal? 


GN mondial de fotbal din Spa- 
nia (1982) li aduná in jurul televizoarelor pe 
mai toţi locatarii unui bloc din Berlin. Ne aṣ- 
teptäm la un strasnic punct de fierbere „mi- 
crobistă“, dar Gunter Schoez izor si 
coscenarist — uzind de forțele intremätoare 
ale comediei, alege momentul pentru studie- 
rea comportamentelor. Cunoastem prin 


„Fiecare artist 


Rostogolire 
sentimentalä 


Zicá ce vor zice 


CG... mai aduce aminte Cind tu nu 


Zicá ce vor zice e traducerea mot à mot a 
unui refren cintat cu aprindere de acelasi 
Raphael, in spaniola-i limbä. Un fel de ,Zicä 


lumea orișice“... Filmul e confecționat la di- 


- mensiunile care sä încapă cel mai bine pe 


numitul Raphael. Dar, dincolo de prestația 
cintäretului-cintäret, e vorba și de un AN 
tip de poveste, dupä care se omoarä (ca 

fim în ton cu genul) un anumit public. Dupa 
o despărțire de 15 ani cît o veșnicie, un frate 


a fost mai 


Jeun-Paul Sartre 


această investi 
în baza anunţ 


si inimă nu se rezumă la atit, contraziceri vio- 

lente și tandre împăcări între prietene — sint 

de autor cu un suris de incuviintare. 

ul are de toate — umor subțire și umor 

greoi, Sevens va si es ami napi- 

pravegheate, din citeva lipsind grăuntele de 
sare $i bobul de piper. 


Julieta TINTEA 


Productie a studiourilor Defa-Berlin. Un film de 
Günther Scholz. Cu: Christine Schorn, Herman Ba- 
yer, Corinna Harfouch, Jo Fabian 


un amator” 
R.W. Emerson 


intii 


mai mic traverseazä un ocean ca sä-si regä- 
seascá fratele mai mare, pe care-l știa muzi- 
cian de succes. Cintec. Fratelui mai mare, îi 
datorează totul, și banii de studii, și elanul de 
viață. Cintec. ÎI găseşte în mizerie, dat la 
fund: „Un artist fără glorie e ca și mort“. Cin- 
tec. Se îndrăgostește de iubita fratelui. Cin- 
tec. Se retrage înlăcrimat dar neabătut pe 
principiul „o fată mai găsești...“ Cintec. 
Dae însuși un cintäret în oarecare vogă. 
Muzica! 


O rostogolire sentimentală pururi la supra- 
faja lumii și a firii, o tristețe strasnic suprave- 
gheată de speranţă, exterioare ia Buenos Ai- 
res, un sărut cast... Dacă ar exista un gen nu- 
mit „filmul naiv“, am zice: iată un adevărat 
film nalvl, și nu ne-am mai mira deloc de sà- 
ed cu induiogare pline. O altá poveste cu 
cintec. 


Productie a studiourilor  hispano-argentitien 

film de Mario Camusl. Cu: Raphe Raphac na 
Vergano, Ignacio Quiros, Susana Campos, Dario Vit- 
tori. 


https://biblioteca-digitala.ro 


m 
motin 


— 


la YI 


infelepciunea 


Un suris ca 


Nu iese fum färä foc 


Salamandra 


F ilm politic? Film politist? Ca in foarte 
muite filme, gi indeosebi in cele italiene, ge- 
nurile se confundä. Miezul e politic, tratarea 
e politistä. Seful statului major italian moare 
pe neasteptate. Incidentul ar fi trecut poate 
neobservat, dacä un ofiter de contrainforma- 
tii; colonelul Matucci (Franco Nero) nu și-ar 
da seama cä presupusa moarte subitä, camu- 
flatá mai apoi in sinucidere, a generalului 
Pantaleone este, in realitate, un asasinat. Si, 
descoperind cä este un asasinat, acelasi Ma- 
tucci nu ar observa cit de nelinistite se aratä 
a fi unele persoane suspuse din lumea politi- 
cienilor, financiarilor gi aristocratilor italieni. 
Cine a avut interes să-l asasineze pe Pantale- 
one si de ce? De la acest cine si de la acest 
de ce, intrebäri destul de incomodante, se 
dezväluie o adeväratä avalansä de crime, 
pentru ca räspunsurile sä nu ajungä a fi date. 
itele se încurcă și cu un alt personaj poreclit 
„Salamandra“ (Anthony Quinn), fratele vitreg 
al generalului ucis, fost partizan în timpul 
războiului, rămas o e pi | dară printre 
cei ce au luptat împotriva fascismului. Faţă în 
față cu exponentii puterii (neofasciștii din gu- 
vern care și-au lichidat vechiul partener pen- 
tru că nu le mai era pe plac), colonelul Ma- 
tucci și căpitanul Stefanelli, ajutorul său 
(Martin Balsam) vor fi ei înșiși ameninţaţi, iar 
unul — vä închipuiţi că nu eroul principal! — 
va fi chiar omorit. Ajutat, în final, tot de un 
= E $ grangur, pentru că asta a ajuns fostul parti- 
Complotind împotriva unui complot zan Bruno Manzini, ex-Salamandra din tim- 


(Anthony Quinn si Franco Nero în Salamandra) pul războluiui, azi "Industrias milardar, Ma 


an trecut, la un alt Marienbad, pe frumoasa 
actritä a cärei fotografie se aflä in muzeul de 
la Grand Hotel. Hotel pe lingă care el, tinărul. 
era gata sä treacă fără să se oprească, apoi 
minat de cine știe ce gind, s-a oprit pentru o 
noapte și acum încearcă să räminä o viaţa 
Dacă nu acceptăm jocul ca joc şi basmul 
ca basm, sigur ar fi multe întrebări de pus 
De pildă, în ce împrejurări piere sau se des- 
parte de iubita lui, tinărul, atunci demult, 
pentru a putea reveni la ea, acum? Ce s-a în- 
timplat dupa acel ultim spectacol, atunci. 


mai are. loc în spaţiu, printre crestele zgî- 
rie-norilor, ci în timp, împotriva acelor cea- 

Un yankeu la... sornicului. Yankeul nostru nu va ajunge piră 

| Marienbad la curtea regelui Arthur, se va mulțumi să po- 
posească undeva la un Grand Hotel alb, stră- 

lucitor Aere ca un transatlantic esua! 
pe un splendid gazon, cindva la inceput de 

| Undeva, cindva secol. Motivul acestei neasteptate si totus 
atit de dorite cälätorii in timp este sentimen 

tul sau-poate doar presentimentul unui tinar 
colegian cu vocaţie de dramaturg din anii '80 
cà a cunoscut-o undeva, cîndva, într-un alt 


D e mai bine de un deceniu ecranul ame- 
rican a fost suprasaturat de roboţi, gadgeturi 
electronice, războaie intergalactice. Cosmo- R - 
sul devenise pentru producători noul El Do; Dragostea ca eternitate 

rado. Evadările în viitor erau oferite publicu- (Jane Seymour si Christopher Reeve în Undeva, cindva) 
lui pe bandă rulantá. Cursa părea fără oprire. a 

Dar iatä cä la inceputul -anilor '80 s-a ajuns la 
o exasperare reciprocä. „Ce-i prea mult nu-i 
sânătos“, spunea Alan J. Pakula; iar Paul 
Newman declara: „Azi la Hollywood, dacá nu 
esti robot nu ai nici o șansă sä capeti un rol!" 
In cele din urmä si publicul a inceput sä obo- 
seascä de atitea räzboaie stelare si a dat 
semne cä ar vrea sä se intoarcä cätre poves- 
tile de inimä albasträ. De fapt, turnanta in 
aceastä ofensivä a fäcut-o tot un film de anti- 
cipatie, dar un film in care nu navele cosmice 
tineau rolul principal ci sentimentele, afec- 
tele, chiar dacä ele se infiripau intre pämin- 
teni si un extraterestru. Este vorba desigur de 
E.T.-ul lui Spielberg. Succesul cu totul iesit 
din comun al extraterestrului blind a demon- 
strat ceea ce era de demonstrat: superteh- 
nica, dacä mai vroia sä facä bani, trebuia sä 
ceară ajutorul melodramei. 

Be hege a înțeles mesajul și s-a pregá- 
tit să facă o nouă cotitură, era doar expert în 
asemenea slalomuri. uriașe, Undeva, cindva, 
producţie a studiourilor americane — 1980, 
este un cit se poate de concludent exemplu 
pentru cum a înţeles cetatea filmului sa ope- 
reze schimbarea. 

Bineinteles nu putea fi vorba, dupa atitea 
aventuri cosmice, de o reîntoarcere la tipa- 
rele anterioare. Era greu, poate chiar imposi- 
bil, să se revină la o „scurtă intilnire" într-un 
bufet de gară, așa încit evadarea în trecut s-a 
facut tot pe canalele stiintei-fictiune. 

Sintem din nou sub vraja superman-ului 
Christopher Reeve, numai că zborul său nu- 


„l-a luat inima, fără pe gînduri să stea, Invitaţie la tango 
cum o fetiță apucă o minge...“ 9 


Nu pot sá-ti spun 
adio 


Maiakovski 


S au, cum s-ar putea parafraza titlul 
„Atunci cînd fetele invită, se dansează 
tango“, e un film direct, deschis, fără ocoli- 
suri și rafinamente căutate. E un film cu care 
versurile lui Maiakovski — versurile de dra- 
oste ale lui Maiakovski — fac corp comun. 
i asta de la dialoguri, care sînt concise, 
concluzive, rezumind parcă ce-ar fi putut 


dl a-digitala.ro 


Citeva filme care au 
„O societate care bana 


tucci va dejuca în ultimul moment lovitura de 
stat atit de abil pregátitá de neofascisti. 

Un subiect inspirat — din päcate! — de o 
realitate foarte acută azi în Italia, și nu numai 
acolo: recrudescenta neofascismului. Un film 
menit sä tragă un semnal de alarmă — al ci- 
telea? — sä-i punä pe oameni in gardä, in 
faja unui pericol pe care generatiile mai ti- 
nere nu-l cunosc si de aceea nu-i pot măsura 
întinderea. Pornind de la romanul cu același 
titlu al americanului Morris West, filmul — 
american si el — mizează prea mult, cred, pe 

- senzațional de dragul senzationalului. Gravi- 
tatea subiectului merita poate un alt unghi de 
abordare decit policier-ul cel mai bätucit, 
adesea cu un suspans prea căutat si în orice 
caz pedalind, în principal și în secundar, prea 

- mult pe violenţă. Nu orice scop scuză orice 
mijloace, chiar dacă în intenţia autorilor a 
fost implicarea cu orice pret a si torilor, 
în trimiterile și semnificațiile politice. Distri- 
butia, și ea aleasă pe sprinceana succesului 
de casă, îl are în frunte pe seducătorul 
Franco Nero, în doar citeva apariții pe faimo- 
sii Claudia Cardinale si i- Wallach, pe 
Martin Balsam, sobru şi convingator ca intot- 
deauna, pînă la excelentul Anthony Quinn, 
oricind bun să-i pui pe orice rană. 

În fond și de fapt, ce să-i reprosäm regizo- 
rului Peter Zinner? 

Că a făcut praf și pulbere un complot neo- 
fascist, tinindu-ne cu răsuflarea tăiată? in 
fond si de fapt, un film rămîne doar un film si 
dacă tinta „mesajului“ a fost atinsă, de ce sä 

ne ferim din calea ei? Franco Nero a scăpat 


Piaţa occidentală 
„Nu mă gîndesc niciodată 
Marketingul 


căci ce ni se arata pe ecran este doar des- 
pärtirea de după fabuloasa întoarcere în timp 
a eroului. Tot asa nu poti să treci cu vederea 
naivitatea multor situaţii. (Christopher Plum- 
mer salvează cu morga sa elegantă citeva 
dintre ele) şi simplitatea replicilor. Dar vraja 
se leagă din privirile albastre ale celor doi în- 
drägostiti: Christopher Reeve si Jane Sey- 
mour (una dintre noile vedete al Hollywoodu- 
lui respectind canoanele de frumusețe tradi- 
tionale). Condus pe unda acestor priviri, fil- 
mul lui Jeannot Szwarc alunecä incet dar si- 
gur spre inima marelui public si nu e nici un 
dubiu cä o va cuceri. Autorii cistigä setul 
pentru cä au stiut sä-si aseze filmul la conflu- 
enta a trei genuri de maximă popularitate: 
anticipatia științifică (ca modalitate de des- 
fasurare dramatică), filmul retro (ca ambiantä 
— sîntem în plină belle-époque) si melo- 
drama (o frumoasă și misterioasă poveste de 
dragoste si despărţire cu intensitäti de Tris- 
tan și Isolda) — totul pentru a nu eșua in lo- 
curi comune, pe un leit-motiv muzical de 
Rahmaninov. 
lată un film menit să aibă coadă la casă. Si 
nici măcar nu se poate spune că producătorii 
au avut fler. Ei au dovedit ceva mai puţin şi 
ceva mai mult decit atit — și anume că au 
ştiut să folosească într-o formă nouă vechiul 
retetar al lungului sir de succese ale filmului 
american de ieri și de azi. 
Adina DARIAN 


Producţie a studiourilor americane. Scenariul: Ri- 
chard Matheson, după romanul său Jncercare de 
intoarcere. în timp”: Regia: Jeannot Szwarc. imagi- 
nea: Isidore Mankofskv, Muzica: John Barry. Cu: 
christopher Reeve, Jane Seymour, Christopher 
Plummer, Teresa Wright, Bill Erwin, George Vosko- 
vee. Susan French. 


sä-si spuná oamenii în situatiile date — chiar 
dacá se revád dupá luni sau ani, si piná la 
frazele de montaj, abrupte, construite pe 
prim-planuri — ca niste priviri directe în ochi. 
Aceasta a fost o opțiune din filmarea regizo- 
rului Boris Durov si a echipei sale. Relativ 
desele transfocatoare — mai putin obisnuite 
in plastica imaginii de film din ultima vreme 
— secventele gindite sä rezume în citeva ca- 
dre durata unor zile, insotite de muzica chita- 
relor electrice mixatä tare, in prim-plan, adre- 
sindu-se direct spectatorilor in ton cu gustul 
celor de pinä in 25 de ani, toate acestea nu 
sint decit träsäturile de cärbune cu care regi- 
zorul contureazä elementul pe care conteazä 
cel mai mult: traiectoria personajelor. Parcä 
ar spune: amănuntele le puteţi imagina si sin- 
guri, dar pentru cä asa s-au intimplat lucru- 
rile cu Serioja, ar merita sä stiti ce fäcea in 
timpul ästa Lida, si asa mai departe. Tocmai 
pentru cä traiectoria personajelor e princi- 


Ws 


aerul cä argumenteazä ideea unui occidental lucid: 
lizează crima poate deveni foarte usor o societate 


mai ştie să distingă binele de ră 


nevätämat și o dată cu el, cel puţin deocam- 
dată, soarta acestor pelicule cu miză foarte 
mare adunată din poturi foarte mici. 


Rodica LIPATTI 


Productie a studiourilor americane. Scenariul: 
bert Katz, după romanul lui Morris West. Regia: 
ter. Zinner. nea: Marcello Gatti. Muzica: Je 
Goldsmith. Cu: Franco Nero, Anthony Quinn, Martin 
Balsam, Claudia Cardinale, Eli Wallach, Sybil Dan- 
ning. Christopher Lee, Cleavon Little. 


Ro 


Sonoritatea 
bronzului vechi 


Cancan frenetic 


N imic deosebit în faptul că o ordonanță 
își slujește cu zel superiorul cu atît mai mult 
cu cit, iul, cu ororile lui, trezește și mai 
acut instinctele de conservare. Numai că sol- 
datului Solef, frontul îi trezește nu numai in- 
stinctul de autoapărare, ci și vocația de es- 
croc. lar maiorul său se complace și profită. 
Pinä la scena reintilnirii pe treptele impu- 


ssaltată de filme petrecute „în viitor“: 
la viitor, vine si asa prea repede” 


“& 
u 


nätorului Palat al Bursei, cind cei doi (des- 
pärtiti după demobilizare) se decid să-şi re- 
facă cuplul gi sä se lanseze in afaceri, de 
data aceasta, de mare anvergurä, am putea 
spune că se intinde, economicos si alert, 
„Uvertura“ peliculei. Prin, enumerarea co- 
rectä, färä nici o omisiune, a tuturor aspecte- 
lor tipice, regizorul Jaroslav Balik alcätuieste 
— prin tehnica contrastului — o amplă fresca 
socială a Vienei de după primul război mon- 
dial, marcată de criza economică si de for- 
mele incipiente ale fascismului. Străzile sos- 
dide cu cergetori, manifestafiile muncitorilor 
şomeri, luptele de stradă, discursul liderului! 
sindical în parcul cu gazonul impecabil din 
fața Parlamentului și împrăștierea mitingului 
de către polițiști călare sau, în paralel, dineu- 
rile și se muzicale din palatele impene- 
trabile apar într-o simetrie chiar prea functio- 
nală, regizorul Jaroslav Balik și cei trei sce- 
naristi, Hannes Zell, Jiri Fried și Jaroslav Va- 
lik preferind în transpunerea nuvelei lui Ro- 
bert Muller, o lectură fidelă. 

Cancan frenetic este un film, prin exce- 
lentä, de atmosferă. Dincolo de ce spune, re- 
gizorul este preocupat de cum spune. Nara- 
țiunea capătă adincime, iar faptul, sonorita- 
tea bronzului vechi. Dezinvoltura, buna dis- 
poziţie afișate de baronul Lustig, de contele 
Willander sau milionarul Tiell, noii parteneri 
de afaceri ai maiorului (posesor al unui im- 
presionant capital acumulat de fosta sa ordo- 
nantä prin tranzacţii dubioase), sint doar mi- 
mate: starea reală este aceea de suspiciune 
de neliniște sub presiunea vremurilor tulburi 


, spunea Einstein. 


Simului nu pare a-i împărtăşi părerea! 


Fantomatologie 
fără voie 


Evadati în viitor 


S ran Lem, autorul faimosului roman 
„Solaris“, a definit o disciplină stiintificä 
nouă, fi Ea ar avea ca obiect stu- 
diul consecintelor acelor situatii, in care min- 
tea omeneascä nu mai poate distinge iluzia 
de realitate. Un creier bransat pe o masinä 
producätoare de senzatii p 'amate va avea 
impresia că trăiește efectiv in lumea fictivă, 
creată pe o asemenea cale. Tehnica respec- 
tivă, adică putinţa de a realiza așa ceva, Lem 
a botezat-o fantomatică. 

Paradoxul este că, din această situație, nu 
mai există ieșire logică. Chiar atunci cînd, să 
presupunem, creierul supus la o astfel de 
operație rupe legătura cu mașina și desco- 
peră cum lucrează ea, rămine prizonierul in- 
certitudinii, întrucit s-ar putea ca și ii inile 
dezvăluitoare ale sursei iluziilor sale să-i fie 
dictate. 

Lucrurile sint rezumate admirabil, de multă 
vreme, într-un vestit apolog chinez: 
Ciang-Te, spune el, se visă un fluture care 
visa că este Ciang-Te. Pinä aici nimic extra- 
ordinar. Dar, cind se trezi, nu mai izbuti să 
ştie cine este, fluturele sau Ciang-Te. 


Partea cea mai interesantă a filmului. Eva- 5 


dați din viitor, a de atingerea problemelor 
fantomologiei, fie și fără voie. Fantasticul De- 


pala sursă a emotiei filmului, ea nu trebuie 
divulgată; întocmai ca la un film poliţist, 
avem mereu impresia că am prevăzut cum se 
vor întîmpla lucrurile, ori asta înseamnă cä 
povestitorul i făcut bine datoria. 

Desigur ex si un fundal pe care regizo- 
rul nu-i neglijează (tot ca un bun povestitor), 
relaxind spectatorul: cei doi marinari care, 
după aceeași serată dansantă, ca și eroii 
noștri, se căsătoresc cu cele două tinere cu 
care au dansat, cocoșul de la nuntă care se 
ia la trintä cu imaginea sa din oglindă, pasti- 
lutele de „inimă“ ale doctoritei care dă cal- 
mante și. sfaturi... 

Un film și un spectacol de la care numai 
dacă te duci cu prejudecăţi pleci nemulțumit 


Pavel MOȘ 
TTT 


Producţie a studiuorilor ,,M. Gorki”. Un film de Boris 
Durov. Cu: Serghei Varciuk, Anastasia Ivanova, Ta~ 
sama Parkina, A. Korsunov, A. Savcenko. 


los in jurul căruia se învirtește toată acțiunea, 
nu este altceva decit o uriașă fabrică de ilu- 
zii. Cu ajutorul roboților, hologramelor, sen- 
zaţiilor produse după niște scenarii dinainte 
construite, vizitatorilor li se oferă călătorii în 


O uriaşă fabrică de iluzii 
(Evadaţi din viitor) 


Anul XXII (255) 
București, martie 1984 


Redactor sel 


Ecaterina Oproiu 


Instinct de apárare 


(Cancan 


si a candidatilor de peste noapte, la inavutire. 
Petrecerile sint un pretext; in saloanele scin- 
teietoare rămîn destui ,figuranti" pentru ca, 
in liniste, sata participanţi la „festin“ să 
se poată retrage în cabinete ornate cu lam- 
briuri de mahon și grele draperii de plus. Dis- 
cutiile calme sau amenințările reci sint rostite 
cu același ton politicos. Atmosfera intimă, 
odihnitoare a încăperilor, creată de lumina 
discretă, catifelată a lămpilor de birou accen- 
tuează, prin contrast, duritatea dialogurilor. 

Mecanismul jocului dublu acționează inva- 
riabil în oricare împrejurare: la cursele de cai, 
la partidele de schi, în plimbările cu barca pe 
lac, la spectacolul de operă sau la dejunul de 
la restaurant. Peisajele, interfoarele, societa- 
tea au farmec, pitoresc, strălucire. Dar tesä- 
tura, atit de frumos coloratä, are firele pu- 
trede. Adoptat de inalta societate gratie bani- 


timp, dupä plac. Sint introdusi astfel într-o 
„lume a viitorului”, unde nimic nu este impo- 
sibil. (Bineînţeles sub formă imaginară, dar 
simţit ca și cum s-ar petrece aevea). 

Tema filmului vine dintr-o obsesie a epocii 
noastre: manipularea constiintelor prin formi- 
dabilele mijloace de care dispune azi siste- 
mul difuzării informaţiilor pe scară largă 
(presă, radio, televiziune, benzi imprimate, vi- 
Junoa etc). De asemenea, frica secretä 
de roboti. Oamenii se sperie de mecanismele 
care iau înfățișarea lor gi, instinctiv, intreväd 
primejdia ca ele sä nu-i mai asculte si sá în- 
cerce a le lua locul. O asemenea temá stráve- 
che a dat nastere legendei Golem-ului. 

E din viltor continuá un alt film, care 
a rulat cu citiva ani in urmá pe ecranele 
noastre. Acolo, roboții se revoltau, refuzau sá 
mai moară sub focurile vizitatorilor în vestul 
sălbatic și-i masacrau. Acum defectiunea 
care a provocat catastrofa a fost reparată și 
Delos-ul, perfectionat, s-a redeschis. De alt- 
fel, Yul Brynner, robotul rebel din filmul ante- 
rior, reapare și aici tot ca pistolar, într-un vis 
erotic videoticat al eroinei. 

Acţiunea noului film devine fascinantă 
exact acolo unde fantomatica se insinuează 
într-însul cu dilemele ei tulburătoare. Scenele 
cele mai reuşite îi aduc pe eroi în situația 
dramatică de a-și înfrunta dublurile care gin- 
desc ca gi el. Regizorul speculează în citeva 
momente destul de bine ineditul ciocnirii. Un 
duel pe viaţă și pe moarte, de tipul western 
(cine scoate întii revolverul) între două ființe 
cu reflexe identice. O urmărire, în care cur- 
sele sint prevăzute și rămin, fatal, fără efect. 
Niște momente confuze, cind nu mai știm 
cine a fost ucis, eroii sau dublurile lor, fabri- 
cate la Delos. Și apoi, intilnirea 
lor, neștiind nici unu! dacă are 
iubită sau un inamic mortal. 

Din păcate însă, partea speculativă a filmu- 
lui e sacrificată repede, în favoarea celei de 
aventură. Paradoxuri se rezolvă după exem- 
plul ilustru, prin tăierea decisă a nodului gor- 
dian. Chiva pumni bine aplicaţi suprimä di- 
lema. Un foc de revolver, tras la timp, aduce 
o solutie radicală neputintelor la care e con- 
damnată teoria cunoașterii. O lungă särutare, 
cu explicație simplă — există lucruri care nu 
ne pot copia — elimină orice dubii. Fericită 
lume a viitorului fără filozofie! Eroii ies, așa- 
dar, din impas printr-o tradiționalistă credință 


ky cea A 
n faţă ființa 


Pogonat si Mircea Albulescu 
doi dintre cei mai buni 
actori ai filmului românesc 


Foto: Victor STROE 


https://biblioteca-digitala.ro 


sau vocafie de es 
frenetic) 


tor fostei sale ordonante, fostul maior nu 
ezită să-l scoată din scenă pe devotatul său 
asociat și chiar să provoace o sinucidere. Pe 
fondul ascensiunii puterii naziste, raporturile 
între marii deținători de capitaluri se schimbă 
spectaculos. Omul cu pușca ce pindește din 
întunericul nopții, ferestrele frumos luminate, 
pentru a-l înlătura pe Solef nu este doar un 
pistolar plătit. El era embrionul fascismului 
ce avea să ia din ce în ce mai mari proporții, 
amenintind întreaga umanitate. 


Alina POPOVICI 


Productie a studiourilor cehoslovace si austriece. 
Scenariul: Hannes Zell, Jiri Fried, Jaroslav Velik, 
după nuvela lui Robert Müller. Regia: Jaroslav Balik: 
Imaginea: Viktor Ruzicka Cu: Josef Vinkar, Karel 
Hermanek, Hana Talpova, Zuzana Geislerova. Jan 
Teply, Ota Sklendka. 


linigtitoare în virtuțile inimitabile ale însușiri- 
lor naturale umane. 

Färä sä stie insä, filmul confirmä cercul vi- 
cios fantomologic, din care nimeni nu poate 
„evada“. Ca Delos, au mai fost confecționate, 
înainte, multe, numeroase ,copii", după di- 
verse personalități politice. Posibilitatea iden- 
tificării lor e exclusă, nici fabricantii nu le 
mai pot distinge de original — așa cum de- 
clară și se adeverește în final. Atunci lumea e 
deja populată de produsele Delos-ului, înzes- 
trate cu influentä și putere. Ceea ce vor po- 
vesti „evadaţii din viitor“ are toate șansele sä 
rămînă fără nici o urmare. Cine stie dacă nu 
chiar insul căruia Chuck se grăbeşte să-i co- 
munice teribilul secret e o copie Delos? îi va 
fi foarte ușor atunci să califice senzationalele 
destăinuiri, niște pure iluzii a doi reporteri 
- efectelor fantomaticii. 

ne împiedică apoi să considerăm proba 
sărutului neconcludentä. Poate că la Delos 
s-a avut în vedere pentru fabricarea dubluri- 
lor perfecte, și această senzaţie. Chuck face 
la sfirgit un gest indecent la adresa doctoru- 
lui fabricant de sosii? Ei și! S-ar putea să 
caute astfel a-și convinge definitiv partenerii 
că el e originalul, cînd în realitate lucrurile 
stau pe dos. 

Dar, suprema iluzie ar fi alta. Întreaga po- 
veste cu dublurile a fost din capul locului 
aranjată pentru reclamă: reporterii vor istorisi 
primejdiile cumplite care ameninţă lumea la 
Delos. Se va arăta apoi că au fost iluzionati 
printr-o tehnică fantomatică superioară. Si de 
aici încolo, faima Delos-ului e asigurată pen- 
tru întotdeauna. Nimic nu se dovedește aici 
imposibil. 

Mă tem însă că — vorba lui H. Sanielevici 
— am croit o căciulă prea mare pentru capul 
producătorilor acestui film agreabil, care 
trece fără complexe, pe lingă șansa de a fi 
devenit o operă memorabilă a cinematografu- 


lui S.F. 
Ov. S. CROHMĂLNICEANU 


Productie a studiourilor americane. Regia: Richard 
T Heffron; Scenariul: Mayo. Simon si George 
‘Schenck; imaginea: Howard Schwartz si Gene Pol- 
to; Cu: Peter Fonda, Blythe Danner. Arthur Hill, 
Steart Margolin si Yul Brynner. 


CINEMA, 
Piata Scinteii nr. 1, Bucuresti 41017 
Exemplarul 8 lei 
G” D. Ö[ D> N j 


Cititorii din siräinätate se pot abona adre- 
sindu-se la MEXIM Departamentul Export- 
Import Presă, PO Box 136—137 — telex 11226 
Bucureşti, str. 13 Decembrie nr. 3 


| Prezentarea artisticä 


Anamaria Smigeischi 


a 


Prezentarea grafica 
Ioana State 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteijn — Bucuresti 


actorij 
nostri 


A mai trecut un 8 martie. 


Nu trebuie sä fii cronicar cinematografic ca 
sä constati, fără inutile menajamente, că în 
ultimul an, pe frontul personajului feminin, 
mai nimic nou. „O nouă primăvară pe vechile 
dureri“: avem actrițe mari, dar nu prea avem 
roluri mari, nu avem personaje feminine me- 
morabile, fascinante, puternice, în stare să 
miște, dacă nu soarele și celelalte stele, mă- 
car un întreg lungmetraj. S-ar putea spune, și 
cit ne-am bucura dacă am exagera, că, spre 
deosebire de dramaturgia vieții, dramaturgia 
filmului nostru de actualitate n-a înregistrat 
deocamdată, cu adevărat, „creșterea rolului 
personajului feminin“, limitindu-l — si limitin- 


du-se — la postura de accesoriu mai mult ! 


sau mai puţin decorativ al conflictului in 
ma 

TTA de buna dispoziţie te îndreaptă 
Automat spre doua actriţe care, vorba cin- 
tecului, „de ani si ani", indiferent de buletinul 
meteorologic, au curajul, iertată-mi fie expre- 
sia, să ne facă sä ridem. Publicul se inseni- 
nează cind le descoperă pe marele ecran, fie 
și în cite un rolișor meteoric (cum au apărut, 
de curind, Tamara Buciuceanu în Bocet vesel 
și Stela Popescu în Un petic de cer). Fiind 
vorba de 8 martie, vă oferim un dublu temi- 
nin cu maestrele noastre cascadoare ale risu- 
lui, un dublu interviu luat, nu luat, ci smuls, 
printre telefoane, sonerii, turnee, repetiții, 
spectacole, cabine... 

V-aţi bucurat vreodată că ați reușit să-i 
vproduceti" cuiva un zimbet? Nu se poate sä 
nu vă fi bucurat. Dar v-aţi întrebat ce trebuie 
să simţi cînd hohotele unei săli întregi se ros- 
togolesc recunoscătoare spre tine? 

amara Bucluceanu: Simti o bucurie și o 
căldură de cuptor! 

Stela : Simţi o vibratie, o energie 
specială; senzaţia de totală odihnă. O fericire 
care-ţi taie complet oboseala. 

Cind i har comic? 


= că 

Steia Popescu: La liceu, la ov, îi fă- 
ceam pe toți colegii mei sä ridä, probabil că 
făceam ca toţi dracii, mai ştiu eu ce făceam? 

Tamara Buciuceanu: Cind aveam 8 ani, 
şcoala a prezentat un spectacol popular, 
„irozii", în care eu aveam rolul îngerului. Dar 
nu eram, cum se cade, un înger blond. Eram 
un înger brunet! Ei, și cînd am apărut eu așa 
în scenă, foarte serioasă, lumea a început să 
ridă și să aplaude. Tata mi-a spus: „De atunci 
ti-a fost häräzit ție“... a 

— Ce părere aveţi despre cel care nu știu 
sä ridä? 


Două actriţe de 


Foto Victor STROE 


mare popularitate 


şi. o problemă 
de permanentă actualitate: personajul feminin 


Tamara Buciuceanu: Cine nu știe să ridă, 
în primul rînd nu este bun. Cine nu stie să 
ridă nu poate să facă bine. Cine nu știe să 
ridă nu va fi niciodată respectat. 

Stela Popescu: Fără ris, lumea ar fi oribilă. 
Cred că oricine poate fi învățat să ridă, dar 
pentru asta trebuie sä ataci cu comedia sub 
toate formele ei, trebuie să descoperi calea 
de acces spre fiecare suflet. De curind, în 
provincie, a venit la mine un spectator mai în 
vîrstă, care mi-a declarat, imaginati-vä: „E 
atei oară în viața mea cînd am ris la tea- 
tru!" 

— Ce părere despre rolurile care 
vi le-a oferit filmul pinä in posede pă 

Tamara Buciuceanu: N-am făcut roluri care 
să mă mulțumească. Chiar dacă am avut 
„apariții“ mai mici sau mai mari. Bineînțeles 
că aș dori altceva! 

Stela : Totul a fost la întîmplare. 
Cind m-au chemat, n-am refuzat. Am fost si 
certată: de ce am primit cutare sau cutare ro- 
lișor. Am acceptat orice, gindindu-má că me- 
reu înveţi ceva, te acomodezi cu aparatul de 
filmat, cu munca pe platou, și sperind că, 
odată și odată, tot voi face teva mai bun! Și 
să, nu uităm că, dacă un regizor talentat 
poate să facă dintr-un actor mediocru un ac- 
tor bun, în schimb un regizor 'slab poate 
compromite un bun actor! 

i V- vreodată (cam) ce v-ar place 


Tamara Buciuceanu: De exemplu, o primă- 
reasä. Sau o doctoritä. În orice caz, o femeie 
care muncește enorm, o femeie a zilelor 
noastre. Sau un detectiv comic, sau un muzi- 
cal interesant, sau o Chiriță... Multe s-ar pu- 
tea face... 

Stela Popescu: O femeie adevărată, com- 
plexá, o femeie care muncește, ride, plinge, 
se ceartá, o femeie de fiecare zi. Poate nu mä 


vedeti in rol, dar mi-as dori sä joc o prese- 
dintá de colectivä — energicä, explozivá, su- 
fletul Cu sat! Eä PE 

— Care personaje nine limul nos- 
iru vi s-au In memorie? 

Tamara Buciuceanu: Cine? O femeie? Te 
rog să mă crezi, nu-mi vine acum în minte 
nici un exemplu. Poate Margareta Pogonat a 
avut in film nişte personaje mai adevărate.. 
Asta-i problema: Scenaristi, scrieți pentru ac- 
trite, personaje j 

var : Greu de spus. Îmi place 
cam tot ce a jucat Pogonat — per- 
sonajele ei au mai multă carne si adincine 

Spectatorii care nu sint numai spectatori 
vor. să știe despre aceste mult simpatizate 
personaje și diverse máruntiguri, ieșind din 
cine-cercul nostru strimt, de tipul: 

— Calitatea preferată la o femeie? 

Stela | 2 Optimismul. 

Tamara : Sobrietatea. 

— Calitatea preferatä la un bărbat? 


Tamara Bucluceanu: Credinţa faţă de soție! 

Stela Popescu: Calmul. În clipa în care un 
bărbat e agitat, își pierde din demnitate, în- 
cepe să semene cu... o femeie! 

— Timpul liber? 

Tamara Bucluceanu: Vara! Vara la Bran! Sá 
bat coclaurile cu Dickulet! (n.n. Dickulet = 
Dick = caniche inrudit cu Muppets) 

Stela Popescu: Sint un om activ, nu pot sä 
stau, îmi place munca practică, acasă; sä 
cos, să fac bucătărie. 

— Cum v-aţi iza? 

Stela Po : Tot ce fine de viaţă îmi stir- 
nește interes. În orice condiții, viața mi se 
pare extraordinar de interesantă. E drept că 
sint, cum se spune, o natură sănătoasă: dorm 
perfect, și-n mașină, și-n tren, și-n gară, 6—7 
ore, ag vrea sá dorm 9, de cînd mă ştiu pe lu- 


https://biblioteca-digitala.ro 


mea asta sufär de somn! Sint un om care mä 
topesc ini ceilalți, îmi plac teribil oamenii ta- 
lentati; invidia și ambiția absurdă trebuie sä 
fie o povară groaznică! Cred că, o dată cu 
trecerea timpului, firea ti se vede tot mai mult 
pe faţă — aţi observat că, imbátrinind, unele 
femei devin mai frumoase, altele mai urite? 
Totul se citește pe față. Despre mine lumea 
spunea că aș fi frumoasă. Aș! Eu am părut 
frumoasă, din cauza puterii mele de a iubi 
oamenii și viața. 

Tamara Buciuceanu: Mă zbucium foarte 
mult, nimic din ceea ce trece pe lingă mine 
nu mă lasă rece. Sint un om nervos, tempera- 
mental, tipicar, pentru că vreau să fie totul 

rfect. Dar sînt şi o romantică, foarte dură 
în sinceritatea mea. Întotdeauna, chiar dacă 
am avut necazuri, supäräri, tristeti, mi-am 
spus: capul sus și mergi înainte! Si, să ştiţi, 
actorul este un suflet aparte, e un suflet ge- 
neros, care dorește să fie iubit și care, atunci 
cind este uitat, suferă. Dar el, artistul, știe 
să-și ducă crucea pinä la capăt... Stiti că eu 
nu m-am hotărît niciodată să devin actriță de 
comedie? Și nici astăzi nu vreau doar asta! 
„Comedia cu lacrimă, îmi spunea profesorul 
meu Nicolae Bältäteanu, ăsta e genul tău, 
Tamara!" Apropo de 8 martie, nu mică mi-a 
fost surpriza cînd, după monologul bătrinei 
mame cu copii nerecunoscători, pe care l-am 
spus într-o seară la t.v., multe mame m-au 
oprit e stradă și, ce credeţi, mi-au mulțumit! 

— le-aţi recomanda; tot 


apropo de 8 
martie, r? Ce gest „ea“? 

Stela : Sä o ajute sä fie frumoasá. 

Tamara luceanu: S-o inteleagä in orice 
moment, pentru că ea, totuși, muncește mai 
mult... chiar dacă e actriță! 

- Sint sigură că vă plac Stan şi Bran. Dar 
cine vă place mai mult: Stan sau Bran? 

Tamara Buciuceanu: Bran, Bran! și Stan, 
ma rog, dar Bran! 

Stela Popescu: Stan, Stan! Bineînţeles că 
Stan! 

«Moment in care, în capul meu, conform 
unui gag clasic, se încurcă bobinele: Stan și 
Bran într-o comedie de actualitate, o nouă 
producţie a Casei de filme 1; Stela și Tamara 
in Cascadoarele risului: Stela și Tamara vin- 
zind un brad, Stela și Tamara studente la Ox- 
ford, Stela și Tamara deschizind un magazin 
de electrice, Stela şi Tamara dădăcind un co- 
pilas. Stela si Tamara asteptind sfirsitul pri- 
mului räzboi mondial, Stela si Tamara carmd 
un pian, Stela si Tamara cladind o casá, 
Stela si Tamara plänuind o partidä clandes- 
tinä de popice... 

Sä ne oprim aici, ca sä nu murim de ris. 


Eugenia VODA