Puncte Cardinale anul XVI, nr. 6 (186), iunie 2006

“O comisie constituită cu bună-credință nu poate anticipa rezultatul cercetărilor ei. Cind pui la treabă o asemenea comisie, laşi 








deschisă, cel puțin teoretic, o alternativă: comunismul poate ieși, la stirșit, înnegrit [...], dar poate ieși şi basma curată. Sintem adispuși să 
asumăm un asemenea rezultat? Mi se va răspunde că premisa actualei comisii e o judecată negativă asupra «vechiului regim» [...]. Dar 
dacă ştim dinainte ce vom obține, dacă ştim dinainte că dictatura comunistă a fost criminală, atunci de ce ne mai trebuia comisia? ” 









credinţă 
iubire 
speranţa 


END A d] 
„bi N 4 ea 
id E & >] IN Î 
N ASAN SU 

Necazurile se țin scai de noi, ca rîia de porcii scăldați, aducîndu-ne 
aminte, la tot pasul, de vorba din bătrîni cu “omul sărac” căruia “nici boii nu-i 
trag”: inundaţii, gripă aviară, termen de primire în Europa lăsat în suspensie (nu 
sîntem noi țara Sfântului Aşteaptă?), preşedinte bolnav (şi neoperabil în sistemul 
medical românesc, bun doar pentru “proştii” fără alternativă), mardeiaşi urcând 
în sondaje, mătuşici spălătoare de bani mafioți... şi cîte şi mai cîte! 

Dar, cum ni s-a întîmplat de atîtea ori în istorie, orice tragedie se preface 
pe-aici în tragicomedie (Caragiale e cu noi!): sinistraţii se ceartă pe “mălai” şi 
stupesc spre “capra vecinului”, carantina aviară a zăpăcit “organele” şi a catalizăt 
bilciul național, jumătatea de palmă ce ne-a fost dată prin “raportul de ţară” a 
produs perverse orgasme în corpul guvernamental, Opreştii şi Nicolăeştii au 
aflat prilej să-și plătească polițele pe hernia cotrocenească, Gigi Becali s-a înscnis 
la toti. mediatizat extatic de presa pe care-o mardeste, 
Adnan Năstase, prins deseselonul: lamara, şi-a predat „pârual,arsenalui, letal-de 


acasă şi face pe fata cuminte (“Dai cu pușca, nu ia toc... ”) Ş. a. m. 

lar colac peste pupăză, pentru ca tragicomedia să aungă filia ca ul 
dimboviţean, preşedintele bolnav (dar senin), autocalificat retoric în campania 
electorală ca “blestem” comunist pe capul poporului român (la paritate fatală cu 
Bombonelul ulcerat), ne-a procopsit, pînă să se taie, cu o mîndreţe de comisie 
care să documenteze, pasămite, legitimitatea unei tardive condamnări a 
comunismului (dacă de neocomunism tot: nu n€ putem atinge). lar în capul 
comisiei a fost numit de-alde Vladimir Tismăneanu = odrasla de cominternişti de 
care şi lon Iliescu ştiuse să se folosească la vremea lui (v. Marele şoc din finalul 
unui secol scurt. lon Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu, Ed. Enciclopedică, 
Bucureşti, 2004). 

De ce o comisie care să valideze condamnarea comunismului? Și de ce 
cu Vladimir Tismăneanu în frunte? 

Traian Băsescu, personaj uns cu'toate alifiile, cum se zice, e un demagog 
abil, elementar, dar cu bune instincte, fundamental lipsit de scrupule, dar atent 
cu viclenie la scrupulele altora (spre a le adormi înainte de a-i leza interesele). EI 
a văzut bine (cu aferentele dureri în cot) că o judecată efectivă — sau măcar o 
condamnare principială — a comunismului mw se doreşte oficial nici în țară (unde 
complicităţile au fost prea numeroase, iar foștii comunişti şi securişti — printre 
care se numără el însuşi — continuă să aibă piinea şi cuțitul), nici în străinătate 
(unde stînga dominantă nu-i bucuroasă să-şi judece excesele, nici să deconspire 
rădăcinile venerabile și numeroasele complicităţi evreieşti ale totalitarismului roşu). 
La noi, în 16 ani, toate tentativele au eşuat lamentabil, lar la nivel european, chiar 
de curînd, oportunitatea unui astfel] de proces a fost negată prin voturile occidentale 
(chiar dacă reprezentanţii fostelor țări comuniste — cu excepţia alor noştri, care 
au găsit de cuviință să se abțină! - au incercat s-o forţeze, măcar la nivel 
argumentativ), Or, Traian Băsescu, somat de o anumită elită intelectuală de la 


142 3 33 133 3 3 1 
Si îi YI Dă Bă d 5 5. 

+ & Cazi i ! îi i Ă i 
id SO PR E, 


Di 4 DI î& $ | 
A 9 34 3 34 


la Teologie şi “dă muie” 


PUIIC 
CARDINALE 


PERIODIC INDEPENDENT DE ORIENTARE NATIONAL-CRESTINĂ 


Circulaţie în afara României: AUSTRIA, GERMANIA, GRECIA, FRANŢA, ELVEŢIA, SUEDIA, SPANIA, CANADA, STATELE UNITE, AUSTRALIA 


(Andrei Pleşu) 


nau) ANUL XVI 


E m NR. 6/186 





Junie 
2006 





16 PAG.-—3lei 


noi să pronunţe o condamnare fermă și explicită a vechiului regim, s-a socotit, 
ca o vulpe bătrînă şi ca un lup de mare care ştie că nu se face un anumit lucru 
împotriva vîntului, cum ar putea-o aduce din condei ca să închidă gura factorilor 
de. presiune interni, dar nici să nu deranjeze personal şi direct reticențele 
Occidentului, şi mai ales ale ultrasensibilei internaționale evreieşti. Și atunci, 
mutatis mutandis, ca Pilat odinioară, a ales şmechereşte să se spele pe miini şi să 
arunce pisica moartă chiar în ograda evreiască, de parcă şi-ar fi spus în sinea 
lui: “Voi l-aţi făcut, voi l-aţi desfăcut, voi descurcați-o acum, că mie oricum m! 
se filfiie şi n-am chef să-mi pun paie în cap!” (mai ales că paiele ar fi venit peste 
musca de.pe căciulă). 

Despre cazul Tismăneanu s-a scris mult pornind de aici. Misiunea este 
probabil ingrată şi pentru el, dar mai bine să fie hățurile în mîinile lui decit în ale 
altora. ispititi de cine stie ce dreptate absolută... Hirşit cu baletul ideologic și 
avind în spate puterea colosală a'evreimii, se va scoate, cum s-a mai scos şi-n 
alte dăți. Elementul iudaic. al comunismului poate fi sigur că va fi menajat, 
indiferent de cun: Vor suna rezultatele finale ale comisiei. pe care Băsescu le va 
bifa cu detaşată modestie (ce, te pui cu ştiința?!). Unii s-au indignat (iar printre 
ei şi fostul poet Mircea Dinescu, pe care-l bănuisem mai demult că e ori mai 
ticălos, ori mai puțin deştept decit pare) de faptul că numirea lui Tismăneanu 
(adus tocmai de la Universitatea Maryland, U.S.A.) a făcut rea impresie asupra 
multor comentatori de acasă. Cică ar fi învinuit, pur şi simplu, că s-a născut din 
părinți evrei. Dar nu evreitatea părinților e buba aici (din părinți evrei s-a născut 
ŞI N. Steinhardt), ci comunismul lor angajat, de pe urma căruia şi progenitura a 
profitat din plin. Evreii şi-ar putea închipui pe fiul unui lider nazist pus să 
documenteze şi să califice Holocaustul?! Cred că am toate temeiurile să mă 
indoiesc. lar obiecțiunii = principial legitime — că nu se cuvin judecaţi fiii prin 
păritiți 1 se poate răspunde că acest procedeu a fost impus pe mapamond chiar 
de către evrei, care hu încetează să culpabilizeze nu inşi, ci popoare întregi pe 
baza unor fapte petrecute nu pe vremea părinților, ci chiar a bunicilor lor! (Pe 
spanioli i-au somat să-şi ceară iertare pentru expulzarea evreilor de la... 1492111) 

Poate că pentru preşedintele Băsescu individual manevra aceasta este o 
mişcare de om politic abil, care se pricepe să tragă sforile în aşa fel încît să 
aburească o lume întreagă şi să-i fie lui bine. Pentru poporul român, însă, comisia 
numită ad-hoc de către Cotroceni, atit prin obiectul ei (de a demonstra ceva de 
la sine evident, cum este criminalitatea comunismului, de parcă în 16 ani am fi 
uitat cu toţii pe ce lume am trăit!), cît şi prin componența ei (în care cazul 
Tismăneanu nu-i singurul controversat, ci doar cel mai transparent în stranietatea 
lui), reprezintă o sfidare cinică la adresa unui întreg trecut de suferință românească 
ŞI unui întreg prezent de iluzii justiţiare, precum şi o lezare impardonabilă a 
demnității şi bunului-simţ, atit cît ne-au mai rămas, ca societate şi naţiune, în 


acest (ir > UC al Is =] E 
icest tirziu bezmetic al istoriei Răzvan CODRESCU 


EROUL PETRECUT PE ULTIMUL DRUM 33 


ION GAVRILĂ OGORANU 


A 


S-A FRÂNT FĂRĂ 
SĂ SE ÎNDOIASCĂ 


CITIŢI RELATĂRILE ILUSTRATE DE LA PAGINILE 8-9 




















PAG. 2 Nr. 6/186 lunie 2006 


aa Data tg 
FI Si sai 


Efectele televiziunii 
asupra minții umane 


Și despre cresterea căpilor în hunea se asi 





O carte de excepție, apărută de curând 

în ediția a doua, ne oferă fizicianul şi 
teologul Virgiliu Gheorghe [Vlăescu]: 
EFECTELE TELEVIZIUNII 
ASUPRA MINŢII UMANE, 

Ed. Evanghelismos/Fundaţia Tradiția 
Românescă, Bucureşti, 2005, 463 pagini — 
radiografie sistematică şi aproape 
exhaustivă, întemeiată pe o amplă 
bibliografie la zi. Cu îngăduinta autorului, 
reproducem aici introducerea, 

ca pe o arvună a lecturii integrale, 


la care vă invităm cât mai degrabă. 


(n. C) 


Vizionarea TV nu este un simplu obicei sau 
doar un mijloc de informare: ne aşezăm zilnic câteva 
ceasuri în fața televizorului, ne relaxăm, aflăm ce se 
mai întâmplă în lume și după aceea ne continuăm 
activitatea. Prin caracteristicile şi intensitatea 
experienței, prin periodicitatea cu care intervine încă 
din primii ani ai vieţii, privitul la televizor influenţează 
in mod definitoriu viața omului contemporan. Oamenii 
ajung să gândească, să se comporte, să se îmbrace 
după cum le sugerează televiziunea. O mare parte din 
modul de a fi al acestui om, din ideile, aspiraţiile şi 
sentimentele lui se datorează miilor de ore petrecute 
în fața celei pe care Martin Eslin o numește „maşina 
Visării”, 

Televiziunea, televizionarea sau mass-media în 
general reconstruiesc realitatea, configurează un nou 
mediu de existenţă şi de conştiinţă pentru omul zilelor 
noastre, un nou mod de a fi. Ca principale mijloace 
ale promovării nihilismului și culturii divertismentului, 
ele influențează în mod decisiv orizontul religios al 
omului contemporan. Cu siguranță, fără televizor și 
publicitate lumea nu ar fi arătat așa cum o vedem 
astăzi. În mod cert, nu s-ar fi înaintat atât de mult în 
direcția degradării valorilor tradiționale, a relaţiilor 
personale și comunitare, a vieții de familie, a moralei 
sociale și individuale, 

Această uriașă influenţă pe care o are 
televiziunea în viața omului modern explică volumul 
semnificativ de informaţii pe care cartea de față îl 
aduce înaintea cititorilor. Au fost tratate atât problemele 
ridicate de tehnologia audio-video, de obiceiul 
vizionării în sine, cât și cele ce vizează influenţa 
mesajelor TV asupra modului de viaţă al oamenilor, 
asupra credinței acestora. S-a acordat o atenţie 
deosebită mecanismelor care stau la baza efectului 
puternic al televiziunii, acțiunii sale hipnotice, 
dependenței pe care o creează şi a celor mai multe 
din procesele neuropsihologice, educaţionale şi 
culturale pe care televiziunea le pune în mișcare, 

Scopul principal al cărții nu este acela de a 
critica sau stigmatiza televiziunea, ci de a înţelege în 
ce constă efectul acesteia, care este modul cum 


PUNCTE CARDINALE 


acționează ca asupra creierului şi a sufletului uman. 
Această fidelă radiografie a obiceiului vizionării şi a 
consecințelor sale este necesară atât pentru a putea fi 
contracarată acțiunea televiziunii = cel mai persuasiv 
mijloc de comunicare din istoria lumii -, cât şi pentru a 
putea fi găsit drumul de întoarcere la viața firească a 
omului fără televizor. 

Renunţarea la televiziune nu este un lucru uşor 
de realizat, căci imaginea video şi cea publicitară au 
instalat o adevărată dictatură în spaţiul public și privat 
al societății moderne, au ajuns să-l împresoare pe omul 
modern din toate părțile. De aceea efortul eliberării de 
tirania mediatică trebuie să fie corelat și cu o bună 
cunoaştere a fenomenelor, şi cu adoptarea unui mod 
de viaţă care să asigure o minimă imunitate. Altfel, 
evadarea din spațiul concentraţionar al realităţii 
mediatice (televiziune, internet), al conştiinţei globale, 
va fi imposibilă. 

Mulțimea extraordinară a sistemelor de 
semnificație implicate în lumea TV -— limbaj verbal, 
expresie vocală, gestică, limbaj al trupului, decor —, 
viteza de schimbare a cadrelor, efectele tehnice în 
general, ce bulversează atenţia telespectatorului, fac 
ca majoritatea informaţiilor transmise prin televiziune 
să aibă un impact subliminal, adică să nu fie complet 
sau deloc conştientizate de telespectator, deşi ele 
pătrund în mintea acestuia şi sunt depozitate în 
memorie. Acest efect eminamente subliminal al 
televiziunii este favorizat de inducerea în mintea 
telespectatorului, pe parcursul vizionării, a unui ritm 
cerebral alfa. După cum demonstrează neuropsihologii 
Emery şi Peper, intrarea într-o stare semi-hipnotică 
atunci când ochii sunt fixați pe ecran indică nu numai 
diminuarea cenzorului rațional, a judecății, ci şi 
deschiderea porților subconştientului şi pătrunderea 
necenzurată a mesajelor TV în adâncul acestuia. Efectul 
subliminal al televiziunii explică de ce oamenii nu pot 
înțelege că prin simpla vizionare poate să le fie întâurită, 
într-o măsură definitorie, existența. 

În prima parte a volumului de față, au fost 
analizate efectele pe care ecranul TV şi vizionarea TV 
ca obicei cotidian le au asupra dezvoltării şi funcționării 
creierului uman, independent de natura mesajelor 
transmise prin televizor. A doua parte aduce în atenție 
importanța pe care o are oricare mediu de comunicare, 
în special mediul TV, în modelarea mesajelor ce sunt 
transmise prin el şi în configurarea unei stări mentale 
specifice comunicării cu mediul respectiv. Totodată, 
au fost luate în considerare mesajele ce caracterizează 
conținutul programelor TV, natura acestora şi 
consecințele pe termen lung ale educaţiei în spiritul 
culturii TV. Pe lângă concluziile din finalul fiecăruir 
capitol mai important, în a treia parte a acestui volum 
au fost rezumate efectele pe care televiziunea le are 
asupra dezvoltării vieții mentale a copiilor şi a vieții de 
familie. Consideraţiile ultimului capitol se referă la 
mijloacele pe care omul contemporan le are la îndemână 
pentru eliberarea de seducţia și tirania televizorului. 
Concluzia generală a primului volum este aceca că atât 
tehnologia video, ecranul TV, cât şi mesajele transmise 
prin televiziune defavorizează definitoriu dezvoltarea şi 
funcţionarea normală a creierului uman. 

Pentru a putea înțelege acest lucru, în primele 
subcapitole a fost arătat felul în care mediul, experiența 
lumii înconjurătoare influențează nu numai modul în 
care gândește copilul şi comportamentul acestuia, dar 
şi dezvoltarea structurală a creierului, modul în care se 
configurează reţelele neuronale. Plecând de la aceste 
date și analizând caracteristicile experienţei TV, 
neuropsihologii concluzionează că acei copii care din 
primii ani de viaţă au petrecut o parte semnificativă din 
timpul fiecărei zile în fața micului ecran riscă să aibă 
un creier diferit dezvoltat faţă de cei din generaţiile 
anterioare, care au trăit fără televizor, În principal, 
modificările sunt proporţionale cu timpul dedicat 
vizionării, depinzând însă şi de alți factori educaţionali 
și de mediu. 

Aceste afirmaţii pot apărea ca exagerate pentru 
mulți dintre cititori, deoarece fenomenul nu poate fi 
identificat cu ușurință, Pe de o parte, nu se cunoaşte 
faptul că deficiențele de ordin comportamental și 
cogniliv se asociază unei nedezvoltări corespunzătoare 
a rețelelor neuronale ce mediază acele abilități. Văzându- 
şi copiii că nu sunt capabili să se concentreze cu atenţie 
sau că nu pot să-și controleze comportamentul, părinţii 
nu-şi dau seama că înseși rețelele neuronale în care 





sunt procesate aceste abilități nu s-au dezvoltat normal, 
din cauza timpului petrecut de-a lungul anilor în fața 
micului ecran. Pe de altă parte, deficiențele încep să 
devină vizibile destul de târziu, abia după clasa a III-a, 
când procesul de învățare solicită prezenţa unor abilități 
de ordin superior. În cazul în care copiii nu Sunt puşi 
să facă nimic, fiind permanent protejați, şi când nu se 
iau în considerare dificultățile întâmpinate de aceştia 
în procesul de învățământ, în citit, în scriere, în 
folosirea limbii, atunci incapacitățile lor mentale vor 
trece neobservate, putându-se conserva şi extinde în 
mod necontrolat. 

Cercetările neuropsihologilor demonstrează că 
vizionarea TV alterează în special capacitățile cognitive 
ale persoanei umane. Nu numai procesul învăţării este 
dezavantajat, ci şi gândirea logică şi analitică, discursivi- 
tatea, capacitatea de exprimare a ideilor, creativitatea 
şi chiar dezvoltarea inteligenţei. Televiziunea afectează 
mai ales cortexul prefrontal, acea parte a creierului 
care este cel mai bine dezvoltată la om, unde sunt 
mediate procesele mentale superioare, funcţiile 
executive ale cortexului, ce diferenţiază ființa umană 
de celelalte viețuitoare. 

Vătămarea cortexului prefrontal prin vizionarea 
TV, prin cultivarea mentalităților şi atitudinilor nihiliste 
ale culturii divertismentului are puternice repercusiuni 
în comportamentul telespectatorilor, în formularea 
acțiunilor, în capacitatea de decizie şi în adaptarea la 
noi situații de viață. Toate acestea se datorează faptului 
că în cortexul prefrontal sunt integrate gândurile, cu 
emoțiile şi cu motivaţia, aici realizându-se 
conştientizarea simultană a contextului, a opțiunilor, a 
consecințelor, a relevanței şi a perspectivelor oricărei 
acțiuni, a oricărui fapt cu care se confruntă individul. 

Afecțiunile pe care nu numai vizionarea TV, dar 
şi Jocurile pe calculator sau navigatul pe internet le 
produc asupra cortexului prefontal se remarcă uşor 
la copii şi tineri în dificultăţile pe care aceştia le 
întâmpină în concentrarea cu atenție şi în susținerea 
motivaţiei pentru urmărirea unei activități oarecare, în 


„controlul emoțiilor şi al comportamentului, în 
planificarea şi organizarea- programului” Initiativa. | 


creativitatea, cunozitatea, discernământul şi judecata 
sunt alterate în mod semnificativ. 

Una dintre concluziile esenţiale ale acestui 
volum este aceea că nu numai vizionarea dăunează 
dezvoltării creierului, ci, în aceeaşi măsură, şi toate 
mentalitățile şi comportamentele nihiliste care sunt 
mediatizate în principal prin televiziune ŞI care au 
inundat societatea contemporană. Cultura nihilistă este 
aceea căreia i se datorează dependența omului de 
televizor. Prin urmare, atâta timp cât oamenii nu se 
vor debarasa de rezidurile acestei culturi, nu se vor 
putea elibera cu adevărat de atracția televiziunii. 

Problema nihilismului nu este atât una de natură 
culturală, cât una de natură religioasă, căci el se naşte 
ȘI se dezvoltă într-un raport polemic față de învățătura 
şi modul de viaţă creştin. Astfel că, în mod evident, 
după cum observa Culianu în cartea sa Religie şi 
putere, reîntoarcerea la creştinism rămâne Singura 
soluţie viabilă într-o cultură sinucigașă, al cărei efect 
principal este distrugerea ființei umane. 

Având în vedere că vizionarea TV este strâns 
corelată cu criza religioasă a omului contemporan, 
următoarele două volume ale cărții vor fi dedicate în 
întregime consecințelor pe care televiziunea le are în 
viața religioasă a oamenilor şi înțelegerii adevăratelor 
semnificații ale experienţei vizionării TV în viața 
creștinului, 

Deşi această carte aduce mai multe argumente 
pentru eliminarea televiziunii din casa şi din viața 
oamenilor, probabil că nu foarte mulţi vor face acest 
lucru, pentru că fascinația televizorului este extrem 
de puternică, iar dependenţa pe care el o creează este 
deosebit de mare. 

Omul, liber fiind, nu trebuie constrâns să facă 
nimic din ceea ce este împotriva voinței sale, chiar 
dacă acel lucru i-ar fi folositor, dar pentru ca libertatea 
să poată funcţiona, şi omul să aibă cu adevărat 
posibilitatea unei opțiuni, trebuie cunoscut adevărul. 
Acest lucru şi-l propune această carte: a arăta care 
este adevărul privind viața pe care televiziunea ŞI cultura 
divertismentului o fac posibilă astăzi... 


Virgiliu Gheorghe VLĂESCU 











PUNCTE CARDINALE 


lunie 2006 Nr. 060/1850 PAG. 3 











„O reglementare anti-constituțională”? 


Acuzat de luare de mită şi trafic de influență 
în Dosarul Zambaccian, Adrian Năstase nu a aşteptat 
să fie notificât de “Poliție. EI şi-a depus armele la 
Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor din 
România, cu sediul pe Calea Moşilor 128. Preşedintele 
AGVPS, Nicolae Șelaru, crede că „reținerea armelor, 
adică depunerea lor în timpul cercetării penale, mi se 
pare anti-constituțională. Ştiu cazuni de oameni care 
nu au putut să vâneze timp de mulți ani pentru că 
erau cercetaţi penal. A opri un om să vâneze e o 


îngrădire. De fapt, pedepseşti înainte de a constata, 


vinovăția unui om, îl privezi de o bucurie, de o pasiune 
a sa. Cred că până la urmă cineva va ataca la Curtea 
Constituţională această prevedere, absurdă din 
punctul meu de vedere”. „Referitor la domnul Adrian 
Năstase pot să vă spun că dânsul inainte de începerea 
urmăririi penale a decis să-și depună armele la noi, la 
'AGVPS”, a mai precizat acesta. 


| Cât costă armele lui Năstase 


Surse judiciare au declarat că arsenalul 
familiei Năstase costă peste 500.000 de curo. „Dacă 
punem la socoteală şi armele de panoplie, depășim 
“uşor milionul de curo”, a declarat o sursă din Poliţie 
care a dont să-și păstreze anonimatul... „pentru că 
'nue bine să te pui rău cu un astfel de om”. Armurierii 
de la „Hunter — VIP” s-au arătat destul de rezervaţi: 
„E greu să faci o estimare dâcă nu ai armele în faţă. 
Preţurile diferă, există arme făcute la comandă, cu 
numele proprietarului înscris pe ele, există arme 
făcute cadou de capete încoronate, cu o valoare 
'deosebită, Pot fi arme care să depăşească şi un milion 
de curo. Nu uitaţi că Ceaușescu a avut o armă Holland 
& Holland, una dintre cele mai scumpe arme din 
lume, iar pe listă domnul Năstase figurează cu trei 
astfel de arme. Un CZ nou, la noi, costă 40 de milioane 
de lei vechi, o Bereţta = 90 de milioane, dar v-am 
“PEA că sumele diferă”. 


A ntetedădte nomenklaturiste 


Nicolae Ceauşescu a avut două puşţi de 
vânătoare “Holland & Holland”. Una, de calibru 270 
milimetri. a fost primită cadou cu ocazia vizitei de 
stat în: Marea Britanie, în iunie 1978. Pe cutie este 
amplasată o plăcuţă metalică cu inscripția: Presented 
'o His Excellency Nicolae Ceausescu by Her Majesty 
The Queen and The Duke'o/ Edinburgh. On the 
occasion of his State Visit to the United Kingdom, 
june 1978. Cealaltă “Holland & Holland” era de calibru 
375 Magnum. Ceauşescu a mai avut o puşcă de 
vânătoare “Winchester”, model 70 Magnum, calibru 


i CASEINĂSTASE 





Cercetat penal, Adrian Năstase a predat, din proprie inițiativă, 21 de arme de vânătoare, soția sa — 
2, iar fiul — 4. Surse judiciare ne-au declarat că Adrian Năstase mai deține încă pe atâtea arme de panoplie, 
dar nu le-a predat decât pe cele letale, cum prevede legea care reglementează regimul armelor şi munițiilor 
Lege care spune că în cazul în care o persoană care face obiectul unui dosar penal deține arme de foc, 
aceasta este obligată să le predea Poliţiei ori unui armurier autorizat. Familia Năstase este, cu cele peste 50 
de arme deținute, cea mai înarmată familie din România. Puştile predate sunt mai mult decât suficiente 
pentru orice pluton militar. Cu siguranţă că nici un hoţ din lume nu s-ar incumeta să intre într-o casă unde 
loată lumea este înarmată până în dinţi. Cum armele au propriile lor cutii, iar armamentul trebuie ţinut în 
locuri special amenajate, este clar că cele 27 de arme formează, dacă stau laolaltă, un adevărat arsenal 
domestic, probabil unic în lumea oamenilor politici din ţările civilizate 


375, primită din partea firmei “Central Data 
Corporation”, o puşcă de vânătoare Bock “MT 7- 09”, 
calibru 9mm, primită din partea lui Leonid Ilici Brejnev, 
şi un revolver “Colt”, model 1871, calibrul 45, primit 
din partea vicepreşedintelui firmei “Colt Industries”. 











tn 0 


E Adrian Năstase. a: fost. timpi de 12 Să, | 
| age i Asociaţiei Generale a Vânătorilor . 


„proporții. la. care a 

« a esfăşurat în 22-23) ianu 
e dlakjudeț Bihor, care 
Eine unei saca a omului de. afaceri Lon. 


îi E 


ap 
““Tietue.: Potrivit martorilor, la această partidă, | 
Adrian Năstase ar fi ucis personal cel puțin, 2 | 
ied că exemplat e de misti reţi. În cele. două zile e ei 
au ORA nizat ied Si fiind! m i 185. 
a zi 


ata 
ma 





Conform lui Jean Maurer, fiul politicianului 
comunist, prima armă de vânătoare a lui lon Țiriac a 
fost tot un „Holland&Holland”, primit cadou de la lon 
Gheorghe Maurer, drept cadou pentru ajungerea în 
finala Cupei Davis. De altfel, demnitarul comunist lon 
Gheorghe Maurer a fost unul dintre cei mai împătimiţi 
vânători români. Din colecția acestuia făceau parte şi 
patru “Holland&Holland”, dintre care una i-a fost 
dăruită de Regina Angliei, iar alta de scriitorul Mihail 
Sadoveanu. Conform fiului demnitarului comunist, Jean 
Maurer, colecția de arme a fost cumpărată de omul de 
afaceri lon Țiriac cu 60.000 de mărci, în condițiile în 
care președintele Krupp, Berthold Beitz, i-ar fi oferit 
500.000 de mărci, 

O legendă povesteşte că ultimele cuvinte rostite 
de Sadoveanu, un celebru vânător, ar [i fost; „Puşca 
nu!”. Primise vizita lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, alt 
împătimit, care a făcut greșeala de a lua din rastel arma 
preferată a lui Sadoveanu, un Purdley încrustat cu aur. 


Miki Spagă - doar o Nintă 


Exemplul lui Adrian Năstase a fost urmat şi 
de prietenul său, Șerban Mihăilescu, fost secretar 
general al guvernului. Acesta a predat o singură puşcă 
la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor din 
România. Asta, deşi anchetatorii Direcţiei Naţionale 






Anticorupţie îl cercetează pe motiv că ar fi luat mită 
nu mai puțin de Il arme de vânătoare, în valoare de 
250 miloane lei vechi! Potrivit DNA, în primăvara 
anului 2002, Mihăilescu şi-a folosit influența şi 
autoritatea presupuse de funcția de vicepreședinte 
PSD pentru a obține Il arme de vânătoare — în 
valoare de peste 250 de miloane de lei vechi — de la 
fostul său consilier personal, Fănel Pavalache. În 
obținerea armelor, Şerban Mihăilescu ar fi fost ajutat 
de Marin Bucur, preşedintele Asociaţiei de Vânătoare 
“Cerbul Bucureşti”. Împotriva lui Bucur Procurorii 
anticorupţie au început urmărirea penală pentru 
complicitate la infracțiunea de corupție de care este 
acuzât Mihăilescu. Fostul secretar general al 
guvernului a negat toate acuzaţiile venite din partea 
procurorilor şi a anunţat că “nu a atins niciodată acele 
arme”. Totuşi Marin Bucur, om de afacen prosper, 
apropiat al lui Adrian Năstase, a predat şi el nu mai 
puțin de $ arme de vânătoare, 


Oprişan: trei puşti şi un pistol Makarov 


Primul greu al PSD care a fost obligat să 
renunțe la arsenalul său a fost Marian Oprişan, 
cunoscut drept „baron” al judeţului Vrancea. Marian 
Opnşan este un împătimut al partidelor de vânătoare, 
unde îi invita pe apropiații săi. Pe 9 noiembrie 2005, 
procurorii DNA au declanşat urmărirea penală 
împotriva lu: Marian Oprişan, pentru abuz în serviciu, 
utilizarea subvenţiilor în alte scopuri, asociere în 
vederea comiterii de infracțiuni, fals şi uz de fals. Pe 
data de 11 noiembrie 2005, Inspectoratul de Poliţie 


(continuare în pag. 4) 


(Ele i AER: 
ui i Ain N ăsta e. 

[ăn Is pet ua 
A celeb Aa tare? televizat 











PAG. 4 Nr. 6/186 lunie 2006 


PUNCTE CARDINALE 


Spidânite nangiției 





Cea mai înarmată 
familie din România 


(urmare din pag. 3) 


Judeţeană Vrancea a primit “comunicarea Departamen- 
tului Naţional Anticorupție, privind începerea urmăririi 
penale împotriva învinuitului Marian Oprişan”. Datonită 
începerii urmării penale de către DNA, baronul a trebuit 
să-şi predea toate armele în termen de zece zile unui 
armurier autorizat şi să se prezinte cu dovada la Poliţie. 
Pentru că poliţiştii judeţeni au dezvăluit presei că Marian 
Oprişan, conform evidenţelor IPJ Vrancea, deţine trei 
puşti de vânătoare, acesta i-a dat în judecată. Marian 
Oprişan a predat o Beretta, calibrul 12, o Beretta calibrul 
20, un Blaser calibrul 8 X 68 (prima cifră reprezintă 
calibrul, a doua lungimea ţevii în milimetri), țeavă de 
rezervă 6,5 X 57, evaluate la aproape 20.000 de euro, 
precum şi un pistol Makarov, calibrul 9 mm, pe care |- 
a primit în calitate de şef al administrației judeţene. 


Mitrea, Tender, Sechelariu... 


Deoarece este cercetat de DNA, nici Miron 
Mitrea nu mai vânează în acest sezon. Fostul ministru 


al transporturilor a depus în custodie 5 arme de î 


vânătoare, iar alte 5 le-a scos la vânzare. Fostul primar 
al Bacăului, Dumitru Sechelariu, un mare amator al 
vânătorii, a trebuit să depună 4 puşti şi un pistol. Mai 
modest, Corneliu lacubov figurează ca proprietarul unei 
arme de panoplie, pe care a predat-o “cuminte” Pohţiei 
din Bacău. Deputatul PSD de Dâmboviţa, lon Dumitru, 


Arsenalul lui Năstase foc cu foc 


intr-adevâr, pe data de 2 martie 2006, Adrian 
Năstase a predat la magazia AGVPS nu mai puţin de 
21 de arme de vânătoare, după cum urmează; 
|, o puşcă de vânătoare Holland & Holland — 
cu alice 
2. 0 puşcă de vânătoare Holland & Holland - 
cu plonț 
3. 0 puşcă de vânătoare Piper Bayard = cu 
alice 
4. o puşcă de vânătoare Piper Bayard — mixt 
5, o puşcă de vânătoare CZ 558 cu glonţ 
„6. o puşcă de vânătoare SAK V — 75 cu glonț 
7. 0 puşcă de vânătoare Nicolas Danthine — 
cu alice 
8. o puşcă de vânătoare Beretta - cu alice 
9. o puşcă de vânătoare Beretta — cu alice 
10. o puşcă de vânătoare Voere — cu glonţ 
1]. o puşcă de vânătoare Winchester — cu 


glonţ 
12. o puşcă de vânătoare Holland & Holland 

— cu glont 
Bet SSI pe ete . 
ama SE Sa „RĂ cf Pi. : Xe e 4 
N Esi sta Ce pt ) = 
RE a o A3 Să ce ura boat mt ş 
Sal i Sa - ia 3 

Nae erai PI aie Dai ta 

E tea oa ae 
ps ară pn | pe Pe Abe ss 

ps IRI 

SAC Seat 


fost director al Romsilva şi unul dintre prieteni de (3 


vânătoare ai lui Adrian Năstase, este urmărit penal de &. 


procurorii DNA pentru că ar fi creat un prejudiciu de 2 
milioane de euro. Acesta şi-a depus armele de vânătoare 
la filiala AGVPS din Târgovişte. Conform evidenţelor 
Poliţie: Timiş, Ovidiu Tender, aflat sub învinuire din 
noiembrie 2005, a depus 2 pistoale cu gaze şi 4 arme 
de vânătoare — Zastava cu glonţ, UMC de tur, Simionov 


cu alice şi o armă veche, model 1891, cu glonţ 


Florian BICHIR 
































În primăvara aceasta s-au succedat câteva 
evenimente de mare importanţă pentru comunitatea 
românilor ortodocşi din Germania. 

În ziua de 24 aprilie (a doua zi de Paşti, 
când Biserica noastră l-a prăznuit și pe Sf. Mare 
Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință), a avut 
loc, în noua Catedrală Mitropolitană din Nurnberg, la 
10 ani de la depunerea cererii către Guvernul din 
landul Bavaria, actul festiv al recunoașterii oficiale a 
Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, 
Europa Centrală şi de Nord ca fiind Kârperschafi 
des fțentlichen Rechtes, adică o Corporaţie de Drept 
Public — statut care o pune în rând cu Bisericile mari 
din Germania și o consfinţește ca „important factor 
cultural în Bavaria”, după cum s-a exprimat în 
alocuţiunea sa D-l Karl Freller, reprezentant la faţa 
locului al Ministerului Învăţământului și Cultelor din 
Guvernul bavarez. Reamintim că, înfiinţată prin 
decizie sinodală în 1993, Mitropolia este păstorită, 
din 1994 (instalarea s-a făcut la Munchen, pe 5 iunie), 
de către Î, P. S, Serafim Joantă (fostul Episcop-vicar 
de la Sibiu), iar acum numără 40 de parohii (deservite 
de 37 de preoți): 28 în Germania și 12 în ţările 
învecinate (Austria, Luxemburg, Danemarca, Suedia, 
Norvegia, Finlanda). Dacă până în 2001 a funcţionat 
în sediul provizoriu din incinta Institutului pentru 
Bisericile Răsăritene de la Regensburg, astăzi are 
propriul sediu în Nârnberg (Fiirther-Str. 166-168, D- 
90429), iar pe lângă Centrul Mitropolitan funcționează 


Nirnberg: Acoperământul Maicii Domnului 


ra 2 i 
ză, : SEE 


PE nui 
. SE Xe am > avi 


Frescă din Catedrala Mitropolitană de la 








13, o puşcă de vânătoare Sauer — mixt 
14. o pușcă de vânătoare Blaser — cu glonț 
15. o puşcă de vânătoare Blaser — cu glonț 
16. o puşcă de vânătoare FE. Ferlach - mixt 
17. o puşcă de vânătoare SAKO 92 — cu glonț 
18. o puşcă de vânătoare Ruger — glonț de tir 
19. o pușcă de vânătoare Krupp Scher 

20. un pistol Smith & Wesson eozaa 1 E 3 63, 
21. un pistol de autoapărare Smith & Wesson 


Nici Dana Năstase n-a venit cu mâna goală la, 
AGVPS şi a predat două puşti de vânătoare „Beneli”, 
cu alice, de calibrul 10 şi 12. Andrei Năstase, fiul ]ui 


Adrian Năstase, a depus două arme de vânătoare | 









„Purdey” de 12 milimetri, cu alice, două arme cu ae 
comprimat „Baycal”, de 5,5 milimetri, şi o “Slavi 
de 4,5 milimetri. Deci, în total, familia Năstase a preda Z 
27 de arme letale. Dacă luăm în calcul că fieca 

armă trebuie să aibă o cutie specială a sa, pute 
concluzia că clanul Năstase şi-a dus armani 
AGYVPS cu un... camion. a (at 





























fe 
SA 


































































o mănăstire („Sf. Martiri Brâncoveni”) şi o şcoală-atelier 
de pictură bizantină („Sf. Luca”). 

Pe 14 maia. c. a avut loc sfinţirea noii Catedrale 
Mitropolitane din Niirnberg, în prezența Prea Fericitului 
Părinte Patriarh Teoctist şi a Înalt Prea Sfinţitului 
Mitropolit Bartolomeu Anania (care o zi mai înainte 
fuseseră de faţă și la punerea pietrei de temelie a bisericii 
ortodoxe româneşti din Berlin, cu hramul „Sf. Arhangheli 
Mihail şi Gavriil”) şi a unei numeroase asistențe (dar din 
nou cu boicotul vechiului exil, incapabil să-şi depăşească 
inerțiile ulcerate şi să priceapă imperativele noului 
context). Se cuvine menționat şi faptul că televiziunea 
ZDE transmisese în direct, cu o săptămână înainte 
(duminică 7 mai), Sf. Liturghie oficiată în noua catedrală 
— parte în româneşte, parte în nemţeşte — de către Î. P. S. 
Serafim, Pr. Teofil Herineanu, Protos. Arsenie Drăgan şi 
Diac, Dumitru Dura, cu participarea corului studenților 
teologi din Cluj, condus de Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu. 

In fine, tot la Niimberg, în perioada 8-15 mai, a 
avut loc şi cea de-a treia întâlnire a episcopilor români 
din Europa Occidentală și America, dezvoltând ca temă 
centrală „Trăirea comuniunii în Biserică” (o foarte 
interesantă conferință pe această temă a susținut, la 
Maximilian-Universităt din Munchen, pe 10 mai, PS. 
Siluan Marsilianul). 

Numai boala l-ar fi împiedicat pe președintele 


Băsescu să fie personal prezent la Berlin şi Numberg, pe 
13 şi 14 mai. 









(Maria Blaj) 









— O ——7” 








a O ac Gabriel CONSTANTINESCU 


Evenimentele din tragica zi de 23 August 1944, ziua în care România şi- 
a pierdut independența, iar poporul român libertăţile fundamentale, au fost relatate 
pe larg atât de cei mai importanţi participanţi la desfăşurarea lor, cât şi de 
cercetătorii istoriei nostre recente. Relatările datorate participanţilor la evenimente 
sunt, mai toate, afectate de subiectivism. Cei mai mulţi dintre autorii ieşirii 
României din războiul împotriva Uniunii Sovietice, urmate de întoarcerea armelor 
contra fostului aliat, Germania, fie omit, fie nu sunt capabili să realizeze 
adevăratele consecințe ale actului pe care l-au provocat: ocuparea țării de către 
Armata Roşie şi declanșarea procesului de bolşevizare a României. Cât priveşte 
relatănile cercetătorilor istoriei noastre recente, ele nu oferă întotdeauna garanția 
unei obiectivități depline. Poziția partizană a celor care efectuează investigarea 
faptelor conduce adeseori la denaturarea intenționată a adevărului, cu scopul de 
a se forța concluziile convenabile unor anumite interese ideologice. Aşa stând 
lucrunle, din multitudinea relatărilor cu tema 23 August 1944 am ales-o pe cea 
“făcută de generalul Platon Chirnoagă în documentata sa lucrare /sroria politică 
"şi militară a războiului contra Uniunii Sovietice. Ea are meritul de a fi mai 
obiectivă decât altele şi, totodată, nu reține din derularea faptelor decât momentele 
cu adevărat esenţiale, 
„În. această zi Mareșalul a cerut audiență Regelui pentru orele 16, iar 
Mihai Antonescu pentru orele 15,30. Regele i-a primit pe amândoi după orele 
16, fiind asistat de generalul C, Sănătescu, şeful casei militare şi locţiitor în 
funcţia de mareșal al Palatului. Mareșalul Antonescu a expus situația gravă de pe 
front şi măsurile luate în acord cu generalul Hans Friesner, comandantul grupului 
„de armate, româno-germane din Moldova şi Basarabia, pentru ca, să oprească 
"înaintarea rusă pe linia Carpaţi = poziţia fortificată Focșani 
jos: Era de părere că un armistițiu va trebui s i 
deja acceptate de guvernul rus, însă numai de pe poziţia pe care ruşii vor fi 








Rai; 


opriţi şi cu ştiinţa lui Hitler, L-a informat pe Rege despre dispoziţiile luate pentru 


continuarea discuţiilor de la Stockholm şi despre comunicarea făcută guvernului 
german prin ministrul Clodius. El considera că, dacă se va da trupelor germane 
libertatea să se retragă în ordine în timp de două săptămâni, guvernul german 
trebuia să fie înștiințat ca să-și ia măsurile pentru executarea acestei condiții; 
bineînțeles cunoscând partea cealaltă, după care România era datoare să intervină 
cu armele în cazul că Germania ar fi refuzat să-și retragă trupele. Discuţia s-a 
terminat către orele 17, când Regele a trecut în biroul alăturat, unde se găseau 
generalul Aldea, |. Mocsony-Stârcea, Niculescu-Buzești şi Mircea loaniţiu. După 
o scurtă consultare cu aceştia, Regele a revenit şi a comunicat Mareşalului 
Antonescu că guvernul lui este concediat; apoi, dând ordin să fie arestat, a părăsit 
imediat biroul, Arestarea a fost executată la un semn al colonelului Emilian lonescu, 
adjutant regal, de către maiorul Dumitrescu Anton, ajutorul de comandant al 
batalionului de gardă, care în această împrejurare comanda o grupă condusă de 
| plutonierii D. Bâlă și D. Rusu și sergentul major Dinu Cojocaru. Arestații au fost 
conduși imediat la etajul | și închişi într-o cameră blindată. 

După ce acest ac! dezonorant pentru toți cei care au participat la pregătirea 
și executarea lui a fost săvârşit, au fost chemaţi telefonic la Palat, sub pretextul 
'unui consiliu de coroană, și arestați: generalul Pantazi, ministru de Război, generalul 
D, Popescu, ministru de Interne, generalul C. Piki-Vasiliu, inspector general al 
Jandarmeriei, şi colonelul Mircea Elefterescu, prefectul Poliţiei capitalei. 

Această audienţă reprezintă momentul crucial al istoriei războiului nostru 
cu Rusia, Aici s-a frânt încordarea de mai bine de trei ani, prin care poporul 
român a căutat să-și salveze independența luptând în contra Rusiei, şi s-a trecut 
total de cealaltă parte, alături de ruși, fără nici un fel de garanţie scrisă nici din 
partea acestora, nici din partea aliaţilor lor occidentali, 

În noaptea de 23/24 august, mareșalul Antonescu a fost predat fostului 
locotenent român Bodnăraș, dezertor din armata română la ruşi. Acesta venise 
de câteva luni pe sub ascuns în țară și trăia sub nume fals în apropiere de 
Bucureşti. Era agent rus şi se găsea în legătură cu Palatul Regal; prezenţa lui era 
de-asemenea cunoscută unor oameni politici în legătură cu Palatul”, | 

Infamia petrecută în ziua de 23 august 1944 la Palatul Regal este 
confirmată şi de principalul ei protagonist, regele Mihai 1. În expunerea sa ca 
autor principal al acestui act, făcută ziarului România liberă pe 26 august 2000, 
sub titlul „23 August 1944, povestit de M. S. Regele Mihai 1”, face încercarea 
de a justifica acțiunea pe care a patronat-o ca o imperioasă necesitate istorică. 
Tentativa este însă stângace și neconvingătoare. Ea nu reuşeşte decât să scoată 
mai pregnant în relief caracterul de complot al actului, motivat de cu totul alte 
interese decât interesul naţional, care ar fi trebuit să primeze. 


PUNCTE CARDINALE 






lunie 2006 Nr. 06/1836 PAG. 5 


» 


“« monarhi buni, foarte buni, slabi sau răi, 





„În planurile noastre fusese adăugată și soluţia cazului neașteptat în 
care Mareşalul Antonescu ar fi respins atât cererea de armistițiu, cât şi demisia. 
Această soluţie extremă era arestarea lui. Uşa salonului către intrare rămăsese 
întredeschisă. Prietenii mei, pe care îi lăsasem în biroul meu, ascultau convorbirea. 
Pitit după uşa camerei mele, căpitanul Anton Dumitrescu cu trei subofițer se 
aflau acolo pentru ceea ce ni se păruse atât de improbabil: circumstanţa în care 
Antonescu ar fi refuzat să facă față realității. Când i-am spus Mareşalului că nu- 
mi lasă decât o ultimă soluție, conform înțelegerii, căpitanul împreună cu 
subofițerii au pătruns în salon... Văd scena, o scenă dramatică, cu noi, toți 
actorii ei, prinşi de disperare. Ştiam prea bine că nu avusesem încotro, că pentru 
a salva un om, oricât de mult respect merită el, nu se putea sacrifica o țară”. 

Dar dincolo de ipocrizia debordantă din citatul de mai sus, ceea ce nu 
mai poate fi disimulat prin cuvinte, oricât de meşteşugice ar fi ele, sunt faptele 
care s-au succedat arestării mareşalului Antonescu. În „expunerea” sa, regele 
Mihai afirmă fără echivoc că la complotul pus la cale de clica din jurul său, „Cei 
patru Mari”, cum îi numeam eu pe oamenii politici [luliu Maniu, Dinu Brătianu, 
Titel Petrescu şi Lucrețiu Pătrăşcanu — n. n.], aşteptau şi ei cu nerăbdare ziua de 
26 august [data inițială la care fusese programată lovitura de stat — n. n.], ascunși 
până la acea dată pe la prieteni de-ai lor, de frică să nu afle Gestapo-ul, care 
mişuna în țară, de hotărârea luată”. Adevărul este că doar reprezentantul Partidului 
Comunist, Lucrețiu Pătrăşcanu, era pus în temă cu infamia ce urma să se petreacă 
la Palat — îşi continuă expunerea fostul rege. „Era însoţit de un necunoscut, pe 
care mi l-a prezentat sub numele de Ceauşu. Aveam să-l mai întâlnesc pe urmă. 
Era Emil Bodnăraş, ofițer dezertor din Armata Română, care sosise clandestin de 


seşani-Galaţi şi Dunăr adela Moscova”. Mai clar decât atât nu se poate, Actul de la 23 august 1944 a fost 
bui să fie încheiat pe baza condiţiilor rodul conlucrării strânse dintre clica de la Palat, în frunte cu fostul rege, şi 
„ Partidul Comunist. Ceilalţi „Trei Mari”, respectiv reprezentanţii Partidelor Naţional 

“Țărănesc, Naţional Liberal și Social Democrat, vor afla despre „eveniment”, ca 


toată suflarea românească, din „Proclamaţia Regelui către Tară”, transmisă la 
ora 22,25 de posturile centrale de radio. 

Să-l ascultăm însă, în continuare, pe fostul rege, care, fără să-şi dea 
seama, ne dezvăluie cursul faptelor din dedesubturile mârşavului act pe care l-a 
patronat: „După plecarea lui Pătrăşcanu, Ceauşu a rămas la Palat. În timpul 
nopții, a sosit maiorul Jacques Vergotti, un ofițer de ordonanță al meu”. Evită 
însă să ne spună că „maiorul de ordonanţă” era favoritul reginei-mamă, ŞI că în 
urma faptului că relatia lor devenise subiect de bârfă la Bucureşti, mareșalul 
Antonescu, pentru a curma 0 situație care prejudicia prestigiul Casei Regale, l-a 
transferat la o unitate de pe front, Venirea intempestivă, din zona frontului, „în 
timpul nopţii”, a favoritului reginei-mamă constituie o dovadă a proporțiilor 
complotului, dar mai ales a faptului că arestarea mareșalului Antonescu fusese 
dinainte hotărâtă, În aceste condiții, „persecutatul” maior Jacques Vergotti putea 
să se alăture, fără teamă, familiei regale. Dar nu numai atât. Vergotti aducea veşti 
din ţară, „Şi el, ca mulți alţii, mi-a povestit că în oraşe şi în sate lumea a ieşit 
atară, se cânta, se striga de fericire de a şti țara ieşită din nefireasca-i ahanță şi 
revenită la democraţie”. Este de prisos orice comentariu la această iresponsabilă 
afirmaţie făcută de fostul rege în august 2000, când nu cred că exista vreun 
român cu mintea întreagă care să nu ştie că 23 August 1944 a însemnat începutul 
bolşevizării României, cu tot cortegiul de nenorociri întinse pe o jumătate de 
veac, nenorociri ale căror consecințe le trăim până în ziua de astăzi. 

În afară de vestea că țara chiuia de bucurie când s-a aflat că regele îi 
încuiase pe mareşal și pe principalii săi miniștri „la etaj, unde se afla o cameră 
safe, în care tațăl meu îşi ținea colecţia de timbre”, „Vergotti a mai spus ceva, că 
Hitler ar fi ordonat ca trupele germane din România să-l prindă pe Rege viu sau 
mort! De una ca asta se temeau toţi, Sănătescu [uns prim-ministru în locul 
mareșalului Antonescu — n. n.] nu înceta să-mi spună că ar fi o nenorocire să fiu 
ostatic, că nu dispune de pază suficientă la Palat. M-am desprins cu greu. La 
orele 3 noaptea am plecat, eu conducând a doua maşină a cortegiului, Ne-am 
dus la Dobriţa [localitate la 30 de km. de Tg. Jiu — n. n.], unde urma să sosească 
şi Mama mea, care rămăsese la Sinaia”. 

Și ca dovada a criminalei iresponsabilităţi a făuritorilor „Actului de la 23 
August 1944” să fie completă, redăm şi ultima scenă a celei mai odioase trădări 
pe care România a cunoscut-o vreodată. O trădare prin care un întreg popor a 
fost predat printr-o „Proclamaţie regală”, fără nici o garanţie pentru prezentul şi 
viitorul său, celei mai odioase puteri pe care a cunoscut-o vreodată istoria: 


(continuare în pag. 6) 

















PAG. 6 Nr. 6/156 lunie 2006 





ȘAHLA REGE ... 


(urmare din pag. 5) 


„comunismului bolşevic”. Cu placiditatea care i-a caracterizat dintotdeauna ființa, 
fostul monarh declară, ca şi cum ar fi vorba de un fapt banal: „Ceauşu aşteptase 
la Palat să-i vină camioneta cu care i-a transportat pe Mareşal şi pe Mihai 
Antonescu, nu ştiam unde. S-a aflat mai târziu că i-a dus într-o casă de la Vatra 
Luminoasă. A îndrăznit să procedeze la acest transfer după plecarea mea. A 
făcut-o la 4 dimineața”. Cu o palidă pâlpâure de vigoare, ne lasă să înţelegem că 
această mişelie nu-i poate fi imputată, EI, regele, plecase la Dobriţa cu un ceas 
înainte ca Ceaușu „să îndrăznească”...! 

O evaluare demnă de reținut a „Actului de la 23 August 1944” o găsim 
în studiul „...Şi a fost 23 August”, semnat de istoricii Gh. Buzatu şi Stela Cheptea, 
studiu inclus în culegerea de Contribuţii, mărturii şi documente coordonată de 
Gh. Buzatu sub titlul Mareşalul Antonescu la judecata istoriei: „Din nefericire, 
cotitura România în război — retragerea din tabăra germană şi trecerea în rândul 
Națiunilor Unite — s-a dovedit imediat folositoare doar Manlor Aliați — SUA, 
Marea Britanie şi URSS; în ceea ce o priveşte, pentru România, consecințele 
neîntârziate şi directe s-au dovedit dezastruoase. Faptul pornea de la modul în 
care Marii Aliați au evaluat fapta României, iar aceasta numai în raport de interesele 
și țelurile lor de război politico-diplomatice, strategico-militare, economice şi, 
nu în ultimul rând, ideologice. S-a 
dovedit o dată mai mult că în raporturile 
internaționale Marile Puteri au interese 
şi nu cunosc sentimente! [...] Simpto- 
matică s-a dovedit poziţia lui V. M. 
Molotov, comisarul Externelor al URSS, 
care peste două săptămâni, primindu-i 
la Moscova pe membrii delegaţiei 
române pentru semnarea Convenţiei de 
Armistiţiu cu Națiunile Unite, şi chestio- 
nat fiind de ce Kremlinul se arată în 
pretenţii mai puţin înțelegător decât 
fusese cu emisarii Mareşalului în lunile 
antenoare, a precizat fără nici o ezitare: 
«Pentru că Antonescu reprezenta popo- 
rul român, iar dvs. doar o aventură!»”. 

Imediat după arestarea mareşa- 
lului lon Antonescu și a pnincipalilor săi 
colaboratori, au fost luate primele măsuri 
care consfinţeau atât schimbarea de 
regim, cât şi reorientarea politicii externe 
a României. „În jurul orei 20 a zilei de 23 
august 1944 — aflăm din aceeaşi sursă — 
s-a emis Înaltul decret regal nr. 1619, 
prin care generalul C. Sănătescu a fost desemnat şef al primului guvem român 
instalat după doborârea regimului antonescian. Totodată s-a întocmit decretul nr. 
1620, prin care noul premier stabilea componenţa guvernului său, ce cuprindea, 
pentru prima dată în istoria contemporană a României, un reprezentant al PCR, 
în persoana lui Lucrețiu Pătraşcanu, cu rangul de ministru fără portofoliu şi de 
ad-interim la Justiţie. [...] Documentele transmise la radio au fost recepționate, 
bineînțeles, de unități ale Armatei Române din interior şi din zonele operative, și 
ele le-au interpretat — fulger şi corect — drept un ordin de încetare imediată şi 
necondiționată a luptei contra Naţiunilor Unite și de întoarcere a armelor împotriva 
aliaților germani de până atunci”. 

Dacă românii, şi în primul rând trupele aflate în luptă cu Armata Roşie 
pe frontul Moldovei, au interpretat Proclamaţia regală transmisă națiunii pe 
posturile de radio drept anunţul încetării stării de război ca urmare a încheierii 
unui armistițiu cu Uniunea Sovietică, nu tot la fel a fost ea înţeleasă la Kremlin. 
Pentru Uniunea Sovietică, armistițiul cu România a fost semnat abia la 12 
septembrie, la Moscova. Aşadar, un decalaj de 20 de zile, răstimp în care Uniunea 
Sovietică s-a considerat în stare de război cu România, cu toate consecințele 
care decurg din starea de beligeranță între două state, Timp de 20 de zile, Armata 
Roșie a repurtat victorii după victorii împotriva fascismului, zdrobind rezistenţa 
trupelor române şi germane, obligate să se retragă în derută. Au fost cucerite 
orașe, au fost capturate importante cantități de material de război şi au fost 
făcuţi numeroși prizonieri de război. Mai ales numeroși prizonieri de război. La 
Moscova, victoriile obţinute împotriva Germaniei și României pe frontul de operaţii 
din Moldova au fost sărbâtorite prin tradiţionalele salve de tun. 

Ce a însemnat însă de fapt decalajul de 20 de zile între data la care 
românii au crezut că s-a încheiat armistițiul cu Uniunea Sovietică și data reală a 
semnării unui document în acest sens cu guvernul de la Moscova, aceasta ne-o 
spune istoricul german Andreas Hillgruber, în capitolul intitulat „Schimbarea de 
front a României” din lucrarea sa (consacrată relaţiilor germano-române în 
perioada 1938-1944) Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu: „După ce a 
luat cunoștință de Proclamaţia Regelui Mihai I, din ordinul generalului Racoviţă 
[comandantul trupelor române de pe frontul Moldovei - n. n.], şeful Secţiei 
operaţii din Marele Stat-Major al Armatei Române, comandanții unităților române 
au trimis parlamentari la comandanții sovietici ai unităților din faţa lor. Sovieticii 


PUNCTE CARDINALE 





Regele Mihai | şi A. 1. 


ile de tratative, ci i-au considerat pe români prizonieri 
august-12 septembrie alți 130.000 de soldați români 
aveau să ia drumul prizonieratului, adăugându-se celor 147.000 de prizonieri 
români, capturați mai ales în timpul luptelor de la Stalingrad şi din iti 
În timp ce ostașii români de pe frontul Moldovei, urmând Inaltu A 
regal de a înceta să mai opună rezistenţă invaziei bolşevice, trăiau cumplita tragedie 
de a fi dezrmaţi şi luaţi prizonieri de război de către ruşi, regele Mihai I, de igâea 
de a nu fi capturat de germani, se ascunde. impreună cu întreaga Curte Rega ă, 
undeva în fundul Olteniei. Despre acest mment din consecinţele imediate ale 
„Actului de la 23 August 1944” ne furnizează informaţii ziaristul Valentin Hossu- 
Longin în capitolul intitulat „Lung e drumul Gorjului...” din lucrarea sa Monarhia 
românească: „Aici, la Dobriţa (30 km NV de Târgu Ju), Suveranul a stat două 
săptămâni. Cum în apropiere se afla un teren improvizat de aviaţie (comuna 
Stăneşti), n-a pierdut ocazia să-și continue lecţiile de zbor cu Udrischi. Vremurile 
fiind extrem de tulburi, tânărul rege era ținut la curent cu tot ce se întâmpla în 
țară. Pe micul «aerodrom» aterizau zilnic avioane de legătură cu care mesageri! 
aduceau şi duceau corespondenţa regală. Mihai | a semnat, în această perioadă, 
mai multe decrete, printre care documentele de numire și instrucțiunile delegației 
române pentru încheierea armistițiului cu Moscova, declaraţia de război Germaniei 
etc. Tot aici a aflat amănunte despre barbarul bombardament nazist asupra Palatului 
Regal (la câteva ore după plecarea Sa!), arestarea personalului Legaţiei germane 
la Bucureşti, sinuciderea lui von Killinger, luptele de la Băneasa conduse de colonelul 
Marcel Olteanu, operaţiunile de dezarmare a hitleriștilor şi de înaintare a trupelor 
române spre Ardeal, despre intrarea ruşilor în București ş.a.m.d. Aici a primit 
Suveranul un grup de corespondenți 
de război englezi care l-au rugat să 
relateze pe larg desfăşurarea 
evenimentelor de la 23 august. În 
seara de 12 septembrie 1944, M. S. 
Regele Mihai 1 şi suita părăsesc satul 
şi se îndreaptă spre Bucureşti, unde 
sunt primiți în gara Băneasa de 
întregul guvern, în frunte cu 
generalul Sănătescu, şi de o mulțime 
de oameni. Deoarece Palatul Regal 
devenise de nelocuit în urma 
bombardamentelor, s-a hotărât ca 
Regele și Regina-Mamă să-şi 
stabilească reşedinţa la Palatul 


n-au acceptat însă propuner 
de război. În intervalul 24 


Arcului de Triumf, de unde, peste 4 
ani, va fi alungat de comuniştii lui 
Ghcorghiu-Dej şi Petru Groza. Dar 
până atunci Regele şi Ţara aveau să 
treacă prin multe încercări puse la 
cale de vânzătorii neamului şi de cei 
veniți pe tancuri sovietice”. 

O relatare frumos 
ticluită de un autentic cronicar de Curte, care însă omite un fapt esenţial: nu ne 
spune cine le-a încredințat puterea de a guverna „vânzătorilor de țară” şi „celor 
veniți pe tancuri sovietice”. Dar mai ales omite să ne spună cum trebuie judecați 
cei care au deschis larg porțile țării prin care au pătruns nestingherite hoardele 
bolşevice, impunându-ne, fără vrerea noastră, legea lor. O judecată pe care o 
face, fără menajamente, Dr. Alexander Ronnett în amplul său studiu Neam fără 
noroc sau blestemul lui Zamolxe, publicat la Chicago, în 1994: „Pe 23 august 
1944, regele Mihai cere armatei să înceteze lupta contra ruşilor, deoarece România 
a acceptat condiţiile de armistițiu oferite de Aliați. Minciună uriaşă, minciună care 
a costat 150.000 de soldați duși în Siberia, alte 200.000 de vieți sacrificate în 
vest, Jafuri asiatice pe întreg teritoriul țării. Minciună care a sacrificat națiunea pe 
altarul primitivismului comunist vreme de 45 de ani. Minciuna consta în aceea că 
Aliaţii au refuzat orice fel de armistițiu, că ruşii nu promiseseră nimic, că la acea 
oră nu erau în curs nici un fel de tratative; ceea ce a făcut regele Mihai se numeşte 
act de capitulare necondiționată, de încetare unilaterală a oricăror lupte, predând 
țara bunului plac al inamicului, Pur şi simplu poporul şi armata au fost minţite! De 
ce? Regele Mihai știa, ca şi Maniu şi Brătianu, ca şi liota de generali, că România 
fusese livrată Uniunii Sovietice încă din noiembrie 1943 de către angioiamericăni: 
tratativele purtate fuseseră inutile, Sperau ci ca URSS să nu-şi ia marfa cuniva? 
Speranţa îi descalifică total. Deci, după ce tratează şapte luni, regele proclamă 
capitularea necondiționată! Garanţia: arestarea Comandantului Suprem, lon 
Antonescu, inamicul public numărul unu al URSS, și predarea lui către URSS 
Săvârşitu-s-a! În istoria statelor curopene din ultimii 1500 de ani nu se ouiioaște 
cazul în care un rege să-şi predea inamicului pe propriul comandant; nu se 
cunoaște cazul în care un rege să ordone propriei armate să depună fasrela 
înainte ca inamicul să i-o ceară! 

Regele Mihai de Hohenzollern a făcut această triplă crimă, pentru care 
istoria nu are cum să-l ierte: minţind, el şi-a trădat națiunea al cănli suveran era; 
capitulând necondiţionat, a anulat juridic suveranitatea statului român: predându- 
şi comandantul propriei armate, a jertfit 230.000 de tineri în uniformă militară 
însetatei fiare bolşevice. Nu e de mirare că a fost decorat de sovieticii cu care 
s-a «bătutw»”, 


Vîşinski (decembrie 1944) 


Cai 





“Elisabeta, de la Șosea, în apropierea | 





ali 








PUNCTE CARDINALE 


lunie 2006 Nr 6/186 PAG. 7 





Prin capitularea necondiționată a României, Rusia bolşevică realiza două 
obiective de o importanță deosebită, menite să-i netezească drumul spre 
supremația mondială. Primul, de natură strategică, oferea Armatei Roşii 
posibilitatea să tacă un nesperat salt, cu eforturi minime, de pe linia laşi-Chişinău 
până la porțile Budapestei. La această performanţă militară de proporții o 
contribuție deloc neglijabilă a avut-o sprijinul oferit „cu generozitate” de România, 
care a angajat, cu pierderi considerabile de vieți omeneşti, toată armata română 
din interior (275.000 de oameni) la efortul de pătrundere a comunismului în 
inima Europei. Cel de-al doilea obiectiv era de natură politică. Prin comunizarea 
României se crea precedentul apariției statelor satelite ale Uniunii Sovietice. Ideea 
scindării Europei în „zone de influență” nu numai că prindea contur, dar făcea 
primul pas spre înfăptuire, 

O impresionantă caracterizare a contextului istoric în care s-a produs 
tragicul act de la 23 august 1944, ca un întreg, care cuprinde toată națiunea, o 
datorăm lui Pamfil Şeicaru. În eseul intitulat Politica aistorică, publicat în 1972 
la Madrid, unde se afla în exil, după ce regimul comunist îl osândise la moarte, 
marele ziarist rostește o necruțătoare, dar dreaptă sentință de condamnare în 
fața istoriei a grupului de complotişti în frunte cu fostul rege Mihai [, care, 
animați de meschine interese personale, nu au pregetat să comită odiosul act de 
trădare a prezentului și viitorului poporului român: 

„Războiul României contra Rusiei sovietice (ca şi războiul Finlandei) a 
fost dictat de voința noastră de existență. Am fost nenorocoşi. Hitler şi toată 
politica provocatoare a Germaniei național-socialiste au împiedicat Occidentul 
să vadă Rusia sovietică şi garnizoanele ei ideologice instalate în toate țările, 
pregătindu-se metodic pentru lupta finală. Astăzi războiul dus de România contra 
căpcăunului din nesfârșitele stepe îşi află o totală ratificare. Fiecare mormânt 
românesc care jalonează drumul trupelor noastre de la Prut până la Caucaz şi 
Volga mărturiseşte dreptatea cauzei noastre. Acei care în Octombrie 1944 pledau 
culpabilitatea României, abia în 1951 au descoperit pericolul rusesc. Era şi timpul 
să se ajusteze când democrațiile Occidentului, temându-şi propria lor existență, 
au dat noul cuvânt de ordine. 

Dacă războiul a fost o patetică verificare a potențialului moral şi material 
al națiunii, în acelaşi timp a fost şi o penibilă verificare a incapacității democraţiei 
române, care a angajat destinul poporului român în graba cu care s-a precipitat 
să impună țării, printr-o îndrăzneață mistificare, capitularea. 

Democraţia finlandeză a ştiut să termine un război nenorocos, limitând 
dezastrele unei înfrângeri. Ce s-a salvat prin lovitura de Stat de la 23 August? 
Vieţi omeneşti? Cine are curajul să facă inventarul vieților omeneşti suprimate 
de trupele ruseşti numai în primele două luni după capitulare? Ce s-a salvat prin 


gloriosul act de eliberare? Când vom face — ca să întrebuințez o expresie a lui 


“Georgea Sorel — filozofia ipocritei laşităţi? Pie 4 

Generalul Weygand a rostit un cuvânt teribil pentru a caracteriza 
exuberanța cu care Laval se bucura de armistițiu: «se tăvăleşte ca un câine în 
propria lui murdărie», Cum ar trebui să fie calificat nestăpânitul entuziasm al 
oamenilor politici, exponenţi ai democrației române, manifestat după izbutirea 
loviturii de Stat din 23 August 1944? 

Și după?... Cu ce frenezie au fost batjocorite sacrificiile unei armate 
eroice! Cu ce îndrăzneală unică s-a răsturnat tabla de valon etice, preamărindu- 
se actele de spionaj în favoarea unor puteri străine, dându-se oricărei acțiuni 
trădătoare un titlu de recunoştinţă naţională şi etichetând ca criminali de război 
pe cei care participaseră la lupta împotriva Rusiei sovietice; iată ce defineşte 
conţinutul ideologic al așa-zisei democraţii române, La nici un popor istoria nu 
a înregistrat un caz similar de orgie a renegării naționale. Nu numai că s-au 
predat armatei Rusiei sovietice 170.000 de ostaşi căliți în trei ani şi două luni de 
război, dar s-au surpat rezistenţele morale ale naţiei prin violenţa cu care partidele 
democrate au pledat culpabilitatea României, în speranța că-şi vor asigura titluri 
la recunoştinţa învingătorilor”, 

Ca o regulă sacrosanctă pentru istoricii de totdeauna şi de pretutindeni, 
studiul istoriei se face începând cu izvoarele, cu trecutul îndepărtat, şi apoi, 
urmând succesiunea cronologică a evenimentelor, se ajunge la ceea ce se chiamă 
istoria recentă. Aşadar, de la cauze spre efecte. lată însă că istoricul german 
Hellmut Diwald (n.1929) propune și realizează o răsturnare totală a perspectivei 
istorice în monumentala sa operă Geschichte der Deutschen (Istoria Germanilor) 
Pentru istoricul german, spre a face cunoscut trecutul, a-l aduce în actualitate, 
nu trebuie să începi cu trecutul îndepărtat, ci de acolo unde consecinţele 
procesului istoric sunt încă vii în conştiințele oamenilor, adică de la istoria recentă 
spre trecut, de la efecte spre cauze. In spiritul acestei originale concepții asupra 
cronologiei, Prof, Diwald începe /storia Germanilor cu Conferinţa de la Yalta, 
şi apoi merge înapoi, pas cu pas, pe parcursul a 760 de pagini de text dens, până 
în anul 919, când ducele Saxoniei, Heinrich I, a fost regele primului Reich german, 
Și cum acest „alt fel” de a parcurge istoria nu e numai interesant, dar și 
convingător pentru înțelegerea cauzelor prezentului, nefericitului nostru prezent, 
caracterizat prin incapacitatea de a ne rupe de trecutul comunist, îl vom utiliza. 
Parcurgând, pas cu pas, drumul înapoi al istoriei noastre recente, cercetătorul 
obiectiv ajunge inevitabil la „Actul de la 23 August 1944”, Atunci s-a petrecut 
răul cel mare, ale cărui consecinţe le resimţim din plin până în ziua de astăzi, 

În capitolul intitulat „Comuniştii şi complotul de la Palat” din lucrarea 
Agonia României: 1944-1948, autorul, neobositul cercetător al arhivelor 
occidentale Nicolae Baciu, ne furnizează dovezile în sprijinul afirmației de mai 
sii „Nu am crezut niciodată că neînsemnatul Partid Comunist Român ar fi 
jucat vreun rol în «rezistenţa» contra germanilor în România sau contra guvernului 





Antonescu. Am considerat totdeauna că ei şi-au creat după război state de serviciu 
şi merite ca să-şi umple piepturile şi să-şi înalțe călcâiele. Dar trebuie să 
mărturisesc că m-am înşelat, cel puţin în ceea ce priveşte rolul lor în actul de la 
23 august 1944. Domnul Mircea loaniţiu [secretarul particular al regelui Mihai [, 
autor al unei broşuri în care relatează faptele petrecute la Palatul Regal la 23 
august — n, n.] ne precizează în broșura sa că Lucrețiu Pătrășcanu, şeful Partidului 
Comunist Român, într-o şedinţă conspirativă de la Palat, a cerut ca «delegatul 
militar al partidului să participe la pregătirea operaţiilor militare plănuite de comitetul 
milita» al complotiştilor şi pregătite de colonelul Dumitru Dămăceanu. Aceste 
consfătuiri aveau loc într-o casă din Calea Moşilor, ne spune autorul broșurii, 
unde a participat şi el la întrunirea din noaptea de 13/14 iunie, unde în afară de 
Pătrăşcanu se afla şi inginerul «Ceauşu». În realitate acest inginer era ofițerul 
român Emil Bodnăraş (Bodnarenko), dezertor, refugiat în Uniunea Sovietică şi 
paraşutat în România în primăvara lui 1944. Domnul Mircea loaniţiu nu ne spune 
cine mai era prezent la aceste consfătuiri, dar asupra acestei chestiuni am găsit 
surprinzătoare detalii într-o broșură la biblioteca — Public Library — din New 
York. Este vorba de cărticica Insurecția națională antifascistă din August 1944, 
publicată în România de istoricul Aurică Simion. lată ce găsim în această carte 
oficială comunistă asupra consfătuirii de la 13/14 iunie din Calea Moșilor: 

«În primăvara anului 1944 erau tot mai frecvente întâlnirile pe care delegaţii 
Partidului Comunist le aveau cu reprezentanți ai cercurilor Palatului. In noaptea 
de 13/14 iunie 1944 a avut loc, la iniţiativa Partidului Comunist, o şedinţă 
conspirativă cu reprezentanţi ai Palatului și Armatei: generalii Constantin Sănătescu 
şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, loan Mocsonyi-Stârcea, 
Mircea loaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti. Cu acest prilej, Emil Bodnăraș a 
criticat onentarea cercurilor Palatului de a reduce acțiunea de răsturnare a lui 
Antonescu la o simplă lovitură de palat, înfăptuită de un grup restrâns de persoane, 
şi de a evita o participare mai largă a maselor la luptă. Emil Bodnăraş a prezentat 
planul Partidului Comunist, care prevedea răsturnarea prin forță a dictaturii militare 
fasciste, scoaterea țării din războiul hitlerist şi întoarcerea armelor împotriva 
Germaniei naziste. După vii discuţii, cei prezenţi au aprobat planul elaborat de 
P.C.R. Pentru pregătirea acțiunii armate s-a propus crearea unui comitet militar, 
din care să facă parte generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu-Răşcanu şi colonelul 
Dumitru Dămăceanu. La 15 iunie, generalul Constantin Sănătescu a comunicat 
acordul regelui cu privire la cele de mai sus». 

S-a înțeles bine? În timp ce armata română lupta şi murea în apărarea 
fruntariilor asaltate de sovietici, reprezentanții Palatului erau prezenţi la consfătuiri 
cu Pătrăşcanu şi Emil Bodnarenko-Bodnăraș, emisar al Moscovei...!”. 

Cât priveşte consecințele succesului loviturii de stat, prin care a fost 
răsturnat regimul Antonescu şi s-au întors armele împotriva fostului aliat, chiar 


„ŞI comentatorii occidentali, care şi-au manifestat deschis aprobarea pentru actul 


de la 23 august, ca şi pentru cei care au fost angajați în înfăptuirea lui, nu pot 
trece cu vederea caracterul lor dezastruos — atât pentru țară, cât şi pentru 
populație, Ziaristul american Reuben H. Markham, trimis special al publicației 
Christian Monitor, „înconjurat tot timpul şedeni în România de atenţiile afectuoase 
ale domnului Maniu şi ale colaboratorilor săi”, nu se abate de la linia principiilor 
deontologice ale profesiunii, prezentând realitatea din țară fără a menaja „aliatul 
sovietic”, Titlul cărţii publicate după reîntoarcerea în lumea liberă, Rumania under 
(he soviel yoke, din care reproducem un scurt fragment, este grăitor în acest 
sens: „Acest armistițiu a predat România cu mâinile şi picioarele legate Uniunii 
Sovietice şi a arătat că Marea Britanie și Statele Unite au capitulat în fața Rusiei. 
Rezultatul loviturii de stat încercate și realizate de Rege şi Maniu a fost să facă 
din România un stat vasal Uniunii Sovietice. Rusia avea aşadar, oficial, puterea 
de a controla jurnalele radio şi adunările, să suspende activitatea oricărei organizații, 
să aresteze pe orice român, declarându-l criminal de război sau inamic al aliaţilor 
(al Rusiei). Ea putea să ceară sumele pe care le dorea, ca să-şi acopere cheltuielile 
de război, să ia orice instalaţie şi orice uzină ca pradă de război. Ambasadorul 
Statelor Unite la Moscova nu numai că a consimțit totul, dar a împins cu putere 
România să accepte, după cum Hitler, în 1940, împinsese România să dea 
Basarabia Uniunii Sovietice”. 

O realitate tragică, pe care dacă ziaristul R. M. Markham o constată, 
omul politic Iuliu Maniu o trăieşte împovărat de conştiinţa responsabilități de a- 
şi fi dat girul moral, fără de care este greu de presupus că lovitura de stat ar fi 
reușit. La numai trei luni de la actul de la 23 August, Burton Berry, reprezentantul 
american în Comisia Aliaţă de Control de la Bucureşti, în telegrama din 9 
decembrie, relata următoarele superiorilor săi de la Secretariatul de Stat: „Seara 
trecută, Maniu mi-a spus că dacă ar fi ştiut că li se va da mână liberă sovieticilor 
să aplice termenii armistiţiului, nu l-ar fi sfătuit pe Rege să semneze armistițiul. 
Era supărat că presiunea sa şi acțiunea românească ce a rezultat din aceasta au 
făcut ca linia Focşani-Galaţi, care ar fi trebuit să fie menţinută mult timp, să 
avanseze până la porțile Budapestei [...]. Era convins că forțele democratice 
occidentale aveau să păstreze o Românie independentă şi suverană. Dar astăzi 
totul arată că nu aceasta fusese intenția acestor forțe. Dimpotrivă, se părea că 
Uniunea Sovietică plănuia deliberat să comunizeze România, în timp ce forțele 
democratice asistau pasive”, 

La data la care omul politic român, unul dintre autorii morali ai actului de 
la 23 August, îşi exprima mâhnirea față de pasivitatea democrațiilor occidentale, 
care nu făceau nimic pentru a împiedeca procesul de comunizare a țării, nu ştia 
că la 9 octombrie 1944, la Moscova, Churchill vânduse deja România lui Stalin, 
cu acte în regulă, şi că Roosevelt era de acord, la rândul lui, cu înţelegerea de la 
Kremlin... 


(Va urma) 











PAG. 5 Nr.60/1836 lunie 2006 





„Nu prea “înalt, dar foarte îndesat, cu. 
ruişcări sigure şi iuți, îu ciuda anilor ce-i albeau 
în plete, iscodind lumea cu ochi albastru- 
râzători, de o şiretenie fără răutate, ca unul 
indelung vânat şi niciodată prins, tinându-și, 
capul sus și pieptul înainte, nu cu ocoşenie, ci cu 
un fe] de maiestate firească, amestec de voievod. i 

“şi de haiduc, rătăcit prin. vaviloane. LON! 
GAVRILĂ o eul i 23 mai, 






umblând, acum vio Toia ocazia ver i, prin. 
Paris ca prin Munţii Făgăraşului, drept fără 
ostentație, cu pas răzbit, ca un patiiarh răsărit 
din uitare. Trecătorii, deveniți parcă deodată, 
sfioşi, îi fereau calea de departe, e cercetându- | cu 
un fel de admiraţie mută şi reverențioasă, ca și. 
când l-ar fi. recunoscut fără să-l. cunoască, nu. 
după nume, ci după soi, așa cum simte jigania 
„Ia om. (Trupul supt de cancer din copârşeul de. 
IE Galtiu = ultima lui imagine De răbi ojul acestei 
lumi = = n-a „fost decât o 0 plumă proastă a £ fi rii 
stricăcioase, şi pe care memoria refuză s so, 
rețină...) pace se x bei uSeareil, Art apt 
[zi Luptător în rezistența armată din munţi și 
impotriva. coniunism mului. (1948- 1955), a! 
supraviețuit ascuns t timp. de peste 20 de ani 


scăp ându-le mereu hăitaşilor, printre. dezete, 








"Povestea autentică a rezistenţei din Munţii 
perie a scris-o, cu vocație de Fu! risitor, 
atru voluine apărute până aan și 
ate Br razii se frân n, dar ni se se indoiesc, 
erueiadel anticomuniste din mun 
aa Au de “povestay”, lăsându-ne două. 
minunate volu me de proză scu Aa i 


pari nn 
reretes tă „0! pa di an sade 

O măsuță modestă, cu. fotografia și, 

cărțile sale, a străjuit în biserică, dinaintea 

“sicriului, unde au făcut de veglie tineri îmbrăcaţi, 


în straie na ua ecedat apel mai, după o Ă 
i iugă i sulerin ti osti orni ali Th 











n iure: 


get 


A 4 mai, 24 
Îi na tului Ciu com, Sântimbr Hu Jad 

Dumnezeu să-l odihnească, ap alo ză 
? sia , Lit > iii ez es si mais ăyă det. Lt (A. Cc). 


a 4 









PUNCTE CARDINALE 


La | mai 2006, inima celui ce a fost lon Gavrilă 
Ogoranu a încetat să mai bată. După ce mi-a mai trecut 
durerea, şi după ce am fost extrem de dezamăgit față de 
reacția politicienilor şi a zianştilor din țară, cu teamă şi emoție 
„am îndrăznit” să aștern pe hârtie impresiile și propria-mi 
evocare despre acest munte al demnității şi integntății creştine 
şi româneşti în lupta împotriva comunismului. Aşa cum din 
generație în gencrație ni s-a spus și ni s-a vorbit despre Avram 
Iancu, despre lancu Jianu şi despre mulți alți haiduci de pe 
meleagurile noastre natale, tot astfel va trebui de acum înainte 
să vorbim şi să transmitem din generaţie în generație 
„haiducia” petrecută pe melegurile țării noastre după 
instalarea regimului bolşvevic în România. 

Pe Ion Gavrilă Ogoranu l-am întâlnit pentru prima 
dată în decembrie *89. Nu mai ştiu exact dacă a fost ziua de 
23 sau 24 decembrie, dar în mod sigur a fost a doua sau a 
treia zi după fuga tiranului, În acele zile, trăite cu maximă 
intensitate şi speranțe de libertate, la numai 17 ani cât aveam 
pe atunci, n-am reuşit să rețin totul aşa cum a fost, ceas cu 
ceas şi minut cu minut. Emoţiile, fericirea, oboseala 
acumulată în urma mai! multor nopți nedormite, faptul că 
atunci evenimentele se derulau cu o rapiditate uimitoare, plus 
deziluzia şi zăpăceala din acele zile în care nu se ştia în ce 
direcție o ia țara, toate acestea m-au făcut să nu mai rețin o 
seamă de amănunte. După ce petrecusem noaptea de 22 
spre 23 în faţa Primăriei din Craiova, şi după ce se făcuse 
apelul că „televiziunea trebuie apărată”, în zorii zilei de 23 
decembrie am plecat cu trenul spre București. Era seară, în 
jurul orei 17 sau 18. Începuse să se întunece iar noi ştiam că 
„leroriştii” trag mai mult noaptea. În jurul televiziunii circula 
zvonul că instituția ar fi fost apărată de nimeni altul decât de 
Sergiu Nicolaescu, „marele actor şi regizor”. Ţineam morțiş 
să ajung lângă poartă şi să-l văd şi eu pe cel care, aşa cum 
credeam atunci, „făcuse dovadă de vitejie în lupta impotriva 
mercenarilor”. După ce m-am fofilat prin mulțime, cu 
adevărat am ajuns lângă poartă. Numai că, spre surprinderea 
şi dezamăgirea mea, „marele actor” plecase. Totuşi, l-am 
așteptat mai multe ore, sperând să apară. Acolo, la poartă, a 
apărut la un moment dat „un domn” care vorbea despre lupta 
armată din munţi, care menționa lupta anticomunistă din Munţii 
Făgărașului. Mai târziu, după ce auzisem și descoperisem 
mai multe despre el, şi după ce l-am întâlnit prin intermediul 
Asociaţiei Foștilor Deținuți Politici, mi-am dat seama că fusese 
chiar lon Gavrilă Ogoranu. 

Așa l-am întâlnit pentru prima dată. După ce aflasem 
mai multe despre legenda vieţii lui, l-am reîntâlnit chiar și în 





(Pnuciaţii decalului 4H 





oraşul meu natal, la Craiova, în august 1992, când venise la 
înmormântarea lui Nicolae Călinescu, autorul cutremură- 
toarei cărți Sisteme şi procese de brainwashing în România 
comunistă. În acele momente încă nu-i apăruseră cărțile, aşa 
că-i cunoşteam povestea glorioasă mai mult din auzite, de pe 
la foştii deținuți politici și de pe la unii dintre camarazii său. 
(Cărțile sale au început să apară după 1993, la Timişoara.) 
Decepţionat de rezultatele alegerilor din noiembne 1992, mi- 
am luat lumea-n cap şi-am plecat unde am văzut cu ochii. În 
1996, impreună cu soția, ne-am dus la Galtiu, să-l vedem și 
să-l reîntâlnim pe Bădia Gavrilă. Cred că Bădia a apreciat 
vizita venită tocmai din Canada. Ne aducem aminte mereu 
reacția Doamnei Ana Gavrilă, când ne-a văzut la poarta 
dumnealor: „O, Doamne! Ce tineri sunt!”. În acel moment 
soția avea 21 de ani, iar cu 24. Tot în aceeaşi vacanță l-am 
revăzut pe Bădia peste două săptămâni, la Târgşor. Niciodată 
n-am uitat şi nu voi iuta bucuria şi satisfacția lui atunci când 
m-a Văzut. Deschizându-şi braţele, m-a îmbrățișat și sărutat 
cu toată dragostea, zicându-mi : „Uite pe prietenul meu din 
Canada!” "A fost cea mai emoţionantă și impresionantă 
imbrăţişare din viața mea. În acea zi de 10 august 1996 a fost 
pentru ultima dată când l-am văzut pe Bădia Gavnilă. Din 
acel moment, şi până astăzi, am tot sperat să-l mai văd măcar 
O Singură dată, dar n-am mai reuşit... 

Totuşi, prin cărțile şi materialele sale, intotdeauna 
l-am simțit şi-l simt aproape de inima mea. Volumele intitualte 
Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc le-am citit şi recitit de mai 
multe ori pe fiecare. De multe ori ştiu imediat episodul ce 
urmează. În schimb, niciodată n-am putut citi mai mult decât 
o pagină pe zi. Cum puneam - şi cum pun mâna pe volumele 
lui —, imediat mă pufneşe plânsul și încep să mă cutremur de 
atâta suferință, de atâta nedreptate, de atâta curaj şi eroism, 
de sacrificiul făcut de înaintaşii mei pentru liberatea şi 
neatâmarea neamului meu. 

Astăzi, când am dublat vârsta pe care o aveam în 
decembrie *89, când mai toate visele noastre de atunci s-au 
stins unul câte unul, şi când m-am mai înțelepțit niţel în ale 
anticomunismului, durerea nedreptăţii este şi mai mare 
Tragedia cea mare (ŞI toate tragediile personale trăite în Munţii 
Făgăraşului şi în zona din jur, între anii 1948 şi 1957) continuă 
și astăzi, Nelegiuirile şi injustițiile comise atunci domină şi 
acum. Televiziunea, Cinematografia, Parlamentul, 
Preşedinţia, Patriarhia, Universitățile etc., întreaga noastră 
societate românească, mai cu toții se fac că nu văd şi nu aud 
nimic. Cu toții se comportă ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. 











"E 





Singurul lucru care mai lpseşte (dacă nu cumva au şi făcut- Or, dacă cineaştii noștri sau „mahării” industriei şi ierta. Dar că el - şi atâţia alți lachei ai comunismului — încă 


0) este să ne zică „oficiahtățile” în gura mare : „Ei ŞI?! Ce ne 
pasă nouă c-a murit un bandit?! Ce ne priveşte pe no. rezistența 
armată din munți?!” Tragic, dar adevărat. asta-i atitudinea 
oficială, formulată sau nu, a autorităților din România. 

Pentru că trăiesc in ceea ce numesc unii „lumea 
hberă”, nu pot să nu admir efortul şi insistențele poporului 
evreu pentru rememorarea holocaustului, amintindu-ne de 
fiecare dată de „rezistenţa împotriva nazismului”, de 
suferințele și necazurile victimelor din timpul războiului. Ei 
ştiu să folosească absolut toate mijloacele care le stau la 
îndemână: arta, cinematografia, programele şi manualele 
şcolare, muzeele, supraviețuitorii etc,, absolut orice pentru a 
păstra vie istoria și tragedia lor, pe fondul tragediei generale a 
celui de-al doilea război mondial. Că Occidentul face aceasta 
mereu, nu-i rău, Ce-i rău şi nedrept este faptul că despre 
victimele şi martirii comunismului nu se spune o vorbă, că 
despre rezistența impotriva holocaustului roşu nu se mai 
vorbeşte pe nicăieri. Opoziția anticomunistă n-a dat numai 
victime, a dat şi martiri, ba chiar sfinți. 

Faptul că „lumea liberă” a ignorat și continuă să 


ignore tragedia popoarelor aflate sub dominația comunistă nu. 


mă mai miră de-acum. Că țării noastre nu i se acordă atenție 
decât atunci când se întâmplă ceva zenzațional, mi se pare 
aproape firesc şi m-am obişnuit cu atitudinea „oamenilor 
liberi”. Chiar şi St&phane Courtois, co-autorul și coordonatorul 
monumentalei opere Le livre noir du communisme. Crimes, 
erreur, repression, chiar şi el a ignorat lupta armată împotriva 
comunismului din Carpaţii româneşti. În cele peste opt sute 
de pagini dedicate represiunii comuniste, doar ici şi colo se 
pomenește despre România, iar aluziile făcute sunt practic 
nesemnificative față de adevărata intransigenţă cu care elita 
neamului nostru s-a opus ideologiei moscovite. 

Această nepăsare, această lipsă de atenţie şi de 
informare, este cu atât mai tragică cu cât ca are Joc chiar şi la 
noi acasă. În țara mea dragă şi iubită, Bădia Gavrilă, muntele 
rezistenţei anticomuniste, a fost şi este incă ignorat, 
Marginalizat de absolut toate regimurile politice de după 
decembrie “89, nepopularizat de nici un om politic cu influență, 
el a murit și a fost îngropat așă cum a trăit, adică „in linişte i 
fără ca autorităţile laice şi religioase să vină și să se închine în 
(aţa celui care a salvat şi menţinut vic demnitatea românească 
și creştinească, în cele mai grele clipe ale istoriei noastre. 

Din câte ştiu (și pretind că sunt informat destul de 
bine), singura mare şi frumoasă realizare cinematografică, 
sau de alt tip, realizată despre România comunistă ȘI ieșită 
“la vedere” în Vest, a fost şi este filmul regizorului Nicolae 
Mărgineanu „Binecuvântată fii, inchisoare!”, În rest, nimic. 








cinematografice ar dori să reproducă personaje cu caracter 
demn şi apte de toată stima şi admirația, nu au decât să citească 
mărturiile lui Gavrilă, să le înțeleagă așa cum trebuie şi să 
redea pe peliculă întreaga istorie tragică trăită eroic de Bădia 
Gavnlă şi toți ai lui. Un astfel destin de legendă nu ţi-e dat să 
întâlneşti la tot pasul. 

Condamnat de patru ori la moarte, “Moşul” (cum îi 
spuncau vechii camarazi) a ieşit din toate înfruntările cu 
Securitatea, hăituit şi căutat de potera comunistă timp de 
aproape treizeci de ani. Dumnezeu a binevoit întru el şi l-a 
ținut în viață, ca să ne mărturisească nouă, „generației '89”, 
dar şi generațiilor următoare, despre cum se poate trăi şi muri 
pentru Țară şi Credinţă. Salvat și însoțit din 1957 de Doamna 
Ana Săbăduş, Bădia Gavrilă a avut parte şi de o dragoste 
deplină, sinceră, curată, necondiționată, plătită cu multă 
suferință şi multe lacrimi. El, cel mai brav și cel mai viteaz 
bărbat al țării, a fost ascuns şi salvat de o femeie, deo 
adevărată fiinţă pata de orice sacrificiu pentru a-şi salva omul 
drag. O astfel de iubire ca a lor, o astfel de dragoste ascunsă 
şi pusă-n pericol la fiecare pas, ce-ar fi putut să se termine 

„chiar şi în faţa plutonului de execuţie, o aşa poveste de dragoste 
ca a Bădiei şi Doamnei Ana Gavrilă, nici în filmele și-n 
romanele cele ma: reuşite nu găseşti. De i-ar fi prins 
Securitatea, iubirea lor era o adevărată sinucidere. Cruda și 
nedreapta situație politică şi socială a Românei comuniste a 
depăşit, şi în această privinţă, orice fel de „scenariu 
hollywoodian”, 

Despre oameni simpli, sinceri, cinstiți și curaţi ca ci, 
adevărate repere morale ale patriei eterne, despre unii ca ei 
ar trebui să se vorbească pe marea scenă a României de 
astăzi, ci nu despre cozile de topor care ne-au distrus istoria şi 
memoria cu otrava lor de lichele năimite. Scenarile și filmele 
regizate de Sergiu Nicolaescu, adevărat doctrinar al P.C.R 
cu morgă de artist, ucigaș de suflete al mai multor generaţii de 
români, autorul şi creatorul acelor fantezii anti-româneşti în 
care ni se arătau „duşmanii poporului” ca fiind cei mai cruzi 
şi cei mai nemiloşi oameni de pe fața pământului, unul ca el 
este şi astăzi „bine văzut” şi popularizat; tar lugrubele sale 
mistificări cinematografice încă mai otrăvesc şi astăzi sufletele 
unor tineri români nevinovaţi. Şi ce este şi mai paradoxal şi 
aproape de necrezut este faptul că, deşi mărturiile şi dovezile 
scoase de Bădia Gavrilă şi de atâţia alții, istorici sau trăitori al 
istoriei, au dovedit şi dovedesc adevărul adevărat, cu toate 
astea tot „mercenarii lui Nicolaescu” sunt la putere, se fac 
cunoscuți și au credibilitate în faţa publicului larg. Faptul că a 
făcut toul la comanda și ordinul comuniştilor este fără echivoc, 
C-a făcut-o în trecut, sub vechiul regim, l-am mai putea înţelege 


mai insistă cu aceeaşi placă, cu aceeaşi ideologie şi 
propagandă, asta mi se pare fioros şi extrem de îngrijorător. 
Fără nici un dubiu: România „încă” nu s-a vindecat de 
comunism. În câțiva ani vom atinge termenul sinistru prevăzut 
de Silviu Brucan: 20 de ani! Dacă atunci n-am crezut o iotă 
din spusele sale cinice, acum, la peste 16 ani de la prezicerea 
sa, mă văd obligat să-i dau dreptate. Ba chiar mă întreb dacă 
nu cumva, Doamne-fereşte, se va fi înşelat şi “oracolul din 
Dămăroia”, iar termenul riscă să se prelungească indefinit... 

Deşi în tot acest interval am avut şi preşedinţi pretins 
„democraţi”, încercând să ne convingă-că s-ar fi curățat de 
orice fel de comunism, cu toate astea şi Emil Constantinescu, 
şi Traian Băsescu s-au făcut că plouă în ceea ce priveşte 
adevărata luptă anticomunistă. În *96, când cu „victoria” 
Convenţiei şi a lui Emil Constantinescu, nici nu mă gândeam 
că Bădia Gavrilă nu va fi primit de preşedinte şi decorat cu 
medalii şi utluni naționale, aşa cum ar fi meritat. Am așteptat 
zi de zi acest moment, dar în zadar: indiferența și abjecția 
noului politicianism mai că le egalează pe cele ale 
comunismului şi neocomunismului 

Dezamăgirea în ceea ce priveşte atitudinea 
oficialităților față de luptătorii din munţi nu a venit însă numai 
dim partea pohticienilor, ci, din păcate, și din partea „fețelor 
bisericeşti” Deși s-au făcut mai multe parastasc și 
comemorări la monumentul de la Sâmbăta de Sus (ridicat cu 
atâta strădanie din partea lui lon Gavrilă), oficiahtățile Bisericu 
Ortodoxe Române niciodată n-au trimis un înalt ierarh să se 
închine în fața celor care s-au jertfit şi au murit în apărarea 
Crucii, a Creştinătăţii noastre milenare. Cum nici la moartea 
Doamnei Elizabeta Rizea, un alt simbol de jerțfă şi credință 
pe altarul țănii. Dacă politicienii îi evită pe „bandiţi”, nu mă 
miră prea tare. În schimb, faptul că Biserica își neglijează şi 
ignoră martirii ŞI sfinții, ăsta mi se pare revoltător şi de-a 
dreptul strigător la Cer. 

Dar indiferent de impietatea noastră, fapt rămâne 
că acolo, pe culmile munților, Bădia Gavrilă şi-a învins toți 
adversarii şi a răscumpărat în faţa lui Dumnezeu ceva din 
demnitatea noastră de popor creştin şi european. lar luptătorii 
căzuți în Munţii Făgăraşului, şi pe tot cuprinsul țării, au biruit 
asemenea Mântuitorului, „cu moartea pre moarte călcând”. 
Și dacă oamenii uită, atunci pietrele vor striga! 


Marian COSTACIIE 
(Montreal, Canada, 























PAG 10Nr6/isâlunie200s PUNCTE CARDINALE 





COSMARURI 


a 


(poezie care încearcă să reflecte exact, pe cât se poate, 
ororile trăite în închisoarea de reeducare de la Piteşti) 


Scurt cuvânt înainte al autorului 


Ceea ce s-a întâmplat la Piteşti întrece orice imaginație şi anevoie 
poate [i descris. Cei care vă mai ziceţi creştini, dar nu vreți a citi un crâmpei 
din această oroare, s-ar cădea să plângeți neputința voastră și măcar să 
recunoaşteți că sunteți falşi şi reci. Și să mai știți că dacă voi sunteți liberi 
acum, aceasta este şi datorită atâtor noi martiri sau mucenici ai închisorilor 
comuniste, S-ar cuveni să-i cinstiți ca pe nişte mari sfinți ai neamului acestuia 
şi să nu mai votaţi cu călăii lor, ba chiar să cereți ca aceştia să fie desconspiraţi. 

De ce numai evreii să știe care le-au fost adevărații sau presupuşii 
călăi? Ceilalți nu avem dreptul? În numele tuturor celor ce au suferit şi mai 
suleră încă, trebuie să ştim: numele și prenumele reale, adresa, conturile, 
funcţiile pe care le dețin încă sau le-au deținut cândva, dacă progeniturile lor 
mai sunt în vreo funcție publică etc. Vrem să ştim, avem dreptul acesta, sângele 
fraților noştri ne cere asta, „strigă din pământ”, nu pentru răzbunare talmudică, 
ci pentru dreptate în fața lui Dumnezeu şi a noilor generații! 


Când noaptea la fereastră îmi vine din adâncuri, 
Din albe grohotişuri sau negre, hâde smârcuri, 
irunci începe groaza, coşmaruri lungi mă scurmă, 
Tresar la orice foşnet sau zăngănit de sârmă. 

Din somn mă scoală spaime, cascade de-ntunerec 
Sriute doar de mine, şi-n care iar mă ferec, 
Torturi meştesugite ce-ntrec în viclenie 

Chiar fiarele de pradă, cu-a sângelui beție. 

Văd hrube reci şi negre, cazane făr' de smoală 
Topind făpturi umane, de vii, în pielea poală, 
Văscocitori de chinuri, de cazane şi urgie, 

Cum dănţuie pe trupuri şi carnea le-o Ssfâşie. 
Siroaie lungi de sânge ţâşnesc din rana moale, 
De-alăâta joc pe pântec din leşuri curg fecale, 

Și alţii-n patru labe, năuci, culeg de-a valma, 
Înghit şi şterg podeaua cu limba şi cu palma. 


Alături două priciuri, de-a curmeziş o brută, 
Pe pântec cu o cruce din excremenţi făcută, 


$i-ngenunchind înfrânții se-nchină, apoi Sărută 
Si maădularul scârnav, şi crucea de pe burtă. 

Şi trec pe dedesubtu-i în ritm de închinare, 

Cu pe sub Sfântul Aer în Săptămâna Mare, 
Într-un cumplit cortegiu din care cazne-avane 
lu smuls din inimi cerul şi-orice nădejdi umane. 
În faţă, un confrate, îdrobit, cu coasta frântă, 
Întins pe două scânduri, ca-n răstignirea sfântă, 
Purtând, drept diademă, bălos scuipat pe frunte 
Din gura celor care îi pun la chinuri crunte. 
De-o parte şi de alta alți doi confraţi de cruce 
Rusinea delațiunii ei refuză s-o apuce 

Și ard cu două torţe cu rănile încinse, 

În fiecare deget, înfipte poşte-aprinse. 

Legaţi de păr sunt alții, cu talpa-n sus anume, 
În gură cu căluşuri, ca geamăl să nu sune, 

Si-n jurul lor călăii lovesc cu răngi din şină 

La tălpi şi în testicol, pân” victima leşină. 

Aduşi apoi la viață cu zoaie de tinetă, 

Sunt puşi la şoc electric; orgia se repetă; 
Cruzimea şi oroarea, testate-n mii de forme, 
Înving orice voință din maldăre diforme. 

Suh prici, la şerpărie, alt atelier, în care 

Cei ce nu vor a-şi face sinistra demascare 

Sunt tatuați drăceşte cu mucuri de țigară, 
Hucată cu bucată, cum dreapănă-o phitară. 

Aici e numai noapte şi cea din urmă haită, 

Aici zac muribunzii cu morții laolaltă, 

Sfâryind în bălți de sânge, urină şi fecale. 

lici doar şobolanii mai dau furiş târcoale, 
Puimac, fără de vlagă, văd numai mişelie 

Si-n orice îns o fiară ce vrea să mă sfâşie, 

Și strig în miez de noapte, şi nimeni nu-mi răspunde... 
De grelele coşmaruri nu pot scăpa niciunde... 
Vitucilor din paturi moi, culde, ce afară 

V-a fost viața dulce, ba chiar vă cocoțară, 

Voi n-aţi ştiut vreodată de-a noastră grea osândă, 
lar printre voi călăii mai stau şi azi la pândă, 
Si-un Iuda care-i gata, din nou, cu să mă vândă! 


Petru C. BACIU 
(fost deținut politic — Bacău) 


În dimineața zilei de 30 aprilie 2006, a plecat 
dintre noi inginerul doctor în științe economice Virgil 
Velescu, luptător dârz pentru Cruce şi Neam. 

Născut la 10 martie 1914, în com. Trăian, jud. (i 

Bacău, a urmat Liceul Teoretic la Roman, după care s- | 
a înscris la Politehnica din Bucureşti. Aici, majoritatea (5 
studenților erau legionari. Dumnezeu a vrut așa, ca din 
1934 să păşească în rând cu cei mulți — mărturisea el f5ă 
odată. După obținerea diplomei de inginer, este în scurt 
timp angajat la Ministerul Lucrărilor Publice. Ajuns în 
această poziţie, lon |. Moţa îi cere ajutorul pentru 
refacerea măsurătorilor necesare la Casa Verde — Sediul | a 
Central al Legiunii. Acolo, în timpul lucrărilor, planurile clădirii au dispărut în 
condiții necunoscute, iar inginerul Virgil Velescu a fost acel care le-a refăcut. Cu 
acest prilej, i-a cunoscut pe Căpitan, pe Ionel Moţa și pe mulți alți lideri ai Mişcării 
Legionare. La 3 septembrie 1940, împreună cu un grup de 20 de legionari, inginerul 
Velescu a luat parte la acțiunea de la Brașov, condusă de N. Crăcea, pentru ocuparea 
postului de emisie Radio-Bod, a Telefoanelor şi Jandarmeriei; în timpul acțiunii 
fiind rănit. 
Virgil Velescu s-a aflat de două ori în pericol de moarte. In septembrie 
1939, după asasinarea lui Armand Călinescu de către o echipa condusă de Miti 
Dumitrescu, regele Carol II a dezlănțuit, prin intermediul generalului Gh. Argeşeanu, 
o amplă represiune împotriva legionarilor, ucigând fără judecată aproape 300 de 
oameni nevinovați şi expunându-le cadavrele în pieţe publice. A pierit atunci cea 
mai mare parte din elita legionară. Inginerul Virgil Velescu era şi el trecut pe listele 
de exterminare, dar a fost salvat la intervenția ministrului Lucrărilor Publice, 
Mihail Ghelmegeanu. A doua oară, la 21 ianuarie 1941, când a scăpat cu fuga în 
Germania. Pentru că stăpânea bine limbile germană, franceză şi engleză, a fost 
angajat la Ministerul Propagandei celui de-Al Treilea Reich, unde a lucrat până la 
15 decembrie 1942. Din informaţiile pe care le avea prin Ministerul Propagandei, 
reieşea în mod indubitabil că dacă nemții vor câştiga războiul, teritoriul fostului 
Imperiu Austro-Ungar va reveni Germaniei, iar românii vor fi împinşi spre Răsărit, 
în Transnistria, România rămânând o ţară agrară. Din acest motiv, nu putea să-l 
iubească pe Hitler. La finele anului 1942 este arestat împreună cu alți camarazi și 
depus în lagărul de la Buchenwald. Motivul arestării era evadarea lui Horia Sima, 
comandantul Legiunii, din lagărul de la Berkenbriick. Sima plecase imediat la 
celălalt capăt al Axei, în speranţa că va găsi mai multă înțelegere pentru soarta 
României. Dar Mussolini era la remorca Germaniei, aşa că l-a dat pe Horia Sima în 
mâna lui Hitler. Acest lucru a fost cunoscut de Virgil Velescu, pe atunci încă aflat la 
Ministerul Propagandei, iar Velescu l-a comunicat şefilor Mişcării. Arestarea sa a 
fost o grea lovitură pentru legionarii din exil, fiindcă el era unul dintre oamenii de 
legătură între Horia Sima şi legionarii aflați în libertate. Cu Horia Sima se cunoştea 
din anul 1940 şi era în relații de colaborare când se pregăteau marile manifestații 
legionare din fața Palatului Regal, pentru doborârea lui Carol. 

În Germania — mărturiseşte Velescu — Horia Sima putea ieşi clandestin 
din lagăr, periodic, pentru a da ordine, iar când nu era posibil, îl trimitea pe 
profesorul Constantin Stoicănescu. În lagărul de la Buchenwald erau deținuți 
circa 50.000 de oameni, majoritatea ruşi, polonezi şi evrei. Românii au fost ţinuţi în 
barăci separate şi obligați să lucreze. Deşi beneficiau de un regim mai bun, ei 
sufereau pentru că erau privați de libertate şi erau expuşi bombardamentelor 
ucigătoare. După evadarea lui Horia Sima, au fost transferați la Buchenwald şi 
ceilalți lideri legionari. Sima a fost ținut de unul singur în lagărul de la 
Sachsenhausen, pentru a nu mai putea avea legătură cu ceilalți legionari, şi a 
rămas acolo până la 23 august 1944, când România a întors armele împotriva 
Germaniei. Atunci, Hitler a dispus eliberarea tuturor legionarilor din lagărele 
germane, deoarece nu îi mai putea folosi ca „material” de şantaj împotriva lui lon 
Antonescu. Cu o zi înainte de eliberarea legionarilor, pe 22 august 1944, lagărul a 
fost bombardat de americani. Au fost ucişi 6 legionari, iar peste 40 au fost răniți. 
Toţi legionarii din lagăre au fost transportați cu trenul la Viena, unde, la 24 august 
1944, au înființat Guvernul Naţional Român condus de Horia Sima. Tot la Viena, a 
luat ființă Armata Naţională, condusă de generalul Platon Chirnoagă. Guvernul 
Naţional şi Armata Naţională şi-au încetat activitatea numai după capitularea 
Germaniei. În aceste împrejurări, după ocuparea Germaniei de către trupele aliate, 
Virgil Velescu a întocmit un memoriu în limba franceză, în care a expus mulțimea 
suferințelor îndurate de Mişcarea Legionară, atât din partea lui lon Antonescu, cât 
şi a Reich-ului german. Velescu i-a înmânat memoriul lui Robert Murphy, consilierul 
diplomatic al generalului Eisenhower, şeful cartierului general al aliaților amplasat 
la Frankfurt pe Main. În discuția avută la predarea memoriului, Velescu l-a convins 
pe Murphy că Mişcarea Legionară nu face parte din grupările care au colaborat cu 
naziștii. Avizul pus de Robert Murphy pe memoriul lui Velescu l-a făcut pe general 
să nu-i prigonească pe legionari și să îi considere în afara grupărilor 
„colaboraționiste”. În virtutea demersului făcut de Virgil Velescu, legionarii s-au 
putut mișca liberi, 

EI se înscrie apoi la Facultatea de Economie Politică a Universităţii din 
Minchen și obține titlul de doctor în această specialitate. A lucrat un timp în 
Franța, lar din 1964 a devenit redactor al secției în limba română a postului de 
radio Deutsche Welle, de unde avea să iasă la pensie, 

În anul 1993, s-a întors pe pământul părinților săi, după un exil de 53 de 
ani, A rămas loial Țării şi Neamului său, față de care sufletește nu s-a îndepărtat 
niciodată, iubindu-le şi servindu-le cu toată dragostea şi cu toată puterea lui. 
Oriunde a ajuns în exilul său, el şi-a făcut datoria către cei rămaşi la ananghie, şi- 
a respectat exemplar jurământul de legionar Dumnezeu să odihnească sufletul 
mare şi bun al lui Virgil Velescu, cu Drepţii Săi, în lumina cea neînserată. 


Petru C. BACIU, 1 mai 2006, Bacău 











PUNCTE CARDINALE 


lunie 2006 Nr. 60/1860 PAG. 1] 








MIRCEA ELIADE ȘI MOMENTUL „CRITERION” (1934-1935) 


|. Criterionismul — pro şi contra 
(urmare din numărul trec ut) 


E a ela pare un Arte aşa cum o dovedesc 
reacții adverse, chiar e pă lee pia e 
„inutilitate”, caragiale > e te alai catia n 
cnezi race ta sc nlascism , cum vom vedea 

| ne decă o făcuse asociația 
eteropenă, revista Criterion. desluşeşte menirea, vocația 
propriu-zisă a grupului restrâns, dar omogen, ferindu-l de 
atomizarea suferită la nivelul Asociației omonime a 
conferențiarilor publici. O informație apărută în 
hebdomadarul bucureştean Vremea, an VII, nr. 359, 14 
octombrie 1934, p. 7 („Fapte şi idei”), este edificatoare: „A 
apărut revista bilunară «Criterion, care, fără să reprezinte 
asociația de arte, tere şi filosofie cu acelaşi nume, anihilată 
de prea multe curente şi personalități întrunite în sânul ei, 
reprezintă spiritul intelectualist, ştiinţific, civilizat al 
fundatorilor ei, [pe care) îi găsim ca redactori ai noii 
publicații. Ca format şi aranjament, «Criterion» aduce cu 
dispăruta revistă «Ideea europeană», cu care se aseamănă 
de altfel şi ca perspectivă intelectuală. Avem, de fapt, o 
continuare a «Ideii europene» sub forma de idee mondială. 
Vom reveni” (sublinierea ne aparține) 

De altfel, în repetate rânduri, chiar de două on în acelaşi 
număr (an |, nr. 1, 15 octombne 1934, pp. 4 şi 5), Criterion 
publică, la caseta redacțională, următorul anunţ: „Revista 
«Cnterion» nu reprezintă Asociaţia de arte, litere și filozofie 
cu acelaşi nume, Titlul acestei reviste se explică prin faptul 
că redactorii ei, toți membri ai Asociaţiei «Criterion», înțeleg 
să continue ideile pe temeiul cărora au lucrat în sânul 
acesteia. Responsabilitatea revistei aparține deci în mod 
exclusiv d-lor lon Cantacuzino, Petru Comarnescu, Mircea 
Eliade, Constantin Noica, Henri H. Stahl, Alexandru Cristian 
Tell și Mircea Vulcănescu, care o redactează. Revista apare 
la 1 şi 15 ale lunii. Corespondenţa redacţiei, se tnimate pe 


adresa: Alexandru Cristian Tell. Calea Victoriei 177. 


București” 

Asociaţia discipolilor profesorului Nae Ionescu îşi 
incetăse” activitatea în anul premergător apariției revistei, 
De subliniat: omogenitatea grupului redactorilor de la 
Criterion constă în preocupări şi tendinţe culturale dezbătute 
in comun, desigur, dar în dueluri de opinii, de pe poziţii de 
independenţă spirituală şi deplină libertate de gândire, şi nici 
pe departe în vreo formă de aliniere ideologic-sectară J 
rezolvănilor de probleme abordate; şi de aici derivă intocmai 
splendoarea, precum şi valoarea spectacolului cultural ofent, 
colocvial, în cuprinsul publicaţiei. | Pia 

Dacă, pe de o parte, simpozionul organizat de tinerii 
de la Asociaţia „Criterion” și dedicat lui Gide fusese boicotat 
de tinerii naţionalişti, iar pe de altă parte cel „care vorbise 
despre Lenin a fost Lucrețiu Pătrăşcanu, secretarul Partidului 
Comunist Român”, putem înţelege momentul reprezentat 
de Asociaţia criterionistă ca pe unul paradiziac — pentru că 
acolo și atunci au putut sta laolaltă, respectându-se ca 
parteneri de dialog, oameni tineri, cu cele mai diverse 
convingeri și orientări militante, așa precum în Paradisul 
evanghelic „lupul va locui laolaltă cu mielul și leopardul se 
va culca lângă căprioară” —, „Paradis” intelectual suprapus 
celui social al momentului românesc respectiv, ambele 
desigur traversate biografic în formarea tânărului Eliade ŞI 
reflectate ca atare în conștiința acestuia, prin proba operei: 
„primul său roman de factură naturalistă s-a numit Intoarcerea 
din Rai, titlu în care se recunoaște deja o interpretare 
alegorică a istoriei românești, Nu e 0; intoarcere În, ci una 
din, implicînd un paradis de scurtă durată, ce fusese precedat 
și avea să fie urmat de o situație de ruptură, de sfâșiere 
istorică. E uşor de dedus, și Eliade ne-o confirmă, că 
paradisul românesc fusese inaugurat de realizarea României 
Mari în 1918 şi încheiat cu evenimentele din 1933 (...), greva 
de la uzinele Griviţa din Bucureşti”, moment a cărei dată 
corespundea căderii din acest Paradis al indiferenţierii ŞI 
iresponsabilităţii [1]. Căderea a insemnat luciditate Şi luptă, 
polarizare impusă, asumarea une! atitudini care, în cazul lui 
Mircea Eliade, a fost cu consecvență una de afirmare a 


! Culianu, op. cit., pp. 225-226, sublinierile autorului. 


spintualității, chiar şi de pe pozițiile, similare unei baricade de 
luptă, ale cultuni. Este unul din motivele pentru care, într-adevăr, 
ceea ce fusese posibil până atunci, în Grupul “Criterion”, nu 
va mai fi cu putință după desființarea acestuia, când grupul 
care va scoate revista Criterion va fi, în fapt, o fărâmă a 
paradisului spulberat. Un paradis al democraţiei, în înțelesunle 
de bun-simț și respect reciproc, dacă acceptăm paradoxul 
democraţiei în funcționarea unei elite culturale, oricât ar fi 
acea elită de eterogenă in esența şi natura sa. 


* 


O parte a presei momentului întâmpină cu entuziasm 
critic noua revistă, ca făcând notă distinctă în epocă, nu doar 
prin conținutul elevat, actualitatea preocupărilor şi senozitatea 
ştunțifică, dar chiar şi prin limbaj civilizat şi echidistanță politică, 
lucruri nu tocmai obişnuite în publicistica românească a vremii. 
Nume de mare prestigiu cultural semnează comentarii 
elogioase la adresa publicaţiei și a redactorilor acesteia, 
subliniind importanța şi valoarea inițiativei puse în operă. Imediat 
după apanţia revistei Criterion, Nichifor Crainic face, nu fără 
0 notă de umor amar, provocat de proliferarea vulgantății în 
discursul jurnalistic al epocii, următoarea prezentare: „Tineri 
încă, dar verificați printr-o activitate lterară de ani de zile, ei 
işi propun să tălmăcească fenomenele vieții intelectuale prin 
prisma generaţiei lor, Interesant, desigur, și mai mult decât 
atât: semnificativ, Primul număr ne vorbeşte de «imperativul 
etic care porunceşte mărturisirea adevărului» (Petru 
Comarnescu), de «necesitatea organică a certitudinilor ce se 
transformă în setea de absolut» (Alexandru-Chnistian Tell), de 
sensul spiritualității, despicat virtuos și obiectiv de Mircea 
Vulcănescu, acest leneş scriitor în măsura în care e un adânc 
gânditor. Completată de condeiele celorlalți patru redactori, 
noua revistă — lucru bizar în publicistica de azi — nu e pătată de 
nici o trivialitate” [2], 

Recent apărută și ea, Revista Fundațiilor Regale 
consemnează cu promptitudine evenimentul publicistic datorat 
celor șapte redactori: „o interesantă revistă bilunară, «Criterion», 
care-și propune judecarea critică și științifică a manifestărilor 
de seamă ale spiritului românesc. Poziţia acestei reviste de 
artă, după conţinutul primului număr apărut, strict intelectualistă, 
adică fundată pe criteriile rațiunii filosofice și ale eticii” [3] şi 
subliniază, în altă consemnare, ținuta de rară eleganţă estetică 
și unicitatea revistei Criterion: „Revista de arte, litere şi 
filozofie, redactată de o parte din membrii fostei grupări 
Criterion, împlinește un gol demult simţit în publicistica 


2 Nichifor Crainic, „Cnterion”, în Gândirea, an XIII, 1934, 
nr. 7, noiembrie, p. 303. („Cronica măruntă”). 

? Revista Fundațiilor Regale, an |, nr.1], | noiembrie 1934, 
nesemnat. 


Pi | n DP, 
PR 4 pap Ş $ , 
“i x RAR (i Să 





& 


românească. O revistă de frumoasă ținută spirituală, ce 
trăieşte deasupra micimilor și meschinănilor de toate zilele, 
redactată de oameni convinşi de puterea imuabilă a 
frumosului” [4]. 

După apanția ultimului număr, salutând statura şi 
autonomia/independența spirituală/culturală a acesteia, 
Gngore Popa se exprimă — chiar şi la adresa formatului 
jurnalistic profesionist al revistei Criterion — fără rezerve: 
„Revistă de înaltă ținută intelectuală. Prin preocupări, format 
ŞI seriozitate, ne face să ne gindim la «Ideea europeană» 
[.,.] revista de arte, litere şi filosofie «Criterion» ne aduce, 
număr de număr (mărturisum că o unmărim cu mult interes 
de la apariție), cel mai autentic freamăt de gând, sumţire şi 
faptă românească, Slujind spiritualitatea curată, fără aderenţe 
politice sau de altă natură, «Criterion», prin temeinicia 
rubricilor ingenios inventate; o idee, o problemă, o primejdie, 
0 gravură... şi citeva puncte de vedere, ne prezintă, în icoane 
sintetice, toată problematica europeană şi românească de 
azi, In ultimul timp = şi înregistrăm faptul cu multă bucurie, 
felicitând pe redactori — accentul cel mai mare cade pe 
problematica românească. Nu putem releva sau recomanda 
părți din revistă: «Criterion» este cea mai întreagă şi mai 
împlinită revistă de orientare spirituală. A recomanda, in cazul 
de faţă, inseamnă a dărui. Darul este totdeauna generos şi 
total. Primiţi-l ca atare! Sunt prea pătruns de freamătul, 
vânjoşenia şi nervura constructivă a acestei reviste, ca să 
mai încerc analize. Noi iubim revista «Critenion». Şi acesta 
este supremul argument” [5]. 

O altă parte a presei momentului, aflată pe poziții 
antagonice Tinerei Generaţii crițerioniste, întâmpină cu 
aroganță, suficiență şi grosolane atacuri „la persoană” 
apariția revistei Criterion şi pe tinerii critenionişti. Semnând 
„P. Nicanor & Co.”, redacţia antispiritualistă de la Viaţa 
Românească, publicație abordând subtitlul întrucâtva 
explicativ; „Revistă de literatură, ştiinţă şi ideologie”, publică, 
într-un singur număr al său, o şarjă de patru note-invectivă, 
din care spicuim: „[...] a apărut o revistă de arte, litere şi 
filosofie (în şase pagini şi un desen) închinată «spiritualitățib» 
(hidosul termen de care s-a uzat şi s-a abuzat ca de o 
hermelină pentru a ascunde păduchii concupiscenții, ai 


(urmare în pag. 13) 


Mihai POSADA 
(din studiul Opera publicistică a lui Mircea Eliade) 





* Revista Fundațiilor Regale, an II, nr. 2, | februarie 
1935, p.472, nesemnat. 

* Grigore Popa, articolul „Criteri2n, an II, nr. 6-7, ianuarie- 
februarie 1935", în Pagini literare, an |, 1935, nr. 12, 
aprilie 15, p. 669 („Cronici. Reviste”). 












PAG. 12 Nr.60/186 lunie 2006 


ei-este ulrimul produs. incapabil, de a se 


€ reproduce de upul singur în lumi ulterioare. Odată 
cu ea. Ocwpua. activ itatea caracteristică a întregii 
Realităţi. a devenit atât de slabă încât nu se poate 
exprima decât prin apus. fabricarea unui lucru 
(îzic. „Oamenii”. adaugă acesta. „când au 
devenit prea slabi pentru contemplare. fac din 
acțiune umbra contemplării... pentru a vedea 
cu ochii lor ceea ce tu inteligența nu puteau”, 
Omul de stat și artistul sunt. de fapt. filozofi 
manques. care îşi proiectează visul tocmai 
fiindcă nu îl pot trăi. Tot aşa şi Natura este un 
filozof nungu6. al cărei v is prinde contur ca lume 
corporală spaţială tocmai fiindcă nu este destul 
de intens cu 'să existe altfel. Degradarea lui 
dhâică reprezintă un substitut inferior. deoarece 
cluheă. în principiu. nu era o noutate în secolul 
al treilea: reprezintă un punct culminant a unei 
dezvoltări îndelungate ce poate fi regăsită incă 
din timpul presocraticilor până la Epicur şi chiar 
mai departe. Ceea ce este în mod special 
plotinian aici este modul îndrăzneţ în care 
această idee este transferată de la om la koouoş 
şi folosită pentru a făuri un răspuns la o întrebare 
caracteristică pentru secolul al treilea: ..De ce 





E. R. DODDS 


TRADITIE 

ȘI REALIZARE 
PERSONALĂ 

ÎN FILOZOFIA 
LUI PLOTIN (1) 


In cele ce urmează. îi propun să ilustrez modul în care viziunea 
personală a lui Plotin insullă o nouă viaţă şi un nou Sens vechilor concepte: 
şi voi alege ca exemplu abordarea de câtre acesta a celor două lumi 
platonice. KOGHOS VONTOS ŞI koGuoş aiotnrog. Acestea. desigur. nu sunt 
distincte din punctul de + edere al localizării, din moment ce noGpoş vonroş 
nu se află în spațiu. Consider că nu ar [i greşit să spunem, impreună cu ar trebui să existe o lume corporală?”. În aceăstă 
Brshier [2]. că pentru Plouin lumea inteligibilă esre lumea sensibilă minus priv inţă. ca şi în altele. doctrina lui Plotin despre 
materialitatea ei (ce include spățialitatea şi temporalitatea acesteia). Dar pentru el această” Real este un fel de spectru Broken — umbra sporită ce cade asupra ecranului unit ersului prin 
lume superioară nu este o abstracţie a celei inferioare: este mult mai asemănătoare cu ceea» teoria sa despre om. aavraciow». spune acesta (111.8.6). toate se află în noi”: dacă vrem să 
ce Bradley avea să denumească un uni: ersal concret, o totalitate de relaţii pure ce există în cunoaştem Realul. nu trebuie decât să privim în noi înşine. 
propriul lor drept. a căror imagine spațio-temporală distorsionată koopos-ul o oferă. Pentru 
Plotin. această lume era intens reală şi reuşeşte mult mai bine decât Platon să o facă reală Această examinare de sine reprezintă miezul plotinismului. iar cele mai interesante 
pentru cititori săi descoperiri ale sale pot fi găsite în analiza Sinelui. una sau două dintre care va trebui să le 

Acesta arată cum succesiunea temparală dintr-o astfel de lume este înlocuită de“ menţionez pe scurt. Se pare că ela fost primul care să facă deosebirea vitală dintre 
un rotii sint atemporal. în cui intele sule; ..o+ aţă al cărei fiecare ev eniment este concentrat personalitatea totală (wpuzn)-şt conştiinţa ego-ului (nuci): în Emmeante. aşa cum a observat 
ca intr-un Singur punct. fără curgere” (1117.35). de tapt evepyeavuximarac, pe-Aristatel Stenzel.uo-ul devine pentru; prima dată un termen tilozorie [3]. Întreaga sa filozofie se: 
vuuibuia Zeulai'său (EX 1154 b 27) Și acest arată de asemenea cum excluderea reciprocă” e bazează pe această distincție dintre eg şi pSc/he. Pentru'el. Psve/ie este. așa cum ilustrează. 
a reluțiilor spațiale este inlocuiță de un sistemal includerii reciproce; un sistem in-căre Platon finz, 90 a)precum un copac ce creşte cu'târtul în jos. ale cărui rădăcini se află în. 
itregul este prezent n fecăre parle; lar fiecare Punte este întrecul in potențăă touuşi. fără „Cer ştrale cărui crengi/se intind în Jos. într-un corp fizic experiența acestuia se intinde de= 
vreo pierdere a identității (V.8:4 etc.) Aşa cum arată acesta. avem o.aprovimare la scară -a lungul întregii Fiinţe. de la intunericul negativ al Materiei până la întunericul divin al 
mică 2 Unui Sistem ce ține de oricare tip de cunoaștere bine articulată (V.9.6. ct. 1V.9:5) şi “Unului. Personalitatea este o continuitate: nu evistă nici 6 parte care să fie naturală. o alta” 
una încă și mai bună a unui organism viu. unde fiecare parte presupune intregul și unde care să fie divină şi să vină din atară. aşa cum vovş Oupa0ev este la Aristotel: nu există nici 
intregul determină partea (VI.7.14) Se poate spune că Plotin datorează aici ceva ideii o linie despărțitoare între Psyche şi Nous. Dar conştiinţa ego-ului nu acoperă niciodată toată 
exprimate de Platon prin kotwuviă yevuv: că datorează ceva concepției lui Aristotel despre această continuitate: aceasta fluctuează precum un reflector. ocupând acum un nivel 
unitatea organică: și. în fine. că datorează ceva stoicilor. care au raportat această concepție superior. acum altul inferior: şi. cât timp fluctuează. aceasta creează o întrerupere aparentă. 
la lumea sensibilă ca întreg. Dar el merge mult mai departe decât „sursele” sale. dar nu reală. între partea continuității ce se află în interiorul cercului conştiinţei şi partea 
determinându-l pe cititor să contemple ceea ce ar presupune o astfel de imapine a lumii. “care se află în afară, In viața obişnuită. sub aceasta se găsesc funcţiile principiului vieții 
Pentru a înlătura complet învelișul spațio-temporal se cere un efort imaginativ susținut, şi “ psihologice ce controlează corpul în mod direct: nu numai că procese precum respiraţia şi 
unui! pe care Plotin insistă să îl facem. Ar'trebui să începem, spune acesta. imaginându-ne ! digestia se află în afara controlului conştient şi. în mod normal. în afara conştienței obişnuite. 
o sferă luminoasă transparentă în care toate fenomenele universului sunt vizibile în mod dar Plotin recunoaște (anticipându-l pe Leibniz) că există senzaţii ce nu ajune la nivel 
simultan. dar fără ca acestea să se contunde sau Să-şi piardă identitatea: Ținând această conştient dacă nu ne indreptăm atenţia către ele (1V.4.8: V.1.12). şi de asemenea (anticipându- 
imăgine în faţa ochiului minţii. va trebui apoi să realizăm oa doua sferă din care trebuie'să | pe Freud) că există dorințe care „rămân în partea apetitivă şi ne sunt necunoscute” 
„suprimăm masa și relaţiile spațiale” (apel.EIY TOV OYKOV KdI TOVG TONOVG). Și nu ar trebui - (1V.8.8). Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priv eşte dispozițiile permanente ce rezultă 
să cădem pradă tentaţiei de a face din această a doua sferă o copie'mai mică a celei dintâi: “din experiențele sau actele mentale trecute, Astfel de dispoziţii. spune acesta. pot exercita 
dacă efortul nu dă roade. va trebui să invocâm ajutorul acelui zeu care a creat originalul cea mai puternică influenţă tocmai atunci când suntem cel mai puţin conştienţi de ele: căci 
(adică Nous). şi acesta va veni. ne spune Plotin. aducând propria lume odată cu el (V.8.9). în momentul în care vom şti că avem o dispoziţie. vom fi conștienți de caracterul distinct pe 
Acest procedeu se aseamână foarte mult cu exerciţiile de meditaţie prescrise de misticii ! care îl avem faţă-de aceasta: dar când o avem fără a o cunoaşte, suntem capabili. aşa cum 
creştini şi cei indieni, și pare a indica faptul că, trecând de la Gvavora la vonois, trecem în "observă acesta. „să [im ceca ce avem” (1V.4.4). Recunoaşterea faptului că viața mintală şi 
realitate de la gândirea științifică sau Jogică la cea religioasă - adică la gândirea pre-logică conștiința nu sunt coextensive ese, cu siguranţă, una dintre cele mai importante realizări 
sau post-logică. | psihologice ale acestuia. deşi timp de mai multe secole această abordare a fost practic 

Aceeaşi înaltă calitate personală poate fix ăzută intr-un pasa) celebru (111:8:4) ce” ianorată. iar validitatea ei fiind până la urmă stabilită printr-o abordare destul de diferită [4]. 
se ocupă de originea lumii sensibile, Plotin şi-l imaginează pe filozot interogând Natura "De asemenea. Plotin. impreună cu Alexandru din Afrodisia. este primul scriitor 
(4pudic) și întrebând-o de ce creează, Aceasta ii răspunde că lumea sensibilă este Oeapa ei. care a formulat cu claritate ideea 'penerală de conştiinţă de sine (ovvaro8oig sau 
“iziunea câ: „CA obiectul care devine”. spune aceasta, „este ceea ce eu contemplu în tăcere “ napuxo)ovOnoig ciur). conştiența avută de ego despre propria activitate [5]. O asttel de 
şi este obiectul natural al contemplârii mele. Eu însămi. fiind născută dintr-o asemenea ' conştienţă nu este același lucru cu cunoaşterea de sine: iar Plotin nu o ridică la un nivel prea 





contemplare, îmi este dat să am o natură tate o iubește. Ceea ce contemplă în mine înalt. Acesta susţine, de altfel corect; că această conştiinţă nu este necesară acţiunii efective. 


produce un obiect al contemplării; așa cum geometrii produc un desen contemplând, Dar. fiind într-adevăr o piedică în calea acesteia, „Căci”. spune el. „acela care studiază nu 
pentru că cu nu produc un desen, ei contemplu, liniile corpurilor apar ca și cum ele s-ar trebuie să ştie că studiază. mai ales când studiază eu o foarte mare concentrare: nici 
desprinde singure”; Plotin'spune mai departe câ. spre deosebire de contemplarea Nous-ului curajosul nu trebuie să știe că este curajos când este curajos şi acționează contorm curajului”. 
sat a Psvehe-ului. cea efectuată de Natură este precară și precum un vis! de aceea produsul ” Conştiinţa de sine, conchide Plotin, ar putea cu ușurință să slăbească o acțiune: viața este 
mult'mai intensă atunci când nu suntem conștienți de ceea ce facem. fiindcă atunci există 
| n o concentrare mult mai mare (1.410) | îl 7 

Tric Robertson Dodds (1893-1973) s-a născut în Irlanda de Nord, şi-a urmal studiile la "Dar nici subconştientul şi nici conştiinţa de sine nu sunt tot atât de importante 
St. Andrew 's College din Dublin, In 1912 Dodds pleacă cu o bursă la University College, nontru Plotin cum este acea regiune a personalității ce se ana coat a UE 
Oxford pentru studii clasice, Printre prietenii săi de acolo se numără Aldous Huxley şi Po EA A, pi ii ce Se allă «/easiipru conştiinţei ego-ului 
: şi dincolo de intinderea zilnică a acesteia, Aşa cum sinele are o prelungire îndreptată în jos. 


[, $, Eliot. În 1919 preia postul de profesor de areacă lu Universitatea din Birmingham. 0 Poeti A 
in 1936 devine Recius Profossin of Grock la Universitatea din Oxford. Este butorul spre principiul vital subconștient. to! așa, are şi o prelunaire îndreptată în sus. spre-o formă 


volumelor The Grocks um he Irrutionul şi Pugan and Christiun in an Age UPAnviely. mal înaltă a vieții mentale, care de asenienea se află. în cea mai mare parte, în afara stării 
traducând şi editând totodată mai multe texte din ureacă ale unor autori precum noastre de conştiență. In fiecare dintre noi. crede acesta. se află un ..om lăuntric” tainic ce 
I-uripide. Platon. Proclos ete. cartea sa autobiografică, Missinu Persons, a fost publicată —este angajat. dincolo de timp. în vonoig" (IV.8.8: V.1.12). Evo-ul supus timpului. printr-un 
in 1977. | IPA il d A ali îi PURTA DRE A Ira lueălorU : pele pis Te A elorţ de voință. poate să se identifice cu acest om lăuntric. şi astfel să poată vedea lucrurile 
marcate cu cifre arabe intre paranteze drepte. au lost grupate la sfârșitul textului, IA | ip ar ac EP e i ae x 
mda i d = sub spouie uerernitatis: dar din moment ce viaţa şi luncțiile sale se : 
„Lumea inteliuibilă” şi „lumea sensibilă, ] ja și luncţiile sale se află in timp. acesta va 
Cele mul multe citate sunt preluate din Prareargle 1-Îl (2003). IIl-V (2003), 2 vols. [d 


IR|. Bucureşti 


————————————— 


„Inteligibil. 


W 





| 
| 











ÎL az ——— 














MIRCEA ELIADE ȘI MOMENTUL „CRITERION” (1934-1935) | 


(urmare din pag. 11) 


bestialității şi ai ipocriziei). [...] Formularea tehnică a acestui 
soiu de «spiritualitate» mi se pare de-o naivitate şi de-o 
neindemânare exasperantă. [...] Încă o revistă inutilă” [6]. 

„«Spiritualitate» şi « Criterion» mai sunt sinonime şi cu 
profeție. Amuleta acestui grup este ghiocul. D. Mircea Eliade 
ne informează despre următoarele profeţii întimplate în 
ultimul deceniu; «Nae lonescu experimenta Statul țărănesc 
intr-o vreme când toată lumea era convinsă de fertilitatea 
Statului liberal. Nae lonescu a văzut şi experimentează Statul 
național. re oluționar. acum. când toată lumea crede în Statul 
țărănesc». Ceaţa impreciziei în care se sbate d. Comarnescu 
este alungată de declaraţiile d-lui Eliade: vrea Stat naţional. 
revoluţionar. legionar (Comeliu Zelea Codreanu). « Poimâine» 
îinsemnează revoluţia legionarilor. Cei 7 legionari ai Criterion- 
ului au aruncat minuşa «spiritualităţii». Tolba cu arme a acestei 
«doctrine» se cunoaşte: ciomagul. buzduganul. revolverul. 
chinorozul. insulta. calomnia. De ce umblă aceşti tineri cu 
Aristoteles în [runtea revistei 7” [7]. 

„În publicistica literară de după războiu. au dat busna 
cu plictisitoare gălăgie o serie de băcţi. cu pretenţii de literați. 
cari în simpatica lor nai» itate. cred că a fi tânăr este o valoare 
in sine. o calitate. ce-ţi dă dreptul să spui orice şi cum te taie 
capul. [...] Responsabili de această prejudecată şi tapa) literar. 
sunt acei cari ani de zile în şir au cultivat în interes propriu. 
banala şi plictisitoarea vorbărie despre «tânăra generaţie». 


* P Nicanor & Co. „Criterion - revista «spiritualiştilor»”. 
in Viaţa Rumanească. un XXV. 1934. nr. 19-20. octombrie. 
pp. 104-105. 

"P Nicanor & Co ...Poimâne .. . în liațu Romuăneuscă. 
an XXVI. 1934. nr. 19-20. octombrie. p. 105. sublinierile 
uutorului 


Câţiva, printre cari se găseşte și unul [aluzie la M. Eliade] cu 
«studii» în țara lui Gandhi (unde a stat pentru a învăța engleza). 
au profitat gras de pe urma acestei chestii cu generaţia. Pe 
urma lor ceea ce a rămas este doar generațomania aceasta. 
lipicioasă ca boala oițelor. [...] Aşa s-a umplut piaţa cu o 
sumedenie de «reviste» puse pe harță cu toată lumea. 
gângăv ind atitudini eroice şi «novatoare», Recent de tot e şi 
una «Criterion». imagine fidelă a unui americanizant 
superficial. aprig interesat de parvenire. cu toată mintea sa 
gongorică şi lamentabil haotică [o aluzie la P. Comarnescu]. 
Nu căutaţi însă miezul. talentul adevărat. pregătirea acestor 
generaţionişti. pentru că veţi fi ispitiţi să spuneţi impreună cu 
noi: la carte, băieți!” [8]. 

Rubrica ..Dicţionarului filosofic” iniţiat în revistă este 
"demascată” cu superioritate: Motivul adevărat e imboldul 
câtorva neastâmpăraţi tineri de a vorbi mereu de ei. de a se 
prezenta fără pic de spiritualitate ori de bun simţ în situațiile 
cele mai comice. Căci la urmă. noțiunile explicate sunt aplicate 
la reprezentanţii lor. români [sic!]. E vorba acolo de numele 
unor publicişti oarecare. prezentaţi ca mari celebrităţi filosofice. 
Auzim de: «...un Stelian Mateescu. un Mircea Eliade... un 
Mircea Vulcănescu... un Petru Manoliu. un C. Noica. un E. 
Cioran etc,. etc.» [...]. Aceşti tineri intreprizi şi ariv işti voesc 
să pătrundă cu orice chip deodată. huluc. prin concepția de 
«generaţie». Înţelegem. că nici unul din ei neavând nici o 
originalitate. nici un specific personal. voesc să se afirme prin 
fenomene de masă. în genul studenţilor care sparg geamurile 
la evrei, Ar fi mai greu. fără îndoială [conchide P. Nicanor & 
Co,] să se prezinte fiecare izolat, pe cont propriu şi răspundere 
personală. speculând nu ceea ce are comun o generaţie. ci 





"P Nicanor & Co.. „Băieţii literați”. în luu Românească. 
an XXVI. 1934. nr. 19-20. octombrie. p.105. 


PUNCTE CARDINALE 






lunie 2006 Nr. 6/186 PAG. 13 


talentul său individual. Dar un examen în asemenea condiţii 


e mult mai greu” [9]. 

Câtă dreptate va fi avut. în aserţiunile-i țâfnoase, 
redacțorul de la Viața Românească o arată astăzi „examenul 
trecut cu brio de tinerii ..neastâmpăraţi”. deveniți valori ale 
gândirii în veacul culturii universale. recent încheiat. Examen 
picat de anonimul redactor al aceleiași reviste, conduse în 
epocă de directorii Mihai D. Ralea şi Dr. Ernest Ene și tipărite 
la „Atelierele «Adeverul». s. a.” din București. unde 
funcționau de altfel ..Redacţia şi Administraţia: Strada 
Clemenceau nr. 9”. Şi mai straniu se arată deranjul care a 
dus și duce la asemănarea dintre aceste opinii şi cele 
cvasiidentic formulate la adresa ideii de generaţie însăşi. la 
aproape optsprezece ani de la moartea lui Eliade. de criticul 
literar Mircea Iorgulescu de la Paris. de data aceasta publicate 
în articolul-serial “Viaţa lui Mircea Eliade” de revista 
bucureşteană 22. nr, 722. 723 și 724 / 2004: ..formula 
«generaţia 27». stupida găselniță publicistică preluată în masă 
după 1990”. 

* 

Având şi funcţia de consemnare a evenimentelor şi 
faptelor. prin simpla relatare sau știre de presă. jurnalistica 
dobândeşte — în cadrul comentariului şi dezbaterilor de inaltă 
responsabilitate sub imperativ etic. practicate publicistic după 
programul intelectual al revistei (vezi “Dezacordul dintre 
adevărurile spiritului şi fenomenele prezentului”. semnat de 
P. Comarnescu. în deschiderea primului număr al revistei). 
de redactorii de la Criterion — mai mult decât valoare de 
document. Lucrul ne indreptățeşte să căutăm și să cunoaştem 
ceea ce am numi atmostera epocii reflectată în paginile 


rev istei. p 
(Va urma) 





” P. Nicanor & Co.. „Ultimile genii ale filosofiei 
româneşti”. în J iuța Romăâneuscă. 1934. an XXVI. nr. 19- 
20, octombrie. pp. 106-107. 








————————————————————————————————————————————————————————————————————— rara 


TRADITIE ȘI REALIZARE PERSONALĂ 
ÎN FILOZOFIA LUI PLOTIN (II) 


“Îrebui să se întoarcă tol câtre timp, Această doctrină nu era tradiţională în şcoala platonică: 


Plotin spune că era zapa 5ozav 1wv a)dwY (1V.8.8)'”. Ar putea fi inspirată. în parte. de 
experienţa personală şi. în parte. de ..Nous-ul activ” ce ţine de anima. şi care duce 9) 
existență neexplicată undeva în adâncurile fiinţei noastre. Dar Plotin a rezolv at implicaţiile 
pe care Aristotel le-a lăsat atât de supărător neelucidate: şi grație distincţiei făcute de acesta 
între psy che și ego. poate realiza acest lucru fără să despartă mintea umană în două. aşa 
cum Aristotel a fost acuzat că a făcut-o. Tot aceeași distincţie face ca Intoarcerea să fie 
realizată fără intervenţia unor mediatori externi (cum se întâmplă la Philon sau în gnosticism). 
Ego-ul poate percepe Formele platonice deoarece Formele Sunt deja prezente în structura 
psyche-ului (couev Exaoroş koouoş vonros, [114.3 ), ȘI fiindcă centrul tainic din care 
izvorăşte acea structură coincide cu Centrul tuturor lucrurilor. ego-ul. in rare momente. ar 
putea să aspire la atingerea unirii totale. adică să devină Zeu — ..sau mai degrabă”, spune 
Plotin. să fie Zeul” (VI1.9.9). yevoro otoş E00! pindaric ar putea fi morto-ul lui Plotin: pentru 
el extazul nu este altceva decât revelaţia de-o clipă a unui dat etern [6]. 

Am lăsat la sfârşit această doctrină a unirii mistice. deși este prima pe care toată 
lumea o asociază cu numele lui Plotin: am considerat că este mai bine să ilustrez originalitatea 
sa prin exemple ce ar putea [i mai puţin familiare nespecialiştilor. ȘI, de fapt, acest subiect 
nu ocupă un loc foarte întins în scrierile sale: din peste 800 de pagini ale ediției Teubner. 
poate douăzeci sau treizeci se ocupă de acesta, Totuşi. acestea sunt ei ident pagini 
importante, De faptul că îşi au originea într-o experienţă personală nu se poate indoi nimeni. 
deși ne lipsește mărturia explicită a lui Porfir (ir P/or.. 23. 14 sqq.) şi. într-adevăr. chiar şi 
cea a lui Plotin însuși (1V.8.1). Deși nu putem da un răspuns sigur. este legitim să ne 
întrebăm ce influenţă a avut experiența lui Plotin asupra propriei filozofii. Există. cred eu, un 
orad de pericol în a considera această influenţă intr-un mod mult prea specific. Plotin nu a 
inventat Unul fiindcă a trâit unificarea, Termenul ro ev este lurnizat de tradiţie; conceptul 
poate fi atins, iar de Plotin esre de cele mai multe ori atins printr-un argument pur filozofic, 
un argument ce pornește de la existența relativului merpând până la necesitatea unui Absolut, 
şi care a fost deseori repetat de atunci - este, de exemplu, același lucru cu afirmaţia lui 
Bradley că .orma relațională presupune o totalitate substanţială dincolo de relaţii și deasupra 
lor” [7], Ceea ce experienţa unificării pare să facă este să dea siguranța că rezultatul 
acestei dialectici regresive nu este o abstracție goală, că semnele de minus ce țin de viu 
neguliva sunt în realitate plusuri, din moment ce această experienţă. aşa cum profesorul 
Armstrong a spus. „poartă cu ea o judecață de valoare implicită, care este instantanee, fără 
deliberare şi impersonală” [8], Este. ca să spunem așa. verificarea experimentală a afirmației 
abstracte că Unul este Binele: căci a trăi unificarea inseamnă a trâi cea mai înaltă dintre 
toate formele de viaţă. Goomv apiormv evepyev (1.8.1), 

Dar dacă experiența în acest sens va confirma sistemul, este totodată posibil ca 


„Contra opiniei altora”. | 1 a area 
Piecare dintre noi este un univers inteligibil 


„Purilicure”. 


sistemul. la rândul lui. să influenţeze interpretarea experientei Imi amintese de o remarcă 
sensibilă pe care Joyce Cary a așezat-o in gura unuia dintre persunujele sale: Mistuicismul 
nu este o religie; este un temperament” (9). Este un temperameni ce şi-a făcut sporadic 
apariția în multe culturi diferite şi s-a dovedit compatibil cu o mare varietate de credințe. 
Este fără îndoială ..ne-elen” pentru simplul motiv că cei mai mulți greci (ca şi cei mai mulţi 
englezi) nu-l aveau: dar Plotin. care-l avea. l-a supus disciplinei raționalismului elen. Pentru 
e]. tehnica realizării nu este una psihologică sau magică. ci intelectuală. Acesta nu prescrie 
niciun exerciţiu de respiraţie, nicio concentrare asupra buricului şi nicio repetiție hipnotică 
a silabelor sacre, Şi nici nu ar fi de acord cu perspectiva exprimată de Aldous Huxley, 
conform căruia „deprinderea gândirii analitice este fatală intuiţiilor gândirii integrale” [10). 
Dimpotrivă, deprinderea gândirii analitice este pentru Plotin o disciplină necesară şi 
valoroasă, o kaBapoiş”"""”"" în care mintea trebuie să fie antrenată înainte de a incerca ceea 
ce Huxley numeşte „gândire integrală” (1.3.4). Unirea mistică nu este un substitut pentru 
efortul intelectual, ci încoronarea și țelul acestuia. Şi nici un substitut pentru etortul moral nu 
este. apern Şi povnois, spune acesta. sunt cele care. prin prezența lor. îl revelează pe Zeu: 
„fără virtute adevărată. Zeul despre care se vorbeşte este doar un nume” (119.15). ŞI în 
sfârşit. experienţa unitivă, în sistemul său, este un eveniment narural. nu un har supranatural 
ca în misticismul creştin. Spiritul omenesc nu este înlocuit de un altul. cum întâlnim la Philon 
și în montanism. unde extazul este un fel de posedare. La Plotin. sinele nu este înlăturat, ci 
redobândit: acesta vede trăirea ca pe o „revenire la mine însumi” (1V.8.1). Acest sine divin 
nu așteaptă nici e/iberurea. cum găsim în gnosticism: nu așteaptă decât să fie descoperit - 
nu există nici o „dramă a mântuirii”, În toate aceste aspecte. Plotin rămâne un elen autentic 
[11]. Descrierea dată de acesta unirii mistice este cea mai intim personală dintre toate 
realizările sale: dar este realizarea unei minţi hrănite de tradiţia clasică greacă şi hotărâte să 
păstreze integritatea acelei tradiţii impotriva pătrunderii unor moduri de pândire străine. 


Traducere de Alexandru ANGHEL 
Notele autorului: 
|. Articol citit la al Treilea Congres Internaţional de Studii Clasice, septembrie 1959. publicat 
in The Journal of Roman Studies, 0. 1960, 
2, |. Brehier, La Philosophie «e Plotin 91 |v, rom. Filosofia lui Plotin, ir. Dan Ungureanu. Ed. 
Amarcord, Timişoara, 2000 - nur], 
3,4, Stenzel, Veraplwsik des Atertums 191 (citat de [1. C. Puch, Bull de! Issoc Rude nr. 6l. 
16). 
4, Freud de lupt u recunoscut că cunoaşterea inconştientului ar putea [Î atinsă prin experienţă 
mistică, „Anumite practici ale misticilor ar putea reuşi să deranjeze relațiile obişnuite dintre 
dilerite regiuni ale minţii. aste încât, de pildă, sistemul perceptiv ajunge să fie capabil să 
pătrundă relaţii aNate în straturile mult mai adânci ale ego-ului şi ale ;d-ului. care alilel i-ar [i 
inaccesibile acesteia” (New /ntroduetory Lectures on Psyehoanahisis. tr. Sprou. 106) 
5, Cu privire la istoria ucestor termeni. vezi importantul articol scris de 1[.-R. Schwizer din 
les Sources de Plotin. 
6. CI. Pucch, foc cir. 45, 
7. VI. Bradley. Ippearance and Realin (prima ediţie) 160, 
N AI, Armstrong, „Arehiteerure af the Intelligible Universe în the Philosopin of Plorinus. 46, 
9, Joyce Cun. „ln Îmerican Lisitor (ediția Carfav), 151 
LU. Aldous Ilusley, [he Perenniul Plulosoplu. 27. 
II. Lui Paul Vricdlâinder i-a scăpat acest lucru în deosebirea pe cure a lăcut-o dintre ..platonism” 
ȘI mistic tam” (Pluto l. 77 sep. ele engl). ațunănd astlel să esugereze dilerenţa de perspectivă 
dintre Ploun si Pluton 























PAG. 14 Nr. 06/1560 lunie 2000 


VITRINA CĂRTII 









Cartea lui E E PU Pe te 
Enoh, | - 
traducere din , 
etiopiană, note 7 Axă ei 
ooeniii. 1 UDRERER lui Enoh] 
R. H. Charles, Cata [ 
cuvânt înainţe; 
W.O.E 
Oesterley, 
traducere în 
hmba română şi 
ingrijire de 
ediție; 
Alexandru 
Anghel, Ed 
Herald, 
Bucureşti, 
2006, 


ă în în 4) „A 





Y 
Edit ra dei H crghd 


lon Gavnlă 
Ogoranu, Brazii 
se frâng, dar 
nu se îndoiesc 
— vol. VI. 
Episcopul loan 
Suciu în faţa 
furtunii. 
Documente de 
la Consiliul 
Naţional 
pentru 
Cercetarea 
Arhivelor 
Securităţii, Ed. 
Viaţa Creștină, 
Cluj-Napoca, 
2006 


lon Gavrilă Ogoranu 


Pr, Lect. Univ 
Dr. Constantin 
Necula, 3 
Îndumnezeirea la. „stiva 
maidanului. | a: 
Pastoraţia a ash 
Bisericii în tă ea | 
spatele [, îs pote 
blocurilor, gif. 
Convorbiri 
realizate de 
Romeo 
Pertraşciuc, cu 
binecuvântarea 
I.P.S 
Laurențiu 
Streza, Ed 
Agnos, Sibiu, 
2006. 


TOOMNEZEIREA 
TITU! Ii] po A IA 


MAT DANULUI 


Michael Collins 
Piper, 


i în, 
The New Ihe New 
Jerusalem. Je TIU1S2 | cIN 
Zionist Power 
p bag Por in Xmeri 
in America 
[Noul De Micuta Conu pa Pra 
Ierusalim. 


Puterea 
sionistă în 
America], 
American Free 
Press, 
Washington 
D, C., 2003 
(Second 
Pnnting: 
2005). 





Brazi de răhg. dar au se indolesc - vol VI 














PUNCTE CARDINALE 


MONAHIA BENEDICTA 
(ACAD. ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA) 
A TRECUT LA CELE VEŞNICE 


Doamna ZOE DUMITRESCU-BUȘULENGA (n. 20 august 1920, într-o fanulie o grei 
reputată specialistă i în Îteratura română, univ ersală şi comparată, fostă directoare a dir Cel 
şi Teorie Literară “George Călinescu” din Bucureşti şi a Academiei Române de la ja Mă ca a 
mulți ani la Văratec, dar se călupărise abia de câteva luni. “De ajuns la Mănăstirea ăra îy a i j i 
demult”, mărturisea într-un interviu dat în preajma implinirii vârstei de 85 de ani. In ce priveşte dezideratu 
intrării mele în monahisni, acesta rămâne să sc împlinească, dacă Dumnezeu va vrea”, ȘI eri vrut 
şi a învrednicit-o între timp să primească binecuvântarea şi să devină MONAHIA BENEDIC — nume 
cu care i-a fost dat să se strămute la ceruri în zi de vineri (5 mai 2006). 

Despărţindu-se deliberăt de o lungă și strălucită carieră intelectuală — profesor universitar Și 
academician. cu numeroase lucrări de referință (de la Renaşterea Umanismul şi dialogul artelor, din 
1971, până la Eminescu și romantismul german, din 1986) —, a ales, dând curs unei mai vechi ie 
religioase (mărturisite cu discreţie chiar şi în anii regimului So munist. inclusiv de la catedra universi e 
calea discreției şi devotamentului mistic. În vremea din urmă, deși împuţinată la trup Și roasă de boală, a 
descoperit adevărata seninătate şi bucurie întru Hristos, ce parcă se citesc şi pe chipul ei din sicriu. 
Internată la laşi în ultimele două săptămâni de viaţă, cu o hemoragic digestivă superioară, ce a necesitat o 
urgentă intervenție chirurgicală, s-a stins pe drumul 
de întoarcere de la spital, dar măicuţele care au însoțit- 
o dau mărturie că a murit împăcată, după ce se 
spovedise și se cuminecase. 

Aşa cum i-a fost dorința, a fost înmormântată 
la Putna lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, duminică 7 mai, 
în prezența P. S. Pimen şi a unui numeros alai funerar, 
nelipsind nici onorurile militare (cum se cuvine celor 
cu o activitate publică de excepţie). Lumea culturală 
românească a rămas îndoliată şi mai săracă, dar neamul 
nostru capătă un nou şi ales suflet rugător în cer: 0 
viață (zoe) binecuvântată (benedicra) în amurg biruie 
moartea întru Înviere şi cuvintele întru Cuvânt. 


(R. C.) 





EI ay fi PARI) FIA PE 


IL 


Cu ie la i 
„Cuvă 4 are s-a V! LUL- gi UI EUZE Aer 


oz ui CAE 


isa „Cao lacrimă d dai Vel cul FETIȚE 


Se întâmplă destul de rar ca la prima întâlnire cu un om să ai impresia că-l ştii de totdeauna şi 


că vorbele sunt de prisos, întrucât comunicarea realizată e dincolo de cuvinte. 

Aşa /-am cunoscut în urmă cu câțiva ani pe acea „legendă vie”, adică pe lon Gavrilă Ogoranu. 

Întâlnirile de la Aiud sau Mânăstirea Sâmbăta erau adevărate oaze, iar simpla lui prezență a 
reprezentat pentru mine şi pentru foarte mulţi un punct de Sprijin şi un model. Într-o lume în care „vedem 
că toți aceia care vorbe mari aruncă, numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă”, lon Gavrilă venea 
cu puritatea izvoarelor pe lângă care a colindat şi cu tăria stâncilor sub care s-a adăpostit de atâtea on. 

Şi mai avea ceva tainic, pe care-l întâlneşti la unii sihaştrii rupți de lume şi apropiați de cer. 
Respira din toată fiinţa lui o seninătate, o armonie interioară, o înțelegere şi o bunătate care se revărsau 
din sclipirea albastră a ochilor. Lângă el te simţeai mai bun, mai curat. 

Orară asemănare între un erou şi un înțelept. O voce care ar fi trebuit să depăşească hotarele 
țânii. Un om care trăgea un semnal de alarmă împotriva unei exiştențe lipsite de crez, de ideal, impotriva | 
unei vieți moarte şi a unor „suflete moarte”. 

Din păcale, dacă în trecut existau mijloace de distrugere fizică a incomozilor, sau de zăvorâre 
a lor în spatele gratiilor, astăzi se practică o metodă mai rapidă de anulare a anumitor personalităţi. În 
actuala societate se foloseşte o ignorare organizată a celor care „au trăit în aceleaşi vremuri cu tine, dar 
ei au îndrăznit şi şi-au asumat riscul şi jertfa”. 

Dar eroii, odată morți, nu mai sunt primejdioşi, aşa încât pot fi declaraţi „cetăţeni de onoare”, 
pot să apară în publicații, la televizor, la radio. Şi totuşi am convingerea că abia acum, după dispariţia 
lui fizică, îşi va face simțită prezența şi-şi va continua lucrarea dragul nostru lon Gavrilă Ogoranu. 


11914) y j 


Dr. Galina Răduleanu, Medic Primar Psihiatru, fost deţinut politic 

















| = 


ku cui Fig si aa iat i a în 

mid je tatea A jine ed în vol 

a Inferi nului bul Dante Ali iehier pn cat to 

"ccrându-mi scuze pentru păi at osă 

„este. aproape don + în trucât vara rep zi 

| circuitul editorial, jap ie 

"luna se raluca astfel încâț cartea a 
moi PNA i) în cursul lunii oc 
















Sit 


Să: „Mulţumesc tuturor. pentru tra sii faza ere, 
ka set, A Al 7 Pepe apr în ia ră / me 


ui 1 îi fiu ga i DRE tăi a a SIE a 00 RU î A 













——— 








PUNCTE CARDINALE 





lunie 2006 Nr. 606/1860 PAG. 15 





Puţini autori au dovedit bunul-simţ 
de a fi selectivi cu ei înşişi, dar există ŞI 
destule exemple contrare, care ne satisfac 
temeinic plăcerea lecturii. Printre ele mi se 
pare citabilă cartea dlui Mircea Platon, intitu- 
lată Ortodoxia pe litere şi subintitulată 
(provocator) “Îndreptar de fundamentalism 
hterar”. [...] 

Absolvent de studii juridice, posesor 
al unui masterat canadian în literatură 
franceză şi, acum, doctorand al Universității 
Columbus, din Ohio, Mircea Platon e cultivat 
cu metodă, scrie cu o viguroasă febrilitate 
adjectivală, fandează paladin în toate 
direcțiile (fără să “ierte” pe nimeni, de la 
adversarii ideologici, pină la “idolii” Î ale Istorie) mă fac să cred 
forumului) şi ne propune o agendă pe deplin Î | ie: Erau SE rar ou mali a. 
transparentă. i 3 Erin i ardea Et E 

Îmi place la di Mircea Platon , e ARCA IRI 
anticomunismul deopotrivă filozofic, etic şi 
religios. Autorul e metafizic, spiritualist, 
organicist, “mistic” livresc, adept al 
revelație: ca sursă aletheică și, pe cale de 
idealistă consecință, promotorul unei drepte .. : = 
intelectuale capabile de fapte civice. Mă pi îi Di IER) Ra ia st 
desfată, în scrisul domniei sale, precizia — ABBE spui ŞI ra PD te 
chirurgicală cu care împunge pulpa (E NEI 
translucidă, de moluscă, a corectitudinii 
politice. M-am amuzat pe cinste parcurgind 
paginile sale de polemică directă, unde 
“comisarii” dogmatismului neo-marxist sînt 
luați la rost cu o dizolvantă vervă comică, 
jumuliți de atributele lor pompos-eufemistice 
şi purtați, disciplinar, prin fața unor oglinzi 
demistificatoare. Înţeleg foarte ușor pornirea justițiară de a te răfui cu abuzurile modemității 
sau cu malformațiile specifice postmodernității militante. [...] Ce mă deranjează totuşi e un 
anume solipsism critic sau ceea ce s-ar putea numi excesul de certitudini de la înălțimea 
căruia tînărul nostru confrate “rade” tot ce nu-i intră la socoteală. Unui om al tradiției reintegrate 
creator nu-i poate lipsi, bunăoară, discemnămîntul afinităților elective. EI are datoria de a-şi 
recunoaște semenii, or fapt este că dl Mircea Platon pare să aibă dificultăți tocmai cu acest 
resort solidarizant. [...] E doar o problemă. de “virstă” (spirituală) pe care o va rezolva, 
desipur;-pe măsura-atirmării sale publice. (Extrase din Teodor BACONSKY, “Amicus 
Plato...”, Dilema veche, 24 febr.-2 mart. 2006) 

„ne aflăm în faţa primei întreprinderi consistente de critică literară creștină din 
peisajul intelectual al României postcomuniste. Discursul critic al autorului, presărat şi cu 
prețioase excursuri de teorie literară şi filosofie a artei, se altoieşte pe o angajare creștin- 
ortodoxă decomplexată, dar și pe un orizont cultural deosebit de larg, în care se intersectează 
revelator literatura (română şi universală, mai ales franceză și engleză), teologia, filosofia, 
istoria generală și istoria mentalităților, deschizând calea unei alte înțelegeri a fenomenului 
literar și cultural, reconexat la reperele fundamentale ale spiritualității creştine europene, în 
răspărul poncifelor laicismului stângist care a dominat discursul intelectual al ultimelor două 
secole. Cartea se impune şi printr-o vervă polemică de bună calitate, bine orchestrată stilistic 
şi conceptual, cu deschideri lirice sau narative demne de un mare artist al condeiului. [...] 

Scriind despre autori mai vechi (Constantin Rădulescu-Motru, lon Petrovici, Grigore 
Popa, Bazil Munteanu, Nae Ionescu etc.) sau mai noi (Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, 
Sorin Dumitrescu, Dan Ciachir, Dan C. Mihăilescu etc.), [... ] dar şi străini (Boris de Uexkull, 
T. E. Hulme ş. a.), autorul are darul de a fi egal de convingător și în “exerciţiile de admiraţie”, 
şi în șarjele critice, cu rigoarea fără ostentaţie şi umorul paideic al unui moralist neconvențional, 
care ştie să se ridice de la literă la duh și de la cazurile particulare la icoana unei lumi în 
torsionată devenire. Dacă din demersul auctorial ies șifonate citeva reputații aparent intangibile 
(G. Liiceanu, N. Manolescu, Al. Niculescu), argumentaţia face zadarnică orice încruntare şi 
ne atrage atenţia o dată în plus asupra primejdiei destul de răspindite a poncifelor idolatrizante, 
de care intelectualul mediu român suferă moluscos de vreo două veacuri încoace... (Extrase 
din Răzvan CODRESCU, “Mircea Platon, Ortodoxia pe litere”, Rost, martie 2006) 

„. Aparent, cartea lui Mircea Platon este o banală colecție de articole publicate de 
tînărul autor în presa din ultimii zece ani. În esență, însă, ne aflăm în fața unui eveniment 
editorial, o carte-manifest scrisă de unul dintre cei mai talentaţi scriitori postdecembrişti, [...] 

Eveniment încarnat, scrisul lui Mircea Platon strigă adevărul spiritual din trupul 
însuși al veacului acestuia, Prin „veacul acesta” (acest con) Apostolul Pavel înțelegea lumea 
veche și coruptă, sfarus-quo-ul, business as usual. Mircea Platon și-ar fi dorit ca prăbusirea 

„Zidului de neguri” (Zidul Berlinului) să fi produs o transfigurare a vechii ordini, iar oamenii 

să se fi prefăcut prin înnoirea minții lor. În loc să se schimbe radical, trupul veacului devine 
însă proteic, se transformă într-o „realitate învălmășită”, unde totul devine „pidosnic”, binele 
curvăsăreşte cu răul, sclipiciul cu esențialul, falsul cu adevărul. [...] 

Pentru a remedia situația, autorul Ortodoxiei pe litere nu se sfieşte să declanșeze în 
plan literar un „război văzut”, Purcede la o radicală „separare a apelor” pentru a asana 
mlaştina „veacului acestuia”, în care orăcăie broaștele sau se tirăsc în tăcere lipitorile, 

Țintele sale preferate sînt ceea ce cu aș numi „măstile astrale” (în cultura Romei 
antice fiinţe fantomatice pretinzind a fi ceea ce nu sînt) [...]. Pe toţi aceștia, de la Liiceanu 


rr Va Rog. 7% 
ci gti du IG Sfinte zh) 


Ş că [lt mâl e. eee pe dee 9 MĂ 
SE e mal metric In semniTicaţ 
Î cn 


d AY 
ap 


| ortodoxia pe eri 









e a 


Pan cdi 203 


e T3) 
£ 75 atac 
î 


Ea 
o. 
si 






BOIER 
SE: 


O CARTE ÎN OGLINZI PARALELE: 
VIRCEA PLATON 
ORTODOXIA PE LITERE. 


ÎNDREPTAR DE FUNDAMENTALISM LITERAR redundanței narcisiste și promiscuităţii 


(EDITURA CHRISTIANA, BUCUREȘTI, 2006, 340 PAGINI) 


pină la Buduca şi elitele globaliste, îi uneste 
cultul ne-întrupării. Măştile astrale, 
manipulatorii și plumitifii separă gindul de 
cuvint, cuvintul de faptă, fapta de persoană 
Astfel se pierde unitatea dintre persoana 
scriitorului și scrierea sa — scriitorul devine 
un cabotin, un trepăduş al pleonasmului, 


axiologice [...]. 

Exemplul suprem al dez-trupării îl 
oferă bolşevicii. „Bolșevicii îşi lichidau 
adversarii — adică realitatea”. Evacuarea 
realităţii duce însă la pierderea referinţei 
raționale; creează un mecanism impersonal 
de administrat absurdul: „Deşi s-a dorit a fi 
cel de-al doisprezecelea ceas al pendulei 
hegeliene, motorul sistemului comunist nu a 
fost dialectica, ci absurdul: de diferite calibre, 
automat, cu lunetă şi/sau cu surdină.[...] 
Efectul pe care l-au avut comuniştii asupra 
Europei a fost cel pe care îl are strigoiul 
asupra unui om viu si sănătos: îl mortifică”. 

Pentru a opri/bloca mecanismele 


i jirced Plătoni proliferării spectaculare, Mircea Platon 
propune ca persoana să nu mai fie separată 


$ă RTIODOXIA de zicerile ei. [...] 
îi [+] E L i 7 E - E „Dacă H.-R. Patapievici este autorul 
i cărții pe care o aşteptam (Omul recent), 
indrepta de fonda i ICUNIICICIAI scriitorulce-lvoi fi aşteptat atit rămîne Mircea 
XE at Platon. (Extrase din Ovidiu HURDUZEU, 
„Scrisul ca eveniment întrupat”, Convorbiri 
literare, aprilie 2006) 

. Tobă de carte, “defect” pe care 
nu şi-l ascunde pentru că numai proștii suferă 
de modestie, cum ne lasă să citim printre rânduri, tânărul savant face parte din “generația 
bursierilor”. Spre deosebire însă de mulți dintre aceştia, el nu s-a contaminat de “stângismele” 
mediilor universitare frecventate. E un conservator sau, şi mai șocant, un “reacționar” în 
război bibliografic deschis cu “secta marxistă” [...] Un război ce-l onorează, doar că 
“năpârlirea”, incnminată cu mare aparat ştiinţific, nu e nici pe departe monopolul absolut al 
stângii, marxiste ori nu. Cu bibliografia, inclusiv cu paradigma lui Saul din Tars, se poate 
dovedi orice, chiar și reciproca: marile trădări, infidelități şi convertin ale dreptei. Oamenii se 
schimbă. Deocamdată, în “războiul” început cu memoria stângii, tânărul savant în devenire, 
stnvit între cărți, este el însuşi prizonierul şi robul bibliografiei. Abia “eliberarea” de sub 
teroarea ei vizibilă la tot pasul ne va spune încotro va apuca un mare talent polemic şi o 
inteligență cu adevărat ieșită din comun. [...) 

Ortodoxia aceasta e, mi se pare, bibliografică, prea mult predată “pe litere”, adică 
livrescă şi mult prea puțin adecvată viului, banalei şi teribilei existențe precare a ființei omeneşti. 
Dau un singur exemplu, simbolic, de inadecvare flagrantă. Pus în fața unei tragedii petrecute 
pe pământ, tânărul cărturar reacționează strict bibliografic, aidoma acelor canonici din vechime 
care în miezul unei drame umane discutau cu aprindere şi nesimţire savantă despre “sexul 
ingerilor”: aşa e şi războiul cruciatului livresc Mircea Platon cu “fundamentaliştii” din presă 
care au scris despre crima îngrozitoare de la mănăstirea Tanacu. Efectele ucigaşe ale 
exerciţiului de “exorcism” săvârșit acolo îi procură ocazia nesperată de a vorbi savant despre 
o mulțime de lucruri [...]. Doar despre “amănuntul” că faptele petrecute şi de la care s-a 
incins toată “dezbaterea” au provocat moartea prin crucificare a unei ființe omeneşti nevinovate 
nu se mai suflă o vorbă: bibliografia a “ucis” tragedia, lăsând-o pe drum, la un preţ de nimic, 

Impresionantă, cartea lui Mircea Platon este de citit cu creionul în mână, nu şi cu 
sufletul în palmă: de cursul pe care-l va lua acest “fanatism” livresc depinde viitorul unui 
strălucit tânăr cărturar. (Extrase din C. STĂNESCU, “Un război bibliografic”, Gândul, 13 
mai 2006) 

Dacă ne-am fi găsit acum suspendaţi încă o dată deasupra aceluiaşi gol spiritual ca la 
începutul anilor '90, când s-a ivit, salvatoare, şansa pe nume H.-R. Patapievici, rolul acestuia 
cred că ar fi fost luat de Mircea Platon. 

Mai puţin atras de enciclopedism “rinascimental”, mai puţin ispitit de frenezia linc- 
explozivă a ideilor şi autoexpunerii pilduitoare, mai puţin flexibil (şi deci mai vulnerabil, căci 
casant) decât autorul Omului recent, Mircea Platon are totuşi multe puncte comune cu acesta: 
bunul conservatism, stăpânirea mântuitoare a ancorei religioase, logica inimii și rigoarea 
demonstrației, curajul de a construi împotriva curentului, tăişul necruţător al convingerilor, 
alergia la tranzacțional, la jumătatea de măsură şi adevăr, pianotarea egal pasionată pe 
clapele albe și pe cele negre, adică pe literatură şi arte, dar şi pe filosofie, istorie sau 
(“incorectitudine”) politică. [...] 

“Europa e, cronologic şi axiologic, o Europă a dreptei mai întâi, a personalismului 
ascetic-nobiliar, Stânga e prea tânără pentru a putea pretinde mare lucru. Încă nu a clădit 
nimic durabil, opune catedralelor doar gulagul, iar regilor — nişte secretari de partid” — lasă 
Mircea Platon să cadă, fără să clipească, lama ghilotinei. De aici prețuirea unor demersuri 
precum cioraniana Schimbare la față a României, Manifestul Revoluţiei Naţionale (Sorin 
Pavel, Petre Ţuţea, Nicolae Tatu ș.a.) ori Naționalismul constructiv, de Pompiliu Nicolau, 
“cele mai bune încercări pe tema destinului românesc”... (Extrase din Dan C. MIHĂILESCU, 
“Construind împotriva curentului”, Ziarul d duminică, 21 mai 2006; semnatarul articolului 
a prezentat cartea și la PRO TV - rubrica “Omul care aduce cartea”, vineri 19 mai 2006) 











A editoru eheistiana 








PAG. 16 Nr. 60/1836 lunie 2006 


PUNCTE CARDINALE 





BISERICA GONFLABILA ! 


Am mai adus vorba, nu prea demult, despre 
năstruşniciile religioase din mediile anglicane, dar invenția 
relativ recentă a cetățeanului Mark Whittaker (acum în vârstă 
de 40 de ani) pare să întreacă toate fantezule în materie: el a 
inventat, în urmă cu câțiva ani, nici mai mult, nici mai puțin 
decât o biserică gonflabilă, care sugerează stilul gotic şi este 
înzestrată chiar şi cu o “orgă” cu CD-player ascuns! 
Instalabilă, ca şi cortul, pe unde-l duce pe inventator “cererea 
şi oferta” (mai ales pe la nunți, inclusiv de homosexuali), 
așa-zisa biserică, înaltă de 15 metri, are totuşi un cost destul 
de piperat: 1000 de lire sterline pe zi; iar pe preotul face chiar 
inventatorul, care declară că se simte bine în straiele preoțeşti 
şi se mândreşte că asigură astfel o butaforie ceremonială 
celor care nu aparțin nici unei parohii sau denominațiuni 
religioase, dar care sunt amatori de insolit şi de pitoresc (căci 
cam asta s-a ales din manile tradiții religioase în conştiinţa 
“omului recent”). Se pare că d-l Whittaker nu duce lipsă de 
clientelă, iar conturile sale bancare sunt şi ele, în consecință, 
ca... “umflate cu pompa”. 

(Răzvan Codrescu) 


OMUL CU “TRĂISTUŢA” 


În biserica de la Galtiu, la capătul slujbei de 
înmormântare a lui lon Gavrilă Ogoranu (de confesiune greco- 
catolică), unul dintre preoții slujitori a dat citire unui cuvânt 
trimis anume, de la Blaj, de Arhiepiscopul major Lucian 
Mureșan (oficialitățile — atât cele bisericești, cât și cele laice 
- au evitat să fie prezente la înmormântare, suplinindu-și 
absența cu câte-o coroană de flori sau cu câte-o scrisoare de 
condoleanţe), Cuvântul cu pricina începea aşa: “Ion Gavrilă 
Ogoranu a fost un om care a avut o trăistuță cu principii...” 
Duios, nu-i așa? Dar ce-o fi vrut să zică mai exact întâistă- 
tătorul de la Blaj atunci când, simțindu-se dator să vorbească 
despre principialitatea legendară a răposatului, a recurs la 
cuvântul “trăistuță”? Oare o traistă pur și simplu i s-o fi părut 
prea mult? Spunând “o trăistuţă”, să deducem că principiile 
purtate În ca erau ori prea mici, ori prea puţine, ori nu prea de 
luat în serios? Să fi fost lon Gavrilă un mărunţel purtător de 
trăistuță, demn de compasiunea, dar nu și de girul nostru? 

Dar poate că vlădica n-a vrut să insinueze nimic, ci 
diminutivul este doar un reflex stilistic ardelenesc din 
moștenirea Țiganiadei lui Budai-Deleanu... Poţi să fii tu și 
arhiepiscop major, dar câteodată tot te mai paște și ispita 


www,.punctecardinale.ro 
e-mail: redactia punctecardinale.ro 


PUNCTE CARDINALE S. A. L. 
cont: B. R. D. Sibiu RO48BRDE3305V 02146903300 
ISSN: 1223-3145 





(Sau inerția) minorului... Bine măcar că n-a zis, furat de duioşie, 
că lon Gavrilă a fost un omuleț... Poate şi denumirea Blajului 
de “Mica Romă” (deci un fel de Romică sau Romuţă) să le [i 
generat blăjenilor anumite înclinații subconștiente spre registrul 
diminutival,.. Oricum, în memoria greco-catolică oficială, lon 
Gavrilă rămâne, prin bunăvoință arhicrească, “omul cu 
trăistuța”. Cât despre principii — de mortuis nil nisi bene. 
(Răzvan Codrescu) 


YANKEES, GO HOME! 


Îndrăznesc să cred că românul nu e născut doar poet, 
ci şi xenoman. Adică acea persoană care are o preferință 
deosebită pentru străini şi pentru tot ceca ce provine de la ei. 
Nici nu s-a uscat cerneala pe tratatul de amplasare a bazelor 
americane pe teritoriul României, că a şi început isteria: 
„Suntem salvați, au venit americanii!”. S-au invocat bunicii, 
partizanii morţi cu ochii in soare în așteptarea unchiului Sam. 
Că unchiul, neam cinic şi viclean, a întârziat vreo şase decenii 
din motive obiective — vezi tratatul de la Yalta — nici nu a mai 
contat. 

Punctul culminant al delirului xenomanic a fost atins 
atunci când Condoleezza Rice a anunțat că „nu suntem numai 
prieteni, ci şi frați în Balcani sau Afganistan”. S-a cutremurat 
pământul mioritic, iar românilor le-a stat inima în loc mai ceva 
decât la împuşcarea lui JR Ewing sau la avortul nereușit al 
sclavei Isaura: „Auzi, mă, ne-a făcut frați!”. S-a declanşat o 
nouă zi a recunoştinței, cum n-au ezitat unii „analişti” să 
numească bucuria sinceră a oamenilor. S-a dat cep la butoaie, 
s-au sacrificat şi pârlit ultimele orătănii salvate din calea lui 
Flutur. „Am scăpat de griji, veniră!”. 

Loviţi de aceeaşi xenomanie, românii au destule 
exemple în istorie în care i-au primit pe străini cu pâine şi sare. 
Dau doar unul: trupele germane au fost primite în Bucureşti în 
1916 ca trupe eliberatoare... Dar minunile nu durează decât 
trei zile. Şi trupele germane au fost în 1941 primite drept garanție 
a stabilității, iar în câteva luni erau înjurate ca la uşa cortului, 


so i i eri iai , min ahriazar ba & pi e 
așa neaoș, ca la noi în Balcani, de mai toată lumea: de la 


ultimul cerşetor de pe Calea Victoriei şi până la Marele Stat 


Major. 
Minunat (sau nu?) este că această patimă bolnavă 


durează întotdeauna puțin. Se manifestă ca o boală a copilăriei, 
iar după ce a trecut perioada de incubație, apar anticorpii. Cei 
primiți cu urale sunt imediat huiduiți, odată cu primele semne 
de nesiguranță. Sugestiv şi memorabil pentru acest fel de 
comportament este panseul lui Nichifor Crainic la adresa lui 
Panait Istrati: „Te-am primit cu flori, te voi urmări cu degetul 
pe trăgaci”. 

Sunt sigur că bucuria se va transforma cât de rapid 
într-un curent anti-american, din diverse motive. Declaraţia 
unui primar din cutare localitate unde se va construi o bază 
americană este elocventă; “Dacă nu vor cumpăra nimic de la 
noi şi iar vin cu mâncarea şi cu apa din Turcia, n-am făcut nici 
o treabă, degeaba au venit!”. 

Un nou caz Teo Peter, care a produs o undă de antipatie 
americană la care nu visau ruşii nici dacă pompau milioane de 
dolari în rețeaua lor de aici, se poate repeta uşor. E imposibil 
ca vreun yankeu să nu se îmbete, sau să nu-şi dea altfel în 
petec, iar atunci valul de simpatie se va transforma la fel de 
lesne într-unul de respingere, de ură. Aşa că până la mitinguri 
cu „Yankees Go Home!” nu e decât un pas. Mama ei de 
xenomanie! 

(Florian Bichir) 


VANGHELIE DUPĂ IUDA 


PSD-ul a ajuns într-un hal fără de hal. Or fi ceva măsluiri 
la sondajele de opinie, dar să ajung să-l văd pe Mircea Geoană 
cum Într-o zi dă mâna îmbrăcat la patru ace cu socialiștii 
europeni, iar în alta cum mănâncă mici îmbrăcat ca un 
politehnist care s-a apucat de rap, e deja prea mult. 


Gabriel CONSTANTINESCU (director), Răzvan CODRESCU (redactor şet), 
Demostene ANDRONESCU (redactor şef-adjunct), Ligia BANEA (secretar de redacție), 
Marcel PETRIȘOR, Pr. Gh. CALCIU (corespondent SUA), 


Claudio MUTTI (corespondent Italia) 


Adresa Redacției: 550399 SIBIU — Calea Dumbrăvii 109, tel./fax 0269/422536 


Ai PER Ra Pra Ta di 
arte 34 stef d Se pi et et 





Social-democrații sunt în cădere liberă. Lipsiţi de 
popularitatea “Bunicuţei”, care se joacă de-a doi poli cu 
Petre Roman, cei trei trandafiri au început să semene a 
boschețel veştejit. Cum Năstase e fugit în lume, să-şi repare 
credibilitatea serios zgâlțâită de Mătușa Tamara, războiul 
rozelor € în plină desfășurare. Fiecare lider încearcă să pună 
mâna pe partid: Dâncu face scenarii cu Rus la Cluj-Napoca, 
Mitrea stă la pândă ca un motan, Ponta plânge acneic că 
junii nu sunt băgați în seamă, iar Cosmâncă și-a anunțat 
bolovănos revenirea. 

lată însă că toate aceste convulsii au făcut ca la 
suprafață să apară tot felul de ciudați (exact ca la “Revoluţie”, 
dacă vă mai amintiți). Cine stă în dreapta lui Geoană și-l 
pupă de zor, de zici că-i frățiorul lui? Mariaaaaannnnn 
Vanghelie, „primarul care este”. Această alianță nu este 
doar contra firii, ci mă întreb şi dacă nu cumva Mircea Geoană 
îşi merită calificativul dat de Iliescu. Exact, ăla de Prostănac! 

Ce caută un tip fin, crescut în Primăvenii, alături de 
unul ce-a copilărit pe maidanele Ferentanlor? Un diplomat 
alături de unul care stă să te scuipe între ochi sau să-ți dea un 
cap în gură? Un poliglot lângă un analfabet? Ce ar putea 
discuta un fiu de general, destinat de mic (nu zic de cine) să 
ajungă cineva, cu unul pentru care maxima realizare însemna 
să ajungă fotbalist? 

S-au găsit analişti care au căutat să explice că 
Vanghelie este foarte bun pion politic, pentru că are succes 
la publicul larg şi că doar astfel PSD-ul se mai poate ridica în 
sondaje; prin oameni direcți, populari. Şi că de aia i-a 
spulberat Băsescu de câte ori i-a prins... 

Cred că nimeni nu ştie ce este în circumvoluțiunile 
politice ale lui Geoană, nici măcar el. O fi politica o curvă, 
dar să ajungi să crezi că social-democraţie inseamnă 
lumpeni şi păduchi, şi să transformi partidul într-o şatră, asta 
chiar nu merge. Una este să spui lucruri pe şleau şi alta este 
să fii “cocalar”, 

Unde duce Geoană PSD-ul cu acest limbaj 
duplicitar? În Europa la costum, iar în țară la spart semințe 
cu galeria Rapidului, care dă “integrare” la tot cartierul?! Cu 
mâna pe suflet vă spun că sper să-l ducă sub 5%, iar ceilalți 
lideri PSD să aibă atâta inconştiență încât să-l lase în 
continuare de Geoană preşedinte. După ce au nenorocit o 
țară, jecmănind-o de-a rămas ca o stafidă, sau ca un schelet 
ambulant, pesediştii nici n-ar trebui să indrăznească să mai 
ridice capul. 

lar după atâtea trădari, lovituri şi înjunghieri pe la 
spate, mi se pare normal ca Marian Vanghelie să capete o 
funcţie şi mai mare în PSD. Poate ăsta e şi drumul pe care 
PSD-ul merită să-l urmeze; cel al Vanghelici după Iuda (cu 
sinuciderea de rigoare), 

(Florian Bichir) 


Tehnoredactare computerizată 


PUNCTE CARDINALE 


Tipar: Maat S.R.L