Alexandra Mosneaga — Vindecarea Psi

Alexandra 


Moşneaga 
VINDECAREA PSI şi tehnica 
deschiderii celui de-al treilea ochi 


„Oamenii nu vor şti niciodată că eu am distrus cuvântul. Și 
oamenii niciodată nu vor şti că cineva i-a iubit atât de mult încât 
le-a distrus - ce dacă numai pentru o clipă? 

Răul cel mai necesar!" 

Ruxandra Felicia Enache, KARMA 


CUPRINS: 

Introducere.7 

Cap. ICe înseamnă să fii medium.11 

Animism şi spiritism ° Comuniunea ° Corpul astral « 
Aurele şi culorile e Chakrele 

e Legătura reciprocă vindecător-pacient + Karma şi etica * 
Ce este vindecarea psihică? 

Cap. IlProcedee de vindecare.35 

Energia * împământarea * Imagini vizuale + Procedee 
simple de vindecare + Vindecări prin crearea imaginilor mentale 
e Tratamente la distanţă * Vindecarea cu ajutorul unui spirit- 
mentor ° Chirurgia psihică sau PSI. 

Cap. IllAutovindecarea.53 

Trezirea + Durerea şi boala ° Dirijarea energiei 

e Deschiderea şi închiderea chakrelor * Stagnarea * 
Meditaţia şi vindecarea cu ajutorul culorilor e Readucerea 
corpului din stările PSI 

* Cum se înlătură legăturile energetice + Neutralitatea şi 
nonrezistenţa + Şocurile psihice. 

Cap. IVCitirea psihică.77 

Viaţa noastră de medium + Tablouri şi imagini iraționale» 
Ştergerea informaţiilor negative din aură ° Citirea aurei + Citirea 
aurei cu ochii deschişi e Cum se citesc chakrele • Determinarea 


poziţiei durerii în aură şi în corp * Autoapărarea • Comunicarea 
e îmbinarea imaginilor * Perfecţionarea citirii psihice. 

Cap. VEtape avansate de vindecare PSI.95 

Purificarea chakrelor « Stăpânirea corpului « A fi sănătos « 
Vocea interioară. 

Cap. VIDe ce se îmbolnăvesc oamenii? 101 

Vindecarea prin preluarea bolii e Tulburările psihice « 
Necooperarea psihică + Narcoticele 

e Moartea + Legăturile karmice. 

Cap. VII Credinţa, intuiţia, autorenunţarea.112 

Vindecarea prin credinţă + Crearea şi distrugerea * 
Realitatea + Visele, vindecarea în somn şi clasele astrale. 

Cap. VIII Retrospecţia.126 

Prezicerile, presimţirile şi vieţile viitoare + Cum să ne citim 
viitorul e Mentorii spirituali 

e Procesul de vindecare în afara corpului +e Cunoaşterea 
corpului nostru de către propriul nostru spirit. 

Cap. IXDeschiderea celui de-al treilea ochi.139 

Telepatia + Clannirosul + Clargustul e Deschiderea 
simţurilor în hipnoză * Clarviziunea * Al treilea ochi e Treptele 
maestrului. 

Cap. XTeoria şi practica tragerii spirituale cu arcul.157 

Timpul + Respirația * Exerciţiul ritmic de respiraţie 
preliminar + Kevali (exerciţiul propriu-zis) * Poziţia corpului ° 
Punerea săgeţii în arc şi ochirea * întinderea arcului * Exerciţiu 
de amplificare a energiilor (foaie) + Lansarea săgeţii * Arcaşul 
perfect 


Porţile vi se vor deschide către lumi nebănuite. lubirea a 
distrus limitarea. Ea este armă ce vă ajută să depăşiţi orice 
obstacol. Fiţi sinceri când vă priviţi chipul în oglindă, pentru a 
vedea ce sunteţi, nu ce vreţi să fiţi. Dacă doriţi să vă dezvoltați 
capacităţile psihice, aruncaţi orgoliul în focul purificator şi 
renunţaţi la victoriile deşarte. Dacă în această carte, care 
tratează dezvoltarea capacităţilor psihice, vi se vor părea 
ciudate şi lipsite de seriozitate unele cuvinte sau idei, pe care le 
întâlniți pentru prima dată, nu vă grăbiţi cu concluziile. Pentru a 
folosi energiile care există în voi şi în Univers, trebuie să ştiţi cu 
precizie ce anume vreţi şi să vă comportaţi în aşa fel încât să vi 
se îndeplinească visele. Uneori veţi obţine succesul, alteori nu. 


Este posibil să rămâneţi uimiţi de împlinirea rapidă a dorințelor, 
sau nu veţi obţine ceea ce vă doriţi. Treceţi peste alte procedee 
de vindecare pe care le-aţi studiat şi prin care aţi obţinut 
succese. Revizuiţi ce v-a încântat în această practică şi ce 
eşecuri aţi avut. Nu toate maladiile pot fi vindecate, altfel cum 
s-ar explica moartea prematură? Oamenii se nasc cu destinul 
deja scris, au liberul arbitru pentru a se orienta în viaţă, ceea ce 
există poate fi schimbat de către Ceruri numai printr-un miracol. 
Vindecarea psihică este una dintre căile spre eliberare prin care 
v-aţi putea ajuta semenii. A fi vindecător este o Karmă 
frumoasă, un prilej şi o posibilitate de a-ţi verifica gândirea, 
trăirile şi observaţiile care vă vor fi de mare folos în viaţă. 
Pacienţii pe care o să-l aveţi nu vor pune preţ pe timpul 
dumneavoastră de medium. Aflând că puteţi face „minuni", că 
puteţi vedea aura, că descifraţi destine, vă vor cere aceste 
lucruri indiferent de locul în care vă aflaţi. Cu toate aceste 
inconveniente, faptul că veţi deveni medium vă v-a oferi 
satisfacţii. Veţi avea posibilitatea să vă dezvoltați capacitatea 
psihică. In urma exerciţiilor făcute corect, veţi avea posibilitatea 
să vă delimitaţi senzațiile propriilor sentimente, pentru a şti 
exact unde se termină ale dumneavoastră şi unde încep cele 
străine, să ascultați şi să observați fără să vă implicaţi în trăirile 
altor persoane. Teoria şi practica deschiderii celui de-al treilea 
ochi, fiind studiate cu perseverenţă, vă vor aduce o mare 
mulţumire spirituală. Vă veţi da seama de importanţa celor 
studiate în prezenta carte, de lucruri al căror răspuns nu l-aţi 
găsit până acum şi veţi fi uimiţi de cât de uşor se face 
descifrarea tainelor universului omenesc. Lucrarea este 
accesibilă tuturor acelora care au dorinţa de a face lucruri ieşite 
din limita raţionalului. Deschiderea clarviziunii şi a altor simţuri 
vă va ajuta să percepeţi lucruri mai complicate şi mult mai 
serioase decât poate percepe creierul uman obişnuit. Unele 
persoane posedă nativ capacităţile mediumice, altele şi le vor 
putea dezvolta studiind această carte. Vă doresc succes pe 
acest tărâm al cunoaşterii. 

Alexandra Moşneaga Maestru de extrasenzorial, bioterapie 
şi psihoenergochirurgie de clasă internaţională, 

Bucureşti, 1997 


CAPITOLUL |. 

Ce înseamnă să fii medium? 

Daţi drumul la televizor pentru a urmări un meci de fotbal. 
Dintr-o dată, într-o străfulgerare, fără nici un efort, ştiţi care 
dintre echipe va câştiga meciul. 

Mergeţi la o serată şi întâlniți o persoană pe care nu aţi 
cunoscut-o niciodată, dar sunteţi convinşi că parcă aţi mai 
văzut-o cândva. 

Cunoaştem cu toţii aceste senzaţii, pe care le considerăm 
simple coincidenţe, le explicăm cu ajutorul a tot felul de pseudo- 
teorii sau le punem în seama norocului. Dar pe tot parcursul 
vieţii ele ne însoțesc, ne dau senzaţia că am depăşit întâmplător 
un hotar tainic, că am pătruns într-o zonă vrăjită, în care 
minunile sunt ceva obişnuit, iar noi suntem nişte zei, cunoaştem 
ceea ce nu pot afla muritorii de rând. 

Aceasta este împărăţia propriei noastre realităţi pe care o 
ignorăm pentru că ne este teamă, sau poate pentru că nu o 
înţelegem, nu înţelegem în ce fel tărâmul acesta este în 
legătură cu viaţa noastră cotidiană. Dacă vom observa cum ne 
ocupăm de treburile noastre de fiecare zi, vom constata cât de 
des venim în contact cu acest tărâm tainic şi de câte ori dirijăm 
în viaţa noastră lucruri necunoscute, dar pe care le-am putut 
recunoaşte, acestea fiind de-o naturaleţe uimitoare. 

Marele filosof grec Platon a remarcat că învăţătura este 
doar memoria sufletului. 

Despre „suflet" sau „spirit", despre „fiinţă“ sau „esenţă" 
vom discuta în această carte. Toţi aceşti termeni definesc acea 
parte din noi care există în alte planuri ale existenţei, cea care 
simte o iubire cuprinzătoare pentru toate fiinţele şi ne permite 
să nutrim acest sentiment, obligându-ne să recunoaştem că 
este mult mai plăcut să dai decât să primeşti, pur şi simplu 
pentru plăcerea de a servi pe celălalt. Avem în vedere acea 
parte a fiecăruia dintre noi care trăieşte după ce nu mai suntem, 
după ce trupul ne-a pierit, după ce au dispărut mintea, 
intelectul, emoţiile noastre. 

Nu ştim cu adevărat dacă supravieţuieşte ceva după ce 
dispare trupul, în afară de amintirile celorlalţi despre noi. Dar 
vorbim despre „suflet", sau „spirit", acesta având proprietatea 
de a ne explica multe din ceea ce rămâne tainic, iar pe măsură 


ce pătrundem tot mai adânc în domeniul psihicului, cunoaştem 
mai îndeaproape propriile noastre versiuni ale trăirilor. 

Posibilităţile unui medium şi capacitatea de a trata şi 
vindecă sunt atât de strâns legate între ele, încât aproape că nu 
se poate face distincţie. VINDECATORII sunt oameni care au 
învăţat să-şi orienteze capacităţile şi talentele de medium într-o 
anumită direcţie, lecuind durerile fizice şi suferinţele. Aşa cum 
uneori ştim cine este la celălalt capăt al firului înainte de a ridica 
receptorul telefonului, ştim şi în ce fel să-l vindecăm pe alţii şi 
pe noi înşine, dar pur şi simplu nu dăm atenţie acestor 
capacităţi, nebănuind că există în noi. 

Omul se teme de necunoscut, de ceea ce nu înţelege sau 
nu poate pătrunde cu mintea sau cu sufletul. 

Sper ca această carte să arunce lumină peste lucrurile 
neclare ale conştiinţei voastre, făcându-le accesibile înţelegerii. 

Este un truism că ne temem de ceea ce nu înţelegem, sau 
înţelegem prea puţin. Una dintre misiunile acestei cărţi este să 
facă aceste lucruri şi probleme neînţelese mai accesibile 
înţelegerii noastre. Cu cât le veţi cunoaşte mai îndeaproape, cu 
atât mai mult le veţi conştientiza. 

În raport cu propria viaţă, ele vor părea mai puţin tainice 
şi veţi obţine un nesperat succes în dezvoltarea capacităţilor pe 
care le posedaţi. Studiaţi cu atenţie trăirea propriei 
dumneavoastră vieţi şi veţi vedea dacă se confirmă cele spuse. 

ANIMISM ŞI SPIRITISM. 

Originea cuvântului „psihic" este grecească, „psyche'" 
înseamnă „suflet" sau „spirit". El defineşte ceea ce se află în 
afara proceselor naturale sau a proceselor fizice cunoscute. Un 
medium-vindecător este un om care îşi foloseşte capacitatea de 
percepţie a energiilor psihice în procesul de vindecare a 
maladiilor fizice. 

În istoria vindecării prin mediumuri predomină două teorii 
importante. Ele sunt cunoscute că TEORIA ANIMISTA şi TEORIA 
SPIRITISTĂ. 

Prima teorie susţine că toate forţele psihice sunt ascunse 
în interiorul sufletului individului, deşi la majoritatea oamenilor 
ele nu sunt dezvoltate şi sunt aproape inutilizate. 

A doua teorie recunoaşte existenţa spiritelor (duhurilor), 
lipsite de înveliş corporal, care vorbesc şi acţionează prin 
intermediul oamenilor vii, aşa-numitele „mediumuri". Nu putem 


demonstra existenţa sufletului, nici a entităţilor difuze, numite 
„Sspirite", aşa cum am putea dovedi realitatea unei îngheţate. 
Faptul că nu putem palpa spiritele nu este o dovadă 
incontestabilă a inexistenţei acestora. Intr-un anume sens nu 
are importanţă care teorie ne atrage mai mult. Dacă vi se pare 
că aveţi capacităţi psihice, trebuie să le eliberaţi din adâncul 
conştiinţei dumneavoastră, să le dezvoltați şi să le puneţi în 
aplicare. 

Dacă vi se pare că spiritele acţionează prin 
dumneavoastră, sau că îngerii vă conduc paşii, trebuie să 
chemaţi în ajutor aceste fiinţe din altă lume. În oricare din 
cazuri, veţi acţiona asupra nivelului psihic al Eu-lui 
dumneavoastră. 

Noi suntem atraşi mai mult de teoria animistă, care ne 
este mai apropiată, reuşind astfel mai uşor să găsim calea pe 
care fiecare dintre noi este în ultimă instanţă creatorul propriilor 
sale trăiri. Procesul de studiere a capacităţii psihice rămâne 
oricum acelaşi şi vom constata în ce fel se îmbină cele două 
teorii. 

Activitatea este aceeaşi, descoperirile sunt aceleaşi, 
domeniul de aplicare a cunoştinţelor noastre este identic. In 
toate cazurile este vorba despre lumea noastră psihică. 

Unul dintre momentele de bază conţinute în această carte 
este faptul că în viaţă, în lume, în Cosmos, totul evoluează aşa 
cum este prevăzut chiar dacă ne dăm seama de asta sau nu. 
Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne întindem în pat şi să 
aşteptăm să se întâmple ceea ce trebuie să se întâmple. Ambele 
teorii ne conduc spre acelaşi adevăr: că trebuie să trăim din 
plin, în sens emoţional şi etic, că nu suntem lipsiţi de 
posibilitatea alegerii felului în care trăim. 

Aceasta înseamnă că ne este dată libertatea alegerii şi 
trăirii vieţii noastre în felul în care obţinem satisfacția maximă, 
plăcerea cea mai deplină şi mai adevărată. 

Hristos spunea să-l dăm Cezarului ce este al Cezarului şi 
Domnului ce este al Domnului. Universul psihicului este un 
univers binar, în care Cezarul şi Domnul primesc fiecare ce i se 
cuvine. Vă plătiţi impozitele nu pentru că vă face plăcere, ci 
pentru că impozitele trebuie plătite. Trăiţi cu conştiinţa 
propriului EU, sau întru Domnul, deveniți vindecător nu pentru 


că aceasta vă va face mai fericiţi sau mai buni, ci pentru că 
aceasta îşi are rădăcinile în interiorul dumneavoastră. 

COMUNIUNEA. 

Oricare ar fi baza religioasă sau filosofică a formării 
dumneavoastră, cunoaşteţi teoria conform căreia „cu toţii 
suntem un tot" sau chiar „totul este un tot". Există o stare sau 
un nivel de conştiinţă în care această idee încetează să fie o 
înşiruire de cuvinte şi devine o realitate. 

Poate că sunteţi deja familiarizați cu această stare. Ea 
devine clară pentru numeroşi oameni care trăiesc simţământul 
iubirii atunci când simt că sufletul lor se contopeşte cu sufletul 
altei persoane. 

Uneori, străduindu-ne într-un grup de oameni să realizăm 
un scop comun, trăim aceleaşi senzaţii de comuniune, de 
legătură cu ceilalţi membri ai grupului. Aceasta nu reprezintă 
decât un mic pas de la iubirea faţă de un alt om sau un grup de 
oameni, la trăirea puternică şi atotcuprinzătoare a sentimentului 
de iubire şi de contopire cu fiecare în parte sau chiar cu tot ceea 
ce ne înconjoară. 

Starea de comuniune este starea despre care vorbesc toţi 
sfinţii şi înţelepţii. Deocamdată însă, ne trăim propriul EU şi 
mulţi dintre noi se împotrivesc stării de comuniune, o evită sau 
se tem de ea, deoarece cred că în felul acesta vor fi lipsiţi de 
contactul cu propria individualitate. Nimic nu poate fi mai 
departe de adevăr. De fapt, în această stare mistică de 
comuniune trăim mai puternic şi mai deplin Eu-l propriu, aşa 
cum este el în realitate. Mai mult decât în oricare altă stare, 
devenim noi înşine, pentru că singurul mod de a trăi 
comuniunea deplină cu ceilalţi este să fii mai întâi în deplin 
acord cu şinele tău. 

Incercaţi să învăluiţi tot ce vă înconjoară într-un halo de 
dragoste, numai aşa o să reuşiţi să deveniți „UN TOT" care apoi 
este uşor de modelat. 

Aprofundând studiul acestei cărţi veţi descoperi câteva 
exerciţii simple, care vă vor conduce la dezvoltarea acestui tip 
de trăiri. Exerciţiile sunt astfel alcătuite, încât cu ajutorul lor să 
puteţi avansa singuri de fiecare dată câte o etapă. Nu trebuie să 
treceţi de la un exerciţiu la altul până când nu simţiţi că sunteţi 
gata pentru aceasta. 


Citiţi cu atenţie fiecare exerciţiu până când stăpâniţi 
tehnicile. Nu vă descurajaţi când, parcurgându-le, nu obţineţi 
rezultatele aşteptate. Reluaţi-le când sunteţi mai odihniţi. 

Una dintre primele etape ale procesului de vindecare este 
aceea de a aduce pacientul în stare de armonie cu vindecătorul. 
Având harul bunului psiholog, acest lucru reuşeşte perfect. Dacă 
iubirea dumneavoastră izvorăşte peste oameni veţi putea 
percepe toate lucrurile reciproc legate şi interdependente, 
conştientizându-le ca părţi ale aceluiaşi întreg unic şi 
atotcuprinzător. 

Când „totul este un tot", sunteţi eliberaţi de necesitatea 
de a formula judecăţi despre lucrurile complexe. Aceasta este 
starea „în afara binelui şi a răului", în care nu există nimic 
corect sau incorect, nimic bun sau rău. Când vă transformati 
într-un observator, aflându-vă în starea de comuniune, deveniți 
un medium absolut. Dacă aţi reuşit să percepeţi informaţiile 
psihice, cu un foarte mic efort suplimentar, puteţi înainta pe 
calea însuşirii deprinderilor de vindecare. 

Informaţiile venite trebuie decodificate. Ele apar brusc, 
sub diferite forme - viziuni de corpuri geometrice, figuri de 
animale, peisaje, clişee de filme - prin simţurile proprii sau 
telepatic. Unii vindecători îşi antrenează corpul pentru a simţi 
durerea persoanelor, dar nu este recomandabil, din cauză că 
prin acest procedeu boala trece la vindecător prin corpurile 
energetice. 

Între comuniunea cu ceilalţi şi vindecare există o etapă 
intermediară. Această etapă, în care se primesc informaţiile 
necesare, este cunoscută de mediumuri drept „citire". Citirea 
psihică poate lua orice formă, dar în toate cazurile este 
premergătoare procesului de vindecare şi este o parte a 
acestuia. 

Când doriţi să vindecaţi unul dintre prietenii 
dumneavoastră, intraţi în starea de comuniune cu acesta, apoi 
întrebaţi-vă despre starea lui fizică. Cunoaşteţi deja răspunsul, 

Căci în momentul acesta prietenul formează o parte din 
propria dumneavoastră fiinţă. Pe baza informaţiilor pe care le-aţi 
primit, puteţi trece la vindecarea prietenului. 

CORPUL ASTRAL. 

La fel cum aveţi o structură fizică, aveţi şi o structură 
psihică, alcătuită în principal din aură (emanaţiile energetice 


care înconjoară toate fiinţele vii) precum şi din chakre (puncte 
energetice deosebite ale aurei). 

Această structură este cunoscută sub numele de „corp 
astral". El este capabil să părăsească pentru un timp corpul fizic, 
fenomen cunoscut sub denumirea de „călătorie în astral". Vom 
examina legătura dintre călătoriile în astral şi vindecare în 
capitolul 8 

AURELE ŞI CULORILE. 

Aura nu există numai în imaginaţie. Ea poate fi 
fotografiată cu aparate foarte sensibile, în experimente 
ştiinţifice strict controlate. Mediumurile folosesc citirea aurei 
pentru evaluarea sănătăţii, a stării mentale, emoţionale şi 
psihice a pacientului. Mediumurile văd aura în culori, dar adesea 
ea poate fi văzută sub forma unor unde sau alte manifestări 
energetice (halouri cu forme strict definite). 

Unele mediumuri nu văd aura, dar o creează închipuindu- 
şi cum ar trebui să arate dacă ar putea-o vedea. Alte persoane 
simt doar energia care înconjoară omul, fără a o exprima în 
imagini vizuale. Diferite tradiţii atestă existenţa unui număr de 
şapte straturi succesive ale aurei. 

Considerăm că ne sunt pe deplin suficiente informaţiile pe 
care le obţinem din citirea formei aurei. 

O aură sănătoasă învăluie întregul corp din cap până în 
picioare, până la câţiva centimetri de corp. Unele persoane au o 
aură incompletă. De exemplu, dacă aveţi o viaţă sedentară, vă 
plimbaţi rar şi nu faceţi exerciţii fizice, de la genunchi în jos veţi 
avea o aură subţiată, rarefiată. Dacă o anumită parte a corpului 
este afectată de boală sau a fost înlăturată prin operaţie ca 
urmare a unei afecţiuni patologice, în zona respectivă aura va fi 
mai slabă. 

După cum am mai spus, nu întotdeauna aura este văzută 
în culori. Incepătorii o văd ca pe o fâşie albicioasă, ca o ceaţă 
vălurită. Pentru a o citi însă, mediumurile îşi pun în funcţiune 
„ecranul mental" propriu, spre a vedea întreaga diversitate a 
culorilor aurei, pe care o folosesc în stabilirea stării pacientului. 

Chiar dacă putem da o descriere generală a semnificației 
diferitelor culori şi nuanţe, trebuie să subliniem că acestea pot fi 
văzute într-o percepţie strict individuală şi nu există două 
persoane care să vadă simultan nuanţe identice în aceeaşi aură. 
Dacă doriţi să citiţi caracteristicile aurei psihice, trebuie să aveţi 


o imagine generală asupra semnificației culorilor acesteia. Dar 
este mult mai important să putem vedea de fiecare dată în mod 
distinct fiecare culoare, ca şi cum nu am fi văzut-o niciodată 
până atunci şi să ştim să descoperim din nou ce semnifică 
această culoare într-un anumit context. 

Aurele sunt într-o continuă schimbare. Culorile şi formele 
aurelor se schimbă o dată cu gândurile şi senzațiile individului. 
Totodată, culorile se atenuează şi se contopesc, se întrepătrund 
ca într-un curcubeu, adesea nu se poate spune unde se termină 
o culoare şi unde începe alta. 

Vă sfătuim să citiţi aura de parcă aţi descoperi de fiecare 
dată întregul proces ca la început. Misiunea dumneavoastră va fi 
mai uşoară şi veţi învăţa mai repede tehnica citirii aurei dacă 
veţi avea o imagine generală a semnificației culorilor. 

Lista de culori care urmează este întocmită conform 
experienţei pe care am acumulat-o. 

De obicei culorile pot fi interpretate astfel: 

NEGRU - culoarea morţii şi a distrugerii. Poate fi citită ca 
semn al unei depresiuni, îndeosebi când apare ca un nor 
întunecos care învăluie capul pacientului. Dar moartea este o 
stare care precede renaşterea, iar distrugerea este 
premergătoare creaţiei: „întunericul cel mai adânc se lasă chiar 
înaintea zorilor." în acest caz, culoarea neagră poate fi 
considerată pozitivă. De asemenea culoarea neagră este 
considerată drept culoarea care reprezintă lumina 
Dumnezeiască invizibilă, care vine să lumineze şi să purifice 
sufletul (aproape de haina preotului şi culoarea copertei Bibliei). 

CENUŞIU - culoarea plictiselii şi a bolii, care maschează de 
obicei emoţii cum sunt teama şi furia. 

MARO - de obicei, culoarea Pământului, arată puternică 
legătură cu planul fizic. Dacă învăluie tălpile şi gambele, poate fi 
un indiciu că persoana respectivă face multe exerciţii fizice. 
Uneori, dacă este ştearsă şi difuză, poate fi un semn al lipsei de 
energie. 

VERDE - culoarea care semnifică creşterea. Prezenţa sa în 
aură arată de obicei că persoana respectivă se găseşte în faza 
de alegere, de stabilire a atitudinii sale în viaţă sau în raport cu 
credinţa. Este o culoare pozitivă, care poate să apară când 
omul, derutat de schimbări interioare radicale, crede că viaţa lui 


nu este bine alcătuită. Culoarea verde deschis este un semn al 
dezvoltării psihice. 

ALBASTRU - culoarea creaţiei, a imaginaţiei şi 
autoexprimării. Asemenea mării şi cerului, al căror simbol este, 
culoarea albastră exprimă natura feminină sau latura feminină a 
personalităţii masculine. Albastrul închis este un semn al 
depresiunii apărute atunci când omul este nevoit să acţioneze 
după ideile altora, pentru care trebuie să lupte mai mult decât 
pentru ale sale proprii. 

GALBEN - culoarea intelectului, semnifică procesul de 
trecere de la inconştient la conştient. Galbenul presupune 
mişcări şi schimbări de toate felurile, îndeosebi cele care duc la 
purificarea şi dezvoltarea minţii. De cele mai multe ori culoarea 
se vede ca o aureolă sau un nimb în jurul capului. 

PORTOCALIU - culoarea vindecătoare prin excelenţă. Ca şi 
Soarele pe care îl simbolizează, indică natura masculină sau 
latura masculină a personalităţii feminine. Când apare în aură, 
poate să indice că individul respectiv are calităţi puternice de 
vindecător sau se află într-un proces de creştere fizică ori de 
autovindecare emoţională. 

ROZ - culoarea intuiţiei şi a unor cunoştinţe extinse despre 
Pământ. Uneori este numită „culoarea intuiţiei planetare". 

ROŞU - culoarea emoţiilor şi a pasiunii de a trăi, a 
sentimentelor puternice, cum ar fi ura, frica sau iubirea. 
Culoarea roşu aprins şi pur înseamnă perseverenţă şi pasiune. 

PURPURIU - culoarea spiritualităţii şi a devotamentului. 
Oamenii care practică meditaţia sau au sentimente religioase 
puternice au de obicei această culoare în aura lor. 

AURIU - culoarea intuiţiei pure, a curajului psihic şi a 
autocunoaşterii. Nimburi aurii strălucitoare pot fi văzute adesea 
deasupra capului misticilor şi persoanelor aflate în starea de 
extaz. Culoarea aurie este o culoare masculină, reprezentată 
adesea de Soare. Este totodată culoarea purificării şi vindecării. 

ARGINTIU - culoarea feminină a Lunii, cu semnificaţie 
analoagă culorii aurii, deşi întâlnită mult mai rar. Mult argintiu în 
aură înseamnă curaj şi înzestrare psihică în ceea ce priveşte 
telekinezia sau levitaţia. Argintiul este culoarea călătoriilor în 
astral. Se consideră că între corpul astral şi cel psihic, când sunt 
separate, legătura se face printr-un fir argintiu. 


ALB - dacă este pur e culoarea celui mai înalt nivel 
spiritual, a purificării şi a iluminării. Unele tipuri de meditaţie, 
cum ar fi meditaţia transcendentală, pot aduce sau nu 
iluminarea, dar pot colora aura în alb. 

Aurele pot fi citite ca nişte hărţi. Culorile lor apar adesea 
legate unele de altele. De exemplu, putem vedea culoarea roşu 
închis în preajma inimii şi o putem interpreta drept furie, care 
provine din străfundurile unei fiinţe puternic afectate de un 
traumatism emoţional. Dacă după roşu urmează portocaliu, 
înseamnă că persoana trăieşte un proces de vindecare a acestui 
traumatism, portocaliul semnificând vindecarea. 

Dacă în aceeaşi aură se observă verdele (culoarea 
creşterii şi a dezvoltării) îmbinat cu galbenul (culoarea 
intelectului), aflat în jurul capului, se poate trage concluzia că, 
vindecându-se, omul descoperă noi căi de gândire şi de 
modificare a structurii sale mentale anterioare. 

Culorile pot să apară în aură fie sub forma unor benzi, 
stratificate, fie ca nişte pete haotice, fie se pot amesteca într-o 
masă dezordonată. Oricum ar fi aşezate, foarte rar se poate 
vedea o aură care să rămână neschimbată, ale cărei culori să nu 
treacă unele prin altele şi să nu se modifice, reflectând 
schimbările survenite în starea individului. 

Toate atestă variațiile cele mai mici şi mai delicate 
survenite în conştiinţă şi în starea mentală, care intervin cu 
mare rapiditate, de aceea este atât de dificil să se dea o 
descriere verbală a aurei. Culorile de bază, culorile pure din aură 
se modifică mult mai încet, în săptămâni, luni sau chiar ani. 

Nuanţele sunt citite ca şi culorile şi indică energia 
persoanei respective. De exemplu, undele care străbat aura 
pornind de la corpul persoanei către exterior pot să semnifice 
forţă şi putere asupra altora - este strălucirea pe care o au 
oamenii deosebit de puternici. Aceste unde pot să semnifice şi 
absenţa interesului faţă de planul fizic. 

CHAKRELE. 

Mediumurile citesc culorile şi forma aurei în legătură cu 
chakrele, care sunt puncte energetice distribuite pe întregul 
corp astral. În tradiţia hindusă dezvoltarea chakrelor unui individ 
arată faza dezvoltării sale psihice. 

În sanscrită, „chakra" înseamnă „roată" şi yoghinii indieni 
vizualizează chakrele sub forma unor discuri mici, slab colorate, 


de mărimea unei monede. Aşa arată chakrele în cazul 
persoanelor cu un nivel redus de dezvoltare psihică. Pe măsura 
dezvoltării conştiinţei de sine a individului, chakrele sale se 
deschid şi discurile încep să semene cu nişte flori viu colorate. 

Deşi considerăm chakrele în raport cu părţile componente 
ale corpului fizic, ele nu există în acesta în sens determinat. 

Chakrele se manifestă în corpul astral. Vorbim despre 
dispunerea lor pe corpul fizic, pe suprafaţa acestuia, pentru a 
uşura citirea şi tratamentul bolnavilor. Energia orientată spre o 
anumită chakră a corpului astral va acţiona în egală măsură şi 
asupra părţii corespunzătoare a corpului fizic. 

Distingem şi operăm cu şapte chakre principale şi patru 
secundare. Cele şapte centre de energie sunt reunite într-un 
„canal energetic" care trece prin spatele coloanei vertebrale, 
paralel cu aceasta. La dorinţă, chakrele pot fi ascunse sau 
închise, pentru manifestarea sau reținerea unor capacităţi 
psihice. 

Chakrele vătămate pot fi vizualizate. De asemenea, poate 
fi dereglată legătura dintre chakre şi canalul energetic. Aceste 
perturbații ale chakrelor sunt provocate în principal de stresul 
psihic sau de un traumatism. Stresul sau traumatismul sunt 
produse de fenomene numite „negative"; ele pot fi neutralizate 
prin evenimente sau senzaţii numite „pozitive. 

Tot ce perturbă funcţionarea normală a organismului unui 
individ poate distruge şi chakrele. De exemplu, 

Fig. | 

1 Muladhara chakra 2 Swadisthana 3 Manipura 4 Anahata 
5Vishudha 6 Ajna 7 Sahasrara rememorarea unui eveniment 
dureros (care poate fi recreat mental, reconstituit ca o imagine 
în adevăratul sens al cuvântului) se depune pe chakră, 
staţionează acolo şi frânează sau blochează fluxul de energie 
care vine dinspre chakra respectivă. 

Perturbaţiile fizice şi psihice pot avea drept cauză astfel 
de frânări şi adesea vindecătorul depune eforturi mari numai 
pentru a curăța sau vindeca aceste chakre (vezi Fig. 1). 

1 Prima chakră, sau chakra coccisului, este aşezată la 
bărbaţi la baza coloanei vertebrale iar la femei între ovare. Este 
singura chakră aşezată diferit la cele două sexe. 

Ea este numită chakra „de bază", iar uneori chakra „de 
supravieţuire", deoarece este legată de mecanismele organelor 


umane care menţin corpul fizic în viaţă. De exemplu, când pe 
neaşteptate sunteţi în pericol sau într-o situaţie critică, prima 
chakra se deschide pentru a elibera informaţiile acumulate, care 
vă sunt necesare pentru a supravieţui sau a ajuta alte persoane 
să supravieţuiască. 

Dacă aţi rămas fără bani sau fără serviciu, proprietarul v-a 
scos din casă etc, aproape sigur vă aflaţi concentrat în chakra 
de supravieţuire - prima chakra. Întreaga dumneavoastră 
atenţie psihică este îndreptată spre menţinerea bazelor vieţii. 

2 A doua chakra, sau „chakra splinei", este aşezată 
imediat sub ombilic. Prin acest centru energetic percepem 
emoţiile celorlalţi oameni. 

Capacitatea psihică de a percepe ceea ce simt ceilalţi 
oameni se numeşte „clarsensibilitate" (clarsenzitivitate). 
Numeroşi oameni au această a doua chakra foarte activă şi au 
acest dar al psihicului, fără a-l folosi. O doză de clarsensibilitate 
este foarte utilă, deoarece vă permite să fiţi mai sensibili faţă de 
ceilalţi oameni şi să sesizaţi situaţiile de pericol. 

Dar o chakra larg deschisă poate conduce la traumatisme. 
lată unul dintre exemplele tipice de comportament al unui om 
care are a doua chakra larg deschisă: sunteţi bine dispus şi 
primiţi vizita unui prieten, cu care vreţi să serviţi o cafea şi să 
staţi de vorbă. Dar prietenul are neplăceri şi este într-o stare 
depresivă. Vă exprimaţi compasiunea şi înţelegerea, vreţi să-l 
ajutaţi, îi arătaţi partea bună a situaţiei sale. Prietenul se simte 
mult mai bine, capătă curaj şi la plecare este mai liniştit şi mai 
vesel. Dumneavoastră însă simţiţi o apăsare stranie. Fără să ştiţi 
aţi preluat grijile şi simţămintele prietenului. 

Nu vă sfătuim să acţionaţi pentru a dezvolta 
clarsensibilitatea, deoarece există procedee mai simple şi mai 
puţin dificile de a deveni medium. 

A doua chakră este legată şi de energia sexuală. Este 
punctul de excitație şi recepţie a senzaţiilor sexuale şi un centru 
important în practica tantra yoga, un tip de meditaţie focalizată 
pe comuniunea sexuală că mod de a atinge stări superioare de 
conştiinţă. 

3 A treia chakră, dispusă în plexul solar, este punctul de 
distribuire a energiei în corp. Deşi este aşezată puţin mai sus de 
ombilic, în „contemplarea ombilicului" se are în vedere tocmai 
această chakră. 


A treia chakră acţionează înlăturând efectele energiei 
psihice în corp, dezechilibrând din punct de vedere energetic 
întregul corp, ceea ce creează un haos energetic în individ. 
Când sunteţi speriat sau nervos, sau dacă sunteţi constipat, 
simţiţi o contracție în acest centru. 

4 A patra chakră, situată în dreptul inimii, este chakră 
iubirii, a tandreţii şi compasiunii. 

Este chakră comuniunii, care acţionează în cazul iubirii 
adevărate faţă de sine (este ceva total diferit de narcisism), a 
iubirii faţă de un alt om, faţă de un grup de oameni sau faţă de 
toţi şi de toate. Multe tipuri de meditaţie din Orient sunt 
concentrate asupra deschiderii celei de-a patra chakre. 

5 A cincea chakră, aşezată la baza gâtului, este chakră 
comunicării. Dacă trebuie să spunem ceva şi nu o facem, 
această chakră se strânge şi se declanşează o boală a gâtului - 
laringită, hipertiroidie sau amigdalită. Dacă sunteţi foarte 
sensibili, simţiţi anumite senzaţii neplăcute în cea de a cincea 
chakră atunci când cineva vă obligă să vorbiţi. 

În cazul specialiştilor în citirea aurei şi a vindecătorilor, 
închiderea parţială sau totală a chakrei Vişudha duce la 
descifrarea eronată a informaţiilor primite. 

Ca şi claraudibilitatea, telepatia în grup este legată de 
asemenea de cea de a cincea chakră. 

Putem spune că a cincea chakră este centrul prin care 
comunică spiritul său sufletul (care ştie întotdeauna ce vă 
prieşte) cu mintea sau personalitatea dumneavoastră. 

6 A şasea chakră, Ajna, situată în mijlocul frunţii, este 
numită şi „al treilea ochi". Este chakră care creează imaginile 
vizuale, ne permite să vedem aura şi decodifică informaţiile psi. 

Capacitatea de a crea imagini vizuale se numeşte 
„Clarviziune" şi este folosită adesea de cea mai mare parte a 
cititorilor de aură. Un simptom că a şasea chakră este închisă 
poate fi durerea de cap. 

Acest centru ne permite să ştim când alte persoane se 
gândesc la noi. Este o formă de telepatie. Când cineva îndreaptă 
către noi un flux puternic de energie pentru a afla la ce ne 
gândim sau pentru că se gândeşte la noi, persoana „pătrunde în 
mintea noastră". Putem percepe aceasta ca pe o durere surdă 
de cap, sau doar ca pe o apăsare între sprâncene. 


Multe tradiţii mistice consideră deschiderea celui de-al 
treilea ochi ca un eveniment deosebit, deoarece reprezintă 
conştientizarea şi iluminarea spirituală. Pentru a deveni medium 
nu este obligatoriu să dezvoltăm acest centru. 

7Cea de-a şaptea chakră, „chakră superioară", este 
aşezată în creştetul capului (chakră parietală). Este chakră 
cunoaşterii sau a intuiţiei pure. Când un medium intră în transă, 
el lasă să pătrundă energia cosmică în corp, orientând-o spre 
ceilalţi centri. Energia cosmică este legată nemijlocit de energia 
Pământului. 

Întrebuinţarea cu precizie a celor două forme de energie şi 
contopirea lor conferă vindecătorului o anumită sensibilitate 
psihică, favorizând de asemenea evoluţia acestuia şi 
transformându-l într-un „canal luminos", atât în timpul citirii 
simptomelor bolii, cât şi pe durata vindecării. 

Când a şaptea chakră este deschisă şi dezvoltată 
corespunzător, cel mai mare dar al omului este intuiţia care 
ajunge până la clarviziune. 

Prin meditaţia asupra acestei chakre misticii ating starea 
de linişte totală şi de conştiinţă cosmică. În această stare 
perfectă nu este nevoie de nici un fel de efort orientat spre 
dezvoltarea şi folosirea capacităţilor psihice deoarece, privind 
din interiorul său, fiecare poate să primească informaţiile de 
care are nevoie, fără a pune întrebări şi fără a întâmpina piedici. 

A şaptea chakră este de asemenea chakra folosită de 
mediumuri în spiritism, atunci când acestea îşi părăsesc trupul 
şi permit spiritelor să vorbească prin ei. Transa în care intră 
mediumul este un fenomen foarte complex şi poate să 
reprezinte pericole pentru cei nepregătiţi. 

Datorită complexităţii sale, această transă nu poate fi 
învățată din cărţi. Ea se poate studia numai sub conducerea 
nemijlocită şi observaţia atentă a unui medium sau profesor 
care are multă experienţă în atingerea stării de transă. 

Mai există şi alte chakre secundare în palmele imunilor şi 
pe tălpile picioarelor. 

Chakrele din tălpi ajută la menţinerea legăturii omului cu 
Pământul, realizând echilibrul vital între energia pământeană şi 
energia cosmică primite prin a şaptea chakră. Închiderea 
chakrelor din tălpi provoacă adesea răcirea picioarelor şi, 
limitând cantitatea de energie terestră pătrunsă în organism, 


poate face omul să se simtă nesigur, debusolat sau să se 
comporte de parcă n-ar fi în toate minţile. 

Unele persoane cu aptitudini de medium, când intră în 
transă, caută să-şi desprindă complet tălpile de pe Pământ, 
pentru a reduce la minimum contactul cu planul material, 
începătorii care doresc să devină medium sunt sfătuiţi să 
parcurgă pe jos zilnic 3-4 kilometri, pentru a-şi focaliza atenţia 
psihică asupra chakrelor din tălpi şi a le deschide. 

Chakrele mâinilor sunt sediul energiei creatoare. Ele sunt 
aşezate în punctul central dintre degetul mare şi arătător. 
Aceste chakre intră în acţiune când înfăptuim sau meşterim 
ceva: mulţi vindecători îşi folosesc mâinile pentru primirea şi 
transmiterea energiei şi informaţiilor necesare vindecării. 

Există şi alte posibilităţi de citire a stării organismelor, dar 
aura şi chakrele sunt aproape totdeauna obiectivele cele mai 
importante. 

LEGĂTURA RECIPROCĂ VINDECĂTOR-PACIENT. 

După cum vă puteţi imagina, legătura reciprocă dintre 
vindecătorul care examinează şi pacientul examinat este unică 
şi adesea foarte strânsă. Dacă eu vin la dumneavoastră să mă 
vindec şi îmi dau acordul să aflaţi despre mine lucruri pe care le 
ascund cu multă grijă de prietenii cei mai apropiaţi, sau chiar 
faţă de mine, îmi dau de asemenea acordul pentru folosirea 
energiei noastre reunite ca să provocăm schimbări în interiorul 
corpului meu, posibil şi în afara limitelor lui. 

Dacă mă dau pe mâinile dumneavoastră, am convingerea 
că veţi face tot ceea ce trebuie făcut şi cât se poate de calificat. 
Am convingerea şi că nu veţi folosi informaţiile pe care le-aţi 
primit de la mine în dauna mea sau a oricărei alte persoane. Am 
convingerea că dacă nu ştiţi răspunsul la unele dintre 
problemele mele, mi-o veţi spune direct şi nu vă veţi preface din 
orgoliu că puteţi vindeca, de exemplu, cancerul, atunci când vă 
stă în puteri doar vindecarea durerilor de cap. Am convingerea 
că nu mă veţi minţi nici din greşeală, nici în mod conştient. Şi 
ştiu că tot ce faceţi faceţi cu sufletul curat. 

In cazul în care dumneavoastră, ca vindecător, credeţi că 
este admisibil să comiteţi fapte lipsite de etică, acum este 
momentul cel mai potrivit să întrerupeţi lectura acestei cărţi şi 
să vă ocupați de cu totul altceva, mai puţin împovărător. 
Tehnica vindecării nu este prea complicată, dar pentru a fi 


vindecător este nevoie de ceva mult mai serios decât 
deprinderile tehnice sau sensibilitatea la stări psihice. 

KARMA ŞI ETICA. 

Karma este o amintire inconştientă - cunoaştere, 
ataşament, relaţii nefinalizate, dorinţe nerealizate şi alte cicluri 
neîncheiate. În limba sanscrită acest cuvânt înseamnă faptă şi 
acţiune. Dicţionarul Webster defineşte karma ca pe un termen 
budist sau hinduist care înseamnă „totalitatea acţiunilor umane 
într-una dintre stările fericite de existenţă, care este considerată 
definitorie în soartă omului în cadrul vieților următoare, altfel 
spus destin, soartă". Să acţionezi pe baza celor mai profunde 
amintiri şi sentimente acumulate în memorie din vieţile 
anterioare înseamnă să acţionezi conform propriei karme. „A fi 
fericit de existenţi?! nu înseamnă în mod obligatoriu vieţi sau 
întrupări încununate de succes, aceasta înseamnă şi momente 
fericite ale prezentului. Când pronunţaţi „Acum", acest moment 
al prezentului nu mai există, el devine trecut şi se duce pentru 
totdeauna. 

Timpul este un sistem de măsură inventat de fiinţele 
umane pentru a se simţi mai bine şi a fixa în conştiinţă viaţa 
fizică proprie. Dar în activitatea superioară desfăşurată de 
vindecător, timpul ne va ajuta să ne dăm seama că el poate să 
nu existe, că în locul lui există un lanţ nesfârşit de momente 
„Acum". Aceasta a avut în vedere filosoful grec Heraclit în sec. V 
î. e. n, când afirmă: „în acelaşi râu nu se poate intra de două 
ori." 

Timpul interacționează cu karma: orice aţi fi făcut până în 
această clipă este ceea ce sunteţi chiar în clipa respectivă. 
Vechiul precept care ne sfătuia să trăim fiecare clipă de parcă ar 
fi ultima nu înseamnă defel că trebuie să plecăm cu trăsura 
până în iad să ne desfătăm! El înseamnă, pur şi simplu, că 
trebuie să fim gata să răspundem, fiecare pentru sine - fie în 
faţa conducătorilor noştri spirituali, fie în faţa lui Dumnezeu. 

Comportamentul lipsit de etică afectează karma şi ne este 
mult mai greu să pătrundem în fiecare „Acum" fericiţi, liberi şi 
neîmpovăraţi de datorii psihice. 

Dacă totalitatea faptelor dumneavoastră în acest moment, 
în această anume stare de existenţă superioară, vă determină 
soartă pentru momentul următor, cunoaşterea acestui fapt vă 
ajută să vă comportati în momentul acesta. Când faptele 


dumneavoastră vin în contradicţie cu etică, vă complicaţi munca 
de vindecător, care se va dovedi prea puţin eficientă, deoarece 
vă tulburaţi conştiinţa. Astfel vă complicaţi viaţa şi mergeţi pe 
un drum greşit. 

Vindecarea oferă posibilităţi nebănuite pentru o 
comportare etică pe tot parcursul vieţii, atunci când acordaţi 
ajutor altor oameni. 

A fi etic nu înseamnă că trebuie să procedaţi totdeauna 
aşa cum vă şopteşte „instanţa“ dumneavoastră interioară. 
Uneori, ea vă poate dicta fapte contrare eticii. Sunteţi un suflet 
supus judecății. Constituiţi o parte a întregului, sunteţi esenţa 
propriei fiinţe. Atunci când vă aflaţi în starea de comuniune, 
cunoaşterea se află în dumneavoastră în toate detaliile vieţii 
cotidiene. J 

CE ESTE VINDECAREA PSIHICA? 

Se naşte întrebarea: cine realizează vindecarea de fapt, 
dumneavoastră ca vindecător sau omul pe care îl vindecaţi? Ce 
se poate spune despre „spiritele vindecătoare" sau despre 
„mentorii vindecători", despre care poate aţi auzit? Dacă 
vindecarea nu o realizaţi dumneavoastră, ce însemnătate mai 
are comportamentul conform normelor eticii? Neconformându- 
vă eticii, puteţi provoca un mare rău ca vindecător? 

Pornind de la premisa că vindecarea vine dintr-o stare în 
care totul este un întreg, în realitate nimeni nu realizează 
vindecarea, ci această se produce în condiţiile unei coordonări 
de forţe care face ca o stare de existenţă să poată fi schimbată 
cu alta. 

Când pacientul se află în stare de comuniune cu 
vindecătorul, acesta din urmă focalizează energiile asupra unui 
rezultat unic şi dorit de amândoi - vindecarea pacientului. Când 
are loc schimbarea stării se produce vindecarea. 

Această mobilizare a forţelor cosmice aminteşte mult de 
meditaţia sau rugăciunea orientală. 

În realitate este chiar o rugăciune în care nu avem decât o 
credinţă, a cărei forţă este capabilă să urnească munţii. 
Vindecarea este un proces în cadrul căruia vindecătorul intră în 
acord cu armonia energiilor cosmice, (pe care, dacă doriţi, o 
puteţi considera Dumnezeu) şi prin aceasta se transformă într- 
un canal prin care poate circula această energie. 


Tehnica prezentată în această carte este destinată să 
ajute vindecătorilor începători să atingă această stare de 
comuniune cu pacientul şi Cosmosul şi să acţioneze în armonie. 

Energia transmisă în timpul procesului de vindecare 
psihică este uneori mare şi este evident că, folosită incorect, 
poate distruge echilibrul. Au existat fapte atestate de 
însemnările unor vindecători, care au făcut rău, utilizându-şi 
deprinderile. Vina o poartă şi câţiva vraci ai unor triburi primitive 
şi cei care sunt adepţii magiei „negre". Noi însă vom deveni 
vindecători mai degrabă în folosul celorlalţi. 

Deprinderile viitorului vindecător se vor dezvolta în funcţie 
de durata de menţinere a acestei stări de comuniune. 

Pentru că am considerat ca punct de plecare în activitatea 
noastră afirmaţia că tot ce se petrece reprezintă o parte din 
evoluţia armoniei cosmice, chiar dacă nu conştientizăm 
totdeauna, este un sens anume în faptul că nu poţi face nici un 
fel de rău atunci când eşti vindecător. 

In fine, ca vindecător, sunteţi pe deplin responsabil de 
toate trăirile proprii, la fel cum toţi ceilalţi sunt responsabili în 
ultimă instanţă de propriile lor trăiri. Ca vindecător nu puteţi să 
faceţi nimic unei alte persoane fără voia acesteia. Puteţi doar să 
ajutaţi oamenii să facă ceea ce aveau de gând, într-un fel sau 
altul. Dacă un organism nu doreşte să fie vindecat, nu veţi 
putea face nimic pentru a-l ajuta. lată de ce toţi marii 
vindecători au avut şi pacienţi pe care nu i-au putut trata. 

Când intraţi în armonie cu un pacient, comunicarea la 
nivel spiritual cu acesta vă poate arăta că în momentul 
respectiv această persoană nu doreşte să fie vindecată de 
dumneavoastră. Poate, conform karmei sale, el trebuie să vă 
întâlnească şi să primească un sfat despre boala să. Sau 
dimpotrivă, soarta lui este să fie prins prin legături karmice de 
un alt vindecător şi să se trateze, în mod obligatoriu, la celălalt. 
Legile universale ne arată că lucrurile sunt aşa cum sunt, nu 
cum vrem noi să le vedem. 

In acest caz vă puteţi pune întrebarea: care este diferenţa 
dacă voi fi sau nu vindecător, dacă voi proceda etic sau nu şi îmi 
voi folosi capacităţile pentru a face bine sau rău? 

Probabil este greu de înţeles şi este şi mai greu de 
acceptat, dar nu există nici un fel de diferenţă. Cum am mai 


spus, devenind vindecător, nu veţi deveni nici mai bun, nici mai 
fericit. 

Veţi deveni vindecător ca să fiţi vindecător, pentru că 
aceasta se află în interiorul dumneavoastră şi nu din alte 
motive. Dacă veţi începe să credeţi că ştiţi în ce constă binele 
pentru celălalt, aceasta o să vă complice munca şi o să vă 
producă numai insatisfacţii. 

Ca vindecător, nu veţi putea niciodată să impuneţi altuia 
ideile dumneavoastră, dar dacă îl veţi ajuta să-şi înţeleagă viaţa 
şi ideile proprii, el va putea fi interesat de ale dumneavoastră. 

Cu orice risc, trebuie să stabilim un adevăr incontestabil: 
viaţa fiecărui om este propria lui viaţă. Orice am descoperi, pe 
măsură ce avansăm pe drumul vieţii, de la naştere către 
moarte, este ceea ce am creat. Un mare psiholog spunea: „Eu 
nu exist în această lume ca să-ţi îndreptăţesc aşteptările. lar tu 
nu trăieşti ca să mi le îndreptăţeşti pe ale mele." Vom merge 
ceva mai departe şi vom formula puţin diferit: nu mă aflu aici ca 
să fac ceva pentru tine, iar tu nu te afli aici ca să faci ceva 
pentru mine. 

Existenţa în comuniune este o realitate pe care o 
constatăm dedesubtul dramelor şi agitaţiei vieţii noastre 
cotidiene. Totdeauna suntem în comuniune, deşi sesizăm 
aceasta doar întâmplător. Aceasta înseamnă că EU sunt TU, iar 
TU eşti EU. Poate că aceasta sună ca o formulă mistică, dar este 
un adevăr care devine evident, dacă trăim măcar o singură dată 
comuniunea cu un altul sau cu toţi ceilalţi. Scopul lucrării de faţă 
este de a vă orienta spre trăirea acestei stări. 

Coleridge recomanda să se practice „dorinţa de a stopa 
necredinţa" pentru a percepe realitatea ascunsă dincolo de 
fanteziile cele mai evidente. Pentru a fi vindecător, trebuie să 
învăţaţi să vă stopaţi necredinţa şi să realizaţi ce vă propuneţi. 
Chiar dacă nu veţi reuşi, nu aveţi a pierde mai mult decât 
câteva ore necesare lecturii şi exerciţiilor practice, dar puteţi 
obţine o anumită experienţă în domeniul psihicului, în 
majoritatea lor, exerciţiile prezentate în această carte nu sunt 
complicate. Doriţi-vă stoparea necredinţei şi veţi vedea ce se 
întâmplă. 

Sunt necesare aici unele avertismente şi invitaţii. 

Ca vindecător să nu vă imaginaţi niciodată că sunteţi cu 
adevărat medic, până când nu veţi reuni cunoştinţele expuse în 


această carte cu absolvirea unei facultăţi de medicină. 
Vindecătorul operează cu forţele cosmice, imense şi 
atotputernice şi atrage adesea rezultate palpabile. El poate 
vindeca şi boli pentru care medicina clasică nu a găsit remedii, 
dar rezultatele obţinute pot fi şi total diferite de cele scontate, 
când acţionează contrar sorții. Forţele cu care operează 
vindecătorii pot fi percepute şi controlate la unele nivele de 
existenţă. La altele, nu se supun controlului. 

Vindecătorul poate să cunoască eşecul, uneori poate să nu 
aibă dreptate, poate chiar să fie pedepsit pentru modul pe care 
îl practică. 

Corpul fizic este un mecanism complex. Când o parte a 
unui mecanism se defectează, pentru reparaţii trebuie să 
chemăm un mecanic calificat - în cazul nostru, medicul. Dacă 
vine la dumneavoastră un om bolnav de cancer, aplicaţi-l orice 
procedeu psihic posibil, dar obligaţi-l să se adreseze şi unui 
medic specialist. 

Vindecaţi printr-un singur procedeu, prin care vă puteţi 
pune în valoare capacităţile psihice. Dezvoltându-vă capacităţile 
de vindecător - cale de întoarcere nu mai există. EU-l tinde spre 
cunoaşterea spirituală. De reţinut: tot ceea ce faceţi există deja 
într-un alt plan. Aceasta vă eliberează şi vă permite să faceţi şi 
altceva, căci a fi vindecător nu este mai important decât a fi 
medic sau inginer. 

Fiţi deschis la toate posibilităţile, folosiţi-vă capacităţile în 
folosul propriei creşteri, lăsaţi orgoliul, nu sunteţi acum mai buni 
decât ceilalţi sau mai buni decât înainte. 

Devenind vindecători, faceţi un pas mare pe drumul 
spinos şi plin de aventuri pe care puteţi merge slujind pe ceilalţi. 
Aceasta trebuie să vă îndemne în permanenţă să vă descoperiţi 
tot mai mult în interiorul dumneavoastră noi şi noi capacităţi, cu 
care aţi fost înzestrat de la naştere, ca orice fiinţă umană. 

Pentru a deveni vindecători, nu vi se cere mai mult decât 
să doriţi să fiţi dumneavoastră înşivă. 

CAPITOLUL II. 

Procedee de vindecare. 

Energia psihică este o forţă puternică. Dar este o sabie cu 
două tăişuri. Nu trebuie să o transformăm într-o sperietoare sau 
în ceva tainic. Există nenumărate sisteme şi metode de folosire 
a energiilor psihice în realitate, oricine practică vindecarea se 


bazează în final pe un sistem care este totalitatea creaţiilor sale 
proprii. Cei care se pregătesc să devină vindecători pornesc prin 
a studia. Ca în orice domeniu al artei sau ştiinţei, este mult mai 
simplu şi mai eficient să-ţi găseşti drumul propriu după ce ţi-ai 
însuşit deprinderile practice şi bazele teoretice existente. 

În acest capitol sunt prezentate principalele etape ale 
procedeelor de vindecare prin comunicare vizuală sau la 
distanţă. Vom vorbi de asemenea despre vindecarea cu ajutorul 
spiritelor conducătoare şi despre chirurgia mediumistică. 

ENERGIA. 

Pentru a simplifica efectuarea exerciţiilor, este necesară 
însuşirea în prealabil a terminologiei de specialitate. 

Pentru început vom spune câte ceva despre energie. Prin 
energie înţelegem ceea ce chinezii denumesc „Qui" iar indienii 
„prana'". Folosind terminologia simplă din zilele noastre, putem 
considera energia ca o „vibraţie" - fie bună, fie rea sau de altă 
natură. Energia este acea forţă magică invizibilă care umple 
Cosmosul, pentru exprimarea căreia fiecare limbă are un 
termen propriu şi pe care nimeni încă nu a putut să o explice. 

Vorbind despre energie, facem distincţie între „energia 
terestră", „energia cosmică", „energia vindecătoare" etc. 
Denumirile definesc diferite subcategorii de energii. Unul dintre 
principiile noastre, care este şi un principiu susţinut de teoriile 
foarte avansate ale multor fizicieni, este acela care susţine că în 
Univers totul este făcut din energie, ea rămânând mereu 
aceeaşi forţă, chiar dacă are forme diferite de manifestare. De 
exemplu, o energie oarecare ia forma unei bucăţi de lemn, iar o 
alta ia forma unui cotlet. 

Ambele forme pot suferi o transmutaţie - pot fi schimbate 
printr-un proces de oxidare. Când ardeţi o bucată de lemn, 
energia acesteia se transformă în căldură, fum, cenuşă; când 
mâncaţi cotletul, energia acestuia ia forma dumneavoastră. 

ÎMPĂMÂNTAREA. 

Împământarea este un proces simplu şi deosebit de 
eficient, căci asigură stabilirea sau menţinerea contactului cu 
energia terestră. Ea este foarte importantă în toate formele de 
meditaţie sau în activitatea de medium, ca un mijloc ce ne 
menţine fiinţa în contact permanent cu trupul, căci nivelele 
psihice pot fi controlate numai dintr-un loc aflat într-o tainică 
legătură cu Pământul. De-a lungul întregii noastre activităţi, 


numai într-un singur caz vom renunţa la împământare şi anume 
în cazul levitaţiei. 

Pentru a ne împământa, este de dorit să stăm pe un scaun 
cu spătar drept şi cu tălpile pe podea. Mâinile şi picioarele nu se 
încrucişează, aşezăm mâinile pe coapse cu palmele în sus. 
Închidem ochii, ne relaxăm şi ne eliberăm mintea de gânduri 
(vezi Fig. 2). 

Acum ne imaginăm un ţăruş sau un cordon, un cablu sau 
ceva asemănător prin care trece energia din prima chakră şi ne 
leagă de miezul Pământului. Chiar dacă locuiţi la etajul zece al 
unui bloc, vă imaginaţi că acest conductor de energie străbate 
toate etajele, prin locuinţele vecinilor şi prin toate planşeele, 
indiferent dacă sunt confecţionate din oţel, beton şi sticlă. Nimic 
nu poate stăvili energia psihică. 

Repetati acest exerciţiu până când veţi fi foarte 
familiarizat cu el. Ţăruşul dumneavoastră de împământare vă 
conferă siguranţa că sunteţi bine legat de Pământul-mamă şi 
corpul dumneavoastră se află în siguranţă din punct de vedere 
fizic, fiind mai bine pregătit pentru a primi noua energie psihică 
pe care o subordonați. Nu vă neliniştiţi că această operaţiune o 
să vă răpească mult timp. Împământarea este un mijloc atât de 
preţios în arta vindecării, încât merită timpul consumat. 

Împământare. 

IMAGINI VIZUALE 

„Producerea imaginii vizuale" semnifică crearea unei 
reprezentări psihice. Este una dintre cele mai importante tehnici 
folosite în arta vindecării. Timp de mai multe secole această 
capacitate era mult solicitată doar de diferite şcoli consacrate 
misticismului oriental, dar în prezent este folosită de aproape 
toate şcolile care-şi propun ridicarea nivelului de conştiinţă. 
Pentru a deveni medium sau vindecător nu este necesar să 
vedem imagini clare. În timp ce unii creează cu uşurinţă 
adevărate tablouri, alţii nu pot obţine niciodată o reprezentare 
clară. 

Majoritatea oamenilor îşi formează mai uşor imaginile 
vizuale după o oarecare practică. Dacă reuşiţi să vă canalizaţi 
într-o singură direcţie întreaga energie psihică, concentrându-vă 
asupra reprezentării mentale, veţi transforma cu uşurinţă 
această reprezentare în realitatea fizică a vindecării. 


Când lucraţi ca vindecător, trebuie să vă aflaţi de obicei 
într-o uşoară transă. Cel puţin până când vă instruiți, aceasta vă 
va fi de ajutor pentru a nu fi distras de altceva. Decuplaţi 
telefonul. Nu trebuie să ascultați radioul în timp ce efectuaţi 
acţiuni de vindecare. Nu fumaţi şi nu mestecaţi gumă. 
Transformaţi-vă într-o cale pură prin forţele proprii. Şi nu vă 
grăbiţi. Relaxaţi-vă, convingeţi-vă că finalizaţi fiecare etapă a 
căii pe care o urmaţi şi bucuraţi-vă descoperind uimitorul dar al 
naturii. 

PROCEDEE SIMPLE DE VINDECARE 

1 Aşezaţi un prieten pe un scaun cu spătarul drept. Tălpile 
vor fi lipite de podea. Această poziţie permite energiei să circule 
liber prin chakrele sale. Pe genunchi nu trebuie să aibă nici un 
obiect. Mâinile se aşează pe genunchi, cu palmele în sus. 
Această poziţie este deschisă şi creează posibilitatea percepţiei 
energiilor. Persoana care stă pe scaun poate ţine ochii închişi 
sau deschişi (cum doreşte), dar nu trebuie să mediteze sau să 
intre în transă. 

2 închideţi ochii, relaxaţi-vă pe cât posibil, eliberaţi-vă 
mintea de griji şi îndreptaţi-vă atenţia către prietenul 
dumneavoastră, pacientul. 

3 împământaţi-vă mai întâi pe dumneavoastră, apoi pe 
pacient. În cazul acestuia, împământarea se realizează în 
acelaşi fel, imaginându-vă legătura care porneşte de la prima 
chakră a acestuia către centrul Pământului. Să nu vă miraţi dacă 
împământarea va arăta altfel decât a dumneavoastră. Acum 
operaţi cu energia acestuia, care poate lua alte forme decât 
energia dumneavoastră. 

4 După ce aţi încheiat primele trei etape, sunteţi gata să 
începeţi vindecarea propriu-zisă. Puteţi deschide ochii dacă 
sunteţi obişnuiţi să lucraţi în acest fel, sau puteţi lucra cu ochii 
închişi. 

Staţi în picioare lângă prietenul dumneavoastră 
percepându-vă aura, ţinând mâinile deasupra capului său, cu 
palmele în jos, la o distanţă de 2-3 cm. Veţi simţi o căldură 
puternică, o senzaţie de prea-plin sau uşoare înţepături. Când 
vedeţi sau sesizaţi aura, începeţi să coborâţi uşor mâinile, 
alunecând dinspre cap de-a lungul gâtului, umerilor, braţelor, 
trunchiului, picioarelor, ajungând la tălpi. Purtaţi palmele de-a 


lungul întregii aure pentru a compara senzațiile şi imaginile care 
vă vin în minte. 

Urmăriţi cu atenţie ce se petrece în corpul şi mintea 
dumneavoastră în timp ce efectuaţi această operaţiune şi 
învăţaţi să distingeţi propriile reacţii de reflectarea fenomenelor 
interioare ale pacientului dumneavoastră. Nu există o tehnică 
specială care să ajute la însuşirea acestei metode. Pe măsură ce 
căpătaţi experienţă, veţi învăţa să vă bazaţi pe simţămintele 
proprii, care vă vor sugera cum să procedaţi. Priceperea de a 
face aceste comparații este în sine un proces mediumistic. Veţi 
învăţa să faceţi distincţia între intuiţie şi gânduri, să vă bazaţi pe 
intuiţie folosind gândirea ca sursă de informaţii. 

Plimbând palmele de-a lungul aurei pacientului, îndreptaţi- 
vă atenţia spre acea parte a corpului său în care acesta crede 
sau ştie că se află o durere sau o boală. 

5 Dacă în anumite regiuni ale corpului pacientului aveţi 
senzaţia de rece, sau încercând să palpaţi energetic nu se 
produc nici un fel de senzaţii în palmele dumneavoastră, 
înseamnă că în acele zone energia nu circulă cum trebuie. 
Adesea, fenomenul apare în porţiunea de la genunchi în jos a 
picioarelor, deoarece oamenii nu se îngrijesc suficient de 
întreţinerea propriului corp. 

Pentru a corecta fluxul energetic, creaţi imaginea mentală 
a unei lumini portocalii, care se scurge din palmele 
dumneavoastră către aceste zone reci. Trebuie să ţineţi minte 
că lumina portocalie este încărcată de proprietăţi curative. In 
plus, culoarea portocalie este caldă ca Soarele. 

Energia care se scurge din palmele dumneavoastră nu vă 
aparţine. Aceasta este o formă a energiei cosmice neutre. Este 
foarte importantă această distincţie. Nu există două corpuri 
formate din una şi aceeaşi formă de energie, aşa cum nu există 
doi oameni absolut identici. Fiecare corp poate funcţiona normal 
doar la nivelul de energie propriu. Dacă donati o parte din 
energia dumneavoastră unei persoane oarecare în timpul 
vindecării, aceasta nu va face decât să-l polueze organismul, 
slăbindu-vă pe dumneavoastră. 

Dacă veţi folosi pentru vindecare energia cosmică, 
aceasta va fi curată şi clară, neinfluenţată de problemele şi 
emoţiile dumneavoastră. Când o transferați din mâinile 
dumneavoastră în corpul pacientului, aceasta devine deja 


energia lui. Procesul seamănă întrucâtva cu transfuzia de sânge, 
doar că este mult mai simplu. Pentru a folosi energia cosmică şi 
nu pe cea proprie trebuie doar să dorim aceasta. 

În capitolul „Autovindecarea" vă voi propune câteva 
metode, pe care le veţi putea folosi în acest scop. 

Multe persoane cu calităţi de medium formează imagini 
vizuale cu energie colorată, care variază în funcţie de 
intensitatea energiei transmise. În unele cazuri doriţi să fiţi 
prudenti în folosirea energiei colorate, pe când în altele doriţi să 
fiţi puternic, chiar despotic. 

6 Dacă simţiţi unele porţiuni din aură pacientului foarte 
fierbinţi sau dense, înseamnă că în aceste zone cantitatea de 
energie este excedentară, acumulându-se într-un loc deoarece 
un alt sector al aurei este blocat. 

Pentru a înlătura blocajul există două metode: 

A) Vă imaginaţi că mâinile dumneavoastră împing această 
energie densă ca pe o pastă fierbinte către zonele mai reci, 
echilibrând astfel temperatura în întreaga aură. 

B) Vă imaginaţi că evacuaţi din aură căldura în exces, care 
se va contopi în oceanul de energie cosmică. 

Oricare dintre metode o veţi alege, trebuie să vă obişnuiţi 
corpul cu acest exerciţiu. Vă veţi cufunda cu adevărat mâinile în 
aura pacientului şi îi veţi distribui energia. Veţi orienta cu 
adevărat această energie acolo unde este nevoie de ea. La 
început puteţi întâmpina anumite dificultăţi, puteţi fi jenat, dar 
trebuie să perseveraţi şi veţi obţine rezultate palpabile în 
această activitate. 

7 Etapele 5 şi 6 pot fi parcurse în două minute sau o 
jumătate de oră. Le veţi consacra atât timp cât este necesar. 
Când veţi încheia aceste etape, creaţi-vă imaginea vizuală a 
unui flux de energie curat şi clar, de culoare aurie, care 
izvorăşte din palmele dumneavoastră şi scaldă întregul corp al 
pacientului. Neteziţi aura pe întreaga suprafaţă, din creştet până 
în tălpi. 

8 Dacă pacientul a stat cu ochii închişi, îl veţi determina 
să-l deschidă. Apoi, câteva minute, să stea cu palmele strâns 
unite, încrucişându-şi degetele. Împreunarea mâinilor împiedică 
pierderea energiei din corp prin chakre, iar cele câteva minute 
de linişte îi vor permite pacientului să se adune în cel mai 
adevărat sens al cuvântului. E posibil ca după o echilibrare 


energetică pacientul să se simtă puţin obosit. După o singură 
şedinţă de acest fel unii pacienţi se pot simţi timp de două sau 
trei zile mai rău decât s-au simţit până au venit la 
dumneavoastră. Este foarte bine să-l preveniţi, fiindcă energiile 
vor lucra altfel iar vindecarea va sosi în cel mai scurt timp. E 
bine ca întreg tratamentul să fie efectuat de acelaşi vindecător. 

În timp ce pacientul stă liniştit pe scaun, realizaţi 
imaginea mentală a unui magnet. Acest magnet trebuie să 
aducă înapoi acea parte din energia proprie pe care poate că aţi 
transferat-o pacientului în procesul vindecării. Ţineţi minte că 
nimeni altul în afara dumneavoastră nu se poate folosi de 
energia care vă aparţine. 

Reluaţi acelaşi procedeu în sens invers - înapoiaţi 
prietenului cantitatea de energie ce-l aparţine, pe care eventual 
i-aţi luat-o în timpul vindecării. Acest procedeu cu magnetul vă 
readuce în starea de calm şi puritate de la începutul procesului 
vindecării, intensificând eficacitatea procesului. Nu trebuie să 
uitaţi niciodată aceasta, pentru că nu vă permiteţi să o risipiţi: 
vă puteţi scădea din potenţialul energetic, îmbolnăvindu-vă. 

Risipă este inutilă, deoarece prietenul nu se poate folosi 
de energia dumneavoastră, nici dumneavoastră de a lui. Dacă 
sunteţi un medium hipersensibil trebuie să fiţi prudent, pentru 
că o dată cu energia primită de la pacient puteţi prelua maladia 
acestuia. 

Pentru unii vindecători este firesc să ia asupra lor 
problemele celorlalţi. Dacă un astfel de vindecător îngrijeşte o 
fractură a membrului inferior, probabil va şchiopăta o zi sau 
două, alungând boala pacientului din propriul trup. 

9 Excesul de energie extras din corpul pacientului în 
timpul vindecării trebuie returnat energiei cosmice inofensive, 
neutre. Unii vindecători se spală pe mâini după fiecare şedinţă 
pentru a se elibera de vibraţiile nocive pe care ar fi putut să le 
preia de la bolnavi. Alţii îşi scutură doar mâinile, în timpul 
şedinţelor, pentru a se elibera de surplusul de energie. Trebuie 
să procedaţi cum credeţi că este mai bine. 

Multe persoane consideră o şedinţă de lucru a unui 
medium un ritual vrăjitoresc. Aceste persoane pot fi 
înspăimântate de procedură, de aspectele sale tainice. Este bine 
să vorbiţi cu ele, să glumiţi, ajutându-le să se relaxeze. Atât 


pentru dumneavoastră, cât şi pentru pacienţi, este indicat să 
terminati şedinţele într-o notă de optimism. 

Dacă veţi reuşi să nu fiţi excesiv de sobru (ceea ce nu 
înseamnă că trebuie să aveţi o atitudine neserioasă faţă de 
activitatea dumneavoastră de medium), îi veţi ajuta pe prietenii 
şi pacienţii dumneavoastră să-şi depăşească teama, crisparea, 
reacţiile alergice, părerile inadecvate despre propria lor 
persoană. 

10 La terminarea şedinţei rugaţi pacientul să facă o 
aplecare bruscă în faţă, cât se poate de jos, tinzând să atingă 
podeaua cu palmele, apoi să se ridice întinzându-se. Procedaţi şi 
dumneavoastră la fel. Aplecarea înainte cu capul în jos ajută la 
evacuarea surplusului de energie prin a şaptea chakră aflată în 
creştet şi va face să vă simţiţi din nou corpul „fizic şi real". 

VINDECARI PRIN CREAREA IMAGINILOR MENTALE. 

lată un exerciţiu de creare a imaginilor mentale, la care 
pot participa activ atât pacientul, cât şi vindecătorul. 

1Efectuaţi etapele l-3 ale subcapitolului precedent, 
„Procedee simple de vindecare". Este util, dar nu obligatoriu, să 
efectuaţi toate etapele acestui subcapitol până la punctul 7 
inclusiv, pentru că pacientul dumneavoastră să se purifice 
temeinic şi să devină mai receptiv la operaţiile ulterioare. 

2 Solicitaţi pacientului să creeze la nivel mental tabloul 
zonei afectate a corpului său. Dacă acţionaţi asupra stării sale 
generale şi nu în mod deosebit asupra unei părţi a corpului, veţi 
solicita pacientului să redea aşa cum îşi închipuie imaginea stării 
sale generale sau aspectul său exterior. Apoi îi solicitaţi să 
destrame această imagine, făcând-o să dispară lent. Procesul de 
creare şi destrămare a acestei reprezentări va permite 
pacientului să elimine părţile negative din această imagine. 

3 Cereţi pacientului să creeze o nouă imagine mentală a 
zonei afectate sau a întregului corp, aşa cum ar arăta în cazul 
unei sănătăţi absolute. Rugaţi-l să se concentreze asupra 
acestei situaţii în timp ce îi aplicaţi tratamentul. 

4Acum creaţi-vă mental imaginea care trebuie să 
reprezinte aspectul pacientului în întregime sau al porțiunii 
afectate, în cazul unei sănătăţi perfecte. Când imaginea va fi 
completă, începeţi să acţionaţi asupra aurei pacientului. Dacă 
lucraţi pentru înlăturarea unei dureri de cap, ţineţi mâinile 
deasupra capului pacientului; dacă trebuie eliminate durerile 


abdominale, ţineţi mâinile deasupra abdomenului pacientului 
etc. 

Veţi acţiona asupra aurei din zona afectată până în 
momentul în care veţi simţi că procesul s-a încheiat. Destrămaţi 
imaginea făcând-o să dispară lent, apoi solicitaţi pacientului să 
procedeze la fel cu imaginea alcătuită de el. 

5 Imaginaţi-vă acum o energie aurie luminoasă, care 
circulă prin ambele corpuri, pacient şi vindecător. 

6 încheiaţi procedurile şi vindecarea efectuând etapele 9 
şi 10 din subcapitolul „Procedee simple de vindecare". 

TRATAMENTE LA DISTANŢA. 

Vindecarea la distanţă se poate face prin transmiterea 
energiei către o altă persoană care nu se află alături de noi. De 
exemplu, la 6 dimineaţa puteţi trimite unchiului dumneavoastră 
care locuieşte foarte departe un fascicul de energie luminoasă 
de culoare portocalie, care să-l vindece genunchiul bolnav, după 
ce în prealabil l-aţi anunţat ce aveţi de gând. Energia psihică 
poate fi transmisă şi fără a preveni destinatarul asupra 
intenţiilor dumneavoastră. Acest al doilea caz generează o 
problemă importantă de ordin etic: este oare cinstit să acţionăm 
astfel asupra unui om care nu ştie nimic despre toate acestea şi 
nu şi-a dat acordul? De regulă, răspundem „nu". 

Este greşit să procedăm astfel, deoarece nici un om nu 
poate primi energie psihică de la un altul dacă aceasta nu este 
coordonată cu el la nivelul existenţei sale. Boala, ca şi 
sănătatea, constituie o problemă de opţiune individuală. Este 
bun obiceiul persoanelor-medium care-şi perfecţionează 
permanent tehnica asupra propriei persoane. 

Majoritatea oamenilor consideră că nu ar fi o atitudine 
tocmai prietenească dacă în secret s-ar apuca să mute mobila 
din casele prietenilor numai pentru că nu corespunde gustului 
lor. La fel de lipsit de tact ar fi să transmiţi energie în corpul 
altei persoane fără acordul acesteia. 

Mulţi începători în domeniul vindecării psihice sunt tentaţi 
să acţioneze asupra a tot ce le iese în cale: plante, animale, 
autobuze, persoane cu aspect bolnăvicios. Dar acest gen de 
acţiuni nu constituie altceva decât amestec în viaţa altcuiva. 
Vindecătorul respectiv procedează astfel pentru propria sa 
distracţie şi nu pentru binele celorlalţi. 


Dacă cineva este bolnav, aceasta este problema lui 
personală. Dacă omul vi se adresează solicitând vindecarea, 
atunci devine şi problema dumneavoastră. Totul este foarte 
simplu. Nu puteţi face bine cuiva împotriva voinţei sale, 
deoarece astfel o parte din el se va supăra pe dumneavoastră 
pentru această tentativă. 

Desigur, există cazuri când vindecarea pacientului este 
permisă. Dacă aţi discutat problema cu cel implicat, iar acesta 
şi-a exprimat acordul său a solicitat vindecarea, puteţi acţiona. 
Metoda prezentată în continuare este simplă: 1Dacă doriţi, 
scrieţi unui prieten data şi ora la care doriţi să lucraţi cu el şi 
rugaţi-l să se relaxeze. Această pregătire nu este întotdeauna 
potrivită, unele persoane devin neliniştite când cunosc 
momentul acţiunii noastre. Veţi decide singur cum să procedaţi. 

2 Aşezaţi-vă pe un scaun cu spătar înalt şi drept, relaxaţi- 
vă, apoi vă împământaţi. 

3 Eliberaţi-vă mintea de griji şi creaţi imaginea mentală a 
omului pe care-l veţi vindeca. Dacă nu ştiţi cum arată, 
imaginaţi-vă o siluetă, o imagine destul de aproximativă, fără 
detalii caracteristice. Nu este important să-l ştiţi cu exactitate 
înfăţişarea, important este să ştiţi cu precizie cine este persoana 
pe care o veţi vindeca (procedeul se mai numeşte vindecare pe 
fantomă). 

4 Când reprezentarea va deveni destul de clară, faceţi 
legătura cu Pământul pentru această imagine la fel ca pentru un 
om viu aflat în aceeaşi cameră cu dumneavoastră. Realizaţi 
împământarea folosind imaginea ţăruşului, care apare pe 
reprezentarea mentală a pacientului. Apoi vă imaginaţi o lumină 
de culoare portocalie care umple imaginea pacientului absent şi 
străluceşte în interiorul corpului şi aurei lui. 

5 Dacă acţionaţi pe o anumită zonă a corpului, concentrați 
asupra acesteia o lumină portocalie deosebit de puternică şi de 
strălucitoare. Apoi, pe un ecran separat din mintea 
dumneavoastră, vă imaginaţi că zona respectivă pacientului are 
un aspect diferit, de sănătate perfectă. Acum suprapuneţi în 
gând imaginea organului sănătos peste imaginea iniţială a zonei 
bolnave. 

6 Efectuaţi etapele preliminare atât timp cât veţi 
considera necesar. În încheiere faceţi imaginile să se destrame 
şi imaginaţi-vă un Soare galben şi strălucitor care pătrunde în 


trupul pacientului şi îl umple cu totul. Repetaţi apoi procedeul şi 
pentru propriul dumneavoastră corp. 

7âncheiaţi şedinţa printr-o aplecare înainte, ca în punctul 
10 al subcapitolului „Procedee simple de vindecare". Când omul 
este de acord să fie tratat, rolul dumneavoastră ca vindecător 
este foarte clar. Dar ce vom face dacă vine un prieten şi ne 
spune: „Mama mea este într-adevăr foarte bolnavă. Este 
internată în spital, are o formă foarte rară a nu ştiu cărei maladii 
complicate şi se pare că nu mai este nimic de făcut. Nu vrei să 
fii atât de bun şi să încerci să o vindeci? Te rog. Am întrebat-o 
dacă vrea, dar ea nu crede în toate astea." 

Dacă nu puteţi refuza pur şi simplu, există o singură cale, 
o manevră de învăluire. 

Împământaţi-vă, imaginaţi-vă că vorbiţi cu bolnava 
absentă şi spuneţi-l că aveţi de gând să îi transmiteţi energie 
pozitivă vindecătoare. li veţi spune că organismul ei poate 
absorbi această energie atât cât doreşte, restul va fi respins de 
aură. 

La început poate părea de necrezut, dar încheiaţi cu 
adevărat un acord şi stabiliţi cu bolnavul un contact la nivel 
psihic. Conştiinţa lui precis nu vă va auzi, dar apelul 
dumneavoastră va fi privit la alt nivel. 

După ce aţi stabilit contactul, folosiţi-vă propria metodă 
pentru transmiterea energiei de vindecare. Puteţi alege 
imaginea unui flux de energie plăcut colorat, care se îndreaptă 
către pacientul dumneavoastră, să vă puteţi gândi numai că 
boala lui a fost înfrântă şi să vă imaginaţi că este sănătos şi 
fericit. După cum am mai spus, suntem de părere că nu trebuie 
să pătrundem în aura persoanelor neavizate, care nu bănuiesc 
nimic. Dar dacă considerăm această pătrundere necesară, 
trebuie să acţionăm uşor şi cu grijă, iar rezultatele obţinute vor 
fi uimitoare. 

VINDECAREA CU AJUTORUL UNUI SPIRIT-MENTOR. 

Aşa cum am menţionat în primul capitol, activitatea de 
medium urmează două feluri de tradiţii: animistă şi spiritistă. 
După cum am mai spus, suntem adepţii tradiţiilor animiste, 
deoarece ele pun mediumul în apropierea adevăratei surse a 
harului său - propria persoană. Dar şi tradiţia spiritistă 
(spiritualistă) a parcurs un drum lung şi glorios, încununat de 
numeroase succese. 


„Mentorii spirituali", „Conducătorii vindecători" sau 
„Mentorii vindecători" sunt în esenţă ajutoarele şi sfătuitorii a 
numeroşi vindecători. În vocabularul obişnuit, „duhuri" 
înseamnă şi „spirite“, „fantome". Preferăm primul termen, 
deoarece al doilea ne facem să ne gândim la diferite povestiri 
mai mult sau mai puţin neserioase, potrivite mai mult de 
sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. 

Ambele tradiţii se bazează pe faptul că toţi oamenii au un 
„Ssuflet", care într-un anume sens este nemuritor şi care pe 
timpul vieţii „locuieşte" în trup. Când omul moare şi forma sa 
fizică îşi încheie ciclul pe Pământ, „fiinţa interioară" - sufletul - 
îşi continuă existenţa într-un plan diferit pe care îl denumim 
convenţional „planul astral". Sufletul continuă să ia diverse alte 
forme fizice şi să trăiască alte vieţi; el ia noi forme de fiecare 
dată când pătrunde într-un nou corp la naşterea acestuia. 

Fiecare om are amintiri subconştiente (şi într-o oarecare 
măsură conştiente) despre vieţile sale anterioare. În unele 
credinţe în care trecutul, prezentul şi viitorul sunt considerate 
fațete diferite ale unui prezent atemporal, oamenii consideră că 
au „amintiri" subconştiente şi despre vieţile viitoare. Această 
versiune explică previziunile - capacitatea de a afla viitorul. 

Între încarnările succesive, de la moartea unui corp până 
la naşterea altuia, în care va trăi acel suflet, el se află în această 
stare astrală, posedând toate informaţiile şi întreaga experienţă 
din întrupările anterioare, dar fără emoţiile puternice care 
însoțesc existenţa fizică. Multe spirite care au acţionat pe 
Pământ ca vindecători îşi păstrează interesul şi continuă să 
înveţe şi în planul astral. 

Din dorinţa de a se perfecționa, din supunere faţă de 
karma proprie sau doar din prietenie, duhurile pot dori să 
colaboreze cu oamenii în carne şi oase. Această colaborare 
poate fi avantajoasă pentru ambele părţi: vindecătorul profită 
de cunoştinţele şi sfaturile duhului, iar duhul, lipsit de trup, care 
nu are suficientă forţă în plan fizic, sporeşte efectul acţiunilor 
sale cu ajutorul persoanei fizice cu care colaborează. 

Cum obţine un vindecător ajutorul unui spirit? Unii 
vindecători spun că este posibil prin apropierea de spirite sau 
prin viziuni. Alţii stabilesc chiar ei contactul iniţial, acordându-se 
pe lungimea de undă a lumii spiritelor şi solicitându-le ajutorul. 
Alte persoane susţin că duhurile sunt pur şi simplu printre noi. 


Indiferent de caz, primul pas în vindecarea cu ajutorul 
unui spirit mentor va fi stabilirea contactului între vindecător şi 
fiinţa spirituală cu care_a_ colabora. Uneori spiritul se prezintă 
vindecătorului pentru a înlesni contactul. Când vindecătorul ţine 
mâinile deasupra pacientului, el roagă spiritul său să se 
concentreze asupra mâinilor sale şi să acţioneze asupra _lui prin 
ele. 

Vindecătorul se poate pune la dispoziţia spiritului lăsându- 
şi mâinile conduse de acesta. Această supunere începe cu o 
imagine vagă a direcţiei în care trebuie să acţioneze 
vindecătorul şi creşte până la un magnetism puternic, care 
conduce pur şi simplu mâinile vindecătorului de-a lungul şi de-a 
latul aurei pacientului său le opreşte într-un punct, deasupra 
unei anumite zone din organismul acestuia. 

Unii vindecători preferă să-şi aleagă singuri locul de 
acţiune, apoi să se lase în voia mentorului. Când vindecătorul 
simte că şi-a încheiat muncă sau spiritul îi spune aceasta, el 
roagă duhul să se îndepărteze. 

Aceste entităţi comunică de obicei cu vindecătorii prin 
unul dintre cele două procedee posibile. Primul procedeu este 
cel mai simplu şi este cunoscut sub denumirea de „intuiţie" a 
vindecătorului. Al doilea procedeu se numeşte „claraudibilitate" 
(vindecătorul aude vocile fiinţelor fără trup sau discută cu ele). 

„Claraudibilitatea" nu este asemănătoare auzului obişnuit; 
este mai curând un auz interior, aşa cum ne auzim glasul 
interior. Mulţi oameni care aud voci şi cred că au înnebunit au în 
realitate de a face cu fenomenul de claraudibilitate, fără însă a fi 
conştienţi de aceasta. 

Fenomenul claraudibilităţii psihice nu este uşor de descris 
şi nu toate mediumurile au această capacitate, sau ştiu să o 
folosească. Această capacitate poate fi dezvoltată prin practică. 
Pentru unii este mult prea neobişnuit, chiar îi sperie. Unor 
persoane, duhurile le pot da sugestii psihice şi mentale în timpul 
procesului de vindecare. 

Nici un practician nu trebuie să intre în panică atunci când 
duhul acţionează prin el său intră nemijlocit în trupul unui 
vindecător sau clarvăzător. 

Nu trebuie să încercăm să folosim în activitatea de 
vindecare ajutorul duhurilor-mentor până nu ne asigurăm 
sprijinul unui vindecător spiritualist experimentat. Aţi putea 


învăţa foarte multe din contactul cu prietenii cu sau fără trup, 
totuşi scopul întregii dumneavoastră activităţi psihice nu este 
decât conştientizarea a ceea ce sunteţi în realitate - creatorul 
absolut al propriului EU, care îşi dezvoltă forţa şi libertatea 
alegerii. 

Entităţile spirituale nu au totdeauna soluţia problemei pe 
care o formulăm. Existenţa extracorporală este doar o formă 
diferită de existenţă fizică. Nu toate spiritele sunt sfinţi. Mulţi 
spiritişti greşesc crezând că un duh trebuie să ştie totul mai bine 
decât ei. Fiinţele fără trup pot să uite cum trebuie să acţioneze 
în plan fizic. 

Dacă sunteţi posedat de un duh, sau în casa 
dumneavoastră bântuie fantome, aceasta constituie rezultatul 
nemijlocit al faptului că nu ştiţi să spuneţi „NU". A spune „NU'" 
este o deprindere folositoare care trebuie dezvoltată în planul 
activităţii psihice. Dacă vreţi ca duhurile să plece din casa 
dumneavoastră, trebui să le solicitaţi aceasta, deşi nu cred că 
sunt mulţi oameni care ar avea curajul să procedeze astfel 
pentru a se elibera de prezenţa unei fiinţe fără trup. 

CHIRURGIA PSIHICĂ SAU PSI. 

Chirurgia psihică este exact ceea ce reprezintă denumirea 
ei: o chirurgie fără instrumente chirurgicale, aparatură, spitale şi 
preparate anestezice. Chirurgul îşi aşează mâinile pe corpul 
pacientului, îşi introduce degetele în interiorul corpului, execută 
mişcări necesare şi scoate ceva din interior - ţesuturi afectate 
sau corpuri străine. 

Operația poate dura 2-3 minute şi doar rareori are o 
durată de jumătate de oră. Când operaţia se termină, chirurgul 
face câteva pase şi rana se închide în totalitate, fără să rămână 
semne sau cicatrice. De obicei aceste operaţii nu sunt însoţite 
de nici un fel de dureri. 

Deşi aparent nu prezintă încredere, această metodă a fost 
de ajutor multor bolnavi. Foarte populară este chirurgia PSI în 
insulele Filipine. 

Cel mai cunoscut chirurg PSI este Tony Agpaoa, care a 
practicat în Filipine. Reputația sa deosebită a determinat 
numeroşi europeni şi americani să întreprindă călătorii 
costisitoare până în Filipine, pentru a-l vedea în lucru. Operaţiile 
lui sunt însoţite de sângerări, dar la el sângele se coagulează în 


câteva secunde, în timp ce operaţiile obişnuite au ca timp de 
oprire a hemoragiei 8-10 minute. 

Mulţi chirurgi PSI susţin că nu este nevoie să deschidă 
pacientul şi operaţiile lor nu sunt însoţite de sângerare. Dar ei 
procedează la deschiderea pacientului şi determină mici pierderi 
de sânge pentru ca pacienţii să aibă mai multă încredere în 
operaţie. După cum spunea Roşita Rodriguez, 

Un discipol al chirurgului Tony Agpaoa: „Trebuie să 
înţelegeţi că atunci când omul cheltuieşte între 500 şi 2 000 de 
dolari şi străbate 11 000 de mile, el are nevoie să vadă o mică 
pată de sânge, ca să creadă că este vindecat şi că Tony l-a 
operat într-adevăr. La început toate acestea erau destinate 
oamenilor ignoranţi, dar americanii şi-au format convingerea că 
aşa trebuie să se petreacă lucrurile. Toţi vor să vadă sânge." 

Când degetele chirurgului pătrund în corp, ele atrag ca un- 
magnet țesuturile bolnave. Unii chirurgi nici nu trebuie să 
pătrundă în corpul bolnavului, sau nu trebuie să o facă în 
apropierea imediată a zonelor afectate - magnetismul lor 
extrage totul din orice parte a corpului. 

Nimeni nu ştie cu exactitate ce anume face chirurgul cu 
degetele pentru a pătrunde în corpul pacientului. Probabil că 
energia modifică forma materiei sau lucrurile se petrec aşa cum 
relatează yoghinii indieni, care îşi înfig în trup ace şi cuțite fără 
să simtă nici o durere. Ei spun că aceste obiecte trec printre 
celule fără să le atingă. Personal au reuşit operaţiile apendicită, 
fibrom uterin, chisturi, operaţii de malformaţie renală, fără să 
las vreo urmă de sânge. Totul se petrecea la nivel sugestiv. 

Multe cazuri au fost vindecate introducând pacientul în 
stare de transă sau hipnoză. 

CAPITOLUL III. 

Autovindecarea. 

Când aveţi o durere de cap şi aceasta trece, v-aţi tăiat la 
un deget şi rana s-a vindecat, dacă seara aţi răcit iar dimineaţa 
vă simţiţi mai bine, v-aţi vindecat singur. 

Autovindecarea este un proces natural. Este o sarcină a 
organismului într-o măsura atât de mare, încât, în cazul bolilor 
neînsemnate şi nu numai, ne punem speranţele de vindecare în 
sistemul nervos periferic, această parte nesupusă voinţei 
noastre care comandă respiraţia, digestia, bătăile inimii şi 
reînnoirea, la fiecare şapte ani, a tuturor celulelor din corp. 


Diferenţa între vindecarea prin intermediul sistemului 
nervos periferic şi autovindecare constă în capacităţile care 
rămân latente sau trec neobservate şi pe care le puteţi folosi 
conştient, le puteţi dirija. 

TREZIREA. 

În şcolile mistice, primul pas către conştientizarea forţelor 
individuale îl constituie procesul trezirii. Toate aceste şcoli se 
sprijină pe teoria că, în cea mai mare parte, ne aflăm cu toţii 
într-o stare mai mult sau mai puţin inconştientă a minţii. Marele 
mistic D. Gurdiaev denumeşte această stare „adormire". Intr- 
adevăr, când „încercam _să ne trezim", 

Senzaţia este că pur şi simplu am moţăit toată viaţa. 
Biblia descrie acest proces de trezire ca o „cădere a pânzei de 
pe ochi", pentru că dintr-o dată începem să vedem şi să 
înţelegem lucrurile într-un plan inaccesibil anterior. 

Primul pas pe drumul trezirii şi dezvoltării capacităţilor PSI 
îl reprezintă introspecţia, observarea a ceea ce suntem, ceea ce 
facem în raport cu noi şi ceilalţi. Observăm ce ne face fericiţi şi 
ce nu, ce ne supără, ne plictiseşte şi ne agită şi, în primul rând, 
observăm ce ne aruncă în această „adormire", ce se petrece în 
viaţa noastră şi ne împiedică să trăim în prezent, să fim „acum, 
aici". 

Majoritatea oamenilor constată că se conectează la 
realitate pe o durată de câteva secunde şi se „deconectează" 
timp de câteva ore. Apoi îşi urmăresc comportamentul şi se 
conectează din nou pentru câteva secunde, pentru a se 
deconecta iar pentru alte câteva ore. Oamenii observă 
accidental (dacă vor continua acest exerciţiu), uneori după 
câteva zile, dar de obicei după câteva săptămâni, că încep să se 
conecteze perioade ceva mai lungi de timp şi se deconectează 
pentru perioade scurte. Uspenski, unul dintre cei mai talentaţi 
discipoli ai lui Gurdiaev, a denumit acest proces „memorarea 
EU-lui". 

Procesul de autoobservare activează zonele latente ale 
creierului, pe care le cunoaştem drept „subconştient". Când 
această parte a minţii noastre se trezeşte, ea eliberează o forţă 
imensă, acumulată dar neutilizată de individ. Aceasta este forţa 
zonei PSI şi eliberarea ei dă un nou sens vieţii. Este începutul 
autocunoaşterii, pe care toţi marii înţelepţi au considerat-o 
drept primul pas către eliberarea de cătuşele vieţii. 


În prezentul capitol vom analiza diverse metode aplicate 
în autovindecare cu rezultate asupra tuturor bolilor, de la o 
durere de cap la cancer. 

Vă puteţi observa oriunde şi oricând. Este un proces 
continuu, care, atât timp cât îl veţi practica, va deschide toate 
uşile. Nu va trebui să atingem un anumit nivel al conştiinţei 
pentru a căpăta anumite cunoştinţe într-o altă formă. Când vă 
autoobservaţi, totul în viaţa dumneavoastră devine o parte a 
procesului propriu de evoluţie. 

DUREREA ŞI BOALA. 

Durerea şi boala intervin prin perturbațiile de echilibru al 
energiei vitale. Aceste dezechilibre pot avea loc ca urmare a 
unor supărări, mici iritări sau în urma unui conflict mai vechi 
care nu a fost niciodată uitat şi nici soluţionat în întregime. 

Ele se pot instala şi ca urmare a unor trăiri foarte recente. 
Dacă v-aţi petrecut un timp cu o persoană pe care o consideraţi 
o cunoştinţă banală şi întâmplătoare, să nu vă miraţi dacă veţi 
simţi dureri în zona cervicală. În cazul unei iubiri puteţi suferi de 
dureri cardiace. 

Zona afectată a corpului începe să semnaleze starea în 
care se află. O boală a organelor genitale determină refuzul 
relaţiilor sexuale. Laringita sau faringita se manifestă prin 
refuzul de a comunica, o boală a ochilor duce la refuzul de a 
vedea ce se petrece în jurul nostru. Până când boala devine 
sesizabilă la nivelul corpului fizic, ea se manifestă la nivelul 
psihic sau astral. De aceea, o persoană care practică citirea 
psihică poate pune un diagnostic cu mult timp înainte de 
instalarea bolii sau, cel puţin, poate afla că în curând se va 
declanşa o boală. 

Această capacitate poate fi folosită atât în ceea ce 
priveşte propria persoană, cât şi pentru ceilalţi. Boala este un 
proces prin care ştim despre apariţia unui dezechilibru care s-a 
instalat sau urmează să se instaleze. Când se observă în câmpul 
aurei că se apropie boala, ne putem întreba ce anume s-a 
dezechilibrat în afara psihicului şi ce se poate face pentru 
restabilirea dezechilibrului. 

Procesul de îmbolnăvire reprezintă o parte din starea de 
sănătate, de la care uneori trebuie să ne abatem probabil şi să 
ne îmbolnăvim. Dar un dram de prudenţă face cât un car de 


leacuri. Dacă putem căpăta informaţii psihice despre noi înşine, 
vom putea evita de cele mai multe ori apariţia îmbolnăvirilor, 

Sau le vom putea atenua, întrebându-ne organismul ce 
este necesar. 

Vom analiza diferite direcţii de acţiune. Tot ceea ce am 
studiat despre vindecarea celorlalţi poate fi aplicat pentru 
vindecarea propriei persoane. 

Procedeul de autovindecare mentală prezentat mai jos 
este asemănător celui din capitolul al 2-lea. 

Aşezaţi-vă pe un scaun cu spătarul drept, cu tălpile lipite 
pe podea. Picioarele nu se încrucişează. Mâinile se aşează pe 
genunchi, de regulă cu palmele în sus. Nu mestecaţi gumă, nu 
fumaţi, nu ascultați radioul. Vom denumi această etapă 
„Şederea în postură PSI" sau „intrarea în transă". 

2 închideţi ochii şi relaxaţi-vă, purificaţi-vă mintea pe cât 
posibil şi orientaţi-vă întreaga atenţie către propria persoană. 

3 Realizaţi împământarea. 

4 Imaginaţi-vă aura, începând de la cap. Vom studia 
citirea aurei în capitolul următor. Urmăriţi întreaga aură, pornind 
de la cap, de-a lungul gâtului, umerilor, braţelor, trunchiului, 
picioarelor, până la tălpi inclusiv. Incercaţi să simţiţi aura la nivel 
mental. Dacă vedem, realizăm o imagine vizuală sau percepem 
una sau mai multe zone reci (de pildă, un aisberg, o imagine 
foarte rafinată a ceea ce reprezintă fiinţa noastră), sau dacă 
într-o anumită zonă nu percepem nimic, aceasta înseamnă că 
energia este blocată tocmai în această zonă a aurei. Creați în 
minte o lumină portocalie neutră şi orientaţi-o către aceste 
zone. 

Dacă unele porţiuni ale aurei ne par fierbinţi, groase sau 
dense, aici s-a acumulat prea multă energie ca urmare a blocării 
zonelor reci. In acest caz ne imaginăm că împrăştiem excesul de 
energie către zonele reci. 

5) După ce încheiem etapa anterioară şi energia începe să 
circule prin întreaga aură, creăm mental imaginea unei energii, 
pure şi limpezi, de culoare luminoasă şi neutră, care scaldă în 
întregime corpul propriu. 

6 Vă imaginaţi acum mâinile care netezesc aura din 
creştet până în tălpi. 

Deschideţi ochii, împreunaţi-vă palmele şi rămâneţi liniştiţi 
timp de.1 minut. Apoi aplecaţi-vă brusc înainte şi rămâneţi timp 


de un minut cu capul lăsat în jos în final, ridicaţi-vă şi întindeţi- 
vă bine. Dacă simţiţi că ceva nu este în regulă, plimbaţi-vă timp 
de câteva minute, înainte de a apărea în public. Vom denumi 
această etapă „ieşirea din transă". 

DIRIJAREA ENERGIEI. 

Folosirea echilibrului între energia terestră şi cea cosmică, 
pentru menţinerea unui psihic stabil, este cunoscută sub 
denumirea de „dirijarea energiei". Este procedeul ideal care ne 
ajută să ne încărcăm bateriile, să acumulăm energie şi să 
restabilim echilibrul energetic dereglat de problemele vieţii 
cotidiene, sau să realizăm o curăţare completă a sistemului 
energetic propriu. " 

Deşi nu propunem cu precădere o anumită practică de 
dirijare permanentă a energiei, trebuie să subliniem că acesta 
este un minunat mijloc pentru a începe în mod adecvat ziua sau 
pentru a ne revigora la terminarea programului de lucru. De 
asemenea dirijarea energiei este foarte utilă înainte de 
începerea unui proces de vindecare de durată şi la încheierea 
acestuia, în restabilirea echilibrului psihic. 

A. Dirijarea energiei terestre 1 Efectuăm etapele l-3 din 
capitolul al II-lea. 

2 Ne împământăm, apoi ne focalizăm atenţia asupra 
chakrelor de pe tălpile picioarelor (amplasate în scobitura tălpii). 
Ne imaginăm energia Pământului, de culoare cafeniu-deschis, 
care trece prin chakrele din tălpile noastre şi circulă prin 
picioare, ajungând apoi la prima chakră - Muladhara. Putem 
simţi această energie (astfel se întâmplă cu foarte mulţi 
oameni). 

3 Ne imaginăm cum străbate energia terestră întregul 
corp, trecând din prima chakră în sus până în Sahasrara. 
Trimitem o cantitate din această energie şi către chakrele 
palmelor. Ne imaginăm cum această energie se scurge în 
propria aură. 

4 Când energia atinge cea de-a 7-a chakră din creştetul 
capului o dirijăm înapoi, în jos, prin corpul nostru. Când energia 
ajunge din nou în prima chakră, o vom dirija drept în jos, prin 
tija noastră de împământare care ajunge în centrul Pământului, 
unde această energie va fi neutralizată, luând cu sine toate 
stresurile psihice. 

5 leşim din transă. 


B. Dirijarea energiei terestre şi cosmice. 

După ce am învăţat să dirijăm cu uşurinţă energia terestră 
şi ne-am însuşit bine toate etapele, adăugăm la energia terestră 
o cantitate mică de energie cosmică. 

1Efectuăm etapele l-3 din subcapitolul precedent: 
„dirijarea energiei terestre". 

2ân timp ce energia Pământului circulă prin corpul nostru, 
ne focalizăm atenţia asupra chakrei din creştetul capului. Ne 
imaginăm energia aurie a Cosmosului, care pătrunde prin 
Sahasrara şi coboară nemijlocit în a treia chakră, aflată în plexul 
solar. 

3 Ne imaginăm energia terestră şi cea cosmică întâlnindu- 
se în cea dea 3-a chakră şi întrepătrunzându-se lent, până la 
omogenizare." 4 Vizualizaţi cum noua energie creată circulă prin 
tot corpul timp de l-2 minute, apoi împământaţi-vă orientând 
fasciculul de energie spre centrul Pământului. 

5 leşiţi din transă. În continuare, când vom vorbi despre 
dirijarea energiei, vom avea în vedere dirijarea energiilor 
terestră şi cosmică aşa cum am prezentat aici. 

DESCHIDEREA ŞI ÎNCHIDEREA CHAKRELOR. 

Când vorbesc despre deschiderea şi închiderea chakrelor 
proprii, oamenii încearcă să vizualizeze toate aceste operaţiuni 
şi consideră că nu vor reuşi niciodată să le efectueze. 

Să ne relaxăm. Am mai făcut-o şi până acum. 

In exerciţiul anterior, când am făcut să circule energia 
terestră prin chakrele tălpilor, le-am deschis. La urma urmei, nu 
putem crede că energia ar circula prin porţi psihice închise, în 
acelaşi fel, când facem să pătrundă energia cosmică prin chakra 
din creştetul capului, deschidem în acest fel cea de a şaptea 
chakră. Deschiderea şi închiderea chakrelor este în întregime o 
problemă de voinţă. Realizăm aceste operaţiuni foarte simplu 
folosind o imagine mentală. 

De obicei, realizăm comanda chakrelor în mod automat, 
printr-un dispozitiv astral care reglează fluxul de energie 
psihică, la fel cum sistemul nervos periferic reglează cantitatea 
de aer care pătrunde în plămâni sau cantitatea de sânge care 
circulă prin artere şi vene. Uneori însă căpătăm posibilitatea să 
dirijăm energia care pătrunde în organismul nostru, să 
deschidem şi să închidem anumite chakre. 


Când am început să vorbim despre chakre am menţionat o 
situaţie delicată în care ne putem afla atunci când cea de-a 
doua chakră este larg deschisă. Dacă un prieten care are o 
mulţime de probleme ne invită la o cafea şi vrem să-l ajutăm să 
depăşească starea de depresiune, trebuie să ne închidem mai 
întâi cea de a doua chakră, măcar parţial şi vom evita astfel 
stresul psihic de la cel în cauză. 

Dorim ca energia noastră să ne fie de folos, să nu fie în 
opoziţie cu EU-ul nostru. Dorim că centrii noştri energetici să 
funcţioneze în conformitate cu situaţia dată. Dacă o perioadă 
îndelungată reuşim cu greu să ne descurcăm, pierzându-ne locul 
de muncă, venitul, umblând flămânzi, iar apoi, într-o bună zi, 
primim o sumă mare de bani, şeful ne trimite un buchet de flori 
etc, nu mai este nevoie să luptăm pentru supravieţuire. Dar 
prima chakră poate să nu ştie de această întorsătură a sorții şi 
va continua să funcţioneze, cu toate puterile, în direcţia 
supravieţuirii, încă un număr de săptămâni sau luni, rămânând 
deschisă. 

Dacă vom reuşi să consolidăm situaţia, prima chakră se va 
închide treptat, de la sine. Aceasta poate crea însă o stare de 
nelinişte şi tensiune, căci vom continua să acţionăm pentru 
supravieţuire. Este mult mai simplu să închidem chakră, atunci 
când ni se pare că a sosit momentul. O vom deschide mai târziu, 
când va fi nevoie. Acelaşi lucru este valabil în raport cu fiecare 
chakră. 

lată un exerciţiu care ne învaţă să deschidem şi să 
închidem chakrele. Acesta aminteşte într-o oarecare măsură de 
decolarea unui avion. Când învăţăm să ne comandăm centrii 
energetici, putem deschide şi închide chakrele în orice moment. 

Ne vom aşeza în poziţia Psi, ne purificăm mintea şi ne 
împământăm. 

Ne focalizăm întreaga atenţie asupra primei chakre. 
Chakrele au de obicei aspectul unor mici discuri de mărimea 
unei monede, uşor colorate. Dacă cineva şi le imaginează altfel, 
nu are nici o importanţă, important este să ni le reprezentăm. 

Ne imaginăm prima chakră deschizându-se ca petalele 
unei flori. 

Când prima chakră s-a deschis astfel încât simţim o stare 
de confort, ne imaginăm că aceasta se închide din nou lent. 
Acum ne imaginăm din nou cum se deschide chakra. Ne 


imaginăm din nou cum se închide chakră. Repetăm etapele 3-6 
până când avem senzaţia clară a poziţiei deschis sau închis în 
care se află prima chakră. 

8 Repetăm toate aceste exerciţii pentru fiecare dintre cele 
şapte chakre principale, apoi pentru chakrele mâinilor şi în 
sfârşit pentru chakrele din tălpile picioarelor. Durata acestui 
exerciţiu variază în funcţie de capacităţile şi puterea de 
concentrare a practicantului. Veţi reuşi să închideţi şi să 
deschideţi chakrele instantaneu. 

9 După efectuarea exerciţiilor, aruncăm o ultimă privire 
asupra fiecărei chakre şi stabilim în ce măsură dorim să fie 
deschise: în totalitate, pe jumătate, pe sfert etc, dar niciuna din 
chakre nu trebuie închisă complet. Deschidem chakrele în 
măsura în care ne-am propus. 

10 leşim din transă. 

STAGNAREA. 

Acest exerciţiu are drept scop să ne anunţe că suntem 
focalizaţi în întregime asupra controlului propriei energii. Pe 
lângă faptul că ajută la perfecţionarea capacităţilor noastre 
psihice, acest exerciţiu este foarte util în citire, în cazul 
vindecării pe care o exercităm extracorporal şi pentru stabilirea 
diagnosticului. 

1 Ne aşezăm în poziţia psihică, ne purificăm mintea şi ne 
împământăm. 

2 După împământare, deschidem ochii pentru o clipă şi 
privim în cele patru colţuri ale camerei, în punctele în care 
pereţii se îmbină cu plafonul. 

3 închidem ochii şi ne imaginăm că ne aflăm în acest colţ, 
de unde privim în jos către corpul nostru. Ne imaginăm că 
putem vedea aura care ne înconjoară trupul. Cum arată 
aceasta? Dacă nu o putem vedea, cum ar arăta ea dacă am 
vedea-o? 

4 Ne imaginăm că revenim în propriul corp, ne aflăm în 
centrul capului. Cum ne simţim acum? Ne simţim altfel decât în 
colţul camerei? Dacă da, cum anume? 

5 Ne schimbăm astfel de câteva ori poziţia, aflându-ne 
când în propriul corp, când în colţul camerei. De fiecare dată vă 
observați aura care înconjoară corpul, sau vă imaginaţi că o 
vedeţi. 

6 leşim din transă. 


Nu se efectuează acest exerciţiu mai mult de 15 minute. 

MEDITAŢIA ŞI VINDECAREA CU AJUTORUL CULORILOR. 

In capitolele precedente am arătat cum se foloseşte 
energia colorată vindecătoare. Până acum am folosit energia 
Pământului de culoare cafeniu deschis, energia cosmică de 
culoare aurie şi energia curativă de culoare portocalie. Este bine 
cunoscut faptul că starea psihică este influenţată de culori; în 
supermagazine cumpărătorii caută mai ales produsele în culori 
vii, cu ambalaje frumoase; saloanele de modă veche în culori 
închise, de cele mai multe ori în tonuri cafenii, produc o senzaţie 
de confort şi apropiere de Pământ, de natură; o cameră în culori 
liniştite, în nuanţe albastru deschis (sau în nuanţe de verde) are 
efect calmant, pe când culorile stridente - roşu, portocaliu - au 
un efect contrar. Dacă, seara, alegem pentru a doua zi o rochie 
negru cu alb, iar dis-de-dimineaţă una de culoare roz, înseamnă 
că ne alegem îmbrăcămintea în funcţie de dispoziţia noastră. 

Pentru a determina ce efect au diverse culori asupra 
noastră, vom trece la meditaţia următoare asupra culorii. 

Mai întâi ne împământăm. Intrăm în transă, folosind 
energia terestră, cea cosmică şi energia colorată. Folosim 
culorile după lista de mai jos, imaginându-ne mai întâi pe 
ecranul nostru mental că această culoare pătrunde prin tălpile şi 
picioarele noastre, prin creştet şi circulă astfel prin tot corpul. 
Consumăm pentru fiecare culoare între 30 de secunde şi 1 
minut, apoi o decolorăm şi trecem la culoarea următoare. 
Recomandăm următoarea ordine: 

NEGRU - este culoarea cu care începem, apoi trecem la 

CENUŞIU - constatăm diferenţa. Apoi trecem la 

CAFENIU - începem în cafeniu-deschis, apoi îl întunecăm, 
urmează 

ROŞU - din nou începem cu roşu-aprins şi observăm cum 
se închide culoarea până la purpuriu închis. Următoarea culoare 
este 

PORTOCALIU - culoare pe care o cunoaştem. În acest 
exerciţiu portocaliul ne apare diferit faţă de cele anterioare? 

GALBEN - urmat de 

VERDE DESCHIS - intensificăm culoarea până la verde 
intens şi verde închis, apoi 

ALBASTRU AZURIU - intensificăm culoarea treptat până la 
albastru închis şi trecem la 


ROZ - urmat de 

MOV - intensificăm nuanţa până la 

INDIGO - urmează culoarea 

AURIU - după auriu trecem la 

ARGINTIU - şi în final 

ALB. 

leşim din transă. 

În timpul acestei meditații vom urmări care este culoarea 
care ne dă senzaţia de confort maxim. Când ne aşezăm pentru 
un exerciţiu de dirijare a energiei sau de autovindecare, chiar de 
la început trebuie să destinăm o clipă pentru a circula prin corp 
culoarea care ne place. Nu trebuie să reluăm în întregime tot 
acest exerciţiu pentru a ajunge la culoarea preferată, trebuie 
doar să ne imaginăm că aceasta apare spontan şi trece prin 
corpul nostru din tălpi până în creştet. 

Foarte eficientă este folosirea culorilor pentru vindecarea 
altor persoane. Ne imaginăm o culoare oarecare (cum am 
procedat în cazul culorii portocalii), care trece prin mâinile 
noastre în trupul pacientului. Intuiţia şi practica ne vor ajuta cel 
mai bine să determinăm ce culoare trebuie să alegem, dacă nu 
folosim culoarea portocalie - culoarea vindecării. Portocaliul nu 
este o culoare prea puternică şi are o acţiune excitantă, pe când 
albastrul deschis îi calmează pe cei excesiv de nervoşi. 

Dacă pacientul este bine împământat, nu îi putem dăuna 
prin transmiterea unei cantităţi mari de energie. El va luă atât 
cât poate folosi restul se va scurge prin tijă de împământare. 

Va fi mult mai simplu dacă suntem suficient de sensibili 
pentru a determina exact cantitatea de energie necesară. Chiar 
dacă pacientul nu simte efectul acţiunilor noastre, trebuie să 
ţinem bine minte că aceasta nu este o joacă. Energia pe care o 
orientăm asupra pacientului acţionează asupra corpurilor sale 
astral şi fizic. 

Unui om care n-a mâncat nimic timp de o săptămână nu-l 
vom da hrană obişnuită; vom fi suficient de înţelepţi să-l oferim 
la început ceva uşor, un suc sau o supă, pregătindu-l astfel 
pentru un alt tip de hrană. Nu trebuie să le provocăm pacienţilor 
„O indigestie astrală". Vom începe cu culorile mai calme, cu 
nuanțele mai pastelate, pregătind trecerea la culorile mai tari şi 
la o tehnică mai fermă. 

READUCEREA CORPULUI DIN STĂRILE PSI. 


Aţi observat că, după efectuarea exerciţiilor, sunteţi rugaţi 
să vă aşezaţi cu mâinile împreunate şi să rămâneţi liniştiţi timp 
de un minut, apoi să vă aplecaţi înainte şi să lăsaţi capul în jos, 
între genunchi, pentru încă un minut. Poate urma o scurtă 
plimbare prin cameră. 

Mâinile împreunate cu degetele împletite au rolul de a 
închide circuitul psihic al corpului, evitând astfel scurgerea de 
energie. Prin aplecarea capului aproape de. Genunchi permitem 
evacuarea din corp energiei în exces. Plimbarea prin cameră 
este unul dintre procedeele care readuc corpul nostru în 
realitate după efectuarea unei activităţi psihice. 

Desigur, nu vom crede niciodată că am devenit mai puţin 
reali în cursul acestei activităţi, în comparaţie cu starea 
obişnuită. Numai că activitatea psihică ne face să ne 
concentrăm toată atenţia mai mult asupra corpului astral decât 
a celui fizic. Dacă imediat după aceea întărim legătura noastră 
cu corpul fizic, ne va fi mult mai uşor să operăm în plan fizic. 

Trecerea prin corp a energiei psihice înviorează în mod 
cert întreaga noastră activitate. Efectuând exerciţiile prezentate 
aici, vom avea o nouă percepţie asupra lumii şi o nouă atitudine 
faţă de noi înşine şi faţă de cei din jur. Reuşind să ne cunoaştem 
organismul, vom vedea că unele dintre reacţiile şi senzațiile 
acestuia au la bază consideraţiile altor persoane despre ceea ce 
este mai bine pentru noi, nu propriile noastre consideraţii. Vom 
dori, astfel, să trăim conform voinţei proprii, nu după voia altora. 

Toţi aceşti factori determină schimbări în corp şi prima lui 
reacţie ca răspuns la ele este să spună „NU". Cauza o constituie 
faptul că, bune sau rele, obiceiurile şi deprinderile corpului sunt 
cunoscute. Dacă se instalează impresia că tot ce este cunoscut 
va fi alungat, eliminat, corpul este cuprins de deprimare. Se 
poate chiar îmbolnăvi. De cele mai multe ori însă senzațiile 
corpului sunt de apatie, nelinişte, plictiseală sau teamă, 
resimţite în perioada în care efectuăm activităţi psihice. În acest 
fel corpul vă transmite mesajul: „Eu nu vreau să mă schimb!" 

In astfel de cazuri sunteţi o persoană care reacţionează cu 
teamă şi furie când descoperă o iubire nemăsurată. Există 
oameni care reacţionează astfel, în loc să răspundă cu căldură 
unei iubiri. De fiecare dată când o persoană s-a îndrăgostit de 
dumneavoastră aţi procedat la fel, aţi simţit frica, tristeţea. Se 
instalează astfel obişnuinţa. Corpul s-a obişnuit să reacționeze 


astfel: „Este ceea ce fac mereu! Acestea îmi sunt regulile! Nu 
pot renunţa la ele!" Corpul trebuie să înveţe treptat noile 
obiceiuri. 

După cum am mai spus, introspecţia propriei persoane 
constituie prima etapă în evoluţia psihică. Dacă vom constata 
ceva ce trebuie schimbat, putem să efectuăm această 
schimbare. 

Schimbările le vom face însă treptat, cu blândeţe, căci 
corpul nostru se va simţi anormal sau lipsit de iubire. In nici un 
caz nu ne vom reproşa ceea ce am fost, suntem sau vom fi. 

In schimb ne vom convinge că orice decizie de schimbare 
este un cadou pe care ni-l facem şi oricum am fi, esenţa noastră 
lucrează pentru noi. Dacă avem anumite trăsături care ne pot fi 
de ajutor, este un motiv suficient de serios pentru a le dezvolta, 
dar numai din această cauză şi nu pentru că acum suntem 
„puţin mai buni". Există numeroase procedee pentru a 
transforma corpul din nou într-o realitate, trăsătura lor comună 
fiind faptul că se realizează concentrarea atenţiei asupra 
întregului corp. Scopul acestui exerciţiu este focalizarea 
capacităţii de concentrare, deci îl vom executa cu acuratețe 
maximă. Vom observa cu atenţie ceea ce facem şi, dacă ne 
ieşim din fire, vom reţine pe cât posibil momentul exact şi ce 
anume gândim atunci. 

Exerciţiile sunt simple şi amuzante. Curaj! Dar aici se 
ascunde o capcană! Pentru că exerciţiile sunt simple şi atât de 
amuzante, este foarte uşor să fie efectuate automat, fără să le 
dăm nici o atenţie. 

Fiecare exerciţiu are o singură etapă. Lista de mai jos 
cuprinde o serie de exerciţii diferite şi nu etapele unui singur 
exerciţiu. 

1 Mâncaţi ceva. 

2 Faceţi sex în orice formă sau dansaţi ritmic, la alegere. 

3Mergeţi pe jos. Este deosebit de util pentru corpul real, 
deoarece orientează atenţia asupra chakrelor de pe tălpile 
picioarelor, legate nemijlocit de Pământ. 

4 Faceţi o baie sau un duş. Duşul cu apă rece face minuni 
în cunoaşterea propriului corp. 

Corpul poate avea procedeul lui propriu care îl ajută la 
menţinerea realităţii. In acest caz vom efectua acest procedeu. 


În această carte nu este întâmplătoare referirea la propriul 
spaţiu, la spaţiul celorlalţi oameni, la rămânerea în spaţiul 
propriu. Spaţiul nostru este propriul nostru corp fizic şi astral, în 
care nu se poate simţi comod nimeni altcineva. Din nefericire, 
unii încalcă acest spaţiu al nostru, fie pentru că vor să ne atragă 
atenţia asupra lor, fie pentru că vor să intre în contact cu noi 
într-o formă sau alta (telepatie, teleghidare). 

Folosind un termen psihic, denumim aceste pretenţii ale 
altor oameni de a ne atrage atenţia prin termenul „legături". 
Clarvăzătorii pot vedea fluxurile de energie care ies din chakre 
şi realizează legătura între noi şi o altă persoană. Nu este 
obligatoriu să vedem aceste legături. Putem să ne dăm seama şi 
să le simţim că ele există. 

Acestea leagă în permanenţă chakrele diferitelor 
persoane; nu există oameni care să fie complet liberi de ele. În 
exerciţiul următor vom învăţa cum să ne amplasăm şi să ne 
retragem legăturile, care nu trebuie să ne învăluie permanent, 
în mod inevitabil. Dacă suntem prinşi de o mulţime de legături, 
vom fi nevoiţi să acţionăm mai mult cu energia altor persoane 
decât cu a noastră proprie. Ar fi însă o greşeală să ne plângem 
că suntem legaţi de cineva, ca nişte prizonieri, sau să credem că 
cel care ne-a legat ne face vreun rău. În realitate, nu putem 
recepționa astfel de legături de la o altă persoană, dacă nu o 
dorim. 

Nimeni nu vă poate agresa în nici un fel din punct de 
vedere psihic, dacă dumneavoastră nu doriţi acest lucru. 

Legăturile au însemnătate diferită, depinde ce informaţie 
s-a transmis prin ele şi produc în chakre efecte diferite. 

Prima chakră, centrul supravieţuirii. O legătură plasată în 
acest centru înseamnă: „Vreau să mă ajuţi să supraviețuiesc." 
Poate ascunde pericole în cazul în care cei doi oameni nu au 
ajuns la un acord clar privind linia de urmat. De exemplu, un 
copil plasează o astfel de legătură în centrul de supravieţuire al 
părinţilor sau adulţilor din jurul său. Dacă avem un prieten 
bolnav sau rănit, pe care îl îngrijim, între noi există o înţelegere 
privind faptul că, pentru o anumită perioadă de timp, vrem să îl 
ajutăm să supravieţuiască şi se va crea o legătură puternică pe 
perioada convalescenţei. 

Legătura pornită de la prieten este plasată în prima 
noastră chakră şi ne transmite informaţia „am nevoie de tine". 


Uneori, putem avea dorinţa să îndepărtăm această legătură şi 
să revizuim natura relaţiilor cu persoana respectivă. 

Atenţie! Nimeni nu poate să plaseze o legătură, dacă noi 
nu dorim să o primim. 

A doua chakră, a sexualităţii şi a emoţiilor. O legătură 
plasată în a doua chakră înseamnă fie: „Simt o atracţie de 
interes sexual pentru dumneavoastră", fie: „Acordaţi-mi sprijin 
emoţional, daţi atenţie emoţiilor mele." Putem dori să înlăturăm 
sau nu această legătură, dacă nu ne face plăcere, sau să o 
păstrăm. Este însă mai bine să înlăturăm o legătură emoţională 
din această chakră, deoarece poate priva de energie şi este 
însoţită adesea de vibrația „necesităţii". 

Este mult mai bine să răspundem nevoilor emoţionale ale 
cuiva din chakră inimii, decât din cea de-a doua chakră. 

A treia chakră, centrul energetic. O legătură plasată aici 
înseamnă: „Am nevoie de o cantitate de energie de la 
dumneavoastră, îmi este insuficientă energia mea proprie", sau: 
„Prefer să lucrez cu energia dumneavoastră, decât să-mi asum 
responsabilitatea energiei proprii." 

Este evident că o legătură plasată în a treia chakră nu 
poate decât să ne absoarbă din energie, de aceea trebuie să o 
înlăturăm. O legătură puternică în a treia chakră ne poate crea o 
senzaţie de tensiune sau golire în zona abdominală. Ea poate 
duce la ulcer. 

A patra chakră, centrul iubirii şi ataşamentului. O legătură 
în a patra chakră poate însemna: „Vă iubesc", sau: „Îmi place de 
dumneavoastră." Putem să dorim înlăturarea legăturilor din a 
patra chakră pentru a rămâne singurul om care dispune de 
propria energie, dar în general aceste legături nu sunt atât de 
apăsătoare ca la celelalte chakre. 

Curăţând chakrele, putem lăsa intacte legăturile existente 
în această a patra chakră, pentru că este plăcut să te simţi legal 
de prieteni. 

A cincea chakră, centrul comunicării. O legătură plasată 
aici înseamnă: „Vreau să comunic cu dumneavoastră." O 
legătură puternică în a cincea chakră ne poate provoca dureri 
de gât, poate duce la îmbolnăvirea glandei. 

A şasea chakră, centrul clarviziunii. O legătură plasată în a 
şasea chakră înseamnă: „Cineva este în permanenţă în mintea 
noastră - se gândeşte permanent la noi sau vrea să afle la ce ne 


gândim sau ce credem despre el." Aceste legături pot provoca 
dureri de cap. La fel, deochiul duce la scurgerea energiei din 
acest centru. 

A şaptea chakră, chakră cunoaşterii şi a intuiţiei. O 
legătură plasată aici nu este lipsită de pericol, pentru că 
înseamnă: „Vreau să conduc" sau „Vreau să îmi urmaţi 
învăţătura." Mulţi mentori care lucrează în domeniul psihicului, 
misticismului şi conştiinţei plasează temporar o legătură în afara 
chakrei discipolilor, pentru a spori eficienţa învăţării. 

Chakrele mâinilor, sediul energiei creatoare. Legăturile 
plasate aici înseamnă fie: „Fă ca mine", fie: „Fă pentru mine." 
Deoarece creativitatea este o formă de exprimare a propriei 
persoane, legătura plasată în mâini poate dăuna modului nostru 
de a efectua ceva, de la prepararea hranei şi jocul de tenis până 
la scrierea unei cărţi. 

Chakrele picioarelor. Tălpile se leagă de Pământ. O 
legătură plasată în chakrele din tălpi dereglează împământarea 
noastră, determină o înălţare, o înviorare sau ne poate face „să 
plutim în nori". 

Priceperea de a identifica legăturile şi de a le înlătura ne 
va ajuta să fim mai puri şi mai liberi şi să ne dirijăm corpul după 
propria dorinţă. Căpătând deprinderile de a identifica şi înlătura 
legăturile, vom afla mai multe despre acestea. Putem descoperi 
legături de la persoane cu totul surprinzătoare, în cele mai 
neaşteptate puncte. Mai mult, o persoană care a plasat o 
legătură într-una dintre chakrele noastre poate să ignore natura 
comunicării dintre noi. 

Cum putem afla dacă cineva ne-a plasat o legătură într-o 
chakră? Ne privim aura şi chakrele. Dacă sunt legături - şi cu 
siguranţă sunt, într-o măsură mai mare sau mai mică - le vom 
vedea. Ce este de făcut dacă descoperim astfel de legături în 
chakrele proprii? Le vom înlătura. 

CUM SE ÎNLĂTURĂ LEGĂTURILE ENERGETICE 

1Ne aşezăm în poziţia psihică, închidem ochii, ne relaxăm 
şi ne împământăm. 

2 Facem să circule energia prin corpul nostru timp de 
aproximativ un minut. 

3Ne imaginăm propria aură şi o purificăm conform 
indicaţiilor anterioare. 


4 După ce ne-am curăţat aura şi energia circulă în mod 
corespunzător, ne focalizăm atenţia asupra primei chakre, aşa 
cum am făcut în etapa a doua a subcapitolului: „Deschiderea şi 
închiderea chakrelor". Privim (dacă putem vedea) sau creăm 
imaginea primei chakre şi sesizăm legăturile din aceasta. Dacă 
nu reuşiţi de la început, perseveraţi! Nu vă descurajaţi. 

Dacă descoperim legături în prima chakră, ne imaginăm 
cum mâinile pătrund în aură, ajung la chakră şi smulg legăturile. 
Legăturile pot fi mai mari sau mai mici, mai subţiri sau mai 
groase, se pot extrage mai greu sau mai uşor. Nu trebuie să ne 
speriem. Majoritatea legăturilor se desprind foarte uşor, fără să 
rămână nici un fel de orificiu în chakră. Dacă unele legături nu 
se lasă îndepărtate, ne punem întrebarea (pe care o adresăm 
legăturii), cine este autorul, urmărim direcţia în care se 
îndreaptă legătura respectivă, până când vedem, realizăm 
imaginea optică sau simţim cine este cel care ne-a implantat 
această legătură. 

Poate fi un om apropiat, un bun prieten sau chiar soţul 
(soţia), poate fi un şef sau un subordonat, poate fi chiar 
cerşetorul căruia i-am dat de dimineaţă o monedă. Poate fi 
oricine, chiar persoane care au murit cu ani în urmă. Trebuie 
doar să privim cu multă atenţie şi să credem că omul care ne 
apare pe ecranul mental este autorul legăturii. În cazul în care 
ne apar mai multe persoane, ne vom ocupa de distrugerea 
fiecărei legături separat. 

Urmărim traseul legăturii până la autorul acesteia, căruia 
îi mulţumim pentru interesul arătat şi îi explicăm că nu dorim să 
fim „legaţi“. Dacă această persoană doreşte să păstreze 
legătura cu noi, îi propunem să o transfere în planul conştient 
fizic, nu în planul astral. Apoi revenim la prima chakră şi 
extragem legătura respectivă. Ea trebuie să iasă cu uşurinţă. 
Dacă, orice am face, legătura nu poate fi înlăturată, este posibil 
ca în realitate să nu dorim înlăturarea ei. In acest caz putem 
lăsa legătura, dar să recunoaştem că este opţiunea noastră. 

Dacă vom înlătura o legătură pe care de fapt nu dorim să 
o înlăturăm, ea revine. Sistemul de comunicare prin această 
legătură există deja. Prezentul exerciţiu are drept scop să ne 
ofere alternativa de a permite sau nu altor persoane să ne 
folosească energia sau să o amestece cu a lor. 


5 Când ne eliberăm de toate legăturile din prima chakră, 
trecem la a doua. Efectuăm şi aici toate operaţiunile de la 
punctul 4 apoi, pe rând, repetăm aceleaşi operaţiuni cu toate 
celelalte chakre, inclusiv chakrele de la mâini şi de la picioare. 

6După ce am extras legăturile din toate chakrele, creăm 
imaginea mentală a unui şuvoi de apă curată şi cristalină care 
ne scaldă sistemul energetic, pătrunzând prin Sahasrara (chakră 
din creştet), în jos până la Muladhara (putem trimite acest şuvoi 
şi prin chakrele de la mâini şi picioare), apoi trece prin 
împământare şi se scurge spre centrul Pământului, unde este 
neutralizat. 

7 Acum creăm imaginea vizuală a unei energii neutre, 
curate şi clare, de culoare aurie strălucitoare, care învăluie 
întregul nostru sistem energetic şi întregul corp. 

8Ne imaginăm mâinile cum netezesc aura de la cap până 
la baza picioarelor. 

9 leşim din transă. Facem ceva care să ne convingă de 
realitatea corpului nostru: ne spălăm pe faţă, bem o ceaşcă de 
ceai sau cafea, ori ne îmbrăţişăm cu un prieten. 

Acesta este cel mai dificil exerciţiu din cele prezentate 
până acum. În restul zilei trebuie să aveţi grijă de voi. 

NEUTRALITATEA ŞI NONREZISTENŢA. 

În jurul nostru acţionează diverse energii. Cum ne putem 
menţine echilibrul psihic fără să fim atraşi de unele persoane şi 
fără să le atragem, fără să ne subordonăm reprezentărilor 
proprii sau ale altora privind ceea ce ar fi trebuit să fim, cum să 
ne menţinem chakrele curate, să rămânem sănătoşi şi să ne 
păstrăm în echilibru totalitatea psihicului propriu? 

Trebuie să rămânem neutri şi să nu ne împotrivim, să nu 
opunem rezistenţă faţă de nimic. După cum constataţi, nu se 
recomandă să nu credeţi în nimic din ce vi se spune, după cum 
nu se recomandă să nu avem sentimente, gânduri sau reacţii 
fizice la anumiţi stimuli. Dimpotrivă, dacă procedăm astfel, 
aceasta înseamnă rezistenţă faţă de impulsurile proprii, iar 
aceasta nu este o poziţie neutră. Am menţionat că starea de 
comuniune cu Universul nu înseamnă să vedem lucrurile aşa 
cum vrem să fie. Mai degrabă aceasta înseamnă să le vedem 
aşa cum sunt în realitate, înseamnă curajul de a spune „DA" 
propriilor trăiri, oricum ar fi acestea. 


Oamenii îşi vor fixa în permanenţă legăturile în sistemul 
nostru de chakre iar noi nu ne vom afla mereu în starea de 
meditaţie în care să percepem pătrunderea acestor legături. 
Dacă ne împotrivim acestora sau dacă toată ziua discutăm 
despre cineva şi ne comparăm cu fiecare câine vagabond care 
traversează strada şi ne taie calea, vom căpăta o oarecare 
duritate psihică şi vom înălța ziduri între noi şi ceilalţi, între noi 
şi propriile trăiri. Chakrele noastre sunt blocate. Devenim 
tensionaţi şi, ceea ce este mai rău, încercăm să credem că vom 
deveni altfel de cum suntem. Aşadar rezistenţa este o parte a 
condiţiei de om. Deci vom începe prin a nu opune rezistenţă 
faptului că ne împotrivim. 

Când comunicăm cu cineva, îi putem spune cu ce anume 
suntem de acord şi cu ce nu. Dar persoana cu care comunicăm 
este o altă părticică a Universului, deci o altă parte din noi, care 
ne oferă posibilitatea să conştientizăm cine suntem, 
permiţându-ne să avem propriile trăiri. 

Dacă opunem rezistenţă trăirilor noastre proprii, rezultă 
un ciclu incomplet al vieţii noastre, care se va repeta mereu, iar 
şi iar, în forme diferite, până când ne vom permite o trăire 
completă, iar până când nu vom admite această trăire 
completă, vom acţiona conform propriei noastre rezistenţe şi 
imagini create. 

Dacă nu v-au convins cele prezentate despre karmă în 
primul capitol, trebuie să recitim aceste paragrafe şi să le 
analizăm dintr-un alt punct de vedere. După cum am mai spus, 
karma este, pe lângă toate celelalte, un rezultat al propriilor 
reprezentări şi al ciclurilor nefinalizate. Când ne împotrivim 
propriilor trăiri, acumulăm o anumită karmă, cu care vom avea 
de-a face mai târziu. Dacă ceea ce urmează să facem este 
rezistenţa în faţa propriei trăiri şi acumularea karmei, nu mai 
faceţi acest lucru. Nu opuneţi rezistenţă. Dar vom urmări ceea 
ce facem şi vom remarca faptul că noi suntem cei care 
acţionăm, procedăm astfel, nu acţiunea este cea care primează 
în faţa noastră. Cu timpul vom constata că încetăm să mai 
acţionăm în acest fel. 

Devenim exact obiectul rezistenţei noastre - aceasta este 
o axiomă a evoluţiei psihice. Cu cât mai mult rezistăm şi ne 
opunem la ceva, cu atât acordăm mai multă atenţie acestui fapt 
şi ne înarmăm tot mai puternic împotriva lui. 


Pe de altă parte, atunci când o persoană este furioasă pe 
noi şi îi acceptăm furia (1), furia persoanei respective trece 
aproape instantaneu (2), nu ne vom mai frământa din cauza 
acestei trăiri neplăcute. 

Aceasta este esenţa ideilor despre iubirea faţă de 
aproape, întoarcerea celuilalt obraz etc. Aceasta este legătura 
dintre Univers şi propria chakră a inimii. 

Există două metode cu ajutorul cărora încercaţi să 
îndepărtați rezistenţa prin iertare. 

Prima metodă este o meditaţie pe care am mai exersat-o: 
1Ne aşezăm în postura psihică, închidem ochii, ne purificăm 
mintea şi ne împământăm. 

2 Ne investigăm întregul corp fizic începând cu tălpile 
picioarelor şi continuând spre cap. Verificăm dacă există vreo 
parte care resimte dureri, sau a înţepenit, se bucură sau vrea să 
se odihnească. Sesizăm sângele care circulă în corpul nostru. 
Sesizăm energia psihică care circulă în noi şi în jurul nostru. 
Dacă ne doare ceva, n-are decât. Dacă există undeva o dorinţă 
foarte mare şi puternică, o lăsăm să se manifeste. Nu ne 
împotrivim, nu opunem nici o rezistenţă, suntem întru totul de 
acord. Lăsăm să doară ceea ce doare, să-şi manifeste bucuria 
sau tristeţea, lăsăm senzațiile să dispară, dar nu întreprindem 
nimic, ci doar observăm. 

3 Ne investigăm emoţiile. Ce anume simţim? Nu opunem 
nici o rezistenţă, doar simţim. 

4La ce ne gândim? Şi ce credem despre ceea ce gândim? 
Nu ne oprim din gânduri, doar suntem de acord cu ele. 
Continuăm să ne gândim la aceasta. 

5 Unde ne aflăm? Ne aflăm în propriul trup? Suntem de azi 
noapte cu persoana iubită? Coborâm în stradă să luăm o 
îngheţată? Rămânem aici. Când ne aflăm în colţul camerei 
continuăm să fim în centrul propriului cap. Revenim. 

6 Când am revenit în centrul propriului cap, ieşim din 
transă. 

A doua metodă este un exerciţiu care poate fi efectuat 
oricând şi oriunde. Presupunem că ne-am întâlnit cu un prieten, 
iar acesta are o mulţime de probleme, cu care ne copleşeşte; 
nu-l iubeşte prietenă sau mama, tatăl sau copilul, câinele nu-l 
ascultă, maşina s-a stricat, contul în bancă este epuizat, nu mai 
are nici un ban, papagalul s-a îmbolnăvit iar salteaua de cauciuc 


s-a spart. Este posibil să sesizăm că la nivelul primelor două 
chakre apar anumite senzaţii. Avem de gând să le închidem? Le 
deschidem mai larg? Ce se petrece cu a patra chakră? Inima 
este deschisă? Sau ne este pieptul încătuşat? Care este direcţia 
legăturilor? 

Ne imaginăm că suntem în întregime din aer şi tot ce ne 
povesteşte prietenul trece prin noi. Desigur, ascultăm ce ne 
spune şi intervenim cu câte o vorbă când ni se pare oportun. 
Lăsăm însă toată încărcătura emoţională să treacă de noi şi să 
se neutralizeze în aerul din jur. Acum urmărim atent ce se 
petrece în chakre. Vom efectua exerciţiul ori de câte ori avem 
ocazia. 

ŞOCURILE PSIHICE. 

Nici un om nu poate rămâne permanent neutru şi legat de 
Pământ. După cum am mai spus, când ne împotrivim, trebuie să 
continuăm să o facem. Nu putem ajunge într-un alt loc, până 
când nu încetăm să ne aflăm acolo unde suntem acum. 

Uneori, când nu suntem împământaţi, intervine cineva şi 
ne aplică un şoc psihic. Cea mai simplă explicaţie a unui astfel 
de şoc este perceperea furiei care se năpusteşte asupra 
noastră. Traversăm strada şi un şofer trebuie să oprească exact 
când nu are chef să o facă. In gândul său, apărem în chip de 
ticălos şi şocul este gata! Resimţim o slăbiciune ciudată în timp 
ce traversăm. Am luat de pe raftul magazinului ultima pungă de 
lapte, exact când s-a apropiat altcineva să o ia. Persoana vede 
că luăm laptele şi dintr-o dată, datorită şocului, ne cuprinde 
teama. 

Şocurile psihice pot lua şi forme plăcute. Ne plimbăm prin 
parc şi pe lângă noi trece o persoană foarte atrăgătoare care-şi 
opreşte privirea asupra noastră. Şoc! Tot restul zilei ni-l 
petrecem gândindu-ne cât de plăcut ar fi să fim cu o fiinţă atât 
de fermecătoare. 

Caracteristica generală a acestor şocuri este faptul că 
sunt orientate în interiorul corpului nostru. Ele ne distrag de la 
momentul respectiv şi ne reorientează trăirea în interiorul 
propriei minţi. Şocurile ne fac să pierdem contactul cu 
realitatea, să nu mai ştim unde ne aflăm. Ele ne transferă în 
inconştient, ne obligă să ne cedăm întreaga putere în favoarea 
celui care ni le aplică. Şi majoritatea acestor şocuri nu sunt 
deloc distractive. 


Nu există exerciţii speciale referitoare la şocurile psihice. 
Când constatăm că suntem supuşi unui şoc psihic, putem 
consuma o cantitate oarecare de energie pentru a efectua 
acţiuni simple de vindecare sau pentru a extrage din chakră 
legăturile care ne-au fost implantate acolo. Dar cel mai eficient 
este să observăm şocul care ne este aplicat şi să nu-l întoarcem 
împotriva celui care ni-l aplică, deoarece astfel nu am face decât 
să declanşăm un război al şocurilor psihice. Pot fi aplicate 
aceleaşi metode şi la atacul psihic din partea altor persoane. 
Atacul psihic este mult mai periculos, deoarece este mai greu de 
depistat. Dar şocurile sunt trăiri ale realităţii care pot fi 
controlate. Stările provocate pot duce la îmbolnăvirea 
suprarenalelor şi a sistemului neurovegetativ. Războaiele 
psihice duc la crearea prin imagini mentale a entităţilor 
creaturilor, pe care câteodată nu le mai poţi controla şi încep să 
te domine, dacă ţi-a scăzut potenţialul energetic. Datorită 
neatenţiei se poate ajunge la cabinetul de psihiatrie pe post de 
pacient. 

CAPITOLUL IV. 

Citirea psihică. 

Putem spune că fiecare om este un medium şi se ocupă 
de citirea psihicului, adesea chiar fără a-şi da seama. De fiecare 
dată când ne întâlnim cu cineva şi ne spunem în sine: „Arată 
foarte obosită", sau „După cum arată, se poate spune că a avut 
o zi grea", sau „Ce mult s-a schimbat, se poartă ca un 
îndrăgostit", realizăm o citire a informaţiei pe care o poartă 
fiecare. Ea se înregistrează sub formă de culoare, sunet, 
energie, alcătuind starea noastră pe moment. 

Cineva poate spune că nu se întâmplă nimic deosebit şi că 
oricine poate ghici astfel de lucruri. Într-adevăr, oricine poate 
realiza aşa ceva, dar este mai mult decât dacă am ghici. Au fost 
obţinute informaţii pe care nimeni nu le-a exprimat în cuvinte. 

Exemplele de mai sus sunt cazuri de percepţie psihică 
nedezvoltată. Această percepţie poate fi dezvoltată şi finisată 
până la nivelul intuiţiei zilnice. Citirea psihicului este o 
deprindere care, ca oricare alta, poate fi consolidată şi 
perfecționată prin practică. In plus, vom ţine seama de o 
recomandare aparent paradoxală: 

VIAŢA NOASTRĂ DE MEDIUM. 


Dacă înţelegem această exprimare neobişnuită, ne vom 
putea interpreta viaţa ca pe a unui medium. Când ne naştem, 

Se spune că tocmai ne-am întrupat. Totul este nou, 
suntem deschişi pentru lume, toate impresiile noastre sunt 
relativ pure şi nu sunt împovărate de amintiri, trăiri şi diferite 
opinii. Suntem conştienţi şi nutrim interes. Cu alte cuvinte, 
fiecare dintre noi este un medium. 

După cum putem afla întrebându-l pe copii, mulţi dintre ei 
văd aureole de diferite culori care-l înconjoară pe oameni, în 
desenele lor, ei reprezintă aceste aureole colorate. Mulţi copii au 
în permanenţă însoțitori fermecaţi, cu care stau de vorbă şi se 
joacă. Mai mult, copiii care sunt foarte buni observatori, dar, în 
acelaşi timp, sunt extrem de lipsiţi de tact, exprimă cu glas tare 
faţă de toată lumea ceea ce vedem cu toţii, dar considerăm că 
nu este potrivit să spunem. Pe măsură ce copiii cresc, părinţii îi 
învaţă să se „adapteze" mediului. Chiar dacă a „văzut" aureola 
înnegrită sau cu limbi de foc şi scântei a unei persoane 
apropiate, care se schimbă brusc în diferite forme deasupra 
capului expulzând din ea şi zice cu glas tare că mătuşa lui este 
ca o viperă sau că seamănă cu un monstru (realizând de fapt 
perceperea informaţiei din gândului ei), părinţii îl învaţă cu tact 
că nu este adevărat, că mătuşa lui a fost şi este o doamnă. 

Dacă stăm de vorbă cu unele persoane sau le observăm, 
în timpul citirii psihicului vom afla că în copilărie mulţi au fost 
speriaţi de adulţi care le-au explicat cu insistenţă care este 
realitatea. Pe când erau copii, ei erau supăraţi că toţi cei mari 
resping viziunea lor asupra lumii, dar treptat au început să o 
respingă şi ei, pentru că adultul deţinea supremaţia evidentă în 
cunoaşterea practică a lumii înconjurătoare şi spunea copiilor ce 
este real şi ce nu. Astfel, majoritatea adolescenților, la atingerea 
acestui prag, fie încetează să mai creadă în realitatea din 
copilărie, fie învaţă să tacă. Pentru mulţi dintre cei care au 
încetat, cu timpul, să creadă în propriile percepții problema 
devine mai simplă. 

Ei nu se mai gândesc la această până nu se petrece ceva 
care să-l şocheze. De pildă, unele persoane pătrund din nou în 
lumea psihicului după o trăire dramatică neaşteptată, cum ar fi 
contactul cu persoana iubită dispărută recent sau prevederea 
unui eveniment viitor. 


Persoanele care preferă să păstreze pentru ele propriile 
perceptii fizice pot avea trăiri întâmplătoare pe toată durata 
vieţii, fără să povestească nimănui nimic, din teamă de a părea 
ridicoli sau de a fi consideraţi nebuni. Poate că într-o discuţie cu 
un prieten, printre alte lucruri mărunte, vor menţiona cu calm 
„am simţit că mă vei suna astăzi", dar niciodată nu vor putea 
povesti despre visele lor ciudate sau vocile pe care le aud. Mulţi 
se tem într-adevăr să nu fie nebuni, de aceea îşi ascund cât mai 
bine neliniştea şi îndoielile. 

Cei care nu-şi reprimă niciodată trăirile deosebite, nu 
ascund ceea ce aud, pot fi cu adevărat persoane cu preocupări 
de medium sau spiritişti, sau îşi pot folosi observaţiile şi trăirile 
într-o altă direcţie, cu orientare creativă, artistică. 

Alţii pot să înnebunească şi să ajungă în clinicile de 
psihiatrie. Uneori, astfel de oameni sunt consideraţi 
dezechilibraţi şi excentrici. Adesea, când timp de mulţi ani omul 
este nevoit să lupte împotriva propriilor sale trăiri, el poate fi 
expus unor serioase dereglări psihice. Devine paranoic şi simte 
că toţi îl urmăresc şi îi resping trăirile; sau poate deveni 
schizofrenic, o jumătate a sa exprimând o puternică percepţie 
psihică şi emoţii intense, iar cealaltă jumătate fiind normală; 
poate deveni catatonic, închizându-se în sine şi preferând să 
trăiască exclusiv în universul psihic al minţii sale, nu în mijlocul 
confruntărilor de opinii şi judecăţi ale celorlalţi. 

Prezentăm aici câteva exemple comune. Desigur nu toate 
bolile mentale sunt rezultatul reprimării capacităţilor psihice. 
Dar de foarte multe ori împiedicarea manifestării acestora duce 
la reprimarea unor emoţii cum ar fi furia sau tema de pedeapsă. 
Aceste emoţii neexprimate pot provoca boli fizice sau mentale. 
Nebunia poate fi acţiunea, modul acestei persoane de a se 
manifesta într-o lume care-l separă de realitate şi de ceilalţi, 
totodată este modul prin care persoana respectivă evită 
răspunderea faptelor sale. Poate nu ştie cum s-o facă sau are 
nevoie, prin construcţia fiinţei sau prin educaţie, de cineva care 
s-o ghideze. Interiorizarea nu aduce nimic bun în acest caz şi ar 
trebui căutată ieşirea din impas prin simpla rugă către 
Dumnezeu de a da lumină, raţiunea şi calea vieţii. 

Dar să revenim la problemele noastre. Poate ne este 
absolut străină ideea de a deveni medium şi citim această carte 
doar pentru a găsi ceva ce-am mai putea învăţa. Sau poate că 


am considerat dintotdeauna că avem ceva deosebit, poate chiar 
supranatural şi nu ştim cum să procedăm. Sau cunoaştem 
aceste fenomene, le simţim, le percepem realitatea, dar am 
vrea să le dirijăm, să învăţăm să le folosim cât mai bine. Ar fi un 
mare păcat dacă dintr-o stare de şoc prin ne controlul asupra 
gândurilor aţi ajunge la psihiatrie. 

TABLOURI ŞI IMAGINI IRAŢIONALE. 

În timpul descifrării informaţiilor psihice putem „vedea" o 
mulţime de lucruri, ca şi în timpul vindecării, unde principalele 
surse de informaţii vor fi aura şi chakrele. Acestea pot ajunge la 
noi şi sub forma unor chipuri sau imagini mentale, pe care le 
vom analiza în prezenta lucrare. 

În timpul citirii psihicului pacientului putem vedea 
realmente adevărate tablouri. Ele pot apărea în prim-plan pe 
ecranul nostru mental sau pot avea aspectul unor miniaturi. 
Aceste tablouri provin din universul nostru subiectiv. 

ŞTERGEREA INFORMAŢIILOR NEGATIVE DIN AURĂ 

1 Ne împământăm şi intrăm în transă. 

2 Alegem din propria experienţă o stare în care nu ne-a 
plăcut să ne aflăm şi stăruim să ne manifestăm lipsa de 
sensibilitate, indiferența. Poate fi o situaţie în care am trăit 
groază sau altceva de acest gen. 

3 Ne concentrăm asupra imaginii create, apoi o facem să 
se estompeze lent. Pe măsură ce ea dispare, lăsăm să apară 
chipurile altor persoane. Aceştia sunt creatorii iniţiali ai viziunii 
anterioare. Putem vedea un singur chip sau mai multe. Facem 
să se estompeze aceste chipuri unul după altul, imaginându-ne 
că le expediem posesorilor lor. Dacă, privind aceste chipuri, 
simţim furie, revoltă, durere etc, revenim pentru a retrăi aceste 
sentimente. Le vom comunica mental acestora tot ce simţim 
nevoia să le spunem. Dacă simţim satisfacţie în urma celor 
spuse, la estomparea imaginii acordăm iertare acestor 
persoane. Dacă nu dorim să le iertăm, înseamnă că n-a sosit 
încă momentul, dar prin iertare se face o ştergere automată a 
sursei de şoc psihic şi are loc schimbarea radicală a aurei în alte 
culori. Când suntem pregătiţi să îi iertăm, ne vom ierta mai uşor 
propriile noastre probleme şi astfel ne vom apropia de 
renunţarea la toate acestea. Să nu uităm că nu trebuie să ne 
grăbim. Dacă dorim să savurăm un timp oarecare furia, 


supărarea sau tristeţea pe care le simţim, nu trebuie să ne 
refuzăm această plăcere. 

4 Creăm o imagine a propriei noastre persoane şi ne 
străduim să îndrăgim această imagine. Apoi o facem să dispară. 

5 Chemăm în imagine Soarele mare şi auriu al energiei, pe 
care îl lăsăm să ne umple în totalitate corpul şi aura. 

6 leşim din transă. 

CITIREA AUREI. 

Expresia „citirea aurei" creează o impresia a ceva tehnic şi 
foarte complicat. Înainte de a trece la acest exerciţiu, trebuie să 
facem o relaxare completă, străduindu-ne să vedem aura. 

1 Creăm un trandafir care îl reprezintă pe pacientul 
nostru. În acelaşi timp ne imaginăm că trandafirul acesta are un 
nimb. Nimbul reprezintă aura individului, tot aşa cum trandafirul 
reprezintă individul. Începem cu observarea unei singure culori 
care irizează în jurul petalelor. Dacă nu putem vedea culoarea, 
ne imaginăm că nimbul arată ca şi cum am vedea-o. Facem să 
dispară trandafirul. 

2 Repetăm exerciţiul de patru ori, adăugând de fiecare 
dată câte o culoare până ajungem la un total de cinci culori. 

3 leşim din transă. 

Următorul complex de exerciţii reprezintă o etapă mai 
avansată. Aceasta ne va ajuta să folosim citirea aurei în scopuri 
curative. 

1 Ne împământăm şi intrăm în transă. 

2Realizăm imaginea pacientului. Cu o pensulă imaginară 
cu vopsea neagră întunecăm tabloul realizat, până când 
obţinem doar silueta pacientului. Lăsăm lumina interioară 
mentală să umple spaţiul din jurul siluetei, mai întâi sub forma 
unui nimb alb. Observăm unde este nimbul mai mare şi mai 
dens, în ce puncte este mai subţire sau care sunt zonele 
corpului în care dispare. Toate aceste imagini apărute sunt 
legate de clarviziune. 

3 Lăsăm nimbul alb să capete diferite culori. Acestea sunt 
culorile aurei pacientului nostru. Dacă vedem o singură culoare 
este minunat. Dacă vedem chiar zece culori este foarte bine. Cel 
mai adesea vom vedea două sau trei culori, iar când vom căpăta 
deprinderea de a distinge culorile, vom putea analiza aura mult 
mai bine. Pentru început vom încerca să ne oprim doar culorile 
pe care le vedem sau sesizăm. Unde sunt acestea aşezate în 


jurul corpului'? Trebuie să ţinem minte că semnificaţia culorilor 
poate fi confirmată numai de propria noastră experienţă, de 
aceea ne vom urma intuiţia. 

4 Lăsăm imaginea să se estompeze. Alegem acum altă 
persoană şi repetăm procesul. Analizăm cu atenţie diferenţele 
dintre cele două aure, apoi le lăsăm să dispară. 

5 leşim din transă şi ne readucem corpul în realitate. Este 
necesar să o facem, când tocmai am efectuat o activitate 
psihică deosebit de complexă. 

La exerciţiile acestea este nevoie de o cantitate mai mare 
de energie psihică, care vine prin relaxarea perfectă a minţii. 
Rezultatele vor veni singure la un moment dat şi vă veţi bucura 
nespus când veţi reuşi să faceţi acest lucru fără prea mult efort. 

CITIREA AUREI CU OCHII DESCHIŞI. 

Clarviziunea sau vederea psihică, de care tocmai ne-am 
folosit, se realizează fără participarea simțului fizic al văzului. 
Aceasta se realizează prin intermediul vederii psihice. Unele 
persoane văd aura şi cu ochii deschişi, în stare de relaxare. Aura 
apare ca un nimb auriu vălurit, uneori este colorată în culori 
deschise, alteori seamănă cu nişte fotografii. Culoarea sau 
culorile dominante sunt plasate în centrul aurei, iar scânteile 
sau exploziile de energie de alte culori se împrăştie în spaţiul din 
jur sau se deplasează împrejurul culorii de bază. 

Nu este nimic neobişnuit că unele persoane pot vedea 
aura cu ajutorul văzului obişnuit şi nu prin clarviziune. De fapt 
cu ajutorul văzului normal putem vedea mult mai multe detalii 
mărunte decât cu ajutorul văzului psihic. Citirea aurei cu ochii 
deschişi este foarte interesantă, iar procesul în sine pare mai 
puţin fantastic, mai real. Dar totul se creează pe un ecran în 
centrul dintre sprâncene şi oricum vederea normală nu participă 
la descifrare, ochii stând într-o poziţie de parcă n-ai avea nevoie 
de ei. Totul se petrece în spaţiul de vid aflat în această regiune 
a frunţii, indiferent de distanţa de la pacient la vindecătorul 
medium. Prin crearea imaginilor şi descifrarea informaţiilor 
venite are loc ştergerea acestora din câmpul energetic al 
persoanei-pacient şi reechilibrarea energiilor lui mentale. Putem 
afirma că are loc procesul de vindecare. Avem nevoie de cineva 
cu care să colaborăm în astfel de cazuri, ca să vedem rezultatul 
final şi să ne convingem că am procedat corect. 


1 Ne alegem o persoană care să ne ajute în efectuarea 
acestui exerciţiu. Rugăm persoana să se aşeze sau să stea în 
picioare cu spatele la un perete alb. Peretele poate fi şi de o altă 
culoare, dar neapărat deschisă. 

2 Ne împământăm. Pentru a vedea aura nu este necesar 
să intrăm în transă, ci doar să fim relaxaţi. Ne îndepărtăm de 
asistentul nostru la o distanţă de circa şase metri şi ne 
concentrăm atenţia asupra unui punct în spaţiu aflat la o 
distanţă de un metru faţă de corpul acestuia. Punctul ales nu se 
va găsi pe perete sau pe chipul asistentului, ci într-un punct 
oarecare în spaţiul până la el. După un timp oarecare vom 
începe să vedem aura asistentului. Unele persoane văd aura cu 
vederea periferică, deşi asistenții au impresia că îi priviţi ţintă. 

3 Putem exersa vizualizarea aurei fără a mai împărtăşi 
această respectivelor persoane. Dar este foarte bine să fim 
prudenţi. Este foarte neplăcut când cineva priveşte ţintă în 
creştetul cuiva sau în gol, chiar deasupra umărului. În timpul 
acestor exerciţii putem ajunge la concluzia că vizualizăm aura 
nu numai pe fondul peretelui alb, ci şi pe fundalul unor culori 
închise. Puteţi începe prin a vedea aura florilor, fructelor, 
obiectelor. Relaxaţi, priviţi în gol obiectul care interesează 
neapărat. Veţi rămâne uimiţi de rezultate. Nu trebuie să mijiţi 
ochii sau să-l măriţi, ei nu participă la viziuni, participă glanda 
pineală. 

CUM SE CITESC CHAKRELE. 

Citirea chakrelor este în fond acelaşi lucru cu citirea aurei, 
dar nu vom trece la acest exerciţiu până nu ne vom însuşi în 
întregime citirea aurei, deoarece, în cazul chakrelor, exerciţiul 
are durată mai mare şi necesită o mai mare încordare. 

1 Ne împământăm şi intrăm în transă. 

2 Realizăm silueta asistentului pe ecranul nostru mental. 

3 Ne concentrăm atenţia asupra punctului din aură care 
reprezintă prima chakră. Realizăm imaginea vizuală a unui disc 
în această zonă şi urmărim dacă discul este închis sau deschis şi 
îl umplem cu galben-portocaliu-roşu-maro, în ordinea descrisă; 
să nu uităm că acum citim o hartă. Aceasta este prima chakră 
legată de supravieţuire. Dacă este larg deschisă, dacă este 
colorată în culori întunecate sau mohorâte, pacientul are 
probleme, legate de supravieţuire sau de o patologie a 
organelor care ţin de centrul energetic respectiv. Dacă această 


chakră este închisă, persoana nu are în acest moment probleme 
de supravieţuire. Dacă chakră este colorată în verde (culoarea 
creşterii), cel în cauză poate găsi noi căi care îl vor ajuta să 
supravieţuiască. Dacă chakră este colorată în roşu (culoarea 
simţurilor şi sentimentelor) capacitatea de supravieţuire 
depinde de încărcătura emoţională. 

4 Trecem de la o chakră la alta, citindu-le în acest fel pe 
rând, atât cele şapte chakre principale, cât şi chakrele mâinilor 
şi picioarelor. Este foarte important să ne concentrăm asupra 
fiecărei chakre în parte, să nu încercăm să le analizăm pe toate 
la un loc. 

5După ce am studiat cu multă atenţie fiecare chakră, 
aruncăm o privire asupra întregului ansamblu de chakre. Ne 
imaginăm că le privim mai de la distanţă, pentru a le vedea pe 
toate. Comparăm dimensiunile şi forma diverşilor centrii 
energetici. Care este cel mai mare? Care este cel mai intens 
colorat? 

6 Facem să dispară imaginea şi ieşim din transă. 

În acelaşi fel, vom examina chakrele aceleiaşi persoane şi 
a doua zi, apoi din nou peste o săptămână. Vedem dacă au 
intervenit ceva schimbări. Pot interveni schimbări dacă îl veţi 
umple cu o altă formă de energie vitală, dar pot rămâne 
nemodificate dacă persoana este la fel de complexată de grijile 
sale. 

DETERMINAREA POZIŢIEI DURERII ÎN AURĂ ŞI ÎN CORP. 

Exerciţiul următor are o mare însemnătate practică în 
munca de vindecător. El ne va oferi informaţii suplimentare faţă 
de cele obţinute prin studierea aurei şi chakrelor. La început 
vom exersa independent, ca în exerciţiul precedent de citire a 
aurei şi chakrelor. 

1 Ne împământăm şi intrăm în transă. 

2 Pe ecranul mental obţinem imaginea (silueta) persoanei 
pe care o studiem. 

3Ne autosugestionăm că pe imaginea obţinută, în punctul 
în care prietenul nostru acuză dureri fizice, trebuie să apară o 
pată roşie care să marcheze zona afectată. Urmărim cu atenţie 
în ce raport se află pată sau petele din aură. După ce studiem 
amănunţit imaginea o facem să dispară. 


4 Readucem imaginea prietenului. Ne sugestionăm că 
petele roşii apar în zonele în care acesta are dureri. Comparăm 
această imagine cu prima. Estompăm imaginea. 

5Repetăm exerciţiul alegând mereu alţi prieteni. La 
încheiere estompăm imaginile şi ieşim din transă. 

Când vom trece la vindecarea pacientului, înainte de a 
începe procedurile, vom efectua acest exerciţiu. Putem să-l 
spunem sau nu ceea ce vedem. El poate veni să ne caute, 
plângându-se: „Am o durere groaznică de cap. Vindecă-mă mai 
repede!" Efectuând exerciţiul, putem vedea o pată roşie 
deasupra sau în jurul capului său. Dar putem vedea o pată roşie 
şi mai mare şi mai intensă în cu totul alt loc, la baza coloanei 
vertebrale, în zona ombilicală, la genunchi, oriunde. Trebuie să 
dăm atenţie celor ce vedem chiar dacă ne derutează. 

Adesea, durerea se manifestă în cu totul altă zonă a 
corpului decât aceea în care este localizată sursa maladiei. Când 
trecem la vindecare, vom acorda atenţie deosebită zonelor în 
care am descoperit petele roşii. Ele trebuie înlăturate. 

AUTOAPARAREA. 

Pentru a ne dezvolta deprinderile putem realiza citirea 
psihicului anumitor persoane, cu acordul acestora, însoţind-o de 
procedeul de vindecare, dacă ni se pare potrivit şi nu este dificil 
de realizat. 

Trebuie să ne bazăm pe intuiţia noastră. După ce ne vom 
însuşi suficient citirea aurei şi a chakrelor, vom trece desigur la 
citiri mai complexe. Desăvârşindu-ne practica citirii psihicului, 
vom constata că putem răspunde singuri la toate întrebările pe 
care şi le pun ceilalţi oameni, doar formulând aceste întrebări. 

Când ne pregătim să citim psihicul unui prieten sau al unui 
pacient, reluăm procedurile pe care le efectuăm în cazul 
vindecării. Ne aşezăm faţă în faţă cu pacientul şi realizăm 
împământarea pentru amândoi. Desigur, înainte de a începe ne 
vom goli mintea de orice alte gânduri, pentru a nu ne încurca. 
Trecem apoi la citirea aurei şi a chakrelor, efectuând toate 
procedurile necesare. 

Citirea nemijlocită a psihicului este mult mai interesantă 
decât observarea de la distanţă, dar este mult mai dificilă. Omul 
al cărui psihic îl citim poate fi speriat, emoţionat sau foarte 
curios. Ca urmare, el poate pătrunde în mintea noastră şi ne va 
ataca prin atenţia, gândurile, ideile, emoţiile sale şi prin tot ce 


se petrece cu el. Deşi poate avea cele mai bune intenţii, 
atacurile sale psihice ne pot face să ne pierdem împământarea. 

Realizăm imaginea vizuală a unui trandafir care îşi strânge 
petalele, transformându-se într-un boboc de floare, dar în loc de 
a-l plasa pe ecranul nostru mental, îl aducem chiar în faţa 
frunţii. Ne sugestionăm că acest trandafir va fi magnetul care 
atrage şi absoarbe toate legăturile care pornesc de la subiectul 
pe care-l citim, înainte ca acestea să pătrundă în chakrele 
noastre şi să ne absoarbă energia. Ne vom sugestiona că 
trandafirul rămâne în acest loc şi îi verificăm prezenţa de fiecare 
dată, înainte de a începe o nouă citire. Dacă simţim o stare de 
nelinişte subită în timpul citirii, poate fi nevoie să creăm un nou 
trandafir. La terminarea citirii facem să dispară trandafirul. 

Folosirea trandafirului pentru protecţia psihicului nu se 
limitează la procesul citirii. El este de nepreţuit în viaţa 
cotidiană. De fiecare dată când cineva ne va ataca, când ne 
vom contrazice cu cineva sau vom intra într-un „război" psihic, 
vom încerca să ne imaginăm trandafirul pentru a realiza o 
detensionare. 

Acest procedeu poate fi util în menţinerea echilibrului 
interior. El poate face să nu mai avem nevoie de protecţie 
psihică. Dacă nu ne împotrivim la tot ce ne agresează în 
procesul citirii psihicului său în afara acestuia, constatăm că EUL 
nostru nu există şi nu ne mai atacă nimeni. Cu cât vom permite 
mai mult să fim agresaţi de tot ce ne deranjează şi ne creează o 
barieră psihică, cu atât mai mult citirea noastră nu va avea nici 
un rezultat şi ne vom pierde legăturile. Nu trebuie să respingem 
ceea ce simţim, dar aceasta nu ne va ajuta în perceperea în 
propriul nostru spaţiu psihic a ceea ce simt ceilalţi oameni. 

COMUNICAREA. 

În procesul oricărei activităţi psihice este foarte important 
să discutăm mental despre ceea ce vedem, ca şi cum am avea 
pe cineva alături. Cu alte cuvinte, trebuie să găsim un mod dea 
transmite acele senzaţii puternice pe care le percepem, pentru 
a nu se acumula în interiorul nostru şi a nu ne bloca a cincea 
chakră. În timpul citirii, putem descifra viziuni sau imagini 
despre care n-am dori să-l vorbim persoanei de faţă. Este posibil 
să nu fim prea siguri de informaţiile primite, sau să simţim că 
subiectul s-ar putea supăra, sau şi-ar bloca în continuare centrii 
pentru descifrarea cauzei simptomelor apărute. 


Trebuie să ne eliberăm de cele percepute, indiferent dacă 
vom comunica subiectului datele citirii psihice, sau le putem 
transmite într-o formă care să ne elibereze de tensiune. Este 
posibil să aşteptăm plecarea pacientului şi să prezentăm toate 
datele în faţa oglinzii, vorbind cu propria persoană sau deasupra 
unui pahar cu apă, care ar prelua informaţiile, apoi să aruncăm 
apa. Dacă dorim, ne putem lua notițe. Dacă simţim că ne este 
mai uşor să transmitem informaţiile şi să ne exprimăm prin 
pictură, dans sau într-un alt mod, fără a recurge la cuvinte, 
trebuie să procedăm în acest fel. Orice formă de activitate este 
bună pentru a găsi o ieşire şi a ne elibera de imaginile pe care 
le-am văzut. 

Unii vindecători transmit informaţiile cele mai serioase 
unei terţe persoane sau unui obiect (capac, zid, lac). De cele 
mai multe ori această transmitere este eficientă. 

De aceea nu susţinem că nu trebuie să comunicăm nimic 
din cele aflate, ci doar că, atunci când comunicăm altei 
persoane, care nu cunoaşte pacientul, cele aflate în timpul citirii 
psihicului, nu trebuie să întoarcem cele aflate împotriva 
acestuia. Vom proceda în aşa fel încât încărcătura emoţională a 
informaţiilor obţinute să nu dăuneze nici pacientului, nici nouă, 
reuşind astfel eliminarea lor din câmpul nostru psihic. 

Când comunicăm pacientului informaţiile obţinute prin 
citire, dacă ne-am hotărât să o facem, să fim foarte grijulii. De 
pildă, am aflat ceva secret, dar ne este teamă că pacientul se va 
supăra auzind informaţiile. Va trebui să-l abordăm în felul 
următor: „Văd că vă puteţi îmbolnăvi. Acordaţi prea multă 
atenţie unor probleme nedemne de atenţia dumneavoastră. 
Până nu veţi înfrunta adevărul şi nu veţi găsi ceva care să vă 
distragă atenţia de la toate acestea, nu vă voi putea ajuta să vă 
vindecaţi." 

Nu ne-am expus consideraţiile privind starea psihică a 
pacientului, dar am atins punctul sensibil şi pacientul ne poate 
contrazice cu ardoare. Dacă vom spune adevărul exact aşa cum 
îl vedem, ne putem provoca un şoc energetic (pe care l-am 
denumit anterior „şoc psihic"). De aceea, în primul rând vom 
crea trandafirul protector. În al doilea rând nu vom uita că nici 
un şoc psihic nu ne poate afecta în vreun fel, dacă nu dorim să-l 
percepem. Şi în fine, dacă ne împotrivim furiei pacientului 
(prietenului), aceasta va trece prin noi fără să ne afecteze. 


ÎMBINAREA IMAGINILOR. 

În acest capitol revenim la unul dintre cele mai importante 
aspecte ale activităţii psihice: la priceperea de a rămâne neutri, 
de a nu ne implica în emoţiile persoanei căreia îi citim psihicul 
său pe care o tratăm. 

Pentru noi, ca şi pentru pacient, va fi mult mai uşor dacă îi 
vom solicita să nu mediteze şi să nu intre în transă împreună cu 
noi. Oamenii cred adesea că ne-ar putea uşura munca dacă ar 
medita împreună cu noi. Dar nu este aşa. Mai întâi oamenii 
meditează în mod diferit şi, aflându-se în alte sfere, le va fi greu 
să urmărească cu atenţie cuvintele noastre. Este necesar doar 
că ei să fie prezenţi. 

Când intrăm în transă este şi mai important să rămânem 
la nivelul energetic propriu. Dacă prietenul său pacientul 
meditează împreună cu noi, el poate să ne însoţească foarte 
natural, fără să-şi dea seama, chiar de la intrarea în transă. 
Astfel, poate fi încălcat unul dintre principiile de bază ale intrării 
în transă, care constă în ridicarea obligatorie a nivelului 
energetic propriu la un nivel suficient de înalt, care să-l 
depăşească mult pe cel al pacientului, pentru a ne asigura de 
imparţialitatea emoţională şi detaşarea necesare în timpul citirii 
sau vindecării. 

Dacă şi noi şi pacientul ne aflăm la acelaşi nivel energetic, 
putem îmbina tablourile obţinute cu cele ale pacientului, ceea 
ce înseamnă că trăirile pacientului pe care-l observăm se îmbină 
cu trăirile noastre analoage. Propriile noastre amintiri se pot 
constitui la rândul lor în senzaţii puternice, care produc confuzie 
în mintea noastră şi haos în citirea psihicului. De obicei aceasta 
constituie cauza senzaţiei că nu putem vedea subiectul citirii în 
timpul acestei operaţiuni. 

lată un exemplu simplu de îmbinare a tablourilor: începem 
procedura cu succes, citim în condiţii optime aura pacientului şi, 
deodată, vedem o pată de culoare roşu închis. li comunicăm 
pacientului că această pată în aură este un semn de furie şi, 
după ce i-am spus-o, devenim nervoşi, ne simţim jenaţi. Dacă 
am avea mai multă experienţă în clarviziune, am putea vedea 
imaginea reală sau tablourile proiectate în aura pacientului. Sau 
am putea să le sesizăm. Sau, mai degrabă, am înţelege pur şi 
simplu de ce dintr-o dată nu ne simţim bine. 


Se poate întâmpla ca pe la vârsta de cinci ani pacientul 
nostru să fi mâncat o bătaie zdravănă de la mamă şi să nu fi 
putut niciodată să-l ierte aceasta. Poate că şi mama ne-a tras 
câteva palme pe la cinci ani, lucru care ne frământă şi acum. 
Dacă nu suntem neutri şi nivelul nostru energetic nu se ridică 
deasupra celui al pacientului, tablourile încep să se 
întrepătrundă şi ne simţim debusolaţi. Amintirea noastră despre 
trăirile proprii se amestecă cu amintirile analoage ale 
pacientului şi ne concentrăm exclusiv asupra acestui eveniment 
neplăcut, chiar dacă nu suntem conştienţi de aceasta. 

Nu trebuie să disperăm. Oricine îşi poate combina 
tablourile imaginare cu ale noastre, dar nu este deloc greu să 
scăpăm de aceasta. În primul rând îi vom spune pacientului să 
ne scuze o clipă pentru a pune la punct starea de transă sau a 
ne calma cea de-a şaptea chakră. Revenim în propria minte, ne 
împământăm iar şi ne ridicăm nivelul energetic, circulând prin 
corpul nostru o cantitate mai mare de energie decât a 
pacientului. Astfel vom putea observa îmbinarea tablourilor fără 
a le simţi. Apoi îl împământăm din nou pe pacient. 

Dacă avem idee ce reprezintă tabloul nostru care participă 
la combinaţie, îl aducem pe ecranul nostru mental şi îl facem să 
dispară. Acesta poate reprezenta orice: se poate să fi avut 
amândoi în adolescenţă coşuri pe faţă care ne făceau să 
suferim, am fi putut avea prieteni geloşi, rău de înălţime etc. Se 
pot îmbina de asemenea unele tablouri pozitive, deşi acestora li 
se acordă mai puţină atenţie şi creează mai puţine greutăţi la 
citire. 

Dacă nu putem vedea clar tabloul, ne aşezăm în spatele 
pacientului şi lăsăm să ne umple mintea orice reprezentare 
imaginară. Dacă începem pe neaşteptate să percepem ceva, 
facem să dispară reprezentarea imaginară. Dacă nu percepem 
nimic, facem să dispară totul. Dacă această dispariţie nu ajută, 
ne imaginăm că senzațiile noastre neplăcute formează o 
picătură mare de energie de orice culoare dorim. O plasăm pe 
ecranul nostru mental şi o facem să dispară. Apoi închidem pe 
jumătate cea de-a doua chakră. Aceasta ne va separa de 
pacient. 

Apoi ne gândim la cinci puncte care ne deosebesc de 
pacient: are părul castaniu, spre deosebire de noi, este 
învăţătoare - ceea ce noi nu suntem, îi plac trandafirii - nouă nu, 


are 27 de ani - noi avem altă vârstă, crede că procedurile 
psihice sunt vrăjitorii - noi nu. Metodă este foarte simplă, dar îi 
vom aprecia calităţile când o vom aplica. Nu suntem una cu 
pacientul. Suntem persoane diferite. Privind la problemele şi 
distracţiile pacientului, trebuie să ne spunem: „Acestea nu sunt 
problemele mele, dar doresc să decodific cauzele care provoacă 
suferinţa." 

Durerea de cap care poate apărea ca urmare a 
suprapunerii tablourilor poate fi importantă pentru noi. Ea ne 
indică zonele în care s-a acumulat sau este blocată energia şi ne 
poate ajuta să clarificăm situaţia, obligându-ne să conştientizăm 
cauza. 

Când simţim că ceva nu este în regulă, în timpul citirii, 
procedăm astfel: 1 Facem împământarea, atât a pacientului, cât 
şi a noastră. 

2 Ridicăm nivelul energetic propriu faţă de cel al 
pacientului. 

3 Facem să dispară orice imagine, oricare ar fi. 

4 Creăm un trandafir. 

5 închidem a doua chakră. 

6 Ne gândim la cinci puncte care ne deosebesc de 
pacient. 

Vindecătorii începători sunt neliniştiţi de volumul mare de 
informaţii despre chakre, legături, spirite-mentor, aură, 
simboluri ale vieților anterioare. Uneori vindecătorul începător 
nu este sigur de ceea ce vede. Putem evita aceste probleme 
dacă decidem de la început ce anume dorim să vedem: aura, 
chakrele, legăturile etc. Ne concentrăm asupra alegerii noastre, 
acordându-l toată atenţia. După ce studiem cum se cuvine zona 
aleasă, putem trece mai departe. 

PERFECŢIONAREA CITIRII PSIHICE. 

Nu putem vindeca un om împotriva propriei sale voințe. La 
fel, nu-l putem privi împotriva voinţei sale. Lucrând, ne putem 
da seama că informaţiile au fost blocate. Nu putem obţine nici 
un fel de date, deşi recurgem la toate procedeele tehnice 
cunoscute de izolare, de neutralizare. Citirea nu se poate face, 
până în momentul în care pacientul nu doreşte aceasta. De cele 
mai multe ori, cu toată jena, pacientul răspunde „DA". 

Trebuie să subliniem că în toate domeniile psihice în care 
suntem implicaţi alături de o altă persoană, insistenţele nu ne 


vor ajuta. Trebuie să ne înştiinţăm prietenii că dorim să facem 
puţină practică, să încercăm procedeele psihice pe care le-am 
aflat din prezenţa lucrare. Ideal ar fi ca ei să ne vină în 
întâmpinare. 

Dar trebuie să-l rugăm să fie de acord într-un mod foarte 
politicos, astfel încât să poată refuza dacă nu vor să ne sprijine. 
Lumea psihicului este de temut pentru mulţi oameni, unii dintre 
ei sunt speriaţi de posibilitatea pătrunderii acestei lumi. La 
începutul activităţii veţi avea multe surprize: prietenii pe care-l 
consideraţi ca având concepţii liberale şi filosofice se dovedesc 
cei mai speriaţi sau devin criticii cei mai severi. Dimpotrivă, 
persoane care nu se mai interesaseră niciodată de fenomenele 
extrasenzoriale, de meditaţie etc. se dovedesc deschise la nou. 
Cu trecerea timpului îi vom putea identifica de la început pe cei 
speriaţi de aceste fenomene. Să ne amintim cum ne-am simţit în 
această lume necunoscută cu câţiva ani în urmă! 

Trebuie să fim atenţi în a comunica pacientului doar acele 
informaţii care îl pot ajuta. 

Citirea psihică este mult mai mult decât slujirea celorlalţi, 
este slujirea propriului EU. 

Chiar dacă pare paradoxal, trebuie să subliniem aspectul 
cel mai important al citirii. Cu cât citim sau trăim mai mult, cu 
atât ne este mai clar că suntem asemănători oricărui om, care 
are aceleaşi probleme ca noi. 

CAPITOLUL V. 

Etape avansate de vindecare PSI. 

Exerciţiile prezentate în acest capitol au un grad de 
dificultate mai ridicat. Este bine să nu ne grăbim şi să nu 
avansăm la exerciţiul următor dacă nu stăpânim bine tehnica. 

Unele dintre exerciţiile prezentate în acest capitol ne vor 
părea mult mai simple decât cele din capitolele anterioare. Dar 
nu trebuie să precupeţim timpul necesar efectuării exerciţiilor şi 
nici să comparăm progresul înregistrat de noi cu cel înregistrat 
de alţii, sau cu ceea ce, după impresia noastră, am fi putut 
realiza. Fiecare om este o individualitate şi merge pe propriul 
său drum. 

PURIFICAREA CHAKRELOR. 

Purificarea chakrelor este extrem de importantă, atât în 
vindecarea altora, cât şi în autovindecare. lată o metodă pentru 
purificarea propriilor chakre. 


1 Ne împământăm şi intrăm în transă. 

2 Ne instalăm în cea de-a treia chakră. Ne imaginăm cum 
energia excitantă care s-a acumulat aici se transferă în cea de-a 
doua chakră, se acumulează aici, urmând a fi transferată în 
prima chakră. Repetăm acest proces. Înlăturăm prin tijă de _ 
împământare tot ceea ce avem acumulat în aceste chakre. In 
timpul acestui exerciţiu nu trebuie să cercetăm ce anume 
înlăturăm, deşi, desigur, o putem face. 

3 Ne instalăm în a patra chakră. Acum procedăm în sens 
invers. Transferăm întreaga cantitate de deşeuri psihice din a 
patra chakră în a cincea, apoi în a şasea şi a şaptea chakră, iar 
prin aceasta le evacuăm în exterior. Ne imaginăm că totul a fost 
înlăturat din aura noastră şi se dizolvă în energia neutră. 

4 Ne întoarcem în prima chakră. Umplem acest centru cu 
energie de culoare portocalie şi ne imaginăm că aceasta circulă 
prin fiecare chakră. Am evacuat tot ce era străin. De fiecare 
dată, evacuând tot ce nu ne era necesar, spaţiul eliberat se 
umple cu energie pură. Natura nu suportă vidul, atât în spaţiul 
fizic, cât şi în cel psihic; dacă vom lăsa spaţiul] neocupat, nu 
trebuie să mai menţionăm ce se poate acumula în el. 

5 Repetăm etapa a patra pentru a doua şi a treia chakră. 
Apoi închidem fiecare dintre chakrele inferioare, astfel încât să 
ne fie comod. 

6 Umplem cele patru chakre superioare, una după alta, cu 
energie portocalie. Culoarea portocalie este totdeauna o culoare 
eficientă, dar dacă preferăm să folosim alta, vom proceda cum 
credem mai bine. Cele patru chakre superioare nu se închid. 

7 leşim din transă. 

Procesul de purificare a chakrelor este o procedură pe 
care o putem efectua cât de des dorim. După efectuarea etapei 
a şasea, putem înlătura toate legăturile, găsind tablourile 
agasante care împiedică fluxul de energie. 

Pentru a vindeca o altă persoană prin această metodă, ne 
împământăm atât pe noi, cât şi pacientul, apoi aşezăm mâna 
deasupra celei de-a treia chakre a pacientului şi ne imaginăm că 
mâna noastră împinge tot ce nu este necesar prin chakrele 
inferioare în tijă de împământare, iar de aici cât mai adânc în 
Pământ. 

Apoi ne aşezăm mâna deasupra celei de-a şaptea chakre 
a pacientului şi ne imaginăm că extragem tot ce este în plus în a 


patra chakră şi înlăturăm ce am extras prin a şaptea chakră în 
atmosferă. Apoi se umple fiecare chakră cu energie curată, 
portocalie. 

STĂPÂNIREA CORPULUI. 

lată un exerciţiu, care poate părea oarecum neobişnuit, 
destinat să ne reînnoiască legătura cu propriul nostru corp, să 
ne consolideze situaţia de posesor al propriului spaţiu fizic şi să 
ne reamintească faptul că, orice s-ar întâmpla, mintea noastră 
ne poate spune: „Acesta este corpul tău." „A avea", „a stăpâni" 
ceva anume înseamnă în limbajul psihicului „a face să-ţi 
aparţină în totalitate". De exemplu, părinţii ne-au învăţat să 
mergem, prin urmare ei pot continua să stăpânească o parte a 
picioarelor noastre, iar noi este posibil să nu le stăpânim pe 
deplin niciodată. Putem creşte cu convingerea că organele 
genitale sunt într-o oarecare măsură impure, aşa că niciodată 
nu vom putea să le stăpânim pe deplin şi să le folosim ca pe 
ceva ce ne aparţine. 

Acele zone din corp pe care nu le stăpânim sunt zonele în 
care se poate bloca energia terestră şi cosmică. Aceste zone, în 
care adesea suntem „inconştienţi sau adormiţi", sunt zonele în 
care de cele mai multe ori apar maladiile fizice. Aici aura poate 
fi foarte subţire sau poate lipsi în totalitate. 

Dacă doriţi să deveniți stăpânul corpului dumneavoastră, 
să parcurgem următorul exerciţiu. Ne împământăm. Apoi ne 
instalăm în degetele mari ale picioarelor (la fel cum ne-am 
plasat în centrul capului, în colţul camerei sau în una dintre 
chakre). Mobilizăm întreaga noastră putere de conştientizare în 
aceste puncte. Probabil nu ne-am gândit niciodată atât de mult 
la degetele mari ale picioarelor şi vom determina cum ne simţim 
aici şi ce simt degetele noastre. 

Apoi ne mutăm la tălpile picioarelor. Cum sunt acestea: 
uşoare, îngreunate, amorţite sau dureroase? 

Ne instalăm apoi în gambe. 

Astfel, ne vom afla pe rând în fiecare părticică a corpului 
nostru: în genunchi, în coapse, în fese, în organele genitale, în 
abdomen, torace, umeri, în braţe, coate, antebraţe, palme, 
degete, în partea dorsală a toracelui, la ceafă, în gât, bărbie, 
buze, limbă, dinţi, nas, obraji, urechi, păr, cap. Pentru fiecare 
popas vom consuma atât timp cât va fi necesar şi, părăsind o 
parte a corpului, vom fi gata să ne oprim în următoarea. 


Pătrunzând în fiecare parte a propriului nostru corp, vom 
vorbi cu aceasta. Vom da bineţe abdomenului şi-l vom întreba 
dacă nu doreşte ceva pentru el. El poate răspunde: „Mai uşor cu 
alimentele picante", sau: „Lărgeşte cureaua." Vom sta de vorbă 
cu tălpile noastre. Ele ne pot spune: „Nu ne uita. Avem nevoie 
de încălţăminte mai comodă" sau: „Mulţumim pentru baia cu 
săruri minerale." 

Trebuie să menţionăm că în unele părţi ale corpului ne 
vom simţi bine şi comod, confortabil, pe când în altele ne poate 
înconjura plictiseala, vom simţi o apăsare sau o tensiune. 
Acestea sunt zonele pe care nu le stăpânim în totalitate. În 
fiecare parte a corpului nostru vom conştientiza senzațiile, atât 
pe cele plăcute, cât şi pe cele neplăcute. Primul pas care ne dă 
sentimentul că întregul corp ne aparţine va fi senzaţia că putem 
stabili în ce parte a corpului ne simţim confortabil şi unde ne 
simţim străini. Vom examinai cu atenţie dacă nu cumva s-a 
acumulat durere în acele zone ce ne sunt străine. Dacă este 
aşa, vom şterge aceste imagini. 

După ce încheiem procesul de luare în posesie a corpului 
nostru, revenim în centrul capului. De aici, construim pe ecranul 
nostru mental tabloul întregului corp. Inconjurăm această 
imagine pe cât posibil cu maximă iubire şi tandreţe, înlăturăm 
imaginea şi ieşim din transă. 

A FI SANATOS. 

Procesul de vindecare presupune restabilirea echilibrului 
în organism. Vindecătorii caută să-şi concentreze atenţia de cele 
mai multe ori asupra a ceea ce nu este „în regulă" în corpul fizic 
sau psihic, nu asupra a ceea ce este „normal". Trebuie să privim 
corpul în ansamblu sau în legătură cu Universul pentru a fi feriţi 
de erori. Vindecarea este un proces de corectare a corpului 
energetic, care permite corpului fizic să funcţioneze normal. 

Următoarele exerciţii sunt destinate readucerii sub 
controlul nostru a stării naturale de forţă şi voinţă. Sunt 
destinate să ne dezveţe de unele modele pe care le-am învăţat 
în copilărie şi care erau utile copilului. Aceste modele nu ne sunt 
potrivite totdeauna, iar uneori pot fi chiar nocive. De pildă, 
astmul bronşic poate fi urmarea atenţiei exagerate pe care ne- 
au acordat-o părinţii în copilărie. Dar oare dorim acum să ni se 
acorde aceeaşi atenţie? Poate plătim pentru această atenţie cu 
imposibilitatea de a respira uşor sau poate ţine de destin. 


1 Ne împământăm şi intrăm în transă. 

2 ldentificăm în propria aură zonele care emit o energie 
sănătoasă, vibrantă, pură, de culoare aurie. 

3 Ridicăm nivelul energetic din celelalte zone ale corpului, 
astfel încât să corespundă energiei înalte din zonele sănătoase. 
Trebuie să ne sugestionăm că nivelul energiei creşte dacă îi vom 
ordona aceasta. Atunci vom putea ridica acest nivel cât dorim. 

4 Facem să circule energia prin chakrele şi aura noastră, 
apoi ne aplecăm cu capul mai jos de genunchi şi ieşim din 
transă. 

Putem folosi acest exerciţiu şi pentru vindecarea altor 
persoane. Trebuie să identificăm porțiunile sănătoase din aură 
acestora, în loc să le căutăm în propria noastră aură. Apoi 
ridicăm nivelul lor energetic aşa cum l-am ridicat pe al nostru. 
Este bine să învăţaţi pacienţii să respire corect. 

Restabilirea energetică a corpului fizic se face şi prin 
metode de respiraţie, prin tehnici Radja-Yoga. 

VOCEA INTERIOARA. 

Exerciţiul de mai jos este unul dintre cele mai simple şi dă 
rezultate pozitive în toate domeniile activităţii psihice. 

Am amintit deja despre vocea noastră interioară - această 
parte a EU-lui nostru care întotdeauna ştie tot şi ne propune, ca 
răspuns la întrebările noastre, numai judecăţi de folos. Pentru a 
intra în legătură cu vocea noastră interioară, vom închide mai 
întâi ochii şi ne împământăm. Ne gândim la o întrebare la care 
am dori să primim răspunsul, de exemplu: „Oare vreau cu 
adevărat să merg la plimbare?" sau: „Şeful meu are de gând să 
mă avanseze?" sau: „Oare sora mea chiar iubeşte pe cineva?" 

Pe ecranul nostru mental scriem cu majuscule: „DA". Apoi, 
scriem tot cu majuscule: „NU". Formulăm întrebarea şi vedem 
care din răspunsuri s-a luminat. Inţelegem că este foarte simplu, 
dar viaţa nu trebuie să fie prea dificilă, încercăm, trebuie să 
încercăm. Vom fi uimiţi cât de repede şi de uşor vom primi un 
răspuns corect şi precis. De multe ori răspunsul „DA" vine sub 
forma unei tensiuni uşor sesizabile pe partea dreaptă a frunţii 
sau în centrul frunţii, iar răspunsul „NU" pe partea lobului frontal 
stâng, sau parcă din ceafă ni s-ar extrage o tijă. 

Acest procedeu este util şi pentru discuţiile cu propriul 
corp. De pildă, putem verifica astfel echilibrul substanţelor 
nutritive, întrebăm: „Mai ai nevoie de vitamine?" Dacă primim 


un răspuns pozitiv, începem să enumerăm: A, B, C, D, E, primind 
răspunsul: „DA" sau „NU" pentru fiecare vitamină. 

Dacă dorim putem să variem întrebările, adăugând 
„uneori" sau „puţin" său „mult“, sau alte gradaţii ale 
răspunsului. Vom fi cât se poate de independenţi şi originali. 

CAPITOLUL VI. 

De ce se îmbolnăvesc oamenii? 

„. Şi oamenii niciodată nu vor şti că vor distruge, cu un 
singur cuvânt, un regat sacru şi un suflet." 

R. Enache, KARMA. 

Cei mai mulţi dintre noi cred că boala este o nenorocire 
care se abate asupra noastră, un accident în care nu avem nici 
o vină. Poate că ne îmbolnăvim pentru că am mers prin ploaie 
cu capul descoperit, sau pentru că este o epidemie de gripă. 
Atunci de ce unii oameni umblă mereu cu capul descoperit, nu 
poartă pălării sau căciuli, nu se tem de epidemii şi sunt sănătoşi 
toată viaţa? De ce unii sunt permanent sănătoşi chiar în mijlocul 
epidemiilor? 

VINDECAREA PRIN PRELUAREA BOLII. 

Dacă nu efectuăm corect procedurile, putem descoperi că 
avem aceleaşi boli de care ne-am vindecat pacienţii. lată de ce, 
la începutul acestei cărţi, am învăţat să ne împământăm. 

Când suntem împământaţi, suntem mai puţin înclinați să 
plutim în nori, avem „picioarele noastre psihice" bine înfipte în 
Pământ. Sunt unii vindecători care iau asupra lor bolile 
pacienţilor, iar apoi se vindecă de maladiile astfel preluate. Nu 
consider că ar trebui să procedăm astfel şi vă sfătuiesc foarte 
insistent să nu faceţi acest lucru. 

În cazul în care ne credem martiri sau suntem puţin 
masochişti şi ne roade curiozitatea să ştim ce putem simţi la 
preluarea bolii pacientului, vom alege pentru experiment ceva 
mai puţin grav, cum ar fi durerea de cap, dar în nici un caz nu 
vom alege o maladie gravă cum este cancerul. După ce vom 
intra în transă, deschidem larg cea de a doua chakră. Apoi, după 
ce separăm durerea de cap de persoana pacientului, o creăm 
din nou în mintea noastră pentru propria noastră persoană. 
Unde este durerea în cap? Ce culoare are? Cât este de intensă? 
Care îi este temperatura? Este o durere care pulsează sau este 
continuă? Acum pacientul nostru trebuie să se simtă bine, iar 
pentru noi a venit momentul să luăm aspirina. Să nu ne 


aşteptăm la compătimire din partea pacientului pentru ceea ce 
am făcut. Acum boala lui ne aparţine şi trebuie să ne punem 
întrebarea: „Am vrut oare să primim ceea ce am primit? Prin ce 
procedeu ne vom vindeca?" 

TULBURARILE PSIHICE. 

Deseori vindecătorii sunt puşi în situaţia de a ajuta 
persoane care prezintă serioase dereglări emoţionale sau 
psihice. Să nu uităm că această carte este un ghid pentru 
efectuarea unor procese de vindecare psihică. Când ni se 
adresează o persoană cu tulburări serioase, îi vom face cel mai 
mare bine trimiţând-o la un psihiatru calificat. 

In al doilea rând, putem să efectuăm câteva procedee de 
vindecare de la distanţă, care desigur nu înlocuiesc intervenţia 
unui medic calificat. Dar persoanele cu grave tulburări psihice şi 
emoţionale au de obicei ceea ce numim „motivații tainice”. 

Dacă nu dorim să ne implicăm în acest joc şi să jucăm cu 
cărţile pe faţă, este mai bine să le mulţumim pentru vizită. Nu 
sunt necesare explicaţii detaliate, este suficient să refuzăm. 
După cum s-a menţionat anterior, priceperea de a spune „NU'" 
este o armă psihică foarte prețioasă. 

Un om cu serioase tulburări de acest fel nu doreşte să fie 
vindecat. Un bun psihiatru îl va obliga pe pacient să sesizeze 
rezultatul neaşteptat al bolii sale şi îl va putea ajuta să se 
elibereze de jocul lui periculos şi să se însănătoşească. 
Efectuând câteva procedee de vindecare a pacientului absent, 
vom putea la rândul nostru să-l ajutăm, dar, foarte probabil, 
ajutorul nostru va fi limitat. 

NECOOPERAREA PSIHICA. 

Cei care solicită vindecarea fără să o dorească joacă un 
joc numit „Eu nu vreau şi tu nu mă poţi obliga". Orice am face, 
oricât am fi de pricepuţi ca vindecători, oricât am fi de instruiti, 
această boală nu o vom putea învinge. După cum am mai spus, 
nu vom putea vindeca un om care nu doreşte să fie vindecat. 

Vindecarea psihicului este, mai degrabă, permisiunea 
acordată altui om pentru a se vindeca. Incercând vindecarea 
unei persoane care nu şi-o doreşte defel, nu putem realiza mare 
lucru. Este ca şi cum am ordona ploii să se dezlănţuie într-o zi 
absolut senină. Mai bine am cere Soarelui să strălucească. 

Ne va fi mult mai uşor dacă îl vom întreba pe cel venit să 
solicite vindecarea dacă doreşte să se vindece, iar apoi, intrând 


în transă, după efectuarea citirii, să punem din nou întrebarea şi 
să aflăm de la organismul pacientului dacă acesta doreşte să fie 
vindecat. Aşa cum am arătat anterior, pacientul nu ne permite 
să începem vindecarea, iar noi putem înţelege aceasta şi 
răspunsul la întrebarea de mai sus va fi evident. În majoritatea 
cazurilor, persoana care nu doreşte să fie vindecată nici nu-şi 
cunoaşte această atitudine. Dacă i-o vom dezvălui, rugând-o să 
se răzgândească, poate că va reuşi să-şi pună ordine în 
simţăminte şi să le transfere la nivelul conştiinţei atunci când va 
putea să facă o alegere. Pacientul poate să aleagă vindecarea 
sau boala şi, în funcţie de aceasta, putem acţiona. 

NARCOTICELE. 

Uneori omul nu doreşte să fie vindecat, mai ales dacă 
simte că în acest fel trebuie să renunţe la ceva. De exemplu, cei 
care au folosit timp îndelungat tranchilizante capătă 
dependenţă fizică sau psihică faţă de medicamentul lor preferat. 

Dacă o persoană ia zilnic, timp de şase ani, opium, mintea 
sa este total dependentă şi nu va mai putea trăi fără acest 
preparat din mac, din care ia câte puţin în fiecare dimineaţă. 
Dacă îi vom spune: „Lasă opiumul şi fă o plimbare!", mintea lui 
nu va fi capabilă să se supună acestei sugestii. 

Oamenii care iau multe medicamente au nevoie să fie 
asiguraţi că vor supravieţui în cazul renunţării la ele. Mintea lor 
trebuie să ştie precis că nu vor pieri dacă vor renunţa la pastile. 
Uneori, cei care folosesc narcotice nu vor să se gândească la 
aceasta. Dar, dacă dorim să luptăm cu succes împotriva bolii, 
este bine să ştim cu ce anume trebuie să ne luptăm. 

Primul pas în stabilirea adevărului în problema folosirii 
narcoticelor de către pacient este întrebarea adresată direct. 
Dacă răspunsul nu ne satisface, vom stabili adevărul pe cale 
psihică. Dacă tratăm o persoană care foloseşte narcotice, 

Trebuie să o convingem că poate să continue să le 
folosească dacă vrea, dar poate şi să renunţe la ele. Fiinţa 
umană doreşte adesea să renunţe la narcotice, pe când mintea 
şi trupul ar dori să le păstreze. 

In cazul tratamentului aplicat unei persoane care foloseşte 
narcoticele, mai întâi trebuie să o împământăm cum se cuvine 
prin prima chakră, precum şi prin tălpile picioarelor. Apoi, îi 
purificăm bine prima chakră şi o umplem cu energie aurie sau 
albastru-deschis, în funcţie de nevoile de liniştire (energie 


albastru-deschis) sau de excitație (energie aurie). Când 
vindecarea se va încheia, îl vom obliga pe pacient să facă ceva 
ce ar putea face trupul lui fără medicamente. 

Substanțele nocive aflate în unele medicamente 
administrate în cantităţi mari se acumulează în corp, făcându-l 
dependent. La schimbarea medicamentelor are loc şocul psihic, 
persoana neputând accepta aceasta. Noul medicament nu va 
avea efect, deoarece corpul nu renunţă la ideea că acesta a fost 
schimbat şi va continua să se îmbolnăvească. Utilizarea unui 
anumit narcotic poate fi considerată corectă, incorectă sau 
indiferentă. Vă amintim doar că cei dependenţi faţă de un 
narcotic sau mai multe sunt înclinați să se orienteze cu uşurinţă 
către „supravieţuire“, îndeosebi dacă simt că pot fi luate 
preparatele preferate. Prin narcotice înţelegem nu numai 
tranchilizantele şi mijloacele excitante, ci şi marijuana, alcoolul, 
tutunul şi cafeaua. 

MOARTEA. 

Vorbim despre supravieţuire şi analizăm în prezenta 
lucrare problema concentrării oamenilor pe supravieţuire atunci 
când simt că-l ameninţă ceva. Supravieţuirea este opusă morţii. 
lar moartea este pentru majoritatea oamenilor Marea 
Necunoscută. Sau, mai simplu, este cu adevărat o imensă 
schimbare. 

Unele suflete părăsesc greu planul fizic după moartea 
trupului, fie pentru că nu au reuşit să ducă la sfârşit o misiune 
printre cei vii, fie pentru că sunt derutaţi, neştiind un timp din 
care plan al existenţei fac parte. 

Doctori în medicină, cum sunt Elisabeth Kiibler Ross şi 
Raymond S. Moody, au petrecut multe ceasuri la capătul 
muribunzilor, ca şi în preajma celor care au cunoscut moartea 
clinică, dar au fost readuşi la viaţă. 

Aceştia au povestit lucruri uimitoare despre ceea ce au 
simţit şi trăit în timp ce mureau şi cât au fost morţi. Senzaţiile 
lor coincid cu cele descrise de mediumuri şi mistici pe durată 
mai multor milenii. 

În lucrarea sa „Viaţă de după viaţă", doctorul Moody 
prezintă „Trăirea teoretic ideală" sau „completă" care include în 
general elementele comune pe care acesta le-a descoperit la 
cea mai mare parte a celor 150 de cazuri de moarte clinică pe 
care le-a studiat. Considerăm indicat să prezentăm aici această 


descriere: „Un om moare şi, când atinge vârful celei mai 
puternice crize fizice, aude cum medicul îl declară mort. Apoi, el 
începe să audă un zgomot neplăcut, ca un dangăt puternic sau 
un zbârnâit şi, în acelaşi timp, simte că se deplasează rapid 
printr-un tunel lung şi întunecos. Se vede dintr-o dată în afara 
corpului său fizic. Totuşi el încă se află în acesta. Işi priveşte 
propriul corp de la distanţă, ca un spectator. Observă eforturile 
echipei de reanimare care încearcă să-l readucă la viaţă, 
aflându-se în continuare în această situaţie neobişnuită şi 
resimţind o emoție puternică. 

După un timp, persoana respectivă se linişteşte şi se 
obişnuieşte cu starea sa. Omul constată că are şi acum un corp, 
dar de cu totul altă natură, având alte forţe decât corpul pe care 
tocmai l-a părăsit. Acolo este întâmpinat de alte persoane, care 
vin să-l ajute. El recunoaşte între ei prieteni decedati anterior şi 
în faţa lui apare un suflet iubitor, plin de căldură, pe care nu l-a 
mai văzut - sufletul luminii. 

Acest suflet îl întreabă fără vorbe, făcându-l să arunce o 
privire asupra întregii sale vieţi şi îi arată esenţa principalelor 
evenimente din viaţa lui. Sufletul pornit în călătorie simte că se 
apropie de un fel de barieră sau hotar, care formează desigur 
limita dintre viaţa pământească şi cea care îi urmează. Aici el 
înţelege că trebuie să se întoarcă, să revină pe Pământ, căci 
momentul morţii nu a sosit încă pentru el. În acest moment 
începe să se împotrivească, fiindcă a cunoscut ce urmează după 
viaţă şi nu mai vrea să se întoarcă pe Pământ. Este plin de un 
sentiment de bucurie fără margini, de iubire şi de linişte. Dar, cu 
toată împotrivirea, sufletul revine în corpul fizic şi continuă să 
trăiască." (Raymond S. Moody, doctor în medicină - Viaţa de 
după viaţă, pag. 21-22 New York, 1975) 

Doctorul Moody a lucrat cu acei aleşi care trăiesc printre 
noi şi ne pot spune foarte exact ce a reprezentat moartea 
pentru ei. Ceilalţi oameni se pot baza pe propriile lor trăiri sau 
pe credinţele religioase, inclusiv cele în care se spune că după 
moarte nu ştim nimic. 

De obicei moartea ne sperie pentru că este unul dintre 
cele mai importante momente din viaţa unui om şi pentru că 
majoritatea oamenilor vii nu au cunoscut-o prin trăire proprie. 
Când situaţiile de viaţă se încarcă în mod deosebit de stres, 
corpul este cuprins de o spaimă în faţa amenințării de a înceta 


să existe. Toate reacţiile în faţa spaimei sunt definite până la un 
punct de spaima omului în faţa propriei sale morţi. Când ne 
speriem de un păianjen, de un coşmar sau de o umbră ciudată 
care apare noaptea târziu în uşa camerei noastre, teama 
aceasta este echivalentă cu teama de moarte. 

In orice stare de frică omul se reglează automat pe regim 
de supravieţuire, aceasta îi este reacţia fizică. În această stare 
corpul apelează la prima chakră, eliberând din aceasta 
cunoştinţele privind supraviețuirea, care îl ajută să menţină 
viaţa. 

În majoritatea situaţiilor, în realitate nu este nevoie să 
recurgem la aceste măsuri. Foarte puţini păianjeni sunt 
periculoşi. Cele mai multe coşmaruri nu ne apropie de moarte, 
ci, mai degrabă, de problema supravieţuirii. lar majoritatea 
umbrelor care ne sperie se dovedesc a fi umbrele copacilor, 
pisicilor sau vecinilor. 

Majoritatea situaţiilor menite să stârnească spaima sunt 
legate de problema supravieţuirii, provocând de cele mai multe 
ori reacţii de la-centrii ce nu sunt legaţi de energia de 
supravieţuire: emoţii, comunicare, intuiţie etc. Ne putem 
aştepta că nu întotdeauna corpul să cunoască acestea, să 
folosească aceste spaime pentru a trimite semnale de pericol ce 
trebuie să ne trezească. 

De fiecare dată când ne cuprinde spaima, astfel încât 
provoacă reacţii limită, amplificăm inevitabil această spaimă, 
care începe să predomine în viaţa noastră. Oamenii care şi-au 
trăit deja propria moarte - cei pe care i-a studiat doctorul 
Moody, ca şi cei care au ajuns până în pragul morţii, cum ar fi 
supraviețuitorii din lagărele de concentrare fasciste, din 
accidente sau diferite cataclisme, de pildă cutremure - aceştia 
îşi păstrează calmul şi demnitatea în timpul acestor zguduiri 
care ne fac pe toţi să tremurăm pentru propria noastră viaţă şi 
să ne orientăm spre supravieţuire. 

Dar o astfel de orientare spre supravieţuire se poate 
manifesta şi mai puţin evident: aflându-ne într-o situaţie 
analoagă, simţim nevoia să ne ascundem, devenim extrem de 
somnoroşi, obosiţi şi plictisiţi. Dorinţa de a merge la culcare, ca 
şi aceea de a ne îndepărta fizic, este adesea o manifestare 
psihică curentă, menită să ne ferească de conflictul cu 
fenomenul de care ne temem. 


O situaţie de stres care nu apare în urma unui pericol de 
moarte provoacă mai degrabă reacţii normale, reacţii deschise 
de spaimă, decât o creştere a adrenalinei în sânge, căci este 
evident că reacţia de teamă „pură" (luptă sau fugă) 

Nu este potrivită în acest caz. Oamenii care au suportat o 
moarte clinică au învăţat foarte multe în timpul acestor trăiri, pe 
când toţi ceilalţi consumă cantităţi colosale de energie pentru a 
o evita. După ce s-au aflat faţă în faţă cu moartea, ei sunt calmi 
în faţa pericolului. 

Neîndoielnic şi aceşti oameni sunt speriaţi uneori. Dar 
spaimele lor se deosebesc mult de spaimele celor care nu ştiu 
că de frică nu se moare şi că moartea în sine nu reprezintă 
sfârşitul vieţii noastre conştiente. 

Ca vindecători vom căpăta posibilitatea să studiem 
numeroase manifestări ale fricii. Oamenii care solicită să îi 
vindecăm se tem de obicei că vom reuşi să-l vindecăm, ceea ce 
este greu de acceptat, se tem că vor trebui să se elibereze de 
boala lor. Efectuând citirea psihică în vederea vindecării, vom 
observa în aura oamenilor o cantitate imensă de simboluri care 
exprimă cele mai contradictorii spaime. Uneori reuşim să-l 
ajutăm pe oameni să-şi vadă spaimele, alteori nu. De obicei 
însă, când constatăm o spaimă în corpul energetic al unui om, 
vom descoperi că aceasta este legată uluitor de simplu, 
nemijlocit, cu boala să. 

Când citim spaima în corpul energetic al omului, trebuie 
să dăm o deosebită atenţie primei chakre a acestuia, chakrelor 
picioarelor şi tijei de împământare. Dacă toate acestea sunt 
pure şi rezistenţe, corpul poate fi sigur de absenţa pericolelor şi 
omul poate să elibereze o mare cantitate de energie psihică 
pentru a lucra cu celelalte centre energetice şi asupra altor 
probleme. 

Ca vindecători putem vedea şi o mulţime din propriile 
noastre spaime. Indiferent ce am învăţat din cărţi şi pe baza 
propriei experienţe, indiferent de durata activităţii în domeniul 
psihic, continuăm să trăim în lumea materială, fizică. Avem un 
corp, fiecare dintre noi este un om viu şi mai devreme sau mai 
târziu va trebui să ne întâlnim cu propria moarte. 

Teama în faţa altor persoane şi a problemelor de viaţă 
există permanent în noi, pentru că moartea va rămâne o trăire 
învăluită în taină până în momentul în care vom muri, dar şi 


pentru că în această viaţă suntem fixaţi asupra laturii materiale. 
Moartea reprezintă pentru noi o enigmă pe care o rezolvăm 
murind. Moartea fiecăruia dintre noi există în propria persoană, 
este însoţitorul nostru permanent, se ascunde în hainele 
noastre, doarme alături de noi şi asistă la fiecare cuvânt şi 
faptă. De aceea trebuie să ne obişnuim cu ea. Dacă ne 
împotrivim spaimei de moarte, ne va fi mereu frică să murim. Şi 
această spaimă pătrunde în fiecare aspect al vieţii noastre. 
Dacă, dimpotrivă, ne cunoaştem propria moarte, destinăm din 
viaţa noastră un spaţiu psihic pentru noi şi moartea noastră, 
deoarece trebuie să o privim ca pe o parte din propria noastră 
viaţă. 

Şi atunci teama începe să se risipească şi ne părăseşte tot 
aşa cum îi va părăsi pe pacienţii şi prietenii noştri când vom 
începe să lucrăm cu ei. Atunci ne vom bucura de viaţă. 

„De ce mor oamenii?" într-adevăr, cine ştie de ce mor 
oamenii? Lucrurile apar astfel numai acelora care, în alegerea 
căilor de cunoaştere a scopurilor propriului suflet, abordează 
această problemă de pe poziţia trăirii morţii. 

Din punct de vedere psihic, se poate considera că oamenii 
se îmbolnăvesc pentru a afla ceva despre peregrinările lor în 
plan fizic. Ei învaţă să-şi întâmpine spaimele şi dorinţele, îşi 
cunosc legăturile cu viaţa şi cu propriul trup şi află câte puţin 
din ceea ce sunt în realitate, nu ceea ce sunt trupurile sau 
minţile lor, intelectul sau emoţiile lor, deşi vor afla şi despre 
acestea, vor afla că fiecare din aspectele prezentate reprezintă 
o parte a fiinţei lor. Dar ei vor afla despre ceea ce sunt în 
realitate: cine este această fiinţă, suflet sau esenţă, care se 
ascunde după diferite forme ale existenţei materiale, care este 
îmbrăcată în forme materiale, pentru a exista şi aici pe Pământ, 
pentru a învăţa, a iubi şi a creşte. 

LEGATURILE KARMICE. 

Aceste legături conţin informaţii despre destinul nostru 
trasat şi orientat de ceruri, atât din vieţile anterioare, cât şi din 
viaţa actuală. În momentul când omul repetă o greşeală din 
vieţile anterioare în această viaţă, le aduce automat pe toate 
sub acelaşi numitor comun. Când omul este biciuit de soartă, 
nu-şi dă seama de ce a venit pe Pământ. Înseamnă că a mai 
trăit această clipă în alte vieţi şi, revenind să înveţe să-şi repare 
greşelile, le repetă lăsându-le nerezolvate. În mitologia budistă 


există fiinţe numite „bodisatva". Bodisatva este cel predestinat 
să devină Buddha (fiinţă luminată şi atotştiutoare), dar care şi-a 
luat obligaţia ca, în loc să ducă o existenţă în stare de iluminare, 
să revină iar şi iar în formă fizică, muritoare, pentru a ajuta 
toate fiinţele aflate în suferinţă să devină iluminate. Budiştii îl 
consideră pe gathama Buddha o fiinţă la fel ca lisus Hristos. Într- 
adevăr, dacă privim învăţătura lor, scrierile marilor proroci şi 
vindecători şi semnele Dumnezeieşti, vom înţelege că ei au 
văzut atât de clar faptul că noi toţi formăm o singură fiinţă, încât 
nu le-ar fi stat în putinţă să rămână în Ceruri sau în Nirvana cu 
zâmbetul pe buze, aşteptând să ne înălţăm cu toţii până la ei. Ei 
văd că şi noi şi ei suntem un tot, că atât timp cât un singur om 
rămâne în întuneric, împărţim cu toţii rătăcirile şi jugul său. 

De aceea trebuie să fie clar că noi toţi trebuie să trăim şi 
să murim, să trăim şi să murim şi iar să trăim şi să murim, până 
când viaţa şi moartea vor deveni, pentru fiecare dintre noi, două 
laturi ale unui singur proces, în care suntem conştienţi că noi 
suntem cu adevărat zei şi fiecare dintre noi constituie parte din 
tot ceea ce există. lar viaţa şi moartea noastră iau parte la 
măreţul proces al devenirii, căci venim cu toţii să privim chipul 
Domnului şi să devenim o parte din El. 

l. 

CAPITOLUL VII. 

Credinţa, intuiţia, autorenunţarea „. Şi când cineva 
distruge cuvântul doar pentru ca oamenii să fie mai buni chiar şi 
pentru o clipă, nici asta nu este un lucru serios?" 

Ruxandra Felicia Enache, KARMA. 

Credinţa este convingerea asupra adevărului sau a 
realităţii fără nevoia de dovezi. Când o părticică din noi crede că 
poate realiza ceva, fără să fie derutat în aceasta, va reuşi. Nu 
expunem pasaje din Psalmi sau Biblie, nu este vorba de credinţa 
în Dumnezeu. Fiecare din noi crede în ceva. Dovadă care te face 
să crezi în fenomene ieşite din comun, de domeniul 
fantasticului, te face să fii curios şi să începi să le studiezi, te 
conduce la o formă de încredere în tine când doreşti să realizezi 
ceva. Până când în aceasta nu vom avea o experienţă personală 
care să confirme cele susţinute, ne rămâne să ne bazăm pe 
opiniile formulate de persoane iniţiate, care pot fi absolut lipsite 
de sens în raport cu propria noastră viaţă. De fapt, nici nu-l 


cunoaştem pe autori, iar aceştia pot fi pur şi simplu nişte 
nebuni. 

Menirea exerciţiilor prezentate în această carte este de a 
ne familiariza cu bazele procesului de vindecare psihică, 
orientându-ne către perceperea capacităţilor psihice, către 
cunoaşterea Eului superior. Aceste trăiri, de orice fel ar fi, vor 
reprezenta dovezile noastre. Ele ne vor aduce credinţa la nivelul 
unei cunoaşteri pozitive. 

Singurul mod de a învăţa este cunoaşterea. intuiţia pură 
este funcţia celei de-a şaptea chakre. Intr-o anumită măsură, 
intuiţia diferă de credinţă, pentru că intuiţia nu are sistem. 
Intuiţia este un proces într-o continuă devenire. In sistemul 
credinţei există totdeauna anumite lucruri care se consideră 
acceptate. Intuiţia nu acceptă nimic. Ea ştie. Poate fi definită ca 
o informaţie primită de la gândurile (persoană) care vă 
frământă. 

Credinţa este uneori atotputernică, alteori foarte slabă. 
Acolo unde există credinţă, există un ajutor; unde există intuiţie, 
este o eliberare; acolo unde este credinţă este confort; unde 
este intuiţie este autorenunţare. Credinţa se bazează pe 
aşteptări: dacă voi îndeplini cutare şi cutare, rezultatul va fi 
acesta. Orice sistem se bazează pe aşteptare, pe speranţă, iar 
acestea conţin în sine sâmburele dezamăgirii. Dacă vom crede 
că iubind pe cineva vom căpăta ceva anume, mai mult ca sigur 
nu vom avea parte decât de dezamăgiri. Renunţaţi să creaţi 
iluzii. 

Autorenunţarea nu este un sistem. intuiţia nu cuprinde 
aşteptare, nu conţine speranţe, prin urmare nu sunt nici 
dezamăgiri. Dacă iubim un om numai pentru că-l iubim, atunci 
ne supunem iubirii, dăruim tot, ne dăruim iubirea în loc să o 
vindem şi atunci vom avea parte de şi mai multă iubire. Dăruind 
veţi dobândi. 

Autorenunţarea este neutră, nonrezistenţă şi ia lucrurile 
aşa cum sunt. 

Într-un anume sens, prezenta carte vorbeşte despre 
autorenunţare şi despre priceperea de a ne dărui întreaga forţă. 
Singurul lucru căruia ne putem subordona este ceea ce există. 
Când ne subordonăm existentului, suntem lipsiţi cu totul de 
orice rezistenţă, devenim pe deplin neutri şi intuitivi şi, oricât ar 
părea de paradoxal, devenim atotputernici. Devenim astfel o 


parte esenţială şi inseparabilă a ceea ce există. Mai corect ar fi 
să spunem că devenim conştienţi de faptul că suntem o parte a 
tot ceea ce există. Toate acestea ne sunt necesare pentru a trăi 
adevărul acestei stări, deoarece este evident că la nivelul 
intelectului reuşim adesea să atingem forţa uimitoare care se 
ascunde dincolo de acest factor simplu. La sfârşitul capitolul al 
patrulea se menţiona că procesul citirii psihice este în realitate 
un proces de dialog cu sine despre sine. Tot aşa şi procesele 
psihice sunt procese de subordonare faţă de noi înşine. 

Autorenunţarea, neutralitatea, nonrezistenţa, toate 
acestea ne ajută să menţinem armonia Universului. Capacităţile 
noastre psihice se descoperă într-o asemenea măsură, încât 
formăm noi înşine un tot cu această armonie. Dar dacă vom 
crede în armonia Cosmosului, sau avem credinţă în acesta, 
atunci sperăm că această armonie să se manifeste într-un 
anume mod predeterminat. Ca urmare ne pierdem echilibrul, 
devenim rezistenți şi ne situăm în afara armoniei. 

VINDECAREA PRIN CREDINŢA. 

Oricât ar părea de paradoxal, cu cât vindecătorul se 
îngrijeşte mai mult de rezultatele vindecării, cu atât el devine un 
vindecător mai înzestrat, mai plin de putere. Aceasta se explică 
prin faptul că cele mai puternice procedee de vindecare se 
bazează pe starea de adevărată iubire. Acest sentiment este 
legat de a patra chakră. 

Dacă iubim pe cineva pentru că ne asigură securitatea, ne 
oferă bani sau atenţie, înseamnă că nu iubim pentru bucuria de 
a iubi. Inseamnă că iubim de dragul posibilităţii de a primi ceva 
la rândul nostru. Intre doi oameni poate exista un acord care să- 
| satisfacă pe amândoi: „Eu îţi dau iubirea dacă tu îmi dai bani, 
sau atenţie, sau îmi oferi securitate etc." De cele mai multe ori 
un astfel de acord nu aduce decât dezamăgiri. Prea multe se cer 
în numele iubirii: bani, siguranţă, promisiuni, atenţie, condiţii şi, 
de foarte multe ori, iubirea este pierdută, deoarece nu s-a 
realizat în sine. 

Acelaşi lucru se poate spune şi despre vindecare. Când un 
medium vindecă pacienţii pentru că îi place să-l vindece, în faţa 
lui se deschid posibilităţi aproape nelimitate pentru a obţine 
cele mai bune rezultate. Când însă vindecă pentru că ar dori să 
devină un mare vindecător sau pentru că nu doreşte boală sau 
moartea persoanei iubite, de care nu vrea să se despartă, sau 


vrea să ajungă faimos, mintea se va rătăci printre felurite 
gânduri în timpul procesului de vindecare. Dorinţele sale îi 
consumă întreaga energie. Energia benefică va fi consumată nu 
pentru vindecare, ci pentru satisfacerea dorințelor sale. Acest 
vindecător se va putea transforma într-un canal al energiei 
vindecătoare dacă va reuşi să renunţe la dorinţele sale. 

Mulţi vindecători spun: „Prin mine acţionează Dumnezeu, 
eu nu ştiu ce fac." Nu este obligatoriu să ştim ce facem. După 
cum am mai spus, la urma urmei nu suntem obligaţi să 
purificăm aurele, să extragem legăturile, să reprezentăm 
trandafiri etc. Suntem obligaţi doar să facem ca vindecarea să 
se împlinească. Când vindecătorul declară că se transformă în 
canalul prin care trece Dumnezeirea, el vorbeşte despre propriul 
său Dumnezeu, indiferent de locul în care se află acesta, în 
Ceruri, pe Pământ sau în sufletul său. 

Credinţa care însoţeşte vindecătorul, este credinţa 
propriu-zisă, corespunzătoare purității celei de-a patra chakre, 
iubirea care nu cere nimic în schimb. Vindecările uimitoare 
realizate de mediumuri au loc în starea de autorenunţare. 

Cel care vindecă prin credinţă nu trebuie să canalizeze 
energia spre boală sau sănătatea pacientului. El nu are nevoie 
ca pacientul să se simtă mai bine şi nici un mod de supravieţuire 
nu-l este blocat de faptul că cineva se simte mai bine sau mai 
puţin bine. In munca sa vindecătorul poate folosi energia 
armonică a Cosmosului în locul propriei sale energii, orientând-o 
spre refacerea energetică şi aducerea corpului în armonie cu 
Universul. 

Aflându-se în stare neutră, cel care vindecă prin credinţă îi 
poate pune la dispoziţie pacientului său spaţiul psihic pentru 
boala acestuia; el nu trebuie să se împotrivească în faţa 
maladiilor oamenilor. 

Când vindecătorul nu se împotriveşte bolii, nici bolnavul 
nu se împotriveşte acesteia, iar boala nu se va împotrivi nici 
unuia dintre ei. Atunci cel care vindecă prin credinţă poate să 
aleagă: dacă el crede şi îşi doreşte acest lucru, căci alegerea lui 
porneşte din inimă, boala va dispărea fără nici un fel de luptă. 

In calitate de vindecător, dorim să obţinem anumite 
rezultate, ne facem planuri. Dacă în timp ce ne ocupăm de 
vindecare ne gândim la fel de fel de planuri, nu mai suntem 
prezenţi aici în acest moment. Ne aflăm în viitor cu cinci minute, 


cu o oră sau cu o viaţă, delectându-ne cu imaginea rezultatelor 
muncii noastre de vindecător. 

Vindecarea prin credinţă este considerată un proces 
indirect, care îmbină prefigurarea anumitor imagini, descântece 
şi incantaţii şi nu lovituri cu pumnul în piept într-o rugăciune 
rituală către Dumnezeu, care aminteşte de închinările păgâne în 
faţa zeilor. Această prezentare va părea, desigur, destul de 
neatrăgătoare multora dintre noi. În realitate însă, procesul de 
vindecare şi de refacere a forţelor prin credinţă este acelaşi 
proces prin care este purificată aura. In acest proces de 
renaştere, vindecarea este ajutată de numeroase intenţii foarte 
puternice, nu numai de intenţiile singulare ale vindecătorului. 
Când există credinţă de acest fel, mintea nu trebuie să facă faţă 
nici unei probleme - totul se realizează prin pură voinţă. 

Procesul aşezării mâinilor vindecătorului pe trupul 
pacientului şi de obţinere a vindecării pe această cale este 
acelaşi cu procesul de vindecare prezentat în această carte, 
doar că în acest caz este vorba şi de un contact fizic nemijlocit, 
numit magnetism propriu. Vindecătorii care folosesc acest 
procedeu, ca şi chirurgii psihici, consideră că „atingerea 
nemijlocită a pacientului" ajută la concentrarea atenţiei şi 
energiei pe o parte mai mare a corpului. 

Vom constata că atingerea pacientului îl face adesea pe 
acesta să fie mai sigur, mai convins de rezultatul favorabil al 
tratamentului. Într-un anume sens, atingerea ajută în 
transformarea corpului pacientului într-un „corp real". Dar, în 
majoritatea procedeelor de vindecare, nu este obligatoriu să se 
recurgă la contactul fizic. Desigur, în condiţiile cele mai 
favorabile, trebuie să evităm să atingem cu mâinile anumite 
persoane sau o anumită parte bolnavă din corpul pacientului pe 
care urmează să-l vindecăm. Trebuie să procedăm în funcţie de 
situaţia concretă şi să nu facem nimic care să anuleze 
rezultatele obţinute, cum ar fi vindecarea psihică încununată de 
succes. 

CREAREA ŞI DISTRUGEREA. 

Precum succesul neagă înfrângerea, starea de sănătate va 
nega boala. Neidentificând esenţa generală în care sunt 
prezentate toate aceste aspecte, ne încurcăm în reprezentările 
create de noi şi ne trezim uneori rătăcind la hotarul ce separă 
binele de rău. 


Exerciţiul următor este destinat să ofere o imagine asupra 
posibilităţilor de creaţie şi distrugere. 

1 Intrăm în transă. 

2 Creăm o boală. Aceasta poate fi ceva neînsemnat, de 
tipul durerii de cap, sau o maladie serioasă. Ne lăsăm în voie 
imaginaţia, ne amuzăm, căci este un joc. 

3 Desfiinţăm boala creată. 

4 Creăm o altă boală şi apoi o desfiinţăm. 

5 Creăm o a treia boală. 

6 Lăsând nedistrusă această boală, mai creăm încă două. 

7 Desfiinţăm toate aceste boli pe care le-am creat. 

8 Creăm alte trei boli. 

9 Mai creăm de două ori mai multe boli decât anterior. 

10 Acum desfiinţăm toate bolile pe care le-am creat 
anterior. 

11Mai desfiinţăm încă trei boli din cele create mai demult. 

12 Creăm o boală de tip nou. 

13 Creăm o sută de boli noi. 

14 Creăm atâtea boli noi, câţi microbi există în Univers. 

15 Desfiinţăm de două ori mai multe boli decât numărul 
microbilor din Univers. 

16 Creăm şi desfiinţăm câte boli vrem. 

17 Distrugem toate imaginile create anterior şi ieşim din 
transă. 

Suntem autorii trăirilor. Noi ne creăm sănătatea şi tot noi 
ne creăm bolile, la fel cum creăm propriile succese şi insuccese. 
Puteţi face un test punând câteva boabe de fasole, 
lucerna, ovăz, grâu sau porumb, bine alese, separat unele de 

altele, în trei cutii diferite, pe burete umezit sau în pământ. 
Aşezaţi cutiile la minimum doi-trei metri una de cealaltă. Pe 
prima cutie nu acţionaţi cu nici un gând, pe a doua cutie 
acţionaţi pentru distrugerea lor (mental creaţi o formă 
distructivă: ardere, fierbere, sfărâmare), pe a treia cutie 
acţionaţi pentru creşterea germenilor (creaţi gânduri de iubire, 
forţă solară). Nu acţionaţi mai mult de zece minute asupra 
acestor seminţe, pentru că pot fi distruse prin forţa gândului. 
Peste şase ore verificaţi-le. Remarcaţi ce aţi reuşit! 

REALITATEA. 

Atunci când avem o viaţă fericită şi reuşim să ne creăm 
sănătatea pe care am dorit-o, avem convingerea că ne lipseşte 


ceva. Nu avem suficient succes, sănătate, nu avem destui bani, 
iubire sau. Altceva. Mulţi oameni nu cred că merită ceea ce îşi 
doresc, incluzând şi o sănătate perfectă, limitându-şi succesul, 
sănătatea, dezvoltarea. Creează singuri obstacole pe care cu 
greu le depăşesc. 

Dacă în viaţă ne lipseşte ceva, aceasta se întâmplă pentru 
că noi credem că acest „ceva" este prea puţin ca să ne 
satisfacă. Ca urmare, ne plângem de cât de puţin avem, iar 
rezultatul este că, o dată ce credem în aceste lipsuri, le 
menţinem în viaţa noastră. 

Să luăm spre exemplu iubirea. Dacă în viaţa noastră este 
puţină iubire şi ne temem pentru ea, ne e frică să nu ne 
părăsească, devenim închistaţi, excesiv de prudenţi şi de supuşi 
- sufleteşte, dacă nu fizic. Dar dacă în viaţa noastră este puţină 
iubire şi renunţăm la ea, vom simţi un gol, dându-ne seama cât 
de mult am avut şi nu am apreciat. 

lar dacă vom alunga iubirea cu scopul de a primi mai 
multă, nu vom mai primi deloc, deoarece vom porni de la starea 
de suficienţă, considerând că ne dorim sau merităm mai multă 
iubire decât avem. Dacă în această situaţie o respingem, ea nu 
este acea iubire pe care trebuie să o trimitem lumii, ci un flux 
necesar. lar ceea ce vom primi în schimb va reprezenta o 
necesitate şi mai mare. Biblia nu ne înşeală, sfătuindu-ne: „Dă 
pe apă pâinea ta şi ţi se va întoarce întreit." Dar trebuie să 
renunţăm la ce ne aparţine, altfel fapta noastră va fi percepută 
altfel. lar această altă faptă - adică ceea ce facem în realitate - 
se întoarce la noi. 

Armonia cosmică nu poate fi minţită şi îi putem spune 
numai adevărul. Când nu spunem adevărul, când înfăptuim 
altceva decât spunem, ne înşelăm singuri. Când vom vedea ce 
ni s-a înapoiat, ce anume s-a întors la noi, vom înţelege că ne- 
am tras pe sfoară pe noi înşine. În Sfânta Scriptură se spune: 
„Ce semeni, aceea culegi." Vom culege ceea ce am semănat şi 
nu ceea ce credem sau ni se pare că am semănat. Exerciţiul 
următor, care se compune din două părţi, poate părea 
complicat. Inainte de a trece la efectuarea lui trebuie să-l citim 
de două ori, pentru a ne convinge că i-am înţeles just indicaţiile. 

1 Intrăm în transă. 

2 Creăm mental un oarecare neajuns, adică ne construim 
mental o situaţie în care ducem lipsă de ceva real. 


3 Mai adăugăm încă un neajuns. Creăm atât de multe 
neajunsuri, încât să acopere întreg Universul, făcându-l invizibil. 

4 Când tot ce lipseşte va fi excesiv de mult, ne punem 
întrebarea dacă aceste neajunsuri sunt suficiente. Dacă tot nu 
sunt destule, le dublăm numărul, îl dublăm din nou, iar şi iar, de 
atâtea ori cât este necesar până obţinem răspunsul că este 
suficient. 

5 Când obţinem suficient de multe neajunsuri şi lipsuri, 
lăsăm acest Univers şi creăm altul nou, în care nu vor fi deloc 
neajunsuri. 

6 în acest nou Univers, creăm un oarecare excedent, 
adică realizăm o situaţie în care toate sunt în cantităţi 
suficiente. Ne punem întrebarea dacă este destul. Dacă nu, mai 
creăm în plus, până când în al doilea Univers al nostru va fi un 
adevărat belşug. 

7 Pe ecranul nostru mental plasăm cele două Universuri, 
lăsând un spaţiu liber în jurul lor şi între ele. 

8 Umplem spaţiul liber cu neajunsurile din primul nivel, 
astfel încât spaţiul să fie plin în totalitate. 

9 Poate că acum în primul Univers lipseşte o cantitate 
oarecare de neajunsuri? Dacă este aşa, le creăm să umplem 
spaţiul liber. 

10 Umplem spaţiul dintre Universuri cu excedentul din al 
doilea Univers. Umplem spaţiul în întregime. 

11 Poate că acum în al doilea Univers lipseşte o cantitate 
oarecare de excedent? Dacă da, îl creăm şi umplem spaţiul 
liber. 

12 Repetăm etapele 8-11 până când aflăm cine este cel 
care creează lipsurile şi excedentul din Universul nostru. 

13Estompăm toate imaginile, le facem să dispară şi ieşim 
din transă. 

Deschidem ochii şi examinăm încăperea. Ne pare oarecum 
diferită faţă de cum arăta înainte de începerea exerciţiului? 

Distrugerea Universurilor create mental se face prin 
plăsmuirea imaginii Universului ca o minge imensă care 
explodează la gândul nostru, nemairămânând din ea decât o 
lumină galbenă, deosebit de strălucitoare. 

1 Intrăm în transă. 

2 Pe ecranul nostru mental ne creăm propria imagine. 


3 Ne întrebăm dacă nu cumva ne trebuie ceva - iubire, 
bani, sănătate etc. Dacă răspunsul este „NU'", trecem la etapa a 
patra. Dacă răspunsul este „DA", ne întrebăm ce anume ne 
lipseşte. Ne adresăm Universului cu excedent şi luăm de acolo 
ceea ce avem nevoie. Privim imaginea şi umplem apoi spaţiul 
astfel eliberat din al doilea Univers. Repetăm această 
operaţiune, până când vom avea o cantitate suficientă din ceea 
ce avem nevoie. 

4Când vom avea de toate, creăm pe ecranul nostru 
mental imaginea unui alt om, căruia îi dăm o cantitate oarecare 
din ceea ce abia ne-am dat nouă. 

5 Ne punem întrebarea dacă acum avem suficient din 
ceea ce tocmai am dat. Dacă este suficient, trecem la etapa a 
şasea. Dacă nu, ne adresăm Universului cu excedent, de unde 
luăm ceea ce avem nevoie. Apoi dăm din nou o cantitate 
oarecare. Repetăm această etapă până când învăţăm să dăm în 
aşa fel încât să ne rămână şi nouă suficient. 

6 Dacă în cursul acestui exerciţiu Universul nostru cu 
excedent şi-a subţiat resursele, îl umplem din nou. 

7 Facem să dispară toate imaginile şi ieşim din transă. 

Cum ni se pare acum: dăruim, sporim ceea ce avem? 
Micşorăm? Menţinem egal? Am dori să o facem în viitor? Dacă 
nu, reluăm acest exerciţiu şi ne autosugestionăm că, de fiecare 
dată, atunci când dăm, sporim, reducem sau menţinem ceea ce 
avem, realizăm totul la nivelul dorințelor noastre. 

VISELE, VINDECAREA În SOMN ŞI CLASELE ASTRALE. 

Cine ştie de unde vin visele, unde se duc şi cărui scop 
servesc? Din cele mai vechi timpuri s-a considerat că visele îi 
dezvăluie omului Voința Divinităţii. În mitologia norvegiană, se 
considera că prin vise morţii intră în contact cu cei vii. 

Clarvăzătorii, prorocii, poeţii şi psihanaliştii dau o 
importanţă primordială simbolurilor din vise. În ultimele două 
decenii s-au efectuat cercetări speciale în laboratoare adecvate, 
care au reuşit să evidenţieze o anumită legătură între vise, 
percepţia extrasenzorială şi previziune. Carlos Castaneda 
relatează că vrăjitorul indian don Juan l-a învăţat să-şi 
folosească visele pentru a căpăta mai multă ştiinţă. 

Suntem creatorii Universului în care trăim. Acest lucru 
este valabil şi în ceea ce priveşte visele, deoarece aici nu există 
realitatea exterioară care să ne deruteze. Chiar dacă în visul 


nostru ne aflăm în contact cu Dumnezeu sau cu o persoană 
decedată, totuşi peisajul, personajele, subiectul, relatarea şi 
simbolurile sunt o creaţie a imaginaţiei noastre, care reflectă 
imaginile mentale din creierul nostru. 

Experienţa în domeniul viselor ne convinge că acestea 
îndeplinesc o mulţime de funcţii, aflate în strânsă legătură cu 
existenţa noastră. Deoarece existenţa este conştientizarea 
legăturii dintre noi şi armonia cosmică, ea poate furniza 
informaţii, astfel încât mintea să poată percepe şi folosi aceste 
informaţii pentru continua ei dezvoltare psihică. In acelaşi fel, 
visele pot fi folosite în toate sferele activităţii psihice, inclusiv în 
vindecare. 

Visele trebuie considerate, după opinia noastră, locul ideal 
pentru activitatea psihică. În starea de somn superficial 
pătrundem într-o altă realitate decât atunci când suntem în 
starea obişnuită de veghe, numai că înainte de pătrunderea în 
lumea viselor este necesar să efectuăm o activitate pregătitoare 
suficient de serioasă, pentru a ne orienta mintea pe o anumită 
activitate (problemă). Prima etapă a oricărei pregătiri este 
stabilirea contactelor cu lumea propriilor noastre vise. S-a 
determinat prin diverse experimente ştiinţifice că fiecare om are 
vise noaptea, în timpul unor stări deosebite ale somnului. Nu 
trebuie să aşteptăm o noapte în care să avem vise. Problema nu 
este dacă avem vise sau nu, ci dacă ni le amintim. 

Procedeul cel mai eficient ca să ne amintim visul este să 
ne trezim când visăm. Trebuie să fim convinşi că putem realiza 
acest lucru. Seară vom pune lângă pat o foaie de hârtie şi un 
creion. La culcare, intrăm într-o transă uşoară, ca şi cum ne-am 
pregăti pentru citire sau pentru vindecare. Dacă vrem, ne putem 
cufunda în transă, în poziţia culcat. După ce am intrat în transă, 
ne întrebăm clar ce am dori să aflăm prin vis. Apoi ne cufundăm 
în somn. 

Unele persoane constată că se pot trezi în timpul visului 
său că pot trece la alte tipuri de activităţi în timpul somnului. De 
exemplu, în timpul somnului putem studia disciplinele psihice. 

Clasele astrale pot fi definite ca întâlniri în timpul cărora 
fiinţa noastră (sufletul) studiază metodele de creare sau evoluţie 
psihică a altor fiinţe cu experienţă în domeniu. Timpul petrecut 
într-o clasă astrală aminteşte într-o măsură activitatea 
desfăşurată cu un spirit-mentor. 


Putem pătrunde într-o clasă astrală cu un anumit scop, 
sau ne putem, simplu, cufunda în ea. Dacă începem să ne 
amintim visele în care suntem prezenţi la o lecţie a unui dascăl 
în domeniul psihicului, dacă ne amintim alte vise în care prieteni 
sau persoane necunoscute ne învaţă cum să realizăm 
vindecarea, cum să ne concentrăm etc, înseamnă că am ajuns 
într-o clasă astrală. Vom citi periodic carneţelul de însemnări în 
care ne notăm visele, pentru a avea o imagine a direcţiei pe 
care o iau aceste lecţii ale noastre. 

Dacă dorim, putem frecventa în mod conştient o clasă 
astrală, operaţie care aminteşte foarte mult de exerciţiile 
prezentate în această carte. In cursul acestor exerciţii putem 
descoperi că vederea obişnuită, fizică, ne oferă mult mai puţin 
decât imaginaţia. 

Înainte de a intra într-o clasă astrală, ne vom hotărî ce 
anume vrem să studiem. După ce ne-am culcat, intrăm în transă 
şi ne întrebăm cine conduce clasa respectivă. Vom lua în 
considerare primul nume său chip care ne va veni în minte. 
Dacă apare ceva de neînțeles, de exemplu dacă Benjamin 
Franklin ţine un curs despre corpul energetic sau bunica ne 
predă un curs despre funcţiile creaţiei artistice, putem considera 
că totul este în ordine. O fiinţă oarecare din sfera imaterială, 
care este un dascăl remarcabil, ni se poate arăta astfel şi poate 
deveni mentorul nostru. Trebuie să ne memorăm visele şi să 
urmărim cu atenţie ceea ce învăţăm. 

Desigur, putem lucra şi individual. După ce intrăm în 
transă, ne împământăm şi stabilim subiectul care ne interesează 
când vom adormi, spunându-ne în gând: „Vreau să aflu ce pot 
obţine din.", sau „Vreau să aflu ce înseamnă.", sau „Vreau să-mi 
stopez teamă faţă de.", sau „Vreau să ştiu ce trebuie să fac 
pentru a mă vindeca de." Dacă nu o să obţinem răspunsuri 
satisfăcătoare, sau indicaţii, pe durata câtorva nopţi, trebuie să 
reformulăm întrebarea mai clar sau să încercăm să înţelegem 
de ce nu am primit răspunsul. 

Procesul de vindecare astrală este o îmbinare între vis şi 
vindecarea de la distanţă. Să nu uităm că oamenii au dreptul să- 
şi aibă propriile boli şi procedăm incorect din punct de vedere 
psihic dacă zburăm în timpul nopţii în plan astral în jurul unei 
persoane, cufundându-ne degetele vindecătoare în zonele 
afectate de maladii fizice sau psihice ale acesteia. 


Ca în cazul vindecării celor absenţi, este de dorit, pe cât 
posibil, să obţinem permisiunea celui pe care am dori să-l 
vindecăm. Dacă am primit această permisiune, îl putem aborda. 

1 După ce ne-am culcat, intrăm în transă şi ne 
împământăm. 

2 Ne purificăm mintea şi creăm imaginea mentală a 
omului pe care îl vom vindeca. Ca şi în cazul vindecării la 
distanţă, dacă nu ştim cum arată persoana, creăm o siluetă sau 
o imagine generală. 

3âmpământăm pacientul imaginar şi umplem 
reprezentarea corpului şi aurei sale cu energie portocalie. 

4 Dacă vom lucra asupra unei anumite zone, concentrăm 
în aceasta o lumină portocalie foarte puternică. 

5 Spunem omului din imagine că ne-am întâlnit pentru 
puţin timp, pentru a-l aduce vindecarea. 

6 Adormim. Noapte bună. Ne notăm toate visele pe care le 
vom avea în această noapte şi vom vedea dacă au vreo legătură 
cu vindecarea. Când vom mai vorbi cu această persoană, putem 
afla dacă nu cumva a avut nişte vis neobişnuite sau senzaţii 
ciudate în starea de veghe, atunci când am îndeplinit procedura 
de vindecare. 

În încheierea acestui capitol ne vom aminti de un vechi 
cântec de leagăn. Ne imaginăm că trupul nostru este o barcă, în 
care plutim pe fluviul vieţii şi ne închipuim ce s-ar puteţi 
întâmpla în goana noastră după succes, faimă, putere şi poziţie 
în această lume. 

CAPITOLUL VIII. 

Retrospecţia. 

Retrospecţia reprezintă posibilitatea de a vedea vieţile 
anterioare, fiind unul dintre cele mai complexe fenomene 
parapsihologice. 

Capacitatea de a vedea vieţile anterioare pare la prima 
vedere ceva mistic şi tainic, dar orice om poate vedea vieţile 
trecute, în stare de transă sau de somn hipnotic profund, condus 
de un specialist. 

După cum s-a mai subliniat, fiecare entitate se 
materializează în noi corpuri. Fiecare corp în care intră acest 
suflet, său fiecare nouă viaţă pe care o primeşte el, constituie 
un pas înainte pe drumul creşterii şi dezvoltării. Aceasta nu 
înseamnă că în fiecare nouă viaţă omul devine din ce în ce mai 


sfânt. Entitatea respectivă poate să aleagă viaţa unui om foarte 
vicios, pentru că etapa următoare a devenirii sale să fie tocmai 
studierea viciului. Se obişnuieşte să se vorbească despre vieţi 
succesive. Aceasta este concepţia noastră, ca şi a numeroşilor 
mistici, anume că anul 2000 e.n. şi anul 2000 î.e.n. curg 
simultan. 

Prin urmare, toate vieţile omeneşti pot fi considerate vieţi 
ce se desfăşoară în acelaşi timp. 

Alegerea unui trup de către suflet este dictată de karma, 
care reprezintă un lanţ complet de acorduri şi relaţii reciproce 
cu celelalte suflete. Aceste relaţii pot cuprinde întreaga gamă, 
de la cele pozitive până la cele negative. Când ne moare o 
mătuşă foarte bogată, lăsându-ne o avere, poate să însemne că 
într-o altă viaţă i-am făcut un serviciu important, iar acesta este 
modul ei de a ne mulţumi. Sau, dacă un criminal ucide nişte 
oameni aparent nevinovaţi, se poate că într-o viaţă anterioară 
să fi fost tratat cu multă cruzime de către aceştia. Oamenii iau 
însă decizii în raport cu trăirile prezente. Nu putem închide ochii 
în faţa faptelor unui criminal doar pentru că a fost profund 
nefericit în viaţa lui anterioară. 

Dintre toate tipurile de şarlatanie psihică, citirea vieților 
anterioare oferă cele mai largi perspective. Orice prezicător ştie 
că va cuceri inimile clienţilor sau ale prietenilor dacă le va spune 
că în vieţile anterioare au fost prințese egiptene, conducători ai 
Atlantidei scufundate, sau Beethoven. Un alt procedeu care 
ajută în încercarea de a face impresie şi de a subjuga oamenii 
este relatarea că, într-o viaţă anterioară, au fost nişte fiinţe rele 
sau periculoase, ca urmare nu poartă răspunderea propriilor lor 
fapte din viaţa actuală. Am văzut mulţi oameni care nu au putut 
să nu se declare mulţumiţi când au descoperit că într-o altă 
viaţă au fost conducători de oşti ori s-au ocupat cu magia 
neagră. Alţii sunt fericiţi dacă află că într-o altă viaţă au fost 
jefuiţi, oprimaţi, arşi pe rug ca vrăjitoare sau vrăjitori, că au fost 
supuşi la cazne. Viaţa trecută serveşte drept bază sigură pentru 
convingerea lor că viaţa va fi totdeauna nedreaptă cu ei -aşa a 
fost mereu şi aşa va fi şi de acum încolo. 

Dorinţa de a stăpâni momentul prezent îl determină pe 
om să acţioneze conform karmei sale. Când citim vieţile trecute, 
considerăm că un om tinde să-şi pună în ordine toate 


problemele în permanenţă şi atunci modelul său karmic şi vieţile 
anterioare pot fi interesante şi instructive. 

Uneori, poate fi extrem de util pentru un om să i se 
povestească despre viaţa anterioară care a fost deosebit de 
fericită pentru el. Amintirile din respectiva viaţă se acumulează 
în memoria entității respective, iar povestirile despre aceasta 
pot trezi amintiri în conştiinţa sa. Preţioasele amintiri despre 
fericirea trecută pot aduce alinare omului în momente de 
restrişte, îi pot aminti de capacitatea înnăscută a întregii sale 
fiinţe de a fi fericită. Aceasta îl poate ajuta să înţeleagă că, într- 
un interval de timp atât de mare, problemele sale de moment 
nu mai sunt atât de acute. 

Uneori oamenii repetă aceleaşi modele karmice, 
manifestând foarte puţin progres şi hotărâre. În acest caz, 
citirea vieţii anterioare îi poate arăta omului respectiv lipsa de 
orizont a interpretării, a aceluiaşi personaj nereușit. 

Înainte de a-l citi cuiva viaţa anterioară, ne vom întreba 
dacă va putea să folosească informaţiile pe care i le vom 
comunica. Este neraţional să transferăm un om în trecutul 
îndepărtat, dacă aceasta nu îl va ajuta în rezolvarea problemelor 
curente. 

Persoanele cărora le sunt povestite vieţile anterioare sunt 
curioase: „Mi-am cunoscut într-o viaţă anterioară soţia (soţul, 
fratele, mama, tatăl, fiica, iubitul)?" Aproape totdeauna 
răspunsul este „DA". Legăturile de rudenie sunt aproape 
totdeauna karmice. Prietenii apropiaţi şi rudele sunt totdeauna 
vechii noştri prieteni. „S-ar putea întâmpla ca soţul decedat de 
curând să se fi întrupat în copilul meu nou născut?" Răspunsul 
este de obicei „NU". Majoritatea sufletelor nu se întrupează aşa 
repede. Ele au nevoie de o perioadă de linişte între ciclurile 
karmice. 

Contrar părerii foarte răspândite, majoritatea oamenilor 
nu au mai avut una-două vieţi, ci o mulţime. De aceea, dacă 
avem de gând să-l citim cuiva vieţile sale anterioare, ne vor fi 
necesare câteva zile. 

Influenţa vieților noastre anterioare asupra vieţii actuale 
se schimbă în permanenţă. Învăţămintele unei vieţi anterioare 
pe care am trăit-o ca pirat ne pot fi astăzi inutile, dar anii de 
studiu într-o şcoală din Grecia antică pot asigura 


subconştientului nostru informaţii preţioase. Tot ce am învăţat 
în timpul vieților anterioare se acumulează în noi. 

Pentru majoritatea oamenilor acest proces se desfăşoară 
în afara conştiinţei, dar imagini sau amintiri pot apărea în aură, 
atunci când trebuie să ne amintim lecţiile vieților anterioare. 

Un clarvăzător care studiază aura pentru a obţine 
informaţii despre viaţa anterioară poate deveni martorul unor 
scene care s-au petrecut cândva, poate vedea oamenii în 
veşmintele epocilor trecute şi poate auzi chiar discuţii care au 
avut loc cu multe secole în urmă. El poate vedea în aură 
simboluri care reprezintă diferitele vieţi ale individului: o floare 
de lotus este asociată cu viaţa unui budist sau cu o viaţă care 
are legătură cu unele forme de meditaţie; crucea este asociată 
cu viaţa unui creştin etc. 

Cine este interesat de filosofia orientală, poate să extragă 
din memorie, fără să fie conştient de aceasta, lecţiile învăţate în 
timpul uneia dintre vieţile sale anterioare pe care a petrecut-o în 
Orient. De aceea nu este de mirare că în aura acestui om vor 
apărea imagini din această parte a lumii. Când va termina ciclul 
său de lecţii orientale, imaginile respective se vor decolora 
treptat şi vor dispărea din aură lui, iar în locul lor vor începe să 
apară alte imagini. Aura unui individ poate să cuprindă scene 
din una sau mai multe vieţi anterioare, simultan şi, în plus, 
imagini care reprezintă probleme nerezolvate din viaţa actuală. 

Citirea vieților anterioare aminteşte foarte mult de citirea 
aurei şi a chakrelor. Trebuie doar să ne relaxăm, permiţând 
impresiilor să ne umple până la refuz, indiferent dacă sunt 
gândite sau spontane. Trebuie să ne urmăm intuiţia. Practica 
citirii psihice ne va spune când trebuie să-l povestim persoanei 
în cauză şi când nu despre viaţa sa anterioară. Un exerciţiu de 
tipul „DA NU" ne va ajuta să luăm hotărârea justă. Atunci când 
dorim să citim o viaţă trecută, vom folosi următorul exerciţiu, fie 
cu o persoană căreia i-am mai citit, fie cu o alta, pe care o 
considerăm potrivită. Putem folosi exerciţiul acesta şi pentru 
citirea propriei noastre vieţi anterioare: 1 Ne relaxăm. 

2 Ne eliberăm mintea şi ne concentrăm asupra întrebării: 
„Care sunt vieţile anterioare care apar în prezent în aura 
pacientului?" 3 Acum privim aura pacientului. Lăsăm acces liber 
oricăror impresii sau imagini. Ne întrebăm apoi despre 
momentul şi poziţia geografică de unde provin scenele văzute. 


4 Ne întrebăm dacă aceste imagini venite din trecut au o 
însemnătate în viaţa actuală a pacientului. Urmărim dacă printre 
chipurile vieților trecute apare vreo persoană din anturajul 
actual al pacientului şi, dacă da, în ce context? 

5 Facem să dispară aceste imagini. leşim din transă. 

PREZICERILE, PRESIMŢIRILE ŞI VIEŢILE VIITOARE. 

Putem arunca o privire în viitor? Putem să ne prezicem 
propriul viitor, sau pe al celorlalţi? Oamenii pun adesea aceste 
întrebări. Când începem să ne trezim percepţia psihică, dorim 
desigur să aflăm dacă este posibil să activăm aceste capacităţi 
ascunse în noi. Dacă prietenii vor afla că ne folosim capacităţile 
psihice, vor spera, desigur, că putem arunca o privire în viitorul 
lor, atât de elastic şi de schimbător. Viitorul nu poate fi legat de 
un singur loc, nu poate fi fixat, definit sau măsurat, după cum 
nu poate fi considerat dat şi inevitabil. Viitorul poate fi 
totdeauna schimbat. În fiecare moment al vieţii noastre ne 
creăm propriul viitor, de la cele mai mărunte probleme până la 
cele mai serioase. 

Când cel care citeşte psihicul priveşte în viitorul cuiva, el 
observă ceea ce prevedem în momentul respectiv. Dacă ceea ce 
ni s-a prezis nu se îndeplineşte, nu este foarte concludent, 
deoarece am fi putut să ne schimbăm planurile, chiar fără să ne 
dăm seama. Dacă cititorul a putut identifica simboluri, el le-a 
interpretat după un sistem propriu, care poate să difere de cel al 
individului respectiv. 

Când aruncăm o privire în propriul nostru viitor, o vom 
face în starea de meditaţie sau în faza de trecere de la starea de 
veghe la somn, căci atunci putem vedea multitudinea de 
posibilităţi pe care vom şti să le folosim. Nu putem spune dacă 
este indicat sau nu să ne dezvoltăm capacitatea de previziune a 
viitorului, pentru noi înşine sau pentru ceilalţi. Pentru unii 
aceasta este o binecuvântare, pentru alţii, un blestem. Desigur, 
nu trebuie să permitem ca această capacitate psihică, ca orice 
altceva, să pună stăpânire pe noi. 

Unele persoane cu darul previziunii tind să vadă numai 
evenimente negative, cum ar fi diferite boli, asasinate etc. 
Aceasta este alegerea lor, deşi pot avea impresia că nu sunt 
apți să-şi controleze capacităţile proprii. Oamenii îi întreabă pe 
clarvăzători: „îmi puteţi spune când va muri cutare persoană?" 
De cele mai multe ori, aceştia aleg în mod conştient varianta 


necunoaşterii atunci când este vorba de moartea cuiva. 
Răspunsul la această întrebare ar reprezenta o prea mare 
responsabilitate, de aceea ei se străduiesc să nu-l cunoască. 

Există o linie foarte precisă care desparte conducerea şi 
amestecul altora în viaţa şi planurile cuiva. Când un prezicător 
trebuie să-l spună cuiva viitorul, el trebuie să fie extrem de 
prudent. Poate să facă preziceri foarte reuşite, preziceri care nu 
se vor îndeplini niciodată sau să renunţe. Dacă intuiţia îi spune 
că prezicerea îl va ajuta pe cel în cauză să vadă năzuinţele şi 
viitorul posibil şi dacă va putea înţelege toate acestea, 
prezicătorul se poate încumeta să se pronunţe asupra viitorului. 

De foarte multe ori oamenii sunt programati în totalitate. 
Dacă le spunem: „Veţi deveni medic, jurist etc.", ei sunt întru 
totul de acord şi procedează întocmai. Este un mod comod dea 
evita responsabilitatea unei decizii independente. Este mult mai 
simplu să spui: „Psihanalistul m-a sfătuit să procedez aşa." 

Dacă simţim că astfel putem ajuta oamenii şi ne place să 
aruncăm o privire în viitor, nu trebuie să uităm să-l prevenim că 
decizia finală le aparţine. 

Pe lângă numeroasele vieţi trecute, avem fiecare o 
mulţime de vieţi viitoare. Ele pot fi văzute în aură. Dar este 
necesar să ţinem seama de un avertisment foarte serios: studiul 
vieților viitoare poate duce la îmbolnăviri psihice foarte grave, la 
dereglări serioase ale psihicului. 

CUM SĂ NE CITIM VIITORUL. 

Două exerciţii ne vor ajuta să ne citim viitorul. Ele pot fi 
folosite şi în citirea viitorului unei alte persoane. 

1 Ne relaxăm. 

2 Pe ecranul nostru mental desenăm trei cercuri. Unul 
dintre ele va reprezenta „şase luni", altul - „un an", iar al treilea 
- „cinci ani”. 

3 Ne gândim la trei evenimente care am dori să aibă loc. 
Poate fi vorba de orice, de la cumpărarea unui automobil nou 
sau a unei case, până la renunţarea la fumat, pierderea 
kilogramelor în plus, stabilirea unor relaţii amicale cu şeful etc. 

4 Ne convingem că aceste trei dorinţe trebuie să-şi afle 
locul în cercuri diferite. Nu le plasăm în aceste cercuri, dar 
observăm cum pătrund în ele. Într-un cerc este posibil să intre 
mai mult de o singură dorinţă. Observăm ce dorinţă intră într-un 
anumit cerc şi ce anume simţim. Dacă dorim să schimbăm locul 


acestor dorinţe dintr-un cerc în altul, o putem face. Dacă un 
eveniment rămâne în afara acestor cercuri, trebuie să ne punem 
întrebarea ce dată trebuie să apară în dreptul acestuia. Această 
dată trebuie să ne indice câţi ani trebuie să treacă până când 
renunţăm la această dorinţă. 

5 Facem să dispară cercurile şi ieşim din transă. 

Citirea viitorului pe un trandafir creat mental: 1 Ne 
relaxăm. 

2Creăm mental un trandafir. Îi admirăm culoarea, studiem 
forma petalelor, a frunzelor. 

3 în stânga primei flori creăm încă un trandafir. Acesta 
este destinat pentru următoarele şase luni începând din 
prezent. Dacă ceva nu ne place, de pildă culoarea, formă sau 
mărimea, schimbăm trandafirul. Facem să dispară ambii 
trandafiri. 

4 în partea dreaptă a ecranului nostru creăm o a treia 
floare. Este destinată celor şase luni care au trecut până în 
momentul de faţă. Studiem cu atenţie diferenţele între prima şi 
a treia roză. Facem să dispară toate florile. 

5 Creăm încă un trandafir. Acesta este destinat pentru 
anul următor. Creăm încă o floare, pentru următorii ani. Creăm 
câţi trandafiri dorim pentru următorii ani. Ei trebuie să fie 
frumoşi, să ne încânte. Facem să dispară toate florile şi ieşim 
din transă. 

MENTORII SPIRITUALI. 

La începutul cărţii s-a vorbit despre vindecarea cu ajutorul 
mentorilor spirituali, fără înveliş corporal, la care recurg 
numeroşi vindecători. Este de dorit să nu solicităm ajutorul 
acestor mentori dacă nu suntem asistați de un specialist în 
domeniu. 

Există însă un alt tip de mentori, la ajutorul cărora putem 
recurge fără restricţii şi fără teamă. Fiecare om are cel puţin un 
mentor spiritual care se găseşte în permanenţă la limita 
exterioară a aurei sale. 

Fiinţele neîntrupate au în planul astral o multitudine de 
obligaţii şi misiuni pe care trebuie să le îndeplinească. Una sau 
mai multe entităţi de acest fel pot să apară din când în când în 
calitate de sfătuitor spiritual. Putem fi foarte uimiţi când aflăm 
că ne găsim în permanenţă alături de acest sfătuitor, pentru că 
majoritatea oamenilor nu vin niciodată, conştient, în contact cu 


aceste spirite. Comunicarea are loc în plan astral, atunci când 
dormim. Uneori oamenii discută cu ei înşişi, îşi dezbat propriile 
probleme, decizii etc. Putem considera că vorbim cu vocea 
noastră interioară - vocea acestei fiinţe superioare - şi nu vocea 
amintirii noastre. Interlocutorul poate fi şi mentorul nostru de la 
care primim informaţii despre viitor. Auzim adesea oameni 
spunând că au un „înger păzitor" sau pe cineva care îi observă. 
Aceşti oameni simt prezenţa mentorilor lor. 

Când am luat hotărârea să ne întrupăm şi ne-am renăscut, 
acesta a fost un eveniment favorabil în plan psihic. Entităţile 
care ne-au fost prietene în planul astral sau persoanele cu care 
am fost prieteni în alte vieţi asistă la acest eveniment. Din acest 
conclav al duhurilor, convocat în salonul maternității, câteva 
spirite rămân alături de noi, pentru a se convinge că suntem 
sănătoşi, că ne descurcăm în planul fizic. Aceste spirite sunt 
însoțitorii şi sfătuitorii noştri. Dacă în karmă ne este scris să ne 
îmbolnăvim în fragedă copilărie, mentorii nu se amestecă în 
planurile existenţei noastre. Aceasta se referă în egală măsură 
la tot restul vieţii. Pot apărea schimbări de destin dacă 
persoana, prin comportamentul bun în această viaţă, capătă, 
prin credinţă, ştergerea karmei negative. 

Pe măsură ce creştem, tot mai mulţi mentori pătrund în 
sfera noastră. Oamenii maturi au în medie cinci-şase mentori. 
Adesea, unul dintre mentori este conducătorul, iar ceilalţi 
răspund de câte un aspect concret. De exemplu, unul se poate 
ocupa de muncă şi cariera noastră, altul de sănătate, al treilea 
de domeniul spiritual, altul de relaţiile sexuale etc. 

Pe măsură ce ne schimbăm, unii mentori pleacă, alţii vin. 
Dacă începem o nouă muncă, o misiune importantă şi 
periculoasă, putem avea pentru această perioadă un mentor 
special. Unii mentori pot rămâne permanent cu noi, ajutându-ne 
în toate situaţiile. 

Putem efectua câteva exerciţii pentru a stabili contactul 
cu mentorii noştri. Trebuie să ţinem minte că opiniile mentorilor 
spirituali nu sunt întotdeauna potrivite pentru noi, tocmai pentru 
că ei nu au înveliş corporal. Sfaturile lor trebuie urmate cu grijă 
şi prudenţă, ca şi sfaturile celor cu înveliş corporal. Mentorii se 
află lângă noi ca să ne ajute, nu pentru a ne schimba viaţa. 

Există o mulţime de procedee de comunicare cu mentorii 
spirituali, ca şi cu diferiţi oameni. Mentorii pot fi văzuţi sub cele 


mai diverse înfăţişări şi în momente diferite. Uneori, studiind 
aura unei persoane şi căutându-l mentorii spirituali, se pot 
vedea în aură sfere multicolore. Alteori poate fi văzut un chip de 
om. Dacă mentorul preferă să aleagă o înfăţişare omenească, 
înseamnă că vrea să ne apară sub înfăţişarea pe care a avut-o 
în una dintre cele mai reuşite vieţi ale sale, sau aşa cum poate fi 
contactat cel mai uşor. 

1Ne relaxăm un minut, apoi împreunăm palmele şi 
formăm un circuit închis de energie. 

2 Formulăm în minte un apel către unul dintre mentorii 
noştri, rugându-l să ni se arate. 

3 Desfacem palmele, luăm o poziţie receptivă şi permitem 
impresiilor să vină spre noi. Putem vedea un chip omenesc, 
diverse modele sau culori. Putem să nu vedem nimic, dar putem 
să aflăm cum arată mentorul, să auzim o voce care-l descrie etc. 

4ântrebăm care este numele mentorului. Putem să auzim 
acest nume, să-l vedem scris pe ecranul nostru mental sau să-l 
aflăm, pur şi simplu. 

5 întrebăm mentorul care-l este misiunea pe lângă noi sau 
sfera concretă de care se ocupă. 

6 îi mulţumim mentorului, ne luăm rămas-bun şi ieşim din 
transă. 

Putem repeta exerciţiul ori de câte ori dorim. Putem cere 
permisiunea să ne vedem mentorul, spunând în gând: „Doresc 
să-mi văd mentorul care se ocupă de sănătatea mea." 

Exerciţiul de mai jos este destinat primirii de informaţii 
speciale şi de sfaturi de la mentori. 

1Ne relaxăm, punem palmele împreună. Formulăm 
întrebarea mental. Întrebările pot fi: „Voi putea primi un nou loc 
de muncă?", „Cum să fac mai interesante întâlnirile cu prietenii 
mei?", „Este cu adevărat utilă această carte?" Ne eliberăm 
mintea şi ne concentrăm întreaga atenţie asupra întrebării. 

2 Desfacem mâinile, le punem pe genunchi cu palmele în 
sus şi primim răspunsul. II putem auzi, îl putem citi pe ecranul 
mental. 

3 Mulţumim mentorilor, ne luăm rămas-bun şi ieşim din 
transă. 

În timpul citirii psihicului unui pacient putem discuta cu 
mentorii acestuia, cerându-le ajutorul, solicitându-le sfaturi 
pentru pacient. Uneori ei doresc să îi transmită ceva pacientului 


şi îi cer vindecătorului să o facă. În general, sfaturile lor sunt 
bune. 

Pentru a intra în contact cu mentorii altor persoane, 
procedăm la fel ca în cazul mentorilor proprii. 

PROCESUL DE VINDECARE ÎN AFARA CORPULUI. 

Procesul de vindecare în afara corpului se aseamănă 
foarte mult cu vindecarea pacientului absent. Vindecătorul îşi 
îndreaptă atenţia spre imaginea persoanei absente. La 
vindecarea în afara corpului, corpul astral al vindecătorului îi 
părăseşte cu adevărat corpul fizic şi intră în aura pacientului. 
Unii vindecători preferă să lucreze în afara corpului, alţii, să 
efectueze vindecarea pacientului absent. O persoană-medium 
este capabilă să-şi supravegheze perechea aflată la muncă şi 
copiii rămaşi acasă. 

Trebuie să simţim în mod real ce înseamnă „Să fim în 
propriul nostru corp", înainte de a ieşi din el. Dacă nu vom fi 
destul de grijulii, putem să ne lăsăm uşor energia proprie în 
aura altuia. 

1Ne relaxăm. Verificăm cât de bine suntem împământaţi. 
Apoi urmărim indicaţiile din capitolul al doilea despre 
vindecarea pacientului absent. 

2 Ne aflăm în colţul camerei. Apoi revenim în centrul 
propriului cap. Repetăm acest procedeu de trei ori. 

3 Revenim din nou în colţul camerei. Apoi trecem într-o 
altă cameră a locuinţei noastre. Urmărim dacă ne simţim diferit 
faţă de situaţiile anterioare. 

4 De aici mergem pe acoperişul casei noastre. 

5 Apoi, ne oprim pe un nor de pe cer. 

6 Acum suntem în aura pacientului nostru. Cum ne 
simţim? Putem vedea culorile aurei? Ne împământăm pacientul. 
Apoi îi purificăm aura şi atragem energie cosmică, după care-i 
scăldăm cu ea aura. 

7 Pătrundem în prima chakră a pacientului. O purificăm. 

8 Rând pe rând, curăţăm toate chakrele pacientului. 

9 Dacă una dintre zonele corpului pacientului are o 
maladie, pătrundem acolo, ne imaginăm energia de culoare 
portocalie şi-l scăldăm zona cu ea. 

10 Revenim în centrul capului nostru. 

11 în aura noastră plasăm un magnet şi atragem cu el 
energia rămasă în aura pacientului. Repetăm procedeul. 


12 leşim din transă. 

CUNOAŞTEREA CORPULUI NOSTRU DE CĂTRE PROPRIUL 
NOSTRU SPIRIT 

1 Ne aşezăm în poziţia de medium. Circulăm prin corpul 
nostru lumina de culoare aurie. 

2 Creăm o roză (un trandafir) pentru noi. Studiem floarea 
cu atenţie: culoarea, aroma, petalele. 

3 Creăm încă o floare (tot un trandafir) în locul în care, de 
obicei, plasăm soarele. Acest trandafir este destinat pentru 
spiritul nostru superior. Studiem floarea. 

4 Coborâm a doua floare şi o aşezăm chiar în capul celei 
dintâi, apoi permitem celor două flori să se contopească. 

5 Facem să dispară cele două flori şi ieşim din transă. 

CAPITOLUL IX. 

Deschiderea celui de-al treilea ochi. 

TELEPATIA. 

Din vestitele tratate RADJA-YOGA, un pasaj spune: 
„Formele de concentrare care determină o percepţie senzorială 
excesivă sunt cauzate de efortul organismului gândirii", iar 
comentariu] lui SVAMI VIVECANANDA la acest pasaj: „Aceasta 
decurge natural din concentrare. Conform yoghinilor, prin 
concentrarea gândului la vârful nasului vor fi percepute 
miresme minunate, tot prin concentrare pe vârful limbii se vor 
simţi senzaţii extraordinare, iar în zona de mijloc a limbii se va 
simţi o senzaţie tactilă ca o atingere. 

Dacă cel care efectuează concentrarea îşi va aduna 
senzațiile asupra palatului cerului gurii, va vedea lucruri 
neobişnuite, dar dacă cineva a cărui minte nu este liniştită va 
dori să efectueze unele din aceste exerciţii, fără să aibă 
încredere în ele, îndoielile sale vor dispărea, atunci când, 
efectuând un timp exerciţiile, va simţi pe propria piele aceste 
efecte, dacă va dovedi stăpânire." (Svami Vivecananda, Radja- 
Yoga.) 

CLARMIROSUL. 

Exerciţiul care urmează constă în deschiderea 
capacităţilor de clarmiros. Se face dimineaţa înainte de a vă 
scula din pat. 

Timp de 15-20 de minute concentraţi-vă gândul la vârful 
nasului, stând culcat cu faţa în sus într-o poziţie relaxată. Nu vă 
gândiţi la nimic. Rădăcina limbii se ţine lipită de cerul gurii, în 


gând se zice mantra „OM", ca un dangăt de clopot auzit de 
departe. Rezultatul nu se va lăsa mult aşteptat. La început veţi 
simţi furnicături în vârful nasului, uneori dureroase. Nu toţi veţi 
simţi acelaşi lucru. Va apărea ca din senin mirosul unui parfum 
uşor, care va dispărea în următoarea fracțiune de secundă. 
Puteţi avea aceste senzaţii şi în cursul zilei. 

Reluând exerciţiul, mirosul o să apară mai puternic. O să 
aveţi senzaţia că cineva v-a parfumat întreg dormitorul, după 
care va dispărea din nou. 

Antrenaţi-vă cu asiduitate, iar timpul pentru apariţia 
parfumului inexistent se va scurta la următoarea concentrare. 
Veţi ajunge să-l simţiţi chiar după câteva secunde de la 
începerea exerciţiului. 

Atunci când acest miros va apărea după scurt timp 
încercaţi să-l faceţi să apară şi când mergeţi pe stradă sau vă 
aflaţi în locuri mai puţin plăcut mirositoare. Acest lucru se face 
prin puterea gândului, cu respiraţia abia perceptibilă şi cu gura 
închisă, gândindu-vă la vârful nasului şi pronunţând în gând 
fraza „fermecată": „Doresc să-mi apară acel miros pe care-l 
cunosc în timpul exerciţiilor mele." încercaţi să nu respiraţi, 
acest miros va apărea spontan, chiar dacă nu faceţi efortul de a 
inspira „ceva care nu există". 

Făcând aceste exerciţii cu ucenicii mei, aceştia au obţinut 
rezultate fenomenale chiar din primele minute de exersare. 
Inainte de a efectua exerciţiile pentru clarmiros trebuie să 
purificăm centrii energetici prin diferite tehnici. 

El poate fi declanşat şi fără ca omul să facă vreun efort. 
Acest lucru se face prin concentrarea mentală a unui specialist 
în parapsihologic care deţine clarviziunea, detectează punctul- 
senzor al clarmirosului legat de glanda pineală, declanşându-l 
prin energia proprie. 

Dar acest fenomen deschis forţat, ca şi clarviziunea 
deschisă prin aceeaşi metodă, nu este de lungă durată. 
Aproximativ la două-trei luni se încheie, dacă persoanei nu-l stă 
scris să le aibă deschise sau nu stăruie în cunoaştere. Nu 
sfătuiesc pe nimeni să şi-l deschidă forţat. Dacă nu vă este dat 
să-l aveţi deschis, nu se va deschide. Alteori destinul ne pune în 
faţă diferite greutăţi şi în timpul unor probleme grele o fire mai 
orgolioasă, sau care poate avea capacitatea de gândire psihică, 
are în minte o armă de distrugere. Am văzut şi asistat la 


convorbiri de acest gen ale unor persoane care încercau în grup 
să se concentreze printr-un clarvăzător care le spunea ce se 
întâmplă cu corpul energetic al persoanei căreia i se 
transmiteau fel de fel de senzaţii urâte, de care sărmanul nu 
avea habar. l-am oprit din acel start, închizându-l pentru 
moment viziunile clarvăzătorului cu un ecran mental. La un 
moment dat acesta a spus că nu mai vede decât negru iar 
„marii distrugători" s-au bucurat că şi-au distrus ţinta. Am avut 
grijă să reorientez toate imaginile create de ei într-un copac 
uscat de pe marginea drumului şi să fac repede o protecţie 
persoanei atacate. Le-am spus că nu este bine ce fac, că încalcă 
etică şi că ceea ce fac ei de fapt se numeşte „magie neagră". 

Ucenicii mei au învăţat foarte conştiincios exerciţiul de 
clarmiros, astfel încât erau cei mai fericiţi când, venind la o nouă 
lecţie de curs, povesteau ce fel de miresme primeau. La foarte 
mulţi persista mirosul de santal, sau unul asemănător mirului. 
Apoi, după zece zile de concentrare, spre marea lor mirare, toţi 
simțeau aceeaşi mireasmă. 

O să simţiţi miresme altfel decât acelea la care v-aţi 
gândit. Atunci când veţi dori să vă bucuraţi de un anumit miros, 
o să apară. Incercaţi să-l chemaţi cu gândul, dar nu uitaţi cât de 
important este vârful nasului. Concentraţi-vă să vă apară 
mirosul de trandafir, care este mai puternic şi se împrăştie în 
toată casa. Mirosul acesta va persista un timp, iar după ce veţi 
uita de el va dispărea. 

Veţi fi capabili să produceţi orice miros pe care-l doriţi. O 
să vi se pară o iluzie. Nu vă speriaţi, antrenaţi-vă cu acelaşi 
curaj. Uneori o să vă apară fără nici un efort un miros la care nu 
vă gândiţi. Veţi fi probabil singuri acasă şi căutându-l nu îl veţi 
găsi. Dar să fiţi atenţi, în momentul în care vă gândiţi la ceva 
îndepărtat sau la o persoană anume, în acel moment va veni 
mirosul. Este posibil ca respectiva persoană să se fi parfumat cu 
acel parfum, pe care îl simţiţi, încercaţi să luaţi contact cu 
persoana, rugând-o să vă arate ce fel de parfum foloseşte. 
Pentru un control de la distanţă, gândiţi-vă încă o dată la ea şi, 
dacă vă vine acelaşi miros, fiţi siguri că este alei. 

Dacă gândul vă fuge la cineva care se roagă acasă, sau în 
acel moment se află la biserică, vă poate apărea mirosul de 
busuioc sau tămâie, de lumânări aprinse sau al candelei din 
biserică. Puteţi să-l daţi un telefon mai pe seară acestei 


persoane şi s-o întrebaţi dacă nu cumva a fost la biserică. Dacă 
nu se confirmă, întrebaţi-l ce făcea la ora la care aţi perceput 
mirosul. Fiţi sigur că va spune că se ruga lui Dumnezeu. 

Vă veţi dovedi că nu aţi muncit în zadar şi că nu aveţi de-a 
face cu o iluzie, ci cu ceva real. 

Experiențele au dovedit că distanţa nu are nici o 
importanţă. Veţi simţi de la intrarea în apartament mirosul 
robinetului de gaze care n-a fost bine închis. Veţi simţi ce se 
pregăteşte azi pentru cină, dacă veţi dori să ştiţi. Veţi putea 
percepe mirosul unor flori de la un balcon pe care îl priviţi din 
stradă, fără să vedeţi ce fel de flori sunt acelea. 

Explicaţia acestui fenomen este simplă: prin concentrarea 
la vârful nasului, respiraţia se opreşte instantaneu. 

Ca urmare apare involuntar dorinţa de a mirosi aerul, de 
parcă ne-am aştepta în fiecare moment să percepem un miros. 
Concentrarea gândului la vârful nasului are rolul de trambulină 
necesară pentru a trezi dorinţa de a mirosi. Această dorinţă în 
permanentă creştere excită nervii olfactivi şi îi sensibilizează 
într-atât, încât se acordează într-o lungime de undă mai mică şi 
pot percepe astfel mirosuri mai fine, mai discrete, inaccesibile 
oamenilor normali datorită distanțelor. Capacitatea care se 
dezvoltă prin exersarea de lungă durată nu se pierde şi 
hipersensibilitatea nervilor olfactivi rămâne, atunci când 
fenomenul iniţial dispare. 

CLARGUSTUL. 

După ce aţi obţinut rezultate în „clarmiros" treceţi la 
exerciţiile următoare, de concentrare asupra vârfului limbii. 
Rezultatul dorit va veni mai repede decât în primul caz, având 
deja deschis un senzor de pe traseul tainic. 

Exerciţiul se poate face şi stând pe un scaun, dar este mai 
eficace când îl faceţi în poziţie culcat. 

Ochii se ţin închişi, gura la fel. Vârful limbii se ţine lipit de 
cerul gurii după dinţii din faţă. In gând se zice mantra „OM", iar 
concentrarea se face la vârful limbii cu dorinţa de a simţi un 
oarecare gust (dulce, acru, sărat). Partea interesantă a 
exerciţiului va fi că pe lângă o intensitate neobişnuită, aproape 
supranaturală, a senzaţiei gustative, veţi obţine senzaţia de 
saţietate, atât de puternică, încât multă vreme după aceea nu 
veţi avea poftă de „specialităţile pe care le-aţi putut gusta" în 
acest fel. Foarte repede veţi reuşi să vă controlaţi gustul cu 


ajutorul voinţei şi veţi fi capabil să vă provocaţi orice gust veţi 
dori. 

Dacă mirosul este un gen de emanaţie şi permite astfel să 
explicăm faptele prezentate, cu totul alta trebuie să fie 
explicaţia propagării gustului. Pentru aceasta trebuie să existe 
un contact, chiar şi extrem de scurt, al limbii cu obiectul 
respectiv. În condiţii normale chiar şi o distanţă în acest caz nu 
va fi de real folos. 

Percepția va exista de fiecare dată când vom dori să 
reproducem acest experiment. Oare toate acestea nu sunt 
halucinaţii? După definiţia dată de un specialist american în 
1963 care a întocmit un lexicon cu ajutorul celor mai vestiți 
specialişti din toate domeniile cunoaşterii, „halucinaţie" 
înseamnă percepţia unor obiecte care în realitate nu există, sau 
senzaţii resimţite fără nici o cauză, date de obicei de tulburări 
ale sistemului nervos, aşa cum se întâmplă în cazurile de 
delirium tremens. 

În primul caz această definiţie nu se potriveşte percepţiilor 
noastre, deoarece mirosurile şi gusturile pe care le-am simţit 
corespund unor obiecte pe care le-am mai simţit în realitate. 
Având cauze exterioare, ele nu pot fi presimţite. La fel ca în 
cazul mirosului, simţim foarte pregnant şi gusturile de la 
distanţă. Dacă omul îşi poate ascuţi mirosul atât de mult, încât 
prin simpla concentrare, să depăşească distanţele şi barierele 
materiale, această capacitate nu este o halucinație. Altfel ar 
trebui să credem că toate popoarele apropiate de natură sunt 
pradă halucinaţiilor, sau la fel am putea spune despre câinii şi 
pisicile care au aceste simţuri foarte dezvoltate. 

Trebuie să recunoaştem că simţurile noastre pot deveni 
părtaşe la asemenea clarsenzaţii, numai că toate proprietăţile 
percepute de organele noastre (formă, culoare etc.) cuprind 
alături de natură materială şi o natură fină greu sesizabilă. 
Aceasta înseamnă că întreaga materie este o radiaţie de culoare 
şi mirosuri, care depăşeşte infinit ceea ce putem simţi cu 
degetele sau cu gustul. 

Din oceanul de unde sonore omul poate percepe în mod 
normal un interval de şapte-opt octave, iar din domeniul undelor 
luminoase rogvaiv-ul (de la roşu la violet). Toate celelalte 
nuanţe, radiaţiile infraroşii, ultraviolete, roentgen, 


Alfa, beta, gama, radiaţiile tehnice etc. Rămân 
nepercepute, deşi în realitate ele există. 

Un om care este capabil, prin exerciţii adecvate, să-şi 
dezvolte în mod extraordinar capacitatea olfactivă, îşi va 
dezvolta şi celelalte simţuri. 

DESCHIDEREA SIMŢURILOR ÎN HIPNOZĂ. 

La persoanele care doresc să-şi deschidă aceste simţuri în 
stare de hipnoză acest lucru are loc „în proporţii astronomice" - 
se pot deschide şi ascuţi la maximum. 

Dacă într-o mână a celui hipnotizat pentru controlul 
acestor capacităţi se aşează o greutate numai cu un gram mai 
mare decât în mâna cealaltă, acesta că sesiză imediat diferenţa. 
La fel se va întâmpla dacă veţi trasa pe jos o linie de trei 
milimetri şi alta doar de unu, le va deosebi şi pe acestea. Dacă 
în una din două sticle de vin identice vor fi puse două-trei 
picături de lichid de altă culoare, persoanele aflate sub hipnoză 
o va deosebi. 

Urechea unui om normal percepe vibraţiile cu o frecvenţă 
de la 8 la 646 000 oscilaţii pe secundă, dar după deschiderea 
clarauzului în stare de hipnoză le va putea percepe până la 1019 
oscilaţii pe secundă. Această cifră constituie mai mult decât 
frecvenţa radiaţiilor gama-Invizibile. În stare hipnotică se poate 
foarte uşor vedea aura emisă de oameni sau obiecte. Aceste 
senzaţii sunt percepute de al şaselea simţ care se activează în 
creier în porţiunea dintre sprâncene. Acolo, în acel spaţiu de vid, 
se formează imaginile „clarvăzului". 

CLARVIZIUNEA. 

Indicaţia din YOGA-SUTRA privind concentrarea asupra 
palatului cerului gurii pentru deschiderea clarviziunii pare la 
început nebuloasă. In cazul deschiderii celorlalţi doi senzori era 
vorba despre stabilirea limitelor nervilor olfactiv sau gustativ pe 
o anumită lungime de undă, capătul respectiv al nervului 
aflându-se foarte aproape de punctul nostru de concentrare 
(vârful naşului său al limbii). Argumentul că nervul olfactiv nu se 
află în vârful nasului poate fi combătut, deoarece prin 
concentrare starea de tensiune se transmite treptat în zona 
respectivă. 

Dar cum se poate explica transmiterea acestei concentrări 
a gândului mai departe, prin faringe, până la încrucişarea 


nervilor optici, nemijlocit lângă hipofiză, căci doar în această 
zonă se pot percepe oscilaţiile invizibile ochiului. 

Experiențele făcute în această direcţie dau viziuni 
uimitoare, dar succesul lor este limitat. Concentrarea nu trebuie 
făcută asupra cerului gurii, ci asupra chakrei Ajna. Centrul 
substanţei fine care se află între sprâncene. Adevărul este că 
aceasta e o muncă destul de grea. De aceea se cere curaj în 
începerea anumitor exerciţii, iar în ocultism nu au ce căuta 
oamenii fricoşi. Nu li se va deschide niciodată nimic nici acelora 
orgolioşi sau invidioşi. Mai bine vă lăsaţi păgubaş chiar de la 
început dacă sunteţi astfel motivat. În momentul intervenţiei 
unuia dintre factorii care fac parte din prostia omenească 
centrul respectiv se închide automat. 

Exerciţiile trebuie să le desfăşuraţi cu regularitate şi 
ritmicitate, dar mai mult decât orice - verificarea viziunilor. 

Luaţi în considerare şi reţineţi că trebuie să deosebiți 
imaginile reale de cele virtuale. 

Puteţi face un mic experiment, dacă mai locuiţi cu cineva 
în acelaşi apartament. Fie că persoana respectivă aşează în 
fiecare seară un obiect într-un anumit loc, fie că acesta este o 
statuetă sau o vază, trebuie că a doua zi, din pat, cu ochii încă 
închişi, să „vedeţi" acel obiect aflându-vă în altă cameră. Faceţi 
acest exerciţiu timp îndelungat. Ar trebui de fiecare dată să-l 
identificaţi noul loc unde este bine pus de acea persoană. 

De obicei mesajele vin de la un mentor spiritual care vă va 
direcţiona în căutarea obiectului ascuns. Veţi putea recepționa 
mesajele acestuia şi ar fi de folos dacă vi le-aţi nota. 

Poate fi de folos şi tehnica respirației din Radja-Yoga, 
pentru trezirea lui KUNDALINI, dar vedeţi să nu încurcaţi 
borcanele. Din toate învăţăturile pe care le-am făcut singură, 
până într-un anumit loc am mers foarte bine, dar complexitatea 
exerciţiilor adăugate de sine stătător mi-a stagnat viziunile. Nu 
mai ştii atunci ce s-a întâmplat. Mai făceam concentrări de acest 
gen şi cu prietenii, ascunzând lucruri diferite, pentru a le găsi. 
Aceasta chiar mă amuza la început. Odată un coleg tot 
ascundea o monedă veche din loc în loc şi de fiecare dată o 
găseam, dar i-a venit „ideea" să n-o mai ascundă în casă, ci şi-a 
băgat-o în gură. În viziunile noastre apărea moneda şi doar 
fugitiv imaginea colegului nostru cu un zâmbet pe buze. De 
obicei se „vedea" un mic „tablou“ legat de monedă, dar tot el 


apărea în imaginile noastre. l-am spus că n-a ascuns moneda şi 
că se află la el, dar nu pricepeam în ce loc. Am perceput 
zâmbetul, fiindcă la a doua concentrare a apărut în viziune doar 
gura şi buzele, zâmbind. Am deschis ochii şi am zis toţi o dată - 
gura! O găsisem, în sfârşit! 

Pentru deschiderea ochiului al treilea, concentrarea 
gândirii se face numai pe centrul dintre sprâncene - chakra Ajna. 
După experimentele de mai mulţi ani făcute de Saharov, acesta 
a ajuns la cel mai uşor procedeu de deschidere a „ochiului al 
treilea", printr-o metodă dictată de mentorul lui spiritual. 
Această metodă am practicat-o şi eu şi mi-a fost de un mare 
folos. Fericirea a fost că rezultatele au venit foarte repede. 
Metoda lui Saharov este folosită de toate şcolile ruse pentru 
deschiderea chakrei Ajna. O să descriu această metodă pe care 
am practicat-o la una dintre şcolile făcute de mine şi care mi-a 
deschis mari orizonturi. 

AL TREILEA OCHI. 

Formula de deschidere a ochiului al treilea este o tehnică 
ce are o sonoritate deosebită în sanscrită: „OM MAGNE ME 
SAMRHITA, KHAMADINATHAM RADJA SIDHA." Traducerea este: 
„Norii sunt adunaţi asupra mea în activitate, într-un singur 
punct, cerul este în observare într-o corectă inactivitate pentru 
realizarea stăpânirii." Ce înseamnă aceste cuvinte? Ce fel de 
nori şi care cer? Nici cerul şi nici norii nu sunt reali, fapt ce 
rezultă din faptul că, într-o corectă inactivitate, aceşti nori 
trebuie să fie adunaţi într-un anume loc, adică să se afle într-o 
legătură oarecare cu dumneavoastră. lar cuvântul „cer“? În 
sanscrită „KHA" înseamnă în primul rând orificiu al corpului 
omenesc (în concepţiile indiene astfel de orificii sunt nouă: doi 
ochi, două nări, două urechi etc.). Deci nu se potriveşte. lar în al 
doilea rând mai înseamnă şi spaţiu aerian, „eter" şi poate fi 
tradus şi că „cer", dar acest sens pare a fi tot nepotrivit, deşi 
SVAMI SHIVANANDA TARASHVATI citează o minunată indicație a 
vechilor yoghini hinduşi, demnă de atenţie. Aceasta glăsuieşte: 
„Cel care practică exerciţii yoga şi este în stare să şi vadă 
imaginea reflectată pe cer poate afla dacă întreprinderea lui va 
fi încununată de succes." 

Yoghinii care stăpânesc pe deplin avantajul concentrării 
spun: „în lumina reflectoare a Soarelui priveşte-ţi propria 


reflectare pe cer, cu privirea fermă. După ce o vei vedea pe cer, 
în curând îl vei afla pe Dumnezeu." 

Cine îşi zăreşte umbră în fiecare dimineaţă pe cer, acela 
va avea viaţa lungă şi nu va muri într-un accident. Dacă 
viziunea acestei umbre este clară, va avea victorii şi succese. Ei 
îşi vor putea învinge Prana şi vor putea merge oriunde. Tehnica 
este destul de uşoară şi deprinderile practice pot apărea în circa 
şapte-zece zile. 

„Când răsare Soarele aşezaţi-vă astfel încât corpul 
dumneavoastră să facă umbră pe pământ şi să o puteţi vedea 
cu uşurinţă. Întoarceţi privirea fermă la umbra de jos, în 
regiunea gâtului, pentru cinci-zece secunde, apoi priviţi pe cer. 
Dacă vă veţi vedea întreaga umbră pe cer, este un semn foarte 
bun. În cazul în care nu o puteţi vedea de la început, continuaţi 
exerciţiul până o veţi sesiza. Acest exerciţiu poate fi practicat şi 
la lumina Lunii." (Lecţii practice de yoga, pp. 219-220) Este o 
tehnică destul de străveche, care promite multe. 

Următoarea semnificaţie a cuvântului „KHA" este „punctul 
dintre sprâncene". Aici se găseşte, aşa cum arată numeroasele 
reprezentări ale zeilor indieni, toate puterile miraculoase, 
inclusiv „vederea sacră". lată ce spune despre acest centru 
SATHACRANI RUPANTANTRA (p. 87) „Când un yoghin închide 
concentrarea sa interioară împotriva temeliei lumii exterioare şi 
o descompune, el vede în acest loc o scânteie luminoasă şi apoi 
o flacără arzând, care seamănă cu strălucirea Soarelui între Cer 
şi Pământ." 

In învăţătura mistică yoga, al treilea ochi se află în 
interiorul acestei flăcări. In SHIVA-YOGA se spune: „Gândul este 
în centrul dintre sprâncene în forma flăcării opaiţului şi în 
mijlocul lui este ochiul înţelepciunii." 

Această zonă are semnificaţia „OCHIULUI CUNOAŞTERII" în 
sensul cel mai larg al cuvântului, căruia îi sunt deschise atât 
cele prezente în trecut, cât şi viitorul, în aceeaşi măsură. 
Deschizându-se chakra Ajna, are loc deschiderea capacităţilor 
ascunse - clarviziunea, clarauzul. 

Yoghinii moderni sunt de acord cu acest lucru. În lucrarea 
sa Autobiografia unui yoghin, PRANDJAM YOGANANDA numeşte 
acest centru „Ochi spiritual atotştiutor'" sau „Lotusul cu o mie 
de petale al Luminii”. lar Svami SHIVANANDA spune: „La fel cum 
trec razele luminii prin sticle sau razele roentgen prin obiecte, 


yoghinul poate vedea obiectele de după un zid gros, poate afla 
conţinutul unei scrisori sigilate, poate vedea comorile ascunse 
sub pământ cu ajutorul ochiului său spiritual interior. Acest ochi 
spiritual este ochiul intuiţiei." 

Faptul că acest al treilea ochi, denumit şi ochiul lui SHIVA, 
poate vedea nelimitat în spaţiu a fost demonstrat nu numai 
teoretic, ci şi practic. Este necesar doar să se fundamenteze 
ştiinţific cum învinge acest al treilea ochi timpul, adică felul cum 
acţionează în a patra dimensiune. Faptul în sine nu necesită alte 
demonstraţii. 

Deoarece acest ochi se află în afara acţiunii spaţiului, 
sfera acţiunii sale este în afara celor trei dimensiuni, deci în a 
patra dimensiune, în timp. 

Totodată trebuie să subliniem că, aşa cum demonstrează 
practica celor mai vechi timpuri, în cazul tuturor clarvăzătorilor, 
ca şi în zilele noastre, capacitatea acestui ochi nu suferă 
influenţa distanţei în spaţiu şi timp, ci înfrânge orice distanţe şi 
orice timp. 

Cu totul altfel se întâmplă în cazul percepţiei materiale. 
După cum ştim, greutatea scade proporţional cu pătratul 
distanţei, astfel încât la o anumită distanţă radiaţiile cele mai 
puternice sunt oprite de ecrane de o anumită grosime (de 
exemplu, radiaţiile gama sunt oprite de un ecran de fier cu o 
grosime de 30 de centimetri, radiaţiile cosmice - de un ecran din 
plumb cu grosime de până la 2 metri). Radiațiile percepute însă 
de al treilea ochi, numite şi raze CHARPANTIER, sau „N-RAZE", 
nu-şi reduc intensitatea la nici o distanţă şi nu sunt oprite de nici 
un obstacol material. 

TREPTELE MAESTRULUI. 

In funcţie de gradul de deschidere a celui de al treilea 
ochi, se disting patru trepte de viziuni. Pe treaptă inferioară se 
află viziunile de lucruri neobişnuite. Sunt văzute imagini ciudate, 
atrăgătoare, dar nu produse ale fanteziei, ci fenomene pe deplin 
normale, tipuri sau părţi ale acestora în lumină stranie, în 
nuanţe de culori neobişnuite şi fără nici o legătură cu orientarea 
de moment a gândurilor celui care le vede. Poate apărea ideea 
că aceste viziuni sunt halucinaţii. 

Dar oare realitatea este profund materială, este numai 
ceea ce percepem cu cele cinci simţuri limitate ale noastre? 
Dacă, aşa cum am arătat mai sus, percepţia noastră cu ajutorul 


simţurilor se poate lărgi până la anumite limite, unde este 
atunci limita realului perceptibil? Psihologia noastră occidentală 
se simte derutată în faţa acestor aspecte nereale şi totuşi 
percepute, iar ştiinţa noastră scolastică este mai mult decât 
înclinată să includă astfel de fenomene stranii la rubrica 
contradictorie şi care nu spune nimic intitulată „halucinaţii”. 

Ce spune despre aceasta psihologia indiană? 

Yoghinii vorbesc despre aşa-numita MÂNAŞ CHAKRA sau 
centrul gândirii, reprezentat în mod simbolic printr-un lotus cu 
şase petale - centrul de percepţie cu şase canale nervoase. Cinci 
dintre ele sunt canalele simţurilor noastre normale: văz, auz, 
miros, gust, simţul tactil. Al şaselea canal serveşte drept 
conductor pentru impresiile care apar din interior, cum sunt 
visele şi halucinaţiile. La prima vedere ne miră îmbinarea 
percepţiilor sănătoase (vise) şi nesănătoase (halucinaţii), dar 
aceasta nu este deloc întâmplătoare. A şasea petală a chakrei 
mânaş este legată de LOTUSUL CEL ': U O MIE DE PETALE AL 
LUMINII, considerat sediul spiritului nostru, iar MÂNAŞ CHAKRA 
este sediul conştiinţei noastre treze. 

Acest fapt este deosebit de important, deoarece în 
perioada de veghe conştiinţa percepe realitatea prin cele cinci 
căi nervoase, iar în timpul somnului, când cele cinci simţuri nu 
funcţionează, aceeaşi conştiinţă conduce imaginile visului său 
fanteziei prin al şaselea canal, adică direct de la Lotusul cu o 
mie de petale către al treilea ochi. 

Când cele cinci organe de simţ exterioare sunt decuplate, 
în timpul somnului sau în alte condiţii, începe să funcţioneze şi 
să se dezvolte această a şasea petală a chakrei MÂNAŞ, 
prezentând în faţa vederii noastre interioare imaginile visului 
său halucinaţiei. 

Aceasta este o pură teorie. O dovadă concludentă în sfera 
practică o constituie, fără să ştie, tocmai ştiinţa noastră 
occidentală, prin intermediul psihologilor D. R. Hebb şi Haron 
Woodbreewore. 

Deoarece persoanele testate nu erau oameni bolnavi, cu 
halucinaţii frecvente, ci oameni tineri, pe deplin normali, în 
timpul experienţelor au fost deconectate în mod artificial, 
pentru o perioadă, cele cinci organe de simţ. lar halucinaţiile au 
fost în acest fel reacţia pe deplin normală a conştiinţei la 


relaxarea impusă trupului şi sufletului. Această reducere a stării 
de tensiune a fost comparată în mod eronat cu lenea. 

Mai mult, studenţii testaţi de cei doi cercetători s-au 
ocupat totuşi de ceva anume la început (s-au gândit la 
problemele lor) şi abia după ce deconectarea silită a simţurilor 
exterioare a progresat suficient, au început să vadă animale 
preistorice, oameni galbeni, colţi de mamut etc. Viziunile 
studenţilor sunt dovada că a şasea petală a început să 
funcţioneze treptat şi să deruleze embrioane de impresii ale 
celui de al treilea ochi. 

Dacă s-ar continua experimentele acestor savanţi studiind 
ştiinţific şi sistematic aceste percepții neobişnuite, în loc de a 
reacţiona cu spaimă, s-ar putea obţine date care să deschidă noi 
perspective în această direcţie, iar ştiinţa noastră ar avea noi 
posibilităţi strălucite de cercetare şi cunoaştere. Astfel, 
dispunem totuşi de dovezi privind faptul că aşa-numitele 
halucinaţii apar altfel decât prin organele de simţ. Aceleaşi 
dovezi le oferă şi ştiinţa indiană yoga, în afirmarea ideii că omul, 
dacă reuşeşte să-şi decupleze pentru un timp simţurile, intră 
într-o stare în care poate percepe transcendental. 

Fiecare concentrare corectă a gândurilor serveşte acestui 
scop. Ea abate atenţia Spiritului de la cele cinci simţuri 
exterioare, le deconectează într-o măsură favorizantă 
deschiderii celei de a şasea petale a Lotusului. 

Prima consecinţă nemijlocită este, în sensul celor 
prezentate, un fenomen pe deplin normal şi de înţeles: visele 
devin mai bogate în conţinut, mai explicite, mai logice şi mai vii. 

Chiar dacă de obicei nu visaţi sau visaţi foarte rar, după 
primele zile de astfel de exerciţii vor începe să apară vise uşor 
de memorat. In cursul următoarelor luni, cei care practică astfel 
de exerciţii constată apariţia de imagini, viziuni şi reprezentări 
în stare de veghe (în condiţiile deconectării simţurilor pe timpul 
concentrării). 

Acesta nu este un fenomen legat de boală, este la fel de 
normal ca gândurile, care, aşa cum vom vedea mai târziu, nu 
sunt create de mintea noastră, ci sunt doar înregistrate de ea. 
Ele vin şi pleacă fără să ştim de unde şi încotro. Acestea sunt 
corpuri străine care primesc de la noi forţă, culoare şi impuls, 
asemenea unui bulgăre de zăpadă, pe care îl rostogolesc toţi 


participanţii la joc şi care devine foarte mare sau se sfărâmă în 
mai mulţi bulgări mici. 

Gândurile cuceresc vremelnic mintea noastră, pun 
stăpânire temporar pe conştiinţă precum nişte oaspeţi 
neaşteptaţi într-un hotel, pentru ca apoi să plece din nou. Cine 
se îndoieşte de aceasta să se aşeze mai comod, să-şi relaxeze 
trupul şi conştiinţa şi să dea frâu liber gândurilor, fără să le 
limiteze sau să le întrerupă. 

După câteva minute experimentatorii se vor convinge că 
în conştiinţa lor se înregistrează gânduri neaşteptate, uimitoare, 
absurde, uneori chiar revoltătoare, care nu pot fi explicate ca 
ţinând de trecut, de educaţie sau de orientarea generală a 
gândirii. 

Atunci experimentatorul va fi cuprins de o senzaţiei 
neplăcută şi îşi va întrerupe firul gândurilor. Experienţa merită 
însă făcută. 

A doua treaptă a viziunilor se atinge când începem să 
facem ordine în impresiile acumulate în cadrul primei etape. 
Aceasta se manifestă prin faptul că viziunile anterioare, acele 
fenomene neobişnuite, se dovedesc pe deplin normale, 
deoarece pot fi recunoscute în obiectele sau fenomenele 
familiare, văzute însă dintr-un punct de vedere inedit. 

Astfel se explică faptul că imaginile cuprinse în a doua 
treaptă a viziunilor, deşi ne oferă obiectele pe care dorim să le 
vedem, totuşi ne prezintă detaliile acestora totdeauna în alt fel 
decât ne aşteptăm. E o dovadă în plus că nu avem de a face cu 
autosugestii sau cu imaginaţia, ci că este realitatea. De regulă, 
totul este aşa cum trebuie să fie, dar văzut în mod diferit. De 
exemplu, casă o vedem privită dintr-un colţ sau de pe acoperiş, 
adică aşa cum nu am avut ocazia niciodată să o observăm cu 
adevărat. 

O a doua particularitate a celei de a două trepte de viziuni 
este mişcarea proprie a acestora, asemenea unui film sau unui 
peisaj slab luminat său nocturn. Aceasta se petrece deoarece la 
început imaginile sunt slabe şi întunecate, ca nişte fotografii 
vechi şi decolorate, devenind mai intense şi mai colorate pe 
măsură ce continuăm experimentele. Mişcarea şi viaţa lor 
proprie sunt independente de voinţa observatorului, de aceea 
ele nu constituie rodul fanteziei sale. Totodată, aceste viziuni 
mai au şi o altă particularitate uimitoare: răspund la o întrebare 


pusă nemijlocit. Este suficient să ne gândim în timpul viziunii la 
orice detaliu al acesteia şi el va apărea imediat în imagine, 
putând devansa chiar momentul în care ne înregistrăm 
întrebarea. 

Aceasta este din nou o dovadă a caracterului exterior 
timpului (atemporalitatea) pe care îl au razele spirituale 
(sufleteşti). Totodată, ne convingem cu uimire că aceste raze 
trec prin orice obstacole, că pentru ele nu există nici un fel de 
ecran, perete protector sau graniţă. Imaginile viziunilor acestei a 
două trepte se referă de cele mai multe ori la prezent sau la 
trecutul foarte apropiat, mai rar la trecutul mai îndepărtat şi 
extrem de rar la viitor. 

Ele pot fi de asemenea gânduri-formă ale altor persoane, 
îndeosebi dacă obiectul concentrării constituie un simbol religios 
sau altceva similar, asupra căruia se concentrează gândurile şi 
meditaţia a mii de oameni. Aceste imagini nu sunt rodul 
fanteziei, care generează fenomene mult mai puţin vii şi bine 
conturate. 

In a treia treaptă de viziune, imaginile evoluează până la o 
claritate deplină şi o frumuseţe a culorilor cu nimic mai prejos 
decât cele redate cu ajutorul ochilor noştri fizici. Dar viziunile 
durează puţin timp şi se sting instantaneu, timp de aproape un 
minut după aceasta menţinându-se că strălucirea unui bec pe 
retină după întreruperea curentului electric (ca un fel de 
pâlpâit). Acest fenomen este semnul tipic celei de a treia trepte, 
la fel că strălucirea caracteristică, ca o aureolă a tabloului. Spre 
deosebire de viziunile primelor două trepte, pline de imagini 
slab luminate, care se deplasează timp îndelungat prin faţa 
ochiului nostru interior, viziunile din treaptă a treia se aprind 
instantaneu la intensitatea maximă şi dau o senzaţie de parcă îţi 
părăseşti propria piele. Această senzaţie de extaz durează pe 
toată durata viziunii şi se stinge treptat, lăsând o urmă 
incandescentă. Trebuie să ne obişnuim ulterior ca această 
senzaţie deosebită să nu ne împiedice să mai percepem 
tablourile. 

Cele trei etape descrise evoluează una după alta şi 
prezintă, în condiţiile creşterii lente a clarităţii, imagini reale ale 
lumii substanţelor subtile, această fidelă reflectare a sferei 
noastre materiale primare. 


Ele pot fi atinse, mai mult sau mai puţin uşor, de toţi 
oamenii care se antrenează suficient folosind o tehnică 
adecvată. Femeile sunt mai potrivite pentru aceasta, datorită 
echilibrului lor stabil. Nevăzătorii, ca urmare a aspiraţiei lor 
foarte puternice către lumină şi dorinţei permanente de a putea 
să vadă, au de asemenea o disponibilitate sporită pentru viziuni. 
Oricine gândeşte are darul celei de a două vederi şi succesele 
sale depind la urma urmei numai de răbdarea, stăpânirea de 
sine şi capacitatea de concentrare. 

A patra treaptă este etapa Maestrului. Dacă o reglare de 
către conştiinţă a acestui ochean sufletesc şi fixarea lui asupra 
unui anumit obiect, ca într-un focar, constituie caracteristica 
primelor trei trepte, cea de a patra este caracterizată de 
percepţia spaţială. 

Această percepţie este simulată din toate părţile. O 
stăpânire perfectă a ei transformă omul în Adept - „Cel care nu 
mai are ce învăţa", deoarece el vede tot ceea ce doreşte, orice 
lucru asupra căruia vrea să-şi îndrepte ochii sufletului. El nu mai 
este nevoit să caute în cărţi pentru a învăţa din experienţa şi 
cunoştinţele altora, nu mai trebuie să facă deducţii logice pe 
baza experienţei celorlalţi, cum sunt nevoiţi muritorii de rând, 
cu percepțiile lor limitate în spaţiu şi timp, căci nimic nu va 
rămâne ascuns celui de al treilea ochi al unui Adept. Pentru a 
exemplifica starea iniţială pe această treaptă a viziunilor, vom 
prezenta trăirile lui PARAD JAMS YOGANANDA: „Aerul din 
plămânii mei parcă fusese extras cu o seringă nevăzută, iar 
corpul era perfect liniştit, dar nu inactiv. A urmat lărgirea 
extatică a conştiinţei mele. Puteam să văd la multe mile 
distanţă, vedeam clar pe malul opus al Gangelui, în stânga mea, 
dincolo de templu, toate împrejurimile aşezării Dashki Nesyara. 
Pereţii tuturor clădirilor erau luminoşi şi transparenţi, vedeam 
prin ei oamenii mişcând pe câmpiile din depărtări. Eram fără 
suflare şi trupul îmi era ciudat de liniştit, dar puteam să-mi mişc 
liber mâinile şi picioarele. Timp de câteva minute am făcut 
încercări să-mi închid şi să-mi deschid ochii. Corpul meu părea 
făcut dintr-o substanţă eterică, gata să plutească în aer. Perfect 
conştient de tot ce era fizic în jurul meu, m-am orientat şi am 
făcut câţiva paşi, fără să întrerup această viziune prea fericită" 
(Autobiografia unui yoghin). 

CAPITOLUL X. 


Teoria şi practica tragerii spirituale cu arcul. 

Din cuvintele lui SVAMI SHIVANANDA SARASVATP. 
„Imaginaţi-vă omul ca pe un arc, principiul gândirii ca pe o 
săgeată şi pe DUMNEZEU ca pe o ţintă. Ţintiţi cu luare-aminte şi 
cu mare atenţie şi când săgeata va fi una cu ţinta veţi deveni 
una cu DUMNEZEU" (Lecţii practice de yoga). 

Când privim un anumit timp doar un singur obiect 
oarecare, conştiinţa noastră se găseşte în apropierea obiectului, 
de parcă „tentaculele" sufletului s-ar întinde până la obiectul 
observat. Imediat ce închidem ochii, „tentaculele" se retrag, de 
parcă am retrage conştiinţa înapoi la baza nasului. Dacă 
deschidem din nou ochii, conştiinţa înaintează, iar dacă îi 
închidem - revine la rădăcina nasului. 

Prin urmare, conştiinţa se deplasează o dată cu privirea. 
Vom face acum încă o experienţă. După ce am închis ochii, ne 
imaginăm obiectul pe care tocmai l-am observat. In aspiraţia sa 
de a reţine obiectul observaţiei, conştiinţa porneşte lent în 
interiorul capului, acolo unde de fapt îi este locul, resimţindu-se 
în această zonă din mijlocul capului o presiune oarecare, 
perceptibilă. 

Aceasta nu durează prea mult. În scurt timp, vom simţi din 
nou, pe neaşteptate, că privirea şi o dată cu ea şi conştiinţa sunt 
orientate din nou din afară. Conştiinţa se deplasează în aceste 
două direcţii, dar până când ne vom concentra asupra a ceva 
anume, rămâne la rădăcina nasului. Această presiune apare 
exact în locul în care se află hipofiza (deasupra mijlocului liniei 
care uneşte orificiile celor două urechi). Dar îndată ce conştiinţa 
se va transfera din acest centru mai departe spre interiorul 
capului (către glanda pineală), privirea (ochilor închişi) ţinteşte 
din nou înainte. Săgeata este lansată. 

Astfel, am aflat taina tragerii spirituale cu arcul înainte de 
a prezenta în detaliu procesul acţiunii telepatice asupra lumii 
înconjurătoare. Vreau să subliniez că, din cauza lipsei evidente a 
mijloacelor lingvistice, suntem nevoiţi să recurgem la termeni 
străini de psihologie şi telepatie. Am în vedere aici cuvinte ca 
„ARC", „A TRAGE", „SAGEATA" etc. Nu trebuie să ne incomodeze 
aparenţa lor „neştiinţifică". Tendinţa către o exprimare într-un 
limbaj elevat, „ştiinţific“, este proprie europenilor. Filosofii 
indieni preferă să folosească termenii limbajului uzual. 


Procesul acţiunii telepatice se descompune în următoarele 
etape: 

SE IA ARCUL - Deoarece ARCUL este reprezentat de silabă 
„OM", repetarea la început a acestui cuvânt (chiar şi în şoaptă) 
excită întreaga zonă a hipofizei (vom arăta mai jos din ce cauză 
se petrece aceasta). Repetarea silabei „OM" cu o pronunție 
corectă (A-O-U-MMM, ca un singur sunet, chiar de la „A" începe 
cu un zumzet) realizează în plus o concentrare a spiritului. 

SE AŞEAZA SAGEATA - Deoarece săgeata semnifică 
principiul gândirii (Duhul, Spiritul său propriul „EU" sau ATMAN), 
aceasta înseamnă alegerea unui anumit obiect drept ţintă. 

OCHIREA ŢINTEIEste deja explicatul TRATAKA sau UPAZA - 
devotamentul faţă de obiectul care determină orientarea 
spirituală - simţul orientat spre reprezentarea obiectului. 

INTINDEREA ARCULUI - întinderea arcului cu săgeata în 
sensul opus obiectului, retragerea, adică deplasarea conştiinţei 
către centrul capului. Această tensiune se realizează exclusiv 
printr-o cufundare tot mai mare în natura obiectului. Când 
această tensiune (concentrare) atinge punctul maxim, are loc 
lansarea săgeţii, adică detenta conştiinţei care zboară acum 
către ţinta sa. | 

ZBORUL SAGEŢIIArcaşul priveşte către ţintă aşteptând 
lovitura. El nu mai reţine săgeata (nu-şi mai concentrează 
gândul), ci observă dacă săgeata lui a nimerit în centrul țintei, 
alături (viziunea nu este cea dorită, ci apar viziuni neobişnuite) 
sau a căzut pe pământ fără să lovească ţinta (absenţa viziunii). 
In acest din urmă caz, arcaşul trebuie să pună o nouă săgeată în 
arc (trebuie să reia concentrarea de la început), căci după ce ai 
lansat săgeata nu mai poţi face nimic altceva, decât să vezi 
dacă nu cumva vântul a abătut-o şi nu loveşte ţinta. Această 
observare a țintei nu este, după cum vedem, în mod obligatoriu 
legată de observarea lui DUMNEZEU. 

Dacă vom compara descoperirea noastră - tainele tragerii 
spirituale cu arcul - cu formula sanscrită pe care Saharov a 
primit-o de la mentor la vremea sa, vom constata cu uimire că 
sunt identice. Căci scurta formulă sanscrită se compune din 
două părţi - o tensiune, norii (gândurile), printr-o corectă 
reţinere a conştiinţei (retragerea) fiind aglomeraţi într-un singur 
punct (central încordării arcului prin concentrare) şi apoi, din 
anularea tensiunii (lansarea săgeţii prin meditaţie), cerul (KHA), 


adică punctul dintre sprâncene sau rădăcina nasului urmând a fi 
observat (observarea țintei) pentru a realiza dominaţia (a 
stăpâni arta tragerii cu arcul). 

Din anatomia encefalului este cunoscut că în zona dintre 
sprâncene se află fosa frontală, adică un spaţiu gol (vid) în care 
nu este nici un fel de centru. Totuşi, toate textele indiene susţin 
într-un glas că vederea spirituală se realizează prin punctul 
aşezat între sprâncene. 

Se afirmă că acest ochi al înţelepciunii este gândit că 
flacăra unui opaiţ aşezat în centrul dintre sprâncene. 

În acest caz, centrul n-ar fi trebuit să se afle în frunte, ci în 
imediata apropiere a rezonatorului vocii noastre, sau cel puţin ar 
trebui să se simtă în timpul vorbirii. O idee despre poziţia 
corectă a celui de al treilea ochi, spre uimirea noastră, ne oferă 
ştiinţa occidentală. 

„Ne amintim statuile oamenilor din epocile primitive. 
Tipurile inferioare sunt în primul rând ciclopice. Acest ochi în 
mijlocul frunţii era un organ caracteristic epocii respective. El nu 
era un ochi obişnuit, destinat vederii, pentru că atunci, ca şi mai 
târziu, pe lângă acest ochi animalele inferioare dispuneau şi de 
doi ochi normali dezvoltați pentru vedere. 

Acesta putea fi deci un organ destinat altui simţ, pe care 
oamenii şi animalele din epocile ulterioare l-au pierdut, sau, mai 
bine spus, organul a rămas în stare rudimentară, la fel ca glanda 
pineală copleşită de encefal. Encefalul (creierul mare) este 
gazda intelectului, cel ce a transformat lumea pe care o locuim. 
După cum atestă dezvoltarea craniului, creierul nostru este mai 
mare decât cel al omului epocii de piatră. În acelaşi timp, pe 
când exista acel organ ciclopic, creierul animalelor era foarte 
mic. Poate că, în procesul evoluţiei sale, creierul a preluat 
treptat funcţiile organului stins, care servea cel mai probabil 
clarviziunii şi atragerii prăzilor" (Edgard D'Aque, PAMIRKARA). ' 

Aceasta poate servi drept argument ştiinţific că dorinţa 
noastră de a-l reda omului capacitatea de clarviziune prin 
dezvoltarea glandei pineale (a celui de al treilea ochi), pierdute 
prin dezvoltarea unilaterală a intelectului, constituie ceva firesc 
şi pe deplin justificat. Misiunea noastră este să o facem în 
armonie cu intelectul. 

TIMPUL. 


Practica tragerii spirituale cu arcul trebuie să fie precedată 
de exerciţii pregătitoare: poziţia corpului, respiraţia. Este 
importantă de asemenea alegerea timpului, după cum rezultă 
din faptele care urmează. 

Aşa cum s-a arătat în partea teoretică, tragerea spirituală 
cu arcul se execută astfel încât reprezentarea sau, mai bine 
spus, orientarea interioară asupra obiectului se realizează în 
interiorul capului, iar de aici mai departe, către al treilea ochi 
(glanda pineală). Căci cunoaşterea spirituală sau, în limbajul 
simbolic al UPANIŞADELOR, „lovitura la ţintă", poate avea loc 
doar atunci când s-a stabilit contactul spiritual intern, legătura 
în mediul de substanţă fină între obiect şi al treilea ochi. 

Aceasta are loc nu numai atunci când vedem obiectul fără 
ajutorul ochilor, dar şi la fiecare percepţie naturală cu ajutorul 
simțului văzului, cu deosebirea că în acest din urmă caz va fi 
atinsă de vibrații numai periferia glandei pineale, iar în primul 
caz Lotusul cu o mie de petale va fi parţial afectat pentru o 
fracțiune de secundă şi, ca urmare, se va deschide. 

Deplasarea impresiei către interior, denumită în limbajul 
mistic yoga „rătăcire", are loc în mod normal în regim automat 
şi necesită la concentrare un efort considerabil, perceput în 
zona hipofizei ca o presiune fizică. Chiar la examinarea 
îndelungată a unui obiect fără o concentrare a gândurilor, se 
simte o uşoară presiune în această zonă, care creşte 
considerabil dacă ne dorim ceva (de pildă că obiectul să fie 
înlăturat din locul respectiv). Acest fenomen poate fi verificat de 
oricine. 

Excitarea a zonei respective (în yoga hipofiza este 
considerată centrul voinţei) are loc la fiecare privire asupra celor 
ce ne înconjoară, la fiecare manifestare a voinţei, cu atât mai 
puternic, cu cât ne apropiem de orele serii. Ca urmare, 
impresiile de peste zi le luăm cu noi, într-un sens, în starea de 
somn. 

S-a mai menţionat că cea de a şasea petală a Lotusului e 
centrul gândirii, care este cu atât mai puternic excitat şi 
dezvoltat de-a lungul timpului, cu cât ne concentrăm mai mult 
asupra unei probleme, excluzând alte categorii de impresii. 

Dar, deoarece această a şasea petală este conductorul 
percepţiilor noastre, în timpul somnului se produc în vis 
reprezentări de cu totul altă natură, care diferă substanţial de 


visele normale. În timp ce impresiile de peste zi se depun în 
mod normal în MÂNAŞ CHAKRA (principiul gândirii) şi „continuă 
să mocnească" pe timpul somnului, determinând astfel vise 
ciudate, treptat, datorită dezvoltării celei de a şasea petale a 
Lotusului, se adaugă, chiar dacă lent, percepțiile primite de la 
cel de al treilea ochi, oricât de scurte şi slabe ar fi la început. 
Rezultatul îl formează aşa-numitele vise premonitorii, sugestia 
intuitivă din timpul stării de veghe, viziunea dorită în timpul 
stării de meditaţie şi, în fine, aşa-numita halucinație din timpul 
bolii. Toate cele trei tipuri sunt însă fenomene identice. Ele apar 
ca urmare a activităţii celui de al treilea ochi, care se deschide 
temporar şi parţial. 

După cum susţine în continuare învăţătura yoga, al treilea 
ochi se deschide în timpul somnului, când cel adormit nu 
visează deloc. Amintim aceasta nu pentru că ar rămâne 
deconectată conştiinţa noastră ancorată în MÂNAŞ CHAKRA. 
Toată misiunea practicii yoga constă în transferarea conştiinţei 
noastre din centrul gândirii în al treilea ochi. 

Astfel, atingem treaptă superioară a viziunilor (nivelul de 
Maestru), pe când la nivelul primelor trepte conştiinţa se află în 
MANAŞ CHAKRA, cu conectarea parţială a celui de al treilea 
ochi. De aici rezultă că, o dată cu apropierea nopţii, al treilea 
ochi trebuie să fie conectat tot mai uşor şi deplin. 

Astfel, timpul cel mai potrivit pentru aceste exerciţii este 
seara, după ora 2100 putând fi prelungit până târziu. 
Dimpotrivă, dimineaţa trebuie să se efectueze în prealabil 
exerciţii speciale pentru formarea centrului treaz al gândirii şi 
centrului voinţei, pentru a alunga somnul din preajma acestora. 

Dacă noaptea, înainte de a adormi, putem realiza apariţia 
imaginilor vizibile fără ajutorul ochilor după numai câteva 
minute, prin simplă privire în „KHA" (KHAMA DJNATAM - 
observarea cerului), dimineaţa după trezire, pentru a realiza 
acelaşi lucru, vor fi necesare una-două ore de concentrare 
intensă. 

Exemplele care urmează demonstrează aceasta. 

S-a dovedit că umbrele neclare care apar în întuneric în 
faţa ochilor închişi constituie începutul viziunilor, care la 
atingerea concentrării necesare încep să capete contur ca 
obiecte izolate. Viziunile apar dacă privim în întuneric înaintea 
ochilor şi încercăm să separăm între ele imaginile care încep să 


se contureze iniţial neclar. Aceste viziuni apar la dorinţă 
(viziunile celei de a două trepte), dar totdeauna în momentul 
deplinei uitări de sine. 

Dimineaţa, la o concentrare intensă asupra ANDJNA (locul 
dintre sprâncene), cu senzaţia transferării în acesta a tensiunii 
hipofizei, poate să nu se contureze nimic, cu toată meditaţia de 
o oră, dar printr-o singură privire în punctul dintre sprâncene, de 
fiecare dată când conştiinţa se eliberează de tensiunea 
concentrării, viziunile apar foarte clar - părţi de peisaj, frunzişul 
plopilor din faţa casei noastre. 

Desigur, nu orice privire în întuneric ne oferă viziuni, fără 
nici un exerciţiu prealabil. Pentru aceasta este necesar un 
antrenament intens. În cazul de faţă însă ne interesează faptul 
că succesul depinde în mare măsură de oră la care se 
efectuează experimentele. În general, se poate stabili că în 
aceeaşi măsură în care tensiunea conştiinţei de-a lungul zilei, 
din momentul trezirii până la momentul unui somn sănătos fără 
vise, se transmite tot mai mult din afară - de la fiecare obiect 
exterior, prin cel de al treilea ochi, în interiorul glandei pineale - 
la fel variază şi felul concentrării necesare fiecărei viziuni. 

Se poate spune că în permanenţă conştiinţa desfăşoară, 
involuntar, operaţia de tragere cu arcul, deoarece observarea 
obiectelor din lumea înconjurătoare reprezintă punerea săgeţii 
în arc şi ochirea, concentrarea asupra lor - întinderea arcului, iar 
reflexia făcută asupra problemelor de rezolvat - lansarea săgeţii. 
Acest din urmă aspect ne dă şi eventualul răspuns la problema 
lovirii țintei. 

Şi concentrarea în condiţiile tragerii conştiente cu arcul 
este supusă cunoscutelor schimbări: deşi de fiecare dată toate 
elementele tehnice trebuie să fie prezente, fiecare element este 
subliniat în mod deosebit, în funcţie de momentul zilei. Dis-de- 
dimineaţă, principala operaţiune va fi ochirea, în jurul orelor 
amiezii - cu precădere întinderea arcului, iar seara, de la apusul 
soarelui până când adormim - lansarea săgeţii, care se face prin 
privirea descrisă mai sus, în întuneric în faţa ochilor închişi. 

In afară de aceasta, fiecare moment al zilei are avantajele 
şi neajunsurile sale, care trebuie avute în vedere de fiecare 
practicant al exerciţiilor la alegerea momentului potrivit. 


Dar este indispensabil să se respecte cerința menţinerii 
momentului, o dată ales. Timpul nu trebuie schimbat, deoarece 
altfel se pierde orice ritm. Este o premisă obligatorie! 

Yoghinii apreciază îndeosebi momentul răsăritului şi 
apusului de soare, deoarece în aceste clipe omul, ca şi lumea 
exterioară, radiază o linişte profundă, se află într-o stare 
gânditoare, ceea ce se simte chiar în zgomotele unui mare oraş. 
Pentru noi, locuitori ai vestului, este de preferat apusul soarelui, 
aceasta şi pentru motivul că, datorită civilizaţiei, suntem 
obişnuiţi cu o altă împărţire a timpului decât indienii. 

La răsăritul soarelui, îndeosebi primăvara, vara şi toamna, 
este îndoielnic că avem posibilitatea să ne menţinem centrul 
gândirii suficient de vioi pentru o concentrare profundă. Desigur, 
fiecare cititor este liber să-şi aleagă momentul dorit, dar 
alegerea trebuie făcută doar o singură dată, nemodificând-o. 

Deoarece, aşa cum am arătat anterior, în timpul somnului 
şi mai ales al somnului fără vise al treilea ochi se deschide de la 
sine, de aici trebuie să rezulte că exerciţiile noastre de tragere 
cu arcul, care dezvoltă a şasea petală a Lotusului, pot influenţa 
substanţial conţinutul viselor noastre. 

Ele devin extraordinar de aproape de realitate prin 
ascuţimea lor, logica şi claritatea nemaiîntâlnită până atunci. 
Astfel de vise nu sunt o raritate printre cei care practică acest 
exerciţiu. 

Experienţa practică ne învaţă că aceasta este realitatea. 
Prima consecinţă a efectuării oricăror exerciţii spirituale este o 
activitate tumultuoasă la nivelul viselor. 

In acelaşi mod pot fi vizitate oraşe, ţări, fără să fi fost 
vreodată acolo în realitate. 

Fiecare dintre cititori care merge pe această cale suficient 
de multă vreme îmi va întinde mâna în acest sens, căci 
principalul îl formează aceste experienţe personale, nu 
posibilele contraziceri şi scepticismul neîncrezătorilor. 

Posibilitatea noastră de a vedea fără ajutorul ochilor se 
dezvoltă astfel pe baza viselor. După pregnanţa lor şi legătura 
logică cu realitatea vie se pot măsura rezultatele şi eficienţa 
exerciţiilor. Acest fapt permite o verificare subtilă, exactă şi 
foarte utilă, a procedeelor cunoscute şi a tuturor detaliilor, 
îndeosebi când exerciţiile sunt testate înainte de a adormi. 


Prin această verificare se poate stabili, de exemplu, că 
afirmaţia din toate textele yoga despre existenţa legăturii dintre 
Lună şi al treilea ochi se bazează mai mult pe speculaţii decât 
pe realitate. In cazul Soarelui situaţia este inversă: privitul (în 
gând) la discul Soarelui în timpul meditaţiei influenţează imediat 
şi sesizabil visele noastre, le face sensibile, pe când meditaţia 
legată de secera Lunii nu are ca rezultat o ameliorare şi 
înviorare a viselor şi generează simptome vizibile de 
somnambulism dacă meditaţia este efectuată în condiţii de Lună 
plină. 

Despre influenţa exerciţiilor asupra viselor vom vorbi mai 
târziu. Rezumând, trebuie să subliniem încă o dată că momentul 
ales pentru desfăşurarea exerciţiilor are un rol deosebit de 
important, deoarece succesul în arta tragerii mentale cu arcul 
depinde în mare măsură de el. Adesea, ne putem chinui ani la 
rând efectuând exerciţii fără nici un progres vizibil, dacă nu ne 
vine în minte la momentul potrivit că nu am făcut cea mai bună 
alegere a timpului de desfăşurare, care nu corespunde 
particularităţilor individuale ale exerciţiului, ceea ce nu conduce 
la succes. 

RESPIRAȚIA. 

Respirația înaintea exerciţiilor şi nemijlocit după 
efectuarea lor constituie următorul factor important, poate cel 
mai important dintre toţi, deoarece creează premisa fizică 
pentru efectuarea unor exerciţii de succes, realizarea unor 
procedee deosebite condiţionate de momentul zilei, deci printr-o 
funcţionare corespunzătoare a „arcului. 

Când un adevărat arcaş se aşează în poziţia de tragere, el 
se concentrează, întinde de câteva ori coardă pentru a proba 
arcul şi a verifica forţa şi elasticitatea acestuia. La fel trăgătorul 
cu arcul minţii trebuie să-şi adune forţele interioare şi, înainte 
de toate, să-şi verifice elasticitatea psihicului, deoarece întregul 
succes depinde numai de capacitatea acestuia de a se relaxa, 
de a lansa săgeata. 

Acest lucru este înlesnit, în primul rând, de o tehnică 
deosebită a respirației. Aceasta reprezintă principalul 
instrument yoga, deoarece respiraţia se află în cea mai strânsă 
legătură cu concentrarea gândului. 

Dacă ne concentrăm, de exemplu, asupra unui zgomot 
oarecare de pe stradă, respiraţia se opreşte pentru o clipă. 


Invers, când ne ţinem respiraţia, gândurile care au rătăcit până 
în acel moment în toate direcţiile se restrâng, orientându-se 
într-una singură. Acest fapt a permis yoghinilor, încă din cele 
mai vechi timpuri, să elaboreze două variante de tehnică: 
RADJA-YOGA şi HATHA-YOGA. 

Dacă fără vreo concentrare specială facem efortul de a 
menţine în gând o anumită imagine, respiraţia continuă trece 
mai întâi în respiraţie nesesizabilă, apoi apar viziuni uşor 
luminescente. 

De dimineaţă, timp de o jumătate de oră, m-am antrenat 
în relaxarea respirației, care a devenit de la sine continuă. Au 
început să apară viziuni neclare, succedându-se una după alta, 
ca într-un caleidoscop. Între altele, au apărut contururile neclare 
ale oraşului Benares, pe care am vrut să le văd. 

Această uimitoare influenţă a respirației asupra obţinerii 
viziunilor confirmă posibilitatea verificării prin vise. Practica a 
demonstrat că respiraţia nesesizabilă practicată înainte de a 
adormi în locul discului solar are ca rezultat vise la fel de 
remarcabile. 

Deoarece în aceste exerciţii respiraţia are un rol atât de 
important, reamintim pe scurt ce trebuie să înţelegem prin 
respiraţie continuă şi respiraţie nesesizabilă. 

În yoga există o serie de exerciţii de respiraţie. Pentru 
nevoile noastre va fi suficient să stăpânim un singur exerciţiu, 
aşa-numitul „KEVALI". 

Este un exerciţiu dublu (binar), compus din respiraţie 
continuă şi respiraţie nesesizabilă. Deşi putem să ne antrenăm 
separat în fiecare dintre aceste procedee de respiraţie, 
efectuând exerciţiul BRAHMARI („Albina" - respiraţie continuă) şi 
MURIAHA (respiraţie asurzitoare, ameţitoare, de anestezie - 
nesesizabilă), nu ar fi necesar, deoarece respiraţia nesesizabilă 
se instalează automat, de îndată ce respiraţia continuă ajunge 
în timpul exerciţiului la profunzimea necesară. 

În ce constă tehnica „KEVALI"? Se începe cu un exerciţiu 
preliminar, care acţionează ca un calmant asupra întregului 
corp, îndeosebi asupra tuturor nervilor. El este numit 
TELAMIUKTA (legat de ritm) şi se efectuează astfel: 

EXERCIŢIUL RITMIC DE RESPIRAȚIE PRELIMINAR. 

Ne aşezăm drept şi respirăm în faze egale: patru secunde 
inspiraţie, patru secunde expiraţie. Ne este de ajutor 


reprezentarea acestor mişcări respiratorii sub forma mişcărilor 
unui pendul, de exemplu, de parcă acest pendul ar trece printr- 
un corp sau printr-un anumit punct al acestuia (cum este locul 

dintre sprâncene), balansându-se către interior şi apoi revenind 
către exterior. 

Durata mişcărilor respiratorii nu are un rol important, 
prezintă importanţă numai regularitatea, amploarea şi ritmul 
mişcării. După un timp, începem să creştem durata reprizelor de 
inspiraţie şi expiraţie de la patru la douăzeci-treizeci de 
secunde. Aşa cum ne demonstrează experienţa, acest exerciţiu 
preliminar ajută în creşterea de imagini în cadrul vederii fără 
ajutorul ochilor. 

Când atingem punctul în care o prelungire a reprizelor de 
inspiraţie şi expiraţie devine deosebit de obositoare, trecem la 
exerciţiul de expiraţie „KEVALI". 

KEVALI (EXERCIŢIUL PROPRIU-ZIS) 

Acum încercăm să atenuăm, pe cât posibil, fazele de 
trecere de la inspiraţie către expiraţie şi invers, astfel încât să se 
obţină, practic, un procedeu de respiraţie continuă. Deşi scopul 
principal este tocmai înlăturarea limitelor de separație dintre 
inspiraţie şi expiraţie, la început pauza se va produce de la sine. 
Aceasta este prima parte a exerciţiului. Când această fază a 
respirației se va consolida, ea va trece pe neaşteptate într-o a 
doua formă, în care pauza se produce fără aer în plămâni. 
Aceasta este respiraţia nesesizabilă. În cazul primei faze, ni se 
pare că avem în permanenţă plămânii plini cu aer, expirând 
doar din când în când pentru a inspira o nouă cantitate de aer. 
Cea de a doua fază care apare, când va fi atinsă limita de 
reţinere a respirației, este însoţită de senzaţia opririi respirației, 
într-atât de puţin sesizabilă este. 

Această metodă KEVALI este principala armă a arcaşului 
spiritual, căci prin intermediul acestor tehnici speciale de 
respiraţie el poate influenţa ambele componente ale tragerii cu 
arcul: concentrarea (întinderea arcului), în prima parte a 
exerciţiului - respiraţia continuă - şi meditaţia (lansarea săgeţii), 
în a doua parte - respiraţia nesesizabilă. 

Aşa cum concentrarea merge întotdeauna mână în mână 
cu respiraţia continuă, la fel meditaţia este foarte strâns legată 
de respiraţia nesesizabilă. Astfel, cel care doreşte să devină un 


arcaş măiestru, trebuie să se străduiască să-şi însuşească 
KEVALI. 

Dar acest exerciţiu de respiraţie mai are o calitate mai 
importantă decât prima: influenţează activitatea inimii într-o 
asemenea măsură, încât cu timpul inima se va afla sub controlul 
deplin al posesorului ei. Această realizare este confirmată de 
practică. 

POZIŢIA CORPULUI. 

Există încă un factor important, trecut adesea cu vederea 
sau neglijat, deşi este la fel de important ca respiraţia. Este 
poziţia corpului, modul de aşezare (ASANA). 

Trebuie să îi dăm o atenţie deosebită, nu numai pentru că 
în acest fel este calmat corpul şi principiul gândirii (ne putem 
concentra asupra unui obiect şi fără a elimina o boală sau o 
durere ce ne deranjează), ci mai degrabă pentru că o poziţie 
incorectă ne poate anula toate eforturile. 

Vom încerca să explicăm aceasta. În ce constă de fapt 
tehnica respirației PRANAIAMA, despre care am vorbit? Nu 
numai în prelungirea respirației, căci PRANA este ceva mai mult, 
mai cuprinzătoare decât respiraţia. Ea este energie vitală, care 
ne menţine viaţa în corp şi determină funcţionarea atât a 
plămânilor, cât şi a inimii şi tuturor celorlalte organe. 

Prin urmare PRANAIAMA determină prelungirea funcţiilor 
energiei vitale, polarizează totdeauna în corp sub forma 
respirației solare (jumătatea dreaptă a corpului încărcată cu 
magnetismul pozitiv) şi a respirației lunare (jumătatea stângă a 
corpului încărcată cu magnetism negativ). 

Fiecare se poate convinge de acest lucru. Dacă ne 
observăm cu atenţie respiraţia, vom descoperi că ea curge liber 
numai pe o jumătate a nasului, pe când cealaltă este mai mult 
sau mai puţin blocată, situaţie care se schimbă regulat, la 
fiecare două ore. Partea stângă a corpului primeşte energie 
vitală, iar partea dreaptă o distribuie în corp. Atât timp cât cele 
două fluxuri vitale se află în echilibru, omul este sănătos, dar 
dacă se instalează o dizarmonie, el se îmbolnăveşte. 

Aceasta este o teorie care stă la baza metodei străvechi 
chinezeşti de acupunctură, atât de modernă astăzi. Ea poate fi 
demonstrată cu uşurinţă în practică şi este punctul de plecare al 
întregii teorii despre yoga, despre poziţia corpului. Fluxurile 
magnetice trebuie să fie legate între ele într-un mod ordonat şi, 


în primul rând, întregul circuit magnetic trebuie să rămână 
închis. 

Dacă s-ar pune numai problema reţinerii fluxului de sânge 
în anumite organe şi părţi ale corpului, de exemplu în genunchi, 
la poziţia „Lotus" sau în poza pancreatică, ar rămâne fără 
explicaţii o întreagă serie de efecte la fel de importante, mai 
mult, ar fi eliminat rolul care revine poziţiei picioarelor. 

Ce poziţii „stând aşezat" sunt mai utile la tragerea cu 
arcul? Popoarele orientale preferă, după cum veţi vedea pe 
bună dreptate, să şadă cu picioarele încrucişate, „turceşte" 
(cum stau la noi croitorii). Popoarele occidentale, dimpotrivă, se 
simt bine numai în fotoliu sau pe scaun. 

Indiscutabil, cea mai bună poziţie şezând este 
PADMASACA - poziţia LOTUS, deoarece permite cuplarea în 
totalitate a fluxurilor magnetice din mâini şi picioare: 1) Toată 
jumătatea inferioară a corpului, până la plica inghinală, este 
practic deconectată; 2) Se atinge cea mai mare concentrare de 
potenţial magnetic în mâini şi picioare, care se ating unele de 
altele, degetele mâinilor putând fi împreunate. 

Dar din cauză că şederea în această poziţie este foarte 
dificilă şi necesită cel puţin o jumătate de an, chiar şi un an, de 
antrenament, se poate face o concesie. Dacă problema se pune 
doar că circuitul să fie închis, este mai bine să ne aşezăm în aşa- 
numita poziţie GARAKASANA, în care ambele mâini şi picioare 
sunt apropiate. 

În practică se obţine un rezultat mulţumitor. Deoarece 
concentrarea curenților magnetici determină foarte repede o 
fierbinţeală puternică de-a lungul coloanei, aceasta poate servi 
drept indicație fără greş a conectării circuitelor. 

Când privim atent Soarele în hipofiză şezând în poziţia 
„LOTUS", în coloană (MULADMARA) se simte destui de repede 
aceeaşi fierbinţeală interioară, care ajunge apoi de-a lungul 
coloanei până la gât. Dacă trecem în poziţia GARAKASANA sau 
întindem picioarele, dispare senzaţia de fierbinţeală. Aceasta 
revine dacă reluăm poziţia „LOTUS" simplificată MUKTASANA, 
care poate fi realizată în două variante: 1) Adevărata 
MUKTASANA, la care picioarele sunt aşezate unul peste celălalt; 
2) Aşa-numita IADJNA-VALKIA - în care picioarele sunt aşezate 
unul lângă celălalt. 


În cazul poziţiilor obişnuite şezând pe scaun sau în fotoliu 
rămâne în vigoare regula: circuitul magnetic trebuie să fie 
închis, iar picioarele să fie aşezate unul peste altul. 

Trebuie să dăm atenţie şi poziţiei mâinilor, deoarece, prin 
comutarea magnetică, ea influenţează respiraţia şi 
concentrarea. Aceasta se vede cel mai bine din exemplele 
practice. 

Saharov zicea că şi poziţia mâinilor influenţează durata 
concentrării. De exemplu, conştiinţa care a atins nivelul 
meditaţiei revine la concentrare cu respiraţie continuă dacă 
aşezăm mâinile pe genunchi (ClJ-MUDRA). Dacă încrucişăm 
mâinile, meditaţia se reia. 

În timp ce poziţia mâinilor cu palmele pe genunchi în 
cadrul poziţie LOTUS determină respiraţie continuă însoţită de 
concentrare, adică creşterea duratei pauzei la respiraţie, deci cu 
aer în plămâni, aşezarea mâinilor pe tălpi conduce imediat la 
apariţia fazei în expiraţie, deci cu plămânii fără aer. 

Rezumând, vreau să mai arăt încă o dată că Mentorul i-a 
recomandat lui Saharov în mod deosebit poziţia şezând 
MATREIA, cu picioarele încrucişate şi cu mâinile pe genunchi. 

Am ajuns la ultima parte şi cea mai importantă a studiului 
nostru, însăşi practica. Am stabilit că această activitate nu are o 
evoluţie dureroasă şi nu favorizează ceva asemănător, ci 
dimpotrivă este benefică şi are ca rezultat o dezvoltare perfect 
normală a organelor pe care le-am avut cu milioane de ani în 
urmă, dar pe care le-am neglijat tot acest interval imens de 
timp, realizând astfel, în locul unei dezvoltări armonice depline, 
o debilizare a organelor respective şi pierderea capacităţilor 
legate de ele. 

Am descoperit mai departe că, deşi este foarte 
neînsemnată şi lentă, totuşi e posibilă dezvoltarea hipofizei, 
care are loc în continuare în mod automat. Aspiraţia noastră de 
a lua în mâinile proprii şi de a accelera această evoluţie 
porneşte de la dorinţa perfect justificată şi naturală a dezvoltării 
armonice a menţionatelor capacităţi, deosebit de atractive, fără 
a dăuna raţiunii. 

Rămâne nesoluţionată problema rezolvării tehnice a 
acestei dezvoltări şi a termenului până la care se poate obţine o 
evoluţie totală a voinţei şi a celui de al treilea ochi, aplicând 
tehnică specială propusă pentru a accelera excitaţia chakrei. 


Teoria yoga presupune şi aceasta corespunde celor mai 
noi date ale ştiinţei moderne, că pentru o maturizare a creierului 
nostru este necesară o perioadă de circa un milion de ani. 
Pentru a reduce durata acestui proces, yoghinii propun o 
procedură specială, care trebuie să se afle la baza oricărui efort, 
nu numai a celui mistic. Este vorba despre mantră sau 
descântec. 

Desigur, cuvântul „descântec" nu poate reprezenta 
traducerea exactă a cuvântului „mantră", căci traducerea 
termenilor indieni în limbile moderne se poate realiza doar 
aproximativ. Nu putem traduce „mantra" prin „rugăciune", dar 
traducând-o ca „descântec" deviem aparent în direcţia idolatriei 
sau vrăjitoriei. 

Etimologic, termenul se traduce astfel: „TRA" înseamnă a 
apăra, a proteja; „MAN" înseamnă „prin intermediul gândirii", 
deci „Mantra" este o formulă spirituală care ne apără împotriva 
forţelor ostile. Semnificaţia aceasta se întinde de la 
spiritualitatea exterioară a înaltei filosofii a sacralităţii până la 
cele mai adânci bezne ale magiei negre. 

La fel cum o forţă naturală (electricitatea, energia atomică 
etc.) poate fi deosebit de benefică sau aducătoare de moarte, în 
funcţie de nivelul cunoştinţelor şi de intenţiile bune sau rele şi 
forţa mantrelor poate reprezenta o binefacere sau conduce la 
crimă. 

Dar oare nu sună pueril, în secolul nostru cu un nivel 
dezvoltat al ştiinţei, faptul că un descântec sau oricum l-am 
numi poate birui o perioadă de timp imensă, cum este un milion 
de ani? Şi totuşi, afirmaţia înţeleptului că se poate sări peste 
această perioadă de un milion de ani prin repetarea unei mantre 
de doisprezece milioane de ori nu este atât de lipsită de sens 
cum pare la prima vedere. 

Conform teoriei yoga, pe lângă teoria concentrată care îi 
formează esenţa, fiecare mantră conţine şi o forţă ascunsă în 
partea materială a mantrei, numită BIDJA, adică sămânță. Prin 
repetarea de multe ori a mantrei, această forţă ascunsă este 
extrasă şi poate fi folosită. Cea mai măreaţă şi mai puternică 
dintre toate aceste BIDJA este silaba sfântă OM. Ca în oricare 
BIDJA, în ea este cuprins sunetul nazal M (un M-M-M cântat sau 
vibrat) care conţine, conform acestei teorii, întreaga putere a 
mantrei. 


Cum este posibil? Să privim silaba OM, considerând-o mai 
întâi ca pe un sunet cu destinaţia de a elibera o influenţă 
fiziologică. Silaba se pronunţă „A-O-U-M", deci ca un sunet în 
care nu sunt auzite separat nici A, nici o, nici U, nici acest M 
care trebuie să vibreze chiar de la început. De obicei, în BIDJA, M 
se pronunţă nazal, aproximativ ca grupul „NG" în cuvântul 
GANG. În el se ascunde întreaga soluţie a problemei. 

Această pronunțare nazală face să vibreze, prin palatul 
moale, acea zonă „KHA", cuprinsă între punctul dintre 
sprâncene şi glanda pineală. La aceasta trebuie să se adauge şi 
concentrarea profundă, mereu mai intensă, care, asociată 
vibraţiilor date de acest M-M-M nazal, excită şi mai puternic 
hipofiza ca centru al voinţei. 

Conform legii generale a biologiei, mai întâi apare 
necesitatea unei funcţii şi abia apoi se naşte organul respectiv şi 
invers, dacă funcţia îşi pierde actualitatea, organul se atrofiază. 
De aceea, este necesar că funcţia respectivă să fie deşteptată 
din nou în corp, pentru ca să se producă dezvoltarea glandei 
pineale. lar aceasta se poate realiza cel mai bine prin repetarea 
mantrei OM în îmbinare cu dorinţa concentrată de a vedea 
„KHA". 

Mantra poate fi repetată şi în gând, trebuie doar ca la 
fiecare repetare a acelui M nazal să fie subliniată această 
operaţiune prin atingerea rădăcinii limbii de palatul moale, 
asigurând astfel vibrația întregii zone „KHA". 

Acest exerciţiu este numit NABHOMUDRA şi cuprinde 
următoarele: „Oriunde s-ar afla un yoghin, orice ar face, el 
trebuie să ţină totdeauna rădăcina limbii în sus (în atingere cu 
palatul moale) şi să-şi ţină totdeauna respiraţia." După cum s-a 
explicat mai sus, este necesar să ne ţinem respiraţia pentru 
concentrarea gândirii, care se intensifică prin repetarea mantrei 
OM. 

Repetarea acestui OM şi meditaţia asupra semnificației 
sale reprezintă calea" (YOGA SUTRA, 1-28). 

Vechii înţelepţi indieni cunoşteau tainele metabolismului, 
activitatea glandelor cu secreție internă şi fabricarea 
hormonilor, descoperiri pe care ştiinţa noastră le-a făcut abia în 
secolul trecut. Ei mai ştiau şi care este rolul pe care îl au 
glandele, biocurenţii şi centrii de substanţă subtilă - chakrele - în 
instalarea unei armonii între aspectele trupeşti, sufleteşti şi 


divine. Conform acestei învățături, în cazul unui om care se 
antrenează după sistemul descris anterior, are loc un 
metabolism spiritual. 

Vibraţiile mantrei activează prin hipofiză ceilalţi centri - 
chakrele corpului, ale căror rădăcini fizice sunt glandele cu 
secreție internă: tiroida, timusul, pancreasul, suprarenalele şi 
glandele sexuale. 

Astfel apare, în paralel cu metabolismul fizic al 
substanţelor primare şi cu circuitul substanţelor fizice în 
organism, metabolismul substanţelor fine, în care acţionează ca 
regulator principal hipofiza şi care se realizează prin chakre - 
„staţii ale spiritualului", reprezentate prin flori de LOTUS şi 
cercuri mistice. In total omul are doisprezece chakre - şapte la 
deplasarea în jos şi cinci la deplasarea în sus. Această circulaţie 
a substanţei fine prin cele doisprezece puncte (resimţită şi fizic, 
după antrenamente prelungite, sub forma unei călduri puternice 
de-a lungul coloanei) corespunde, cum am arătat, unui an de 
evoluţie naturală, astfel încât un milion de ani de evoluţie poate 
fi înlocuit în practică printr-un număr egal de circuite 
(aproximativ un milion). 

De aici rezultă că doisprezece milioane de repetări ale 
mantrei au un efect care poate reduce cu adevărat şi în mod 
substanţial perioadă extrem de lungă de timp cuprinsă într-un 
milion de ani. Durata sunetului special OM pronunţat în modul 
descris anterior este doar de 25 secunde, astfel încât 
doisprezece milioane de astfel de intervale vor necesita în total 
circa opt mii de zile, adică douăzeci şi trei de ani. Dacă vom 
destina exerciţiilor un interval mai mare de timp, durata 
perioadei de evoluţie va fi mai scurtă: în condiţiile unui 
antrenament zilnic timp de opt ore, vor fi necesari ceva mai 
mult de trei ani. 

Dar cine, în afara yoghinilor indieni sau călugărilor, care îşi 
pot consacra în întregime timpul activităţilor spirituale, poate 
aştepta douăzeci şi trei de ani sau poate destina opt ore zilnic 
pentru astfel de exerciţii? De aici rezultă că trebuie să încercăm 
o reducere a duratei necesare, dar nu prin prelungirea timpului 
zilnic destinat exerciţiilor, ci prin intensificarea lor. 

Acestui scop îi serveşte tehnica tragerii spirituale cu arcul, 
pe care urmează să o studiem în practică. Această tehnică se 


împarte în trei părţi: 1) Aranjarea săgeţii în arc; 2) încordarea 
arcului; 3) Lansarea săgeţii. 

PUNEREA SAGEŢII ÎN ARC ŞI OCHIREA 

„Punem în arc săgeata ascuţită de devotament (sacrificiu 
de sine) " - glăsuieşte textul UPANIŞADELOR. Ce înseamnă 
„devotament'? 

Săgeata este principiul gândirii. Prin meditaţie, adică prin 
repetarea exerciţiilor de tragere cu arcul, ea nu se ascute, căci 
dacă vom trage de multe ori şi o săgeată adevărată se va toci. 
Deci aici nu este vorba despre o simplă repetare a exerciţiilor 
care trebuie să ascută săgeata, adică principiul gândirii. În al 
doilea rând, săgețile se ascut de obicei înaintea tragerii cu arcul. 

Cuvântul „UPAZA" din original („plin de aşteptare, salută 
şezând") ne oferă explicaţia. Când textul indian are în vedere 
meditaţia, se foloseşte termenul DHIANA sau un cuvânt derivat 
la rădăcina DHI (DHIA). Termenul de „UPAZA" se traduce însă 
cel mai bine drept „imagine eudetică". 

Să vedem acum în ce fel poate aceasta să ascută săgețile. 
Termenul grecesc „euderic" înseamnă imagine, figurativ. Prin 
urmare, imaginea pe care mai întâi ne-o închipuiam există într-o 
reprezentare. Este necesar să avem mai întâi o imagine - 
reprezentarea plastică a obiectului dorit. Presupunem că dorim 
să vedem o anumită persoană, ca rezultat al vedeniilor noastre. 
Alcătuim portretul acestei persoane. Ce urmează? 

In majoritatea lucrărilor se recomandă să ne concentrăm, 
prin aşa-numita privire centrală, asupra punctului dintre 
sprâncenele portretului şi să privim fără să clipim. Astfel, să 
presupunem că putem vedea dintr-o dată întregul obraz. Se 
afirmă că dacă ne vom muta privirea pe chipul portretului de la 
un ochi la celălalt, la gură, la nas, ureche etc, nu vom realiza o 
percepţie unitară. Pe lângă această, privirea trebuie să fie fixă, 
fără a clipi. 

Cu alte cuvinte, trebuie să privim fix un singur punct, pe 
cel dintre sprâncenele portretului, fără să dăm atenţie lacrimilor, 
care numai după unu-două minute de privit fără să clipim vor 
începe să ne întunece vederea. Se recomandă să nu le dăm nici 
o atenţie. 

Toate acestea sunt însă total adevărate. În primul rând, se 
amestecă între ele cauza şi efectul, în al doilea rând este mai 
bine să procedăm exact invers. Tocmai mutatul privirii de la o 


parte a chipului la alta este cea care se recomandă. Privind într- 
un singur punct fără să clipim, cum se recomandă în unele cărţi 
indiene despre yoga, nu vom obţine o concentrare a gândurilor, 
ci dimpotrivă, când concentrarea gândurilor atinge un anumit 
nivel, privirea fixă fără a clipi vine de la sine, ca o consecinţă şi 
vom putea privi astfel o jumătate de oră sau chiar mai mult, fără 
nici un antrenament. 

În al treilea rând, exerciţiul se numeşte în original 
TRATAKA, adică plimbarea privirii pe suprafaţa obiectului, 
pentru a evita orice abatere (TRA - a preveni şi AT - alunecare, 
plimbare). Dacă ar fi „Prevenirea alunecării privirii, cuvântul nu 
ar fi fost TRATAKA ci, dimpotrivă, ATAKATRA. 

Această alunecare a privirii, plimbarea ei pe suprafaţa 
obiectului, este necesară deoarece privirea face gândul să se 
menţină cel mult câteva secunde asupra unui amănunt 
oarecare. În momentul următor privirea urmată de gând alunecă 
mai departe şi trebuie readuse printr-un efort în punctul iniţial. 
În viaţa noastră fenomenul acesta are loc în permanenţă atunci 
când dorim să ne concentrăm asupra a ceva anume. 

Dar aceasta nu ne face defel să progresăm în ceea ce 
priveşte capacitatea de concentrare. Mult mai indicat este ca, la 
concentrarea asupra unui aspect anume, să folosim această 
uimitoare particularitate a privirii şi gândirii legată de ea, pentru 
a privi fiecare detaliu numai atât timp cât îi este necesar privirii 
pentru memorare, trecând apoi imediat la un alt detaliu, pentru 
a nu permite privirii şi gândului să reuşească ruperea firului de 
gânduri realizat prin concentrare (mai corect, prin meditaţie). 

Această alunecare a privirii are ca scop ceva mult mai 
important decât o concentrare neîntreruptă. Deoarece TRATAKA 
nu constituie încă o concentrare a gândurilor în sensul cel mai 
direct, ci doar pregătirea pentru aceasta, adică doar punerea 
săgeţilor în arc şi ochirea. Concentrarea reprezintă întinderea 
arcului. 

Comparaţia pe care o facem cu procesul tragerii cu arcul 
este şi mai reuşită dacă adăugăm şi o scurtă examinare a țintei, 
deoarece TRATAKA se compune din două părţi: o primă parte o 
reprezintă această alunecare a privirii despre care am vorbit, pe 
când cea de a doua parte se efectuează cu ochii închişi. Tocmai 
aceasta reprezintă ochirea centrului țintei, care se menţine pe 


toată durata tragerii cu arcul, chiar şi după lansarea săgeţii 
rămânând sub forma aşteptării ca săgeata să lovească ţinta. 

La fel ca la ochirea reală, când ochiul nu vizează întreaga 
ţintă sau părţi ale acesteia, ci doar centrul, a doua parte care 
compune TRATAKA înseamnă nu o continuare a alunecării cu 
ochii închişi a principiului gândirii, ci orientarea conştiinţei 
asupra centrului obiectului. Aceasta ne va reuşi dacă săgeata 
este ascuţită. 

Când privim obiectul, este vorbă nu despre dorinţa de a 
memora părţi ale acestuia ca să ni-l putem închipui apoi, ci doar 
să căpătăm senzaţia acestui obiect, imaginea sa eudetică, o 
orientare asupra lui, o aspirație, mai pe scurt devotamentul 
pentru acesta. 

Acest devotament, deşi reprezintă doar pregătirea pentru 
concentrare, trece ca un fir roşu prin centrul întregii tehnici. Cu 
cât acest devotament total este mai puternic, cu atât săgeata 
conştiinţei este mai ascuţită, cu atât întinderea arcului care 
trebuie efectuată numai de către devotament se va face mai 
uşor şi cu atât mai sigură va fi lovirea centrului țintei. 

Astfel, „şederea în aşteptare" este forţa motrice a 
întregului proces de tragere cu arcul. Succesul sau insuccesul ei 
depind de acest devotament: dacă cel care efectuează exerciţiul 
nu reuşeşte să-şi trezească un simţ eidetic corect faţă de 
obiectul ales, fie pentru că acest obiect nu-l spune nimic şi nu 
poate simţi contactul cu el, fie din alte cauze, săgeata nu va lovi 
centrul țintei sau nu va nimeri ţinta, ci va lovi cu totul alt punct 
sau va cădea pur şi simplu pe pământ. Ajunge însă atâta teorie! 

Inainte de a alege obiectul, trebuie să ne luăm o măsură 
de precauţie - să realizăm crucea spaţială a lui BUDDHA. Ne 
aşezăm în poziţia cunoscută şi trimitem în toate direcţiile - 
înainte şi înapoi, la stânga şi la dreapta, în sus şi în jos - gânduri 
pentru pacea lumii şi urări de bine aproximativ astfel: „Fericire 
tuturor fiinţelor, pace tuturor fiinţelor, bucurie tuturor fiinţelor." 

Cu cât mai des vom face aceasta, cu atât ne va fi mai 
bine. Vom afla mai târziu că al treilea ochi, o dată deschis, 
construieşte o adevărată punte către ceea ce vedem cu el: 
gândurile acţionează asupra obiectului viziunii. Obiectul 
acţionează asupra noastră şi cu cât obiectul este mai puternic, 
cu atât mai puternic va fi impactul lui invers. 


De aceea trebuie să ne ferim să trimitem gânduri pline de 
ură sau dorinţe josnice de cucerire, asuprire etc, deoarece vom 
culege ce am semănat. 

Această poziţie armonică faţă de tot ce ne înconjoară 
realizează o bună protecţie şi pentru noi înşine, deoarece 
respinge gândurile rele ale celorlalţi: fiecare gând al altuia este 
o entitate materială, care are formă, culoare şi greutate. 

Alegem deci obiectul. Cel mai bine este să alegem discul 
solar cu semnul OM care se află pe coperta cărţii. Discul singur 
nu ne-ar permite explorarea cu ajutorul privirii şi ar pune sub 
semnul întrebării întregul procedeu TRATAKA. Vom decupa din 
hârtie un disc, pe care îi vom lipi pe un fond albastru deschis, 
care trebuie să reprezinte cerul. Pe acest disc lipim semnul alb 
care formează cuvântul OM şi, dacă dorim, nişte raze aurii, în 
jurul soarelui. Aceasta nu este o joacă, ci un ajutor de preţ 
pentru ochi, cum ne vom convinge imediat. 

Ne aşezăm în faţa acestui disc solar şi îl privim două-trei 
secunde. Înainte că privirea să alunece de pe suprafaţa lui, 
începem mişcarea de explorare: mai întâi pe raze, apoi pe 
literele albe ale cuvântului OM, apoi din nou asupra discului, a 
razelor etc. Toate acestea durează două-trei minute. Apoi, 
închidem ochii. 

În întuneric vedem în faţa ochilor închişi urma discului 
solar, care dispare lent. Această urmă nu ar fi existat dacă n-ar 
fi fost fondul şi ar fi trebuit să ne concentrăm direct asupra 
imaginii soarelui, cum fac orbii. Unele dintre lucrările indiene 
recomandă privirea reală către Soare. 

Dar această interpretare vine de la necunoaşterea faptului 
că cerul (KHA) din scrierile respective nu reprezintă cerul fizic, ci 
locul plasat deasupra palatului. De aceea, privitul soarelui 
recomandat de lucrările respective poate fi doar imaginar. 

Privitul discului solar se realizează foarte distinct în zona 
hipofizei, ceea ce arată conectarea centrului hipofizei. Dacă, aşa 
cum se întâmplă în zorii zilei, când conştiinţa nu este încă 
perfect trează, nu apare această senzaţie, nu are nici un sens şi 
continuăm tentativele. 

Cel mai bun mijloc de a obţine senzaţia de presiune este 
MUNAKI MUDRĂ - „pecetea broaştei": rădăcina limbii se atinge 
de palatul moale, de care se freacă de câteva ori. Seva produce 
imediat senzaţia căutată. Această poziţie a limbii se recomandă 


totdeauna la exerciţiile de respiraţie şi în toate cazurile de 
concentrare. 

Intinderea arcului „întinde arcul cu conştiinţa îndreptată 
către suflet" - glăsuieşte formula. 

Orientarea sufletului este devotamentul faţă de obiect 
dobândită prin TRATAKA şi care reprezintă singura forţă elastică, 
cea cu ajutorul căreia se întinde coarda arcului. Această 
întindere a arcului reprezintă cea mai importantă parte - 
concentrarea. 

Dar apare o problemă: asupra cui urmează să ne 
concentrăm - asupra obiectului, adică a reprezentării acestuia în 
conştiinţă, deci asupra formei exterioare, sau asupra centrului în 
care este prezentată această formă, deci în primul rând asupra 
centrului dintre sprâncene, centrului hipofizei, sau asupra unui 
alt punct din cap, de exemplu asupra creştetului, unde indienii 
consideră că se găseşte orificiul lui BRAHMA - poarta NIRVANEI. 

Astfel de probleme derutează un începător. Sunt necesari 
ani, zeci de ani sau chiar o viaţă de om, până când începătorul 
ajunge la concluzia că toate aceste probleme sunt inutile. 
Principiul gândirii îşi găseşte singur cea mai bună cale şi centrul 
potrivit, dacă se realizează o concentrare corectă. 

Dar când o putem numi corectă? 

Concentrarea este corectă atunci când se dezvoltă de la 
sine din etapa precedentă, adică din TRATAKA, din 
devotamentul faţă de obiect, pe scurt, din concentrarea asupra 
senzaţiei obiectului. Textul indian vorbeşte clar despre 
întinderea arcului cu conştiinţa orientată spre suflet. 

Dar ce înseamnă concentrarea asupra senzaţiei 
obiectului? 

Dacă este concentrare a gândurilor, atunci nu cumva 
trebuie să însemne că gândurile noastre trebuie să fie 
concentrate asupra obiectului, cu alte cuvinte că noi înşine 
trebuie să fim concentrați asupra gândurilor noastre despre 
acest obiect? In toate cărţile de yoga este scris că trebuie să 
stăpânim gândurile, să le concentrăm în finalul evoluţiei logice 
sau să le înlăturăm. 

Asemenea cerinţe se găsesc însă (ceea ce îl va mira, 
probabil, pe cititor) numai în cărţile de yoga apărute în 
Occident. Nicăieri în scrierile originale indiene nu le vom găsi. 


Aşa-numita concentrare a gândurilor există numai în lucrările 
occidentale sau scrise de indieni pentru Occident. 

In textele sanscrite nu există nici o expresie echivalentă. 
Ceea ce în lucrările occidentale se numeşte concentrare din 
cauza absenței unui echivalent exact, în textele indiene apare 
ca „DHARANA" - „REŢINERE, PERSEVERENTA". „DHARANA" nu se 
referă la propriile noastre gânduri, care nu aparţin fiinţei 
noastre, ci mai degrabă constituie oaspeţi ai conştiinţei noastre 
şi înseamnă nu o concentrare a voinţei, ci concentrarea 
substanţei gândirii. 

De aici rezultă că nu este indicată şi nici suficientă 
concentrarea „menţinere a gândului" aşa cum este înţeleasă şi 
practicată în Occident. Conştiinţa este reţinută tocmai asupra 
stării care apare în ea la un anumit gând, dar nu asupra 
gândului propriu-zis. 

Dar ce reprezintă această stare? Este simţul obiectului, 
care apare atunci când îl privim, ca o dorinţă de a-l cuprinde. Cu 
alte cuvinte, trebuie să ne concentrăm asupra simțului ideii şi 
nu asupra ideii propriu-zise. 

Acum înţelegem de ce trebuie să fie dezvoltat 
devotamentul faţă de obiect: „Cu cât acesta este mai puternic, 
cu atât mai puternică este urma, cu atât este mai pregnant 
simţământul care rămâne în conştiinţa noastră." 

Deci trebuie să ne concentrăm nu asupra reprezentării 
sau formei exterioare a obiectului, ci asupra dorinţei de a vedea 
acest obiect în întuneric, în faţa ochilor închişi. Aceasta 
deoarece simţul obiectului nu este altceva decât „pipăire 
interioară", în dorinţa de a vedea inclus centrul voinţei 
(hipofiza). De aici rezultă formula finală: „Trebuie să privim 
«simţul obiectului» ca şi cum am putea vedea în acesta obiectul 
însuşi." 

Totodată, trebuie să ne străduim să menţinem cât mai 
mult acest simţământ. 

In exemplul practic cu discul solar şi semnul OM, 
concentrarea este efortul de a simţi simţul acestui obiect 
(sentimentul că Soarele se află în punctul de la mijlocul distanţei 
dintre sprâncene), legat de dorinţa de a vedea cu adevărat 
acest disc, mai întâi fără semnul OM, apoi cu acest semn. 

Practic aceasta se reduce la a privi în centrul dintre 
sprâncene, ceea ce putem face fără a ne încrucişa ochii. 


Cuvântul MADHIA înseamnă „prin" iar semnificaţia întregii 
expresii este „a privi prin punctul din mijlocul distanţei dintre 
sprâncene". Acest fel de a privi conduce la obţinerea simțului 
hipofizei. 

Acesta este un fapt uimitor. Oricât de puternic ne-am 
concentra asupra simțului zonei dintre sprâncene, nu îl vom 
simţi ca atare, în schimb vom căpăta simţul zonei hipofizei. 

Mijloacele auxiliare - apăsarea rădăcinii limbii de palatul 
moale (MUNDAKI MUDRA) şi concentrarea asupra simțului 
punctului de la mijlocul distanţei dintre sprâncene - sunt 
necesare numai dimineaţa, dacă ne lipseşte simţul presiunii în 
zona hipofizei, care nu este produs numai de TRATAKA (sau în 
absenţa acesteia, cum este cazul orbilor). 

În timpul zilei şi îndeosebi după ora 2100 acest simţ apare 
foarte uşor. Singurul mijloc necesar pentru realizarea 
concentrării (întinderea arcului) este privirea în simţul 
obiectului, cu dorinţa de a-l vedea. Astfel, aceasta nu este o 
reprezentare, ci doar o aşteptare. Ne este de ajutor să dorim cu 
ardoare şi să ne aşteptăm să vedem părţi ale obiectului sau 
întregul obiect, să ne străduim, totodată, să „construim din 
întuneric" ca dintr-o argilă obiectul respectiv, chiar în faţa 
ochilor. 

Obiectul pe care l-am privit astfel începe să se deplaseze 
în interiorul capului nostru, exact la fel ca o săgeată, atunci 
când arcul este întins - în sens invers celui în care va porni ea. 
Cel care se antrenează va observa în acelaşi timp că i se 
opreşte respiraţia. Acesta este un semn că procesul de 
concentrare se desfăşoară aşa cum trebuie, în mod corect. 
Oprirea respirației este un fenomen normal în timpul 
concentrării şi nu trebuie să constituie motiv de îngrijorare. Ar fi 
mai rău dacă respiraţia nu s-ar opri, acesta constituind un semn 
sigur că ceva nu este în regulă în ceea ce priveşte capacitatea 
noastră de concentrare. Când respiraţia se opreşte trebuie să 
încercăm doar să nu împiedicăm concentrarea şi să atenuăm 
trecerile de la inspiraţie ia expiraţie şi invers. 

Apare întrebarea: ce durată să aibă concentrarea noastră? 

Teoria yoga susţine că este nevoie de două ore de 
DHARANA continuă pentru a deschide centrul vederii. De aceea 
durata exerciţiilor depinde în principal de timpul cât se menţine 
principiul gândirii asupra obiectului respectiv. Aici mai 


acţionează însă şi o altă lege, similară unei legi din planul 
material: în cazul energiei electrice, intensitatea este 
proporţională cu pătratul tensiunii. Aceasta înseamnă că, dacă 
în loc de două ore vom consuma pentru concentrare o singură 
oră, puterea de concentrare va reprezenta nu o jumătate, ci un 
sfert din cea iniţială, iar dacă durata exerciţiului va fi doar de o 
jumătate de oră, ea nu va mai fi decât 1z16 etc. Prin urmare 
şedinţele de o jumătate de oră vor trebui să continue timp de 
şaisprezece zile la rând. Boris Saharov a alcătuit următorul 
tabel: 

Două ore de şedinţă neîntreruptă 1 zi; 

O oră pe zi4 zile; 30 de minute pe zi16 zile; 20 de minute 
pe zi32 de zile; 15 minute pe zi64 de zile; 10 minute pe zi144 de 
zile; 7 minute pe zi365 de zile. 

Aceste cifre sunt, desigur, aproximative. Capacitatea 
noastră de concentrare creşte şi face să se restrângă timpul 
necesar. Tabelul ne este totuşi de folos, deoarece ne arată 
raportul aproximativ între efort şi rezultate. Deşi acţionează într- 
un fel asupra nerăbdării noastre, ne arată totuşi care ar fi 
termenul la care ne putem aştepta, cu aproximaţie, să obţinem 
rezultate, dacă vom fi la fel de silitori pe toată durată. Timpul 
necesar nu este exagerat, dacă facem o comparaţie cu cei 
douăzeci şi trei de ani cât trebuie repetată mantra OM. După 
cum am mai spus, concentrarea trebuie orientată către obiect 
pe toată durata exerciţiului. Ne va fi de mare ajutor un şiretlic 
nevinovat, dar util şi anume: la fiecare exerciţiu care urmează 
trebuie să ne imaginăm că Soarele devine tot mai strălucitor. 

Desigur, succesul în acest exerciţiu dificil nu înseamnă 
încă deschiderea completă a celui de-al treilea ochi. Acesta va fi 
doar un prim semn al succesului, dacă facem abstracţie de ceea 
ce reprezintă cu adevărat primul semn: un vis deosebit de viu şi 
sugestiv, pe care îl vom avea în noaptea care urmează primului 
exerciţiu de concentrare. Deocamdată aceasta va fi doar o 
viziune de treapta întâi (lucruri neobişnuite). Oricât de 
mobilizator este însă acest prim succes, el nu constituie încă un 
semn că ar trebui să se treacă la exerciţiile următoarei etape. 
Din când în când însă putem verifica dacă nu apar viziuni din a 
doua treaptă, sau chiar obiectul însuşi. 

„Dacă pe timpul concentrării conştiinţei insistăm din toate 
puterile asupra dorinţei de a vedea un obiect în întuneric, în faţa 


ochilor închişi, imediat ce ne vom aminti de aceasta ne va 
apărea viziunea obiectului respectiv." 

Ucenicii mei aflaţi în stare de transă în timpul cursurilor 
călătoreau în afara corpului fizic. Viziunile ce se derulau nu 
contau pentru ei, ci mai degrabă ceea ce aveau să perceapă cu 
exactitate. In cursul meditaţiilor îi duceam în timpul prezent la ei 
acasă şi le sugestionam să privească ceasul care indica ora 
exactă în locuinţa lor. Marcăm ora. Aproximativ şaizeci la sută 
spuneau cu exactitate ora când le sugerăm aceasta. 

Concentrarea asupra discului solar este crucială în timpul 
exerciţiului spiritual de tragere cu arcul, îndeosebi dacă are şi 
semnul OM. Senzaţional este că acest disc de pe coperta cărţii 
are proprietatea de deschidere a clarviziunii, clarmirosului, 
clargustului, precum şi a telepatiei. Obţinem încă o confirmare a 
influenţei pe care o are acest exerciţiu prin apariţia senzaţiei de 
căldură de-a lungul coloanei vertebrale, menţionată anterior, ca 
o trezire a forţei mistice KUNDALINI (cum este denumită poetic 
în scrierile indiene). Căldura aceasta se ridică treptat, urcă de-a 
lungul coloanei, până sus. Cu ajutorul ei se deschid toţi centrii, 
inclusiv al treilea ochi sau Floarea de lotus cu şase petale, ca o 
floare adevărată care se desface în timpul iernii într-o seră. 
Pentru ca aceste valuri de căldură să nu dăuneze exerciţiului, se 
recomandă efectuarea unui anumit exerciţiu de respiraţie, 
cunoscut sub numele de „FOALE" (BHASTRIKA). 

EXERCIŢIU DE AMPLIFICARE A ENERGIILOR (FOALE) 

Ne aşezăm drept şi respirăm, alternând rapid inspiraţia şi 
expiraţia (din diafragmă), de aproximativ douăzeci de ori, ca o 
pompă de aer (fără încordare). Apoi inspirăm lent şi profund, 
menţinem cât putem de mult aerul în plămâni şi expirăm lent. 
Repetăm tot acest complex respirator de trei ori, concentrându- 
ne gândul de fiecare dată asupra coccisului, a coloanei la 
înălţimea plexului solar şi apoi a zonei cervicale a coloanei, în 
dreptul fosei cervicale. Vom constata de fiecare dată, la 
repetarea acestui exerciţiu de respiraţie, că toată cantitatea de 
căldură concentrată într-un punct se ridică la punctul următor 
(adică de la coccis până în dreptul plexului solar, de aici la fosa 
cervicală şi apoi mai sus). Aceste exerciţii se efectuează în 
timpul concentrării asupra discului solar, imediat ce apare 
senzaţia de căldură. In acest timp nu vom întrerupe 
concentrarea. 


Cu timpul încep să apară frecvent diverse fragmente de 
viziuni, din prima şi uneori din a doua treaptă. Pentru a înainta 
cu toată convingerea, trebuie să începem exerciţiul cu viziunile 
de chipuri umane şi peisaje abia după ce ne va apărea viziunea 
unei flăcări foarte luminoase, care împrăştie raze. Viziunea 
aceasta trebuie să fie la fel de vie ca o flacără reală, văzută cu 
ochii fizici. Ea îi apare fiecăruia de câteva ori şi indică momentul 
în care orice om care efectuează aceste exerciţii poate trece la 
etapa superioară a tragerii spirituale cu arcul - KHATCHARI 
MUDRA (rătăcirea în KHA - lansarea săgeţii). Această flacără 
reprezintă limba de foc care trebuie înghițită, adică, prin orificiul 
din palatul moale, trebuie condusă până la glanda pineală. 
(Procesul acesta este înţeles de foarte mulţi sub aspect 
material: limba fizică, prin anumite procedee, este ascunsă în 
glotă, yoghinii reuşind prin aceasta să înfrângă foamea, setea, 
bolile şi moartea, putând fi şi îngropaţi de vii.) în locul acestei 
limbi de foc poate apărea uneori şi viziunea unei lumini ce 
împrăştie raze în jur. în cazul concentrării asupra simțului 
hipofizei reuşim uneori să reducem într-o măsură presiunea şi 
atunci apar viziuni luminoase, de exemplu flacăra unei lumânări 
care arde pâlpâind şi se vede foarte clar. Viziunile acestei flăcări 
nu sunt ceva imaginar, ci apar complet pe neaşteptate şi sunt 
atât de pregnante şi de luminoase, încât acoperă toate celelalte 
fenomene. , 

LANSAREA SAGEŢII 

„Cunoaşte ţinta veşnică" - în aceste cuvinte este cuprinsă 
întreaga taină a ultimei acţiuni: finalizarea tragerii cu arcul. 
După ce lansează săgeata, arcaşul priveşte neabătut în direcţia 
în care a plecat aceasta, să vadă dacă a lovit ţinta în centrul ei. 
La fel şi arcaşul spiritual, după ce şi-a relaxat toată încordarea 
conştiinţei, trebuie să privească obiectul pe care l-a ţintit. Dar 
dacă adevăratul arcaş, care foloseşte un arc fizic, după ce a dat 
drumul săgeţii nu mai poate influenţa traiectoria acesteia sau 
zborul ei spre ţintă, arcaşul spiritual se poate opune „rafalelor 
de vânt" care apar în conştiinţa sa, poate ţine sub control zborul 
săgeţii sale spirituale. 

Acest control nu trebuie să constituie o nouă concentrare, 
care să lanseze o nouă săgeată, de parcă ar mai trage o dată. 
Dar nu trebuie să fie nici o aşteptare pasivă. „Cunoaşte ţinta" - 
aşa spune formula. Nu trebuie să admitem nici un alt gând 


(„rafală de vânt"), deoarece fiecare abatere de acest fel va 
denatura rezultatul, va abate săgeata de pe direcţia cea bună, 
iar aceasta înseamnă că în locul obiectului vizat (ţinta) ea va 
iovi o altă ţintă - gândul întâmplător. Dar, pe de altă parte, 
această fază de cunoaştere a țintei nu trebuie să reprezinte o 
reprimare activă a oricăror momente ce ne pot sustrage. Cu alte 
cuvinte, durata şi eficienţa acestei etape de cunoaştere a țintei 
depind nemijlocit de amplitudinea la care am încordat arcul, 
adică de concentrare. Deoarece orice forţă determină o 
rezistenţă a mediului exterior (în cazul nostru - o oboseală a 
gândirii), conform legii generale de obţinerea a formei 
aerodinamice, vom avea o curbă minimă de oboseală, care 
reprezintă, în acelaşi timp, un maximum de putere. 

În acest fel, maximul se află la 3z4 din lungimea curbei 
faţă de punctul iniţial. Lungimea totală a curbei este cu atât mai 
mică, cu cât panta ei este mai mare. În practică rezultă de aici 
că, cu cât tensiunea concentrării este mai mare, cu atât este 
mai scurt efectul, adică viziunea, contrar aşteptărilor, are o 
durată mai mică. De aici rezultă o importantă concluzie practică: 
cu cât concentrarea este mai calmă, cu atât durata viziunii este 
mai mare. 

Ca şi până acum, ne vine în ajutor terminologia indiană. 
DHARANA înseamnă „reținerea principiului gândirii" şi o 
traducem prin concentrare numai datorită resurselor 
insuficiente ale vocabularului nostru occidental. Prin 
concentrare noi înţelegem totdeauna o anumită încordare, o 
presiune exercitată de gândire, pe când reținerea nu este nimic 
altceva decât „sprijinire", „uşurare", „proptire" de obiect prin 
efectul propriei greutăţi, cu minim de efort. Cu alte cuvinte, 
DHARANA denumeşte tocmai ceea ce am avut în vedere vorbind 
despre curba minimă de oboseală sau curba maximă de putere. 
Este încă o dovadă că înţelepţii din vechime cunoşteau bine 
bazele mecanicii moderne. 

Principiul gândirii trebuie să „apese" deci asupra 
obiectului numai cu propria sa greutate, atât şi nimic mai mult. 
Dacă presiunea pe care o exercită este prea puternică, curba de 
putere creşte prea brusc şi durata puterii este micşorată. Dacă 
presiunea va fi prea slabă, panta curbei este prea mică şi 
succesul vine mult prea lent. Aceasta este taina concentrării. 


Diferenţa între destinderea concentrării şi meditaţie 
constă doar în respiraţie: cu cât încercăm mai mult să reținem 
un obiect, imaginea sa interioară, cu atât mai mult se 
încetineşte inspiraţia, care devine din ce în ce mai lentă, până 
atinge punctul de maximum, iar apoi trece în contrarul său - 
expiraţia. Astfel, este conectată meditaţia. De aici rezultă că, 
pentru aprofundarea concentrării, se va prelungi faza de 
inspiraţie, iar pentru aprofundarea meditaţiei - faza de expiraţie. 
Când respiraţia se va încetini atât de mult, încât va deveni 
nesesizabilă, apar fantasme de la prima până la a patra treaptă 
- cea superioară; respiraţia scade în continuare tot mai mult, 
pentru ca la a patra treaptă să devină nulă, să se întrerupă 
complet. În legătură cu aceasta, în momentul viziunii conştiinţa 
de sine dispare total, omul uită de sine. Această stare se 
numeşte LAIA (întrerupere) şi se referă atât la respiraţie, cât şi 
la conştiinţa de sine. 

Există şi o altă diferenţă importantă între concentrare şi 
meditaţie, caracterizată reuşit prin compararea cu tehnica 
tragerii cu arcul. Aceasta se referă la direcţia atenţiei. Dacă în 
cazul concentrării conştiinţa este orientată spre centrul dintre 
sprâncene, prin aceasta manifestându-se senzaţia că obiectul 
este retras tot mai adânc în interiorul capului, aşa cum săgeata 
este trasă înapoi, în sens invers zborului ei, în cazul meditaţiei, 
atenţia trebuie orientată către cel de-al treilea ochi. Vom avea 
senzaţia că privirea interioară se îndreaptă către centrul dintre 
sprâncene. Acest fapt, de care ne putem convinge fiecare, a 
condus la o interpretare incorectă a acestei tehnici: mulţi îşi 
încrucişează ochii la rădăcina naşului său îşi privesc rădăcina 
nasului, ceea ce nu este corect. Trebuie înţeles cât se poate de 
bine că orientarea ochiului interior spre punctul dintre 
sprâncene trebuie să fie produsă numai prin transferarea privirii 
către interior şi nu încrucişând ochii, ochii nu participă la acest 
exerciţiu, la fel cum privitul în cel de-al treilea ochi, în centrul 
capului, unde la concentrare simţim o greutate, ne trimite de 
îndată privirea înainte, în punctul plasat între sprâncene, către 
exterior. Ţinând seama de aceasta, trebuie să interpretăm şi să 
înţelegem exact toate indicaţiile conţinute de sursele originale 
despre tehnica privirii în aceste exerciţii. 

Când anume este necesar să se treacă de la concentrare 
la meditaţie? Această trecere are loc de la sine, în momentul 


intersectării obiectului cu punctul senzaţiei de apăsare pe care o 
simţim în cap. Cititorul poate efectua următorul experiment: să 
se concentreze asupra centrului capului pentru o clipă, iar apoi 
să se abată foarte puţin din acest punct în direcţia glandei 
pineale. Va simţi imediat cum vederea se „lansează" înainte, în 
centrul plasat între sprâncene. 

Există, prin urmare, două teste de concentrare, care se 
succed automat, unul după altul: 1 Concentrarea, în adevăratul 
sens al cuvântului, ca o menţinere a principiului gândirii pe 
obiect. Această treaptă este caracterizată totdeauna prin 
respiraţie continuă, prelungirea inspiraţiei şi menţinerea aerului 
în plămâni şi prin orientarea direcţiei privirii asupra centrului 
dintre sprâncene. Prin aceasta se realizează întinderea arcului. 

2 Meditaţia propriu-zisă, ca o contemplare a obiectului în 
centrul dintre sprâncene. Ea este însoţită totdeauna de 
respiraţie nesesizabilă, prelungirea expiraţiei şi pauze fără aer în 
plămâni şi orientarea spre al treilea ochi, în mijlocul capului, 
unde apare presiunea la concentrare. Prin aceasta se realizează 
lansarea săgeţii (forma gând). 

Deoarece aceste două trepte se succed automat, aşa cum 
am mai arătat, la fiecare întrerupere a meditaţiei de gânduri noi 
şi revenire la claritatea anterioară a gândirii, este necesar să 
învăţăm să nu amestecăm aceste faze. De exemplu, nu este 
permis să desfăşurăm treapta întâi însoţită de respiraţie 
nesesizabilă, iar pe cea de-a doua - de respiraţie continuă; nu 
este permis să orientăm concentrarea spre al treilea ochi, iar 
meditaţia - direct în centrul dintre sprâncene. 

Din toate acestea deducem tehnica finală a vederii fără 
ajutorul ochilor. 

1 Se recomandă, deşi nu se referă nemijlocit la vederea 
fără ajutorul ochilor, să se efectueze în prealabil, timp de 
douăzeci-treizeci de zile, antrenamente după metodica descrisă 
în prima parte, până la obţinerea „miresmei cereşti" sau a 
„gustului paradisiac". Acest antrenament este necesar deoarece 
succesul pe care îl obţinem, cel puţin în una dintre aceste 
direcţii, ne conferă o încredere puternică, tenacitate şi răbdare 
pe cursul exerciţiilor şi, în plus, o reprezentare a concentrării 
corecte. 

2Când atingem nivelul de stăpânire a exerciţiilor de 
respiraţie şi a poziţiilor corpului, începem exerciţiile TRATAKA 


asupra discului solar desenat pe hârtie. După două-trei minute 
de contemplare, închidem ochii şi dorim să vedem acest disc 
solar cu semnul OM în întuneric, în faţa ochilor închişi. Ne 
străduim să menţinem soarele în gând. 

Poziţia limbii este cu rădăcina pe palatul moale al cerului 
gurii. Nu trebuie să uităm, totodată, să repetăm continuu 
sunetul OM cu pronunția corectă. 

3 După ce avem viziunea unor lucruri neobişnuite, ba 
chiar şi răspunsuri la întrebările formulate, putem începe 
antrenamentele cu portrete ale unor persoane: vom determina o 
cunoştinţă sau o rudă, cu care avem contact sufletesc puternic, 
sau o personalitate pe care am văzut-o adesea, actor, om de 
ştiinţă sau pentru care păstrăm un anume sentiment. Timp de 
câteva minute efectuăm TRATAKA cu portretul acestei 
persoane. După ce privim trăsăturile chipului din portret, vom 
obţine simţul acestei persoane, de parcă ni s-a alăturat. 
Inchidem ochii şi ne concentrăm pe dorinţa de a menţine acest 
simţământ sau chipul interior în întunericul de dinaintea ochilor 
închişi. Apoi expediem obiectul, împreună cu simţământul, în 
interiorul capului. Nu trebuie să menţinem cu forţa obiectul în 
centrul dintre sprâncene. Principiul gândirii trebuie să fie 
orientat exclusiv asupra simțului obiectului. Respirația trebuie 
să fie continuă, iar mâinile cel mai bine este să fie ţinute pe 
genunchi. 

4Când simţim că obiectul, în rătăcirea sa prin KHA (din 
centrul dintre sprâncene până în centrul capului), se apropie de 
mijlocul capului, încercăm să privim simţul obiectului, de parcă 
s-ar găsi în punctul în care produce presiunea la concentrare. 
Imediat ce vederea interioară ţinteşte din nou în centrul dintre 
sprâncene, contemplăm obiectul în al treilea ochi. Respirația 
trebuie să fie nesesizabilă. Nu avem nevoie decât de aşteptarea 
viziunii obiectului în al treilea ochi (indirect în centrul dintre 
sprâncene). 

5 Când ne fură contemplarea apare viziunea obiectului, 
care, în funcţie de gradul până la care am evoluat, se 
aprofundează sau se stinge, lăsând o urmă care pâlpâie. În 
această etapă procesul descris ne serveşte doar drept exerciţiu. 

6 După o practică suficient de îndelungată, atunci când 
reuşim să „prindem'" acelaşi obiect şi a doua oară, putem reuşi 
lansarea săgeţii fără să încordăm arcul, direct din al treilea ochi, 


din spatele glandei pineale sau din centrul dintre sprâncene, 
privind punctul din creştetul capului, căci şi de aici privirea trece 
automat tot în centrul dintre sprâncene. Astfel vom începe 
direct cu meditaţia în al treilea ochi. 

În încheiere prezentăm alte câteva exemple din practică, 
pentru a explica ce posibilităţi ne oferă vederea fără ajutorul 
ochilor. 

„Concentrarea asupra centrului dintre sprâncene." Mai 
întâi dorinţa de a vedea un anumit obiect, apoi simţul centrului, 
apoi concentrarea asupra unei flori de lotus şi, în final, asupra 
efectului dorit au dat viziunea în mişcare, după care apar multe 
alte viziuni, fără prea mare efort. Concentrarea a fost însoţită de 
o căldură puternică în coccis, timp de o oră. 

Astăzi - o viziune foarte clară, din treaptă a treia: un chip 
frumos, în mărime naturală, aplecat puţin într-o parte, cu 
pleoape mobile, care dispare lent. Am început TRATAKA folosind 
o hartă de perete pentru a obţine presiunea în centrul capului şi, 
după unu-două minute, am transferat conştiinţa în acest punct 
din centrul capului, dintr-o dată, împreună cu meditaţia şi 
respiraţia nesesizabilă. Viziunea s-a produs după cinci minute. 

Recomand mai întâi să se privească în centrul dintre 
sprâncene, înainte să se transfere concentrarea în al treilea 
ochi, pentru ca apoi să se privească în al treilea ochi, readucând 
astfel privirea în centrul dintre sprâncene. 

ARCAŞUL PERFECT 

„Cel mai bun dintre cei care exersează, al cărui spirit a 
înţeles DHIANA, cel mai bun între cei care văd, este capabil să 
pornească repede la drum într-un alt corp. Atotştiutor, 
atotvăzător, făcând bine tuturor fiinţelor, înțelegând sensul 
tuturor scrierilor, enunţând învăţătura unică, fiind cunoscut prin 
puterile sale măreţe, neobişnuite, trăind îndelung, capabil să 
facă să apară lucrurile din trei lumi şi să le păstreze sau să le 
facă să dispară" (Tantrele, 34). 

Până aici am descris tehnica tragerii spirituale cu arcul, în 
principal primele trei trepte, care sunt accesibile oricărui om. La 
cea de-a patra şi ultima treaptă, a cărei perfectă stăpânire 
conduce la măiestrie, m-am referit numai în treacăt. Expunerea 
ar fi însă incompletă dacă nu am dispune de o prezentare 
exactă a acestei trepte, a Maestrului, care constituie 
încununarea evoluţiei în acest sens. 


În şcolile mistice de tradiţie orientală treptele evoluţiei 
spirituale sunt enumerate şi descrise cu lux de amănunte, chiar 
dacă expresiile folosite sunt voalate. De aceea, este nevoie de 
multă intuiţie şi profunzime a spiritului pentru a descifra tainele, 
care le sunt împărtăşite numai celor iniţiaţi. Aceasta explică din 
ce cauză, chiar şi în materialele recent publicate, învăţătura 
indiană este prezentată atât de încâlcit şi contradictoriu, ceea 
ce face ca un cititor pretenţios şi cult fie să renunţe la ele, 
considerându-le neştiinţifice şi fără rost, fie să încerce să le 
completeze şi să le îmbogăţească conţinutul. Au apărut astăzi 
foarte mulţi „specialişti" în tragerea cu arcul care nu reprezintă 
mare lucru de fapt. Pentru a face parte dintr-o astfel de şcoală 
spirituală, un discipol trebuie să se supună unei discipline etice 
foarte stricte, care cuprinde, în principal, patru virtuţi: 
recunoaşterea, absenţa patimilor, comportarea drept- 
credincioasă şi aspiraţia către salvare, către izbăvire. Desigur, 
recunoaşterea nu are aici sensul succesului în viaţă sau al 
depăşirii patimilor elementare, cum ar fi gelozia, ura, 
răzbunarea. Discipolul spiritual trebuie, mai degrabă, să 
recunoască diferenţa dintre real şi nereal, dintre bine şi rău, 
dintre etern şi trecător. Din această primă calitate apar de la 
sine toate celelalte, cum ar fi detaşarea de tot ceea ce este 
nereal, rău intenţionat şi trecător, ca şi o comportare corectă şi 
plină de credinţă. Această din urmă calitate are şase aspecte: 
liniştea gândurilor, stăpânirea de sine, calmul acţiunilor, 
răbdarea, încrederea în alţii sau în sine şi atenţia bine orientată, 
în sfârşit, dorinţa de eliberare, dar nu în sensul refuzului şi 
renunţării la lume, ci în sensul eliberării interioare de tot ceea ce 
este lumesc. Această din urmă calitate, care constituie 
rezultatul celor precedente, imprimă celui în cauză destoinicia 
iniţierii. Fără această pregătire spirituală, cel vizat nu-şi va găsi 
Mentorul, chiar dacă ar răscoli lumea. Dacă a dobândit această 
calitate, el nu trebuie să caute nicăieri, căci Mentorul va veni 
singur, deoarece îşi aşteaptă de mulţi ani discipolul, cu mult 
înainte ca acesta să se fi hotărât să-şi caute un mentor. 
Premisele aşteptării sufleteşti sunt aceleaşi din cele mai vechi 
timpuri. Ele sunt imuabile, ca şi legile naturii. Pe de altă parte, 
discipolului nu i se cere perfecțiunea, el trebuie doar să se 
străduiască să îşi dezvolte însuşirile necesare. Dar încă înainte 


de a atinge nivelul dorit, el va practica deja exerciţii şi ritualuri 
de meditaţie asupra unor obiecte strict materiale. 

Astfel începe pregătirea discipolului. După câteva luni de 
meditaţie asupra unor obiecte din lumea strict materială vor 
apărea primele viziuni de lucruri neobişnuite. Şi abia după 
aproximativ un an apare viziunea Mentorului. Mai întâi îi apăr 
ochii luminoşi, care domină totul, iar după alte exerciţii 
discipolul îşi vede Mentorul faţă în faţă. 

Un mentor atent va constata analogii în această 
manifestare a măreției legii cosmice a armoniei. Această lege, 
cea mai importantă dintre toate, poate fi formulată astfel: 
centrele cercurilor mici se rotesc în jurul centrului unui cerc mai 
mare. În acest mod, se formează zilele şi nopţile în cursul celor 
două săptămâni când Luna este în creştere, compunând 
jumătatea luminoasă a lunii - ziua lunară şi zilele şi nopţile când 
Luna este în descreştere - care formează jumătatea întunecoasă 
a lunii - noaptea lunară. În acest fel, se formează timp de şase 
luni, cât Soarele se deplasează către sud, noaptea anului, iar 
celelalte şase luni, cât Soarele se deplasează către nord - ziua 
anului. Câteva zeci de ani din viaţa unui om reprezintă partea 
luminoasă, de dezvoltare - ziua vieţii sale, iar aproximativ tot 
atât reprezintă coborârea pe versantul opus - noaptea existenţei 
respective etc. 

In cazul nostru fiecare treaptă de evoluţie a unei sfere 
este supusă aceloraşi legi ca subdiviziunile treptei respective. La 
fiecare etapă a evoluţiei mistice se repetă aceeaşi serie de 
momente distincte, treptele meditaţiei compun în acelaşi fel 
fiecare etapă a evoluţiei. Dacă meditaţia are patru trepte - 
aşezarea săgeţii şi ochirea, întinderea arcului, lansarea săgeţii şi 
aşteptarea loviturii în centrul țintei sau contemplarea acesteia, 
în esenţa sa - seria de exerciţii cuprinse în cele patru trepte ale 
evoluţiei este identică, de la discipol la mentor. La fel se 
întâmplă şi cu viziunile: viziunile dintr-o meditaţie se succed în 
aceeaşi ordine în care sunt compuse, la rândul lor, din exerciţii. 
Deşi predomină tendinţa de bază a momentului dominant, în 
general raportul rămâne acelaşi. Acest aspect important ne 
permite se deducem matematic caracteristicile de bază ale 
treptelor respective, pe baza caracterului general al 
subdiviziunilor care le compun. Această corespondenţă poate fi 
determinată în felul următor: 1Prima treaptă de meditaţie - 


PRIMARĂ, MATERIALĂ. Viziunile ei sunt lucruri neobişnuite. Un 
mistic la nivelul primei trepte este preocupat de obiectele 
materiale primare şi rezultatul contemplării sale este numit 
contemplare „cu îndoială", deoarece nu poate identifica obiectul 
care îi apare în viziune. Dacă însă poate identifica obiectul, 
contemplarea sa este numită „fără dubii”. 

2A doua treaptă de meditaţie - CONCENTRAREA. Ea este 
însoţită de respiraţia continuă. Viziunile acestei trepte sunt 
răspunsuri la cele ce ne-am propus şi sunt privite de asemenea 
cu îndoială, deoarece încă nu se poate determina dacă aceste 
viziuni se referă la trecut, prezent său viitor şi dacă au fost 
provocate de gânduri proprii sau străine. Când însă îndoielile 
sunt depăşite, ceea ce se poate realiza prin verificare, 
contemplarea în această treaptă este numită „fără îndoieli", 
deoarece, cum am mai văzut, poate depăşi toate obstacolele din 
spaţiu şi timp. Deşi această treaptă nu este ultima, plină de 
adevăr, ea conţine adevărul trecutului sau viitorului şi, dar nu 
obligatoriu, al prezentului. Ea aparţine sferei materiale fine, 
atemporale, de aceea este necesară evoluţia la o treaptă 
superioară pentru a pune în relaţie această cunoaştere şi 
realitatea imediată. Aici se manifestă legea, pe care o ignoră 
adesea clarvăzătorii, conform căreia viziunile se dezvoltă de sus 
în jos, de la spiritual către fizic şi nu invers. 

Dacă practica celei de-a două trepte de meditaţie constă 
în a privi un obiect luminos, Soarele strălucitor, în mod analog 
apare practica pentru a doua treaptă de dezvoltare mistică, ce 
se bazează pe meditaţia asupra luminii în care apare obiectul 
menţionat la prima treaptă. Şi în acest caz apare o căldură 
puternică la nivelul coloanei, în întregul corp. Această căldură 
este denumită focul şarpelui - KUNDALINI - denumire alegorică a 
pătrunderii energiei cosmice vitale în canalele şi centrii de 
materie fină, în florile Lotusului, trezit la viaţă şi înflorind din 
acest foc mistic. De aceea la nivelul treptei a doua exerciţiile se 
desfăşoară cu adevărat în sistem yoga. 

3 Când acest foc mistic al şarpelui atinge nivelul 
sprâncenelor, zeitatea KUND ALINI i se dezvăluie privirii 
spirituale a misticului sub forma unei limbi de foc, nu în mod 
alegoric, ci chiar apare în faţa ochilor săi închişi sub forma unei 
adevărate flăcări ce arde. Acest moment marchează a treia 
treaptă a meditaţiei, ca şi a treia treaptă de evoluţie a 


misticului. Acum el începe să mediteze asupra unui punct 
(BINDU DHIANA). Ce înseamnă aceasta? Cuvântul indian BINDU 
înseamnă picătură şi sugerează forma de picătură a limbii de 
foc. Această limbă de foc este vestită KHATKHARI MUDRA, care, 
sub aparenţa înghiţirii limbii, ascunde vederea limbii de foc în 
zona KHA - intervalul dintre hipofiză şi glanda pineală (în sens 
figurat - spaţiul ceresc), deasupra palatului, între centrul dintre 
cele două sprâncene şi occipital. Această vedere a limbii de foc, 
contemplarea acesteia, numită în yoga „privire (contemplare) 
cu încântare", este cea care oferă cunoaşterea deplină a 
obiectului. 

Percepția reală, drept în faţa ochilor, este la fel că starea 
de încântare. Căci taina puterilor yoghine este capacitatea de a 
vedea obiectul în al său al treilea ochi şi, în acelaşi timp, cu 
toată claritatea formei, culorii şi luminozităţii acestuia. lată cum 
explică AGNI YOGA: „Fiecare vedere distinctă a unui obiect în al 
treilea ochi face pentru noi obiectul aproape palpabil. Când 
imaginea obiectului este chemată în deplină perfecţiune a 
liniilor şi culorilor, asupra să putem acţiona nemijlocit. Atunci 
putem deposeda acest obiect, indiferent de distanţă, îl putem 
stăpâni şi acţiunea noastră se poate răspândi de la obiectele 
cele mai frecvente până la planetele cele mai îndepărtate." 

Această viziune a şarpelui de aur răsucit şi a limbii de foc 
în coccis - MULADHARA - face să se trezească de la sine puterile 
KUNDALINI, care se ridică într-o clipă, ajungând în toată 
strălucirea la nivelul capului şi deschizând centrii. Viziunea 
glandei pineale, a unuia sau mai multor oameni, îi aduce pe 
aceştia în totală stăpânire, astfel încât ei percep toate gândurile 
transmise în mod clasic, ca şi cum ar fi sub hipnoză. O vedere 
similară a centrului plasat în ombilic oferă o imagine exactă în 
profunzime, cu structura internă a corpului respectiv, ca o 
radiografie. Cititorul poate găsi numeroase alte date despre 
toate acestea în capitolul al treilea din YOGA - SUTRA 
PATANDJALI, unde sunt prezentate multe alte forţe obţinute prin 
viziuni. 

4 Dezvăluirea totală a tuturor forţelor psihice nu este însă 
treapta cea mai înaltă, îndeosebi pentru că PATANDJALI, 

Care consideră aceste forţe doar un adaos la SAMADHI, 
spune în continuare: „Prin indiferenţă, chiar faţă de aceste forţe, 
se distruge sămânţa răului şi vine eliberarea." 


Prin eliberare SAMADHI se înţelege revenirea deplină la 
Perfecţiunea Sacră. De aceea, a patra treaptă de evoluţie 
trebuie doar să-l conducă pe yoghin către acest scop suprem. 

Să revenim la cele patru trepte de meditaţie, de această 
dată doar la ultima parte, care, conform legii analogiei, trebuie 
să definească caracterul fundamental al celei de-a patra trepte 
de evoluţie. De fapt toate forţele aparţin acestei a patra trepte, 
care este greu de atins - cea a contemplării țintei. Ele apar în 
momentul uitării totale de sine, contopirii depline cu ţinta. 
Despre aceasta ne vorbeşte MUNDUKA UPANISHÂD: „OM este 
arcul, EU (ATMAN) sunt săgeata, iar BRAHMA este ţinta. Loveşte 
cu atenţie în ţintă şi fii precum săgeata, una cu ea." 

Astfel, a patra treaptă de evoluţie este caracterizată, în 
primul rând, prin a deveni una cu săgeata şi ţinta. În urma 
acestui fapt, în această treaptă de evoluţie se vor naşte toate 
forţele de la sine, fără nici un fel de exerciţii. Dacă vom analiza 
acum problema din direcţie opusă, în scrierile înţeleptului 
BHERANDA vom afla numai trei meditații: de substanţă primară, 
luminoasă şi de substanţă fină; el indică, totuşi, caracterul binar 
al acesteia din urmă, ca o contemplare a marelui zeu KUNDALINI 
şi BRAHMA, ca un punct. Acesta spune: „Dacă, printr-o mare 
fericire, cuiva i se trezeşte KUNDALINI, el merge înainte 
împreună cu EUL din corp, prin orificiul de la nivelul ochilor şi 
călătoreşte pe Calea regilor, dar nu poate fi vizibil, datorită marii 
lui luminozităţi. Yoghinii obţin orice succes în meditaţie prin 
SAMBHAVI MUDRA. Aceasta este meditaţia tainică a substanţei 
fine, greu accesibilă chiar şi zeilor." 

Această apariţie a zeului KUNDALINI sub forma unei limbi 
de foc am mai trăit-o în a treia treaptă. Deci obiectul meditaţiei 
în a patra treaptă trebuie să fie contemplarea lui BRAHMA ca 
punct. Pe de altă parte, în capitolul al treilea BHERANDA spune: 
„înseamnă că aceasta este meditaţie de treapta a patra: în cap, 
între hipofiză şi glanda pineală, unde anterior a apărut viziunea 
limbii de foc, aşează-ţi propriul EU, adică realizează 
concentrarea asupra senzaţiei de EU, ca şi cum EUL este una cu 
flacăra. Astfel, pe de o parte, BINDU poate fi contemplat ca un 
BRAHMA şi conştiinţa noastră trebuie unită de acesta. Pe de altă 
parte, aşa cum se spune şi în UPANIŞADE, două strofe mai jos, 
acest BRAHMA este o flacără mult mai subtilă decât tot ce este 
mai subtil şi trebuie să fie săgeata ce nimereşte în EU." 


Urmarea acestei meditații, cea mai subtilă dintre toate 
meditaţiile, este cunoaşterea EU-lui. lar PATANDJALI adaugă: 
„Prin cufundarea sinelui vine cunoaşterea propriului EU. De aici 
cresc auzul, pipăitul, gustul şi mirosul. Există o metodă de 
acţiune magnetică ce conduce la deschiderea acestui centru. Pe 
fruntea persoanei care este supusă testului aşezăm ambele 
degete mari ale mâinilor, de-a lungul sprâncenelor, astfel încât 
să formeze aparent al doilea rând de sprâncene. Se mângâie 
uşor fruntea cu aceste două degete, dinspre mijloc, de-a lungul 
sprâncenelor. Celelalte degete se ţin răsfirate, pe laturile 
capului, astfel încât degetele mici sunt dincolo de orificiile 
urechilor. Dacă persoana testată este senzitivă, după un timp de 
pase magnetice de acest fel va avea viziuni." 

Pentru a deschide al treilea ochi trebuie să simţim locul 
glandei pineale. In acest caz se procedează astfel: ne 
concentrăm în centrul dintre sprâncene. Rezultatul nu este 
simţul acestui punct, ci, în mod excepţional, simţul celui de-al 
treilea ochi. De aceea în Yoga se recomandă: concentraţi-vă 
asupra punctului dintre sprâncene, ceea ce, adesea, este înţeles 
în mod eronat că încrucişare a ochilor la rădăcina nasului. 
Pentru a îndrepta această eroare, uneori profesorii de yoga 
înţeapă acest punct al frunţii discipolilor cu un instrument 
ascuţit. Atunci discipolul se concentrează involuntar în punctul 
dureros şi îşi simte cel de-al treilea ochi. Astfel s-a procedat la 
proclamarea ca yoghin a lui SHRI RAMA KRISHNA. 

Contraindicaţii pentru exersare au femeile care se află în 
ciclu lunar calendaristic, plus trei zile după el. La fel, nu se fac 
meditații pentru deschiderea centrilor de forţă în timpul ploilor 
torențiale şi furtunilor. În schimb se recomandă după ce a ieşit 
curcubeul, fiindcă după ploaie are loc curăţarea straturilor 
atmosferice de anumite energii. 

Concentrarea gândului pentru deschiderea ochiului al 
treilea se face după desenul făcut pe ultima pagină a copertei, 
de dorit după ora 1900 Cea mai bună oră ar fi între 2100-2300 
pentru meridianele noastre. 

— Fixaţi cartea cu imaginea soarelui la nivelul ochilor la 
distanţa de o mână întinsă. Se poate fixa şi la o distanţă mai 
mare, dar să nu depăşească înălţimea voastră. (Se stă în 
picioare sau pe un scaun.) 


— Relaxaţi-vă. Reglaţi-vă respiraţia. Nu se respiră profund, 
doar superficial. Gândul să fie la locul dintre sprâncene. 

— Priviţi relaxat în ordinea descrisă mai jos, timp de 
aproximativ 3-5 minute, fiecare detaliu în parte, în sens orar. 

— Cerul senin 

— Razele soarelui 

— Cercul soarelui cu semnul 3^ („OM") 

— Semnul ^ 

— Doar punctul mic al semnului „OM" 

— Apoi închideţi ochii şi doriţi să vedeţi acest „Soare" în 
faţa ochilor închişi, aşteptând aproximativ 3-5 minute. 

Acest exerciţiu (meditaţie) se repetă timp de două ore. 
Dacă aţi reuşit să vă apară ALBASTRU în faţa ochilor închişi, 
centrul Ajna s-a deschis. O căldură care trece prin coloana 
vertebrală, aducând în faţa ochilor imaginea unei flăcări de 
lumânare sau a unui foc, ridică energia Kundalini de la baza 
trunchiului către creştetul capului. Dacă vă ameţeşte şi apare 
galben-portocaliu în faţa ochilor închişi - şi vi se face cald - 
întrerupeţi meditaţia punând mâna stângă pe plexul solar şi 
dreapta pe creştetul capului, inspirând adânc, deschizând ochii. 

Dacă în timpul meditaţiei vă apare un ochi care vă 
priveşte fix - de culoare bleu-albastru - este ochiul vostru al 
treilea. Aţi reuşit! 

Mantra OM se repetă tot timpul meditaţiei. 

Persoanele care au avut probleme de sănătate (rinită 
alergică sau sinuzită) vor avea un timp mai mare de exersat, în 
schimb îşi vor vindeca afecțiunile în procesul meditaţiei. Dacă 
veţi exersa timp de două ore continuu - se deschide chakra 
Ajna. Este bine să vă priviţi în oglindă după exerciţiu, în punctul 
dintre sprâncene, 10-15 secunde, apoi închideţi ochii dorind să 
vă vedeţi ochiul al treilea, apoi aura capului. 

Continuaţi prin a vizualiza organele interne. 

Vă doresc succes. 

„La primul cuvânt rostit, mă voi nărui, 

Ploaie caldă peste regatul meu. Şi poate cândva, cineva se 
va mai chirci din nou, plângând, într-un atom din Masa Tăcerii 
care voi fi chiar eu." 

Ruxandra Felicia Enache, KARMA 


SFÂRŞIT