Tehnium/1990/9002

ANUL XX — NR. 231 2/1990 


REVISTĂ LUNARĂ 


PENTRU CONSTRUCTORII AMATORI 



PAGINILE ELEVULUI ...... 

Telecomandă 

INIŢIERE ÎN 
RADIOELECTRONICÂ 
Ohmmet.ru liniar 
LED-ul — stabilizator de 
tensiune? 

ABC 

CQ-YQ ...................... 

Transceiver 80 m 
HI-FI ...................... 

Bloc de înregistrare-redar 
Circuitul „AKAi ZERO 
DRIVE“ 

LABORATOR .............. 

Multimetru digital 

ATELIER .................. 

Copierea autonomă a 
casetelor cu programe 
L—metru numeric 
Sursă de alimentare pr 
ohmmetreie portabile 
INFORMATICĂ ............. 

Calculatorul electronic înt 
două generaţii 
'■ iniţiere în programare 

LA CEREREA 

CITITORILOR ............. 

Introducere în televiziune.' 
CITITORII RECOMANDĂ ... 
* Preampiificatoare FI 
;..Ceas digital 
...... Fotocomandă 

FOTOTEHNICĂ .. 

: Developarea.alb-negru la 
'.'temperaturi scăzute 
Aparat pentru reprodus 
fotografii 

REVISTA REVISTELOR. 

Căutător de metale 
Indicator 

Regulator de turaţie 

PUBLICITATE .. 

Maşinile de spălat rufe 
' AUTOMATIC 

SERVICE .... 

Pick-up-ul NCZ-130 


CIRCUITUL 
AKAI ZERO DRÎ¥E 


PREŢUL 
3 LEI 























î ELECOMAN 






Student: VALENŢA S0LBOBICS s Craiova 


Propun amatorilor de modele tele¬ 
comandate această construcţie. ex¬ 
perimentată şi realizată în întregime 

cu componente de .fabricaţie romă. 

mească. Utilizarea circuitelor inte¬ 
grate moderne a ..permis"realizarea 
unei construcţii compacte, cu. per¬ 
formanţe deosebite şi cu mare fiabi¬ 
litate. 


1. EMIŢĂTORUL 

Emiţătorul (fig. 1). se compune din 
etajul oscilator' pilotat cu cuârţ' pe 
una din frecvenţele alocate în sco¬ 
puri de telecomandă: 26,995 MHz; 
27,005 MHz; 27,015 MHz; 27,025 
MHz; 27,035 MHz eîc, Oscilatorul pi¬ 
lot este realizat cu tranzistorul 'TI, 
avînd în colector circuitul oscilant 
L1-C1, acordat pe frecvenţa de lu¬ 
cru, cristalul de cuarţ Q fiind conec¬ 
tat între colector şi bază. Oscilaţiile 
de RF sînt aplicate, prin condensa¬ 
torul C4, etajului final. Acesta con¬ 
stă clin tranzistorul T2 de medie pu¬ 
tere, pe care se aplică şi tensiunea, 
de modulaţie. Cuplarea antenei la: 
etajuj final se face prin intermediu}; 
filtrului rr, format din CfTL2-Cv 




Semnalul modulator se aplică în cir¬ 
cuitul de emitor al etajului final. Mo¬ 
dularea etajului final se realizează 
cu patru frecvenţe audio produse de 
generatoarele cu circuite integrate 
0E555N. Semnalele produse de aces¬ 
tea sînt aplicate mixerului realizat 
cu tranzistoarele 14, TS de la ieşirea 
căruia frecvenţele audio sînt apli¬ 
cate etajului fina! prin intermediul 
tranzistorului T3. 

Emiţătorul este realizat pe o placă 
de circuit imprimat a cărei schemă 
este dată în figura 2. Bobina LI se 
realizează pe o“carcasă de polistiren 
prevăzută cu miez feromagrietic cu 
diametrul de 6 mm, avînd 14 spire 
CuEm 0 0,5 mm, spiră lingă spiră. 
Şocul de radiofrecvenţă SRF este 
realizat pe corpul unui rezistor de 
50—100 kft/0,5 W, înfăşurînd 80 de 
spire CuEm 0 0,2 mm. Bobina L2 se 
execută fără carcasă, avînd diame¬ 
trul interior de 8 mm, lungimea de 
15, mm şi un număr de 18 spire 
CuEm 0 0,8 mm. Comutatorul K din 
circuitul de alimentare.. şi K’ care 
scurtcircuitează becul din circuitul 
de antenă după verificarea funcţio¬ 
nării sînt din acelea folosite ia radio¬ 
receptoarele 8UPERSGN sau EX¬ 
PRES pentru schimbarea gamelor 
de unde. Manetele K1, K2, respectiv 
K3, K4, se confecţionează ■ din 'la¬ 
mele de cupru elastice prevăzute cu 
contacte aurite, recuperate de la 
unele relee conform schiţei din fi¬ 
gura 3, în care; 1 — circuit impri¬ 
mat, 2 — lamele de cupru, 3 — con¬ 
tacte aurite, 4 — tijă de oţel, 5 — 
piesă electroizolantă, 6 — piesă pa¬ 
ralelipipedică clin plexiglas, 7 — bolţ 
sîrmă 0 2 mm, 8 — lagăre de alamă, 
9 — nituri. Antena telescopică este 
de Sa radioreceptorul MAMAIA. Be¬ 
cul B este de tip telefonic, 6 V — 50 
roA. 

Se plantează mai întîi piesele afe- 


' '8 











rente părţii de RF. Se reglează mie¬ 
zul bobinei LI şi trimeru! Cv pînă 
cîmd becuî din circuitul de antenă se 
aprinde Ia maximum. Cu aceasta re¬ 
glajul părţii de RF este terminat. Se 
plantează piesele aferente celor 
două oscilatoare audio. Se interca¬ 
lează pe rînd la fiecare oscilator în¬ 
tre punctul a, respectiv b şi masă o 
cască telefonică şi se _ manevrează 
manetele de comandă. In cască tre¬ 
buie să se audă semnalul de AF 
produs de oscilator. Cu ajutorul 
unui generator de AF ©tatonat, la 
care este conectat un difuzor, se fi¬ 
xează pe rînd frecvenţa fiecărui ca¬ 
nal şi se reglează pe rînd semiregia- 
bilele P3...P6 pînă cînd cele două 
sunete (ale generatorului de AF şi 
cel din cască) - au aceeaşi frecvenţă. 
Frecvenţele utilizate sînî: 11 = 300 
Hz, f2 = 450 Hz, f3 = 720 Hz, f4 = 
1 000 Hz.;(cînd Kl, K2, K3, respectiv 
K4, sînt închise). După aceea, cu 
ajutorul semireglabilelor PI şi. P2. se 
reglează gradul de modulaţie urm㬠
rind ca becul B din circuitul antenei 
să slăbească foarte puţin în intensi¬ 
tate cînd etajul final este modulat. 
Dacă dispunem de un radioreceptor 
(cu modulaţie de amplitudine), pu¬ 
tem asculta emisiunile emiţătorului 
şi aprecia gradul de modulaţie care 
trebuie să fie aproape de 100%. 
Consumul total al emiţătorului este 
de cca 70 mA.'Se verifică dacă emi¬ 
ţătorul funcţionează corect, fiind 
modulat simultan cu ceie două ge¬ 
neratoare audio; în receptor, ceie 


aplicată tranzistoarelor T2, T3, T4, 
15. In circuitul de colector al aces¬ 
tor tranzistoare se află releele Rel 
1...Rel 4 care comandă servomeca- 
nismele modelului. Diodele D3, D6 ; 
D9, Dl2 au rol de protecţie la supra¬ 
tensiuni. 

Receptorul este realizat pe o 
placă de circuit imprimat, conform 
figurii 5. Bobina L se confecţionează 
pe o carcasă de polistiren preyăzută 
cu miez feromagnetic cu diametru! 
de 5 mm, avînd 8 spire CuEm 0 0,6 
mm. Şocul de radiofrecvenţă SRF 
este similar cu ce! de la emiţător. De 
notat că potenţiometrele semiregla- 
bile P1...P4 sînî montate perpendi¬ 
cular pe circuitul imprimat pentru a 
ocupa cît mai puţin spaţiu. Conden¬ 
satoarele CI5, CI6, C22, C23, C28, 
C29, C34, C35, care determină frec¬ 
venţele de lucru ale filtrelor, vor fi 
cu izolaţie de material plastic şi nici¬ 
decum ceramice. De asemenea, re- 
zistoarele R12, R19, R25, R31 se re¬ 
comandă a fi cu peliculă metalică. 
Releele utilizate trebuie să atragă 
armătura la o tensiune de 6 V şi un 
curent nu mai mare de 15 mA. Ele 
nu sînt amplasate pe circuitul impri¬ 
mat al receptorului, ci în apropierea 
servomecanismului aferent. 

Se plantează mai înîîi partea de 
RF şi circuitul integrat /IA741; o 
cască intercalată între punctul a şi 
masă permite reglarea părţii de RF, 
punînd în funcţionare în apropiere 


emiţătorul. Cu antena conectată (un 
fir rigid de 40 cm lungime) se re¬ 
glează miezul bobinei L pînă obţi¬ 
nem audiţia maximă în cască, emiţ㬠
torul fiind modulat cu una din frec¬ 
venţele de lucru. Se plantează apoi 
piesele filtrelor audio, fără tranzis- 
toarele T2, T3..T4, T5. Se conec¬ 
tează un voltmetru de curent conti¬ 
nuu în parale! cu condensatorul de 
fiitraj CI9 aferent filtrului FI, se 
aplică emiţătorului modulaţia cu 
prima frecvenţă de lucru (Kl închis) 
şi se ajustează frecvenţa filtrului din 
semireglabilul PI pînă se obţine ten¬ 
siunea maximă la voltmetru. Se pro¬ 
cedează analog şi cu celelalte trei 
filtre: F2 se acordează pe 450 Hz, F3 
se acordează pe 720 Hz şi F4 se 
acordează pe 1 000 Hz. Se plan¬ 
tează apoi tranzistoare!e T2...T5 şi 
se leagă în circuit releele. Consumul 
receptorului este de 5 mA în gol (cu 
emiţătorul închis) şi 40 mA cînd sînt 
conectate două relee simultan. 

O ultimă încercare constă în a ve¬ 
rifica dacă ansamblul emiţător-re- 
ceptor funcţionează cu două frec¬ 
venţe simultan. 

Şi cu aceasta punerea la punct 
este terminată, staţia putînd fi utili¬ 
zată pe model. 

LISTĂ PIESE EMIŢĂTOR 

R1 — 56 Ml; R2 — 100 fi; R3 — 10 11; 
R4, R11, R17 — 1 kîl; R5 — 68 O; 


R6 - 4,7 kîl; R7, R8 — 470 kil; R9 - 
43 kil; R10 — 30 kîl; R12, R18 — 
39 îl; R13, R14, R19, R20 — 10 kîl; 
R15 — 13 kîl; R16 — 18 kîl; PI, P2, 
P3, P4, P5, P6 — 10 kîl. 

CI — 50 pF; C2, C9, CIO, Cil, 
CI4, CI6, CI9, C21 — 100 nF; C3, 
C12, C17 — 10 nF; C4 — 51 pF; C5 
— 4,7 nF; C6 — 100 pF; C7 — 1 nF; 
G8, CI 5, C20 — 100 /uF/12 V; C13 — 
22 nF stiroflex; CI 8 — 47 nF stire¬ 
flex. Cv —- trimer 10 4- 40 pF. 

TI, T4, T5 — BC171; T2 - 
2N2219; T3 - BD135; C.l. - 
0E555N — 2 buc. 




două frecvenţe trebuie să se audă 
clar şi distinct. Cu aceasta reglajul 
emiţătorului este terminat. 


2. RECEPTORII! 


Receptorul (fig. 4) este de tip su- 
perreacţie, echipat cu tranzistorul 
TI. Circuitul oscilant L-C4 este 
acordat pe frecvenţa de lucru, cu¬ 
plajul acestuia cu antena realizîn- 
du-se prin condensatorul C7. Sem- 
■naiul de AF rezultat de la detectorul 
cu superreacţie se aplică amplifica¬ 
torului audio realizat cu circuitul in¬ 
tegrat /IA741. De la ieşirea acestuia 
tensiunea de AF este aplicată celor 
patru filtre active „trece-bandă" rea¬ 
lizate cu circuitul integrat /3M324, 
Acestea sînt acordate pe cele patru 
frecvenţe audio menţionate la con¬ 
strucţia emiţătorului.’ De la ieşirea 
fiecărui filtru, tensiunea de ÂF este 
redresată de diodele Dl, D2. D4, D5. 
D7, D8, D10, Dl trat de con¬ 
densatoarele CI9, C25, C31, C37 si 


LISTĂ PIESE RECEPTOR 


C38 - 22 ,uF; C20 - 50 ,xF; Cil, 
CI4, C21, C27, C33 — 10 M F; C13, 
CI8, C24, C30, C36 — 100 nF, CI 5, 
G16 — 47 nF stiroflex; C22, C23 — 
33 nF stiroflex; C28, C29 — 22 nF 
stiroflex; C34, C35 — 10 nF stiro¬ 
flex; CI9, C25, C31, C37 — 4,7 «F. 

TI, T2, T3, T4, T5 — BC171; Dl, 
D2, D4, D5, D7, D8, D1Q, DI I — 
EFD108; D3, D6, D9, Dl 2 — 

1N4001. 

C.I.: /3A741J— 1 buc.; //M324-G3 
— 1 buc. 

Rel 1; Rel 2; Rel 3; Re! 4 — relee 

6 V, 15 mA. 


TEHNIUM 2/1990 





OHMMETRU 






Kl din grupul R3 R8. Se subînţe¬ 
lege deci ,ca rezistoareîe R„ vor 
trebui să fiă toate de precizie {tole¬ 
ranţă de cel mult ±1%) şi cu bună 
stabilitate în timp {cu peliculă meta¬ 
lica). 

intrării nesnversoare a A.O. (pin 2, 
punctul 8) » se aplică un potenţial 
constant în raport cu .plusul alinnen- 
târii, obţinut in punctul A prin ali¬ 
mentarea LED-ului cu ajutorul sursei 
de curent constant TI. T2, R1, R2 
{condensatoarele CI, G2, C3 au rol 
de decuplare, pentru diminuarea in¬ 
fluenţelor perturbatoare). Acest po¬ 
tenţial — subliniem ■■ din nou, în 


Vă propi ce urmează o 

nouă variantă euşiîă de ohmmetru 
îi.niar care, graţie utilizării unui am¬ 
plificator operaţional cu intrare pe 
J-FET-uri, permite măsurarea fără 
probleme a rezistenţelor ’ pînă la 
ordinul zecilor de megaohmi. 
Schema a fost preluată, cu unele 
modificări, după revista „Amatârskă 
Radio", nr. 12/1989 şi experimentată 
cu bune rezultate folosind unui din 
ce Jouă amplificatoare operaţio¬ 
nale conţinute în circuitul integrat 
TL083CN, în locul celui recomandat 
(MAS355—356). De asemenea, am 
înlocuit instrumentul indicator (100 
nA~c.c.) prin microam per metrul mut- 
ome- V ' ' \ 

etc., pus pe domeniul ce! mai sensi¬ 
bil de curent continuu, respectiv 60 
/sA. După cum.se ştie, aceste AVO- 
metri I > sspîndite în r ridul ama- 
'r, > au moi? c. ; r/'yuuou '‘■m. f 
-o 30, ceea ce permite realizarea 
unei ’t - ' 1 R le măsurare de 
forma 0 4- 300 fi; 0 ~ 3 kO; 0 %. 
30 kft; 0 C0., , 

30 001. DoDapn; """-u- - 




concern; oe • ^ ' p " 

truS ; ' v -‘.u. - . 

dar nepretenţioasă, după. cum vom 
vedea în continuare. 

Urmărind schema de principiu, 
observăm că operaţionalul este în 


configuraţie de amplificator inversor 
cu reacţie negativă, clştigui în ten¬ 
siune fiind dat de raportul G. = 
-R^/Rn, unde R* este rezistenţa necu¬ 
noscută (de măsurat), iar R„ este 
rezistenţa selectată prin comutatorul 


raport cu piosul alimentării — este 
orientativ de -1,5 4- 1,8 V, în funcţie 
de exemplarul de LED selecţionat; el 
se aplica totodată ca referinţă sau 
„masă“ flotantă în raport cu ieşirea 
operaţionalului (pin 12) şi, conform 


teoriei cunoscute a amplificatorului 
inversor cu reacţie (Intrarea inver- 
spare = masă virtuală), îl regăsim de 
asemenea în pinul 1 aî A.O-, punctul 

Să notăm, pentru simplificare, cu 
Ui tensiunea constantă de la bornele 
LED-ului. . Rezultă - de mai sus că 
aceeaşi tensiune U/. o vom avea în 
permanenţă la bornele rezistenţei R„ 
selectate de Kl. Pe de altă parte, 
tensiunea de ieşire Uo, dintre pinul 
12 şi „masa" flotantă, o vom regăsi 
(cu semn inversat) la bornele rezis¬ 
tenţei de reacţie, care este tocmai 
R,„ 

In concluzie, caracteristica de 
transfer a amplificatorului se poate 
scrie sub forma U 0 6,- * Ui = - 
UiRj/Rn. care ne arată că tensiunea 
de ieşire variază proporţional cu 
valoarea rezistenţei de' măsurat R,. 
deci ohmmetrui nostru este liniar. 

Să presupunem, pentru exemplifi¬ 
care, că am selecţionat un LED (de 
preferinţă roşu) cu U L = 1,6 V. Vom 
dimensiona grupul de limitare Rw— 
P> astfel ca pentru U» = Uz, = 1,6 V 
instrumentul M să indice ta cap de 
scală (60 mA), ceea ce înseamnă o 
rezistentă adiţională totală de cca 
26,6 left.' Alegem R, 0 = 20 4- 22 kft si 
P 2 - 10 4 25 kft. 

Conform caracteristicii de transfer, 
tensiunii de ieşire Uo = LV îi va 
corespunde situaţia limită R, = R„. Pe 
domeniul selecţionat, R„, vom putea 
deci măsura liniar rezistenţe cu va¬ 
loarea cuprinsă în intervalul 0 4- R„, 
dar nu mai mari, căci acul va devia 
peste cap ui de scală. 

Este firesc să ne punem problema 
de a proteja instrumentul indicator, 
'căci. rezistenţa, „necunoscută" este 
adeseori necunoscută cu adevărat 
(şters marcajul, întreruptă, marcată 
greşit, marcaj necunoscut sau inter¬ 
pretat eronat). în cazul ceî mai 
nefavorabil, cînd rezistenţa R, are 
practic valoare infinită (întreruptă, 



STABILIZATOR DE- TENSIU 



Da, întrebarea din titlu nu este 
doar un joc de cuvinte: dioda elec- 
, (light 

emitting diode) prezintă, într-o m㬠
sură mâi mare chiar decît diodele 
semiconductoare obişnuite, „predis¬ 
poziţia" de a stabiliza tensiunea di¬ 
rectă la bornele safe în raport cu va- 

! U«t" « 

se alege un a 

dacă se apelează şi fa o preaiabiîă 
sortare sumară şi, mai ales, dacă se 
recurge la. alimentarea sa prin inter¬ 
mediul unei surse' fie- curent con¬ 
stant, LED-ul poate deveni o diodă 
de referinţă în dire cvas pe - 
net sup* w clasice de 

stabili/:--' tenţă şi 

diodă Zener. in plus, el oferă şi o 
indicaţie optică de funcţionare, 
„gratuită" în a< est < az şi utilă în 
multe situaţii practice. 

Ideea de a 

lizare neconvenţională a LED-urilor 

puţin răr 
ex peri sut- r 

din arii--' . 

rea cu LED a dat rezultate surprin¬ 
zător de bune. 

Să reamintim Intli cîteva aspect© 
fundamentale privind utilizarea 
LED rilor în t continuă. De 

la • ■ 



sia electroluminescentă are ioc nu¬ 
mai în polarizarea directă, adică 
atunci cînd LED-ului (fig. 1) i se 
aplică plusul tensiunii de alimentare 
pe anod şi minusul pe catod. în po¬ 
larizare inversă, el se comportă ca o 
diodă blocată, riscî*d să se str㬠
pungă la depăşirea ■ unei valori li¬ 
mită, V/tu a tensiunii (specificată în 
catalog). ... 

Ne interesează aici numai polari¬ 
zarea directă, unde LED-ul prezintă 
— la fel ca diodele obişnuite — un 
anumit prag de tensiune corespun¬ 
zător „deschiderii" sau intrării în 
conducţie, notat de noi în continu¬ 
are cu V p . Acesta se situează orien¬ 
tativ între 1,2 V şi 1,8 V, fiind pro¬ 
nunţat dependent de tipul construc¬ 
tiv al LED-ului. După depăşirea pra¬ 
gului Vp şi a iotervaiului imediat ur¬ 
mător, cu o neîiniaritate pronunţată 
(„cotul" caracteristicii), tensiunea 
directă, W. de la bornele LED-ului 


creşte foarte lent şi aproximativ li¬ 
niar cu creşterea intensităţii curen¬ 
tului direct, I// Caracteristica I f —Vp 
are forma orientativă clin figura 2, 
bineînţeles cu o mare împrăşîiere 
cantitativă de ia un tip sau chiar de 
ia un exemplar de LED la aitul., Gra¬ 
ficul a fost trasat pe baza măsurăto¬ 
rilor experimentale asupra unui LED 
roşu de 20 mA, de fabricaţie'mai ve¬ 
che (I.C.C.E.). 

Parametrul ■ limitativ . cei mai im¬ 
portant în polarizarea directă (ade¬ 
seori şi singurul pe care îl cunoaş¬ 




tem) îl reprezintă curentul direct 
'maxim admisibil. _ î fm - sau I m. R® <| 
baza caracteristicii l f — V* acestuia 
îi corespunde, evident, o tensiune | 
directă" maximă admisibilă, V m pe 
care o putem determina experimen¬ 
tal foarte simplu, dar nu şi foarte ■ .'D| 
precis. De pildă, pentru exemplarul j 
reprezentat în figura 2 ar rezulta j 

\Jfm « 1,55 V. Este foarte greu în \ 

practică să asigurăm un control aîît ■ ;| 
de precis asupra tensiunii de aii-' . 
montare, motiv pentru care protecţia . 
LED-urilor se realizează aproape ex¬ 
clusiv prin limitare în curent î \ se- | 
rie cu sursa de alimentare U« şi cu 
LED-ul se intercalează o rezistenţă 
adecvată, R (fig. 3), care să preia j 
surplusul de tensiune sub forma c㬠
derii interne RJ. f . 1 

Valoarea rezistenţei R se dimen¬ 
sionează cont m relaţie 



mult mai mare de 30 MO sau 
conectată fără 1 contact electric bun 
la borne), tensiunea de ieşire se 
apropie în modul de tensiunea sur¬ 
sei de alimentare, ceea ce constituie 
un pericol evident, pentru instru¬ 
ment. 

G prima măsură de protecţie — 
rudimentară, dar eficientă în multe 
situaţii, pentru uri scurt timp — o 
constituie limitarea tensiunii la bor¬ 
nele instrumentului cu ajutorul gru¬ 
pului de diode D1. D2. Moi'ştim că o 
diodă cu siliciu se deschide ia cca 
0,6 -t- 0,7 V, dar pentru curenţi mici, 
de ordinul microamperilor sau a! ze¬ 
cilor. de microamperi, comducţia 
poate'începe de la cca 0,4 V sau 
■chiar mai „jos“. Dacă am fi pus o 
singură diodă, protecţia ar fi fost 
■mai sigură (pentru timp scurt), dar 
am ,fi riscat să afectăm liniaritatea 
indicaţiilor în vecinătatea capului 'de 
scală. Gu -două'diode, liniaritatea nu 
are practic, de suferit, dar protecţia 
nu este eficientă decît pentru timp 
foarte scurt. ‘ 

O a doua măsură o constituie li¬ 
mitarea vitezei de creştere a tensiu¬ 
nii da ieşire, prin introducerea con¬ 
densatorului C4 (47 4- 150 nF.) în 
parale! cu R.„ iar a treia intercalarea' 
unui buton normai deschis pe tra¬ 
seul de alimentare (K2). După intro¬ 
ducerea lui R* la borne, se apasă 
K2, urmărind deviaţia acului: dacă 
acesta are tendinţa evidentă de a 
depăşi capul de scală, se eliberează 
butonul K2, se comută K1 pe dome¬ 
niul imediat superior şi se reia m㬠
surătoarea. Mai simplu este -- în ca¬ 
zul rezistenţelor R, necunoscute — 
să se pîeoe de la domeniul maxim 
spre cele inferioare. 

înaintea .fiecărui lot de măsurători 
se impune reglarea „zeroului": 
scurtcircuitînd bornele R.„ se apasă 
butonul K2 (indiferent de poziţia lui 
K1) şi se ajustează din potenţiome¬ 
tre Pi offsetul astfel ca instrumen¬ 
tul să indice zero. 

Eiaionarea se poate face pe ori¬ 
care din domenii. De exemplu, să 
presupunem că avem o rezistenţă 
de precizie cu valoarea de 30 kft. 
Vom ajusta în prealabil zeroul ohm- 
metrutui, după care trecem comuta¬ 
torul K1 pe domeniul 0 -e 30 kO (pe 
R6), conectăm această rezistenţă la 
bornele R t , apăsam K2 şi apoi re¬ 
glăm’ potenţiometre! P 2 astfel ca 
acul instrumentului să indice la cap 
de scaîă, respectiv, diviziunea 30. 


ABC 

(URMARE DIN NR. TRECUT) 

.Soluţia cea mai simplă constă în a introduce o 
nouă mărime, care să exprime potenţialul relativ 
al punctului A în raport cu un alt punct B, plasat 
în acelaşi cîmp electric a! sarcinii Q. Această m㬠
rime o vom numi diferenţa de potenţial electric 
sau tensiunea electrica între punctele  şi B şi o 
vom defini chiar prin diferenţa potenţialelor 
create de cîmpuî sarcinii Q în aceste-puncte, V..* 


de unde putem tra 
iuînd r B = °°) că 


Generalizînd, energici potenţiala W P a sarcinii 
G’ plasate Intr-un punct oarecare din cîmpul sar¬ 
cinii Q, la distanţă r de aceasta, are .expresia: 


Semnificaţia noii mărimi rezultă imediat din de¬ 
finiţia potenţialului electric. Astei, tensiunea U, !fl 
reprezintă lucrul mecanic efectuat de forţele cîm- 
pului pentru a deplasa din punctul A în punctul B 
sarcina punctiformă unitară Q’=1. Pentru o sar¬ 
cină G’ arbitrară (G, Q' — de acelaşi semn), lu¬ 
crul efectuat va fi, evident, de G' ori mai mare, ţi- 
nînd cont de expresia (18) a forţei coulombiene 
de respingere. Dacă notăm cu acest lucru, 

putem scrie: . .. rv .., lOA , 

L ab -- G • U AB , (24) . 

Tensiunea electrică este deci, la fel ca potenţia¬ 
lul, o măsură indirectă (raportată la unitate) a 
energiei potenţiale a sarcinii G’ plasate în cîmpul 
sarcinii Q, Spre deosebire însă de potenţial, care 
este o măsură absolută într-un punct dat, tensiu¬ 
nea măsoară variaţia acestei energii între două 
puncte bine precizate. Rezultă imediat, că nu are 
nici un sens să vorbim despre tensiunea electrică 
într-un punct oarecare (deşi astfel de exprimări 
lapidare se mai întîlnesc frecvent în electronică, 
atunci cînd cel de-a! doilea punct, de referinţă, 
este subînţeles sau precizat anterior). Se mai în- 
tllnesc, de asemenea expnrr - i ca „potenţialul în 
(lui) A.în raport cu 6" sau „tensiunea în A în ra¬ 
port cu B“, care trebuie întotdeauna înţelese în 
sensul diferenţe! de potenţial, chiar daca se con¬ 
vine în mod arbitrar sa se considere nul potenţia¬ 
lul punctului de referinţă. 

Noi ştim ca în natura energia nu se produce, 
nu se ’cîştigâ şi nici nu se pierde, ci doar se 
transformă cimtr-o formă de manifestare în alta. 
In cazul de faţă, efectuarea lucrului mecanic L AB 
este posibilă numai pe seama scăderii energiei 
potenţiale a sarcinii Q’, de la valoarea iniţială în 
punctul A, W/a la valoarea finală în punctul B, 
Wp b . Principiul conservării energiei ne asigură că 
variaţia totala de energie este nulă şi în acest caz, 
adică în modul, lucrul mecanic efectuat este egal 
cu variaţia energiei potenţiale, 

]Las!-W P - Wpa- W PB (25) 

Am introdus modulul deoarece intervin aici 
anumite convenţii de semne, pe care ie puteţi 
găsi în orice manual de fizică şi de aceea nu do¬ 
rim să insistam asupra lor. Pentru noi este intere¬ 
sant să coreiâm relaţiile (25), (24), (23) şi (22), 


Am clarificat astfel problema cheie referitoare 
la „energia disponibilă": ea nu depinde numai de 
sarcina Q' plasată în cîmpul iui Q, ci şi de dis¬ 
tanţa r dintre Q şi Q'./putînd fi oricît de mare, 
pentru Q dată, dacă distanţa r este suficient de 
mi'că şi Q’ suficient de mare. 

Totodată am scăpat şi de supărătorul infinit din 
definiţia potenţialului, căci. noi vom avea 
întotdeauna de-a face cu deplasări finite, ale sar¬ 
cinilor electrice, între puncte date, iar aceste de¬ 
plasări pot fi caracterizate foarte bine din punct 
de vedere energetic prin intermediul tensiunii 
electrice. 

4. Intensitatea curentului Energie Putere 

Sîntem acum. în măsură să ne apropiem cu paşi 
rapizi de familiarele formule fundamentale ale 
■electricităţii, cu care operăm zi de zi. Pentru ■ 
aceasta să ne reamintim că orice deplasare în 
spaţiu a unei sarcini electrice reprezintă, prin de¬ 
finiţie, un curent .electric. Dintre numeroşii para¬ 
metri care caracterizează curentul electric, primul 
şi cei mai important II reprezintă intensitatea cu¬ 
rentului electric, notată cu I sau i. Ea se defineşte 
prin. cantitatea de electricitate (sau numărul de 
sarcini electrice elementare) care traversează în 

o 

. cantitate de electricitate Q traversează uniform 
secţiunea în intervalul de timp t, avem prin defini¬ 
ţie , (28) 

_ t {i ~ 1 

In general, deplasarea sarcinilor nu este insă 
uniformă, adică I nu este constantă s ; impune 

astfel definirea unei va’of nst< n a ui ei ui ta¬ 
ţii, i(t), care face ape* la deriv ta î cu tim¬ 
pul a expresiei Q(t), ( * ) 

Deocamdată ne vom mul un u c vi a (28), 
pe care o putem transcr 3 sub 

G = I ■ t (28 s ) 

Dacă înlocuim acum pe Q’ In expresia (24) a 
lucrului mecanic prin valoarea s d« ă ie (284 

obţinem: 

L« = S ■ U.is ■ t ' (30} 

un prim rezultat foarte cunoscut tuturor. 


(CONTINUARE IN 



rar se sntîmplă sâ găseşti printre 
diodele Sener s j intrecele.de e 
ferinţâ în 1 > (ORD) un exemplar 

cu variaţii atît de mici ale tensiunii 
ia borne, pe o plajă atît de largă de 
tensiune. Avem de-a face, fără dis¬ 
cuţie, cu o stabilizare foarte bună de 
tensiune, pe care o putem încă îm¬ 
bunătăţi prin sortarea LED-ului, ca 
şi ’ prin mărirea rezistenţei R. La li¬ 
mită, cînd R se înlocuieşte printr-o 
sursă de curent, constant (vezi 
schema ohmmetrului alăturat), va¬ 
riaţiile tensiunii'-Vf devin practic im¬ 
perceptibile .pe voltmetru! clasic. 

Există ■ şî ; unele ■ dezavantaje ine¬ 
rente ale LED-ului stabilizator, 
anume faptul că sîntem legaţi de va¬ 
lorile Vw disponibile într-o plajă re¬ 
lativ restrînsă (cine ne împiedică 
însă să montăm două sau mai multe 
LED-uri în serie?), ca şi rezistenţa 
internă relativ mare a circuitului de 
stabilizare, în special în cazul ali¬ 
mentării prin sursă de curent con¬ 
stant.. Precizia sporită compensează 
însă şi acest < 

impedanţă nemaiconstituind astăzi o 
problemă. 

Am lăsat intenţionat la sfîrşit justi¬ 
ficarea' teoretică a acestei intere¬ 
sante proprietăţi a LED-uriior (pe 
care ie apreciam mai mult pentru 
. - ■ i i o ivingerea 

că, pîr.ă la apariţia continuării în nu¬ 
ni ă r u I viitor, mulţi dintre 
constructorii începători o vor desco¬ 
peri singuri, satisfacţia fiind astfel 
mult mai mare. 


unde am notat cu. U„ w valoarea ma¬ 
ximă posibilă (scontată) a tensiunii 
de alimentare ll„. Egalitatea în rela¬ 
ţia (1) constituie limita inferioară de 
garanţie, deci vom iua de regulă pe 
R cu puţin mai mare. 

De exemplu, daca vrem să aiimen- 
tăm LED-ul din figura 2 cu o ten¬ 
siune avînd valoarea nominală U„ = 
12 V, dar care poate creşte acciden¬ 
tal pînă la maximum = 15 V, 
vom lua R > (15 V — 1,55 ¥)/ 20 mA 
~ 672 O (practic alegem R = 680 -e 
750 fi). 

Atunci cînd tensiunea ILm este 
mare în comparaţie cu V fM , o pu¬ 
tem neglija pe aceasta din urmă, 
aîegîpd aproximativ: 


Să realizăm întîi montajul din fi¬ 
gura 4, unde am introdus suplimen¬ 
tar un voltmetru VI pentru măsura¬ 
rea tensiunii de alimentare, U„ (de 
exemplu, din volt în volt, de la zero 
la 15 V) şi un voltmetru V2 pentru 
măsurarea valo'rilor corespunzătoare 
ale tensiunii pe LED, V F . La nevoie 
se poate folosi acelaşi voltmetru, 
comutînd borna sa plus între A şi B, 
precum şi domeniile de măsurare. 

Alcătuind un tabel cu perechile 
U „ - V ,■ obţinute, apoi reprezent'in- 
du-îe grafic în planul U a — V f , aşa 
cum se arată în figura ,5, veţi ex¬ 
clama probabil Q.E.D.! Intr-adevăr, 


Cînd nu cunoaştem decît parame¬ 
trul \ F \i a! LED-ului şi lucrăm la ten¬ 
siuni mici de alimentare (sub 15 4- 
12 V), este indicat să determinăm 
experimental pe Vm măcar orienta¬ 
tiv 

Cu aceste noţiuni reamintite, să 
abordăm acum problema noastră cu 
LED-ul stabilizator de tensiune. Vâ 
recomandăm chiar să .pregătiţi !et- 
conul şi cele necesare pentru verifi¬ 
carea experimentată a celor afirmate 
mai jos, de preferinţă tot pe un 
exemplar de LED roşu de 20 mA 
(noi vom considera acelaşi exemplu 
din figura 2). 


Pentru exemplul de mai sus, pla¬ 
sai cam la limită, ar rezulta R 750 


(COî J i£ ÎN NR. VIITOR) 


TEHNîUîvI 2/1990 
















ţgaisi smm p- jâmammm - , 


Ha 


li/ *' V 

ti Bnt t§ I 


Prezentat sub denumirea Singie 
80 de OK1DY în Amaterske Radio 
nr. 7 şi 8 din 1988, acest iransceiver 
este recomandat ca avînd calităţi 
electrice bune şi o realizare practică 
facilă. 

Aparatul poate funcţiona SSS în 
gama de frecvenţe cuprinsă între 3,5 
MHz şi 4 MHz, unde furnizează o 
putere de 15—20 W pe o sarcină de 
50 ii sensibilitatea receptorului fiind 
de aproximativ 1,2 //.V; alimentarea 
se face cu 12 V, cu excepţia diode¬ 
lor vâri cap care primesc 30 V prin 
intermediul unui stabilizator. 

Constructiv, transceiverul este 
compus din trei blocuri funcţionale. 
Blocul A conţine receptorul, oscila¬ 
toarele, formatorul de -semnal SSB; 
blocul B conţine amplificatorul RF 
de putere, iar blocul C scala digi¬ 
tală. 

Blocul A are schema electrică în 
figura 1. 

In regim de recepţie, semnalul 
trece prin filtrul L2—L4, acordabil 
cu. diode varicap şi condensatoare 
senii regi a bile, iar nivelul la intrare 
poate fi reglat din potenţiometrul de 
22Gk.fi. 

Tranzistorul 1 are stabilită amplifi¬ 
carea din R6. Din circuitul oscilant 
montat în drena tranzistorului sem¬ 
nalul este aplicat circuitului integrat 
2 (tip A661) şi iot la acest circuit se 


aplică şi semnalul de la VFO, obţi- 
nîndu~se în felul acesta componenta 
de 9 MHz ce este trecută prin filtrul 
SSB de 9 MHz. După două etaje cu 
tranzistoare, In circuitul 5 se obţine 
demodularea, componenta AF fiind 
amplificată de circuitul 6. De la ieşi¬ 
rea circuitului 5 o parte din semnal 
se aplică detectorului de AVC şi 
S-metru. 

Alimentarea generală este de 12 
V, dar pentru obţinerea tensiunii de 
comandă este construit etajul cu 
tranzistorul 24, care are rolul de os¬ 
cilator şi în colector amplitudinea 
tensiunii ajunge la 50 V. 

Dioda D24 stabilizează tensiunea 
la 30 V şi de aici se alimentează dio¬ 
dele varicap din toate circuitele os¬ 
cilante. 

Etajul VFO se acordează cu două 
diode K3213Â. Tensiunea pentru ele 
se stabileşte din R102. Diodele D26 
şi D27 indică dacă se lucrează pe 
USB sau LSB. 

Semnalul de la microfon (mufa 
K1) este aplicat circuitului 25 şi apoi 
modulatorului în inel format din 4 
diode cu germaniu(D15 -= D18)^ 

Intre tranzistoarele 18 şi 19 este 
intercalat filtrul de 9 MHz. Amplitu¬ 
dinea semnalului aplicată filtrului 
este de aproximativ 800 mV. 

în etajul cu tranzistoarele 20 se 
obţine mixarea semnalului VFO cu 


semnalul SSB de 9 MHz. De menţio¬ 
nat că oscilatorul VFO are frecvenţa 
cuprinsă între 12,5 şi 13 MHz Gene¬ 
ratoarele USB şi LSB sînt formate 
cu tranzistoarele 15 şi 16. 

Prin R130 se comandă sistemul 
VOX, iar prin R100 se stabileşte va¬ 
loarea semnalului SSB ce se aplică 
amplificatorului RF (prin punctul de 
interconectare 8). 

Pentru blocul A, datele bobinelor 
sînt următoarele: L2-1 spiră; L3=26 
spire, ambele din CuEm 0,35, bobi¬ 
nate pe un tor de ferită 010 mm ex¬ 
terior; L4 şi L5 au cîte 26 spire 
GuEm 0,35, priză la spira 13, ambele 


0 iiî 


pe cîte un tor de ferită 010 mm; L6 
=32 spire GuEm 0,2, pe carcasă 05 
mm cu miez de ferită; L7 =. 6 spire 
CuEm 0,2 bobinate lîngă L6; L8 = 32 
spire CuEm 0,2, pe carcasă 05 mm, 
priză îa spira 12; L9=22 spire CuEm 
0,4 pe carcasă 09 mm cu miez de 
ferită; L10=L12=26 spire CuEm 0,3, 
carcasă 05 mm; L11=L13=12 spire 
CuEm 0,3; LI 4=45 spire CuEm 0,15, 
pe un suport de ferită 02 mm; LI 5= 
26 spire CuEm 0,3 pe carcasă 05 
mm, priză la spira 13; LI 6=32 spire 
CuEm 0,2, pe carcasă 05 mm, priză 
la spira 16; LI8=280 spire CuEm 
0,08; LI9=52 spire CuEm 0,1; L20=8 
spire CuEm 0,1; înfăşurările L18, 
LI9 şi L20 se bobinează pe un su- , 
port de ferită (oală) cu diametrul de 
18 mm; L21 şi L22 sînt şocuri con¬ 
struite cu strmă GuEm 0,08 bobinate 
pe suport de ferită (eventual oale de 
ferită 014); L23 are 45 de spire 
CuEm 0,1 bobinate pe un suport de 
ferită 02 mm. 

Blocul B (amplificatorul RF de pu¬ 
tere) are la intrare un filtru îre- 
ce-bandă 3,5—4 MHz, care primeşte 
semnal prin punctul 8 de interco¬ 
nectare. Urmează trei etaje de am¬ 
plificare în tensiune, după care sem¬ 
nalul este apiicat etajului final. Eta¬ 
jul final primeşte alimentare pe bază 
numai cînd aparatul este în regim 
de emisie; tensiunea pe bază se sta¬ 


bileşte la aproximativ 0,65 V din sta¬ 
bilizatorul cu tranzistoarele 
T35—T37. Tranzistorul T37 este de¬ 
tector de temperatură montat pe ra¬ 
diatorul tranzistorului T34. Rolul său 
'este de a micşora tensiunea bazei 
tranzistorului T34 cînd temperatura 
sa creşte. 

în blocul B bobinele sînt constru¬ 
ite astfel: 

L1=L3=35 spire CuEm 0,15, priză 
la spira 7; L2=52 spire CuEm 0,15; 
bobinele LI, L2 şi L.3 au carcasă 05 
mm; L4-12 spire CuEm 0,35, bobi¬ 
nate lîngă L5; L5=4 spire CuEm 
0,45; L6=i2 spire CuEm 0,45; L7=8 
spire CuEm 0,65; L8=3 spire pe o 
perlă de ferită; L9=10 spire CuAg 
1,4, diametrul bobinei 20 mm şi lun¬ 
gime 28 mm; LI0=20 spire CuEm+M 
0,3, pe un tor de ferită 010; L11-30 
spire CuEm 0,1 pe suport de ferită 
03 mm; LI 2=30 spire CuEm 0,35, pe 
suport de ferită 06 mm; LI3=18 
spire CuEm 0,45 pe suport de ferită 
06 mm; LI4=10 spire CuEm+polivi- 
nil 01,6 mm, pe carcasă de ferită 0 
6 mm; L15=18 spire CuEm 1,2 | 
carcasă de ferită 06 mm; LI6=30 
spire CuEm 0,45 pe carcasă de fe¬ 
rita 03 mm. 

Blocui C. care este scala digitală, 
foloseşte ca bază de timp un cristal 
cu frecvenţa de 128 kHz. Un circuit 
integrat CDB400 (circuitul 14) îm¬ 
preună cu rezonatorul formează os¬ 
cilatorul. 

Semnalul de măsurat este preluat 
de la tranzistorul 14 prin C75 şi apli¬ 
cat la terminalele 1—-2 ale circuitului 
8, tip CDB400. 

în blocul  sînt utilizate următoa¬ 
rele componente: 105 = MAA661; 
106 = MBA810, DAS; T7 = KSY34; 
T8, T9 = KS500; TIO = KG5Q7; T11 
= KF173; TI2. TI3 = KS500; T14, 
TI5, TI6 = KSY62; TI7 = KS500; 
TI8, TI9 = KSY62; T2Q = KC510; 
T22 = KSY62; T23 = KS500; T24 = 
KC507; 1025 = A202D; T26 = 
KC507; T27 = KC507; T28 = 
KC124; T29 = KOI24; T30 = KSY34; 

. Dl -r D3 = KB213; D4 = KÂ206; D5 
= GAZ51; D7 = KA206; D8 = 
KZ723; D8 = KA206; D10 = KA206; 
DII KB213; D12 = KZ723; D13, 
D14 = GÂZ51; D15 D18 = GAZ51; 

D21 = KZ723; D22. D23 = VQA33; 
D24 = MAA550; D25 ^ KY130/300: 



TEHNIUM 2/1990 















D26, D27 ~ VQA13; D28, D29, D30 
-■= VQA13; D31 -f D33 = VQA23; D34 
- KZ722; D35, D36 - GA201; TI = 
KP306 sau KP350 sau KF910; i02 = 
MAA661; T3 = KF167; T4 = KS500. 

In blocul 8 se folosesc: T31 = 
KF167: 132 = KSY34; T33 = KFY46; 



//• yystjup. 


vf VStup Y^Cjpl 

!lc?t 


T34 ' KT908A; T35 = KU611; T36 =. 
KF506; T37 ~ KC124; Dl = GA205; 
D2-,= KA206; D3 = KY130/80. 
în blocul C sînt utilizate: 101 4-103 
Dl47; 104 4 107 - MH7490; 108 = 
MH74G0; 109, 1010 = MH7493; 

1011, 1012' = MH7490; 101.3 = 
MH7472; 1014 - MH74G0; 1015 = 
.MA7805; cristal X 128 kHz. 

Fără semnalul RF, tranzistorul 133 
are un curent de 8—12 mA, dar cu 
semnal T33. are 100—200 mA, în 
timp ce T34 absoarbe un curent de 
2 4 A Polarizarea; tranzistorului' 

T34 este foarte importantă, tensiu- 
"nea de 0,65 V se măsoară la bornele 
rezistoruiui R23, reglajul ia această 
■valoare obţinîndu-se din R26. Fără 
semnal RF, tranzistorul T34 este 
blocat. Tranzistoarele T33, T34 şi 
T35 se montează cu radiatoare de 
căldură. T33 are un radiator montat 
pe capsulă, dar T34 şi T35 au radia¬ 
toare' de 200 cm 2 . 


*12 v/rx 



TEHNIUM 2/1990 







B D î DE INF EGISTR \F E R El * F E 
PENTRU MAGNETOFONUL DECSC 


ing. AURELIAN MATEE8CU 


cuit acordat ce asigura caracteris¬ 
tica de frecvenţă în domeniul frec¬ 
venţelor înalte. R1 asigură reglajul 
acestei caracteristici de' frecvenţă în 


— raportul semnal-zgomot la re¬ 
dare este mai bun de -67 dB. 


Montajul prezentat în cele ce -ur¬ 
mează se poate utiliza pe o parte 
mecanică de' magnetofon dotată cu 
trei capete magnetice (înregistrare, 
redare, ştergere), avînd viteza de de¬ 
rulare a benzii magnetice de 19,05 
cm/s. Pentru obţinerea unor rezul¬ 
tate optime se impune utilizarea 
unor capele magnetice de calitate, 
preferabil de tip'GX, MX (de exem¬ 
plu: 6B24510 + 6A24510 pentru 
ROSTOV-105; 6B24H6Y + 6A24H6Y 
pentru MAIAK-001, produse în 
U.R.S.S.). 


Schema electrică este prezentată 
în figura 1. Se observă că preampu- 
ficaîoruî pentru capul magnetic de 
redare este echipat cu tranzistorul 
TI şi AQ1, amplificatorul pentru în¬ 
registrare este executat cu A02 şi 
componentele aferente, iar A03 
echipează amplificatorul liniar ce 
asigură posibilitatea cuplării la ieşire 
a căştilor, amplificatorului de putere 
sau a altui magnetofon, ca şi sem¬ 
nalul pentru un indicator optic VU 
ce poate fi cu instrument magnetoe- 
lectric sau cu afişare cu LED-uri. 

2.1.Preampiificatorul de redare 
este echipat cu un etaj de intrare cu 
tranzistorul TI. Pentru a se obţine 
un minimum ai zgomotului, etajul 
are următoarele caracteristici: 

— cuplajul galvanic între capul 
magnetic şi baza lui TI {zgomot mi¬ 
nim la frecvenţe joase); 

— curentul de colector al tranzis¬ 
torului este de cea 50 juA pentru 
zgomot minim în zona frecvenţelor 
medii şi înalte; 

—■ inductanţa capului magnetic şi 
condensatorul CI formează un cir- 


funcţie de tipul de bandă utilizat. 
Pentru tranzistorul TI se recomandă 
utilizarea unui tranzistor selecţionat 
dintre cele cu zgomot mic, cum ar fi 
BC415, 416, 2N93Q, 2SC1740LN 
etc., avînd F < 2 dB şi 0 > 200. 

Amplificatorul operaţional AOI 
este, ca şi A02 şi AQ3, de tipul 
/KM301 A, selecţionat pentru zgomot 
propriu minirn. Se poate utiliza o 
gamă largă de AO de uz genera! de 
calitate: LM301A, LF35S (National 
Semiconductor), O PA 27, 37, 111, 
404, 606, 2107 (Burr Brown), 

/1M381, /1M387 etc. Daca este nece¬ 
sar, se vor reajusta valorile conden¬ 
satoarelor ce asigură compensarea 
în frecvenţă în condiţiile asigurării 
stabilităţii montajului şi unei carac¬ 
teristici de frecvenţă corespunz㬠
toare. 


REDARE 


— tensiunea de ieşire 150 mV; 

— coeficientul de distorsiuni neli¬ 
niare în domeniul 35—16 000 Hz 
este 0,08%; 

— inductanţa capului magnetic 
de redare este cuprinsă între 50 şi 
200 mH (optim 100—150 mH, 0,6 
mV la borne pentru f=4Q0 Hz). 


ÎNREGISTRARE 


fi. Performanţele tehnice al® mon — coeficient de distorsiuni neii- 
tajuiuft; * ni are mai mic de 0,1% în domeniul 

de frecvenţă 30 Hz — 16 kHz; 

— banda de frecvenţă reprodusă — raportul semnal-zgomot pentru 

(v=19,05 cm/s) curentul nominal de înregistrare (0,2 

ăl = 20—23 000 Hz pentru neiinia- rnA) este de 83 dB; 
diate de maximum ± 3 dB — constanta de timp a circuitului 

Af = 40—16 CM) Hz pentru neiiniari- de corecţie R7, R8, C5 pentru viteza 
tale «e maximum ± 1 dB de 19,05 cm/s este r = 50 ms; 

— sensibilitatea ia intrare 50 mV 
şi 250 mV. 

— raportul semnal-zgomot la înre¬ 
gistrare este mai bun de —65 dB; 2, Descrierea montajului 


2.2. Amplificator d© înregistrare, 
echipat cu A02 şl elementele afe¬ 
rente, dispune de o buclă de reacţie 
complexă realizată cu R20 4- R25 şi 
condensatoarele CI6, CI7. Elemen- 


HEAD- 

PH0NES 


10430pF 


~100mv 


CAP 

MAGNEŢI 

REDARE 




esopp 


R9 lOOka 


$ 2» MONITOR- 
S'OURCE 


—Ţ0f+ţj a 


tSOmVJ 


C29 

220PF 


C12 

«470pF 




CAP MAGN. 
"ÎNREGISTRARE 







tele R22, R23, C17 asigură caracte¬ 
ristica de frecvenţă necesară frec¬ 
venţelor joase, în timp ce R23, R24, 
C16 corectează caracteristica de 
frecvenţă în domeniul frecvenţelor 
înalte (cu 15 4 18 dB în jurul valorii 
de 20 kHz). 

Rezultate optime se obţin prin uti¬ 
lizarea unui cap magnetic de înre¬ 
gistrare avînd inductanţa de 20 mH. 
Pentru cazul că se utilizează capete 
cu inductanţa de 40 4 80 mH, se va 
mări valoarea rezistenţei R27 la 
20—33 kfi astfel ca valoarea lui R27 
să fie de cca 4 ori mai mare dedît 
impedanţa capului magnetic măsu¬ 
rată la capătul superior al benzii de 
frecvenţă reprodusă. 

Condensatorul C20 este utilizat ca 
sarcină de mică impedanţă pentru 
filtrul de rejecţie L1-C21 ce împie¬ 
dică pătrunderea în amplificatorul 
de înregistrare a componentei de 
înaltă frecvenţă livrată de oscilatorul 
de ştergere şi premagnetizare. Nive¬ 
lul semnalului înregistrat se reglează 
din R18, iar din R21 se stabileşte va¬ 
loarea curentului de înregistrare. 

Pentru a se asigura banda de 
frecvenţă menţionată în primul para¬ 
graf este important ca frecvenţa cu¬ 
rentului de ştergere şi premagneti¬ 
zare să fie de 5 ori mai mare decît 
capătul superior al benzii de frec¬ 
venţă reproduse (23 kHz), deci se va 
situa în jurul valorii de 110 kHz. 

Recomandăm utilizarea unei 
scheme de oscilator de ştergere de 
la un magnetofon de calitate, de 
exemplu ROSTOV 105, de la care se 
vor procura, ca piese de schimb, 
bobina oscilatorului, ca şi filtrul de 
rejecţie. 

2.3. Amplificatorul liniar, realizat 
cu A03, are un cîştig G = R14/R13 = 
16 şi prezintă o caracteristică liniară 
în domeniul 20 — 25 000 Hz. Reţe¬ 
lele R10-C7 şi R16-C11 au acelaşi 
rol cu filtrul L1-C21, dar acţionînd la 
intrarea şi ieşirea amplificatorului li¬ 
niar, deosebit de important dacă se 
va utiliza şi un sistem de reducere a 
zgomotului de tip compander-ex- 
pander. 

Impedanţa de intrare a etajului 
este ridicată (cca 200 kfl) pentru a 
nu afecta funcţionarea amplificato¬ 
rului de înregistrare. 

Tensiunea la ieşirea amplificatoru¬ 
lui liniar este 0,775 V nominal (0 
dB). 

a Recomandări practice: 

— se vor utiliza componente de 
cea mai bună calitate (rezistoare pe- 
liculare, neinductive, condensatoare 
multistrat, cu tantal solid); 

— se va utiliza o sursă de alimen¬ 
tare cu priză mediană de ± 15 V, 
avînd o tensiune reziduală de pulsa¬ 
ţie sub 1 mV; 

— transformatorul de alimentare 
se va monta ecranat şi depărtat faţă 
de placa montajului; 

— la proiectarea cablajului se vor 
lua în considerare toate recomand㬠
rile pentru lucrul cu AO, scurtarea 
la minimum a traseelor de semnal, 
ecranarea oscilatorului de ştergere 
şi premagnetizare, reducerea la mi¬ 
nimum a conexiunilor ecranate pen¬ 
tru capetele magnetice; 

— pentru un reglaj corespunzător 
este nevoie de un laborator cu do¬ 
tare minimă (osciloscop, generator 
de audiofrecvenţă, multimetru cu Ri 
> 50 kn/V). 

BIBLIOGRAFIE; 

Colecţia revistei „Tehnium", 
1980-1988 

Colecţia „ R T E “, R.P.B., 

1980—1987 

Colecţia „Radio", U.R.S.S., 
1980—1987 

Catalog de circuite integrate li¬ 
niare, R.S.R. 

Burr Brown, I.C. Data Book, 1989, 
S.U.A. 


CIRCUITUL 

„AKAI ZERO DRIVE" 


Ing. CRISTIAN IVANCIOVICI 


O multitudine de variante în mate¬ 
rie de reacţie negativă au fost încer¬ 
cate de-a lungul timpului, toate cu 
scopul îmbunătăţirii performanţelor 
amplificatoarelor, deci a calităţii au¬ 
diţiei. în cazul amplificatoarelor au¬ 
dio. în momentul de faţă reacţia ne¬ 
gativă ridică următoarele probleme: 

1. Coeficientul de distorsiuni 5 = 0 
este practic imposibil de realizat. 

2. Compensarea de fază este ne¬ 
cesară pentru a asigura stabilitatea 
la frecvenţe ridicate. 

3. Datorită punctului 2 (de mai 
sus), valoarea reacţiei negative este 
redusă la frecvenţe ridicate şi deci 
la aceste frecvenţe cresc distorsiu¬ 
nile. Distorsiunile de tip „cross-o- 
ver“ nu pot fi complet eliminate. 

4. Semnalul de ta ieşire (o parte) 
este readus la intrarea amplificato¬ 
rului, prin intermediul reţelei de 
reacţie producîndu-se distorsiuni de 
intermodulaţie (D.I.T.). 

5. Există pericolul de a afecta ca¬ 
racteristicile dinamice. în conse¬ 
cinţă, nu putem concepe un amplifi¬ 
cator audio din zilele noastre fără a 
face apel la reacţia negativă. 

Schema de principiu care va fi 
prezentată a fost imaginată de către 
specialiştii firmei AKAI şi poartă de¬ 
numirea „ZERO DRIVE CIRCUIT". 
Ea are rolurile următoare: 

1. micşorarea distorsiunilor fără 
creşterea gradului de reacţie; 

2. să fie eficientă şi să creeze sta¬ 
bilitate la frecvenţe ridicate, deci se 
va baza pe principiul corecţiei erori¬ 
lor şi nu pe tehnica reacţiei nega¬ 
tive; 

3. nimic nu trebuie adăugat sau 
substras la componentele semnalu¬ 
lui de intrare original; 

4. eliminarea distorsiunilor de in¬ 
termodulaţie. 

Principiul de funcţionare a circuitu¬ 
lui 

a. Reacţia negativă la un amplifi¬ 
cator convenţional 

Pentru simplitate, amplificatorul a 
fost împărţit în două secţiuni: „AMP 
V“=secţiunea amplificatoare în ten¬ 
siune şi ,AMPI“ = secţiunea amplifi¬ 



catoare în curent (fig. 1). Datorită 
progreselor făcute în materie de 
componente şi tehnologie, este po¬ 
sibil de realizat un amplificator de 
tensiune cu caracteristici foarte 
apropiate de cel ideal. Amplificato¬ 
rul de curent AMP 1“ produce la ie¬ 
şire o tensiune echivalentă cu ten¬ 
siunea V furnizată de AMP V“ la in¬ 
trarea lui. în acelaşi timp, tensiunea 
de ieşire \Jout este dată de relaţia 
următoare: 

V ot/ 7 =V- (V D/J+Z01/7O 

( 1 ) 

în care V=tensiunea egală cu cea de 
la intrarea amplificatorului de cu¬ 
rent; 

V D / 5 =componentă datorată distor¬ 
siunilor; 

Zoi/r=impedanţa de ieşire; 

i=curentul de ieşire. 

O parte a semnalului de ieşire 
este readusă la intrare prin reţeaua 
de reacţie, acest fapt reducînd dis¬ 
torsiunile după cum va rezulta din 
formula ce urmează, cu notaţiile: 

A=cîştigul amplificatorului în bu¬ 
clă deschisă; 

B=cîştigul amplificatorului (cu 
reacţie) 

T=transmisia pe buclă. 

Tensiunea V poate fi exprimata 
prin relaţia: 

v = P V IN + ^ (V D1S + ZoutO (2) 

Din relaţiile (1) şi (2) obţinem ten¬ 
siunea de ieşire: 

v out = P^m — ŢŢŢ ( v dis + Z 0UT i) 

' (3) 

Deci semnalul de intrare este am¬ 
plificat de p ori (în cazul unui ampli¬ 
ficator convenţional), iar distorsiu¬ 
nile şi impedanţa de ieşire sînt re¬ 
duse în raportul ţţţ - 

în figura 2 este reprezentat din 
nou amplificatorul convenţional cu 
reacţie negativă, dar în plus s-a in¬ 
trodus circuitul echivalent al difu¬ 
zorului (sarcina). Pentru simplifi¬ 
care. Vqi S a fost omisă. Tensiunea 



V 0 ut este data de expresia: 
,, _ V R Z 0UT 

v out _ - 


’ 1+T 

(4)î 


O parte a acestei tensiuni este in¬ 
jectată prin reţeaua de reacţie din 
nou la intrare. Din acest fapt rezultă 
unul din neajunsuri, adică distor¬ 
siunile de intermodulaţie. 

b. Funcţionarea circuitului ,ZERO 
DRIVE" 

Aşa cum se poate observa din fi¬ 
gura 3, acest circuit detectează 
componentele V D | S şi Z 0UT i cu aju¬ 
torul unui amplificator diferenţial, 
notat cu „AMP X", care are cîştigul 
unitar şi este inserat între „AMP V" 


şi „AMP I": 

Vc = Vdis + ^out' (3) 

Dar revenind la relaţia (1) 

Vout = V—(V D | S + Z OUT i) 
avem V = V, r V c = V, + (V DIS + 
+ Z 0UT i) (6) 

Din relaţiile (1) şi (6) rezultă: 

Vout = V v (7) 

Dar V v = 0V IN (8) 

Deci V 0UT = /3V IN (9) 


Reiese faptul că, adăugind un 
astfel de circuit, obţinem un ampli¬ 
ficator ideal cu distorsiuni şi impe¬ 
danţă de ieşire zero. De fapt, în 
practică aceste valori nu pot fi obţi¬ 
nute datorită gradului de precizie a 
elementelor din circuitul de com¬ 
pensare a erorilor, în schimb, o re¬ 
ducere de 1/100 (-40 dB) poate cu 
uşurinţă să se atingă. Circuitul 
AKAI ZERO DRIVE compensează 
deci dezavantajele amplificatoare¬ 
lor obişnuite. 



PROBLEME CE APAR LA 
AMPLIFICATOARELE CU REACŢIE NEGATIVĂ- 

AVANTAJELE CIRCUITULUI 

ZERO DRIVE 

1. Distorsiuni nule sînt imposibil de realizat 

1. Reducere importantă a distorsiunilor 
creşterea valorii reacţiei negative 

fără 

2. ~0 parte a semnalului de ieşire este readusă la 
intrare prin intermediul reţelei de reacţie, producînd 
distorsiuni de intermodulaţie 

2. Eliminare completă a distorsiunilor de 
intermodulaţie datorită faptului că impedanţa 
ieşire devine nulă 

de 

3. Pericol de afectare a caracteristicilor dinamice 

3. Caracteristicile dinamice nu sînt afectate 

4. Valoarea reacţiei negative este redusă la 
frecvenţe înalte şi distorsiunile de „cross-over“ nu 
pot fi complet eliminate 

4. Bazat pe principiul compensării erorilor, 
amplificatorul echipat cu circuitul ZERO DRIVE este 
stabil la frecvenţele înalte 


TEHNIUM 2/1990 


9 







llMETRU 
DIGITAL 


(URMARE DIN NR. TRECUT) 

ire) a acestora devine foarte dificilă 
după montarea şi cablarea comuta¬ 
toarelor. 

Partea cea mai deosebită a aces¬ 
tei aplicaţii o constituie montarea . 
afişoruiui. Trebuie verificate cu 
foarte mare atenţie afişoru! şi condi¬ 
ţiile de fixare, întrucît o defecţiune 
accidentală a acestuia face imposi¬ 
bilă folosirea sa. Este recomandată 
folosirea pinilor de conexiune (so¬ 
clu) şi nu lipirea afişoruiui, întrucît o 
temperatură de peste 60°C poate 
duce la distrugerea sa. 

Manevrarea acestuia la introduce¬ 
rea în soclu va fi făcută cu toate 
precauţiile de rigoare, fiind foarte 
sensibil la şocuri mecanice; este ne¬ 
cesară, totodată, protecţia acestuia 
la atingerea sa directă de către ra¬ 
zele soarelui, chiar şi pentru inter¬ 
vale de timp reduse. 

DETALÎS CONSTRUCTIVE 

Toate referirile următoare sînt f㬠
cute la un prototip, ele acceptînd 
modificări în funcţie de componen¬ 
tele existente. 

Poate fi utilizat cablajul dublu pla¬ 
cat, dar acest lucru nu este absolut 
necesar, proiectul de bază avînd ex¬ 
trase cose de conexiune pentru fire 
săritoare în toate punctele unde 
acest lucru este necesar. Nu trebuie 
scăpat din vedere nici faptul că o 
serie de componente vor fi montate 
pe faţa cablată a cablajului (afişor, 
comutatoare, întrerupătoare), deci 
este necesar ca acest lucru să fie 
luat în considerare la reproiectarea 
acestuia. 

Rezistoarele de game vor fi mon=- 
tate pe cablajul imprimat. Compo¬ 
nentele recomandate aici sînt 
film-carbon pentru punctele care nu 
sînt critice, metal-oxid cu lungă sta¬ 
bilitate termică pentru cele cu- 1% 
precizie şi restul specificaţiilor. 
Acest lucru va asigura o foarte bună 
precizie aparatului. 

După montarea rezistoarelor se 
poate trece la fixarea condensatoa¬ 
relor, diodelor şi tranzistoarelor, iar 
apoi a soclurilor pentru circuitele in¬ 
tegrate. Acest lucru este recoman¬ 
dat în vederea protecţiei circuitelor 
şi a aparatului. Se vor fixa apoi pe 
partea placată pinii pentru afişorul 
LCD, precum şi pinii pentru firele 
săritoare. ’ . 

înainte de montare, comutatoarele 
alese vor fi pregătite pentru a înde¬ 
plini funcţiunile cerute din punct de 
vedere al contactelor pe care aces¬ 
tea le efectuează, precum şi al rezis¬ 
tenţelor de contact, care trebuie să 
fie cît mai apropiate de zero. 

Cablarea firelor săritoare, precum 
şi a conexiunilor comutatoarelor 
este indicat să fie efectuată utiiizînd 
conductor cu izolaţie siliconică, 
conductoarele cu izolaţie PVC fiind 
nerecomandate prin proasta com¬ 
portare a izolaţiei la tensiuni de lu¬ 
cru apropiate de 1 kV. 

Conexiunea de intrare a lui ICI 
este recomandat să fie făcută cu un 
conductor ecranat, de foarte bună 
calitate, avînd conectată tresa meta¬ 
lică la., punctul COMUN adiacent 
acestuia. 

TESTARE. ŞI CALIBRARE 

Se conectează bateria de 9 V şi se 
selectează gama de 20 Vcc. Consu¬ 
mul de curent trebuie să fie sub .5 
mA şi afişajul să indice 0,00, cu al¬ 
ternarea semnelor (+) şi (—). Se ve¬ 
rifică tensiunea dintre bara COMUN 
şi bara +9 V, aceasta trebuind să fie 


egală cu 2,8 V ± 0,4 V. 

Nu trebuie făcute măsurători cu 
DMM pînă cînd nu se face calibra- 
rea acestuia, aceste măsurători nea- 
vînd nici o semnificaţie. Precizia în- 
treguiui aparat depinde de setarea 
lui RV1, deci ei trebuie mai întîi se¬ 
tat. El poate fi ajustat comparativ cu 
un etalon de precizie cunoscută sau 
folosind o pilă (celulă) standard. In¬ 
diferent de metoda aleasă, se ata¬ 
şează două fire, la cursoarele lui 
SW1 A şi B, „pozitiv" şi, respectiv, 
„negativ", care vor fi conectate la 
circuitul de testare. Se va selecta în 
mod corect gama de curent conti¬ 
nuu şi se ajustează RV1 pînă la o in¬ 
dicaţie corectă. Dacă au fost foiosite 
rezistenţe 1% acolo unde au fost ce¬ 
rute, comutînd gamele se vor obţine 
o zecime, o sutime din valoare cu o 
fidelitate de ±1 digit. Calibrarea 
ideală se va face pe gama de 200 
mV, întrucît aceasta nu implică ate¬ 


nuatorul, dar acest lucru nu este 
prea uşor. Trebuie verificate cît mai 
muite game cu putinţă pentru a se 
asigura precizia necesară. 

Gamele de curent pentru curent 
continuu trebuie de asemenea verifi¬ 
cate, pentru a asigura o precizie 
înaltă. REŢiNEŢi că şuntul de 2 A 
nu a fost conectat încă. 

Gamele de curent aîternativ DOt fi 
şi eie reglate printr-o metodă 
de comparaţie, preferabil pornind de 
ia un transformator de tensiune 
joasă sau, ideai, un generator de 
semnal. Curba de răspuns trebuie 
să fie bună în tot spectrul audio, dar 
aceasta nu a fost cu precizie măsu¬ 
rată. La fel ca mai înainte, poîenţio- 
metrui RV2 (de data aceasta) se va 
ajusta pînă la indicaţia dorită. La co¬ 
mutarea în jos a gamelor, indicaţia 
poate varia cu 10% datorită rectifi¬ 
catorului, deci aparatul nu va fi folo¬ 
sit la astfel de indicaţii. Nu trebuie 
să existe indicaţie de polaritate pe 
gamele de curent aiternativ, dar co¬ 
loana (:) poate da ocaziona! 
flash-uri fără intrare (—), fiind blan- 


cat prin logica de comanda. 

Gamele de rezistenţe pot fi cali¬ 
brate folosind un rezistor cu preci¬ 
zie 1%, cele din circuitul de capaci¬ 
tăţi fiind ideale pentru acest scop. 
Se cornută pe gama de 20 kn, co- 
ioana (:) va indica gama de rezis¬ 
tenţe, ce! mai din stînga element va 
indica.(1) şi punct zecimal, indicînd 
rezistenţa infinită. Acest iucru este 
valabil pe toate gamele. Scurtcircui- 
tînd intrările, se va obţine o indicaţie 
joasă, care va fj adusă ia 0.00 cu 
ajutorul lui RV4. în acest moment se 
introduce un rezistor de 10 kO — 1% 
şi se ajustează RV3 pînă la o indica¬ 
ţie de 10.00. Comutînd gameie, tre¬ 
buie obţinute 1.00 şi 0.1. Se verifică 
cu alte rezistenţe corectitudinea afi¬ 
şării. Pe gama de 200 O se va obţine 
o diferenţă mică faţă de „zero", 
aceasta -datorîndu-se firelor şi con¬ 
tactelor comutatorului; nu va depăşi 
în general 0,5 12,dar oricum acest lu¬ 
cru va trebui luat în considerare în 
timpul măsurătoriior efectuate pe 
gamele de rezistenţe joase. 

Pentru a calibra gamele de capa- 



Cabiajui imprimat (faţa cablată) 


TEHNIUM 2/IWfl 





cităţi sînî necesare două condensa¬ 
toare de 1 nF şi 10 nF de bună cali¬ 
tate, preferabil pollstiren sau mică 
argintată, indicaţia trebuie să fie in¬ 
stabilă, 1—2 s, trebuind apoi să se 
stabilizeze la o indicaţie joasă. Va fi 
conectat în acest moment conden¬ 
satorul TEST pe cei doi pini de ca¬ 
pacităţi. Apăsînd READ, trebuie să 
apară o indicaţie mult rnai înaltă şi 
repetînd operaţiile prin reglarea iui 
FSV5 se obţine valoarea lui C test. 
Dacă acesta este mai mare de 2 nF, 
se va selecta gama de 10 nF. Se co¬ 
mută o gamă în sus şi se acţionează 
READ, trebuind obţinute o indicaţie 
de o zecime din cea anterioară prin 
ajustarea lui RV6 şi o indicaţie de o 
sutime pe gama următoare. Se reve- 
rifică setarea lui RV5, care poate să 
se fi modificat puţin, şi din nou RV6. 
Acest reglaj asigură o bună liniari¬ 
tate pe toate gamele; totuşi pe ga¬ 
mele inferioare va apărea o indicaţie 


R7 110 n 1% 

R8 1,0 ft 1% 

rio ioo a i% 
rit io a 1% 

R12 1,0 n i% 

R13, R19, R24, R28, R29, R30, R31, 
R32 1 MO 5% 

R14, R37 10 MO 5% 

R15 10 ka 5% 

R16, R18, R21, R47, R49 10 ka 2% 
R17, R36, R39, R50 4,7 Ma 5% 

R20, R48 100 ka 2% 

R22 1 kO 5% 

R23 39 ka 5% 

R25 47 ka 2% 

R26 24 ka 2% 

R27, R34,. R44, R46 100 kO 5% 
R33 2,2 ka 5% 

R35, 470 ka 5% 

R38, R51 47 kO 5% 

R45 150 ka 5% 

Potenţiometre 
RV1 1 ka multitură 


RV2, RV3, RV5 10 ka multitură 
RV4 10 ka miniatură 
RV6 100 kO miniatură 

Condensatoare ■ 

CI 10 n'F/2 kV 

C2, C4, C6, CIO, CI2, C14, CI5, C16 

100 nF/100 V 

C3, Cil 10 juF/16 V 

C5 10 nF/100 V 

C7 220 nF/100 V 

C8 470 nF/100 V 

C9 100 pF/100 V 

C13 1 nF/100 V 

CI 7 1 juF/100 V nepolarizat 

Semiconductoare 
ICI 7106 

!C2, IC3 MMC4070 
!C4, IC6 TL081 
IC5 741 
IC7 MMC4069 
IC8 MMC4016 
IC9 TL084 


TI, T2 BC254 
D1„ D2, D3 1N4148 

Comutatoare 

SW1 4 galeţi 2x6 poziţii 
SW2 3 galeţi 2x6 poziţii 
SW3 întrerupător 
SW4 microcontacî 

Diverse 

LCD 3 1/2 digiţi 1 buc. 

Soclu 40 pini 2 buc. 

Soclu 8 pini 3 buc. 

Corp sig. 2A 1 buc. 

Borne de panou 5 buc. 

Soclu 14 pini 5 buc. 

BIBLIOGRAFIE: 

Colecţia „Tehnium“, 1988 
Colecţia „Elektor", 1987 
Circuite integrate CMOS — Manual 
de utilizare. 



OFFSET de 3—4 fără un condensa¬ 
tor de test, indicaţiile de capacitate 
putînd fi luate în considerare pînă la 
10 pF, ignorînd acest OFFSET. 

Toate gamele trebuie riguros veri¬ 
ficate înainte de folosirea aparatului 
pentru a descoperi eventualele de¬ 
fecte sau incorectitudini. 

Starea bateriei poate fi verificată 
comutînd pe gama de tensiune con¬ 
tinuă şi SW1 în sensul acelor de 
ceasornic pînă la capăt. Reţeaua re- 
zistivă a fost astfel aranjată încît să 
asigure o indicaţie de 10.00 pentru 7 
V, valoare sub care instrumentul va 
indica eronat datorită funcţionării 
incorecte, fiind necesară înlocuirea 
bateriei, pentru valori superioare 
acesteia indicaţia aparatului la TEST 
fiind nesemnificativă. 


LISTA DE COMPONENTE 

Rezistenţe 
R1 0,10 1% 

R2, R40 10 MO 1% 

R3, R41 1 MO 1% 

R4, R42 100 kO 1% 

R5, R43 10 kO 1% 

R6, R9 1 kO 1% 



OK ţ 
OK Z 
OSC i 
TEST 
* ft£f 

- m 

*• m cap 

- «tF CAP 
COMWOW 

mpur vtţ 

twpur IO 

AUTO 

SliFFSR 

(HTCGfiJtîOR 

V- 

$ <0'$ 
c too's 
a too's 

<ţ KO's 



TEHNSUM 2/1990 



















COPIEREA AUTONOMA 
a casetelor cu programe ale calculatoare - 

lor personale 


Multitudinea programelor utilitare, 
educaţionale sau distractive în cir¬ 
culaţie, precum şi creşterea perma¬ 
nentă a numărului celor realizate de 
studenţi, cadre didactice şi elevi, 
executabile pe calculatoarele perso¬ 
nale româneşti HC 85. TIM—S, CO¬ 
BRA etc. şi depozitate pe casete 
magnetice au făcut necesară reali¬ 
zarea unei metode mai rapide şi efi¬ 
ciente de copiere în vederea difuz㬠
rii acestora. 

Metoda standard, utilizînd pro¬ 
grame de copiere care realizează ci¬ 
tirea programului de pe casetofon, 
introducerea în memoria calculato¬ 
rului şi salvarea pe o altă casetă, de¬ 
vine obositoare, de lungă durată, cu 


posibilitatea de a greşi, sau chiar 
imposibilitatea de copiere la unele 
programe protejate (vezi Almanahul 
S.T. 1989), atunci cînd numărul de 
programe şi de casete este mare. 

Pentru a evita acest neajuns s-au 
conceput şi realizat scheme care, pe 
lîngă avantajul de a realiza copierea 
casetă-casetă fără a folosi ca inter¬ 
mediar calculatorul, asigură reface¬ 
rea şi îmbunătăţirea unui semnal 
slab şi zgomotos de pe caseta 
sursă, realizat din cauza unei înre¬ 
gistrări defectuoase anterioare, 
într-un semnal suficient de puternic 
şi curat pe caseta destinaţie, utiliza¬ 
bil şi pe casetofoane prezentînd 
uzură. 


Dispozitivul „COPIER-REGENE- 
RATOR" se interconectează con¬ 
form celor prezentate în figura 1. în 
figura la, calculatorul şi monitorul 
TV sînt utilizate numai pentru a con- 
toriza şi vizualiza titlurile programe¬ 
lor copiate. Schema din figura 1b 
realizează copierea „oarbă" a conţi¬ 
nutului unei casete pe cealaltă. 

Calitatea copiei este comparabilă 
cu cea a originalului şi uneori chiar 
mai bună.. 

Schemele de principiu sînt pre¬ 
zentate în figurile 2 a şi 2 b utilizînd 
circuitele integrate liniare /3M324 şi 
ROB311 (LM311, K521CA3). 

Prima schemă utilizează cele pa- 
- tru amplificatoare operaţionale ale 


Ing. FLAVIAN TUDORACHE, 
ing. CRISTIAN COLONATI 

circuitului 0M324, în care primele 
două etaje sînt integratoare, cu con¬ 
stante diferite ale timpilor de inte¬ 
grare, obţinîndu-se şi o filtrare su¬ 
plimentară a semnalului de intrare. 

Cel de-al treilea etaj realizează 
amplificarea semnalului necesar în¬ 
registrării cu corecţiile necesare 
realizate de grupul RC de la ieşire. 

Al patrulea etaj, integrator, furni¬ 
zează semnal la borna EAR a micro¬ 
calculatorului, asigurînd funcţiona¬ 
rea acestuia ca monitor de control 
„al desfăşurării procesului de co¬ 
piere. 

Alimentarea montajului se poate 
face din calculator (+5V, —5V şi OV) 
sau dintr-o sursă separată. 


ISII 




, ' ./ V 


Bobinele fiind componente des 
utilizate în montajele electronice şi 
datorită faptului că acestea nu se 
prea găsesc la valoarea necesară, 
radioamatorul trebuie să şi 1$. con¬ 
fecţioneze singur după anumite re¬ 
ţete (număr de spire, formă etc.). 
Sînt însă situaţii cînd în unele 
scheme nu este dată decît valoarea, 
fără alte detalii. în acest sens pro¬ 
pun montajul de mai jos care ser¬ 
veşte la măsurarea inductanţelor, 
construit după o idee preluată din 
revista „Le Haut-Parleur“, inclusiv 
schema din figura 2 (vezi bibliogra¬ 
fia). 

Pentru oscilatorul din figura 1, în 
oş 7 Ul m care- comutatorul K este în¬ 
chis, vom avea frecvenţa de oscilaţie 
data formala: 

F r = - -L-- 0) 

2/rl/l^C 

Cînd comutatorul este deschis, la 
inductanţa L r se mai adaugă şi L x ; 
astfel vom avea inductanţa l m = L r 
+ L x şi frecvenţa va fi: 


L-METRU 



NUMERIC 


i 


F m = (2) 

2t r \/ L m C 

Din raportul între cele două frec¬ 
venţe, unde înlocuim pe L m şi fa¬ 
cem calculele, rezultă: 

L x = L r (-^-) 2 - L r (3) 

Dacă vom lua pe L r = 10 mH, vom 
avea: 

L x = 10 (-^-) 2 - 10 (4) 


Deci, în principiu, măsurarea in- 
ductanţei L, se reduce la măsurarea 
raportului a două frecvenţe: una 
fixă, F r şi alta mai mică sau cel mult 
egală cu aceasta, F m , care este 
funcţie (neliniară) de U. 

Se alege frecvenţa fixă F, = 500 
kHz. Pentru aceasta, dacă L, (împre¬ 
ună cu firele de legătură la L, şi K) 
este de 10 mH şi comutatorul K este 
închis, condensatorul C va trebui să 
fie de 10 132 pF. 

Realizarea practică a oscilatorului 



BON SOCEANU 

din figura 1 este dată în figura 2. 
Tranzistorul TI oscilează în configu¬ 
raţie cu baza comună, cu circuit 
acordat în colector. T2 lucrează ca 
amplificator şi împreună cu TI, Dl 
şi D2 menţine constantă amplitudi¬ 
nea la bornele bobinei. T3 este re¬ 
petor; din emitorul lui se culege 
frecvenţa F m . Cînd comutatorul K 
este închis, montajul va trebui să 
oscileze pe frecvenţa de 500 kHz (se 
ajustează din C v , figura 2). De fapt 
acest comutator este în poziţie nor¬ 
mal închisă şi numai cînd se exe¬ 
cută măsurarea inductanţei L* se 
deschide. Cealaltă frecvenţă se ob¬ 


ţine de la un cuarţ (500 kHz). 

Măsurarea raportului celor două 
frecvenţe se face cu ajutorul porţii 
P 2 din figura 3. Aceasta este des¬ 
chisă pe timpul impulsurilor de frec¬ 
venţă F m , timp în care sînt numărate 
impulsurile de la baza de timp. 

Monostabilul M, este basculat pe 
frontul descrescător şi ieşirea sa 
este folosită la transfer şi la bascu¬ 
larea monostabilului M 2 (tot pe fron¬ 
tul descrescător), care resetează nu¬ 
mărătoarele. Cu valorile R-C din fi¬ 
gura 3 monostabilele furnizează cîte 
un impuls de aproximativ l^s. Pen¬ 
tru ca eroarea să fie mai mică, frec¬ 
venţa F m este divizată cu 1 000 şi 
virgula este plasată la prima cifră 
din stînga. Valoarea citită pe afişaj 
se ridică la pătrat, se înmulţeşte cu 
10 şi apoi se scade 10, conform re¬ 
laţiei (4). Valoarea obţinută este în 
AtH. 

Ridicarea la pătrat se poate face 
cu circuite integrate aritmetice, dar 
aceasta complică prea mult schema, 
aşa că este mai practică utilizarea 



11 


TEHNIUM 2/1990 






Cea de-a doua schemă utilizînd 
ROB311 (K521CA3) foloseşte o sin¬ 
gură tensiune de alimentare de la 
+5V la +12V, luată din calculator sau 
de la unul din casetofoane. 

Schema funcţionează similar cu 
un trigger Schmitt. Semnalul de in¬ 
trare, venind de la casetofon, se 
transformă într-o succesiune de im¬ 
pulsuri dreptunghiulare prin limita¬ 
rea bilaterală a sinusoidei. 

Pentru un reglaj corespunzător se 
aplică la intrare semnal de 1 000 Hz 
cu amplitudinea de 0,6 V şi prin vi¬ 
zualizare la osciloscop se reglează 
R6 pentru o formă bună de semnal 
dreptunghiular la ieşire. 

Potenţiometrul R10 reglează nive¬ 
lul la ieşire. 

Reglajele se fac cu comutatorul 
K1 deschis (poziţia citire). Pentru 
copiere comutatorul K1 este închis. 
La ieşirea schemei se poate cupla şi 
microcalculatorul, la care activînd 
un program de copiere poate vizua¬ 
liza şi contoriza numele şi eventual 
parametrii programelor ce se 
transferă de pe un casetofon pe al¬ 
tul. 


BIBLIOGRAFIE: 

Informatica i obrazovanie, 5/1989, 
pag. 111—113 


TV - MONITOR 


© 


( ) 


COPIER l 

rcgcmervtor j 


H 


© 


im] 




COPIER L, 
regcmermor KŢ*- 


0~® 




unui calculator de buzunar. 

De menţionat că sînt suficiente 
patru decade (numărătoare, decodi- 
ficatoare, afişaje). Primul domeniu 
va afişa între 1,001 şi 9,999, ceea ce 
corespunde unei inductanţe minime 
de 0,02 mH = 20 nH (aceasta fiind şi 
rezoluţia instrumentului) şi maximă 
de 999,8 ^H. Acest domeniu se ob¬ 
ţine prin divizarea cu 1 000 a frec¬ 
venţei F m şi plasarea virgulei ca mai 
sus. 

Următorul domeniu se obţine prin 
divizarea cu 100 şi mutarea virgulei 
cu o cifră spre dreapta (aceasta se 
face cu ajutorul unui comutator). Se 
observă că valorile afişate sînt cele 
care se obţin şi prin calcul matema¬ 
tic, cu toate că F m este divizată, dar 
aşa cum am arătat aceasta se face 
pentru a se micşora erorile de m㬠
surare a raportului. 

Valoarea maximă pe care o afi¬ 
şează este de forma 22X.X şi cores¬ 
punde unei inductanţe de aproxima¬ 
tiv 500 000 mH (0,5 H). Limitarea su¬ 
perioară se datorează domeniului 
relativ mare pe care trebuie să-l 
acopere oscilatorul din figura 2 (în¬ 
tre 500 kHz şi aproximativ 2 kHz). 
De aceea la realizarea sa se va 
acorda o mai mare atenţie (precum 
şi la realizarea bobinei de 10 mH). 
Partea digitală se poate realiza atît 
cu TTL, cît şi cu CMOS, iar comuta¬ 
rea domeniilor se poate face auto¬ 
mat la depăşirea scalei. 

Exemple de măsurare: 

Pentru L*= 1 000 mH vom avea afi¬ 
şat 10,05; dacă vom citi 3,274 re¬ 
zultă L,=97,19 mH, iar pentru 1,009 
rezultă L x =0,18 mH (cînd K este în¬ 
chis trebuie să citim 1,000). De re¬ 
marcat că eroarea scade o dată cu 
creşterea inductanţei de măsurat: la 
1 mH este deja destul de mică (apro¬ 
ximativ 2%, iar pe afişaj vom citi 
1,049). 

BIBLIOGRAFIE: 

— „Le Haut-Parleur" nr. 1670 

— Edmond Nicolau, Măsurări 
electrice şi electronice, Editura Di¬ 
dactică şi Pedagogică 

— Colecţia „Tehnium“. 


SURSĂ DE ALIMENTARE 
pentru ohmmetrele portabile 


| După cum se ştie, ohmmetrele 
| portabile sînt echipate cu diverse ti- 
| puri de baterii electrice folosite ca 
§ surse de alimentare. De obicei, 

I aceste surse debitează între 1,5 V şi 
4,5 V, fiind alcătuite din o singură 
pilă, tip Leclanche, sau două — ma¬ 
ximum trei astfel de pile, conectate 
în serie, în cazul cînd sînt necesare 
mar multe decît una singură. 

Unul din modelele de baterii utili¬ 
zate curent în diverse ohmmetre, atît 
în ţara noastră cît şi în alte ţări, era 
| acela cunoscut la noi sub denumi- 
§ rea „Pionier". Era alcătuit din două 
I pile Leclanchă, conectate în serie, 
I prin suprapunerea lor în interiorul 
I unui tub din carton şi generînd o 
1 tensiune electromotoare de 3 V. De 
I cîţiva ani, însă, bateriile „Pionier" nu 
| se mai produc, deşi ele seîntrebuin- 
| ţau nu numai pentru ohmmetre, ci şi 
1 pentru diverse lanterne şi radiore- 
I ceptoare tranzistorizate, 
f Ca urmare, posesorii de ohmme- 
| tre au înlocuit aceste baterii cu al- 
| tele mai mari, care însă nu mai pu- 
I teau fi introduse în lăcaşurile origi- 
| nale ale respectivelor aparate, fiind 
I conectate din exterior la acestea, cu 
| sîrme izolate, ceea ce este foarte in- 
| comod. 

| Din fericire, pot exista şi alte solu- 
1 ţii, mai puţin incomode. Unele dintre 
acestea vor fi expuse în cele ce ur¬ 
mează. 

Orice ohmmetru constituie un 
| aparat de măsurare electrică de 
I scurtă durată, pentru cele mai multe 
| cazuri. Cum instrumentele de măsu- 
1 rare ale ohmmetrelor sînt în general 
| foarte sensibile, ele nu au nevoie, 
| spre a fi acţionate, de intensităţi de 
S curent prea mari si nici de tensiuni 


ing. LIVIU MACOVEAIMU, YQ3RD 





ridicate. Ca atare, în locul diverselor 
tipuri de baterii cu care sînt echi¬ 
pate ohmmetrele, se pot foarte bine 
utiliza microacumulatoare sau mi- 
crobaterii, ca acelea folosite pentru 
protezele auditive, care debitează în 
general 1,25 V/30 mAh. 

Aceste microacumulatoare sau 
microbaterii, avînd dimensiuni re¬ 
duse, pot fi incluse în diverse „con- 
teinere", comparabile ca mărime cu 
acelea ale bateriilor „Pionier", înlo- 
cuindu-le deci pe acestea. O astfel 
de soluţie este dată în figura 1. Este 
deci vorba despre un corp central 
notat cu 1, confecţionat din material 
plastic, textolit, sau chiar lemn 
dintr-o esenţă mai tare, precum ste¬ 
jar, frasin sau chiar şi fag. 

La extremitatea stîngă a corpului 
din figura 1 se înşurubează piesa 
metalică filetată reprezentată în fi¬ 
gurile 1 şi 2. Resortul din figurile 1 
şi 4 se introduce în orificiul 4>6,5x12 
mm prevăzut în piesa din figurile 1 


şi 2, după care urmează să treacă 
prin gaura cu 4>7x14 mm, din figura 
1. Resortul este mai lung decît di¬ 
mensiunea canalului cu 4>7x14 mm 
din piesa din figura 1, dar aceasta 
este necesar pentru ca el să reali¬ 
zeze un contact intim, cu presiune, 
cu microacumulatoarele sau micro- 
bateriile ce vor fi aşezate deasupra 
lui, în zona cu diametrul 13 mm şi 
lungimea 30 mm, a corpului din fi¬ 
gura 1. 

(CONTINUARE ÎN NR. VIITOR) 


35 


06 


jMrnmmT] 


20 spire 0 Q,5mm-*QL arc 


TEHNIUM 2/1990 


11 












A 


:alculatorul 

LECTRONIC 
INTRE 

DOUĂ GENERAŢII 


(URCARE DIN NR. TRECUT} 

Registre şi stive 

înainte de a trec© ia prezentarea 
în detaliu a funcţionării unităţii cen¬ 
trale — în condiţiile în care pe par¬ 
cursul serialului nostru am explicat 
deja noţiunile de bază —, se cuvine 
să amintim cîteva cuvinte despre re¬ 
gistre şi stive, ca memorii interne cu 
roluri bine definite. 

Aşadar, un registru este o memo¬ 
rie liniară cu acces paralel, formată, 
de exemplu, din 8 basculante bista- 
biie pentru 1 octet. Unul dintre 
aceste registre — pe car© l-am mai 
amintit la începutul serialului nostru 
— este acumulatorul din unitatea 
centrală, asupra căruia vom mai re¬ 
veni. In egală măsură există registre 
de instrucţiuni de adrese eîc., nu¬ 
mărul ior variind, fireşte, în funcţie 
de microprocesor. 

Stiva — aşa cum şi numele o su¬ 
gerează — înseamnă o suprapunere 
de registre; după numărul acestora 
din urmă spunem că avem o stivă 
de „n“ cuvinte a cîî® „m“ biţi, unde 
„n“ reprezintă registrele, iar „m“ 
lungimea lor. Ceea ce diferenţiază 
stivele între ©le este modul în car© 
se extrag© informaţia conţinută. 
Există deci stiva numită de „aştep- 
îare“ sau FIFO (fig. 1), în care prima 
informaţie introdusă este şi prima 
care s© extrag© (FIFO = first in firsî 
ouî). Din stiva FIFO, informaţia se 
poate extrage foarte rapid {chiar 
dacă alimentarea stivei cu date se 
face cu o viteză mai redusă), acesta 
fiind motivul pentru car© constitui© 
o interfaţă foarte bună între unitatea 
centrală şi periferice. între stiva 
FIFO şi registrele d© deplasare sînt 
mai multe diferenţe: 

— desincronizarea intrare/ieşire; 

— informaţiile sînt deplasate ime¬ 
diat fără alte comenzi suplimentare; 

— intrarea şi ieşirea pot funcţiona 
simultan şi independent una de cea¬ 
laltă. 

Stiva LIFO (last in first out) se ca¬ 
racterizează prin faptul că ultima in- 
rormaţ.e introdusă este prima ex¬ 
trasă (fig. 2). După cum vom vedea, 
aceasta se utilizează mai ales la sal¬ 
varea informaţiilor atunci cînd se 
trece la execuţia unei subrutine. 

Cu aceasta considerăm că putem 
reveni la funcţionarea microproce¬ 
sorului pentru a intra în alte detalii 
şi amănunte, avînd deja fundamen¬ 
tul teoretic pentru a o face. 

Aşadar, din nou: 

Unitatea aritmetică şi logică (ALU) 

După cum se ştie, unitatea aritme¬ 
tică şi logică execută atît operaţii 
aritmetice (adunare, scădere, înmul¬ 


«ng. SVtlHAELA GOPODCOv 


ţire etc.), cît şi operaţii logice (Şi, 
SAU etc.). 

Cum procedează ALU pentru a 
executa aceste operaţii? Vom vedea 
în cefe ce urmează. 

De exemplu, pentru a realiza in¬ 
versiunea logica (negaţia logică) 
asupra unui octet, va fi suficientă 
montarea în parafei a 8 inversoare; 
pentru a simplifica schema se folo¬ 
seşte d© obicei unul singur pentru 
simbol (fig. 3). Realizarea ceiorlaife 
funcţii logic© se face în mod similar 
(montarea porţilor logice în paraiei) 
şi nu prezintă nici o dificultate, nu¬ 
mărul porţilor fiind ega! cu ceî ai bi¬ 
ţilor de prelucrat. 

Deci vom trece la-operaţiile arit¬ 
metice: adunarea, scăderea, înmulţi¬ 
rea şi împărţirea. Realizarea adunării 
s® face prin intermediul porţilor 
SAU exclusiv şi Şt. Bl neînţeles, nu- 
mărui d© montaj© jndividuale de¬ 
pinde de numărul de" biţi de tratat In 
paraiei. Simbolul întregului ansam¬ 
blu s© poate vedea In figura 4. Fi¬ 
reşte că, în anumit© cazuri — în 
care schema o permit© —, porţile lo¬ 
gice Şl şi SAU pot fi folosit© separat 
şi pentru realizarea unor funcţii lo¬ 
gice. 

Scăderea, ca operaţi© aritmetică, 
este transformată în adunare dato¬ 
rită complementului faţă de 2 (fig. 
5). Nu mai revenim asupra definirii 
complementului, acesta fiind explo¬ 
rat pe iarg anterior în cadrui serialu¬ 
lui nostru. Complementul faţă de 2 
s© poate realiza şi în alte moduri, de 
exemplu prin retranscrierea biţilor, 
începînd de la ceî mai puţin semnifi¬ 
cativ pînă ia primul "bit 1, după care 
se inversează biţii următori. Această 
operaţie poate fi realizată cu un an¬ 
samblu de porţi SAU (cîie una pen¬ 
tru fiecare bit) asociate cu porţi 
SAU exclusiv. 

înmulţirea se realizează, în princi¬ 
piu, prin adunări succesive şi depla 
sări. Este, de fapt, metoda înmulţirii 
manuale, care se aplică în tehnica 
de calcul. 

(CONTINUARE ÎN NR. 4) 



Inversorui — simbol general 



Sumatorul — simbol generai 



m 


TEHNIUH# 2/1990 













recd q ( d 


j INIŢIERE 

; ÎN PROGRAMARE 

) 

î STELiAW ryiGULESCU;. CRiSTIAW ARTEIVS8, 

fVfSFfCEA BĂRBULESCU, ÎVIAB1A GRISUSMA WCULEBCU 


: : .© nevoie ca problemele c© ţi le 

pui să I© poţi pun® calculatorului" 

Gr. C. MOISÎL 

1.GÎNDIREA ALGORITMICĂ, BAZĂ 
A DIALOGULUI OM-CALCUIATOR 
Nu n© putem conforma celor afir¬ 
mate de regretatul profesor Gr. C. 
Moisil, cu ani în urmă, decît dacă 
punem la baza dialogului om-calcu- 
laîor gîndirea algoritmică. Ca atare, 
pşntru a asigura o cît mai bună utili¬ 
zare a calculatorului, trebuie să se 
deprindă acest mod de a gîndi, gîn¬ 
direa algoritmică înregisîrjnd o ase¬ 
menea expansiune în ştiinţă, artă şi 
în viaţa socială, încît est© insepara¬ 
bil legată de întreaga revoluţie ştiin¬ 
ţifică şi tehnică. Se consideră, şi 
subscriem cu toată convingerea, că 
după cum „gîndirea funcţională" a 
determinat, la începutul secolului 
XX, o cotitură remarcabilă în mate¬ 
matică, tot aşa şi „gîndirea algorit¬ 
mică" în informatică. De aici, nece¬ 
sitatea unei continue preocupări în 
ceea ce priveşte instruirea, căci uti- 
1 Uzarea calculatorului vizează nu nu- 
I mai latura cantitativă, ci şi, mai ales, 

I pe cea calitativă a activităţilor noas- 
I tre. Trebuie nu numai să acumulezi 
1 cunoştinţe, ci trebuie,. înainte de 
I toate, să îhveţi a învăţa. Şi cum s© 

| poate aceasta mai bine decît pe 
1 baza unei gîndiri algoritmice? 

1 Se afirmă, pe bună dreptate, că 
| acela care nu va învăţa să înveţe va 
| fi în situaţia celui ce nu ştie să scrie. 

| Ce înseamnă a învăţa să înveţi? La o 
| sumară analiză, ne dăm seama că 
1)1 , este vorba de o anume educaţie, de 
o anume tehnică In realizare® ei, 

' omul trebuind să fi© înarmat cu un 
l . ansamblu de cunoştinţe de bază şi 
cu o glndire algoritmică. Numai şi 
numai astfel se va putea descurca, 
evident, cu ajutorul calculatorului, în 
I imensul volum de informaţii gene- 
' rate de actuala, şi mai ales viitoarea, 

I explozie informaţională. 

| Cuvînîul algoritm, introdus de 
| persanul Abu Ja ’far Mohammed ibn 
Musa al Khowarizmi, este definit, în 
dicţionarul iui Webster, ca fiind „o 
metodă specială de rezolvare a unui 
anumit tip de probleme". Dar se 
consideră că are o semnificaţie 
aparte in informatică, constituind o 
metodă precisă de rezolvare a unui 
, tip de probleme cu ajutorul calcula¬ 
torului . electronic. 

Vom accepta ideea că un algoritm 
■: ©sîe compus dintr-o succesiune fi¬ 
nită de structuri (paşi), ce se reali- 
| zează într-o ordine precisă, fiecare' 
: pufîndu-s© constitui, ia rîndu~i, 

I dintr-o succesiune finită şi bine or- 
| donată de operaţii care să fie bine 
| definite (de exemplu, operaţia a:b 
| nu este bine definită dacă nu presu- 
| punem că b#0). De aici, caracîerisîi- 

I cile principate ale oricărui algoritm: 

■ să fi© general, ceea ce s© traduce 
' prin aceea că orie© problemă de ti- 
§ pui considerat este rezolvabilă 
) (duce Sa un răspuns); să fie realiza- 
; bi, în sensul că toate operaţiile c© 

II le ’ comportă se pot efectua, fiind 
ţ bine definite şi bine ordonate; să fie 
' fir» adică numărul operaţiilor ce le 
| implică să fie finit. 

I Aşa cum spuneam, gîndirea algo¬ 
ritmică stă' la baza dialogului 
£ om-caiculator, dialog car© s© reaii- 
| zează pnr • ■ « arogra 

( este expresie unui concept, a. unei 
| funcţii, urs mod d» r© prezentare a al 
I yj km ‘o-, p:cpriu o.siogului 
l om-maşină. interacţiunea utiliza¬ 


tor-calcuiator, prin intermediul pro¬ 
gramelor, ni se pare a fi decisivă în 
procesul acumulării de cunoştinţe, 
şi nu numai în informatică. 

Calea naturală de colaborare 
om-caiculator ni se pare a fi aceea 
prin care, pentru început, utilizatorul 
analizează problema şi concepe un 
algoritm de rezolvare în limbajul iui 
propriu şi apoi, pas cu pas, prin 
mult exerciţiu, ajunge la însuşirea 
unui vocabular resîrîns, cu raţiona¬ 
mente fundamentale (IF/ THEN/ 
ELSE — în româneşte DACĂ/ 
ATUNCI/ALTFEL, WHSLE/DO - în 
româneşte CÎT TSMP/EXECUTĂ ş.a., 
pe care le vom prezenta în cele ce 
urmează), uşor traductibile în lim¬ 
baje de programare evoluate. 

Scopul de început al prezentului 
material este aceia al formării unei 
gîndiri algoritmice, pentru ca pe 
această bază şi cu multe exerciţii să 
se poată descifra uşor tainele pro¬ 
gramării în limbaje ca BASIC, FOR¬ 
TRAN 77, PASCAL, C, PROLOG. 

2 STRUCTURI DE BÂZĂ 

în realizarea algoritmilor vom uti¬ 
liza o gamă restrînsă de tipuri de 
structuri, cele numit© de bază, deoa¬ 
rece obiectivul principal urmărit de 
noi este acela ai formării deprinderii 
cititorului de a concepe algoritmi 
bin© structuraţi, şi nu de a iucra cu 
o mare varietate de structuri, căci 
acest lucru îl va putea face singur, 
ca efect pozitiv al colaborării noas¬ 
tre, oricare dintre cititori. în realiza¬ 
rea obiectivului nostru ne bazăm pe 
teorema de structură, conform c㬠
reia orice aigoritm se poate repre¬ 
zenta cu cele trei tipuri de structuri 
de bază, p© care Se vom prezenta în 
continuare. 

21. Structuri ilmSare elementare 

Vom, folosi trei structuri elemen¬ 
tare, p© car© le vom reprezenta fie 
grafic (prin simboluri care figurează 
în standardele internaţionale), fie în 
variantă scrisă în engleză şi/sau în 
română, utilizînd cuvinte prin care 
se sugerează rolul structurilor, motiv 
pentru care se denumesc cuvinte 
cheie. Menţionăm că, dat fiind rolul 
important ai cuvintelor cheie, aces¬ 
tea nu se pot utiliza ca notaţii în alte 
scopuri decît cel© .pentru care au 
fost predestinate. Ca atare, r©@d t !@t, 
write (citeşte, calculează, scrie), prin 
care se desemnează cel© trei struc¬ 
turi liniare elementar© avute în ve¬ 
dere, aşa cum se arată în continu¬ 
are, nu mai pot avea alt© roluri, 
afară de cei© precizat© (ceea ce este 
valabil şi pentru cele ce îe vom mai 
folosi). 

Spre a preciza c©t@ trei tipuri d© 
structuri ■ liniare elementare, vom 
apela I® trei exemple reprezentate în 
cele trei maniere menţionat© ante¬ 
rior (fig. 1). 

• Remarcăm că prin cel© trei struc¬ 
turi elementare putem furniza datei© 
de intrare (datele problemei, care 
aici sînî a şi b), putem efectua cal¬ 
cule (se determină x, care este 
suma dintre a şi b) şi, respectiv, se 
afişează (vizualizează) rezultatul. 

OBSERVAŢII 

1. Structura 

Ist x:=a+b 

se interpretează astfel: x ia valoarea 
ce rezultă în urma efectuării opera¬ 
ţiei a+b, semnul := numindu-se 


citeşte a f b 

calculează 
scrie x 



iei xjrQAb 
write x 




then 

secvenţa 

structuri 

end 


then 

continue 

else 

secvenţa 
. structuri 
end 



daca 

atunci 

secvenţă 

structuri 

sfîrşit 


daca 

atunci 

continuă 

altfel 

secvenţă 

structuri 

sfîrşit 




semn de atribuire (se utilizează ade¬ 
sea săgeata, dar pentru comoditatea 
în scriere preferăm a folosi := în loc 

de —). 

■ 2. S© remarcă faptul că, în varian¬ 
te!© scrise, cuvintele chei© contează 
ca separatori d© structuri, ceea ce 
permite a scrie: 

read a, b let x:=a+b write x 
dacă aceste trei structuri trebuie a fi 
executate în această ordine. Trebui© 
însă să recunoaştem că această 
formă este mai puţin lizibilă decît 
forma: 

read a, b 
• let x:=a+b 
write x 

22 Structuri alternative 
Forma generală a structurilor al¬ 
ternative este dată în figura 2, ob- 
servînd utilizarea dreptunghiului cu 
lăţimii© dublate pentru a evidenţia, 
în maniera grafică de reprezentare, 
secvenţe de structuri. 

Spre deosebire de structurile li¬ 
niare, aici se remarcă un început al 
structurii (If, respectiv dacă) şi un 
sfîrşit ăl acesteia (end, respectiv 
sfirşlt). Se impune o astfel de con¬ 
cepţia deoarece altfel nu s-ar deli¬ 
mita precis zona de acţiune a lui 
respectiv altfel. 

Observăm, aşadar, că zona de ac¬ 
ţiune a lui then ţine pînă ia else, iar 
a lui ®ls® ©st© pînă fa end, ceea ce 
permite şi o scriere liniară 
if c then ... else ... end 
dar remarcăm, ca şi în cazul struc¬ 
turilor liniare elementare, că este 
mai puţin lizibilă decît cea anterior 
prezentată. 

Modui de «@©y|l@ a unei structuri 
alternative 

■Dacă este îndeplinită condiţia c 
(mai bine zis, expresia condiţională 
c), şe execută secvenţa de structuri 
d© p© ramura d® (structurile cu¬ 
prinse între then şi iar în caz 

contrar se execută secvenţa de 
structuri de pe ramura nu (structu¬ 


rile dintre «Ss@ şi end). 

P© îîngă forma generală vom mai 
utiliza două cazuri particulare, re¬ 
dat© în figura 3, unde prin conţinu®/ 
continuă am marcat structura vidă 
(nu se efectuează nici o operaţie). 

Remarcăm imediat echivalenţa în¬ 
tre cele două cazuri particular© ale 
structurii alternative, foiosind nega¬ 
ţia expresiei condiţionale (fig. 4). 

Mai mult, este suficientă numai 
una dintre eie, de regulă se preferă 
prima, cu ajutorul ei putîndu-se re¬ 
prezenta şi forma completă a struc¬ 
turii. Acesta est© motivul pentru 
care la unele calculatoare este im¬ 
plementată numai forma if/then (aşa 
aste, de exemplu, ia calculatoarele 
HC-85 de producţie românească). 
Aşadar, avem echivalenţa din figura 
5, unde au fost necesare o structură 
liniară elementară, x:=1 şi două 
structuri if/then. 

In maniera de reprezentare scrisă, 
echivalenţa anterior dată este cea 
din figura 6. 

Exemplu 

Fi© a, b, c mediile trimestriale ale 
unui elev fa o anume disciplină. Să i 
se calculez© media anuală şl să se 
precizez© textual dacă este sau nu 
corigent, după care să se afişez© şi 
media anuală. Soluţia ©st© dată în fi¬ 
gura 7. 

OBSERVAŢIE 

Caracterul / a fost utilizat pentru a 
pune în evidenţă operaţia de împăr¬ 
ţire atunci cînd s-au calculat mediile 
în ceî© două maniere de reprezen¬ 
tare (maniera textuală şi forma gra¬ 
fică). In cele c© urmează vom pre¬ 
fera maniera de reprezentare textu¬ 
ală, Săsînd cititorului satisfacţia re¬ 
prezentării grafice. - 

(CONTINUARE Im WH, VIITOR) 


15 


TEHNIUM 2/1990 






INTRODUCERE IN TELEVIZIUNE 


(URMARE DIN NR. TRECUT) 

Saturaţia exprimă intensitatea 
senzaţiei de culoare şi se caracteri¬ 
zează prin gradul de diluare cu alb a 
culorii pure de lungime de undă do¬ 
minantă. O culoare este cu atît mai 
saturată cu cît prezenţa albului este 
mai mică. 

Factorul de puritate (p) exprimă în 
mod obiectiv diluarea culorii pure 
de lungime de undă dominantă cu 
lumina albă. Prin definiţie, factorul 
de puritate este un coeficient nume¬ 
ric cu valoarea cuprinsă între 0 şi 1, 
reprezentînd un raport între lumi- 
nanţa culorii obiectului şi lumi- 
nanţa culorii pure. O culoare viu sa¬ 
turată are p=1, iar culoarea albă are 
p=0. Culorile la care factorul de pu¬ 
ritate est egal cu unitatea sînt culori 
pure. 

Amestecul mai multor culori cre¬ 
ează senzaţia unei alte culori; se 
poate deci stabili o „egalitate" între 
o culoare CI şi alte două culori C2, 
C3 pe care o vom nota tot cu sem¬ 
nul ”=” (C1=C2+C3), dar vom înţe¬ 
lege că este vorba de egalarea culo¬ 
rilor, egalitatea, în acest sens su¬ 
biectiv, fiind de identitate a senzaţii¬ 
lor provocate asupra unui observa¬ 
tor uman. Există două moduri de 
amestec al culorilor: substractiv şi 
adjtiv. 

în amestecul substractiv din lu¬ 
mina albă se extrag, cu ajutorul 
unor filtre, radiaţiile corespunz㬠
toare unor anumite culori, obţinîn- 
du-se o lumină colorată. Amestecul 
substractiv are un caracter obiectiv, 
în sensul că în radiaţia energetică se 
găseşte radiaţia cu lungimea de 
undă corespunzătoare senzaţiei pro¬ 
vocate. 

Amestecul aditiv presupune su¬ 
prapunerea mai multor radiaţii pen¬ 
tru a produce o senzaţie de culoare 
care nu este legată fizic de culorile 
componente. în acest sens ameste¬ 
cul aditiv are un caracter subiectiv; 
de exemplu, proiectînd pe un mediu 
difuz o radiaţie roşie şi o radiaţie 
verde vom percepe o radiaţie gal¬ 
benă, cu toate că în radiaţia reflec¬ 
tată nu există nici o componentă 
avînd lungimea de undă corespun¬ 
zătoare unei radiaţii monocromatice 
galbene. 

Suprapunerea poate fi obţinută 
într-unul din modurile următoare: 

— optic, adică radiaţiile compo¬ 
nente se însumează pe aceeaşi zonă 
spaţială şi există în acelaşi interval 
de timp; 

— spaţial, cînd zonele pe care se 
proiectează radiaţiile sînt diferite, 
dar suficient de apropiate pentru a fi 
integrate spaţial de sistemul vizual 
(totalitatea zonelor se află la limita 
de rezoluţie); 

— temporal, atunci cînd pe ace¬ 
eaşi zonă spaţială radiaţiile sînt suc¬ 
cesive în timp, viteza de succesiune 
fiind suficient de mare pentru fuzio¬ 
narea senzaţiilor (frecvenţa succe¬ 
siunii stimulilor este cel puţin egală 
cu frecvenţa critică). 

Din multiplele experienţe efectu¬ 
ate, s-a ajuns la concluzia că ochiul 
uman normal nu este un organ liniar 
în ceea ce priveşte variaţia lungimii 
de undă şi a intensităţii luminoase. 
Ochiul este mult mai sensibil la cu¬ 
lorile din regiunea de mijloc a spec¬ 
trului vizibil (culorile verzi şi gal¬ 
bene) decît la cele care se situează 
la marginile spectrului (culorile roşii 
şi albastre). De asemenea, reacţio¬ 
nează în mod diferit funcţie de ilu¬ 
minarea la care este supus. La ilu¬ 
minări mai reduse, sensibilitatea 

W 


maximă se manifestă pentru culori 
cu lungimi de undă mai mici. în fi¬ 
gura 12 sînt prezentate două cărac- 
teristici de sensibilitate spectrală, 
corespunzătoare la două mărimi de 
iluminare. în colorimetrie se ia în 
considerare numai caracţeristica 
pentru iluminări puternice. în figura 
12a avem variaţia sensibilităţii în ca¬ 
zul unei iluminări puternice (la lu¬ 
mina zilei), iar în 12b în cazul unei 
iluminări reduse (la lumina serii). 

Pentru determinări cantitative, 
marele număr de rezultate obţinute 
experimental au fost sintetizate 
într-un număr de axiome (atribuite 
lui Grassman), care corespund pe 
un domeniu suficient de larg de lu- 
minanţe şi practic pentru orice ob¬ 
servator uman cu vedere normală. 
Le vom sintetiza în următoarea 
formă: 


1. Orice culoare (C) poate fi ega¬ 
lată prin amestecul a nu mai mult 
de trei culori (P,), (P 2 ), (P 3 ) alese 
potrivit; componentele amestecului 
nu pot fi separate de sistemul vi¬ 
zual: 

(C) = ai(P,)P + a 2 (P 2 )P + <* } (P 3 ) 

(7) 

în care s-a notat cu a. cantitatea lu¬ 
ată din culoarea (Pj). 

Există culori care nu pot fi ega¬ 
late prin amestecul unor cantităţi aj 
prin definiţie pozitive ale culorilor 
(Pi). (P 2 ). (P 3 ). dar egalitatea se 
poate obţine dacă una din culorile 
(Pj) este însumată cu (C), ceea ce 
presupune valabilitatea relaţiei (7) 
însă cu un coeficient negativ. Ex¬ 
presia matematică este deci for¬ 
mală şi trebuie interpretată fizic 
conform celor explicate. 



Ing. CRISTIAN IVANCIOVICI 


2. Amestecul culorilor are pro¬ 
prietatea de liniaritate, adică: 

a) dacă formula (7) este adev㬠
rată, este adevărat şi 

k(C)=ka,(P 1 )+ka 2 (P 2 )+ka 3 (P 3 ), 

k£R+ (8) 

b) dacă 

(C,) = (C 2 ) şi (C 3 ) = (C 4 ) (9) 

este adevărat şi 

(Ci) + (C 3 ) = (C 2 ) + (C 4 ) (10) 

3. Luminanţa amestecului de cu¬ 
lori este egală cu suma luminanţe- 
lor componentelor 

B c Bpi + Bp 2 + Bpjj (11) 

Culorile (Pj) poarta numele de 
culori primare dacă sînt liniar inde¬ 
pendente: nu putem obţine nici¬ 
odată o senzaţie de culoare (Pj) ori¬ 
cum am combina celelalte două cu¬ 
lori (Pj) cu i^j. 

Prin metoda amestecului aditiv 
este posibil ca prin combinarea ce¬ 
lor trei culori în diferite proporţii să 
obţinem deci majoritatea culorilor 
existente în natură. Alegerea celor 
"trei culori primare s-a făcut pe baza 
unor considerente de ordin fizic şi 
practic: 

— conurile ochiului uman sînt 
grupate în trei categorii sensibile la 
roşu, verde şi albastru; 

— cele trei culori trebuie să per¬ 
mită sinteza unui număr cît mai 
mare de culori naturale, inclusiv al¬ 
bul; 

— realizarea cu uşurinţă a celor 
trei filtre colorate ce echipează ca¬ 
mera tricromă; 

— obţinerea de luminofori tri- 
cromi pentru tuburile cinescop, cu 
timp de persistenţă redus. 

După îndelungate experienţe s-au 
ales pentru televiziune trei culori 
primare: roşu (Red), verde (Green), 
şi albastru (Blue), care nu sînt mo¬ 
nocromatice pure şi care au urm㬠
toarele lungimi de undă: 

A R =610 nm; A G =537 nm; 

A b =472 nm 

ţ Aceste lungimi de undă sînt re- 
*' prezentate în figura 12. 


SISTEMELE DE TVG 

Apariţia tubului cinescop tricrom 
cu mască, rezultat al cercetărilor 
în laboratoarele CBS şi RCA, a con¬ 
dus la apariţia, în decembrie 1953, a 
primului sistem de televiziune în cu¬ 
lori compatibil (NTSC = National 
Television System Committee) pe 
care FCC (Federal Communications 
Commission) l-a aprobat. 



TEHNIUM 2/1990 
































































în Europa, urmele lăsate de război 
nu au favorizat cercetările de TVC. 
Totuşi s-a lucrat şi, avînd deja expe¬ 
rienţa sistemului MTSC {care are 
mari merite, dar şi un dezavantaj im¬ 
portant dat de marea sensibilitate ia 
eroarea de fază diferenţială), au 
apărut propuneri de sisteme compa¬ 
tibile care elimină dezavantajele sis¬ 
temului MTSC. 

Astfel, în 1958 în Franţa, Henri de 
France emite ideea unui sistem 
:> compatibil folosind trei semnale, 
dintre care utilizează simultan în 
timpul transmisiunii numai cîte 
două, alternînd secvenţial pe linii 
semnatele de crominanţă. De aici, 
numele sistemului SECAM (Sequen- 
t'iel a memoire). Memoria de o'linie 
o foloseşte în receptor pentru a re¬ 
pune în prezenţă simultan trei sem- 
naje. 

în 1962, germanul Walter Bruch 
(de la firma Telefunken) împreună 
cu un colectiv elaborează sistemul 
PAL (Phase Alternation Line), pen¬ 
tru a înlătura principala deficienţă a 
sistemului MTSC despre - care am 
vorbit anterior. Sistemul a apărut în 
exploatare în Europa abia în anul 
1966. 

în anii 1958—1966 în Franţa şi ui. 

terior în U.R.S.S., iar în 1962-.-1966 

în R.F.G. au adus perfecţionări aces¬ 
tor sisteme şi sau făcut încer¬ 
cări de a se ajunge la adoptarea 
unui sistem unic în Europa. După 
ultima încercare făcută la conferinţa 
de la Oslo în 1966, Europa a rămas 
împărţită şi în TVC ca şi în AN. Ţ㬠
rile din răsărit şi Franţa au • adoptat 
sistemul SECAM, iar toată zona 
centrală şi de vest a Europei a 

adoptat sistemul PAI. în România 

s-a adoptat în 1982 tot sistemul 

Clasificarea, sistemelor de TVC se 
face din punctul de vedere al com¬ 
patibilităţii, modului de transmitere 
a semnalelor etc. Exista deci sis¬ 
teme compatibile: NTSC, SECAM, 
PAL, şi sisteme necompatibiie, de 
exemplu CBS (Columbia Broadcas- 
- ting System), introdus în 1940 ca 
sistem secvenţial la frecvenţa cîm- 
puriior şi folosind un singur tub şi 
un disc cu filtre colorate RGB. Din 
punctul de vedere al transmisiei 
există sisteme simultane (NTSC,. 
PAL, SECAM) şi sisteme secvenţiale 
(CBS). Şi sistemele simultane se îm¬ 
part după modul cum se transmit 
cele două semnale diferenţa de cu¬ 
loare în timp, în raport cu semnalul 
de luminanţă. Astfel, sistemele 
NTSC şi PAL sînt simultane privitor 
la toate cele trei semnale, pe cînd 
sistemul SECAM, este simultan pen¬ 
tru doua semnale, luminanţa şi unul 
dintre cele două semnate diferenţă 
de culoare, dar din punctul de ve¬ 
dere al semnalelor diferenţă de cu¬ 
loare este secvenţial pe linii. 

Semnalele electrice care dau in¬ 
formaţii asupra parametrilor culorii 
şi luminanţei sînt semnale cu spec¬ 
trul situat în domeniul de videofrec- 
venţă. Acestea reprezintă rezultatul 
transformării optoelectronice a ima¬ 
ginii unui obiect' sau scene din na¬ 
tură, prin intermediul camerelor de 
luat vederi. 

La începuturile televiziunii în cu¬ 
lori se foloseau pentru captarea 
imaginii trei camere de luat vederi, 
care erau prevăzute fiecare cu cîte 
un filtru colorat în faţă, în nuanţele 
de roşu, verde, respectiv albastru. 
Aceste filtre colorate nu lăsau să 
treacă spre fotocatodul camerei de~ 
cît acea parte din spectrul vizibil 
care era corespunzătoare caracteris¬ 
ticii de trecere a filtrului. La ieşirea 
celor trei camere, pe cîte o rezis¬ 
tenţă de sarcină, se obţin trei sem¬ 
nale -electrice, .pe care le vom nota 
cu E«, E a şi Aceste trei semnale 
sînt corespondentele nuanţelor ce¬ 
lor trei culori primare captate din 
natură. 

-Mai tîrziu s-a trecut ta folosirea 
unei singure camere. însă prevăzută 
cu trei tuburi videocaptoare. imagi¬ 
nea colorată a obiectului sau scenei 
era descompusă în. trei fascicule co¬ 
respunzătoare celor trei culori fun¬ 
damentale, cu ajutorul unor oglinzi 



} d 'pi c -i,;; 

zii celo t ,/c, în 

princip i . on sau 

piumbic >n. La , trei tu¬ 

buri videocaptoare se pot obţine 
ceie trei semnale electrice E«, Ea şi 
E/j, corespunzătoare celor trei culori 
fundamentale; 

în banda de bază (videofrecvenţâ) 

transmisiunea se asigură prin sem¬ 
nalul complex de TVC; acesta con¬ 
ţine în principal semnalul de lumi- 
nanţâ şi semnalul de crominanţă, ul¬ 
timul obţinut prin modulaţie din 
semnalele de culoare. 

Semnalul de fumm.aaţă 

' Semnalul de- luminanţă se noteaza- 
cu Ea şi va trebui să ţină seama de 
caracteristica de.sensibilitate spec¬ 
trală a ochiului. Deoarece în faţa 
unui ecran în culori ochiul face pon¬ 
derarea luminanţei în funcţie de lun¬ 
gimea de undă a radiaţiilor, iar în 
faţa unui ecran alb negru nu poate 
face acest lucru, ponderarea trebuie 
realizată înainte de emisie. Semnalul 
video de luminanţă Ev conţine infor¬ 
maţia de luminozitate a imaginii şi 
serveşte la îndeplinirea a două sco¬ 
puri: 

— asigură condiţia de compatibi¬ 
litate, prin redarea pe ecranele ci 
nescoapelor televizoarelor în aib-ne- 
gru a strălucirii diferitelor culori aie 
obiectivului sau scenei transmise; 

— asigură transmiterea detaliilor 
fine ale imaginii, care nu se mai 
transmit în culori, datorită faptului 
că acuitatea ochiului este mult mai 
mare pentru detaliile- în aib-negru 
decît pentru ceie colorate. 


Semnalul de luminanţă se alege 
ca o combinaţie liniară din cele trei 
semnaie primare: 


Ey 

. = aE,ţ 

t bE G 


cE b 

(12) 

Goeficn 

anlii a, 

b. c f€. 

:£! j! 

ită îi 

■; func- 

ţie de cuiorile pi 

rimare 

ah 

ise,, 

A G , 

X B> avînd 

grijă sa se fa 

să 

o n 

ormare 

astfel ca 







a 4 b 

4 c — 

î 


(13) 

şi rezultă 

valorii© 

■ coene 

ier 

■ţ ■ .î 


a = 0,3; b 

= 0,59; 

c ■ 0. 

11 


(Î4) 

Astfel L 

îemnaii 

ii ds l 

jminai 

iţă are 


expresia 

E y = •0,3 £ r + 0,59E g T 0, 11 E b V, (15) 


Semnalul de luminanţa din relaţia 
(15) nu poate asigura o reprodu¬ 
cere exactă a luminozităţii obiectu¬ 
lui transmis din cauza nefinianîăţii ■ 
tuburilor cinescop. Dependenţa 
strălucirii tubului ci nes op faţa de 
tensiune i , r loiale, care 

se aplică pe electrozii de comandă, 
este neliniară. 

Această dependenţă se. poare ex¬ 
prima prin relaţia: 

■ B - KE y '. (16) 
.-unde B reprezintă strălucirea imagi¬ 
nii de pe ecranul cines.copuiui, K — 
un coeficient de proporţionaiitate,. 

E tensiunea video de modulaţie 
şi y — coeficientul de nsliniaritate ai 
caracteristicii cifţeseopuiui. 

Valoarea iui y pentru tuburile cu 
mască este de . aproximativ 2,2, iar 
inversul lui y are valoarea de circa 
0,45. în unele, lucrări de specialitate 
se precizează că pentru tuburile co¬ 
lor y — 2 ■+ 2,8, iar pentru cele aib ne¬ 
gru y-2.2. . 

î / a ^ i ! 

niaritate, semnalelor video de modu¬ 
laţie trebuie să Si se aplice o corecţie, 
numită corecţie de gama (y). După 
aceasta corecţie el o au următoarele 
expresii: 

E T ; E ; ;- DŢ 

Eb-Eb’ Ţ EGEv‘ 7 (17) 

Formula corectă care da semna¬ 
lul de luminanţă, după corecţia de 
gama, este: 

c 1 ■> - (0 i- i- 0.59 ţ.j 1 

i o i \tjvy (ia) 

De fapt sa f rips ,.L o fi 
simplificata, şi anume: 


Ey - 0.3Ep 4- 0,5 SE g f 

■4 0, I1E 8 (19) 

c ■ - ; - t. > i ii,/ i ( i 

rate-nu modifică vizibil valoarea lui 
Ey dat de relaţia (18). Corecţia de 
gama se efectuează cu. ajutorul 
unor dispozitive electronice, nu¬ 
mite .corectoare de gama, care sînt 
amplasate ia ieşirea tuburilor vi¬ 
deocaptoare. Tot ansamblul este 
reprezentat. în figura 13. Problema 
corecţiei de gama este puţin mai 
complicată, deoarece canalele prin 
mare se transmit cele trei s aie 
de culoare şi semnalul de lumi¬ 
nanţă (de la tubul videocaptor pînă 
la ecranul tubului cinescop) n-au o 
neiiniaritate identică. Pentru obţi¬ 
nerea unor rezultate corecte tre¬ 
buie să se acţioneze asupra corec¬ 
torului de gama din fiecare canal de 
transmisie. 

Pentru obţinerea semnalului de 
luminanţă corespunzător oricărei 
trepte, cuprinsă între alb şi negru 
(scara de gri) va trebui sa pro¬ 
cedăm la un amestec aditiv ai sem¬ 
nalelor corespunzătoare celor trei 
culori primare cu respectarea ur¬ 
mătoarelor condiţii: 

— amplitudinea celor trei sem¬ 
nale este egală (£^ — E G -- E B ); 

— valoarea amplitudinii variază 
între 0 şi 1, în funcţie de treapta efe 
gri. 

Vom avea pentru aib E B - E G - 
Eq = Ey — 1 şi pentru negru Er = 
E g = Eq — Ey — 0. Deci în televi¬ 
ziunea aib-negru, pri/i definiţie, un 
„a!b“ produce un semnai video cu 
amplitudinea 100%, iucru valabil şi 
în TVC. Cu alte cuvinte, semnalul 
video de strălucire obţinut plecînd 
de ia ceie trei informaţii de cuioare 
va fi identic cu semnalul video obţi¬ 
nut ia ieşirea unui dispozitiv de cap¬ 
tare aib-negru care se găseşte în 
faţa aceleiaşi scene. Semnalul EL 
se obţine de ia ceie trei ieşiri de cale 
£r, E g , Er folosind divizoare cu 
coeficienţii daţi de formula (!9). 
Vom avea deci: 


FŞ 

h 2 

Tr7 =m 

(20) 


R, 


"a, 

TrL^ 0 ' 59 

(21) 


r b 


R-; 

: a , 0,11 

■ + Ra 

(22) 

R82 

nsîenţeie R 3 , 

R 6 şil R s sînt 


egale şi au rol de a reduce interac¬ 
ţiunea dintre cai (figura 13). 

Semnalul de luminanţă produs 
de mira de,bare în culori 

Mira de bare în culori se com¬ 
pune dintr-o succesiune de 8 bare 
verticale dintre care şase bare colo¬ 
rate, echidistante, care sînt dispuse 
în următoarea ordine: aib, galben, 
turcoaz (cyan), verde, mov (ma- 
genta), roşu, albastru şi negru. 
Aceste culori nu sînt alese la întîm- 
piare, ci au următoarea logică: cu¬ 
lorile primare roşu, verde, albastru; 
complementarele lor turcoaz, mov, 
respectiv gaiben; albul şi negrul. 
Valoarea semnalului de luminanţă 
pentru cuiorile din miră prezintă un 
caracter descrescător de la alb la 
negru, iar saturaţia culorilor pri¬ 
mare se consideră a fi de 100% Fo¬ 
losind relaţia (19), se poate calcula 
semnalul de luminanţă corespun¬ 
zător astfel: 

— pentru aib avem E R — E G = 
— E b — 1; rezultă E y — 1; 

— pentru galben avem E a = 1, 
E g - 0, Eq =• 1; rezultă E-, =2 0,3 + 
0,59 - 0,89; 

— pentru turcoaz avem £ R — 0. 
'Eq - 1, Eq = 1; rezultă EL - 0159 
+ 0,11 = 0,7. 

Pentru celelalte culori, calculul ur- 
mează aceiaşi tipic, iar rezultatele 
sînt concentrate în tabel ui din figura 
14, în care s-au' aranjat culorile în 
ordinea vaioriior descrescătoare ale 
lui EL. Utiiizînd datele din acest ta¬ 
bel se poate reprezenta grafic sem-. 
naiul cie luminanţă pentru mira de 
bare color în figura 15. De aici pu¬ 
tem observa că semnalul de lumi¬ 
nanţă pentru mira este un semnai în 


nO , i 

. Un 

amplitudinii de 50%.. Impulsurile de 
sincronizare line se adaugă, ca şi ia 
TVAN, in sensul culorii negre.,Sem¬ 
nalul reprezentat în figura 15. este 
un semnal corespunzător iluminării 
în studio a mirei cu lumină aibă. 
Dacă iluminarea ambiantă se reduce 
cu 50%, atunci şi treptele se vor re¬ 
duce cu 50%, semnalul pâstrindu-şi 
simetria faţă de nouă axa (25%), im¬ 
pulsurile de sincronizare vor rărrune 
însă la aceiaşi niveL 

Semnalele de 'crominanţă 

• Informaţia cie crominanţă se poate 
transmite cu uşurinţă pun ini r ie- 
diul celor trei semnale: ale culorilor 
primare: EŢ, E</, EL- • Aceste sem¬ 
nale conţin în ele pe lingă saturaţia 
şi nuanţa culorii şi luminanţa aces¬ 
teia. Pentru a asigura, compatibilita¬ 
tea cu TVAM, în căzui unei transmi¬ 
siuni color semnalul de iurninanţa 
EL trebuie să se transmită separat. 
Semnalul EL conţine cele trei sem¬ 
nale primare, deci apare posibilita¬ 
tea transmiterii numai â două sem¬ 
nale de culoare, care ar putea fi €,/ 
şi EL, cel de-al treilea rezultînd prin 
operaţii algebrice simple. Se aleg EL 
şi EL datorita faptului că ele a a 
amplitudine mai redusa Ţo,3, respec¬ 
tiv 0 , 11 ) şi se evita astfel distofsi 1 
narea lor de către lanţul de îrarrs ni 
sie. Prin transmiterea celor doua 
semnale de culoare .EL şi EL. care 
conţin în ele şi iurninanţa culorii, va 
trebui să asigurăm in receptor un 
canal de bandă largă corespunzător 
spectrului semnalului de luminanţa, 
ceea ce c ist t ne un 'm 
taj. De asemenea, la recepţie narea 
unor imagini transmise In culori, cu 
ajutorul televizoarelor.. aib-negru. 
amplitudinea semnalelor din scara 
de gri va fi influenţată de amplu, 
nea semnalelor de cuioare EL si EL, 
nerespecîîndu-se in acest fel ,, 
piui retrocompatibilitâţii. 

Pentru ca influenţa 'semnalele/ cie 
culoare sa f * nulă e up rep 
tonale de gri - _ - i at 

terea crominanţci alte semnăm 
decît cele menţionate, semnale 
care sa nu. conţină în ele informaţia 
de iurninanţa. Din aceste motive, o 
toate sistemele de TVC se folosesc 
semnale de crominanţă din. care 
este extrasă informaţia de strălu¬ 
cire. Aceste semnale se numesc 
semnale diferenţa de culoare şi pot 
fi calculate astfel: 


R - E'y ~ 

0,7E'Ţ : .-- 

0,59E' G - 

0,1-1 E'b 

- E' y = 

0.3E H - 

0,58£ q 

tLQ,89E"f 

E y - 

0,3E 

0.41E' G 

■0,11 E'b 


Întrucîî trebuie transmis în mod 

obligatoriu semnalul este ne¬ 
cesar, cum am mat spus, sa se trans¬ 
mită numai semnatele diferenţa de 
culoare descrise de reiaţii ie (23)’ şi 
(24). Semnalul diferenţa de e sioa/e 
E' g E'v (formula (25.)) are' - i 
plitudinea vîrf la vîrf cea mai mica 
dintre cele trei semnale şi ar fi de 
aceea cel mai afectat de perturbaţi». 
El va fi refăcut la recepţie prin ope¬ 
raţii de matriciere. Ochiul uman 
este mai. puţin sensibil la distorsiu¬ 
nile de nuanţă ia. transmiterea sem¬ 
nalelor E' r .- EŢ şi E' b - E'y de- 

cît în căzui transmisiei • celorlalte 
două combinaţii posibile. Semna¬ 
lele diferenţă de cuioare prezintă şi 
avantajul că orice perturfeaţie, (zgo¬ 
mote sau interferenţe) se traduce.' 
printr-o variaţie de, tentă a .culorii, 
fără să afecteze iurninanţa, datorita 
faptului că se produce o compen¬ 
sare între luminozităţile; culorile 
Acest iucru este foarte.';'important 
pentru că o perturbaţie oarazita « 
semnalului de crominanţă este mult 
mai puţin vizibilă decît dacă acoeaşi 
perturbai' ! ar afecta iurninanţa. 



TEHtmjîL 2/1990 







PREAMPLIFICATOARE FI 


câlsim CHSLGAN, Y03»Sa05Sl/bu 


nate între eîe (L v L 2 de L$ L 3 de L* 
L s ). Circuitul imprimat este prezen¬ 
tat. în figura 5. 

în figura 3 este dat un preamplifi- 
cator care, deşi are banda de tre¬ 
cere de cca 3 MHz, este folosit 
acolo unde calitatea imaginii con¬ 
tează mai puţin, pierzîndu-se din de¬ 
finiţie. Montajul se recomandă în ca¬ 
zul unei recepţii- dificile datorită 
unor perturbaţii puternice. Bobinele 
sînt realizate pe aceiaşi tip de car¬ 
case şi sînt ecranate fiecare, L-„ L 2 
"şi La, L$ fiind pe aceeaşi carcasă. 
Bobinele au următoarele date: L v L 5 
= 3-4 spire, i 2 . f- 3 - £-4 = 15 spire Cu- 
Em 4> 0,2 mm. 

Circuitul imprimat este realizat pe 
sticlotextolit şi este prezentat în fi¬ 
gura 6. 


Pentru îmbunătăţirea recepţiei 
TV-DX se folosesc, în majoritatea 
cazurilor, amplificatoare de antenă 
lucrînd în domeniul FIF sau UIF. 

Dacă în apropierea postului mai 
slab se recepţionează şi un post pu¬ 
ternic, se obţine mai greu selectivi¬ 
tatea dorită în înaltă frecvenţă pen¬ 
tru atenuarea semnalului perturba¬ 
tor. 

în continuare se prezintă cîteva 
exemple de îmbunătăţire a recepţiei 
TV-DX în condiţii grele, prin folosi¬ 
rea unor preamplificatoare ce lu¬ 
crează pe frecvenţa de 35—38 MHz, 
adică pe prima frecvenţă interme¬ 
diară din televizor. Montajele se co¬ 
nectează pe caiea comună între ieşi¬ 
rea selectorului TV şi intrarea blocu¬ 
lui de frecvenţă intermediară. 


în figura 1 se prezintă un pream- 
piificator realizat cu două tranzis- 
toare'bipolare, ce prezintă o amplifi¬ 
care de 26 dB. Circuitul L,-Ci reali¬ 
zează adaptarea optimă între selec¬ 
tor şi preamplificator şj este acordat 
pe frecvenţa imagine. în continuare, 
semnalul ajunge, prin intermediul 
condensatorului C a , pe baza tranzis¬ 
torului Ti ce constituie un etaj cla¬ 
sic de amplificator cu emitoruî co¬ 
mun. Semnalul de ieşire se culege 

. XX -X ) s Şi 86 

conectează la intrarea amplificatoru¬ 
lui de cale comună spre b uza in n- 
zistorului T m din majoritatea recep¬ 
toarelor TV '«iii îto Z 1 
imprimat esc- prezer * < 

In figura 2 se prez ta . - 

câtor realizat cu trarn 1 j 


Sare de tipul BFW10, BFW11 etc. 

Acest montaj are o amplificare 
mai redusă' (cca 20 dB), dar este 
mai' selectiv. Semnalul amplificat se 
culege din drena primului tranzistor 
prlntr-un circuit acordat şi prin in¬ 
termediul condensatorului C 8 
ajunge în grila celui de-ai doilea 
tranzistor, Circuitul L s -C t 3 se acor¬ 
dează pentru maximum de semnal. 
Condensatoarele circuitelor acor¬ 
date au valoarea de 15—18 pF, iar 
bobinele sînt de tipul celor din me- 
) ~ • d.n televizoarele tran- 

zistorizate cu d = 5 mm şi miez de 
e * t 6 oir.de .au cîte 13 spire Cu- 
Em = 0,3 mm. între circuitele L r C 4 
şi L r C s ; L 4 -C 12 şi t 5 -Ci 3 distanţa 
este de 10 mm. 

Circuitele acordate trebuie ecra¬ 


15 » 


TEHNiUM 2/1990 






In revista şi almanahul „Tehnium" au apărut cîteva 
scheme de ceas electronic utilizînd circuitul integrat 
MMC351. Fără a se repeta, prezentăm o nouă va¬ 
riantă de ceas electronic cu cunoscutul MMC351, cu 
afişoare cu anod comun. 

In locul numărătorului/decodor MMC4511 s-a utili¬ 
zat circuitul integrat MMC4543, care pe pinii seg¬ 
mentelor, conform catalogului, permite curenţi de 
pînă îa 10 mA. 

Majoritatea afişoarelor (In special verzi), la curenţi 
de 5—7 mA, asigură un flux luminos acceptabil în 
cele mai variate utilizări, iar noaptea este chiar sup㬠
rător. Clasic se utilizează un comutator care permite 
reducerea intensităţii curentului prin segmenţii afişo- 
rului, dar uneori nu este comod., 

în cazul de faţă acest lucru se face automat, utili- 
zînd ca senzor un fotorezistor ce comandă tranzis- 
toarele T7 şi T8 în montaj Dariington, sensibil chiar 
cu senzori cu o dinamică scăzută. Valorile rezis¬ 
tenţelor R1 şi R2 (in primă aproximaţie 100 kil şi 10 kiî) 
sînt în funcţie de fotorezistor (eventual fototranzis- 
îor). Autorul a utilizat un eiement care la întuneric 
avea cca,.. 1,2 MO, iar la lumină cca 5—8 kO. 

Reglarea este simplă. în întuneric regiăm R1 şi R2 
pînă obţinem o iluminare dorită (scăzută, dar citi- 
bilă); pe urmă, la lumină, urmărim intensitatea cu¬ 
rentului în emitoarele lui T2-T5. Dacă intensităţile 
sînt periculoase (aproape de 10 mA), în serie cu FR 
se intercalează un rezistor, valoarea lui fiind stabilită 
experimental. 

Prin cîteva tatonări, regiînd pe rînd R1 şi R2 (înce- K 
pînd de îa valori mari pentru R1 şi valori minime 
pentru R2), vom obţine efectul dorit. 

La lumină puternică afişorul va ilumina slăbuţ da¬ 
torită condiţiei impuse „de disspaţia integratului 
MMC4543 (max. 10 mA). în cameră sau !a aparatura 
utilitară nu se pun probleme. 

Senzorul va fi fixat pe o fereastră în panoul frontal. 
Dacă senzorul este foarte sensibil (foîotranzistor), se 
va utiliza o perdea din sticlă cenuşie sau opală (celu¬ 
loid etc.), dar nu colorată, mai ales dacă nu cunoaş¬ 
tem sensibilitatea spectrală a senzorului. 

Alimentarea montajului este dublă: un alimentator 
de 8 V de la reţea şi o baterie de 4,5 V, pentru sigu¬ 
ranţă In funcţiune; în acest fel, dacă uneori cade re¬ 
ţeaua, datele înscrise în numărător nu sînt afectate. 

In lipsa reţelei, ca indicator al stării bateriei şi al 
funcţionării ceasului, pe afişa] va apărea doar punc¬ 
tul clipitor. 

La dorinţă, cu ajutorul comutatorului K3 se poate 
citi ora. 

Prezenţa diodei Dl interzice funcţionarea continuă 
a afişajului, consumul din baterie fiind minor. 

Dacă dorim funcţii suplimentare şi în mod special 
în cazul unui TCVR (pentru radioamatori) unde în 
GMT (UTCj este bine venită citirea de 24 h, reco¬ 
mandăm integratele fabricate de MICROELECTRO¬ 
NICA din seria nouă, MMC 1204, MMC 1206. 


CEAS 



Irig. G. MALINTZ, VQ5TI 


DIGITAL 



FR« FOTO REZISTOR x Imax 6-7m A 


Propun colegilor mei pasionaţi de 
electronică un simplu montaj elec¬ 
tronic şi mecanic în acelaşi timp, o 
fotocomandă cu mai multe posturi. 

Montajul constă în principal (par¬ 
tea electronică) din setul montaj g㬠
sit în comerţ („Fotocomandă") la 
care se adaugă un releu de cca 300 
O, care anclanşează ferm la 4 V. 
Sensibilitatea se reglează din PI. 

Pe Sîngă aceasta, mai necesită şi o 
parte electromecanică formată 
dintr-un motor de 1,5 V de la jucării 
electrice şi un reductor (care poate 
fi o maşinărie a unui ceas de masă 
defect, cuplîndu-se cu motorul 
printr-un varniş corespunzător). Par¬ 
tea cealaltă a reductorului se cu¬ 
plează la un braţ, care, fiind legat la 


FOTOCOMANDĂ 


M >«3 - 



4x 

, 1N4001 


/Kb VKa 


{]„. T1 




SERGIU BLAGOCI 


nulul de la priza de 220 V, calcă pe 
contactele unui textolit cuprat, coro¬ 
dat corespunzător. Fiecărui contact 
îi corespunde un post comandat. 
Transformatorul este de tipul celui 
de sonerie, la care se folosesc 
bornele de 5 Vef sau 8 Vef. Pentru 
evitarea arcului electric ce ar putea 
lua naştere la schimbarea postului 
comandat se decuplează contactele 
Ka (normal închise). Tot în acest 
scop am montat şi condensatorul 
Ci. 

Funcţionarea întregului montaj 
este semnalizată de LED, iar pentru 
fiecare post este de preferat să se 
folosească LED-uri de culori dife¬ 
rite. Cînd fasciculul de lumină dis¬ 
pare, motorul se opreşte, iar postul 
comandat rămîne cuplat pînă la o 
nouă comandă. 

Numărul posturilor este practic 
foarte mare, în limita contactelor 
comutatorului rotativ. Comanda se 
face într-un loc întunecos. 

Becul aflat în serie cu .motorul are 
rol de protecţie şt şunt pentru 
acesta din urmă. 

Pentru protecţie se mai foloseşte 
şi o siguranţă de 2 A. 

Montajul l-am realizat şi funcţio¬ 
nează acceptabil. 


TEHNIUM 2/1990 


19 










Hidroxidul de potasiu se dizolvă separat, adău~- 
gîndu-se soluţiei. 

Timp de developare 10 min/1(fC. 

REŢETA nr. 3 
Soluţia A 

Metol 1 g* 

Sulfit de sodiu (anhidru) 28 g 

Hidrochinonă 5 g 

Carbonat de sodiu (anhidru) 20 g 

Bromură de potasiu (soi. 10%) _ ţp ml 

Apă pînâ la . ToOOmi 

Pentru diverse temperaturi de developare , sa 
adaugă, soluţie B ia 1 I soluţie A după cum ur¬ 
mează: 

T°C 0°C +5°C +10° C 

sol. B 50 mi 25 ml 20 mi 


DEVELOPAREA ALB NEGRU 
la temperaturi scăzute 


Praf. MICKEY D. MOCtORNIŢA 

Procesul developării filmelor alb-negru-se des¬ 
făşoară la temperatura' standard de +.20°C. La 
această temperatură, uşor de obţinut şi menţinut 
în condiţii normale, difuzia reactivilor în stratul de 
emulsie şi viteza de reacţie chimică se desfăşoară 
optim, permiţînd intervenţii în timpul procesului, 
pentru modificarea'factorului' de contrast. 

Această temperatură de developare {+20°C) 

1 i ’ exploa a a sensibilităţii 
filmelor în condiţiile unor parametri privind granu- 
laţia, puterea de separare, gradul de** voal, 
rezistenţa şi aderenţa emulsiei pe suport. 

Există însă situaţii, atît în activitatea fotografului 
amator, est şi a celui profesionist, cîrid procesului 
de developare nu i se poate asigura temperatura 
standard (expediţii, developări urgente în regiuni 
reci etc.). 

în aceste cazuri trebuie modificaţi-atît timpii de 
developare, cîî şi alcalinitatea soluţiilor, pentru 
•îmbunătăţirea vitezei de reacţie. 

Principial, la modificarea temperaturii de deve- 
i > 'ii <f esare o scurtare a timpului de 
reacţie pentru temperaturi ridicate şi o prelungire 
a timpului pentru temperaturi mai scăzute (faţă de 
timpul recomandat ia temperatura standard 
+20° C). 

Variaţia timpului de developare în funcţie de 
temperatură se poate urmări pe graficul din figura 
1 , pe care sînt trasate curbe pentru diverşi 
revelatori cu care se obţin densităţi diferite pe 
aceiaşi film (abscisa, scară logaritmică). 

Raportul (k) între durata de developare la o 
anumita temperatură t 0 şi durata de'developare la 
un ecart de temperatură (t 0 + 10 °C) pentru care 
se obţine aceeaşi densitate optică se. numeşte 


mmp de developare (Ig.tjmîn 

Pentru developarea în subdomeniui +10° G Q°C 
este necesară creşterea aicalinitâţii revelatorilor 
cu ajutorul hidroxidului de sodiu (potasiu). La 
prepararea revelatorului, hidroxidul se dizolvă se¬ 
parat în 150—200 mi apă, adăugîndu-se în final la 
soluţie. 

Reţetele 1—4 sînt pentru revelatori cu utilizare 
pînă la 0° C. La aceste temperaturi (-f10° C -f- 0° C 
stoparea developării este obligatorie, iar fixa¬ 
rea se prelungeşte (se stabileşte după timpul de 
clarificare —T/„. « -e 8 T n c-«/.}. 

Spălarea în apă curgătoare după fixare: 

la 10°C.40 min. 

25° C ..... 50 min. 

0 °C.60 mirt. 

Fixarea se face cu reţeta nr. 9. 

Pentru temperaturile sub 0°C, alcalinitatea re¬ 
velatorilor va fi mai ridicată, iar o parte din apă se 
va înlocui cu etiienglicoi. 

. Reţetele 5 -f- 7 sînt pentru developarea la tem¬ 
peraturi între 0°C -r —15°C. 

Datorită timpului relativ lung de developare, 
sub ~-15°C, stoparea nu mai este necesară. 

Fixatorul va conţine apă-etilenglicol în raportul 
3:1, iar spălarea se va face prin menţinerea cu 
agitare a peliculei Intr-o succesiune de 5 volume 
de spălare (apă-eîilenglicol 3:1}, în fiecare volum 
cîte 10 minute. 

Pentru revelatorul din- reţeta nr. 8 spălarea se 
dublează ca timp şi ca număr de volume, raportul 
apă-eti!engficol fiind 1:1. Uscarea filmului se face 
ţinîndu-i 15 minute în alcool şi apoi în aer. 

Soluţiile de developare pentru temperaturi sc㬠
zute fiind foarte oxidabile, vor fi păstrate In fla¬ 
coane pline, fără aer, cu dopuri ermetice. 

După preparare şi întrebuinţare, revelatorii se 
aruncă. 


Soluţia B 
Hidroxid de sodit 
Apă 


REŢETA m, 4 
Met oi 

Sulfit de sodiu (anhidru) 

Hidrochinonă 
Hidroxid de potasiu 
Bromură de potasiu 
Apă 


Hidroxidul se dizolvă separat şi se adaugă I 

soluţie. 

Revelatorul se întrebuinţează: la 5° C nedilua> 
4-6 min; la 1(fC diluat 1:1 apă, 6-8 mJn. 


REŢETA nr. S 
Soluţia A 

Metabisulfit de sodiu (crist.) 100 

Diaminofenol (ciorhidrat) 40 

Pirocatehinâ 20 

Benzotriazol 2 

Apă pînâ la ’Ho'ocJ 

Soluţia B 

Hidroxid de sodiu 120 

Bromură de potasiu 20 

lodură de potasiu 4 

. Apă pînâ ia 1000 

întrebuinţare: 

între 0°C şi +5°C i 1A + 1B + 2 volume d 
lucrează rapid; 

între 0°C şi.-10?C t IA + 1B + 2 volume d 
lucrează normai; 

sub -10° C se înlocuieşte 1 volum de a 
etiienglicoi; lucrează lent. 

REŢETA nr. 6 

Sulfit de sodiu (anhidru) 30 

Hidrochinonă 60 

Bromură de potasiu 20 

Apă/eti!eng!icol (4:1) f000 


Acest coeficient este de aproximativ 1,5 pentru 
revelatorii cu metol, aproximativ 2 pentru revela¬ 
torii cu metol-hidrochinonă şi aproximativ. 2,5 
pentru revelatorii,, cu hidrochinonă. 

în figura 2 sînt trasate cele trei curbe (7 = 0 , 8 ; 
0,9; 1,0) pe graficul curbei sensitometrice. 

Influenţa prelungirii timpului de developare 
asupra sensibilităţii, contrastului şi gradului de 
voal este reprezentată în figurile 3, 4 şi 5. 

Practic, dacă domeniul temperaturilor'scăzute 
se apreciază, a .începe 'sub +20°C, : în primul 
subdomeniu, +20°G -f- 10° C, se poate developa cu 
revelatori, obişnuiţi,. cu prelungirea'' corespunz㬠
toare a timpului (se va evita folosirea.revelatorilor 
.■compensatori sau diluaţi). 

Graficele din figurile 6 şi 7 ilustrează recoman¬ 
dările firmei KODAK pentru revelatorii proprii. 

Amatorii pot să-şi traseze uri astfel de grafic 
pentru revelatorul pe care îl utilizează în mod 
curent. ' 

Fazele construirii graficului sînt următoarele: 

■ : . se expune un film pentru zona 5 (gri neutru), 

fotografiindu-se cu obiectivul pus pe ^ o coală de 
■hîrtie iluminată uniform; 

— se developează controlat (filtru de laborator 
verde închis), bucăţi separate de film la tempera¬ 
turile:. . +20° C; +18°C; +16°C; +14° C; +12°C; 
+10° Ci .Se va urmări obţinerea aceleiaşi densităţi 
de gri, măsurîndu-se prin pelicula fixată şl uscată 
pusă ca un filtru, în faţa unui' exponometre 
îndreptat spre aceeaşi coală albă de hîrtie. 
Bineînţeles, pentru evitarea erorilor de măsurare, 
distanţele exponometru-peliculă-fiitru şi expono- 
rnetru-coala albă, ca şi uniformitatea iluminării 
hîrtiei vor trebui păstrate la toate măsurătorile; 

— cu' timpii obţinuţi, după probele făcute 
pentru obţinerea aceleiaşi densităţi de gri, se 
trasează un grafic după modelul figurilor 6 şi 7. 


REŢETA nr. 1 

Hidrochinonă 

Sulfit de sodiu (anhidru) 

Hidroxid de sodiu 

Bromură de potasiu 

Apă pînă Sa 

Timpul de developare: 


REŢETA nr. 2 
Metol 

Sulfit de sodiu (anhidru.) 
Hidrochinonă 
Hidroxid de potasiu 
Bromură de potasiu 
Apă pînă Sa 


8 min/CPC; 30 min/-15° C, 


REŢETA nr. 

Soluţia A 
Bisulfit de < 
Metol 

Sulfit de so 



r . : ^ —r 1 


0 




- 1 1 

y = 1,0 

CJ 

3 

WVf =os 1 ° 

T'= 0,9 \/C— 

O 

\ v\ i ^ 

y- :: ^d/yy/' - 

‘empe 

T=°, 8 \\V r 1 § | 



■ \W . ; D 



TEHNIUM 2/1990 






Psrocatehsnâ 
Apă pînă la 

Soluţia B 

Carbonat de potasiu (anhidru) 
Bromură de potasiu 
'Apă pînă la 

La întrebuinţare se amestecă 1 
volum B 

REŢETA nr. 8 

Soluţia A 
Apă 

Metabisuifit de potasiu 
Am f doi 
Pirocatehină 
Benzotriazol ■ 

Apă pînă la 
Soluţia B 
Apă 

Hidroxid de sodiu 
Bromură de potasiu 
lodufă de potasiu 
Apă pînă la 


16 9 
1 000 ml 


100 g 

_ i g 

t 000 ml 
volum A cu 


200 ml 
25 g 
10 g 
10 g 
0,5 g 
250 mi 


200 ml 
25 g 
4 g 
0 . 8 _g_ 
250 ml 




REŢETA nr. 9 (fixator; 


Se pune soluţia B, în 
du-se în 500 ml eîiienglic 
luţia A. 

Timoul de developare: 
la -15° C,'100 min; 


D-72 D-19 D~76 

1t9 v DK-50 


Timp developare 



APARAT PENTRU REPRODUS FOTOCtâAM 


In comparaţie cu aparatele reflex 
moderne, utiiizînd peliculă îngustă, 
în care dimensiunea cadrului este 
de maximum 24x36 mm, aparatele 
cu burduf au un avantaj incontesta¬ 
bil: aproape toate utilizează film lat, 
deci dimensiunea unei fotograme 
poate fi de minimum 6x4 cm. ' 
Realizarea unei reproduceri, foto¬ 
grafice (pe clişeu) cu dimensiuni 
.mari, în multe situaţii în raportul 1 : 1 , 
va asigura fotografiilor o calitate de¬ 
osebită. 


ing. KULIISI MAXIMIIL.IAfM, Pi™ 


Generalităţi 


tografiat cu burduf în aparate pentru 
reprodus fotografii se bazează pe 
făptui că toate acestea folosesc 
pentru reglarea clarităţii deplasarea ■ 
axială a lentilei dinspre obiect; în 
acest mod, deplasînd prima lentilă, 
obiectivul îşi modifică distanţa fo¬ 
cală, permiţînd fotografierea de la 

Trebuie subliniat făptui că acest 
mod de a regla distanţa focală a 
unui obiectiv atrage după sine şi o 'ŢŢŢţc.d; 
serie de inconveniente, bine preci¬ 
zate de'optica'geometrică, dar ne- 
■depăşirea raportului de 1 sproducene 
de, 1:1 asigură rezultate foarte bune. 

în cazul unui aparat Voighl idei 
cu obiect - 

adaptarea redată " în fotografie. 

în figură sînt '^prezentate desenul L 
de ansamblu şi desenele de execu- 

Oin desenul de ansamblu se . 

observă, că repejeie -•> , •< 
solidarizate între ele prin strîngere şi .' - . ^ ^ 

se deplasează împreună, axial., faţa 

de.reperul ( 1 ), fixat de aparatul de- J 

fotografiat, tot prin strîngere; 

Privitor la desenele de execuţie ^ 8 

s-ar mai putea adăuga următoarele wmm 

~~ filetu! Sp M28 are patru începu¬ 
turi, pa ~ 0,5 şi pr « 2; dimensiuni, pentru diverse mărci c, ; 

. — filetu! M39x1 este mai practic aparate, 

dacă va fi realizai cu două pînă ia 

patru începuturi, avînd pa=1 şi pr ~ Modul de utilizare a aparatului 
2...4; 

— ca material de execuţie este re- Deoarece vizarea nu se efect'.: 

comandat aluminiul; ează prin obiectiv, trebuie suplinii;: 

—• de remarcat că reperul (3) are această deficienţă printr-o activiia- 
numai roiul unui mar; s sa e u n M ‘ - 1 

pentru acţionarea comodă a reperu- mai ridicat, ceea ce nu este un in 
lui ( 2 ); " convenient. 

— prin „lentilă mobilă ' 8 se înţelege In acest scop se triază fotografiile 

prima lentilă preluată de ia aparatul . după dimensiunea lor, apo j . 
de fotografiat. ■ - - . 

Prin analcg'e po», fi proiectate ast reglează c ari ate < 


I Aparatele de fotografiat cu bur- 
, duf, de tip vechi, rareori mai pot in- 
jtra în competiţie cu aparatura mo¬ 
dernă, fabricată astăzi pe toate me¬ 
ridianele. în cele mai diverse va¬ 
riante constructive, 
j Din acest motiv şi în ţara noastră 
sînt multe aparate cu burduf, de tip 
vechi, care nu-şi mai găsesc nici o 
[întrebuinţare. 

| Avînd în. vedere cele de mai sus, 
[vă propun utilizarea acestor aparate 
[de fotografiat ca aparate pentru re- 
Sprodus fotografii, fapt ce le va con- 
jferi o nouă tinereţe. 


Exemplu de realizare a urnii aparat 
pentru reprodus fotografii 

Transformarea aparatelor de fo~ 














Montajul permite depistarea unor 
1 metale din pămînt sau din pereţii 
1 unui imobil (conducte, circuite 
electrice etc.). 

Un circuit integrat MMC4011 este 
utilizat ca oscilator cu frecvenţă 
fixă, oscilator cu frecvenţa variabilă 
şi mixer. 

Frecvenţa celor două oscilatoare 
este cuprinsă între 100 şi 200 kHz; 
cînd bobina este apropiată de un 
metal apare o diferenţă de frecvenţă 
între cele două oscilatoare. Această 
diferenţă este în spectrul audio care 
amplificată se poate asculta în cască. 

Circuitul IC2 este 741, iar cele 
două tranzistoare sînt BC170 şi 
BC177. 

Bobina căutătoare se construieşte 
astfel: pe un suport cu diametrul de 
1'6—17 cm (de exemplu o oală) se 
bobinează 35—40 de spire din 
CuEm 0,4. Se scot spirele de pe su¬ 
port şi se înfăşoară cu bandă izola¬ 
toare, formîndu-se un cerc. Pe ca¬ 
petele bobinei se fixează tuburi izo¬ 
latoare. Peste banda izolatoare se 
înfăşoară o bandă de folie de Al, 
formîndu-se în final ca un tub meta¬ 
lic. peste bobină. 

în final bobina se montează pe o 
placă de lemn. De la folia metalică 
se leagă un fir care se conectează la 
masa aparatului. 

Potenţiometrul P2 serveşte pentru 
aducerea ia aceeaşi frecvenţă a os¬ 
cilatorului ajutător. 


CĂUTĂTOR DE METALE 




RADIOTECHNIKA, 10/1989 


Utilizînd un circuit A277D se 
poate vizualiza temperatura uleiului 
de la un autoturism Oltcit Club 11R 
prin opt diode LED. Astfel, dioda Dl 
va indica 50°C, dioda D2 60°C, iar 
dioda D8 120°C, deci un decalaj de 
+10°C între indicaţia dintre diode. 

AMATERSKE RADIO, 12/1989 


INDICATOR 



REGULATOR DE TURAŢIE 


Lucrul pe diferite materiale im¬ 
pune şi turaţii diferite ale maşinii de 
găurit. Aceasta se poate face cu 
montajul alăturat. Alimentarea mo¬ 
torului se face prin intermediul unui 
tiristor. 

Timpul de deschidere a tiristorului 
este stabilit de potenţiometrul RP cu 
valoarea de 220 kO. 

Diodele sînt echivalente cu 
1N4007, iar tranzistorul cu BC170. 

RADIO TELEVIZIA ELEKTRONIKA, 
6/1989 



H 


TEHNIUM 2/1990 











• PUBLICITATE • 


MAŞINI 


DE SPALAT 




RUFE 






Maşinile „Automatic" (12 pro¬ 
grame) şi .Automatic Super" (16 
programe) sînt dotate cu tambur 
orizontal şi încărcare frontală, cu o 
capacitate maximă de spălare de 6 
kg rufe uscate. Execută în mod au¬ 
tomat ciciuri de prespăiare,'" spălare, 
limpezire, stoarcere şi tratamente 
specia!© ca: apretare, parfumate, al¬ 
baştri re. în albire. 

Pe lîngă automatizare® întregului 
.ciclu de spălare, prin care se scu¬ 
teşte munca obositoare a spălatului 
rufelor din orice gospodărie, maşi¬ 
nile prezintă următoarele avantaje 
faţă de maşinile cu pulsator: 

— calitatea spălării îmbunătăţită, 
asigurată prin numărul mare de pro¬ 
grame de spălare, adecvate tuturor 
sortimentelor de rufe; 

— manevrare uşoară şi simplă; 

— consum raţional de energie 
electrică; 

— uzură redusă a rufelor; 

— siguranţă în exploatare. 


nit-oprit nu trebuie să fie apăsat, iar 
butonul programatorului trebuie să 
fie pe una din poziţiile „0"; 

îmbla în inte- 
cînd fişa'cordonului 
— -- —priză; 

Clasa de protecţie; cu. legare ia -- .• • •• 

pămint. 

Pentru exploatarea corectă şi ob¬ 
ţinerea unei, eficienţa maxime, se re¬ 
comandă respectarea strictă a celor 
Puterea maximi absorbiţi — ce urmează; 

2 §25 W. — instalarea, şi punerea în tune- „ieşit" a butonului 

Tensiunea de alimentare — 220 v* ţiune a maşinii se vor face numai .. 

±19%. după studierea instrucţiunilor de fo- 

Preslursea ceruta pentru ap« in m~ ■ losire; 

feaaa de alimentare — 0,2—8 — alimentarea cu energie eiec- — este 

da N/cm 2 , frică a maşinii se va face numai de şinii de către copii sai 

Nivelul apel în timpul spălării — la o priză cu contact de protecţie, soane care ni 
16 ~r 28 1, ■ înainte de prima folosire se verifică nosc 

Consumul maxim de apă — 30 corectitudinea legării îa pâmînt a 
1 /kg nsf@ uscat®, prizei de către un electrician autori- In condiţiile unei utilizări şl intreţi- 

Consumul maxim de energie elec- zat; neri ©or@ct@» % n e § , niafă 

trac» (programul 2): 0,645 kWh/kp — !a introducerea fişei cordonului pe e men d< \ I Smu vin* 

rufe uscat®. • de alimentare în priză, butonul por- zării. 


— este interzis., a'se 
riorui maşini" 
de alimentare este în 

— se interzice.. orice improvizaţie 
— înnădirea sau modificarea cordo¬ 
nului de alimentare; 

•.este interzisă demontarea sau 

modificarea echipamentului electric; 

—butonul programatorului se ro¬ 
teşte numai în sens orar, în poziţia 
' . ‘ pornit-oprit; 

— este interzisă spălarea, rufelor 
în maşină cu benzină sau alte pro¬ 
duse inflamabile; 

interzisă manevrarea ma* 
de către pen¬ 
au studiat şi nu cu- 
instrucţiunile de folosire. 


CARÂCTERîSTiCi TEHNICE: 










este apreciabilă, ceea ce se va con¬ 
cretiza prin- încălzirea excesivă a 
transformatorului. 

KiSS NÂNDAR — Brad 
Dioda D2 este o diodă de 20 A; 
tranzistoareie TI şi T2 sînt BD136, 
Iar 13 poate fi şi 2N3442, 

• ŞUMALAN SERGSU — Braşov 
* Verificaţi contactele la anclanşare. 
CONDEI YÎRGIL — Dragalîna . 
Solicitaţi bobina la Magazinul' 
„Dioda" din Bucureşti. 

DOBRIN ION — Jud. Vil cea 
înlocuirea selectorului de canale 
ia televizoarele „Snagov 222" nu 
cred că va ridica performanţele 
electrice ale acestuia. 

Depinde ce urmăriţi să recepţio¬ 
naţi; dacă este situaţia unei staţii în¬ 
depărtate care soseşte ia dv. cu un 
cîmp electromagnetic slab, deci cu 
un raport semnal/zgomot nesatis¬ 
făcător, situaţia poate fi optimizată 
altfel decît să schimbaţi selectorul 
de canale în felul următor: montaţi 
o antenă de mare eficacitate, la 
care adăugaţi şi un amplificator de 
antenă bine reglat. 

COJOCAR MIHÂI —■ jud. Mara¬ 
mureş 

Schema de convertor care v-a 
oferit-o colegul este bună, dar, nu 
funcţionează fiindcă, probabil, nu 
sînt conectate corect legăturile la 
transformator. Ca să funcţioneze, 
inversaţi legăturile înfăşurării 12 şi 
atunci ■ etajul va intra în oscilaţie. 


-(ANCA ŞEBASTIA.N — Timişoara 

La multiplele întrebări referitoare 
lă tehnica.şi standardele emisiunilor 
radio-TV găsiţi răspuns în lucrarea 
'.jAgend'a' rşcftael.ecî.ra nist.u I u i" de N. 
Dtăgulănescu. 

TSOOORU STELIAN — jud Mu- 

rfeş 

Vă trimitem prin poştă o schiţă de 
amplasare a antenelor 

CSUBUCĂ DORIAN - jud Hw- 
flila.V 

:; Dispari ; |ia, sunetului în televizor 
este' cauzată. de dezacordarea circu¬ 
itelor Fl-sunet. 

FERENCZ TÎBOR - Miercu- 
rea-Ciuc 

; Circuitul ,la care vă referiţi, 
K174YH, are ■ echivalent circuitul 
TCA150T, care poate fi montat, fără 
modificări în schema red'^'C'epto- 




JOL.O.EA EMIL — Ar sd 
Cele două construcţii — aprinde¬ 
rea electronică şi releu! regulator — 
nu pot fi utilizate oriunde, ci numai 
acolo unde sînţ -recomandate de au- 

T ' rî T ifu 
F ol siţ »ă Yagi pentru ca- 

n.> 8 u-L'", s '* •’ : ~77 77 ~ 

. 3 scurtei 1 a r relei 

c ■* ri - ' biu‘ *• I' ;Mpoî este 

i r u 1 (a»"l i? i rare 

• f !.; I Ţîrlcr?, 


vă p 
alele 


rugăm 


- .. -cule 

7 s “‘Ti " r ° 5 'ViOn — 8l*t*iţe-Nă 

e ■> r ctrică r sdio * 'emo- 
rulu Cari- .-ret publicată în nr. 
12 cin 1976. Pentru repararea televi- 
zoî ii adresaţi /ă unei cooperative, 
r-ipi | rf t if o o,ipo - 
Ci i w» 

•Ridicarea frecvenţei recepţionate 
ni earru micşorarea ele mufelor 
. • din circuitele oscilante 

ocerqăţi prin scoaterea a cîte 
di uă spire din bobinele de intrate şi 
* ciiator; dacă nu aveţi experienţa 
unor astfel de operaţii apelaţi la un 
coleg radioamator. 

BRAS- - ifwf Iu 

■ Vom publice' datele circuitului 
•ÎU1014N. 

FENEŞAN COSTIN — Ciul Na¬ 
poca 

Nu deţinem date tehnice ale staţii¬ 
lor TV la care- vă referiţi. 

CIUBQTARIU LAURENŢIU — 

- -'Şfc nl 

Nu '' vă; p.utem recon•»anda alte 
, ese * 

Studiaţi o - schemă la care aveţi 
jmponente ■ ' ■ • 

D W3ARO ANDREI ~ |u& lu r«a 
’ste din 

l ' »' -"-e î cutet lu >*• ir dus 


102". Lur 
litera X (i 
viteza Iun 
frecvenţa 
exemplu, 
un semn, 
.lucrează 


URSU ALIN ~ iaşi 

. Un ■ fost elev ,a! ■ prestigiosului .Li-' 
ceu Naţional nu poate refuza nimic 
unui mai jtînăr coleg al său. Vă expe¬ 
diez la adresa menţionată în scri¬ 
soare o copie a schemei electrice a 
radioreceptorului „Traviata" împre¬ 
ună cu datele transformatorului. 

Aşteptăm să ne. comunicaţi cum 
funcţionează aparatul (după ope¬ 
raţia cosmetică). 

PASAT GABRIEL — Piatra-Neamţ. 

Ca student vă daţi seama că feno¬ 
menele tranzitorii sînt cele . mai 
greu de depistat şi controlat. Ori¬ 
cum, în televizorul dv: este o ano¬ 
malie în sistemul de alimentare cu 

‘ - - < ! ' ( C'~ 


IC: F ^ ■ 

svoreînr sîe reeNeţîe. m 

I il! ti|f P illii!" - ' *' WCOiAL ! 

7 : ' 


CITITORII DIN STR&f- 
HAT fim SE POf ABONA- 
,.RORftPR£$FllA?£- 
UA SflCTOfUFL EX~ 

oif&oy ta-wi, îEie, 
1Y370, PR?' 01 fjyru ; 
REŞN, aibţ