Holocaust — Jürgen Graf — Autopsia holocaustului

Jürgen Graf 


AUTOPSIA 
HOLOCAUSTULUI 


Jürgen Graf 


AUTOPSIA 
HOLOCAUSTULUI 


SAMIZDAT 
2001 


Lui Robert Faurisson si Wilhelm Stäglich, in amintirea 
întâlnirii noastre de la Badweiler din 20 si 21 septembrie 1992 


Dacă toți ar accepta minciuna impusă de Partid, dacă 
toate rapoartele ar relata aceleaşi baliverne, minciuna ar intra 
în istorie si ar devenit adevăr. 

George Orwell, 1984 


Prefata 


Aceastä carte este rezumatul unei lucräri mai vaste 
despre asa-numitele crime national-socialiste contra umanitätii 
si a urmärilor acestora. 

S-a vorbit si se vorbeste cu usurintä despre asa-numitele 
si nemaipomenitele crime naziste. Ideea de holocaust sau de 
shoah, rezumat si sinteza a acestora, a tulburat mintile multora 
dintre cei näscuti dupä ultimul Räzboi mondial, a generat haos 
moral, cecitate intelectuală, debusolare mintală, fără să mai 
socotim isteria demascatoare si vinovată care cuprinde invaria- 
bil pe anumiţi indivizi de indată ce cineva își manifestă nu 
neapărat refuzul net sau neîncrederea totală în numitele bali- 
verne, ci pur și simplu dorinţa și nevoia de a examina lucrurile 
de aproape, cu atenţia cuvenită. 

Unii nu pot concepe că între 1939 și 1945 lumea întreagă ar 
fi asistat cu degetul în gură la nemaipomenitele crime, că 
milioane de oameni, prin indiferența lor, s-au făcut vinovaţi de 
complicitate. Alţii consideră că nu trebuie să ne lăsăm prostiti 
si fnduiosati cu atâta ușurință, că se cuvine să ne păstrăm 
lacrimile și capacitatea de indignare pentru crime reale, bine 
verificate, cu atât mai mult cu cât lacrimile noastre de crocodil 
si indignarea noastră simulată ar putea angaja demnitatea și 
interesele nu numai jidovești, dar și pe cele nemtesti, româ- 
nești, omenești în general. 

Putem vorbi despre o mulţime de holocausturi, dintre care 
unele sunt parţial sau total contestate. Se pun argumente pe 
masă. Au loc dezbateri aprinse. Se trag, printre sfori, con- 
cluzii... Omul neavizat, marea masă a celor care au alte treburi 
decât tăiatul în patru al funiei holocaustice, va sfârși prin a-și 
face o opinie. Opinia celui neavizat este foarte importantă. 
Orice armă este bună în bătălia văzută și nevăzută care se dă 


pentru a câștiga opinia si încrederea acestuia, pentru a-l păcăli 
prin orice mijloace. Oare de ce trebuie păcălit omul de rând, de 
ce trebuiesc păcălite masele populare mai curând în problema 
sau ideea de holocaust-shoah decât în aceea de cerc pătrat sau 
de cal înaripat. Răspunsul este simplu : holocaustul-shoah nu 
reprezintă numai o idee, în jurul căreia se poate discuta, pe 
marginea căreia se pot organiza colocvii, simpozioane, con- 
grese, muzee memoriale, manifestări folclorice si nu numai. 
Holocaustul este o afacere, una din cele mai rentabile care a 
fost născocită vreodată. Cine se îndoiește, sau cine doreşte să 
știe mai mult despre afacerea holocaustică, va putea citi cu 
folos Industria Holocaustului, carte apărută anii trecuţi și în 
limba română, sub semnătura evreului Norman Finkelstein. Tot 
cu folos, ba poate chiar cu unul mai important, ar putea fi citită 
Cacialmaua secolului XX a americanului Robert Butz, Mitul de 
la Auschwitz al germanului Wilhelm Stäglich, Scrierile 
revizioniste ale francezului Robert Faurisson, precum și o 
multitudine de alte lucrări importante sau simple articole în 
diverse reviste sub semnătura unora ca italianul Mattogno, 
francezii Serge Thion, Roger Garaudy sau Pierre Guillaume, 
elvetienii G.A. Amaudruz sau Rene-Louis Berclaz, englezul 
David Irwing și alţii. Rămâne de văzut la ce concluzii ar putea 
ajunge aceia care ar avea curajul și perseverenta necesare 
pentru a duce la bun sfârșit o astfel de muncă de cercetare 
istorică. In orice caz, ei nu vor mai putea accepta balivernele 
spumegânde ale pitonesei cu practică concentrationara la 
Auschwitz, cunoscută sub numele de Elie Wiesel. Vor simţi 
nevoia să discute cu cărțile pe față, eventual să îi ajute, să îi 
lumineze si pe alţii. 

Dotati cu o remarcabilă inteligență, superioară poate mediei 
europene, românii cred că asta îi scutește de documentare, de 
muncă, de transpiratie, de efortul, inclusiv financiar, de a 


cumpăra o carte. Multi români au rămas la imaginea idilică a 
acelui Auschwitz despre care, Ițic și Ștrul, întâlnindu-se după 
multi ani în Bucureștiul scăldat în beznele multilaterale si 
dezvoltate ale ceaușismului, își aduceau aminte cu nostalgie : 
— Auschwitz, Ițic! — Dumnezeule, lahve, Elohim ! 
Auschwitz, Ștrul! — Ce vremuri! Era curent și-n garduri, 
bordelul plin de curve, ciocolată, băutură, haftlingsfürung. — 
Pe asta am uitat-o. Era blonda de la Jointul Internaţional de-a 
ajuns în patul lui Höss? — Băăă, asta nu era curvă! 
Haftlingsfiirungul era autogospodărirea, ca la Tito. Cum a vrut 
să facă și Pătrășcanu în chibutul rominesc. Dej si Ana, oameni 
cu experiență, au înțeles că-n țara asta de mormoloci sălbatici 
nu-s destule curve. — Iahve ! Auschwitz ! Ce vremuri ! Nemţii 
plăteau dom-le... Plătesc și acum. Ce vremuri ! 

Nu putem rămâne la astfel de imagini, oricât adevăr sau 
eroare s-ar exprima prin ele. Nici nu le putem însă ignora. 
Folclorul ăsta de zi și de noapte, chiar atunci când nu este 
opera lui Bulă, marele absent din Academia Română, își are și 
el importanţa lui. Câteva aforisme numai, de-ale inteleptului 
Bulă, sunt suficiente pentru a înțelege holocaustul comunist. 
Ele nu-s inutile nici pentru înţelegerea holocaustului nazist. In 
fond, reale sau nu, ambele holocausturi sunt deopotrivă 
jidovești. 

Născut din crimă și din sânge, vreme de peste trei sferturi de 
secol comunismul s-a hrănit din cadavrele a sute de milioane 
de victime. Puţini sunt însă aceia care vorbesc despre 
holocaustul comunist. In raport cu holocaustul nazist, cel 
comunist nu are nevoie de instituire prin lege. Evidenţa lui se 
impune de la sine oricărui om cinstit si întreg la minte. Nimeni 
nu s-a gândit vreodată să recurgă la poliţie, armată, judecători 
si alte servicii secrete pentru a-i determina pe oameni să creadă 
în existenţa lui. Holocaustul nazist, adică jidovesc, cum spune 


poporul, acesta are nevoie de politie, de armatä, de tribunale, 
de închisori... Lumea crede că holocaustul jidovesc ascunde o 
minciună istorică. Oare de ce ? Nu se știe. Nimeni nu vrea să 
abordeze această problemă. Nu există încă o bursă care să 
stabilească dacă frica unora depășește scârba altora sau invers. 
Știu ei ce știu ! Când te-ai fript cu ciorba, sufli și-n iaurt. 

Curios este că nimeni nu crede în acest holocaust jidovesc : 
nici profesorii universitari, nici sportivii, nici militarii, nici 
preșcolarii, nici măcar academicienii. De la ultimii te-ai aștepta 
să se gândească la scaunele lor înainte de a lua eroica decizie 
de a nu rupe tăcerea pentru nimic în lume. Știu ei ce ştiu 
pezevenghii astia fmbätrâniti între mediocritate, ignoranță și 
lasitate. Cucu ! Tăcerea este de aur, nu-i așa dlor academicieni? 
Se înţelege. Ca și ceilalți muritori, preferaţi să dati ortul popii 
de un atac cardiac, de apoplexie, de prostată, de prostie, numai 
de holocaust să nu fie. Păcat. Unii mai credeau încă în 
nemurirea Domniilor Voastre. De când cu holocaustul jidovesc 
ati dat odată în plus cu mucii-n păsulă. 

Fără să uităm subiectul care ne preocupă, să deschidem o 
clipă ochii și să privim în jurul nostru. Să nu trecem cu vederea 
peste faptul că, în România a reapărut învățământul ideologic ! 
Copiilor noștri li se predă la școală holocaustul jidovesc, așa 
cum ni se predau nouă cândva ineptiile si minciunile comu- 
niste, jidovesti și ele. Vechii profesorii de istorie sau de filo- 
sofie de prin licee și universităţi nu mai predau acum soci- 
alismul științific ci holocaustul jidovesc. Alte măști, aceeași 
gamă ! 

Soldaţii si ofiţerii armatei române luptă acum pentru pace 
prin Afganistan, prin Irak, prin fosta Iugoslavie... Luptă ei cât 
luptă, dar între lupte ce fac? Cum adică ce fac? Sunt 
indoctrinati, aia fac! Militarul nu pierde vremea niciodată. 
Când nu are ce face, așteaptă ordine. Ordinul spune una și 


10 


bună : îndoctrinare totală. Fiecare soldat, ofițer sau subofițer 
mercenărit si spurcat la dolari este dator, faţă de nu se ştie ce 
patrie străbună, să-și dea creierutul la tăiat împrejur. Gradele 
mai mari, generalii cutare sau cutare, ăia de-i scot americanii 
cu lesa de la statul major pe câmpul de luptă, nu se pot ocupa 
de consoane și vocale jidovesti. Se înţelege. Holocaustul, 
shoah sunt niște barbarisme de care dracu-n persoană nu știa o 
iotă pe vremea când își făceau ei ștudiile la UM 01512 Sibiu, 
orașul de reședință al beizadelei Nicu Ceaușescu. 

Zică lumea ce-o vrea, dar beizadeaua ceaușistă a avut ochi 
buni. Nu și mână. A fabricat cantități impresionante de gene- 
rali, colonei si alți purtători de stele sovietice, americane, triun- 
ghiuri îmbârligate și altele. Impovärati de glorie hotsäteascä, de 
dolari si de stele, comandanții de mercenari nu sunt scutiţi de 
obștescul învățământ ideologic. Ei îl fac la fără frecvenţă, 
formă de îndoctrinare ce și-a dovedit de mult inaltele-i virtuți. 
Cunoscuta intervenţie pe preputul cerberal este înlocuită de o 
simplă umbrelutä englezească, care îi prezervatizează si 
etanseizeazä perfect. Nimic în lume nu le mai poate atinge 
substanța cenușie, multă-puţină, câtă s-a putut inghesui în 
minunea de prezervativ distribuită de însuși furnizorul gratioa- 
selor majestäti britanice... In limbajul barbar de pe vremea 
armatei fasciste a Scorniceanului, astea toate s-ar putea spune 
mai simplu si mai scurt : soldaţii și ofițerii armatei române sunt 
indoctrinati astăzi ca si pe vremea lui Stalin. Punct. Atunci erau 
indoctrinati cu anumite baliverne, acum sunt indoctrinati cu 
alte baliverne. Tot anumite. Manivela este învârtită cu aceeași 
virtuozitate, de aceeași politruci. Flașneta nu mai este tele- 
ghidată de la Moscova, de la Academia Jdanov, Academia 
Ștefan Gheorghiu sau Academia Militară din Frunze... 
Flașneta actuală merge nu cu Marx, nici cu Lenin, nici cu orice 
frunze ci cu dolari și holocaust... 


11 


Militari sau civili, mireni sau in sutană, politrucii de astăzi 
nu se mai potcovesc la Moscova ci la Washington, la 
Bruxelles, la Paris... Intr-adevär, vremurile s-au schimbat. In 
mijlocul beznei, Itis si Strul vedeau ca ziua. Musai sä deschi- 
dem ochii si noi. Sä detectäm neutronii de minciunä cu care 
suntem bombardati. Altfel vom fi sterilizati, prezervatizati. 

Sä revenim la oile noastre. S-a vorbit si se vorbeste mult 
despre ultima bätälie din cadrul celui de al doilea Räzboi 
mondial. O bätälie foarte importantä despre care, din päcate, 
istoricii nu vorbesc decât pentru a o escamota. Este vorba de 
procesul stalinist de la Nuremberg. 

In discursul său inaugural, procurorul-sef american Jakson 
definește acest proces ca o continuare a efortului de război al 
Naţiunilor Unite contra Germaniei și a aliaţilor acesteia. Gura 
prostului adevăr gräieste uneori. La fel și a nebunului. Despre 
Jakson nu se știe dacă a fost numai prost, numai nebun sau 
ambele. I-a luat-o gura pe dinainte. Poate i s-a tras de la 
umbreluta de pe creier. Indoctrinarea holocaustică se practică 
în America încă de pe vremea Războiului de Secesiune. Fără 
să-și dea seama de semnificaţia istorică pe care cuvintele lui 
aveau să o dobândească, procurorul-sef american spunea 
adevărul. După Stalingrad, după Pearl Harbor, după Hirosima, 
după Nagasaki a urmat ultima bătălie. Bătălia pseudo-juridică, 
cacialmaua judiciară de la Nuremberg. Cacialmaua merge 
adesea, dar nu la infinit. Mai devreme sau mai târziu, 
cacialmaua iese la iveală ! 

Cititorul este îndreptăţit să își pună următoarea întrebare : pe 
ce se bazează cei ce afirmă că Nurembergul a fost o mascaradă 
judiciară de tip stalinist? Să ne amintim procesul soților 
Nicolae și Elena Ceaușescu, despre care știm poate mai multe, 
care si el a fost tot un proces de tip stalinist. De-a lungul 
sfertului său de veac dictatorial, Ceaușescu a comis probabil 


12 


crime, greșeli si erori pentru care merita să răspundă în fața 
justiţiei, a poporului român. Lucrurile s-au petrecut însă de așa 
natură încât istoria îi consideră deja pe cei ce i-au judecat pe 
soţii Ceaușescu drept niște asasiuni în slujba unor interese care 
urmează să fie puse în lumină. Lui Ceaușescu i s-au imputat 
crime pe care nu le comisese, de exemplu cei 65 000 de mii de 
morţi din decembrie 1989. Care 65 000 de morți ? Peste câteva 
luni s-a admis oficial ca au fost în jur de 1 500 de morţi. Toţi 
aceștia, sau aproape toți au murit după 22 decembrie 1989, ziua 
arestării oficiale a soţilor Ceaușescu. Din cei 65 000 au rămas 
probabil câteva zeci de timişoreni. Responsabilitatea pentru 
moartea acestora se împarte între soţii Ceaușescu și o serie 
întreagă de subalterni, între care o serie de ofițeri de armată, 
securitate si miliţie. Nu s-a putut face lumină în această 
problemă pentru că scopul mascaradei judiciare era exact acela 
de a se arnca cu praf în ochii prostimii. Tocmai de aceea era 
musai ca soții Ceaușescu să fie lichidati înainte de a putea 
vorbi, de a se explica, de a se apăra. 

In cadrul ultimelor sale discursuri televizate, Ceaușescu a 
vorbit despre seviciile secrete străine implicate în evenimentele 
de la Timișoara și în tot ce a urmat. Acum, după mai bine de 
zece ani, se știe că revoluția din decembrie 1989 a fost pusă la 
cale de serviciile secrete reunite CIA-KGB-MOSSAD, cu 
participare franceză, maghiară plus tanti Monica Lovinescu și 
întregul cuib sionist de la Europa Liberă. 

Procesul soţilor Ceaușescu s-a desfășurat într-un climat 
national de teroare, rapid și în secret. Procesul de la 
Nuremberg așișderea, deși cu o serie de nuanțe, între altele 
rapiditatea : procesul de la Nuremberg nu s-a încheiat încă. 
Altfel spus, efortul de război al celor patru Națiuni Unite contra 
Germaniei și aliaților ei continuă... Nimic de mirare c-auzi la 
tot pasul că trăim într-o lume de nebuni ! 


13 


Cacialmaua judiciară de la Nuremberg s-a desfășurat într-o 
Germanie fumegändä în care nu mai rămăsese piatră pe piatră. 
Nu mai vorbim de teroarea baionetelor reunite ale celor patru 
armate victorioase : armata sovietică, armata americană, armata 
engleză, armata franceză. Câte fecioare, câte mămici, câte 
bătrâne au fost asasinate de eliberatorii sovietici de-a lungul și 
de-a latul Europei numai Dumnezeu știe. Eliberatorii 
americani și francezi s-au comportant exact la fel. La 
Augsburg, în iunie 1945, un tunel de cale ferată a fost pus la 
dispoziţia unui regiment de negri americani, cărora li s-au adus 
pe tavă mai multe mii de feciare : unele din cadrul organizaţiei 
naziste de tineret Hitlerjugend, altele studente, eleve și chiar 
călugăriţe. Istoria nu cunoaște un alt caz de organizare militaro- 
științifică a unui viol colectiv de asemenea proporții. Pe 
deasupra în vreme de pace, căci războiul se încheiase ! In 
tunelul de la Augsburg, America făcea încă un efort de război, 
unul sexual ! Germania nazistă trebuia umilită. Italia fascistă la 
fel. Mândrele nemtoiace cu ochi albaștri trebuiau stropșite de 
negrii americani. Frumoasele italience trebuiau străpunse de 
penisurile eliberatorilor marocani din armata democrată 
franceză a mareșalului Leclerc. Globalizarea începuse direct cu 
aspectul sexual. Intre timp am aflat și noi că nu se poate 
globalizare fără sexualizare. Probă: educația și practica 
sexuală care s-au introdus rapid și în școlile noastre. Să luam 
aminte, mămici și tăticii de modă veche. Școala a devenit un 
bordel.P copii noștri se fac deja experienţe satanice. Oricine 
pune pasul acolo se murdäreste. Centura de castitate nu-i 
suficientă. Foc, topor, benzină, ștreang fiecare să aleagă ! 

Rasismul doctrinar german era poate deplasat. Nemţii nu 
violau însă pe nimeni cu teoriile lor. Ei nu aveau nevoie nici de 
negri nici de marocani pentru a viola Europa, pentru a 
transforma bătrânul continent într-un bordel yankeu. Când 


14 


Wermachtul hitlerist traversa un sat din Valahia sau Basarabia, 
mämicile ieșeau cu copii la margine de drum fără să se teamă 
că vor fi batjocorite, umilite, murdărite. Fiecare copil primea o 
ciocolată. Cu ochii la soldaţii germani, mămicile se gândeau la 
soţii lor care luptau la Cotul Donului sau la Odesa... Efortul de 
război german a fost una, efortul de război al Naţiunilor Unite a 
fost alta. Nemţii nu au aruncat bombe atomice, nu s-au gândit 
la aspectul sexual al războiului, nici la aspectul manipulării 
juridice a adevărului istoric. Naţiunile Unite, dimpotrivă, nu au 
pierdut se pare nimic din vedere. Se înţelege că nu ne putem 
ocupa aici de aspectul sexual, asupra căruia atragem însă 
atenția tuturor, în mod public. Că a început la îndemnul 
scriitorului evreu și politruc sovietic Ilya Ehrenburg, că a 
continuat cu violulurile colective organizate de franco- 
marocani în regiunea Monte Cassino din Italia, că grație 
bărbăţiei negrilor lor, americanii nu au rămas cu nimic mai 
prejos, toate acestea aparţin nu numai istoriei. Ele privesc 
mămicile și tăticii din România de astăzi, ai căror copii fac la 
şcoala elementară educație sexuală. In licee, în universităţi s-a 
ajuns la masturbatie științifică si intelectuală generalizată ! 
Prezervativele se pun nu numai acolo unde știu multi dintre noi 
ci de-a dreptul pe creier. Prezervatizarea cerebrală a devenit 
dacă nu unicul în orice caz principalul scop al școlii și al 
învățământului public. Europa nu are nevoie de români 
cultivați, de savanţi. Europa, ca si America, nu dorește 
românului decât să rămână sclav, idiot, mercenar în Irak și prin 
alte regiuni calde, cäpsunist în Spania, tăietor de lemne în 
Canada, paznic de noapte în Franţa. lată de ce s-au introdus 
schimbări importante in programele analitice școlare si 
universitare. Avem în vedere deopotrivă destrăbălarea morală 
si sexuală ca si aceea holocaustică și intelectuală ! Nu se poate 
una fără alta. 


15 


Penisul glorios al eliberatorilor sovietici, cel al bravilor 
marocani sau negro-americani si Procesul de la Nuremberg 
reprezintă unul si același efort interaliat de război. Sa nu 
uitäm : este vorba de räzboiul care a pus capät Romäniei si 
Europei pärintilor si bunicilor nostri. Fericirea pe care ne-a 
adus-o victoria Naţiunilor Unite o ştim cu toţii. Să facă bine 
Naţiunile Unite si să-şi pună unde vor victoria lor. Să nu 
aștepte multumirile noastre. Nu-i putem învinge pe americani. 
Ii putem însă scuipa. O merită pe deplin. 

Decebal nu s-a lăsat umilit, nu a împodobit triumful dusma- 
nului care l-a învins. Până când, până unde trebuie să ne umi- 
lim ? Românul care vrea să înţeleagă tragedia neamului său 
trebuie să aibe forța și curajul de a se întoarce măcar până la 
Decebal. Lucrul nu-i atât de dificil pe cât pare la prima vedere. 
Fiecare va începe în felul lui. De exemplu, prin a nu ne mai da 
creierii la spălat, duminică de duminică, cu isprăvile lui Moise, 
secarea Mării Roşii si alte matrapazlăcuri rabino-popesti cu 
care un fals creștinism ne-a transformat în sclavi-lingători de 
blide si alte funduri. Vom găsi astfel prilejul, timpul si puterea 
de a înţelege că nimic nu se petrece la întâmplare. Că între 
procesul stalinist de la Nuremberg, destrăbălarea sexual- 
holocaustică din școli, incriminarea mincinoasă pentru crima 
de holocaust a poporului român si falsul creștinism în care ne 
complacem de secole există o legătură cauzală ! 

Fără să fie vinovat pentru crimele din parodia sa de proces, 
Ceaușescu nu a fost un erou al Românilor, cum a fost 
Mareșalul Antonescu, alt șef de stat căruia i s-a înscenat un 
proces iudeo-stalinist, pentru a fi ulterior asasinat cu acte în 
regulă ! Mareșalul Antonescu este una dintre primele victime 
ale ale jurisdicției talmudice și de excepţie de la Nuremberg. 
Președintele Ceaușescu este una dintre ultimele victime ale 
aceleiași jurisdicții talmudico-exceptionale. Molohul jidovesc 


16 


inter-aliat se hräneste deopotrivä cu eroi de legendä ca 
Maresalul Antonescu, cu mediocri si netrebnici poate ca 
Ceaușescu, cu feciorelnicia copiilor noștri pe care singuri îi 
ducem la școala-abator, cu minţile noastre pe care prea ușor 
lăsăm să ni se pună si căpăstru, si prezervativ. 

Pentru observatorul atent și impartial, procesele criminalilor 
de război inaugurate la Nuremberg au dezvăluit nu atrocități și 
crime nemaiauzite comise chipurile de Germania nazistă, ci 
imposibilitatea tehnică în care se găsesc acuzatorii (cele patru 
Națiuni Unite) de a susţine acuzarea în faţa istoriei. Prima 
defectiune sau fisură în edificiul minciunii interaliate s-a și 
produs : Uniunea Sovietică și ultimul ei președinte, Mihail 
Gorbaciov, au recunoscut responsabilitatea sovietică pentru 
miile de ofiţeri și alți oameni de seamă polonezi asasinați la 
Katyn. Stalin și ucigașii lui au utilizat metoda glontului, tras în 
ceafă, după ce victima a fost silită să își sape singură groapa. 
Profesionist mondial în crima de genocid, Stalin, marele 
comandant inter-aliat, nu-și pierdea timpul cu camere de 
gazare americane, nici cu ghilotine sub licenţă franceză. El știa 
foarte bine că genocidul a milioane de oameni nu poate fi 
realizat cu ajutorul camerelor de gazare. Imposibilitate 
rehnică ! Astăzi, în penitenciarele americane, gazarea unui 
singur condamnat comportă instalaţii extrem de complicate, 
personal numeros și supercalificat, ore și zile de muncă pentru 
verificarea tuturor robinetelor și supapelor, riscuri mari pentru 
cei ce participă sau asistă la execuţie. Toate astea pentru ce ? 
Pentru executarea unui singur condamnat! O astfel de 
minciună este un afront personal pentru orice om, analfabet 
chiar, dar cu judecata întreagă. Ea nu rezistă nici măcar criticii 
curcilor ploate. Dlor jidovi mincinosi, face-ti un efort și 
scorniti altceva. Vreo evanghelie afumatä, vreo nouä biblie, alti 


17 


apostoli, alti Cristosi, orice. Chestia cu camerele de gazare s-a 
fumat. Nu poţi să faci din rahat bici și să si pocneascä ! 

La Nuremberg a fost simplu și ușor. Funiile acuzaților erau 
pregătite. Gelu Voican-Voiculescu știe cum se face asta. In 
decembrie 89 ne-a tras nu numai un proces ci și o liturghie. 
Satanico-mortuară sau macabro-masonică, o vom ști de îndată 
ce Sfântul Sinod va lua problema în mână. Deocamdată, grija 
ce preocupă onorabilul Sinod este generalizarea holocaustului 
si a practicei sexuale mânăstirești. Nu-i normal ca mânăstiri 
precum Petru Vodă, Sihla, Sihăstria si altele să privească ISP- 
ul ca si cum ar fi un ISM'. 

Care om întreg la minte poate să susțină că-i normal ca 
acum, după zeci de ani de la sfârșitul ultimului Război 
mondial, să fie promulgate legi liberticide care să ne bage pe 
gât cu forcepsul justiția de la Nuremberg ? O astfel de lege 
liberticidă și contrară Constituţiei este Ordonanţa holocaustică 
nr. din martie 2002, care ne-a fost impusă de Europa, de 
Naţiunile Unite, de câștigătorii războiului, de judecătorii de la 
Nuremberg... Pe ce bază spunem că această lege scelerată 
reprezintă una din condiţiile ce ne-au fost impuse în vederea 
admiterii în Europa? Pe faptul că legi identice există 


| ISP este prescurtarea lui /nalt-Prea-Sfin tit. ISM nu se Ştie ce-i. Discutând 
cu Părinții din jurul actualului stareț de la Petru Vodă sau cu cei câțiva 
ucenici ai regretatului Părinte Cleopa reiese că cei care pun ZSM-ul la icoană, 
pripäsiti chiar Si inchiaburiti in mustoasa parohie a Cavalerului Tristei 
Figuri de Lojă Albă de la laşi, nu-s oameni de la Moldova. Bine, bine, dar 
ce-i aia [SM ?. Deprinsi cu secretele zeilor, cei de la Patru stele din Durău 
pretind că atunci când se scoate vesela specială pentru oaspeții de la Ierusa- 
lim Si Tel Aviv coboară Duhul în chip de porumb Si adevereşte întruparea 
cuvântului : Nu-i nici ăla de la briScä, nu-i nici aia de se mișcă, nu-i nici 
barba cea stufoasă, e ăla din ploaia vremii ! Inteleagä cine poate. Mingie 
de breck pentru Sfântul Sinod ! 


18 


pretutindeni în Europa. In Franţa legea corespunzătoare se 
numește Fabius-Gayssot, după numele celor care au propus-o 
și promulgat-o. In Belgia, din aceleași motive, legea în chestie 
este cunoscută sub numele de Moureau-Erdekens, în Elveţia s- 
a introdus un articol suplimentar în constituţie, Articolul 261 
bis. Nu se știe încă de ce în România se vorbește de această 
lege sub numele de Ordonanta-Bombonel. Unii susţin că 
primul ministru Adrian Năstase este mieros și dulce ca o 
bomboană, alții că o Ordonantä-Bombonel este mult mai ușor 
de înghiţit... ceea ce-i sigur este că se încearcă astfel 
legiferarea adevărului istoric, că aceată ordonantä-lege este nu 
numai un atentat împotriva adevărului istoric, ci și împotriva 
demnităţii poporului român, împotriva chiar a bugetului 
national si a generaţiilor care vor veni ! Dacă generaţia actuală 
înghite astăzi ordonanta-pastilä Bombonel, mâine, generaţiile 
care vor veni, vor plăti bani grei Israelului. 

Cum și de ce, de unde până unde, cu un mic efort de 
informaţie și de gândire, fiecare va înţelege. Așa funcționează 
statul Israel încă din 1948, adică de la infiintarea sa. Tocmai de 
aceea în 1946, la Nuremberg, nemților le-a fost băgată pe gât 
cu forcepsul o sentință mincinoasă și scelerată. Era vorba nu 
numai de umilirea mândrei naţiuni germane care sub Hitler 
înfruntase coaliția  iudeo-satanică mondială, ci si de 
incriminarea poporului german care de atunci încoace a plătit 
multe miliarde de dolari statului Israel. Despăgubiri chipurile. 
Despăgubiri pentru “ crime ” care nu au avut loc, pe care nu l-a 
comis nimeni. Pe cât de simplă si de scelerată, logica 
ordonantei-pastile -Bombonel s-ar putea dovedi la fel de 
eficace. Dacă Germania plătește, de ce să nu plătească și 
România ? Deja, sub o formă sau alta și pentru crime la fel de 
imaginare plătesc și alte state, inclusiv neutra Elvetie ! 


19 


Se înțelege substratul procesului stalinist de la 
Nuremberg. Trebuie să înțelegem însă si faptul că ploile nu s- 
au putut aranja acolo chiar ca în cazul proceselor staliniste de la 
Moscova. Declaraţiile martorilor și reacţiile acuzaților au scos 
la iveală un scenariu al groazei care a anesteziat opinia publică 
mondială, aflată încă în stare de șoc. Tribunalul de la 
Nuremberg nu a ordonat o anchetă judiciară, o expertiză 
tehnică a camerelor de gazare, cu privire la care martorii 
acuzării se contraziceau penibil. Dacă i s-ar fi dat mână liberă 
lui Stalin, martorii nu s-ar mai fi contrazis iar judecătorii ar fi 
ştiut să-i stimuleze cu întrebări și mai ajutătoare. 

Tribunalul Militar Internaţional de la Nuremberg a judecat și 
promulgat sentințe cărora, fără să se spună explicit, li se atribue 
încă o putere de dogmă. Cum să înţelegem altfel faptul că 
tribunalele germane din ziua de azi refuză categoric să 
expertizeze camerele de gazare prezentate, de exemplu, 
turiștilor ce se abat pe la Auschwitz, unii în căutare de senzații 
tari, alţi pur si simplu amatori de märtisoare. E mai ușor si mai 
simplu să faci märtisoare cu hornari, camere de gazare și 
crematorii decât să lași o comisie inginerească să expertizeze 
presupusele instalaţii care ar fi servit la gazarea a milioane și 
milioane de oameni ! Mai ușor și mai simplu poate, mai sigur 
însă nu ! Nouă, celor care am trecut peste comunism precum 
Cristos peste moarte, nu ne spune mare lucru un märtisor- 
treblinka. Că o fi märtisor-treblinka, märtisor-auschwitz , 
märtisor-Dachau sau märtisor-Belzec, tot un rahat de jucărie se 
cheamă.O jucărie ce se dovedește nu numai otrăvită, ci chiar 
diabolică. Otrava pornește de la Nuremberg, căci nu trebuie să 
fi expert pentru a înțelege că nimeni nu poate fi judecat și 
condamnat cinstit pentru fapte chipurile de de notorietate 
publică ! Ce este, ce înseamnă aceea notorietate publică putem 
afla deschizând un dicţionar sau întrebând vreun bătrân. In 


20 


afară însă de tribunalele galaxiei Nuremberg, nimeni si nici- 
unde nu a mai fost vreodată cineva judecat, condamnat și 
executat pe chestia notorietății publice. A dracului dom-le 
notorietatea asta ! Uite că acum, în numele ei, copii ne sunt 
indoctrinati în școli și în universităţi. Tot în numele ei, oricine 
poate fi condamnat pentru contestare de crimă contra 
umanităţii! Crima contra umanităţii este poate evidentă, ea 
constă însă nu în contestarea autenticității märtisoarelor și 
brelocurilor auschwitziene, ci în aceea că, odată în plus, ni se 
introduce cu forcepsul minciuna camerelor de gazare pe gât. 

Rămâne de văzut cine, cât, cum și până unde poate să 
înghită aşa ceva. Puţini au fost cei care l-au contestat pe Stalin- 
Tătucul omenirii în anii lui de glorie. Tot atât de puţini au fost 
cei care au contestat Dunărea gândirii pe vremea când aceasta 
împroșca la Cazane mai ceva ca Niagara. Vacile doar și boii 
continuau să umfle Dunărea la modul bovin, fără să-și pună 
problema că ar întina gândirea Genialului ce avea să ajungă în 
curând Odios. Ordonanta-Bombonel, pastila-holocaustica, 
prafurile și licorile alchimizate în distileriile Nurembergului 
vor împiedica oare vacile si boii să umfle Dunărea ? Dacă tot s- 
a încercat retrogradarea noastră ontologică la nivelul lor, n-ar 
fi oare cazul să dăm o mână de ajutor acestor prea cinstite 
patrupede a căror suflare, după cum se știe, a trecut și prin 
ieslea lui Cristos. Dacă tot am împușcat Dunărea gândirii, să 
punem iară mână de la mână și să umflăm holocaustul până s-o 
îneca Niagara. Să facă fiecare cât poate. Să umflăm și 
holocaustul si Niagara, să-i creștinăm pe nebotezatii aia de 
yankei de spurcă lumea lui Dumnezeu cu Nurembergul lor, să-i 
mântuim în numele Tatălui, Al Fiului și al Sfântului Duh! S-or 
mântui astfel și de handicapul mintal sau moral care-i 
împiedică să abordeze problema simplisimă a imposibilității 
fizice evidente a camerelor de gazare. 


21 


Dacä povestile holocaustice au zguduit omenirea pe plan 
politic, moral, intelectual este pentru că multi sunt cei care 
înțeleg că existenţa și funcţionarea unor camere de gazare care 
să ucidă milioane de oameni fără să lase vreo urmă este nu 
numai o imposibilitate tehnică dar și o bazaconie de prost gust 
si fără pereche. Doar în Vechiul Testament mai găsim astfel de 
minuni și bazaconii : regele Solomon avea 999 de neveste, 
mânca mii de vaci și alte cornute și mii de cuptoare de pâine 
dintr-o fmbucäturä. Atenţie: ăsta nu era Flămânzilă ci 
Solomon. Dacă vă umflă cumva râsul e prudent să vă ascundeti 
mai întâi. Râsul asta este mult mai grav și mai demascator 
decât bancurile politice 3/6 de pe vremuri. Pentru crima de a 
râde de prea regala poftă ce-a poftit Marele înțelept 
holocaustofag bovin și ovin despre care scrie și la Biblie, 
nimeni nu mai scapă cu trei pentru cine ascultă și șase pentru 
cine zice. Să nu râdem nici de versetul biblic al surorilor care-și 
alcoolizează tăticul spre a se juca cu jucăria lui și rămâne 
grele... Dar nu era să se joace cu o bombă atomică ! Biblic sau 
nebiblic, folclorul jidovesc merită și trebuie să fie studiat cu 
lupa în mână. Poveștile holocaustice și-ar putea găsi și ele locul 
în imensul bestiar. Păcat de Stăniloaie si de teologia lui 
fantastică : Iadul este aici, măi Mitică Stăniloaie, aici pe lumea 
asta. Tu unde-l cauţi ? Draci-s printre noi cu sopärlita holo- 
caustică, nu unde credeau Sfinții Părinţi ai Filocaliei, de te-au 
molipsit si pe tine cu orbul găinilor. Nu Scaraotchi l-a chemat 
pe Elie Wiesel să arbitreze holocaustul la București. Gäselnita 
asta a fătat-o Iliescu, românul neaos cu două sau trei mămici de 
l-a lepădat de o mătușă. Nici dracu n-a auzit de așa teologie 
negativă măi Stăniloaie. Ne-ai lăsat la greu si te-ai dus ! 

Manualele școlare califică holocaustul drept un fapt dovedit. 
Elevii, studenţii și profesorii României se pot îndoi de lumina 
soarelui, de mămica lor, de lumina ochilor lor, de toţi si de 


22 


toate, dar de holocaust nu ! Suntem în plină teologie. Si iarăși, 
si iarăși Domnului să ne rugăm. Iarăşi și iarăși pe Stäniloaie sã- 
l invocăm ! Pe urmele maestrului s-o găsi vreun continuator 
care să fixeze holocaustul în bestiarul iudeo-creștin. Ar fi mai 
simplu pentru toți. Biserica n-ar mai sta cu fundu-n două 
luntrii, şi-ar păstra ciocanul, înlocuind secera cu mistria, și 
anteriul cu sortuletul masonic. Se vor auzi voci, elevii, 
profesorii, studenţii, toată suflarea va cânta cu ochii închiși 
Aleluia, Aleluia... Atunci să vezi Inalt Prea Sfintite Daniele 
busculadă de mormoni si de rabini la Centrul Cultural Masonic 
Daniil Sihastru de la fosta mânăstire Durău, deja oportun 
dotată cu instalaţii hoteliere și stele europene, discotecă 
modernă, maici cu vino-ncoace... Daniele ti s-a încarnat sfânta 
vedenie. Mânăsire-maici-chef s-a întrupat fnsfintenia și-n 
fecioria Moldovei. Să-ţi fie la mai mare ! Nu uita Daniele 
profeția cu holocaustul. Incarneaz-o și p-asta. E momentul. 
Scoal-o să-și pună uleiul în candelă că vine Mirele de la 
Ierusalim şi-o găseşte stinsă si uscată. E posibil așa ceva ? 
Lasă Daniele Babilonul baltă, scoală adormita vigilentä a 
conciliilor și soborurilor ecumenice. Până când fixatia asta 
sterilă pe chestia lui Arius ? Cât o fi ea de-ncarnată în trupul 
Moldovei, gravitatea universală a lui dacă nu curge pică nu-i 
decât un pas. Nu Babilonul îţi va da Nobelul pentru ortodoxie 
ci noi, noi care dăm și primele și premiile. Scoală-l pe 
Holocaust, încarnează-l, fă cum ști, numai prinde-l odată în 
bestiarul biblic. Prea bântuie Europa ca fantoma de la 1848 a 
lui Marx. Vouă, Moldovenilor: la loc comanda, la locul 
vostru ! Fiecare cu rugăciunea, cu lecţia, cu cântarea lui. 
Osanale, Aleluia ! Să răsune Holocaust-Aleluia şi-n bordele si- 
n bordeie. Holocaust și poporul, Holocaust-viitorul. Aleluia ! 
Aleluia ! Atunci vor veni șapte vaci grase, Europa cu tâtoancele 
dolofane, America cu dinţii noi de la covaci, drob de sare în 


23 


spinare, mäläiesi în cälcâiesi ! Veti iesi din pestele patriarhilor 
si veți intra în holocaustul värsätoriului. Veţi vărsa si fierea din 
voi si veti zice cä e bine. Va fi era globalizärii, a marilor 
afaceri. Apoi veti deschide ochii, sa vä vedeti globalizarea 
voasträ. Din elicopterele cerurilor vor cobori nouri de ingerasi 
GH. Trämbitele de foc ale Flotei a IV-a americane si ale 
Armatei a XIV-a din Rusia vor umple zarea de gloria lui 
aleluia, holocaust-aleluia, ca la Bagdad, ca la Belgrad. Nimeni 
nu va mai apuca sä strige osanaua mamii voastre nici osanaua 
mamii lor... Şi-i va număra Domnul Iahve pe toţi cu robii, 
asinii si mägäritele lui... 


Până una-alta, holocaustul se dovedeşte cea mai rentabilă 
afacere de la Moise încoace. Cu câţiva ani în urmă, filosoful 
francez Roger Garaudy reproşa evreilor că vând ciolane ale 
unor suflete mai puţin moarte decât cele ale lui Gogol. Evreul- 
american Finkelstein a pus însă punctul pe I cu o îndemânare si 
o iutealä care i-a permis să evite și tribunalul și pușcăria, 
ispravă pentru care merită nu unul ci două sau și mai multe 
premii Nobel. Să nu ne zgârcim : oricum si le dau între ei ! 
După Finkelstein-citire, holocaustu-i simbrie, adică brățară de 
aur pentru jidani. O industrie. Una pe cât de simplă, pe atât de 
rentabilă, de inepuizabilă. Nu se pune problema materiilor 
prime, a săpăturilor geologice, archeologice, a conservării 
mărfii... Obiectul prodigioasei industrii, funcţie de conjunctura 
bursieră, oscilează între încasarea rapidă a banilor și 
manipularea Zerourilor. Totuşi există riscuri. Industria 
holocaustică nu are faliti. Nici unul, absolut nici unul, nici de 
leac ! Americäneste. Zero faliti Aici e buba! De aici 
necesitatea și justificarea ordonantelor guvernamentale, a 
legilor Fabius-Gayssot, Bombonel, Moureau-Erdekens... Unde 
nu-s faliti, vine legea și-i creează pentru ca Europa să vie si să 


24 


recunoască că fiecare se culcă pe ce ureche vrea. Libertatea de 
opinie este garantată ! Se garantează, de asemenea, libertatea 
de vorbire și de asociere, astfel încât nimeni să nu poată 
contesta holocaustul. Viitorul luminos este astfel asigurat. Cum 
pică cineva pe bec, cum îl umflă Pristanda. Adevărata știință, 
după cum se știe, crește din pomul cunoașterii binelui si răului, 
adică din Talmud. Tot din pomul ăsta crește și industria. 
Milioane de conditionati vizitează fenomenul mestecând pop- 
corn şi rumegând gumă din cauciuc. Neavând ce face, se 
reculeg în faţa fenomenului, a armei cu care s-a comis feno- 
menul. Cei ce nu se reculeg în mod corespunzător sunt identi- 
ficati cu ajutorul camerelor de luat vederi și semnalati milițiilor 
secrete Betar si Tagar care funcţionează pretutindeni. Abia 
după simulata reculegere, unii realizează că într-adevăr s-au 
recules. Incep să își pună întrebări. Cine caută găsește ! Se află 
astfel că hangarul în faţa căreia s-au extaziat mâncătorii de 
pop-corn şi rumegătorii de gumă nu a adăpostit vreun 
crematoriu sau cameră de gazare ci Teatrul sau Bordelul 
lagărului. Lagărele nemtesti se respectau. Rar care aveau doar 
un bordel. Nu se cunoaște nici un lagăr de concentrare nazist 
care să fi avut doar un bordel. Lucrul este absolut normal, 
întrucât în aceste lagăre erau închiși zeci de mii de oameni. La 
Auschwitz au funcţionat sute de bordele. Fascismul din ei, nu-i 
lăsa pe nemți să se mulțumească cu o masturbatie democrată 
acolo, cu prezervative dinţate sau curve democrato-cauciucate. 
Naţiunile Unite au luptat din greu pentru implementarea 
planetară a acestor scule și metode democrate, care într-adevăr 
s-au generalizat decât după război. Unii cred sincer că asta ar fi 
fost cauza secretă a războiului: să-i oblige pe nemți să se culce 
cu muieri din cauciuc iar pe nemtoaice să-și dea bacalaureatul 
sexual după licența orală brevetată între timp de Monica 
Levinski, faimoasa cercetătoare științifică în haremul-bordel al 


25 


lui Clinton, playboyul cu dublu mandat la Casa Alba. In timpul 
räzboiului s-au implinit multe profetii ale patriarhilor, nu insä 
toate. Se înțelege chiar fără să mai amintim că Roosvelt își 
transporta neputintele cu cäruciorul. 

Că holocaustul nu-i treabă ușoară, nici de glumă, o dovedesc 
atâtea și atâtea lucruri. Guvernul Bombonel a dat publicităţii 
mai multe comunicate strașnice pe această problemă. Tot el 
însă a promulgat practica sexuală obligatorie în școli. Unii 
români s-au trezit. Se aud voci tot mai îndrăzneţe care contestă 
versiunea istorică oficială si pun problema inconturnabilă a 
veridicitätii probelor. 

Este oare posibil ca în ditamai Procesul holocaustului să fi 
fost neglijate probele, adică dovezile tehnice efective ale 
crimelor pentru care s-au judecat, condamnat și executat 
oameni ? Este oare posibil ca cei care nu s-au oprit la Dunărea 
gândirii, care au înecat Atlantic, Pacific, care au răcnit peste 
Pădurea Neagră, peste Alpi și peste Anzi, care au turnat 
kilometri de filme și au înfiinţat muzee peste muzee, unul mai 
memorial ca altul, care au ars biblioteci interzicându-ne nouă 
îndoiala cartezianä, este posibil ca acești binefecători ai 
omenirii să se fi înșelat ? Dacă nu, înseamnă că alde Wiesel, 
Visenthal și alți aposoli ai holocaustului ne-au înșelat metodic, 
premeditat si cu bună știință. Da. Este posibil si una și alta. De 
ce nu ? 


De la Inchizitie încoace, nimeni nu a riscat închisoarea 
pentru vreo problemă, îndoială sau chiar eroare științifică clară. 
A trebuit să vină luna martie 2002, treisprezece ani după 
împușcarea odiosului, pentru ca să asistăm indiferenți la 
promulgarea prin lege a unor condiţii speciale în legătură cu 


26 


examinarea corectă a problemei holocaustului. Lucru 
nemaivăzut în istorie ! Nici teorema lui Pitagora, nici tabla 
inmultirii, chiar cu 6, cu 66 sau cu 666, nici măcar principiul 
lui Arhimede aplicat la gaze nu au preocupat vreodată pe 
legiuitorii planetei pe care trăim. Abia acum, graţie efortului 
interaliat de război, graţie sculelor sovieto-franco-marocane și 
americane s-a ajuns, în sfârșit, la fixarea prin lege a adevărului 
istoric. Dac-o fi ceva putred în Danemarca. Să revenim la 
Descartes. De la Danemarca i s-a tras și lui. 

Nu zice nimeni că deîndată ce auzi tembelizorul busuiocând 
holocaustul, deîndată ce ziarele sau cutare ministru psalmodi- 
iordanizează shoah înseamnă că deja urmează să fim puși la 
plată pentru crime imaginare, inventate, pe care nu le-a comis 
nimeni niciodată. S-ar putea să mai dureze câţiva ani. 
Ordonanta-Bombonel e departe de a fi perfectă. Ea nu interzice 
încă îndoiala metodică, stiitifica, nici măcar banala vigilentä. 
Aici ar putea interveni îndoiala lui Descartes. Danemarca, facă 
ce-o şti cu ea. Nu Danemarca ni s-a pus nouă în spate ci 
holocaustul. Nu-i exclus ca alde Pippidis și alţi istorici cu 
umbrelutä englezească să se fi lăsat orbiti, manipulati de 
așa-zisa notorietate a faptelor, să fi neglijat verificarea efectivă, 
pe teren, a celor afirmate. Nimeni nu contestă pe Tudor 
Vladimirescu sau pe Burebista. Holocaustul însă este contestat. 
Chiar guvernul României, chiar președintele Iliescu l-au 
contestat. Că ulterior le-a pus Wiesel la toți patrafirul pe cap si 
prezervativ pe creieri, asta-i altă problemă. De vreme ce 
anumiţi istorici contestă existenţa holocaustului, problema nu-i 
chiar așa oablă. Nu o putem lăsa pe seama istoricilor ce 
istorisesc la comandă și pe măsură. Cine nu cunoaște istoriile 
lor pe apă ? 

Holocaustul a băgat deja o mulţime de bani în buzunarele 
deloc neglijabile ale lui Israel. A-l contesta nu înseamnă însă a- 


27 


i lua lui Israel pâinea de la gură. Cu pâine si cu ce vine de la 
Dumnezeu trăim noi, creștinii. Cei ce l-au răstignit și-l 
răstignesc fără încetare pe Mântuitorul trăiesc dracu ştie cu ce. 
Asta nu-i o problemă istorică, nici numai teologică. Mingea-i 
așteaptă de mult pe sfinţii părinți la fileu. Stăniloaie s-a făcut că 
plouă. N-a fost nici primul, nici ultimul. Lumea merge însă 
înainte. Istorica sau neistorică, teologică sau neteologică, 
sionisto-masonică sau nu, de vreme ce mägäreata holocaustică 
ne-a fost aruncată în spate ea privește întreg neamul românesc. 
Elevii, profesorii, studenţii, femeile, bătrânii cu-n picior în 
groapă ca si tinerii de-o șchioapă toţi, absolut toți să deschidă 
ochii. Vom vedea atunci cum o va scoate pe mânecă dl Wiesel 
și complicii lui bombonisti. 

In ce domeniu, în care ordine de idei se pune problema de a 
crede fără a cerceta ? Pe cât se pare și până la proba contrară 
numai în domeniul religios se pun astfel de probleme. Dogmele 
bisericii nu se discută. Credincioșii trebuie să le creadă. Asta-i 
treaba lor de credincioşi. Chiar si aceștia ajung însă uneori să 
discute dogmele și să dea cu ele de pământ. De câteva secole 
bune, slavă Doimnului, nimeni nu le taie capul, nimeni nu 
judecă pe nimeni pentru contestarea vreunei dogme religioase. 

La sfârșitul secolului XX, singura dogmă pentru care s-a 
ajuns la condamnări în faţa tribunalelor este dogma 
holocaustului. Istorici francezi sau englezi, profesori italieni 
sau germani, ziariști și editori americani sau japonezi, arhitecţi, 
ingineri si alţi oameni de știință din toate țările Occidentului, 
studenți și chiar elevi au îndrăznit să conteste teza pseudo- 
istorică oficială a holocaustului. Elevii, studenţii și profesorii 
au fost dati afară din școli. Ziariştilor, juristilor, chimistilor, 
fotografilor și altor specialiști li s-a interzis sau au fost puși în 
imposibilitate de a-și practica meseria. Tot așa cu arhitecții, 
inginerii, editorii, librarii... Lista este lungă si se lungeste pe zi 


28 


ce trece. Treaba fiecăruia să i-a sau să nu i-a cunoștință de 
acest lucru. Fiecare este liber să trăiască și să moară informat, 
cult, respectiv, idiot și manipulat. Ca pe vremea Odiosului, a 
Anei Pauker, ca pe vremea lui Stalin. Nu cumva Ordonanta- 
Bombonel urmărește tocmai asta ? In cei patruzeci și cinci de 
ani de comunism Marea Adunare Naţională, cum se numea 
Parlamentul unicameral al vremii, nu a legiferat că Marx, 
Lenin, Stalin, Ceaușescu sau partidul au dreptate chiar și atunci 
când n-au dreptate. Lucrurile se petreceau însă ca si cum o 
astfel de lege ar fi fost de fapt promulgată. Te puteai îndoi de 
legea gravitaţiei universale, de legea triunghiului sau a morilor 
de vânt dar de legea ascutirii luptei de clasă și de cea a 
viitorului luminos, Doamne fereste ! Inchisorile erau pline, 
întreaga ţară devenise o închisoare, se vorbea de lagărul 
comunist. Lagărele naziste au dispărut în 1945. Cele comuniste 
însă au supravieţuit și supraviețuiesc. Acum se pregătesc lagăre 
si închisori pentru cei ce contestă minciuna istorică postbelică a 
holocaustului. 

Democraţia post-comunistă se vrea o societate de drept ! 
Ordonanta-Bombonel promulgă holocaustul ca pe un adevăr 
absolut, precum Biserica cândva cu dogmele ei. Cu excepția 
Ungariei, după cum am mai spus, astfel de legi există în toate 
țările Comunității Europene. Mai devreme sau mai târziu, se va 
înclina probabil si Ungaria, astfel că în întreaga Europă si cu 
timpul în întreaga lume oamenii vor fi obligați să creadă în 
sopârlita holocaustică, sau să se facă numai... știm noi bine ce 
înseamnă gimnastica ipocrită a maselor dresate. Vor fi existat 
printre cei ce strigau Ceaușescu și poporul, Ceausescu- 
viitorul lunii naivi mai mult sau mai puţin atinși de filoxera 
vremii aceleia. Cei mai multi închideau ochii si se făceau că 
strigă... Alții strigau cu picioarele și o stergeau în lumea pe care 
o credeau sau nu liberă! Alexandru Soljenitin la ruși, Paul 


29 


Goma la noi simbolizeazä milioanele de dizidenti si de 
opozanti ai comunismulmui care au ales exilul spre a-si putea 
pästra viata. 

Acum, in epoca globalizärii holocaustice, dizidenta si 
opozitia s-au globalizat si ele. Dizidentii si opozantii de astäzi 
trăiesc nu numai în Rusia lui Soljenitinsau România lui Paul 
Goma. Jürgen Graf, autorul cărţii de față este neamt de origine 
elveţiană. Părintele Arhipelagului Gulag, acum treizeci de ani, 
a părăsit Rusia, a trecut prin Elveţia, Franţa și s-a oprit în 
America. Autorul Săptămânii roșii a părăsit România și s-a 
oprit la Paris. Ambii, în ţările lor, fuseseră persecutați, 
marginalizati, torturați, închiși... 

Jürgen Graf este un astfel de Soljenitin, un Paul Goma 
german de origine elveţiană. Gulagul s-a mutat în Elveţia, în 
Occident ! Deschideţi ochii domnilor istorici. Deschideţi-i si 
voi, domnilor poeţi. Până când o să tot scuipati cuvinte goale 
ce din coadă au să sune? Deschideţi ochii și voi, domnilor 
teologi și părinți ai Bisericii. Lăsaţi tämâia si aghiazma o clipă, 
că n-o fi foc. Veniti de luaţi lumină creștină, românească chiar. 
Prea ne-ati scârbit cu balivernele voastre jidevesti cu care vă 
gargarizati macabeieste si vă gospodäriti ca Iscarioteanul. Ati 
auzit asta vreodată oameni buni? Din întreaga uniune de scärta- 
scârta pe hârtie, de împletitori de prezervative cerebrale din 
vocale și consoane mincinoase, uniune de asasini cu stiloul, de 
fătători de suflete moarte pentru noi si pentru copii noștri, ati 
auzit pe vreunul dintre aceștia că s-a întors mașina lumii, că 
Gulagul și-a făcut bulletin de Occident, că Gherla, Aiudul, 
Sighetul, Piteștiul, Canalul, Vorkuta, toate astea s-au mutat la 
Paris, în Statele Unite, în Canada, în Anglia... Scriitorașii aștia 
cârpesc cerul cu stele, mânjesc marea cu valuri, am învățat asta 
deja la școală ! Ultimul scriitor din Uniune, chiar președintele 
ei în exerciţiu, și-a tras un glonţ în cap în ziua în care bestiile 


30 


sovietice ocupau Bucurestiul (30 august 1944). Apoteoza lui 
Liviu Rebreanu, a marcat inceputul tragediei literelor noastre. 
Ultimul poet român s-ar putea să fi fost Teodor Pâcă, cel ce ştia 
mai bine ca oricare altul că nu că nu cu pumnul se bate în masa 
dușmanului sau a lichelelor ci mai degrabă cu värtosul 
argument al soldatului sovietic. Didina Rädulescu, nevasta 
poetä cu cenaclu propriu, a lui Gogu, s-a aprins ca tufisul lui 
Moise la asa sfäntä vedenie. Printre zecile de tone de 
scriitorime porcină din întreaga Uniune nu găsești un suflet 
omenesc, darămite românesc. Doar Cristos ar mai putea scoate 
demonii din ei. S-o fi săturat însă şi el de atâta porcime. Ne-am 
săturat noi, într-o biată viață omenească. Dar el, alduitul, câtă 
porcime scriitoricească, preoțească, politieneascä, 
judecätoreascä, pompiereascä..., cätä porcime cu chip de om o 
fi văzut el de o eternitate încoace ? Scriitorasii din Uniunea 
fripturiștilor n-au avut și nu au altă legătură cu muzele decât 
aceea a banului, a vitelului de aur. Drept este că nici preoții, 
nici profesorii, școlile, Academia Română, justiţia nu au vreo 
legătură cu binele, cu adevărul, cu frumosul, cu calea, cu 
viaţa... Toţi sunt deopotrivă de fmporciti. Parcă-am fi pe Insula 
lui Circe. Imporcirea este generală. Avem însă pretenţii mai 
mari de la poeţi decât de la preoţi. Preoţii au trecut în slujba 
Satanei si cu asta basta. Se zice că Dracu și Dumnezeu sunt 
frați. Mai ști! Poeţii însă, de când lumea si pământul tin 
legătura cu muzele, ei sunt sub protetia si directa inspiraţie a 
acestora. Inhäitati cu muze din cauciuc, poetașii noștri de 
carton și-au dat singuri foc la valiză, și-au depus talentul sub 
coarnele vitelului de aur. Fără coloană vertebrală, fără busolă 
cum să treacă vreunuia prin cap să pună holocaustul sub lupă, 
ca pe un miriapod. Creierașul lor anesteziat se trezește uneori 
pe jumătate, cazul cu minciuna că vor emigra în Congo dacă iar 
câștigă Bombo ! Dă Doamne! Ducă-se Congo, să-i ftundă 


31 


Chombe. Unu n-o s-ajungä-n Congo, chiar dacă câștigă 
Bombo. -stia-s râmători, nu poeţi. Râmători scäpati din lesa lui 
Circe, fără altă legătură cu Homer, cu poezia. Inainte de talent 
sau geniu, poezia trece și prin adevăr, domnilor poeţi. Care-i 
adevărul vostru pentru care sunteţi gata să muriti? Chiar nici 
unul dintre voi nu a adulmecat minciuna, capcana, cacialmaua 
holocaustică. Nici măcar voi, cei care ati trecut prin anumite 
librării libere din Occident, care aveati aerul că ati înțeles, nici 
măcar voi nu indräzniti să miscati un deget, o silabă, un vers, 
un sonet întru demascarea minciunii, întru adevăr. Toţi sunteți 
dintre cei care l-au aplaudat pe Ceaușescu înclusiv în ziua de 
22 decembrie ? Să se reducă Uniunea voastră la o multitudine 
de avortoane, de excremente ? Nimeni nu-i întreg printre voi ? 
Nu se poate. Trebuie să fie măcar unul. Spune-mil dumneta 
coane Simioane. Criticii au si ei vina lor, căci ignoranta este 
un păcat greu pentru cei pe care neamul îi plătește pentru ca să 
ştie si să-și strige știința fără frică în cele patru vânturi. 
Dumneata care ai si responsabilități academice, coane 
Simioane, ajută-i pe cei recuperabili să nu moară cu sămânţa în 
coaste ! 

Ceea ce ar fi de știut nu întrece puterea de înțelegere medie 
a unui om normal, cinstit intelectualicește și la locul lui pe 
planul creaţiei, care trece înaintea moralei, după cum credea un 
ilustru poet de altă dată, unul nemuritor, al cărui nume nu se 
cade să-l scriem pe această pagină. Să nu mestecăm veacul de 
aur cu noroiul greu al prozei. 

Ceea ce ar fi de știut este că Jiirgen Graf, autorul cărții de 
faţă, fără să aibe probabil geniul literar cu care ne-au fermecat 
atâţia mari scriitori și poeți ruși, este nu mai putin un Soljenitin 
al zilelor noastre. KGB-ul elveţian se confruntă cu cel puţin 
câteva sute de dizidenti si de opozanți ai holocaustului. Unii 
dintre aceștia, precum profesorul și ziaristul G. A. Amaudruz 


32 


au fost condamnaţi si închiși la vârsta de 85 de ani pentru 
faptul de a fi scris o carte, două sau trei despre manipularea 
prin holocaust a istoriei și a lumii contemporane. Intrebare 
pedagogică: cu ce este mai prejos cazul profesorului, 
ziaristului, filosofului, scriitorului elveţian Gaston-Armand 
Amaudruz în raport cu acela al fizicianului Andrei Zaharov, 
persecutat de KGB în ultimii ani ai lui Brejnev. Zaharov, dacă 
nu ne înșală memoria, nu a făcut nici măcar o singură zi de 
închisoare. Nu-i nici o rușine că nu a fost închis, să nu se 
creadă că insinuăm anumite lucruri. Amaudruz însă a fost 
închis. Procesele lui au întrunit toate condiţiile si abjectiile 
unor procese staliniste mai mici, căci nu toată lumea s-a 
chemat s-au a comis isprăvile unor Buharin sau Tukacevski. 
Afară de cercul lui de prieteni si de camarazi de luptă pentru 
adevăr, nimeni nu vorbește însă de Amaudruz în ţara lui. In 
context românesc, acum este prima dată că i se închină un 
modest omagiu. Să fie clar : la vârsta lui si la câte a văzut si a 
scris (a scris și tipărit practic singur, vreme de peste cincizeci 
de ani, ziarul lunar Courrier du Continent), nu Amaudruz are 
nevoie de omagiul nostru. Ca să nu murim vite, noi avem 
nevoie să cunoaștem semnificația momentului Amaudruz. Căci 
vite erau cei care nu cunoșteau, acum treizeci de ani, 
semnificația momentului Soljenitin. Tocmai de aceea, cu riscul 
de mă repeta de o manieră nepermisă pe planul formei, îmi voi 
permite să repet încă și încă odată că Gulagul sovietic, invenţia 
iudeo-leninistă și cekisto-dzerjinskiană cunoaște o nouă glorie 
în Occident, inclusiv si poate mai ales în Elveţia, ţară în care 
mai multi opozanți (nu dizidenti) ai minciunii holocaustice sunt 
închiși în momentul de față în penitenciare unde se practică 
psihiatria represivă. Cine știe asta, cine știe că Gulagul și-a 
făcut bulletin de Occident, cum ar spune Bulă, este un om care- 
si trăiește epoca lui, care eventual poate să afle încă multe 


33 


altele pe aceeași linie. Nu toată lumea trebuie să știe lucrurile 
astea. Nu le cere nimeni cismarului de la colţul străzii sau 
zarzavagiului din piaţă. Poetul însă, scriitorul care nu ştie astfel 
de lucruri este un suflet mort, o coardă sfărâmată, poate chiar 
un avorton, oricare i-ar fi eventualul talent sau chiar geniu pe 
care vreun microbist mai exuberant i l-ar putea găsi. Ce talent, 
ce geniu poate să aibă prozatorul sau versificatorul care nu știe 
pe ce lume trăiește ? 

Acum, după ce minciuna comunistă a trecut la bouvagonul 
din coada trenului istoriei, publicul românesc află cu uimire că 
mai există o minciună, una poate și mai gogonată, minciuna 
holocaustului. Nu noi vom întocmi clasamente. Cărei minciuni 
să i se atribue locul întâi, cărei minciuni să i se 
decernezemedalia supremă... Pentru cercetătorii mai versati, 
cele două minciuni istorice, din tolba otrăvită a câştigătorilor 
ultimului Război mondial, comunică între ele precum 
Atlanticul cu Pacificul, precum vasele comunicante. Fără să 
pronunţe vorba holocaust, care nu ieșise încă din dicționare la 
vremea respectivă, Soljenitin sau Goma scriseserä mai multe 
cărți pe marginea aceleiași probleme a holocaustului... Unul pe 
care în România, în ţările fostului lagăr comunist și chiar în 
Occident nimeni nu-l contestă. Problema care se pune este de 
natură tehnică, spun unii. Rămâne de văzut dacă numărul 
victimelor comunismului oscilează în jurul cifrei de o sută de 
milioane sau undeva către trei sute de milioane. De altfel, câtă 
vreme un miliard și jumătate de Chinezi trăiesc încă sub zodie 
comunistă, orice bilanţ definitiv este prematur. Problema este 
cu totul alta. Holocaustul comunist, holocaustul pus la cale și 
organizat milimetric, vreme de zeci de ani și cu sute de 
milioane de victime (reale) tocmai de cei care ţipă cât îi tin 
borjocii pentru acreditarea inexistentelor (se pare) camere de 
gazare naziste, holocaustul acesta nu are nevoie de vreo lege 


34 


specială pentru a fi acceptat dacă nu în mod absolut unanim în 
orice caz pe aproape. Aiudul, Piteștiul, Siberia toată, râul, 
ramul, cine nu știe holocaustul comunist, cine-l contestă? 
Nimeni nu-l contestă. Dimpotrivă. Subliniind la tot pasul și 
condamnând holocaustul comunist real, putem și trebuie să 
recunoaștem că Ceaușescu a murit în mod demn, că asasinii lui 
s-au comportat ca niște netrebnici, comportare care greu rezistă 
tentatiei de a o pune pe seama faptului că aceștia erau încă de 
atunci în slujba celor ce astăzi vor să ne bage holocaustul lor 
mincinos pe gât. Mai mult. Este cazul să analizăm de aproape 
rolul jucat de evreii de pretutindeni în cadrul holocaustului 
comunist. A devenit cu adevărat de notorietate publică și dispu- 
nem de absolut toate argumentele pentru ca să afirmăm rolul 
hotărâtor al evreimii în cadrul holocaustului comunist de pretu- 
tindeni. Nu înseamnă că suntem antisemiti si nici antisionisti 
dacă ne arătăm mirarea că, cu excepţia lui Gorbaciov, toți șefii 
Uniunii Sovietice, de la Lenin la Andropov și Cernenko, fără 
vreo excepţie, au fost evrei. Cei care și-au dedicat cândva 
versurile lor Tătucului, este bine să afle că pe acesta îl chema la 
naștere nu numai Iosif Visarionovici ci si David, Nijeradze, 
Djugasvili, adică fiul jidoavcei ! Unii dintre cei trecuţi pe la 
Vorkuta au putut afla că numitul Nikita Hrusciov, prin anii 
1921-1922 se numea de fapt Perlmutter... Ei și, vor zice unii, 
ce importanță are asta. Poate că are, răspundem noi. 
Deocamdată facem filmul complet, punem miriapodul cu toate 
cele o mie de läbute sub lupă... Ceea ce este mai grav, pe linia 
rolului jidovilor în holocaustul comunist, este faptul că pe 
lângă prezenţa lor copleșitoare în toate eșaloanele de frunte ale 
teroarei holocaustice comuniste, însăși doctrina lor talmudică le 
cere și-i obligă, pe cei ce vor să rămână buni Jidani, să ucidă, 
să jefuiască, să batjocorească si să spurce tot ce este creștin, tot 
ce este, cum se spune la Talmud, goy. De unde știm astea. Vom 


35 


răspunde îndată, nu însă înainte de a face observaţia că omului 
simplu, care nu poate citi toate cele câte se publică, îi vom 
răspunde într-un fel, în vreme ce sociologului, politologului, 
scriitorului, ziaristului îi vom cere să se mai și documenteze, 
dacă tot s-a alfabrutizat. Acum răspundem : cei ce vor un 
rezumat scurt și concis pe această temă vor citi cu folos cartea 
Istorie jidovească, Religie Jidovească — Povara celor trei 
milenii, a scriitorului socialst israelian Israel Shahak, apărută în 
românește cu câţiva ani în urmă. Bine înţeles, cartea lui Israël 
Shahak poate fi citită în engleză, ediția originală, precum și alte 
câteva limbi. Cei ce vor să știe mai mult, trebuie să-și procure o 
bună ediţie a Talmudului, eventual să intre în posesia scrierilor 
câtorva intelectuali israelieni contestatari, de exemplu fostul 
ziarist și scriitor sovietic Israel Shamir. 

In urmă cu treizeci de ani, Paul Goma la români și 
Soljenitin la ruși erau foarte contestati printre confrații lor din 
uniunile scriitoricești respective. Care rus sau român întreg la 
minte are însă astăzi dubii ideologice cu privire la Pavilionul 
cancerosilor, Primul cerc, Cutremurul oamenilor sau Calidor ? 
Cărţile si ideile acestor dizidenti si opozanți ai comunismului 
au marcat epoca respectivă, nu uniunile și confreriile de 
trepädusi, profitori, paraziți si alte lepre de alfabrutizati și de 
artiști ai poporului. Uniunile de scriitori ale lui Ceaușescu și 
Stalin misunau de simbriasi proveniți din stirpea lui 
Napoleonului orwelian din Republica Animalelor, promovați si 
parveniti la spermatozoidia și ovulatia metaforei, avortoni ai 
naturii aciuiti prin ale culturii, o insultă pentru spiritul critic cel 
mai sumar și o jignire pentru cel mai elementar bun-simt ! 

Adevăr sau minciună holocaustică. lată încă o direcţie de 
gândire și de dezbatere posibilă. De ce însă minciună și nu 
eroare ? De când cu legile liberticide promulgate în atâtea țări, 
nu mai poate fi vorba de eroare. Este vorba de un complot bine 


36 


pus la punct împotriva adevărului, a demnităţii omului in 
general și a anumitor popoare în special. Pretinsul sau 
veritabilul holocaust din vremea ultimului Război mondial are 
nevoie nu de cärje terorisisto-legislative precum legea- 
Bombonel, care institue terorismul intelectual în România post 
ceausistä,ci de geniul literar și integritatea morală a altor 
Soljenitini, a altor Paul Goma. 

Cultura nu se face la Ministerul Culturii, dle Răzvan Theo- 
dorescu ! Ministerele culturii, inclusiv sub räspopitii păltinișeni 
trecuţi și probabil viitori din secta pretins noiciană, nu-s alta 
decât a bugetului povară și a culturii ocară ! Cei ale căror veni- 
turi licite și ilicite se rotunjesc din coliva holocaustică nu au 
nimic a decide în materie de holocaust. Nici când sunt călare pe 
coliva ministerială, nici când se rotesc la friptura opoziţiei. 
Paraziţii si escrocii planetari precum Elie Wiesel, ca și 
complicii lui din guvernul lui Bombonel n-au credit nici cuvânt 
în materie de adevăr holocaustic, cu atât mai puţin monopol. 
Reale sau imaginare, pretinsele isprăvi holocaustice au avut loc 
sau nu în urmă cu abia șaizeci de ani. Unde sunt 
supraviețuitorii de la Stalingrad și Cotul Donului ? Unde sunt 
tinerii legionari și ceilalți membrii ai Gărzii de Fier care au fost 
deținuți vreme de mai multi ani la Buchenwald si în alte lagăre 
germane de concentrare. Ei să ne vorbească despre cele 
petrecute atunci în lagărele germane, nu academiile și uniunile 
de intelectopati, handicapati mintali, vânduți, scäpati si evadați 
din prerogativele bunului simt si prezervativele Sionului. 

Propunem televiziunii de la Bucuresti sa organizeze pe 
următorii doi, trei, cinci sau chiar zece ani dezbateri 
săptămânale pe tema așa-zisului holocaust. Nu preşedintele 
țării, nici primul ministru sau ministrul culturii trebuie să 
deschidă dezbnaterea. Eventual, ei o vor putea închide, când va 
sosi momentul. Mai ales dacă își vor fi dat între timp interesul 


37 


sa cunoascä si argumentele celor care sustin cä mitul 
holocaustului este o punere in scenä, o minciunä mositä in 
cadrul sinistrei parodii judiciare iudeo-staliniste de la 
Nuremberg. 

Nici maresalul Antonescu, nici ex-Regele Mihai, nici Ana 
Pauker, nici Petru Groza, Nici Gheorghiu Dej, nici mäcar 
Ceausescu nu a abordat aceastä problemä. Oare de ce ? Nu 
cumva pentru simplul fapt cä partitura in chestiune a sosit la 
București mai târziu ? Punerea in scenă cu Comunicatul 
Guvernului și interviul președintelui Iliescu acordat presei 
Jidovesti din Israel, pe tema pretinsului holocaust din România, 
nu a avut altă menire decât numirea ulterioară a lui Elie Wiesel 
pe funcția de comisar holocaustic la București. In slujba 
sionismului mondial, domnii Iliescu și Năstase l-au împușcat 
pe președintele Ceaușescu în decembrie 1989, într-un moment 
în care acesta ajunsese în sfârșit în situaţia să priceapă și să 
spună anumite adevăruri importante pentru neamul românesc. 
Prin numirea lui Elie Wiesel în fruntea comisiei născătoare de 
holocaust pe pământ românesc, președintele Iliescu și guvernul 
Năstase confirmă parodia judiciară și persistă în crima din ziua 
de Crăciun a lui 1989. Președintele Ceaușescu trebuia să moară 
fără să vorbească, tocmai pentru ca, peste câţiva ani, Elie 
Wiesel să decidă că am avut în România nu numai faliti, nu 
numai industrie caragielească ci si holocaust wieselian. Neamul 
românesc trebuie să mulțumească cum se cuvine celor trei 
marionete  prezidentialo-guvernamentale  (Iliescu-Nästase- 
Theodorescu) care l-au pus pe Elie Wiesel în situaţia să decidă 
suveran cu privire la o problemă care privește întregul neam 
românesc, cu morții lui, cu cei în viaţă și cu cei ce vor veni 
după noi. Ne exprimăm speranţa că cei trei trădători vor 
răspunde într-o zi în faţa unui adevărat tribunal românesc. 
Pentru ce? Pentru faptul de a-i fi săltat lui Elie Wiesel mingea 


38 


la fileu, pentru a-l fi pus in sa, pentru a fi încredințat lupilor 
jidovești judecata oilor românești. 

Ce ar fi putut face președintele Iliescu si premierul Năstase ? 
Ar fi putut invita ţara întreagă la o dezbatere, ar fi putut 
organiza chiar un referendum pe această temă. Ei sunt însă nu 
președintele și nu premierul României ci funcţionarii Sionului 
ingeambäsiti la București. Printre Domnii fanarioți de 
odinioară, unii s-au afirmat ca buni români. Dacă dintre 
fanariotii Israelului, de la Pauker la Avram Bunaciu și de la 
Chisinevski la Răutu, Gulian, Florian, Z. Ornea și alți 
Neulanderi niciunul nu s-a putut împământeni cu adevărat, este 
pentru că nici unuia nu i-a trecut așa ceva prin cap. Ei au venit 
aici ca Bela Kun la Budapesta, ca Trotsky-Bronstein la St 
Petersburg, ca Robespierre la Paris si ca atâţia alţii prin atâtea 
și atâtea alte locuri. Domilor Petre Roman și Vladimir 
Tismăneanu, dacă vreţi să vă luăm în serios ca români, poftim 
o mingie la fileu: deschideţi Domniile voastre dezbaterea 
holocaustică pe care cei trei fanarioți au escamotat-o. Nu vă 
cere nimeni să ne spuneţi că n-a fost holocaust și gata! 
Procuraţivă scrierile francezilor Robert Faurisson, Pierre 
Guillaume sau Roger Garaudy, ale americanului Robert Butz, 
ale nemților Wilhelm Stăglisch sau Rudolf Ghermar, ale 
englezului David Irwing, ale evreilor Israël Shamir, Israël 
Shahak, Roger Domergue de Menasce si ale altora. Dacä chiar 
nu stiti cum sa va procurati scrierile relativ dificil de gäsit ale 
acestora, adresati-va proprietarului defunctei  Librării 
Românești Antitotalitare de la Paris.Veti fi serviţi desigur cu 
promptitudine. In plus veţi beneficia de acleași substanțiale 
reduceri ca și alți intelectuali, ziariști și politicieni mai buni sau 
mai răi dar români, căci Dl George Dănescu nu face 
discriminare nici de rasă, nici de clasă, nici de religie, nici de 
nație. 


39 


Dovezile minciunii istorice a holocaustului sunt 
numeroase și absolut convingătoare. Ele se află la îndemâna 
oricui dorește să se documenteze. Documentaţia istorică nu 
costă mai scump decât cea literară, filosofică, juridică, 
teologică sau de altă natură. Totuși istoricii de curte ai celor de 
la putere, în România ca oriunde în Europa, se feresc ca dracul 
de tămâie să angajeze vreo dezbatere pe această temă. Mai 
repede-i vom vedea pe adepții lui Scaraotchi clätindu-si 
gingiile cu aghiasmă decât pe scribii istoriei oficiale discutând 
cinstit și cumsecade acest subiect delicat. 

Tinere student sau elev român, te-ai gândit vreodată că 
profesorii tăi de istorie continuă să te mintă ca și pe vreme lui 
Ceauşescu. Până când o să suporţi tinere student sau elev să ti 
se murdărească inocenta cu minciuni jidovesti ? }i se pare 
normal că s-au promulgat legi speciale care îngrădesc libertatea 
de exprimare numai în ceea ce privește holocaustul ? Nici 
măcar botnita nu împiedică definitiv latratul. Cine are interes 
ca, din întreaga istorie holocaustul si numai holocaustul să fie 
considerat tabu, mai presus de cercetarea critică istorică? 

De parcă n-am ști că istoria nu se scrie cu sufletul, că 
sunt necesare decenii, sau chiar secole, pentru a ne detașa de 
patimi si a o putea transmite conform rigorii științifice? 
Exemple avem berechet! Chiar și Elveţiei i-au trebuit sute de 
ani să se deștepte la minte și să dărâme, în urmă cu câţiva ani, 
versiunea oficială a înființării Confederaţiei. O versiune care 
vorbea despre exploatatori, despre cetăți asediate și despre înlă- 
turarea tiranilor. Astăzi știm că acea istorie oficială ne-a fost 
îndesată pe gât cu forceposul, în scopul creerii unui mit 
naţional prin îndoctrinare în interes public. 

Tot așa, datorită unor studii minutioase, anumite fațete 
ale istoriei ultimului Război mondial sunt privite azi în altă 
lumină. Intr-o zi va deveni posibilă rejudecarea și probabil 


40 


reabilitarea nu numai a Maresalului Antonescu dar si a 
martirilor si eroilor poporului german . Cercetarea istoricä 
presupune o permanentä actualizare si punere la punct, o 
revizuire a erorilor istorice. Dupä publicarea jurnalului lui 
Goebbels, nimeni intreg la minte nu se mai poate indoi ca Van 
der Lubbe a fost cel ce a dat foc Reichstag-ului. Asa cum am 
mai spus, de cänd cu recunoasterea de cätre Uniunea Sovieticä 
a propriei responsabilitäti in holocaustul polonez de la Katyn, 
banda celor patru mincinosi interaliati s-a spart. 

Este normal ca holocaustul sa rămână singurul subiect al 
istoriei care nu poate fi dezbătut public ? Unde am fi ajuns oare 
dacă, în cazurile sus amintite ca și în altele, cercetarea istorică 
și dezbaterile publice ar fi fost interzise sub ameninţarea cu 
închisoarea, confiscarea averii si alte persecuții? Ce credeți că 
fac astăzi “ istoricii ” care în urmă cu douăzeci sau treizeci de 
ani vă vorbeau despre cei patruzeci și cinci de ani de activitate 
revoluţionară ai Genialului. Stiti ce fac ? Continuă să mintă. 
Astăzi nu-i mai plătește Ceaușescu ci Europa, America, 
jidănimea... Dati cu ei de pământ ! Chilotii jos și douăzeci si 
cinci la fund, în fiecare dumunică, după liturghie. Nu-i lăsaţi 
să-și mănânce pensiile pe acești paraziți, pe aceste lipitori. Ce 
istorie este aceea care se scrie cu ură, cu părtinire, în plin 
război sau imediat după ? Unde ar ajunge România dacă 
istoricii de mâine ar lua de bune cele scrise în urmă cu 
douăzeci, treizeci sau patruzeci de ani de d-nii Giurescu-fiul, 
Daicoviciu, Pippidis și altii...Ce fel de istorici sunt cei care-și 
pasează mingia unul altuia, care se complac în a se copia și a se 
cita reciproc? Ce putem spune despre istoricii care privează 
publicul de cunoștințe esenţiale, din motive de pedagogie 
jidovească. Altfel spus, pentru ca versiunile de care anumiţi 
pezevenghi, dușmani ai adevărului, poate chiar ai omenirii, se 
agaţă cu dinţii. Că versiunile acestea nu corespund realităţii, 


41 


asta este o altă problemă. Ele pun însă bazele mincinoase ale 
unui anumit edificiu ideologic, ale unei anumite mitologii. 
Toate neamurile pământului trebuie să-și curvească istoria 
pentru a impune lumii mitologia jidovească holocaustică? 
Autorul prezentei lucrări nu trăiește din istorie, deci nu 
este un istoric profesionist. S-ar putea să fie un istoric adevărat. 
Asta o veți decide dumneavoastră cititorilor. Autorul paginilor 
de față a repertoriat sursele disponibile, in special declarațiile 
martorilor oculari, care l-au condus la concluzii incontestabile. 
Absurdele declaraţii ale unor martori contrazic și legile 
naturii și pe cele ale logicii omenești. Pentru a putea crede în 
poveștile martorilor oculari, ar trebui să pornim de la premisa 
că holocaustul este o minune. O minune nu mai mare dar nici 
mai mică decât Marea Rosie care ar secat în fața lui Moise, ăla 
de plutea pe Nil, printre crocodili, când era mic. Dacă-i 
minune, dacă-i miracol, se va găsi cineva să creadă și în asta. 
Te pui cu grădina lui Dumnezeu. Să se pronunţe Biserica, 
Sfântul Sinod. Ce așteaptă popârlăii aștia de o fac acum pe 
mironositele ? Cristos este adevăr , bă banditilor în sutană ! 
Chiar pe toți v-a cumpărat Iscarioteanul ? Lumea-i pusă în faţa 
unei noi minuni si voi frecati născătoarele de dumnezei. Până 
când cu și acum, si pururea si în vecii vecilor, amin ! Studiati 
minunea în seminariile si facultăţile voastre de trogloditi, pe 
care le-aţi înmulțit ca ciupercile după ploaie. Intoarceti 
minunea pe toate părțile. Omologati-o. Sau respingeti-o. Faceţi 
cum vă taie capul dacă chiar ati rupto-n fericire cu Sfântul Duh 
si nu mai puteţi conta pe el tocmai acum, după ce l-aţi 
administrat vreme de două milenii.De când Iscarioteanul Elie 
Wiesel s-a pupat pe gură cu Iliescu, neamul românesc este pe 
nedrept acuzat de o crimă teribilă. Lăsaţi baltă icoanele, luaţi 
holocaustul în mână, românii nu mai au timp să vă aștepte pe 
voi, de vă gargarisiti cu vesnicia de o veșnicie. Holocaustul 


42 


sfideazälegile fizicii, ale chimiei, ale tehnicii. Face-ti din el 
fecioară, faceți arhanghel, faceţi bici si să si pocneascä, numai 
puneti-l în dogmă, băgați-l în Tatăl nostru, să-l cânte Radio 
România la cinci dimineaţa. 

Nu puteţi rămâne indiferenți dlor teologi, preoți, călugări, 
mäicute si așa mai departe. Aici nu-i vorba de Petrache Lupu si 
de Moșul de la Maglavid. Numai la atât vă duce mintea voastră 
creatä de paraziți pe trupul lui Cristos ? V-a crescut slănina pe 
creieri că nu mai aveţi o circumvolutiune disponibilă și pentru 
Adevăr? Adevărul neamului vostru este și adevărul lui Cristos. 
Nu vă puteți eschiva fără să vă demascati că sunteţi în slujba 
celor ce l-au răstignit pe Cristos. Gândiţi-vă bine, netrebnici în 
sutană. S-a săturat și Dumnezeu și Dracu și Lumea de duplici- 
tatea voastră. Neamul ăsta de-l prostiti, îl fmbroboditi și-l 
mulgeti de două mii de ani ar putea să deschidă ochii într-o zi 
si să vă va belească pe altarele ce ati deturnat si pus în slujba 
Necuratului. Alegeţi : ori cu argintii, cu holocaustul și cu 
streangul lui Iuda, ori cu crucea și învierea lui lui Cristos si a 
neamului românesc. 


Samizdatus Helveticus 


43 


Unicul tabu 


Intr-o societate pluralistä, istoriografia nu este aservitä 
politicii, libera cercetare fiind garantatä, ca si libertatea de 
opinie. Ar fi normal deci ca ideile si viziunea noasträ despre 
vremurile apuse să fie într-o perpetuă transformare. Noi 
descoperiri istorice ne constrâng permanent să ne revizuim 
opiniile. Pe de altă parte, este întru totul licit a condamna 
erorile istorice recurgând la metodele științelor exacte. 

Nu cu mult timp în urmă, în Elveţia era foarte la modă o 
teorie istorică conform căreia distrugerea castelelor, adică 
asedierea citadelelor habsburgice, ar fi fost o consecință a 
Jurământului de la Griitli, din 1291. Descoperirile arheologice 
au năruit această teorie, care nu era istorică deloc : o parte 
dintre aceste castele fuseseră abandonate cu mult înainte de 
1291, altele abia ulterior. Distrugerea castelelor este mai 
curând un mit. Nici unuia dintre istoricii care au condus 
cercetările ce au năruit mitologia distrugerii castelelor nu i s-a 
intentat acţiune în justiţie pentru ultraj împotriva strămoșilor, a 
memoriei. 

Contestarea de către unii istorici a autenticității giulgiului 
sfânt al lui Cristos a suscitat o puternică emoție și iritare în 
comunitatea catolică. Cu toate acestea, și în acest caz, 
cercetarea si dezbaterea libers își urmează cursul lor normal. 

In societatea democratică occidentală, o singură perioadă 
din istoria omenirii nu poate face obiectul liberei cercetări 
istorice. Oricine contestă viziunea oficialăasupra acestei pe- 
rioade, riscă sancţiuni penale, plus marginalizarea din punct de 
vedere social și profesional... In tot ce privește cel de al doilea 
Război mondial, dogma de stat se substituie gândirii critice și 
liberei cercetări. Cât priveşte ultimul Război mondial, 


44 


utilizarealiberä a metodelor științifice consacrate încă de la 
Tucidide și Herodot este un păcat de moarte. 


Revizioniștii 


Victimele represiunii și excluderii sociale sus pomenite 
sunt cercetătoriiși istoricii revizionisti. În ce priveşte al II-lea 
Război mondial, revizioniștii sunt acei istoricii care au curajul 
să conteste opinia curentă, conform căreia Germania și Japonia 
poartă responsabilitatea acestui război. Intr-un cadru mai 
restrâns și special, termenul de revizionist este aplicat celor 
care contestă holocaustul’, adică existenţa camerelor de gazare 
în lagărele de concentrare naziste si exterminarea sistematică a 
evreilor de către cancelarul Adolf Hitler. 

Părintele sau întemeietorulrevizionismului istoric a fost 
francezul Paul Rassinier, socialist, rezistent activ contra 
germanilor, deţinut în lagărele de concentrare Buchenwald și 
Dora-Mittelbau. După eliberare, Rassinier a scris Le Mensonge 
d'Ulise, carte în care aruncă o privire critică asupra mărturiilor 
foştilor deţinuţi ai acestor lagăre. Titlul îl evocă pe cunos- 


1. Termenul de holocaust derivă dintr-un cuvânt grecesc semnificând ars în 
întregime. In vocabularul religios evreiesc, acest termen evocă sacrificiul în 
cadrul căruia jertfa este arsă până la stadiul de cenuă. Cât priveşte limbajul 
curent, termenul s-a impus în urma difuzării filmului american fluviu cu 
acelaşi nume. În continuare, vom înțelege prin camere de gazare încăperile 
sau spațiile cu gaze ucigătoare, identice sau bazate pe același principiu cu 
camerele de gazare omicide din penitenciarele americane. Nu ne vom referi la 
camerele de dezinfectie a imbräcämintei, a armelor Si a altor unelte Si 
scule, a cäror existentä nu o contestä nimeni, Si care existä in toate 
armatele din lume, inclusiv in armata romänä. Prezenta lucrare nu-Si 
propune sä abordeze chestiunea responsabilitätilor pentru ultimul Räzboi 
mondial. In consecintä, expresia sau termenul de revizionism imbracä de 
fiecare datä sensul strict de revizionism al holocaustului. (NA). 


45 


cutulUlise, personajul lui Homer, care, la cele o sutä de cazne 
efectiv îndurate, a mai adăugat încă o mie. Minciuna lui Ulise 
face aluzie la eterna tendință umană către fabulatie. 

In cadrul cărții sale Le Mensonge d'Ulysse, Paul 
Rassinier nu respinge total ideea existenței camerelor de 
gazare. Ca orice om de bună credinţă, și-a zis că nu iese fum 
fără foc! Ulterior, pe parcursul vastelor sale cercetări istorice, a 
înțeles că masacrele prin gazare sunt o ficțiune. Dacă totuși ele 
ar fi putut avea loc, acestea s-ar fi produs în cazuri izolate, la 
iniţiativa unor dementi. 

Rassinier a murit în 1967. Unsprezece ani mai târziu, fran- 
cezul Robert Faurisson, profesor universitar specialist în critică 
de text, este primul dintre revizioniști care demonstrează 
imposibilitatea camerelor de gazare omicide, o imposibilitate 
din punctul de vedere al fizicii și al chimiei. Așa a început 
afacerea Faurisson. Robert Faurisson, profesorul de greacă și 
latină de la Universitatea Lyon II, specialistul mondial în 
critică comparată de texte, a devenit, pentru jidănimea de 
pretutindeni, mult înainte de Ben Laden, inamicul mondial 
numărul unu. 

Revizioniștii reprezintă astăzi o minoritate si o elită în 
același timp. Rândurile lor sporesc pe zi ce trece. In anul 1988, 
renumitul istoric britanic David Irving, cel mai renumit 
cercetător în ce privește Germania hitleristă și cancelarul Adolf 
Hitler, s-a declarat revizionist în mod oficial. In același an lua 
ființă la Paris, sub direcţia filosofului, dizidentului si 
cercetătorului român, profesor George Dănescu, prima librărie 
revizionistă, cunoscută ulterior sub numele de Librăria 
Românească Antitotalitară. 

In ciuda persecuțiilor de tot felul și a terorii antirevizioniste, 
revizionismul istoric organizat este astăzi prezent în toate țările 
lumii. Bineînţeles, cei mai multi activează în ilegalitate și 


46 


clandestinitate totală. Lucrul este pe deplin explicabil: 
revizioniștii sunt singurii intelectuali, cercetători, istorici și 
oameni de cultură ameninţaţi cu închisoarea pentru delict de 
opinie, pentru ideile lor. Noi înșine sfătuim astăzi pe 
intelectualii care vor să traverseze Rubiconul revizionismului 
să o facă la modul cel mai prudent. Inutil să se afișeze oriunde, 
cu oricine, oricând. Tradiţia glorioasă a cărţilor și lucrărilor 
publicate în fosta Uniune Sovietică, încă din anul 1917, în 
autoeditie Samizdat, nu trebuie abandonată nici uitată. 
Revizionismul istoric nu este un partid politic, nici club de 
oameni rafinati și cu idei avantgardiste. Revizionismul nu este 
nici lojă masonică, nici sectă religioasă, nici asociaţie sau 
fundaţie culturală. Revizionismul este o metodă. O metodă de 
cercetare valabilă în toate domeniile, de când lumea și 
pământul. Oricine își dă seama cu ușurință ce poate să însemne 
revizionismul ca metodă de cercetare stiintificä. In expresia sa 
cea mai simplă, revizionismul istoric se reduce la ideea că nu 
există adevăruri bătute în cuie, valabile odată pentru totdeauna. 
Odată pentru totdeauna nu-s valabile decât dogmele diverselor 
religii. Chiar și în cazul dogmelor însă, calificativul de 
totdeauna nu înseamnă veșnicie, nici eternitate. Unul din marii 
filosofi ai tuturor timpurilor, care a trăit în secolul trecut, își 
începe opera lui de revizionism filosofic cu volumul Eonul 
dogmatic, care continuă să rămână singura referință filosofică 
serioasă în materie de critică a dogmelor religioase. 
Revizionismul ca metodă este prezent pe fiecare pagină și în 
oricare din momentele istoriei, căci omul este revizionist prin 
chiar natura lui. Numai cel care este perfect, atoatecunoscător, 
atotștiutor și atotputernic, numai acela nu este revizionist. O 
astfel de ființă nu este însă decât Dumnezeu. Dumnezeu nu 
poate fi revizionist întrucât el este în afara timpului și a 
spaţiului. Revizionismul presupune timp, presupune spaţiu, 


47 


presupune condiția umană. Dacă Dumnezeu nu este revizionist, 
credincioșii de orice confesiune și religie sunt printre cei mai 
consecventi revizioniști. Sfântul Pavel, evreul din Tars, este 
primul revizionist creştin. Bine înțeles, Sf Pavel nu a rămas 
singurul evreu revizionist. In chiar această lucrare, cu diverse 
ocazii, sunt citați o serie remarcabilă de gânditori evrei 
revizionisti. Creștinismul a fost în permanență zguduit de o 
criză revizionistă : arianismul primlor secole, marea separație 
dintre catolici și ortodocși, Luther , Calvin și ceilalți 
reformatori, sectele neo-protestante de astăzi, mișcarea 
ecumenică din ultimele decenii reprezintă tot atâtea momente 
de revizionism creştin, religis dar nu mai putin 
istoric !Comunismul la fel. De la Marx încoace nu a fost 
comunist să nu fie revizionist. Aplicând comunismul la Rusia 
și vorbind despre posibilitatea victoriei comunismului într-o 
singură ţară, Lenin îl revizuieste pe Marx. Lansând cunoscuta 
nouă teorie economică (NEP), Lenin se revizuieste pe el însuși. 
Făurind teoria fntetirii si ascutirii luptei de clasă pe măsura 
înaintării în construcția socialismului, Stalin îl revizuiește pe 
Lenin. Adoptând faimoasa Declaraţie din Aprilie 1964, 
Gheorghiu-Dej revizuieste tot comunismul leninismo-stalinist. 
Prin toată vorbăria sa în jurul societăţii socialiste multilateral 
dezvoltate, Ceaușescu se afirmă si el ca revizionist.In sfârșit, 
pentru a pune capăt interminabilei liste, ce a reprezentat 
glaznostul și perestroika dacă nu tot o entrepriză revizionistă. 
Oriunde își aruncă cineva ochii în istorie, nu vede decât 
revizionism. Când Aristotel spune că amic îi este Platon, dar 
mai amic îi este Adevărul, nu face alta decât să dea expresie 
literară logicei revizioniste, pe care tot el avea să o sintetizeze 
si să o expună magistral în faimosul său Organon. Fără să fie 
pe deplin conștienți, scepticii de la sfârșitul antichităţii 
revizuiesc mai toată filosofia de până la ei, pregătind atât 


48 


extraordinara epocă de filosofie si religie a Gnozei cât si logica 
inductivă, care-l va aștepta pe rozicrucianul Fr. Bacon ce va da 
lumii monumentul revizionist al Noului Organon. 

Puţini vor îndrăzni să conteste că revizionismul nu ar fi la el 
acasă în materie de filosofie sau de religie.Revizionismul există 
și-n materie de fotbal, în orice sport. Sistemul brazilian 1-4-2- 
4, de la Campionatele Mondiale din Stokholm, punea capăt mai 
vechiului 1-3-2-5, în cadrul căruia se vorbea de fundași, 
mijlocasi, interi stânga sau dreapta, centri atacanți, noţiuni 
care între timp au fost depășite fără ca microbistii de urlă pe 
stadioane să-și fi dat probabil seama că trăiesc în plin 
revizionism.Ei au scuzele lor, căci cel putin două reprize a câte 
patruzeci și cinci de minute pe săptămână își pierd mințile. Mai 
puţine scuze au cei care au transformat sportul într-o într-o 
mafie de pseudo-gladiatori, într-o industrie și într-un 
instrument de manipulare a prostimii... 

Toţi suntem revizioniști. Dacă nu o știm este pentru că nu 
ne-am gândit încă la asta, pentru că nu ne-am pus încă 
problema în acești termeni. Să nu ne fie frică, să nu ne fie 
rușine să ne afirmăm ca revizioniști. Doar cei bolnavi, și încă 
serios, nu sunt revizioniști. Doar cei care și-au pierdut minţile 
nu sunt revizioniști. Omul este revizionist, înainte poate de a fi 
biped. Ne putem pierde ambele picioarele, câtă vreme însă nu 
ne-am pierdut minţile suntem și rămânem revizionisti. 

Pe cei care citind aceste rânduri vor simţi să o strige într-un 
fel sau altul, îi sfătuim totuși să stea cuminţi si să se 
documenteze bine mai întâi. Bombonel atras o lege în virtutea 
căreia orice român normal riscă închisoare. Nu este el chiar așa 
rău acest Bombonel, da mai ști de ce-s în stare cei din spatele 
lui, cei ce trag sforile de mișcă bombonelu ? De altfel, politica 
reprezintă singurul domeniu de rușine al revizionismului 
istoric. Printre oamenii politici se găsesc toți piraţii, toți 


49 


banditii, toti excrocii, toate nulitätile si hahalerele, care n-au 
gäsit altä cale de a-si câstiga viata decät minciuna si crima.In 
acest fel si din aceastä perspectiva trebuie consideratä 
ordonanta-lege anti-adevär, anti-Cristos, anti-umanä. De vreme 
ce suntem revizionisti si contestatari prin chiar natura noasträ, 
orice lege omenească în contra naturii omenești nu poate fi 
decât scelerată, criminală. 

Sugerem acelor oameni politici care înțeleg cum se pune 
problema revizionismului istoric să înscrie dreptul total de 
revizionism în chiar Constituţia României. Au datoria asta față 
de ei înșiși, faţă de copii si de descendenţii lor care, într-o zi, 
vor ajunge să fie tăiați împrejur la creier. Căci numai o foarte 
sofisticată și diabolică lobotomizare cerebrală ar putea da 
planetei pământ pitecantropul, ordinantropul sau nulantropul 
capabil să înghită pe nemestecate pastila holocaustică. Nu 
cumva exact asta se încearcă prin globalizare ? 


Este posibil să punem la îndoială 
holocaustul? 


Aproape toată lumea crede în asasinarea a milioane de 
evrei sub Hitler și în existenșa camerelor de gazare naziste. 
Subiectul holocaustului este tratat în mii de cărţi si sute de mii 
de articole de presă, în nenumărate filme. Mai mult: unii dintre 
cei acuzaţi, în cadrul proceselor din galaxia Nuremberg, au 
admis existența camerelor de gazare cu ocazia parodiilor 
judiciare ce le-au fost intentate! Cine va reuși să desfacă acest 
nod gordian? 

Permiteti-mi totuși să încerc: în mod absolut identic se poate 
dovedi, dacă asta dorim, că există vrăjitoare. Sute de ani, 
Europa a crezut în vrăjitoare. Cărți voluminoase și mari de 


50 


eruditi au pus la stälpul infamiei practicile vräjitoresti. 
Numeroase vräjitoare au recunoscut in fata judecätorilor cä ar 
fi zburat cäläri pe mäturi in noaptea Walpurgiei si ca s-ar fi 
împreunat cu diavolul pe Blocksberg. In consecință, exist 
vrăjitoare, pentru că de n-ar fi nici nu s-ar povesti! 

Cele câteva secole care au trecut de atunci l-au făcut oare pe 
om mai inteligent? Nu s-ar putea găsi și astăzi câte unul care să 
creadă în existența vrăjitoarelor, dacă ar fi auzit încă din 
fragedă copilărie despre poveștile înspăimântătoare puse în 
cârca acestora și dacă ziarele ar aminti zilnic conduita lor 
desfrânată? 


Istoricii oficiali față cu revizionismul 


Pentru cititorul care nu a găsit încă timpul și interesul 
necesar studiului vieţii jidanilor în lagărele de concentrare 
germane, ar fi interesantă o dezbatere între revizionisti si 
exterminasionisti, cum sunt numiti de cätre revizionisti susti- 
nätorii teoriei exterminärii. Dacä un asemenea lucru nu este 
posibil, aceasta se datoreazä faptului cä exterminationistii se 
tem de o astfel de dezbatere ca dracul de tămâie. In timp ce 
revizioniștii dezbat pe larg cărţile și argumentele adversarilor 
lor, aceștia, adică istoricii oficiali, se complac si se compromit 
cu fraze stereotipe și anateme. 

Iats niște mostre de argumente exterminationiste: 

Holocaustul este un fapt indiscutabil. Răspuns: Tot 
indiscutabil a fost, timp de milenii, faptul că soarele ar fi cel 
care se învârte în jurul pământului. 

Cel ce contestă camerele de gazare insultă victimele 
dictaturii hitleriste. Răspuns: Cinstim oare într-adevăr 
memoria victimelor de la Dachau dacă umflăm numărul lor de 


51 


la 32 000 la 238 000, asa cum s-a fntâmplat in primii ani dupä 
război? 

Revizionistii sunt antisemisi și nazişti. Răspuns : Este oare 
Rassinier,socialistul deportat la Buchenwald un nazist? Dar 
Mihail Gorbaciov si ultimul prezidiu sovietic suprem, care a 
revizuit și ei procesul de la Nuremberg, sunt tot naziști ?De 
bună seamă, există câţiva revizioniști care sunt de formație 
nasional-socialistä. Doi si cu doi face patru chiar dacă o spune 
un national-socialist. 

Revizioniștii amintesc pe cei ce pretind că pământul este 
plat. Cu ei nu e posibilă o adevărată discuţie. Răspuns : 
Desigur, există oameni care cred că pământul ar fi plat. Dar, 
ciudat, nimeni nu-i atacă, nimănui nu i-a venit ideea să-i 
târască prin tribunale. Nimeni nu-i ia în serios, fiind consideraţi 
niște nebuni inofensivi. Dimpotrivă, revizioniștii nu sunt 
consideraţi niște bieti inofensivi. Sunt luaţi prea în serios. 
Altfel de ce s-ar promulga legi speciale împotriva lor ? 


Represiunea înlocuiește dialogul 


Anul 1990 a consemnat adoptarea în Franţa a legii 
Fabius-Gayssot care prevede pentru cei ce se încumetă să 
conteste exterminarea jidanilor, pedepse de un an închisoare 
corecțională si amenzi de până la 300000 franci, adică 
aproximativ 50.000 $. O lege similară promulgate în Austria, 


* Dacă istoricilor exterminaSioniSti nu le-ar fi fric$ de adevăr, oare s-ar mai 
arunca cu bombe incendiare contra librSriilor care difuzeazs operele 
istoricilor revizioniSti? În această ordine de idei, putem consulta postfașa 
cărții lui R. Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii israeliene 
(FRONDE, 1998), unde sunt descrise o serie de atentate evreieSti contra 


LibrSriei Românești Antitotalitare Si a personalului acestei librsrii. (Nota 
tr.) 


52 


in 1992, prevede închisoare până la zece ani pentru același 
delict. În alte țări, guvernele respective folosesc termeni voalati 
și generali, cum ar fi incitarea la ură rasială sau atingere 
adusă memoriei morților. Astfel de legi scelerate au fost 
adoptate în toată Europa, cu excepţia Ungariei. 

Cărţile și periodicele revizioniste sunt interzise în multe 
state occidentale. Politologul german Udo Walendy, editor al 
revistei Historische Tatsachen se luptă în permanență cu o 
cenzură fără bază constituţională în Germania. Judecătorului 
Wilhelm Stäglich, autor al cărții Le Mythe d’Auschwitz, i-a fost 
redusă pensia si i s-a retras titlul de doctor; recurgându-se în 
acest scop la o lege din 1939 semnată de însuși Hitler, privind 
deposedarea de grade universitare. Robert Faurisson, care 
alături de americanul Arthur Butz este șeful școlii revizioniste, 
suportă persecuții penibile încă din 1979: și-a pierdut postul de 
profesor de literaturș franceză și de critică de text de la 
Universitatea Lyon II, aceasta pretinzând că nu-i poate asigura 
securitatea. Presa l-a târât prin mocirlä si apoi a refuzat să-i 
publice replicile; tribunalele i-au aplicat amenzi talmudo- 
astronomice care l-au ruinat. Familia sa trăiește într-o perma- 
nentă teroare. În 1989, exterminașioniștii au dovedit că dispun 
de argumente într-adevăr stalinisto-ceausiste: trei călăi 
profesioniști, membri ai grupului Fiii memoriei jidovesti, l-au 
agresat în timp ce-și plimba cățelul, abandonându-l pe jumătate 
mort. A supravieţuit celor peste treizeci de fracturi, spre 
deosebire de alt revizionist francez François Duprat, profesor 
de istorie, asasinat într-un atentat cu bombă la volanul 
automobilului său, în anul 1978”. 


* Între timp, Jürgen Graf el insuSi a fost condamnat la doi Si respectiv patru 
ani de închisoare, în Germania Si în ElveSia, chiar pentru prezenta carte. În 
momentul de faSS, Jürgen Graf trşieşte clandestin în propria lui SarS, ca 
Si Soljenisin pe vremea lui Stalin sau luptStorii noștri din munsi, pe 


53 


Represiunea si teroarea fizică înlocuiesc dialogul. Orice 
discuţie liberă este interzisă de prin lege. Toate acestea nu fac 
decât să sporească neîncrederea. 

De ce existenșa camerelor de gazare este susținută de 
instituţii ale lumii libere cu o frenezie demnă de o cauză mai 
bună? Fac ele, camerele de gazare parte din moștenirea 
culturală a umanităţii alături de Piramide sau de Catedrala 
Sfântu Petru din Roma? Planeta noastră ar fi mai săracă sau 
mai urâtă dacă am recunoaște că nu au existat la Auschwitz 
camere de gazare în care un milion de bărbaţi, femei si copii, 
jidani fără apărare, ar fi fost gazati cu acid cianhidric, ca pădu- 
chii? 

Care adevăr istoric a mai fost impus prin lege, represiune 
politieneascä si baionete? 


De ce refuză exterminationistii dialogul 
întru adevăr? 


E limpede de ce o dezbatere în această problemă nu poate 
avea loc. In 1979, germanul Wolfgang Scheffler, care se 
erijeazä in specialist al holocaustului, a consimtit sa discute cu 
Robert Faurisson la televiziunea din Ticino. Dialogul a luat o 
turnurä catastrofalä pentru exterminationisti. De atunci, nici un 
exterminationist nu mai vrea sä-si asume un asemenea risc. 
Teza încă unanim recunoscută, conform căreia germanii ar fi 
gazat milioane de jidani, se năruie la o examinare mai atentă. 


vremea Anei Pauker. Pentru Ministerul Invsssmäntului sau vreo eventuals 
Universitate libers din Romänia, amintim cS Jürgen Graf este profesor de 
filologie Si cS vorbeşte cam douSzeci de limbi, inclusiv limba romäns. 


(Nota tr.) 


54 


De ce däinuie legenda mincinoasä si de ce sunt atât de putin 

cunoscuţi revizionistii si argumentele lor? 
lată motivul: răspândirea descoperirilor revizioniste este 

împiedicată de cea mai rafinată cenzură care a existat vreodată, 
o cenzură de care foarte puţini dintre noi au cunoștință. Cui 
foloseşte această cenzură? Pentru cine este necesar ca ea să 
existe? Cum este manipulată? De ce mai există, într-o societate 
pretins eliberată de tabuuri, marele tabu-holocaust, în numele 
căruia se poate contesta orice? Putem contesta pe Tatăl Nostru, 
pe lisus Hristos sau Sfântul Duh, putem contesta paralelismul 
căilor ferate și umiditatea apei potabile, dar nu putem contesta 
camerele de gazare de la Auschwitz sau Treblinka! 

Aceste fntrebgri și nedumeriri își vor primi răspunsul pe 
parcursul cărţii de faţă. 


Contestă oare revizionistii persecutarea 
jidanilor sub Hitler? 


Nici vorbă! Încă din 1933, jidanii au început să fie oprimati 
si privati de drepturiin mod progresiv. Multi au fost constränsi 
sa ia calea exilului. Cei care in 1941 si mai tärziu se aflau sub 
dominație germană, au fost în mare parte internați în lagăre de 
muncă, cazași în ghetouri, deportați în Polonia sau Rusia și, 
simultan, deposedati de toate bunurile. In timpul campaniei din 
Rusia, trupele germane, în special detașamentele de asalt au 
ucis un mare număr de evrei. Este imposibil de cifrat numărul 
exact. El se estimează la zeci de mii de persoane. 

Aceste persecuții sunt dovedite. În schimb, următoarele 
afirmaţii sunt contrare realităţii: 

1. Că ar fi existat un plan de exterminare fizică a evreilor. 

2. Că ar fi existat în anumite lagșre de concentrare camere 
de gazare destinate uciderii de fiinţe umane. 


55 


3. Că cinci până la şase milioane de jidani ar fi pierit sub 
dominația lui Hitler. 

In ziua de azi este imposibil de determinat câţi evrei au 
murit în lupte sau din cauza persecuțiilor, din moment ce cer- 
cetarea nu este liberă și nici un istoric independent nu are acces 
la arhivele germane, ruse, poloneze sau israeliene. Prin urmare, 
ne vom mulțumi cu estimări. Rassinier considera că numărul 
victimelor. jidänesti ale măsurilor de război si ale persecuțiilor 
din sfera de influenţă a lui Hitler ar fi cam de un milion. Alţi 
revizionisti, cum ar fi Walter Sanning, al cărui original studiu 
demografic The Dissolution of Eastern European Jewry (Insti- 
tute for historical Review, 1983) se referă doar la surse aliate și 
jidänesti, avansează cifre diferite, toate sub un milion. 

Sute de mii de jidani, poate chiar un milion, au murit în 
ghetouri si în lagăre, din cauza epidemiilor si a epuizării fizice, 
au căzut victime actelor si crimelor de război. Este cazul 
distrugerii ghetoului din Varșovia, al masacrele săvârșite de 
trupele de asalt, al unor pogromuri. Toate acestea la un loc dau 
o imagine suficient de dezolantă. Nu există motive pentru a 
multiplica numărul victimelor de șase, chiar de douăsprezece 
ori, nici de a inventa camere de gazare. Nu mai vorbim de 
faptul că nimeni nu se întreabă câţi germani au murit pe timpul 
războiului, sau câţi au fost exterminați după 9 Mai 1945. 


"La insistenSele editorului romän, Profesorul Jürgen Graf a completat Si 
imbunstssSit lucrarea de faSS cu mai multe elemente noi în comparaşie cu 
ediSiile in limba germans, francezS, englezS sau italians. Unul din aceste 
elemente îl constituie aluzia de mai sus, cu privire la germanii (soldasi Si 
ofiSeri, femei Si copii, bSträni etc.) exterminaSi in lagSrele americane, 
englezeşti sau franSuzeSti, După semnarea ArmistiSiului Si intrarea lui in 
vigoare, la 9 Mai 1945. Färä sS socotim pe civilii Si militarii germani 
exterminaSi de sovietici Si de uneltele lor din SSrile Europei de Est, câteva 
milioane de germani au fost exterminate de aliaSii occidentali. Potrivit 


56 


Cu sau fără camere de gazare, care-i diferența? 


Printre obiecțiile frecvent opuse revizionistilor, se aude 
adesea cum că numărul jidanilor care și-au pierdut viaţa sub 
Hitler nu are importanță: chiar și numai un singur jidan mort, 
tot ar fi fost prea mult. Existenţa sau non-existenșa camerelor 
de gazare ar fi si ea secundară, odată socotelile făcute: ce 
importanță mai are acum dacă victimele au fost gazate ori au 
murit de foame sau de tifos?! 

Ei bine, are importanță! Numșrul victimelor este 
important! Pentru că diferenţa dintre șase milioane de morți și 
cinci sute de mii reprezintă pentru cinci milioane și jumstate de 
oameni exact diferenţa dintre viață și moarte. Pe deasupra acest 
argument al cenzorilor revizionismului se întoarce de la sine 
împotriva lor: de ce să stai agăţat ca scaiul de cele șase 
milioane dacă numărul este total lipsit de interes? 


istoricului canadian James Bacque, numai americanii, englezii Și francezii 
au exterminat peste 800.000 de soldași Si ofişeri germani prizonieri, între 
1945 si 1947. Potrivit aceluiaşi istoric, patru pänS la cinci milioane de 
civili germani au fost exterminaSi, de cStre aliaSii occidentali, în aceeași 
perioadS cuprins$ între 1945 si 1947. În aSteptare traducerii în limba 
româns a lucrSrilor doveditoare ale acestor aserSiuni, cititorul român se va 
întreba probabil care a fost rolul evreilor în exterminarea germanilor? 
Judecând După tScerea istoricilor culturnici oficiali mai vechi sau mai noi, 
acest rol trebuie sS fi fost nul, cSci nimeni nu vorbeşte despre astal Cine 
sS-Si aminteascS de Hannah Pauker-Rabbinsohn, de Nikolsky, Vasile 
Luka, Stalin-Djugasvili, Lavrenti Beria, Solomon Perlmutter-Hrusciov Si 
atäSia alSii? In orice caz, nu istoricii oficiali, ei care mint pe bani Si cänd 
vorbesc sau scriu, Si cänd trec sub tScere anumite lucruri. (Nota tr.) 


57 


De asemenea, este imposibil sa aderi la teoria conform 
căreia camerele de gazare ar avea o importanță secundară. Fără 
discuţie, a fost un act condamnabil din partea germanilor să 
trimită mase întregi de oameni în lagăre, unde să muncească 
precum sclavii . Dar un motiv a existat: aveau nevoie cu orice 
pret de mână de lucru pentru producţia de război, pentru 
victorie. Deportările masive ale jidanilor, inumane ca și 
consecințele lor, se explică și din consideratiuni de ordin 
militar. În mișcările de rezistență din ţările ocupate activau 
foarte multi evrei. Publicistul jidan Arno Lustiger, care, 
conform periodicului Der Spiegel (nr. 7/1993, pag.54), a 
supraviețuit mai multor lagăre de concentrare, afirmă cu 
mândrie în aceeași revistă că jidanii reprezentau în Franţa 
cincisprezece la sută din rezistența militară operaţională (deși 
nu reprezentau nici măcar 1% din populasie). Posibil ca aceeași 
situaţie să se fi întâlnit și în alte state ocupate. Pe de altă parte, 
să nu uităm că americanii, în timpul aceluiași război, au 
internat în lagăre întreaga lor minoritate japoneză pe baza unei 
simple suspiciuni! De ce americanii ar fi avut dreptul să-și 
interneze dușmanii în lagăre iar germanii nu ? Erau cumva 
lagărele de concentrare americane mai democrate decât cele 
germane ? Nu cumva cele mai democrate erau de fapt lagărele 
sovietice de exterminare ? 

Moartea sutelor de mii de prizonieri din cauza epidemiilor, 
pe care germanii le combăteau în limita posibilităților, fără sa 
facă întotdeauna față, n-are nimic comun cu exterminarea 


” Autorul se insealS aici. Pentru acei cititori români care trecut prin Gulag, 
pe la Canal, Aiud sau Jilava, amintim c$ lagSrele germane de muncs 
obligatorie aveau apS caldS Si apS rece, instalaSii sanitare în stare de 
funcSionare, echipe de fotbal, formaşii teatrale Si orchestre muzicale. 
Potrivit mai multor autori, principala ocupaSie a evreilor în aceste lagSre 
era bisnisul. (Nota tr.) 


58 


deliberatä. Masacrele comise de trupele germane pe frontul de 
Est, mai ales de trupele speciale de intervenție, își găsesc 
echivalentul în mai toate celelalte războaie. 

În schimb, asasinarea cinică si cu sânge rece, în camere de 
gazare, a milioane de persoane fără apărare, dacă ar fi avut loc, 
nu ar fi putut avea nici o justificare economică sau militară. 
Ne-am afla, indiscutabil, în fața unei crime fără pereche în 
istorie. lată de ce chestiunea existenţei sau inexistentei came- 
relor de gazare este în realitate de importanţă crucială! Dacă 
într-adevăr camerele de gazare au existat, nemţii au comis o 
crimă nemaivăzută dealungul întregii istorii. Dacă faimoasele 
camere de gazare nu sunt decât o invenţie, o minciună, o 
insultă special inventată, ce putem spune despre cei care se fac 
vinovaţi de aceasta ? 


Ce inselegeau nașional-socialiștii prin 
soluția finală a problemei jidovesti 


În 1933, când Hitler a fost ales Cancelar al Germaniei, se 
ştia că un antisemit prelua häturile. Tiradele pline de urä îm- 
potriva jidanilor constituie o bună parte din Mein Kampf, iar, 
conform programului Partidului National-Socialist, nici un 
jidan nu putea pretinde calitatea de cetăţean. 


"O dat$ în plus, autorul face o concesie punctului de vedere general admis 
cS Hitler îi ura pe evrei Si cS această urS ar fi vizibil$ în Mein Kampf. Am 
citit Si noi această carte epocalS, fără ss vedem cea mai micS umbrS de urs 
fass de evrei. Hitler nu-i iubeşte, asta-i evident! De ce i-ar fi iubit îns$? 
Doar nu era bStut în cap! Cât despre urS, cititorii care au dubii ar face bine 
sS citeasc$ TALMUDUL, această carte fără de care nimeni nu Stie cât de 
mult ne urSsc evreii pe noi! (Nota tr.) 


59 


Nenumsratele persecutii la care au fost supusi jidanii dupä 
1933 aveau ca scop să-i determine să ia calea exilului. Pentru a 
încuraja emigrarea lor, national-socialistii au lucrat mänä-n 
mână cu sionistii, care aveau tot interesul ca un cât mai mare 
număr de evrei să se stabilească în Palestina (informaţii despre 
această colaborare astăzi uitată se găsesc în importanta lucrare 
despre SS a lui Heinz Höhne, L’Ordre Noir, Castermann, 1972, 
cât si în Des Juifs dans la Collaboration (II) / Une Terre 
promise?(1941-1942), L'Harmattan, 1989, lucrare a lui 
Maurice Rajsfus)'. 

Încă înainte ca Hitler să fi promulgat prima lege cu carac- 
ter antisemit, organizatiile evreiesti din Statele Unite, din An- 
glia si de aiurea au declansat o violentä campanie de boicotare 
care a cauzat Germaniei un prejudiciu economic considerabil. 
A fost publicatä chiar o declaratie de räzboi economic, pe 
prima paginä a ziarului Daily Express in 24 martie 1933, sub 
titlul Judea declares War on Germany. Cum instigatorii acestei 
campanii erau intangibili pentru germani, aceștia din urmă își 
vărsau focul pe jidanii germani, considerasi membri ai unei 
puteri declarat beligerante. Scopul sioniștilor era de a-l incita 
pe Hitler la măsuri de represiune antijidovești tot mai dure, 
care să accelereze emigrarea jidanilor germani spre Palestina 
(vezi Edwin Black, The Transfer Agreement, New York, 
Londra, 1984). 

În 1941, an în care emigrarea a fost interzisă de teamă ca 
nu cumva evreii să se pună în slujba aliaţilor (de altfel in- 
terdictia nu a fost aplicată sistematic), două treimi din comuni- 
tatea jidovească germană luase deja calea exilului; cei care ră- 
măseseră erau în majoritate oameni bătrâni. Tot așa, o mare 


1. Pentru cititorul român, o foarte bună carte pe aceeași temă a fost publi- 
cată anii trecuți de editura Samizdat, sub semnătura revizionistului Francez 
Emmanuel Ratier. Cartea poartă titlul Războinicii lui Israel (NT). 


60 


parte a jidănimii austriece a emigrat după Anschluss, ca si 
jidănimea cehoslovacă după desființarea Republicii 
Cehoslovace în 1939. 

După începutul ostilităților, planul Madagascar, care 
prevedea formarea unui stat jidänesc în Madagascar, părea de 
domeniul posibilului. Numai că maresalul Pétain a refuzat să 
cedeze insula, iar englezii controlau cäile maritime. Acesta este 
motivul pentru care Hitler a amânat pentru sfârşitul războiului 
rezolvarea problemei evreieşti, si, provizoriu, a evacuat evreii 
europeni către Răsărit. 

Aproape toţi bărbaţii apți de război fiind pe front, Germania 
ducea lipsă de mână de lucru. 

Fiind de partea aliaţilor, jidanii erau implicit inamicii 
nemților, deci un pericol pentru poporul german. 

Războiul oferea national-socialistilor o ocazie favorabilă 
pentru a realiza soluția finală a problemei jidänesti. 

Din documentele national-socialiste reiese clar că soluția 
finală nu prevedea exterminarea fizică a jidanilor ci instalarea 
lor în Răsărit. lată ce-i scria Göring lui Heydrich în 31 iulie 
1941: 


În completarea dispoziţiilor deciziei din 24 ianuarie 1939 
care vă însărcina cu găsirea celei mai favorabile soluții în 
problema evreiască, emigrare sau evacuare, funcție de impre- 
Jursri, prin prezenta vă incredintez misiunea de a lua toate 
măsurile de necesare (organizare, punere în aplicare, mijloace 
materiale) pentru a ajunge la o soluţie definitivă a problemei 
jidănești în zona de influență germană din Europa. 

Toate celelalte organe guvernamentale vor colabora cu 
Dumneavoastră în acest scop. 

Vă însărcinez, de asemenea, să-mi trimiteţi urgent un 
plan de ansamblu al măsurilor de pregătire pe care le preconi- 


61 


zati, privind organizarea, punerea in aplicare si mijloacele 
materiale necesare pentru realizarea doritei soluţii finale a 
problemei evreiești (citat După Raul Hilberg, La destruction 
des Juifs d Europe, Fayard, 1988, pag. 345). La Conferința de 
la Wannsee din 20 ianuarie 1942, ocazie cu care, conform tezei 
oficiale, ar fi fost decisă exterminarea evreilor, s-a discutat de 
fapt de evacuarea acestora așa cum o demonstrează însuși 
procesul-verbal al conferinței (pe de altă parte, autenticitatea 
documentului este contestată de unii revizioniști, cum ar fi 
Stăglich și Walendy, dar din cu totul alte motive). Unul dintre 
participanţii la conferință, Martin Luther, de la Ministerul 
Afacerilor Externe, scria într-un memorandum datat 21 august 
1942: După preluarea puterii, principiul politicii germane față 
de jidani este încurajarea pe toate căile a emigrării acestora 
(...) Războiul în curs conferă Germaniei posibilitatea dacă nu 
chiar obligația de a rezolva problema jidovească în Europa 
(...) În baza ordinului menţionat (...) al Fiihrer-ului, s-a 
început evacuarea jidanilor din Germania. Era logic de a-i 
include în evacuare si pe locuitorii jidani ai ţărilor care au 
luat măsuri similare relative la acestia (...) Numărul jidanilor 
redirijati astfel spre Est nu satisfăcea acolo nevoia de mână de 
lucru (document de la Niirnberg NG-2586). Istoricii oficiali 
recurg la gäselnita că termenii evacuare și emigrare ar fi 
cuvinte codificate care s-ar traduce de fapt prin gazare. In 
realitate, este perfect credibil ca un număr de evrei, depășind 
binișor milionul, să fi fost trimiși în Rusia, conform cu 
documentele germane. În absenșa unui document scris care să 
pomenească de exterminare si de camere de gazare, 
exterminașioniștii sunt constrânși să interpreteze documentele 
privitoare la deportare, de parcă ar fi vorba de versetele lui 
Nostradamus. 


62 


Lagărele de concentrare 


Localitatea Dachau, aflată la cincisprezece km de Miinchen, 
a găzduit prima tabără de concentrare, la două luni după ce 
Hitler preluase puterea. Au urmat altele. Înainte de război, 
acestea nu aveau nici o importanţă economică, servind exclusiv 
la izolarea persoanelor non-grata, calificate periculoase pentru 
regim. Se distingeau câteva categorii de deţinuţi: politici sau 
roșii, criminalii sau verzii, apoi „gealasii“ sau negrii (codosi, 
vagabonzi, prostituate), cititorii Bibliei adicămembri ai unor 
secte refractare serviciului militar. Nu lipseau” bine înţeles 
homosexualii, cărora li se atribuise culoarea roz. Inprimii cinci 
ani ai regimului hitlerist, nici un evreu nu a fost internat în 
vreun astfel de lagăr fără să fi fscut parte din una din categori- 
ile menţionate. De-abia în noiembrie 1938, cu ocazia asasinării 
de către jidani a unui diplomat german, după aşa numita 
Noapte de cristal, jidănimea a fost pentru prima oară internată 
masiv în aceste lagăre. Motivul era clar. Orice jidan putea fi 
internat într-un lagăr. Pe de altă parte, aproape toți acești 
jidanii, al căror număr nu depășea treizeci de mii, au fost elibe- 
rati în foarte scurt timp. Numărul total al deţinuţilor (care-l in- 
cludea și pe cel al criminalilor) oscila înainte de război între 
câteva mii și câteva zeci de mii. 

Odată războiul început, lagărele de concentrare au apar 
pretutindeni în Europa dominată de Germania, din Alsacia 
(Struthof-Natzweiler) și până în Polonia (Majdanek), acesta de 
urmă aflat în zona administrată de Guvernul general. În total, 
au existat patrusprezece mari lagăre de concentrare și alte 
câteva mai mici. Acestora li se adaugă cinci sute de lagăre de 
muncă, incluzând fiecare între câteva sute și o mie de 
prizonieri. Aceste lagăre de muncă au fost puse la dispoziţia 
marilor intreprinderi industriale. Cei supuși la muncă forţată în 


63 


marile companii germane proveneau in majoritate din aceste 
lagăre. Detinutii morţi în aceste lagäre de muncă apar si în 
statisticile lagărelor de concentrare de unde proveneau. 
Lagărele au jucat un rol esenţial în industria germană de război. 
Auschwitzul, cel mai mare dintre aceste lagăre, adăpostea un 
faimos Centru de Cercetări cercetări pentru fabricarea 
cauciucului sintetic Buna, produs de importanță strategică. La 
Dora-Mittelbau, lagăr renumit pentru condiţiile grele de 
muncă, se construiau rachetele pe care Hitler miza încă, în 
1944, să câştige războiul. Tratamentul dur la care au fost supuși 
prizonierii acestor lagăre nu a fost expresia unei politici de stat. 
Regimul national-socialist avea tot interesul de a dispune de 
mână de lucru ieftină. Ca oriunde în lume, regulamentele erau 
interpretate de cei numiţi să le aplice, iar aceștia, fără îndoială, 
nu reprezentau elita societății la acea oră. Cele mai cumplite 
bestialitäti nu au fost provocate de SS, ci de prizonierii închiși 
pentru crime, asmutiti împotriva celor politici. Verzii contra 
roșiilor. Triste recorduri, în acest sens, au fost atinse la 
Mauthausen, in Austria. Au fost cazuri de SS prinşi în culpă si 
pedepsti în mod exemplare. Astfel, Karl Koch, comandant la 
Buchenwald, a fost condamnat la moarte de Tribunalul de 
Onoare SS și împușcat. Vina lui: corupţie și asasinat. Din 
motive asemănătoare, Hermann Florstedt, comandant de tristă 
amintire la Majdanek, a fost spânzurat în faţa deţinuţilor. 

Conform unei statistici realizată, din ordinul lui Himmler, 
de către generalul Waffen SS, Oswald Pohl, 110 812 prizonieri 
din lagărele de concentrare au pierit între 1 iulie 1942 și 30 
iunie 1943. Dacă totuși lagărele nu se goleau, acesta se datora 
faptului că noii sosiți compensau pe cei eliberaţi și pe cei morți. 
În august 1943, numărul total al deportaților era de 224 000, iar 
un an mai târziu (fără a se lua în calcul lagărele de tranzit) s-a 
ajuns la 524.000. 


64 


Cea mai mare parte a deceselor din lagäre au fost cauzate de 
epidemii. Tifosul exantematic, o varietate a tifosului transmisä 
de purici, era practic incurabil. Pentru combaterea puricilor, 
päduchilor si plosnitelor se utiliza, printre altele, insecticidul 
Zyklon B, care, după război, a fost metamorfozat de exter- 
minasionisti în mijloc de ucidere în masă. Dacă facem 
abstracție de ultimele luni haotice ale unui război deja pierdut 
de germani, perioada cea mai teribilă pentru lagărele de 
concentrare a durat între vara și toamna anului 1942. În acest 
interval, la Auschwitz, de exemplu, tifosul a ucis uneori peste 
trei sute de oameni zilnic. Epidemia a făcut victime și printre 
cadrele SS. In interiorul complexului Auschwitz, marea 
majoritate a deceselor s-a înregistrat la Birkenau, situat la trei 
kilometri vest de lagărul central și care făcea oficiul de 
infirmerie. In lunile cele mai cumplite, la Birkenau au murit 
mai multi deținuți decât în toate celelalte lagăre la un loc. 
Legenda Birkenau a crescut din trupurile celor aproape 
100 000 de morţi înregistraţi oficial. Cei mai mulţi dintre 
aceștia au mutir datorită bolilor. De aici însă până la legenda 
unui lagăr al morţii unde ar fi pierit patru milioane de oameni e 
cale lungă! 

Pentru a incinera victimele cumplitei epidemii, s-au 
construit crematorii, iar pentru a păstra cadavrele câtva timp în 
mod decent, fiecare lagăr dispunea de o morgă. De aici invenţia 
exterminationistä a presupuselor camere de gazare. Selecţia 
prizonierilor în apți de lucru si inapti de lucru a fost 
transformată de exterminationisti în selecția pentru camera de 
gazare. Astfel a luat naștere legenda secolului, sau mitul 
Auschwitz. Catastrofa incontestabilă a survenit în lunile 
groaznice de la sfârșitului războiului, atunci când hrana, 
medicamentele, ba chiar și apa lipseau. Atunci când britanicii 
si americanii au ocupat unul după altul lagărele germane, au 


65 


găsit într-adevăr mii de cadavre neînmormântate si mii de 
prizonieri pe jumătate morți de foame. Fotografiile, mărturii ale 
războiului fără precedent au făcut înconjurul lumii. Dar, 
judecând drept, cadavrele din aceste fotografii nu dovedeau 
întru nimic o politică deliberată de exterminare. Foarte 

convingătoare în acest sens sunt statisticile deceselor în lagăre. 
lată statistica morţilor de la Dachau (sursa: Paul Berben, 
Dachau 1933-1945. L’Histoire Oficielle, Bruxelles, 1968): 


1940: 1 515 morţi. 
1941: 2 576 morti. 
1942: 2 470 morti. 
1943: 1 100 morti. 
1944: 4 794 morti. 
1945: 15 384 morti. 


Cei mai multi detinuti au murit în ultimele luni ale räz- 
boiului, nu pe parcursul intregii durate a lagärului! Dupä 
eliberare, încă două mii de deţinuţi au murit de extenuare, fără 
să mai socotim cei 1588 de persoane careau sucombat în 
primele decade ale lunii mai. 

Cauzele acestei hecatombe rezidă în următoarele: 

1. În loc de a abandona pur si simplu pe prizonierii lagărelor 
din Est în mâinile trupelor ruse, care avansau, germanii i-au 
evacuat spre Vest. Intrucât însă mare parte din căile ferate 
fuseseră distruse de bombardamentele aliaților, zeci de mii de 
persoane au mărșăluit spre interiorul Germaniei pe zăpadă și 
gheață. Majoritatea n-a mai apucat sfârşitul războiului. 
Lagărele care au adăpostit supraviețuitorii acestui exod erau în 
criză de barăci, grupuri sanitare, hrană, medicamente, criză 
cam de toate. Motivul acestei evacuări era că nu se dorea 
abandonarea forței de muncă în mâna rușilor, cu atât mai putin 
a soldaţilor. De altfel, ca peste tot în Europa, nimeni, printre cei 


66 


valizi si intregi la minte, nu dorea sa cadä in mäna 
eliberatorilor sovietici. Stiau ei ce stiau ! L aAuschwitz Insä, 
de exemplu, unii bolnavii au preferat sä-i astepte pe rusi. Toti 
au fost preluati de cätre Armata Rosie. Printre acesti bolnavi se 
găsea si tânărul evreu Elie Wiesel, căruia, în urma unei dificile 
intervenţii chirurgicale, un medic SS îi salvase viaţa. Tânărul 
convalescent a preferat să se retragă cu nemții în interiorul 
Germaniei, în loc să aștepte pe eliberatorii sovietici. Este vorba 
exact de specimenul jidovesc căruia președintele Iliescu i s-a 
adresat pentru a arbitra problema holocaustului în România. 

2. Începând cu toamna anului 1944, milioane de refugiaţi au 
invadat vestul Germaniei, evacuând teritoriile răsăritene 
ocupate de sovietici. În același timp, bombardierele anglo-ame- 
ricane transformau sistematic în cenușă orașele germane și in- 
frastructura. În asemenea condiţii, multi au murit din cauza 
epuizării fizice și a epidemiilor. Chuck Yeager, primul 
pilot care a depășit bariera sonică, mărturisește în autobiografia 
sa că escadrila din care făcea parte primise ordinul de a 
bombarda tot ce mișcă pe o suprafață de cincizeci de kilometri 
pătrați. “Nu se punea problema să imparti Germania în civili 
nevinovaţi si militari; până si țăranul care cultiva cartofi era 
considerat inamic, fiindcă hrănea trupele lui Hitler” (Yeager, 
An Autobiography, New-York, Bantam Books, p. 79-80). Prin 
bombardamentele lor, aliaţii au provocat în mod deliberat 
foametea, pentru ca să reproșeze apoi învinșilor că nu au fost în 
stare să hrănească deţinuţii lagărelor de concentrare. Pe lângă 
mormane de cadavre și schelete ambulante, aliații au găsit în 
lagăre ca Bergen-Belsen, Buchenwald sau Dachau și prizonieri 
relativ sănătoși, numărul acestora fiind de ordinul zecilor de 
mii, pe care i-au eliberat. 

Înceea ce privește mortalitatea cauzată de epidemii, în lagă- 
rele de concentrare, se poate face o paralelă istorică cu perioada 


67 


Räzboiului de secesiune din Statele Unite ale Americii. In 
lagärele de prizonieri din statele din Nord, (Camp Douglas si 
Rock Island) rata lunarä de mortalitate se situa intre doi si patru 
la sută, în timp ce în Sud, la Andersonville, din cei 52 000 de 
soldasi nordisti au decedat 13 000 (25%). În timpul Războiului 
burilor, englezii au închis în lagăre 120 000 de civili buri și 
zeci de mii de negri, din totalul cărora, a șasea parte au decedat. 
Nici prizonierii din Războiul Civil American și nici cei din 
Războiul Burilor nu au fost exterminați în mod deliberat: 
aproape toţi au murit din cauza epidemiilor ce nu puteau fi 
contracarate. Ponderea morţilor este comparabilă cu cea de la 
Dachau (16%) sau Buchenwald (14%). Serviciul Internațional 
de Cercetări (SIC) din Arolsen (RFG) a înregistrat cazurile de 
deces atestat din lagărele de concentrare. Iată bilanțul acestora, 
publicat în 1990: 


Mauthausen 78 851 
Auschwitz 57 353 
Buchenwald 20 686 
Dachau 18 455 
Flossenburg 18 334 
Stutthof 12 628 
Gross-Rosen 10 950 
Majdanek 8 826 
Dora-Mittelbau 7 467 
Bergen-Belsen 6 853 
Neuengamme 5 780 
Sachsenhausen-Oranienburg 5013 
Struthof-Natzweiler 4431 
Ravenbrück 3 640 


In statisticile serviciului din Arolsen figureazä si lagärul 
Theresienstadt cu 29 339 de decedati. Acesta însä nu a fost un 


68 


lagär de concentrare ci un ghetou de privilegiati si alti jidani cu 
pile, rezervat celor vârstnici. 

Același serviciu menţionează că statisticile sunt incomplete. 
Astfel, decesele înregistrate de alte birouri de stare civilă nu au 
fost luate în calcul. In plus, o parte din dosarele referitoare la 
anumite lagăre nu au fost accesibile serviciului respectiv. 

Dacă s-ar dori calcularea cu aproximaţie de ordinul miilor a 
celor dispăruţi în lagărele de concentrare, nimeni nu ar fi mai 
calificat să o facă decât serviciul din Arolsen, care dispune de 
mai multe documente decât toate birourile oficiale din lume! 
Dar, din păcate, această instituţie nu-și deschide arhivele pentru 
cercetători independenți. Pe deasupra, prin publicaţiile sale, 
puţin onorabilul serviciu propagă afirmaţii inexacte, cum ar fi 
aceea că nu ar exista nici un dosar provenind din lagărele de 
exterminare. 

Din informaţiile noastre rezultă că numărul morţilor de la 
Dachau și Buchenwald (32 000, respectiv 33 000) nu este con- 
testat. În 1990, rușii au predat CICR (Comitetul Internaţional al 
Crucii Roșii) registrele mortuare de la Auschwitz, pe care le 
tinuserä sub cheie până atunci. Aceste registre acoperă perioada 
august 1941 — decembrie 1943 și conţin 66 000 de nume (cu re- 
zerva câtorva lacune). Nimeni nu știe însă, sau nu vrea să ştie, 
unde se găsesc registrele mortuare lipsă! Acestea există 
undeva, din moment ce numărul celor decedați la Auschwitz se 
apropie de 150 000! 

Se pot trage următoarele concluzii: 

1. Este posibil ca 600 000 pâns la 800 000 de persoane să 
fi pierit în lagărele de concentrare national-socialiste in 
perioada 1933-1945. 

2. Dintre acestea, numărul victimelor de etnie jidovească 
nu a atins 50%, lucru cât se poate de normal, întrucât în 
majoritatea lagărelor aceștia constituiau o minoritate față de 


69 


reprezentanții celorlalte popoare. (La Auschwitz însă, în 
ultimele luni de existență a lagărului, ponderea prizonierilor 
jidani ajunsese la 80%). 

3. Dupä toate probabilitätile, marea majoritate a jidanilor 
morți în această perioadă, au murit în afara si nu în interiorul 
lagărelor. 


Masacrele de pe frontul de Est 


La 22 iunie 1941, trupele Wehrmacht-ului intrau în Uniu- 
nea Sovietică, devansând cu două săptămâni o intenţie similară 
din partea inamicului sovietic (In studiul său Spărgătorul de 
gheață, Iunie 1941, Planul secret al lui Stalin de cucerire a 
Europei, rusul Victor Suvorov aduce dovada că acest război a 
fost o operaţiune preventivă, Junie 1941: planul secret al lui 
Stalin de cucerire a Europei . Informaţia lui Suvorov a fost 
confirmată și de colonelul Valeri Danilov, specialist în istorie 
militară. Acesta a publicat un amplu articol în periodicul 
austriac de istorie militară Österreichische Militärische 
Zeitschrift din ianuarie 1993, citat de Frankfurter Allgemeine 
Zeitung din 4 martie 1993, pag. 14). 

Din start, războiul s-a purtat cu o cruzime bestială. 
Sovieticii au declanșat în spatele liniilor germane o luptă de 
gherilă contrară dreptului internaţional, la care germanii au 
răspuns exact cum urmau să o facă francezii în Algeria, 
americanii în Vietnam sau rușii în Afganistan: semănând 
teroare generală, inclusivprintre cei nevinovaţi. Războiul este 
ceva teribil, altfel nu se poate! Astfel de crime sunt rezultatele 
inevitabile ale războiului de partizani în spatele inamicului. 


: Editia originalä a fost publicatä de Orban, Paris 1989. Edisia româneascs 
a acestei cărți a fost publicată la lasi in 1997 (NT). 


70 


In multe cazuri, comisarii-politruci, adicä ofiţerii politici 
bolșevici, au fost executați îndată după capturare, tot așa și cei 
mai multi dintre partizani. Ca represalii la neîncetatele atentate 
asupra soldaţilor Wehrmacht-ului, devenise monedă curentă 
execuţia ostaticilor. 

Marea majoritate a comisarilor-politruci erau jidani. De 
asemenea, foarte numeroși erau aceștia în mișcarea de 
partizani, aşa cum reiese din surse sovietice. Ofițerii însărcinași 
cu execuţia ostaticilor preferau, în multe cazuri, să trimită în 
fașa plutonului de execuţie mai curând jidani decât prizonieri 
de alte natii. 

Bineînţeles, au fost executati multi jidani care nu erau nici 
politruci nici partizani. Era vorba de execuţii preventive, 
jidanii fiind suspectaţi în mod aprioric de bolsevism. In aceast 
punct precis, diferența dintre lupta fndreptätitä contra 
partizanilor şi crima rasială devine foarte dificil de apreciat!. 

Rapoartele de angajament conform cărora două milioane 
de jidani sovietici ar fi fost lichidate de trupele de asalt în 


! Nu trebuie uitat că încă din 1933, Congresul Mondial Evreiesc declarase 
război regimului national-socialist al Cancelarului Hitler Si întregului 
popor german. Cu alte cuvinte, orice jidan întâlnea un nemt Si orice 
neamt întâlnea un jidan, mai ales în zona de operații militre, ca bun 
neamt Si ca bun jidan, fiecare avea datoria să-l ucidă pe celălalt. Să 
recunoaStem, cu toată neutralitatea Si obiectivitatea, că cei care au inaugurat 
procedeul, care au început Si care deci asumă o responsabilitate în fața 
istoriei au fost jidanii. Declarația lor de război din 1933, intempestivă, 
neobiSnuitä Si provocantä, rămâne un act unic în istoria lumii: un popor ce 
nu dispune de un stat, nici măcar de o tară a lui, declară război statului Si 
poporului german care nu făcea alta decât sä-Si gospodărească țara lui așa 
cum credea de cuviință. Ca Si cum Spania sau Franța, dacă ar limita Si 
reglementa mâine drepturile țiganilor, poate indezirabili, cu care s-au 
pricopsit, ar risca un război din partea unui mai mult sau mai putin 
fantomatic club de miliardari ce Si-ar zice Congres Mondial }igänesc (NT). 


71 


timpul primului an al războiului constituie o falsificare 
grosolană a istoriei. Până și jidanul-americanRaul Hilberg, care 
trece drept cel mai primu-ntâi expert în materie de holocaust, le 
contestă. Lucrurile sunt însă și așa suficient de gravee: zeci de 
mii de jidani, printre care femei și copii, ca și alte zeci de mii 
de ne-jidani ar fost asasinați . 


De ce puterile învingătoare au adăugat 
atrocităților germane reale holocaustul fictiv 
si camerele de gazare imaginare? 


După ce au luptat împotriva germanilor timp de două răz- 
boaie mondiale, aliaţii și-au propus să izoleze Germania pe 
plan internaţional pentru câteva decenii și să demoralizeze po- 


! Problema este că toate informațiile de sursă interaliată (anglo-franco- 


americano-sovietică) cu privire la cele petrecute în anii Războiului mondial 
nu pot fi privite fără suspiciune. Cine poate crede cuvântul Americii care a 
organizat StiintificeSte Si pe bandă industrială violul colectiv din tunelul 
de la Augsburg. Cum putem crede Franța care a făcut acelaşi lucru în Italia, 
servindu-se de penisurile obediente ale câtorva zeci de mii de musulmano- 
marocani. Cine i-ar putea crede pe sovietici. Au spus oare aceȘtia ceva ade- 
vărat vreodată ? Să fim serioSi. Am fi naivi de-am crede că Anglia face 
cavaler solitar printre aceSti barbari. }ara care în anul 1946 a spânzurat, în 
zona ei de ocupație din Germania, un copil german în vârstă de doisprezece 
ani, care păstrase în camera lui un portret intact de-al Cancelarului Adolf 
Hitler, nu poate fi nici ea crezută pe cuvânt. Cei patru Aliați au suferit Si 
suferă de ură. O ură care nu-i englezească, nici rusească, nici frantuzeascä, 
nici americană. Ura asta este talmudică, jidovească. Cine doreşte să-și 
reîmprospăteze memoria, o poate face nu numai cu Talmudul în mână, ci 
chiar Si cu Vechiul Testament. Concluzie : nu credem pe nimeni. Ascultăm 
pe toți, verificăm totul. Cincizeci Si ceva de ani mai târziu : practicile scâr- 


boase Si macabre la care americano-englezii s-au dedat în închisorile din 
Irakul invadat fără nici un motiv nu spun nimic ? (NT). 


12 


porul german pänä la a-i inhiba orice veleitate de a duce o 
politică autonomă. Crimele efectiv comise de germani nu erau 
suficiente. Invinsii puteau oricând să reproseze învingătorilor 
crime și mai oribile. Germanii pot oricând să compare 
expulzarea corectă, civilizată si cu despăgubiri a jidanilor între 
anii 1933 si 1941, cu deportarea barbară și brutală a germanilor 
din Est (Silezia-Polonia), a sudetilor (Cehoslovacia), a sașilor 
si a șvabilor (Romänia)intre 1944 si 1953. Lagărelor de 
concentrare germane le pot fi opuse cele sovietice, din 
Arhipelagul Gulag, în care au pierit mult mai multi oameni. 
Distrugerii barbare și absurde din punct de vedere militar a 
Varșoviei, i se poate opune holocaustul Dresdei din februarie 
1945, cu nimic mai puţin barbar și fără vreo justificare din 
punct de vedere militar . 

Puterile învingătoare au fost obligate să inventeze o 
crimă unică în istoria omenirii: holocaustul, nimicirea 
sistematică a unui întreg popor, de la nou-născut până la cei 
mai vârstnici, în camere de gazare'. 


Chipul oficial al holocaustului 


Conform estimSrilor istoricului englez David Irving, americanii Si 

englezii au exterminat prin bombardare a Dresdei, timp de dous zile Si 
douş nopSi fără încetare, aproximativ 600.000 de civili, majoritatea femei 
Si copii care se refugiaserS în acest oraș declarat „deschis“, din fasa 
ofensivei sovieticilor. (Nota tr.) 
1 Există un popor în lume, care, printr-o tradiție de mii de ani, a făcut din 
ură instrumentul exterminării totale a celor ce i-au stat în cale. Pentru a 
vedea despre ce popor este vorba, este suficient să recitim în Vechiul Testa- 
ment măcar episodul amalecitilor. Intre cei patru mari inter-aliati, nu 
cumva ideea vine de la cel de-al cincelea, adevăratul Și singurul beneficiar al 
războiului civil european (1914-1945) de care vorbește David Irwing (NT). 


13 


Una din contradictiile versiunii istorice oficiale, este cä asa- 
zisul masacru al jidanilor ar fi început încă din 1941, cu toate 
că de-abia în 1942 (ianuarie), la Conferinţa de la Wannsee, ar 
fi fost decisă expulzarea acestora din Europa. Numărul 
jidanilor dispăruţi sub Hitler s-ar situa între cinci și șase 
milioane. Un procent neglijabil dintre aceștia şi-ar fi găsit 
sfârșitul din cauza subnutritiei si a bolilor, în ghetouri si lagăre 
de concentrare. Marea majoritate însă ar fi fost asasinași. Mai 
întâi în Uniunea Sovietică, prin execuţii în grup sau în 
camioane speciale de gazare în care s-ar fi introdus gaze de 
eșapament. Apoi în șase lagșre de exterminare, în care s-ar fi 
folosit gaze letale. 

După istoricii oficiali, aceste șase lagăre se găseau în fostul 
teritoriu polonez, anexat de germani în 1939. Esta vorba de 
lagărele de la Auschwitz, Majdanek, Belzec, Sobibor, 
Treblinka și Chelmno. La Chelmno, masacrele ar fi avut loc în 
camioane de gazare. In celelalte cinci, gazarea s-ar fi petrecut 
în camere fixe de gazare. 

Auschwitz si Majdanek ar fi fost lagăre mixte, în care 
jidanii erau triati funcţie de capacitatea de muncă: cei apți, la 
muncă; cei inapsi, la gazare. Celelalte patru lagăre ar fi avut o 
singură și unică destinaţie : exterminarea în masă. Singurii 
jidani cărora li se lăsa provizoriu viaţa ar fi fost cei buni de 
lucru, de care era nevoie pentru muncile grele. Din motive de 
securitate, la anumite intervale ar fi fost gazati până si jidani 
buni de lucru, care erau înlocuiţi cu alţii mai proaspeţi. Din 
acest motiv, pretind unii, dintre cei 600 000 de evrei care ar fi 
trecut pe la Belzec, unul singur ar fi supravieţuit (Kogon/ 
Rückerl/Langbein, Les Chambres à gas, secret d’ État, Paris, 
Minuit, 1984, pag. 167). 

Cam de prin 1960 se distinge intre lagäre de concentrare 
normale si lagäre de exterminare. Pänä atunci, adicä vreme de 


74 


cincisprezece ani dupä räzboi, toti istoricii plätiti de diversele 
guverne sä istorisescä gloatelor, toti ziaristi plätiti de aceleasi 
guverne să scoată ziarele lor o ţineau una si bună: fiecare 
lagăr de concentrare ar fi comportat camere de gazare, 
devenind, în consecinţă, lagăr de exterminare. Cu alte cuvinte, 
în primii cincisprezece ani de după război, istoriografia și 
propaganda oficială nu a vorbit decât de lagăre de exterminare. 
Ani în sir, la Dachau,o placă comemorativă insulta memoria 
eroicului popor german și a tuturor europenilor iubitori de 
adevăr cu cei 238 000 de morţi chipurile exterminați în acest 
lagăr. In Germania Federală a anilor cincizeci, oricine contesta 
această cifră risca ani grei de închisoare. De atunci însă, graţie 
tenacitätii, curajului si clarviziunii istoricilor revizionisti, s- a 
produs aproape o minune. Imensa placă de marmură aurită și 
îndoliată, care amintea trecătorului credul povestea cu cei 
238 000 de morţi, a fost înlocuită cu o alta mai modestă. 
Numărul morților a scăzut în mod spectaculos la 32 000, dintre 
care nici unul nu a fost gazat. S-a recunoscut astfel oficial că la 
Dachau nu au existat camere de gazare si că nu s-a practicat 
nici o exterminare. O pancartă mensioneazä astăzi acest lucru 
la fața locului. In ce privește lagărul de la Auschwitz, 
revizionistii își propun o apropiere de realitate similară cu cea 
reușită pentru lagărul Dachau. Istoricii revizioniști estimează că 
numărul morților trebuie redus la a șaptea parte, adică de la un 
milion la o sută cincizeci de mii. Pe deasupra, ca și în cazul 
Dachau, trebuie demascată minciuna camerelor de gazare , a 
căror existență nu poate fi dovedită nici la Auschwitz. 

In cartea sa Judenverfolgung im Dritten Reich. 1933-1945 
(Berlin, Colloquium Verlag, 1960, pag. 40), Wolfgang 
Scheffler propune următoarele estimări prudente minimale 
pentru victimele lagărelor de concentrare: 


Auschwitz mult peste un milion 


75 


Treblinka 750 000 


Belzec 600 000 
Chelmno 300 000 
Sobibor 250 000 
Majdanek 250 000 


Majoritatea covârsitoare a victimelor ar fi fost jidani, astfel 
că, judecând după această așa-zisă statistică, mai mult de trei 
milioane de evrei ar fi fost gazati. 


Inexistenta oricarui document referitor 
la holocaust si la camerele de gazare 


Naziștii ar fi împins până la extrema perfecțiune faimoasa 
minutiozitate germanică: totul era controlat, înregistrat, arhivat, 
absolut tot. S-au conservat astfel peste trei mii de tone de docu- 
mente oficiale întocmite de diversele organe, organisme, 
ministere, regimente, divizii, armate, prefecturi, comisariate de 
poliţie si multe alte diverse instituţii din cadrul celui de al IM- 
lea Reich. Până și operaţiunile compromițătoare ordonate de 
Hitler sunt consemnate cu rigoare de funcţionarul public 
german: bunăoară Operaţiunea Euthanasia, prin care s-a 
ordonat renunțarea la înverșunarea terapeutică din spitale, care 
nici nu vindeca bolnavii incurabili, nici nu-i lăsa să moară. O 
operațiune colosală, ca pretinsa asasinare a milioane de oameni 
în camere de gazare, ar fi presupus un enorm aparat birocratic. 
Suntem indreptätiti să credem că trebuie să existe undeva 9 
cantitate însemnată de documente cu privire la holocaust. In 
realitate, nu s-a găsit nici măcar un petic de hârtie, un 
document cât de mic, unul singur care să adeverească vreun 
plan de exterminare a jidanilor, care să vorbească despre 
construirea vreunei camere de gazare. Nimic. S-a găsit însă 


76 


intreaga docucumentatie tehnicä a instalatiilor de dezinfectie 
contra puricilor. Istoricii exterminasionisti recunosc acest 
lucru. lată ce scrie, în acest sens, Léon Poliakov in Bréviaire de 
la haine (Ed. Complexe, 1986, pag. 124): 


Arhivele deschise ale Celui de-al treilea Reich, 
mărturiile oficiale sau spontane ale conducătorilor acestuia, 
permit o reconstituire în cele mai mici detalii a elaborării si 
perfectării planurilor de agresiune, a campaniilor militare si a 
întregii game de procedee prin care naziștii înțelegeau să 
reaseze lumea după cum credeau ei de cuviință. Singura 
operațiune care rămâne într-o ceață deasă este campania de 
exterminare a jidanilor, atât în ceea ce priveşte concepția cât 
si în ce priveşte alte aspecte esenţiale. Rationamente si 
consideraţii psihologice, mărturii de mâna a treia sau patra ne 
permit să o reconstituim cu o probabilitate considerabilă. Pe 
de altă parte, multe detalii vor rămâne necunoscute pentru 
eternitate. În ceea ce privește concepția propriu-zisă a unui 
plan de exterminare totală, cei trei sau patru suspecți sunt 
morţi. Nu a rămas nici măcar un document, dacă acesta a 
existat vreodată. (...) 


Comparând numărul victimelor estimate de Wolfgang 
Scheffler cu statisticile SIC din Arolsen, se constată că în 
cazurile Auschwitz și Majdanek doar o fracțiune a presupuselor 
victime sunt înregistrate, pe când cele patru veritabile lagăre 
ale morții din Belzec, Sobibor, Treblinka și Chelmno sunt total 
absente în statisticile Arolsen (de fapt, ele figurează la rubrica 
Diverse, cu 4704 decese stabilite). Întrebare pedagogică : cum 
este posibil să se înregistreze fără contestaţii 4431 de decese 
într-un lagăr relativ mic ca cel de la Stutthof-Natzweiler, iar 
cele 1,9 milioane de victime asasinate în cele patru veritabile 
lagăre ale morţii să nu lase nici măcar o urmă? Cele 1,9 


77 


milioane de cadavre au dispărut fără să lase în urma lor nici 
cenușă nici scrum; din presupusele camere de gazare nu a 
rămas nici o cărămidă, nici o piatră. Cum explică istoricii 
exterminationisti aceste ciudätenii? 

Conform acestora, naziștii ar fi procedat astfel încât să 
ascundă asasinarea jidanilor atât poporului german cât și lumii 
întregi. Din acest motiv, ordinele de gazare s-ar fi dat exclusiv 
oral, documentele scrise ar fi fost distruse din timp, pentru 
cazurile în care ele nu au putut fi total evitate. În plus, germanii 
ar fi ars cadavrele gazatilor si ar fi împrăștiat cenușa, ar fi 
dărâmat camerele de gazare (mai puţin cele de la Majdanek și 
cea din lagărul principal de la Auschwitz, din lipsă de timp). La 
fel, ar fi aruncat în aer cele patru camere de gazare de la 
Auschwitz-Birkenau dar s-ar fi dovedit neputincioși cât 
privește îndepărtarea ruinelor. 

Să facem acum un mic exerciţiu de gândire. Să admitem 
că guvernul elveţian ar decide să asasineze toți străinii care 
trăiesc în Elveția, adică aproximativ 1,4 milioane de persoane. 
Pentru a ascunde această acţiune, ordinele s-ar da numai oral și 
s-ar dispune eliminarea imediată a cadavrelor. Oare acest gi- 
gantic masacru nu ar ieși la iveală într-o bună zi? Nu ar re- 
marca oare nimeni că, peste noapte, n-a mai rămas urmă de 
străin în întreaga Elvetie? 

Exercitiul este suficient. Că Germania ar fi câștigat 
războiul sau nu, genocidul tot ar fi ieșit la iveală. Așa dar, ce 
sens mai poate avea gluma aceasta cu secretomania? 


Călcâiul exterminationist al lui Achile 
Cu relativ puţine excepţii, orice individ din societatea 


occidentală crede în existența camerelor de gazare. Nimeni, sau 
aproape nimeni, nu ţine cont de următoarele realități: 


78 


1). În cadrul procedurii judiciare minime pentru cea mai 
banalä crimä se procedeazä la expertiza armei crimei, 
indiferent că este vorba de un pistol, de un ciocan, cuţit sau 
secure. Cu toate acestea, nici cea mai mică expertiză nu a fost 
ordonată în cadrul proceselor galaxiei Nuremberg, deși, 
chipurile, era vorba de milioane de victime. 

2). Nici un chimist, nici un inginer, nu a examinat 
vreodată camerele de gazare de la Majdanek sau de la 
Auschwitz, ruinele camerelor de gazare de la Birkenau, înainte 
de inginerul american Fred Leuchter, specialist în domeniul 
camerelor de gazare de execuţie judiciară din Statele Unite. În 
fruntea unei mici echipe, acesta a radiografiat camerele de ga- 
zare din Polonia, în februarie 1988. Leuchter însă a acționat la 
cererea revizioniștilor. 

3). Cum se face că nici o autopsie, care să dovedească 
decesul prin gazare, nu a fost practicată asupra cadavrelor 
descoperite la eliberarea lagărelor. 

Să citim clasicii literaturii holocaustice: La Destruction 
des Juifs d'Europe de Hilberg, The Final Solution de 
Reitlinger, Bréviaire de la haine de Poliakov, The War against 
the Jews de Lucy Dawidowicz, Hommes et femmes à Auschwitz 
de Langbein, L'État SS de Kogon sau Dimension des 
Völkermordes, antologie publicată de Wolfgang Benz în 1991. 
Nici unul din acesti clasici nu prezintä o schitä a unei camere 
de gazare naziste, nici unul nu explică, măcar cu jumătate de 
gură, cum ar fi putut să funcţioneze aceste înspăimântătoare 
mașini ale morţii! Nici măcar George Wellers (Les chambres à 
gas ont existé) sau Jean-Claude Pressac (Auschwitz: Technique 
and Operation of the Gas Chambers) nu ne pot furniza o cât 
palidä imagine a acestor invizibile si de negäsit camere ale 
morţii. După ce vom fi studiat profund scrierile menţionate, 
mai putem citi zece, douăzeci, cincizeci sau o sută de monu- 


79 


mente dedicate holocaustului. Putem citi si studia cu lupa 
multe alte sute de mărturii ale supravieșuitorilor. Nu vom găsi 
nici cea mai infimă descriere tehnică a camerelor de gazare! 
Singurii care s-au preocupat de condiţiile tehnice de 
funcţionare ale unei asemenea instalaţii complexe sunt istoricii 
si cercetătorii revizionisti. 

Ditlib Felderer este suedez de origine austriacä, de religie 
Martor al lui lehova.Tocmai in această ultimă calitate a ajuns 
să se ocupe de lagărele de concentrare germane, făcând 
cercetări asupra destinului celor șaizeci de mii de coreligionari 
ai săi, chipurile asasinați de către naziști. De-a lungul mai 
multor ani de cercetări, Felderer s-a convins că naziștii nu au 
ucis șaizeci de mii de martori ai lui Iehova, ci exact 203. In 
cadrul cercetării istorice căreia i s-a consacrat fără să fie plătit 
de vreo Academie sau să fie sponsorizat de cineva, Felderer a 
realizat treizeci de mii de fotografii pe amplasamentul 
diverselor și presupuselor lagăre de exterminare, a supus unei 
minutioase examinări crematoriile si din nou presupusele 
camere de gazare. Concluzia lui Felderer este că pretinsele 
camere de gazare nu ar fi putut să funcăioneze sub nici o 
formă, că mărturiile si rapoartele martorilor oculari sunt o 
suită neîntreruptă de imposibilitäti si de ineptii, că crematoriile 
nu ar fi putut in nici un caz sä serveascä acestui scop. Drept 
pedeapsä pentru surprinzätoarele rezultate ale cercetärilor sale, 
Felderer a fost inchis intr-un penitenciar specializat in 
psihiatrie represivă . 


” Securitatea lui Ceauşescu sau KGB-ul lui Stalin procedau în același fel 
cu disidenșii Si cu opozantii comunismului, lucru cunoscut Si admis de 
toată lumea. lată că aceeași psihiatrie represivä este folosită Si de 
democratiile occidentale contra diverșilor dizidenti cu care sunt 
confruntate. Să fie democrația destinată numai cäteilor, cum credeau 


80 


Francezul Robert Faurisson, profesor universitar de 
literaturä si criticä de text, a pornit de la premisa cä orice studiu 
temeinic asupra problemei camerelor de gazare trebuie sà fie 
precedat de un studiu al tehnicilor de gazare si a insecticidului 
Zyklon B, a cărui utilizare este presupusă de către istoricii 
exterminationisti: 


Am dorit să aflu cum se gazau vizonii de fermă, cum se 
gazau vizuinile de vulpe, sau cum sunt gazati în Statele Unite 
condamnatii la moarte. Am constatat că în marea majoritate a 
cazurilor se folosea acidul cianhidric (Discuţie a profesorului 
Faurisson cu revista italiană Storia illustrata, citată în Vérité 
historique ou vérité politique? de Serge Thion, La Vieille 
Taupe, 1980, pag. 174). 


Camerele de gazare din Statele Unite 


Profesorul Robert Faurisson a fost primul cercetätor care 
s-a convins ca studiul pretinselor camere de gazare germane nu 
se poate dispensa de studiul camerelor de gazare americane. 
Acestea din urmă există in foarte multe din penitenciarele 
americane, studiul lor, chiar aprofundat, nu prezintă nici un fel 
de dificultate. 

Prima execuţie, prin gazare,a unui condamnat a avut loc 
în 1924, în Nevada. Alte state americane au adoptat ulterior 
această metodă de execuţie care ar fi, zice-se, cea mai umană. 
Agentul letal folosit este acidul cianhidric (HCN). O execuţie 
prin gazare constituie un proces extrem de complicat. 
Pregătirea execuţiei, execuţia propriu-zisă și salubrizarea 
consecutivă a camerei de gazare durează câteva ore. La 


fabuliStii secolului al XIX-lea. Cäteii aforistului Bulä deschideau ochii la 
10-12 zile. Cäteii diverselor democratii fi deschid Si ei, sau nu ? (NT). 


81 


penitenciarul din Baltimore (Maryland), ansamblul operatiei 
cuprinde nu mai pusin de patruzeci si sapte de faze, dintre care 
unele sunt extrem de complexe. Camera de gazare trebuie sä fie 
perfect etansä, altfel execuția pune în pericol de moarte 
personalul penitenciarului, martorii și sutele, chiar miile uneori 
de spectatori, care-și plătesc biletul ca la stadion. 

Condamnatul este imobilizat pe un scaun. Apoi, graţie unui 
dispozitiv acționat din exterior, o anumită cantitate de granule 
de cianură de sodiu este făcută să cadă într-o cuvă cu acid 
sulfuric diluat. Granulele se dizolvă, eliberând gazul mortal, 
acidul cianhidric. Condamnatul inhalează gazul și cade în comă 
după aproximativ patruzeci și cinci de secunde. Moartea 
survine trei minute mai târziu. Gazul este apoi neutralizat de un 
epurator de aer și evacuat printr-un horn înalt. Camera trebuie 
riguros ventilată timp de douăzeci de minute, înainte ca un 
medic însoţit de doi asistenți, purtând măști de gaze, sorturi si 
mänusi de protecție, să poată intra pentru a se ocupa de 
cadavru. Dat fiind faptul că o scurgere de gaze nu este nici- 
odată exclusă, personalul din exterior dispune în permanenţă de 
echipament de prim ajutor (Serge Thion, op. cit.). 

In momentul de față tot mai multe state americane aban- 
donează această periculoasă, complicată şi costisitoare metodă 
de execusie, optând pentru injecăia letală. Faptul că 
administraţia penitenciară și justiția americnă renunță în 
momentul de față la această metodă de execuţie, foarte pe 
gustul publicului spectator, care urlă și aplaudă ca la un meci 
de box, nu este probabil fără legătură cu cercetările istoricilor 
revizioniști. La întrebările insistente ale cercetătorilor si 
istoricilor revizionisti, administraţia penitenciară americană 
refuză orice informaţie cu privire la costul mediu al execuţiei 
unui condamnat la moarte. Având în vedere că administrația 
penitenciară americană aduce spectatori cu plată care asistă la 


82 


execuție si că imaginile televizate se vând pretutindeni în lume, 
se înțelege că sume foarte mari sunt cheltuite pentru măsuri de 
protecție si de îmbunătăţire a vizibilitätii din toate unghiurile și 
din orice poziţie. In scopuri comerciale și estetice, se pare, 
camerele de gazare cele mai moderne au fost confecționate din 
supercristal, ultratransparent, capabil să reziste gloantelor de 
mitralieră. In aceste condiţii, nimic de mirare, costul mediu 
alunei singure execuţii prin această metodă poate să depășească 
două și chiar trei sute de mii de dolari. Fiecare să aprecieze 
acum dacă o industrie a morţii este mai ușor și mai simplu de 
organizat prin această metodă a gazării cu acid cianhidric sau 
prin aceea a glontului în ceafă. Ultima metodă, reamintim, a 
fost brevetată de unul din cei patru inamici ai Germaniei, și 
folosită în timpul celui de al II-lea Război mondial cel puţin cu 
ocazia masacrului de la Katyn. 


Despre Zyklon B şi camerele 
de dezinfecăie germane 


Insecticidul Zyklon B a fost brevetat în 1924. El este folosit 
chiar și astăzi pentru a dezinfecta silozuri, vapoare etc., dar și 
pentru a gaza vizuinile de vulpe (în cadrul campaniilor de luptă 
contra turbării). În timpul ultimului Război mondial a fost 
utilizat în multe lagăre de concentrare, inclusiv în lagăre în care 
nici un istoric de azi nu pretinde că ar fi existat camere de 
gazare. Se estimează că îmbrăcămintea a circa douăzeci și cinci 
de milioane de persoane a fost dezinfectată cu Zyklon B. 
Indubitabil, această măsură sanitară a ferit de tifos sute de mii 
de persoane, inclusiv jidani din lagărele de concentrare, 
salvând fără îndoială de la moarte pe multi dintre aceştia. 

Dezinfectantul era livrat într-un ambalaj etanș, sub formă 
de tablete, pastile sau granule. Ca suport, era folosit lemnul sau 


83 


pământul cu diatomit, o masă granuloasă si brună. Gazul era 
eliberat în contact cu aerul. Durata procesului chimic în 
chestiune depinde de temperatura aerului. Odată atins punctul 
de evaporare, adică 25,7*C, volatilizarea gazului durează cam o 
jumătate de oră. În cazul unei temperaturi inferioare, procedeul 
cere un timp mult mai îndelungat. 

Să examinșm acum, pe baza documentelor germane datând 
din timpul războiului, cum era utilizat practic produsul Zyklon 
B. 

Pentru despăducherea îmbrăcămintei, erau utilizate camerele 
de dezinfectie construite de DEGESCH (Deutsche Gesellschaft 
für Schädlingsbekämpfung). Aceste camere aveau volumul 
standard de zece metri cubi și puteau fi închise ermetic. 

Îmbrăcămintea supusă despăducherii era fie suspendată pe 
niște tije, fie depusă pe un cărucior mobil. 

Încăperea era încălzită la temperaturi între 25 și 35*C. Gazul 
care se volatiliza din granulele de Zyklon B era condus de un 
sistem de ventilaţie, care servea și pentru aerisirea rapidă a 
camerei, cu aer preîncălzit. 

Cutia cu Zyklon B se deschidea automat la pornirea siste- 
mului de ventilaţie și conţinutul său era deversat într-un recipi- 
ent. Se proceda atât de meticulos pentru că orice granulă scă- 
pată și pierdută din vedere cu ocazia curätirii camerei de 
dezinfectie ar fi reprezentat o adevărată ameninţare pentru cei 
din preajmă. 

Gazarea dura cel pusin o oră, iar aerisirea circa cincispre- 
zece minute. Apoi, hainele dezinfectate erau duse la aerisit. 
Camerele erau deservite de personal specializat (vezi F. 
Puntigam / H. Breymesser / E. Bernfus, Blausăuregaskammern 
zur Fleckfieberabwehr, Camere de gazare cu acid cianhidric 
pentru lupta împotriva tifosului, publicaţie specială a 
Reichsarbeitsblatt, Berlin 1943). 


84 


Dezinfecäia incintelor lipsite de încălzire, neetanse, fără 
sistem de ventilaţie, se făcea, evident, în alte condisii. Un con- 
semn de utilizare, publicat în 1942 de Serviciul de sănătate al 
Protectoratului Boemiei și Moraviei sub titlul Richtlinien für 
die Anwendung von Blausäure (Zyklon) zur Ungeziefer- 
vertilgung —Directive de utilizare a cianurii (Zyklon) pentru 
combaterea päduchilor, descrie cum trebuie efectuatä, practic, 
gazarea unei clädiri. Conform textului mentionat, dezinfectia 
trebuia executatä de o echipä formatä din cel putin doi oameni 
instruiti în acest scop. Toţi specialiștii în dezinfectie erau dotati 
cu mască de gaze, cu două filtre speciale contra acidului cian- 
hidric, cu un detector de gaze reziduale, cu o seringă cu antidot 
si o autorizație scrisă. Înainte de începerea operaţiunii, un pa- 
nou special de semnalizare, scris în mai multe limbi, marcat cu 
un cap de mort, era lipit pe poarta imobilului ce urma să fie 
dezinfectat. Un paznic ţinea la distanță persoanele neautorizate. 
Partea cea mai periculoasă a operațiunii era aerisirea care dura 
cel puţin douăzeci de ore. 

Aceste directive de utilizare au fost prezentate la Niirnberg 
drept documente ale acuzsrii sub cota NI-9912. Se pare că de 
fapt nici nu au fost citite de tribunal. Orice observator lucid și 
orice om normal ar fi înțeles că indicaţiile asupra 
particularitätilor produsului Zyklon B nu sunt compatibile cu 
mărturiile privind gazärile masive de ființe umane si 
manipularea cadavrelor de către soldaţi SS care se amuzau, 
râdeau, ascultau muzică clasică, fumau șamd. 


Trei martori-cheie ai Auschwitz-ului 


Vom cita in continuare declaratiile a trei martori principali 
si oculari, care pretind cä au asistat la gazärile de la Auschwitz. 


85 


1). Rudolf Höss a fost comandantul lagärului incepänd din 
mai 1940 si până în noiembrie 1943. Dispărut la sfârșitul 
räzboiului, Höss a fost depistat de britanici in martie 1946. La 
capătul a trei zile de neîntrerupte interogatorii, a mărturisit ga- 
zarea a două milioane și jumătate de persoane la Auschwitz. 
Declaraţia lui a constituit în acel moment piatra unghiulară a 
istoriei holocaustului. Ulterior, Höss a fost predat Poloniei 
democrat-populare! Inainte de a fi fost executat, aprilie 1947, 
închisoarea din Cracovia, el a fost încurajat să redacteze un text 
care se vrea deopotrivă notă autobiografică si confesiune. În 
acest text, Höss declară: 


(...) Când am construit clădirea de exterminare de la 
Auschwitz, am utilizat Zyklon B, acid cianhidric cristalizat, pe 
care il aruncam in camera mortuară printr-o mică 
deschizătură. Funcție de condiţiile climatice, era nevoie de trei 
până la cincisprezece minute pentru a-i ucide pe cei închiși în 
camera de gazare. Ne dădeam seama că erau morţi în 
momentul când nu se mai auzeau tipete. Asteptam cam o 
jumătate de oră înainte de a deschide porţile si de a scoate 
cadavrele. După ridicarea cadavrelor, comandourile noastre 
speciale le scoteau inelele si le extrăgeau dinții de aur. O altă 
ameliorare faţă de Treblinka era că noi am construit camere 
de gazare pentru două mii de persoane, în timp ce fiecare din 
cele zece camere de gazare de la Treblinka avea o capacitate 


de cel mult de două sute de persoane. (Document Nürnberg, 
PS-3868). 


Conform confesiunii sale, Hôss ar fi vizitat Treblinka în 
iunie 1941. Polonezii s-au grăbit să-l execute in loc să-i 
studieze proza si să-l roage să tina cont de faptul că lagărul 
Treblinka a fost deschis oficial în ziua de 23 iulie 1942. De 
asemenea, Höss menţionează un anume lagăr de exterminare 


86 


Wolzek despre care nimeni n-a auzit nimic, care nu a existat în 
realitate. Să fi îndrăznit Hôss să se amuze cu anchetatorii săi ? 
Să fi fost sigur că-s atât de tâmpiţi, sau de grăbiţi să termine cu 
el încât ori nu vor citi nimic înainte de a-l spânzura, oriși de vor 
citi nu vor pricepe mare lucru. Cert este că a inventat nu numai 
un lagăr ci si o localitate care încă nu există pe harta Poloniei. 
Există localitate și lagăr Belzec, așa cum cititorii prezentului 
studiu își pot da seama cu ușurință. “Wolzecul ”, eventual abia 
de acum încolo va fi construit, în vederea deschiderii vreunui 
nou nemorial al holocaustului. 

Conform celor relatate de Höss, comandourile speciale 
erau compuse din jidani care deserveau camerele de gazare și 
urmau să fie la rândul lor gazati și înlocuiți cu alții. In 
confesiunile și notele sale autobiografice, Höss tratează pe larg 
despre isprăvile nemaivăzute ale năzdrăvanilor din aceste 
comandouri (vezi : Rudolf Höss, Le Commandant d’ Auschwitz 
parle, Julliard, 1959, pag. 180): 


(...) Aceștia scoteau cadavrele din camera de gazare, le 
smulgeau dinții de aur, îi tundeau si târau spre groapa comună 
sau spre cuptoarele-crematorii. Ei se ocupau si cu întreţinerea 
focului în aceste cuptoare umane; în plus, umpleau cazane cu 
grăsime extrasă din cadavre si, când era nevoie, afânau 
grămezile de corpuri arzânde pentru a înlesni pătrunderea 
aerului. 

Executau aceste munci cu indiferenţă totală, ca si cum ar fi 
fost vorba de o sarcină absolut normală. Unii mâncau sau 
fumau în timp ce târau cadavrele. 


2). Evreul slovac Filip Müller, membru în comandourile 


speciale, a supraviețuit nu mai pușin de cinci ori lichidărilor 
periodice prin care se împrospătau aceste formaţiuni. El 


87 


descrie prima sa implicare în cartea Trois ans dans une 
chambre à gas d’Auschwitz (Pygmalion/G. Watelet, 1980): 


“ În fasa mea zăcea corpul unei femei. Trebuia mai întâi să-i 
scot pantofii: mâinile îmi tremurau si m-a furnicat atunci când 
a trebuit să-i dau jos ciorapii (...) Cele sase cuptoare erau deja 
aprinse: Stark dădu ordinul să deplasăm cadavrele despuiate. 
Fischl alerga de la un mort la altul si scotocea în gurile 
acestora cu o tijă de fier în căutarea dinsilor de aur. Când gå- 
sea, îi smulgea cu un cleşte si îi arunca într-o cutie din alumi- 
niu” (pag. 38 și 40). 

La pagina 215 a ediţiei germane (F. Müller, Sonderbe- 
handlung, Steinhausen Verlag, 1979), specifică durata premer- 
gătoare profanării cadavrelor: 


“După ce tipetele, gemetele si urletele se stingeau, camerele 
de gazare erau aerisite pret de câteva minute. Apoi, soldatii SS 
introduceau comandourile de prizonieri întru evacuarea 
cadavrelor”. 


Din motive lesne de înșeles, acest pasaj a fost eliminat în 
edisia franceză. 


3). Rudolf Vrba este cel de-al treilea martor-cheie, al gazari- 
lor masive de la Auschwitz, pe care ne-am propus să-l cităm. 
Vrba, după numele adevărat Rosenberg, evreu slovac, a fost 
internat în lagăr încă de tânăr. A reușit să evadeze în aprilie 
1944. Declaraţiile sale cu privire la Auschwitz au fost publicate 
în noiembrie 1944, împreună cu alte mărturii, de către or- 
ganizatia War Refugee Board (WRB), fondată sub patronajul 
ministrului american de finanțe Henry Morgenthau. Pe acest 
raport al WRB s-au concentrat acuzatorii de la Nürnberg. 
Imaginea actuală a celor mai multi pământeni cu privire 
la Auschwitz este o consecinţă a acestui raport. 


88 


In paragraful citat în continuare (Je me suis évadé d! 
Auschwitz, ed. Ramsay, 1988), Vrba-Rosenberg descrie o vizită 
a lui Himmler la Auschwitz în ianuarie 1943. Cu această 
ocazie, ar fi fost gazati trei mii de jidani pentru a inaugura la 
Birkenau un nou crematoriu. (N.B.: Se știe zi cu zi tot ce a 
făcut Himler, ca si Hitler si alți șefi ai eroicului popor german. 
Ultima escală a lui Himmler la Auschwitz datează din iulie 
1942, iar primul crematoriu de la Auschwitz a fost pus în 
funcţiune în martie 1943). Să-i dăm, totuși, cuvântul lui Vrba- 
Rosenberg: 


“În ianuarie 1943, Heinrich Himmler a revenit la 
Auschwitz. (...) Scopul principal al vizitei era de a vedea cu 
propriii ochi punerea în funcţiune a primei uzine de ucidere în 
masă, unică în lume: inaugurarea noilor cuptoare crematorii 
ale comandantului Höss. Instalaţia era excelentă: lungă de o 
sută douăzeci de metri, lată de şaizeci, conținând cincisprezece 
cuptoare, fiecare putând să ardă trei cadavre simultan în doar 
douăzeci de minute, un adevărat monument întru gloria 
constructorului său, Herr Walter Dejaco.(...) 

Acesta (Himmler) asistă la o impresionantă demonstraţie, 
umbrită doar de un orar care ar fi pus pe jeratic mai mult 
decât o amărâtă de gară germană. Comandantul Höss, nerăb- 
dător de a fi lăudat pentru funcționarea ireproşabilă a noii 
sale jucării, prevăzuse pentru această ocazie un transport spe- 
cial de trei mii de evrei polonezi si masacrarea lor după ultima 
modă nazistă. 

Himmler sosi la orele opt. Spectacolul urma să înceapă o 
oră mai târziu. La nouă fără un sfert, noile camere de gazare, 
cu dusurile mincinoase si inscripsüle S~ FIM CURAJI sau S~ 
NE P-STR-M CALMUL, erau pline ochi. În fine, pentru a se 
asigura că fiecare milimetru pătrat din interior era judicios 
folosit, gărzile SS au tras câteva focuri de armă în ușa camerei 


89 


de gazare: asta îi determina pe disperatii dinăuntru să se 
depărteze, creând astfel spaţiu pentru alte victime. Apoi, au 
fost aruncaţi nou-näscutii si copii mici pe deasupra capetelor 
celor dinăuntru, pentru a folosi spaţiul la fel de judicios şi pe 
verticală. Ulterior, porțile au fost închise ermetic si zăvorâte. 

Pe acoperiș, un soldat SS, purtând reglementara mască de 
gaze, aștepta semnalul pentru a începe să împrăștie în încăpere 
granulele de Zyklon B care degajau acidul cianhidric. În acea 
zi, avea o misiune privilegiată: cine ştie dacă va mai avea 
vreodată spectatori atât de “distinși”? Marcat de importanța 
misiunii era atât de încordat de parcă ar fi urmat să dea startul 
derby-ului de la Epsom. 

La 8 și 55 de minute, tensiunea devenise aproape insupor- 
tabilă. Omul cu masca de gaze muta fără-ncetare cutiile cu 
granule de colo-colo. La picioarele sale aștepta un public 
foarte atent. 

Nici un semn din partea Reichsfiihrer-ului, care plecase să 
servească micul dejun, împreună cu comandantul Höss. 
Undeva, sună un telefon. Toate capetele se întoarseră în acea 
direcție. (...) Mesajul era următorul: “Reichsführer-ul nu și-a 
terminat încă micul dejun ”. (...) 

În interiorul camerei de gazare, bărbaţi si femei, nebuni de 
disperare, înțelegând acum ce însemnau dusurile de la Ausch- 
witz, au început să tipe, să urle, să lovească în uși: afară însă, 
nimeni nu îi auzea. Noile camere de gazare erau izolate si 
fonic. 

(...) La orele unsprezece, cu exact două ore întârziere, 
Himler si Höss sosiră cu o mașină, Se întreținură o vreme cu 
ofițerii superiori. Himmler ascultă cu atenție explicaţiile 
amănunțite privind procesul în curs de desfășurare. Se 
îndreptă apoi, cu pas domol, spre usa ermetic închisă şi aruncă 


90 


o privire rapidă prin vizetä, la fiinţele care urma să fie 
sacrificate. 

Se întoarse să mai pună niste întrebări subalternilor, După 
care lăsă să se înțeleagă că totul era în ordine. Spectacolul 
putea începe. 

Ceea ce văzuse părea a-l satisface și dispune. Cu toate că 
era doar fumätor ocazional, acceptă o tigaretä de la un ofițer. 
In timp ce pufăia caraghios, râdea si făcea glume. Pauza de 
destindere nu l-a făcut să uite esentialul. A revenit de câteva 
ori la vizetă pentru a contempla ciclul mortal. Când acesta s-a 
consumat în totalitate, a manifestat un viu interes pentru fazele 
ulterioare. 

Corpurile au fost transportatepe scripeti spre crematorii, 
Incinerarea nu a început imediat. Trebuiau recuperati dinţii de 
aur, tăiat părul femeilor care urma să fie folosit la 
etanseizarea ogivelor de torpile. Cadavrele evreilor bogați, 
remarcati anterior datorită prestantei, urmau să fie disecate. 
Poate vreunul mai versat găsise modalitatea de a ascunde în 
launtrul său niscaiva bijuterii, poate chiar diamante! 

După cum ne putem da seama, nu era o treabă ușoară, 
Noua mașinărie, mânuită de un personal calificat, se dovedi 
absolut performantă. Himmler aşteptă pânăce fumul se ingrosa 
deasupra furnalelor, apoi își privi ceasul. 

Era ora unu, ora prânzului. (... ) 


Au fost oare abolite până și legile fizicii 
între 1941 și 1945? 


În lagărul initial de la Auschwitz, vizitatorul găsește un 
crematoriu intact, chipurile în stadiul de origine, care cuprinde 
si o cameră de gazare. La Birkenau, același vizitator întâlnește 
ruinele a patru crematorii mai mult sau mai puţin demolate. 


91 


Prin Krema I este desemnat crematoriul din vechiul lagsr, iar 
prin Krema II până la V, cele patru de la Birkenau. Cel mai 
bine conservat dintre ultimele este Krema II. In fata ruinelor 
sale, o inscripţie indică modul cum s-ar fi desfășurat masacrele: 
până la două mii de persoane erau înghesuite în camera de 
gazare, ucise cu Zyklon B, cadavrele fiind apoi transportate la 
crematoriul situat deasupra, pentru a fi incinerate. 

Dacă legile fizicii au rămas în vigoare pe parcursul celui 
de-al II-lea Război mondial, această descriere reprezintă, ca de 
altfel cele ale martorilor- cheie Hôss, Müller și Vrba- 
Rosenberg, un labirint de imposibilitäti. Să le parcurgem pe 
cele mai evidente și mai bătătoare la ochi: 

Imposibilitatea nr. 1: nici un arhitect dotat cu o umbră de 
bun simţ, nu ar construi un crematoriu în aceeași clădire în care 
sunt săvârșite masacre cu un gaz exploziv. Fără îndoială, 
Zyklon B nu este foarte exploziv, dar pentru a ucide două mii 
de persoane în trei minute (conform lui Hôss) ar fi trebuit 
folosite cantităţi imense de gaze, ceea ce ar fi constituit un 
imens pericol latent de explozie. O asemenea manieră 
sinucigașă de a concepe o construcţie nu se vede niciunde în 
Germania. La Krema I, crematoriul nu se situează deasupra 
camerei de gazare, ci alături. Această clădire ar fi explodat 
prima și ar fi gazat tot lagărul, cu SS cu tot! 

Imposibilitatea nr. 2: temperatura din camerele de despă- 
duchere trebuia urcată până la douăzeci și cinci de grade 
Celsius, așa cum am mai menţionat, pentru ca cea mai mare 
parte de acid cianhidric conținută în cristalele de Zyklon B să se 
volatilizeze pe durata unei jumătăți de oră. Nu se spune nimc 
despre un astfel de sistem de încălzire în camerele de gazare. 
Cu alte cuvinte, iarna, ar fi fost necesare ore întregi pentru ca 
gazul să se volatilizeze. Pe de altă parte, într-o cameră plină ca 
o cutie de sardele (două mii de persoane pe o suprafață de 210 


92 


metri pätrati), gazul nici mäcar nu ar fi putut sa se 
răspândească. 

Imposibilitatea nr. 3: ușile tuturor camerelor de gazare se 
deschid spre interior. În consecință, năzdrăvanii comandourilor 
speciale n-ar fi avut nici cum să le închidă, nici cum să le 
deschidă din moment ce încăperile erau doldora de cadavre 
până la ultimul centimetru cub ; din moment ce se trăgeau 
rafale în faţa ușii pentru a-i îndesa pe cei sortiti pieirii, fără să 
mai vorbim de copii care aruncaţi pe deasupra capetelor ! 

Imposibilitatea nr. 4: conform lui Hôss, comandourile speci- 
ale intrau în camerele de gazare la o jumătate de oră după 
consumarea masacrului (după Müller, doar la câteva minute) si 
se aruncau asupra cadavrelor cărora le smulgeau inelele (Höss), 
le dezbrăcau (Müller) si le scalpau (Vrba-Rosenberg). O atare 
operațiune ar fi fost curată sinucidere; nici un membru al 
comandourilor nu ar fi supravieșuit unui asemenea harakiri (să 
nu uităm că după execuţia unui singur condamnat, camerele de 
gazare americane sunt riguros ventilate, până când unui medic 
echipat cu sort, mânusi de protecţie și mască de gaze să i se 
permită accesul). Camerele de gazare de la Auschwitz sunt 
echipate cu un sistem primitiv de ventilare, astfel că nici măcar 
masca de gaze nu ar fi oferit suficientă protecăie. Acidul 
cianhidric s-ar fi depus și pe presupusele cadavre, de care 
membrii comandourilor erau însărcinaţi a se ocupa, lucru care 
ar fi dus la moartea acestora, această otravă traversează cu 
ușurință pielea. 

Imposibilitatea nr. 5: aşa cum ni se prezintă în proiectele de 
construcţie ce s-au păstrat, singurul mijloc de a accede din 
camera de gazare în crematoriu era un elevator de 2,1/1,35m, 
care putea transporta cel mult patru cadavre, plus manipulantii. 
Transportul morților spre crematoriu ar fi trebuit să se 
efectueze în mare grabă, din moment ce noi loturi de condam- 


93 


nati asteptau deja in fata dusurilor (numai in acest ritm s-ar fi 
putut gaza douäsprezece mii de persoane zilnic, conform unor 
surse, ba chiar dublu, conform altora). Condamnatii nu banuiau 
că dusul era o capcană, fiindcă primiseră săpunuri (săpun fals, 
conform unor martori oculari) şi prosoape de toaletă. In timp 
ce aceștia așteptau räbdätori,elevatorul făcea cam de cinci sute 
de ori naveta între camera de gazare și crematoriu, manipulând 
neobosit cadavre impregnate cu Zyklon B, într-o incintă 
saturată de o substanță extrem de toxică, fără ca sănătatea să-i 
fi fost afectată! 

Imposibilitatea nr. 6: Krema II și III cuprindeau fiecare câte 
cincisprezece arzătoare, celelalte doar câte opt. Chiar și în 
crematoriile zilelor noastre, incinerarea unui cadavru durează 
cam o oră si jumătate (si nu poate sub nici o formă să dureze 
mai puţin de o oră și un sfert). Această operaţiune nu se putea 
desfășura mai rapid în 1944. Să luăm cazul Krema II: atunci 
când, după șase ore, șaizeci de cadavre ar fi fost incinerate în 
cele cincisprezece arzătoare, mai rămâneau 1940 de victime la 
dușuri, lucru care cu siguranță îi împiedica să intre pe următorii 
două mii de prezumtivi candidaţi la moarte, care așteptau. 


Tot în legșturș cu crematoriile, în lucrarea lui Raul Hilberg, 
La destruction des juifs d'Europe, (Fayard, 1988, pag. 766), 
găsim date precise în legătură cu durata de exploatare a celor 
patru Krema de la Birkenau. Marea majoritate a crematoriilor 
din ziua de azi nu pot incinera mai mult de cinci cadavre pe zi 
si pe arzător, pentru că trebuie să fie răcite cu regularitate. 
Chiar pornind de la premisa că cele de la Birkenau aveau pu- 
tere identică cu cele de azi (lucru puţin probabil), numărul de 
incinerări pe toată durata existenței lagărului nu ar fi putut 
depăși o sută douăzeci până la o sută cincizeci de mii. Dar, 
conform istoricilor exterminationisti, mai mult de un milion de 


94 


persoane ar fi fost asasinate la Birkenau (până de curând, se 
vorbea de trei spre patru milioane!). 

Atunci când vorbim despre caracteristicile crematoriilor 
actuale, folosim ca sursă informaţiile privind crematoriile de la 
Clermont-Ferrand (Franţa) și din Calgary (Canada). În 
Germania și Elveţia există crematorii care folosesc cuptoare 
alimentate cu gaz metan si care funcționează douăzeci și patru 
de ore din douăzeci și patru, în care se pot incinera până la do- 
uăzeci si trei de cadavre pe zi si pe arzător. Problema se punea 
cu totul altfel la Birkenau, unde se folosea drept combustibil 
cocsul. Ivan Lagacé, directorul crematoriului din Calgary, a 
testat capacitatea maximă a unui cuptor alimentat cu cocs: la al 
șaselea cadavru incinerat, cuptorul a explodat! Lagacé 
evaluează capacitatea unui asemenea cuptor la maximum patru 
cadavre pe zi și pe arzător, pentru că instalaţia trebuie răcită cu 
regularitate în vederea evitării unor grave avarii. Datele de care 
am ţinut cont sunt mai degrabă supraestimate decât 
subestimate; pe de altă parte, nu am reușit să obţinem 
răspunsuri pertinente de la crematoriile ultramoderne. 

Unde au fost incinerate restul cadavrelor? 

În gropi comune, afirmă exterminationistii. 

Această afirmaţie constituie încă o imposibilitate fizică, 
deoarece o incinerare în gropile comune ar necesita un com- 
bustibil și, din cauza oxigenärii problematice, ar presupune o 
foarte lungă durată de ardere. Un alt argument împotriva 
acestei ipoteze îl constituie prezenţa unui abundent strat freatic 
la doar șaizeci de centimetri sub nivelul solului. Inainte de 
construirea crematoriilor, victimele epidemiilor erau incinerate 


pe rug. 


Raportul Leuchter 


95 


Imposibilitatea tehnicä a presupuselor gazäri si incineräri 
masive a contrariat cercetätori ca Felderer sau Faurisson incä 
din anii șaptezeci. Pentru a rezolvaa această problemă, era 
nevoie de părerea unui adevărat specialist în camere de gazare. 

În 1988 a avut loc la Toronto, în Canada, procesul în 
revizuire a canadianului de origine germană Ernst Ziindel. 
Acesta difuzase versiunea originală a brosurii Au murit 
într-adevăr cele șase milioane?, redactată de englezul Richard 
Harwood, în care este contestat holocaustul. Din această cauză, 
Ziindel a fost acţionat în justiţie, la instigarea unei organizaţii 
evreiești numite Holocaust Remembrance Association. Plân- 
gerea se întemeia pe o lege care pedepsea răspândirea de știri 
false care, nu mai fusese aplicatșă de șapte secole! Legea era o 
reminiscență a unei ordonanțe britanice din 1275, prin care 
cavalerii interziceau gloatei să-i ironizeze prin versuri satirice. 
Primul proces Ziindel, instrumentat în 1985, s-a soldat cu 
condamnarea acuzatului la cincisprezece luni de închisoare. 
Sentința a fost ulterior anulată, pentru vicii de formă. În 1988, 
Robert Faurisson l-a sfătuit pe Ziindel să apeleze la inginerul 
american Fred Leuchter, specializat în construirea camerelor de 
gazare, folosite în mai multe state americane, pentru execuţia 
condamnaților la moarte. Cu acordul lui Zündel, Faurisson l-a 
contactat pe Leuchter. Acesta a plecat în Polonia în 1988, 
însoţit de soţia sa, Carolyn, cameramanul Jürgen Neumann, 
desenatorul Howard Miller si de translatorul polonez Tjudar 
Rudolph. Scopul călătoriei: examinarea minutioasa a 
pretinselor camere de gazare de la Auschwitz I, Auschwitz- 
Birkenau și Majdanek. Inginerul-arhitect Fred Leuchter a 
redactat apoi un raport de expertiză, pe care l-a prezentat 
tribunalului canadian. 

Concluziile lui Leuchter sunt clare: în nici unul dintre cele 
trei lagăre nu a existat vreo cameră de gazare destinată 


96 


exterminării ființelor umane. Au existat numai camere de 
dezinfectie, destinate exterminării păduchilor si puricilor. 

Demonstrația lui Leuchter se bazează pe trei puncte princi- 
pale: 

1.Camerele de gazare sunt astfel construite încât nu pot 
servi pentru gazarea oamenilor,sinici nu au servit vreodată în 
acest scop. Ele nu sunt etanșe. Ori, etanseitatea unei camere de 
gazare este o condiţie absolut indispensabilă. Altfel, gazul 
mortal se răspândește în exterior. Pe de altă parte, ar fi fost o 
curată nebunie din partea germanilor construirea de camere de 
gazare în imediata vecinătate sau în subsolul crematoriilor. 
Lipsesc instalaţiile de difuzare a gazului cât și cele de încălzire 
a camerelor. În fine, instalasiile de aerisire găsite la faţa locului 
sunt total insuficiente. Ventilatia de la Krema I, de exemplu, 
era asigurată doar printr-o gură de aerisire, care ar fi condus 
gazul letal direct în spitalul SS, situat în fața camerei de 
gazare, și ar fi ucis pacienții și medicii. Expertiza estimează că 
cu o astfel de aerisire rudimentară, gazul letal ar fi persistat în 
presupusa cameră de gazare cel putin o săptșmână, si încă într- 
o doză suficientă pentru a trimite pe lumea cealaltă pe oricine 
ar fi intrat. Mästile de gaze nu ar fi asigurat o protecție 
suficientă. 

Așa numitele camere de gazare au fost în realitate morgi. 
Cea de la Krema I a fost apoi transformată în adăpost 
antiaerian. 

2. Crematoriile nu ar fi putut nici pe departe face față arderii 
numărului enorm de corpuri omenești vehiculat de către 
istoricii exterminationisti. Cât despre gropile de incinerare, 
acestea sunt un pur produs al imaginașiei. 

3. Leuchter și echipa sa au prelevat eșantioane de mortar 
atât din camerele de gazare cât si din camerele de dezinfectie. 
Trebuie ştiut că cianura se menţine în mortar sau în piatră timp 


97 


de secole. În timp ce esantioanele prelevate din camerele de 
dezinfectie prezentau, dupä patruzeci si patru de ani, un 
continut de cianurä foarte ridicat, urmele de cianura din 
esantioanele prelevate in presupusele camere de gazare erau 
total nesemnificative sau chiar nule. Leuchter explicä existenta 
de reziduuri si in aceste esantioane prin faptul cä incintele 
respective au fost, probabil periodic, dezinfectate. In acelasi 
timp, trebuie amintită lucrarea recentă a lui Germar Rudolf 
(Gutachten über die Bieldung und Nachweisarbarkeit von 
Cyanidverbindungen in den „Gaskammern“ von Auschwitz, 
Kernerplatz 2, D-7000 Stuttgart 1), în care este descris un 
fenomen natural care duce la aparitia cianurii in sol. Astfel, 
într-o fermă din Bavaria s-a descoperit o concentrație mult mai 
mare de cianură decât în pretinsele camere de gazare de la 
Birkenau (G. Rudolf, op. cit., pag. 85 și 93). 

Testul cianurii nu a fost făcut de Leuchter, ci de doctor în 
chimie James Roth, care nu avea nici o idee cu privire la prove- 
nienta esantioanelor. 

Dacă raportul lui Leuchter ar fi fost contestabil, extermin- 
ationistii ar fi angajat numaidecät cei mai buni chimisti si ingi- 
neri, pentru a realiza o contraexpertiză. Până în ziua de astăzi, 
nici un inginer sau chimist nu a fost însărcinat cu așa ceva. Au 
existat doar două penibile tentative de contestare. Una aparține 
farmacistului exterminationist francez Jean-Claude Pressac, 
autorul lucrării Auschwitz: Technique and Operation of the Gas 
Chambers (Beate Klarsfeld Foundation, 515 Madison Avenue, 
New York, 1989). Tipărită în doar o mie de exemplare, cartea 
în chetiune nu se găsește în librării și, în ciuda titlului, nu 
conţine nici un element cu privire la funcţionarea camerelor de 
gazare. A doua tentativă a fost făcută de germanul Werner 
Wegner. Ea figurează în antologia Die Schatten der 
Vergangenheit,  (Bakes/Jesse/Zitelmann, Propyläen, 1990). 


98 


Cele douä tentative de infirmare a expertize Fred Leuchter nu 
dovedesc nimic. Istoricul revizionist german Udo Walendy le 
pulverizeazä punct cu punct in numärul 50 al revistei 
Historische Tatsachen. De asemenea, profesorul Robert 
Faurisson tratează în detaliu această problemă în numărul 3 din 
Revue d'histoire révisionniste, care până de curând putea fi 
procurată fără prea mari probleme la Librăria Românească 
Antitotalitară, aflată în Paris la câţiva pași de Sorbona. 
Tentativa farmacistuluiJean-Claude Pressac este atât de cusută 
cu aţă în toate culorile încât unii istorici exterminationisti l-au 
acuzat pe autor că se folosește de fondurile lor pentru a da apă 
la moară revizionistilor. Intre timp, Jean-Claude Pressac a 
murit în mod misterios. 

Testul cianurii a fost refăcut între timp de două ori. Mai întâi 
de Institutul de expertize medico-legale din Cracovia, la 
cererea Muzeului din Auschwitz. Apoi de chimistul german 
Germar Rudolf care, ca urmare, şi-a pierdut locul de muncă de 
la Institutul Max Plack din Stutgart și a fost condamnat le doi 
ani de inchisoare corecțională. In momentul de față s-a 
refugiat, se pare, în afara Gulagului occidental. In urma unor 
analize foarte amănunțite, Germar Rudolf a ajuns la aceleași 
concluzii cu Leuchter, pe care totuși îl critică în ce priveteșe 
unele aspecte minore. 

Urmele de cianură descoperite de chimistii polonezi în 
eșantioanele provenind din camerele de gazare sunt și mai ne- 
semnificative decât cele descoperite de doctorului Roth. 
Pentru a nu-și bate cuie în talpă, polonezii au prelevat 
esantioane de comparaţie în camere de dezinfectie ai căror 
pereți fuseseră între timp retencuiti (badigeonnés ?). De ce ţi-e 
frică nu scapi : chiar și în aceste condiţii, resturile de cianură 
din zidurile camerelor reputate de dezinfectie sunt mult 


99 


superioare celor gäsite in zidurile pretinseleor camere de 
gazare. 

Într-un studiu a cărui publicare a fost blocată prin 
intervenţie politieneascä în ultimul moment, Walter Lüftl, 
președinte al Camerei federale austriece a inginerilor, expert 
judiciar sub jurământ, a calificat drept imposibilitate tehnică 
pretinsele gazări masive de la Auschwitz. Din această cauză a 
trebuit să demisioneze din postul său (martie 1992). De atunci, 
Walter Lüftl faceobiectul unei anchete penale pentru încălcarea 
legii care vizează împiedicarea reabilitării național- 
socialismului. 

Studiile referitoare la funcționarea camerelor de gazare si la 
capacitatea crematoriilor pot fi oricând repetate. Este suficientă 
trimiterea în Polonia a unei echipe competente, filmarea 
cercetărilor si apoi prezentarea lor în fasa opiniei publice 
mondiale. 

(N.B. : în 1988, cu ocazia procesului în revizuire, Ernst 
Zündel a fost condamnat la nouă luni de închisoare; a fost pus 
în libertate cu condiția de a nu se mai exprima public în 
legătură cu holocaustul. Zündel a făcut apel la Curtea Supremă, 
cea mai înaltă jurisdicție în Canada, care l-a achitat în august 
1992, După patru ani si jumătate.) 


Elefantul invizibil 


Odată clarificată in modul cel mai științific cu putință 
legenda camerelor de gazare, se impune să înțelegem că toate 
mărturiile, poveștile, zvonurile, însinuările și afirmațiile 
oficiale pe această temă nu-s altceva decât o stângace și 
monstruoasă născătorie de atrocităși fictive, răspândite după 
război de puterile învingătoare si, ulterior, chiar de germani, 
din motive de propagandă politică.Să nu ne mire că Germania 


100 


pare să se fi pus definitiv la remorca ideologică a învingătorilor 
ei. Cei ce ştiu ce a însemnat pierderea războiului pentru 
Germania, vor înţelege cu ușurință. Ceilalţi, pentru a înţelege 
mai ușor, să-și amintească situaţia ţărilor frätesti din cadrul 
lagărului socialist. Albania lui Enver Hodja era adesea mai 
comunistă decât Uniunea Sovietică a lui Hrușciov iar 
Președintele Nicolae Ceaușescu pretindea cu toată seriozitatea 
(în momentul în care Gorbaciov lansase reformele lui ce aveau 
să pună capăt comunismului) că România a realizat de mult și 
glaznostul și perestroika ! Nu l-a contrazis nimeni. Douăzeci de 
milioane de români pinguinizati săreau în sus ca apucatii și 
aplaudau. Nemţii nici nu sar în sus, nici nu aplaudă. Ei tac, 
lucrează, plătesc si așteaptă ! 

Ar fi interesantă recapitularea întregii poveşti a camerelor 
de gazare cu toate episoadele ei, unele de mult uitate sau 
abandonate chiar de către versiunea oficială exterminaţionistă. 
Ea ar depăși însă scopul pe care ni l-am propus, acela de a 
rămâne în limitele unei sinteze. Rugăm pe cititori să facă ei 
înșiși, fiecare pentru el, această recapitulare. Lucrul nu-i tocmai 
dificil întrucât, de mai bine de o jumătate de secol al most 
bombardati cu tot felul de informații pe această temă. Cu 
elementele de care dispune, chiar și fără un alt efor de 
documentare, fiecare să încerce oexplicatie si o viziune 
coerentă cu privire la ceea ce s-a petrecut efectiv. 

Când a aflat, pentru prima dată opinia publică mondială de 
posibila existență și utilizare a camerelor de gazare. Cum a 
reacționat ea în faţa acestei teribile noutăţi? Dacă am răspunde 
scurt : în anul 1916 și a reacționat cu cea mai totală indiferență, 
deși am spune ceva perfect adevărat, s-ar putea crede că 
glumim. Să procedăm cu pași mai mici. 

Istoricul iudeo-britanic Walter Laqueur se apleacă asupra 
acestei probleme în cartea The Terrible Secret apărută în 1980 


101 


(Londra, Weidenfeld & Nicolson). Laqueur pleacä de la faptul 
că aliaţii dispuneau de o puternică reţea de informatori, atât in 
țările ocupate de Germania, cât si în însăși Germania. El ajunge 
la concluzia că o crimă monstruoasă, precum asasinarea a mi- 
lioane de oameni în camere de gazare, nu putea fi ascunsă timp 
de ani de zile, mai ales că organizaţiile evreiești raportau 
constant atrocități peste atrocități mai ales după 1942. 

Cu toate acestea, continuă Laqueur, Washington-ul, Londra 
si Moscova se complăceau între apatie și contemplare, 
protestând simbolic, fără a întreprinde nimic pentru salvarea 
jidanilor. Jidănimea mondială nu au fost prevenită de nimeni în 
legătură cu exterminarea ce pasămite o ameninţa, iar poporul 
german nu a fost informat despre genocidul săvârșit chipurile 
de propriul guvern. 

Același autor consideră că Papa de la Roma a fost 
permanent la curent cu ceea ce se petrecea în Polonia catolică, 
dar nu s-a înduioșat prea tare, din moment ce victimele nu 
făceau parte din turma sa. Chiar si Crucea Rosie a stat cu 
brașele încrucișate și a tăcut mâlc până la sfârșitul războiului. 

Martin Gilbert analizează amănunțit în cartea sa Auschwitz 
and the Allies acest imens lagăr, în jurul căruia se discută azi 
atât de milt. Auschwitzul se găsea într-o zonă industrială. 
Cuprindea lagărele principale Auschwitz I si Birkenau 
(Auschwitz II), plus complexul industrial de la Monowitz 
(Auschwitz III), care ar fi trebuit să atragă atenţia aliaţilor din 
cauza importanţei sale economice și strategice. Nu mai vorbim 
de cele aproximativ patruzeci de lagăre anexe. Detinutii erau în 
contact permanent cu muncitorii liberi, de diverse naționalități, 
care munceau ca peste tot în lume, pentru un salariu. In plus, 
adesea, multi prizonieri de la Auschwitz au fost transferați în 
alte lagăre. Din când în când aveau loc și elibersri . După 
Laqueur, în anul 1942 ar fi fost eliberate 978 de persoane, în 


102 


anul urmätor ceva mai putine, iar în 1944 ar fi fost eliberate 
multe evreice la intervenţia unui industriaș german. In aceste 
condiții, cum s-ar fi putut păstra secretul în legătură cu 
presupusul genocid? 

Dacă exista un loc în Europa unde nu s-ar fi putut tăinui un 
masacru la scară industrială, acela era cu siguranță Auschwitz. 
Cu toate acestea, vreme de doi ani plini, omenirea a ignorat 
lucrurile de neconceput care se petreceau acolo: masacrele ar fi 
început în 1942 și de-abia în 1944 au apărut primele semnale în 
presa mondială, ne asigură Martin Gilbert. 

Am pus astfel degetul pe ceva care pentru cei doi autori 
constituie o enigmă ! Nici unul dintre ei nu găsește o explicaţie 
coerentă. Ajungem astfel la “ problema elefantului ” ! Nu cel 
cu cea mai mare trompă, despre care știu si copii că este cel 
sovietic ! Elefantul americano-occidental, mai discret si 
rezervat până nu de mult, are nu numai trompä ! Mai are pe 
deasupra — sä nu va gânditi la cine stie ce cä, de fapt, acest 
formidabil pachiderm iudeo-american are mult mai mult decât 
ati putea crede domniile voastre.El este peste tot, oriunde, 
oricänd, pac !Dai peste trompa lui. Sigur, nu toatä lume il vede. 
Elefantul însă este acolo, chiar dacă fasciștii si antisemitii 
refuză să-l vadă. Controlati în pivniţă, sau în cămară. Să nu 
spuneţi că nu vedeți nimic, că dacă ar fi, l-aţi vedea. Sadam 
Husein a dat de două ori un astfel de răspuns și s-a trezit exact 
lângă el, în cușcă cu elefantul. Tot așa i s-a întâmplat și lui 
Milosevici, cu același elefant care era și-n pivnita lui, la 
Belgrad, in Kosovo, în Bosnia, peste tot. Chiar sunteți siguri că 
nu aveţi și dumneavoastră un elefant în pivniţă ? Ce-ar fi să vă 
mai gândiţi, să vă mai uitaţi odată înainte de a trece Rubiconul 
revizionist. Istoricii si cercetătorii revizioniști sunt oamenii 
care, privind în pivnițele lor si nevăzând nici urmă de elefant , 


103 


au spus-o limpede, cum se cade și pe înțelesul tuturor: 
Elefantul nu există ! 

In varianta ei holocaustică, această formulă o datorăm 
inginerului electronist si informaticianului american Arthur 
Butz, autorul unei foarte interesante cărți: Cacialmaua 
secolului XX, The Hoax of the Twentieth Century. Unii 
vorbesc de Impostură, dar asta nu are prea mare importanță. O 
impostură care, ţine, ţine, ţine si până la urmă se desumflă ca o 
bäsinä, tot cacialma rămâne. In plus, la poker, când ţine, 
cacialmaua aduce câștig, aduce bani.Tot așa și cu camerele de 
gazare, holocaustul : uite elefantul, uite elefentul, uite elefentul, 
iată banii, iată banii, iată banii... până când elefantul face fâs și 
bäsina nu-i mai ! Cu sau fără drägutul de elefant, Arthur Butz 
este și va rămâne un clasic al revizionismului istoric despre 
care chiar și cei de la Dilema lui Pleșu vor auzi până la urmă. 
Că nu toți e proști acolo ! 


Ipoteza elefantului face posibilă formularea de răspunsuri 
clare la unele întrebări fără răspuns până acum: 

1). De ce s-au lăsat evreii deportaţi în lagărele de 
concentrare si conduși spre abatoare ca oile, fără să opună 
rezistență? Răspuns : Evreii s-au lăsat a fi deportați în lagărele 
de concentrare și de muncă pentru că ştiau că prin lagăre de 
concentrare și de muncă germanii înțelegeau exact lagăre de 
concentrare și de muncă. 

2). De ce nu au bombardat Aliaţii camerele de gazare? Ar fi 
omorât multi deţinuţi, dar ar fi salvat, incomparabil, mai multi. 
Răspuns : Aliaţii nu au bombardat camerele de gazare pentru 
că nu au existat camere de gazare. 

3). De ce căpeteniile naziste precum și ziaristul fără vreo 
fuctie oficială în cadrul regimului hitlerist (Julius Streicher, 
spânzurat la Nuremberg),care au supraviețuit războiului, au 
negat cu vehementä exterminarea jidanilor? Răspuns : 


104 


Cäpeteniile naziste precum si ziaristul respectiv au negat 
exterminarea jidanilor pur si simplu pentru cä nu a avut loc nici 
o exterminare a jidanilor. Atunci când, în timpul procesului de 
la Nürnberg, personalități marcante ale celui de-al Treilea 
Reich, cum ar fi Albert Speer și Hans Frank, și-au schimbat 
brusc opinia și au recunoscut că, moralmente, sunt complici ai 
genocidului, au făcut-o pentru că au căzut în capcana întinsă de 
confesiunea lui Höss si dovezile fabricate ale învingătorilor. 
Asa au pätit sute de milioane de oameni, care încă văd un 
elefant care nu există ! 

4). De ce Vaticanul şi Crucea Roșie au trădat principiile 
umanitare şi au păstrat tăcerea cea mai desăvârşită cu privire 
la cea mai mare crimă din istoria omenirii? Răspuns : Pentru 
că Vaticanul si Crucea Rosie au aflat de-abia la sfârșitul 
războiului de cea mai mare crimă din istoria omenirii, care, 
cum ar spune Radio Erevan, de binecuvântată amintire 
totalitară, este adevărată, desigur, dar nu este crimă ci 
impostură, cacialma. 


Alte dovezi 


Încă din 1942, serviciile de informaţii britanice au reușit să 
intercepteze si să descifreze codurile comunicațiile radio între 
cartierul general SS din Berlin și lagărele de concentrare. 
Decesele erau raportate zilnic. Marea majoritate erau cauzate 
de boli, dar erau menţionate și execuţii prin împușcare sau prin 
spânzurare. Despre gazări, nici un cuvânt, nici măcar la 
Auschwitz! 

Profesorul Hinsley, actualmente conferenţiar la Cambridge, 
specialist în descifrarea codurilor inamicilor în timpul 
războiului, confirmă cele mai sus menţionate în cartea British 
Intelligence during the second World War (Cambridge 


105 


University Press, New York, 1981, pag. 673): mesajele radio 
germane nu contineau mentiuni referitoare la gazäri, no 
references to gassings |! 

Incepänd cu 1943, avioanele de recunoastere aliate au fo- 
tografiat cu regularitate Auschwitzul. Pe durata a treizeci si 
două de misiuni, s-au făcut sute de fotografii, până la ocuparea 
lagărului de către Armata Roșie, în ianuarie 1945. În nici una 
din aceste fotografii nu se vede coada sau aglomeraţia din faţa 
presupusei camerei de gazare, care este lesne identificabilă. 
Câteva asemenea poze au fost puse la dispoziţia publicului în 
1979 şi pot fi examinate la Arhivele naţionale din Washington. 


Holocaustul, nimic altceva 
decât propagandă de război 


În martie 1916, cotidianul Daily Telegraph anunța că 
austriecii și bulgarii au gazat șapte sute de mii de sârbi. Nu știu 
dacă cititorii ziarului britanic au înghițit gălușca. Cert este că, 
după război, nimeni nu a mai crezut, nici vorbit de cei șapte 
sute de mii de sârbi gazati. 

In 2 august 1990, trupele irakiene au invadat Kuweit-ul. 
Statele Unite au încercat să convingă ONU să intervină militar 
pentru a elibera emiratul, dar au întâmpinat rezistență din par- 
tea organizaţiei. Dar, iată că, dintr-o dată, situația se schimbă 
radical, în octombrie. O tânără kuweitiană și un chirurg din ca- 
pitala emiratului, descriu, în lacrimi, în faţa unei comisii a 
drepturilor omului, cum s-au dezläntuit barbarii irakieni în 
spitalul capitalei ocupate: au spart incubatoarele și au aruncat la 
pământ nou-nsscutii! Această mărturie a dezläntuit furia opi- 
niei mondiale și a contribuit la succesul partizanilor soluţiei 
militare. Impostura a ieșit, în 1992. Povestea cu incubatoarele a 
fost fabricată de o agenție de publicitate din New York, căreia 


106 


emirul de Kuweit, aflat in exil, i-a achitat zece milioane de 
dolari. Chirurgul nu era chirurg, iar tânăra refugiată era fiica 
unui diplomat kuweitian aflat la post în Statele Unite. Aceștia 
au repetat împreună zile întregi scenariul mărturiei oculare. In 
paralel au făcut un curs intensiv de limba engleză. 

Spre deosebire de basmele înspăimântătoare în legătură cu 
primul Război mondial sau cu Războiul din Golf, cele privind 
al II-lea Război mondial se povestesc fără încetare, fiindcă 
enorme interese politice și financiare sunt în joc. 

Primele rapoarte privind exterminarea jidanilor au apărut în 
1942 în ziare controlate de sioniști, cum ar fi New York Times, 
si proveneau, după toate probabilitățile, de la Congresul 
evreiesc mondial (vezi A. Butz, op. cit.). Obiectivul principal al 
acestei propagande de groază a fost, fără îndoială, de a semnala 
guvernelor și populaţiei statelor aliate necesitatea unui leagăn 
naţional pentru poporul evreu. 

Arthur Butz, în Cacialmaua secolului XX, reconstituie 
geneza legendei secolului. Nu numai camereer de gazare, ci 
toate metodele imaginabile de asasinat au bântuit coloanele 
ziarului New York Times. În numsrul din 30 iunie 1942, era 
vorba de un poligon de execuţii în care ar fi fost împușcași 
zilnic câte o mie de jidani. Mai multe numere din februarie 
1943 vorbesc despre stațiile de otrăvire a sângelui din Polonia 
ocupată. Spre sfârșitul războiului poligoanele de execuții şi 
staţiile de otrăvire a sângelui au dispărut din ziar. Au apărut 
celulele de execuţie sau concasare prin abur, vapori , care au 


” Aceste aberante Si imposibile metode de ucidere in masS se înscriu pe 
linia unui permanent Santaj sentimental, practicat, dacă nu de poporul 
evreu, în orice caz de cei ce se considerS indreptSSisi s$ vorbeascS în 
numele acestuia. Cei SantajaSi sunt creStinii, adicS popoarele care Știu Si 
inseleg ce este aceea „milS“. Evreii Si in general popoarele semite nu au 
aceeaşi concepSie ca noi despre mil$ Si caritate. O simplS lecturs a 


107 


cunoscut un succes räsunätor! Au fost pomenite chiar si la 
Nürnberg, 14 decembrie 1945, conform procesului-verbal: 


“Trebuia ca toate victimele să-și scoată îmbrăcămintea si 
incältämintea, care erau apoi adunate, urmând ca, în grup, fe- 
meile si copiii mai întâi, să fie mänati spre încăperile morții 
(...). De îndată ce camerele erau pline ochi, ele erau închise 
ermetic si se dădea drumul vaporilor (...). Rapoartele primite 
permit să estimăm că mai multe sute de mii de evrei au pierit 
astfel la Treblinka” (Document Niirnberg PS-3311). 


Saptezeci si cinci de zile mai târziu, ca prin farmec, tribu- 
nalul a uitat subit de camerele cu vapori. Sosise noul cuvânt de 
ordine : camere de gazare, punct. În concluzie, abia după 
încheierea războiului părinții exterminationismului s-au pus de 
acord asupra formei definitive a legendei! 


Gropile incandescente ale lui Elie Wiesel 


anumitor pasaje din Vechiul Testament ne va edifica cu privire la mândria 
resimSits pentru faptul exterminSrii Si genocidSrii unor popoare ca 
amaleciSii, moabiSii Si altele. Poveştile de adormit copii, in legSturs cu 
imaginarele „camere de gazare“ pornesc din aceeaşi sete de „eroism“ 
specific Si ficSiune debordantS pe care o întâlnim atât în Vechiul Testament 
sau Talmud cât Si în comportamentul obi$nuit al evreului, care se 
centreaz$ invariabil în jurul ideii de ban nemuncit, de câștig ilicit. Cine 
crede cS exager$m, sS facS bine sS citeascS mScar prima carte a Vechiului 
Testament, unde Dumnezeul lor le promite case Si oraşe construite de 
alsii, grSdini Si livezi cultivate de alsii etc. În fond, problema camerelor 
de gazare din Germania hitlerists este Si o problemă de bani: Israelul Si 
evreii de pretutindeni au încasat pe această bază multe miliarde de dolari 
nemunciŞi. (Nota tr.) 


108 


In cartea Legends of Our Time (New York, Avon Books, 
1968, pag. 177-178), Elie Wiesel formuleazä urmätorul 
indemn: 


“Fiecare evreu trebuie să își rezerve, undeva înăuntrul sau, 
o zonă de ură, o ură vie si virilă, împotriva a tot ce personifică 
germanul si a tot ce dăinuie in german. A proceda altfel 
înseamnă a ne trădar morții . 


În 1968, Elie Wiesel s-a trezit laureat al Premiului Nobel 
pentru Pace, înurma, între altele, a propunerii a optzeci și trei 
de deputați din Bundestag. Parlamentarii considerau că 
atribuirea acestui premiu ar constitui o mare încurajare a 
tuturor celor care se angajau în procesul de reconciliere. 

Nsscut în 1928, Elie Wiesel a fost internat la Auschwitz 
între aprilie 1944 si ianuarie 1945. Mărturia lui iniţială se 
intitulează Noaptea, La Nuit (1958). Lucru curios: marele 
apostol al holocaustului, treisprezece ani după război, nu suflă 
un cuvânt despre camerele de gazare . ȘI mai curios : camerele 
de gazare îşi fac apariţia în versiunea germană, Die Nacht zu 
begraben, Elischa (traducere de Curt Meyer-Clason, editura 
Ullstein). Cuvântul “ crematoire ” din original francez a fost 
sistematic tradus prin “ camere de gazare ”). Că venerabilul 
Wiesel nu a văzut camere de gazare, nu încape nici o îndoială. 
Să nu fi auzit însă nici măcar povestea lor ? Sigur este că nu le 


” Evreii nu l-au aSteptat pe Elie Wiesel pentru a formula o coerents 
doctrin$ a urii Si a dispreSului faSS de celelalte popoare, pe care ei le 
numesc „goimi“. Potrivit Talmudului, de exemplu, un evreu pios care trece 
pe längs un cimitir creStin, trebuie sS scuipe de trei ori Si s$ blesteme pe 
cei ingropaSi... Multe alte detalii picante în acest sens pot fi gSsite în 
Povara a trei milenii de istorie Și religie iudaicș (FRONDE, 1995), în 
Evreul talmudist, Înfruntarea jidovilor Si Cei mai înverȘuna Și duSmani 
ai popoarelor noastre (Samizdat, 2000). (Nota tr.) 


109 


menţionează în prima sa mărturie, apărută la treisprezece ani 
după război. 

Dacă Elie Wiesel nu a văzut camere de gazare este pentru 
că, până către anii 1960, avea o altă gäselnitä. Ne-o spune el 
însuși. Latăl văzând ceva ce nimeni n-a văzut vreodată: 


Nu departe de noi, dintr-o groapă, flăcări gigantice urcau 
spre cer. Ceva ardea acolo. Un camion se apropie si îşi 
basculă încărcătura în groapă: erau copii, nou-născuţi! Da, 
i-am văzut, cu ochii mei... (Să mă mai mir că începând de 
atunci somnul îmi ocolește ochii?) 

lats deci unde ajunseserăm. Alături se afla o altă groapă, 
mai mare, pentru adulți. (...) 

“Tată, îi spun, dacă-i așa, nu mai vreau să astept. Mă 
duc să mă arunc în sârma ghimpată electrificată. E mai bine 
decât să agonizez ore întregi în flăcări ” 

Ciudat, dar Wiesel a fost scutit de interminabila agonie în 
flăcări, fără a recurge totuși la soluţia finală a gardului 
electrificat: 


Coloana noastră mai avea de parcurs vreo cincisprezece 
pași. Imi muscam buzele pentru ca tata să nu audă cum îmi 
tremurau fălcile. Incă zece pași. Opt, șapte. Ne îndreptam 


i SS recunoaştem cS viziunea cu nou-nSscuSii basculași Si cu flscsrile 
gigantice este mai gogonat$ decât povestea cu zidurile lerihonului. E bine 
s$ reSinem de aici cu ce fel de inepSii se poate ajunge astSzi laureat al 
Premiului Nobel! Demistificarea Si demascarea minciunii istorice a 
camerelor de „gazare“ este nu numai necesar$ ci Si urgents. Altfel toate 
instituSiile noastre tradiSionale vor fi distruse, nu numai cea a adevărului 
Și a liberei cSutSri a acestuia. Dacă instituSia Premiului Nobel a ajuns un 
gheSeft oarecare, ce putem crede despre diversele ACADEMII ale lumii? 
Sunt ele astSzi, aceste academii, altceva decât o ocarS pentru adevăr Si o 
povars pe grumazul popoarelor îndobitocite? (Nota tr.) 


110 


alene, în urma unui car mortuar imaginar, spre propria în- 
mormântare. Patru paşi. Trei paşi. Am ajuns. Iat-o, groapa cu 
flăcările ei e chiar lângă noi. Îmi adunam umbra de energie 
ce-o mai aveam pentru a mă arunca în gardul ghimpat. În 
fundul sufletului, îmi luam rămas bun de la tata, de la întreg 
universul si, împotriva voinţei, cuvinte se legau si se asterneau 
într-un murmur pe buzele mele: Ytgadal veyitkadhach, chme 
raba...Fie-i numele slävit și sfinţit... Inima îmi crăpa. lată. Mă 
aflam în fața îngerului morții. (...) 

Nu. La doi pași de groapă cade ordinul să facem la stânga 
şi să o luăm spre o baracă (La Nuit, ed. Minuit, 1958, pag. 57- 
60). 


Constatăm, așadar, că și după încheierea războiului, pe 
lângă camerele de gazare, o varietate de mijloace de ucidere era 
vehiculată de atotputernica propagandă jidovească. Unul dintre 
acestea consta în arderea oamenilor de vii. Această variantă de 
exterminare a fost continuu propagată de mediile jidovesti până 
prin 1960. Profesorul Robert Faurisson consideră că Elie 
Wiesel a trebuit să aleagă între două minciuni ale propagandei 
aliaţilor și că a avut ghinionul să o aleagă tocmai pe cea 
necästigätoare. Fără să-l contrazicem pe Robert Faurisson, ni se 
pare însă că ambele minciuni, până acum, sunt câștigătoare ! 


Belzec, lagărul-fantomă 


Situat în răsăritul Poloniei, lagărul din Belzec (a nu se 
confunda cu Bergen-Belsen) a fost unul de rangul trei, conform 
istoriografiei oficiale. Șase sute de mii de evrei ar fi fost gazași 
aici. 


111 


Povestea lagärului Belzec este foarte sugestiva pentru 
intreaga legendä a holocaustului. Ea meritä o prezentare mai 
indeaproape. 

Lagärul a fost inaugurat in 1942, ca lagär de tranzit 
pentru jidanii deportati in Rusia. La scurt timp dupä deschi- 
dere, au apärut zvonuri despre presupuse masacre sävärsite 
acolo. Revizionistul italian Carlo Mattogno se ocupă de aceste 
zvonuri în studiul său dedicat mitului exterminării evreilor (Le 
mythe de l’extermination des Juifs, Annales d'histoire 
revisionniste nr.1, 1987, pag. 15-107). 

e Prima variantă: evreii erau înghesuiți într-o baracă unde 
erau obligaţi să stea în picioare pe o placă metalică care era 
apoi conectată la o tensiune electrică mortală” (variantă a ziaru- 
lui guvernului polonez în exil, Polish Fortnightly Review, de- 
cembrie 1942). 

e A doua variantă: evreii erau ori împușcați, ori gazaţi sau 
electrocutati (Declaraţie a Comitetului de informare interaliat 
din decembrie 1942). 

e A treia variantă: evreii erau uciși în cuptoare electrice. 
Afirmația aparține lui Abraham Silberschein (Die 
Judenausrottung in Polen, Geneva, august 1944). 

e A patra variantă, formulată de Stefan Szende, doctor în 
filozofie, în cartea Der letzte Jude aus Polen (Europa Verlag 
Ziirich/New York, 1945, pag. 290): 


Moara de oameni cuprinde un spatiu cu un diametru de 
aproximativ şapte kilometri. Această zonă este protejată cu 
garduri din sârmă ghimpată și de o grămadă de dispozitive de 


“Nu Stim dacä se poate spune cu adevärat cS in tot rSul este Si un bine, 
totusi povestea cu cu placa metalics sub tensiune electrics ar putea fi 
aplicatS mScar de Siganii ursari, nevoiSi, în secolul XX, ss se plimbe 
Dupä ei cu cSrbunii aprinSi pentru a-i face pe urSi sS joace... (Nota tr.) 


112 


securitate. Nimeni nu avea dreptul sa se apropie. Nimeni nu 
avea dreptul să părăsească această zonă (...) Trenurile pline 
cu evrei intrau printr-un tunel subteran în subsolul locului de 
execuţie (...) Li se lua tot ce posedau. (...) Obiectele erau 
meticulos clasificate, inventariate si puse la dispoziția rasei 
stăpânitoare. Pentru a scăpa de această muncă de durată si 
complicată, s-a hotărât ca toate convoaiele să fie livrate gata 
dezbrăcate. Evreii, goi-puscä, erau mânati în săli gigantice. 
Aceste săli puteau găzdui mii de persoane simultan. Nu aveau 
ferestre, erau din metal, iar podeaua metalică era 
escamotabilă. 

Podeaua unei asemenea săli, împreună cu miile de evrei, 
cobora într-un bazin cu apă situat la subsol, astfel încât corpu- 
rile oamenilor să nu fie total scufundate. În momentul în care 
erau scufundati cam până la solduri, apa era cuplată la o 
sursă de înaltă tensiune. În câteva clipe, toți evreii, de ordinul 
miilor uneori, erau morți. 

Apoi, podeaua metalică, cu cadavre cu tot, se ridica dea- 
supra nivelului apei. O altă linie electrică era cuplată si placa 
metalică se transforma într-un crematoriu, încinsă ca o plită, 
până în momentul în care toate cadavrele erau reduse la sta- 
diul de cenușă. 

Puternice macarale ridicau apoi gigantica platformă- 
crematoriu, si evacuau cenușa. Înaltele furnale ale uzinei eva- 
cuau fumul. Procedura era încheiată. 

Următorul tren, cu o nouă șarjă de jidani, aştepta deja în 
fața intrării în tunel. Fiecare tren aducea trei pâng la cinci mii 
de evrei, uneori chiar mai multi. Au fost zile în care sinele din 
Belzec au suportat mai mult de douăzeci de astfel de trenuri. 
Tehnica modernă triumfa în împărăţia nazistă. Problema 
exterminării a milioane de oameni era rezolvată. 


113 


e À cincea variantă: evreii erau electrocutati în dușuri 
electrice si transformați apoi în săpun. Această versiune este 
datorată lui Simon Wiesenthal: 


Inghesuiti unul intr-altul, sub supravegherea soldatilor SS 
ucrainieni si letoni, oamenii intrau alergând in “ baia ” 
deschisă, unde încăpeau până la cinci sute de persoane. 
Podeaua era metalică, iar dusurile atârnau de tavan. Când 
baia era plină, soldaţii conectau podeaua metalică la 
tensiunea de 5000 V. Simultan, apa täsnea din dușuri. Un țipăt 
Scurt și execuţia era terminată. Un medic-sef SS, dr. Schmidt, 
constata moartea victimelor prin vizetă, apoi se deschidea a 
doua ușă și intrau comandourile pentru cadavre, care evacuau 
rapid lesurile. Baia putea primi următorul lot de cinci sute. 
(Der neue Weg, Viena, nr. 19/20, 1946). 


Conform variantei lui Simon Wiesenthal, cadavrele nu 
erau reduse la stadiul de cenușă, pe o plită gigantică, după cum 
ne asigură Stefan Szende. Ele erau transformate de călăi în 
săpun cu marca RIF, “ Rein Jüdisches Fett”, adică grăsime pur 
jidănească (N.B. : RIF era acronimul pentru „Reichsstelle für 
industrielle Fettversorgung “, adică Serviciul Reich-ului de 
aprovizionare industrials cu materie grasă): 


În ultima saptsmäns din martie (1946), presa romäns 
anunsa o știre de senzasie: în orsselul român Fslticeni, cu oca- 
zia unei ceremonii talmudice de inhumare, au fost îngropate cu 
solemnitate în cimitirul evreiesc douszeci de cutii cu săpun (...) 
Cutiile purtau marca RIF — „Rein Jüdisches Fett“ (...) Parcă 
pe la sfârșitul anului 1942, a fost pronunsats pentru prima dats 
oribila sintagms „transport de săpun“. Se întâmpla in 


114 


Guvernul general iar fabrica era in Galisia, la Belzec. Nous 
sute de mii de evrei au fost utilizasi ca materie prims în această 
fabrică, între aprilie 1942 si mai 1943 (...) Probabil, lumea 
civilizats nu poate concepe cu ce plscere priveau naziștii si 
sosüle lor acest săpun. În fiecare bucats de săpun, ei vedeau 
un evreu, dispsrut ca prin farmec, care astfel nu va mai putea 
da lumii vreun alt Freud, Ehrlich sau Einstein (...) Înhumarea 
săpunului într-un orssel din România are ceva supranatural. 
Durerea ascunsă ferecats în acest mic obiect de uz cotidian 
sfâsie inima deja prea incercats a omului secolului XX. În era 
atomică, o întoarcere la sinistra bucätsrie medievals a 
vrsjitoarelor pare o fantasms! si totuși este realitatea ! (Der 
neue Weg, Viena, nr. 17/18, 1946). 


e A șasea variants: evreii erau asasinasi CU var nestins. 
Această versiune aparsine polonezului ne-evreu Jan Karski, 
autorul cărţii Story of a Secret State, apsruts în 1944 (Houghton 
Miffling Co, Boston, The Riverside Press, Cambridge), 
publicats în francezs cu titlul Mon témoignage devant le monde 
(éditions S.E.L.F., Paris), din care extrag urmstorul pasaj (Citat 
După R. Faurisson, Réponse à Pierre Vidal-Naquet, 1982, pag. 
44): 


Planseul trenului [plin cu evrei] fusese acoperit cu un 
strat gros de praf alb, adică var nestins. Toats lumea știe ce se 


© Guvernul sau Guvern$mântul general desemneazs autoritatea instituitS de 
cStre germani pentru guvernarea Poloniei ocupate între septembrie 1939 Si 
decembrie 1944. (Nota tr.) 

i Regret$m cS pentru această ediSie romäneascS a cărții lui Jürgen Graf 
ne-a fost imposibil ss gSsim un ziar românesc relatând despre faimoasa 
înmormântare de la FSlticeni. RugSm pe cititori s$ ne ajute s5 indreptsm 
această imperfecSiune. (Nota tr.) 


115 


intämpls atunci când se varsä aps peste var (...) Carnea vie in 
contact cu varul se deshidrateazs rapid si arde. Cei ce se gs- 
seau în tren urmau să fie arsi pâns la os (...) Se Issa deja seara 
pe când cele patruzeci si cinci de vagoane (le-am numsrat) furs 
umplute. Trenul, cu încărcătura-i de carne torturats, vibra si 
urla ca într-un cosmar. 


e A șaptea variants: evreii erau uciși cu Zyklon B, care era 
introdus prin sevsrie în dușuri. Pentru această versiune a optat 
un tribunal german în 1965, cu ocazia procesului Belzec, pists 
pe care apoi a pedalat Adalbert Riickerl, fost director al Ofici- 
ului central din Ludwigsburg însărcinat cu informarea asupra 
crimelor naziste, în cartea Nationalsozialistische Vernichtungs- 
lager im Spiegel deutscher Strafprozesse (Deutscher Taschen- 
buchverlag, 1977, pag. 133). Tribunalul a precizat că s-a trecut 
la execușii folosind gazele de eșapament, După câteva 
săptșmâni. Fără indoials, biesii SS-isti au avut nevoie de câteva 
săptșmâni pentru a se dumiri că granulele de Zyklon B refuzau 
să circule prin conducte! Pe de alts parte, dacă e să ne lușm 
După exterminasionisti, alsi SS-isti au parcurs experienșa în 
sens invers, trecând de la gaze de eșapament la Zyklon B. 

e A opta variants: evreii erau asasinasi cu gaze de esapa- 
ment provenind din motoare Diesel. Citez în continuare un pa- 
saj din Raportul Gerstein, raport care este considerat, împreunș 
cu confesiunea lui Höss, cea mai importants dovads a holoca- 
ustului. Kurt Gerstein a fost ofiser SS al Serviciului de sänstate 
si s-a predat trupelor franceze care au ocupat Wurtenberg-ul, în 
aprilie 1945. Înainte de a se sinucide” în închisoare, el și-a de- 


” Potrivit istoricului francez Henri Roques, autor al unei Teze de doctorat pe 
marginea „rapoartelor Gerstein“ (cSci sunt mai multe Si in mai multe 
limbi: germansS, francezS Si englezS), locotenentul Kurt Gerstein nu s-ar fi 
sinucis ci ar fi fost ucis de temnicerii sSi francezi. De remarcat cS, prin 


116 


pus confesiunea, mai exact cele sase confesiuni, lucru demon- 
strat sclipitor de francezul Henri Roques, in teza sa doctorat: 
exists nu mai pusin de sase Rapoarte Gerstein, care difers, pe 
ici, pe colo, prin psrsile esensiale! Conform celor sase confesi- 
uni, Gerstein a vizitat Belzec si Treblinka in august 1942. Con- 
form uneia dintre confesiuni, cam douszeci si cinci de milioane 
de persoane ar fi fost gazate! La Belzec, intre sapte si opt sute 
de persoane erau îndesate într-o camers de gazare de douszeci 
si cinci de metri pstrasi, adică vreo treizeci de persoane pe me- 
tru pștrat! și asta ne-o spune un inginer! Evocarea unui deal de 
vreo patruzeci de metri, format din încălșșmintea celor asasi- 
nași, încoroneazș această gogonsturs care figureazs în mai toate 
manualele de istorie! Iats un extras din „confesiunea“ lui 
Gerstein (André Chelain, Faut-il fusiller Henri Roques?, 
Polémiques, Ogmios Diffusion, 1986, pag. 90-91; cartea lui 
Chelain consine textul complet al tezei Roques, Les „confes- 
sions“ de Kurt Gerstein. Étude comparative des Différentes 
versions. Édition critique): 


ordin al Ministerului francez al Educasiei Si Invsssmäntului, lui Henri 
Roques i s-a anulat titlul de Doctor in istorie, obSinut cu cel mai inalt 
calificativ, in luna iunie 1985, la Universitatea din Nantes. Neputincioase in 
fasa Adevărului istoric Si orbite de urS, toate dictaturile acestui secol recurg 
la mSsuri care frizeaz$ ridicolul. Henri Roques Si Wilhelm Stäglich 
(autorul cărții Mitul Auschwitz) sunt probabil singurii occidentali cSrora li 
s-a anulat doctoratul obSinut conform normelor Si tradiSiei universitare. În 
cazul lui Stăglich, doctoratul i-a fost anulat După mai bine de cincizeci de 
ani de la obSinerea lui. MSsurile acestea abuzive Si ridicole trebuiesc 
privite din perspectiva celor ce se petreceau în cadrul dictaturilor comuniste, 
unde pâns Și titlul de Academician a fost anulat în nenumsSrate cazuri. Asa 
s-a ajuns, în România ca Si în Rusia, FranSa, Germania sau Anglia Și alte 
SSri, ca academiile Si alte societSSi savante s$ cuprind$, alSturi de 
personalitSSi merituoase, tot felul de derbedei Si de impostori. (Nota tr.) 


117 


Camerele se umplu. „Incärcasi bine!“, a ordonat cäpita- 
nul Wirth. Se calca-n picioare. Vreo opt sute de fiinse umane 
pe 25 m’, în 45 m’ (...) Usile se închid. 

În același timp, ceilalsi asteapts afars dezbrscasi (...) 
Dar motorul Diesel nu funcäioneazs (...) 

Soseste Wirth. Se vede că îi este penibil că acest lucru se 
intämpls tocmai astșzi, când Sunt si eu prezent. Da, vsd si aud 
tot! Ceasul meu nu greseste: 50 de minute, 70 de minute — Die- 
sel-ul tot nu pornește; cei dinsuntru asteapts în zadar. Îi auzim 
plângând si suspinänd „ca la sinagogs“ — remarcă profesorul 
Pfannenstiel care își lipise urechea de usa din lemn (...) 

După 2 ore si 49 de minute — cronometrului meu nu-i 
scaps nimic — porneşte motorul Diesel. Päns în acest moment, 
cei dinsuntru au supraviesuit în camere pline ochi: de patru ori 
750 de fiinse în de patru ori 45 de metri cubi . 

Mai trec 25 de minute. De buns seams, mulsi sunt deja 
morsi; se vede prin ferestruica aceea care pentru un moment 
lumineazs electric camera (...) 

28 de minute mai târziu, rari sunt cei care mai miscä. In 
fine, După 32 de minute, totul este mort; (...) 


Din motive greu de explicat, istoria a asimilat aceastä 
variants de Raport Gerstein, adicä pe cea de-a opta, evocats 
mai sus. 

Gazele de esapament ale motoarelor Diesel nu consin 
monoxid de carbon, decät in procent nesemnificativ (vezi 


* Nu se Stie de ce „de patru ori 750 de fiinse in de patru ori 45 de metri 
cubi“. Este vorba inss de o „mSrturie“. Fiecare este însS liber Si chiar 
invitat s$ judece „mSrturiile exterminaSioniste“. Mareșalul Ion Antonescu 
a fost condamnat Si apoi asasinat cu forme în regulS, tot pe baza unor astfel 
de mSrturii. (Nota tr.) 


118 


Friedrich Paul Berg, „The Diesel Gas Chambers: Myth Within 
A Myth“, Journal of Histical Review, vol. 5, nr. 1, 1984, pag. 
15-46). Prizonierii din camera suprapopulats ar fi murit asfixi- 
ași cu mult timp înainte ca monoxidul de carbon să-și fi fscut 
efectul. Orice alt motor cu benzinș ar fi constituit o armș cri- 
minals mult mai eficace decât motorul Diesel. Dacă nemșii 
şi-ar fi propus într-adevăr să gazeze oameni, cu siguranţă nu ar 
fi folosit un motor rablagit, ci unul din numeroasele gaze toxice 
pe care industria lor chimică le producea. Ne gșsim în fașa unei 
contradicăii flagrante: geniul tehnic întruchipat de poporul 
german, care putea să le permits să gșsească metode de a ucide 
milioane de oameni fără știrea lumii și fără a Issa urme, este 
total incompatibil cu tâmpenia de care ar fi dat dovads prin 
alegerea celei mai psguboase arme, dintre toate cele posibile. 


Ce dovezi avem despre asasinarea a șase sute de mii de 
evrei la Belzec? 

O inspecăie a amplasamentului lagărului da la Belzec 
n-ar fi de nici un folos, pentru că am zșri un câmp și nimic mai 
mult. 

Nu exists nici un document referitor la Belzec — naziștii 
dșdeau ordinele de execușie exclusiv oral. 

Nu s-au descoperit gropile comune — naziștii au ars cada- 
vrele. 

A dispsrut pânș și cenușa celor șase sute de mii de vic- 
time — naziștii au fmprsstiat-o (nu prea ni se explică ce s-a în- 
tâmplat cu oasele; pușini știu că oasele nu ard decât parsial si 
că ar fi trebuit să fie mscinate). 

Din camerele de gazare n-a rsmas nici mșcar o umbrs de 
pietricică — naziștii au aruncat în aer aceste camere si au eva- 
cuat dșrâmșturile. 


119 


Belzec este total absent din statisticile de la Arolsen, 
statistici In care un lagsr de concentrare mic, ca cel din Neuen- 
gamme, figureazs cu exact 5.780 de decese incontestabile — 
morsii de la Belzec nu au fost înregistrași. 

Nu mai trsieste nici un martor ocular — din cei sase sute 
de mii de evrei deportasi la Belzec, unul singur a supraviesuit, 
un anume Rudolf Reder, decedat in anii saizeci. 

Ce dovads avem legats de asasinarea a sase sute de mii 
de evrei la Belzec? 

Nici una! Nici cea mai mică dovads! 


Treblinka, o ofensă adusă rașiunii 


Al doilea lagsr de exterminare, conform ierarhiei 
exterminașioniste, a fost cel de la Treblinka, la optzeci de 
kilometri de Varșovia. Nici aici nu a rșmas vreo urmș de 
victimș (cu toate că ar fi fost opt sute de mii — în varianta actu- 
als, ba chiar trei milioane — în varianta din 1946). 


“ Bine inSeles, această variant$ de „trei milioane“ a fost reSinuts la 
Tribunalul Militar InternaSional de la Nürnberg. Pe baza unor astfel de 
variante aberante au fost spânzuraşi zeci de mii de militari Si funcSionari ai 
Germaniei hitleriste. Procedura a fost întru totul asemSnStoare celei folosite 
de regimul comunist din România pentru a-Si extermina duSmanii 
SSrSniSti, liberali, social-democrași Si legionari. Iuliu Maniu, Dinu Si 
George BrStianu sau Titel Petrescu au fost deja reabilitași. Va veni ziua 
când mareșalul Antonescu, Jodl, Keitl ori Göring vor fi reabilitasi la rândul 
lor, ca Si de altfel toși ceilalSi eroi Si martiri, români, maghiari, germani 
sau de alte naSionalitSSi, cSzuSi ostSSeSte la Stalingrad, Cotul Donului, 
în Ardeni sau la Berlin pentru apSrarea unei anumite idei europene. Când va 
veni această zi, înc$ nu se Ştie. Ceea ce se Ştie îns$ mai de mult, este cs 
deja pe timpul lui Brejnev Si Ceaușescu, SSrile comuniste aveau un avans 
de aproximativ cincizeci de ani faSS de Occident.. SS nu se creads cS este 


120 


De fapt si de drept, Treblinka a fost un lagsr de tranzit, la 
fel ca Sobibor si Belzec. Dupä sângeroasa represiune a räzme- 
risei ghetoului din Varsovia, în primsvara din 1943, supravie- 
suitorii au fost trimisi, via Treblinka, fie in ghetouri, fie in la- 
gsre de muncă. 

In cartea lui Adalbert Rückerl despre „lagșrele de 
exterminare“, aflsm cum că la Treblinka funcăionau doar 35-40 
de SS-iști. Cum puteau acești patruzeci de oameni să gazeze 
zilnic câteva mii de evrei? Pentru că erau ajutași de cinci sute 
pânș la o mie de muncitori evrei! (același Riickerl, pag. 212) 
Aceștia erau dotași cu bice, lucru care le sporea autoritatea. 
ştiau că într-o buns zi, vor fi la rândul lor gazasi, dar nu le-a 
venit niciodats ideea să întoarcă bicele spre cei patruzeci de 
SS-isti pe care-i deserveau, ci masacrau de zor pâns la zece mii 
de coreligionari pe zi! Chiar condamnașii se dovedeau foarte 
ascultstori: acuzatul Suchomel a declarat la Düsseldorf, cu oca- 
zia Procesului Treblinka, că aceştia „intrau în ordine, gata dez- 
brșcași, în camera de gazare“ (Frankfurter Allgemeine Zeitung, 
2 aprilie 1965). 

Filmul lui Claude Lanzmann, Shoah — nu mai pușin de 
nous ore și jumstate de proiecăie! — este, conform prefesei 
cărții omonime care conșine dialogurile din film, un document 
capital deoarece, scrie Simone de Beauvoir, „ (...) După 
război, am citit cantitssi enorme de mșrturii despre ghetouri, 
despre lagșrele de exterminare: eram de-a dreptul zspscisi. Dar, 
vizionând astșzi extraordinarul film al lui Claude Lanzmann, 
ne dșm seama că, de fapt, n-am știut nimic. În ciuda tuturor 
cunoștinșelor dobândite, înspșimântștoarea experienșș era 


vorba de o glums. Gulagul s-a mutat dincolo de fosta Cortins de Fier, 
Occidentul abia de acum încolo riscS s$ cunoascS Aiudul, Gherla, Canalul 
Și celelalte... (Nota tr.) 


121 


undeva, departe de noi. Pentru prima dats o simsim prezents in 
minte, in inims, In carne. Devenim psrtasi (...)“. La rändul sau, 
Pierre Vidal-Naquet considers Shoah un „grandios film isto- 
ric“ si o „mare opers istorică“ (Les Assassins de la mémoire, 
éditions La Découverte, Paris, 1987, pag. 143 si 149). Citez in 
continuare un scurt extras din conversasia care are loc intre 
realizator si frizerul de la Treblinka, Abraham Bomba (Shoah, 
Editions Fayard, 1985, pag. 143): 


Lanzmann: si camera de gazare? 

Bomba: Nu era mare, era o încăpere de aproximativ pa- 
tru pe patru (...) Deodats, interveni un caporal: „Frizerilor, 
voi trebuie să procedasi în așa fel încât toate femeile care 
intrs aici să fie convinse că îşi vor tunde pusin psrul, vor face 
un dus si apoi vor pleca. “ Dar noi știam bine că din acele 
camere nu se mai ieșea (...). 

Lanzmann: si chiar veneau? 


Bomba: Da, veneau. 

Lanzmann: Cum arstau? 

Bomba: Erau dezbrșcate, goale pușcă, fără haine, fără 
nimic (...). 

Lanzmann: Existau si oglinzi? 

Bomba: Nu, nici vorbs de oglinzi sau scaune, ci doar 
niște bsnci, plus noi, cei șaisprezece sau șaptesprezece frizeri... 

Lanzmann: Cam câte femei tundeasi într-o sarjs? 

Bomba: Intr-o sarjs ... Să fi fost ... saizeci-saptezeci de 
femei. 

Lanzmann: si, După aceea, se închideau ușile? 

Bomba: Nu. Odats isprsvits treaba cu primul grup, intra 


imediat urmstorul (...). 


122 


Se aflau, deci, într-o încăpere de patru pe patru, saispre- 
zece sau șaptesprezece frizeri, saizeci-saptezeci de femei goale, 
ba chiar mai încăpeau si bsnci! 

Acesta fiind un „document capital privind exterminarea 
evreilor“, un „grandios film istoric“ și o „mare operș istorică“, 
n-avem oare dreptul să avem dubii în legsturs cu veridicitatea 
celorlalte dovezi? 

În august 1992, Polish Historical Society (91 Strawberry 
Hill Avenue, Suite 1038, Stamford, CT 06902, SUA), societate 
care cuprinde cetsseni americani, istorici amatori, majoritatea 
de origine polonezs, a adunat o documentașie voluminoasă care 
demonteazs bucats cu bucats imaginea „lagărului de extermi- 
nare“ de la Treblinka. Să ne oprim la câteva puncte esensiale: 

1. Propaganda pe tema exterminsrii a demarat la scurt 
timp După construirea lagărului de tranzit de la Treblinka II, în 
2 iulie 1942 (lagărul de muncă Treblinka I fusese deschis la 
finele lui 1941 și se afla la 3 km de celșlalt). Propaganda din 
timpul războiului, cât și de După terminarea acestuia, a 
prezentat opiniei publice urmștoarele metode de exterminare 
(pe längs cea clasică cu gaze de eșapament Diesel): gazare cu 
Zyklon B; opsrire cu vapori fierbinsi; asfixiere în camere de 
decompresie; electrocutare; împușcare; execușie cu mitraliera. 

2. Masacrele cu gaze de eșapament provenind din motoare 
Diesel, asupra cărora „istoricii“ au căzut de acord, sunt de-a 
dreptul imposibile. Se face trimitere la un eveniment care a 
avut loc la Washington în 1988, când un tren cu locomotivș 
Diesel a rsmas blocat într-un tunel; tunelul s-a umplut imediat 
cu gaze și s-au scurs patruzeci de minute pânș la remedierea 
defecăiunii, fără ca un singur pasager din cei patru sute 
doușzeci să fi pssit ceva. 

3. Treblinka II, fiind un lagșr de tranzit, se gșsea la doar 
240 de metri de o importantș linie feratș, la 270 de metri de un 


123 


drum principal si la 800 de metri de cel mai apropiat sat. Nu 
s-ar fi putut disimula masacrele nici mscar timp de o 
săptșmânș... In aprilie 1943, guvernul polonez în exil a lansat 
ipoteza că „lagărul de exterminare“ era Treblinka III, situat cu 
patruzeci de kilometri mai la nord, în inima unei zone 
împșdurite, ipotezs la care s-a renunsat pe tscute... 

4. Foști deţinuţi au desenat cam patruzeci de versiuni de 
planuri ale lagărului, care se bat cap în cap. „Camerele de ga- 
zare“ îşi schimbs amplasamentul de la un plan la altul. 

5. Așa cum menșioneazș și Udo Walendy, în remarcabilul 
numsr 44 al revistei Historische Tatsachen, Armata Rosie a ras 
de pe fașa psmântului Treblinka II, pentru a pretinde ulterior că 
naziștii au șters astfel urmele abominabilelor crime. 

6. In arheologie se folosește tehnica fotografierii aeriene, 
cu ajutorul căreia se pot recunoaște locurile în care s-au fscut 
săpșturi, chiar și După trecerea a secole întregi. Procedänd 
similar, avioanele de recunoaștere aliate au fotografiat cu 
regularitate amplasamentele Auschwitz și Treblinka. In 
fotografiile de la Treblinka II a putut fi identificats o singurs 
groaps comuns de 66/5m, (și adâncă de trei metri, conform 
fotografiilor realizate de o comisie iudeo-sovietică, în 1944) 
care ar fi putut conșine cel mult patru mii de cadavre. Dat fiind 
că Treblinka a fost tranzitat de aproape un milion de evrei, iar 
condișiile de transport erau inumane, patru mii de victime par 
plauzibile. Incepând din aprilie 1943, germanii au deshumat și 
incinerat cadavrele, pentru că o iminents revșrsare a Bugului ar 
fi constituit un pericol de epidemie. 

Această documentasie — suts la suts revizionists — a fost 
adunats de americani de origine polonezs, a căror sars a suferit 
cumplit sub nașional-socialiști. Acești oameni au trecut la 
căutarea adevărului istoric, în detrimentul continușrii propa- 
gandei de război îndreptate împotriva dușmanului de odinioarș, 


124 


așa cum o fac tot mai mulsi cercetstori chiar în Polonia-mams. 
Pot fi oare clasificasi drept nazisti? 


Majdanek: sapte, trei, sau nici mscar o singurs 
camers de gazare? 


Majdanek a fost unul din cele sase „lagsre de extermi- 
nare“. Mai exact, a fost pe de-o parte lagsr de exterminare, dar 
pe de alts parte, nu prea a fost, si totusi, päns la capst, ca in 
povestea cu capra, a fost decis ca lagsr de exterminare, 
„probabil“, ca să nu zicem indubitabil! 

Câși au murit la Majdanek? 

— 1,5 milioane conform unei comisii sovieto-poloneze 
(1944); 

— 1,38 milioane După Lucy Dawidowicz (The War 
against the Jews, Penguin Books, 1987, pag. 191); 

— 360.000 După Lea Rosh si Eberhard Jäckel (Der Tod ist 
ein Meister aus Deutschland, Hoffmann und Campe, 1991, 
pag. 217); 

— 250.000 După Wolfgang Scheffler (Juden Verfolgung im 
Dritten Reich, Colloquium Verlag, 1964, pag. 40); 

— 50.000 După Raul Hilberg (La Destruction des Juifs 
d' Europe; e adevărat că Hilberg pomenește doar victime-evrei; 
cifrs lansats în 1961 și repetats în 1985). 


Câte camere de gazare au existat la Majdanek? 

— Nici una, conform celebrei scrisori a lui Martin 
Broszat, publicatș in 19 august 1960 în Die Zeit: Majdanek nu 
figureazș în enumerarea lagsrelor dotate cu camere de gazare; 

— şapte, După Deutsche Volkszeitung din 22 iulie 1976; 


125 


— sapte, de asemenea, conform jurnalului televizat al 
ARD din 5 octombrie 1977: „Rezults din documentele SS, că 
aici, în cele șapte camere de gazare (...)“; 

— „Cel pușin trei“, conform judecäsii Procesului Majda- 
nek, la Düsseldorf. 


Dacă e să ne lușm După Raportul din 1944 al comisiei 
sovieto-poloneze, optsprezece mii de persoane au fost gazate 
pe fondul sonor al unui vals de Strauss, la Majdanek, în 3 
noiembrie 1943. Când imposibilitatea tehnică a unei asemenea 
isprsvi a început să bats la ochi, au cotit-o brusc, fscând un troc 
între masacrul cu gaze și cel cu gloanșe si Ișsând-o balts cu 
Strauss. 


Camerele de gazare ale lagsrelor din Occident 


În primii ani de După război, era ca bstuts în cuie ideea 
că toate lagsrele germane au avut una sau mai multe camere de 
gazare. Citez în continuare o „msrturie ocularș“ despre camera 
de gazare de la Buchenwald (Abbé Georges Hénocque, Les 
Antres de la Bête, G. Durassie et Cie, Paris, 1947, citat După R. 
Faurisson, Memoire en defense, 1980, pag. 192): 


(...) În interior, peresii erau netezi, fără fisuri, de parcă 
ar fi fost Iscuisi. În exterior, se observau längs uss patru bu- 
toane așezate pe verticals: unul roșu, unul galben, unul verde 
şi ultimul, alb. 

Un detaliu ms preocupa în acest timp: nu fnselegeam 
cum putea cobori gazul din gura stropitoarei pâns la podea. 
Încăperea în care ms aflam comunica cu un coridor. Am intrat 
si am zsrit acolo o seavs enorms, pe care nu am putut să o cu- 


126 


prind cu brasele, care era acoperits cu un strat de cauciuc de 
cam un centimetru. 

Alsturi, o manivels care se manevra de la stänga spre 
dreapta, declansa difuzarea gazelor. Fiind propulsate prin 
presiune, acestea coborau în încăpere pâns la nivelul podelei, 
astfel că nici o victims nu putea să scape de ceea ce germanii 
numeau „moartea lents si dulce“. 

Sub locul în care seava fscea un cot, pentru a penetra în 
încăperea de asfixiere, erau amplasate aceleași butoane ca în 
exterior: roşu, verde, galben si alb, care serveau, evident, la 
mssurarea presiunii gazelor. Totul era conceput si organizat 
stinsific. Geniul rsului n-ar fi închipuit ceva mai minusios. 
M-am întors în camera de gazare, în încercarea de a descoperi 
şi crematoriul. 

Ceea ce m-a frapat de la început a fost un fel de targs ru- 
lants din fier. Acest aparat perfecăionat se manevra fără efort 
si rezista la temperaturile înalte din cuptor. Cadavrele adunate 
în încăperea vecins erau îndesate în această targs și duse în 
fasa vetrei. 

Când am fscut această tulburstoare vizits de neuitat, apa- 
ratele funcăionau în plin, la sarcins maxims (...) 

După ce am mai examinat o dats acest infern, con- 
tinuându-mi lugubra plimbare, într-o linişte surds si apssa- 
toare, am deschis ușa unei a treia încăperi. Era cămara 
cu...provizü. 

Acolo erau stivuite cadavrele care nu puteau fi arse în 
ziua în curs, în vederea arderii în ziua urmstoare. Nimeni nu-și 
poate imagina, dacă n-a vszut, oroarea acestui al treilea ta- 
blou. Într-un cols al încăperii, în dreapta, morsii se înghesuiau 
în pozisii bizare, goi, jupuisi, aruncasi care-ncotro, fără urms 
de respect. Maxilarele le-au fost rupte în căutarea protezelor 
de aur, fără a mai vorbi de alte „perchezisii“ odioase la care 


127 


au fost supuse aceste corpuri pentru ca nu cumva sd ascunds 
vreo bijuterie, numai buns intru sporirea averii monstrilor na- 
zisti (...) 
KKK 

Aruncând o ultims privire asupra acestui sälas al groa- 
zei, am citit, la lumina flscärilor care se inslsau din cuptor 
pâns la zece metri, cinicul catren pictat pe peresi. lats tradu- 
cerea: 


Nu vreau ca viermele scârbos să se hrșnească din trupu-mi. 
Ci flacăra curats, ea să mi-l devoreze. 

Din totdeauna am iubit căldura și lumina. 

De-aceea, arde-mș, nu mș-ngropa! 


Îmi mai rsmânea să contemplu acest spectacol cu care 
probabil se fslea stiinsa germans: pe mai mult de un kilometru 
lungime si de un metru si jumstate inslsime, se gssea o stivs de 
cenuss, adunats cu grijs din crematorii, folosits pentru a 
ingrssa câmpurile de morcovi si varzs! 

În acest mod, sute de mii de fiinse, intrate vii în această 
Gheens, ieseau sub forms de ingrsssminte... 

Grasie imprudentei mele vizite, am vszut tot ce mi-am 
dorit sa vsd. 


In afara „mșrturiilor oculare“ de teapa celei de mai sus, 
au existat, de asemenea, dovezi orbitoare ale existenșei ca- 
merelor de gazare, sub forma de msrturisiri ale psrtasilor. 
Suhren, comandant la Ravensbriick, înlocuitorul acestuia, 
Schwarzhuber, cât si Treite, medicul lagărului, au fost execu- 
tași ori s-au sinucis După ce au „recunoscut“ existenșa camerei 
de gazare la Ravensbriick si i-ar fi descris vag modul de funcăi- 
onare. Franz Ziereis, comandant la Mauthausen, ar fi demascat 


128 


pe patul de moarte (fusese impuscat in trei locuri) masacrul de 
neconceput care ar fi avut loc la castelul din Hartheim, längs 
Linz: intre un milion si un milion si jumstate de persoane ar fi 
fost gazate acolo! 


La Mauthausen a fost construits o instalasie de gazare 
camuflats in sals de baie, la ordinul doctorului Krebsbach, 
Hauptsturmführer SS (...) Gruppenführer-ul Glücks a dat ordin 
ca prizonierii mai plspänzi să fie declarasi nebuni si să fie 
asasinasi într-o mare instalasie de gazare. Între un milion si un 
milion si jumstate de persoane au fost asasinate în acel loc. Se 
numește Hartheim si se gsseste la zece kilometri de Linz, pe di- 
recăia Passau (Simon Wiesenthal, KZ-Mauthausen, Ibis- 
Verlag, 1946, pag. 7-8). 


Cu toate că publicul occidental mai crede în existenșa ca- 
merelor de gazare în lagșrele germane din vest, de mai multe 
decenii, nici un istoric serios nu mai pune problema gazșrilor 
de la castelul Hartheim, de la Ravensbriick, de la Buchenwald 
sau de la Dachau. Scrisoarea adresats publicașiei Die Zeit de 
către Martin Broszat, pe vremea aceea colaborator al 
Institutului de istorie contemporanș, al cărui director urma să 
devinș, a cântat prohodul tuturor acestor camere de gazare: 


Nici la Dachau, nici la Bergen-Belsen, nici la 
Buchenwald, nu au fost gazasi evrei sau alsi deținuți (...) Ex- 
terminarea masivs a evreilor, prin gazsri, a început în 
1941/1942 şi a avut loc doar în câteva locuri special alese în 
acest scop si dotate cu instalasii tehnice adecvate, în primul 
rând în teritoriul polonez ocupat (dar nicidecum în vechiul 
Reich): la Auschwitz-Birkenau, la  Sobibor-pe-Bug, la 


129 


Treblinka, Chelmno si Belzec (...) (citat Dupa R. Faurisson, 
Mémoire en défense, 1980, pag. 183). 


În câteva cuvinte, Broszat? recunoștea că tot ce s-a zis 
După 1945 despre camerele de gazare din Reich erau minciuni 
(prin „Reich“ este desemnat teritoriul german cuprins între 
frontierele din 1937). Nici în această scrisoare, nici în alte in- 
tervenșii, Broszat nu a adus nici un argument pentru a-și 
susäine afirmașiile; nu a destsinuit de ce declarasiile martorilor 
relative la gazșrile de la Auschwitz și Sobibor ar fi mai demne 
de încredere decât cele referitoare la Buchenwald? 

Începând din 1948, o comisie americans de anchets con- 
dusä de judecätorii Simpson si Van Roden a descoperit cä 
msrturisirile relative la camerele de gazare din Reich fusesers 
obsinute prin torturs: bstsi, testicule zdrobite, dinsi sfsrâmasi 
etc. Mulsi dintre acuzasi au fost executasi Dupä ce le-au fost 
stoarse aceste msrturisiri (The Progressive, februarie 1949, 
pag. 21-22). 


Geneza mitului Auschwitz 


In numsrul din 27 august 1943 al ziarului New York 
Times, se putea citi referitor la Auschwitz: 


Condisiile de viass sunt deosebit de dure în lagărul de la 
Oswiecim (Auschwitz). Conform estimsrilor, 58.000 de per- 
soane au pierit acolo. 


Este surprinzstor cä numsrul victimelor este mai degrabs 
mai mic decät era in realitate; pe de alts parte, doar Dumnezeu 
ştie dacă sintagma „condisii de viass deosebit de dure“ se 
potrivea într-adevăr pentru Auschwitz. Din motivele enunsate 


130 


mai sus, este imposibil ca aliasii sa nu fi stiut vreme de doi ani 
ce se petrecea in cel mai mare lagsr de concentrare german. si 
totusi, legenda a luat forms concrets doar in penultimul an de 
război. 

Arthur Butz a demonstrat magistral, în The Hoax of the 
Twentieth Century, cum campania de propagandș Auschwitz a 
început în vara lui 1944, cu referiri la gazarea a patru sute de 
mii de evrei unguri la Birkenau, și cum acest masacru a fost 
ulterior „dovedit“ cu documente falsificate. 

Era logic ca instigatorii mitului camerelor de gazare să-și 
facă din Auschwitz calul de bstaie. Era lagărul cel mai impor- 
tant, înregistra rate de mortalitate alarmante din cauza epide- 
miei de tifos, și, în plus, era dotat cu crematorii. Nu departe, 
Birkenau era nod de tranzit pentru evreii transferasi în Est. Un 
imens complex concentrașionar, o rats de mortalitate ridicats, o 
otravs pe bază de acid cianhidric utilizats în masă (Zyklon B era 
livrat în încă patruzeci de sub-lagsre), mii de evrei sosisi la 
Birkenau și dispsrusi în scurt timp, aparent fără alte urme decât 
trierile în cursul cărora deţinuţii erau separași în apși de muncă 
si inapși — toate acestea constituiau condisii propice pentru 
nașterea unui mit. \ 

Auschwitz a fost „eliberat“ în 27 ianuarie 1945. Incepând 
cu 2 februarie și-a fscut loc în Pravda un serial ce demasca 
grozșviile săvârșite în lagsr, în care se puteau citi și urmstoa- 
rele: 


Camerele fixe de gazare din partea orientals a lagărului 
Jusesers transformate. Au fost chiar prevszute cu turnulese si 
cu ornamente arhitectonice, astfel încât aveau aspectul inofen- 
siv al unor garaje (...) Ei [germanii] au acoperit si nivelat 
„vechile gropi“, au încropit mici coline, au indepsrtat si au 
distrus urmele sistemului de lans de montaj unde sute de oa- 


131 


meni erau ucisi simultan prin electrocutare (...) (citat Dupa nr. 
31 al revistei Historische Tatsachen. Robert Faurisson a fost 
primul care a acordat atensie articolului din Pravda). 


Nici un istoric nu pretinsese cä ar fi existat camere de ga- 
zare in partea estică a lagărului (adică la Monowitz) și nici de 
sistemul cu lanș de montaj construit pentru a electrocuta oa- 
meni nu s-a mai pomenit de atunci. In ceea ce privește came- 
rele de gazare de la Birkenau, situate în partea occidentalș a 
complexului Auschwitz, Pravda nici mșcar nu le pomenește! 
Este evident că pâns la acea dats aliasii nu conveniserș încă 
asupra versiunii oficiale a „masacrului“. 

După eliberare, lagărul a fost închis. Apoi, doar câșiva 
observatori occidentali, aleși pe sprânceanș, au avut privilegiul 
de a vedea lagărul, pâns la deschiderea muzeului Auschwitz. 

Odats încheiat războiul, britanicii l-au căutat cu febrili- 
tate pe Rudolf Höss, care trebuia să devinș martorul cel mai 
important al celei mai mari crime a tuturor timpurilor. Numai 
că Höss trecuse în clandestinitate și trsia într-o fermș din 
Schleswig-Holstein sub identitatea Franz Lang. In martie 1946, 
un detașament britanic a reușit să-l gsseascä. În cartea Legions 
of Death (Arrow Books Limited, 1983, pag. 235), scriitorul 
englez Rupert Butler descrie cum au fost obsinute mșrturisirile 
lui Höss. 

Butler se sprijins pe declarașiile sergentului iudeo-brita- 
nic Bernard Clarke, care a dirijat arestarea si interogatoriul 
fostului comandant de la Auschwitz: 


Höss trase un sipst la simpla vedere a uniformelor brita- 
nice: „Numele tsu“, urls Clarke. 


132 


La fiecare rsspuns „Franz Lang“ al lui Höss, Clarke îi 
zdrobea fasa cu pumnul. La a patra loviturs, Höss ceds si se 
deconspirs. (...) 

Prizonierul fu scos din ascunzisul sau, apoi fu dezbrscat 
si târât despuiat, pâns la platforma — abator, unde Clarke își 
zise ca loviturile sale si sipetele lui Höss nu se vor sfärsi 
niciodats. 

Invelit cu o cuverturs, fostul comandant de la Auschwitz 
fu apoi târât spre mașina lui Clarke, unde acesta-i turns pe gät 
o dozș de whisky. Höss încercă atunci să asipeascä, dar Clarke 
il lovi peste pleoape cu un baston si îi ordons în 
germans:“sine-si deschisi ochii de dobitoc, porcule!” (...) 

I-au fost necesare patru zile pentru a obsine [de la Höss] 
o declarasie coerents (traducere din revista Annales d’Histoire 
révisionniste nr. 1, 1987, pag. 145-146). 


De-aproape o jumstate de secol, poporul german trsieste 
sub acuzașia de a fi rostit o condamnare colectivș la moarte 
împotriva evreilor, si, în mșsura în care a putut să punș mâna 
pe ei, de a-i fi masacrat cu sânge rece. La baza acestei acuzasii 
stau numai mșrturisiri smulse sub torturș. 

In graba lor, torșionarii au comis involuntar câteva gafe 
acuzatoare astșzi. Au inventat un lagșr de exterminare la 
Wolzek — sau i-au „sugerat“ lui Höss să-l inventeze — și l-au 
convins pe același Hôss că a vizitat Treblinka în iunie 1941, cu 
toate că acel lagșr a fost construit cu treisprezece luni mai târ- 
ziu. 

Dupä ce a depus msrturie la Nürnberg, Höss a fost predat 
Poloniei. I s-au creat condisiile sa-si redacteze autobiografia in 
închisoarea din Cracovia, care este tot atât de veridică in tota- 
litate precum îi sunt msrturiile în ce privește Auschwitz-ul. Nu 
vom afla niciodats dacă lucrurile de neconceput pe care Höss le 


133 


descrie relativ la procesele de gazare si cremasiune sunt fructul 
imaginasiei cälsului ce-l avea în grijs, sau, în mod deliberat, 
Höss a avut inteligensa de a turna verzi și uscate, astfel încât, 
cu timpul, imposibilitatea tehnică a acestora să devinș 
strigștoare la cer. 

Cu toate că deja în cadrul procesului de la Niirnberg, 
Auschwitz-ul a fost desemnat centrul exterminșrii evreilor, 
pânș prin 1960 se pedala puternic pe Dachau și pe camera(ele) 
de gazare de acolo. Dar mitul camerelor de gazare din vechiul 
Reich s-a prsbusit în fașa unor dovezi copleșitoare. Astfel s-a 
ajuns la spectaculosul transfer al camerelor de gazare dincolo 
de cortina de fier. 

Muzeul de la Auschwitz a pretins pâns în 1990 că patru 
milioane de persoane ar fi fost ucise în acest lagșr. Peste noapte 
si fără a dezvslui motivele, numșrul victimelor a fost scăzut 
spectaculos pâns la „mai mult de un milion“, recunoscându-se 
astfel deturnarea adevărului timp de jumștate de secol. Noua 
cifrs nu este însă întru nimic mai veridică decât prima. 


134 


Nu a anunsat cumva însuși Hitler holocaustul? 


În lipsă de dovezi credibile referitoare la asasinarea ace- 
lor multe milioane de oameni, exterminasionistii îl citeazs pe 
Hitler si pe alși demnitari nasional-socialisti, care cu diverse 
ocazii i-ar fi ameninșat pe evrei cu exterminarea. În ultimul 
capitol din Mein Kampf, se pot citi urmștoarele: 


Dacă am fi gazat noi, încă de la începutul războiului, 
vreo doussprezece sau cincisprezece mii din acești jidani 
corupstori de popoare, de pe urma cărora sute de mii dintre 
cei mai buni muncitori germani de toate profesiunile si de toate 
originile au avut de suferit ei gazarea, sacrificiul a milioane de 
oameni pe front nu ar fi fost zadarnic . 


Contextul în care se situeazș pasajul, ca și numșrul de 
doussprezece pâns la cincisprezece mii, scoate la iveals faptul 
că Hitler nu-și propunea exterminarea evreilor în totalitatea lor, 
ci doar a conducătorilor marxisti — într-adevăr în mare 
majoritate evrei — pe care îi considera responsabili de 
înfrângerea Germaniei în primul Război mondial. 

Pusine sunt cärsile de istorie care nu mensioneazs discur- 
sul lui Hitler din 30 iunie 1939, în care fiihrer-ul declara: 


i Participant ca soldat Si apoi caporal la primul Război mondial, Hitler a 
fost gazat de cStre englezi la YPRES, cu un gaz care, După numele acestei 
localitSSi, avea s$ primeasc$ ulterior numele de „iperits“. Pasajul in 
chestiune ca Si alte numeroase studii ulterioare pune problema rolului 
evreilor în competiSia pentru obSinerea unor cât mai ucigStoare substanse 
toxice de lupts. Într-adevăr, evreii au jucat un rol foarte important atât în 
cadrul industriei germane de gaze toxice cât Si în cadrul industriilor 
englezS, francezS Si americanS. (Nota tr.) 


135 


Dacä mediile financiare evreiesti din interiorul si din 
exteriorul Europei vor reusi sa precipite popoarele inspre un 
nou razboi mondial, rezultatul acestuia nu ar fi nicidecum 
bolsevizarea planetei si victoria iudaismului, ci disparisia rasei 
evreiesti din Europa. 


Aceste declarasii constituie fără doar si poate o fssiss 
ameninșare cu exterminarea. Dar nu trebuie omis faptul că ati- 
tudinea belicoasă fscea parte din arsenalul mișcării nasional-so- 
cialiste, lucru probat în disputele camerale sau stradale cu opo- 
zisia de extrems dreapts. Nasional-socialistii nu ezitau să folo- 
seascä cuvinte ca „distrugere“ sau „exterminare“. Dar avem 
consemnate și din tabșra aliats declarașii de aceeași teapș; în 
ziua declarasiei de război împotriva Reich-ului, Churchill 
afirma că scopul acestuia era „distrugerea Germaniei“. si 
nimeni nu i-a imputat lui Churchill intenșia de a extermina fizic 
poporul german! În timp de război, asemenea declarasii sunt 
moneds curentş . 

lats in ce contradicăii fără de ieșire intrș inconștient 
exterminasionistii fscând apel la declarașiile războinice ale lui 
Hitler: atunci când se pune problema inexistenșei documentelor 
privitoare la genocid și a gropilor comune ale holocaustului, 


“ În materie de astfel de ameninSSri cu exterminarea de popoare, americanii 
Si evreii sunt cei care trebuie s$ dea cu mStura prin faSa propriilor distinse 
concepSii despre democraşie. În cartea Germania trebuie sS piarș 
(Germany must perish, New York, 1941) publicat$ de cStre americani cu 
Șase luni înainte de intrarea oficialS a SUA în războiul mondial deja în 
curs, se pune problema sterilizsrii chirurgicale a tuturor femeilor Si 
bSrbaSilor Germaniei. Potrivit acestei cSrSi, al cSrei autor este evreul N. 
Kaufmann, rasa german$ trebuie exterminatS cu orice preS de pe fasa 
p$mântului. (Nota tr.) 


136 


aceștia rsspund că germanii au vrut să ascunds lumii mon- 
struoasa crims, absinându-se, deci, să dea ordine scrise de exe- 
cusie și fscând să disparș orice urms de cadavru. Din moment 
ce nemșii doseau orice dovadș posibils, ce sens puteau avea 
declarașiile capilor naziști, care chipurile prezentau lumii 
întregi planurile lor de genocid? 


Procesul de la Nürnberg 


Din moment ce nu exists dovezi privitoare la holocaust — 
nu tu documente, nu tu cadavre, nu tu armș a crimei — și cum 
declarașiile lui Hitler reprezentau o bază de acuzare cam 
subșire, tribunalele au fost însărcinate, de către aliasi cât si de 
către guvernele germane postbelice, să scoats din piatrs seacă 
dovezile genocidului în camere de gazare, săvârșit asupra a 
milioane de persoane, fără a Ișsa urme. 

Obiectivul suprem al procesului de la Niirnberg a fost de 
a ridica la rang de realitate istorică pretinsele crime săvârșite de 
germani, „unice în istoria omenirii“. 

Fără fndoials, puterile occidentale nu s-au abșinut de la 
torturi — vezi cazurile Rudolf Höss sau a gardienilor de la 
Dachau’ — , dar, în general, au folosit o tactică ceva mai subtils: 
holocaustul fiind socotit ca dovedit, adică stabilit odatș pentru 
totdeauna, acuzatorii au dat dovadș de mare supleșe (clemenșș) 
relativ la vinovssia individuals a fiecărui acuzat. 


” Gardienii de la Dachau au fost pur Si simplu executaSi de americani în 
Chiar ziua ocupSrii lagărului (aprilie 1945). Cei executaSi nici mScar nu 
erau adeväraSii gardieni SS de la Dachau, ci înlocuitorii din trupele de pazs 
contractual$ de noapte; adevărașii gardieni SS plecaserS ss moarS eroic la 
Berlin, acolo unde a fost scriss una din cele mai miScStoare pagini de 
epopee de După Troia lui Hector. (Nota tr.) 


13:7 


Numai astfel, o personalitate atât de marcants ca minis- 
trul nazist al armamentului, Albert Speer, a putut sä scape de 
streang recunoscându-si complicitatea morals. În timpul proce- 
selor intentate nazistilor de mâna a doua, desfssurate ulterior, 
s-a recurs la gsselnisa de a arunca întreaga vins asupra superio- 
rilor defuncäi sau dispsrusi. 

Articolul 19 al Statutului Tribunalului Militar Internasio- 
nal, consfinsit de Acordul de la Londra semnat de aliasi în 
1945, devenit Metodologie a procesului de la Nürnberg, sti- 
pula: „Tribunalul nu se va supune regulilor tehnice de admi- 
nistrare a probelor (...)“: orice element pe care tribunalul il es- 
tima cu valoare de probs era admis. Tribunalul putea accepta 
probe incriminatorii fără a se asigura de veridicitatea lor și pu- 
tea respinge probe justificative fără a specifica motivele”. 

Pe de alts parte, articolul 21 din statut stipula că „tribuna- 
lul nu va solicita prezentarea dovezilor faptelor de notorietate 
publică ci le va considera aprioric dovedite (...)“. Tribunalul 
însuși avea puterea de a decide ce reprezenta „fapt de notorie- 
tate publică“. Astfel, nu se punea problema vinovssiei acuzasi- 
lor, fiind stabilitș aprioric, din moment ce holocaustul era, prin 
presă, de notorietate publică. 

Cel ce nu s-a aplecat niciodatș asupra documentelor 
Niirnberg nu poate să conceaps caracterul abracadabrant al 
acuzașiilor aruncate de învingștori în cârca invinsilor! Citez în 
continuare dous, strigstoare la cer, prima aparsinänd 
americanilor, cea de-a doua, rușilor. 


” Chiar Si numai din acest Articol 19 din Statutul TMI se poate vedea cS 
procesele din era de După Nürnberg au depsSit cu mult pe cele staliniste 
din Uniunea Sovietics. Tribunalul de la Nürnberg nu a avut altS menire 
decât aceea de a condamna Germania hitleristS; din chiar documentele sale 


rezultS cS acest tribunal nu a avut nimic comun cu ideea de justiSie. (Nota 
tr.) 


138 


Contrar a ceea ce se stie, s-a emis ipoteza cä germanii ar 
fi dispus de bomba atomică pe vremea lui Hitler; cu toate 
acestea, ei nu au folosit-o contra aliașilor, ci doar în scopul ex- 
terminșrii evreilor, așa cum reiese din urmștorul dialog dintre 
procurorul american Jackson și Albert Speer: 

Jackson: Asi fscut cercetsri si experimente în materie de 
energie atomică, nu-i aşa? 

Speer: Din pscate, nu ajunsesersm atät de departe, 
pentru că elita cercetsrii germane în domeniul atomic emigrase 
în America. Eram în întârziere cu cercetarea atomică si ne-ar 
mai fi trebuit doi-trei ani pentru ca să ajungem la fisiunea 
atomului. 

Jackson: Am primit un raport asupra unui oarecare 
experiment pus în practică în zona Auschwitz si m-ar interesa 
foarte mult dacă aşi auzit ceva despre aceasta. Scopul acestuia 
era de a descoperi un mijloc eficace de a extermina la modul 
cât mai rapid fiinșe umane, fără a trebui să recurgi — ca pâns 
atunci — la a impusca, a gaza, a arde. Din ceea ce mi s-a 
comunicat, experimentul a fost infsptuit astfel: douszeci de mii 
de evrei au fost cazasi într-un sat construit provizoriu exact în 
acest scop. Aceștia au fost exterminasi instantaneu datorits 
noului procedeu inventat, astfel încât nu a mai rsmas nici cea 
mai mică urms. Explozia a provocat creșterea temperaturii 
pâns la 400-500 de grade Celsius si a cauzat moartea tuturor 
oamenilor fără a lşsa nici o urms (Procesul marilor criminali 
de război în fasa Tribunalului militar internasional, Nürnberg, 
14 noiembrie 1945 — I octombrie 1946, volumul XVI, 
dezbaterile din 21 iunie 1946) 

Dacă ne uitsm în gura rușilor, germanii ar fi asasinat în 
lagărul de concentrare de la Sachsenhausen nu mai pusin de 
840.000 de prizonieri de război ruși, După cum urmeazș: 


139 


În mica încăpere exista o niss cam de cincizeci de centi- 
metri. Prizonierul de război se așeza cu spatele la gaura din 
perete, care era cam la nivelul cefei acestuia. De-acolo era 
împușcat. Dar acest dispozitiv s-a dovedit insuficient pentru că, 
adesea, prizonierul nu era nimerit. Pe parcursul a opt zile, dis- 
pozitivul a fost perfecăionat. Ca și pânș atunci, prizonierul era 
așezat în același loc, dar era fixat cu o placă de metal care co- 
bora încet din plafon. Prizonierul avea impresia că urma să-i 
fie mssurats fnslsimea. În placa de metal exista un piron care 
pstrundea ceafa prizonierului. Acesta pica mort instantaneu. 
Placa de metal era acäionats de un levier cu pedals care se 
afla într-un cols al încăperii (op. cit., volumul VII, sedinsa din 
13 februarie 1946). 


Conform  acuzatorilor, cadavrele celor 840.000 de 
prizonieri de război, asasinasi După metoda citats, au fost inci- 
nerate în patru crematorii mobile montate pe remorca unui ca- 
mion. Nici ucigșselnișa cu pedalș, nici crematoriile mobile care 
ar fi trebuit să incinereze în timp record câte 210.000 de 
cadavre, nici nenumșrate alte nșstrușnicii tehnice descrise la 
Niirnberg nu au fost prezentate tribunalului. Dar, din pșcate, 
absensa totals a vreunui corpus delicti a fost total contrabalan- 
sats de declarașiile scrise ale martorilor, depuse sub jursmänt. 


Procesul lagsrelor de concentrare 
din Germania de Vest 


La prima vedere, ne vine greu să înselegem de ce guver- 
nul german instrumenteazș pânș și în ziua de azi procese pre- 
supușilor criminali naziști. Motivele sunt urmștoarele: 

După un șablon consimșit, structurile politice din RFG au 
fost create de ocupanși, în primul rând de SUA, la fel cum cele 


140 


din defunctul RDG au fost create de sovietici. Americanii au 
avut grijs, firesc, ca nici un cap al Germaniei ciuntite sa nu se 
indepsrteze de linia politică impusă de ei. Apoi această mafie 
politică s-a reprodus în mod spontan, conform tendinsei 
inerente oricărei structuri ierarhice: nici un ateu sau liber — 
cugetstor declarat nu ajunge cardinal catolic. 

Pornim de la premisa că tosi cancelarii germani, de la 
Adenauer și pânș la Schmidt, ar fi crezut în holocaust, cel pu- 
sin în linii mari. Chiar dacă ar fi crezut contrariul, s-ar fi ferit 
de a-și face publice îndoielile. În timpul războiului rece, RFG 
avea nevoie de protecăia Statelor Unite împotriva permanentei 
ameninssri sovietice. Dacă diriguitorii de la Bonn și-ar fi 
permis să conteste holocaustul sau ar fi renunsat la instrumen- 
tarea „proceselor criminalilor de război“, presa americanș, în 
mare parte sub papuc sionist, ar fi reacăionat printr-un foc 
încrucișat antigerman, care ar fi îngheșat relașiile dintre Bonn 
si Washington (să ne amintim cum sioniștii l-au calomniat ani 
în șir pe Kurt Waldheim pentru crime de război imaginare; 
astfel, pentru a nu fi taxat drept antisemit, nici un om politic 
occidental nu a avut curajul să-l mai întâlnească pe Waldheim 
pânș în momentul în care președintele ceh Vaclav Havel, om 
curajos si cinstit, a îndrăznit să iasă din magia 
conformismului). 

Pe de-o parte, Germania de Vest voia ca prin aceste pro- 
cese să-și creeze imaginea unui aliat model al Statelor Unite și 
să-și dovedească ortodoxia în ale democrasiei; pe de alts parte, 
aceste procese contau mult in politica interns. Scosänd perma- 
nent în vitrins brutalitatea regimului nazist, se gssea o justifi- 
care pentru noul sistem „democratic-parlamentar“, care nu avea 
alts bazä decät baionetele fostilor inamici. Obligänd scolarii sä 
asiste la procese, se intensiona atrofierea spiritului nasional si a 
oricärei urme de amor propriu in cadrul generasiei tinere, 


141 


pentru a canaliza adeziunea acesteia la politica Bonn-ului, care 
prevedea supunerea totals intereselor Statelor Unite. In acest 
mod, procesele au jucat un rol esensial in „reeducarea“ 
poporului german : au contribuit la consolidarea ordinii de 
După război, la care și Bonn-ul punea osul, si care se baza pe 
dous dogme: vina exclusivș a Germaniei în declanșarea 
războiului si cruzimea, fără precedent în istoria universals, a 
regimului nazist, cruzime care și-a gșsit perfect materializarea 
în holocaust. 

Toate acestea indică faptul că scopul adevărat al acestor 
procese nu a fost nicidecum clarificarea cazurilor de vinovșșie 
individuals, ci culpabilizarea generals, din interes pur politic. 

Nu trebuie însă trasă concluzia că tosi acuzașii erau ino- 
cenși; unii dintre ei erau cu siguranţă asasini și torsionari. Dar 
problema de a ști care erau într-adevăr vinovasi si care nu erau, 
era de importantä secundars. In fond, pe nimeni nu interesa 
identitatea celor aflasi in boxa acuzasilor: acestia erau in- 
terschimbabili. 


* Termenul de „reeducare“ folosit de autor poate fi aplicat la fel de bine Si 
celorlalte popoare occidentale, nu numai germanilor. Este drept, nemsii au 
scuza de a fi fost invinsi Si de a fi suportat cea mai teribilS teroare 
exercitatS vreodatS de nişte invingStori. Cu excepSia iniSiaSilor Si a celor 
capabili ss descopere singuri adevărul, poporul învins Si popoarele 
invingStoare au sfârșit prin a crede în aceeași minciuns holocaustics. Din 
acest punct de vedere, popoarele occidentale, intelectualii in primul ränd, se 


gSsesc cam în situaSia câinilor lui Pavlov. Pe noi comunismul ne-a jefuit 
de toate bogSSiile, ne-a luat libertatea, dar nu ne-a putut indobitoci. În 
Occident oamenii sunt mai instSriSi Si în general se pot miSca mai liber; 
totusi, din perspectiva care ne intereseaz$ aici, sunt atât de troglodizasi 
încât se poate vorbi pe bun$ dreptate de un caz unic în istoria omenirii de 
circonciziune cerebralS. RSmäne de vSzut dacă poporul german Si celelalte 
popoare occidentale vor suporta la infinit acest regim de csmaSS de forss 
cerebralS, mintal$. (Nota tr.) 


142 


Simplul fapt cä nu a fost solicitats o expertizs a armei cri- 
mei, adică a camerelor de gazare, demonstreazs că procesele nu 
s-au desfssurat conform principiilor unui stat de drept. O 
asemenea expertizș ar fi relevat imposibilitatea gazșrilor ma- 
sive și mitul holocaustului s-ar fi nsruit ca un castel de cärsi de 
Joc. 

Singurele elemente justificative erau mșrturiile. Ca foști 
deţinuţi, martorii îi urau de moarte pe acuzași, lucru de înșeles, 


date fiind condișiile mizerabile? din fostele lagsrele de 
concentrare, chiar gi fără camere de gazare si masacre 
sistematice. In aceste împrejurșri, martorii erau supuși tentașiei 
de a pune în cârca acuzașilor crime mult mai grave decât cele 
care, probabil, au avut loc. Nu aveau de ce să se teamș, fiindcă 
nici un martor nu a fost acăionat pentru falsă msrturie în vreun 
proces al criminalilor de război germani: nici Filip Miller, care 
declara la Procesul Auschwitz de la Frankfurt cum că un SS-ist 
ar fi aruncat un prunc în grșsimea clocotinds ce se scurgea din 
crematoriu, nici acel martor care povestea cum caporalii — care 
erau la rândul lor deţinuţi — organizau, între execusii, curse 
cicliste în camerele de gazare, sala pretându-se de minune la 
asemenea manifestșri sportive, din moment ce podeaua era în 
pantș pentru a permite evacuarea sângelui ce curgea din biesii 
gazași (Niirnberger Nachrichten, 11 septembrie 1978). 

De ce oare majoritatea acuzașilor ori au recunoscut exis- 
tenșa camerelor de gazare, ori nu le-au contestat? 

Dat fiind că, similar procesului de la Niirnberg, în aceste 
procese holocaustul a fost admis aprioric ca fapt de notorietate 
publică, discușiile s-au purtat doar asupra participsrii individu- 
ale a acuzatului la asasinat. Orice acuzat care contesta existenșa 
camerelor de gazare și exterminarea evreilor, se punea într-o 
situasie disperats și „incäpssänarea“ îl costa. Cel mai frecvent, 
acuzașii au ales, cu acordul avocașilor lor, tactica de nu 


143 


contesta existensa camerelor de gazare, ci doar participarea 
individuals la gazsri, sau, in cazuri delicate, sä se prevaleze de 
faptul că au acäionat la ordin. 

Acuzasii cooperanși puteau spera pedepse minime, oricât 
de abominabile erau crimele ce li se puneau în cârcă. La Proce- 
sul Belzec, în 1965, singurul acuzat, Josef Oberhauser, a fost 
condamnat la patru ani și șase luni de închisoare pentru a fi 
participat la asasinarea a trei sute de mii de oameni! Motivul 
clemenșei: în timpul dezbaterilor, Oberhauser s-a abșinut de la 
orice declarasie. Aceasta însemna că nu contesta acuzarea, ast- 
fel că justisia germans putea constata încă o dats că vinovasii 
nu au negat niciodatș masacrele (Rückerl, op. cit., pag. 83-84). 
La Procesul Auschwitz, de la Frankfurt, acuzatul Robert 
Mulka, prezumtiv vinovat de acte bestiale, a fost condamnat la 
paisprezece ani de închisoare, pedeapsă criticats pentru a fi fost 
prea blânds. și totuși, După numai patru luni, a fost pus în li- 
bertate din „motive de sănștate“ — pentru a fi fscut jocul acuzs- 
rii și a fi recunoscut existenșa camerelor de gazare. Cei care au 
procedat altfel nu au avut drept la indulgenss. Kurt Franz, acu- 
zat în Procesul Treblinka, se afls După gratii din 1959, pentru a 
nu fi încetat să conteste imaginea oficials a Treblinksi. Co-acu- 
zatul Suchomel, cel care declara că evreii „intrau în camerele 
de gazare gata despuiași și în ordine“, a fost cadorisit cu doar 
patru ani. 

Astfel s-a fșcut și se face justisie în Germania învinsă! 

Un judecător sau un procuror care, în aceste condișii, ar 
fi avut curajul unor dubii în privinșa holocaustului și a 
camerelor de gazare, și-ar fi ruinat cariera în deplinș cunoștinșș 
de cauzs. Nici mscar avocasii nu au fscut acest lucru, ci doar au 
contestat participarea clienșilor lor la asasinate. 

Tema proceselor criminalilor de război este sclipitor ex- 
pusă în capitolul 4 al cărții lui Wilhelm Stäglich, Mythe 


144 


d' Auschwitz; acest capitol reprezints apogeul unei lucrsri re- 
marcabile. In încheierea acesteia, Stăglich comenteazș astfel 
rezultatul Procesului Auschwitz: 


(...) Această modalitate de a determina verdictul seamsns 
jalnic de bine cu procedurile folosite în procesele vrsjitoarelor 
de odinioars. Atunci, ca și acum, crima propriu-zisă nu era 
decât „prezumats“, pentru că era în fond imposibil de dovedit. 
Chiar juristii cei mai eminensi din acea vreme (...) susăineau 
că, în cazuri de „crime dificil de dovedit“, se putea renunsa la 
stabilirea materialitssii obiective a faptei dacă „prezumsia“ 
pleda în favoarea existensei acesteia. Atunci când se punea 
problema de a dovedi că a avut loc act sexual cu diavolul sau 
că pe cutare deal era loc de sabat si alte gogomsnii, 
judecătorii din acea vreme se gsseau exact în situasia ma- 
gistrasilor noștri „luminasi“ din secolul douszeci, în căutarea 
„camerelor de gazare“. Ei erau obligasi sa creads în toate 
acestea, pentru a nu o sfârși ei înșiși pe rug; aceeași dilems, 
Chiar dacă in alsi termeni, i-a chinuit pe judecătorii 
tribunalului din Frankfurt, chemasi să se pronunse în cauza 
Auschwitz. 


Frank Walus și John Demjanjuk 


În 1974, Simon Wiesenthal a descoperit că cetșșeanul 
american de origine polonezs Frank Walus era o fostș slugs a 
cälsilor germani si, în această calitate, a comis crime abomina- 
bile împotriva evreilor. 

Walus a fost deci acăionat în justisie. 

Nu mai pușin de unsprezece martori evrei au declarat sub 
jurșmânt că Walus ar fi asasinat bestial o bstrâns, o tânsrs, mai 
mulsi copii si un invalid. Walus, fost muncitor într-o uzins aflat 


145 


la pensie, a fost nevoit să împrumute 60.000 de dolari pentru 
a-și plsti apșrarea. El a reușit pâns la urms să facă să-i parvins 
din Germania documente care atestau că n-a pus piciorul în 
Polonia pe întreaga durats a războiului, ci a lucrat pe un dome- 
niu din Bavaria, unde lumea și-l amintea sub numele de 
„Franzl“. Astfel, acuzasia a picat. Datorits lui Wiesenthal, 
Walus era ruinat, dar, cel pusin, rsmssese un om liber! (Mak 
Weber, „Simon Wiesenthal: Bogus Nazi Hunter“ din Journal of 
Historical Review, traducere francezs în Revue d'histoire 
révisionniste nr.5, noiembrie 1991). 

Încălcând aproape toate principiile unui stat de drept, 
autoritșșile americane l-au predat Israelului pe cetșșeanul ame- 
rican de origine ucraineans John (Ivan) Demjanjuk, unde a fost 
acăionat în justisie sub numele de „monstru de la Treblinka“. 

Regimente întregi de martori au descris sub jurșmânt 
atrocitssile acestui „Ivan cel Groaznic“ de la Treblinka. A asa- 
sinat de unul singur opt sute de mii de evrei, folosind gaze de 
eșapament provenite de la un tanc sovietic casat. Tsia urechile 
evreilor, pentru a li le înapoia, ce-i drept, în camera de gazare. 
Le tsia cu baioneta bucäsi din corp. Înainte de a le gaza, el des- 
pica cu sabia pântecele femeilor însărcinate. Tsia cu spada sânii 
evreicelor înainte de a le forsa să intre în camera de gazare. li 
snopea pe evrei, îi căsăpea, îi lovea cu pumnii, îi strangula, îi 
biciuia pâns la moarte, sau îi abandona, Ișsându-i să moars de 
foame. În consecinss, Demjanjuk a fost condamnat la moarte . 


* John Demjanjuk a avut norocul sS fie apSrat de un avocat israelian cinstit, 
cSruia, pentru aceasta i s-a aruncat în plin tribunal vitriol în ochi. Pe de 
alt$ parte, John Demjanjuk a putut fi achitat, După ce mai întâi fusese 
condamnat la moarte, numai în urma campaniei istoricilor revizioniSti în 
favoarea sa. Documentele acuzSrii prezentate contra lui Demjanjuk sau 


dovedit a fi falsuri fabricate în colaborare de KGB-ul sovietic Si de CIA, din 
partea SUA. (Nota tr.) 


146 


Dupä toate acestea, autoritssile judiciare israeliene recu- 
nosc că ucraineanul n-a pus niciodats piciorul la Treblinka! Se 
gândesc acum să-l puns sub acuzasie pentru masacre comise la 
Sobibor (singurul element veridic contra lui Demjanjuk era o 
legitimasie de serviciu de la Sobibor, falsificats de KGB; 
dintr-o analizs efectuats în Statele Unite, rezultș că una dintre 
componentele hârtiei acelei legitimasii, era o substanță folosits 
în fotochimie de-abia de prin anii șaizeci — vezi Rullmann, op. 
cit.) 


Relatsri ale evreilor „supraviesuitori 
ai holocaustului“ 


Eva Schloss, nepoats a lui Otto Frank, relateazs in Evas 
Geschichte (Wilhelm Heyne Verlag, 1991) cum, grasie unei 
intervensii miraculoase a providensei, mama sa a scäpat de ca- 
mera de gazare. Paragraful se încheie astfel: 


In noaptea aceea, cuptoarele crematoriului au ars timp 
de mai multe ore, astfel încât flscärile portocalii sâsneau din 
hornuri spre cerul negru ca noaptea (pag. 113). 


Întâlnim asemenea pasaje în nenumsrate mșrturii: flscäri 
säsnind din hornurile crematoriilor si ridicändu-se spre cer im- 
podobesc pretutindeni legenda holocaustului. Dar supraviesu- 
itorii acestuia ar trebui să înșeleagș o dats pentru totdeauna că 
flscärile nu pot säsni din hornul unui crematoriu! 

Mai apare, în câteva msrturii, o invenșie extrem de 
respingstoare, aceea cu grșsimea umans care se scurgea din 
cadavre în timpul incinerșrilor și care era apoi utilizatș drept 
combustibil de rezervs. Iats ce scrie Filip Müller în Trois ans 
dans une chambre à gaz d’Auschwitz: 


147 


Secundat de adjunctul sau Eckard, inginerul lucrsrilor 
mortuare cobori într-una din gropi, si trase dous linii longitu- 
dinale distansate cam la 25-30 de centimetri una de alta. 
Trebuia săpat un canal în acel loc, urmând traseul desenat, 
formând o pants de la mijlocul gropii înspre extremitssi, în 
vederea scurgerii grssimit din cadavre în timpul combustiei; 
dous rezervoare situate la capete urmau să colecteze grssimea 


(pag. 178). 


Ceea ce îndrugș Filip Müller este de neconceput: oricine 
poate verifica acest lucru, consultând un specialist în incinersri! 
si totuşi, această oribils scorneals și-a gssit loc chiar într-o carte 
calificats drept serioasă, așa cum este cea a lui Hilberg (pag. 
1046). Astfel de exemple ajuts la înșelegerea nașterii unor 
asemenea msrturii: un „supraviesuitor al holocaustului“ 
postuleazs o asemenea variants, pentru ca apoi întreaga turms 
de „supraviesuitori“ să o reia, fiecare pe cont propriu. 

Desigur, cartea unei Eva Schloss sau a unui Filip Miller 
pot conșine si lucruri adevărate. E vorba de condisiile mi- 
zerabile de lucru, de condișiile precare de igienș, de foame, de 
persecușii sau chiar execușii. Fost deportat, revizionistul Paul 
Rassinier confirmș acestea în propria-i relatare (Le Mensonge 
d'Ulysse, La Vieille Taupe, prima parte). Dar asta nu înseamnș 
că pasajele referitoare la camerele de gazare și la acăiunile 
deliberate de exterminare ar putea fi veridice! 

Iats, în continuare, câteva pasaje extrase din msrturiile 
relative la holocaust. 

Elie Wiesel — despre masacrul de la Babi Yar, lângș Kiev 
(atestat doar de martori oculari fabricași de NKVD; conform 
foarte documentatului articol al lui Marek Wolski din Revue 
d'histoire révisionniste nr. 6, mai 1992): 


148 


Mai târziu — aveam să aflu prin intermediul unui martor 
— vreme de luni de zile psmäntul a continuat să se zbuciume si, 
din când în când, adevărate gheizere de sânge sâsneau din 
acesta (Paroles d’Etranger, Editions du Seuil, 1982, pag. 86). 


Kitty Hart — in / am alive, despre masacrele de la 
Auschwitz: 


Fusesem martors, cu propriii mei ochi, la uciderea nu 
numai a unui om, ci la asasinarea a sute de fiinse umane; 
biesii nevinovasi care, în marea lor parte, nu mai aveau nici o 
nsdejde, au fost conduși într-o sals spasioasä. E o imagine pe 
care n-o posi uita. Afars, o scars era sprijinits de clsdirea nu 
prea inalts: aceasta permitea accesul la o mică lucarns. O si- 
luets în uniforms SS parcurse rapid treptele; odats ajuns sus, 
omul îşi puse masca de gaze si msnusile. Apoi, cu o mäns şi- 
nând deschisă lucarna, scoase din buzunar un säcules al cărui 
consinut il vşrsă în grabs în interior; era un praf alb. După 
aceea, închise rapid lucarna. Cobori, repede ca fulgerul, 
aruncă scara pe iarbs si dispsru în fugs, de parcă era urmsrit 
de duhuri rele. 

În aceeași clips se auzirs sipetele disperate ale nenoroci- 
silor care se sufocau... La capstul a cinci, poate opt minute, 
tosi erau morsi (traducere După Mythe d’Auschwitz, la Vieille 
Taupe, Paris, 1986, pag. 207-208). 


Se pare că acel praf alb — necunoscut chimistilor inclusiv 
în ziua de azi — a lipsit câteodatș la Auschwitz, din moment ce 
SS-ul a recurs la alte metode de asasinat. Eugene Aroneanu 
descrie aceste metode în „raportul“ său: 


149 


Cam la opt-nous sute de metri de locul unde se afls cup- 
toarele, detinutii se suie în vagonesii care circuls pe sine. La 
Auschwitz, acestia sunt de gabarite diferite, putând consine in- 
tre zece si cincisprezece persoane. Odats încărcat, vagonetul 
se pune în mişcare pe planul înclinat si pstrunde in vitezs 
într-un tunel. La capstul tunelului se afls un prag; în spatele 
acestuia este gura cuptorului. 

Atunci când vagonetul se izbeste de prag, accesul în cup- 
tor se deschide automat, iar vagonetul se rsstoarns basculând 
în cuptor încărcătura umans încă vie (...) (Aroneanu, Camps 
de concentration, Office français d’édition, 1945, pag. 182). 


Contrar acestei „experiense trsite“, msrturia Zofiei 
Kossak (Du fond de l’abime, Seigneur, Albin Michel, 1951) 
consts in descrierea camerelor de gazare, in care gazul (Zyklon 
B) nu era „deversat“ ci urca prin orificiile practicate in du- 
sumea: 


(...) O sonerie stridents si, deodats, prin deschiderile din 
podea, gazul începu să urce. 

Asezasi într-un balcon exterior, deasupra porsii, SS-istii 
observau curiosi agonia, zbaterea, spasmele condamnasilor. 
Acești sadici nu ratau niciodats un asemenea spectacol (...) 
Agonia dura între zece si cincisprezece minute (...). 

Ventilatoare puternice imprsstiau aerul. Apoi apsreau cei 
din „Sonderkommando“, care deschideau poarta din fasa 
intrșrii; acolo se aflau o ramps si nişte vagonesi. Cadavrele 
erau încărcate în prips, pentru că alsü își așteptau rândul. si, 
în plus, morsii puteau învia, căci gazul, astfel dozat, mai mult 
zspsceste decât omoars. S-a întâmplat frecvent ca victimele 
încărcate în ultima sarjs să-și revins, în vagonet... Vagoneșii 


150 


coborau rampa si se descärcau direct in cuptor (pag. 127- 
128). 


La Auschwitz se petreceau insä lucruri ciudate si in 
exteriorul camerelor de gazare: 


Periodic, medicii SS vizitau crematoriul, in special ofise- 
rii superiori Kitt si Weber. Cu aceste ocazii, ziceai că te afli 
într-un abator. Înainte de execusii, acești doi medici drsmuiau 
coapsele si psrsile genitale ale bsrbasilor si femeilor, aflasi 
încă in viass, aşa cum procedeazs negustorii de dobitoace 
pentru a evalua cele mai reusite specimene. Dupä execusie, 
victimele erau intinse pe mese. Medicii le disecau corpurile, 
prelevându-le organe pe care apoi le aruncau într-o oals [ver- 
siunea germans originals, op. cit., pag. 74, precizeazs: oalele 
intrau într-o mişcare sacadats sub efectul convulsiei muschi- 
lor] (Filip Müller, Trois ans dans une chambre à gaz 
d' Auschwitz, pag. 83). 


Yankel Wiernik, alt supraviesuitor al holocaustului, stig- 
matizeazs comportamentul scandalos al ucrainenilor de la 
Treblinka: 


Ucrainenii erau în permanenss besi si vindeau orice se 
putea fura din lagsr, pentru a face rost de bani pentru rachiu 
(...) Indopasi bine si beşi morsi, porneau în căutarea altor dis- 
tracăii. Adesea, dintre femeile goale pe care le obligau să defi- 
leze, alegeau cele mai frumoase tinere evreice, le târau în ba- 
rscile lor, le violau si le trimiteau apoi la gazare (A. Donat, 
The Death Camp of Treblinka, Holocaust Library, 1979, pag. 
165). 


151 


Câsiva autori descriu cum au dispsrut cele 800.000 de ca- 
davre de la Treblinka, fără a Issa vreo urms. Pentru început, un 
pasaj din cartea Treblinka, scrisä de Jean-François Steiner: 


Uscäsiv si blond, cu chipul plscut si aspect fngrijit, apsru 
într-o buns zi in fasa porsilor regatului morsii, cu valijoara în 
mäns. Se numea Herbet Floss si era specialist în incinerarea 
cadavrelor (...) 

Primul rug fu pregstit in ziua imediat urmstoare. Floss 
îşi dezvslui secretul: compozisia rugului-etalon. După cum ex- 
plica, nu toate cadavrele ardeau la fel de bine; existau cadavre 
bune si cadavre rele, cadavre refractare si cadavre combusti- 
bile. Marea arts consta in a le folosi pe cele bune pentru a le 
arde pe cele rele. După cercetsrile sale — si dacă e să ne lusm 
După rezultate, trebuie să fi fost foarte asidui — cadavrele 
vechi ardeau mai bine decât cele mai proaspete, cele grase mai 
bine decât cele slabe, femeile mai bine decât bsrbasii si copiii 
mai pusin bine decât femeile dar mai bine decât bsrbasii. In 
concluzie, cadavrul ideal ar fi fost unul vechi, aparsinänd unei 
femei grase. Herbet Floss a ordonat ca acestea să fie puse 
deoparte, iar apoi se trecu la trierea bsrbasilor si a copiilor. 
După ce o mie de cadavre au fost astfel dezgropate și triate, 
s-a procedat la încărcarea combustibilului, cel bun dedesubt, 
cel rsu deasupra. Floss refuzs bidoanele cu benzins si ceru să i 
se aducă lemn. Demonstrasia sa trebuia să fie perfect. 
Lemnele au fost așezate sub grstarul rugului, adunate în mici 
vetre care aduceau cu focurile de tabsrs. Clipa adevărului 
sosise. După se i se aduse o singurs cutie cu chibrituri, se 
aplecă, aprinse prima vatrs, apoi celelalte, si, în timp ce 
lemnele începeau să se aprinds, se alsturs grupului de ofiseri 
care așteptau la o oarecare distanţă. 


152 


Flscäri din ce in ce mai fndräznese incepurs să pârlească 
cadavrele, inisial timid, apoi cu vervs, ca flacära de sudurs. 
Toats asistensa își sinea respirasia, germanii erau nervoși si 
impaciensi, iar prizonierii speriasi, ingrozisi, terorizasi. Doar 
Herbet Floss era destins si murmura cu un ton detasat, sigur 
pe el „Tadellos, tadellos...“ Rugul se aprinse instantaneu. Fls- 
cäri sâsnirs, eliberänd un nor de fum gros, se auzi un sfäräit 
profund, iar chipurile morsilor se desfigurau de durere in timp 
ce carnea crspa. Spectacolul amintea de infern, incät päns si 
SS-istii au rsmas o clips consternasi în contemplarea minunii. 
Herbet Floss radia de fericire. Acest rug reprezenta cea mai 
frumoasă zi din viasa lui. (...) 

Ditamai evenimentul trebuia serbat pe mssurs. S-au in- 
stalat mese, cu vedere spre rug, pline cu sticle de alcool, bere 
si vin. 

Ziua se isprsvea, cu focuri de rug, iar cerul se încingea 
la capstul câmpiei, unde soarele dispşrea într-un fast incen- 
diar. 

La un semnal de „Lalka“, dopurile au decolat. O nemai- 
pomenits särbstoare începea. Primul toast a fost închinat 
Fiihrer-ului. Excavatoristii s-au întors la masinsriile lor. 
Atunci când SS-istii au ridicat, urlând, paharele, psrea că ex- 
cavatoarele au prins viass dintr-odats, ridicându-și lungile 
brase articulate spre cer, ca un salut hitlerist vibrant si saca- 
dat. A fost ca un semnal: de zece ori brasele oamenilor s-au ri- 
dicat spre cer, repetänd salutul hitlerist. Masinile intorceau 
salutul oamenilor-masins, iar vszduhul gemea de sipete fnchi- 
nate gloriei Führer-ului. Cheful durs päns la consumarea to- 
tals a rugului. După toasturi au urmat cântecele, crude si săl- 
batice, cântece ale urii, cântece ale patimii, cântece de slsvire 
ale Germaniei eterne (...) (Jean-François Steiner, Treblinka, 
Librairie Arthème Fayard, 1996, pag. 332-335). 


153 


La rândul säu, Wassilij Grossmann descrie miraculoasele 
capacitssi pirotehnice ale nazistilor in cartea Die Hölle von 
Treblinka (citat După Historische Tatsachen, nr. 44): 


Se lucra zi si noapte. Cei care au participat la 
incinerarea cadavrelor povesteau că aceste cuptoare semsnau 
cu niște vulcani a căror oribils caldurs le prsjea fesele, si că 
flscärile atingeau pâns la zece metri fnslsime (...). La sfârșitul 
lui iulie, căldura era sufocants. Când se deschideau gropile, 
vaporii ieșeau ca dintr-un ceaun uriaș. Duhoarea groaznică, 
cât si căldura cuptoarelor îi termina pe cei extenuasi. Se 
prsbuseau si ei morți, direct pe grstarul cuptorului. 


Yankel Wiernik ne propune alte detalii surprinzștoare: 


Cadavrele erau îmbibate cu benzins. Aceasta reprezenta 
o cheltuials suplimentars si, în plus, rezultatele erau nesatisfs- 
cătoare; cadavrele masculine refuzau pur si simplu să ards. De 
fiecare dats când apsrea un avion pe cer, orice operasie era 
oprits si cadavrele erau acoperite cu frunze pentru a fi 
protejate de recunoașterea aerians. Era un spectacol crud, cel 
mai groaznic pe care un ochi uman l-a vszut vreodats. Când se 
incinerau cadavre de femei gravide, pântecele le crspa si se 
puteau zsri pruncii arzând în corpurile mamelor (...). 

Bandisii stau aproape de cenuss si se sparg de râs. Fe- 
sele le sunt luminate de o bucurie diavolească. Ciocnesc cu ra- 
Chiu si cu spirtoase dintre cele mai alese, se ghiftuiesc, fac 
glume si stau comozi încălzindu-se la foc (Donat, The Death 
Camp of Treblinka, pag. 170-171). 


154 


Pentru a depssi mai lesne starea de tensiune care era ca- 
racteristica la Treblinka, germanii si ucrainenii au cäutat sä se 
destinds prin muzică. Iats ce povesteşte un expert în holocaust, 
Rachel Auerbach: 


Pentru a condimenta monotonia mortuars, germanii au 
infiinsat la Treblinka o orchestrs evreiască (...). Aceasta avea 
un dublu rol: pe de-o parte, muzica sa acoperea sipetele si ge- 
metele oamenilor mânasi spre camera de gazare, iar pe de alts 
parte, intresinea buna dispozisie a trupei lagărului formats din 
reprezentansi a dous nasiuni melomane: germanii si ucrainenii 
(Donat, pag. 4). 


Alexander Pechersky descrie, în Die Revolte von 
Sobibor, modalitatea de derulare a masacrelor din acest lagsr: 


La prima vedere, psrea că am intrat într-o sals de baie 
ca oricare alta: robinete cu aps rece sau calds, bazine pentru 
spslat (...) Odats intrasi cu tosii, uşile grele se inchisers. O 
substantä neagrs si grea sâsni in volute din gsurile practicate 
in plafon (...) (citat Dupa Carlo Mattogno, „Le mythe de 
l’extermination des Juifs din Annales d’Histoire revisionniste 
nr.1, 1987, pag. 81). 


si totusi, conform „istoricilor actuali“, cele 250.000 de 
asasinate de la Sobibor nu au fost comise cu o substanță neagrs 
si grea, ci cu gaze de eșapament. 


Să nu mi se reproșeze că am citat în mod tendenșios doar 


pasaje neverosimile! In caz contrar, să mi se citeze o msrturie 
asupra gazsrilor, una singurs, demnș de luat în seamș! 


155 


Unde or fi acele milioane de „dispșruşi““? 


Revizioniștii își pun, evident, problema evreilor dispsrusi 
din moment ce nu au fost gazași, cât și a stabilirii corecte a nu- 
msrului de victime de război evreiești sau a victimelor persecu- 
șiei suferite în zona de influenss a lui Hitler. 

Cel care se asteapts să gsseascä cifre exacte va fi 
decepsionat. Independent de faptul că cercetarea istorică libers 
este ingrsdits, orice tentativs de studiu statistic a populasiei 
evreiești se loveşte de nenumșrate obstacole: 

problema de a ști cine este evreu — diferensa între evreu 
si ne-evreu este adesea greu de fscut, mai ales în aceste vremuri 
de asimilare și de căsătorii inter-rasiale; 

faptul că Statele Unite nu fac recensământul propriei 
populașii evreiești; 

notoria lipsă de credibilitate a statisticilor sovietice și 
sioniste. 

Estimsrile reprezints singura solușie în acest caz. 

Americanul de origine germanș Walter Sanning este cel 
căruia i se datoreazș studiul demografic — de departe cel mai 
important — asupra destinului evreilor pe durata celui de al 
II-lea Război mondial. În lucrarea novatoare The Dissolution of 
Eastern European Jewry (Costa Mesa, 1990), Sanning 
procedeazs astfel: foloseste exclusiv surse evreiesti si aliate si 
nu accepts documente germane decât dacä sunt dovedit 
antinaziste. lats, în rezumat, concluziile lui Sanning privind 
ssrile-cheie ale problemei demografice evreiești, adică Polonia 
si Uniunea Sovietică; pentru cei interesași, cartea ofers și 
statistici privind celelalte șșri. 

Auzim adesea că, în 1939, trsiau în Polonia vreo trei mi- 
lioane și jumștate de evrei. Se ajunge la acest numșr luând ca 
bază, pentru anii posteriori lui 1931 — data ultimului recensă- 


156 


mânt care înregistra 3,1 milioane de evrei — un spor demografic 
maxim si fără a şine cont de emigrsrile masive ale evreilor. În- 
tre 1931 si 1939, sute de mii de evrei au emigrat din cauza difi- 
cultssilor economice și a antisemitismului tot mai fssis al polo- 
nezilor. Însuși Institutul de istorie contemporanș din Miinchen 
evalueazș la circa 100.000 pe an numșrul emigrșrilor evreiești 
din anii '30. In concluzie, nu puteau fi mai mult de 2,7 mi- 
lioane de evrei în Polonia anului 1939 (2,633 milioane După 
Sanning). 

O mare parte a acestora trșiau în teritoriile ocupate de 
Uniunea Sovietică în septembrie 1939. În plus, atunci când 
Hitler și Stalin și-au împșrșit Polonia, sute de mii de evrei s-au 
refugiat din Vest spre Est. In Polonia occidentalș, anexatș de 
germani, cât și în Polonia centrals, de asemenea trecuts sub 
dominasie germans sub titulatura de „Guvernarea generals“, nu 
puteau fi mai mult de un milion de evrei (800.000 După 
Sanning). Evreii rsmasi sub control german au fost concentrasi 
în ghetouri si îi ameninșa constrângerea la muncă forsats; desti- 
nul lor era deja foarte sumbru, chiar și fără camerele de gazare. 
Epidemiile și foamea din ghetouri fsceau zeci de mii de vic- 
time. 

Când trupele germane au intrat în Uniunea Sovietică în 
iunie 1941, marea parte a evreilor, 80% După informasiile 
sovietice oficiale (de exemplu David Bergelson, președinte al 
Comitetului antifascist iudeo-sovietic), au fost evacuasi și 
imprsstiasi pe imensul teritoriu al imperiului. La fel s-a 
întâmplat cu evreii polonezi trecuși sub controlul lui Stalin în 
1939. Evreii sovietici care se gșseau sub dominașie germanș nu 
puteau fi mai mulși de 750.000. Războiul, masacrele trupelor 
de asalt și pogromurile declanșate de populașia indigenș au fost 
deosebit de sângeroase, dar, în marea lor majoritate, acești 
evrei au supravieșuit. 


157 


Incepänd din 1942, germanii au deportat pe evrei, din 
toate ssrile aflate sub controlul lor, in zonele ocupate din Est. 
Aceasta a fost „solusia finals a problemei evreiesti“. Evreii 
deportasi au fost cantonasi în ghetouri. Destinul acestor evrei 
nu a fost studiat decät foarte sumar; cum aceste deportsri se bat 
cap în cap cu mitul exterminșrii, invingstorii au distrus sau au 
ascuns in infernul bibliotecilor documentele referitoare la 
acestea (arhivele ministerului german de externe, confiscate de 
americani, reprezints 485 de tone de härtie — vezi W. Shirer, 
The Rise and Fall of the Third Reich, New York, 1960, pag IX- 
X — dintre care doar o mică parte au fost publicate), iar 
„mșrturiile supraviesuitorilor“ acestor deportsri, ar fi picat 
prost, din același motiv. Pe de alts parte, chiar unele voci 
exterminașioniste recunosc deportsrile masive de evrei în 
Rusia: Gerald Reitlinger, bunșoarș, trateazș cât de cât subiectul 
în The Final Solution (ed. Valentine, Mitchell & Co., 1953). 
Pentru autor, misterul consts în faptul că naziștii tranzitau mase 
întregi de evrei prin lagsre de exterminare funcăionând în plin, 
pentru a-i trimite spre stabilire în Rusia, într-un moment în care 
decizia distrugerii fizice integrale a iudaismului fusese de mult 
luats. 

Nu se poate stabili numsrul acestor deportasi. Statisticia- 
nul SS Richard Korherr estimeazs la 1,873 de milioane numsrul 
deportsrilor de pâns în martie 1943. Dar, trebuie adsugat că 
raportul Korherr nu este considerat credibil. 

Steffen Werner se ocups de stabilirea evreilor in Rusia, in 
cartea Die zweite babylonische Gefangenschaft. E drept că 
această carte trebuie citits cu prudenss, dar ea aduns o grsmads 
de indicii care converg spre un numsr masiv de evrei trimisi in 
partea orientals a Bielorusiei si care au rsmas acolo si Dupä 
terminarea războiului. Un mare numsr de evrei polonezi, 
refugiași sau deportasi în Uniunea Sovietică, s-au stabilit 


158 


voluntar acolo, fiindcă în Polonia fusesers deposedași de toate 
bunurile și ar fi trebuit s-o ia de la capst. In plus, guvernul 
sovietic ducea o politică vsdit filosemits, lucru care a dsinuit 
pânș cu pușin înaintea morșii lui Stalin. 

Pare însă pusin probabil ca un numșr apreciabil de evrei 
din Europa de Vest si Centrals să fi rsmas de bunșvoie în Uni- 
unea Sovietică. Să fi fost resinusi contra voinșei lor? Câsi au 
murit, cäsi s-au întors în ssrile natale și câsi au emigrat mai de- 
parte? Ce s-a ales, de exemplu, de miile de evrei olandezi de- 
portași în Rusia via Birkenau și Sobibor? Toate aceste întrebșri 
rsmân fără rsspuns. A sosit momentul, la o jumstate de secol 
După război, să se deschids arhivele și să se încurajeze cerceta- 
rea istorică temeinică, în loc de a acäiona în justisie cercetstori 
de valoare ca Faurisson, de a interzice studii bazate pe princi- 
piile cercetșrii știinșifice, ca Raportul Leuchter si de a pune la 
Index o carte ca Mitul Auschwitz, a lui Stăglich. 


Imprsstierea 


Dupä räzboi, sute de mii de evrei au emigrat in Palestina, 
in Statele Unite si in multe alte ssri (exists saptezeci de comu- 
nitssi nasionale adunate in Congresul Evreiesc Mondial). 
Descrierea acestor valuri ale emigrsrii constituie aspectele cele 
mai fascinante ale cärtii lui Sanning. Acesta descrie prin ce 
mijloace fantastice au reușit mulsi evrei să-și gsseascä o nous 
patrie. Unii au eșuat în Cipru sau în Persia înainte de a ajunge 
la adevărata destinasie; alsii s-au rstscit prin Maroc sau 
Tunisia. Toate aceste informașii sunt confirmate de statistici 
demografice oficiale si de lucrșri semnate de autori evrei. 

După calculele lui Sanning, pierderile evreiești din 
teritoriile Uniunii Sovietice ocupate de germani se ridică la 
130.000 iar cele din statele europene la aproximativ 300.000. 


159 


El mensioneazs ca numsrul real al victimelor ar putea fi semni- 
ficativ inferior sau, din contrs, superior cu câteva sute de mii. 
Cea de-a doua variants pare a fi mai plauzibils. Este foarte pu- 
sin probabil, dar nu exclus, sinänd cont de factorii de incertitu- 
dine, ca pierderile umane ale poporului evreu in zona de influ- 
enss germans să se ridice la circa un milion — cam de la acest 
ordin de msrime a pornit pionierul revizionist Rassinier. 


Cele sase milioane 


Numsrul mitic de sase milioane de evrei asasinasi a aps- 
rut începând cu 1942 în propaganda sionists. Nahum Gold- 
mann, care urma sä devins presedinte al Congresului Evreiesc 
Mondial, anunsa in 9 mai 1942, că din opt milioane de evrei 
care se aflau la cheremul lui Hitler, doar vreo dous-trei mi- 
lioane vor supraviesui. In consecinss, statisticile demografice 
au fost manipulate päns cänd numsrul de victime planificat a 
fost atins, mscar aproximativ. In acest scop, iatș cum au proce- 
dat exterminasionistii: 

Nu au sinut cont de masiva emigrare anterioars razbo- 
iului, decät in cazurile Germaniei si Austriei; 

Au neglijat emigrasia semnificativs a evreilor in timpul 
războiului; 

Au pornit de la rezultatele primelor recensăminte pos- 
tbelice, care dateazs din 1946 si 1947, fiind deci posterioare 
emigrsrii sutelor de mii de evrei in teritorii extra-europene; 

Au neglijat evacuarea masivs a evreilor sovietici Dupä 
intrarea germanilor in Uniunea Sovieticä, atestats de surse 
sovietice incontestabile, si au trecut sub tscere fuga unui mare 
numsr de evrei polonezi în Uniunea Sovietică; 

Au fost considerași ca victime ale holocaustului tosi 
evreii transferasi de germani în Rusia si rsmasi acolo; tosi 


160 


evreii dispsrusi în lagsrele de muncă staliniste; tosi soldasii 
evrei din trupele aliate, cäzusi pe front; 

N-au sinut cont de factori cum ar fi sporul demografic 
negativ cauzat de emigrarea masivs a tinerilor. 

Propun spre exemplificare dous metode de lucru ale 
exterminasionistilor. 

Metoda numsrul unu: un evreu polonez emigreazs in 
Fransa în anii treizeci, ca alși zeci de mii de coreligionari. Este 
arestat în 1942 și trimis într-un lagșr de concentrare. După cal- 
culele avocatului sionist Serge Klarsfeld, 75.721 de evrei din 
Franșa au fost deportasi sub ocupașia germans. Mai mult de 
douș treimi dintre aceștia aveau pașapoarte strșine, pentru că 
Pétain nu agrea deportarea cetssenilor francezi. Pentru a umfla 
la maximum numsrul victimelor, Klarsfeld, în al său Mémorial 
de la déportation des juifs de France, îi declars morsi pe toși 
evreii deportași care, pânș în 1945, nu și-au declarat la Ministe- 
rul foștilor combatanși revenirea în sars. Dar o asemenea decla- 
rașie nici nu era obligatorie! In plus, mulsi dintre evreii elibe- 
rasi, de nașionalitate ne-francezs, au emigrat imediat în Pales- 
tina, în America sau aiurea! 

Să presupunem că evreul nostru ar fi emigrat în America 
de Sud După întoarcerea, în 1945, din lagărul de muncă. El 
apare în statisticile holocaustului la dous pozișii: o dats, el face 
parte din evreimea care trsia în Polonia la recensământul din 
1931, iar După război nu mai exista, fiind în concluzie gazasi; 
în al doilea rând, el n-a declarat nimic Ministerului foștilor 
combatansi și, automat, este unul dintre evreii francezi gazasi. 
Trsieste bine-mersi în America de Sud, dar în statistici e mort, 
si încă de dous ori! 

Metoda numsrul doi: o familie de evrei, sä-i spunem 
Süssmann, este arestats de nazisti in 1942. Bsrbatul este trimis 
într-un lagsr de muncă, femeia si copiii sunt cazasi într-un 


161 


ghetou unde se creeazs o nous comunitate familials. Odats 
räzboiul terminat, femeia emigreazs in Israel impreuns cu co- 
piii si cu noul partener, cu care se cäsätoreste acolo. îi declars 
dispsrut pe primul sos, care intrs in statisticile holocaustului. In 
realitate, acesta a emigrat in 1945 in Statele Unite, unde a 
înregistrat decesul sosiei si al copiilor. Dar dacă cineva ar căuta 
în Statele Unite un oarecare Jakob Siissmann, ar face-o în zadar 
pentru că Jakob Siissmann nu mai exists. De ce: iatș un anuns 
mortuar apșrut in Aufbau, ziar evreiesc de limbs germans care 
apare la New York: „În 14 mai 1982 a decedat subit dragul 
nostru tatș, bunic și strșbunic James Sweetman (Siissmann — 
Nota Autorului), fost Danzig (...)“. 

Revista Historische Tatsachen (nr. 52) furnizeazs multe 
alte exemple, extrase din Aufbau, privind schimbarea numelor: 
Königsberger devine King, Oppenheimer — Oppen, Malsch — 
Maier, Heilberg — Hilburn, Mohrenwitz — Moore, Günzburger 
— Gunby. 

Astfel, familia Süssmann ar fi furnizat patru decedasi sta- 
tisticilor holocaustului, cu toate că tosi membrii ei ar fi su- 
praviesuit. 


Cheia problemei demografice se afls 
in Uniunea Sovietica 


Conform recensământului din 1939, în Uniunea Sovietică 
trsiau ceva mai mult de trei milioane de evrei. În acea vreme, 
natalitatea în sânul acestei minoritșși era minimș, tendinșa de 
asimilare era în creștere, așa că nu cred că se poate vorbi de 
vreun spor natural demografic. Primul recensământ de După 
război (1959) înregistra doar 2,267 milioane de evrei, dar pâns 
si sionistii îl contestș; în acei ani, în Uniunea Sovietică se 
instaurase deja un climat antisionist, și oricine se declara evreu 


162 


trebuia sä se astepte la consecinse nu tocmai favorabile. In 
plus, mulsi evrei se simseau rusi, ucraineni etc. si se declarau 
benevol ca atare. Nu exista nici o constrângere în declararea 
nasionalitssii la recensămintele sovietice. 

Chiar și După emigrsrile masive ale evreilor sovietici în 
Israel și în Statele Unite, care au început pe la sfârșitul anilor 
șaizeci, surse evreiești estimau la mai mult de patru milioane 
numsrul evreilor din Uniunea Sovietică. New York Post scria în 
1 iulie 1990: 


Pâns de curând, se estima că în Uniunea Sovietică trs- 
iesc dous pâns la trei milioane de evrei. Între timp, emisarii 
israelieni, care, grasie ameliorsrii relasiilor diplomatice, pot 
să circule liber în Uniunea Sovietică, anunss că numsrul real 
se ridică la mai mult de cinci milioane. 


După surse oficiale, numșrul evreilor care au psrssit 
Uniunea Sovietică începând din anii șaizeci s-ar ridica la un 
milion. Admișând o oarecare creștere a populașiei datorats na- 
talitșșii și realitatea celor relatate de New York Post, ar fi tre- 
buit să existe în Uniunea Sovietică, înainte de masivul val de 
emigrare, cam șase milioane de evrei — cu cel pușin trei mi- 
lioane în plus fass de recensământul din 1959 — ceea ce demon- 
streazs că o mare parte a evreilor polonezi presupus gazasi, cât 
și mulsi evrei din alte șșri europene — România și Balcanii în 
special — au fost absorbiși de Uniunea Sovietică. 

Ne putem face o idee despre modalitatea exterminașio- 
nists de a manipula matematica, citind antologia publicats în 
1991 de Wolfgang Benz, cu titlul Dimensions des Völker- 
mordes, în care figureazs și o contribusie a unui oarecare Gert 
Robel. Conform acestuia, la declanșarea războiului germano- 
sovietic, trsiau în Uniunea Sovietică mai mult de cinci milioane 


163 


de evrei, ceea ce corespunde in mare mssurs estimsrii lui 
Sanning. Robel pretinde cä 2,8 milioane de evrei sovietici au 
fost masacrasi de germani. 

Cam doussprezece procente din populasia sovietică a pie- 
rit în război, în special din cauza evacusrii masive ordonate de 
către Stalin si a politicii psmäntului pârjolit. Nu exists nici un 
motiv ca procentajul victimelor evreiești să fie inferior. Deci, 
din cele 2,2 milioane de evrei care, conform lui Robel, au su- 
pravieșuit masacrelor germane, cel pușin 264.000 au pierit din 
alte cauze. În consecinss, dacă e să ne lușm După M. Robel, 
n-ar mai fi putut exista în Uniunea Sovietică mai mult de 1,9 
milioane de evrei — probabil chiar mai pușini. Cum a putut 
acest numsr să se tripleze, sinând cont de natalitatea redusă a 
evreilor sovietici și de tendinșa lor de a se asimila? 


Câteva cazuri celebre 


Multe cazuri particulare demonstreazș că epidemiile și 
privasiunile au cauzat nenumsrate morsi, dar nu a existat ex- 
terminare sistematică. 

După ocuparea Italiei de către germani, Primo Levi a tre- 
cut în tabsra rezistenșei. A fost fscut prizonier si a fost trimis la 
Auschwitz. A supravieșuit și a scris cartea Si c'est un homme 
(Julliard, 1987). 

Evreul austriac Benedikt Kautsky, socialist de stânga, ar 
fi trebuit să moars de vreo suts de ori: și-a petrecut șapte ani în 
lagsrele: Dachau, Buchenwald, Auschwitz si din nou 
Buchenwald. După război, a scris lucrarea Teufel und Ver- 
dammte („Demoni si blestemasi“, Zürich, 1946). Mama sa, oc- 
togenars, a murit la Birkenau in 1944. A inchide persoane de 
asemenea värsts trsdeazs o oarecare urs, dar nu demonstreazs 
un program de exterminare. Bsträna Kautsky a primit asistenss 


164 


medicalș; nu știu dacă în libertate ar fi trsit mai mult, date fiind 
condisiile extrem de grele ale ultimei ierni de război. 

Otto Frank și fiicele Anna și Margot au supravieșuit la 
Auschwitz. Anna și Margot au fost deportate la Belsen unde au 
murit la începutul anului 1945, probabil de tifos. Otto Frank a 
murit în Elvesia, la o värsts înaintatș. 

Nahum Goldmann, care a fost timp de câsiva ani prese- 
dinte al Congresului evreiesc mondial, scrie în Le Paradoxe 
Juif (Stock, 1976), urmștoarele: 


Dar în 1945, existau circa 600.000 de supraviesuitori 
evrei ai lagsrelor de concentrare, pe care nici o sars nu voia 
să-i primească. 


Dacă naziștii ar fi dorit într-adevăr să-i extermine pe 
evrei, cum ar fi reușit 600.000 dintre aceștia să supravieșuiască 
in lagsre? Între Conferinsa de la Wannsee si sfärsitul 
räzboiului, germanii ar fi avut trei ani si jumstate pentru a-si 
duce la bun sfärsit opera de exterminare! 

Sä aruncäm o privire asupra listei cu nume de evrei emi- 
nensi care au supraviesuit la Auschwitz sau in alte lagsre sau 
închisori germane. li gssim, printre mulsi alsii, pe urmstorii: 


Leon Blum, sef al guvernului, dinainte de räzboi, al 
Frontului popular francez; 

Simone Veil, care mai tärziu a devenit presedinte al 
Parlamentului european; 

Henri Krasucki, care va deveni numsrul doi al sindica- 
tului francez CGT; 

Marie-Claude Vaillant-Couturier, care ulterior a ajuns 
membru al comitetului central al Partidului Comunist Francez; 


165 


Gilbert Salomon, actual PDG al SOCOPA (carne si 
animale vii) și al Boucheries Bernard; 

Jozef Cyrankiewicz, care va deveni sef al guvernului 
polonez; 

Dov Shilanski si Sheevach Weiss, fosti presedinsi ai 
Knesseth-ului; 

Georges Charpak, premiul Nobel pentru fizică 1992; 

Roman Polanski, cineast (Rosemary’s Baby); 

Leo Baeck, considerat de mulși drept cel mai mare rabin 
al secolului; 

Jean Améry, filosof; 

Samuel Pisar, scriitor francez; 

Erik Blumenfeld, om politic, membru al Uniunii Crestin- 
Democrate; 

Hermann Axen, om politic membru al SED; 

Paul Celan, poet („Der Tod ist ein Meister aus 
Deutschland“); 

Simon Wiesenthal, faimosul „vänstor de nazişti“; 

Ephraim Kishon, autor satiric; 

Heinz Galinski si Ignatz Bubis, fosti presedinsi ai Con- 
siliului central al evreilor germani; 

George Wellers și Schmuel Krakowski, coautori ai an- 
tologiei Les Chambres ă gaz, secret d'Etat (Editions de minuit, 
1984); 

Elie Wiesel, evreu din Sighetu Marmașiei, premiul Nobel 
pentru pace 


În ianuarie 1945, Elie Wiesel, deșinut la Auschwitz, a 
suferit o infecăie la picior. A încetat, deci, să fie apt pentru 
muncă. A fost internat în spital, unde a fost supus unei in- 
tervenșii chirurgicale. În acest timp, Armata Roșie se apropia. 
Detinutii au fost informasi că cei sănștoși vor fi sigur evacuasi, 


166 


iar bolnavii pot rsmäne dacä o doresc. Elie si tatsl sau fsceau 
parte dintre bolnavi. Ce au ales ei? Sä rsmâns in asteptarea eli- 
beratorilor? Nu, ei se alsturars voluntar germanilor — acelor 
germani care au aruncat nou-nsscusi în flscärile gropii 
comune, iar pe evreii adulsi îi împingeau înspre flscärile unei 
gropi și mai mari, în care victimele agonizau timp de ore, 
conform celor vșzute de ochii lui Elie și relatate in La Nuit. 

Li se preds copiilor la scoals că obiectivul lui Hitler a fost 
exterminarea evreilor și că disparisia acestei rase a fost hotsrâts 
la Conferinsa de la Wannsee în 20 ianuarie 1942. Dacă 
profesorii și cärsile lor de istorie ar avea dreptate, nu 600.000 
de evrei ar fi supravieșuit lagșrelor de concentrare, ci, cel mult, 
600! A nu se uita că cel de-al Treilea Reich a fost un stat poliși- 
enesc extrem de eficace. 

În sclipitoarea-i expunere asupra holocaustului, Arthur 
Butz lansa propozișia că istoricii care vor veni vor reproșa revi- 
zionistilor strania lor orbire, care a permis copacilor să ascunds 
pșdurea. Cu alte, cuvinte, scotocind detalii nesemnificative, au 
neglijat un lucru strigștor la cer: cu toate că se terminase un 
război dus împotriva lor, evreii existau în continuare! 

Ne putem convinge de acest lucru, citind notele biogra- 
fice reproduse în continuare, pe care Martin Gilbert le consacrș 
persoanelor menșionate în cartea sa Auschwitz and the Allies. 
Sunt pomenite urmștoarele personalitșși evreiești: 


Sarah Cender, care a fost deportats la Auschwitz in 1944 
si a emigrat în America După război; 

Wilhelm Fildermann, care a supraviesuit războiului în 
România fascist; 

Arie Hassenberg, care a fost trimis la Auschwitz în 1943 
si a scăpat în ianuarie 1945; 


167 


Erich Kulka, care a supraviesuit la Dachau, Neuengamme 
si Auschwitz, si a asternut apoi pe hârtie, in 1975, experiensa-i 
concentrasionars; 

Schalom Lindenbaum, care „a evadat din coloana in 
mars“ După evacuarea Auschwitzului; 

Czeslaw Mordowicz, care a evadat de la Auschwitz in 
mai 1944 si a emigrat in Israel in 1966; 

Arnost Rosin, fost desinut la Auschwitz intre 1942 si 
1944, care a devenit in 1968 funcäionar in slujba comunitssii 
evreiesti din Düsseldorf; 

Katherina Singerova, care a fost deportats la Auschwitz 
in primsvara lui 1942, devenitș, După război, directoare a 
Fondului nașional cehoslovac al creasiei artistice; 

Dov Weissmandel, trimis la Auschwitz, evadat „practi- 
când o lucarnș în vagon cu ajutorul unui fierșstrșu introdus 
clandestin într-o pâine“; 

Alfred Wetzler, coautor al War Refugee Board Report şi 
autor al broșurii Auschwitz: Grab von vier Millionen 
Menschen, care a evadat de la Auschwitz în 1944, în compania 
faimosului Rudolf Vrba. 


Alsi evrei, dintre cei mensionasi de Gilbert, nu au fost 
deportași, ci aleși — cum a fost cazul lui Rudolf Kastner — ca in- 
terlocutori sau folosiși ca spioni — cum a fost Andor Gross. In 
voluminoasa-i lucrare, Martin Gilbert amintește constant des- 
pre gazșri, dar nu dș nici mșcar un nume de evreu gazat! Para- 
doxal, el enumers ditamai efective de oameni ne-gazași! Mi- 
lioanele de gazași sunt, ca să-l citsm pe Orwell, „non-existing 
people“. 

Articolul „Dann bin ich weg über Nacht“, apsrut în Der 
Spiegel (nr. 51/1992), fi evocä pe urmstorii evrei: 


168 


Rachel Naor, douszeci de ani, al cärei bunic „a supravi- 
esuit lagsrelor de concentrare naziste“ (de ce nu l-or fi 
exterminat?); 

Ralph Giordano, care a trsit războiul în libertate, in 
Germania, la vederea și la îndemâna Gestapo-ului; 

Leo Baeck, care a profesit, După eliberarea sa de la 
Theresienstadt, că vremea evreilor în Germania trecuse pentru 
totdeauna; 

Yohanan Zarai, care a supravieșuit perioadei naziste în 
ghetoul din Budapesta; 

Inge Deutschkron, care a descris, în autobiografia Ich 
trug den gelben Stern, tineresea ei petrecuts în Germania; 

Theodor Goldstein, optzeci de ani, fost deportat în 
lagărul de muncă Wullheide. 


În continuarea acestui articol, Der Spiegel publică o 
discușie cu președintele Consiliului comunitșșii evreiești ger- 
mane, Ignatz Bubis, supravieșuitor al holocaustului, succesor 
în această funcăie lui Heinz Galinski, la rândul său 
supravieșuitor al holocaustului. 

Desigur, toși acești supraviesuitori pretind a fi scăpat prin 
miracol, numai că miracolele în lanș nu mai constituie mira- 
cole. Departe de fi martori-cheie ai holocaustului, acești 
oameni nu fac decât să aducă dovada că nu a existat nici un 
holocaust. 

Din moment ce Goldmann afirms că 600.000 de evrei au 
supravieșuit în lagșre, ar fi mult mai probabil ca numșrul vic- 
timelor din acestea să fi fost de ordinul 200.000-300.000, în 
principal din cauza bolilor, dar și a foametei ultimelor haotice 
luni de război. Indiscutabil, poporul evreu a trsit o tragedie, că- 
reia nu trebuie să-i mai adșugșm și camerele de gazare. 


169 


Reunirea familiei Steinberg 


Iats ce apsrea in coloanele din State Time (Baton Rouge, 
Louisiana, Statele Unite) în 24 noiembrie 1978: 


Los Angeles (Associated Press) — Pe vremuri, neamul 
Steinberg prospera într-un mic sat evreiesc din Polonia. 
Aceasta se întâmpla anterior lagsrelor morsii ale lui Hitler. 
lats că un numeros grup de mai mult de dous sute de supravi- 
esuitori impreuns cu descendenții lor s-au reunit pentru a par- 
ticipa la o särbstoare aparte, timp de patru zile, care în mod 
inspirat debuteazs chiar de Ziua Recunostinsei (Thanksgiving 
Day). Clanul a sosit începând de joi, venind din Canada, 
Fransa, Anglia, Columbia, Argentina, Israel si din cel pusin 
treisprezece oraşe din Statele Unite. „Este nemaipomenit“ a 
declarat Iris Krasnov, din Chicago. „Sunt adunate aici cinci 
generasii acoperind vârste de la trei la optzeci si cinci de ani. 
Oamenii plâng de fericire si petrec un moment minunat. Parcă 
ar fi o reuniune a refugiasilor din al II-lea Război mondial. 
Sam Klaparda din Tel Aviv privește tâmp un gigant arbore ge- 
nealogic instalat în salonul hotelului Mariott, al aeroportului 
internasional din Los Angeles. „Este fantastic ... faptul că pot 
sa am strsmosi“, spune el. Ideea pelerinajului aparsine lui Joe 
si Gladys Steinberg din Los Angeles. Ei s-au asigurat de ajuto- 
rul mai multor rudenii, printre care o nepoats, Elaine 
Steinberg, pentru căutarea membrilor familiei. (...) 

Pentru mama lui Iris Krasnov, Hélène, care a emigrat 
din Polonia în Fransa, pentru ca apoi să se stabilească în Sta- 
tele Unite, momentul reprezenta un eveniment fericit. „Plâng, 
spune ea, nu pot să cred că atâsia au supraviesuit holocaustu- 
lui. Este atât de mults viass aici — o alts generasie. Este minu- 
nat! “ „Dacă ar vedea Hitler toate acestea, cred că s-ar în- 


170 


toarce in mormänt“ a adsugat ea (citat Dupä Serge Thion, 
Vérité historique ou vérité politique?, La Vieille Taupe, 1980, 
pag. 325-326). 


Dintre sutele de rudenii pe care Steinbergii nu au reusit 
să-i descopere — dsdusers în acest sens un anuns — , posibil ca o 
parte să fi pierit în timpul dominasiei germane. Alsii sunt îm- 
prsstiasi pe toate meridianele Occidentului, din Israel în Ar- 
gentina, trecând prin Statele Unite (doar exists șaptezeci de 
comunitssi nasionale evreiești în lume, adunate în Congresul 
Evreiesc Mondial). lar alsii, mai numeroși, trșiesc sau au murit 
pe imensele întinderi ale Rusiei. 


Ca și cum un singur holocaust nu ar fi 
suficient... 


Pentru ca paharul să fie plin ochi, exterminasionistii ada- 
ugs celor șase milioane de evrei pretins masacrasi și 500.000 
de șigani. Este subiectul tratat de Sebastian Haffner, in 
Anmerkungen zu Hitler: 


Incepänd din 1941, siganii din teritoriile ocupate ale 
Europei Orientale au fost sistematic masacrasi, ca si evreii. 
Acest masacru (...) n-a fost de loc studiat, nici mscar mai tär- 
ziu. Nu s-a pomenit despre el nici in timpul cänd a fost savärsit 
si nici mscar astszi nu stim mai mult decät ca a avut loc 
(Anmerkungen zu Hitler, Fischer Taschenbuch Verlag, 1981, 
pag. 130). 


Nemaipomenit! Nu exists nici o dovads a masacrsrii 


siganilor si totusi stim cä ea a avut loc! In numsrul 23 al 
revistei Historische Tatsachen, Udo Walendy consacrs un 


171 


studiu aprofundat presupusului masacru al siganilor. Numsrul 
respectiv al revistei, ca si multe altele, a fost interzis de cenzura 
statului german, cu toate că cenzorii nu au gssit nici O 
inexactitate in studiul lui Walendy. — „Nici o carte nu le atests 
martiriul, nici o monografie nu le descrie marsul spre camerele 
de gazare sau plutoanele de execusie ale celui de al Treilea 
Reich“ constats Der Spiegel (nr. 10/1979), confruntat cu crasa 
lipsa a vreunui document privitor la asasinarea celor 500.000 
de sigani. 
Rasionamentul lui Robert Faurisson 
relativ la holocaust 


La prima vedere, pare de neconceput ca un sistem demo- 
cratic sä mensins prin cenzurs si teroare o legends atät de dez- 
guststoare ca cea a gazsrii a milioane de oameni. Cu atät mai 
de neconceput pare faptul că cei care se cramponeazs cu îndâr- 
jire de acest oribil mit sunt tocmai cei pentru care sfârșitul le- 
gendei secolului ar coincide cu sfârşitul unui coșmar, adică 
evreii și germanii. 

Legenda este apsrats cu strssnicie, pentru că victoria 
adevărului istoric ar însemna pentru mulsi potensasi o 
catastrofs ireparabils și fără pereche. 

Robert Faurisson, care a contribuit, mai mult ca oricare 
altul, la demascarea mitului (fără el, Raportul Leuchter n-ar fi 
vșzut niciodatș lumina zilei), a sintetizat teza sa într-o frazș de 
optzeci și douș de cuvinte: 


Pretinsele camere de gazare hitleriste şi pretinsul geno- 
cid se îngemșneazș într-o singurs si unică minciuns istorică, 
care a înlesnit o enorms escrocherie politico-financiars, ale 
cärei principali beneficiari sunt statul Israel si sionismul in- 
ternasional, si ai carei principale victime sunt poporul german, 


172 


dar nu si conducătorii acestuia, întregul popor palestinian si, 
în fine, tinerele generasii de evrei, pe care religia holocaustu- 
lui îi afunds tot mai adânc într-un ghetou psihologic si moral. 


Miza 


Începând din 1952, Germania a plștit 85,4 miliarde de 
mșrci Israelului și organizașiilor sioniste, cât si evreilor per- 
soane fizice — conform Der Spiegel nr. 18/1992. O mică parte 
din această sumș a ajuns în conturile foștilor prizonieri ai lags- 
relor de concentrare; nimeni nu contestș fundamentul moral al 
acestor plșși reparatorii. Dar cea mai mare parte a acestei sume 
a fost plstits chipurile drept reparașie pentru miticele camerele 
de gazare, unui stat care nu exista pe vremea pretinsului geno- 
cid. Iats ce scrie Nahum Goldmann în autobiografia Le 
Paradoxe Juif (op. cit., pag. 152): 


Fără reparațiile germane, care au început să parvins în 
primii zece ani de existenss a statului, Israelul nu ar avea nici 
Jumstate din infrastructura actuals: toate trenurile din Israel 
sunt germane, vapoarele sunt germane, la fel reseaua 
electrică, o mare parte din industrie (...) ca să nu mai vorbim 
de pensiile plstite supraviesuitorilor. 


Cu câteva pagini mai în aval (pag. 160), pe Goldmann îl 
ia gura pe dinainte: 


Doresc acum să vs povestesc dous episoade care aparsin 
capitolului „Cum să câstigi milioane spunând povesti“ (...). 


Holocaustul constituie pentru Israel un mijloc testat de 
a-și asigura sprijinul necondisionat al Statelor Unite. Astfel, 


173 


palestinienii ajung sä trags ponoasele acestei politici. Ei sunt 
principalele victime ale mitului holocaustului si mulsi dintre ei 
trsiesc de decenii in mizerabile lagsre de refugiasi, ca o conse- 
cinss a inventsrii de către sioniști a camerelor de gazare. 

Pe de alts parte, atât statul Israel cât și organizasiile sio- 
niste internasionale au tot interesul să alimenteze legenda 
holocaustului pentru a mensine în evreimea din întreaga lume o 
permanents stare de isterie și de psihozs a persecușiei, care re- 
prezints un liant excelent pentru o rasă atât de dispersats. La o 
atentș analizș, un singur lucru mai au în comun evreii din lume, 
impsrsisi în askenazi și sefarazi, religioși și atei, de dreapta sau 
de stânga: înfiorștorul traumatism al holocaustului, spaima 
crâncens de a mai fi vreodats duși la tșiere. Pe aceste căi, 
holocaustul constituie un înlocuitor al religiei, mit în care crede 
și cel mai agnostic evreu; astfel camerele de gazare de la 
Auschwitz au devenit cel mai sfânt mormânt din lume. 

Cu toate acestea, motivul principal, din punct de vedere 
israelian și sionist, pentru care legenda trebuie menșinutș cu 
orice pres, se ascunde în alts parte. In ziua în care mitul ar fi 
declarat ca atare, ora adevărului ar agita Israelul și evreimea de 
pretutindeni. La fel ca germanii — sau austriecii — evreii și-ar 
întreba conducătorii: „De ce ne-asi mingit decenii întregi?“. 
Criza de încredere pe care ar suferi-o mafia evreiască — 
politicieni, rabini, scriitori, ziariști, istorici — ar fi iremediabils. 
In atari condișii, soarta ar face ca o stranie comuniune de 
destine sa alsture casta diriguitoare evreiască celei germane: 
amândouș afundate într-un viespar din care nu existș drum de 
întoarcere, amândouș amänänd cu disperare sosirea zilei 
Adevărului. 


174 


De ce responsabilii germani si austrieci se tem de 
adevărul istoric ca diavolul de tsmäie? 


Faptul că politicienii si intelectualii, atât din Germania 
cât si din Austria, susăin teoria holocaustului, pare, a dovedi, la 
prima vedere, autenticitatea acesteia. Altfel, de ce să punș în 
cârca propriilor popoare crime abominabile inventate? 

Am analizat deja condișiile în care RFG a acceptat, din 
motive de politică interns cât și externs, concepșia istorică im- 
pusă de invingstori. Pe de o parte, politicienii și intelectualii 
germani au sintit reeducarea propriului popor, strecurändu-i 
mereu în fașa ochilor barbariile nasional-socialismului; pe de 
alts parte, statul vest-german își propusese să-și clsdeascä ima- 
ginea unui aliat-model al Statelor Unite, pentru a stinge ne- 
contenita campanie antigermans declansats în presa si 
televiziunea americans, controlats de sioniști. 

Conservatorii vest-germani s-ar fi rezumat la o propa- 
gands moderatș privind holocaustul si camerele de gazare. 
Evocarea Auschwitz-ului de douș ori pe lunș ar fi fost sufici- 
ents, numai că stânga, al cărei scop era atrofierea totals a orică- 
rui sentiment nasional, n-a întârziat să însface subiectul: presa, 
televiziunea, pastorii și pedagogii s-au întrecut în a servi 
Auschwitz de trei ori pe zi poporului german. Consevatorii, de 
frică de a nu fi acuzași că vor să-l disculpe pe Hitler, nu au fs- 
cut nimic. Au reușit să intre, împreunș cu stânga, într-o capcans 
fără ieşire: toși politicienii, începând cu crestin-democrasii și 
terminând cu verzii, cei din presă, scriitorii și „istoricii“ — 
aceștia nu sunt cei mai pușin numeroși! — toși cei care timp de 
decenii au intresinut această acuzasie colectivs contra 
propriului popor, într-o bung zi vor da socoteals 
compatrioșilor! Intreaga clasă conducătoare, cât si formatorii 
de opinie, sunt astszi cu spatele la zid și încearcă cu toate 


175 


mijloacele sa amäne cât mai mult ziua socotelilor — aplicänd 
cenzura in presă, fără precedent in istorie, forsänd o 
propagands holocaustică mai fndrscits (se scrie mai mult 
despre holocaust acum decât acum zece sau doușzeci de ani!) 
si, în fine, printr-o serie interminabils de procese al căror singur 
argument, opus revizioniștilor, este că asasinarea celor șase 
milioane de evrei este un fapt aprioric dovedit! 

Austria se afls într-o situasie asemsnstoare si reacäiile 
castei conducătoare au luat proporsii extravagante. Astfel, orice 
austriac care își propune să dovedească, în baza legilor fizicii 
sau ale chimiei, că la Auschwitz camerele de gazare nu ar fi 
putut să funcăioneze, riscă zece ani de pușcărie. 


De ce guvernele și formatorii de opinie din 
democrașiile occidentale au interes ca acest mit 
să dșinuie? 


Pentru capii democrașiilor occidentale, altele decât 
Germania și Austria, sfârşitul legendei nu ar fi chiar tragic, însă 
încrederea electoratului în sistemul democratic s-ar diminua 
drastic: ce democrașie a fost aceea care a menșinut vie o ase- 
menea legendș, folosind mijloace primitive, demne de un stat 
polișienesc? 

Ingroparea mitului ar constitui pentru istoricii noștri, pen- 
tru ziariști și intelectuali, un dezgheș fără precedent. La urma 
urmelor, toși s-au complscut cu tema asasinșrii a șase milioane 
de evrei. Vor fi arstasi cu degetul atunci când adevărul va ieși 
la suprafass! Nu este deci de mirare că cenzura sine cu dinsii de 
camerele de gazare, istoricii si oamenii din presă fiind obligasi 
să se comporte în acest mod pentru propria lor cauzș. 


176 


Motivele credinsei în holocaust 


Orice persoanș din societatea occidentalș, cât de cât șco- 
lits, a fost bombardatș fără încetare, încă din pruncie, cu evo- 
cări ale exterminsrii evreilor. În aceste condisii, cea mai mică 
rezervș asupra acestui subiect pare la prima vedere la fel de ab- 
surdș ca însăşi contestarea Războiului mondial! Chiar și acela 
care este antrenat în ale manipulsrii, devine incapabil, După 
atâșia ani de spșlare a creierilor, de a-și schimba modul de gân- 
dire. Evident că exists și oameni care știu, sau cel pușin adul- 
mecă faptul că suntem minșiși, dar nu au, vai, curajul să o 
spuns cu voce tare, pentru că știu presul care se plsteste demo- 
crasiei așa-zis liberalș pentru o asemenea erezie: atacuri ne- 
contenite din partea presei și a televiziunii, terorizarea familiei, 
îngroparea pe linie profesionalș, amenzi și pedepse cu 
închisoarea. 


Folosește oare mitul holocaustului 
majoritssii evreilor? 


Pentru căpeteniile statului evreu, cât și pentru organizași- 
ile sioniste, victoria adevărului istoric ar reprezenta o catas- 
trofs. 

Pentru marea majoritate a evreilor, adică mai mult de 
99%, care cred în holocaust pentru că au fost minsisi așa cum 
au fost si ne-evreii, dezvsluirea escrocheriei ar reprezenta, 
După primul șoc, o adevärats eliberare. Deoarece obsesia că 
șase milioane de coreligionari ai lor au fost exterminași pentru 
simplul motiv că erau evrei, groaza că o asemenea tragedie s-ar 
putea repeta, constituie pentru aceștia un adevărat coșmar. 
Mitul holocaustului izoleazs evreimea într-un ghetou invizibil 
si o separș de restul umanitșșii, După cum bine scrie Faurisson. 


177 


Sä se dsräme o dats zidurile acestui ghetou si pentru toats 
evreimea va fi o adevärats binecuväntare! 


De ce trebuie sa punem capst mitului 
holocaustului? 


Trebuie sä punem capst acestui mit pentru cä el intoxicä 
o lume întreagș. 

Trebuie să punem capst mitului pentru că reprezints o 
falsificare crasă a istoriei. Oameni au suferit și au murit în toate 
războaiele istoriei, iar al II-lea Război mondial a cauzat mai 
mults suferinșș decât oricare altul. La Leningrad, în timpul 
blocadei, au murit de foame 640.000 de civili ruși; în 1944, 
polonezii asistau neputincioşi la distrugerea totalș a capitalei 
lor, odats cu moartea a 180.000 de compatrioși între 
dsrämsturi; cu pușin înainte de sfârșitul războiului, 130.000 de 
oameni, poate chiar dublu, au murit carbonizași în 
bombardamentele sălbatice anglo-americane asupra Dresdei . 
Leningrad, Varșovia și Dresda simbolizeazș moartea a mai 
mult de patruzeci de milioane de oameni. Cu toate acestea, se 
vorbește mai mult de suferinșele unui singur popor decât de 
cele ale tuturor celorlalte la un loc, ba chiar se înzecește cu 
nesimșire numșrul pierderilor omenești ale acestuia. 

Trebuie să punem capșt mitului pentru că nu putem con- 
strui o Europș din popoare egale în drepturi atâta timp cât unul 


” Autorul se inseals cu privire la numsrul victimelor bombardamentelor 
anglo-americane ‘din februarie 1945. Potrivit statisticilor actuale, în cursul 
acestor bombardamente, anglo-americanii au ucis între 250.000 Si 600.000 
de femei, bStrâni Si copii. Ultima cifr$ aparSine renumitului istoric englez 
David Irving. (Nota tr.) 


178 


dintre aceste popoare este defşimat zilnic”, punändu-i-se în 
cârcă un monstruos genocid pe care nu l-a săvârșit. 

În fine, trebuie să punem capșt mitului pentru că ne-a 
contaminat și întreșine în noi un complex de vinovșșie și de urș 
de sine care ne paralizeazș voinșa de a ne afirma și de a ne 
apșra interesele legitime. 


Va dşinui legenda acestui secol? 


Probabil nu, sau cel mult câsiva ani. Niciodats în istorie, 
puterile aflate în vârful valului n-au reușit să sufoce durabil 
adevărul, prin cenzurs si teroare. În 1616, de exemplu, Index-ul 
interzicea lucrșrile care afirmau că Psmäntul se rotește. Dar, 
din acel moment, s-au ridicat nenumsrate voci care au contestat 
decretul, astfel că în 1757 interdicăia era anulatș, iar în 1835 
s-au șters din Index toate referirile la afacerea Galilei. 

Astfel, cosmologia copernicianș s-a impus, cu toats 
împotrivirea Romei. În mod similar, mșsurile de represiune la 
nivel de stat cât și cenzura impusă prin toate mijloacele poate 
întârzia victoria revizionismului, dar nu o pot împiedica, așa că 


"Nu numai poporul german este defsimat. În ultima vreme se vorbeşte tot 
mai mult despre un imaginar genocid comis de poporul nostru contra 
evreilor aflași în acea vreme pe teritoriul României. Deocamdats, suntem 
înc$ în faza de testare a credibilitSSii acestei minciuni gogonate; totuşi 
anumisi politicieni, precum cei doi preSedinsi de După Nicolae 
Ceauşescu, au gSsit de cuviinSS sS-Si punS tichiusa pe cap la Muzeul 
holocaustului din Washington, unde România figureaz$ pe locul II, După 
Germania, printre SSrile care i-au persecutat pe evrei. 

Motivele acestei insulte la adresa poporului român sunt multiple. 
Între altele, ca Si în cazul Elvesiei sau Suediei, cineva are interesul sS 
stoarcS bani Si de pe noi. SS nu ni se replice cS suntem prea sSraci pentru 
aSa ceva. Ne vor împrumuta chiar ei, cei care... (Nota tr.) 


179 


într-o buns zi camerele de gazare își vor gssi binemeritatul loc, 
în coșul de gunoi al istoriei! 


A crede în holocaust echivaleazș cu a crede în 
vrsjitoare la sfârşitul mileniului II 


Mitul holocaustului este obscen. Este o ofensă adusă 
rașiunii. Nu trece zi fără ca ziarele să evoce o msrturie a vre- 
unui „supraviesuitor al holocaustului“ — cu toate că, dacă ger- 
manii și-ar fi propus să extermine cu adevărat pe evrei, nu ar 
mai fi rsmas prea mulsi în mai 1945! 

Tot felul de „istorici“ ne povestesc cum au fost omorâsi 
cu Zyklon B, la Auschwitz, un milion de evrei, cum, la 
Treblinka și Belzec, un total de 1,4 milioane de evrei au fost 
asasinași cu gaze de eșapament provenind din motoare Diesel. 
Ar fi fost incinerași sub cerul liber o mare parte a morșilor de 
la Auschwitz și toși cei de la Treblinka, Belzec, Chelmno și 
Sobibor, fără a Ișsa urmș de cenușș sau oase! 

Acest edificiu al minciunii s-ar fi prsbusit degrabs dacă, 
în 1949, primul guvern al RFG ar fi comandat, pentru câteva 
miliarde de msrci, nu mai mult de trei expertize: prima, unui 
specialist în combaterea parazișilor, familiarizat cu particulari- 
tssile produsului Zyklon B; a doua, unui constructor de motoare 
Diesel; a treia, unui specialist în incinerare. Primul dintre 
aceștia ar fi demonstrat scurt că „mșrturiile martorilor“ cât și 
„confesiunile vinovașilor“ erau în totalș contradicăie cu legile 
fizicii. Cel de-al doilea ar fi scos la iveals că masacrele cu gaze 
de eșapament provenind din motoare Diesel (cu toate că, teore- 
tic, ar fi fost posibile) erau de neconceput în practică, fiindcă 
pâns și bietul motor tradisional, cu benzinș, ar fi fost o armș 
mult mai eficientș decât motorul Diesel. In fine, al treilea ar fi 
afirmat categoric că arderea a milioane de cadavre sub cerul 


180 


liber, fără a Ișsa vreo urms, este o imposibilitate. Nu mai mult 
de trei expertize, fscute la momentul potrivit, ar fi scutit 
omenirea de o propagands abrutizants, desfssurats pe parcursul 
câtorva decenii! 

Istoricii viitorului vor ajunge, fără îndoialș, la concluzia 
că admiterea mitului holocaustului în secolul XX echivaleazs 
legenda vrsjitoarelor din perioada medieval. 

In Evul Mediu, toats Europa credea în vrsjitoare, chiar si 
cele mai luminate minși. Vrsjitoarele, dovedit ibovnice ale dia- 
volului, și-au msrturisit în cele din urms pșcatul. Lumea în- 
treags a aflat, din confesiunile acestora, cum că penisul Satanei 
era imbrscat în solzi, iar sperma-i era inghesats. Anumisi 
cercetstori au reușit să stabilească, prin experimente stiinsifice, 
că mare parte dintre aceste vrsjitoare nu-și psrsseau patul în 
noaptea Walpurgiei, cu toate că era notoriu faptul că ele 
brăzdau cerul călare pe msturi, pentru a ajunge să se 
împreuneze cu prinșul tenebrelor. Altfel spus, nu trupurile 
vrsjitoarelor cälsreau acele mșturi, ci alter ego-ul lor, adică 
sufletul. Mii de nelegiuiși eretici au sfârșit pe rug, asemeni 
vrsjitoarelor, pentru a fi semnat pactul cu diavolul: consinutul 
acelui pact fusese reconstituit cu exactitate, grașie muncii 
meticuloase a unor tribunale, legale pânș-n mșduva oaselor. 
Batalioane întregi de martori demni de crezare confirmau 
„constatsrile stiinsifice“, sub jurșmânt. Volumele consacrate 
vrsjitoarelor, diavolului, iadului si vrsjitoriei, ajung să umple 
biblioteci întregi. 

lats că în vremea noastrș, cea a fizicii atomice și a 
zborurilor către Saturn, constatșm că doctori în drept, profesori 
de istorie, intelectuali specializasi în literaturs universals, 
editori de reviste celebre, ziariști renumiși, profesori de 
filosofie, teologi conservatori sau modernisti, scriitori germani 
candidasi la Premiul Nobel se complac în a crede că 360.000 


181 


de evrei au fost asasinasi in sala de baie de la Majdanek, 
folosindu-se pastile de Zyklon B, introduse prin dusuri, acestea 
transformându-se instantaneu în gaz, care — cu toate că este 
mult mai ușor decât aerul — cobora și „sfärteca plsmänii“ (Prof. 
Kogon) biesilor evrei. Tosi aceştia cred si că Josef Mengele ar 
fi asasinat 400.000 de evrei, fredonând pasaje din Mozart. Sau 
că la Treblinka, ucraineanul John Demjanjuk a înghesuit, cu 
argumentul parului, 800.000 de evrei în camera de gazare, 
După ce le-ar fi retezat urechile, pentru a-i reduce la tscere cu 
gaze de eșapament provenind dintr-un tanc sovietic casat. Tot 
aceștia cred și că treizeci și doi de oameni ar fi putut să încapș 
pe un metru pstrat în camera de gazare de la Belzec! Sau că la 
Auschwitz, După doar o jumstate de ors de la gazarea a dous 
mii de persoane cu acid cianhidric, comandourile speciale 
intrau în încăpere nu numai fără mssti de gaze, ci cu sigara-n 
colsul gurii, și totuși scăpau teferi! Mai cred pânș și că s-au 
putut comite asasinate masive cu un gaz exploziv la doi pași de 
un crematoriu, fără ca teatrul operasiunii să se facă ssndsri; că 
se pot incinera sute de mii de cadavre fără o urms de cenuss, că 
grșsimea se scurgea din cadavre în timpul cremașiunii iar 
SS-istii aruncau nou-nșscuși în această grssime care fierbea; că 
Rudolph Höss ar fi vizitat Treblinka în iunie 1941, cu toate că 
lagărul a fost creat în iulie 1942; că Simon Wiesenthal a su- 
praviesuit în doussprezece lagșre de exterminare fără a fi fost 
exterminat nici mscar intr-unul!; că s-ar putea contempla 
printr-o vizets säpats într-o ușș agonia a dous mii de persoane 
înghesuite pe 210 metri pstrasi, de parcă persoana aflats exact 
în fașa ușii nu ar fi obturat total orizontul observatorului. Mai 
cred și că Hitler ar fi ordonat în 1942 exterminarea totals a 
evreilor, dar nu se mirș când Nahum Goldstein le semnaleazș 
că 600.000 de evrei au fost eliberași în 1945 din lagsrele de 
concentrare! Ei tosi cred în aceste lucruri cu un fanatism reli- 


182 


gios extremist si oricine i-ar contesta se face condamnat de ps- 
catul major care s-ar putea comite în acești ultimi ani ai mile- 
niului! Căci toate acestea au fost dovedite prin msrturii demne 
de încredere și prin confesiuni smulse „vinovasilor“ în cadrul 
unor procese legale, incontestabile! 

Cärsile dedicate holocaustului inunds lumea, generasii 
întregi de autori și producători trsiesc bine de pe urma acestuia. 
Claude Lanzmann a devenit o celebritate mondialș în urma 
filmului său Shoah, în care descrie cum șaisprezece frizeri tund 
șaptezeci de femei goale, într-o camers de gazare de patru pe 
patru! Alși „istorici“, cum ar fi Poliakov, Hilberg, Langbein, 
Jăckel, Friedländer, Scheffler sau Benz își datoreazs laurii uni- 
versitari camerelor de gazare, iar în numeroase școli americane 
materiile Holocaust Studies sunt la fel de obligatorii ca ma- 
tematica sau fizica! 

Atunci când această nebunie va fi luat sfârșit si omenirea 
se va fi trezit din coșmar, vom simși o rușine imensă, infinits, 
împotriva a ceea ce am putut vreodatș să credem. 


șaisprezece întrebșri adresate 
exterminașioniștilor 


Acela care crede în realitatea holocaustului si a camere- 
lor de gazare ar trebui să fie în mssurs să rsspunds celor sais- 
prezece întrebșri care urmeazs. Punesi aceste întrebșri istorici- 
lor, ziariştilor si oricărei alte persoane care s-a aplecat asupra 
destinului evreilor în timpul celui de-al III-lea Reich și apsrs 
varianta oficialș a istoriei. 

Să cerem rșspunsuri clare la aceste întrebșri clare, să nu 
ne Issam duși de nas. Să nu acceptsm formulsri în stilul 
„holocaustul este un lucru stabilit“ sau „oricine pune asemenea 
întrebșri asasineazs încă o datș victimele holocaustului“. Nu 


183 


acceptasi nici o fotografie a vreunui desinut al lagsrelor de con- 
centrare mort de tifos. Nu acceptasi nici o msrturisire smulsä 
acuzasilor în procese ilegale! 


1) Credesi cumva că un milion si jumstate de persoane au 
fost gazate la castelul Hartheim, längs Linz, așa cum a 
msrturisit, înainte de a muri, Franz Ziereis, fost comandant la 
Mauthausen? Dacă da, de ce totuși nimeni nu mai crede astșzi 
așa ceva? Dacă nu, atunci de ce credeși că ar fi fost gazate între 
un milion și un milion și jumștate de persoane la Auschwitz? 
De ce confesiunea lui Höss — dovedits smulsă sub torturs — ar 
trebui să fie mai credibilș decât a lui Ziereis, despre care 
nimeni nu mai vorbește de decenii? 

2) Credeși că ar fi avut loc gazsri la Dachau — cu toate că 
acolo exists o pancarts care atestș că nu s-a întâmplat așa ceva 
— sau la Buchenwald? Dacă da, atunci cum de nici un istoric nu 
mai crede de mult așa ceva? Dacă nu, atunci de ce mai credesi 
în camerele de gazare de la Auschwitz și Treblinka? Ce dovadș 
în plus a existensei acestor camere exists, fașș de cele 
omoloage de la Dachau sau Buchenwald? 

3) Credeși că sute de mii de evrei au fost uciși la Treblinka, 
folosindu-se în acest scop vapori, așa cum s-a pretins în 
decembrie 1945 la procesul de la Niirnberg? Credeși în morile 
de oameni în care milioane de evrei ar fi fost electrocutasi, 
dacă e să ne lusm După Stefan Szende, doctor în filosofie? 
Credeși că la Belzec 900.000 de evrei au fost transformași în 
săpun cu marca RIF — „Rein Jüdisches Fett“ [grssime purs 
jidsneascä] — cum afirms Simon Wiesenthal? Credesi în gropile 
incendiare ale domnului Elie Wiesel sau în vagoanele cu var 
nestins ale domnului Jan Karski? Dacă da, cum de nici un 
istoric, în ziua de azi, nu vs fmpsrtsseste punctul de vedere? 


184 


Dacă nu, atunci cum de mai putesi crede în camere de gazare? 
De ce respingesi o enormitate în timp ce tolerasi alta? 

4) Cum explicasi faptul cä päns si pentru o crims comisä cu 
un briceag se face o expertizs a armei crimei, in timp ce in 
timpul proceselor lagsrelor de concentrare nu a fost comandats 
nici mscar o singurs astfel de expertizs, cu toate că era vorba de 
milioane de asasinate? 

5) Desenași o camers de gazare nazistș în care au fost asasi- 
nași evrei cu Zyklon B și explicasi funcăionarea acesteia! 

6) După execusia unui condamnat la moarte în camerele de 
gazare americane, aceasta trebuie să fie meticulos ventilatș, 
înainte ca unui medic, echipat cu sors de protecăie, mască de 
gaze și mânuși, să-i fie permis accesul. Conform confesiunii lui 
Höss și a mșrturiilor oculare, comandourile speciale de la 
Auschwitz intrau în camera saturatș cu acid cianhidric, fie 
imediat, fie la vreo jumstate de ors După gazarea a câte 2000 
de prizonieri, nu numai fără mască de gaze ci chiar cu sigara-n 
colsul gurii, și se ocupau de cadavre fără a fi afectasi. Cum era 
posibil acest lucru? 

7) Oare ce fsceau SS-iștii de la Auschwitz-Birkenau, în iu- 
nie 1944, la șase ore După gazarea a dous mii de evrei, care 
trebuiau înlocuiși cu urmștorii douș mii de condamnași (în acea 
vreme s-ar fi gazat acolo între 12.000 si 24.000 de evrei pe zi), 
din moment ce rșmâneau în camera de gazare 1940 de cadavre 
(deoarece cele 15 arzștoare ale crematoriului nu ar fi putut 
incinera mai mult de 60 de cadavre în cele șase ore)? 

8) Conform profesorului Raul Hilberg și altor istoriografi ai 
holocaustului, 400.000 de evrei unguri au fost gazași și 
incinerași la Birkenau pe parcursul a 52 de zile, din mai pânș în 
iunie 1944. Admișând că crematoriile de la Birkenau ar fi putut 
să incinereze cinci cadavre pe arzstor si pe zi, și că ar fi 
funcăionat în permanenss — cu toate că acesta nu era posibil — 


185 


s-ar fi putut incinera in totalul de 46 de arzstoare 11.960 de 
cadavre in 52 de zile. Unde au fost incinerate restul de 388.040 
de cadavre? (Nu-mi spuneși că au fost incinerasi în gropi 
comune, acest lucru este imposibil cel pușin din lipsa 
oxigenului!) 

9) Oare de ce nu au comis naziștii cele 1,4 milioane de 
asasinate de la Belzec și Treblinka folosind unul dintre 
numeroasele gaze toxice, în locul gazelor de eșapament ale 
motoarelor Diesel, armș pe cât de ineficace pe atât de 
nepotrivits? 

10) Nici un istoric nu pretinde că ar fi existat crematorii in 
cele dous „lagsre de exterminare“ mai sus mensionate, nici la 
Sobibor și nici la Chelmno. Cum au reușit naziștii să facă să 
dispars cele 1,9 milioane de presupuse cadavre, astfel încât să 
nu mai rsmâns nici cea mai mică urms? 

11) Pentru a dovedi că americanii au lansat bombe atomice 
asupra Hiroshimei și Nagasaki-ului în august 1945, într-adevăr 
nu e nevoie de mșrturii și nici de confesiuni. Dar cum se poate 
ca, în afars de msrturii si de confesiuni, nu dispunem nici de 
cea mai mică dovads a unui genocid care a fscut milioane de 
victime, în camere de gazare — nici un document, nici un 
cadavru, nici o arms a crimei, nimic? 

12) Dași-mi numele unui singur evreu gazat și dovada că 
acest lucru s-a întâmplat cu adevărat — o dovadș pe care să o 
accepte un tribunal care judecă După principiile dreptului 
comun într-un proces normal, apolitic. O dovadș! O singurs do- 
vadș! 

13) Recensământul din Uniunea Sovietică, de la începutul 
anului 1939, totaliza cu ceva mai mult de trei milioane de 
evrei. În timpul celui de al II-lea Război mondial, sara a pierdut 
cel pusin doușsprezece procente din populasie, iar procentul 
pierderilor evreimii ruse ar trebui să fie mai mare, date fiind 


186 


masacrele sävärsite de germani. In 1 iulie 1990, New York 
Post, citänd expersi israelieni, constata ca mai mult de cinci 
milioane de evrei trsiau încă în Uniunea Sovietică cu toate că 
emigrașia masivș a acestora începuse cu mult timp înainte. 
Cum un spor natural al acestei minoritșși nu a fost posibil, din 
cauza natalitssii reduse si a tendinsei de a se asimila, ar fi 
trebuit să existe, statistic, vreo trei milioane de evrei în plus în 
această șarș înaintea valului de emigrare din anii șaizeci. Se 
explică altfel această stare de lucruri, decât prin faptul că o 
mare parte a evreilor polonezi și evrei ai altor state europene au 
fost absorbisi de Uniunea Sovietică? 

14) După Nahum Goldmann (Le Paradoxe Juif), 600.000 
de evrei au supravieșuit lagsrelor de concentrare. Cum au putut 
acești 600.000 de evrei să supravieșuiască, din moment ce 
lichidarea lor fusese hotsrâts încă din ianuarie 1942, la 
Conferinsa de la Wannsee? 

15) Suntesi gata să solicitasi suspendarea mssurilor legale 
dirijate împotriva revizionistilor? Sunteși deschis dialogului si 
accesului tuturor la arhive? Ași fi dispus să discutași public cu 
un revizionist? Dacă nu, de ce? Nu avesi suficients încredere în 
propriile argumente? 

16) Dacă nu au existat camere de gazare, ce trebuie fscut: o 
spunem tuturor, sau o ascundem în continuare? 


Erreur ! Aucune entrée de table des matières n'a été 
trouvée. 


187 


Bibliografie 


— Arthur Butz 
The Hoax of the Twentieth Century 
Historical Review Press, 19 Madeira Place 
Brighton, Anglia, 1976 
— Robert Faurisson 
Mémoire en défense contre ceux qui m’accusent de 
falsifier l’histoire 
La Vieille Taupe, B.P. 9805, 75224-Paris Cedex 05, 
Fransa, 1980 
Ecrits révisionnistes 
4 volume, Samizdat, Paris 1999 
— Walter Sanning 
The Dissolution of Eastern European Jewry 
Institute for Historical Review, P.O. Box 2739, Newport 
Beach, Ca. 92659, Statele Unite ale Americii, 1983 
— Wilhelm Stăglich 
Le Mythe d’Auschwitz 
La Vieille Taupe, Paris, 1986 
(Der Auschwitz Mythos, Graben 1979, lucrare interzisă in 
Germania) 
— Serge Thion 
Vérité historique ou Vérité politique? 
La Vieille Taupe, Paris, 1980 
— Paul Rassinier 
Minciuna lui Ulise 
Numeroase edisii în diverse limbi 
(traducere românească în curs) 
Les Responsables de la Il-e Guerre Mondiale 
NEL, Paris 1970 
(traducere românească în curs) 


188 


— Pierre Guillaume 
Droit et Histoire 
La Vieille Taupe, Paris, 1988 
— Roger Garaudy 
Miturile fondatoare ale politicii israeliene 
(traducere din francezs), 1997 
— Maurice Bardèche 

Nürenberg, psmäntul fsgsduinsei 

Samizdat, 2000, (traducere din francezs) 

De asemenea, recomandsm lectura urmstoarelor reviste: 

— Journal of Historical Review, P.O. Box 2739, Newport 
Beach, Ca. 92659, Statele Unite ale Americii; 

— Historische Tatsachen, Verlag für Volksturm und 
Zeitgeschichte, D-4973 Vlotho/Weser, Germania; 

— Annales d’histoire revisionniste, numerele 1-8, B.P. 
9805, 75224 Paris Cedex 05(revista și-a încetat aparisia După 
numsrul 8) 

— Revue d’histoire revisionniste, numerele 1-6, B.P. 122, 
F-92704 Colombe Cedex (revista a fost obligats sa treacä in 
clandestinitate) 

— AKRIBEIA, 6 numere in curs, director Jean Plantin, 
Lyon 

Edisia originals aRAPORTULUI LEUCHTER, in limba 
englezs, poate fi obsinuts de la Institute for Historical Review 
(SUA) sau de la Historical Review Press (Anglia). Raportul 
original cuprinde 192 de pagini, incluse fiind si anexe tehnice 
destinate specialiștilor. O traducere a primelor 26 de pagini, 
care constituie sinteza cercetsrilor conduse de Fred A. 
Leuchter, a fost publicats în Annales d’histoire révisionniste, 
nr.5, 1988. Rezumatul în limba germans al aceluiași raport, 
publicat în caietul 36 al Historische Tatsachen, a fost interzis 
de către guvernul Germaniei. 


189 


CUPRINS 


Erreur ! Aucune entrée de table des matières n'a été trouvée. 


Erreur ! Aucune entrée de table des matières n'a été trouvée. 


190