Cuvantul Legionar nr. 116, martie 2013

“Dacă van lăcea acejtit, podelele por Ip, 
4 Buangphelie Lipă ca 79 47 
A 


CUVARI UL 
LEGIODRAIN 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 
- în duhul NAȚIONAL CREȘTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 
Anul_IX, Nr. 116, MARTIE 2013 Apare în ULTIMA ZI a lunii 
Director: NICADOR_ZELEA-CODREANU 


| 
| 
| 


2,5 lei 
Redactor ef: Nicoleta Codrin 


“RELAȚII CU PUBLICUL: Du | 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str, Mărgăritarelor nr. 6, sect, 2, Buc,; tel.; 0212425471 sau 0745074493 | 


Realitate Presa din Sărindar 


Ce-aţi pierdut din vedere 


R///uadiizi: O cifră ca o obsesie 
Întrebări idioate 


Diverse. Mitul apei 


Euro va distruge Europa 


Editorial: 


Nu ştiu dacă pe  prichiciul 
geamurilor de la vagoanele de 
călători mai există avertismentul 
cuprins în titlu; a devenit inutil 
pentru că geamurile nu se mai 
deschid, probabil. 


Cu ani în urmă ne 


atenționam asupra unor 
pericole, cu traducerea titlului în 
italiană, prezent lângă 


avertismentul în limba română: 
"E pericolosso sporgersi!” 

După părerea Mişcării 
Legionare, ungurii "se apleacă 
prea mult în afară”, exagerând 
prin agresivitate, îmbătați def 
propriul curaj, neglijând limitele 
suportabilității şi în special ale 
bunului simţ; se bazează pe 
sprijinul golemului iudaic? 

Ungaria este unul dintre 
instrumentele principale 
programate de iudaism în 
lupta împotriva României; este 
un aliat, executant al planurilor 
iudaice de  îngenunchere a% 
României. 

În momentul de faţă iudaismul şi Ungaria au 
scopuri, au țeluri comune. 

Ungurii nu vor să renunțe la stăpânirea 
Transilvaniei; stăpânirea ei însă ar slăbi puterea 
statului român, acesta devenind o pradă mult mai 
uşoară pentru evrei; dar până atunci mai este 


destul timp. 
Rolul de moment al demersurilor Ungariei prin 


intermediul minorităţii din România, în perspectiva 
intereselor iudaice, este de natură psihologică, dar 
de o importanţă capitală. > 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


e-mail: cuvanțul-legiona 


Dzelea- a-codreanu, com, 


CUPRINS: 


SITE: WWW. zelea-codreanu. com 


Cre pd Cazul Horia Sima (VI) 


Poeument Războiul din Răsărit (IV) 


untualirale Muntele sfânt (|) 
inenar de su“ Paşi pe amintiri (IX) 
„ Coracurt,  Pogta Pedale 


"NU VĂ APLECAȚI ÎN AFARĂ!” 


Românul trebuie să se simtă, în primul rând, 
nedreptăţit! Un paradox? Nici vorbă! Sentimentul de 
frustrare pe care îl trăieşte are două posibile urmări: 

- îl întăreşte, îl învrăjbeşte, reacţionând vehement 
- ca să nu zicem şi posibil violent, sau 

- îl duce la o deznădejde care îl face să accepte 
nedreptatea şi necazurile ca pe o soartă împotriva 
căreia nu are rost să lupţi, 

În cazul celei de a doua variante sau, mai exact, 
pentru ca românul să o adopte, se utilizează 
următoarele maşinaţiuni: 

- se “ascunde” istoria multimilenară a prezenţei 
noastre în aria geografică dintre Bug şi Tisa pe 


orizontală şi pe verticală până la 
3 lanţul munţilor Balcani şi peste 
ei destul. În felul acesta, apariţia 
relativ târzie a hunilor în Câmpia 
Panonică este prezentată ca 
prima prezenţă umană, cu 
drepturile aferente; 

— se ascunde politica de 
asimilare forţată a populațiilor 
din arealul respectiv, începută 
cu cel mai mare genocid al 
timpurilor (cu referire la întreaga 
populaţie din Câmpia Panonică), 
şi terminată cu maghiarizarea 
românilor dar şi a secuilor (şi 
mai puţin a populaţiei de origine 
ermană care a colonizat o 
parte a Transilvaniei); 

- se încearcă să fim convinşi 
că sutele de ani de teroare 
mpotriva populaţiei de origine 
română, mergând până la 
masacrele din 1940, la 
reocuparea Transilvaniei după 
A Dictatul de la Viena, ar fi ceva 
cu care trebuie să ne împăcăm, şi să dăm totul 
uitării. 

Dacă ţinem minte, dacă sunt lucruri care nu pot fi 
în veci iertate, ce să facem? 

"Moriul de la groapă nu se mai întoarce”, spune o 
vorbă românească; timpul reacţiilor de tip "dinte 
pentru dinte, ochi pentru i a trecut. 


Pag. 1 


"NU VĂ APLECAȚI ÎN AFARĂ!” [GORBRUaIe. 


Pentru români creştini prin definiţie, şi "mloritici” 
3 ă » ŞI mioritic 

prin comportament, desigur; pentru ta ate însă, de 
exemplu, timpul răzbunării nu trece niciodată, chiar 
dacă motivele sunt imposibil de dovedit. Dar aceasta 
este “altă gâscă în altă traistă”. 
Bari gane, acum urmează marea "găselniţă” 
udeo-maghiară, cu litere de o şchioapă: ROMÂNII 
SUNT AIA RĂI, ROMÂNII SE COMPORTĂ RĂU CU 


UNGURII, ROMÂNII UMBLĂ SĂ ] 
DEZNAȚIONALIZEZE == UN 
TRANSILVANIA!! Că CA 


Ca „urmare, noi trebuie să cedăm la toate 
pretenţiile, de multe ori obraznice, care, cum 
Spuneam mai înainte, favorizează şi planurile de 
Şubrezire a poziţiei româneşti în confruntarea cu 
orice fel de pretenţii exprimate de neromâni. 
zi toli venii să secară jefuiţi de români, cu toate 
prirall: agricultura paneam aceste locuri, folosind 

pentru procurarea hranei, având 
ora def aa şi socială bine stabilizată, creând 
tele ele in special prin prelucrarea metalelor, 

Prioritate in crearea unui alfabet chiar înaintea 
Sumerienilor, cu o mie de ani, voi unde eraţi? Sau: 
eraţi? Unde, în stepele Asiei, la Volga, sau unde? 

Bulgarii vor Dobrogea, ruşii vor Moldova până 
la Carpaţi, ungurii se declară stăpânii Ardealului: 
în 1920, la încheierea păcii de la Versailles după 
primul război mondial, sârbii s-au declarat stăpânii 
de drept ai Banatului Românesc! 

Mai nou, evreii îşi descoperă două mii de ani 
de existenţă în România, emițând pretenţii de 
coproprietate! Mai an, la aniversarea a nu ştiu câte 
sute de ani de existenţă a oraşului Dorohoi, o pleavă 
de primar evoca prezenţa evreilor încă de la 
descălecat!! 

Toţi ne vor pieirea, chiar dacă şi la temeliile 
caselor în care locuiesc, termitele neobosite îi 
sapă pe ei, ca şi pe noi. 

Acestea sunt consideraţiuni generale; în mod 
normal, "actili vorbeşte”! Legile sunt decisive, iar în 
privința apariţiei unei enclave ungureşti în centrul 
României, lucrurile sunt clare, dar... există un "dar"! 

Toate guvernările postdecembriste au avut 
nevoie de cele şapte procente ale ungurilor pentru a 
guverna; acest lucru i-a determinat să facă tot felul 
de concesii care depăşeau cadrul legal, sau care 
evidenţiau o indiferenţă criminală faţă de soarta 
acestei ţări. 

Cu toate că sunt destui români dispuşi să facă 
orice fel de "tranzacţie”, distrugătoare pe termen 
scurt sau mediu pentru ţară, totuşi se poate remarca 
prezenţa în actele majore de decizie ale unor alogeni 
sau alogeni pe jumătate care au acceptat 
modificarea permanentă a legislaţiei; modificările au 
fost făcute în grabă, eventual fără dezbateri în 
Parlament, fără dezbateri publice, în marea 
majoritate a cazurilor. Multe legi contrazic litera şi 
spiritul Constituţiei, sunt interpretabile sau cu 
ambiguităţi, multe au pecetea presiunii directe a 
intereselor iudaice, interese care nu au nici o 
legătură cu binele României şi al românilor. 

În legătură cu legislaţia, nu mă pot abţine să nu 
dau un exemplu absolut edificator, dar unul din 
multele posibile. 

Lăsând la o parte enunţurile din Constituţie care 
sunt absolut clare şi reprezintă deocamdată singurul 
obstacol în calea creării unei enclave ungureşti în 
centrul geografic al României, să amintim de Legea 
nr. 51/1991 privind "siguranţa naţională a României”, 
în vigoare la ora actuală; la articolul 3 litera h 
consemnează: “se interzice inițierea, organizarea, 
săvârărea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor 
totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, 
fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, 
antisemite, revizioniste, separatiste, care pot pune în 
pericol sub orice formă unitatea şi integritatea 
teritorială a României, precum şi fapte ce pol periclita 
ordinea statului de drept” - închei citatul. 

Prima concluzie subliniată de articolul 3 litera h ar 
fi: sunt interzise acţiunile (să numim general "anti- 
statale”) legionare "sau de orice altă natură” (aici 
intră U.D.M.R. et. Comp.), atenţiune: revizioniste 
(apropos de revizuirea tratatelor de pace), 


separatiste! 
Deci, pentru a interzice Mişcarea 
Legionară (aceasta ne interesează pe noi), 


Pag. 2 


trebuie să dovedeşti întâi "iniţierea, organizarea, 
săvârşirea” de acte "care pot pune în pericol 48 
orice formă unitatea şi integritatea teritorială a 
României”... 

Am prezentat articolul de lege în totalitate, deci 
nu "trunchiez” pentru a schimba înţelesul, ci pentru a 
sublinia o interzicere dovedită chiar din cuprinsul 
legii, o aberaţie! ; 

Când poate constata "cineva” că Legiunea, 
prin activitatea ei - trecută şi prezentă - a făcut 
cel mai mic gest pentru a periclita "unitatea şi 
integritatea teritorială”?! În schimb, se poate 
afirma contrariul!! Păi, când U.D.M.R. et. comp. 
declară pe toate canalele de informaţie că luptă 
pentru sfărâmarea "unităţii şi integrităţii 
teritoriale” a României, ce altă dovadă îţi mai 
trebuie, mai ales când se asociază cu tot felul de 
acţiuni concrete?! 


De ce se tolerează existen fa şi activitatea unor 
organizaţii antiromâneşti? 

Pentru noi, pentru Mişcarea Legionară, răspunsul 
este simplu, chiar dacă unora li se va părea 
tendenţios: atât timp cât politica organizațiilor 
ungureşti din România nu lezează interesele iudaice 
sau chiar le favorizează. indirect, nimeni nu le va 
deranja în nici un fel. Legile se fac sau au fost deja 
făcute ţinând cont de interesele oricui, mai puţin 
sau deloc de interesele naţionale. 

Problema cu steagurile secuieşti nu este decât 
un gest de sfidare şi de testare a suportabilităţii — 
sau, dacă vreţi, a lipsei de fermitate în aplicarea unor 
legi a guvernului Ponta, complet paralizat în faţa 
unor comandamente menite să îl intimideze. De 
asemenea, trebuia evaluată şi amploarea viitorului 
pas al agresiunii ungureşti. 

În legătură cu problema arborării steagurilor 
secuieşti, nu mă pot abţine să comentez câteva 
idei dintr-un articol editorial din revista "Lumea”, 
care mi se par "nepotrivite” (eufemistic vorbind), 
sau amuzante - apropos de un simţ al umorului 
foarte dezvoltat. 

Afirmaţii ridicole "sau amuzante, cum. spuneam: 
conflictul se rezumă la politicienii români şi maghiari 
care nu caută altceva decât "să adune din asta ceva 
osânză politică naţionalistă”!! 

În traducere românească: orice gest de apărare a 
demnităţii, neluând în considerare integritatea 
teritorială (un român despre români), reprezintă un 
gest "naţionalist" - la care, evident, avem interdicţie; 
totul se rezumă la un gest de imagine? 

În al doilea rând, în iniţiativa cu steagurile, chiar 
dacă în nota obişnuită a ostilităţii maghiare, pare, în 
accepţia autorului, că ar avea în egală măsură 
vinovăţie şi politicianul român! Deci toată lupta 
ungurilor pentru autonomie teritorială are la bază 
probleme de imagine ale politicienilor? O prostie! 

Cât despre întrebarea retorică: "Dacă un prefect 
român ar fi ordonat scoaterea dintr-o sală de consiliu 
a steagului american?”, mi se pare în cel mai bun 
caz hazlie: comparaţia este la fel de justificată ca în 
vorba românească "ce are sula cu prefectura”. 

În final mai face autorul două afirmaţii absolut 
nepotrivite cu situaţia, dar pe linia de defetism 
descurajant: tot "scandalul" nu este altceva decât 
"fireasca încăpățânare pe care o manifestă toate 
popoarele vechi de a nu accepta moartea prin 
asimilare”. De un ridicol absolut: ce înseamnă 
"popoarele vechi”, prin comparaţie cu apariţia în 
spaţiul naţional la o mie de ani după vechimea 
atestată a locuitorilor autohtoni? Şi de unde pericolul 


'de asimilare; după părerea autorului? Noi, românii, 


ar trebui să plătim cu o parte din teritoriul naţional ca 
nu cumva să apară "asimilarea"? 

- Ultimul citat: "există în secuime un trecut specific 
a cărui distrugere nu poate fi justificată de nimic”. 

Uluitor! "Distrugerea" specificului secuiesc?! De 
către cine şi în ce condiţii? Deci acordarea 
autonomiei teritoriale ar întrerupe acţiunea de 
distrugere a specificului secuiesc!? 

"Reversul medaliei” ar fi apariţia unui articol scris 
de un maghiar în apărarea drepturilor româneşti în 
Transilvania. Şi ar echivala cu naşterea unul "cal 
verde”. 

Reversul medaliei însă, apropos de toată situaţia 
consemnată până acum, este lipsa totală de 


preocupare a statului român, a organizaţiilor 
neguvernamentale, a presei, a opiniei publice, pent 

situația românilor din spaţiul judeţelor Harghita ru 
Covasna! Şi 


Urmăresc cu mult interes presa şi dezbate 
publice în legătură cu problema "autonomiei". rile 
Trebuie să semnalăm "în premieră” up : 
trecut cu vederea: până acum: "ţinutul secuiesc ru 
limita la două judeţe, acolo se destâşura 
"ostilitățile"; mai nou, ultima adunare de amploarg au 
favoarea autonomiei a avut loc la Târgu-Mureş În 

Nimeni nu a comentat acest lucru, ava 
vedere faptul că judeţul nu era inclus în Planul 
"separare". ; 

Ce a intervenit nou în problemă? 

Aţi ghicit: REGIONALIZAREA! Aceasta va 
obligată să includă în 'regiunea” respectivă mai 
multe judeţe; nu se putea concepe o "regiune 
doar cu Covasna şi Harghita. Dar cu trei judeg 
eventual s-ar putea reveni la R.A.M, Regiunea 
Autonomă Maghiară, făcătură comunistă de tristă 
amintire. ) : 

Autorităţile centrale, angajate într-un Conflict 
permanent cu "piaza rea” a naţiunii şi încercând să 
repare sau, dacă vreţi, "să cârpească” pe ici, da 
colo, dezastrul "moştenit”, par complet dezinteresate 
de regimul de viaţă al minoritarilor români din 
judeţele cu pretenții la autonomie. 

Toţi funcţionarii organelor locale sunt unguri. Ca 
să supravieţuieşti eşti obligat să ştii ungureşte; nu 
ştii, toate merg mai greu. Ideea că un român ar fi 
tratat de autorităţile locale fără — discriminare este 
valabilă pentru naivi; ce va face majoritatea 
românilor care încă mai trăiesc în Harghita şi 
Covasna? Se vor adapta împrejurărilor, adică vor 
dispare prin maghiarizare sau prin "emigrare" în 
locuri mai puţin ostile. 

Eu am umblat prin R.A.M. la vremea respectivă. 
La magazin, la cumpărarea unei pâini, eram refuzat 
prin "nem tudom romano” (scuze pentru exprimarea 
eventual greşită)! Să ne închipuim că din anii 70 
ungurii şi-au schimbat mentalitatea? Singura 
diferenţă posibilă la ora actuală are ca şi conotație 
negativă sprijinul făţiş al Budapestei! 


nd 3 
rile de 


"Sprijinul Budapestei” nu pate avea ca revers 
decât “sprijinul Bucureştiului”! E clar? Altă 
soluţie nu există! Începând cu scoaterea totală 
din discuţie a pretențiilor ungureşti şi terminând 
cu înfiinţarea unor asociaţii şi fundaţii care să 
aibă ca scop declarat sprijinirea directă a 
familiilor româneşti prin acordarea acestor 
organizaţii a statului "de interes naţional”! 

Dacă luăm în consideraţie faptul că masoneria 
este. sprijinită financiar de statul român, că plătim 
regeşte nişte tovarăşi de la “Institutul de Studiere a 
Holocaustului. din România” ca fiind "de interes 
naţional*, institut care se străduieşte de mulţi ani să 
demonstreze că românii sunt un popor de criminali, 
să sprijini moral, juridic şi financiar minoritarii români 
din România, pare nu numai firesc, dar chiar 
obligatoriu. 


Acesta este punctul de vedere al Miscării 
Legionare! 

Ca şi în “problema” evreilor din România; 
soluția nu este a măsurilor coercitive împotriva 
minoritarilor, în cazul în speţă a ungurior; 
rezolvarea problemei în cazul evreilor şi acum în 
cazul ungurilor trebuie să se reflecte strict 
asupra românilor de acolo şi din toată ţara. 

Preocuparea Mişcării Legionare a fost este şi 
va fi să ridice toate standardele românilor la 
nivelul la care să învingă prin concurenţă orice 
fel de alogen! Fără ură, acceptând să ia în 
consideraţie calităţile indiscutabile ale maghiarilor, 
pe care nimeni nu le poate pune la îndoială, dar 
rugându-i frumos sau atrăgându-le atenţia chiar mai 
viguros, că aşteptăm de la ei să nu îşi manifeste 
agresivitatea mizând pe ideea că bunătatea 
românului ar avea echivalent cu prostia. 

Un popor elevat asemeni celui maghiar nu poate 
să ignore în veci limitele bunului simţ! Dacă aţi 
înţeles aluzia, noi vă mulțumim! K&szânăm szepen! 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


Am spus în diverse ocazii despre rolul 
destructiv al presei evreieşti din perioada 
interbelică. Fiind concentrată pe strada Sărindar 
din buricul Bucureştiului, a căpătat acest nume 
generic. 

Dacă o persoană, de orice nivel intelectual şi de 
orice profesie, ar încerca să pună sub semnul 
întrebării poziţia subsemnatului, aceeaşi cu poziţia 
Mişcării Legionare, faţă de rolul antinaţional al presei 
evreieşti de ieri şi de astăzi, i-aş răspunde cu o frază 
şi ar fi suficient: această presă, la logica cea mai 
simplă, a apărat, a promovat interesele celor care o 
deţineau căci pentru acest motiv apăruse. 

Extinzând motivaţia până în prezent, aş aştepta, 
plin de curiozitate, să aud pe cineva care să îmi 
aducă un argument prin care să convingă cititorii că 
afirmaţiile mele sunt de rea credinţă, mânat de 
antisemitismul care "mă stăpâneşte”! 

Presa evreiască s-a caracterizat şi se 
caracterizează printr-o abordare a subiectelor 
tendenţioasă, ca să nu zicem mincinoasă, reflectând 
clar puncte de vedere evident înscriindu-se în 
politica de anihilare a oricărui gest de demnitate 
naţională sau reflectând interesele de moment sau 
de perspectivă a evreimii în general. 

Există “presă evreiască” în România anului 
2013? 

Răspunsul va fi tot interogativ: Există 
românească în România anului 2013? 

Şi a doua întrebare: PE CINE deranjează? 

Şi a treia: DE CE deranjează? Aceasta este 
dezbaterea pe care o propun! : 

Deci: Există presă românească astăzi? 

Păi să definim termenul de "presă românească”; 
te poţi referi la proprietate, lucru suficient de bine 
cunoscut, şi te poţi referi la conţinut. 

Ziarele care nemulţumeau oligarhia proprietarilor 
naţionali sau internaţionali de presă au dispărut: 
exemplul clasic ziarul "Ziua” care, dacă nu s-a înscris 
în linia de servire a intereselor iudaice, "a făcut 
picioare”. Alte ziare au fost nevoite să schimbe tonul 
sau punctele de vedere în abordarea tuturor 
problemelor, altele, dintre puţinele cotidiene de mare 
tiraj care mai există, au trecut în stăpânirea unor 
trusturi de presă pe a căror firmă "steaua lui David” 
se întrezăreşte ca un filigran pe monedele în 
circulaţie. 

PE CINE deranja (am schimbat, la timpul trecut) 
presa românească? 

Simplu: pe aceia care vedeau în ea un posibil 
denunţător al poziţiei lor anticreştine şi antiromâneşti 
şi un normal “prezentator” al punctelor de vedere 
coincizând cu interesele naţionale. 

DE CE deranjează? 

Pentru motivele de mai sus şi pentru că existenţa 
unei prese "necontrolate" de interesele iudaice 
reprezintă un element tonic în mijlocul unei percepții 
generale purtând amprenta neputinței şi a 
descurajării. 

Neputinţă reală? Nu, un sentiment fals, 
generat de o propagandă neobosită şi de poziţia 
de pasivitate în care "se scaldă” ca într-o hazna 
călduţă foarte mulţi români aparţinând noilor 
generaţii, educate să nu îşi "arunce ochii” dincolo de 
gardul circumscriind ograda intereselor personale. 
Sute de mii sau poate milioane de tineri care nu au 
prezent şi viitor, absolvenţi cu studii de diverse 
categorii, nici nu îşi pot închipui că o stare 
normală de lucruri se făureşte prin luptă şi 
sacrificii. 

Soluţia emigrării de câţiva ani a încetat de a mai 
fi o soluţie; oricum, plecând din ţară, în cele mai 
multe cazuri - dacă, bineînţeles, găseau de lucru - 
trebuiau să presteze activităţi sub nivelul pregătirii 
lor, Faptul că se înjoseau, de multe ori fiind obligaţi 
de împrejurări să accepte poziţii degradante, îi 
transforma în timp în "cârpe de spălat pe jos”. 

Revenind însă la "presa din Sărindar”: "îi luăm 
pulsul” săptămânal prin vârful otrăvit de lance, "22". 

În numărul din 5-11 martie di. Andrei Cornea, 

"diapazonul” publicaţiei şi purtătorul de cuvânt 
al sponsorilor revistei, critică cu mânia 


presă 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


Rua tale 


PRESA DIN SĂRINDAR 


proletară moştenită genetic, comportamentul 
guvernului Ponta, pentru simplul fapt, absolut logic, 
de a fi declarat prin ministrul de externe Titus 
Corlățean, că renunţă la nişte demersuri care ar 
deveni inutile şi umilitoare în legătură cu "intrarea în 
Schengen” 

Opoziția unor state puternice, Germania de 
exemplu, speriate de invazia unor români, a unor 
anumiţi români, opoziţia declarată, cu efect hotărâtor 
datorită dreptului de veto, nu lasă loc de interpretări. 

DI. Andrei Cornea se mai simte obligat să 
condamne 7,4 milioane de români, participanţi direcţi 
la "puciul de astă vară"! 

Dispreţul subinţeles la adresa electoratului român 
face parte dintr-un comportament şi o mentalitate 
care ne jigneşte; desigur libertatea presei; libertatea 
fiecărui cetăţean român de a-şi face publice punctele 
de vedere este binevenită; de aceea "ne permitem” 
şi noi să facem acelaşi lucru. 

Există însă o mare diferenţă de şansă, să zicem: 
şansa noastră de a ne prezenta punctul de vedere 
păleşte sau chiar "se stinge” în faţa capitalului 
cumpărător al tuturor publicaţiilor, a 90% dintre 
ziarişti, a editurilor mai importante, a intelectualilor 
modelaţi de o jumătate de secol de iudeo-comunism! 

Într-o bună tradiţie având ca înaintaş pe penalul 
încă liber tov. Patapievici, d. Andrei Cornea, având o 
filiaţie copie Xerox după insultătorul poporului 
român, ne declară indirect că până la intrarea în U.E. 
am fost şi vom rămâne nişte "îndobitociţi”, cuvântul 
având la rădăcină apelativul dobitoc, adică animal. 

"Îndobitociţi” este, desigur, un vis încă nerealizat 
al d-lui Cornea, cu toată străduinţa depusă şi, când 
să devenim şi noi oameni, aşa-zisul gest de 
demnitate al lui Ponta şi Corlățean ne-a aruncat 
înapoi în ograda animalelor. 

Reiau ideea, reiau citatul: 'putem tăi și 
marginalizaţi,  îndobitocifi, corupți, cu un prim 
ministru plagiator, cu. miniştrii trimişi în judecată 
pentru corupfie; ... putemiirăi;-am trăit aşa, neam de 
neamul nostru"'(??) - închei citatul. 

Acest "putem trăi” făcând referinţa în mod evident 
la timpul prezent, "corupți" etc., etc., "îndobitociţi”, 
deci deveniți, după părerea lui Andrei Cornea, din 
oameni, dobitoace (adică animale), aş comenta-o 
într-un context de manifestare a unor grave luări de 
poziţie rasiste în Ungaria. 

Citez; "Zlot Bayer, un cunoscut comentator 
conservator, a provocat indignarea în Ungaria şi în 
străinătate, prin compararea romilor cu animalele..." 

Faptul că un trăitor în România şi, ca să nu ne 
mai ascundem după piersic, un alogen, pune pe 
români, pe majoritari, în categoria dobitoacelor, 
văd că nu stârneşte nici o reacţie! De aici lecţia: 
iudeo-democraţia nu are în fişa postului” decât 
apărarea  alogenilor, mai cu seamă într-o 
Românie cotropită de ei! 

Dacă propun pe viitor utilizarea apelativului de 
oameni deveniți animale minorităţii evreieşti 
('îndobitociţi”) în contra partidă, ce părere ar avea 
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării? 
Mă cheamă să mă ia la întrebări? 

Dacă cineva îi face pe evrei dobitoace? C.N.D.C. 
ar trebui să se sesizeze din oficiu? 

La noi, la români, d-le Cornea, este un proverb 
care spune: "Să nu vorbeşti de funie în casa 
spânzuratului”! De ani buni, de când tov. Băsescu a 
patronat corupţia, a dispus de justiţie cum a vrut, "a 
tăiat şi a spânzurat”, aducând la disperare un popor 
întreg, nu aţi observat nimic condamnabil; tot ce 
făcea era pe linia intereselor antinaţionale, pe linia 
intereselor al căror angajat prin naştere şi prin 
educaţie sunteţi. 

Nu este nevoie să 'explodaţi'! M-am referit nu la 
faptul că sunteţi evrei, nu; m-am referit la 
descendența din familie de  nomenclaturişti. 
Problema cu evreitatea dvs., adică dacă acest lucru 
este un argument în plus care vă determină poziţia 
în grupul care promovează distrugerea naţiunii 
române, rămâne la aprecierea dvs. 

Oricum, să fiţi sigur că nu ar fi un motiv de 
inhibiţie pentru noi; suntem conştienţi că nu sunteţi 


mai nociv decât di. Boia sau dl. Cioflâncă, decât în 
măsura în care v-aţi asumat în mod evident poziţia 
de lider. 

Vă citez; "Politicienii U.E., atunci când au 
negociat acordurile de aderare, nu şi-au dat seama 
că duplicitatea este parte aproape indisolubilă a 
culturii politice româneşti de 500 de ani” - închei 
citatul, 

În cuvinte mai populare, duplicitate se traduce 
prin “spun ca tine, fac ca mine”; exponentul 
intereselor pe care le promovați şi le apăraţi, tov, 
Băsescu, om de caracter, neduplicitar, face altfel: 
"spun ca tine, fac ca tine”! Dar în favoarea cui? 

Despre intrarea în U.E., "negocierile" au fost praf 
în ochi: cum altfel ar fi putut “finanța mondială” să ne 
transforme într-un "ghem” de plastilină din care să 
facă ei ce vor? Nu vreau să devin vulgar, poate mai 
plastic decât s-ar admite: şi dacă ne duceam la 
negocieri "cu pantalonii în vine”, tot eram acum în 
U.E.! Noi nu am fost acceptaţi în U.E. datorită lipsei 
noastre de caracter, noi am fost băgaţi în U.E.! 
Băgaţi, aţi înţeles? 

Cât despre lipsa de caracter a românilor, ca de 
obicei răspund cu o vorbă românească: ”Râde ciob 
de oală spartă”! Mai lipsiţi de caracter decât nişte 
unii care ieri se băteau în piept cu cărămida apropos 
de adeziunea la comunism şi astăzi îşi dau pumni cu 
ciocanul în însemnele bărbăţiei apropos de 
capitalismul lor şi se simt obligaţi să ne dea şi lecţii, 
nu vom găsi! 

Ar trebui să le crape obrazul de ruşine, 
exceptând situaţia în care "oamenii de caracter”, în 
accepțiunea lor, ar avea un obraz din "gumilastic”! 

Primul gest de normalitate apropos de declaraţiile 
Ponta - Corlățean, ieşit, în mod evident, din 
“canoanele” impuse în legătură cu "poziţia 
grumazului românesc”, a trezit furia turbată a 
cenzorilor reprezentând - interesele iudaice în 
România! 

Cinismul afirmațiilor d-lui Cornea, pe lângă faptul 
că este uluitor, este şi insultător! Auzi argumente: 
"U.E. nu este imperiul Otoman, sau cel Rus, sau cel 
Austro-Ungar, pentru a nu vorbi de cel sovietic. Nu 
am fost înglobaţi cu forţa în U.E. ... pe care astăzi 
mulţi români - spălaţi pe creier de televiziuni - o 
consideră Înalta Poartă” - închei citatul. 

"Solicitând” prostia noastră în care crede cu tărie, 
domnia sa omite să ia în consideraţie evoluţia istoriei 
şi poziţia actuală, cel puţin presupusă şi declarată 
chiar de "ei' a României; dacă admite sau chiar 
susţine că nu suntem ocupați manum militari de 
"ieniceri" sau de alţii, că suntem o ţară 
independentă, de ce nu remarcă oribila intruziune a 
S.U.A. şi U.E., mergând până la a trimite guvernelor 
României liste cu ordine clare, obligându-ne să 
constatăm că iataganul turcesc ar trebui invocat unor 
idioţi! 

Nu există "Înalta Poartă”, susţineţi dvs.? 

Aducându-mi aminte de mediul dur în care am 
trăit cea mai mare parte a vieţii, şi privind pledoaria 
dvs. şi comentând-o de pe altă poziţie, eventual cu 
scuzele de rigoare, aş întreba: "Bă, tu chiar ne crezi 
idioţi de la opincă la vlădică” şi "de la faşă la barbă 
albă"? 

Păi libertăţile de care vorbiţi, de a călători, de a 
munci în alte ţări de a învăţa "în Europa” - într-un 
cuvânt, "apartenenţa la U.E.” - este periclitată sau 
contestată prin declaraţia d-lui Corlățean? Credeţi că 
mai rezistă diversiuni de doi bani de genul acesta? 

Şi apropos de "presa din Sărindar" aţi avut 
curiozitatea măcar "să răsfoiţi”, dacă nu chiar să 
studiaţi, antecesorul domniilor voastre din perioada 
interbelică? Din  vulgaritatea şi  absurditatea 
conţinutului ei nu aţi renunţat decât la vulgaritate şi 
încercaţi să fiţi mai subtili. Noi apreciem strădaniile 
domniilor voastre de a evolua de la stilul tovarăşului 
Patapievici, dar diferenţa este de la: "Bă, sunteţi 
nişte idioţi!”, la: "Domnilor, noi suntem deţinătorii 
adevărurilor!"! Şalom! 


Moadan Pola Codeanii 


Pag. 3 


rulate 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE — ŞTIRI LUNA MARTIE 
UN AN DE LA O MARE DESPĂRȚIRE 


La începutul lunii acesteia s-a împlinit un an de la 
pierderea ultimului luptător în munți. Pierdere? Nu! 
Pentru că luptători unui neam trăiesc în eternitate. 
Dovada este faptul că părintele Hrehor, autorul 
amplului volum realizat sub formă de interviu, 
"Muntele  mărturisitor”, în care ultimul 
supravieţuitor dintre partizani îşi povesteşte viața, a 
lansat cu ocazia împlinirii unui an de la marea 
despărțire, ediția a doua a cărţii, iar toamna trecută 
d-na Lăcrămioara Stoenescu a publicat "Memoria 
Stigmatelor” în care luptătorul Vatamaniuc este 
prezent. ă 

Slujba de pomenire şi comemorarea au fost 
organizate de Doamna (cu "D” mare!) Mariana 
Vatamaniuc, soția sa, iar fostul “haiduc” care te 
captiva cu povestirile sale a beneficiat de o 
comemorare pe măsură: personalități bucovinene, 
buni vorbitori, au luat cuvântul: 


Academia Română, care l-a cunoscut bas 
personal pe Gavril Vatamaniue şi i-a Br 
evocat personalitatea; i] 

- dl. av. Emil lanuş din Horodnic care a [BR 
recitat versuri din "Crezul partizanului”, 

- părintele Constantin Hrehor, autorul 
cărții "Muntele  mărturisitor”, care a 
prezentat o casetă video cu "nenea 
Gavriluță” (cum îi spuneau apropiații) în 


pădurea de la Suceviţa, localitatea sa natală, şi care, 
de asemeni, a evocat personalitatea ultimului 
partizan contemporan cu noi, 1 

- dl. Constantin Severin, primul realizator al unui 
film documentar (în 1993) despre Motrescu, 
Vatamaniuc şi Ogoranu. 

O mică paranteză: Omul căruia îi datorăm faptul 
că Gavril Vatamaniuc şi lon Gavrilă-Ogoranu au 
ajuns contemporani cu noi, este Vasile Motrescu. 

Toţi cei care ne-am bucurat că l-am cunoscut 
personal pe primii doi suntem dători să-i aprindem o 
candelă la căpătâi şi în amintire lui Vasile Motrescu, 
model de onoare. a ! 

Țăran cu şapte clase, soldat în cel de-al doilea 
război mondial, Vasile Motrescu a plecat în munți să 
lupte cu arma în mână împotriva comuniştilor. 
Îmbolnăvindu-se, se predă în 1951, Acceptă să intre 
în Securitate, este făcut ofiţer şi trimis în munţi ca să 

iz: PI [ See 


A . Ah 
ARE N 


"ADEVĂRUL” SAU “PRAVDA” 


lichideze grupul lui 
Ogoranu şi apoi pe cel al 
lui Vatamaniuc. De fiecare 
dată însă "ratează 
misiunea, făcând front 
comun cu partizanii şi 4 
împuşcându-i pe securiştii. 3 
05 pia credeaţi că o să-mi vând eu frăţiorij>n R 
palmă răsunătoare pe obrazul tuturor trădătorilor A 
plătit cu viaţa, bineînţeles: a fost executat A 
Securitatea din Botoşani. 

Să revenim, însă. . 

Audienţa a fost impresionată în mod deosebit de d 
Paul Duţă care, în anul 1957, fiind incorporat Uji 
tatea 0257 a Securității Botoşani, însărcinat cu prin. 
derea "bandiţilor”, a participat la urmărirea lui Gavri] 
Vatamaniuc. A cerut iertare memoriei dispărutului şi 
familiei, cu lacrimi în ochi, mulțumind lui Dumnezeu că 
= nu s-a întâlnit în munți cu nenea Gavriluţă, 

1| Un filosof din generaţia tânără spunea 
că simplul fapt că ştie de existența 
1 luptătorilor din munți îl face să păşească 
| mai demn. Subscriem cu ambele mâini! 

$ "Dumnezeu, Muntele şi Libertatea: 
| aceasta-i treimea în care am crezut şi pe 
care am slujit-o.” - spune epitaful ultimului 
partizan. Vom fi oare noi, cei care l-am 

cunoscut şi iubit, în stare să-i ducem mai 
| departe crezul? Nebănuite sunt căile 
Domnului, aşa cum ne demonstrează 
însăşi existenţa "haiducilor moderni”. 


Aflăm cu tristeţe că Universitatea din Aachen i-a desfăcut contractul de profesor domnului Vladimir Iliescu. Ordinul de la Tel-Aviv a fost executat cu 
promptitudinea tipică a urmaşilor lui Bismark. Decizia este dovedeşte că Universitatea din Aachen (şi nu numai) a devenit deja un soi de feudă israeliană. Păcat şi 
dezonorant pentru vechiul sălaş de cultură din patria lui Goethe şi Beethoven! <a 


Când şi-a schimbat „părul” (citeşte "numele”), 
din „SCÂNTEIA” în „ADEVĂRUL”, am sperat 
acest ziar îşi va schimba şi năravul. Cel puţin aşa ne-au 
asigurat d-nii Tinu şi Cristian Tudor Popescu în anii '90. 

După plecarea lor, primul în lumea de dincolo, cel 
de-al doilea la „Gândul”, “ADEVĂRUL” a reînceput 
să semene exact cu contrariul numelui. 

Se ştie prea bine câte minciuni grosolane au curs 
din paginile "PRAVDE/' sovietice - campioană 
absolută în mistificare. "Scânteia" (citeşte "Iskra 
leninistă”) a mers pe acelaşi drum. Speram că 
„nepotul” publicistic al "PRAVDEP', respectiv 
„ADEVĂRUL”, va renunţa la mizeria inducerii în 
eroare a cititorilor de bună credinţă şi la stupidul 
dicton leninist, generator de crime şi gulaguri: „Cine 
nu e cu noi, e împotriva noastră”. 

Nu ştim ce dedesubturi şi „inginerii” financiare se 
află în culisele „Adevărului”, dar stăruința cu care 
această publicaţie serveşte extremismul sionist ne 
sare-n ochi. 

A fost suficient ca Mircea Albulescu să strecoare 
trei cuvințele, cum că atunci când era copilaş de 
grădiniță, a văzut evrei agăţaţi în cârligele de la 
abator, pentru ca redactorii „Adevărului mincinos” să- 
i pună întregul interviu despre cariera sa teatrală sub 
titlul-bombă cu'evreii agăţaţi în cârlige. 

Lăsând la o parte minciuna uriaşă (s-a dovedit 
inclusiv cu semnătura câtorva zeci de muncitori, 
inclusiv evrei, din acea perioadă, că la Abatorul 
Bucureşti NU A AVUT LOC ASEMENEA CRIMĂ, că 
tipul de cârlige, aspectul sălii, faianfa de pe pereți ne 
îndreaptă către un abator din fările baltice), este 
foarte posibil ca reputatul actor să plătească „tribut în 
sânge” mamei sale (evreică, probabil creştinată 
ulterior ca să se poată căsători cu un ofiţer român). 

Relativ recent a avut loc "scandalul de la 
Academia Română” din 14 februarie a.c., când 
plenul „nemuritorilor” I-a aplaudat pe profesorul 
Vladimir lliescu ce afirmase că „în România anilor 

40 - 44 n-a fost holocaust, ci doar nişte 
persecufi?” - cu alte cuvinte, viața evreilor nu a 
fost ameninţată, ci doar cariera lor. Afirmația 


Pag. 4 


profesorului Vladimir Iliescu este cât se poate de justă 
şi se poate proba cu zeci de fapte concrete. 

România a fost, în anii când la putere s-a aflat 
salvatorul evreilor, recte mareşalul lon Antonescu, o 
oază în Europa dominată de nazişti. Nici un evreu 
român nu a fost trimis în lagărele pe frontispiciul 
cărora scria „Arbeit macht frei'. Cu excepţia 
numitului "pogrom" de la laşi, acţiune care depăşeşte 
aria de autoritate a românilor, în lagărele 
transnistriene au ajuns 'numai evreii dovediţi a fi 
membri ai partidului comunist. Şi în aceste lagăre cei 
mai mulţi erau liberi să plece dimineaţa la Talcioc şi 
să revină seara cu câştigul realizat. O serie de ofiţeri 
români care apelau la ajutorul evreilor din lagărele 
din Transnistria ca să-i ajute la tratarea cailor bolnavi 
de râie (ostaşii fiind pe linia frontului), primeau din 
partea şefului lagărului acelaşi răspuns: „N-am 
oameni. Sunt la talcioc. Cumpără - vând, ştiţi cum 
sunt ei: cu gheşeftul." 

Ce fel de holocaust este cel în care populaţia 
evreiască din România a beneficiat de licee şi 
universităţi evreieşti la laşi şi la Bucureşti?! 

Facultatea de Medicină pentru evrei de la spitalul 
Caritas, condusă de prof. dr. Marcu Cajal, a 
funcţionat nestingherită între 1941 şi 1945, după 
acest an studenţii evrei intrând firesc în rândul celor 
români. (lar cel care a desfiinţat în 1946 Agronomia 
evreiască de la Băneasa ce pregătea specialişti 
pentru viitoarele kibuţuri este antisionistul, duşman 
pe atunci al statului Israel nou înfiinţat, comunistul 
Moses Rozen, supranumit „rabinul roşu”). 

Cine a trăit pe vremea aceea îşi aduce aminte de 
reclama difuzată stăruitor la Radio România 
(antonesciană): „Unde te duci diseară? La Teatrul 
Baraşeum!". Într-adevăr, teatrul evreiesc Baraşeum, 
în limba idiş, nu şi-a închis nici o clipă porţile. Mai 
mult, printre spectatori erau şi ofiţeri germani, dornici 
să asculte piese în acest dialect german numit "idiş”, 

În „ADEVĂRUL" (citeşte "PRAVDA”) un anume 
domn Liviu Rotman ('sângele apă nu se face”), 
utilizând un pseudoton reverenţios mustind însă de 


venin, afirmă că prof. Vladimir Iliescu „ignoră 
concluziile unui lung şir de lucrări ştiinţifice şi mii de 
documente” care ar proba holocaustul românesc (prin 
afirmaţia că "acest holocaust este o minciună 
cosmică”). 

Dar aşa-zişii istorici ai Comunităţii Evreilor din 
România iau în consideraţie tot atâtea mii de 
documente care demonstrează clar că mareşalul 
Antonescu a fost, de fapt, salvatorul evreilor 
români?! 

DI. Rotman uită că şi alţi mari istorici şi scriitori 
români, de-ar fi să-i cităm doar pe Xenopol, 
Eminescu, Haşdeu, Iorga, s-au simţit deranjaţi de 
această politică a bursucului obraznic şi hrăpăreţ 

care, odată primit în "vizuina” numită "România', 
face ce face şi te împinge „afară” - economic, dar, 
mai ales, spiritual. 

Dl. Rotman şi cei care se află în spatele dormniei 
sale sunt nemulţumiţi că aceia pe care i-ar fi dorit 
slugi şi gudurători îndrăznesc să câriească (a se cil 
"să afirme adevărul”). 

"Poate ar trebui să privim mai atent aceste 
fenomen al aplauzelor de la Academie”, ne ameninţa 
inchizitorial di. Rotman. Este aici ceva din tonul 
sarcastico-sadic al KGB-iştilor şi securiştilor atunci 
când, înainte de a te arunca în temniţă, trăgeau 
concluzia că „nu e întâmplător, tovarăşi!” : 

La rândul nostru, nu trebuie să uitărn nici o clipă 
că în anii '47 - '53, pe vremea Anei Pauker, â lui 
Teohari Georgescu, Pantiuşa Bodnarenko  ş-â.. 
coetnicii d-lui Rotman erau şefii acelei criminale 
Securităţi care a distrus în masă valorile intelectuale 
ale poporului care i-a primit şi i-a omenit. Acela a fost 
adevăratul holocaust, rezultat al colaborării perfecte 
dintre evreii din România şi NKVD-ul sovietic. 
Holocaustul l-au suportat vârturile. inteligenţei. $i 
creativităţii româneşti, nu evreii care au trecut cu brio 
Prin „dictatura antonesciană” şi care au monopolizal 
după 1946 toate posturile de secretari de partid: 
ofiţeri de securitate Şi şefi de cadre. 

DI, Rotman îi atacă pe academicienii 
Berindei, Dinu Giurescu şi, în final, conducerea 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


i 


Academiei Române care, după domnia sa, 
s-a desolidarizat „prea târziu” de cele 

afirmate de profesorul Vladimir Iliescu! 
d O asemenea insolenţă, lipsă de respect 
faţă de somităţile academice şi afirmaţii precum că 
Antonescu ar fi dorit dispariţie evreilor din societatea 


Camera inferioară a Parlamentului 
Francez, a adoptat proiectul legalizării 
căsătoriei între persoane de acelaşi sex, 
propus. de Partidul Socialist al preşedintelui 
Francois Hollande şi aliații săi care sunt 
majoritari în ambele Camere ale Parlamentului. 
3 Urmează ca Senatul să-l dezbată, la 
rândul lui, pe data de 4 aprilie 2013 şi să 
promulge legea... SAU NU! Tocmai de aceea |. 
sute de mii (800.000) de parizieni aul 
participat la protestul împotriva legalizării 
căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi pt 
împotriva adopţiei de copii de către aceste WE 
cupluri. 

Pe pancardele manifestanţilor scria: „Vrem 
locuri de muncă, nu căsătorii pentru 
homosexuali” şi „NU pentru gayxtremism”. 

O parte dintre agenţiile de ştiri, 
neprofesioniste şi mai ales incorecte, s-au 
grăbit să scrie: "Decizie istorică! Franţa a 
legalizat căsătoriile. între gay!” (DC News), “Franța 
legalizează căsătoriile cuplurilor. de acelaşi sex” 
(Realitatea.net). Ei, bine, NU.. nu încă! 

lar "Ghimpele" din 5 febr. ne "informa": 
"Dezbaterea din Franţa în jurul legalizării căsătoriilor. 
între homosexuali (n. n.: adică protestele) a atins 
proporții calificate drept groteşti.” Conform DEX, 
“grotesc” înseamnă "de un comic excesiv prin 
aspectul caricatural, neobişnuit de caraghios; ridicol, 


O fetiță româncă, Sabina Elena, trăitoare la 
Covasna, face un gest agresiv la adresa populației 
majoritare din localitate - 
îndrăzneşte să-şi declare, 
| să-şi facă publică 
naționalitatea, ducându-se 
la şcoală purtând pe cap o 
bentiță "atomică". O bombă 
care trezeşte instinctele 
criminale ale colegilor, ale 
profesorilor, ale autorităților 
locale. 

” în culorile drapelului românesc îi face 
pe ungurii în mijlocul cărora trăieşte, să-şi dezvăluie 
comportamentul primitiv! 

Totdeauna am abordat problema conviețuirii cu 
minoritățile etnice din România într-un ton ponderat, 
acordând fiecăreia, în funcție de comportament, o 
apreciere mai mare sau mai mică. Ca să nu reiau 
problema aprecierii la adresa minorității evreieşti, 
despre care pot spune că într-o viață nu am reuşit 
să-i găsesc vreo manifestare, una singură, care să 
mă trimită cu gândul la bunele ei intenții vizând țara 
românească; minoritatea ungurească din România, 
pe care apreciat-o prin contactul direct cu persoane 
sau familii, avea un alt loc în conştiinţa mea. 

Oameni prin excelență gospodari, harnici, curați, 
plini de bună cuviință cu vecinii. în Bucureşti, se 
vădesc a fi în locurile unde, prin tot felul de 
manevre, mai mult sau mai puțin curate sau 
murdare, au devenit majoritari, “judecători” 
condamnând brutal orice gest amintind cât de vag şi 
neagresiv românitatea. Oricât m-aş strădui, sunt 
obligată să constat comportamentul duplicitar al 
ungurilor, determinat de mărimea şi, prin consecinţă, 
de puterea grupului etnic în mijlocul căruia trăiesc. 

Puteţi să mă catalogați cum vreți, dar o voi spune 
fără menajamente ungurul trăind într-o comunitate 
de român, este cel pe care îl cunosc şi-l apreciez; 
ungurul trăind într-o comunitate majoritar 
ungurească sau care deține măcar temporar 
puterea, devine fiară faţă de vecinul minoritar. Lucru 
demonstrat de-a lungul istoriei şi imposibil de trecut 
cu vederea la un moment dat. Lupul singuratic sau 


în haită. 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


românească,  maculează grav articolul care 
clamează aceeaşi „victimizare şmecherească” cu 
scopul de a obţine parale pentru „Țahal” (armata 
imperialist-agresivă a Israelului), ci şi „Pravda” de la 
Bucureşti. 


kk 


FRANȚA SE TREZEŞTE 


bizar”. E neobişnuit de caraghioasă, e bizară dorința 
de normalitate,?! 
"Evenimentul Zilei” scrie că "Sondajele de opinie 


sugerează că majoritatea francezilor sprijină 
căsătoriile între homosexuali, dar numărul lor a 
scăzut în ultimele săptămâni.” Ştim povestea 
sondajelor de opinie "aranjate” de cei care le 
comandă şi care au rolul tocmai de a prezenta 
opusul opiniei unei populaţii, încercând astfel să 
manipuleze părerea nedecişilor, să-i descurajeze pe 


kk 


FETIȚA CU BENTIȚA 


Cât au stăpânit Transilvania, teroarea împotriva 
românilor era cuvânt de ordine al autorităților, când 
noi am recuperat Ardealul, în'1919, nu a existat un 
singur caz de răzbunare. 

Când opinca flutura deasupra Budapestei în 
primul război mondial, armata română nu a putut 
fi acuzată de lucruri atât de obişnuite în război, 
cum ştim: crime, jafuri, violuri. Armata română, 
autoritățile, au fost preocupate să hrănească 
populația Budapestei! 

Erau şi românii "în haită” acolo şi totuşi 
caracterul moştenit genetic s-a dovedit a fi 
umanitar, creştinesc. 

Acum, nu şiiu dacă mai era necesară o 
demonstrație de ură şi primitivism din partea 
ungurilor. „În România tu te declari minoritar, 
pretinzând drepturi prin însuşi statutul tău, dar 
drepturile românilor, din mare nenorocire ajunşi 
minoritari într-un oraş transilvan, sunt tratate cu 
amenințări cu moartea! Chiar nu vă e ruşine? 

Arboraţi hectare de steaguri exprimând 
pretențiile voastre, şi o bentiţă tricoloră pe capul 
unei fetițe de români vă deşteaptă instinctele 
criminale! 

Cine vă învață sau ce vă face să promovați o 
politică, un comportament de aţâțare a _ urii 
interetnice prin provocări permanente? 

Mai an ați bătut în vestiare un adolescent la 
Miercurea Ciuc, fiind singurul hocheist român în 
nu mai ştiu ce echipă. 

Credeaţi probabil că veţi provoca reacții ulterior 
condamnabile sau, altfel spus, abuzurile fac parte 
dintr-un plan, sau, pur şi simplu, vă copleşesc 
instinctele? 

Ştiţi ce a zis Coşbuc: "Să nu dea Dumnezeu cel 
sfânt / Să vrem noi sânge, nu pământ!” Coşbuc a 
zis, nu eu 

Reacţia a fost pe măsură şi nu prea: 
DEMONSTRAȚIILE tineretului au fost un 
AVERTISMENT - la Bucureşti, Galaţi, Cluj, Arad, 
Piatra Neamț, Alba lulia, Craiova, laşi, Ploieşti, 
Braşov şi chiar la Chişinău, la Piteşti, Bistrița, 
Suceava. 

Ce-aţi fi zis voi dacă o fetiță unguroaică era 
agresată în mijlocul unei majorități româneşti? Țipaţi 


Propunem imediata ardere a 
volumului IX din Istoria Românilor, 
coordonat de acad. Dinu Giurescu şi 
încoronarea pentru eternitate a genialelor 
scrieri ale academikului M. Roler (mort, desigur, în 
chinuri groaznice, în holocaustul antonescian)! 


oponenții unei idei ce trebuie” musai pusă în 
practică, dar n-o să dezvoltăm acum tema 
pentru că am făcut-o în alte rânduri. 

Demn de menţionat este faptul că în 
ultimele 2 luni au avut loc în Franța 90 de 
manifestații cu SUTE DE MII de persoane 
împotriva legalizării căsătoriei persoanelor 
de acelaşi sex! Şi sunt programate, în 
îl continuare, alte zeci de proteste de amploare. 

"Ce avem noi cu Franța?” se vor întreba, 
poate, unii. "Nu ne ajung ale noastre belele? De 
ce ne interesează subiectul?” 

Nu vorbim de faptul că asupra tuturor 
popoarelor din Europa creştină se fac presiuni 
în acest sens şi că în curând ne putem trezi şi 
noi cu asemenea propuneri legislative; dar nu 
credeți că este o veste îmbucurătoare faptul 
că oamenii încep să ia atitudine față de 
modul silnic în care o minoritate impune 
majorităţii norme de viață neconforme nu 
numai cu preceptele creştine, milenare, ci chiar 
cu statutul de oameni? Până şi francezii, intoxicați 
de toate curentele de opinie dizolvante (comuniste, 
masonice €etc.), încă de acum 200 de ani, de la 
Revoluţia "Franceză" (nu discutăm acum cât a fost 
franceză şi cât iudaică), dau semne că încep să-şi 
revină. Tocmai când îi consideram "pierduţi"! 

Salutăm gestul lor! Şi chiar de vor fi înfrânți, 
contează DE CARE PARTE A BARICADEI AU 
LUPTAT! 


"ca din gură de şarpe”! Vuia "mândrul Apus” o 
săptămână! 

Presa românească poate luni să cârâie ceva într- 
o perfectă diversiune. "Evenimentul zilei” transformă 
întâmplarea, deloc întâmplătoare şi singulară, dar, 
slavă Domnului, făcută publică prin internet, ca pe o 
dispută politică între politicienii români cinici şi cei 
unguri, care speră să câştige câteva voturi în plus! 

"V-aţi demascat, v-aţi demascat!”, vorba tov. 
Petre Roman la "mineriadă”. Nu faceţi decât să vă 
dezvăluiţi slăbiciunile legate de  temeinicia 
pretențiilor voastre iredentiste. 

Dacă aţi ajuns să socotiți un pericol o fetiță cu o 
bentiță tricoloră, care, în mod normal, la un 
comportament pe măsura aerelor de superioritate pe 
care vi le dați, ar fi trebuit tratat cu un zâmbet de 
înţelegere şi superioritate, sunteţi în pomul cu vrăbii! 

Nu uităm nimic, nu iertăm nimic! Aţi înțeles? 
"Acţiunile” valorii voastre în fața noastră, a unor 
români paşnici şi echilibrați dar nemaifiind dispuşi la 
concesii, au ajuns la zero! Mai departe, neantul! 


P.S.: Mişcarea Legionară a mai afirmat chiar în 
acest număr al publicației poziția ei faţă de 
necontenita escaladare a agresiunii şi a gesturilor 
ostile ale majorităţii maghiare în Harghita şi 
Covasna. 

Indiferența cu care priveşte guvernul fiecare caz 
în parte face parte integrantă dintr-o politică 


criminală favorizând antiromânismul şi 
antiortodoxismul. 
Soluţia imediată este societatea civilă 


organizată în asociaţii şi fundaţii la nivel naţional, 
care să reacționeze drastic şi prompt. 

La Covasna fetiţei cu bentiță trebuiau să vină 
câteva zeci de autobuze cu protestatari cu 
steaguri tricolore, suficient de mulți ca să se 
excludă reacția previzibilă a ungurilor, şi care să 
nu facă altceva decât să cânte în centrul oraşului 
timp de o oră imnul național! Acesta era odată 
modelul de reacţie al Mişcării Legionare! 


Mooleta Codin 


Pag. 5 


Ltd 


O CIFRĂ CA O OBSESIE 


"Primăvara arabă” a fost, fără îndoială, cel mai 
important eveniment petrecut în lumea islamică după 
"Războiul de 6 zile” (1967), câştigat de superioritatea 
zdrobitoare a tehnicii militare a Israelului, tehnică 
“oferită” de Statele Unite. 

Ce au însemnat, printre altele, marile schimbări 
determinate de mişcările populare de protest? 

i Poate "printre altele” este vag şi nesemnificativ; 
din punct de vedere politic aş aprecia ca primordială 
izbucnirea, ieşirea la, suprafață a unor vechi 
sentimente antiisraeliene şi antiamericane. 

Împletirea până la suprapunere a intereselor celor 
două state este de fapt o percepție falsă, întreținută 
de sintagma diversionistă "Israelul, cel mai fidel aliat 
al Statelor Unite în Orientul Mijlociu”. Ideea de a 
pune pe picior de egalitate interesele comune şi mai 
ales cu specificarea unui areal geografic, nu este 
valabilă decât pentru o justificare absolut mincinoasă 
pe care de prea mult timp nu o mai crede nimeni. În 
primul rând, privind lucrurile din punct de vedere al 
subordonării politice, solicitând o oarecare subtilitate 
de interpretare, de fapt Statele Unite sunt aliatul 
Israelului. 

Barack Obama, declarat în mod diversionist "cel 
mai puternic om de pe planetă”, prin intermediul 
“firului roşu” primeşte de la di. Netanyahu acordul 
pentru toate acţiunile de politică la nivel mondial. 
Israelul are întotdeauna ultimul cuvânt hotărâtor în 
marile probleme, ca de exemplu: războiul din Golf, 
Irakul, Iranul, alegerea preşedintelui USA şi 
decernarea premiilor Oscar. Cât despre "aliatul cel 
mai fidel în Orientul Mijlociu” ar fi ca o scuză în fața 
poporului american. Aliatul cel mai fidel nu este 
Israelul, ci Statele Unite; vă dau un exemplu care 


exclude sintagma "Orientul Mijlociu”: ambasadorul 
Gitenstein la Bucureşti, intervenind energic pe0uu 
păstrarea în funcţie a servitorului intereselor iudaice, 
tov. Traian Băsescu! Al intereselor americane? 
Căutând locul pe unde am putea trage O linie 
despărţitoare a intereselor, putem constata că ea de 
fapt nici nu există 

Revenind însă la "primăvara arabă”, poate cea 
mai grea lovitură primită de politica israeliano- 
americană a fost "pierderea" Egiptului. Poziţia 
strategică geo-politică apropos de Canalul Suez şi 
vecinătatea directă cu Israelul, dar poate la fel de 
important, prestigiul de care „se bucură țara 
piramidelor în cadrul lumii arabe, este pe linia slăbirii 
puterii iudaice în lume, mergând pe linia stricării unui 
echilibru între puterea iudaică universală şi restul 
lumii. Aceasta privind lucrurile dintr-un punct de 
vedere numit “optimist”, "al unora”. 

Din alt punct de vedere asistăm la o mişcare 
poate exagerat numită "doctrinară" care se dezvoltă 
după mecanismul avalanşei. în sensul că "la deal” 
este exclusă. 

Toate aceste constatări au fost determinate 
pentru stricta actualitate, bineînţeles ca un exemplu 
punctual de declarație a unui oficial egiptean Tatai 
Shihanâb Eddyn, consilier al preşedintelui, care a 
catalogat holocaustul drept o "farsă" organizată de 
serviciile secrete americane, afirmând (consilierul) că 
"evreii despre care se spune că au fost omorâţi de 
nazişti, au fost mutaţi în Statele Unite”, relatează Fox 
News.. "Mitul holocaustului este o industrie inventată 
de americani” spune consilierul preşedintelui 
egiptean. Spune mai multe, dar nu mai contează. De 
fapt, contează, pentru că prin această declarație 


care loveşte exact în partea cea mai sensibilă a Unei 
construcţii de imagine pe care se bazează clima 
pazat toată argumentația privind  axiomaticeje 
drepturi ale poporului evreu, dezvăluie un punct ce 
vedere care până mai ieri era tabul 

Şi când o face? Cu ocazia zilei de comemorare a 

austului! : 

eee la Israelului este palidă şi defensivă: Efraim 
Zurov,. directorul Centrului Simon Wisenthal,. nu 
poate decât să ofteze: "Tristul adevăr este că acesţe 
opinii sunt relativ comune în lumea arabă, fiing 
rezultatul. ignoranței şi atitudinilor negaţioniste ale 
guvernelor” - din "Moartea lui Fulger” de G. Coşbuc: 
"lar tu, cel în războaie aprins, / Acum eşti potolit şi 
stins”! , Ep. 

Noi am fost surprinşi de relația dintre cifra de 
milioane de victime şi tot ce se consemnează 
ulterior; surprinderea este mai veche, încă de când 
la cifra de mai sus un aport substanțial îl aveau 
cele 3 milioane declarate inițial ca provenind de 
la Auschwitz. Când, după ample cercetări, 
autorităţile evreieşti au decis să schimbe placa 
explicativ-comemorativă de la intrare, 
ÎNJUMĂTĂȚIND. aproximativ. cifra, ne aşteptam 
ca şi cifra totală să fie schimbată, în logica cea 
mai simplă, de şcoala primară: 

- 3 milioane de la Auschwitz plus alte 3 
milioane din alte locaţii fac 6 milioane; 

- 1,5 milioane plus “alte 3 milioane din alte 
locaţii” nu mai fac tot 6 milioane! 

Poate greşim, dar în nici un caz din punct de 
vedere matematic: poate din punct de vedere politic 
sau cu privire la instinctul de conservare. 


Am descoperit "aţa mămăligii”: cifra de 6 MILIOANE urmăreşte "ca un fir roşu” istoria declarațiilor evreieşti: 


“Primul Holocaust” de Don Heddesheimer 
este o lucrare. despre încercările continui ale 
evreilor de a invoca cifra magică de 6 MILIOANE 
şi cuvântul “HOLOCAUST” înainte şi după 
PRIMUL război mondial. 


ANUL 1902: Ediţia a X-a a Enciclopediei 
Britanice face referire la “6 MILIOANE de evrei” 
din România şi Rusia care sunt “degradați în mod 
sistematic”. 


ANUL 1906: Un gazetar evreu, dr. Paul Nathan, 
atrage atenţia în ziarul "New York Times” din 25 
martie 1906 că un “HOLOCAUST” este pe punctul 
de a se produce în Rusia după prima revoltă 
comunistă. Aceasta era doar un truc pentru a 
acoperi faptul că revolta care avusese loc cu un an 
în urmă (1905) era produsul unor evrei care 
comiseseră atrocități împotriva naţionaliştilor ruşi 
care nu doreau un guvern despotic iudeo-bolşevic. 


ANUL 1910: /n Raportul Anual al Comitetului 
Evreiesc American din 13 noiembrie 1910: se 
susţine că din 1890 Rusia a avut o politică de 
“expulzare sau exterminare” a 6 MILIOANE de 
evrei. 

ANUL 1911: Max Nordau (cofondator al 
Organizaţiei Mondiale Sioniste împreună cu Teodor 
Herzl) avertizează de “anihilarea a 6 MILIOANE de 
oameni”, la Congresul Sionist din Basel, Elveţia. 
(afirmaţia lui Nordau din 1911 este pomenită şi în 
“The New Judea”, publicaţia oficială a Organizaţiei 
Sioniste a Angliei, din aprilie 1937) 

Această declaraţie a fost făcută cu 22 de ani 
înainte de venirea la putere a lui Hitler. 


ANUL 1917: Sioniştii Chaim Weizmann şi Nahum 
Sokolow. influențează guvernul britanic să sprijine 
proiectul sionist de stabilire a unei patrii în 
Palestina. Guvernul britanic emite o declaraţie care 
este cunoscută sub denumirea de "Declarația 
Balfour”, această scrisoare fiind adresata lui Lionel 
Walter Rothschild. 


ANUL 1919: La scurt timp după terminarea 
primului război mondial, evreii pretind că încă “6 


Pag. 6 


6 MILIOANE, CIFRA FATIDICĂ 


MILIOANE” sunt în pericol de a muri (ziarul "New 
York Times”, 8 sept. 1919 — "Ukrainian Jews Aim to 
Stop Pogroms”). 


ANUL 1921: Evreii vorbesc din nou despre cele 6 
MILIOANE de victime “posibile” din rândurile lor 
(ziarul "New York Times”, 20 iulie 1921). Aceasta se 
petrecea în condiţiile în care "ruşii albi” câşiigaseră 
teren în fața evreilor bolşevici care acum încercau 
să-şi ascundă astfel implicarea lor în bolşevism. 


ANUL 1931: Evreii vorbesc iarăşi de 6 
MILIOANE care riscau să moară în Estul Europei 
("Montreal”, Tuesday, December 29, 1931). 


ANUL 1933: Adolf Hitler vine la putere si imediat 
începe să-şi tipărească propria monedă, retrăgând 
Germania de pe orbita financiară a sistemului bancar 
evreiesc condus de Rothschild. 

Evreimea mondială declară război economic 
Germaniei, încercând să înăbuşe astfel Germania şi 
regimul. național-socialist. (ziarul "Daily Express”, 24 


FANE] 


a Ezatii | saca 


Jeses Of Al The World Unite In Action 


BOYCOIT 0E | eat fi pata BITI 
GERMAN G00DS men | aia 


MASS. DEMONSTRATIONS IA ij pe FĂ 
MANY_DISTRICTS suit et E caii 


DRAMATIC ACTION 


martie 1933 — "Iudeea declară război Germaniei”). 
Actul de trădare a evreilor duce la declararea lor 
“duşmani ai statului” de către regimul naţional- 
socialist şi sunt internați în lagăre de muncă. (Notă; 
Dar acelaşi lucru se petrece şi cu japonezii de pe 
teritoriul american după atacul de la Pearl Harbour.) 


ANUL 1938: Cu 9 luni înaintea "Nopții de Cristar”, 
evreii pretind că 6 MILIOANE de evrei sunt victime 
ale persecuției guvernelor statelor europene 
antisemite (ziarul "New York Times”, 9 ian. 1938), 


ANUL 1940; Evreii afirmă încă o dată că 6 
MILIOANE sunt condamnate la distrugere, chiar 
înainte ca taberele de concentrare să fie construite 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


("The Palm Beach Post”, Tuesday Morning, June 25, 
1940). 


ANUL 1945: Înainte ca să se fi ştiut numărul 
exact al victimelor, evreii deja avansează cifra de 6 
MILIOANE (ziarul "New York Times”, 8 ian. 1945). 


Desigur, aceşti propagandişti inteligenţi şi-au 
realizat obiectivul de stabilire a "holocaustului" 
evreiesc în conştiinţa publică după încheierea celui 
de-al doilea război mondial In mare parte datorită 
filmelor de ficțiune de la Hollywood, precum "Lista lui 
Schindler” a celebrului Steven Spielberg. 

Aşa cum este documentat în cartea "Primul 
Holocaust”, sioniştii au încercat să demonstreze că 6 
MILIOANE de evrei erau morţi, pe moarte sau în 
nora pericol în Europa sau Rusia, încă din anii 

Oricând existau tulburări în Europa, deși 
dezordinea era adesea provocată de evrei, 
personalități proeminente sioniste şi organizaţii 
media la nivel mondial controlate de evrei au lansat 
tot felul de poveşti false pentru a determina oamenii 
să se simtă întristaţi şi să doneze bani asociațiilor de 
caritate evreieşti. 

ș Se pare că această cifră mitică de 6 MILIOANE 
Vine din TALMUD care spune că “te vei întoarce în 
țara lui Israel cu 6 MILIOANE mai puţin”. Or, cel 
de-al doilea război mondial a dat naştere la statul 
modern ISRAEL, care a fost înființat în 1948. În urma 
dispariţiei a 6 MILIOANE de evrei... 

Ca o chestiune de fapt, Robert B. Goldmann 
scrie: “fără holocaust nu ar fi nici un stat 
evreu”. O simplă consecință; : 

Având în vedere cele 6 MILIOANE de evrei 
care au sfârşit în "HOLOCAUST”, "profețiile s-au 
împlinit” şi Israelul poate deveni un “sta 
legitim”. De aceea Tom Segev, un istoric israelian, 
a declarat că “6 MILIOANE este o încercare de â 
transforma HOLOCAUSTUL în religie de stat”. 

Evreii şi-au scuzat adesea genocidele sistematice 
ale palestinienilor şi furtul teritoriilor palestiniene prin 


menționarea aşa-numitului HOLOCAUST din cel de- 
al doilea război mondial. 


d 


„De fiecare dată când "iau contact” cu eseurile p 
literare ale d-lui Adrian Cioflâncă, trăiesc o]. 
senzaţie aproape fizică de revoltă care pur şi] 
simplu "imi strică” desfăşurarea zilnică a vieţii. 
: Lucrul acesta care, în mod normal, nul. 
interesează pe alţii, este provocat de conţinutul 
poveştilor sale care, departe de a adormi seara] 
copii, ar dori să "adoarmă” orice urmă de rațiune şi 
percepţie generală a adevărului. 

Inchinându-şi viaţa unei. cauze străine. şi 
dușmănoase „Poporului român, “stârneşte” 
întrebarea legitimă a oricui, la care trebuie să ne 
gândim înainte de a vă prezenta întrebările şi 
răspunsurile atât de puţin elegant “evaluate” de 
mine în titlu. 

Mă întreb, ca în fața unui lucru absurd, ce îl 
poate determina pe dl. Cioflâncă să se arunce cu 
trup şi suflet într-o luptă total degradantă împotriva 
poporului din care s-a născut (credem noi): dacă ar 
avea ca motivaţie "lupta pentru adevăr”, adică un 
scop nobil ca definiţie, tot ar trebui să aibă oarece 
jenă când se întâlneşte cu vecinul care se uită la el 
ca acuzatul la procuror. 

Jena d-lui Cioflâncă, totuşi, cinstiţi să fim, se 
manifestă, dar nu în faţa milioanelor de vecini! Toval! 
se manifestă în calitatea şi valoarea afirmațiilor şi 
judecăților sale — evident, în tot ce scrie (cu referire 
la presă, că de altceva m-a ferit Dumnezeu!) 

Cât despre o eventuală luptă pentru adevăr. 
Ideea că prin minciună. şi diversiune se poate vorbi 
de "țeluri nobile” ştie şi dumnealui că este "contra 
naturii”. 

“Reflecțiile pe tema masacrelor antisemite din 
iunie 1941”, răspândite în atmosfera plină oricum de 
miasmele pestilenţiale ale unei prese în totală 
descompunere morală, prin săptămânalul ”22”, 
adaugă la "opera” publicistică a autorului o notă, în 
sensul valorii, care exclude "promovarea". 

Prima întrebare din subtitlu sună original şi 
inteligent: “O întrebare-cheie. privind. implicarea 
României în holocaust este aceasta: de ce 
autorităţile române încep să ucidă evrei încă din 
primele zile ale Operațiunii Barbarossa?” 

În primul rând încearcă să arunce puţin fum 
exotic; operaţiunea Barbarossa este planul militar 
german de atacare a Rusiei bolşevice, un plan 
anterior oricăror operaţii militare şi nu are nici în clin, 
pici în mânecă, cu intrarea României în război (iunie 
1941), în afară poate de acordul Ribbentrop - 
Molotov şi Dictatul de la Viena. 

Afirmația este  mincinoasă, 
diversionistă: 

Mincinoasă prin neputinţa de a argumenta prin 
nici un exemplu; dacă ar trebui să luăm în 
consideraţie spaţiul unui articol, constatăm pe 
parcursul acestuia că unde poate da exemple, chiar 
dacă şchioape şi chioare, o face. 

Tendenţioasă şi diversionistă pentru că vrea să 
sugereze premeditarea "uciderii de evrei” care, vezi 
Doamne, nu ar fi avut nici o legătură cu războiul şi cu 
acţiunile trădătoare, de atacare a trupelor româneşti 
în spatele frontului prin sabotarea efortului de război. 

Dar acestea, răspunsurile mele, absolut 
îndreptăţite şi hotărâtoare despre decursul unui 
război, pălesc în faţa unui alt răspuns, o întrebare 
adresată "naivului”  Cioflâncă, prin Parafrazarea 
subtitlului: De ce evreii încep să ucidă armata 
română, autorităţile şi populația civilă la cedarea 
Basarabiei, cu un an înainte? De ce drăcia 
dracului nu vă preocupă, nu vă doare genocidul 
pus la cale şi înfăptuit de evrei împotriva românilor în 
iunie 1940, fără nici un motiv, fără nici o provocare, 
şi dovedit cu acte valabile la orice tribunal?! De ce, 
d-le Cioflâncă? 

Dacă faceţi pe "umanistul fără frontiere”, fără 
parti-pris-uri apropos de naționalitatea unor victime, 
de ce sunteţi preocupat în aşa măsură de victimele 
evreieşti şi cele româneşti vă lasă indiferent?! 

De ce treceţi ca gâsca prin apa însângerată a 

Basarabiei şi a României anului 1940 fără să vi 
se înroşească penele? Sau obrazul? 


tendenţioasă şi 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


AG 


ÎNTREBĂRI IDIOATE 


Păi nu poţi fi umanist pentru evrei şi procuror- 
judecător condamnând pe români! Înţelegi ceva, d-le 
Cioflâncă? Mira-m-aş! 

Din prima întrebare sugerând, cum am mai spus, 
premeditarea "uciderii de evrei”, se nasc, după 
părerea d-lui Cioflâncă, două alte întrebări: 

"1) A existat un plan iniţial de exterminare a 
evreilor, formulat înaintea declanşării operaţiunilor 
militare?” - 

Deci deja nu se mai sugerează acest lucru, fiind 
în context mai mult afirmativ decât interogativ; ideea 
că populaţia evreiască în special din Moldova şi 
Basarabia declanşează ostilitățile împotriva 
României şi a românilor "nu îl atinge” pe d! Cioflâncă 


în nici un fel, aceasta cu referire la "înaintea 
declanşării operaţiunilor militare”! 
Despre "declanşarea operaţiunilor militare”: 


ambuscade împotriva armatei române, dinamitări în 
spatele frontului, cooperarea cu armata bolşevică 
prin sabotaje, informaţii, tăierea liniilor + de 
comunicaţie, incendieri şi câte de care nu mai ştiu, 


„care. creează „o. stare. de„spirit în rândurile armatei 


care nu poate să prevadă dacă, intrând într-o 
localitate aparent părăsită de "armata roşie”, nu se 
va trezi atacată de "nişte civili”. 

Pentru că au răspuns atacului, di. Cioflâncă ar fi 
vrut eventual să îi facă prizonieri şi să fie judecaţi 
undeva. Aşa ceva nu se va pomeni în veci într-un 
război şi "pierderile colaterale” sunt asumate de 
sabotori înainte de a acţiona. Să amintim de "pierderi 
colaterale"? Să amintim de Dresda sau de Hiroshima 
şi Nagasaki? 

Există sute de rapoarte ale diferitelor formaţii ale 
armatei române, făcând referire la grupele de 
“partizani” şi sabotori compuse literalmente numai 
din evrei, instruite şi echipate de "armata roşie” în 
retragere din Basarabia, atacând, sabotând, 
dinamitând,  semnalizând inamicului poziţii mai 
vulnerabile, dirijând focul artileriei sau aviaţiei de 
bombardament inamice. 9 

Evreii rămaşi în spatele frontului românesc de 
multe ori au dat dovadă de curaj dus până la 
sacrificiu şi dl. Cioflâncă vrea să îi transforme din 
eroi în victime? Urât din partea lui! 

La punctul doi al subtitlului: 

2) "Au fost emise ordine explicite din partea gen. 
lon Antonescu sau a instituţiilor subordonate 
acestuia, de eliminare fizică” (de ce nu psihică?) "a 
evreilor din laşi” - închei citatul. 

"Sancta simplicitas!” Cică noi suntem proşti! Păi 
după "Istoria Românilor” editată "sub înaltul patronaj 
al Academiei Române”, numărul victimelor a fost de 
2.500, şi aceasta se petrece în "trenurile morţii”: 
armata română nu a activat direct decât asupra 
grupului de evrei care, dintr-un imobil din centrul 
oraşului, a deschis focul în plină zi, într-un regiment 
care defila cu ocazia plecării pe front. Imobilul a fost 
înconjurat pe loc de cei atacați şi atacatorii au fost 
omorâţi, gest care nu depăşeşte cu nimic legile 
războiului, universal aplicate şi universal valabile, 

Măsurile, represaliile nu au vizat participarea în 
continuare a armatei române; mai departe poliţia a 
fost cea care a preluat “ostilitățile”. Nu a fost vorba 
de un val de ură a populaţiei, necontrolat. Se minte 


ca în toate ocaziile, inclusiv în tot articolul d-lui 
Cioflâncă. 

Nu se ştie pe ce criterii s-au făcut arestările de 
către poliţie (sau nu ştiu eu). Arestaţii au fost 
adunaţi în curtea poliţiei şi a urmat episodul cu 
"trenurile morţii”. 

Mai ieri remarcam absurditatea unor acuzații: 
=] că evreii au fost băgaţi spre transportare în "nişte 
vagoane etanşe” ca să moară prin sufocare. 
Vagoane etanşe nu există, decât în măsura în care 
un "vagon. frigorific” poate fi etanş. La vremea 
respectivă nu existau în dotarea C.F.R. vagoane 
frigorifice. 

După calculele I.N.S.H., a fost vorba de 12.500 
de victime; atenţiune: singurele victime care nu au 
I legătură cu "trenul morţii” sunt grupul de evrei care 
atacă regimentul în defilare, în urma luării cu asalt a 
clădirii respective. 

Evreii arestaţi după aceea au fost strânşi în 
curtea poliţiei şi de aici duşi la vagoanele de marfă. 
Câţi oameni puteau să aibă loc în curtea. poliţiei? 
12.500? Păi ce, era stadionul Dinamo? 

Dar să mergem mai departe pe urmele istoriei. 

DI. Cioflâncă urmăreşte să convingă cititorii de 
mai multe lucruri. Să începem cu premeditarea unor 
măsuri vizând "soluţia finală”. Această expresie, 
intrată în istorie ca aparţinând autorităţilor Germaniei 
naziste, nu poate fi utilizată la adresa autorităţilor 
române. Cu alte cuvinte şi mai pe scurt, Antonescu 
ar fi vizat să omoare toţi evreii din România, 
rezolvând astfel "problema evreiască”, dar nu a avut 
timpul necesar. 

Vă daţi seama de ce a primit în tot cursul 
războiului refugiaţi evrei de peste tot în România? 
Din sadism! Vroia să omoare cât mai mulţi, adică 
primirea de azil (neoficial) era o cursă în care intrau 
sute de mii de evrei destinaţi satisfacerii instinctelor 
criminale ale lui Antonescu. 

Țineţi minte ce am scris şi este foarte posibil ca 
să fi dat o idee autorităţilor evreieşti; gestul de 
deplină umanitate al lui Antonescu, pe care "istoricii 
internaţionalişti” - cum îi defineşte dl. Cioflâncă - 
încearcă să îl procure Generalului cât mai multe 
victime! lată o motivaţie care peste un deceniu va fi 
un răspuns oficial şi acceptat la "misterul" comportării 
Generalului. 

Premeditarea este atribuită şi cazului de la laşi de 
care vorbeam. Citez: "a pregătit prin intermediul 
armatei şi serviciilor secrete câteva acţiuni de 
diversiune şi incitare la laşi” (aşa o incitare!), "dar 
efectele acestora i-au depăşit, probabil aşteptările.” 

DI. Cioflâncă a descoperit în cotloanele istoriei o 
"oală de noapte” plină şi are în vedere aruncarea 
conţinutului, fir cu fir, într-o percepţie prezentă şi 


viitoare asupra comportării, autorităţilor timpului în 


"problema evreiască”. 

Auziţi întrebare năroadă: "Au fost emise ordine 
explicite din partea gen. Antonescu sau a instituţiilor 
subordonate acestuia de eliminare fizică a evreilor 
din laşi"? 

Am reluat întrebarea în contextul abordării: dl. 
Cioflâncă ştie câţi evrei erau în laşi la data 
respectivă? Ar trebui! Cca. 40.000; deci, cu alte 
cuvinte, a dat Generalul ordine de "eliminare fizică” a 
40.000 de oameni? 

Există măsuri presupuse sau dovedite care să te 
îndreptăţească la o astfel de întrebare?! Sau dl. 
Cioflâncă ne tratează ca pe nişte idioţi incurabili? 
Dar autorităţile evreieşti de astăzi sunt dispuse să îşi 
însuşească punctul de vedere al d-lui Cioflâncă în 
legătură cu capacităţile intelectuale ale românilor? 
Nu cred, ar fi o greşeală tactică; şi totuşi, aşa se 
pare: 

Altă “sugestie” a d-lui Cioflâncă: s-au stabilit 
câteva lucruri, axiome, în legătură cu poporul 
german, cu comportamentul său, definit ca fiind 
criminal, plătind Israelului până la ora actuală 
despăgubiri de 180 miliarde de euro. 


(ooritinuăre în pag 15) 
Za Păduraru 


Scriam în numărul din aug. 2012 despre perfidul 
avertisment “excesul de sare, zahăr şi grăsimi 
dăunează grav sănătăţii” şi explicam de ce e perfid 
- pentru că 

- lipsa sării. din sânge prosteşte (sarea 
formează principalul electrolit, care, scos din sânge, 


reduce de 11.000 de ori viteza transferului 
informaţional către creier!) 
- Vitalitatea, atenția, concentrarea, vin din 


zaharuri (naturale însă, adică miere, zahăr nerafinat, 
fructe) 

- nivelul scăzut al colesterolului (provenit din 
grăsimi) duce la apariția depresiei, a 
comportamentului violent, la sinucidere, la creşterea 
riscului de infarct miocardic şi, mai ales, la o slabă 
funcţionare a sistemului imunitar. 

Şi în legătură cu consumul unei cantități mari 
de apă există o mulțime de mituri! Sp că 


Reprezintă 75% din 
conţinutul creierului 
== 


Contribuie Ia transportul 
nutrienților 

şi oxigenului 

la celule 


Umezește oxigenul 
necesar respirației 


Contribuie la 
transformarea 
alimentelor 

în energie 


Reprezintă 83% 
din conţinutul 
sângelui 
Înlătură 
deşeurile 
Reprezintă 22% 


din conţinutul 
vaselor 


Protejează 
organele 
vitale 


Ajută corpul 

să absoarbă 

nutrienți 
Reprezintă 75% 
din muşchi 


Se găseşte 
în articulaţii 


Oamenii sunt determinaţi să creadă într-o serie 
de numeroase beneficii aduse sănătăţii de 
ingurgitarea unei ample doze zilnice de apă pentru 
prevenirea afecţiunilor rinichilor, pentru scăderea in 
greuiate şi creşterea nivelului de concentrare. 
Aproape toți doctorii ne sfătuiesc să bem în mod 
constant cât mai multe lichide, cam 2 litri pe zi. 

Medicul român Dan Negoianu din Statele Unite 
ale Americii a realizat o cercetare amplă în urmă cu 
trei ani, în urma căreia afirma că apa nu este 


Diverie 
MITUL APEI 


benefică organismului atunci când este consumată 
în exces, scrie "The Telegraph. 

Expert în cadrul Diviziei de Studii Renale, a 
Electroliţilor şi a Hipertensiunii.< Arteriale de la 
Universitatea din Pennsylvania — Philadelphia, dr. 
Negoianu, alături de alt expert, dr. Stanley Goldfarb, 
a revizuit mai multe studii clinice publicate despre 
aşa-zisele beneficii ale obişnuinței de a înghiţi o 
cantitate mare de apă pe zi, 

Mulţi cred că, dacă bei suficientă apă, aceasta 
poate ajuta în lupta împotriva obezității ŞI 
contribuie la menţinerea greutății corporale normale. 
“Unii oameni beau apă înainte şi în timpul mesei 
pentru a suprima polta de mâncare. Dar apa 
tranzitează atât de repede tractul gastro- 
intestinal şi se absoarbe foarte rapid, încât nu dă 
sațietatea la care oamenii se aşteaptă şi folosirea 
ei nici nu conduce la eliberarea de hormoni care să 
suprime pofta de mâncare", a explicat expertul 
american. În plus, apa băută în timpul mesei 
diluează sucurile gastrice, ducând la o proastă 
digestie, cu repercursiuni asupra sănătății generale. e 

"Nu numai că nu există dovezi care să susțină 
beneficiul unui consum suplimentar de apă, dar 
există circumstanțe în care supra-consumul acesteia 
este nesănătos. In cazul alergătorilor pe distanțe 
lungi, de exemplu, mai mult rău face băutul 
suplimentar de apă în timpul curselor decât băutul de 
prea puțină apă” concluzionează dr. Goldfarb. 

Altă afirmaţie eronată este aceea că băutul unei 
cantităţi mari de apă elimină toxinele din organism. 
Experții au risipit şi acest mit. “Când bei multă apă 
ajungi doar să ai un volum mai mare de urină, dar nu 
creşte neapărat şi excreţia diferitelor elemente 
constitutive ale urine?. 

Riguros vorbind, necesarul de apă zilnic 
depinde de înălțime, greutate, temperatura 
ambiantă, nivel de activitate, mod de alimentație 
(cei care consumă fructe, şi legume, supe etc. au un 
necesar foarte mic de apă). 

De asemenea, British Medical Journal, prin vocea 
cercetătoarei MeCariney, atrage atenţia asupra 
faptului că în cazul unui consum ridicat de apă 
nivelul de săruri din organism scade, existând 
pericolul insuficienţei cardiace, al stării de confuzie, 
al apariţiei edemelor precum şi al tumorilor pe 
creier. Boala este numită  hiponatremie - 
hiperhidratare, o anomalie electrolitică în care 
nivelul sodiului plasmatic scade sub o anumită 


isi 


valoare. critică. Sodiul este esențial pentru multe 
funcţii ale corpului, inclusiv menținerea echilibrului 
fluidelor, reglarea tensiunii arteriale şi funcţionarea 
normală a sistemului nervos. 

Hiperhidratarea poate fi confundată cu 
deshidratarea datorită faptului că multe dintre 
simptome sunt similare. (Fenomenul este identic 
cu cel din botanică: oricărei plante udate în 
exces i se îngălbenesc frunzele, exact ca în Cazul 
lipsei de apă.) Cele mai distinctive Simptome, sun 
culoarea, volumul şi frecvenţa urinei. Cei care suferă 
de hiponatremie vor avea o urină deschisă |a 
culoare, cu volum mare şi frecvență crescută a 
mictiunii. In schimb, cei deshidrataţi vor avea urina 
închisă la culoare, cu volum mic şi rară frecvență a 
urinării. 

Dr. Margaret McCartney spune că, de asemenea, 
dacă un om bea apă fără să-i fie sete, puterea de 
concentrare scade şi că, totodată, excesul de apă 
conduce la o proastă odihnă deoarece persoanele 
vor. fi nevoite să se trezească des în timpul nopții 
pentru a merge la toaletă. 

Cercetătoarea britanică concluzionează: 
“recomandarea celor şase - opt pahare de apă pe zi 
este nu numai o prostie, ci şi un nonsens 
complet demascat”, arătând fapiul că beneficiile 
unui consum sporit de apă au fost adesea 
“exagerate” de producătorii de ape îmbuteliate. 

În concluzie, "Nu există absolut nici o bază 
raţională pentru consumul mare de apă” 


Dimpotrivă, prea multă apă dăunează sănătății! 


Deci, cel mai bun lucru de făcut este să bei 
numai atunci când ţi-e sete! 
Şi să mănânci numai atunci când ţi-este foame! 


EURO VA DISTRUGE EUROPA 


În contextul istoriei pe care încearcă să o 
declanşeze tov. Băsescu la nivel naţional şi 
internaţional, condamnând cu un glas de stentor 
pensionat neintrarea în "Schengen” din vina unui 
guvern de-abia instalat, omițând zece ani de 
conducere catastrofală a "tot ce a mişcat” 

În România, unul dintre marii finanţişti şi miliardari 
ai lumii, George Soros, prezent la "Forul Economic 
Mondial” de la Davos, indirect ne aprobă - îl cităm; 

"Moneda unică europeană a fost salvată, însă 
problemele din ultimii ani au afectat grav economia 
zonei euro şi au creat dezechilibre politice 
periculoase, prin urmare 2013 va fi un an extrem de 
turbulent”! “Intervenţia Băncii Centrale Europene 
pentru salvarea monedei unice ... şi-a atins scopul 
însă a deteriorat continentul care o foloseşte.” 

“În timp ce B.C.E. şi F.M.I. au cerut reduceri de 
cheltuieli şi creşteri de taxe drept condiţie pentru 
oferirea de sprijin financiar, datoriile excesive nu pot 
fi reduse prin reducerea P.I.B." 


DI. Soros mai comentează că "austeritatea 
împinge zona euro spre recesiune”. 

Ce înţelegem noi; 

- soluţia  ieşirii din recesiunea financiară 


(reducerea de cheltuieli şi creşterea de taxe), soluţie 

declarată ca salvatoare de către guvernările 

"Băsescu", nu a făcut decât să adâncească ţara în 
criză 


Pag. 8 


- soluţia împrumuturilor, a "tăierii" salariilor, 
pensiilor, ajutoarelor sociale şi mărirea tuturor 
taxelor, nu a avut decât un singur efect pozitiv: 
menţinerea ratei de schimb valutar care a salvat 
băncile din România şi a adâncit în mizerie milioane 
de români! Ce bine...! 

Problema care se pune este următoarea: 
alegerea soluţiei pentru . ieşirea din recesiune, 
alegere criminală, a fost acceptată de tov. Băsescu 
din prostie sau în cunoştinţă de cauză? Dacă tov, 
Băsescu a fost la rândul său forţat de F.M.I. et comp. 
la luarea acestor măsuri, am fi avut timp şi era 
obligatoriu să ni se explice lucrul acesta şi puteau să 
fie înlocuite, "îndulcite”, printr-o gestionare judicioasă 
a banului public, În realitate, distrugerea echilibrului 
economic naţional făcea parte dintre mijloacele de 
luare în stăpânire politică a României. 

Amânarea cu un an a intrării României în 
Schengen, privind lucrurile pur-şi simplu din punct de 
vedere financiar, ar trebui privită ca o oportunitate în 
contextul anului 2013 declarat de di. Soros ca un an 
"extrem de lurbulent pentru zona euro”. 

Cităm iarăşi din George Soros: "Soluţia financiară 
(adoptată n. n.) la problemele europene, nu este 
acceptabilă din punct de vedere politic şi, pe termen 
lung, este intolerabilă. Astfel, euro riscă să distrugă 
Uniunea Europeană” - închei citatul. 

Dacă tov. Băsescu şi miile sau poate zecile de mii 
de "combatanți" mercenari în slujba intereselor 
iudalce având sponsor pe George Soros, nu ţin cont 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


de "recomandările" subînţelese din aceste declaraţii 
făcute în 2012, trebuie să tragem concluzia că 
disperarea provocată de căderea guvernului M.R. 
Ungureanu acum un an a produs un adevărat 
dezastru,  infirmând valabilitatea planurilor de 
ingenunchere completă şi definitivă a României (pe 
termen scurt). Aceste planuri se sprijineau pe 
capacitatea lui Băsescu de a promova în continuare 
la cârma României pe M.R.U., nimeni altul decât cel 
“denunţat” în 2011 de purtătorul de cuvânt al S.R.I. 
It-col. Ulieru, ca fiind "agent al unui serviciu secret 
străin” (în mod evident fiind vorba de Mossad). 
Această informaţie "livrată" cu acte în regulă 
senatorului lon Stan, vicepreşedinte al Comisiei de 
Monitorizare a S.R.|. şi făcută publică de acesta, â 
provocat tot atâtea comentarii ca într-o lume a 
peştilor. Dar urmări? Nimic nu rămâne nepedepsit: 
Ulieru "în rezervă” şi lon Stan implicat într-un 
“flagrant” şi deferit justiţiei. 

O ultimă observaţie: faptul că Mişcarea 
Legionară a apreciat ca pozitivă demiterea 
guvernului M.R.U. şi preluarea guvernării de U S.L. şi 
Ponta, nu lezează cu nimic punctele de vedere şi 
principiile legionare; nu înseamnă că am dat "un 
C.E.C. în alb” actualei guvernări. Faptul că a mai 
apărut un răgaz în care, de bine, de rău, mai existăm 


ca naţiune, este important. 
a. 


CAZUL HORIA S 


De la Milică Predescu însă am aflat lucruri 
recise. lată în rezumat ce se sugera de către 

nemți, prin fostul consul al Germaniei la Constanța 
în timpul guvernării legionare, Otto Geiger, pe la 
sfârşitul lui iulie 1942: 

_ Colaborarea Mişcării cu Partidul Naţional- 
Socialist german, având fiecare câte un 
reprezentant (prin reciprocitate) 

- Saşii din România să intre în masă în Garda de 
Fier; şeful lor să facă parte din Statul Major, iar 

anizația lor existentă va aduce o formaţie gata 

- Formarea unei armate legionare cu instructori 
germani 

- Consilieri tehnici germani în fiecare minister 

. Diverse probleme economice 

. Organizarea tineretului cu elemente legionare 
formate în Germania. 

Aceste propuneri să le facă HORIA SIMA, când 
îiva spune el. 

Aceste pretenții erau atât de absurde şi 
provocatoare încât am pus la îndoială veridicitatea 
lor, atribuindu-le unor elemente periferice şi 
iresponsabile. 

Nu cumva anumite cercuri germane influențate 
de oameni obtuzi ca Andreas Schmidt, şeful saşilor 
din Ardeal, văzând cramponarea disperată a lui 
SIMA la şefia Mişcării, căutau să o speculeze în 
sensul aservirii acestei Mişcări şi, prin ea, 
aservirea Statului? 

să se fi referit la ele atunci când - cum am văzut 
mai înainte — HORIA SIMA ne spunea că „putem fi 
călare pe situație dacă se acceptă condițiile puse 
de nemți” şi înclina spre asemenea soluţie? 

La un om arivist ca acesta, nu este exclus. Şi 
insistențele pe care le făcea pe lângă mine pentru 
compromis - cum am amintit mai sus - aveau ca 
scop să prevină o reacțiune care i-ar fi stricat 
eventuala combinație. 

Abia la 22 oct. 1942 HORIA SIMA, în şedinţa 

Forului” restrâns, a adus problema în discuție. 


A arătat punctele unde se cer concesiuni (nu le-a 
indicat însă pe toate) şi anume: Armata, Mişcarea şi 


Ministerele, iar el să ceară în schimb să fie 
conducător al Statului. 

A spus că trebuie să ne gândim bine şi să privim 
lucrurile în mod realist, înclinând spre soluția 
compromisului. 

Încă o dată am relevat că germanii lucrează pe 
două planuri: unul al prezentului, singurul cure 
contează pentru cercurile superioare, şi care este 
acela de a menaja pe Antonescu din necesitate 
pentru război, şi altul pe plan de viitor, pentru care, 
profitând de chestiunea cu şefia, tind să angajeze 
Mişcarea Legionară de pe acum. 

Am dezvoltat mai pe larg argumentele discutate 
cu el la 20 aug. 1942, redate mai înainte în cursul 
acestei expuneri (n. n.: în numărul trecut al ziarului 
nostru), când încă nu cunoşteam propunerile venite 
prin Mitică Predescu. Concluzia a fost tot aceeaşi, 
subliniată însă cu mai multă tărie: z 

Cum am menţionat mai sus, părerea mea era că, 
chiar dacă s-ar face cererea sugerată şi s-ar declara 
că se acceptă condiţiile indicate, nemții tot nu-l pot 
pune în situația pe care i-o promit. Conjunctura de 
război, mai ales în faza de acum, nu le permite o 
asemenea schimbare într-un moment de mare 
cumpănă ca acela care îl străbat. SIMA însă nu a 
renunțat la soluția concesiunilor, în speranța de 
a-şi salva poziția personală. Această cramponare 
nu arăta numai un egocentrism feroce, ci şi semnele 
Unui îngrijorător paranoism. 

Situaţia de pe frontul de Răsărit, din cauză că 
Nu s-au obținut toate rezultatele prevăzute în planul 
german, devenea din ce în ce mai critică. Mai ales 
prin apropierea toamnei şi a iernii, germanii nu 
numai că nu se puteau dispensa de Antonescu, 
dar aveau tot interesul să-l întărească cu 
elemente care erau convinse că primejdia 


Carte Apionară 


mortală pentru neamul - românesc vine, ca 
întotdeauna, de la hoardele din Răsărit. 

Or, lumea veche, înfeudată unor cercuri 
occidentale, din interes sau din calcule greşite, 
colabora cu aceste hoarde şi începea să 
cocheteze şi chiar să uneltească împotriva aliatului 
care se angajase pe viaţă şi pe moarte cu căpcăunul 
de la Răsărit. Mai ales după debarcarea Aliaților în 
Africa de Nord. 

Atât interesul german cât şi cel românesc în noua 
Situaţie era să despresoare pe conducătorul Statului 
care se angajase în mod hotărât pe frontul de 
Răsărit, de toată această lume dubioasă. In aceste 
condiţii pretenţia lui Antonescu de a condiționa 
reluarea colaborării cu Mişcarea Legionara prin 


„ retragerea lui SIMA de la şefie, chiar dacă avea şi 


un substrat  ranchiunos, trebuia luată în 
considerare, nu numai de germani, dar şi de 
Mişcarea Legionară. 

Soluția posibilă atunci ar fi fost - cum am mai 
spus în cursul acestei expuneri - să se dea în mod 
sincer Mişcării Legionare, prin cadrele sale 
râmase libere, libertatea să reia, după intrarea 
României în război, colaborarea cu Antonescu. 

Ca rezervă şi supapă de siguranță să rămână 
complet grupul de fruntaşi legionari de la 
Berkenbruck, condamnaţi la temniță grea după aşa- 
zisa rebeliune, şi neagreat de Antonescu. 

Frankfurter. Zeitung din 6.1l.1941 scria: „cel care 
are înaintea ochilor evoluția politică din ultimele luni 
din România, înclină spre concepția că conducerea 
Legiunii n-a administrat bine moştenirea lui 
Codreanu”. (N. n.: Aşa e!) 

Asemenea raţiuni naţionale şi internaţionale, 
folositoare pentru ţara românească, n-au contat 
pentru fostul „COMANDANT” al Mişcării Legionare. 

Posedat de un egocentrism, bolnăvicios, când a 
văzut că nu sunt şanse să fie acceptat la şefia 
Mişcării, chiar după ce_s-a arătat dispus să 


primească condiţiile __de__aservire__cele mai 
umilitoare, s-a _ pus oziția__de__ruptură, 


indiferent de consecințele dezastruoase ce urmau 
atât pentru Mişcarea Legionară cât şi pentru ţara 
românească şi aşezarea creştină a lumii. 


Fuga în Italia 

In aşa-zisul COMPLOT DE LA ROSTOCK de la 
începutul lui decembrie 1942, la montarea lui au 
tras sfori fiecare pe cont propriu, brigadirii simişti şi 
agenţii antonescieni, cu vădita complezență a 
Gestapoului. Că fuga lui SIMA n-a fost 
determinată de „complotul agenţilor 
antonescieni" rezultă şi din faptul că, cu multe 
săptămâni înainte, el chemase rând pe rând grupe 
de legionari pe care îi considera apropiaţi lui, spre a-i 
pregăti sufleteşte pentru această eventualitate. 
Paralel însă cu aceste pregătiri, el şi oamenii lui 
lansaseră zvonul că eu mă pregătesc să plec în Italia 
şi de acolo să provoc o disidență în Mişcare! 

Mai mult: oameni dubioşi din anturajul său, ca 
Ponta, răspândeau zvonuri că eu cu Gârneaţă şi alţi 
camarazi puneam la cale comploturi împotriva 
„Comandantului", şi alte asemenea infamii pe care 
atunci le atribuiam spiritului dezechilibrat al lui Ponta, 
infamii pe care acum SIMA le strecoară în pamfletul 
său din ultimul timp. 

Din cele arătate mai sus pe fapte precise, rezultă 
clar că HORIA SIMA era gata să accepte condiţiile 
cerute de anumite cercuri germane, pentru a se 
întoarce în țară, dezonorându-se pe toate planurile, 
numai să nu-şi piardă şefia. 

Când a văzut însă că toate tumbele slugarnice 
nu mai au efectul scontat din cauza  înrăutățirii 
situaţiei pe frontul rusesc, care îl făcea şi mai 
indispensabil pe mareşalul Antonescu ca conducător 
al Statului Român, a şters-o în Italia. 

Scrisorile lăsate prin care oferea soluții pentru 
luarea conducerii Mişcării de către  lasinschi, 
Papanace sau Georgescu, apăreau ca 


IMA ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ (VI) 


CONST. PAPANACE 


(continuare din numărul trecut) 


copilărească şmecherie căci, prin faptul însuşi al 
plecării, reieşea intenţia lui clară de a le anula. 

Cât priveşte afirmaţia că a fost încurajat de 
propunerea lui Mussolini de a trece în Italia etc., 
trebuie primită sub beneficiu de inventar. Este foarte 
probabil că toată această poveste să fie o născocire 
a lui Mario Appelius de la care spera o legătură cu 
Mussolini şi prin care înaintase o serie de memorii. 
Or, chiar de la chestorul Poliţiei care îl arestase la 
Roma, SIMA a aflat că acest Mario Appelius era 
suspectat de a fi un agent al Intelligence Service- 
ului. Agenţii serviciului duşman ațâțau pe ambele 
laturi. Tămbălăul făcut de o anumită presă 
internaţională de care SIMA se simte măgulit, indica 
în mod clar acest tâlc. 

SIMA scrie în plin delir de inconştiență: 

„Saltul meu în ltalia a dezlănţuit o agitație 
mondială. Faptul nu mai putea fi ascuns. Întreg 
aparatul de securitate al statului german a fost 
alarmat şi pus pe urmele fugarilor. în România, 
Antonescu, închipuindu-şi că se pregăteşte o 
lovitură internă, a ordonat mii de arestări. 

Toate serviciile occidentale s-au sesizat de 
această fugă, imaginându-şi lucruri care ar fi putut să 
le servească şi lor. 

Am intrat în lagăr, e drept, dar nu poposind 
„planmassig”. într-o clădire amenajată de Gestapo 
pentru trebuințele grupului de la Berkenbruck, ci 
după ce s-a produs o vâlvătaie mondială. ("Țara şi 
Exilul”, mai-iunie 1972. p. 28). 

Am reprodus in extenso toată motivarea lui 
HORIA SIMA fiindcă în această expunere se 
găsesc înmănuncheate toate laturile negative ale 
acestui zevzec. Mai întâi, denaturează adevărul de 
bază. 

1. Cum am văzut şi din faptele amintite mai sus, 
perspectiva internării în lagăr devenea inevitabilă 
numai dacă SIMA continua să torpileze orice 
soluție de continuare a colaborării dintre 
Mişcarea Legionară şi Antonescu, aşa cum 
cereau în mod imperios necesităţile de război. 
Şmecheria de a inversa termenii problemei, luând 
efectul drept cauză, poate să meargă la întârziații 
săi, nu la oamenii care pot judeca. 

Prins de euforia că fuga sa a dezlănţuit o agitație 
mondială, el uită că Mişcarea Legionară este 
scoasă din acțiune tocmai în momentul decisiv al 
luptei contra primejdiei de la Răsărit care a 
generat această Mişcare. lar Căpitanul pregătise 
Mişcarea  Legionară tocmai în vederea unor 
asemenea momente cruciale. 

2. Nu ţine seama că se lăsa complet liber terenul 
ocupat de acele elemente dubioase care, după 
conflictul cu Mişcarea Legionară, au încercuit pe 
Conducătorul Statului ale cărui sentimente (sau, mai 
bine zis, resentimente) anticomuniste, erau în afară 
de orice îndoială. 

3. Prins de preocupări meschine, nu vede că 
“pătura suprapusă” a cărei primejdie - din câte 
îmi mărturisise - nu o subestima, va profita de 
noua poziție ocupată şi, într-o conjunctură 
externă favorabilă Mişcării Legionare, pentru a 
decima cu mai multă furie cadrele legionare, atât 
prin mizeria din închisori, cât: şi prin aşa-zisele 
“batalioane de reabilitare”. 

Este adevărat când scrie că “lumea veche 
umpluse golul lăsat în urma mişcării” (Țara şi exilul, 
mai-iunie 1972, p.17). Dar aceasta se datorează în 
mare parte crasei sale incapacități la conducere, 
fiindcă faptul s-a produs tocmai în conjunctura 
externă când se simțea mai mult necesitatea Mişcării 
Legionare. Prin obstrucția sa criminală sau 
inconştientă față de găsirea unei soluții în afară 
de persoana sa, el asigura primatul politic al 
acestei clase care ne prigonise sângeros şi sub 
domnia carlistâ. 

(continuare în numărul viitor) 


SS//etiurni de Vezule Poduri 
CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


Pag. 9 


Par 


ă 
] 
ij 


Pocvamand 


RĂZBOIUL DIN RĂSĂRIT ÎN LITERATURA VREMII (IV) 
ARD MALURILE NISTRULUI ([]) 


În timp ce sătenii povesteau 
căpitanului Andreescu Paul 
nemaipomenitele cruzimi îndurate 
din partea bolşevicilor şi îşi ştergeau 
la fiecare cuvânt lacrimile cu palma, 
pe drum se vede venin d în goană 
nebună un țăran călare. 

Când călărețul, care venea cu 
calul în spuma s-a apropiat mult, 
țăranii l-au recunoscut. Era un 
sătean din comuna vecină. P 

Povestea pe care călăreţul a | 
narat-o cu răsuflarea întretăiată, era 
următoarea: 

În timp ce armatele bolşevice se 
retrăgeau din sat, o bandă de câteva 
zeci de evrei înarmaţi, care locuiseră 
în comuna şi prin satele vecine, s-au 
năpustit asupra sătenilor, 
împuşcându-i. A 

Când au văzut că țăranii se 
retrag din fața armelor cărora nu le 
puteau rezista cu ciomegele şi cu 
topoarele, evreii s-au apucat să dea 
foc satului. 

Unul dintre țărani a reuşit săli 
încalece un cal şi să alerge spre 
Lehuţani Tăutul, unde auzise că se află armata 
românească, pentru a cere ajutor. 

- Toţi aceştia care au tras cu puştile în noi, în 
femeile noastre şi copiii noştri, iar acum dau foc 
satului, sunt evrei care au trăit câştigând averi şi 
mâncând pâinea din sudoarea şi din munca 
noastră. 

Toţi au fost negustori prin satele noastre. După 
ce ne-au chinuit şi ne-au batjocorit fetele, iar pe 
copiii noştri i-au trimis în Siberia şi în puşcărie, 
un an întreg, pustiind satele şi semănând atâta jale, 
acum s-au năpustit cu puştile şi cu mitralierele 
asupra noastră, a celor care am mai rămas pentru a 
ne ucide. Şi fiindcă au văzut ca o parte din noi s-au 
ascuns pe ogoare şi prin pivnițe, aşa că nu puteau fi 
omorâţi de gloanțele lor, s-au apucat să dea foc 
satului. 

Călărețul acesta disperat implora ajutor, ca să nu 
le fie satul prefăcut în cenuşă de către evrei. 

Dar acte de barbarie similară comise de 
bandele evreieşti, în timpul retragerii şi după 
retragerea armatelor bolşevică, se vor repeta în 
tot cursul călătoriei noastre. Acestea sunt faptele 
România. 

Străzile sunt pustii. La fiecare sută de paşi 
întâlnim un automobil rusesc incendiat, muniții 
ruseşti părăsite, gropi făcute de bombele aruncate 
din aviaţie. 

Populaţia e atât de puţină încât oraşul pare 
complet părăsit. 

Din când în când vedem în ferestre câte o icoană. 
Sunt de obicei icoane ale Maicii Domnului, pe care 
creştinii le-au scos din locurile din care le 
ascunseseră de teama bolşevicilor şi pe care acum 
le” puneau în ferestre. Părea că oraşul se 
recreştinează. 

Deasupra multora dintre clădiri şi la balcoane 
flutură drapele româneşti şi germane. 

Totuşi nu întâlnim nici un om. Mergem de 
aproape o jumătate de ceas pe străzile pustii. Oraşul 
acesta frumos este acum un oraş părăsit. Toate 
magazinele au geamurile sparte şi uşile sfărâmate 
cu toporul. Întâlnim mereu case arse. Totul e 
devastat. 

Aflăm de la câţiva ostaşi că bolşevicii au început 
a jefui oraşul şi a căra toate depozitele de alimente 

în Rusia, imediat după declararea războiului, 
Tot atunci au început şi arestările care se 


Pag. 10 


CERNĂUȚI (II) 


făceau pe o scară foarte întinsă. Erau luaţi din 
casele lor aproape toți românii şi duşi împreună cu 
familiile lor spre locuri necunoscute. 

Ajungând în centrul oraşului, tablourile sunt din 
ce în ce,mai dramatice. A ş 

Toate clădirile din Piaţa Unirii au fost arse. 
Bisericile au fost devastate. 

Apă nu exista în oraş, fiindcă uzina a fost 
distrusă. A fost aruncată în aer şi una din uzinele 
electrice. Morile şi fabricile au fost arse toate. 
Clădirile tuturor instituțiilor au fost distruse. 

Toate acestea le aflăm de la cei care se găsesc 
în jurul nostru. 

Populaţia este flămânzită. Nu a rămas nici un 
depozit. Din casele particulare a fost luată ultima 
pâine şi ultima pasăre. 

Cu o noapte mai înainte o bandă de câteva 
sute de evrei înarmați, aceeaşi bandă care a 
distrus oraşul dinamitându-l şi incendiindu-l, a 
căutat să dea o ultimă lovitură. Aceşti comunişti, 
înarmaţi cu mitraliere şi arme automate, au îmbrăcat 
uniforme militare ruseşti şi, după ce au răspândit 
zvonul că armatele sovietice se îndreaptă spre 
Cernăuţi, speriind din nou populaţia îngrozită, au 
căutat să atace oraşul ca să-l distrugă complet. 

Datorită energiei cu care a reacţionat armata 
noastră, această bandă criminală a fost decimată. 

Dar şirul faptelor criminale săvârşite de evrei 
şi de bolşevici în frumoasa Bucovina, de-abia 
începe. 

Cineva ne povesteşte că vreo câteva sute de 
români au fost ridicaţi din Cernăuţi cu câteva zile mai 
înainte de către poliția comunistă şi ucişi prin 
strivirea cu tancurile aproape de Nistru. Cum s-au 
petrecut aceste oribile fapte? 

Ultimii arestaţi din Cernăuţi, constituind o povară 
pentru bolşevicii care se retrăgeau cu maximum de 
viteză, s-a procedat la asasinarea lor. Infuriați peste 
măsură din cauza înfrângerii, bolşevicii nu au ucis 
câteva sute de români prin împuşcare, ci într-un chip 
groaznic, nemaipomenit. Arestaţii au fost legați 
unul lângă altul şi aşezaţi cu fața în jos, pe 
pământ, într-un câmp de pe malul Nistrului. După 
ce a fost făcut acest pod viu, tancurile sovietice 
au trecut peste trupuri cu uruitul lor macabru . Au 
fost asasinați acolo, prin strivirea cu tancurile, câteva 
sute de oameni. Pesta cadavrele lor transformate în 
mormane de carne diformă, a fost aruncata apoi 
țărână, A existat vreo dată pe lume un mormânt mai 
grozav? 


(continuare din numărul trecut) 


CONST. VIRGIL GHEORGHIU 


Aveam un bon de cartiruire 
pentru noaptea aceea la şcoală 
normală. Era însă întuneric beznă. 
îi începuse să plouă mai tare şi am 

| rătăcit pe străzi. 
Într-un târziu ajungem în localul 
| şcolii normale de fete. În curte ne 
A | împiedicăm de căşti de război 
| sovietice, de lăzi cu muniții şi de 
| diferite obiecte aruncate de bolşevici 
| în timpul fugii lor. 

Un miros acru, înăbuşitor, ne 
=] loveşte din fiecare cameră căreia îi 

deschidem uşa. 

După cum înțelegem, bolşevicii 
au transformat şcoala normală de 
fete într-o cazarmă. În fiecare 
cameră, care a fost odinioară sală 
Ide cursuri, dormitor sau sală de 
mese pentru eleve, acum au rămas 
pereţii pustii şi un miros de grajd. 
Parcă au stat aici animale. Ne lovim 
mereu cu piciorul de căşti 
sovietice pe care bolşevicii le-au 
Sl transformat în oale de noapte. 
=== Murdăriile pretutindeni. Nici cele 
mai murdare closete nu sunt în halul de murdărie 
în care am găsit frumoasa şcoală normală de fete 
din Cernăuţi. Dar descrierea fugară nu poate să dea 
decât o infimă imagine a aspectului pe care îl avea 
această clădire. 

leşim. iarăşi în ploaie. Ne sunt hainele ude. Oraşul 
e pustiu. Noi suntem frânţi de oboseală şi nu ştiam 
unde am putea dormi. 

N-am parcurs nici câteva sute de metri pe ulițele 
pustii, prin mirosul acru de funingine udă, şi de 
undeva, de la un balcon, răzbat spre noi ţipetele a 
două femei. 

Pornim în goană spre locul de unde veneau 
strigătele acelea disperate. Am ajuns. Suntem lângă 
un bloc care se înălța, monumental şi alb, în noapte. 
La etajul al doilea zărim două siluete de femei în 
cămaşă, care ţipau: 

- Veniţi, că ne impuşcăl... 

Căutam să pătrundem în casă. Uşa era încuiată. 
Ne izbim în ea şi reuşim să-i sfărâmăm încuietorile. 

În vreme ce controlam camera să aflăm cine a 
atacat pe cele două femei, s-a auzit o detunătură, 
apoi alta, la interval foarte scurt şi geamul care 
dădea într-o curte inferioară s-a spart într-o mic de 
cioburi. Imediat a răsunat o a treia detunătură. 
Glonţul a trecut pe lângă umărul meu şi a sfărâmat 
lampa care atârna de tavan. Ne-am apropiat de 
pereți şi am stins celelalte lumini, apoi am înaintat 
spre fereastra să vedem de unde suntem atacați. 
Unul dintre noi a coborât în stradă, să caute patrula 
militară. 

Peste o jumătate de oră tot colțul străzii era 
înconjurat ostaşi. S-a început un control amănunţit în 
toate clădirile vecine. La urmă atentatorii au fost 
arestați. Ei erau doi evrei de şaisprezece ani, care 
se ascunseseră'în podul unei case evreieşti. 

Doamna care fusese atacată era soția unui 
Broeuro Şi sosise la Cernăuţi în după amiaza acelei 
zile, 

Aflu apoi că în apartamentul acela a locuit 
câteva luni până la ocuparea Cernăuţiului de 
către trupele noastre, un general bolşevic. 

La plecarea lor din Cernăuţi, anul trecut, 
procurorul şi soția lui au lăsat acest apartament 
complet mobilat. Ei nu şi-au putut lua cu dânşii decât 
câteva lucruri de îmbrăcăminte şi lenjerie. Atât. 
Restul gospodăriei a rămas acolo. 

Acum nu mai era din toată mobila decât o 
dormeză, vreo trei scaune rupte şi biroul zgâriat cu 
briceagul şi murdărit de noroi şi cerneală violetă. 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


Pereţii, care fuseseră 
zugrăvi, acum erau” parai Pe 
sângele păduchilor de lemn pe care 

generalul bolşevic, care locuise acolo îi 
omora noaptea, când se întorcea acasă beat 
robabil cu tocul revolverului. Decât să omoare 
păduchii de lemn Strivindu-i pe pereţi cu revolverul 
desigur că era mai uşor să facă puţină curățenie în 
casă şi să spoiască cu var. Dar se vede ca generalul 
bolşevic avea cu totul alte principii despre igienă şi 
curățenie. 

La plecare, ilustrul general fiind foarte grăbit, nu a 
avut timp să-şi ia nici geamantanele. ; 

Văd un vraf de fotografii de-ale lui. Toate 
fuseseră prinse pe pereţi cu pioneze şi doamna 
doctor le dăduse jos. Generalul bolşevic, care era 
foarte fotogenic, nu pare să fi avut mai mult de 
treizeci şi cinci de ani. Avea o frunte mică, ochii nitel 
îndobitociţi şi râdea în toate fotografiile în care putea 
fi văzut alături de diverse femei de moravuri uşoare 
„Din aceste fotografii şi din halul de murdărie în 

care se găsea apartamentul, ca şi din sticluțele şi 
cutioarele cu diverse alifii şi doctorii pentru boli 
venerice, se poate deduce ce fel de viață ducea şi în 
ce mediu trăia generalul bolşevic. 

Dar ce e mai interesant, e conţinutul 
geamantanului lui. lată ce avea acest conducător al 
armatei comuniste, în pachete şi în geamantane: 
două cutii mari, a câte douăzeci de kilograme de... 
untură de porc topită, zece kilograme de scrumbii 
afumate, o ladă cu zahar, o parte din vesela şi din 
crațițele pe care doamna doctor, stăpâna 
apartamentului, le lăsase în bucătărie când se 
refugiase. În afară de acestea se mai aflau în 
geamantanele generalului bolşevic nenumărate 
lucruri provenite din jaf. Între altele erau şi vreo zece 
perechi de chiloți de damă, sticle cu parfum şi apa 
de colonie. Paharele de ţuica şi de vin erau învelite 
în ciorapii murdari ai domnului general şi băgaţi în 
cratițele murdare de untură. 

În bucătărie şi în birou sobele erau pline cu pene 
"de păsări. Domnul general împuşca, împreună cu alți 
ofițeri, găinile cetățenilor şi le jumulea în birou sau în 
dormitor, frigându-le apoi. 

În jurul întrerupătorului de lumină peretele era 

negru de murdărie. Nici la bucătării nu e atât de 
negru şi de murdar peretele, în jurul întrerupătorului 
electric. Se poate deduce cât de curate erau mâinile 
domnului general. 
-Pebirou, care, după cum am spus, era scrijelit cu 
briceagul şi murdărit de cerneală, se cunoşteau 
urmele cratițelor, aduse fierbinţi de la bucătărie şi 
murdare de fum. În fata tuturor acestor lucruri, 
- doamna doctor ne întreabă: 

- Dacă generalul avea o sufragerie atât de 
eleganță; de ce mânca punând cratițele pe birou? 

Nu ştiam. Dar se vede ca sufrageria o vânduse, 
fiindcă nu era învățat cu ea, şi banii i-a cheltuit la 

[A 
iri lucru pe care l-am găsit în geamantanele 
lui erau nişte hărți militare ruseşti Nu ştiam dacă 
generalul era obişnuit cu hărţile, dar ele nici nu 
fuseseră desfăcute şi erau pătate de untura şi de 
funinginea de pe fundul cratițelor sub care fuseseră 
aşezate, 

Fiindcă luase parte la devastări şi avea mai multe 
lucruri provenite din jaf, generalul le-a băgat în 
“noptiera căreia i-a bătut uşa cu cuie, improvizând 
astfel un... geamantan. z 

Cum a putut frumosul general, amator de untură 
topita şi colecționar de cratiţe şi de chiloţi de damă, 
să-şi facă un asemenea geamantan? 

Privind locuința acestui general rus, ne-am 
îngrozit. Din ea se vede nivelul de cultură şi 
Civilizație al conducătorilor armatei bolşevice. 

ŞI, pentru a completa tabloul, să spunem şi cum 
dormea generalul. El se culca pe dormeză, care era 
murdară de noroi şi de cremă de ghete şi se învelea 
cu plapuma de mătase a doamnei doctor, plapumă 
care acum nu mai avea cearşaf şi era atât de 
murdară, încât părea că generalul îşi ştergea 
Cizmele în fiecare dimineața cu ea. 

Acesta este, în foarte puţine cuvinte, aspectul 
unui apartament în care a locuit cinci luni un general 
din armata bolşevică! : 

Se auzeau impuşcături în alte colțuri ale oraşului. 

Atentatorii evrei continuau să săvârşească 
acte de teroare şi crime. Ei şedeau ascunşi prin 
case, iar când li se ivea ocazia, trăgeau cu arma 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


asupra ostaşilor noştri, asupra copiilor şi asupra 
femeilor. 

Am intrat apoi într-o cafenea. Dar aici, în afară că 
era un miros infect, toate fotoliile şi toate canapelele 
erau tăiate şi murdărite. 

Într-un târziu, intrăm într-o casă unde era instalat 
corpul de gardă. 

Ostaşii însărcinați cu paza, cărora nu le venise 
încă ceasul să între în post, dormeau, înveliţi în foile 
de cort, pe ciment. Urcăm la etaj. În fața noastră e o 
uşă capitonată, care e încuiată. 

- Cu siguranță că aici e un dormitor, spune cineva 
dintre noi. 

Întrebam apoi pe soldaţii de jos, ce se afla în 
camera aceea şi în camerele vecine. 

- Aici au locuit nişte evrei, care au fugit, ne 
informează unul dintre ostaşi. 

- Şi voi nu aţi intrat înăuntru să căutaţi o pernă 
sau o saltea, pe care să vă odihniţi? 

- Păi cum să intrăm în casa oamenilor, dacă 
nu ne-a dat nimeni ordin? 

Răspunsul şi fapta acestor ostaşi erau aproape 
neverosimile, prin puritatea şi candoarea lor. 

După ce au dormit săptămâni întregi în 
tranşee, pe ogoarele desfundate de ploi şi în 
păduri, au cucerit oraşul şi nu au îndrăznit să 
între într-o casă părăsită ca să se culce pe un 
pat, pentru simplul motiv că nu le aparţinea lor 
acest pat. 

În cinstea lor, de o superbă puritate, ostaşii 
români: au preferat să doarmă în oraşul cucerit, 
sub streşinile caselor, pe asfalt, sau pe culoarele 
de ciment, uzi de ploaie, şi înveliţi în foile de cort, 
decât să forțeze o uşă, după care, cu siguranţă, ar fi 
găsit un pat şi o pernă, pe care să doarmă 
omeneşte. 

Somnul lor, somnul ostaşilor care au cucerit 
Cernăuţii şi care dormeau pe asfaltul ud, m-a 
obsedat, de-atunci nopți de-a rândul. 

Oare mai există, în vreo parte a lumii, un țăran 
atât de cinstit ca flăcăii aceştia, care au cucerit 
Cernăuţii? 


M-am îndreptat spre reşedinţa metropolitană, 
care e una din cele mai frumoase clădiri din țară şi 
care are o capelă de minunată artă. 

Icoanele erau de aur, totul era lucrat de mari 
maeştri, în această micuță bisericuţă. Interiorul ei 
rivaliza în frumuseţe cu cele mai artistice lăcaşuri 
ortodoxe de închinare. 

Aflasem în cursul serii că această capelă, de la 
reşedinţa metropolitana, a fost devastată. Cât de 
puțin e spus: "devastat”. - 

Bisericuța aceasta nu a fost devastată: a fost 
prădată şi pângărită în cel mai groaznic chip. Numai 
fantezia păgânilor putea născoci acest chip de 
grozavă pângărire. Căci bisericuța reşedinței 
metropolitane din Cernăuţi a fost transformată 
literalmente în closet pentru ostaşii păgâni ai 
U.R.S.S.-ului. 

În fața bisericuței sunt împrăştiate câteva mii de 
volume luate de bolşevici din biblioteca reşedinţei şi 
aruncate în gunoi. Am deschis câteva: erau comori 
rare de literatură teologică, filosofie, ştiinţă, artă. 

Uriaşa bibliotecă, care avea toate cărțile legate 
frumos şi care costa o avere, a fost smulsă din rafturi 
şi azvârlită afară, Şi ştiţi de ce au aruncat comuniştii 
cărţile din această imensă bibliotecă, în stradă? 

E greu de crezut pentru minţile noastre. Totuşi, 
cărţile au fost azvârlite pentru ca în locul lor să se 
pună paturi pentru soldați, În locul bibliotecii a fost 
instalat un dormitor pentru trupă. 

Cum păşeşti apoi pragul bisericii, te loveşte un 
miros greu. Chiar lângă uşă se află o mitră 


episcopală, pe care bolşevicii, după ce i- 
au luat pietrele scumpe, au transformat- 
o n oală de noapte. 

Ochii sfinților sunt înțepaţi cu baionetele. 

În icoanele de pe catapeteasmă, pe care nu le-au 
putut înțepa cu baionetele, au tras cu revolverele. 

Stranele şi cea mai mare parte din mobilierul de 
lemn al bisericii au fost întrebuințate ca lemn de foc 
pentru dormitoarele trupei roşii. Din crucile de lemn 
care se aflau în această capelă, şi care erau lucrate 
cu o arta neîntrecută şi ferecate în aur curat şi în 
argint, bolşevicii au făcut surcele de aprins focul. 

Veşmintele  preoțeşti,  prapurele şi pânza 
zugrăvită cu icoane, cu care se acoperă Sfânta 
Masă din altar, au fost tăiate cu baionetele în mici 
bucăți. Aceste bucăţi de vesminte preoțeşti, de 
icoane de pânză sau muşama, erau întrebuințate de 
bolşevici ca hârtie igienică. 

Biserica era transformată în întregime în closet. 
Soldaţii bolşevici au pângărit mai ales sfântul altar 
care era plin de excremente. Între aceste murdării 
erau aruncate bucăţi de cruce, bucăți de icoane sau 
de veşminte. 

Dar spectacolul de grozavă pângărire şi de 
nemaipomenită sălbăticie pe care-l înfăţişează 
aceasta bisericuță umilită de bolşevici şi de evrei 
este indescriptibil. 

Unul din micii funcţionari ai  reşedinţei 
metropolitane in Cerniăuţi, care în timpul ocupației 
ruseşti a stat fugar pe ogoare şi prin sate, revenind 
în timp ce mă aflam eu acolo şi văzând halul în care 
era biserica, a început sa plângă cu hohote. Era 
bărbat în toată firea şi avea tâmplele încărunțite. 

Dar cine putea privi această profanare fără să i 
se zguduie pieptul de revoltă şi de durere? Şi totuşi 
acesta nu este decât unul din aspectele barbariei 
iudeo-bolşevice. 

leşind din curtea bisericii am zăbovit câteva clipe 
stând de vorbă cu câțiva foşti funcţionari ai reşedinței 
metropolitane. 

Tânguirile lor erau fără de sfârşit. Cine va putea 
cuprinde vreodată în stihul, în vioara sau în slova lui, 
uriaşa durere trăită de populaţia din Bucovina în anul 
acesta de sclavie? Copiii cetățenilor români care 
învățau la şcoală au fost cu toţii lăsaţi repetenți de 
învățătorii evrei. Cei din clasa a patra au fost trecuți 
"n clasele întâia sau a doua. Cei care terminaseră 
şapte clase au fost obligați să urmeze clasa a treia. 
Şi în anul acesta de sclavie, nici unul din copiii 
români nu a trecut clasa. Toţi au rămas repetenți. 

Părinţii elevilor erau chemaţi la şcoală de 
învățătorii evrei şi li se anunța că dacă vor mai 
îndemna pe copii să se închine seara acasă, vor fi 
împuşcaţi ca nişte câini. 

In cursul aceleiaşi dimineți am părăsit oraşul 
Cernăuţi. Acum, la lumina clară a zilei, când îl 
puteam vedea mai bine, aveam impresia că mă 
plimb într-un oraş străin. 

În drum spre aeroport, trecând prin Piaţa Unirii, 
aproape în întregime arsă, aflu că în clădirea din 
această piaţă au fost arse peste douăzeci de mii de 
aparate de radio. Aceste aparate fuseseră confiscate 
de poliția sovietică de la cetățeni, imediat după 
izbucnirea războiului, pentru ca populaţia să nu afle 
nimic despre mersul luptelor şi al înfrângerii 
armatelor ruse. Acum în toată Bucovina nu se mai 
afla nici un aparat de radio. 

Aflu apoi că au fost descoperite numeroase 
cadavre, ale românilor asasinați de bolşevici în 
cimitirul evreiesc, în subsolurile diverselor instituții şi 
în subsolurile câtorva biserici. 

La două ceasuri după amiază, mă înalț cu avionul 
deasupra oraşului care a fost atât de crunt umilit şi 
batjocorit. Ne luăm zborul înapoi spre Marele Cartier 
al Aerului. 

Zburăm la o distanţă foarte mică, pe deasupra 
pădurilor nesfârşite ale Bucovinei, din care se înălța 
până la noi un parfum tare. 

Privind aceste păduri şi frumoasele plaiuri 
bucovinene, deasupra cărora plutim, căpătăm din 
nou credința că tot ce au distrus barbarii vom 
putea reface. Vom reface totul, în cinstea 
flăcăilor ostaşi care dormeau uzi, pe asfalt, în 
oraşul cucerit, şi cu tăria sufletelor lor care 
împrăştie aceeaşi mireasmă întăritoare ca şi a 
pădurilor deasupra cărora zburam acum, cu sufletul 
cernit. 

(continuare în numărul viitor) 


Acțiuni de Cinilian Seagate 


Pag. 11 


DAL) 


existență continuă. 


Începuturile vieții monahale la Athos 


Muntele Athos are o veche istorie, cu originile în 
antichitate, asemeni vestitului Olimp. Dar, spre 
deosebire de acesta care îşi pierde importanța odată 
cu apusul păgânismului, Athosul a continuat să 
crească în ochii întregii lumi prin misiunea nouă pe 
care a primit-o, de a fi loc de reculegere şi 
rugăciune, prin viața monahală înaltă, prin rolul pe 
care l-a avut de-a lungul secolelor de apărător al 
Ortodoxiei. 

Preţioasele opere de artă şi numeroasele 
manuscrise clasice şi creştine, actele _ctitoriceşti, 
inscripțiile, corespondenţa şi studiile teologice pe 
care le-a conservat în bibliotecile sale îl desemnează 
ca pe un centru de cultură în care s-au format marii 
dascăli ai lumii, printre care Sfinţii Antonie şi 
Teodosie care au înființat peşterile din Kiev, 
organizând viața monahală în vechea Rusie (sec. X), 
Sf. Nicodim “de la “Tismana care a contribuit la 
înflorirea monahismului românesc în sec. al XIV-lea, 
şi Sf. Paisie Velicikovski (sec. XVIII) care, după 
perioada de formare petrecută la Athos, s-a reîntors 
in Moldova cu un număr impresionant de ucenici, 
dând un nou impuls vieţii monahale din estul Europei 
şi din alte părți ale lumii unde s-au răspândit ucenicii 
formați de el. 

Începuturile vieţii monahale la Athos sunt extrem 
de vechi, încă din zorii creştinismului. 

Tradiţia spune că MAICA DOMUNLUI, însoțită de 
Sf. Apostol şi Evanghelist loan, a plecat spre Cipru 
ca să-l vadă pe Lazăr cel înviat din morţi a patra zi, 
de către Mântuitor, care fusese hirotonit episcop. În 
drum a ajuns la Athos, unde erau cele mai multe 
temple păgâne. Când s-a apropiat corabia de țărm, 
toți idolii din munte, în frunte cu Apolon, cel din vâriul 
Athonului, au căzut în mare, sfărâmându-se în mii de 
bucăți. Maica Domnului a adus cuvântul 
Evangheliei în aceste locuri, iar la plecare le-a 
spus grecilor că Fiul Ei îi încredințase acest 
munte pentru a trimite aici bărbați din toată 
lumea, ca să viețuiască în curăție şi rugăciune, 
după chipul îngerilor. 

Primii monahi au venit pe muntele Athos chiar din 
timpul Sf. Apostol loan (101 d.Hr.). Au debarcat aici 
sihaştri din Asia Mică şi din Efes, patria Sf. 
Evanghelist loan. Viaţa călugărească a luat ființă mai 
întâi sub formă de sihăstrii şi de schituri. 

Mai târziu, Constantin cel Mare, după ce şi-a 
stabilit capitala la Constantinopol, i-a mutat pe 
locuitorii din Athos în Peloponez, lăsând 
peninsula în proprietatea exclusivă a călugărilor, 
construind şi biserici pe care avea însă să le distrugă 
lulian Apostatul. 

În perioada persecuțiilor romane împotriva 
creştinilor din sec. III s-au retras în pustietățile 
muntelui unii creştini evlavioşi, inclusiv clerici, găsind 
adăpost. Pe vremea împăratului Teodosie | (+395) şi 
a soției sale Pulheria existau câteva mânăstiri, care 
însă au fost pustiite de barbarii năvălitori. 

În sec. XIII Cruciații vor jefui aşezarea. 

Începând cu anul 726, când a fost dat primul edict 
împotriva icoanelor, un însemnat număr de călugări 

de pe întreg teritoriul bizantin a venit la 
Muntele Athos. Ei au dus aici acte, 


Pag. 12 


Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea 
Republicii Autonome Monahale a Muntelui Athos. 


Peninsula athonită, cu aria de 360 kmp, unde îşi au locul 20 de 
mănăstiri, 16 schituri şi 721 de chilii, în care trăiesc la ora actuală mai 
mult de 1800 de călugări, a atras susţinerea morală şi materială a 
împăraţilor bizantini şi apoi a țărilor ortodoxe, până în prezent. 

In timpul acestei perioade ce se întinde peste mai mult de o mie 
de ani, Athosul a beneficiat de un statut legal special, a cărui 


În 1913 însă, la sfârşitul primului război balcanic, în care Liga 
Balcanică (Serbia, Grecia, Bulgaria şi Muntenegru) a eliminat 
Imperiul Otoman din Europa, peninsula era dorită de greci; celelalte [ăi 
țări ortodoxe, între care şi România, au impus ca acest teritoriu | 
să rămână neînglobat în vreun stat. Tratatul de Pace de la Londra 

=: s-a finalizat, între altele, şi cu înființarea Republicii Autonome Monahale a Muntelui Athos. i 
= a Între protectorii acestei prime republici monahale din Europa au fost desemnaţi monarhii principalelor două state ortodoxe 
din regiune, neimplicate în război, respectiv Regatul României şi Imperiul Rus, regele Carol | fiind astfel garantul Statului Monastic Ortodox. 


uritualitale 


MUNTELE SFÂNT. (|) 


documente, moaşte, obiecte de artă, numeroase 
icoane. Din această perioadă au început să se 
zidească şi primele "lavre" athonite. 

In a doua jumătate a sec. IX (867) vine şi se 
aşează la Athos pustnicul loan Colibaşul, vestit prin 
sfințenia vieţii sale. Pilda lui a fost urmată de alții, 
aşa că în scurt timp înălțimile muntelui au fost 
populate cu sihaştri şi monahi. 

Organizarea vieții monahale s-a făcut de către 
SF. ATHANASIE DIN[Ț] 
TRAPEZUNT, care în| Ai 
anul 963 zideşte Marea 
Lavră şi stabileşte]! 
regulile de  viețuire 
pentru cei care doreau să 


intre în comunitatea 
athonită. 

Împărații contemporani 
Sfântului , Athanasie, 
Nichifor Fokas şi loan 
Tzimiskes, recunosc 
autonomia Athosului, 


contribuind prin aceasta 
la consolidarea statutului 
peninsulei. 

Organizarea monahală a Sf. Atanasie se baza 
pe: impunerea stilului chinovial, oprirea călugărilor 
de a poseda averi personale, interzicerea 
deosebirii dintre călugării greci şi cei aparținând 
altor popoare, supunerea tuturor unui protos, cu 
drepturi superioare faţă de cele ale stareților, oprirea 
intrării pe teritoriul Athosului a femeilor, organizarea 
comunității monahale în mod independent față 
de orice autoritate. 

Aceste hotărâri au fost legalizate în anul 970, 
când împăratul loan | Tzmiskes aproba un Tipikon 
(Statut) care urma să aibă valabilitate pe întreg 
teritoriul Muntelui Athos. 

Actul a fost semnat de Sf. Atanasie alături de 
ceilalți 54 de conducători ai aşezămintelor monahale 
athonite existente la acea vreme. 

Astăzi, ca organe de conducere, întâlnim 
chinotita şi epistații. 

Chinotita este organismul central de conducere al 
Sfântului Munte şi cuprinde 20 de monahi, câte unul 
de la fiecare mănăstire. Chinotita este un consiliu 
care îl ajută pe protos în conducerea obştei. 

Epistasia este consiliul executiv al Chinotitei şi 
cuprinde patru membri numiţi "epistatai”. Aceştia 
rămân la conducere timp de un an şi sunt urmaţi de 
alți patru "epistatai” şi tot aşa în fiecare an, până 
când reprezentantului fiecărei mănăstiri i-a venit 
rândul la slujire. Aceasta înseamnă că, în scopuri 
administrative, cele 20 de mănăstiri au fost împărţite 
în cinci grupuri de cate patru şi că fiecare dintre 
aceste grupuri îşi exercită îndatoririle executive timp 
de un an, la fiecare cinci ani, 

Capitala este oraşul Careia, unde îşi are 
reşedinţa guvernatorul civil. Pe lângă organismul 
central de conducere care este format din monahi, 
există şi un guvernator civil care este numit de către 
Ministerul elen al Afacerilor Externe şi care 
veghează ca să nu existe nici o violare a Cartei 


Constituţionale a Sfântului Munte şi ca să fie 
păstrate ordinea şi siguranța publică. 

Tot din sec. X au început să apară mănăstiri ale 
altor popoare; Mănăstirea Iviron (972) a georgienilor, 
Mănăstirea Italienilor (a Amalfitenilor), ridicată de 
către călugării latini aflaţi în Lavra Sfântului 
Athanasie, Mănăstirea Sf. Pantelimon a ruşilor 
(1143-1169), tot din această perioadă datând şi 
Mănăstirea Hilandar a sârbilor (1197), precum şi 
Mănăstirea Zografu a bulgarilor. (Mănăstirea 
Amalfitenilor a fost distrusă, iar călugării au fost 
omorâți de către catolici, după Marea Schismă.) 

Populaţia polinaţională care se stabilise în 
Muntele Athos era o reflexie a universalităţii 
ortodoxiei şi a caracterului multinațional al Imperiului 
Bizantin. 

Sf. Athanasie impunea prin Canonicon-ul său din 
anul 970 si prin testamentul din anul 990 ca monahii 
străini să fie” cinstiţi de către athoniţi, interzicând 
orice deosebire între călugării greci şi cei care 
vorbeau alte limbi, dispunând ca cei care nu se vor 
conforma sa fie afurisiţi. Principiile după care se 
conduceau trebuiau să reflecte egalitatea tuturor 
vieţuitorilor, indiferent de mănăstirea sau națiunea 
din care făceau parte. 

Aceste principii, viața deosebită a monahilor, 
precum şi statutul de autonomie acordat de către 
împărați, au făcut ca Athosul să cunoască o înflorire 
deosebită încă de la sfârşitul primului mileniu creştin, 
astfel încât în sec. al XI numărul mănăstirilor se 
ridica la 180, cu cca. 2000 de călugări, părinții 
athoniți având un rol deosebit în păstrarea 
dreptei credințe după Schisma cea Mare, în 
perioada cruciadelor, dar mai ales. la sinoadele 
unioniste (de din Lyon (sec. XIII) şi Ferrara-Florența 
(sec. XIV). i 
ă După căderea Constantinopolului, Athosul a 
rămas ca un bastion ce a inspirat, încurajat şi 
întreţinut dreapta credință în lumea ocupată de 
musulmani. 


Statutul Athosului 


Din punct de vedere al organizării interne, viața 
monahală din Sfântul Munte s-a dorit a fi, încă de la 
început, în totală independenţă față de orice 
conducere. politică sau bisericească, chiar şi după 
Sinodul IV Ecumenic, care supunea monahismul sub 
jurisdicţia episcopilor,  Athosul manifestându-se 
dintotdeauna ca un teritoriu autonom. Acest statut a 
fost recunoscut pe rând de către împărații bizantini, 
de către conducerea otomană şi a celorlalte state 
sula stăpânirea cărora s-a aflat de-a lungul istoriei 

Teritoriul Athosului a constituit din vechime 
proprietatea comunității monahale, fiind tratat ca 
teritoriu autonom aparținând mănăstirilor athonite. 

Acest statut i-a fost conferit de către Constantin 
Pogonatul în anul 670, care hotăra ca Athosul să 
aparţină exclusiv monahilor ca adăpost şi teritoriu 
propriu. 

Statutul a fost confirmat în 885 de împăratul 
Vasile | Macedoneanul, printr-un decret, declarând 
in mod oficial Athosul ca "loc al călugărilor”, 
ca teritoriu independent, pus la dispoziţia şi 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


stăpânirea exclusivă a mon 

aceştia fiind scutiți 

taxe către stat. 

Aceste măsuri au fost confir 
către împărații bizantini Leon VI Filosi 
Constantin VII Porfirogenetul în 912 şi Roman | 
Lecapenul în 920, dar şi de către împărații de mai 
târziu până la căderea Bizanțului. 

După 1453 acest privilegiu a fost recunoscut şi 
reconfirmat athoniţilor de sultanii turci de până la 
1912, dar şi de tratatele internaționale din 1878 de 
la Berlin, din 1913 de la Londra, din 1920 de la 
Sevres, din 1923 de la Lausanne. 


Muntele Athos a fost sub patronaj bizantin până 
ja căderea Constantinopolului, împărații având un rol 
important în susținerea materială a mănăstirilor 
aghioritice. Mărturie a acestui protectorat o constituie 
bogatele danii pe care le putem admira şi astăzi. 

După aceea, un rol deosebit în patronarea 
așezămintelor sfinte l-au avut slavii, prin Imperiul 
Vlaho-Bulgar, când loan Asan al Il-lea pune Athosul 
sub jurisdicția Patriarhului bulgar de Târnovo în anul 
1234, situaţie care se menţine până în 1250, când 
revine sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol 
odată cu restabilirea Imperiului Bizantin, 

Statutul de autonomie al Athosului pe care i-l 
confereau împărații bizantini până la sfârşitul sec. 


ahilor de aici, 
de orice impozit sau 


mate şi de 
oful în 911, 


. 


de către împărații bizantini, cât şi de către patriarhii 
de Constantinopol, care au încercat să supună 
formal Athosul. Şi țarul sârb Ştefan Duşan (1331- 
1353) a întreprins o călătorie la Athos, făcând daruri 
bogate mănăstirilor, cu scopul de a-i convinge pe 
” călugări să accepte jurisdicția Patriarhiei sârbeşti. Cu 
toată rezistența călugărilor, Athosul a rămas sub 
stăpânire sârbească până în 1375, când încep 
incursiunile turcilor în Sfântul Munte. 

În 1392 patriarhul Antonie (1391-1397) a redat 
Athosului deplina sa libertate şi autonomie. La 
acea vreme erau organizate 25 de mănăstiri mari şi 
numeroase aşezăminte mai mici, care stăpâneau cu 
țitlu de proprietate înțreg teritoriul peninsulei. 

După căderea Constantinopolului, în anul 1453 
Athosul intra sub suzeranitate otomană, Mahomed 
al lllea menținând statutul de autonomie şi 
privilegiile acordate de către Murat al II-lea la 1430. 

Deşi la început s-au arătat binevoitori față de 
monahii pe care i-au găsit la Athos, turcii-au început 
curând să le pretindă fel de fel de contribuții sub 
formă de daruri, împrumuturi etc, ceea ce a condus, 
în sec. XVI, la reducerea numărului de mănăstiri (de 
la 25, la 20). 

De la sfârşitul sec. XIV, când Bulgaria îşi înceta 
existența ca stat (1393), Serbia traversa o perioadă 
tulbure, iar imperiul Bizantin se afla în pragul agoniei, 
domnitorii români au fost cei care au patronat 
prin danii şi ctitorii mănăstirile aghiorite, până în 
sec. al XVIII-lea. 

In perioada fanariotă privilegiile date unor monahi 
athoniți în Țările Române, au constituit sursa de 
venit care a făcut posibilă dăinuirea şi înflorirea vieții 
monahale în Sfântul Munte. 

La sfârşitul sec. al XVIII-lea, mai ales după 
Tratatul de la Kuciuk-Kainargi din anul 1774, i se 
recunoaşte Rusiei dreptul formal de protectorat 
asupra creştinilor din Imperiul Otoman, drept pe 
care şi l-a manifestat prin presiunile politice asupra 
Turciei încă din vremea lui Petru cel Mare. Totuşi, 
până în 1912 Athosul s-a aflat sub suzeranitate 
otomană. 


Românii şi Muntele Athos 

Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1913 
ministrului de Externe, C. Dissescu, Mitropolitul 
Primat al României, I.P.S. Konon Aramescu- 
Donici, cerea guvernului român să se implice în 
negocierile de la Londra în sensul autonomiei 
Athosului, argumentând interesul pe care trebuia să-l 
arate țara noastră prin lungul şir de ctitorii româneşti 
în Muntele Sfânt. 

România, deşi nu avea o mănăstire, ci numai 
două schituri, contribuise masiv în decursul istoriei la 
prosperitatea celor 20 de lăcaşuri principale de cult 
din peninsulă. 

lată un rezumat, extras din scrisoarea adresată 
guvernului român de Mitropolitul Konon Aramescu- 
Donici: 

"Din datele istorice ce posedam se constată că în 
Sfântul Munte Athos s-au zidit ori restaurat din 
temelie: 


XIILa fost încălcat de mai multe ori în sec. XIV atât - 


ZIDIRI: 


1) Mănăstirea Zografu, zidită în 1502 de către 
Ştefan cel Mare, iar în apropierea ei - şi tot de către 
acest domnitor - s-a construit un far, la 1475. 


2) Mănăstirea Rusicu, zidită din temelie de către 
Scarlat Calimah al Moldovei. 

3) Mănăstirea Cotlomusiului, zidită iarăşi din 
temelie de către Radu cel Mare şi Neagoe 
Basarab, care au făcut şi case şi un far la Caliagra 
şi un paraclis şi le-au armat cu tunuri de apărare şi, 
cu blagoslovenia tuturor egumenilor şi a arhiereului 
eparhiei, a numit-o Lavra cea Mare Românească. 


4) Mănăstirea Dionisiului, la care Neagoe 
Basarab a zidit paraclisul pe mormântul Sf. Nifon, 
fost mitropolit al Munteniei. 


5) Mănăstirea Lavra Mare, unde Neagoe 
Basarab a zidit biserica-catedrală şi a învelit întreg 
acoperişul. 

RESTAURĂRI: 


1) Mănăstirea Lavra Mare a fost restaurată de 
Vladislav, tatăl lui Mircea cel Mare. 

Neagoe Basarab a reparat-o şi a făcut cimitirul, 
apoi Matei Basarab a făcut un corp de case si un 
paraclis, care în timpul din urma s-a dărâmat, iar un 
proistos din Lavră l-a făcut din nou. 

Biserica a fost restaurată de Vintilă Vodă; se 
vede până azi în Nartica, lângă uşa din dreapta, 
portretul lui Vintilă Vodă, cu întreaga lui familie. 

2) Mănăstirea Caracalu a fost restaurată de 
boierul Nicolae din Caracal şi de domnitorul Petru 
al Moldovei. 


3) Mănăstirea Vatopedului a fost restaurată de 
Vasile Lupu şi înzestrată cu 80 de sate, cu hrisoave 
domneşti scrise în româneşte şi traduse în greacă. 

4) Mănăstirea Dochiarului a fost restaurată de 
voievodul Alexandru cel Bun şi doamna Ruxandra, 
iar sarcina executării lucrării a luat-o Teofan, 
Mitropolitul Moldovei, care a şi sfințit biserica de 
aici, apoi s-a făcut schimnic şi a murit aici. 

5) Mănăstirea Stavro-Nechita îi are ctitori pe 
Neagoe Basarab, Şerban Cantacuzino, Gheorghe 
Duca al Moldovei şi boierul român Radu 
Apostoleanu cu alţii. 

6) Mănăstirea Xenofonu, unde s-a făcut pictura în 
Narctică şi în Trapeză de către Duca al Munteniei. 

7) La-Mănăstirea Dionisiului, Neagoe Basarab a 
făcut un sicriu bogat de argint masiv, suflat în aur şi 
împodobit cu pietre scumpe, în care se păstrează 
moastele Sf. Nifon. Tot aici Radu cel Mare a dăruit 
un sicriu împodobit cu sidefuri sculptate, în care se 
păstrează sfintele moaşte. 

8) Mănăstirea Grigoriu a fost restaurată de 
Ştefan cel Mare în 1500. 

9) Mănăstirea Xeropotamu a fost restaurată de 
Alexandru Voievod al Munteniei; în Narctica se află 
chipul Domnitorului si al familie sale. 

10) Mănăstirea Sf. Pavel este restaurată de loan 
Cantacuzino Basarab. 


11) Mănăstirea Pantocratorul a beneficiat de 
restaurări făcute de logofeții Barbu şi Gavril din 
Muntenia. 


12) Mănăstirea Ivirul are de ctitor pe Neagoe 
Basarab şi soția sa. 


Donaţii diferite au mai făcut: Istrate Dabija şi 
Constantin Brâncoveanu, Mănăstirii Sf. Pavel. 
Neagoe Basarab şi Doamna Despina, pe lângă alte 
daruri, au dat vestminte cusute cu aur, două 
Evanghelii scrise chiar de către Doamna, şi alte cărţi, 
Mănăstirii Ivirul. Tot asemenea, între ctitorii acestei 
mănăstiri găsim pe Radu Mihnea, Ştefan cel Mare, 
Şerban Cantacuzino, Dimitrie Cantemir etc.. 
Mănăstirii Dochiarul i s-au donat obiecte sfinte şi o 
Evanghelie scrisă în româneşte de către 
Alexandru Lăpuşneanu şi boierul Gavril; tot donatori 
sunt şi Doamna Luxandra a lui Alexandru Bogdan şi 
Mitropolitul Teofan al Moldovei. Mănăstirii 
Vatopedului i s-a dăruit o icoană făcătoare de minuni 
de către Neagoe Basarab şi multe daruri bogate şi 
un pom de argint ce se vede şi azi, precum şi un 
venit anual de 10.000 taleri. 

În aceste mănăstiri se găsesc şi embleme 
naționale şi portrete ale domnilor români: 

- la Dionisiu este întreaga familie a lui Neagoe 
Basarab şi a lui Vodă Viteazul, 

- la Dochiarul se găseşte portretul lui Alexandru 
Lăpuşneanu, Bogdan Voievod, Mitropolitul Ştefan 
etc., iar în interiorul bisericii mari, la intrare, si azi se 
vede săpată în piatră acvila română; 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


- la Zografu, catedrala cea mare, la 
uşă, pe partea din dreapta, sunt portretele 
lui Ştefan cel Mare, Alexandru 
Lăpuşneanu, Vasile Lupu şi alții, cum şi 
vulturul român săpat în piatră, iar în bibliotecă 
se află steagul purtat de Ştefan cel Mare în 
războaiele sale, precum şi icoana Sf. Gheorghe 
brodată în aur, pe pluş roşu, cu inscripții pe ambele 
părți. 

Toate acestea, împreună cu altele ce se găsesc 
în mănăstirile şi în bisericile din Sf. Munte Athos 
dovedesc sentimentele pioase ale poporului român. 
În categoria din urmă se află Schiturile Lacul, 
Prodromul,  Provata, Colonia Română şi 
comunitatea chiliei Sf. Gheorghe din Calciu, toate 
trecute în bugetul Ministerului Cultelor. 

NOTĂ: Schitul de la PROVATA, numit şi 
"CUCUVINO” (cu hramul Sf. loan Teologul) a fost 
înființat de nişte români macedoneni din Thesalia, de pe 
coastele muntelui „Cucu-vino”, care au cumpărat 
ruinele Mănăstirii italiene a Amalfitienilor (care fusese 
distrusă de catolici) şi au construit din nou o bisericuţă şi 
câteva clădiri pentru adăpostul lor. 

După trecerea în veşnicie a acelor călugări, 
nemaiavând urmaşi, clădirile au ajuns în completă ruină, 
fiind părăsite câteva decenii. In anul 1868, patru români 
din Basarabia, din fam. Voroticeni şi Soroceanu, au venit 
la Sf. Munte şi au cumpărat de la Mănăstirea Lavra, 
rulnele fostei chilii "Cucu-vino” cu întreaga proprietate, 
plătind suma de 15.000 groşi de aur. 

Românii, ale căror generoase danii către 
Sfântul Munte sunt atestate de mii de 
documente, româneşti şi străine, începând de la 
primii domnitori Basarabi şi urmând până la 
ultimii voievozi, din sec. al XIX-lea, nu au avut aici 
nici un lăcaş propriu până acum un veac şi jumătate. 
Nu de nevrednicie poate fi vorba, căci românii, 
dincolo de daniile făcute de-a lungul timpului tuturor 
celor 20 de mănăstiri, au fost o prezență constantă 
şi adeseori exemplară în Sfântul Munte Athos, ci 
de schimbările istorice care au avut loc în țară şi în 
lume.” 

Părintele Petroniu Tănase, starețul Schitului 
românesc "Prodromu" din Sf. Munte, spunea: 
"Sihaştrii din Carpaţi mergeau la Athos fiindcă 
găseau acolo condiţii de viață sihăstrească mai 
deplină. De aceea nu şi-au întemeiat o mănăstire a 
lor, ci, când s-a întâmplat să se stabilească în 
chinovii (mănăstiri de obşte), au trăit împreună cu 
ceilalți fraţi: la Cutlumus, la Zografu, la Esfigmenu; 
dar, în general, au trăit viața sihăstrească în chilii 
răspândite pe tot cuprinsul Athosului. Abia in sec. al 
XIX-lea, când apar statele naționale, s-au gândit şi 
monahii români aghioriţi să aibă un lăcaş al lor, şi au 
întemeiat Schiturile Lacu şi Prodromu." 

SCHITUL "LACV” (Sf. Dimitrie) este situat la 
aprox. patru ore de mers pe jos, de la Mănăstirea 
Sf. Pavel de care aparține. 

Prima consemnare a Schitului românesc Lacu 
datează de la începutul sec. XVIII. A fost înființat de 
câţiva călugări de la Neamţ, Căldăruşani, Cernica şi 
din mănăstirile basarabene. 

"Lacu" este un schit cu viață de sine, cu o 
frumoasă biserică din piatră care are hramul Sf. 
Mare Mucenic Dimitrie. Biserica, înălțată în 1760, a 
fost rezidită din temelii între anii 1900 - 1904. 

La începutul sec. XIX Schitul Lacu avea peste 30 
de chilii în care trăiau 80 de călugări. (In Sf. Munte 
Athos o chilie reprezintă o casă cu paraclis, în care 
locuiesc câțiva monahi, cuprinzând şi camerele de 
oaspeţi, trapeza şi alte dependințe. Mai multe chilii 
împreună cu biserica mare formează un schit.) 

In prezent la schitul Lacu există 13 chilii şi aici se 
nevoiesc prin muncă, post şi rugăciune aprox. 40 de 
călugări şi fraţi, 

SCHITUL "PRODROMU" (Sf. loan Botezătorul) 
a fost întemeiat în anul 1820, sub arhipăstorirea 
Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. 

Ctitoria schitului a fost recunoscută prin 
hrisoavele domneşti semnate de Grigorie Alexandru 
Ghica al Moldovei în 1853, şi de Carol | al României 
în 1871. Zidirea ansamblului monahal de la 
Prodromu a avut loc între anii 1852-1866, drept ctitor 
al vremii fiind ieroschimonahul Nifon lonescu, ajutat 
de ucenicul său, ieroschimonahul Nectarie. 

Schitul ține de Mănăstirea Marea Lavră. 


(continuare în numărul viitor) 


Pag. 13 


SIMFEROPOLUL este 
capitala Crimeei, aflat in centrul 
peninsulei unde se găseşte 
singurul aeroport. 

Oraşul este liniştit, curat, cu 
multe zone verzi. 

Am stat două 
hotelul Tavria, vis-a-vis de grădina 
botanică, mare, întinsă pe o 
suprafaţă de mai multe hectare. La 
intrare atrage atenţia un 
monument de marmură roşie 
dedicat tătarilor strămutați cu forţa 
de către Stalin în ianuarie 1944 
pentru faptul că au colaborat din 
plin cu armatele germane şi 
române, înrolându-se voluntar în 
trupele de infanterie ale acestora, 
distingându-se în distrugerea de partizani sovietici 
care acționau în spatele frontului. Pe soclul 
monumentului, o inscripţie scurtă: "Să nu se mai 
repete!', alături de o placă mare cu ţinuturile 
îndepărtate unde au fost exilați: Rusia, Kirghistan, 
Kazahstan, Turkmenistan şi Uzbekistan. Un loc 
încărcat de pioşenie pentru cei cca. 250.000 de tătari 
care mai trăiesc astăzi în Crimeea şi care zilnic 
depun flori mari şi frumoase la baza monumentului. 

Simferopolul are însă şi vestigii ale comunismului: 
statuia lui Lenin, aflată în faţa Casei Profesorilor, o 
clădire cenuşie cu multe coloane, nebăgată în 
seamă atât de localnici cât şi de excursionişti. Tot în 
centru se află un alt monument de nuanţă 
comunistă, amplificat în sute de copii şi găsibil încă 
pe tot cuprinsul fostei Uniunii Sovietice: tancul cu 
postament înalt având alături "Katiuşele”, numite 
"orgile lui Stalin”, bine întreţinute, mereu vopsite 
proaspăt . 

Simferopolul a fost fondat în 1784 pe vatra 
fostului sat tătăresc Agmescit, de către Grigori 
Potemkin, cel care ctitorise cu patru ani înainte 
oraşul Cherson pe care îl vizitasem înainte. 

Capitala Crimeei are azi în jur de 400.000 de 
locuitori, obiectivul turistic major fiind biserica țarinei 
Ecaterinei a II-a, ctitorită în 1792, aflată în inima 
oraşului, pe o stradă mică. Când i-am trecut pragul 
era îmbrăcată în schele, iar în interior patru tineri 
lucrau de zor la restaurarea frescelor. În apropiere 
am găsit un alt vestigiu ortodox: biserica Sf. 
Vladimir, de dimensiuni mai mari, mereu plină de 
enoriaşi de toate vârstele. Tot în centru, la km zero, 
se află Teatrul, o clădire frumoasă cu coloane albe 
care sprijină în partea superioară două terase 
rotunde. Teatrul este situat la marginea parcului 
central care este străbătut de un canal artificial. Fiind 
cald (38 de grade la umbră), canalul îşi schimbase 
funcţionalitatea, devenind bazin de înot pentru zecile 
de copii care l-au luat cu asalt din cauza caniculei, 
La fel se întâmplase şi cu bazinul spaţios al unei 
fântâni ce datează, conform inscripţiei, din 1870 . 

Mi-am potolit setea cu o bere rece de la barul din 
incinta parcului umbros, ce avea un nume care m-a 
făcut să zâmbesc: "Curaj!" 

Într-un alt parc, de dimensiuni mai mici, tot în 
zona centrală, am văzut statuia războinică a 
soldatului sovietic dintre anii 1941-1945. Şi, tot 
aici, bustul poetului ucrainean Taras Sevcenco, 
nelipsit din nici-un orăşel ucrainean. Am 
fotografiat, tot în centru, un remarcabil palat de 
culoare galbenă, construit între anii 1897-1900, 
care adăposteşte acum câteva sedii 
administrative. Strada Universităţii este 
destinată învăţământului superior, în timpul verii 
fiind foarte liniştită (din cauza vacanței). 

Spre seară centrul oraşului a început să se 
aglomereze din cauza suporterilor echipei de 
fotbal "Tavria”, care se îndreptau spre stadionul 
unde urma să joace meciul de campionat cu 

"Şahtior Doneţk”, echipa antrenată de 
Mircea Lucescu şi înregistrând succese 


Pag. 14 


zile cazat la A 2 EEE 


inenar di A“ 
PAŞI PE AMINTIRI (IX) 
- SIMFEROPOL - EUPATORIA.  - 


răsunătoare. Am văzut meciul stând confortabil în 
fotoliul din faţa televizorului. A câştigat, fireşte, 
echipa mai bună, adică cea oaspete. Reliefez faptul 
că persoana lui Mircea Lucescu este binecunoscută 
în toată Ucraina, ca şi cea a lui Hagi în toată Turcia, 
şi a  inegalabilei Nadia Comăneci pe tot 
mapamondul, deşi de la Olimpiada de la Los 
Angeles, când a câştigat medaliile de aur, au trecu 
37 de ani! Încă o dovadă că marii sportivi sunt, de 
multe ori, cei mai. buni ambasadori, mai eficienţi 
decât cei şcoliţi în facultăţile de specialitate şi în 
misiunile diplomatice. 


Mi-am propus ca într-una din după-amieze să fac 
o scurtă vizită în oraşul-staţiune Eupatoria, aflat pe 
malul Mării Negre. 

Am făcut o scurtă escală în oraşul cu nume 
tătăresc, SARABUZ, şi, după cca. două ore, pe un 
drum cu numeroase suişuri şi coborâşuri, am ajuns la 
EUPATORIA. 

Oraşul este pitoresc. Are 105.000 locuitori, iar 
vara numărul acestora aproape că se dublează. 

În centru este singurul obiectiv turistic: 
moscheea Juma-Jami, străjuită de un minaret înalt 
de 35 m. M-am descălţat de pantofi (pe care i-am 
lăsat la uşă, aşa cum se face în lumea islamică) şi 
am admirat plafonul în stil maur şi textele cu citate 
din Coran. 


La reîntoarcerea în SIMFEROPOL am oprit 
pentru circa o jumătate de oră la unicul aeroport din 
Crimeea. 

Poarta aeriană a Simferopolului a cunoscut în 
cursul războiului trecut o maximă activitate, fiind 
considerată ca un obiectiv major militar. Pe pista ei 
au aterizat sau au decolat zilnic zeci de avioane, 
multe dintre acestea fiind din dotarea Armatei 
Române. Aici a aterizat în vara anului 1942 avionul 
care avea printre "pasageri' pe regele Mihai, 
mareşalul lon Antonescu şi Ilie Șteflea, şeful Marelui 
Cartier General Român, veniţi să inspecteze frontul 
după cucerirea, cu mari vărsări de sânge, a portului 
militar Sevastopol. 

Tot aici a avut o perioadă de timp baza de 
activitate legendara  ”"ESCADRILA ALBA”, 
formată numai din femei: Mariana Drăgescu, 
prințesa Marina  Ştirbey-Brâncoveanu, Nadia 


(continuare din numărul trecut) 


HI Russo, Smaranda Brăescu, Maria 
i Nicolae, lrina  Burnaia, Stela 
Huţan, Virginia Duţescu şi Virginia 
Pokol. 

România a fost singura țară din 
lume care a avut în acea perioadă o 
unitate de avioane militare sanitare 
pilotate numai de femei. 

Prima mai trăieşte şi astăzi, a 
împlinit venerabila vârstă de 100 de 
| ani şi este pensionară cu 1200 lei 
lunar, trăind anonimă, singură, în 
condiţii modeste. Discrepanţa este 
uriaşă între veniturile ei şi pensiile 
nesimţite ale foştilor securişti care 
pentru "munca lor” primesc de 5-6 ori 
mai mult . 

"Escadrila Albă” a numărat câteva 
avioane sanitare marca Messerschmitt M35, cu 220 
cai putere, de culoare albă, pe fuselaj şi aripi având 
vopsită crucea roşie. Ideea de a boteza formaţia cu 


sugestivul nume 
"Escadrila Albă” 
aparține prințesei 
Marina Ştirbey- 
Brâncoveanu, 

fondatoarea unității, 


inspirată de modelul 

organizației finlandeze 

Lotta Sward.. 
Primejduind-şi 


permanent viaţa, 

i BIRUITORII, 
temerarele femei „au BIRUII DRU: 
zburat pe linia SUFLETE e ZEI 
frontului, printre 


tancuri abandonate şi 
incendiate, cazemate 
distruse, câmpuri pline —————=—— 

de cadavre şi răniţi, reuşind să salveze din acest 
infern, între 1941-1944, peste 1500 de răniţi care 
au luat apoi drumul spitalelor militare. Avioanele lor 
au aterizat la Odessa, Stalingrad, Kuban, Caucaz, 
Kerci, având norocul să nu întâlnească în zborul lor 
obuzele tunurilor .sau ploaia de gloanţe a 
mitralierelor, Ele au fost decorate cu cele mai înalte 
ordine: "Virtutea Aeronautică” clasa "Crucea de Aur 
(1941), Ordinul "Vulturul German” (1942), Crucea 
"Regina Maria” (1943). 

Despre curajul lor nebun s-a scris în toate 
cotidienele româneşti, în revista "Aripi Româneşti” şi 
revistele germane "Signal/”, "Der Alder”, în ziarele 
"Hamburger Illustriete”, "Berliner Ilustrate Zeitung” şi 
revista italiană Tempo”, 

"Escadrila Albă” a fost şi subiectul unei cărți 
scrise de George Acsinteanu, iar în 1944 regizorul 
lon Sava a terminat filmul, coproducție româno- 
italiană, "Squadriglia Bianco”, cu Claudio Gora, Lucia 
Sturza-Bulandra şi Mariella Lotti, film despre care nu 
se mai ştie astăzi nimic. 

Camaradele Marianei Drăgescu au avut de suferit 
după înscăunarea comunismului. Prinţesele 
zborului au luat drumul puşcăriei, la Mislea, 
închisoarea pentru femei, trăind apoi din vânzarea 
obiectelor de valoare. De exemplu, Nadia Russo, 
“ care avea rădăcini în nobilimea rusă, a făcut şase 
ani de puşcărie, apoi a fost deportată în Bărăgan 
alături de Maria Antonescu, soţia Mareşalului, şi 


4 A! pi Elena Zelea-Codreanu, soţia Căpitanului. A 
pd 


murit într-o mânăstire, iar pe mormântul ei a fost 
scris un nume de împrumut . 

Lângă aeroportul din Simferopol am văzut o 
tipografie care m-a dus cu gândul înapoi. Am în 
biblioteca mea o carte tipărită aici, în 1942, cu 
titlul "Catacombele Odessei”, şi două ziare, tot în 
limba română, pe o hârtie surprinzător de bună, 
"Gazeta Crimeei”, ziar de ştiri pentru Armata 
Română. (continuare în numărul viitor) 


Celan ponpetcu 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


de 100? 
a fost dat de Sorin Vâlcu din Galaţi, 32 de ani 


- Corneliu Zelea-Codreanu. 


în: 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


Mişcarea Legionară a trăit întotdeauna, de la 
înființare până în prezent, exclusiv din munca şi 
contribuția membrilor şi simpatizanţilor ei 
oameni săraci. de 
“În taberele de muncă legionarii erau ajutaţi 
“material ba de negustorii macedoneni care le 
dădeau brânză, ba de Nae lonescu care le trimitea 
ş un vagon de ciment, ba de gen. Gh. Cantacuzino- 
| Grănicerul care le dona un vagon de mălai, ba de 
“locuitorii satelor care îi pofteau la masă. 
Pentru cumpărarea camionetei care a străbătut 


o listă de subscripţie, iar pentru aducerea în țară a 
trupurilor eroilor Moţa şi Marin, morţi pe frontul 
spaniol, a trebuit să facă din nou apel la legionari şi 
"simpatizanți să doneze banii necesari. 
Pentru ajutor financiar important acordat Mişcării 
Căpitanul acorda decorația "Crucea verde”. 
De reţinut faptul că Mişcarea nu era 
- “sponsorizată” (termen "la modă” azi) de nimeni! 
- Primea DONAȚII, NU SPONSORIZĂRI. Adică 
nimeni nu avea dreptul să-i impună sau să-i 
ceară ceva Mişcării pentru faptul că ajutase 
material. Pentru că: 
“Toţi acei ce au posibilități de finanțare şi 
finanţează, sunt bancherii evrei, marii bogătaşi evrei, 
marii cerealişti evrei, marii industriaşi evrei, marii 
comercianți evrei. Ei finanţează partidele. politice 
pentru a extermina pe români în țara lor. (3) 
Oameni cu dare de mână, oameni bogați, până 
la limita bunei cuviințe, vor fi. Ei nu vor avea 
posibilităţi de finanţare, ci vor putea numai să 
“ajute, din prinosul lor, o mişcare. Această obligație 
de a ajuta, de a-şi ajuta neamul în grele 


kk 


ÎNTREBĂRI IDIOATE 


Tot încearcă "să ne bage în aceeaşi oală” cu 
nemţii pentru ca percepţia generală asupra 
comportamentului "antisemit" al românilor să fie de 
aceeaşi gravitate şi să comporte aceleaşi măsuri 
reparatorii! Mană cerească! Citez: "dacă vom 
compara modul de acţiune al germanilor din aceeaşi 
perioadă, vom observa similarități izbitoare”!! 

Probabil într-un viitor apropiat se vor descoperi 

locaţii ale unor lagăre de exterminare pe teritoriul 
României şi cifra absolut arbitrară şi fatidică de 
"400.000" va fi acceptată de autorităţile române ca 
fiind “rezonabilă”! 
Altă întrebare; de ce nu se abordează niciodată 
problema victimelor evreieşti pe traseul armatei 
române urmat după atacul de la Țiganca, direcţia 
principală şi definitorie a reocupării Basarabiei? 

Răspunsul este că pe acest traseu "de acces al 
grosului armatei române”, impetuozitatea înaintării 
nu a permis decât în mult mai mică măsură 
Organizarea grupurilor de combatanți evrei din 
spatele frontului, în scopul sabotajelor. 

În general populaţia evreiască din 
Basarabia "s-a retras” odată cu "armata roşie”; 

grupurile de care aminteam, precizând 
componenţa etnică; să presupui că români 


RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII FEBRUARIE: "Ce a reprezentat Comitetul 


i de Decebal lonescu din Bucureşti, 23 de ani 
care au câştigat fiecare câte un exemplar din cartea "Scrisori studenţeşti din închisoare" — 


Corneni 
ISTORIE NECENZURATĂ 
- premii în cărți - 
Condiţii de participare: vârsta max. 35 ani: răspunsurile se vor trimite în scris pe 


adresa sediului, sau se pot da personal, la sediu, până la data de 10 a lunii următoare 
apariţiei revistei. Premiile se vor ridica de la redactie 


momente, o au toţi românii şi vor avea-o în veacul 
veacurilor. Ajutorul lor este şi va fi bine primit 
totdeauna.” ("Pentru legionari”) 


"Comitetul de 100”, de la 
Mişcării, era format din acei 
contribui cu câte 100 de lei 
organizația legionară. 

Aceştia erau "bancherii" Legiunii, întrucât cei mai 
mulţi dădeau câte 5 — 10 lei lunar, unii, puțini, chiar 
50 — 60 de lei, şi foarte puțini 100 de lei, cei "mai 
avuţi” (care constituiau "Comitetul de 100”). 

"Din îngrădirile pe care şi le puneau în cheltuielile 
pentru masă şi haine, se strângea atât cât 
organizaţia, întrebuințând cu chibzuinţă, să poată trăi 
şi să se dezvolte normal.”, ne spune Corneliu Zelea- 
Codreanu în "Pentru legionari”. 

Căpitanul citează la întâmplare, după cum 
mărturiseşte, câţiva dintre membrii Comitetului de 
100. Printre aceştia găsim personalităţi marcante ale 
Mişcării: ing. lon Blănaru, lon Butnaru, Corneliu 
Georgescu şi Radu Mironovici, dar şi pe sublocot. 
pensionar D. Popescu şi pe Nicolae Voinea, capul 
unei familii cu cinci copii din Panciu, care trăia dintr- 
un hectar devie. 

Presa evreiască însă striga: "Din ce bani îşi 
cumpără aceşti domni camionete?” (Evreii, de 
reacredință, făcuseră din una mai multe). "Cine 
finanţează această Mişcare?” 

"0, domnilor! N-a finanţat-o nimeni. Ci numai 
credința fără margini a Românilor, în majoritate 
săraci lipiți pământului”, ne spune Căpitanul. 


începuturile 
care puteau 
lunar pentru 


ÎNTREBAREA LUNII MARTIE: Cine a fost cavalerul Bayard şi de ce îl admira Căpitanul? 
PREMIU: "Pe urmele bolşevicilor” (reportaje de război) — Valeriu Mardare. 


localnici ar fi sabotat armata română, este de 
domeniul fanteziei, eufemistic vorbind. 

Intelectualii români, dedicați cu trup şi suflet 
intereselor evreieşti în România, dispreţuind în 
contrapartidă interesele româneşti, încă nu 
apăruseră sau erau "în adormire”. 

Intelectualii români, dedicați cu trup şi suflet 
intereselor româneşti erau pe front chiar în linia l-a 
şi s-au jertfit cu zecile de mii, pentru ca să ne scape 
de iudeo-comunism! 

Veţi remarca şi din articolul d-lui Cioflâncă 
absurditatea acuzaţiei la adresa autorităţilor române 
apropos de premeditare - citez "astfel, mai multe 
gropi comune cu mii de evrei omorâţi se găsesc la 
Bălţi, Mărculeşti, Gura Căinari, Floreşti etc." - închei 
citatul; toate dincolo de Prut, deci pe un traseu 
imposibil de prevăzut, legat strict de oportunităţile de 
moment ale războiului. 

Mai citez, ca exemplu de multiplicat: "evreii din 
Sculeni au fost ucişi pentru că ar fi tăiat firele 
telefonice ale armatei, ar fi semnalizat ţinte artileriei 
sovietice şi ar fi tras cu arma sau aruncat cu 
grenade împotriva soldaţilor români. Şi în 
continuare: "evreii din laşi ar fi furnizat paraşutişti 
pentru armata sovietică, ar fi semnalizat luminos 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


A nu se confunda "Comitetul de 100” cu 


"Comitetul de 1000”. | 
Despre "Comitetul de 100” găsim referințe 


foarte clare în cartea "Pentru legionari”, în 
subcapitolul "Primele începuturi de organizare , 
"Probleme de ordin material”. 


În schimb, "Comitetul de 1000”, care se referă 
tot la donatori, dar cu alte sume (şi apărut ceva 
mai târziu, probabil prin transformarea "Comitetului 
de 100”), îl întâlnim menţionat în “Cărticica şefului 
de cuib”, la pct. 76. 

"S-a înființat un Comitet de 1000. 

Fiecare membru este obligat a da câte 25 lei 
lunar, sau după a sa voie, 50 lei, timp de un an. 

Suma se întrebuințează pentru achitarea ratelor 
la tipografie şi pentru înzestrarea organizaţiei cu 
ceea ce-i trebuieşte.” 

"Comitetul de 1000” a fost apoi desființat (în 


1936) şi înlocuit cu Asociaţia "Prietenii 
Legionarilor”: 

"Astăzi acest comitet este desființat. 

Rolul lui îl joacă Asociaţia Prietenii 


Legionarilor, având următorul comitet: dr. Corneliu 
Şumuleanu - prof. univ. laşi, prof. preot Duminică 
Ionescu - Bucureşti, d-na Zoe Sturza — Bucureşti, d- 
na Maria Beiu Palade - Bucureşti, dr. Eugen 
Chirnoagă - prof. la Şcoala Politehnică Bucureşti, 
dr. ing. Eugen Ionică - Bucureşti, Grigore T. Coandă 
- Bucureşti. 

Oricine simpatizează Mişcarea Legionară şi 
doreşte să o ajute, poate deveni membru al 
Asociaţiei, cerând informații”. ("Cărticica şefului de 
cuib”, 1936, pct. 76) 


avioanelor sovietice, ar fi tras noaptea în trupele 
române şi germane în tranzit prin laşi ... iar cei din 
Mărculeşti ar fi organizat o ambuscadă în urma 
căreia o unitate a armatei române a fost măcelărită”. 

DI. Cioflâncă ne aminteşte despre o infimă parte 
a atacurilor din spatele frontului la adresa armatei 
române, toate puse sub îndoială sau, mai precis, 
suferind "ştampila" negaţiilor sale. 

Avem cea mai mică dovadă a bunelor sale intenţii 
interpretând nenumăratele “ar fi” în sensul negaţiei 
faptelor ca fiind acceptabile? 

Noi, ca nişte naţionalişti nenorociţi, privind din 
celălalt punct de vedere şi acceptând informaţiile şi 
logica elementară, constatăm că punerea la îndoială 
a faptelor prin “ar fi” te duce cu gândul că, într- 
adevăr, "ar fi fost reale sută la sută acuzaţiile”! Adică 
de ce ar trebui cineva să accepte "îndoielile" d-lui 
Cioflâncă? Pentru simplul motiv că a ales să fie în 
tabăra vremelnicilor câştigători ai tuturor războaielor? 
să fim serioşi; să ţii mereu cu cel mai tare nu este 
nici o dovadă de discernământ, nici o dovadă de 
“caracter”! Ba chiar dimpotrivă, şi măcar pentru 
acest motiv ar trebui "să vă îmbujoraţi” când vă 
întâlniți pe stradă cu vecinul! 

Bineînţeles, fără speranţă! 


Pag. 15 


ABONAMENTE PE ADRESA 
NICADOR  ZELEA-CODREANU, STR 


DUMITRACHE NR. 35, SECT, 2, BUCUREȘTI 


E Zu educe 


Tel.: (021) 2425471; 0745 074493 

Prețul unui abonament pentru un an 

50 RON pentru ţară (Bucureşti şi provincie); 70 RON 
penru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia, 

Se pol face abonamente pentru minim jumâtale de an 


lonel Muşat -Tulcea: Până în 
1990 URSS a negat sistematic 
existenţa unui protocol secret al 
Pactului Ribbentrop  - Molotov; 
recunoştea însă existenţa unui 
document semnat la 22 iulie 19395 
care se referea doar la „tratative 
comerciale”! În oct. 1988, în cursul 
sh vizitei cancelarului german Helmuth 
Kohl la Moscova, Gorbaciov i-af 
| solicitat acestuia o copie dupăfi 
Protocolul Adiţional Secret, întrucât 
cel presupus a se afla în arhivele 
URSS fusese distrus în mod deliberat 
de către organele NKVD. La 23 dec. 
1989, o comisie condusă de 
Alexandru lakovlev l-a dat spre 
publicare la Editura Novosti. În urma 
semnării "Protocolului  Adiţional 
Secret”, Stalin avea "mâinile libere” în 
Finlanda, Estonia, Letonia, Polonia 
Orientală şi Basarabia. După 
încheierea campaniei germane în 
Polonia, la 17 sept. 1939, cele două 
mari puteri au făcut un "schimb de teritorii” în baza unui protocol secret: URSS 
abandona Polonia Centrală în mâna Germaniei şi căpăta în schimb Lituania! 
Lucica Branu - Bucureşti: Scrisoarea dvs. este interesantă şi reproducem 
din ea un mic fragment: "În urmă cu 50 de ani, gen. Charles De Gaulle spunea: 
= <<Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, 
francezi negri, francezi mulatri. Ei sunt dovada că Franţa, conform vocației sale 
| universale, este deschisă tuturor raselor. Dar cu condiţia ca ei să rămână o mică 
minoritate. Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa. Noi suntem înainte de toate un 
„popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină. Astea nu 
sunt poveşti! l-aţi văzut pe musulmani. Le-aţi privit turbanele şi djelabalele? 
Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecați uleiul cu oţetul, agitaţi 
bine sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate. Arabii sunt 
arabi, francezii sunt francezi! Credeţi că organismul francez poate să absoarbă 
zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine 
patruzeci? Dacă îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi 
consideraţi francezi, cum îi vom împiedica să vină în metropolă, atât timp cât 
nivelul de viaţă de aici este atât de ridicat? Satul meu natal nu se va mai numi 
Colombey - Două Biserici, ci Colombey - Două Moschei!>>” 

Viorel Răchită — Plopeni: Decorația germană "Crucea de Fier” a fost 
acordată celor mai viteji militari în timpul războiului franco-prusac din 1871, al 
primului război mondial (1914 - 1918) şi al celui de-al doilea război mondial 
(1939 — 1945). În timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, înalta distincţie a 
fost acordată şi militarilor europeni care luptau alături de germani; printre aceştia 
se aflau şi cei din armata română. Câteva mii de ostaşi români, de la simplul 
soldat până la cei cu grade superioare, bunăoară generalii Radu Korne, 
generalul aviator Gh. Jienescu, contraamiralul Horia Măcellariu şi, nu în ultimul 

rând, mareşalul lon Antonescu au. primit "Crucea de Fier'. Motivul acordării: 
> avântul şi spiritul de sacrificiu, eroism, acte de curaj în faţa inamicului, vreo 
acţiune deosebită, alta decât cea impusă de calitatea de militar şi luptător, alta 
| decât cele prevăzute prin îndatoririle de serviciu. Faptele de eroism relatate prin 
ziare, şi desigur, aceste decoraţii înalte, le-au adus numai necazuri tuturor 
deţinătorilor, în timpul comunismului, acestea fiind de fapt dovezi efective că te- 
ai evidenţiat în lupta contra lor, motive numai bune pentru condamnarea la ani 
grei de temniţă ori lagăr de muncă. Aşa că, fără excepţie, protagoniștii acestor 
fapte de arme au distrus aceste „dovezi” ale vitejiei lor, le-au ascuns sau au 
negat, unde a fost posibil, că au primit aşa ceva. Distincția "Crucea de Fier” avea 
trei clase, cea mai valoroasă şi, desigur, cel mai greu de obţinut, era cea cu 
spade şi diamante. Sutele de „Cruci de Fier” pe care le-aţi văzut la vânzare cu 
ocazia Târgului de toamnă al anticarilor, care, tradiţional, a avut loc în Parcul 
Obor, nu sunt veritabile, ci „kitsch-uri”, dovadă şi prețul lor de „chilipir”. 30 lei, în 
timp ce în Germania cele veritabile costă la anticariatele specializate în 
numismatică şi medalii, între 600 — 1000 euro şi chiar mai mult dacă sunt însoţite 


ISSN 1583-9311 
Nicoleta Codrin 


Redactor şef; 
Colegiul de redacţie: 


Relații 
cu publicul: Tel.: (021) 2425471 


e-mail: cuvantul-leg 


Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Marius Prichici, Viorel Bârzeanu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
(zona Circului — inters. cu Ştefan cel Mare, colț cu str. V.Lascăr) 


sau 0745 074493 
azelea-codreanu.com 


CUVÂNTUL LEGIONAR MARTIE 2013 


de brevetele care poartă numele celor 
onoraţi cu această înaltă decorație, şi 
semnate de marii generali, Herman 
Goring (pentru cei din aviaţie), Erich 
von Mainstein (infanterie), Rommel 
(Africa Korps), Guderian (tancuri), 
Doenitz (marină) etc. 

Vasile Cozarciuc — Suceava: Ne 
scrieţi că în faţa Catedralei din 
Chişinău, în perioada interbelică se 
afla „Monumentul celor trei martiri: 
Alex Mateevici, Andrei Hodorogea şi 
Simion Murafa, distrus în 1940 de 
către cotropitorii armatei roşii şi ne 
rugați să scriem succint despre 
ultimul, Simion Murafa, întrucât 
despre primii doi ați avut ocazia să vă 
documentați, mai ales despre Alex 
Mateevici, creatorul minunatei poezii 
patriotice „Limba noastră”. Simion 
Munafa s-a născut în 1887 în satul 
Cotiugenii Mari din judeţul Soroca, 
dintr-o familie răzeşească înstărită, 
fapt ce i-a permis să studieze ştiinţele 
juridice la Universitatea din Kiev. În 1912 era redactor la ziarul „Cuvânt 
Moldovenesc”. Anul 1916 l-a găsit ofiţer pe frontul românesc. în 1917 a tipărit 
cărticica „Cine-s moldovenii din istoria neamului” un "buletin de identitate” menit 
să contribuie la trezirea conştiinţei naţionale. Era şi un bun pianist, organizând în 
sala Casei Eparhiale seri muzicale prin care populariza cântecul moldovenesc. 
Tot în 1917 a adus de la laşi o tipografie unde Partidul Naţional Moldovenesc 
putea să-şi editeze nestingherit ziarele, manifestele, broşurile. A murit în 1917, 
fiind ucis de o bandă de soldaţi dezertori ruşi, deveniți tâlhari. 

Miron Tufaru - Dărăbani: După evacuarea Basarabiei, a nordului Bucovinei 
şi a regiunii Herţa, trupele ruseşti amplasate pe noua frontieră a Prutului, au 
început în mod deliberat să provoace noi incidente, încercând, prin intermediul 
patrulelor, să facă prizonieri, producând adesea victime printre-soldaţi; trăgeau 
focuri de armă, iar avioanele lor de recunoaştere zburau mereu deasupra 
teritoriului Moldovei. Era evident că Rusia era în căutarea unui pretext care să-i 
permită să treacă în Moldova şi să mai jefuiască o parte din teritoriul României. 
La începutul lunii octombrie, cu ocazia discuţiilor pentru fixarea frontierei 
dunărene de la Galaţi la Marea Neagră, au ocupat cu trupe braţul Chilia, câteva 
insule care cădeau în partea românească, precum şi intrarea în mare a acestui 
braţ. Actul de autoritate rusesc a avut ca urmare încetarea discuţiilor. De aici 
înainte România a mers alături de Germania, urmându-i politica faţă de Rusia. 
Carol al II-lea a făcut cerere ca Germania să trimită o misiune militară la 
Bucureşti, cu trupe de instrucţie pentru apărarea contra tancurilor şi asigurarea 
aeriană deasupra punctelor vitale de pe teritoriul României. Ulterior Antonescu a 
lărgit mult cadrul acestor cereri, propunând să se trimită în România unităţi 
constituite pentru apărarea graniţelor, şi să înceapă discuţii în vederea unei 
colaborări a armatei germane cu armata română. La 15 sept. 1940 Antonescu a 
avut o întrevedere cu trimisul lui Hitler, gen. Kurt Tippelskirch la 19 septembrie s- 
a decis să se trimită în România trupele cerute pentru instrucţie şi pentru 
garantarea frontierelor României. Până la 15 noiembrie au sosit în România trei 
divizii, între care una motorizată, o misiune aeriană şi diferite comandamente. 
Toate aceste trupe erau puse sub comanda gen. Erik Hansen. Dacă oficial 
acestea erau venite în România pentru instrucţia armatei române, misiunea lor 
principală era garantarea frontierei române spre Rusia. Prezenţa lor însemna 
linişte pe Prut şi Dunăre: nu erau trupe de ocupaţie, ci se găseau pe teritoriul 
României cu acelaşi titlu şi aceeaşi misiune cu care se găseau trupele americane 


de atâţia ani în Europa: siguranţa faţă de Rusia. 


13003 


| 


53 


| 


92 


| 


PA