Cuvantul Legionar nr. 111, octombrie 2012

“Dacă var Lăcea acegtit, piele vor Ia. 
(A Pvamptetie dună Luca 19 4 


CUVÂNTUL 
1 FGIONAI 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 

- în duhul NAȚIONAL CREŞTIN al lui Corneliu Zelea-Codreanu - 
Anul IX, Nr. 111, OCTOMBRIE 2012 Apare la SFÂRŞITUL. lunii 2,5 lei 
Director: NICADOR ZELEA-CODREANU Redactor şef: Nicoleta Codrin 


RELAȚII CU PUBLICUL: 
ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: 0212425471 sau 0745074493 
e-mail: cuvantul-legionar(Qzelea-codreanu.com; SITE: www.zelea-codreanu. com 


CUPRINS: 


(rul tate Ce-aţi pierdut din vedere 
Rudi Obsesia Paulescu 
Za moment de 


Aizapue Calul troian (11) 


urtuali tale. Nitilismul NU) 
Sinerar de 4/47 Odessa (IV) 
- Jean Bukiu, biruitorul închisorilor LAT Pista Pod, piei 

Carte Apionară Cazul Horia Sima (|) 


ANUNȚ TÂNCĂBEŞTI 2012 - pag. 4 


Editorial: GENOCID 1944 - 1964 


Să  lămurim lucrurile odată pentru 
totdeauna: În ce relaţii putem noi să fim, 
noi, poporul român, nu numai Mişcarea 
Legionară, cu tot ce reprezintă organizare 
evreiască, începând cu comunitatea” din 
oraş şi terminând cu "comunitatea" 
mondială? 

Bineînţeles că nu sunt "bolnav" să îmi 
închipui că am dreptul să vorbesc într-un 


direct cu diverse persoane care fac 
aprecieri laudative la adresa publicaţiei 
noastre, care se plâng că nu prea o 
găsesc la chioşc, iar care, la invitaţia de a 
face abonament, declară că “le este 
frică”. Alţii se jenează probabil şi nu 
motivează refuzul în acest fel, invocând 
diverse motive. Ce să înţelegem de aici, 
decât faptul că presiunea psihică 


anumit sens în numele poporului român; 
totuşi am un mic drept pe care mi-l dă 
contactul informaţional cu acţiunile iudaice 
de subjugare, dublat de contactul personal, 
ca "beneficiar" direct, de peste şaptezeci de 
ani, al manevrelor de "învăluire". 

Faptul că în peisajul politic românesc 
apar aproape ca o voce singulară, nu este 
expresia unei ”singurătăţi”, este urmarea 
unor politici adoptate de toate guvernările 
din ultimul secol, de promovare a intereselor 

„iudaice în numele unor "drepturi" care au 
stat la baza permanentelor nedreptăţi făcute 
poporului român. 

Se continuă aplicarea unui sistem 
brevetat de “securitate” în timpul regimului 
iudeo-comunist: orice faci este cunoscut 
unde trebuie. Dacă atunci lumea se ferea de 
orice gest care putea fi interpretat ca 
"împotriva regimului”, acum, din motive în 
parte imaginare, exprimarea în public a 
unor păreri "neconforme” despre tot ce 
are tangenţă cu trecutul, prezentul sau 
viitorul intereselor iudaice, este însoţită de 
cântărirea atentă a interlocutorului şi de 
acea scurtă privire "împrejur” pentru a se 
asigura că se află într-un cadru “potrivit”. 

stat aceste lucruri prin contactul 


exercitată de fosta securitate a fost 
substituită de un sentiment asemănător 
avându-și originea în alt presupus 
deţinător al puterii? 

Într-o perioadă de timp semnificativă ca 
durată, de la invazia hoardelor bolşevice în 


România anilor 1944 şi până la amnistia 


deţinuţilor politici din 1964, amnistie 
acordată de Gheorghiu-Dej, (nu de Ceaşcă, 
aşa cum cred mulţi), intensitatea represaliilor 
împotriva românilor a fost expresia unei uri 
nemărginite a  "executanţilor' la adresa 
poporului român. - 

Să lămurim un lucru, "să spulberăm” 
enorma diversiune care încearcă cu destul 
succes să atribuie genocidul post-belic 
comunismului şi comuniştilor; comunismul, 
ca exercitare a principiilor, a fost doar “haina” 
îmbrăcată de călăii poporului român, un 
travesti la adăpostul căruia se încearcă 
acum absolvirea de la condamnare a 
adevăraţilor vinovaţi. 


CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 Pa! 


i GENOCID 1944 — 1964 (continuare din pag. 1) 


Bineînţeles că, în fond, comunismul, având ca 
autori ai doctrinei nişte evrei, Karl Marx şi Frederic 
Engels, se îndrepta împotriva tuturor ne-evreilor, ca 
una dintre soluţii pentru accederea la stăpânirea 
lumii. Aplicarea procedeelor de câştigare a puterii, 
oricum criminale, au fost diferite în sensul numărului 
de victime, diferenţa fiind strict legată de două 
lucruri: cine aplică aceste planuri criminale şi ce loc 
ocupă ţara respectivă în planurile globale. 

Pe noi ne interesează în primul rând cine au fost 
autorii, iniţiatorii marelui genocid anti-naţional, 
anti-creştin şi  anti-legionar care, conform 
cercetărilor (conform Gh. Boldur-Lăţescu) se ridică la 
1.115.000 de arestări abuzive în sensul legalităţii şi 
motivaţiei şi la 500.000 de victime în sensul 
asasinatelor prin diverse metode: glonţ, sugrumare, 
bătaie până la moarte, foame, frig, muncă forţată, 
lipsă de asistenţă medicală. 

În al doilea rând ne interesează care au fost 
executanţii - nu 'cine a apăsat pe trăgaci”, să 
zicem, în sensul "plutoanelor de execuţie”; 
executanţii au fost de fapt cei care au decis în 
ultimă instanţă soarta a milioane de români. 

In al treilea rând vom încerca "să desluşim” care 
a fost motivaţia cruzimii şi, într-un fel, dacă a existat 
o motivaţie de luat în seamă. 

Încercând să găsim o explicaţie cât de cât 
plauzibilă a evenimentelor, vom pune faţă în faţă 
"protagoniştii”, aşa cum i-a pus istoria: într-o 
parte populaţia majoritară, adică românii, versus 
minoritatea evreiască. 

Versus? Împotrivă? 

Da, lucrurile sunt uşor de explicat: o populaţie 
străină intrată în ţară, în mod categoric împotriva 
voinţei naţionale, impusă de marile puteri din 
motive lesne de explicat, dar care nu fac obiectul 
articolului acesta. 

Au venit înarmaţi” cu concepţii neconforme 
cu creştinismul, cu firea blajină a românului, 
poate puţin indolentă, nefăcându-şi probleme de 
conştiinţă atunci când interesele personale sau de 
grup o cereau, maeştri neîntrecuţi în arta 
corupţiei, a diversiunii, utilizând cu pricepere o 
serie de comportamente cărora românul nu a reuşit 
să le facă faţă, pierzând încet dar sigur toate 
priorităţile obţinute în milenii de sacrificii. În mai 
puţin de un secol au obţinut poziţii dominante în 
finanţe, comerţ, industrie, profesii libere, învăţământ, 
media etc. O să mi se răspundă că “este meritul 
lor”! Fals: metodele prin care au obţinut poziţia 
dominantă să zicem în perioada interbelică nu are 
legătură cu stricta legalitate; practicând concurenţa 
neloială prin corupţia guvernanţilor până la cel mai 
înalt grad, profitând, ca şi astăzi, de marea criză 
economică din 1929, pârând tot timpul autorităţile 
române pe la cancelariile marilor puteri că se 
practică discriminarea pe baze rasiale (ca şi astăzi). 
Tot timpul supăraţi, nemulţumiţi, vindicativi şi, în 
final, duşmănoşi. 

Declarând pe toate tonurile şi la cea mai mare 
intensitate a nevinovatei lupte pentru 
supravieţuire, aceasta se transformă de fapt într- 
o luptă nemiloasă de înrobire a poporului român, 
cu mari realizări prin "anestezierea” clasei politice, 
prin  cointeresarea materială, prin exploatarea 
ambițiilor personale (vezi cazul |. Gh. Duca), prin 
introducerea în patul regal a unei profesioniste a 
amorului (vezi Carol al II-lea). 

Un alt capitol important în lupta împotriva 
României ca entitate statală a fost preluarea 
iniţiativei, a formării şi a conducerii "Partidului 
Comunist DIN România” (a nu se confunda cu 
Partidul Comunist Român). Acest P.C. din R,, 
expresie a "Internaționalei Comuniste” nici măcar "nu 
recunoştea” statul român! 95% dintre membrii trăitori 
pe pământ românesc erau evrei iar în restul de 5% 
încă mai aveau loc neromâni. 

Aversiunea funciară a românului de rând şi nu 
numai pentru comunism crease prin asociere un 
antievreism care, oricum l-ai privi, este justificat. 

Anticomunismul românilor a fost (şi este) născut 
mai mult dintr-o manifestare a instinctului de 
conservare şi a fost adoptat şi întreţinut de declaratul 

şi oricum evidentul anticreştinism, incompatibil 
cu bimilenara noastră credinţă. 


Pag. 2 


Cu toate aceste tensiuni, minoritatea evreiască s- 
a dezvoltat în România "ca peştele în apă' şi 
urmează o primă concluzie de importanţă capitală: 
niciodată, în existenţa convieţuirii români-evrei, 
aceştia nu au fost agresaţi ca în alte ţări în 
decursul istoriei, aversiunea pentru aceşti ultimi 
"năvălitori” fiind în cel mai grav caz declarată public 
de către câteva personalităţi politice, mai puţine 
decât degetele de la o mână! Românul de rând, 
milioanele de români care se simțeau agresaţi de 
invazia evreiască, s-au limitat la comentarii între ai 
lui! Desfid pe oricine crede că poate dovedi altceva! 

Atenţie deci; la prima ocazie pe care populaţia 
evreiască a avut-o de a-şi manifesta ura împotriva 
celor în mijlocul cărora trăiau, fără nici un fel de 
reţinere, au fost autorii unui genocid anti-românesc 
nemaicunoscut în istoria noastră, de o sălbăticie şi o 
cruzime inimaginabile! La "cedarea” Basarabiei să te 
faci vinovat, fără putinţă de tăgadă, dovedit cu acte, 
de asasinarea a 42.000 de militari români în 
retragere, dintre care peste 41.000 făcându-şi stagiul 
militar sau fiind concentrați (am exclus ofiţerii şi 
reangajaţii care erau profesionişti), deci zeci de mii 
de victime absolut nevinovate, care nu puteau fi 
suspectaţi de nici un fel de conflict cu populaţia 
evreiască din Basarabia, dezvăluie adevăratul 
caracter şi adevăratele. sentimente ale acestor 
oameni!!! 

Atenţie, deci, iunie 1940, nu are nici o legătură cu 
evenimentele, cu măsurile antievreieşti care încep să 
apară peste un an şi nu au nici un fel de asemănare 
cu izbucnirea de ură concretizată în acest uriaş 
masacru în care, dintr-o neglijenţă criminală, nici 
până astăzi nu au fost "numărați" şi puşi în sarcina 
autorilor civilii asasinați. 

larăşi şi iarăşi atenţie! Faptele dovedesc o 
continuare a acestui comportament ucigaş la 
următoarea “oportunitate”! 

Când apare aceasta: după 23 august 1944, ziua 
aşa-zisului armistițiu; în decurs de zile, cu concursul 
oficialităților sovietice (consilieri, generali, miniştri) 
puterea este preluată în România de evrei, în frunte 
cu tovarăşa Ana Pauker, secondată de un imens 
cortegiu de conaţionali, şi începe al doilea mare 
dezmăţ anti-românesc; noi nu ne vom referi decât la 
organele de represiune având în componenţă de la 
primul nivel de comandă şi coborând la următoarele 
eşaloane până la doi şi trei, la anumite servicii 
mergând până la anchetator; 90% evrei (ofiţerii cei 
mulţi şi brutali erau 'şi de alte naţionalităţi 
conlocuitoare, în special unguri şi slavi). 

Desigur am făcut remarca privind pe mulţi 
anchetatori, care erau bucuroşi să ajungă în contact 
direct cu "bandiții de legionari” şi alţii, să îşi satisfacă 
instinctele bestiale omorând în bătaie pe cei 
anchetați, supunându-i la tot felul de chinuri mai mult 
sau mai puţin rafinate manifestându-şi ura în modul 
cel mai primitiv. 

Dacă vă interesează, au fost destule evreice care 
participau la interogatorii, asta în special în primii 
zece ani şi dădeau o mână de ajutor la “stâlcirea” 
celui anchetat, fiind specializate în lovirea cu bețe a 
zonelor de maximă sensibilitate a bărbaţilor. (conf. 
mărturiilor lui Costi Teja, Cătălin Zelea-Codreanu şi 
alţii). : | 

Până la continuarea dezvăluirii de amănunte 
privind componenţa exactă primelor sisteme de 
organizare a organelor de represiune, voi mai face 
câteva consideraţii pe temă: luarea în discuţie a 


CUVÂNTUL LEGIONAR OCTO 


subiectului nu trebuie considerată ca fiind de 
natură istorică. Desigur că sunt date şi fapte intrat 
în istorie, dar trebuie remarcate două lucruri care i 
obiectul ocultării: primul ar fi că intrarea în istorie să 
făcut şi se face pe măsura şi în funcţie de interesele 
iudaice, având sub control total orice _fej E 
consemnare neconvenabilă. = 
în al doilea rând, nu vrem să evocăm 

aceste lucruri numai pentru a le scoate din u 
genocidul anilor 44 - 64 a fost reluat, evident Sub 
alte forme, corespunzătoare sec. XXI, care se 
bazează pe măsuri economice criminale: să im uj 
în anumite domenii egalizarea preţurilor cu cele din 
ţări apusene supradezvoltate, fără să ţii cont de 
veniturile românilor, este o condamnare la moarte a 
cel puţin 70% din populaţia țării. 

Voi reveni cu un exemplu apropos de ocultarea 
unor fapte şi apropos de controlul brutal şi obraznic 
al istoriei naţionale. 

În "Istoria românilor” editată de Academia 
Română într-o formă grafică remarcabilă, în volumul 
IX care se ocupă de perioada respectivă în cele maj 
mici amănunte, se prezintă numitul pogrom de la laşi 
din vara anului 1941, supranumit "trenurile morţii”. 

Pe zeci de pagini, consemnând amănunte, unele 
reale, altele exagerate dar oricum aruncând o pată 
oribilă asupra autorităţilor române şi germane 
implicate, fiind vorba de moartea în condiţii 
groaznice a 2500 de evrei (bineînţeles cu toată 
obedienţa autorilor nu au putut accepta cifra 
înaintată de oficialităţile evreieşti, de 12.500). 

Atenţie, ”ciuliţi urechile”: nici un cuvânt 
despre genocidul de la ”cedarea” Basarabiei, 
unde sunt asasinați de către bande de evrei 
42.000 de ostaşi români şi un număr cel puţin 
asemănător de civili! Am mai scris o dată cifrele (nu 
vor fi niciodată suficient amintite). 

Să revenim însă la executanţii marelui genocid 
anti-românesc şi anti-creştin, conform arhivelor 
"Securităţii": Ă 

După folosirea timp de câteva luni a fostelor 
organe de informare şi represiune moştenite de la 


toate 
itare; 


regimul anterior lui 1944, Siguranţa Generală. 
Serviciul Special de Informaţii, Poliţia şi 
Jandarmeria, a fost creată "Brigada Mobilă”, 


embrionul viitoarei Securităţi. 

Inspector general al "B.M” a fost numit Grumberg 
Boris alias Nikolschi Alexandru: că era evreu nu 
trebuie specificat, fiind evident, născut în Basarabia, 
"fugit în U.R.S.S. înrolat în temutul N.K.V.D. 

"Brigada Mobilă” era organizată teritorial, având 
componente în tot restul fării. Avea să fie numită 
"sabia ascuţită a revoluției”. 

În mare despre câteva acţiuni de amploare: 

- "Ridicarea a 72.000 de saşi şi svabi trăitori în 
România, trimişi în minele din Siberia, de unde s-au 
întors, după ani de muncă forțată, mai puțin de 
jumătate.” 

- "Arestarea şi încarcerarea a zeci de mii de 
legionari pentru o vină -colectivă şi anume pentru 
apartenenia la o organizaţie politică”. 

"Răspunderi colective?" Contrar normelor. şi 


principiilor de drept, arestaţi şi încarceraţi zeci de. 


ani, fără să li se poată imputa lucruri concrete. O 
simplă declaraţie că a fost legionar era suficientă! 

- Instrumentarea "cazului Tămădău” care duce la 
scoaterea în ilegalitate a P.N.Ţ., anihilarea primelor 
formaţiuni de rezistenţă armată din munţi, grupuri 
iniţial compuse din militari şi mai târziu din legionari. 
Pe funcţia ocupată de M. Moruzov, a fost numit 
imediat după 1944 Serghei Nikolov, evreu 
basarabean, alias Serghei Nicolau. . 

Alături de Nikolov, ca adjuncţi: Divenko Vanea 
alias Gh. Vidaşcu şi Iosif Rangheţ, evreu ungur. 

Funcţiile de conducere subordonate. tripletei de 
mai sus au fost ocupate (doar câteva nume) de: Mişa 
Protopopov, Mişa Pertuc, Gonciaruc Piotr, laska 
Alexeev, Gribici Vladimir, Cacica Saşa alias Nicolau 
Victor, Ebner Silvia, Lobl etc. Se impune o precizare: 
cei amintiţi ca şi restul, toţi erau evrei! 

___ Această "Brigadă Mobilă” se transformă în 1948 
în "Direcţia Generală. a Securităţii Poporului”, 
D.G.s.p,, Cu precizarea că "poparului” se referă la 

poporul ales”] 

"Brigada Mobilă şi ulterior D.G.S.P.-ul 
erau chemate să înlăture pe toți cei care îşi 


MBRIE 2012 


exprimau dezacordul cu practicile 
__ comunismului: țărani, muncitori, 
intelectuali devenind o sabie care, 
permanent trebuia să taie capete... 
persoanele erau reținute fără mandat de arestare şi 
întemniţate fără judecată!” 
A Reţineţi: era suficient ca cineva să te denunțe că 
ţi-ai exprimat dezacordul" şi, dacă nu rămâneai fără 
cap, înfundai puşcăriile pe termene care au ajuns la 
20 de ani! 

In fruntea D.GS.P. este numit Bodnarenco 
Pantelei-Pantiuşa, evreu ucrainean, primind gradul 
de general-locotenent al Armatei Române, având ca 
adjuncţi pe Bucikov Valeriu, evreu basarabean, şi pe 
Ivanciu Ghiorghi, bulgar trimis în România pentru a 
scăpa de tragerea la răspundere după comiterea de 
"nenumărate crime” în Bulgaria. 

Mă voi limita să amintesc "birourile şi serviciile 
erau conduse în general de alogeni”: Cacica Saşa 
alias Nicolau Victor, Oprescu Dorel (nume de 
împrumut) şi soţia sa Rita, Schlesinger Paul, 
Blaukenştain Magdalena + soţul, Rosza, Bichel Ivan, 
Mişa Protopopov, Garabedian, Tokaltian, Sabău 
(nume de împrumut), Bercovici, ljak Adalbert, Szabo 
Eugen, Maximenco Feodor, Mişa Petriuc, Gribici 
Vladimir, evrei care ocupau funcţii de conducere 
până la cea de şef de birou inclusiv. 

"Cu funcţii de conducere: Hollinger . Isidor, 
Serviciul 1; Mauriciu, Serviciul 2; Andrei (nume de 
împrumut) Serviciul 3; cu funcţii de şefi de serviciu: 
Dangoroz, Zalman Marcu, Nenciu lulian (nume de 
împrumut), sora sa Rodica şi soţia sa Tony, 
Zăvodnicu Mircea, Hirsch Tiberiu alias Hida Tiberiu, 
Friedlemder Eugen, Farcaş Nandor, Bucicov Mira, 
Demetrescu Raoul, Năvodaru Luiza, Sadovici Mihail, 
Aprahamian Avedis, Ebner Silva şi alţii, atenţie, toţi 
emigraţi în Israel şi alte ţări! Atenfie, vorbim aici 
de D.G.S.P., nu de conducătorii "Federaţiei 
Comunităţilor”! Poate vi se pare exagerat şi inutil 
să. înşir zeci de nume care în sine nu au nicio 
relevanţă; în ansamblu însă dezvăluie prezenţa 
indiscutabilă a grupurilor compacte de evrei care, 
fiecare în parte şi toţi împreună, sunt responsabili de 
măcelul postbelic în care este asasinată toată elita 
politică, militară, intelectuală, ţărănească a poporului 
român. ; y 

Am analizat compoziţia etnică la unul dintre 
serviciile D.G.S.P.; voi continua în aceeaşi direcţie 
pe măsura spaţiului disponibil. Mai amintim nume de 
conducători de direcţii: 

- Direcţia a ll-a Contrasabotaj - la început 
Glubacov Andrei şi definitiv Breban (nume de 
împrumut) 

- Direcţia a III-a Informaţii Interne, cu atribuţii de 
poliţie politică, Aranycs Pavel. Se ocupau în special 
de "Garda de Fier”. 

- Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare, general 
maior Grigore Naum (Grisha) - nume de împrumut, 
evreu venit de peste Nistru. 


- Direcţia a V-a Securitate şi Gardă, Bucicov- 


Valeriu. venit de peste Nistru 

- Direcţia a Vl-a Transporturi, cu atribuţii 
contrainformative, cei care au scos din ţară zeci de 
tone de aur în lingouri, uraniu, petrol, grâu, animale 
şi produse din carne, lemn - jaf la drumul mare! 
Conduce gen. Majurov şi oamenii lui. 

- Direcţia a VIl-a Filaj şi Investigaţii, gen. Kovacs 
Pius. 

- Direcţia a VIII-a Anchete Penale, unitate care 
“finaliza” eforturile celorlalte unităţi! 

Nu toți ofiţerii din Direcţia a VIII-a făceau anchete 
penale. O parte din ei erau “specialişti” în descinderi, 
percheziţii şi arestări de persoane. Atenţie!!! "aici se 
hotăra soarta oamenilor, în funcţie de dispoziţiile 
primite de la vârful piramidei Securităţii şi chiar de 
mai "sus” 


Citez iarăşi : 
"De aceea aici fuseseră trimişi cei mai de 
încredere oameni, aleşi după chipul şi 


asemănarea, plus etnia (plus etnia, plus etnia!) lui 
Pantiuşa şi Grumberg Nikolski, ocupând nu 
numai funcțiile de conducere ci şi pe cele de 
execuție”. 

După cum aminteam mai devreme, se "gusta” ca 
pe un deliciu spargerea capetelor şi dinţilor, 
smulgerea unghiilor şi tot cortegiul. de chinuri şi 

înjosiri imaginabile. Şeful direcţiei - Dulberger 
Mişu alias Dulgheru; alţii: Aritonovici Samy 


CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 


alias Antoniu, Matusevici Nathan, alias Andreescu 
Matusei, Fisher Simon, Ceaslasky, Zigler Simon, 
Răzvan Sergiu (nume de împrumut), Roşca (nume 
de împrumut) Davidovici Leon alias Mirescu, 
Turchischer Marcel, Franca Saman, Haber Estera, 
Segal Luiza - şi lista nu are sfârşit. 

Toate aceste lucruri i-au scăpat din vedere d- 
lui Tismeneţchi! 

Peste câţiva ani Dulbergher va fi înlocuit la 
comandă de Butika Francisc, evreu din Transilvania. 

Explicaţia numirii în toate funcţiile-cheie dar şi în 
cele subalterne numai a evreilor, era şefa secţiei de 
cadre C.C. P.C.R., Ghizela Voss, realizând un fel 
de stat în stat. Vă reamintim aici că tovarăşa Voss 
a rămas într-o poziţie de decizie şi după 
"valahizarea” Securităţii fiind "sfetnicul de taină” 
al tovarăşei Ceaşcă, deci conducând din umbră 
Biroul 2, fără avizul căruia nu puteai nici să te înscrii 
la un doctorat! 

Atenţie: şeful  Ghizelei  Voss era  losif 
Chişinevschi, iar şeful acestuia era Ana Pauker! 
Ministru de Interne- Burăh Tescovici, cunoscut ca 
Teohari Georgescu! 

Citez: “ei asigurau puritatea etnică evreiască 
a cadrelor de bază ale s&curității”. 

- Serviciul Tehnic se ocupa cu interceptarea 
convorbirilor telefonice şi folosirea mijloacelor 
electronice de ascultare (contrainformaţii), condus 
de maiorul Hirsch alias Haiducu. 

- Serviciul K, cu misiunea de protecţie a cadrelor 
de miliţie şi securitate, comandat de colonelul Mişa 
Petruc (nume de împrumut) 

- Serviciul Cifru avea ca şef pe colonelul 
Schmerler. 3 

- Sectoarele financiare, înzestrare şi administrare 
erau coordonate de colonelul Hary Bogdan (nume de 
împrumut) 

- Şcoala de Ofiţeri de Securitate era comandată 
de colonelul Voiculescu Ervin (nume de împrumut) 

- Şeful Casei de Cultură era colonelul Fux Beria 

- Şeful "Spitalului Militar al Ministerului de Interne” 
era doctorul Herşcovici iar mai bine de jumătate din 
medici, de aceeaşi naţionalitate. 

Unităţi teritoriale: 

- regiunea Bucureşti, excepţie, un român luptător 
în Spania Stancu Aurel; celelalte posturi de 
conducere: Weiss Isidor, Kohn Bernard, Edelstein, 
Rodelstein, Hâncu (nume de împrumut) 

- regiunea Ploieşti - Ştrul Mauriciu 

- regiunea Braşov - Klausek Koloman 

- la Piteşti Nedelciu Mihailo - bulgar şi la scurt 
timp după aceea colonelul Wisting Eugen 

- la Galaţi ljal Adalbert 

- la Constanţa Nicolae Doicaru 

- la Bacău colonelul Câmpeanu (nume de 
împrumut) 

- la Suceava Popic Adalbert (nume de împrumut) 

- la Târgu Mureş Dascălu Eugen (nume de 
împrumut) 

Mă opresc aici cu enumerarea celor care, făcând 
parte din "Securitate", şi-au manifestat ura împotriva 
poporului român, ură materializată printr-un genocid 
fără egal în decursul istoriei noastre. 

Trebuie să mai precizez două 
importanţă capitală: 

1 - nu am luat în consideraţie faptul că a mai 
existat şi o Miliție, organ de represiune fizică şi 


lucruri de 


morală despre care ne rezervăm dreptul 

de a face aceeaşi analiză a factorilor de 
comandă şi influenţă, Miliie în care 
elementul alogen în special evrei în "Vechiul 
Regat” şi unguri în Transilvania. 

2 - s-a întâmplat un fenomen, nici o surpriză: 
evreii se "aduceau unii pe alţii” - deci dacă cineva îşi 
închipuie că totul se rezumă la cei amintiţi mai sus, 
greşeşte. Se poate constata din arhive, că din cei 
aprox. 40-45.000 de “lucrători” în Securitate, mai 
mult de o jumătate erau evrei în perioada de până la 
valahizare. 

Să nu uităm că a apărut şi un M.S.S., Ministru al 
Securităţii Statului. 

Oricum, ordinele de represiune veneau de la cei 
amintiţi şi de la "Comitetul Central” al Partidului, 
controlat de aceiaşi minoritari. 

Vreau să închei cu o concluzie ce se desprinde 
foarte simplu din expunerea aceasta şi care este de 
natură "să dea peste cap” teoria conform căreia 
genocidul anti-românesc şi anti-creştin din perioada 
1944 — aprox. 1964 nu poate fi "aruncat în spinarea” 
comunismului şi comuniştilor. În toate ţările 
lagărului socialist, în aceeaşi compoziţie politică, 
nu s-au semnalat asemenea abuzuri. 

Dacă în toate teritoriile lagărului socialist avem 
acelaşi număr de comunişti (proporţional), dacă în 
toate aceste ţări avem următorul "număr comun”, 
adică ocupaţia armatelor sovietice, ce nu mai este 
comun în restul ţărilor, este specific în România 
timpului şi generează marele Genocid? 

"Mănăstire într-un picior, ghici ciupercă ce-i?” 

Un singur lucru nu este comun: controlul total 
al puterii de către elementul evreiesc, lucru 
imposibil de contestat! 

Atenţie!!! Din cei mai puţin de 1000 de comunişti 
în perioada interbelică, să acceptăm că dintr-odată, 
s-au "prăsit” 20.000 de mii de comunişti evrei, care s- 
au simţit în largul lor să aplice o politică de partid? 

să fim serioşi: exceptând politica represivă 
prezentă la orice schimbare majoră de regim (nu de 
guvern), mai ales fiind vorba de comunişti, evreimea 
din România a simţit că este momentul de a trece la 
represiune corespunzătoare cu sentimentul de ură 
pe care îl simțeau faţă de români şi de creştini în 
general. Se făcuse “proba” oribilă cu patru ani 
înainte la cedarea Basarabiei. 

Unde este biata minoritate evreiască din 
România de oricând, care nu are alte năzuințe 
decât să fie lăsată în pace să trăiască în legea ei, 
în bună înfelegere cu românii, victimă a 
naţionalismului?! 

Păi aceşti zeci de mii de evrei sunt numai în mult 
urâta de români Securitate? Sute de mii sunt şefi 
peste tot, agresivi, din mici negustori de mosorele şi 
ace Lipscani, colonei şi generali de Securitate, din 
biet croitoraş de mahala specialist în ministere, din 
bun vecin cu Gheorghe denunţător nemilos, din 
student la medicină doi ani, director de Institut de 
Cercetări, din capitalist se transformă peste noapte 
într-un intransigent adept al teoriilor comuniste în 
numele cărora cică, ucide cu nemiluita români! 

In ce lume şi în ce fară trăim, în care de 
aproape zece ani, plătim regeşte nişte cetățeni 
români de naţionalitate evrei, în cadrul unui 
“Institut de Cercetare a Holocaustului din - 
România” ca să demonstreze că suntem un 
popor de criminali şi nu ne interesează deloc cele 
două masacre care au marcat pentru vecie poporul 
român, cel de la "cedarea Basarabiei” şi Marele 
Masacru Postbelic. 

În ce lume şi în ce fară trăim în care se 
acceptă "vinovăția colectivă”, luând în 
consideraţie că cei vinovaţi de deportarea în 
Transnistria a peste 100.000 de evrei (nu s-a dovedit 
niciodată câţi au murit şi câţi s-au întors în România) 
au fost judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi? 

Ce se străduieşte de zece ani I.CH.R. să 
demonstreze pe banii noşiri şi noi plătitorii nu ştim pe 
ce dăm banii? 

Aceste întrebări şi restul derivate din 
conţinutul articolului îşi aşteaptă răspunsurile 
care să depăşească simplele declaraţii! 

Un răspuns ar trebui să fie un institut 
independent de statul român îngenuncheat în faţa 
intereselor iudaice, care să cerceteze şi să publice 
adevărul! 

Deocamdată, "paşte, murgule, iarbă 
verde!” - slabe speranţe! 


Pag. 3 


SCrealitale 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE - ŞTIRI LUNA OCTOMBRIE - 


TÂNCĂBEŞTI 2012 


Sâmbătă 1 Decembrie, orele 13, ceremonia de comemorare â a A 

se va desfăşura, cu ajutorul lui Dumnezeu, în nota obişnuită, la Tâncăbeşti. 

Plecarea la ORA 12 din fața Hotelului Ibis de la Gara de Nord. a eat 

ATENȚIE: este o adunare PUBLIC — PRIVATĂ! Ca ORGANIZATORI avem OBLIGAȚIA de a SELECTA Partie Ipanţii pentru 
desfăşurarea în bune condiții a ceremoniei. Atragem atenția asupra faptului că orice manifestare nefăcân A it LU) o ara! va 
fi sancționată! Mişcarea Legionară este, înainte de orice, o organizație de luptă, nu un |ocide:manilestare. a vie narlsmuui.sau.o 
adunare de „mămăligi”. 

SA SAI Mi dace vrea să filmeze, trebuie să se prezinte cu legitimație de pe cel 
pot fi vândute publicaţii legionare decâ tru prealabil. pt 
Anul 'acesta, spre sozerire de Ea) ere RR ala autobuzelor dacă în mulți ani strângerea fondurilor 

necesare nu ne-a creat probleme, anul acesta, din motive uşor explicabile, a trebuit “să intrăm” în banii de tipărire şi difuzare a 


sasinatelor din 29/30 nov. 1938, 


alți “amatori” se exclud. De asemenea, 


publicaţiei. 


legionar cca. 120 de minute! 


kk 


HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA 


Pe data de 9 octombrie a fost ziua de 
comemorare a "holocaustului din România” - 
desigur că trebuia precizat locul, ca să nu se creadă 
că noi comemorăm holocaustul din Germania - cu 
toate că nu ştim de ce nu am face şi acest lucru... 
Bineînţeles că scriind un mic comentariu despre 
eveniment nu ne trece prin cap să îl negăm: vorba 
aceea, “unde-i lege, nu-i tocmeală!”. Şi totuşi sunt 
foarte mulţi români care ar dori mai multe 
amănunte susținute cu dovezi valabile în justiție - 
ne referim, desigur, la justiția divină, singura în care 
românul mai. are încredere: nu veţi auzi un român, 
sătul de minciuni şi de împilare, punându-şi speranța 
într-o dreptate operând într-o lume controlată de frică 
sau de interese. 

Românul îşi face o cruce mare şi spune: “Să îi 
bată Dumnezeu!”; bineînţeles, când blestemă, nu o 
face cu gândul la promotorii holocaustului, nu, nici 
vorbă, că “unde-i lege, nu-i tocmeală” chiar şi în 
relaţia cu divinitatea! 

Românii îi blestemă pe mincinoşi, opresori, pe cei 
care au pretenţii absurde, pe cei care se încurcă în 
propriile minciuni, pe cei care “iţi pot lua oul de sub 
cloşcă” pretinzând că vor să te ajute; pe cei care vor 
să ne modifice istoria, pe cei care urăsc creştinismul 
nostru, pe cei care vor să devină ei stăpâni şi noi 
slugi - pe ăştia, nu pe alții! 

Totuşi, cu tot respectul, noi, românii ne-am însuşit 
matematica elementară, adică adunarea şi scăderea 
şi împărţirea. Cu “tabla înmulțirii” stăm mai prost, în 
sensul că nici nu “cârâim” când se înmulțesc 
pretențiile tovarăşilor (tovarăş = cuvânt de ocară) în 
sensul drepturilor “democratice”. 

Dar să revenim la adunare şi scădere. Comisia 
Wiesel de zece ani ne spune acelaşi lucru, folosind 
aceleaşi Ş 7 7 
argumente 
(Comisia Wiesel = 
Institutul. Naţional 
de  Studiere a 
Holocaustului). De 
zece ani domniile | 
lor studiază şi iar 
studiază, ca nişte” 
studenți de ȘI 
profesie” pe care îi Pă 
apucă  bătrânețea 
pe băncile 
facultăților. 

Vrem să ştim şi 
noi pe unde sunt 
gropile cu sute de 
mii de schelete, că 
la noi nu a ținut chestia cu cuptoarele. ? 

lată însă că excelența sa dl. doctor Aurel Vainer 
lansează un nou concept despre holocaust: 

_ „Holocaust este mai mult decât uciderea 
totală (aşteptăm explicaţii despre uciderea 


[e 


tan 


P9-4 CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2042 


Dacă vrei să îţi manifeşti bunele sentimente pentru Garda de Fier, îți cerem un mic sacrificiu: c 


parțială), mai mult decât deportarea, este totalitatea 
măsurilor luate în timp de autorităţile române 
împotriva evreilor. O discriminare de la cele mai mici 
lucruri, la cele mai grave, şi atunci vorbim de 
holocaust în acest sens larg'... 

Deja excelența sa "bagă" o diversiune de te 
apucă durerile de cap: 

În timp, holocaustul începe odată cu interzicerea 
funcţionării de cârciumi cu jupâni evrei în mediul 
rural de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX. 

Ca manifestare holocaustul începe de la 
insultarea vecinului evreu şi se termină la deportarea 
în Transnistria, deportare de la care mai departe 
totul intră în ceaţă. Ce s-a întâmplat în mod real cu 
deportații, nu spune nimeni nimic. Deportările au fost 
măsura ultimă şi drastică împotriva evreilor... 

“IN.S.H. are de zece ani toate facilitățile să facă 
lumină măcar în problema numărului de deportaţi şi 
a celor reveniţi în țară, urmând ca diferența (simplă 
scădere) să reprezinte numărul victimelor. 

Nu ne gândim că „făcutul de lumină” ar fi în 
defavoarea temei evreieşti. Nu, nici vorbă:, numai că 
oscilația aceasta de la 400.000 la 250.000 ne cam 
descumpăneşte. Am auzit de multe ori: „crima 
începe de la un singur om” - ceea ce este real - şi 
atunci ne punem întrebarea ce se pune la cale cu 
exacerbarea cifrelor la nivel de sute de mii? 

Vestita inteligență evreiască etalată în 2012 de dl. 
Vainer, decretând că holocaustul se poate referi la 
orice măsură „a autorităţilor” împotriva evreilor, lucru 
care lărgeşte aria incriminabilă, este completată de 
altă ambiguitate pusă în scenă tot de excelența sa, 
din raportul |.C.H.R.: “au încetat să mai existe 280- 
380 de mii de evrei”. 

„Au încetat să mai existe”? Bineînţeles că dacă 
erau omorâţi „nu îl durea gura” să precizeze! Dacă 
spui că au fost omorâţi un număr imens de oameni, 


17 A bază cifre statistice. 
[Se poate explica 
statistic de la A la Z. 


"Au încetat să 


au “încetat să mai 
= existe, şi discuţia ia 
3] sfârşit! E clară?" 
Cum am mai 
amintit cu altă 
ocazie, „Istoria 
Românilor”, vol. IX 
„editată de 
Academia Română, 
tă ai cărei membrii au 
făcut bătături la palme aplaudându-l pe Elie Wiesel 
când ne făcea criminali, dă două cifre necontestate 
de „Federaţie” şi care pun iarăşi pe proştii de români 
într-o mare încurcătură apropos de matematică: 
deportările în Transnistria au numărat puțin sub 
105.000. Deja „cei patru evanghelişti au fost trei: 


rămân urme, dovezi, chiar dacă aprecierea are la. 
î : 7. ZI 


omportă-te ca un 


Luca şi Matei”. 105.000 este pe bază de documente 
ce nu pot fi contestate. Peste 150.000 de evrei în 
anul premergător începerii războiului au optat 
pentru raiul bolşevic, trecând (înregistrați) 
granița, cu acordul autorităților române. Aceştia 
ce poziție ocupă în matematica absurdului? 

În încheiere, mai ales după noua teorie - cu cifre, 
fără cifre - holocaustul din România a avut loc, 
Bineînţeles că vorbăria de mai sus nu face doi bani. 
Simplu exerciţiu retoric! 

Cu drag, pe la 9 octombrie 2013! 


ki 


MULȚI GRECI, PUȚINI ROMÂNI! 

Agenţiile de presă ne arată cu degetul? Da, 
indirect: 

Într-o marţi, cancelarul Angela Merkel face “o 
vizită istorică” la Atena "în semn de susţinere față 
de guvernul elen”. Cel puţin declarativ, este un gest 
prietenesc. La acest “gest” grecii ies în stradă să 
protesteze. Câţi? 25.000! Sunt mulţi, sunt puţini? 
Păi cum aflăm: prin comparaţie. 

Intr-o marţi „Angela Merkel, la Bucureşti, în 
acelaşi context (aproximativ): 60 de persoane au 


protestat în fața unui restaurant unde au luat cina 
liderii Partidului Popular European. 

La Atena A.M. s-a dus într-un gest a 
bunăvoință; la Bucureşti într-un gest autoritar, În 
sensul sublinierii faptului că fosta tovarăşă îl impune 
în continuare pe fostul tovarăş Băsescu. st 

Ne uluieşte disproporția dintre 25.000 şi CO 
Nu ne mai miră obrăznicia mesajului cu care Vine 
Merkel în România! 

Cum să înțelegem poziţiile atât de diferite de 
pe care se manifestă cele două popoart e? i 

Tovarăşii” (înțelegând aici călăii poporul! 
român de ieri şi de astăzi), secondaţi de slugile lor 
din România (români, eventual, dar la fel de tovarâti 
sau, cum le spuneau ai noştri, “români tovărăşiți ) LA 
freacă palmele bucuroşi ca la un gheşeft reuşit 3 
chiar au dreptate: politica restrictivă (Vroiam Să 
zicem. "criminală", dar pare totuşi exageral) r 
descurajare, de eliminare din politică a formaţii 
sau persoanelor care nu sunt de acord CU : 
Românie de slugi, dă roadele scontate. Din 
ce în ce mai mulți români au început să 


...ccccococococoocooooeocoscoeoocooceoece 
SPENT IT TD O PI IEI 


IŞI reînsuşească mentalitatea de câini 
hăituiți de hingheri (ieri securişti, 
astăzi o forță iudaică dominantă). 
Apropos de cele două cifre - 60 şi 25.000 
- am putea să ne aşezăm pe poziţia a jumătate 
Spa romani care se simt obligaţi să emită o părere 
aa ectele acestui popor: suntem slabi, 
€ aţi, ne merităm soarta. Aprecierea este 
superficială şi în câncordanță cu interesele 
antinaţionale, chiar suntem foarte tentaţi să credem 
că există “răspândaci” în această directie. 

De asemenea, suntem convinşi că dacă Merkel 
ar fi îndrăznit să se amestece în numirea unui 
preşedinte de republică în Grecia, grecii nici nu o 
lăsau să coboare din avion. 

Suntem. avocaţii românilor? Era bine să fim, dar 
ne mulțumim cu modesta poziție de martori: de la 
câştigarea Independenţei Greciei, din sec. XIX 
(precizarea datei ne desemna ca “erudiți”, şi nu 
suntem), aceştia nu au mai suferit “ocupații” 
comparabile cu cele ale noastre. 

: Depăşind limitele unei aprecieri “partizane” 
distrugerea unui spirit naţional nu se limitează şi nu 
incepe odată cu regimul iudeo-comunist. Amintiti-vă 
faptul că după primul război mondial am fost 
“ocupați” de invazia evreiască, ofensivă biruitoare 
distrugătoare fizică şi morală a Mişcării Legionare, 
cea care în zece ani de luptă în contextul unei terori 
de stat de dimensiuni naţionale, reuşise să reaşeze 
pe românul de rând în locul pe care i-l hărăzise 
Dumnezeu pe acest pământ şi pe care trebuia să fie 
după mai mult de un mileniu de sacrificii. 

Jumătatea de secol de teroare iudeo-comunistă 
de până în 1989 a fost prelungită sub altă formă şi 
la altă intensitate, până astăzi. Guvernările de după 
1990 au fost dependente, slugi obligate să poarte 
pamperşi ori de câte ori foştii tovarăşi transformați în 
actualii tovarăşi promotori ai mondialismului (de fapt 
fostul internaţionalism, antinaţional şi anticreştin) le 
arătau un deget acuzator! Dacă le-ar fi arătat 
pumnul, şi pamperşii erau prea puţin!! 

Românul, care toată viața lui şi toată istoria 
lui a fost agresat de intervențiile directe sau 
indirecte ale unor puteri externe care urmăreau să 
ne impună diverse lucruri care nu aveau nimic cu 
interesele naţionale (la mintea cocoşului), devine mai 
mult decât suspicios, într-un fel chiar agresiv la 
astfel de intervenții . : 

în 1878, la pacea de la Berlin de după Războiul 
de Independență din 1877, alt cancelar german, 
Otto von Bismark, condiționează recunoaşterea 
Regatului României de împământenirea a 300.000 
de evrei. 

Oricât ne-am “străduit” să aflăm care era 
avantajul lui Bismark sau al Germaniei, nu am 
reuşit să aflăm, şi nici nu am întâlnit pe cineva să 
ne poată spune. De ce oare a trebuit să ne 
blagoslovească Dumnezeu cu astfel de "daruri"? 

La pacea de la Versailles, după primul război 
mondial, iarăşi a trebuit să ne impună. “cineva” 
împământenirea a 500.000 de evrei. De data 
aceasta “băgătorii pe gât” au fost americanii (pe 
care-i înțelegem: erau de atunci iudaizaţi “până în 
măduva oaselor”)! 

Oameni buni şi oameni răi, toată lumea “se face 
că plouă”, dar plouă cu scuipați! 

Marele Brătianu, făuritorul statului modern român 
alături de Rege, şi-a dat demisia pentru a nu fi 
semnatarul unui tratat de pace care consemna 
începutul distrugerii din interior a României, fără 
leac, fără posibilități de reacție - împământenirea de 
care vorbeam. Aşa ceva! Asta este unul dintre 
motivele pentru care istoria noastră loveşte în 
interesele evreieşti în România! Culmea culmilor, 
suntem obligaţi să-i iubim! “Sindromul Stockholm”! 


Domnilor conaţionali, chiar nu vă temeți deloc? 


2 


După 23 august 1944, iarăşi politica internă şi 
externă impusă dinafară. 

După 1989 dezastrul economic planificat pe 
fiecare an în parte, gradat, dar scopul final tot 
acelaşi: “moartea“ României! Şi, colac peste 
pupăză, d-na Merkel, fără atribute masculine, ne 
vrea într-o anumită. poziţie, ne vrea fără reacție la 
violarea drepturilor de stat cu drepturi egale în 
Uniunea Europeană. ; i 

De multe ori ne-am gândit de ce naționalismul 
unor popoare (printre care am aminti pe sârbii "tocaţi 


CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 


mărunt” de americani, pe Argentina naționalistă şi 
ultracatolică, pe Grecia ortodoxă, țările catolice: 
Italia, Spania, Portugalia) nu declanşează ura marii 
finanțe internaţionale. Poate este prea mult să crezi 
aşa ceva, dar nu ne putem opri: o Grecie 
naționalistă şi ultraortodoxă nu este pe lista 
neagră?? De noi, să nu mai vorbim; marcați de 
agresiunea iudaică, încă de la începutul statului 
naţional, chiar dacă toți se fac a nu băga în seamă. 
La un moment dat situația va scăpa de sub control. 
Băsescu + Ungureanu + restul lumii (lumea lor) sunt 
deocamdată o garanţie pentru facilitarea planurilor 
de înrobire a românilor. s 

Ştiţi ce face d-na Merkel? Ce au făcut alte mari 
puteri de-a lungul istoriei noastre: suntem folosiţi ca 
“obiect” de schimb în nişte trocuri ale căror 
dedesubturi nu le desluşim. Ca exemplu istoric: 
războiul ruso-ture din 1812, pierdut de turci; la 
tratativele de pace Turcia dă ca despăgubire Rusiei 
ceva care nu-i aparţine, îi dă Basarabia! În contextul 
sec. XX America & Co. dă Rusiei (Uniune Sovietică 
bolşevică) estul Europei, incluzând România. Se 
pune întrebarea: Merkel & Co ne-a hotărât soarta 
aruncându-ne în gura monstrului iudaic?? 

Am arătat mai sus că la anumite intervale de timp 
în sensul istoric, România devine victima unor 
planuri aparent secrete, dar absolut vizibile şi 
previzibile: 1878, 1919, 1944, 1989, date la care 
marile puteri, sub o formă sau alta, conlucrează 
la aruncarea României ca pradă planurilor 
iudaice. 

La o privire superficială presupunerea pare 
hazardată, dar pentru oricine urmăreşte din acest 
punct de vedere (al locului României în planurile 
iudaice de stăpânire), vede că toate cele patru date 
enumerate mai sus pot fi unite printr-un semn de 
egalitate: de fiecare dată s-a făcut un pas mare în 
procesul de iudaizare a României! Să fim iarăşi 
sortiți ca "pradă de război"? 

Am pus la început o întrebare: cum-să înţelegem 
poziţiile absolut diferite de pe care se manifestă cele 
două popoare în contextul prezenţei la protest: 
25.000 versus 60?! 

După toate explicațiile de mai sus, mai este 
necesară întrebarea care urmează: cum să 
înțelegem pozițiile total, diferite de pe care sunt 
tratate cele două ţări, Grecia şi România? În 
Grecia „Merkel .se--duce.-să _îi „încurajeze, să 
mimeze compasiunea şi sprijinul, iar la noi vine 
"să bată cu pumnul în masă”, un gest total 
neprietenesc (să nu zicem duşmănos), afectând 
echilibrul electoral pentru alegerile de peste o lună şi 
jumătate! 

Nemernicilor, mai lăsaţi "bombardamentul" cu 
fumigene apropos de democraţie: suntem. într-un 
regim de dictatură a finanței internaţionale care 
controlează totul şi face jocul cotropitorilor. Viitorul 
nostru? Moartea României ca naţiune! 


kk 


POPORUL GERMAN 


“Germania a lansat o anchetă pentru crime de 
război în cazul unui bărbat de 87 de ani care este 
acuzat că a fost gardian SS în lagărul de 
exterminare. de la Auschwitz, după ce justiția 
americană nu a reuşit să-i retragă cetățenia 
americană şi să obțină expulzarea acestuia.” - Hot 
News .ro 

Johann Hanns Breyer 'se apără declarând că a 
făcut parte din trupele care erau în afara lagărului - 
lucru fără importanţă întrucât este declarat complice 
la crimă şi va fi tratat ca atare. 

Biroul Special German de investigare a crimelor 
de război - care sigur că este format din conaţionali 
precum la noi Institutul de Cercetare a Holocaustului 
din România - declară un lucru surprinzător, cifrând 
numărul victimelor de la Auscwitz — Birkenau la "ce/ 
puțin 344.000 de evrei” (după The Gurdian). 

Să comentăm pe rând: 

1. Până la ce distanță în afara lagărelor amintite 
se apreciază a fi "complici'? 

Cât de complici sunt cei din afară, de la kilometri, 


zeci de kilometri, sute de kilometri? 
După acest procedeu de incriminare, să nu spună 
cineva că nu toţi germanii au fost “complici! 


2. De când în lagărele sus citate au 
fost omorâți 344000 de evrei? Păi noi 
ştim de 3.000.000! 

Făcând suma victimelor - trâmbiţată dar şi 
acceptată de o lume îngenuncheată de iudaismul 
mondial - la un total de 6.000.000, cele 3.000.000 de 
la Auschwitz dădeau marea majoritate. Dacă 
numărul victimelor a fost înmulţit cu 10 şi acum se 
declară altceva, noi ce să mai credem? ce să mai 
facem? 

Dacă am avea puterea necesară, am cere 
Israelului să prezinte documentele de arhivă 
corespunzătoare. 

Israelul nu le are, lagărele fiind cucerite de 
“Armata roşie” (de sânge) şi se află acum în arhivele 
secrete ale Kremlinului, reprezentând un “as” în 
pokerul politicii mondiale. Dacă cifra s-ar apropia 
de cele trei milioane de victime declarate de 
oficialitățile evreieşti, arhiva nu ar mai prezenta 
nici o valoare pentru ruşi şi ar fi făcută publică. 

3. Poporul german este, fără îndoială, unul din 
marile popoare ale lumii. Ce îl caracterizează? 
Disciplina însuşită, dacă se poate spune aşa, de la 
naştere. Este harnic, perseverent, are cultul muncii, 
a dat mari personalități culturii universale, mari 
inventatori şi oameni de ştiinţă; toate ar fi bune 
dacă... 

Este socotit ca un lucru bun respectul pentru 
"lege', dar toate au o limită. 

Aparent pare o prostie să socoteşiti că 
respectarea legilor este benefică sută la sută, pentru 
simplul motiv că unele legi nu au viață lungă, lucru 
care le demonstrează netemeinicia: sunt făcute de 
oameni, cu dorințele şi pasiunile lor, sunt legate de 
multe ori de contextul istoric şi de cel politic şi 
geopolitic. : 

Cine l-a “plasat” pe soldatul Jonahann Breyer la 
paza exterioară a lagărului de la Auschwitz? Nu 
legile celui de al Treilea Reich? 

Cine a trimis la luptă împotriva bolşevismului 
odios multe milioane de germani, de la copii 
“Hitlerjungen” până la ultimii veterani de război, 
nu respectarea legilor? Şi ce putea să facă soldatul 
Breyer, educat în respectarea legii? 

Cunoaştem bine mentalitatea evreiască: aveau 
oportunitatea de a-şi ucide duşmanii şi au profitat de 
ea. 

Milioane,. câte. milioane. în. timpul războiului, în 
care carnea de tun era obiditul popor rus! 

Domniile voastre ştiu că orice unitate militară a 
Armatei Roşii avea unul sau mai mulţi "comisari 
politici” în general de etnie evreiască şi care, cu 
pistolul în mână în spatele liniei de atac, “indicau” 
direcția de mers. Cine nu înţelegea "aluzia”, lua un 
glonţ în piept. Zeci de prizonieri au declarat acest 
lucru. 

Domniile voastre ştiu că toți prizonierii ruşi au fost 
declarați trădători şi la repatriere împuşcaţi, mitraliați; 
erau creştinii sau, oricum, ne-evrei şi la “Lege” scrie 
că a omori un ne-evreu este un: lucru benefic, 
nicidecum o crimă. 


Dar să revenim la poporul german de astăzi: 
când o prietenă din Germania, la o masă, ne-a auzit 
vorbind de rău pe evrei, a fost foarte critică 
(eufemistic vorbind) la adresa noastră. Şi-a însuşit 
legile despre contextul relaţiilor Germania - Israel cu 
atâta convingere încât puteai să juri că ai greşit 
interlocutorul. 

Legile acestea cât vor fi valabile? Beneficiarii 
lor cred că la infinit; nu le trece prin. cap că 
alimentează nişte nemulțumiri care la un moment 
dat vor face explozie. 

Vă spunem noi ce se va întâmpla: vor fi luate 
cu asalt băncile şi toate mijloacele de control a 
populațiilor şi se va găsi un alt sistem de 
practicare a relaţiilor economice. Toate puterile 
lumeşti au o naştere, o viaţă şi o moarte, nimic 
veşnic! Pentru bietul soldat Breyer va fi prea târziu, 
dar va fi poate prea târziu şi pentru salvarea unei 
logici elementare: poporul german va fi şi el acuzat 
că a respectat legile, de cei care vor veni! 

Totdeauna va fi un Breyer sau un milion sau 
multe milioane răspunzători că au respectat 


ANUNŢ: 


Institutul de Naţional de Diabet "Prof. dr. N. Paulescu” 


CONFERINȚA 
pe data de 12 NOV. 2012, 0RA 17, LA 


ze sfârşitul unei lungi, obositoare şi prea puţin 
PE ea sus ecinte de plen a Academiei de Ştiinţe 

i care „nemuritorii” au dezbătut, fără să 
tragă o concluzie pragmiatică, situaţia mizerabilă în 
care se află Institutul Cantacuzino (altădată o glorie 
Ştiinţifică naţională, acum în prag de desființare ca 
să i se fure terenul din Cotroceni şi să se lase mână 
liberă jafului numit "import de medicamente”), s-a 
trecut la votarea primirii a doi sau trei membri de 
onoare de peste hotare, medici — oameni de ştiinţă 
de „mare prestigiu”. Evident că în acea atmosferă de 
oboseală şi plictis (academicienii fiind oameni. în 
vârstă, supuşi unor discuţii sterile mai bine de cinci 
ore), s-a propus de la prezidiu şi candidatura d-lui 
profesor PETER MANU din New York. Preşedintele 
nostru a citat pe nerăsuflate câteva merite ale 
acestui domn ce bătea la uşa Academiei, după care 
somnoroasa adunare a fost invitată să-l voteze. O 
pădure de braţe s-a ridicat spre tavanul amfiteatrului 
mare de la Colțea. Din păcate am fost singurul care 
a rămas stană de piatră. Nu pentru că aş fi avut ceva 
personal cu dl. dr. P. Manu. Unii ar putea să mă 
acuze că mă răzbun pentru polemicile pe gare le-am 
purtat în cursul anului 2011 în paginile 
săptămânalului „Viaţa medicală”. Nici vorbă. Ştiu să- 
mi respect adversarii de idei. 

Din păcate, în urma unui articol al meu care făcea 
cunoscut că pe vremea mareşalului Antonescu a 
funcţionat, în deplină libertate şi respect, un larg 
învăţământ universitar pentru evrei, între care şi o 
facultate de medicină în cadrul Spitalului Caritas, 
condusă de prof. dr. Marcu Cajal (tatăl viitorului 
academician Nicolae Cajal, el însuşi student la acea 
facultate), m-am trezit cu un răspuns semnat de 
doctorul new-yorkez, de o rară vehemenţă, total 
alături de drum. În afară de faptul că mi se punea 
eticheta de  „înşelător al cititorilor”, nici un 
contraargument „la obiect” nu răsărea de pe undeva. 
În textul său dr. P. Manu vorbea de A.C. Cuza, de 
legionari, de -antisemitismul românesc, dar nu de 
facultatea evreiască sau de realizările ei. 

Consider că i-am dat un răspuns de K.O. în 
articolul "Sunt un plagiator ordinar”, apărut tot în 
„Viaţa medicală”. De ce plagiator? Fiindcă toate 
datele expuse de mine aveau o singură sursă: 
volumul despre „Contribuţia evreilor din România la 
civilizaţie si cultura”, Bucureşti, Hasefer 1996, sub 
red. acad. N. Cajal şi dr. H. Kuler. Aşadar, nimic de 
la mine, totul din scrierile apărute cu binecuvântarea 
Federației Comunităţilor Evreilor din România. 

Că aliaţii germani ne-au impus o discriminare în 
cultură, defavorizându-i pe evrei, asta e adevărat, 
dar de aici la aşa-zisul „holocaust românesc” pe care 
sionismul îl clamează, este o distanţă foarte mare. 

Fie-mi iertată această introducere. Ea n-ar fi 
existat dacă noul nostru coleg de academie nu s- 
ar fi manifestat ca un înverşunat duşman al lui 
NICOLAE PAULESCU. Aş zice chiar că scopul 
(citeşte "misiunea”) d-sale în publicistica de cultură 
istorică de la noi este nimicirea „mitului” Paulescu. 
Conform instrucţiunilor primite (căci altfel cum s-ar 
putea explica obstinaţia cu care de câţiva ani buni 
loveşte şi iar loveşte în Paulescu, sugerând chiar 
scoaterea descoperitorului insulinei din posteritatea 
ştiinţifică), di. dr, Manu îşi continuă atacurile. 
Desigur, iniţiativa nu i-a aparţinut. 

OFENSIVA ANTI-PAULESCU a debutat cu 
violenţă în 2003, când, la Congresul Mondial de 
Diabet de la Paris urma ca, în plen, sutele de 
specialişti de pe întregul mapamond să 
recunoască prioritatea savantului român în 
descoperirea  insulinei. Era programată şi 
dezvelirea unei plăci comemorative cu efigia în bronz 
a lui Paulescu, la Hâtel Dieu, unul dintre cele mai 

vechi şi prestigioase spitale universitare din 
lume. (înfiinţat în evul mediu). O cârtiţă 


Pa9-6 CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 


RLralihi 


OBSESIA PAULESCU 


SALA DALES. 


publicistă a publicat o biată notiţă în „Le Monde”, 
în care se anunţa că Paulescu a fost antisemit 
(Weill N. Paris manque de celebrer l'inventeur 
antisemite de linsuline. Le Monde, Aug 26, 2003.). A 


doua zi orice comemorare internaţională 
Paulescu a fost contramandată, placa de marmură 
cu efigia în bronz în care figura şi maestrul lui 
Paulescu profesorul Lancereaux, a fost smulsă din 
perete, iar la. întrebarea unui academician. român 
prezent la congres, cine ar putea să ordone „la loc 
comanda” reaşezând măcar placa la locul ei, 
decanul Facultăţii pariziene de Medicină i-a dat 
un răspuns aiuritor: „Numai rabinul şef al 
Parisului! Nu preşedintele Franţei, nu preşedintele 
Academiei Franceze, ci doar „marele rabin al 
Parisului”. 

Delegaţia română, compusă şi din câţiva membri 
ai Academiei Române, s-a întors la Bucureşti aşa 
cum ne-am obişnuit: cu coada-ntre picioare. Am scris 
atunci o scrisoare deschisă preşedintelui Academiei 
Române, dar acad. Eugen Simion a găsit că e mult 
mai prudent pentru situaţia sa socială să "nu fluiere 
în biserică” şi să stea bine „camuflat în păpuşoi”. Mai 
raţională mi s-a părut atitudinea prof. dr. Nicolae 
Cajal, pe atunci şeful Comunităţii Evreieşti, care a 
precizat că nu trebuie amestecate în neştire 
contribuţiile ştiinţifice cu vederile politice, nici la 
Paulescu, nici la oricare altul. 

Nici până azi această placă nu a mai fost 
plantată, francezii renunțând cu umilință chiar şi 
la reprezentarea marelui clinician Lancereaux, 
doar pentru că figura alături de Paulescu. Foarte 
firesc, prof. Gerard Slama, diabetolog la Hotel-Dieu, 
mozaic şi el, s-a grăbit să-l şi „toarne” pe Paulescu 
prestigioasei reviste engleze Lancet, fondată în 
1823: "Nicolae Paulesco: an international polemic” 
(The Lancet, Volume 362, Issue 9393, Page 1422, 
25 October 2003). 

Prof. dr. P. MANU a urcat pe scena 
detractorilor lui PAULESCU în 2010, odată cu 
publicarea în Editura Curtea Veche a cărţii "Polemica 
Paulescu: ştiinţă, politică, memorie”. Dorind ca 
toporul său de viteaz macabeu să fie cât mai eficient 
(şi verosimil) în doborârea stejarului Paulescu, 
domnia sa s-a asociat cu un autohton, istoricul june 
şi necunoscut Horia Bozdoghină care ulterior nu a 
mai produs nimic în istoriografie. Cu aerul vag 
smerit, cum că i-ar recunoaşte lui Paulescu „unele” 
merite ştiinţifice, P. Manu şi H. Bozdoghină nu se 
pot abţine să nu-l caracterizeze pe savantul 
dispărut în 1931 drept un precursor al 


; -Târgovişte organizează 
A de sub conducerea d-lui prof. dr. lonescu GI 
NICOLAE PAULESCU, 143 DE ANI DE LA NAŞTERE” 


intoleranţei rasiale, un adept al hitlerismuluj 
„viitor” (căci Hitler a venit la putere la doi ani 
după moartea lui Paulescu). Lăudat Cu spume la 
gură de „uriaşul scriitor _german' Wiliam Totok, 
bănăţean din naştere, cetăţean de-al d-nei Merkel 
dar din întâmplare mozaic, dl. prof. Manu a continuaţ 
cu înfrigurată pasiune opera de defăimare a lui 
Paulescu, ajungând la un moment dat în situaţia de 
a-i contesta până şi principala prioritate ştiinţifică. 
Propunerea sa de a aşeza pe piedestalul pe care 
scrie insulină” (pancreina lui Paulescu) pe un 
medic american, cu totul „întâmplător” de etnie 
şi religie similară domniei sale, a fost prompt 
blocată de către prof. dr. C. IONESCU. 
TÂRGOVIŞTE, cu argumente precum cristalul, în 
articolul „Despre. ştiinţa unora şi neştiința. altora”, 
publicat în revista "Cultura" în 10 febr. 2011. 

Recunoscând că unele dintre scrierile dr. p. 
Manu, cu alte subiecte din lumea medicinei, aduc 
idei judicioase, mă întreb ce sens mai are acum, în 
2012, la peste 80 de ani de la moartea savantului, 
să-ţi faci o preocupare majoră din a-i întina 
memoria. Qui prodest? 

Ceea ce mă miră este faptul că noul nostru coleg 
de academie caută în continuare „aplaudaci” pe care 
îi pune să semneze alături de dânsul respectivele 
bombe cu noroi. Mă voi referi concret la o 
colaboratoare statornică a d-sale, şi anume la d-na 
prof. dr. Liliana Rogozea care susţine în prezent 
cursul de „Istoria Medicinei” la mai noua facultate de 
la Braşov. Împreună cu această doamnă care ar 
trebui să educe, nu să dinamiteze încrederea 
studenților, a viitorilor medici în valorile ştiinţifice şi 
etice- ale “medicinei româneşti, a publicat, ca de 
obicei, împreună cu di. prof. P. Manu, un articol 
intitulat "Nicolae Paulescu despre degenerarea 
rasială”, publicat în 2011, în Jurnalul Medical 
Braşovean nr.1 . - 

Ştiu foarte bine că în ochii multora, şi mai ales a 
comentatorilor de peste hotare care nu cunosc 
împrejurările care au generat asemenea luări de 
poziţie antievreieşti, cele scrise de Paulescu pot fi 
catalogate drept naționalism extremist, intolerant (nu 
rasism, d-le dr. Manu, căci coreligionarii domniei 
voastre nu fac parte dintr-o altă rasă, şi nici măcar 
antisemitism, cum inexact vă exprimaţi, căci semiţi 
au fost şi fenicienii, şi sunt, în egală măsură, arabii 
de ieri şi de azi). 

Ceea ce-i supără pe tandemul publicistic Manu - 
Rogozea (şi, desigur, nu-mi place nici mie) este tonul 
Violent pe care Paulescu îl foloseşte. Nu e însă un 
caz singular nici în politică, nici în ştiinţă. Ne 
întrebăm care a putut fi motivul pentru care şi alte 
mari personalităţi ale culturii noastre din sec. XIX şi 
începutul sec. XX au adoptat aceeaşi atitudine, de-ar 
fi să-i numim doar pe B.P. Haşdeu, M. Eminescu, N. 
lorga ş.a.? Nu cumva năvala către parvenire EI 
îmbogăţire, cu împilarea autohtonilor, practicată de 
unii dintre „şmecherii” poporului khazaro-evreu să fi 
fost motivul naşterii așa-numitului „antisemitism 
românesc” la un popor ştiut de veacuri a fi creştin şi 
tolerant? Însăşi această zgândărire provocatoare de 
zâzanie între colegi pe care o practică dr. P. Manu şi 
acoliţii săi este un argument evident că nu noi 
suntem cei ofensivi. Ce s-ar fi aşteptat, să tol 
întoarcem la infinit „şi celălalt obraz”? 

Pentru cei care nu au încă o perspectivă a 
modului în care rabinatele au urmărit de-a lungul a 
sute de ani reînvierea imperiului turcic al khazarilor 
(al evreilor ne-Sabra de azi, adică a peste 85% din 
Populaţia statului Israel), recomand cartea 
„ânonimului” Soljeniţin: "Două secole = 

impreună: Evreii şi ruşii”, recent apărută şi În 
România, la Editura Univers. 

Ceea ce i-a deranjat însă cel mai mult pe dk: 
i dr. Liliana Rogozea este încercare: 


/ 


Paulescu de a demonstra că evreii 
Sunt un „popor degenerat”. 


Ei bine, această chestiune e o problemă 
= Spanie serioasă, fiindcă o atare afirmaţie 
E Sultătoare la adresa unei populaţii de 
milioane de semeni ai noştri. A_vorbi_azi_ de 
257 iata snerate__sau hiperdeştepte este o 
- =. Nu însă de grupuri, mai mici sau mai 
mari de. indivizi ai căror strămoşi, victime ale 
practice încrucişările consanguine, mai strânse 
sau mai laxe. Fără doar şi poate nu este vina nici a 
evreilor, nici a ţiganilor că au fost forţaţi să trăiască 
în comunități izolate. 
aj pe,Didasie argumentaţia antievreiască şi 

EI i olosit de Paulescu în publicistica sa 
politică, încerc să intru în pielea unui avocat al 
marelui om de ştiinţă. Prezint în acest sens nu 

circumstanţe atenuante”, ci argumente 
ştiinţifice care îl absolvă de la judecata prea aspră 
ŞI voit tendenţioasă a unora care-şi închipuie că pot 
scrie cu venin o pagină din istoria ştiinţei. 

În atitudinea sa — recunoaştem, partizană - 
Paulescu işi sprijină pledoaria antievreiască 
globală pe ideile antropologiei şi neuropatologiei 
din vremea sa. Firesc. Nu e nici primul, nici ultimul 
care-şi închipuie că ştiinţa din vremea sa coincide cu 
„adevărul pur”. 

În acei ani, mai exact în perioada 1870-1920, mai 
toţi medicii din lume credeau orbeşie în teoria 
eredității patologice în forma ei primitivă - mai 
exact în ceea ce se numea pe atunci "teoria 
degenerărilor”. Profesorul parizian Prosper Lucas 
(Traite philosophique et physiologique de Iheredite 
naturelle, Paris, 1847), elevul său Valentin Magnan, 
dar mai ales o altă somitate a psihiatriei franceze, 
Augustin Morel, în Traite des degenerescences 
physique, intelectuelles et morales de l'espece 
humaine, au impus pretutindeni respectiva teorie. 
Teoria degenerescenţei a lui Morel şi-a aflat rapid 
susţinători, printre alţii, pe mari psihiatri ai vremii: J. 
Falret în Franţa, J. Maudsley în Anglia, C. Lombroso 
şi A. Tamburini în ltalia, R. von Kraft-Ebing în 
Germania etc. Italianul (evreu) Cezare Lombroso 
(1836-1909), citat abundent de Paulescu, a 
răspândit „ca o păpădie” în lume teoria 
degenerescenţei, publicând o serie de cărţi de 
mare impact, precum Genio e folia, 1864; L'uomo 
deliquente in raporto alla antropologia, 1874 ş.a. Lui 
Lombroso i se datorează epidemia de aprecieri, juste 
sau  injuste, asupra  degenerării ereditare la 
prostituate, criminali, hoţi, escroci. Expresia 
pseudoştiinţifică de „față lombroziană” a delicvenţilor 
e urmarea acestei influenţe asupra psihiatriei din 
vremea sa. 

Educat în Franţa sfârşitului de secol XIX şi 
puternic influenţat de ideile dogmatice ale 
catolicismului excesiv de la spitalul confesional Nâtre 
Dame de Perpetuel Secour, unde a fost acceptat 
deşi era ortodox (caz unic), datorită competenţei sale 
biomedicale de excepţie, Paulescu şi-a însuşit ideea 
că evreii sunt moral vinovaţi de moartea lui lisus. În 
plus, comparând doctrina înalt umanistă a 
creştinismului cu doctrina „dinte pentru dinte şi ochi 
pentru ochi”, el nu a încetat nici o clipă să 
propovăduiască superioritatea celei dintâi. E 

Se ştie, de asemenea, că Paulescu şi Corneliu 
Zelea-Codreanu se cunoşteau şi se simțeau legaţi 
sufleteşte de acelaşi ideal al propăşirii neamului 
românesc pe căi cinstite, morale, cu respectarea 
ierarhiei valorilor. A afirma însă, cum o face dl. dr. 
Manu, corigent la istorie, că Paulescu este iniţiatorul 
Mişcării Legionare, este o nerozie rizibilă. Mişcarea 
Legionară, născută dintr-o stringentă nevoie de 
renaştere românească, este opera exclusivă a lui 
Corneliu Zelea-Codreanu. 

Dar să revenim la vechea (şi din păcate 
actuala) teorie a tarelor organico-psihice cu 
transmitere ereditară dovedită. De la început, 
eliminând absolutizările. fantezist-partizane. ale. lui 
Lombroso şi ale altora, trebuie să reținem că 
genetica populațiilor, sprijinită de studii la nivel 
molecular, a depistat cu adevărat o 
epidemiologie a acestor boli degenerative. Nu e 
vorba încă de evrei sau aşa-zisa „degenerescență a 
etniei lor, ci de un fenomen biologic întâlnit la mai 
multe populaţii. Îmi. închipui că dl. profesor new- 

yorkez acad. P. Manu şi colaboratoarea sa din 
Braşov au aflat că anumite populaţii au o 


CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 


susceptibilitate particulară de a dezvolta anumite 
boli, în funcţie de rasă şi de mediul în care trăiesc. 
Acelaşi virus herpetic Epstein-Barr, de pildă, dă 
cancere limfatice grave la unele populaţii de negri 
africani, o neoplazie a nasului la chinezi, în timp ce 
la populaţiile de rasă albă, doar o maladie uşor de 
depăşit: mononucleoza infecțioasă. Lupta 
organismelor pentru a supravieţui (de la protozoare 
la om) este însoţită de continue restructurări 
genetice (mutații), dintre care unele sunt patogene. 

Referindu-ne strict la populaţiile de evrei 
(citeşte ”khazari”) din Rusia şi Ucraina, migrate 
ulterior în întreaga lume, trebuie să reținem că 
ele au o patologie particulară, o serie de boli 
ereditare care se întâlnesc rar sau deloc la alte 
populaţii. Există aşadar, ca realitate contemporană, 
o Jewish pathology degenerativă pe care dI. prof. 
acad. new-yorkez nu o poate nega deoarece a fost 
dovedită chiar de medici valoroşi aparţinând etniei 
domniei sale. Şi apropos, de ce americanii au voie 
să zică "jewish” (n-am auzit în SUA termenul de 
"hebrew" decât când era vorba de citate biblice sau 
de istorie antică), iar Paulescu, vai!... ce urât! n-avea 
voie să zică "jidani”? 

Dar să revenim la subiect, exemplificând ceea ce 
am afirmat: există cu adevărat o_ patologie a 
evreilor_ashkenazi, adică a celor veniţi dinspre 
răsărit - la care de fapt se referă Paulescu deoarece 
formau grosul populaţiei mozaice din România anilor 
1880-1930. Oricine poate, folosind internetul şi 
cuvintele-cheie  ”Ashkenazi Jewish  Genetic 
Diseases”, să afle (sursa fiind Victor Center for 
Jewish Genetic Diseases, Philadelphia, PA) că 
populaţiile _de_evrei_proveniţi_dintre__khazarii 
răsăriteni (în general askhenazi) au cifre alarmant 


de ridicate de boli ereditare. 

În dorinţa lor de a-l dărâma pe Paulescu, 
tandemul publicistic P. Manu - Liliana Rogozea ne 
aruncă praf în ochi, considerându-ne, pe noi, cititorii- 
medici, ageamii (citeşte "neinformaţi în materie de 
genetică moleculară modernă şi deci uşor de dus cu 
preşul”). Citându-l pe PAULESCU din scrierea sa 
"DEGENERAREA RASEI JIDĂNEŞTI' (1928), cei 
doi constată că savantul vorbeşte aiurea când afirmă 
că „degenerarea jidanilor nu recunoaşte drept cauze 
nici _intoxicaţiile, nici - infecțiile părintești — (sifilis, 
tuberculoză - n. n.). Ea € datorată transmisiei 
ereditare a unor anomalii cerebrale." 

Înfrăţirea oraşelor New York — Braşov prin 
reprezentanţii săi medicali aleatoriu aleşi critică 
straşnic eroarea şi lipsa de precizie ştiinţifică a lui 
PAULESCU care, aducând în DISCUȚIE BOALA 
TAY-SACHS (O NEURODEGENERARE - n. n.), 
scrie: „se observă aproape numai la rasa 
semită”.  PAULESCU evidenţiază caracterul 
ereditar al acestei boli. 

P. Manu şi Liliana Rogozea replică: „Remarcăm 
încă de la început caracterul neştiințific al afirmației 
(„se observă aproape numai), ceea ce ne determină 
să ne întrebăm de ce nu ni se oferă o cifră care să 
justifice afirmaţia”. Aici acerbii critici. îşi bagă voit 
cititorii în ceaţă când comentează că, de fapt, 
neurodegenerarea Tay-Sachs s-a diagnosticat nu 
numai la evreii ashkenazi, ci şi la o populaţie din 
Louisiana (populaţia Cajun), precum şi la unii franco- 
canadieni din Quebec. Ar fi grav să-mi închipui că 
noul nostru coleg “de Academie şi d-na 
profesoară universitară de la Braşov nu au aflat 
încă cifrele incidenţei maladiei 
neurodegenerative Tay-Sachs la evreii 
ashkenazi, pe de o parte, comparativ cu alte 
populaţii, pe de alta. 

Îmi permit să nuanţez eu ceea ce domniile lor 
îi cer lui Paulescu, trăitor într-o epocă în care 
genetica moleculară nu se născuse încă. Ei bine, 
frecvenţa bolii Tay-Sachs într-o populaţie umană 
lotizată se judecă azi (după anul 2000) nu numai 
prin numărul de cazuri diagnosticate clinic, 
semnalate deci de medicii din reţeaua sanitară a 
diferitelor ţări, ci după anumite evenimente ce se 
petrec la nivel molecular, în cromozomii celulelor. 
BOALA TAY-SACHS este urmarea unor mutații 
apărute în structura genei HEXA de pe cromozomii 
pereche 15. Dacă prof. P. Manu şi colaboratoarei 
sale de la poalele Tâmpei le-a trecut pe la urechi şi 
neînsemnatul amănunt că deranjul structural al genei 
HEXA constă în incluzia a 4 baze pirimidinice în 
exonul 11 al acestei gene, e semn că merită să 
continuăm discuţia. Gena HEXA codifică o enzimă, 


hexosaminidaza A, absolut necesară 
dezvoltării sistemului nervos. Odată 

deranjată prin mutații, gena încetează să 
comande sinteza enzimei şi iată boala Tay- 
Sachs. Evident, fiind vorba de gene deficitare, este 
vorba şi de o transmitere ereditară de la bunici la 
părinţi, de la aceştia la copii etc. 

În prezent, în epidemiologia bolilor ereditare, 
oricare ar fi ele, nu se iau în calcul doar bolnavii 
aparenţi, homozigoţii, cum li se zice în sens genetic, 
adică aceia ce poartă gena mutantă pe ambii 
cromozomi, ci şi purtătorii de genă defectă pe doar 
unul dintre cei doi cromozomi ai perechii 15 (în cazul 
Tay-Sachs). În ultimul caz boala nu se manifestă, 
dar prin încrucişări mutaţia se răspândeşte în 
populaţiile studiate. Ei bine, lăsând la o parte 
statistica din cazurile clinice de TAY-SACHS, 
care oricum e de 3-4 ori mai mare la evreii 
ashkenazi comparativ cu alte grupuri etnice, 
numărul purtătorilor inaparenţi, diagnosticaţi doar 
prin analize genetice fine, este INSPAIMANTATOR 
DE MARE LA ASHKENAZII DIN SUA în 
comparaţie cu toate celelalte populaţii imigrate 
în America. 

Vreţi cifre exacte de la Paulescu care a murit 
cu 50 de ani înainte de apariţia diagnosticului de 
genetică moleculară? 

Vi le dau eu azi, după AICE, o asociaţie de 
cooperare  americo-israeliană de studiu al 
acestor maladii şi după o serie de. cercetători de 
după anul 2000 care au integrat cunoştinţele asupra 
populațiilor „founder” (ashkenazii americani fac parte 
din această categorie), puse la punct de părinţii 
geneticii moleculare a populațiilor, marii evoluţionişti 
Ernst Mayer (1904-2005) şi Sewal Green Wright 
(1889-1988). În lumina acestor cuceriri ştiinţifice 
moderne, dr. Neil Risch (evreu) găseşte că evreii 
ashkenazi emigraţi în SUA au un portaj „ascuns” (în 
heterozigoţie) de 1/25-1/30, incidenţa bolii Tay- 
Sachs. fiind de 1/3500 nou-născuţi, în timp ce în 
populaţia generală americană portajul ascuns al 
genei deficitare e de cca. 1/30.000 (de zece ori mai 
mică decât la evrei), iar apariţia clinică la nou- 
născuţii care nu au părinţi evrei ashkenazi este 
astronomic de mică - 1/320.000, adică de aproape 
10. ori mai redusă. (Neil Risch, H. Tang, H. 
Katzenstein şi J. Ekstein, în American Journal of 
Human Genetics din 2003, vol. 72, nr. 4, pag. 812- 
822). Se remarcă faptul că trei dintre cercetătorii 
citați sunt sigur evrei. Cine pe cine înşeală? 
Paulescu pe cititorii săi din 1928, sau, teribil de 
grav, cogeamite doi profesori universitari „cu 
pretenții şi ifose” din zilele noastre?! 

Victimele sunt junii studenţi medicinişti şi 
confrații medici care nu pot fi la curent cu „le dernier 
cri de la science”. 

Creştini fiind, vă iertăm dacă e vorba de 
ignoranță; nu vă iertăm dacă e vorba de „praf în 
ochi” aruncat cu intenţie distructivă. 

Dar ce? E vorba doar de boala Tay-Sachs? Îi 
invit pe cititori să deschidă înternetul pentru a 
afla şi altele „Ashkenazi Jewish  Genetic 
Diseases” cu transmitere ereditară 
(www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Health/gen 
etics.html). Printre acestea se numără incidenţe 
clinice şi de portaj mult mai ridicate decât la alte 

opulaţii, în boala Canavan şi boala Niemann-Pick. 
n maladia Gaucher cu anemie, defecte imunitare 
prin scăderea numărului de globule albe, 1 din 14 
evrei ashkenazi sunt purtători ai defectului genetic, 
ceea ce reprezintă un procent înspăimântător. 
Disautonomia familială cu grave dereglări 
senzoriale, ale temperâturii corporale, presiunii 
sanguine, răspuns necorespunzător la factori 
stresanţi, tulburări digestive ş.a., sindromul 
Bloom, anemia Fanconi tip C, mucolipidosis IV, 
fibroza chistică - diferenţă enormă _între_partajul 
evreiesc ashkenazi - 97%, şi cel al altor populaţii 
de rasă albă, de numai 4%. : 
Vadu Minouiei 
profesor doctor, membru titular al 


Academiei de Ştiinţe Medicale, laureat 
UNESCO : 


Pag. 7 


Za momen de reculegere 


BIRUITORUL ÎNCHISORILOR 
JEAN BUKIU (26 aug. 1921 — 26 sept. 2012) 


membru al Senatului Legionar 


Am fost emoţionată văzând legionari bătrâni din 
Bucureşti şi din diverse colţuri ale țării, dar şi din 
străinătate, venind la chemarea ultimului comandant 
legionar al Căpitanului, dr. lonel Zeană. 

Bătrâni drepți, cu privire francă şi chip luminos, 
care te impresionau prin marea camaraderie dintre 
ei, prin felul în care se priveau şi îşi vorbeau. 

Am fost surprinsă şi de faptul că se regăsiseră 
după zeci de ani de închisoare şi prigoană, că nu 
renunțaseră la idealul tinereții şi la luptă. 

Era o zi aspră de toamnă, 8 noiembrie 2001, data 
de reînființare a Senatului Legionar. 

Atunci l-am cunoscut pe IOAN SUCIU BUCHIU, 
devenit, prin "adopție" americană, JEAN BUKIU. 

Fusese în Frăția de Cruce de la Liceul "Titu 
Maiorescu” din Capitală, între anii 1937 — 1941 cu 
camaradul ing. Aurel Moraru, îl cunoştea personal şi 
pe dr. Şerban Milcoveanu, tot din acea perioadă. Cu 
ceilalți s-a împrietenit imediat, cu solidaritatea care îi 
leagă instantaneu pe cei cu idealuri comune. 

Jenică venea în țară la fiecare câțiva ani, măcinat 
de dor, şi făcea turul ei pentru că de pământul natal 
îl legau mii de fire invizibile. Cu loialitatea specifică 
Fratelui de Cruce, nu-şi critica niciodată țara 
adoptivă, dar nu uita că era român. Era deja o 
personalitate a Comunităţii Româneşti din 
America şi organiza periodic SERI CULTURALE, 
prezentând celor de peste Ocean viața din lagărele 


şi închisorile din România sub cele trei dictaturi . 


(carlistă, antonesciană şi comunistă) şi evocând 
valorile neamului românesc: Eminescu, Vasile 
Voiculescu, Lucian Blaga, poeţii din închisori (Radu 
Gyr, Andrei Ciurunga, Sergiu Mandinescu, Nichifor 
Crainic etc.).. În oraşul Aurora înființase cercul 
"George Coşbuc”, iar în Chicago, cercul "Mircea 
Eliade”, încercând să scuture indiferența unei 
societăți cosmopolite şi egocentriste. 

Era prieten bun cu fraţii doctori RONNETT, 
ALEXANDRU şi VIANOR, de asemeni personalități 
în Comunitatea Românească din exil, cu dr. 
CORNELIU FLOREA (alias Dumitru Pădeanu), cel 
care l-a dat în judecată pe Patapievici pentru 
insultele aduse poporului român. În legătură cu dr. 
Al. Ronnett, frate de Cruce din vremea Căpitanului, 
este demn de menţionat faptul că fusese susținător 
al lui Horia Sima până când îl cunoscuse mai 
îndeaproape. După ce s-a lămurit asupra 
personajului şi a anturajului acestuia, a scris cartea 
"O PACOSTE SAU UN DESTIN VITREG?" în care 
povesteşte despre intrigile şi meschinăriile simiste 
("pacostea” — pentru Mişcare - este Sima). 

Fratele lui Jenică, eroul aviator FLORIAN BUKIU, 
care a participat la cel de-al doilea război mondial, 
primind ordine şi medalii şi gradul de comandor 
datorită faptelor sale de arme, ne-a devenit şi el, 
„repede, prieten şi corespondent. Prietenii lui Jenică 
din America au devenit, în scurt timp, şi ai noştri. 
Încă o dată se dovedea faptul că distanțele sufleteşti 
separă oamenii, nu cele fizice... Senatorul legionar 
Bukiu, deosebit de cald şi comunicativ, expansiv 
chiar, avea aceeaşi vervă ca şi fratele de Cruce 
Bukiu de pe timpuri, şi acelaşi simț al răspunderii. 
Ne-a fost mereu alături, şi în ceasuri bune, şi în 
ceasuri grele. Să-l răsplătească Dumnezeu înmiit! 

Fusese închis la vârsta de 19 ani, după 
sângeroasele evenimente din ianuarie 1941, pentru 
că în acele zile se afla la sediul Frăției de Cruce din 
Aleea Vulpache, chemat de Ilie Smultea (şeful Frăției 
din vremea aceea), "să apere Legiunea de 
Antonescu”. Colonelul care venise să-i aresteze era 
prieten de familie şi s-a oferit să-l facă scăpat, dar 
fratele de Cruce Bukiu a refuzat net: nu vroia să aibă 
regim preferenţial, nu putea să-şi lase camarazii 
arestaţi şi el să plece liniştit acasă. Vroia să fie demn 
în fața vrăjmaşului, în vremuri aspre, aşa cum 
văzuse la Gheorghe Istrate şi la Căpitan. Şi a fost. A 
făcut în total 16 ani de închisoare, sub Antonescu şi 
sub comunişti. Episodul arestării, de altfel, l-am aflat 
de la Aurel Moraru, pentru că Jenică nu s-a lăudat 

niciodată cu atitudinea sa şi nici n-a regretat- 
6: aşa era el construit, iar educaţia din Frăţie îi 


Pe9-3 CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 


JEAN BUKIU (dreapta) şi Nicador Zelea-Codreanu la 
sediul nostru (2005) 


"cimentase” caracterul. 
A scris însă două 
cărți: "DE LA LINIŞTE 
LA CANTEC” şi 
"IERTARE DA, 
UITARE NU!”, în care 
despre 


trecut. Şi n-au fost 
(_] puține: “> “Prefectura 
erei Capitalei,  Malmaison, 


PSR Jilava, Văcăreşti, Aiud, 
ARS dl, îi ai CEI ca ai Poarta 
E? ă (Canal). 
ii Din locurile de 
tortură în care şi-a 
petrecut cei mai frumoşi ani ai tinereții a păstrat 
impresii de neuitat, dar mai ales portretele sufleteşti 
ale celor cu care a 
împărțit soarta de 
condamnat, 
creionându-le în cărțile 
sale. Cântecul 
poezia au 
pasiunile lui 
Bukiu; ele l-au ajutat 
să supraviețuiască în 
detenție, contracarând 
regimul de tăcere 
obligatorie (de aici şi 
titlul primei sale cărți, 
"De la linişte la 
cântec”). Era în mod 
deosebit impresionat 


IERTARE, DA 


de o întâmplare BI TARE, NUD 
avându-l protagonist 
pe ANDREI 


CIURUNGA: "Eram la Canal în baracă şi noaptea 
făcea de planton un deţinut care dădea raportul când 
venea ofițerul de serviciu. De obicei, raportul suna 
cam aşa: 

- Să trăiţi, d-le ofițer, în timpul serviciului meu nu 
s-a întâmplat nimic." 

În seara de Paşti era de planton minunatul 
poet basarabean Andrei Ciurunga, numit "poetul 
Canalului”. Vine ofițerul de serviciu şi Andrei 
Ciurunga, în poziție de drepți, îi spune: 

- Să trăiţi, d-le ofițer, în timpul serviciului meu 
a înviat lisus Hristos/' 

Titlul celei de-a doua cărți pare să conţină o 
contradicţie, aşa cum remarca însuşi autorul: dacă 
nu poți uita, cum poţi ierta? Jean Buchiu, personal, 
îşi iertase demult călăii, dar nu putea, nu avea 
nici un drept să-i ierte şi în numele celorlalte mii 


de camarazi. Volumul nu prezintă suferințele Unuj 
individ, ci crimele împotriva întregului Neam 
românesc, iar cei care l-au chinuit pe Jean Buchiu au 
fost aceiaşi cu cei care au asasinat, fără judecaţă 
floarea tineretului român interbelic. i 

"Cea mai desăvârşită răzbunare a înfăptuit-o 
Domnul nostru lisus Hristos prin apostolii lui care au 
răspândit sfânta credință în întreaga lume. Tot aşa 
şi-a dorit răzbunarea Corneliu Zelea Codreanu: 
ca apostolii lui să ducă mai departe gândurile şi 
idealurile de viață, tuturor românilor — şi poate şi 
altor popoare doritoare de libertate, adevăr, cinste şi 
dreptate pentru toți oamenii. "(Jean Bukiu — "/ertare 
da, uitare nu”) 

Dar, în acelaşi timp, sublinia Senatorul nostru, 
"nu trebuie să-i trecem cu vederea nici pe cei 
care, până la un moment dat, au fost de aceeaşi 
parte a baricadei, dar dorința de şefie i-a azvârlit 
într-o poziție distrugătoare a camarazilor (Horia 
Sima)”. 

"De atunci, de la dictatura lui din 1938, a 
început dezastrul României, de atunci românii 
legionari au devenit “paria” societății româneşti. 
În timpul dictaturii regale erau urmăriţi ca iepurii si 
împuşcaţi pentru credința lor într-o Românie 
înfloritoare în care să domnească dreptatea, cinstea 
şi Adevărul. 

De ce erau persecutați? Pentru că ceruseră 
pedepsirea legală a tuturor celor ce furaseră din 
averea statului, din munca oamenilor. 

Cine erau cei care furau din avutul ţării? Toţi 
politicienii în frunte cu regele Carol al II-lea (printre 
altele, afacerile Fockner şi Skoda). 

Trebuie apoi să recunoaştem deschis că aşa-zisa 
perioadă de guvernare legionară a fost plină de 
greşeli' făcute de Horia Sima, pus în fruntea Mişcării 
Legionare prin Decret Regal, care era neavenit şi 
nechemat, pentru că incompetenţa s-a văzut clar în 
cele aproape 4 luni de guvernare când a reuşit să 
piardă tot capitalul adunat de Corneliu Zelea- 
Codreanu în cei 10 ani de lupte, suferințe, închisori 
şi morți. După asasinarea Căpitanului şi a elitei 
legionare, când au pierit aproape 300 din cei mai 
buni, s-au ridicat cei de la periferie. Şi când a pierit 
Iuliu Maniu, Partidul Naţional Țărănesc s-a 
destrămat; acelaşi lucru s-a întâmplat şi la liberali, 
unde după dispariţia vestitei familii a Brătienilor au 
apărut fripturişti cu duiumul. La legionari au început 
unii "să dea din coate” ca să ajungă în frunte. Cazul 
cel mai elocvent a fost Horia Sima. 

Tragedia acestui neam românesc a fost ca după 
parodia de regalitate să urmeze epoca bolşevică 45 
de ani, care, în afară de a-i considera ”paria” 
societății, au mărit in aşa măsură persecuțiile încât 
în închisoare au distrus fizic şi moral deținuții 
legionari. lar dacă credeţi că afară, în aşa-zisa 
libertate, era mai bine, vă înşelaţi: era de ajuns să 
spună cineva: "Cutare este legionar, l-am auzit 
vorbind de bine despre legionari” şi persoana era 
imediat arestată, schingiuită şi chiar condamnată: 
Era Chiar o vorbă în închisori şi lagăre: "Câţi ani ți-au 
dat?” "Cinci", era răspunsul. "Ce ai făcut?” "Nimic." 
«NU se poate, pentru nimic se dau numai doi 
ani.” 

Au mai trecut anii, s-au mai schimbat multe, până 
şi comunismul a sucombat şi şi-a schimbat 
culoarea şi comportamentul. Dar "paria” â 
rămas.” (Jean Bukiu, fragment din art. Paria” 
publicat in ziarul nostru in 2004) 

'Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut - suni 
cuvintele - spuse de Mântuitor lui Toma 
necredinciosul. La fel putem spune: fericiți vor fi 
cei care nu l-au cunoscut pe Căpitan şi totuşi au 
urmat drumul deschis de el, înțelegând gândirea 
lui vizionară.” i 

Jean Bukiu a fost un privilegiat cunoscandu-l pe 
Căpitan, noi facem parte din categoria. “fericiţi”, iar 
aceasta ne uneşte in eternitate... 


Mioolta Codin 


Li Sia 


Carte “pina 


CAZUL HORIA SIMA ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ (|) 


CONST. PAPANACE 


Evenimentele care se vor succeda vor tinde să valideze ipoteza că totul a fost făcut să-l lanseze pe acest ambițios posedat 


ca şef al Miscari Legionare, ca să-i denatureze substanța ei genuină, după ce va fi fost asasinat Căpitanul şi mare parte din 
elementele de elită ale Mişcării Legionare, crescute şi educate in şcoala lui. 


ACȚIUNEA LUI MITI DUMITRESCU 

„ASASINAREA LUI ARMAND CĂLINESCU- 

Cum am scris şi. cu „alt prilej, pe Miti lam 
cunoscut pentru prima dată pe la sfârşitul lui martie 
1939, în refugiul de la Berlin. 

Venise cu câteva săptămâni în urma noastră. Pe 
drumul refugiului îl mânase înfrigurata întrebare 
„dacă trăieşte Căpitanul”. 

In acea perioadă de timp zvonul că trăieşte 
Căpitanul tindea să devină o certitudine pentru cei 
mai mulţi. Sentimentul legionarilor, ca şi al întregii 
suflări româneşti care nu putea concepe moartea 
Căpitanului, era din ce în ce mai cinic alimentat de 
Siguranță cu fel de fel de zvonuri. Se urmărea 
diluarea revoltei şi potolirea setei de răzbunare prin 
lansarea şi întreținerea acestei iluzii. 

Nu curiozitatea l-a îndemnat pe Miti- Dumitrescu 
să caute lămurirea unei întrebări. Ci altceva. 
Năprasnica hotărâre care se învolburase în pieptul 
|ui în dimineaţa acelei triste zi de noiembrie, când s-a 
anunțat oficial şi cinic asasinarea Căpitanului, era 
suspendată acum de întrebarea: „dar dacă el 
trăieşte?". Aşadar, rostul |lămuririi lui era adânc. 

Din prima clipă când ne-am cunoscut m-a 
întrebat în această chestiune. || îndrumase 
comandanta Nicoleta Nicolescu spre mine, în 
speranța că eu aş fi printre cei puţini care ar 
cunoaşte adevărul. Apoi mi-a spus că are misiunea, 
tot de la Nicoleta, să afle adevărul şi să se întoarcă 
în țară. 

Deşi nu-l cunoşteam şi nici n-auzisem despre el - 
Miti Dumitrescu era de curând încadrat în Mişcare - 
mi-a inspirat deplină încredere. 

Pe la jumătatea lunii mai 
reorganizarea Comandamentului Legionar 
Provizoriu, am pus într-o şedinţă specială 
problema referitoare la misiunea pentru care 
venise Miti Dumitrescu. 

La această şedinţă, care a avut loc la 
Arnalienhof, casa în care erau adăpostiţi legionarii 
refugiați, pe lângă membrii Comandamentului, au 
participat şi comandanții legionari Victor Silaghi, Gh. 
Dragomir-Jilava, Nicu  Şeitan şi mai mulţi 
comandanți-ajutori. 

Problema fiind de o excepţională importanţă şi 
pentru a oferi o bază de discuţie bine conturată, am 
făcut o expunere scrisă. În esență, cum am arătat şi 
cu alt prilej (vezi broşura „Orientări politice în primul 
exil 1939-1940", apărută în colecția „Biblioteca 
Verde“ nr. 9, Editura „Armatolii“ 1953, pg. 45, nota 
5), am subliniat primejdia ce ar rezulta pentru 
Mişcare dacă legionarii ar lua ad literam 
Circulara testamentară dată de Căpitan „În 
legătură cu răzbunarea eventualei sale asasinări. 
Scria, printre altele, Căpitanul: „Vreau să „fiu 
răzbunat. Aşa cum v-a spus şi organizaţ Moța. Şi nu 
dintr-o poftă personală de răzbunare, ci pentru că 
am convingerea că veţi face un mare bine nației 
româneşti” (Circulări, pg: 145). 

Chiar dacă n-am presupune intenţia că prin 
această Circulară Căpitanul a vrut să intimideze 
uneltirile asasine ale lui Carol al II-lea şi ale 
politicienilor săi, el a conceput Circulara într-un 
moment__când__fruntaşii legionari __nu__erau 
concentrați în lagăre şi închisori. 

Dacă nimeni dintre noi nu poate anula această 
dispoziţie testamentară a Căpitanului, o poate totuşi 
adapta pentru a nu o îndeplini in detrimentul Legiunii. 

Privită chestiunea în mod obiectiv, sub acest aspect, 
S-ar putea face următoarele considerații: 

1. Carol - Călinescu, pornind pe calea crimei prin 
asasinarea Căpitanului şi a celorlalți camarazi, nu se 
Vor opri la mijlocul drumului, fiindcă ştiu că nu poate 
exista o împăcare sinceră. Ei vor lichida într-o formă 


1939,- după 


sau alta pe toți aceia pe care îi au în mână. Sunt 
multe probabilități ca acest plan să se pună în 
aplicare. 

2. Dacă, în. legitima sa apărare, Mişcarea 
încearcă să elimine pe unul din aceşti doi 
asasini, şansele omorârii legionarilor ostatici 
devin mult mai mari. 

3. Numai înlăturarea preventivă şi 
SIMULTANĂ a acestui cuplu asasin poate crea 
condiţii favorabile pentru salvarea camarazilor 
aliați zălog în lagăre şi închisori. 

4. La aceasta trebuie ţinut seamă şi de 
imponderabilul care poate influența într-un fel sau 
altul. 

Toţi cei prezenţi au considerat că problema a fost 
pusă în termeni realişti. 


Ce a determinat pe Miti Dumitrescu să se 
oprească numai la unul din asasini, şi nu la 
cel principal 


Nu ştiu precis dacă rostul anunțării la radio a fost 
de a pune în gardă pe camarazi, sau i s-a cerut 
ulterior în legătură cu vreo imaginară „lovitură de 
stat” care devenise o obsesie pentru unii diletanţi (H. 
SIMA) ce priveau asemenea acţiuni grave şi 
complicate printr-o prismă mai mult romantică, 
determinată de cartea lui Curzio Malaparte („Tehnica 
loviturii de stat“), pe atunci la modă. 

Oamenii de acţiune, cu vastă experiență 
revoluționară, opinau „de a nu se juca niciodată de-a 
revoluția, dar când se începe, să se meargă până la 
capăt”. (Lenin). „Este o nebunie a proclama revoluții 
dacă nu eşti sigur de succes sută In sută”. 
('Orientări, politice în-primulexil'„ nota.5.pg.42).. 

Pe când eram cu domiziliul forțat la Berkenbruck 
(1941-1942), într-o seară, discutând cu Traian 
Borobaru despre acțiunea lui Miti Dumitrescu şi 
rostul anunțării la radio de către Miti Dumitrescu a 
execuţiei lui Armand Călinescu, acesta mi-a dat 
următoarea explicație: 

„Trebuia să fie semnalul -pentru declanşarea 
acţiunii de răsturnare a regimului prin intermediul 
unor ofițeri cu care aranjase „Comandantul“ (HORIA 
SIMA), dar aceştia nu s-au mişcat cum a fost vorba“. 

Faptul în sine prezenta o importanță şi pentru 
explicarea lui ar fi alternative: i 

1. Sau Sima vorbise într-adevăr cu ceva ofițeri, 
probabil din Serviciul Secret de Informaţii, dar 
aceştia l-au lăsat în pană, considerând 
întreprinderea neserioasă; 

2. Sau a născocit această poveste cu „lovitura 
de stat” spre a-l determina pe Miti Dumitrescu în 
sensul că se păşeşte la fapte numai dacă se 
elimina simultan cuplul asasin Carol - Călinescu. 
Această metodă, cum_am_ văzut, a mai fost 
folosită de SIMA atunci când informa pe Căpitan că 
afară se mişcă Moţii, că adică exista o_stare 
prerevoluţionară, spre a-l determina să abandoneze 
poziţia _de_„non-violenţă”, şi în sens invers, când 
minţea pe legionari spunându-le că are dezlegare 
pentru comiterea atentatelor pe care el le punea 
la cale. 

Aşa se explică de ce echipa lui Miti 
Duriitrescu, care renunțase la acţiunea 
proiectată pentru 20 iulie, cu ocazia anualului 
parastas pentru Regina Maria, fiindcă atunci 
participa numai regele Carol, adică unul din 
asasinii  Căpitanului, de data aceasta 
acceptase să atenteze pentru eliminarea lui 
Călinescu, adică cel mai puțin important din 
cuplul asasin. 


În fapt iată cum s-au petrecut lucrurile: 


- La 6 iunie 1939 Miti Dumitrescu şi Ilie Smultea 
se întorc din Germania în țară, conduşi până la 
frontiera româno-ungară de Victor Silaghi. 

- La 15 august acelaşi an, adică după ce s-a 
constatat că nu s-a putut face nimic la 20 iulie, 
HORIA SIMA pleacă din Germania spre țară, pe 
ruta Iugoslavia. Cu legăturile pe care le avea, el fiind 
însărcinat, cum am văzut, de Comandament, cu 
păstrarea acestor legături, ia contact cu Miti 
Dumitrescu şi-l convinge să renunțe la planul 
inițial de a lichida dintr-o dată (simultan) cuplul 
asasin Caro! - Călinescu. 

Argumentul nou pentru schimbarea primei 
dispoziţii a fost „proiectata lovitură de stat” de care 
am amintit mai sus, reală sau invocală de 
circumstanță. 

Faptul apare şi mai suspect când este fixat ca 
obiectiv Armand Călinescu, adică un obiectiv 
secundar în loc de cel principal, care era Carol al 
II-lea. 

In_felul acesta s-a oferit acestui _scelerat 
legionară pe care o avea ca zălog în lagărele de 
concentrare, precum şi alte sute de luptători 
verificați în județele țârii, în total 252 de camarazi. 

După acel masacru, survenit pe când HORIA 
SIMA se afla la Bucureşti, acesta pleacă din țară, 
trecând frontiera în Iugoslavia la 26 oct. şi, după o 
lună şi ceva (la 26 nov.), trece graniţa din lugoslavia 
în Germania cu un grup de legionari. 

Deşi asiduu căutat de întregul aparat polițienesc 
mobilizat, el călătoreşte de la Bucureşti până la 
frontiera iugoslavă în tren, uneori, cum scrie, stând 
față în faţă cu cei care îl căutau pe omul „fioros“ care 
avea însă în realitate o faţă blajină ! 


AŞADAR: - 

1. Prin actele de terorism dezlănțuite cu 
ocazia călătoriei regelui Carii al lIl-lea în 
străinătate, în toamna anului 1938, contrar 
dispozițiunilor “ Căpitanului care prescriau 
linişte şi tăcere deplină, SIMA a oferit prilejul 
căutat de duşmanii de moarte ai Căpitanului 
şi anume prilejul de a-şi pune în aplicare 
planul criminal de a-l omori şi pe el şi pe 
Nicadori şi Decemviri. $ 

2. Prin inducerea în eroare a lui Miti 
Dumitrescu de a se mărgini numai la 
eliminarea lui Călinescu, eliminare care, 
anunţată la Radio, ar fi avut sensul de semnal al 
„proiectatei revoluţii", a oferit Regelui asasin 
prilejul să masacreze fruntaşii legionari în - 
frunte cu ing. Gheorghe Clime, aflaţi în închisori 
şi lagăre de concentrare. 


Din toate cele arătate mai sus în legătură cu 
acţiunea lui Miti Dumitrescu, rezultă clar că HORIA 
SIMA minte cu neruşinare când scrie că după 
„luarea măsurilor necesare pentru a conduce până la 
frontiera ungaro-română pe Miti Dumitrescu ... mai 
departe n-am avut nici un fel de legătură cu expediția 
lui Miti Dumitrescu". : 

Adevărul, pe care îl cunosc şi alți camarazi care 
au fost în primul exil la Berlin — Amalienhof (n. n.: 
printre alţii, preotul comandant al Bunei Vestiri, lon 
Dumitrescu-Borşa, care depune mărturie în cartea 
sa de Memorii intitulată "Cal troian intra muros”), 
este nu numai că el a continuat să aibă legătură, dar 
că a produs astfel al doilea mare dezastru în 
distrugerea cadrelor legionare, după primul care s-a 
consumat prin strangularea Căpitanului, Nicadorilor 
şi Decemvirilor. 


(continuare în numărul viitor) 


CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 P29:9 


94 


CALUL TROIAN ÎN DISTRUGEREA BASARABIEI (III) 


Să amintesc foarte succint, din lipsă de spaţiu, şi 
de activitatea organizaţiei antisovietice — legionare - 


„Majadahonda”, unde elevii de la Liceul „Vasile bă 


Lupu” din Orhei au răspândit afişe în oraş cu 
lozincile: „Ne-am săturat de regimul şi pâinea 
sovietică, vrem pâine românească!” „Jos Stalin şi 


bolşevismul, sus românismul legionar!”. Tinerii auf 
avut susținerea fostului primar, la acea vremel) 
director al liceului Vasile Mahu. Cele patru echipej 


Nemiloasă a fost şi soarta actorilor de teatru care, 
din sentimente patriotice, au decis să se întoarcă la 
vatră, deşi Basarabia fusese ocupată de sovietici. 
Colectivul Orchestrei Simfonice din Chişinău, aflat 
intr-un turneu în Bucureşti, a decis, la sfârşitul lui 
iunie 1940, să revină pe meleagurile natale. La 
întoarcere toți membrii acesteia au fost arestați şi 
împuşcaţi pe teritoriul morii din Orhei. Nici până în 
prezent nu se cunoaşte exact de ce s-a procedat 
atât de crunt cu membrii Orchestrei Simfonice. 

Genocidul a atins proporţii înspăimântătoare: au 
fost considerați criminali 22.000 de persoane, dintre 
care 2/3 erau femei şi copii; aceşti nenorociţi au fost 
deportați din Gara Chişinău în noaptea de 12 spre 
13 iunie 1941, în 1315 vagoane adunate în 33 de 
garnituri de tren. 


Criteriile expulzării din Basarabia: 

- apartenența la „partidele burgheze”: Partidul 
Naţional Liberal, Partidul Naţional Țărănesc, Partidul 
Naţional Creştin, Mişcarea Legionară 

- funcţionarii din timpul administrației româneşti: 
primarii, jandarmii etc. 

- persoanele care s-au strămutat din URSS în 
România în perioada 1918 - 1940 

- foştii soldați ai armatei țariste sau ai armatei lui 
Kolceak şi Denikin 

- fețele bisericeşti 

- persoanele 
antisovietică; 

- proprietarii de pământ (incluşi în tagma 
„chiaburilor”), precum şi comercianții. 

Cinismul întrecea orice închipuire: pe vagoanele 
care transportau pe nenorociți în Siberia era scris cu 
litere metrice: "Plecaţi de bună voie”. 

Martorii oculari ai acestor sinistre evenimente din 
Gara Chişinău relatează lucruri incredibile: 

„Un politruc a făcut apelul. Toţi cei strigați 
trebuiau să îngenuncheze la auzul numelui lor. Au 
stat în această poziţie până s-a terminat apelul celor 
câteva mii de arestați. Apoi, în aceeaşi poziţie, 
oamenii au trecut spre vagoanele indicate. Unii au 
parcurs sute de metri în genunchi. Au fost încărcați 
în vagoane pentru vite. Erau atât de mulți în 
vagoane, încât copiii au început să plângă chiar din 
primele clipe. Apoi bărbaţii au fost despărțiți de soții 
şi copii. Aceste despărțiri s-au realizat preponderent 
în gările din oraşele Tiraspol şi Bălţi. Aici au venit 
gardienii care au anunţat că cei care vor fi chemați, 
să iasă fără bagaje, pentru perfectarea 
documentelor. Cei chemaţi săreau jos şi, cuminţi, au 
format o coloană de câteva mii. Gardienii aveau în 
dotare armament nou-nouț, iar fiecare al doilea ținea 
de curea câte un câine lup dresat. La ordinul strident 
„La stânga! În vagoane!” câinii au început să latre în 
cor 'şi să-i muşte pe cei osândiţi, mânându-i în 
vagoanele de marfă. În două-trei minute vagoanele 
au fost închise. 

Soarta acestor oameni absolut nevinovaţi a fost 
de un tragism înspăimântător. După un simulacru de 
judecată, bărbaţii au fost condamnaţi la mulți ani de 
detenție, însă din cauza tratamentului inuman 
aplicat, au murit în primii ani.” 

Procesul de deznaționalizare era amplu, li s-a 
schimbat identitatea prin intermediul rusificării 
numelui de familie: Găină a fost transformat în 
Gain, Cojocaru în Cojuhari, Ciubotaru - Ciubotarâi, 
Ciobanu a devenit Ceban ş.a. Copiii acestora erau 

obligaţi să frecventeze şcoala rusă, ulterior 
mulți fiind promovați în diverse instituții 


acuzate de propagandă 


i fldemarează cu 


medii de specialitate, însă doar în profilul tehnic şi 
foarte puţini în universități. La absolvire, erau 
repartizați în diferite oraşe ale URSS, 
nepermițându-li-se revenirea la baştină. 

Până in prezent nu se cunoaşte numărul real al 
victimelor terorii comuniste în perioada 28 iunie 
1940 - 22 iulie 1941 în lagărele din regiunile 
nordice şi Siberia. Cu certitudine însă şi-au pierdut 
viața un număr impresionant: peste 300.000 de 
basarabeni. 


În câteva numere din revista „Destin 
Românesc” pe care le-am consultat şi care au stat 
la baza redactării acestui amplu articol, am găsit în 
nr. 67-68 câteva pagini cu cronologia primului an 
de ocupaţie sovietică a teritoriului românesc al 
Moldovei de la est la Prut. 

lată câteva din aceste puncte negre din istoria 
zbuciumată a fraţilor noştri aflaţi între Prut şi Nistru: 


- 30 iunie 1940: apare primul număr al ziarului 
„Basarabia Sovietică” în limbile română şi rusă; inițial 
ziarul este difuzat gratuit. 

- 28 iunie - 1 iulie 1940: au fost deposedate de 
bunuri: azilul de bătrâni „Sf. Alexandru” (1), 
închisoarea centrală, Şcoala Naţională de 
Viticultură, Azilul Cavalji (!!), Spitalul Costiujeni, 
Casa Copilului (!!), Ospătăria Săracilor din Piața 
Nouă (!!), capelele de pe lângă Palatul Metropolitan, 
Facultatea de Teologie, Seminarul Teologic, Liceul 
Eparhial de Fete, Liceele "B. Petriceicu Haşdeu” şi 
„Alecu Ruso', Şcoala Normală de Băieți, Liceul 
„Regina Maria”, Facultatea de Agronomie, Liceul 
Militar „Regele Ferdinand”, cele trei biserici militare, 
Biserica Grecească. 

- iunie — august: au fost arestaţi toți foştii deputați 
în Sfatul Țării care se aflau pe teritoriile ocupate 

- 3 iulie 1940, ora 12: autorităţile sovietice de 
ocupație au închis punctele de trecere la frontieră, 
astfel că în România au reuşit să treacă doar o parte 
din cei care au dorit să se refugieze 

- 3 iulie 1940: preşedinţia Consiliului de Coroană 
a declarat această zi, zi de doliu în România; la ora 
13 toată populația țării a păstrat un minut de 
reculegere; circulaţia a fost complet suspendată în 
întreaga țară, la aceeaşi oră, pentru un minut. 

- 9 iulie 1940: autoritățile de la Kremlin 
legalizează fabricarea dosarelor politice 
locuitorilor de pe teritoriile româneşti ocupate şi 
judecarea lor conform legislației RSS Autonome 
Moldoveneşti,  stat-fantomă creat în scopul 
sovietizării ținutului dintre Nistru şi Prut 

- 10 iulie 1940: organele politice de la Moscova 
au decis unirea teritoriului RSS Autonome 
Moldoveneşti cu Basarabia 

- 11 iulie 1940: administraţia sovietică de la 
Kremlin a decis suplimentarea numărului unităților 
militare şi NKVD-iste în scopul arestării imediate a 


(continuare din numărul trecut) 


Zlfuncţionarilor administraţiei româneşti rămaşi pe 


- 12 iulie 1940: la Chişinău s-a creat o comisie ce 


lavea sarcina să recruteze tineri la muncă pe 


ale URSS 

- 3-4 aug. 1940: a avut loc un mare val de 
arestări în masă a funcţionarilor deținători de funcţii 
în administraţia românească isa 

- 9 aug. 1940; conducerea sovietică continuă 


și: politica de depopulare a Basarabiei, solicitând a fi 
“lrecrutați încă 20.000 de muncitori pentru industria 


grea şi extractivă unională - Sphere AER = 

- 12 aug. 1940; administraţia sovietică lichidează 
sistemul românesc de învățământ, îl substituie cu cel 
ovietic şi introduce studierea obligatorie în şcoli a 
mbii ruse ee TI ; 
|  -18aug. 1940: este ales în cea mai înaltă funcţie 
(prim secretar al partidului comunist) rusul P.Borodin 
care impune sistemul. de legi sovietice în toate 
domeniile administrative, economice şi culturale 
- 14 aug. 1940: aplicarea legilor sovietice 
naționalizarea pământului, a 
băncilor, a întreprinderilor comerciale şi 
industriale, a transportului feroviar şi naval, a 
mijloacelor de telecomunicații 

- 16 - 17 aug. 1940: organele NKVD-ului de la 
Chişinău, în cea mai mare taină au organizat 
despărțirea mai multor mii de reprezentanţi ai 
administraţiei publice româneşti, în lagărele din 
Kazahstan, Kazan (RASS  Tătară), Karaganda, 
Siberia şi alte lagăre. 

- 5 sept. 1940: se decide evacuarea germanilor 
de pe teritoriul Moldovei de la est de Prut în cel de-al 
treilea Reich 

- 18 sept. 1940: au fost distruse vii şi livezi 
particulare, iar 2.765 ha de vii şi 2.414 ha de livezi 
au fost luate cu forța de la 1433 țărani înstăriți; 

„106.119 ha de pământ arabil au fost fărâmiţate şi 
împărțite țăranilor cu pământ puțin 

- 14 sept. 1940: s-a decis confiscarea cărților 
bisericeşti şi distrugerea sectelor religioase; au fost 
organizate comisii speciale orăşeneşti şi judeţene 
împuternicite să pună în aplicare acest lucru 

- 12 oct. 1940; alte confiscări de pământuri de 
la țărani; de la 15.100 de țărani înstăriți au fost 
luate 102.000 hectare de pământ, aprox. 37% din 
proprietatea lor funciară 

- 28 oct. 1940: organele locale de partid au 
gestionat organizarea colhozurilor în fostele colonii 
nemțeşti: 7 în judeţul Cahul, 9 în jud. Cetatea Albă şi 
6 în jud. Tighina. În casele părăsite au fost introduse 
persoane sărace sau venite în Basarabia după 28 
iunie. 

- noiembrie 1940: desființarea mănăstirilor 
(Mânăstirea Frumoasa din Orhei a fost transformată 
în casă de odihnă, Mânăstirea Suruceni din jud. 
Orhei a fost transformată în spital, Mânăstirea 
Hărjoanca din judeţul Chişinău a devenit spital 
republican, Mânăstirea Curchi a fost transformată în 
spital pentru bolnavii de tuberculoză, iar Mânăstirea 
Hârbobăţ a fost reorganizată în azil pentru copiii 
orfani) 

a 31 oct. 1940: au fost strămutate aici 9.700 de 
familii ţărăneşti de ucrainieni şi 6000 de familii din 
Rusia 

- 4 decembrie 1940: Comisariatul Român 
pentru Refugiați a înregistrat 220.500 de refugiați 
din Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilater 

__-29 dec. 1940: s-au închis Biserica „Al. Nevski” 
din Chişinău şi „Sf. Nicolae”, Biserica Ortodoxă de 
pe lângă spitalul Constiujeni, biserica de pe lângă 
penitenciarul din Bălți. 

A - 10 febr. 1941: a apărut decretul de scriere a 
limbii române în grafie slavonă 

- 12 febr. 1941: s-a adoptat Constituţia RSS 


Moldoveneşti, care era o copie a Constituţiei 
sovietice 


- 10 martie 1941: 
intelectualilor 

- 18 martie 194 
Mânăstirii Căpriana 


a început arestarea în masă a 


1: a fost confiscat inventarul 


Pa9-1 CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 


- 19 martie 1941: a fost vandalizată o 
parte din inventarul Mânăstirii Frumoasa 
a fost închisă Mânăstirea Condriţa, a fost 
închisă Biserica Grecească şi Biserica 
Bunavestire” din Chişinău 
_ 41 iunie 1941: ostaşii sovietici au confiscat 
toate radiourile şi difuzoarele din familiile 
păştinaşilor 

. 13 iunie 1941: au fost deportaţi 24.345-de 
oameni, declaraţi „categorii speciale de criminali”, în 
lagărele de muncă din regiunile Altai, Kirov, 
Krasnoiarsk, Omsk, Novosibirsk, Kazahstan şi 
peninsula arctică Komi 

_ 28 iunie 1941: a fost deschis Muzeul 
Antireligios în Capela Liceului de fete „Regina 
Maria” 

La 16 iulie 1941 Armata Română a eliberat 
Ghişinăul, iar la 26 iulie s-au reinstaurat autorităţile 
româneşti în capitala Basarabiei. 5 

Armata Română împreună cu armata germană a 
juptat 35 de zile pentru eliberarea teritoriilor 
româneşti de ocupație sovietică, 22 iunie - 26 iulie. 

S-au delimitat două perioade distinctive: 
aşteptare strategică (10 zile) şi ofensivă (25 zile). 
Ritmul de înaintare a fost de 3-7 km în 24 ore, iar în 
Bucovina cca: 12 km pe zi. 

Pierderile umane suportate de către Armata 
Română în timpul eliberării teritoriilor de la est 
de Prut până 'la 31 iulie s-au cifrat la 24.396 de 
militari (5011 morţi, 14.898 răniți şi 4487 de 
dispăruţi), ceea ce constituie câte 610 soldați zilnic 
timp de 40 de zile. : 

Dar ce au găsit ostaşii români după retragerea 
hoardelor bolşevice din Basarabia şi Bucovina 
de Nord? 

Se aplicase peste tot "tactica pământului ars”. 

La 29 iulie 1941 Stalin şi Molotov au semnat o 
directivă prin care se cerea organelor de partid şi de 
stat: "În cazul retragerii forțate a unităților Armatei 
Roşii, a expedia tot materialul rulant, a nu lăsa nici o 
locomotivă, nici un vagon, a nu lăsa duşmanului nici 
un kilogram de pâine. Toate bunurile de preț, inclusiv 
materialele neferoase, grâu, combustibil, animale, ce 
nu pot fi evacuate, urmează a fi nimicite 
necondiționat”. S-a trecut la „treabă”, urmărindu-se 
indicaţiile de la Moscova; nimicirea a fost pe 
scară largă: culturile cerealiere şi cele de plante 
oleaginoase, rezervele de alimente ce-se-aflau-în 
depozite de lemn, au fost stropite cu benzină sau 
gaz lampant şi li s-au dat foc. Aceleaşi culturi dar 
depozitate în încăperi care împiedicau propagarea 
focului — depozite din cărămidă, elevatoare şi 
uscătorii - au fost nimicite prin aruncarea lor în aer. 

Sovieticii, cu toată înaintarea rapidă a forțelor 
germano-române, au reuşit să facă multiple 
stricăciuni în mai toate localitățile urbane şi rurale. 
Cu precădere în Chişinău, pe care l-au incendiat în 
retragere, unde au fost distruse mai multe 
instituţii, inclusiv Banca Naţională, Liceul militar, 
Circa 1 de Poliţie, Oficiul P.T.T, Inspectoratul 
Învățământului, Camera de Comerţ etc., distrugeri 
mari au suferit şi Cetatea Albă, Tighina, Bălţi, Orhei, 
Rezina. 


kk 


Bietul nostru Paulescu, cititor mai ales de 
literatură medicală franceză, nu s-a documentat 
corespunzător din cea americană scrisă de evreii 
Care îi erau contemporani! Ar fi aflat astfel din 
„JEWISH ENCICLOPEDIA” apărută la New York 
intre 1901-1906, că incidența oligofreniei simple la 
evreii din Prusia veniţi din răsărit era de 1826 la suta 
de mii, 1437 la germanii protestanți, 1347 la catolici. 
lar dacă aceste diferenţe vi se par nesemnificative, 
în ce priveşte idioţia amaurotică (cu orbire) la 
Nivelul anului 1906, boala era socotită a fi o maladie 
exclusivă a emigranților ashkenazi din Rusia şi 
Polonia. Consideraţii similare se _găsesc__în 


această enciclopedie evreiască din SUA şi în ce 
priveşte SINDROMUL DOWN. Evident, pe atunci nu 
se ştia că e vorba de o trisomie a cromozomilor 21, 
boala fiind numită "IDIOȚIE DE TIP MONGOLOID'. 


IV, 


OBSESIA PAULESCU. [conti 


Rănile adânci şi sângeroase, vizibile în orice 


colț al Basarabiei, au început să se cicatrizeze 
datorită 
administrației româneşti în intervalul 1941-1944. 


eforturilor deosebit de mari ale 


Incet-încet viața a revenit la normal, s-au reparat 
căile de comunicaţie, şcolile, spitalele şi bisericile, 
piețele erau remarcabil aprovizionate. 

Această perioadă a fost, din păcate, de scurtă 
durată: în vara anului 1944 Basarabia a fost din 


nou ocupata de Armata Roşie. 


S-a repetat din nou lozinca „eliberării” 
oamenilor muncii de sub povara asupririi 
„burghezo-moşiereşti române” - un eşafodaj 
istoriografic sovietic fals şi mincinos. S-a 
instaurat din nou regimul terorii în masă, actul 
fiind de ocupant şi nu de „eliberator”, bazat pe 
forța  baionetelor sovietice, care a comis în 
continuare crime abominabile care trebuie să fie 
făcute publice şi condamnate. 

lată câteva aspecte: s 

- CC. al P.C, reprezentantul noii puteri 
nomenclaturiste, ia "1 iulie 1946 întrunea '2.211 
persoane din care 1.165 erau ruşi, 488 ucrainieni, 
255 moldoveni, 106 evrei şi 85 de persoane de-alte 
etnii. 

- conducerea superioară de partid consta din 21 
ruşi, 8 ucrainieni şi 5 moldoveni, toți proveniţi din 
RSS Autonomă Moldovenească... 

- din cele 104 posturi de răspundere rezervate 
comitetelor orăşeneşti de partid, 74 erau ocupate de 
ruşi, 16 de ucrainieni, 10 de reprezentanţii altor 
minorităţi etnice şi doar 4 de moldoveni. 

- autoritățile sovietice diferențiau populaţia 
autohtonă în grupul de moldoveni „din stânga 
Nistrului” şi cel de moldoveni „din dreapta Nistrului”; 
cei din prima categorie erau preferaţi, putând ocupa 
chiar funcţii-cheie în conducerea raioanelor, celorlalți 


Ne oprim aici, considerând că nu e cazul să 
transformăm acest articol într-unul medical. 

CONCLUZIILE de bun simţ care se impun ar fi 
următoarele: 

- Nici un popor sau grup populaţional nu 
trebuie să-şi ascundă tarele genetice. Ca să existe 
progres ştiinţific, acestea trebuie studiate, nu negate 
şmechereşte de dragul unor false concluzii politice. 

- Faptul că EVREII RASARITENI, urmaşi nu ai 
evreilor adevăraţi (Sabra), ci ai unor triburi 
turcice din Orientul Mijlociu, se află într-o 
asemenea situaţie de MORBIDITATE GENETICĂ, 
nu este vina lor. Izolarea în ghetouri, dar şi 
rigorile religioase impuse de rabini fanatici, i-au 
adus într-o astfel de situaţie. 

Regretând limbajul violent al prozei politico- 
ştiinţifice semnată de marele om de ştiinţă N. 


|i se ofereau în principal funcţii de =, 
instructori sau propagandişti . 
- la începutul anilor 1950 chiar şi aşa- 
zişii "moldoveni buni” deveniseră ținta 
campaniei orientate împotriva celor care „în 
timpul războiului s-au aflat pe teritoriul ocupat” şi „n- 
au opus rezistență duşmanului”. 
- din nomenclatura CC al PC, care număra 717 


| persoane, marea majoritate aveau studii primare. 


Reticenţa basarabenilor față de noua putere era 
condiţionată, în mare parte, de amintirile din prima 


| „eliberare” sovietică din vara anului 1940, când mii | 


de persoane au fost prigonite în gulag-urile Siberiei. 
Frica de noi deportări măcina sufletul fiecăruia. O 

bună parte din populaţie încerca totuşi să se 

adapteze şi să se resemneze pentru a pulea 

supravieţui în noile condiţii. = | 
Hărțuiţi prin impozite şi corvezi, batjocoriţi şi 

jefuiţi, oamenii detestau puterea sovietică, chiar dacă 

în public recunoşteau rar acest lucru. 
În 1945 - 1946 în multe localități de pe malul 


“| Prutului au fost înregistrate mai multe tentative de a 


trece frontiera, pentru că, susțineau oamenii, | 
"puterea românească este mai bună pentru noi”. | 
Înaintarea urii de clasă s-a făcut cu mai multă | 


"| înverşunare. | 


Aici existaseră numeroase partide: _ liberal, | 
țărănist, cuzist, legionar, care, într-o formă sau alta, | 
au influențat populaţia în spirit antisovietic. = 

"Chiar dacă populația se supune şi merge la 
construcția drumurilor, se înrolează în armată, 
aceasta nu înseamnă că în rândurile populației 
noastre nu sânt ticăloşi, trădători. Să nu pierdem 
vigilența, că ne putem împotmoli”, spuneau 
diriguitorii comunişti. 

Basarabenii "trebuiau” "aspru pedepsiţi” pentru 
"comportamentul lor lipsit de fermitate din anii 1941- 

1944”, identificaţi, judecaţi şi condamnaţi, fiindcă "se 
aflau în afara istoriei”!! 

S-a inoculat ideea că răul cel mai mare vine de la 
aşa-zişii duşmani ai poporului şi că basarabenii vor = 
avea un trai fericit doar atunci când îi vor demasca şi 
distruge pe toţi cei care „împiedică mersul înainte”, 
ca „naţionaliştii burghezi”,” acoliții românilor”, "culacii” 
etc. 

Ura era introdusă într-o ecuație a fericirii! Era 
suficient un denunț mincinos din partea unui 
bețiv sau a unui leneş, confirmat de un funcţionar 
de partid, pentru ca oameni nevinovaţi să ajungă în 
fața instanțelor. Ura de clasă a devenit ceva 
onorabil, iar cei care participau la demascarea 
„duşmanilor” erau recompensaţi, avansați, protejați, | 
transformați în eroi. Calitatea de demascator 
devenise un fel de circumstanță alternativă | 
pentru cei care încălcau legile. | 


Privind harta Republicii Moldova observi lesne că 
ea este aidoma celei din august 1940, cuprinzând şi 
teritoriile fostei RSS Autonome Moldoveneşti. Eroare 
însă : în locul ei există aşa-zisa Republica 
Transnistreană, necunoscută de nimeni, susținută 
fățiş de Rusia ce urmăreşte „federalizarea” surorii ei 
mai mari, Republica Moldova. 


Crmulian Scorpeteu 


Paulescu, nu putem înţelege de ce se continuă şi azi 
ignobila ofensivă pentru anihilarea sa în totalitate. 
După ce că a fost tâlhărit în 1923 (el fiind 
adevăratul descoperitor al  insulinei), nişte 
„niscai” îşi fac acum o profesiune din a-l denigra. | 
Acest fapt ne face să-i înţelegem partizanatul de = | 
odinioară, de vreme ce şi pe noi de irită azi | 
insolența cu care cei care aprind chibritul şi iscă 
pojarul  aşa-numitului  „antisemitism”, se 
victimizează zbierând: „Săriţi! Ne-au dat foc!” 


În sfârşit, dacă profesorul american nu are 
decât să toace verzi şi uscate unde o pofti, el 
fiind în fond un străin, mai grav este pentru + 
profesoara de istoria medicinei de la poalele 
Tâmpei (a se citi "Kronstadt”), care a intrat în 
corul detractorilor valorilor culturale româneşti. 


CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2042 P29.1 


ur uali tale 


NIHILISMUL — SERAFIM ROSE (VIII) 


„Ce înseamnă 
NIETZSCHE. 

„NIHILISMUL înseamnă că valorile cele mai 
mari îşi pierd valoarea. Nu mai există nici un 
scop. Nu mai există nici un răspuns la întrebarea 
«de ce?»”. 

Intr-un cuvânt, NIHILISMUL îşi datorează 
întreaga existență negării Adevărului creştin. 

Cu toate acestea, dacă creştinismul ar fi doar o 
religie sau o filosofie printre altele, negarea acestuia 
nu ar fi o chestiune de o importanţă atât de mare. 

Joseph de Maistre — care a criticat cu foarte 
multă pertinență Revoluţia Franceză, chiar dacă 
ideile sale mai degrabă pozitiviste nu pot fi creditate 
— a înțeles foarte clar acest lucru într-o vreme în care 
efectele nihilismului erau mult mai puțin evidente ca 
astăzi. 

„Totdeauna au existat religii pe pământ şi 
totdeauna au existat hulitori: şi totdeauna hula a fost 
o crimă [...] 

Dar nu poate exista hulă autentică decât în 
inima religiei autentice; [...] niciodată în vremurile 
trecute hula nu a putut produce nenorocirile pe 
care le-a produs în zilele noastre; pentru că 
totdeauna hula se vădeşte vinovată în lumina care o 
înconjoară. [...] 

Dar, deşi au existat totdeauna hulitori, niciodată, 
până în sec. al XVIII-lea — şi în inima creştinismului - 
nu a existat o revoltă împotriva lui Dumnezeu.” 

Nici o altă religie nu s-a afirmat atât de mult şi de 
puternic ca creştinismul, pentru că vocea acestuia 
este Vocea lui Dumnezeu şi Adevărul lui este 
absolut; şi nici o altă religie nu a avut un inamic atât 
de radical şi de intransigent ca NIHILISMUL, pentru 
că nimeni nu se poate împotrivi creştinismului fără să 
se bată cu Dumnezeu Însuşi. 

A lupta împotriva lui Dumnezeu Însuşi, Care |- 
a creat pe om din nimic, presupune o anumită 
orbire, precum şi iluzia puterii; însă nici un nihilist 
nu este atât de orb încât să nu simtă, oricât de 
confuz, consecințele ultime ale acţiunii sale. 
„Angoasa” indefinibilă a atâtor contemporani 
certifică participarea lor pasivă la programul anti- 
teismului — discursul tot mai articulat al unui „abis” 
care s-a deschis în inima omului. Această „angoasă” 
şi acest „abis” reprezintă tocmai nimicul din care 
Dumnezeu l-a chemat pe om la existenţă şi în care 
omul se prăbuşeşte atunci când Il neagă pe 
Dumnezeu şi, în consecinţă, neagă propria-i creare 
şi propria-i ființă. 

Această spaimă a „căderii din ființă” este cea 
mai răspândită formă de nihilism. Este tema 
constantă a artelor şi nota dominantă a filosofiei 
„absurde”. Dar există şi un nihilism mai conştient, 
nihilismul anti-teistului explicit, care este în mod 
mult mai direct responsabil de calamitățile 
secolului nostru. Pentru omul bolnav de un 
asemenea nihilism, conştiinţa căderii în abis, departe 
de a sfârşi într-o angoasă pasivă şi în disperare, este 
transformată într-o frenezie a energiei satanice care 
îl împinge să distrugă întreaga creaţie şi să o târască 
după sine, dacă ar putea, în abis. Totuşi, în cele din 
urmă, un Proudhon, un Bakunin, un Lenin, oricât-de 
mare ar fi influența şi succesul lor temporar, trebuie 
să se prăbuşească; ei vor trebui chiar să dea 
mărturie, împotriva propriei voințe, despre Adevărul 
pe care vroiau să-l distrugă. Pentru că efortul lor de 
a nihiliza creaţia şi de a anula astfel actul de creaţie 
a lui Dumnezeu prin întoarcerea lumii la nimicul din 
care a luat ființă, nu este decât o parodie răsturnată 
a creației lui Dumnezeu ; nihiliştii, asemenea 
părintelui lor, diavolul, nu sunt decât nişte imitatori 
debili ai lui Dumnezeu care, în încercarea lor, 
„dovedesc” existența Dumnezeului pe care Îl neagă 
şi, prin căderea lor, Îi revelează puterea şi slava. 

Nici un om (am repetat-o îndeajuns) nu trăieşte 
fără un dumnezeu; cine sau ce este dumnezeul 
nihilistului? Este nihil, NIMICUL însuşi; nu este 
nimicul absenței sau al neființei, ci este apostazie şi 
negare; este „cadavrul” unui „Dumnezeu mort” care îl 
obsedează atât de mult pe nihilist. 


NIHILISMUL?” se întreabă 


Pa9-12 CUVÂNTUL LEGIONAR 


Li 
Dumnezeul atât de real şi de prezent pentru 


creştini nu poate fi lichidat peste noapte; un 
asemenea monarh absolut nu poate avea un 
succesor imediat. Aşa se face că, în momentul 
actual al istoriei spirituale a omului — în mod evident, 
un moment de criză şi de tranziţie — un Dumnezeu 
mort, un gol imens se află în miezul credinței omului. 

Nihilistul vrea ca lumea creată, care altădată era 
considerată gravitând în jurul lui Dumnezeu, să 
graviteze acum în jurul nimicului. 

Este posibil acest lucru: o ordine întemeiată 
pe nimic? 

Fireşte că nu este posibil; este o contradicție 
în sine, este un act sinucigaş. Dar să nu ne 
aşteptăm la coerență de la gânditorii moderni; 
acesta este de fapt punctul la care a ajuns gândirea 
modernă şi Revoluţia acesteia în epoca noastră. 
Chiar dacă este un punct care poate fi menţinut doar 
pentru un moment, chiar dacă a fost atins numai 
pentru a fi repede înlăturat, prezintă o realitate care 
nu poate fi negată. 

Există multe semne că lumea a început să iasă 
din „epoca nihilismului” încă de la sfârşitul ultimului 
război mondial şi să se. îndrepte către un fel de 
„nouă epocă”; dar această „nouă epocă”, dacă va 
veni, nu va cunoaşte în nici un caz abolirea 
nihilismului, ci o perfecţionare a acestuia. 

Revoluţia îşi arată adevărata față în nihilism; fără 
pocăință — şi nu a existat nici una — ceea ce 
urmează „epocii nihiliste” nu poate fi decât 
aceeaşi mască ascunzând acelaşi chip. 

Fie în mod deschis, în anti-teismul bolşevismului, 
fie pasiv, în cultul indiferenţei şi al deznădejdii, al 
„absurdului” şi al „existenţialismului”, omul modern 
şi-a dezvăluit hotărârea de a trăi de acum înainte 
fără Dumnezeu — adică de a trăi în vid, în nimic. 


Inaintea secolului nostru, oamenii bine 
intenţionaţi se puteau încă  amăgi că 
„liberalismul” şi  „umanismul”, „ştiința” şi 


„progresul”, revoluția însăşi «şi întregul demers al 
gândirii moderne reprezentau ceva „pozitiv” şi 
chiar, într-un sens vag, că Îl aveau pe Dumnezeu de 
partea lor. 

Acum este cât se poate de clar că Revoluţia şi 
Dumnezeu nu pot avea nimic în comun. Întreaga 
gândire modernă ulterioară, indiferent de masca pe 
care şi-o poate asuma, trebuie să pornească de la 
această ipoteză, trebuie să se întemeieze pe vidul 
lăsat de „moartea lui Dumnezeu”. 

Revoluţia, de fapt, nu poate fi încheiată până 
când ultimul vestigiu al credinței în adevăratul 
Dumnezeu nu va fi dezrădăcinat din inimile 
oamenilor şi cu toții vor învăța să trăiască în acest 
gol. 

Coerența decurge din credință. Lumea credinței, 
care altădată era o lume normală, este o lume 
extrem de coerentă, pentru că în interiorul ei totul 
este orientat spre Dumnezeu ca spre începutul şi 
finalitatea ei şi îşi dobândeşte sensul în această 
orientare. 

Răzvrătirea  nihilistă, distrugând lumea 
credinței, a inspirat o altă lume: lumea 
„absurdului”. Acest cuvânt, foarte la modă în zilele 
noastre pentru a descrie starea omului contemporan, 
are de fapt, dacă este înțeles corect, un sens 


(continuare din numărul trecut) 


profund. Pentru că, dacă nimicul este centrul lumii, 
atunci lumea, atât în esența ei, cât şi în fiecare 
detaliu, devine incoerentă, se dezintegrează, este 
percepută ca absurdă, ş , A 3 | 

Nimeni nu a descris mai clar şi mai succint 
această lume ca NIETZSCHE, „profetul” ei, şi Chiar 
în paragraful în care proclamă mai întâi principiul 
primordial al nihilismului, „moartea lui Dumnezeu”. 

„Noi L-am ucis pe Dumnezeu, tu şi cu mine! 
Suntem cu toții nişte ucigaşi! 

Dar cum am făcut asta? Cum am fost în stare să 
sorbim marea? Cine ne-a dat buretele ca să ştergem 
întregul orizont? Ce am făcut când am dezlegat 
acest pământ de soarele său? . 237 

Încotro se mişcă acum? Incotro ne mişcăm? 
Departe de orice soare? Nu gonim fără încetare? In 
spate, în lături, înainte, în toate direcțiile? Mai există 
un deasupra şi un dedesubt? Nu rătăcim noi oare 
prin nimicul infinit? Nu ne molipseşte acest „spațiu 
vid? Nu a devenit mai rece? Nu se lasă neîncetat 
noaptea, mai întunecată şi mai întunecată?” 

Astfel este universul nihilist, în care nu există 
nici sus, nici jos, nici corect sau greşit, nici 
adevărat sau fals, pentru că nu mai există nici un 
punct de orientare. 

Acolo unde altădată era Dumnezeu, nu mai 
există acum nimic; acolo unde altădată era 
autoritate, ordine, certitudine, credinţă, este acum 
anarhie, confuzie şi acţiune arbitrară şi lipsită de 
principii, îndoială şi disperare. Acesta este universul 
nihilist, atât de viu descris de catolicul suedez Max 
Picard, ca fiind o lume a „discontinuităţii” şi a 
„dezbinării” . 

Nimic, incoerenţă, anti-teism, ură față de adevăr: 
ceea ce am discutat în aceste pagini este mai mult 
decât simplă filosofie, mai mult chiar decât o 
răzvrătire a omului împotriva unui Dumnezeu Căruia 
nu Îi mai slujeşte. O inteligenţă subtilă se află în 
spatele acestor fenomene şi stă la baza unui plan 
complicat, pe care filosoful şi revoluționarul nu 
fac decât să îl slujească şi nu să îl comande; 
avem de-a face cu lucrarea Satanei. Mulţi nihilişti, 
departe de a combate acest lucru, îşi fac din el o 
glorie. Bakunin se consideră pe sine de partea lui 
„Satan, răzvrătitul etern, primul liber cugetător şi 
emancipator al lumilor. NIETZSCHE s-a 
proclamat pe sine „Antihrist”. 

Poeţii, decadenții şi avangarda în general, 
începând cu epoca romantică, au fost extrem de 
fascinaţi de satanism, iar unii au încercat chiar să-şi 
facă din el o religie. Proudhon îl invocă pe Satana în 
atâtea rânduri: „Vino la mine, Lucifer, Satana, oricine 
ai fi! Diavol pe care credința părinţilor mei te-au opus 
lui Dumnezeu şi Bisericii. Îţi voi sluji ca purtător de 
cuvânt şi nu-ți voi cere nimic în schimb.” 

Ce trebuie să înțeleagă creştinul ortodox din 
aceste cuvinte? 

Apologeţii şi erudiții gândirii nihiliste, dacă 
consideră asemenea pasaje ca demne de vreun 
comentariu, de regulă le resping drept exagerări 
ținând de domeniul fanteziei sau ca metafore 
îndrăzneţe care exprimă o „răzvrătire” poate 
copilărească. Cu siguranță trebuie să acceptăm că 
expresia celui mai modern „satanism” prezintă 
trăsături juvenile; cei care îl invocă cu uşurinţă de 
Satana ŞI se proclamă antihrişti pot fi foarte puţin 
conştienţi de semnificaţia deplină a cuvintelor lor şi 
puţini sunt cei care doresc într-adevăr să fie luați în 
serios. Această bravură naivă dezvăluie totuşi un 
adevăr mai profund. Revoluţia nihilistă se 
împotriveşte autorităţii şi ordinii, Adevărului şi lui 
Dumnezeu; şi a face acest lucru înseamnă în mod 
clar a te împotrivi lui Dumnezeu. 

Nihilistul, care de regulă nu crede nici în 
Dumnezeu, nici în Satana, poate considera un 
îicopla act de inteligență a-l apăra, în lupta împotriva 
AI si piozeug „Pe, Văimaşul vechi de zile al 
Aa ai r câtă vreme el crede că nu face altceva 

se Joace cu vorbele, nihilistul mărturiseşte 


de fapt adevărul. (continuare în numărul viitor) 


Pagină realivată de Carne lu MAMzi 


OCTOMBRIE 2012 


| şi fuseseră lăsaţi în voia soartei de 


fața Armatei Române învingătoare. 


Snerar de sp“ 
PAŞI PE AMINTIRI (IV) 
_ ODESSA - 


(continuare din numărul trecut) 


Intrarea trupelor 
â în  Odess 3 Oraşul Odessa a fost 
CNAA ș cucerit de militari prin 


ălui sce 
ial e ne luptă, adică prin jertfe, 
apo! Ă populaţia civilă trebuia să se 


împace cu situația şi să nu 
ja] se implice în acţiuni teroriste 


E | din spatele frontului, care, cu 
i?| certitudine, le puneau viața 


| în pericol. 
În concluzie, represaliile 


Nu se putea circula pe 
nici O stradă de la un capăt 
la altul fiindcă peste tot erau | 
şanţuri şi baricade, multe 
clădiri ardeau întrucât în 
retragere Armata Roşie le fi 


i ia, peste tot fum şi : F7 
incendia, p Şl-aer | au avut un caracter legitim 
înecăcios. 


'J| şi legal. Aşa s-a procedat în 
rtului EC] ] şi legal. Aş proce 
ZOn2jporiu ul era:cea;mai ja VAI ultimul război mondial în 


can et u E a 2 pet d i LR EA 7 49 5 35 | toate taberele beligeranților. 
cadavrele cesta p “i OU, Dă. Ps pă | Numai că țările învinse în 
coli cal: A uisesera -|Iconflagraţie au fost trase 
[ascali =pegiru a nu f | | la răspundere şi acuzate de 
folosiți ulterior de români; crime împotriva umanităţii 
alte mii de cadavre omeneşti (Germania, România), iar 
erau răspândite în dana : i 
portului şi în apa mării,| 
tancuri şi autovehicule grele 
erau şi ele în flăcări. 

S-au capturat sute de tunuri şi mii de 
mitraliere care fie că nu au putut fi 


Sovietică, Statele Unite), nici 


vorbă de a li se aduce cea 
- mai mică acuzație! 

De altfel, făcând această subliniere, 

ă i HI trebuie reamintit că în lunile octombrie- 

zanele gi i [saca -udsasfosftimp noiembrie 1944, deci când nu se 

istruge... și | 1944, 40 ) se 

penru cu se pi câteva mii ATI 3 KI] terminase războiul, câteva zeci de ofițeri şi 

nu se putuseră eva lsgieacivil i : : : "Si simpli soldaţi, acuzaţi de crime pe teritoriul 

ge i Su Va poareia 15| Transnistriei, au fost judecaţi rapid, cei 

îl mai mulţi sfârşind în fața plutoanelor de 

i] execuţie. 


„Odessa a căzut!” era _leit-motivul 
titlurilor articolelor de pe prima pagină a 
ziarelor. Pretutindeni, de la mic la mare, 
| tara trăia într-o euforie greu de redat, 
| bucuria se vedea pe fața fiecăruia. Toţi 
credeam, în urma acestei victorii, că 


organele superioare sovietice; cei mai 
mulți erau comunişti, atât din Odessa cât 
şi din Basarabia. Aceştia au fost 
încolonați şi cazaţi în nişte barăci din 
lemn amplasate la 3-4 km de oraş 
urmând să fie identificați. 

A doua zi de la ocuparea Odessei, 


“fostul sediu al G.P.U.-lui, clădirea unde Wa ; zi 2 . | 
Sp AA 3 ps £ i. Ibolşevismul îşi trăia ultimele clipe, că 


se instalase Comandamentul Armatei 
Române a sărit în aer, pierind sub 
dărâmăturile ei peste 100 de persoane, 


3 germanii, aflați la numai 200 km de 
“|| Moscova, îi vor veni de hac lui Stalin şi că 
printre care 20 de ofițeri şi generalul IE [la sfârşitul iernii anului 1941 pacea va fi 

din nou instaurată în Europa, iar România 


major l-a avut şi propaganda de război de 
care se ocupa personal Mihai Antonescu. 


Golgojanu. 

Evenimentul nu putea decât să - PE cai > <A: ||se va afla în tabăra învingătorilor. Un rol 
producă o mare înverşunare în rândurile a == z 3 a za 
starea psihologică de represiune. Legile . S-au tipărit şi numeroase manifeste 
războiului nu tolerează actul de care se aruncau din avion soldaţilor ruşi: 
terorism ci îl condamnă cu toată i I"Orice soldat mort sau rănit este o jertfă 
severitatea şi acceptă, în consecință, [i 3 inutilă.  Salvează-te, păstrează-ți viața 
sancţionarea sub formă de represalii pentru familia ta, pentru viitorul liber al 
asupra populației civile, chiar dacă [săi se popoarelor din Rusia! Aruncă arma. şi 
aceste represalii vor afecta persoane ră Pg [i : î A] încetează lupta zadarnică!” 
complet nevinovate. 9 Sa i te $ În primele două luni s-au realizat două 

Din ordinul gen. lon Antonescu care a ji filme documentare de lung metraj care au 
cucerit oraşul prin lupte grele, avut un mare succes la public; „Războiul 
străpungând aliniamentul Tatoşca - nostru sfânt' şi „Ostaşi, treceţi Prutul”, 
Dalnic — Freudental - Liebental (pe care care prezentau pe gen. lon Antonescu pe 
Stalin o voise centură inexpugnabilă front, vitrinele încă atrăgătoare ale 
aidoma liniei defensive franceze Maginot) magazinelor din Bucureşti, copii evacuaţi 
s-a trecut la pedepsirea exemplară a unor din Basarabia şi Bucovina, efectele 
persoane bănuite că ar avea legătură cu | bombardamentelor sovietice la Bucureşti 
asasinii terorişti. În represiuni au pierit | şi Constanţa, hidroaviația în misiune, 
între 3.000-5.000 de persoane, marea) prizonierii sovietici de pe vasul scufundat 
majoritate fiind cei încarcerați în barăci cu | „Moskva”, prizonierii sovietici de pe front, 
O zi mai înainte. Cercetările ulterioare au | în coloane de sute de metri, conducătorii 


țărilor care luptau împotriva 
bolşevismului, atacul de la Sculeni şi 
o săptămână, un istoric afirma cu nonşalanţă, fără ocuparea Unghenilor, trupele. române 
probe, dar cu mare debit verbal, că numărul celor dincolo de Nistru, străpungerea liniei fortificate 
omorâți, toți numai evrei, ar fi de peste 30.000)). Stalin. S-a realizat şi un film artistic, „Cătuşe roşii”, 
Pe aceleaşi coordonate - de a vorbi numai despre cu interpreţi din rândurile celor mai mari actori 
efect, ignorându-se cauza, deşi între acestea există bucureşteni. 
din masa anonimă a unei populaţii de peste o strânsă legătură - se situează şi academicianul 
300.000 de locuitori. Răzvan Teodorescu care deplânge „toate atrocitățile 
Dar în anii din urmă asistăm la o întrecere guvernământului transistrean”. 
Yertiginoasă a numărului de victime, de la cca. Măsurile dure (represaliile) au avertizat aşa-zişii 
3.000-5.000, la 30.000 (la Antena 3, în urmă cu cca. „partizani” să nu repete gestul lor iresponsabil şi laş. 


arătat că aceste persoane erau în 
Majoritatea lor funcţionari ai 
administraţiei sovietice care fugeau din 


Nu se poate vorbi, aşa cum se face acum, că 
toți cei omorâți erau evrei: tehnic şi operativ nu 
se putea aresta un număr atât de mare de evrei 


CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 P29:%8 


Cancupl 


ISTORIE NECENZURATĂ 
- premii în cărți - 


Condiţii de participare: vârsta max. 35 an 
adresa sediului, sau se pot da personal, la se 


apariției revistei. Premiile se vor ridica de la redacţie. 


RĂSPUNSUL. CORECT LA ÎNTREBAREA LUNII SEPTEMBRIE: "De ce a demisionat 
Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Român?” 


Nu a fost dat de nimeni. 
Premiul (cartea comandantului legionar Gh. Ist 


Mişcării, intitulată "Frăția de Cruce”) se va acorda ca premiu luna următoare celui care va 


răspunde corect la întrebarea de luna aceasta. 


La întrebarea de ce a demisionat HR. 
Patapievici, personaj odios despre care ştie toată 
lumea (sper) că a fost directorul "Institutului Cultural 
Român” din 2005 şi până la demisia guvernului M.R. 
Ungureanu, alt personaj de acelaşi calibru, (2012), 
răspunsul este simplu: ”corabia” băsistă a 
început "să ia apă”! 

Şobolan Patapievici, prezent în permanenţă la 
masa comandantului, lucru absolut în firea 
lucrurilor, a ales, cu înţelepciunea vicleanului, să 
părăsească ambarcaţiunea cât mai repede, adică 
înainte de a primi un şut izbăvitor. Desigur, 
opţiunea dizgraţiosului animal nu este, aşa cum 
ar vrea el să se înţeleagă, "un gest de onoare”; 
să fim serioşi: este pur şi simplu un gest strategic 
menit să îl scoată din peisaj cât mai discret posibil. 


Alegerea tovarăşului Patapievici în această 
funcţie aparţine altui tovarăş, guvernatorului 
Băsescu, şi se potriveşte ca introducerea unui porc 
în grădina cu flori a culturii naţionale. 


Trebuie să lămurim nişte lucruri, cum ar fi: 

1. cine este tovarăşul Patapievici, 

2. "cine este” "Institutul Cultural Român” (de 
acum I.C.R.), 

3. cine este beneficiarul ”nedeclarat” al 
prezenței unui astfel-de şef în fruntea I.C.R. 


Destule întrebări la care există două feluri de 
răspunsuri: 

- cele "puse pe piaţă” de partida anti-naţională şi 
anti-creştină care stăpâneşte România oficială 

- şi altele, alte răspunsuri, izvorâte din durerile 
şi năzuinţele celeilalte Românii, ţara oamenilor 
modeşti, cu frica lui Dumnezeu, care aşteaptă cu 
nerăbdare ciuntitul salariu sau pensia amărâtă ca să 
înceapă veşnicele socoteli, ce "găuri” să acopere mai 
întâi şi la ce ar mai putea să renunţe din şi aşa 
săracul "coş zilnic”. i 

Există două Românii? 

Pe acelaşi teritoriu sunt două categorii sociale 
care aproape că nu se întâlnesc: unii care te înjură 
la "trecerea de pietoni” prin geamul coborât al unei 
limuzine care a costat cât leafa celui înjurat pe mai 
multe vieţi, care, cum spuneam, te înjură că a trebuit 
să oprească "uzina" pentru tine, şi ceilalţi, cei mai 
mulţi, care din staţia de autobuz se uită "în zare” 
sătui de aşteptare. 


Dar să începem să răspundem la întrebări: 

1. Horia Roman Patapievici, născut la Bucureşti 
în 1957, este fiul unui nomenclaturist austriac, 
probabil evreu, fugit din Austria în 1955, când o 
revoltă populară goneşte autorităţile comuniste care 
preluaseră puterea. 

Ca să scape de furia poporului austriac, aceştia, 
bolşevicii austrieci fug în grabă, cu hainele de pe ei, 
în mai multe autobuze marca ”Austro-Fiat”. Unii se 
stabilesc în Ungaria, unde în 1956 se încearcă 
acelaşi lucru ca în Austria cu un an înainte, alţii se 
oploşesc în România- printre care şi Patapievici- 
senior care primeşte locuinţă şi "tot ce este necesar” 
unui nomenclaturist. 

Horia Roman Patapievici, (de acum H.R.P.) se 

oltă ca nenumărate beizadele comuniste de 


i, răspunsurile se vor trimite în scris pe 
diu, până la data de 10 a lunii următoare 


rate, şeful Frăției de Cruce pe țară, martir al 


I.C.R., MON AMOUR 


origine străină, într-un spirit plin de ură şi dispreţ faţă 
de poporul român. 

Această ură şi acest dispreţ mă fac să cred 
că este evreu, căci numai ungurii mai “practică” 
aceste sentimente, şi ungur nu este. Mai avem o 
trimitere sigură la originea lui H.R.P.: ascensiunea 
lipsită de orice explicaţie pe scara ierarhică 
socială după 1989: directorul I.C.R. din 2005 
(ajunge la putere discreţionară Băsescu) şi până la 
căderea guvernului M.R. Ungureanu 2012, o altă 
catastrofă a neamului românesc, "frate geamăn” cu 
Patapievici. 

"Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li se 
sterpezesc dinţii” - nemărginita înţelepciune a 
poporului român! 

Facem o precizare: nu îl condamnăm pe H.R.P. 
pentru că "s-a născut greşit”, cum au făcut iudeo- 
comuniştii, îl condamnăm pentru ce a făcut el! 
Vorba tov. Băse: puşcăriabil 100%)! 

Cine îl numeşte într-o funcţie atât de importantă 
pentru promovarea culturii româneşti în lume, 
indirect a intereselor româneşti, pe un post mult mai 
"dulce” decât de ministru şi mult mai longeviv: sluga 
incontestabilă a - intereselor  anti-naţionale, a 
intereselor evreieşti în România, a intereselor de 
grup, un alt produs oribil, un monstru sufletesc al 
iudeo-comunismului autohton, cel care a încercat şi 
continuă să promoveze un nou gen de genocid, cel 
prin măsuri criminal-economice! 

2. "Cine este” |.C.R. se ştie. 

3. Mai avem însă de răspuns la una dintre cele 
trei întrebări: pe cine serveşte "comportamentul” 
lui H.R.P.? 

Păi să o luăm de la început: ca să ai un loc la 
"masa bogaţilor” trebuie să dovedeşti că îl meriţi. 

Fiecare candidat la un astfel de loc îşi alege 
singur modalitatea de parvenire, dacă nu i se 
impune. Proba principală este servirea intereselor 
iudaice oricând şi oriunde. 

Bine, şi cum o face H.R.P.? 

Promovând teoria conform căreia românii 
sunt un popor de troglodiţi, de retardaţi, de 
primitivi conduşi de instincte primare, poziţie din 
care este în firea lucrurilor de a fi la discreţia 
poporului “ales”! 

Pentru a induce acest punct de vedere în mintea 
şi conştiinţa oricărui român, fapt care ar crea un 
sentiment de inferioritate propice pentru o 
subjugare totală a neamului nostru, "se lucrează” 
de zeci de ani la falsificarea istoriei naţionale, la 
minimalizarea marilor valori româneşti individuale 
şi colective, şi, mai nou, la formarea mentalităţii 
conform căreia noi am fost un neam de criminali 
(apropos de holocaust)! Promovarea ideii că în 
România a avut loc un genocid al populaţiei evreieşti 
în timpul celui de al doilea război mondial, de care se 
face vinovat întregul popor român, este categoric 
unul dintre testele de promovare "la masa bogaţilor”. 
Veţi vedea, citind, felul în care este prezentat 
poporul român de către Patapievici, că este cel al 
unor oameni nu numai capabili de genocid, dar chiar 
sortiţi să fie criminali! 

Orice persoană care vrea să ajungă în vârful 
piramidei sociale în România trebuie să 
promoveze public interesele evreieşti sub una 


din două forme posibile: ori să îşi batjocorească 
neamul, ori măcar să se prefacă total neştiutor 
apropos de genocidul anti-naţional care începe 
cu masacrul din Basarabia (iunie 1940) şi se termină 
aproximativ la amnistia deţinuţilor politici în 1964. 
Mai este însă obligatoriu să adopţi teza tovarăşilor 
referitor la "holocaust în România”, cum explicam 
mai sus. 

Tovarăşul Sobolanievici H.R. înţelege ca nimeni 
altul că pentru a avea un loc în râvnita horă a puterii 
şi a bogăției, trebuie să îţi faci publice în mod clar şi 
fără dubii sentimentele anti-româneşti; o face ca 
nimeni altul! 

Nu_a îndrăznit nici _un_trăitor pe pământul 
României să se exprime public, în "documente” 
care pot fi oricând utilizate ca acte de acuzare 
penală, mai urât, _mai “elaborat” __ împotriva 
poporului de pe urma căruia trăia. 

Faptul că de 16 ani Procuratura nu s-a sesizat 
din_oficiu, acuzându-l _de_”defăimarea poporului 
român” prevăzută în Constituţie (art. 30 aliniatul 
7), este dovada cea mai clară a faptului că justiția 
este controlată de forte supranaționale. 

Faptul că forţe anti-naţionale supervizează orice 
manifestare devenită publică, apreciind în ce măsură 
aceasta este în concordanţă cu interesele lor, 
reprimând aşa-zisele "manifestări" "naţionaliste” sau 
"fascistoide” sau "legionaroide” este deja socotit în 


_firea lucrurilor ca şi răsplătirea "făptaşilor”, care nu 


mai miră pe nimeni. 
Oricum ai întoarce pe toate feţele "dilema”, ce 


ar_fi_determinat_numirea_acestui_personaj_ în 
postul de preşedinte al I.C.R.? 

Un răspuns legat de opera” culturală a 
acestuia este exclus. 

Normal că atunci nu rămâne decât cealaltă 
alternativă: serviciile aduse cuiva! 

Cui? Celor care de un secol încearcă "să 


desființeze” poporul român! 


Voi utiliza împărţirea pe “capitole” din broşura 
editată în 2005 de medicul român stabilit în Canada, 
dl. Rădeanu Dumitru alias Corneliu Florea, aceasta 
fiind poate cea mai importantă luare de poziţie 
impotriva odiosului personaj, un denunţ pe care în 
orice ţară care nu a devenit colonie evreiască, 
Procuratura trebuia să îl ia în seamă, cu 
consecinţele de rigoare. 

Citate din "opera” lui H.R.P.: 

Geografia României: "Radiografia  plaiului 
mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o 
inimă ca un cur, fără şira spinării” (din "Politice” ediţia 
1996 pag. 63) 

Populaţia României: "23 de milioane de omulefi 
patibulari” (patibular = bun de spânzurat) (pag. 53); 

Un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiţi, vezi 
fețe  patibulare, ochi mohorâţi, maxilare 
încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături 
rudimentare.” (pag. 34) 

“Românii nu pot alcătui un popor pentru ca 
valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul 
fierului roşu." (pag. 64) 

Ca "sef de_stat”_ care _numeşti în funcţie un 

ersonaj având astfel de convingeri, ca dirigquitor 
pe _mapamond_al culturii naţionale, nu 
există altă motivaţie decât că gândești la 


Pas:14 CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 


face parte dintr-un grup care faci şi tu 

parte şi, evident, îţi reprezintă opţiunile! 

Este absolut logic şi constatat la orice 

demnitar mai mare sau mai mic: când ajunge 

la putere îşi răsplăteşte membri "grupului de gândire 
şi interese . sia = 

"Cine se aseamănă se adună” - cred că este 

proverbul franțuzesc; cel românesc sună aşa: "spune 

cu cine te aduni ca să-ţi spun cine eşi” - această 

aranteză la adresa ; inteligenţei şi consecvenţei 

păsiştilor care încearcă să işi motiveze opţiunea cu 

poveşii despre lupta neobosită a lui Băsescu pentru 

interesele naţionale! 


Mai nou se scoate la iveală, cu acte în regulă, 
faptul că cele „două persoane care reprezintă 
etalonul "duşmani de moarte ai intereselor naţionale” 
sus-numitul, mână în mână cu Ungureanu având la 
timpul respectiv funcţia de ministru de Externe) îşi 
dezvăluie rolul şi poziţia blocând orice fel de 
tratative referitoare la preluarea "moştenirii 
Gojdu” (două „miliarde de euro) şi returnarea 
tezaurului românesc deocamdată “confiscat” de 
Rusia, în valoare de cel puţin zece miliarde de 
euro! Atenţie, aceasta în situaţia în care pentru 
rima oară în istoria relaţiilor româno - ruse, ruşii 
sunt aceia care propun începerea tratativelor 
bilaterale! 

Ştiţi cum se numeşte acţiunea Băsescu -— 
Ungureanu, scoasă la iveală de ambasadorul 
Dumitru Prunariu, primul şi ultimul cosmonaut 
român? "Subminare a intereselor naţionale”, şi se 
plăteşte cu ani grei de puşcărie! 

Băsişti inteligenţi de pe lumea aceasta, nu vă 


“ vine”să vă daţi pumni cu ciocanul” în "tărtăcuţă”? 


"A zis cineva ceva?” 
Linişte de mormânt! 
Aş fi foarte curios să văd cum explică tovarăşii 


- băsişti lipsirea României de nişte sume atât de mari 


şi de necesare trecerii peste criza economică. Ştiu 


că nu se luau mâine aceşti bani, dar nici criza nu se 
termină poimâine! 

V-a îngheţat limba în gură? Puteţi să explicaţi 
poporului român "gestul patriotic” al acestor doi 
monştri? 

Dacă veţi motiva cu idioțenia că s-au torpilat 
tratativele pentru a păstra la un nivel acceptabil 
relaţiile româno - ruse, vă voi mai spune o dată: 
ruşii au propus tratativele! Bă, înțelegeţi vreodată 
ceva? 

Apare întrebarea clasică: “cui îi foloseşte”? 
Simplu: acelora care vor să aducă România în 
stare de faliment! 

Altă întrebare care în context apare ca puerilă: 
Băsescu + Ungureanu 'joacă” în echipa 
României sau contra "echipei României”?! 


Dar să revenim la blasfemia H.R.P. 

Limba română: “Româna este o limbă în care 
trebuie să încetăm să mai vorbim sau... să o folosim 
numai pentru înjurături...” (pag. 64) 

Istoria românilor: “În toată istoria mereu peste 
noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe 
daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în 
urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din 
această clisă daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne- 
au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa 
temeinic au făcut-o. 

Demnitatea noastră constă în a ridica mereu gura 
Zvântată, iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la 
Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa 
mai departe, la nesfârşit. Apoi ne-au luat la urină 
ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu 
turcii pe care, în cele din urmă, având o băşică a 
udului mai mare, i-au dovedit." (pag. 63) 

Comentariu: din această prezentare, lăsând la o 
parte alte consideraţii, străbate la suprafaţă bucuria 
cu care îţi prezintă  "nimicnicia” românilor, care 
oricum au trudit pentru ca acest nimic să îl poată 
murdări cu o elocvenţă suburbană. În loc să scrie "s- 
au pişat în gura noastră” scrie că “s-au urinat! 
Dovada incontestabilă a unei solide culturi! 


Cultura românilor:  “Puturoşenia 
abisala a statutului suflet românesc... 
spirocheta (microbul sifilisului) românească 
îşi urmează cursul până la erupția terțiară, 
subreptică, tropăind vesel intr-un trup inconştient, 
până ce mintea va fi in sfârşit scobită,: inima devine 
piftie, iar creierul un amestec apos.” (pag. 49). 

Comentariile inutile. 

“Cu o educaţie pur românească nu poți face 
NIMIC.” (pag. 56); “România are o cultura de tip 
second hand” (emisiune televizată) 

Viitorul României: “Eminescu este cadavrul 
nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm 
dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană." (revista 
"Rost” nr. 24/2005). 

Comentariu: bineînţeles că la un moment dat 
trebuie "să îşi dea arama pe faţă” atrăgând atenţia 
asupra faptului că se situează "în tabăra” "excelenţei 
sale” Moses Rosen, un lucru pentru care nu era 
nevoie de multă perspicacitate; pentru a se înţelege; 
a simţit nevoia "să îşi îngroaşe” semnătura pentru a 
spulbera orice suspiciuni (cu referire la încercarea 
rabinului-şef de a opri editarea "Operei Politice” a lui 
Mihai Eminescu” şi, în general, de "a desfiinţa” 
personalitatea şi opera poetului naţional). 

Echipa programată de dirijorii intereselor iudaice 
la nivel mondial să preia puterea în România - dacă 
nu mâine, "poimâine" - va suferi schimbări în viitorul 
apropiat; astăzi, Băsescu, Ungureanu, Patapievici, 
Tismăneanu; ca mâine Băsescu 'va face paşi” - 
"maurul” şi-a făcut datoria, propulsând pe prima 
scenă a politicii româneşti trei alogeni, măcinaţi de 
ura împotriva românilor şi a României. 

Trădători ai neamului, susţinători ai acestei 
“echipe”, veţi da socoteală! 


Moadom Dlea- Codieanu 


ÎNTREBAREA LUNII OCTOMBRIE: Care este diferența între ecumenicitate şi ecumenism? 


PREMIU: "Frăția de Cruce” — Gh. Istrate. 


kk 


CE-AȚI PIERDUT DIN VEDERE (co) 


[za 


REFORMA UE 


Miniştrii de Externe din 11 țări propun un 
preşedinte unic şi o singură armată. 

Vom comenta pe scurt: La Varşovia a avut loc 
şedinţa “Grupului privind viitorul Uniunii Europene”. 
Din acest grup fac parte miniştrii de externe din: 
Austria, Belgia, Germania, Danemarca, Spania, 
Italia, Lyxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia şi 
Franța. 

Pentru aceasta trebuie ales prin vot direct un 
preşedinte “european” care, la rândul său, să îşi 
aleagă un guvern “european”. 

Până a vorbi despre poziția României în context, 
mai exact despre faptul că pe noi nu ne întreabă 
nimeni nimic, pare curioasă prezența Poloniei între 
aceste țări cu care (credeam noi) nu are comun 
decât catolicismul (şi nici acela peste tot). 

Poate nu ştim noi cum arată Polonia de astăzi, 
dar pe cea de ieri o ştim sigur: sătulă de lipsă de 


kk 


PAŞI PE AMINTIRI - ODESSA (cor 


Tănase, cu trupa sa, "Cărăbuş”, juca în piesa 
care făcea seară de seară săli pline, „Eu şi Stalin”, 
Cupletele din reviste fiind reproduse apoi de lăutarii 
ambulanți în toate cârciumile (atât din zona centrală, 
câ! şi la mahalale). Îmi amintesc şi acum versurile: 
Ce credeai tu, măi Stalin, / Că bei ceaiul la Berlin? / 
Din capul lui Molotov / Facem tocuri. la pantof.” 
Versuri picante "prieteneşti” a făcut marele actor 

onstantin Tănase la adresa sovieticilor timp de 
două-trei săptămâni din septembrie 1944, care au 


ca "cântecul de lebădă”, el nemaieşind niciodată la 
mpă, 


suveranitate şi compusă din oameni mândri de nația 
lor. . 

Ideea noastră că din punct de vedere politic 
această reformă ar atenta la suveranitatea naţională 
„se clatină” din cauza prezenţei Poloniei. 

Pentru noi, pentru români, să ne alarmăm de 
problemă este ridicol din două motive: 

- în primul rând, am fost şi suntem ignoraţi ca o 
colonie fără drept de opțiuni 

- în al doilea rând, despre care suveranitate 
naţională am putea să vorbim? .Poveşti de adormit 
proştii! 

Vedem că practicăm o suveranitate limitată 
oricum şi față de UE, şi față de USA. 

Problema ardentă pentru noi este că această 
mare uniune europeană este total dezinteresată de 
„omul' român, că vrea să ne trateze ca pe “zece 
negrii mititei” pe plantațiile Sionului. 

Nu ştim cine "a turbat”: ei sau guvernanţii noştri? 
Cum îşi închipuie cineva că zece milioane de români 
vor trebui să opteze între încălzire şi lumină 


Pai 


"Era rău cu der, die, was, / Dar mai rău e cu davai 
ceas: / Davai ceas, davai moşie, / Haraşo tovărăşie! / 
Davai ceas, davai palton, / C-am rămas în curul gol." 


La trei zile după cucerirea Odessei de către 
armatele române oraşul a fost vizitat de către 
mareşalul Ion Antonescu. Cu acest prilej a avut loc 
înhumarea, cu mari onoruri militare, a celor care şi- 
au pierdut viața în urma atentatului terorist în 
clădirea care fusese sediul NKVD-ului şi în care se 
instalase Comandamentul Militar Român. Discursul 
ținut de către conducătorul statului român a fost scurt 
şi a trasat liniile de viitor în administrarea oraşului, S- 
a referit, fireşte, şi la gen. Golgojanu, pe care l-a 


electrică? Zece milioane de români, fără exagerare, 
nu vor supraviețui atunci când prețurile utilităţilor se 
vor egaliza în România cu preţurile Luxemburgului. 
Păi aceştia au un salariu minim pe economie de 
1300 de euro şi noi unul de sub 200 euro. 

Ideea că în perspectivă salariile şi pensiile vor 
creşte este infirmată de realitate. De la salariul minim 
de 700 de RON, marea creştere în următorii 5 ani va 
fi de 100 RON, şi tot sub cei 200 de euro vom fi. 
Asta este problema noastră: “mai aproape de piele: 
cămaşa” economică; haina politică deocamdată este 
înlocuită cu “o cămaşă de forță'. Ştiţi povestea: 
"Dormi liniştit, Fondul naţional de Investiţii lucrează 
pentru tine”. 

Români, nu “vă culcați pe-o ureche”, termitele 
lucrează în tăcere, se hrănesc din temelia casei 
noastre şi a vieţii noastre. 

Ochiul, mintea şi urechea ageră! Dacă vreți să 
ieşim din pericole, va trebui să apreciați că tot noi 
suntem, de fapt, singura soluție. Voi plus noi, 
victorioşi în război! 


numit "erou, dar care a murit ca un prost” (întrucât 
controlul clădirii fusese cercetat superficial şi nu se 
descoperise nimic deşi în aceasta se găseau peste 
două tone de explozibil!). A ordonat să se 
amenajeze de urgenţă câteva cimitire mari în afara 
oraşului, unde au fost înmormântați mii de militari 
români (cel mai mare a fost la Dalnic, cu peste 5000 
de morminte cu cruci). 

Administratorul oraşului a fost numit un om cu 
mare experiență în acest domeniu: este vorba de 
primarul Gherman Pântea; ţinutul dintre Nistru şi 
Prut, denumit Transnistria, îl avea ca răspunzător pe 
Gh. Alexianu, profesor universitar. 


CUVÂNTUL LEGIONAR OCTOMBRIE 2012 P29:19 


NICADOR 


Prețul unui abonament pentru un an: : 
50 RON pentru țară (Bucureşti şi provincie), 70 RON 

penlru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 
Se pot face abonamente şi pentru jumătate de an. 


Viorel Mândrescu — 
Bucureşti: Aveţi dreptate, selă 
vorbeşte des la superlativ de 
dirijorul Sergiu Celibidache al cărui 
centenar se sărbătoreşte anul 
acesta. Elogiile sunt justificate, dar, 
din păcate, foarte rar se aminteşte 
de un coleg de-al său care, fără 
nici un echivoc, se situează pe 
aceeaşi înaltă treaptă - e vorba 
despre ilustrul dirijor şi compozitor 
lonel Perlea. Te uimea pentru că 
nu dirija după partitură, ale cărei foi 
nici nu era atinse. Memoria sa 
uriaşă îl scutea de urmărirea a 
peste 700 de lucrări simfonice şibe 
opere pe care le ştia cu totul pe de 
rost. De aceea un concert simfonic 
sau un spectacol de operă dirijat 
de lonel Perlea era un eveniment 
muzical rar. Era socotit unul din cei 
mai mari wagnerieni ai lumii din 
ultima jumătate de veac. Actul de [E 
la 23 aug. 1944 la găsit înja 
Germania. Timp de aproape un i z 
sferi de veac lonel Perlea a purtat $ 598 = 
cu glorie bagheta sa de dirijor între Şcoala din Milano şi Metropolitan din New 
York. Legat de meleagurile natale, a iubit muzica românească pe care a 
popularizat-o pretutindeni, făcând să răsune în marile săli de concerte ale lumii, 
ori de câte ori a avut prilejul (simfoniile şi rapsodiile lui George Enescu precum şi 
alte lucrări din creația simfonică românească). În acest chip şi-a îndeplinit el 
datoria de artist patriot. Până la finele deceniului şapte din secolul trecut numele 
lui lonel Perlea a fost pus la index, la aceasta „contribuind” şi faptul că era 
cumnat cu Mircea Eliade, un vârf al diasporei române. 

Cornel Bărbulescu — Bârlad: Nu este nici o greşeală, Elena Alistar a fost 
unica femeie care a făcut parte din Sfatul Țării adunat pentru a decide' Unirea 
Basarabiei cu România. S-a născut în 1873 la Vaisal, în judeţul Ismail din 
Basarabia; fiică de preot, a absolvit Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, a 
devenit învățătoare, apoi a urmat Facultatea de Medicină din laşi. A militat 
pentru Unirea Basarabiei cu România, publicând articole în piesă şi organizând 
un grup de propagandă a ideilor unioniste în teritoriile româneşti de dincolo de 
Prut. Pentru „activitate naționalistă” în 1914 a fost închisă 45 de zile la Chişinău. 
După eliberare s-a retras la laşi. A fost mobilizată pe front, în 1916, ca medic. În 
1917 a participat la constituirea Partidului Naţional Moldovenesc şi tot în acelaşi 
an a fondat Societatea Culturală „Făclia Femeilor Studente la Medicină” şi „Liga 
Culturală a Femeilor din Basarabia”. În octombrie 1917 Elena Alistar a fost 
aleasă deputat în Sfatul Țării de la Chişinău, mandat exercitat în perioada 21 
nov. 1917 - 27 nov. 1918. Într-un discurs ţinut în 1918 „Elena Alistar se adresa 
nehotărâților cu înflăcăratele cuvinte: "Acum ori niciodată noi trebuie să ne unim. 
Orice moldovean, fie el cât de cât democrat, trebuie să înțeleagă aceasta şi să 
facă tot ce se poate, să aducă orice jertfă pentru a înfăptui această Unire”. După 
Unire a fost directoare la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău pe care a 
condus-o în perioada interbelică, având o intensă activitate pe plan social. A 
fondat „Liga Culturală a Femeilor” şi „Gruparea Femeilor Române” sub 
conducerea prințesei Alexandrina Cantacuzino, mama comandantului legionar 
Alecu Cantacuzino. La 28 iunie 1940, când Basarabia a fost anexată Rusiei 
Sovietice, Elena Alistar s-a refugiat cu familia în România, stabilindu-se la laşi, 
apoi la Pucioasa , unde a şi murit, în 1955. 

lon Popescu — Bucureşti: În volumul său de „Memorii' mitropolitul 
Bartolomeu Anania (1921 - 2011), povestindu-şi viața şi activitatea, precizează 
că în anul 1935 s-a înscris în „Mănunchiul de prieteni”, pepiniera Frăției de Cruce 
(organizaţia legionară a elevilor). În anul 1936 era deja încadrat în „Frăția de 
Cruce”. "Mărturisesc că in Frăția de Cruce din Seminar nu se făcea politică, nici 
antisemitism, ci doar educaţie, şi că nu am avut de învățat decât lucruri bune: 
iubirea de Dumnezeu, de neam şi de patrie, corectitudinea, disciplina în muncă, 
cultivarea adevărului, respectul pentru avutul public, spiritul de sacrificiu”. În anul 
1941 a fost arestat o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui 
comandant legionar. Mărturiseşte în continuare înaltul prelat: "După trei 


ABONAMENTE PE ADRESA 
ZELEA-CODREANU, STR 


DUMITRACHE NR. 35, SECT. 2, BUCUREŞTI 
Tel,: (021) 2425471; 07465 074493 


BANUL 


săptămâni am fost eliberat, dar în 
cazierul meu a rămas fişa cu 
calificativul „legionar”, un stigmat 
de care, orice ai face, nu scapi o 
viaţă întreagă. Nu am făcut parte 
iciodată dintr-un partid politic, dar 
|n lam fost şi am rămas de dreapta”. 
i dual În anul 1942 a fost arestat şi 
hiiaa + | condamnat din nou la şase luni 
|"! închisoare pentru că ar fi deţinut în 
|podul Mânăstirii Cernica materiale 
legionare şi arme. 
Anton Georgescu — Ploieşti: 
Oaspeţii  nepoftiți ai României, 
aviatorii americani căzuți prizonieri 
| în anii 1943 şi 1944, în număr de 
“Icca. 700, au dus în lagărele unde 
au fost internaţi, un trai de invidiat. 
Ei nu au fost predați Germaniei 
| datorită intervenţiei energice a 
i! mareşalului Antonescu, care a 
vizitat zonele. bombardate din 
Ploieşti în urma raidului de maximă 
intensitate efectuat la 1 aug. 1943. 
El a ordonat ca americanii ucişi să 
fie înmormântați cu toate onorurile 
militare. Au avut loc câteva funeralii comune (români, americani şi germani), cu 
trompete, drapele de paradă şi gărzi de onoare, trăgându-se salve de adio. Se 
ştia că prizonierii lui Hitler, oriunde erau prinşi , erau totdeauna trimişi în lagărele 
nemțeşti, Antonescu însă a spus: „Americanii au fost capturați în luptă aici, de 
aceea puterea care-i deține trebuie să fie România”. Generalul de aviație 
Gerstenberg a fost de acord şi a răspuns: „Dragă d-le gen. Antonescu, ei au fost 
doborâți aici, bineînțeles că ei sunt prizonierii dvs., îi voi preda pe toţi aceia pe 


care i-am arestat noi”. Cei mai mulţi dintre prizonierii americani au fost internaţi — 


în stațiunea montană Timişul de Sus. Ofițerii nu puteau găsi nod în papură 
amenajării locuinţelor (de fapt, vile), atât de luxoase erau, cu o deschidere 
splendidă către munte. Prizonierii nu făceau corvoade la bucătărie şi nici un fel _ 
de alte servicii şi erau încântați de mâncare, ei spuneau că „aici totdeauna e de 
înghițit pe săturate”. Ofițerii americani primeau o soldă echivalentă cu rangul lor 
din Armata Română: în cazul unui locotenent, 22.400 lei (în jur de 22.50 dolari 
U.S) pe lună, salariu mare în România: un țăran care efectua munca grea se 
socotea norocos să câştige doi dolari pe săptămână. Despre bombardamentul 
Ploieştiului de către americani, cunoscut sub numele de Tidal Wave (Valul 
nimicitor), s-au scris câteva cărţi în limba engleză, dar şi în română, autorii 
acestora din urmă fiind Victor Danciu - „Misiunea Tidal Wave”, lon Grigorescu - 


- „Bine aţi venit în infern” şi Mihai Pelin - „Raidul escadrei trădat”. La terminarea 


războiului un tânăr militar german pe nume Erich Hanfland a relatat despre lupta 
teribilă dusă pentru distrugerea _rafinăriilor româneşti şi despre avariile mari 
suferite de aviația americană: la finele raidului numai 33 de aparate erau apte de 
zbor din cele 178 plecate de la baza din Bengazi, Libia. La bateria sa de 20 mm 
Erich Hanfland a tras 1450 de rafale, arzând două țevi, timp în care a doborât 
două bombardiere Liberator. 

Puiu Totu - Constanţa: „În numărul trecut ați amintit în trei rânduri de 
aviatorul Horia Agarici. Tatăl meu l-a cunoscut, vă pot da câteva informații 
despre viața lui. S-a născut în 1911 în Elveţia, la Lousanne, devenind ofițer de 
aviaţie după ce a urmat cursurile Şcolii de Aviaţie Militară de la Cotroceni. Cu 
avionul său marca Hurricane, a doborât trei avioane la Constanţa în ziua de 23 
iunie 1941, fapt ce a făcut să fie decorat cu „Virtutea Aeronautică clasa a treia”, 
„Coroana României cu spada şi panglica Virtute Militară” şi cu „Crucea de Fier” 
germană, fiind avansat la gradul de căpitan aviator. În anul 1955 a fost degradat, 
ca şi alți aviatori care se distinseseră pe frontul de Est. A fost reabilitat şi i-a fost 
redat gradul de căpitan abia în 1965. A murit în anul 1982, la Eforie, fiind 
înmormântat cu onoruri militare. A publicat mai multe cărți, printre care volumul 
de versuri „Acorduri şi armonie” (1942), cel de nuvele „Șoimul Furtună”, precum 
şi tratatele de specialitate „Aviația de vânătoare” şi „Lupta în cer”, 


Celan SAM 


ISSN 1583-9311 


Redactor şef: Nicoleta Codrin 

Colegiul de redacţie: Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Ştefan Hâncu, Marius Prichici, Viorel Bârzeanu = 
Relații Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 ==N 
cu publicul: (zona Circului — inters. cu Ştefan cel Mare, colț cu str. V.Lascăr) — 


sau 0745 074493 


—