G.Banea — Zile de Lazaret — Jurnal de captivitate și spital (1938)

2 
<L 
oc 
O 
A. 
= 
Li 


P30 


: 


G2 FUNDAȚIA PENTRU LITERATURĂ 
SI ARTA ,REGELE CAROL II“ 


CPT.-COMA 


P. C. FUND TÉANU Libertatea märtlorsiprizele maritime 


BIBLIOTECA „ENERGIA* 


Cavelier de la Salle traducere din 
limba franceză de Paul I. PRODAN 

in căutarea fericirei traducere din 
limba franceză de E, FLAMANDA 

Singur, străbătând Atlanticul tradu- 
care din limba franceză de A, VIANU 
Revolfa în deşert traducere din limba 
engleză de Mircea ELIADE, cu o hartă 
Pustnicul din Sahara. Viaţa părintelai 
Charles de Foucauld traducere din Umba 
franceză de Alexandru HODOS 

Viaţa lui Stefan cel Mare (Ediţia a Dl-a) 


Au apărut 

M. CONSTANTIN-WEYER 
1. F. ROUQUETTE 
ALAIN GERBAULT 
COLONEL T. E, LAWRENCE 
RENÉ BAZIN 


MIHAI SADOVEANU 


€. ARDELEANU Domnul Tudor (Ealţia a Ti-a) 

R. P. HOC Descoperirea Tibetului traducere din 
limba franceză de Apriliana MEDIANU 

HOMER 


Odiseia traducece tn proză din limba elină 

de E. LOVINESCU (Ediţia a II-a) 

Viața lui Stanley traducere diu limba 
LESCU 


JAKOB WASSERMANN 
permană de Radu CIOCU 


H. M. STANLEY Autobiografie traducere din limba en- 
gleză de Mary M, POLIHHONIADE 

R. P, HUC in China ieee din limba franceză de 
Natalia BAL 


Bengali traducere din limba englezi de 

Rada GEORGESCU 

Christofor Columb traducere din limba 
germună de I, -<GIORGIU 


F. YEATS-BROWN 
JAKOB WASSERMANN 


DEAN FARRAR ‘St Wini ifred sau Scoala si lumea el 
traducers din limba engleză de W. gi 0. NOICA 

R. P. HUC In Tartaria traducere din limba franceză 
de Victor STOE 

1, F. ROUQUETTE Impărăția tăcerii albe 

M, €. WEYER Trecutu! Domnului Monge 

Au apärut BIBLIOTECA „INFORMATIVĂ“ 


Manual de atelier mecanic 
Manual de paleografie slavo-română 


BIBLIOTECA „DOCUMENTARĂ“ 


Amintirile Colonelului Lăcusteanu, 
publicate de Radu CRUTZESCU 

Din viața şi corespondența lui 
Caro! Davila 


Ing. I. ORBONAS 
H. SARL și DAMIAN 
P. BOGD 


Au apărut 


ELENA GENERAL 
PERTICARI DAVILA 


8. DVOICENCO 


EM. BUCUTA Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu 


tn scrisori (1884—1910) 


www.dacoromanica.ro 


Inceputurile literare ale lui B. P.Hasdeu 


epuizat 


Lei 40 
Lei 40 


Lei 20 
2 vol. 
Lei 60 


bes 
eee 


Lei 30 
Lei 20 
Lei 40 
Lei 60 
Lei 40 
Lei 40 
Lei 40 
Lel 60 


Lei 40 
Lel 40 
Lei 40 


Lei 80 
Lei 140 


Lei 70 


Lei 200 
Lei 60 


Lei 120 


ZILE DE LAZARET 


www.dacoromanica.ro 


S'AU TRAS DIN ACEASTA CARTE, 
PE HARTIE VIDALON, DOUAZECI SI 
CINCI DE EXEMPLARE NEPUSE ÎN 
COMERŢ, NUMEROTATE DELA 1 LA 25, 


www.dacoromanica.ro 


G, BANEA 


ZLILE DE 
LAZARET 


JURNAL DE CAPTIVITATE ŞI SPITAL 


BUCURESTI 
FUNDAŢIA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTA „REGELE CAROL Il" 
25, Bulevardal Lascar Catargi, 59 
19133 


www.dacoromanica.ro 


„Un nido di memorie 
„In fondo all’ anima”,,, 


Prologui din Pagliacei 


www.dacoromanica.ro 


PARTEA I 


www.dacoromanica.ro 


— « Do-mnu Mami-ligd-reeés-cu ! » 

— 4 Bulgar, cap de măgar», 

— 4 Do-mnu Mämä-ligä-reeës-cu ! » 

— «Bulgar, cap de mägar ». 

Eram numai doi, Doi răniţi. Dar greu de tot răniţi. 
De altfel, de când fusesem cules de pe câmp si dus 
mai întâi în școala din Parachioi, apoi mutat la Silistra, 
eram așezat — trântit mai bine zis, — totdeauna pe un 
Prat de fân, cu capul mai jos decât picioarele, — dar 
in colţul cu răniţi greu. 

Dimineaţa ridicau mereu de lângă mine pe câte unul 
mort. 

Așa murise italianul din Basarabia de jos, Anton 
Bulfon, greu rănit în stomac, 

Cum bulgarii, mai ales la început, înjurau şi loveau 
pe răniții români, pe care-i prinseseră ei, convoiul de 
căruţe cu răniți, aduși dela Parachioi, era așteptat Ia 
Silistra de mulţi bulgari înarmaţi cu ciomege — si nu 
numai de frumuseţe înarmaţi, — bietul Anton Bulfon 
protesta mereu, pe româneşte, că el nu e român, ci el 
este italian din Basarabia, 

Nu ştiu dacă era soldat român sau rus, căci, cerând 
apă bulgarilor, le spunea mereu ca rușii, bratușca, 


www.dacoromanica.ro 


19 ZILE DE LAZARET 


Murise apoi tot de lângă mine, în noaptea următoare, 
un plutonier de trupă din armata noastră, Petcu, 
Acesta o rupea ceva pe bulgäreste, căci era bulgar de 
origine şi-mi ajutase putin, tâlmăcind sanitarilor bul- 
gari să nu mă mai așeze tot cu capul mai jos decât 
picioarele. Fusese însă împuns de prea multe baionete 
bulgărești gi, după ce răsuflase repede, repede, murise 
în spre ziuă. Această räsuflare pripită, ca semn al morţii, 
imi rămăsese în minte şi, mai în urmă, când voiam 
să mor, ca să scap de atâtea chinuri, incepeam gi eu 
să rasuflu repede, repede, 

Când eram copil mic, tot asa imi închipuiam că 
este de ajuns să încrucişez mâinile pe piept ca morţii, 
spre a muri. 

Si când mă culcam seara mai supărat câteodată, mai 
amărit, cu gânduri de sinucidere, îmi puneam sub pla- 
pom’ mâinile încrucişate la piept, ca să mor. Dar nu 
mă răbda inima să le tin așa prea mult şi le desfäceam 
de pe piept, renunțând la sinucidere. Acuma, ca rănit 
greu, aproape cu aceeaşi naivitate ca în copilărie, cre- 
deam că räsufländ repede ca acel ce murise, voiu 
muri şi eu, 

Dar acuma nu mai renuntam la gândul morţii, acuma 
räsuflam aşa repede, repede, până ameteam. Moartea 
însă, veche cunoştinţă a mea, nu mă voia, îmi dădea 
numai târcoale, 

Acuma zăceam în cea de a treia clasă a scoalei pri- 
mare din Alfatar, în Cadrilater, 

Trecusem in zăcerea mea prin alte două clase ale 
şcolii, Din cea dintâi plină de răniţi, aproape toţi 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 14 


bulgari, fusesem scos repede cu targă cu tot şi dus 
în curtea şcolii, într'o magazie, unde se mai păstrau 
vreo două table, câteva bănci şi ce mai rămăsese dintr’o 
catedră, Fusesem scos din clasa unde erau răniții, 
pentrucă gemetele mele eupärau — pasă-mi-te — pe 
nişte ofițeri bulgari răniţi şi ei. 

O noapte cu furtună si fulgere si tunete dela ince- 
putul lui Septemvrie 1916, o petrecusem pe targă, în 
magazia școalei din Alfatar. 

Când fulgera mai prelungit si tuna mai tare, sani- 
tarul bulgar Bai Hristo, ce stătea cu mine pus să mă 
păzească de medicul şef bulgar, care până la sfârşit 
mi-a arătat multă omenie, se închina repede, Din 
când în când — si chiar şi mai des—tmi mai trân- 
tea si câţiva ghionti, mai ales în cap, cu toate că, 
fiind rănit la cap, acesta îmi era fnfäsurat în vata gi 
legături, 

De atâtea lovituri, bandajul lunecase şi sângele se 
pornise din nou... 

Greu de tot şi încet, tare încet, trecuse noaptea. 

A doua zi, m'au dus in palatcă. Vorba mă mirase 
la început, căci nu-mi fnchipuiam la Alfatar niciun 
palat, Dar însemna doar cort pe bulgăreşte. 

Răniţii foarte numeroşi nu mai încăpeau în clasele 
școalei — numai trei, căci una era sală de operaţii si 
pansat — şi atunci, in curtea mare a gcoalei, se ridicase 
şi un cort mare, sanitar. 

Pe mine mă așezaseră intr’o margine si, dacă ag 
fi putut să mise cât de cât, agi fi putut sorbi apa care 
se prelingea pe cort, căci afară ploua mereu, ploua 


www.dacoromanica.ro 


42 ZILE DE LAZARET 


vârtos. Setea mä chinuia vesnic si, cum nimeni nu-mi 
dădea să beau, reveneala ploii, așa cum răzbătea prin 
pânza cortului, tot parcă mă mai alina. 

După o zăcere de câteva zile în palatcă, medicul şei 
bulgar și-a adus aminte de mine şi a pus de m'a dus 
intr’o altă clasă a școalei. In această clasă am zăcut 
singur, căci evacuase tot spitalul, oprind numai pe cei 
răniţi greu, între care mă număram şi eu. 

Mai apoi mă trecuse în altă clasă, unde eram tot 
singur. 

Intr'o dimineaţă, în celălalt colt dinspre uşă al clasei, 
am mai văzut un pat, în care zăcea un rănit, cu faţa 
uscätivä şi mai mult pământie, decât oachese, după 
cât puteam eu să văd pieziş, căci nu mă puteam mișca 
de loc, nici măcar sălta capul. 

De mult eu priveam lumea numai de jos, culcat pe 
o mână de fân, sau pe o targä, si lumea mi se părea 
altfel, decât aceea pe care o cunoscusem mai înainte, 
privind-o din picioare. 

Noul meu tovarăș de suferință avea piciorul drept 
tăiat din şold şi infasurat într'un morman de vata. 

Vreo doi sanitari bulgari îl dădăceau şi aceștia i-au 
spus, se vede, cine sunt. 

După plecarea sanitarilor, ca răspuns la un geamăt 
al meu, rănitul bulgar începu să silabisească rupt, în 
frământări grozave, la adresa mea: 

— € Do-mnu Mämä-ligä-reeëès-cu | ». 

După o scurtă nedumerire, la acestea, eu îi răspunsei 
numai decât si repede, căci eu nu silabiseam : 

— 4 Bulgar, cap de măgar». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 43 


Ba, l-am şi ameninţat că-l azvârl pe fereastră, deşi 
nu puteam mişca nici măcar un deget. 

Cum nu-mi pierdusem si simţul humorului, m'apuca 
şi pe mine râsul de mine însumi şi Jalea de noi amândoi, 
inamicii, că asa, präpäditi cum eram, şi eu si bulgarul, 
continuam lupta, cel puţin cu ocări homerice, dacă 
altfel nu ne mai puteam război. Dar ofensiva nu eu 
o luam. 

Mai pe urmă a venit si Petre Kreonof, sanitarul 
bulgar, care ştia frantuzeste, căci era student în Elveţia, 

Acest, Kreonof era grec de prin Burgas, unde avea 
și o moară cu aburi, 

La numele lui grecesc de Kreon, bulgarii îi adăo- 
giseră un of, in coadă, bulgărindu-l. Era un tânăr 
nältut, blond, cu o faţă deschisă si cu nişte ochi în 
care-i citeai bunătatea. El imi spuse, venind la mine, 
că noul tovarëäs de spital este un ofițer bulgar rănit 
greu pe frontul dobrogean, de artileria românească, 
Având un picior rău sfărâmat, i-l tăiaseră de sus, dar 
obuzul îi dăduse din pământul ce răscolise şi tetanos, 

Trupul i se îndoia necontenit ca un are si ciontul 
infäsurat în vatä se plimba odată cu arcul trupului, 
fără odihnă, ca o pendulă răsturnată cu limba în sus, 

Când il întrebau, cum il chiamă, el răspundea: 
« Si-me-ân Radu-doff! 

Cu cea din urmă silabă scotea gi un oftat prelungit 
gi fipat, de parcă vorbele l-ar fi făcut şi ele să sufere. 
Mi se părea si mie ciudat numele, așa cum i-l deslu- 
seam eu, căci oful din coadă părea mai degrabă un 
oftat adăogat la un nume românesc. 


www.dacoromanica.ro 


44 ZILE DE LAZARET 


In cele din urmă, fi puseseră între dinţi coada unei 
linguri de lemn, ca să nu-și muşte limba. Aşa, gătit 
cu lingura in gură, — îi stătea ca o cârmă —, te-ar fi 
făcut să râzi, dacă nu te-ai fi cutremurat văzându-i 
avarcolirile neincetate. Bulgarii tot veneau şi-i făceau 
— acum — Cu o seringă mare, ca pentru cai, injecții 
cu ser antitetanic. Dar bietul Simeon Raduof nu era 
mat ugurat cu asta. 

Kreonof îmi tot spunea: 

— « Tu vois, Georges, notre blessé est bien mal; il 
va mourir, tandis que toi, tu vas guérir peut-être ». 

Si în adevär, Simeon Raduof tot mai stins gemea 
si se svarcolea, dar tot mereu îmi arunca, printre dinţi 
acuma și de neînțeles aproape pentru alții, dar eu 
ştiam bine ce vrea să spună, aceeaşi ocară, foarte 
obișnuită din partea bulgarilor la adresa românilor: 

— # Do-mnu Mămă-ligă-reecs-cu | ». 

Replica i-o dădeam gi eu numai decât, căci aga le 
spuneam celor câţiva bulgari dela noi, încă din copi- 
lărie: — ¢ Bulgar, cap de măgar». 

Asa au trecut vreo două zile si în fiecare dimineaţă, 
ba si peste zi, tovarăşul meu bolborosea rupt, dar cu 
aceeași invergunare: — 6 Do-mnu Măă-găă-reees-cu ! 5. 

La care replica mea suna totdeauna limpede: 

— «Bulgar, cap de măgar». 

Intr’o seară, Bai Hristo, lăsase ca să mă păzească 
pe un alt soldat. Pe când însă Bai Hristo era un bulgar 
ciolänos, cu un cap fälcos si mustäcios ca al lui Bimbasa 
Sava, din tabloul prinderii lui Tudor Vladimirescu, cel 
care îi ținea locul era tare pirpiriu. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 45 


Cu Simeon Raduof eram într'un armistitiu cam de 
multe ore, aga că noul sanitar putu să mă întrebe in 
nemfeste, după ce-mi citi pe foaia de rănit, că sunt 
student, dacă vorbesc nemteste. 

— «Hm, aga şi aşa». 

— «Dar Socialist esti? ». 

— «Socialist? Nu, nu sunt ». 

—«Agaa? Apoi stai ». 

Urmă o ploaie de ocäri, din care n'am înțeles mare 
lucru (mă invinuia, că n'am oprit eu pe soldaţii mei 
să tragă în bulgari, cari sunt şi ei toţi socialişti). Eu 
zâmbeam mai mult de naivitatea socialistului bulgar, 
care-și inchipuia că un biet elev teterist, cum eram 
eu, ar îi putut opri pe soldaţii români să tragă, 

Dar el intelesese altfel zâmbetul meu gi după câteva 
minute apăru cu o vărguţă în mână, cu care începu 
să mă croiască peste fata. 

Nu puteam să mă apăr în niciun chip, nici măcar 
să-mi feresc capul, dându-l într'o parte, căci de mult 
nu mai puteam face nicio mişcare, puteam doar să 
închid ochii, dar fipam. 

Atunci și Simeon Raduof se mai trezi putin gi mor- 
măi, horcăi mai degrabă, ca o subliniere la loviturile 
socialistului bätäus: 

— 4 Do-mnu Mää-reeès-cu | >, 

Acuma nu mai primi nicio replica. 

Dar de strigätele mele se trezirä si bulgarii din cele- 
lalte încăperi si aparu pe ușă gi prietenul meu Kreonof. 
El intreba: 

—+Dar ce a fost? Ce e gälägia asta? s. 


www.dacoromanica.ro 


16 ZILE DE LAZARET 


— + Sanitarul m'a lovits, răspuneei eu. 

— 4 Ei, ai avut iar un vis rău, 

— «la întreabă-l, dacă nu m'a lovit? 5. 

Cum dialogui între mine si Kreonoi era în frantu- 
zeste, sanitarul socialist nu-l pricepea şi, când fu între- 
bat, dacă adevărat mă lovise, răspunse cu mândrie: 

— «Pai sigur, se înţelege (rdzbirdse). 

Kreonof rămase consternat, căci el, judecând lumea 
după inima lui bună, nu mă crezuse niciodată, când 
mă plânsesem de ioviturile bulgarilor.- 

Dar și buzele imi plesniseră de loviturile nuielei si 
mă umplusem iar de sânge pe faţă, mai ales pe gură. 

Ce vis rău m'ar fi putut mânji aşa? 

Din răspunsul lui Kreonoi, adresat buigarului, am 
înțeles că sanitarul bätäus, care se mândrea cu isprava 
lui, făcuse o mare greşeală, lovindu-mă, deoarece me- 
dicul şef dăduse poruncă să aibă goleamă grijă (mare 
grijă) de mine. Pe urmă, mi-a fägäduit gi mie, că-l 
pune la închisoare... 

Asta a fost cea din urmă noapte în Alfatar, 

A doua zi, iar un lung sir de căruțe ne-a încărcat 
de dimineaţă pe éofi răniții. 

Până atunci, răniții tot fuseseră evacuați, dar spi- 
talul rămânea pe loc. Acuma si spitalul se muta mai 
aproape de front, în Dobrogea noastră şi nu mă putea 
lua cu el. 

Kreonof a însoţit tot convoiul de răniţi, stând în 
căruţa mea, ca să nu mă gâtuie bulgarii pe drum. 

Scos cu targa din spital, cât am putut şi eu vedea 
de jos, satul Alfatar mi-a părut mare, aşezat într'un 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 17 


fel de vale, ca o copaie impădurită, sau poate aga era 
numai partea in care era spitalul, 

Nişte sătence mi-au pus pe targă colăcei de grâu 
ungl cu miere, iar una mai bătrână mă căina si mă 
bocea parc'as fi fost mort, 

Peste noapte, parcä si Simeon Raduof se cam foise 
ciudat, bolborosise, horcäise, dar nu-mi puteam da 
seama, ce are. 

De aceea, m'asteptam ca la plecare, in loc de orice 
salutare, căci pe el nu-l ridicase încă, să-mi spună mie, 
celui care plecam spre alte pätänii, aceleași vorbe: 

— i Do-mnu Mămă-ligă-reecs-cu | », 

Dar bietul Simeon Raduof intepenise intr'o ultimă 
svârcolire, grotesc cu lingura între dinţi, ca o cârmä. 
Aşa l-am văzut, când m’au ridicat cu targa din clasă 
si m’au trecut pe lângă el, scotandu-ma pe uşă afară. 

l-am spus dar, împăcat si eu acuma: 

— « Dumnezeu să te ierte] ». 


E” 
# * 


..-Era o zi caldă de toamnă. 

Căruţele înaintau greu şi încet. Nu că drumul ar fi 
fost rău. Dimpotrivă, cei numai trei ani de stăpânire 
românească dăruise ţinutul cu drumuri bune. Aşa că 
şoseaua pe care se scurgea convoiul de căruţe cu răniţi 
era bună, cum observa, cu vădită mulţumire, prietenul 
meu Petre Kreonof. 

Dar el, şeful convoiului, cu grijă pentru starea răni- 
tilor — toţi greu răniţi — incetinea pe cât putea mer- 
sul, ca să nu ne sdruncine, Ba mai oprea din când în 


www.dacoromanica.ro 


18 ZILE DE LAZARET 


când şi la câte o bostană mai putin stricată si ne ospă- 
tam toţi cu lubenife, adică pepeni. Apoi ne ingiram iar 
la drum. «Șeful» care stătea în căruţa mea, prindea 
să îngâne câte un cântecel, ba chiar și din câte o operă. 
Mi-aduc aminte că nu mormăia chiar rău aria Ridi 
Pagliaccio, dar... pe bulgäreste, asa că am început 
să râd, cât eram de prăpădit. Văzându-mă că râd, 
s'a bucurat de prima mea înveselire si, aflându-i pri- 
cina, mi-a spus că în limba bulgărească multe vorbe 
sună caraghios pentru nişte urechi deprinse cu limbile 
europene. Așa bunăoară denumirea de grec, în bulgă- 
reste sună gârc. 

Mi-a povestit apoi de o dragoste cam nefericită a lui, 
de o logodnică medicinistă, cu numele de Mara şi care 
făcea serviciul la un spital din Sofia. M'a pus să-i făgă- 
duesc că, văzând-o, am să-i amintesc de logodnicul ei 
Petre, care o doreşte atât. A adăogat, dar numai pentru 
mine, că de multe ori îi vine să-și facă seamă. 

Ascultându-l, în minte plănuiam să scriu romanul 
suferințelor prietenului meu Kreonof, din pricina Mare 
şi mă bucuram chiar că mi-a căzut, aşa pe neașteptate, 
un Subiect. Acesta a fost primul subiect, urmat mai 
târziu de altele; dar pe niciunul nu l-am scris. « Lite- 
ratura » mea a rămas doar protecte. 

Kreonof nici nu se îndoia că voiu ajunge la Sofia, 
căci hârtia bunului medic șef al spitalului bulgar din 
Alfatar, scria stăruitor spitalelor următoare, pe unde 
aveam să mai trec, să fiu trimis la Sofia, neapärat, 
fiind un caz foarte interesant, scăpat cu greu din ghia- 
rele morţii. 


www.dacoromanica.ro 


SILE DE LAZARET 49 


— «Tu sais, Georges, on craignait pour ta viel» 

Dar la Sofia am trecut tocmai peste jumätate 
de an...prin arestul comenduirii pietii, unde eram găz- 
duiți toţi prizonierii de războiu la un loc cu dezer- 
torii bulgarilor şi cu comitagii culesi de prin Ma- 
cedonia. Așa că de Mara, logodnica lui Kreonof, 
fata frumuşică — după cum mă încredința el — 
si mai ales sprinţară, schimbäcioasä (volage} nu am 
mai dat,., 

Pe urmă, am început a-i mai povesti — a câta oară ? — 
șirul de pätänii dela începutul războiului meu, până 
când glasul mi se stinsese de tot, de drum, de oste- 
neală, ajungând in cele din urmă numai o soaptà. 

Vezi că veneam de departe, tare de departe... 


ie 
3 


Când la miezul nopţii la Santé Mărie, au inceput 
a bate clopotele la toate bisericile si a vui sirenele la 
toate vapoarele din portul de pe malul Dunării, unde-mi 
încheiam stagiul militar, m'am trezit deodată şi am 
sărit în sus. Sub fereastra odăii mele, la stradă, plângea 
o femeie, căci băiatul fi pleca la războiu. Cu intuiţia 
mamelor, pricepea ea sărmana, că cele ce vor urma 
nu vor fi jucărie. 

N'am mai putut dormi şi cum s'a făcut ziuă, am ieșit 
de dimineață. 

La regiment nu era serviciu — era sărbătoare —, 
m'am dus dar pe malul Dunării, să privesc cum trec 
in sus trupe ruseşti încărcate în slepuri. 

Ne bucuram ea niște copii în vacanţă. 


gt 


www.dacoromanica.ro 


20 ZILE DE LAZARET 


Dar au urmat zile incordate de asteptare, de consemnare 
a trupei în cazarmă gi, pe la 21 August, se hotărise 
ca brigada noastră să plece si ea in sus pe Dunăre, in 
spre Cadrilater, unde se părea că lucrurile merg prost. 

Si am plecat la 22 August pe nişte slepuri trase de 
nişte remorchere. 

Rânduiala imbarcärii în slepuri însă nu fusese bine 
făcută, căci soldaţii erau într'un slep si bucătăriile in 
altul, fără să poată fi ajunse, Am încercat noi să le 
aducem pe un odgon întins între noi și şlepul cu bucă- 
tăriile, dar greutatea bucătăriilor le-ar îi dat până în 
apa Dunării şi ne-am lăsat păgubași. 

— « Bine ne merge dela început! >. 

Două zile dar, cât a ţinut drumul până la Silistra, 
— mai sus pe Dunăre n'am mers, —toţi am cam räb- 
dat de foame, dormind cum puteam. La compania 
mea, ofițerii au mâncat niște provizii aduse de acasă 
de un ofiţer Lăzărică, prieten al meu din liceu, iar 
soldații au făcut si ei, cum au putut, mâncând, mai 
din ce-și luaseră de acasă, mai din hrana de rezervă, 
dela sac. Ba pe urmă le rămăsese obiceiul de tot rodeau 
pesmecioril de rezervă, — turturelele —, cum le spuneau 
ei. Căpitanul nostru, om de ispravă, se agezase cu noi 
în cabina cu geamuri a căpitanului de slep. Pe urmă 
veniseră la noi şi ofițeri dela alte companii din slep. 

—«Ce mai faci tu, mă Stane, unde soileşti?» in- 
trebă căpitanul Täranu, pe rezervistul R. Stănică. 

— 4 Soileala ca soileala, dar cu haleala e cam prost », 
răspunse şi Stănică tot pe tigäneste, cum fusese si 
intrebarea. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 21 


— «A la guerre, comme à la guerre», adäogä adju- 
tantul batalionului. 

Şi nici nu incepusem încă. 

La debarcare mâncarea gătită de 3 zile se stricase 
şi fusese aruncată, Altă belea insă. Serviciul de aprovi- 
zionare n'avea sare, S'a gătit deci mai întâi fara sare, 
Rele bucate! 

Păcat de carnea de pore si de pasăre, căpătată fără 
parale. Mâncarea nu făcea nici doi bani. Toţi ne amin- 
team acuma de sare, cât e de trebuincioasă în bucate, 
ba Läzäricä chiar de o anume experienţă a lui Haeckel 
cu un câine, căruia i s'a tot dat să mănânce fără sare 
si după 8 zile a murit. Rezervistul Stănică, de felul 
lui arendas prin Olt si om gospodar, înţelegea mai bine 
decât noi prăpădul ce ne înconjura şi spunea mereu, 
cu un glas scăzut şi amărit: 

— «Eu, băiete, cum dau de o prăvălie, cumpăr un 
drob de sare și-l dau soldatului să mi-l ducă ori unde 
cu mine, să-mi pun eu sare in bucate, cât îmi trebue, 
ca să nu păţesc ce a patit cățelul lui Mechel ». 

— «Haeckel, Nea Stănică », 

— 4 Bi, fie cum o fi, Haeckel, Meckel; tot un neamt, 
tot un drac ». 


* 
* * 


La Silistra am ajuns în dimineaţa de 24 August. 
Peste Dunăre era întins un pod de vase, iar pe capul 
podului mai marii orașului şi judeţului. In ceata aceea 
sclipitoare, m'a izbit o uniformă nouă de colonel, 
uniformă de paradă. Era prefectul judeţului, Cum 


www.dacoromanica.ro 


22 ZILE DE LAZARET 


acesta fusese mai inainte ceva coleg de şcoală cu 
căpitanul meu, l-a chemat pe pod, l-a imbrätisat şi 
l-a luat apoi de o parte, spunându-i repede ceva şi 
strângându-l mereu de mână. 

Intorcându-se la noi, căpitanul ne-a spus, că avem 
o misiune mare, delicată... 8.a., dar părea mereu 
dus pe gânduri, 

In ziua aceea cădea Turtucaia. 

Am trecut —färä să ne oprim—in grabă prin 
oraş, panditi de ochi dugmanosi de bulgari. Afară din 
Silistra, spre satul mare Kalipetrova, sat evacuat in 
întregime, câmpul era plin de vite şi păsări, toate 
fără stăpân si toate tipänd mai ales de sete. 

Când să intre regimentul pe un tăpșan, să ne vor- 
bească maiorul batalionului meu, căci tot el era şi la 
discursuri cel mai bun, un iepure sare şi ne tae drumul, 
în goană, 

— 4 Hait 5 zise Nea Stănică iar. Ce-ar fi zis el însă, 
dacă i-ar fi cântat si lui toată noaptea la cap o cucuvea, 
cum mi-a cântat mie, apoi, păzind trangeele Silistrei? 

Numai semne de imbărbătare! 

Bietul maior ne spuse că să ne ținem särita, să ne 
păstrăm sângele rece, să nu dăm o palmă înapoi, 
nici să nu ne audă măcar vorbind de retragere. 

... 51 noi tot într'o retragere am dus-o pe urmă! 

Păcat de retorica maiorului |! 

Pe șosea a trebuit să facem loc unui şirag lung de 
căruţe care duceau în goană două batalioane — fai- 
moasele batalioane 4, de scutiţi si reformaţi, — ajutor 
Turtucaiei, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 23 


Se înţelege că n’au mers prea departe si, rästur- 
nându-se câteva căruţe, s'a oprit convoiul şi s'a 8e- 
mănat panica în trupă şi cärutasi, mai toţi bulgari. 
Se strigase, nu se ştie de cine şi de unde anume: ¢ Vin 
bulgarii ». De abia după o săptămână s'a mai putut 
aduna ceva din cele două batalioane. 

După ce am păzit o noapte tranșeele Silistrei, 
— transeele fuseseră ocupate până atunci de cele două 
batalioane, care-şi lăsaseră acolo bagajul, —a doua zi 
am fost schimbaţi. Cât stătusem în tranșee însă, nu 
ne-a venit nimănui să ne întrebăm, ce caută oare un 
cioban tânăr cu oile printre noi? Tocmai la câteva 
zile, în urmă, ne-a dat mie și prietenului meu Lăzărică 
în minte, că ciobanul putea foarte bine să nu fie un 
cioban. 

Când ne-am arătat însă bănuiala noastră celor mai 
mari, tot noi vinovaţi, că de ce nu l-am arestat! Parcă 
ei nu-l văzuseră. ...Am fost schimbaţi dela trangee 
şi noaptea următoare ne-am ohihnit lângă şosea, eu 
mai mult tremurând, căci plutonierul companiei imi 
pierduse mantaua. Si până am căzut, eu am tot tre- 
murat noaptea într'o manta de ploae a căpitanului. 
De unde ne odihneam, de lângă şosea, pe la miezul 
nopții, batalionul meu, batalion mereu în buza tunului, 
căci avea un maior mai destoinic, a fost sculat si 
trimes departe de Silistra, în spre Turtucaia, să asigure 
tuturor trupelor noastre de pe acolo retragerea. Am 
stat dar ziua toată în ceea ce se cheamă la carte flanc 
gardă fixd. Ne agezasem pe o. coastă cu tufe si zärile 
ni se deschideau până departe, căci era acolo un cot 


www.dacoromanica.ro 


24 ZILE DE LAZARET 


cu bălți, peste care se vedea tocmai la vre-o 10 km 
cum se închidea cotul. Am păzit noi, s'au scurs toate 
trupele şi noi am rămas uitaţi acolo, căci din Silistra 
se retrăseseră toţi dela ceasul 3. In sfârşit am plecat 
şi noi. Intr'un sat lipovenesc de pe malul Dunării — 
Tătăriţa, mi se pare — un lipovean bärbos m’a plesnit 
din ușa casei lui, parcă în obraz, cu întrebarea: — « De 
ce fugiţi voi, mă Românilor? ». Si, nu știu cum, dar 
multă vreme în urmă, tot eu a trebuit să port po- 
nosul, să fiu tras la răspundere, pentru faptele adevă- 
rate, sau de cele mai multe ori nu, imputate românilor. 

Silistra, pe care o lăsasem îremătând cu două zile 
mai înainte, acum era cu adevărat sinistră. Pe străzi 
intunerec, case si prăvălii ferecate, cu obloanele trase 
si peste tot mirosind a rachiu de te trăznea. Trecuserà 
rușii. In marginea orașului o stivă cât un munte de 
saci cu făină, lângă care era o patrulă de cazaci. Aceștia 
spuneau că vor da foc şi acestui depozit, cum dădeau 
tot mereu și satelor. Dar nu știu cum au ars acestea, 
căci atunci când am mai trecut iar p'aici înapoi ca 
rănit, nu le-am găsit prea prapadite. 


+ 
* * 


Ne-am înșiruit acuma la drum greu, nemancafi, 
spre Ostrov, unde nu ne-am oprit. Calea era anevoioasă, 
plină de căruţe fărâmate, căruţe, unele cu provizii, 
altele cu proiectile de artilerie, 

Cum era să ne ajute cinci zile mai târziu arti- 


leria noastră, când ea-gi lăsase atâta încărcătură pe 
drum ? 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 25 


Toropiti, sfargiti de osteneală, am adormit dela o 
vreme pe drum cu toţii, care cum am nimerit. Eu 
m'am chinuit intr’o căruţă a compäniei, între lăzi şi 
alte buclucuri, 4 ca găina în lemne». A doua zi, târziu, 
pe la prânzul cel mare, am ajuns şi regimentul si restul 
brigăzii, la Coslugea. 

Seara am pornit în marş greu, direcțiunea marea, 
Pe şoseaua prăiuită treceam pe lângă Oltina, peste 
care se plecau sălcii pletoase şi mari. Balta apărea 
misterioasă şi vicleană, tăcută cum era şi cu pete de 
intunerec mai peste tot... 

...Mergeam, ori dormeam? Cred că şi una si alta, 
Din când in când, mă mai trezeam $i nu mai aveam 
lângă mine din tot plutonul, decât 5—6 oameni. 
Atunci mă scuturam din amortealä şi-mi strigam 
băieţii. Cu greutate mai adunam din ei, dar tot mai 
puţini. Când, la popas, i-am luat la rost, mi s'au plâns 
de oboseală, de rosături de bocanci... Dar si marsu- 
rile strategice, ne înnebuniseră. Căci dacă am mers 
in noaptea întâia 4 directiunea marea », în noaptea a 
doua am avut 4 directiunea Dunărea », înapoi, pe urmă 
iar spre mare, apoi iar spre Dunăre si tot aga până 
am căzut, După Coslugea am ajuns la Dobromir. Aici 
un aeroplan sbură deodată pe deasupra noastră, aproape 
de pământ. Colonelul regimentului se asezä pe spate 
si începu să tragă cu o pușcă in el. Noroc că nu era 
bun ochitor, căci aeroplanul era românesc, 

Dar seara am lăsat de bună seamă satul şi am por- 
nit-o înapoi. Satul rămăsese împănat cu ruşi. Aceşti 
a aliaţi s ai noștri nu se sfiau de loc, Pe unde ajungeau, 


www.dacoromanica.ro 


26 ZILE DE LAZARET 


luau tot ce voiau, prădau, băteau, violau, — ei se 
duceau de-a-dreptul in sate, pe când noi Ie ocoleam. 

Intr’o seară am plecat iar spre Dunăre si în zori am 
ocupat însfârșit «o poziţie » la poala unei păduri. Am 
săpat niște transee si ne-am așezat in avan-posturi. 
Aveam în spate o baterie de artilerie de câmp şi pe 
comandantul brigăzii noastre, un mogneag rezervist, 
cu fafa roşie şi cu cârlionti de păr alb iegindu-i de sub 
chipiu. Mogneagul, tabietliu si simpatic —s'a purtat 
bine pe front, stând mereu în rândul întâiu, până 
a căzut şi el mai târziu —se asezase tacticos pe o 
rogojină la umbra unui tufäris cu ibricul de cafea 
alături și cu steguletul lui albastru de comandant de 
brigadă infipt într'o prăjină. 

Numai poezie patriarhală | 

Plutonul meu a fost în cea dintâi noapte la garda 
mare, așa că, după o săptămână de trudă şi nesomn, 
am avut şi eu parte de o noapte întreagă de odihnă. 

Cea din urmă! 

Cine mi-ar fi spus că ea va fi urmată de atâtea de 
nesomn Și svarcolire ? 

A doua noapte am fost cu plutonul în post mic, dar 
m'am stat decât până la miezul nopţii, căci atunci 
am fost trezifi—-eu tocmai visam rău — şi am fost 
trimişi rezervă la trupele care începuseră lupta la 
Parachioi. De altfel şi cu o zi înainte plutise toată ziua 
un balon captiv spre stânga şi fuseseră câteva focuri 
de artilerie, dar rare. 

In zori am ajuns la marginea satului. Până s'a făcut 
ziuă, am așteptat pe coasta unui deal. In, timpul 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 27 


acesta am văzut doi prizonieri nemți, pe care i-am 
privit toţi cu curiozitate şi soldaţii i-au dăruit cu pâine 
albă si cu pepeni. Din aceştia aveam belşug, fiind 
täbäriti lângă o bostană. Fratele mamei, caporal în 
altă companie, dar tot în acelaşi batalion cu mine, 
venise mai înainte şi-mi spusese, prezentându-mi-se 
mai întâi scurt, ca unui superior — in glumă: 

— 4 Gheorghiţă, am auzit că ati fi având nişte 
pepeni. Îi aveţi de vânzare? » (Plutonul meu + spärsese » 
bostana). 

— «De vânzare, de vânzare, dar plata Ia... in- 
cheierea păcii ». 

Apoi, in aşteptarea ordinului de a intra in foc, mai 
în glumă, mai în serios, am rânduit o mulţime de lu- 
cruri. Ba, împreună cu Lăzărică, mi-am făcut şi testa- 
mentul. Parcă ag fi avut ce să las?! Dar ceea ce mi 
se părea atunci o ghiduşie plină de haz, numai 
peste două-trei ceasuri avea să capete o tragică în- 
semnare. 

Aveam un carnet cu însemnări scurte, pe apucate, 
mai mult semne, ca să-mi amintească mai în urmă 
firul întâmplărilor. Mai târziu, la Razgrad, bulgarii 
mi l-au luat. Dar tot şirul întâmplărilor mi-a rămas 
— vai! — adânc săpat în minte si nu-l voiu uita nicio- 
dată până la moarte. În acel carnet aveam si testa- 
meniul meu. 

Hrănit cu literatură cum eram, aşteptam cu nerăb- 
dare — copil ce eram! — desfăşurarea unor zile pline 
cu fapte. Ba, inciudat de zilele de până atunci, numai 
de sucăleală, numai de sâcâială, mi-era că o să se 


www.dacoromanica.ro 


28 ZILE DE LAZARET 


sfârseascä războiul, fără să iau parte la o luptă adevä- 
rată și că o să rămân și eu ca unul din eroii lui Stendhal, 
după lupta dela Waterloo, tot întrebându-se, dacă a 
fost cu adevărat de faţă la o bătălie. 

Eram neliniștit ca nu cumva să fim păcăliţi iar și 
să nu dăm ochi cu dusmanul. Cu naivitate am întrebat 
pe căpitanul: meu... — aderdral, parcă mă trăgea 
aţa, — ... dacă se poate ca o rezervă să nu fie intre- 
buintatä de loc. Cu toată încordarea ce plutea in aer, 
căpitanul mi-a răspuns zâmbind, că să fiu pe pace, — 
şi — adevărat — curiozitatea si nerăbdarea mi-au 
fost multumite — si încă cum? — chiar în dimineaţa 
aceea, 

După ce colonelul, care era departe de noi, a chemat 
inapoi două compănii din cele patru ale batalionului, 
am primit îasfârșii ordin să intrăm in foc. 


* 
* * 


Era o dimineatä caldä de sfargit de varä... Am 
coborit de pe coastä in vale, apoi am trecut in 
alta, am dat de o clădire albă, cu o mare cruce 
roşie pe ea, — spitalul, — gi in urmă am luat-o repe- 
jor pe un drum între dealuri, La o cotitură am dat 
de o ambulanţă care fugea în goană bătută de artileria 
Yrăj mașă. 

Ambulanţă urmărită de artilerie?! Mi se părea cam 
ciudat. 


Nu se potrivea cu cele învățate la carte, Dar 
câte din cele învățate la carte aveau să rămână în 


picioare ? 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 29 


...Când, după multigori ani dela războiu, eram cer- 
cetat de o comisie militară, care revizuia pe invalizi, 
aceasta lucra chiar sub conducerea fostului șef al 
ambulantei dela Parachioi — acuma era general. 

Nu mai contenea cu întrebările și amintirile despre 
botezul lui de foc, desi altfel părea un om destul de închis 
gi neapropiat. 

...Dupä ce am trecut de ambulanta fugäritä de 
artilerie, am mai ocolit un deal spre stânga gi căpitanul 
ne-a vârit în foc numai pe cele 3 plutoane, păstrându-l 
pe al patrulea cu el, ca rezervă. 

Eu mi-am risipit soldaţii în trägätori si am prins a 
urca dealul. Pe muchia dealului însă, aproape să calc 
pe trupul unui ofiţer român, lovit în cap, de unde 
i se scursese o baltă de sânge peste părul lung blond. 
Faţa nu i-am văzut-o, căci o pelerină groasă verde, 
aruncată peste el, i-o acoperea. Inima mi s'a strâns... 
dar am trecut înainte în goană. Pe creastă sus ne-au 
primit gloanţe ploaie, suerându-ne pe la urechi. Gloan- 
tele de infanterie însă nu impresionează decât putin 
pe infanteriști. Nu tot așa e cu focul de artilerie. Si 
pe noi ne-au primit şi salve, salve de artilerie, care se 
intetiau din ce în ce. Salt înainte! Tot ca la carte, 
din goană, am hotărit o patrulă de legătură cu trupele 
din stânga — eu rămăsesem la flanc, — si, din salt în 
salt, am ajuns la nişte tranșee pe coasta care se lăsa 
lin ‘la vale spre poala unei păduri. Dar pe când tran- 
seele ce le făcusem eu lângă Dobromir erau bune, 
largi, pentru trăgători în picioare, acestea de aici erau 
strimte si prost făcute, numai pentru trdgdtori in 


www.dacoromanica.ro 


30 ZILE DE LAZARET 


genunchi, Din urmă sosirä în goană gi căpitanul cu 
maiorul şi cu ce trupă mai era dela noi şi se oprira 
în aceleaşi tranșee, mai la dreapta mea. 

Valuri, valuri de soldaţi de ai noștri veneau din 
urmă, dar si... din faţă, îndărăt. In curând fntr'o 
frântură de tranșee pentru o căprărie, erau peste 40 
de oameni, în loc de 8 si nu numai dintr'un regiment, 
ci din vreo 5. 

Le-am spus că vor asculta de comanda mea, așa 
cum învățasem la carte. Bieţii oameni! Primeau aga 
de bucuroşi, să aibă cineva grijă de ei! 

Nu e vorbă, că această mulţumire n'au avut-o mult, 
căci după putin am fost lovit şi trântit în färânä. 
Inainte de asta insă, tot ca la carte, trimeteam mereu 
pe lanţul de trăgători, spre dreapta, unde erau căpi- 
tanul gi maiorul, întrebarea, ce să facem? Mi s'a răs- 
puns să stau pe loc, că sunt alții mai mari decât mine, 
care au ei grijă să hotărască ce e de făcut. Aga or fi 
răspuns, n’or fi răspuns aga, nu ştiu. Știu numai, 
cum mi-au spus soldafii. 

Acuma artileria duşmană ne încadrase —si ea tot 
după carte — si bătea trangeea cu îndârjire: o lovitură 
în spate, alta în faţă şi a treia în plin. Noroc, că nu 
prea explodau cele în plin, ci se infundau cuminţi 
in pământul moale! 

Soldaţii ar fi vrut să tragă gi ei, dar nu se 
vedea nimic În fatä, aga că am oprit orice foe de 
pușcă... 

„..— «la uită-te, domnule, ăsta s'a culcat pe talu- 
gul trangeei! +. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 41 


Cäci pe clina din fatä a transeelor, clini pe care 
soldaţii o numeau si ei barbar faluz, asa cum îi 
învățase la teorie un ofiţer, care nu putea numi 
altfel movila dela poligonul de tragere al regimen- 
tului decât biuië (frantuzeste butte), pe clina din 
fatä a transeei zic, un soldat stätea lungit cu capul 
la vale. 

— «Ce faci, băiete, acolo? ». 

Dar bietul băiat sta tot aga, cum il incremenise un 
glont dusman. 

Multă vreme in urmă, am tot auzit huruitul srap- 
nelelor și vuetul greu al obuzelor. Pe acestea, un sergent 
al meu mai poznaș, le tot saluta la inceput cu numirile 
pitorești, învăţate in cetirile de scoala din Alecsandri, 
despre patriarhalul războiu dela 1877, dar mai pe 
urmă, când s'a întețit focul si s'a îngroșat gluma, a 
tăcut male. 

Un ţigan din plutonul meu se făcuse alb-vânăt de 
frică. Din raniţă îi ieșea un colt de ilic fnflorat de catifea, 
aga cum poartă sătencele bulgarce. II ciordise de prin 
satele bulgărești pe unde trecusem, poate din Kali- 
petrova. 

— 4 Bată-te Dumnezeu, să te bată, păsăricol Ai 
ciordit ilicul bulgarcei, ca să nu te întorci cu mâna 
goală la tiganca ta, Ja sfârsitul războiului! ». 

— 4 Numai si dea Dumnezeu să ajungem teferi 
până atunci, dar teamă mi-e, Domnule iles, că ne-om 
pierde p'aici gi noi zfectele şi păsărica noastră penele », 
răspunse tot sergentul cel bun de gură. 

Apoi, întorcându-se către ţigan: 


www.dacoromanica.ro 


32 ZILE DE LAZAREL 


— «Ai, mă faraoane, nu ţi-e frică c’o da denga’n 
tine, c'ai umblat cu furtisag si pe lângă tine, ne-o 
lua și pe noi? Scoate de grabă din ranitä ilicul bul- 
garcei, că, de te-or prinde bulgarii cu el, ţi-l vâră pe 
gât si pe urmă te belesc ». 


* 
* * 


Mi-era sete, dar n'aveam apă. Fundul unei sticlute 
cu cognac l-am împărţit cu cei de alături. Dar lichidul 
în gură se făcea cleiu. 

Cum se întâmplase, aveam în pluton pe mulţi din 
foştii mei tovarăși de joacă din copilărie şi conscolari 
din clasele primare. Atunci le fusesem monitor, acum, 
datorită întâmplării, le eram comandant. Lângă mine 
stătea unul, firav şi atunci gi acum, Îonescu Cristea 
şi se tot atrângea lângă mine, săracul, spunându-mi: 

— « Gheorghiţă, am copilărit împreună, acuma până 
la moarte tot împreună ». 

Si din toţi acei tovarăşi vechi ai mei, n'a mai rămas 
viu niciunul chiar în acea luptă, 

In fata trangeelor valea se lăsa de tot si era mai 
mult împădurită, având petece, petece de răritură gi 
luminisuri pe câte o muche de deal. In spre stânga 
mult, dar departe, parcă s’ar fi zărit un fir de trägä- 
tori bulgari, dar nu-i puteam vedea cu ochii liberi, 
ci numai cu binoclul. In fata, departe, albea un canton 
in fundul unei vai. Poate acolo era artileria. Incolo, 
duşmanul era nevăzut si — mai priceput decât noi 
în ale războiului — aştepta să ne fărâme, să ne rupă 
bine artileria lui mai întâi şi pe urmă să se ivească 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 33 


si el. Artileria noastră lipsea aproape de tot. Mai tră- 
sese si dela noi, dar amutise de mult. Ba, din când 
in când mai tuşea greu numai un tun de al nostru, 
din stânga. 

Si ce imbarbatati ne simţeam când auzeam si dela 
noi artileria | 

Barem tunuletele de 53, demontate dela forturile 
Bucureştilor — pușcoacele — nici nu știu dacă au 
apucat să spună şi ele ceva, că repede au fost părăsite 
prin bălării. Ba, se vede că până atunci artileria 
noastră trăsese si in noi, căci ni se dăduse ordin dimi- 
neata să pună toți oamenii un stergar alb pe ranita, 
ca să-i deosebească artileria noastră de dușmani. 

Dar chiar din ziua aceea, bulgarii aveau si ei ster- 
gare albe, aga ca să se vadă ca şi noi, — ei așezându-le 


i * = + 

.. De câtă vreme stăteam așa, cu sufletul la gură, 
asteptandu-ne sfârşitul ? Ni se părea de o veșnicie. 

Vedeam cum se apropie funia de par, cum, acum, 
acum, ne amestecă cu pământul vreun obuz, căci 
toţi eram incredintati, că nu mai scăpăm de acolo. 

Și când plecasem de acasă, mă strecurasem de dimi- 
neatä de tot, neobservat, de teama scenelor de despăr- 
tire. Pe urmă, la plecare, îmi părea rău și mergeam 
in coloană cu regimentul ca un călău. Florile, ce mi 
le aruncase pe drumul de sus dela cazarmă la Dunăre, 
o fetiscanä, le socotisem o glumă proastă. Pe malul . 


a 


www.dacoromanica.ro 


34 ZILE DE LAZARET 


Dunării era o forfotä, cum nu mai fusese niciodată 
p'acolo si eu căutam acum să desluşesc vreun chip 
de-ai mei, sau barem vreun chip cunoscut. Dar nu 
mai văzusem pe nimeni]... Plecasem pe furig. Si 
acum? Ce mai puteam zice acum? 

Si era doar ceasul socotelilor supreme... 

Pe soldaţi însă aproape nu-i mai puteam ţinea pe 
loc. Săreau mereu și se topeau îndărăt. Vocea cäpi- 
tanului meu, cu adevărat erou — a murit mai târziu 
în luptele de lângă Bucureşti, — o auzii mustrând pe 
Iordänicä, un caporal al meu, care särise din gant, 
gata să fugă. Auzii şi răspunsul: « Sunt rănit, Domnule 
Căpitan ». 

Glasul sublocotenentului Stănică, cel sperat de lipsa 
de sare, sună tot din dreapta, parcă mai amărit ca 
de obiceiu, mai de cobe — unii îi spuneau aga, iar un 
rezervist mai frantuzit îi spunea defait-ist: 

— 4 Mă băieţi, mă, nu fugiţi, mă, că ne präpädim 
cu toţii, mă, și pierdem gi tara, määl». 

Dar din stânga mea, de departe, valul de soldat 
dădea înapoi. Ne scosese din trangee. 


* 
* * 


Nici n'am apucat să fac câţiva paşi si... o huruială 
groaznică, mai sălbatică decât ori ce se poate închipui 
deasupra capului meu, urmată de un pocnet asurzitor 
şi m'am trezit cu fruntea în ţărână în valea aceea. 
Un srapnel mă träznise în cap. Eu credeam că un 
obuz. Si aga au crezut multi din Jur. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 35 


Cunostinta nu mi-am pierdut-o numai decât. Auzeam 
tropotele soldatilor cari fugeau toti in goanä nebuna, 
multi căinându-mă, îi auzeam bine, —nu m'a înjurat 
niciunul, — şi voiam să le strig, să mă ia cu ei, dar 
un junghiu ascuţit în piept mă ţinea şi nu mă lăsa 
nici să räsuflu, necum să vorbesc. Asteptam să-mi 
treacă junghiul, ca să vorbesc. Pe urmă printr'o în- 
lănţuire absurdă a gândurilor, am avut conștiința că 
mor. Dar în același timp am fost si nedumerit, scan- 
dalizat chiar, că mă înşelase presimtirea cu care por- 
nisem la războiu, că m'am să mor. Intr’o fulgerare, 
am avut apoi un noian de sensatii: un regret adânc, 
nespus, că mor tânăr, că mor ca un câine, în ţărână, 
chiar frânturi din vieata mea de până atunci, — parcă, 
ce vieatä putusem eu trăi până atunci? 

Apoi, cum eram cu capul la vale si sângele îmi intra 
sărat în gură și cenușiu parcă în ochi, mi-am zis, că-mi 
curg creierii. Mi-am mai amintit și de o discuţie de 
mai înainte cu un prieten, discuţie asupra compoziţiei 
creierului, — dar oare discutasem așa ceva vreodată? 
— când eu sustineam că substanţa cenușie e mai multă, 
iar el că cea albă. Mi-am zis:— 4 Vezi, tot eu am avut 
dreptate, si o să i-o spun», deşi cu o clipă înainte 
aveam conștiința că mor. Am încercat pe urmă să-mi 
văd unghiile, dacă se invinetesc, căci știam că ăsta e 
semnul morţii, am șoptit, ori mai degrabă numa: am 
gândit un nume si... n'am mai ştiut nimic. 

Acest lucru s'a întâmplat pe la 10 dimineaţa, cum 
mi s'a spus cu vreo doi ani în urmă. 

Leşinul meu a ţinut până pe înoptat — era 31 August. 


ae 


www.dacoromanica.ro 


36 ZILE DE LAZARET 


Când m'am trezit, am fost foarte mirat că nu mu- 
risem. Lângă mine doi inamici își făceau adăpost cu 
lopätica, pentrucă o mitralieră românească toca repede, 
din fatä. 

Prin ce joc al minţii, mi-am spus, să le vorbesc 
nemteste ? 

— 4 Toten Sie mich! Dar mi-am spus numai decât 
că am făcut o greşeală, că trebuia să le spun tôten. 
Unul din inamici, blond şi cu ochelari, mi-a răspuns 
foarte mirat, întorcând putin capul peste umăr: 

— 4 Unsere Soldaten sind keine Răuber ». Observasem 
si că avea un accent deosebit de al profesorului meu 
de germană, din liceu. 

Neamtul de bună seamă era foarte mirat, că aude 
vorbindu-i-se nemteste de către unul din cadavrele 
care zăceau semănate împrejur. 

Am cerut apoi Wasser, dar mi-au răspuns: « Kein 
Wasser!» şi au plecat, sau eu am mai leșinat, nu pot 
să-mi dau seama. 

Adevărat însă, cei dintâi doi inamici n’au fost tâl- 
hari, poate și pentrucă erau nemți, poate unde erau 
prea zoriti, dar bulgarii cari au tot venit apoi, au fost 
tâlhari cu vâri şi îndesat. Nemţii se multumisera să-mi 
culeagă doar armele și pe urmă plecaseră în grabă. 

Au venit apoi bulgarii... Aceștia s'au repezit numai- 
decât să-mi scotocească buzunarele, mi-au luat ceasul 
mai intâi si banii din buzunarele de afară. Ceasornicul 
l-au dus repede la ureche să audă cum bate si au fost 
mulţumiţi că täcänea tare. Mi-au mai dat una cu cizma 
in coaste gi m'au lăsat. Imi cercetaserä mai întâi 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 37 


mâinile, deget cu deget, pipăindu-le, să vadă dacă 
n'am vreun inel, N’aveam. 

— «Nu te-au căutat şi în gurä?s, mă întrebă, mai 
târziu mult, la Giurgiu un camarad evreu, când ne 
intorceam din Bulgaria în ţară ca invalizi — și când 
eu povesteam scena asta, 

— « In gură? De ce să mă caute in gurä? », 

— 4 Să vadă, dacă n'ai vreun dinte de aur ». 

— 4 Ei și, dacă aveam? ». 

— 4 Dacă aveai, ţi-l scotea şi-l lua. Sau, dacă nu 
putea să ţi-l scoată, iti tăia capul, ţi-l vara in traista 
şi pe urmă când avea răgaz, ţi-l scotea frumusel. Că 
sunt oameni care pretuese aurul ». 


* 
L + 


Eu eram căzut între fronturi si inamicii cari mă 
tot suceau în fel şi chipuri, erau patrule. Le auzeam 
de departe bălăngănind baionetele de lopeti şi credeam 
că sună bidoanele de apă, cum ştiam dela ai noştri, 
De aceea îi aşteptam cu nădejdea — mereu inselatä — 
că-mi vor da să beau. Au venit alţii, cari au mai 
luat ce-au mai găsit prin buzunare: batiste, mănuși 
— toate vechi şi ponosite, A treia patrulă n'a mai 
găsit nimic în buzunarele de afară. In cel dinăuntrul 
hainei — poate până atunci bulgarii nici nu ştiau că 
există așa ceva —n'au căutat. 

Eu ceream mereu apă. Săptămâni întregi în urmă 
setea mi-era tot nestinsä, — pierdusem atâta sânge| 
Unii mi-au dat puţină, iar unul mi-a oferit o crestă- 
tura... de pastramă, Asta-mi mai lipsea la setea mea! 


www.dacoromanica.ro 


38 ZILE DE LAZARET 


Dar gemetele mele aträgeau toate patrulele. Bul- 
garii dintr'una fnciudati că nu le dădeam lămuriri 
asupra trupelor noastre, au început să tragă în mine, 
Dar nu mă nimereau, căci era noapte, fără lună, Şi 
atunci unul mai cu cap, s'a aplecat jos, mi-a ridicat 
capul, pe când celălalt a pus pușca în piept şi a tras 
cu țeava lipită de mine ca să fie mai sigur că mă nime- 
reste. Cel dintâi însă, care-mi sprijinea capul, — hotärit 
lucru, acesta era un bulgar deştept — şi-o fi făcut soco- 
teala că glontul tras de tovarășul lui, după ce-mi va 
fi trecut prin piept va nimeri si ?n el. Si judecând aga, 
mi-a dat drumul chiar în clipa când se descărca arma. 
Atunci glontul, în loc să meargă in jos, să-mi 
spargă pieptul, cum lunecasem eu, mi-a apucat numai 
umărul, pe care mi l-a străpuns, strecurându-se prin- 
tre oase, 

Toate astea parcă nici nu mă priveau pe mine, parcă 
era vorba de altul, 

Când mi-a trecut glontul prin umăr, am simţit o 
greutate mare rupându-mi-l şi m'am rostogolit pe 
dreapta — până atunci zăcusem pe stânga. Am mai 
scos un geamat. Bulgarii mi-au mai tras un foc în cap, 
aga de aproape de urechea stângă, că mi-au asurzit-o 
pentru vre-o lună. Eu credeam că mi-au spart si tim- 
panul, dar nu mă nimerise. Și tar am murit, 

Ei m’au lăsat apoi, crezându-mă în sfârșit mort. 

Dar mai târziu m'am trezit iar si din acest leşin şi 
eram acum tare inciudat că tot nu murisem. Ba eram 
hotârit să spun bulgarilor, dacă s’ar mai întoarce, să-mi 
mai dea una și bună — n nodul vital în ceafă — ca 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 39 


să sfärseascä odată. Căci eram tare mirat că tot nu 
murisem, socotind câte lovituri primisem: 

— 4 Un obuz îmi sfărâmase capul, risipindu-mi 
creierii — în realitate fusese numai un srapnel, care-şi 
plouase gloantele în capul meu — un glonţ imi sfärâ- 
mase pieptul, un altul îmi spărsese urechea stângă 
(așa credeam eu), şi tot nu murisem. Greu omori 
un om Î 


* bi * 

Acum mi-era frig si am dat să-mi scot tunica, să 
mă învelesc cu ea, căci așa credeam eu, că 0 să-mi ţină 
mai cald, dar n'am izbutit decât s8’o descheiu si am 
rămas aga cu ea desfäcutä, n'am putut s’o desbrac. 
Pe urmă m'am apucat să-mi desfac moletierele, — de 
ce? — dar asia a fost cea din urmă mișcare voluntară 
a mea, căci de abia incepusem a desfäsura una şi 
mâinile mi-au rămas inclestate pe ea. 

Când am fost ridicat mai în urmă şi dus într'un spital 
— şcoala din Parachioi — mi-au fost desclestate şi mâi- 
nile, dar aveam mereu convulsiuni in urmă şi-mi fră- 
mântam mâinile, încurcând între degete vreun capăt 
de éearceaf sau colţ de pătură. Asta-mi făcea iarăşi 
rău. Ţipam și trebuia să vină un sanitar, să-mi des- 
clesteze mâinile. Sau, dacă n'aveam nimic În mâini, 
acestea imi infepeneau sucite, strâmbate, de trebuiau 
frecate și îndreptate iarăși. Și tot aşa: spasmuri şi 
convulsiuni. 


www.dacoromanica.ro 


&0 PILE DE LAZARET 


Lesinat așa ca mort am mai stat si ce mai rămăsese 
din noapte. M'am trezit a doua zi târziu. Soarele era 
sus si fierbinte şi bun. Mă incälzise, Dar mustele roiau 
pe mine ca pe un cadavru. Peste tot câmpul unde cu 
o zi mai inainte fusese tad, acuma era o pace adâncă, 
o pace idilică. Si parcă se schimbase si decorul. Ne- 
ştearsă mi-a rămas impresia din dimineaţa aceea. Sunt 
ani multi de atunci şi o simt cu aceeaşi prospeţime ca 
si atunci. Parcă mă născusem din nou. 

Dar cu un aga de aprig, de sălbatic dor de vieata si 
cu o atât de adâncă părere de rău că am să mor tânăr! 

Luciditatea tot o păstrasem, dar inläntuirea ideilor 
se strica intr’un punct. Mă gândeam să mă scol, să merg 
să gäsese un doctor, care să-mi facă trepanafie si să 
scap, să mă vindec. Dar nu puteam nici să mă îndrept 
— zăceam cu capul la vale. Mai ridicam doar putin 
capul, prea putin, şi, ca să gonesc mustele, să nu-mi 
intre în gură, suflam slab. O! muştele sunt tare rele 
şi stăruitoare pentru cine nu se poate apăra de ele! 
Lucrul acesta l-am simţit mereu și chiar mai târziu 
în spitalele bulgărești, căci, pe când răniții bulgari 
erau apärati de muşte cu câte o crengutä de către 
rude sau fetiscane bulgarce, pe mine prizonierul — bul- 
garii ziceau rob — mustele foiau nesupärate, intrân- 
du-mi in ochi sau chiar în gură. 

Dar pacea aceea adâncă şi caldă de început de Sep- 
temvrie fu repede turburată şi iar începu o luptă de 
artilerie pe deasupra mea. 

far hârâitul de moriscä al srapnelelor, iar vuetul 
greu al obuzelor. Gândeam — cu humor — cé o sé mă 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET ft 


omoare a doua oară, Dar ca si în ajun, multe din proiec-- 
tile nu se spărgeau, ci se infundau în miriste. Mai pe 
urmă au început să tragă si cu mitralii şi eu auzeam 
acuma şi fosnetul spărturilor prin iarba dimprejurul 
meu. Dar nu m’a mai lovit nimic. 

Am mai leșinat şi m'am trezit luat pe braţe si dus 
pe coastă mai sus şi aşezat cu capul ca lumea, în loc 
de perină pe o raniţă, la umbra unui păr mare säl- 
batic, cum sunt multi prin tarinile noastre. 

Cine erau cei te m'au ridicat? Nu mi-am putut da 
seama atunci. Știu numai că parcă erau artileristi. 
Mai târziu mult, socotind şi controlându-mi amintirile 
mele cu ale altora ce au luptat prin apropiere atunci, 
am ajuns să zic că erau sârbi, un regiment de arti- 
lerie, din divizia sârbească ce a luptat cu noi în. Do- 
brogea. Prin spitale, pe unde am mai trecut apoi, 
pe lângă multi răniţi români si bulgari, erau şi câţiva 
sârbi, Români nu erau cei ce mă culeseseră, Bulgari 
iar nu, gi nici ruși cum mi se părea mie la început, 
cu toate că n’ag jura că n’au fost ruși, cum de altfel, 
crezusem atunci, 

M'au şters de sângele de pe faţă, Cum zăcusem cu 
capul mai j08 şi mai întâi pe stânga, apoi pe dreapta, 
se făcuse sângele închegat ca o mască groasă pe fata 
mea. Asta mă mai apărase şi de muşte, care nu mă 
puteau ajunge cu acul lor, până la piele, prin aşa 
scoarță. M'au pansat la cap cu vată multă, ca aceea 
din pansamentele individuale, roşiatică. Dar, tot pipă: 
indu-mă pentru rana dela umăr, — căreia dealtfel 
mau avut: ce să-i facă, n’au pansat-0, — au dat si 


www.dacoromanica.ro 


42 ZILE DE LAZARET 


peste ce aveam in buzunarul dinäuntru al tunicii — 
niște bani cari scăpase de buzunărelile bulgarilor — şi 
mi i-au luat, cu toate protestările mele. 

Mai este drept însă, că s'au bucurat mult când, 
după ce m'au şters de sânge, au dat de un chip ome- 
nesc si au început să chiuie și să joace împrejurul 
meu, ca sălbaticii. 

Strigau mereu: jiv, jiv, ceeace_ar însemna, adică: 
trăiește, trăieşte, ori viu, viu, dar ceea ce, mie celui ametit 
cum eram, mise părea că e numele unui soldat al meu 
Jipa, care mă rugase chiar în dimineaţa luptei să am 
grijă de semnul lui de intitate — identitate — după 
care ar fi putut fi găsit în caz de moarte. Imi ziceam, 
că trebue că au găsit şi pe bietul Jipa. 

Cei ce m'au cules, mi-au dat însfârșit și apă. Dar, 
cum nu puteam să ţin bidonul în mână, mi-au dat ei, 
cât mi-au dat,ca lumea, dar setea mare era nestinsa. 
Au început apoi să-mi toarne de sus cu bidonul în 
gură. Se înţelege că m'am innecat gi apa a ţâșnit in 
sus din gură, ca dintr'o fântână arteziană. 

A venit apoi din patrulare un tânăr bondoc, cu pan- 
taloni de postav albastru — era cadet mi se pare — şi 
m'a poftit să merg si pe mine în patrulare cu el, 
ceea ce mă face să cred că, cei cari mă culeseseră, 
nu erau bulgari, căci nu mă puteau pofti pe mine 
— dușman — să-i ajut la patrulare. Cu toate astea 
tânărul cadet a avut si un gest... bulgăresc. A asvärlit 
în mine — în glumă — cu o scurtătură, care m'a lovit 
în piept şi mi-a tăiat suflarea... In timpul acesta 
incepusem a asvârli din picioare in sus, frământându-le, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 43 


parcä ag fi incercat un dan} nou, culcat pe spate si 
bătând aerul cu picioarele in sus. 

Pe urmă altă caznă, ca să-mi afle rangul social şi 
cel din oştire. Nu ştiu, cum or fi socotit, ce-or fi chib- 
zuit, dar mi-au spus mereu: éurncher, iuncher, 

Si am stat aga la umbra părului sălbatic din farina 
dobrogeană, cu capul pe o ranitä, ca pe o perină, 
zăcând ca lumea, până pe seară. 

Cerul de deasupra si priveliştile dimprejur imi lune- 
cau vederilor, fără să le văd, 

Luciditatea insă iar mi se aburea, iar se strică intr’un 
loc firul sensatiilor şi al gândirilor. 

Credeam că sunt cules de un regiment românesc de 
artilerie călăreaţă, pe care parcă l-aş fi cunoscut mai 
de mult, care ar fi fost anume un regiment de călăraşi 
din oraşul de unde eram, Si mă miram că regimentul 
cunoscut mie ca regiment de călărași era în realitate 
unul de artilerie, cäläreatä însă. 

Si mereu dantul născocit de mine atunci: culcat 
pe spate şi bătând aerul cu picioarele svârlite în sus... 

Pe seară au adus o căruţă plină cu fân, în care m'au 
suit și m'au pornit spre spital. Cât imi dăduseră de 
băut până atunci, si tot îmi era iar setel Asa că des- 
chideam gura să sorb picăturile unei ploite, care înce- 
puse a picura tocmai la plecare, 


k 
+ E 


Cât a ţinut drumul? Pe unde m'au dus? N'as putea 
să spun. $i nici dacă am ajuns tot la spitalul văzut 
de mine cu © zi, —sau două? — mai înainte, Știu 


www.dacoromanica.ro 


44 ZILE DE LAZARET 


că am ajuns la o școală primară, prefăcută in spital, 
şi că am fost aşezat pe o mână de fân jos pe podea, 
Un sârb gros, ori rus? ofiţer, se plimba printre noi, 
— mai erau multi răniți, — uitându-se gânditor la o 
hartă a României, hartă veche și ruptă, care atârna 
pe un perete. Şi-mi aduc bine aminte că partea de jos 
cu Muntenia şi Dobrogea era ruptă de tot, rămăsese 
numai pânza, — un fel de prevestire a celor ce aveau 
să urmeze. 

Dar afară începuse vuiete de artilerie şi de luptă. 
Toţi răniții —și eu — simţeam că se petrece ceva, 
Un huruit de motor de automobil, un semnal ascuţit si, 
ofiţerul 'cel gros — nu singur, de bună seamă, — plecă 
repede, 

Cred că bulgarii, respinşi mai înainte, dăduseră un 
contra atac şi luaseră satul cu spitalul, cu răniți, cu 
tot. După un timp scurt, în care nu se mai auzeau decât 
vaete şi cereri de apă, au apărut si fetele mongole cu 
ochi de ciur ale bulgarilor. Acuma eram în spital, nu 
mai puteau să ne omoare, Dar mai era altceva de făcut: 
să ne prade. 

Unul s’a repezit si mi-a luat ghetele din picioare, 
altul, dela gât un ban de argint, pe care aveam săpat 
numele. Era o medalie albă nemteascä, cu chipul lui 
Julius Caesar pe o față. Si așa, bietul Caesar fu luat 
prizonier de bulgari, sub forma unei medalii, mai ina- 
inte ca surghiunitul dela Tomis, Ovidius, să cadă pri- 
zonier și el tot la bulgari, sub forma de bronz a statuiei. 

Eu am protestat cât am putut, alcătuind în mintea mea 
ceva pe sloveneste, aga ca să inmoiu inima hotului: 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 45 


Maica talisman, maica talisman», dar zadarnic, 

Am fost lasat si fara semn de identitate, cum mai 
fusesem mai înainte ceva, lăsat si fără încălțăminte. 

Tot nu mai puteam merge! 

Toată noaptea m'a chinuit un rău surd. Hârâiala 
șrapnelului o auzeam aevea și pocnetul sălbatic ce 
urma era junghiul care mă săgeta prin cap, când se 
spărgea grapnelul. Visam numai apă gt pepeni. Acum 
imi părea grozav de rău că nu băusem apă la trecerea 
noastră prin orăşelul Ostrov, cum se repeziseră soldaţii 
să facă, mai ales că eu știam că apa de băut fusese 
adusă în orășel de un prieten inginer. 

— « Vezi, ce-o să zică bietul Alecu, că i-am dispre- 
fuit lucrarea ? ». 

Şi-mi mai parea rău acuma si de pepenii din Lipnița, 
« satul cu pepeni », cum îl botezasem eu şi cu căpitanul 
meu pentru că, trecând prin el, gospodarii ne dăduseră 
pepeni mulţi, atâţia, câţi nu putusem mânca. 

Dar cum sa făcut ziuă, un lung sirag de căruţe 
ne-a încărcat pe toţi, cam cum s'a nimerit, fără multă 
alegere și chibzuială. Cu mine, ba mai bine zis peste 
mine, în căruţă au pus pe italianul din Basarabia, 
Anton Bulfon, greu rănit şi el in pântece. Cum l-au 
aşezat, mi-au apucat mâna stângă sub el şi aşa am stat 
până la Silistra, cale de o zi. 

Nici eu, nici el, n'am putut mişca, aşa că am stat, 
eu cu mâna dedesubt, el deasupra, văitându-ne amândoi, 

Drumul era lung şi greu, pentrucă și ocolea calea 
dreaptă și uşoară pe şoseaua bună de lângă Dunăre, 
șosea prea aproape însă de bătaia armelor românești 


www.dacoromanica.ro 


46 ZILE DE LAZARET 


de pe malul stâng. Ne-au dus dar prin păduri, am 
coborit văi, am urcat dealuri grele. La un urcug mai 
greu, un șef bulgar a strigat într'o românească stricată: 

— «Mă Romantilor, dati-vä jos bre, care puteţi, să 
mergem la deal mai uşore. 

Eu, cât eram de prăpădit, mă simțeam vinovat că 
nu mă pot da jos, ca să uşurez căruța, 

Ce bucurie am simțit, când am ajuns ia o fântână! 
Mi se pare că eram lângă un sat, căci am văzut cum 
o săteancă ne privea cu ochii plini de lacrimi. Și eu 
as fi rămas acolo Ia fântână să tot beau, cum visam 
mereu să mă văd ia malui Dunării, să mă cule jos, si, 
cu capul plecat pe undă, să beau, să beau, să beau 
toată apa Dunării, să-mi potolesc setea mea nestinsä. 

Dar între mine și cealaltă lume @ mea se pusese un 
zid de nestrăbătut, un zid de foc, un zid până la cer. 

Rănit de moarte, trăgeam să mor singur, ca un 
câine, în străini, printre dusmani. 

Voiam să mă främänt, să strig, să uriu, că n'am 
murit, să vină să mă uşureze. 

Dar nimeni din ai noştri nu mai putea veni să mă 
ajute, să mă ia. 


* 
* * 


Pe şosea aproape de Silistra, ne-am întâlnit şi cu 
un călăreț german, care trecea tanţoş, cu tunica lui 
albastră şi cu coiful cu un fel de pasăre pe el sau 
castron răsturnat, 

La Silistra am ajuns pe înnoptate şi oraşul, pe care-l 
lăsasem pustiu, tăcut si ferecat, era acum plin de 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 47 


bulgari, räsäriti ca din pământ mai dusmänosi decât 
oricand. Cum am mai spus, pândeau cu ciomegile in 
mână cärutele cu răniţi si loveau gi ei ca să-şi sature 
câinoșia lor înnăscută. In mine n'au dat. 

Drept este însă, că nici nu se mai ştia, ce neam de 
om mai sunt, plin de sânge peste tot, răsbătut și prin 
vata care-mi înfășura capul, căci iar pornise sângele. 
Dar nu mi-au dat apă. l-au dat numai italianului 
Anton Bulfon, iar mie mi-au spus în schimb ciocoi. 
Această insultă mi-au aruncat-o în urmă mereu, cu 
toate că neam de neamul meu, n'a fost nimeni ciocoi. 
De altiel, prin părţile de unde sunt eu, nici nu sunt 
ci0coi. 

După o lungă așteptare în căruță, în care timp 
ascultam vaietele răniților, vaiete fie din pricina rănilor, 
fie din pricina ciomegelor bulgărești, am fost dus tot 
intr’o şcoală prefăcută spital si trântit pe fân jos. 
Capul — de sigur — mi-era tot mai jos decât picioa- 
rele. Incäperea era plină de răniţi, ale căror fete nu 
le puteam vedea, dar ale căror nume le adunam într'un 
colţ de minte, ca să nu le mai uit. 

Un soldat mai tânăr — Neculai Apostolache mi-a 
spus că-l chiamă — era doar un băietan şi cu toate că 
avea un picior rupt de un șdranpnel, cum spunea el, 
tot se putea ridica putin si-mi întindea un ibric sau 
căniţă de tinichea cu apă. 

Când îl strigam, răspundea repede si supus: ordonați 
(si el, ca la cartel). Bietul băiat, bucuros mi-ar fi aşezat 
mai bine și capul, dar nu putea să se miste din loc. 
Mai erau si alti soldaţi toţi răniţi greu. Le ascultam 


www.dacoromanica.ro 


48 ZILE DE LAZARET 


vorbele, fără ca să-i văd și când auzeam vreun nume 
cunoscut, spuneam și eu numele acela, repetându-l de 
câteva orl. In mintea mea vorba nu era singură, ci 
spunea un gând întreg, dar celorlalți le strigam numai 
o vorbă de cele mai multe ori. Ii auzeam bine, cum 
spuneau unii: 

—4 Dar ce vrea să spună si ăsta, de strigă numai 
o vorbă? ». Tar alti: 

- — 4 Lăsaţi-l în pace, săracul! Nu vedeţi că i-au dogit 
capul gi i l-au scrintit?» 

Pe urmă eu: + Pluton, naintâe-marș! Plu-ton, rupeti 
rândurile — mars | >, 

Mai mult tăceam însă, ascultam si inregistram toate, 
fără să spun multe. Știu că erau cu mine răniţi: 
Anton Bulfon (culcat tot lângă mine, dar fără să-mi 
mai apuce mâna sub el), apoi Neculai Aposto- 
lache, pe urmă Chiriţă (ăsta era dintr'un loc cu 
mine, dintr'un orășel din Dobrogea) si Turcu şi Avram 
Rachieru, 

Acesta din urmă — si el cu un picior fărâmat de 
un srapnel — toţi eram răniți numai de artilerie, — era 
foarte guraliv, pe când ceilalţi români erau täcuti si 
îngrijoraţi. 

Avram Rachieru nu mai tăcea, El spunea tare, cui 
vrea să-l asculte, că el este de fel dintr'un oraș de pe 
malul Dunării, că este vânzător în cel mai mare magazin 
de ferärie, că era dispensat de armată, dar că totuși 
a fost luat — era deci în batalionul al patrulea. Acuma 
el întorsese cojocul, se lepăda de români și voia să fie 
si el bulgar.- 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 49 


Printre poi tot umblau vreo doi, trei sanitari bul- 
gari si aceştia — lăudăroşi cum sunt bulgarii — spuse- 
seră că ei merg bine, că merg tot înainte, că au și 
cucerit... Sulina, La aceste vorbe Avram Rachieru 
incepu să aplaude sgomotos, bătând din palme cu 
putere, ca la teatru şi strigând bravo. Ceilalţi răniţi 
tăceau. Pe urmă tăcerea grea fu ruptă tot de Avram 
Rachieru, care începu să socotească rangurile răniților. 
Așadar fui descoperit, că eu, bietul, eram cel mai mare 
în grad. Nici nu era greu, căci comandam mereu plu- 
tonul, când porneam. 

— «Asa ma! Ati vrut să faceţi România Mare, să luaţi 
Ardealul, să te faci tu poate un primar la Alba-lulia? » 

— «Hai sictir!» 

Replica mea tâsnise repede și chiar mai trivială decât 
am scris-o. 

Ceilalţi răniţi au râs si ei acuma de Avram Rachieru, 
ba mi se pare că şi bulgarii au râs. 

Degeaba m'a tot reclamat el pe urmă bulgarilor, 
pentrucă l-am insultat, căci nimeni nu i-a mai dat 
ascultare (il făcusem caraghios). 

... De altfel, în cele din urmă s'au cam liniştit toţi, 
cäci noaptea înaintase mult, ea nu stătuse pe loc... 


* 
x * 


...Se linigtisera toţi, dar nu eu. Pe mine mă urma- 
rea blestemul... Mi-era rau, cald, sete... Parca eram 
din nou pe şoseaua care cotea tot pe lângă lac, parca 
iar ne insiruiam la drum lung, somnorosi gi toropiti, 
näcläiti de sudoare amestecatä cu praf... 


4 


www.dacoromanica.ro 


50 ZILE DE LAZARET 


Pe urmä iar bombardamentul de artilerie cu hârâitul 
sinistru al şrapnelelor gi pocnetul sălbatic si asurzitor, 
care mă trăznea din nou... 

Bombăneala nemulțumită a celorlalți răniți o auzeam 
când mai tare, când mai slabă, parcă depărtată. Vor- 
bele celorlalţi se amestecau cu cele ce gândeam sau 
poate chiar spuneam eu, fără să mai fie o graniţă 
hotărită între ele. Pe unele le auzeam, fără să le dau 
atenţie, la altele voiam să răspund, poate si răspun- 
deam... 

«Ah! Si băieţii ăștia din plutonul meu, tot rămân 
în urmă! 

Cum, Doamne, să-i strâng în mână, să nu se mai 
lase pe marginile drumului?... Al Să-i pun să cânte». 

— 4 Plu-ton! Să cânte plutonul! » 

—4Tt, tt, tt, tt!... Ce dracu tot bolboroseste ăla 
de jos de lângă ușă? Pe cine mai comandă acuma?» 
—4«L-o îi comandând pe Neculai Apostolache» 

— «Al dracului ciocoiul Cu capul dogit şi tot co- 
manda, ba încă și să cânte plutonul » 

— 4 Da pe mine, n'a! văzut cum m'a înjurat adi- 
neauri? Asta cred că se purta ca un câine cu soldaţii 
lui... E vreunul din ai Jui aici? ». 

— «Nu-i niciunul. Dar nu se purta rău la regiment. 
Eu îl știu de mic. Era mai degrabă băiat bun, dar n'a 
suferit niciodată să-i sufle nimeni în -borş si nici nu 
s'a lăsat dovedit de alţii... ăsta, pân'o da numa’ din- 
tr'un deget, să ştiţi că nu se lasă... la vezi, mă Apo- 
stolache, mai e ceva apă în tinicheluta aia? 

— 4 Al apă, apäl»s 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 54 


— ¢Nu-i mai daţi atâta apă, că-i putrezesc matelel » 

— 4 Nici nu mai este, S'a răsturnat tinichelutas... 

— 4 Ba eu nu mă las. Am să mă fin de bulgari, să-l 
pedepseascä, de ce m'a injurat. Ce? Se trezeste tot 
sub români? Nu mai este România acuma |». 

— «Da ce-ar putea să-i mai facă şi bulgarii? Nu 
vezi, că e tot o rand? ». 

— «+ Lasă-l, mă Avrame, iartă-l si fu, nu vezi că 
deabia mai suflă? Poate până mâine înghiaţă si el 
săracul! Dumnezeu să-l ierte! >... 

„+ „Da, da. Cu mine nu mai era niciunul din 4 băieţii e 
mei. Ei căzuseră, sărmanii, «ca snopii 5. Ce mai 4co- 
mandams acum? Umbre/ 

Trecuserä toti in impärätia umbrelor, unde trebuia 
să-i urmez şi eu fără zăbavă.., 


+ * * LI * * 7 * a + + 7 + + 


* 
* * 


La Silistra nu mi-a venit rândul la pansat a doua 
zi după sosire. I-a venit numai lui Avram Rachieru, 
care era mai îndrăzneţ. El se lăuda pe urmă mereu, 
că şi-a scăpat paralele pe care le avea si el, numai 
mulțumită ocrotirii unui spaniol, dela sala de operaţii. 
Nici bietului Anton Bulfon n'a mai avut când să-i 
vină rândul la pansat, căci murise chiar în noaptea 
aceea, mai în spre ziuă. Auzisem pe soldaţi plângân- 
du-se de duhoarea ce-o răspândea sărmanul, cu mă- 
runtaele rupte, cum era, dar eu nu simtisem nimic 


4" 


www.dacoromanica.ro 


92 ZILE DE LAZARET 


— cât eram de prăpădit! — Si acum ii ascultam iar 
vorbind intre ei: 

—«Ai văzut, mă? L-au bărbierit la fata, dar l-au 
pus întrun cosciug de scânduri nedate la rindea, si 
numai în cămaşă şi în izmene... Cui i-o veni rândul 
mâine ? >, 

l-a venit rândul plutonierului român Petcu, culcat 
în locul lui Anton Bulfon, tot lângă mine si mort tot 
lângă mine. 

La pansat rândul mi-a venit tocmai a treia zi seara. 
In încăperea unde pansau, aprinseseră si o lampă, căci 
ge inserase bine. Erau multi sanitari si toți aveau de 
lucru. Medicul era un evreu spaniol, mic, negru şi slab. 
Ei silise pe bulgarul care luase paralele lui Rachieru 
când acesta era pansat, să i le dea înapoi. 

De altfel, bulgarii au aproape numai evrei spanioli, 
cari toți vorbesc frantuzeste, spre deosebire de gali- 
fieni, cari mai de grabă vorbesc nemteste. 

Pe mine m'au ras la cap în jurul rănii, mi-au tăiat 
tunica şi cămașa, ca să mi le poată scoate de pe mine 
şi să poată să mă panseze si la umăr, 

Cum capul imi cădea moale in jos şi eu nu mai miş- 
cam, eram chiar ca bunicul meu mort, pe când îl scăl- 
dau pentru înmormântare — eu eram copil atunci şi 
privisem curios scena şi acum mi-o reaminteam. Me- 
dicul spuse: paralizie, vorbă care mă inspäimântä. 
Voiam să-i spun, că probabil mi-a fost atins vreun 
centru nervos însemnat, dar numai gândeam, de spus 
nu spuneam nimic. Ma întrebat apoi, dacă mai am 
și altă rană, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 53 


— «A l'oreille gauche ». 

Au căutat bine, dar nu era decât sânge închegat. 
Nu-mi spărsese urechea stângă, cum crezusem eu în 
noaptea de pomină. 

Totuși nu auzeam cu urechea aceea. 

Incetul cu încetul însă urechea stângă şi-a tot lim- 
pezit auzul, mai în urmă, la vreo lună. 


* 
* * 


La Silistra n'am fost ţinuţi mult. Chiar a doua zi 
după pansarea mea, am fost iar incarcati în căruţe si 
ne-au pornit în spre Bulgaria. 

De data asta am călătorit împărăteşte, singur într'o 
căruţă plină cu fân, așa că mă sdruncina mai puţin. 
După o zi întreagă de mers am ajuns în satul Alfatar. 
Eram tot in România, în Cadrilater. 

Spitalul era ca de obiceiu în școala primară. Pentru 
întâia oară acuma am fost așezat într'un pat, dintr'o 
clasă. Incäperea era întesatä cu paturi. Când se des- 
chidea ușa, pe sälitä, se vedea, chiar opusă uşii noa- 
stre, altă ușă care mai păstra o tăbliță neagră de tini- 
chea, cu inscripţia românească «Clasa II». 

Printre paturile noastre se plimba un ofiţer bulgar 
uscäfiv și negricios şi cerceta cu băgare de seamă pe 
fiecare rănit. N'am avut răbdare şi i-am strigat: 

— «Est-ce que Je guérirai, monsieur? 

Medicul sef al spitalului, cäci el era, a ridicat tare 
mirat capul și îndreptându-se către mine, mi-a 
spus: 

— « Certement, que vous guérirez ». 


www.dacoromanica.ro 


54 ZILE DE LAZARET 


— 4 Hait », mi-am zis eu, «n'a spus bine. Trebuia să 
spună certes ori certainement şi nu cum spusese cerfe- 
ment >. Dar imi dădeam seama că si întrebarea mea 
ar Îi sunat mai bine, mai frantuzeste, dacă spuneam: 
« Guérirai-je? »... Asa am fost eu însă intotdeauna: 
Satul ardea gi mie-mi era de gramatică! 

Medicul s'a apropiat de mine şi a început a mă 
pipăi pe unde eram pansat, punându-mi mereu între- 
bări. Vorbea curgător frantuzeste, căci învățase medi- 
cina prin Apus, mi se pare în Elveţia. In cele din urmă, 
eu îl mai întrebai iar: 

— « Dar meningita când se declară? ». 

— « Meningitä? De ce meningitä ? ». 

— « Apoi dacă am fost rănit la creier. 

— «Aşa? Şi de unde ştii dumneata aga ceva? », 

— «Am învăţat în liceu ». 

— «Se învaţă si asta în liceele româneşti? ». 

— «Se învaţă». 

— «Ei bine, amice, dumneata poate scapi de me- 
ningită ». 

Pe urmă, şi-a cerut iertare, că trebuie să vadă şi 
pe ceilalţi răniţi. Si mi-a trimes în schimb pe sani- 
tarul Petre Kreonof, despre care am mai vorbit, Kreo- 
noi era tare blând şi binevoitor. Şi a căutat să mă 
usureze și el gi a tălmăcit si celorlalţi bulgari, ce să-mi 
dea sau ce să-mi facă, Dar bulgarii se uitau totdeauna 
inciudati si bănuitori, când te auzeau vorbind într'o 
limbă pe care n’o înțelegeau si ei. 

Românește înțelegeau multi, turcește la fel. Nu-gi 
arătau știința niciodată, ca să te prindă că ai spus 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 55 


ceva impotriva lor. M’am convins de asta mai in urmä 
când, câteodată si enervat de zăcere, dar si de trata- 
mentul lor neomenos, îi injuram si eu pe românește. 

Da, da, fi injuram, cäci invätasem destul de bine 
gi treaba asta, si la regiment gi chiar gi în scoala mili- 
tară mai înainte. 

Odată mai târziu, la Razgrad, în cel dintâi spital 
în care zăcusem, a doua zi, după ce-i trecusem Du- 
nărea pe bulgari, nu altceva, șeful spitalului, maiorul 
Stanciof, care vorbea bine româneşte, căci învățase 
medicina la noi, la București, până la asasinarea pro- 
fesorului român macedonean, Mihăileanu, când fusese 
expulzat, mi-a spus: 

— «Mă domnule, astănoapte ai făcut iar ghirultie 
(gălăgie). 

I-ai înjurat pe bulgari cum ţi-a venit la gură». 

Apoi, cum eu tăceam, el adăogă: 

— «Ei, poate ai avut si tu fierbintealä »... 

Dar să ne întoarcem la Alfatar, — unde mai sunt 
zile multe şi grele. 


x 
* * 


La Alfatar eu repede trecusem prin magazia școlii 
şi apoi ajunsesem să zac in curte, in palatcä, adică 
în cort sanitar. Nu mă pansa nimeni, nu mă întreba 
nimeni: zăceam părăsit într'o margine de cort. De 
mâncat nu cerusem nimic până atunci. Numai de băut. 
Mi se dase câte odată şi puţin ceaiu, dar mai rar. Pe 
urmă, medicul a pus să fiarbă apa, —se vede ca să 
n’o mai bem noi răniții, aşa, să ne mai înbolnăvim 


www.dacoromanica.ro 


36 ZILE DE LAZARET 


si din cauza ei. Atunci, un bulgar mai răutăcios, cum 
tot ceream eu apă, s'a grăbit să vind cu o canuta cu 
apa... fierbinte, pe care mi-a dat-o, să mă opărească, 
E] venise împreună cu alţii şi toţi pândeau atenţi, 
aşteptând să râdă de opăreala mea. Mi-a întins deci 
cana cu apă fiartă, dar el nu ştia că eu nu pot ţinea 
nimic în mână, aşa că aceasta s'a vărsat peste mine, 
pe pătură, ajungându-mă pe la gât si prea putin în 
gura... 

Dar şi aga fierbinte, apa tot m’a mulţumit, cum 
eram eu mereu însetat. 

— & Al dracului romanet, bre >, spuneau ei pe urmă, 
a nici apă fiartä nu-i opäreste, nici Arusam (glonte) nu-l 
omoară... Asta-i ca pisică, brel». 

Vezi, că ei veniseră cu gând să mă opărească, dar 
rămăseseră tot ei opăriți. 

Pe urmă incepuseră a-mi da şi puţin lapte, dar de 
capră şi numai odată — ce surpriză plăcută! —o că- 
nitä de iaurt, Până târziu nu mi sa mai dat iaurt, 
căci, spuneau binevoitorii — (şi erau de bună credinţă) 
acrul mi-ar supăra rănile, le-ar face să se obrintească. 

Tot trecea un preot militar bulgar pe acolo. Era un 
om tânăr, nalt, frumos, cu o barbă neagră si un chip 
ca al lui Mihai Viteazul, Îl vedeam mereu pe lângă 
mine, dar el nu mă băga în seamă, cu toate că gemeam 
destul şi ceream mereu apă. 

4 Dacă bulgarii ceilalţi sunt dusmănoşi ori nepăsă- 
tori faţă de mine, popa bulgăresc », socoteam eu, « tre- 
bue să fie altfel, căci, ce Dumnezeul are doar darul 
preoţiei ș. Parcă auzisem cu o zi, două mai înainte o 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 57 


slujbă de înmormântare, făcută in curtea şcolii, dela 
care ajungeau până la mine crâmpeie de cântări bise- 
ricesti — ca la noi —, Mai auzisem — ori numai închi- 
puirea mea completa ceremonia? — şi nişte scurte co- 
menzi militare, din care mi se părea că deslugesc vorba 
rota, pe care o învăţasem că înseamnă companie. Imi 
ziceam că trebue că dau onorul unui mort de ai lor. 

— « Vezi, lor le dă si onorul, Dar mie, cine o să-mi 
dea onorul?,., Eah! onorui!,,. 

...Pe mine or 84 mă pună într'un cosciug de scân- 
duri nedate la rindea, ca pe Anton Bulfon ». 

Mi-era tare rău şi credeam că sunt pe sfarsite. 

— Credeam că sunt pe sfargite? Şi da si mai mult nu. 
Căci în tot timpul acesta, in strafundurile sufletului 
meu aveam un fel de siguranţă că nu voiu muri, că 
suferinţele prezente sunt simple accidente trecătoare, 
Traiam intr’un fel de dedublare, care-mi dădea un fel 
de tărie lăuntrică, un fe! de liniște, un fel de supe- 
rioritate asupra evenimentelor,,. eram si actor si 
spectator. Mai este drept însă că de vreo două ori 
această siguranță lăuntrică a părut că mă lasä,., 

Dar, pentrucă era şi popa acolo hai să mă impac 
cu Dumnezeu, să mă spovedesc..., ba, ca să spun 
drept, voiam mai mult o diversiune şi mai voiam să 
văd dacă popa n'o să mă bage în seamă până la sfârşit, 

Cum să-i spun însă? Bulgäreste nu mai ştiam nicio 
vorbă alta, afară de rota, dar, adunându-mi în minte 
cunoștințele mele de slavistică dobândite la universi- 
tate — ce rău îmi părea acum, că nu dădusem prea 
mare atenţie acestei învățături? — si mai făcându-mi 


www.dacoromanica.ro 


58 ZILE DE LAZARET 


gi socoteala că si popa trebue c'a învăţat in seminarul 
lui bulgăresc vechea limbă slovenească, după cum şi noi 
învăţăm latina în şcolile noastre, — chibzuind acestea, 
am ticluit şi eu un verb la infinitiv (mai târziu am 
văzut că limba bulgară, cea mai uşoară și simplă dintre 
limbile slave, n’are infinitiv) şi i-am spus popei: 

— « Ispovediti ». 

Preotul bulgar a intors mirat capul gi s’a apropiat 
de mine: 

— « Ispovediti », am repetat eu, si preotul, văzân- 
du-mä asa de slab, asa de präpädit si sgribulit, m’a 
înţeles si s'a întors peste putin cu patratirul la gât şi 
cu o carte in mână şi cu o cruce. S'a așezat lângă 
căpătâiul meu si a început să mă întrebe în bulgäreste. 
Frantuzeste sau nemteste, el nu ştia; bulgäreste sau 
turceşte, eu nu știam. Greu să ne înţelegem! După 
multe încercări, mai uitându-se si pe foaia mea de 
rănit, ne-am înţeles că mă chiamă Gheorghe. Au urmat 
alte întrebări tot în bulgăreşte, tot neintelese de mine. 
M'o fi întrebat — ca la spovedanie — de păcate, cred 
eu, dar ce puteam eu să-i spovedesc, dacă nu ştiam 
bulgäreste ? 

Dacă a văzut si a văzut aşa popa, mi-a pus patra- 
firul peste cap şi a început să-mi cânte — cânta fru- 
mos — ca de mort. 

Atunci pentru întâia dată, după atâta timp de amor- 
tealä totală, de paralizie, un fior puternic m'a stră- 
bătut din creștet până în tălpi, carnea s'a încrâncenat 
pe mine şi am avut lămurită conștiința că nu voiu 
mai muri. Mă trecuseră şi lacrimile, căci cântecul 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 59 


popei mi-aducea aminte de lucruri vechi și uitate, 
prăfuite, de slujba frumoasă, aşa cum o făcea la 
biserică la noi Popa Ionică. Dar în același timp 
mi-am spus malițios, căci parcă aveam un demon 
în mine: 

— « M'ai slujit tu, părinte, mi-ai cântat ca de mort, 
dar, eu, să ştii, n'am de gând să mor. 

Parcă anume, însă, ca să-mi strice impresia adâncă 
ce mă cutremurase, popa a terminat... bulgăreşte, 
căci dintr'o blogodoreală mai lungă am deslusit: 
— «Pari? ». 

M’a întrebat adică, asta am infeles-o şi eu, că nu 
era greu, dacă am parale, să-i plătesc slujba. 

Eu parale, avusesem ceva, —n'avusesem când să 
cheltuiesc nimic, aveam toată solda cum o luasem 
dela regiment, dar de mult mi le luase care cum voise 
să se ostenească a-mi scotoci buzunarele, de când că- 
zusem rănit. Acum imi părea rău cu adevărat, căci 
n'as fi vrut să desamăgesc pe popă. l-am răspuns 
dar pe românește: 

— « N'am părinte, Am avut, dar mi le-au luat pe 
toate », iar in gândul meu am mai adăugat: « păcat de 
bunătate de emoție, dacă la urmă mi-ai feştelit obrazul 
cu pari >. 

Deși popa nu ştia româneşte, a înţeles gi el pe nam, 
după cum fntelesesem gi eu pe part. Şi-a luat si el 
ceaslovul şi crucea gi s'a dus cam desamägit. Dar, 
pe urmă, mă învățase si trecea în toate diminetile 
pe la locul zăcerii mele, să vadă dacă nam murit. 
El mă întreba voios, — fi trecuse că-mi slujise fara 


www.dacoromanica.ro 


60 ZILE DE LAZARET 


plată — in bulgdreste, ce mai fac (imi dădeam eu cu 
socoteala), şi eu ii răspundeam în româneşte : 

— + Bine, părinte. Iaca n'am murit incă şi chiar nici 
n'am de gând să mor, să ştii! Te-ai păcălit, slujindu-mă 
ca de mort». 

Popa dădea din cap prieteneşte, in semn de: — « Bine, 
bine, lasă!» si venea a doua zi iar. 

Si aşa până am plecat din Alfatar și ne-am despărţit, 


* 
* * 


Dar doctorul şei şi-a adus aminte de mine şi a pus 
de m'a ridicat din curte si m'a dus iar în scoala, acum 
în clasa IT. Kreonof mi-a lămurit apoi, că nu trebue 
să mai zac pe spate, care sa cäptusit cu plägi, — ză- 
cusem până atunci chiar cum dăduse Dumnezeu, 
nimeni neingrijindu-se de mine — ci să zac pe coaste — 
când pe dreapta, când pe stânga. Pentru asta însă era 
o greutate mare, că nu știam, cum să spun pe bulgă- 
reste: «intoarce-mä pe cealaltă parte! ». 

Mi s'a spus. Parcă nu era greu de ţinut minte. Verbul 
avea rude la noi in limbă pe a urni, iar parte se spune 
strand, Ca la biserică la noi! Totuşi fraza: Obârni-mă 
na drigata strană tot am pocit-o la inceput si am spus: 
Răzbirnă-mă na drugata strana. Incurcasem verbul cu 
răzbiram, a înţelege, ceeace înseamnă că n’o răzbisem 
încă, Nu mai spun că vorba drügata mă făcuse să 
petrec mult, aşa de caraghioasă mi se păruse, Dar 
intre răniții bulgari era si Bat Dumitra, fost grădinar 
pe la noi, prin România. Ştia binișor românește, si fiind 
și mai bun la inimă, și mai uşor rănit, m'ajuta, cât putea. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 61 


Dealtfel am văzut că bulgarii, oamen} sanchii, mo- 
rocănoşi si închişi la suflet, sunt mai buni, mai ome- 
nosi, dacä au mai umblat prin sträinätate, pe unde 
au putut să-și mai inmoaie si să-şi mai tocească câinosia 
lor înnăscută, 

Aşa şi cu Bai Dumitru, grădinarul, care stătea mai 
numai lângă mine şi-mi făcea tot felul de servicii, aga 
cum putea. El era un om putintel si märuntel, nu 
mare si ciolänos, cum erau alti bulgari. 

Ba la urmă, m'am pomenit cu el, că-mi spune, într'o 
seară: 

— «Bre Gheorghe, acuma rana a! meu s'a vindecat 
(fusese rănit la pulpa piciorului, dar osul îi rămăsese 
neatins). O să mă trimeată iar la poziție (pe front) 
brel Și acum se aude că a început şi aici în Dobrogea 
zor, bre. Se luptă acum şi românii, s'au învăţat si ei, 
Şi acuma este rău, bre, poţi să fii si omorit. Roagä-l 
tu, pe Doctora nostru, in limba ala pe care o vorbiti 
voi, bre, şi noi n'o înţelegem, roagă-l să mă oprească 
ordinare! al tău ». 

Bai Dumitru voia să-mi rămână mie ordonanţă! 
Biată naivitate! 

Să zac dar, când pe dreapta fdesna), când pe stânga 
(leva), dar mai trebuia să-mi sprijine trupul, ca să 
nu se prăvălească la loc pe spate. Atunci învaţă, 
băiete, cum se spune perină, ş.a. Dar cu asta nu se 
isprăveau chinurile. Căci, pe lângă Junghiurile in cap 
gi convulsiunile mâinilor și mai putin ale picioarelor, 
eu foaiă ziua céntam, Nu cu glas tare, nu, ci numai în 
gând ; cu voce tare multă vreme n'am putut cânta. 


www.dacoromanica.ro 


62 ZILE DE LAZARET 


Când încercam gi eu mai în urmă să cânt, nu mai puteam 
scoate decât un chirăit rägusit ca de cocogel care se 
invatä a canta... 

In gând însă cântam, cântam mereu și zi şi noapte 
fără încetare. Voiam să nu mai cânt, dar cântecul ge 
ținea scaiu de mine, nu mă lăsa deloc, chinuindu-mă 
si el ca o ironie sinistră, Melodiile mi se strecurau 
printre gemete şi cereri de apă, de întors, 

— « Bai Dumitre, întoarce-mă pe dreapta ». 

« Viens toute petite, belle fleur 

« De toutes couleurs » (dela cântäreata Nita Jo). 

— 6 Bai Hristo, räzbirnä-mä na drugata strana s, 

« L’empia fiamma che distrugge, 

« Io col sangue spegnero|! «(dintr'o operă italienească), 

— 4 Pierre, mon ami, mets-moi un oreiller contre le 
dos ». 

« Ingeras drägälas, 

« Vino 'ncoa |» 

—<«Nu zic ba» (dintr'o operetä)..,,,..., 

Mai mult însă mă obsedau primele două melodii; 
ele îmi cântau mereu în cap. 

++ „Dintre sanitarii bulgari, cari îngrijeau p’acolo, 
unul cu o fata lată și deschisă — il chema Mladen — 
imi spusese răstit odată, când tot strigam eu: « Dom- 
nule, dă-mi, te rog, puţină apäl». 

— 4 De-acuma nu mai spune Domnule, de acuma 
spune Gospodine; de acuma nu mai spune apă, de 
acuma spune vodà », 

Și adevărat! Vorbele astea au fost parcă un hotar. 
Nimeni nu mai înţelegea, sau nu mai voia să înţeleagă 


www.dacoromanica.ro 


“ILE DE LAZARET 63 


româneşte, iar eu poceam toate vorbele bulgărești, 
până să le rostesc cum se cade. Un al treilea, dacă ar 
fi fost de faţă, cum stâlceam eu vorbele bulgărești, 
s'ar fi stricat de râs, In lipsă de al treilea însă, radeam 
tot eu de mine, dar fot în gând. Nu pot spune că mintea 
mea stătea leneșă. Mă chinuiam, gemeam, simțeam 
dureri mari în cap, cântam, învăţam bulgäreste, po- 
ceam bulgăreasca — (mai aveam ce pocil?) şi radeam 
tot eu singur de mine. 

Invätarea limbii bulgare era pentru mine ca un gir 
de ghicitori, 

Mă căzneam să prind înţelesul vorbelor felurite și 
ca sunet şi ca întonare, după situaţiile în care le auzeam 
rostite. 

De când zăceam în curte, în palatcä, ascultasem 
cum răspundeau soldaţii bulgari, care mai tare, care 
mai încet, parcă aceeaşi silabă. Unii rosteau tare as, 
alții oas, alţii os si eu îmi spuneam: 

— 4 Suciti mai sunt şi bulgarii ăştia, frate! Noi, 
când eram mai mulţi la un loc, fie ca elevi în 
liceu, fie ca elevi în şcoala militară, când voiam să 
strănutăm în cor, spuneam fofi odată: as, es, is, os, 
us, care rostite tare dădeau impresia unui strănut 
puternic. 

Dar bulgarii şi când vor să se joace de-a strănutul 
în cor, ţipă pe rând. 

Mai târziu însă m'am lămurit asupra strănutului 
bulgăresc. Lor li se făcea apelul si ei răspundeau in 
loc de prezent ca noi, cuvântul az, adică en, ceea ce 
mă făcuse pe nedrept să bänuiesc pe bulgari, că s’ar 


www.dacoromanica.ro 


64 ZILE DE LAZARET 


juca de-a strănutul, parcă, sanchit si morocänosi cum 
sunt ei, ar mai fi in stare să se joacel 

Mai cu haz fusese o alta peripetie. 

Judecati, vi rog! 

Intrebasem pe Bai Dumitru, cum s& spun pe bulgä- 
reste, când oiu avea și eu o nevoie trupeascä mai mare. 

— « Po guleama nujda » (nevoe mai mare) imi spu- 
sese el. 

Dar iată, ce-a ieşit la mine, din asta: 

— « Legumin nadejda ». 

ȘI eu imi dădeam seama că am greşit, căci știam 
doar de mult că nadejda inseamnă speranță și că 
cealaltă vorbă n'are cum să fie bulgărească, pentrucă 
e latinească gi bulgarul care m'auzise nu înţelegea 
nimic nici el. I-ași fi lămurit cu gesturi dar nu puteam 
să mişc niciun deget. 

„Dacă am văzut aşa, am dat-o, si eu pe românește, 
i-am spus verde... ca la ușa cortului. 

Dar ce să înțeleagă bietul sanitar bulgar, când, cea 
mai gravă, cea mai de rușine vorbă românească pentru 
arătat nevoile trupului, suna aidoma ca cea mai nevi- 
novată vorbă bulgărească, cu care ei sunt mereu în 
gură, pentrucă este întrebarea lor de toate zilele? 
(numele slovei chirilice X), 

Așa că a trebuit să-mi iau nădejdea si dela intele- 
gere şi dela ceea ce era firesc si trebuincios pentru usu- 
rarea trupului meu. 

Noroc, că de când căzusem, aproape nu mâncasem 
nimic, numai bäusem. De aceea si slăbisem, mă impu- 
ținasem şi mă ugurasem, de eram acuma ca o pană. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 65 


Bulgarul care mă sucea pe dreapta sau pe stânga, 
se slujea pentru asta de o singură mână, care-i 
ajungea, 

Medicui şef bulgar însă, care voia cu tot dinadinsul 
să mă scape, pusese de-mi aducea câte o farfurie din 
mâncarea Jui personală la fiecare masă. Imi spunea 
mereu; 

— «Il faut manger, mon ami, il faut manger beau- 
COUP +. 

Dar mâncărurile erau întotdeauna prea ardeiate și-mi 
ardeau şi ele buzele rănite şi arse de friguri, dar și 
de lovituri. Nu-i vorbă, că până la mine mai erau 
dijmuite, doar bulgarii mănâncă toți ardeiat, iar Bai 
Hristo, mai ales, nu era să se abată el dela regulă. 

Bunul medic nu ştia nimic de ioviturile primite, căci 
n’aveam când să-i spun, deoarece, atunci când il 
vedeam, nu ştiam ce să-l întreb mai repede, cum se 
spune cutare şi cutare pe bulgăreşte. 


* 
* * 


După ce bietul Bai Dumitru fusese trimis iar la 
poziție, rămăsesem cu Bai Hristo, cel mai crud, cel 
mai sălbatec dintre bulgarii cu care mi-am mâncat 
amarul atunci, 

Eu zăceam singur intr’o clasă a şcolii (clasa II) si 
el trebuea să stea cu mine — i puseseră şi lui un pat 
in celălalt coit al clasei. Dar el era mai mult plecat 
şi de asta nu-mi părea rău, căci de câte ori trebuea să-mi 
dea ceva, să vină la mine, să-mi facă vreun serviciu, 
mă înjura şi mă ghiontea, unde apuca. 


www.dacoromanica.ro 


66 ZILE DE LAZARET 


Intr’o seară era târziu şi văd că se deschide usa si 
intră doctorul șef. El se uită împrejur şi căută din ochi 
pe sanitar, apoi văzând că sunt singur, zise: 

— «Eh bien, mon ami, comment ça va?». 

— 4 Assez bien. Mais dites-moi, comment dit-on en 
bulgare oreiller ? 

— «En bulgare, ça s'appelle podglavnitza ». 

Doctorul fu impresionat de singurätatea mea si de 
întrebările mele care arătau mai bine decât orice plân- 
gere, cum eram ingrijit. Plecä sä se intereseze de Bai 
Hristo. 

Dar se vede că nu l-a găsit decât târziu si încă si 
beat, căci Bai Hristo avea darul betiei, cum arăta şi 
fata lui stacojie. L-a luat la bătaie si în palme şi pumni 
l-a adus până la clasa II, unde l-a repezit cu un picior 
tocmai unde trebuia. Cred că mai avea si altă vină, 
nu numai că mă părăsise pe mine. 

Ba: Hristo s'a făcut grămadă jos, când a fost repezit 
de piciorul doctorului si a rămas aşa ametit câtva timp. 

Pe urmă s'a desmeticit si s'a sculat venind la mine. 

Și-o fi făcut socoteala că doctorul lor l-a bătut si 
pentrucă m’oiu fi plâns eu împotriva lui «în limba 
aceea, în care vorbeam amândoi, eu cu doctorul, de 
nu ne înțelegea nimeni, căci nu vorbeam nici bulgă- 
reste, nici turcește și nici măcar româneşte ». 

Pentru acest cuvânt se repezi ca o fiară asupra mea 
cu pumnii. Imi dădea iar numai în cap, aga că pansa- 
mentul căzu și sângele imi spoi iar fata. Bietul meu 
cap! Nu era destul de dogit de șrapnel, mi-l mai lovea 
și bulgarul cu pumnii lui ca două ciocane! Se înţelege 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 67 


că tipam şi bulgarul, intr'un fel de turbare, care-l 
cuprinse, luă o făşie pentru legat pansamentul — o 
făşie lungă de tifon — şi mi-o infäsurä în jurul gurii, ca 
să nu-mi iasă afară tipetele, ba să mă şi înnăbuș, 

Eram de multă vreme inert, cu desăvârşire para- 
lizat şi nu-mi puteam în niciun chip dezlega legătura 
ce-mi apăsa gura. Atunci cu dinții am ros pânza ce 
mă înnăbușea. Dacă a văzut asta, Bai Hristo, ca să-mi 
acopere pentru totdeauna tipetele, mi-a cuprins cu 
mâinile bine gâtul, a strâns tare si sa mai suit şi cu 
genunchii pe pieptul meu, sprijinindu-se şi de pervazul 
ferestrei sub care era patul meu. 

Stătea aşa, iar eu horcăiam tot mai greu, 

- -« Ei băiete, — imi spuneam eu, — « până aici ţi-a 
fost. Ceeace n'a putut să facă srapnelul, nici impus- 
căturile în piept şi'n cap, o să facă Bai Hristo cu 
ghiarele lui ». 

Apoi după un timp, urmai: 

— «Dar lasă, că şi el o s'o päfeascä mâine, când o 
vedea doctorul că am murit gâtuit, nu de ranë ». 

De! Parcă asta mai putea fi o mângâiere?! 

Gâtuitorul meu mi-a stat, ce a stat aşa deasupra 
pieptului, cu mâinele lui noduroase înnodate în jurul 
gâtului meu, apoi somnul i-a venit, căci pe lângă 
beţia din seara aceea, mai fusese ametit şi de bătaia dată 
de doctor. Si așa, a lunecat încet de pe mine şi a căzut 
lângă patul meu, unde a sforăit sgomotos, până la 
ziuă, 

A doua zi am povestit pätania mea lui Kreonof, 
tot în limba aia neînjeleasă de bulgari. Kreonof, însă 


§* 


www.dacoromanica.ro 


68 ZILE DE LAZARET 


fie că nu m'a crezut, fie că nu găsea cuminte să mă 
creadă, mi-a răspuns: 

— « Bah, vous avez eu un cauchemar, vous avez eu 
le délire. Un blessé est sacré pour nous», 

«Da da», — gândeam eu —«sfânt, sau mai bine 
zis, era să mă treacă în ceata sfinţilor mucenici », 

Nu mă credea așa dar gi n'am mai stăruit. Dar şi 
sanitarul meu se învățase acum minte şi-şi lăsa inlo- 
cuitor, de câte ori pleca. Si pleca regulat. Intr’o seară 
a lăsat să mă păzească pe o stârpitură, un fel de pitic 
urit si cu o faţă bătrânicioasă şi spânatecă, un fel de 
Șuncarica, cum îl chema pe un biet vagabond dege- 
nerat din orașul, unde învăţasem liceul. Acesta îmi 
spuse că-l chiamă Jot. 

Și fiindcă mă tot necăjea si as fi vrut mai bine să 
scap de el, i-am strigat odată, înciudat, pe românește: 
«lot, idiot! ». 

A înţeles însă, nu pentrucă ar fi ştiut româneste, ci 
pentrucä idiot e o vorbä pe care o inteleg si bulgarii. 
S'a supărat deci şi m'a dăruit cu o ploae de ocäri si 
cu palme, după care a început — spre a mă imbuna — 
să mă mângâie, să mă sărute şi să mă strângă în braţe 
chiar, 

— « Piei, iazmă uricioasä ! » i-am spus, scuipându-l, 
căci alt mijloc de atac nu mai aveam. Dar nu 
mai aveam putere să scuip și cei câţiva stropi de 
salivă nu ajungeau departe, ci cădeau tot pe barba 
mea. 

Si Jot idiot a plecat si n'a mai venit să mă păzească 
niciodata... 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 69 


Zilele treceau grele si monotone. Noptile mai ales 
erau pline de chin. De cum se lumina de ziuă auzeam 
sfârâitul unui « Primus» într'o altă încăpere și asta 
mă bucura, căci ştiam că se pregăteşte ceaiul. Acum 
începusem să mănânc câte puţin. Şi ceaiul mi-era 
plăcut, căci mi-l dădeau cu pesmeciori româneşti, cu 
«turturele », din care bulgarii se pricopsiseră cu mare 
cantitate. Dar eu nu puteam să ţin nimic în mână 
si atunci, trebuia un om care să-mi dea să mănânc, 
să-mi dea în gură ca la copiii mici. Dumica märuntel 
pânea sau pesmetii în ceaiu sau mâncare și-mi dădea 
apoi cu lingura în gură. Așa am fost hrănit câteva luni. 

Pe urmă, uneori, mă mai duceau gi la pansat. 

— «Votre table est trop dure», spuneam eu docto- 
rului, cäci scândurile mesei pe care mä pansau, imi 
treceau prin oase. 

Apoi adus iar la pat rămâneam singur, să mă sbat cu: 

Raäzbirnä-ma...... 

De multe ori îmi era tare rău gi simțeam că am să 
mor. 

Dar mă dureau tare plăgile de zäcere de pe spate 
si cum ag fi räbdat scândura goală, nedată la rindea a 
cosciugului?,—caci de bună seamă in sicriu aveau 
să mă așeze pe spate, ca pe orice mort. 

Ah, nu! Scândurile sicriului sunt prea tari şi aspre! 

Nu vreau să mor! 

« Viens toute petite, belle fleur 

« De toutes couleurs! 


et je te donne 


Partons, madonna 


www.dacoromanica.ro 


10 ZILE DE LAZARET 


Mon cœur de Por pur, qui n’est pour personne ș. 

Nu voiam sä mor, pentrucä tot mai aveam puteri in 
mine. Dar zăceam ca pe cărbuni: apringi, mă ardea, 
mă durea trupul. De convulsiuni mi se făcuse răni si 
la amândoi genunchii, așa că şi aceștia trebuiau pan- 
sati şi izolaţi. Chiar dacă izbuteam uneori să-mi găsesc 
o poziție mai odihnitoare şi afipeam putin, repede îmi 
amortea partea pe care zăcusem, dreapta ori stânga, 
si mă trezeam iar repede, parcă fără piciorul drept 
ori cel stâng. De cât aşa chinuri, mai bine moartea! 

Moartea însă acuma mă înspăimânta. Mai ales seara, 
când mă innäbuseam, când mă cufundam parcă intr’o 
groapă fără aer... Ce bine ar fi fost să fi murit atunci, 
in noaptea întâia! Aş îi adormit, ca să nu mă mai 
scol niciodată, aș fi murit ca un puiu de güinül... 

Dar şi puterile omeneşti au o margine. Svârcoliri, 
frământări, gemete neintrerupte mă sleiserä dela o 
vreme, Ajunsesem la capătul puterilor şi nu mai aveam 
de gând să protestez cu îndârjire: nu vreau să mor, nu 
preau să mor. Mi-era tot una acuma! 

4 L'empia fiamma che distrugge, 

alo col sangue spegnero... 


* 
* * 


..-Drumul urmat de căruțele, ce duceau convoiul 
de răniţi condus de Pierre Kreonof, se sfârşi seara 
târziu în satul Kemänlar, în Cadrilaterul bulgăresc. 
Asta era ținta noastră. Asa că prietenul meu Kreonof 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 71 


ne dădu in primire, cu forme gi hârtii în regulă, cu 
număr, avu iar © vorbă bună pentru mine gi plecă 
și el să se odihnească, în sat. Pe mine, spusese el, 
trebuia să mă îngrijească mai bine. De aceea, mă du- 
seră într'o încăpere mai mare ——tot intr’o şcoală era 
spitalul — unde mai erau răniţi. 

Dar ne depărtasem de front. Prin urmare şi «ina- 
micii » erau mai « patrioti», mai inversunati. Cei de pe 
front se mai gândeau că pot avea aceeași soartă ca și 
mine, erau dar mai ingäduitori. Aici la Kemânlar însă 
s'au găsit vreo câţiva să-mi caute pricină pentru ter- 
naisa godina (anul 1913). 

Si aga, dacă nu mă mai loviră iar, mă înjurară pe 
intrecute şi în cele din urmă nici nu știu, cum și când, 
m’au ridicat de acolo si m’au asvärlit în altă încăpere 
pe jos, nici măcar pe o mână de paie sau fân. 

In felul ăsta, m'au lăsat să zac pe podele toată 
noaptea... Ce noaptel 

Ca pe cărbuni aprinsi zăceam iar pe spate, pe 
plăgile deschise şi rele ce-mi acopereau ticälositul 
meu trup. 

Imi făceam socoteala bine, că voiu pati si eu ca un 
om cu arsuri. Când arsurile acoperă mai mult de jumă- 
tate din suprafaţa trupului, omul moare. Asa voiu 
muri gi eu, nu de șrapnel, nu de gloanţe, nu de gâtuiala 
lui Bai Hristo, ci de plăgi de zăcere, care se inmul- 
tesc, în loc să scadă, 

Dar n'am murit nici de asta. 

Hei, bine-mi spunea mama, când gram mic: « Fierul 
rău nu piere cu una cu două», 


www.dacoromanica.ro 


72 ZILE DE LAZARET 


« Dar să nu dea Dumnezeu omului cât poate rabda ». 
Nici nu-şi poate închipui cineva, cât adevăr este in 
vorba asta românească | 

...Noaptea era lungă, nu se mai isprăvea. Tot 
aşteptam eu să se ivească o geană de lumină din dreapta 
dela fereastră, dar era acelaşi întuneric, să-l tai cu 
cuțitul. 

4 Partons, Madonna et je te donne... 

«Mon coeur, de l'or pur, gut n'est pour personne...» 

Inspre dimineaţă însă nu mai puteam să sufăr. S’a 
isprăvit. 

Nu mai puteam, 

Atunci am spus o rugăciune muta: — « Doamne, 
uşurează-mi suferinţele, Doamne ! », 

Și, o minune! Ușa s'a deschis si în prag au apărut 
două tinere, dela Crucea Rosie. Până atunci nu mai 
văzusem aga ceva — fusesem in România, pe teatrul 
de luptă. Acuma, că trecusem în Bulgaria, apăreau și 
infirmierele cu crucea roşie pe sortul alb. 

Cele două «surori, sau oprit lung în prag si au 
căutat să desluşească priveliştea de pe podele, de jos, 
unde se svärcolea o biatä râmă omenească. 

Una din ele era urită, cârnă, roșie la faţă gi cu ceva 
aspru şi rece în chip. 

Nu mi-a plăcut. Era bulgarcă. Fără să pricep anume 
vorbele ei, am înţeles că nu-i plăcea, cum miroase 
înăuntru. Cealaltă era subţirică şi nältutä, cu ochii negri, 
frumosi — cred că era armeancă — a spus că nu e nimic 
(nisto), dacă nu miroase bine şi s'a apropiat de mine, 
căutând şi întrebându-mă, cu ce mi-ar putea fi de folos, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 73 


Eu voiam să-i spun gi eu ceva, voiam să-i mulfu- 
mesc pentru bunătatea ei, dar n'aveam cum. Ea nu 
știa nici franțuzește, nici nemțeşte şi de sigur — nici 
româneşte. I-am spus atunci una din puţinele vorbe 
turceşti, pe care le știam până atunci: «Ghiuzel », adică 
frumoasă. Ea a înţeles, s'a înroşit si, după ce m’a 
dădăcit cât a putut, — trecându-mi des şi uşor cu 
mâna pe frunte, netezindu-mă a mângâiere — cealaltă 
nu intrase de loc —,s'a dus şi a făcut de m'a 
pansat. 

Medicul de acolo era german gi m'a pansat gi șters 
cu multă grijă, iar sora cea bună și ghiuzel a stat până 
m'a pansat și şters peste tot, ajutându-l, fara -să 
aștepte să i se spună. 

Eu mă sfiam, căci, afară de cămașă, nu mai aveam 
nimic pe mine. Dar ea nu ţinea seamă de leacuri 
de astea. 

Pe urmă a pus de m'a scos cu targa din sala de 
pansat şi m'a dus de m'a încărcat — cu targă cu tot — 
într'o căruță cu coviltir, cum au la noi tiganii lăieți. 
M'a petrecut apoi până la poarta spitalului, făcându-mi 
semne de prietenie cu mâna la plecare. 

Cum eram eu așezat acuma cu targa în căruţă, 
veneam cu picioarele spre cärutas. Lângă acesta se 
mai urcase un bulgar rănit mai ușor şi se așezase chiar 
pe picioarele mele. 

Eu am protestat tot drumul, dar si acuma degeaba, 
ca si atunci când zăcuse pe mâna mea stângă bietul 
Anton Bulfon. Ei, dar acuma mai rupeam câte o vorbă, 
două bulgäreste: gospodine, vodă gi le tot indrugam și 


www.dacoromanica.ro 


fă ZILE DE LAZAREI 


eu. Se vede insă, că le rosteam ciudat, căci bulgarul 
cärutas, întrebat de unul de pe drum, pe cine duce 
in căruță, răspunse că duce pe un sârb. 

Atunci o ploaie de pietre sună în coviltirul cärutei. 
Treceam prin locuri, pe unde sârbii erau mai uriti 
decât românii. Noroc de coviltir! 

Eu, fireşte, am încercat să conving pe cärutas că 
sunt roman. 

Si, amintindu-mi, că in copilărie, Petrache, un prie- 
ten mai mare al meu, râdea de bragagiii bulgari de pe 
la noi, spunându-le: 

«la sam sârbsehi », adică eu sunt sârb, am ticluit si 
eu răspunsul: 

— «la sam romans, fără să-mi dau seama că eu 
spuneam căruțașului că sunt român — nu pe bulgă- 
reste. Şi adevărat, cum mi-am dat seama mai târziu, 
deosebirea dintre limba bulgărească si cea sârbească 
şi rusească sare dela început cu pronumele ew, Az spun 
buiparii, ia spun sârbii si ruşii. lar eu, nefericitul de 
mine, spuneam că sunt român pe sérbeste, până la 
siârgit mi-a dat in minte să spun pe româneşie: sunt 
român, 

Atunci cärutagul m'a crezut şi a oprit într'un sat, 
unde n'am mai fost bombardat cu pietre, ba mi s'a 
dat chiar şi de băut apă, apă multă, o tigvă întreagă 
şi pe deasupra şi un pahar cu rachiu tare, care m'a 
amortit si m'a facut să nu mai spun nimic, până ce 
am âjuns la Razgrad. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 75 


lată-mă dar gt la Razgrad. Cine mi-ar fi spus, pe 
când eram mic şi deabia desluşeam la şcoală pe o 
hartă-a României si a ţărilor învecinate, Razgrad, că 
acesta va fi orașul une: îndelungate zăceri a mele, unde 
era cât p'aci, cât p'aci, să-mi las poteoavele? 

Razgradul acesta este un orăşel destul de mare, 
cam pe drumul între Rusciuc, Sumla gi Varna, fiind 
mai aproape de Sumla. Dacă n'ar fi și mai turcesc, ai 
zice că seamănă chiar cu Tulcea noastră. Aşezat între 
dealuri sădite cu vii si departe de gară la vreo 5—6 
km — gara era de pe vremea turcilor, care așezau 
gările departe de orașe, ca să nu le vadă călătorii 
cadânele — orașul are o vieatä destul de vioaie, fără 
să fie capitală de judeţ. Acum era gi bază pentru aero- 
planele nemţeşti gi toată ziua bazdiau pe sus păsările 
de fier, care se călcau în Bulgaria şi se ouau în Ro- 
mânia, cum spuneau flăcăii nostri. 

Etapele armatei bulgare din Dobrogea aveau spi- 
talele — vreo 5—6 — tot în Razgrad, cele mai multe 
în şcoli bulgărești, vreo două în şcoli turcești sau 
evreiești. Eu am fost dus cu căruța la un spital. Dar 
acolo era lazaret, adică un spital mai prost, mai mult 
închisoare, decât spital. Nu ştiu cum, dar vorba lazaret 
mă impresionă mult numai decât şi în urmă m'a tot 
obsedat, Hârtia mea de rănit arăta însă că sunt un 
caz interesant şi că trebue să fiu îndrumat la Sofia, 
Așa scrisese doctorul cel bun dela Alfatar si tot aga 
adăogase medicul german dela Kemânlar. N’am fost 
deci dus — deocamdată — la lazaret, ci la o şcoală pri- 
mara mai mare, prefăcută in spital. Aici erau gi cei 


www.dacoromanica.ro 


16 ZILE DE LAZARET 


mai multi şi cei mai greu răniți. Mai mult bulgari 
răniți la Turtucaia. Din românii răniţi acolo erau 
numai un singur ofiţer, locotenentul Ion Popa, dintr'un 
regiment din Constanţa si câţiva soldaţi, iar de pe 
celălalt front dobrogean, eu și cu câţiva din tovarășii 
mei de cameră din Silistra, 

Până acuma, prin spitalele pe unde trecusem, nu 
văzusem decât răniţi şi pe altul pe nimeni. La Raz- 
grad, la spital, era ca în familie: băieţi, fete, mame, 
rubedenii de ale răniților. Toţi aduseseră câte ceva 
răniților — se înţelege, celor bulgari, — pe toţi îi apă- 
rau de muște nişte fetiscane si bäietasi bulgari, unii 
in uniformă de liceeni. Numai pe mine nu mă vedea, 
nu mă întreba nimeni. Dar văzui şi o uniformă româ- 
nească, de soldat. Strigai deci: 

— «Ei, românule, ia vino'ncoa! », 

Românul pe care-l strigasem eu era insă... Bulgar. 
Bulgar din judeţul Constanţa. Soldat în armata romă- 
nească, era căzut și el prizonier la Turtucaia si, im- 
preună cu alţi soldaţi români, cari putuseră dovedi 
prin cunoaşterea limbii bulgare, că sunt, nu români, 
ci bulgari, fusese luat de bulgari din lagăr si pus să. 
slujească la spitale, unde avea o vieatä mai uşoară, 
unde trăia ca În sânul lui Avram, nu cum trăiau cei 
din lagăre, ca în iad. Si el, si ceilalţi, lepădaseră doar 
capelele românești gi puseseră sepci bulgărești. Tănase, 
căci aga se chema cel dintâi român-bulgar, era tocmai 
cu capul gol si deaceea îl strigasem eu, se înfurie pe mine, 
că l-am strigat român, Veni la mine mânios — mai ales 
că ceilalți bulgari, râdeau sgomotos de vorbele «mi 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 1? 


românule », — era yremea când toţi se lepädeau ca de 
foc de rumânie (le temps du mépris}, — veni la mine 
şi-mi spuse: 

— 4 Mă, să ştii dela mine, că eu nu sunt român. 
Neam de neamul meu a fost bulgar. Si bulgar vreau 
să rămân. Asa să ştii!» 

Şi era Tănase ăsta, bulgarul, o namilă de om cât 
un munte, urit ca naiba, un mal de carne puhavä si 
vânătă și rău la suflet, 

Cum mă vedea apoi în zilele ce au urmat, zile multe 
şi grele pentru mine, venea si mă întreba cu räutate: 

— «Cum nu mai mori, tu, mă românule? Se vede 
că ai făcut păcate multe şi nu mai vrea să te ia dracul 
odată! ». 

Si eram aşa de prăpădit şi asa de politicos, că-mi 
venea să intru în pământ de ruşine, că nu puteam să 
fac pe placul bietului om, să mor... Nu erau însă toți 
aga. Imi aduc aminte de unul Stoiciu, care imbräcase 
uniforma bulgărească în întregime, că era şi frumusel 
gi mai blând. El făcea doar mereu dragoste cu bul- 
garcele, pe când Tănase îl invinovätea că ăsta e obi- 
ceiu românesc, care nu şade bine unui bulgar, E drept 
însă, că Tănase cel urit, chiar dacă ar fi vrut să facă 
și el ca românii şi ca Stoiciu, n’ar fi avut trecere, 


* 
* 


Dar mai erau și români curati şi cari nu se lepädau 
de neam, făcând slujbă la spitalele bulgare şi doctori 
și subchirurgi. Nu-i vorbă, că şi legiuirile interna- 
ționale îngăduie asa ceva, dar si răniții cei mai multi 


www.dacoromanica.ro 


78 ZILE DE LAZARET 


erau români. Si cine i-ar fi îngrijit şi pansat, dacă n’ar 
fi fost doctorii şi subchirurgii români prizonieri dela 
Turtucaia? 

Erau multi doctori — poate vreo 10 — erau si far- 
macisti si chiar simpli medicinisti. Era doctorul Mar- 
dare, bătrân jovial, era unul Flitmann sau Friedmann, 
care toată ziua le cânta bulgarilor... bidineaua, apoi 
era doctorul Nistor, era Gancevici, Suciu. 

A doua zi chiar după sosire, văd după masă intrând 
în salonul cel mare, unde eram eu, un medic român, 
ușor de recunoscut, de pe hainele verzi. 

— «Domnule doctor, așează-mi, te rog, mâna asta 
mai bine! ». 

Doctorul se întoarse uimit, veni la mine, imi aseza 
mâna mai bine — zăceam pe stânga si mâna imi fusese 
apucată mai mult dedesubt — şi se interesă, cine sunt 
si de unde. 

Dar și eu îl cunosteam de mult, — cel putin din au- 
zite — fusesem coleg de liceu, cu Mircea, un cumnat 
al lui si la universitate cu o soră a lui. Om cu o inimă 
de aur, doctorul Gancevici, a căutat să-mi usureze 
întotdeauna zăcerea. Dar tot om bun era și subchi- 
rurgul Dumitru Boerescu, tare priceput la pansat. 
Datorită tuturor acestor cunoștințe, m'am bucurat o 
vreme de oarecare preferinţă la pansat. Dar nu prea 
mult, căci repede bulgarii, — în loc să mă mai panseze — 
pentru mine trebuia multă vată, nu glumă — (eu aveam 
răni multe şi bulgarii începuseră a duce lipsa celor tre- 
buitoare răniților), — puneau pe Dumitru Boerescu 
să-mi facă injecții cu morfină. Mă usurase la început, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 79 


mai bine zis, mă amortise, dar pe urmă nu-mi mai 
folosea nimic, 

— « Fă-mi doză dublă, Dumitre ». 

— « Dubiă, domnule, dublă >, 

Mai târziu Boerescu mi-a mărturisit, că numai odată 
la început, îmi făcuse doză dublă, pe urmă nu, căci îl 
durea inima să mă vadă ajuns și morfinoman. 

Trecut mai târziu la alt spitai, când am cerut seara 
injectia cu morfină, medicul austriac (român bucovi- 
nean) mi-a răspuns: 

— 4 Bătaie, nu moriină. Lasă, scumpule, nu te mai 
deprinde şi cu morfina ». 

Medicul sef al etapelor era doctorui Stanciof. Vred- 
nic de amintit si doctorul ăsta bulgar, Inalt, zdravăn, 
cu un cioc în barbă, caracteristic bulgarilor, cu o voce 
groasă de bas profund, semăna mai mult a măcelar 
decât a doctor, Prietenul meu Gancevici, care lucra 
mai mult cu Stanciof, povestea că odată, pe când 
stăteau împreună la masă — doctorul Stanciof, fiind 
seful spitalelor etapelor, a stat mult în Razgrad —a 
venit un soldat bulgar să-l cheme pe Stanciof, pentrucă 
sosise un biet buigar, popă de sat, bolnav de încurcă- 
tură de mate, boală grabnică şi care nu suferă întâr- 
ziere. Doctorul bulgar a început să bombănească, să 
injure, că-i strică masa —fi plăcea mult să mai în- 
târzie la un păhăruţ, două de vinisor — dar tot a tre- 
buit să se ducă la boinav. Doctorul român cu el. Pune 
buigarul pe popă pe masa de operaţie, ia un cuţit şi-i 
face — nici una, nici două — două tăieturi în cruce pe 
burtă, aşa färä nicio socoteală. Bietul popă a mai clipit 


www.dacoromanica.ro 


80 2ILE DE LAZARET 


de două, trei ori din ochi gi a murit, Si așa Stanciof 
gi-a putut continua prânzul. 

Si acestui doctor, cu faimä de mare chirurg — (si 
încă cum?) m'am apucat eu să-i spun, să-mi facă tre- 
panatie, ca să scap de paralizia care mă amortise tot. 
El mi-a făgăduit pentru ceva mai târziu, 

In așteptare, zilele treceau tot grele si plăgile de 
zăcere nu se închideau. Se vindecase numai rana dela 
cap, adicä se închisese pielea afară, căci înăuntru... 
iar cea dela umăr mai greu, 

De multe ori noaptea aiuram. Ars de sete şi doritor 
de răcoare, mă visam în munţii noştri răcoroşi, pe 
valea Prahovei. A doua zi, după nopţi frământate de 
acestea, răniții bulgari povesteau, făcând haz, altora 
ce inteleseserä din delirul meu. Atunci, în zilele acelea 
seci şi pustii, imi venise hotărirea să-mi scriu romanul 
chinurilor mele. « Zile de lazaret » aveam să-mi numesc 
romanul, căci un nemäsurat, un nesfârşit lazaret era 
Bulgaria pentru mine. 

Dar odată simtindu-mä mai rău, am spus în delir 
— şi totuşi îmi dădeam seama că este delir — cä o să 
mor şi este păcat că o să-mi rămână romanul nescris, 
romanul meu pe care plănuisem să-l intitulez zile de 
lazaret. Unul din bulgarii cari zăceau acolo, a 
povestit şi el ce o fi inteles din aiurările mele şi 
iată că mă trezesc a doua zi cu un pradat bulgar, 
că-mi spune furios, jumătate în româneşte, jumătate 
în bulgäreste: 

— « Mă romanschi, tuca ne e lazaret, tuca guleamă 
bolnija ». (Aici nu e lazaret, aici e spital mare). 


www.dacoromanica.ro 


BILE DE LAZARET 81 


Deci, cum se vede, în limba bulgărească şi vorba 
care arată numele spitalului — Bolniţa —te face să 
zaci | 

In salon cu mine era şi un ţigan din armata noastră. 
Nu știu dacă mai era şi rănit, dar suferea de dizen- 
terie. Lacom, ca orice ţigan, cerea mereu de mâncare, 
mai ales că aceasta îi era mai mult oprită. Asa tiganul, 
invergunat de foame, ameninţă cdată pe cei din 
spital: 

— 4 Las’ că raportez eu la domnu maiur Stanciu, 
că nu-mi dati de mâncarel ». 

Si adevărat că a raportat. I-a apus maiorului, care 
trecea zilnic pe la noi: 

— 4 Să trăiţi, domnule maiur, n'am poftă de mâncare ». 

Altădată vede un pepene lângă patul unui soldat 
bulgar. S'a plâns tot doctorului bulgar, că e pepenele 
lui, că s'a rostogolit dela patul lui la patul bulgarului. 

— « Chiar de ar fi aşa n'ai voie să mănânci pepene. 
Dar eu văd că patul tău e mai la vale si pepenele este 
la deal. Cum s'a urcat pepenele la deal? ». 

Pe Tanase, bulgarul îl ruga veşnic pentru o tigare, 
fagaduindu-i în schimb, că-l pupă... 

..„9i să nu mai credem anecdotele cu ţigani! 

Când am întâlnit mai târziu în lagăr soldaţi din cei 
cari fusese cu mine în spital, la Razgrad, i-am întrebat 
de tiganul cu pepenele. 

— <A murit, domnule. A murit de pântecărae ». 

Era alt soldat român rănit. Acesta era poet. Isi 
scrisese frumos versurile pe un caetel cu scoarte tari. 
In poeziile lui vorbea mereu de copilagii de acasă, care 


i] 


www.dacoromanica.ro 


82 ZILE DE LAZARET 


se gändeau la «täticu lor din sector», Dar odată, 
fiindu-i mai rău, a început să ofteze tot în versuri: 
4 Brätiene, Brätiene, 
« Tu mâncaşi zilele mele ». 

Nu ştiu ce 8'o fi făcut poetul. Caeţelul lui cu versuri 
era mai târziu la unul din lagărul nostru... 

Odată vin la spital mai multe cucoane bulgarce şi 
trec pe ia paturile noastre, lăsându-ne la fiecare câte 
un ștergar, un ou fiert gi un pachet de tutun. Nu știu 
dacă am avut parte de ceva, mi le-au şterpelit repede 
bulgarii-români, ca Tănase, 


* 
* A 


Pe foaia mea de rănit scria că sunt student în litere 
— (în bulgăreşte: po literatura) şi acest lucru a izbit 
pe unii din cei cari ne vizitau mereu. Mai ales liceenii, 
băieţi şi fete — elevelor şi bulgarii, ca şi rușii, le spun 
ghimnaziste şi au despre ele multe cântece epigrama- 
tice — au venit ia mine şi m'au întrebat numai decât, 
fel și chipuri, poate mai mult ca să-şi încerce şi ei cuno- 
stintele de frantuzeste, dar poate, şi pentrucă la vârsta 
lor fragedă, nu erau încă aga dusmänosi, ca cei bătrâni. 
Doi fraţi erau mai ales drägälasi, un băiat din clasa 
VII şi o fetiță din a opta de liceu: Andrei şi Sofca, 
copiii unui medic cu stare din oraş. Copiii mi-au adus-o 
si pe mama lor, o cucoană frumoasă şi destul de tânără 
încă. Ba, când le-a venit si părintele in concediu de 
pe front, l-au întrebat despre cazul meu, pentrucă nu 
l-au putut aduce gi pe el să mă vadă. Baietelul imi 
tot vorbea despre un scriitor român, căzut la Turtu- 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 83 


caia gi cu care făcuse o bucată de drum spre Razgrad, 
escortându-l. Cunoştea bine activitatea unei cunoscute 
reviste dela noi şi deplângea trecerea României în 
tabăra opusă puterilor centrale. Deşi era, — ca toţi 
tinerii — aprins patriot bulgar, alte aluzii ta politica 
noastră n'a ma! făcut şi nici nu mi-a imputat nimic 
din cele ce se puneau, de obiceiu, pe socoteala româ- 
nilor. Celor doi frați nimic nu le părea prea bun ca 
să-mi aducă. Ba mai aduceau şi pe alti prieteni si 
prietene de ai lor. De sigur că veneau mai ales cei cu 
cunoștințe de frantuzeste, ceilalţi nu voiau să se facă 
de râs, Mi-amintesc de o fetiţă bondoacă, rosie la fata 
ca un măr şi cu o faţă de păpuşă, Olga Sirebrova, care 
venea şi-mi dădea în cărţi. Numele ei fusese Silder- 
mann, dar bulgarii i-l traduseseră în bulgäreste: Silber 
srebro argint şi-i mai adäogaserä şi un of în coadă. 
Tot aga fécuserä cu numele turceşti Ahmed, Mehmed, 
Ahmedo}, Mehmedof si cu al spiterului român ajuns in 
Bulgaria, Turceanu, Torceanof, 

Mai era şi o bulgarcă bătrână, care ajuta in spital. 
Această bătrânică imi veghiase multe nopţi, când imi 
fusese mai rău. Și, mai pe urmă, după ce, mutat din 
spitalul etapelor, în cel comunal, peste 3—4 luni, m'am 
făcut ceva mai bine, intr’o zi de primire, m'am trezit 
cu baba, că vine să mă vadă. Intrebata la poartă, pe 
cine vrea să vadă, răspunsese: 

— # Pe omul fără mâini», cum imi povestea apoi 
Dumitru Boerescu de fata la poartă când venise ea 
la spital. Biata bunicuţă, văzându-mă acum cu mini, 
lăcrămase. (In bulgăreşte baba înseamnă bunică). 


ge 


www.dacoromanica.ro 


64 ZILE DE LAZARET 


Altă bulgarcă ce făcea serviciu la spital era tânără, 
voinică şi bună, dar uritica. 

Mai ştia puţină de tot din frantuzeasca învățată în 
proghimnaziu. Cu mine nu putea vorbi mai mult, se 
despăgubea însă cu Stoiciu, donjuanul dobrogean fera 
văduvă). Mai era una, nu urită, dar infepatä şi răută- 
cioasă. Refugiata din Turtucaia, îmi tot spunea: 

— ¢Frumosa Domnisora, ai?». Astea în pofida 
noastră, a românilor, pe care-i cunoscuse veșnic 
curtenitori. 

De altfel aceastä expresie, am mai gäsit-o si intr’o 
gazetă ilustrată bulgărească, în josul unei caricaturi ce 
reprezenta pe Tartarinul bulgar, Ba: Ganciu, in bufetul 
unei gări, adresând casieritei acest compliment. 

Mai târziu, în lagăr, am citit in franfuzeste Bai 
Ganciu cartea lui Alecu Constantinov, alesul scriitor 
satiric bulgar și am înţeles şi gravura din ziarul bul- 
găresc. Anume: Bat Ganciu, plecat prin centrul Europei, 
aga ca să vadă și el alti oameni si locuri, când ajunge 
într'o gară mare, intră în restaurant gi văzând la bufet 
o fată frumusicä, vrea să-i facă si el un compliment. 
Dar cum să-i spună? Jn bulgäreste, pricepe si el, că 
aceasta nu l-ar înţelege, in turcește, nici atât. Atunci 
ti spune și el în româneşte: « frumoasa domnisora ». Dar 
când fata nu dă niciun semn de înţelegere, Bai Ganciu 
rămâne foarte scandalizat, că nu i-a prețuit compli- 
mentul, deşi i l-a spus într'o limbă europeană. In 
caricatura din ziarul bulgar, cred că Bai Ganciu era 
reprezentat într'o gară românească, triumiător, că 
i se poate înţelege insfargit complimentul. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 85 


Citind cartea lui Alecu Constantinov, râdeam gi mă 
răcoream, văzând cât de bine le-a prins scriitorul 
satiric toate apucăturile bulgarilor. Dar, mi se pare, 
că am citit undeva, că Alecu Constantinov a plătit cu 
vieata această îndrăzneală, că a fost omorit cu cutitele 
ziua namiaza mare, într'o piață a unui oraș. Vezi, 
că se plătește scump luxul de a fi scriitor satiric la 
bulgari ! 


* 
* * 


In salonul cel mare, cam la trei paturi de mine, 
era un bolnav bulgar, urit şi rău. De câteori spuneam, 
ori ceream ceva, el mă ingâna: 

— Un soldat la mine! Câţi? zece-douäzeci, haide, 
fuga | ». 

Era bulgar din Cadrilaterul românesc, — parcă învă- 
tator — şi voia, adică, să mă batjocorească pentru 
ciocoismul ofiţerilor români. Avea şi pleurezie, nu știu 
dacă o fi fost şi rănit. Venea un doctor şi cu un fel de 
seringă-sondă mereu fi tot scotea apă din piept, 
Pentrucă mă cârâia mereu, i-am spus odată scos din 
răbdări: 

— Mai bine, ai pune să-ţi scoată şi apa din cap, 
răutate !» 

Toţi ceilalţi au ras bucuroşi — şi Tănase, — căci era 
uricios tuturor, chiar fraţilor lui, bulgari. 

Intr'o seară un rănit român, un milifian bătrân si 
nalt, s'a sculat greu, sprijinindu-se în cârji, de pe patul 
lui din fundul salonului şi a pornit afară şi el — ca 
omul. Căci bulgarii dobrogeni, cari făceau servicii de 


www.dacoromanica.ro 


86 ZILE DE LAZARET 


infirmieri, nu-i serveau mai deloc pe români, lăsându-i 
să se descurce cum or putea. Si aceştia făceau şi ei, 
ce puteau, bietii oameni! Care era mai uşor rănit, 
mai ieşea pe afară, care nu,... ca pruncii. 

Așa şi bietul bătrân! Il priveam cum înaintează din 
fund, printre paturi, cumpănindu-se greu pe cârjile 
puse în subtiori, când deodată, tocmai când uritul cu 
pleurezia îi spunea răutăcios: 

— dâAșa, îă pas de defilare, așa!» se împiedică de 
piciorul unui pat și se făcu grămadă jos. Căzut pe podea, 
incepu să se sbată, să lovească pământul cu braţele, 
să facă spume la gură. Si toţi se uitau la el. Nimeni 
nu sărea să-l ajute, să-l scoale de acolo. 

— 4 Daţi-i ajutor, ce-l lăsaţi să se chinuie pe jos? », 
le-am strigat eu indignat. 

— «Are ducă-se pe pustii, Domnule ». 

Epilepsia / Am mai văzut-o în războiu, prin spitalele 
pe unde am mai trecut. Mai târziu, în București, in 
spitalul 315, aveam ca vecin de pat pe un ţăran voinic, 
scurt şi îndesat. Stătea liniștit şi, numai îl auzeai, 
— din când în când, — scoțând parcă o mirare, parca 
0 chiuitură ascuţită: fiii / La inceput nu ştiam, ce 
inseamnă asta. Dar un tânăr mai uşor bolnav, se scula 
cum auzea fipätul lung şi ascuţit, repede de pe patul 
lui, venea la ţăranul căzut pe pat, şi-l apuca de de- 
getul mic strângându-i-l cu putere. In felul acesta îi 
mai ușura criza. Cum odată, când îl apucase iar accesul, 
era şi doctorul Q., profesor universitar, i-am spus: 

— 4 Fă-i ceva, Domnule profesor, nu-l vezi, cum se 

» chinwieste ? » 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 87 


— 4 Ei, domnişorule, de când e boala asta? — De 
când lumea. $1 crezi că n'a încercat nimeni să-i facă 
ceva? Dar nu i-a găsit leacul». 

Din salonul cel mare, unde mă sâcâiau mereu nişte 
bulgari răutăcioşi, am fost dus intr’o încăpere mai mică, 
unde erau numai greu răniţi, care in cap, care in gira 
spinării. Toţi erau paralizati ca mine, Şi tot ca gi pe mine 
ii întorcea, când pe o coastă, când pe alta, un sanitar. 
Era unul, fläcäu în toat& firea, greu rănit. O bătrână 
naltă, mäicuta lui, venise din satul ei, de departe gi 
adusese si plapoma, ca să-l acopere mai bine. L-a tot 
veghiat biata bătrână ingrijindu-! ca atunci când 
‘fusese mic, nelăsând pe nimeni să-i ajute la nimic, 

Dar moartea n'a vrut să I-l lase. 

Si tar mureau de lângă mine, si eu nu. Ba, câteodată, 
seara mi-era greu iar şi mă sbăteam să nu mor. 

— « Nu mori, bre, nu mori. Lasă că trece gi asta gi te 
vindeci si te întorci acasă », îmi spunea Stoiciu, care 
era de planton noaptea cu bulgarca cea văduvă. 

— 4 Să treacă şi asta, să mă vindec, să mă fac iar bine, 
ar cum am fosti» — greu lucru! Mi se părea greu 
mai ales când mă gândeam, cum o să urc scări și 
munţi, .. Mă miram chiar, că până atunci suisem şi 
coborisem atâtea scări, ba încă şi munţi. 

Aiară era toamnă caldă gi liniştită. Răniţii mai 
uşor, sau cei cari începuseră să se intremeze, leseau 
pe afară, pe săli, prin curte, coborau scara. ŞI eu stă- 
team pironit în patul de durere! 

M'apuca şi durerea de cap si îmi venea să fug de 
„acolo din pat gi să stau şi eu iar ca oamenii fr picioare, 


www.dacoromanica.ro 


88 ZILE DE LAZARET 


nu tot culcat. De atunci am rămas cu repulsiune pentru 
poziţia de culcat. Când oiu muri, dar cu adevărat, nu 
numai pe hârtie, am să las cu limbă de moarte, să 
mă îngroape în picioare, 


x 
* + 


In salonul cel mic, unde fusesem dus acuma, era 
mai liniștit, mai bine, și nu mai erau toți cu ochii 
pe mine. Ghimnazișiii și ghimnazisiele puteau să vină 
fără să li ae tot tie socoteală, că vin prea des gi că 
arată preferinţe anume străinilor. Dar se învățase şi 
mă tot vizita dintre răniții noştri si un tâmplar român 
din Constanţa. Acesta avusese un picior rupt, dar nu 
aşa de rau, şi putea să umble în cârje, cu piciorul 
spânzurându-i îndoit din genunchiu. Deşi tânăr, își 
lăsase — de inimă rea — 84-1 crească barba. Avea acum 
o barbă mare şi neagră —ca de popă. 

Se mândrea că eu primesc atât de multe vizite 81 
era mereu la mine. Odată vine la mine pe seară, şi, 
aplecându-se, imi sopteste misterios: «ştii că o să ne 
captureze domnule elev? 

—4 Să n6........, ce? 

— «Să ne captureze ». 

— 4 Cine ? ». 

— 4 Averescu, cine altul? Ci-că a trecut Dunărea 
mai jos de Rusciuk si a luat-o încoace. Ca mâine e 
la Razgrad ». 

Se făcea tocmai demonstrația dela Flămânda. Bul- 
garilor le era teamă căci treaba pornise bine la început. 
Erau nelinistiti şi chiar luau unele măsuri de plecare. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 89 


Si tin’te pe iluzii acuma, că vom fi capturati, scă- 
pati de robiel... 

Dar, după câteva zile, într'o seară, mi-a fost dat să 
aud în oraş o zarvă, un chiloman, de te credeai undeva 
în Africa la un trib de sälbateci. Ce era? — Demonstrația 
se sfârgise și bulgarii oftaseră tare usurati. 

Bucuria lor așa de sălbatecă dovedea cât de mare le 
fusese frica. 

La câteva zile au apărut articole şi ilustraţii în zia- 
rele bulgărești, în care se arăta că tot românii pier- 
duseră mai mult. O foaie ilustrată — Az znam vsicico — 
«ştiu tot», ca frantuzescul Je sats tout, mă rog! —pu- 
blica multe ilustraţii culese la faţa locului. 

Si aga, in războiu, n'am fost și capturat. 

Mai târziu ceva, când iar se pornise un svon de captu- 
rare, Locotenentul I. Popa, tovarășul meu de spital, 
spuse doctorului Burlă, român bucovinean, şeful echi- 
pei sanitare austriace. 

— Ce ne facem, Domnule Doctor? nu ne gâtuie bul- 
garii înainte de a fugi? 

— «Nu purta grijă, măi frate. Am 200 de patroane 
(cartuşe) si mă pun cu burg-ul meu (ordonanța) de 
pază. Dar numai să dea Dumnezeu să vie odată româ- 
naşii noştri ș... 

Eu spusesem mereu doctorului Stanciof de trepa- 
natia ce doream să-mi facă şi el, spre spaima priete- 
nilor mei, doctori români, aflaţi prizonieri, voia să 
mă opereze. Operase el și până atunci pe câţiva răniţi, 
unii fa cap, alţii Ja gira spinării, dar nu vindecase pe 
niciunul. Toft muriseră. 


www.dacoromanica.ro 


$0 ZILE DE LAZARET 


Era gi grea operaţia, fara niciun fel de aparat de 
radiografie, ca să se vadă mai întâi ce şi unde să opereze. 

— 4 Hait, o să-l dea gata si pe bietul nostru băiat» 
spuneau toţi medicii români şi mai ales Gancevici. 

Dar, fie că vreunul din ei— poate Gancevici — i 
spusese pe departe, că ar fi nevoie şi de alte mijloace 
medicale, pentru operaţia mea, fie din altă pricină, 
mă trezesc într'o zi cu geful, Maiorul Stanciof, că-mi 
spune: 

— a Ştii ceva, Domnule...? m'am gândit la ope- 
ratia pe care vrei să ţi-o fac la cap. În oraș a venit o 
echipă de doctori austriaci si lucrează la spitalul ora- 
gului. Unul e specialist în chirurgie dela Viena şi poate 
să te opereze. O să viu gi eu când ţi-o face operaţia. 
Vrei să te trec la spitalul ăla, în loc să te trimet departe 
la Vrata? Până la Vrata e drum lung şi greu numai 
cu căruţa. Tu poate mori pe drum». 

— 4 Vreau mai bine, să mă treceţi la spitalul Aus- 
triacilor ». 

Aşa dar, după vre-o două zile în care micii mei prie- 
“teni şi prietene au fost înştiinţaţi despre mutarea mea 
şi, după ce ei mi-au spus că în noul spital nu mai 
avea să fie ca în cel al etapelor, să intre civilii ori 
când si cum, ci numai de două ori pe săptămână, — Joia 
si Duminica, —intr’o dimineaţă, patru brancardieri 
au ridicat două tărgi, una cu mine şi alta cu Locote- 
nentul Ion Popa si haida-ha haida-ha dela spitalul 
etapelor la spitalul orașului. Până atunci eu gi Loco- 
:tenentul, nu ne cunoscusem, căci eu zăcusem numai 
între cei prea greu răniţi, intro parte a spitalului, el 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARBT 91 


în altă parte. Nu că din cealaltă parte a spitalului n’ar 
fi murit niciunul, — gi români şi bulgari — dar aga 
apucasem unul într'o parte, altul in alta, Ba din 
partea cealaltä a spitalului unde zäcuse locotenentul 
I, Popa, câteva zile la urmă, urlase necontenit un biet 
rănit român, fäcänd ba ca huhurezul, ba ca o cucuvea, 
până ce amortise, 

Locotenentul Popa imi spunea mai în urmă, că-l 
impresionaseră mult cele dintâi vorbe ale mele: 

« Bi, domnule locotenent, dumneata ai un picior rupt 
şi nu poţi să te mişti de loc, dar cel putin esti mat 
norocos ca mine, că poți mișca mâinile, pe când eu 
atau ca un butuc şi fără picioare şi fara mâinile, 

Drumul până la spitalul oraşului nu era scurt, 
Brancardierii suflau greu si se opreau des să se mai 
odihnească, La un popas— spitalul era afară din 
oraş — văzul că se opriseră aproape de cimitirul locului. 

— 4 Hä, ha, uite că sosim la cimitir pe năsălie, dar 
nu intrăm în el, ci trecem pe alături mai departe ». 

— 4 Incä-ti mai arde si de spirite, imi replică mai 
aspru locotenentul, şi eu tăcui pe urmă tot drumul. 


x * x 


Ajunserăm gi ia spital. Brancardierii lăsară targile 
jos pe o sală îngustă, între intrare, spiterie şi pavi- 
lionul principal. 

Medici bulgari intrau si ieseau, forfotind în jurul 
nostru. 

"Când, deodatä, zării un chip cunoscut de doctor 
roman. 


www.dacoromanica.ro 


93 ZILE DE LAZARET 


— «Doctor Nistor, Doctor Nistor s! strigai eu, cât 
putui, pentru cunoscutul meu. 

— 4 Măi omule, da nu mai taci din gură, sâcâi lumea 
mereu 9! imi luă gi acum vorba din gură locotenentul, 
care părea destul de sanchiu. 

Dar cel strigat de mine era un bun şi cunoscut 
medic din portul dunărean unde-mi făcusem liceul, se 
apropie curios, să vadă cine il strigă, si când îi spusei 
cine sunt, începu: 

— «0. bată-te să te bată norocul, măi copile, 
că nenorocul văd că te-a lovit în plin. Dar, cum 
de ai ajuns până aicea? că parcă n’ai fost la Tur- 
tucaia ? » 

—<¢«Am căzut la o săptămână după Turtucaia 
şi am ajuns gi aci după ce am colindat prin 
Cadrilater ». 

— A, tu eşti, se vede, cazul interesant trimis spita- 
lului dela etape? ». 

Pe urmä plecä gi se tntoarse repede cu alti doi doc- 
tori, aceştia bine echipati, în bluze albe sclipitoare, 
pe când prietenul meu era tot în uniforma verde 
românească, Cei doi noui veniţi erau austriacii, — avs- 
trtischi, cum le spuneau bulgarii. Unul, șeful echipei, 
era potrivit de statură, dacă nu chiar mărunt, cu un 
obraz alb-rogu de mocănaș, având în persoana lui 
grasufa, ceva deschis, prietenos, mai ales ochii îi avea 
veşnic râzätori. Acesta era doctorul Burid, docent de 
chirurgie la Viena. 

— « Burlă? spusei eu, Burlă? Nu sunteţi nepotul 
junimistului Vasile Burlă, dela Iaşi? ». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 93 


—¢Da, scumpule, da. Un moş al meu a fost pro- 
fesor la {agi pe vremea Junimii. Dar văd că știi bine 
toate lucrurile astea! ». 

— € Ştie, ştie, că învăţa bine la liceu la noi, la...» 
adaose doctorul Nistor. 

— « Știe şi n'a uitat nimic, numai nu poate să mai 
miște deloc. 

Da, adevărat, interesant caz. la să-l cercetăm mai 
de aproape. — Komm, Stanislas!» Insotitorul lui Burlä 
era un tânăr polonez blond roscovan, om bun, dar 
fără nimic deosebit, 

Toţi cei trei doctori mă cercetară, sterser4 şi pan- 
sară vreo trei ore. Auzeam mereu pe doctorul Burlă 
spunând: fractura, tabula interna, hematom, decubi- 
tus ş.a, Insemna adică, spărtura peretelui dinăuntru 
al festei capului, pumn de sânge închegat, plăgi de 
zăcere, Întorcându-se către mine imi spuse: 

— « Scumpule, bulgarii ăştia te-ar fi dat gata, dar 
eu o sä te fac bine, să stiil ». 

După ce găti cu examinatul gi pansatul, când îi 
pomenii de trepanatie, răspunse: 

— « Bătaie », apoi mai încet la ureche: « nu mai stărui 
cu trepanatia, că asta înseamnă moarte sigură. Aici 
n’avem nimic din cele trebuitoare pentru o operaţie aga 
de grea. Taci din gură şi ai încredere, că eu te scape. 

Iar când îi spusei seara de injecfia cu morfină, puse 
de-mi dete în schimb un pähärut de cognac, încât 
amortii îmbătat în prima seară. 

Până atunci, bulgarii, când mă pansau, dădeau 
peste răni cu desinfectante puternice, — cu iod-ben- 


www.dacoromanica.ro 


94 ZILE DE LAZARET 


zing — care imi iritau plăgile mai mult decât le făceau 
să se închidă. Doctorul Burlă mă stergea cu grăsimi 
curate, lin, uşor, să nu supere rănile, apoi mi le izola 
cu toţi colacii de gumă din spital, aga că zăceam ca pe 
roate de automobil. 

Am uitat să spun mai înainte, că în spitalul etapelor 
mai erau ca sanitari bulgari şi niște armeni — mi-amin- 
tesc pe Sarchiz Ciolachian, scurt şi îndesat și evrei 
spanioli, din care mi-a rămas în amintire Marco Ben 
Rey, tânăr blond, spânatec, nalt, cu rude în negusto- 
rimea bucureșteană, pe Str. Gabroveni. Ciolachian 
arăta românilor o deosebită prietenie și mă încuraja în 
soaptä că o să meargă bine si pe frontul românesc, 
că francezii au trimes românilor pe generalul Berthelot, 
cu multi specialişti, că înfrângerile de până acuma 
au arătat mai mult că soldatul român n'a fost deprins 
cu războiul (aguérri). 

In spitalul etapelor găsise tocmai la sfârşitul şederii 
mele un colac de gumă gi mi-l asezase sub trupul meu 
împreună cu Dumitru Boerescu. 


+ 
+ * 


In noul spital incäpui pe mâna doctorului Burla, 
care se puse cu toată inima gi ştiinţa lui să mă vin- 
dece. In fiece zi, cât am fost cu răni de pansat, în 
fiecare zi a venit si m'a pansat. Nu mă mai ducea în 
sala de operaţie, să mă mai chinuiesc pe masa învelită 
cu metal şi tare si rece, ci venea chiar la patul meu 
cu toate cele trebuincioase. Dar el spunea că atâta 
nu este de ajuns. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 95 


— « Scumpule, trebue să mănânci gi iar să mănânci, 
să mănânci mult și multe. Nu vezi că ai ajuns pielea 
si osul? 

Și mă puse în portie, ca pe orice ofiţer bulgar. In 
privinţa asta nu admitea nicio deosebire şi înţelegea să 
arate că este geful medical al spitalului. Pe urmă 
venea mereu să mă vadă şi peste zi. Dacă mă găsea 
mâncând, mă întreba: 

— 4 Guştează bine papica? ». 

— 4 Adică, schmekt gut die Nahrung ? ». 

— € Intocmai, o batä-te norocul, scumpule | ». 

Si-i râdeau ochii ca unei mame, când îşi privește 
copilul. Adăuga de multe ori: 

— «Hai, fii mai vesell O să-ţi aduc Furnica, să te 
mai înveselești ». Si mai în urmă, ceva mai încet: 

— «Lasă, nu mai fi trist, că tot not o să iegim dea- 
supra ». 

— «Noi? Care not». 

—«Cum, care noi? Not românii. Ascultă-mă bine 
scumpule, și să rămână între noi, eu le cunosc mai 
bine decât altul starea: 

Asta este cea din urmă sforjare pe care au fäcut-0 
duşmanii nostri. După asta, nu mai urmează decât 
desfacerea pentru ei. 

Ascultă-mă bine pe mine şi ai să vezi că am avut 
dreptate. 

România Mare tot o să se facă și eu o să fiu profesor 
universitar la medicină. Dacă nu s'o face la Cernăuţi, 
în Bucovina noastră, facultate de medicină, eu o să 
fiu profesor la cea din București s. 


www.dacoromanica.ro 


6 #ILE DE LAZARET 


Om de inimă, doctorul Burlä se sbătea numai ca să 
ugureze pe răniții români. Seful administrativ al spi- 
talului era un locot.-colonel bulgar Mustacof, care 
invätase prin Rusia medicina. El nu vedea eu ochi 
buni preferințele lui Burlä si cătase să se amestece 
gi la medicină. Dar doctorul Burlă il repezea totdeauna 
pe româneste, căci Mustacof ştia si el româneşte si, 
bineînţeles, nu se arătase că ştie, după obiceiul bul- 
găresc, până trebuise să dea replica lui Burlă, tare, 
în ruptul capului n'ar fi vorbit bulgăreşte; căci el, 
totdeauna când avea nevoie de vreun sanitar bulgar, 
il striga tare, de răsuna: — 4 Fisior, ei n'auzi/ 
Fisior ! 3, 

— 4 Dumneata, spusese el lui Mustacof, să stai la 
iaurt şi lapte dulce, să vezi numai de aprovizionarea 
spitalului ; medicina lasă-mi-o mie şi nu te amesteca 
in ea, căci nu te pricepi | ». 

Pentrucä doctorul Burlä căuta pe răniții români 
mai cu tragere de inimă. Pe cei bulgari, dacă i-i aduceau 
să le tae mâini, picioare, el li le tăia, fără să stea pe 
gânduri, pe când românilor căuta, pe cât putea, să le 
crute braţele, picioarele. 

— «Lasă, măi frate, că sunt oameni muncitori şi 
ce-o să facă ei fără o mână, fără un picior? Să vedem, 
ai încercăm, poate să-i scăpăm de tăiere s. 

Mie-mi făcea zilnic ca un fel de corset de vata. 

— «Mai cu economie la vată, domnule doctor, că 
bulgarii nu mai au şi bombănesc mereu si înjură, că 
nu le rămâne pentru răniții lor e, spunea Radu Batog, 
sanitar căzut prizonier la Turtucaia. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 97 


— 4 Lasă mă, că ăsta e frate de-al nostru. Să-i dăm 
tot ce avem, să-i dăm tot ce găsim. Bulgarii n'au ce 
le trebue? Atunci de ce n’au stat cu fundul (el spunea 
verde) pe vatră şi s'au mai apucat de razboiu? ». 

Și pentrucă i se părea că tot nu mă hrănesc destul, 
spusese si prin oraș, pe la cucoane prietene, — avea un 
adevărat stat major de fete, românașul nostru, si cu 
toate venea la pansat, —că este în spital un ofiţer 
român, greu rănit, care trebue musai să scape şi numai 
cu hrană bună și multă se poate asta, — si a început 
să-mi vină din oraș, ba câte o găină friptä, ba mere, 
ba pachetele cu ciocolată. 

Ce mă mai luau în urmă peste picior tovarășii de 
cameră, ofiţerii bulgari, că ciocolata avea marca 
« Liebling» si era trimeasă de cucoane mai trecute! 

Alte Schachtel, spunea răutăcios K. Serafimof. 

Dar eram așa de prăpădit pe vremea aceea, că nicio 
clipă n'am avut vreun gând lumesc, față de atâtea 
fete şi cucoane care veneau mereu. Dealtiel, să spun 
drept, pentru toate femeile şi fetele ce mi-au arătat 
bunătate în zilele grele ale zăcerii, aveam sentimente 
de copilas mic. Pe toate le socoteam mämici. Si în sufletul 
meu n’ar mai fi încăput atunci altfel de sentimente, 

Mititica mea prietenă Olga Srebrova venea mereu 
si plăcerea ei era să-mi dea cu lingurita lapte si pe 
urmă să-mi dea în cărţi, 

— «Mă, ca mâine, astea o să vină şi cu biberonul», 
imi spunea răutăcios pe urmă locotenentul Popa, căci 
cum am mai spus mai înainte, neputând să tin nimic 
în mână, mi se dădea să mănânc în gură ca la prunci, 


? 


www.dacoromanica.ro 


98 ZILE DE LAZARET 


Probabil cam mârâiseră bulgarii si când veniseră 
Andrei şi Sofca si mama lor, căci aceasta spusese: 

— « Nisto, nisto, beden e tăi mlad». (Nu-i nimic, 
bietul e aşa de tânăr). 


E 
3 * 


Doctorul Burlä era ajutat si de vreo câteva infir- 
miere externe dintre care una ştia româneşte. 

-Dar spitalul mai avea şi două surori de caritate, de 
meserie. Acestea erau interne. Una era uriticä şi cârnă 
şi, deşi bulgarcă, n'avea inimă rea; cealaltă era mai 
frumoasă, cu ochii mari negri. Păcat că era prea grasă, 
mai ales că nu era nici naltă. Era grecoaică. 

Bulgarii o tot necăjeau că e venizelistă, adică parti- 
zană a noastră, mai degrabă, decât a lor. Mi se pare 
că nu era mult, de când Venizelos se despärtise de 
conducerea oficială a Greciei care, sub Regele Con- 
stantin, ar fi fost mai degrabă alături de Germani, 
deși pe aliaţii acestora pe Bulgari, nu-i putea 
suferi, 

Pe sora venizelistă o chema Ceamurova. 

Odată Sestra Ceamurova citea o carte. Am cerut să 
văd ce carte. Era Strädaniela na mlad Werther, adică 
suferinţele tânărului Werther. Cum rămăsesem pe gân- 
duri, amintindu-mi de vremea când citisem şi eu cartea, 
venizelista, fatä bună şi veselă, îmi spusese: 

— 4 Ti Werther, az Loti» (Tu Werther, eu Loti) si 
aga rămăsesem apoi. 

Știa tot spitalul, dar nu spunea nimeni nimic. Inte- 
legeau chiar și bulgarii că e o glumă, fără perspective. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 99 


Buna soră ajuta foarte muit pe doctorul Buriă. Ea 
avea în grijă mâncarea pavilionului cu ofiţeri şi venea 
în fiecare zi să scrie, pentru a doua zi la fiecare, ce 
anume mâncăruri să se dea, Si avea grijă nu numai 
ca să nu siârșesc ca eroul lui Goethe, dar nici să sufer 
şi de foame, 

Deși fată veselă, nu prea făcea haz de glumele ofi- 
terilor bulgari, căci tovarășul nostru de cameră Sera- 
fimof, o făcea... broască ţestoasă. Ea replicase la 
acest... compliment bulgăresc, spunându-i broască 
sadea, 

— «Ba chiar broască râioasă », gândeam eu. 

De aceea, pärea cä preferä mai degrabä pe bietul 
Werther, care stătea însă pironit pe patul de durere, 

Dar şi aga, biata fată se ferea s{ vină prea des, ori 
să întârzie prea mult în camera unde zăceam, căci 
atâta le-ar fi trebuit bulgarilor celor veşnic bănuitori. . . 

Cum am mai spus, doctorul Burlă vedea de toţi 
românii ca un frate, 

Răniţii bulgari, dacă mureau, după ce-i opera el, nu 
însemna vina lui, ci a bulgarilor care-i aduseseră toc- 
mai atunci, când starea le era desnădăjduită, după 
ce-i îngrijise prost câte un felcer bulgar, cum era si la 
spitalul nostru, unu Bai Chiro, bulgar uriaş și mustä- 
cios, fost subchirurg la Silistra. Sanchiu ca toţi bul- 
garii, bombănea mereu și avea pretenţie că el se pri- 
cepe mai bine la frânturi de oase, decât doctorii. Mi 
se recomandase chiar el singur: « Doctor Chiro », 

Bai Chiro mai avea în spital un aliat împotriva 
doctorului Burlă. Era un sergent rezervist, şeful 


ce 


www.dacoromanica.ro 


100 ZILE DE LAZARET 


aprovizionării, ori econom-domachina. Cum gradul de ser- 
gent se arată la bulgari prin niște inele galbene de mă- 
tăsică puse la epoleti, eu îl luasem drept căpitan, când 
îl văzusem plimbându-se mândru ca Napoleon printre 
paturile noastre. li spusesem dar căpitan si bulgarul 
se umflase în pene și-i rămăsesem chiar mai simpatic. 

Cu el se războia mereu Sestra Ceamurova, căci de 
el atârnau toate ce ni se dădeau de mâncare. Era 
increzut tare gi Ceamurova râdea de el, silabisindu-i 
porecla ce i-o dăduseră bulgarii din spital: Az znam 
osici-co, ştiu tot. 

In oraş, toți câți aveau bolnavi de căutat, alergau 
la medicii români, cari erau toţi foarte buni, aşa că, 
fiind şi chemați numai ei de toată lumea, doctorii 
bulgari nu mai aveau niciun musteriu. Bulgarii au 
luat atunci măsura ca nicio farmacie să nu mai facă 
vreo reţetă iscălită de doctor român. Nici cu asta n'au 
făcut nimic, căci suferinzii căutau mai întâi vindecare 
şi nu se întrebau, de unde le vine aceasta. Aici nu 
mai încăpea patriotism, chiar pentru bulgari, Asa că 
chemau tot pe doctorii români si retetele le iscălea... 
Dr. Burlă. Ajunseseră farmaciile, de făceau numai 
rețete Dr. Burlă. 

Pentru toate astea, adăogate la cele din spital, au în- 
ceput să-l reclame la «divizia austriacă din Sofia ». 

Si în timpul acesta, starea mea era tot proastă. Tot 
nu-mi puteam găsi odihnă zi si noapte, Mereu con- 
vulsiuni, mereu svârcoliri, cu desnădejdea câteodată 
că n’o să mă mai văd mai binişor. Mă tot mutau din 
pavilion în pavilion. Asa aveam tot felul de tovarăși 


www.dacoromanica.ro 


ZILE LE LAZARET 101 


gi români, şi turci, şi bulgari, si sârbi. Noaptea mai 
ales îi auzeam gemând in toate limbile Balcanilor: 0} 
ziceau românii, aman turcii, umre (mor) bulgarii, 
Mai auzeam pe unul spunând parcă pe lafineste, mirum. 
Mă întrebam, cine putea spune pe latineste că e mi- 
nunat, că de minunat, nu mai avea cum să fie mai 
minunat şi tocmai mai târziu m'am lămurit, că nu 
vorbea nimeni latineşte, ci numai un biet sârb ofta 
pe limba lui: umirum (mor). Un român, după ope- 
ratie — număra mereu: unu, doi, trei, până la nouă, 
cum numărase sub masca de cloroform. 

Acesta era unul slab, prăpădit, soldatul Hodorog, de 
prin părţile Brăilei. A si murit, chiar cum l-a operat, 
Parcă-i văd chipul ca de ceară, în care deabia mai 
ardeau înfundaţi ochii, cari mai aruncau, totuşi, parcă 
o rugăciune mută, Erau alţii mai ușor răniţi, care 
mergeau spre bine, Era un oltean Dincă, flăcău voinic 
şi potolit, Avusese un picior rupt, dar osul se fiersese 
la loc, gi piciorul chiar n'avea să-i rămână mai scurt 
prea mult, 

— «la o să merg şi eu, de parcă tot oiu pune la po- 
rumb », spunea el, vrând adică să arate că schiopä- 
tarea n’o să fie mare lucru. Era dintr'un loc, unde 
se seamănă porumbul în cuiburi, cuiburi, ca fasolea, 
de unde-i venise să spună aga. 

— « Apoi am avut la mine, domnule, am avut bani, 
bani multi, fo trei zece de ruble şi-i ascunsesem bine, 
îi cusesem in betelie ». 

— «Cât ai avut, ma Dinca? ». 

— + Trei zeci de ruble, domnule », 


www.dacoromanica.ro 


192 ZILE DE LAZARET 


— «Cum ruble, măi Dincä? ». 

—«Trei zeci de bucăţi de argint de doi lei now, 
nouti, cu zimfi, aga, ca pentru vreme rea. Si mi-au 
prins bine, — nu mi i-au găsit bulgarii şi m'am olejit 
şi eu cu ei. Ba, pe urmă, văzându-mă aşa de norocos 
la ascuns, mi-au mai dat şi alţii să le ţin banii, mi-a 
dat și săracul sergent de dincolo, din pavilionul dela 
poartă, din salonul ăl mare». 

Căci în spital mai zăcea un român, greu rănit, un 
sergent. 

Barat tânăr şi frumos ca o cadră zăcea mut aproape, 
nevoind nimic, necerând nimic. 

— « Mănâncă, scumpule, mănâncă, să prinzi pu- 
teri!» il ruga mereu bunul Burlă şi toţi ceilalţi, chiar 
bulgarii. 

Dar sergentul cel frumos rămânea tot indiferent. și 
se imputina din zi în zi, până ce, ajunsa aproape de 
sfârşit, vieata a mai avut o räbufnire înapoi şi băie- 
țandrul a cerut de mâncare. Si a mâncat grăbit şi 
mult, ca să scape, dar era prea târziu, 

Cu câteva zile înainte de a muri, si-a adus aminte 
și de banii daţi în păstrare lui Dincă şi a trimes să-i 
ceară, 

O infirmieră externă, cea care ştia româneşte, — era 
fiica unui funcţionar dela o societate de navigaţie pe 
Dunăre, — veni intr’o după masă in camera in care 
eram eu şi întrebă: 

— 4 Care e Dinca? ». 

— 4 Eur. 

— 4 Șă-mi dai banii sergentului, aga a zis el », 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 403 


Si Dincă gi-a scotocit frumos betelia pantalonilor, 
de unde a scos vreo 3—4 bucăţi de ruble si le-a dat 
infirmierei. 


* 
# * 


Doctorul Burlă imi spunea mereu că un hkematom, 
adicä un pumn de sânge inchegat, apasä asupra cre- 
ierului meu gi până s’0 resorbi (s'0 risipi) acesta, o 
să-mi fie rău, o să am convulsiuni. Capul mi se învâr- 
tea pe pernă mereu acuma şi până atunci nici nu-l 
clinteam. Piciorul stâng de asemenea, de atâta fncor- 
dare, se îndoia din genunchiu și-l aduceam mai sus. 
Burlă, dădea pătura la o parte şi, aproape cu lacră- 
mile în ochi, chema pe polonez: 

— 4 Schauen Sie, Stanislas! ». 

El îmi spunea că de acuma, mi se trezeşte tot trupul 
din amortire, că ce-a fost mai greu, a trecut, Dar eu 
tot nu-mi găseam odihnă să zac mai liniștit. Până 
intr’o zi, am spus lui Tănase, sanitarul, să mă așeze 
pe spate pe un colac de gumă și așa în sfârșit m'am 
liniştit. Tănase, sanitarul, nu era același Tănase, bul- 
garul dobrogean. Acesta era un ţăran din satele de 
lângă Bucureşti, lăptar de meserie. Ştiind bulgäreste, 
fusese oprit în spital. Ajuta pe români cât putea, 
numai cu locotenentul Popa nu se avea bine. 

Locotenentul toată ziua citea si repeta versuri fran- 
tuzesti dintr’o cärtulie populară frantuzeascä, un fel 
de antologie. 

« Quand je mourrai, mes amis, 

« Plantez un saule au cimetitre.,, 3 


www.dacoromanica.ro 


104 ZILE DE LAZARET 


— 4 Ba eu zic, că tot mai frumos spune Eminescu: 

« De-oiu adormi curând, 

« In noaptea uitării, 

a Să mă duceti, tăcând 

« La marginea mării ș, 

il intrerupsei eu. 
„-— «Ştie tiganul, ce e gofranul», replica iar Popa. 
Si nu ne intelegeam de loc, mai ales la inceput... 

După ce mi-am găsit in sfârşit « poziţia ideală de 
zăcere », vindecarea mea a urmat văzând cu ochii. 

După piciorul stâng, s'a trezit mâna stângă, apoi 
mai greu cea dreaptă și încă şi mai greu piciorul drept, 
care mi-a rămas până la urmă, tot mai moale, mai 
ales din glesnă, de unde cădea bleg şi fără putere, 
Imi urmăream cu mare curiozitate si fericire nerăb- 
dătoare trezirea treptată a trupului meu. O prietenă 
a doctorului Burlă mi-a adus mere si eu am fost aga 
de mândru, aşa de bucuros, când am putut ţinea în 
mână, eu, un măr şi să-l duc la gură! Am întins si 
sărmanului Hodorog un măr, dar lui i se si turbura- 
seră ochii de pânzele morţii. 

Cu mâna stângă imi ridicam pe cea dreaptă, mai 
târzie, până la gură. 

Ce nouă mi se părea iarăși lumea! Ca în dimineața 
de 1 Septemvrie. 

Stăteam iar cu fata în sus, cu ochii în tavan, Pe ferestre 
intra soarele dulce de sfârşit de toamnă, iar aeropla- 
nele nemtesti bâzâiau parcă mai prietenos pe sus... 

.. Dar doctorul Burlă tot nu era mulţumit. El se 
dădea de ceasul morţii că spitalul n’are baie şi nicio 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 105 


maşinuţă electrică pentru masaj, Lipsa bäiei n'a avut 
cum s’o dreagă, dar intr’o zi ga suit în podul spita- 
lului cu barș-ul lui şi a cotrobăit peste tot si pe urmă 
a apărut präfuit, asudat, cu ate de paianjen peste tot, 
dar triumfätor, cu o cutie in brațe. Era o masinutä 
electrică veche, cred dela începuturile maşinilor elec- 
trice, la care se producea curentul prin învârtirea unei 
manivele. A dres-o el, a cârpit-o, mai cu sârmă, mai 
cu sfoară și a inceput să-mi facă masaj cu ea. Stanislas, 
doctorul polonez, invartea şi doctorul Burlă imi punea 
electrozii pe mâini, pe picioare. 

Degetul mic si cu cel alăturat dela mâna stângă 
imi rămăseseră tepene, lucii şi drepte ca nişte cuie 
— unde braţul se sprijinise numai în cot, cum stăteam 
eu culcat pe spate, amorfiserä, 

Dar cum le-a pus electrodul, degetele s'au incoläcit 
pe el şi s'au desmorfit. Pe urmă masajul meu electric 
ajunsese o petrecere pentru tot spitalul. Care mai de 
care, chiar din răniții bulgari, cari se puteau scula gi 
umbla, veneau și învârteau la masinuta electrică, Acea- 
sta, cu cât învârteai mai repede, cu atât dădea curent 
mai puternic, deci mai dureros. Eu tipam, protestam, 
strigam mai încet, dar binevoitorii învârteau bârje, bârje 
(repede, repede) ca să mă vindece mai repede, chiar 
dintr'odatà. 

Ei! dacă s'ar putea vindecare dintr’odata! Neno- 
rocirea vine călare, cu trenul chiar, şi de plecat, pleacă 
pe jos, dacă pleacă. Vindecare dintr'odată! Visul tu- 


turor suferinzilor. 


k 
k * 


www.dacoromanica.ro 


106 ZILE DE LAZARET 


Bulgarii adunaseră la urmă in pavilionul nostru pe 
toți ofiţerii răniţi. Români eram numai doi, rus era 
unu gi ceilalţi bulgari. Rusul și cu aproape toți bul- 
garii erau uşor răniţi. Intre aceștia era şi un artilerist, 
nalt şi rău, mai ales gelos şi cu grijă, ca nu cumva 
să se uite vreo bulgarcă la noi românii. Toată ziua 
venea şi se certa cu locotenentul Popa, dar, cum nu 
ştia decât bulgäreste, trebuia să i se traducă în nem- 
teste ca să priceapă locotenentul. Il auzeai mereu adre- 
sându-se lui Serafimof, care ştia nemteste: 

——«Cdaji-mu po nemschi... (spune-i pe nemteste). 
Cum mai avea ceva nou, vreo imputare, il vedeam 
apărând pe uşă in mers legănat ca o ratä si începând: 
— 4 Cäji-mux şi celelalte. Era ușor rănit la călcâiu. 
Altfel vesel, toată ziua cânta cu tovarășii lui de ca- 
mera, [lie Bencef și Victor Pavlovici Mihailov, rusul. 

Pentru ei era © petrecere toată ziua în spital, iar 
mai la urmă, noaptea, ieșeau şi în oraș. De acolo se 
întorceau veseli, căci după cum cântau ei: 

« Vino pia 

6 I rachia » (Vin beau si rachiu), 
nu se dădeau in lături dela guleaiu, Rusul însă observa 
că în ruseste guleaiu înseamnă mai mult plimbare, pe 
când ei înțelegeau chef. 

Rusul îi invätase si un cântec revoluționar rusesc, 
cântec care — zicea el—se cânta noaptea din celulă 
în celulă, de către toţi politici, în Sibir. 

Era singurul cântec mai frumos și-mi plăcea să-l aud 
cum se revarsă lin şi melodios, mai întâi pe o singură 
voce, desfăcându-se armonios apoi pe două gi trei voci. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 107 


Intr'o seară, veselii bulgari, când sau întors din 
oraş mai cu chef, au venit însoţiţi si de ofiţeri aviatori 
germani — bulgarii le ziceau aeropiangii — şi ne-au 
deschis uşa camerei, unde zăceam cei greu răniți, între 
cari și un bulgar, student în Elveţia, la Zürich, ca să 
salute pe prietenul lor bulgar. « Aeroplangiiis nemți 
însă au declarat repede că nu trebue să vorbească şi 
cu noi, cei dot români (nicht sprechen). A fost singura 
manifestare duşmănoasă a germanilor pe cari i-am 
întâlnit în Bulgaria. 

Artileristul cel gelos pe vizitatorii cari veneau din 
oraş pentru noi și mai ales, pe vizitatoare, mai întâi 
le-a bombănit mai în surdină, apoi le-a ocărit mai tare, 
până ce într'o bună zi — o Joi de primire, — le-a făcut 
un scandal mare şi le-a gonit, căci era o ruşine din 
partea lor să lege prietenie, sau să facă ochi dulci unor 
români, Af Bulgarii sunt mai turci decât turcii, sunt 
foarte bänuitori si ar fi omorît cred cu pietre pe neno- 
rocita care ar îi îndrăznit să meargă mai departe. Aşa 
că din prietenele mele n'a mai venit niciuna. Numai 
târziu a mai venit odatä soția doctorului bulgar, mama 
lui Andrei si a Sofcăi, a adus ceva pentru toţi, deci 
$i pentru mine, şi mi-a soptit repede, că fiica ei imi 
trimete complimente, 

Cu mine nu prea aveau ei așa multe de împărţit, 
cât aveau cu tovarășul meu de cameră, locotenentul 
Popa. Dintre soldaţii acestuia, erau unii bulgari pri- 
zonieri şi pentrucă el fusese nu prea blând la companie, 
acuma se răzbunau, denunțându-l bulgarilor si asmu- 
tindu-i mereu în contra lui. De fafa cu mine, un bulgar 


www.dacoromanica.ro 


108 ZILE DE LAZARET 


din fostii lui soldati, care acuma fäcea pe bärbierul, 
l-a făcut șarpe. 

I-am spus dar locotenentului: 

— « Domnule locotenent, mai bine lasă-ți barbă, 
decât să mai umble ăsta cu briciul pe beregata dumitale». 

Dar Popa era un om cu orânduială și muncitor. Osândit 
la nemişcare, cu un picior în ghips, toată ziua învăţa bulga- 
reste. Neavând carte pentru asa ceva, scotea și el ce putea 
dintr’o metodă bulgară. . . pentru invatat limba germană. 

Mai târziu am început şi eu să învăţ oarecum mai 
metodic bulgăreasca de pe cărţile bulgărești, pentru 
învăţat limba îranceză în liceele lor. 

— « Hu-ba-vo mo-mi-ce, Kra-si-va gos-pogi-ta (fru- 
moasa fata, drägutä domnisoarä) silabisea in pofida 
noastră, veselul ilie Bencef, uşor rănit şi mai mult 
deschis şi bun la suflet. 

Si el ironiza — cum mai făcuseră şi alţii — apucätu- 
rile românilor de a fi veşnic curtenitori. Dar Bencef 
nu era răutăcios. Dimpotrivă, chipul lui deschis, cu o 
gură cam mare, aräta bunătatea. 

Era student în drept, însurat cu o învățătoare. Imi 
spunea că ar îi bucuros, dacă am rămânea prieteni 
(era socialist) si dacă i-asi mai scrie după războiu. (Era 
de lângă Plevna, dintr'un sat ridicat după 1877 de 
Ruşi, botezat chiar cu numele unui general rus). 

— 4 Bine, o să-ţi scriu ». 

— «In ce limba? », 

— 4 In frantuzeste », 

— 4 Dar pe cine crezi tu, c'o să găsesc eu să-mi 
traducă scrisoarea ? Cine ştie la noi franţuzeşte» ». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 109 


Și așa legăturile noastre au rămas la atâta, la prie- 
tenia din spital. « Uşor răniții » şi-au încheiat șederea 
in spital. Li s'a dat câte un concediu, după care aveau 
să se reintoarcă la poziţie. Cu părere de rău avea să 
se întoarcă mai ales zaplanul de artilerist, cel invidios 
pe noi românii, pentru prietenia sau numai atenţia 
ce ne-o arätase bulgarcele. Si si cultivase el o toamnă 
rana ușoară ce o avea în pulpa unui picior. Dar zadar- 
nic. Rana se închisese si, după ce ceruse — degeaba — 
să-i facă gi lui masaj electric, ajuns acum la modă in 
spital, tot fusese trimis. 

In spital cu noi mai erdu ingrijiti si nişte copii de 
săteni bulgari, răniţi şi ei. Aceştia, pe câmp, fie päzind 
oile sau vitele, fie jucându-se aşa la câmp, găsiseră 
obuze gi srapnele neexplodate, Se Jucaserä cu ele, 
bombele explodase şi-i rănise. Pe unii îi omorise pe 
loc, altora le rupsese ba mâinile, ba câte un picior, 
două, li adusese în spital cu noi şi-i ingrijeau ca pe 
orice soldat rănit, 

Vai de ei, Dieţii copii! Unui, trezindu-se după ope- 
ratie fără un picior, urlase zile întregi: ¢ unde e piciorul ? 
unde e piciorul ? » 

Bulgarii ii botezaserä bombagu, 

Când la sfârșitul săptămânii, ni se primeneau rufele, 
pentru ei trebuiau căutate rufe mai mici, ca pentru 
bombagit, iar pentru noi mai mari. 

De multe ori insä, nimereau ia noi rufele de bom- 
bagii, şi la ei cele pentru oameni mari. 


sa 
+ * 


www.dacoromanica.ro 


410 ZILE DE LAZARET 


Cum am spus mai înainte, împotriva doctorului 
Burlă se ducea de mult o luptă, surdă mai întâi, mai 
pe urmă fätisä. Fu chemat dar pentru lămuriri si jude- 
cată la divizia austriacă, la Sofia. 

Dar înainte de a pleca, veni pe la mine să mai vadă 
unde au ajuns progresele mele, cât de mult m'am 
vindecat. Imi dete un creion, spunându-mi să scriu, 
Dar n'am putut să fac nicio literă. Nu doar că ag ft 
uitat să scriu, dar mâna încă nu făcea toate mişcările. 
La început, când nu puteam ţinea nimic în mână, nu 
puteam nici să citesc, căci nu era cine să-mi țină car- 
tea la depărtare potrivită si întoarsă asa ca privirile 
mele să cadă pe litere. In spitalul etapelor, un bulgar 
dobrogean Îmi întinsese odată o foaie de ränit, ca să-i 
deslusesc ce scrie acolo, dar rämäsesem de ruşine, 
neputând să-i cetese nimic, căci nu mi-o tinea bine în 
fata ochilor. « Na hs, şi-mi dete o tifld, «ce fel de băiat 
învăţat mai esti si tu? ». 

Atunci văzând că de scris încă nu pot, doctorul 
Burlă m'a ridicat în picioare. Până atunci stătusem 
numai culcat. Pe cei din jurul meu, nu-i vedeam decât 
atunci când veneau la mine, iar pe cei culcati, nu-i 
vedeam decât piezis. 

Dar nu am putut, n'am avut putere să stau în pi- 
cioare. Acestea mi se frângeau dela genunchi, — acum 
le vedeam, cât erau de topite — şi-mi fugeau de sub 
mine. Ametit, m'am prăvălit pe pat la loc. Asa pră- 
pădit cum mă văzusem, cu picioarele frânte şi uscate 
de zăcere şi cicatricele dela genunchi — de multe ori 
Burlă, cand mă pansa, mă întreba in glumă, dacă nu 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 111 


cumva am fost atlet pe vremuri — m'am asemănat cu 
sărmanul slabanog pe care-l vindecase Mântuitorul, 
aşa cum era înfățișat intr’o icoană dela biserică 
dela noi, 

— «Nu face nimic, scumpule, mai prinde puteri şi 
mai încercăm noi, când m'oiu întoarce dela Sofia ». 

Am rämas dar s& mai prind puteri, tot in pozitia 
«culcat pe spate». Dar poziția aceasta de zăcere încă 
nu însemna sfârșitul chinurilor. Era în orice caz o 
mare uşurare. Trebuia însă să mi se ridice capul cât 
mai sus pe perine, ca să pot vedea mai bine în jurul 
meu. Noaptea însă, pe spate si din pricina perinelor 
prea înălțate, sforăiam, horcäiam, mai bine zis, aşa 
de tare, că mă trezeam singur, 

Incepusem însă a fura şi câte un ceas două de somn, 
lucru ce nu mi se mai întâmplase de mult. Nesomnul 
mă släbise mai mult decât orice, 

Dacă nu puteam să scriu, puteam însă să citesc, 
Mai greu era de găsit cărţi. Am recitit atunci multe 
din cărţile mai cunoscute de Alfonse Daudet, Pierre 
Loti, Anatole France, apoi câteva traduceri în fran- 
tuzeste din Tolstoi, Pușchin si două traduceri în nem- 
teste, una din bulgarul Ivan Vazof, alta din Mark 
Twain (aceasta împrumutată dela doctorul polonez) 
și pe deasupra si un studiu al filosofului francez 
Guyau. 

Doctorul Burlă, cum sa întors dela Sofia, unde 
lucrurile nu merseseră bine pentru el, a venit intins 
la mine, 

— « Scoala! e. 


www.dacoromanica.ro 


112 ZILE DE LAZARET 


— «Dar, domnule doctor, sunt desbräcat » (aveam 
numai 0 cămașă mai mult de bombagiu pe mine). 

— « Nu-i nimic, scoală-te, așa cum estil Uite Sora Cea- 
murova, flirtul tău (crezi, că eu nu ştiu?),o sä te ajute ». 

Mi se adusese si nişte cârji pentru subtiori, dar nu 
le-am putut ţine si le-am dat înapoi. 

— «Er braucht nicht» (n'are nevoie) se inveseli 
polonezul. Și m'am sculat. Fiind desbrăcat, numai cu 
cămașa de bombagiu pe mine, mă sfiam, 

Dar doctorul Suciu, şi el prizonier dela Turtucaia, 
făcând si el serviciu la acelaşi spital, — spuse destul 
de răutăcios: 

— a Ce ţi-e ruşine, mă? Elle en a vu beaucoup », 

Capul îmi vâjâia, tălpile picioarelor mă frigeau, 
oasele picioarelor parcă stăteau să-mi spargă tălpile, 
stăteam ca pe ace —şi —ca să nu cad — am făcui un 
pas, spre sora Ceamurova, ca să mă prind de braţul 
ei întins spre mine, dar ea se îndepărtă trasă de Burlă, 
pe când polonezul Stanislas venea după mine, ca să 
mă prindă la nevoie şi eu după ea, încă un pas, încă 
un pas, prin odaie, dându-i ocol şi strigând mereu, 
Sestra, Sestra de teama căderii. 

— 4 Craiu mai eşti, mă băiete! Adevărat român! 
Uitä-te la ell Nici nu s'a ridicat bine încă de jos şi 
așa desbrăcat, a şi început să alerge după fetes, în- 
cheie malitios tot doctorul Suciu, 

Obosit si ud leoarcă de sudoare şi râzând, râzând 
mereu nervos si tare, cum n'am mai râs în vieala mea, 
am căzut înapoi in pat. La uşă se adunase tot pavi- 
lionul să vadă minunea. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 11% 


Îmi văzusem atunci şi pe cei doi tovarăşi de sufe- 
rintä. Le văzusem adică feţele şi de deasupra si, va 
spun drept, nu se potriveau cu imaginile ce-mi făcusem 
eu despre ei, până atunci... 


* 
x &* 


Vestea că m'am sculat in picioare a ajuns in aceeaşi 
zi la toţi din oraş, A doua zi a venit să mă vadă doe- 
torul Nistor. 

Pe când stătea lângă mine si-mi mai spunea, cum 
merge războiul, se deschide usa si intră un student 
bulgar, care făcea serviciul de asistent la farmacia 
spitalului şi care nu-mi plăcea deloc —avea nişte 
ochi albaştri reci ca de oţel — intră și zice: 

« Monsieur le docteur, l'enfant de ma cuisine est : 
malade ». 

Auzind aga poznă, am bufnit de râs, ceeace a infu- 
riat pe supărăciosul asistent, care bănuia că râd de 
frantuzeasca lui, dar doctorul Nistor il linişti, plecând 
să vadă și să vindece «pe copilul bucătăriei sales... 

„+ „Săracul doctor Nistor! In Bulgaria nu ne-am mai 
văzut. Eu am fost în lagăr şi el pe la toate lazaretele 
şi în combaterea tuturor epidemiilor din Bulgaria. 

In iarna lui 1919 i-am întâlnit iar în portul dunărean 
de unde eram amândoi. 

Eu, acuma singur şi sărac și muncind din greu cu 
lecții, ca să-mi adun bani să mă duc la Bucuresti, 
pentru a-mi trece licenţa, el la braţ cu soţia lui. 

Cum era alunecus, eu mergeam prin mijlocul străzii. 
Doctorul când m'a văzut, întâi nu şi-a crezut ochilor, 


8 


www.dacoromanica.ro 


114 ZILE DE LAZARET 


— pe urmä gi-a läsat sotia pe trotuar gi a alergat la 
mine, îmbrăţișându-mă și plângând. 

— «Tu ești, măi băiete? Prin ce ai trecut gi tu! 
Eu, zău, nu mai credeam că o să te văd umblând, ca 
toți oamenii >. Apoi întorcându-se către soţia lui: 

—« Vino, dragă, să-ţi prezint cel mai extraordinar 
caz din räzboiu ». 

N'au trecut însă nici două săptămâni şi doctorul 
Nistor, care era medic primar al judeţului, s'a dus 
într'un sat, unde se ivise tifos exantematic, s'a îmbol- 
năvit şi —la câteva zile — a murit. Parcă așteptase 
anume, să mă mai vadă încăodată și apoi să-l ajungă 
din urmă binele din Bulgaria. 

...Dar dacă pe doctorul Nistor l-am mai văzut, 
pe doctorul Burlă n'am mai avut acest noroc. 

Căci divizia asutriacă din Sofia, ca să curme cu 
reclamatiile bulgarilor din Razgrad, îl luase de acolo 
și-l trimisese la Niș, în Serbia ocupată. 

Acolo i-am trimis odată o scrisoare prin ordonanța 
polonezului Stanislas, rămas la Razgrad în locul lui. 
Cu Burlă îmi pierise sprijinul, căci el îmi spusese că 
o să mă ţină în spital până la încheierea păcii. 

Fără el, nu mai era cine să tind piept lui Mustacof 
şi lui Bai Chiro. 

Se înţelege, că cel dintâi lucru ce l-am făcut, după 
terminarea războiului, a fost să mă interesez de doc- 
torul Burlă. 

Dar binefăcătorul meu murise. Murise la Niș în 
Serbia, împușcat ca trădător, după unii; răpus de o 
grea gi fulgerătoare boală, după alţii. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 115 


Ce să mai comentez moartea aceasta?! 

Cum am rămas atunci inmärmurit şi mut, aşa rămân 
întotdeauna, când mă gândesc la el. 

Se vede că moartea, ca să se despăgubească şi ea, 
că doctorul Burlă mă smuisese din ghiarele ei, l-a luat 
pe el în schimb. 


# 
x * 


In spital am mai avut un scurt răgaz. Am fost 
adunaţi toţi cei patru ofiţeri răniţi cari mai rămăsesem 
într'o cameră cu patru paturi, unde am făcut sărbă- 
torile Crăciunului 1916, cei 3 jucând cărţi ori table, 
eu privind. Din cei patru, eram doi români, unul 
bulgar, K. Serafimof dela Sistov, de lângă Dunăre si 
al patrulea praporcicul rus Victor Pavlovici Mihailov. 
Rusul era un băietan blond spălăcit, cu dinţii stricati 
și cam prostănac. Cred că făcuse în Rusia doar vreo 
scoala medie, căci n’avea nicio cunoștință mai deo- 
sebită şi nici nu pricepea altă limbă decât ruseasca. 
Invätase si el— de bună seamă — bulgäreste, cum 
invitasem si noi românii şi ne intelegeam acuma cu 
toții în limba gazdei. Cu Serafimof bulgarul ne cion- 
dăneam toată ziua in nemteste — eu mai putin, loco- 
tenentul Popa mai mult. Serafimof, patriot govinist 
ca toţi bulgarii, ne scotea mereu ochii cu ce se vorbea, 
cu ce se scria, în ziarele lor. Atunci am văzut bine de 
tot ce înseamnă ospitalitatea bulgară. 

Când se ocupase Bucureştii, vlăjganul de artilerist 
sărise numai decât să-i anunţe doctorului Suciu, bucu- 
ria. Si doctorul român, model de tumintenie răbdătoare, 


www.dacoromanica.ro 


116 ZILE DE LAZARET 


de măsură în fapte şi vorbe, fierbea, îl vedeam 
bine, că fierbea. Totuși, s'a stăpânit cu greu și nu l-a 
mai băgat pe bulgar în seamă. O fi înţeles si bulgarul ? 
nu știu, dar l-a lăsat pe doctor si a năvălit la noi in 
odaie şi i-a spus iar lui Serafimof, ca să-i spună lui 
Popa: 

— 4Căji-mu po nemschi... utidé Bucuresti, nema 
vece România ». 

(Spune-i pe nemteste... sau dus Bucureştii, nu 
mai e Romania). 

...Seralimof lua toate ziarele şi ne tălmăcea si 
nouă, cu o deosebită mulţumire cele ce scriau despre 
războiul cu românii. Un ziar mai mare Mir (pacea) 
a avut luni de zile o rubrică intitulată Vlascata catas- 
trofa, adică Dezastrul românesc, in care scria vrute 
şi nevrute. Din Capitala ocupată fuseseră izbiti mai 
ales de magazinele cu marfa pentru băi si... W.C. 
W.C. za ofițerii (W.C. pentru ofițeri). Si intinde-te 
pânză, să nu te rupil 

Pe urmă subliniau toate elementele bulgäresti din 
limba românească si numele slave — ei spuneau tot- 
deauna dulgdresti — ale locurilor din Muntenia ocupată. 
Aici se ciocnea însă cu mine, care mă sileam să-i do- 
vedesc că influenta slaed asupra noastră nu-i chiar 
influenţă bulgărească și că nici toate ce se scriu acolo 
în ziare nu sunt literă de evanghelie. Plăcerea mea să-i 
aduc cât mai multe vorbe românești de origine lati- 
neascä necontestata: ganz lateiniseh, 

Odată mă întrebă, cum de a auzit vorbindu-se 
româneşte în unele sate din Elveţia. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 117 


— «0 fi fost tot bulgäreste! 

— «Nu, nu. Serios! Am auzit vorbindu-se româneste 
sau aga ceva». 

L-am lămurit, că umblând prin cantoanele Elveţiei, 
unde se vorbeşte retoromana, limba aceasta, — si ea 
una din cele 10 limbi romanice —iîi sunase ca ceva 
familiar, cunoscut, asemenea limbii române — pe care, 
fiind el din Sistov, de pe malul Dunării, o auzise adesea, 
fără s'o ştie. 

Altădată îl ataca pe rus fiofi gäzduifit bulgarilor 
trebuiau să înghită cu noduri) şi ne citea despre svo- 
nuri de revoluţie in Rusia. 

— « Vestnicarsca rabota », adică näscociri gazetäresti, 
comentai eu. 

— « A} nef Ima mnogo pricine ». (A, nu. Sunt multe 
cauze), — a adäogat rusul. M’a izbit aerul serios cu 
care vorbise acesta. 

Adevărat! Peste vreo două luni izbucnea revoluţia 
rusă, 

Dar dacă tovarășul nostru de cameră era aşa de... 
dehcat, am găsit în schimb simpli soldaţi, cu mai 
multă omenie. 

Mai înainte mă tot vizitase dintre răniții bulgari 
din alte camere, un soldat de prin părţile Vratet, 
Stanef, care ştia româneşte, poate o fi fost chiar român. 
Inainte de a veni pe la mine (pe vremea când iar 
mi-era rău, când aveam tovarăși greu răniți, ca Ho- 
dorog), îl tot auzeam cântând toată ziua, despre un 
popă, despre Sucri-Pașa, comandantul turcilor în pri- 
mul războiu: balcanie, :0 melodie eam trägänatä,-care 


www.dacoromanica.ro 


118 ZILE DE LAZARET 


aducea cu muzica noastră bisericească. Canta gi se 
tot poticnea mereu într'un loc, iar mie-mi venea să 
râd de el. Până intr’o zi m'am trezit cu el în odaie, 
Era un bäietan bălan gi simpatic, cu buza de sus, 
pe care deabia-i mijea o mustață albă de blondă, mai 
umflatä, ceeace-i dădea un aer de copil supărat, care 
a pus buza, în două cârji şi cu un picior spânzurându-i 
din genunchiul indoit. Intră în odaie şi zise frumos 
bună ziua pe româneşte, apoi, apropiindu-se de mine: 
4 Bi, cum merge, bre frate? 

Nu știam ce să cred. Pe urmă, el imi spuse multe, 
multe. Era de pe la Vrata, unde sunt bulgari mai 
blânzi, nu câinoşi ca cei de prin părţile unde ne arun- 
case soarta să zăcem, 

Răutatea celor de pe aici s’ar fi datorit — după el — 
amestecului de sânge mult turcesc. Lămuririle lui nu 
ocoleau, ci spuneau de-a-dreptul, crud: 

— «Cand mergeau bulgarcele la porumb, pe câmp, 
turcii... ei la noi, la Vraţa, altfel sunt oamenii, mai 
buni, nu câini ca turcii ăştia de aici», 

Mai era altul, Abagef, negustor de prin partea locului, 
dar om bun si blajin, cu un chip parcă obosit, 

Mă rugase să-l învăţ româneşte. Apoi imi arătase 
mai târziu un caiet pe care-i scrisese un bulgar prieten, 
fost grădinar prin România, cântece si romanțe romä- 
nesti la modă, In caietul lui, pe care mi l-a arătat ferit, 
erau scrise, na cu slove chirilice, câteva din cântecele 
de pe la 1900, «Cine bate noapiea la fereasira mea? », 
« Aseară în grădină » şi altele de acelaşi fel. N'am stricat 
inima omului, spunându-i că sunt cântace de mahala, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 119 


ci l-am ajutat să le descifreze gi scrise, — le știa pe 
dinafară, — dar, desigur, le mai pocea el niţel. «Asealä'n 
grădină » a spus până la sfârșit, 

Cu toată ciuda şi gelozia bulgarilor, România si 
cultura românească a fost totdeauna un miraj pentru 
ei, iar grădinarii lor întorși din România, odată cu 
b&nigorii adunaţi dela noi, au mai dus și ceva cultură, 
oricât s’ar fi scuturat că nu, gazetele lor, pe vremea 
războiului. De bună seamă, nu nimereau tocmai ce e 
mai bun şi mai de preţ, dar cam aşa se întâmplă 
intotdeauna, 


% 
* * 


Inainte de Crăciun veni ia spital, ca să-şi vadă 
băiatul rănit, tatăl lui Serafimof. Era un bulgar mă- 
runtel și vioiu. 

Deşi om chiabur, umbla in haine groase de aba şi 
venise cuminte cu däsäguta lui atâta drum. 

Văzându-şi băiatul in odaie eu români gi rusi, se 
opri în ușă mirat şi spuse zâmbind răutăcios, că ofi- 
terii români prizonieri la bulgari dela Tutracan, acuma 
fac şosele in Bulgaria — ciucat camăc, sparg piatră: 
Era tare inveselit de aceasta. Apoi aflând numele 
locotenentului — Popa, — spuse: 

— «He, pălinte, pălinte ». 

Ne mai spuse mai în urmă, că fii-su să facă bine, 
să se înzdrăvenească bine, să nu se cunoască cumva 
că i-a fost piciorul rupt, căci altfel nu mai are ce căuta 
în casa lui, să-l facă de ruşine. Aceste vorbe căzură 
greu ca plumbul între noi gi pe mine mă loviră mai tare, 


www.dacoromanica.ro 


120 ZILE DE LAZARET 


căci simţeam eu, cum am să mă întorc, deşi parcă 
nu-mi venea să cred, ci şi ai mei or să judece tot asa 
de... bulgäreste. 

— Ei, dar în privinţa asta, parcă mai poţi fi vreo- 
dată sigur! 

Dintre foştii răniţi bulgari veni să ne vadă un invä- 
ţător, care, in concediul medical, fusese şi la Bucuresti. 

— «Bre, maläc Pari {9 (mic Paris), 

In Capitala noastră întâlnise din Bulgarii așezați 
mai de mult acolo. 

Ce puteau să fie şi aceștia? Bragagii, lăptari. Toţi 
i se plânseseră că uitaseră bulgäreasca. 

Apoi îmi arătă un pachet de ţigări, în cutiutä de 
tinichea, pe care el o folosea ca tabacheră, și mă rugă 
să-i tălmăcesc ce scria pe cutie. 

— «Mir ot Bucureşti 1913». (Pacea dela Bucureşti 
1913). 

Când auzi aceasta, bulgarul se inrogi de ciudă, parcă 
ar fi fost pălmuit, scoase repede cutitagul si rase ins- 
criptia. 

Fara sä caut, avusesem o satisfactie. 

Dar Serafimof, ca să se răsbune, ne ceti declam and 
cu patos, o poezie de Ivan Vazof, în care maaarele 
poet bulgar isi bätea joc de Romania. Zugrävea, ma 
rog, banchetul päcii din 1913 dela Bucuresti si, opu- 
nându-l decaderii României din 1916, termina strofele 
cu refrenul: cädè e domachina? cüdè e domachina? 
(unde e gazda?). 


I-am replicat şi eu, cum am putut, mai :nemteste, 
mai bulgărește,. cd. Romania fusese. si domachina; adică 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 121 


gazdă pentru Vazof, fugit de turci gi oplogit, prin 
Brăila noastră, înainte de 1877, 

Poezia, de altfel, suna ca o poezie humoristică dela 
Veselia noastră. 

Vezi, tot avea dreptate Bencef, care, văzându-mă că 
mă căznesc cu © traducere in nemţeşte din Vazof 
(Die Bulgarin); arătase dispreţ pentru el, spunându-mi 
că lui Vazof fi plăcuse mult în tinerețe « Plăcerile 
solitare ! ». 

...De sărbători, primirăm din oraş mâncări mai 
bune, — în spital ne ţinea acuma numai în fasole — 
dela un popă bulgăresc, popă cu o fată de măritat — 
(Serafimof era căutat ca ginere, după cum chiar el 
ne spunea). Dar scrisoarea de mulţumire tot un român 
i-a dictat-o. Locotenentul Popa i-a compus-o în nem- 
teste si pe urmă bulgarul şi-a tradus-o în bulgäreste. 
Părându-i-se că eu zâmbesc de treaba asta, Serafimof 
mi-a spus intepat că bulgarii n'au vreme pentru flea- 
curile politetii. 

Adevarat! 


Ei 
# * 


La sfantul Ion era ziua locotenentului. Numai vad 
pe Abagef apropiindu-se cu o cană de apă rece, pe 
care i-o turnă pe neașteptate lui Jvan in cap: Vă in- 
chipuiti, sperietura bietului om, udat leoarcă pe gerul 
Bobotezei ! 

Dar aşa este obiceiul bulgăresc de a se felicita de 
„ziua. onomastică, să nu credeţi cumva,.că Abagef 
făcuse ' vreo. glumă: proastă : 


www.dacoromanica.ro 


122 ZILE DE LAZARET 


Dealtfel Abagef era om bun gi cum se cade, cum am 
mai spus. 

A invatat el româneşte cu mine, cât a învăţat, apoi 
deodată mi-a spus: 

— « Nu mai vreau să învăţ. Poate ca mâine mor, 
Ce-o să folosesc atunci dacă oiu ști o limbă mai mult? », 

Cam la fel am judecat şi eu mai în urmă, mult, 
când, în lagăr m'am lăsat, după a șaptea lecţie, de 
învăţat singur engleza. 


N 
* + 


Unul din ghimnazistii bulgari avea, ca multi gcolari, 
un aparat fotografic. Ne-a fotografiat dar pe toti 
răniții cu surorile alături. Lângă Werther stătea bine- 
înţeles Loti. 

Dar cum n'aveam nicio îmbrăcăminte, eu am pozat 
în halatul spitalului gi cu capul gol—n'aveam ce 
pune in cap —afarä, pe ger şi cu zăpadă cât casa, 
Afară, căci fotograful amator avea nevoie de spaţiu 
si lumină, pe care nu le găsea în chitimiile spitalului, 

Fotografia însă n'am mai avut vreme 8'0 iau, căci 
a doua zi chiar a venit ordinul de plecare din spital. 
Aşa, pe tăcute, pe nesimţite, a venit ordinul. Aşa 
lucrau bulgarii. De dimineaţă deci ni s'a mai dat doar 
un ceaiu — gi acesta dela buna soră Ceamurova — si 
ni g'a spus să ne îmbrăcăm, căci aveam să plecăm fara 
întârziere, 

— « Bine! Să ne imbrăcăm ». 

— «Adu hainele s, porunci un gradat bulgar, care 
venise cu ordinul dela comenduirea garnizoanei. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 183 


Hainele noastre erau la magazia spitalului, Ale loco- 
tenentului Popa se găsiră: o manta de trupă, o tunică 
la fel, amândouă destul de bune. Numai pantalonii 
erau mânjiţi de tot de sânge şi spintecati la un picior, 
la cel care fusese rănit, Dar în sfârşit, de bine, de rău 
avea cu ce să se îmbrace, 

La mine însă era jale. În magazia spitalului nu se 
mai găsea nimic din hainele mele. La drept vorbind, 
nu dădusem acolo decât o tunică de postav verde, 
dar nouă de tot. Avea doar două găuri la umărul 
drept, unde fusesem împuşcat când zăcusem pe câmp, 
iar mâneca dreaptă fusese spintecată toată, ca să mi-o 
poată desbrăca atunci când mă pansaseră întâia dată. 
Altceva nu mai predasem la magazia spitalului. Man- 
taua moştenită de mine la Silistra dela plutonierul de 
trupă român Petcu îmi fusese furată la spitalul eta- 
pelor, poate de Tănase, bulgarul dobrogean, iar ghe- 
tele mi le luaseră chiar din spitalul din Parachioi. 

La magazia spitalului însă și tunica mea făcuse pi- 
cioare, 

Cu ce să mă imbrac aga dar acum la plecare? 

— 4 Să-ţi dea dela spital ceva, domnule... Să-ţi dea 
rufele, ciorapii gi să-ţi mai dea şi nişte haine, că doar 
n’o să pleci în pielea goalăs, spuse bunul sanitar 
Tănase Ilfoveanu. 

— Dar Bat Stefan, economul pavilionului de ofiţeri, 
venise foarte hotărit să mă desbrace de rufele epitalului. 
Bai Stefan semăna mult cu sälbatecul Bai Hristo dela 
Alfatar, fără să fie chiar aga de câinos. Dealtiel gi 
natura parcă n'a fost prea darnică fatä de bulgari. 


www.dacoromanica.ro 


124 ZILE DE LAZARET 


I-a fabricat mai mult in serte, de seamănă unui cu 
altul — toţi wrifi. 

Bai Stefan susținea — şi desigur avea dreptate — cä 
el nu poate da rufele spitalului, căci el a iscălit pentru 
ele, le-a luat cu inventar. Avea şi el dreptate, cum 
aveau si ceilalţi, care veniseră cu porunca să plecăm. 
Aveau toți dreptate, numai eu n’aveam, ba mai bine 
zis, n’aveam haine cu ce să mă îmbrac, cât despre 
dreptate... nu era s’o găsesc chiar la bulgari. 

Ce ne facem dar? Tănase se ruga mereu de Ba: 
Ștefan să nu mă desbrace, dar bulgarul încăpățânat 
îmi si smulsese de pe mine niște pantalonasi albi de 
flanelă de casă, cum se dăduse la toţi ofiţerii să poarte 
pe deasupra rufelor. 

Bai Ștefan trăgea de pantalonii de flanelă si mai 
voia să mi-i desbrace gi pe ceilalţi, Tănase trăgea și 
el spre mine. 

— «la-o mai încet, că te tai în briceag, îi spuse 
Tănase bulgarului pe româneşte. 

— « Briceag, briceag, az ne räzbiram» (nu înţeleg), 
striga bulgarul si da să mă lase cum mă făcuse mama, 
când apăru pe use Sestra Ceamurova. 

Acum văzui ce poate venizelista. 

Căci sora cea inimoasă, după ce înțelese cum 
stau lucrurile, izbucni indignată intr’un potop de 
vorbe repezite, din care prindeam doar vorbele, 
care se tot repetau: sram (rușine) și âristian (creștin). 

* Venise și domachina spitalului, faimosul sergent' Az 
| gram vsicico, dar tuturor le ţinea piept ca o leoaică 
Ceamurova, . 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 125 


Mi s'au dat deci rufele de pe mine, fără pantalonii 
de flanelä. Ciorapii de lână pe care Bai Stefan mi-i 
gi scosese din picioare, mi-i punea acuma la loc Sestra 
Ceamurova. Pentru întâia oară indräznise să-mi facă 
un serviciu, dar trebuia să plec şi eram numai ev, 
Tănase şi ea în odaie. Sta aplecată pe patul meu şi, 
cum se căznea să-mi incalte ciorapii, îi vedeam o cută 
adancindu-i-se pe frunte între sprincene si gura cam 
strânsă într'un colţ, accentuându-i şi mai mult umbra 
de mustață de pe buza de sus. Pe genele lungi se adu- 
naserä parcă niște stropi. 

— 4 Se vede că sora a trecut pe la bucătăria spita- 
lului şi a nimerit tocmai când tăia ceapă, spuse Tă- 
nase, zâmbind pe sub mustață. 

Dar Ceamurova se scutură și, încruntată cum n’o 
văzusem niciodată, îşi vedea de treabă mai departe, 
ajutându-mă la îmbrăcat, 

Dela magazia spitalului insă mi se adusese niște 
zdrente. 

Pantaloni bulgäresti de trupä dintr’o stofä cafenie, 
tunicä la fel. Dar tunica mai avea niste epoleti de 
postav rosu. 

— 4 À, asta nu, că nu sunt ordonanţă a. 

— 4 Nu domnule, aşa e uniforma bulgărească de in- 
fanterie. Dumneata nu esti tot infanterist? », mă linişti 
Tănase, 

— 4 Bine, dacă zici tu aşa, Tanase », mă resemnai eu 
impäciuitor. 

Pe urmă în picioare mi se puseră bocanci românesti, 
dar vechi şi buni de reformă și de două mărimi. Cel 


www.dacoromanica.ro 


126 ZILE DE LAZARET 


- pentru piciorul drept avea o piele tare şi scortoasä, 
numai bună pentru piciorul cel bleg. 

Curat vorba: Unde-i afta mai subțire... 

Dar mai trebuia și manta! Mi s'a dat una austriacă 
veche, fără cäptusealä, numai o foiţă de ceapă. Co- 
loarea ei dela început din cenușie se prefăcuse intr’o 
coloare pământie amestecată cu rămăşiţe de sânge. O 
spintecătură lungă din faţă fusese cusută grosolan. Mi 
sa mai dat şi o șapcă bulgărească de pus în cap. 

Așa echipat parcă eram prins de pe gârlă. Şi eu care 
căutasem întotdeauna eleganta!... 

— «Pe cine ai scăldat mă, ori mai bine zis, pe câţi 
ai scăldat?» spuse răutăcios Popa, când mă văzu aşa 
gătit, cu efecte dela trei armate, căci până atunci el fusese 
absorbit cu propria lui găteală. 

— « Nu-i nimic, domnule Sandu» mă consolă Tă- 
nase... «omul frumos, tot frumos şi călare şi pe jos». 

Apoi tot Tănase a mai adăogat și flanela lui, pe care 
și-a desbrăcat-o şi mi-a dat-o mie, că prea eram gol. 

Dar cum stăteam în picioare lângă pat, am avut 
un fel de ameteala, am bolborosit ceva cu chipul strâm- 
bat şi alb şi am căzut pe pat leșinat (răcisem la cap 
în ajun, pozând cu capul gol, fotografului). 

Când m'am trezit erau lângă mine speriaţi şi doc- 
torul Suciu si Loti. Doctorul care-mi dăduse ceva să 
mă trezesc, îmi spuse hotärit: | 

— «Tu nu pleci. Auzi? ». Apoi plecă. 

— «Ce-a spus doctorul? », mă întrebă Sestra Cea- 
murova. 

— «Că nu trebue să plec». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 127 


— Ei», si oftă greu, «din nefericiré, asta nu fie 
trebue să ţi-o spunä >. 

Apoi după o pauză: 

— «Da parcă l-ar asculta cineva? Adio Werther, să 
fii sănătos, să dea Dumnezeu, adio ». Si tot incruntata 
fugi repede, prin alte parti ale spitalului. 


www.dacoromanica.ro 


PARTEA A IJ-a 


www.dacoromanica.ro 


I 


La poarta spitalului, unde sosisem pe targä câteva 
Juni mai inainte, ne aştepta o sanie. Sania, cu un 
bulgar dobrogean pe capră, bulgar mai de treabă, om 
gospodar în satul lui, ne duse mai întâi la un coman- 
dament militar, apoi pe seară la gară, de unde aveam 
să plecăm la Șumia, la comandamentul diviziei. 

Trenuri rare — unul pe zi —cu înghesuială mare. 
După o aşteptare de o noapte în gară, unde cunos- 
cusem pe un soldat bulgar, şef socialist — ne tratase 
chiar cu bere—ahia găsirăm loc într'un vagon de 
mâriă, dar fără ușă. Loc am găsit, numai datorită 
sentinelei, care ne păzea cu baioneta la pușcă, să nu 
fugim. 

La Sumia, la divizie, un ofiţer bulgar cam bondoc 
se uită la mine pe sală şi-mi spuse: 

— «Ma, tu eşti de-ai noştri. Eşti bulgar. Din ce loc 
esti? ». 

— «Nu sunt, domnule maior », facui eu. li spusesem 
maior, socotindu-l după burtă, altfel era numai Joco- 
tenent. «Nu sunt bulgar. Numai hainele de pe mine 
sunt bulgaregti, că ale mele s'au pierdut. Eu sunt din 
vechea Dobroge {ot stara Dobrogea) >. 


www.dacoromanica.ro 


132 ZILE DE LAZARET 


— & Apoi atunci tot bulgar esti. In Dobrogea sunt 
numai bulgari >, 

— « Da? N'am știut asta până acuma», 

Atunci grosul se supără şi intră cu noi în biroul, 
unde se hotărau lagărele prizonierilor gi sopti ceva la 
ureche comandantului. 

Aşa am fost trimesi la Kârjalia, cel mai depărtat, 
cel mai urgisit lagăr din Bulgaria, unde se trimeteau 
spre pedeapsă toți prizonierii nesupusi. 

Mai pe urmă, locotenentul Popa râdea mereu de mine: 

— 4 Stara Dobrogea. Numai bulgari ». 

De altfel asa sunt bulgarii. Lăudăroşi grozav. Unul 
din gimnazisti îmi spunea cu deosebită mândrie, că 
bacteriologul Mecinikof botezase fermentul iaurtului 
«bălgarschi bajils, vrând să dea de sigur o explicaţie 
calităţii bune a iaurtului bulgăresc, 

Pe lângă läudärosie, bulgarii ar vrea repede să te 
şi bulgărească. Chiar drăgălaşa mea prietenă, Sofca, 
după ce mă punea să spun după ea câte o vorbă, două 
bulgäresti si mai pe urmă chiar fraze, mirându-se că 
rosteam repede, aproape fără greș, îmi spuse odată, 
spre hazul tovarăşului meu, locotenentul Popa: 

— € On dirait que vous avez parlé le bulgare, dans 
votre enfance ». 

— 4 Non mademoiselle. Je n'ai jamais parlé ni en- 
tendu parler le bulgare, jusqu’à présent ». 

Dar tocmai atunci sosi Bencef, care-mi făcu glumet 
cu ochiul și se puse, după obiceiul lui, să silabiseascä : 

— 8 Pi-le, — An-ghel-cel»s (Puiule, — ingerasule) şi 
îmi sperie prietena care nici nu mai dete prin spital 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 133 


de loc, mai ales că gi mai înainte o speriase şi artile- 
ristul cel rău, 

Dacă mi-ar fi dat prin minte vreodată să mă bucur 
de poliglotismul meu, apoi Ja spitalu} din Hascov m'ar 
fi lecuit un medic rus (georgian din Caucaz), prizonier 
şi el, cules din Serbia, ce spuse zâmbind, celor care-i 
atrăsese atenţia, că eu vorbesc si toate limbile Balca- 
nilor, că asta nu-i mare lucru, car le perroquet aussi 
parle plusieurs langues. 


+ 
+ * 


Pana la plecarea trenului din Sumla, am stat mai 
întâi întrun fel de bordeie in zăpadă, ca de troglo- 
diti, unde erau numai ruși (trupă). Aceștia se bucurau 
de un tratament mai bun si se aşezaseră gospodäreste 
la iernatic. Mi-amintese că seful lor, un feldwebel de 
cazati, imi spunea mulţumit, că de acum a scăpat de 
grija războiului, de acuma poate aştepta in linişte 
incheierea păcii, căci de luptat au să lupte alţii. 

Pe urmă am mers la gara orașului, unde am așteptat 
mult intr’o odaie rece, care se umplea din ce în ce 
cu soldați bulgari, ce-și sfarsisera concediul gi se în- 
torceau morocănoşi pac na poziţie (iar la front). 

De aceea, de sigur, au început să înjure mai întâi 
incet, apoi tot mai tare, pe români. $1 cum români 
eram noi, eu gi Popa, se tot strângeau in noi mereu. 
La drept vorbind, eu ea eu, nu le prea săream în 
ochi, decât dacă voiau să cerceteze mai amănunţit 
uniforma mea ciudată — parcă eram, cum am mai 
spus, prins de pe gârlă —pe când bietul locotenent 


www.dacoromanica.ro 


134 ZILE DE LAZARET 


era imbrăcat in verdele românesc şi sărea numai decât 
în ochi. 

Vezi, că începuse pe frontul românesc să le meargă 
mai greu, nu găetan ca la început. Incepuserä şi ai 
noştri să deprindă meșteșugul războiului şi bulgarii o 
simțeau acuma. De aceea, soldaţii din gara Sumla 
voiau să se răsbune pe noi. 

Eu mă uitam la ei şi mă întrebam, cum o să se sfâr- 
gească treaba, dacă n'o veni trenul, să ne scape, când 
un soldat bulgar cam tuciuriu gi buzat ne luă partea, 
izbutind să-i mai linişteaecă puţin. Era un dezertor 
dela noi, — de fel, chiar din satul bunicului meu de 
pe tată, un sat dintre bălțile Dunării, in spre Galati, 
sat vestit prin împrejurimi, căci nu putea sta niciun 
străin acolo, între tariaoni, — așa li se spunea săte- 
nilor — de răul lor. 

— à Tarlaonule e, îmi spunea la necaz mama, când 
mic copil făceam vreo poznä. 

Tartaonul meu din gara Sumlei fugit din România 
de armată, trecuse in Bulgaria, unde-şi intocmise 0 
gospodărie. Dar şi aici la bulgari, războiul îl silise să 
facă Iuerul, de care fugise dela noi: armata, Lupta 
acuma împotriva românilor şi nu cu tragere de inimă, 
Aflând cine sunt, s'a bucurat, căci cunostea pe 
tata, 

— € Apoi, eu il ştiu bine pe Nenea Sandu », spuse el. 

EI îi linişti pe bulgari, spunându-le acestora, că noi, 
cei doi români, nu eram vinovaţi de războiu, la urma 
urmelor, — căci nu eram niciunul, nici Brătianu, nici 
Take Ionescu. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 135 


— 4 Da, da. Verno e: Brativan i Take Ivănescu! Te 
su vinovni À 

(Adevărat e: Brătianu gi Take Ionescu, ei sunt vi- 
novaţi). 

Și bulgarii îi şi pedepsiseră: le bulgărise numele, 

...Cu vreo 10 ani în urmă, m'am trezit cu soldatul 
din gara Sumlei acasă, rugându-mă să-l ajut ca să 
scape de pedeapsă. Lui i se urise în Bulgaria şi se 
întorsese iar in Romania. Dar aici bocluc! Avea să 
răspundă pentru dezertarea cea veche, 

Cu bucurie l-am ajutat, cu ajutorul unui prieten al 
meu, ajuns avocat priceput, în astfel de procese si a 
fost amnestiat, 


* 
Li * 


In sfârşit veni și trenul. Ne duse până la Plevna. 

Plevna noastră mi-a părut un oraş polar. Ger mare, 
viscol si zăpadă în troene cât casa. Toată noaptea am 
tremurat într'o magazie, unde trebuiau să se adäpo- 
stească soldaţii, în trecere dela şi spre front. Li se mai 
dădea şi câte un ceaiu cald, dar care trecuse numai pe 
lângă zahăr. Din gară ne gonise un ofiţer bulgar, ai 
cărui ochi erau jigniţi — mă rog! — de privelistea unor 
prizonieri. Sentinela noastră, care primise ocara, ne 
luă în trap spre magazia de scânduri, mai mult, im- 
pingându-ne, așa că eu mă făcui grămadă jos în ză- 
padă. Si nu mă ajuta nimeni să mă scoll 

Abia întrun târziu vreo doi civili mă ajutară să 
mă ridic dând din cap gânditori. In sfârșit iar în tren, 
iar În vagon de marfä, până la gara Mezdra, unde 


www.dacoromanica.ro 


136 ZILE DE LAZARET 


trebuia să schimbăm trenul. La Mezdra, rusul Victor 
Pavlovici Mihailof se despărţi de noi, fiind trimes 
într'un lagăr mai bun şi mai apropiat, anume pentru 
ruşi. Dar şeful gării Mezdra era un om mai de inimă. 
EI imi mai bosoli putin sapca bulgărească din cap, ca 
s’o mai transforme într'un fel de sapcä de călătorie, 
crucindu-se şi el de îmbrăcămintea mea. Cum a sosit 
trenul, s'a suit cu noi, nu în vagon de marfă, ci de 
persoane şi s'a rugat de soldaţi şi ne-a făcut loc. Cu 
greutate gi, arătându-mă mereu ca pildă sau chiar 
perspectivă — pentru ei—a războiului, dar tot ne-a 
găsit un capăt de bancă. 

Am trecut si Balcanii — munţi frumoşi — eram acuma 
la căldură, în vagon cu ferestre şi aveam inimă să mă uit 
şi afară, —gi a doua zi dimineaţa eram la Sofia. 

Dela gară am fost duși la comenduirea pietii si 
gäzduifi — până una alta la arest. Arestul comenduirii 
era în fundul unei curţi murdare, în două cämärute 
dărăpănate şi reci. 

Când venisem dimineaţa, gradatul bulgar dela 
poartă, când mă văzuse, ţinându-mă de sentinelă — nu 
puteam să merg singur —, intrebase: 

— 4 Șto? Toi ne vijde? ». (Ce, el nu vede?). 

Cei închişi în arestul comenduirii erau foarte feluriti: 

Prizonieri de războiu, — noi —, civili din Serbia şi 
Macedonia şi soldaţi bulgari. Dintre aceștia erau unii 
osândiţi la muncă silnică, pe câte 10—20 de ani, pen- 
tru fugă de pe front. Un regiment întreg de infanterie 
— 21 — dase dosul pe frontul dela Salonic, cu colonel, 
cu ofiţeri, cu tot, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 137 


— 4 De ce nu v'aţi predat? s întrebă un civil rogcat, 
cu un cioc in barbă gi care părea mai înstărit, căci 
avea de toate şi era şi mai bine îmbrăcat. 

— Cum era să ne predăm, când în fata noastră 
luptau Sârbii. Si ăștia nu iau prizonieri, îi omoară 
pe totila. 

Civilul înghiţi gălușca, pentrucă el era sârb. 

Alţi soldaţi bulgari erau în arest în aşteptarea jude- 
cätii, pentrucă, plecaţi acasă în concediu, uitaserd că 
trebue să se mai întoarcă, 

Sârbul cel roscat luă în primire pe unul din aceştia, 
care făcuse negustorie de zarzavat în Piaţa Bibescu 
din Bucureşti. 

— € Aveţi voi, mă Românule, o fârevă frumoasä acolo 
pe deal, lângă Sobrania voastră ș, imi spunea el vorbind 
de biserica mitropoliei. 

Dar sârbul cel stăruitor începu metodic să convingă 
pe soldatul bulgar, că mai bine decât să uite să se 
întoarcă din concediu, să se predea, odată ajuns pe 
front, căci pe front, nu-i aga? este rău, poli să gt mori». 

Acest refren venea mereu. Ceilalţi ascultau indife- 
renti, căci pentru unii — cei din reg. 21 — era o învă- 
ţătură prea târzie. 

Mai era alt sârb — Milan — de prin părţile Nigului. 
Acesta ştia româneşte si m'a ajutat apoi pe drum, 
cinstindu-mă în gara Racovschi, la o cârciumă, cu un 
rachiu tare. 

Toţi arestaţii ne grămădiserăm într'o odaie din fund. 
In cealaltă rămăsese numai un fel de civil, îmbrăcat 
prost si murdar. Chiar de departe se vedea că e plin 


www.dacoromanica.ro 


188 ZILE DE LAZARET 


de păduchi. Aceştia roiau pe el ca furnicile, urcând 
gi coborind fn giruri dese pe gât si pe cap. Nenorocitul 
nici nu se mai scărpina, ci stătea prostit locului. Cum 
făcea vreo migcare, toţi ceilalţi arestanti strigau la el 
şi fugeau cât mai departe. 

— 4 Da ne bădăşi comita? » (Să nu fii cumva comi- 
tagiu ?) întreba câte unul mai iscoditor. Dar comite nu 
răspundea nimic şi rămânea tot stană de piatră. 

In sfârşit seara ne-au pornit la gară, în convoiu 
pătrat, cu sentinele cu baioneta la armă, pe margini, 
cum sunt duşi ocnasii la pușcărie. Din pricina mea 
care nu puteam merge pe jos, ni s'a dat un soldat, 
care, pe cei doi români, ne-a suit într'un tramvaiu. 
În picioare, de sigur. 

O doamnă văd că se scoală, vine la mine, mă ia 
de mână gi mă aşează pe locul ei. Pe urmă a găsit loc 
şi lui Popa. 

— + Mă, mare noroc mai ai tu la cucoane! Si mai ales 
la cele copticele», imi strecurä apoi în tren, tot în 
vagon de mariă, Popa. 

In zorii zilei următoare am ajuns la Filipopoli. Ora- 
gul mi s'a părut deosebit de frumos, in lumina dimi- 
nefii. Case albe frumoase, vile elegante, cu un cuvânt, 
cel dintâi oraş european in Bulgaria. 

Dela gară, garda a rechizifionat pentru mine o sanie. 
Aga că am ajunse înaintea convoiului la gazdă, 

Dar ştiţi unde era gazda? 

La închisoarea orașului... Găzduire bulgărească! 

Pe noi, cei doi români, ne-au dus la Corpul de gardă, 
jar pe ceilalţi în celule. E drept că unii din convoiu 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 436 


urmâu sa rămână chiar la această închisoare, să-şi fact 
osânda. Osândiţii din reg. 21 infanterie nu incäpeau 
toţi într'o puşcărie si fuseseră împărţiţi pe la toate 
puscériile Bulgariei. Câţiva au rămas la Filipopoli, 
vreo doi au mers mai departe cu noi. 

Ofiţerul bulgar, comandantul gărzii, gi ajutorul lui, 
tot elev şi el, erau oameni tare de treabă. Ofiţerul vor- 
bea o frantuzeascä desävärsitä, fără pic de accent 
strain. Nici el, nici ajutorul lui, nici n’au pomenit 
mäcar de vreo dugmanie fmpotriva noasträ, nu ne-au 
imputat nimic, cum făceau toţi bulgarii numai decât, 
cum ne vedeau, 

— 4 Hei, Brativan à Take Ivănescu », aga ne atacau 
mereu bulgarii, cum eram noi doi. Şi după asta urma 
0 Înjurătură grozavă... dar la persoana III-a, ceea 
ce ne făcea să râdem, Şi atunci bulgarii iar ne înjurau, 
noi iar râdeam, până dădeau cu ce apucau în noi, 
după care nu mai râdeam, căci loviturile nu mai mer- 
geau la persoana III-a, ci chiar la noi. 

Ofițerii gărzii ne-au dat nouă mâncarea adusă lor 
la prânz. Dar găzduirea aceasta prietenoasă a fost 
curmată brusc de schimbarea gărzii. S'a schimbat 
garda, au plecat şi ofiţerii cei omenogi. Le-au luat locul 
nişte boccii. 

Aceştia au trimes numai decât pe soldaţi, cari, cu 
patul puștii, ne-au împins gi pe noi către una din celu- 
lele mai mari. 

— « Haide », căci asa îşi incepeau totdeauna bulgarii 


poruncile. 


+ 
* * 


www.dacoromanica.ro 


140 ZILE DE LAZARET 


Si aga ne-am trezit intr’o odaie mare, cu un pat 
comun asternut cu rogojină—patul cât jumătate 
odaie, cu un hârdău mare şi o căldare într'un colţ, 
pentru nevoi. 

Pe pat erau vreo 7—8 închiși. Câţiva erau în uni- 
formă de puscäriasi şi unul era civil si chiar binisor 
îmbrăcat. Prin dreptul unei ferestruici zäbrelite 
bine, se vedea plimbându-se sentinela cu ba:oneta la 
armă, 

Popa era tare abătut de această întorsătură a lucru- 
rilor. Eu, mai cu curaj — mä mir, ce mă găsise?! — 
ii spuneam: 

— 4 Ei lasă, nu-i nimic. N'o să stăm doar aici». 

Atunci civilu!, care ne urmărise cu bägare de seamă, 
când intrasem, întrebă: 

— 4 Vous parlez Vitalien, monsieur? ». 

Din cale afară de surprins, am dat să-i răspund da 
pe italieneste. Dar la repezeală, de emoție, n'am ni- 
merit să-i spun si în italieneste, îmi venea în minte 
da în toate limbile, numai in cea italienească nu, deşi 
o invatasem chiar la universitate, 

Civilul era un armean, care învățase arhitectura in 
Elveţia îranceză. Ştia bine frantuzeste, iar de italie- 
nească avea numai idee. Limba noastră românească îi 
sunase şi lui la ureche ca ceva cunoscut. Eu eram gi 
bucuros de noua noastră cunoştinţă, în care vedeam 
iar un prieten şi de dovada ce-mi: mai venea pe neag- 
teptate, despre latinitatea noastră. 

— 4 Ah, unde ești Serafime, să vezi că tot dela 
Ram ne tragem noi românii? e, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 141 


— 4 Satul arde şi baba se piaptănă. O să mă usuci 
cu latineasca ta », mă tăie iar Popa. 

Vorbirăm apoi cu noul nostru prieten multe. Despre 
războiu fireşte. El ne prezentă si pe tovarășii de 
celulă, = 

— 4 Vedeţi, ăla din capul patului, de lângă ușă? 
Ala e nebun. 

L-au bătut bulgarii, până a înnebunit, Ăsta de lângă 
mine în uniformă bulgărească, e tot armean ca mine. 
E lucrător giuvaergiu si a fost închis, fiind învinuit 
că a furat marfă dela stăpân. Până acum nu l-au putut 
dovedi cu nimic. Şi dacă o putea răbda bătaia până 
la sfârșit, n'or să aibă ce să-i facă. 

Eu sunt arhitect, supus turc. M'au închis bulgarii 
pentru spionaj. Pe degeaba. Parcă ai ce vedea si spiona 
la bulgari? 

Nu mi-e frică, căci de omorit n'or să mă omoare, 

Mai rău ar fi la turci pentru mine ca armean. Şi 
războiul nu mai are mult până la sfârșit. Și sigur, 
fot not o să câştigăm ». 

— «Care noi?» am întrebat eu. 

— € Germanii s, răspunse făcându-ne cu ochiul, apoi 
în goaptä: 4 Franţa şi Anglia», 

Desi erau numai niște vorbe, eu mă simţii mai în- 
viorat. Numai Popa, cel veşnic sceptic, rămase mai 
rece, 

— «la, mai astâmpără-te tu cu astea! Nici nu ştii 
de unde te pândeşte unul care înțelege ce vorbeşti si 
iar te trezesti cu vreun pat de pușcă în coaste, ori te 
găzduesc aici la puşcărie până la încheierea păcii. 


www.dacoromanica.ro 


142 ZILE DE LAZARET 


—4Ba să mă ferească Dumnezeu, domnule loco- 
tenent. Atâta puşcărie îmi ajunge şi mă declar pe deplin 
lămurit. La urma urmei gi d-ta poţi spune, ca și mine, 
cu mândrie, mai pe urmă: 

— « Puscüria? — Am gustat-o. Ştiu, ce înseamnă să 
stai la celulă, cu pat comun, aşternut cu rogojină, cu 
hârdău în colt...». 

„„„In sfârşit după miezul nopţii furăm scoşi dela 
închisoare şi duşi iar la gară şi iar încărcaţi într'un 
vagon de marfä. De data asta, bunul meu prieten 
Milan îmi făcu un culcus mai cald cu o mână de 
fan. 


* 
* # 


Dimineața ajunserăm in gara Racovechi, sfârşitul 
călătoriei noastre cu trenul. Din tot convoiul dela 
inceput, mai rămăsesem puţini, noi cei doi români, 
incă doi soldaţi bulgari din regimentul 24 infanterie, 
cari urmau Bă-şi isprăvească osânda de câte 20 ani 
muncă silnică la închisoarea din Hascov, cale de 15 km. 
dela gara Racovschi. Unul din cei doi soldaţi bulgari 
era mai prăpădit gi tugea mereu ca un măgar. In tot 
drumul nu ştiu ce avea, că se vâra tot în sufletul lui 
Popa, care-l gonea mereu. Celălalt soldat bulgar era mult 
mai simpatic. Foarte tânăr, mi-a mărturisit că a lăsat 
acasă nevastă, cu un copilag mic, mic de tot. A oftat 
fără să vrea şi s'a uitat în altă parte. 

Mai rămăsese Milan şi încă un sârb, pe care nu știu 
unde aveau de gând să-i trimeată bulgarii. Lângă 
gară, ca şi la Plevna, era 0 magazie de scânduri, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 143 


adăpostul obişnuit pentru soldati. Hranitelen punct se 
chema şi acesta si era condus de un învăţător bulgar. 
Om blajin şi cum se cade, märuntel si grăsuţ, cam 
între două vârste, ne-a dat tot ce-a putut găsi la el, 
Prea mult n'avea însă. Apoi Milan, sârbul, mă chemă 
la o crâgmä de lângă gară. Abia intrasem aici şi văd 
că se apropie de masa noastră un tânăr cam spoit 
la faţă parcă de funingine, cu mâinile roşii şi crăpate 
de ger, cu niste haine ponosite pe el si cu o șapcă 
grecească in cap, Mă miram ce vrea, când, care nu-mi 
fu mirarea, auzindu-l : 

— «Ce faci, Gheorghiţă, p'aici? ». 

— i Dar tu cine esti? ». 

— 4 Eu sunt Ionică al Popei. Tu nu mă ştii poate, 
dar eu te cunosc bine, de când erai mic ». 

— 4 Bine, dar ce caufi tu p’aici? Cum ai venit si 
de unde? » 

— # Apoi eu sunt plernic 3, (Bietul fläcäu, trebuia să 
spună plennie — prizonier; eu când auzisem că se 
spune plennic la prizonier, mă gândisem la vorba 
plean din cronicari; dar el legase vorba de Plevna, 
atât de familiară românilor). « Eram fochist pe un 
vapor austriac de pe Dunăre. Cum vaporul era în port 
bulgăresc la Sântă Mărie, pe mine m'au arestat chiar 
la miezul nopţii când sunau porturile româneşti din 
toate sirenele si m'au pus la corvezi mereu, până am 
ajuns aici, Suntem mai multi». 

— 4 Si cum träiti? ». 

— 4 Cu furatul, Descärcäm gi încărcăm tutun si 
numai cu ce putem fura, putem s'o ducem, căci de 


www.dacoromanica.ro 


144 ZILE DE LAZARET 


abia ne dau o pâinișoară pe zi de rumân si câte o 
fiertură, dar nu chiar in toate zilele ». 

Pe urmă, mă întrebă: 

— « De tutun n'ai nevoie? ». 

— « Nu, mulţumesc ». 

— 4Tie ţi-l dau fără parale ». 

— « Nu fumez», 

Ar mai fi vrut el să-mi spună mai multe, dar cineva 
il strigă să se ducă, să-și ia tainul zilnic... 

Cei 15 km. până la Hascov îi fäcuräm cu o căruță de 
rechizitie. 

La Hascov era un lagär mare pentru prizonierii 
români. Dar noi nu eram sortiti acestui lagăr. Am stat 
aşa dar la comenduire. Un bulgar, mai mare aci, se 
scărpină în cap, când văzu că eu nu puteam să merg 
în niciun caz pe jos. 

Mai erau 45 km. până la Kârjalia. 


I] 


Hascov era aproape de granita de pânä la 1913 a 
Bulgariei, Kârjalia era un orăşel in regiunea cucerită 
în războiul balcanic. Pe când Hascov şi împrejurimile 
erau cu pământ bun, cu vii, cu tutunării mai ales, 
intram acum într'un ţinut sărăcăcios, 

Pământ sterp, mai tot o piatră sfărâmicioasă, pu- 
tredă parcă. Unde erau câteva prăjini de pământ mai 
bunigor de plugărie, se făcea un sat. Nu mare. Doar 
câteva case. De departe păreau frumoase, în orice 
caz pitorești. Casele păreau nişte cutii. Toate cu etaj. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 145 


Dar jos era... grajdul cu vitigoarele si chiar deasupra 
o singură încăpere, odaia de locuit. Prin podea gospo- 
darul își putea vedea avutul de jos şi primea în acelaşi 
timp căldura vitelor. Căci altfel de încălzire aproape 
nu aveau. Câteva gäteje si tizie ardeau rar pe vatra 
săracă. Pe înălțimi — eram chipurile în ramificatiile ce 
se lăsau din lanţul Rodopilor —abia creșteau niște 
tufe chircite. 

E drept că iarnă grea nu se prea pomenea p'acolo. 
Numai noi românii — mai norocoşi — avusesem parte 
de această raritate, 

Târguşorul Kârjalia nu era mult mai breaz. Pe jumă- 
tate părăsit şi dărăpănat, putina populaţie turceascä, 
ce mai rămăsese, îşi ducea zilele ca vai de lume. Bulgari 
erau numai autorităţile. Oraşul trebuia aprovizionat 
din altă parte si era greu de făcut drumul de trei poste 
până la gara Racovschi, cu carele sau mai des cu 
caravane de catäri și mai ales de măgăruşi piperniciti. 

De aceea, in anul cât am stat acolo, s'a întâmplat 
uneori să rămânem şi fără hrană, când nu soseau carele 
cu făină la vreme. 

O căruţă din Hascov cu cai bunicei ne duse repede 
la Karjalia. 

Intr’o dărâmătură de cazarmă rămasă dela Turci, 
am dat de comandantul lagărului, locotenentul Chircef, 
de meserie misit de grâne în Silistra noastră. Ştia dar 
românește. Era un om rog aprins la faţă, căci nu dis- 
pretuia băuturica gt de statură potrivită, 

Când ne-a luat în primire, uitându-se la mine, a 
clătinat din cap si a zis: 


www.dacoromanica.ro 


146 ZILE DE LAZARET 


— 4 Mă domnule, aici e rău al dracului, mă! Cum ai 
să stai tu aici? ». 

Apoi, după niticä chibzuială, zise iar: 

— «Eu am să te trimet la Hascov, să te ţină acolo 
în bolniță, că e mai bine. Am si eu una aici, dar este 
ca vai de lume», 

Până să se rechizitioneze însă ceva, să mă ducă iar la 
Hascov, m’a trimes să stau la bolnita Kârjaliei. 

Dar în Kârjalia nu era nicio căruţă şi nici cai. Turcii 
aveau mai mult care cu bivoli, mai rar cu boi, 

Peste câteva zile a putut rechizitiona un car cu 
bivoli şi înapoi la Hascov. In car sa suit desigur si 
o sentinelă cu pușcă. Era primejdie să nu fug! 

Ger, zăpadă, viscol și eu gol puşcă. Și bivolii abia 
făceau câte doi kilometri pe ceas! La popas eram 
teapän. 

Am mas intr’o cafenea dintr’unul din satele semănate 
pe drum gi am dormit, am tremurat mai bine zis, 
pe un fel de pat-tejghea, ca la brutării. Cesovoiul 
(sentinela) încercase să-mi emulgä ceva gologani pentru 
lemne — ii era de mine, că mi-e frig— dar bani la 
mine, tufa! 

In sfârșit am ajuns gi la Hascov, la spital. 


* 
* * 


La spitalul din Hascov, după ce mi-au dat hainele 
de pe mine la etuvă, de se botiserä gi se mototoliserä 
şi mai rău şi după ce m'au tuns gi ras peste tot — li 
învățase nemţii — m'au băgat in camera din cap, unde 
erau numai ofiţeri români. Aceștia erau vre-o 5—6. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 147 


Un colonel, un locot.-colonel, — amândoi olteni și 
ofiferi activi — gi vre-o 3—4 rezervisti (un mogier de 
lângă Bucuresti gi alti doi, intelectuali subţiri, cu doc- 
torate dela Paris). Unul avea o figură fină, deşi cam 
negricioasä. Om mai ales, acesta, avocatul Hurmuz, a 
şi început să discute cu mine sociologie, părerile ger- 
manului Reis, mi se pare. Noroc că nu-l auzea loco- 
tenentul Popa, că l-ar fi repezit şi pe el, cum mă tot 
repezea pe mine, pentru inactualitate ! 

Mai pe urmă au mai adus pe un ofițer român, care 
venise cu picioarele goale pe viscol si ger tocmai din 
lagăr vreo doi kilometri, Venise asa, pentrucă nu mai 
avea încălțăminte. Avea o pneumonie grea si cu toate 
cearceafurile ude gi reci in care-l înfăşurau des avea 
o fierbintealä grozavă și la urmă vorbea de cuţit. 
Era de fel din Călăraşi, funcționar de bancă. După 
câteva zile a murit, 

Când am intrat eu în cameră, moşierul de pe lângă 
București tocmai le povestea celorlalţi despre frontul 
românesc. 

Văzând că intră pe uşă un bulgar, — asa mă credeau 
ei de pe blestemata de șapcă, pe care, ori cât o turteam 
eu și o bosoleam, nu-și pierdea forma bulgărească, — 
au tăcut. Pe urmă, printre dinţi au bombänit: 

— « Ai dracului bulgari! Nu ne puteau lăsa singuri? 
Ne-au mai trimis și pe ăsta aici. Parcă alt pat nu mai 
găseau in tot spitalul? ». 

— 4 Spune mai departe » zise colonelul, un om mai 
trecut, cu o faţă aspră şi cu două mustäti groase ridi- 
cate in sus, ca ale Kaizerului. 


www.dacoromanica.ro 


448 ZILE DE LAZARET 


— 4 Dar dacă bulgarul ăsta înţelege românește? Nu-i 
ştiţi cum sunt? Deodată, când nici nu te aștepți, 
vezi, că te-au înţeles gi hait! ai pätit-0 ». 

— « Povestește atunci în frantuzeste, că nu cred să 
ştie ăsta si frantuzeste» |! 

— « Alors, mon colonel, on a envoyé, sur le front 
du Sereth 300 abeilles ». 

— « Albine, adică aeroplane?» il întrerupsei eu. 

— 4 Nal Ptiu drace», spuse si colonelul cel mic, 
Traian, om vesel si tare vioiu, « väzusi, mă Poenare, 
de unde sare iepurele? ». 

Dădusem o lovitură de teatru. Dar s'au liniștit, 
spunându-le eu repede, cine sunt şi cum am ajuns 
până acolo. 

— « Tii, nenisorule », urmă tot colonelul cel mic şi 
neastâmpărat, « mult trăieşti, multe vezi! Si de unde-ai 
spus că esti? ». 

Când spusei că sunt dintr'un târguşor din Dobrogea, 
de pe Dunăre, colonelul adăugă: 

— « Bine, băiete, bine! O să te vedem numai decât, 
dacă ne îndrugi lucruri adevărate, ori gogosi ». 

Apoi spuse ceva la ureche unui sanitar și, după 
putin, apăru în ușă chiar spiterul orășelului meu, 
prizonier dela Turtucaia şi ajuns tocmai p'aici, unde 
bulgarii îl foloseau la spitalul lor, care n'avea aga 
ceva. Cum eram prieteni, Nenea Mișu se dete un 
pas înapoi, nevenindu-i să-şi creadă ochilor, apoi, 
după o clipă, mă luă în braţe, cu lacrămile în ochi, 
căinându-mă, că-mi pierdusem, şi sănătatea, nu nu- 
mai libertatea. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 449 


A venit însă si medicul şef al spitalului — il chema 
Chirurgicof — si, uitându-se la mine, după ce văzu ce 
scria pe hârtia lagărului din Kârjalia, spuse: 

— «Ce? Căutare în spital bulgăresc pentru un roman? 
Nu, nu, gospodine, la Bucuresti, nu la Hascov ». 

— « Trimiteţi-mă atunci la Bucurestil », 

Dar doctorul bulgar nu-mi făcu cinstea unui răs- 
puns, ci numai bombăni că o să mă trimeată înapoi 
la lagăr, cu cel dintâi prilej. Am mai stat vreo două 
zile în spital, apoi m'a trecut la lazaretul oraşului. 
Aici era mai rau. Deabia erau nişte paturi sărăcă- 
cioase, fără cearceafuri şi bolnavii erau numai soldati 
bulgari, dar nu răniţi, ci cu alte alea, lumești. 

Medicul bulgar pufnea mereu, când ti pizita şi nu-i 
mai scotea din cocogari (găinari). 

In schimb printre sanitari erau oameni de treabă. 
Unul s'a repezit până in satul lui din apropiere si 
s'a întors cu ceva lucruri de mâncare, din care a dăruit 
la toţi câte ceva — chiar şi mie, 

Zău, parcă nu era bulgar. 


« “+ 


Prilejul aşteptat de Chirurgicof însă, pentru a mă 
trimete iar la lagăr, se ivi curând. Un biet ofiţer 
român — Racoviţă — bolnav, fusese trimis din Kâr- 
jalia la spitalul din Hascov, întrun car cu boi. 

Dar murise pe drum. Aşa că acuma, carul care adu- 
sese un mort, n'avea să se întoarcă cu deșertul, ci avea 
să mă încarce pe mine viu şi tot asa să mă ducă la 
Kârjalia, cum îi scrisei eu în grabă lui Nenea Mişu, 


www.dacoromanica.ro 


150 ZILE DE LAZARET 


lar 45 de kilometri, prin frig, zăpadă gi viscol! 
Dar boii merg ceva mai repede dec&t bivolii. Ajung 
până la 3 kilometri pe ceas! 

Insfargit, văzându-mă iar înapoi, Chircef a dat 
din umeri, dar n'a avut încotro gi m’a trimes la 
lagar. 

Ofiterii români erau adäpostiti la început în vreo 
3—4 locuri. Afară de colonei, gäzduiti cu plată, într'un 
han din mijlocul orășelului şi unde aveau chiar paturi 
cu cearceafurt, ceilalţi ofiţeri tremurau înghesuiți in 
nişte dărâmături, foste şcoli, olării sau hanuri, pe 
vremea turcilor. Am fost dus la cel mai apropiat din 
astea, la hotel Arda. 

Numele i-l dăduseră băieții noştri în batjocură. In 
realitate era cea mai păcătoasă dărâmătură. 

Acolo, între alţii multi, era si un prieten de-al meu, 
Costică St. Preoteasa. EI tocmai povestea, chiar când 
mă adusese harabaua turcului, despre moartea mea pe 
front, aşa cum i-o povestise Alecu, cumnatul lui, tot 
din regiment cu mine. 

...—45i cum va spun, frafilor, ca să vedeţi gro- 
zăvie de foc de artilerie la Parachioi, un obuz i-a făcut 
capul piftie»s... 

— «Ma, veniţi jos, că a mai sosit un prizonier din 
spital », îl întrerupse un tânăr sublocotenent. 

— «Cum îl chiamă? ». 

— «Gheorghe Sandu ». 

— «Tii! mi-a înviat mortul tocmai la timp!» iz- 
bucni şi Costică repezindu-se pe scări în goană, cu 
toţi ceilalți, ca să vadă «mortul viu», 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 151 


Pe prietenul meu îl recunoscui cu greu, căci, de unde 
eu ştiam 0 față rasă și subţire de om rogcovan, aveam 
acuma în fata ochilor un fel de lipovean bărbos, cu o 
barbă roşie, ca de aramă. 

4 Omul roşu » ori 4 barbă de aramă» îi spuneau mai 
apoi multi, dar nu cu răutate, căci bietul om roşu 
avea o inimă tare bună, 

— « Gheorghiţă, mă! Cum ai făcut bre, să inviezi, 
când noi ţi-am mâncat si călăvia si coliva? ». 

Prietenul meu era buzoian, fecior de popă și între- 
buinţa multe vorbe tarcovnicesti, de cele mai multe 
ori, 

Apoi urmă: 

— «€ Ştii că m'am întâlnit cu Alecu, la vre-o săptă- 
mână după ce ai căzut tu şi mi-a povestit tare miscat 
şi înnecându-se de emoție, — după obiceiul lui — cum 
te-a lovit un obuz in scäfärlie, Ia să vedem mă, ţi-a 
luat vreo bucată de cap, cel putin? ». 

— 4 Nu mi-a luat nimic, Costică, dar m'a făcut varzü 
destul ». | 

— « Mă, gi ce te-a mai plans căpitanul tău pe urmă...». 

— 4 Dar tu, Costeo, ce ti-ai läsat barba asta lipo- 
-veneascd? Parcă ești dracu pe uscat! ». 

— « Mi-am lăsat-o de nevoie, chiar de pe front, că 
nu mai aveam când să mă rad. Dar să fi văzut, ce 
päteam cu ruşii din cauza asta? », 

— 4 Ce pateai? », 

— « Ruşii de câte ori mă întâlneau, veneau la mine 
și trecându-mi cu mâna pe sub barbă, spuneau răstit: 
e jid 1» gi pe urmă râdeau să se prăpădească, văzându-mă, 


www.dacoromanica.ro 


152 ZILE DE LAZARET 


aiurit. Se infelege că i-am convins că nu sunt ¢ fid» 
dar când veneau alţii, o incepeau dela capat ». 

Apoi cum masa se apropia, mă întrebă, dacă am 
în ce mâneca, dacă am ce-mi trebue: strachină, lingură. 

— 4 N'am nimic, Dar ce, aici nu se dă in ce să 
mănânci ? 3. 

— «Ha, ha, ăsta se crede la restaurant aici», spuse 
unul din mulţime. 

Bietii ofiţeri romani! 

Căzuseră gi ei cum îi apucase vremea: mai îmbrăcaţi, 
mai desbräcati, mai cu parale, mai fără, Dar pe toţi 
ii dijmuiseră bine bulgarii, şi de haine şi de bani. 
Asa că in lagăr, cei mai multi erau goldneti si fără 
parale. Ca să-si facă un gologan de un tutun, de un 
săpun, economiseau din pâinea zilnică — mai ales la 
inceputul robiei nu erau aga de flămânzi — câte un 
sfert-două, până aveau o pâine întreagă prisos. Se şi 
intoväräsiau de multe ori pentru asta. Si așa vindeau 
pâinea la turcii din oraș, căci, cum am mai spus, 
orașul era cu desăvârșire sărac, departe de orice apro- 
vizionare şi populaţia era chiar mai lipsită decât noi. 
In oraş nu era pâine de vânzare nicăieri. 

Costică Preoteasa tocmai igi vânduse o pâine in- 
treagä şi avea câţiva gologani — aproape un leu. Când 
a văzut că n'am nici strachină, nici lingură, repede 
mi-a cumpărat — fără ştirea mea — un ceanac de pă- 
mânt si o lingură de lemn, în care mi-a adus apoi 
mâncarea. Aceasta era în toate zilele obişnuite bulgar, 
cu apă, aproape fără sare și zarzavat. Bulgurul era 
un fel de päsat, adică niște gräunte siărâmate cu o 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 153 


ragnita primitivă. Intre gräuntele date la sfărâmat se 
gäseau câteodatä si boabe de grâu. 

Duminica se dădea o fiertură de carne. Faimoasa 
ciorbă neagră a vechilor spartani ar fi fost ambrozie, 
pe lângă fiertura ce ni se dădea nouă, o zeamă murdară 
în care se găseau mai mult oase și piei. Miercurea şi 
Vinerea ni se dădea o fiertură de fasole, din care ajun- 
geau până la noi doar cojile boabelor. 


* 
* * 


Ofițerii locuiau numai sus la etaj. Jos nicio încă- 
pere nu mai era întrebuințată. Cu ferestre sparte, cu 
obloane lipsă, făceau ca frigul să ne ia și pe dedesubt, 
Băieţii se strânseseră pe camere, după meserii, după 
vârste si prietenii și — desigur — mai ales după in- 
tâmplare. 

Buni de porecle, igi botezaserä camerele cu numiri 
pitorești. Una era camera tinerilor fără vittor, alta a 
învăţătorilor, alta a cavalerilor dela Malia. In aceasta 
am nimerit eu. Incercase bunul meu prieten Preoteasa | 
ca să mă ia cu el in cameră, — el apucase in cea mai 
bună din tot hotelul. Cum scăpase el cu o pătură 
cazonă mare de cai, noaptea dormea ca un beiu, nu 
simţea frigul. 

EI se gândea să mă adăpostească si pe mine sub un 
capăt de pătură, ca să indur mai ușor, ce mai era din 
iarnă. 

Dar în cameră cu el mai era si un bärbos, avocat 
pe undeva prin Dobrogea, Mărgineanu, om rău şi 
sgârcit. — « Harpagon care-ai sărăcit gi ucis pe tatä- 


www.dacoromanica.ro 


154 ZILE DE LAZARET 


täuls, îi strigase mai târziu intr’o ceart& rămasă de 
pomină in lagăr, locotenentul Hertog. Mărgineanu se 
opuse din răsputeri primirii mele în cameră, spunând 
că inima lui s’ar rupe mereu, văzându-mi chinurile 
mele care, desi mai tânăr ca el, eram in așa hal. 

Ceilalţi din camera lui şi de prin alte camere, căci 
se adunaseră toţi ca la urs, pufnirä, când auziră că 
inima lui Mărgineanu, s'ar rupe la vederea unei sufe- 
rinfe omeneşti, 

La vreo câteva săptămâni după asta, urcam scara sus. 

Această scară era din două parti: mai întâi 3—4 
trepte fără rampă, dar cu un perete în stânga, apoi 
făcea un cot şi partea cea mai lungă, până sus avea 
rampă, 

Eu urcam greu pe lângă peretele părţii dintâi a ecării, 
grăbindu-mă să trec la partea a doua, ca să apuce 
strâns rampa. Mărgineanu venea de sus grăbit. Nu 
m'a așteptat să sfârșesc partea întâia a scării. N'a 
luat-o nici pe marginea din aiară, ci tinea el peretele, 
aşa că am fost răsturnat de pe cară. Nu zic că m'a 
imbrancit, desi unii băieţi îl credeau in stare de orice. 

Am căzut şi m'am lovit în coaste. Mărgineanu şi-a 
văzut senin de drum — nu m'a ajutat să mă ridic, — 
căci era totdeauna grăbit, 

Aşa era el totdeauna grăbit, econom şi cu vremea. 
Econom în toate, nu numai cu căldura inimii, mai 
târziu, în lagărul de sus, dela marginea orașului, după 
ce-şi făcea ochiuri dintr'un singur ou, târguit cu mare 
cheltuială de vorbe de pe la turci — ştia şi turcegte — 
dar ochiuri fără grăsime, apa în care se inchegase 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 155 


oul și se făcuse ochiu, n’o asvârlea ca să nu se piardă 
caloriile, ci-gi făcea cu ea cafea, aga cum era, cu firi- 
mituri de albus. 

Altfel însă Märgineanu ştia o mulţime de lucruri, 
umblase şi prin străinătate și putea lămuri toate amă- 
nuntele privitoare la muzeele şi pinacotecile Apusului, 
avea cunoștințe ca un perfect Bedaeker, dar era cu 
desăvârşire lipsit de inimă. 

Numai cunoştinţe seci, fără omenie. 

Opunându-se dar Mărgineanu, n'am mai stăruit şi 
am trecut alături în camera cavalerilor dela Malta, 
Cea mai real Căci era si deasupra sălii de jos dela 
intrare, Nu era mult mai mare decât o chilie de 2 
pe 3. Pe jos ne înghesuiam vreo 12—14 ofiţeri, culcân- 
du-ne doar pe două rogojini. A! Aceste rogojini fuse- 
seră un dar de Crăciun al lui Chircef. Şi nu puţin s'a 
mândrit el cu dărnicia lui. 

La Crăciun, venise, spuneau băieţii, pe două cărări, 
făcut bine, dăduse mâna cu taţi, apoi le spusese: 

— «Bani şi moarte ’n ţigani! Să dea Dumnezeu, bre, 
să ne vedem toţi la locul ai nostru. voi la România al 
vostru st eu la Silistra al meus.., 

..-In cea dintâi noapte, Preoteasa îmi dădu pătura 
lui, ca cel puţin să nu tremur chiar dela început. I-am 
dat-o însă, a doua zi chiar, inapoi. Nu că mi-ar fi 
prins rău, Dar fiind atâţia pe un petec de loc, dormeam 
si îmbrăcaţi și peste noapte chiar ne încălzeam putin. 
Mai puneam apoi cu rândul câte un gologan de luam 
putin manga], i! puneam într'un hârb gi mai desmor- 
team încăperea, De otrăvit, n'avea cum să ne otrăvească 


www.dacoromanica.ro 


156 ZILE DE LAZARET 


şi când, căci intra aer proaspăt printre crăpăturile 
numeroase si ale uşii si ale ferestrei şi ale tavanului 
şi ale podelei. 

Când am intrat în odaie, le-am spus «cavalerilor», 
inrosindu-ma: 

— «Eu, domnilor, vin din spitale. Tot ce e pe mine 
a fost mereu dat la etuvă, aşa că vă rog, să nu va fie 
teamă, că vă aduc ceva coaspeți mișcători ». 

— «Nu este nimic, tinere, poate s'o găsi pe la noi 
aşa ceva», răspunse cu un zâmbet mai mult trist, 
locotenentul Petrascu, rezervist de pe la Iaşi, unde era 
contabil la Banca Naţională. El era șeful camerei, 
Era un băiat bun, potolit şi retras. Mai era în cameră 
Nea Petrache Prastavăţ, judecător de pace prin Oltenia, 
rezervist mai vrastnic, dar tare ager şi duhliu. Având 
nitei bani, apucase de-şi cumpărase dela niște săteni 
bulgari, mai înainte, o toalä de lână groasă. Păcat 
de ea! Fojgăia de oaspeţi miscätoris acuma. Mai 
mult ca să nu-i umplu şi pătura lui Costică, îl rugasem 
să şi-o ia înapoi. 

Apoi mai era gi un românaș, viciu si tânăr, Alecu 
Dorojan, dar mic ca o miniatură. 

— € Firiiricule e, îi spuneam eu micului dorodant, 
«ia spune-mi, dece esti aşa de släbut si gälbior? Nu 
ţi-a priit papa, puisorule ? 

— «Asta vară la Ispasa 

Erai tânără şi grasa 

Dar acuma te-a slăbit 

Pustiorul de iubit », 
răspundea unu, cântând ursăreşte. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 157 


— «Mic, mic, mic, dar e si mare. 

Cine-a zis, c& el nu-i tare? » räspundea tot cântând 
si artileristul Casteru. 

Mai era Sică, fecior de popă, băiat cu daruri muzicale 
si cu o veselie neturburată. El avea câte un cântec 
pentru fiecare. 

« Şi-au plecat Olteni la coasă, 

Ila, ila, laa...» cânta el pentru Nea Petrache, dar 
Nea Petrache nu-l băga în seamă. 

Dacă vedea și vedea asta, Sică se umila ca un ţigan 
lăutar şi urma: 

« Şi-au rămas oltencile, 

Ila, ila, laaa.... 

Şi-au umplut cârciumile. .. 

Ila, ila, la». 

Câteodată Nea Petrache răspundea plictisit: 

«Şi ca mai dă-te dracului, mă Sică, si lasă-ne olten- 
cile in pace, c'or fi destul de amărite ». 

— «A! Ştiu dece or fi amărite. Nu că le-au plecat 
oltenii la coasă, ci pentrucă o să se îndoaie cum e 
coasa de bine». 

Pentru Alecu, Sică obișnuia să cânte: 

« Unde te duci, făi lele »? 

— «Prin târg pe la Măgurele» răspundea cântând 
cu 0 voce frumoasă de tenor Alecu. 

De multe ori seara Sică ne povestea poetic drumurile 
lui, noaptea prin sectoarele Turtucaiei, înainte de răz- 
boiu și apoi, dand-o iar în cântec, imita poznas pe cân- 
täretele din varieteul Turtucaiei. 


www.dacoromanica.ro 


158 ZILE DE LAZARET 


«Cheia, cheias, numai il auzeai cântând și-l vedeai 
cum se suceste ca un dervis, pe o scenă imaginară, 

Lângă mine dormea învățătorul Pitulice, băiat tine- 
rel, care gi el isi lăsase barbă, dar aceasta îi crescuse 
numai ca 0 täcälie de tap, ca la îraţii tineri de prin 
mânăstiri, 

Mai erau încă vreo doi sublocotenenti activi, dintre 
care unuia îi crescuse o barbă mare neagră. Grigorescu, 
așa-l chema pe acesta, se repezise dela început şi mă 
îmbrăţişase cu multe semne de prietenie. 

« Firfiricu » de Alecu Dorojan clätinase din cap ne- 
încrezător, căci îl stia ce-i poate pielea. 


* 
*  & 


Un doctor civil grec, bäietii noştri spuneau că ar fi 
fost roman macedonean, dar el se ferea ca de foc, 
si arate ca ar fi aga ceva, — Albanopol imi pare — era 
medicul lagărului nostru. 

Se întâmplase că se imbolnävise Grigorescu — Mi- 
tralieră {cum igi adăugase el singur la nume). Vine 
Albanopol la noi în cameră si începe căutarea bolna- 
vului. Dar doctorul, si dacă o fi ştiut româneşte, nu 
se arăta deloc — aga că cercetä pe bolnav, punând 
intrebările în frantuzeste şi eu tălmăcindu-i-le lui 
Grigorescu, Nu că el, la urma urmei nu ar îi înţeles 
franfuzeasca doctorului, sau oricare din cameră n’ar 
fi putut face acelaşi lucru, dar doctorul mă cunoștea 
dela trecerea mea pe la dolnifa locală si deaceea mi se 
adresă mie. Un timp lucrurile au mers ele cum au mers, 
dar Grigorescu fierbea, că trebuia să-şi arate suferinţele 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 159 


prin tălmăcirile mele. Mai cerca el să-mi ia vorba din 
gură, când eu traduceam răspunsurile, dar se incurca 
in «oui, oui, oui, non, non, non» gi in timpul acesta 
diavolul de Alecu râdea pe infundate. 

—« Demandez-lui, s’il a des points de câte». 

—«Auzi, mă Grigorescule, te întreabă dacă ai jun- 
ghiuri ». 

La acestea Gr. Mitralieră dădu răspunsul deadreptul 
doctorului: 

— «Qui, oui, j'ai des joanghi ». 

Un hohot sonor salutä räspunsul nästrusnic. Doc- 
torul Albanopol râse cel dintâi, dovedind astfel că 
pricepea românește, iar Alecu Firfiricu se tăvălea pe 
Jos de râs. 

Urmarea a fost că Grigorescu s'a supărat tot el 
pe mine, parcă i-aş fi suflat eu răspunsul franco- 
român. Am căutat apoi să lămuresc pe băieţi că Gri- 
gorescu răspunsese aga, pentru că avusese in minte 
scris cuvântul românesc junghiu, şi-l citise frantu- 
zeste. Nici lămurirea aceasta însă nu-l mulțumea. 
Deaceea, n'am mai stăruit, dar mult timp băieţii mai 
pufneau de râs când își mai aduceau aminte: «Oui, 
oui, j'ai des jonghi». 

Prin alte camere erau multe chipuri interesante. 
Era si fostul meu profesor de fizică, din cl. III-a de 
liceu. In locul cioculetului de odinioară, acum avea o 
barbă mare blondă. Era printre cei mai mari mâncăi. 
Adică avea o poftă de mâncare nepotolită întotdeauna, 
dar n'avea cum şi cu ce să și-o astâmpere. Toată ziua 
construia viori. 


www.dacoromanica.ro 


160 ZILE DE LAZARET 


Mai erau apoi alţii, cari la nevoie acum, isi desco- 
periseră talente de meseriaşi. 

Tricopie dregea încălţămintea cu îndemânare, iar 
Petrescu avea talent de croitor. Dintr'o tunică verde 
mai veche, el îmi făcuse o capelă românească și așa 
am putut înlocui uricioasa șapcă bulgărească. 

De altfel, pentru mine cel atât de dorit de so- 
cietatea românească, sederea în lagăr, oricât era de 
grea, la început mai ales, îmi plăcea. Toate mă 
interesau. Chiar nesfârşitele discuţii asupra Turtucaiei. 
Și fiindcă aproape toţi căzuseră la Turtucaia, vânturau, 
fără încetare, toată desfășurarea luptei, pe zile şi 
sectoare. 


* 
* * 


Alteori, mai ales seara, venea dintr’o cameră ală- 
turată Tata Biţu, un căpitan tare simpatic. Era slab, 
de-l sufla vântul, cu fata încreţită, märuntel ca un 
pergament și cu niște haine tot așa de ponosite ca 
ale mele. 

— «Il vezi, cât e de slab și ogârjit acuma? Inainte 
era cât un butoiu, de se îndoia calul sub el », îmi spunea 
Nea Petrache. 

Tata Biţu ne povestea până seara târziu, aşezat pe 
un pietroiu — fotoliul nostru — filme de cinematograf. 

Altfel părea om mai subţire. Spunea mereu, arătând 
gloata celor cu care soarta ne aruncase să viefuim la un 
loc, în împrejurări așa de grele: 

— 4 Cunoştinţe de băi. După ce pleci dela băi, repede 
uiţi cunoștințele ». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 461 


—«Numai de-am pleca mai repede dela aga băi, 
domnule capitan», punea tot Alecu, Dorobantul cel 
mititel, punctul pe i. Caci in imprejuräri grele, ca 
acelea prin care treceam atunci, se adevereau carac- 
terele si oamenii, se vedeau cet șapte ani de acasă, 
La cei mai multi se deslănţuise egoismul fără niciun 
frâu. Nu se mai cunoştea grad, nu se mai cunoştea 
omenie, nu mai era obraz... 

Prin 1919, trecând prin forfota Căii Victoriei, mă 
aud strigat pe nume. Cine era? — Tata Bitu/ Dar nu 
mai era slab și ponosit, ci gras, aproape ca inainte de 
pilegialura bulgărească. Intr'o uniformă sclipitoare de 
maior, Tata Bitu tinea să-mi arate că nu mă socotea 
ca pe o cunoștință de bat. 


+ 
* de 


Tot la Kârjalia mai era prizonier un maior de cava- 
lerie, rezervist bătrân, fost comandant al unui batalion 
de milițieni. El ascunsese toţi banii batalionului, aflaţi 
la el in turul nădragilor şi-i folosea acuma numai pentru 
sufletelul său, nevoind să știe de ceilalţi, cari räbdau 
alături de el. Atunci generalul nostru, Nenea Nae, 
unul din puţinii oameni de inimă şi demni, a pus băieţii 
de l-au desbrăcat pe maior, i-au descusut banii — trei 
pachete de câte 5.000 lei în hârtii de 500 lei — cusute, 
nu la un loc, să se cunoască, şi apoi i-a împărțit la toţi 
deopotrivă, lăsându-i o parte egală maiorului. 

Nu toţi fuseseră la fel. Casierul regimentului de obu- 
ziere ascunsese banii regimentului în bidonul cu apă, 
unde bulgarilor nu le-a trăznit prin cap să caute. 


11 


www.dacoromanica.ro 


162 PILE DE LAZARET 


Apoi — îi predase comandantului român si acesta-i îm- 
pärtise la toţi ofițerii lui, luându-le în schimb o 
chitanfa. 

Cusutul banilor tn haine ajunsese obignuit. Mai tarziu 
şi bietul general a fost denunţat de un maior, — un 
nefericit acesta — comandantului bulgar al lagărului, 
că are bani ascungi în epoletii tunicii. Şi comandantul 
de acuma, Boiagef, care era o fiarä, i-a descusut epo- 
letii şi i-a confiscat cei 600 lei găsiţi acolo. 

Dar repede, repede, după ce se sleiseră toate nouta- 
tile şi-mi multumisem curiozitatea, au urmat zile grele 
şi monotone. Mâncarea începuse să se dea mai cu greu- 
tate, Care mai putea, își mai făcea vânt la cazarma 
oraşului, unde era puţină trupă bulgărească de adună- 
tură: greci, turci, armeni, macedoneni gi câteodată şi 
bulgari, şi unde ni se pregătea şi mâncarea noastră. 
Pentrucă ofiţerilor români nu li se dăduse niciun 
soldat pentru corvezi, cazanul cu mâncare era adus 
pe o prăjină de doi ofiţeri români, cu schimbul. 

Idealul nostru acuma era să ne vedem odată sätui 
cum se cade. Pentru acest cuvânt, sublocotenentul 
Albescu, din grăniceri, şi cu Ronda, prietenul bun şi 
camaradul meu din S.M.I., adunaseră de mai mult 
timp la pâini şi, când au crezut ei că-s deajuns, le-au 
mâncat pe toate, câte 5—6 de rumân. Dar să moară, 
nu altceva! 

Pâinea, nefiind coaptă bine, le căzuse glonţ în stomac. 
Mai ales bietul Albescu suferise mai mult, fiind mai 
bondoc la trup, pe când namila de Petre Ronda, le 
mistuise mai bine. 


www.dacoromanica.ro 


FILE DE LAZARET 163 


Eu venisem la inceput destul de bine intremat din 
spital, chiar gräsut. 

— « Ce faci, Eksch? » mă intrebase cel dintâiu elev 
din S.M.I. fost camarad cu mine, prizonier gi el, când 
dăduse cu ochii de mine, la bolnitä, luându-mă drept 
un neamţ bucälat, camarad al nostru. De aceea, la 
început, nu prea eram hămesit si puteam economisi 
ceva pâ:ne, pentru vânzare. 

Un tovarăș de cameră, faimosul « Pdzea ! », se stre- 
curase odată la bucătăria lagărului, de unde-mi adu- 
sese în dar o ceapă, sterpelitä de pe acolo. 

O ceapă era ceva deosebit, cam ca un purcel de lapte 
fript la cuptor, Dar cum s'o mănânci fără sare? 

Căci sare în Bulgaria nu se găseşte, iar din România 
nu se mai aducea — deocamdată. Ajunsese la 40 de 
leve chilogramul. Dar nu sare de a noastră, albă si 
frumoasă. Nu, ci sare de mare, ca aceea din butoaiele 
de măsline, neagră si băloasă, 

Să-mi cumpăr așa dar sare, din banii luaţi pe pâine. 

Lângă Hotel Arda era prăvălia turcului francez, 
Băieţii noștri botezaseră asa pe un turc care indruga 
ceva frantuzeascä, şi fusese ofiţer de administrație 
în armata turcească până la războiul balcanic. Reformat 
apoi, se întorsese tar la Kârjalia, de unde era de felul 
lui, a1 aici — își câştiga cu greu acuma pâinea, ca bäcan. 

Pentru mine avea ceva mai multă simpatie, poate 
unde fusesem si rănit — eram deocamdată singurul în 
situaţia asta. 

De câte ori li spuneam ceva, căuta si într'un dicţionar 
mare — un Larousse — tradus in turceste (am văzut. 


11* 


www.dacoromanica.ro 


164 ZILE DE LAZARET 


mai târziu, în Basarabia, că şi Ruşii aveau dicţionarul 
Larousse tradus în rusește) si vedea că am totdeauna 
dreptate, 

Asa că, folosindu-mä de consideratia ce-mi arăta 
«turcul francez >, i-am cerut să-mi vândă sare de 20 
de bani. Vă inchipuiti, câtă putea să-mi dea, când 
chilogramul costa 40 de level 

Mi-a dat și el, mai mult din ochi, câteva boabe de 
sare neagră și udă. A adäogat: — « Hair bre, faveur, 
faveur, pour vous». 

Si aşa am pranzit si eu odată impäräteste in Bul- 
garia cu © ceapă gi cu sare de mare. 

Nu mi-a căzut greu la stomac, am fost mai norocos 
decât Ronda si Albescu. 


* 
+ *# 


Se desprimăvărase bine si noi incepusem să iesim 
pe afară. Chiar așa, fără putere cum era, soarele din 
primăvara aceea, dar tot mai cald era afara, decât in 
peșterile noastre de odăi. Ne grămădeam de aceea şi 
noi la soare, ca mustele. Eu încercam câte un pas, doi 
singur, fără să mă mai tin tot cu mâinile de pereţi. 

— «Aga, aga», mă incuraja mişcat rezervistul Rizea, 
tot din camera lui Mărgineanu, când mă întâlnea pe 
afară, mergând singur. 

Hotelul Arda nu mai avea nicio curte, aşa că, vraigte 
peste tot, noi ajungeam, nu numai până la prăvălia 
« turcului îrancez », ci chiar până la un fel de gârlă- 
canal, care dădea afară din oraș, tot în râuleţul locului 
numit si el tot Arda. La fel de liberă era vederea spre 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 165 


două uliti strâmbe si intortochiate, una, care urca spre 
marginea de sus a orașului, alta care o lua în spre 
școală, alt lagăr. 

Băieţii, unii oftau, alţii căutau zadarnic să facă ochi 
dulci, — dar cui ? — unii citeau. Câteva cărţi frantuzesti, 
ajunse in mâinile noastre, te miri cum si de unde, 
umblau din mână în mână. Mergea cam greu citirea 
lor, căci nu era niciun dicționar francez-român. De 
aceea, eu le tot traduceam, ba una, ba alta, de ajun- 
sesem un îel de dicţionar viu. 

— «Ma, dicţionarul ăla parsiv », mă striga Sică cel 
glumet, întotdeauna. 

— «Hâjdău » imi spunea apăsat, dar cu multă du- 
iogie în glas, inginerul Gunescu, care se necăjea mereu 
cu o metodă pentru engleză şi căruia-i tălmăceam iar 
unele lucruri, din « metoda » lui. 

— «Ce înseamnă, mă dictionarule, sablier? » mă în- 
treba P. Fotinică, artileristul. 

— « Clepsidră >. 

— «Dar clepsidră, ce dracu mai e? ». 

— « Ceasornic cu nisip >. 

— « Atunci, cum vine asta: « Secouons le sablier ? » 
(citea mi se pare din Alfred de Vigny). 

— 4 Vine foarte bine: să scuturăm ceasornicul, să 
curgă mai repede nisipul, adică să grăbim timpul, să 
treacă mai repede». 

— « Heei, să treacă vremea mai repede! sp. Și Foti- 
nică ofté adânc şi după el şi eu si pe urmă toţi cari 
erau împrejur... 


www.dacoromanica.ro 


166 ZILE DE LAZARET 


— 4 Ce inseamnă, Hâjdău, surtout, ca îmbrăcăminte ? » 
ma intreba Gunescu. 

— 4 Surtuc ». 

— a Uite mă, aga e. Adevărat oul lui Columb»... 

Prin vara anului 1918, pe când treceam pe lângă 
Cişmigiu şi eu cu cineva, un domn, care-mi venea din 
faţă si pe care-l văzusem până atunci, că mă urmă- 
reste cu interes, dar fără să-i dau atenţie, imi strigă, 
apăsat, ajungând lângă mine: 

— « Hâjdău] n, 

Era bunul Gunescu, dar un Gunescu fără barba 
neagră de popă, pe care o avea în lagăr. Căci în lagăr 
de inimă rea, toţi ne lăsasem barbă, încât te credeai 
mai de grabă între călugări, decât între ofițer. Unora 
le crescuse bărbi frumoase. Numai mie până la urmă, 
nu mi-au crescut decât vreo două fire în barbă și alte 
vreo două într'un colţ, pe buza de sus. 


a 
+ + 


Deşi vremea se încălzise mult, totuşi aprovizionarea 
orașului gi a lagărului mergea tot greu. Intr’o zi ni se 
dete în loc de pâinişoarele «mici de le pierdeai din ochi », 
cum spuneau unii, niște sfărâmături de galete, greu de 
împărţit între noi şi care pe deasupra mai aveau si 
viermi. În același timp văzurăm trecând aproape toată 
trupa dela cazarmă şi Inând-o peste dealuri si coclauri. 

— « Măi, măi, armata bulgărească se pregăteste de 
ofensivă împotriva lui Sarrail si se antrenează pe dea- 
lurile Kärjaliei », 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 167 


lar Sică fi salutase cu cântecul lui Alecu: 

« Unde te duci, fai lele? », 

Dar pe seară văzurăm toată trupa întorcându-se cu... 
broaste țestoase adunate de pe dealuri. 

«St ce-ai târguit, fai lele, 

Din targ dela Magurele? ». 

li intrebase tot cântând Alecu, 

— « Ce dracu or fi având de gând să facă cu broagtele 
țestoase? Doar nu le-o da dracu în gând să ne spurce 
cu ele, să ni le dea să le mâncămls ne întrebarăm noi. 

— «Ba eu am auzit că se mănâncă broaștele țestoase, 
că sunt bune», 

— 4 Mai ales gătite bine: unse cu ou si pesmet gi 
prăjite în unt ». 

— 4 Orice ar fi, eu n'aş mânca, să știu de bine că 
mor de foamel s, 

— «Ba eu ag mânca, băiete». 

— 4 Ba eu nus. 

Si tot asa am urmat până seara, unii împotriva broas- 
telor țestoase, alţii pentru, încât la urmă éofi, și parti- 
zanii gt potrivnicii boraştei țestoase, am adormit cu 
gândul la « snifel de broască țestoasă bine tăvăli! în pesmet 
şt ou şi prăjit în unt, toţi fiind hotăriţi, ca să nu ne lăsăm 
prea mult rugaţi și să mâncăm, în cele din urmă. 

Dar bulgarii n'au impins dugmänia lor impotriva 
noastră așa departe. 

Nu ne-au spurcat. 

Nu, broaștele țestoase le adunaseră soldaţii lor, hă- 
mesiti de foame şi ei ca şi noi aproape, pentru ei. Le-au 
mâncat ei, 


www.dacoromanica.ro 


168 ZILE DE LAZARET 


Jar nouă nu ni s'a dat nimic de mâncare in ziua aceea ! 

Pentru acest fapt, adică pentru a mai uşura aprovi- 
zionarea orașului, bulgarii au hotărit să mai imputi- 
neze numărul ofiţerilor în lagărul din Kârjalia, trime- 
tänd un număr mai mare la Hascov şi păstrând in 
Kârjaha numai pe colonei şi vreo 60—70 ofiţeri mai 
mărunți, 

Și într'o bună zi « haide » a sunat iar brutal si bietii 
oameni s'au asternut la drum pe jos, cale de 45 km. 


* 
* * 


Cei rămaşi — ofiţerii mărunți, căci coloneii urmau 
a-şi locui mai departe hotelul lor fuzos din centru, — 
furăm adunaţi şi îngrămădiţi în două hanuri dela mar- 
ginea de sus a oraşului, Unui, cel din margine de tot, 
era mai vechiu, dat peste tot cu o boia albastră spă- 
lăcită, urită, era hotelul albastru ; celălalt, de alături, 
era nou, încă nu bine isprăvit şi rămăsese nevopsit, 
in acest al doilea han, mi-am găsit şi eu locul intr’o 
cameră la etaj. Jos era o cameră mare, hotărită pen- 
tru prăvălie, cu un pat-tejghea ca la brutării, dar în 
fund, nu la geam. Patul tinea cam Jumătate de odae. 
Aci se agezase garda. 

Era o odae la fel si in hanul albastru, dar acela era 
mai prost şi garda 8e asezase la noi, Alături de camera 
gărzii mai era una, tot jos, aproape la fel cu a gărzii, 
dar fără pat-tejghea. 

Cum se întâmpiase, Mărgineanu se asezase în camera 
de jos, chiar dedesubtul camerii noastre, cu câţiva din 
vechii tovarăşi dela hotel Arda, 


www.dacoromanica.ro 


4ILE DE LAZARET 169 


Se asezase jos mai întâi, pentru că nu putea urca 
scări. « Suferea de inimă», spunea el si, la drept vor- 
bind, ar fi trebuit să fie scutit de serviciul militar, 
dar lăsase să treacă dela el. 

«Cand patria te chiamă sub drapel, mă înţelegi, nu 
te poţi da la o parte». 

Dar el se grăbise să aleagă camera de lângă gardă 
şi pentru un motiv nemărturisit, dar pe care i l-au 
ghicit toţi în curând. Nu ca să-şi isgonească sie-si vreun 
gând de fugă, de evadare din lagăr, departe de el aşa 
gând! Nu, ci mai mult ca să-şi împiedice tovarășii 
dela vreo sbeagä. Căci, îndreptându-se acum vremea, 
băieţii noștri — cei cari erau mai inimosi si plini de 
neastâmpăr, — încercau o evadare, întotdeauna zadar- 
nică. Din vechiul verb slovenesc izbegati, noi românii 
am scos verbul a se sbegui, iar bulgarii pe isbeagam, 
a fugi. 

Cum vă văzuse în spital la Hascov, colonelul cel 
mic şi neastâmpărat, Traian, mă şi întrebase dacă am 
observat la trecerea mea prin Bulgaria, cum sunt po- 
durile: păzite, ori nu? 

Colonelul avea si o hartă, nu știu cum si de unde 
şi tot căuta să-și limpezească gândurile, întrebându-mă 
mereu pe mine asupra drumului. Mai multe desluşiri 
ii putea da însă un ţigan, soldat in armata noastră 
prizonier şi el la Bulgari, dela Neajlov, 

Tiganul de felul lui de prin marginile Bucureștilor, 
deci şi mai vioiu, povestea cu mult haz pätäniile lui 
și ale altor soldaţi români în ciocnirea cu nemţii. 


www.dacoromanica.ro 


170 ZILE DE LAZARET 


— 4 Rumene, Rumene», ci-cä, strigau nemfii, dar 
rumentt erau grăbiţi tare la început, n’aveau vreme 
să-i asculte, Ei, da pe urmă se învățase şi rumenit cu 
războiul şi la Neajlov, domnule, de trei zile îi duceam 
şi noi pe e: numai la baionetă. Barem turcii, cari erau 
gi et acolo cu artileria, începuseră a svarli închizătoa- 
rele tunurilor în Dunăre, când, dracu ştie cum? s'au 
întors lucrurile şi, în loc să-i culegem noi pe ei, ne-au 
cules ei pe noi. Ba ne-au mai dat şi la bulgari. Dar 
eu zic că acolo a fost vânzare. 

Colonelul cel mare își tot răsucea nervos mustätile. 
Cel mic însă, întrebă: 

— s Ascultă, mă băiatule, dar de fugit nu se mai 
poate fugi de aici? ». 

— 4 Cum să nu se poată, don colonel? Numai să se 
îndrepte vremea o leacă, să dea colţul ierbii şi să tot 
fugi. Ascunzis bun poţi găsi numai în baltă, în cocioc, 
unde te poți hrăni cu rădăcini și unde nu se vara nici 
dracu să-ţi dea de urmă». 

— 4 Bietul ţigan repetă fără să stie o învăţătură de 
mii de ani a românilor, care, la vreme de năvăliri, s'au 
adăpostit mai degrabă în bălți, decât la munţii prea 
îndepărtați ș, spusei eu, cam doctoral, mai pe urmă, 
după plecarea ţiganului. 

— « Cum spui tu, mă băieţică? e replică iar colone- 
lul cel mic, 

— «Apoi da, domnule Colonel, când era zor mare, 
grabă de a se ascunde, că năvăleau liftele, unde erau 
să fugă mai repede bietii oameni? La munţi? Era 
departe. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 174 


Si atunci intrau gi ei prin bălți, prin smärcuri, prin 
cocloc, cum a spus băiatul mai adineauri. De aceea 
balta a rămas așa de dragă românului, că i-a schim- 
bat și numele >. 

— «Cum i-a schimbat numele, băiete? ». 

— « Vedeţi dumneavoastră, domnule colonel. In lati- 
neste baltă se spune palus — paludis, paludem. — Din 
vorba asta a ieşit vorba românească pădure ». 

— «Ei, asta-i bună de tot. Si cum sa întâmplat 
minunea asta? », 

— 4 Nu e nicio minune. Vorba latineascä a dat prin 
metatezd padulem, din care prin rotacismul lui À a ieşit 
pddure 4, 

—aCe-i aia metateză? 

— « Săritura unei silabe inaintea alteia s. 

— «Cum sar şi silabele? Eu credeam că numai 
caprele ». 

— € Sar şi ele, domnule colonel ». 

— «Mari sunt minunile tale, Doamne! Si cum ţi-a 
venit aga ceva, puiule? De când ai fost rănit in cap? ». 

— 4 Nu, domnule colonel, asta am învăţat-o la uni- 
versitate ș. 

Dar colonelul a rămas până la urmă cu o îndoială, 
dacă nu eram cumva scrintit la cap. 

Popa si Serafimof, mai înainte, mă socotise cu idee 
fixd, 

Adevărat că mă urmărea gândul să dau mereu dovezi 
că suntem latini, lucru pe care-l tăgăduiau bulgarii cu 
0 rea credinţă, cum numai ei pot avea... 


www.dacoromanica.ro 


172 ZILE DE LAZARET 


...Colonelul cel mic, am auzit apoi, a gi fugit, a 
trecut in România, dar l-au prins nemţii si l-au dus 
în Germania. 

« Incidit in Scyllam... ». 

Drept ar fi fost ca dela început si el gi alti vreo 
două sute de ofițeri prizonieri căzuţi la Neajlov, in 
luptă cu Nemţii, să fie duși în Germania, unde, oricum, 
se mai respecta demnitatea omenească, dar Germanii, 
dracu știe, cum au chibzuit, i-au dat pe toţi prizonierii 
dela Neajlov tot Bulgarilor, după ce îi cernuseră mai 
întâi tot ei, cu: — «Cine esti, cum te chiamă, de unde 
esti? 5. Unul din tovarășii de cameră dela spitalul din 
Hascov, spunea multe hazuri dela această înregistrare 
nemteasca, 

Intreba neamtul pe un ofiter roman, cu ajutorul 
altuia, care vorbea nemteste. Ajunge la intrebarea: 
verheiratet ? {insurat). 

Cel întrebat era burlac, doar logodit si, vrând să 
spună singur verlobt (logodit) spuse verliebt, adică in- 
drăgostit. Cam la fel cu joanghi-ul lui Mitralieră. Si tot 
aşa de mare fusese şi hazul, 

Neamtul care pricepuse, clătinase din cap zâmbind 
si spusese numai: So?... 

.. Dar întotdeauna după vreo sbeagă urmau repre- 
salii pentru ceilalţi. Asta insemna că © vreme avem 
să fim închişi în camere, că aveau să ne fie oprite 
cumpărăturile, — şi cei mai mulţi n'aveau nici cu ce 
să-şi cumpere măcar o ulcică cu iaurt dela turci. 

Bunul meu prieten Preoteasa fusese dus la Hascov, 
de unde incercase cea mai serioasă sbeagă. Ajunsese 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 173 


chiar până la Dunăre cu multe greutăţi. Dar tocmai 
acolo tovarășul lui de sbeagă și-a dat seama că Du- 
nărea nu e la fel cu bazinul dela «Tir» din Bucuresti, 
ca să fie trecută innot,. 

Din pricina asta, fuseseră prinşi, bătuţi bine, aduși 
indärät în lagăr, şi iar bătuţi, mereu bătuţi. 

La Kârjalia, dacă voia vreunul să facă vreo sbeagd, 
se muta la noi, în hanul albastru, de unde se putea 
fugi mai uşor, căci era la marginea oraşului, 

Aşa venise de jos, dela colonei şi N. Samuil, fost 
comandant al unui regiment din Turtucaia şi, după 
ce clocise mult de tot planul fugii, într'o bună noapte 
se toptse... Fugise impreună cu motociclistul Mendel 
Avram, 

Colonelul era nalt, cu gâtul lung, slab si uritit de 
bunul traiu din Bulgaria; motociclistul era scurt şi 
gras. Chiar curat Don Quijote şi Sancho Panga. 

Bietul Mendel Avram nimerise şi el la cel mai prost 
lagăr cu ofiţeri români. Neluat în seamă, se refugiase 
singur într'o cămăruţă în curtea hanului albastru. 
Intr'o zi, vine la generalul nostru și-i spune: 

— «Dom gineral, eu nu mai pot să dorm în curtel ». 

— « Da de ce, bre Avram? ». 

— 4 Mi-e fricä de nevesticd a. 

— 4 De care nevestică, de a cui?s, 

— 4 Mi-e fricä de nevesticä de aia, care muscä si te 
omoară >. 

— «Cum mă, cum ai spus? Bine, eu știu că sunt 
neveste, care te muşcă din dragoste, dar să te și omoare 
cu mușcătura, n'am știut». 


www.dacoromanica.ro 


174 ZILE DE LAZARET 


— «Dom gineral, nu nevastă. Novesticä, soarece de 
ala bältat si rau». 

—«A! vrei să spui nevăstuică? ». 

...C&nd eram încă la Hotel Arda, in apropiere de 
sărbătorile evreesti, cum stăteam odată pe afară, la 
soare, văd pe Zurcul francez că Be apropie de mine 
cu un bătrân respectabil bine îmbrăcat europeneste şi 
mi-l prezintă: 

— 4 Monsieur Pérano, riche négociant de tabac, qui 
veut vous prier quelque chose ». 

Era un bogat evreu spaniol, care voia de sărbători 
să poftească la casa lui pe Mendel Avram. Incercase 
să-i spună asta pe frantuzeste, dar bietul Avram nu 
intelegea decât idiș, pe care spaniolul Pérano nu-l ştia. Si 
atunci am fost eu tâlmaciu între cei doi fii ai lui Israel. 

À trebuit să-i iau lui Avram si făgăduiala că nu va 
fugi din casa lui Perano, care-l lua pe garantie. N'a 
fugit atunci, ce e drept, dar mai în urmă, cu câteva 
luni, a făcut sbeaga cu colonelul. 

Hogatagul negustor de tutun avea o fetiscanä, dela 
care imprumutam gi noi cărţi de citit. Carmen Gida 
era iscălitura el pe toate cărțile. Trecea deseori călare 
pe lângă hanurile noastre și această cäläreatä în costum 
occidental de amazoană, aducea o notă nepotrivită 
cadrului oriental al Kârjaliei. 

— 4 Da, ce-ai vrea tu, măi Niţă, să umble călare pe 
mägäreatä ? ¢ ripostă avocatul Gheorghiu pictorului Niţă. 

— 4 Ba mai bine ar incäleca pe măgari» trânti si 


Teodorescu Bulgarul, 


+ 
* * 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 175 


Cum am spus, când se întâmpla vreo sbeagä, urmau 
represalii. 

Nu mai aveam voie să cumpărăm nimic din oraş. 

Dar chiar cu voie şi cu parale, mare lucru nu era 
de cumpărat, 

Iaurt dela turcii din mahala, iaurt foarte bun (nu 
ştiu dacă era produs tot de ddigarschi batil), câte odată 
ouă (pe turceste imurtă), seminţe de dovleac (cavrämus) 
si... Scrânjei de urs. 

Această marfä din urmă era miez de nucă stoarsä, 
ca să i se scoată uleiul, Ce rămânea din teascul pri- 
mitiv, mai era strâns odată între degete ca să-și mai 
lase din uleiu și borhotul acela păstra forma dege- 
telor, care-l strânsese, rămânând ca nişte bastonage 
scurte şi cafenii închise. Băieţii noştri botezaserä 
numai decât maria cu numele pitoresc, pe care 
l-am spus, ba la drept vorbind, era chiar o vorbă 
mai verde, 

— 4 Bă!» numai îl auzeai pe Samba, — «a venit iar 
ăla cu scrânjei de urs». 

Când am auzit întâia oară asta, am ieșit să văd si eu, 
ce marfä e aia, cu așa nume. Si am văzut un tur- 
culet purtând mândru pe un taler cele ce spusei. Mă 
uitam curios şi nu știam ce să deslusesc in grămăjoara 
aceea de betisoare de borhot. 

— « Poţi să încerci, măi copile, să mănânci, că nu 
este chiar așa, cum spun ästia... de ure», imi spuse 
Tata Bitu. 

La gust maria era sărată şi sățioasă şi, de sigur şi 
hrănitoare, 


www.dacoromanica.ro 


176 ZILE DE LAZARET 


Dar Gunescu spunea că el nu vrea să mănânce din 
pricina numelui ce dăduseră băieţii mărfii. 

La o brutărie ceva mai jos de hanurile noastre, dar 
brutărie în care numai se coceau nişte turte ale maha- 
lalei, turte sărace, și unde nu se făcea pâine spre vân- 
zare, căci nu era făină în comerţ, brutarul, un moș 
macedonean, care vorbea şi românește, vindea și 
niște măruntae de miel răsucite (mai mult mate), 
câteodată. 

— «Astea au mai fost mâncate odată», spuse cu 
răutate mai mult decât cu duh, Teodorescu Bulgarul, 
către niște băieţi de ai nostri care le cumpărau. 


* 
* * 


La marginea lagärului, afarä din oras, pe o coastä de 
deal, erau un fel de locuinte de trogloditi, bordeie, 
în care locuiau ţigani turciti. Noi botezaserăm acea 
adunătură: le petit Versailles. 

In tiganii de acolo intrase tifosul exantematic. 

Orasul avea un lädoiu mare, sicriu al obstei. In fie- 
care zi vedeam trecând la deal cosciugul uriaș — pentru 
toate măsurile. Incärca mortul, îl ducea la groapă, 
unde-l asvârlea, împreună cu o mână de var și apoi 
cosciugul era păstrat pentru o nouă încărcătură. 

Versailles-ul cel mic era înconjurat cu sentinele bul- 
gărești care stăteau ceva mai depărtişor, cât mai depăr- 
tişor. Cine, Dumnezeu, ar fi avut nebunia să încerce 
a intra acolo? Cât despre ieșit, cei de acolo ieşiau în 
lădoiu, cu picioarele înainte... 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 177 


— 4 Ascultati brie, spunea poznagul pictor Nerva 
Teohari, in moldovineasca lui, «amu, eu cred că a să 
ni plătească gi ceva parale! ». 

— «Cum, mă mestere, de unde dracu o scosegi şi 
p'asta? > întrebă unul din boboci. 

— 4 Apäi nu vă aduceţi aminte, bri, ci v’o urat 
Chirciu la Crăciun ? N’o zis el, să dea Dumnezeu bani 
si moarte în ţigani? Ei, moartea o dat în ţigani, mai 
rămâne să vină şi banii». 

— 4 Ceacai bre, utres, îngână altul pe bulgari cu 
veşnicul lor așteaptă, mâine, Dar ochii ghidusuiui de 
Nerva Teohari scânteiau glumeti. 

Cam la fel de duhliu era si brigadierul Hrimu, mos- 
neag vioiu, Care se purtase bine pe front și fusese 
luat prizonier numai pentrucă stătea pe linia de foc, 
între trägätori. Ca să încheie plicticoase si indelungi 
desbateri asupra războiului si a duratei lui, el declara 
malitios : 

— 4 Apäi, eu cred că după războiul aista, sigur a 
să urmeze 0 pagi ». 

.. Moartea din vecinătatea noastră s'a oprit la 
țigani, ma trecut si la noi, deși aveam încă oarecari 
oaspeți mişcălori. 

Ca să scăpăm de ei, tocmai vara, am cerut si ni s'a 
dat îngăduirea, să facem bae în râuletul Arda. 

Acest râulet vine din munţii Rodopi şi trece pe lângă 
Kârţalia. Are apă limpede, bună, cam ca a Argeșului 
mai pe aproape de cheile lui. 

Dar drumul până la Arda nu era uşor, ci urca şi 
cobora niște râpi. Cum să merg şi eu? Atunci, un 


12 


www.dacoromanica.ro 


178 ZILE DE LAZARET 


avocat din Constanta, Negricä, un urias bälan si bun, 
mă lua in cârcă si mă scobora râpa până la malul apei. 
Acolo, mă mai ajutau și alţii în apă, ca să nu cad, 
fie din băieţii noştri, fie Drăgotin, ordonanța bunului 
meu prieten, căpitanul sârb Iovan Brancovici, care 
era tot cu noi, cum mai erau gi alţii din «aliaţii» 
noştri. Căci lagărul nostru, fiind cel mai rău si depărtat, 
ajunsese locul de pedeapsă al tuturor prizonierilor de 
războiu din toată Bulgaria, care încercaseră cândva 
vreo sbeagă. 

Aşa se făcea că era cu noi un francez, din infanteria 
colonială, un rus din marina Mării Negre, un scoţian 
aviator şi un irlandez uriaș, simplu soldat. 

« Sârbul, nu că ar fi încercat si el vreo sbeagă, dar era 
rău văzut de bulgari şi ţinut la loc rău. I se lăsase şi 
lui ordonanta— Drägotin — ca şi tuturor celorlalţi 
ofiţeri sârbi şi i se plătea și o soldă lunară (80 leve). 

Numai românii au avut parte de cel mai rău trata- 
-ment: bătaie, corvoadă. 

Potrivit rânduielilor dintre popoare, ofiţerilor pri- 
zonieri trebue să li se dea câte o sumă de bani, drept 
soldă. Acest lucru l-au făcut bulgarii cu toţi prinsii 
de războiu, numai cu românii nu, căci, bulgarii au o 
fire deosebită de a celorlalte neamuri. Sunt alcătuiți 
numai din zăcăşie şi pizmă. Românii întotdeauna le-au 
făcut umbră. Au ocărit şi înjurat mereu ciocoismul 
românilor, iar pe ei s'au proclamat numai popor de- 
mocrat, popor de ţărani. 

— «Cum s'a purtat însă acest popor democrat si de 
ţărani cu soldaţii români prinşi din războiu ? Din soldaţii 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 179 


romani — prizonieri — vreo 25.000 — aproape toţi 
ţărani si muncitori, democrații bulgari au facut aga ca 
să nu se mai întoarcă în ţară decât câteva sute. Demo- 
crație! vorbă goalăl Omenia este mai prețioasă decât 
orice altă etichetă şi omenia este rară in Bulgaria », 
scria la câţiva ani după razboiu un publicist român, 
în toiul unei discuţii asupra democraţiei bulgărești. 

Nu ştiu dacă democraţia reprezintă pe undeva vreo 
realitate ; în războiul cel mare, toţi câți au avut neno- 
rocul să ajungă în Bulgaria, s'au putut convinge că 
ea e vorbă goală,,, cât despre omenie, aga ceva nici 
in vis nu se poate găsi pe aceste meleaguri... 

Ei, dar dovadă de naivitate dăm tot noi care-i 
luăm în serios pe bulgari. Ce democraţie? Ce omenie? 

Astea-s doar vorbe goale, la niste primitivi, cari de 
abia s'au deprins a merge vertical, care de abia sau 
scoborit din pomul maimutelor. 

Mai bine făceam, noi, când le spuneam în acele zile 
de robie, cum îi vedeam: 

— 4 Dă-te jos din pom! ». 

Această poftire ne inveselea şi atunci şi ne-a inve- 
selit muit timp si in urmă,,. 

Intr'un ziar bulgăresc văzusem odată că in Sebranie 
un deputat bulgar ceruse să se curme odată cu trata- 
mentul rușinos aplicat românilor prizonieri. 

Dar in mintea bulgarilor, pecetluită era soarta 
României, 

« Nema vece România » (nu mai e România) spuneau 
ei mereu, la ce bun să mai cheltuiască şi cu solde, 
pe care poate nu mai aveau de unde sä si le scoată? 


12% 


www.dacoromanica.ro 


180 FILE DE LAZARET 


Când deodată au început să ne plătească tot, ba 
chiar din urmă, socotind pentru fiecare câte 60—70—80 
leve lunar, din care-şi opreau cate 40 leve de cap pentru 
întreţinere. Ba nu zău! Chiar si făcea banii, aga in- 
tretinere | 

Se adeverea dar vorba maestrului Teohari. După 
moartea ’n țigani, urmau şi banii, cum ne urase Chircef. 

Când ni s'a plătit eram în toiul lui August 1917, 
deci cam pe la luptele dela Mărăști, Mărășești, când 
bulgarii văzuseră, —cu câtă părere de rau! — ca 
românii tot mai fac umbră pământului, 

Fiecare dintre noi am primit dar câte 100 leve — mai 
mult nu era îngăduit să aibă cineva. Si unde nu s’au 
incins, nene, nişte jocuri de cărţi de tot felul: macă, 
chemin de fer, de te credeai la Monie-Cario, nu la 
Kârjalia. Nu mai vorbesc de jocuri mai simple ca poker, 
care s'au mai jucat: pe urmă până la sfârşit, dar numai 
pe caravele, adică bänuti de aramă, de unu gi doi bani. 

De sigur că nu jucau toţi. Eu n'am jucat niciodată, 
ci am format doar galeria chibitilor la spatele jucă- 
torilor. Eu am jucat doar table si, mai putin, gah. 
Mi-amintesc însă — și zâmbesc la amintirea aceasta, — 
cum odată, exasperat că mă tot făcea mat un pictor, 
i-am răsturnat tabla de şah, ceeace l-a supărat chiar 
prea mult si l-a făcut să-și ascutä verva satirică im- 
potriva mea scriind o fantezie, nu urită, într'unul din 
numerele revistei pe care o scotea în lagăr, revistă cu 
ilustrații excelente, scrisă numai de mână, de el singur, 


întrun singur exemplar, cu o răbdare de benedictin, 


* 
* * 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 181 


Pictori erau vreo trei în lagăr. Afară de partenerul 
meu de gah, mai erau pictorul Niţă şi Nerva Teohari. 
Niţă făcuse portretul unei bulgarce, lucrare de comandă, 
Cu multă îndemânare scosese din chipul unei femei 
mai mult bătrână decât tânără şi hotărit urită, un 
portret care i-a plăcut bulgarcei. Căci, trecând în umbră 
trăsăturile urite şi incretiturile feţei, scosese un chip 
asemănător cu ceeace trebue că fusese mai înainte cu 
mulţi ani. 

— 4 Sau cu ceeace ar fi trebuit să fie, măi Velasquez », 
îi spuneam eu, căci aga il poreclisem din pricina băr- 
butei ca o bidinea. Barbă avea si sahistul, dar o barbă 
neagră, inelatä, «de rege asirian, cum îi spusesem 
tot eu, mai înainte. Numai cel de al treilea, Nerva 
Teohari, se purta totdeauna ras cu îngrijire. Acesta 
stătea în cameră cu mine. Cel mai de inimă om din 
toţi cei cu cari soarta mă aruncase la un loc, De ta- 
lentul de pictor nu mai vorbesc. Dar şi ştia o mulţime 
de lucruri şi citite şi învăţate de pe unde umblase 
prin străinătate și prin Germania, la Dachau in Ba- 
varia gi prin Franţa, la Barbizon gi prin Italia, mai 
ales pe la Venetia. Cunoştea şi literatura tot aga de 
bine ca pictura, făcea gi versuri. Cu el impreună m'am 
apucat să reconstituim poezia lui Eminescu si s'0 
scriem pe un caat, ca s’o putem citi apoi, când om vrea. 
Am reconstituit noi bine ceva, dar la sonetul « S'a 
stins vieața falnicei Venefii», ne-am poticnit. Nu ne 
aminteam un vers. 

Toate mergeau bine parcă, dar poezia iesea cu un 
vers mai puţin. 


www.dacoromanica.ro 


182 ZILE DE LAZARET 


Si aga ne-am descurajat si am läsat lucrul baltä. 

Cum se întâmplase acum, eram deasupra camerei 
unde stătea Mărgineanu. Prin podele se vedea jos, 
căci aga erau cam toate casele pe acolo. 

— 4 Lasă, mă bădie, îi facem noi ţapului una bună ». 

Căci, € mestericul» Teohari auzise de purtarea lui 
Mărgineanu la venirea mea în lagăr. 

Şi așa, într'o noapte, răstoarnă el — era un moldo- 
vean ghiduș şi jumătate — un urcior cu apă, cam pe 
unde socotise el că doarme M. ca să-l udăm bine 
noaptea. 

Dar norocul, care se vede că ţine cu oamenii pestriti 
la mate, a făcut ca ploaza să ude pe alt băiat. Pe urmă 
l-am lăsat şi noi dracului în pace pe Mărgineanu. 

Maestrul Teohari avea mai în urmă de lucru ca 
pictor. Făcea la portrete în uleiu. Comandirul lagărului, 
Boiagef, comandase şi portretul tatălui său, un Bai- 
Ganciu oarecare. Teohari i-l făcuse în genul lui Albert 
Diirrer, dar uleiul îl amestecase cu petrol. 

— 4 Las’ ca să mai vadă el pi dracu, peste câțiva 
ani. A să se inegreascä di tots, ne făcu el cu ochiul. 

4 Goleamă hudojnie bref» (mare pictor) spuneau bul- 
garii şi comenzile plouau. Ba, într'o zi se trezi cu un 
ture bătrân, care avea nevoie de o fotografie pentru 
paşaport. Gum, pe acolo pe unde ajunsesem noi, in- 
tercase dracul copiii si nu erau fotografi, maestrul 
Teohari i-a făcut pentru paşaport un portret în creion. 
Bietul turc, pozând, a adormit şi maestrul tucra, iar 


modelul sforăia sonor. 


+ 
+ * 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 183 


In camera unde stăteam acuma, aveam alţi tovarăşi 
de cameră, Era mai întâi un vechiu prieten al meu 
din Scoala Militară de Infanterie, din Dealul-Spirei, 
Petre Ronda, fostul tovarăș al lui Albescu, la incer- 
carea neizbutită de a se sătura. Ronda era un uriaş 
blând, cu vorba domoală si firea blajină. Chiar tn cea 
dintâi noapte de spital la Razgrad, il visasem i-l 
strigasem să mă ajute si pe mine, Şi acum soarta ne 


adusese iar la un loc, 
Când mă văzuse, uriașul meu prieten mă luase in 


braţe fără să spună mai nimic, dar cu destule alte 
semne ale emotiei. 

—< Mă Petrache, iată-ne iar la un loc din cei patru 
dela vila noastră « Oțălirea », din Albeşti. (Căci asa ne 
botezasem noi cu numiri care de care mai pitoreşti 
ori cu intenții satirice la adresa superiorilor, — vila 
Oţălirea, vila Don Tăbârcă, —casele din Albesti- 
Argeş, unde fusesem cartiruitt Ja manevrele şcolii 
militare). 

— «Ei, ojdlirea aia ne-a ajutat acum să răbdăm 
mai uşor raiul bulgăresc ». 

— # Da-ţi mai aduci aminte, bre Petrică, cupletele 
ce le cântam în polida căpitanului nostru ?4 

— « Şi-apoi luni, marti, miercuri, joi... 

Mars ‘nainte, mars 'napoi... 

Rupeti rânduri si-adunäri... 

Räsuflati numai pe nări ». 

— « Mi-aduc aminte, că mă räcoream, parcă, atunci 
când i le cântam ș, a 


www.dacoromanica.ro 


494 ZILE DE LAZARET 


— 4 Si-ti amintesti şi strofa ce i-o cântam noi care 
mărşăluiam pe jos, căpitanului, care umbla călare (om 
de treabă, dar intrebuintänd anapoda pronumele care). 

— # Disciplina-i aia care, 

— «Voit pe jos gt eu călare. 

— «Sa mărşălueşti, să nu obosesti 

— 4 Si să nu tălăzuiești! ». 

— + Ha, has, făcu Nea Petrache Prastavät. « Dar ta 
să vă spunem noi mai bine, cum au făcut miliţie cu noi 
ofiţeri mai bătrâni, nu boboci ca voi, ştiţi cine? Să nu 
credeţi că vr'un ofițer bulgar de stat major, nu, ci 
unul de at. Da, fratilor, cum eram duşi la rabotë, la 
sosea, numai că ne trezim noi cu un repezit — maior 
de aţă — care da chior peste noi şi striga: « Maior 
Ionescu, Maior Ionescu! 3. Dar între noi nu era niciun 
‘maior şi nici măcar vreun alt ofiţer cu numele Ionescu. 

— « Po dva, po cêtiris räcni atunci atistul bulgar gi 

noi trebuirăm să ne agezim, ba câte doi, ba câte patru, 
cât a vrut nebunul să facă mustru cu noi». 
. — «Spune, Nea Petrache, că pe urmă am aflat, că 
atistul bulgar căuta ca un turbat pe maiorul român 
Ionescu, pentru a răzbuna o jignire adusă lui de român 
în 14913. Dar maiorul nu mai era maior, ci colonel, iar 
la nume mai avea o coditäs, adăogă Alecu. 

Pe urmă, reluându-ne firul amintirilor noastre din 
manevre, Ronda-mi spuse: 

— «Da si noi parcă nu mai făceam a bună la Albeşti, 

Mereu cântam Vesnica pomenire, frumos, pe 3 voci, 
-dar tot cântec de mort se chiamă, Ti-aduci aminte, 
cât s'a speriat biata nevastă a locotenentului nostru 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 185 


când ne-a auzit noaptea vesnica pomenire si ce morală 
ne-a făcut a doua zi locotenentul? 

Parcă presimtea el, săracu Panait, că o să moară 
la Turtucaia ». 

Petrache Ronda era mare mâncău. In S.M.I. avusese 
întotdeauna două porţii, date de bunul ajutor al 
comandantului şcolii, Nea Costică, el însuşi un uriaş, 
Si cele două porţii deabia-i ajungeau pentru namila-i 
de trup. Ce să facă acuma la bulgari, ca să mănânce 
si el mai ca lumea? S'a făcut bucătarul nostru şi acolo 
la cazarmă jos, mai putea gi el să-şi mai momească 
oarecum foamea. 

De altfel, nu numai Ronda era speriat de foame, ci 
mai toţi eram. Judecătorul gras şi mâncäcios, Dosof- 
tache, spunea mereu cu glasul scăzut, parcă în taină, 
un glas şi o intonatie ce mi le aminteau pe ale lui 
Stănică, dela compania mea, dela regiment: 

— « Eu fraţilor, îmi iau un sac mare cu fasole, altul 
cu făină şi altul cu mălaiu, cum m'oiu vedea ajuns 
acasă, Si-i pun la păstrare, să-i am rezervă, pentru 
vreo foamete, Doamne fereşte. Nu vedeţi, ce prăpădul 
lui Dumnezeu a dat peste noi? ». 

Petrache Ronda la cazarmă, pe lângă mâncare, a 
mai învăţat gi turcește şi toată ziua cânta, cu vocea 
lui falsă, cântece turceşti, căci era mare amator de 
muzică, deşi n'avea ureche muzicală de loc. Numai il 
auzeai, cântând fals: 

— « Abibé, Abibé, ne ghiuzelerim var. . >. 

Iar Henri gazetarul, îi făcuse o epigramă; 

«Din Kârjali la Trebizonda 


www.dacoromanica.ro 


186 ZILE DE LAZARET 


a Nu-i cântare ca a lui Ronda». 

Epigrama avea avantajul că vorba cântare se putea 
inlocui cu multe alte vorbe... 

Câte odată, mai ales seara, începeau discuţii lungi 
şi sterpe, care de multe ori ne mai inveninau. Petrache 
Ronda, mare pretuitor de versuri, începea să declame 
cu patos Umbra lui Mircea la Cozia, apoi când ajungea 
la «Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute », 
trecea la Oltul lui Goga, din care spunea o bucată si 
termina cu Za Arme. Dar acest nevinovat potpourrt 
isca de multe ori discuţii învergunate, 

— «lar la arme, nu vedeţi unde am ajuns, unde 
ne-a adus patriotismul acesta declamator? » spunea 
câte un pacifist, din care răsărise mulţi. 

Grigorescu Mitralieră ofta după vremea când se 
gătea cu chipiul chasseur. 

lar Petrache Ronda care stârnise cu poeziile lui 
toată furtuna, apucat şi el acum de amărăciune, iz- 
bucnea indignat, căci cu toată puterea lui de uriaş, 
era un mare timid, ale cărui izbueniri erau cu atât 
mai violente, cu cât erau mai rare. 

— 4 Piară moara, dar să piară şi soarecli, spui Dum- 
neata, Domnu... 

Ei să vedeţi, fraţilor, că moara noastră românească 
s'a dus dracului, dar goarecii, au rămas toţi, feriti, 
departe de îront, să nu le piară sămânţa»... 

Când însă pacifiștii au înţeles că eu nu sunt paci- 
fist, că adică nu sunt ca ei, de părere să ne incrucisim 
braţele şi să ne adresăm poporului inamic, dela popor 
la popor, căci poporul o să fie mai înţelept, s'au 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 4187 


indignat gi mi-au spus că mi-am meritat soarta, odată 
ce nu sunt contra războiului. 

— # Dar pacifismul astfel înțeles e ca şi cum ţi-ai 
lăsa casa vraişte, fără chei, fără lacăte, la bunul plac 
al hoţilori Nu, cel mai cuminte lucru e să-ţi faci 
uşi solide cu lacăte puternice, să-ţi mai iei gi 0 
puscä si aga esti mai sigur, că scapi de hoți», 
replica: eu. 

— «Da da, dar de ce aprobi războiul? », mă întreba 
cu încăpățânare un pacifist. 

— 4 Doamne fereşte, nu aprob războiul. Dar trebue 
să fim pregătiţi bine de războiu ca să avem parte 
de pace», 

— «Si vis pacem, para bellum!» zise Vartosu. 

— A! de vrei pace, dă parales spuse Sărbătoare 
intr’o tradugere liberă. 

— «Cam aşa, urmai eu firul, «dacă în războiu eu 
am păţit-o așa de rău, este pentrucă n'am avut ce 
ne trebue. Ia să fi avut în cap si noi niste cästi, cum 
au toţi acuma — şi Germanii şi ceilalţi — nici nu m’ag 
fi sinchisit de şrapnel şi ag fi fost si eu acuma om ca 
toţi oamenii... 3, 

— «Şi noi la Turtucaia, dacă am fi avut un pod 
peste Dunăre — auzi dumneata, domnule, cap de pod, 
fără pod? 5... mă întrerupse Sărbătoare... 

—— 4 Și pe deasupra şi câte o pereche de picioare de 
iepure », il întrerupse si pe el meşterul Teohari... 

— 4 Ba şi aripi fnnotätoare ca la pestis... sări altul 
din fund. 


www.dacoromanica.ro 


188 ZILE DE LAZARET 


— 4 Mă mir, zău de voi, ce plăcere simfiti să râdefi 
de voi aga singuri», isprävea ciondäneala Mitralierä, 
care era mai scrobit decât ceilalti. 

lar maestrul Teohari se mai întorcea odată spre 
mine și adăoga cu fineţe: 

— «Ti văd, ti văd, vrai să spui adică, să luptăm 
acum şi noi, pentrucă ştii bine că mata ai încheiat-o 
cu războiul ». Si cei ce nu-i vedeau zâmbetul siret al 
maestrului, credeau că el este chiar cu ei... 

...Dacä dela bucătărie nu-mi putea aduce mare 
lucru, Petrache mi-a făcut repede rost de un sac gol 
si, pentru acesta, tot el mi-a adus paie, câte o mână, 
câte o mână, până mi-am făcut o saltelutä, ca să nu-mi 
mai treacă scândurile podelelor, pe care dormeam, 
prin oase. 

Cum era voinic, localnicii, mai toţi turci, îl respec- 
tau mult, şi şi-l arătau unul altuia, pe unde-l vedeau. 

— 4 Bu pehlivan dar!». (Asta e atlet). Il respectau 
şi bulgarii, căci blajin, blajin, dar tot l-a ameninţat 
odată pe un bulgar că-l bagă în cazanul cu ciorbă. 


* 
a * 


Acuma mâncarea se făcuse puţină si săracă. Pâinea 
ni se dădea deobiceiu după masă, cam pe la ceasurile 4. 
Toţi ne suceam gâturile căutând în josul ulitei, care 
făcea un cot mai jos, să vedem, nu apar soldaţii cu 
pâine. Maestrul Teohari îi făcuse o odă, versuri care 
arătau spiritual, cum o așteptăm să apară «de după 
cotitura Cernei». (In comunicatele bulgare asupra luptelor 
dela Salonic, se vorbea mereu de o cotitură a Cernei). 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 189 


Apoi, după ce luam pâinea, trebuia s’o chibzuim, 
să ne ajungă până a doua zi. Dar, ce să ajungă o pâi- 
nisoarä, mare cât o prescurä? Tăiam şi noi cu cutitasul 
din ea, o felie, apoi încă una, o mai cizelam, fără să 
pierdem nicio firimiturd, apoi iar o felie, tot rotun- 
jind-o, până nu mai rămânea nimic. 

O mâncam toată la primire si pe urmă rabdă, frate, 
până a doua zi şi uitä-te lung «la cotitura Cernei. 
Si tragedia asta a cântat-o poetul nostru în altă poezie, 

Mâncarea nu mai era acum bulgur. Acesta se ispră- 
vise şi, în locul lui, bulgarii puneau să fiarbä vreo 
mână, două de ardei graşi, unii ardeiati, dar... şi cu 
viermi. Până atunci nu mi-am închipuit că ardeii pot 
face si ei viermi. 

Se înțelege că foamea ne chinuia pe toţi. Locotenentul 
Popa, cel aga de mofturos la mâncare când fusese cu 
mine în spital, ar fi ros acuma și cazanul in care ni 
se aducea mâncare. De aceea räutäciosii îl porecliserä 
Cazan. Şi tot de foame, unii din noi prindeau gi ei 
broaşte țestoase, pe care le mâncau. Noi cari nu ne-am 
spureat, mâncând broaşte țestoase, îi botezasem: « So- 
cielatea broasca țestoasă ». Dar societatea tăcea şi-şi vedea 
de treabă, făcându-ne proști pe noi cestilalti. 

Se făcuse însă si o societate Ariciul. 

Soldaţii din gardă prindeau şi ei arici şi-i mâncau. 

Numai auzeam guifatul ascuţit al ariciului şi știam 
că garda iar a prins unul şi-l taie. 

Mai fusese un noroc când ne plătiseră soldele. Mie-mi 
socotise timpul de când venisem din spital numai, aga 
că deabia putuse să-mi dea la început 100 leve, 


www.dacoromanica.ro 


490 ZILE DE LAZARE'T 


Cât mai avusesem bani noi românii, se mai invio- 
rase binisor negotul tinutului. Curgeau din satele de 
sus turci cu mägärusi incärcati, ba cu un cos cu fructe, 
ba cu o mână de gâteje, ba cu ceva unt, ouă... 

—« Ei comsu, dur, hepst alageam, toptan pazar », 
auzeai pe câte unul din noi, care invatasem acuma și 
turceşte, adică: 

— «Ei vecine (prietene), stai, luăm tot, negustorie 
cu ridicata ». 

Și târgul se făcea la noi. Nicio marfă nu mai cobora 
jos în târg. 

Până într'o zi a năvălit sus la noi o bulgarcă vestejită 
şi cu dinţii stricati, dar încă cu pretenţii de frumuseţe 
şi ne-a făcut un tărăboiu grozav. Pe urmă afăcut ca Nicu 
să gonească toată marfa de sus dela noi jos în oraş. 

Acest Nicu era un bulgar, şeful poliţiei militare. 
Un slăbănog urit, cu două ate subţiri de mustäti, pe 
o faţă balcanică, — prelunga. 

Veşnic frământându-se si spumegând, căci totdeauna 
vorbea repede, mai bine zis răcnea, venea la noi sus 
în lagăr și-şi începea repezit, pe când spumele-i curgeau 
pe la colţurile gurii, toate poruncile cu: « Nicoi neama 
da»... adică nimeni să nu, şi, dela vorbele lui, noi 
il botezaserăm Nicu. 

Odată, la o nuntă turcească, îl văzusem in alaiu, 
lângă muzica ascuţită de surle şi tobe, jucând şi strâm- 
bându-se obscen în ritmul senzual al muzicii. 

Pe urmă, ne spunea Teodorescu- Bulgaru, îi propusese 
acestuia, să-l ducă în oraș la... bine, cu plată bine 
înţeles, ceea ce Teodorescu nu primise. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 191 


Dar Tecdorescu-Bulgaru nu era bulgar bietul om, 
ci doar stia bine bulgäreste, pentrucä fusese invätätor, 
ba si revizor scolar, in Dobrogea si chiar si in Cadrilater. 

E! era tâlmaciul întregului lagăr la început, dar pe 
urmă, când aproape toţi prinseseră a o rupe pe bul- 
géreste, nimeni nu-l mai chema să-i fie tâlmaciu, Nu-i 
vorbă, că bulgäreasca se deprindea destul de greu şi 
cu poticneli. Pitulice spunea in loc de leap, formă 
populară dela lead, pâine: lipa, lipa; iar maiorul Stă- 
nescu spunea, în loc de pășchi, păduchi, votnischi (dela 
poinic soldat), 


+ 
* * 


Tot in cameră cu mine mai era artileristul P. Săr- 
bătoare, băiat bun, dar cu o gură mare, mare, adeva- 
rată « gură de Târgovişte », de unde chiar gi era și care 
toata ziua vorbea gi povestea tare. 

— «Ghiula», mă striga el, desmierdându-mă. 

— «De unde Ghiula, bre? întrebase colonelul bri- 
gadier Räscanu. 

— «Aga l-am botezat eu. l-am tradus numele pe 
ungureşte ». 

— 4 Păi bine, mă Sărbătoare, dar Ghiula e tradu- 
cerea numelui Iuliu; nu stii: Aiba-lulia pe ungureşte 
sună Ghiula Fehervar? » 

— 4 Asaa? Păi si aga e bine, domnule colonel, tot 
era el să fie primar la Alba-Iulia». 

— «Cum primar la Alba-Iulia? », 

— «Da, da, primar. Primar la Alba-lulia. Căci, să 
vedeţi dumneavoastră, domnule colonel, când era 


www.dacoromanica.ro 


19% ZILE DE LAZARET 


Ghiula rănit la Silistra... dar mai bine 63 spuie el, 
cum a fost chestia cu primăria. Ia spune, măi Ghiula, 
s'auză gi domnul colonel ». 

Si mai spusei odată şi pentru colonel povestea pri- 
măriei, 

Mai pe urmă, Sărbătoare imi spunea numai Ghïoca, 
după desmierdarea pe sârbeste a numelui meu, de 
către căpitanul sârb Iovan Brancovici. Dar nici nu- 
mele Sărbătoare nu era Sărbătoare, ci altfel, un nume 
românesc mai obișnuit. Fusese poreclit aşa după numele 
unei ordonanţe a lui, Sublocotenentul bun de gură cum 
era, toată ziua povestea. Şi povestea cu haz mai ales 
spusele ordonanţei lui. 

— # Apoi, să vedeţi, Don splocotinent 5, (ci-cä-i spunea 
ordonanța) « mă gândesc eu acuma la Safta mea ră- 
masă singura acasă. Si doar deabia eram insurätei ». 

— 4 Ei, ce-o fi făcând Safta ta acuma? ». 

— 4 Ce să facă, don splocotinent? Ia curăţă mereu 
la porumb, numai stiuleti de-ăia mari». 

si din gesturile gi chipul ordonanţei poznage, se 
putea înţelege uşor, ce fel de porumb curăța Safta. 

Dela povestea aceasta, care inveselise pe taţi, sub- 
locotenentul fusese poreclit cu numele ordonanţei, căci 
nici el nu-şi făcea inimă rea asa de repede, ci râdea 
toată ziua, el mat întâi, de numeroasele sale amintiri: 
din şcoală, din armată, din captivitate. 

— 4 Să vedeţi voi mă, ce geografie am învăţat eu 
în liceu, la Mihai Viteazu | Și nu dela profesorul nostru, 
nu, ci dela un candidat la examenul de capacitate 
pentru geografie. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 193 


Intr’o recreatie, ne trezim noi in clasä cu un domn 
cam jerpelit, că ne adună şi ne spune misterios: — 4 Măi 
băieţi, uite, dau şi eu examen de capacitate, vreau să 
fiu profesor de geografie. Am mai căzut odată si dac’oiu 
mai cădea şi acuma, sunt prăpădit. De aceea vă rog, 
să-mi dati şi voi ajutor. Uite, ora a treia, am să vin 
la voi cu comisiunea, să vă fac o lecţie despre bogä- 
tiile Spaniei ». Să ştiţi dinainte, că bogăţia Spaniei este 
mai ales mercurul, Când o să vă întreb eu, aga dar, 
după lecţie, ce bogății are Spania, voi să-i daţi înainte 
cu mercurul ». 

Zis şi făcut. Vine comisia cu candidatul, Se începe 
lecţia de probă, Dar candidatul, fie că nu știa prea 
mult, fie că uitase şi ce mai ştia, n'a spus nimic mai 
mult, decât: 

— 4 Ştiţi voi, mă băieţi, ce bogăţie are Spania? », 

— à Mercuuuruls am răspuns noi in cor. 

— «Bun! Aşa dar Spania este fara mercurului. 
Mercurul se găsește mult în Spania». 

Si tot aşa, Ghioca, n'a mai spus altceva, decât: 

« Spania este tara mercurului; mercurul se găseşte 
in mare cantitate în Spania >, Ce: din comisie se uitau 
unii la alții lung, până ce unul cu o bärbutä neagră, 
care părea președinte, l-a oprit, spunându-i: 4 Multu- 
mesc, domnule, suntem pe delpin edificafi asupra bo- 
găţiilor Spaniei... ș. Apoi Sărbătoare urmă iar: 

— € Şi ca voiai să te faci tu, bre Ghioca? ». 

—— « Profesor ». 

— 4 De ce materie? ». 

— « De limba latină ». 


13 


www.dacoromanica.ro 


194 ZILE DE LAZARET 


— «Păcat mă, că nu vrei să te faci de geografie. 
Ia, uitä-te, ce mai lecţie de geografie s’ar putea face 
asupra Bulgariei economice: — € Bulgaria? Bulgaria 
este tara bulgărului. Bulgurul se găsește în mare can- 
titate în Bulgaria, deci Bulgaria e tara bulgurului»s. 

— «Şi a broastelor testoaser, adăogă maestrul 
Teohari. 

— «Și a mägarilor », spuse Ronda. 

— « Ho, ho, de ajuns, că se 'ncurcă geogralia. Dacă 
vreți: Bulgaria e o ţară locuită de măgari, desi numai: 
Bulgaria este tara bulgurului, ar ajunge». 


rs 
* * 


Căpitanul sârb, bun ofiter de artilerie, se bucura 
din partea bulgarilor de același tratament ca si ro- 
mânii, adică rău. 

Si cred că-i făceau aga, pentrucä sârbul nu se inco- 
voia de loc în fata bulgarilor, ci le striga drept în faţă, 
nu le ierta nicio minciună. 

Mai mult îl indignau aga zisele campanii de presă 
ale bulgarilor, cari pofteau, pe lângă Macedonia şi 
regiunea Nisului, unde ţarul bulgar poftise pe tmpä- 
ratul german la banchet. 

— « De ce banchet tocmai la Nig? », intrebase unu. 

— 4 Apoi are Chira socoteală », răspunsesem eu. 

— « Cum ai spus, Ghioco? Socochealo? Asta e pe 
sârbeşte ». 

— «Ba nu, este pe româneşte: socoteală, smeatca, pe 
bulgäreste». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 195 


— 4 Asaa? Vezi tu, noi sârbii avem și multe vorbe 
turcesti: aman, toc, dar gi românești, cum văd eu 
acum }. 

—<«Si noi românii avem multe vorbe turcești şi 
puţine şi sârbești ». 

— < Să vezi Ghioca, în războiul cu Turcii la 1912, 
eram eu cu bateria mea, alături de Bulgari. Veneau 
ei la mine şi-mi cereau multe. Le dădeam mereu, până 
le-am spus: «loc, bre, amant». 

Si bulgarii au început să râdă de sârbi, că au prea 
multe vorbe turcești si limba lor ». 

— «Mai bine să aibă vorbe turceşti, decât sânge 
turcesc ca vois, le-am răspuns eu, încheie căpitanul 
sârb, 

Cum am spus, gazetele bulgărești erau pline cu 
dovezi istorice falsificate grosolan, după mintea lor 
bulgărească, 

Brancovici îmi tot spunea furios, arătându-mi gaze- 
tele bulgărești: 

— 4 Falsificat, falsificat s si alte lucruri, pe care nu 
le intelegeam bine, căci vorbea mai mult sârbeşte, decât 
bulgäreste, la mânie mai ales, iar eu puteam doar să 
deosebesc sârbeasca de bulgărească, dar nu şi subti- 
litätile ei. 

Si intr’o dimineaţă de toamnă, când mă dusei in 
camarufa din curtea hanului albastru, unde locuia 
sârbul, găsii pe Drăgotin, ordonanța căpitanului, că 
tocmai sfârgea de astupat cu pământ si netezea si uda 
pe jos — odaia era cu pământ pe jos. Brancovici adu: 
nase cu răbdare, de mult, un teanc de gazete şi reviste 


13% 


www.dacoromanica.ro 


196 ZILE DE LAZARET 


bulgăreşti pline de faisificat-uri pe care să le îngroape 
adânc în pământ, cu gândul, ca, după încheierea păcii, 
să vină victorios la Kârjalia, să le desgroape şi să le 
dea în cap bulgarilor, vârându-i pe aceştia cu nasul 
în propriile lor faisificat-uri. 

Aşa au fost însă bulgarii întotdeauna. Si impotriva 
noastră a românilor, au facut mare taraboiu, organi- 
zând o mascaradă — mai bine zis mascaralâc — de 
congres bulgăresc la Babadag, unde se băteau cu pumnii 
în piept, cerând «pedepsirea României » şi anexarea 
Dobrogei la Bulgaria. Ei băteau adică saua la Ba- 
badag, ca să priceapă neamtul dela Berlin. Dar în 
socotelile nemților nu intra ca bulgarii să se întindă 
atâta, cum s'a arătat prin pacea dela Bucuresti in 
1918, când asupra Dobrogei rămăsese condominium 
germano-bulgar. 

Brancovici nu se indoia o clipă de victoria 4 Intele- 
gerii ? si făgăduia in acest caz, că nu va rămâne din 
Bulgaria nici piatră pe piatră. 

— 4 Kamäc na kamăcs, striga el furios şi atunci 
chipul lui rotund de bărbat tânăr si frumugel, arunca 
fulgere şi căpăta un fel de înfățișare sălbatică,.. 

„Odată mă întrebă si el: 

— 4 Ce vrei să te faci tu după războiu, bre Ghioca? 

— «Profesor ». 

— 4 A! profesor? Şi de ce lucru profesor? », 

— «De limba latina », 

— 4 De latină? Se învaţă si în gimnaziile sârbesti 
latina, cu nişte hrovati papistasi veniţi de prin 
Austria, dar băieţii trec la latină, mai mult plătind 


www.dacoromanica.ro 


FILE DE LAZARET 5197 


profesorului, decât învățând. Si toată lumea rămâne 
mulţumită ». 
~ —s nu, Eu nu vreau să mă fac aga. Si nici nu sunt 
papistas », 


+ 
* * 


Pe urmă am început să-l învăţ limba română, dar 
el s'a mulţumit să deprindă numai a citi și a rosti 
cum se cade româneşte. Am trecut dar la limba fran- 
ceză. Pe o pârvd frenska citanca (prima carte de fran- 
ceză), — din care srau o mulțime Im lagăr, căci toţi 
învățătorii noştri învățau de zor frantuzeste, — eu, 
aşezat pe un pietroiu, Brancovici, cinchit lângă mine, 
mă sileam intr’o dimineaţă, in ulicioara dintre hanurile 
lagărului, să fac pe sârb să deprindă rostirea franfu- 
zească pe nas, in timp ce sentinela lagărului, un tur- 
calău, se plimba pe lângă noi. 

— « En, en, en (an, an, an), mă căzneam eu să-l fac 
să spună pe sârb. Dar bolovanul, pe care stăteam eu, 
era chiar la o poartă turcească, Si unde văd că iese 
de acolo o cadână bătrână — nu mai purta cearsaf pe 
cap — şi începe să ocărască repede, repede, tot ară- 
tându-ne, pe mine si pe sarb, turcalăului de sentinelë. 

Acesta, nici una, nici două, se repede cu patul puștii 
să mă lovească, 

Brancovici, însă, care veghea urmărind sporoväiala 
turcoaicei, mă acoperi cu trupul lui, oprind în mâini 
patul puștii si mă duse de acolo mai mult pe sus. 

Nu infelegeam nimi6, nici supärarea cad&nei, nici 
gestul sentinelei. Pe urmă Brutaru, tovaräs de lagăr, 


www.dacoromanica.ro 


186 ZILE DE LAZARET 


fost coleg de liceu al meu şi care știa foarte bine tur- 
ceste, mă lămuri, că ceea ce eu mă sileam să învăţ 
pe sârb să rostească, însemna în turcește o măscară 
grozavă, pe care cadâna și-o luase asuprä-si. 

Dar aga se întâmplă cu feluritele limbi, cu care a 
îinpănat Dumnezeu pământul. O vorbă, foarte cumse- 
cade intr’o limbă, poate să sune ca o măscară în 
alta. 

La Razgrad, când stăteam de vorbă pe frantuzeste 
cu bulgarcele, acestea se înroșeau toate, când mă 
auzeau spunând da în frantuzegte, iar ele se fereau cât 
puteau să-l spună şi, când n'aveau încotro, se uitau 
în toate părțile, să nu le audă cineva şi șopteau înro- 
şindu-se, da in frantuzeste, parcă după o luptă lă- 
untrică. 

Am întrebat și eu atunci pe un român, care gtia 
bulgäreste gi care părea tare inveselit, auzind pe bul- 
garce spunând da in franfuzeste — trăgea si el cu 
urechea la ce vorbeam noi — şi-mi spusese că vorba 
frantuzeascä suna in bulgäreste ca o mascara. 

De aceea, când mai vorbeam apoi frantuzeste în 
Bulgaria, rosteam gi eu vout, ca în unele locuri, spre 
a ocoli aparența unei măscări. 


E 
* * 


Sârbi mai erau la Kârjala, dar mai mult civili. 
Era unul mai bătrân care făcea serviciu la comen- 
duirea garnizoanei şi a lagărului. I! vedeai venind 
mereu cu scrisori sau pachete gi strigând tare: 

— 4 Adam Avlel, Ciuleliu Stefan, Pope Horescu + ş.a. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 193 


Mai era un judecător sârb, internat civil cu toată 
familia, cu tot, cu vreo două fetite mici, cam între 
5—7 ani. Când Boiagef, noul comandir al lagărului, 
porunci să ne agätäm la braţe fășii de cârpă, pe care 
să scriem cu love chirilice: poeni plennie, adică pri- 
zonier de războiu, văzui şi pe fetiţele judecătorului 
sârb infăşurate la brat cu niște bucăţi de petică, pe 
care scria un singur cuvânt. 

— 4 Ce scrie acolo?» întrebai eu pe cea mai mică, 
pe care-mi plăcea s’o întreb, de câte ori o prindeam, 
când pe bulgäreste, când -— mai ales, eu mândru — pe 
sârbeşte, câteo vorbă învățată de curând dela Bran- 
covici. 

— «+ Înternirana »s (adică internată), räspunse ea cu 
mândrie pentru noua ei podoabă. 

Numai maestrul Nerva Teohari era tare indignat de 
găteala fetiţei de 5 ani, când se gândea și el la « plo- 
durile » lui de acasă, la Cairinufa lui, cam de aceeași 
vârstă, ca și ostatica sârboaică, 

Toţi, câţi eram acolo, —afară de Mărgineanu de 
sigur, — iubeam copiii. Băieţaşii si fetiţele turcilor din 
mahala erau toată ziua printre noi, în braţele noastre. 
Abibé, Serifé, Zinép (fetiţe), Sefchet (băiat) erau mititeii 
noştri prieteni. Sefchet era băiatul hogei de peste 
drum de noi, 

—+ Sefchet Marafet Bocluc » ti desmierda si pe tur- 
caleţ, Sărbătoare, 

— «Nu mai spune, bre, copilului aga, că vorba 
bocluc în turceste sună rău de tot», intervenise avo- 
catul Negrică, bun cunoscător al limbii turcesti, 


www.dacoromanica.ro 


300 ZILE DE LAZARET 


Turcaletul, ca de vreo 6 ani, venea des la noi in 
cameră, după ce-şi lăsa frumos imineii, cu care era 
incältat, afară, apoi se așeza turceste, lângă Sărbă- 
toare, ori lângă mine şi-mi tot cerea mereu un creion 
si o hârtie şi-mi desemna bir sicean (un şoarece), sau 
alte ori mă însoțea pe mine si pe Nea Zonică Viaţă 
lungă, invalid ca si mine, în plimbările noastre, pe 
lângă cele două hanuri, dar cu sentinela după noi, 
ca să nu fugim cumva. 


x 


Căci in cameră Ja noi mai venise după Paste incă 
un ofiţer. 

Drept din spital dela Varna cu un picior îndoit 
rău din genunchi — îi fusese prost îngrijită frântura — 
sprijinindu-se într'un bat gros. Era un învăţător de 
prin Prahova. Scurt, bine legat, cam burtos, cu un 
chip vesel, cam oaches si cu buza de jos rasfranta în 
jos, era tare guraliv si avea de povestit si iar de povestit 
o mulţime de lucruri si pätänii. 

Barem cele de pe câmpul de luptă, unde zăcuse vreo 
două zile şi fusese impuns ca gi mine, erau la locul 
de cinstea: 

— «Şi când am simţit, fraţilor, că baioneta bulga- 
rului intră cam adânc în osânza mea, am facut si eu 
din gură ca și cum m'a$ fi desumilat, ca si cum, mi-aş 
fi dat sufletul: ufff! ». 

— 6 Noroc de osânză, mă Nea Ionicä », spuse Sär- 
bätoare, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 201 


— 4 Da zău, măi fraților, noroc că mă căptugieem 
bine cu osânză, Mi-a prins bine. Şi cum vedeţi, şi 'n 
spital la Varna am pus ceva la loc. Şi o să-mi prindă 
bine gi aici, că văd că nu ne prea tmbulzesc mâncările ș. 

De mult, mâncarea era rară şi scumpă. De pe la 
turcii cari treceau la vale abia de mai puteam cum- 
păra nişte fructe sărace — am mâncat in 1917 fructe 
pentru toată vieata. Incepuserä să ne vină dela Crucea 
Roşie din Elveţia câte ceva pachete. Dar nimereau 
mai mult la cei ce mai aveau câte ceva, 

— « Celui ce are, i se va mai da şi celui ce n’are I se 
va mai lua», cânta pe nas Sărbătoare, ca târcovmicii, 
când vedea unde nimeresc pachetele, 

Mie-mi venise mai de mult un pachet cu nişte rufe 
si încălțăminte, în urma scrisorii unui colonel din 
Constanta, om de inimă. 

Pe urmă mai asteptasem, dar prea rar îmi mai 
venise câte un pachet, bine dijmuit de bulgari, 

„„Berna, rue de l'Arbalète, 5, adresa crucii roşii 
elveţiene, era o adresă prea familiară nouă. Spre ea 
mergeau atâtea din dorinţele noastrel Căci crucea 
roşie a noastră, din Bucureşti, n'a putut, sau n'a vrut 
să ne trimeată mai nimic. 

— « Asta-i cruce roşie? », spunea unul mai infuriat... 
«asta-i tot ce vrei si din ce vrei: de lemn, de fier, de 
piatră », 

In pachetele dela Crucea Roşie mai rămânea câte- 
odată şi pentru noi câte ceva, choucroûte, pâté de foie, 
confiture, câte un pachetel de ciocolată si tigärile toate, 
pe care bulgarii nu le luau, căci tutun aveau gi ei. 


www.dacoromanica.ro 


202 ZILE DE LAZARET 


Mai găseam câte odată şi câte o pungulitä ou cafea 
boabe, prăjită gata. In toate nu lipseau pachetele cu 
un praf, pe care fierbându-l în apă, făceai o supă, — Mi- 
nestra Ticinese. Cu câteva pachete de astea de minestra, 
cu un pumn de prune afumate, cumpărate dela turci 
şi cu o cutie de conserve, am făcut, eu cu Nea Ionică 
Vieaţă Lungă, o oală de mâncare la réveillon-ul lui 
1918 si am mâncat-o numai noi doi singuri, căci 
ceilalți se duseseră toți să petreacă în hanul albastru, 
iar noi rămăseserăm acasă, neavând cu ce să im- 
plinim suma trebuincioasä, care fusese pusă de toţi 
părtaşii. 


4, 


Din cutiile de tinichea primite, băieţii noştri fäcu- 
seră tot felul de lucruri. Si mai întâi de toate sobe, 
nu mari, mai mult miniaturi de sobe, dar deajuns pentru 
noi care până atunci iernasem fără sobe. Acum toate 
odăile aveau sobe. Cu răbdare si îndemânare băieţii 
adăogaseră tinichea lângă tinichea şi scoseseră unele 
sobe chiar frumoase. Burlanele le făcuseră la fel. Vă 
inchipuiti, câte cutii trebuiseră puse cap la cap, pentru 
ca să iasă burlanele! 

Ziaristul Henri, care locuia în hanul albastru, ocu- 
pase singur încăperea de jos şi-i puse pe patul-tejghea 
sobita, dar pentrucă hurdughia mare nu s’ar fi încălzit 
niciodată, băiatul nostru, cu stäruintä mare, lipise 
ziar lângă ziar şi despärtise o odăiță cu pereţi de hârtie 
până la tavan, numai cât ţinea tejgheaua. Și căldura 
rămânea câtva timp acolo, deajuns în orice caz până 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 206 


adormea bietul bäiat. L-am vizitat gi eu, dar nu prea 
mult, căci, cu mersul meu nesigur, era primejdie să-i 
dărâm toată casa, cum mă sprijin eu instinctiv de 
pereţi. 

Dar tot de sărbătorile acestea, bietul Marghiloman 
ne trimisese dela București niște vagoane cu lemne 
şi un vagon cu de ale mâncării. Din lemne a ajuns 
ceva numai până la Hascov; iar până la noi doar 
ceva slănină râncezită si un fel de năut sau mazăre 
cojită, care se putea mânca chiar crudă. (Ei, de multă 
vreme, coteiul turcului ar fi mâncat si mere pädurete, 
dar de unde?). 

Slănina cea râncezită gt verde am dăruit-o gărzii, 
care era atunci sub un starș (sergent) nebun. Un grec 
trăznit, băiat tânăr, ajunsese, nici el nu ştia cum, in 
Bulgaria şi bulgarii — după obiceiul lor, —{l făcuse 
soldat bulgar. Acuma conducea, — pentru păcatele noa- 
stre, — lagărul nostru. Era repezit, nebun, fără frână, 
de ajungeau, chiar bulgarii, să-l ţină de rău. Ghiontise 
pe generalul nostru, om bătrân si potolit. 

De cum făcuse întâia oară apelul, și începuse să-şi 
dea arama pe fata. Apelul se făcea pe strada din fata 
hanurilor. Ofițerii se așezau pe un rând în front gi 
erau numărați. Un stars de mai înainte, văzându-mă 
cum sunt, mă scosese din front şi mă lăsase să stau 
pe pragul hanului (banca lagărului), ca să nu ostenesc 
stând în picioare. De atunci aşa se urmase, chiar când 
se schimbase starsul: Băieţii se fngirau în front, iar 
eu stăteam pe pragul hanului. Asa și acuma cu noul 
stars. Când s'au aşezat băieţii în front, eu mi-am luat 


www.dacoromanica.ro 


204 ZILE DE LAZARET 


locul pe prag. Dar stargul odată s'a repezit cu pusca 
la mine şi mi-a trântit un pat în piept, de mi-a tăiat 
răsuflarea. 

— 4 Ceacai brel Tozi e bolen, ne vidisli? « (Stai bre, 
ăsta e bolnav, nu vezi?) i-au strigat ceilalţi din gardă, 

Până una alta însă, eu am maigustat un pat de 
armă, dar, vorba aceea: unu mai mult sau unu mai 
putin... 

Starsul de acuma nu era numai nebun, ci era şi 
lacom. 

Când văzuse că ne-au sosit atâtea bunätäfi, a cerut, 
prea stăruitor, ca să nu fie ascultat, slănină din cea 
primită de noi. 

I-am dat-o, cred, chiar pe toată, tot am fi aruncat-o, 
altiel, 

A gătit garda mâncare din ea şi a mâncat, A mâncat 
ca un găman si stargul gi s'a îmbolnăvit de pântecă- 
raie, de era să moară, nu altceva.... 

Văzând că suntem numai zdrenţe, bulgarii ne dădu- 
seră mai de mult niște haine sârbești de vară, « pradă 
de războiu + din Serbia. 

Și desigur, le-au trecut la socoteală. 

Tunicile mai erau, cum erau, dar pantalonii erau 
numai niște foite de ceapă subţiri. In a doua iarnă, 
am primit dela Crucea Rosie şi câte o pereche de pan- 
taloni de bumbac alb, cam cum au soldaţii marinari 
prin Apus. I-am îmbrăcat peste cei sârbești, dar ţineau 
prea putin cald. E drept însă că eram tare arătoși 
cu pantaloni albi de tenis, pe gerul Bobotezei. Și aga 
m'am întors eu în ţară. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 205 


O comisiune a Crucii Rogii Elvetiene venise din Apus 
si în Bulgaria să vadă starea și tratamentul prizonie- 
rilor de războiu. 

Cu mare greutate si mârâind mereu, bulgarii îi inga- 
duiseră şi la un lagăr de ofiţeri români, la cel din 
Hascov. De ofiţeri, căci soldaţilor români le pierise 
aproape sămânţa. 

Și acuma, în faţa comisiunii internaţionale, la lagărul 
din Hascov, se uitau şi se încruntau la români, ca nu 
cumva aceștia să le dea pe fata neomenia. Dar tot sa 
găsit un român curajos, Caladi, fost procuror într'un 
oraş dunărean, care a spus răspicat comisiunii străine, 
că românii sunt trataţi prost, că sunt lăsaţi flămânzi, 
că pachetele dela crucea roşie le opresc bulgarii mai 
pe toate, că au fost şi bătuţi. Și ca dovadă și-a lăsat 
deodată pantalonii jos, arătându-le cicatricile care-i 
căptuşau spatele. 


# 
* * 


Până la Kârjalia n’a ajuns nimeni niciodată să ne 
vadă cum trăim. La noi era lagărul de pedeapsă pentru 
toţi. 

„„„ Odată, vara târziu, ne trezim după masă, cam 
în spre seară, cu un ofițer român mai trecut, care 
urca greu si gâfâind «de după cotitura Cernei ». 

Ajunse la noi cam împleticindu-se şi, frânt de 
osteneală, căzu greu pe un pietroiu, de pe care se 
sculase făcându-i loc, unul din băieţi, cu un: 

— « Bine v'am găsit, fratilor! ». 


www.dacoromanica.ro 


206 ZILE DE LAZARET 


După ce-l lăsarăm să räsufle niţel, oferindu-i, drept 
orice dulceaţă şi cafea, tâta unui urcior cu apă rece 
dela cișmeaua din apropiere, pe care el o puse la gură 
parcă după o scurtă luptă lăuntrică, tăbărirăm cu în- 
trebările pe el: cine este, de unde este, cum de a venit 
aga de târziu în lagăr, ce mai știe despre adevăratul 
mers al războiului. 

Era un spifer Coteţ de pe la laşi, prizonier gi el 
dela începutul războiului nostru. Tot făcuse slujba lui 
de spiter prin multe spitale bulgărești. Dar, fiind 
mare betiv, le băuse bulgarilor pe unde trecuse, tot 
spiritul din farmacii, le secase si toate doctoriile cu 
spirt, in cele din urmă — ca rugil— gi atunci bul- 
garii, ne mai având ce să-i facă, il trimiseserä in 
lagăr la noi. 

Noi i-am aflat repede meteahna, că nici el nu se 
ferea să-și mărturisească patima, ci toată ziua visa cu 
ochii deschişi betii gi chiolhanuri. Nu e de mirare 
deci că o vreme toate taclalele noastre seara se invartira 
numai in jurul betiei si betivilor. 

— 4 Aista, bris, spunea meşterul Teohari, «îi fai- 
mosui Setild ». 

— «Ba nu fraţilor», răspundea avocatul Negricà, 
dând-o pe turcește, ca să se potrivească locului unde 
eram. .., ¢dsta-i spiterul Su hicimez»s. 

à @ în e e ad 

— 4 Su hicimez, adică apă nu bea. N'ai văzut, cum 
s'a otärit, când a băut apă din urciorul nostru la 
venire ? 

Parcă i-am fi dat sare amară, 


www.dacoromanica.ro 


SILK DH LAZARET 907 


— «La de-al de ăştia, geambagii din gura Bărăga- 
nului le cântă: 

... 4 Neicä, bäui pret la nouă cai .. 

De vin nu mă sdturat ns. 
sare Nea Ionică, 

— 4 Cum i-ai spus, bre Negricä, pe turcește? ». 

— 4 Su hicimez ». 

— 4 Apoi să vă povestesc eu una cu nişte betivi pe 
care i-am cunoscut în tinerețele mele +; n'am de lucru 
şi eu de colo: 

4 Să vedeti, mă băieţi, prubă de betivi, în Dobrogea 
ja noi pe lângă Sarica. Era un italian, băiat tânăr 
si focos, care avea si 0 moară cu aburi. Îtalianui, 
ori «neamtul de talian» cum îi spuneau tariaoniz 
nostri — Augusto îl chiema — era un stragnic betivan. 
Bea, nene, de stingea. Numai cu Popa Sava, care-gi 
spunea singur, Su hicimez, cum l-a botezat Negricä 
adineauri pe Cote}, se putea potrivi. Si doar gi ceilalti 
din sat «nu duceau la ureches, Italianul Augusto 
fusese mai înainte fochist Ja tren, dar plecase de acolo 
repede. Ascultati, cum povestea el cu haz trecerea 
lu: pe la C.F.R., — trageam şi eu cu urechea, dar nu 
mă băga nimeni in seamă, eram prea-mic pentru socie- 
tatea lor: Una şi unu, adică, dai tu un chil de vin, 
dau şi eu unu, mai dai tu unu, mai dau si eu la fel 
gi tot așa «până la cara murgului ». 

Popa Sava născocise sistemul. 

— 4 Să vedeţi, fratilors, povestea Augusto, «eram 
fochist la C.F.R. Aga se incepea cariara. O iei de jos. ... 
Dar nemerisem rău. Aveam ca gef pe un mecanic 


www.dacoromanica.ro 


206 ZILE DE LAZARET 


betiv, dar betiv strasnic. Regele betivilor. Cât am fost 
si eu cheferist, nu l-am văzut treaz», 

— 4 Păi atunci, era bine, mă Aguat», intrerupse 
Popa Su hicimez, fäceati societatea ¢unu și unu }. 

— «La drumul de fier, pe maşină, nu prea merge 
așa de ușor, cu beţia. Las că mecanicul meu ar fi 
vrut aşa societate, dar nu unu şi unu, ci una gi una, 
că el bea cu vadra... De aia eu m'am speriat că şeful 
meu dă toată viteza maşinii, de treceam prin staţii ca 
fulgerul, săream peste ace la macazuri, vere, de parcă 
erau unse toate cu untdelemn... Din gările, pe unde 
trecusem, imi rămăsese în ochi numai câte o pata 
roşie, chipiul șefului, aiurit si el de așa iutealä. Asteptam 
acum, acum, să ne facem grămadă undeva, pe la 
vreo cotitură mai rea. Dar mecanicul ăl betiv era bun 
al dracului, stăpânea locomotiva, parc'ar fi avut-o in 
palmă, o mânuia numai din şuruburi, pe care stătea 
mereu cu mâinile, 

Eu am încercat să-i spun, s’o ia mai domol, dar el, 
aşi, a ridicat doar un deget, parcă era Vodă, ca să-mi 
reteze vorba şi dă-i înainte. Când a trebuit să oprească 
însiârşit, a frânat deodată, de erau să se incalece va- 
goanele unele peste altele, ca buhaii. Imi ziceam in 
gând (ajunsesem la Galaţi) «cu viteza asta, nene, 
trecem şi Bratesul, trecem și Prutul şi pe toate 
fără pod», Dar cum am ajuns în gară, am și dat 
demisia. 

—« Ce mă, macaronarule 5, îmi spunea mecanicul, 
«ce te-ai speriat numai de atâta, Hai, suie pe mașină, 
si mergem in Moldova, pe la Odobeşti, Panciu, Nicorești, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 209 


şi să mai bem gi noi niţel vinisor mai bun, nu tot 
borg, de asta de pe aici ». 

— «Nu mai merg, dom’ mecanic, nu mai merg ». 

—4De ce, mă bäieticä? Te-ai supärat că te-am 
făcut macaronar? Păi, nici nu ţi-am spus pisicar. 
Ori poate ţi-e frică de moarte? Parcă moartea te ia 
numai de pe mașină, nu te găseşte gi in pat acasă? 
Si când i-o veni ei să vie să te ia, mai bine să te gă- 
sească ametit de sângele Domnului, ca să n’o vezi, ,,>. 

— 4 Sfânt a vorbit e, aprobă Popa Sava. 

— « Nu, dom’ mecanic, nu mai vreau să fiu ceferist.. .». 

— 4 Ei, tot ti-era tie frică de moarte », spuse agentul 
dela Pescărie, proaspăt venit in sat, dar care se dove- 
dise băutor de frunte. 

— 4 Ba nu mi-era frică de loc, dar dacă «e vorba să 
mor, când o fi să mor, vreau să mor de beție, nu de 
tren», încheie Augusto în hazul general si cu apro- 
barea tuturor. 

— 4 Dar cu mecanicul, cum a rămas? N'a murit si 
el de beţie ori de tren? +, mai întrebă unu. 

— « Mecanicul a murit chiar după ce l-am lăsat eu, 
de amândouă. S'a dus la Odobeşti si s'a îmbătat tun 
și pe urmă s'a urcat pe mașină gi goană. Și goană, 
și goană, până s'a terciuit cu maşină, cu fochist, cu 
tot. Plecasem la vreme ».... 

... Povestea mea fusese gustată, dar nu prea mult, 
căci setea vine după săturare și de așa ceva de mult 
eram înţercaţi. Meșterul Teohari însă — şi eu îl cre- 
deam prieten — puse tot el, după obiceiul lui, punctul 
pe i după povestea mea. 


14 


www.dacoromanica.ro 


210 ZILE DE LAZARET 


Cum Mitralieră spusese mai printre dinţi: «Ce-are a face 
scripca şi cu iepurele s, mesterul de colo, ci-că mă ajuta: 

— € Nu ti supăra, bri Ghioca, lasă că mâine îl în- 
trebäm pi Setilă, dacă n'o avut cumva rude pi 
la drumul di fier. O fi fost neam cu mecanicul 
geala ». 

— + Ori poate cu neamtul de talian », spuse Ronda. 

— «Ba eu cred că sigur era neam cu Popa Savas, 
se agata şi Sărbătoare, 

... Altfel, fratele Cotet era un moldovean sfatos si 
ne indruga până seara târziu tot felul de palavre, ba 
ne dădea si tot felul de rețete. 

Câte unul din camera noastră se făcea că-l întreabă 
pe Cotet, dacă nu cumva a fost neam cu un mecanic 
dela C.F.R, ori cu Popa Sava, asta numai ca să mă 
sperie pe mine, până într'o seară, am mai spus povestea 
incă odată ca s’o audă si Cotet. Dar spiterul era om 
deștept şi nu s'a supărat, ba a'a interesat foarte mult 
de sistemul ¢unu și unu pe care spunea c'o să-l 
introducă şi la lași.., 

... Mai interesanti erau prizonierii de războiu aliați, 
cari ajungeau la noi în lagăr. 

Venise mai întâ: un marinar rus Vasiliev, dar nu 
stătuse mult, căci bulgarii mai aveau încă alăbiciune 
pentru ruşi, cu toate că dela revoluţia rusească le mai 
săriseră din perinile ce rușii aveau sub ei. 

Pe urmă aduseseră pe un irlandez uriaş, simplu 
soldat de marină, Îmi pare. Avea braţele si pieptul pline 
cu tatuaje colorate, reprezentând inimi străpunse, si- 
rene, devize. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 211 


El nu stiaaltä limbă, decât engleza; eu nu ştiam 
engleza, 

Bietul Dunleavy ar fi vrut mult să stea de vorbă 
cu mine, dar stăteam amândoi unul lângă altul, zâm- 
bindu-ne cu prietenie si căutând in mintea noastră 
ceva să spunem, aga ca să ne înțelegem. 

— 4 How do you do?», atâta știam să-l întreb in 
englezeste. 

— 4 Very well, thank you», îmi răspundea gi el, 

Mai departe, mai mult, el mai astepta dela mine, 
dar eu nu-i mai spuneam nimic gi el nu mai avea 
la ce să-mi räspunzä. 

Câteodată, doar câte o vorbă, două bulgărească. Bună 
oară, îl întrebasem su: — « Sbeaga? 9. — 40 yess, imi 
răspunsese râzând cu toţi dinţii lui mari ca de cal. 

Mai târziu, intr’o seară, apare, venind tot din jos, 

un tânăr blond albicios, släbut, pufintel, cu o hăinuţă 
gălbue, subţire gi cu niste pantalonasi tot subtiri si 
scurți, care-i lăsau genunchii goi. Era un scoţian, în 
costumul obișnuit al ecotienilor. Ii lipsea doar fustita 
écossaise, 
_ Sidney Smith, aga se numea noul venit, fu dus in 
camera profesorilor, unde era un universitar dela Iasi, 
uriașul Floares, om de treabă si care şi-a păstrat cum- 
pătul până la sfârşit, Cum el știa englezeste, băieţii i 
l-au dus lui pe englez, Acesta, cum ajunse in cameră, 
pentrucă era vremea de culcare, şi-a scos tacticos din 
buzunare, mai întâi o batistă, a agternut-o pe jos, a 
scos apoi altă batistă, pe care a agternut-o alături, 
apoi o a treia si în sfârsit o a patra. 


www.dacoromanica.ro 


212 ZILE DE LAZARET 


Cet din camera, urmäreau cu interes gesturile engle- 
zului. Apoi, vazindu-] că pe asemenea saltea voia să 
se culce, nici nu stiu, dacă au izbutit să-l facă să se 
odihnească pe un säculet-saltea da paie, cum aveau 
acuma mai toţi ai noştri şi din care au dat şi engle- 
zului unu, 

De a doua zi englezul a si fost luat în primire de toți 
şi nu știau, care de care, ce să-l mai întrebe. Cei cari 
învățau engleza, îl întrebau cum se rostește mai bine, 
cutare şi cutare vorbă, alţii îl intrebau despre frontul 
dela Salonic, despre vieata pe care o dusese mai ina- 
inte în alt lagăr, până şi despre ce autor englez îi place. 
Englezul ne privea zâmbind de svăpăiala noastră latină 
şi ne răspundea aşezat, măsurat, ca un adevărat englez 
ce era gi pe rând. 

Era aviator in armata dela Salonic, si căzuse cu 
aeroplanul dincolo de liniile bulgare. 

— 4 Very méchants les bulgares 3. 

Fusese usor rănit şi încercase, cum se sdrävenise, 
numai decât o sbeagă din lagăr. 

Vorbea putin frantuzegte, dar ne intelegeam bine 
cu el, 

Mă plimbam cu el pe strada din faţa hanurilor noa- 
stre, căci {mi arăta multă prietenie gi vorbeam de toate. 
Arătându-mi turcoaicele, învăluite la cap cu ceargaful 
lor şi multe însărcinate, îmi spunea foarte serios, fără 
să schiteze măcar un zâmbet: 

— 4 Tous les turcs à la guerre; à la maison soliman 
(seulement) les femmes et toutes grosses. Comment, 
qui a fait cela? 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 213 


— « Sidney Smith et je vais le dénoncer à Llyod 
Gheorghe, parce qu'il prépare de nouveaux soldats con- 
tre l’Entente », räspundeam eu. 

— «Non, ce n'est pas moi, c'est vous, car vous 
parlez le turc», replica el. 

— «C'est un artilleur, maman, c'est un artilleur », 
adăoga si francezul Louis, arătându-l pe Brancovici, 
care era artilerist si mai de mult in Karjalia, cu oare- 
cari cunoştinţe in orag. 

Si aga glumeam și noi si, ca să-l tachinez și mai 
mult pe englez, bulgärisem si eu numele primului mi- 
nistru englez şi, din Lloyd George facusem Gheorghe 
sadea, ca să-i stea bine şi lui, alături de ¢ aliaţii ș Bra- 
tivan şi Take Ivănescu, 

— à Cum mă, ce spuneati voi adineauri cu englezul 
şi francezul despre războiu si despre noi soldaţii, mă 
întrebă Nea Petrache. 

— € Invinujam pe engiez, că semănând piozi pe aici, 
pregăteşte un nou contingent de soldaţi contra noastră ». 

— # Bine bre, ce socoteală esta asta? Pai ati socotit 
voi, câţi ani ar trebui ca plozii ce nu s'au näscut încă 
să ajungă si ei soldaţi? Cel putin 18 anis. 

— «Nu face nimic. Englejii sunt obişnuiţi cu răz- 
boaieie lungi. Nu ştii? — Războiul de o sută de ant? >. 

— 4 Eiïeil Da ia ră moară am dejugat, fraţilor», 
incheie, scărpinându-se poznaş în cap, tot maestrul 
Teohari, dând-o iar pi moldovinesti. 


” * 


* 
Cum Anglia are grijă mare de toţi fiii ei, repede 
Sidney Smith a început a primi pachete prin Crucea 


www.dacoromanica.ro 


214 ZILE DE LAZARET 


rogie, dar nu ca ale noastre dijmuite, ci îmbelșugate, 
gi, cu toată vrăjmăşia dintre englezi şi irlandezi, Smith 
a dus numai decât şi irlandezului Dunleavy ceva. Mai 
pe urmă au început și pachetele englezului să fie dij- 
muite, până ce odată sârbul, curier al lagărului, îi 
aduse un pachet in care nu mai era aproape nimic. 
Şi-i întindea şi un caiet, in care să semneze de primire. 
Căci, de când cu 4 Comisia Crucii Roşii » iscăleam toţi 
de primirea pachetelor în caet. Dar pachetele erau la 
fel de dijmuite. Boiagef avea un adevărat magazin 
acasă din pachetele noastre si dădea ospete, urmate 
de joc de cărţi. E drept că doctorul grec Albanopol, 
cu îndemânarea proverbială a grecilor la jocurile de 
noroc, fi câștiga mulţi bani. 
Smith, văzând în ce hale pachetul, îl respinse liniștit, 
apoi scrise în caiet o frază englezească, pe care o iscăli. 
Numai decât veni si Boiagef gi întrebă cu rânjetul 
lui de fiară, ce a scris englezul. Întrebarea lui se adresă 
in bulgărește lui Teodorescu-Bulgaru. Acesta o traduse 
in românește lui Gunescu, care, foarte bucuros că-și 
găsise întrebuințare pentru noua lui învăţătură, tra- 
duse fraza englezului: « Refuz să primesc pachetul, 
căci conţinutul i-a fost furat », In sfârşit Teodorescu- 
Bulgaru i-o traduse pe bulgäreste comandirului. 
Boiagef, sub o fnfätisare blândă, deschisă, ascundea 
o răutate bulgărească. De aceea se rogi tot şi trimise 
pe englez ia închisoare, pentru îndrăzneală și jignire. 
Acesta plecă liniştit şi măsurat ca un englez, fără 
să clipească măcar şi fără să dăruiască cu vreo privire 
pe comandir. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 215 


Atunci am înțeles mai bine superioritatea intepe- 
nelii britanice. 

— 4 Pauvre Smith! II a été mis au violon! s, râdea 
francezul Louis, sväpäiat si el ca un roman. 

Dar mi se pare, cä Boiagef n’a uitat de englez. Nu 
atâta, pentrucă, furând ceva unui scoțian, il atingea 
pe acesta la avaritia-i proverbială, cât mai ales pentru 
pedepsirea pe nedrept. 

Mi se pare că am citit undeva, după încheierea păcii, 
că englezul a cerut pedepsirea lui Boiagef, care în- 
tr’adevar ar fi fost pedepsit, 

Francezul Louis, dintr'un regiment de infanterie 
colonială, era un băiat tânăr, frumusel şi, care între 
noi românii, se simtise numai decât ca între ai lui. 
Vesel şi desghetat, umpluse tot lagărul cu cântece 
franţuzeşti, cu povestiri de anecdote. 

Se poate înţelege ugor că toate povestirile şi cânte- 
cele noastre erau mai degrabă rabelais-iene, — eram doar 
numai bărbaţi şi încă stätuti, vorba maestrului Teohari. 
Povestirile unora făceau concurență Decameronului. 

De aceea francezul cânta mereu și după el noi toţi, 
un cuplet care putea fnfätiga atunci o preocupare 
pentru unii: 

« Quand Ménélas eut perdu son Héllène, 

+ Dans un boxon de l'antique Ilion, 

4 Îl acheta, pour consoler sa peine, 

«Un cadenas, pour lui boucler le... 

« Qu'on apporte du vin, — 

«Mes amis, buvons; buvons à la ronde, 

+ Buvons, buvons, jusqu’au lendemain ! ». 


www.dacoromanica.ro 


216 ZILE DE LAZARET 


Acest cuplet a dat unuia cu apucături literare ideea 
fanteziei «centura de castitate» publicată în revista 
lagărului. Primul număr al revistei avea un nume 
pitoresc si tot așa si al doilea si la fel si al treilea 
(fără să păstreze acelaşi nume), 

Râdeam cu Louis citind năzdrăvăniile despre cen- 
tura de castitate. 

— 4 La ceinture de chasteté, j'ai vu ça au Musée de 
Cluny...%, spuse francezul, iar eu urmai: 

— «Aga că mai sigur este tot inelul lui Hans Carvel, 
din Rabelais ». 

Alt hohot la povestirea anecdotei tare pipärate din 
Rabelais, dupä care francezul imi spuse, c& asteaptä 
dela mine să scriu o carte despre toate cele văzute 
gi auzite, ba mai mult péfite în Bulgaria si să nu uit 
cumva pe turci... «qui sont les seules braves gens 
dans ce pays de sauvages ». 

Apoi, după o pauză: 

— « Et savez-vous un beautitre pour votre roman? », 
Eh bien, vous allez écrire: Un homme chez les an- 
thropoides, un home chez les hommes — singes .. .». 

... Printre ofiţerii români se mai găsea si Moş 
Voicu, fost portar al unui hotel din Techir Ghiol. 
Bulgaril, când luaseră localitatea, văzându-l aşa galonat 
şi cu fireturi, îl luaseră drept un amiral și-l umflase. 
Bietul bătrân isi îmbrăcase acuma chipiul buclucag cu 
o pânză veche și prăfoasă, Fiind el din Ardeal, sta 
săseşte si auzind pe Sidney Smith vorbind engle- 
zeste, și-a dat cu socoteală că englezeasca este un fel 
de nemteascä stricată, un fel de săsească, gi noi ne 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 217 


tăvăleam de râs, uitându-ne la chipul aiurit cu care 
englezul asculta... englezeasca săsească a lui Mog 
Voicu, 

Pe urmă Smith credea că asta a tot o farsă a mea, 
pentru că eu il învăţasem pe Mos Voicu să-l întrebe 
pe englez dimineaţa: 

— «How do you do, mister Smith? ». 


x 


Dar printre noi, se mai găsea prizonier dela Turtucaia 
si un preot militar, profesorul Horescu, Pope Horescu, 
cum îl striga curierul sârb. Aproape în toate dumi- 
nicile ne duceam toţi jos, în curtea hanului, unde 
erau coloneii şi acolo & Pope Horescu » slujea liturghia. 
Sărbătoare ficea pe dascălul şi dovedea mare aplicare 
şi tragere de inimă pentru ţârcovnicie, mai ales că 
nu se alegea cu niciun colac sau prescurë. 

Ascultam toţi miscafi slujba bisericească ca la noi, 
şi parcă ne simţeam mai strânşi unul de altul, mai 
aproape de ţara noastră. 

De Crăciunul 1917, am pregătit coruri sub condu- 
cerea inginerului Ciuleliu Stefan, băiat şi subţire gi 
talentat. Am pregătit corul și am mers la colonei să 
le cântăm. 

Cântecul atât de simplu, pe care-l cântasem la cor 
incă din clasele primare « Păsărică trecătoare +, acuma 
căpăta un înţeles şi adânc şi dureros: 

« Păsărică trecătoare 

Ce eterul străbătând 

Liegănată pe aripioare, 

Vii din patrie cântând, 


www.dacoromanica.ro 


318 ZILE DE LAZARBT 


Cel din urmă vers începuse să ne räscoleascä. 

Te salut cu bucurie 

Pe acest pamint stretn 

Unde nimenea nu site 

De-s voios sau de suspin! 

La strofa a doua ochii tuturor, mai ales ai coloneilor, 
se umeziseră ; 

Numai tie drägusoarä 

[fi voiu spune dorul meu... 

Depärtat. de țărișoară 

Nu mai tace plânsul meufs. 

lar la strofa a treia, — bieţii bătrâni, unii ne puteau 
fi bunici, — plângeau de-a binelea. 

Căci în vremea asta amară a robiei, am înţeles mai 
bine multe lucruri, am înţeles — cu toată blazarea — 
gi dulceata țării, a. căminului părintesc şi am mai în- 
teles că dintre toate cuceririle aga de trudnic dobândite 
de oameni, libertatea este cel mai preţios bun. 

Cântam marsilieza frantuzeascä — o reconstituisem 
cu maestrul Teohari — şi parcă ne ungeau cu miere 
buzele, vorbele: 

«Liberté, liberté chérie...» aga de plină de înţeles 
era vorba chérie, care trăia aevea pentru noi. 

— 4 Digeaba bris o dădea anume iar intro moldo- 
venească mai accentuată, ca s'0 întoarcă mereu in 
glumă, tot maestrul Teohari, «tot mai frumos este: 
Frumosul Petre, hai să cântăm mai bine cu toţii: 

4 Frumosul Petre-avea chitară 

«Si din chitară el cânta... 

« Bimba ra ba, ba, ba, bim ba, bimba...». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 219 


Si cântam şi pe frumosul Petre, în pofida, de sigur 
a blajinului Petre Ronda, care prindea repede mișcarea 
şi incepea gi el, pe turcesta: 

« Haide, haide ghidelim 

4 Bizim odaia,... 

(Haide, haide, să mergem 

În odaia noastră...) 

4 Dirijorul » corului nostru avea şi o voce frumoasä de 
tenor şi mult talent muzical. El prindea numai decât toate 
cântecele francezului Louis si le împrăștia apoi în lagăr. 

Pe urmă refrenurile ajungeau de le mormäiau toţi, 
chiar cei cari de abia deprinseserä limba franceză. 

Și dă-i toată ziua cu: 

«Ton, ton, ton, ton, taine et ton, tons, sau balada 

Trois orfévres... 

* jé * 

Cu daruri muzicale mai era in lagăr si căpitanul 
Hagianu, bărbat înalt şi mai de grabă urit, putin 
ciupit de vărsat. Avea o voce sălbatică de bas şi-i 
plăcea să râdă chiar ca Mefistofel, în cascade sonore. 

Nea lonică Vieaţă lungă ne arăta odată pe uliţă o 
turcoaică, cu galvarii rupti, căreia i se vedea pielea 
prin salvari, când i se migcau picioarele in mers. 

— «la uitä-te, Sărbătoare, la turcoaica aia, cum iti 
face — din fund — cu ochiul! ». 

—« Ha, ha, ha, ha, has punctă răsunător, ca un 
bas de operă, Hagianu. 

Și adevărat! Hagianu acesta fusese ofiţer de meserie, 
dar, om cu stare, plecase din armată si se dusese în 
Italia să înveţe, să cânte la operă. 


www.dacoromanica.ro 


220 ZILE DE LAZARET 


Invätätura muzicală i-o intrerupsese războiul. 

Dela Turtucaia ajunsese dar la Kârjalia, unde o 
ducea ceva mai bine decât noi, căci avea familia grijă 
de el şi cu pachete si cu bani. A stat el la noi sus in 
lagăr, cât a stat, dar nu-i plăcea lipsa noastră de con- 
fort şi-l supăra mereu şi fostul lui plutonier dela com- 
panie, Sterescu, bucureştean afurisit, care acuma îi 
râdea în nas. 

Un timp, ca să-şi omoare plictiseala, incepuse lecţii 
de italiană cu ofițerii amatori. (Am făcut pe urmă gi 
eu așa ceva), 

Sărbătoare imita mereu, declamând emfatic, vorbele 
fui Hagianu, la lecţiile de italiană: 

— + 58 qualcheduno fra voi non ba capito qualche- 
cosa, io sono pronto di dare le spiegazioni neces- 
sarie 5, 

Plictisit dar de vieata de sus, Hagianu s'a mutat 
jos la cotonei. Dar el avea obiceiul să facă zilnic exer- 
citii vocale, care la noi răsunau până dincolo de Ver- 
sailles şi cu cara noi ne deprinsesem aşa de mult, că 
nici nu le mai auzeam, pe când in hanul din mijlocul 
târgului, muzica basulut român sunând ca o trämbitä, 
nu era de mirare că speriase vecinii, 

Aga, trecând călare pe drum, în fruntea drujinei 
(batalionului), colonelul bulgar Tabacof, comandirul 
suprem al Kârjaliei (partea sedentară), auzi si el pe 
Hagianu. Igi opri dar calul si întrebă sentinela dela 
poarta hanului, ce este, ce s'a întâmplat, 

— « Nisto, edin romanschi capitan peta», (Ia nimic, 
un căpitan român cântä l). 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 221 


Dar colonelul bulgar nu înţelegea asta tot aga, și 
cu toate că Hagianu nu făcea rău, porunci scurt: 
să nu mai cânte. 

Pe urmă plecă în mersul sältat al calului, spre ca- 
zarmă, 

Tabacof n'avea inimă rea însă. Ce s'o fi mai gândit el, 
ce s'o fi mai socotit gi sucit în urmă, dar chemă un 
soldat bulgar, ca să ducă alt ordin gărzii. Anume: 
In fiecare zi, căpitanul Hagianu să fie scos pe câmp 
câte două ceasuri cu un soldat şi acolo, departe de 
urechile oricui, să fie lăsat să cânte cât o vrea şi cum 
o vrea, Ceeace însemnă că humor se poate întâmplător 
găsi şi în Bulgaria... 

Ar fi nedrept, dacă, pe lângă Boiagef si Tabacof, 
n’ar fi pomenit şi un rezervist bulgar, student în drept, 
care făcea slujbă la partea sedentară a batalionului 
la Kârjalia. Era un tânăr slab, negricios, cu chipul 
mereu suferind. Era dat la partea sedentarä, căci 
fusese rănit (în piept, mi se pare). Vorbeam odată cu 
el şi-mi spunea că noi suntem o generaţie nefericită, 
căci ne-am pierdut tinereţea. 

— 4 Dacă ar fi numai atâtar!». 

— 4 Da, da», adäogä el, privind spre pământul, care 
părea că-l așteaptă neräbdätor, căci, după cum spu- 
neau unii: — «nu-l vezi cum îi bate coliva în piept?a, 

... Mitralieră spunea, când vedea câte un bulgar: 
— «Ah! frate-miu, ca mâine să văd crescute hozii 
din tine!».., 

...Sterescu, fostul plutonier la compania. căpita- 
nului Hagianu, era rezervist. Cred că n'avea nicio 


www.dacoromanica.ro 


222 ZILE DE LAZARET 


meserie hotărită in Bucuresti, de unde era. In lagăr, îşi 
lasase o barbă, care crestaa bălae, cu marginile albicioase. 

Era in veşnică luptă, nu numai cu fostul lui coman- 
dant de companie, ci chiar si cu alţi ofiţeri, 

— 4 Da ce ţi-ai lăsat barbă, mă Sterescule ? » 

— 4 Ca să nu mă mai recunoască niciunul din 
4 ăștia », în ţară, când ne-om întâlni, că doar n'o să-mi 
păstrez barba asta gi acolo! ». 

Pe urmä imi mai spuse: 

— «Am să-ţi spun ceva, că ştiu că n'ai să mă vinzi. 
Am să fac şi eu o sheagä ». 

— «Tu, măi Sterescule ? Bravo şi să dea Dumnezeu 
să izbutesti », 

Căci eu, din o mie şi unu de motive, nu puteam in- 
cerca sbeaga eu, dar indemnam pe toti s’o facä. Ste- 
rescu urma: 

— e Vezi dumneata, toţi câţi au facut sheaga, n’au 
facut nimic. Au fost prinși, care mai departe, care mai 
aproape! ». 

— 4 Da, aga este», 

— « Bi bine, da ce au fost pringi? ». 

— + Păi ştiu eu? Poate, pentrucă n'au avut noroc, 
nu Sau ascuns bine, li s'au sfârșit puterile, hrana...». 

— + Nu tinere. Au fost prinşi, pentrucă n’au ştiut, 
incotro B'o ia». 

— «Cum n’au ştiut încotro s’o ia? Nu trebuia s'0 
ia spre Miază-Noapte, spre România? ». 

— « Nu. Trebuiau s’o ia spre Miazăzi, spre Turcia ». 

— «Cum asta bre? Ce să caute in Turcia? Că doar 
și. Turcia este cu nemţii gi deoi şi cu bulgarii». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 223 


— «Este. Dar turcii cu bulgarii sunt ca pisica cu 
câinele. Dacă n'ar fi neamtul să-i strângă, de mult 
var fi incäerat întra ei, Si de aia, eu mi-am făcut soco- 
teala asta: fug spre România? — Mă prinde bulgarul. 
Dar, dacă fug spre Turcia, nu mă prinde nimeni, că 
nu mă caută nici dracul p’acolo. Si ajung la turci ». 

— “Ei apoi, ce-ai facut cu asta? Ai schimbat 
numai închisoarea și stăpânul». 

— «Eu mă mulţumesc numai cu atât. Mi-am pus 
in gând, cât oiu mai sta prizonier, să nu mai rabd 
de foame si de frig. Si la turci o s’o duc mai bine, că 
ştiu cum 8ă-i incânt +. 

Si aga a şi făcut, A fugit si n'a mai fost prins de bulgari, 


* 
* + 


Dar zilele în lagăr ajunseseră tot mai grele. Simteam 
mereu foamea, eu, care n'am fost niciodată mâncäu. 
Nu mă mat sdturam deloc, 

Pâinea, cum o primeam, o mâncam toată, si până 
a doua zi, răbdare. 

La început, când căzusem rănit, ars de sete, cum 
eram, imi părea rău pentru toate prilejurile ce pier- 
dusem ca să beau cât mai multă apă; acuma, în lagăr, 
chinuit de foame, iar mă întorceam cu gândul înapoi 
şi, amintindu-mi ospefele la care luasem parte, imi 
părea rău de moarte, că nu mâncasem mai mult ainnet, 
parcă in felul ăsta, mi-ar fi fost mai putin foame 
acum, în lagăr. 

Deaceea, nu e de mirare că toți visam numai prân- 
zuri tmbelgugate. .. 


www.dacoromanica.ro 


224 ZILE DE LAZARET 


— € Și ag mânca, măi fratilor », începea Sărbătoare, 
«aș mânca o friptură grozavă la «Leul gi Cârnatul». 

— 4 N'are tetea, că ţi-ar da... 

Da mai cere gi-altceva! ». 

—¢Da de nişte särmälute cu mämäligutä, ce-ai 
zice, Ghioca? à. 

—¢Hm! Al dracului Sarbatoare,' tot la mămăligă 
ţi-o aduce, Mămăligărescule ! ». 

— «Si aş mânca, teteo, aş mânca,,.s. 

— Aș mânca poamă gi ouă dă cioarä | ». 

— 4 Lungeste-i, Doamne, boala ». 

— 4 Pân' s'0 oua cioara...s. 

— 4 Și s’o coace agurijoara ». 

— 4 Pugché pe limba-til... Nu mai cobi, să stăm 
încă un an aicil». 

Replicile tâsneau din toate părţile camerii, ca scânteile. 

... Eu îmi puteam amorti foamea cu seminţe de 
dovleac pe cari le vindea un turcalet, cu buza de sus 
crăpată. Täusan, adică iepure, își purta marfa printre 
noi, ne cunoștea pe cei mai multi şi-i plăcea de noi 
românii, care suntem oameni buni, pe când bulgarii 
cioc fend (foarte răi). Se mai întâmplase în anul acela 
şi o secetă cumplită. N’a plouat niciodată. Hanurile 
noastre erau la margine. De unde eram noi, zările se 
deschideau spre nişte înălțimi mari. Până acolo erau 
tarini, unde se semänase tutun şi pepeni (aceștia chiar 
lângă noi), dar nu răsărise nimic. Nu crescuse decât 
prea puţină iarbă săracă. Se mai inverzea putin zarea 
doar lângă râușorul Arda. In susul râului se vedea 
un pod frumos, cu bolți de cărămidă roșcată. Pe acolo 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 220 


era drumul spre Pasmaclia şi Ustov, locuri prea cuno- 
scute de băieţi, pe unde se trudiseră mult in toamna 
lui 1916. De acolo veneau spre noi mici caravane, de 
pomaci, — bulgari turciti, mai răi: decât ceilalți, 

Când era vremea mai liniștită, 8e auzeau bufnituri în- 
fundate dela luptele de artilerie de pe frontul Salonicului. 

De lipsurile si de foamea îndurată însă, mai toţi 
băieţii se imbolnäveau pe rând de malarie. La bolnita 
oraşului era un sanitar burtos, evreu bulgar, care 
dădea un fel de chinină. Poate o fi fost vreun surogat 
nemtesc, căci nu părea să ne aducă vreo îmbunătăţire. Si 
aşa unii din noi ajunseseră la al șaptelea acces de friguri. 

După asta urma oftica. Si într'adevăr, printre inva- 
lizii, cari am fost schimbaţi prin Fevruarie 1918, erau 
unii care nu fuseseră răniţi, ci numai istoviti, omoriţi 
aproape de friguri. Numai pe mine, cel crescut prin 
bălțile Dunării, deprins de mic cu ţânțarii, nu m'a 
ajuns si malaria. 

La suferinţele noastre de tot felul se mai adăoga 
şi nesiguranța în care trăiam noi. Căci greu puteam 
să ne facem noi o idee adevărată despre desfăşurarea 
războiului. Din gazetele lor nu puteai înţelege nimic. Ele 
minţeau, ca de altfel toate gazetele în vreme de războiu. 

Unele polemizau, mă rog, cu românii, cu francezii 
gi cu englezii... pe bulgäreste. 

Aveau Însă gi un ziar scos într'un fel de frantuzeasca 
« L'écho de Bulgarie» şi mai pe urmă și unul nemtese 
Deutsche Balkan Zeitung. 

Pe francezul Louis îl făcea tare mult să petreacă 
frantuzeasca din Echo de Bulgarie. Dar ziarul bulgar, 


16 


www.dacoromanica.ro 


226 £ILE DE LAZARET 


scris în limba lui Voltaire, ducea şi campanii. Se răz- 
boia mereu cu un portret făcut bulgarilor într'o gazetă 
frantuzeascä. Se razboia şi era indignat, chiar si de 
titlul portretului: Les bulgares ne chantent pas», 

— « Cum nu canta bulgarii, cand ei intonează mereu 
cântecul: Setuzniji războinii (aliați banditi) pe care 
l-au compus în 1913 împotriva aliaţilor sârbi? ». 

Atunci tot bulgarii năvăliseră noaptea ca tâlharii 
asupra tovarășilor lor de arme si tot ei tipau acuma, 
că sârbu au fost bandiți. 

Tot tu dai şi tot tu jipt a fost însă totdeauna pus în 
practică de bulgari. 

— Cum nu cântă bulgarii? — Ei, care au compus 
cântecul «0 dobrogeanschi crai, nag zemen rain (0 ţinut do- 
brogean, raiul nostru pământesc), impotriva românilor 
Sau 4 Romanţi minat Dunava, Dobrogea ocupiraha ?» 
(Românii trec Dunărea şi ocupă Dobrogea), 

Căci bulgarii, cari au cheltuit totdeauna puţin cu 
propaganda, au știut bine cui să dea. Aga că puteau 
acuma să-şi sprijine pretenţiile asupra Dobrogei chiar 
cu cartea unui francez: A. de Launay:La Bulgarie 
d'hier et de demain, carte vădit tendentioasä și în care 
era un capitol: Dobroudja, pays bulgare, anume ticluit, 
ca să le sprijine pretenţiile lor. 

Dar propaganda bulgărească ajungea chiar la naivi 
tapi. Tipăriseră o carte de vise, pentru popor, în care 
Brancovici găsi următorul vis, cu tălmăcirea lui: 

Pomorava (regiunea Nisului) pe care o cereau bulgarii 
dela sârbi, pe lângă Macedonia) de pei visa, at să capejt 
pile frumoase. 


www.dacoromanica.ro 


ZiLE DE LAZARET 227 


Poftim vis, poftim cheia lui! — Cui dracu să-i dea 
prin minte aga ceva? 

Cum ar putea visa un ţăran, chiar bulgar, o ţară, 
sau un ţinut? Nu mai spun, ce a zis Brancovici citin- 
du-mi visul, nici mai ales, ce talmacire a pus în loc. 

Francezul Louis ticluise o parodie a baladei lui 
V. Hugo, în care acesta zugrăvește pe tatăl său, intr’o 
luptă din Spania, în seara unei lupte. 

Pe când bătrânul Hugo se pleacă milos asupra unui 
spaniol rănit, care ceruse de băut, inamicul, cu cele 
din urmă puteri, trage asupra lui fără succes, dar 
eroul francez răspunde: 

— 4 Donne-lui tout de même à boire ». 

In parodia francezului nostru, un rănit cere... hârtie 
igienică. După arătarea încercării neizbutite de a asa- 
sina pe binefäcätor, parodia termina cu: 

— # Donne-lui tout de même... L'écho de Bulgarie ». 

Dar, cât au mai stat nemtii la noi in 1918, i-am auzit 
adesea cântând: 

4 Wenn die Soldaten durch die Stadt marschieren, 

Offnen die Madchen Fenster und die Türen. 

Warum? — Deshalb. Für zindera, für zindera da 
bum |! ». 

Muzica gi chiar gi putin din text erau parodia im- 
nului buigar Sumit Marija. Si dacă cântecul nemtesc 
era mai cuviincios de cât grozava parodie făcută de sârbi 
aceluiași imn, hotârit era mai prejos decât românescul: 

«Cand regimentul in cvartir soseşte, 

Atunci toată lumea se inveseleste, 

— De ce? Pen’ ce? La ce, prin’ ce, ca ce? ». 


16" 


www.dacoromanica.ro 


228 ZILE DE LAZARET 


LE 


Prin toamna lui 1917 venise colonelul bulgar Tabacof 
cu un general bulgar si ne insemnase pe unii pentru 
schimb de invalizi. Dar vremea trecea si așteptarea 
noastră părea zadarnică. Tocmai prin Fevruarie 1918 
vine Boiagef şi ne spune, așa de o zi pe alta, invali- 
zilor, să ne gätim de plecare. Ne-a speriat întâi bine, 
să nu care cumva să luăm vreo carte, sau însemnare, 
ca s'0 trecem dincolo, că vom fi perchezifionafi si de 
se va găsi ceva suspect la noi, în Bulgaria ne vor 
putrezi oasele. Auzind aga, eu am nimicit un caet cu 
însemnări ce-l aveam încă din spital. Imi pare rau, 
nu atât pentru însemnări, căci toate lucrurile şi pätä- 
niile acelui timp au lăsat urme nesterse in mine, cât, 
pentruca pe acel caet incepusem să scriu după desmortirea 
mâinilor mele în spital la Razgrad. Se vedeau 
acolo literele scrise strâmb si stângaciu la început, 
apoi din ce in ce mai deslugite, mai sigure......... 

Când am plecat era o zi frumoasă de primăvară. 
Tot lagărul ieșise să ne petreacă, La repezeală, fiecare 
ne rugase ceva, să mergem la ai lor acasă, să le spunem, 
să le cerem pentru ei... 

Bieţi tovarăși de suferințe! Noi ne intorceam acasă, 
chiar aga schilavi cum eram, dar ne intorceam, iar ¢t 
rămâneau pe loc. Ne-au urmărit cu privirile mult, 
mult. Când carul cu boi care ne ducea pe şoseaua 
Hascovului, şosea care ieşind din Kârjalia, făcea un 
unghiu drept cu uliţa ce cobora din lagăr, se vedea 
jar toată strada hanurilor noastre plină de cei rămași. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 229 


Nea lonică sări din car şi începu să le facă semne 
cu bätul lui (dela aşa depărtare nu se vedea) gi să 
cânte: 

« Rămâi, satule, cu bine! 

Ce-am făcut, n'am facut bine ». 

Dar avocatul Tudorică din Constanţa, cel care ajun- 
sese o umbră din pricina malariei, scuipă cu ură și 
nu se mai uită îndărăt, 

— « Mi-era frică mă, să nu se ia după noi, să nu se 
răsgândească. ..%. 

Pentru mine însă, care aveam în adâncurile sufle- 
tului gi o statornică neliniște, pe care varietatea di- 
versiunilor din vieata de lagăr: tipuri, păţănii, anec- 
dote, numai mi-o amortea, dar care dăinuia totuşi și 
räbufnea din când în când ascuţită, lucrul era mai 
puţin neted. 

Ca să uit neliniștea aceasta, luam parte intotdeauna 
la toate întrecerile de anecdote, râdeam şi eu una cu 
ceilalţi. 

Ba odată, când eram toţi adunaţi ciotcä pe uliţa 
din fata hanurilor, mai la o parte, pe nişte bolovani 
şi râdeam toţi de se cutremurau împrejurimile, unul 
dintre noi, mai bătrân şi mai posac, ne spuse, mus- 
trându-ne: 

— 4 Râdeţi voi, râdeti, dar purceaua e moartă ’n 
cosar, vere! ». 

Urmară câteva clipe de tăcere, după care incepurä 
să răsune protestele. Nea Ionică întrebă serios: 

— «Cum si spus, nea Antoane? Ce e moartă in 
coșar? Purceaua ori scroafa ? », 


www.dacoromanica.ro 


230 ZILE DE LAZARET 


— 4 Parcă nu-i tot una, scroafa ori purceaua? Ce, 
tu nu ştiai zicätoarea asta? ». 

— 4 Ba o ştiam, cum să n'o știu? Dar vreau să ştiu 
cum ai Zis, că scroafa-i scroafă și purceaua-i purcea... 
Vreau să știu care e moartă în cogar? ». 

— «Maa, a dracului căpăţână ai. Parc'ai fi bulgari 
Ce dracu, n’ai băgat de seamă cum am vorbit? Am 
spus că purceaua-i moartă ’n coşar ». 

— 4 Așaaa? Păi atunci e bine, fraţilor. Paguba nu-i 
asa de mare. A murit numai purceaua, dar a rămas 
scroafa şi mai fată ea alte purcele, pe care le-om păzi 
mai bine, să nu mai moară şi să se mai cătrănească 
nea Anton». 

Si nea ]onică se räsuci vesel in piciorul cel sănătos, 
chiui ca la nuntă si dete de-a asvârlita cu bätul lui 
pe ulitä. 

Acum veselia era si mai mare. Vreo doi soldaţi din 
gardă ieşiră afară din odaia lor să vadă ce s'a întâmplat. 

— 4 Gledai, gledai na cut!» se înveseli unu, arătându-l 
pe nea Ionică. 

— 4 Ce-a spus, Ghioca? e» întrebă Sărbătoare. 

— « Uitä-te la schiop >. 

— 4 Aşa se spune pe bulgäreste schiop ? ». 

— «Aşa. Nu-ţi aduci gi tu aminte de porecla ce o 
au românii macedoneni: Cufo-vlahi, adică români 
schiopi, o poreclă ce le-au dat-o balcanicii, pentru că 
probabil — i-au văzut întotdeauna mergând ugurel, săl- 
tind după turmele lors. 

— «Aa! Mi-aduc aminte. parcă: Daco-români, istro- 
români si cutovlahi. Da, da,.. Vezi tu, în ceata asta 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 231 


a noaetră, eu credeam că suntem numai daco-români, da 
văd că mai sunt şi doi macedoneni s, urmă Sărbătoare. 

— «Care sunt macedonenii, măi Sărbătoare? +. 

— 4 Nea Ionică si cu Ghioca... Nu sunt ei amândoi 
schiopi? Adică Cuto-Vlahi? ». 

— 4 Ba nus, îmi luă partea mestericul Teohari, 
« Ghioca nu-i gchiop, amândouă picioarele lui sunt 
deopotrivă de lungi. Ce-are aface, că i s'au înmuiat 
putin? Dar nu-i gchiop ». 

— « Atunci să rämân eu singur cutovlah? +, se in- 
tristă Nea Ionică, 

— 4 Nu-l lăsa singur, bre Ghioca », interveni iar Săr- 
bätoare... «Tot iti place fie filologia. Tine-i tovărăşie 
lui Nea Jonicä ». 

— 4 Apoi dacă-i vorba de filologie, nu rafi găsit voi 
o consolare lui Nea Ionică în folklorul româneso? +. 

— € Ce vorbeşti tu, măi Ghioca? ». 

— # N'aţi publicat voi in revista lagărului o zică- 
toare pentru Nea Jonic&? ». 

— «Adu, măi Negrică, revista, să vedem ce scrie 
in ea... % 

Stai s’o luăm domol: Jrterciew... nu, nu-i asta... 
Centura de castitate, nu... stai mai departe, la glume. . . 
a!  («hioca a fost rănit la cap si nu se poate sluji de 
picioare; Cazan, dimpotrivă, a fost rănit la picioare. . .», 
nici asta... A! am găsit: « După războiu Nea Ionică 
o să aibă mare trecere.., vorba românului...s gi 
Sărbătoare izbucni într'un râs cu hohote, nemai pu- 
tând citi finalul — o zicătoare românească destul de pi- 
părată şi care nu se poate reproduce aici. 


www.dacoromanica.ro 


147 ZILE DE LAZARET 


— 4 Acuma-ţi convine, hai, şi aşa schiop, cum esti, 
când te gândeşti că ai să ajungi cocoşul satului? », se 
amestecă şi Ronda. lar Nea Ionică chiui iar şi începu 
să cânte: 

« Foaie verde si-un pambriu, 

Când îți văd rochita 'n brâu, 

Nu pot tine calu’n frâu ». 

Multe scene vesele ca asta ne mai făcuse să uităm 
foamea şi frigul si toate celelalte. Cred însă că multi 
aveau aceeași neliniște ca şi mine, căci de multe ori 
cădeau pe gânduri si fata li se intuneca............ 

... Acuma noi plecam si eram de bună seamă plini 
de bucurie. Pluteam nu altceva. 

Când să ne despärtim, Pope Horescu sare la mine 
şi-mi spune: 

— « Dragă Ghioca, nu uita, la plecare să tragi pi- 
clorul, ca să te urmăm şi noi», 

— «La pe mine, taică, dacă-i vorba pe asta. 
Că piciorul meu merge numai asa cum doreşti, sfin- 
fia ta ». 

Si bucuros am luat-o «spre cotitura Cernei ». 

Adevărat, eu plecam si vesel, dar si cu o îndoială. 
Căci imi dädusem eu seama bine, că ai noştri trebue 
că m’au crezut mort, în lupta în care cäzusem. Si chiar 
asa fusese. Un sergent din batalionul meu mi-a spus 
apoi, că-l trimisese maiorul care fusese pe aceeași 
linie de foc la Parachioi, să vadă dacă am murit, 
când cizusem. Sergentul venise gi mă văzuse cu ochii 
închişi, cu sângele curgând din cap şi cu spume la 
gură. Deci fusesem lăsat acolo, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 283 


Imi dădeam seama că m'or fi crezut mort, dar 
parcă tot mai aveam o îndoială într'un colt al sufle- 
tului. 

Când, spre sfârşitul verii 1917, un camarad din 
lagăr, primi dela nevastă-sa din Bucureşti, un pachet 
prin Crucea Rosie. 

In pachet, — din întâmplare sau anume? — niște 
ciorapi erau fnväliti intr’un număr vechiu din Dimi- 
neaja din Octomvrie 1916. 

In ziar, care fusese bine păstrat gi care, după nete- 
zirea cu ingrijire, fu citit de toatä lumea, se putea 
vedea pe o față mai întâi lista pierderi Nr. 52. Si’n 
această listă din Octomvrie 1916, al treilea nume pe 
lista morţilor era al meu. 

Eram mort aşa dar! 

De bună seamă fusese, jale la cei ce lăsasem, dar 
vieata isi urmează mersul ei cu nepăsare. 

« Morţii cu morţii și viii cu viii». 

Cum am să mai apar acuma eu ca un strigoiu? 

N’o să le stric socotelile celor rămaşi? 

E drept că fiind în lagăr, scrisesem gi la bun și la 
rău, dar greu ajungea ceva până acasă. In cele din 
urmă se cam aflase, că n’ag fi mort, dar cam vag. 

Când am ajuns acasă, am aflat că mama nebună 
de durere, când i se dăduse dela regiment, căci nu 
crezuse ce i se spusese dela Primărie, în loc de banii, 
care-i hotărisem să-i plătească pe fiece lună, actul meu 
de moarie, plecase de acasă, lăsând-o fără stăpân, de 
n'a mai găsit la intoarcere nici pereţii, 

Îmi făcuse şi pomană. 


www.dacoromanica.ro 


234 ZILE DE LAZARET 


a Vezi, mamă, de aia am mâncat la bulgari atâta 
bulgur! Toată coliva ce mi-ai făcut-o, până să ajungă 
la mine, pe lumea cealaltă, s'a prefăcut în bulgur ». 

Dar mama era totdeauna incurcata, când îi vorbeam 
de pomana ce-mi făcuse şi arunca vina pe bunica, ce 
n’ar fi lăsat-o în pace, până nu mi-a făcut cele cuvenite 
mortului, 

Drumul la întors acasă ne părea, este adevărat, lung. 
Dar îl făceam cu inima uşoară, pentru că ne scotea 
din iad. Într'un sat, în drumul spre Hascov, am văzut 
gi o fată îmbrăcată europeneste. 

Când mă gândeam apoi, îmi dădeam seama că n'avea 
nimic altceva deosebit pe ea, decât că purta fustă, în 
loc de galvari şi ghete lungi in picioare, în loc de 
galenti. 

Am mas într'o cafenea dintr’un sat turcesc sărac, 
aşa de sărac, încât cafeneaua unde eram gäzduiti, era 
si geamie, iar drept minaret era un copac de la usa, 
copac în care se asezase din loc în loc pe crengi, câte 
o scândură drept treaptă, pentru muezin. 

Eram culcati — se înțelege, pe jos — când turcii și-au 
făcut rugăciunea de seară. 

Eu m'am ridicat în capul oaselor, sfiindu-mă parcă 
de întâmplarea care mă făcea să fiu faţă la rugăciunea 
unor Oameni, care ne daseră găzduire, — dar ceilalţi 
tovarăşi ai mei si adormiseră, ba unii sforäiau sonor, 

Turcii însă gi-au făcut tacticos rugăciunea, neluân- 
du-ne în seamă. 

A doua noapte am trecut-o în Hascov, tot la o 
cafenea, căci nimeni din noi nu putea plăti o odae 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 245 


la hotel sau cel putin la un han. Și decât să mai fim 
gäzduiti la puscärie, mai bine intr’o cafenea. In incä- 
perea — la fel cu ale bragageriilor din România — era 
într'o parte un fel de galerie sus, mărginită cu un 
parmaclâc. Noi românii am dormit sus, în colţul dela 
capătul loje:. In felul acesta eram mai feriti de ames- 
tecul de neamuri, care dormeau noaptea, clae peste 
grămadă, în cafenea. Se mai adăpostea in cafenea şi 
o mică ceată de ţigani bulgari, cari vorbeau însă... 
româneşte. Dar româneasca lor părea veche de câteva 
sute de ani, parcă era din cronicari. Era un ţigan 
bătrân, un bäietas, vreo două bătrâne şi o figanca in 
floarea vârstei, ochioasă, frumoasă, cu faţa albă, Ea 
mă dăscăli mereu, cât am stat în cafenea, să mă 
feresc «de muerile de pe la Dunăre, că sunt în- 
tinate în... Mai văzusem în Bulgaria şi români mace- 
doneni. 

In toamna anului 1917 târziu de tot a trecut o 
turmă de oi cu doi copii nevrâstnici și o macedo- 
neancă putinticä la trup si urită, dar vioaie si harnicä. 
Impletea mergând, ba ciorapi, ba mănuși. A vândut 
şi băieţilor nostri câteva perechi. La urmă şi-a făcut 
greu loc printre noi adunaţi ca la urs şi ne-a urat 
plecând «să ne vedem gi noi, la casele noastre, la 
nevestele şi copiii noștri ». 

La gara Racovschi dădui iar peste învățătorul bulgar 
cel blajin dela hranitelen punct. Se bucură mult, văzând 
că sunt trimes acasă. 

— 4 Vitaţi räutäjile războiului », îmi spuse el ca în- 
cheiere, la despărţire, 


www.dacoromanica.ro 


956 ZILE DE LAZARET 


Ugor de spus, mai greu de fécut, mai ales când räz- 


boiul ne-a lăsat urme nesterse, care ni-l reamintesc mereu | 


« * 4 


Ne-am suit in tren, într'un vagon de marfä gi ne-am 
aşezat bine acolo. După vreo două zile am ajuns la 
Rusciuc. Aci am fost adunaţi toţi invalizii fntr'o 
fabricä de zahăr a unei societăţi belgiene, Fabrica nu 
mai lucra si locuințele lucrătorilor ne-au primit pe 
toţi invalizii. Dormeam pe niște paturi comune, care 
ţineau dela un capăt al odäilor până la celălalt, având 
ia mijloc o întrerupere pentru sobe de zid. 

In curtea fabricii erau nişte stive de lemn de salcie, 
nalte cât casa (fuseseră aduse de pe malul românesc, 
de lângă Giurgiu). Ardeau dar fraţii noştri, ardeau 
intr'una, zi gi noapte, până s'a aprins soba si cu ea 
și podeaua, infr’un dormitor. Căci atâta se înfierbân- 
tase soba şi nu se mai răcise de loc, incât se aprinsese 
o grindă din podeaua ei, grindă pusă la vreun metru 
de vatra focului, de unde răsbătuse insfargit dogoarea 
neîntreruptă până jos în pământ. 

Dar focul a fost stins repede. 

— + Brûlez, mes amis, et pas d'économie, car c'est 
du bois roumain», ne îndemna totuși directorul fa- 
bricii, un belgian simpatic. 

El ne adusese si câteun plic galben la fiecare cu câteva 
sute de grame de zahăr tos in dar şi ne încuraja, pe 
cât putea, uitându-se mereu împrejur, să nu-l audă 
vreun bulgar. 

Aici la Rusciuk, în curtea fabricii de zahăr belgie ne 
adevărată curte a minunilor, cu priveliștea celor câteva, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 297 


zeci de gchiopi, ciungi, ologi, chiori şi orbi, mi-am în- 
tâlnit şi vechi cunoștințe, tocmai din cele dintâi zile 
ale zăcerii mele. 

Cum dăduse un viscol mare tocmai la sfârșitul 
iernii, a trebuit să aşteptăm aproape vreo 20 de zile 
comisia mixta bulgaro-română. Pe când iesisem gi eu 
odată în curtea fabricii să mai iau niţel aer, văd, că 
incercând să treacă peste un şanţ, din care erau mai 
multe în curte între pavilioane, un invalid cu un picior 
tăiat din şold, se prăvăli cu cele două cârji ce le avea 
la subtiori de pe podet, tocmai in sant, Se înţelege 
că a fost repede ajutat, sculat de jos, sters de zăpadă. 

Pe urmă auzii pe nişte invalizi, veniţi dinspre Sofia, 
ca și cel căzut, cum vorbeau între ei: 

— «Ai văzut, cum a căzut bietul Avram Rachieru ? # 

Avram Rachieru? Dar numele mi-era cunoscut bine. 
Era al celui care aplauda victoriile adevărate, ori 
inchipuite ale bulgarilor (Sulina n'a căzur niciodată in 
tot războiul) şi care-mi arunca în obraz, că era să mă 
fac primar la Alba Iulia. Atunci în Septemvrie 1916, 
fata nu i-o văzusem, dar Îi auzisem destul glasul, 

Acum îmi multumii si această curiozitate, 

Avram Rachieru era gras, cu o fatä caracteristică, 
cu o mustață groasă, tăiată acurt, pe buza de sus 
cărnoasă, cu un cap mare, rotund, 

Am întrebat pe urmă, în ce dormitor se aflä si m'am dus 
să-l văd, mai deaproape. M'am apropiat de el şi i-am spus: 

— «Te chiamă Avram Rachieru, esti din regimentul 
63, batalionul patru, compania 14, Erai vânzător în 
magazinul de fierärie al lui Davidovici din Călăraşi », 


www.dacoromanica.ro 


238 ZILE DE LAZARET 


— 4 Adevărat. Aga este. Dar de unde ştii, dumneata, 
toate acestea aga de bine? Cine esti? ». 

— + Treaba mea, de unde le stiu gi cine sunt». 

Si am plecat de lângă el, întorcându-i spatele, 

Pe urmă, se vede, Avram Rachieru a tot întrebat în 
dreapta si în stânga, cine sunt si de unde-l cunosc. 

Din martorii ciocnirii noastre dela Silistra erau şi 
aici unii gi aceștia i-au dat toate deslusirile. 

Aşa că in zilele ce urmară, Avram Rachieru îmi 
tot dădea târcoale ca un câine bătut gi, apropiindu-se 
odată de mine, spuse: 

— « Ştii, Domnule elev, că mi-am adus aminte de 
când ne-am cunoscut, la începutul războiului, la Si- 
listra. Dar erai tare rău bolnav atunci. 

Imi pare bine că ai scăpat, căci nimeni nu mai 
credea asta, și mă mir că nu ne-ai uitat pe niciunul 
din câţi am fost acolo ». 

— « N'am uitat, Domnule, m'am uitat nimic...». 

.,. Mai târziu, povesteam întâmplarea asta la po- 
pota regimentului intr'un orășel din Basarabia. Unul 
din cei de faţă, se repede: 

— «Ai făcut raport? L-ai înaintat? ». 

—« Raport? Pentru ce raport? a. 

— 4 Păi, pentru Avram Rachieru s. 

— 4 Şi ce să-i faceţi lui Avram Rachieru? à. 

— # Să-l trimitem la Curtea Martiala ». 

— 4 Lăsaţi-l, Domniior, lăsaţi-l în pace, că i-a plătit 
Dumnezeu destul! Nu vedeţi că bulgarii pe care-i 
aplauda, l-au îngrijit aşa de bine, că i-au tăiat piciorul ? », 


* 
* * 


www.dacoromanica.ro 


AILE DE LAZARET 239 


Intre invalizii români cari așteptau hotărirea « co- 
misiei » erau şi doi civili. Minerii dela Pernic, cum li 
se spunea, erau doi funcționari români din Bucureşti, 
dela Casa Bisericii, internaţi <a ostateci, de bulgari. 
Nici ei nu pricepeau, cum de fuseseră luaţi odată cu 
alti români, intelectuali subțiri, profesori universitari 
iluştri. Pe când însă profesorii scăpaseră după un timp, 
cei doi funcţionari dela Casa Bisericii nu numai că nu 
fuseseră liberati, dar fuseseră puşi să lucreze Ja minele 
de cărbuni dela Pernic, de lângă Sofia. 

Praful negru de cărbune le pätrunsese adânc în 
piele, peste tot, şi-i făcuse oacheşi ca ţiganii. 

— € Vezi, domnule, ne-au făcut mineri, bulgarii! Și 
cu toate astea, ne spuneau mereu, că ei au ce au cu 
ctocoti români, nu cu intelighenta (intelectualii) ». 

Comisia l-a respins, negăsindu-i invalizi. Ce puteau 
intelege bulgarii la boala de inimă, cum aveau bietii 
mineri ? [-a respins gi desigur, au fost duşi iar la mine. 

Democraţie, democratie, dar robii nu trebuesc iepădaţi | 

Am așteptat noi mult, cam mult, comisia mixtă fo 
fabrica de zahăr. 

Cum am mai spus, se stricase iar vremea, dar rău 
de tot şi o dăduse din nou intr’un viscol cu zăpadă 
multă. La început putusem găsi de ale mâncării în 
Husciuc, dar acuma nu se mai găsea nici în oraş. Ne 
uitam cu dor la luminile Giurgiului, care se vedeau 
bine dela fabrica aşezată pe malul Dunării. Ni se 
spusese că la noi se găsesc lucruri de mâncare. Se 
găseau şi la Rusciuc, dar trecuta dela noi prin contra- 
bandă. Nemţii tocmai prinseseră © contrabandă si 


www.dacoromanica.ro 


240 ZILE DE LAZARET 


puseseră pază bună la Dunăre, ca să nu mai treacă 
nimic In Bulgaria, Asta și lămurea lipsa de acum a 
alimentelor. 

De altfel, cam aga erau «aliaţii» unii faţă de alţii. 
Nemţii opreau cu asprime trecerea alimentelor în Bul- 
garia. Ungurii, cum îmi povestea ceva mai în urmă 
un prieten, fost şi el prizonier la Unguri, își păzeau 
tara lor de aliaţii cei flămânzi stragnic, aga fel, că şi 
în cele mai grele zile de lipsă la Centralt, Ungaria era 
ca o insulă imbelsugatä, ca o oază jinduită. 

In sfârşit a venit şi comisia mixtă. Erau câţiva 
bulgari, din care vreo doi medici şi un român: pre- 
fectul de Prahova, 

Comisia era pretențioasă, făcea greutăți. Cat p'aci 
să mă respingă. Nu mă găsea destul de invalid, « N'are 
nici un os frânt, nu e chior, nu e surd; ăsta mâine 
luptă iar împotriva noastră +, Dar un medic bulgar 
declară cu oarecare greutate: 

— * Ne, toi ima tabess (Nv, are tabes). 

Cand a citit medicul neamt dela Giurgiu — un cä- 
pitan bavarez — nästrusnicul diagnostic bulgar, a ho- 
hotit tare. 

— 4 Warum lachen Sie? So haben die Bulgaren 
gesagt ». 

Dar neamtul clätinä din cap si spuse că bulgarii nu 
ştiu ce vorbesc, Pe urmă, văzând piciorul îndoit rău 
al lui Nea lonică Viaţă Lungă, se cruci iar, că n'au 
ştiut să-i scape piciorul drept. + Das ist eine Kleinigkeit », 
spunea el mereu lui Nea lonică și-l tot îndemna 
să-l lage, să-i Jrângă iar piciorul si pe urmă să i-l 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 241 


indrepte. Dar cine mai avea acuma răbdare, să mai 
stea rănit în pat? 

Din cei cari venisem dela Kârjalia fusese respins 
numai Gheorghe, un soldat voinic şi nalt, cu arătă- 
torul dreptei retezat. Dacă nu mai poate trage cu 
puşca impotriva bulgarilor, în schimb le mai poate 
robi lor la corvezi. $i l-au trimes la tăiat lemne si stuh 
în baltă. Democrație bulgărească ! 

Scăpase insă ca invalid un cârciumar vesel şi poznag 
dela Cozieni, satul ţigănesc de lângă mânăstirea Pasărea. 
Avea doar degetul mijlociu dela mâna dreaptă rămas 
îndoit, parcă într'un gest obscen. 

Pentrucă-i spusesem că pe la mânăstirile de pe lângă 
Bucuresti şi prin satui lui chiar, umblasem gi eu în 
tinerejele mele, mă întrebă: 

— 4 Văd eu că Dumneata ştii multe, ai umblat şi 
iscodit peste tot, dar tigäneste, spune-mi ştii? 

— 4 Asta nu ştiu. Am citit parcă mai demuit, nu mai 
ştiu unde, câte ceva despre limba țigănească, dar de 
ştiut, n'o ştiu», 

— e Apoi, să te învăţ eu, neică, vreo câteva lucruri 
să nu mori de foame gi între ţigani si să ştii si de ce 
să te feresti. Când ăi mai trece prin sat ţigănesc, poate 
mai vii pe la noi, şi ăi auzi: « Deles mo!?n, să fugi, 
că asta vrea să zică: dă-i, umjid-l! Că la mardeală 
Şi ţiganii se pricep, ca şi bulgariie. 

Pe urmă, rămăsese între noi vorba cât am mai 
stat în carantină — vreo două luni aproape, din care 
17 zile la Rusciuc, — de câte ori ne întâineam, să 
spunem: Dèles-mo ! făcând cu ochiul către vreun bulgar 


19 


www.dacoromanica.ro 


242 ZILE DE LAZARET 


sau neamţ din apropiere. Şi râdeam ca nebunii. Odată 
la Giurgiu un tânăr prusac, băiat frumusel, dar infepat 
gi care vorbea niţel franfuzeste, auzindu-ne cu vorbele 
neîntelese de el și văzându-ne că râdem ca apucatii, 
mi-a cerut socoteală, ce înseamnă asta, 

Am ticluit şi eu, că râdem de bulgari, amintindu-ne 
de pätaniile de acolo. Dar prusacul nu înțelegea tot 
aşa, 

— « Taisez, taisez » spuse el în frantuzeasca lui fără 
greş, 

Cât p'aci să-i pufnesc în nas. 

Mai departe m’astepta crésmarul cel vesel, 

— « Dèles mo?» mă întrebă el, făcându-mi cu ochiul 
către prusac, 

— 4 Dă-i, că-i neamtis răspunsei eu pe româneşte, 


www.dacoromanica.ro 


PARTEA A IIl-a 


www.dacoromanica.ro 


1. 


Dela Rusciuc ne trecu Dunărea la Giurgiu un re- 
morcher obosit. In sfârșit, pe pământ românesc! 

La Giurgiu Crucea Rogie Română trimisese pe cea 
mai destoinică şi inimoasă româncă dela societate. 
Doamna Brezoianu, o ardeleancă harnică şi numai 
inimă: scurtă, grasă, cu ochelari, care aruncau sclipiri 
peste obrajii ei albi-rogii ca de măr, era în fruntea 
celor care ne-au primit pe malul românesc. 

Cum am ajuns in spitalul Crucii Roşii, care folosea 
localurile unor cazărmi din partea de sus a orașului, 
aproape singurele clădiri rămase tefere din tot orașul, 
am fost puşi la bae si entlausung. Nu mai rămăsese 
fir de păr pe noi. Ragi peste tot, tunsi chilug, îmbăiaţi, 
pe urmă îmbrăcaţi în haine româneşti, cam de adunat, 
dar curate (tot dela Crucea Rosie) aveam o foame de 
lup. Foamea era o cunoștință familiară a noastră, o 
simțisem întotdeauna până atunci, dar n’o potolisem 
mai niciodată. Acuma avurăm parte de o găină fripià 
și rumenitä — de când nu mai văzusera aga ceva? — 


cu gogoșari în ojet, 


www.dacoromanica.ro 


246 ZILE DE LAZARET 


Găina cea atât de chipoasă şi-o pregătise « personalul » 
sanitar din Giurgiu al Crucii Roșii pentru sufletelul său, 
dar Doamna Brezoianu le-o luă de pe masă, spunându-le: 

— 4 Lasati-mi-o, s'0 duc la bieţii băieţi, care au venit 
jinduifi de aga ceva, din iadul bulgăresc, că voi mai 
găsiți şi altceva ». 

Aga, bucuria noastră a fost alături de desamăgirea 
altora. 

La Giurgiu făceam carantină. 

După câteva zile, în care aflarăm şi cunoscurăm tot 
ce era de aflat şi de cunoscut, urmară altele multe de 
plictiseală grozavă. 

Oraşul era tot fărâmat, dar fărâmat cum nu cred să 
mai fi fost altul in războiul cel mare. Rămăsese în 
picioare numai un turn din centru, foigorul de foc, 
de pe care-şi regulaseră bătaia tunurile bulgărești. In 
case nu mai rămăsese nimic, niciun cap de aţă. 

Cum plecaseră românii, bulgarii năvăliseră şi încăr- 
casera tot si căraseră la Rusciuc. In oraşul bulgăresc 
nu mai aveau unde să pună atâtea lucruri și mărfuri 
prädate din România, încât le îngirau afară, în curţi, 
pe stradă chiar. Ajunsese la Rusciuc un pian 20 leve. 
Pleacica, pradă de războiu pe bulgäreste. 

Curat pleaşcă!. .. 

Acuma se întorsese puţină lume în Giurgiu, aga că 
era greu de găsit vreo carte. 

Printre noi erau multi invalizi români care scăpa- 
seră de lagăr până atunci. 

Era un biet dascăl, cântăreţ bisericesc, ofticos -în 
cel din urmă grad, Slab, de-l] qărâmai la pämänt 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 247 


numai cu suflarea, îl vedeai ros de gândul morţii care-l 
pândea nemiloasă. 

Dar fi era frică să şi-o mărturisească, 

— «Ce ai, măi neică? Ce te doare? Unde-ai fost 
rănit ? ». 

— « Brongité suspectă, domnule |! ». 

Și parcă vorbele astea Îi mai deschideau o portifa 
de scăpare, parcă-l mai ugurau, căci nu spuneau chiar 
oftică sadea. 

A murit apoi, când dădea colțul ierbii, cum mor 
ofticosii. 

Mai erau fläcäi voinici, cu câte un picior tăiat, sau 
cu câte o mână stricată, dar tot sprinteni, tot îndrăz- 
neti, până cădeau câteodată jos. 

— «Na, că patii ruginea! Ia, dati-mi, mă fraţilor, 
pilonul încoace, să mi-l pun la loc». 

Doctorul german, un căpitan bavarez înalt, cu părul 
roşu, aspru, striga Intr’una si vorbea răstit mai ales 
tâlmaciului şi nu se înţelegea de loc cu personalul 
Crucii Roşii Române. Biata Doamnă Brezoianu! Când 
voiai, 0 găseai plânsă gi indignată de ciocnirile cu doc- 
torul bavarez. 

— 411 vezi?» imi spunea tâlmaciul Schwartz, un 
tânăr märuntel, frumusel şi simpatic, «fl vezi, cum 
mă persecutä? Si când ai şti, că si el este ovreiu ca 
și mine! N’o spune însă gi se mândreşte că e dintr’o 
familie bavareză, veche de aproape o gută de ani, 
Dar noi ne cunoaştem, avem semnele noastre». 

Plecat mai târziu la București, am avut plăcerea 
pă aud după putin, că supărăciosul bavarez fusese 


www.dacoromanica.ro 


248 ZILE DE LAZARET 


trimis pe frontul de Apus «la fabrica de mititei », vorba 
lui Sărbătoare. Cucoana dela Crucea Rogie care-mi 
spusese aceasta, adäogase malitios, că doctorul bavarez 
se inscrisese « freiwillig » (de bună voie) pentru frontul 
din Apus. Freiwillig, cu lucrălură românească pe care 
o cunosteam bine, de care poate nu eram chiar străin. 

In scurtul drum dela Giurgiu la Bucuresti, am văzut 
— cu strângere de inimă — prin toate gările, de corvoadă, 
echipe de fetiscane românce. 

— «Nu mai sunt bărbaţi pentru corvezi? Macht 
nichts, punem feteie şi femeile », vor fi lămurit de sigur 
nemţii, 


* 
* * 


La Bucuresti, in gara de Nord, rânduială nemteascä: 
Am fost luati in primire de ambulante automobile si 
duși mai întâi la Institutul medico-militar, pentru triaj. 
Eu cu Nea lonică Vieatä Lungă am fost îndrumați în 
spitalui 108, care ocupa localul unui azil de bătrâni, 
iar avocatul Tudorică la spitalul aşezat în sanatoriul 
cälugäritelor franceze din ordinul Saint Vincent de 
Paul. 

Spitalele Crucii Roşii Romane din Bucureşti erau 
conduse de românce din protipendada bucureşteană, 
toate purtătoare de nume mari boiereşti sau chiar 
domnești. Bietele femei! aveau mult de furcă cu 
nemţii,: dar tot isbuteau până la urmă să-şi ocrotească 
spitalele gi pe bolnavii lor. 

Spitaiul 108 era condus de Domnișoara A. F., nume 
mare, nume vechiu boieresc, Plină de inimă, cum ne-a 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 40 


văzut, n'a stiut, ce să ne dea mai bun, ce odăi mai 
bune să ne dea nouă pentru odihnă. 

In spital aproape nu mai erau răniţi, aga că era loc 
destul în clădirea mare cu trei rânduri. Dar, din pri- 
cina războiului, nu mai umblau nici ascensoarele, nici 
caloriferul, aga că se pusese gi câte o soba de fier prin 
odăile personalului. Intr’o asemenea odaie am fost 
gazduifi şi noi — eu cu Nea Ionică. 

Eu eram iar «numărul de succes », 

Domnisoara A. F. obişnuia să mă prezinte tuturor 
cucoanelor dela Crucea Rosie, ca pe un fenomen, de 
câte poate răbda un om. 

Adauga apoi, era singurul frantuzism ce şi-l inga- 
duia, «a fost la bulgari, ces? tout dires, Altele eran 
însă mai franfuzite şi eram prezentat apoi tuturor in 
frantuzeste cu adaosul stereotip, că vin din Bulgaria, 
c'est tout dire ». 

Dar altfel vorbeau si româneşte. Cand si când, mai 
scăpa câte una întrebarea: — 4 Domnul Postolache, 
aveţi tamperatiur? ». 

« Misoara » (cum îi spuneau numeroșii copii, pe care-i 
tot creştea) A. F. râdea ea cea dintâi de frantuzo- 
mania unora din cocoane. 

Si îmi povestea cu mult haz, cum comentau alte 
cucoane — tot pe franfuzeste — pätania primarului Bu- 
curéstilor, căruia nemţii îi puseseră pază — Wache, — 
să-l însoţească pretutindeni, 

— 4 Figurez-vous, ma chère, le pauvre Emile s’en 
va partout avec la vache & ses trousses, partout, pars 
foul, Comprenez-vous, 


www.dacoromanica.ro 


250 ZILE DE LAZARET 


Unele din cucoane se jucau de-a mama răntților, 
consolându-ne că vom fi prefuiti de toţi și pretu- 
tindeni, ca adevărați eroi ce eram. 

Una voia chiar să-mi scrie acasă 0 ecrisoare aproape 


ca aceea cunoscută din literatura războiului dela 4877. 


+ 
x me 


Dar la Bucureşti am văzut şi calitatea scadentei, 

Anume: cât fusesem greu rănit în Bulgaria, mă 
mângâiasem cu gândul că o să mă văd eu la noi în 
țară şi o să mă fac bine. 

In tara eram acuma, dar binele se făcea așteptat, 
Priveam cu melancolie, cât de uşor se miscau ceilalți. 
Cineva din spital avea un gramofon. Surorile aduceau 
gramofonul în odaia mea, puneau să cânte o sârbă, 
apoi fncingeau o horă, în care mă târau şi pe mine. 
Imi târsiam gi eu niţel picioarele, apoi rămâneam de 
căruță, 

— 4 Nu stiati să dansafi?s mă întrebă una din 
BUTOTI, 

— à Înainte de războiu ştiam şi să merge, 

Apoi ca să mă consoleze o soră frumusicä dela insti- 
tutul vecin, îmi cânta un cântec dela 4877: 

à Salut, brav veteran... 

Independenţa tu ne-ai dat-o ». 

Dar finalul era o ironie dureroasă, căci biata noastră 
ţară numai independentă nu era în vara lui 1918... 


k 
* * 


Noi fericifii scäpafi mai repede acasă, trebuia să 
vedem familiile tovarășilor de ¢ilegiaturd, Am fost şi 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 291 


eu la vreo două, dar mai mult s'a dus Nea Ionicä 
Vieata Lungă, care forfotea mereu toată ziua. 

Umblând el prin oraş, cum era bun de gură si prie- 
tenos, îl văd că vine însoțit de un ofiteras român, 
Stoicescu, un tinerel cu ochii roşii şi cu genele arse 
parcă (fusese otrăvit cu gaze la Mărăşeşti), imbräcat 
cu nişte haine de catifea fumurie şi cu un baston în 
mână, Il găsise rătăcind aproape fără căpătâiu şi-l 
intrebase, cum şi de unde, tar Stoicescu îi răspunsese, 
că vine din Germania, unde a fost prizonier luat dela 
Mărăşeşti, 

Nea Ionică l-a poftit la spitalul 108. Pe urmă l-a 
dus şi la Crucea Rosie, care avea şi un fel de bazar 
de haine vechi — îmi alcätuisem şi eu un fel de costum 
civil — să se echipeze gi el civil, dar presidenta, buna 
Doamnă $., l-a luat pe tinerelul Stoicescu la goană, 
mustrându-l, că s'a dat cu nemţii, de a fost adua 
în ţară. Stoicescu se rogise, ridicase bastonul si, mai, 
mai, să lovească. Atunci Nea Ionică, speriat de intor- 
sătura neasteptatä a lucrurilor, l-a cuprins de mijloc 
si l-a scos afară dela Crucea Rosie. 

— «Mai, mal, ce-mi văzură ochii şi-mi auziră ure- 
chile ? 

Nici nu știi, ce să mai crezi între zăpăciţii de aici, 
din Bucureşti. Zău, că am să mă duc mai bine acasă, 
la mine in Prahova...s. Si a plecat la vreo câteva 
zile. 

Dar de Stoicescu n'am mai scăpat. A mers cu mine, 
în tren sanitar, în Moldova. Apoi, cam pe la sfârşitul 
verii, l-am mai întâlnit în lași, 


www.dacoromanica.ro 


252 ZILE DE LAZARET 


Trist, ponosit, imi spuse: 

—— $ Mi se pare c’or să mă pună la baston». 

— 4 De ce, mă Stoicescule? ». 

— « Apoi, pentrucä am primit să fiu adus de nemfi 
din Germania în teritoriul ocupat ». 

— 4 Va să zică, tot aga era, cum spunea Doamna S. 
presidenta ? ». 

— «Mda. Aşa era. Dar venisem, pentruca să dăm 
ţării o administraţie românească. $i acuma, iată-mă, 
şi fără post în administraţie, si din armată vor să mă 
pună la baston». 

— 4 De, mă Stoicescule, dacă-ți plăcea aşa de mult 
bastonul ] 3. A pune la baston însemna a reforma. 


* 
+ # 


Spitalui mai avea si nişte surori infirmiere: Sora 
Lucretia, fată tare bună, care râdea mereu de sacul 
meu, căci Petrache Ronda imi mai făcuse şi un säculet, 
o traistă mai mare, în care să-mi fin rufele şi cele 
câteva lucrusoare ce adunasem, apoi sora Smaranda, 
din Banul Mania, cum li spunea farmacistul, fata 
voinică şi bună gi nu aga de sentimentală ca Lucretia. 

Mai era tot în spital gi un băietan infirm, care făcea 
pe farmacistul. 

Dădea examen particular pentru clasa III-a de liceu. 

li arătam cu plăcere mereu, mai ales la latină, — 
mai mult, ca să mă aflu gi eu în treabă. 

Alături ‘de spitalul 108 era un institut al surorilor 
de caritate, care fusese până atunci spital gi el, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 253 


Cum aveam mai dinainte o cunostintä acolo, imi 
mai fäcusem si altele gi mă duceam toată ziua acolo, 
unde luam de multe ori şi masa. 

Vine odată din oraş să mă caute un profesor, cunoş- 
tinfä a mea. | 

Garda de croati (spitalul 108 avea si gardă la poartă, 
ca să nu fugă prizonierii răniţi, dar acuma era numai 
cu numele, căci nu împiedica pe nimeni să iasă) îi 
spune: 

— «Gheorghe Sandu? da, îl cunosc» (vorbea șeful) 
«este doctor, stă aici, dar nu face serviciu aici, face 
la spitalul de alături» şi arătă cu mâna Institutul 
Surorilor de Caritate. 

— 4 Doctor? Eu nu-l ştiam doctore. 

— 4 Doctor, doctor. Altfel, nu l-ar învăţa pe far- 
macist ». 

Al naibii croat! Nu numai că mă făcuse doctor, dar 
imi pusese gi un 4serviciu js, 

... Zilele se incălzeau. Mă echipasem civil, aşa că 
nu mai eram nevoit să salut pe ofiţerii nemți (doar 
bătrânul mareșal răspundea totdeauna corect la salut), 
mă pregătisem dar să merg la teatru, —nu singur, 
- bine înţeles, — juca Iancovescu! 

— € Petrecere frumoasă ș, Îmi ură, parcă cu o subli- 
niere malitioasA în glas, buna Doamnă Zeta M., care 
ținea locul « Migoarei + la direcția spitalului,..,...... 

Dar în timpul acesta, războiul luase a întorsătură 
nouă. Rusii, sub conducerea comuniştilor, încheiaseră 
pacea dela Brest-Litovsk. România rămăsese singură 
gi gâtuită. 


www.dacoromanica.ro 


254 ZILE DE LAZARET 


Armistițiul, apoi pacea dela București. 

Ce să mai vorbim de lucrurile acelea? 

Campanii de presă, serii de reviste teatrale, care ne 
batjocoreau pe întrecute, In oraș, sărăcie şi... cartele. 
Si peste tot obräznicia «Centralilor» (de multe ori 
balcanici) sau mai ales a cozilor de topor. 

— «In Moldova, bäietel ». 


2. 


Si am plecat cu un tren sanitar unguresc până la 
Gara Mărășești, ajunsă acum vamă, de unde ne-am 
suit în «Curierul de laşi, — aga se numea acuma 
cel mai însemnat si regulat tren in Moldova. Dar, 
de unde până la Mărăşeşti călătorisem impärätegte, 
în paturi, acuma ne trudeam rău oasele pe băncile de 
lemn ale vagonului de cl. I. Căci aşa ajunseseră vagoa- 
nele in Moldova războiului. La laşi nu ne-a primit 
nimeni la gară. A trebuit dar, să ne descurcăm şi noi 
singuri, cum am putut. 

Eu, noroc că am dat de un avocat, vechiu prieten 
mai mare al meu, pe care mi-am dat seama că-l cunosc, 
dar nu-i mai știam numele. 

— 4 Dumneata, ești nene... ? ». 

— « Da, da, eu sunt, măi copile! Hai, spune-mi, cum 
mă chiamal ». 

Si nu mi-am adus aminte, cu toate că pe Nea Pe- 
trache Jocu îl ştiam de mult, de când eram mic copil. 

Ii uitasem numele, | 

Se clădise lângă gară, in spate, nişte bäräci de scân- 
duri, adăpost pentru ofiţerii intorgi din captivitate. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 255 


Paturi de fier pe două rânduri, jos și ta etaj, imbu- 
cate unul în fiarele celuilalt, într'o parte; un fel de 
cantină cu infirmerie peste drum, 

Un căpitan, fost ofițer la campania ce mă instruise 
in S.M.I., venit si el, ca si mine, din vilegiatură, mă 
invätä, arătându-mi ce să fac, unde să mă duc, ce 
forme să rânduesc, 

Mai întâi la Ministerul de Războiu pentru ceva 
drepturi din soldă. 

Se mai dăduse si la Bucuresti, la « Comisia Păciis, 
dar eu nu putusem răzbate să iau ceva. 

La laşi Ministerulde Războiu era în localul universităţii. 

Nişte <ațisti» mai méruntei, mi-au făcut o goco- 
teală, mi-au scris pe 0 foae o sumă, apoi alții mai mari, 
au mai tăiat din ea, de au rămas numai 900 lei, si 
— instanţă supremă — un afist mai mare, — mare şi 
umflat, — a tăiat si a pus 700 lei. 

— «Ei, apoi dacă merge tot aga, până ies de aici, te 
pomenești, că mai dau gi dela mines îmi ziceam eu, 
trecând la casierie, 

— « Mâine! », zise casierul, « azi nu mai sunt bani ». 

— 4 Binel Atunci viu mâine», tot eu, tmpäciuitor. 

Nu ştiu, dacă ati observat că niciodată casieriile 
n'au bani azi, ci te amână totdeauna pe mâine. 

Dar până mâine, m'am îmbolnăvit da gripă spaniolă, 
boala atunci la modă. 

Cum era să rămân eu de modă? 

La infirmeria gării, asa dar. Incäpere caldă, cleioasä 
parcă, şi muşte, muşte. Temperatură: 38, 39, 40. 
Aiurări, 


www.dacoromanica.ro 


256 ZILE DE LAZARET 


— ¢Ei, da ce-i cu băiatul Asta? », întrebă un tânăr 
bucovinean; medicinist. 

— 4 Ce să fie? Ia I-a ajuns si pe el binele din urmă, 
replică Doctorul Popovici, care mă cunoscuse de curând. 

Capul imi cânta mereu ca niște dangäte de clopote, 
când mai tari, când mai potolite. Visam ? Vedeam aevea ? 
vorbeam, bolboroseam... 

— 4 Zile de lazaret » romanul meu tot nescris o să 
rămână, .. zile de lazaret... de lazaret... cum ai 
spus, doctore, că-i spune mäsutii de noapte pe nem- 
teste?... Nachtkdstchen? Da, da...». 

« Partons, Madona et je te donne 

Mon coeur, de Vor pur, qui nest pour personnen... 

— 4 Ce-i cu ăsta bre? întrebau iar vreo doi bolnavi 
mai din fund. 

— 4 Nu vezi? A şi pornit-o. Parcă-l vad mâine la 
« pardesiu de scânduri », — numai de 8’ar mai găsi, căci 
nu mai văd niciun gard în picioare — si goarnele: 

Du-l, du-l, du-l! 

Du-l, du-l, du-l, 

Ca-1- fudul ! 

Și de lume e sûtul]». 

Auzeam frânturi, intelegeam fränturi, vream să mai 
spun gi eu ceva, poate și spuneam, dar mă chinuiam 
mereu să urc © înălțime, o urcam gi iar cädeam. Si 
urechile adunau toate clopotele din lume. 

Și așa m'am chinuit până spre ziuă, când, toropit, 
am amortit, căci n'am mai ştiut nimic. 

A doua zi dimineaţa temperatura 38° pi 6. Mă dau 
jos din pat, amefit. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 297 


— « Hei, unde te duci? Ce vrei să faci? », mă întrebă 
medicinistul bucovinean. 

— «Mă duc la minister ». 

— « Ja-i hainele, soldat! ». 

Si așa, fără haine, a trebuit să aştept încă vreo 
3—4 zile, până să pot ieși din infirmeria gării. 


» + + + » LA + + + 


* 
* & 


—«Acuma, du-te, băiete, la regiment. Nu mai 
pierde vremea p’aici», mă sfätui căpitanul din S.M.ÏI. 

Hai şi la regiment! Dar unde să-l găsesc eu, regi- 
mentul? Dela Statul Major mi se spusese: 

— «In Basarabia, la Ackerman. Dar acum este încă 
la Reni. O să vină însă tot la Ackerman». 

Pentru Basarabia pornea chiar din gara Iași o linie 
largă pe măsura trenurilor ruseşti. Maşini rusești, 
vagoane ruseşti, adică largi şi înalte, cu câte două 
largi canapele-paturi, de fiecare parte a comparti- 
mentului, una deasupra alteia. 

Lume multă, înghesuială mare, bătaie pe locuri. 

— 4 Parc’ar fi Mussolino », spuse un camarad bondoc, 
armean de prin Constanţa. Era încă populară faima 
unui bandit calabrez Giuseppe Mussolino. Pe camarad 
il cunoşteam din cercul patriotilor francofili dela Iaşi, 
In zilele acelea amare şi pline de descurajare, ne in- 
tăream, mergând la legația Franţei şi citind comuni- 
cafele aliaţilor noştri, căci foile ce apăreau atunci şi 
la Iaşi şi ja Bucureşti, cuprindeau numai comunicatele 
nemților. 


17 


www.dacoromanica.ro 


258 ZILE DE LAZARET 


Cu ajutorul lui găsii şi eu un locsor. In comparti- 
ment, în faţa mea, era o cucoană care stătea numai 
pe marginea canapelei, deoarece, dealungul, la perete, 
era culcat un colonel rus, care se tot foia mereu şi 
mormaia. 

— «Ce dracu spune ăsta mereu,domnule, ciortt, ciorti?». 

— 4Ce spui si mata, cuconitä: dracu ». 

— 4 Auzi, domnule, ce indrăzneală! >, 

Mai erau în vagon si niște ovrei bătrâni, cari grăiau 
o moldovenească foarte frumoasă. 

Iscoditori, cum sunt ei de obiceiu, repede m'au în- 
Lrebat cine sunt si unde mă duc. Le-am spus că m'am 
suit in tren ca să mă duc la Ackerman, la regiment. 

— A! eşti doctor şi mergi la Ades ». 

— 4 Nu, oameni buni, nu sunt doctor. M’am urcat 
in tren şi merg la Ackerman, nu intelegeti? ». 

— « Intelegem, inţelegem, măcar că nu gräiti curat 
moldovinești ca noi. Amu, noi grăim așa: mă suiu în 
poezd şi merg la Ades, dar voi nu: «ma duc cu trenul 
la Ackerman ». 

Și tot drumul m'au tot arătat la alţii, spunând cu 
încăpățânare: 

— «Il vezi pe domnul şeala? E doctor şi merge la 
Ades ». 

In gara Chişinău, colonelul rus, dându-se jos, strigă: 

— « Năsueu, ndsilere ! ». 

— «Ce strigä? mă întrebă cucoana. 

— « Hamalul ». 

— 4 Aga se spune pe ruseste ? ». 

— 4 Aga ». 


www.dacoromanica.ro 


FILE DE LAZARET 25% 


—«la de unde, naiba, mai știi bre st ruseste? » 
mă întrebă camaradul meu. 

— 4 Apoi, fă socoteala, că aşa trebue să fie: năsucic 
dela năsălie, vorbă slavă, care înseamnă targä ». 

— € Ferice de tine, mă băiete, că ai cel putin multu- 
miri de ordin filologic », încheie prietenul meu. 

Dar cucoana, nevasta unui plutonier român dela 
Bender, care mergea la soțul ei, finu să spună tot ea 
cel din urmă cuvânt: 

— 4 Păi, atunci, vedea-l-aş pe năsălie pe colonelul 


Ciorti, că toată noaptea m'a fnghiontit ». 


„fa 


La Bender iar oprire mai mare, ba şi o schimbare 
de tren. 

Noul vagon mai primi pe doi tineri români şi o ru- 
Boaică tânără, 

Eram numai 4 într'un compartiment cu 4 canapele. 

Unul din tineri era sublocotenentul Nicutä, frate cu 
egumenul unei mănăstiri din Moldova, din munţi. Fără 
să stea mult la gânduri, mă şi pofti la mânăstirea fra- 
telui său, că să mă mai tntremez. 

Celălalt tânăr era un student, cam de pe unde eram 
și eu. 

Trenul sau poezdul o porni încet, încat, pe dealurile 
basarabene. 

Vorbeam de toate numai noi cei trei români. ¢ Baris- 
nea + rusoaică ar fi voit să spună si ea ceva, dar nu ştia de 
cât ruseşte. Avea un chip tânăr roscovan gi era mare 
la trup, dar parcă gi cu ceva vesel si neastâmpărat în 
ea. Se tot foia mereu şi parcă nu-și mai găsea loc. 


17» 


www.dacoromanica.ro 


260 ZILE DE LAZARET 


Umbrele serii tot mai dese puseseră stăpânire pe 
vagon. 

Lumină nu era. Parcă simtii o mâncărime pe gat. 
Da, da, o mâncărime usturătoare, care frigea. 

— «la aprinde un chibrit, măi Iulius!», spusei eu 
studentului, care sta pe canapeaua din faţa mea, ală- 
turi de rusoaică, Deasupra lor se culcase Nicuţă, 

Aprinzându-se chibritul, văzui plosnite fugind repede 
pe pereți. 

— «Al plosnite,» spuserăm noi românii. 

— 4 Klopâi, kiopâi» spuse gi rusoaica, bucuroasă că 
lua în sfârșit parte la conversație, 

Pe urmă tot drumul a fost numai râs. 

Cum se stingea chibritul simțeam plosnitele năvălind. 

— € Plosnitele, plosnitele! Mai aprinde, Iulius, un 
chibrit ». 

Husoaica râdea cu hohote. 

— i Klopdi idiot, klopdi idiot ! + spunea gi ea şi râdea 
de sälta canapeaua. 

— € Ce spune? întrebă Nicutä, « pe cine face idiot? ». 

— « Nu, bre, Nicutä, spune numai pe ruseste: plos- 
niţa vine». 

Apoi, al naibei Nicutä stătea lungit pe canapeaua lui 
sus, dar nu dormea, ci aplecat cu capul afară, privea 
la canapeaua de jos, să vadă, dacă nu vine, cumva, 
ploșnița. . . 

Trenul se oprea la gara Basarabeasca. De acolo avea 
să se formeze un tren pentru Ackerman, toemai a doua 
zi târziu. In spatele gării era un îel de han, dar murdar 
tare. Așă că, eu si Tulius — rusoaica se dăduse jos cu 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 264 


o gară mai înainte, iar Nicutä rămăsese în garä, — o 
luarăm pe jos noaptea pe lună la Romanofca, sat mare 
numai de ovrei, la câţiva kilometri dela gară. Găsirăm 
un han si dormiräm pe periné mari de pui, invelindu-ne 
cu alte perine tot de puf. Hangiul bătrân nu vorbea 
nemfeste, dar grăia cura! moldoveneste. 

Pe urmă, intr’o altă noapte, am mers gi cea din 
urmă bucată de drum, până la Ackerman. 

Oraşul mi s'a părut atunci frumugel si pitoresc, 
deşi cam părăsit. Avea unele case frumoase chiar pe 
malul limanului şi zarea 8e deschidea spre Ovidiopol, 
orăşel pe malul rusesc, faţă in față cu orașul de pe 
malul românesc. 

Mă dusei drept la comenduirea pietii. Acolo, un loco- 
tenent, fost camarad cu mine în şcoala militară. 

Când mă văzu, se dete un pas înapoi. 

— «Tu esti... ?». 

— «Da, eu sunt ». 

— «Pai bine,... nu eşti mort? ». 

— «Ştiu şi eu? Mi se pare că nu sunt». 

Scene asemănătoare mai avusesem şi la Bucuresti. 

Din fostele mele cunoştinţe, cei cari mă citi- 
seră mort, când mă întâlneau, nu le venea să-şi 
creadă ochilor si se dădeau un pas Înapoi. Pe urmă 
întrebau: 

— € Tu esti... 2». 

— «Da, eu sunt >. 

De multe ori urma o imbratigare. 

Eu care nu m'am dedat niciodată la astfel de ma- 
nifestări, de când cu războiul, primeam mereu fa 


www.dacoromanica.ro 


282 ZILE DE LAZARET 


tmbrätisäri. Ei, da când eşti un mort înviat, poţi face o 
mică abatere. 

La urma urmei, chiar mă făcea să petrec treaba 
asta, mai ales la început si--— de ce n'aș spune-o ia 
o adică ? — chiar îmi convenea, când mă întâinear cu 
vreo fată. 

Cu greutate mi-a găsit prietenul meu o cameră în 
oraș. Căci ruşii se uitau duşmănos la români, iar aceştia 
se purtau cu ei cu minusi. În sfârşit găsirămo cămă- 
rutä bună chiar, la Iosif Vladimirovici Grodschi, evreu. 

Stăpânul casei fusese apucat in Rusia comunistă, 
de unde nu ştiu dacă s’o fi mai întors. Dincoace rămă- 
sese numai soţia și câteva fete, din care cea mai mică 
avea doar vreo 9—10 ani. Vorbeau însă frantuzeste si 
erau oameni subţiri. Si aici cucoana Îmi verificase 
cunoştinţele cu ZLarousse-ul tradus în rusește, ca si 
« Turcul francez» dela Kârjalia. 

Dar regimentul meu nu era incă la Ackerman. In 
oraş erau numâi vreo câteva compănii, in care se 
găseau buni prieteni ai mei. Printre ofiferi descoperii 
acuma şi pe trupagit, loştii plutonieri majori de pe ja 
compănii: Puşcă, Hogoviete... Cel din urmă era 
popotar si se gândea, ce mizerii să-mi facă la popotä. 

Dar eu n'aveam vreme să mă uit la märuntisuri, 
ci aşteptam pe comandant, 

In sfârşit a venit și colonelul. Acesta nu mai era tot 
cel cu care plecasem in războiu, acela fusese pus la 
baston din partea I-a a războiului, ci un altul, fost 
ofiter de geniu. Scurt, gros, cu o mustață groasă, 
surie, cu o fatä pământie, decorat cu « Mihai Viteazu », 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 263 


mă privi mirat, căci eram imbracat civil şi încă cu 
haine adunate, ca vai de lume, când mă prezentari. 

Dar «ajutorul lui intră repede şi mă între- 
rupse : 

— + Domnule colonel, uite ăsta a venit din capti- 
vitate. Dar la noi e trecut mort, Eu zic să-l trimitem 
la Curtea Marţială, să explice el acolo, cum a făcut, 
să fie trecut mort, când ef s'a dat prizonier». 

— Ce eşti nebun, mă Grigore? Cum să trimeti 
băiatul la Curtea Martialä? Pă ce? Numai că a înviat 
din morți? La drept vorbind, el ar avea dreptul să 
ne judece, că l-am trecut mort, când el este vius, 

Apoi întorcându-se către mine : 

— «Vino 'ncoa, băiete, să te felicit, că ai înviat din 
morţi. După câte știu eu, dela Christos nu s'a mai 
întâmplat asta! ». Şi, după ce mă imbrätisä, sărutân- 
du-mă pe amândoi obrajii, strigă pe aghiotant: 

— « Calade, să-ţi dea memoriul in care să arate, cum 
a căzut prizonier. Vezi, să faci cum scrie in ultimele 
instructii dela divizie. Pe urmă să-i faci formele pentru 
anularea actului de moarte si să-i faci propunere pentru 
decorație ». 

Când mai târziu « comitetul de inspectori generali 
de armată > a cercetat pe toți prizonierii, despre mine 
a scris: admis și decorație. Această decorație nu mi s'a 
dat nici până astăzi. Eu, naiv, credeam c’o să vină 
şi decorația singură, dar ea a rămas pe hârtie. Câţiva 
ani În urmă, un inspector general de armată, Generalul 
Str.., care-mi arăta prietenie, mirat că n’aveam nicio 
decorație, mi-a cerut să-i fac un memoriu şi o să-mi 


www.dacoromanica.ro 


264 ZILE.DE LAZARET 


scoată el dela minister decorația. Dar, până să-i dau 
memoriul, Generalul Str.. a murit. 
x a 

— «Ce faci, mă, acolo?» mă întrebă un locotenent, 
la regiment, la vreo două zile după prezentare, când 
mă văzu cotrobăind în arhiva regimentului, 

— «Imi caut actul de moarte»s.....,,,,.,,,,,,,,.,. 

... APOI, cu 4ordin de zi» fui înviat. 

— 4 Hei, dacă s’ar putea cu adevărat învia așa 
Morţii |... >, zise colonelul oftând cu melancolie, când 
iscăli ordinul de zi. 

Pornii iar spre laşi, cu toate hârtiile Ja mine. In 
gara Basarabeasca, sării cu ajutorul unui ofițer de 
cavalerie, într'un vagon de marfă, asa că ajunsei chiar 
in ziua aceea la Bender. 

Dar cât stătusem in para Basarabeasca, cu un 
teane de ziare dinainte, pe care le sorbeam, alături 
era un domn mai trecut, uscätiv, negricios si cu dinţii 
negri şi stricafi. El citea dintr'o carte de religie pentru 
liceu, unui tânăr rus, capitolul despre caracterul roman 
al creştinării românilor, i-l citea şi i-l traducea in 
rusește, Eu urmăream foarte interesat lucrul, când bă- 
trânul băgă de seamă, Atunci zâmbi și spuse: 

— 4 lacă, domnule gazetar, ce facem noi! ». 

— «Dar nu sunt gazetar». 

— 4 Asil Esti gazetar, ştiu eu bine ». 

— 4 Poate înţelegi că sunt vânzător de gazete, unde 
mă vezi cu atâtea gazete dinainte? Nici asta nu sunt +. 

— + Nu, eşti gazetar de cei care scriu la gazeteș, 

— «Nu sunt, bre creştine, niciun fel de gazetar ». 


www.dacoromanica.ro 


BILE DE LAZARET ‘265 


Si pânä la urm& nu m'a crezut. 

Curios ţinut si Basarabia! Unii ţineau mortis că 
sunt doctor și că merg la Ades; acuma, alţii că sunt 
gazetar. 

.. Dela Bender, in tren am călătorit între alţii cu 
un rus bătrân și infirm, însoţit de fata lui, o rusoaică 
vioaie, care m'a poftit stăruitor să cobor la Chișinău 
și să merg la ei la moșie, să mă intremez cum se cade. 
Un grăsun de alături, urmărea zâmbitor si poftirea si 
refuzul, Era un judecător basarabean, dar... bulgar, 
care deslugea cu piăcere că ruseasca pe care o vorbeam 
eu aducea a... bulgărească. 

Tot nu scăpasem de bulgari! 

La lași fui găzduit la un cămin pentru invalizi, 
baracă din scânduri în curtea Goliet. La poartă văzui 
stând trist jos, cu cârjile aläturea, pe Avram Rachieru. 

In «cămin» mă bucuram de protecția unui tânăr, 
soldat — cercetaş, nepotul lui Pascu birjarul din Brăila. 

Toată ziua cânta și alerga să-mi dea orice ag fi vrut, 
Cum mă sculam de pe pat gi porneam undeva, el, 
numai decât, iângă mine. L-am întrebat, dece face asta? 

— 4 Păi mi-e frică, domnule, să nu cazi, c'am mai 
văzut eu așa ca dumneata, după ranire. Când o por- 
neau din loc, îi luau picioarele repede, repede, fugeau 
nitel şi se făceau grămadă jos. 

Dar eu nu prea cădeam, cel putin pe vremea aceea. 
Aveam doar, cum spunea un camarad la regiment, 
ceva boală, ceva cârlig la gropi, intr’acolo mă purtau 


mai lesne picioarele. 


4 
* * 


www.dacoromanica.ro 


366 BILE DE LAZARET 


De aceea, ca să-mi mulțumesc o veche dorinţă din 
vremea zăcerii, umblam mult, cât mai mult pe jos. 
Căci, la început, după ce schimbasem poziţia de culcat 
cu aceea în capul oaselor, îmi venise atâta dor de a 
merge si eu ca toată lumea, încât imi jurasem că voiu 
merge şi iar voiu merge şi numai pe jos, să mă răsbun, 
să răscumpăr atâta zăcere. 

Umblam prin urmare, așa cum puteam, toată ziua 
pe ulitele Iaşilor. Imi plăceau, căci erau liniștite, fără 
circulație mare, patriarhale. 

Pe una din ulițele mai jos de teatrul national, cum 
treceam odată așa agale, numai aud dintr'o curte cu 
nişte căsuțe în stânga, răcnind: 

— «Foc, foc, m'am aprins. Şi pe loc tâsni afară 
din casă o slujnică tânără, cu hainele aprinse pe ea. 
O urmă in fugä un domn, stăpânul de sigur şi începu 
repede, repede, să-i rupă hainele de pe ea. Rupea din 
ce in ce mai cu entuziasm, de lăsase pe biata fetiscand 
goală de tot, Dar mâinile lui rupeau mereu, deși nu 
mai aveau ce, de pe trupui plin şi arămiu, 

— «Ho mă, ajungä-ti, nu vezi, că nu mai ai ce rupe 
de pe ea, ai lăsat-o goală?» sări cu gura din usd o 
gospodină ceva cam mustăcioasă. 

Un evreu bătrân care scobora uliţa în spre mine, 
mă întrebă: 

— « Da şi-i? O aars?>, 

— «Cam aga ceva», 

Pornii mai departe, Ajuns într'o piaţă pătrată, urcam 
alene şi mă uitam pe geamuri, fără să păd, când, pe 
scaunul unui bărbier, cu prosopul la gât, săpunit bine, 


www.dacoromanica.ro 


Z11,5 DE LAZARET 267 


stătea la ras Vicusor Büetu, vechiu gi bun prieten al 
meu, tocmai din clasa I-a de liceu. El mă ştia mort. 
Dar, văzându-mă prin oglindă, făcu ochii mari a mi- 
rare, Eu îi zâmbii. Atunci, orice îndoială risipindu-i-se, 
că n’ag fi fost eu, tâgni din frizerie afară, cu prosopul 
la gât, cu un obraz ras și cu celălalt plin de spumă de 
săpun, lăsându-l pe bietul bärbier aiurit cu briciul 
in mâna ridicată, gata cum era să-i radă si celălalt 
obraz. 

— 4 Gorj » (așa-mi spunea el) «tu esti? ». 

— 4 Eu, mă Nicuşor, chiar eu ». 

— «Dar bine, nu esti...?». 

—« Mort vrei să spui? Nu, nu sunt. Sau, mai bine 
zis, am fost mort, dar am înviat cu ordin de zis. 

Dar, pentrucă îmbrățișându-mă, mă umpluse de 
săpun, intrarăm amândoi la bărbier, care se speriase 
întâi, crezând că i-a înnebunit mușteriul și care ge 
linisti acuma, mai ales că mai căpătase încă unu. 

Am ieşit dela bărbier ţinându-ne de mijloc. 

— « Ştii, mă Gorj, vorba noastră veche? Tu spuneai 
întotdeauna, că din noi doi, tot eu să rotunjesc mai 
întâi milionul. Ei bine! N'am rotunjit încă milionul, dar 
am pornit-o pe drum bun. Am adunat până acum o 
sută de mii. A! Să mă vezi, am gospodărie în lege, 
la ţară, cu vite, cu păsări! Hai să stai la mine... 
Știi, am fost şi eu bolnav, nu rănit, dar bolnav de exan- 
tematic. Am scăpat însă, mai mult mulțumită îngri- 
jirilor unei surori de caritate. Ai s’o cunoşti». 

— & T'ei îi însurat, dihanie ? ». 

-— € Nu, nu. Sau mai bine zis, nu inca ». 


www.dacoromanica.ro 


268 ZILE DE LAZARET 


Nu m& dusei la gospodäria lui Nicugor, cäci trebuia 
să mă prezint la comisia medico-militară pentru re- 
formă ca invalid, 

Când urcam piaţa Unirii ca să mă interesez de asta, 
mă auzii strigat iar pe nume, de un domn încă tânăr, 
dar galben si vestejit la faţă, cu baine întoarse pe dos 
(cum purtam toţi) înverzite, cu o geantă la subtioarä. 

— 4 Săndel mă, tu esti? ». 

Era bietul meu G. Trăistuţă, care-mi fusese profesor 
de muzicä in scoala primarä, când fäcuse cu noi un 
cor la biserică, si care mă desmierda si acum, când 
eram om in toată firea, ca atunci când eram de abia 
un ţânc în cl. Ill-a primară. 

Acuma era avocat în laşi si tocmai trecea la o Jude- 
cătorie cu un proces. 

Văzându-mă, mă recunoscu ușor. Apoi mă întrebă 
multe, căci mă pierduse din vedere chiar de când 
isprăvisem scoala primară. Când află că am fost rănit, 
prizonier si trecut mort, urmă: 

— 4 Bre, bre, ti-aduci aminte, când erai mic şi 
nişte diavoli de copii fi-au spart capul la scrânciob, 
cum fi-au scos pe urmă vorba şi atunci că ai 
murit ? ». 

Parcă un văl la o parte... ani in urmă,.. cu capul 
spart, — adică numai pielea plesnită si cusută la loc 
de doctor, stăteam într'o după amiază de vară pe prispa 
casei, bandajat la cap ca un ture si fnfäsurat de mama 
si cu un sal de lână pe deasupra, când la poartă se 
opresc dovă fete dela cor (unde cântam si eu). Veniseră 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 269 


să vadă dacă am murit cu adevărat, căci îmi pregä- 
teau imnul de înmormântare, 

Pentru melodia prohodirii : « Mergi la cer gi te 
așează, ,,», Trăistuţă, care era şi poet, compusese: 

«Ai tăi buni şi dragi tovarăși, 

€ Fruntea la pământ fi-au pus...l», 

Atunci scăpasem cu 0 cicatrice mare ca 0 potcoavă, 
dar — ciudäfenie a soartei! — srapnelul, mă lovise în 
acelaşi loc, — cicatricele noi peste cele vechi, — adăo- 
gind însă şi o scofalcire a festei si cealaltă urmare: 
amortirea « paralizia ». 

Ciudat | Mă întâlneam mereu cu fel de fel de oameni, 
cari trecuseră într'un fel sau altul prin vieafa mea, 
ca şi cum soarta s'ar fi jucat cu mine, oferindu-mi câte 
un epilog la toate episoadele vieţii mele de până atunci. 


* 
% * 


Pentru comisia medico-militară însă imi trebuiau si 
acte medicale, între care mai însemnată o foaie de 
observații clinice, 

Fui «internat» deci la Spitalul militar « Regina 
Elisabeta », secţia de boale nervoase. Spitalul însă era 
adăpostit afară din lași, la Socola, în localurile os- 
piciului. Nebunii fuseseră înghesuiți întrun singur 
pavilion, mai pe deal, spitalul militar luase tot ce 
mai rămăsese. Acolo am fost băgat gi eu. 

Un soldat tânăr, ca gi nepotul lui Pascu birjarul, 
mă luă de mână şi mă duse într'o cameră cu două 
paturi; apoi mă lăsă singur, închizând ușa. 


www.dacoromanica.ro 


270 ZILE DE LAZARET 


Camera era destul de mare. Era naltă, cu un singur 
geam sus de tot, de nu-i ajungeai cu mâna, cu gratii 
groase. Ușa era si ea groasă, grea, masivă, deasupra 
cu o firidă în zid, cu geam, de unde pornea un scurt 
fir cu un bec electric sus în tavan. Era o celulă pentru 
nebuni. Lumina se aprindea de afară, de pe sală. 

Pe fereastra la care nu puteam ajunge, mă căzneam 
să deslușesc ce scrie pe frontonul pavilionului din 
deal. 

«A itați» parcă descifram eu, dar nu eram sigur. 

«A! Agitafi scria desigur, dar căzuse litera g. 

Vrea să zică, acolo era pavilionul agitajilor? Cum o 
fi fost de ferecat acela, dacă acesta al linistifilor avea 
astiel de celule? 

Dar usa se deschise si intră iar soldatul, care mă 
adusese, împingând ușor pe tovarășul meu de camera. 
Acesta era un fel de tânăr, cam vestejit, neras de multe 
zile, cu îmbrăcămintea ponosită. 

Intră, fara să-mi arunce măcar o privire. Apoi in- 
cepu a se plimba prin cameră, pe gânduri, făcând din 
gât ca o pendula: fac, tac, fac, tac. 

— «Ei drăcia dracului! », gândeam eu «dar multe 
mai am de văzut şi de pätit nene! Am stat în spitale, 
am stat in lazarete, am stat la pușcărie, am stat în 
lagăre. Jată-mă şi la casa de nebuni ! Numai de-aş scăpa 
teafăr şi de-aici si nu m'ar gâtui ăstal». 

După ce ni se aduse mâncarea de seară, — o 
farfurie cu o fierturä nelămurită și un codru de 
pâine neagră ca de pământ, soldatul ne încuie pe din 
afară. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 271 


Când l-am luat la rost a doua zi, mi-a răs- 
puns: 

— «Aga este aici la boale nerpoase. Ei, domnule, 
dacă nu i-aşi încuia eu, am rămânea fără ei». 

— 4 Cum asta mă? Fac rau? ». 

— « Nu face rău, domnule, dar pleacă aga in nestire, 
nici ei nu stie unde, cum si dece? Asta, care-i cu dum- 
neata, este cum este, dar să-l vezi pe Strächinescu si 
Tanganu! ». 

Tovaräsul meu de cameră era un locotenent de marină 
Verbeanu, cum ne-am cunoscut apoi. Bietul băiat fusese 
prizonier la Unguri, la Sopronek, de unde incercase și 
el o sbeagă iarna prin Tirol spre Elveţia, dar inghetase 
în zăpezile Alpilor şi fusese prins. Zăcuse mult timp 
intre vieafa si moarte. 

— € Vezi, domnule...», imi spunea el mie, «eu 
aveam un dinte stricat si înnegrit drept la mijloc 
deasupra, în fata. 

— «Dă gioarsa aia neagră jos, dom’ locotinent », 
imi tot spunea Vasile, ordonanța mea. 4Dă-l jos şi 
pune în loc un dinte frumos de aur, colo, să-ţi fie drag 
să te uiţi la dumneata! ». 

Ar fi vrut adică mârlanul, să-mi pun un dinte de 
aur, cu care se fudulesc ei întotdeauna. N’am dat jos 
gioarsa, Domnule si gioarsa a căzut, când am îngheţat 
acolo in zăpada din Tirol, ba mi-a găurit gi cerul 
gurii», 

— 4 Ba a fost spirocheta, care ţi-a făcut, buclucul, 
domnule ofiţer », spunea colonelui Predescu, geful sec- 
tiei de nervoase, ascultând explicaţia lui Verbeanu. 


www.dacoromanica.ro 


273 ZILE DE LAZARET 


Unde-i era gäurit cerul gurii, i se pusese niste vata, 
pe care el o tot misca cu limba gi se auzea astfel ca 
un tic-tac de pendula. 

« Nervosii » erau dar mai toţi cu specifice, adică sifilis. 

Și Strächinescu cel sentimental, cunoscut mie din 
facultate, şi Tanganu, învăţător, fost prizonier la 
Hascov, deci neingrijit, prindeau acuma muste. 

«Nu făceau rău, vorba soldatului infirmier, nu 
spuneau nimic, rămâneau nepăsători la toate. Dacă 
nu le aducea cineva aminte, nici nu mai mâncau, nici 
nu mai beau. Tanganu doar mai spunea, din când în 
când, într'un fel de licărire: « Dă-mi o tigare!» si 
încolo alt nimic. In Bulgaria, in lagăr, fusese de multe 
ori aproape să fie omorit de sentinelele bulgare, care, 
văzându-l că umblă noaptea asa in neştire, credeau 
că vrea să facä sbeaga. 

Verbeanu făcea si versuri. Imi declama seara cu 
patos versuri lungi. 

— « Seamănă cu Dalila lui Eminescu, domnule Ver- 
beanu ». 

— « Aşa-i. Mi se pare şi mie că seamănă », răspundea 
el împăciuitor si renunţa la versuri. Apoi Îmi cerea 
să-l imprumut cu bani, căci ordonanța lui, ¢ mârlanul » 
de Vasile, fugise cu solda locotenentului său. 

Curat: «La omul sărac, nici boii la jug nu trag, 
nici lemnele in foc nu ard...s. 

Cu vreo 5—6 ani mai târziu, la congresul invalizilor 
la Mărăşeşti, în ceata schiloditilor am văzut un tânăr 
în cârji. O nebiruită chemare mă împingea spre el. 
Și aceeaşi mişcare sufletească gi la el către mine. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 278 


Parcä-mi era frate, parcă-l asteptam de când lumea! 

Când am făcut cunoştinţă, am aflat cu surprindere 
că-l chema Verbeanu şi era fratele mai mic al celui 
din spital dela Iaşi. 


Pentru a-mi face foaia de observaţii clinice, m’au 
tot ciocänit întâi la piept. Asa făcuse şi Burlă. 
Și mă lămurise că, după atâta zăcere, s'ar fi putut să-mi 
slăbească plămânii. Dar, si el atunci în Bulgaria si 
Predescu acuma aici la Iași, n'au găsit nimic îngrijo- 
rător la piept. 

Pe urmă m'au tot sucit, unde, cum am fost lovit, 
m’au impuns, m’au sgâriat, mi-au cercetat reflexele gi 
mi-au pus diagnosticul: Pareza sciaticului popliteu ex- 
tern drept, adică numai o turburare funcțională a ner- 
vului sciatic. 

— € Să-i facem analiza sângelui şi punctie lombară, 
să vedem, dacă nu-i specific ». 

Se vede că o fi cetit ceva mirare sau groază pe chipul 
meu, căci colonelul îmi spuse: 

— « Domnule..., nu trebue să te miri, nici să te 
scandalizezi, căci asta e o boală care ne pandeste pe 
toţi, nici nu ştim de unde si cum. Ia gândeste-te, prin 
câte locuri ai umblat, după câţi ai băut, după câţi 
ai mâncat, prin spitale, prin lagăre, prin puşcării 
{fi spusesem eu, pe unde trecusem). Eu, să-ţi spun 
drept, zic că ar fi mai bine, dacă ai avea specificul. 
Căci atunci am ști, cu cine avem de aface, cu cine 
sä luptăm şi l-am birui; pe când aga, umblăm în bobote, 


www.dacoromanica.ro 


274 ZILE DE LAZARET 


o fi aia, o fi ailaltă; vedem că rana la cap e în dreapta, 
vedem şi meteahna piciorului în dreapta. Si noi ştim că 
centrele nervoase sunt încrucişate. Dacă ai fost ră- 
nit în dreapta capului, paralizia trebuia să fie în 
stânga ». 

... Prin urmare, asta era uşor de înţeles, meleahna 
adusă mie de războiu se putea confunda cu urmările 
€ specilicului ». 

Această confuzie m'a urmărit apoi toată vieaţa..,. 

... — «Ki, tinerimea de azi e imprudentă » spunea 
într'o vară la Govora, o piteşteancă năsoasă, către 
0 doamnă bătrână, soţia unui pensionar, pe când ne 
aşteptam cu toţii rândul la electricitate, Spunea bă- 
trânei doamne, dar ca să aud şi eu. Mie repede mi-a 
sărit tandära intotdeauna. 

— 4 Dar, ce credeţi D-voastră, duduie, că eu merg 
aşa de greu, pentrucă am sărit pârleazurile în tinerețe? ». 

— «Da cum, maică? + răspunse bătrâna. + Poate-i fi 
având rematism. Să faci frecțiuni pe picioare cu ali- 
fie de salicilat, că tot asa i-am făcut eu bărbatului 
meu >. 

— «Si i-a trecut reumatismul ? », 

— 4 Ba lui nu i-a trecut. Dar mi-a trecut mie re- 
matismul dela mâna dreaptă, știi, unde l-am tot free- 
ționat pe el cu salicilat mereu >, 

— d Apoi, doamnă si duduie, ce am eu, nu-i nici din 
€ săritul pârleazului », nici din reumatism; am fost 
rănit în războiu ». 

— 4 In războiu? Da ce dumneata ai fost in războiu? 
ori poate cerceta? a. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 275 


Trebue să adaog că ciondăneala se tinea intr’o sala 
cam întunecoasă, si nu mi se vedea «talpa gâsti » 
dela ochi, 

— «Ba am făcut războiul ca orice ostean ». 

— « Vai, domnule, iartă-mă, că n'am ştiut. Si cum 
te-a rănit în picior? Nu ţi-a rupt osul?». 

— 4 N'am fost rănit în picior», 

— «Dar unde? ». 

— 4 In cap». 

— «Vai de mine!», 

— « De artilerie ». 

— «Vail», 

— «Si am fost gi prizonier», 

— «Si priztoner? à, 

— «Și încă la bulgari». 

— «La bulgari? ». 

Apoi după ce cucoana bătrână ceru un pahar cu 
apă, ca să-și ascundă emoția, reală, urmă:. 

— 4 Dar dacă n’ai fost rănit la picior, cum de nu 
poți merge, maică? ». 

— Apoi aga este. La cap este maşinăria centrală 
a omului, și dacă strici motorul, nu mai umblă nici 
'roatele. Dacă mă lovea in altă parte a capului, poate 
amuteam, poate orbeam, dar asa, mi-au amortit numai 
picioarele », 

— «Aga o fi, puiule. Dar eu zic că tot ar fi bine să 
incerci gi cu salicilat. Ştii, frecfiuni pe picioare...». 

+ * 

Analize mi se mai făcuseră gi la Bucureşti. Chiar şi 

punc{ie lombară de către profesorul O., dar acesta se 


1° 


www.dacoromanica.ro 


276 ZILE DE LAZARET 


mulfumise numai să-mi spună că e bine şi nu scrisese 
rezultatul nicăiri. 

Mi-au făcut deci a doua oară punctia. N'au găsit 
specificul nici acuma. Operația aceasta însă nu e atâta 
dureroasă în momentul când ţi-o face — doar o inte- 
pătură cu o seringă în şira spinării, în dreptul şalelor,— 
cât este de grozavă după. Dureri de cap veșnice, gre- 
furi și vărsături. De aceea, bolnavul trebue să stea 
culcat, fără pernă sub cap, zile multe la rând, cel puţin 
o săptămână. 

Dar pe mine m'au trimis chiar a treia zi la comisie. 

Un soldat sanitar m'a dus de sus din deal dela Socola, 
până la tramvaiu, unde m'a lăsat în voia norocului. 

Pe şosea, aproape să ne calce cu trăsura, care-l ducea 
la viigoara lui de pe dealul Socolei, intendantul cel gras 
și umflat, care-mi scăzuse suma de primit dela minister, 
la 700 lei. 

... Nu mai știam pe ce lume sunt. 

Pe la halele centrale ale Iaşilor a trebuit să mă dau jos. 

Ca să merg la comisie, la Copou tocmai, trebuia să 
mai merg pe jos şi să iau alt tramvaiu. Dar nu mă mai 
puteam tine-pe picioare. Si au început vărsăturile, 
numai venin. 

Lumea este miloasă de obiceiu, dar vărsăturile pu- 
tini le pot suferi, așa că m'am chinuit ca un câine, 
împleticindu-mă prin gunoaiele pietii — un biet vaga- 
bond mă ruga să fiu bun și să mă duc de lângă el. 

Insfargit, îmi mai trecuse, când mă simtii apucat de 
mână. 

— «Tu esti..., mad?» 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET $77 


— «Eu sunt..., Gaicule ». 

— « Păi bine, nu eşti mort? Eu te-am citit mort încă 
din 1916, în Monitorul Oficial din Octomvrie ». 

— « Nu sunt mort. Dar mai bine ag fi fost». 

— 4 Şi ce faci acuma, unde vrei Bă mergi? ». 

— «La comisia medico-militară ! ». 

— «Aşa? Apoi, hat gă te duc eu la tramvaiul din 
Sărărie, că de acolo mergi drept la Copou ». 

Noroc dar cu bietul Gaiculescu, prieten de pe la 
Universitate care mă sprijini tot drumul şi mă sui in 
tramvaiu. Aici o cucoană mai în vârstă, dar cu ceva 
deschis, luminos în priviri, când mă văzu aşa de pră- 
pădit — eram alb-vânăt la faţă, — îmi făcu loc şi mă 
întrebă, ce am. Li spusei. Apoi ea continuă: 

— Am avut si eu un băiat, dar tot războiul mi 
l-a mâncat. 

Eu sunt nevasta fostului consul "austriac din laşi. 
Am venit să-mi iau casa în primire. Nu mi g'a stricat 
prea rău. Ba, am găsit si ce am ascuns bine: niste 
sticle cu vin vechiu si bun! Să vii, să-ţi dau să bei 
și să te intérestis. Pe urmă, lăcrămând: 

_—«Ah! Și bietul meu copil, tot aşa s'o fi chinuit 
si el, pe unde o fi căzute. 

— 4 Mulţumesc, doamnă, dar nu pot veni. Mă duc 
la Comisie pentru reformă >. 

— 4 Bine, bine. Du-te acum la comisie și pe urmă 
vino în strada...... . 

— «Nu cred c'o să vin, vi mulțumesc încă odată, 
doamnă. Și nici nu-mi place vinul, nici nu pot să-l 
beau 3. 


www.dacoromanica.ro 


278 ZILE DE LAZARET 


Dar doi haidăi din tramvaiu sar gi ei cu gura: 

— 4 Lasä, madam’, nu te mai încurca degeaba cu 
bäietasul ăsta, că nu e bun de nimic, nu-l vezi, că i-a 
luat pânza de pe obraz? Lasă că venim noi si ti-om 
bea şi vinul, că ne pricepem mai bine. Ba mai ştim 
gi alte cele? ». 

Biata cucoanäl S'a inrogit peste tot, sa supărat, 
Lumea i-a luat partea şi «haidăii» au trebuit să se 
dea jos din tramvaiu, ca să scape de ocări... 

La comisie era lume ca ia bâleiu. Erau unii aduși 
pe tărgi, alţii în cârji, alţii pe picioare. Eu eram dintre 
aceștia din urmă, dar mergeam sprijinindu-mă cu 
mâinile pe păreţi. Lume multă, aşteptare şi mai multă. 
Dar comisia lucra boiereste. Mi-era iar rău si, de atâta 
aşteptare, mai mai să mă prăvălesc pe jos. Insfargit 
târziu de tot, mi-a venit rândul. 

— 4 N'ai actele complete. Mai trebue gi o copie de pe 
foaia matricolă », 

Inapoi la spital aşa dar. 

Până în piaţa Unirii am venit cu tramvaiul. Dar de 
aci, până la trainvaiul de Socola, era mult de umblat. 
Și chiar de m’ag fi urcat în acel tramvaiu, el m'ar fi 
lăsat aproape la un kilometru de spital. Si se făcuse 
noapte. Hai să merg cu trăsura sau mașina. Dar nimeni 
nu voi să mă ducă noaptea la Socola, deşi făgăduiam 
plata înainte. Un sergent de stradă la care mă plânsei, 
dete neputincios din umeri şi, ca să nu zic că n'a făcut 
nimic pentru mine, spuse unui birjar: 

— « Du-l, bre Ivanusca, jos la gară, la « fermelie ». 

lar la gară, la «căminul prizonierilor ». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 279 


A doua zi o camionetă hodorogitä m'a dus la Socola, 
unde am mai stat o săptămână. lar cu Verbeanu, 
Tanganu, Străchinescu. Ba acuma se mai adăogaseră 
şi un cocainoman tânăr, care toată ziua visa praful 
alb şi un nebun, căpitan de cavalerie, viciu, cu monoclu. 

— 4 Rittmeister +, spunea el cu mândrie, ¢ Rittmei- 
ster, Rittmeister ». 

Apoi iar la comisie, unde nici nu mi-a mai venit 
rândul, măcar. Scârbit, am lăsat-o dracului de comisie 
și nici nu m'am mai întors la spital, oprindu-mi actele 
(foaia de observaţii clinice) la mine. 

— « Domnu Iscu, domnu Iscu» mă strigă disperat, 
după câteva zile un medicinist prin piaţa Unirii. Dar 
m'am făcut pe niznai şi m’a lăsat in pace. El mă con- 
fundase cu un ait ofiţer trimes de spital la comisie si 
care nici el nu se mai întorsese la spital cu actele, ca 
și mine. Spitalul ar fi vrut adică, noi să răspundem 
altfel, la lipsa lui de grijă. El ne trimisese să ne des- 
curcăm, cum om gti gi pe urmă să cheltuim tot noi, 
să-i aducem foile înapoi. 


a 
* # 


M'am pregătit dar să plec acasă ca demobilizat, în 
teritoriul ocupat. Dar plecarea nu se putea așa, cât ai 
bate din palme. Asa dar hoinăreală şi intâlniri. Parcă-mi 
dădusem întâlnire cu toată lumea. 

Iașii acelor zile erau un oraș pitoresc. Un oraș obosit, 
ruinat, cu străzi desfundate, uneori cârpite cu ceva 
bolovani, pe lângă petece de asfalt, alteori cu gropi, 
să-ți frângi gâtul, Si peste tot lume multă, pestriță, 


www.dacoromanica.ro 


280 ZILE DE LAZARET 


amestec de uniforme şi haine aproape civile, lume îlă- 
mandi, supărată, bolsevizatà. 

Avocatul Oprişan, din regiment cu mine, umbla, cum 
era el nalt gi voinic, cu haine verzi militare, dar in 
cap cu o pălărie tare, gambetta. 

— € Deabia am găsit-o, mă, la un ovreiu. Si am 
fost bucuroşi amândoi: el, că și-a găsit musteriu 
pentru pălărie, pe care cred c’o tinea spânzurată 
afară, ca firmă, eu, că am găsit ce să pun in 
cap... 

O să te facă locotenent. Ai întâlnit pe Bădia, fostul 
tău comandant de batalion? L-a făcut loc.-colonel. 
A pierdut un grad; ar fi trebuit să fie colonel plin. Are în 
schimb Mihai- Viteazu. Şi ştii pentruce ? — Pentru lupta 
dela Parachioi, unde ai căzut tu. Pentrucă a orga- 
nizat retragerea, oprind panica de acolo, după moar- 
tea ta ...». 

... Pe urmă am dat si de Lixandru Ivaseu, vechiu 
prieten de liceu. Il stiam sergent şi acuma il găseam 
sublocotenent de aţă. 

La regiment, cu puţine zile înainte de mobilizare, 
când intram pe poartă, auzii la închisoarea corpului 
de gardă un cor grozav, organizat de Lixandru, pen- 
sionar statornic al închisorii. Cântau toţi arestaţii de 
răsunau împrejurimile... prohodul. 

Poftim | Noi cântasem la Albeşti, în manevre, Ves- 
nica pomenire, Lixandru la arestul regimentului: ¢ In 
mormânt, vieata...». 

A trebuit să fie dat afară din închisoare, ca să se 
curme scandalul corului. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 291 


— 4 Cum ai făcut, bre Zgabercea, de te-ai transfor- 
mat din sergent dirijor al corpului din închisoare, în 
atist? Ori joci vreun rol? ». 

— «Nu, mă Gheorghiţă, nu joc niciun rol. Sunt 
chiar ofiţer de administraţie. Să vezi tu, cum a fost: 
Când s'a văzut că sau prăpădit atâţia intelectuali, 
artiști, actori, Regina, Săraca, a intervenit ca pe cei 
rămași, 84 ne ia de pe front, să ne deao pregătire 
grabnică si să ne dea la administraţie... Si cum eu 
fäcusem aria dramatică, . .5. 

— & Dar fraţii tăi ce s'au făcut? Unde sunt? 

— « Fraţii mei, mă Gheorghiţă... şi pe fata lui 
Lixandru, o faţă de băiat vesel şi bun de pozne, lumi- 
nată ciudat de niște ochi verzi, deasupra cărora se 
ridicau în sus două sprincene mefistofelice, pe o frunte 
care fugea înapoi, trecu o umbră, care apropie cele 
două accente ale sprincenelor... «fraţii mei... păi să 
vezi ce e cu fraţii mei. Cel mare, Costică, «viteazul 
familiei 5, nu mai este de sigur. ..s. 

— «Unde a căzut? La Mărăşeşti? s. 

— « N'a căzut la Mărășești. A căzut mai înainte + în 
refacere ». Făcea şcoală cu soldaţii, scoală cu granate. 
Soldatilor le era frică de granate. Tot se temeau să 
nu li se spargă în mână şi le aruncau prea repede. 
Costică, inimos cum îl ştii, a vrut să le arate el mai 
bine, cum se asvârle granata. Q iei în mână, o ciocnesti 
ugor de muchea lopetei sau de baionetă, innumeri unu, 
două si la trei o arunci. Aga a si făcut. Dar granata 
gi prost făcută şi prost crescută, n'a mai așteptat să 
numere, unu, doi, ci i-a explodat în mână numai decât, 


www.dacoromanica.ro 


282 ZILE DE LAZARET 


omorindu-l aproape pe loc. $i așa s'a dus unu, Cumnatu- 
meu a căzut şi el pe front... ». 

— 4 Bine, dar erati trei frati. De celălalt nu-mi spui 
nimic? », 

— « Țâncanu? De el nu ştim nimic. Pe el l-a apucat 
războiul in Germania, unde-şi trecea doctoratul în 
filosofie; nu era el filosoful familiei? 

Dumnezeu știe ce i-o fi făcut nemţii si dacă nu s'o 
fi curățat şi el p'acolo... Din tot neamul lui Mog 
Stroe Ivașcu, a rămas numai mandea.. ,>, 

— «Cel mai smecher ». 

— «Asa credeam gi eu, dar am găsit si alţii mai 
şmecheri ca mine..,», Pe urmă după o pauză, Lixandru 
urmă: ¢S$tii, că în Dobrogea am scăpat numai eu 
trenul regimentar al nostru? », 


— 4 Dar mai bine s’o lăsam dracului de Dobroge, 
că prea s'au ţinut lanţ nenorocirile acolo. 

P'aici, în Moldova, n'am dus-o chiar aşa de rău ca 
ațometru, 

Adunasem chiar şi ceva denghi, nu din invarteala, 
doamne fereste, dar m'a ușurat de ei Ghibaru la 
Racaciuni. 

Sti, îţi aduci aminte de Ghibaru din liceu? Tot aga 
de fălcos, cum il ştii, ajuns şef de gară la Răcăciuni, 
nu la moara de vânt, cum ar fi trebuit. Eu eram pe 
acolo cu serviciul. Ghibaru insurat, cu un copil mic, 
cu un ajutor în gară, mă polteste la o carte. Hai dar 
să jucăm pocker. Eu, Ghibaru gi ajutorul lui, numai 
in trei. Jucăm noi, ce jucăm și Ghibaru spune nevesti-si, 


www.dacoromanica.ro 


BILE DE LAZARET 233 


să aducă fetiţa la noi în odaie și ea să-şi vadă de tre- 
buri dincolo. Jucăm iar. Dar Ghibaru se scula mereu 
să vadă de fetiţă. 51 se mai scula din când în când şi 
ajutorul lui, tot pentru fetiţă. Insfargit, până la urmă 
am pierdut, dar nu prea mult. 

A doua seară iar, dar acuma am pierdut mai muit. 
A treia seară pierdusem din gros. Aveam carte, nu 
pot să zic nimic că n’aveam, dar ce folos? Ma întâi- 
neam cu alta mai mare. Mergeam eu cu ful de valeti, 
mă bătea ajutorul, cu ful de dame; mergeam eu 
cu care de rigi, mă întâineam cu Ghibaru cu carè 
de asi. 

Si totdeauna fetiţa in odaie cu noi. Şi mereu, când 
Ghibaru, când ajutorul lui, se sculau s'o mai dădăcească, 

«Ma, să fie a dracuiui de treabă! +. Nu ştiu cum fac, 
mă, că bunghese, cum Ghibaru își potrivea cărţile cu 
ajutorul lui, ca să fie ei totdeauna deasupra mea. Apoi 
când am văzut așa, am pus iaba pe toţi banii de pe 
masă, i-am băgat frumuşei in buzunar gi am început 
să-l] judec pe Ghibaru: 

— « Bine, mă Ghibare, cum ţi-ai închipuit tu, că jui 
Ghibercea o să-i crească uite aşa cioc şi tocmai la 
Răcăciuni? + isprăvi Lixandru povestea, conturând cu 
mâinile amândouă, dela bărbie in jos, un cioc mare de 
fraier. 

Dar ia laşi am dat şi de bunul maestru Teohari. 
L-am dibuit eu nu prea greu, căci stătea pe iângă 
centru, am făcut niticä echilibristicä pe un podet de 
scânduri prin curte, cumpănindu-mă bine să nu cad, 
voiam, Dragă Doamne, să nu se cunoască că sunt 


www.dacoromanica.ro 


284 ZILE DE LAZARET 


invalid. Dar soţia bunului meu tovarăș de vilegiatură 
a înţeles dintr'o ochire, poate mă cunoștea si din po- 
vestirile maestrului și — femeie subțire şi discretă — a 
plecat ochii în jos, fără să-şi poată ascunde la vreme 
insă, o licărire de milă, 

Ah! Mila asta a oamenilor! 

Ce n’ag fi dat să n'o văd, să n'o simt, să nu-mi 
citesc bicisnicia în privirile tuturor cu care mă în- 
tâlneam ! 


x 
* * 


Si intr’una din cele din urmä zile, cu cine credeti 
că m'am mai întâlnit pe Strada Lăpușneanu? — Cu 
Sterescu dela Kârjalia! 

Dacă nu mă striga el, nu I-ag fi recunoscut. Părea 
un bäietandru balan şi frumugel, așa de mult îl întine- 
rise lepădarea bidinelii de barbă. 

— 4 Stii că am fugit după plecarea voastră, a inva- 
lizilor. Am ajuns fără greutate la turci, pe care i-am 
incântat bine şi i-am asmutit împotriva bulgarilor, 
arătându-le cât de prost o duc turcii în Bulgaria. 
Si-i înjuram gi eu şi turcii, pe bulgari. Am trăit ca în 
raiul lui Mahomet, dar... fără hurii... 

Al Să nu uit! Am întâlnit la Bucuresti pe Hagianu! 
(se încheiase pacea dela Bucuresti și toţi prizonierii 
fuseseră repatriați). M'am apropiat binişor de el şi 
i-am ars 0 injuräturä, nene, cam printre dinţi, dar 
totuşi o înjurătură. Să-l fi văzut, mă, cum a tre- 
sărit, parcă l-aș fi plesnit pe obraz! Și era chiar pe 
Calea Victoriei, în fața Cercului Militar. S'a uitat el 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET $85 


imprejur, dar a văzut coiful germanului si a inghitit-o ». 

Apoi după o pauză, urmă iar: 

— Ai fost la Minister? Ai luat ceva bistari din 
soldă? Eu am luat şi dela « Comisia Păcii» dela Bu- 
curești — ştii in casele lui Costinescu, de lângă Parcul 
loanid? — dar aici le-am spus, că n'am luat nimic. 
51 am încasat mai mult. Salutare! >, 

— 4 Mä Sterescule, dar nu ţi-e frică de Hagianu 
aici, mă? Dacă dai cu ochii de el si te duce la co- 
menduire ? ». 

— «Ce face? Dar nu vezi ce bolgevism a dat în toţi? 
Nu vezi că nimeni nu mai salută pe superior? Stai 
să-ţi povestesc, la ce scenă am fost martor ieri. La o 
staţie de tramvaiu, unde alergam gi eu, era mare 
inghesuială. Iti închipui cred, ce-a fost la sosire. Eu 
imi făcusem loc pe platforma din faţă. Eram ca sar- 
delele. Hop că se mai reped doi insi: un maior si un 
sublocotenent. La drept vorbind, maiorul venise mai 
întâi, dar mmeni nu se clintea din loc, pe când sublo- 
cotenentului, eu, strângându-mă niţel, i-am făcut un 
locgor şi piciul a si sărit sus. Pe urmă, scandall 
Maiorul nu, că locul lu: i s’ar fi cuvenit, că el a alergat 
mai repede, chiar dacă nu se ţine seamă de grad. Tot 
bătea el şaua să priceapă sublocotenentul, dar ăsta 
se uita înainte drept si fluera. Tramvaiul tot nu pornea, 
eram la o cruce. Dacă a văzut si maiorul aga, a trecut 
la atac direct şi a cerut sublocotenentului să-i dea 
lui locui, Dar nici sublocotenentul nu era mut, că l-a 
repezit, ştii, pe maior de mi-a plăcut şi mie, parcă 
i-ag fi suflat eu vorbele: 


www.dacoromanica.ro 


286 TILE DE LAZARET 


— « Da ce? De ce să-ţi fac loc? Ce, unde esti maior 
si eu numai sublocotenent? Ce, nu v’ati săturat să 
fiti tot mereu în fruntea bucatelor? Numai la front 
nu vă vedea nimeni, Ce, dacă esti maior? Subloco- 
tenenti sunt mai puţini, Ei trebue să fie mai la pret; 
maiori sunt pe toate cărările. Cine nu e maior acuma? 
Maiori poate să calce şi tramvaiul ». 

Si nu i-a făcut loc, nici nu şi-a spus numele, De altfel 
lumea începuse să murmure gi să ia partea sublocote- 
nentului de faţă, asa că acesta a ieșit biruitor pe 
deplin. 

De aia, nu prea mi-e fricä mie de Hagianu, dar nu-i 
vorbă, că nici n'o să-l caut eu, să dau eu buzna 
peste el ». 


* *« 

Am plecat în cele din urmă si ca demobilizat, intr’un 
vagon de mariă, dar cuibărit bine ca într'un culcus. 
Podeaua vagonului era arsă la mijloc, aşa de vreo 
două palme. Intrebai, cum de s'a întâmplat asta. 

— 4 Ruşii, domnule, rușii, că ei făceau foc să se 
încălzească, fără a sta mult pe gânduri. N'a rămas 
vagon cu podina nearsă ». 

Si soldaţii si ceferistii, cu toate că sufla vânt de 
răzvrătire, m'au ocrotit bine gi nici n'am stiut, când 
am ajuns la Galaţi. Tot drumul răsuna de cântecele 
acelui timp: 

4 La cârciuma din şosea 

I-auzi, i-auzi, i-auzi, ia!» 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 287 


si mai ales, cântecul melancolic al refugiului — nos- 
talgia după vremea dinainte de rdzboiu: 


«Cand eram la Ialomiţa  « Mä 'nchideam tn odaita 
«Cu mustafa ’n furculifä,  « Numai eu cu biata Mita 
« Faţa albă ca alvita «Si halal de viata mea! 
« Și cu bani la pungulifa. 


... «Bi da, da... «Când eram la Ialomița... |». 

La Galaţi am așteptat mult până s’a format dela 
un regiment de acolo convoiul de demobilizati, care 
avea să treacă linia Siretului. 

Cea dintâi noapte la Galaţi am petrecut-o la un 
hotel grecesc prost și murdar, încât îmi rămăsese plos- 
nite pe haine si pe deasupra — ca la Kârjalia voiniș- 
chit. Un cunoscut, întâlnindu-mă si făcându-i-se milă 
de mine, m'a dus departe sus în mahala, unde am găsit 
un pat mai curat. 

In oraş la cafenea ne intâlneam multi cunoscuţi. 
Mai toţi erauabătuţi, din cauza păcii dela Bucuresti. 
Puţini mai eram cei cari mai aveam sperantä, că se 
vor schimba lucrurile, 

Intâlneam lume multă de tot felul si care umblase 
în timpul celor doi ani de războiu până în cele mai 
depărtate şi neaşteptate colţuri ale Rusiei, de unde 
scäpaserä mai mult sau mai puţin vämuiti. 

Toţi se mirau de un armean, bogat negustor din 
Dobrogea, cum de izbutise să scape cu vieatä dela 
Odesa, ba încă si cu sutisoara de mii de lei neatinsă. 

— « Cum ai făcut, bre Domnu Leon? », l-am întrebat 
și eu care-l cunogteam de mult. 


www.dacoromanica.ro 


233 ZILE DE LAZARET 


— 4 Eu ai tmbräcat haine al mai prost (cu banii in 
ele); ai pus deasupra un balton vechiu, ai mai tävälit 
piusin la jarina şi ai umblat numai asa. Și când vedea 
pa mine ruşii, zicea : 

— « À / o bolșevic. Si așa ai scăpat», 

Aproape la fel scăpase şi un chiabur brăilean JN. 
Radu, refugiat tocmai pe la Eiisabetgrad, îmbrăcat cu 
un palton vechiu si ros, lăsându-și blana frumoasă de 
burțuiu acasă gi folosind-o numai ca plapomă. 

Dar intr’o zi întâlnii pe mititelul Movilitä, tânăr avocat 
gălăţean, pe care-l cunoscusem din anii studenţiei. 

Tot așa de mititel (nu făcuse armata), tot ca o veve- 
rita, doar cu obrazul cam scofâlcit, dacă te uitai mai 
bine, la el, 

— 4 Ce-i cu tine, bre Moviliţă? Ce-ai pätit? Ai fost 
rănit? ». 

— «Nu, dragă, n'am fost rănit. Ori mai bine zis, n'am 
fost rănit in războiu, dar eram să mierlesc la Ciurea ». 


— «Nu ştii ce a fost la Ciurea? Apoi aflä, măi dragă, 
că a fost cea mai spăimântătoare catastrofă de cale 
ferată, recordul catastrofelor. Un tren întreg fărâmat 
care a ars, cu marfă, cu oameni, cu tot. Dintre puţinii 
care au scăpat, am fost eu, dar... desfigurat. Incă 
tata-mi spunea mereu, să facem proces statului, cerând 
despăgubiri pentru desfigurare, să facem proces, că-l 
câștigăm la sigur, Dar eu n'am mai vrut să fac proces, 
căci, nu-i aga? ar fi cam greu să cerem toţi dela stat ». 
Apoi oftând greu: « Ei, dar ori cum, să fii desfigurat 
din tinereţe, parcă nu știu, cum vine? ». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 289 


— 4 Lasä, măi Movilitä, că nu se cunoaște, decât 
deaproape gi numai daca te uiti atente. 

— «Da, da, aga este. Dar unde pui că mi-a rupt şi 
nişte dinţi si mäsele ? ». 

— « De abia te-a scutit de dentist». 

— 4 Râzi tu, râzi, ce-ţi pasă, că cel putin nu te-a 
desfigurat, dacă ţi-a înmuiat picioarele! ». 

— 4 Da, da, ai dreptate. Ce m’a pocnit pe mine e 
floare la ureche s. 

— 4 N'o lua aga, bre! N'am vrut să spun că e floare 
la ureche, să prinzi un srapnel cu capul». 

— 4 Da, măi Movilitä, au tras ei cu tunul în capul 
meu, dar g'a spart tot ghiuleaua lor si capul mi-a 
rămas, cam dogit, este drept, dar mi-a rămas, pe 
când măselele tale s'au dus. Ori poate le-ai mai găsit? ». 

— «Ei găsit, pe dracu. Ia lasă-mă în pace! Ti se 
pare că dacă ai fost şi tu rănit ceva mai greu, ai dreptul 
să râzi de noi, care poate am suferit mai mult decât 
tine ». 


# 
a * 


Cum Galatii erau în vremea asta pe «granița» 
dintre teritoriul ocupat și Moldova, erau aci unii cari 
fuseseră şi dincolo şi cari acuma povesteau multe din 
cele ce văzuseră sau pätiserä sub nemți. 

lonel Tarlungeanu, vechiu prieten de şcoală al meu, 
tot aga cum il știam eu, bun de gură, ne istorisea cum 
făcuse parale cu un säculet de piper negru boabe, pe 
care ordonanța lui i-l uitase în bagajele cu care trecuse 
acasă. 


www.dacoromanica.ro 


290 ZILE DE LAZARET 


— «Da, de unde aveai, măi, piper negru, că nu te 
stiam toptangiu de bacaniet 5. 

— «Dela un depozit rusesc am apucat si eu atâta 
si nici n'am dat atenţie säculetului, când tocmai el 
era cât p'aci să mă îmbogăţească». 

Pe urmă, dând-o iar in amintirile războiului, continuă: 

— «Ce am mai alergat și eu cu tunurile în retragere 
prin Muntenia! Trebuia să acoperim scurgerea tru- 
pelor și trăgeam şi noi câteva salve, apoi goană, băiete! 
Noroc că aveam cal buni, Dar şi colonelul nostru 
Toma Sieulajel nu glumea. Soldaţii lui ştiau de trăgă- 
toare, iar nol ofițerii de «sistemul zecimal ». 

— « Dacă prindea vreun om cu gresalä, dă-i cu tră- 
gătoarea dela cai; iar dacă gregitul era ofiţer «cinci 
zile de inchisoare » ori mai ales «zece zile de inchi- 
soare >. Si cum dădea pedeapsa, adăoga numaidecat 
«St eu la fel». Nimeni nu indrazenea să crâcneascä ». 

Intr'o zi unul din noi l-a întrebat: 

— 4 Domnule Colonel, ce înseamnă asta ce tot spu- 
neti Dvs. după ce dati pedeapsa: «Si eu la fel? ». 

— «Cum mă, nu pricepeti? ». 

— «Nu, domnule Colonel ». 

— « Mă, eu nu-mi fac iluzii, că voi vă bucurati, când 
vă dau pedepse si ştiu eu bine, că atunci când voi 
auziti: «zece zile de închisoare», voi îmi räspundeti 
în gând cu o injuräturä. Ei bine, la înjurătura aia vă 
răspund și eu la fel, ca să nu vă rămân dator...». 

Când prietenul ne povestea astea, eram la un fel 
de berărie din centru, Bere nu mai era de mult. Ionel 


www.dacoromanica.ro 


FILE DE LAZARET 991 


spuse să ne aducă nişte vin. După ce băiatul aduse o 
sticluță cu vin şi nişte pahare, tot Târlungeanu, 
pregătindu-se să toarne în pahare, mă întrebă 
serios: 

— «Si zici că al fost prizonier la bulgari? Ai învăţat 
barem bulgăreşte? ». 

— «Am învăţat ceva, de nevoie, că n'aveam încotro ». 

Dar lonel răspunse: 

— «Ma prind că nu știi mai nimic bulgäreste », apoi 
strigă băiatul care ne servise si porunci: 

— # Adu, băiete, adu tulumbddtd nd fass fo. 

Băiatul se uita aiurit la noi, care ne präpädeam 
de ras. 

—«N’auzi, mă vino repede cu tulumbătă na fâss». 

— u Ce-i ala, domnule? ». 

— «Adu, mă, o sticlă cu tulumbätä nă fâsss », ter- 
„mină pozna Târlungeanu fâsâind ca un gascan gi imi- 
tand astfel fâsâitul sifonului. 

Dar la urmă, după ce s'a potolit veselia, Ionel imi 
spuse serios: 

— 4 Vezi că ţi-am dovedit că nu ştii bulgäreste? 
Si ştii ceva? Eu aş crede că mai bine să nu 
mai spui la nimeni că ştii bulgdreste. Te compro- 
MULL. oa Be 

— «Te crede lumea bulgar ». 


4, 


Convoiul cu căruţe trecu Siretul gi în câmpia Vade- 
nilor fu întâmpinat de nemți. Perchezitie amănunţită 


13 


www.dacoromanica.ro 


292 ZILE DE LAZARET 


la bagaje. Eu nu mai aveam sacul dela Kârjalia, de 
care râdea atâta sora cea bună, Lucretia, ci un coş 
de răchită, plin cu nişte cărți adunate dela Bucuresti, 
ceva haine si zece cutii rusesti cu conserve de carne, 
date dela regimentul din Galaţi. 

Neamţul, ce perchezitiona, ar fi vrut tare mult să-mi 
cumpere conservele. 

— «Al vra să zică, stati prost cu mâncarea, fraţilor ? 
Apoi atunci tot e bine. Mai e nădejde să vă vină de 
hac până la urmă tot vouäls, mi-am zis eu, däruind 
neamţului © cutie, pe care el o luă cu mare bucurie. 

Pe urmă ne-au îndrumat în satul Cazasu, ca să nu 
intrăm în oraş, decât a doua zi, după bae şi ¢ entlau- 
sung >. 

In lagăr, multi băieţi ţineau cu dinţii strânşi câte 
un leu-doi de argint, ca să aibă de trăsură, când s’or 
întoarce acasă, 

— 4 Ce dragă, să se sperie lumea de mine, să se 
ruşineze at mei de mine, că vin ca un cerșetor? Si cum 
oiu intra, dela uşă lepăd tot de pe mine,sănu duc 
niciun oaspete înăuntru 9, spuneau aproape toți. 

Baia şi etuva îndeplinise un punct din program. 
Mai rămânea trăsura. Ban de argint nu mai aveam, 
dar aveam câţiva lei de hârtie din cei scoşi de Banca 
Generală. Dar trăsură fără autorizaţie — ausipais — nu 
putea lua un civil. 

«Nur für Militärs suna ordinul, 

— 4 Nu putem, tată, fără «unseais», îmi spuse un 
birjar bătrân uitându-se cu jale la mine. 


www.dacoromanica.ro 


TILE DE LAZARET 595 


Aşa că m'am multumit si eu cu ce am găsit, cu un 
fe] de cotigă cu roate de plug, trasă de o gloabă răp- 
ciugoasă. M'am urcat cu greutate deasupra coşului 
meu de răchită, care umplea toată cotiga, aga că-mi 
atârnau picioarele afară, 

Si aga a fost întoarcerea mea. 

Gloria ?... Ei, da gloria... Nu se vedea, dar se 
auzea, căci carul de triumf înainta hodorogind. Eu 
insă, modest ca totdeauna, fineam privirile piecate 
in pământ. 

Dar unde trag acuma? Mama fusese trimisă de nemți 
în Dobrogea. In oraş dincoace cam nu mai aveam pe 
nimeni. Nenea Costea, cel care-mi fusese ca un părinte, 
era internat de Nemti tocmai în Germania. Mam dus 
şi eu la noroc, la o fostă gazdă, pe unde mai stätusem. 
Aci am stat ceva, dar mi s'a spus fără ocol, să-mi caut 
alt loc. In oraş însă era greu de gäsit cameră din 
cauza nemților, 

De aceea, cum am văzut cel dintâi bilet de închiriat, 
am fost acolo $1 am închiriat o cameră întunecoasă, 
în curte, 

Dar nemerisem ia o casă cu fete. Se vede că trebuia 
să-mi desävârsesc experienţa, căci trecusem gi prin 
pușcărie şi pe la ospiciu, mai lipsea o «casă cu fete ». 
Când m'am văzut seara instala! in cämäruta cea rece 
și întunecoasă, am avut câteva clipe de descurajare, 
căci, iremediabil naiv, imi inchipuisem siârşite zilele 
de lazaret, si mi-am spus: 

— « Poitim, tinere! Iacă-ţi limanul la care ai alergat. 
Parcă nu făcea atâta trudă, ca să ajungi acil» Tot en 


www.dacoromanica.ro 


204 ZILE DE LAZARET 


insă m'am scuturat repede si la drept vorbind, n'am 
avut nimic de suferit, dela bietele vecine, care au fost 
întotdeauna cât au putut de retrase, de discrete, si- 
lindu-se, pe cât puteau gi ele, să nu le simt vecinä- 
tatea. 

Găseam chiar mai multä omenie la acele nefericite, 
decât bunăoară la o cunoștință a mea, care, văzân- 
du-mă întors, ca erou, a rămas mai întâi desamăgită, 
că nu-mi lipseste nicio bucată din cap, că n'am măcar 
o gaurd acolo şi apoi m'a plesnit în obraz, cu: 

— 4 Ei, ce ispravă mi-ati făcut? Unde vă e România 
Mare? 5, 

... ȘI, când până la sfârşitul anului, România Mare 
tot se infiripase, a adăugat cu ciudă: 

— « Să vedem, cât v'o ţine». 

Abia mai în urmă, mi ga risipit nedumerirea, cand 
am aflat că acea «cunostintä » a mea avea in vinele 
ei jumătate de sânge străin, Maică-sa era unguroaicä... 

Sederea unui demobilizat în teritoriul ocupat, deşi 
se încheiase pacea, era plină de formalitäti. Afară de 
autorizația — Ausweis — de şedere, se mai făcea control 
Ja fiecare lună, 

Odată m'am dus la control. Dar neamtul — un băie- 
tandru nervos — vorbea repede și eu, cam nesigur pe 
nembeasca mea, —am dat-o şi pe românește și pe 
franjuzegte, când îmi cerea desluşirile. 

— «Ich spreche nur deutsch », ţipă neamtul. 

— « [Ich spreche deutsch, aber ziemlich sehlecht ; ich 
spreche auch franzôsisch », räspunsei eu. 

Neamţui pufnind imi asvârii hârtiile. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 295 


— ¢Apoi nu mă mai vezi tu p'aici, frate-meu >, gândii 
eu şi nu m'am mai dus la control. Am fost amendat 
cu 1.000 mărci. Dar până să vină să mi le ceară, s'au 
cărat ei dela noi. 

Intr’o bună dimineaţă, Ia institutul particular, unde 
dădeam în brânci pentru câţiva gologani, vine unul 
din proprietarii şcolii şi-mi spune, — «Iti dau, câţi lei 
vrei, să-mi arăţi un neamţ ». 

Si adevărat! Nu mai era niciunul. Pe nesimţite, 
noaptea se topiserd toţi, nu mai era unul de leac. Tot 
făcuseră ei mai înainte mereu Probealarm, acuma ple- 
caseră deabinelea. 

Intr'un târziu, niște soldaţi italieni, prizonieri la 
nemți, prinseră ei acuma pe vreo trei nemți uitaţi, 
cine ştie cum, rätäciti — şi schimbaseră rolurile. 

— «Fratello, non ho scarpe, dami le tue». Si des- 
ciltaé pe neamţ în pragul iernii. 

.. Prin oraş, mai găsisem prieteni, cunoştinţe, dar 
n'aveam vreme de ei. La o masă un vechiu si bun 
prieten, Alecu Ivanuşca zise: 

— « Măi Georgică, nici nu se cunoaşte că au trecut 
atâţia ani de când ne ştim si că a fost si războiul 
printre ei: eşti neschimbat ». 

— « Afară de creturile dela ochi « taipa gâstii », sublinie 
malitios Cezărică Silisträreanu, prietenul meu de gazdă... 

Inainte de plecarea nemților, mai venise in oraș o 
comisie medicală militară, spre a cerceta și reforma 
pe invalizii rămași neclasafit. M’am dus si eu cu toate 
actele, Dar, după o cercetare mai mult de formă, 
plictisiți mi-au dat un bilet albastru: Invatiditate 20%. 


www.dacoromanica.ro 


296 ZILE DE LAZARET 


Am plecat indignat, spunându-le-o. 

— 4 Ja vezi, să nu te dăm pe mâna nemților, băiete », 
îmi spuse un colonel medic, presidentul comisiei. 

— «Da, da, pe mâna nemților, că pe a bulgarilor 
am fost», replicai eu şi plecai. 

Aşa dar toată nădejdea-mi rămânea numai la truda 
mea. 

Si eram trist, singur, sărac, de abia mă puteam tari 
la toate lecţiile, pensioane de băieţi, de fete, lecţii în 
famile. 51 acasă mă aștepta o cämärutä întunecoasă, 
rece, pustie. Dela «fetele» vecine răsbăteau uneori 
cântece, pe care acuma nu le mai pot auzi fără să nu-mi 
aducă tot amarul şi pustiul acelor zile. 

Dar voiam cu orice pret să plec ia București cu 
banii strânşi, ca să-mi trec licenţa. Si de aceea răbdam 
și nu mă mai uitam «la märuntisuri ». 


+ * x 


Ei! au plecat nemţii de dincolo de Dunăre, au plecat 
si bulgarii din Dobrogea noastră. Am putut atunci 
să trec $1 eu Dunărea, să mă duc, s'o văd pe mama. 

... Ce să mai spun, cum m'a văzut? Ce o fi simţit? 
Nu mai înceta plânsul, și mai mult se furisa, să n’o 
mai văd eu bocindu-mă: «Cum i-a ajuns băieţaşull 
Și cum fusese mai înainte! ». Și de atunci întotdeauna 
a facut aşa, de câteori m'a văzut... 

Ba, o cumătră, mai mult din nepricepere, decât 
altfel, a adăogat: «In ce hal a ajuns bietul baiat! ». 

Aproape la fel spusese, trecând prin orașul unde mă 
ailam atunci, un general, din foştii colonei tovarăşi 
de captivitate. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 297 


Se ducea ja comanda unei brigăzi, intr'un orësel 
de pe malul Dunării si, întâlnindu-mă prin centru, m'a 
prezentat soţiei lui, adăugând: « Păcat de el, dragă, 
om tânăr! ». 

Dar prin Martie 1919 au apărut în Monitorul Oficial 
înaintările foştilor prizonieri, deci şi a mea. Cu ce adu- 
nasem, cu ce mai aveam de primit dela Ministerul de 
Războiu, puteam să plec la Bucureşti, ca să-mi trec 
licenţa. 

Am trecut-o si pe asta. Ne prezentaserăm vreo 17, 
dar ne tot impufinasem, de ajunsesem doi la cea mai 
grea probă, de filologie romanică. 

Veniseră unii din candidaţi gătiţi frumos, unul în 
uniformă sclipitoare de alămuri si curele, alţii imbracati 
civil, dar arborând la butonieră panglici colorate şi 
spade-decorafii. 

Numai eu n'aveam nimic, decât nişte haine roase 
care-şi aduceau aminte de demult. 

Filologul însă nu era dintre oamenii cari glumesc. 
Trebuia sä ştii carte, nu glumă, ca să treci la el. Asa 
că degeaba crezuseră unii că vor trece «pro patria ». 

Chiar gi pe mine m'a speriat, căci la lucrarea scrisă, 
pac subiectul « influenta slavă asupra morfologiei limbii 
române à. 

Tot nu scăpasem de slavi. Poate şi din pricina 
asta, am stat câteva minute ametit. Nu mai știam 
RUMI. 

Imi venea gi ciudă, dar şi să râd. Mă ingrozea mai 
ales înțelesul pätaniei. Până atunci, văzusem, si eu, 
şi doctorii care mă cunoscuseră, că cel putin imi 


www.dacoromanica.ro 


208 ZILE DE LAZARET 


rărnăsese neatinsă luciditatea, memoria, că nu uitasem 
nimic din cele ce invätasem mai înainte. 

Și acum? Acuma mi se risipise gi această iluzie, 

Asta mă rodea mai mult, decât primejdia unei căderi 
ruginoase. 

Nu mi-am pierdut cumpătul însă. Am stat liniştit 
şi mi-am adus aminte. Mi-am adus aminte numai eu, 
căci tovarășul meu a căzut, iar la cea din urmă probă 
am rămas numai eu singur... 

... Şi în vremea asta în Ardeal începuse iar răz- 
boiui. Se ocupa Buda-Pesta. 

Eu stăteam la un cămin studenţesc prin Dealul 
Spirei. 

Când mă intorceam odată din oraş, portarul imi 
spuse: 

— 4 Domnule, vă caută unul dela Poliţie ». 

— «Dela Poliţie. Adu-l încoace ». 

Apăru unul eam prafuit, cu niște hârtii, 

— « Dumneata ești Gheorghe... ? ». 

— «Da, eu sunt. Da dece? ». 

La acestea omul paru cam incureat, dar spuse: 

— « Domnule, eu sunt dela comenduirea piefit si am 
venit să vd arestez ». 

— «Să mă,..2 Dece să mă arestezi, domnule ? ». 

— 4 Pentru dezertare dela Buda- Pesta, sau mai bine 
zis, pentru neprezentare la a doua mobilizare. Ati fost 
mobilizat de regiment, din ordinul ministerului, ca să 
luptati la Tisa ». 

Bietul agent, văzându-mă cum sunt, zâmbea si el 
incurcat de însărcinarea ce-o avea. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 299 


Ce se intamplase? 

Venind încercarea ungurilor sub Bela Kun de a 
năvăli în Ardeal, România mobilizase iar şi, din toţi 
foştii prizonieri de războiu, chemase numai pe cei 
socotiți demni, Fusese chemat și Costică Preoteasa, 
fusesem mobilizat si eu. Mă rog! 

Te joci cu demnitatea? 

Cum la regiment fusesem înviat cu «ordin de 
zis, fără adäogarea că sunt invalid, regimentul 
trimisese acasă ordinul de chemare, Dar eu nu m'am 
prezentat, de sigur. Atunci alt ordin, să md ridice... 

Vine unul dela garnizoană la mama, cum imi spunea 
ea mai in urmă, 

— «Unde ţi-e băiatul, mătuşă? ». 

— «La Bucureşti ». 

— 4 Dă-mi adresa », 

Din tonul agentului mama înţelese că nu e bine. 

— «Da, ce vreţi cu adresa lui? s. 

— E dezertor ori nesupus. Trebuia să lupte la 
Tisa, să meargă la Buda-Pesta ». 

— «Vai de mine şi de mine, dar cum să meargă, că 
a fost greu de tot rănit», 

— «Eu nu ştiu. Ştiu numai ce am ordin să fac. Dă 
adresa ! ». 

— 4 Păi n'o stiu ș, 

— «Cum n'o ştii? N'ai spus că e la Bucuresti? ». 

— # Dar nu-i la Bucuresti, este la laşi >. 

— «Cum babo? Si la Bucureşti si la lagi? ». 

— d Apoi, da, maică, Merge cu învăţătura, când la 
Bucuresti, când la lagi ». 


www.dacoromanica.ro 


300 ZILE DE LAZARET 


— 4 Dă-mi atunci adresa dela Iași », 

— «Daca n'o stius. 

Si nu i-a dat adresa. 

Dar s'au găsit alţi binevoitori, care au dat adresa. Si 
acuma afacerea ajunsese la comenduirea pietii Bucuresti... 

— « De, domnule agent, dumneata mă vezi, cum sunt. 
Am fost rănit greu si nu m'au reformat, numai dato- 
rită întâmplării ». 

Agentul a înţeles şi n'a mai stäruit, dar, plecând, 
m'a slătuit să-mi regulez situaţia. 

Asa, m'am dus la minister, unde aveam prieteni 
din vilegiatură, 

Când i-am povestit colonelului Stănescu pozna cu 
Buda-Pesta, s'a crucit şi a dat ordin extraurgent ca 
să mă cerceteze comisia medico-militarä. 

« Nevrologul armatei > însă, un medic tare repezit, 
îmi făcea greutăţi. Arătam ordinul telegrafic al minis- 
terului, venit şi mie intr’un orăşel de munte, unde 
eram profesor la o şcoală militară. 

— 4 Telegrafic! Telegrafic n'ajunge. Trebue urgent ». 

— «Este gi urgent, ba chiar şi exfraurgent». 

Insfarsit, n'a avut incotro şi mi-a făcut hârtiile de 
reformă. 

Si m’au reformat. Diagnosticul suna acuma: para- 
plegie flască post lraumalism cranian {glonte de srapnel). 

Când mă întrebă unul din filologi, fost profesor al 
meu la litere, cu ce mă mai ocup acuma, i-am răspuns: 

— «Cu etimologia cuvântului paraplegie ». 

Profesorul râse, dar mă sfătui să văd si de situaţia 
de invalid, de vreo pensie. 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 301 


Pânä atunci, n’avusesem parte de nimic. 

Odată, tot in vara lui 1919, când schimbam tram- 
vaiul in Piaţa de fiori, acesta gata si mă calce, 

Un prieten veghia însă şi ocări pe conductor, 

Atunci sări un domn din mulţime și spuse: 

— 4 Nu cumva, dumneata esti Gheorghe Sandu, in- 
validul dela Kârjalia? ». 

— «Chiar eu >. 

—«A, domnule, imi pare bine, că te cunosc si in 
carne și oase; din auzite te cunosc de mult. Eu am 
fost la Hascov». Apoi, după o pauză urmă: 

— & Dar cum? Nu ti sa mai îndreptat sănătatea? 
P'aici, pe la noi, n'ai fost pe la doctori buni, profesori ? ». 

— & Ba am fost, dar mi-au spus, că e prea târziu 
acuma după 3 ani. 

Dacă era lucrul luat în pripă, poate se făcea ceva, 
Cel mai mare doctor, un profesor cu renume mare, 
după ce m'a cercetat câteva ore, desbrăcat ca la recru- 
tare, m'a întrebat cu candoare: 

— 4 $i acum, domnul meu, ce voiti dela noi? ». 

La care eu i-am răspuns cu aceeaşi candoare: 

— «Sd mă faceţi dine». 

Profesorul, tusi putin, apoi răspunse: 

— # Apoi după atâta timp, domnul meu, infelegeti 
că asta e ceva imposibila. 

Dar domnul din tramvaiu nu se dădu bătut, 

— 4 De ce nu te-ai dus în misiune la Paris? Acolo 
sunt doctori mari, au avut cazuri multe, poate ge pri- 
cepeau mai bine! >». 

— «Cum în misiune? ». 


www.dacoromanica.ro 


302 ZILE DE LAZARET 


— + Cum s'au dus atâţia, cu rost, fără rost. Să te fi 
trimes acolo la Paris in misiune şi pe dumneata numai 
de formă, că doar nu era mare lucru». 

— « Pentru asta i-ar fi trebuit « sfinţi la Ierusalim >, 
spuse un domn de alături, care urmărise atent vorba 
noastră, 

— «Hei, da, asa este», termină cu un oftat lung 
prietenul. 

... Ce să mă trimeată în misiune? Nici drepturile 
ce m: s’ar fi cuvenit apoi, pe temeiul diplomelor și 
examenelor mele, nu mi s'au dat aproape niciodată, 
Si nu mi s'au dat, tocmai din pricina invaliditätii aşa 
de reale, vai!, pentrucă nu puteam să alerg, să ciocă- 
nesc, să mă înghesuiu, să tip. 

Vezi, de aceea este bine, să nu mai scape cineva 
imputinat din războiul Dacă ai căzut, să mort este 
de mii de ori mai bine, decât să te chinuestt apoi o 
vieață întreagă! — Nu că lumea n'ar fi în stare de 
gesturi frumoase, generoase, dar, cât pot să ţină 
acestea ? — O clipă, două. 

Gesturile frumoase şi generoase prea prelungite insă, 
0 vieață înireagă, obosesc şi plictisesc. Şi lumea este 
aga de grăbită! De altfel, toate merg in lume după 
aceeaşi lege aspră şi nemiloasă: îi este bine si trăieşte 
cel puternic şi infipt; cel slab piere. 

... Când in Septemvrie 1919 fui numit profesor la 
o scoala militară dintr'un oraş de munte, comandantul 
şcolii, un colonel cu 4 Mihai-Viteazul» altfel, s'a 
străduit cât a putut să nu mă primească, «căci, 
Doamne, oare oiu putea eu face slujbä?». Noroc 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 303 


cu consilierul technic al ministerului, că nu s'a lăsat 
biruit. ,, 

... Într'o vară mă duceam la băile Govora. Din 
stația drumului de fier până la băi — 14 km. — drumul 
se face cu un tren mic, pe o linie îngustă. Până să mă 
suiu și eu, toate locurile ocupate. 

Am rugat atunci pe un ţăran mai în vârstă, care se 
läfäia singur pe un loc, unde ag mai fi incäput si eu, 
să se strângă niţel, ca să sed şi eu. Țăranul era un om 
sur, nalt, mare, sdravăn, ca un urs, cu ceva aspru în 
chip, îmbrăcat ca la munte, cu cioareci, cămaşă pe 
afarä și chimir lat de piele la brâu, bătut cu ţinte galbene. 

— «Da, de ce nu te-ai urcat mai repede, să-ţi apuci 
loc singur? ». 

— «Ei, păi pentrucă n'am putut. Nu vezi, că sunt 
invalid? Am fost doar la războiu ». 

— 4 Da ce, eu te-am trimes la rizboiu? ». 

Si nu mi-a făcut loc... 

... Atunci şi în toate zilele vieţii mele, mi-am amintit 
mereu refrenul sârbului din arestul comenduirii din 
Sofia: «pe front, nu-i așa? este rău, poli să şi 
mori λ. 

M'am convins însă că nu cuprinde toată morala 
războiului, că nu asta e adevărata învăţătură, ce se 
desprinde din grozăviile lui, ci alta: că de pe front 
poți rămânea strivit, imputinat, infirm, in vieață totuși, 
ca să-ţi târăști apoi amarul tot restul vieţii, între lumea 
indiferentă, dacă nu dușmănoasă. 

Să mori este o perspectivă mai puţin inspăimântă- 
toare, decât să rămâi schilodit.., 


www.dacoromanica.ro 


304 ZILE DE LAZARET 


Moartea? — Grozävie, de sigur, dar grozävie numai 
de o clipä, pe când schilodirea, imputinarea puterilor, 
inferioritatea faţă de ceilalţi, înseamnă o moarte con- 
tinuă, o moarte care durează milioane de milioane de 
clipe... 


k 
Li Ea 


..- Odată în spital, un rănit căruia i se amputase 
un picior, s'a plâns câteva zile în șir de mâncărime la 
degetele piciorului tăiat, apoi de dureri mari la ace- 
leasi degete, care de mult nu mai erau. Medicul po- 
lonez Stanislas ne-a dat o lungă şi complicată expli- 
cafie, din care am înţeles pe scurt, că se întâmplă 
confuzii, în cazuri de amputare, confuzii între curentele 
nervoase, care poartă senzațiile dela organe, așa fel, 
că nu rar se face ca unul care a fost rănit si amputat, 
să mai simtă încă dureri sau mâncărimi dela mădu- 
larul dispărut... 

... Eu n'am fost amputat. Dar mi se întâmplă 
deseori, ca să nu zic întotdeauna, ca vreo căzătură, 
vreo lovitură ce primesc, din ce în ce mai des, să-mi 
provoace, în loc de vaiete sau gemete, hohote prelungi 
de râs nestăpânit. 

Râs sgomotos, râs homeric îmi provoacă vieata. 


a LA LA L2 LA LA L L L L 


ME 
* * 


... Fusesem numit așa dar profesor, undeva, într'un 
orăşel de munte. Când am intrat în gara de Nord, 
ca să mă urc în tren, de cine dau mai întâi şi întâi? 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 305 


— De buna doamnă Brezoianu, tot aşa de albă, tot 
aga de roşie ca un măr în obraji, tot cu sclipirile oche- 
larilor pe fata, tot asa de falnicä... 

— 4 Georgicule, măi băiete, ce te faci? ». 

I-am spus. Ea urmă apoi: 

— «Am fost, puiule, la Buda-Pesta, când au ocu- 
pat-o ai nostri, am defilat si eu pe Andrassi utca şi 
m'am răcorit, m'am răzbunat de toate ce le înghi- 
tisem dela ei. 

Păcat că n'ai fost şi tu, să vezil... Dar unde ai 
fost? De ce n'ai fost si tu la Buda-Pesta? 

— «La Buda-Pesta, maicuta?... La Buda-Pesta?... 
Mda, la Buda-Pesta... 

... Păi nu stil?... Am fost dezertor la Buda- Pesta ! ». 


www.dacoromanica.ro 


EPILOG 


Prin 193.,., intr’o zi de vară, zi din cale afară de 
călduroasă, în vaporul care scobora şi el toropit parcă 
Dunărea la vale, pe o banchetă lângă o masă stăteam 
ca pironit, un ins cam fără vârstă acuma. 

In fata mea stătea, de cealaltă parte a mesei, un 
bărbat în floare, cu fruntea ceva mai desgolită de părul 
ridicat în sus ca o coamă şi cu ceva ascuţit în chipul 
ras. O cămaşă colorată tipätor îl arăta partizan înfocat 
al unor anumite credinţe politice. Eu aveam îmbrăcă- 
minte obișnuită. 

La oprirea vaporului într'un mare port pe malul 
stâng, năvăliră înăuntru vânzători de gazete, dela care 
luai câteva fui. 

— 4 la să vedem, bre, ce mai scrie din Spania », spuse 
tovarășul meu de drum, cerându-mi mie una din foi, 
căci vânzătorul de ziare, văzându-i coloarea cämäsii, 
il cântărise că are alte convingeri politice, decât ale 
sale proprii si, märâind, îl ocolise, 

— 4 Tocmai la asta mă uit si eus. 

— «Va să zică, asa de intocsicat de războiu ai rămas, 
încât te interesează şi un războiu «civil ? ». 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 307 


— 4 Intocmai. Am acasă adunate şi citite toate căr- 
tile despre războiu, din toate limbile si literaturile 
pământului gi studii militare, şi memorii si romane ». 

— «Se vede că ţi-a plăcut grozav războiul, de simţi 
nevoia să trăieşti tot în atmosfera luis; imi replică 
ironic tovarășul, în timp ce străbătea cu ochii repede 
paginele foilor, după care urmă: 

— «Da, Războiul obişnuit e grozav, dar mai grozav 
e un războiu civil, când dusmanul iti poate apărea de 
oriunde, chiar din casa şi familia ta, nu numai de dincolo 
de linia frontului ca în războiul dintre popoare. Aşa 
că, băiete, nu mai ai multă vreme ca să te crezi mândru 
că ai fost eroul unor peripeții putin obişnuite. In 
curând ai să fii depășit, Apoi după o pauză: 

— a Dar ce te-a găsit s'o iei pe zäduful ăsta spre 
baltă? Inteleg s'o fi pornit la munte acum... ». 

— «Mă duc pentru o ultimă formalitate a pata- 
niilor mele războinice », 

— 4 Zău? Si chiar nu glumesti? Ia spune-mi si mie, 
ce şi cum! 9. 

Dar vuetul sirenii vaporului ne acoperi vorba si 
pregătirile tuturor spre a ieşi din vapor, curmară 
discuţia. 

La sosire, tovarăşul meu cel vioiu îşi adună repede 
lucrurile într'o geantă de piele şi ieşi de grabă din vapor, 
lăsându-mă să mă descure singur cum oiu putea. 

Imi îndesai aga dar mai întâi pălăria pe cap, apoi 
imi pusel pe masă la indemâna mânii drepte un baston 
cu cauciuc ia vârful de jos, pe urmă mă proptii greu 
în cele două mâini şi încercai să mă scol. Intâia incer- 


an" 


www.dacoromanica.ro 


308 AILE DE LAZARET 


care fu zadarnică, tot aga şi a doua. De abia ridicat, 
în picioare, căzui iar pe banchetă. Insiârşit, mai in- 
depărtând masa din fata, izbutii să mă ridic în picioare. 

O cucoană din fafa imi urmărise toate mișcările. 
Văzându-mă că vreau să mă sucesc spre ieşire, mă 
întrebă cu grijă: 

— «Dar nu v’ati uitat nimic, domnule? N’ati avut 
niciun bagaj ? ». 

— «Nu doamnă, mulţumesc de întrebare. N'am uitat 
nimic, căci n'am avut nimic. Ce-i pe mine și în ladă, 
ferească Dumnezeu de un fac! ». 

Insfarsit o pornii greu cu piciorul drept teapän, 
aproape fără să-l ridic de jos. Mergeam sprijinindu-mä 
greoiu pe baston, vaslind parcă cu mâinile, care căutau 
instinctiv ceva să mai apuce, să se sprijine. 

Värful piciorului drept mi se infigea mereu în mers, 
încât era primejdie să mă împiedice. Dar, cu o inde- 
lungată experiență în privinţa asta, înaintam încet, 
cu mare băgare de seamă. Călătorii grăbiţi zoreau 
din spate. 

Așa că în cele din urmă, la un cot al drumului, mă 
lipii de peretele din stânga, lăsând ceata gräbitilor să 
se scurgă. Apoi pornii iar cu greutate. Pe puntea care 
dădea afară din vapor, päsi in întâmpinarea mea un 
ins rogcovan, cu o täcälie roşie în barbă si o mustață 
la fel pe buza de sus. 

— 4 Credeam că n'ai venit, mă Gheorghiţă ». 

— «Agi! Am venit și sunt de mult pe drumul ieșirii 
din vapor, dar, după cum ştii, eu merg iute, iute... 
ca un melc de iute. la, mai bine, fa-ti braţul toarta, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 309 


Costeo, să mă prind de tine, ca să-ți mai domolesc 
graba ». 

leşirăm astiel mai repede din vapor. 

Pe cheiu urcarăm într'o birjä, care porm la deal, 
săltând pe bolovanii caldaramului. 

In dreptul unei farmacii oprii träsura, rugând pe 
prietenul meu să coboare ca să-mi cumpere ceva, 

— «Ce să-ţi iau, bre Gheorghiţă. 

— 4 Veronal, cât mai multe tablete de veronal, câte o 
vrea să-ţi dea ». 

... — ela, lămureşte-mă, frate Gheorghiţă, la ce-ţi 
trebueste veronalul », întrebă prietenul meu, urcându-se 
in trăsură, după ce trecuse prin farmacie, 

— « Apoi, măi Costeo, când eram rănit şi prizonier 
Ja bulgari, din pricina neingrijirii si a rănilor multe gi 
felurite, multă vreme m'am putut dormi deloc. Mă 
suceam zi şi noapte, fără încetare, când pe o parte, 
când pe alta, în prada durerilor. Idealul meu atunci 
era să-mi găsesc «o poziție» de zăcere, aga ca să nu 
mă mai sucesc, când pe dreapta, când pe stânga. Am 
găsit-o însfârşit. Dar după asta am mai avut alt ideal: 
să pot dormi şi eu ca oamenii, cât de puțin, dar să pot 
dormi. 51 atunci am început a cere prin servitori 
dela farmacistul spitalului, veronal, medicament pentru 
somn, cum ştiam eu mai de mult. După zadarnice, 
dar repetate cereri, farmacistul bulgar s'a îndurat în 
cele din urmă gi mi-a adus chiar el într'o hartiuta 
putin prai somnifer. Si am tras atunci un puiu de 
somn, măi vere, de vreo două ceasuri. Nici acum nu 
l-am uitat, Ah! Ce bun e somnul! 


www.dacoromanica.ro 


319 ZILE DE LAZARET 


— «Si de atunci ai rămas cu obiceiul ăsta? ». 

— «Agi, de unde? De atunci nu am mai luat niciodată. 
Dar îmi fac provizie pentru vreme de nevoie, cine 
gtie... 

Ce să-i faci? Aşa ies oamenii din războiu: speriaţi 
şi cu grijă să-şi facă provizii. Arendagul Stănică, 
fi-aduci aminte, că ţi-am povestit, voia să-şi facă pro- 
vizie de sare, Dosoftache dela Karjalia, de făină si 
fasole, iar eu de veronals... 

Costea dete din cap, apoi rămase pe gânduri... 

A doua zi urcam scările tribunalului, 

— tac, domnule avocat, acesta e clientul dumi- 
tale. .,2, spuse prietenul meu, prezentându-mă unui 
tânăr avocat, 

— & A! Dumneavoastră sunteţi cel venit pentru anu- 
larea actului de deces din războiu, E o speţă, care nu 
sa mai desbätut pe aici... Dar mă mir că afi lăsat-o 
atâția ani nedescurcata ». 

— « Domnule avocat, să vezi Dumneata: In 1918 
regimentul meu m’a înviat cu ordin de zi şi eu credeam 
că-i deajuns, acuma văd însă că si Dumneavoastră 
aveţi un cuvânt de spus». 

... Dar vestea despre speța asa de neașteptată se 
răspândi repede şi sala de şedinţe se umplu de 
curioşi, cei mai multi avocaţi fără procese —era va- 
cantä și Tribunalul mic. 

In sfargit fu strigată pricina cea curioasă, 

Alt bocluc însă. Un judecător n'ajungea, trebuiau doi. 

Si mai trebuia şi procurorul, 


www.dacoromanica.ro 


ZILE DE LAZARET 311 


Dupä vreo jumätate de ceas, Tribunalul fu complet 
insfarsit si mă învie si juridiceste. 

— «Ei acuma că am înviat gi în acte, pot să mor 
deabinelea ». 

— «Zi doamne fereste si pune mâna pe lemn». 

— «Zic gi doamne fereşte şi uite că tin gi bastonul 
de lemn în mână. Dacă lemnul e un talisman contra 
nenorocirilor, apoi ar trebui ca eu să fiu cel mai la 
adăpost de nefericiri, căci nu dau drumul batului din 
mână nici în casă şi-l am chiar lângă pat, când dorm..., 
dar nu prea pare să fie aşa». 

— « Adevărat| Eu te ştiam că esti mai bine, că mer- 
geai mai uşor». 

— « Am fost şi mai bine, dar dela o vreme, meteahna 
mi s'a mai înrăutățit şi am dat tot înapoi». 

— «Şi cum, Dumnezeu, sa întâmplat asta? ». 

— «Am tot căzut şi m'am lovit la cap. Cu fiecare 
lovitură parcă amorteam. Căci, să vezi tu, cât am fost 
prizonier la bulgari, nu mi s'a putut face nicio radio- 
grafie a capului, ca să se vadă ce mi-a spart. Mi s'a 
făcut la noi în România. Am o găurică in ţeastă in 
stânga, în crestet — pe unde a intrat glontele — si alta 
“ aproape în tâmpla dreaptă, pe unde a ieșit. Amândouă 
sunt astupate cu un ţesut fibros, care nu este chiar 
os. Se cunoaşte la pipăit scufundătura și în creștet 
si aproape de tâmplă. Țesutul ăsta fibros ar fi un fel 
de încercare a organismului ca să închidă cele două 
intrări. Nu ştiu cum le-o fi închizând, căci din când 
în când, ba dela o vreme chiar cam des, mă apucă 
dureri de cap, dar groaznice. Când din crestet, pe unde 


www.dacoromanica.ro 


312 ZILE DE LAZARET 


a intrat glontele, când din dreapta pe unde a iesit. 
Durerile astea m’au näucit de tot. Lupt si eu contra 
lor cu tot felul de doctorii care mi-au fäcut capul ca 
o moară. Din pricina asta, de multe ori, ametit, peste 
noapte am cäzut din pat gi m’am lovit iar la cap, de 
am ramas lat pe podele. Si de atunci am dat mereu 
inapoi cu sänätatea. In spital, pe vremea razboiului, 
când am început să mă vindec, imi urmăream cu bu- 
curie nerăbdătoare progresele însănătoșirii, iar acuma 
îmi urmăresc cu spaimă drumul înapoi. 

Și cu toate astea, tot ca atunci, în zilele grele dela 
Alfatar, parcă în străfundurile sufletului meu am 
aceeași siguranţă că voiu izbuti în cele din urmă să 
arunc de pe mine greutatea nesuferită si penibilä a 
infirmităţii și că iar voiu fi sănătos. 

Anularea aceasta a actului de deces nu-mi pare ade- 
văratul epilog al zilelor de lazaret. .. Epilogul îl astept 
încă... parcă tot o să vină ziua când o să mi se pară 
că totul n'a fost decât un vis rău, când o să-mi pun 
iar întrebarea ce mi-o puneam la începutul războiului: 
«oare am luat si eu parte la razboiu? ». 


www.dacoromanica.ro 


CUPRINSUL 


Patlea Ja e me ek kp tae ee eR et. SE 
Partea a IIa...) ee ee în de a 109 
Partea a2 01-8 2 wn sas & 6 OS ph . . , 243 
pO. e ee ee en ER Oe ee pe mp eS 306 


www.dacoromanica.ro 


MONITORUL OFICIAL ȘI 
IMPRIMERIILE STATULUI 
IMPRIMERIA NAŢIONALĂ 
BUCURESTI — 1938 


www.dacoromanica.ro 


Au apărut 
CONST. C. GIURESCU 


Dr. 4, BANU 
L SIMIONESCU 


CONST. C, GIUBESCU 


AL. ROSETTI 


BIBLIOTECA „ENCICLOPEDICĂ“ 


Istoria ne li a Île, cu 
numeroasa ilustraţii în 

Sănătatea POELE roman 

dei noastră, cu numeroase ilustrații 


Istoria Românilor, I, ediţia a [l-a, 
Sal gi a Li-a, cu numsroase ilustraţii 


Istoria limbii române, I, Limba latină 


SCRIITORII ROMÂNI CONTEMPORANI 


Au apărut 
JOACHIM BOTEZ 
C. GANE 


ADRIAN MANIU 
SĂRMANUL KLOPSTOCK 
N, M, CONDIESCU 

N. M, CONDIESCU 


LUCIA DEMETRIUS 
T, ARGHEZI 

Au apărut 

PAUL ZARIFOPOL 
PERPESSICIUB 

G. M, CANTACUZINO 
N, IORGA 

EM. CIOMAC 

M, D, RALEA 

N. IORGA 

SERBAN CIOCULESCU 


G. CĂLINESCU 
C. ANTONIADE 


N, IORGA 
ALICE VOINESCU 

EM. CIOMAC 

4. CĂLINESCU 
PERPESSICIUS 

DRAGOS PROTOPOPESCU 
N. IORGA 

ION PETROVICI 

C. BANU 


HAIG ACTERIAN 
Aa apărut 
DEMOSTENE BOTEZ 
ZAHARIA STANCU 


G. BACOVIA 

G. GREGORIAN 
ADRIAN MANIU 
3, LESNEA 
GEORGE SILVID 


Romane 
Însemnările unui belfer 
Trecute vieți de panne 4a domnije, if 


cu numaroasa iuctratii 


Lol 200 
Lei 200 


Lei 290 


2 vol. 
260 


Lai 160 


Lel 60 


Focurile primäverei ot fled! de toamnă Lol 60 


Feciorul lui Nenea Tache Vamegui, I 
Insemnările tui Safirim, I 
Peste mari gt țări, on 20 da reproduceri în 


Lal 70 
Lel 59 


culori, după acuarelele originale de 8. MUTZNER Lol 800 


Tinerețe 
Ce-ai cu mine, véniule? 


Eseuri Critică 

Pentru arta itterard 

Menţiuni critice, II 

izvoare sf popasuri 

Oameni cari au fost, I 

Viața gi opera lui Richard Wagner. 

Valori 

Oameni cari au fost, JI 

Corespondenja dintre I. L, Caragiale 

şi Paul Zarifopol (1905—1912) 

Opera lui Mihat Eminescu, IE şi LT 

Renaşterea italiană, Trei figuri din 

Cinguecento 

Oameni cari au fost, IT 

Montaigne 

isa ui armoniet, I 

ee lui Mihai Eminescu, IV gi V 
enfiuni critice, IT! 

Fenomenul engiez 

Sfaturi pe întuneree 

Figuri dispărute 

Grădina lui Glaucon sau Manualui 

bunului politician 

Shakespeare 

Versuri 

Cuvinte de dincolo 

Antologia Pogor fineri, cu portrete 

da Margareta ST 

Poezii, eu o pretaja de Adrian MANIU 

La poarta din urmă 

Cartea Țării 

Cântec deplin 

Paisie psaltul spune, .. 


www.dacoromanica.ro 


PREEREE EE 
5 2222288 


SSÉSESS e £3 ze 


¥. CIOCALTED 

N, DAVIDESCU 

JON POGAN 

N. DAVIDESCU 
RADU BOUREANU 

N, DA VIDESCU 

ION MINULESCU 
VIRGIL CARIAKOPOL 
ADRIAN MANIU 
MIHAI MOSANDREI 
CICERONE THBODGRESCT 
ILARIU DOBRIDOR 
ANDREI TUDOR 

Y, VOICULESCU 

ION PILLAT 
ZAHARIA STANCU 
AL. ©. TEODOREANU 


TUDOR AAGHEZI 
MATEIU I, CARAGIALE 
ELENA FARAGO 


Golful Sângelui 

Evul Mediu 

Nu sunt te par a fi... 
Scrisori cdire plante 
Poezii din Carmen Sylva 
Singurätäfi 

Ciestar 

Vocile Singurätäfit 
Amor 1926, poeme 


Urcug 

farm pierdut 
Albe 

Caiet 


EDIŢII DEFINITIVE 


Versuri 
Opere 
Poezii 


Au apărut SCRIITORII STREINI MODERNI ŞI CONTEMPORANI 


E. MADACH 

LUIGI PIRANDELLO 
B.-L, STEVENSON 
EMILY BRONTE 


COL. T. E LAWRENCE 
EMIL GULIAN 


Au apărut 


D. D. ROŞCA 

T, VIANU 
LUCIAN BLAGA 
MIRCEA ELIADE 


T. VLANU 
ALEXANDRU CLAUDIAN 


LUCIAN BLAGA 
CAMIL PETRESCU 
MIHAI D. RALEA 


HT ha Omului traducere în versuri 
din limba maghiară de Got. GOGA 
Réposatul Matei Pascal iraducsre din 
limba italiană de A. MARCU 

Comoara din insulă traducere din 
limba engleză de Radu GEORGESCU 

La răscruce de vânturi traducere din 
limba engleză de Mary POLIHRONIADE 
Cei gapte stâlpi ai fnjelepciunit 
Poemele lui Edgar Poe 


BIBLIOTECA DE FILOSOFIE ROMÂNEASCĂ 


fixtstenfa tragică 

Estetică, f 

Orizont şi sti! 

Yoga. Essal sur les origines de ta 
mystique indienne 

Estetică, II 

Originea socială a filosoftet lui 
Auguste Comte 

(Geneza metaforel şi sensul culturii 
Modalitatea estetică a teatrului 
Psihologie şi vieafä 


EEs ESSE ESTATE 


SPRSESSssessReszeseses 


Lei 60 
Lei 60 
Lei 60 


FUNDATIA PENTRU LITERATURA SI ARTA 


din 


„REGELE CAROL II“ 
Cărţile noastre se gäsesc de vânzare în principalele librării 
i. Proecurarea lor ae face numai prin 
FUNDATIILE CULTURALE REGALE 


CENTRALA EDITURILOR 
22, Strada Lipseani, 22 — Bucuresti, |. — Telefon 6-87-77 


— www.dacoromanica.ro 


C. 61.240,