Ovidiu Gaina (Stan Popescu) — Legionarismul intre paideia si politica — Buenos Aires 2001

• ţ p f , . •; \ 

OVIDIU GAINA 
(Stan M. Popescu) 


i 





























De acelas autor: Ovidiu Gaina 
(Stan M. Popescu) 

1) “El hambre de Dios” (De 
Pascal a Saint Exupery) Editorial 
Perlado, Buenos Aires, 100 p. 
1955. 

2) “Introduccion a la Filosofia de 
la Historia”, Ed. Luis Laserre, 
Buenos Aires, 150 pag., 1961. 

3) “Auge y Ocaso de la 
Aristocracia”, 200 pag. Editorial 
Sala, Madrid, Espafia, 1974. 

4) “Autopasia de la democracia” 
Un estudio de la Anti-religion, 
Editorial Euthymia, 497 pâg. 
1984, Buenos Aires. 

5) “La obsesion por el cambio” 
Edit. Euthymia, 258 pâg. 1988, 
Buenos Aires. 

'6) “Cultura y Libertad”, 244 pâg. 
Edit. Euthymia, Buenos Aires, 
1990. 

7) “Psicologia de la Politica” 
Editorial Euthymia, 218 pâginas 
Buenos Aires, 1991. 

8) “Democratizacion de la 
Cultura” Editorial Euthymia, 
210 pâg. Buenos Aires 1992. 


LEGIONARISMUL 

intre 


PAIDEIA si POLITICA 


OVIDIU GAINA 
(Stan M. Popescu) 


LEGIONARISMUL 

intre 

PAIDEIA si POLITICA 


Fragmente din exil 


Buenos Aires, 2001 


Hecho el deposito que preve la ley 11.723 
Impreso en la Argentina 


Ninguna parte de esta publicacidn, incluido el diseno de 
cubierta, puede ser reproducida, almacenada o trasmitida 
en manera alguna ni por ningun medio, ya sea etectrico, 
quimico, mecânico, 6ptico, de grabacidn o fotocopia, sin 
permiso previo del editor y/o autor. 


6 


CĂPITANULUI 


si lui 
MOŢA 

cu adanca umilinţa 


LEGIONARISMUL INTRE 
“Paideia” si “Politica” 

“Căci nimeni nu poate pune altă temelie 

decât cea pusă, care este Iisus Christos. Iar 

dacă clădeşte cineva pe această temilie. aur. 

argint, pietre scumpe, lemn, fan. trestie. 

luerarea fiecăruia va fi dată pe fată; ziua 

Domnului o va face cunoscut căci se va 

descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este 

lucrarea fiecăruia". 

I. Cor. III. 12/13. 

“Quid enim alliud est superbia, quam, ut 

quidam sanctus deffinit, amor propriae 

excellentiae?” 

San Agustin (Sermones) 

“Cel drept va trai prin credinţa". 

Sf. Pavel. Galateni, IIL11 

Când Socrates incepu sa ilumineze orizontul Eladei 
cu maieutica (sau descoperitoare de interioritate.) lumea 
care il înconjura incepu să cunoască fraternitatea strâns 
legata intre intelepcione si amor. începea sa adâncească 
si să mărească orizontul spiritual a lui Helas. Lumea 
helenistă cunoscu o strălucitoare etapă de cunoştinţă a 
înlăuntrului si a bogăţiei spirituale a fiinţei omeneşti". 


" “E un om care ma face sa intru inlauntrul meu pentru ca sa ma convingă 
de tot ce-mi lipseşte. Un om care deşteaptă in mine un sentiment de care 
abia ma simt capabil: acel al ruşinii", afirma Alicibiades (Banchetul). 


9 
















Aceasta, fiinţa omeneasca, ca sa atinga demnitatea de 
“ om real ”, trebouie sa “ ştie a se stapani pe sine insusi 
intr un grad de perfecţiune ". In aceasta flinta poate 
domni intr 'un mod exlusiv cunoştinţa raţională a binelui. 
Platon recunoaşte că una din aspiraţiile omeneşti 21 care 
îl injoseste este “apetitul” de câştig si imbogătire 
materiala, dar subliniază că celelalte doua sunt aspiraţiile 
care-1 innobileaza: sa-si păstreze nepătata onoarea 31 si 
să aspire la un nivel de spiritualizare demnă de figura 
unui “eleteuteros antropos”. Socrates, in lupta pentru 
apărarea valorilor aristocratice, subliniază profunda lui 
credinţă in importanta raţiunii în lupta pentru “păstrarea 
curăţeniei sufleteşti”. Considera că împreuna cu 
eforturile de imbunatătire a intimităţii, individul trebuie 
sa cultive in mod permanent la “NEKRATELA” adica 
stapanirea de sine . Unul din telurile măi sublime la care 
trebuia să tinda era sa fie “megalopsychos” (om 
mărinimos) si sa se nutrească din “ kalokagathia ”. adica 
din plenitudinea valorilor conţinute in flinta lor. 

In timpul decadentei (epoca lui Perikles si a 
Aspasiei), si odată cu apariţia democraţiei, valorile mo¬ 
rale au fost din ce in ce mai ridiculizate de către 
demagogii sprijiniţi de Perikles in războiul impotriva 
spartanilor si pentru cucerirea tuturor “Oraşelor State” 
(Polis independente), mai ales acele aliate cu Sparta. 


21 In timpul guvernării eupatrizilor, “Paideia" ateniana aspira sa formeze 
“oameni liberi si integri" (“eleuteros antropos"). “Omul liber si integru" 
creştea si se desvolta nutrindu-se din “Înţelepciunea prâctica" (“phronesis"), 
“sophia" si “sophrosyne" (autostapanire, măsură in toate), împreuna cu 
cultivarea “sufletului generos" (“megalopsychla" si a virtutiilor prin excelenta 
(“kalokagathia"). 

31 “E lucru cunoscut ca oamenii aspira la onoare pentru a-si asigura “aret£” 
(valoare) adica virtutea. In felul acesta doresc sa fle stimat! de către lumea 
inteligentă care-i apreciază si din simplul motiv că sunt conştient! de 
virtutiile si meritele lor" (Aristot “Etica Nic.". A. 3. 1095, b. 26). 


10 


TUcidides ne descrie cu amănunte motivele decăderii 
aristocraţiei si, paralel, cauzele instaurării democraţiei 
corupte in Atena. Ne descrie cu sinceritate biruinţa 
sofisticei în viata de toate zilele si degradarea vieţii 
ateniene. “Demagogoi”, incurajand pretenţiile lui Perikles 
de cucerire a spaţiului mediteranian, reuşeau ca 
“reprezentanţii poporului” adunaţi in “Ekklesia” 
(“adunarea poporului”) să voteze orice propunere a 
şefilor partidelor democratice. Aristofanes ne descrie cu 
amănunte care erau “reprezentanţii” “polis” - ului 
atenian: toata plebea ateniana, atrasă de micile sume de 
bani primite ca “salariu” (doi oboli) umplea “Eklesia” si 
se distră conversând, râzând si mâncând seminţele de 
Floarea Soarelui... Perikles, ca să-si asigure permanenta 
ca “Strateg Autokrat” a burocratizat guvernul democrat, 
în asa hal, încât in Atena apărura mii de noui funcţionari 
salariaţi. Demagogii sofisti conservau entuziasmul 
mulţimii in fiece colt de strada, nu numai in timpul 
adunării Ekklesiei. 

In puţine decenii activitatea politică ajusese să fle o 
meserie si ocupaţie rentabilă nu numai pentru 
“demagogoi” sofisti, ci chiar pentru aceia care isi părăsiră 
ocupaţiile si meseriile descoperind viata uşoară si plina 
de distracţie a nouii profesiuni: politica 41 . In locul 
ocupaţiilor si meseriilor părăsite de cetăţenii heleni, 
pericles, deschise porţile tuturor streinilor din orient si 


41 “atenienii sunt foarte Înclinaţi a căuta lucruri noui. cu repeziciune fac 
planuri ciudate si sunt hotăriti să le pună in practică... sunt Îndrăzneţi si 
pe deasupra puterilor Înfruntă pericole chiar in contra oricărui risc... sunt 
diletanţi si gata de a părăsi tara, deoarece se gândesc că ieşind afară ar 
putea găsi câştiguri imediate si iară mult efort... mai ales de când “Demagogo 
Autokrator” aduse prizionieri din ţările subjugate care se dedicau la muncile 
părăsite de atenieni. Unii atenieni incepură să lupte pentru obţinerea noilor 
ocupaţii permise si Încurajate de Perikles: ne goţurile de cumpărare si 
sa nzărc â şclavilor . camataU. traficant!, schimburile de monezi streine . 
“SlCOfanUi" ( delatorii ). £i£. 


11 




















occident, spre saticfactia Aspasiei care avea posibilitatea 
să selecţioneze cele mai frumoase si mai “talentate” 
sclave, per care le punea la dispoziţia generalilor, care îl 
sprijineau pe “Strategos autokrator” (Perikles) si pe 
“demagogoi”, (principali şefi ai partidului democrat), 
care-1 secundau pe Perikles. 

Politica democratică condusă de Perikles ajusese sa 
denigreze si calomnieze mentalitatea aristocratică 
tradiţională (calificată de "agatos”, adica nobilă si bună), 
si să idealizeze a los “kakoi”, (indivizii care aparţineau 
vulgului). Situaţia se schimba, insa, când, se multiplicară 
partidele politice in asa fel, incat nimănui nu-i trecea 
prin cap sa-si mai amintească de partidul aristocrat, 
fărâmiţat, exilat si asesinati. Setea de imbogatire si de 
faimă ajunsese să orbească conştiinţele atenienilor în 
asa hal, încât după moartea lui Perikles (428 a. C.) noul 
“strategos autokrator”, Cleon . împreună cu “demagogoi” 
si ceilalţi şefi ai partidului democrat (popular) aspirau 
să introducă o “isonomia” (egalitate) radicală atât pe plan 
economic, material, social, cât si moral si intelectual. 
Tucidides, cu toată dorinţa de imparţialitate si 
obiectivitate pusă in istoria sa “Războiul Peloponesului”, 
nu poate evita să recunoască că in timpul democraţiei 
ateniene “curajul ireflexiv” a fost considerat în timpul 
democraţiei ca o curajoasă adesiune la politica 
poporului, iar prudenta era văzută ca laşitate...” 

După Cleon, democraţia ateniana fu condusa de 
pederastul Alcibiades (excroc si ateu), care detesta tot 
ce era “ arete ” y dispreţuia “ kalokagathia ”, era însă foarte 
bogat, si prometea sa reedifice “confederaţia helena sub 
şefia Atenei” 5 ’ Intr 'un discurs plin de inflăcărare, în fata 
mulţimii adunate in “Ekklesia”, Alcibiades promise noi 


Sl Din cauza Înfrângerii (in războiul cu Sparta), Atena pierduse aproape 
toate coloniile (“cleruchiile" din Mediterana). 


12 


cuceriri în Sicilia. Mulţimea îsi aminti de ambasadorii 
din Egesta cari aduseră din Sicilia şaptezeci de talanti 
de argint, crezu în afirmaţiile noului “strategos 
autokrator” in privinţa enormelor bogaţii si aurului in 
templele Siciliei. Zadarnic Nicias, un adversar politic 
(rămăşiţa a eupatrizilor) încercă să deschidă ochii 
mulţimii asupra pericolului. Cuvintele demagogului avură 
succes. Tinerii democraţi, rudele “representantilor” 
reuniţi în “Ekklesia”, înnebuniţi de entuziasm, ieşiră pe 
strada impodobita cu statuile zeilor si mutilară statuia 

lui Hermes. Democraţii erau convinşi ca puteau cuceri 

Sicilia si fara ajutorul zeilor ... 

înfrângerea democraţilor atenieni fu complecta si 
umilitoare 6 ’. Istoricul Tucidides descrie descurajarea, 
demoralizarea si deprimarea guvernului si vulgului 
democrat cu aceste cuvinte: “membrii adunării (Ekklesia) 
se umplură de revoltă si indignare contra oratorilor 
“ demagogoi ”. care sprijiniră idea expediţiei cu un 
entuziasm, ca si cum ei înşişi ar fî votat...” Rezultatul 
imediat a fost ca vulgul recunoscu incapacitatea si 
neştiinţa pentru a conduce destinul lui “ Polis ” atenian, 7 ’ 
recurgând la alegerea unei “magistraturi de bătrâni”. 
Erau zece bătrâni însărcinaţi să centralizeze iniţiativele 


6K I\iridides scrie: “Armat ateniană, stabilită in Catana se îmbarcă si navegă 
imediat spre Mesena, care trebuia sa fie cucerita cu ajutorul unor trădători 
aflaţi in cetate; dar complotul nu avu succes, deoarece Alcibiande fiind 
obligat de Adunarea poporului să părăsească funcţia de “Strategos 
autokrator", presimţind că il aştepta exilul, hotărî să trădeze “Ekklesia" si 
pe compatriot!, si informă pe siracuzanii din Mesena, că să contribuiască 
la înfrângerea tovarăşilor democraţi atenieni... (“Războiul din Pelopones", 
Cartea IV, 74, Tom III, pag. 83 (ediţia spaniola). 

71 Magistratura de bătrâni “se compunea din zece bătrâni care centralizau 
iniţiativele prezentate de persoanele interesate in salvarea lui “Polis" atenian. 
Avea scopul de a reforma, în sensul de a economisi banii cheltuit! fără 
scopuri nobile, si să aleagă o magistratură de înţelepţi în vederea hotăririlor 
viitoare" ( Tucidides . VIII, i, T. 3. p. 222. 


13 















acelora care prezentau propuneri pentru salvarea 
democraţiei ateniene. 

“Paideia” aristocratica bazată în “megalopsychia” si 
in “kalokagathia” fusese sustituită de partidele politice 
a unei democraţii menite sa cultive predicile izvorite 

dintro scara axiologica care imprastia generos toate 

libertăţile , cu promisiunea de a introduce fericirea si 
imbelsugarea tuturor oamenilor, dar mai ales acelora 
nevoiaşi si lipsiţi de instrucţie. 

Luptele politice reuşiră să creeze o nouă profesiune: 
demagogul sofist 81 . E vorba de o “meserie” care nu avea 
nevoie de o instrucţie sau de o cultura speciala. Atât 
Cleon cat si Alcibiades reprezintă prototipul oratorilor 
improvizaţi, care datorita activitatii politice se imbogătiră. 
Cleon . fiind foarte sărac când incepu cariera politică, 
când muri laşa cincizecide talanti... Burckhardt 
subliniază ca începând cu viata democratică Atena prinse 
gustul pentru tot ce era depravare, si se mândrea pentru 
faptul de a avea la dispoziţie un vocabular si un limbaj 
de o nemaipomenită bogăţie, mai ales pentru a exprima 
cele mai degradante situaţii si a le descrie fără jena... 

Politica a reuşit sa înlocuiască Paideia in scurta 
domnie a demcraatilor Perikles . Cleon si Alcibiades . 
Luptele politice reuşiră să ridice la gradul de “excelentă” 
capacitatea de îmbogăţire rapidă (sa ajungă la un 
“ eudaimon ” material). Si cu cât mai rapida si mai uşoară 
este îmbogăţirea cu atât mai mare este probabilitatea de 
de “a fi cunoscut”, respectat, stimat si “temut”. Cu atat 
mai mare este “ hvbris ” -ul care este forţa negativa a fiinţei. 
Are darul de a polariza toate constealtiile care aparţin 


81 Demagogul sofist e un maestru al artei de a convinge, sau de a presenta 
abominabilul ca un fenomen normal. Juisează si nu mai poate de satisfacţie 
când, întocmai lui Arquiloco . reuşeşte sa-si descrie viata si flinta sub cele 
mai degradante culori, amintind de faptele din copilărie si adolescenta cu 
lux de amănunte chiar actele de tradare comise si limbajul ireproduclfail ... 


14 


“ umbrei ”, adica a “întunericului”. întruchipează cele mai 
crude si sălbatice combinaţii izvorite din sfera 

Iraţionalului . Are mai multe interpretări, toate negative: 
superbia, ingamfarea, egolatria, invidia, orgoliul 

hemasurat, dispreţul fata de aproape, sentimentul de a 

pu putea fi intrecut nici invins de nimeni si de nimic ... 

Individul care sufre de “ hvbris ” cu toate trăsăturile egoiste 
si de egolatrie, in fond este un invidios patologic. Intuieşte 
flintele pe care le considera că îi sunt superioare din cauza 
“păcii interioare” (“euthvmia”). pe care el nu o poate 

obţine ... In literatura helena (mai ales in Homero, Sofocles, 
Euripide si Esquil) indivizii care cred ca poseda toate 
bunurile pământeşti si sentimentul de “ hvbris ” care-1 face 
sa se bucure când se gândeşte la uriaşele valuri de invidie 
a aproapelui, risca sa fie pedepsit de “Nemesis ” 91 . zeiţa 
care este însărcinată sa condamne tot ce se ridică in 
virtutea lui “hybris”. Viata politica in Helas in timpul 
democraţiei a perfecţionat un stil de desprestigiere a 
aproapelui prin atribuirea de defecte denigrante si 
calomnii, numai din simpulul motiv ca aparţineau unui 
partid rival, sau pentrucă nu se manifestau cu emfază, 
chiar făcând parte din aceias fracţiune de partid. Pe de 
altă parte, cu aceias uşurinţă si chiar pasiune, se cultiva 
obiceiul (care nu este neglijat nici astazi) de a idolatriza 
anumiţi “oameni politici” cu scopul de a conserva “flacăra 
vie” a credinţei în “partid” 101 . Cu cat mai mare este 


91 La “ Nemesis " ajută persoanele care se considerau Judecate pe nedrept, 
sau erau nefericite din cauza nedreptăţilor pătimite. Intervenea pentru ca 
acestea sa nu cada sub jugul disperării. 

101 “Dar idolii sunt iubiţi tocmai pentrucă sunt idoli, adică sunt imagini de 
lucruri iubite: chiar sunt iubiţi -până la un anumit grad- idolii cari reprezintă 
contrariul acelor buni si veneraţi, deoarece existenta unora este în mod 
dialectic unită cu aceia a celorlalţi, iar diavolul face să se simtă puterea lui 
Dumnezeu, y îndoiala asupra diavolului ameninţă credinţa în Dumnezeu”. 
(Benedeţto Prorpl 


15 



































fanatismul intr'un partid politic cu atat mai mulţi tind 
sa faca parte pentru a se beneficia de avantagiile obţinute 
in baza unitatii intre membrii , si pentru a atrage partizani 
“fabricaţi pe acelas calapod”" 1 . Toţi urmăreau 
îmbogăţirea rapidă si aspiraţia nemarturisită de a fi 
invidiaţi 121 . 

Decadenta democraţiei ateniene sa simtit în mod 
dramatic când luptele intestine pentru cucerirea puterii 
si a celor mai importante funcţii, împreuna cu poftele 
de îmbogăţire a “logographoi” ajunseră la un punct 
culminant, în preajma expediţiei lui Alexandru cel Mare, 
pentru ocuparea Atenei. Isocrate nu-si stăpâneşte 
indignarea când vorbeşte de demagogi si de sofisti: “Mă 
mir mult de faptul că nu v'ati convins încă de un adevăr: 
nu exista persoane mai contrarii al binelui public si a 
mulţimii decât aceia care îsi arogă rolul si dreptul de a 
conduce poporul ... aceia cari trăesc pe socoteala Forului 
si a diferitelor “adunari”, si care se îmbogăţesc in 
posturile pe care le au... cari nu fac altceva decât să 
asculte denunţurile si să le facă, să acuze pe alţii de 
excrocherii si să calomnieze, si chiar să inventeze intrigi 
si conflicte, pentru ca să aiba ocupaţii si posibilităţi de 
îmbagătire...” 131 . Chiar si Thcidide 141 nu-si poate stăpâni 
mânia si furia când îsi exprima oprobriul despre şefii 
partidelor politice, în special al partidului “popular”, 
amintind de Cleon . Alcibiades si Hiperbolo : “Aşadar 
uciseră pe un oarecare Hiperbolo, un atenian, un individ 


111 Xenofon . “Istoria grecilor". (“Republica Atenei"), Obras Maestras, Voi. I, 
Editorial Iberia, Barcelona, 1965, pag.269. 

,2) Jacob Burckhardt . “Historia de la Cultura Griega", Obras Maestras, 
Voi. IV, p. 287, Ediţie spaniola. Barcelona, 1974. 

131 Isdcrates . “Discursul cinci" (intitulat “social, sau de pace), Ed. Espasa 
Calpe, Argentina 1948, p. 148. 

141 Tbcidides . “Istoria războiului peloponez". Cartea VIII, 73. T. III, p. 293. 
Ediţie spaniola. 


16 


infam care fusese victima al ostracismului nu din cauza 
fricei care provoca puterea sau prestigiul lui, ci din cauza 
laşităţii si ruşinii care apărea ca stigmat pe “polis”... Pofta 
de cucerire a puterii, setea de onoruri, si ardoarea, care 
procedând din cele menţionate, pun stăpânire pe oamenii 
care încep să intre in jocul rivalităţilor în cadrul 
partidelor; căci adevărul este acesta: şefii de partide din 
diferitele “polis” (oraşe), chiar dacă fiecare se servea de 
cele mai frumoase si alese cuvinte - egalitatea poporului 
in fata legilor, sau un regim moderat si cult - in timp ce 
pretendiau să lucreze pentru binele comun, transformau 
puterea publică in mijloace de îmbogăţire”. 

Nu numai atat, ci mulţi ani, inainte, Herodot 151 scria 
cu sinceritate: “Democraţia, prin conducătorii pe care-i 
are nu are mult succes in toate naţiunile”. Si recunoaşte 
că “chiar înşişi atenienii, deşi îl respectau mult pe So- 
lon, după moartea acestuia, deşi juraseră in mod sol¬ 
emn ca vor respecta legile lăsate de Solon, isi dădură 
seama că nu se potriveau cu realitatea si aspiraţiile 
ateniene”. Acest lucru a contribuit ca să prefere 
aristocratiă, care după până la instaurarea regimului 
autoritar a lui Perikles 


151 Herodot “Los nueve libros de la historia", Ed. El Ateneo, buenos Aires, 
1968. III, p. 152 


17 





















PAIDEIA LEGIONARA 


“Si si-a realizat omul acela, coborit din 
munte, viata lui romaneasca, adanc, cu o 
frumuseţe si cu o autenticitate care a pus 
pecete pe veacul lui. Si a izbutit, zugrăvind 
pe scut un Arhanghel, după ingenuncheri 
prelungi pe lespedele bisericilor si ale 
temniţelor, după jertfe si schingiuiri. A 
izbutit sa stranga, cu braţele si ochii lui, 
vrerea tanara a Neamului, sa-i sape albie 
adanca si s'o lase sa curgă clocotind, prin 
veacuri, pana azi”. 

IORDACHE NICOARA 

“Acest om este un cerebral si sentimental 
totodată. Este raţional si mistic. E bun si 
dur. Blând si implacabil, voluntar si sauv, 
orgolios si modest, tenace fara sa fie rigid, 
idealist fara sa fie utopic, vizionar al 
potentelor latente ale Poporului Roman. De 
inalta energie spirituala si de extraordinara 
forţa fizica. Pedagog si conducător, răbdător 
si prudent, deşi de un temperament 
tumultuos, liber de pofte personale, 
predestinat a conduce mulţimile. Era un 
organizator obsedat de imperative 
spirituale, in marea lui putere de dragoste 
pentru ceilalţi oameni, pentru toate făpturile 
lui Dumnezeu, pentru animale si insecte, 
pentru culorile câmpului, pentru florile si 


19 


păsările lui Dumnezeu. Nesfarsita lui 
bunătate fata de copii si umili. Cum credem 
ca niumic mare nu s a făcut in lume fara 
dragoste, fara indoiala ca el era cel chemat 
la redeşteptarea Neamului Romanesc”. 

PUIU GARCINEANU 

“Căpitanul! Este o piatra de hotar; o graniţa. 
Sabie intinsa intre doua lumi. Una veche, 
pe care o infrunta cu bărbăţie, distrugand- 
o; cilta noua, pe care o creaza. ii da viata, o 
chiama la lumina. Figura lui in cuprinsul 
mişcării naţionale, dela razboiu incoace, 
apare ca o LINIE DE FOC , in jurul careia se 
rotesc toate evenimentele mari. El a fost 
conducătorul si animatorul. Todeauna pe 
poziţia cea mai inalta a frontului de lupta , 

plin de credinţa si hotarire, niciodată 
sovaelnic sau fugind de răspundere ... 

Predestinat la jertfe a trăit intens si 
sbuciumat. Existenta lui a fost plina de fapte 
si pandita de primejdii . A atins culmi, cum 
rar i-a fost dat cuiva sa dorească, si a coborit 
adâncuri, din care numai puterea lui 
Dumnezeu, in care credea asa de tare, l-a 
scapat... A mers de mana cu vremea, 
primind cu zâmbetul pe buze si batjocurile 
si laudele. 

Iubitor al luptei, vitejiei i-a inchinat tot 

rostul . S a dat tot Mişcării, dar el n'a cerut 
nimic! II doreau duşmanii răpus si el tot 
mai tare s^a inaltat! CĂPITANUL: Gând. 

hotarire. acţiune, vitejie, viata! 

ION BANEA 


20 


“Sa ne unim cu totiii, bărbaţi si femei, să ne 
croim nouă si neamului nostru altă soartă. 
Se apropie ceasul de înviere si mântuire 

romaneasca. Cel ce va crede, cel ce va lupta 

si suferi, va fi răsplătit si binecuvântat de 

neamul acesta . Vremuri noi bat la porţile 
noastre. O lume cu sufletul sterp si uscat, 
moare si alta se naşte: a acelora cu sufletul 
plin de credinţa noua, fiecare isi va avea 
locul său, nu după şcoala, nu după 
inteligenta, nu după stiinta, ci in primul 
rând după credinţa sa si după caracterul 
sau”... “In sate, când cantam sau vorbeam 
oamenilor simţeam ca pătrund in acele 
adâncuri sufleteşti nedefinite, acolo unde 

politicienii, cu problemele lor de împrumut, 

nu putuseră sa pogoare. Aici . IN ACESTE 

ADÂNCURI. AM ÎNFIPT RĂDĂCINILE 

MIŞCĂRII LEGIONARE. Ele nu vor mai 

putea fi scoase de nimeni... Acea ce 

odinioară era zăcământ instinctiv al 

neamului , in aceste momente se reflectează 
in conştiinţe, CREIND O STARE DE 
UNANIMA ILUMINAŢIE, intalnita numai in 
marile experienţe religioase. Aceasta stare 
de drept s'ar putea numi: o stare de 
ECUMENICITATE NAŢIONALA” (PL; p. 
334, 365m 367). 

CĂPITANUL 


21 





























Educaţia legionara făcută in cuib, in taberele de 
munca, in marşuri, in şcolile de cadre, in temnite, si 
lagare, este intarita si imbogatita cu “momentele tăcerii”, 
si a “legii tăcerii” (care se practicau atat in Frăţiile de 
Cruce cat si in viata cuiburilor). Tacerea ajuta la 
intalnirea cu pacea care prilejuieşte intelegerea de sine. 

In emul 1935, când aparu “Pentru Legionari” ne-a 
impresionat adanc pagina in care Căpitanul ne ilumina 
intimitatea pentru a avea apoi curajul de ne descoperi 
penumbrele si umbrele. Afirma ca pentru a birui 
duşmanii patati de pacate si inmoralism, “trebuie sa ne 
stârpim intai propriile noastre pacate” ...dar pana sa ne 

ocupam de defectele neamului - continua Căpitanul- sa 
ne ocupam de propriile noastră pacate ” 11 . En realidad, 
aceasta era lupta cea mai grea care se dadea atunci si 
acum (si mai incolo...): lupta impotriva egoismului si a 
egolatriei . Daca individul s 'ar decide sa diminueze uriaşa 
dragoste de sine, in mod magic - aproape - ar reuşi sa se 
apropie cu mai multa intelegere si afecţiune de aproape... 
Acest lucru, aceasta lupta o poate da numai acela care e 
conştient de beneficiile spirituale pe care le obţine. 

Cred ca unul din sfaturile mai inaltatoare si mai 
nobile pe care ni le-a recomandat Căpitanul a fost acesta: 
in tăcere sa dam uriaşa lupta impotriva egoismului si a 
ambiţiilor deşarte ... împotriva desărtăciunii . sau “gloriei 
deşarte”. Contra aceia ce sfanţ Bernard de Clairvaux 
numea: “Superbia est appetitus propriae excellentiae” 2 ’ 
iar Radu Gvr o descria in sonetul “Desartaciune”: 


" “Ţineam şedinţe ore integri si flecare spunea celuilalt defectele pe care le- 
a observat. Si căutăm sa facem sforţări pentru a ni le Îndrepta. Era o 
problema delicata căci asa e făcut omul : nu-si asculta cu inima uşoara 
propiile defecte"... (F L. pl94) 


22 


“Desartaciune, mare jupaneasa, 

Iti slugărim, incovoiati din sale, 

pentr 'un surâs si-un sfârc de bici mai moale, 

sau pentr 'un blid de fiere ticaloasa. 

Ne căciulim, argaţi ai curţii tale, 
pupandu-ti, ploconiţi pe langa masa, 
ciubotele si poala de matasa 
si mana cu bratari si cu opale. 

“Si când, cucoana cruda si fudula, 
râzând ne-alungi din curtea ta desarta 
c'un pumn de lacrimi plata de căciulă, 

Ingenunchiem in pulbere, la poarta 
si lacomi de robie nesătulă, 
cerşim din nou garbaciul ce nu iarta.” 

Educaţia legionara este asemanatoare cu “ Paideia " 
aristocraţiei spirituale din Atena secolelor 1100-400 a.c.. 
Superioritatea legionarismului asupra “Paideiei” se 
revelează în caracterul profund creştinesc si in aspectul 
anagogic. Aristocraţia ateniană nu s ar fi corupt, daca 
nu ar fi degenerat în secolul cinci a.c., si nu s ar fi lasat 
influenţaţi 31 de viata plina de frivolităţi si destrăbălări 


21 Sfântul Bernard continuă: “Haec in species duas dividitur, in caecam et 
van am superbiam. Quae quidem et allis nominibus appellari possunt 
“contumatia et vanitas. auarum prior intteligentiae. p osterium voluntaiis 
yj flum est” - 

31 In circularile trimise. Căpitanul sublinia mereu faptul ca: “legionarii 
trebuie sa fie elemente corecte in viata publica si particulara... Vor avea tot 
timpul si pretutindeni o tinuta de inalta demntate; o sobrietate desobita in 
toate manifestările, chiar si cele mai intime (la masa, in grupuri, in familie)... 
Se vor obişnui cu o “viata aspra, severa, austera, “pentruca acesta este 
drumul inaltarii“. “Comoditatile. Îmbuibare luxurile, frivolitatea, indica 
drumul decăderii naţiunilor**... (Circulari, p. 166). 


23 




















impuse de libertăţile pretinse si practicate pe scara 
întinsă de democraţi, la îndemnul sofiştilor demagogi. 
Aristocraţia spiritului introdusă de Corneliu Zelea 
Codreanu si Moţa , este superioară “Paideiei” si pentru 
faptul de a considera martiriul ca o condiţie irevocabila 
pentru autenticitatea trăirilor. 

Acceptarea senina a suferinţei si a morţii este una 
din condiţiile fundamentale pentru ca un român să se 
considere ca face parte din Legiune, iar in mod paralel 
legionarii trebuie să se obişnuiască cu o “viată aspră” si 
să se “oblige” a fi severi cu ei insisi in toate privinţele, 
începând de la tinuta si gesturi” (R Leg. p. 362). 

Legionarii nu se dau inlaturi de la primejdii, greutati 
si pericole, deoarece ştiu ca acestea îi permit să urce 
“ drumul înălţării ”. Evită si combat luxurile, comoditatile, 
imbuibarea, destrăbălările, si tot ce ar putea duce spre 
decăderea spirituală. Intro şcoala de sobrietate, 
seriozitate sî austeritate se va forma “noul cavaler”, noul 
tip de roman, legionarul! “Pentru a fi biruitori, trebue să 
incepem prin a ne birui pe noi. A ne birui, infrangand in 
noi orice dorinţa, orice veleităţi deşarte. ORICE POFTA 

DE MĂRIRE . ORICE INTERESE PERSONALE” 
(Circulari, p. 218/19). 

Paideia helenă a decăzut si s'a degradat când a 
acceptat sa intre in jocul democraţiei, adica a asistat 
complăcută la degradarea valorilor spirituale si morale 
numai ca să întârzie victoria partidelor politice insufletite 
de sofisti, “demagogoi” si “logographoi”. Ofensiva 
grupului simist PENTRU A POLITICIANIZA 
legionarismul este un semn de încercare a degradării 
esenţelor. Se sprijină pe enorma autoritate morala si pe 
cutremurătoarele jertfe ale Căpitanului, Moţa, Marin, si 
a miilor de legionari pretinzând si bazându-se pe uriaşul 
prestigiu a elitei legionare să edifice o castă de 


24 


politicieni 41 : lata ce spune Căpitanul: “Din aceasta mare 
lupta legionara va ieşi o noua aristocraţie româneasca. 
In cariera ei nu se va pune baza nici pe bani, nici pe 
avere, nici pe haine, ci pe calitatile sufleteşti, pe virtute: 
y/V FI O ARISTOCRAŢIE A VIRTUŢII... Deci, in ultimă 
analiză, problema care se pune azi poporului roman si 
de care depind toate celelalte, este înlocuirea acestei elite, 
cu o elită naţională, avand ca baza: virtutea, iubirea si 
jprtfa pentru tară, dreptatea pentru popor, cinstea, 

piunca. ordinea, disciplina, mijloacele loiale si ONOREA. 

(PL. p. 391)... Cine fixează pe fiecare la locul sau in cadrul 
elitei si cine cântăreşte pe fiecare? Cine constata 
selectiunea si dă consacrarea membrilor elitei noui? 
Răspund: elita precedenta . Aceasta nu alege, nu numeşte, 
ci CONSACRA pe fiecare la locul pe care s a ridicat singur 
prin capacitatea si valoarea lui morală . Consacrarea o 
face şeful elitei consultându-si elita. Deci o ELITA 
NAŢIONALA , trebue sa aibă grija de a-i lăsa o elită 
moştenitoare. O elita înlocuitare. Dar nu bazată pe 
principiul eredităţii sociale aplicat cu cea mai mare 
strictete... Principiul eredităţii nu este suficient în sine. 
După principiul selectiunii sociale, primenită necontenit 
cu elementele din adâncurile naţiei, o elită se păstrează 
totdeauna viguroasa . Farsă istorica a fost aceea că acolo 
unde s'a creiat o elita bazată pe principiul slectiunii 
aceasta a părăsit de a doua zi principiul care i-a dat 
naştere, inlocuindu-1 cu principiul eredităţii si 
consacrând sistemul nedrept si condamnat al 
privilegiilor din naştere. Ca o protestare împotriva 
acestor greşeli, pentru inlăturarea unei elite degenerate 
si pentru abolirea privilegiilor din naştere, s'a născut 
democraţia. Părăsind principiul selectiunii a dus la o 


41 “Pentru Legionari", p. 392. 


25 


























elita falsa si degenerată, i a r aceasta a dus l.a rătăcire a 
democraţiei... Dar dacă o naţiune nu are o adevarată 
elita, prin care s'o poata fixa pe a doua? Răspund 
printr'o singura frază, care cuprinde un adevar 
indiscutabil... In cazul acesta elita se naşte din raş bQiul 
cu elita degenerată sa u falsa. Tot pe principiul 

selectiunii ” 51 . 

Activităţile politice (democratice) se desfasoară în 
baza convingerilor ideologice, cari in mod fortat se 
însoţesc de complicata constelaţie de sentimente si 
emoţii. Agitaţiile de tip emoţional, în situaţie de 
competiţii, termină prin izbucniri de mânie, insotite de 
ură, tot felul de resentimente si obsesiuni (cu idei fixe de 
răzbunare sau anichilare a adversarului ocazional). 
Individul, transformat in “ homo politicus ". în vâltoare 
activităţilor de agresiune si aparare cu “adversarii”, chiar 
dacă aparţine unui nivel de instrucţie universitară si se 
dedica profesiunii cu tenacitate si seriozitate, cu timpul 
simteste că activitatea intelect ivă îi este scurmată 
Împestriţată cu gânduri, idei si intenţii care nud 

aparţinură înainte de a se “p oliticianiza”. Viata lui mintala 
o simte bântuita de ciudate furtuni si, uneori, potopuri 
cari obişnuiesc sa-1 sgudue dând naştere la gânduri 
năstruşnice si nesăbuite. Isi da seama poate cu o 
dureroasa surpriză - ca interioritate îi este vizitată in 
mod surprinzător de unele ambiţii (cu totul noui), care 
mai de care, mai năstruşnice. 

Nu-si dă seama cum si când a apărut -asa din senin- 
dorinta de a fi mai “admirat”... Ceva mai mult! Poate că 
nici nu-i trece prin cap să definiască acest nou “senti¬ 
ment” sau ciudata “stare afectiva” care începe sa 
centralizeze tot mai mult interesul, curiozitatea si 


51 “Pentru Legionari", p. 392/3) 


26 


dorinţele in pofta de a cuceri noui obiective pentru a fi 
admirat mai mult si invidiat tot mai mult... Poate că, asa 
cineva, (soţia, fratele, tatăl sau prietenul) fără să vrea, 
intr "o conversaţie banală îi aruncă “vorba”: “nu fi atat de 
a rogant !” 61 Abia atunci se cutremura, deoarece trebuie să 
recunoască că are “ o umbră ”, sau ca a devenit o umbra... 

Conştiinţa existentei “ umbrei ” 71 nu l-ar deranja prea 
mult pe arogant, deoarece o considera “pozitiva”, adica 
“prietena” si “bună insotitoare”, ceeace il stinghereşte 
este faptul ca cineva l-ar putea “descoperi” si cu aceasta 


«i Figura arogantului exista pretutindeni. Nu are naţionalitate, nici 
profesiune definita, nici etate... Aro gantul nu-i conştient de uşurinţa cu 
care e "descoperit" de mediul in care traeste, deoarece este convins ca-1 
“poate insela”, adica poate simula. E convins ca din cauza calităţilor 
superioare si a insusirilor innascute capacit atea lui de a simula si Înşela 

intrece cu mult persoanele care il inconjoara. Arogantul se insoteste mereu 
de invidie si vanitate . 

Aroganta mai are un "ingredient": e vorba de LĂCOMIE . E nesăţios de 
laude si de admiraţiile ambiantei. VANITATEA nu-i permite sa recunoască 
calitatile ALTORA . Suferă când e obligat sa sublinieze meritele egalilor . 
Când aminteşte succele inferiorilor o face cu evidenta atitudine de 

“generozitate" ... 

71 In secolele VI si V a. C., se identifica " Hvbris " cu superbia. îngâmfarea, 
egolatria deliriul grandoare!, iar după ce Perikles reuşi sa Învingă ultimele 
rezistente a aristocraţiei, acordând numeroase drepturi si privilegii vulgului, 
acesta, în dorinţa de a se asemăna in totul cu fosta elită, Încurajat de 
“logographoi" (scriitori de discursuri contratati) si “demagogoi" începu să 
exteriorizeze " hvbrlsul " atat in “agora", cat si in ekklesia, areopag, si celelalte 
locuri de adunare. Tdcidides . in monumentala sa “Istorie a raboiului cu 
Sparta", ne descrie un cutremurător exemplu de gradul de “hybris” care 
se instăpâni pe expediţia militară si marina “democrată" -ateniana când 
ajunse în fata portului insulei Melo, si dădu ultimatum-ul: “acceptat! sa fiţi 
vasalii nostrii sau vă nimicim"! Trimişii micei garnizoane (nu avea mai 
mult de o mie de soldaţi) cerură ca să fie recunoscuţi ca "neutrii". " Hvbris " 
-ul liotei “democratice" se manifestă cu un răspuns de care însusi Înţeleptul 
Tbeiritries trebuie să se fi cutremurat de oroare si scârbă: “Nu, deoarece 
dusmania voastra nu ne păgubeşte nici nu ne periclitează atat de mult 
Cum s ar intampla daca ati fi prietenii nostrii ..." (TbCldlde. “Historia de la 
guerra del Peloponeso", Biblioteca Clasica, Madrid, 1967, Tomo II, Libro 
V. 95, pag. 347). 


27 







































nu ar mai putea justifica superbia. Oricine si-ar putea 
da seama că superbia este o simplă mască care ascunde 
atitudini si fapte irelevante. Frica de a nu reuşi să se 
menţină in permanenta simulatie si faptul că adversarii 
politici ar castiga teren demostrând că trăieşte pe baza 
ficţiunilor, îi produce angustia vinovatului pe cale să fie 
descoperit si ironizat sau luat în bătaie de joc. 

Politicianul are nevoie de un anturaj care sa-i dea 
“siguranţă”, adică sa-1 sprijine cu aprobarea si -mai ales 
cu admiraţia. Nesiguranţa si înfricoşarea care se 
înstăpânesc cu nespusa uşurinţă în intimitate din cauza 
lipsei de trăiri spirituale, încearcă să le atenueze cu o 
pletorică activitate bazată in constante interacţiuni cu 
“prietenii”, admiratori, partinici, sau adepţi, cărora le 
insufla încredere si curaj. Iar când observă că pierde 
mulţi camarazi, (cums'a intamplat cu Horia Sima după 
ruşinosul adulter, din 1952, unde l-au părăsit optzeci la 
suta din legionari), reuşeşte să menţină mica unitate 
care-1 mai urma printr'un “slogan” improvizat în 
ardoarea discursului (după ce află de nouii camarazi 
care-1 părăsiră): “ Cu cât vom fi mai putini, cu atât mai 
tari !” Evident, se simtia foarte sprijinit de câţiva camarazi 
din Franţa. Conta mult pe Bradescu, care edita o mică 
revistă lunară si - paralel - conducea “garnizoana” Paris 
(care conta cam cu 20 de membrii). Brădescu scrisese 
si câteva broşuri cu conţinut legionar iar Sima, cred că-1 
considera un fel de “delfin”. In una din călătoriile făcute 
pentru a da conferinţe, m'am oprit la Paris. Sima îmi 
recomandă să iau parte la o şedinţa a cuibului legionar 
din Paris. Brădescu, încântat, m'a invitat cred într'o 
Sâmbătă după masă. Erau cam 8-9 membrii intre 20 si 
40 de ani. Aşteptam să asist la o “şedinţa” model, in 
virtutea informaţiilor primite dela Sima. 

Dat fiind că în una din broşurile scrise de Bradescu 


28 


acesta analiza importanta educaţiei legionare în cuib, 
eram curios să constat gradul si esenţa educaţiei pe care 
reusise Bradescu să introducă in membrii cuibului 
“model”. 

Şedinţa fu deschisă după cel mai ortodox model 
căpitanesc: la strigătul de “camarazi” toti ne ridicarăm 
in picioare, in poziţie de drepţi. Cu braţul întins am 
repetat: “Sa ne rugam lui Dumnezeu!”, etc. etc. După 
jurământ, Bradescu dădu cateva vesti si informaţii prim¬ 
ite del Comandantul Sima. 

Surpriza veni după aceste informaţii. Bradescu dădu 
cuvântul unui membru al cuibului care analiză un articol 
dintr o revistă franceza. Alt membru comentă conţin tul 
revistei “totalite”, apoi se trecu la dezbaterea situaţiei 
politice din Franţa si din lume. Şedinţa se închise după 
exact o ora de “dezbateri” de politica internaţionala”, fără 
cântece si fără nici o dezbatere asupra temelor de 
educaţie legionară si de analiza a unui conţinut, cât de 
scurt, a cărţilor de căpătaiu: Pentru Legionari, Circulari, 
etc. etc.. Şedinţa “model” a grupului simist din Paris mi-a 
făcut impresia ca era o parodie. In nici un moment nu 
s a încercat măcar să se abordeze o problemă de natură 
spirituală de educaţie legionară, filozofică sau religioasă! 81 . 

Metodologia educaţiei întrebuinţată de Sima se baza 
mai curând pe “dialog”, adică contactul personal. Numai 
când era vorba de reuniunile dela Majadahonda le vorbea 
camarazilor, fără să ajungă la “dezbateri”. Era obişnuit 
cu “discursul” în fata auditoriului, sau conversaţia “între 
patru ochi”. 

Conversaţia dela “om la om” se baza - în general - în 


81 Ml-a atras atentia faptul ca Bradescu, care lsl inoculase o buna porţiune 
de “Hybris" de la Comandantul Sima. nici nu a schitat o Încercare macar 
de a comenta rezultatul “şedinţei model”. 


29 






“iscodire”. După chestiunile generaţie, Sima trecea la cele 
“personale”. Asculta cu mult interes “ce spuneau” alţii 
despre el, si ce păreri avea interlocutorul ocazional de 
“alţi” membrii, sau de situaţii specifice. 

Avea un dar special de a inocula subordinatului 
credinţa că acesta era foarte important în Mişcare si, ca 
eventual, era mai important decăt îsi inchipuia el însusi 
sau decăt era considerat între ceilalţi camarazi. Ii asigura 
că “făceau parte din cercul cel mai strâns legat cu 
dânsul... Aceştia, involuntar, transmiteau celorlalţi 
aceias senzaţie ca făcând parte din voinţa si indiscutibila 
încredere a Comandantului 91 . 

Una dintre ideile “cheie”, transmise camarazilor din 
Germania (in parte prin Petrascu, in parte prin şefii de 
cuiburi care luau contact periodic cu Sima) era 
importanta “ eroismului de durată ". Această virtute pe 
care Căpitanul si Gh. Gh. Istrate ne-o inculcase cu mulţi 
ani înainte, pentru a nu ne descuraja când ne ameninţau 
duşmanii cu prigoane si arestări. Comandantul Sima o 
transformă schimbându-i semnificaţia: eroism de 
durata 10 ' era “capacitatea de a-1 asculta mereu pe Sef, 
adica pe Sima, si a nu se descuraja, ci a-1 urma mereu... 

Numeroşii ani in exil si activitatile stereotipate ale 
fiecăruia dintre camarazi, au uşurat oarecum inocularea 
in intimitatea anumitor camarazi unele scheme de 
gândire cari au sădit in organismul psiho-mintal 


9) Am avui ceste impresii in conversaţiile si contactele cu Tăvi Roşu, Lica 
Popovici, Borobaru, Stoicanescu, Ilie Olteanu, Bradescu, Tr. Popescu, 
Chioreanu, Gh. Costea, Verca, etc.. 

101 Intr'o seara, la Rostock, la o întrunire cu camarazii cuibului care-1 
conduceam, [Leonties, Rachmistriuc (Dr. Ronnett), Neaga, Zus, Antonovici, 
Hoinic, Stratescu] unul dintre camarazi, când veni vorba de tema 
“eroismului de durata” afirma: “Aceia ce facem noi aici nu este nici luptă, 
nici jertfa... Nu-i nici un eroism să ai o viată regulată: muncim, mâncăm, 
dormim... Căpitanul ne vorbeşte de alt “eroism de durată”... 


30 


obişnuinţe de caracter denigrant. Personalitatea trufaşă, 
arogantă si auto-suficientă a Comandantului Sima - în 
mod involuntar, probabil -, a reuşit să molipsiască pe 
colaboratorii mai intimi, chiar dacă aceştia nu si-au dat 
seama că-si însusesc fără voie o doză de “ hvbris " care le 
desfigurează personalitatea. 

Caracterul superb, îngâmfat si arogant al 
Comandantului s a evidenţiat - mai accentuat poate 
pentru întaia oară - cam in jurul anilor 1949-1952 1 ". 
Evenimentul mi-a fost relatat de ing. A. Răută si confirmat 
puţin mai târziu de George Uscătescu. Sima aflase ca 
Mircea Eliade trebuia să plece la Paris si în alte oraşe 
occidentale pentru a da conferinţe. Ştiind că Răută era 
prieten, l-a rugat sa-i aranjeze o întâlnire pentru a discuta 
o chestiune de mare importanta pentru români. Mircea 
Eliade acceptă, si amână alte obligaţii pentru a merge la 
întâlnire. Răută îl insoti pe Eliade pănă la locul stabilit 
pentru întâlnire. Mare i-a fost surpriza când la locul de 
întâlnire. Sima stătea de vorba în mod agitat cu un 
camarad din Germania. Răută ceru scuze lui Eliade si 
se apropie de Comandat pentru a-i comunica că mult 
aşteptatul profesor si avant sosise. Sima se apropiă si-i 
şopti: “Spunei să aştepte deoarece Preşedintele 
Consiliului de Miniştrii de la Viena” îl va primi când 
termină cu cam.X! 121 . 


1,1 Nu-mi amintesc data exacta. Rauta mi-a relatat faptul pentru a-si justifica 
indepartarea de Sima, odata in Madrid, cu ocazia unei conferinţe pe care 
am tinuto in Institutul de Psihologie Aplicata a Universităţii Centrale. De 
cate ori aveam ocazia, incercam sa contribuiesc la unitate tuturor 
legionarilor. Rauta insa, se pare ca mai avea si alte motive de distanţare de 
Comandantul Sima. 

121 “Superbia est appetitus propriae excellentiae. Haec in species duas 
dividitur, in caecam et vanam superbiam. Quae quidem et allis nominibus 
appellari possunt contumatia et vanitas, quarum prior intelligentiae, 
posterium voluntatis vitium est”. (Sfanţul Bemardo de Clairvaux). 


31 










Situaţia penibilă pentru Răută fu atât de evidentă încăt 
Mircea Eliade îl linişti spunându-i că mai are ceva timp, 
deşi avionul pleca la o anumită oră si nu-1 putea aştepta... 
Totuşi lumea legionara care il stima si iubea pe Mircea 
Eliade se solidariză cu gestul de înţelegere a savantului 
si, in acelas timp il dispretui pe Comandantul Sima. 

Influenta nelegionară exercitată de Comandantul 
Sima în inimile legionare s'a constatat în mod special 
în comportamentul “politic” a colaboratorilor, mai de 
seama 131 . In multe manifestări verbale (si unele scrise) 
Comandantul Sima a subliniat nevoia unei stricte disci¬ 
pline evitând sa sublinieze ca aceasta este si trebuie sa 
izbucnească din dragoste si prietenie 141 . Credea ca 
simplele izbucniri de manifestări de aparentă bucurie 
pe care le arăta când il vizitau subalternii erau suficiente 
pentru ca impresia lăsată să aiba pecetea nestearsa a 
permanentului. Shellev credea ca corpurile distanţate 
se puteau uni in mod intim cu sufletele imprastiate 
permiţând creativitatea 151 si in acest fel se ajunge la 
compenetratia sufletelor: un suflet înlăuntrul altui suflet, 
si manifestă aceasta ideie in aceste versuri: 

“And every motion, odour, beam, and tone, 

With that deep music is in unison: 

Which is a soul whithin the soul - they seem 
like echoes of an antenatal dream”. 


131 Ma refer. In primul rând, la “şefii de regiuni" (Franţa, Germania, Spania, 
SUA, Canada, America de Sud, Australia) 

141 Atât in "Pentru Legionari", cat si in “Circulari", Cărticică Şefului de Cuib. 
si in "Cartea Frăţiilor de Cruce" se subliniază importanta prieteniei intre 
legionari, camaraderia se bazeaza in primul rând pe prietenie, căldură 
sufelteasca... De altfel nu ar exista camaraderia nici "Momentul Prieteniei"... 
151 Aceasta teorie sau "viziune" o numeşte Shellev “Epypsychidion' (care ar 
însemna “lumea ca compenetratie"). 


32 


In conversaţiile de ton amabil si prietenesc cu intimii 
colaboratori Comandantul Sima reuşea sa se filtreze in 
intimitatea lor, ajungând să strecoare in atitudinile lor 
mintale si în ideile lor avantajul de a detecta convenienţa 
de se impune si a domina pe subalterni sau persoanele 
neincadrate, prin atitudini de autosuficienta si, in 
anumite ocazii, chiar de arogantă (“Hybris”), si, in acelas 
timp, obiceiul de a nu renunţa la iscusinţa de strecurare 
a adulării si flatării servile. F. Bradescu in mica revista 
“Polemica” încercă să precizeze si să sublinieze mereu 
punctele de vedera a lui Sima, voind sa reprezinte “aripa 
dreapta” a Mişcării simiste. Intrunul din numerele 
“Polemicei” il atacă pe Mihai, fostul rege. Sima se supără 
Ceilalţi doi “aghiotanti” din Paris, intervenira, iar 
Brădescu se văzu obligat să rectifice atitudinea si să 
recunoască “gaffe”. In “rectificare” Bradescu recunoscu 
gresala, scuzându-se în mod servil în fata lectorilor. 161 

Pe Sima îl interesa aspectul politic, in primul rând . 

“Proectul Politic” a Comandantului era să se întoarcă 
biruitor cu regele Mihai. Nu interesa faptul că acest rege 
era un simplu demagog, ca si întreg aparatul politicianist 
care îl inconjura. Ideea fixa era: să fie din nou 
Preşedintele Consiliului de Miniştrii si să instaureze nu 
regim semi-legionar si semi-simist cu cei 25% de 
camarazi cari il urmară după dezastrul inmoralitatii 
comise, chiar în contra Mişcării Legionare rămase 
credinciasă Căpitanului si martirilor! 

Ambiţia, superbia si nemăsurata poftă de a cuceri 
puterea prin lupte politice le-a transmis si Şefilor de 


181 Legionarii care-sl amintesc de timpurile de glorie legionara (mai ales 
1935-38) si de Înalta linie morala care caracteriza scrisul legionar (Ziare, 
reviste, cârti), nu pot sa evite comparaţiile. Nici un Moţa, Banca, Marin, 
Garciuneanu. Nae Ionescu, Braileanu, etc. etc., etc. nu ar fi putut ajunge in 
situaţia “delfinului” Faust Bradescu. 


33 







regiuni, împreună cu “Epihairekakia” (adica bucuria si 
fericirea simtita de omul “hybrid” când asistă la durerea, 
suferinţa si pierderile ireparabile ale aproapelui). Voi cita 
unul din numeroasele exemple de desfigurare sufletească 
suferită de un camarad 171 in Germania, istorisită de 
fostul FDC-ist si camarad de lagăr la Rostock si 
Buchenwald. E vorba de camaradul A. Negoescu, un 
tânăr (in acea vreme 1941-1945) inteligent, foarte 
muncitor si de inaltă tinuta morală. După razboiu plecă 
in Australia, si datorită inteligenţii si calităţilor înnăscute 
ajunsese la o poziţie socială si economică ridicată. Cartea 
“O jumătate de veac (1941-1991)” conţine amintirile 
evenimentelor trăite în lumea legionară si nelegionară. 
Câteva pagini înainte am citat nu dramatic eveniment 
istoric petrecut acum două mii patrusute si ceva de ani, 
in insula Melo (marea Egee). Tucidides subliniază 
atitudinea si răspunsul “strategului” al marinei de 
războiu ateniene, dat trimisului micei garnizoane a 
insulei Melo, in care se vedea con meridiană claritate 
aroganta, “Hybris” -ul, voinţa evidentă de a umili pe cel 
slab (pus in imposibilitate de a se apara) si, mai ales, 
“juisarea”, sau plăcerea morbidă ce o simţi când il biciui 
cu nemaipomenită cruzine răspunsul dat solului micei 
insule Melo: “ Nu acceptam neutralitatea nici prietenia 
voastra. deoarece dusmania voastra nu ne păgubeşte ni 


17 > “La Rostock, Gudi, Chircu si Huleva, erau cam singurii dintre Macedoneni 
ramaşi in tabara lui Sima si relaţiile sale cu ei au fost mereu amicala . Din 
acest MOTIV AM VRUT SI DE DATA ASTA SA MA OPRESC SA=I ZIC 
BUNA ZIAU. Fara sa ştiu ca vremea il transformarse si pe el. l-am salutat 
prieteneşte, dârei tăia mai departe nişte ceapă pe un tocător si nici nu a 
răsnuns la salutarea mea . Am văzut imediat că ceva se întâmplase cu el 
fără să-mi pot explica ce putea sa fie... i-am zis : “Mai Chircule, se vede 
treaba că asa aî învătat în restaurantele legionare, să tai ceapa fără s'o 
cureţi si acu vrei să introduci obiceiul si la Nemţi... “A. NEGO ESCU: 1Q 
jumătate d e Veac". 263 pagini, pag. 157- 


34 


nu ne periclitează ATAT DE MULT CUM S AR INTAMPT.A 

DACA ATI FI PRIETENII NOSTRII !” După care urma 
anichilarea totala a populaţiei masculine (cu exeptia 
copiilor pana la 13 ani, si vinderea femeilor ca sclave. 

Si acum peripeţia lui Negoescu: “...m'am dus sa-1 
vad pe Sugă. Când am sunat la apartamentul cu numele 
lui, a apărut o doamnă. Presupunând ca era soţia lui, i- 
am spus cine eram si că voiam să-i zic “Bună ziua”. M 'a 
poftit înlăuntru, unde cetateanul Sugă stăteă la masă. L- 
am salutat ca pe un cunoscut vechi, dar el s a uitat la 
mine Iară să se scoale SAU SA ÎNTINDĂ MANA 181 . Vazand 
asa ceva, dar neputând să-mi explic atitudinea lui, m 'am 
scuzat de întrerupere si le-am întors spatele, 
îndreptându-ma spre use. Deabia la Freiburg am aflat 
de la Mitica Popa de cauza schimbării : HORIA SIMA îl 
numise reprezentantul lui in Germania . Astfel ştia pre¬ 
cis de atitudinea mea si mă considera duşman . Exact 
cum fusese Chircu la Obersdorf ” 191 . 

Frapanta asemănare exista numai intre fenomenul 
psiho-mintal trăit de “strategos ul” flotei ateniene si Dr. 
Sugă, şeful politicei simiste din Germania: in ambele 
cazuri “Hybris” -ul reuşi sa desfigureze nu numai bunul 
simt, ci intreaga viată afectivă, cu consecinţele imediate a 
degenerării scării axiologice. Era vorba de un fel de 


181 Atât Sugă cat si Ne goescu (si autorul acestor rânduri) fura Internat! in 
lagarul de munca din Rostock (din Martie 1941 pana in Decembrie 1942, 
iar Începând cu aceasta data am fost internat! la Buchenwald, pana in 
Sept. 1945) 

191 Episodul " Chircu " l-am menţionat in pagina anterioara. Luasem 
cunoştinţa si de alte dureroase cazuri care avură loc si in Statele Unite. 
Franţa si Spania. Represintă însă, dramatice excepţii de desfigurare a 
intimităţii a acelor camarazi, cari, orbiţi de pasiunile politice (promiţătoare 
de glorie si succese) uitaseră de toata educaţia legionara, de legile onoarei, 
cinstei, integrităţii morale, demnităţii, corectitudinii, austeritatea, 
camaraderia si dragostea legionara. 


35 


























“ Epipsvchidion ". adica de infiltrarea “ umbrei ” Jung- iene 
in “celalalt”, transmiţând, insa- in loc de creativitate 
- veninul “hvbris-ului" - cu insolenta, neobrăzare, cruzime 
mintală si plăcere morbidă de a-1 vedea pe celalalt învins, 
îngenunchiat, umilit si simţind un profund dispreţ, 
amestecat cu o bucurie imensă la gândul că suferinţa si 
durerea celuilalt nu au frontieră (“epihairekakia” lui 
Aristoteles). 

Un trist si dramatic caz de “politicianizare” (sau: 
“politicanizare”) s 'a intamplat in Barcelona (Spania), acum 
vreo 25-27 de ani. In Buenos Aires trăia un camarad 
muncitor, mecanic, fost sef a unui sector al Corpului 
Muncitoresc Legionar: Nicolai Teban . In ultimele luni se 
imbolnăvise si cum locuia singur intr'o căsuţă mică de 
două camere, intr 'un cartier îndepărtat de centru, aproape 
zilnic il vizita d-na Silvana Roşu , văduva după Instr. Leg. 
Ionel Roşu , care murise cu putini ani înainte în Buenos 
Aires si care fusese model de conduită legionară în toate 
aspectele. Doamna Roşu rămase văduva cu doi copii: un 
tanar de vreo 14 ani si o fetita de vreo 9-10 ani. Muncea 
din greu. Nu aveau nici o avere. îmbolnăvirea camaradului 
Nicolae Teban complica si mai mult situaţia familiei Roşu. 
Totuşi D-na Silvana îi ducea mâncare si medicamentele 
necesara cam odată la două zile. La moartea lui Teban d- 
na Roşu îmi ceru ajutor. Nu ştia ce să facă si cum să se 
descurce. împreuna cu un cunoscut avocat -după 
înmormântare - am reuşit să descoperim testamentul lui 
Teban, care îi lăsa căsuţa d-nei Silvana Roşu. 

Cum Teban era unul din cei mai apropiaţi legionari 
ai Comandantului (nevoind să se despartă de acesta deşi 
îl admira si stima pe Andrei Costin) i-am scris lui Sima 
comunicându-i situaţia “moştenirii” lăsate (cred că, 
vândută casa si strungul, ajungea cam la vreo 12.000 de 
dolari). Unica moştenitoare era d-na Silvana Roşu si copii 


36 


e i ftceasta însă refuza banii si ii dărui Mi şcării Legionare. 
jeoarece asa ar fi făcut si soţul ei. Ionel Roşu ...! 

Comandantul Sima imi scrise ca trebuia sa-i rămână si 
ei ceva, iar partea cea mai mare din bani - după onorariile 
avocatului - să-i trimit în Spania, dar nu la Madrid, unde 
f r ra sediul si secretarul general Gh. Costea ci la 

parcelona. unde traia un camarad N. R ., însărcinat sa 
supravegheze tipărirea amintirilor lui Sima ( si care facea 
puţin si pe “casierul" ). Am executat ordinul. 

Cam la vreo patru-cinci luni de la trista pierdere a 
lui Nicolae Teban . d-na Silvana Roşu. împreuna cu fiica 
îmi comunica dorinţa de a pleca in Spania pentru a 
cerceta posibilitatea de a se stabili acolo. I-am dat adresa 
unde locuia Ohita Costea in Madrid (specificandu-i ca 
se putea întâlni si cu Comandantul Sima) si cealalta 
adresă din Barcelona , unde eram convins ca camaradul 
N. R. o va sfătui si ajuta. D-na Roş u s a întors 
decepţionata . A plecat direct la Barcelona cu fica dar 
“camaradul" N. R. a refuzat s o sfatuiasca si să-şi piardă 

timpul "... 

I-am scris imediat Comandantului Sima, cu multa 
durere, cerându-i sa ia măsuri si să -i scrie o scrisoare 
de scuze d-nei Silvana Roşu , deoarece purtarea lui N. R. 
fusese revoltătoare, mai ales cunoscâ nd cine era d-na 
Silvana. si gestul ei nobil de a d ărui Mişcării toti banii 
moşteniţi de la Teban . 

Mi-am imaginat scena întâlnirii d-nei Roşu cu N. R., 
la Barcelona: cum aceasta îi explica că murind soţul in 
Argentina ea nu mai avea ce face (era italiancă) si voia să 
se stabilească în Spania. N. R. o privea absent. Cu un 
surăs fortat pe buze îi răspunse scurt că el nu are nici o 
posibilitate de a-i da aiutor . deoarece lucrează mult... 
Nu are legături... E foarte ocupat... Mi-am închipuit si 
fata decepţionată a văduvei lui Ionel Roşu ... I-am explicat 


37 









































că nu putea pretinde de la un simplu membru a Mişcării 
o atitudine si purtare de legionar (N. R. nu fusese legionar 
nici în tară nici in Spania. Intrase in cercul 
Comandantului Sima abia prin 1953-54, fara să fi depus 
jurământul de legionar.). Totuşi, decepţia ei mă durea 
profund. Si acum, când scriu aceste rânduri ma 
cutremur de revoltă si scârbă când mă gândesc la actul 
de “ neomenie ” si de cruzime mintală a unui individ care 
se mândria spunând ca era “colaboratorul” la tipărirea 
“Amintirilor” lui Sima si chiar “prietenul” lui intim..., 
nefiind în stare să trateze văduva unui Instructor 
Legionar care venea de la 6.000 kilometrii depărtare cu 
o elementala politeţe si bună voinţă... 201 

Sigur, acest N. R. nu era singurul vinovat. Contactul 
des cu Sima si admiraţia infinită pe care o avea fată de 
acesta, a contribuit la un fenomen de identificare al 
aspectului “ hvbrid ”. si de senzaţie de “atotputernicie”, 
de “sef”. Figura “pater” simista s'a transpus în sufletul 
discipolului însetat si ahtiat de a putea experimenta 

senzaţia superbiei si îngâmfării în prezenta unei persoane 
în stare de necesitate... 

Si totuşi au existat cateva trăiri cu Comandantul 
Sima, in cari mis'a părut că isi reamintea de timpurile 
când isi exercita funcţia de ca sef al regiunii Banat (1937- 
38). La Madrid, în timp ce stăteam de vorbă la sediu, 
Ghita Costea (secretarul Mişcării si redactorul revistei 
“Tara si Exilul”) intră în camera unde stateam si-1 întreba 
dacă convenea să-i predea lui Mircea Rachmistriuc 
(Michael E. Ronnett) apartamentul care-i aparţinea si 
care servea în acel moment de sediul Mişcării. Sima, 
ramase puţin şocat -cred- de faptul ca trebuia să ia o 


201 Am adiat ca acest individ trăieşte acum in tara si “colaborează" la o 
revista condusa de simisti. 


38 


decizie în prezenta mea. Mă privi si mă întreba: “Dta. 
ce-ai face?” Fără să mă gândesc prea mult i-am răspuns: 
“Cred ca ar fi bine să faceţi aceia ce-ar face Căpitanul 
într'o situaţie similară”. “Ai dreptate!” mi-a răspuns, si- 
i dădu ordin lui Ghita Costea de a nu recurge la justiţie, 
ci sa i se predea in mod amical apartamentul 2 ". 

In alta ocazie, cred ca s a intamplat in Buenos Aires, 
m'a intrebat daca il cunosc bine pe XY. I-am descris pe 
scurt de unde il cunosc si de toate ocaziile incepand cu 
Bucureşti 1940 si terminând cu intalnirile intamplatoare 
in Europa oridecate ori eram invitat sa tin conferinţe in 
Spania, Belgia sau Germania. Am intuit dece mă intreba: 
in unele ocazii aflasem ca XY era obiectul criticei , a 
“ suspiciunilor ” si “ neîncrederilor ”. “Cred însă, ca este 
victima unei reţele de invidie si rivalitate ...” adăugai eu. 
Puţin după întoarcerea lui Sima in Europa aflai că se 
restabili imaginea lui XY. Din aceste - si poate alte mici 
exemple - am dedus că deşi alesese drumul “politic”, 
uneori simţea “nostalgia” frumuseţii idealului legionar. . 2lal 

Exilul indelungat si anxietatea simtiă între streini, 
împreună cu sentimentul de vinovăţie si autodeceptie, 
au fost - probabil - între altele, motivele cari l-au 
îndepărtat pe Sima tot mai mult de idealul “paideiei” 
legionare. S 'a lasat orbit de ideia că legionarismul poate 
sa “ vină la putere " numai prin politică . A crezut (sau 


2n De altfel, Mişcarea Legionara mai avea câteva apartamente in Spania, 
cumpărate cu banii primite dela autorităţile anglo-nordamericane, ca 
compensaţie sau despăgubire pentru eroicele sacrificii a camarazilor 
paraşutat! in 1953 în tară si condamnaţi la moarte de comunişti, fiind 
trădati de unul dintre paraşutaţi. Aceste departamente au fost vândute în 
parte, iar din banii obţinuţi s'au plătit mai multe călătorii din tară spre 
Majadahonda, precum si infiintarea unei fundaţii. Se pare ca 
administratorul acestor “fonduri" este casierul lui Sima si actualii membrii 
ai Fundaţiei. 

21 m) Abandonând mentalitatea conduitei de sectarism politic. 


39 


















poate l-au convins si l-au făcut sa creadă...) că nimic nu 
se poate obţine sau cuceri fără lupta politică ... E probabil 
ca - in parte - si colaboratorii mai apropiaţi si camarazii 
de mai multa încredere - influenţaţi fiind de uşurinţa cu 
care s a ajuns la “ putere ” in 1940, si obişnuinţa de a 
“înţelege” simplele mecanisme a metodelor de luptă 
politică in occident, au contribuit la CONVINGEREA că 
salvarea României si transformarea omului român nu 
este posibila fără o victorie politică , (deci viata dedicată 
politicei), iar odata ajunşi la putere ca partid politic să 
înceapă lupta pentru instaurarea Paideii legionare ... 

Adică: “homo politicus” sa creeze “homo legionarius” 
(diavolul sa dea naştere ingerului...). 

Ar dori sa se urmeze exemplul dat si dorit de 
Perikles, Cleon, Alcibiades: instaurarea democraţiei prin 
politică, utilizarea politicei pentru cucerirea “cleruchiilor” 
adică a “polis” sau cetăţilor helene din arhipelagul Egelui 
si Asia Mica, iar, după aceia să oblige acceptarea stilului 
de educaţie si viata “democratică”... 

Simîstii sunt convinşi ca, acum, după sasezeci si ceva 
de ani, toata doctrina si ideologia căpitanească stropită 
cu sângele celor mai buni fii ai României, trebuie înlocuită 
cu activitatea politică 221 ... pentru formarea unui “model 
de cetăţean” ilustrat cu surogate de virtuti, adică cu toate 
caracteristicile psiho-mintale a lui “ homo politicus ” (fără 
naţionalitate, deoarece toti luptă pentru aceleaşi ideale 
democratice conţinute en el “ hic et nune ”). Idealul 
camarazilor foşti legionari, si actuali simisti este sa faca 
parte din “marea familie” a lui “ Demos ” pe care 


221 “si acum mă indrept către voi, dragi camarazi de eri si de azi. Fiţi cu 
gândul la sfântul mormânt, care a sfintit toată generaţia noastră de luptători, 
prin sângele lui Moţa si Martin, cu gândul la cei morţi sub pâmant, sub 
asupriri nedrepte..." (Circ. Nr. 79). 


40 


/Vristofanes . in opera “Cavalerii” il canta si admira in 
felul acesta: “Oh Demos! cat de frumos este imperiul 
tau! Toata lumea se teme de tine, fiindcă eşti asemenea 
unui tiran. Si totuşi, cât de uşor este ca cineva să te 
ducă de nas: iti place să fi lăudat si înşelat, în timp ce, 
cu gura căscată îi asculţi pe şarlatani si pe impostori!” 231 . 

In democraticele lupte si alegeri, idealul foştilor 
camarazi legionari si actualilor simisti este să ajungă la 
“scaunele” de deputaţi si senatori, iar odată ajunşi in 
Parlament să inceapă opera de educaţie legionara . ADICA 
SA VOTEZE LEGILE NECESARE, pentru ca împreună 
cu celelalte partide politice sa iniţieze marea opera de 
educaţie legionara a neamului 211 ... Celelate partide 
democratice n ar fi in stare sa se opună, deoarece victoria 

simismului in alegerile democratice va fi atât de totală, 

încât nu i-ar rămâne altceva decât sa a siste, incapabile 
de a se opune... Rând pe rând ar asista la reformele 

educaţiei in invatamantul primar, secundar şi 

universitar ... (Frăţiile de Cruce si Cetatuile femeilor 
legionare ar schimba total educaţie. Afară de asta 
parlamentarii vor impune si următoarele legi: 

I. înfiinţarea de FRAŢII DE CRUCE si de CETATUI 
de Fete în toate liceele din tară, sub comandament unic. 

II. In fiecare judeţ se vor organiza TABERE DE 
MUNCA VOLUNTARA, care vor funcţiona in timpul 
vacantelor, (repararea de Biserici, scoli, sosele, poduri, 
etc.) 


231 Aristofanes . “Cavalerii" versiune in spaniola. “Comicos Griegos", Aguilar. 
Madrid, Spania. 1979. 

24l Actualii simisti se tmbatâ uniipealtii cu aceste idei delirante convinşi că 
l-ar putea imita pe Căpitan!!! 


41 






























m. In flecare capitală de judeţ se vor infiinta Biblioteci 
si librării legionare. 

IV. Şefii de Judeţ vor numi şefi de colportaj, care vor 
forma echipe destinate să vândă si sa imprăstie in fiecare 
sat materialul scris (ziare, reviste, broşuri, cârti). 

V. Şefii de judeţ vor forma din nou unităţile numite 
“Prietenii Legiunii”, care vor primi regulat revistele si 
publicaţiile legionare. 

VI. IN fiecare judeţ. Şefii judeţeni vor forma comitete 
de selecţionare a celor mai talentată elevi si eleve de liceu, 
pentru a primi burse de studiu fie în tară, sau în 
streinatate. 

VII. Şefii de Judeţ, împreuna cu Şeful de Grup FDC 
Şefa Cetătuilor si Şefii Studenţilor universitari vor lua 
parte la Şcolile de Cadre care vor avea loc tot la trei luni, 
in Bucureşti. 

VIII. Vor lua fiinţă OSPATARIILE SI 
RESTAURANTELE LEGIONARE în toată tara, care vor 
servi publicul cu preturi reduse. 

IX. In toate oraşele vor lua flintă COOPERATIVE, 
BĂCĂNII SI MAGAZII care vor sta la dispoziţia 
muncitorilor si ţăranilor cu preturi reduse. 

X. Se vor infiinta Centre de Investigaţii Ştiinţifice 
unde vor fi selecţionate cele mai strălucite talente din 
Şcolile Superiore si Universităţi pentru a forma viitoarea 
elita ştiinţifica legionară. 


42 


XI. Se vor forma “Coruri Legionare” pentru toate 
Catedralele si Mănăstirile importante din tară, pentru a 
înfrumuseţa solemnitatea liturgiilor (spre ex. Corul 
Legionarilor din Cernăuţi) 

XII. Se va infiinta “LEGIUNEA SPORTIVA”, în toate 
judeţele. 

XIII. In fiecare capitala de judeţ vor lua flintă Centrele 
Culturale si literare legionare. 

XIV. Se va înfiinţa Centrul RASLETI, destinat a fi un 
focar de străluciţi profesionişti in Capitală. 

XV. Se va infiinta CORPUL MUNCITORESC 
LEGIONAR cu filiale în întreaga tară. 

XVI. Se vor ridica fabrici de cărămizi în fiecare judeţ, 
destinate construcţiei caselor pentru săraci. 

XVII. Se va edifica CASA LEGIONARILOR RANTITI 
in fiecare localitate balneară, pentru ca toti care au suferit 
temnite si lagăre, sau suferă de boli din cauza eforturilor 
la muncă, sa poata petrece vacantele în mod gratuit (asa 
cum s'a întâmplat pe Rarău). 

XVIII. Se va edifica “CASA VERDE” IN FIECARE 
CAPITALA DE JUDEŢ Vor servi de exemplu (ca Manzala 
Dumitru!) 

XIX. Se va înfiinţa un nou partid “TOTUL PENTRU 
TARA”, pentru a putea lua parte la alegeri. 

Toate acesta “propuneri” pentru a fi “votate” si 


43 





promulgate au fost însă realizate de Capitan în scurta 
activitate si lupta intre anii 1935 si 1938 !!! Nu toate au 
ajuns sa se realizeze pe intreg cuprinsul tării (spre 
exemplu “corul legionar” a luat naştere la Cernăuţi) si 
nu s a putut extinde in toate judeţele, la fel ca si “Legiunea 
Sportiva”, sau “ospătariile” legionare. 

In aceşti patru sau cinci ani de lupta si activitate, in 
miezul prigoanelor si a permanentelor pericole . 

Căpitanul a dovedit lumii democrate si liberale, ca 
legionarismul, fara nici un ajutor, si numai cu spiritul 
de sacrificiu a dinamizat imaginaţia si spiritul de creaţie 
legionara, realizând, chiar in mijlocul prigoanelor, urii 
sau ironiilor !!! Intre anii 1990 si 2001, adica in zece ani 
unica “reconstruire” si unica “creaţie” realizata este o 
revista: “Permanente”... Rezultat al “luptelor politice” a 
lui Horia Sima si a celor trei redactori... “ parturiunt mon- 
tes nascitur RIDICULUS MUS ”, adica “S'au scremut 
munţii si au dat naştere unui şoricel caraghios”... 

De la prima circulară legionară trimisa de Căpitan 
în toată tara (Iaşi, 1927) si până la ultima trimisa 
legionarilor la 26 Martie 1938 trecură aproape 
unsprezece ani. Cu anumită regularitate, însă. Căpitanul 
trimise circulările in toată tara abia prin anul 1935. Deci 
opt ani de febrila activitate legionara in toata tara. Din 
aceşti opt ani trebuie sa eliminam catva timp din cauza 
prigoanei (inceputa prin 1930-1932 cu arestări masive, 
care dura cam pana la finea anului 1934). 

In timp de numai cativa ani, Căpitanul reuşi sa pună 
cimentul unei “ PAIDEIA ", sau educaţii bazata in cele mai 
nobile virtuţi . In toata istoria României nu a existat 
voevod, principe sau rege care sa fi reuşit aceasta opera 
de unificare a simţirii si trăirii pe meridianele 
spiritualităţii a intregului tineret, pe intregul cuprins al 
României ! Am amintit cele nouăsprezece realizări cari 


44 


au avut loc intre anii 1934 si 1938, pentru ca cititorul 
roman (adversar, indiferent, simpatizant sau legionar) 
sa-si dea seama de maretia si tarscendenta operei 
realizate de Corneliu Zelea Codreanu, Moţa, Marin si 
intreaga elita legionara care s 'a jertfit pentru Christos 
si Neam “cu seninătatea strămoşilor Thraci”! 

LEGIONARISMUL DUPĂ MOARTEA 
CĂPITANULUI 

Legionarismul nu s'a stins nici după moartea 
Căpitanului. Chiar in timpul războiului “Pentru 
Legionari”, “Cărticică Şefului de Cuib”, “însemnări de la 
Jilava”, “Cranii de Lemn”, “Circulările” si alte cârti 
legionare s'au tradus in spaniola, franceza, germana si 
engleza. Unele mişcări naţionaliste s 'au organizat chiar 
după modelul brosurei “Cărticică Şefului de Cuib”. Teoria 
disciplinii bazata in dragoste a fost propagata in lumea 
hispană, iar unii colegi dela Universităţile germane ne- 
au cerut sa amintim câteva din ideile fundamentale 
legionare in conferinţele tinute (in mod special: Ruhr 
Universităt Bochum si “Psychologisches Institut” aUniv. 
Miinchen, condusă de Prof. Dr. Ph. Lersch). In Chile s 'a 
înfiinţat un cerc de doctrina naţionalistă având ca baza 
legionarismul, iar in Argentina, in fiecare an suntem 
invitaţi să dăm conferinţe despre legionarismul român. 
Cartea lui Dr. Alexander E. Ronnet ( A. Rachmistriuc ) 
publicată in Statele Unite în limba engleză a stârnit un 
viu interes in cercurile unui sector a tineretului american. 
In Germania, camaradul Ion Mării a tradus si editat, de 
mai multe ori, cele mai importante opere legionare. In 
Franţa, jurnalistul F. Bradescu a stârnit curiozitatea 
naţionaliştilor francezi (revista “Totalite”). In Brazilia atat 
jurnalistul (Profesor Univ.) Alexandru Frâncu cat si Ing. 




45 
























Carâp au imprastiat doctrina legionarismului prin vorba 
si scris. In Italia legionarismul este foarte cunoscut de 
către intelectualii creştini. Am fost informaţi că si în Aus¬ 
tralia si Canada s a deşteptat interesul pentru Mişcarea 
Legionară. 

In tară, în schimb, situaţia este cu totul alta. Exista 
mai multe grupuri de legionari sau foşti legionari. Exista 
un mic grup de simpatizanţi si legionari care colaborează 
la unica revistă serioasa: “PUNCTE CARDINALE”, de 
inalt nivel cultural. In jurul revistei “PERMANENTE” 
exista un grup de foşti legionari care pretind sa fie 
continuatorii unui legionarism “sui generis”, cu o 
accentuata nesiguranţă doctrinară si o hotarita alunecare 
spre politicianism, gazetăresc. 

In călătoria noastră din anul 1999 făcută in Europa 
si - mai ales - in tară, am încercat să pătrundem noua 
realitate românească si legionara (in acelas timp). In 
conversaţiile avute cu camarazii din Bucureşti, Piteşti, 
Campulung-Muscel, Campulung-Bucovina, Radauti si 
Suceava nT au impresionat profund câţiva camarazi, care 
păreau ediţia îmbătrânită (biologic) a anilor 1935-1940... 
Aveau cuvântul despicat si hotărit (ca acum sasezeci de 
ani), privirea senina si ideile de claritate legionara. 
Aceleaşi convingeri si aceleaşi ideale căpitănesti. Aceleaşi 
aspiraţii de “sus, sus tot mai sus aproape de umbra 
măreaţă a Căpitanului si a lui Moţa!” (care o repeta Gh. 
Gh. Istrate, de câteori asistam a la “scoală de Cadre a 
şefilor de Grupuri FDC” la Bucureşti). 

Am cunoscut si alţi camarazi (toti foşti deţinuţi si 
intemnitati timp de 16 ani), mai deosebiţi. Pareau mai 
apropiaţi de “membrii partidului Totul pentru Tara” si 
mai îndepărtaţi de “Legiunea Arhanghelul Mihai”. Erau 
mai apropiaţi de “Politica” si mai indepartati de “Paideia”. 

De multe ori m'am întrebat cum de s'a întâmplat 


46 


că din teribilii ani 1948-1964 să nască două tipuri de 
personalităţi atăt de opuse. In toti camarazii trăirile nega¬ 
tive trebuie să fi lăsat urme dureroase. Imaginile de 
cutremurătoare cruzime (in şcolile de reeducare dela 
Piteşti, mai cu seama) au lăsat desigur urme atăt în sfera 
conştientă, cat si în acea subconstienta. Desigur că scările 
axiologice a fiecăruia trebuie să fi suferit zdruncenături, 
la unii mai adânci si mai dureroase, la alţii, mai 
superficiale. Si, afară de aceste modificări, se pare că si 
atitudinile mintale, convingerile, părerile, anumite 
concepţii si principii au fost supuse rumegărilor si 
rectificărilor... 

Dar, se pare, ca mai există un aspect alarmant: în 
unii camarazi sa produs si o parţială atrofiere în 
elaborarea raţionamentelor, sau mai bine zis: o oxidare 
în articulaţiile care uşurează rapiditatea înţelegerii 
stimulelor si a desluşirii imaginilor neprevăzute. In cazul 
acestor indivizi, conştiinţa de diminuare a capacităţii de 
înţelegere a unei realităţi care înainte era foarte 
comprehensibilă, îi deprimează si demoralizează. Acest 
lucru le înlesneşte căderea in vârtejul complexelor de 
inferioritate... Unii dintre aceştia se întreabă pentru 
movitul “nepriceperii” imediate a situaţiei date si găsesc 
un “tap ispăşitor” oarecare (pentru liniştirea momentană), 
alţii, in schimb, in mod obsesiv caută un motiv care-i 
împiedecă de “ a fi ca mai înainte ”. Vor sa găsească “cheia” 
care să le deschidă “secretul” uşurinţei cu care înainte 
reuşea să înfrunte cu nepăsare pericolul. NU pot concepe 
ca să fi pierdut curajul, voinicia si indiferenta în fata morţii, 
iar în locul acestei pierderi sa se fi instalat frica si panica... 

Mulţi dintre aceştia, ieşiţi din temnite, isi 
puseseră speranţa in înfrângerea comunismului si, 
paralel -victoria legionarismului sub conducerea lui 
Sima. In mod special, după căderea lui Ceausescu, 


47 





începând cu anul 1990, o parte a legionarilor - care azi 
ar forma grupul simist din PERMANENTE - aveau ferma 
convingere într'o rapidă reestructurare a 
legionarismului. Aşteptau si erau convinşi că Sima era 
şeful unui grup important din exil (credeau că toti 
legionarii din Germania, si ceilalţi împrastiati în tot 
globul) formau un bloc masiv, care în streinătate 
reuşiseră să imite realizările Căpitanului in tară (adică 
cele nouăsprezece cuceriri si realizări menţionate in 
paginile anterioare)... 

Mare le-a fost decepţia când aflară că Sima cu puţinul 
număr de camarazi care ii mai rămăsese credincios (din 
cauza degradantului adulter si a limitatel or calităţi de 
conducere de care dăduse dovadă in mai bine de 60 de 
ani de exil, 251 ) unicul lucru pozitiv realizat fu Monumentul 
Mota-Marin din Majadahonda (si acesta cu contribuţia 
bănească a Falangei Spaniole), o carte “Doctrina 
Legionară” (200 pâgini) si amintirile... Totuşi parte din 
camarazii din tară il înconjurară cu încredere, si credinţa 
ca îi va duce la victorie... 

După primul an de unire a forţelor din tară cu cei 
60-65 camarazi care-i rămăseră credincioşi din exil, 
urmară incurajările reciproce prin curieri (Cretu, 
Mocanu, Roşea, etc.) sau la Budapesta, la Viena sau in 
Transilvania. La inceput Sima era convins că Mişcarea 
Legionară ar fi putut candida la alegeri. După ce a fost 
informat că existau mai multe “partide” politice în cadrul 


251 Daca in locul lui Horia Sima ar fi fost m g. Clime , sau Vaşilţ laŞinsO» 
Ion Banea, Gh. Gh. Istrate sau Neculai Totu altele ar fl fost rezultatele 
conducerii legionare din exil. iar in 1945, in loc sa-i fl trimis pe Petrascu, 
Chioreanu. si Stoicanescu, ar fi mers ei insisi sa lupte pentru dezrobirea 
tarii!!! Sima nu a voit, fie din frica, fie din “prevedere”, fie pentruca era 
convins ca viata lui era prea preţioasa, si ca in proximii 55 de ani putea 
realiza multe... 


48 


Mişcării, si că unele grupări politice îi erau adverse, a 
renunţat să se mai întoarcă în tară. S ar fi expus la o 
adevarată ridiculizare din parte tuturor partidelor 
politice, si în fata întregii ţări. Afara de asta nu voia să 
rişte o confruntare cu un mare număr de camarazi care 
fuseseră inchisi si suferiseră timp de 16 ani (iar unii 23 
de ani!). 

Dorind să intarească micul grup de camarazi care-1 
urma, în al doilea si al treilea an de post-comunism 
incercă sa întărească coesiunea micului grup din exil, 
prin înaintări în grade si numiri în funcţii. Cu banii 
rămaşi de la despăgubirile date de autorităţile engleze si 
americane (pentru echipa Tanase-Golea executată de 
Ceausescu in 1953), organiză excursii la Majadahonda 
invitând camarazii din tară să participe la aniversarea 
morţii eroilor Mota-Marin,. In felul acesta camarazii care 
il urmaseră si care-1 considera inca “urmaşul”, “egalul” 
sau “superior” al Căpitanului, se specializează in scrisul 
“panegiricurilor” si “aniversarilor”, sau a notelor in care 
se “actualizeaza” amintindu-si isprăvile in mod reciproc 
prin revista lunara “Permanente”... 


49 









DESCOPERIREA POLITICEI SI 
ENTUSIASMUL PENTRU 
POLITICIANIZARE A SECTEI SIMISTE 

“There are more things in haven and earth, 
Horatio, 

Than are dreamt of your philosophy” 

Shakeaspeare 

“Politicianismul acesta prin concepţia lui de 
viata, prin morala lui, prin sistemul demo¬ 
cratic din care îsi trage fiinţa, constituye un 
adevărat blestem căzut pe capul tarii” . 

Căpitanul 

“Acesta este, Căpitane , linia de înălţare 
legionară pe care ne-ai deschis-o acum 17 
ani. Acum nu mai putem -nici unul dintre 
legionari- călca alături sau da inapoi. Acesta 
este exemplul de sfărâmare a poftelor 
pământeşti , prin care Ei au vrut sa ne 
plămădească sufletele noastre cile tuturor 
Romanilor... Aveţi aminte, camarazi , că in 
acest ceas. Ionel Moţa si Vasile Marin spun 
sus in Ceruri, o vorba bună si hotăritoare 
pentru izbăvirea si mântuirea Romanilor”. 
Alexandru Cantacuzino (Op. comp. p. 186/7) 

“Erst wenn der Tod uns aufbricht, werden 
wir lebendig sein”. 

Juenger 


51 
















“Partidele politice sunt societăţi in nume 
colectiv si pentru exploatarea populatatii 
obşteşti în opoziţie, si de exploatarea 
avuţiilor naţionale în guvern”. 

Vasile Marin (“Crez de generaţie”, p. 130) 

înainte ca Havek. Schumpeter, Popp er si Galbraith 
să fi atras atentia lumii de pericolul lui “homo polfticus”. 
Căpitanul a avut viziunea clară a pericolului si a strigat 
în acest colt al Europei cu toata puterea: “Scrieţi pe 
steagurile voastre: Străinii ne-au copleşit, presa 
înstrăinata ne otrăveşte, politicianismul ne omoară. 

Sunaţi din trâmbiţe alarma. Sunaţi din toate puterile...” 

Eugenio d'Ors coincide cu Huizinga si cu Lersch , 
când afirma că în lume a apărut un nou tip de om de 
“rând” . Un tip de individ “normal” si “ordinar”, care 
aduce noui obişnuinţe. Trăieşte noui “forme de gândire” 
si un “stil de trăire” bazat intr'o nouă mentalitate. Nu 
s'ar putea spune că acest individ a ajuns sa fie 
“majoritate”, dar, se pare că parte, din acest nou stil de 
trăire . în mod tăcut si “pe nesimţite” s'a înstăpânit de 
un sector a stilului de gândire si de “simţire” a lumii 
actuale. E vorba de tacita acceptare a unui pragmatism 
din ce in ce mai accentuat, însotit de un “schematism" 
inocuu, care inoculează in organismul sănătos a fiinţei 
omeneşti un fel de amorţeală oridecateori acesta ar fi 
dispus să reacţioneze în mod hotărit in fata ameninţării 
influentelor nefaste. “Mass media” indeplinindu-si 
“misiunea” de a sta mereu în serviciul politicianismului, 
deci a lui “homo politicus”, tergiversează eventualul “con 
de umbră” care ar pune în pericol sănătatea morala a 
publicului. S'ar parea că exista un fel de “pact” tacit, 
dar de “otel” sau de “granit” între “homo politicus” (adică 
politicienii demagogi) si proprietarii (sau stăpânii) aceleia 


52 


care până acum treizci- patruzeci de ani isi dăduse 
titlul de “a patra putere” in Stat, sau a Statului... Acum 
o suta de ani, Husserl 11 alarmat de invaziunea noilor 
“forme de gândire”, si a noilor mentalitati a conturat 
convenienţa unui limbaj “interdisciplinar”, pentru a 
stăvili pătrunderea perturbărilor “ideologice” bazata 
in partidocratie. De sigur, acum o suta de ani, nimeni, 
nici Husserl nu putea prevede debilitarea simţului 
comun in general si treptata înscăunare a lui “strategos 
autokrator” in locul legilor divine... “Ethos”-ul libertăţii 
socratice 21 , a ramas ca un exemplu luminos pentru 
posteritate: atat de luminos incat nici “homo politicus” 
cu toata verbozitatea sofista nu reuşeşte să-l 
umbrească. 

Ne amintim de constatarea lui Vierkandt 31 care acum 
optzeci si ceva de ani avu curajul si îndrăzneala (in acele 
timpuri!) sa semnaleze ca politicianismul nu poate avea 
altă finalitate decât “voinţa de a ajunge cat mai sus”, in 
“orice împrejurare”, cu “orice nijloace” si “permanent”, 
adica “definitiv”. Vierkandt a fost influenţat -probabil- 
de Eteokles personagiul lui Euripides 41 care afirma: “daca 
vrei sa te impui trebuie sa nesocoteşti si să incalci legea, 
si in felul acesta incalcarea legii e onorabilă si frumoasă 
in acelas timp...” Filosofia si pedagogia sofistă -in timpul 
lui Perikles . Cleon si Alcibiade - susţinea ca odata la 
putere, partidul invingator putea -si avea tot dreptul după 
convingerea sofiştilor- sa se menţină in mod permanent, 


" Edmund Husserl . “Prolegomena zur relnen Logik”, 3 voi. publicate in 
traducerea spaniola de către M. G. Morente si J. Gaos, sub titlul 
“Invcstigacioens 16gicas". 4 volume. Madrir. 1929. 

21 Libertatea de a alege moartea pentru a nu fi nevoit sa trăieşti in sclavie, 
nedreptate si teroarea morala instaurata de partiudocratle ... 

31 A. Vierkandt . “Machtverhălnis und MachUnoral", Berlin. 1916. 

«> Eurîoides . “Fenicias”, (Obras completas, Edit. Aguilar. Madrid. 1962) 


53 






























fără sa se sinchisească de părerea adversarilor sau 
“opoziţiei”... 

In fruntea partidului invingator, şeful suprem, 
împreună cu “statul major” trebuie sa păstreze o 
permanenta aureolă de perfecţiune si putere 
misterioasă... “Nu trebuie sa permită nimănui sa 
pătrundă in intimitate, ci e absolut necesar sa apară ca 
un mister etern : aceasta este arta adevarată” spune 
Holofernes en opera “Judith” de Hebbel 51 . Aşadar, omul 
politic care ajunge la “putere” este obligat in mod 
absolut necesar sa “cultive pathos-ul” de distantă pentru 
ca “inferiorul” sa-1 respecte si sa-i arate semne de 
adorare... 

In politica, scrie Spranger 61 . “homo politicus” 
trebuie sa fie “realist” si sa considere ca omul este o 
simplă “unealta”. Omul politic trebuie sa aibă, ca scop 
sau tintă, victoria si consolidarea puterii, nu importa 
prin ce mijloace... Sigur, susţine Spranger . s'ar putea 
totuşi ca uneori sa existe un “om politic” care sa fie 
cuprins de flacara idealismului si să se simtă cu o 
adevarata vocaţie de educator si pedagog, dar, in acest 
caz, adauga Spranger . nu s'ar mai putea spune ca e 
“om politic”, ci om cu vocaţie de binefăcător si un 
făuritor de columne granitice, susţinătoare de 
“Paideia”. Căpitanul ne invăta mereu, nu numai in 
şcolile de cadre si şedinţele de noapte in lagărele de 
muncă, ci si in tot ce a scris si a făptuit in putinii ani 
cat a trăit: “Acest fel de om -scrie in “Pentru Legionari”- 
care trăeste astazi in politica romaneasca . L-am mai 
intalnit in istorie. Sub domnia lui au murit naţiuni si 


51 Hebbel. Christian Frederic . “Judith", Miinchen, 1938. 

61 Eduard Sprang er. “Formas de vida". Revista de Occidente, Barbara de 
Brganza, 12 Madrid, 1954. 


54 


s au sfarmat state... cea mai mare primejdie naţionala 
la care ne-au expus aceştia, nu sta nici in acapararea 
bogăţiilor solului si subsolului românesc, nici chiar in 
tragica desfiinţare a clasei de mijloc româneşti, nici in 
numărul mare al lor în scoli, sau profesiuni libere, etc., 
si nici in influenta pe care o exercita asupra vieţii noastre 
politice, deşi fiecare în parte sunt primejdii de moarte 
pentru neam. Cea mai mare primejdie naţională stă in 
aceea de a ne fi deformat, de a ne fi desfigurat structura 
noastră rasială daco-romana. dând naştere acestui tip 

de om. creind aceasta căzătură, aceasta stârpiţura 

morala: politicianul , care nu mai are nimic din nobleţea 
rasei noastre, care ne dezonorează si ne omoara” 71 . 

In mai multe ocazii (in prelegerile tinute pe la 
Universităţi, conferinţe, si publicaţii) am analizat si 
studiat fenomenul lui “ homo politicus ”. care odată ce se 
dedică activitatii politice, in mod treptat asistă la o 
desfigurare a personalităţii. Nu numai din cauza 
“inflaţiei” lui “Ego”, provocata de falsul entuziasm pe care 
il simte politicianul când primeşte aplauzele unui pub¬ 
lic vulgar 81 . “Omul politic”, sau politicianul este obligat 
să “flexibilizeze” atitudinile mintale, părerile, convingerile 
si “punctele de vedere” aproape permanent, daca vrea 
să fie “actual”. Toata consteletia atitudinilor mintale a 
politicului (sau politicianului) suferă o continuă 
efeverscenta din cauza dinamismului ambiţiei care nu 
are hotare... Evident, numita efeverscentă este motivul 
unei permanente flexibilizari care fraternizează cu 


71 Corneliu Zelea Codreanu : “Pentru Legionari". 

81 “Intr 'adevar, nimic nu degradează mai mult pe oameni decât gloria plebei, 
care ii fac sa fie laşi, misei, adulatori si ipocriţi... Sclavul gloriei populare 
când se umila de o plăcere exagerata, când cade cu uşurinţa in tristete: 
trăieşte in permanenta nelinişte si anxietate, nicicând nu gaseste pacea 
sufleteasca". ( Sfanţul loan Crisostom : “Homilia" 44,5) 


55 

























magnetismul relativităţii si se lasă impins de amăgitoarea 
si atractiva “noutate " 9> ... 

Anxietatea permanenta si infierbântata activitate 
mintala pusa in serviciul autoafirmării si a dorinţei de a 
satura foamea egolatriei si, mai ales, a satisface vanitatea 
(impreuna cu componentele gemene: invidia, ambiţia, 
aroganta, orgoliul, autosuficienta, laudarosenia, si 
neinsetata sete de glorie), desfigurează intimitatea lui 
“homo politicus”. Isi canalizeaza atentia spre obţinerea 
a doua “noui virtuti cardinale” după parerea lui 
Hobbes 101 : “ puterea ” (forţa) si “ frauda " (minciuna). 

Politicianul ajunge la concluzia -odata ce se bucură 
de primele succese ca “homo politicus”- că viata 
personală nu mai aparţine constelaţiei valorilor etice... 
Se considera pe deasupra “ moralei de turma ", si cum 
afirma Nietzsche . politicianul este ferm convins ca viata 
lui personala pluteşte pe meridiane deosebite, si, prin 
urmare, nu poate fi comparat cu “lumea de rând” 111 ... 
Faptul ca “homo politicus” (versiunea moderna a 
sofiştilor, “ demagogoi ” si “ logographoi ” din timpul celor 
trei mari “făuritori” a democraţiei ateniene) reuşeşte sa 
“hipnotizeze” mulţimile si “vulgul” poate tocmai datorita 
faptului ca e un convins relativist si ca reuşeşte prin 


91 “Al fost expulsat din Cer si nu poţi ram ane pe pamant. Cautaţi un ioc in 

aer, nu pentru a şedea cl pentru a zbura. Atunci vel slmtl pedeapsa unei 

inestabilitatl permanente, tu care ai vrut sa tulburi pacea eternităţii". (Ber- 

nard de Clairveaux . “Tratados de Humildad y soberbia", Obras Completas, 
BAC, Madrid. I, p.221. 

101 Thoms Hobbes : "Leviathan o la invencion moderna de la raz6n”, Madrid, 
Ed. Nac., 1980. 

,n Exemplele cele mai “proaspete" le avem cu fostul Presendinte a Franţei 
(Mitteyrand), actualul demnitar Chirac . fostul presendinte a Statelor Unite 
Clinton . (care printr'o miraculoasa metamorfoza, acuma ca “Ex- 
presendinte, da conferinţe si prelegeri asupra educaţiei adolescentei)... Si 
chiar fostul “Kanzler” german Kohl... Fara sa mai amintim de Preşedinţii 
tarilor din Orient, Africa sau tarile latino-americane, in care se preamăresc 
figurile de “leader" a “marilor puteri" cu autentica si “sincera" veneraţie... 


56 


magia cuvintelor si seducţia orchestraţiei, îi permite sa 
creadă ca se poate trăi si fara principii morale, si ca e 
suficient să afirme si să insiste ca aceastea sunt necesare 
pentru armonia generală, pentru ca massa sa-1 idealizeze... 
Se întâmplă însă, ca unii dintre “ leaderi ” sau şefi de State 
nu se prea ingrijoreaza de gradul de trăire etica a 
“supuşilor” cari l-au ales de bună credinţă, si ca odata 
ajunşi la cârma tării permit ca legile sa aiba o mare libertate 
când e vorba sa fie aplicate... Cu alte cuvinte: sa existe o 
legislaţie moderna si eficienta, insă, in acelas timp sa existe 
si o libertate suficienta pentru ca cetă ţenii sa poata ocoli 

sau evita rigoarea legilor... Sau ca legile existente sa aiba 
validitate numai pentru unii cetăţeni... Asa cum se 
intampla in multe tari! 

Nu incape indoiala: calitatea si condiţia de flexibilitate 

si relativitate a politicei, precum si uşurinţa de a “fac£ 

parte" din “iocul” acţiunii politice exercita o atracţie 
puternica in sufletele si minţile persoanelor care sunt 
convinse ca au vocaţie politicianista . 

In Mişcarea Legionara problema activitatii si acţiunii 
“politice a fost prezentata pentru intaia oara in anul 1940 
cu ocazia pierderii Basarabiei, Bucovinei de Nord, unei 
jumatati din Transilvania si sudului Dobrogiei. Regimul 
carlist, inspaimantat si lipsit de ajutorul aliaţilor 
occidentali s'a gândit la ajutorul Mişcării Legionare, 
întâmplător a fost arestat Horia Sima si N. Petrascu la 
frontiera. Carol i-a convins sa invite legionarii inchisi ca 
sa dea declaraţii de “nu acţiune” sau “nu activitate” contra 
“siguranţei Statului”, si, in schimb, sa fie puşi in libertate 121 . 

121 Mi-amintesc ca stateam In Închisoare, impreuna cu Lucian Caramlau si 
cei patru sau cinci ploesteni. In celula de alturi era Închis Donat Sultan cu 
alt camarad din Basarabia. In total eram cam vreo 15 legionari cu 
condamnări intre 4 si 15 ani... Atât gardienii cat si directorul închisorii 
(denumita “Mormântul de la Chisinau") de la o zi la alta ne tratau cu 
prietenie si ne permisera sa cumpărăm ziare, chiar. O zi inainte de eliberare, 
după ciorba obişnuita ne-au servit cate un măr...! 


57 




































Pentru intaia oara in viata legionarismului, oricare 
legionar putea sa călătorească dela un capat la altul al 
tarii, fara sa fie arestat... Mai mult: puteau sa se uneasca 
la Bucureşti cu şefii legionari ieşiţi din temnite si să 
formeze unirea tuturor legionarilor, pentru a contribui la 
unitatea si armonia “micei Românii” condusă de Carol II. 
Evenimentele se precipitară in asa fel, încât nu mai aveam 
timp sa ne mirăm de nimic... 

In fiecare zi se intampla ceva nou. Locuiam intr 'un 
cămin studenţesc al Bucovinenilor, dar vizitele cu alte 
centre studentesti si legionare erau atat de frecvente, 
incat, in scurt timp am reuşit sa-i cunosc pe muncitorii 
si studenţii bucuresteni, transilvăneni si basarabeni, 
formând un grup compact hotărît să luptăm pentru a-1 
răsturnă pe Carol. 

In aceasta febrila activitate, impreuna cu Groza, 
Lucian Caramlau si Donat Sultan am ajuns sa ne 
intalnim cu Horia Sima . Dela inceput mi-am dat seama 
ca era vorba de un comandant legionar “sui generis”. Nu 
se asemana, nici cu Gh. Gh, Istrate . nici nu Vaşile 
Iasinschi . nici cu Prof. Braileanu . nici cu N. Totu . nici cu 
Flondor . cu nimeni. Dintru inceput mi-a atras atentia 
modalitatea lui de a schematiza si a sintetiza. Cu mare 
uşurinţă i-a descris lui Groza posibilitatea de a arunca 
granate in fata palatului, iar nouă, nevoia de a cuceri 
regiunea Braşovului, cu întâitatea staţiunii Bod (prin 
Vâlcele), unde trebuia sa se uneasca si Andrei Costin . 

Am avut impresia ca stateam in fata unui om politic. 
Eram insa atat de entuziasmat cu posibilitatea de a lupta 
pentru răsturnarea regimului tiranic, incat nu am avut 
nici timp nici interes sa-1 vad pe Dl. Iasinschi sau pe 
Prof. Traian Braileanu pentru a-i intreba: cine este Horia 
Sima? 

După caderea lui Carol II, si după rebeliunea lui 


58 


Antonescu, ajunşi in Germania, a inceput o noua etapa 
in viata legionarismului 131 . 

Obligaţia de a munci in fabrici si alternativele pe care ni 
le ofereau ştirile războiului, impreuna cu interzicerea strictă 
de a nu primi nici o ştire dela părinţi si rude (nici de a scrie!) 
au contribuit la trăirea unor situaţii cu totul speciale. Nu 
cred ca ar putea exista comparaţii! Nimeni nu ne impiedeca 
de a continua educaţia legionara prin participarea la şedinţele 
saptamanale. Aveam toata libertatea de a citi (in Biblioteci) 
de a studia (inscriindu-en la Facultate) si de a cănta (când 
participam la şedinţele saptamanale), dar nu ne era 
permis să călătorim si să părăsim Rostockul sau 
Warnemunde, (decât cu invoirea speciala data de Ge¬ 
stapo...). totuşi, uneori reuşeam să plecam la 
Berckenbriick sau la Fiirstenwald, dar pe faris, noaptea. 

Acum, in mod reprospectiv, observ că unicul lucru 
care ne-a menţinut integritatea morală a fost rugăciunea 
si credinţa în Căpitan, Moţa si jertfele sutelor de martiri 
căzuţi pentru Christos si Neam... Uneori, viata 
legionarilor intre streini si intre sârmele ghimpate, se 
aseamănă puţin cu aceea a călugărilor: muncă, 
rugăciune, meditaţie, şcoala răbdării, lectura Bibliei si a 
puţinelor cârti legionare pe care le adusesem cu noi 141 . 


131 Viata in Rostock, Wamemiinde, Buchenwald si Viena le voi descrie cu 
alta ocazie, daca Bunul Dumnezeu imi va dărui posibilitatea s o fac. 

,4) Nu încape indoiala ca afara de rugăciune, cântecele legionare (si doinele 
cantate de Posteuca sau alţii) au contribuit a conservarea unei atmosfere 
de curăţenie sufleteasca Pe la mijlocul anului 1942, in spitalul militar din 
Rostock fu internat un soldat spaniol din “Divizia Albastra” trimisa pe 
frontul rusesc ca o contribuţiei a Spaniei creştine pentru apararea Europei. 
Acest soldat (cred ca era sublocotenet) se chema Juan de PiQS Alvareg,.y 
A guirre . A aflat ca lucrează nişte legionari de-ai lui Codreanu si a venit sa 
ne viziteze, deoarece cunoştea suprema jertfa a lui MQta sl Marin * n apararea 
Madridului! Mişcătoare a fost scena in care Hoinic Bujorel, Leonties si eu 
am cantat “Soy valiente y leal legionario” (Marşul Diviziei “Tercio", in care 
a murit Moţa, si Marin. Alex. Cantacuzino Neculai Totu, Bănică Dobre ne 
învăţaseră marşul in limba spaniola in 1937...! 


59 






















Printr o întâmplare ciudata, s'a descoperit intrarea 
în lagar a unui român care nu facea parte din Mişcare. 
Acest lucru l-a făcut pe Petrascu (şeful legionar al 
lagărului) sa suspecteze că Antonescu ar fi avut de gând 
să-l ucidă pe Horia Sima. Cred că, cu acest motiv, a 
inceput o noua eră in existenta noastra legionară din 
Germania. Petrascu impreuna cu Horia Sima incepură 
o etapă de organizare mai mult sau mai puţin secretă. 
Cam odata pe saptamana un grup' de 8-10 legionari (cu 
preferinţă din acelas cuib) călătoreau la Berlin sau la 
Berckenbriick pentru a-1 asculta pe Comandantul Sima. 
“Şedinţele” durau cam intre 50 si 60 de minute. Tot 
timpul vorbea Sima, explicând situaţia pe front, si 
subliniand importanta unităţii Mişcării, in vederea 
in toarcerii în tara după biruinţa Axei. 

Atât Sima, cât si Petrascu doreau să întărească grupul 
legionar si să infiltreze in suflete credinţa in victoria 
Mişcării. Scopul întrunirilor era ca să izoleze complect 
micul grup dizident, si, paralel, să stabilească o strânsă 
legătura animica intre legionarii cari nu-1 cunoscuseră 
personal pe Horia Sima , si nu citiseră nimic de el, 
deoarece era dintre putinii comandanţi si Şefi de Regiune 
(el fusese Şeful regiunii Banat), cari nu scriseseră nimic 
in revistele legionare si nici nu publicase vreo o carte . 
Alt motiv era faptul ca Sima nu făcuse temniţă . In toata 
existenta de legionar, mi-a spus, cred Patrascu, că fusese 
închis doar câteva saptamani. In timp ce enorma 
majoritate a gradelor (si a multora dintre simplii legionari 
sau FDC-isti) se cunoşteau din auzite, dacă nu din 
arestări, condamnări, dube, beciurile politilor, lagărele 
dela Vaslui, Ciuc, etc... 

In conversaţiile avute cu camarazii care avuseseră 
ocazia să-l cunoască în aceste şedinţe de noapte, am 
constatat o convingere generală: toti aveau încredere, 


60 


deoarece vorbea clar, expunea situaţia cu logică si 
transmitea anumita căldură. Era un om de acţiune si de 
convingeri politice. 

Cred că sâmburele ideii de a pune problema educaţiei 
legionare pe al doilea plan, si a începe cu antrenamentul 
politic, l-am putea găsi acolo, in acele mici şedinţe de 
orientare a “ situaţiei ” militare si “politice” . Nu cred ca 
s'ar putea vorbi de o etapa a “manipulării psihologice” 
a camarazilor in vederea unui “new deal” si a unei 
educaţii politico-ideologice” in vederea cuceririi puterii, 
pe cale democratică. 

La Viena (septembrie 1944-siprimavara anului 1945) 
Horia Sima s 'a văzut “nepregătit”. A fost pus in fata unei 
situaţii dramatice. Hitler l-a rugat să pregătească o echipă 
care să “arunce un pod in aer” pe teritoriul încă ocupat 
de români, dar in apropierea frontului. 

Marea i-a fost surpriza când a constatat că o parte 
dintre romanii si camarazii “invitaţi” sa ia parte la acel 
gest eroic a refuzat să plece (sub motiv ca preferau să 
lupte în armata naţională...”). Acest fapt numai a 
reprezentat o dureroasa înfrângere pentru Sima. Până 
atunci fusese convins că ar fi fost suficient un ordin scris, 
sau transmis prin cineva, -asa cum facea Capitanul- 
pentru ca subalternii sa-1 execute... E foarte probabil ca 
in adâncul conştiinţei să-si fi recunoscut anumite limite 
pe care, până atunci nu le observase din cauza meteoricei 
cariere politice pe care o făcuse intre 33 si 35 de ani 
când ca un simplu si neînsemnat profesor secundar, 
ajunse dela o lună la alta să fie Ministru, iar după alte 
cateva săprămăni vice-Presedintele Consiliului de 
Miniştri... Fără alt merit decât acela de a fi fost şeful 
curierilor legionari în timpul condamnării Căpitanului si 
a comandanţilor legionari închişi in lagare si întemniţaţi. 

E foarte probabil ca auto-deceptia sa fi fost si mai 


61 








mare când, cu toată încrederea, trimitându-1 pe Petrascu 
si pe Chioreanu . era convins ca aceştia aveau capacitatea, 
abilităţile si credinţa in victoria legionara suficiente 
pentru a reorganiza Mişcarea Legionara din tara si a-i 
pregăti o reîntoarcere triunfală cu scopul de a fi din nou 
Preşedinte al Consiliului de Miniştrii. Pentru ca după 
aceia sa constate nu numai lipsa de credinţa a trimişilor, 
ci si stângăcia si neprevederile de care dăduseră dovada 

in scurtul timp de “activitate”... 

Horia Sima fiind om de acţiune se “revarsă” înspre 
“afară” mai mult si mai des decât era necesar. încrederea 
natărmurită in propriile potentialitati il indemnau sa-si 
irosească energiile spre “afară”, cu nerăbdarea de a se 
simţi “centru” si a-si vedea roadele efortului cât se poate 
mai repede, simţind, -in acelas timp- compensaţia 
idolatrizării care-1 satisfăcea. Personalităţile politice 
autoritare obişnuiesc să găsească timpul necesar si 
pentru interiorizarea introspectiva, dar se mărginesc la 
aspectele cari le pot impodobi egolatria. Ca orice 
personalitate dinâmica dar lipsita de mult interes pentru 
a-si cultiva setea de mărinimie si dorinţa de dragoste 
desinteresata . Sima prefera sa “proecteze”, adica sa “ faca 
proecte ” care, odată realizate să aibă darul de a-i fortifica 
auto-admiratia si a-i întări auto-stima. 

Avea o anumita idee fixa cu “amintirile”. Inca din 
lagarul de muncă din Rostock una din dorinţele mai 
arzătoare era să ne scriem “amintirile”. Considera si era 
convins ca acestea vor face parte din istoria Legiunii si a 
României... Nu-si dădea seama că, in fundul 
subconştientului nutrea speranţa terminării “unui capi¬ 
tol” si dorea (in mod inconştient) să se “bucure” de 
trecutul pe care -cu drept cuvânt- il facea sa vibreze de 
fericire, pe vreme ce nescrierea amintirilor însemna 
-oarecum- anxietatea latentă pe care o trăieşte orice fiinţa 


62 


când vrea sau trebuie să mai facă un efort în vederea 
auto-realizarii... Iată dece să grăbit să-si scrie amintirile 
în numeroasele cârti publicate... 

Insistenta lui Sima cu privire la publicaţia 
“Permanente”-lor are si ea o semnificaţie de “fixare” a 
amintirilor, deoarece grupul protejat si educat de Sima 
nu a avut de gând nicicând să întreprindă un act de 
eroism (acum vreo şaptezeci de ani, un simplu membru 
de cuib dobrogean, Virgil Teodorescu, ştiind ca guvernul 
interzisese lipitul afişelor legionare înainte de alegeri, o 
făcu totuşi si căzu ucis pe la spate de gloanţele 
jandarmilor... Atazi, daca unul din cei trei redactori ai 
sectei simiste ar avea curajul s'o faca, ar fi, desigur 
arestaţi, insa acest act le-ar ştirbi onoarea de “oameni 
politici” si demnitatea de “gazetari democraţi”... 


63 












FASCINAŢIA EXERCITATA DE POLITICA 
ASUPRA SIMISMULUI 


“You shall have joy, or you shall have power, 
Said God: you shall not have both” 

(Ralph Waldo Emerson) 

“ cel drept va trăi prin credinţa” (Galaţ. III , 11) 

Instaurarea democraţiei in Atena a contribuit la 
formarea partidelor politice, iar lupta pentru întăitate si 
obţinerea puterii, în mod normal a descătuşat poftele si 
urgenta de autoafirmare în vederea atingerii scopului 
imediat. 

Jaeger ne descrie cu lux de amănunte factorii 
determinanţi ai contribuţiei luptelor politice la 
degradarea stilu-lui de viată a helenilor.*’ Subliniază Jae¬ 
ger faptul ca Paideia era o uniune intre “arete" (virtute, 
curaj, espiritu de dreptate si nobleţe) si “ onoar e , iar 
când aceasta ultima incepu sa fie dispreţuită de către 
“strategoi autokrator”, se descătusă un vârtej de 
evenimente pline de contradicţii si confuzii nu numai in 
“polis” ateniană, ci si in “cleruchiile” care depindeau de 
Atenas. Luptele iniţiale între aristocraţia care-si apăra 
prestigiul si privilegiile, si democraţia care se simţea 
cuceritoare, după infrăngerea Atenei si victoria Spartei - 
acele lupte- continuară cu aceias intensitate, dar, de data 
aceasta, între numeroasele partide democrate, tintind 
la o întâietate care sa le permită guvernarea si 


■'Werner Jaeger. “Paideia. Die Formung des griechische Menschen, Berlin. 
Westend. 1933. 


65 








îmbogăţirea a “demagogoi”, a sofiştilor si “logographoi”" 1 

Radicalizarea democraţiei ateniene in secolul IV a.C., 
a contribuit la o dezorientare si confuzie de valori, in 
asa fel încăt lumea helenă trăia înfierbântată de pasiunile 
izvorite din ura si intoleranta. Isocrates “ ,) descrie 
situaţia in “ Areopagiticul ” in culori vii si subliniază 
apariţia unei demagogii crescânde, în combinaţie cu 
măsurile arbitrare, pasiunea pusă în împrăstierea 
intrigilor, transformarea delatorilor în profesionişti si 
despotismul majorităţii vulgului contra minorităţii, a 

resturilor aristocraţiei si a religiei . 

Aspiraţia de a fi considerat ca om de onoare, de curaj 
civic, corectitudine, si cinste sufletească fu înlocuită cu 
indiferenta fată de virtuţile aristocratice si religioase. Se 

pare ca “hvbris”-ul fu instaurat ca nou stil de viată . 

Urmând credinţele populare helene, în momentul 
în care apare “hvbris” in viata fiinţei sau a comunităţii , 
nu se poaste opri, deoarece se întăpâneste tot mai mult 
de temporal si aspectele animalice. Este neînsetat si 
numai intervenţia divină poate sa o invinga deoarece 
“hybris”-ul conţine in sine invidia, pofta nesatioasa de a - 
si satsface PLĂCERILE AMBIŢIA de stăpănire_a 

aproapelui. ORGOLIUL. SUPERBIA, INGAMFAREA , care 

pot fi micşorate sau învinse numai de “NEMESIS” unealta 
divinităţii . 

Luptele intre diferitele partide politice, au darul de 
a încuraja desvoltarea si perfecţionarea unor “aptitudini" 
sau trăsături de caracter special. Condiţia de sentirse 
cu calităţi politice îl inspira pe individ sa desvolte o 


*•* Aceia care se ocupau cu schiţarea si inventarea discursurilor, 
“logographoi” le vindeau demagogilor si policienilor, sofiştilor si generalilor 
care doreau, sau erau obligaţi sa tina discursuri in “Ekklesia", en el “agora". 
***» Isocrates, “Discursos histdrico-poh'ticos" coleccidn Austral Espasa Calpe 
Argentina, Buenos Aires, 1948. 


66 


“viclenie si să perfecţioneze o “şiretenie” care îi uşurează 
acţiunile si activităţile politice Acestea, însă, sunt 
intrebuintate chiar si în viata particulară, în interacţiunile 
cu soţia, copii si rudele apropiate, încăt se produce un 
fenomen de molipsire si în viata particulară, iar acest 
lucru se resfrânge si asupra armoniei familiare, deoarece 
cei dragi, - în special * copiii - au si puncte de referinţă 
in colegii din scoală, învăţători, profesori si copiii 
vecinilor. 

Un exemplu dramatic de pervertire a politicienilor 
abia intrati în partidul “democrat-crestin” a lui Alc i d fi 
De Oasperi . îl avem in deceniile cuprinse intre 1946- 
1966. Pentru a combate sovoiul comunist-socialist, chiar 
din primele alegeri democraţia creştină a reuşit să 
invingă. Entuziasmul a fost uriaş. Italienii erau convinşi 
că spectrul întrunecos a bolşevismului, apărat de 
francamasonerie, de atei, de propaganda sovietică si de 
toate curentele “antifasciste” de moda, nu mai aveau nici 
o sansă să ajungă la cârma guvernului italian. Se înşelară 
însă. Nu contară cu slăbirea treptată a “frontului intern” 
al Democraţiei Creştine. Nu ţinură cont de pervertirea 
credinţei catolice în sufletul noilor politicieni, aruncaţi 
în arena luptei demagogice si obligaţi să accepte re g uli l e 
de joc a unei activităţi c a re nu permitia honor^biliţaţea ^ 

sinceritatea, “fair-plav”. nici liniştea sufletească nece?âră 
reculegerii creşti n e. Credinciosul creştin, intrând în 
varteinl competitiv pe tă rîm economic-financiar $e vede 

atras de nesăţiosul apetit de putere, care -cum scrie 
Caetano Moşea "" 1 - ii deschide pofta de a se căţăra pe 
poziţii de privilegiu si de cuceriri economice. 

Odată înscris într un partid politic ca membru activ. 


—i Gaetano Moşea. “ La clase politica", Fondo de Cultura Economica, 
Mexico. 1948, p.23. 


67 






























creştinul practicant îsi dă seama, de la primele “şedinţe” 
de comitet, că programul partidului este foarte atractiv 
aspiră la realizarea “telurilor ideale pentru bunăstarea 
poporului, si afară de asta, desigur partidul, odată ajuns 
sa fie guvern “aspiră să realizeze si dorinţele individuale 
a “membrilor” (gratificaţii speciales, bacşişuri, posibilităţi 
de a realiza afaceri în afara funcţiei sau profesiunii, etc.). 
In general, scrie Max Weber 51 finalitatea si acţiunea 
partidului politic este să sătisfaca si telurile generale si 
cele “personale”. Adică îmbogăţirea rapidă a 
politicienilor. 

Ravmond Aron 61 un scriitor si sociolog frances, cam¬ 
pion al libertăţii democrate, se alarmează când 
recunoaşte că democraţia este “rezultatul logic al 
filosofiei liberale iar catolicismul, sau “democraţia 
Creştina” accepta “liberalizarea” 71 , si, ca atare, acceptă 
si renunţarea la anumite atitudini mintale, obiceiuri si 
convingeri care fac parte intrinseca din anumite valori 
a credinţei creştine. In locul acestora se incrustară obi 
ceiuri, scheme mintale, si “păreri” care dezavuează (sau 
pun la indoiala) parte din scara axiologica creştina. 

Democraţia Creştina italiana, (la fel ca si acea 
franceza si belga) s'a văzut nevoita sa faca “alianţe” cu 
alte partide liberale sau -mai mult sau mai puţin 
socialiste pentru a continua lupta politica, până când a 
fost nevoita sa recunoască eşuarea si infrangerea pe 
taram politic (acum face parte din “centru-derecha”. 


5) Max Weber, “Ensayos de sociologia contemporânea", 1, p. 165. 

61 Raymond Aron, “Ensayo sobre las libertades", alianza editorial. Madrid, 
1974. 

7) Emil Mireaux, “Philosophie de lib£ralisme", Flammarion, Paris, 1950, 
pag. 335: “Les racines id£ologiques du liberalisme plongeant en efîet fort 
loin dans le pass£. On peut... le su vre jusqu a la critique de la convention 
sociale chez les sophistes grecs... II s'est encame dans l'individualisme 
egoiste absolu de Jeremy Bentham... 


68 


sau “centru”, după faramitarea partidelor politice) Intre 
timp, insa prejudiciul, pagubele si daunele suferite de 
rrestinii occidentali nu s' au pu tut repara nici pana 

astazi . “Principii” bisericii catolice, s'aun independizaL 

si 1-au obligat pe Papa Jua n XXIII sa accepte formarea 
unor “comitete” sau “consilii” episcopale, care sa decidă... 
Asa s'a ajuns la independizarea cardinalilor din lumea 
treia” si la lenta faramitare a credinţei in mulţi dintre 
catolici. Monolitica estructura a Bisericii Catolice s a 
văzut desintegrata in parte, si -in parte- a fost motivul 
apariţiei unor secte (atat in Europa, cat mai ales in 
America Latina). 

PAIDEIA LEGIONARA SI ÎNCERCĂRILE DE 
DEMOCRATIZARE SI POLITICIANIZARE 
DE CĂTRE HORIA SIMA 

Politica este “arta” de manevrare a potentialitatilor 
mintale si afective in vederea combaterii si zdrobirii 
adversarilor. Toate partidele politice (libere, permise de 
către “demos” sau reprezentanţii acestuia) sunt obligate 
a atinge nivelul unui denominator comun a schemelor 
totale de acţiune, in asa fel inca sa nu se ajunga la o 
coliziune cu “ Înaltele principii democratice”. Experienţele 
din Italia, Franţa si alte tari occidentale au dovedit ca 
democraţia permite faramitarea partidelor politice (si 
in tara, ne amintim cum s'a intamplat cu partidele 
“istorice”. Atat liberalii cat si taranistii s au fragmentat, 
înaltele “principii democratice”, insa obliga ca partidele 
sa ajunga la un tel “unificator”: sa ridice standardul de 
viata economic si material. Karl Mannheim recunoaşte 
ca acest obiectiv nu poate fi atins decât prin unul din 
aceste doua cai: exterminarea acelora care nu sunt de 
acord (“demos”-ul oriental), sau prin integrarea spirituala 


69 













(“demos”-ul occidental), fara sa specifice de ce “integrare” 
este vorba 81 . Totuşi, cincisprezece ani după moartea lui, 
alţi sociologi (al nouei alianţe) au avut curajul sa spună 
despre ce era vorba, cu o meridiana claritate: integrarea 
spirituala a “nouei etice”, adica unificarea “spirituala”... 
sub puterea absoluta si sub ocrotirea lui Leviathan . Era 
lui Leviathan sau era lui “Praxis” (sau a “globalizarii") 
obliga ca esenţa si conţinutul adversităţilor si 
controverselor politice poate sa fie “numai de ordin eco- 
nomic-social”, iar unul din “simbolurile sfinte" si 
idealurile supreme ale democraţiei liberale “libertatea" 
nu sta in litigiu... Acuma , după spusele lui Ravmond 
Aron , unicul lucru care s ar putea face este “sa incercam 
sa înţelegem cu mai multa rigoare care este miezul 
dezbaterii, si raţiunea care motivează (pentru unii 
interesaţi) parerea si judecata melancolica asupra 
progresivei slăbiri a libertăţii politice 91 . Friedrich Havek 
fiind un convins democrat, nu-si poate ascunde indoielile 
când reflectează ca “echivocă si nefundată opinie ca in 
timp ce ultimul izvor al puterii ar fi voinţa majorităţii, 
puterea n'ar fi arbitrară. Falsa siguranţa care mulţi 
obişnuiesc sa o manifesteze e un motiv important de 
ignoranta generala care exista asupra pericolelor care 
ne pândesc. Nu exista justificare pentru a crede ca odata 
C£-P.uterea este izvorita din voinţa maioritatii aceasta 

putere n'ar putea fi arbitrara... “Daca democraţia isi 

propune un obiectiv care pretinde întrebuinţarea unei 
puteri incapabile de a fi infagasuite si orientate cu 


81 Karl Mannheim, Diagnostico de nuestro tiempo, Fondo de Cultura 
Economica, M6xico-Buenos Aires, 1961, pag. 140. 

9) Raymond Aron, op. cit. pag. 173. Evident, mai exista si alte definiţii: 
“Max Brod, spre exemplu o defineşte ca o “profunda senzaţie de contact 
mistic cu infinitul..." 


70 


ajutorul regulilor sau normelor fixe, in mod obligatoriu 
trebuie sa se transforme in putere arbitrară " 101 . 

Un partid politic, odata la guvern, se vede obligat a 
desfasura toate potentialitatile si talentul tuturor 
funcţionarilor pentru a arata alegatorilor ca este vrednic 
si vrea sa realizeze toate promisiunile. Se intampla insa, 
ca “partidul politic” nu este o construcţie monolitica, ci 
e, mai curând, o compoziţie eterogena de curente si 
tendinţe, conduse de şefi si “sefuleti”. Fiecare “sef” tinde, 
in mod “aproape” natural sa-si “spună cuvântul” si, mai 
ales, sa manifesteze dorinţele si voinţa. Considera ca are 
tot dreptul, deoarece face parte din "partid” si pentruca 
a “luptat pentru victorie in alegerile “democrate”. 

Tot ce s'a intamplat acum doua mii patrusute 
patruzeci de ani (461 a. C. - 338 a. C.) când democraţia 
ateniana a reuşit sa inlocuiasca “ paideia ” (educaţia 
spiritului de nobleţă, de cinste sufleteasca si mărinimie) 
s'a repetit -cu mici variante- in ultimele doua secole. 
Luptele intre partidele politice au declanşat in 
majoritatea integrantilor o adevarata stare de 
infierbantare emoţionala. Viata afectiva si sentimentala 
a individului care intra in arena luptei politice 11 ’ suferă 
o radicala schimbare. 


101 Friedrich Hayek, “Camlno de Servidumbre”. Alianza Editorial, Madrid. 
1978, si “Nuevos cstudios de Filo sofia, politica, economia e historia de las 
ideas", Eudeba, Buenos Aires, 1981. 

111 Intimitatea intreaga a lui “homo politicus" este zguduita de apariţia unor 
stări sufleteşti necunoscute, sau de o intensitate necunoscuta pana a intra 
in vârtejul politicii. Tinde a se irita con mai multa frecventa, se inflacareaza 
in mod exagerat când este contrazi cultiva tot mai puţin prieteniile vechi, 
isi schimba anumite obişnuinţe si obiceiuri care inainte contribuiau la 
armonia familiara, in mod treptat abandoneaza frecventarea Sfintei Sluibe 
religioase, accepta, in schimb, invitaţii in care au loc frivolităţi si trivialitati, 
si e din ce in ce mai flexibil si mai tolerant cu inmoralitatea... 


71 






















TRĂIRI NELEGIONARE 


“Căci e ruşine numai sa spunem ce fac ei in 
ascuns. Dar toate aceste lucruri, când sunt 
osandinte de lumina, sunt date la iveala; 
pentruca ceiace scoate totul la iveala, este 
lumina”. 

Efeseni . V, 12-13. 

Aroganta, ca sentiment manifestat are cauze ascunse. 
Individual poate sa arate îngâmfare si trufie când se simte 
tratat cu dispreţ. Pentru a manifesta supărarea sau 
indignarea consideră că atitudinea de îngâmfare este cel 
mai bun răspuns imediat. Deci fiind în fata unei 
interacţiuni de natura personală imediată, arogantul -la 
început- manifestă bună dispoziţie si solicitudine. Odată 
ce observă raceală si indiferentă arogantul schimba brusc 
poziţia si răspunde cu si mai multă raceală ajungând 
să adauge un anumit ingredient de ironie agresivă^ 
Uşurinţa cu care sch i mbă atitudinea este inşQţiţă de £ 

nuanţă de intolerantă tot mai m arş. 

Arogantul nu-i conştient de uşurinţa cu care 
persoanele inconjurătoare îl detecta, deoarece e prea 
obişnuit cu idea si convingerea propriei perfecţiuni în 
timpul interacţiunilor cu ambianta. Cantitatea de vanitate 
pe care nu o recunoaşte, dar care obişnuieşte să-l 
însoţească pretutindeni este insotită de o ambiţie de 
aceias magnitudine. Aceste trei caracteristic e obişnuiesc 
să se însoţească in mod frăţesc. 

Aceste irei stări sufleteşti sunt in aceias timp trei 

manifestări a agresivit ă ţii individului, lucru Cflre ne face 


73 














să înţelegem DECE AGRESIVITATEA izvorita din 

îngâmfare, vanitate si ambiţie nu permite persoanei să 

se ridice Ia un anumit grad de spiritualizare... si, in acelas 
timp, să se simtă izolat. Sentimentul de singurătate si 
senzaţia de a nu fi agreat in mediul in care traeste îl face 
să creadă ca ceilalţi sunt invidioşi, iar el o simplă victimă 
a răutăţii lumii înconjurătoare... 

Există numeroase cazuri de personalităţi trufaşe 
sau superbe, care, conştiente de relativele merite 
dobândite in activităţile desfăşurate, in acelas timp 
execută si dinamizează scheme de conduite (purtări) 
care maschează si camuflează aroganta si superbia, 
manifestând o sociabilitate, afabilitate si cordialitate 
(uneori vecine cu exagerarea) care ajunge să deruteze 
persoanele informate prealabil de rangul social sau 
cultural al persoanei, acordându-i un calificativ 
contrariu a arogantei sau trufiei; inclinându-se mai 
curând să-l considere “modest”, “amical”, “prevenitor”, 
etc... 

Am asistat la o intrevedere intre Sima si Preşedinta 
comunităţii ucrainene din exil. Rămăsei surprins de 
atitudinea plina de amabilitate si cordialitate a lui 
Sima, fată de acea doamnă. Mi s'a părut chiar, la un 
moment dat ca Sima se simţea cu un complex de 
inferioritate aproape de supuşenie din cauza anumilor 
stângăcii si nesiguranţa pe care o arăta, dar după 
câteva minute imi dădui seama că stânjenirea si 
incomodarea pe care o simţea era din cauza 
necunoaşterii limbei engleze, pe care doamna o 
domina ca si pe acea germana... Orgoliul si superbia 
dispărură, fiind înlocuite cu atitudine de umilinţa si 
sentimentul de inferioritate... 

Afabilitatea si cordialitatea cu care isi trata oamenii 
de incredere (spre ex. pe şefii din Franţa, Germania, 


74 


Canada, Spania, etc.) se transforma insa, intr'o atitudine 
de distanta, raceala, sau in cel mai bun caz de politeţe 
de “ghiata”, când se intalnea cu camarazii pe care ii 
considera “distantati”, sau “încadraţi in mod 
nesatisfactor sau de lealitate dubioasă). Era convins ca 
trebuia cu orice preţ sa le incredinteze “o misiune” 
acelora care îi erau prezentaţi de Borobaru, spre 
exemplu. In universul mintal a lui Sima orice camarad 
sau simpatizant care ii era prezentat, trebuia sa se simtă 
“legat” si “obligat” de şeful Mişcării fara “intermediari”. 
In Viena (intre Septembrie 1944 si Martie 1945) au fost 
“incadrati” cam doua duzini de romani. Unii, 
simpatizanţi legionari, alţii doritori de a se incadra 
definitiv in Mişcare. Pe Sima nu-1 interesa ca aceştia sa 
fie incadrati in determinate “cuiburi”, conduse de 
legionari vechi sau cunoscuţi, ci dorea ca sa-i aiba sub 
supravecherea lui, prin mijlocirea sau intermediul lui 
Borobaru, Stoicanescu sau Petrascu. Voia sa-i aiba la 
dispoziţia lui personala. Din acest motiv ne punea 
întrebarea (lui Borobaru si -uneori- mie): “Ce misiune 
sa-i dau?” Am asistat deci, timp de cateva luni la o noua 
metodologie a “recrutării” de tip politic, fara educaţie 
sistematica in cuiburi, adica fara ca sa pa rticipe la 

şedinţe, fara sa contribuiasca cu framantarile personale 

la clarificarea si imbogatirea intimităţii si fara sa-si 

intareasca credinţa in Dumnezeu si în destinul Patriei 

noastre . 

Lupta politica nu permite multe momente pentru ca 
individul, (“homo politicus”) sa se îngrijească si de 
infrumusetarea sau cultivarea “ grădinii interioare ”. Fiinţa 
omeneasca când alege drumul cuceririi temporalului (a 
puterii si “gloriei acestei lumi”) nu mai are timpul necesar 
pentru “plivirea” intimităţii de buruienile sferei iraţionale. 
Ba, mai mult: nici nu-i “trece prin cap” ca ar putea “pierde 


75 
















timpul in ocupaţii secundare care i-ar răpi posibilitatea 
de a castiga prestigiu, faima, onoruri, imunităţi, glorie 
si aplauze... 

Legionarismul isi menţine flacara credinţei in 
Christos si destinul Neamului numai daca legionarii sunt 
gata sa accepte prigoanele, temniţele, arestările si faptele 
eroice. lata dece legionarii, chiar batrani fiind, sunt datori 
sa dovedească ca in pieptul lor mai bate o inima de 
luptători . Sunt datori de a fi exemplu pentru tineret, 
asa cum din anii 1927 si pana in 1939 Căpitanul si 
Vacarestenii au dat exemplu de vitejie si eroism 
“bătrânilor” din acele timpuri!... 

Numai in zece ani de fapte eroice si jertfe 
legionarismul a atins culmi de strălucire angelicala. Nu 
putem avea pretenţia de a ne compara, dar trebuie sa 
ne inarman sufletul si inima cu o voinţa de otel si sa 
dam dovada ca “zdrenţele” ramase de la inaintasii 
glorioşi, au voinţa de a paşi pe urmele lor. 

Ma adresez, in primul rând “bătrânilor” (care 
oscilează intre 70 si 90 de ani), nu ma gândesc la tineretul 
care e pe cale sa citească “Pentru Legionari”, “Circularile”, 
Cărticică şefului de Cuib” si “însemnările de la Jilava”... 
si-si spun, sau se gândesc: “acestea au trecut, sunt alte 
timpuri, a dispărut generaţia de sacrificiu, acum totul 
se reduce la politica, nimeni nu se mai gândeşte la jertfe 
supreme, -nici macar la sacrificii simple-...”". 


11 Un exemplu dramatic de trăire nelegionara : Intr'o scrisoare adresata 
unuia din cei trei gazetari a revistei “Permanente" i-am scris, intre altele: 
“Ideea lui Chioreanu de a “candida" si a infagasui legionarii spre lupta 
politica a produs tendinţa de a paraşi EDUCAŢIA LEGIONARA, si lupta de 
spiritualizare a omului roman. Dovada: in aceşti unsprezece ani iata ce ati 
fi putut face si NU ATI FĂCUT (si citez 14 puncte). Redactorul răspunde: In 
privinţa celor 13 puncte ce ne REPROŞEZI ca am fi putut SA LE REALIZAM 
SI NU AM FACUT=0, iti spun doar ca ele, in situaţia de fapt din tara, nu 


76 


Tineretul are tot dreptul sa creada ca 
legionarismul glorios nu mai poate renaşte, deoarece 
cateva din zdrenţe, care pretind sa fie continuatorii 
lui Corneliu Zelea Codreanu si a lui Ionel Moţa,timp 
de unsprezece anin au făcut altceva decât sa scoata o 
mica revista de panegiricuri. Dar aceştia nu sunt 
legionarii lui Codreanu si a lui Ionel Moţa! Sunt simplii 
supravieţuitori a unui sef politic, care a trăit sasezeci 
de ani in streinatate facand “politica” si scriindu-si 
amintirile... 

Tineretul trebuie sa se obişnuiască cu gândul ca 
existenta fără suferinţă si fără înfruntare de primejdii 
nu aparţine popoarelor viteze. Să se ubisnuiasca cu 
gândul că viata fiecăruia dintre români trebuie sa fie un 
exemplu de trăire creştinească, altoită pe sacrificii, daca 
vor ca generaţiile viitoare sa fie mândre de numele de 
roman! 

Si încă ceva: Dacă intr'adevar sunt hotăriti sa 
trăiască, o viată de creştini si legionari, fara să aibă 
aspiraţie de onoruri si glorie deşartă e bine să se 
pregătească si încă de o suferinţa, pe care ne-o descrie 
patetic Sfanţul Augustin . acum o mie sasesute de ani, in 


sunt nici măcar puerile ci de-a dreptul Infantile! Singurul răspuns cu puţin 
schepsis ce se poate da este: -Vino tu in tara si Înfăptuieşte macar unul din 
aceste puncte, PE CARI IL CONSIDERI CEL MAI UŞOR DE ÎNFĂPTUIT. 
F.U VOI RISCA RIDICOLUL DE A TE FLANCA... Î ncolo. FACEM SI NOI CE 
PUTEM. Faca alţii mai mult! " 

Sigur, tanarul universitar care citeşte aceasta podoaba de gândire a 
unuia din cei trei gazetari a revistei “Permanente", are tot dreptul sa 
gandeasca de halul in care traesc unii dintre sectarii simisti, fără credinţă 
in viitorul tării, fără speranţă in învierea Neamului si fara nici o busolă 
spirituală... Gândesc si sectarii după cum sunt educaţi: "Facă alţii mai 
mult " (scrisoarea mea trimisa pedata de 7. IV. 001: răspunsul “redactorului" 
si politicianului (Seb. Mocanul simist pe data de 23 Aprilie, 001.) “Quae 
cum ita sint"... 


77 



















opera “De Civitate Dei” 2 ’: “Asa că aceia cari doresc să 
trăiască pios in Christos, fără ca să existe cineva care sa- 
i maltrateze sau să-i chinuiască fizic, sunt obligaţi acuma 
să sufere persecuţia oamenilor din cauza ereziilor. 

calomniilor, obiceiurilor detestabile. Suportă fără indoială 

aceste persecuţii nu in trupurile lor ci in sufletele lor” . 


21 “His atque huyus modi pravis ir.oribus et erroribus hominum 
persecutionem patiuntur qui volunt in Christo pie vivere, ctiam nullo 
infestante neque vcxantc corpus illorum. Patiuntur auiDDc hanc 
persecutionem non in corporibus. sed in cordibus. sed in cordibus". (“De 

civitate Dei", ediţie in limba spaniola si latina, BAC, Madrid. 1978, p. 528). 


78 


VITEJIA GAZETARILOR SIMISTI 


“Luptăm, jertfim, cădem, ne tâsneste sângele 
din piepturi, sa ne apărăm bisericile... si 
Biserica ne condamna, ca “PERICULOŞI 
NEAMULUI”, ca “rataciti”, ca străini de Neam”, 
Ce tragedie in sufletele noastre!” 

CĂPITANUL (“însemnări de la Jilava”) 

Romania a trecut prin potopul comunist aproape 
doua generaţii. In mai bine de jumătate de secol Biserica 
ortodoxa a fost obligată să re-estructureze organizaţia 
de educaţie in Facultăţile de Teologie si in Seminare. 
Episcopii si Mitropolitii “pensionaţi” au fost inlocuiti cu 
alţii, mai tineri si mai de incredere a Partidului. Acelas 
lucru s 'a intamplat si cu Patriarhul... Intre putinii preoţi 
legionari, Tlie Lacatusu a trebuit sa sufere mai mult. 
Arestat in 1952, un an după aceia fu dus la cunoscuta 
temnita din Targu Ocna. Pus in libertate pentru scurt 
timp, a fost din nou arestat si condamnat la munca 
silnica in Delta. In Bolintin a lucrat obligatoriu, ca zidar, 
cu domiciliu fortat. Grav bolnav a fost transferat la 
Cucuruzu (Ilfov) unde a murit spital pe data de 22 Iulie, 
1983. In 1999 (luna Iunie) s'a constatat ca era neputreziţ 
si cu mireasma . Catva timp inainte se descoperise ca alt 
preot (nelegionar) Ioan Iacob Hozeva fusese declarat 
Sfanţ din aceleaşi motive. Rudele si cunoscuţii preotului 
legionar IIie Lacatusu cerura Patriarhiei canonizarea, 
insa Ierarhul cu inalt rang in Sinodul condus de Patriarh 
a răspuns textual: “ Ne pare foarte rau. d ar am cercetat 
arhiva si am descoperit o problema de canoniza re: 

părintele Lacatusu Ilie A F OST LEGIONAR!!!” 


79 




















Probabil ca reprezentantul Patriarhului (uns de 
Ceausescu) sa fi avut la indemana antecedentele 
preotului llie Lacatusu . impreuna cu declaraţiile lui 
Miron Cristea făcute la inceputul anului 1938 când a 
declarat ca legionarii erau “periculoşi Neamului”, 
“rătăciţi” si “străini de Neam”... si sa se fi inspirat din 
protejatul regelui Carol II... Cert este ca exista o perfecta 
continuitate de convingeri -cel puţin- cu privire la 
OBLIGAŢIA de a considera legionarismul, nu numai ca 
“străin de Neam”, ci si ca “străin de Creştinism”. 
Declaraţiile lui Miron Cristea fuseseră făcute numai la 
cateva luni după cutremuratoarea jertfa a eroilor Moţa 
si Marin la Majadahonda! Reprezentantul actualului 
Patriarh prieten a lui Ceausescu in fata minunii 
neputrezirii si a miresmei a unui preot legionar nu putu 
avea alt răspuns decât ca “ un preot legionar nu putea fi 
sfanţ”, avand ca antecedent declaraţia Patriarhului Miron 
Cristea de acum sasezeci si ceva de ani, deci o perfecta 
linie de continuitate si perfectă coerentă... 

Atât lumea legionara (după informaţiile primite din 
intreaga Europa), cat si aceia nelegionara au ramas 
nedumerite in fata tăcerii presei. Gazetarii dela 
“Permanente”, deşi se declara “credincioşi”, nu dau 
dovada de prea multa “credinţa”. Se pare ca nu au nici 
un “interes”. Daca ar pretinde, ar fi obligaţi sa intre in 
“coliziune” cu “stablishment” -ul, riscând sa-si ia ramas 
bun dela “recunoaşterea Fundaţiei” ca “partid politic” or 
acest lucru, -după zece, sau unsprezece ani de zadarnica 
aşteptare- ar insemna sa renunţe pentru inca zece ani 
ca sa-si vada nerealizat “ proectul politic "... ceia ce ar 
coincide -probabil- cu respectabila varsta intre 95 si 102 
ani pe care vor sarbatori-o undeva fara prea multe 
“realizări”, (“Eheu fugaces...!”). 

Omeneasca voinţa de a supravieţui a fost, probabil. 


80 


decisiva in timpul “reeducării” din Aiud. In 
subconştientul actualilor gazetari exista desigur 
dureroase urme, cari capata dimensiuni halucinante, 
când infrunta maretia jertfelor martirilor si eroilor 
nostrii, cu actele lor de laşitate si de groaza in fata călăilor 
comunişti. Nu-si dau seama ca lipsa lor de re-infagasuire 
spre trăirile legionare dinnainte de temnite se datoreaza 
unui fenomen de “tocire” a percepţiei, care ingreuiaza 
“auto-intelegerea” si provoacă ocazionale răsturnări 
axiologice. lata dece mulţi dintre foştii “reeducaţi” simt 
o ciudata si “inexplicabila rezerva” (unii chiar “repulsie”) 
când cineva îi invită sa se adape din nou din “Pentru 
Legionari”, Cărticică Şefului de Cuib, “Cranii de Lemn”, 
“Circulari” si însemnările de la Jilava. 

Nu toti pot fi ca Dragos Hoinic. Dar toti ar putea sa 
se indemne la părăsirea “proectelor politice” si la 
apropierea indemnului făcut de Ionel Moţa: “ÎNAPOI LA 
ICOANA!” 


81 












CUPRINSUL 


I. Legionarismul Intre Paideia si Politica.9 

II. Paideia Legionara.19 

HI. Descoperirea politicei si entuziasmul pentru 

politicianizare a sectei simiste.51 

IV. Fascinaţia exercitata de Politica asupra 

simismului.65 

V. Trăiri nelegionare.73 

VI. Vitejia gazetarilor simisti.79 


CER SCUZE PENTRU ERORILE STRECURATE! 


83 










Este libro se termino de imprimir 
en el mes de septiembre del 2001 
en los Talleres Grâfîcos D.E.L. srl 
Buenos Aires, Argentina 


9) “Ley, Libertad, Hybris”, 
Editorial Euthymia, 295 pag. 
Buenos Aires, 1993. 

10) “Voluntad Divina y 
Democracia” Editorial 
Euthymia, 345 pâginas, Buenos 
Aires, 1994. 

11) “Teoria de la Historia”, 
Editorial Euthymia, 281 
pâginas, BuenosAires, 1995. 

12) “Cristianismo o 
Democracia”, Editorial 
Euthymia, 398 pâginas, Buenos 
Aires, 1998. 

13) “Los grandes enemigos del 
equilibrio interior”, Editorial 
Euthymia, 416 pâginas, Buenos 
Aires, 2000. 


In limba romana: 

1) Legionarismul sau trairea 
virtuţilor” Editorial Euthymia, 
245 pâginas, Buenos Aires, 
2001 . 

2) Crâmpeie din sbuciumul 
exilului, Editorial Euthymia, 70 
pâginas, Buenos Aires, 2001. 





Extras din "ANTOLOGIE LEGIONARA'* , opera publicistica de 1 
SIMA,Colecţia w Omul Nou",Voi.IV. p.351,1981 (din Tara si 
Iulie, 1980).Voi. IV, p. 351. Revizui ta si tipărită de 'Ifcaian Golea, Selecţi, 
irgrijita de Victor Ctarbu t. MLaiâ Beach,F lorida,USA, 19%. 

şi [jxn u! 


CURIER iNPVRUATIV AL UIŞCÂHII LS0I0NARB 


Jlrtctor; Gh*orgh« CotUa 
Avd*. Alb«r to Alcoc»r, 4 7—1 1 ° 
MADRID- 16 


Otpoiito Legal • M.3655 1865 

A • OFICINA AUXILIAR 
Montări, 20 


Anul XVI Nr. 9-10 
Iulie-August 1980 


Scrisor i T/flP''' nn °' lp 

A apărut în publicistica exilului o -.foaie, modesta ca 
înfăţişare, dar atrăgătoare, calda şi vîbrnnta, prin în¬ 
ţelepciunea care emană din ea. E vorba de "Scrisori Legio 
nare", ce opar la Buenos Aires dela . începutul acestui an, 
în fiecare luna, sub direcţia Profesorului Stan M. Popos- 
cu (Ovidiu Gaina). Privita la început cu oarecare mirare 
şi chiar neîncredere, "Scrisorile Legionare" şi-au făcut 
drum în lumea exilului şi astflzi e citita cu interoa do 
toţi cei care caută un tâlc mai înalt vieţii omeneşti. 

Ovidiu Oaina nu vorbeşte ca un savant, deşi e profe¬ 
sor universitar, ci reaminteşte legionarilor din exil ode 
varuri simple pe care ei înşişi le-au învăţat dela C㬠
pitanul nostru. Adevăruri, cari, în cursul vremii, din 

3 auza mediului străin în care trăim,au început s8-şi piar 
a reflexele lor pure în sufletele noastre. Ilu aceste a-' 
devăruri s 1 au tocit, căci valoarea lor este eterna, ci ca, 
pacitatea noastră de a le menţinea incandescente în nufle 1 , 
tele noastre. "Eroismul de durata" a început să cedeze lo 
cui Unor preocupări prea umane, mult prea umane, legate 
de existenţa noastră terestra. 

Ovidiu Gaina e unul dintre puţinii supravieţuitori 
ai epocei eroice a mişcării. De t rei ori s^ajasvjţrlit în'i 
vâltoarea morţii si de trei ori Dumnezeul-a scapat tea- 
"îllfrT^eci, Hvi vine sa^en"lecţii din perspectiva unui gân 
ditor abstract, ci avizurile lui doctrinare se bazează 
pe propria lui experienţa legionara, trecuta prin fiorii 
morţii. El ar vrea ca acele cuvinte care constituie voca¬ 
bularul legionar, cum ar fi "dragostea", "jertfa", "bun 
simţ", etc.,sa-şi recapete greutatea lor specifica, să-şi 
recâştige semnificaţia lor autentică. Să nu demonetizăm 
principiile de bază ale mişcării,cu interpretări sterile. 
Să nu cădem în cazuistica, încercând sa coborîm ceeace eş \ 
te mare şi nobil în doctrina legionară pentru a Justifica 
porniri şi atitudini egoiste. 

Exilul l-a asvârlit în final pe Ovidiu Gaina la Buo- 
nos Aires. Aici. şi-a creat o faima bine meritata, în cer¬ 
curile culturale ale acestei ţari, atât prin lucrările sa 
le cât şi prin eeriositatea pregătirii lui profesionale. 















A devenit un specialist apreciat în psihotehnică şi în 
psihoterapie. 

Profesor universitar, 8*0 ridicat la aceastft treapta 
exclusiv prin studii intense în cele mai variate domenii: 
filosofi©, istorie, psihologie. Ne aducem aminte de o car 
te publicata mai de mult, care a făcut multa vâlva în e- 
xil: "El hambre de Dios" (Foamea de Dumnezeu), în care 
în capitole scurte, a demonstrat ca apropierea de Dumne¬ 
zeu, căutarea Lui, este o trăsătură comuna a celor mai ma 
ri genii ale omenirii. 

Mai târziu, a publicat în spaniolă o lucrare sociolo 
gica de interes general, "Creşterea şi declinul aristocra 
ţiei", în care a explicat cum s'a născut clasa conducătoa 
re la toate popoarele şi cum a pierit aceasta clasa câncT 
virtuţile ei s'au stins. Aristocraţia a pierit prin ea în 
săşi,când s'a contaminat de viciul materialismului. Aceas 
tă lucrare, daca cultura actuala nu ar fi atât de puţin 
receptivă la marile adevăruri ale vieţii, ar trebui sâ fi 
gureze printre cele mai importante opere ale lumii contem 
porane. 

In rândurile ce urmează ne îngăduim sa reproducem câ 
teva pasagii dintr'un articol al lui Ovidiu Găină, publi¬ 
cat în numărul pe August 1980,al "Scrisorilor Legionare": 

l Spiritul de sacrificiu 

"Spiritul de sacriTiciu izvorăşte -din dragostea pen¬ 
tru idealul nobil sau pentru o persoana care întruchipea¬ 
ză un ideal nobil. Gând e vorba de sacrificiile făcute de 
pttrinţi pentru fii, e vorba de o dovada de Jertfa care e 
o consecinţa a instinctului matern şi patern. Deşi sacri¬ 
ficiile făcute de părinţi sunt frumoase şi altruiste, nu 
au valoare nobilă a Jertfei pentru un ideal: Cristos, Nea 
mul, Căpitanul sau Legiunea. 

"Cele mai numeroase exemple de sacrificii^nobile le a 
vem în timpul adolescenţei.In această etapâ a^desvoltării 
individului se îngemâneaza doi factori: etatea,caracteri¬ 
zata de idealism,şi puternica necesitate şi urgenţa de au 
,toafirmare ca viitor adult. Sufletul tânărului tinde spre 
inobleţe şi spre dăruire de sine, de aceea sădirea unui i- 
,deal nobil în inima unui tânăr e ca sămânţă aruncata pe 
un teren fertil. Tendinţa de a se Jertfi pentru un ideal 
'dispare la maturitate numai când structura psihomintala a 
tânărului este caracterizata de o înclinare spre spiritul 
Bpecultffciv-materialist. sau când tendinţa egoista e prea 

Accentuată. ♦ 

I "Sacrificiul de durata, spiritul de jertfa continuu 
daracterizeoza numai personalităţile care^aspirâ la un a— 
numit grad de ascetism, deoarece a jertfi înseamnă în pri¬ 
mul rând a renunţa, iar renunţarea la comodităţi, la bu¬ 
nuri, distracţii, onoruri şi frivolităţi pretinde un anu 
mit grad de vigoare sufleteasca, pe care numai b8rbaţ 
cu pasttt de ascet pot s'o aibâ. 



> ' • •' *> £ •>’ ’ ' 'i - .. 

Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 

“Legionarismul intre Paideia si politica" 

44 

Lucrări ştiinţifice publicate in reviste de specialitate din Statele Unite, 
Germania, Japonia si Spania: 

1) “La Psicologia Industrial como puente animico entre empleadores y. 
empleados", en revista Ingenieria Internacional, de Mc Graw-Hill, New 
York, tomo 20, N° 5,1961, USA. 

2) “La psicologia demuestra la convivencia de los metodos de seleccion” en 
Revista Ingenieria Internacional, de Mc Graw-Hill, New York, tomo 20, 
N°7,1961, USA. 

3) “La evaluacion de las tareas" en Ingenieria Internacional Industrial, de 
Mc Graw -Hill, New York, tomo 20, N° 6,1961, USA. 

4) “La psicologia laboral y el psicodiagnostico", en Ingenieria Internacional 

I ndustrial, de Mc Graw-Hill, New York, tomo 20, N° 8, USA. 

5) “l)ie Dynamik der argentinischer Arbeitsgruppcn" (traducido del espanol 

al alenuin por Dipl. Psych. M. Smollny) en FORFA BRIEFE, Forschung 
Institut fur Arbeitspsvchologie, Braunschweig, Anual, XI, N° 6, 1962, 
Alemania. j 

6) “Ueber die Griinde des Unbehagens beim arbeitenden Menschen", en 

revista Pracktische Psychologie, Gesselschaft fiir Pracktische .7 
Psychologie, Homburg, N°6,1963, Alemania. 

7) “A theory regarding the hypothetic existence of an individual rhythm in 
the energetic expansion of thinking, feeling an acting", en la revista 
PSYCHOLOGIA, An International Jorunal of Psychology in Orient, 
Univ. Kvoto, N°6, pag. 155-163,1963, N“6, Kyoto, Japon. 

8) “Los dirigentes fabriles. Aspectos de una investigacion argentina”, en 

Boletin de Instituto Nacional Cientifico de Racionalizacion del trabajo, 
Enero 1963, Ano XVI, N° 172, Madrid Espana. 

9) “La formacion y la evolucion de un grupo de treabajo”, en la Revista de 
Psicologia General y Aplicada, pâgs. 310-312, del Instituto Nacional de 
Psicologia, Universidad Central de Madrid, Espafia, Enero 1965, Nros. 
76-77. 


i.