Tudor Pamfile — Sărbătorile la Români — Sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului — Studiu Etnografic (1913)

ACADEMIA ROMANA 


DIN VIEAȚA POPORULUI ROMÂN 


CULEGERI ȘI STUDII 


XIX. 


SĂRBĂTORILE » TOAMNĂ 


POSTUL CRĂCIUNULUI 








Sp DIO) E EIN ORA RIES 
DE 


TUDOR PAMFILE. 


ŞEDINŢA DELA 27 MAIU 1913. 





BUCUREȘTI 
LIBRĂRIILE SOCEC & Comp. şi C. SFETEA 


LEIPZIG i > VIENA 
OTTO HARRASSOWITS GEROLD & Comp, 
1914 





„NICOLAE BĂLCESCU" 


DIN VIEAȚA POPORULUI ROMAN 


I. Hora din Carlal, de Pompiliu Pârvescu, 1908... 
II. Cimiliturile românești, de T. Pamfile, 1908. ... ... 
III. Poezii populare din Maramureș, de Tit Bud, 1908 . 
IV. Cântece și nrături, de Al. Vasiliu, 1909. ...... 
V. Din literatura populara, de N. Păsculescu, 1909. . . 
VI. Jocuri de copii, de T.Pamfile, 1909 ......... 
VII. Sărbătorile poporului, de C. Rădulescu-Codin și 

D. Mihalache, 1910. .. ... cc... ... 
VIII. Industria casnica la Români, de T. Pamfile. 
Premiul «Neuschotz» din 1909, 1910 ...... 
IX. Flore și chiuituri din Bucovina, de S. FI. Marian, 1911. 
X. Legende, tradiţii şi amintiri istorice, de C. Rădulescu- 
Codin, TJLO ee n n neta A cd sa ie E la an i Aaa dl 
XI. Sărbatorile de vară la Români, de T. Pamfile, 1911. 
XII. Cântece de țară, adunate de T. Pamifile, 1913 
XIII. Boli și leacuri, la oameni, vite şi păsări, după dati- 
nele și credințele poporului român adunate din 
Țepu (Tecuciu) de T. Pamfile, 1911 ...... 
XIV. Cântece poporale românești din Comitatul Bihor (Un- 
aria), adunate de Bela Bartók, 1913 ....... 
XV. Vremuri înțelepte. Povestiri şi legende românești, ca- 
lese de Dumitru Furtună, 1913 ......... 
XVI. Agricultura la Români, de T. Pamile, 1913 .... 
XVII. Ingerul Românului. Poveşti şi legende din popor, de 
C. Rădulescu-Codin, 1913............ 
XVIII. Povestea lumii de demult, după credinţele poporului 
român, de T. Pamfile, 1913........... 
XIX. Sarbatorile la Români : Sarbatorile de toamna şi Postul 
Crăciunului, de T. Pamfile, 1914 ........ 
XA. Sărbătorile la Români : Craciunul, de T. Pamfile . 
XXI. Superstițiile poporului român, de G. F. Ciaușanu. 
Premiul Adamachi din 1913 .......... 
XXII. Colinde din Ardeal, culese de Alexiu Viciu, 1914 . 
XXIII. Cuvinte scumpe. Taclale, povestiri și legende româneși, 
culese de D. Furtună, 1914 ........... 


» 


sub presă 


sub presă 


D 


ZIUA MACAVEILOR. 


Luna lui August începe cu Ziua Macaveilo *, numită şi Ziua 
Macoveilor $, Macovei *, Macavei sau Ziua crucii de vară 5, serbându-se 
de fapt Închinarea sau Scoaterea sfintei cruci. 

Prin Bucovina se crede că acest Macaveiu are șapte capele iscu- 
site, dar că păgânii, cu toată înțelepciunea sa, l-au ars în cuptor, 
de viu €. În această credinţă găsim de bună samă un răsunet al 
celor scrise în Vieţile sfinților cu privire la Cei sapte frați după trup 
cari Sau numit Macobei, ucenicii preotului Eleazar din Ierusalim, 
feciorii Salomoniei, cari au fost ucişi de către Antioh. 

Prin jud. Neamţ se crede pe alocurea că au fost odată numai 
ciuci Macovei, cari se și serbează 7. 


I. August se mai numeşte în popor şi Agust, Agost; Marian, Săr- 
bătorile, I, p.96: Augustru, Aust, Măsălariu, Gustar, Gusteă sau Secerar,— 
luna secerişului. — In Gr. Tocilescu, Materialuri folkloristice, p. 1198, 
găsim aceste şire,—de buni samă o compoziție,—date ca populare: 


In August este treierişul Numai leneșii asigură 
Şi la graiu (= grâu ':) aliş-velişul. Sa le pice mură ’n gură. 
Aleargă pretutindeni gloate, Du-te, leneșule, și strânge 
Unii la vie, alții la cârşmuri, Şi la iarnă nu mai plânge, 
De muncă obosiţi. ei, biet, n'au Ajută pe alţii, împacă 
răstimpuri. Și ţie parte să-ţi facă! 


2, Marian, Insectele, p. 168. 

3. Culegere din jud. Neamţ. 

4. Culegere din com. Balţătești, jud. Neamţ, comunic. de d-l I. 
Preutescu. 

5. Culegere din com. Vânătorii-Neamţului, jud. Neamţ, comunic. de 
4-l V. Știrbu. 

6. Dict. de Gh, Bileţceki, com. Voioca, comunic. de d-na E. N.-Voronca.— 
Voronca, Datinile, p. 361: «In Voloca, despre Macoveiu se spune.... [câ] a 
avut 7 capete ; [păgânii] l-au prins şi l-au pus să-l ardă; a venit însă unul 
cu un cap şi acela l-a scăpat». ` 
7. Cred. Rom. din Balțateşti, jud. Nemț, comunic. de d-l I. Preutescu. 


Pamile, Sărbătorile de toamnii. 1 


Z 


In această zi, prin Bucovina, se face aghiasma în grădini, 
pentru insectele şi viermii vătămători pomilor și legumelor. In com. 
Ropcea se duc la biserică snopi de flori, buruieni şi spice. Aceste flori 
şi buruieni, după ce se vor sfinţi, vor fi bune de întrebuințat în 
scăldătorile sau băile oamenilor bolnavi; spicele îmblătite, după ce 
Sau sfinţit, dau cea mai bună sămânță de sămânati. Macul sfinţit 
în această zi nu face viermi 2. 

Prin jud. Neamţ această zi se ţine de către gospodine, pentru 
ca să le fie copiii feriţi de boli «şi alte năpaste» 3. Prin alte părţi, 
tot din acest judeţ, se crede că în această zi nu-i este nimănui în- 
găduit să culeagă cânepa. «Sunt cazuri când sau găsit culegători 
morţi în cânepă». * 

Prin 'Ţara-Românească, pe unde această sărbătoare se numeşte 
Zina-Crucii, preoţii, ca de obiceiu, umblă «cu zi'ntâi»  , boteaza —, 
iar poporul o păzeşte cu nelucru, ca să fie ferit de friguri 5. Acelaş 
nume îl poartă sărbătoarea și prin Oltenia; pe aici însă o serbează 
numai femeile 6, «că e râu de lovituri de moarte». 

Tot prin unele părţi ale Olteniei, sărbătoarea ateasta se chiamă 
şi Macoveiul stupilor ; deci in această zi este datina de a se reteză, 
de a se tăiă fagurii, luându-se mierea şi lăsându-se albinelor numai 
atât cât le-ar trebui pentru hrana lor de peste iarnă. «Unii oameni, 
cari au stupi mulţi, mai opresc miere, păstrând-o în borcănaşe de 
pământ, mai pun în sticlele sau ploștele de rachiu», ca să aibâ din 
ce să bea, dupăce o amestecă bine, pe la zile mari şi praznice 7. 

Vremea începând să se racorească, prin jud, Bacău se crede 
că nimănui nu-i este îngăduit peste această zi ca sa se scalde, de- 
“oarece scăldându-se cerbul în apă acum, apele se răcesc 8. 





1. Voronca, Datinile şi credinţele poporului român, p. 942. 

2. Ibidem, p. 561. 

3. Cred. Rom. din Baâlţăteşti, comunic, de d-l T, Preutescu. 

4. Cred. Rom. din Vânătorii Neamţului, comunic. de d-l V, Ştirbu. 

5. C. Radulescu-Codin şi D. Mihalache, Sărbătorile poporului, p. 82. 

6. Calendarul slustrat, Craiova 1911, la zi. 

7. Dat. Rom. din Voiceşti, jud. Vâlcea, comunic. de d-l I. N. Po- 
pescu.—Cred. Rom, din Balţătești, jud. Neamţ, comunic de d. T, Preutescu: 
<i August, — Macuveiu, — e cap de postlul Sântamariei) şi ziua crucii. 
Sunt trei zile ale Crucii pe an: ziua de 14 Septemvrie, Duminica a treia 
din Postul-mare și ziua de 1 August». 


8. Cred. Rom. din com. Larga, jud. Buzau, comunic. de d-l C. Gh. 
Vartolomeiu. 


POBREJENILE. 


Ziua de 6 August, când biserica noastră serbează Schimbarea 
Ja față a Domnului nostru Isus Hristos, poporul o numeşte Pobri- 
Jeni, Probăjine, Probåjeni în Bucovina, Probăje, Probejeni, Probrijeni, 
Probăjne în Moldova, Bobreàjan, Pobredjen, Pobrejenia, Pobrijinia 1 
Obrejenia 2 sau Obrojenia în ĻȚara-Româneåscă şi Oltenia. 

Poporul nostru crede că din această zi începe să se probaje- 
nească, adecă să se îngălbenească frunza codrului 3. Prin unele părți 
se zice chiar că în această zi se probozește câmpul şi codrul 4. 

Mai pretutindeni se crede că orişicine are datoria să se poarte 
bine cu ai săi, copiii mai ales, — să fie ascultători şi cuminţi, 
<a să nu fie proboziți, — ocăriţi sau mustraţi în această zi, căci altfel 
vor fi proboziţi tot anul 5. În deobşte oamenii nu trebue să se pro- 
bozească, — «huească», între dânşii €. 

Prin jud. Neamţ, gospodarii caută să fie apucaţi de această zi 
împăcaţi și împăciuiţi unii cu alţii, căci alttel această sărbătoare fi 
va probozi şi vor rămâneă vrăşmaşi peste an 7. 

Multe gospodine şi câte odată şi unii gospodari se păzesc ca 
să nu mânânce mere, pere sau perje până la această zi; în această zi 
însă pot mâncă, deoarece cerul este deschis8. Oricum, la această 


1. C. Radulescu-Codin, O seamă de cuvinte din Muscel, 1901, p. 10. 

2. Com. Voiceşti, jud. Vâlcea, comunic. de d-l I, N. Popescu. 

3. Şezătoarea, Í, p. 128. — Cred. Rom. din com. Larga, jud. Bacău, 
comunic. de d-i C. Gh. Vartolomeiu. 

4. Şezătoarea, II, p. 52. 

5. Cred, Rom. din com. Scânteia, jud. Vasluiu, comunic. de d-l E. 
Vuza.— Voronca, Datinele, p. 693. 

6. Şezătoarea, VI, p. s2. — Cred, Rom. din com. Larga, jud. Bacau, 
comunic. de d-l C. Gh. Vartolomeiu. 

7. Cred. Rom. din com. Balţateşti, comunic, de d-l I. Preutascu. 

8. Voronca, op. cit., p. 792. 


4 


sărbătoare se desleagă, — se îngădueşte, — mâncarea foamei sau siru— 
gurilor, când se şi duc la biserică spre a se sfinţi. Prin jud. Tutova 
se zice chiar că cel ce mânâncă struguri înainte de această zi, «își 
afuriseşte maţele» 1. 

Prin Bucovina, Moşii de Schimbarea la faţă se sfinţesc, — se 
zice, — «prin rugăciune asupra strugurilor duşi la biserică, din cari 
gustând oamenii drept naforă, se socotesc astfel ca pomana moşilor. 
Dar şi afară de biserică, dau acasă matroanele această pomană de 
struguri ; însă la Schimbarea la fața se află puţini struguri prispitori, 
copţi» 2. 

Prin jud. Fălciu în această zi se duce la biserică must făcut din 
poama varalecă, pentru apaos ; alţii fac colivă de struguri 3. 

Aromânii din Strumiţa «nu mânâncă struguri până în ziua de 
6 August, cum fac și ceilalți Aromâni din alte părţi. In ziua aceasta, 
fiind sărbătoarea Schimbarea la fața, toţi Aromânii cari au vii, aduc 
struguri la biserică, în străchini ori în coşuri de nuiele, și după ce 
preotul ceteşte asupra strugurilor şi-i binecuvântează, creştinii ieau 
în gură câte o boabă. De aici încolo este deslegare la mâncare de 
struguri». «In Moldova e obiceiul ca atunci când se iea în gură o 
boabă din strugurul cetit, se zice: «poamă nouă în gură veche». In 
Macedonia, când gustă întâiu dintrun fruct nou, zic: «sănătatea a 
noastră, hiavra Uvreilor», adecă: «nouă sănătatea iar Ovreilor 
frigurile» 4. 

Deoarece în această zi din postul Sântă-Măriei nu este îngă- 
duită mâncarea de pește și untdelemn, în cinstea Pobrejenilor, aceste 
mâncăruri sunt deslegale, chiar de ar cădeă într'o Miercuri sau Vineri. 

Prin Bucovina se duc faguri de miere sau miere ca colivă la 
biserică 5. 

Pobrejenile socotindu-se ca zi de hotar pentru vară, urmează 
că apele, după credinţa poporului, se răcesc în această zi. Cerbii le 
spurcă, urinându-se în ele, și deci dela această zi înainte nimănui 
nu-i mai este îngăduit să se scalde 6, 

Berzele se duc, — «se călătoresc», — iar șerpii, șopărlele, gus- 


m 


. Cred. Rom. din com. Schineni, comunic, de d-nii frați Kahu, 
. Marian, Immormântarea, p. 392. 

. Etym. magn. rom. p. 1260. 

. I. Neniţescu, Dela Românii din Turcia europeană, p. 24. 

. Voronca, op. cit., p. 1179. 

. C. Gheorghiu, Calendarul femeielor superstitioase, p. 88. 


Y N 


Nu P 


5 


terii şi toate jigăniile intră în pământ. Care vietate nu va fi intrată 
până la această zi, se poate omori; în deobşte șerpii trebuesc neapărat 
uciși. Dacă din întâmplare un voinic vede un șearpe și nu-l omoară, 
acel șearpe se va preface în smeu. Dacă şearpele va fi văzut de o fe- 
meije și nu va fi ucis, el va muri până la anul 1. 

Prin Oltenia se crede că în această zi este bine ca fiecare să-şi 
ica şi să-și păstreze câte o crecuja cu şapte prune, și câtevă alune 
întrun loc îndosit, unde nimeni să nu umble ca să le atingă ori 
să le strice, căci ele vor fi bune de friyuri şi de alte boale în cursul 
anului 2. 

Prin jud. Mehedinţi femeile se duc la pădure și despoiate, 
caută alune, pe cări le culeg făcând trei închinăciuni. Aceste alune 
sunt bune pentru friguri 3. 

Prin jud. Muscel se crede că la această sărbătoare este bine să 
se fure flori de tigvă, cari să se plămadească în apa neincepula. Din 
această apă să bea orișicine chiar din această zi, ca să fie ferit peste 
an de brâncă şi alte umflaturi. Oricum, cel care capătă brânca, dacă 
bea din această apă, se crede că se tămăduește. 

Acum se culeg de pe câmp avrameasa, împaraleasa, mușeţelul, 
lușteanul şi usturoiul de sămulastra, precum și alte -bălării, cari vor 
fi folosite peste an ca leacuri împotriva multor boale. 

Fetele nu se laie, căci dacă ar face astfel, coadele 
nu le-ar mai crește 4, întocmai cum nici iarba nu va mai creşte 
peste această zi de început al toamnei. 

Prin Bucovina se mai spune că această zi trebue ţinută 
«pentru guri» 5. 

In sfârșit sărbătoarea aceasta trebue ținută pentrucă... «trebue ți- 
nută». «Acum vreo câţivă ani, mi se povestește din jud. Vâlcea, 
un om s'a dus cu carul să iea din fânul ce-l avea peste Olt în ză- 
voiu. Nici n'a apucat să treacă Oltul dincolo, căci i s'a fârâmat carul, 
ducându-se pe apă la vale și ne mai găsind în urmă decât o roată, 
afară de proţap, pe care l-au scos boii înot la mal» °. 





I. R.-Codin, Mihalache, Sărbătorile, p. 82. 

2, Dat. şi cred. Rom. din com. Catanele. jud. Dolj, comunic. de d-l 
Nt. St. Tuţescu. 

3. Etym. magn. rom., p. 951. 

4. R.-Codin. Mihalache, op. cit., p. 82—3. 

3. Voronca, op. cit., p. 694. 

6. Culegere din com. Voiceşti, comunic. de d-l I. N. Popescu, înváțátor. 


SÂNTĂ-MĂRIILE. 


1l. Maica Domnului. 


Răposatul Păr. Sim. FI. Marian ne-a lășat o lucrare întreagă 
şi completă cu privire la persoana Sfintei Fecioare Maria 1, care cu- 
prinde următoarele capitole: 1. Nașterea Maicei Domnului, 2. Maica 
Domnului în stare binecuvântată, 3. Maica Domnului şi Crăciun, 4. 
Maica Domnului și Trif cel nebun, ş. Fuga Maicei Domnului la Egipt, 
6, Maica Domnului şi paingănul, 7. Căutarea Domnului Isus Hristos, 
8. Adormirea Maicei Domnului şi 9. Maica Domnului, scăparea oame- 
niler. 

In cele ce urmează, vom alipi la aceste capitole, — numai în 
parte, — material inedit, vom adaoge ca al 10-lea capitol: Minuni ale 
Maicei Domnului, lăsând, fireşte, de-o parte interesantul material cu 
privire la «Minunile Maicei Domnului», recte: «Călătoria Maicei 
Domnului la Iad» şi «Visul Maicei Domnului», de origine cărtu- 
rărească, 

Adaugeri la Maica Domnului şi Crăciun se vor face când va 
fi vorba despre Nașterea Domnului nostru Isus Hristos, cu prilejul 
descrierii Crăciunului cu toate datinile sale. 

La Maica Domnului şi Trif se adaug următoarele două po- 
vestiri : 

Intâia, care se aude prin jud. Covurluiu, are urmâtorul cu- 
prins: 

«Şi la patruzeci de zile după Naşterea Mântuitorului, Maica 
Domnului luă doi pui de turturele şi porni spre biserică, că se îm- 
plinise sorocul după lege. Mergeă să-și închine pruncul la templu. 

Cum mergeă pe drum, iată că fntro grădină sub un copac, 
sta Trif cu un cuţitaş în mână şi curățià pomii de omizi. Trif, 


1. Legendele Maicei Domnului, Bucureşti 1904. 


7 


când vede pe Maica Domnului, începe s'o tușeasca 1, crezând că ar 
fi o altă femeie şi nu Ea. 

Maica Domnului a întors capul şi a văzut pe Trif. Supărân- 
du-se, s'a întors înapoi zicând: 

— Fie azi ziua ta, căci a mea o să fie mâni! 

Şi s'a întors acasă spre a se duce a douazi la templu. 

Şi de aceea la 1 Fevruarie cade Triful (ziua sfântului Trifon), 
iar la 2 cade Siratenia, adecă Intâmpinarea Domnului 2. 

A doua povestire o au Macedo-Românii și sună: 

«Maica Precista a avut un frate, pe Sfântul Trifon. Acesta 
nu prea dădeă crezământ soră-sei, că a născut pe pruncul Isus din 
binecuvântarea lui Dumnezeu, şi îi puneă la indoeală cinstea ei de 
fată ; din pricina asta nu Yorbiă cu dânsa şi nici aveă ochi s'o vază. 


Intruna din zile, Trifon se află cu mai mulţi oameni la taiat * 
o vie. 


laca pe o cărare ce treceă pe lângă gardul viei, oamenii văd 
o femeie tinerică, frumuşicâ, cu un prunc în braţe, dar pe care no 
puteau cunoaște. 

Măi, cine să fie femeiușca ceea cu plodul în brațe? întrebă 
unul; și toţi îşi aruncară ochii într'acolo. 

— Cine să fie, răspuns2 Trifon, care cunoscu pe soră-sa, — 
ia căţeaua ceea a noastră! 

Sfânta Fecioară, care se duceă să-şi facă molifia de 40 de zile, 
și să închine pe prunc în templu, se întoarse din cale înapoi, când 
auzi cuvintele dușmănoase cu cari o cinstiă frate-său, tocmai când 
se ducea la sf. altar. 

— Fie ziua ta azi, ca fi a mea mâni!- și plecă înapoi. 

Ajungând acasă, spuse mamei sale: 

Mamă, iea o mână de sare și o cârpă de in şi fugi la vie, 
că frate-meu şi-a tăiat nasul! 

Mamă-sa luă cele ce-i spuse și într'o fugă ajunse la vie, numai 
co mână de suflet, de teamă și grijă. Când colo, găseşte pe Trifon 
bun sănătos. 

I. Când un bărbat vrea să atragă atenţia unei femei ori chiar şi 
altui bărbat, cu anumite scopuri, fzeşeşte, se face că tuşeşte : «châ-châ», spre 
a nu atrage luarea-aminte a altora, cari poate din întâmplare se afla prin 
prejur. «Cine vrea să-și facă de cap, Zuşeşte și lume străină». 

2, Culegere din com. Jorăști, comunic. de Pär, I. C. Beldie. 

3. A tăsă viea, primăvara ori toamna, a o curăţi de uscături şi de 
ramurile nefolositoare. 


8 


— Da ce-i, mamă, de veniși aşă de speriată? 
Ce să fie, dragul mamei! la, soră-ta mi-a spus că ţi-ai 

tăiat nasul! 

— Hm!... Cum să-l taiu!.. Căci aşă, ridicând cosorul cu in- 
covoetura în sus,—nu l-am putut tăiă; doar ia aşă... 

Şi lăsând cosorul peste nas cu ascuţişul, fâch harșt], iar nasul 
îi pică la pământ. 

Atunci mamă-sa îl luă numai decât, trânti mâna de sare peste 
tăietură, şi punându-l la loc, îl legă cu cârpa de in. 

Triton văză în aceasta un semn dumnezeesc și începi a se 
îincredinţă de sfințenia și binecuvântarea dumnezească a rodului pân- 
tecelui surorii sale» 1. 


La Maica Domnului și painganul se adaug următoarele două 
povestiri : 

Intâia se aude prin jud. Tecuciu şi sună astfel: 

«Ci-că Maica Domnului torceă în furcă fuior de cânepă, când 
vine painjânul şi-i spune: 

-— Maică Precurată, eu torc mai subţire ca tine! 

- Dar dacă nu vei toarce, ce să-ți fac? îi zise Maica Dom- 
nului. 

— Dacă n'oiu toarce, să-mi dai tu foc aţei mele; iar dacă nu, 
să-ţi dau eu foc fuselor tale! 

Mai trecă ce mai treci şi vine iar painjânul la Maica Dom- 
nului şi-i zice: 

— Maică Preacurată, eu torc şi țes totdeodată, și nu ca tine! 

— Dar daca mai ţese, ce să-ţi fac? 

Să mă ucizi! 

Şi sau despărţit. Peste puţintică vreme, văzii Maica Domnului 
pânza painjânului cea de tot subţire și pe painjân mândru foc. Şi 
pentrucă Maica Domnului nu se dădu rămasă că pânza lui eră mai 
subțire decât tortul Preasfintei, lăsă gângania să-i dea foc fuselor. 

Dar tortul grăi atunci : 

Maica lui Dumnezeu, de ce mă laşi să ard? 

Şi Maica Fecioara a zis: 


I. Dict. de Coba Munteanu, com. Griviţa, jud. Tutova, care ştie poves- 
tirea din Macedonia,—comunic, de d. T. Popovici. Această legendă aromâ- 
nească, necunoscută în variante, o gâsim aproape întocmai între povesti- 
rile bulgărești ; cfr. L. Schischmânofi, Légendes râligieuses bulgares, Paris 
1896, p. 125. 


9 


— Painjânule, pânza ta să fie subţire, dar tot pe unde nu-s 
oameni s'o ţeși şi nimeni să wo poarte; iar cânepa mea să crească 
pe toate căile și cu dânsa să se îmbrace tot omul. 

Ci-că l-ar mai fi şi blăstămat: că cine va ucide un painjân, 
să i se ierte «dela Dumnezeu» trei pacate 1, 

Din vremea aceea, painjânul eră prigonit de oameni, iar cânepa 
cu mare cinste sămănată. 

Văzând un painjân cinstea cea mare la care ajunsese cânepa, 
îşi luă chipul sămânţei de cânepă, şi coloarea şi-o schimbă, şi picioa- 
rele şi le subţiă, ca doar-doar va scăpă de moarte. 

Maica Domnului află de această preiacere şi-l meni din nou 
să fie ucis şi așă; iar cine îl va ucide, să i se ierte de Dumnezeu 
şapte pacate. 

De atunci, cine ucide painjânul roșcat, cu cap şi cu picioarele 
grase, are iertate trei pacate, iar cine ucide pe celalt, «fără cap», 
cu trupul ca sămânţa cânepei şi cu picioarele lungi şi subțiri ca firele 
de păr, va aveă dela Dumnezeu şapte pacate iertate» ?. 

A doua povestire se aude prin Oltenia și sună astfel: 

«Paianjenul sa pus la intrecere cu Maica Precista: care să 
toarcă mai subțire. i 

Se pune Maica Domnului și toarce subțire... subțire... 

Un se pune şi păianjenul şi toarce şi mai subțire, şi-și mai 
dă şi drumuwn jos pe fir... 

— Fă şi tu dacă poţi aşă! 

Când vede Maica Precista una ca asta, ca întrecut-o un pă- 
ianjăn, că-i mai dă și cu sic/,— că vezi dumneata, ea nu puteă să 
se lase pe firu-i tors,—l-a blestemat: 

Unde-i fi tu, ori în ce colţişor ăi fi băgat, să te omoare; 
și cin” te-o omori, să i se ierte dintro dată șapte păcate!» °. 


I. C. Hogaş în Arhiva, IV, p. 494: «Această credință în popor şi e 
întemeiată pe faptul că oarecând Maica Domnului sar fi întrecut cu pa- 
injenul la ţesut și că în cele din urmă, tot Maica Domnului ar fi întrecut 
pe painjen, dar ea, supărată de curajul lui, ar fi lăsat cuvânt în lume că 
se vor iertă câte şapte păcate de fiecare painjen ce va ucide cinevă», Cfr. 
mitul A rachneei, fiica lui Idmon, regele Colofonului, prefăcută de Minerva 
în painjen. 

2. Culegere din com. Țepu. 

3. Dict. de M, I. Dumitraşcu, com. Boureni, jud. Dolj, coniunic. de 
d. N. I. Dumitraşcu. 


10 


La Căutarea Domnului Isus Hristos se adaug următoarele po- 
vestiri : 

Întâia se aude prin Bucovina; ea se poate socoti şi ca o le- 
gendă a șoarecelui şi paianganului şi are următorul cuprins: 

«După ce au răstignit Jidanii pe Domnul Hristos, Maica Dom- 
nului umblă plângând şi văicărându-se de jale și de durere că i-au 
răstignit fiul. Pe unde mergeă ea plângând, plângeau de jalea et 
toate vietățile de pe pământ; iarba câmpului şi florile livezilor se 
plecau înaintea Maicei Doir nului în semn de jale. 

Un stol de rândunele au ieşit înaintea Maicei Domnului pe un 
câmp frumos și i-au spus că Fiul ei a treia zi are să învie din 
morţi, atătându-i-se ei şi Apostolilor. Atunci sa mai liniștit Maica. 
Domnului și a zis către rândunele: 

— Voi rândunelelor, de azi înainte să fiți cele mai curate 
paseri de pe faţa pământului; și la care casă veţi face voi cuibul, 
acea casă să fie cu noroc. Şi cine va sparge cuibul vostru, să fie 
blăstămat ! 

A mers Maica Domnului mai departe, a trecut printr'o pă- 
dure şi s'a întâlnit cu un păiangăn şi cu un şoarece. Şi văzând pâian- 
gânul şi șoarecele pe Maica Domnului plângând, i-au zis: 

— De geaba plângi, că Fiul tău e mort și nu mai învie după 
cum crezi tu! 

Dar Maica Domnului le-a răspuns: 

— Fiul meu e fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu va face ce 
voeşte ! ; 

Şi s'a dus Maica Domnului mai departe, şi a tot mers până ce 
a dat într'o pădure. Temându-se să nu rătăcească, s'a întors înapoi 
pe unde a venit, În timpul acesta, văzând păiangănul și șoarecele 
că Maica Domnului nu le-a dat nici o blagoslovenie, s'au sfătuit ca- 
atunci când vor mai vedeâ-o, s'o spânzure ! 

A zis şoarecele către păiangân : 

— Pentrucă n'a vrut Maica Domnului să ne blagoslovească, 
tu păiungănule fă o funie şi când vom vedeâ-o, s'o spânzurăm! 

Şi n'a trecut mult, numai ce iată Maica Domnului venind 
tot pe acel loc, la păiangăn şi la soarece. Păiangănul făcuse o aţă. 
groasă, o legase de o creangă, iar șoarecele săpase sub creangă o groapă 
adâncă. 

Dar Maica Domnului a știut gândul păiangănului și al şoare- 
celui şi le-a zis: 


11 


— Tu, păiangânule, ai făcut aţă să mă spânzuri pe mine ; tot 
spurcat şi plin de viermi să fii; şi cine te va vedeă, să te ucidă 1. 
Şi tu, şoarecule, atâta de spurcat să fii de azi înainte, că unde vei 
pieri tu, să rămâie locul spurcat; și cine te va vedeă, să te omoare; 
și cine va ucide un şoarece ori un păiangăn, să-i ierte Dumnezeu 
trei păcate ! 

De atunci șoarecele şi păiangănul sunt spurcaţi !» 2. 

A doua povestire se aude prin Transilvania şi sună precum 
urmează : 

„A fost un om mare 
Şi a plecat într'o pădure mare 
Și a tăiat un copac mare 
Şi a făcut o biserică mare, 
Cu nouă uşi, 
Cu nouă altare. 


In altarul âl mare, a fost cetindă Sfânta-Maria-a-mare cartea 
milostivirii, de Joi până Sâmbătă. 

Sâmbătă şi-a tăcut cârpe de fier și opinci de oţel şi a plecat 
la Iordan. Şi sa întâlnit cu Joan. Şi a zis Maica Precista: 

— Părinte Ioane, Sfinte Ioane, ai văzut cevă şi ai auzit, că 
am avut și eu un fiu din trupul meu? Şi pe toți fiii i-am putut 
cell şi adevărå, numai pre fiul meu nu l-am putut ceti şi adevără. 

O, Maică Fecioară, că mar fi să grăesc înaintea sfinţiei tale, 
că l-au prins cânii de Jidovi, şi-l chinuesc şin cruce de brad îl 
răstignesc | 

Şi se luă Maica Precista pe cale, pe cărare, cu cosița albă de 
porumb 5, faţă albă sgâriind şi se întâlni cu meşterul de lemn. 

Bună ziua, meştere de lemn! 

— Muţumesc dumitale, Maică Precistă! 

` De unde vii, meştere de lemn? 

— Am fost la Hristos de i-am făcut crucea! Mi-a zis să o 
fac mai uşoară, şi am făcut-o mai grea! 

— Oh, să lucrezi cu anul şi să nu ieai banul! 

— Mulţumim dumitale, Maică Precistă ! 


I. Compară această credință cu cele ce rezultă din povestirile eapi- 
tolui Maica Domnului şi paingănul, de mai înainte. 


2. Dict. de d-l Nichita Bizom, com. Vatra-Dorna şi comunic. de d-l 
Teofil Bizom, tot de acolo. 


3. Cu părul ca pana hulubului alb? 


12 


Şi se luă Maica Precista pe cale, pe cărare, cu cosiţa albă de 
porumb, față albă sgâriind, și se întâlni cu meşterul de fier. 

— De unde vii, mestere de fier? 

— Am fost la Hristos de i-am făcut piroane în tălpi şi în 
pălmi. Mi-a zis să le fac mai mici, și le-am fâcut mai mari! 

— Oh, să lucrezi cu anul și să nu ieai banul! 

Se luă Maica Precesta pe cale, pe cărare, cu coșşita albă de po- 
rumb, faţa albă sgâriind și a ajuns la Impilai1. Acolo porţile erau 
încuiate. Maica Precesta a strigat, porţile s'au descuiat și a văzut pe 
fiul său chinuindu-se pe cruce; şi a zis: 

Pentru ce te chinuești tu, o fiul meu? 

— Nici pentru tine, nici pentru mine, ci pentru lumea toată. 
Căci mai auzit glas de secure în pădure şi cântec de fată mare; şi 
wai auzit să se despartă viţelul de vacă și vaca de vițel și copilul 
de mamă și mama de copil!... 

Și care va auzi cuvintele mele și nu le va spune la lume, la 
lună, la săptămână, la an, la jumătate de an, va apucă pe mâna 
[cea stângă, se va duce pe calea a strâmbă, la mese strânse, la pa- 
hare goale, la viermii ăi neadormiţi, în care se va viclui în veci, amin! 

lar care va auzi cuvintele mele și le va spune la lume, la 
lună, la săptămână, la an, la jumătate de an, se va duce pe mâna 
a dreaptă, pe calea a oablă, la mese puse, la pahare pline, la în- 
gerii lui Dumnezeu, unde va viclui în veci, amin!» 2. 

A treia povestire ne vine din părţile de sus ale Moldovei, sub 
numele de Povestea lui Dumnezeu. Ea este versificată, după cum de 
altfel pare a fi fost şi cea de mai sus: 


Cruce'n casă, Cu nouă uşi, cu nouă altare. 
'Cruce'n masă, Maica Precestă'n mijlocu' bisericii 
Cruce 'n tuspatr'unghiuri de casă ; [eră, 
Da asta nu-i de fel casă, 'N mâna. dreapta cruce sfântă, 
Da-i biserică frumoasă, Carte albă mâna stângă; 

Cu pristariu Şedeă 
De mărgăritari, Și cetiă 
Cu fereștile de bucăţi de tămâie Şi-adiveriă 

(mari, Pe toţi sfinţii, 
Şi-i biserică mare, Pe toţi proorocii, 
Din lemn mare, Pe toti şchiopii, 


1. De sigur că : Pilat, 
2, Dict. de bătrânul D. Magrineanu, de loc din com. Frâna, comu- 
aic. de d-l C. N. Mateescu, profesor în R.-Vâlcea. 


. 


Pe toţi orbii 
Şi pe toată lumea. 
Şi-a putut ceti 
Şi-adeveri 
Sn ce chip ar fi; 
Da de fiul ei Hristos, 
Isus cel prea frumos, 
Nu l-a putut cet, 
Nu l-a putut adiveri, 
Nici îu ce chip ar fi. 
Si-a pornit cu poalele strânse ; 
Maica Precista 
Pe drum mergeă, 
Lacrămi din ochi îi curgeă, 
Mere de aur se făceă, 
Pe toţi sfinţii strângeă, 
La Raiu îi ducea, 
Pe Hristos îl pomeniă. 
Iar pe la o mijlocire de loc, 
Sa 'mtânit cu Moist- Prooroc. 
— Moisi-Prooroc, 
N'ai văzut, 
N'ai auzit 
De fiul meu, Hristos cel iubit? 
— Nam văzut, 
Nam auzit, 
Nici cine-i n'am oblicit, 
Că eu în mijlocul bisericii stam, 
Pe scaun de aur şedeam, 
*N mâna dreaptă cruce sfântă, 
Carte albă'n mâna stângă, 
Şedeam 
Si cetiam 
Şi-adeveriam 
Pe toţi sfinții, 
Pe ioţi proorocii, 
Pe toţi şchiopii, 
Pe toţi orbii 
Şi pe toată lumea. 
Și am putut celt 
Și-adeveri 
Şi'n ce chip ar fi. 
Da pe fiul meu Hristos, 
Isus cel prea frumos, 
Nu l-am putut ceti, 
Nu l-am putut adeveri, 
Nici în ce chip ar fi. 


13 


— Ba, Maică, l-am văzut 

Că el e de mult știut: 

Puşca lui de vară 

Fulger de cu seară ; 

Dacă-i acela, 

Eu îl ştiu 

Şi l-am văzut 

Cum l-au chinuit 

Și l-au bătut, 

L-au prins doisprezece tâlhari, 
Jidovi cărturari, 

Nu-adevăraţi 

Ci rău învăţaţi ; 

Pe cruce de chiparos l-au răstignit- 
Drept în poartă la Pilat, 

Cu piroane-l pironiă 

De sângele curgeă, 

Din sânge, vin se făceă. 

Cine muriă, 

Cu vin îl prohodiă 

Şin pământ îl puneă, 

Pe Hristos îl pomeniă. 

Cu cămeşă de urzică-l îmbrăcă, 
De sudori vărsă, 

Din sudori mir se făceă; 

Cine se nășteă,, 

Se boteză, 

Cu mir îl miruiă, 

Creştin îl făceă, 

Pe Hristos îl pomeniă,. 
Curoaua de spini 'n cap îi puneă, 
De părul pe jos cădea; 

Din păr busuioc creşteă, 
Biserici se făceă, 

Preoţii le sfinţiă, 

Cu busuioc le slinţiă, 

Pe Hristos îl pomeniă. 

Şi-a pornit pe muntele Vaflimului 
Şi-a strigat din vârful muntelui : 
— Secuţi voi mărilor, 

Secaţi izvoarelor, 

Uscuţi-vă voi, câmpurilor 
Uscaţi-vă voi florilor, 
Uscaţi-vă voi codrilor, 

Că fiul meu Hristos îi mort! 

Maica de munte s'apropiă 
Şi muntele se topiă 


Şin aur și-argint se sleză- 
Maica Precista sta 
Şi se miră: 
Ce să fie astă? 
Şi-atunei a strigat înger din cer: 
— O, Maică Precistă, ce-ai făcut, 
Bine mai făcut, 
Că lumea'n ist ceas arsă moară! 
—- Las'să moară. 
Că nu-mi pasă, 
Că fiul meu Hristos îi mort ! 
— O, Maică Precistă, să te duci 
Pe cararea lui Adam, 
La fântâna lui Iordan, 
C'acolo te-i întâlni 
Cu Maria Magdalina, 
Cu Maria lui Iacov 
Şi cu toate mironosiţele. 
Dimineaţa te-i sculà, 
Pe faţă albă te-i spălă, 
La răsărit te-i uită, 
Pe Hristos că l-ăi vedeă, 
Nici în cer, nici pe pământ, 
Foarte de cânii de Jidovi rănit. 
Cu Duhul îi suflă, 
Rănile i-i vindecă. 

Ea atuncea sa bucurat 
Şi-aşă a strigat: 
— Izvoriţi voi mărilor, 
Izvoriţi izvoarelor, 
Inverziţi voi câmpurilor, 
Infloriţi voi florilor, 
Fuceţi-vă voi pânilor, 
Infrunziţi voi codrilor, 
Veseliţi-vă voi paserilor, 
Că pe fiul meu, Hristos cel iubit 
Lam adiverit, 

Şi s'a dus Maica Precista 
Pe cărarea lui Adam, 
La fântâna lui Iordan 
Şi-acolo s'a "'ntâlnit 
Cu Maria Magdalina, 
Cu Maria lui Iacov 
Şi cu toate mironosiţele. 
Acolo a dormit, 
Cu dânsele-a vorbit. 
De dimineață sa s. ulat. 


14 


Pe față albă s'a spălat, 

La răsărit s'a uitat. 

Pe Hristos când l-a văzut, 
Cu duhul a suflat, 

Răniie i-a vindecat. 

— O fiul meu Hristos, 
Toate puterile mâna ta au fost, 
Ce nu i-ai detunat, 

Ce nu i-ai trăsnit, 

In fundul Iadului 

Să-i fi băgat, 

Uude stau şerpii 

Şi smeii 

Si balaurii 

Și toate limbile cele rele ! 
— O, maica mea sfântă, 
Cu cât vorbeşti, 

Cu-utâta păcătueşti ! 

Păr” nu m'am dat chinului 
Şi nacazului 

Şi muncilor, 

Cine se năşteă, 

Nu se botezà; 

Cine se 'mpreună, 

Nu se cunună. 

Da de-amù. 

Cine se naşie, se botează, 
Creştin se tuce; 

Cine senunpreună 

Se cunună. 

Şi se leagă 

Oaia de miel, 

Mielul de oaie; 

Iapa de mânz, 

Mânzul de iapă; 

Vaca de vițel, 

Viţelul de vacă; 

Și câte-s pe pământ 

Toate una de alta ! 

— O, fiul meu Hristos! 
Scrie'n cărticic” aceste cuvinte : 
Cine o spune cuvintele-aceste 
'N-toută seara. 

Da nu-aşişi în toată seara, 
Da la o jumătate de an; 
Du nu la o jumătate de an, 
Da măcar la un an, 


Aceala să dea din mâna dreaptă, 
Să se ducă pe căsarea dreaptă, 
La mese 'ntinse, 

La făclii aprinse, 

La pahare pline, 

La cuvinte bune. 

Da cine-a şti-o 


Şi wa spune-o, 

Să deie din mâna stângă, 
S'apuce pe cărurea strâmbă, 
La mese strânse, 

La făclii aprinse, 

La pahare deşarte, 

La cuvinte rele, 


Amin, amin, amin! t 


A patra povestire, asemenea versificată, cu mai multe amănunte 
insă, se aude prin partea Moldovei de jos şi sună astfel. 


Plecat-a un om mare 
Cu un topor mare, 
Pus pe spinare, 
La pădurea mare, 
Pe drumul cel mare, 
Să taie un lemn mare, 
Dinti'insul să facă o mânăstire 

A (mare. 

Lemnul l-a aflat, 
In nouă l-a despicat, 
Dintr'însul c'a durat 
Mânăstirea cea mare. 
Cu nouă altare, 
Iar din lamura şi cranca mai mică, 
Făcă şi o biserică 
Mai mititică. 
La biserica cea mare 
-Cetiă Sântă- Măria-cea-mare, 
La strana cea mare, 
Cartea cea mare. 
La mânăstireu cea mica 
Cetiă Sântâ-Măria-cea-mică, 
La strana cea mică, 


Din cartea cea mică. 

Cetiă Sântă-Măria cea nzlostivnică, 

La toţi fiişorii creştini cetiă, 

Toți cetiau 

Şi-adiveriau, 

Numai fiişorul Maicei Preciste nu 
[se afiă 

Şi nu cetiă, 

Nici uu adiveriă, 

Şi Maica cu ochii îl cătă. 

Purces-a Maica Domnului 

Pe cale, 

Pe cărare, 

Plângând, 

Văicărând, 

Faţă albă zârâiud °? 

Pär galben darăpănând 3. ă 

La mijloc de cale 

Se întâlni cu lon 

Sân-lon, 

Botezătorul Domnului. 

Grăl Maica Domnului: 

— Ioane, 


1. Comunic. de d-l D, Furtuna, com. Mânastireni, jud. Botoșani, care 
adauge : «Această poveste mi-a spus-o mătușa Marghioala P. Furtuna, 
S'o scriu prin cârţi, 


So auda toţi; 


Cine-a vrea g'a ceti, 


M'a pomeni ! 


Ea o zice în fiecare dimineaţă şi sară. după rugăciune şi fetelor din 


-sat cu de-a sila le-o spune !» 
2. Mai înainte am văzut: 


Faţă alba sgâriind. 
m.d 3. Păr galben despletind [pe spate, cum obişnuesc femeile când le 
moare cinevă din casă ori dintre rudeniile apropiate]. 


Sân-luane, 

De văzut 

N'ai văzut, 

De auzit 

N'ai auzit, 

De Hristos, fiul meu 

Şi fiul lui Dumnezeu, 

Ce-a făcut cu dânsul neamul Ji- 

|dovilor ? 

Grăit-a Ion 

Sân-lon, 

Botezătorul Domnului, 

Către Maica Domnului : 

— Maică Preacurată, 

De văzut 

Nu l-am văzut, 

De-auzit 

Nu l-am auzit, 

Da’ am auzit 

Ce Jidovii cu dânsul au făcut, 

Că l-au prins 

Și l-au legat 

Şi l-au bătut 

Şi l-au judecat 

Şi osândă i-au dat 

Cânii, 

Căpzânii 

De Jidovi. 

Chinuitu-l-au, 

Horopsitu-l-au, 

Cum nu s'a mai văzut 

Si nu s'a mai auzit 

Şi nu s'a mai aflat. 

Cu crucea'n spinare l-au purtat, 

Pe cruce l-au țintuit, 

Sus l-au ridicat, 

Intre doi tâlhari lau pus, 

In coastă l-au înțepat, 

Din coastă i-au curs 

Sânge şi upă. 

Din sânge şi apă 

Vita de vie; 

Din viţă de vie 

Poamă, 

Din poumă 

Vin, 

Sângele Domnului pentru creștini, 


16 


Maica plfngcă 

Şi se văicără, 

La putul Iordanului 

Cu broasca se'ntâlniă. 

— Bună ziua broască! 

— Mulţămim, Maică! 

Dar ce ești așă de mâhnită ? 

— Cum să nu fiu mâbhnită, 

Că un fiu avui 

Și de acela aflai 

Ce Jidovii cu dânsul au făcut. 

Că l-au prins și l-au legat, 

Că l-au bătut 

Și l-au judecat, 

Şi osândă i-au dat. 

Cânii, 

Căpcânii 

De Jidovi 

Chinuitu-l-au, 

Horopsitu-l-au, 

Cum nu sa mai văzut, 

Cum nu S'a mai auzit 

Şi nu s'a mai aflat. 

Cu crucea spinare l-au purtat, 

Pe cruce l-au țintuit, 

Sus l-au ridicat, 

Intre loi tâlhari l-au pus, 

In coastă l-au înţepat, 

Din coustă i-au curs 

Sânge şi apă; 

Din sânge şi apă 

Viţă de vie, 

Din viţă de vie 

Poamă, 

Din poamă 

Vin, 

Sângele Domnulni pentru creştini- 
Broasca grăi: 

— Măicuţă, nu te mâhni 

Şi nu te tângui, 

Că şi eu avui doisprezece feciorei 

Ca doisprezece lucetferei, 

Mititei, 

Și-a venit o roată 

Forforoată 

Şi mi-a omorit unsprezece dint 

[dată ; 


17 


Şi am rămas cu unul, 
Cel mai mititel, 
Mai frumusel, 
La ochi kolbăţel !, 
La picioare crăcănăţel. 
Zise Maica Domnului către broas- 
[că : 
— Chiamă-l să-l văd şi eu! 
Strigă broasca către fiu: 
— Siminoace, 
Busuioace, 
Vin la Maica Domnului încoace! 
Maica îl văz 
ŞI-L drăgăli 
Şi către broască grăi: 
— Broască, brosculiţă, 
Tu'n apă să trăeşiti, 
Din ea să te hrăneşti, 
Puţuri să nu fărădueşi 2, 
In apă să mori 
Şi de împuţit să nu te împuțeşti, 
Să fii spuimă Jidovilor. 
Plecat-a Maica Domnului mai de- 
parte, 
Şi se întâlni cu lemnarul, 
Meşterul lemnar : 
— Tu meșştere lemnar, 
De văzut 
N'ai văzut, 
De auzit 
N'ai auzit, 
De fiul meu, 
Fiul lui Dumnezeu, 
Tatăl cerului 
Şi al pământului ? 
Răspuns-a meşterul lemnar : 
— Măicuţă, 
Măicuţă, 
De auzit 
Nu l-am auzit, 


Dar de văzut 
L-am văzut, 
La curţile lui Pilat. 
Il chinuiau cânii, 
Căpcânii 
De Jidovi, 
Cu spini l-au bătut, 
Pe față sfântă l-au stupit, 
Trestii sub unghii i-au vârit, 
Pe cruce l-au răstignit, 
Cuie'n palme i-au bătut, 
Cuie'n palme şi tălpi. 
Chiar eu crucea i-am făcut. 
De ce ziceau să i-o fac mai mică, 
De ce S eu i-am făcut-o mai mare, 
Ca să-l întinză mai tare. 
— Alei, meştere lemnar ! 
Blestemat să tii de azi înainte, 
Ca să muncești cu anul 
Şi cu greu să-ţi câştigi banul! 
Și a purces Maica Domnului 
Pe cale, 
Pe cărare, 
Plângând 
Şi văicărând, 
Faţă dalbă zârâind, 
Păr galben dărăpănând. 
La mijloc de cale sentâlni cu fie- 
[rarul, 
Meşterul fierar: 
— Tu, meştere fierar, 
De văzut 
N’ai văzut, 
De auzit 
N'ai auzit 
De fiul meu, 
Fiul lui Dumnezeu, 
Tatăl cerului 
Şi al pământului? 
Răspuns-a meşterul fierar: 


1, Holbat, ochios, cu ochii mari şi bulbucaţi ; Eminescu zice : <Bul- 


bucaţii ochi de broască !» 


2, A se părâdui, a se dărăpână, a se pustii (despre casele părăsite), 
Inţelesul viersului este deci : «Prin fiinţa ta în apa de fântână, aceasta să 
nu fie socotită ca spurcată şi din această pricină să se părăduească, 


3. De ce... de ce, cu cât... cu cât, 


Pamfile, Sărvătorile de toamnă. 


13 


18 


— Măicuţă, 
Măicuţă, 
De auzit nu l-am auzit, 
Dar de văzut 
L-am văzut 
La curţile lui Pilat: 
Jl chinuiau cânii, 
Căpcânii 
De Jidovi. 
Cu spini l-au bătut, 
Pe față sfântă l-au stupit, 
Trestii sub unghii i-au vârit, 
Pe cruce l-au răstignit, 
Cuien palme i-au bătut, 
Cuie'n palme și m tălpi. 
Cuiele chiar eu le-am făcut. 
Adusu-mi-au fier de-ajuns şi de 
[rămas, 
Eu le-am spus că nu-i de-ajuns 
Şi dânșii încă mi-au adus. 
Şi din fierul dat, 
Eu nouăzeci şi nouă de părți 
(le-am fuvat ; 
Spus-au să fac cuiele cât palma, 
Eu le-am făcut cât degetul 
Şi le-uum scurtat, să nu fie mări- 
[şoare, 
Ca să nu-l străpungă tare. 
— Alei, meștere fierar, 
Blagoslovit să fii de mine, 
Ca să dai odată cu ciocanul, 
Să-ţi iasă lesne banul! 
Plecat-a Maica Domnului 
Pe cale, 
Pe cărare. 
Şi-a ajuns la Dealul-mare. 
Pe deal s'a suit. 
Când la mijloc de deal, 
Ușa raiului închisă, 
Strigă Maica: 
— Petre 
Sân-Petre, 
De văzut 
N'ai văzut, 
De auzit 
N'ai auzit, 
De fiul meu, 


Fiul lui Dumnezeu, 

Stăpân cerului 

Şi pământului ? 

— Măicuţă, 

Măicuţă, 

De auzit 

Nu l-am auzit, 

Dar de văzut 

L-am văzut 

La curțile lui Pilat. 

IL chinuiau cânii, 

Căpcânii 

De Jidovi. 

Cu spini l-au bătut, 

Faţa sfântă i-au stupit, 

Trestii sub unghi: i-au vårt, 

Pe cruce i-au răstignit, 

Cuie'n palme i-au bătut, 

Cuie'n palme gi'n tălpi. 

Fiul ţi-a murit 

Şi'n Raiu sta de-a dreapta Dom- 

(nului. 

Striză Maica Domnului 

Cu glas lare: 

— O fiul meu, 

Fiul lu Dumnezeu, 

Stăpân cerului 

Și pimântului ! 

De vazui 

Nu te-am văzut, 

De auzit 

Despre tine am auzit, 

Ce Jiduvii cu tine au făcut, 

Că te-au prius 

Şi te-au legat, 

Că te-au bătut 

Şi te-au judecat 

Şi osânda ţi-au dat. 

Cânii, 

Căpcăunii 

De Jidovi 

Chinuitu te au, 

Horopsitu-te-uu, 

Neciustitu-te-au, ` 

Cum nu s'a mai văzut 

Şi nu s'a mai auzit 

Şi nu s'a mai aflat. 


19 


Cu crucea'n spinare te-au purtat, 

Pe cruce te-au țintuit, 

Sus te-au ridicat, 

Intre doi tâlhari te-au pus, 

In coastă te-au înţepat 

Din coastă au curs 

Sânge şi apă, 

Din sânge și apă 

Viţă de vie, 

Din viţă de vie 

Poamă, 

Din poamă 

Vin, 

Stângele tău pentru creştin! 
Răspuns-a fiulcu gura către Maica: 

— Maică, toate s'au întâmplat, 

Cu rostul lor cel adevărat, 

Că nainte oamenii se luau! 

Şi de cununat nu se cununau; 

Copiii se năşteau 

Şi de botezat nu se botezau ; 

Oamenii când muriau, 

In iadul negru mergeau. 

Pe-atunci, ştiuca'n talger nu se 

(sbăteă 2 

Şi coroşul noaptea nu cântă. 

Iar de când toate s'au întâmplat 

Cu rostul lor cel adevărat, 

Oamenii cari se leau. se cunună, 

Făcuţii se boteaza, 

Iadul s'a sfârămat din temelie 

Şi raiul s'a deschis, 

Ştiuca se sbate 

Și cocoşul cântă. 


I. A se luă =a se căsători. 


Mai văzut-aţi până acum 

Urme de secure 

In pădure, 

Ori copil de fată mare 

Şi sbierând oaia după miel 

Şi mielul după oaie, 

Ori copilul după mamă, 

Şi mama după copil? 

De-acum toate-or li! 
Povestea asta cine o ştie, 

S'o spuie ; 

Cine n'o ştie, 

Să n'o spuie; 

Cine-a şti-o 

Şi a spune-o, 

Il va luă Dumnezeu de mâna 

dreaptă 

La luna, 

La săptămâna, 

Şi-L va purtà pe la mcsentinse 

Cu făclii aprinse, 

Cu pahare pline, 

Cu bucate bune; 

Iar cine-a şti-o 

Şi ma spune-o, 

Il va luă Dumnezeu de mâna 

[stângă 

La luna, 

La săptămâna, 

Şi-l va purtà pe la mese goale, 

Cu ochii beliți, 

Cu dinții rânjiți, 

Amin !3 


2. Stând Jidovii la masă și ospătând rasol de ştiucă, îndată după 
răstignirea Domnului, se zice că unul dintr'înşii a zis: 

— Cu toate acestea, mă tem ca nu cumvă Isus Nazarineanul sa nu 
învie a treia zi din morţi, după cum s'a lăudat! 

Atunci săriră alţi Jidovi şi strigara : 

— Atunci va înviă cel răstignit, când va înviă ştiuca aceasta ! 

Dar ştiuca îndată, zice-se că a început a sări în taler şi a stropi 


pe Jidovi pe faţa. 


Şi de atunci neamul jidovesc se crede că-i pisfruiat. (Culegere dia 


com. Ţepu, jud. Tecuciu). 


3. Dict. de Maria N. Rugină, com. Ţepu, jud. Tecuciu. 


A cincea poveştire se aude tot prin aceeaş parte a Moldovei 
și are părți deosebite de cea de mai sus. Ea urmează astfel: 


Eră un om mare 
Şi-aveă un topor mare, 
S'a dus la o pădure mare 
Şi-a tăiat un lemn mare 
Şi-a făcut o mănăstire mare, 
Cu nouă uşi, nouă altare, 
In altarul cel mare, 
Sfânta- Maria-mare ; 
In celelalte altare, 
Maica Precista. 
Domnul nostru Isus Hristos 
I-a dat voie 
Să se suie la ceruri 
Şi el s'a dat jos. 
Dacă s'ar fi dat 
La nişte creştini botezați, 
Dar el s'a dat 
La nişte câni de Jidovi spurcaţi. 
Şi a ieşit Maica Domnului afară 
Şi s'a uitat în sus, în jos, 
Să vadă pe fiul ei. 
Şi nu l-a văzut. 
Şi a intrat înuutru 
Şi a luat cârja 
Cu mâna dreaptă 
Şi a plecat pe pârtea! lerusali- 
[mului, 
Care pe deasupra se topiă, 
Pe dedesubt se slesă, 
Măicuţa Domnului 
Pe dânsa mergeă, 
Cu glas mare pâ la cer, 
Cu lacrimi pân' la pământ, 
Cu faţa albă sgâriind, 
Cu păr mare decurând 2. 
S'a'ntâlnit cun meşter de lemn 
Şi-a zis: 
— Bună calea, Măicuţă; 


— Mulţămescu-ţi, drăguță ! 
— Ce umbli, Măicuţă, 
Ce cauţi? 
— Ce umblu, ce caut 
Sfânta verdeleancă (sic) 
Fiul lui Dumnezeu, 
Carele-i mai marele cerurilor 
Și al pământului 
Şi al tuturor noroadelor. 
— De văzut, nu l-am văzut, 
Dar de auzit 
L-am auzit, 
Când l-au prins cânii de Jidovi 
In câmpul Ierusalimului. 
Cu brâu de rug l-au încins, 
Coroană de spini pe cap i-au pus, 
Cu fiere l-au hrănit, 
Cu oţet l-au adăpat, 
Trestie pe sub unghii i-au băgat, 
In sfântul obraz l-au scuipat, 
Cu sulița în coastă l-au împvns, 
Sângele l-au pornit, 
In pahar l-au oprit. 
Pe cruce l-au răstignit, 
Cu piroane l-au pironit 
Şi crucea chiar eu i-am făcut: 
De ce ziceă s'o fec mai mică, 
De ce o făceam mai mare, 
Că nu mă ţincă lemnul bani. 
— Să dea Dumnezeu, 
Meşter de lemn, 
Câte surcele. 
Atâtea cârpele ! ° 

Şi iar a plecat Maica Domnului 
Pe pârtea Ierusalimului, 
Care pe deasupra se topiă, 
Pe de desupt se sleiă. 
Măicuţa Domnului 


1. Pârte, pârtie, cărare făcută prin omăt; accent pe å (Țepu-Tecuciu). 
2. «Expresie ce se poartă din gură în gură şi ţine loc de despletind> 


(nota culegătorului). 


3. Cârpeală, cârpitură, petec, — adecaă ; Sâ ai pe tine atâtea petece 
[din lipsa banilor], câte surcele ai facut cioplind crucea! 


21 


Pe dânsa mergeă, 
-Cu glas mare până'n cer, 
Cu lacrămi până'n pământ. 
Faţă albă sgâriind, 
Cu păr galben decurând, 
Sa întâlnit cun meşter de fier. 
Şi i-a zis: 
— Bună cale, Maicuţă, 
— Mulţumescu-ţi, drăguță ! 
— Ce umbli, Măicuţă, 
Ce cauţi? 
— Sfânta verdeleancă, 
Care-i mai mare-al cerurilor 
$i al pământului 
Și al tuturor noroadelor. 
— De văzut 
Nu l-am văzut, 
Dar de dânsul am auzit 
Când l-au prins cânii de Jidovi 
Pe câmpul Ierusalimului : 
Cu brâu de rug l-au încins, 
Coroană de spini pe cap i-au pus, 
Cu fiere l-au hrănit, 
Cu oţet l-au adăpat, 
Trestii sub unghii i-au băgat 
In sfântul obraz l-au scuipat, 
Cu sulița în coastă l-au împuns, 
Sângele s'a pornit, 
In pahar l-au oprit, 
Pe cruce l-au răstignit, 
In piroane l-au pirouit, 
Şi cuiele chiar eu le-am tăcut. 
Şi de ce ziceau să le fac mai mari, 
De ce le făceam mai mici 
Şi mai subţiri, 
Să nu treacă prin degeţel, 
Să nu-l doară, sărmanul de El! 
—Să dea Dumnezeu, meşter de fier, 
Când ai da cu ciocanul, 
Să se facă banul! 
Şi iar a plecat Maica Domnului 
Pe pârtea Ierusalimului, 
Care pe deasupra se topiă, 
Pe dedesubt se sleiă. 
Măicuța Domnului, 


I, [Plângând] cu glas 


Pe dânsa mergeă, 
Cu glas mare pânăn cert, 
Cu lacrămi până'n pământ. 
Faţă albă sgâriind, 
Și cu părul decurând. 
S'a întâlnit cu o broască. 
— Bună calea, Măicuţă ! 
— Mulţămescu-ţi, drăguță! 
— Ce umbli, Măicuţă, ce cauţi? 
— Ce umblu, ce caut? 
Sfânta verdeleancă, 
Fiul lui Dumnezeu 
Care-i mai mare cerurilor 
Şi pământului 
Şi tuturor noroadelor. 
— A, Maică, pentru un fecioraș îţi 
[faci samă ? 
Eu am avut 
Doisprezece fecioraşi 
Ca niște năsturaşi 
Şi a venit Sf. Petru 
Cu roată 
Fulfuroată 
Şi mi i-a omorît pe câte doispre- 
(zece deodată. 
Atunci Măicuța Domnului 
Işi făcă samă 
Şi-i dădă cu cârja'n cap 
Şi-o omoară. 
Și se duse la un lac 
Şi se spălă pe braţă, 
Pe faţă, 
Pe spate. 
Şi aveă un ou roş în buzunar. 
Se uită 'n sus, 
Se uită 'n jos, 
Pe câmpul Ierusalimului 
Şi-a văzut o fată de Jidov 
Şi a zis: 
— Căţelico, ia vino'ncoace! 
Na oul aist'roş şi te du 
La tată-tău acasă, şi-i spune: 
„Tată, a înviat Dumnezeu !“ 
Copila se duse 
Şi spuse 


mare, [că se auziă] până'n cer. 


22 


Cum a învățat-o Maica Domnului. 
Pe când tată-său se gătiă 
Să se pună la masă, 
Cu cocoş fript, 
Ştiucă fiartă'n zeamă, 
Pâne de grâu în vatră, 
Atunci copila zise: 
— Tată, a înviat Dumnezeu! 
— Da, a mai 'nviă 
Isus Nazarineanul, 
Când a cântă 
Cocoşul aist fript 
Și a bate știuca asta fiartă 
Din zeamă, din aripi! 
Şi a crește pânea cea de grâu 
Din vatră! 
Atunci cocoșul cel fript 
De grabă a cântat, 
Știuca cea fiartă în zeamă 
Din aripi a bătut, 
Când alergă la pâne, 
Dăduse spicele pe băgeac!. 
Un sgomot mare s'a auzit, 
Porţi de fier singure s'au deschis, 
Măicuţa Domnului a râs 
Pe fiul ei l-a văzut și a zis: 
— Ah, fiul meu. 
Eu ţi-am dat voie 
Să te sui dela cerul întâiu 
Până la al doilea, 
Şi dela al doilea, 
Până la al nouălea cer, 
Şi tu te-ai dat jos. 
Dacă te-ai fi dat 
La nişte creștini botezați, 
Dar te-ai dat la nişte câni de 
(jidovi spurcaţi. 


— A, maică, măicuţa mea, 

Mi-a fost drag 

S'aud vântul bătând, 

Iarba fâşâind, 

Boii mugind, 

Plugurile scârţiind, 

Voinicii şuierând, 

Copiii cântând, 

Femeile cântând ?. 
Cine va spune 

Aceste cuvinte 

La luna, 

La săptămâna, 

Când i-a da mâna, 

De mâna dreaptă l-oiu luă, 

Şi l-oiu duce 

La porţi deschise, 

Făclii aprinse, 

La mese 'ntinse, 

Pahare pline 

Și bucate bune, 

Cine-a şti 

Şi nu le-a spune 

La luna, 

La săptămâna, 

Când i-a da mâna, 

De mâna stângă 

L-oiu luă, 

Şi l-oiu duce 

La porţi închise, 

Făclii stânse, 

La mese strânse, 

Pahare deșerte 

Și străchini deșerte. 

Amin, Amin 

Şi cu Dumnezeul nostru laudă! 8) 


I. Băgeac, băgeag, băgeacă, hogeag, horn, hornă, 
2, Cele 7 versuri de până aici se aud și în pluguşoarele din ajunul 
lui Sf. Vasile şi descrie mergerea carălor încărcate de grâu, spre moară. 


pentru a măcină de colaci. 


3, Dict. de Ilinca V. Vintilă, şi comunic. de d-l T. Cruceanu, învă- 


tator, 'Ţuţcani, jud. Covurluiu. 


23 


A şasea povestire se aude prin jud. Buzău şi sună precum 
urmează : 


A fost un om mare — Nu l-am văzut, Maică, 
Şi a luat un topor mare Dar de auzit 
Şi a tăiat un copaciu mare Am auzit, 
Și a făcut o biserică maie, Că-l căsnesc câinii de Jidovi 
Cu nouă uşi, cu nouă zăbrele, La poarta lui Pilat, 
In zăbreaua mare Pe cruce de brad!. 
Şade Sântă-Măria-mare; Maica Domnului dacă auziă, 
In zăbreaua mică Lepădă haine cereşti 
Şade Sântă-Măria-mică; Și luă haine călugărești 
In zăbreaua din mijloc Și plecă multă cale împărăție, 
Şade Maica Domnului. Faţă albă sgâriind, 
Maica Domnului şedeă, Păr galben smulgând, 
Carte cetiă, Plângând 
Lacrămile îi curgeă, Şi tânguind, 
eu măhramele ştergeă, Prin spini 
Slove de aur se făcea. Și prin mărăcini. 
Se uită Maica Domnului pe umărul Dincolo de gârlă eră un cal, un 
(stâng [măgar şi o salcie. 
Şi n'a văzut pe nimeni; — Vino încoace, calule | 
Se uită și pe umărul drept Să trec, 
Şi văză pe Ion Că mă înec 
Sfântu-Ion, Iară calul ma voit să vie 
Pe un cal alb. Şi Maica Domnului l-a blăstămat. 
Ci nu eră alb de fel, — Să mănânci și saţ să nu mai ai. 
Ci cră alb de spumă. A chemat pe măgar 
Şi îl întrebă Maica Domnului: Şi măgarul a venit. 
-- Ioane, Dar Maica Domnului i-a zis: 
Sfinte-loane, — Intoarce-te îndărăt, 
N'ai văzut un fiu al meu, Că eşti prea mărunt şi mă înec. 
Domnul Dumnezeu, Apoi i-a zis salciei : 
Şi un fin al tău? — Sălcioară. 


1. Cuprinsul câtorvă versuri de până aici, îl găsim în acest colind 
ardelean, comunic. de d-l Petre Ugliș: 


La cea piatră răzimată Pe cruce de lemn l-or pus, 
Maica sfântă-i supărată. Cu sulița l-or străpuns, 
Vin trei îngeri şi-o întreabă: Apă și sânge a curs. 
— Ce eşti, Maică, supărată? Şi-l luară 
— Cum să nu fiu supărată, Şi-l sburară, 
Ca cu ochii m'am uitat, Sus la cer îl ridicară, 
Pe Hristos mi l-or liiat Plânge Maica şi se frânge 
Mi l-or luat Şi inima-i noată 'n sânge. 
Şi mi l-or dus Luna fața şi-a schimbat, 


La curţile lui Pilat, Soarele s'a'ntunecat ! 


Sălcioară, 
Pleacă-ţi vârful şi te fă punte 
Să trec, 
Că mă înec. 
Iară salcia și-a plecat vârful 
Şi s'a tăcut punte 
Şi a trecut Maica Domnului. 
Și i-a zis: 
— Să fii blagoslovită ! 
In ziua de Florii, 
Să te iea toţi oamenii prin mâni 
(şi biserică! 
Plecă Maica Domnului 
Multă cale împărăție, 
Faţă albă sgâriind, 
Păr galben smulgând, 
Plângând 
Și tânguind, 
Prin spini 
Şi prin mărăcini 
Şi sa întâlnit cu un meşter de 
[lemn. 
— Meştere de lemn, 
Meştere de lemn, 
N'ai văzut un fiu al meu, 
Domnul Dumnezeu ? 
— Nu l-am văzut, 
Dar au venit la mine să-i fac 
(crucea. 
Şi de ce au zis ca să i-o fac mai 
(mică, 
D'aceea am făcut-o mai mare; 
Şi de ce au zis s*o fac mai uşoară, 
D'aceea am făcut-o mai grea. 
Maica Domnului a zis: 
— Meştere de lemn, 
Meştere de lemn, 
Nici un spor să nu se mai aleagă 
[de lucrul tău! 
Plecă Maica Domnului 
Multă cale împărăție, 
Faţă albă sgâriind, 
Păr gulbăn smulgând, 
Plângând 
Şi tânguind, 
Prin spini 
Şi prin mărăcini 


24 


Şi s'a întâlnit cu un meşter de fier, 
ŞI-L întrebă Maica Domnului, 
[zicând : 
— Meştere de fier, 
Meştere de fier, 
N'ai văzut un fiu al meu, 
Domnul Dumnezeu ? 
— N'am văzut, Maica Domnului, 
Dar au venit la mine să-i fac 
[piroane de fier. 
De ce au zis să le fac mai subţiri, 
De aceea le-am făcut mai groase; 
Şi de ce au zis să le fac mai as- 
[cuţite, 
De aceeu le-am făcut mai ne- 
(ascuţite. 
Maica Domnului a zis: 
— Meştere de fier, 
Meştere de fier, 
Să dai cu ciocanul 
Ca să capeţi banul! 
Plecă Maica Domnului 
Multă cale împărăție, 
Faţă albă sgâriind, 
Păr galben smulgâad, 
Plângând 
Şi tânguind, 
Prin spini 
Şi prin mărăcini, 
Până a ajuns la poarta lui Pilat. 
Maica Dnmuului 
A dat cu piciorul stâng şi nu s'a 
(deschis, 
A dat cu piciorul drept şi s'a des- 
|chis. 
Când în curte, 
Erà o piatră ascuţită 
Și s'a pus cu inima pe ea, 
Ca să se taie, 
Dar piatra s'a topit ca ceara de foc. 
Maica Domnului s'a sculat 
Şi Ovreii au văzut-o 
Şi i-au zis: 
— Mario, Mario, 
Când s'o face pânea spic de grâu 
Şi paharul de vin viţă de strugure, 
Şi ouăle albe dela babă roşii, 


25 


Şi cocoşul din strachină o înviă 
„Şi din aripi o da, 
Atunci fiul tău o înviă! 
Dar nici vorba nu sfârşiă, 
Şi pânea spic de grâu făceă, 
Paharul viţă de strugure se făcea 
Şi ouăle albe se roşiă 
Și cocoşul înviă 
Şi pe toţi îi orbiă 
Şi Domnul Hristos înviă. 
Maica Domnului 
Dacă îl vedeă, 
Ji zicea: 
— Fiul meu, 
Dumnezeu, 
Mare putere ţi-am dat eu ţie, 
Să nu te dai câinilor de Jidovi, 
Să te chinuească 
Și să te omoare. 
— Maică, maică, 
Nu m'am dal pentru unul ori pen- 
[tru doi, 
Ci m'am dat pentru lumea toată, 
Că până nu mă dădusem, 
Eu np'auziam cocoşul cântând, 
Bicişor trosnind, 
Flueraş zicând, 
Nici a dori fiica de maică, 
Nici maica de fiică, 
Nici vaca de vițel, 


Nici viţelul de vacă, 

Nici oaia de miel, 

Nici mielul de oaie. 

Dar când m'am dat, 

Pre toate le-am auzit! 

— Fiul meu, Dumnezeu, 

Cine a şti povestea ta şi o povesti-o 
[la anul, 

La jumătate de an, 

La lună, 

La săptămână, 

Să mâi drepţii să îl iea 

De mâna dreaptă 

Şi să îl ducă pe calea cea dreaptă, 

La mese întinse, 

La făclii aprinse 

Şi la pahare pline. 

Iară cine o şti-o 

Şi wo povesti-o, 

Nici la anul, 

Nici la jumătate de an, 

Nici la lună, 

Nici la săptămână, 

Să mâi strâmbii tăi, 

Să-l iea de mâna stângă, 

Să-l ducă pe calea cea strâmbă, 

La mese strânse, 

La făclii stânse 

Şi la pahare goale 1. 


În sfârşit a șaptea povestire ne spune numai partea care pri- 
veşte întâlnirea Maicei Domnului cu broasca. Ea se aude prin părțile 
de jos ale Olteniei și glăsuește astfel: 

«Când Jidovii au răstignit pe Domnul Hristos, Maica Domnului 
s'a dus să-l jaleasca 3. Tot jaluindu-se ea așă, haid’? că nimereşte o 


broasca. Mai din una, mai din alta, 


broasca ’ce 3: 


La ce te mai jeleşti, Maică Precistă, de geaba, că... sa dus... 


Sa dus!... 
Da” Maica Precista : 





1. Culegere din com. Săgeata, jud. Buzău, comunic. de d-1C.N. 


„Mateescu, prof. în R.-Vâlcea,. 


2. A jăli un mort, a-l boci la stâlp, a-l plânge la stâlp. 


3. [Zi]ce. 


26 


— Păi de ce să nu mă jălesc, că doar unul am avut și și pe 
ăsta mi l-au răstignit Jidovii ! 
— Las, Maică Precistă, că și eu am avut 
Nouă brozăâcei, 
Toţi crâcănăţei !, 
Cu ochii holborăţes 2, 
Ca mine de frumușei, 


și pe toți i-au călcat carele mocănești de pe drum; și dor unul 
mi-a mai rămas, şi Şi-acela ca vai de el! 

Maica Precesta de colo: 

— la chiamă-l să ţi-l văd şi eu! 

Broasca-l chiamă : 


— Fir de busuioace, 
Ia fă-mi-te 'ncoace, 
Să mi te vadă Maica Precista! 
Şi brotăcelul odată sare de unde eră băgat: creac-creac, țâști- 
Jâşti, — cum e el făcut. 
Cum l-a văzut aşă Maica Precista, a început să zâmbească 
(lângă fiu-său răstignit !), unde? i-a zis și «fir de busuioace...» 
Şi fiindcă a făcut-o să zâmbească, broasca pe Maica Domnului, 
Maica Precista a blestemat-o: 
— Tu să mori şi să nu tempuţi şi nici boarat să nu faci 
ca alte leghioane... 
Şi zice[-se], e adevărat. 
Şi ci-că de-atunci broasca se usucă'n drum, calcă căruțele peste 
ea și hoară nu face!»5 
O variantă a acestei povestiri se aude și'n părțile de sus ale Olteniei: 
«Pe vremea când răstigniseră Jidovii pe Domnul Hristos, Maica, 
Domnului plângeă la cruce, de udă lemnele şi pietrile. O broască, 
trecând din întâmplare p'acolo, şi văzând cum Maica Domnului 
plângeă și se văicăriă, prinse a o'ntrebă : 
— Dr bine, femeie, ce ai de plângi așă cu foc și cu suspin? 


I. Crăcănăţel şi crăcănicel, crăcănat de picioare, 

2. Holborăţel, cu ochii bulbucaţi. 

3. Unde, fiindcă; ex. unde mai nici 'o palmă de loc, sprijini pe cei 
ce vor împărțirea pământurilor străine ? 

4. Hoară, viermi. 

5. Culegere din com. Boureni, jud. Dolj, comunic. de d-l N. I. Du~ 
mitraşcu, 


27 


— aca ce să am, broasca lui Dumnezeu, e fiul meu răstignit 
de Jidovi, îi răspunse Maica Domnului. 
— E, şi numai pentru atâta te olicăi şi te văicări dumneata > 
— Păi vezi bine că da; ce, e puţin lucru să-ţi omoare cine- 
vă copilul ? 
— He, he, dar mie că aveam: 
Nouă copilaşi, 
Nouă crăcânei 
Şi borţoşei, 
A trecut unul cu carul peste ei! 


şi tot nu mi-a părut rău; dar ție de unul numai! 

— I, broască necredincioasă, omul să te omoare, dar tu să nu 
te împuţi: să te usuci ca prigorica la soare !» 1, 

Dintre colindele ce pomenesc această căutare a Maicei Domnului,. 
pomenim următoarea, care se aude în Transilvania : 


Zori, dragi zori, 
Nu vă revărsaţi, 
Nu vă arătaţi, 
C'am întârziat, 
Umblând, colindând, 
Toate satele, 
Toate casele, 
Până ce-am ajuns 
La această casă 
Naltă și frumoasă, 
Cu var văruită, 
Cu şic şicuită, 
Cu aur boltită. 
Umblând, colindând, 
Noi c'am întâlnit 
Maică supărată, 
Faţă lăcrămată ; 
Maică obidită, 
La haine cernită. 
Maica lăcrămă 
Ş-i aşă nemntrebă: 
— Juni colindători, 
D'umblând, colindând, 
Nu cumv' aţi văzut 


I. Dict. de d-l I. Fîra, com. Zlătărei, jud. Vâlcea, comunic, de d-l 


Pe unde-aţi trecut 
Fiişorul meu, 

Drag sufletul meu ? 
— Fiişorul, maică, 
Noi nu l-am văzut. 
Şi de l-am văzut, 
Nu l-am cunoscut, 
— Fiişorul meu, 
Sufleţelul meu, 
Lesne-i d'a-l cunoaște : 
Perișorul lui, 

Pana corbului: 
Feţişoara lui, 
Spuma laptelui; 
Ochișorii lui, 

Două mure coapte, 
Coapte de sub toi, 
Ne-ajunse de ploi; 
Coapte la răcoare, 
Ne-ajunse de soare; 
Coapte la pământ, 
Ne-ajunse de vânt ; 
Mustăcioara lui, 
Spicul grâului ! ? 


Gh. Fira. Mai scurt în Șezătoarea, XIII, p. 176. 
2. A. Bârseanu, Cincizeci de colinde, Braşov 1903, p. 567. 


28 


La capitolele de mai sus, ar mai fi trebuit, după socotinţa 
mea, încă alte două. In întâiul trebuiau așezate toate Minunile 
Maicei Domnului pe cari poporul nostru le cunoaşte, iar în cel de- 
al doilea, tot ce nu se puteă cuprinde în capitolele premergătoare și 
anume: Alte povestiri şi credințe cu privire la Maica Domnului. 
Acestea însă, ca și minunile, sunt așă de multe, încât de bună samă 
că răposatul academician dinadins le-a lăsat de-o parte, pentru ca să 
nu mărească prea mult culegerile celor nouă capitole. Tot din această 
pricină nu pot nici eu adăugă, la cele de mai sus, decât următoa- 
rele șire, ca exemplu numai : 

Intre minuni pomenim legenda plantei Palma Maicei Domnului : 

«Se zice că mai înainte vreme, boala grabnică nu aveă leac. 

Intro zi, Lisavela, maica Sfântului loan Botezătorul, care su- 
feriă de această boală, călătoriă impreună cu Maica Domnului pe nişte 
<âmpii ; și din una în alta, s'au luat în vorbă, 

Şi a zis Maica lui Sf. loan: 

— De mulţi ani umblu să mă lecuesc și n'am dat încă peste 
o buruiană bună. 

Și Maica Domnului i-a răspuns : 

Uită-te la iarba asta ; iea-o, fierbe-o și'n scăldătoare scaldă-te 
de câte trei ori pe zi, trei zile în şir, că te vei tămădui! 

Maica Lisaveta fácù întocmai după învățătura Fecioarei și do- 
bândi sănătate. 

De atunci rămase acelei buruieni numele de Palma Maicei 
Domnului, pentrucă are frunza în chip de palmă ; iar o boală, cea 
grabnica, de atunci are leac pe lume»!. 

Prin jud. Dorohoiu, se aude următoarea legendă a Navalnicului: 

«Navalnic eră numele unui flăcău frumos, căzut din cer de 
frumos. Fetele, cum ìl vedeau, se prăpădiau după dânsul și și făceau 
samă. Dacă intră undevă în vreun Sat, toate cărările se încurcau 
pentru fetele cele frumoase şi toată partea temeiască nu-și mai țineă 
firea şi umblau femeile buimace, bete, nu altcevă. 

Băiatul cel năzdrăvan, căci și năzdrăvan eră pălătușul cel 
frumos, ajunse într'o pădure, și acolo ce să se mai afle? Maica 
Domnului, având a trece prin locurile acelea pline de copaci și de 
buruieni fel de fel, își încurcă și ea drumul din pricina lui, şi ori 
încotro Sar fi întors, tot degeaba: trei zile şi trei nopţi a trebuit 


I. Culegere din com. Ţepu, jud. Tecuciu, 


29 
să rătăcească Prea Sfânta, până ce într'o bună dimineaţă, drept îm 
zori, se întâlneşte în întunericul pădurii c'o babă îmbrăcată în cå- 
mașă albă, umblând după buruieni de leac. Şi fiind pe semne şi ea 
tehuită de holteiul cel fermecător, o întrebă: 

— Pe cine cauţi, bătrână a lui Dumnezeu, în zorii dimineţei ? 

— Hei, pe Năvalnic, — voinicul cel ce ursește fetele, — răs= 
punse baba. Şi am să-i fac de urit, să nu mai încurce cărările oamenilor! 

Năvalnic, care pândiă întrun tufiș, a şi ieşit la lumină, gata să 
iea vieaţa, şi bătrânei precum şi Maicei Prea-curate, Dar aceasta, cu- 
noscând cine-i tăcuse mare necaz, a blagoslovit asupră-i, zicând : 

Năvalnic eşti, navalnic să fii; 
Intre buruiene de dragoste ești, 
Şi buruiană de dragoste să rămâi, — 
precum a și rămas: buruiană de dragoste pentru leac, căci și acum 
el crește prin păduri pe veire, anume știute de babe făcătoare de 
«lumea dragă». 

De Sfânta-Maria mare, de obiceiu, se duce vreo babă de acestea 
în zori la pădure; și împreună cu ea merge tineret mult chiuind: 
«uiu-iu-iu-iu !», Supărat, nu se cade nimeni să meargă la o aşă is- 
codire, care cere veselie și voie bună. Duc în mână mai cu samă. 
zăhar şi pe lângă altele, zice biata baba cea îmbrăcată în curată și 
frumoasă cămeșă albă : 

— Cum năvălește lumea la zăhar, așă să năvălească și dra- 
gostea'n casă la mine! 

De obiceiu se chiue mai tare, când se dă cu ochii de buruiana 
dragostei, adică a năzdrăvanului și frumosului Năvalnic» 1. 

Ca «povestire diferită», pomenim iarâș numai una în care se 
vorbeşte despre blestemarea Apostolilor de către Maica Domnului : 

«In seara vinderii Fiului dumnezeesc, Jidovilor de către Iuda, 
văzuse Maica Precista cum din toată mulţimea Apostolilor, nici Petru, 
— care se jurase că nu se va deslipi de Domnul nici la moarte, — 
nu eră lângă Fiul ei. De asta, cu mare jale își plânse ea odrasla 


1. Culeasa de d-l D. Furtună, dela d-ra Alexandra Leontescu, com. 
Vlasineşti, — Z, Panţu, Plantele cunoscute de poporul român, Bucureşti 
1906, p. 185—6: «Năvalnic, Limba cerbului, Limba vacii, Limba vecinei, 
Scolopendrium vulgare Smith. = Scolofendrium officinarum Schwartz...- 
Această plantă, cu proprietăţi amare și rezolutive, este purtată de fete în 
sân, căci după credinţa poporului, năvalnicul are puterea magica de a 
face să navălească peţitorii din toate parţile»,. 


30 


„lumnezeească ; şi jalea îi eră cu atât mai mare, cu cât nici un ucenic 
nu-l apărase cu credinţă și bărbăţie, 

După îmmormântarea trupului sfânt, venit-au Sâmbătă dimi- 
neaţa Apostolii la Maica Domnului, să plângă împreună cu dânsa 
pe stăpânul lor, dar St. Fecioară nu-i primi, ci-i blăstămă să se îm- 
prăștie şi să umple pământul, cum Sau împrăștiat în seara vinderii; 
iar lui Iuda, cel care preţuise mai presus banul decât pe Fiul lui 
Dumnezeu, îi zise: 3 

— lar tu, şi neamul tău, să vă vindeţi şi pentru bani să vă 
ucideți. 

Cei unsprezece apostoli sau împrăștiat, propăvăduind cuvântul 
lui Dumnezeu, că-i usturase mult la suflet blăstămul Maicei Dom- 
nului, iar Iuda se făcu negustor, el şi urmașii lui; aceştia pentru 
bani se mânâncă și se vând unii pe alţii. Din neamul lui Iuda se 
trag Iudeii, adică Ovreii sau Jidanii, «că lor, în cărțile adevărate le 
zic numai Iudei, adecă feciori de-ai lui Iuda vânzătorul !» 1, 

Cât priveşte credinţele pe cari poporul nostru le are despre 
persoana Maicei Domnului, ele sunt nenumărate. larăș numai ca o 
pildă însemnăm aici următoarele lucruri : 

Şa văzut în povestirile cu privire la «Căutarea Domnului Isus 
Hristos», cum se vorbeşte de Maica Domnului, de Sântă-Măria-mare 
şi de Sântă-Măria-mică, întocmai ca de trei persoane bine deosebite 
între dânsele. Cu privire la aceasta, mărturisesc şi eu că prin cele mai 
multe părți cele două Sdntă-Marii sunt privite de poporul neştiutor 
„de carte ca neavând nici o legătură cu Maica Domnului. 

Prin Bucovina, unii spun că Maica Domnului e o stea care se 
află lângă lună 2. Tot pe acolo se zice că Maica Domnului este 
Luceafărul de dimineaţă . 

Cultul Maicei Domnului însă este foarte adânc săpat în sufle- 
tul poporului nostru. Dacă uită cu totul aproape pe Dumnezeu şi pe 
Sf. Dub, pomenind numai pe Isus Hristos, ~- «Doamne Isuse Hris- 
toase, Dumnezeul nostru», — nu uită niciodată pe Maica Domnului. 
Formulele «Doamne, Maica Domnului» şi «Dumnezeu și Maica 
Domnului» sunt stereotipe, i 

Când cere ploaie, zice : «Doamne, Maica Domnului, —dā Doamne 


1. Culegere din com. Țepu, jud. Tecuciu, 
2, Voronca, op. cit, p. X142. 
3. Ibidem, p. 1329. 


31 





ploaie !» ; când hlăstămă zice: «Să dea Dumnezeu și Maica Domnului, 
să nu mai vadă lumina soarelui, etc.». Pentru aceasta și icoana 
Sfintei Fecioare rareori lipseşte din casele Românilor. Mânăstirile 
posed multe asemenea icoane despre cari se zice că sunt făcătoare 
de minuni şi-s numite sfinte, — «sfânta dela...», — scoțindu-se în 
procesiuni pentru ploaie și purtându-se spre acest scop din sat în 
sat 2. 

Prin Bucovina, pe vremuri de secetă, se aruncă o icoană dea 
Maicei Domnului pe apă 2. «Pentru dragoste», tot prin aceste părţi, 
feciorii şi fetele spală Icoana Maicei Domnului cu busuioc şi apa se 
aruncă peste flori s. 

Pe lângă nepreţuitul ajutor pe care Mica Domnului îl dă creș- 
tiniloi, atât prin rugăciunile ei către Domnul Hristos, cât şi prin 
“puterea sa însăş, precum ar fi scoaterea cu năvodul, — fâcut din tuiorul 
ce se dă preoților la Bobotează,—a sufletelor din iad +, pe lângă marea 
ajutorinţă ce o dă bolnavilor ce se «căinează și se văicărează», Ea 
singură auzindu-i şi scoborîndu-se la ei pe «scări de aur», Maica 
Domnului, pe lângă toate acestea, mai poruncește spre binele no- 
rodului și o sumă de lucruri. Astfel de cîte ori poporul nu ştie 
să motiveze o trebuinţă, zice câte odată câ caşă e bine», dar mai 
ales că cașă-i place Maicei Domnului» ; și de câte ori vrea să dove- 
dească pricina pentru care cevă «nu-i bine», zice că «nu-i place 
Maicei Domnului». Cu câtevă exemple încheiu acest prea lung capitol : 

Prin jud. Vâlcea, după ce se ridică răsboiul din casă, trebue ca 
gospodina să-și măture de îndată casa, ca să nu stea Maica Domnului 
în genunchi din această pricină 5 ; 

Cu spatele înapoi să nu meargă nimeni, că râde Dracul şi plânge 
Maica Domnului € ; şi 

Sa nu şezi cumvă pe o masă, că lăcrâmează Maica Domnului. ? 


1. Vezi mai pe larg într'a mea Agricultură la Români, p. 12-3. 
2. Voronca, op. cit., p. 931. 

3. Ibidem. p. 897. 

4. Marian, Sărbătorile, I, p. 173—4 ; Immnormântarea, p. 350—1. 
5. Cred. Rom. din Zlătărei, jud. Vâlcea, comunic. de d-l G. Firàå. 
6. Şezătoareu, |, p. 125. 

7. Culegere din jud. Tecuciu. 


32 


II. Postul Sântă-Măriei. 


Cu două săptămâni înainte de ziua Adormirii Maicei Domnului, 
se lasa sec pentru Postul Sântă-Mariei, care se socoteşte a fi totașă 
de «mare», adică de samă, ca şi «Postul mare» de dinaintea Paş- 
tilor, din care se zice că este chiar rupt. Toată lumea trebue să-l 
ţină cu sfinţenie, nefiind îngăduită mâncarea de frupt sau de dulce 
decât bolnavilor şi copiilor 2. 

Cu privire la jud. Muşcel, despre acest post se scriu următoarele : 
«In acest post nu se mănâncă nici chiar (mâncări prăjite cu] unt- 
delemn, iar deslegarea de peşte nu-i decât o singură zi, Pobrejenia, căci 
Postul Sântă-Mariei este rupt din Paresemi». E credinţă că la început 
postul Paştilor eră de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea 
lung și prea sărăcăcios, așă că oamenii ieșiau prea slabi în primă- 
vară, când trebuiă să se dea cu totul muncilor, sa micșorat acest 
post cu două săptămâni și s'au pus aceste zile de post înaintea Sánta- 
Măriei mari, când e belșug de legume şi zarzavaturi ?. 

Prin unele părţi din Bucovina se crede că dacă plovă mult în 
acest post, aceasta se întâmplă din princină că la stârșitul Câșlegilor 
de carne a nins mul 3. Lucrul acesta este vrednic de știut, pentrucă 
pe această vreme munca câmpului este în toiu şi se știe cât de mult 
pot strică ploile. 

Nu trebue să se confunde postul acesta al Sântă-Măriei cu 
Postul Maicei Domnului, care este altcevă. Acest post dacă se păzeşte, 
se crede că aduce împlinirea tuturor dorințelor. Fără a fi mânios pe 
cinevă sau supărat pentru vreun lucru, gospodarul, și mai ales gos- 
podin», începe să postească ziua de Luni toată ziua, până a doua zi 
dimineaţa. In săptămâna următoare se postește ziua de Marţi, şi tot 
astfel mai departe, zilele următoare, în curgere de șapte săptămâni. 
Candela, în tot timpul acesta, trebue să ardă fără curmare. Unii oa- 
meni totuș mănâncă puţină pâne şi beau apă *. Priu jud. Suceava, 





I. „Jon Creanga“, |, p. 23, credinţă din com. Țepu, jud. Tecuciu: <Co- 
pilul mic se înţarcă de obiceiu la un an şi jumătate. El mare păcat dacă 
suge țâţa în zi de post și chiar în posturile mari (Postul cel mare şi 
Postul Sântă-Măriei care-i rupt din postul cel mare)», — Cred. Rom. din 
ccm. Voiceşti, jud. Vâlcea, comunic. de d-l I. N. Popescu, înv, 

2. R.-Codiu-Mihalache, op. cit, p. 83. 

3. Cred. Rom. din com. Straja, comunic. de d-l D. Dan. 

4. E. N.-Voronca, op. cit., p. 280. 


33 


postirea aceasta de șapte zile se tăceă mai de mult numai în Postul 
mare, îm chipul arătat mai sus. In săptămâna patimilor se postiau 
de-a valma, toate zilele, mâncând numai o singură dată pe zi, seara, 
după ce răsăriă Steaua ciobanului. «Cine vrea să aibă noroc şi să ajungă 
zile bune, postește cu drag și Dumnezeu îl ajută» 2. 

Acest post se aseamănă şi el cu un altul, care se chiamă postul 
negru. «Dacă ţi s'a furat o vită sau altcevă de samă, să faci postul 
negru pentru a află pe hoţ, adică dacă îl începi Joia, de pilda, să 
nu mănânci nimic şi nici să bei, şi desbrăcat de orice haină, să te 
închini și să baţi mătănii toată ziua, de dimineaţă până seara, şt 
nici din casă să nu ieşi. Aceasta, ziua întâia. [In sâptămâna viitoare, 
posteşti ziua care vine la rând, Vineri, şi tot așă şapte săptămâni, 
pâna ce ai încheiat săptămâna la ziua în care ai început postul negru. 
Dacă ziua de încheiere cade înt'o sărbătoare mare, ca Craciunul, 
Paştele, trebue să se postească şi aceasta pentru ca postul să fie cu 
folos. Dacă postul e facut cu credinţă, i se va trage moartea tâlha- 
rului, dacă nu se va descoperi. Acest post se face tot aşă şi stând 
în pielea goala la întunerec, astupat în cuptorul unde coci pânea, 
pentru a fi şi mai negru» ?. 


III. Sântă-Măria-mare. 


Sărbătoarea dela 15 August, Adormirea Maicii Domnului, se cu- 
noaște și se serbează în popor sub numele de Sdn/a-Maria-mare, 
Sănta-Maria-cea-mare sau Precista-miare. 

Ea este așteptată cu aceeaş bucurie aproape ca și Paştele sau 
Crăciunul, «căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului». 

Inspre aceasta zi, ca și în zilele de primejdie, prin jud. Muscel 
rostesc urmatoarele versuri, cari sunt cunoscute sub numele de Visul 
Macei Domnului. 


Piatră peste piatră, Ori dormi, ori odineşti ? 
Maica Domnului O, Doamne, fiul meu, 
Jos pe piatră şedea, Niei dorm. nici odinesc, 
Domnul Hristos Puţinel somn însomnui 
P'altă parte venià. Și mare vis că visai: 
— O! Maica noastră ce iubeşti, Unde te prinsese cânii de Jidovi. 


I. Credinţă şi datină comunic. de d-l M. Lupescu, pentru com. Bog- 
dânești şi Spătăreşti. 

2. Dat. şi cred. Rom. din com. Hânţeşti, jud. Dorohoiu, împărt. de 
d-l N. V. Hânţescu. 


Pamfile, Sărbătorile de toamnă. 3 


34 


In Udeia Peste faţa obrazului, 

Te căsniă, Cu biciu de foc din cer, 
Te chinuiă, L-oiu săgetă. 

Cu oţet și liere te-adăpă'; Sg BT e aaa table 07 du pre d 
Tembrăcase — O, Doamne, fiul meu, 
Cu cămaşă de urzică, Cine va prea zice 

Te 'ncinsese Aste cuvinte sfinte, 

Cu brâu de mărăcine, Ziua de trei ori 

Şi-ţi pusese Şi noaptea de două ori, 
Coroană de spini pe cap, Nici locu nu-l va arde, 

— O, Doamne, Maica noastră, Nici Tatarii nu-l va robi, 
Cum mă vrea bate cu palmele Nici de ciumă nu va murì; 


lucru care se şi urmează, recitându-se ziua de trei ori şi Noaptea de 
două ori. 

Dimineaţa, femeile merg la biserică și împart s/ruguri la saraci 3, 
pentru sufletul morţilor. Tot astfel se dau şi prune coapte 8 ; aseme- 
nea prin Bucovina şi părțile Moldovei de sus, gospodinele aduc la 
biserică faguri de miere *, In de obşte, cu acest prilej merg și pe la 
cimitire şi-şi tămâiază morţii familiilor lor?. Prasnice pentru aceşti 
Tăposaţi se tac atât în dimineaţa Sâmbetei de dinaintea Sântă-Măriei °, 
cât şi a doua zi după Sântă-Mărie, mai ales când aceşti morţi sunt 
proveniţi din înecaţi, arşi, mâncaţi de lupi, şi alte cumpene?. 

Peste zi se fac hori în site: tineretul joacă, iar bătrânii și 
copiii bat nucii pe la vii, câmpuri și prin gradini. 

Femeile cari au ca nume de botez pe cel de Maria sau Măria, 
îşi serbează «patronul», adică ziua numelui ; tot astfel fac şi bărbaţii 
cari poartă numele de Marin sau Mărin. Totuş unele temei se 
feresc de a-și aveă acum birtimosul, când e vorba de o Adormire şi 
deci de o Moarte, fie chiar şi a Maicei Domnului. Hirtimosul îl 
vor țineă deci la cealaltă Sântă-Marie sau la Maria Magdalena 8. 

«ln această zi se povestesc Minunile Maicei Precistei, tăcuțe 
atunci când i-au prins Jidovii feciorul: cum a binecuvântat pe broască 
când a mânsâiat-o, cum a binecuvântat pe rac să puată merge şi 


1. R.-Codin-Mihalache, op. cit., p. 84. 

2. Calendarul Ilustrat, Craiova 1910, la zi, 
3. Marian, Îmmormântarea, p. 392, 

4. Voronca, op. cit., p. 1179. 

5. Marian, Immormântarea, p. 341. 

6. Voronca, op. cit, p. 389. 

7. Ibidem, p. 887. 

8. Culegere din com. Tepu, jud. Tecuciu 


35 


așă (d'a'ndăratelea, pentrucă d'a'ndăratelea mersese când furase cuiul 
pe care îl bătuse Mântuitorului în inimă), să-i fie de atunci înainte 
„cleşte apărător piciorul cu care a apucat cuiul, şi carnea lui —a 
acului — să se poată mâncă în orice zi, chiar în post». Asemenea 
povestiri am dat și eu mai sus. 

Prin unele părţi din Transilvania, în această zi unii caută să 
prindă insecta numită goanda-de-câni 2, ea se va ţineă ascunsă un an 
intreg sub icoana Maicei Domnului, pentru ca să fie feriţi de tur- 
bare cânii de pe lângă casa gospodarilor?. 

Prin jud. Muscel, deoarece rodul viilor acum începe să dea 
“în copt, în această zi se obișnuește a se tocmi pândarii€. 

Din struguri, în această zi este bine să se mănânce întâiuf. 
Despre gustoșii şi frumoşii struguri de pe la această sărbătoare, se 
„pomeneşte în descântece, zicându-se : 

„Iar N. să rămâie curat, 
Luminat, 

Cu steaua din cer, 

Ca roua din câmp, 

Ca strugurii în vie 

In ziua de Sântă-Marie °. 

Tot pe acum este și vremea când turmele scoboară dela munte, 
după cum ne spune următorul cântec muscelean: 


La Sântă-Măria-mare Fără stăpâni, 
Tulesc oile devale Strunguţe 
Şi se duc şi nu mai vin Fără oiţe, 
Pân' la Stântul-Constantin ; Scaune făr' de băcite, 
Şi se duc şi nu vin iară Izvoare 
Pân' la dalba primăvară. Făr' de mioare ?; 


Rămân stăni 
sau acest cântec argeșean, O variantă a celui de mai sus: 


— Săraci brazi încetinaţi, — Cum să nu ne legănăm, 
Voi la ce vă legănaţi? Când noi singuri rămânem! 


1. R.-Codin-Mihalache, op. cit., p. 83—4. 

2. Hippobosca equina, Latr. 

3. Marian, Insectele, p. 398. 

4 R.-Codin-Mihalache, op. cit., p. 83. 

5. Dat. Rom. din com. Voicești, jud. Vâlcea, comunic. de d-l I. Ne 
Popescu. 
6. Dintr'un descântec de spurc, cules din com. Rusca, jud. Falciu. 


7. R.-Codin-Mihalache, op, cit., p. 83. 


36 


La Sântă-Maria-mare Strunguţe 

Tulesc oile devale Fără oiţe, 

Şi rămân stânele goale; Scaune fără băciţe, 
Rămân stâni Munte 

Fără stăpâni, Fără oi mărunte ° |! 


Sau, în sfârşit, acest cântec doljean : 


Drăguţă Sânză-Mărie, Să dea la ciobani să mânce. 
Nu lăsă toamna să vie, Foaie verde mărgărit, 
Că-mi iea baciwn meliţie, Merge vitele păscând 
Rămân stânile pustie, Şi ciobanii Huierând 
Târliţa fără oițe, Şi mieluşeii vghzerând? 
Scăunel iără băciţă, Şi mamele lor plângând?! 


Care face brânza dulce, 


Despre culegerea navalnicului în această zi am pomenit mai suc. 


IV. Sântă-Măria-mică, 


Ziua de 8 Sepiemvrie, când Biserica noastră sărbează Nașterea 
Maicei Domnului, poporul român o numeşte Sânta-Maria-cea-mica, 
Sânta- Maria-mica sau Precista-mica. 

Prin unele părţi, poporul o socotește ca ziua unei sfinte, în 
deosebi de Sf. Fecioară Maria sau Sântă-Măria-mare €. 

Ca și Pintilie-Călătorul, prin unele părţi se socoteşte şi această 
sărbatoare ca zi de hotar pentru vara 5. Pălăria nu se mai poate purtà 
şi cârid copiii văd pe alţii cu pălării pe cap după această zi, le strigă: 

A trecut Sântă-Măria, 
De-acum se spurcă cânii în pălărie, 
sau încă mai de-a dreptul 6. Prin jud. Vâlcea se strigă: 
A trecut Sântă-Măria, 
Să lepădăm pălăria?! 


1. T. Pamfile, Cântece de țară, București 1913, p. 233. 
2. Vgherând, sbierând. 
3. Candrea, Densuşianu, Speranța, Graiul nostru I, Bucureşti 1906, 


4. C. D. Gheorghiu, Calendarul femeilor superstițioase, p. 89. 

5. Marian, Sărbătorile, I, p. 94. 

6, Culegere din com. Ţepu, jud. Tecuciu, 

7. Culegere din com. Yoiceşti, comunic. de d, I. N. “Popescu, ca re- 
ferindu-se, fară cuvânt după soeotinţa mea, la Sântă-Măria-mare. 


37 


«Gerul stă până în Postul Sâmpietrului pe ape şi dă bruma, când 
sunt pe-atuncea brumi; apoi se ridică şi se duce cu totul și tocmai 
între Sântă-Mării vine iar» 1. 

Prin unele părţi se crede că dacă dela Săntă-Măria-mare și 
până la Sântă-Măria-cea-mică nu cade brumă, se împut Jidovii. Fi- 
indcă în timpul celor trei săptămâni: dintre aceste două sărbători se 
întâmplă foarte rar să cadă brumă, poporul român din Banat spune 
astfel, ca să-și bată joc de Jidovii blestemaţi de Maica Domnului. 

Prin jud. Muscel se fac prasnice pentru răposaţi, iar bărbaţii şi 
femeile cari n'au copii merg la biserică şi se închină cu multe mă- 
tănii, ca să se îndure Dumnezeu și să le dea şi lor prunci, cum a 
dat odată bătrânilor Ioachim şi Ana, născătorii Maicei Domnului ?. 

Prin jud. Vâlcea, «această Sântămărie se socoteşte mai mică 
decât cealalta, dar se păzeşte cu nelucru ca și Sântamăria cea mare»?. 


V. Stoborul Sfântă-Măriei-miei. 


A doua zi după Sântă-Măria-mică, prin jud. Muscel poporul 
serbează Stoborul Sfântă-Măriei-mici, în cinstea Sfinţilor Ioachim şi Ana. 
Cine lucrează în această zi, va suferi de lovituri *. 


1. Voronca, op. cit., p. 888. 

2. R.-Codin-Mihalache, op. cit., p. 84—5. 

3. Cred. Rom. din com. Voicești, comunic. de d-l I. N. Popescu. 
4. R.-Codin-Mihalache, op. cit., p. 85. 


SFÂNTUL IOAN DE TOAMNĂ. 


Sărbătoarea Täierii capului Sfântului loan Botezătorul se nu- 
mește în popor Sfântul loan de toamnă, Sf. loan taie capul pe varză 1, 
Sf. Ioan taie capul pe curechiu *, Sf. loan, tăierea capului ?, Sf. loan 
cap tăiat +, Ziua crucii 5 sau Brumariul °. 

De această sărbătoare se leagă următoarea legendă care se aude 
prin jud. Muscel: 

Sf. loan eră un tânăr sărac, cuminte şi foarte frumos ; şi tocmai 
pentru această frumuseţe, o femeie bogată îşi puse ochii pe dânsul. 

Intro zi se întâlnește şi-i spune chiar că peste noapte îl va 
aşteptă la dânsa acasă. Să vină dar, că va fi bine de el, — să vină, 
că de nu va veni, vai şi amar va fi de capul lui. 

Sf. loan, care ştiă din ce pricină îl paşte acest greu păcat, se 
întristă adânc Şi se rupă lui Dumnezeu să-i iea ceeace ce-i cășunează 
atâta scârbă — frumusețea cea ademenitoare — și să-l facă urit. In 
acest chip socotiă el că femeia aceea își va întoarce faţa şi gându- 
rile cele rele dela dânsul. 

Dumnezeu se milostivi de fecior şi-l învăţă, se zice, ca să 
scoată cuțitul și să-şi taie capul. Sf. loan fâch întocmai în această 
zi de toamnă și în locul capului său se pomeni cu un cap de oase. 

Astfel a plecat spre casa femeii care îl chemase. Când aceasta 
l-a văzut, Sa cutremurat de spaimă şi cu ocări l-a dat afară. 


1. Com. Ţepu, jud. Tecuciu. 

2. Com. Baălţătești, jud. Neamţ, comunic. de d-l T. Preutescu. — Vo- 
ronca, op. cit., p. 944. 

3. Voronca, op. cit., p. 797. 

4. Ibidem, p. 754. 

5. Calendarul ilustrat, Craiova 1910, la zi. — Com. Voicești, jud. 
Vâlcea, comunic. de d-l I. N. Popescu. 

6. Com. Bălţăteşri, jud. Neamţ, comunic. de d-l I. Preutescu: «Sf. 
Joan de toamnă se mai numeşte şi Brumariu, fiindcă el de multe ori vine 
cu brumă». 


39 


In acest chip St. loan a fost scutit de păcat. 

Frumosul lui cap a fost aflat tocmai mai târziu, la 25 Maiw, 
când biserica poruncește și poporul nostru serbează chiar Aflarea 
capului Sfântului Ioan Botezătorul +. 

Bucovinenii cunosc următoarea povestire : 

Sf. loan cap taiat eră un fecior în casă la Irod-Impărat și 
femeia lui Irod tare s'a îngradii cu dânsul, dar el n'a vrut să se 
dea în dragoste cu ea. 

De ciudă, împărăteasa i-a pus un inel scump în buzunar. A 
căutat la toţi şi numai la el s'a găsit inelul; şi de aceea l-a pus la 
închisoare. 

Împăratul acesta aveă o fată care jucă tare frumos şi la o pe- 
trecere fata a jucat aşă că tatăl ei i-a zis să ceară ce va vrea, căci 
el îi va da. 

Mă-sa a 'nvăţat-o să ceară capul lui Sf. loan. 

— De ştiam așă, a zis împăratul, îţi dam mai bine capul meu. 

Dar amù w'aveă ce face șia poruncit de i l-a tăiat. 

Atunci fata a venit cu capul pe tipsie, jucând; şi împăratul 
a blestemat-o: 

De-ami, draga mea, tot să joci! 

Şi întru una joacă, căci ea e frigurile, boala ce cutremuiă pe om» ?. 

Aceste povestiri, fireşte, sunt înrudite cu cele ce se cetesc în 
biserică, din Mineie, la această sărbătoare. 

Tăiarea capului pe varză sau pe curechiu însemmează Tăierea 
capului ca pe varză, adică nu retezarea gâtului, ci băcuirea capului, 
cum se hăcuie sau se toaca (focanează) varza (curechiul). Deci în 
aceasta zi nu va fi îngăduit să se taie nimic cu cuțitul, ci totul să 
se rupă cu mâna*; nu va fi îngăduit să se mânânce varza căci 
«lui Sf. loan de şapte ori i-au tăiat capul pe curechiu și iara'nviat» è. 

Tot astfel în această zi nu este bine să se mânânce fructe ro- 


1. R.Codin-Mihalache, op. cit., p. 66 şi 84. 

2. Voronca, op. cit., p. 754. 

3. Dat. şi cred. Rom. din com. Voiceşti, jud. Vâlcea, comunic de d-l 
I. N. Popescu, înv. — Cred. Rom. din com. Costești, jud. Tutova, împărt. 
de d-ra Maria I. Mircea: „Să nu se taie nimic în această zi; nici chiar 
unghiile“. 

4. Pretutindeni. 

5. Voronca, op. cit., p. 944.— Cred. Rom. din Nemţişor, jud. Neamţ, 
împărt. de d-l Al. Moisei. 


40 


tunde cari seamănă cu un cap, precum: merele, perele, nucile şi nici 
capaținile de usturoiu 1. De asemeni nu se mânâncă perje sau prune, 
cari, fiind negre, au cerut acelaș post şi pentru poama sau strugurii 
negri. Cine gustă dintracest soiu de fructe, face un păcat? sau se 
pune în primejdie de a căpătă tot soiul de boale?. 

Prin alte părţi nu se bea nici vin roșu şi nici fructe sau legume 
roşii, — asemuite, credem, cu sângele ce a curs din capul Stântului 
loan, şi nici coarne sau curechiu murat nu trebue să se mânânce, 
deoarece «în această zi e Sf. loan care taie capul pe curechiu» *. 

Numai femeile însărcinate, cari din pricina poftelor ar puteă 
pierde, au voie să guste în această ai de post din orişice ar voi. 

Postul se ţine pentru tămăduirea de boale şi mai ales de friguri. 

In această zi, la Mânăstirea Topolnița din jud Mehedinţi, care 
are hramul acestei zile, «din vechime este obiceiu» să se adune «o 
mulțime de lume din satele vecine la petrecere. Această adunare, uriii 
o numesc goire, alţii rugă. Este credinţă în popor, că oricine ar fi 
prins de friguri, de ar posti în ziua aceasta și ar merge la mânăs- 
tire, este insănătoșit îndată şi pentru totdeauna scăpat de a-l mai 
prinde acea boală» 7. 

Prin jud Neamţ, în această zi de post hora nu este îngăduită. 

Vitele scoboară dela munte, în așteptarea frigului 8. 


1. Voronca, op. cit, p. 278, 797 şi 944. 

2. Cred. Rom. din com. Jorăşti, comunic de d-l P. Gh. Savin. 

3. Cred. Rom. din com. Ţepu, jud. Tecuciu. 

4. Nici nu se găseşte pe această vreme, decât foarte rar şi numai 
pe la târguri poate, pe la birturi. 

5, C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 88. 

6. El, Sevastos, Naşterea (câteva coale întrerupte), p. 89. 

7. Rev. pentru ist, arh. şi filolog. An. I, vol. I, p. 166, 

8. Cred. Rom. din com. Costeşti, jud. Tutova, împărt. de d-ra Maria 
í. Mircea. 


SIMION STALPNICUL. 


Legenda Sfântului Simeon Stâlpnicul, căruia poporul îi zice mai 
ales Simion Stălpnicul, Stâlnicul 1 sau Stålpnicul 2, al cărui prasnic se 
serbează în ziua de 1 Seplemurie 3, urmează aşă cum se aude în 
Bucovina : 

A fost odată un băiat sărac dar frumos, frumos de sta să se 
măsoare cu soarele, cu toate că nimic nu-i mai frumos pe lume ca 
soarele. Şi într'o zi, flăcăuașul acesta se împăcă să aducă apă unui 


1. Şezătoarea, VI, p. 63. 

2. Culegere din com Ștefănești, jud. Vâlcea, comunic. de d-l I. N. 
Popescu. 

3. Septemvwvrie se mai numeşte și Sâctemvre, Răpciune, Răpciuni, 
Vinimeriu sau Viniţel. O zicala din Ţară-Românească zice că : 


In luna lui Răpciuni, 
Cad copii pe tăciuni, 


arătând, cred, lăsarea frigului şi deci îndesarea copiilor la foc (Marian, 
Sărbătorile I, p. 98—7). 
Prin alte părți se aude: 
A venit luna lui Rapciuni, 
S'aşează Ţiganii pe tăciuni, 


cu acelaș înţeles (Tocilescu, Mat. folk., p. 1206). In jud.Vâlcea, acest fragment 
de cântec, învederat nou, sună: 


Septemwre (Răpciune, Şi rău o înfurnică, 
Cad copiii pe tăciune). Musca d'abiă sbârnâește, 
Septemvre este răcoare, Ea ca vara nu ciupește, 
Dupa brumă dă şi soare Puricele stă, nu pișcă, 
Dar el nu p'ea încălzeşte, Lesne-l prinzi dacă te muşcă! 
Pielea o cam înurzică (Mat. folk., p. 1198). 


Macedo-Românii numesc luna lui Septemvrie Avidzmăciunle, — cu- 
desul viilor (P. Papahagi, Basme aromâne, p. 546.) i 


42 


Jidov. Merge la fântână, dar când să scoboare cofa, vede un șearpe 
încolăcit în fântână. Cum îl vede, se înspăimântă şi dă să fugă, dar 
şearpele îndată îl strigă: 

— Băiete, băiete, nu te'nspăimântă din pricina mea ; vino mai 
bine şi mă scoate de aici, că mare bine ţi-oiu prinde şi eu. La ce 
vei gândi, aceea şi se va izbândi pe dată! 

Flâcăul se întoarse indărăt, scoase şearpele din fântână, merse 
apoi într'alt loc, luă apă pentru Jidov şi apoi i-o duse. 

Mergând pe drum se gândiă că i-i foame; şi se mai gândiă 
că bine ar fi să aibă cevă ţoale nouă. Acasă vede spânzurat întrun 
cuiu un suman și alături de el o cămașă. Pe masă apoi, stăteau 
fel de fel de bucate şi bâuturi, ca să mânânce și să se îndestuleze 
cum se cade. 

Seara deci, se culcă mulțămit şi a doua zi se sculă plin de 
voia cea bună. 

— Apoi dacă-i aşă, își zise băiatul, de ce să nu mă folosesc 
eu de darul acesta dat de Dumnezeu. Hai de-acum la împărat! 

Și la împărat porneşte numai decât. Împăratul tocmai atunci 
işi nuntiă tata cu nu știu cine. Nunta eră mare, minunată, fru- 
moasă, dar mireasa eră pare-că şi mai frumoasă. 

— Ce bine i-ar sta fetei de împărat lângă mine și mie ce bine 
mi-ar Sta lângă dânsa! Colea, alături! Și să purceadă îngreuiată, 
şi să facă un copil, ca să aiba cine să-mi zică și mie «tată»! 

Şi pe dată lucrurile se întâmplară după gândurile lui. Toate 
se implinesc, dar împăratul se întunecă amar de această rușine ne 
mai pomenită. la auzi! Iute poruncește să-i facă un poloboc 
mare, să pună în poloboc pe cele trei suflete și apoi să le dea dru- 
mul pe apă, să se tot ducă, și de intors så nu se mai întoarcă! 

Şi cum poruncește, aşă se şi face. Feciorul cel frumos cu fata 
de "'mpărat şi cu pruncul lor încep să plutească în poloboc pe apă, 
și ar fi plutit mult şi bine, dacă voinicul nostru nu sar fi gândit 
că mai bine ar fi să tragă vasul la mal, acolo să-i crape cercurile şi 
astfel el şi cu ai săi să se pomenească pe uscat. 

Şi întocmai aşă s'a și întâmplat. 

A doua zi a socotit să se trezească în palatul împărătesc, — 
şi-aşă a fost, tocmai atunci când împăratul bătrân se întâmplase și 
murise. Tânărul nostru s'a încununat şi a început să-și stăpânească 
norodul. 


43 


Acest împărat a fost mai târziu, nu se ştie cum, Sf. Simion 2. 

Prin unele părți se zice că Sf. Simion se numește S/âlpniculy 
din pricină că el «toată vieaţa lui a stat într'un picior pe un stâlp 
înalt şi cu mânile ţineă pământul să nu cadă; mă-sa niciodată nu 
l-a văzut la faţă, din pricina că nu voiă să se scoboare jos» 2. 

Credinţa că Sf. Simion a stat toată vieaţa lui întrun stâlp, o 
cetim de altfel în mineiul acestei zile, de unde, firește, a trecut în 
popor : 

«Supărându-se fericitul [Simion, la care lumea se adunase ca 
să-l vadă] de 6 cinstire ca aceea şi de neodihnă, şi-a aflat un străin 
chip de scăpare din gâlcevile omeneşti. Pentrucă a gândit să-şi zi- 
dească un stâlp şi pe dânsul să stea ca așă să nu poată cei ce veniau 
a se atinge de dânsul. Deci a zidit stâlpul şi pre dânsul o chiliuță 
strâmţă de doi coți şi acolo suindu-se, petreceă în post și în rugăciune». 

Prin jud. Neamţ se crede că acest sfânt și-a petrecut treizeci 
de ani în acest stâlp 3. 

Prin Bucovina se spune că Sf. Simion a stat pe stâ!p un an 
de zile, întrun picior, rugând pe Dumnezeu numai să nu ploaie în 
acest timp. «lu ziua aceea, — cred că la 1 Septemvrie, — merg 
vrabiile şi-l ciupesc» î, poate pentru a nu îndură lipsa foamei prici- 
nuită de secetă. 

Povestirea cu «stâlpul» o întâlnim și prin Oltenia 8. 

Sf. Simon ţine, se zice pe alocuri, cerul și pământul, adică 
stâlpii pământul ce stau pe peştele din mare. Pentru acest cuvânt, 
ziua lui se serbează prin Bucovina ca zi de mare primejdie €. 

Prin Oltenia ziua se lucrează; prin unele părți din Ţara-Ro- 
mânească nici nu se pomeneşte de acest sfânt 7. 

Prin Bucovina se zice că Sf. Simion ţine vânturile toate la un 
loc. Odată, murindu-i un copil, sa mâniat într'atâta pe Dumnezeu, 
încât s'a pus și a închis vânturile, astfel că în curând lumea s'a 


1. Voronca, op. cit. p. 414—5. 

2. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 88. 

3. Cred. Rom. din com. Bălţătești, comunic de d-l I. Preutescu. 

4. Voronca, op. cit., p. 393. 

5. Cred. Rom. din com. Voicești, jud. Vâlcea, comunic de d-l I. N. 
Popescu : «Se numește astfel (Stâlpelnicul), fiindca toata vieaţa lui a șezut 
numai întrun stâlp înalt». 

6. Voronca, op. cit., p. 393. 

7. In R.-Codin-Mihalache, op. cit., nu-l aflam. 


44 


umplut de toate răutăţile neavând cine să le spulbure de pe fața 
pământului. Dumnezeu, văzând aceasta, sa pus cu rugăminte pe 
lângă dânsul, dar de geaba; i-a trimis pe ceilalți sfinți apoi ca 
să-l roage, dar iarăş în zadar. Numai întrun târziu, când a venit 
cocoșul şi i-a spus că şi lui i-a luat Dumnezeu o mulţime de copii, 
Sf. Simion s'a mai potolit şi a dat drumul vânturilor. Iar pe cocoș 
l-a blagoslovit ca să poată aveă până la patruzeci de găini de neveste 1. 

In această zi se zice că vrabiile merg să-și facă boierescul, luând 
din tot soiul de pâne câte cevă în cioc și ducând aceste roduri nu 
se ştie unde. Plecarea vrăbiilor, — căci în ziua de Sf. Simion nu 
se văd, — se mai chiamă și mergerea la măsură. «Undevă, într'o 
vizuină de munte sau codru, este o babă, Împărăteasa tuturor pase- 
rilor», unde pornesc toate vrabiile. Baba «le măsură [grăunţele] cu 
dimerlia ; numai vârful îl rade şi acela sboară înapoi, iar celelalte 
[grăunţe] îi rămân să-i fie de hrană babei peste an» 3. 

Pe-alocuri, unii socot această zi ca începul de an, se înțelege, 
o rămăşiţă din vechea datină bisericească care socotiă la 1 Septem- 
vrie începutul anului. De aici credinţa că St. Simion «ţine anul; 
cum e ziua lui, aşă e tot anul». * 

Prin jud. Neamţ se socoteşte ca început de toamna şi ca zi 
de hram. 

Felul cum va fi vremea peste an,se poate află şi după viermele 
care de obiceiu se află în merele sau gogoașele de stejar. In acestea, 
«cine ştie să caute în ziua de Sf. Simion, e ca și cum ar căută în 
zodie». Dacă viermele va fi sburat pe această vreme, e semn că 
anul va fi secetos, uscăcios. Dacă viermele va fi cu aripi, anul va 
fi potrivit în roade. Dacă aripele nu-i vor fi crescute, încă anul 
viitor va fi bogat în roade €. 

Prin jud. Suceava se crede că dacă va tună după această zi, 
este semn că toamna va fi lungă”. 


1. Voronca, op. cit., p. 413—4. 

2. «Nu-i găsi o vrabie, să dai un galben». 

3. Voronca, op. cit., p. 393. 

4. Ibidem: «Dacă dimineaţa e ploioasă, va fi primăvară ploioasă. 
Daca e la amiazi frumos, va fi anul bun. Dacă toată ziua e ploaie sau 
seare, va fi tot anul ploios sau secetos. Dacă este Sf. Simion posomorit, 
toamna e rea şi mau chip oamenii să-şi strângă grânele». 

5. Cred Rom. din com. Balţătești, comunic de d-l I. Preutescu, 

6. Voronca, op. cit., p. 394 

7. Şezătoarea, VI, p. 63. 


45 


Mai pretutindeni, în această zi, atât barbaţii, cât și femeile 
lucrează. d 

Dacă nu va fio greşeală, pomenesc și faptul că prin unele părţi, 
sub numele de Simion Stâlpnicul, se înţelege și ziua de 21 Iulie 2. 


VAVIEA. 


In ziua de 4 Septemvrie se serbează prin unele părţi Vavila, 
ziua Mucenicului Vavila, «pentrucă toată vieaţa lui a petrecut-o numai 
în pădure cu dobitoacele», din care pricină chiar ajunsese să aibă 
trupul acoperit cu păr, ca şi dânsele?. 





I. C. D. Gheorghiu, op. cit, p. 87. 
2. Ibidem, p. 88—9. 


CIUDA LUI ARHANGHEL,. 


Cinda lui Ah banghel, numită şi Ciuda Arhanghelului 1, Ciuda 
Sfinților Arhangheli ?, Ciada 3 sau Minunea Sfântului Arhanghel Mihail, 
se serbează mai ales în Bucovina şi partea de sus a Moldovii, în 
ziua de 6 Septemvrie. 

Ciuda + lui Arhanghel se crede a fi, prin unele părţi din Bu- 
covina, numele nevestei lui Arhanghel, „pe care acesta ar fi lăsat-o 
din pricina traiului rău, aici, în această zi, iar el a fugit atâtea săp- 
tâmâni, până s'a oprit la 8 Noemvrie. 

Prin alte părţi, asemenea bucovinene, se crede că această zi 
este lăsată ca să se serbeze în cinstea ciudei Sfântului Arhanghel, care 
i-a pricinuit-o diavolul atâta vreme cât Sfântul l-a slujit. Intr'adevăr, 
se povesteşte că hotărind Dumnezeu lui .4dam să are numai trei 
brazde, acesta, după sfatul diavolului, care i a prins boii, în schimbul 
unui legământ, s'a dat necuratului, pe sine şi pe toţi urmaşii lui. 
Dumnezeu, ca să scoată legământul dela iad, a trimis pe Arhanghelul 
Gavriil, spunându-i să slujească un au, până când diavolul îl va în- 
trebă la ce a venit. 

Arhanghelul sluji un an, diavolul nu-l întrebă şi Dumnezeu 
trimise pe cel mai mare între îngeri, din nou. După al doilea an, 
Arhanghelul trâuti cu ciudă uşa iadului, încât diavolul se înspăimântă. 
Atunci acesta a fost întrebat: 

— Cum se poate dobândi zapisul de închinare al omenirii? 

Iar stăpânul iadului îi răspunse: 


1. Culegere din com. Bălţăteşti, jud. Neamţ, comunic. de d-l I. Preu- 
tescu. , 

2. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 89. 

3. I. A. Zanne, Proverbele Românilor, vol. IX, p. 289. — D. Dan, 
Straja, p. 99. 

4. Ca nume propriu întâlnim un personaj în poveşti, Ciuda-fratilor, 
numele celui mai mic, dar celui mai isteţ dintre cei trei fraţi, care cu tot 
năcazul sau ciuda ce-i purtau fraţii, îi scapă dela multe nevoi (T. Panfile, 
Graiul vremurilor, p. 81). 


47 


— Când se va naște cinevă din Duh sfânt prin Fecioarăt! 

In această zi nu se cade să lucreze nimeni, căci se poate în- 
sâmplă ca pe unul ca acela să-l apuce o ciudă din care i se poate 
trage chiar moartea. 

Arhanghelul Mihail zice chiar? 

— Nu te teme de mine, dar teme-te de ciuda mea! 

In această privinţă se povestește că doi frați au pornit în a- 
ceastă zi să-și facă stogurile de fân. Alţi oameni, văzându-i, le-au zis: 

— Nu mergeţi astăzi, că-i zi de mare primejdie; azi e Ciuda 
dui Arhanghel ! 

Dar frații răspunseră : 

-— Puteţi să vă ciudiți voi cât veți voi, că noi tot ne ducem! 

Şi sau dus. 

Acolo la câmp, unul s'a ridicat pe stog ca să aşeze palele de 
fân, iar celălalt a început să-i dea de jos fânul cu furca. Și tot lu- 
crând astfel, a greşit cel de jos şi a luat pe cel de sus în furcă, 
ucigându-l în chipul acesta. 

lar Dumnezeu, ca să dea lumii o pildă, luă chipurile acestor 
doi frați şi le puse în lună 2. 

Prin jud. Dorohoiu, în această zi nn se coasă, ca să nu se în- 
tâmple cevă ràu 3. 

Prin a'te părți se crede că în această zi fiecare trebue să se 
ferească de sfezi şi batăi, ca să nu fie mânios tot anul. 

Prin jud. Neamţ, sub numele de Cuida Sfinților Arhangheli se 
înţelege şi ziua de 13 Iulie 5. 


1. Voronca, op. cit., p. 37. 

2. Ibidem, p. 620—1. — D. Dan, Straja, p. 99: Ciuda Arhanghelilor 
se serbează pentru primejdii. i 

3. Cred. Rom. din com. Viăsinești, împart. de d-l Al. Leontescu. 

4. Zanne, of. cit., IX, p. 289.— Cred. Rom. din com. Baălţăteşti, jud. 
Neamţ, comunic. de d-l I. Preutescu: «Ciuda Arhanghelului se ţine pentru 
a nu fi cuprins [omul lesne] de mânie, sau pentru [a fi ferit] de ciudă». 

5. Culegere din com. Nemţişor-Vânătorii, jud. Neamţ, comunic. de 
d-l Al. Moisei. 


ZIUA CRUCII. 
I. Postul Crucii. 


Prin jud. Tecuciu unele femei ţin postul crucii în cinstea Sfintăi 
Cruci, nemâncând de dulce o săptămână întreagă înainte de 14 
Septemvrie, adică înainte de ziua Crucii. 

Femeile cari țin acest post «nelegat la carte», adică neporuncit 
de biserică, merg în ziua de Inălțarea Sfintei Cruci la biserică, ieau 
nafură şi aghiasmă mare,—aghiasmă dela Bobotează,—- iar acasă ur- 
mează a nu mâncă și a nu bea nimic până seara, când văd cau 
răsărit stelele. Când stelele se ivesc pe cer, ieau din nou nafură și 
aghiasmă mare şi apoi cinează 1. 

Se pare că acest post eră mai de demult păzit pe o scară mar 
întinsă, Astăzi, prin unele părţi din Bucovina, se postesc numai trei 
zile : ziua de Ziua-crucii şi celelalte două zile dinaintea acestei săr- 
bători. Asemenea se postește şi Vineria ce cade înaintea lui 14 Sep- 
temvrie,—a douăsprezecea din cele douasprezece Vineri 2, «pentru în- 
tărirea cinstei» 3. 


Il. Ziua Crucii. 


Ziua Crucii;—Inălţarea Sfintei Cruci,—este una din sărbătorile- 
cele mai mari ale poporului nostru, dacă nu «cea mai mare, că ea 


I. Imi aduc aminte că-l țineă o mătuşă a mea, Paraschiva lui Iancu 
Mareş, com. Negrilești, jud. Tecuciu. 

2. Voronca, op. cit., p.277: «Afară de Vinerile din săptâmână, sunt 
peste an Douăsprezece Vineri mari, în cari se cuvine ca omul să nu mâ- 
nânce- nimic până a doua zi. Alţii mănâncă înspre seara o bucâţică de- pâne 
şi [bea] apă, iar toată ziua ọ petrec în post și rugăciune. De regulă se pos- 
tește pentru scopuri anumite + fetele postesc ca să se mărite». Aceste Vi- 
neri sunt înainte de Sf. Andreiu, Crăciun, Stratenie, Patruzeci de Sfinţi, 
Blagoviștenie, Duminica mare, Sânzieni, Sf. Petru, Schimbarea la faţă, 
Sf. Maria, Tăierea Capului Sf. loan şi Ziua Crucii. 

3. Ibidem, p. 278. 


49 


(crucea)-i arma cea mai puternică a Domnului Hristos şi a omului». 
Prin cruce s'a sfinţit,—s'a blagoslovit pământul,— când Diavolul a dus 
pe Dumnezeu în cele patru părţi ale noului pământ, cu gând ca 
să-l arunce în apa cea fără sfârşit; prin cruce s'a sfinţit carul ce eră 
al diavolului, luându-se acum din stăpânirea lui; prin crucea fe- 
restrei,„—cerceveaua, s'a sfinţit casa, izgonindu-se Diavolul dintr'însa; 
prin cruce se sfințește în fiecare zi omul, făcându-şi semnul ei şi tot 
crucea ajută la orice împrejurare, când Necuratul și duhurile rele stau 
să primejduească pe creştin. 

Când pe om îl cuprinde o spaimă, scapă numai decât, dacă 
îşi aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost în anul acela Ziua- 
Crucii 1. 

In această zi se cade ca toată lumea să postească, să nu mâ- 
nânce frupt; pe alocuri se spune că-i bine să postească omul toată 
ziua, nemâncând nimic?. Numai femeile însărcinate pot gustă din 
ce le va fi poftă în această zi. În nici un chip nu se vor mâncă 
fructe cari au ceva cu înfâţişare de cruce într'insele, precum ar fi 
usturoiul 4, nucile, pepenii, ş. a. 

De muncit nu se munceşte nimic și fiecare este dator să 
meargă la biserică, ducând colive și poame pentru sufletele celor 
Tăposaţi. 

Măcar în această zi fiecare creștin trebue să intre în fâgașul 
dreptăţilor, spre cinstirea Sfintei Cruci; minciuna nu-i îngăduită ; 
se spune că unul sar fi spânzurat, spunând că ar fi fost la biserică, 
lucru ce nu-l făcuse 5. 

Prin unele părți se obişnueşte ca preoții să boteze, adecă să faca 
aghiasmă în această zi 6. 

Prin Bucovina, în această zi se pun pe pomii cari n'au rodit 
peste vară, curpeni de pepeni, pentru ca să rodească la anul viitor. 

Tot prin aceste părţi se duc pomi la biserică și se fac prasnice?. 
Aceste pomeniri constau din ulcele nouă, pline cu apă curată, miere 





I. Voronca, op. cit., p. 491. 

“2. Dat şi cred. Rom. din com. Voiceşti, jud. Vâlcea, comunic. de d-} 
I. N. Popescu.—Voi onca, op. cit., p. 278 şi 852. 

3. E. Sevastos, Naşterea (foi), p. 89. 

4. Voronca, op. cit., p. 549. 

5. Ibidem, p. 854. 

6. R.-Codin-Mihalache, op. cit, p. 85. 

7. Voronca, op. cit., p. 389. 


Pamfile, Sărbătorile de toamnă, 4 


50 


sau mied, fiind împodobite pe la gură cu stramălură roşie, iar pe de- 
asupra fiind acoperite cu un celacel sau covrig şi o lumină de ceară. 
Acestea se trimit mai ales la casele cu copii. Pe unde nu sunt copii, 
se trimit cane precum şi alte vase mai mari, de cari se ştie că sunt 
de nevoie în acea casă. Cei ce duc capătă de asemenea moşii, în- 
tocmai ca şi la Sâmbăta moşilor 1. 

Poamele cari se duc în această zi la biserică spre a se sfinţi, 
se păstrează în parte până în ziua de Alexă, când se vor arde prin 
grădini, la olaltă cu cuiburile de omizi ce se vor culege în această 
zi, pentru ca pomii să se afume ca să fie feriţi prin chipul acesta 
de omizi peste vară ê. 

Dacă după Zina Crucii se întâmplă şi mai tună, acest fapt se 
socoteşte ca un semn că toamna va fi lungă ?. 

In sfârşit, prin unele locuri din Transiivania, precum şi prin 
Banat, sub numele de Ziua Crucii se înţelege adesea şi ajunul Bo- 
botezei 4. 


III. Inchiderea pământului. 


Prin Bucovina se aude următoarea povestire cu privire la su- 
părarea oamenilor de către insecte : 

«La început atât gângăniile, cât şi gujuliile necăjiau aşă de 
tare”pe oameni, că acestora nu odată le eră lehamite chiar şi de 
vieață din pricina lor. 

Văzând dela un timp Dumnezeu că pângâniile şi gujuliile îşi 
fac de cap, că necontenit îi necajesc pe oameni, i s'a fâcut milă de 
aceştia și voind să-i mântue de aceste vietăţi nesuferite, le-a vârit 
într'o lacri. 

Nu mult după ce a prins Dumnezen pe toate gângăâniile şi 
gujuliile din lume şi le-a băgat în lacră, iată că trece pe acolo din 
întâmplare un om cu numele Alexă. 

Dumnezeu, cum îl vede, il opreşte şi-l întrebă : unde merge ? 

— Spre mare, răspunse Alexă. 

—"Dacă ti-i calea spre mare, zise mai departe Dumnezeu, —atunci 
fă bine şi du lăcriţa aceasta până acolo, şi așă cum o vezi aruncă-> 


I. Marian, Înmormântarea, p. 392—3. 

2. Idem, Sărbătorile, Il, p. 205—6. 

3. Cred. Rom. din com. Țepu, jud. Tecuciu. 
4. Marian, Sărbătorile, I, p. 169 


51 


în mare; cată însă nu cumvă să o deschizi şi să te uiţi în lăuntru, 
Capoi nu e bine! 

Și cum rosti cuvintele acestea, îi dete lăcriţa în care erau toate 
gângăniile şi toate gujuliile de pe lume băgate. 

Alexă nu se puse de pricină, luă lăcriţa şi porni departe, în- 
cotro eră îndreptat. Însă când a ajuns la malul mării, nu s'a putut 
răbdă ca să nu deschidă lacra și să vadă ce-i întrînsa, de-i aşă de 
prea..., că lacra eră foarte grea. 

N'a apucat însă bine a deschide lacra, și numai ce vede că o 
sumedenie de gângănii și gujulii prind a sări dintrinsa şi anume: 
unele pe mal, altele în apă, şi a se ascunde care unde apucă: unele 
prin iarbă, altele prin nisip, unele pe sub pietre şi prin borţi, iar 
altele prin crăpăturile lemnelor și ale pomilor şi iarâș altele în 
adâncul mării. 

Alexă, când văzi aceasta, se băgă în toate răcorile. Iar mai 
după aceea venindu-şi în fire, a început a alergă în dreapta şi în 
stânga, ca să le prindă şi să le bage iarâș în lacră. Dar degeaba 
i-a fost toată alergătura şi munca, deoarece nu le-a mai putut 
prinde. 

Și de atunci, nu numai pământul, ci chiar şi apa mării e plină 
de tot felul de jigănii, gângânii şi gajulii. lar pe Alexă, pentrucă 
wa ascultat, ci a deschis lacra, Dumnezeu l-a prefâcut în cocostâre, 
ca să le strângă înapoi. 

Şi tot de atunci, dela Ziua Crucii şi până la Alexii, toate 
gângăniile, jigăniile şi gujuliile sunt ascunse ca întro lacră prin cele 
borţi, văgăuni Şi alte ascunzișuri, iar când sosește ziua lui Alexă, 
atunci iarăș încep a ieşi din ascunzișurile lor, a umblă în toate 
părțile şi a-i necăji pe oameni, dacă nu se știu feri de dânsele, mai 
tot asà ca şi la început» 2. 

Credinţa că pământul se închide pentru unele vietăţi, la Ziua 
Crucii, o aflăm în multe părţi din Bucovina 2. 

Șerpii, înainte de a intră în pământ? se adună la aluniş, ca 
acolo să facă piatra scumpă. Cine se va întâmplă prin urmare pe 


1. Marian, Sărbătorile, II, p. 201—3. 

2. Cred. Rom. din com. Tepu şi Bráháşeşti, “jud, Tecuciu. 

3. Cred. Rom. din Larga, jud. Bacâu, împart. de d-l C. Gh. Vartolo- 
meiu : <Şearpele nu se mai arată dela Ziua Crucii pâna la Sf. Gheorghe, 
„De-aici prinde a ieși». 


52 


acolo, e bine să iea nuiă de alun, så o vâjâie înspre aluniș şi să 
zică de trei ori: 
Şerpi, şerpişori, 
De rău făcători, 
Intră'n bortă, că iarna vine 
Şi-i rău pentru tine! 

După rostirea acestor vorbe, să se dea repede la o parte, căci 
șerpii înşirându-se unul după altul, vor porni din aluniș. Vrăjitorul 
trebue să ucidă pe cel din frunte, pe cel din mijloc şi pe cel din 
coadă ; în gușa acestui din urmă să caute, căci va află în ea piatra 
cea scumpă, tămăduitoare de foarte multe boli 2. 

După o credinţă bucovineană însă, sunt șerpi cari nu intră în 
pământ în această zi. Aceștia sunt cei ce au muşcat oameni ; pentru 
acest mare păcat, pământul nu-i poate primi în sânul său. Ei sunt 
meniţi ca omul să-i ucidă și cu chipul acesta greșeala făptuită să se 
șteargă. Cu bățul cu care s'a ucis un asemenea șearpe, să se încun=— 
jure casa de trei ori pe vremuri de ploaie cu pialra, ca aceasta să se 
împrăştie 2, 

Prin alte părţi, tot din Bucovina, se spune cu toate acestea că 
după Ziua Crucii nu-i mai este îngăduit nimănui să inai ucidă şearpe ; 
«de acum li-i rândueala să se ascundă sub pământ» 3. Ziua Crucit 
e ziua şearpelui ; de aceea, în această zi nu se taie lemne, casă nu 
vină şearpele în casă. 

Pămân: «se închide» nu numai pentru vietăţi, ci şi pentru 
ierburi : de Ziua Crucii vorbesc toate florile şi-şi arată părerea lor 
de rău că se usucă, Acele plante cari încă îşi mai păstrează vieaţa, 
se socotesc a fi necurate, sau a fi menite altor scopuri decât nevoilor 
și desfătărilor omenești. 

Fragi, dacă se vor mai găsi după Ziua Crucii, nu trebue să 
se mânânce, căci aceştia sunt sorociți morţilor. 

Inchizându-se pământul şi pentru gâze, e firesc lucru ca și 
paserile să se călătorească 4, 

Prin Bucovina se crede că dacă cinevă zace de friguri şi-l a- 


I. Cred. Rom. din com. Negrilești, jud. Tecuciu, dic. de'T. Mariş. 

2. Voronca, op. cıt., p. 807.— Ibidem, p. 853: De Ziua Crucii toate- 
dihăniile intră în pământ, afară de şerpii ce-au mâncat oameni şi pe cari 
pământul nu-i primeşte. 

3. Ibidem. 

4. Culegere din com. Jariștea, jud. Putna. 


53 


pucă această sărbătoare tot bolnav, boala «se va închide» în trupul 
lui şi frigurile nu-l vor slăbi până la anul viitor 1. 

Vremea răcindu-se pe la această sărbătoare, prin unele părţi 
Ziua Crucii se socotește ca zi de soroc, 'când turmele de oi trebue 
să scoboare din munte 2. 


IV. Buruieni și poame de leac. 


De Ziua Crucii, atât în Bucovina, cât şi în Moldova, se duc 
la biserică tot soiul de frunze şi flori de văzdoage, boz, micșunele, 
busuioc, $. a., cari se pun împrejurul sfintei cruci. Preotul după ce 
sfârşeşte rândueala slujbei, ridică crucea, o închină în patru părți și 
odată la mijloc, iea un mănunchiu din frunze și tlori şi merge în 
altar. Atunci norodul caută ca prin toate chipurile să dobândească 
măcar cât de puţine flori sau frunze, cari se credea fi bune de leac 
pentru durerea de cap şi de dinţi . Cu crăcuşoare de busuioc aprins 
se afumă cei bolnavi de friguri 4. Deasemenea busuiocul care se iea 
dela crucea preotului e bine să se pună în teica din care beau gainile 
apă, spre a le feri de molimă 5. 

Florile şi verdeaţa sfinţită în această zi se folosesc de fete în 
lautoarea ce şi-o fac pentru spălatul capului, crezând astfel că nu le 
va cadeă părul. 

Deasemenea sunt bune de leac şi buruienile din grădină € sau 
din câmp 7, cu toate că nu-s sfințite în biserică. Ele trebue să se 
culeagă însă în această zi. 


I. Voronca, op. cit., p. 853. 

2, Dat. Rom. din com. Balțațești, jud. Neamţ, comunic. de d-l I. 
Preutescu. 

3. Culegere din jud. Tecuciu. 

4. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 89. — Voronca, op. cit., p. 852. 

5. Gr. Grigoriu-Rigo, Medicina populară, II, p. 15. 

6. Culegere din jud. Tecuciu. 

7. Dat şi cred. Rom. din com. Boureni, jud. Dolj, comunic. de d-j 
N. I. Dumitraşcu : «Femeile strâng fel de fel de buruieni (mai ales babele, 
crezând că acestea au leac mai sigur la vindecarea feluritelor boale» —Şeză- 
toarea, III, p. 49: In ziua de Ziua Crucii se strâng fel de fel de buruieni 
și poame pentru leacul oricăror boale.—Dat şi cred. Rom .din com. Balţă- 
teşti, jud. Neamţ, comunic. de d-l I. Preutescu: «In această zi se culeg 
căline, burueni de leac; pui perje pe o crenguţă de perj şi-s bune de leac... 


Se strânge baligă dela vite din această zi, care-i bună de leac. Se culege 
macul,» 


54 


Matrăguna, năvalnicul şi alte ierburi sunt bune pentru făcut 
de dragoste 1. 

Năjâinica sau buruienile de năjit cari se strâng în această zi sunt 
bune pentru năjit la vite 2. 

Dacă aceste ierburi și flori se strâng în această zi şi se pun 
sub streşina casei, ele vor apără casa și vecinătatea de tunel! și trăsnet 3. 

Dintre poame, se duc la biserică mai ales perjele cari vor fi 
bune de lecuit durerile de cap, cele de dinți, umflăturile şi gâlcile. 
Prin părţile de jos ale Moldovei, se aduc acasă, se înşiră pe vn băț 
şi se pun la streşină sau la o grindă, iar când cinevă are buba cea 
vea sau bejica cea rea, desface o asemenea perjă sau prună şi o întinde 
pe bubă sau beşică +4, 

Prin Bucovina, unii ieau cu gura nouă perje din copac și le 
pun Ja păstrat, iar când îl doare pe cinevă capult, fierbe două 
dintriinsele şi le pune la frunte. «Tot asttel şi când ţi se desveleste 
mâna». 

Alţii, tot prin aceste părţi, ieau din pom câte o perjă pe care 
o ţin în casă și când simte că cinevă îl vorbeşte de rău, se spală 
cu această perjă,—punând-o în apă €. 

Nucile din această zi sunt bune de os mort : se mestecă miezul 
În gură şi cu aceasta se unge osul?. 

Prin jud. Suceava, în această zi, înainte de a răsări soarele, 
femeile aruncă în garduri câte o baligă, înfipând întrinsa boance 8, 
asttel ca la răsărirea soarelui să se găsească în gard. Cu această baligă, 
uscată şi aprinsă, se afumă, descântându-se beșica cea vea ?, Prin alte 





1. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 89. 

2. Şezătoarea, IV, p. 129. 

3. Voronca, op. cit.. p. 806, 852. 

4. Culegere din jud. Tecuciu. — Dat Rcm. din com. Costeşti, jud Tu- 
tova, împărt. de d-ra Maria Mircea. 

5. Voronca, op. cit, p. 855: Ziua Crucii se ţine pentru durere 
de cap. 

6. Ibidem, p. 694. 

7. Dat şi cred. Rom. din com, Vicovul de sus, Bucovina, comunic. 
de d-l P. Cârstean. 

8. Comunic, de d-l M. Lupescu : Bounce, bochioi, văzdoage. 

9. Șezătoarea, I, p. 55, 


55 


părți, această baligă este bună şi de najit1, bulă?, buba cea reat, 
funghiu, scrintituri, durere de dinţi și altele <. 

Tot cu această balegă se poate afumà şi roiul de albine, ca să 
nu fugă; câte odată, şi tot spre acest scop, se pune pe lângă balegă 
şi busuioc de-al albinelor, care se mai numeşte şi roiniță 5. 

In sfârșit, tlâcăii pun în această zi busuioc prin buzunare, ca 
să-l joace în horă, crezând că cu chipul acesta răutăţile vor fugi dela 
dânșii și cinstea îi va încunună pretutindeni 6. 


V. Cârstovul. 


Prin părțile de răsărit ale Olteniei, la șes, precum și prin unele 
părţi pin 'Ţara-Românească, Ziua Crucii se chiamă și Cdrstov sau 
Cârstovul viilor, când se crede că este bine să se înceapă culesul viilor. 
«In multe părți, — prin Muscel, — se fac petreceri mari de bucuria 
acestei deslegări» 7. 

Tot dela această zi încep să se bată și nucii, pe unde nu sau 
bătut la Sântă-Măria. Se ştie că prin vechile vii se găsesc foarte 
mulţi nuci 8. 


SF. MACOVEIU. 


Prin Bucovina, când la 15 Septemvrie Biserica cinstește pe 
Mucenicul Nichita, poporul român serbează pe-alocuri pe Sf. Ma- 
coveiu, cel ce fereşte paserile de uli °. 


1. Gr. Grigoriu-Ripo, op. cit., I. p. 124.—C. D. Gheorghiu, op. cit., 
p. 89. Dat.—Rom. din com. Costești, jud. Tutova, împărt. de d-ra Maria I- 
Mircea. 

2, Gr. Grigoriu-Rigo, op. cit., I, p. 28. 

3. Ibidem, p. 12, 

4. Voronca, op. cit., p. 832. 

5. Ibidem, p. 1179. 

6. Dat. și cred, Rom. din Vicovul de sus, Bucovina, comunic. de d-l 
P. Cârstean. 

7. Calendarul Ilustrat pe 1910, la zi.—R.-Codin-Mihalache, op. cit., 
p. 85: «E post și îl ţin femeile». 

8. Dat Rom. din com. Ţepu, Nicorești ş. a., jud. Tecuciu; ale celor 
din com. Balţătești, jud. Neamţ, comunic. de d-l I. Preutescu: «In această 
zi [se] bat nucile și [se] începe culesul poamei». 

9. Voronca, op. cit., p. 854, 


56 


MĂCINICA FOCA. 


In ziua de 22 Septemvrie Biserica noastră prăsnuește pe Mu- 
cenicul Foca, iar poporul, prin unele părți din jud. Muscel, fie din 
legătura ce-o fac între numele de Foca și foc, fie din confuzia acestei 
zile cu cealaltă sărbătoare, cu acelaş nume 1, serbează pe Foca ; «mulţi 
săteni, — femeile mai ales, — nu lucrează în ziua aceasta, căci se 
tem de foc» ?. 


ZĂMISLIREA. 


Zamislirea Sf. loan Bolezălorul, prăsnuită de Biserică la 24 
Septemvrie, e ţinută în popor, după cum aflăm pentru unele părți 
din jud Muscel, sub numele de Zămislirea ?. 


TECLELE. 


Ziua de 24 Septemvrie, când Biserica noastră cinsteşte amin- 
tirea Mucenicei Tecla, este cunoscută şi serbată prin unele părți din 
“Ţara-Românească sub numele de Zecle sau art. Teclele. 

Prin jud. Muscel, unii săteni socotesc Teclele ca pe nişte 
Filipi, — despre cari se va vorbi mai încolo, — serbându-le prin ur- 
mare în acelaş fel şi pentru aceleași pricine. 

Alţi săteni, tot din acest judeţ, cred că Teclele sunt Strefeti- 
jele, Tresfetitele sau Tiecăraţii *. 

Teclele se păzesc cu mare strășnicie, mai ales prin părţile mun- 
toase, crezându-se că ar fi rele de foc, dar mai ales de lupi. La casa 
celui ce va îndrăzni să lucreze, lupii vor veni şi vor mâncă berbecii 
şi oile celui ce va fi crescător de turmă; din această pricină, pe- 
acolo această sărbătoare se mai numește și Teclele berbecilor $. 


1. T. Pamfile, Sârbatori de vară, p. 213—4. 

2. R.-Codin-Mihalache, op. cit., p. 85. 

3. Ibidem. 

4. Trei-lerarhii. Vorba Treieraşi se aude și prin Bârlad; numele 
acesta îl poartă chiar şi o biserică. De altfel în literatura populară în loc 
de Patriarhi se zice Patriarşi. 

5. R.-Codin-Mihalache, ob, cit, p. 85. — R.-Codin, O samă de cu- 
vinte din Muscel, p. 72. 


57 


Prin alte părţi, Teclele se numesc Berbecari şi ţin trei zile: 
26, 27 şi 28 Septemvrie. Ele se serbează «pentrucă=i rău de lupi, 
ce fac sbranca printre dobitoace». În aceste zile, nu se matura prin 
casă, nu se râșneșie, nu se macină, nu se coasa, nu se umblă cu fri- 
gări sau ţepoaie, topoare și alte unelte ascuțite 1. 

Prin jud. Prahova, Berbecarii se mai numesc și Filipi, ţinând 
trei zile ; în acest timp «nu se împunge în piele», nu se dă nimic 
cu împrumut, foc mai ales, — pe lângă că nu se coasă şi mătură, 
crezându-se că fâcând aceste lucruri, neascultătorul va fi încercat de 
lupi sau va fi păgubaş în vite2. 


ADORMIREA. 


Prin unele părți din jud. Muscel, ziua de 26 Septemvrie, când 
se cinstește de Biserică Adormirea Sf. loan Evanghelistul, poporul 
serbează Adormirea, cu nelucru, ca nu cumvă să dea peste dânșii 
vreo primejdie şi să-i «adormă» pentru veșnicie 5. 


HARITONUL. 


Ziua Murenicului Hariton, — 28 Septemvrie, — se serbează 
prin unele părți din jud. Dolj sub numele de Hariton, spre a fi 
lumea ferită de boale4. Prin alte părţi, această zi s2 numește Ha- 
riton cel nebun şi se serbează cu mare smerenie de câtre cei ce se 
tem ca această zi să nu-i înnebunnească;. 





1. C. D, Gheorghiu, op. cit., p. go. 

2. Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, An. II, P. II, pag, 
388. — Culegere din com. Bălţăteşti, jud. Neamţ şi comunic. de d-l I. 
Preutescu : <Teclele cad în Iunie şi-s patroane». 

3. R.-Codin-Mihalache, op. cit., p. 85. 

4. Dat. şi Cred, Rom, din com. Hâlângești-Zâicoiu, jud. Dolj, comu- 
nic. de d-l N. I. Dumitraşcu, 

5. C. D. Gheorghiu, op. cit, p 90. 


58 


PROCOAVĂ. 


Luna lui Octomvrie! incepe cu sărbătoarea care, prin Buco- 
vina şi părţile Moldovei de sus, se numește Procoavă, Sf. Procoava 
sau Procoavele, când «Biserica prăsnueşte Acoperământul? Maicei 
Domnului *». 

Mai în toate părţile este o sărbătoare cu totul a femeilor. 

“Sf. Procoavă se crede că este un sfânt sfinţit de Dumnezeu 
printre cei dintâi. El acopere pământul cu stratul de zapadă; de 
aceea fetele se închină lui ca să le acopere şi capul lor cu bielşugul 
parului, precum şi ca să le ajute spre a se mărită cât mai curând. 

Prin jud. Neamţ, Procoavele se serbează pentru vite f, sau «ca. 
să ne acopere Maica Domnului şi să ne aibă în pază, de toate pri- 
mejdiile: de înec, de foc, de cumpănă, de năpastie, de ducă-se-pe- 
Pustiu sau uciga-l-toaca şi de vrăjmaşul cel rău» 5. 

Prin unele părți din Bucovina, în această zi se scot icoanele la 
câmp şi se face aghiasma ?. 

Pe-alocuri e o zi de hram. 

In sfârșit, pe-alocuri se povesteşte că în această zi, pe vremea 
lui, S/. Andreiu a văzut pe Maica Domnului plutind în văzduh, cu 
mânile întinse, rugându-se lui Dumnezeu pentru neamul omenesc 7. 


I. Octomvrie se mai numește şi Brumărel, «luna când începe să bru- 
muească>, adecă să cadă întâile brume. Intr'a versificațiune cărturărească, 
se pare, cetim (Mat, folk. p. 1198). 


Octomvrie e necăzos şi sufiă rece, Cu leneșii el mare pace. 
Pasul leneş nu se trece, Face pe leneşi sá plângă 
El pe unde merge, pârleşte Şi la pieptu-și să se stângă. 
Şi copacii verzi nu-i iubește. Tremură de-a lui frică 
Golanii, să-i vadă, nu-i place, Şi pielea i-o înfurnică ! 


2. Prin jud. Tecuciu, căpacul, pocrișul sau acoperământul sicriului 
(cosciugului), se numește procovăţ. 

3. Culegere din orașul Piatra-Neamţ ; de fapt în această zi e Sf. 
Ap. Anania și cuv, Roman. 

4. Dat. şi Cred. Rom. din com. Bălţătești, comunic de d-l I. Preutescu 

5, Idem celor din Vânători-Neamţ, comunic. de d-l V. Stirbu, 

6. Voronca, op. cit., p. LI și 278. 

7. C. D, Gheorghiu, op. cit., p. 90. 


59 


VINERELELE. 
I. Vinerea mare. 


Sub numele de Vinerea mare sau Vinerea celor 12 Vineri 1, se 
înţelege de către poporul român de pretutindeni sărcătoare Cuvioasei 
Paraschiva, prăzmuită de Biserică în ziua de 14 Oetomvrie, și care, 
prin Bucovina, se mai numeşte şi Nicuwioasa 2. 

Moaştele. acestei Sfinte se află în biserica Trei-lerarhi din lași, 
de unde se scot în procesiune la acea zi de mare sărbătoare, și când, 
din toată Moldova aproape, din Basarabia şi Bucovina, se adună lângă 
sfânta raclă o mare de credincioşi. Astfel înţelegem de ce, prin unele 
părţi din Bucovina, sărbătoarea aceasta, după numele sfintelor moaşte, 
se mai numeşte şi Sfântu Vineri din Iaşi». 

Românii basarabeni povestesc, prin împrejurimile Akkerma- 
nului, legenda unui izvor numit al Sfintei Paraschiva, în următorul 
cuprins : 

«De mult, de foarte mult, pe când pe aci mişuiau hordele tă- 
tăreşti, o bandă de Tătari a pus mâna pe o fată de o frumuseță 
mare, care se numiă Paraschiva. Prizoniera a fost vândută în ha- 
remul unui Paşă din Akkerman. Paşa, cum a văzut acea fată, a 
căzut fermecat de atâta frumuseţă şi a voit so înduplece cu fel de 
fel de daruri scumpe, ca să-i fie de nevastă. Dar totul a fost în 
zadar : fata n'a voit să se facă cadână. Atunci paşa a turbat de mânie 
și într'o noapte a voit s'o iea cu sila, însă fata a izbutit să fugă din 
harem. Soldaţii trimiși ca s'o prindă au găsit-o pe malul limanului 
şi, când erau să puie mâna pe dânsa, ea s'a prefăcut întrun izvor» 4. 

Prin jud. Muscel, «poporul ştie că sfânta aceasta a fost fată 
săracă, fără părinţi, care-şi dădeă şi bucăţica dela gură săracilor; 
d'aia sa făcut sfântă. Asemeni și haine, ce bruma le-aveă, le îm- 
pârțiă cu săracii» 5. 

Prin unele părţi se crede că St. Paraschiva a fost chinuită de 
păgâni într'o Vineri, şi de aceea, în orice zi ar cădeă această sărbă- 


1. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 90.—Despre Vineri, vezi M. Gaster, 
Lit. pop. rom., p. 388 şi urm. 

2, Voronca, op. ctt., p. 610. 

3. Ibidem, p. 278. 

4. Z. C. Arbore, Basarabia în secolul XIX, p. 277 8. 

5. R.-Codin-Mihalache, op. cit., p. 86. 


60 


“toare, poporul o numeşte Vinerea mare şi o socotește ca una din 
cele mai mari sărbători 1. 

Şi prin jud. Tecuciu găsim credința că Cuv. Paraschiva a fost 
chinuită de către păgâni, şi anume a fost fiartă «în smoală șin pu- 
cioasă» ca să se lepede de credința creștină. Această socotință po- 
puiară credem că porneşte din faptul că Sf. Paraschiva se numeşte 
Vinerea mare, iar despre o Sfânta Vineri se rostesc colindele cu ade- 
vărat, că pentru credințele sale cele creştine, păgânii au chinuit-o. 
“O variantă a unui astfel de colind sună precum urmează: 


Sus pe slava cerului, Nici creştinătăţilor. 
La poalele raiului, Dar pe mine prinsu-m'au, 
La scaunul Domnului, Prinsu-m'au, 
La scaun de judecată, Legatu-m'au, 
Unde vine lumea toată, Cu cuţit tăiatu-m'au, 
Genunchiat-a Sfânta Vineri, In cazan băgatu-m'au 
.Genunchiă Şi trei zile fiertu-nrau, 
Şi mi-şi plângea : Numa'n ceară şi'n răşină. 
— Ştii, Doamne că m'ai trimis; Apoi strecuratu-m'au, 
Pământul să ţi-l botez. In gard aruncatu-m'au; 
Toţi s'au dat botezului, Şi-am făcut cum am putut 
Numai una nu s'a dat: Şi la tine c'am venit, 
Cetatea Iordanului Să-mi dai sfinţi de ajutor, 
Nu s'a dat botezului, Pe Irod ca să-l omor?! 


În această zi nu se lucrează, fiiind primejdie de boale?; cu 
nici un chip nu se coasa, fiind rău de trăsnet, de grindina şi boli de 
ochi. Prin unele părţi din jud. Neamţ, în această zi, ca şi în cele- 
lalte «12 Vineri de peste an», cine va coase sau va toarce, se crede 
că va face nege la mână. 

Unii gospodari postesc această sărbătoare nemâncând frupt 5 
Chiar dacă ar cădeă într'o zi de dulce; alții o postesc cu desăvârşire, 
sau: nu beau vin ros, nu mănâncă nuci, castraveți şi alte poame 
cari au cruce €. 


1. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 90. 
2. Culegere din com. Țepu, jud. Tecuciu. Variantele sunt numeroase. 
„3. Cred. Rom. din com. Voiceşti, jud. Vâlcea, comunic. de d-l I. N. 

Popescu. 

4. Cred. Rom. din com, Baălţăteşti, jud. Neamţ, comunic. de d-l I. 
Preutescu. 

5. Idem. 

6. C. D, Gheorghiu, op. cit., p. gi. 


61 


Prin unele părţi în locul lui Sf. Dumitru se socotește Vi- 
nerea mare ca zi de soroc când îşi încheie slujba păzitorii de vite 
şi oi precum şi pândarii; tot acum se încheie învozlile de inchirieri 
ale imașurilor, pentru oi mai ales, când deci «încep a plecă cio- 
banii cu oile de vale» 1, „spre alte locuri necuprinse încă de iarna 
aspră a muntelui. 

Oile strămutate nu se mai pot ţineă despărțite de berbeci şi 
deci în ziua de Sf. Paraschiva sau Vinerea mare se slobod oile la 
berbeci pentru prăsire3, crezându-se că aceasta se face pentru ca 
mieii să fie frumoși și pestriţi şi ca să fie născuţi înainte de Paști 
cu două săptămâni. Pentru aceasta, ca ajutor, Vinerea mare trebue 
să se păzească din partea muncii. ê Prin jud. Suceava, ciobanii se 
feresc în această zi ca să cioplească cevă, căci se tem să nu le iasă 
mieli tarcaţi 4, ceeace le-ar micșură preţul, 

Plecând păzitorii de ţarine, acestea, precum și livezile și isla- 
zurile, rămân slobode pentru păscătoarea vitelor. 

Vinerea mare fiind într'o vreme când munca în câmp se 
sfârşeşte, când fiece gospodar îşi cunoaşte sporul agonisitei lui de 
peste an și când frigul începe «a-şi arătă colții», e firesc deci ca 
pretutindeni oamenii să înceapă a se pregăti pentru iarnă cumpă- 
rându-şi de pe la târguri sau iarmaroace tot ce le lipseşte în pri- 
vința îmbrăcămintei, «Acum, de Vinerea mare, își cumpără și soa- 
rele cojoc. Alţii zic că-şi cumpără și Sfântul Dumitru» 5. 


ii. Vinerelele. 


Prin Bucovina, ziua de Cuvioasa Puraschiva, împreună cu o 
altă Sf. Paraschivă, care, după spusa poporului, cade a doua zi de 
Sf. Dumiuu, la 27 Octomvrie, alcătueşte Vinerilele. 

In acest timp, 14—27 Octomvrie, nu este bine să se samene 
secara, căci e primejdie de moarte pentru acel ce ar sămănă. Vre- 


I, Cred, Rom. din com. Voiceşti, jud Vâlcea, comunic. de d-l I. N. 
Popescu.  R.-Codin-Mihalache, op. cit., p. 86. i 

2. Dat. rom. din com. Bălţatești, jud. Neamţ, comunic, de d-i I. Preu- 
tescu. 

3. D. Dan, Straja. 

4. Cred. Rom. din jud. Suceava, comunic. de d. M. Lupescu. 

5. R-Codin-Mihalache, op. cit, p. 86: «Cu 2 —3 zile înainte de 
Vinerea mare, sătenii pleacă cu nevestele cârd pe la târguri, ca să-şi cum- 
pere scoarţe, velinţe, cojoace, zeghii, şi pentru iarnă». 

6. Voronca, op. cit., p. 278. 


62 


mea, Între aceste sărbători se zice că rămâne neschimbată: cum va fi 
în ziua de Cuvioasa Paraschiva, va fi necurmat până la Sf. Du- 
mitru 2. 


LUCINUL. 


In ziua de 17 Octomvrie, Sf. Osie, prin unele părţi se ser- 
bează Lucinul, spre a fi oamenii feriţi de lupi 2. 


SĂÂMEDRU. 
I. Moşii de Sâmedru. 


Una din cele mai mari Sâmbete a morților sau Såmbete a moşilor 
este şi Sâmbăta ce cade înainte de Sf. Dumitru și care se numeşte 
prin Bucovina Moșii de toamna, Moșii cei mari ?, una din cele trei 
Sâmbele a morților * iar prin ţară poartă numele de Moșii de Sâmedru 
sau Moșii de Sf. Dumitru. 

Ca moși, adecă drept bucate sau pomană, se dă grâu fiert cu 
unt sau untură, cu lapte sau brânză. Colacii şi lumânările obişnuite 
nu lipsesc. 

Prin părțile Oraviţei, A'mașului şi Bozoviciului, când se îm- 
part acești moși, se face următoarea menire: 


Voi moşi. strămoşi 
Să-mi liți tot voiașşi, 
Să-mi daţi spor în casă, 
Cu mult pe masă, 

Cu mult ajutor 
In câmpul cu ilcri. 


Prin Banat se obișnuește ca moşi şi scrobul cu făină de grâu 5; 


I. Voronca, of. cit., p. 930. 

2, C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 91. 

3. Marian, Sărbătorile, I, p. 262. , 

4. Voronca, op. cit, p. 389: Cele trei Sâmbete ale Marțtilor sunt: 
doua înainte de Sf. Dumitru şi una înainte de Arhanghel. 

5. Marian, Immormântarea, p. 393. 


63 


II. Focul lui Sâmedra. 


In ajunul lui Sf. Dumitru şi se pare că şi în seara de Sf. 
Dumitru 1, este datină ca prin Oltenia și partea de apus a Ţării- 
Româneşti, să se aprindă niște focuri cari se numesc focuri sumedre, 
«dar mai ales, la sing., Focul lui Sumedru sau Sdmedru. 

Prin jud. Muscel, în partea de către munte, copiii «în alergăt» 
se urcă pe coastele plaiurilor, veseli, trezind bolovanii de piatră, 
cărora le dă drumul la vale. Sus, «unii taie cetină pe margini de 
surpuş, alţii, sus în brazi, curăță rămuri», pe când ceilalți leagă mal- 
-durii, îi încarcă şi pleacă la drum, «cu câte şase telegari la ham, 
şi-un voinic în car, Godănacii rup câte o cracă mare de brad, gră- 
mădesc rătini de-asupra-i și proptind-o voiniceşte pe umeri, o târăsc 
de vale. «P'alocurea se mai face şi câte o mică încăiereală intre cei 
cu căruţul şi alți haidamaci cari vor să iea d'a gata munca altora»... 

— la mai staţi o tår, voinicilor, și mai daţi-ne şi nouă din 
ăi brazi, că doar ne-or trebui și nouă. 

Iar altul de colo: 

— Ce mai umblaţi cu focul şi voi, nişte țingai! Ia aprindeţi 
Şi voi câte o cracă de brad şi-mi alergaţi prin vecini după căpâtat, 
«cum fac nevoiaşii din oraş, că daia vi-i nasul vostru! 

Bradul adus din munte se face mormân,  grămadă,—pe câmp. 

Dintre voinici, «e-odată unul då o gură. Se face mare miş- 
are, şi strigătele de veselie pornesc. Vreo șapte — cpt flăcăi, fraţi 
ori rude de-ale lor, duc pe sus un brad, mare cât o turlă de biserică», 
pe care, cu mare greutate o pun intro groapă făcută în pământ, 
-curăţind-o pe-o parte de crăci, cât un stat de om. «Aici pun întâiu 
sirujele, apoi aşchi subţiri și ţândări de laturoi, ca să facă cevă jăratec, 
iar dasupra şi printre rămuri, grămădesc din răsputeri din cetina 
adusă. 

Şi când clopotele de vecernie pornesc să sune, se aude: 

— Hei, gata? Un copil aruncă o lumânărică aprinsă în stru- 
jele uscate. Puțin fum, şi îndată limbi de foc alergă în toate părţile 
căutând pradă de rumegat. Vârful plăpând al bradului se suceşte o- 
«dată, ca șearpele prins de cap, aruncă potop de ghimpi roșii şi şi 
pleacă'n jos căpuşorul răpus. 

— Hai la focul lm Sumedru ! 


I, Lumina pentru toți, LII, p. 516. 


64 


Bradul se mistue mereu. In acest timp «sendreaptă spre foc, 
babe, neveste de toată mâna cu șiruri întregi de covrigi, cu câte o- 
traistă de nuci, ori de mere, cu felii de pâne caldă, mai cu colăcei 
anume fâcuţi și spoiţi pe deasupra cu miere, în scurt, cu tot felul 
de mirodenii de-ale pământului. 

Şi pe când femeile impart, pe când copiii cer, în mijlocul 
acestui sgomot asurzitor, din când în când se aude strigătul : 

— Hai la focul lui Sumedru! 

Bradul se mistuie mereu, «dar poporul de foi gălăcioș: 1 nu-i dă 
pace cu nici un chip. Când și când aruncă peste el din cetina de 
alături şi-l chinuește așă, până târziu în noapte». 

Vin alte femei cu bunătăţi de împărţit, valurile de strigăte se 
aud din nou, iar când noaptea se lasă cu totul, băieţii pornesc la 
cărat apă spre a stinge focul, căci din pricina vântului ar puteă 
aduce primejdii. 

După ce şi aceasta s'a sfârșit, fiecare pleacă spre casa lui, cu 
traista plină de pâne și poame 2. 

Tot astfel se urmează prin satele şi dealurile din șesul Muscelului. 

Cu o zi sau două înainte de Sf. Dumitru, copii adună sipici, 
coceni, găteje, shildării de cânepă dela meliţă, ş. a., și le strâng la 
un loc, de fac un maldăr mare. Apoi în seara spre Sfântului Du- 
mitru, când începe a se întunereci, se strâng copiii ciopor pe lângă 
grămada de sipici şi aprind un foc. 

Focuri de acestea sunt câte cinci-șase sau șapte-opt într'un sat, 
in anume puncte ale satului. 

Pe foc pun sipici câte un braţ, câte un braţ, nu toate odată. 

Când e vulvoarea mai mare, copii sar peste foc, ca să fie såe 
nătoşi tot anul. Apoi încep a strigă cu toţii deodată cât le jea gura: 

— Hai la focul lu: Sumendru !... Hai la focul lui Sumendru !... 

Iar femeile din sar, cum îi aud, ieau câte un coșcu nuci, ort 
cu mere, struguri, covrigi, prune uscate, ş. a., ori uneori câte © 
vadră cu vin, pe cari le împart copiilor seara la lumina focului. 

La sfârşit când femeile au isprăvit de împărţit, copiii mai în- 
tețesc” odată focul sdravân şi mai sar la întrecere peste vâlvătăi. Pe 
urmă, după ce se potolește, pleacă fiecare la vatra lui, luând cu el 


I. Nu: gălăgioși. 
2. M. Lungeanu, In sărbători, Bucureşti 1910, p. 5—13 ; descrierea 
datinei este din Rucăr. 


65 


şi un tăciune, doi, pe cari îi aruncă în grădinile cu pomi, ca să se 
facă poame în vara viitoare» 1. 

Prin alte părţi, asemeni muscelene, băieţii şi fetele se așează 
pe câte doua rânduri, la puţină depărtare de foc şi încep să sară prin 
valvoarea focului. Cel ce poate sări, socotește că în curgerea anului 
se va însură, sau de e fată aceea, se va mărită. 

După ce vin femeiile şi împart covrigii, feliile de pâne, nucile 
şi merele, unul dintre băieţi începe să cânte din fluier, iar toți cei- 
lalţi, tineri şi babe, se prind și joacă astfel cu toţii în horă, — «ba- 
bele chiar joacă și chiuesc» 2. 

Prin unele părţi oltenești, focul lui Sâm-Medru se face în seara 
de Sf. Dumitru. «Copii fac bâlbătăi prin sat, şi strângându-se îm- 
prejurul focului, strigă: 

— Hai la tocul lui Sâm-Medru ! 

La întoarcere acasă, iea fiecare câte un tăciune pe care îl aruncă 
în grădinile cu pomi, având credinţă că în vara viitoare se vor face 
poame multe. Femeile împart poame ș. a.» 3. 

Asemenea focuri, fără însă de a le legă cu sărbătoarea Sf. Du- 
mitru, se fac și prin jud. Neamt, prin livezile cu perji ca să rodească +. 


III. Sfântul Dumitru. 


Cu privire la persoana lui Sf. Dumitru, poporul nostru cu- 
noaşte următoarele povestiri : 

Intâia ne spune că SI. Dumitru a fost la început cioban, avându-și 
turma întrun miez de codru, necălcat de picior omenesc. Deci 
trăiă acolo, neștiind că în lume mai sunt şi alţi oameni în afară de 
dânsul. Seara, când se închină lui Dumnezeu, săriă de trei ori peste 
o cioată şi ziceâ: 


1. R.-Codin, D. Mihalache, op. cit., p. 87. 

2, Albina, II, p. 1521—2.—Lumina pentru toți, vol. III, p. 516, ştiri 
tot despre Muscel: In seara de 26—7 Octomvrie, când se face focul lui 
Sumedru (Sumetru), după obiceiul ce este spre partea muntelui, de a se 
face focuri grupuri-grupuri prin sate, unde femeile se duc de dau copiilor 
mere, pere şi alte poame, copii strigă tare : 

— "Ai la focul lui Sumedru. 

Când se întorc acasă, jeau câte un tăciune dela acel foc şi-l aruncă 
prin grădinile cu pomi, ca să se facă fructe în vara viitoare, 

3, Dat. şi Cred, Rom, din com. Halăngeşti-Zaicoiu, jud. Dolj, comu- 
nic, de d-l N. I Dumitraşcu, 

4. Idem ale celor din Bălţăteşti, jud. Neamţ, comunic, de d-l L. Preutescu. 


Pamfile, Sărbătoriie de toamnă. 5 


66 


— Acestea sunt ale tale, Doamne! 

După aceasta săriă și a patra oară și adăugă: 

— Asta este a mea! 

Dupăce-și făceă rugăciunea, plecă după turmă. 

Intro noapte visează Sf. Dumitru că pe lume, în afară de 
dânsul, mai sunt încă și alți oameni. Deci, dornic să ştie cum stă 
treaba, pleacă în lume. Merge şi merge, dă peste râpi şi nu cade 
întinsele, dă peste ape şi trece fără ca să se ude măcar, iar după 
mult mers, ajunge întrun sat, într'o zi de Duminică. 

In sat vede el o mulțime de oameni intrând întro casă, de unde 
nu mai ieșiau. Se miră cât se miră, dar mai apoi întrebă pe unul 
despre aceasta, iar cel întrebat îi răspunse că acei oameni merg ca 
să se închine lui Dumnezeu; cât priveşte despre casa în care in- 
trau, ea se chiamă «biserică». 

Ce să facă ? Hai să intre și el după dânșii, să vadă și el cum 
este biserica şi cum obișnuesc oamenii să se închine lui Dumnezeu. 

Inăuntru stăteă lumea, dar cum stăteă așă, Sf. Dumitru vedea 
la fiecare câte un fel de gămuiețe! în spate. Şi cum văzu aceasta, 
nu mai stăt mult pe gânduri, ci ieşi afară, își umplu și dânsul un 
sac cu paie şi intră din nou în biserică, spre a fi cu chipul acesta 
la fel cu toţi oamenii. 

Lumea, cum prinse de veste, începu să-i strige ca să ieasă 
afară, dar ciobanul nu voi; și nu se înduplecă, pentrucă vedeă că 
nu se deosebiă întru nimic de ceilalți credincioși.. 

Gămuieţele pe cari Sf. Dumitru le vedeă la alţii erau sarcinile 
cu păcatele omenești, pe cari, fireşte, nimeni nu le vedeă, fără nu- 
mai ciobanul. În chipul acesta deci, eră firesc ca lumea să se mire 
uimindu-se la cioban, să râdă şi să strige la dânsul, pe câtă vreme 
el să stea ca un sfânt și să asculte slujba dumnezească. 

Intr'o strană vede Sf. Dumitru pe Diavol stând şi însemnând 
pe toți cei ce râdeau și vorbiau în biserică și înciudându-se că nu-i 
găseşte și ciobanului pricină, ca să-l însemneze și pe dânsul. 

După o vreme însă, Diavolul luă o piele de bivol și începu 
să tragă cu dinţii de dânsa. Şi trase și trase, până când a fâcut o 
mare necuviință. Nimeni nu vedeă și deci nimeni n'a auzit nimic, 
dar ciobanul vedeă, și-a auzit, şi-a râs. Atunci Dracul l-a însemnat 
la condică și pe dânsul. 


1. Desaci. 


67 


Slujba s'a isprăvit şi ciobanul a ieșit dela biserică; dar acum 
la întors, trecând peste ape, se'udă până la glezne, iar prin râpise 
cufundă până la genuchi. Acum s'a încredinţat că fiind la biserică, a 
greşit înaintea lui Dumnezeu şi l-a supărat. De aceea s'a hotărit să 
rămână la oi, sus la munte, şi să nu mai aibă nici un amestec cu 
lumea cea plină de pacate. 

După aceasta mai trece un cârd de ani. Ciobanu moare în 
stâna lui şi oamenii îi găsesc trupul neputrezit; l-au luat, l-au îm- 
mormântat, pe locul stânii au ridicat o biserică, iar numele cioba- 
nului, care a fost Sf. Dumitru, l-au cinstit de atunci, şi-l cinstim 
şi noi şi astăzi +, : 

Povestirea aceasta se aude şi prin jud. Muscel. Sf. Dumitru «a 
fost cioban care trăiă numai în fapte bune. Odată a păcătuit şi el 
în vieaţa lui, şi anume, ducându-se în biserică, când biserica gemeă 
de multă lume, nu știu ce-a fi văzut în biserică, că l-a pufnit râsul. 

Mai pe urmă însă s'a căit amar de ceeace fâcuse. Și ducându-se 
iar la oi în munte, şi-a ispășit păcatul prin post şi rugăciuni. 

Târziu de tot s'a aflar trupul pomäit şi neputrezit ca la cei 
fără păcate 2». 

Şi prin jud. 'Tecuciu se aude această povestire, însă numele 
lui Sf. Dumitru lipseşte, fiind înlocuit cu al unui bătrân. 

Ea sună precum urmează : 

Un unchiaş bătrân nu aveă de obiceiu să se ducă la biserică, 
dar eră curat şi drept înaintea lui Dumnezeu. Intr'un rând însă, 
feciorii l-au luat cu sila și l-au dus. 

In ușa bisericii eră un lac mare, că fiecare trebuiă să se des- 
calțe, ca să poată trece printrînsul. De aceea feciorii moşului și-au 
scos imineii şi au vrut să iea pe tatăl lor în spate, ca să nu-l mai 
lase să se ude şi dânsul. ` 

Dar unchiaşul le zise : 

— Lăsaţi-mă, că dacă oiu fi drept la Dumnezeu, oiu trece și 
pe deasupra. 

Unchiaşl nici hu sia mai suflecat, ci a trecut aşă pe deasupra 
lacului, fără ca macar să se ude. Iar lumea și feciorii lui s'au mi- 
nunat mult, , 

"A intrat moșneagul în biserică şi s'a aşezat în fața altarului, 
ascultând cu mare luare aminte tot ce ziceă preotul şi dascalii; dar 


3 3 


1. N. Trofin în Şezătoarea, V, p.148—9. 
2. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 86. 





68 


fiind el tare curat, vedeă tot ce alţii nu puteau să vadă. Vedeă cun? 
întrun colț al bisericii stăteă diavolul şi scriă în catastivul lui pe 
toți cei ce ţineau cu dânsul, pe cei cari râdeau, pe cei cari vorbiau, 
pe cei cari erau cu gândurile intralte părţi. Umpluse toată condica 
şi tot își întindeă hârtia ca să facă loc şi pentru alţii, şi iar fn- 
semnă. Şi când eră aproape-aproape să se isprăvească slujba, bătrânul 
văză pe diavol strâmbându-se şi pocindu-se în tot felul, că începi 
şi dânsul să zâmbească. Atunci diavolul îşi mui& condeiul pe limbă 
şi-l însemnă și pe moşneag tocmai la urmă, 

Când a ieșit bătrânul din biserică, n'a mai putut trece pe de- 
asupra lacului, ci a trebuit să se dăscalțe şi dânsul. Pentru mersul 
lui la biserică, mult s'a căit şi întotdeauna a povestit, ca să înţe- 
leagă fiecare, că legea creștinească nu trebue să se împlinească numai 
de ochii lumii, ci şi cu deplină credinţă şi curăţenie de suflet, de- 
oarece Dumnezeu toate le vede şi le ştie ! 1. 

A doua povestire despre Sf. Dumitru se aude și prin unele 
părţi doljene şi are următorul cuprins : 

Sf. Dumitru a fost păzitor de vite,—umblă după oi ori vaci— 
cu credință nestrămutată în Dumnezeu, bun şi drept cu toată lumea, 
și dar fără pic de păcat. O singură dată, din întâmplare, a omorît 
O pasere, pentru care lucru singur s'a pedepsit, umblând desculţ 
trei ani de zile. 

A trăit prin munţii Balcani, unde a şi murit, îngheţat fiind 
de o lapoviţă care se vede că a fost foarte grea. Când lapoviţa s'a 
topit, trupul sfântului a fost luat de apă, la vale, şi a fost dus în 
râul Lomului, iar de acesta a fost mânat până aproape de Lom-Pa- 
lanca bulgărească. 

Intr'această vreme, Ruşii, având răsboiu cu Turcii, tăbăriseră 
prin părţile de pe acolo. Intr'un rând văzută o candelă aprinsă la mar~- 
ginea apei, deasupra ei. Și cum văd aceasta, încep să caute în dreapta 
şi în stânga, ca să afle ce este. Dar oricât am scotocit, n'au putut 
află nimic. Tocmai târziu le-a dat în gând ca să iea casmalele şi 
să sape. Săpând pământul, au dat de trupul Sfântului Dumitru 
năsăpit de apă. 

După ce l-au scos pe mal, au băgat Ruşii de seamă că și can- 
dela s'a tras deasupra lui; dacă l-au mutat întralt loc, candela a 
fost nedespărţită de trupul sfântului. Atunci au înţeles eică au dea 
face cu o minune dumnezeească şi că trupul acela eal unui mare sfânt. 


1. Culegere din com. Ţepu. 


69 


Moaştele au fost trecute în 'Țara-Românească, unde s'au strâns 
preoți de au făcut sf. slujbă ; mai departe însă moaștele au arătat 
semne că nu voesc să plece. Pentru aceasta au fost aşezate în Mi- 
tropolia din Bucureşti, unde se află şi astăzi 1. 

Aici se face o confuzie între Sf. Dumitru, marele mucenic dela 
Tesalonic (26 Oct.) şi Cuv. Dumitru din Basarabov (27 Oct.). Despre 
acest cuvios părinte cetim următoarele: Născut în satul Basarabov 
pe Lom, a fost păzitor de vite şi apoi sa călugărit trăind întro 
peşteră. Erà fâcător de minuni. Simţindu-și sfârşitul, a adormit între 
două pietre, cu cari mai târziu, dus de apă, a ajuns în apa Lomului, 
mare fiind. O copilă epileptică îşi îndemnă părinţii să scoată moaştele 
cuviosului, carii se arătaseră în vis, spre a fi tămăduită. Fiind adus 
în sat, acolo au venit preoți trimiși de Domnul Țerii-Românești, ca să-l 
iea, dar moaștele s'au oprit la Ruși. De acolo a fost aşezat întrun car 
tras de doi juncani neînvăţaţi cari au fost lăsaţi slobozi şi cari s'au 
oprit în Basarabov. La 1769, generalul rus Salticov a vrut să iea 
moaştele în Rusia, dar fiind rugat, le-a lăsat Ţerii-Româneşti, ca 
răsplată pentru nenorocirile întâmplate. Moaştele s'au așezat la Sfânta 
Mitropolie, când sa sfărşit răsboiul şi sa stins molima ciumii 2. 

A treia povestire legată de numele acestui sfânt este un basm, 
tipul «Porcului fermecat», sub forma căruia se ascunde un voinic 
şi pe care tânăra lui nevastă îl va căută cu opinci de fier şi cârjă 
de oţel, pentrucă, ascultând pe maică-sa, a căutat să-i descopere faţa 
pe timpul nopţii 3. 

O variantă mai scurtă a acestei poveşti este şi următoarea, 
care se aude prin satele muscelene. 

«Un unchiaş şi o mătuşă, neavând copii, au plecat unul într'o 
parte şi altul într'altă, să găsească vreun copil, pe care să-l crească 
de suflet. 

Unchiașul a găsit în cale un pure]. 

Când împăratul voi să-şi mărite fata, nimeni nu izbuti s'o jea, 
fiindcă împăratul dedeă peţitorilor de fâcut niște treburi peste pute- 
rile lor; doar purcelulul făcă întocmai pe placul împăratului şi 
izbuti să iea fata. 

Purcelul noaptea lepădă pielea și rămâneă un flăcău frumos, 
care străluciă ca soarele. 


I. Şt, St. Tuţescu, O parte din sfinții poporului, Craiova 1908, 
pag. 33—4. 

2. Dr. Gherasim Timuș, Dicționar aghiografic, București 1898, p, 209, 

3. Poveste auzită din com. Țepu, jud, Tecuciu, 


70 

Dar a cărat-o păcatul pe nevastă-sa, de i-a aruncat într'o noapte 
pielea pe jerăgai, , 

Atunci voinicul s'a făcut «foc şi pară» de mânie; i-a spus 
că el e Sfântul Dumitru şi că are să-şi iea lumea'n cap, iar ea să-l 
caute până l-o găsi, căci numai atunci va puteă naşte copilul. Bag 
samă că rămăsese grea.,, Ci-că l-ar fi găsit tocmai după nouă ani, 
şi apoi ar fi trăit amândoi până la moarte» 2. 

In legătură cu numele acestui sfânt, trebue să mai pomenim 
încă şi următoarea povestire macedo-română, care ne arată că nick 
Sf. Dumitru nu are putere așă de mare, încât să abată rostul sorții, 
dela cele hotărite de Dumnezeu sau de cei ce-l ajută şi-i fac voia lui. 

La un om odată, vin cele trei ursitoare ca să-i wrseasească 
pruncul de curând născut. În casa lor se află atunci Sf. Gheorghe şt 
Sf. Dumitru, cari au auzit ursirea, prin gura celei mai mici dintre 
ursitori : 

— Copilul va creşte mare şi când se va însură, va trece cu. 
mireasa lui peste un râu, va cădeă de pe cal şi va muri înecat! 

Cei doi sfinţi, auzind aceasta, spun omului că atunci când va 
fi să-şi însoare feciorul, să-i poftească şi pe dânşii la nuntă. 

Ceeace omul nu uită să şi facă. 

Nunta trebuiă să treacă peste apa hotârită. Atunci Sf. Dumitru, 
ca să împiedice îndeplinirea soartei, își schimbă calul său cu al 
mirelui. Dar nu se ştie cum se întâmplă, căci calul lui Sf. Dumitru 
poticni, iar cu coada stropi pe mire, aşă că acesta s'a înecat nu- 
mai decât. 

Văzând aceasta, sfinții merseră la Dumnezeu şi se rugară ca 
să-l învieze. Dumnezeu însă le răspunse că una ca aceasta s'ar puteă 
face numai dacă părinţii mortului și-ar da din zilele lor. 

Dar aceştia nici nu voiră să audă şi astfel mirele rămase «bun- 
mort» ?. 

Prin Bucovina se crede că Sf. Dumitru este al patrulea sfânt 
făcut de Dumnezeu °. 

Prin jud. Muscel se zice că după cum Sf. Gheorghe are grijă 
ca la ziua lui să fie codrul inverzit, Sf. Dumitru åre grijă să-l facă 
negru, adică să-l desfrunzească. Aceşti sfinţi şi-au hotărît aceasta 
între dânşii şi s'au învoit ca acel ce nu va urmă întocmai, să fie 


r. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 86—7. 
2. L. Şăineanu, Basmele, p. 144—5. 
3. Voronca, op. cit, p. II 


71 





ucis de celalt. In această privinţă iată ce ne spune o povestire a 
unuia ce se referă la o vreme cunoscută. . 

«Şi să ştii că aşă e. Mai ca acum, vreo doi ani. Avurăm za- 
padă până mai la jumătatea lui Prier, şi cu toate astea, codrul tot 
eră verde de Sf. Gheorghe. Fu frig, frig, până mai erau 3 zile până'n 
Sf. Gheorghe. Atunci se puse pe căldură și odată s'au deschis pomii. 

Și tot în anul ăla, când fu toamna lungă, fu vreme frumoasă 
până mai erau vreo două, trei zile până în Sf. Dumitru. Frunza 
în codru eră neclintită, că eră cald și frumos ca vara. 

Atunci se puse, nene, pe un frig, cu brumă şi îngheţ. Iar 
când dete soarele, curgeau frunzele grămadă din pomi, de parcar 
fi fost opărite cu apă fiartă. Și'n ajunul Sfântului Dumitru, odată 
se goloșiră pomii» 1, 


IV. Sâmedru. 


Sărbătoarea Sf. Dumitru, 26 Octomvrie, se păzeşte în popor 
cu nelucru şi se numește Sf. Dumitru (în pron. pop.: Dugnitru), 
Sfeti Dumitri ?, Sâmedru, Sâm-Medru, Sânmedru, Sumetru sau Să- 
medru 3, iar în pron. pop.: Sâgntdriu. 

Prin Oltenia se crede că celui ce va păzi cu sfințenie această 
sărbătoare, îi vor fi ferite vitele de stricăciunile lupilor *. 

Prin jud. Muscel, ciobanii cari vor să afle dacă iarna va fi 
moinoasă sau geroasă, își aştern dulama în mijlocul oilor și se uită 
ca să vadă ce fel de oaie se va culcă pe dânsa. Dacă se va culcă 
Oaie neagră, e semn pentru ei că iarna va fi bună; dacă se va culcă 
o oaie albă, după socotința lor, iarna va fi aspră. 

Tot prin aceste părți oamenii se uită să vadă cum e 
luna. Dacă luna va fi plină şi cerul senin, -iarna va fi bună; dacă 
dimpotrivă, luna va fi plină şi cerul va fi acoperit cu nori, dacă ar 
plouă sau ar ninge, aceste semne arată că iarna va fi aspră, că ză- 
pezile vor fi grele, iar gerul va fi straşnic ?. 

Prin Bucovina, numai până la această zi se mai poate sămănă 
usturoiul. Cine va mai pune usturoiu şi după Sf. Dumitru, va aveà 


t. R.-Codin, Mihalache, op, cit., pe 62—3. 

2. Cred. Rom. din com. Voicești, jud. Vâlcea, comunic. de d-l 1. N. 
Popescu. 

3. Frâncu, Candrea, op. ctt., p. 105. 

4. Cred. Rom. din Catanele, Fuā. Dolj, comunic, de d-l Şt, St. Tuţescu, 

5. Codin, Mihalache, op. cit., p. 87—8. 


72 


pagubă în gospodărie sau îi vor muri copiii. Totuș dacă cinesă 
are usturoiu sămânat până la această dată, mai poate pune şi peste 
această sărbătoare. 

Prin unele părți din Dobrogea, întâlnim în această zi datina 
Saiegiilor : Mai mulţi flăcăi se intrunesc la o casă, de unde pornesc 
apoi prin sat cântând din fluiere şi cavale. Intre dânşii se află un 
flăcău îmbrăcat ca o cadână. Astfel capătă bacşișuri 3. 

Sf. Dumitru este ziua soroacelor pentru slujbe și felurite închi- 
rieri. Invoelile nouă aduc prilejuri de aldămaşuri şi veselie. Impli- 
nirea soroacelor vechi aduce câteodată și supărări 3. 

In această privință, Macedo-Românii au următoarea zicală: 
Li-apiri Sumedru la poariă, adică, în ziua de Sf. Dumitru i sa lu- 
minat la poartă [şi mare cu ce-și plăti datoriile] €. 


V. Sf. Dumitru cel nou. 


Prin unele părți din jud. Muscel, ziua de 27 Octomvrie se 
serbează de către unii sub numele de Sf. Dumitru cel nou. El se 
crede a fi frate cu Sf. Dumitru. Se ţine pentru felurite boale şi 
lovituri 5 


I. Cred. Rom. din Straja, Bucovina, comunic. de d-l D. Dan. 

2. C. D, Gheorghiu, op. cit, p. 91. 

3. Dat. Rom. din com. Bălţăteşti, jud. Neamţ, comunic. de d-l I. 
Preutescu: In această zi se aleg vitele dela fomnat. — Calendar ilustrat 
pe 1910, Craiova, la zi: «Sân-Medru, ciobanii își caută stăpâni». 

4, I. A. Zanne, Proverbele, IX. p. 421. 

s. R.-Codin, Mihalache, op. cit, p. 88.—Vezi la p. 69 despre confuzia 
între cei doi Sf. Dumitru, 


CUVIOSUL PAVEL. 


Despre Cuviosul părintele Pavel, al cărui hram biserica îl 
cinstește în ziua de 6 Noemvrie 1, poporul român de prin unele 
părţi ştie numai atât că «aveà o barbă albă și lungă, de-i ajungeă 
la pământ» 2. 


I. Noemurie se mai numeşte și Vinicer,—luna vinurilor,— Yinar,— 
la Macedo-Români, iezmăciune,—luna aiasmei,— Brumar, Brumariu, Bru- 
marul mare, Promorar, Luna brumei, luna promoarei, luna promoroacei, 
şi se pare că chiar și Brumărel. 

Cu privire la această lună se spune că dacă 


In luna Răpciuni 
Cad copiii pe tăciuni, 
Iar în Brumar 
Cad şi cei mari (Mat. folk. p. 97); 


sau : 

A trecut Noemvrie De şezi cu mândra cât îţi place 
Luna lui Brumar, Şi ziuă nu se mai face (Albina III, 
Când cad pe tăciuni şi äi mari, p. 871); 


‘Când nopţile sunt mari 


sau, după cum zice o chiuitură din Ardeal: 


Foaie verde dalunică, C'atuncea-s nopțile mari, 
Primăvara-i noaptea mică, Şezi cu mândra cât îţi place 
Nu-i vreme de ibovnică, Şi ziua nu se mai face! (Marian, 
Până ?n luna lui Brumari Sărbători, |, p. 97.) 

O versificaţiune din jud. Vâlcea ne aduce aceste şire: 
Noemvrie cu cojocul Pe hăl cu pungă deşartă. 
Numai ciucuri Apoi, vai de a lui mumă, 
Şi cu bicivri, Că el nu ştie de glumă (Mat. folk., 
"Cu cari bate şi ceartă p. 1198). 


2, C. D. Gheorghiu, op. cit.. p. 92. 


HRANGHELUL. 
I. Hranghelul. 


Sărbătoarea Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, pe care biserica 
o cinstește la 8 Noemvrie, se numeşte Hrânghel, Hrânghelul, prin 
Moldova, Sf. Aranghel prin 'Ţara-Românească ! şi Oltenia 2, sau 
numai Arhanghel prin Transilvania ?. Arareori această sărbătoare 
se mai numește și Sân-Mihaiu *. 

Sâmbăta de dinaintea Hranghelului se numeşte Hranghel, când 
se fac prasnicele prin casă, pentru sufletul celor răposaţi. Pe alocuri, 
se mai numeşte şi Moșii de Hranghel sau Moşii de toamnă ; prasnicul 
ce se pune sau se ridică în această zi, se numeşte de asemeni 
hranghel. El se obişnueşte prin Moldova ë şi Bucovina °. 

La biserică, fiecare creştin aprinde în ziua aceasta câte o lu- 
mânare, ca să aibă «lumina de veci» pe cealaltă lume. Această lu- 
mânare va lumină şi calea întunecoasă a celor ce vor muri de moarte 
năprasnică, sau cari au murit și n'au avut la căpătâiu nici o lu- 
mânare 7. 

Pe alocuri, în ziua de Hranghel, finii merg cu colăcei pe la 
naşii sau nânaşii lor 8. 

Prin Transilvania se obişnueşte ca în această zi să se facă 
turta arieților, arieţii fiind numele berbecilor despărțiți de oi. Acum 
arieţii se amestecă din nou cu oile, și cu acest prilej se face O turtă 
de făină de cucuruz ori de grâu, care, după ce se coace, se aruncă 


1. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 88. 

2. Calendarul ilustrat, cit., la zi. 

. Etym. Magn. Rom., p. 1625. 

. Idem, p. 1544. 

Culegere din com. Tepu, jud. Tecuciu ; datina e și în împrejurimi. 
Voronca, op. cit., pag. 389. 

Dat. şi cred. Rom. din com. Țepu, jud. Tecuciu. 

. Etym. Magn. Rom., pag. 1625. 


oN DN py 


75 


între oi. Dacă această turtă cade cu, faţa în sus, este semn că oilor 
le va merge bine când vor fâtâ; dacă turta va cădeă cu faţa în jos, 
se zice că le va merge răul. 

Ziua aceasta se socotește ca o sărbătoare mare; deci se serhează 
cu desăvârșit nelucru. Prin Bucovina se spune că «Sf. Hranghel e 
bine să-l ţii, că-i cu îngădueală» Z. 


II. Arhanghelul Mihail. 


Sf. Mihail este numit în popor mai curând Arhanghelul Mi- 
hail, Sf. Arhanghel sau numai Arhanghel, «mai marele voivod al 
oştilor îngereşti» 3; prin Transilvania i se zice și Sân-Mibhaiu +. 

Arhanghelul Mihail se întâlneşte în următoarele povestiri şi 
credinţe : * 

Prin Bucovinase spune că este cel dintâiu sfânt sfinţit de 
Dumnezeu, şi care i-a stat de-a dreapta. 

La început eră slugă la Diavol. Acolo, văzându-l Sf. Petru, 
l-a îmbiar să meargă la Dumnezeu: 

— Cum pot să merg, i-a răspuns Sf. Mihail, când sunt așă 
de păcătos ? 

— Haide, căci Dumnezeu te va iertà. 

Intro zi, Sf. Mihail eră cu diavolul la scăldat. Ca să scape din 
slujba Necuratului, Dumnezeu a făcut să îngheţe apa, aşă că Dia- 
volul a rămas dedesubt. Atunci Sf. Mihail a început a se ridică 
spre cer, dar nu după multă vreme văzu că Necuratul spărsese 
ghiața şi se apropiă ca să-l prindă. 

— Doamne, mă ajunge Diavolul, strigă Sf. Mihail. 

Iar Dumnezeu porunci lui Sf. Ilie: 

— Ilie, iea tunul şi dă'ntrinsul, — în Diavol! 


I. Etym. Magn. Rom. p. 1544—5. 

2. Voronca, op. cit., pag. 621. 

3. Ibidem, pag. 511: Sf. Arh. Mihail și Gavril sunt mai mari peste. 
cetele îngereşti.— Carte de rugăciuni, București 1899, pag. 185; troparul, 
zilei : «Mai marilor voivozi ai lui Dumnezeu, slujitori ai dumnezeieştii 
măriri, căpeteniile îngerilor şi spovăduitorii oamenilor, ceeace este de 
folos cereţi nouă și mare milă, ca niște mai mari voivozi ai celor fără 
de trupuri». 

4. Voronca, op. cit., pag. II. 


76 


Sf. Ilie a început să-l detune pe Necurat; iar după ce i-a tăiat 
şi aripele, Sf. Mihail a putut să ajungă nevătămat în cerz. 

A doua povestire se aseamănă cu cea de până aici numai în 
ceeace privește sfârșitul ei; ea se aude tot prin Bucovina și are urmă- 
torul cuprins: 

Dintre toţi îngerii şi arhangelii lui Dumnezeu, s'a răsvrătit în- 
trun rând unul numit Lucifer. 

Acesta, ne mai voind să asculte de Ziditor, a căutat să se ri- 
dice mai presus de dânsul. Dumnezeu însă, ca să dea o pildă și 
celorlalţi îngeri, l-a aruncat din înaltul cerului, jos pe el și pe toţi 
cei părtași cu el în răsvrătire. 

S'a întâmplat însă, că în această cădere Lucifer a luat cu sine 
şi stima, — haina cea sfântă de arhanghel, care nu puteă să rămână 
la dânsul. De aceea Dumnezeu a trimes pe Sf. Mihail ca s'o ducă 
din nou în cer. 

Sf. Mihail s'a dus la Diavol, sa prefăcut prieten cu dânsul, și 
întrun rând sau pornit amândoi ca să se scalde. 

In apă a intrat întâiu Lucifer, și s'a dat la fund. Arhangelul 
Mihail, cum a văzut aceasta, a luat stima și a început să se ridice 
spre cer cu dânsa, văzând mai ales că Dumnezeu făcuse ghiață pe 
deasupra apei. 

Pe când se ridică însă, Lucifer își trase seama și făcu așă cum 
putu, ca să spargă ghiaţa. O sparse și, cu toate că își rupse aripile, 
puti totuș să sboare după Sf. Mihail și să-l apuce de picior, dar 
din această prindere nu râmase decât cu o bucăţică de carne din talpă. 
Lucifer se scobori pe pământ, iar Arhangelul Mihail ajunse cu bine 
în cer, ducând lui Dumnezeu stima arhanghelească. 

Dela această întâmplare ne-a rămas nouă, oamenilor, scobitura 
pe care o avem în talpa piciorului — lipsa cărnii rupte din talpa 
Sfântului Mihail de către Necurat ?. 

Fie că de astă dată, fie cu alt prilej Sf. Mihail a avut să se 
lupte cu Diavolul. Acesta a fost atunci așă de mânios, încât i-au sărit 
scântei din ochi. Din acele scântei s'au născut insectele numite Ji- 
curici 3. 

Tot cu privire la acesta, poporul nostru crede pe alocuri că 


I. Voronca, op. cit., pag. 1294. 
2. Ibidem, p. 501. 
3. Marian, Insectele, p. 51. 


77 


Sf. Arhanghel Mihail tună alături cu Sf. Ilie iinpotriva Dracilor 2. 

Cea mai răspândită credinţă populară cu privire la Arhangelul 
Mihail este următoarea : el, impreună cu Arhanghelul Gavril, ca cei mai 
mari între îngeri ce sunt, păzesc pe oamenii în tot timpul vieţii lor,* 
iar la sfârşitul vieţii, «în ceasul cel de moarte», tot eile ieau sufletele 3. 

Macedo-Româîni spun că aproape când este ca să-şi dea bol- 
navul cea din urmă suflare, Arhanghelul Mihail şade în dreapta 
acestuia, dracul se aşează în stânga, iar îngerul păzitor se pune la 
căpătăiu. Diavolul caută ca prin toate mijloacele să atragă sufletul celui 
ce va muri spre sine, însă Sf. Mihail îl împiedică.Atunci când vede 
că trupul este aproape să-și dea sufletul, sfântul taie capul muritorului 
cu sabia. Acum, nevăzut, sângele mortului se risipește în toate păr- 
tile, şi de aceea, după moarte, în casa omului se văruește din nou 
şi se spală rufele. 

Megleno-Românii adaug apoi că Arhanghelul Mihail duce, după 
moartea omului, sufletul acestuia în lumea cealaltă *. 

Credinţa aceasta, că Arhanghelul Mihail stă lângă om din ceasul 
morţii, poate chiar în chip de Moarie,— cum ne arată următoarea 
iconiţă fâcută pe hârtie, înainte de 1747, — se află pretutindeni. 
Iconiţa o aflăm în Oltenia şi Ţara-Românească 5. Prin Bucovina 
o aflim în următoarea povestire: 

Sf. Mihail a fost trimis de Dumnezeu în două rânduri ca să 
iea vieaţa unei femei sărmane care aveă doi copii, dar el s'a îndu- 
ioşat şi s'a întors la stăpânul său fâră împlinirea poruncii. Atunci 
Dumnezeu îl trimise în mare, să-i aducă o piatră în care trăiau doi 
viermuşori numai prin grija lui Dumnezeu. 

După ce îl mustră pe Arhanghel, Dumnezeu îl trimise a treia 
oară la femeiea cea saracă; după moartea ei fu trimis la mânăstire, 
ca să stea călugăr cinci ani. 

După trecerea acestei vremi, Arhanghelul Mihail se află într'o 
zi pe drumul târgului, mergând cu alţi călugări. Pe drum întâlneşte 





1. Voronca, op. cit., p. 502. 

2, Cred. Rom. din Com. Jorăşti, jud. Covurluiu, comunic. de d-l P. G. 
Savin, 

3. lon Creangă, III, pag. 102. — C. D, Gheorghiu, op. cié., p. 92. 

4. |. Neniţescu, Dela Românii din Turcia europeană, p. 445. 

5. C. N. Mateescu în Calendarul revistei «Ion Creangă» pe I9I3, 
pP. 104 şi urm. 


78 


cu o trăsură în care se aflau mai mulţi inși, dintre cari unul în- 
cepu să strige : 





— La o parte, boaitelor! 

Atunci Arhanghel a râs pentru întâia dată, că a cunoscut între 
cei din trăsură pe cei doi feciori de demult ai femeii sărace. 

` Ajungând mai târziu l4 un boier, Arhanghelul Mihail fură un 
taler de argint, poleit cu aur, pe care bvietul vrea să-l dăruească bi- 
sericii, dar pe urmă, părându-i prea frumos, îl puse la icoane. 

In altă noapte Arhanghelul Mihail ucide pe un copil al unui 
bogat unde petrecuse cu alți tovarăşi ai lui. 

Călugării îl întrebară cu mânie, iar Arhanghelul M hail le răs- 
punse: i 

— Inţâia dată am râs pentrucă am stat cinci ani în mănăs- 
ire pentru cei din trăsură ; talerul eră al bisericii, iar copilul pe care 
l-am omorît, eră să omoare mai târziu pe părinţii lui. 


79 


Dumnezeu l-a iertat şi l-a ridicat la cert. 

Din jud. Dolj, mai pe scurt, povestea aceasta se aude în urmă- 
torul cuprins: 

«Inger ales a fost odată în cer Arhanghelul Mihail. Slujitor 
credincios erà el la toate poruncile Domnului. De aceea puterea lui 
no aveă orice înger. Sufletele, mai ales ale oamenilor muritori, 
Arhanghelul Mihail le ridică totdeauna fără zăbavă şi fără șovăire. 

A venit odată însă ora ispitei, ceasul cel fără noroc, care face 
din bun rău şi din tare slab. Intr'acel ceas Dumnezeu porunci în- 
gerului ca să iea suflerul unei femei. Arhanghelul se cobori pe pă- 
mânt şi găsi pe femeie. Dar, Doamne, ce eră să facă?! Femeia creştea 
doi prunci drăguţi, plini de vieaţă şi de lumină. Fericiţi erau pruncii, 
dar mai fericită eră mama lor. Dacă sufletul femeii se ridică, copii 
rămâneau nenorociți și se pierdeau în neîngrijire, mai curând sau 
mai târziu. După porunca lui Dumnezeu, se sfărâmă o fericire pă- 
mântească. i i 

Cam astfel a judecat marele şi strălucitul înger; a amânat 
deci lucrul pentru altă dată, şi, lăsând femeia în pace,'s'a suit la 
cer pentru a primi alte porunci. 

Mai târziu, Dumnezeu î-a cerut socoteală, iar îngerul i-a răspuns: 

— Am văzut, Doamne, pe acea femeie, săracă, ce e drept, dar 
fericită, pentrucă alăptă doi prunci gemeni. Când mám plecat spre 
ei, femeia m'a privit cu frică, iar pruncii au surâs. Din pricina co- 
piilor am amânat lucrul pentru altă dată ; n'am putut să-i ieau sufletul! 

Nimic nu zise Dumnezeu, şi deocamdată nu-l mustră, dâr 
fâră veste îi dădu altă poruncă. Ii porunci să bage mâna în râul cel 
limpede şi să scoată afară o piatră. 

Arhangheiul îndeplini porunca şi spărgând piatra, găsi în lăun- 
trul ei doi viermi miti. 

Dumnezeu care eră de faţă îi zise: 

— Vezi, Mihaile ? Viermii acei din mijlocul pietrii, aşă mici 
și neînsemnaţi cum poate ţi se par, trăiau îngrijiţi de mine. Fără 
mamă îngrijorată de soarta lor, au trăit și ei atâta timp; copiii fe- 
meii de pe pământ cum erau oare să piară? Copii trăiau bine şi 
mult timp chiar şi fără mamă. 

Arhanghelul a lăsat capul în jos, amărit de vina ce făptuise. 





I. Voronca, op. cit. p. 623+5. — Subiectul mi l-a povestit și d-l M, 
Lupescu, com, Zorleni, jud. Tutova, precum și fratele meu Vasile, din com. 
Tepu, jud Tecuciu. 


80 


Dumnezeu l-a trimis pe pământ, ca prin muncă pământească să-și 
ispăşească păcatele. 

Coborit din cer, Arhanghelul Mihail începi să colinde lumea 
însetat şi infometat, dar pururi cu gândul la Dumnezeul dreptăţii. 

— «Dumnezeu de sus, zicea el,—care a avut grijă de vermii 
de piatră, are grijă şi de mine; prin suferință mă voi curâţi; trebue 
să sufăr. 

Cugetând astfel, iată aude glasul preotului care îl chiamă la 
sine şi îl îndemnă să se tocmească slugă. Sf. Mihail nu-i răspunse 
nimic, dar rămase acolo; ospătă seara, iar a doua zi pleacă cu prec- 
tul la cosit. 

In ziua întâia adună fân; a doua zi lucră cu coasa; înalte zile 
făcu alte treburi cu dela sine îndemn, și când preotul ori preoteasa 
îl întrebau, el răspundeă că toate câte le face, le face cașă, din 
vedere», fără ca cinevă să-l înveţe. Două lucruri însă puneau pe 
preot pe gânduri; Mihail niciodată nu s'a arătat nemulţumit, niciodată 
nu a vorbit pe nimeni de râu şi niciodată nu a cerut sototeala 
sâmbriei lui. 

Intrun rând merge cu preotul la târg şi acolo se întâlneşte cu 
o trăsură în care se aflau doi negustori, cari dau ziua bună preotului. 
Sf. Mihail, văzând aceasta, se întoarce cu faţa spre preot și surâde. 
Preotul, fireşte, rămâne îmmărmurit când îl vede zâmbind. 

Merse apoi la un cismar, unde un ţăran îşi tocmise încălță- 
minte, rugându-se de meșter mult ca să facă lucru bun și trainic. 
Sf. Mihail iarăș surâse și peotul iarăș se minună de aceasta, 

Când så plece spre casă, văd, preotul și sluga cea sfântă, pe 
un tânăr furând o oală dela un negustor sărac. Sf, Mihail râse şi 
preotul iarăș se minună. 

Pe drum, aproape de sat, opriră căruța. Vorbiră puţin, ur- 
mând apoi o scurtă tăcere, 

— Mibhaile, zise preotul, sunt aproape douăzeci de ani de când 
îmi serveşti. Nu te-am întrebat şi n'am stăruit ca să te fac să vor- 
hești. Te văd bun și meșter, dar nu știu cine ești şi de unde ești. 
Nu poţi să-mi spui, — este dreptul tău, — dar te știu om credincios, 
căci nu m'ai mințit niciodată, De aceea acum te rog să-mi răspunzi 
la o întrebare: N'ai râs niciodată cât ai stat la mine, şi astăzi în 
târg ai râs de trei ori... Fără îndoeală că îţi aduci aminte de oala 
furată; în urmă, când ai văzut hoţul, ai râs. Așă este? 

— Da, aşă este, răspunse Mihail nemișcat. Cum să nu râd de 


81 


asemenea slăbiciune? N'ai văzut, părinte, cum furase pământul pe pă- 
mânt? Omul e o humă vie şi oala nu mai departe, o humă arsă! 

Preotului i se pări înţelepţesc răspunsul vizitiului său. Increzut, 
şi cu plăcere îl întrebă iarăş: 

— Dar în prăvălia cismarului de ce ai râs? 

— Am râs şi acolo, fiindcă săteanul acela, voinic şi foarte mult 
încrezut în priceperea sa, cereă ghete trainice, cari să le poată purtà 
doi ani, fără să ştie că e la sfârşitul vieţii. El nu mai are de trâit 
nici două zile măcar. Peste o zi și o noapte, el va fi mort. 

— Apoi de unde ştii tu aceste lucruri? întrebă preotul mirat, 

— Le ştiu foarte bine şi așă va fi, răspunse Mihail aproape 
încruntat, stăpânit parcă de o vedere năsdravană care îi dădeă mai 
multă putere. 

— Foarte bine; nimic nu mai am de zis. Dar fii bun și mai 
asculta : când intrarăm în târg, fără indoeală ai putut vedeă o tră- 
sură frumoasă, în care erau doi cunoscuţi ai mei. Știu că nu-i cu- 
noşteai ; deci ce te-a făcut să zâmbeșşti acestor negustori bogaţi, când 
ei nici nu te-au zărit? 

Chipul lui Mihail se făci alb ca creta, zâmbi şi mai frumos, 
ușură glasul şi răspunse parcă sub părerea de râu a unei aduceri 
aminte, a unei fericiri pierdute. Vorbiă ca un copil orfan, luminat 
de lumina unei priviri bune şi sfinte. 

— Apoi, eu sunt Arhanghelul Mihail, pedepsit de Dumnezeu 
din cer, pentru neascultare. Când am vrut să ieau sufletul unei femei 
am şovăit. Femeia aveă doi prunci la sân, doi copii frumoşi și fe- 
riciți. Mi-a fost milă de ei şi de aceea am cruțat vieața mamei lor. 

I-am lăsat sufletul și am greșit, căci Dumnezeu mi-a luat stră- 
lucirea și puterea şi m'a pogorit pe pământ ca om cum mă vezi. 
Am zâmbit când ţi-am văzut prietenii, căci ei sunt pruncii de cari 
mi-a fost milă odată. Şi mama lor e femeia cărei trebuiă să-i ieau 
sufletul, după porunca lui Dumnezeu. Am cruţat-o şi ea încă trăește, 
pe când eu, pentru slăbiciune şi păcat, m'am pogorit pe pământ, ca 
să trăesc între oamenii de cari am avut atâta milă. 

Preotul, înlemnit, se închină şi se rugă pentru iertarea păca- 
telor şi a greşealelor ce fâptuise, poate, ca stăpân al îngerului. 

Ingerul, de astă dată curat şi luminat la faţă, îl ridică de jos, 
îi dă binecuvântarea și-i spuse iarăş măreț : 

— Pe pământ mi-am ispășit păcatele. Dumnezeu mi-a dat stra- 


Pamfile, Sărbătorile de toamnă. 6 


82 


lucirea și puterea. lea aminte: peste câtevă clipe voiu ridică sufletul 
săteanului care şi-a poruncit ghete în târg. 

Lumină se făcu în juru-i. Hainele de argint foșniră un moment. 
Ingerul mai zâmbi odată preotului şi se pierdu sus în lumină!», 

Din credința că Sf. Arhanghel Mihail iea sufletele oamenilor 
în clipa răposării, a rămas zicala: «îl iea Sf. Arhanghel», care însem- 
nează «moare», se duce ?, 

Al doilea mânunchiu de povestiri are un caracter anecdotic, 
dar este în strânsă legătură cu credinţele pomenite până aici. 

Un lemnar, ne spune o povestire, dobândind un copil, plecă 
în lume ca să-și găsească un cumătru cum se cade. Pe drum se 
întâlni cu un unchiaş foarte bătrân. 

Buna ziua ! 
Mulţumesc dumitale, omule; da unde mergi dumneata? 
Merg să-mi caut un cumătru pentru copilul acesta. 

— i-l botez eu, dacă vrei, zise unchiaşul. 

— Bine, răspunse omul; ţi-l dau; dar cine ești dumneata? 
Eu sunt Dumnezeu. 

— Apoi dacă-i așă, nu vreau; mie îmi trebue un cumătru 
cum se cade, şi dumneata mai semne, căci cum poate fi Dumnezeu 
un om drept, când pe unii îi ţine săraci, lipiţi pământului, iar pe 
alții îi rabdă să sembuibeze cu toate bogăţiile de pe lume ; pe unii 
îi ţine bolnavi-putrezi, iar pe alţii sănătoşi. Asta nu-i dreptate! Bună 
ziua, Doamne! 

— Bună ziua, omule. 

Se despărţiră deci, plecând unul într'o parte și altul într'alta. 

Merge cât mai merge omul şi se'ntâlnește cu un tânăr, care 
nu eră alt cinevă decât Sf. Arhanghel, cu care intră numai decât 
în vorbă şi cu care se înțelese ca să se cumătrească. 

— Dumitale îţi dau băietul ca să mi-l botezi, căci ești om 
drept: deai sufletele tuturora, şi bun și rău, şi nu cauţi nici boga- 
tului, nici săracului, nici frumosului, nici urîtului, nici celui mare, 
nici celui mic! 

Astfel înţeleşi, botezul se făcu şi Arhanghelul i-a dat omului 
ca dar de nășie, darul de a se face vraciu, — doftor de oameni: să 
scoale oamenii dela moarte. 


1. P. Danilescu, In drumul păcatelor, Craiova 1908, pag. 5-16. 
2. Zanne, Proverbele, VII, pag. 173. 


83 


— Eu, cumetre, zise Arhanghelul Mihai!, când zace omul, 
stau lângă dânsul, fara ca să mă poata vedea cinevă. Dumitale îţi 
înlesnesc vederea celor nevăzute. Să strigi prin împărăție că eşti 
meşter de sănătate, să te tocmeşti și să intri la bolnav. Dacă mă 
vei vedeă la capul bolnavului, să ştii că se duce; dacă mă vei vedeă 
la picioarele lui, se scoală ; în chipul acesta îi vei da bolnavului o 
buruiană, care de altfel «nu-i face nici cald, nici rece» și treaba îţi 
va merge strună. 

In chipul acesta, cumătrul Arhanghelului în scurtă vreme 
fâcu o avere foarte mare. 

Aşă odată a fost chemat chiar de împărat, ca să-i scape fata 
dela moarte. Vraciul vine şi vede pe Arhanghel la capătâiul bol- 
navei. Atunci poruncește să i se întoarcă patul în așă chip, ca pi- 
cioarele fetei să vină acolo unde i-a fost capul. Astfel Arhanghelul 
pâcâlit a rămas la picioarele bolnavei, care n'a întârziat să se însă- 
nătoşeze. Împăratul, fireşte, l-a răsplătit cu multe de toate. 

Dar la ce ţi-i bună averea, daca odată și-o data trebue să-ţi 
vină şi ţie ceasul de pe urmă! Irebuiă şi lemnarul să moară ca 
toți morţii: mai întâiu să se îmbolnăvească și apoi să închidă ochii. 

Astfel s'a şi întâmplat: lemnarul sa îmbolnăvit; și stând pe 
pat, a văzut la căpătâiul său pe Arhanghelul Mihail. 

Ce să facă acum? Cu lacrămi în ochi îl rugă pe cumătru-sâu, 
să-l mai îngădue; Arhanghelul se rugă lui Dumnezeu, iar Dumnezeu 
îi mai prelungi vieaţa cu un an de zile. 

Dar, dupăce trecu anul, alt bucluc: dorul de vieață e straşnic 
lucru! Deci, «când a fost să fie», cumătrul Arhanghelului se gândi 
să-şi înşele binefăcătorul. Şi ştiind câ după toate poate alergă Ar- 
hanghelul, numai după cal nu se poate ţine, se îmbrăcă turcește, 
încălecă pe un cal iute ca focul, și când îl văzu pe Arhanghelul 
Mihail că-i intră în casa, o luă la sănătoasa şi începu să fugă de 
credeai că mânâncă pământul. 

Sf. Arhanghel, văzând că lemnarul o'ntoarce pe altă foaie, îl 
lăsă să fugă, dar fâcu să-i iasă înainte, după ce se îndepărtă îndeajuns, 
O comoară. Lemnarul, cum văz comoara şi cum de felul său se 
făcuse foarte lacom de bani, se opri și descălecă. Lângă bani, simţi 
mai întâiu cum pământul incepe să i se scufunde sub picioare, până 
când mai apoi se pomeni într'o groapă, din care nu mai putu să iasă. 

Acolo îl găsi cumătrul său cel drept, Arhanghelul Mihail, şi-i 


84 


luă sufletul pentru totdeauna. Căci în lume toate sunt amäsurat 1- 
Întâia variantă munteană sună, pe scurt, precum urmează: 
Inainte de a fi sfânt, Arhanghelul Mihail eră om ca toţi oamenii 

şi muncitor de pământ. Se însurase și își luase de nevastă pe una, 

Stâncuţa, o femeiușcă afurisită și rea, de sta să mânânce sufletul 

bietului Mihaiu, > 

Mihaiu a răbdatecât a răbdat, până ce l-a văzut Dumnezeu de 
sus, și când, pentru suferințele lui, l-a făcut sfânt și i-a dat darul 
de a luă sufletele oamenilor. 

Astfel lăsând pe Stăncuţa focului, plecă în toată lumea. 

Pe drum se întâlneşte cu un om nevoiaș, căruia îi botează un 
copil, dându-i ca dar de cumetrie un șipuşor, Şi-i zise: 

— Ține sticluţa asta ; şi când finul meu Ionică se va face mare,- 
să meargă pe unde vor fi oameni bolnavi. De mă va vedeă stând 
la căpătâiuri, să știe că nădejde de scăpare nu se mai află; de mă 
va vedeă stând la picioarele bolnavului, să-i dea din sticluța asta 
trei picături, căci bolnavul se va face îndată sănătos. Cu chipul 
acesta, Ionică își va dobândi darurile cuvenite, 

Ionică, la vremea lui, se făcu om în toată firea şi porni sa 
scoale oamenii dela moarte cu meşteşugurile lui. Umblă încoace, 
umblă încolo, strângeă averi peste averi, cu ajutorul darului Sfan-— 
tului Arhanghel, până când îl chemă şi Craiu-împăratul locului, să-l 
scoată din mâna morţii, căci zăceă de nouă ani încheiaţi. 

Pentru aceasta, împăratul îi făgăduise jumătate din împărăție. 

Ionică se învoi, intră în odaie, dar rămase încremenit când îl 
văzu pe Sfântul Arhanghel stând greceşte la capul împăratului. 

Ce să facă vraciul atunci? Se plecă la urechea Sfântului și-i 
spuse : 

— Sfinte nașule, te caută Stăncuţa la poartă; e aici, 

Arhanghelul, cum auzi vestea asta, lăsă și pe împărat și pe 
Ionică în plata Domnului şi se tot duse! 

A doua variantă, de asemene munteană, s'aude prin jud. Muscel 
şi sună precum urmează : 





I. Comunic ded-l I. V. Nistor, Praja-Tutova.—Variante transilvănene- 
şi bucovine în L., Şăineanu, Basme, pag. 895—96, unde se reproduce dupâ 
D. Stancescu, Basme, povestirea de mai sus cu acelaş cuprins. In unele 
variante nu se pomeneşte numele Arhanghelului. 


85 


«Ci-că Sf. Arhanghel sar fi pus naș la copilul cel mic al unui 
cm sărac, că ziceă omul: 

— Pe Arhanghel vreau să-l prind cumătru, că el e drept: iea 
de-a rândul: şi pe bogat, și pe sărac, și pe împărăt, și pe cioban. 

— Fiindcă ești afară din cale de sărac, zise Arhanghelul intro 
zi cumătrului său,— am să-ți dau un dar, să te pricopseşti ! 

Ce ? 

— Să te fac doftor, să vindeci lumea. 

— Cum o să mă fac eu doftor, când nu ştiu nici carte? 

— Nu e nimic, zise Sfântul. Ține sticla asta și mergi cu ea 
la bolnavi. La care bolnav m'âi vedeă prin sticlă, la capul lui, să-i 
spui că moare. La care nu, să-i dai doctorii, că se îndreptează. 

Aşă a făcut omul. Sa fâcut vestit și a prăsit bănet și avere 
de nu-i mai da de seamă. 

La vreo trei ani după asta, într'o zi, omul nostru se duceă cu 
plocon la naşu-său Aranghel. Intro vale, văzând nişte lumânări, 
cari mai mari, cari mai mici, arzând îl cuprinse mare mirare. De- 
aceea întrebă pe naşu-său : 

— Ce-i acolo, naşule? 

— Ce să fie! Zilele oamenilor. Cu cât lumânarea e mai mare, 
<u atât vieaţa acelui om e mai lungă, iar lumânările cele scurte 
arată pe acei oameni, cărora li sau cam scurtat zilele. 

— Aşi? A cui e lumânarea aia mai lungă din toate, de colo, 
din mijloc? 

A cui să fie? A copilui tău, finul pe care l-am botezat eu. 

Dar muculeşul acela, care-i pe sfârşite, că de-abiă se mai vede 
licărind ? 

-- Acela e al tău, cumetre! Dă fuga de te priminește, te gri- 
jeşte și te spovedește, că pe la ziua jumătate, vin să-ţi ieau sufletul. 

Sa rugat și sa tânguit mult cumătru-său, să-l mai îngădue 
și să-i mai dea niţel zilişoare, dar n'a fost chip, că Sf. Arhanghel 
e ca Turcul: nu vrea să ştie de nimic, Și i-a luat zilele! »: 

Din Oltenia avem această frumoasă povestire : 

«Un om a avut doisprezece copii; i-au murit unsprezece și i-a 
mai rămas unul, și şi-acela nebotezat. Aşă ăst om ce sa gândit? 

— Hai să plec pe drum și pe cine-oiu întâlni întâiu, pe-ala să-l 
puiu naș copilului ăsta, 





1. R.-Codin, Mihalache, op. cit., pag. 88—9. 


86 


Cum el mergând cu băiatul de mână — că eră mare, — pe 
drum întâlnește un om Sfeti „4ranghel — și-i zice: 

— Cine eşti tu? 

— Eu? Eu sânt Sferi Aranghel; da ce vrei? 

— Vreau să botez copilul ăsta și ware cin’ mi-l boteză, şi... 
și dacă vrei, botează-mi-l tu... 

- Ți-l botez, bine... 

Şi i l-a botezat. 

După ce i l-a botezat, i-a spus lui finu-såu : 

— Tu ai să mai trăești, fine, numai optsprezece ani de-acun» 
înainte... 

— Păi de ce, nașule? Tommnai atunci să mor? In floare? 

— Atunci, Catunci ţi-e dat ţie să mori... Ascultă, dacă zici, 
iaca un bine: cei optsprezece ani, cum zici, sunt puţini; da o să-ţi 
fac o lună, un an, ca să vezi și tu ce este vieaţa. 

Aşa ? 

— Aşă 1... Da stăi... O să te fac doftor ca să vindeci lumea... 
Vrei 2... 

Vreau, naşule... 

— Bine; așă dară, când ăi ajunge în sate, sa strigi: «Doftor 
bun, doftor bun !»; și ţine minte: când mei vedeă pe mine la pi- 
cioarele ăluia bolnav, — da tu vezi să fii tot la capu-i să-i spui 
că se face sănătos; dacă nu, nu; și să cei bani cât ăi vrea, că el 
ware încotro ; trebue; trebue să-ţi dea; iar dacă nu ţi-o da, să-i 
spui că mare nici un leac. Așă 2... 

Şi-aşă a şi făcut. Pe unde sa dus, a vindecat pe cutare — a 
luat bani, — pân” s'a îmbogăţit de nu mai aveă ce să facă banilor. 

Dar sfârșitul vieţii i se tot apropiă... i se tot apropii !... Pân” 
i-a şi venit. 

Atunci veni nașu-său — Sf. Aranghel — să-i iea sufletul. El— 
finul — nu, că să-l mai amâie, barem zece zile. 

Sf. Aranghel i-a dat voie încă zece zile. 

El — finu-său — ce sa gândit să facă? Sa mânjit pe ochi cu 
scrum, apoi se duse în pădure desa băgat într'o scorbură de copac: 
Sa pitulit ca să nu-l mai găsească Sf. Aranghel. Da Sf. Aranghel 
— îl ştiă el — îl lăsă să facă astfel. Așă St. Aranghel se face că-l 
caută prin pădure. Il căută încolo, îl căută pe dincolo, nu e, nue! 
Se face că strigă: 

Uuuu !... măi fine, măăă!... Vino că-ți mai dau încă zece 
ani gei buni de trăit!... 


87 


Cum aude finu-său așă, ieşi de acolo de unde erà băgat, cu 
ochii plini de scrum că se gândise el, că dac'o da Sf. Aranghel 
peste el, n'o să-l cunoască. 

— Da ce-o mai fi, fine? 

Bine, nașule ! 

— Dz’ nu mergem încoace? 

— Ba să mergem. 

Au luat-o înainte. Mergând ei așă, dau de-o fântână. Și cum 
le eră sete, bea Sf. Aranghel, şi când să bea şi finu-său, îi și luă su- 
fletul Sf. Aranghel. 

Mai merg ce "mai merg înainte, şi fiului i-a venit sete, și-mi 
parme? îşi uitase şi o batistă la fântână, 

— Naşule, iar îmi veni sete, și îmi parme uitai batista la 
fântână, 

— Du-te de-ţi bea apă, fine, și iea-ţi şi batista. 

Când s'a întors acolo, la fântână, nici n’a putut să se apropie, 
că puţiă, de ziceai Doamne! 

Şi-a luat-o iar fuga după Sf. Aranghel. 

Ei, ce făcuşi, fine? Băuşi? 

— Nu băui, nașule, că nu mai putui să mă apropiu. Erà lângă 
fântână un stârv și puţiă de ziceai Doamne! 

— Păi, fine, stârvul eră chiar trupul tău?!» 

A treia variantă, care se aude prin Oltenia, are acest cuprins: 

«Un om sărac a avut opt copii şi unul nebotezat. Deci nouă 
cu toţi. Când a fost să-l boteze, n'a găsit naş— na vrut nimeni 
să-l boteze, ca fost sarac... Aşă el ce-a făcut? A plecat acel om 
sarac — că n'aveă nici saren iroacă cu copilul după el pe drum. 

Şa dus cât s'a dus, și sa întâlnit cu un om în cale. 

— Bună cale, măi prietene! 


I. Imi pare. 

2, Spusă de d-l N. D. Gigea, din Barca, jud. Dolj, și împărt. de d-l 
N. I. Dumitraşcu. — Ion Creangă VI, p. 340; într'o povestire moldove- 
nească se spune despre o femeie care moare. Dumnezeu o iea și-o trece 
peste hoitul ei, după care a dus-o prin Raiu unde i-a arătat vieaţa celor 
ce pe lumea noastră își caută de suflet. Şi fiindca femeia aceea nu fusese 
bună creştină, s'a rugat lui Dumnezeu ca s'o mai lase så trăească 7 ani, 
ca să-și îngrijească de suflet. 

«Şi după ce-a grăit Dumnezeu aşă, femeia a ieșit din grădina aceea 
(a Raiului) și s'a petrecut iar peste hoitul ei. Şi numai a deschis ochii 
văzându-se pusă în racla. 


88 


Mulţumim dumitale ! 

L-a întrebat omul cel singur, pe cel cu copil: 

— Ce, unde te duci, măi prietene? 

— Unde să mă duc! Nu vezi dumneata că eu am opt copii; 
— am avut naș la ei, da? cu copilul acesta nu pot gâsi. 

Omul singur, de colo: 

— Ce, nu mă pui pe mine naș? 

— Cine eşti dumneata? întrebă el. 

— Eu sunt Sf. Pătru. 

— Nu te pun, răspunse el, 

Și sau despărţit. 

Sa dus omul sărac câtvă timp, sa dus înainte, sa dus, sa 
dus... [până] s'a întâlnit cu alt om pe drum. 

— Bună calea, măi prietene! 

— Mulţămim dumitale ! 

Unde te duci, măi prietene? întrebă drumeţul,. 

— O, Doamne, frate! Ce, unde mă duc! Nu vezi dumneata, 
că Dumnezeu nu ştiu cum face: am avut opt copii și cu acesta 
nouă, Da la acesta nu am găsit naş. Sunt om sarac. 

— Şi vei să pui naş? întrebă omul, 

Da, răspunse el. 

— Nu mă pui pe mine? 

— Cine ești dumneata ! 

— Eu sunt Dumnezeu. 

— Nu te pun! 

— De ce nu mă pui pe mine? 

— De ce? De ce: că nu vezi drept; unii prea bogaţi şi le 
dai prea mult, şi alții prea saraci... 

— Să ne întânim sănătoși, i-a zis Dumnezeu, şi şi-a văzut 
de drum. 

S'a dus iar câtva timp omul, cu copilul după el, [şi] sa în- 
tâlnit cu un unchiaș, 

~— Bună calea, măi omule! 

— Mulţumim dumitale. 

— Unde te duci? 

— Unde să mă duc: am opt copii și cu acesta nouă. Nu gă- 
sesc naș să-l botez cu orice chip. E de doisprezece ani, [şi e] ne- 
botezat ! 

Apoi zise unchiașul : 


89 

— Nu mă faci pe mine naș? 

— Cine eşti dumneta ? 

— Eu sunt Arhanghelul. 

— Ba pe dumneta te pun, fiind că vrei drept. Eşti bun, zeai 
de-a rândul, — nu mai laşi când vii pe pământ. 

Sf. Arhanghel boteză copilul. 

Naşule, n'am să-ţi dau nici un ban. 

— Lasă, fine, zise Arhanghelul,— că viu eu la dumneta acasă. 

A plecat fieştecare. S'a dus finul câtvă aşă, un rând de loc, 
și-a găsit şase sfanţi. A strigat după Sf. Arhanghel: 

— Nașule, nașule, găsii șase sfanţi; vino să ţi-i dau. 

— Lasă fine, că viu eu la dumneta acasă. 

— Dar când vii, nașule? 

— Când va da Dumnezeu. 

— Vu? 

Viu, 

Aşă a trecut câtva timp și sa dus nașul la finu-său. 

— Buna seara, fine. 

— Mulţumin: dumitale, nașule | 

— Iaca am venit după vorba care am vorbit-o amândoi. Fine 
zise Sf. Arhanghel, — eu mă duc în cutare oraș; dumitale îţi dau 
o slujbă. 

— Ce slujbă să-mi dai, nașule, că nu ştiu nici carte! 

— Te învăţ eu ce să faci. Eu mă duc la un boier mare. Are 
un fecior, are parale multe; [pe fecior] îl îmbolnâvesc eu. Dumneta 
sa treci pe acolo și să zici: «Doftor bun, doftor bun»! O să iasă 
din casă boierul şi o să zică: «Măi, ce ştii tu ?». Și tu să răspunzi: 
«Mă pricep şi eu cevă lucru. Pe unde am descântat, toți oamenii 
sau sculat». Fine, dumneta să ieai sama: când voiu fi eu la cap, tu 
să zici că nu poţi să-l scoli; dar când voiu fi la picioare, să ceri un 
pahar cu apă, să ceri puţinică cenușă şi-un paiu de mătură şi să 
descânţi acolo și tu, — să mesteci paharul și să-i dai să bea. 

Aşi a și făcut. El a intrat în casa boierului cu feciorul bolnav, 
dar nevăzând pe nașu-său, a mers la un colț al casei și-a strigat: 

— Naşule! 

Dar nu sa ivit Arhanghelul. 

S'a dus la alt colț și iar a strigat; Arhanghelul nu sa ivit. La 
al treilea colț când s'a dus, sa ivit nașu-său la picioarele bolnavului. 

Zice: 


90 


— Acum, daţi-mi un pahar cu apă, să descânt și eu cum moin 
pricepe. 

A descântat şi a dat bolnavului de băut. Arhanghelul, ca un 
puternic, i-a dat bolnavului sănătate, 

L-a întrebat tatăl bolnavului pe fiu-său : 

Cum îți e, măi băiete? 

— Mi-e mai bine acu, tată! 

Tatăl bolnavului a zis doftorului: 

— Dumneta să stai trei zile aici. 

— Stau. 

A şezut trei zile acolo. La trei zile s'a sculat bolnavul în pi- 
cioare, s'a făcut sănătos, 

Zice tatăl bolnavului : 

— Măi prietene! Ce ceri dumneta ? 

— Ce mi-ăţi da dumnevoastră. 

— Vino încoa la banii aceştia; iea-ţi bani câţi vreai, 

— Nu pot să ieau bani dela dumneta. Să-mi dai cât vreai cu 
mâna dumnetale, 

Stăpânul i-a dat o traistă de bani. Zice vizitiului boieresc: 

— Mă, pune caii cutare la trăsură și să duci omul acesta la 
locul lui. Tu să te duci la omul acesta, un an de zile servitor, cu 
cai şi cu trăsură, 

Arhanghelul Mihail, nașul lui, ce a făcut? 

— Fine, să lăsăm banii aici, în drumul acesta, grămadă, și 
haide întrun loc cu mine îndărăt, să-ți mai dau câţivă bani. 

[După ce mai merg, zice Sf. Arhanghel:] 

— Mii fine! 

Ce? 

— Vezi tu casa aceea mare? Eu mă duc acolo. Tu så vii şi 
să zici «Doftor bun», că boierul acesta are bani cât păr pe el. EI 
are o fetiță. Şi-o îmbolnăvesc eu, o fac butuban. 

El sa dus, — Arhanghelul, — la fată, şi a luat fata. Finul său 
trecând pe lângă casă, pe acolo a strigat: 

— Doftor bun, doftor bun!. 

Acel boier, tatăl fetiţei, s'a brodit afară, în prispă. 

— Măi prietene, măi; ce fel de doftor ești tu, măi? 

— Descânt şi eu, domnule, din ce mă pricep. 

— a vino încoace la mine, că am o fată bolnavă. 

— Vin, de ce să nu vin; pentru aceea am plecat eu, 


91 


Când a intrat în casă la boieri, sumă de doftori; nu sa pri- 
ceput nici unul ce are fata. El, îndată ce a mers, a cerut un pahar 
cu apă. 

— Daţi-mi şi un fir de mătură încoace şi nițică cenuşă. 

Indată ce el a început să descânte, doftorii au plecat toți. A 
rămas numai unul din ei, ca să vadă ce să fie? O să fie cevâ? 

A şezut doftorul. Și descântând cel nou venit, a dat fetiţei apă 
să bea din pahar. Îndată ce a băut apa din pahar, sa învârtejit fata. 
A venit tatăl fetiţei şi a intrebat: 

— Cum îţi e? 

— Ce, îmi e mai bine acum. 

N'a trecut mult, și fara s'a sculat în capul oaselor. 

— Domnilor doftori, a zis ea, către cel ce rămăsese acolo, 
nimic nu știți dumnevoastră... N'aţi cunoscut nimic... lacătă că 
dumnelui descântă şi îmi e bine. 

Tatăl fetiţii o întreabă : 

Ţi-e bine? 
Mi-e bine. 
Să stai trei zile aici, măi prietene. 

— Stau. 

După trei zile, vine tatăl fetei ; zise: 

— Ce ceri dumneta, măi prietene? 

— Ce să cer eu! Dumneta ce mei da. Eu nu cer nimic; fac 
o pomană. 

— Nu se poate. Eu am bani. Ce ceri, îți dau, zise boierul. 

— Nu cer nimic. Ce-mi dai dumneta. 

I-a pus o traistă de bani. 

Omul a zis: 

— Nu pot so duc... 

Arhanghelul i-a spus: 

— lea-o, co duc eu. 

— O ieau; m'oiu puteă duce cu ea până acasă, zise omul 
în urmă. 

A ieşit din casa boierului cu nașu-său, cu Arhanghelul care 
i-a zis. 

— Fine, haide acasă! 

Când a ajuns acasă, i-a spus: 

Fine, îți dau odihnă trei ani de zile. Să faci la toţi copiii 


92 


case, să le cumperi boi, cai, pluguri, ce le trebue lor, că bani 
ai. La trei ani, să ştii că te ieau şi pe dumneta. 

— Ba, nașule, nu! 

Când a fost la trei ani să vină să-l iea, a întrebat Arhanghelul : 

— Ei, fine! Eşti gata? 

— Mai lasă-mă anul acesta. 

— Bine, fine, te las; dela anul viitor te ieau, să mă aștepți. 

El a ţinut minte când are să vie arhanghelul, naşu-său, să-l 
iea şi a zis: 

— Fă, nevastă! Fă-mi o turtă:de pâne. 

— Da unde te duci, măi omule? 

— Mă duc în pădure. 

Se împlinise [vremea] și pleacă, să nu-l găsească nașu-său 
acasă !» 1. 

In sfârșit a patra variantă, frumos scrisă, se aude prin Moldova 
sub numele de Nevasta morţii, în umătoarea cuprindere : 

«Ci-că odată Arhanghelului Mihail, purtătorul de moarte, i-a venit 
şi lui poftă, — dă, ca tot omul, - -så se scoboare pe pământ și să 
se gospodărească. 

Da Dumnezeu cel bătrân i-a zis lui: 

~ Măi Mihaile, bagă-ţi minţile în cap şi şezi la locul tău, că 
cei ce-s în lumea de jos nu ştiu cum să fugă de acolo; și tu vrei 
să te bagi în prăpastie? 

— Ba că nu vrau, ba că voesc să văd lumea mai de-aproape, 
ba că cârc, ba că mârc, Arhanghelul se tot codiă pe lângă Dumnezeu, 
până ce l-a făcut să-i fie lehamete de atâta buimăceală, și i-a zis 
Dumnezeu : 

— Da du-te, omule, și mă lasă în pace! Da să ştii dela mine: 
la bun capăt mai so scoţi, 

Dacă-i dete voie Dumnezeu, Arhanghelul se cobori întro clipă 
pe pământ. Şi nu trecu nici trei zile la mijloc, şi-şi și alese o fe- 
meiușcă, coz de frumoasă. S'a dus cu ea la popa, sa însurat, și-a 
făcut o nuntă  mare-mare, de se auziau cobzarii tocmai la al optu- 
lea sat depărtare. 

Așă, după ce sa însurat el, nu apucă să trăească, dragă-Doamne, 
nici o lună cum ţi-i omul, şi şi-a şi început a se tarăgăl de’ chica 
dracului. 


1, Scrisă de d-l Şt. St. Tuţescu, com. Catanele, jud. Dolj. 


93 


Muierea ca toate muierile, hărțăgoasă; sfântul cu mofturile 
lui: azi bár, mâine hał, — în toate zilele trebuiă să sară starostele 
şi cu megieşii să-i despartă, că nu mai eră chip: îşi scoteau ochii 
de vii. 

Mai azi mai cu bine, mai poimâni cu ștropseala 1, o duseră ei câne- 
câneție vreo patru-cinci ani, — că într'o zi chiar i-a scos un ochiu 
sfântului nevasta lui. Și de atunci e Moartea chioară şi nu vede bine 
pe cine să iea. Dacă văzu aşà că nu-i chip, se duse sfântul la de- 
casterie şi ceri să se despărţească. Vlădica însă l-a trântit la butuc 
trei zile şi trei nopţi, numai pe apuşoară şi pe o mână de hrişcă... 

Da a dat Dumnezeu şi s'a milostivit Vlădica, şi i-a dat drumul, 
şi l-a despărțit de talpa iadului. 

Acu, după multă vreme şi după multe metanii şi post, Dumnezeu 
l-a primit iar în cer pe Arhanghel şi l-a pus iar în slujba lui. Da 
precum lui îi eră dor în lume numai de fecioru-său, care eră acu 
băiet de vreo optsprezece ani, Dumnezeu i-a îngăduit ca să se arăte 
la faţă câte odată feciorului său, sub chip omenesc, — dar la ni- 
meni altul. 

Aşă odată Arhanghelul se duse la capul unei fetişoare ca de 
cinsprezece anişori, ca să-i ieie sufletul. Cum s'a întâmplat că tocmai 
fetişoara aceea eră ibovnică băiatului Morţii 2. 

Băiatul stăteă la picioarele bolnavei şi suspină adânc, când 
deodată vede ivindu-se tatăl său, care se gătiă să ieie sufletul fetei, 

— Vai de mine, dar ce vrei să faci, tată? strigă deodată el 
cât ce putu. 

-- Ce să fac! ian să ieau sufletul fetei ieștia, să-l duc în cer! 

— Da nu se poate, tată, că-i drăguța mea, că ţiu la ea ca 
la ochii din, cap... 

— Ce să-ţi fac, puiule, dacă slujba mea cere aşă! 

--- Da te rog, tată, da nu te îndură! 

Da chiu, da vai, degeaba și pace! Moartea nu se îndură cu 
nici un chip! 

— Trebue să ieau sufletul cu orice preţ, să-l duc lui Dum- 
nezeu, şi pace! 


I. Poate că stropşeală, fig.: bătaie cruntă, dela a stropşì. 

I. Confuzia dintre Arhanghel Mihail şi Moarte explică şi aici chipul 
de pe pag.78, unde se vede lângă mort, la olaltă cu Ingerul şi Dracul, și 
Moartea cu coasa pe umăr, 


94, 


— Dacă-i așă, tătuţă, dacă nu vrei să asculţi rugăciunile mele, 
tătuţa, să știi că mă duc să chem pe mama, să vie și ea să te 
roage... 

Când auzi sfântul de mă-saj odată i se încreţi carnea de pe 
oase, i se sburli părul măciucă, îşi deschise aripele, şi — să te duci 
duluță ! Cât te-ai şterge la nas, se fâci nevăzut. 

Iar fata râmase vie, nevătămată. Şi s'a măritat cu băiatul şi a 
fâcut o nuntă cu masă....»i 

Prin jud. Covurluiu, în legătură cu cele de mai sus,—se spune 
că odată oamenii ştiau când trebuiau să moară şi de aceea, în preajma 
sfârșitului lor, nu mai munciau nimic. 

Văzând aceasta, Sfinții Arhanghel Mihail şi Gavril au căutat o 
femeie vădană şi au învăţat-o o vrajă ca oametii să muncească până 
vor muri. Vraja o fâceă văduva, descântând într'o sticlă. 

In vremea aceea, iată că într'un sat tocmai stăteă un om în- 
tins pe pat, aşteptându-şi moartea, pe când alţi oameni îl păziau. 
Văduva cea Îînvaţată veni la această casă cu sticla ei şi zise oame- 
niloa ce erau strânşi acolo ca pentru priveghiu: 

Lasaţi-mă, oameni buni, să intru eu singură la mort, jar 
dumneavoastră să rămâneţi afară. 

Oamenii o ascultară, și femeia rămânând singură lângă mort, 
începu să descânte în sticluţă : 

Pasere cudalbă sburară, 
Trei picături de sânge picară 
Şi leac să se scoale Român în picioare 
Şi să ceară demâncare. 


Vrăjitoarea a chemat apoi pe oameni să între în casă şi oamenii 
sau foarte minunat când au auzit că omul pe care ei îl aşteptau 
să-şi dea sfârşitul, le ceri demiâncare. 

Şi de atunci, mulțămită sfinților Arhangheli cari ieau zilele 
omului, nu la soroc ştiut de om, ci atunci când vrea Dumnezeu, 
a rămas pe lume obiceiul descântecelor pentru tămăduirea boalelor şi 


1. N.A. Bogdan, Povestiri şi anecdote din popor, lași, ed. II, pag. 
118—20.—O variantă a acestei legende în D. Furtună, Firicele de iarbă, 
Bucureşti, f. a. (1912), p. 70 şi urm. In loc de Arhanghelul Mihail este 
vorba însă de Sf. Petre.—O alta variantă în Columna lui Traian, 1882, p. 
522 şi urm.— Vezi şi Jon Creangă, VI, p. 290—3: Cumâtrul Arhanghelul 
Mihail. 


95 


lucrul sfânt ca omul să muncească până la moarte, neștiind când îi 
este scris să se săvârşească din vieaţă +. 

Sfinţilor Arhangheli, când trebue să iea sufletele oamenilor,. 
li-i milă, și plâng când fac aceasta. De aceea, ziua lor se cade ca 
fiecare creştin s'o petreacă în post şi în smerenie 2. Mai mult chiar: 
prin Bucovina se crede că atunci când este trimisă Moartea la om, 
Arhanghelul îi zice: 

Să-l mai lăsăm un ceas, două; şi numai după aceasta îi taie capul. 

In afară de aceste povestiri şi credințe ale poporului român 
despre Arhanghelul Mihail, care, sub numele de Arhanghel, întru- 
chipează adesea și pe Sf. Gavril, se mai pomenesc și următoarele : 

Prin Bucovina se zice că Sf. Mihail este cel mai puternic 
dintre sfinţi, deoarece lui i-a dat Dumnezeu să poarte luna și soa- 
rele. «El face vara, dând drumul soarelui mai pe sus, de e ziua 
mare, şi lunii mai pe jos, de e noaptea mai mică (!),—precum și 
iarna, dând drumul lunii mai pe sus și soarelui mai pe jos, de e 
ziua mică şi noaptea mare. Sub mâna lui sunt toate vietăţile şi 
oamenii, atât cei vii cât și cei morţi. Toamna, când e ziua lui, 
atunci se desparte vara și el dă vietăţile în mâna lui Sf. Neculai, 
de le poartă şi le hrăneşte până la Jordan; şi atunci când se sfin- 
țește cu aghiasmă și bate preotul cu piciorul în piatră, piatra crapă 
şi toate vietăţile se împrăștie, — merg iarăş la mâna Arhanghe- 
lului» 4, 

Prin alte părţi, tot din Bucovina, se spune că Sf. Mihail tine 
în frâu pe Mamarca, nevasta lui Scaraoschi, stăpâna iadului şi mama 
dracilor. El îi arată cât să răsucească la cheie, ca să nu fie gerul 
prea cumplit 5. Tot Sf. Mihail taie cu sabia și pânza nourilor de 
grindină sau piatră, cari bat apoi câmpurile cu sămănături 6, 

După o credinţă ce o întâlnim prin jud. Brăila, Sf. Mihail ţine 
cheile raiului. ?. 

La judecata de apoi, Arhanghelul Mihail împreună cu Gavril 


1. Candrea, Densuşianu, Speranţă, Graiul nostru, I, pag. 328—9. 

2, Cred. Rom. din com. Vânători, jud. Neamţ, comunic. de d-l Al. 
Moisei, 
„ Voronca, op. cit., p. 622. 
. Ibidem, p. 621, 
„ Ibidem, 
„ Cred, Rom. din Vicovul de sus, Bucovina, comunic de d-l P, Cârstean. 
„ Etym. Magn. Rom., p. 1625. 


ona w 


96 


vor bucină din bucine, ca să se trezească şi să se întrupeze toți morții, 
pentru ca să se înfâțişeze la înfricoșatul judeţ al lui Dumnezeu. 
Acele bucine și le vor alcătui din unghiile oamenilor morţi, cari 
se taie înainte de îngropare, punându-li-se în sân 2. 

In sfârşit, prin Bucovinea se mai spune că după cum nici Sf. 
Ilie, «wa luat canun», adică n'a suferit moarte de mucenic, tot astfel 
și Sf. Mihail se află în cer cu trupul viu. Prin urmare, înainte de 
a face Dumnezeu Judecata de apoi, Sf. Arhanghel va trebui să 
scoboare pe pământ, după ce va trâmbiţă judecata. Aici Diavolul 
îl va” luă, îl va pune întro piele de dihor şi acolo îl va muncl. Acea 
piele are rasături şi prin ele va picură sângele Arhanghelului Mihail 
pe pământ. Din acest sânge pământul va arde de șapte stânjini, 
curățindu-se de toate blăstămăţiile, păcatele și nelegiuirile câte sunt 
şi câte s'au săvârşit pe lume ?. 

Afară de acestea însă, trebue să pomenim cevă și despre rostul 
pe care îl are Sf. Mihail, după literatura populară scrisă, care a fost 
până dăunăzi şi este chiar și astăzi pe alocuri foarte cetită, şi care, 
prin urmare, a avut și are o influenţă covârșitoare în formarea şi 
răspândirea legendelor şi credințelor populare. 

Arhanghelul Mihail își are însemnatul său rost hagiografic, 
credem, numai mulțumită celor două cărţi populare : Calatoria Maicii 
Domnului la Iad şi Minuniile Sfântului Sisoe sau Avestiţa, aripa 
salanei, 

Amândouă aceste cărți sunt în parte studiate de Haşdeu în 
Cuvente den bătrani?; prin urmare aici mă voiu mărgini să dau nu- 
mai următoarele texte-variante cari lipsesc acolo. 

Intâiul text alcătuește sfârșitul unui manuscript moldovenesc, 
datat cel mai târziu la 1838. El este numai o fărâmă din Calatoria 
Maicii Domnului la Iad. 

«Cine sunt aceştia ci să muncesc pănă la brău? Arhanghelul 
Mihail zisă : Aceștia sînt părinţii cari au blestemat pe ficiori şi n'au 
căzut la ertăciune pănă ce au fost pe lume cu zile părinţii lor; drept 
să muncesc şi să vor munci în veci. Și iar întrebă Precista: Dar cei 
ci să muncesc pănă în piept în focul nestins? Arhanghelul Mihail 
zise: Carii pre naşii săi nu i-au cinstit, i-au blestemat şi i-au urit, 
i-au bătut şi curvie au făcut și pentru aceia ard în focul nestins. Și 





i. Marian, Immormântarea, p. 52. 
2, Voronca, op. citt., p. 1293. 
3. Vol. II, pag. 310-66. — Vezi şi Gaster, Lit. pop. rom., p. 362-6. 


97 


zise Precista: Dar cei ce sînt până la grumazi cine sînt? Arhanghelul 
Mihail zisă: Aceştia sînt care mănăncă carne de om, mănăncă munca 
saracilor şi sudoarea altor oameni şi părăște pe alt om fără de vină 
şi nu va fi vinonat şi va luă bucatele lui prădăndu-l, pentru păra 
care au făcut; pentru aceia mănăncă carne de om şi arde sufletul 
lui în para focului care n'are sfirşit. Prea cinsi[i]ta zisă: Dar cei ce 
sînt până la creştet în viermii neadormiţi ? Arhanghelul Mihail zisă: 
aceştia sunt care au jurat pe cruce nedrept, impreună cu îngerii, 
încă cu frică să închinau înaintea crucei şi de frică s'au jurat ; pentru 
aceea se muncesc aşă. Întru alt loc iar văzi Precista oameni spăn- 
zuraţi de picioare şi viermii îi mâncă pre dănşii; şi întrebă cine sînt 
aceştia şi ce le iaste greşeala lor. Arhanghelul Mihail zisă: Aceştia 
sînt cari au luat camătă pe banii lor. Şi iar văzu Precista muieri 
multe spănzurate și ieşind şărpi din gurile lor şi le măncă pre dăn- 
sele : şi întrebă Precista cine sunt aceştiia şi ce le iaste greşala lor. 
Arhanghelul Mihail zisă: Aceştiia sînt cari au ascultat pe la ferestile 
oamenilor şi au purtat minciuni şi vorbe dela unul la altul, de i-au 
învrăjbit, Pentru aceia să muncesc aşă, Lăcrămă Precista zicănd: Mai 
bine să nu să fi născut om pe lume. Arhanghelul Mihail zise : Ce-ţi 
pare rău, Doamna me, că n'am văzut munca cea mare pănă acum. 
Şi zisă Precista către Mihail: Să mergem să vedem unde să muncesc 
creştinii. Şi mearse pănă la munca de jos şi văz Precesta norod mult 
în munca de foc; şi suspină Precista zicănd: Cine sînt aceştia şi 
ce sînt păcatele acestora? Arhanghelul Mihail zisă: Aceştia sînt 
cate nu se scoală Duminica dimineaţa să se ducă la biserică. Acelora 
li se cade să să muncească, așă în veci, lar zisă Precista: Dar care 
va fi bolnav şi nu va puteă merge la biserică, ce va face? Arhan- 
ghelul zise: Şi casa de se va aprinde pe dânsul şi nu va puteă să 
iasă afară, acela va fi ertat, căci D[ujmnezeu au dat şase zile întru o 
săptămână să lucreze omul, iar a șaptea zi au dat-o D[ulmnezeu să 
nu lucreze, ci să se roage lui D[u]mnezeu cel milostiv, căci în şase zile 
a făcut D[ulmnezeu cerul şi pămăntul iar în a şaptea zi sau odihnit. 
Iară ei Duminica dimineaţa şi întru alte sărbători dorm şi nu se scoală 
la biserică. Drept aceia ard în focul nestins. Și iar văzi Precista în- 
trun loc scaune de foc şi şedeă pe ele barbaţi mulți şi muieri multe 
şi întrebă cine sint aceştiia şi care sint greşealele lor? Arhanghelul 
Mihail zisă : Aceştia sănt cari mau cinstit pe preoţi şi nu s'au sculat 
înaintea lor viind dela biserică, când au slujit sf[ălnta leturghie, şi 
nu s'au sculat înaintea lor; atunci arde pământul de șapte coţi sub 


Pamile, Sărbă?ori de toamnă, 7 


98 


dânsul ; aceștia șed pe scaune de foc. Și iară văzi Precista un copac 
de fier cu crângile fără număr și întracele crângi erau mueri şi 
bărbaţi mulți spânzurați și copaciul eră sădit în mijlocul iadului; şi 
întrebă Precista: cine sînt aceștia ? Arhanghelul Mihail zisă: Aceștia 
sînt carii au jurat strămb, cari au hulit, cari au făcut vrajbă şi au 
părăt pe alții și fac vrajbă între fraţi și care nu ascultă învățătura 
lui D[u]mnezeu, nici pe preoţi, nici pe dascali, cari spun [vorbesc] 
în biserică, numai fac ci le iaste voia lor. Aceia să muncesc aşă. 
lar văzu Precista un om spănzurat, și-i curge săngele din gura lui 
şi limba lui eră legată de nu pute să suspine măcar; şi dacă văzu 
Precista 1, zisă: D[oa]mne, miluiaște-mă ! Și veniră ingerii de-i des- 
legară limba lui și întrebă Precista: cine este acesta și ce este gre- 
şeala lui? Arhanghelul Mihail zisă: Acesta ce-a fost ispravnic bise- 
ricii. Şi au zis: Cine este slujitor bisericii din biserică să mănănce, 
Și zise Precista: Cum ai crezut. Și iar să legară limba lui, Şi ziseră 
Arhanghelul Mihail : vremea îţi este D[oajmna me să mergem să 
vedem unde să muncesc preoții care nu sînt vrednici a fi preoți. 
Şi văzh Precesta în focul nestâns. Și eşă foc din crestetul lor. 
Și zisă Precista: Cine sint aceştia şi ce le iaste greșala lor? 
Aceștia sînt cari slujesc scaunului D[ojmnului nostru Is. Hs. și 
tăcând sflajnta leturghie fără de frică şi poartă trupul lui Hs, 
fâră de frică şi căzu sfărămături din sf[ăjntul trup şi atunci arde 
pământul înprejurul lui. Pentru aceasta să se sparie toată mintea, să 
auză și îngerii și să să spăimănteze și să să înfricoșeze, pămăntul să 
se cutremure. Pentru aceasta să muncesc. Și văzi Precistă întrun 
loc un om unde-l mâncă pe el un smău. Și zice: Cine este acesta? 
Acesta este care nu cetește scripturile şi nu le face pre cumui [==-um 
e] învăţătura lui D[ujmnezeu și cum grăește sf[âjnta evanghelie. 
Drept aceia să munceasc așă. Și iar zisă Precista către Arhanghelul 
Mihail : Să mergem să vedem unde să muncescu sf[ijnții pre på- 
mânt şi nu să poate intră alt chip ca să-și măntuiască sufletul de 
păcate. Şi merse Precista întru alt loc să vadă călugări şi călugăriţe 
zăcând în smoală și în foc nestâns și în vermii cei neadormiţi și 
întru întunericul cel nesfărşit ; şi-i măncă fâră de repaos. Și întrebă 
Precista : Cine sînt aceştia şi ce le iaste vina lor? Arhanghelul Mi- 
hail zisă: Aceştia sînt călugării și călugărițele cari s'au dat în curvie 
şi au făcut farmece şi vrajbe şi să părăsc unul pre altul și să poartă 


1. Cuvântul Precista e scris în locul cuvintelor şterse : Pre cinstțita]. 


99 


pe voia trupului lor şi nu cată ca să-şi măntuiască sufletul de pä- 
cate, numai să călugăreşte ca să să odihnească și să să poarte mândru 
şi neted; pentru aceea să muncesc aşă. Şintru alt loc iar văzi Pre- 
cista muieri multe spănzurate şi pară de foc ieşiă din gurile lor. Şi 
întrebă Precista şi pentru aceştia cine sânt? Arhanghelul Mihail 
zisă: Aceştia sînt preotesele preoţilor, că dacă le moare preotul, ele 
să mărită după alt bărbat; pentru aceea să muncesc așă. Deci mearse 
Precista şi văzi o boltă fierbine ca marea turburată unde zăce 
mulțime multă de oameni şi de muieri păcătoase. Intrebă Precista : 
Cine sînt aceștia ? Arhanghelul Mihail zice: Aceştia sint curvari, 
mincinoși, nemilostivi, hulitori, iubitori de bani şi măieţi, cani 
iubesc să să închine lor oamenii şi le pare că lumea nu are sfărșit 
şi să va duce, nici ascultă pe mişei, că de să jăluesc la ei, numai 
caută făţării şi îngroapă săraci şi-i înpresoară și le iau bucăţile ne- 
putincioşilor și le pare că lumea sfărsit nu are; iar dacă moare, 
această muncă îi este dobândă. i zisă Precista: Vai de păcătoşii 
<urvari, nemilostivi, mai bine să nu să fi născut în lume. Şi iar 
zise Precista: Mai este muncă fără de aceasta? Arhanghelul Mihail 
zise: Şi încă n'ai văzut pănă acum unde să muncesc păcătoşii adecă 
Jidovii cari au muncit pe D[o]mnul Is. Hs. Precista zisă: Să mer- 
gem să vedem şi această muncă mare. Și să dusă şi văzu în smoală 
şezănd cu mare putoare şi turburare, mergând în focul nestăns şi 
în vermii neadormiţi ; îi ard pre dânșii de limbele lor. Şi după ce 
mearsă Precista acolo, nu să potoli mâncărimea lor; ca ceară pre 
dănșii cumplit pedepsindu-să, vărăndu-i şi scoţându-i din foc. Deci 
văzi Precista şi lăcrămă zicând : cine sînt aceştiia şi ce le iaste pă- 
catele lor? Arhanghelul Mihail zisă. Aceştia sânt Jidovii cari mau 
crezut nici sau botezat, ci au răstignit pe D[o]mnul nostru Is. Hs. 
şi alte limbi cari wau crezut nici s'au botezat în sf[ăjnta cruce și 
cari s'au lepădat de L(o]mnul nostru Is. Hs. Și zisă Precista: Vai 
de păcătoşii în munca nestânsă și iar să vor munci căci iadul n'are 
sfârşit. Deci văzù Precista şi întru alt loc p boltă de foc şi într'ănsa 
zăceă mulţime multă de oameni. Unii să vedeă și alții să auziă. 
Şi întrebă Precista şi pentru aceștia. lar Arhanghelul Mihail zisă: 
Aceștia au ucis oameni la drum ; aceea ard în focul nestăns, unde 
este plângere, scrăşnirea dinților în veci. 

Au stătut Precesta și cu Arhanghelul Mihail și cu toți îngerii 
şi au înălțat molitvele lor la ceriu înaintea Tatălui şi a Fiului şi a 
sf[âlatului Duh, și au zis Precesta: D[o]ımne miluiaște păcătoşii că 


100 


am văzut toate muncile unde să muncesc ei. Ci mă rog să nu să 
mai muncească că au greşit ţie numai să le araţă (sic) mila ce mare 
a sf[i]nţiei tale. Şi să auză- glas din ceriu zicând așă: Cum voiu 
milui că ei mau miluit pre fraţii mei, adecă pe cine au păzit poruncile 
meale, nici wau cinstit învăţătura mea şi n'au ascultat scripturile mele 
nici sf[ălata evanghelie. Acolo, șau agonisit ca să locuească ei. Și iar 
se rupă Precista zicând: Miluieşte-i, Doamne, pentru rugăciunile 
tnaicei tale şi pentru ruga sf[âJatului Ioann (sic) Botezătoriul și pentru 
ruga Apostolilor tăi, și pentru ruga lui Moisi Proorocul şi pentru 
ruga îngerilor tăi şi pentru 1 ruga mucenicilor tăi, cari șau vărsat 
săngele pentru numele tău. Și veni glas din ceriu, zicând aşă : Pentru 
ruga maicii meale și pentru ruga celor ce au făcut voia me, dau 
răpaos din ziua de Paşti până în ziua de Voscresenie. Şi zisă Precista : 
Auziţ[i], slăvit[] numele D[o]mnului milostivului, că au ascultat 
ruga maicii sale. Şi iar veni glas din ceriu zicând: Luaţi pe mama 
me și o diiceţi în ceriu. Și luo ingerii pe Precista şi o dusă în 
raiu. Şi văzu răpaos mare și bucurie și lăudă Precista pe D[o]mnul 
milostivul. Şi întrebă pe Arhanghelul Mihail zicănd: Cine sînt a- 
ceştia ce se bucură cu atăta bucurie şi cu atătea bunătăţi? Arhan- 
ghelul Mihail zisă: Acestora le-au fost urite vrăjbile toate şi poftele 
trupeşti și toate căte au fost nedrepte le-au urit. Drept aceia să 
bucură şi să veselesc aşă. Amin M ks», 

Al doilea text este o variantă a Avestiței, scoasă dintrun ma- 
nuscript oltean din 1809. Întriinsa se vede cum Arhanghelul Mihail 
opreşte pe Avestiţa de a supără lumea, omorind copiii. Cuprinsul 
acestui text este următorul : . 

«In pumele Tatălui şi al Fiului și al Sfântului Dub, Amin. 

Eu robul lui Dumnezeu Sf. Sisoe, pogorindu-mă din muntele 
Elionului, văzui pe Avestiţa, aripa Satanei a căruia părul capului 
îi eră până la câlcăie şi cu ochii roșii de foc, şi cu mâinile schi- 
monosite, și de ker, și căutătura sălbatecă, şi cu trupul schimonosit, 
şi eră forte strajnică şi grozavă. Şi trecând mai pe urmă, auzii de 
cătră dânsa şi văzui unde o întâmpină Arhanghelul Mihail voivodul 
îngeresc şi îi zise: 

— Stăi, Satano, duh necurat, cu frica lui Dumnezeu. 

Şi ea îndată ståtù și groaznic se uită asupra îngerului. Și îi 
zise Arhanghelul Mihail : 


1. Cuvintele acestea sunt repetate încă odată. 


101 


— Ţie îţi zic, satano, duh necurat, de unde vii şi unde mergi 
şi cum îți este numele tău? 

Iară ea căută îndărăt și groaznic se uită asupra îngerului și 
îi zise : 

— Eu sunt Avestiţa, aripa Satanii, duh necurat şi viu acum 
din fundul iadului, fiindcă am auzit propovăduind bune vest ri 
Arhanghelul Gavril prin toate cetăţile de o prea curată fecioară Maria, 
fata lui Ioachim şi Anii, precum că dintr'acea fecioară va să nască 
Isus Hristos Nazarineanul, împăratul ceresc şi pământesc; şi merg 
cu ale mele mai mari meşteşuguri văzute şi nevăzute. 

Iar Mihail Arhanghelul o apucă de părul capului şi-i înfipse 
paloșul în coastele ei, şi o bătù foarte strașnic, cu usturime de foc, 
şi o întrebă îngerul: 

— Tu, duh necurat, cum şi în ce chip te faci tu și intri 
în casele oamenilor şi le omori copiii? 

Şi ea zise: 

— Când sunt în somn, cu ale mele mari meşteşuguri văzute 
și nevăzute. 

Iară îngerul se străjnici. lară ea pe multă durere şi usturime 
strigă cu glas mare ca s'o mai înceteze din bataie şi i le va spune 
toate pe rând. Iar îngerul pe loc a încetar-o din bătaie, iară ea 
începu a i le descoperi toate şi a le spune pe rându. 

— Eu mă fac ogar şi pisică eu mă fac; eu mă fac umbră şi 
lăcustă; eu mă fac păianjan şi muscă și toate nălucirile văzute și 
nevăzute eu mă fac. Şi aşă intru prin casele oamenilor de le smin- 
tesc maicile lor când sunt îngreuiare şi le iau şi faţa lor când sunt 
în somn. Şi mai curând mă apropiu de fata care este îngreuiată și 
de ruşinea lumii își frământă trupul său, de-și omoară copilul 
său întrinsa, î2 de vezevenghe ?, i de fermecătoare, i de care caută 
cu ceară, sau de care dă cu bobii, şi de care caută cu sita sau cu 
peria şi de care nu ţine cu bărbatul său. Şi am nomăsprezece nume: 
1. Avestita, 2. Nădarca, 3. Salomia, 4. Nacara, 5. Avezuha, 6. Na- 
daria, 7. Salmona, 8. Paha, 9. Puha, 10. Grapa, 11. Zliha, 12. Ner- 
vuza, 13. Hamba, 14. Glipina, 15. Humba, 16. Gara, 17. Glapeca, 
18. Tisavia, 19. Pliaştia. Şi supuindu-mă cu mare străjnicie, tu 
sfinte Arhanghele Mihaile, voivodule, iată că-ţi arătai toată puterea 


I. Şi. 
2. De bună seamă că pezevenche, codoşă, 


102 


ţie, îmbolditorule, care mă muncești cu mari și strajnice munci 
şi-ţi dau acest zapis al meu, la mâna prea puternicii tale, sfinte 
ingere, ca oriunde s'ar află acest zapis al meu, la orice casă, eu la 
acea casă eu nu mă pociu apropiă de şapte mile de loc şi nicio 
treabă să nu am la acea casă. 

Şi-i zise Arhanghelul Mihail: 

— Iată că-ți poruncesc întru numele Tatălui și al Fiului și al 
Sfântului Duh și întru numele prea curatei fecioarei Mariei, carc a 
născut pe Domnul nostru Isus Hristos. Nici de zidirea mânilor lui 
Dumnezeu robilor aceştia : Nicolaie 2, nici de robul lui Dumnezeu 
Ștefan, nici de Stana, nici de tot neamul lor, nici de meșteșugul 
lor, nici de dobitoacele lor, nici de agoniseala lor, nici de toate ce 
se vor numi ale lor, nici de casa lor, nici de copiii lor, până în 
vecii vecilor, Amin» 2. 


III. Arhanghelul Gavril. 


Arhanghelul Gavril, Gavriil, Gavrila, numit și Gavril Blago- 
veciicul 3, care, împreună cu Sf. Mihail, conduce ceata îngerilor, 
după cum am văzut 4, rămâne umbrit în credinţele poporului nostru, 
întocmai ca şi Sf. Ap. Pavel, față de Sf. Petru. 

Pe alocuri se crede că Sf. Gavril ţine Ciuma:de păr 5, întocmai 
ca şi Sf. Haralambie, că tună alături pe Sf. Hie, şi Sf. Mihail, 


1. Acest nume şi cele următoare aparțin unei yospodării care şi-a 
scris această povestire, sub numele și de «Minunile Sfântului Sisoe»s. La 
altă casă, fireşte, se vor întâlni alte nume. 

2. Comunic. de d-l C. N. Mateescu, prof. în R.Vâlcea.— Vezi asupra 
Avestiţei, cap. IV din Marian, Naşterea, p. 26 şi urm. — Patru variante 
s'au publicat de d 1 ©. N. Mateescu în revista Ion Creangă an. IV, p. 
38 — 40 şi 70—71. însoţindu-le de această însemnare «Până acum, pe cât 
ştiu, această carte poporană a fost publicată de Haşdeu în Cuv. d. bărr. 
IT, p. 280—1, aflată în scrierile lui popa Grigorie din Mahaci, dar cu multe 
lipsuri din cauza stricăciunilor manuscriptului, şi de d-l Gaster în Cres- 
tomația, Il, p. 171, după un manuscript din 1799. Ca descântec a mai fost 
publicată de d-l Tiktin în Arhiva din 1889, No. 2, p. 247, după un manuscris 
din 1880 și de S. FI. Marian în Foaia societății Românismul. Toate vari. 
antele difera însă mai mult sau mai puţin unele de altele». 

3. Marian, Legendele Maicii Domnului, p. 19. 

„4. Voronca, op. cit., p. 511. 
5. Cred, Rom. din jud. Brăila, comunic. de fratele meu Vasile. 


103 


împotriva Diavolilor 1 şi că adesea el singur poartă piatra, — «o- 
rânduește cu tunul şi piatra» 2. 

Ca povestiri, pomenim următoarele două. Întâia se aude prin 
Moldova şi sună precum urmează : 

După ce Dumnezeu zideşte pe dam, după ce acesta greşeşte 
prin ispitirea Evei de către Diavol, Dumnezeu hotărăşte întâiului 
dintre oameni, că, de atunci încolo, spre a aveă cu ce să se hră- 
nească, să-și are şi să-și samene, însă nu mult, căci Ziditorul va 
aveă grijă să dea roadă îndestulă în ogor puţin. 

Adam se apucă îndată și trase numai trei brazde, dând pe 
urmă drum boilor ca să se ducă în voia lor. 

Nu mult după aceasta însă, trece pe acolo Diavolul, cu gând 
vrăjmaș ca să afunde pe Adam strămoșul încă mai mult în păcate. 
Intâlnindu-l, îi zice chiar: 

— Vai, Adame, moș Adame! Cum Dumnezeu, de ţi-a dat 
în gând, să ari dumneata numai trei brazde! Ce-s trei brazde? 
Nimica toată! Trebuiă să ari mult, mult, că uite, din ceeace vei 
culege, nu vei aveă nici până la moartea ta; unde mai pui, după 
aceasta, că vei aveă copii, vei aveă nepoți şi că omul de astăzi 
înainte va fi dator să se sârguească nu numai pentru el, dar și 
pentru urmașii lui. Cum crezi dumneata, moș Adame, că fâcând 
precum ai fâcut, vei aveă odată și odată urmași cari să te pome- 
nească! După dumneata nu se va află cine să-ți dea o bucăţică de 
pâne și o ulcică de apă, ca să ai pentru suflet, pe lumea cealaltă. 

Adam, auzind toate acestea, pică pe gânduri și se gândi mult. 
Și cugetând astfel, iată că vine și Eva, nevasta lui, și-l întreabă 
şi dânsa : 

— Ce-i, Adame, de eşti așă de cătrânit la inimă? 

— Ce am, nu-i treaba ta, femeie! 

— Na fi, omule, dar ce mare primejdie, de-oiu şti şi eu? 

— Uite ce-i... 

Şi-i spuse moș Adam ce-i spusese şi lui Nefârtatul. 

— Apoi, zise Eva, eu una cred că Negrea are multă dreptate. 
Ce s'or face urmașii noştri fără un grăunte la hambar? Cu ce vor 
trăi ? Ne-or blăstimă, Adame, că nici carnea nu so deslipi de pe 
oasele noastre ! 


1. Voronca, op. cit., p, 502. 
2, Ibidem, p. 792. 


104 


— Ba nu-i așă, se împotrivi Adam.—M'ai mai învăţat odată 
să ascult de Negrea şi-ai văzut, şi vezi tare bine unde am ajuns! 
Fugi de-aici şi lasă-mă'n pace! 

— Mă duc, nu zic ba, dar bagă și dumneata de seamă cum 
stă felul. Mie una nu-mi prea vine la borătic? întocmirea lui D-zeu 
cu cele trei brazde. Nu te stătuesc ce să faci, cu toate că omul 
este dator S'asculte şi dintr'ale femeii una la o sută! 

Adam se mai Suci și se mai foi, se mai socoti şi apoi, mer- 
gând la Diavol, îi zise: 

— lată, acuma văd că ai dreptate; dar ce să fac? Am dat 
aţunci drumul boilor şi acum nu-i mai pot prinde. 

Iar Diavolul, şirer: 

— Cum nu-i mai poţi prinde? Se poate astfel de vorbă? 

— Cum să-i prind dacă-s sălbateci ! Prinde-mi-i dumneata, că 
eşti mai priceput şi mai sprinten. Mi-ai fâcut odată atâta bine, scă- 
pându-mă din Raiu, fă-mi şi acuma unul... 

— Bine, rânji Diavolul, — dar după faptă, și plată... 

— Se înţelege! Numai să-mi spui anume care ti-i pofta. 

— Mare nu. Dacă nu vei ară, neamul dumitale va pieri de 
foame ; dacă-ţi voiu cere să-mi dărueşti mie după moarte pe toţi 
fiii, nepoţii” şi strănepoţii dumitale, din neam și neam, nu-mi pare 
mare lucru. Ce i-ar mai trebui după moarte trupurile acelea pe 
cari pici cânii nu le-ar mistui? 

Adam, se gândi puţin şi se învoi, dând zapis în mâna Necu- 
tului, pentru vânzarea neamului omenesc, după moarte, celui ce 
stăpâneşte întunerecul Iadului. Necuratul strânse frumuşel zapisul, 
prinse boii, îi aduse lui Adam, iar acesta începi să are câmpurile 
părăginite. 

Arase hăt multişor moş Adam, când numai iată pe bunul 
Dumnezeu că-i iese înainte şi-l întreabă : 

— Ce-i asta, Adame? 

— Ce să fie, Doamne! Treabă ! 

— 'Treabă, treabă, dar nu ţii treaba bună. Ştiai că ţi-am dat 
numai trei brazde, dar tu nu te-ai mulțămit. Te-ai lăcomit; şi 
lăcomia, ştii bine, pierde omenia. Să nu crezi că dacă ari mai mult, 
culegi mai multe roade. Nu. lată, de asta voiu aveă tot eu grijă! 

Și Dumnezeu s'a dus. Şi de atunci nimeni nu ştie taina roa- 


I. Nu-mi vine la borătic, nu-mi vine la socoteală, nu-mi place. 


105 


delor din câmp. Şi de atunci spicul nu mai este plin de jos și până 
în sus, bătut cu lopata, ci tocmai în vârful paiului dacă se mai 
păsesc câtevă grăunţe, de multe ori uscate înainte de vreme şi a- 
celea ! Şi de atunci pe brazde nu se mai văd spice lângă spice, 
ca turnate, ci tocmai unde și unde! 

Dar lui Dumnezeu mai cu seamă alt lucru nu-i plăcuse: 
anume acela că tot rodul omenesc este închinat Spurcatului pe lumea 
cealaltă. De aceea se gândi cât se gândi, şi chemând la sine pe 
Arhanghelul Gavriil, îi zise întrun rând. 

— Gavriile, uite cum Necuratul a înşelat seminţia omenească 
şi Şi-a îngenunchiat-o sieşi pentru vecii vecilor. Astăzi Iadul este 
plin de suflete şi se va umpleă încă mai mult; acesta nu se poate 
deșertă cu nici un chip, căci Tartorul are zapis la mână, iscălit de 
Adam, strămoşul oamenilor. Mergi dară la iadul cel negru şi în- 
treabă pe Necurat, cu ce se va puteă sfârâmă acea întărită scrisoare. 

— Dar dacă nu va voi să-mi răspunză? întrebă Arhanghelul 
Gavriil pe Dumnezeu. 

— Il vei întrebă a doua oară! 

— Dar dacă nici după aceasta nu-mi va da răspunsul? 

— Mai încearcă o dată. 

— Şi apoi tot aşă, până când? 

— Până-ţi va spune. 

— Dar dacă mă va opri acolo pentru totdeauna? îndrăzni 
Arhanghelul să-l întrebe pe Dumnezeu mai departe. 

— Asta nu se va puteă; eu te-am trimis și nu tu ai pornit, 
după voinţa ta. 

— Dar dacă mă va bate ori mă va ucide? 

-— Nici o durere nu vei simţi. 

Iar după aceasta, Arhanghelul scobori în negrul pământului, 
la împărăţia Necuratului. Acolo se înfâțișă Diavolului, celui mai 
mare între diavoli şi-l întrebă : 

— Cum se poate sfărâma zapisul care ţi l-a dat Adam, Sarsailă ? 

Iar Diavolul îi răspunse: 

— Nu-i treaba ta ! 

Și Arhanghelul Gavriil iar îl întrebă şi Necuratul iar îi răs- 
punse : 

— Nu-i treaba ta să ştii, 

Văzând Arhanghelul că nu capătă răspunsul dorit, îl îndesi 
cu întrebările, până când Necuratul își sări din căpriori şi-i trase o 


106 


palmă voivodului îngeresc. Dar lovitura asta nu-l duri pe sfânt. 
Deci îl mai întrebă odată, de două ori, de nouă ori, de nouăzeci 
și nouă de ori, până când Necuratul, sătul și năucit de atâta stă- 
ruință de om cârcotaș, îi răspunse răsghios + 

— Zapisul lui Adam nu se poate strică de orişicine. Trebue om ! 

Și judecând apoi că nici un om din sămânţa lui Adam nu 
poate să se ridice împotriva zapisului și a lui, adaose a zice: 

— Trebue om din Duh și din fecioară prea curată şi prea 
nevinovată,—socotind astfel că una ca asta nu se va puteă întâmplă 
niciodată ; cum să iasă om din Duh, şi din fecioară fâră bărbat! 
Și de zis, a zis. 

Dar Arhanghelul cum a auzit acest răspuns, s'a făcut pară de 
foc ce a luminat iadul. După aceasta s'a suit la cer şi i-a dus veste 
lui Dumnezeu. Diavolul, a văzut ca greşit, dar ce alta puteă să 
mai facă ? Tăcù, mișcându-și buzele și aşteptă să vadă ce va să fie. 

lar acolo, sus în cer, auzind Dumnezeu cele spuse de Arhan- 
ghel, i-a grăit: 

— Gavriile, zapis a dat Necuratul prin cuvântul lui, şi zapis 
pe zapis se fârâmă. Mergi dară jos pe pământ și vesteşte pe Maria- 
Fecioara, din sămânţa lui Adam, din neamul lui Palbaanm, că va 
naște fiu din Duhul Sfânt. Acela va fi om şi va sfărâmă porţile 
iadului. 

Arhanghelul Gavriil, primind această poruncă, merse în ziua 
de Blagoviștenie la Maria, Fecioara prea curată, şi o vesti despre 
Nașterea Domnului nostru Isus Hristos, care va nimici tăria întu- 
nerecului, în cele trei zile cât va sta în pământ. 

Aproape la fel, povestirea aceasta se aude și prin Bucovina. 
Pentru aceeaș pricină, Diavolul iea zapis dela Adam, «pământ în 
mână, şi l-a dus în beznă». Dumnezeu trimise pe Arhanghelul Ga- 
urii, ca să slujească la Sarsailă un an, «doar ar afă cum poate să 
scoată contractul dela dânsul», așteptând ca Necuratul să-l întrebe 
pe înger, pentru ce a venit. 

După un an, Arhanghelul merge și îi spune lui Dumnezeu 
că Diavolul nu l-a întrebat. Ziditarul îl mai trimise un an, sfântul 
porni şi la sfârșitul celui de al doilea an, Scaraoschi îl întrebă, Ar- 
hanghelul îi răspunse, şi apoi zise Necuratul: 


1. Dict. de d-l V. D. Naăzare, căt. Talpigi, jud. Tecuciu. — Pentru 
începutul acestei povestiri, vezi și a mea Agricultură la Români, p. 4—6. 


107 


— Contractul acele nu-i vrednic să-l iea nimene; numai a- 
cela care sar naște din Duh sfânt, din fecioară. 

Aflând acest răspuns, Arhanghelul a luat-o la fugă, dar şi 
Sarsailă, părându-i rău de ceeace făcuse, sa luat după sfânt, cu 
gând ca să-l prindă. Fugăreala aceasta a ţinut până când sfântul eră 
aproape să ajungă la cer. Atunci l-a apucat cu putere de talpa pi- 
ciorului și i-a rupt-o; la om se vede şi acuma acea scobitură în 
talpa piciorului 2. 

Ajungând în cer cu răspunsul, Arhanghelul Gavriil a fost tri- 
mis în cer la Maica Domnului, la Mănăstire,— unde se află dăruită 
de părinţii ei, deoarece se făgăduiseră cu aceasta înainte de-a o 
face.—Acolo a vestit-o că va naşte pe Hristos, care, «acele trei zile 
ce a mers în mormânt, a mers în iad și a luat contractul și a dat 
drumul la toate sufletele. Iar pe Diavol l-a legat; şi aşă şade până 
la a doua inviere» 2. 

A doua povestire se aude prin Transilvania ; ea este şi legeitda 
grieruşilor şi vacii-dgminului, două insecte făcute prin minunea Ar- 
hanghelului Gavriil. Ea sună în următoarea cuprindere : 

«Nu ştiu, zău, dar totuş cred că o fi hăt multă vreme de 
atunci, de când Ileana Consângeana cea mândră și frumoasă umblă 
cu Poinic-înflorit, ţinându-se de după brâu și doinind hori de sunau 
munţii de ţi se făceă inima izvor de lacrămi la auzul doinelor lor. 
De mult o fi, că doar nu a fost numai ieri vremea când sfântul 
Arhanghel Gavril umblă şi el ca un moşneag răzimat în cârja-i de 
oțel, dând oamenilor veste că Dumnezeu pe capul lor o să trimită 
un potop de limbi străine şi nemernice, de nu se vor îngădui cu 
pisma şi de nu vor încetă cu sudălmile. Sfântul Gavrilă, umblând 
- multă lume împărăție, în un vârf de râpă piezișă, de te fmbatai 
uitându-te din vârful ei în jos, întâlnitu-sa şi cu Ileana Consân- 
geana, ce din ochi plânge și din gură doiniă, și cu Voinic-înflorit, 
cu care dat-au în poveşti, după cum dau toţi drumarii, când rân- 
dueşte Dumnezeu ca să se întâlnească. 

— Pâna unde, moşule? îl agră? Voinic-inflorit. 

— Până mai departe decât tine, voinicel, îi răspunde Arhan- 
ghelul Gavrilă. 


I. Povestirea aceasta se leagă şi de persoana lui Sf. Ilie. V.Sărbă- 
torile de vară la Români. 


2. Voronca, op. cit., p. 37—8. 


108 


Pe fecior îl cuprinde roşeața până după urechi de ruşine, 
auzindu-i vorbele—, căci cum nu, când un moșneag ca el se laudă, 
că «până mai departe decât el», ca şi când el nu ar fi voinic 
ca să umble mai mult şi mai departe decât un moşneag gârbovit 
de bătrân şi alb de cărunt. 

— Hei, moşule, că slăbănog mă mai ţii, când îmi zici că 
nu-s în stare a drumări cât d-ta! 

— Voinice, glasul tău puternic și dulce, de azi întrun an nu 
se va mai auzi! 

— Şi de ce? 

— Aşă vrea Dumnezeu! 

— Aşă ar fi, de ai fi tu frate cu Hristos, îi răspunse feciorul 
å batjocură. 

— Voinice, de nu oiu fi frate cu Hristos, apoi cu Sân-Petru 
a bună seamă ; de nu crezi, hai, prindem rămaș că de azi în un 
an să ne întâlnim iară. Tu însă pe atunci îi fi mai neputincios de- 
cât cum ţi se pare că îs eu acum. e 

— Bine, fie cum zici, dar griji, că de câștig râmașul, apoi 
vai de chica tal îi răspune voinicul. 

— Fie! 

Dorindu-și drum bun, fiecare se duse gândul ca să-şi câştige 
rămaşul. ă 

— Cine a fost acel moșneag îndrăzneţ ? întrebă Ileana Cosân- 
geana,— căci mi se pare că nu e aşă de bătrân, după cum îl arată 
părul. Măi, acela a fost un voinic, ori ştie Dumnezeu cine, numai 
om bătrân nu a fost. 

— Și de pe ce l-ai cunoscut? 

— De pe ce? Iac’ când mi-a dat mâna, m'a strâns cu atâta : 
foc, cât îmi veniă să-mi ardă sufletul de căldura mânii lui. 

Voinicul, auzind-o, se mânie de nu mai semănă mai mult a 
om, fára fiară sălbatecă, şi aşă mânios cum eră, se năpusti asupra 
frumoasei copilițe, şi luând-o de cap, o asvârli pe râpă în jos, de 
sfărmi şi bucăţăle se fåcù. După aceea o luă la fuga, de gândiai că 
să mănânce pământul și nu alta. 

Așă a umblat multă lume, până a sosit vremea ca să se îm- 
plinească anul de când s'a rămășit cu moșneagul. 

Când mai eră o zi până la an, Voinicului i-a venit în minte 
de râmașul fâcut, şi uitându-se într'o fântână se văz mai slab şi 
mai petrecut decum eră atunci moşneagul. Se supără rău, văzând 


109 


că pierde rămaşul, şi în necazul lui se aruncă în fântână, dar fân- 
tâăa nu-l primi, căci așă a fost voia lui Dumnezeu, Erà îmbătrănit 
rău, bietul Voinic-înflorit, căci gândul şi supărarea îi învârstă faţa 
cu o mulțime de sbârcituri, iar părul din negru ce eră, îl prefăcuse 
în alb ca omătul. Gândurile îl puseră bine, căci el în o mânie, ori 
poate în un ceas fâră de noroc, își omorise pe scumpa lui Ileana, 
aruncând-o în jos pe râpă. 

Arhanghelul Gavrilă, care le ştiă toate cele întâmplate, înschim- 
bându-se în un voinic frumos ca un soare și voinic ca un craiu și 
viteaz ca un leu, se sui călare pe un armăsar negru ca noaptea şi 
iute ca vântul şi se duse la râpa unde s'a fost rămăşit cu moşneagul 
drumeţ. 

Mai mare i-a fost spaima, când în locul moșneagului de odi- 
nioară întâlni un voinic ca și care el nu mai văzuse. 

— Bună ziua, Voinic-înflorit ! 

— Mulţam, om de omenie, dar eu nu-s Voinic-înflorit, că-s 
un moşneag încărunțit. 

— Hei, hei, vezi că ai ajuns așă după cum ţi-am fost spus, 
așă că tu ai îmbătrănit și eu am întinerit. 

— Aşa“i, că voia lui Dumnezeu cine i-o poate strică. El poate 
face cum vrea, noi cești oameni slăbănogi trebue să ne lăsăm 
voii lui! 

— Aşă-i, aşă-i, dar cum stăm cu rămaşul? Unde ţi-i fata cea 
frumoasă, la care mai mult credeai decât la Dumnezeu? 

— A murit atunci. i 

— A murit, că ai omorit-o tu, netrebnicule! 

— Eu nu, fără din voia lui Dumnezeu a murit. 

— Ba nu, nemernicule, că tu o ai aruncat pe stâncă în jos. 
Eu ştiu că am văzut urma pe unde a alunecat. 

— Asta nu-i adevărat, că eu ştiu, că.doar eu am îngropat-o 
cu popa din satul vecin; de nu crezi, vino să-ți arăt mormântul. 

— Asta e o minciună încoronată, căci 'tu o ai omorît; hai 
să-ți arăt eu unde-i sângele ei. 

Şi ducându-l îi arătă o roşaţă, care nu eră altcevă decât o 
mulțime de insecte roșii și mărunte. 

— Vezi tu aceste gujulii? Ele sunt făcute din sângele Ilenii 
Cosânzene. 

Voinic-înflorit auzindu-l, se înspăimântă aşă de tare de, din 


110 


om gârbovit ce eră, se prefâci în o insectă mică şi neagră, care 
şi azi plânge mult după iubita lui Ileana. Oamenii îi zic grieruș, 
iar la insectele făcute din sângele Ilenii le zic paști, căci chiar în 
ajunul Paştilor a fost aruncată pe râpă în jos.» 2. 


SĂRBĂTOAREA TÂLHARILOR. 


Ziua de 11 Noemvrie, închinată Sfinţilor Mucenici Mina, Victor 
şi Vichentie, se numeşte în popor Sărbatoarea lâlharilor 2 sau numai 
Sf. Mina. 

Sf. Mina este ajutorul celor păgubaşi pentru prinderea şi do- 
vedirea hoţilor şi a tuturor fâptaşilor de rele. De aceea, în această 
zi, femeile duc la biserică /umânari, pe cari le lipesc pe sfeşnice cu 
capătul care de obiceiu se aprinde, ca să se întoarcă spre casa lor 
inimile voitorilor de rău, întocmai cum au întors lumânarea. 

Fetele mari duc şi ele astfel de lumânări, le întorc şi astfel 
le aprind, ca să se întoarcă spre dânsele inimile celor doriţi ?. 

Bisericile cu hramurile Sf. Mina,—care prin Moldova obișnuit 
se pronunţă Minăb,—în zilele hramului se umplu de pelerini de prin 
vecinătate, cari vin cu bani, odoare şi ce le mai trebue spre a plăti 
cu aceastea sărindare şi acatiste, «pentru măritiş, pentru blăstăm, 
pentru vrăjbire, pentru moarte de om, pentru năpaste», pentru ca 
«să se aleagă» întrun fel, în timpul celor patruzeci de zile! 

Astfel de biserici sunt în jud. Botoşani la 'Turtutreni, «unde 
lumea năvăleşte cu lumânări, mai tare ca la ori şi ce biserică» *, la 
Bârlad, la Focşani,—care are şi o icoană făcătoare de minuni,—și 
alte părţi. 


1. T. Bogdan în Revista Bistriţei, Í, p. 22. 
2. Marian, Sărbătorile, I, p. 113. 

3. €. D. Gheorghiu, of. cit, p. 92. 

4. Voronca, op. cit., p. 529, 


SF. ION MILOSTIVUL. 


Ziua de 13 Noemvrie, când se serbează Sf. Jon Crisostomul, 
poporul român o prăznueşte prin unele părți sub numele de Sf. 
Ion Milostivul, «ca să fie vitele ferite de mușcătură de șarpe şi 
de lup» 1. 

Cu privire la Sf. Ion Gură-de-aur, iată următoarele două po- 
vestiri moldovenești. 

Intâia se aude prin jud. Dorohoiu şi ne spune cine a hotărit 
leturghia : 

«După ce Sf. Ștefan a făcut toate mânăstirile şi bisericile, mai 
eră nevoie a se şti ce leturghie trebue să ducă omul, când se duce 
de sărbători [la biserică]. 

— Să punem leturghia zece lei, zise Sf. Vasile. 

— Ba nu, zise Sf. "Grigore, — să fie numai cinci lei. 

— Nici aşă, părinţilor, zise Sf. loan. — E prea grea o asemenea 
leturghie. Ci să fie, aş zice, numai zece bani, ca s'o poată aduce 
şi văduvele şi oricine, şi câţi mai mulţi. Și pentru creştini fi-va 
mai Ușor, şi pentru slujitori mai bine! 

— Sfânt să-ţi fie rostul, strigară ceilalţi doi sfinţi. 

-— Sfântă și de aur să-ți fie gura, strigă şi o văduvă. 

De atunci, fiecare om trebue să ducă în ziua de Treisfetite 
numai decât leturghia de cel puţin zece bani la Sf. Biserică. Iar 
Sf. Ioan şi în cărți e trecut cu numele de gură de aur» 2. 

A doua povestire se aude prin jud. Tecuciu și se leagă tot de 
înţelepciunea Stântului Ion: A 

Intro zi de mare sărbătoare, — se zice, — trei sființi părinți 
slujiau la biserică. 

Și a zis Sf. Vasile între altele: 

— Măi fraţilor, când omul gândește, e ca și când ar vorbi, 
iar când vorbeşte, e ca și când ar face cutare lucru! 

Grăi apoi şi Sf. Grigore: 


1. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 92. 
2. D. Furtună, Firişoare de iarbă, p. 77—8. 


112 


— Aici ai greşit tu, frate! Gândul cu vorba, tot una sunt; 
dar dela gând şi până la faptă, e departe! 

— Dar nici așă nu-i destul de nimerit, adăugă Sf. Ion Gură- 
de-aur.—A gândi e una, a vorbi alta și iarăș a face, alta este! 

Din norod, nimeni nu-și dădu cu părerea de care parte stă 
dreptatea, ci plecă fieştecare acasă cu vorbele tustrei Sfinţilor în 
minte. 

Tocmai târziu, iată pe Sf. Ioan că face praznic mare şi chiamă 
lume multă să se ospăteze; iar la praznic chiamă și pe ceilalţi doi 
sfinţi părinţi să blagoslovească. 

Bucatele stăteau gata pe masă, dar nimeni nu întinse mâna 
să guste înainte de ridicarea rugăciunilor. 

Părinţii aşteptau, pe semne, îndemnul Sfântului loan ca să 
înceapă slujbă. 

Şi au așteptat mult şi tocmai târziu grăi Sfântul Ioan: 

— Dar de ce, oameni buni, nu mâncaţi din praznicul meu? 

— Că nu-i sfiinţit, cinstite părinte! 

— Atunci, cuvioși părinţi, de ce nu faceţi rugăciunile ? întrebă 
Sf. Ion pe Sfinţii Vasile şi Grigore. 

Iar aceștia răspunseră : | 

— În casa ta suntem și numai tu ai cuvânt de poruncă. 

— Ba nu-i așă, sfârşi Gură-de-aur. După spusa sfinţiilor voastre, 
a gândi, a vorbi şi a face, toate una sunt. Și dacă v'aţi gândit, de 
ce n'aţi vorbit şi n'aţi început ospătarea praznicului ? 

Cei doi părinţi plecară ochii în pământ și începură rugăciunile 
şi apoi ospăţul. 

Târziu, creştinii şi-au adus aminte de chipul cum stăteă în- 
tâmplarea şi i-au înţeles rostul 2. 


1. Culegere din com. Țepu, jud. Tecuciu, comunic. de fratele meu 
Vasile. 


FILIPU. 
I. Filipii. 


Ziua de 14 Noiemvrie, închinată Sf. Apostol Filip, nume caruia 
prin Moldova i se mai zice şi Filip sau Cilip, este miezul unei 
sărbători populare care se numește Filipi, Pilipi, Cihpi, sau Cilichi, 
cunoscută și păzită cu mare sfințenie, pretutindeni pe unde locueşte 
poporul român. 

Filipii, zice d-l I. Bianu, întrun studiu 1 asupra lor,— sunt 
«nişte zei ai casei, nişte penați, în onoarea cărora numai femeile 
măritate sau rămase văduve (capul femeiesc al casei)», ţine sărbă- 
toare, nemuncind cu desăvârşire nimic. 

Prin unele părţi se crede că Filipii sunt nişte sfinți mai mari 
peste fiarele sălbatece sau peste lupi ?. 

Unele femei au un Filip, (țin un Filip» ?; altele au doi Filipi, 
iar cele mai multe ţin trei Filipi. Cele cu un Filip îl serbează la 
14 Noemvrie, când începe postul Crăciunului. Pe al doilea Filip,—- 
cele cu doi Filipi îl ţin la 15 Noiemvrie; cele cu trei Filipi, 
serbează la 14, 15 și 16 Noemvrie +. Prin unele părți din Oltenia 
însă, Filipii se serbează în zilele de 13, 14 şi 1ş Noiemvrie *. Tot 
astfel se îndătinează a se urmă şi prin unele părţi din județul 
Neamţ ê. 





I. Publicat în Revista nouă IV,p. 338—9, folosit şi la alte amănunte 
pentru părţile vâlcene. 

2. Marian, Sărbătorile, I, p. 253. Sunt: unul la 2 Fevruarie, alți doi 
la Sântămării, şi unul la lasatul secului de Crăciun. 

3. Ibid., p. 253. 

4. Candrea, Densușianu, Speranţă, Graiul nostru, I, p. 272. Credinţă 
din jud. R.-Sărat: Chilichii sunt trei la număr. — Cred. Rom. din com. 
Goruneşti, jud. Vâlcea, comunic. de d-l C. M. Popescu. 

5. Calendar ilustrat pe 1910. 

6. Cred. Rom. din com. Bălţăteşti, jud. Neamţ, comunic. de d-l I, 
Preutescu. 


Pamfile, Sărbătorile de toamnă. 8 


114 


Unele gospodine au șase Filipi, pe cari îi serbează la 11, 12, 
13, 14, 15 şi 16 Noemvrie, după cum aflăm că se obişnueşte prin 
jud. Vâlcea şi Constanţa, sau în zilele de 12—17 Noiemvrie 1. 

Prin jud. Muscel se păzesc ş Filipi, în zilete de 12 — 16 
Noemvrie, iar pe al şaselea îl ţin la 21 Noemvrie 2. 

Prin alte părți cei șase Filipi încep la 15 Noemvrie și ţin până 
la 20 Noemvrie ?. 

In sfârşit, sunt sate prin jud. Prahova, pe unde se serbează 
şapte Filipi: trei sunt în căștegi şi 4 în postul Crăciunului, iar 
prin alte sate din jud. Muscel și Neamţ, încep dela 14 Noemvrie. 

Femeia începe să ţină Filipii de îndată ce se mărită. Dacă se 
duce în casa barbatului, va ţineă Filipii soacrei sale. Dacă bărbatul 
va veni în casa ei, tânăra nevastă va ţineă Filipii pe cari îi ţine și 
mama sa. 

Când fata, măritându-se, părăseşte casa părintească şi mama ei 
rămâne fâră altă fată şi moare fâră noră, atunci tânăra își jea și 
ţine Filipii mamei sale sau ai casei părintești, pe lângă cei ai soacrei, 
In chipul acesta, ajung Filipii până un număr de şase. 

Când însurăţeii îşi fac casă nouă, nevasta tânără își ţine Filipii 
soacrei sale sau ai mamei sale, ca și când chiar ar fi rămas în 
casa lor $. 

Filipii apără casa de rele, de primejdii: de foc, de lupi şi 
îndeobște de jigănii, cari strică vitele ? şi chiar primejduesc, vieața 


I. Albina, VII. p. 1222: <Chichilii cari încep în ziua de 12 Noem- 
vrie, adică trei zile înainte de lăsatul secului de Crăciun şi trei zile le 
țin în postul Crăciunului». 

2. R.-Codin-Mihalache, op. cit. 

3. Marian, Sărbătorile I, p. 253. 

4 Cetim în Revista p. Ist. Arh. Filolog.. An. II, Partea III, p. 388 
aceste șire lipsite de legatura: De 10 (sic) |[=12] Noemvrie ţin Filipi 
şapte : trei înainte de lăsatul secului şi 4 în post. — Gheorghiu, op, cit., 
p. 95.—lIn Conferinte populare, Bucureşti 1903, p. 217, probabil din ne- 
ştiinţă, se scrie la p. 117 că prin unele părţi se țin «4—5 Filipi». 

5. Bianu, loc cit. 

6. Ibidem. 

7. Cred. Rom. din com. Hălăngești-Zaăicoiu, jud, Dolj, comunic. de 
d-l N. I. Dumitraşcu.—a celor din com. Catanele, acelaş jud., comunic. de 
d-i Şt. St. Tuţescu.—a celor din jud. Vâlcea, în Bianu, loc cit., — a celor 
din jud. R.-Sărat, în Candrea, Densușianu, Speranţa, op. cit, p. 188, 269, 
270—3.—Șesătoarea VI,p. 32: «E rău de gavăd (lup)».— Voronca, op. cit., 
p. 1060, 1083, 1212, — I. Antonovici, Monografia comunei Bogdana, p. 
CLXXIV —CLXXV.—Zanne, Proverbile IX, p. 297—Albina, VII, p. 1222, ` 


115 


omului, căci dacă lupul nu găsește cevă pe lângă o casă, va îndrăzni 
şi la oameni 2. Filipii apără casa de pagube, pe copii de primejdii, 
şi alte nenorociri °. 

Strigoii cari umblă în această zi, nu vor mai aveă nici o putere 
asupra celor ce vor păzi aceste zile cu nelucru ?. 

Șerpii nu se vor arătă acestora *. 

Mai pretutindeni însă, cu toate că se spune că în acestă zi 
«doar mâncare de este înpăduită femeia a-şi face» 5, se arată totuș 
dinadins că gospodina n'are voie să mature prin casă, sau să dea 
gunoiul afară 5. Prin unele părţi din Oltenia, se mătură noaptea şi 
gunoiul se ţine strâns după ușă trei zile, după cari se ardeiază şi 
apoi se aruncă afară %. Gospodina nare voie să coase, să împungă 
în piele sau să iea acul ori un alt lucru ascuţit în mână 7; să nu 
coasă & cu ros mai ales ?, să nu macine 1°, să nu toarca 11, şi să nu 
dea nimic cu împrumut, mai ales sărături și foct?. «Când o da 
cinevaşilea cenuşă cu cărbuni în noaptea de Filipi, atunci vine lupul 
şi-i mănâncă cevaşilea de pe lângă casă ; de mare ce mâncă, atunci 


1. Graiul nostru cit., p. 188.—Credinţa din jud. Ilfov: «De n'are ce 
mâncă, atunci îl mănâncă pe el [pe om}. Aşă s'a întâmplat cu sora lui 
Dinu Baila din Merii Petchi ; dânsa s'a semeţit... şi când a ieşit afară, au 
sărit lupii la ea şi au omoriît-o>.—Voronca, op. cit., p. 1212, 1083. 

2. Bianu, loc. cit. 

3. Graiul nostru, | cit., p. 272. 

4. Dat. şi Cred. Rom. din com. Ţepu, jud. Tecuciu, 

5. Dat. şi cred. Rom. din com. Hâlangești-Zăicoiu. comunic. de d-l 
N. I. Dumitraşcu. 

6. Dat. şi cred. Rom. din Haălangeşti-Zaicoiu. comunic. de d-l N. 
I. Dumitraşcu, etc. 

7. Calendarul ilustrat, Craiova 1910, la zi. 

8. Dat. şi cred. Rom. din Hâlângeşti-Zâicoiu, comunic. de d-1 N. I. 
Dumitraşcu.— Voronca op. cit., p. 579, 1060.— Zanne, Proverbile LX, p. 296. 
— Candrea, Densuşianu, Speranța, Graiul nostru, I, p. 271—2. 

9. Dat. şi cred. Rom. din Haălângești-Zâicoiu, jud. Dolj, comunie. de 
d-l N. I. Dumitraşcu. 

10. Dat. şi cred. Rom. din Catanele-Dolj, comunic. de d-l St. Şt. Tuţescu. 

II. Candrea, Densuşianu, Speranţă, Graiul nostru, I, p. 275. 

12. Voronca, of. cit., p. 1083: «Numai de Filipi [gospodineie] nu torc, 
căci se torc lupii la casă ; — cum tragi firul din furca, aşă se trag ei. O 
babă a zis că nu se teme, că doar n'ar veni la ea pe cuptor, — și a tors. 
Lupii au facut la cuptor borta și au mâncat-o. Femeile ce torc, spun că 
mau chip så iasă iarna afară, căci necontenit le umbla lupii pe lângă case». 

13. Candrea, Densuşianu, Speranţă, op. cit., p. 271—2. 


116 


îl mănâncă pe [om]» 2. «Şi de-ai vedeă pe mă-ta moartă, în drum, 
să nu dai din casă în zilele astea: foc, sare, mălaiu, varză acră... în 
sfârșit nimic, căci Sf. Petru poruncește câinilor lui să mânânce vitele 


9 


celui care nu va ţinea zilele astea» *. 

Prin jud. Vâlcea se zice că gunoiul nu trebue dat afară din 
casă : el se strânge la un loc până ce trec zilele Filipilor, căci dacă 
Sar scoate afară, lupii ar scociori acest gunoiu spre a află un carbune 
în el; se ştie că lupii nu leaga,—şi deci nu se pot prăsi, până când 
nu mănâncă vieun cărbune din vatră în zilele de Filipi 8. 

În aceste zile nu-i voie să se sgârie cevă şi nici sa se pieptene 
sau sa se răgbile cânepă 4 sau sa se împleteascră lână, căci altfel se 
vor primejdui oile $. 

` Prin jud. Dolj, în aceste zile nu se coasă, căci înţepând cu 
acul, «se înţeapă bubatul (vărsatul)» 6; împletitul pomenit aduce 
acelaş neajuns 7. 

Prin unele părţi, asemeni din jud. Dolj, în aceste zile se fierbe 
porumb şi se împarte prin vecini furia coapta în vatră, în spuză. 
Copiii, se zice că mau voie să mănânce boabe de porumb, ca sa nu 
se Dubeze : «atât se va face bubaiul de mare, cât de mari sunt și 
boabele de porumb» 8. 


I. Jbidem, p. 188. 

2. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 89. — Albina, Supliment I, p. 
578 : «Dar eu ma crucesc tare de Pilipii ăștia ! De unde or fi mai ieşit şi 
ei, că?n calendar nu-i nici pomeneală de Filip ori de Pilip. Şi cât sunt de 
ținuți, Doamne, Pilipii ! Şase zilişoare în rând femeile nu dau gunoiul 
afară, încât ss strânge o târnă de gunoiu după ușă. Nu împunge una o- 
data cu acul şi nu pune mâna pe nimic, că «e râu de lup»! Iţi iea lupul 
oiţele din bătătură! Sa te păzească Dumnezeu să isprăveşti de moară'n 
Pilipi, să ți se stânga focu'n vatră, ori să-ţi lipsească cevă din casă, ca 
nu te lipeşti de vecine, de te-or vedeă mort de foame ori îngheţat scut. 
Afurisite lighioane trebue să mai fie şi lupii ăştia! Vezi dumneata, de 
unde să știe ei c'ai ținut Pilipii, ca să se uite cu jind la oiţele şi la porcii 
dumitale, fara să le poată mâncă ? iar pe ale mele, care n'am ținut Pilipii, 
să mi le mănânce 1... Că daca ţi-o fi curtea haiste şi vitele pe batatura, 
lupul atât aşteapta...». 

3. Cred. Rom. din Gorunești-Vâlcea, comunic, de d-l C., M. Popescu. 

4. Antonovici, op. cit., p. CLXXIV—CLXXV. 

5. Cred. Rom. din com. Catanele, jud. Dolj, comunic. de d-l Şt. St. 
Tuţescu. 

6. Idem. 

7. Șezătoarea, VI, p. 32. 

8. Dat. şi cred. Rom. din com. Hălangeşti-Zaicoiu, comunic. de 
d-l N. I. Dumitraşcu, 


117 


Este bine însă, să se spele rufele cu apa clocotită, căci numai 
astfel se poate opări gura gavătului,— lupului 1. 

Prin jud. R.-Sărat, în această zi se lipește gura sobii, ca să se 
lege și gura lupului, și prin urmare să nu strice vitele 2; tot astfel 
se urmează și prin Bucovina, când femeile «ung vetrile, gura cup- 
torului, borţile prin păreți», zicând că după cum toate acestea se 
astupă, tot astfel se va astupă și gura lupului și se vor unge ochii 
lui, ca să nu vadă prada $, 

Femeile cari trebue să scoată clușiele cu pui afară +, pun câte 
o piatră prin cuptor și altele pe horn, ca să se împietrească gura 
uliului, şi să nu-i mănânce puii 5, 

Barbaţii însă, pot să lucreze orişice, afară de un singur lucru : 
să nu dea găuri cu sfredelul sau burghiul, pentrucă altfel îi fură 
lupii vitele €. 

Prin unele părţi din Dolj, în tot timpul celor trei zile, cât 
durează pe acolo Filipii, se ţine atârnată de lemnul coșului O secure, 
cu scop ca întreaga familie să fie ferită de pagube 7. 

Credinţele de până aici, cu privire la Filipii cari apără gospo- 
dariile de lupi, le găsim și la Macedo-Români, în legătură cu săr- 
bătoarea dela Sânţii Surghinaţi, care cade tot pe vremea Filipilor și 
care, după socotința mea, este identică cu aceasta: 


1. Dat şi cred. Rom. din com. Catanele, jud. Dolj, comunic de d-l 
Şt. St. Tuţescu.—Şezăzoarea, VI, p. 32. 

2. Candrea, Densuşianu, Speranţă, Graiul nostru, I. p. 270. 

3 Voronca, op. cit., p. 1212. 

4. Primavara, pe vremea scosului de pui. 

5. Voronca, op. cit., p. 428. 

6. Dat și cred. Rom. din com. Goruneşti, jud. Vâlcea, comunic. de 
d-l C. M. Popescu. 

7. Dat şi cred. Rom. din com. Haălângești-Zăicoiu, comunic dë d-l 
N. I. Dumitraşcu. — Revista Tinerimii române, ILI, p. 448—9, două cre- 
dinţe din jud. Dolj: <Dacă ai pierdut niscaivă vite şi ți le apucă noaptea 
în pădure, ca să nu ţi le manânce lupul, iea securea cu ochii închiși şi 
pune-o pe coş, căci atunci și lupul va trece cu ochii închiși, când se va 
întâlni cu vitele și nu le va vedeă ca să le mănânce»; «Când cinevă pierde 
vitele, atârnă o secure de lemnele coșului, scoate trei cărbuni roşiţi din 
foc, şi pune o oală cu gura la vale peste ei; se mai iea pieptenii daracului 
şi-i încleştează unii cu alţii zicând : Așă sá stea încleștate gurile fiarelor. 
Astfel scapi vitele de primejdie». Şi o alta credinţă : «La lasatul postului 
de brânză, să legi (înnozi) fiarele de pe coş, înainte de a te culcă, ca sâ 
legi gura fiarelor sălbatece, să nu-ţi mănânce vitişoarele.» 


118 





«Sânţii Surghinaţi sunt în număr de 12, cu începere dela 11 
Noemvrie sau din ajunul sfântului Minà. 

Despre aceşti sfinți se crede următoarea superstiție: Dela 11 
Noemvrie şi până la 23 ale aceleiaş luni, se păstrează, se fin ur- 
mătoarele : Toate foarferile se leagă cu o sfoară, crezând că prin 
modul acesta se leagă gura lupilor, ca să nu mai poată mâncă vite; 

Nu încep lucru cu nici un instrument, ca să nu sugrume 
lupii oile ; 

Nu se piaptănă pe cap, ca fiind părul încâlcit, lupii să se in- 
curce prin păduri, să se piardă înurînsele și să nu poată da de urma 
locurilor unde pasc turmele ; 

In fiecare zi femeile se ocupă cu torsul lânii cu furca, ca să 
se sporească turmele lor şi ca lupii să se prindă în curse, 

Aceste precauţiuni și altele durează până la finitul acelor 12 
sfinți»t. 

Prin alte părţi, de asemenea macedeo-române, în zilele dela 
11—14 Noemvrie «nu este bine să desfaci deloc foarfecile, că se 
deschide gura lupului». A închide gura lupilor, înseamnă a-i face 
să nu poată mâncă vitele din turme. Aceasta stă în legătură cu cre- 
dința superstițioasă următoarea: când lupul se deşteaptă din somn, 
din Jojarul său cu gura închisă, se zice că nu poate mâncă de loc 
vite în acea zi. În cazul acesta poate trece chiar prin turme şi nu 
va pureă să le facă nici un râu. 

Ca să poată să-şi deslege gura, trebue să se culce din nou în 
lojarul său, sau să adoarmă și numai dacă se scoală din somn cu 
gura deschisă, aşă va puteă gustă carne în acea zi»?. 

La această sărbătoare a Filipilor, socot că s'a referat bănăţeanul 
D. Țichindeal, când scrie la 1802 : 

«Romanii ţineau sărbătoarea Leprecalia pentru ca să nu le mânce 
lupi? oile. Aceasta o ţin Românii până în ziua de astăzi, Noemvrie 
12, I3, 14, 15, 16, 17, sărbătorile lupilor, şi nu îndrăznesc a tăiă 
nimic cu foarfecile, ca să nu le mânce lupii oile»?. 

După ce trece sărbătoarea Filipilor, femeile se feresc de a lăsă 


I. P. Papahagi, Din lit. pop. a Arom., (vol. II din Mat. folk.), p. 316. 

2. Ibidem, p. 315. 

3. Dositei Obradovici, Sfaturile a înţeleajerii cei sănătoase, Buda 
1802. 


119 


afară limbile de melițe şi melițoaice cu cari au meliţat cânepa, pentru 
ca să nu se bată cu dânsele strigele, până ce pământul se cutremură. 
Aceasta o observă până la St. Andreiu cu necurmare!. 


II. Postul Crăciunului. 


În ziua de 14 Noemvrie se lasă sec de Dulcele toamnei sau de 
Postul Crăciunului, care începe a doua zi. 

După credinţa poporului român din Bucovina, acest post a 
fost poruncit de Maica Domnului bătrânului Crăciun pentrucă a 
tăiat mânile bătrânei Craciunoae, nevasta sa, care moşise pe Maica 
Domnului 2. Tot prin Bucovina se mai spune că acest post se ţine 
în cinstea Precuratei care fugiă și se ascundeă de ruşine că se Gaa 
fâră vină grea, cu Mântuitorul Hristos 3. 

Ca şi la lăsatul secului de Postul mare, şi acum, dar acum 
mai ales, când oamenii au de toate, se fac petreceri «cu puști, 
pistoale, cu mâncare şi băutură, între rubedenii» +. 

Prin Oltenia se obișnueşte ca după masă toate oalele să se 
pună cu gura în jos, pentru ca să fie feriţi cei din casă de orice 
pagubă 5. 

Prin Transilvania, după lăsatul de sec se adună toate oasele 
şi celelalte rămășițe dela mâncăruri, se pun într'o faţă de masă șia 
doua zi se aruncă afară spre răsărit, zicându-se: 

— Paserile cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu 
care să fiți îndestulate şi dela holdele mele oprite! 

Cu acest chip se crede că vrăbiile,—mai ales, — nu vor strică 
ogoarele 8. 

Prin unele părţi, datina lăsatului de sec se amestecă cu săr- 
bătoarea Filipilor ; lucru se vede lămurit din aceste şire: 

«De lăsatul secului, ţaranul serbează aceste trei zile, adică 
ajunul, lăsatul secului şi spolocania. Ei zic că le ţin pentru lupi, ca 
să nu le facă frică (?) la vite sau să nu-i întâmpine pe dânşii la 


I. Şezătoarea, VI, p. 48, 

2, Marian, Legendele Maicii Domnului, p. 43. 

3. R.Codin, Mihalache, op. cit., p. 89. 

4. Dat şi Cred. Rom. din com, Ştefanești-Vâlcea, comunic. de d-l 
G. Fira. 

5. Marian. Ornitologie, I, p. 401. 

6. Voronca, op. cit., p. 43—4- 


120 


drum. Aşà-i obiceiul, că fie omul cât de sărac, tot se pregăteşte 
pentru o zi ca aceea de lăsarul secului și face demâncare [de] carne, 
de brânză, mai niţel plăcincioare, iar a doua zi, de spolocanie, se 
duc la crișmă și beau toată ziua ca să spele gura! Care-i cu ușorul, 
mare habar, dar gospodării cu gloată fac un cuptor de turte, de le 
lasă acasă la copii, mai pun câtevă în traistă, și după ce au mai 
pus şi nişte răcușori, — cepe,— femeile ieau furca în brâu și se duc 
la crâşmă ...»1. 

In sfârşit pomenim și de datina pe care fetele de prin unele 
părţi ale Bucovinei o urmează, aducând de acum înainte, în fiecare zi 
a postului, câte o surcica, cu cari, în ziua de Ajunul Craciunului, 
vor fierbe crupe fâră sare. Aceste crupe le vor pune pe masă, pentru 
ca seara, venind umbra ursitorului lor, pe cahlă, să aibă ce ospătă?. 


I. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 94- 
2, Voronca, op. cit., p. 55. 


OVIDENIILE. 
I. Filipul cel şchiop. 


Cel din urmă dintre cei şase sau șapte Filipi se serbează odată 
cu Ovideniile, în ziua de 21 Noemvrie, sub numele de Filipul cel 
șchiop, Pilipul cel schiop (Pilipw äl șchiop) sau Filip șchiopul, în acelaş 
fel ca şi ceilalți Filipi, dacă nu cu o grijă încă mai mare, căci acest 
Filip este «cel mai mare dintre toţi Filipii»1. 

Deci și într'această zi, nu pentru că-s Ovideniile, se vor unge, 
—lipi cu lut,—cuptoarele și pereţii, pentru a se unge? ochii lupului 3. 
Tot în legătură cu această credinţă, se unge pe-alocuri și ușa sau 
gura cuptorului, zicându-se : 


Eu nu ung uşa [sau gura) cuptorului, 
Da ung ochii duşmanului, 


cu credință că cel ce va face acest lucru, nu va fi vorbit de lume 
de rău, după cum nicj jigăniile nu-l vor primejdui *. 


II. Ovideniile. 


Ovideniile se mai numesc la sing. şi Ozuidenie 5, Ovidenie $, Obre- 
? -j 

jenie prin unele părți din Oltenia 7, Obedenie 8 prin jud. Muscel, Vo- 

vedenie 9 sau Povidente 10. 


I, Rev. pentru arh., ist. şi filog, An. II, vol. III, p. 388. — C. D. 
Gheorghiu, op. cit., p. 92. — Albina, V, p. 455. — R.-Codin, Mihalache, op. 
cit., p. 89: «Acest Pilip este «cel mai râu dintre toți». 

2, Zicala: «a unge ochii cuivă cu cevà», însemnează a-i da te miri 
ce pentru a-l face să-ţi îndeplinească o voie; ex.: la dreptate-i greu de 
mers, că cel ce are, unge ochii juratului și dreptatea trece la cel protivnic. 
„Voronca, op. cit., p. 1112. 

. Ibidem, p. 888. 

+ Moldova și Țara-Românească. 

. Calendarul ilustrat pe 1910, la zi, pentru Oltenia. 

. Revista Tinerimea română, III, p. 449. 

R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 89. 

. Marian, Immomântarea, p. 33. 

Comunic, de d-l I. Preutescu, com. Bălţătești, jud. Neamţ, 


So oasupu 


_ 


122 


În această zi sa vedit? lumea pe care Dumnezeu a blagoslovit-o 
la Blagovișienie. De aici urmează credinţa că această sărbătoara se 
ţine pentru ochii ce văd, «pentru vederi». În acest scop, unii oameni 
sfinţesc în această zi câte un fuior, cu ajutorul câruia la nevoie se 
şterge pe ochi, cu apă. 

Tot într'o zi de Ovidenii, cred unii Români din Bucovina că 
sa născut Domnul Hristos. Deci, ca şi la Crăciun, unii ca aceia ce 
cred, zic că cerul se deschide 2 și vitele vorbesc. Noaptea se petrece cu 
lumină şi cu foc aprins. Prin împrejurimile Cernăuţilor spre această 
zi se pune într'o strachină apă «la privighiar». De strachină se li- 
peşte o lumânare aprinsă. De cu seară, oamenii fac o sută de ma- 
linii, la miezul nopţii altă sută şi în zorii zilei alta. Această apă 
privighiată este «de mare ajutor», dacâ se spală cinevă cu dânsa, -— 
pentru sănătatea trupului şi pentru adăpost împotriva răutăţii omeneşti. 

Tot în acest timp, prin alte părţi bucovinene, fereștile, uşile 
şi locurile de culcare se ung cu usturoiu, ca să nu se lipească de 
casă farmecele, căci dela Ovidenii încep şi fermecătoresele să vrăjească. 

Prin Oltenia, în această zi «se iea o crecuţă cu șapte prune şi 
câtevă alune şi se păstrează la un loc neumblat, căci sunt bune de 
friguri şi de alte koale, în cursul anului 3». 

Pretutindeni nu se muncește nimic. Prin Bucovina se spune 
câ «Vovidenia o ţin şi Turcii». 

Dela această zi şi până la Sf. Gheorghe, femeilor nu le mai 
este îngăduit să bată cămeșşile — rufele, la spălat — cu maiul, «pen- 
tru cei inecaţi, căci Maica Domnului nu-i poate scoate cu volocul 
ce-l face din fuiorul dela Bobotează; când bat femeile [cu maiu ], 
[cei înecaţi] mai în fund cad». 

Să nu se uite că bătutul cămașelor se face la apă curgătoare 
şi că în pomenitul răstimp de vreme este îndestul de frig, ca să 
poată femeia spălă rufele sale afară ! 

Tot dela Ovidenii, și tot prin unele părți din Bucovina, se 
crede că incepe iarna +. 


1. A se verifică în Povestea lumii de demult, p. 19 şi în indice- 
glosar : a se vedi. 

2. I. Otescu, op. cit., p. 55: Se deschide cerul «şi atunci se vădfru- 
museţile cerului numai de cei prea buni la Dumnezeu,—ciobanii cari nu 
au văzut ochi de femeie», 

3. Revista Tinerimea română, III, p. 449. Jos se însemnează: Obre- 
jenie (20 Noemvrie) ! 

4 Voronca, op. cit., p. 887—8, şi pentru părţi de mai sus. 


123 


Prin Oltenia se zite că dacă ninge în această zi, acesta este 
un semn că iarna va fi grea 1, 

Prin jud. Covurluiu se crede că dacă în această zi va fi senin, 
— soare — atunci vara va fi secetoasă ; de va fi nor şi linişte, peste 
an vor fi bolişti 2. Alţi oameni zic că «in seara de Ovidenii se noro- 
cește anul ce urmează: dacă pe cer vor fi stele, senin, frumos, anul 
vor fi rău, iar dacă va fi ninsoare, vâjgăraie, nu ger sec sau pro- 
moroacă, anul va fi bun»t. 

Despre făcutul și împărţitul covașei, vom pomeni când se va 
vorbi despre Andreiu de iarnă. 


III. Lumina de veci. 


Ziua de Ovidenii este însemnată şi aşteptată de gospodine mai 
ales ca să-şi poată da de pomană lumina de veci, lumânarea care nu 
se va stânge niciodată pe lumea cealaltă. 

Prin Bucovina se dau de pomană lumânări aprinse, căci «Ovi- 
denia este numa: pentru lumini», adăugându-se pe lângă dânsele 
colacei, apă +, şi câte odată încă şi alte lucruri «de ale gurii şi îm- 
brăcării, 5. | 

Prin jud. Tecuciu şi Tutova, lumina de veci poate să fie sau 
o lumânare albă de ceară sau de spermaţetă ë, sau o candelă cu unt- 
delemn, și numai în lipsă de acestea se duc la biserică spre a se 
aprinde sau spre a se împart} 7 lumânări de ceară galbenă. 

Mai ales au grijă Româncele spre a aprinde lumânări și a da 
de pomană pentru sufletul celor înecaţi, — deci morți «fără lumâ- 
nare» la căpătâiu, — morţi în întunerec, ca să-și aibă și dânşii pe 
lumea cealaltă calea luminată. Grija aceasta e o grijă creştinească, 
şi prin urmare cade nu numai în sarcina mamei, surorii, fiicei sau 
nevestei ori rudeniilor mai îndepărtate ale acelui mort fără lumâ- 
nare, ci și într'a tuturor gospodinelor creştine. Lumânările ce se 


T. Calendarul ilustrat pe 1910, la zi. 

2, Cred. Rom. din com. Ţuţeani, jud. Covurluiu, comunic. de d-l I, 
O. Zugravu, 

3. Cred. Rom. din com. Jorăşti, jud. Covurluiu, comunic. de Păr. I. C. 
Beldie. 

4. Voronca, op, cit., p. 887 şi 890. 

5. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 95. 

6. Pronunţie populară : spirmintăti. 

7. A se împărți, a se da de pomană. 


124 


aprind pentru aceşti morţi sunt în formă de toiaguri, ele se fac 
cât O statue de om, cât ușa casei sau cât ușa împărătească dela bi- 
serică şi apoi se învârtesc ca melcul. Dacă nu se isprăvesc de ars în 
ziua de Ovidenii, urmează a se aprinde și în alte sărbători, în timpul 
liturghiei. Alteori se dau de pomană cu o ulcică da apăl. 

Prin unele sate din jud. Tutova, cu 2 3 zile înainte de 
această sărbătoare, fiecare gospodină își cumpără lumânări de ceară 
sau de stearină şi oale de pământ, pe cari le dă de pomană pline 
cu apă sau cu braga, despre al cărui chip de pregătire vom vorbi 
mai încolo ?. 

Pomenile acestea se mai numesc şi moșii de Ovidenii, când, 
prin "Țara-Românească se fac şi prasnice pentru copii, — de buna 
sama că numai cu bucate de post. 

Prin jud. Muscel, în această zi «toţi acei cărora nu le trăesc 
copiii»? se roagă la Ovidenie, să le dăruească şi lor Dumnezeu copii 
şi să le trăească,—poate tocmai spre a aveă pe cine să lase în urmă, 
după răposare, cu grija luminii de veci. 


SF. ECATERINA. 


Ziua de 25 Noemvrie, Mucenica Ecaterina, se ţine prin jud. 
Muscel, și mai cu seamă de către femei, prin nelucru, sub numele 
de Sf. Ecaterina, Caterina sau Catalina + iar prin jud. Neamţ sub 
cel de Catrina 5. 

Prin Bucovina se crede că această sfântă a fost nebună; de 
aceea se postește, ca să apere pe cei ai gospodăriei de boli și nebuneala °. 

Prin jud. Neamţ, nu se lucrează în această zi, căci altfel sar 
primejdui casele prin foc. 





1. Culegere din Jud. Tutova.— Marian, Immormântarea, p. 33.—Vo- 
ronca, op. cit., p. 887. 
Dat. Rom. din com. Costeşti, împărt. de d-ra Maria I. Mircea, 
„R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 89. 
. Ibidem, p. 90. 
Comunic de d-l V. Ştirbu Vânători. 
Voronca, op. cit., p. 279; de sigur că e greşita datarea 24 Noemvrie. 
. Cred. Rom. din com. Vânători, jud. Neamţ. 


aaa 


ANDREIU-DE-IARNĂ. 
I. Sf. Andreiu. 


Cu privire la persoana Sfantului Andreiu, Sânt-Andreiu, An- 
dreiu-de-iarnă 1, Moş-Andreiu 2 sau Sf. Andrea :, aflăm următoarea 
povestire prin jud. Suceava : 

Sf. Andreiu a fost copilul unei femei, pe care mama sa, din 
cine ştie ce pricină, l-a pus într'o albiuţă și i-a dat drumul pe apă. 
O altă femeie l-a găsit plutind în această albiuţă, l-a luat, l-a dus 
acasă şi l-a crescut. 

Intrun rând această mamă vitregă îl pusese să păzească gră- 
dina plină cu popușoi, când tatăl său, sărind în grădină ca să-și 
vadă sămănăturile, a fost ochit de fiul săv, cu pușca, și astfel omorît 
pe loc. 

Văzându-și această faptă nelegiuită, Andreiu a plecat la un preot 
ca să se spovedească. Preotul, ascultându-i spovada, i-a spus că 
pentru o astfel de mare greșeală, nimic nu l-ar puteă curăţi de pă- 
cat, decât doar focul. 

— Eşti bun de aruncat în foc, fiule! 

Andreiu, auzind aceasta, a luat un ciomag și a dat una în 
cap preotului, pornind după aceasta să-și spună păcatele la alt preot, 
cu care sa întâmplat acelaș lucru. 

După aceasta, cel de trei ori ucigaş a mers la un călugăr. Că- 
lugărul, cum a auzit de aceste fapte grozave, l-a luat după sine, l-a 
dat prin înşelăciune într'o groapă de fântână, l-a încuiat acolo, iar 
cheia a asvârlit-o întrun râmnic, ca nimeni și niciodată să nu mai 
dea peste dânsa. 

Trecură după aceasta ani mulți, — o sută de ani, —când se 

1, Culegere din com. Tepu, jud. Tecuciu.—In unele părţi i se zice 
şi Andreiu-cap-de-tarnă. 


2, Prin unele părți din Ţara-Românească. 
3. Marian, Sărbătorile, I, p. 113. 


126 


întâmplă ca nişte pescari să pescuească'n râmnicul acela. Ei prind 
peşte mai mult și dintrînsul dădură o parte şi călugărului care în- 
chisese pe Andreiu în groapă. Călugărul taie peștele pentru mâncare 
şi în lăuntru găsește cheia dela groapă. Işi aduce aminte de acel 
ucigaș numit Andreiu și merge să vadă ce s'a îmiâmplat cu dânsul. 

In groapă, Andreiu eră tot viu. 

Călugărul s'a minunat malt de această întâmplare întâiu ; apoi 
l-a scos afară, i-a pus pe umeri o pereche de dăsagi plină cu bo- 
lovani, i-a dat cinci oi albe și cinci oi negre și i-a zis: 

— Mergi şi le paşte. Când cele cinci oi albe se vor face negre 
și cele cinci oi negre se vor înălbi, atunci să ştii că Dumnezeu ţi-a 
iertat păcatele tale. Până atunci însă, nu! 

Andreiu își iea oile și pleacă să le păzească. 

Mergând astfel pe drum, iată vede înaintea sa un om călare. 
Cum ajunge în dreptul lui, Andreiu îl oprește şi-l întreabă unde se 
duce. Acela eră un hoţ. Şi hoţul acesta îi răspunde lui Andreiu: 

— Mi duc înainte; am omorît trei sate și mai am unul. 

Auzind Andreiu aceste cuvinte, nu sa mai putut stăpâni; a 
luat deci ciomagul și l-a izbit pe hoţ în cap, lăsându-l mort pe loc. 
Dar după aceasta, când s'a uitat la oi, a văzut că cele albe se få- 
cuseră negre, iar cele negre se înălbiseră. 

In chipul acesta, vechile lui păcate fuseseră ispăşite ; iar Andreiu 
Sa facut sfânt 1. 

In veacul al XVIII, prin Moldova se auziau și alte povestiri cu 
privire la Sf. Andreiu care, umblând prin părţile noastre, pentru pro- 
povăduirea dreptei credinţe, ar fi fâcut,— după spusa unui călător 
rus,— o bisericuță în Şerbeşti sau 'Troianu din jud. Covurluiu?. 


II. Noaptea strigoilor. 


In credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de 
către Sf. Andreiu, 30 Noemvtie, ies sau umblă strigoii. 

Strigoii şi strigoaicele sunt duhuri de barbaţi sau femei moarte, 
cari în această noapte se întruchipează aievea şi ies din mormân- 
turi. Tot strigoi se mai chiamă și unii oameni sau femei vii, cari 


1. R. Marinescu în Şezătoarea, II, p. 163—4.—O variantă se publică 
chiar acum în Calendarul Revistei «Ion Creangă» pe 1914, p. 101—5. 
2. Etym. magn. rom, ad. voc. 


127 


au coada 1 și cari în această noapte îşi părăsesc culcuşurile lor, fârâ 
ca să aibă vreo ştiinţă despre aceasta, şi ies sau umblă pe afară. 
Prin unele părți se crede că aceşti strigoi ieau coasele şi limbile 





O întăţişare de meliţă rară, După cea văzută în com Goleșştii-Badii, jud Muscel. 


de meliță pe cari le găsesc pe-afară, prin curţile oamenilor și se duc 
pe hotare, unde se bat cu ele. De aceea, în această noapte, femeile 
mai ales au grijă ca asemenea lucruri să nu rămână pe afară ?. 


I. Cred. Rom. din com. Bălţăteşti, jud. Neamţ, comunic. de d-l I. 
Preutescu : «In noaptea de Sf. Andreiu umblă strigoii ; deci e bine ca în 
acea seară să întorci vasele de bucătărie cu gura în jos şi să ungi ţâţâna 
uşii cu usturoiu. Strigoii sunt acei ce au coadă..—A celor din com. Vâ- 
nători, jud. Neamţ, comunic de d-l V. Știrbu: Seara, spre Sf. Andrein, se 
fac cruci cu usturoiu pe la fereşti, uşi, şuri, ocoale, hambare, meliţoaie, ca 
să nu vie strigile, cari ieau limba dela meliţoaie şi se bat la kotare. S'au 
văzut lupte între strigoi de câtre unii săteni», 

2. Cred. Rom. din jud. Neamţ: Strigoii şi strigoaicele sunt un fel 
de oameni cari au coadă şi la Sf. Andreiu se ung cu un fel de unsori, ies 
pe hornă şi merg pe la crucile drumurilor unde se bat cu limbile me- 
liţei.—Cred. Rom. din jud. Covurluiu : «In noaptea spre Sf. Andreiu, toţi 
strigoii şi strigoaicele ies din morminte, încalecă pe meliţoaiele și meli- 
tele de bătut cânepă, ieau limba acestor meliţoaie şi meliţe în mâni, drept 
sabie şi se duc la hotare, unde se bat. A doua zi. ducându-se cinevă la 
hotare, găsește pietrile pline de sânge curs din cei răniţi.—Credinţă din 
jud. Suceava: «Catre ziua de Sf. Andreiu, toţi strigoii, şi cei morţi, şi cei 
vii, s'adună în crucile drumului și se bat cu limbele meliţcaielor, până la 
cântatul cocoşilor, când se duc cei morţi la casele lor, iar cei vii fug cari 
încotro, osteniţi, păliţi şi sgâriaţi, aşă că-i poate cunoaşte un om înţelept 
că ei au avut val în noaptea aceea și că-s strigoi (Etym. magn. rom. ad. 
voc.)—Voronca, op. cit., p. 594: Cu limbile dela meliţă se bat strigoaicele 
ca cu săbiile la Sf. Andreiu. 


128 


Prin unele sate din jud. Botoşani, oamenii strâng în această 
noapte meliţoaicele, aruncându-le prin locuri neştiute de alții, —fără 
numai ai casei pot şti locul, căci se tem ca să nu vină strigoii. 
După credinţele locale, strigoii vin în această noapte şi fură limba 
melițoaielor, după care se duc şi se baz între ei la hotarul întâiu, 
dacă-s mulţi, la hotarul al doilea, dacă-s mai puţini, ori la al treilea, 
dacă-s încă mai puţini 1. 

Prin alte părți se zice că strigoii fac hori pe la răspântiile 
drumurilor, unde joacă cu strășnicie, până la cântatul cocoșilor 3. 

Lupta această dintre aceste duhuri pare că are ca pricină o 
nelămurită neînțelegere între strigoii morţi și cei vii: 

«ln Moldova dăinuește credinţa că strigoii morţi ies din mor- 
minte la Sf. Andreiu, se întâlnesc la un loc cu strigoii vii, adică 
cu strigoii oameni și se bat cu cociorbele, până cântă cocoșii, — cei 
din urmă cunoscându-se a doua zi după sgârieturile ce le au pe 
faţă. Babele sau oamenii strigoi, înainte de a ieși din casă, pe horn, 
se ung pe tălpi cu untură 8. 

Adeseori strigoii trag şi clopotele pe la biserici î 

Când strigoii morţi nu au cu cine să se răsboească, se duc 
pe la casele oamenilor, unde cearcă să sugă sângele celor ce au ne- 
norocul să le cadă în mâni. Pentru ca să nu se poată apropiă de 
case, oamenii, e grija gospodinelor mai ales, mănâncă usturoiu 
În această seară, se ung pe corp tot cu usturoiu, sau numai pe 
frunte, în piept, în spate și pe la încheieturile trupului. La casă 
ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar puteă să intre sau să 
se uite în casă, fâcându-se semnul crucii, și tot astfel urmează și 
la ușă și hornă 5, pe unde deasemenea se crede că strigoii pot intră 
şi ieşi din casă. 


r. Dat. şi cred. Rom. din com. Vlăsinești, comunic. de d-i D. Gr. 
Furtună. 

2. Zanne, op. cit., IX, p. 267.— Etym. magn. rom., cred. din jud. Iaşi 
[cu toate că prin aceste părți nu se aude vorba Drăgaică]: Inspre Sf. 
Andreiu, strigoii şi strigoaicele se strâng cu toţii pe la răspintenea dru- 
murilor şi joacă drăgaica. 

3. Gr. Grigoriu-Rigo, Medicina I, p. 172. 

4. Şezătoarea I, 249. 

5. Gr. Grigoriu-Rigo, op. cit., I, p. 172: Oamenii se feresc de strigoi, 
făcând cruci cu usturoiu, pe la uși, ferestre şi toate încuietorile.— Voronca, 
op. cit. p. 548: Spre Sf. Andreiu se ung ferestrele cu usturoiu.—Şezătoarea, 
I, p. 126: Spre Sf. Andreiu umblă strigoii; ca să scăpi de ei, trcbue să 


129 
Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâiu prin funingină. 
Unii, tot spre acest scop, astupă băgeaga și cabla, — hornul. 
Aceste credinţe le aflăm în următorul descântec de plămădirea 
inimii, boală ce o capătă omul atunci când strigoiul intră pe undevă 
în casă; boala constă în sdrobirea oaselor, ș. a.: 


A plecat strigoaica Oasele-i sdrobi, 
Din casă în casă, Sângele-i sorbi. 
Din coş în coş Maica Precesta 
Şi-a găsit După strigoaică se luă. 
Toate casele 'ncuiate, — Maicelor, 
Toate uşile astupate, Impărăteselor, 
Numai la N. Să daţi lui N. (M-ei)inima la loc, 
Casa descuiată, Oasele la loc, 
Uşa destupată, Iar N. să rămâie curat, 
Coșul desfundat. Luminat, 
In casă cum intră, Ca steaua din cer, 
La N. alergă, Ca roua din câmp, 
Inima-i fură, Ca șorţul Maicei Precestat . 


«La noi acasă,—ne scrie d-l M. Lupescu,—în Spătărești, ţinutul 
Sucevei, se crede că strigoii, cari-s tot oameni, însă cu coadă, nu 
pot suferi mirosul de usturoiu. Înspre Sf. Andreiu se strâng ori în 
ţintirim ori în anumite locuri de prin păduri, prin case pustii ori 
pe ziduri ruinate și fac sfat; pe urmă se împrăștie după rele în 
lume. Adeseaori între ei se întâmplă bătălii și vin pe la case de 
ieau limbile dela melițuici, de se bat. Ca să nu se întâmple în gos- 
podării răutăţi din pricina strigoilor, mama ungeă cu usturoiu clampa 
ușii, scara, stâlpii hornului, câbneața, crucile dela ferești, boii și 
vacile la coarne, meliţoiul și meliţuica, cleştele, cociorva, lada și 
toporul, iar noi căsașii mâncam mujdeiu... şi ne feriă Dumnezeu de 


ungi casa pe la uşi şi ferestre cu usturoiu. — Şezăzoarea, I, p. 152: Spre 
Sf. Andreiu se fac cruci pe la ferești cu usturoiu, se ung coarnele vitelor 
şi mânâncă [oamenii] cu toţii usturoiu, de care miros fug strigoii.—Zanne, 
op. cit. 'IX, p. 267.—Voronca, op. cit., p. 548, pentru jud. Botoşani: Ustu- 
roiul e al lui Sf. Andreiu. De aceea se mânâncă atunci usturoiu, şi se ung 
uşile, ş. a. — Cred. Rom. din com. Larga, jud. Bacău, comunic. de d-l C. 
Gh. Bartolomei. — Cred. Rom. din Bucovina, comunic. de d-na Elena Vo- 
ronca : «Ele (strigoaicele cele vii) strică vacile, fac pe ursită la femei de 
le omoară ; mai ales spre Sf. Andreiu pot face multe, că Sfântul Andreiu 
le e tare de ajutor. De aceea nu-i bine ca oamenii să ştie când e Sf. 
Andreiu; preotul nu spune ziua ceea cu adevărat, căci ele or face multe rele». 

1. Culegere din com. Ruşca, jud. Fălciu, comunic. de d-l Popescu-Huşi. 


Pamfle, Sărbătorile de toamnă. 9 


130 


strigoi. În seara spre Sf. Andreiu, mi-aduc aminte că şi tata, şi 
mama, și slugile, şi noi cu toţii, băteam metane mai mult ca în 
alte sări». 

Prin jud. R. Sărat împotriva strigoilor $i străgilor, cari ies de 
prin morminte şi vin de pocesc pe oameni cu felurite boale, lu- 
crurile pomenite mai sus se ung cu 9 fire de usturoiu, mâncând 
în acelaș timp şi fiecare om din casă câte un fir, «că vor scăpă de 
pocitura strigoilor, cărora nu le place usturoiul şi cari, pentru a- 
ceasta, nu se pot apropiă de casa unui om» 1. 

Pe unde nu se ştie de strigoii vii sau cei întrupaţi, cari umblă 
în această noapte după răutăţi, lumea se teme de strigoii-duhuri 
sau de duhurile rele 2. 

Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să intre în casă, 
atunci caută să cheme afară pe cei din lăuntru. 

«Strigoiul vine şi strigă la fereastă : 

— Ai mâncat usturoiu ? 

Dacă omul răspunde, îl muţeşte, iar dacă tace, se duce în- 
treabă-și» 3 și cearcă pe la cei ce mau mâncat usturoiu. 

Dacă nici cu chipul acesta nu izbutește, cearcă ajutorul lucru- 
rilor din casă, ca să le deschidă ușa: vreun vas (oală, strachină) 
sau opaițul de pe horn. Pentru aceasta, toate lucrurile din casă tre- 
buesc intoarse în această noapte cu susul în jos. Câte odată opaițul 
se strică *. 


1. D. Lupaşcu, Medicina babelor, Bucureşti 1890, p. 171. 

2. Cred. Rom. din com. Hâlăngești-Zâicoiu, jud. Dolj, comunic, de 
d-l N. I. Dumitrașcu: In noaptea Sfântului Andreiu ies strigoii. E groază 
mare în sat de frica lor... Se ung uşile și ferestrele spre a nu se apropia 
duhurile vele de casă... 

3. Şezătoarea, I, p. 245. 

4. Dat. şi cred. Rom. din com. Hălângești-Zăicoiu, jud. Dolj, co- 
munic. de d-l N. I. Dumitrașcu: Se sparge opaițul (ciobul) şi se întorc 
vasele cu fundul în sus, ca nu cumvă venind strigoii, să ceară vasele ne- 
întoarse și sâ le deschida ușa, căci altfel intră strigoiul în casă şi e vai 
de aceea;—a celor din com. Catanele, jud. Dolj, comunic. de d-l Şt. St. 
Tuţescu : se zice din bătrâni că în ajunul lui Moş-Andreiu, ies strigoii şi 
ca să fie feriţi de acea boala (î), să întoarcă toţi vasele cu fundul în sus, 
şi atunci nu mai îndrăznesc în casă.—C,. D. Gheorghiu, op, cit. «Prin jud. 
laşi, înainte de a se înseră spre Sf. Andreiu, strică opaițul, căci exista 
credința că odată, oarecare întorcând toate celea din casă cu fundul în 
sus, a uitat de opaiţ și când colo, venind strigoiul şi cerând dela fiecare 
lucru în parte să-i deschida ușa, a ajuns și la el și atunci opaițul, nefiind 
şi el întors, s'a dus şi a deschis strigoiului». 


131 


Tot spre a feri de strigoi, este bine ca'n această seară nimeni 
să nu-şi măfure casa, să nu lepede gunoiul şi să nu-şi facă lăutaore 1. 

Am arătat că în afară de strigoi, în această noapte mai umblă 
după rele alte duhuri vătămătoare, printre cari se numără și dracii 
sub felurite înfâţişări, încât cu drept cuvânt Alecsandri, în Noaptea 
sfântului Andreiu, zice : 


Sgomot trist în câmp răsună, 
Vin strigoii, se adună, 
Părăsind a' lor secrii. 

Voi creştinelor popoare, 
Faceţi cruci mântuitoare, 
Căci e noaptea “grozitoare, 
Noaptea sfântului Andriiu ! 


lar mai departe : 

Iată-l, iată Satan vine, 
Răsbătâud prin verzi lumine, 
Pe-un fulger strălucitor. 
Umbre, stăfii despletite, 
Cucuveici, lele sburlite, 
Şi Rusalile pocite 
Il urmează ca un nor... 


Indemnând apoi: 


Voi cu suflete curate, 
Cu credinţi nestrămutate, 
Oameni buni, femei, copii, 
Voi creştinelor popoare, 
Faceţi eruci mânluitoare, 
Căci e noaptea *ngrozitoare, 
Noaptea sfântului Andriiu. 


Şi cu toate acestea, cei ce-s tari de fire, pot înfruntă această 
lume de duhuri. Mai mult chiar, pot trage unele foloase. Să se 
ducă, ne spune o credinţă din jud. Covurluiu, unul ca acela într'o 
răspântie de drum, să aşeze acolo pe chirostii un ceaun cu apă, 
să-i dea foc şi când va vedeă că apa a început să clocoteasca, să 
arunce în ceaun sau în cazan O mâță neagră, în care se întrupează 
diavolul. Indată ce mâţa va începe să fiarbă, omul cel tare de îngeri 
va vedeă cum împrejurul lui se vor adună dracii unul câte unul și 


I. Cred. Rom. din com. Hâlângești-Zâicoiu, jud. Dolj, comunic. de 
A-l N. I. Dumitraşcu. 


132 


vor începe să-l roage ca să stingă focul. Acel om să tacă și să a- 
ştepte până ce la urma urmelor va veni însuș Scaraoschi. Acela îl 
va rugă mai mult, va fâgădui multe de toate, și în chipul acesta 
lui i se poate cere ori și ce, căci dracul dracilor este silit să dea 1. 

Toate aceste credințe sunt ilustrate în popor prin felurite po- 
vestiri,— fireşte, numai simple întâmplări fatale sau viziuni. 

Iată, ca piidă, câtevă:: 

Un om se fâceă strigoiu după moarte, fiindcă dormise toată 
vieața afară în noaptea sfântului Andreiu. El venià la nevastă-sa 
acasă și sta până la cântători. Femeia, după sfatul unei babe, răs- 
punde într'o noapte la chemarea strigoiului : 

— Mă duc lå nunta lui trate-tău, că se însoară cu soră-ta, 

— Nu se poate! răspunse strigoiul. 

Iar femeia : 

— Nu se poate cei morți la cei vii, dar aceasta se poate. 

Şi pe loc strigoiul a crăpat. 

A doua povestire: 

Un om venià cu un tâăbultoc,—sac,— de făină dela moară. La 
nişte cruci de lemn, vede nişte chipuri jucând: 

— Dumnezeu să vă îmmulțească jocul, zise omul! 

— Dumnezeu să-ţi îmmulțească făină din sac, ziseră strigoii. 

Şi de atunci făina din sacul acelui nu s'a mai isprăvit, până 
când a spus taina aceasta și altor oameni. Atunci făina și-a pierdut 
vraja. 

A treia povestire: 

Un om aveă ca femeie o strigoaică ce purcese grea. Inspre 
Sf. Andreiu, femeia îi spuse barbatului său, să iea o limbă de me- 
liţoiu și să se ducă la crucile drumului să dea cu limba de 9 ori 
în pământ și să zică: «dau, dar nu taiu !». 

Omul se duse, dar zise: «dau și taiu». 

Când s'a intors acasă, găsi pe nevastă-sa tăiată. 

A patra povestire: 

O femeie moare în seara de către Sf. Andreiu. Bărbatul său 
o iea şi o mută pe laiţă. Atunci a văzut ieșindu-i o pară pe gură: 
para eră sufletul ei de strigoaică 2. 

In sfârşit, tot pentru ilustrarea acestor credințe, dim în cele 


I. Cred. Rom. din com. Vâriezi, comunic. de d-1 T, N. Vârlezeanu. 
2. Şezătoarea, Í, p. 248—9. 


133 





ce urmează a cincea povestire culeasă și scrisă în Moldova: «Sara 
lui Sf. Andreiu», care nu-i altcevă decât un vis plin de vedânii: 

«,.. Lângă un pod stricat eră o casă părăsită. Toader se vâri 
întrînsa, spre a se mai oploși de frigul ce-i intrase în oase, se aşeză 
pe niște paie; dinţii îi începură a clănţăni, genele i se prind una 
de alta şi deabiă mai puteă răsuflă. Peste puţin adormi greu. 

De odată Todirel, înspăimântat, sare din locul unde dormiă, 
drept în picioare, la huietul unor tropote ce le auzi; şi vede o 
roată mare de oameni în jurul lui, un huiet grozav și nişte glasuri 
miorlăitoare. Când iea sama mai bine, vede o bătălie mare împre- 
jurul lui, în care se scărmânau o mulţime de bărbaţi și de femei, 
cu capul ca de om, cu părul tot roșu, la trupuri goi, picioarele de 
cai şi [cu] cozi mari, [cari] se incolăciau împrejurul trupurilor lor. 
Fiecare aveă în mână câte o coadă de mătură, o cociorbă sau o 
fiigare, cu cari se băteau unii pe alţii, alungându-se, când afară, 
când în casă, când peste casă. 

— Pieriţi, dracilor!, strigă Toader speriat și voind a fugi 
de-acolo. 

— Stăi! strigară toate dihăriile acelea întrun glas; — ești în 
mâna noastră ! 

Şi de-odată îl apucară de subsiori şi începură a-l purtà în 
mijlocul bătăilor, şi-l aruncau mereu în sus și'n jos, când într'o 
parte, când într'alta. 

Apoi se ridicară cu toții spre cer, purtând și pe Toader prin 
înălțimea nourilor, iar în urma lui se zări o mare arșiţă de foc, 
în care se jucau felurite dihăniii, capre, porci, bursuci, lupi şi tot 
felul de fiare sălbatece. Apoi iarâş cu toţii se lăsară spre pământ şi 
se opriră la o moară părăsită, în care se auziă o hodorogeală grozavă. 
O masă mare eră întinsă în mijlocul șurii, iar pe ea un săcriu în 
care eră lungit un mort. Când intrară dihaniile și cu Toader, mortul 
începu a se înroși și a se mișcă, până ce sări în picioare. Și se 
începu o bătaie cruntă. 

Una câte una cădeau dihăniile celea de pumnii şi bușiturile 
ce le dădeă mortul, până la cea din urmă, care se păreă a fi că- 
pitanul lor și cu care mortul aveă să se lupte mai crunt; dar la 
urma urmei căzu şi căpitanul. După asta, mortul se apropiă şi de 
Toader și începu a-i zice blând: 

— Băiete, să nu ai nici o teamă, că eu nu suntstrigoiu, ci-s 
om ca şi tine. 


134 


Toader rămase mai mort decât morţii. 

— Nu te teme, adăugi iar mortul ; —și eu sunt unul ca şi tine, 
care eram să pic în ghiarele acestor strigoi; sunt om pământean şi 
în curând vom merge amândoi să ne vedem ţara şi casa; am fost 
şi eu adus aici ca și tine, așezat în cel săcriu în care m'ai văzut, de 
patru ani acuma, fâră să ştie nimenea de mine. In fiecare seară a 
Sfântului Andreiu mă treziam din somn şi eram nevoit să mă bat 
cu işti căpcăuni, cari voiau să-mi sugă tot sângele din mine; şi azi, 
fiindcă ai fost și tu aici, vederea ta m'a îmbărbătat și am înfrânt 
pe strigoi. Dar in curând are să vie o babă fărmăcătoare, care de 
te-ar află aici, te-ar face în mii de bucăți și ţi-ar fierbe oasele în- 
trun cazan cu smoală. Inchide dar uşa și stăi în colțul casei. 

Mortul luă o ulcică, o înturnă cu gura în jos şi o vâri în 
horn. 

Un țipăt groaznic se auzi în afară și un vălătuc mare începu 
a se izbi de toţi pereţii şi ușile; şi apoi intră in horn şi începi a 
se sbate în fundul ulcelei din vatră. 

— Costache, Costache! Dă-mi drumul în casă că nu ţi-oiu 
face nimica, bolborosi glasul care se înțelegeă că vine din ulcica pe 
care mortul o întorsese cu fundul în sus. 

— Ehe-hei, babă cloanță ! Fugi, fugi, că-ţi frig oasele, strigă 
Costache, vârind o frigare în horn. 

În vreme cât se munciă cu frigarea, deodată se auzi cântarea 
cocoșului. 

— Am scăpat, am scăpat, strigă Costache mortul, deschizând 
ușa și trăgând pe Toader afară. 

Trezindu-se din spaima ce-l cuprinsese, Toader se văză în 
ograda casei lui, împreună cu cel ce-l scăpase. 

— De-acu, cu ce te-aș puteă mulțămi, omule, zice Toader 
câtre tovarăşul lui; — că dela grea primejdie mai scăpat. 

-— Cu ce să mă mulțămești, cu alta, decât doar să-mi dai 
inima ta să sug trei picături de sânge, sâ-mi mai împrospătezi vieaţa, 
care eră cât pe ce să mă părăsească, dacă nu veniai tu să-mi stai 
in ajutor. i 

— Cum să-ţi dau să sugi inima mea? Atunci ești și tu strigoiu. 

— Strigoiu, nestrigoiu, mie-mi trebue trei picături de sânge 
din inima ta, zice Costache, și scoate o custură din brâu și dă 
să se râpeadă la Toader să-i sângere pieptul. 


135 


— A! săriţi, ajutor, strigă cât ce puri Toader, --- ajutor, că 
mă sfâşie strigoii !... f 

Și sări drept în mijlocul casei, şi deschise ochii mari, și văzu 
lumina zilei. 

Nevastă-sa alergă la dânsul, şi înspăimântată, îl întrebă: 

— Da ce este, Toadere, ce ţipi, ce ai pățit? 

— Strigoii îmi sug sângele! 

— Ce strigoi ? Visezi? Ai înnebunit, ori ce este? 

— Ce? Unde-i Costache? 

— Care Costache? N'avem pe aici pe nimeni Costache! 

— Mortul? 

— Ce mort? 

— Mortul care m'a scăpat de strigoii din moară... 

— Vino-ţi în fire, omule! Ai visat bazaconii. Te-ai culcat 
aseară de cu vreme şi se vede, unde am tot vorbit de strigoii ce 
umblă în spre Sfântul Andreiu, ţi sa nălucit... Dar nai grijă: am 
uns eu bine toate ferestrele şi uşile cu usturoiu şi am mâncat cu 
toţii în casă la mujdei de-ajuns... 

Toader își făcu cruce, se frecă iar bine peste ochi, înţelese c'a 
visat câte şi mai multe bazaconii, și zise femeii lui: 

— Noroc numai Cam uns peste tot locul cu usturoiu, c'alt= 
mintrelea tot nu scăpam noi teferi din mâna strigoilor» 1. 


III. Ziua lupului. 


Ziua Sfântului Andreiu se mai chiamă şi Ziua lupului sau Gădi- 
nețul schiop, serbându-se pretutideni cu nelucru, ca să nu strice lupii 
vilele şi mai ales oile şi caprel.?. Primejdia este însă, nu numai pentru 
vite, ci şi pentru Oamenii cari ar îndrăzni a plecă pe drumuri în 
în această zi, când porneşte şi lupăria 8. 

Vitele cari mugesc spre Sf. Andreiu, caii cari nechează şi pase- 
serile cari ţipă, vestesc lupul care se apropie de ograda omului. Deci, 
fiecare gospodar trebue să aibă grijă de. pază +4. 

Pentru ca să se apere ograda de lupi, se obişnueşte prin unele 
părți,— fie aceasta ca o măsură şi împotriva strigoilor, — să se ungă 


1. N. A. Bogdan, op. cit., p. 152—8. 

2. Etym, magn. rom., ad voc. — Candrea, Densuşianu, Speranţă, 
Graiul nostru, |, p. 271. 

3. Zanne, of. cit. IX, p. 267. 

4. Ibidem, p. 329. 


136 


țărașii dela poartă, drugii şi cercevelele ferestrelor precum și pragul 
ușilor cu usturoiu 2. 

Prin jud. Botoșani, în această noapte se ung cu usturoiu pe 
lângă lucrurile pomenite încă și fântânile. Alţi gospodari fac o cruce 
de ceara şi o lipesc la vite, însă numai la cele de parte bărbătească: 
boi, berbeci, și anume la cornul din dreapta 2. 

Prin Bucovina, cu o săptămână înainte de Sf. Andreiu, femeile 
se feresc de a toarce, «ca să nu toarcă lupii la casă» 3. Tot pentru 
ca lupii să nu vină, aproape pretutindeni în această zi nu se matura, 
nu se dă gunoiul afară, nu se rânzsc grajdurile, nu se piaptănă, nu 
fac sgârieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut €. 

Lupul, al cărui gât este ţeapăn5, în această zi capătă darul de 
a şi-l îndoi. Este sprinten, și prin urmare nimic nu i-ar scăpă 
dinaintea lui. De aici credinţa haţegană că în ziua de Sânt-Andreiu 
«îşi vede lupul coada». 

De casa al cărui stăpân și stăpână nu muncește în această zi, 
lupul nu se poite apropiă; de aici: «poţi să muncesc în orice zi, 
cât de mare, numai în această zi să sărbezi» €. Totuş, când soarta 
scrie altfel, primeidia nu se poate îndepărtă, căci peste cele hotărîte 
de Sf. Andreiu, nimeni nu poate trece. 

In această privință iată ce ne spune o povestire: 

Un vrăjitor sfătueşte pe un boier ca să nu iasă din casă în 
seara despre Sf. Andreiu, căci va fi mâncat de lupi, — și ar fi păcat 
ca nici oasele să nu-i rămâie, ca să fie măcar ele îmmormântate 
după toată rândueala creștinească. 

Boierul se înspăimântă când auzi această proorocire. De aceea 
îşi făcu o ladă de fier, se încuiă întrinsa și acolo petreci noaptea. 

A doua zi, intrând în odaia aceea o slugă, spre a vedea ce 
s'a întâmplat, a ridicat capacul lăzii. Atunci a văzut țișnind din lăuntru 
un lup. In ladă nu rămaseră decât oasele boierului 7. 


1. Cred. Rom. din com. Ţepu, jud. Tecuciu.— Candrea, Densuşianu, 
Speranţă, op. cit., p. 315, credinţa din jud. Covurluiu. 

2. Cred. Rom. din com. Vlăsinești, comunic. de d-i D., Furtună; — 
a celor din com. Larga, jud. Bacău, comunic. de d-i C. Gh. Vartolomei. 

3. Voronca, op. ctt., p. 1060. 

4. Cred. Rom. din com. Ţepu, jud. Tecuciu.—Şezătoarea, III. p. 150.— 
Candrea, Densuşianu, Speranţă, op. cit. |, p. 315. 

5. Pricina, vezi-o în T. Pamfile, Un tăciune şi un cărbune, povestea 
«Voda 'mpărat>. 

6. Cred. Rom. dinpom.Vânători, jud. Neamţ. comunic. de d-l V. Ştirbu. 

7. Cred. Rom. din com. Ţepu, jud. Tecuciu. 


137 


Prin jud. Neamţ se povesteşte că «un om s'a dus la moară în 
seara de Andreiu şi n'a venit când trebuiă. Plecând neamurile a 
treia zi ca să-l caute, l-au găsit mâncat de lupi. Din tot trupul lui 
nu rămăseseră decât picioarele dela genunchi în jos» 2. 

După acestea toate, credem nimerit să punem aici şi încheierile 
lui Haşdeu asupra acestei zile: 

In basmuri, după cum gresia simbolizează muntele, tot astfel 
şi pieplenele, care prin însăş forma sa, care ar închipui un şir de 
arbori, este un simbol al padurii. De aci, femeile zic că nu-i bine 
să se pieptene în această zi; tot astfel se feresc de a umblă cu 
pieptenele chiar, ca nu cumvă fiara de pădure, — lupul, să-i aducă 
vreun neajuns 2. 


IV. Vrăji şi farmece. 


In seara de către Sf. Andreiu fetele şi văduvele îşi fac «pe 
ursită», vrăjind de peţire, de dragoste, câutându-și de noroc, — sau 
făcând farmece de răutate, care trebue să se lipească de dușmani şi 


de casele lor. 


Ca vrăji de dragoste, pomenim următoarele : 
Prin Transilvania, com. Râpa-de-jos, se rostesc de nouă ori 


în şir următoarele şire: 


Descântecul dela mine, 

Leacul dela Dumnezeu. 

A plecat Inceputul 

Dela casa lui, 

Dela masa lui, 

Sănătos, 

Voios, 

Şi-a luat-o pe o cale, 

Pe cărare. 

Când a fost la miez de miez de 
[cale, 

L-a întâlnit, 

L-a întâmpinat 

Nouă urcoi, nouă urcoaie, 

Nouă moroi, nouă moroaie, 

Nouă strigoi, nouă strigoaie, 

Nouă diavoli, nouă diavoloaie, 


Nouă lei, nouă leoaie, 

Nouă pocitori, nouă pocitoare, 

Nouă ursitori, nouă ursitoare, 

Nouă făcători, nouă făcătoare, 

Nouă mârători, nouă mârătoare 

[(sic) $, 

Nouă mâncători, nouă mâncătoare, 

Nouă zâni, 

Dela nouă stâni, 

Nonă vânturi de vânt 

De pe pământ, 

Toate s'au strâns şi s'au adunat, 

Grozav l-au încurcat 

Şi în pat de moarte l-au lăsat. 

Sa stârnit Inceputul cu glas mare 
[până'm cer, 

Cu lacrimi lungi până'n pământ; 


1. Etym. magn. Rom., p. 1179 şi urm. 


2, Idem. 


3. Poate: mirători, cei ce se miră şi prin aceasta deoache, cum de 


altfel se întâlneşte şi mai jos. 


Nimeni în lume nu-l aude, 
Fără Maica Domnului 
Din poarta cerului. 
Ea din graiu așă a grăit: 
— Imceputule, ce plângi cu glas 
[mare până'n cer, 
Cu lacrimi lungi până'n pământ? 
— O Maica Domnului 
Din partea cerului, 
Cum n'ag plânge cu glas mare 
[pânä’n cer, 
Cu lacrămi lungi până'n pământ! 
Am plecat 
Dela casa mea, 
Dela masa mea, 
Sănătos, 
Voios, 
Când am fost la miez de miez de 
[cale. 
Mau întâlnit, 
Mau întâmpinat, 
Nouă urcoi, nouă urcoaie, 
Nouă moroi, nouă moroaie, 
Nouă strigoi, nouă strigoaie, 
Nouă draci, nouă drăcoaie, 
Nouă diavoli, nouă diavoloaie, 
Nouă lei, nouă leoaie, 
Nouă smei, nouă smeoaie, 
Nouă pocitori, nouă pocitoare, 
Nouă ursitori, nouă ursitoare, 
Nouă făcători, nouă făcătoare, 
Nouă mirători, nouă mirătoare, 
Nouă mâncători, nouă mâncătoare, 
Nouă zâni 
Dela nouă stâni, 
Nouă vânturi de vânt 
De pe pământ. 
Toate s'au strâns 
Şi s'au adunat, 
Grozav sau încurcat 
Şi în pat de moarte m'au lăsat. 


138 


—Nu gândi nimica, Inceput! 
Pe scară de aur m'oiu scobori, 
Poale albe oiu întinde, 

Pe tine te-oiu cuprinde, 

Cuţit de zână, 

Din teacă de zână, 

Cumpănă dreaptă oiu apucă, 
Şi bine ţi-oiu alege, 

Bine ţi-oiu culege. 

De-s urcoi, de-s nrcoaie, 
De-s moroi, de-s moroaie, 
De-s strigoi, de-s strigoaie, 
De-s draci, de-s drăcoaice, 
De-s diavoli, de-s diavoloaice, 
De-s lei, de-s leoaie, 

De-s smei, de-s smeoaie, 
De-s pocitori, de-s pocitoare, 
De-s ursitori, de-s ursitoare, 
De-s făcători, de-s făcătoare, 


De-s mirători, de-s mirătoare, 
De-s mâncători, de-s mâncătoare, 
De-s nouă zâni 


Dela nouă stâni, 

De-s nouă vânturi de vânt 
De pe pământ, 

Crăpe-le inima'n patru, 
Cum crapă păsatul. 
Pice-le cosiţele, 

Curgă-le ţâţele, 

Să piară, 

Să răspiară, 

Ca scuipatu'n cale, 

Ca roua de soare, 
Inceputul să rămâie curat, 
Luminat, 

Cum Dumnezeu l-a dat 

Şi Maica sfântă l-a lăsat. 
Sănătos, 

Voios 

Şi veselos !. 


Prin unele părţi, în această seară se adună la o casă mai mulți 
flăcăi şi fete. Pe o masă pun mai multe căciulii de ustaroiu, împrej- 
muite cu tămndie, smirnă şi câtevă lumânări dela Paști aprinse. Pun 


1. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 96—8. 


139 


apoi pe masă felurite mâncări cu plachie, meșniță, ghițimani, mălaiu 
şi pâne. Apoi se așează cu toții roată în jurul mesei, mânâncă, vor- 
besc și râd în toată voia bună, până către zorii zilei, când se despart. 
Fetele își impart între dânsele usturoiul; pe care îl duc a doua zi 
la biserică, spre a-l sfinţi preotul. Astfel sfinţit, usturoiul se pune 
pe policioară la icoane, fiind bun de fâcut «de dragoste» 1. 

Prin alte părţi la această adunare flăcăii aduc lăutari şi bău- 
tură. Pe strachina fiecăruia se pune câte o căpăţină de usturoiu, care 
este păzit spre a nu fi furat de strigoiu, — o babă anume orânduită 
pentru aceasta. Cu o parte din acest usturoiu păzit, se ung lucrurile 
pe cari le-am pomenit la capitolele precedente, iar o altă parte se 
păstrează peste an, fiind bună de leac. 

Dela această pază a usturoiului sa născut zicala: «parcă a 
păzit usturoiul», ce se dă celui ce se cunoaște că a petrecut o noapte 
fără somn ?. 

Prin unele părţi din jud. Tutova, paza usturoiului sa face in 
chipul următor : 

«Inspre Sf. Andreiu, într'o casă de gospodar se strâng 10--12 
fete, având fiecare fată câte o jemnă,—o pâne,—trei căciulii,—că- 
păţini—de usturoiu, un fir de busuioc, legate cu un găitan roșu și O 
sticlă cu rachiu, Lucrurile acestea se pun pe o masă întrun colț al 
casei şi se acoperă cu o broboadă roșie. Mai de mult, broboada 
aceasta se făceă în casă. Astăzi se cumpără din târg. Lângă lucruri, 
pe masă, stă un sfeșnic co lumânare aprinsă, care arde de cu seară 
și până în ziuă. Lângă masă,— una în dreapta şi una în stânga,— 
stau de strajă două babe, cari bagă bine de seamă ca să nu se fure 
din lucruri, ori să nu pună cinevă mâna pe ele. Ele stau acolo ne- 
clintite până dimineaţa. 

La datina aceasta, pe lângă fete, se strâng și flăcăi, mai ales 
cei ce trăesc bine cu fetele adunate. Fi tocmesc lăutari, cântă şi 
joacă cu toţii. 

La miezul nopţii, fetele pun masă flăcăilor. Lăutari cântă, glu- 
mele curg, ochii scânteiază între «cei ce trăesc bine», și apoi jocul 
iar începe. In ziuă iar se pune masă flăcailor, lăutarii cântă şi pe- 
trecerea își urmează firul. 

Când sa fâcut ziua bine, un flăcău iea într'o covată ori pe o 


I1. C. D. Gheorghiu, op. cit., p.98. 
2. Zanne, op. cit., IV, p. 167. 


140 


tablă mare toate lucrurile fetelor de pe masă (usturoiul, pânile și 
sticla cu rachiu), lăutarii ies afară, hora începe, flăcăii chiuie, iar 
flăcăul cu lucrurile din covată, coperită cu broboada roșie, joacă ustu- 
roiul în mijlocul horii. Isprăvindu-se hora, flăcăii și fetele intră în 
casă, fetele ieau lucrurile lor şi le împart la flăcăi. Pânea se mâ- 
nâncă, rachiul se bea, iar usturoiul se strânge de leac. 

Usturoiul acesta e tare bun la casă. Când vitele-s bolnave, li 
se dă mujdeiu în borș ori vin şi le trece. 

Dacă se fură din usturoiu, nu-i a bine; la casa acea nu-i 
«Doamne-ajută» şi fetei, din partea căreia i se pișcă (pron. pop.: 
Chiscă), — i se fură, — usturoiu, nu-i merge bine. 

Usturoiul păzit, primăvara se pune în pământ și-i bun de leac. 
Furatul usturoiului se face de unii din flăcăii ghiduși, ca să 
râdă ori să facă în ciuda vreunei fete. 

Adesea, la petreceri de acestea, se întâmplă bătălii. Pricinile 
sunt beţiile şi gelozia între fete şi flăcăi. 

Intr'un sat se pot face asemenea petreceri în 7, 9 ori 13 locuri 2. 

Tot prin jud. Tutova, pe alocuri se sfâtuesc câţivă flăcăi ce 
pun la cale petrecerea cu lăutari, şi hotărăsc partea de cheltueală ce 
trebue $°% aducă fiecare. Ei mai poftesc și câtevă fete. Fetele, în- 
ştiinţate din vreme, gătesc de-ale mâncării. Ele aşează o masă pe 
care pun bucatele gătite, iar de fiecare fată pun trei căpăţini de us- 
turoiu, un colac sau o felie de pâne, un pahar de vin şi o lumânare. 
O femeie mai bătrână păzeşte usturoiul spre a nu fură din el vreun 
flâcău. In vremea aceasta, fetele și flăcăii Joacă. Petrecerea ţine până 
în ziuă, când fiecare se împrăștie, fetele luând cu ele usturoiul pe 
care-l samănă. 

Din usturoiul sămănat, păstrează și pentru anul viitor la Andreiu. 
Ele au credinţa că usturoiul păzit în spre Sf. Andreiu e bun de 
purtat când omul pleacă la drum lung sau la negustorie 2. 

Prin |ud. Covurluiu, fetele mari,—astăzi şi cele mici,—cari se 
adună la casa uneia pentru facerea furiei de Andreiu, aduc apă cu 
gura. Pentru colacul de Andreiu aduc apă neincepută. La turtă se pun 
în aceeaș măsură apa, sarea şi făina, măsurându-se acestea cu o 
coajă de nucă. Fiecare fata își coace turta sa pe vatră şi apoi o må- 
nâncă, așteptând peste noapte voinicul care va veni să-i dea apă 


1. Dat. și Cred. Rom. din com. Zorleni, comunic de d-l M. Lupescu. 
2. Culegere de d-ra Maria I. Mircea, com. Costești. 


141 


pentru astâmpărarea setei ce-i pricinueşte turta,—în vis. Și acela îi 
este ursitorul 1, 

Colacul îl face din pâne dospită, punând în mijlocul lui câte 
un căţel de usturoiu. Dus acasă, colacul este așezat întrun loc căl- 
duros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul 
din mijlocul colacului, fata cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu 
răsare, fata se întristează și spune că va fi lipsită de noroc?. 

Prin alte părţi, fetele merg în această noapte la fântână, aprind 
acolo o lumânare dela Paști şi o afundă prin ajutorul ciuturei sau 
lumânăricii până când se luminează bine faţa apei. Când a ajuns 
lumânarea acolo, fata zice : 

Sfinte Andreiu, 
Scoate-i chipul în faţa apei, 
Ca în vis să-l visez, 
Ca aievea să-l văz! 

Atunci apa din fântână se turbură și fata îşi vede,—se spune, 
— chipul ursitului ei. 

Alte fete merg afară la gard şi pun mâna pe par. Dela acesta 
începe a numără nouă pari şi pe al nouălea îl leagă cu o strămă- 
tură roșie. A doua'zi dimineaţa, se duc şi văd cum este parul. Dacă 
este drept şi neted, cred că ursitorul, — viitorul bărbat, — le va fi 
tânăr, însă sarac. Dacă parul legat va aveă coaja groasă, ursitorul 
va fi bogat. Dacă parul va fi scurt şi noduros, viitorul bărbat va fi 
bătrân şi sarac. Dacă parul va aveă mai multe crăci, ursitorul va fi 
văduv, având şi copii. 

Alte fete se duc în această noapte la coteţul porcilor şi strigă rar : 

— Huideo amù, huideo la anul, huideo la alt an! 

Dacă porcii răspund printrun grohăit la una din aceste trei 
strigări, fetele vor şti când se vor mărită, adică: în grabă, peste un 
an sau mai târziu. Dacă porcii nu le răspund de loc, este semn că 
fetele mai au încă multă vreme «până le va veni ceasul »?. 

Alte fete vrăjesc cu oglinzile. Se pune o fată pe un scaun, 
având înaintea ei o oglindă, în spate altă, iar la dreapta şi la stânga, 
câte două sau patru lumânări. Dacă fetei i se arată cevă în oglindă, 
ea își va face unele socotinţe cu privire la viitorul ei. Astfel, de 


1. În multe părţi. Vezi şi Voronca, op. cit., p. 187. 

2, Dat. şi cred. Rom. din com. Vârlezi, comunic. de d-l I. N. Vârlezeanu. 

3. Dat, şi cred. Rom. din com. Vlăsineşti, jud. Dorohoiu, comunic. 
de d-l Al. Al. Leoatescu,. 


142 
pildă, dacă i se va păreă că vede un mort, va zice că bărbatul pe 
care-l va luă, va muri peste puţin timp dela căsătorie!. 

Alte fete fac în această noapte masă pe care pun bucate få- 
cute cu usturoiu păzit. Când fata se pune la masă, spre miezul 
noptii, bate în ușă și zice: 

Urs, ursitul meu, 


Care-i dat de Dumnezeu, 
Vin de stă cu noi la masă! 


Atunci ursitorul vine, răsărind ca din pământ și se pune la 
masă lângă fată de mânâncă și bea ca oricare, şi care adesea, ple- 
când, lasă câte un semn! 

Alte fete, voind să știe cari dintre dânsele se vor mărită mai 
întâiu, merg la fântână şi acolo, fiecare dintre ele iea apă cu gura, 
și astfel cu apa în gură se întoarnă la o casă. Pe drum se feresc de 
a râde sau de a vorbi, căci astfel apa aceea nu va fi bună pentru 
ceeace şi-au pus în gând să facă. Acasă, fiecare fată își moaie câte 
o turtă cu acea apă, în care pun şi usturoiu păzit înspre Sf. Andreiu, 
fireşte, păstrat din anul trecut. După ce le fac, turtele sunt așezate 
în faţa unui câne. Fata a cărei turtă va fi mâncată întâiu de câne, se 
crede că se va mărită înaintea tuturora. 

Alte fete, cari doresc să se ibovnicească cu anumiţi flăcăi, 
caută în această seară câte o sârmă de scripcă,—instrumentul ce se 
socoteşte că are puterea minunată de a îmmuiă sau potoli inima 
omului, — pe care o pun la gât, zicând de trei ori: 

— Cum îi învârtită sârmușoara asta, așă să se învârtească 
inima lui N. după mine! 

Alte fete vrăjesc în foc cu câte un răsteu furat dela casele unde 
bărbatul este însurat a doua oară, dar nu este cununat. 

Pentru a şti din ce parte vor veni peţitorii, alte fete ieau din 
casă câte nouă linguri, şi ieşind afară înainte de cântatul cocoșilor, 
se suie pe poarta ogrăzii unde ascultă : încotro vor cântă cocoşii în- 
tâiu, din partea aceea cred că le vor veni peţitorii 2, şi se înţelege, 
se pot gândi la cei ce sunt cu casele într'acea parte. 

Prin Bucovina, în unele părţi, fetele, ca să-și vadă ursi- 


1, Dat. și cred. Rom, din com, Vlăsinești, jud. Dorohoiu, comunic. 
de d-l Al, Al. Leontescu. 
2. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 99—100. 


143 


torul, pun sub căpătâiu înspre Sf. Andreiu, 41 de fire de grâu 
menindu-le în chipul următor : 
— Voi, 41 de fire de grâu, 

Eu voiu adormi 

Şi voiu hodini, 

Dar eu mă rog lui Dumnezeu, 

Să-mi trimită îngerul meu, 

Să-mi arăte pe ursitorul meu, 

Cel ce mi-i dat de Dumnezeu ! 

Peste noapte, cred fetele că-şi vor vedea ursitorul în vis arâ- 
tându-li-se 2. 

Alte fete, și tot prin aceste părți, samănă în această noapte, la 
trunchiul unde taie lemnele, cânepă pe care o grapă cu cămașa, ca 
să le vie ursitorul 2, 

Prin alte părţi se face de ursită în această seară cu 9 potcoave, 
9 fuse, 9 ace, 3 cuțile şi o coasă, toate înfierbântate în foc. După ce 
s'au înroşit, se scot afară, se sting în apă şi apoi se descântă 8. 

«Ursitele, pe la Sf. Andreiu umblă şi vin de cearcă fetele şi le 
întreabă prin somn : 

— Dormi? 

— Dorm şi nici prea, îi zici. 

— Vrai să te măriţi, că eu îţi trimit pe cutare şi pe cutare; 
dacă vrai, să-ţi alegi... Cap am, dar bani n'am, — răspunde ursita. 

Atunci să răspunzi: 

— Na-ţi brâul meu, să-l pui în capul tău. 

Dar dacă vrai pe cinevă, îi spui anume în capul cui să pună» £. 

Tot prin Bucovina, fetele fac în această seară bapucele de câl- 
țişori, pe cari apoi le aprind. Dacă cenuşa unui astfel de hapucel se 
suie în sus, atunci se crede că fata care l-a fâcut şi l-a aprins, se 
va mărită în acel an. Dacă însă cenușa rămâne jos, se zice că acea 
fată mai are de aşteptat 5. 

Prin Basarabia, unele fete umblă cu picioarele goale. Aceea 
care se va înţepă, se va mărită mai curând; aceea care va călcă peste 
o surceă uscată, va aveă un bărbat bătrân €. 


1. Vorohca, op. cit., p. 133. 

2. Ibidem, p. 575. 

3. Ibidem, p. 580. 

4. Ibidem, p. 780, 

5. Dat. și cred. Rom. din com. Straja, comunic. de d-l D. Dan. 
6. Z. Arbore, Basarabia în secolul XIX, p. 174. 


144 


Prin unele părţi din jud. Botoșani, unele fete fură crupe, — 
urlueală, — dela o vecină, le fierbe şi seara iese afară cu strachina 
de urlueală și apoi bate de trei ori cu lingura în drugul porţii. 
După ce mânâncă trei linguri şi bate astfel de nouă ori, ascultă. 
Dincotro va auzi întâiu lătrat de câne, dintr'acolo îi vor veni peţitorii 1, 

Unele din aceste datine le întâlnim înfăptuindu-se și în seara 
de către Sf. Vasile. 

In afară de aceste vrăji de dragoste sau în legătură cu dra- 
gostea, se mai fac şi vrăji pentru a află partea, norocul sau norocirea. 

Astfel, prin unele locuri, se măsoară bine nouă ceșcuţe de apă, 
după care se toarnă toate într'o strachină aşezată sub icoană. Acolo se 
lasă strachina toată noaptea, şi a doua zi se măsoară din nou apa 
din strachină. De va fi mai multă cât s'a pus, «măcar cu o pică- 
tură», acest fapt arată că respectivul om are noroc. Dacă va fi mai 
puţină, lucrul acela arată nenoroc ?. 

Prin unele părţi din jud. Muscel, «în seara Sfântului Andreiu, 
toți ai casei, şi în deosebi fetele mari și băieţii, seamănă grâu în 
câte o strachină sau glastră cu pământ. Aceluia îi va merge mai 
bine, va fi mai sănătos și mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai 
bine şi o creşte mai frumos» 8, 

Prin jud. Olt grâul se pune în apă curată şi dacă răsare, se 
zice că acel ce l-a pus va aveă noroc. Tot în acest scop se pun în 
apă și rămuri cu muguri, cari se aşteaptă ca să dea frunze și flori. 

Toate aceste datini înşirate până aici nu aduc prin practicarea 
lor, și nici nu ţintesc să aducă vreun rău cuivă. Vrăjile nu caută 
să pricinuească vătămare, cum doresc fărmăcătoresele prin farmecele 
lor, prin cari unele fac iar altele desfac, adică fac răul ori desfac 
binele altora. 

Cele dintâi, după ce descântă apa, o aruncă în calea duşmanei, 
ca să calce într'insa și să se îmbolnăvească. Cea ce desface, iea cele 
9 fuse, 9 ace, 9 potcoave, 3 cuțite și o coasă, pe cari le-am po- 
menit şi la vrăji, le înfierbântă în foc şi le stâng în apă. Din apă 
bea de trei ori şi apoi se scaldă cu dânsa. Acul şi-l infige, — de 


1. Dat. și cred. Rom. din com. Hânţești, jud. Dorohoiu, comunic. de 
d-l N. V. Hânţescu. 

2, Şezătoarea, |, p. 128. 

3. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 90. 

4. Cred. Rom dip Slatina și vecinătate, comunic. de d-l C. Georgescu- 
Munteanu, stud. 


145 


sigur că foarte puţin,— în piept, cu vârful în sus, iară pe celelalte 
lucruri doarme trei zile 2. 

Unele dușmance și vrăjitoare ieau mana vacilor în această 
noapte. Sunt chiar și strigoaice cari fac acest lucru. Pentru a-și feri 
vacile de aceste neajunsuri, gospodinele, tot în această noapte, în- 
cunjură vacile cum încunjură soarele pământul, presărând sămânță de 
mac împrejurul lor. 

Prin alte părţi şi tot în acest scop, femeile descântă sare şi o 
îngroapă sub pragul «stânilor de vite»; apoi a doua”zi o scot și o 
dau vitelor ca s'o lingă, ca să fie scutite de farmecele vrăjitoarelor 2. 


V. Umplutul covaşei. 


In ziua de Ovidenii, precum am pomenit, dar mai ales la 
Andreiu de iarnă, femeile umplu, adică fac covașa, în chipul ur- 
mător : 

Se ieau două câtimi deopotrivă, una de făină de popuşciu 
cernută prin sâta cea deasă şi alta de făină de grâu, se pun întrun 
vas, se amestecă bine și amestecul acesta se opăreşte cu apă clo- 
cotită. După ce se face subţire, ca să curgă dintro sticlă, punând-o 
acolo, se mestecă iarăș bine, se acopere și se lasă astfel cam două 
ceasuri. În acest timp se pune apă pe foc ca să se încălzească puţin 
şi se toarnă peste aluatul subţire care se pune într'o putină mes- 
tecându-se iarăș până ce se face subţire ca terciul sau cirul de 
mămăligă. Putinica nu se umple până sus, ci se lasă cam șase 
palme deşeartă, căci amestecul acesta fierbând, — fermentând, — «ar 
da afară». Putina se așează la un loc călduţ unde stă până a doua zi. 

Amestecul acesta, — covașa, — se iea a doua zi din putină şi 
se pune întrun ceaun mare care se așează pe un foc potrivit, ca 
să mai fiarbă şi să se mai îngroaşe. În timpul fierberii, să se mestece 
neîncetat, căci ceaunul se arde repede pe fund şi astfel covaşa se 
afumă. 

Gustul acestei covașe este dulce-acriu, sămănând puţin cu cel 
al bragei. 

Covașa se împarte prin vecini, cu strachina sau oala, care se 


1. Voronca, op. cit, p. 580. 
2. Zanne, op. cit. IX, p. 267. 


Pamfile, Sărbătorile de toamnă, 10 


146 


aduce acasă. Pomana aceasta se face pentru ca vacile să fie lăptoase, 
iar laptele să fie smântânos 2. 

Prin unele părți din jud. Tutova, covaşa se chiamă bragă şi 
se pregăteşte în chipul următor: se iea făină de popuşoiu, se opâ- 
rește ca pentru mălaiu, se coc două mălaie, iar alte două se lasă 
necoapte. Mălaiele coapte se lasă să se răcească şi apoi se frământă 
într'o putină, unde se toarnă şi cele crude, mestecându-se bine, 
Amestecul acesta se opăreşte cu apă clocotită, se mestecă din nou 
şi se pune la un loc cald, având grija de a pune şi cârevă felii de 
lămâie. A doua zi e bună de bäut 2. 

Prin unele părţi din jud. Covurluiu, se crede că fiecare om 
este dator să mânânce covașă, în această zi, pentru ca să fie ferit de 
strigoi ?. 


VI. Datine și credinţe mărunte. 


In afară de credinţele poporului român legate de sărbătoarea 
aceasta, arătate până aici, trebue să mai pomenim următoarele 
datine şi credințe mai mărunte. 

Sf. Andreiu se serbează prin unele părți din Oltenia şi pentru 
a fi lumea ferită de unele boli, printre cari cea mai grozavă este 
ciuma. 

Cine lucrează în această zi și în ajunul ei, înţepând mai ales 
cu acul sau cu sula, se îmbolnăveşte îndată €. 

Cine toarce, capătă o hueală de cap, un sfârâit ca acel al 
fusului *. 


1. Culegere din com. Bârlad, suburbia Munteni. — I. A. Zanne, op. 
cit. IX, p. 267. 

2. Dat. Rom. din Costești, împărt. de d-ra Maria I. Mircea, 

3. Dat. şi cred. Rom. din com. Vârlezi, comunic. de d-l I. N. Vär- 
lezeanu. 

4 Cred. Rom. din com. Boureni, jud. Dolj, comunic. de d-l N. I, 
Dumitrașcu. 

5. Voronca, op. cit., p. 578: In ziua de Sf. Andreiu... «sa ascuns 
și a cusut pe picior un colţun, Dar l-a cusut bine (în zilelele de Dumi- 
nică și sărbători, daca coși cevă, coși ușor, ca să nu ţie pe mai mult, 
sa ai numai pe atunci) și a căpătat un junghiu în picior. A trebuit să se 
puie în pat, şi a stat trei luni; i se facuse la talpă un buboius. Altcinevă 
«a lucrat la gherghef spre Sf. Andreiu și tot anul i-a huit capul».— 1bidern. 
pP. 1069: Spre Sf. Andreiu, sara, nu se toarce, căci stă Sf. Andreiu în colţ 
și face sfr! sfr! cu fusul. Şi tot anul n'ai spor la tors. 


147 


Sf. Andreiu se mai serbează şi pentru faptul că el este înce- 
putul celor 72 Vineri, în cari nu trebue să se muncească nimic 
până a doua zi. Unii mânâncă înspre seară o bucăţică de pâne și 
beau puţină apă, ia rămăşiţa zilei o păzesc în post și în rugăciune. 
De obiceiu aceasta se urmează în nădejdea împlinirii unei dorinţe, 
pe care omul şi-o pune în gând, cum ar fi însuratul, măritişul, 
scaparea de boală, ş. a. 1. ; 

In această zi, de teama feluritelor pagube, nimeni nu dă în 
dar ori în împrumut cu desăvârşire nimic din casă ori din gospo- 
darie. Numai prin jud. Muscel aflăm că Sf. Andreiu este «sărbătoare 
cu prasnic» 2 şi, prin urmare, o zi când se pot da bucate de pomană. 

Prin unele părţi din Oltenia, în ziua de Sf. Andreiu copiii 
taie vergelele din pomii roditori, precum suut merii, perii, cireșii, 
prunii, ş. a., le pun întrun borcan de apă, aproape de căldură, ca 
să îmmugurească şi să înflorească până la Sf. Vasile, când, cu ele, 
ca sorcove, îşi ver sorcovi părinţii şi neamuriţe ?. 

Prin jud. Muscel se crede că «la Sf. Andreiu, creşte ziua cât 
bobul de meiu» +. 3 

Tot pe acolo, în noaptea Sfântului Andreiu se observă luna, ca 
şi la Sf. Dumitru. Dacă luna va fi plină şi cerul senin, se zice că 
iarna va fi moinoasă. Dacă luna va fi plină şi dacă cerul va fi întu- 
necat, dacă va ninge sau va plouă, peste iarnă vor fi zăpezi mari 
şi grele 5. 

Dela această zi înainte şi până la Crăciun, prin unele părţi din 
Basarabia, gospodinele nu lucrează cu nici un chip la răsboiu, ţe- 
sând pânza ; de asemeni nu torc, de frică să nu se supere Maica 
Domnului pe dânsele 6. ` 

In sfârşit, prin unele părţi, Sf. Andreiu se socoteşte ca început 
de iarnă, pentru care lucru i se şi zice Andreiu-de-iarnă ?. 


I. Cele 12 Vineri sunt; I-a înaintea lui Sf. Andreiu; 2-a înainte de 
Craciun; 3-a la Stratenii; 4-a la 40 de sfinţi; 5-a de Blagoviştenie ; 6-a la 
Duminica mare; 7-a la Sâmzănii, 8-a la Sf. Petru; 9-a la Schimbarea la 
fața; Io-a la Sânta Măria; 11-a la Tăierea capului și 12-a la Ziua Crucii, 

2. R.-Codin, Mihalache, op. ctt., p. 90. 

3. Etym. magn. rom. 

4. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 90. 

5. Ibidem, 

6. Z. C. Arbore, Basarabia în secolul XIX, p. 173. 

7. Cred. Rom. din com. Țepu, jud. Tecucuciu. 


SF. NAUM. 


La 1 Decemvrie1, poporul român de prin unele părți serbează 
pe «Sf. Naum cel învăţat». În această zi părinţii cari ştiu puţină 
carte își pun copii la învăţătură pentru ca să se facă destepț °. 


I. Luna lui Decemwrie se mai numește și Dechemvre, Andrea, In- 
drea, Undrea, Luna lui Sf. Andreiu. Ningău sau Neios, luna când cade 
neaua sau zăpada. Aromânii îl numesc, Ndreilu (Marian, Sărbătorile, |, p. 983. 

O zicala arată că: 

In Undreă 
Iarna-i grea, 


iar un cântec muscelean, împărtășit de d-l D. Mihalache, com. Goleștii- 
Badii, ne spune : 





Frunză verde matostat, Verde ca primăvară, 
Dela Jii până 'n Bănat, Co veni Vinerea mare, 
Codrul mi s'a lăudat Te-i păli, codre, pe poale; 
Ca-şi ţine frunza iarnă Şi-o veni luna Undrea, 
Verde ca primăvară. Toată frunza ţi-o cădeă, 
Codre, nu te lăudă Crivaţul te-o desbrăcă, 
Că ţii frunza şi iarnă Pâcat de hăinuţa ta! 

La acestea se adaug și următoarele şiruri date ca populare şi cari 

se aud prin jud. Vâlcea: 

Dechemvrie cel cu barbă sbârlită, Ziua-i mică și rece, 
Lată şi albă, No simţi de curând ce trece. 
Co fire cruntă, sperioasă, Dar în pungă, cui p'ajungă 
Co cătare nemiloasă, I se pare foarte lungă, 
El ziua de sus cerne, Umbla cu inima seacă, 
Ninge și pământul aşterne, Cântă, de urît să-i treacă; 
Face pe leneş să plângă Ca nu e mai grea boală 
Şi la pieptu-i săse strângă. Decât când e punga goală. 


(Mat. folk., p. 1196). 


Sau acestea : 


Dechembrie N’are 
Sau Undrea Demâncare, 
Care'nţeapă și zileşte, Ca n'a strâns în vară. 
De sărac nu se'ngrijeșle, Numai aţa mămăligii 
Vai de biet Român, săracu, O are în fundul pungii. 


Tremură până-l iea dracu! (Albina, TII, p. 871). 


ZILELE BUBATULUI. 
I. Imbărburatul. 


Prin Bubat, Zilele Bubatului, Sărbătoarea vărsatului 1, B irbura, 
Bărvura, Byrboasele 2, Sărbătoarea bubelor ? sau Savele Bubatului +, po- 
porul român din Oltenia, Muntenia şi se pare că şi din unele părți 
ale Moldovei 5, întelege zilele de 4 și ş Decemvrie; prin alte părți 
Bubatul ţine trei zile: 3, 4 şi ş Decemvrie, iar prin altele numai 
în zilele de 4, 5 și 6 Decemvrie7. Bubatul se serbează de câtre 
femei mai ales spre a-şi feri copiii de bubat sau vărsat. Se mai 
crede că bubatul loveşte şi pe oamenii mari cari ar îndrăzni să lu- 
creze în aceste două sau trei zile?. 

Prin unele părţi se spune anumit că în aceste zile nu trebue 
sa se țese, să se năvăgească sau să se coase, ca să nu iasă omului 
vărsatul «năvădit, țepos ori des ca ițele», De asemeni femeile se fe- 
resc ca să opărească rufele, pentru «ca să nu li se opărească vär- 
satul» pe ele și să rămână astfel ciupite sau «mâncate de vârsat» 10, 
Femeile cari coasă, se primejduesc ca să le ieasă vărsatul veninat 11, 





i, Albina, V, p. 455. 

2, Etym. magn. rom., p. 2517. 

3. Dictionarul limbii române, Tom. I, partea I, p. 66r. 

4. Culegere din jud, Vâlcea, împărt. de d-l G. Fira. 

5. Culegere din jud. Tecuciu ; denumirea însă de Bubat n'am aflat-o, 
— cele două zile numindu-se deosebit: Sf. Vârvara şi Sf. Sava. 

6. Cred. Rom. din com. Gorunești, jud. Vâlcea, împart. de d-lC. M. 
Popescu. 

7. Cred. Rom. din com. Voiceşti, jud. Vâlcea, împărt. ded-lG. Fira. 
— Etym. magn. rom., p. 2517: Sf. Varvara se serbează la 4 Decemvrie, 
urmată de Sf. Sava... 

8. G. Grigoriu-Rigo, op, cit. |, p. 181. 

9. 'Tuţescu şi Danilescu, Monogr. com. Catanele, p. 128. «Bubatul 
sau Varsatul este o boală ce vine dela Dumnezeu. In zilele Bubatului nu 
se lucrează, căci astfel bubatul umple pe cel ce începe un lucru». 

10. Patriciu, Slaviu, Braşoave, p. 190. 

11. Albina, V, p. 455. 


150 


In afară de această sărbare, părinţii au grijă să-și apere copiii 
ca să nu mânânce în aceste zile porumb copt, căci întâmplându-li- 
se să le iasă bubatul, acesta va fi mare cât boabele de porumb. Tot 
astfel se feresc să-i lase să mânânce fasole ori seminţe de dovleac ; 
despre aceste din urmă se crede că vărsatul ce-ar lovi pe cei ce 
le-ar mâncă, va fi lat ca semânța dovleacului t. 

Prin aceste părți, mamele obişnuesc să-și îmbărbureze copiii, 
mânjindu-i sau ungându-i pe față cu mizre?, cu apă în care sa topit 
zahăr, cu zeamă de dulceaţă, sau în lipsă cu dovleac copt, ca să fie 
feriţi copiii cu totul de bubat, ori dacă sar întâmplă să se îmbol- 
văvească, bubatul să fie dulce ca mierea, zaharul ori dovleacul 3, 

Prin jud. Olt, inainte de a se unge faţa copiilor cu dulceaţă 
sau miere, se spală cu apă în care s'a spălat o icoană, cu credinţă 
că faţa copiilor se va face curată ca icoana și vor fi feriţi copiii de 
orice urițenie a feţei 4. 

Prin jud. Buzău îmbărburatul, «barbura sau borboasele», se fac 
în.ziva de 4 Decemvrie în chipul următor: «fiecare femeie însem- 
nează pe faţa copiilor chipul crucii cu degetul arătător muiat în 
miere sau zahăr disolvat... Pe de altă parte, nu se dă copiilor de 
mâncare mere, pere, prune, nuci, cartofi, gulii sau bob, pentru ca 
să nu iasă vărsatul mare ca aceste poame» $. 

Dovleacul care se coace pentru a sluji la îmbărburare, nu se 
coace în spuză, ca să nu iasă vărsatul des ca spuza 6. 


I. Țuţescu, Danielescu, op. cit., p. 128.—Patricin, Slaviu, of. cit., p. 
19o: «In aceste zile poporul se fereşte ca de foc și nu lasă copiii să mâ- 
nânce boabe de fasole, porumb fiert ori alte feluri de „boabe, având cre- 
dința că de vor mâncă orice soiu de boabe, o să le iasă pe corp vărsa- 
tul ca boabele.—R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 90: «In aceste zile nu se 
mânâncă fasole, că se fasuleşte vărsatul ; nu se mânâncă boabe coapte, câ 
se coace vărsatulu.— Pe alocuri totuş pare îngăduit mâncarea boabelor 
fierte, căci numai astfel bubatul ce va ieşi, va fi moale (Şezătoarea, II, p. 23). 

2. Dat şi cred. Rom. din com. Truşeşti, jud. Botoşani, împart. de 
d-l C. Atanasiu: In ziua de Varvara se îmbărburează copiii, ca să fie fe- 
riți de friguri. i 

3. Dat. şi cred. Rom. din com. Boureni, jud. Dolj, comunic. de d-l 
N. I. Dumitraşcu. 

4. Dat. şi cred. Rom. din orașul Slatina, împărt. de d-l C. Georgescu- 
Munteanu. 

5. Etym. Magn. Rom., p. 2517. — Vezi şi Conferinţe populare, Buc. 
1913, p. 90. 

6. R.-Codin, Mihalache, op, ciz., p. 90. 


151 


Unele femei nu ung toată faţa copiilor, ci numai îi fmbrezeaza 
în frunte, în obraz şi în bărbie; alte femei îmbărburează în frunte, 
în obraz, în barbă, pe piept, pe dosul şi pe faţa palmelor şi în alte 
părţi, rostind cuvintele : 

— Cruce prin cruce să iasă |, 

Prin jud. R.-Sărat, împotriva vărsatului se descântă chiar, cu 
caline 2. Prin jud. Prahova, cu călinele se îmbărburează ?. 

Imbărburatul apără împotriva frigurilor de Barbură, după cum 
se crede prin jud. Vlaşca t, sau împotriva frigurior, după cum am 
pomenit cu privire la jud. Botoşani. 

Tot pentru paza copiilor, prin unele părţi se fac turte cu nucă 
pisată, unsă pe deasupra cu miere sor’ cu apă zaharită. Ele se 
chiamă turtele Barburii 5. Uneori se fac numai două turte, dintre 
cari una, unsă cu miere sau cu dulceaţă, se dă de pomană la copii, 
iar cealaltă se pune în streșina casei. Lângă casă se mai pune şi o 
cofă cu apă, cu credință că atunci când va trece vărsatul pe lânga 
acea casă şi se va abate pe la dânsa, să mânânce din turta pusă la 
streşină, să bea apă din cofă şi să plece mai departe, la altă casă 7. 

Turta sau azima care se dă de pomană, trebue să fie calda, 
ca şi vărsatul să fie cald, moale şi dulce 8. 

Prin unele părți din Oltenia se dau trei turte de pomană. 
Ele trebue să fie crude °. In jud. Vâlcea, în fiecare zi de Bubat, — 
4, 5» 6 Decemvrie,—se fac câte trei turte de pâne, se ung cu miere 
sau, în lipsă, cu zahăr topit şi se dau la copii de pomană împreună 
cu fasuni, — boabe nefierte puse pe o farfurie, — și câte un fuior de 
cânepă, : 

Când se dă întâia turtiță, se zice: | 

— Să fie bubatului ălui mare: să fie bun ca pânea şi dulce 
ca mierea ! 

La a doua turtiță se zice: 


I. R. Codin, Mihalache, op. cit, p. 90. 

2. Candrea, Densușianu, Speranţă, op. cit. I, p.272. — C. Rădulescu, 
Codin, O samă de cuvinte, p. 41. 

3. Etym. Magn. Rom., p. 2517. 

4. Candrea, Densușianu, Speranța, op. cit. I, p. 158. 

5. Sor, sau. 

6.'Candrea, Densuşianu, Speranţă, op. cît. I, p. 158. 

7. G. Crigoriu-Rigo, op. cit. |, p. 181. 

8. Albina, V, p. 455. 

9. Calendar ilustrat pe 1910, la zi. 


152 


— Să fie bubatului ălui mijlociu: să fie bun ca pânea și dulce 
ca mierea ! 

Iar la a treia, se încheie: 

— Să fie bubatului ălui mic: să fe bun ca pânea și dulce 
ca mierea! 

În sfârșit, prin jud. Botoșani, mamele cari au copii ce mau 
zăcut de vărsat, îi feresc în aceestă zi de a mâncă fructe uscate? 

Povestirea despre nenorocirea întămplată unei femei, care a 
făcut altfel decum se arată mai sus, nu lipsește: 

«Eră o femeie, Rada, — se spune prin unele sate din jud. 
Muscel,—pe care a cărat-o păcatul de a lucrat în aceste două zile. 
Și odată a pus-o boala jos, că Sfântulețul nu doarme. In vipia boalei 
ea aiură și i se păreă că Sf. Sava și cu Barbura şed la fereastră și-i 
cer sufletul. Şi, ci-că, pân” a închis ochii de veci, ea tot a aiurat 
vorbind într'una : 


Sfântu Sava, Barbură, 
Eu sunt Rada bărbată!8, 


II. Sărbătoarea grâului, 


Aici pomenim, după d-l T. Filipescu, următoarea datină prac- 
ticată prin unele sate de coloniști români din Bosnia: 

«La Sf. Barbara se fierbe de dimineaţă grâu, porumb și fasole 
întro oală și se duc la râu ca acolo să le arunce babele în apă. 
Fetele și feciorii se spală, când ajung la pârâu, cu apă şi incing acolo 
hora, până când babele varsă grâul fiert (sârb. vatița sau svareno 
Žito) în apă şi cântă: 


Dobro jutro vodice studenice. Bună dimineaţa, apă rece, 

Donjela sam vam malo senice; V'am adus puțin grâu, 

Za onu pticu Bogomolicu, Pentru paserea care roagă pe 
(Dumnezeu, 

Koja Boga moli, da nam Žito rodi, Care roagă pe Dumnezeu, să ro- 
(dească grâul, 

Da bude klas ko popov pas, Să fie spicul ca brâul preotului 

A snop kolik pop. Și snopu? ca preotul £. 


1. Dat. și cred. Rom. din com. Trușești, împărt. de d-l C. Atanasiu. 
2. Dat. Rom din com. Truşești, împărt. de acelaș. 

3. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 91. 

4. Coloniile române din Bosnia, Bucureşti 1906, p. 135—6. 


153 


III. Vârvara. 


Sărbătoarea dela 4 Decemvrie, închinată Sfintei mucenice 
Barbara, se numeşte în popor Vârvăra, Varvara, Bàrbara 1, Bàr- 
bura ?, şi numai pe la oraşe Sf. Barbara, sau Săn-Vărvara, cum îi 
zic Românii din Munţii apuseni ai Transilvaniei 3, 

Această sărbătoare este foarte mult păzită de femei, mai ales 
în Bucovina şi Moldova; «ea este mai mare peste bube» €. 

Despre Sf. Varvara pomenim următoarele povestiri : 

Prin Bucovina se spune că eră odata un împărat, care se se- 
meţiă aşă de mult, încât se socotiă alături cu Dumnezeu. Aveă nişte 
ochi împăratul acesta așă de pociţi, că numai dacă îi ridică asupra 
oOştirilor dușmane, eră deajuns ca să le nimicească cu totul. 

Acest împărat aveă o fată pe care o chemă Varvara. De fru- 
moasă ce eră, impăratul o ţineă pururi închisă într'o odaie, în care 
lumina zilei nu veniă decât pe o ferestruică. Pe acolo a pătruns 
un ostaș la dânsa și a învățat-o rugăciunile legii creștine, nouă pe 
atunci. 

Intro zi, tatăl ei o aude închinându-se lui Dumnezeu și-i 
zise cu asprime : 

— Cum de îndrăznești a te închină lui Dumnezeu, când știi 
prea bine că eu sunt Dumnezeul mare? 

Şi fata îi răspunse: 

— Aceasta nu este adevărat. Dumneata nu eşti decât un rob 
neînsemnat a lui Dumnezeu care te ţine întocmai cum ţine pe 
toată lumea, 

Auzind-o grâind astfel, împăratul cel crud a închis-o și a 
inceput so muncească; dar oricât de greu i-ar fi fost întunericul şi 
chinul unde tatăl său o aruncase, razele soarelui tot pătrundeau 
până la dânsa și o mângâiau. 

Intrun rând, Varvara a scăpat şi a luat-o la fugă, văzând că 
oștirea tatălui său o urmăreşte; ajungând la poalele unui deal și 
temându-se de păgâni, sa rugat lui Dumnezeu ca să-i desfacă dealul 
sânul său şi în chipul acesta să fie scutită de chinurile la cari urmă 
să fie osândită de părintele ei. 


1. Împărt. de d-l [. Preutescu, com. Bălţăteșşti, jud. Neamţ. 
2. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 90. 

3. Frâncu, Candrea, op. cit., p. 105. 

4. Culegere din jud. Tutova şi Tecuciu. 


154 


Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, dealul s'a despicat pentru 
ca să-i facă loc, dar un cioban a văzut minunea aceasta şi a spus 
catanelor. Catanele au săpat dealul cu hârlețele și au dat peste fe- 
cioară. Dumnezeu însă, când a fost aproape de-a pune dușmanii 
mâna pe dânsa, a tras-o la cer prin curcubeu. 

In cer, Sf. Varvara se află şi acum cu trupul, zic unii, ca 
mireasă a lui [sus Hristos, iar alții spun că e mireasă soarelui. Pe 
părinţii săi Dumnezeu i-a zărit în fundul pământului, aşă cum 
erau îmbrăcaţi 1. 

Alţii spun că chipul Sfintei Varvara este steaua care se vede 
lângă lună 2. 

A doua povestire care se aude, ca și cea de mai sus, tot prin 
Bucovina, sună precum urmează : 

«Un om își făceă mămâăliga dintro dimerlie de făină și de-abiă 
se sătură cu ea. Dumnezeu a văzut asta și a trimis pe Sf. Varvara 
să-i deie saţ. Ea a mers și l-a găsit făcând mămăligă. 

— Dă-mi și mie o bucăţică să mânânc, a zis St. Varvara. 

— Dacă n'am de unde, zise omul. 

— Da acolo în sac ce-i? 

— Acolo-i numai o demerlie de făină şi-mi trebue mie. 

— Dă-mi măcar un pumnişor. 

După ce i-a dat, ea sa dus deoparte să-şi facă mămâliguță. 
A răsturnat-o, și-l îmbie și pe dânsul să mânânce, dar omul nu 
voiă. Cu mare greu s'a pus la masă și atunci s'a trezit sătul. 

— Da oare ce să fie asta, că m'am săturat numai cu o făra- 
mitură?  Altădată mâncam o mămăligă de o demerlie şi tot nu-mi 
ajungeă. 

— Pentrucă n'aveai sat, zice Sf. Varvara, — și de aceea m'a 
trimes Dumnezeu pe mine ca să-ți dau saţ. 

Ea a dat la om saţ, că până atunci nu aveă; și de atunci se 
dă de pomană» $. 

Sf. Varvara este «ajutorul femeii», care pune mâna de sprijin 
la nașterile grele, la boli şi la orice primejdii. De aceea, unele femei 
şi fete, cari sunt grăbite după măritat, dau la această sărbătoare l- 
turghie la biserică, postesc și dau de pomană +. 


i. Voronca, op. cit., p. 1244. 
2. Ibidem, p. 1142, 

3. Ibidem, p. 216. 

4. Ibadem, p. 278—9. 


155 


«Pretutindeni Românca, de îndată ce se simte grogsă, duce la 
biserică liturghie și lumânări, se pune sub patronajul vreunui sfânt, 
mai cu seamă Sf. Varvara sau Maica Domnului, îi arde candela, 
şi în fiecare seară se închină mai cu credinţă și mai cu inimă sme- 
rită, rugând ușurare. Cele mai multe, de cum se simţesc însărcinate, 
se măsoară pe pântece de jur împrejur; pe măsura aceea potrivesc 
feştila şi fac lumânare groasă ca de două degete, punând-o să ardă 
la Maica Domnului sau la Sf. Varvara. Şi aşă în fiecare lună fac 
câte o lumânare pe măsură, pe care o duc la biserică; unele fac 
lumânăre pe măsură, la trei, la şase şi la nouă luni, iar de mare 
putere !, atunci bine e să dea măcar în luna a noua, ca Dumnezeu 
să ştie cugetu-i bun, s'o ierte, să-i primească darul şi să-i trimită 
ușurare» 2. 

Prin unele părţi se crede că Sf. Varvara curmă chinurile grele 
ale morţii 3. , 

Prin Bucovina, ea se ţine și pentru furturi +. 

Una din acele trei stele cari stau lângă lună deapururi, se zice 
că-i Sf. Varvară. Cu tovarășele sale, Sf. Varvara păzeşte luna de 
„nlihârț care caută so mânânce, pricinuind astfel întunecimile. 
Aceste stele, pe lângă această slujbă, ajutoră lunii să meargă pe cer?. 

Pe alocuri, se pune în această “zi apă în oale și în acestea se 
așează rămuri de măr, vişin şi alţi pomi, unde se lasă până la 
Florii. Dacă aceste rămurele înfloresc până atunci, este semn că anul 
va fi mănos; dacă nu vor înflori, este semn că anul va fi secetos €. 

Prin Bucovina se spune că dacă Sf. Varvara cade intro Marţi, 
atunci Crăciunul şi Sf. Gheorghe vor cădeă tot Marţia 7. 

«La Macedo-Români.—zice Hasdeu,—nu există forma Barbura, 
ci numai cea grecească. Prin etimologia poporană dela varvar, această 
a căpătat acolo un caracter de răutate, pe care nu-l are de loc la 


1, Adică n'are înlesnire, mijloace, cu ce să-și facă lumânarea, 

2, E. Sevastos, Naşterea (lucrare neisprăvită), p. 101. 

3. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 100—1 : Sf. Varvara e sărbătoare cu 
primejdii pentru femeile îngreunate ori pentru moarte năprasnică ; asemeni 
cui trage mult a moarte și nu poate muri, să-i cetească acaftistul sfintei 
şi se va ușură. 

4. Voronca, op. cit., p. 741. 

5. Ibid., p. 1142. 

6. I, A. Zanne, op. cit., IX, p. 307. 

7. Ceeace numai pentru Crăciun e adevărat: această sărbătoare 
cade în aceeaș zi ca și Sf. Varvara. 


156 


Daco-Romani : ea omoară femeile cari lucrează în ziua ei şi pe cari 
apoi Sf. Sava,— printr'o altă etimologie poporană,— le însăvovează, 
iar Sf. Neculai lengroapă. De aci locuţiunea: «Varvara u'nvărvără, 
Sava u'nvsăvănă, şai Nicola u'ngrupă» 1. 


IV. Sava. 


Sf. Sava, care se prăznuește la ș Decemvrie, se numește a- 
proape pretutindeni Sava. ` 

Prin Muscel se crede că Sava e o femeie sfântă care a zăcut 
de vărsa! şi care, din pricina vărsatului care i-a ieşit intrun ochiu, 
e chioară. Această credință — firește — e în legătură cu bubatul, 

Prin jud. Prahvoa, pentru vindecarea lingoarei sau t;fosului, se 
ieau În această zi 2 trei Jumănări de ceară curată și «se pun în cre- 
dință» la o icoană a Sfântului Sava ori a altui sfânt, unde se lasă 
cât ţine slujba. «Pe urmă se opresc şi se leagă în casă și unde e 
cinevă bolnav de strigă aiurea, înnebunește, strigă a lingoare, se 
duce și cere apă şi aprinde o lumânare întâiu, și pe urmă, dela 
această lumânare se aprind și celelalte două lumânări. Și din fiecare 
să se pice trei picături, de se fac cu totul nouă picături. Pe urmă 
se dă bolnavului să înghiţă de trei ori apă şi apoi să se spele, iar 
picăturile de ceară din apă se pun sub perina de culcare» 3. 


1. Etym. magn. rom., p. 2517—8. 

2. Materialuri folkloristice, p. 70o: «Se iea trei lumânări și'n ziua 
de Sf. Sava, ¡dela care mai sunt] trei zile pânä’n Sf. Neculai» (sic). 

3. Voronca, op. cit., p. 1142. 


SF. NECULAIU. 
I. Sf. Neculaiu. 


Sfântul Neculaiu (Nicolai, Nicolae, şi cărturerește: Nicolae) se 
mai numește prin unele părţi din Transilvania şi Sân-Nicoară sau 
Sd-Micoară 1. 

Prin Bucovina se crede că Sf. Nicolai este al doilea sfânt 
fâcut de Dumnezeu 2, câ stă alături de Părintele ceresc 8 în stânga 
Lui, şi că în noaptea de către Sf. Vasile, Dumnezeu și cu Sf. Ne- 
culaiu stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când 
cerurile se deschid de trei ori. 

Sf. Neculaiu orândueşte soarele; cu privire la acest rost în- 
semnat, iată ce scrie d-l G. Coșbuc, spijinindu-se pe credinţele po- 
porului nostru : 

«Soarele e pus de Dumnezeu să lumineze pământul, dar el, în- 
grozit de răutăţile câte le vede pe pământ şi sătul de acelaș drum 
veșnic, într'una vrea să fugă și să scape de vederea pământului. Așă 
cum umblă el de-a curmezișul peste pământ, dela răsărit spre sfinţit, 
tot îşi schimbă drumul și fuge cu răsărirea, când spre miazi=zi, 
când spre miază-noapte, că, 'doară-doară va puteă ajunge odată să 
facă sfârşit pământului și el să stea să se odihnească pe cer și să 
nu mai aibă de încunjurat pământul. Iar sfârșitul pământului va fi 
atunci când soarele va ajunge să răsară dela sfinţit și să sfinţească 
la răsărit, adică tocmai întors de cum e astăzi. 

Dar Dumnezeu nu voeşte lucrul acesta și de aceea a pus străjer 
la miazâ-noapte pe Sân-Nicoară şi la miază-zi pe Sân-Toader, ca să 
ție calea soarelui și să-l abată din cale. 

Şi ci-că primăvara ajunge soarele în fuga lui pe la Sân-Toader 


1. Albina, I, p. 419. — Marian, Sărbătorile, I, p. 117. 
2. Voronca, op. cit, p. IL, 

3. Ibidem, p. 1238. 

4. Ibidem, p. 128. 


158 


şi atunci iea cu el nouă babe rele şi aduce ploi şi ninsori şi prăpă- 
denii de vreme rea, că doară—doară va scăpă nevăzut de Sân-Toader 
pe o vreme ca aceea. Şi mai-mai să-l scape Sân-Toader, căci soarele 
apucă să fugă înainte; dar atunci Sân-Toader, cu nouă cai are să 
se jea după soare și-l fugăreşte, îl aleargă să-l prindă. Și fuge după 
soare treisprezece săptămâni, și abiă îl ajunge colo departe-departe 
spre miază-zi. Şi cum îl ajunge, îl şi întoarce dela miază-zi spre 
răsărit, 

Și se întoarce soarele şi merge, merge spre răsărit, dar când 
ajunge la locul lui cel orânduit de Dumnezeu, nu se astâmpără ci 
fuge inainte spre miază-noapte, că doară va puteă fugi pe de cea- 
laltă parte. Şi atunci îi iese în cale Sân-Nicoară şi-l prinde, și-l 
trimite îndărăt. Și soarele iarâş face ce a făcut, şi tot aşă o pate 
într'una cu Sân-Toader și cu Sân-Nicoară. 

Dar odată şi odată tot o să scape el de păzitorii lui; dacă nu 
de Sân-Toader, dar de Sân-Nicoară to: o să scape, că Sân-Toadere 
tânăr şi are cai, dar Sân-Nicoară ware cai şi e bătrân» 1. 

Ziua dată de Dumnezeu în stăpânire este Joia ?, 

Cu privire la acest sfârit, poporul nostru cunoaște următoarele 
povestiri : 

Întâia se aude prin Bucovina și se apropie de cea a Arhan- 
ghelului Mihail, cel ce a scos zapisu! din mânile Necuratului, și 
sună precum urmează: 

«Dumnezeu a făcut contract cu Nifărtache, ca cei vii să fie ai 
lui Dumnezeu și cei morţi ai lui Nifârtache. Dar văzând Dumnezeu 
că e rău, a trimis pe Sf. Neculai să întrebe cine poate luă con- 
tractul acela dela el. Sf. Neculai a stat treizeci de ani la poarta ia- 
dului. [l vede Nifârtache și trimite pe un drăcuşor la dânsul, să-l 
întrebe ce vrea. Când a ajuns drăcușorul departe, Sf. Neculai l-a 
făcut praf. 

— Ei, da mânios e, zice Nifârtache; — ian du-te tu, dară să 
nu te apropii de el, a zis altui drac. 


1, De bună seamă că e o greşeala în redactare. Nu Sf. Neculaiu 
aține calea soarelui la miază-noapte, ci Sf. Toader. Sf. Neculaiu stă la 
mieză-zi, deoarece pe la 6 Decemvrie, soarele răsare de către miază-zi, 
iar dela această zi, după credința poporului, soarele, alungat de Sfântul 
Neculai, înce pe să răsară tot mai spre miază-noapte, până pe la Sf. Toader, 
care îl opreşte şi-l alungă spre miază-zi, 

2. Voronca, op. cit., p. 261. 


159 


Acesta l-a îâtrebat de departe și Sf. Neculai i-a spus. Atunci 
Nifârtache i-a răspuns : 

— Numai acel ce se va naşte din Duh sfânt va puteă să-l iea. 

Dumnezeu a trimis duhul său de s'a născut Domnul Hristos. 

Când a fost Domnul Hristos de treizeci de ani, a mers şi l-a 
luat şi de atunci au rămas oamenii să fie judecaţi după păcatele lor» 1. 

A doua povestire se aude în jud. Suceava și are următorul 
cuprins : 

«A fost odată ca nici o dată, că dacă mar fi fost, nu Sar 
povesti. 

Ci-că eră odată un om sărac, lipit pământului. In bordeiul lui 
fâcut în pământ şi rău coperit, nu eră decât o laiță goală și îngustă, 
un cuptor spart, în cate când şi când ardeă câte un tăciune de 
foc, prin fundul căruia şoarecii jucau tananica, și întrun cuiu de 
lemn deasupra unei fereşti mici și cârpite cu hârtie în loc de gea- 
muri, în perete, eră acăţată o icoană veche mâncată de cari, afumată 
şi cu boielile şterse, la care se închină creştinul dimineaţa şi seara : 
iconița aceasta purtà chipul lui Sf. Nicolae. 

Nevoieș ca vai de capul lui, singur pe lume, căci femeia şi 
cei doi copii îi muriseră de holeră, omanașul nostru ajunsese la 
aman ; maveă măcar nici cu ce să-și ţie zilele, ba maveă chiar nici 
ce să mânânce, Lihnit de foame, cu maţele chiorăind, bolnav de vå- 
tămătură şi de care adesea suferiă, ghebos și cu mânile băgate în 
brâu, se trase până la crâșmă, ca să roage pe crâșmar să-i împru- 
mute câtevă parale, făgăduindu-i că-i va lucră pentru ele, sau când 
se va închipui, le va da cinstit înapoi. Crâşmarul însă nu-i dete 
nici un ban; ba chiar nici de-ale gurii nu-i dete nimic, măcar că 
vedeă că pentru ea voiă creştinul să se îndatoreze ; el, nici una, nici 
două, îl înteți la muncă, căci bogatul nu crede celui sărac. Bietul 
om ar fi muncit el, că doar nu eră crescut în divan de puf, şi cu 
munca trăise și pân” atunci, însă nu găsiă la nimeni de lucru, ştia, 
ca iarna, când omul risipeşte ce-a strâns toată vara. 

Amărit până în suflet, mai flămând decum eră, se întoarse 
înapoi la bordieșul lui, blăstămându-și zilele şi ceasul în care l-a făcut 
maică-sa. 

Da el să se culce, — aş! Haina de foame nu-l lăsă de loc în 
pace ; trebuiă — vorba celuia — «să dea deadreptul, nu ca cu să- 
săcia, să poţi încunjură satul». Fel şi formă se gândeşte el ce-i de 


1. Voronca, op. ctt., p. 37. 


160 


făcut. Incotro se întorceă, încotro se abăteă cu gândul, tot de să- 
răcie și de goliciune dădeă; să moară de foame, ca pițigoiul de 
ciudă, îi mai rămăsese sărmanului om! 

Cum pe gânduri eră dus, ce să facă şi ce să dreagă ca să se 
puie la cale cu dușmanul ce-l scoteă din casă, vede în cuiu icoana 
la care se închină. Fără multă chibzueală, pune mâna pe ea, o şterge 
de colb, face câtevă cruci, o sărută, își iea sumanul în spate și su- 
flând din pumni — căci uitasem să vă spun că eră iarnă, — iese pe 
uşă cu gândul ca să se ducă la crâșmar și să puie icoană zălog 
pentru cevă de-ale gurii. 

Crâşmarul, de odată se mai codiă, dar văzând că bietul om e 
la aman, scoase din tejgheă o pâne uscată ca lemnul, şi o dete 
omului pentru icoană cu învoeală cu peste vreo săptămână să-și 
scoată zălogul. 

Omul, luând pânea, o înghiţi 'n câtevă înghiţituri, trase duşcă 
apoi o ulcică de apă spre a o îndesă pe gât, și după ce făcu câtecă 
cruci mulțămită Cerului câ-şi mai astâmpărase puţin sicreata de 
foame, ieşi şi se duse acasă, căci amurpise bine. A doua zi disde- 
dimineaţă apucă în lume ca să se våre la sâmbrie unde va găsi, lă- 
sând bordeiul în ştirea Domnului. 

Crâşmarul din sat aveă o sumedenie de băieţi răi și obraznici, 
de ocàrau pe om. Intro zi, satanele, fâră ştirea crâșmarului, se vå- 
riră în tejgheă, unde obicinuit el ţineă zăloagele de prin sat, lăsate 
pentru băutură, şi văzând icoana Sfântului Neculai, — o scândurice 
netedă şi bună de jucat, o luară de unde eră pusă, îi acăţară un 
proțţap de aţă şi o târâiau prin casă, puind pe ea jucăriile lor și 
trăgându-le cu sania. 

Tocmai atunci întră și crâşmarul cu un drumeţ ce se abătuse 
pe acolo ca să bea un pahar de rachiu, căci eră ostepit de cale și 
lihnit de foame. 

Pe când drumeţul îmbucă din merindele ce aveă cu el, trăgeă 
cu coada ochiului şi la copii cum se jucau, şi văzând că săniuţa 
lor e o icoană, nu-l râbdă inima şi zise crâșmarului : 

— Bine, măi creştine, de ce lași băieţii să-și facă râs de o 
icoană ? Deşi-i afumată, veche și roasă de cari, dă! tot icoană este, 
că doar nu degeaba a stat în biserică 40 de zile șia sfinţit-o popa! 

— MA, dracilor, de ce v'aţi apucat? răcni crâșmarul la copii. 
Fa Palaghie | de ce pustia nu bagi de samă de ce sau apucat 
satanele ? 


161 


Femeia răspunse că fusese învăluită cu treabă, că n'a luat 
sama cu ce se jucau ei şi că a fost bucuroasă că se joacă ei în de 
ei, fără să-i mai huească în cap. 

— De unde o ai?, zise drumeţul, care-și pusen gând so 
cumpere dela crâșmar și să scoată din locul batjocoritor un lucru 
sfânt,—că de ar fi a dumitale, ai pune-o în rând cu celelalte. 

— Dela un rău de câne de-aici din sat. A pus-o acum vreo 
patru săptămâni zălog pentro pâne, că-l luă naiba de foame, și s'a 
dus dracului și n'a mai venit să-şi scoată odorul. 

— Şi cât ceri pe ea, să mi-o dai mie; că dacă și-a pus el 
icoana zălog pentro pâne, nu purtà grijă, că nu mai vine să şi-o scoata, 

— Dă-mi un pvișor! şi naţi-o! 

Drumeţul plăti puișorul, luă icoana, o şterse bine de glod, 
căci eră toată plină, cum o târâiseră băieţii pe jos şi după ce plăti 
şi băutura, ieși și se duse. 

El eră tânăr și frumos, voinic şi dârz. Munciă ca slugă la un 
negustor dintrun sat şi eră om cinstit și slugă credincioasă, cum 
nu prea găseşti azi. 

Cum ajunse acasă la stăpân, puse icoana întrun cuiu, dea- 
supra patului unde dormiă el, fără a mai povesti cevă despre ea, 
și-şi câută de lucru. 

Trecuseră săptămâni dela cele povestite, şi'ntro zi vine la ne- 
gustorul unde ședeă băieţanul un moşneag ogârjit şi bătrân ca 
lumea. El se rugă de negustor să-l primească și pe dânsul la casa 
lui, că-i iarnă, și n'are unde să se oploşească ; pentru binele ista, se 
îndatorește să-i facă orice treabă, după puterile lui; de sâmbrie, nici 
vorbă nu fu. i i 

Negustorul, se vede, erà om milos, căci primì pe moşneag 
printre casnicii lui. Mâncarea tot aveă să i-o plătească moşneagul cu 
munca, că deși eră alb ca varul, dar eră roş şi voinic, — voinicie, 
se înțelege, ca la oameni bătrâni, 

Dela venirea moșneagului, dugheana negustorului gemeă de 
lume. Cu moșneagul parcă venise și.norocul negustorului. Muşteriii 
nu-și dădeau rând. Unul ieșiă, trei-patru intrau. 

Vindeă şi negustorul, şi femeia, și băieţanul și tot nu mai 
puteau dovedi; ba câte odată şi moşneagul le venià în ajutor, căci 
mușşteriii curgeau. 


I. 15 parale. 


Pamfile, Sărbătorile de toamnă. Lui 


162 


Intro săptămână, negustorul rămase fâră marfă. Piperul, lulelele, 
ciubucele, mărgelele, covrigii, roșcovele... și tot ce aveă mai de 
samă negustorul, nu mai rămaseră, dugheana eră mai goală de 
marfă. Trebuiă numai decât să plece cinevă după alta. Cum muş- 
teriii curgeau la dugheana lui, îi trebuiă lucru mai bun, marfă mai 
scumpă, mai de preţ. 

Pe cine să trimită? Băietanul eră el vrednic, nu-i vorbă, dar 
tot nu se făceă lucrul ca atunci când e stăpânul. 

Să se ducă el, nu puteă, că mai fâceă și alte negustorii de 
unde nu puteă lipsi. Ce eră de făcut? Marfă trebuiă să aibă, că 
altfel pierdeă mușteriii. 

Sfătuindu-se într'o seară cu femeia, îşi luară de samă să tri- 
mită tot pe băietan; cu el însă să meargă și moșneagul, fiind om 
bătrân și cu glagori 'n cap. 

Pregătiţi de drum cu cară și cu bani de-ajuns, moșneagul și 
flăcăul porniră după marfă. Peste trei zile ajunseră întrun târg de- 
părtat. Aici se răpăd după marfă, dar negăsind pe gustul lor, fiind 
rea şi scumpă, pornesc înainte. După vreo câtevă zile, — că atunci 
nu mergeai iute ca azi cu carul de foc, ajung în alt Oraş. Nici aici 
nu dau de marfă cum căutau ei. 

Se hotărăsc atunci să treacă'n altă ţară. De bilet de drum nu 
te întrebă atunci ca azi şi deci n'aveau nevoie de el. În ţara străină 
ajung întrun oraș bogat şi frumos; şi cum trag la gazdă, băieţanul 
lasă pe moșneag să caute de boi și de cară, iar el fuge să tragă o 
roată prin târg. Dă, pe semne eră și el negustor, ahotnic de-a ști 
şi a află cum stau şi cum merg toate. 

Umblând el ochind prin târg, vede întrun loc o îmbulzeală 
de oameni: un huiet și niște soldaţi trâmbiţau și băteau darabana. 
După ce se potoli huietul şi încetară trâmbiţele, un crainic împărătesc 
strigă cât îi luă gura: 

— Cine la noapteova străjul în biserica împărătească, va primi 
răsplată dela împăratul un sac cu galbeni. > 

Băieţanul, fără să mai întrebe cevă pe crainic, când auzi cå e 
vorba de un sac cu galben, zimţişori rotunzi, buni de făcut negus- 
torje cu ei, se duce de istorisește moşneagului tot ce auzise. 

-— Fi, drăguţul moșului, nimeni mare să se ducă să strajuească 
în biserică, căci acolo se petrec de multă vreme lucruri ascunse. 
De vei ascultă de mine, numai dumneata vei puteă sta la noapte 
de strajă. 


163 


Apoi moşneagul dăscăli pe băietan ce trebue să facă. El se 
duce mai întâiu la împărăție, căci se vede că ei nemeriseră după 
marfă tocmai în oraşul unde ședeă împăratul, și spusese crainicului 
împărătesc că vrea să-şi cerce norocul şi că la noapte va sta'n biserică 
de strajă ; vestea aceasta fu primită cu mare bucurie de împărat, 
care-i dete blagoslovenie să-şi cerce norocul. 

Iute apoi fugen medean şi cumpără un sac de pâne uscată ce-i 
ieşise înainte, căci se făceă seară. Se duce la biserică, o dumică 
mărunt cu cuțitul și o presură prin grejurul bisericii, prin pridvor, 
prin clopotniţă, prin biserică, până la uşile împărăteşti, iar el se 
puse la cetit psaltirea, evanghelia şi vieţile sfinţilor celor mari. Așă 
îl învățase moşneagul să facă, dacă vrea să scape teafâr. El îi mai 
spuncă să fie voinic şi cu îndrăzneală ; şi dacă e puiu de lele, să se 
ducă, iar de nu, să nu-şi mai cerce norocul, că l-or găsi [pe el alţii] 
țeapăn în biserică. 

Când pe-amurg, numai ce aude împrejurul bisericii o ronțăeală, 
un bodorogit şi o miorlăeală, ca cum ar fi fost o potaie de urşi. Cu 
cât huietul se apropiă, cu atât băietanul cetiă mai cu foc, că deşi 
eră slugă, ştiă şi carte; învățase psaltirea şi ceaslovul să se facă 
popă, dar nu-i cântase cocoşul să mănânce colaci. Din pridvor şi 
clopotniţă, ajunse în biserică. Băietanul cetiă într'una la psalmi şi 
evanghelii cât un initropolit, şi matahala ce se ospătă cu pânea 
dumicată, înaintă spre el. Când să puie laba pe dânsul, numai ce se 
aude cântecul unui cocoş şi pace! nu se mai aude nimic; matahala 
pieri şi biserica rămase curată. 

Să nu mă întrebaţi cinevă ce eră acea mătăhală, că nu vă spun, 
până ce nu veţi auzi sfârşitul din poveste, că de aici tot mai este. 
Cum se crăpă de ziuă, oamenii împărăteşti veniră să vadă ce s'a 
făcut cu băietanul, şi când l-au găsit viu, nevătămat, în braţe l-au 
dus la împărat. Împăratul, după ce l-a dăruit cu sacul cu galbeni, 
şi după ce l-a întrebat cine-i şi de unde, l-a rugat cu lacrămi în 
ochi ca să străjuească şi a doua noapte'n biserică. 

Băietanul, cam pe gânduri, fagădui împăratului, tot pe aceea 
plată, să rămâie în biserică şi noaptea a doua. Să temeă însă să nu-l 
probozească 1 moşneagul care, pentru greşeli, se fâceă pară de foc 
şi într'una-l morocâniă. 

Moşneagul însă se bucură când îl văză pe băietan. Il învăță 


L Dozenească. 


164 


ce-i de fâcut şin noaptea a doua. Şi cu sfatul lui, o scoase băie- 
tanul la bun capăt şi pe aceasta. 

Impăratul se ţinu și el de cuvânt dând băietanului plata cinstit, 
dar rugămintele lui ajungeau la ceriu către: băietan, ca să străjuească 
şi noaptea a treia. Povesti băietanului pătăraniile ce avusese cu ma- 
tahala, zicându-i că dacă l-a învrednicit Cel-de-sus să scape viu ne- 
vătămat în două nopţi, îl va ajută şi'n noaptea a treia, căci trebue 
acum să se aleagă într'o parte. 

Băietanul nu se prinse de-odată; el nu vru să fâgăduească până 
mai către seară, căci voiă să întrebe pe moșneag ce-i de facut. Luă 
sacul cu bani şi se duse la el, povestindu-i și întâmplările nopţii a 
doua precum şi rugămintele împăratului care-i făgăduise una din 
cele două fete și împărăţia toată, de-l va scăpă din primejdia nopţii 
a treia. 

Moşneagul, bun la inimă şi cu dragoste fiiască către băietan, 
îl sfâtui ce trebue să facă pentru a scăpă şi din primejdiile nopţii 
a treia și se duse după trebi, iar băietarul se duse în medean, și 
cum îi ieșise înainte un sac cu păsat, îl și cumpără îndată, îl duce 
la biserică, și fiindcă mai eră vreme, dete o fugă și înștiinţă pe îm- 
păratul că e hotărît să ramâie în biserică și'n noaptea a treia. 

Când auzi împăratul astă veste, nu mai puteă de bucurie, căci 
ce-i mai dulce în lumea asta decât a trăi îmbelșugat în toate! Băie- 
tanul iute se întoarse la biserică și se puse pe treabă. 

Presără păsatul, — meiul, — cum presărase pânea în noaptea 
întâia și bucii dumicaţi în noaptea a doua, iar el se puse la cetit; 
de astă dată nu mai cetiă în strana mare, ci pe sfânta masă în altar. 
Cetiă băieranul cu aşă duh plecat și cu atâta smerenie, de părea 
că-i un pălimar. 

Cum amurgi bine, începu să se audă pe cărarea ce duce la 
biserică, prin pridvor, prin clopotniţă, în biserică și în toate părţile 
acelaş sgomot, aceeaș ronțăeală ca şi în -serile trecute. De astădată 
dihania, pe care băietanul n'o văzuse la chip, eră mai silitoare şi 
mai mâncăcioasă. 

Gătind de lucru prin biserică, numai se trezește băietanul că 
ea deschide ușa altarului. Când îl vede, sare la el să-l prăpădească. 
Băietanul, galben de frică şi rece ca ghiața de spaimă, stăteă cu 
ochii boldiţi şi se uită cum ea deschide ușa. Odată cocoșul cântă 
şi matahala, mai înainte ca el să înceapă, pune laba pe flăcău. Flå- 


165 


căul o loveşte cun băț ce-i dăduse moșneagul, ea rămase încre- 
menită locului, ca o stâncă, fără să se poată mișcă din loc. 

Răcniă sluţenia de se cutremurau ferestrele; din loc însă nu 
se puteă urni. 

Matahala aveă forma unei femei înalte şi păroase, părul până'n 
picioare de lung, cu ochii ca de foc, din cari ieşiau scântei, şi din 
gură pară de foc. Erà neagră şi atât de urită, de nu-ţi mai venià 
să te uiţi la ea. 

Băietanul stări cu ea'n biserică, fără să se clintească din loc, 
până dimineaţă. 

Când veniră oamenii împăratului și-l găsiră iarăș teafâr, ba 
încă păzind acea dihanie spurcată, îşi făcuseră cruce şi alergară de 
spuseră împăratului cele ce văzură. ` 

Fuga împăratul și împărăteasa la biserică. Matahala când i-a 
văzut, se smuciă, răcniă și se svârcoliă ca broasca'n gura şarpelui ; 
de geaba se chinuiă spurcata, că din loc nu se puteă urni. 

Când și-au văzut împăratul și împărăteasa fata în așă stare,— 
căci ea eră blăstămată de o zină a se face aşă şi a-i mâncă şi pe ei, 
— începură a plânge, de curgeau lacrămile lor pârău. 

Se dădu vesten toată împărăţia, și adunându-se preoţii, mi-- 
tropoliţii și patriarhii, începură o slujbă frumoasă și un sobor cum 
nu mai fusese. 

Când eră în toiul slujbei, iacă și moșneagul vine la biserică. 
Cum îl simţește sluțenia, tot spre el da ca să-l prăpădească; se 
vede că pocita îi cunoşteă puterea. În tot timpul slujbei bâietanul 
stateă lângă matahala, care, se mai muiase, şi pe care o cârpiă cu 
bățul când se obrăzniciă. 

După ce sfârşi slujba, după cezi cetiră molifrele de deslegare, 
moşneagul se vâră prin feţele cele mari, împărăteşti, se duce la băie- 
tan, îi iea băţul din mână și trage dihaniei de femei un băț cât 
putù el. Ce să vezi! De odată ieşi din matahala pară roșie ca focul 
şi părul cel lung de pe trup îi căzi. Din urită şi pogoană ce eră, 
se fâch așă de frumoasă, de nu mai eră alta ca ea în lume şi'n soare. 

Fata împăratului rămase curată, povesti celor de față câte på- 
timise dela blăstămul zinei până atunci. 

Impăratul dărui băietanului fata și împărăţia şi fâcură o nuntă 
cum nu se mai văzuse niciodată. La ea fură poftiţi şi negustorul 
şi nevasta unde slujise băietanul. 

Veselia fu mare în toate părţile. 


166 


Moşneagul după ce se sfârşi nunta, la care jucase şi el ca un 
holteiu, chemă la el pe flăcău, pe fată, pe împărat și pe împără- 
teasa şi cu tot sfatul lor şi după ce le spuse că el e Sfântul Neculaiu 
şi că făcuse aşă cu băietanul pentru inima sa blajină, fâră răutate, 
se apropie de.fata împăratului şi-i trase trei palme. 

Moşneagul se fâct nevăzut, iar din fată ieşiră trei draci negri 
şi urîți de se duseră în pustiiu, departe de noi să fie» 1. 

O variantă a acestei povestiri o întâlnim și în Oltenia, în ur- 
mătoarea cuprindere: 

«Ci-că a fost un om sărac lipit pământului. De sărac ce eră, 
maveă nici mâţă la bătătură, nici căţel, nici purcel, nimic odată, 
nimic pe sufletul lui, decât o cergă ruptă de care se ţineau țarțoanele 
şir, o treanţă de rogojină şi Icoana Sfântului Niculae. 

Ăst om, după ce eră sărac, aveă şi un cârd de copii mărunti: 
tot ulrele de fete. 

— Copiii sunt sărăcie la casa omului, îşi ziceă Românul nostru: 
totuș în fiece an nevasta îi trântiă câte-un dolofan de copil, de cre- 
deai că e scris, nu altcevă. 

Se luase de gânduri bietul Român, care ajunsese de pomină 
peste teri şi mări. 

Intruna din zile, văzând că o să-i moară de foame [copiii], 
sa dus la un cârciumar şi a pus icoana zălog pentru două ocă de 
mălaiu, că alt ce eră să facă? Haina o detese, cum o căpătase, pe 
rachiu. 

Cârciumarul aruncă icoana sub tejgheă de unde o ieau copiii 
şi legând-o, au început a o face căruţ. 

Un om al lui Dumnezeu, oprindu-se la cârciumă, să iea un 
rachiu, aşă din picioare, vede copiii târînd icoana prin praf,—icoană 
sfântă, — pe care o cumpără dela cârciumar, plătind datoria pentru 
care fusese zălogită. Se duse acasă şi atârnă icoana în cuiu. 

In toate zilele se închină baba acelui om la ea şi se rugă să-i 
ajute ca să vadă negustor pe singurul fecior, după sufletul ei. 

La ăst om nemereşte un moșneag, care îndemnă pe dănacul 
babei să se facă negustor, să puie prăvălie. 

Se duc amândoi după marfă. Umblând ei prin bâlciu după 
marfă, aud toba şi [pe] unul care strigă: 


1 Culeasă din jud. Suceava și scrisă de d-l M. Lupescu. 


167 


— Cine se găseşte să doarmă noaptea în mânăstirea de lângă 
curtea împărătească, va luă un sac de galbeni. 

Dânacul nostru, învaţat de unchiaş, îşi iea inima în dinți şi 
se duce în altar apucându-se de cetit vanghelia. 

Peste noapte vine o matahală să-l mănânce, dar când să ajungă 
să pună laba pe el, cocoșul: «cucurigu !» Și de odată piere, parc'a 
intrat în pământ, 

Mare-i fu mirarea împăratului când află dimineaţă că dănacul 
e viu nevătămat. Împăratul i-a plătit, dar i-a spus că dacă va sta şi 
a doua noapte acolo, va primi dimineaţă cinci saci de galbeni. 

A luat voinicul și cei cinci saci. 

Pentru a treia noapte împăratul i-a făgăduit împărăţia şi pe 
fie-sa de nevastă. Băiatul s'a dus şi şi-a luat un băț dela moșneag; 
apoi a intrat în altar. Când a venit matahala, a lovit-o odată de 
i-au sărit ochii, [de] a rămas oarbă bustean. 

Dimineaţa, a treia zi, când a venit cu împărăteasa şi fie-sa și 
au văzut pe voinic sdravăn, au încremenit şi au lăudat pe voinic. 

Pe când stau ei în biserică, vine şi moşneagul, se strecoară 
prin lume pân” la matahala şi-i trage trei ciomege. Din ea ies trei 
draci... 

Matahala fusese fata unui craiu vestit pe pământ, şi fiindcă 
întorsese vorba părinţilor, a fost blăstămată să se facă stafie. 

Pe tata împăratului, când o vede flăcăul așă de frumoasă, de 
pică, o îndrăgeşte şi o iea de nevastă, şi fac o nuntă de se duce 
pomina. Naş la nuntă, mare minune de no fi fost moşneagul care 
tocmai În urmă a spus că este Sf. Nicolae...tw. 

| O variantă a acestei povestiri o găsim în jud. Muscel, în ur- 
mătoarea cuprindere : 

«Erà odată un biet creștin, care sărăcise nevoie mare. Nu aveă 
nici după ce să bea apă. Ce să facă și încotro să apuce? Mai aveă 
un Singur odor în casă. Ştiţi ce? Icoana lui Sf. Nicolae. 

— la să vânz icoana asta; poate-mi mai împac nevoile. 

Și plecă la târg. Pe drum se întâlneşte cun Turc. 

— Ce faci cu ala, be? 

— Mi-e de vânzare, boierule ! 

— Păi, ce e aia? 

— Sfântul Nicolae, boierule. 


I, Culegere din com. Catanele, de d-l Şt. St. Tuţescu. 


168 


— Şi ce trebue la voi? 

— Păzeşte casa şi toată averea. 

— Mare minune! Apoi trebue la mine, bre, un slugă ca ala. 

— Dacă-ţi trebue, cumpără, jupâne! îi zice creştinul. 

— Și ce mânâncă el? mai întrebă Turcul. 

— Untdelemn, boierule. 

— Păi cum îl mânâncă? 

— Il pui într'o candelă şi o aprinzi; îl pui apoi în perete şi 
pui candela lângă el. Şi vezi? Asta e mâncarea și băutura lui, 

Turcul se miră ce se miră; pe urmă se tocmeşte, dă parale 
şi cumpără icoana dela Român, care-și vede de cale îndărăt spre 
casă, unde-o fi fost. 

Acu, Turcu n'aveă nevastă, n'aveă copii, n'aveă slugă. Mâncă 
la o cârciumă. Cum ajunge acasă, pune icoana în perete, după po- 
vața creștinului și aprinde candela. Apoi pleacă să mânânce și lasă 
ușile descuiate. 

— Bre, Nicolae, zice el icoanei, — eu mă duc; tu îngri- 
jeşte de casă, să nu mă fure cinevă. 

Icoana ascultă şi tace, iar Turcul își vede de drum. 

Când vine acasă, ce să-i vază ochii ? Minune, nepoate! Nicolae 
păzise bine casa şi nu se furase nimic. 

A doua oară tot aşă, şi tot aşă şi a treia oară, când na ni- 
merit la casa Turcului nici un om cu mâna lungă. 

Intro zi însă, cum sta Turcul şi mâncă la cârciuma de care 
vorbirăm, iată se apropie de el niște tâlhari și tocmai atunci îl în- 
întrebă unul din prieteni; 

— Bine mă, vedem că te zăboveşti mult la cârciumă ; pe cine 
lași acasă de nu duci nici o grijă? 

— Pe cine? Ascultă, bre! Am cumpărat o slugă; îl chiamă 
Nicolae. L-am pus acolo şi am lăsat deschis pe dearândul, că Ni- 
colae păzeşte bine toată averea. 

—- la să vedem, mă, ce slugă o fi aia, zic tâlharii între ei, 
când aud. De-o fi mai mic, ori mai prost, să luăm şi noi câte cevă, 
Ştii, Turcul e putred de bogat. 

— Știu. Hai mai repede. 

Şi se duc la casa Turcului. Acolo, ușile decuiate şi în casă 
nici o slugă. Dar icoana și candela aprinsă dinaintea ei. 

Ii jefuesc casa, se încotoşmează cu tot ce pot duce, și p'aici 
le e drumul. 


169 


Când vine Turcul şi vede jaful, Doamne, Doamne ! Se iea cu 
mânile de păr. Se vaită, caută'n sus, caută'n jos şi tot cercetează el 
mereu, dar pe icoană tot nu se supără. 

— Be, Nicolae, zice el,—tu ai adormit. Te-a furat somnul, pe 
semne, şi vezi ? Mi-au jefuit tâlharii casa. Așă o păzești tu? 

Neculae însă ascultă şi tace. 

— Nu răspunzi? Uite, be Nicolae, zice,—eu te iert; tot îţi 
dau de mâncare şi nu-ţi împuţinez tainul. Dar bagă de samă să nu 
mai dormi altă dată şi să fii tot cu ochii în patru. 

Zice astea, pune undelemn în candelă și o aprinde, lasă iar 
ușile deschise și pleacă. La cârciumă, unde erau și tâlharii, spune 
ce i sa întâmplat și că, de rândul ăsta, a spus lui Nicolae să nu 
mai doarmă. Tâlharii însă, cum aud, și pricep cine-i Nicolae. Incep 
să facă haz şi să se tăinuească. 

— Hai, măi fraţilor, iar la jaf. Să-i luăm ce a mai rămas; 
ba să-i luăm şi pe Niculae ! 

Dau ei fuga, dar urciorul nu inerge de multe ori la apă. Uita- 
taseră oamenii că 


Cine are mâna lungă, 
Pierde şi ce aren pungă. 

Când au sosit la casa Turcului, au cOtrobăit încoa şi încolo, 
cum le eră obiceiul și au strâns în mijlocul casei tot ce au găsit, 
tăcând vreo trei motoașce. Apoi s'au repezit cu toții şi au pus mâna 
pe icoană. Dar atunci ce să vezi dumneata, nepoate? 

Intind ei în sus, în jos, la dreapta, la stânga... Aşi! De surda 
se trudiau. Să mai poată ei luă mânile de pe icoană? Ori să se 
mai cârnească din loc? Nici vorbă. Ii încremenise acolo Sf. Nicolae. 

Se plâng tâlharii, sbiară, ţipă, se tot svârcolesc şi țin așă până 
seară, hăt târziu. 

Atunci iată că soseşte și Turcul. 

— Ha, ha, ha! Voi mi-aţi jefuit casa? răcnește el cât poate 
şi tot blodogoreşte pe tâlhari, de intraseră ăia în frigurile morţii. 
Și începe să se uite urit și să puie mâna pe o pătăchie. 

— Bine, be, Nicolaie! Bine că i-ai prins! Am săţi măresc 
tainul. 

Tâlharii însă plângeau, de săriă cămaşa de pe ei. 

lartă-ne, jupâne, se roagă ei, — iartă-ne, că nu mai facem 


170 


şi îți aducem tot ce am luat, ba şi tot ce mai avem cu noi. Nam 
ştiut că Nicolae al dumitale ne-o pune la ciochinăL. 

Se roagă ei, se roagă mult și bine, până ce i se face milă și 
Turcului, și se roagă şi el de icoană: 

— Iartă-i, be, Nicolaie, că-mi aduc tot ce au furat, ba încă 
mai dau şi pe deasupra! 

Și atunci, ce să vezi dumneata! O lacrimă pică din ochii 
sfântului şi... minune! Tâlharii pot să ridice mânile şi să se dește- 
lenească. S'au dus întrun suflet acasă şi au adus tot ce luaseră şi 
nu luaseră. Apoi au căzut în genunchi înaintea icoanei, mulţumind 
cu lacrimi Sfântului Nicolae că i-a iertat și i-a izbăvit din amor- 
ţirea și pedeapsa în care căzuseră. . 

Iar de-aici înainte mau mai furat şi sau făcut şi ei creștini 
în rândul oamenilor cum se cade 2. 

In sfârşit, a treia povestire, care ne arată deasemeni dragostea 
lui Sf. Neculaiu pentru oameni şi grija ce le-o poartă sfântul, înainte 
de a face vreun păcat, se aude prin jud. Tecuciu și are următorul 
cuprins: 

Eră un creștin odată, care aveă trei fete mari. Şi trei fete 
mari, Știm astăzi ce însemnează : trei pietre de moară, cari nu se 
pot urni din casă cu una, cu două. 

Şi omul acela eră fâră seamăn de sărac, însă pe lângă sărăcie, 
ii mai puneă și dracul beţe'n roate la toate treburile câte le începeă, 
—aşă că mai în fiecare zi se pomeniă că n'are cu ce potoli foamea 
celor din casa lui. 

Văzându-se sărmanul într'atât de strâmtorat, se gândi în toate 
chipurile şi nimic nu-i trecu altcevă de făcut prin minte, decât că 
trebue să-și trimită fetele după câştig. 

— Cum o ști! 

Şi lesne se'nțelege ce vrea să zică treaba asta pentru o fată: 
să câştige banul cum va ști! 

Dar Sf. Neculaiu aflase despre aceasta, aşă că în ajunul zilei 


I. Zicătoare prin care se arată că cinevă e strâns ca în cleşte în- 
tr'o afacere, așă că nu mai poate face nimic în altă parte. Izvorăşte din 
obiceiul de a legă plosca la cochina calului, 

2. Spusă de păr. Dumitru Ion din Fierești-Dobreşti, jud. Argeş şi 
împărt. de d-l C. Rădulescu-Codin ; publicată apoi şi în Prietenul nostru, 
III, p. 115 şi urm, 


171 


dintâi, când fata cea mai mare trebiă să-și pângărească cinstea, a- 
runcă în casa omului sărac o pungă plină cu 150 de galbeni. 

Găsind bănetul acesta, omul nostru sa minunat și a zis: 

— Acesta-i norocul fetei mai mari; e-al ei câştigul acesta! 

A luat-o, i-a găsit un bărbat bun,—că-i eră lesne treaba asta 
acum,—a măritat-o şi fata Sa dus la casa ei. 

După aceasta mai trece ce mai trece și zilele negri vin din 
nou. Ce să facă bietul om? Nimic âlta, decât să facă vânt fetei 
de-a doua, după câștig. 

— Să câştige ea, cum va ști! 

Dar Sf. Neculaiu i-a trimis şi acesteia tot 1şo de galbeni. 

Se face și nunta a doua, şi când urmă să plece în calea pă- 
catelor a treia fară, cea mai mică, omul se pune pândar şi când Sf. 
Neculaiu veni la fereastră ca să svârle în lăuntru cea sută și jumătate 
de galbeni, omul îl apucă de poala hainei și-i sărută picioarele. Da 
Sf. Neculaiu îl îndepărtă și-i zise : 

— Nu-mi mulțămi mie, ci lui Dumnezeu, că numai Dumnezeu 
este purtătorul gândurilor bune. 

Și de atunci omul cel sărac, cu cele trei fete măritate, se că- 
lugări şi sluji până la sfârşenie Sfântului Neculaiu 1. 

In afară de acestea, se crede că Sf. Neculaiu este brodariu podar 
— mare? şi călăuză şi sprijin celor ce umblă pe ape. 

Prin jud. Tecuciu se aude următoarea povestire: 

Sf. Nicolae se spune că a fost corăbier, îndeletnicindu-se cu 
negoţul pe apă şi cu prinsul peştelui. Intrun rând, stârnindu-se o 
furtună mare, corabia lui s'a prâvălit în apă şi o mulțime de oameni 
s'au înecat, scăpând dintre toți numai dânsul. Atunci Sf. Nicolae a 
început să se roage fierbinte lui Dumuezeu şi Dumnezeu sa milos- 
tivit și toţi cei înecaţi au înviat. 

Aceștia, în urmă, au început să se închine lui Sf. Nicolae, l-au 
fâcut sfânt şi astfel l-a primit și Dumnezeu în ceata aleşilor lui 8. 


1. Culeasă dela d-l Şerban Chiscop din com. Țepu. Povestitorul are 
ca rudă pe C. Cotoranu, frânghier în Bârlad, Deci adaugă: «Cotoranu 
rămăsese într'o vreme numai c'un căpăstru cu care vrea să-și facă singur 
samă. Şi atunci a găsit în uşă 1220 de lei>.—Cred. Rom. din com. Bălţă- 
teşti, jud. Neamţ, împărt. de d-l I. Preutescu: «Sf. Neculaiu este bun, 
milostiv, mărită fetele». 

2. Voronca, op. cit., p. 886. 

3. Culegere din com. Ţepu. 


In Ghizdăreștii Dobrogei, precum şi prin alte sate dunărene 
am auzit pescari rostindu-i numele în clipe de primejdie sau che- 
mându-l întrajutor pentru mai târziu 2. 

Prin Bucovina se zice că Sf. Neculaiu a oprit apele potopului 
chiar, cari căutau, după învăluirea pământului şi prăpădirea lumii, 
să înnece și corabia lui Noe2. 

Au înţeles, prin urmare, praznicele şi petrecerile pe cari le fac 
în această zi cei ce-şi petrec vieaţa pe ape, — pescari şi vâslași, — 
precum și faptul că Sf. Neculaiu este ales ca patron al marinei. 

Macedo-Românii au şi dânşii această credinţă, care rezultă din 
următoarea povestire : 

Odată Sf. Casian, — cel ce-și are hramul la 29 Fevruarie în 
anii bisecți,—sa dus la Dumnezeu și a început să se plângă Zidi- 
torului că oamenii nu-l cinstesc și pe dânsul, cum cinstesc pe cei- 
lalți sfinți. 

Dumnezeu îl întrebă însă: 

— Ai fâcut vreo faptă bună în lumea aceasta? Ceilalţi sfinţi 
au făcut multe fapte bune și de aceea au câte o zi de ţinere. 

Nesfârşindu-și încă vorba, iată că vine acolo Avul-Nicolo, — 
Sf. Nicolae, ud, leoarcă. 

Sfinte Neculai, îl întrebă Dumnezeu,—de ce eşti ud? 

— Uite de ce, răspunse sfântul.—Din pricina vântului mare, 
eră gata-pata să se înece o corabie; cum am văzut-o, m'am aruncat 
în apă şi am scăpat-o de primejdie, iar pe oamenii ei dela moarte. 

Atunci Dumnezeu se întoarse către Sf. Casian şi îi zise: 

— Auzi cum fac fapte bune cei ce au ţinere? Fugi de-aici şi 
la fiecare patru ani, să vii şi tu odată. 

Și de atunci luna Fevruarie are câte 29 zile la fiecare patru 
ani odată 8. 

Următorul colind ardelean ne spune de-asemeni despre rosturile 
lui Sf. Neculaiu pe ape: 


1. Șezătoarea, III, p. 102: Când ai să treci vreo apă mare, fă-ţi cruce 
în margine, și roagă-te lui S/ete-Neculai, că el este mai mare peste ape. 
—Voronca, op. cit., p. 886: Lui Sf. Neculai s4 te rogi, când treci pe lânga 
o apă, ca să scapi de primejdie, nu Maicei Domnului. 

2. Comunic, de d-l P. Cârstean, com. Vicovul de sus. 

3. P. Papahagi, Basme aromâne, p. 20. 


173 


Colinda sfântului Nioma : 


Sfântul Sfânt Nicoară Nicoară'ntrebă : 
Bun gând și-a gândit. — Unde-ai zăbovit ? 
D'un prânz a făcut, — Sfiute am zăbovit, 
Câţi sfinți c'a poftit C'am îndireptat 
Toţi că or venit, Două luntrii pline 
Stântul Sfânt Nicoară Cu suflete bune; 
Puse raze-u treia zi Luntrii încărcate 
Şi-l văzură că veni Cu suflete curate. 
Pe un cal porumb, La mese întinse 
Negru de-asudat, Cu făclii aprinse, 
Albu de'nspumat. Două luntrii grele 
C'un țipău! de grâu, Cu suilete rele 
Co cupă de vin, La mese strânse 
Din ţipău mişcă, Și la lumini stânse?, 


Din cupă vin bea. 


Tot ardeleană este și următoarea variantă : 


Sfântul Nicolae Cinci sunt de creştini, 
Pruznic şi-a făcut. Patru de păgâni. 
Pe cine-a chemat ? Cele de creştini 
Tot oameni bătrâni, Tare se rugă, 

Tot de sama lui. Tare se'nchină, 

Şi şi-a mai chemat Și-apoi pomeniă 
Pe Sfântul Ion, Pe bun Dumnezeu. 
Naş lui Dumnezeu, Cele de păgân, 

Şi a mai chemat Nici nu se rugà, 
Pe bun Dumnezeu. Nici nu pomenià 
Da el n'a voit, Pe bun Dumnezeu. 
Că el a lost dus, Domnul că vedeă, 
Jos pe maren jos. Şi se măniă, 

La mijloe de mare, Și mi le 'necă!$. 


Nouă corăbioare, 


1. Dela ungurescul czipó, pâne mică, pânişoară, 
+ 2, Impârtăşit de d-l P, Ugliș. Colinda se încheie cu recitarea urmă- 
toarelor cuvinte : 


Haideţi noi, Maică Marie, 
Haideţi noi la liturghie I 
Şi te, gazdă, 'nveselește, 
Şi pe noi ne dărueşte 
C'un colac de grâu frumos, 
Din peliţa lui Hristos! 


3. A. Bârseanu, Cincizeci de colinde, Braşov 1903, p. 18—9. 


174 


Prin jud, Tulcea, varianta acestui colind, purtând numele de 
Colindul sfântului Nicolae, sună astfel : 


Icea în cestor curţi, Pe cele creştineşti 
Bunul Dumnezeu ! El le-a vămuit 
Şin cestor domnii, Şi le-a slobozit, 
D'un prânz s'a gătit, Celea păgâneşti, 
Toţi sânţi mi-au chemat, Vamă le-a luat, 
Toţi sfinţi şi părinţi, Vamă fără samă, 
Toţi sfinţi mi-au venit, Prunduiaş de mure, 
Toţi sfinţi mi-au sosit, De azi înainte 
Sfinţi d'ai cerului Care or mai trece, 
Şi d'ai raiului. Vamă să le iei, 
Sfântul Nicolae Vamă fără samă. 
Treabă şi-a fi avut Gazda lui Hristos, 
Şi el n'a venit. Să fiţi sănătoşi 
Treaba lui cea mare Şi mult bucuroşi 
Pe bogaz de mare ?, Cu feți 
Nouă corăbioare, Logofeţi, 

Nouă şalte nouă: Cu-a ta jupâneasă, 
Nouă creştineşti, Sănătate'n casă 8. 


Nouă păgâneşti. 

Prin Bucovina se mai spune că Sf. Neculai [inainte de a fi 
sfânt, de sigur,] «eră beţiv mare», dar aveă multă putere; «la Sf. 
Neculaiu se roagă oastea când merge la bătălie, că Sf. Neculaiu 
şade călare pe un tun,—așă se vede scris. Pe Sf. Neculaiu și Turcii 
îl ţin şi s'a luat obiceiul în armată ca să se roage la sfântul ce-l 
ţin Turcii» €. 

Un bocet ne arată pe Sf. Neculaiu cu unele rosturi în soarta 
sufletelor pe lumea cealaltă, 

Draga noastră măiculiţă, 
Iubita noastră miluţă ? 
Eu ţi-aş mai spune cevă: 
Roagă-l pe cine-i rugă, 
Roagă-l pe Sân-Neculaiu, 
Să-ţi facă parte de raiu! 5, 


1. Refrenul Bunul Dumnezeu se repetă după fiecare vers, 

2, N, Păsculescu, Lit, pop. rom. p. 334: bogaz, gârlă formată dintr'o 
apă mai mare. 

3, Ibidem, 

4. Voronca, op. cit., p, 717—8, 

5. Marian, Immormântarea, p. 582. 


175 


Prin munţii Sucevei şi prin unele părţi din Bucovina se crede 
că hoţii se roagă acestui sfânt, ca să le ajute în isprăvile lor +; de aici 
poate a ieşit și numele de Sfântu-Niculae din cuiu sau Sf. Niculae 
de pe coardă, ce se dă biciului sau vărguţei, — nânașei, — cu care 
părinţii ameninţă pe copiii prea obraznici, arătând biciul sau nuiaua 
numai cu degetul. 

Gospodinele se roagă lui Sf. Neculaiu pentru ajutor, iar fetele 
pentru noroc. O rugăciune care se aude și prin jud. Dolj e aceasta: 


Sfinte Nicolae, chiabur mare, 
Pune munţilor hotare 
Şi dă ruble ferecate 
Fetelor nemăritâte !?. 


Barbaţii duc lumânări la biserică şi dau liturghii 3. 

Prin unele părţi din Oltenia, Sf. Neculaiu se serbează pentru 
ajutor la boale, dar mai ales la lovituri £. 

Prin jud. Muscel se fac praznice î, 

Iarna, după spusa multora, începe la Sf. Neculaiu 6. Sf. Ne- 
culaiu «e un moş bătrân cu barbă albă. Atunci trebue să-și scuture 
negreşit Sf. Neculaiu barba lui cea albă, adică trebue să ningă nea- 


părat. lar când se întâmplă câte odată ca la Sf. Neculaiu să fie locul 
negru, atunci se zice: 


— Hei, a'ntineriă Sf. Neculaiu» 7. 


I. Credinţă împărt. de d-l Teofil Bizom, com. Vatra Dornei. 

2. Culegere din com. Halângeşti-Zâicoiu. împărt. de d-l N. I. Du- 
mitraşcu—I. A. Zanne, op. cit., VII, p. 179. 

3. Unele femei duc şi colivă la biserică. Intr'o cărticică din 1847, 
cetim aceste șire: «Fata opreşte colivă din ziua de Sf. Nicolae, adica 
dela 6 Decemvrie, pe care o pune la icoane, apoi în seara despre Sf. Vasile, 
iea acea colivă şi o pune pe o masă înaintea unei oglinzi având pe masă 
două lumânări și o sticlă cu vin sau cu apă; după aceasta, fata se închină 
rugându-se Maicii Domnului să-i arăte pe cel ce are să-i fie ei barbat, și 
aşă se culcă şi doarme fara să mai vorbească cu cinevaş. Şi de nu va 
puteă eu s4 se deştepte, o deşteaptă altul; este însă datoare, îndata ce se 
va deșteptă, să nu vorbească cu nimeni şi să meargă drept la oglindă și 
tăcând să se uite şi la o parte şi la alta a oglinzii, în care crede că vede 
pe acela ce are să-i fie barbat, plimbându-se» (Cfr. Şezăzoarea, XIII, p. 101). 

4. Dat. şi cred. Rom. din com. Catanele, jud. Dolj, comunic. de d-l 
Şt. St. Tuţescu. 

5. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 91. 

6. Marian, Sărbătorile, 1, p. 94. 

7. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 91.—Cred. Rom. din com. Bâlţă- 
teşti, jud. Neamţ, împârt. de d-l I, Preutescu: Dacă ninge [în ziua lui], se 
zice că Sf. Neculai îşi scutură barba. 


176 


«La Sân-lon se duce neaua (se infrânge iarna) dacă a adus-o 
Sân-Nicoară cu cal alb, sau cu alte cuvinte, dacă a venit Sân-NI- 
coară pe cal alb, Sân-lon va merge pe cal negru, adică va duce 
iarna» 1. 

Prin jud. Suceava se zice că atunci când Sf. Neculaiu găsește 
Bistriţa neingheţată, pune pod ? peste ea °. 

Ziua începe să se mărească puţin : «La Sf. Neculaiu se întoarce 
noaptea la ziuă cu cât se sucește puiu'n găoace»,— zice poporul 4. 


II. Mugiri. 


La coloniștii români din Bosnia, aflăm că la Sf. Neculaiu 
se practică următoarea datină care se numește Mugiri sau Blekaviţe : 

«Seara, feciorii merg cu tambure $ şi clopote pe la case, şi cânta 
şi sbiară, cerând [şi neîncetând] până ce nu li se dă fasole, cartofi, 
etc. După ce au primit aceste daruri, ei mulțămesc şi poftesc sană- 
tate stăpânilor casei». 

Nu ni se descrie în amănuntele sale această datină, însă se 
spune că «un asemenea obiceiu se află şi la populaţiunea ortodoxa 
rurală din ţinutul Novi în Bosnia», care ne este cunoscută. Descrierea 
acestei datine, numită la acea populaţiune ciaroice, vom reprodu- 
ce-o, pentru a stabili, după părerea noastră, identitatea dintre Mugiri, 
— datină la Sf. Neculaiu, şi Capră sau Brezaie, — datină la Cră- 
ciun, la Românii din amândouă părţile ale Carpaţilor. 

«In ciaroiţe... — şi deci la Mugiri sau Blekaviţe, merg 5, 
7 sau 9 oameni. După rol, persoanele poartă diferite nume : Prika- 
zivalo (actorul), jarac (ţapul), care poartă clopotul, motanul care 
cere slănină, fata (fecior îmbrăcat ca fată) care cere caier; ceilalți 
sunt cântăreţi. Când ajung la o casă, îndată se închide ușa înaintea 
lor, iar ei cântă: 

— Otvor dvore dobar domacine, etc. (Deschide ușa, bun 
stăpân). După ce au sfârșit cântecul, stăpânul casei deschide ușa şi 
ciaroiţele intră în casă. Acuma începe hazul adevărat: Ţapul sună 


I. Marian, Sărbazorile, I, p. 224- 

2. Pod de ghiaţă; o îngheaţă, 

4. Şezătoarea, VI, p. 35. 

4. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 91. 

5. T. Filipescu, op. cit., p. 136.— Tambura e un instrument de mu- 
ică la Sârbi (Croaţi), pe care se cântă cântecele poporale. 


177 


cu clopotul, mugeşte și cere sare; motanul face miau şi cere slă- 
nină, fata se arată ca şi când ar toarce și cere caier, toţi cer câte 
un fuior de lână, pe care-l leagă de cureaua dela straiță. Ciaroiţele 
capătă şi câte un blid de fasole, grâu, etc. 

Când actorul primeşte darurile, el zice: 

— Să vă ajute Dumnezeu și să vă înveselească norocul bun. 
A cui e casa, Dumnezeu să-i ajute şi în casă să fie o bună stăpână. 
Câte grăunţe de sare, atâţia tovari (poveri pe cai) să aibă stăpânul! 

Ceilalţi strigă în cor: 

— Amin, etc. ` 

Pe urmă îşi ieau rămas bun cu cântecul: 

— Zbogom ostaj dobar domacine (Rămâi cu Dumnezeu ‘bün 
stăpân). 

Poporul se teme să nu-i belsteme ciaroițele și pentru aceea 
toţi îi primesc în casă şi-i dăruesc. 

Ei se adună la Sf. Nicolae (6 Dec.) și umblă în ţinutul acela 
8 zile, pânăla Sf. Nicolae mic. Toti sunt îmbrăcaţi în haine de toate 
zilele, — afară de fată, — pe cap pun busuioc şi câte un măr, care 
e împodobit cu cocoşi, — floricele de porumb. După opt zile îm- 
part darurile şi se împrăștie. Pe actor îl numesc ciaroiţele staraț, 
moş. Poporul zice că ciaroițele sunt Iude, Jidanii cari au căutat 
pe Hristos ca să-l omoare» 1. 

Datina Caprei sau Bregaiei vom cunoaşte-o când vom descrie 
sărbătoarea Crăciunului. Atunci vom vedeă deplina asemănare între 
aceasta şi Mugiri sau ciaroiţe. 


III. Praznicul morţilor năpraznici. 


Prin unele părți din Bucovina este datină ca a doua zi de Sf. 
Neculaiu să se facă praznice pentru cei morţi de moarte năpraznică, 
cum ar fi înecaţii, mâncaţii de lupi, ş. a., precum şi pentru cei 
pierduţi fără urmă prin lume. Pe alocuri se fac şi slujbe bisericești 
pentru aceștia 2. 





1. T. Filipescu, op. cit., p. 136—7. 
2. Voronca, op. cit. p. 389 şi 887. 


Pamile, Sărbătorile de toamnă. 12 


178 


IV. Simicoară. 


Simicoară sau Sim-Nicoară, după credinţa Românilor din unele 
părţi muscelene, este fratele lui Sf. Niculae, serbându-se a treia zi 
după acesta prin unele părţi, iar prin altele la o săptămână,—a doua 
zi de Sf. Spiridon. E deci Sf. Nicolae mic, pomenit mai sus. El 


se serbează pentru /riguri 1. 
Prin Oltenia se ţine o sărbătoare: Sora lui Sf. Nicolae «pentru 


lovituri». Nam putut află însă ziua sărbării ?. 


1. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 92. 
2. Culegere din com. Cătanele, jud. Dolj, comunic. de d-l Şt. St. Puţescu. 


SF. FILOFTEA,. 


Sărbătoarea Sfintei Filoftea, ale cărei moaşte se află la Curtea 
de Argeș, se ţine numai prin partea de mijloc şi apus a Munteniei 
şi, după cât se pare, și prin Oltenia. 

Legenda ei, care se aude în popor, va fi, fireşte, înrâurită de 
povestirea Vieţilor sfinţilor. Pentru Oltenia, are acest cuprins : 

«Şa auzit din bătrâni că Sf. Filofiea a fost o fată milostivă 
dela Dumnezeu. Nu eră călător să treacă pe drum și să nu-l întrebe 
dea mâncat sau nu. Şi de nu mâncase, îi da să mănânce. 

Intr'o dimineaţă, tatăl său plecând la arat cu mai multe pluguri, 
a lăsat vorbă acasă ca fie-sa să se ducă cu demâncare la oameni, 
la pluguri. Cum a gătit, Filoftea a plecat cu demâncarea. Pe drum 
s'a întâlnit cu nişte oameni flămânzi și le-a dat să mânânce; apoi 
a luat-o îndărăt acasă, că ştiă ea bine ce 0 aşteptă, dacă so duce 
la pluguri cu mâna goală. A fâcut altă demâncare și fuga la pluguri, 
co fi leşinat oamenii de foame. Tată-său, când a văzut:o tocmai 
pe la chindie cu prânzul, s'a tăcut foc de mânie, că de ce a venit 
așă de târziu? Şi dând cu barda, de unde eră de la plug,—ca de-o 
asvârlită,—i-a tăiat piciorul. Şi a căzut de-odată moartă la pământ 
fecioara, 

Indată sa coborit o candelă la capul ei, de sus, dela Tatăl 
ceresc, S'au căsnit ei toţi oamenii s'o mute de pe loc, s'o ducă acasă, 
dar nu s'a putut, fără puterea lui Dumnezeu, so ridice din loc. Dacă 
au văzut ei șiau văzut, le-a venit în gând şiau rânduit-o la toate 
mânăstirile. 

Preoţii sau rugat în sobor, dar degeaba. 

Au pomenit toate mânăstirile din ţara lor, şi ea nu făceă nici 
un semn. În cele din urmă, preoţii au rânduit-o la mânăstirea fru- 
moasă a Argeșului. Punând acum mâna pe trupul ei, au văzut că 
Sfânta s'a deslipit de pământ. 


180 


Şi așă au luat-o de acolo și au dus-o la Argeş, în mânăstire, 
unde stă şi azi» 1, 

Prin jud. Olt, se aude următoarea variantă: 

«Filofiea a fost fiica unui om sărac, dintrun sat din jud. Argeş. 

Fata asta eră foarte cuminte, darnică și milostivă. De câte ori 
se duceă cu mâncare la tatăl său, cu cine se întâlniă, aceluia îi 
da de ale mâncării, aşă că ajungeă la muncă numai cu mâncarea 
pe jumătate. Ă 

Odată tată-său s'a luat așteamătu după ea, să vadă cui dă in- 
totdeana atâta mâncare, 

Mare îi-a fost mirarea însă când a văzut-o că împărţiă mâncare 
la toți săracii, la toţi copiii cari spuneau că le este foame. 

Atunci tatăl său, de necaz, cum mergeă după ea, a dat cu 
barda de-a svârlita și a ajuns-o cu colţul la un călcâiu,—unde i se 
vede şi astăzi semnul, 

Prin bunătate, prin cumințenia ei, prin faptele ei bune şi 
milostive, sa făcut sfântă. 

Moaştele ei sunt la Mânăstirea Curtea de Argeş» ? 

Tot cam în acest fel se povesteşte și prin jud. Muscel: 

Sf. Filoftea, fiind fată milostivă, tatăl ei, om câinos la inimă, 
a aruncat cu bardă întriînsa şi a ucis-o. Inainte de a muri, a venit 
un vârtej care a ridicat-o până la vântul turbat, de unde a căzut 
jos moartă. 

«Pe sfânta n'au putut-o urni din loc, nici cu cai, nici cu boi, 
că nu vrea să intre în nici un oraş mare, că oraşele, mai ales äle 
mari, ci-că sunt păcătoase rău. 

Când i sa pomenit însă de Curtea de Argeş, s'a făcut uşoară 
cum e pleava. 

Aci a adus-o şi aci se păstrează moaştele până'n ziua de azi. 

O scot numai vara de-o plimbă prin sate şi fac slujbe și sfeştanii 
pentru a plouă, atunci când e seceta mare. 

In ziua de Sf. Filoftea, femeile și fetele nu lucrează nimic în 
casă, că e rău de a boală, — boala copiilor» 8. 


J, Culegere din com. Catanele, jud. Dolj, de d-l Şt. Şt. Tuţescu, 
2, Spusă de Marin Mogos din Baraştii- -de-Vede, împart, de d-l N. I- 
Dumitraşcu. 


3. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 91, 


ANA ZACETENIA. 


Sub numele de Ana Zacetenia sau Ana Zagştenia 1 poporul ro- 
mån din Bucovina înţelege sărbătoarea Zămislirii Sfintei „Ana, care 
se prăznueşte la 9 Decemvrie. 

În această zi, «e bine de început tot lucrul, că merge cu 
spor. În ziua aceasta se deapănă tort pe sită şi se face un călepaş 
se spală bine şi se sfințește şi apoi se face din el o biciuşcă. Aceasta 
e bună când încep fetele la stative, s'o lege la mână, că lucrează cu 
plăcere și spor; apoi e bună să mâie vaca cu ea, când merge la 
junc, să nu meargă de multe ori» ?. 

Prin com. Straja, fetele şi femeile se scoală disdedimineată și 
încep o mulţime de lucruri, înainte de a răsări soarele, ca să le 
crească fiecare lucru ce-l vor incepe peste an, precum creşte ziua de 
la această sărbătoare încolo 8, căci dela această zi, «soarele se dă 
înapoi spre vară», mărindu-se ziua atât de mult, «cât sare cocoşul 
din prag» *. Prin alte părţi se spune că dela Ana Zacetenia şi până 
la Sf. Spiridon, ziua şi noaptea stau pe loc şi că numai dela această 
dată înainte, incepe ziua să se mărească cu câte puțin *. 


1. ©. D. Gheorghiu, op. cit., p. Lor. 

2. Voronca, op. cit., p. 1078. 

3. D. Dan, Straja, p. 93—94. 

4. Voronca, op. cit., p. 420, 616.—C. D. Gheorghiu, op. ct, p. IOL. 
5. Voronca, op. cit., p. 763, 


SPRIDON, FĂCĂTORUL DE MINUNI. 


Intâia povestire a Sfântului Spiridon, pe care poporul îl numeşte 
Spridon, făcătorul de minuni, sau numai Spridon 1 prin Bucovina și 
Moldova, sau Spiridon prin alte părţi, se aude prin jud. Putna și 
sună precum urmează : 

«Erà odată o vreme când faraon ţineă fierul cu mâna în foc 
şi nu se frigeă. Atunci, la faraon, ducându-se un călugăr, el îl puse 
să ţină fierul în foc cu mâna. Insă călugărul frigându-se, nu putu. 

Faraon se culcă între două surori ale lui. El puse și pe călugăr 
să doarmă între dânsele. 

După asta călugărul făcu cu una din ele un băiet. Atunci 
Dumnezeu trimise un glas din cer și spuse să i se puie numele 
copilului Spridon, făcătorul de minuni. 

Copilul ceala făcându-se mare, porni prin lume să se sfinţească 
cu mai mulți oameni: Jidani, Sârbi şi alţii. El porni la drum, călare 
pe un măgar şi mai luă cu dânsul şi un cal. Şi băietul ceala aveă 
straie rele, tare rupte, opincile sparte, căciula tot aşă, şi tovarășilor 
lui de drum tare le eră rușine cu dânsul așă cum eră. 

Merseră ei pe drum cât o fi mers, şi numai se fâcii noapte. 

Dacă au înnoptat, au mers acolo pe drum. Ei mergând cu 
toţii după sfințenie la un împărat şi căindu-se că luaseră cu dânșii 
pe băietanul ceala, ca să se scape de dânsul, noaptea, se sculară, 
tăieră capul măgarului şi al calului, le lăsară așă și fugiră. Sculându- 
se băietul dimineaţa şi văzându-se singur, şi capul calului tăiat, cum 
şi al magarului, din fugă, fâră să bage de samă, luă capul calului 
şi-l puse magarului şi pe al magarului îl puse calului. După asta 
incălecă și se luă după dânşii şi-i ajunse. 

Pentru asta, se vede și azi la măgar o dungă la gât. 

Dacă i-a ajuns, a trecut înaintea lor. 

Pe urmă, merse el, merse, și iar s'a făcut seara. Dacă s'a fâcut 
seară, sa culcat iar cu tovarășii lui de drum. Atunci ei, iarăș noaptea, 


1, De aici Spridonia, Eforia spitalului Sf. Spiridon din Iaşi. 


183 


ca să-i facă rău, ca să nu se mai ducă la împărat, să se sfinţească, 
ci numai ei, sau apucat şi au jupoiat caii de piele dela genunchi 
în jos până la glesne și pe urmă au fugit înainte. 
Când se sculă băiatul, adică Sf. Spridon, porni iar după dânșii 
şi-i ajunse la împărat, unde trebuiă să se facă sfinți. Împăratul, cum 
îl văzu, îl întrebă: 

» — Unde ţi-s, măi, pieile dela picioarele cailor? 

— Am trecut, răspunse el, prin nişte tină şi le-am suflecat 
ismenele. 

— Ai, Doamne, ne-ai înșelat şi am venit până aici, răspunseră 
Jidanii. 

—- Până nu-ţi înșelă, să nu trăiţi! 

După asta întrebă pe Sârbi. 

— Da” voi ce căutați? 

— Alelei, Doamne, nam mâncat nimic acasă ! 

Impăratul ridică atunci în sus o cărâmidă mare, care n'o 
puteă ridică nimene. Spridon băietul, care până atunci se făcuse 
mai prost şi umblă lăturile, acum se apropie de împărat. 

Impăratul îl întrebă : 

— Da tu, măi prostule, ce cauţi aici la mine? 

— Mam luat și eu după oamenii aceştia. 

După aceasta, împăratul îi întrebă pe toţi oamenii ce se du- 
seseră la dânsul ca să se sfințească, din câte lucruri îi făcută acea 
cărămidă. Acel care va şti să răspundă, se va face sfânt, făcător de 
minuni. . 

— Ii fâcută din două părţi, răspunseră oamenii aceia. 

— Ba-i din trei părţi alcătuită, răspunse prostul. 

— Bine, daca-i făcută din trei părţi, zise împăratul, — să-mi 
arăţi cari-s. 

El atunci o luă în mână, o strânse, și focul se ridică în sus, 
apa căzu în jos și în mână rămase cu lutul. 

Atunci împăratul, văzând așă, îi dete numele de Sfântul Spri- 
don, făcătorul de minuni. 

Și aşă a fost povestea acestui sfânt» 1. 

O variantă a acestei povestiri se aude şi prin jud. Muscel, în 
următoarea cuprindere : 

«Ci-că au plecat odată la drum Sf. Spiridon cu Sf. Petru şi cu 


I. Impărtăşită de d-l N. Mateescu, înv. în Moviliţa. 


184 


Simhicoară. Apucându-i noaptea pe drum, ei au tras la un han, să 
mâie noaptea acolo. 

Au băgat la grajd caii și măgarul,—că Sf. Spiridon eră călare 
pe măgar. 

Fiindcă Sf. Spiridon însă eră om sec, ceilalți din tovarăşi se 
hotărâră să plece peste noapte singuri, iar pe Spiridon să-l lase la 
han. Şi ca să nu-i mai poată prinde de pe urmă, să-i taie măgarul 
şi să-l lase pe jos. 

Aşă fâcură. Dar noaptea, când intrară pe întuneric în grajd, 
în loc să taie capul măgarului, înnimeri la unul din caii lor şi-i 
taie gâtul. 

Când văzură greşeala, tăiară şi măgarul, lăsându-i morți, cu 
capetele alături, iar ei încălecară amândoi pe acelaș cal, cel care ră- 
măsese sdravân şi... să te păzeşti. 

Când se deșteptă Spiridon şi văză şiretenia tovarășilor lui..., 
fuga la grajd, să-şi încalece măgarul și să-i prindă din urmă. 

Incă nu se luminase bine de ziuă. Când intră în grajd și văzu 
vitele omorita, se luă cu mâinile de păr. Cum însă el eră sfânt, 
luă capetele de alături şi le puse la gâturi, şi minune, se și lipiră 
şi înviară dobitoacele pe cum fuseseră. Atât numai că mai de în- 
tuneric, mai de rătuneală, sfântul puse capul calului la măgar, şi p'al 
măgarului la cal. Incălecă pe cal, luă şi măgarul alături, și... 
sbughe-o după tovarăşi. 

Când îi ajunse, ăia se mirară ca de altă þåia. 

— Ce, mă păcătoşilor, voi credeaţi că eu o să mă prăpădesc 
fâră voi? Uite că eu tot ăla sunt, iar voi tot nişte prăpădiți ră- 
mâneţi şi niciodată n'aveţi să călcaţi în urmele mele şi să faceţi ce 
oiu face eu. 

-— Şi ce brânză mare poţi face tu, iar noi nu putem? 

— Puteţi face voi dintr'un lucru trei lucruri deosebite, dintr'o- 
dată ? 

— Asta nu se poate. 

— Ba se poate, prea se poate. 

— Cum? A 

— Uite cum; şi zicând aceasta, luă o cărămidă şi când o 
strânse puternic în mână, fumul şi vâlvoarea se ridicară în sus, apa 
giurul în jos, iar huma îi rămase în mână. 

Dela întâmplarea cu capetele cailor și cu cărămida, îi zice 
Făcătorul de minuni. 


185 


Și aşă calul d'atunci a rămas cu capul mic,—faţă cu mărimea 
lui, fiindcă e capul măgarului, pe când măgarul, dimpotrivă, are 
capul foarte mare şi urechile foarte lungi, pentrucă n'a fost dela 
început ale lui, ci ale calului» 2. 

A doua variantă a acestei legende se aude şi prin Bucovina, 
în următoarea cuprindere: 

Odată Sf. Spridon a trebuit să plece la sesie de călugări cu 
alţii, căci și el eră călugăr. Ceilalţi călugări însă, cari aveau ură pe 
dânsul şi cari-i ziceau că-i nebun, s'au apucat și au tăiat capetele 
la cei doi cai ai lui, socotind astfel că sfântul nu va aveă cu ce 
merge şi fi silit să rămână la mânăstire. 

Sf. Spiridon însă, cum a văzut aceasta, s'a apucat repede și a 
pus capetele cailor la loc, i-a înhămat la trăsură și a plecat spre 
sesie, băgând de seamă tocmai pe drum că lucrurile s'au întâmplat 
altfel decum a voit el, și anume capul calului alb eră pus la cel 
negru și capul celui negru la cel alb. 

Fireşte, când călugării au văzut lucrul acesta, sau minunat 
foarte, dar au tăcut. i 

La sesie, Sf. Spiridon a luat o cărămidă şi a strâns-o în mână. 
Din cărămidă, focul s'a ridicat în sus, apa a căzut jos și lutul a 
rămas în mâna sfântului. i 

Dela această minune a Sfântului Spiridon a rămas crucea. 

— Aceasta“i crucea ! Nu-i aşă cum ziceţi voi, numai «în numele 
Tatălui, al Fiului», ci aşă : în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului 
duh, amin! 

Și rostind aceste cuvinte, sfântul şi-a unit cele trei degete şi 
şi-a făcut semnul crucii 2. 

A treia variantă a acestei povestiri se aude prin Oltenia; ea 
ne povesteşte minunea capetelor tăiate şi apoi a urdei, în loc de a 
cărămizii : 

«Ci-că [atunci] când a fost chemat la sobor, Sf. Spiridon a 
plecat la drum, a mers, a mers până ce l-a apucat noaptea și s'a 
oprit să se odihnească la un conac. Alţi sfinţi l-au ajuns de pe urmă 
la acel han, unde au rămas până dimineaţă. 

Culcându-se toţi, peste noapte, când a fost să se revarse zorile, 
cei cari veniseră în urmă, sau sculat pe furiş, ca să nu simtă sfân- 
tul. Sf. Spiridon a rămas culcat. 





1. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 92—3. 
2. Voronca, op. cit., p. 763. 


186 


Merg ei, ce merg, și unul, ca să nu meargă şi Sf. Spiridon 
deopotrivă cu ei la sobor, s'a dus îndărăt la han, de-a tăiat capul 
calului și pe al măgarului, că Sf. Spiridon umblă călare pe cal, iar sluga 
pe măgar. 

Oameni răi, — ce să le faci! 

Când s'a deşteptat Sf. Spiridon, a văzut că ăilalţi plecaseră fără 
a-l vesti şi pe el. Până să se desbrace, a trimis“sluga să puie șeile 
pe cai. Care nu-i fu mirarea, când sluga ducându-se, găsi dobitoacele 
cu capetele tăiate şi moarte mortăciune. 

S'a întors o slugă îndărăt și i-a spus tărășenia: 

— Ne-a tăiat caii, le-a tăiat capetele. 

Sf. Spiridon a spus: 

— Dă fuga de le pune capetele la loc şi pune șeile, cam 
zăbovit ! 

Din grabă, sluga a pus capul calului la măgar şi pe al măga- 
rului la cal, a pus şeile şi au plecat înainte. 

Când a ajuns la sobor, unde erau chemaţi sfinţii, Sf. Spiridon 
şi-a arătat minunile. 

A luat urda şi când a strâns-o în mâni, jos a curs apa, sus 
focul, iar în mână a rămas noroiul, — gunoiul...» 1. 

Minunea schimbării capetelor se aude şi prin jud. R.-Sărat?. 

A doua povestire se aude prin jud. Tecuciu și sună, pe scurt, 
astfel : 

«Pe Sf. Spiridon cuvine-se să-l serbăm, pentrucă e o zi în- 
trun an, şi e mare făcător de minuni. 

El a luat capul boului și l-a pus la cal çi pe al calului la bou. 

Odată a fost strâmtorat de ceilalți sfinți, că de ce e sfânt? 

— Sunt sfânt, a răspuns Spiridon, —pentrucă aşà rea Domnul: 
sunt mare făcător de minuni. 

— Una de probă, strigară ceata sfinţilor. 

Şi Sf. Spiridon luâ o piatră şi-o strânse până când piatra slo- 
bozi jos apă. 

Ceilalţi sfinţi se minunară şi-l primiră între dânşii» 3. 

A treia povestire ne arată pe scurt că Sf. Spiridon fiind pot- 


1. Culegere din com. Catanele, jud. Dolj, de d-l Șt. St. Tuţescu, 

2. Candrea, Densușianu, Speranța, Graiul nostru I, p. 625: Sf. Spi- 
ridon «a luat capul dela cal și l-a pus la măgar», 

3. Culegere din com. 'Ţepu, împărt. de fratele meu Vasile. 


187 


covar, din greşeală a tăiat odată picioarele unui cal pe când îl pot- 
coviă, dar îndată i-a pus piciorul la loc?. 

A patra povestire, în legătură cu schimbarea capetelor, se aude 
prin jud. Vâlcea. Ea ne arată cum Sf. Spiridon a tăiat capul dra- 
cului şi al unei femei, schimbându-le apoi unul cu altul,—lucru care 
de altfel îl face și Sf. Petru după alte povestiri: 

«Sfetele Spiridon, făcător de minuni, ci-că umblă cu Sfetele Petre 
p'o cale. Da Sfete Spiridon se abătu într'o Jeasă de mărăcini și dete 
peste dracul călare pe muiere. Sfete Spiridon, de mare ciudă, şcoase 
sabia şi le reteză capul la amândoi, şi plecă lăsându-i cărăbaniți. Se 
duce Sfete Spiridon, ajunse la Sfete Petre şi-i spuse tărășenia. 

Da Sfete Petre îi fu milă şi zise: 

— Râu fâcuşi, Sfete Spiridoane, şi poate să se mânie cumvă 
Dumnezeu pe noi; ar fi bine să tentorci, să le pui capetele la loc; 
roagă-te la Dumnezeu, și cum eşti făcător de minuni, O să învieze. 

Sfete Spiridon sa întors iute îndărăt, şi, de grabă, a greșit ca- 
petele : a pus capul dracului la muiere și pe al muierii la trupul 
dracului şi i-a înviat aşă. Şi de atunci, toate muierile câte se trag 
din blăstămata aia de muiere, sunt cu cap de drac, da nu se cu- 
nosc din celelalte. Şi ce crezi că muierile ălea lepădate de suflet, 
cari scot pe dracul, cari fac vrăji şi invrăjbesc oamenii, fac de sparg 
casele Românilor, îşi omoară copiii, beau buruieni să nu mai facă 
copii şi câte feluri de lucruri nelegiuite,—ce, crezi că ălea sunt curate ? 
Nu te mai gândi, că alea au cevă din partea diavoleascâ» 2. 

A cincea povestire, care se aude prin jud. Tutova, cuprinde 
unele părți comune povestirilor de mai sus; are însă şi părţi nouă 
precum și alte amănunte, înrâuriri ale împrejurărilor de astăzi. Cu- 
prinsul acestei povestiri este următorul : 

«Așă, se zice că Sfântul Spiridon e născut numai din tată; ce 
fel, vom vedeă noi iaca acuș. 

Pe vremea aceea ci-că eră un oarecare Arie, păgân, care cu- 
teză, Doamne păzeşte, să zică că Hristos nu-i Dumnezeu. Or mai 
fi ei şi-acu, nu-i vorbă, da eu zic să ne ferească Dumnezeu de așă 
oameni, 8ă, credeţi: secelele acestea nu-și au rostul lor? Ehehè, ştie 
Dumnezeu ce face şi lighioanele acelea de oameni, — că mai bine 
nu le-aş zice, nu rămân nepedepsite de mâna lui Dumnezeu. 


I. Candrea, Densușianu, Speranţă, op. cit., p. 271; jud. R.-Sărat, 
2. Şezătoarea, III, p. 33. 


188 


Şi cum spuneam, Arie acesta, decât: tare şi mare că Hristos 
nu-i Dumnezeu şi că ela fost ca orişicare om, a trăit, a murit 
şi că de-atunci s'a isprăvit cu el. Da vezi cau mai fost și oameni 
de-ai lui Dumnezeu şi mau lăsat ei cu una, cu două, să li se spurce 
credinţa cu asemenea polime. Ehehe, ştie el Dumnezeu cum va în- 
vârti lucrurile. 

Şi erau niște călugări prin părțile acelea. Călugării aceştia erau 
tare evlavioși şi cu frica lui Dumnezeu. Auziseră ei de aşă îndrăz- 
neală a lui Arie, cel cu inima neagră de răutate, şi au plecat câr- 
duri-cârduri să bată pe Arie cu cuvântul. Că poate păgânul să 
scoată din gură asemenea vorbe, fără teamă de mânia lui Dumnezeu ? 
Mulţi se minunau chiar că-l mai rabdă Ziditorul pe fața pământului. 

Se duceau călugării pusderie, pe jos, încât mergeau zile în- 
tregi pân'ajungeau să-i vină minţile la loc şi să-l ierte Dumnezeu, 
că nu-și dă seama de ce face. Apoi fiecare îşi dădeă părerile, şi ni- 
meni nu eră care să mai ţină de partea lui Arie, dar el tot nu 
se lăsă. 

Printre călugării cari mergeau la Arie, iată erau doi, din lo- 
curi tare cu îndepărtare, și aveau de trecut munţi și văi adânci și 
codri prin cari n'ar fi îndrăznit să plece orişicine. Și treceau că- 
lugării aceştia printr'o pădure, iar în pădurea asta eră un crâșmar la 
o răspântie de drum, unde poposiră şi cei doi drumeţi ai noştri, 
rupţi de oboseală. 

La crişma asta erau o mulțime de fete. Da dă! Călugării 
noştri îs călugări, da şi călugării îs oameni; şi apoi omu-i supus 
păcatelor. Aşă că, iute, călugării se cam temeau de ispită. 

— Unul æ: 

— Măi frate, ştii tu una? 

— Oiu şti, dacă mi-i spune, răspunse celalt. 

— Păi, uite ce, măi frate, zise el din nou; eu, când m'oiu 
culcă la crâşmar, am să-mi leg deasupra la coardă o basmă cu apă 
rece, aşă că dacă m'o duce ispita să păcătuesc, Dumnezeu o să 
slobozească apa, și eu o să mă trezesc; şi atunci scap de păcat. 

— Că bine te gândişi, frate, adaose celalt ;—}u mă tem și mai 
mult, ca să scap, am să pun deasupra mea, pe coardă, un hârbcu 
cărbuni aprinşi, că, de se va întâmplă să păcătuesc, Dumnezeu va 
vărsă hârbul cu cărbuni peste mine, eu m'oiu trezi şi oiu scăpă 
de păcate! A 

Ajung călugării la crâșmar. Erà noapte, și cum erau ei oste- 


189 


niţi, wau aşteptat mai mult: a făcut fiecare după cum îşi zise mai 
înainte şi se culcară fără nici o grijă. 

Acu, nici mai rămâne vorbă că fetele dela crâşmă i-au mai 
râs, i-au mai năcăjit, ca să-i adulmece, dar în zadar: călugării își 
țineau firea şi nu se dădeau ei aşă de lesne. In sfârşit, adorm. Da 
fetele tot pe capul lor. 

Cam pe-aproape de miezul nopţii, sări unul arsa din aşternut: 
căzuse hârbul de cărbuni peste el, şi nu degeaba doar, că un diavol 
de fată eră pricină. 

Se desmeticeşte bietul călugăr, îmbrănceşte diavolul de lângă 
el, se scoală şi fuge afară cu antereul pe umăr. Se îngrozise bietul 
călugăr de păcatul care eră cât pe ce să-l facă, dar scăpase. Smulge 
din antereu nişte bumbac, se șterge, şi făcându-l șumuiog, îl su- 
pune în streșina casei crâșmarului. Apoi se duse şi trezindu-și to- 
varăşul, îi spuse din fir-a-păr toată păţania, că se îngrijiră amândoi, 
Apoi se hotăriră să pună șeile pe cai numai decât şi să plece, c'a- 
ceea-i casa şi sălaşul diavolului. 

Aşă şi făcură. Au încălecat amândoi şi au plecat. 

Da dac'or fi ajuns, nu ştiu. Da bumbacul din stresina crâș- 
marului a făcut o minune mare. Vezi dumneta, aşă a vrut Dum- 
nezeu. Mai întâiu, şumuiogul a inceput a se rotunji şi a se rotuniji, 
de se fácù întocmai ca o gogojlie de mătasă, şi întrinsa un băieţel 
mititel-mititel, cât şi gândacul de mătasă. Și vezi că gogojlia ceea 
creşteă şi se neteziă pe fiecare zi, iar băiatului nu-i eră mai bine ca 
în pântece de femeie. Azi o leacă, mâni o leacă, poimâni o leacă, 
până ce la nouă luni, băietul eră gata să iasă. 

Iaca aşă a vrut Dumnezeu! Doamne, şi să mai îndrăznească 
cinevă să zică ce ziceă și Arie! Bateţi-vă cu mâna peste gură mai 
bine şi minunaţi-vă de toate câte nici prin creștet nu-ți vine să le 
crezi, şi totuș aşă s'au întâmplat, 

Aşă, peste nouă luni, băietul sta gata să nască. Incepi a răcni 
colo'n streşină. Femeia crâșmarului pe semne că mătură prispele, că 
aude scâncitul. S'a spăriet de-odată și a fugit de a spus crâşmarului. 

— a du-te, Române, că nu-ş ce se tot aude scâncind în streșină. 

Lasă crâşmarul pe mâna femeii tejgheaua şi alergă fuga. Puse 
scara, se sui şi când cola, ce să vadă? Băietul spărsese gogoșlia şi 
aci se tot svârcoliă prin paie. Da crâșmarului de-odată, parcă nu-i 
venià a crede ochilor şi urechilor. 

— Ehehe?... Mărălucă erai ?... Ce gâgâlice |... 


190 


Il luă crâşmarul pe sus şi-l aduse neveste-sei.” 

— acă, nevastă, cu ce ne mai dărui Dumnezeu! 

— Aista eră, zise bucuroasă femeia. 

— Asta! 

— Să-l creștem, Române, fåcù femeia,— că, cum creștem pe 
Ionică, nu ne-o prăpădi Dumnezeu de l-om creşte şi pe-aista ! Cine 
ştie ce netoată netrebnică de fată l-o fi ascuns aici! 

A doua zi disdedimineaţă, crâșmarul luă băietul în braţe şi 
se duse de-l boteză, punându-i numele Spiridon. 

lacă, aveau o bucurie. Făcuseră doar o faptă bună și le râdeau 
inimile când îi priviau pe amândoi, pe Ionică şi pe Spiridon ju- 
cându-se. 

De-atunci vremea treci încet-încet, hai-hai, şi Ionică și cu 
Spiridon se tăcură flăcăi. Veni vremea să-i scrie la miliţie. Şi Ionică 
al crâșmarului, cum eră el cu câtevă luni mai mare decât Spiridon, 
eră gata să plece ?ntăi, la poruncă. Năcaz pe bietul crâşmar şi pe 
crâşmăriţă, — ca părinţii. 

Da Spiridon, vi: 

— Tată, lasă-mă să mă duc eu în locul lui Ionică, și nu mai 
purtaţi nici o grijă. 

— Du-te, puiul tatii, făcu bucuros crâşmarul, 

Așă dar Spiridon îşi luă ziua bună dela toţi şi întro bună 
dimineaţă plecă Ja miliţie. 

Da bietul Spiridon ci-că eră tare uricios; şi ofițerilor le eră 
silă să-l mai bagen rând cu alţii; de aceea îl dăduseră ajutor bu- 
cătarilor. 

Intr'o zi, pe când Spiridon îşi spălă blidele, ci-că de unde și 
până unde, un soldat fruntaș, chipurile, găsise cu cale să-şi bată joc 
de dânsul. 

Spridon : 

— Măi, cată-ţi de treabă! 

Și, «măi așă, măi în colo», dar pace, — cum e scaiul cela, 
se ţinea de el. 

Venise un ofiţer să vadă ce-i .pg acolo şi-şi lăsase calul în 
seama lui Spiridon; și Spiridon, văzând că fruntașului nu i-i de 
dată, ci i-i de nadă, unde nu-mi înfâșcă piciorul calului și când 
mi-l pocni pe fruntaș odată, cela căzu lat. Apoi Spiridon se duse 
repede și puse piciorul calului la loc, de nici nu se cunoștea măcar. 

Da ofiţerul îl văzuse. 


191 


Implinise câtevă luni de miliţie Spiridon, şi acu-i veni şi lui 
dor de părinţi. Şi dor, şi dor, de nu mai aveă nici un spor pe ce 
puneă mâna. 

Hai că într'o bună dimineaţă se înfăţişează înaintea ofițerului. 

— Să trăiţi, domnule ofițer, mi s'a făcut dor de părinţi! 

— Ei, şi ce vrei, Spiridoane? 

— Să-mi daţi drumul pe-acasă, o leacă? 

Da ofiţerul, care ştiă puterea lui Spiridon, “i: 

— Ascultă, măi Spiridoane : Tu ai fost băiet vrednic, şi pentru 
asta, iată eşti slobod de-ach pentru totdeauna! 

Şi Spiridon s'a răsucit întrun picior și dus a fost. 

Crâșmarul, crâşmăriţa şi Ionică, nu mai puteau de bucurie. 

Spiridon, cât în copilărie, cât prin armată, deprinsese binişor 
ciobotăria 1, de aceea cumpără cuie și piele şi se așeză frumos la 
banc, lângă geam, la lucru. Şi cântă şi lucră. 

Şi de atunci a rămas obiceiul ca ciobotarii să lucreze la geam. 
Ei au chiar obiceiul de a sărbători cu mare evlavie pe Sf. Spiridon, 
unindu-se mai mulți şi petrecând. 

Da să vedem acum ce se petreceă cu cei doi călugări, cari 
încă nu încetau de a se duce la Arie. În tot anul trebuiă neapărat 
să treacă pe acolo. 

Intro zi, pe când Spiridon lucră cântând la geam, iată că ză- 
reşte călugării ceia trecând drept pe lângă geamul lui. Spiridon le 
facu chip să steie. 

— Unde mergeţi, voi, le zise el. 

— La sfatul lui Arie, zise ei. 

Auzind Spiridon de Arie acela, mai nu-i veniă a crede că se 
poate află un astfel de om nebun. Crezi vreme bună să se ducă și 
el pân'acolo ca să-l vadă. 

— Mai staţi că merg şi eu, le zise Spiridon. 


I. Culegere din com. Țepu, jud. Tecuciu, comunic. de fratele meu 
Vasile: «Sf Spridon a fost de meserie ciobotar şi de aceea e patronul 
ciobotarilor». — Şi prin Bârlad, Sf. Sipridon e în mare cinste la cismari. 
Chiar în anul acesta am auzit recitându-se la această zi câtevă versuri 
dintr'un cântec mai mare : 

Taică, sfinte Spiridoane, 
Fă-ţi pomană şi cu noi: 
Rupe ghete la cucoane, 
La boieri și la ciocoi!... 


192 


Da călugării, ci-că, văzându-l aşă de urit, o și luară la fugă, 
că le eră rușine să meargă alături de el. Nu-i vorbă, tovărăşia că- 
lugărilor nu-i prea aduceă mari foloase lui Spiridon, dar orisum, 
tot e mai bine cu tovarăși decât singur la drumul cel lung. 

Aşă se sculă Spiridon repede, îşi luă ziua bună dela părinţi, 
încălecă pe o drâglă de iapă şi porni după călugări. 

Călugării aceia au mers ei, au mers, da dela un timp au 
ostenit și s'au aşezat la un eleșteu, pe mal, ca să se odihnească. 
După ce au deșănăt caii, se tolâniră pe iarbă, ca să mai aţipească 
câte o leacă. 

Iaca şi Spiridon. Descalecă şi el, dă iepii un capăstru în cap, 
ca să se mai îndepărteze şi se apropie de cei călugări. I-a văzut că 
dorm, a tăcut şi s'a culcat și el lângă dânșii. 

Nu treci mult şi călugării se treziră. Când au văzut pe Spi- 
ridon lângă ei, au rămas trăsniţi. 

— Mii frate, zise unul, — "să-i înglodăm iapa, că de-o merge 
urăciunea asta cu noi, ne face de ruşine. 

— Păi, la asta mă chitiam şi eu, răspunse celalt călugăr. 

Da Spiridon îi auziă. 

Călugării se scoală, şi, mai cu trudă, mai cu năcaz, înglodează 
iapa lui Spiridon. Bucuroşi aci, vin ei fuga şi se culcă fără nict 
o grijă. 

Spiridon, cum a simţit cau adormit, s'a sculat binișor, și på- 
şind încet, s'a dus la cai, scoase cuțitul din brâu, şi cu mare di- 
băcie se apucă de belit caii dela copite în sus, până peste genunchi, 
răsfrângându-le pielea, ca şi cum ar fi fost suflecaţi. Dar nu se 
mulțămi numai cu atâta: le beli şi botul până peste urechi, de ră- 
maseră caii cu dinţii rânjiţi, de să te sperie și nu altă cevă! După 
asta, veni la călugări, le mâncă brânza de prin racle, le descărcă 
puştile şi le asvârli pe foc şi apoi se culcă şi el. 

În zori, tot Spridon se trezi întâiu şi începu a scormoni prin 
cenuşă : 

— 11... sculați măi, că uite mi s'a înglodat iapa ; și caii voștrii 
uite cum Sau suflecat ca s'o scoată... şi râd de iapa mea... Ia te 
uită cum își află joc... I, măi, alergațţi... 

Apoi Spridon luă un ciomag și începu a scormoni prin cenuşă ! 

— Bă... ia uite, mă, ce mai de ciolane prin focul nostru! 

Pe semne erau ţevile puștilor. 

Câutară călugării prin racle, ca să găsească brânză ca să mă- 


193 


nânce, dar le aflară deșerte. Ciuda lor nu eră proastă! Unul altuia 
își făceau din cap ca și când și-ar fi zis: «Mai, d'apoi ştii că cu 
ştrengarul ista de Spridon nu-i de şagă !». 

Dacă văd ei şi văd că mau încotro cârni, o luară pe jos şi 
sau dus. 

Spridon, în urma lor, se duce la iapă, răcneşte de vreo două 
ori la ea, o scoate, încalecă, mai iea și o cărămidă şi o puse în traistă. 

După multă vreme, ajunge și el acolo, unde eră o mulțime 
de călugări. In fruntea lor, Arie, pe un jălţ de aur, stăteă și caută 
să le dovedească lucrul pe care l-am auzit: că nu-i sfântă Treime, 
că Isus nu-i Dumnezeu. 

Cei mai mulţi, măcar că nu se dumeriau ce spuneă Arie, erau 
de partea lui. Puţini de tot erau cei cari mai rămăseseră ne adul- 
micaţi de Arie, dar și aceştia, ce folos, dacă nu puteau ca să-i do- 
vedească rătăcirile lui Arie. 

lacă numai se înfăţişează și Spridon colo, scoate cărămida 
ceea din traistă şi se iea rămășag cu Arie. El spunea că este Sfânta 
Treime, Arie ziceă că nu-i. 

Arie, ci: 

— Măi Spridoane !; iaca, dacă-mi dovedești că este Sf. Treime, 
să ştii cai câștigat rămășagul și eu mă lepăd de credința mea! 

Atunci Spridon îşi făci cruce, luă cărămida ceea în mână și 
când o strânse, focul se ridică în sus, apa se scurse în jos, iar lutul 
rămase în mână. 

Când a văzut Arie așă minune,—ci-că s'a dus și de ciudă sa 
înecat, că nimeni nu-l putuse răpune până la Spridon. 

Și de atunci sa dovedit că este Sf. Treime, iar Spridon sa 
făcut Sfânt» 2. 

A șasea povestire se aude prin jud. Dolj, în următoarea cu- 
prindere: 

«Intâiu Sf. Spiridon n'a fost sfânt; eră om ca toţi Oamenii. 
Da-i plăceă lui Dumnezeu să umble cu el câte odată pe pământ. 

Aşà umblând ei odată pe un drum, au dat peste un câne 
mort, se și umflase. Văzându-l Spiridon, zise câtre Dumnezeu: 

— Vezi, Doamne, ăst câne Împutit ? 


— Il văd. 


1. Spusă de bătrânul Constantin Negru din com. Ciurești, împărt. 
de d-l Gh. V. Șuşnea. 


Pamfile, Sărbătorile de toamnă. 13 


194 


— Ei, pielea ăstuia o să fie odată faţă de masă, ca să mà- 
nânci pe ea. 

— Ce spui, Spiridoane! 

— Aşă, Doamne! 

— Atunci să ştii, Spiridoane, că dacă o fi așă, am să te fac 
sfânt mare !... 

Şi sau tot dus, cât sor fi dus, și apoi s'au despărţit. 

Au umblat așă, cât or fi umblat, nu se știe, şi iar s'au întâlnit 
şi au mers amândoi cât or fi mers prin lume, și înnoptând, au tras 
la un creștin de om. Omul le-a pus ca să mânânce cu toţii şi pe 
masă a pus un fel de mușamă. i 

Când mâncau, Spiridon a zis: 

— Doamne, să-ți spun o istorie? 

— Ce istorie, Spiridoane ? 

— O istorie. 

— Spune-o! 

— Vezi muşamaua asta de pe care mâncăm? 

— O văd... 

— Ei, asta e fâcută din pielea cânelui pe care l-ai văzut odată, 
de mult, de mult, întrun drum; ţi-aduci aminte? 

—  Mi-aduc! Asta e pielea lui? 

— A lui, Doamne! 

Şi atunci Dumnezeu a zis: 

— Ziua de astăzi să fie a ta, Spiridoane, să fie sfântă, şi cine 
o lucră în ziua asta, fie el cismar, ori tăbăcar, sau cojocar, să nu 
se mai scoale! Așă, Spiridoane, dac'ai spus adevărul.... 

Şi de-atunci se zice că Spiridon a rămas sfânt,« Sfântul Spiridon» 1. 

In sfârşit iată şi cea din urmă povestire, Sf. Spiridon orb, care 
se aude prin jud. Dolj: 

«Sf. Spiridon, spun bătrânii, când eră cismar aveă după ușă 
o cutie cu cenușă. 

Când se duceă omul să-i iea măsură, să-i facă ghete, călcă cu 
piciorul în cenuşă. 

Așă oricine venià să poruncească cevă, sajungeă din preţ şi-l 
trimeteă după ușă unde eră cutia pusă cu cenușă şi călcă cu pi- 
ciorul, iar arvuna i-o lăsă pe masă. El se uită la om. După ce 


1. Spusă de d-l Şt. St. Badea, Catanele, jud. Dolj, împărt. de d- N. 
I. Dumitraşcu. 


195 


plecă omul, luă măsura urmei din cenușă şi-i lucră încâlţămintea. 

Odată a venit o femeie şi a poruncit o pereche de ghete. 
După ce i-a dat arvuna, şi-a ridicat rochia, să-i facă ghetele până la 
genunche. El n'a băgat de samă : a crezut că ea a și plecat, şi când 
a ridicat coada ochiului şi a văzut-o, din greşeală s'a înţepat la 
ochiu. Şi de aia a rămas orb de un ochiu» +. 

Prin jud. Tecuciu se spune că Sf. Spiridon a fost ciobotar în 
sat. Intro zi, veni la dânsul o femeie cu o cioboţică, pentru dres. 
Spiridon ciobotarul, cum o văzu, îi luă cioboţica din mână, și când 
i-a dat una, i-a retezat gâtul. Şi de ce? Pentrucă Spiridon, ca ori 
şi care ciobotar de astăzi, nu primiă pe nimeni să-i vină cu încăl- 
țămintea desperechiată, de teamă ca să nu-i moară nevasta. 

In urmă, vâzând Spiridon ce a săvârşit, a luat nişte doftorii 
de ale lui și ungând gâtul femeii, i l-a pus la loc; apoi suflând 
asupra ei, i-a dat duh şi femeia a început să sufle. 

Asta-i întâia minune a lui Sf. Spiridon, patronul ciobotarilor, 
<ari, de ziua lui, ferit-a sfântul să lucreze, ci duc această zi mai 
mult în petrecere şi veselie 2. 

Ziua de Sf. Spiridon, 12 Decemvrie, se serbează pretutindeni. 
Prin Oltenia se ţine mai ales de femei, crezând că-i «greu de lovituri» 3. 

Prin jud. Neamţ se povesteşte că doi stoleri mau ţinut soco- 
teală de această sărbătoare şi au muncit în această zi. «Seara ca de 
obiceiu, după lucru, sau dus la crâșmă, dar aceasta fiind dintralt 
sat, au purces călări: unul pe un cal alb, celalt pe un cal negru. 
Lăsară caii afară și întrară în lăuntru. Beau ce beau, dar când să iasă 
afară, ce să vadă? Capul calului negru, la calul alb, și capul celui 
alb, la cel negru. Mult se minunară ei de această minune, până ce 
întrun târziu îşi aduseră aminte că munciseră în ziua de Sf. Spi- 
ridon, făcătorul de minuni» *. 

Prin jud, Muscel, se zice că în această zi crește ziua cât sare 
cocoșul peste gard *. 


L. Şt. St. Tuţescu, O parte din Sfinţii poporului, p. 30. 

2. Culegere din com. Ţepu. 

3. Calendarul ilustrat pe 1910. 

4. Culegere din com. Băâlţăteşti, împărt. de d-l I. Preutescu. 
5, R.-Codin, Mihalache, op. ctt., p. 93. 


SF. MODEST. 


Cu privire la Sf. Modest, pe care nici calendarul nu ni-l dă 
măcar, cetim această relaţiune, fâră a cunoaște regiunea din care a 
fost culeasă : 

«Sf. Modest, ce se serbează în ziua de 18 Decemvrie, — de 
altfel în această zi se cinstesc Sf. Sebastian şi Zoie, —e prăznuit 
pentru boale la vite şi paza lor; pentru aceasta, oamenii aduc pe 
popă acasă, se roagă lui Dumnezeu în genunchi şi fac aghiasmă; 
pe urmă preotul iese şi stropeşte cu aghiasmă ograda, ocolul şi 
toate vitele, rugându-se lui Dumnezeu ca să le ferească de boale; 
după aceea strâng aghiasma rămasă şi din când în când stropesc 
vitele ori le-o dau în tărâțe» 1. 


1. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. IOL. 


IGNATUL. 
I. Ignatul. 


Sărbătoarea zilei de 20 Decemvrie se numeşte în popor Ig- 
natul sau Ihnatul +, Ignatul porcilor 2 sau Inaloarea ?. 

Cu privire la patronul zilei, iată legendele pe cari le-am putut 
află : 

Întâia se aude prin jud. Dolj şi sună precum urmează : 

«Mai de mult, oamenii tăiau porcii în ziua de Ignat, — le 
da cu securea în cap. Așă Ignat, cu ta'-său, sau apucat să taie și 
ei porcul. Când a vrut să dea Ignat cu securea în capul porcului, 
nemerește în cap pe ta'-său și-l omoară!. 

El, ce să facă? L-a omorît, l-a omorit!... Incepi a se vâită: 
că ce-a greșit de-a omorit pe ta'-său?! 

Il îngroapă, îi face pomană și pleacă în lume. 

Spuse şi la mic, şi la mare, și la tânăr, și la bătrân, că ce să 
facă, ca să scape de păcat? 

Şi pe drum s'a întâlnit cu un popă bătrân. I-a spus tărăşenia: 
iată aşă, aşă, aşă,—cum făcuse. I-a spus popa ca să facă un cinuleț* 
la o apă curgătoare și să treacă pe toți călătorii fără nici o plată. 
Şi la marginea apei să-şi facă un cămin ca să şeadă acolo. Şi a 
mai spus: 

— lea un tăciune de tufă și-l înfige în pământ. Dacă s'o prinde 
până la trei ani, bine; îţi iartă Dumnezeu păcatele; dacă nu so 
prinde, să știi că nu ţi le iartă. 

Aşă a şi făcut: şi-a făcut cinul ‘şi căminul, şi-aduse nevasta, 
copiii, se aşează la o apă,—ji treceă şi ziua şi noaptea pe cine venià. 

Treci azi, trech mâine, aproape trei ani, şi când se pomeni 


I. Aproape pretutindeni. 

2. Jud. Vâlcea. 

3. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 94: Ignatului i se mai zice și 
Inutoarea. Inătoarea e o femeie lacomă şi urîtă, care mânâncă lumea». 

4. Cin, luntre. 


198 


într'o noapte, viscoliă şi băteă un vânt, şi ei, mâncare, na... nimic... 
Se pomeneşte strigând de dincolo de apă: 

— Măi Ignat! 

El răspunde: 

— Aud, frate. 

— Vino, frate, de ne trece, că pe astfel de vreme ne 'necăm. 

Se sui în cin şi treci. Când dincolo, nu păsi pe nimeni şi 
treci iar îndărât, văietându-se cum că se îneacă oamenii până a 
ajunge el... Și când să intre în casă, aude iar strigând: 

— Mă Ignat, mă! 

— Aud, frate, aud! 

— Vino, frate, de ne trece, că ne 'necăm, vai de capul nostru! 

Şi iar trece dincolo, şi când dincolo, nu găsi pe nimeni. Și 
începi iar a se văietă şi olicăi, că ce se fácură ? 

— Eu m'am pus să ispășesc păcatele lui tata, şi eu mai multe 
am făcut! 

Şi când să între în casă, iar aude strivând: 

— Uu-u-u, mă Ignat, mă! 

— Aud, frate, aud! 

— Vino, frate, de ne trece, că ne 'necam şi alta nimic! 

Şi iar trecă cinul. Când ajunse dincolo, găsi doi moșnegi 
bătrâni. Ii luă în braţe, îi sărută, —că unde scăpaseră de înec, — 
îi puse în cin şi îi treci dincolo, acasă la el. Acolo începu să le 
spuie cum că el s'a apucat să ispăşească păcatele lui ta'-său şi acum 
mai mari păcate a făcut; că de aseară pân” acum două rânduri de 
Oameni se 'necară. Şi moșnegii i-au răspuns. 

— Lasă, mă Îgnate, co vede Dumnezeu! 

Și acei moşnegi nu erau decât Dumnezeu şi cu Sf. Petre. 

Intrară în casă. Ignat se uită încolo, se uită pe dincolo, nici 
un scaun. N'a avut ce să le puie ca să şeadă, că erau săraci; şi i-a 
dat lui Sf. Petre vigul de cioareci şi lui Dumnezeu trâmba de pânză. 
Copiii plângeau de foame..., plângeau, de ziceai... aaaș!... 

Da uncheşii : 

— Mă Ignate, ia împacă, mă, ăi copilaşi ; ce au de tot plâng aşă ? 

— Păi, ştiţi ce? plâng de foame; văzură pe mumă-sa arzând 
ţăstul ; şi nouă ne e rușine să spunem ce avem de gând să băgăm 
în el, le-a răspuns Ignat. 

— Ori ce-aţi aveă, nu ne împăcaţi până nu ne-ți spune. 

Nevasta a fâcut ce-a mai făcut prin casă şi când s'a uitat 


199 


Dumnezeu şi cu Sf, Petre într'altă parte, a lăsat ţăstul jos, gol. 
Când il văd copiii lăsat, încep şi mai tare să plângă. 

Mamă-sa le zise încetişor: 

— Las cu muica, că vă scoate ea acum pâinea din ţâst, și o 
să mâncaţi, și o să vă culcaţi. 

Şi de unde, că eră ţăstul gol. 

O *ntrebă Dumnezeu că ce au în tăst? Ea îi răspunde: 

— Nu e nimic, l-am lăsat aşă ca să zică copiii că e pâine, 
pân” or adormi. 

Şi Dumnezeu : 

— Ia împacă copiii, că prea plâng ; caută în ţăstul ăla, că trebue 
să aveţi cevă subt el; nu se poate... 

l-a răspuns Ignat că: 

— Nu, că nu avem nimic subt täst... 

— Ia lasă; caută sub ţăst de împacă copiii; nu vezi cum 
plâng ? 

Şi când se duce nevasta lui Ignat de ridică țăstul, o pâine de 
de cele dospite, mare-mare ce de-abiă aveă loc subt ţăst de mare 
ce eră. După ce-o scoate, o frânge şi o împarte la copii. Se pun 
copilașii şi mânâncă şi se mai pun și ei, cei bătrâni. 

În timpul acesta, odată s'au aprins nişte lumânări înaintea lui 
Dumnezeu. Cum a văzut așă, Ignat repede sa priceput că este 
Dumnezeu. Şi a început să le sărute tălpile picioarelor, şi poalele 
ţoalelor, şi mâinile. 

„..— Că, [uite] cum a venit Dumnezeu în casa mea și n'am 
avut ce să-i dau să mănânce şi pe ce să şeadă, sărăcuţul de mine, 
Doamne ! 

Și Dumnezeu : 

— Lasă, mă Ignate, că ai împlinit toate,—și să mergi cu noi. 

-— Să merg, Doamne, dar copiilor ce le fac? 

— Lasă-i, am eu grijă de ei, răspunde Dumnezeu. 

Şi au plecat: Ignat cu Dumnezeu și cu Sf. Petru. 

Mergând ei așă, au dat pe la cărbune şi acù eră prins. Fâcuse 
nişte rădăcini în pământ și niște lăstari până la brâu. Și au luat-o 
înainte. Pe drum Dumnezeu îi zise: 

— Astăzi sunt trei ani de când ai omorît pe ta'-tău. Să ştii 
că ţi-ai ispășit păcatele. De-acum înainte să fii harnic să nu mai faci. 

Şi au mers tot înainte,— câţi ani or fi mers, nu se ştie,—că 
Sau întâlnit co trăsură, cu nişte telegari de cai, de credeai că 


200 


sboară, nu altcevă; şin trăsură, unde se lefăiau niște boieri. In 
urmă le veniau samare încărcate cu marfă scumpă... 

Negustori mari ! 

Şi a zis atunci Dumnezeu: 

— Mă Ignate, cunoşti tu pe cinevă din negustorii ăia? A? 

Nu cunoscui pe nimenea, Doamne! 
Vezi, mă? Aia fură feciorii tăi!... 

— Taci, Doamne! 

— Ai tăi fură, măi Ignate! 

Auzind aşă, Ignat vru să le sărute picioarele și mâinile. Şi ce 
să le sărute, că și pieriseră ! 

Luând-o Ignat îndărăt, se întâlnește iar cu trăsura. Işi luă 
inima în dinţi de-o opri şi-i întrebară: 

— Eu pe dumneavoastră parcă vaş cunoaște; da, de! Nu 
ştiu de unde să vă ieau; v'asemuiu cu nişte copii. 

Ce copii, omule? 

Cu nişte copii ai miei cari i-am părăsit la apa cutare. 

Păi noi suntem copiii ăia de cari spui dumneata; noi 
suntem copiii lui Ignat. 

— Mâncă-v'ar taica, voi sunteți copiii mei! 

Şi au plecat cu toţii înainte !» 1. 

În ziua de Ignat, nu este îngăduită, mai ales pentru femei, 
nici o muncă, și mai cu samă în casă, fiindcă se crede a fi pri- 
mejdie pentru boale şi alte supărări, printre cari ar fi și aceea că 
porcii ar rupe cămațile întinse pe gard, la uscare 2. 

In această privinţă, iată o povestire musceleană referitoare la 
o femeie nesocotitoare : 

«Ci-că o creştină, în loc să ţie ziua asta, s'a apucat să toarcă. 
Inătoarea, — fiindcă erau ușile încuiate, s'a lăsat pe coş și a intrat 
la femeie în casă zicându-i: 

— Hai, Surată, să-ţi ajut şi eu. 





1. Culeasă din com. Catanele, jud. Dolj, de d-l N. I. Dumitrașcu. 

2. Cred. Rom. din com. Catanele, jud. Dolj, împărt. de d-l Şt. St. 
Tuţescu.—Candrea, Densusianu, Speranţă, Graiul nostru, I, p. 272, cred. din 
jud. R-Sarat : Dela Ignat şi până la Crăciun nu-i bine să forcă. — R.- 
Codin, Mihalache, op, cit., p. 94-— Calendarul ilustrat pe 1910: Ignatul e 
rău de lovituri.— Voronca, op. cit., p. 55: In Moldova de sus nu se toarce 
dela Ignat până după Bobotează, ca să meargă bine vizelor şi să vină pe- 
titori fetelor — Cred. Rom. din com. Țepu, jud. Tecuciu. 


201 


Femeia a crezut-o. Au tors amândouă până au isprăvit. Pe la 
miezul nopţii, Inătoarea zice surată-sii : 

— Fuga de caută un hârdău, că până la ziuă să și coacem 
tortul. 

Femeia se duse să caute prin vecini, spunând cu cine a is- 
prăvit tortul. 

— Fugi, fă, că aia e Inătoare şi vrea să te opărească pe tine 
- în hârdău şi să te mânânce. 

Ea nu se încredinţă, până nu-i spuseră. toate vecinele în a- 
celaș chip. 

— Păi dar, zise femeia, — cum să scap? 

— Pune scara la capul casei, suie-te pe coş și cântă cocoșește 
de trei ori pe coș: «Cucurigu-gagu!», că ea cum o auzi cocoșul, o 
și şterge la sănătoasa. Pe urmă intră'n casă și stinge focul să nu 
mai vază lumină, că dacă o vedeă, vine iar la tine! 

A fâcut femeia cum au învăţat-o vecinele și a scăpat de I- 
nătoarea» 1. 

Prin multe părţi se taie porcii în această zi. «Chiar de nai 
tăiă un porc, taie cel puţin o pasere, — îndeamnă o credință mus- 
celană, — găină, rață, gâscă; ori la vreme, de-ai înţepă creasta la o 
găină neagră ca să dea sângele, că așă e bine: să vezi sânge în ziua 
de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boale» 2. 

Prin unele părţi, lucrul, adică munca este îngăduită, însă 
numai după ce femeia a văzut sânge * de orice soiu de vietate, ori 
sânge de porc negru. Dacă nu văd gospodinele sânge, prind o 
gaină neagră, îi împung creasta cu un ac, ca să-i dea sângele, să-l 
vadă şi apoi se apucă de lucrul de care au nevoie. 

În această privinţă, iată următoarele povestiri muscelene : 

«Ci-că eră o femeie, pe care o chemă Rada. In seara spre 
Ignat, ea s'a apucat să toarcă niște caiere de cânepă. Pe-aproape de 
raiezul nopţii, pe când Rada încă lucră, sa pomenit cu Sf. Ignat la 
fereastră, că a 'nceput să se răstească la ea zicându-i: 

Rad’, Rad, 
' Suie-te ?n pat, 
Că eu sunt Ignat! 


g 
I1. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 94—5. 
2. Ibidem, p. 93. 
3. Cred. Rom. din com. Truseşti, jud. Botoşani, împărt. de d-l C. 
Atanasiu.— Albina, V, p. 455.—R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 95.— Albina, 
V, p. 1302. 


202 


Adică: Radă, Radă, culcă-te! Nu mai toarce! 

Ea însă, n'a ascultat, — a lucrat înainte. 

A doua zi a și pus-o boala jos. Și ci-că, pân'a 'nţepenit-o 
Dumnezeu, ea a aiurat într'una;: 

Ignat, Ignat, 
Ce-am avut, 
Am depănat! 

Adică : ce-am tors, am depănat pe râşchitor. 

Mai eră una care periase la câlţi în ziua de Ignat. D'atunci 
însă a lovit-o boala şi în curând s'a dus de pe lumea asta. Până a 
a murit, a aiurat zicând: 

Ignat, Ignat, 
Zi bună de periat!! 

A treia povestire se aude prin jud. Ialomița și ne spune cå o 
femeie, care nu ştiă că în această zi nu trebue să toarcă şi să coasă, 
ca să mo găsească pe ea, sau pe cinevă dintrai ei, să sembolnă- 
vească sau să 'nebunească, a depănat de pe fuse pe râșchitor şi de 
aceea a 'nebunit. Ea ziceă 'ntruna: 

Ignat, Ignat, 
Dela uşă, pân' la pat, 
Şapte fuse-am depănat!? 

Ignatul il ţin şi femeile însărcinate, ca să nască pruncii întregi 
la trup şi la minte *. 

Prin jud. Teleorman, în această zi nu se lucrează lucruri fe- 
meieşti, ca să nu îcnească, — să nu geamă, — ca porcul +. 

In sfârşit, se mai spune că Ignatul își are rânduit să moară 
negreşit un om la ziua lui $. 


II. Tăiatul porcilor. 


Prin unele părţi, porcul se taie în ziua de Ignat’, căci în 





1. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 94. 

2, Cred. Rom, din com. Urziceni, împărtășite de d-l Dobre Ştefanescu. 

3. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 94. 

4. Cred. Rom. din com. Principele Ferdinand, împărt. de Păr. Fl. 
A. Drăghici. 

5. R.Codin, Mihalache, op. cit., p. 93. - 

6. D-l N. I. Dumitrașcu scrie, pentru jud. Romanați : «Fiecare Român 
îşi taie porcul său, hrănit cu îngrijire din vară. În zorii zilei se aud sute 
de guiuciri. Fumuri groase se văd înălțându-se aproape din fiecare curte 
dela ţară». 


203 


această zi, după cum am arătat, fiecare om trebue să vadă sânge 
și să zică: 
Ignat, 


Ignat, 
Porc umilat!! 


Porcii sunt îngrăşaţi cu grăunțe, făină, tărâțe, bostani, ş. a., 
până'n această zi 2, iar noaptea ei vor visà dacă vor fi tăiaţi ori ba 3. 
Prin unele locuri se zice că în noaptea despre Ignat, porcii visează 
mărgele roşii la gât +. 

Prin jud. Dolj, pe unde porcii se taie în ajunul Crăciunului, 
se zice că Ignatul prevestește porcii că vor fi tăiaţi la Crăciun, cu 
vorbele : E 


Porc gras, o măciucă'n cap 
Şi te culcă pat! 


De aceea, din ziua de Ignat şi până la Crăciun, porcii stau toți trişti 5. 

«Porcul care n'a fost tăiat în ziua de Ignat, d'aci încolo nu 
se mai Îngrașă, nu mai pune carne pe el şi nu mai mânâncă, căci 
în ziua de Ignat şi-a visat cuțitul. 

Cei mai bătrâni, ţinând cu sfințenie la obiceiurile cele vechi, 
dacă taie porcii în ziua de Ignat, şi atunci când se întâmplă ca 
porcul să fie negru, după ce l-au înjunghiat, când curge sângele 
gârlă, au grijă să pună o strachină cu meiu dedesubt, ca să scurgă 
sângele in el. Iar după ce se usucă meiul acela, îl macină şi afumă 


I. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 93. 

2. O zicala: «Nu se'ngraşă porcul la Ignat» se referă la cel ce vrea 
să isprăvească cevă în grabă, fără să se fi pregătit din vreme. — D-l D. 
Ştefănescu, Urziceni-lalomiţa, scrie : «Săteanul român, adevărat creştin, în 
tot postul Crăciunului nu mânâncă carne, ori, cum zice, de dulce, ci nu- 
mai de post, adică fasole, varză, murături, pește, ceapă, praz, cum şi alte 
mâncări de post. Crăciunul îl așteaptă cu multă bucurie și fiecare în post 
îngraşă câte un porc, ca să aibă în ziua de Crăciun caltaboşi şi cârnaţi 
proaspeţi. In ziua de Ignat ei taie porcii; unii însă nu voesc a-i tăiă în 
post, zicând că se spurcă, adică se ung toate vasele, și e păcat a se 
spurcă în post». 

3. Cred. Rom. din com. Catanele, jud. Dolj, împărt. de d-l Şt. St. 
“Tuţescu. 

4. Cred. Rom. din com. Idrici, jud. Fălciu, împărt. de d-lG. Arteni. 

5. Albina, I, p. 396. 


204 


cu el, peste an, copiii, ca să le treacă de guturaiu, de spaimă, de 
nalucă şi de alte alea» 1. 

Prin jud. Teleorman, pe unde porcii se taie în această zi, după 
ce sau înjunghiat, se aşterne câte un sac peste ei, iar deasupra în- 
calecă un copil, ca să nu se strice carnea până la Crăciun 2. 

Untura care se scoate dela un porc negru tăiat în această zi 
este bună de folosit la multe vrăji, mai ales în ceeace priveşte bunul 
mers al oilor 5. Prin jud. Vâlcea se păstrează o bucată de carne de 
porc negru tăiat în această zi și la Bobotează este dusă la biserică 
spre a fi botezată de preot; cu această carne se ung cei ce au du- 
rere de picioure, pe locurile pe unde simt junghiuri *. 

Prin jud. Neamţ untura de pe chișcă şi majele de porc tăiat 
în această zi se foloseşte când se ivesc bolișii în porci. 

Prin Banat, mai de mult, se ungeă cu grăsime de porc tăiat 
în ziua de Ignat, trupul unui mort bănuit a fi strigoiu, după cei 
se mai străpungeă scăfârlia cu un ac, punându-i-se apoi în sicriu și 
un băț de trandafir sălbatec, — mäcieş, — ca să se încurce cu haniele 
într'însul, și astfel să nu mai poată ieşi afară 6. 

Falca porcilor tăieţi în această zi se va strânge, la vremea 
cuvenită, spre a se folosi la nevoie pentru vindecarea bolii numită 
falcar, — un soiu de umflătură a fălcilor, — încălzind-o cu încetul 
la foc şi apăsând cu dânsa peste umflătură 7. 

Deoarece prin cele mai multe părţi, datina tăiatului porcilor 
o găsim la Crăciun Crăciunul sătul,—în amănunţime vom descrie-o 
şi noi când va fi vorba de această mare și bogată sărbătoare 
creştinească. 


1. R.-Codin, Mihalache, op. cit., p. 93.— Cred. Rom. din com. Urzi- 
ceni, jud. Ialomiţa. comunic. de d-i Dobre Ștefanescu : «Se zice că portii 
puși la îngrăşat şi pe cari oamenii nu i-au tăiat până'n ziua de Ignat, nu 
mai mânâncă, din pricină că văd sânge în mâncare», 

2. Dat, şi cred. Rom. din com. Balaci, împart. de d-l A. M. Nour. 

3. Marian, Sărbătorile, III, p. 231. 

4. Dat. şi cred. Rom. din com. Goruneşti, jud. Vâlcea, comunic. de 
d-l C, M. Popescu. i 

s. Dat. şi cred. Rom. din com. Vânătorii Neamţului, jud. Neamţ, 
împărt. de d-l V. Ştirbu. 

6. Marian, Immormântarea, p. 84. 

7. C. D. Gheorghiu, op. cit., p. 102. 


INDICE ȘI GLOSAR. 


A 


Ac, s., 115, 116, 143 (credinţă). 

acatist, s., 110. 

Adam, S., cărarea lui —, 14; p. 
46, 103. 

adevără, v. a. —, 11. 

adiveri, v. a — , 15. 

Adormirea, s. 57, 

aghiazmă, s. — pentru grădini, 
3; când se face — 58; — mare, 
48. 

Agost, Agust, S., |. 

agrăi, v. a —, p. 107. 

ajunge, V. a se --, a se împăcă, 
se alcătui (mai mult în taină), 
194. 

albină, s. busuioc de—al albinelor, 
55. 

Alexă, s. 50. 

Alexii, s. pl., 51. 

alună, s. — bună de friguri, 5; 
— de leac, 122. 

aluniş, s„ 5l. 

amăsurat, adv., 84. 

an, $., când începe anul, 44. 

Ana, s., Sf. --, 37; — Zacete- 
nia, 181. 

Andrea, s. Sf. — , 125; luna lui—, 
148. 

Andreiu, s. "Sf. —, 58, 125 şi 
urm., 135; moș—, 130; turta, 
colacul lui — , 140; luna lui 
Sf. — , 148. 

Antihârţ, s. 155 

apă, s., când se răcesc apele, 4; 


= ca moșşi, 49; — privighiata, 
p. 122; 351, 155. 

apaos, s., 4. 

apostol, s., când a blăstămat Maica 
Domnului pe apostoli, 29. 

Aranghel, s., 85, 86. 

Arhanghel, Sf. —, 46, 74; — Mi- 
hail, 74; — Gavriil, 74. 

Arie, S., 187. 

ariefi, s., pl. turta arietilor, 74. 

arsa, adv., 189. 

aşişi, adv., 14. 

aşteamătu, adv., 180. 

Aust, S., luna lui — , p. 1. 

August, S., |. 

Augustru, S., |. 

Avestiţa, s. — , aripa Satanei, 
96, 100. 

Avezuha, s., 101. 

avrămeasă, S., când se culege —, 
5. 

azimă, s., 151. 


B 


Babă, s., cele 9 babe ale lui Sf. 
Nicolaie, 159. 

băciță, s., 35. 

băgeag, S., 22; băgeagă, s , 129. 

bâlbătaie. s., 65. 

Balcani, s., pl., 68. 

baligă, s., — de leac 53, 54. 


Barbara, s., 152 banc, s., 191. 
banc, s., 191. 


Barboase, s. pl., 149. 
Barbura, s. pl., 149, 153; friguri 
din—, 151; turtele Barburii 151. 


barză, S., când pleacă berzele, 4. 

Barbura, s., 149. 

Basarabov, s., Sf. Dumitru din—, 
69. 

bataie, s., ca să nu fie —, 47. 

be, interj. bre, 169. 

berbec, s. Teclele berbecilor, 56 ; 
61 ; turta berbecilor, 47. 

Berbecarii, s. pl, 57. 

beşică, s., leac de beşica cea rea, 
54, 55. i A 

Blagovecinicul, Sf. Gavril — , 
102. 

Blagowiştenie, s., 106, 122. 

blăstăm, s., 110; boală, s., 94; 
leac pentru— 122; zi rea de—, 60, 
124, 154; a (boala copiilor), 180; 
— grabnică, 28. 

boancă, s., 54. 

bob, s., datul în bobi, 101. 

Bobotează, s., 122, 200, 204. 

Bobreajen, s., 3. 

bochioi, S.a pl. 54. 

bogaz, s., 154. 

boieresc, S., boierescul vrăbiilor, 44. 

bolişte, s., semn de —, 123; 204. 

borătic, adv., 104. 

bortosel, adj., 27. 

boteză, v., a umblă (despre preoţi) 
cu aghiazmă, 2, 49, 204, de când 
se botează oamenii, 19. 

boz, s., — de leac, 53. 

bragă, 8, când se face—, 124, 146, 

brânză, S. dusă ca moși, 62, 

Brezaie, s., 176, 177. 

brodar, s., 171. 

brumă, s. 37; luna brumei, 73. 

Brumar, Brumariu, s., 38, 73; — 
cel mare, 73. 

Brumărel, s., 58, 73. 

brumiù, v. a, — 58. 

bubă, 5., leac de duba cea rea, 54; 
leac de — , 55; sărbătoarea bu- 
belor, 149. 

bubà, v. a se —, 116. 

bubat, Bubat, s., 115, 149; Savele 
bubatului, 149. 


bucină, V, a — , 98. 

burghiu, s., când se dă găuri cu—, 
117. 

burueană, s. — de năjit, 54. 

buştean, s., orb, — , 167. 

busuioc, s., de când este—, 13;— 
de-al albinelor, 55; 55, 139. 


(9) 


Cahlă, s., 129. 

câhneaţă, s., 129. 

cal, s., de când este calul blăstă- 
mat, 23. 

călină, s., 151. 

cămaşă, s., când nu se spală că- 
meși, 200. 

cană, s. — , dată ca moși, 50. 

candelă, s., când stă aprinsă, 32; 
dată de pomană, 123. 

câne, s., 144. 

câne-câneşte, adv., p. 93. 

cânepă, s. 143 ; când nu se culege, 
2; de când e binecuvântată, 9; 
fuior de —, 151. 

cap, S., — de post, îuceput de 
post, 2. 

capră, s. 135, 176, 177. 

căprior, S. „a-şi sărl din căpriori“, 
105. 

car, s. — de foc, tren, 162. 


cărăbăni, v. a—,a ucide, 187. 
cărămidă, s., minunea cu — , 183 
şi urm. 


cărbune, s., 117, 

cârpă, $., broboadă, 11. 

cârpeală, s., 20. 

Cârstov, s. şi Cârstovul viilor, 55. 

Casian, s., Sf. — , 172 

câşlegi, s. pl, 32. 

castravete, s., când nu se mâ- 
nâncă, 60. 

Catalina, s. Sf. — , 124. 

cătelică, S, 21. 

cățeli, v. a se —, (despre câni), a 
se pui ; despre ierburi, a se în- 


ţeleni, a se întinde. 

Caterina, S., Sf. — , 124. 

Catrina, s., Sf.— , 124. 

ceară, s., a căută cu —, 101. 

cer, S, când se deschide, 3, 122, 
159; câte ceruri sunt, 22. 

cerb, s., când se spurcă în apă. 
2, 4. 

Chilichi, s. pl. 113. 

chip, S., a face—, a face semn, 191. 

chipurile, adv., 120, 

chişcă, S., 224. 

Cilichi, s., pl. 113. 

Cilipi, S., pl. 113. 

cîn, s., luntre. 197. 

cinevaşile, pron., 115. 

ciobotar, s., 191. 

ciobotărie. s., 191. 

ciudă, s. 47. 

Ciuda.fraţilor, personaj din po- 
veşti, 46. 

Ciuda-lui- Arhanghel, s., 46. 

ciumă, S., 102, 146. 

ciupit, adj., 149. 

clopot, s., 128. 

cloşcă, s., 117. 

coasă, S., 127, 143. 

cvase, V. a — , când nu se—, 47, 
57, 60, 115, 116, 149. 

cociorbă, S., 128. 

cocos, S, 195, 201; de când cântă, 
19, 22. 

cocoşeşte, adv., 201. 

cocostârc, S., de când este, 51. 

colac, s., 140; colacul lui Andrei, 
140; 

colăcel, s., dat ca moși, 50, 62. 

comoară, S., 83. 

copil, s., 124; ca să fie ferit, 125, 

coş, s., 117. 

covaşă, s., 123, 145. 

covrig, Ss. — dat ca moşi, 50, 64. 

coz, „frumoasă —“, 92, 

crăcănăcel, adj. 26. 

crăcănăţel, adj. 26. 

Crăciun, s., 119, 147, 204; postul 
lui —, 118. 


207 


Crăciunoaie, s., 119 

creac-creac, interj., 26. 

crecuţă, s., crănguţă, 5. 

cruce, S., 1, 39, 60; Ziua Crucii, 
48 şi urm.; Ziua Crucii de vară, 
1; Inchinarea sau scoaterea Sf. 
Cruci, 1; Postul Crucii, 48 ; de 
când e — , 185. 

crupe, s., pl. 129, 144. 

cucuveică, S., 131, 

cumpănă, s., primejdie, 58. 

cunună, v. a se—, de când se 
cunună oamenii, 19. 

curcubeu, s., 154. 

curechiu, s., 38 şi urm. 

cuțit, s., 143, 


D 


Darac, s., pieptenele dracului, 117. 

dărăpănă, v. a — păr, 15. 

Dealul-mare, s., 1. 

de ce... de ce, adv., 17. 

Dechemvrie, s., 148. 

descântec, de când este descânte- 
cul, 94. 

deslegă, v. a se — (cu privire la 
post), 4. 

desvelè, v. a se — mâna, 54. 

diavol, s., 66, 96. 

dihor. s., pielea de — la sfârşitul 

lumii, 96. 

doftor, s., 82. 

dovleac, s., 149, 150. 

drac, S., 31, 76, 167. 187. 

Drăgaică, s., 128, 

drâglă, s., 192. 

dragoste, s., vrajă de — , 137. 

drum, s., credinţă desprea crucea 
domnului, 127. 

drumări, av. —, 1 

ducă-se-pe-pustiu, s., 58. 

duce, a. se — , a muri, 82. 

duh, s., duhuri rele, 130, 131. 

dulce, s., dulcele toamnei, 118, 

dulceaţă, s., 150. 

Dumitru, s..—Sf. 61, 65 şi urm, 
147; Sf. cel nou, 72. 


duluţă, s., 94. 
Dumnezeu, s., 82, 88, 104, 122, 158, 
198; povestea lui — , 12. 


E 
Ecaterina, s., Sf. —, 124. 
F 


Făcător, s. — [de farmece], 137. 

fălcar, s., 204. 

fântână, s., când se unge cu ustu- 
roiu, 136; vrajă la —, 141. 

faraon, S., 182. 

fasolă, s., 150. 

făsuiu, s., 150. 

fasuli, v., a se—(despre bubat), 150. 

Fecioara, s. S£. — , 6 şi urm. 

fel, s., vorbă, treabă, 104. 

femeie, s., — însărcinată, 202. 

Februarie, s, de ce — are 99 zile 
la 4 ani, 12. 

Jereastă, s., când se unge cu ustu- 
roiu, 136. 

fermecătoare, s., 101. 

fierar, s., de când este blagoslovit, 
17, 21, 24. 

fierbe, v. a. — (despre covașă), 145. 

Filip, s. Sf. Apostol —, 113; Fili- 

pul cel schiop, 121. 

Filipi, s. pl, 56, 57, 114. 

Filofteia, s. Sf. — , 179. 

floare, s., flori la biserică, 2. 

Florii, s. pl, 24, 155. 

foarfece, s., 118. 

foc s., când e rău de —, 56, 58, 
113, 116; când nu se împru- 
munţă, 57, 115; focul lui Su- 
medru, 63, 

Foca, s. Măcjnica — „56. 

forforoată, adj., 16. 

frag, S., 52. 

friguri, s. pl, ca să fie cinevă fe- 
rit de —, 2, 40; alună și prună 
bună de — , 5; de când sunt —, 
39; leacuri, 53 ; 52, 151, 178; — 
din Barbură, 154. 


fuior, s., — dela Bobotează, 122; 
de cânepă, 151. 

fulfuroată, adj., 21. 

funingine, ş., 129. 

Furt, s. zi rea de —, 153. 

Fus, s., 143, 


G 


Gădineţ, s., — schiop, 135. 

gâlgâlice, s., 189. 

găină, s., —ca să fie ferită de 
boală, 53; 201. 

găitan, S. — roș, 139. 

aălăcios, adj., 64. 

gămuiete, s. pl., 66. 

Gara, s.. 101. 

găsi, v. a—l. — pe cinevă [boala , 
202. 

gavăd, s., 114, 117. 

Gazriil, Gavril, s. Sf. 
101, 102. 

ger, s., 87; 95. 

Gheorghe, s., Sf. — 51, 70, 122. 

giuriù, V a.— , a se scurge, 184. 

galagori, s., minte, 162. 

Glapeca, S. 101. 

Glipina, s., 101. 

goandá-de-câni, S., 35. 

godănac, s., 63. 

gogoaşă, S., vierme din — de ste- 
jar, 44. 

gogoşlie, s., — de mătasă, 189. 

goire, s., 40. 

goloşi, v. a se — , a se goll (de 
frunză, despre păduri), 71. 

Grapa, s., 101. 

grâu, s.— ca moşi, 62; 143, 144; 

sărbătoarea grâului, 152. 

Grigore, S., Sf. — , 11). 

gurucire, s., 202. 

gunoiu, S., 115, 116, 181, 136. 

Gustar, s., luna lui —, 1. 

Gustea, s, luna August, L. 

guster, s., când întră în pământ, 4. 

guturaiu, S., 204, 


H 


Haidamac, s., 63. 

haişte, S., râişte, vrâizie, 146. 
Hamba, s., 101. 

hapucel, s., 143. 

hâr... hat, adv., 43. 
Haralambie, s., Sf. — , 102. 
Hariton, s., 57; — cel bun, 57. 
harşt, interj., 8. 

hirtimos, s., 34. 

hoară, s., 26. 

hoit, s., — de mort, 87. 
holbătel, adj., 17. 

holborăţel, adj., 26. 


horă, s., când nu se face — în 


sat, 40. 
hot, S, 175. 
hotar, S., 127. 
Hranghel, s., 74 şi urm.; moşii de 
—, 74. 
Hristos, s., 122. 
Humba, s., 101. 


i 


Zarbă, s., credințe despre ierburi, 
52. 

iarnă, s., când se începe, 127, 175; 
Andreiu-cap de iarnă, 125. 

ioni, v. a — , 202. 

icoană, S., 150. 

Iele, s. pl., 131. 

Ignat, s 197; — porcilor, 197. 

Ihnat, s., 197. 

Ileana Consângeana, S., 107. 

Ilie, s., Sf. — , 75, 96, 102. 

îmbărburà, v. a —, 150. 

îmbătă, v. a se — , 107. 

îmbrezi v. a — , 151. 

împărăteasă, s., când se culege 
buruiana —, 5; — tuturor pasc- 
rilor, 44. 

împărți, v. a — pomană, moşi], 
123. 

Impilat, s., Pilat, 12, 

împleti, V: a —, când nu se împle- 


309 


teșie, 116. 

Inătoarea, s., 197. 

Inceput (9) 137. 

închipui, v., a se —, a face rost 
de — , 159, 

îndrăzni, v., a — (despre fiare), 115. 

Indrea, s., 148. 

înec, s., primejdie de —, 58. 

înfurnicà, V., a — 4l. 

înger, s„ păzitor, —77 

îngrădi, V., a se — (despre îndră- 
gostiți), 39. 

inimă, S., descântec de plămădirea 
inimii, 129. 

însomnă, V., a —, 33. 

îmschimbă, v., a se —, 109. 

întunereci, V., a se —, 64, 

înurzicà, V., a —. 4]. 

învârteji, v., a se —, a se îusdră- 
veni, 91. 

Ioochim, s., Sf. — , 37. 

Ioan, Ion, s., Sf. —, 11, 15, 23; 
— de toamnă, ş. a., 38; — Mi- 
lostivul, 111;—gură de aur, 112. 

Iordan, s., 11, 95; fântâna lui—, 
14; putul Lui, — 16. 

Irod, s., 39. 

Isus Hristos, s., 154. 

luda, s., Apostolul, —, cum a lost 
blăstămat, 30. 

Iudeu, S., de unde sunt Iudeii, 30. 

izări, V., a— , 154. 


J 


jJálì, v., a — , 25. 

jemna, s., 139. 

Jerăgai, S., 70. 

Jidan, s., de când sunt Jidanii, 183. 

Jidov, s., de când sunt Jidovii, 30. 
de când se împut, 37. 

fil, Va a — , 154. 


L 


La, ¥%„ a se- , când nu trebue a 
se—, 5. 
lăsat, s., — de sec, 119. 


14 


lăturoiu, s., 63. 

lăutoare, s., — fetelor, 53 ; când nu 
trebue să se facă, 131. 

leasă, S., pâlc de arbuşti, 187. 

legă, V., a—, a concepe (despre 
lupi), 116. 

lemnar, s., de când e blăstămat, 
17, 20, 24, 

lingoare, s., 156. 

lingură, S., 142. 

Lisaveta, s., mama St. loan, 28. 

lojar, S., 118. 

Lom, S., 68. 

Lom-Palanca, S., 68. 

lovitură, S., 37, 72, 200. 

Zu, V., a se —, se căsători, 19; a 
face așă, ca să i se pară că vre- 
mea trece uşor: „dacă ai un 
copil, e bine, că te mai ieai cu 
dânsul“ ; a se înhăită. 

luceafăr, s., cine-i luceafărul de 
dimineaţă, 30. 

Lucifer, s., 76. 

Lucinul, s. 62. 

lumânare, S., 140, 156 ; — ca moşi, 
62; dusul lumânărilor la bise- 
rică, 110, 122; — de veci, 123; 
— dela Paşti, 1, 38, 141. 

lumină, s„ lumânare, 50; — de 
veci, 123. 

lună, Se, 71, 144, 155. 

lup, s., când e rău de — 56, 62, 
111, 113, 116, 117 şi urm., 121, 
136 şi urm.; ziua lupului, 135. 

lupàrie, s., 135. 


M 


Mac, s., sfințirea macului, 2: 
de leac, 55. 

Macaveiu, S., 1; ziua Macaveilor, 
1; Macaveiul stupilor, 2. 

măcieş, S, 204. 

măcinà, v, a — , când nu se ma- 
cină, 115. 

Macoveiu, s., 1; Sf. — , 55. 

măgar, S., în legendele Sfântului 


210 





Spiridon, 182 şi urm. ; de când 
este luat în râs, 22. 

Maica Domnului (— Precesta), s., 
6 şi urm. ; 20,22, 25, 28, 29, 58, 
100, 119, 147, 155, 172; Călătoria 
Maicei Domnului la Iad, 9%; 
Maica Domnului şi Trif, 6; Maica 
Domnului şi paingănul, 8. 

mălaiu, s., 146; când nu se împru- 
mută, î16. 

Marmarea, s., nevasta lui Scara- 
oschi, 95. 

mană, S., — vacilor, 145. 

mâncare, s. 139., 


„măr, s., când nu se mânâncă, 3, 


40; ca moși, 64. 

Maria, s., — Magdalia, 14, 34; — 
lui Iacov, 14 ; patronul femeilor 
cu numele —, 34. 

Marin, s., patronul bărbaţilor cu 
numele — , 34. 

măritiş, S., „pentru —“, 110, 

Măsălariu, s., luna lui August, 1. 

mâţă, S., — neagră, 131. 

mătălucă, pron., mătăluţă, mată, 
189. 

mătanie, S., 122. 

mătrăgună, s., — de leac, 54. 

mătură, V., a — , când nu se mă- 
tură, 57, 115, 131, 136. 

medean, S., maidan, 163. 

melită, s., 119, 127. 

melitoiu, S., 1.72. 

melitucă, S., 199, 

meşter, S., — de fier (ficrar), 12; — 
de lemn (lemnar), 11. 

micşunică, S. — de leac, 53. 

mieiu, s., 203. 

miel, s., 61. 

miere, S., faguri dc —, ca pomană, 
34, 49, 64, 150. 

Mihail, s., St. (Arhanghelul) —, 46, 
74 şi urm., 102. 

mijlocire, s., mijloc, f3. 

milă, s., — de loc, 102. 

milostivnic, S., 15. 

Milostivul, s., Sf. Ioan —, 111. 


Mina, s. St. — , 110. 

Minàh, s., Si. — , 110. 

mir, s., de când e—, 13. 

mirător, s., 137, 138. 

mirodenie, s., bunătate, lucru bun 
de mâncat, 64. 

mişiù Vv., a —, mişună, 59. 

Moarte, s., 77, 93, 95. 

Modest, s., Sf. —, 196. 

Moisi, s., — Proorocul, 13. 

moliftă, S., 7. 

morman, S., 63. 

mort, s., prasnicul morților nă- 
prasnici. 

moşi, S„ pl. pomană dusă pentru 
sufletul morţilor, 4, 50, 62; — de 
Sâmedru, 62 ;—de toamnă, 62, 74; 
— de Sf. Dumitru, 62 ; — de Ovi- 
denie, 124. 

muică, s., mamă, 199, 

munci, v.a —,a martiriză, 96, 153. 

muşdeiu, s, — de usturoiu, 129, 

muşetel, s., când să se culeagă, 5. 

must, s., de când se face, 4. 


N 


Nacara, s., 101. 

Nadara, s., 101. 

Nadaria, $., 101. 

năfură, s. 48. 

najit, s buruieni de — , 54, 55. 

najitnică, S., 5$. 

nălucă, s. 204. 

nânaş, s., mersul linilor la —, 74. 

vânaşa, S., 175. 

napastie, s., năpaste, 58. 

naş, S„ vezi, nÂnas. 

nasapì, V., a—, p. Ob. 

nåşie, S., 82. 

naştere, S„ pază pentru , 154. 

năvădi, v., a—, când nu se—, 149. 

Naum, s., Sf. — , 148. 

năvalnic, s., legenda lui, 28 ; — 
de leac, 36, 54. 

nea, S când vine şi când pleacă, 
176, 


211 


nebuneală, s., zi rea de —, 124. 

năcajos, adj., 58. 

neclintit, adj., 71. 

Neculai, ş. a.s., a Si. 93 şi urm., 
156, 157; Sf. — mic, 177, 175; 
Sora lui — , 178. 

nefârtat, s„ 102. 

negel, s., când se face, 60. 

Negrea, s., 102. 

Neios, s., 148. 

Nervuza, S., lUl. 

Nicuviousa, s., 59. 

nifărtache, S., 158. 

Ningău, s., 148. 

ninge, V. a , 126. 

ninsoare, S., când e, 158. 

Noembrie, s., 73. 

nor, S., 123. 

noroc, S., 144. 

noroci, V.. a se 

norocire, S., 144. 

nuc, Sọ când se bat — , 31, 55. 

nuca, când nu se mânâncă nuci, 
40, 49, 60; bună de leac, 54; 
— ca moşi, 61. 


, 123. 


o 


Oaie, s., 116, 135, 204. 

oala, s,, 117, 119. 

Obedenie, S., 121. 

oblici, v., a — , 13. 

Obrejènie, s., 3, 121. 

Obrejenie, S., S. 

odini, v,a  , 33. 

oglindă, s., vrajă la —, Il. 

omănaş, S., 159. 

omidă, s. ca să nu lie, 53. 

os, s„ — mort boală), „a sta în 
în capul oaselor“, 91. 

Ovedenie, s., 121. 

Ovidenie, s., L21. 

Ovreu, s., de când este, 30. 


rP 


Pădure, s., 137. 
pagubă, s., când ẹ rău de—, 115. 


Paha, s., 101. 

paingăn, sa Maica Domnului şi—, 
8, 10. 

painjân, painjen, s., 9. 

Palaghia, s., nume de femeie 160. 

palma-Maicii-Donmului, s., legen- 
da ei, 28. 

pământ, s, 81; stâlpii pământ 
lui, 43, 

pâne, s., 14), 

pândar, s., când se tocmeşte — la 
vii, 35. 

pânză, s., când nu se țese — , 147. 

păr, s„ 118. 

pară, s., când nu se mânâncă, 3, 40. 

părădui, v., a se , 17. 

Paraschiva, s., St. (Cuviousa)—, 59. 

parte, s, noroc, norocire, 144. 

pårte, s., pârtie, 20. 

Pasere, s., cu să nu mânânce pa- 
serile holdele, 119. 

Paşts, s. lumânare dela , 128, 
191. 

Pavel, s., Cuviosul — , 78. 

pază, s„ paza usturoiului, 139 140. 

pepene, s., când nu se mânâncă, 
49; curpăn de — , 49. 

pþerià, s., a —, când nu se perie, 
202. 

perie, s., „caută cu — “, 101. 

perjă, s., când nu se mânâncă, 3, 
40; — de leac, 53 34. 

peşte, s., când se desleagă mân- 
carea de — , 4; din mare pe 
care stă pământul, 43. 

petitor, s., ca să vină, 200. 

Petru, Sf. — (şi alte forme), 15,21, 
75, 88. 109, 108, L16, 187, 198. 
piatra, s., grindină, 95, 103; — 
scumpă, făcută de şerpi, 51. 

picior, s., boală de —, 204. 
piele, s., când nu se împunge în 
. 57. 
pieptănà, v, a , când nu se 
piaptănă, 116, 136. 
pieptene, s., 137; pieptenele dă- 
racului, 117, 


Pilip, s., Pilipul cel schiop, 1214. 

Pilipi, s., pl. 113. 

Pintilie Calătorul. s., 36. 

pistruiu, s, de când sunt Jidanii 
cu pistrui, 19. 

Plămădire, s,, — inimii (descântec 
de ), 129. 

Pliaştia, s. 101. 

ploaie, s., — cu piatră; când nu 
este , 158. 

poamă, s., când se desleagă mân- 
carea de—, 4; — văratecă, 4; 
când nu se mânâncă, 10; când 
începe culesul de —, 57. 

Pobreajen, s., 3. 

Pubrejeni, s., pl. 3 

Pobrejenie, s., 3. 32. 

Pobrijenie, s., 3. 

pogan, adj., urît, 164. 

polimă, s., eres, 188: de obiceiu 
însă : soiu, fel; ex.: urită po- 
limă de om! 

pom, s., 147; când se sădeşte un 
—, 49, 

pomăi, v. a—, 67. 

porc, s., 141; Iynatul porcilor, 
197; când se taie, 201—202. 

porumb, s., 150; când nu se mâ- 
nâncă , 116. 

post, s. postul Crăciunului, 119; 
postul mare, 119. 

potcoavă, S., 143. 

potop, s., cine a stăpânit potopul, 
172. 

poveste, s., Povestea lui Dumnezeu, 
12. 

praznic, s., când se face, 43; — 
pentru morţii năpraznici, 177. 

Precesta, s., Maica —, 9; mare, 
33; — mică, 36. 

Brigorică, s, „a se uscà de sete 
ca prigorica“, 27. 

Brimejdic, s., ca să nu lie, 47, 154. 

pristariu, s., 12. 

prispitor adj., 4. 

Probaje, s., 3. 

Probajenu, s., 3. 


Probajeui, v. a se — , 3. 

Probajine, s., 3. 

Prodajne, S., 3. 

Probejeni, s., pl. 3. 

probuzi, v. a se—, 3. 

Probrejeni, s., pl. 3. 

Procoavă, s., şi Sî—, 58. 

Procoave, s., pl. 58. 

procovaţ, S., 58. 

promoară, s., luna promoarei, 73. 

pomoroacă, $., luna promoroacei, 
73, 

pruna, s, bună de leac, 12; — 
de friguri, 5; —când nu se mâ- 
nâncă, 40; când se dă de po- 
mană, 34 64. 

Puha, s., 101. 

puisor, s., bănuț. 161. 

purcel, s., Si. Dumitru în chip de 
—, 69, 

putinel. adv. puțumnel, puţintel, 33. 


R 


Rac, ş., racul şi Maica Domnului, 
34 

văcuşor, S., ceapă, 120. 

răghilă, v, a  , când nu se ra- 
ghilă, 116. 

raiu, s. cine ţine cheile raiului, 95. 

rămaş, S., 108. 

rămăşi, V., a se — , 108. 

rândunică, s., de când este bla- 
goslovită, 19. 

rânì, V., a—, când nu se rânește, 
136. 

Răpciune, s., 41 

Răpciuni, s. pl., 41. 

răsătură, s., 96. 

răsg hios, adv., 106. 

râşni, v., a , când nu se râş- 
neşte, 57. 

răsteu, 5. 14), 

ratini, s., pl. 63. 

vătunealu, $., 184. 

văzămiş, S., vorbă cu , 
meiu, cu socoteală. 


213 


roiu, s., — de albine, 35, 

roinită, S., 55. 

rufă s., când nu se spală rufe 117. 
ruga, s., 40. i 
Rusale, s, pl. 131. 


s,$ 


Sâctemvre, S., 41. 

Saiegii, s., pl. datină, 72. 

salcie, s., de când e blugoslovită, 
23, 

Salmona, S., 101. 

Salomia, s., 101. 

Sâ(âynedru, s.. 63, 71. 

Sâm-Medru, S., 71. 

sânge, S., 201. 

San-Medru, s., 71. 

Sân- Mihaiu, s., 14, 75. 

Sâ-Nicoară, s., 157. 

Sânta-Maria-mare, s., 23, 30, 36; 
Soborul — . 37. 

Sân-Toader, s., 157. 

Săn- Vărvara, s., 153. 

sărătură, s., când nu se împru- 
mută — sau sare, 115—116. 

sarbatoare, S., — vărsatului, 149. 

sărindar, s., 110. i 

şarpe, s., 51—52, 111, 115; când 
intră în pământ, 4; prefăcut în 
smeu, 5; înti”o poveste, 42. 

satană, $., Avertiţa, aripa satanei, 
99. 

Sava, s., Si. — , 156. 

Save, s., pl. Savele bubatului, 149. 

sbranca, adv., 57. 

Schimbarea la fată, s., 3 şi urm. 

scribca, S., 142. 

scrob, s., ca mosi, 62. 

sculà, v., a se — dela boală, 85. 

scut, adv., 116. 

secară, s$., când nu se samánă, 61. 

Secerar, s$., luua lui August, 1, 

secetă, s., 187. 

secure, s. 117. 

Septembrie, s., 4l. 

sfada, s., ca să nu fie, 47. 


sfântă, s., 31. 

Sfăntă (Santă Măria 
11, 15, 20, 23, 30, 33, 

sfarmă, s., 108. 

sfredel, s., când nu se 
cu — , 117. 

sic, interj, „a da cu — 

şic, s. 27. 

şicui, v., a—, 27. 

Simicoară, s., 178. 

Simion, s. Sf. — , 41. 

Sim-Nicoară, s., 178. 

sâpică, S., 64. 

Sisoie, s., minunile Sf. Sisoie, 96, 
100. 

sită, s., „a da cu sita“, 101. 

slei, v., a se—,a se solidifică 
(prin j. Tecuciu, numai despre 
grăsimi), 14, 20. 

smântânos, adj., 146. 

smeu, S., — făcut diu şarpe, 5. 

smirnă, S., 138. 

soare, S., 145, 157, 181; mireasa 
soarelui, 154; când îşi cumpără 
cojoc, 61. 

şoarece, S., de când e blăstămat, 10. 

şopârlă, s., când întră în pământ, 4. 

soră, S., sora lui Sf. Neculae, 178. 

sorcovă, S., 147. 

spaima, s., 201. 

spâldărie, s., 6L. 

spic, s.. dus lu biserică, 2. 

Spiridon, s., Sf. — , 181 şi urm. 

spolocanie, s., 119, 

Spridon, s., 182. 

spurc, S.. 35. 

spurcat, s., dracul, 105. 

spuză, s., 150. 

stafie, s., 131, 167. 

Stâlnic, s., 41. 

stâlp, s., slâlpul pământului, 43. 

Stâlpelnic, S., 41. 

Stâlpnic, s., 41. 

stative, s., pl. 181. 

Ştefan, sa SE. — , 112. 

stejar, s., vierme din gogoaşă de 
—, 44. 


214 


stima, s., haina îngerească, 76. 

ştiucă, s., — din străchinile Jido- 
vilor, 19, 20, 

stobor, s., stoborul 
mici, 37. 

stragă, s., strigoaică, 130. 

strajnic, adj., 190. 

strajnici, v., a se — , 101. 

Stratenie, s., 6. 

streşina, s., 151. 

striga, s., fem. 119, 127. 

strigoaica, S., 116, 145. 

strigoiu, s., 115, 126, 204. 

stropşeala, s., 93. 

strugere, s., când se desleagă pen- 
tru — , 4; 35; pomană de —34, 
64; când nu se mânâncă, 40. 

stup, S., Macoveiul stupilor, 2. 

sulă, s., 146. 

Sumedru, s., 63. 

sumedru, adj., 63. 

Sumetru, s., 67, 71. 

surceà, s., 120. 

Surghinatţi, Sfinții — , 117. 

surpuş, s., 63. 


Sântămăriei 


T, T 


Tubultoc, s., 132. 

tăiă. v., a— la vie, 7. 

tâlhar, s., Sărbătoarea tâlharilor. 
1190. 

talpă, s., de când e — piciorului 
scobită, 76. 

tamâie, s., 138. 

tăragăi, v., a se — de păr, 92. 

tarțoane, s., pl. țarţumuri, 166. 

Tatar, s., 34. 

Tartar, s., 105. 

Tecle, s., pl. 56 ; Teclele berbeci- 
lor, 56. 

tese, v., a —, când nu se —, 149. 

tigră, s, bună de brâucă, 5. 

tifos, s., 156. 

tingau, s., 63. 

Tisavia, s. 101. 

toamnă, s, când începe, 41; semn 


de — lungă, 44; moșii de—, 74; 
dulcele toamnei, 119. 

toarce, v., a  , când nuse —, 60, 
115, 136, 146, 47, 200; lupi ce 
se torc, 115. 

tocà, v., a—, a tocănă, 39. 

toiu, S., crede că dela putozu, 64. 

tomnai, adv., tocmai, 86. 

tort, s., — ce vorbește, 8; 181. 

trăsnet, s., cum se apără de —, 
54; când e rău de — , 74. 

Treime, s., Sf. — , 193. 

Tvesfetitele, s., pl. 56. Treisfeti- 
tele, 111. 

Trieraşii, s., pl. 56. 

Trif, S„ Maica Domnului, și— , 6. 

troacă, s., „n'are sare'n — “, 87. 

tuli, v, a—,a plecă, porni, 35. 

tun, s., tunet, 75. 

tunet, s., cum se apără de- , 54. 

turbare, s., — la câni, 35. 

Turc, S., „ca — “, 85; 174. 

tuvtă, s., — lui Andreui, 140; tur- 
tele Barburii, 141. 

turturică, S., 6. 

tuşi, v., a — pe cinevà, 7. 


t 


Ucigă-l toaca, s., 58. 

Udeia, s., Iudeia, 84. 

ulcică, s., dată ca moși, 49; „ca 
ulcelele“, multe şi mici (despre 
fete), 166. 

uliu, s., primejdie de — 55. 

umbră, s., 131. 

umflătură, s., leac pentru —-, 5. 

unde, adv., fiindcă, 26. 

Undreă, s., 148. 

unghie, s., ce se face din — mor- 
iului, 66. 

unt, S„ ca moşi, 62. 

untdelemn, când se desleagă pen- 
tru —, 4. 

untură, S., —, ca moşi, 62, 204. 

urcoiu, S., fem. urcoaie, 137. 

urdă, s„ minunea cu — , 185. 


215 


ursită, S., 143. 

ursitoare, s., cele trei ursitori ce 
ursesc noii născuţi, 70. 

ursitor, S., 120. 

uşa, S. când se unge cu usturoiu, 
136. 

usturoiu, S., de sămulastră, când 
se culege, 5 când nu se mânâncă, 
49., 71; când se unge cu —, 122, 
127 şi urm., 138; paza lui, 139 
— 140, 


Vaca, s., 81. 

Vaflim, Viflaim, Betleem ? 13. 

vâjgăraie, S., 123. 

Valhaam, s., 106. 

vanghelie, s., 167. 

vânt, s., cine orândueşte vântu- 
rile, 43; turbat, 180. 

vară, s., când se încheie vara, 36. 

varsat, s., 156. 

varză, s., 38; când nu se împru- 
mută — acră, 115. 

Vârvara, s., 153. 

Vasile, s., Sf., —, 111, 144, 157, 
175. 

vatră, s., petec de pământ cu flori, 
iarbă, ş. a., 29. 

Vavila, s., 45. 

văzdoagă, s., de leac, 53, 54. 

vedi, v., a se —, 122. 

vezevenghe, adi. fem., 101. 

vgheřà, v. a — , 36. 

viclui, v. a — , 12. 

vierme, S, aghħiasmă împotriva 
viermilor, 2 ; — din gogoaşă de 
stejar, 44. 

vin, S., când nu se bea — roș, 60; 
de când e vinul, 13, 16; 140. 

Vinerèlele, s., pl. 61. 

Vineri, s. Cele 12 Vineri mari, 
48, 147 ;—wmare, 58, 148; Sf. „60. 

Vinicer, Sọ 73.. 

Vinimeriu, S., 41. 

Viniţel, s., 44. 


vita, s., primejdie pentru, 58, 135; 
când vorbeşte, 122 ; 196. 200. 

vrabie, s.,*43, 41, 119. 

vraci, s., 82. 

Vovedenie, s., 121. 

voinic-înflorit, s., personaj de po- 
veste, 107. 

Vovedenie, s., 121. 


Z 
Zahar, s., 150. 


216 


` Zămislive, s., 56. 


zăpadă, s.. cine o dă întâiu, 58. 

zârâi, v. a — , 15. 

zi, s. Ziua Macaveilor, 1; Ziua 
Macoveilor, 1 ; Ziua Crucii de 
vară, L; Ziua Crucii, 1, 38,84 şi 
urni. ; cum sunt zilele omului, 
85; ziua lupului, 135; zilele Du- 
batului, 149; creşterea zilei, 147. 

Zliha, s., 101. 


CUPRINSUL 


Ziua Macaveilor 
Pobrejenile ........ 
„Sântă- Mâăniile 

I. Maica Domnului. .. 

II. Postul Sântă-Măriei . 

II. Sântă-Măria-mare 

IV. Sântă-Măria-mică 

V. Stoborul Sântă-Măriei- 

Mici. . . .. . 3 

Sfântul Ioan de toamnă . . 
Simion Stâlpuicul. .... 
Vawila ooa aa e .... 
Ciuda lui Arhanghel . . . 
Ziua Crucii 

I. Postul Crucii. ... 

IL Ziua Crucii .. ... 

III. Inchiderea pământului 

IV. Buruieni și poame de 

leac se e e e e aa 

V. Cârstovul 
Sf. Macoveiu ....... 
Macinica Foca 
Zămislivea 
Teclele 
Adormirea 
Haritonul 
Procoavă 
Vinerilele 

I. Vinerea mare. .... 

II. Vinerâlele 
Lucinul . . 
Sâmedru 

I. Moşii de Sâmedru .. 

il. Focul lui Sâmedru . . 

IH. Sfântul Dumitru . 

IV, Sâmedru K i 

V. Sf. Dumitru cel nou . 
Cuviosul Pavel . .... 
Hranghelul 

I. Hranghelul. ...,.. 


. e.» è o 


H. Arhanghelul Mihail . 

II]. Arhanghelul Gavril . . 
Sărbătoarea tâlharilor . . 
Sf. Ion Milostivul ..., 
Filipii 

I. Filipii cc... 

II. Postul Crăciunului . 
Ovideniile 

I. Filipul cel schiop 

UH. Ovideniile 

UIL Lumina de veci ... 
Sf. Ecaterina 
Andreiu-de-iarnă 

I. StAndreiu. ..... 

II Noaptea strigoilor 

VI. Ziua lupului. .... 

IV. Vrăji şi farmece. . . 

V. Umplutulcovaşei. . . 

VI. Datine şi credinţe mă- 

runte 

Sf. Naum. . . . 
Zilele bubatului 

I. Imbărburatul ... “ 

II. Sărbătoarea grâului . 

III. Vârvara . 

V. Savas... 
Sf. Neculaiu 

I. Sf. Neculaiu ..... 

IL Musiri. . o... 

III. Praznicul morţilor nă- 

praznici 

IV. Simicoară . . 
Sf. Filoftea 
Ana Zacetenia 
Spridon, făcătorul de minuni 
Sf. Modest . 
Igpnatul 

I. Ignatul. . 

II. Tăiatul porcilor 
Indice şi glosar. ..>. 


. .. ... .. o 


. . . .. .. ... . 


102 
110 
114 


113 
119 


121 


123 
124 


125 
126 
135 
137 
145 


146 
148 


149 
152 
153 
156 


157 
176 


177 
178 
179 
181 
182 
196 


197 
202 
205