Elena Niculita-Voronca — Datinile-si-credintele-poporului-roman-vol.1-1903-reed.-1998

Colecţia PLURAL M 


Datinele și credinţele poporului român 
adunate şi așezate în ordine mitologică 


Tipografia Isidor Wiegler — Cernăuţi, 1903 


Editura POLIROM - Iaşi, 1998, A 
B-dul Copou nr. 3 P.O. BOX 266, 6600, Iaşi, ROMANIA 


Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale: 
NICULIȚĂ-VORONCA, ELENA 


Datinele şi credințele poporului român 
adunate şi aşezate în ordine mitologică 
Iaşi: Polirom, 1998 
504 p. 22 cm — (Plural M) 
ISBN: 973-683-067-5 
CIP: 398.3(498) 

Printed in ROMANIA 


ELENA NICULIŢĂ-VORONCA 


DATINELE ŞI CREDINŢELE 
POPORULUI ROMÂN 


adunate şi aşezate în ordine mitologică 
Vol. | 


Ediţie îngrijită de Victor Durnea 


Studiu introductiv de Lucia Berdan 


POLIROM 
laşi, 1998 


Dedic această carte în semn de iubire și 
recunoștință părinţilor mei: iubitei mele 
mame Rucsanda Niculiţă şi neuitatului 

meu părinte Gheorghe Niculiţă 


Notă asupra ediţiei 


Republicarea volumului I al lucrării Datinele și credințele poporului 
român, aparţinînd Elenei Niculiță-Voronca, singurul volum ce a văzut lu- 
mina zilei din trilogia proiectată, s-a impus cu necesitate îndată după 
apariţia lui, în 1903 (la Tipografia Isidor Wiegler din Cernăuţi). Elaborat 
într-o epocă de mare instabilitate ortografică, în care lupta dintre curentul 
etimologic şi cel fonetic continua destul de puternică, volumul în cauză se 
caracteriza printr-o inconsecvenţă derutantă atît în transcrierea graiului 
popular, cît și în redactările autoarei. La aceasta se adaugă şi numărul 
destul de mare de greşeli, nu numai tipografice. Ca urmare, cunoașterea și 
utilizarea de către specialiști şi publicul larg a bogatului material conţinut, 
„adunat şi aşezat în ordine mitologică” de Elena Niculiţă-Voronca, erau în 
chip considerabil îngreuiate chiar de la început. Situaţia se va agrava apoi, 
tot mai mult, odată cu trecerea timpului, la aceasta contribuind și faptul că 
ediția princeps ajunge să fie o raritate bibliografică. O nouă ediție era, 
astfel, foarte necesară şi, în acest sens, s-au făcut numeroase apeluri în 
ultimele două-trei decenii. 

Acestor apeluri le răspunde ediția de față, prima după aceea publicată 
în 1903. Masivitatea lucrării tipărite acum aproape un veac — cca 1300 de 
pagini — impune reeditarea ei, acum, în două volume de proporţii aproxi- 
mativ egale. 

Avînd în vedere condiţiile în care se prezintă ediția princeps, stabilirea 
filologică a textului pentru ediţia prezentă s-a dovedit destul de dificilă. 
Înscriindu-ne într-o lungă tradiţie de editare a lucrărilor mai vechi sau mai 
noi, am păstrat în textul Datinelor și credințelor poporului român particu- 
larităţile lingvistice (fonetice şi morfologice). Am păstrat, așadar, tot ce 
înseamnă pronunție (fie aparţinînd graiului, fie limbii literare), dar am 
unificat grafiile diferite reprezentînd o aceeaşi pronunție, conducîndu-ne 
după normele ortografice actuale, recunoscute de specialiști. 

În acest sens, s-au făcut următoarel modificări în text: 

a) â, ê, î, ô şi d, desemnînd toate sunetul [î], au fost transcrise î, cu 
excepţia cuvîntului român şi a familiei sale. 

Astfel, ânger, sfânt, cânta, plânge, vênt, pământ, tener, crezend, mergend, 
fântână, rândunică, mânastire, ûmbla, ûmple etc. au fost transcrise înger, 
sfint, cînta, plînge, vînt, pămînt, tînăr, crezînd, mergînd, fintînă, rîndunică, 
mânăstire, îmbla, împle etc. 

b) č, notînd sunetul [ă], a fost transcris à. 

Astfel, remas, înțelege, însemna, semăna, secui, teii, reu, se (conj. şi pron. 
refl.) etc. au fost transcrise rămas, înțălege, însămna, sămâna, său, tău, să, 
rău. 

c) e, în silabă inițială, în genere, precedat de r ori s, a fost transcris à 
într-o serie de cuvinte. 


6 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Pentru acestă interpretare a pledat existența în text a dubletelor şi, 
uneori, tripletelor avînd în poziţia respectivă č sau à: septămînă-septămî- 
nă-săptămînă,; remas-remas-rămas; sevîrși-sevîrși-săvîrşi; rescumpara-răs- 
cumpăra; segeată-segeată; respunde-răspunde; serută-sărută; repune-răpune; 
resare-răsare etc. 

În acelaşi sens a pledat și faptul că textele dialectale din zona în care 
Elena Niculiţă-Voronca îşi culege legendele nu relevă o pronunție a cuvin- 
telor respective cu [e]. 

Lucrul este valabil şi pentru numele proprii Creciun şi Creciuneasa, care 
au fost transcrise Crăciun şi Crăciuneasa. 

În alte cîteva cazuri, litera e poate avea, de asemenea, valoarea fonetică 
a lui à: se (pron. refl.), pasere, mazere, semînţă, țepoi etc. Întrucât forma cu 
[e] poate fi aici o pronunție (literară sau regională), am păstrat litera ca 
atare. 

d) i (semivocalic sau final, asilabic, post-consonatic) a fost transcris i. 
Astfel, mei, rei, ceri, feli etc. au fost transcrise mei, rei, ceri, feli etc. 

e) zi (semivocalic) a fost transcris u. Cuvintele re, tes, grâii ş.a.m.d. au 
fost redate râu, tău, grîu ş.a.m.d. 

îi final, nepronunţat încă de multă vreme, de altfel foarte rar în text nu 
a fost notat. Astfel, ceriii, feliii, raiŭ au fost redate ceri, feli rai. 

A fost păstrat ca u, totuşi, în negația baiu. 

f) e iniţial şi la început de silabă a fost notat ie. Astfel, cuvintele eși, 
fluer, pue, dee, alcătuesc au fost redate ieși, fluier, puie, deie, alcătuiesc etc. 

g) ea inițial a fost transcris ia. Formele ear, eată, earbă au fost redate 
iar, iată,iarbă. 

h) ia după ch şi gh a fost transcris ea. Astfel, chiamă, ghiață au fost 
redate cheamă, gheaţă. 

i) La fel s-a procedat şi în alte cîteva cazuri: ia după africatele č şi &, 
precum şi ca sufix al imperfectului a fost transcris ea. Astfel, cias, giam, 
vinia, trîntia au fost redate ceas, geam, vinea, trîntea etc. 

De asemenea, grafiile lunia, miercuria, vineria au fost modificate în 
lunea, miercurea, vinerea. 

j) ie după ch şi gh a fost notat e. Cuvintele chiema, ghiem au fost 
transcrise chema, ghem. 

k) iea a fost notat ia. Astfel, știea, scriea, înviea, vieață, mîniea, sabiea, 
corabiea au fost transcrise știa, scria, învia, viață, mînia, sabia, corabia. 

1) În cazul dubletului steaoa-steaua s-a păstrat numai ultima formă. 

m) grupul ch, cu valoarea fonetică [h], reminiscență a curentului etimo- 
logic uneori, alteori rezultat al deprinderii tipografului (probabil german), a 
fost transcris h. Astfel, duch, archiereu, archieresc, Archanghel, Michail, 
stomachul au fost transcrise duh, arhiereu, arhieresc, Arhanghel, Mihail, 
stomahul. 

Grafiile cu ch sînt rare, fiind dublate de cele cu h, mai numeroase. 
Raportul este invers în alt caz. Grafia Christos predomină covîrșitor asupra 
grafiei Hristos. Am optat totuși pentru cea din urmă. 

n) nn în unele cuvinte, precum înneca, a fost transcris n (îneca). 

o) n înaintea consoanelor b şi p a fost redat m. Formele înbolnăui, înpărți, 
întîmpla, dinpreună etc. au fost redate îmbolnăvi, împărți, întîmpla, dim- 
preună etc. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 7 


p) s intervocalic sau înaintea consoanelor b, d, f, g, m, n, c, v a fost notat 
z. Astfel besnă, sbura, smău, present, resultat, răsboi, sgîrcit, isvor etc. au 
fost redate beznă, zbura, zmău, prezent, rezultat, război, zgîrcit, izvor etc. 

r) d întîlnit foarte rar) a fost transcris dz. Astfel, Deu a fost notat Dzeu. 

Formele etimologizante sunt, suntem, sunteți folosite în text, au fost 
înlocuite cu sînt, sîntem, sînteți, întrucît acestea erau şi sînt folosite în 
graiul din nordul Moldovei şi din Bucovina, ca și din majoritatea zonelor 
locuite de români. 

Cîteva modificări s-au făcut şi în legătură cu scrierea cu inițială ma- 
jusculă ori minusculă. Conform uzanțelor actuale, s-au transcris cu inițială 
majusculă numele tuturor sărbătorilor, ale sfinţilor şi ale unor personaje 
mitologice. Excepţie s-a făcut în cazul numelui dracul (în legendele cosmo- 
gonice sau sociogonice), întrucît tradiționala scriere cu inițială minusculă 
reflectă şi o atitudine față de personajul respectiv. 

Formele abreviate D-zeu, D-l Hristos şi Maica D-lui au fost redate în 
întregime Dumnezeu, Domnul Hristos, Maica Domnului. 

Numele Isus a fost transcris Iisus. 

Cuvintele compuse au fost transcrise așa cum recomandă ortografia 
actuală. 

Au fost îndreptate atît greşelile tipografice, cît și cele de altă natură. S-a 
îmbunătăţit, de asemenea, punctuaţia. 

În ediţia de faţă, aşa cum am precizat, s-au păstrat toate faptele de 
limbă. În text, se vor întâlni, aşadar, foarte multe dublete şi chiar triplete. 
Abundeţa acestora face inutilă orice exemplificare. Menţionăm totuşi că am 
păstrat și acele forme, la care e foarte greu de spus dacă avem de-a face cu 
o greșeală (eventual o formă hipercorectă) sau o pronunție, precum în more 
(mori) şi al morei (al morii), al cucorei (al cucoarei). 


Întrucât trimiterile din text la volumele II, III şi la cel de Povești pot crea 
confuzii, dat fiind că ele nu au mai fost publicate de autoare, acest fapt a 
fost semnalat de fiecare dată printr-o notă a editorului. 

Trimiterile la anumite pagini ale volumului I sînt cele ale ediţiei prezente. 


Victor Durnea 


Elena Niculiţă Voronca, 
folcloristă și scriitoare 


Studiu introductiv 


Retipărirea după 95 de ani de la apariţie a uneia din cele mai reprezentative 
opere pentru etnologia românească, prețios instrument de lucru pentru 
specialiști, monumentala lucrare Datinele și credințele poporului român, 
adunate și așezate în ordine mitologică, Cernăuţi, Tip. Isidor Wiegler, 1903, 
constituie un act cultural de recuperare a unei importante cărți, devenită 
raritate bibliografică. 

Despre Elena Niculiţă-Voronca, folcloristă şi scriitoare, originară din 
nordul Moldovei, s-a scris extrem de puţin, deşi personalităţi ale culturii 
noastre, de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi din secolul nostru s-au referit 
la ea, sau i-au folosit lucrarea în studiile lor: Andrei Bîrseanu, Simion Florea 
Marian, Artur Gorovei, Elena Sevastos, T. Pamfile, Gh.T. Niculescu-Varone, 
Ilarie Chendi, Ion Bogdan, Ion Mușlea, Romul Vuia, Petru Caraman, Ion 
Diaconu, Gh. Vrabie, Adrian Fochi, Ovidiu Bîrlea, Iordan Datcu. Profilul 
acestei folcloriste l-am conturat în Dicţionarul literaturii române de la 
origini pînă la 1900, vol.I, Editura Academiei Române, 1979, precum şi pe 
cel al tatălui ei, Gheorghe Niculiţă, publicist și poet. Valoarea științifică a 
activităţii de folcloristică a Elenei Niculiță-Voronca, cu împliniri şi inevita- 
bile greşeli, nu poate fi înțeleasă în dimensiunea ei exactă, dacă nu se are în 
vedere contextul epocii de sfîrşit de secol al XIX-lea şi început de secol al 
XX-lea, atmosfera culturală din epocă, în care discipline ca folcloristica şi 
etnografia erau în formare, mediul familial în care s-a format ea însăşi şi 
şi-a scris opera sa, cu importante colaborări la diverse publicaţii, ce i-au 
deschis drumul spre ampla lucrare pe care o va elabora. 

Elena Niculiţă-Voronca s-a născut la Bîrlad la 5 mai 1862. Tatăl ei, 
Gheorghe Niculiță, publicist și poet, colaborator al unor publicaţii din Cernăuţi 
şi Botoşani, provenea dintr-o familie aromână, originară din localitatea 
Niculiţa din Macedonia. Această familie a ajuns în Moldova pe la 1777 şi s-a 
stabilit în orașul Suceava. Gh. Niculiţă a învățat la gimnaziul din Cernăuţi, 
formîndu-şi o bună cultură: cunoștea limba latină, colecționa şi citea cu 
pasiune opere clasice şi tot ce apăruse în limba română, poseda o bibliotecă 
vastă şi era la curent cu evenimentele culturale din epocă. S-a stabilit, un 
timp, la Botoşani, unde se va căsători cu Ruxanda Schipor, din familia 
Pantazi, o altă veche familie aromână stabilită în Moldova de pe vremea lui 
Vasile Lupu (1600-1661). De la Botoșani s-a mutat la Bîrlad, unde s-a 
născut viitoarea folcloristă şi unde tatăl a îndeplinit diverse funcţii admi- 
nistrative: administrator de moşii, inspector financiar, subprefect în plasa 


10 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Siret. A fost şi primar de Hîrlău. În acea vreme, în casa lor din Hîrlău se 
țineau săptămînal şedinţe literare în care se discutau, mai ales, probleme 
de etimologie şi de fonetică limbii, se citeau poezii. După îmbolnăvirea lui 
Gh. Niculiţă şi retragerea sa din slujbă, familia s-a mutat din nou la 
Botoșani. Încă din copilărie, Elena Niculiţă-Voronca, unicul copil al familiei, 
a rămas fără mamă, întreaga ei educaţie revenind tatălui. În Amintiri din 
copilărie și tinereţe folclorista evocă figura tatălui, un om „foarte strict”, 
care şi-a obișnuit fiica cu un program riguros de studiu, trezindu-i dragostea 
de cărţi („Mai ales cu hrana aceasta am crescut”) şi familiarizînd-o, mai 
apoi, cu problemele literare în discuţie, căci la acele şedinţe literare din 
casa lor, avea şi ea acces. Și-a făcut primele studii în Botoşani, după care a 
intrat la Iaşi în pensionul doamnei Humpel, sora lui Titu Maiorescu. Îmbol- 
năvindu-se tatăl, Elena Niculiţă-Voronca va reveni la Botoşani, continuîn- 
du-și studiile în alt pension particular, cel al doamnei Zilenschi. 

Pasiunea ei de mai tîrziu pentru povești şi mitologie nu este întîmplă- 
toare. Din copilărie a auzit povești, unele transmise de tatăl său, el însuși 
pasionat de acestea de vreme ce a versificat motive epice, cum este cel din 
broşura (apărută postum) Baba la șezătoare. Bazm în versuri, Braşov, 1906. 
În casa din Hârlău l-a cunoscut pe Zaharia Voronca, student la teologie în 
Cernăuţi, vicepreşedintele societăţii studenţeşti „Arboroasa”, agreat de 
Gheorghe Niculiţă, pentru patriotismul său militant (din care cauză fusese 
şi închis trei luni de zile). Elena Niculiţă s-a căsătorit la Suceava cu Zaharia 
Voronca şi, după mutarea părintelui folclorist Simion Florea Marian la 
Suceava, cei doi s-au mutat în orașul Siret (în casa în care locuise Marian), 
unde Zaharia Voronca obținuse un post de preot. Elena Niculiţă-Voronca 
colaborase în tinereţe la revista transilvană „Familia” a lui Iosif Vulcan cu 
versuri, mai ales patriotice. Sub influența lui Simion Florea Marian, către 
1888, se orientă spre strîngerea și publicarea poveştilor, credințelor şi 
datinilor populare din Bucovina. „Aici (la Siret n.n.) oamenii deprinși de 
Marian să-i aducă folclor, veneau acum la mine cu invitaţia: scrieţi, doamnă! 
Gata să le urmez îndemnul, am scris” ( a se vedea Elena Niculiţă- Voronca. 
Note biografice și critice. Bibliografie, în Evoluţia scrisului feminin în 
Bucovina de Margareta Miller — Verghy și Ecaterina Săndulescu, în 
„Bucovina”, 1935). De la un prieten arheolog, care făcea săpături la Siret, 
căpitanul Gutter, împrumuta cărți științifice, între care şi Kulturgeschichte de 
Carl Faulman, care i-a sporit interesul pentru mitologie. Un prieten al 
soțului ei, care s-a mutat la București, i-a lăsat o bună bibliotecă, în care a 
găsit lucrări de folclor şi mitologie. „Din studiile acestea aflai drumul spre 
alte opere mitologice pe care mi le procurai de la Biblioteca Universitară din 
Cernăuţi și apoi cumpărai de la anticarii din Berlin, Viena, cărţi importante 
despre mitologia tuturor popoarelor” (lucrarea citată). Această etapă din 
viața Elenei Niculiţă-Voronca explică seriozitatea cu care a început ea 
însăşi, mai tîrziu, să scrie aceste cărți, beneficiind de un impresionant 
material de date pe care a reușit să-l adune, considerîndu-se, într-un fel, 
continuatoarea părintelui folclorist Simion Florea Marian („Așa a vrut soar- 
ta”). A continuat să colaboreze la revista „Familia”, de data aceasta mai 
intens la rubrica a V-a, Din popor, alături de alți culegători de folclor şi 
scriitori cu pasiune pentru folclor: D. Stăncescu, I.G. Bibicescu, Ion Pop 
Reteganul, T. Bocancea, N.A. Bogdan, Ion Creangă. Aici publică în cinci 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 11 


numere consecutive, în anul 1898, studiul de folclor comparat Strigoii la 
români. Pornind de la poemul eminescian Strigoii, inspirat din mituri nor- 
dice, germane, ea aduce în discuție unele credințe, foarte răspîndite în 
Bucovina, despre bărbatul strigoi. În acest context publică şi patru poveşti 
cu strigoi, trei din Bucovina și una din Odobeşti. La „Familia” colaborează 
şi cu poveşti ca: Ficiorul cu cămaşa de aur, Lupul de fer, Ionică Făt-Frumos, 
Femeia urs, Strigoaia, toate variante inedite din Bucovina. Publică poveşti 
şi în ziarul „Românu!” din București, al lui C.A. Rosetti: Povestea celor 1002 
feciori, Fiarele, slugi credincioase. În acest ziar, din 1891, publică un grupaj 
de credințe despre dracul la români, toate date etno-folelorice inedite din 
Bucovina, edificatoare pentru credințele general românești despre acest 
personaj mitic, cuprinse în superstiții, descîntece, farmece, poveşti, obi- 
ceiuri. Să remarcăm, de exemplu, în obiceiurile de naștere, credințele despre 
„copiii schimbaţi”, atît în Bucovina, cât şi în Transilvania, sau credințele 
legate de fetele nemăritate și de Sburător. Alte două studii, publicate în 
același ziar, Vinerea Paştilor şi Paștele Blajinilor, Ouăle, cuprind o multitu- 
dine de credinţe și obiceiuri de Paști din Bucovina; pregătirea ouălor („meri- 
şoare” = roșii, împestrite și muncite), credinţe din Moldova şi Basarabia 
despre Paștele Blajinilor, ipoteze în legătură cu numele de Rohmani, dat în 
Bucovina acestei sărbători. Autoarea a intuit aici una din cele mai intere- 
sante simbioze dintre folclorul românesc și cel universal, confirmată de 
cercetările ulterioare de filologie comparată, întreprinse de Vasile Bogrea şi 
Nicolae Cartojan, după care rohman este forma coruptă a prototipului 
brahman, aşa cum a fost ea introdusă în redactările bizantine ale vestitei 
cărți populare Alexandria. Aceste mici studii, care pregătesc, într-un fel, 
marea lucrare despre Datine... sînt semnificative, de pe acum, pentru meto- 
da de lucru a Elenei Niculiţă-Voronca şi mai ales pentru faptul că, adeseori, 
autoarea a avut intuiţii privind legăturile dintre anumite aspecte ale celor 
prezentate şi folclorul altor popoare, precum și cu mitologia clasică. O 
colaborare de mai lungă durată o are la revista „Rîndunica” din Iași a unei 
alte folcloriste, Elena Sevastos (1864-1929). Aici publică poezii, cugetări, 
poveşti şi studii despre poveşti. Reţin atenţia două din aceste studii. Primul, 
Despre povești, din „Rîndunica”, 1893, nr.1, va fi reluat în revistă „Familia” 
pe 1894. Elena Niculiţă-Voronca enunta aici cîteva premise teoretice asupra 
poveștii, ca specie populară. Dominantă în concepţia folcloristei se contu- 
rează ideea că poveştile „sînt rămășițe de cultură divină... rămășițe din 
misterele trecutului şi credinţe nescrise”. Intuiește cîteva condiţii de bază 
pentru a putea păstra nealterat fondul poveștilor noastre populare: „Poveş- 
tile trebuie spuse cît de în stilul poporului dacă se poate, căci o mulțime de 
expresii și cuvinte ale sale proprii într-un moment luminează o situațiune 
întreagă... Ele nu sufăr adaosuri în fondul lor sau scăderi... atunci nu pot 
servi ca izvoare sigure pentru studiu”; „E de necesitate pentru acest scop a 
se şti locul unde a fost făcută culegerea pentru a ne putea mai cu siguranță 
orienta în cercetările ce vom face cu poveştile antice și ale altor țări”; „Un 
singur lucru încă ar fi de dorit, ca să fie scrise poveștile chiar în tempe- 
ramentul și expunerea dramatică a povestitorului pre cît se poate”. În cel de 
al doilea studiu, De-ale noastre. Povestea vorbei din „Rîndunica”, 1895, 
autoarea surprindea prin consideraţii juste fenomenul de naștere a anec- 
dotelor „un fel de poveşti, sau pățanii de a oamenilor, ce apoi au ajuns de 


12 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


poveste”, din fenomenul folcloric viu: „O astfel de întîmplare, după multă 
repeţire, intră apoi în vorbă, păstrîndu-și cu repigiune numai expresia 
morală rezumată în cîteva cuvinte”. Spre deosebire de proverbe, rezultate 
din experienţă şi cugetare, anecdotele, „fîşii ieşite dintr-un tot”, „servesc 
poporului mai cu seamă a înveseli, pe lîngă pilduire, caracterul lor fiind 
satiric”. Ele sînt mai apropiate de zicători „născute mai mult din obiceiuri şi 
întîmplări”. 

Şi ea, ca şi toți culegătorii de folclor de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, 
a susținut ideea culegerii neîntîrziate, cît mai este posibil: „E timpul să ne 
punem cu toţii pe lucru, să ne scoatem hrana sufletului chiar din pămîntul 
nostru”; „Ne trebuie culegeri multe, căci, deşi în timpul din urmă se ocupă 
mai mulţi de folcloristică, dar totuși e prea puţin”; „Trebuiesc scotocite de 
prin toate colțurile țării și bordeie fiecare zicală şi fărmăturică, pe cît mai 
sînt bătrîni în viață, căci și aşa destule s-au trecut cu vederea şi s-au uitat”. 
Autoarea e conştientă că „numai după strîngerea unor date suficiente am 
putea să purcedem la temelia de frumoase şi măreţe zidiri”, de importanța 
studiilor folclorice care „sînt așa de instructive, așa de interesante şi adînci, 
încât din vîrful lor ai putea să priveşti în omenirea întreagă”, dar și de 
dificultatea unor asemenea încercări: „... te duce ca şi «fata morgana» prin 
țări şi locuri frumoase... de aceea trebuie să fii cu băgare de seamă, dome- 
niul lor e vast ca lumea și gîndirea din veci și pînă acum, și greu vei putea 
zice cu siguranță de un lucru : așa e precum spun!”. 

Un interesant grupaj de credințe din Bucovina despre mătrăgună publi- 
case în „Familia” pe 1890, în care detaliază, prin credinţe şi practici magice, 
despre puterea miraculoasă pe care o atribuie poporul nostru acestei plante: 
„Onorurile ce i se aduc par a fi rămășițele unui cult de înzeire antică”. Elena 
Niculiţă-Voronca a publicat şi descîntece, folosite şi citate de Artur Gorovei 
în valoroasa sa lucrare Descîntecele Românilor, 1931 (descîntece de dragoste 
la stele, descîntece de deochi etc.). În „Sămănătorul lui Ilarie Chendi, din 
1904, publică Tradiţii despre Ștefan cel Mare — din Bucovina. În „Junimea 
literară” din Cernăuţi, Suceava, din 1906 şi 1907, apărea studiul Busuiocul, 
pe care îl va dezvolta în lucrarea despre Datine. În revista de folclor 
„Ghiluşul” din Balota-Dolj, revistă în tradiţia „Șezătorii” de la Fălticeni a 
lui Artur Gorovei, publică în anul I (1912-1913) la rubrica Basme, legende și 
poveşti, o foarte frumoasă variantă a poveștii Soarele şi Luna, în care 
Soarele, metamorfozat într-un fecior frumos, îmbrăcat în piele de peşte, se 
îndrăgosteşte de fata unui pescar. Ea devine luna de pe cer. Povestea a fost 
auzită în Botoșani. 

Un moment important este și colaborarea Elenei Niculiţă-Voronca la 
prestigioasa și exigenta revistă „Convorbiri literare” din Iași, în care publică 
în anul 62 (1929) studiul mitologic comparativ Sf. Alexi, omul lui Dumnezeu, 
iar în anul 63 (1930) povestea Necuratul, culeasă din localitatea Roșa, 
Bucovina. Autoarea se referă în studiul menţionat la N. Densusianu şi 
lucrarea sa Dacia preistorică, observînd că „dacă are rătăciri ca orişicine, 
are şi multe descoperiri”. Ea crede că, la vremea ei, „noi nu avem un criteriu 
din care să putem cunoaşte zeitățile din mituri, devenite sfinți sau oameni, 
trebuie singuri să ni-l găsim”. O atare părere reflectă dificultatea unei 
asemenea întreprinderi, în care numai cultura singură nu e deajuns. Izola- 
rea de care vorbea în scrisorile ei, intervine aici în explicaţie, pentru că 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 13 


Elena Niculiţă-Voronca nu a beneficiat de sprijinul constant al unor 
academicieni care să-i îndrume cercetările în direcția cerută de Academie și cu 
indicațiile metodologice de rigoare (cum a beneficiat, de pildă, Tudor 
Pamfile). E drept că ea a colaborat o vreme cu părintele academician S.Fl. 
Marian, pentru care a adunat material de botanică populară şi care a 
sprijinit-o la Academie, în sensul că i-a recomandat să participe la concur- 
surile de lucrări tematice pentru premiile Academiei. Era, cum subliniam, 
epoca culegerilor masive şi Academia Română era interesată să coordoneze 
această acțiune, s-o dirijeze metodologic. Sugestiile pe care le face Elena 
Niculiţă-Voronca în studiul despre Sf. Alexie privind legătura lui cu alte 
figuri legendare din mitologia elenă și cea indică rămîn dovezi de erudiție, 
în lipsa unei metodologii adecvate pentru abordarea unor asemenea studii. 
Autoarea şi-a dat silinţa „a pricepe ceea ce ni s-a conservat în popor” şi 
acesta nu era un efort la îndemîna cuiva lipsit de o cultură serioasă, atîta cît 
permiteau mijloacele epocii. Ideea originii unor credinţe în mituri a fost şi 
ea verificată de cercetările ulterioare. 

Elena Niculiţă-Voronca a aparținut unei direcţii de cercetare pe care 
şi-a creat-o pornind de la propriile pasiuni (cum au mai făcut şi alții în 
epocă), pasiune, dublată însă de solide cunoştinţe de cultură clasică. Și-a 
îmbogăţit această metodă sub influența lucrărilor lui At.M. Marienescu, N. 
Densusianu, S.Fl. Marian, dar și a lucrărilor de mitologie care se publicau în 
străinătate în acel timp, într-o vreme cînd folcloristica românească își căuta 
metodele şi instrumentele de lucru. Un savant de talia lui Bogdan Petriceicu 
Hasdeu, cel care impusese în Academia Română comparativismul ca metodă 
de abordare a culturii populare, a fost interesat de studiile ei comparatiste. 
Hotărîtoare a fost, însă, asupra sa influența personalităţii părintelui folclo- 
rist S.Fl. Marian: „Cetisem mai multe lucrări folcloristice ce publicase, mai 
ales pe acelea din foaia ardelenească «Albina» despre solomonari etc. Mitolo- 
gia era slăbiciunea mea din copilărie” (Amintire în „Junimea literară” din 
Cernăuţi, Suceava, an IV, 1907, nr. 6 şi 7). Şi părintele folclorist S.Fl. 
Marian, la rîndul său, desfășurase o intensă colaborare la publicaţii din 
Transilvania cu folclor din Bucovina, cale urmată şi de continuatoarea sa. 
Important este că prin colaborări intense la publicaţii din mai multe zone 
ale țării ca Transilvania, Oltenia, Muntenia, Elena Niculiţă-Voronca a putut 
menţine legătura cu mișcarea folcloristică din întreaga ţară. Această epocă 
de culegeri masive de folclor a permis a se pune, cu adevărat, temelia 
viitoarelor studii şi lucrări. Reacţia lui Ovid Densusianu din lucrarea Folklo- 
rul. Cum trebuie înțeles (1910) că epoca „culegerii cu nemiluita” trebuie să 
înceteze avea raționamentele ei. Ea anunţa o nouă direcţie de cercetare, 
modernă. Intrînd în noul secol, folcloristica îşi crease prin pasiunea şi 
sacrificiul atîtor oameni, de bună credință și modeşti (etichetați ca „ama- 
tori”, „autodidacţi”, „nespecialiști”) banca de date necesară. Erau așteptate 
serioase monografii regionale, al căror model ştiinţific îl va crea şcoala 
sociologică a lui Dimitrie Gusti, studii de interpretare a folclorului românesc 
în relaţie şi în contextul spiritualității universale. 

Lucrarea care a consacrat-o pe Elena Niculiţă-Voronca şi a trecut-o în 
rîndul folcloriștilor clasici a fost Datinele și credințele poporului român, 
adunate și așezate în ordine mitologică, Cernăuţi, 1903, proiectată de au- 
toare în trei volume, din care nu a apărut decît un masiv volum în cinci 


14 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


părți. Imensul material adunat (cît o arhivă, s-ar spune, pentru o anumită 
zonă a țării) a fost ordonat după criteriul mitologic şi al filosofiei antice 
despre cele patru elemente cosmice primordiale: pămînt, apă, aer şi foc. În 
filosofia antică greacă, pentru Thales totul este apă, pentru Anaximene e 
aer şi pentru Heraclit e foc. Următoarele două volume ar fi trebuit să 
cuprindă credințe despre om și despre natură. Viziunea autoarei este dintr-o 
dată exhaustivă şi larg cuprinzătoare, cele cinci părți fiind: partea I — 
Facerea lumei: omul, date cosmogonice; partea a II-a — Pămîntul; partea a 
III-a — Aerul (Văzduhul); partea a IV-a — Apa şi partea a V-a- Focul. 
Concepţia Elenei Niculiţă-Voronca nu apare ca izolată, la începutul secolului 
nostru, ci era agreată în spiritul concepţiei hasdeene de cuprindere vastă, 
enciclopedică a culturii populare. Dovadă că în ședințele Academiei Române 
se comunicau asemenea lucrări de mare anvergură, cum este cea prezentată 
de I. Otescu în 1907, Credinţele ţăranului român despre cer și stele, structu- 
rată în opt părți, după elementele lumii fizice: I Constelaţiuni, II Pămîntul, 
III Cerul, IV Soarele, V Luna, VI Eclipsele, VII Cometele, VIII Meteore 
atmosferice; la fel şi lucrările ulterioare din seria academică „Din viața 
poporului român”: Gh.F. Ciaușanu, Superstiţiile poporului român în 
asemănare cu ale altor popoare vechi și nouă, 1914; Tudor Pamfile, Cerul și 
podoabele lui. După credințele poporului român, 1915 şi Văzduhul. După 
credinţele poporului român, 1916. Cercetările moderne de simbolistică tradi- 
țională ca şi cele de mitologie aplicată nu ar fi fost posibile fără existența 
unor asemenea lucrări. 

Prefaţa aduce lămuriri privind metodologia autoarei. Conștientă de va- 
loarea materialului adunat, Elena Niculiţă-Voronca ne asigură că „am scris 
fidel ceea ce-am auzit, nu am adăugat și nu am omis nimică, chiar dacă mi-a 
părut ceva naiv”; „tot ce stă în lucrarea aceasta e cules de mine”. Cei care 
i-au discutat lucrarea, de la apariţie şi pînă astăzi, nu şi-au reținut unele 
rezerve în legătură cu transcrierea textelor, ceea ce a constituit o exigență 
ce nu se poate pretinde unei culegeri masive făcută cu mijloacele de atunci. 
Dacă ducem exigenţa in extremis, s-a observat că nici astăzi nu coincid 
întocmai transcrierile fonetice de pe acelaşi text folcloric. 

Autoarea stabileşte în contextul celor patru elemente cosmice primor- 
diale ca punct ordonator soarele, „motivul tuturor sărbătorilor, credințelor 
şi miturilor”; „toate merg după soare, cum spune poporul”. În cadrul acestor 
elemente a ţinut seama de dualismul mitic: masculin — feminin şi de opoziție 
primară fundamentală, întuneric — lumină, Dumnezeu — Diavol. Un capitol 
important al spiritualităţii universale, în care se confruntă cele două princi- 
pii fundamentale, este Facerea lumii, care debutează cu Lupta între D-zeu și 
Dracul. Unele legende românești culese de Elena Niculiţă-Voronca ne 
prezintă pe cei doi actanți universali ca Fîrtate şi Nefirtate. Constantin 
Noica a făcut, mai tîrziu, o analiză filosofică a acestei antinomii exprimate 
atît de poetic de rostirea românească: frate — nefrate, firtate — nefirtate. Speci- 
ficul legendelor populare românești despre facerea lumii, structurate pe 
aceleaşi motive universale, constă în rolul acordat unor vieţuitoare în geneza 
pămîntului: ariciul, albina, broasca. Lumea nu apare desăvîrşită de la 
primul act demiurgic, din contră, prima înfăţişare a cosmosului este una 
imperfectă şi este nevoie de multă pricepere pentru a pune lucrurile pe matca 
lor firească. Ariciului, ca personaj mitologic, cu atribute cosmogonice, îi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 15 


revine tocmai rolul decisiv de a corecta lucrarea deja făcută, a re-crea creaţia. 
Pămîntul ieşit din mîna divinității, după textele Elenei Niculiţă-Voronca, „a 
fost drept, neted ca pe palmă şi cînd te uitai vedeai peste tot locul. Dar ce 
folos, că pe pămînt izvoare, apă nu erau. Merge Dumnezeu la arici şi-l 
întreabă: „Ei, cum îți pare, am făcut frumos pămîntul?”, „Dă, frumos, i-a 
răspuns ariciul; dar oameni pe dînsul, vite, să ştii că nu vor putea trăi, căci 
n-au apă!”, „Apoi dară fă tu cum ştii!”, i-a zis Dumnezeu. Ariciul a luat şi s-a 
băgat pe sub pămînt ș-a ridicat munții, a făcut gîrlele, a scos izvoarele și de 
la dînsul pămîntul e așa deluros şi rîpos cum îl vedem” (I1, pp.16-77 şi în ed. 
prezentă p.32). Ariciul în acest caz, ca personaj mitologic, cosmogonic, 
adjuvant al divinității în actul creaţiei primare, ar putea fi, în mitologia 
populară românească, un element de substrat care păstrează urme din com- 
plexe mitologii străvechi ce istoriseau faptele de excepţie ale unei divinităţi 
htoniene, creatoare de lume şi făuritoare de legi (aşa crede, de exemplu, 
Mihai Coman în vol. Mitologia populară românească, I, 1986). 

O altă ființă demiurgică a mitologiei populare românești este broasca, 
scoțînd de pe fundul apelor și făcînd acea „turtiță” de lut din care apoi se va 
desprinde întreaga lume. Ea asigura divinității materia primă genezei. 
Albina este mesagerul divin în actul desăvîrşirii creaţiei: „Zice că D-zeu cînd 
a urzit lumea, a urzit prea mult şi nu încăpea sub ceri. Ce să facă? ce să 
dreagă? Ia şi trimite pe albină să întrebe de arici. Albina a mers la arici, dar 
acesta nu a voit să-i spuie, zice: «Dacă-i D-zeu, lasă că ştie singur ce să 
facă!» Albina, cuminte, nu s-a dus, ci s-a ascuns lîngă borta lui. Ariciul, 
crezînd că-i singur, zice la sine: «Hm! el mă întreabă pe mine ce să facă? Da 
de ce nu strînge pămîntul în mînă boţ că s-ar face și dealuri, colo văi și ar 
încăpea!». Albina, cum a auzit, a zburat la D-zeu și i-a spus. D-zeu pentru 
lucrul acesta a blagoslovit-o ca să facă miere şi oamenii să mănînce şi de 
aceea e albina bună la D-zeu”. (I1, p.16). 

Legendele românești de la începutul lumii sînt în relaţie şi cu străvechi 
motive biblice (Potopul, de exemplu). În partea a Il-a — Pămîntul, în mai 
multe capitole se referă la Iisus Hristos şi Soarele, Crăciunul, Anul Nou, 
Grîul şi Domnul Hristos, Mineralele: Sarea, Hrana, Pîinea, Posturile, Sărbă- 
torile, Zilele săptămînii. Toate acestea sînt însoţite de credințe, superstiții, 
legende, poveşti, cîntece, descîntece, colinde, jocuri de Anul Nou şi de Paști, 
cu adevărat o aglomerare de date care sînt greu de urmărit chiar și de un 
specialist, în lipsa unui indice. Este mai mult decît evident că autoarea s-a 
lăsat copleșită de imensitatea materialului adunat (şi care, încă, nu i se 
părea suficient) și s-a gîndit că punîndu-le laolaltă va da altora posibilitatea 
să le interpreteze în funcţie de aspectul de cercetare urmărit. Lucrarea, în 
ansamblu, se prezintă ca un vast corpus de date etnografice, a cărui valoare 
documentară este incontestabilă şi de durată. 

Partea a III-a — Aerul, cuprinde, în aceeaşi manieră, credințe, povești, 
legende, diverse informaţii etno-folclorice despre vînt, păsări, drac, soare, 
lună, ploaie, grindină, şerpi, solomonari, anotimpuri. La fel sînt compuse şi 
ultimele părți ale primului volum: IV Apa şi V Focul. Inevitabil, unele texte 
se reiau de la un capitol la altul, sau de la o parte la alta a cărţii, în alte 
contexte, ceea ce face dificilă consultarea unitară a materialului. „Așa m-a 
condus materialul” — motivează autoarea, în speranța că „vor veni, însă, 
mai tîrziu, alţii cari le vor asemăna” (Prefaţă, p. 21). 


16 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Lucrarea Elenei Niculiţă-Voronca, de circa 1300 de pagini, a impresionat 
încă de la apariţia ei. În anul următor, 1904, Ion Bogdan o prezintă în 
şedinţa Academiei Române din 20 februarie 1904, reproșînd autoarei că nu 
a citat şi formele paralele de la alte popoare (în „Analele Academiei Române, 
seria II, tom XXIV, 1903-1904, Partea administrativă şi dezbaterile). Acest 
lucru, însă, nu era necesar într-o lucrare cu aspect de corpus regional, cu 
texte folclorice şi date etnografice culese, preponderent, dintr-o anume parte 
a ţării, nordul Moldovei și Bucovina. Cunoscutul etnograf Romulus Vuia, 
reprezentantul şcolii clujene în etnologia românească, în lucrarea Histoire 
et létat actuel des études €thnographiques et folkloriques en Roumanie, 
București, 1937, consideră că în această voluminoasă lucrare autoarea nu 
dovedeşte suficientă pregătire ştiinţifică necesară, apreciere extrem de exi- 
gentă, care se impunea unui specialist şi nu unui pasionat de cultură populară. 
Ion Diaconu în Orientări folclorice III, Focşani, 1943 susţine: „sînt depline 
dovezi că această publicistă și preamăritoare de folclor a modelat flagrant 
versul popular”. Format în spiritul şcolii dialectologice în folclor şi după 
exigenţele moderne ale lui Ovid Densusianu, Ion Diaconu își permitea să 
facă asemenea afirmaţii pe care, de altfel, nu le-a şi demonstrat. Aprecierea 
cea mai adecvată, după părerea noastră, dată acestei lucrări, aparține lui 
Ovidiu Bîrlea în Istoria Folcloristicii românești, 1974 (după ce în Metode de 
cercetare a folclorului, 1969, lansase afirmaţii cu mult mai drastice, preluate 
de majoritatea specialiștilor). De data aceasta, Ovidiu Bîrlea se oprește, în 
detaliu, asupra acestei lucrări, pe care o apreciază pentru „contribuţia 
deosebită”, pentru informaţiile folclorice „aproape în întregime inedite”, 
într-un cuvînt „drept cea mai reprezentativă pentru acest colţ al Moldovei 
de Sus”. Îi recunoștea apartenenţa la modelul enciclopedic al lui B.P. Hasdeu 
de a grupa specii diferite în jurul unei teme. Cu toate carențele de metodă, 
a reușit prin acest impresionant material să refacă „unitatea spirituală 
ancestrală”, „viziunea populară despre un element principal al vieţii”. De 
aceste observaţii pertinente au ţinut seama și autorii Dicţionarului folcloriști- 
lor, 1979, Iordan Datcu și S.C. Stroescu, în articolul consacrat folcloristei. 
Înțelegerea adevărată, lipsită de prejudecăţi şi de cenzuri, este posibilă, 
credem, abia la un secol de la apariția lucrării. Autoarea a crezut în viitorul 
cărții sale, chiar dacă nu a avut la îndemînă mijloacele ştiinţifice necesare, 
pentru că ea conţine un material de spiritualitate eternă și universală. 
Totuşi, criticile aduse, mai ales cele venite de la Academie, au descurajat-o 
şi nu a mai continuat următoarele volume la care lucrase deja. Voia să 
depășească faza de culegere masivă prin studii de folclor, ca să răspundă, 
într-un fel, criticilor aduse că nu ar fi stăpînit în suficientă măsură mate- 
rialul. Încercarea a fost şi mai puţin norocoasă, căci cele două volume de 
Studii în folclor, I, 1908, II, 1912, nu au fost nici ele receptate, în Academie, 
după cum se aștepta. Din contră, criticile au fost, de data aceasta, şi mai 
neiertătoare. Datorită raportului prezentat de Andrei Bîrseanu („Analele 
Academiei Române, seria II, tom XXIII, 1910-1911, Partea administrativă 
şi dezbaterile) primul volum de Studii în folclor nu a fost recomandat pentru 
premiul „Eliade Rădulescu” al Academiei. Autoarea şi-a propus în acele 
volume de studii ca, pe baza materialelor inedite ce le avea deja culese, să 
„tragă unele paralele între credinţele poporale la români și, între ale altor 
popoare, ale căror mitologii le-am studiat”. În primul volum dezvoltă aceste 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 17 


paralele în ce priveşte Crăciunul, Boboteaza, Trif și Stratenia, Laurul latin, 
Romanii și românii şi Eroii neamului, pentru ca în volumul II să se refere 
la Sacrificiul de oameni, Cronos, Sacrificiile în Italia, Salii, Îmblînzirea 
sacrificiilor, Lumina, Bogomilism. Prin bibliografia la care face referire şi 
pe care a parcurs-o cu atenţie, mai ales cea străină, dar și românească, 
studiile ei sînt destul de erudite pentru acea vreme. Referirea cu observaţie 
la mitologia românească este ceea ce a şocat pe specialiști, aşezînd cerce- 
tările ei în tradiţia şcolii latiniste. Cercetătorul de astăzi, care le parcurge 
cu maximă atenţie, eliberat de prejudecăţi și cu buna intenţie de a găsi 
argumente pentru o idee, le poate folosi cu condiţia de a putea raporta 
propria sa cultură mitologică la ceea ce acumulase un intelectual la sfîrşit 
de secol şi începutul altuia nou. Poate că unele presupuse paralele sînt 
forțate de autoare, poate că a încercat să scoată mai mult decît materialul 
îi oferea. În nici un caz, însă, studiile sale nu sînt fanteziste, cum s-a spus 
pînă acum de mulți dintre cei care nu le-au citit cu atenţie. Discuţiile despre 
sacrificiile umane, pe baza unor lucrări avizate, despre bogomilism etc. s-au 
confirmat mulți ani mai tîrziu. Ele vin în completarea lucrărilor lui S.Fl. 
Marian despre Sărbătorile la români, apoi ale lui Tudor Pamfile şi sînt încă 
o sursă de informare și pentru specialistul de azi, care trebuie să se deba- 
raseze de prejudecăţi „latinizante”, „mitologizante” şi să judece cu propria 
sa capacitate de a discerne. Ovidiu Bîrlea, în aceeași Istorie a folcloristicii 
românești (1974) echilibrează judecata de valoare asupra acestei lucrări: 
„Valoarea documentară a informaţiilor, atît de întinse şi variate, foarte 
multe fiind atestări unice, așază volumele ei printre instrumentele de lucru 
de mîna întîi. Raritatea lor face tot mai acută problema reeditării, cu 
adăugarea indicelui care va ilustra şi sub acest aspect bogăţia ulterioară a 
conţinutului” (p.335). Tot Ovidiu Bîrlea era convins că: „cercetările viitoare 
în acest domeniu spinos pot primi din lucrările Elenei Voronca multe sugestii 
fructuoase, dacă afirmaţiile ei sînt curățate de crusta latinizantă” (idem). 
Elena Niculiţă-Voronca a continuat cu Sărbătoarea Moșilor în Bucureşti, 
[Studiu comparativ], Bucureşti, 1915. Structura volumului este aceeaşi ca 
şi în celelalte: de la sărbătorile romane ale Florei, Rosaliei, Lerariei, Lamurariei 
spre sărbătorile noastre din martie, Duminica Mare, Ispasul. Autoarea a 
avut şi de această dată o intuiție deosebită privind importanţa cultului 
strămoşilor — Moşii — la români. După cum a arătat mai tîrziu şi Nicolae 
Constantinescu în cartea Relaţiile de rudenie în societățile tradiționale, 
1986, termenii în moș (moașă) reprezintă un element de substrat, făcînd 
parte din vocabularul autohton al limbii române. Cuvîntul moș în limba 
română veche nu însemna numai „bătrîn”, ci şi „bătrîn dintr-un grup de 
oameni înrudiți între ei” (cf. Grigore Brîncuș, Dicţionarul autohton al limbii 
române, 1983). Apoi moșii ca nași adăugau relaţiei de consangvinitate 
existente („străbun”, „bătrîn dintr-un grup de oameni înrudiţi între ei”) 
nuanța relaţiei spirituale. Elena Niculiţă-Voronca consideră că legendele 
care circulă asupra originii sărbătorii Moşilor „nu sînt deloc niște localizări 
după vechile tradiții romane” şi aici metoda sa dă greș, pentru că ea nu a 
avut acces la elementele autohtone de substrat, anterioare celor romane. 
Totuşi, nu era străină de aceste posibile ipoteze deoarece afirmă: „Sărbă- 
torile Moșilor... vor fi avînd, poate, şi un substrat tracic” (cap.I). Datele 
despre sărbătorile păgîne de la începutul lunii martie sînt importante pentru 


18 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


înţelegerea simbiozei elementului păgîn cu cel creştin. E adevărat că la noi 
sărbătorile romane din martie se întîlnesc şi în alte sărbători. În rivalitatea 
dintre Trif și Stretenia, de la începutul lui februarie, Elena Niculiţă-Voronca 
observă pe bună dreptate „rivalitatea dintre sexe” exprimată în acest dualism 
mitic. De asemenea, se face legătura dintre Stretenia (ca divinitate) și Bona 
Dea, zeița fecundității şi castităţii la romani, la serbările căreia erau admise 
numai femeile. Cu adevărat, Trif reprezintă în cultura noastră populară 
principiul masculin prin excelenţă, ridicat la rang de generalitate, ce ține de 
raporturile culturale etnice străvechi, în opoziţie cu Stretenia, care o repre- 
zintă în acest caz pe Maica Domnului, care, la rîndul ei, este forma nouă, 
creștină, a zeității-mamă, expresie a principiului matern, feminin. Discuţia 
despre cultul cabiric, caloian, Argeii la romani, sacrificiile umane pentru 
atragerea ploii merită urmărită. Autoarea e conştientă că excesul de erudiție 
îi va face pe cei grăbiţi să treacă repede peste aceste paralele să li se pară 
a fi „trase de păr” (p.45) şi tentaţia aceasta ar fi, la o primă lectură. În 
ansamblu, trebuie reevaluată întreaga percepţie științifică asupra operei 
folclorice a Elenei Niculiţă-Voronca asupra căreia ar trebui să se pronunţe 
doar cei în cunoştinţă de cauză şi care posedă o cultură cel puţin asemă- 
nătoare. Din păcate, cercetarea folclorică a celei de a doua jumătăţi a 
secolului nostru a fost dominată (impusă) de studierea, cu obstinaţie, a 
elementului profan, laic, în dauna celui sacru, mitologic. Rarele referiri la 
mitologie apar presărate pe ici pe colo în lucrările unor cercetători cu ade- 
vărat erudiți, ca Adrian Fochi, de pildă. Abia după 1980 problemele de 
mitologie populară revin în atenţie, prin cercetările de mitologia aplicată 
ale lui Mihai Coman, Andrei Oișteanu, Paul Drogeanu și, pentru puţin la 
noi, ale lui Ioan Petru Culianu. 

Preocupările de folclor și mitologie ale Elenei Niculiţă-Voronca lăsau loc 
în ceasurile de singurătate imboldurilor poetice. „Nu am cultivat în mod 
special poezia”, mărturiseşte ea în prefața volumului de Poezii, apărut la 
Botoşani în 1935. Versurile însumate, în majoritate patriotice, „sînt o parte 
din sufletul meu pe care am ţinut să le adaug operei mele”. Vagi amintiri 
din locurile de baștină a părinţilor răzbat din poeziile Macedoneanca și Din 
tara mea îndepărtată, Macedonia. Se resimte şi influența din stilul poeziei 
populare, în maniera Alecsandri, în poezii ca Doina din Mihalcea, Hora de 
peste Prut sau La mănăstirea Suceviţa: „sfîntă mănăstire /pentru pomenire”. 
Deşi versurile ei nu adaugă un plus de valoare operei sale, ele scot în 
evidență, prin desele referiri la „anticii strămoși”, adevărata ei vocaţie 
pentru mitologie. A semnat şi cu pseudonimul Veronea. A mai publicat o 
nuvelă, Zamfira, în ziarul „Dreptatea” din Iaşi, 1904, în două numere 
consecutive, Impresii de călătorie în revista „Familia”, ca şi documente și 
tradiții despre oraşul Siret. A corespondat cu Artur Gorovei cu Scrisori din 
Mihalcea, 1903 şi Scrisori din Cernăuţi, 1939 (publicate în volumul de 
Scrisori către Artur Gorovei. În acest volum este singurul loc din bibliografie 
unde figurează anul morţii Elenei Niculiţă-Voronca, 1939, fără alte expli- 
caţii. Dintre folcloriştii contemporani cu ea, despre Studii în folclor a mai 
scris Tudor Pamfile în revista sa „Ion Creangă” din 1914 și Gh.T. Niculescu — 
Varone în revista „Izvoraşul” din 1940, fără a preciza anul morții în schița 
de portret Elena Niculiţă-Voronca. Se mai știe că Elena Niculiţă-Voronca a 
alcătuit un volum despre Animalele în povești, prezentat Academiei Române 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 19 


spre publicare. În ședința Academiei din 24 mai 1930 este citit referatul lui 
Ion Muşlea, dar Secţiunea Literară decide de a da înapoi manuscrisele 
prezentate, neputînd fi publicate de Academie. Elena Niculiţă-Voronca mai 
anunţase că pregătea un volum mai mare despre mitologia daco-romană. 
Poate că începutul de mileniu, care anunţă revenirea la o epocă umanistă, 
va fi profitabil pentru elaborarea studiilor de folclor și de mitologie comparată. 
Deja în ultimele cercetări etnologice se pune tot mai acut problema de a 
recupera din textele folclorice, din documentele etnofolclorice, pe care le 
avem la dispoziţie, acele moduri de gîndire arhaică şi structuri mitice, care 
stau la baza a numeroase credințe, obiceiuri și datini. 
Lucia Berdan 


Prefaţă 


Cartea aceasta e spiritul poporului, precum şi limba lui. Am scris fidel 
ceea ce-am auzit, nu am adăugit și nu am omis nimică, chiar dacă mi-a 
părut ceva naiv. Am căutat numai să pătrund sensul și să fac din bucăţile 
răsipite un întreg. Unde materialul adunat a fost îndestulător şi am avut de 
pe ce studia înțelesul mitologic al credinţei sau al mitului, părţile acelea am 
reuşit să le aşez destul de precis; acolo însă unde verigile din lanţ mi-au 
lipsit pentru a-mi putea face înțăleasă ideea, a ramas lacună — care se va 
putea umplea din ceea ce au cules alții. Tot ce stă în lucrarea aceasta e cules 
de mine, de munca altora nu m-am folosit. 

Fiind cartea voluminoasă, n-am putut induce vederile de care m-am 
călăuzit şi da explicaţii clare asupra modului de a se înțălege cauzele mito- 
logice din expunerile mele; pentru aceasta ar trebui de scris un volum 
special — lucru ce mi-am rezervat a-l face mai pe urmă; cu două, trei cuvinte 
ce-aș fi scris între material, dislocam totul şi stricam înțelesul general. 
După modul însă cum expun, cel ce are cunoștinți mitologice va înțălege 
lesne ceea ce trebuie de conclus. 

Credinţele s-au constituit după elemente, iar punctul principal de plecare 
la toate este soarele. Aceea ce în timpul colectărei mi s-a spus de cătră 
oameni, că „toate merg după soare”, e cu deplin adeverit. Renașterea lumi- 
nei, creșterea zilei, încălzirea treptată a aerului, încălzirea pămîntului care 
ne dă hrană, scăderea căldurei şi micşorarea zilelor, împreună cu efectele 
lor, fac motivul tuturor sărbătorilor, credinţilor şi miturilor. 

Cele patru elemente din care-mi alcătuiesc volumul nu le-am putut 
scoate singure, ci în conexitatea lor, cum sînt şi în natură; întru cît însă a 
fost cu putinţă, am scos în relief caracterul principalului element. Din cele 
studiate aice, elementele acestea se arată în mitologie împărţite în două 
genuri: bărbătesc şi femeiesc; focul și aerul fac elementul bărbătesc; apa şi 
pămîntul, femeiesc. Căldura aerului venind de la soare, focul şi aerul le 
găsim așa de unite, încât abia se pot despărți. Apa și pămîntul ţin în mitologie 
de influenţa lunei. Elementului bărbătesc i se atribuie caracter bărbătesc, 
iar elementului femeiesc, caracterul femeiesc. Tot ce aduce viață, fecundi- 
tate e de la Dumnezeu; și tot ce aduce nimicirea acestei vieţi, stinghirirea ei, 
e de la diavolul. Lumina și întunerecul stau față în față şi luptă: care pe 
care va birui. După legile acestea ale naturei şi-au format cei vechi credinţile 
şi zeii lor. 

Iată şi cîteva îndegetări pentru aflarea înțelesului unor lucruri expuse 
în scrierea aceasta. Să luăm bunăoară sărbătorile de iarnă: „Crăciunul”, 
cînd lumina începe a crește, care e personificată în ființa Domnului Hristos, 
bine determinat în mituri drept „soarele.” (Creştinismul a trebuit să se 
acomodeze credinţilor vechi păgînești.) Atîrnînd de la lumina și căldura 
soarelui încălzirea pămîntului, care apoi e în stare să dea roadă, vedem la 


22 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Crăciun sărbătorirea pămîntului şi a femeiei, care naşte şi dă hrană, 
alăturea cu sărbătorirea luminei şi a căldurei, ce condiționează reproducțiu- 
nea. Toate atributele acestora sînt puse atunci în vedere, avîndu-și credința 
lor. Vedem găina, care e un simbol al fecundităţei şi atribut al zilei, avîndu-şi 
partea; precum şi altele, pentru care ar trebui mai mult loc ca să le explic. 

Trecînd la alte credinţi, le vom putea înțelege pe aceeași cale, luînd în 
considerare scopul la care servește un lucru şi elementul de care ţine etc. 
Despre „sîtă”, de ex., care se aduce în combinaţie cu lumina — pentru că la 
lumină totul se vede, pentru că soarele toate le vede —, e întrebată ca oracol 
cînd s-a pierdut ceva etc. „Sarea” ţine de domeniul apei — de o pui pe masă 
cînd arde casa, focul te îngăduie etc. În fine, mărunțuşurile acestea sînt 
nenumarate, trebuie numai puţină încordare a cugetărei ca să şi le poată 
cineva explica. Cît pentru alte lucruri, ce nu sînt în cadrul mitologiei şi pe 
care totuşi le-am adăugat, precum e mîncarea la români, îmbrăcămintea 
etc., am crezut o necesitate de a arata, în totalitatea sa, viața şi caracterul 
românilor. 

Dacă am pus elementele de luptă la aer, și nu la foc, care e principiul 
puterei — este că astfel mi s-a aratat, așa m-a condus materialul; pentru a le 
intercala dincolo, îmi lipsea materialul de continuitate — prin aceasta însă 
am ajuns la rezultatul de a constata intimitatea acestor două elemente, ce 
par în mitologie a fi unul, complectîndu-se îndeolaltă. 

Închei, contînd pe indulgența prea onoraților cetitori faţă de lucrarea 
aceasta; căci a-și croi cineva singur drumul în pămîntul înțelenit al mito- 
logiei române e foarte greu şi se vor afla multe hîrtoape; vor veni însă mai 
tărziu alţii, cari le vor asemana. Eu nu mi-am lucrat cartea după nici un 
model, m-am povățuit numai de ceea ce singur s-a aratat. Au trebuit ani de 
zile să edific şi să dărîm lucrarea gata — şi iar să reedific şi iar să dărîm, 
pănă ce am dat de calea ce mi s-a părut mai nimerită; şi, în greaua mea 
încercare, nu am avut ajutor decît slabele mele puteri. 

Colectarea mi-a fost de asemenea foarte anevoioasă și costisitoare; pentru 
aceasta trebuie să exprim recunoştinţă soțului meu, Zaharia Voronca, prin 
al cărui ajutor material am putut-o face; precum şi pentru sacrificiul ce a 
adus, tipărindu-mi volumul de față. Celelalte volume, ce sînt aproape gata 
pentru tipari, nu știu dacă vor mai vedea lumina zilei. Ele trătează: volumul 
II, despre om; volumul III, despre natură, iar un mic volum conţine poveşti." 

Cuprinsul volumului de față fiind prea mare, mă văd silită a-l subîmpărți 
în alte 3 părţi, pentru a putea face mai ușoară mînuirea. 


Mihalcea, Iulie 1903 
Elena Voronca 


* Aceste volume nu au apărut (n.ed.). 


Partea I 
FACEREA LUMEI 


Cap. I 


Lupta între Dumnezeu și dracul 


$ 1. Cum s-a făcut pămîntul 


Din început era peste tot numai apă; singur Dumnezeu şi cu 
Dracul umblau pe deasupra. lată să întălnesc amîndoi. „Cum te 
cheamă pe tine?” — zice Dumnezeu. „Nifărtache”, zice Dracul. „Da pe 
tine?”, întreabă Dracul. „Pe mine mă cheamă Fărtache”, zice 
Dumnezeu. „Haide ș-om face pămînt”, zice Dumnezeu. „Haide”, zice 
Nifărtache. „Bagă-te în mare și ia pămînt în numele meu”, zice 
Dumnezeu. Nifărtache se bagă şi zice: „lau pămînt în numele meu, 
nu într-al tău.” Cînd scoate mîna din apă, nu mai era nimic, pămîntul 
tot s-a fost spălat. „Vezi, zice Dumnezeu, că ai scos în numele tău, nu 
într-al meu. Mai bagă-te o dată.” Nifărtache se bagă şi zice tot ca 
dintăi: „lau în numele meu, nu într-al tău.” Dară Dumnezeu a făcut 
gheaţă deasupra; pănă ce a spart el gheaţa, pămîntul iar s-a fost 
spălat. „Vezi, zice Dumnezeu, iar n-ai făcut cum ţi-am zis eu!” Dintăi, 
Dracul sta pănă în genunchi în apă, pe urma pănă în brîu, amu era 
pănă în gît. „la seama, i-a zis Dumnezeu, că îndată te-neci.” El s-a 
plecat și tot n-a făcut cum i-a zis. Dumnezeu iar a prins gheață. Cînd 
s-a suit sus ș-a văzut că amu nu mai are pămînt nimică în mînă şi 
avea să se înece, a zis: „Apoi dar lasă să fie şi într-al lui.” Cînd a zis 
vorbele aceste, atăta pămînt a rămas cît era pe sub unghii și cu acela 
a ieșit afară. Dumnezeu a luat un pai, i-a scobit unghiile şi din ţărna 
aceea a făcut o turtiță, a pus-o în palmă, a suflat şi a bătut cu palma 
deasupra. Cînd deschide, este pămînt cît un pat. Pune turta pe apă: 
„Amu avem pămînt pe ce ne culca la noapte”, zice Dumnezeu. 

Vine seara, se culcă alături, dar Nifărtache îl tot împinge pe 
Dumnezeu să-l înece. Şi l-a tot împins toată noaptea; cînd se uită a 
doua zi, era pămînt cît este şi astăzi, el tot creştea sub Dumnezeu! 

Ioan Pisarciuc, Roşa 


24 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


$ 2. Binecuvîntarea pămîntului, crucea, botezul 


Din început era numai apă. Dumnezeu zbura pe sus ca un hulub, 
iar Necuratul cu trei rînduri de aripi sta în apă și a fost strîns niște 
spumă cît casa. „Ce faci acolo?” îl întreabă Dumnezeu. „Vreau să-mi 
fac un loc, să am pe ce şedea.” „Nu face așa, că nu-i bine, ci fă cum 
ţi-oi zice eu. Du-te în fundul mării şi adă pămînt în numele meu.” El 
n-a vrut să zică așa, căci voia să fie pămîntul al lui, şi tocmai a treia 
oară a zis, cînd nu-i mai rămăsese decît pe sub unghii. Dumnezeu a 
luat acel pămînt şi a făcut un pat de s-au culcat amîndoi. „Mîne îl voi 
blagoslovi”, a zis Dumnezeu. 

Cînd a gîndit Necuratul că Dumnezeu doarme, l-a luat încetişor 
în braţe ca să-l arunce în mare, dar pămîntul a început a creşte și 
apa a se depărta. Diavolul a prins a alerga cît putea, doar ar ajunge 
la mal. Mai întăi a alergat spre răsărit cît e pămînt spre răsărit în 
ziua de astăzi şi, văzînd că nu-i capăt, s-a întors iar la culcuşul lor, 
ştiind că acolo e malul aproape. Acuma a pornit înspre asfințit, dar 
pămîntul şi aice a început a crește sub picioarele lui şi a mers iarăși 
pănă unde e az capătul pămîntului. Văzînd că nu-i încotro, s-a întur- 
nat iară la locul lor, cu gîndul că mai este încă în două părți malul 
apropiat, vrînd să-l arunce înspre miezul nopţii. Dar și aice a mers 
pănă ce-a ajuns la capăt, de unde iarăși s-a înturnat şi a luat-o 
înspre amiazăzi pănă ce apoi, văzînd că oricît ar merge, nu mai e 
sfărșit, s-a întors şi l-a pus pe Dumnezeu înapoi jos de unde l-a luat. 
Dar Dumnezeu toate le ştia. A doua zi, spune Diavolul cătră 
Dumnezeu: „Hai, Doamne, ş-om blagoslovi pămîntul.” „Dac-amu-i 
blagoslovit!” îi răspunde Dumnezeu. „Tu ce-ai făcut cu mine astă 
noapte, nu i-ai făcut cruce, nu l-ai blagoslovit?” Iluză Moraraș, Roșa 


Alţii spun că Dumnezeu ar fi zis: „Nu l-ai botezat (pămîntul)?” şi 
că diavolul l-ar fi tras de picior pe Dumnezeu în cele patru părți. 
Un țigan din Mihalcea 


Diavolul mai întăi să se fi făcut rățoi şi, ca rățoi, îmbla pe apă, 
cînd s-a întălnit cu Dumnezeu. De aceea nu se mănîncă capul de 
rață. Locul unde a fost cel întăi pat al lor e unde se află Ierusalimul. 
Acolo e buricul pămîntului. Elena Olanu, Broscăuţi 


Dumnezeu, pe unde călca, creştea iarbă și flori, iar în urma Necu- 
ratului creştea piatră şi năsip. Moraraș, Roșa 


$ 3. Cum s-a făcut focul, 
de cînd e cîrja mitropolitului 


Dracul s-a apucat să facă focul. Dumnezeu a mers cu un băț bortit 
de soc şi, tot jucîndu-se cu bățul în foc, a întrat un cărbune în băț; 
aşa a avut şi Dumnezeu foc. (De atunci băţul acela e cîrja 
mitropoliților.) Dumnezeu a ascuns focul său în piatră, iară focul 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 25 


Dracului s-a stins. Dracul a început a-l învinui pe Dumnezeu că i-a 
furat focul... „Prostule!, îi zice Dumnezeu, nu-mi trebuie mie focul 
tău, că am foc şi în piatră.” Şi lovind două pietre, au sărit scîntei: 
„Uită-te cît de degrabă fac eu foc!” Atunci Dracul a rămas pe jos. „Tot 
mai mare dar eşti tu decît mine!” a zis el lui Dumnezeu. 

Ioan Pisarciuc, Roşa 


$ 4. De cînd e lupul, de cînd sînt cînii, 
de ce n-are dracul călcăi la picioare 


Diavolul s-a apucat să facă dihănii de plop, ca să-l mănînce pe 
Dumnezeu, și a făcut pe lup. Iată vine Dumnezeu! „Ce faci?”—l întrea- 
pă. „Ia, fac şi eu, numai nu poate îmbla.” „Mai ciopleșşte-l puţin!”... 
L-a cioplit. „Dă-mi-l mie, zice Dumnezeu, c-a îmbla.” „Ţi-l dau!” 
Dumnezeu l-a blagoslovit şi s-a făcut lup; iar din surcelele cioplite, 
căţei şi i-a amuţat asupra Dracului. Dracul, la fugă. Lupul și cânii, 
după drac. Dracul, de frică, s-a suit într-un copac, da lupul a sărit şi 
l-a apucat de călcăi. De aceea e dracul cu călcîiul rupt. Același 


$ 5. Cum s-a făcut casa 


Dracul a făcut casa, dar fără fereşti; cara cu sacul lumina în casă. 
Trece Dumnezeu pe acolo şi îl vede tot ieşind cu un sac afară și fuga 
iar în casă înapoi. „Ce faci, Nifărtache?” îl întreabă Dumnezeu. „Ia, 
am făcut o casă, dar e întuneric înuntru și m-am apucat să duc 
soarele ca să fie lumină.” „Degeaba, că n-a fi ce vrai tu! Dă-mi-o mie!” 
„Dată să-ţi fie!” Dumnezeu a luat şi-a taiat în părete ferești şi îndată 
s-a văzut. „Dară tot eşti tu mai cuminte decît mine”, a zis diavolul lui 
Dumnezeu. Pisarciuc 


$ 6. Cum a făcut carul 


Tot dracul a făcut şi carul. L-a fost făcut întreg, frumos, în casă, 
cînd să-l scoată afară, nu poate. S-apucă să năruie casa. Trece 
Dumnezeu pe acolo şi vede. „Ce te-ai apucat să faci, Nifărtache?” — îi 
zice Dumnezeu. „la, am făcut un car şi nu-l pot scoate afară.” „Dă-mi-l 
mie.” „Dat să-ţi fie!” Ia Dumnezeu și desface carul și merge afară de-l 
pune iar la loc cum a fost; apoi l-a blagoslovit să fie pentru oameni şi 
amu avem car. Pisarciuc 


Unii spun că a făcut carul şi sania și Dumnezeu s-a tocmit astfeli 
cu dînsul, ca vara să fie sania a diavolului şi iarna carul al lui. 


* 


26 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


$ 7. Cum a făcut ciubotele 


Dracul a făcut şi ciubotele. A făcut mai întăi o ciubotă să se 
încalțe și tot baga amîndouă picioarele într-însa; nu-i vinea în minte 
să facă altă ciubotă pentru celălalt picior. Vine Dumnezeu: „Dă-mi-o 
mie, că tot nu ştii ce să faci cu ea!” „Dată să-ţi fie!” „Mai fă una ca 
asta.” Dracul se apucă și mai face una. Atunci Dumnezeu s-a încălțat 
şi dracul tare s-a minunat. lar Dumnezeu le-a dat la oameni şi de 
atunci avem ciubote. Pisarciuc, Roșa 


$ 8. Omul 


Pe om „dracul l-a făcut din lut şi a început a vorbi la dînsul; dar 
lutul nu-i răspundea. Trece Dumnezeu pe acolo şi îl întreabă ce face. 
„la, fac şi eu, numai nu vorbeşte!” „Dă-mi-l mie!” „Dat să-ţi fie!” 
Dumnezeu a suflat duh sfînt omului și a început a vorbi. Atunci 
dracul, de ciudă, face: „Ptiu!” şi l-a stupit tot. Dumnezeu l-a înturnat 
pe om cu ceea ce era afară înlăuntru şi pe dinafară l-a făcut aşa cum 
e acuma. De aceea omul nu-i curat înlăuntru şi noi de aceea stupim, 
pentru că ne-a stupit atunci dracul. Noi, de cîte ori stupim, pe dînsul 
îl stupim. 


$ 9. Femeia 


Dracul a făcut pe Adam din lut , iar apoi l-a dat lui Dumnezeu de 
l-a blagoslovit şi-a înviat. Adam era cu păr pe dînsul. Dumnezeu i-a 
făcut să aibă şi soție; din coasta lui Adam a făcut-o pe Eva. Dracul, 
cînd a văzut-o, s-a luat la fugă după Dumnezeu, să-i spuie ce este 
aceea. Atunci Dumnezeu i-a spus că aceea e femeia, soţia omului. 

Domnica Culincu, Mihalcea 


$ 10. Fierul, scripca, altiţele, vitele, plugul 


Zice că tot ce-i pe lume „El” a făcut. Şi fierul l-a făcut din piatră; 
tot fierbea şi fierbea și nu ştia cum să isprăvească. Dumnezeu a 
venit şi i-a arătat. 

Şi scripca tot el a făcut-o. Numai borţile la scripcă, ca să răsune, 
nu le-a fost făcut. (Alţii zic că lemnişorul, pe care se rădică strunele, 
nu l-a știut pune.) 

Dumnezeu a venit şi a isprăvit şi acu avem scripcă de cîntat. 
(Scripca se zice că mai întăi decît toate cele a făcut-o.) 

Şi altițele la cămeşe la femei tot diavolul le-a făcut aşa frumoase 
cum sînt, dar nu ştia unde să le puie; cerca să le puie ba pe picioare, 
ba pe trup. Dumnezeu a spus că la umere au să vie, şi așa e. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 27 


Vitele tot diavolul le-a făcut din lut; numai cît Dumnezeu le-a 
suflat duh și le-a blagoslovit să fie de folos la oameni. Și plugul 
diavolul l-a făcut, numai nu știa cum să puie boii; îi punea cu dosul 
la proţap şi nu-i putea porni nici într-un feli. Dumnezeu a pus boii 
cum se cade şi a tras o brazdă, ca să facă şi oamenii aşa. 

El toate le făcea, numai nu ştia cum să le încheie. Așa Dumnezeu 
sfîntul voia și îi da în gînd să facă, ca să le poată lua de la dînsul şi 
le-a blagoslovit să fie pentru noi. 

Diavolul îi spunea lui Dumnezeu „fărtate”, iar Dumnezeu îi zicea 
lui „nefărtate”, dar lui tot i se părea că Dumnezeu îi zice „fărtate.” 

Aceleași se povestesc pretutindene 


$ 11. Pînea, ierburile, copacii 


Dracul a făcut şi om, şi vite, dar nu ştia ce să facă cu dînsele. 
Dumnezeu a luat şi le-a împărecheat: pe om cu femeie, pe găină cu 
cucoş, pe vită cu vită şi toate celea. „Bine, a spus dracul, dar din ce 
vor trăi acestea, cu ce se vor hrăni?” Dumnezeu avea niște gunoi, 
nişte colb în buzunari, vîrî mîna și aruncă pe pămînt. Îndată s-a 
acoperit pămîntul cu de toate: grău, săcară, orz, ierburi, pomi ş.a. 
„lată: acesta-i grău, a spus Dumnezeu, cu de acesta și cu poame se 
vor hrăni oamenii; aceasta-i iarbă, vor paşte şi să vor hrăni vitele; 
găina pe lîngă om se va ținea”; şi tot aşa, a spus Dumnezeu despre 
toate. G. Cosmischi, Roșa 


$ 12. Moara 


Şi moara tot dracul a făcut-o cu totului tot, cum are să fie, numai 
clenciul, care toarnă grăunțele în piatră, nu era şi nu măcina. (Alţii 
spun că numai bortița nu era, pe unde curge făina.) Dară Dumnezeu 
a îndreptat-o, după ce i-a dăruit-o, şi moara a început a îmbla. Atunci 
dracul a pornit a plînge: „Cum, toate mi le iai, nici pe aceasta nu mi-o 
laşi?” „Nu plînge, că-i a ta, a zis Dumnezeu, numai tu să n-ai treabă 
la oameni cari vor măcina.” De aceea să ţin dracii la moară. 


$ 13. Morariul dracului, ursul 


Dracul, ca să spărie pe Dumnezeu, a zis morariului să se îmbrace 
c-un cojoc întors pe dos şi să se ascundă sub pod să morăie. Dar 
Dumnezeu ştia toate. Trece pe acolo, da morariul face „mor...r...r” la 
Dumnezeu. Atuncea Dumnezeu l-a blagoslovit că așa să rămîie și pe 
loc s-a prefăcut în urs. De atuncea e pe lume ursul. Ursul e din 
morari! 


28 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


$ 14. Dumnezeu aruncat în apă 


Dumnezeu, cum dormea odată la mal lîngă moară, dracul l-a 
trîntit în apă, doară l-ar îneca. Dar apa îndată s-a uscat şi Dumnezeu 
nu s-a înecat. Atunci a văzut diavolul puterea lui Dumnezeu. 

Pisarciuc 


Cap. II 


Căderea dracilor 


$ 1. Cum s-au făcut sfinţii, îngerii 
Cum s-au înmulţit dracii 


Dumnezeu, după ce a făcut pămîntul, s-a suit în al nouălea ceri, 
căci sînt nouă ceriuri ca acesta, iar dracului i-a dat să șadă în ceriul 
ist dintăi şi i-a zis să-şi facă îngeri, ca să nu şadă singur. „Da cum să 
fac?” — întreabă dracul. „Spală-te şi din stropii de pe mîni se vor face 
îngeri.” S-a spălat şi el, şi Dumnezeu. Dumnezeu a stropit din o mînă 
şi din alta și a făcut doi și a mai stropit pănă a făcut doisprezece. 
Sfinţii lui Dumnezeu cei dintăi au fost Sf. Mihail de-a dreapta, Sf. 
Niculai de-a stînga, pe urmă Sf. Gheorghi, Sf. Dumitru, Sf. Pocroavă 
(care acopere pămîntul cu omăt şi la care se roagă fetele să se mărite, 
să le acopere capul), Sf. Ilie, Duminica Mare şi alții. 

Iar Domnul Hristos din nou născut a fost al doisprezecelea, a 
venit pe urmă. Dar dracul, cînd s-a spălat, a făcut cîtă frunză şi 
iarbă. 


$ 2. A) Lupta în ceri 


Dumnezeu, după ce-a împărţit lumea cu diavolul și s-au suit în 
ceri, diavolul hai se apucă cu îngerii lui să-şi facă tîrguri, case şi la 
urmă întreabă: „Se poate împuşca, Doamne?” „Se poate”, zice 
Dumnezeu. Atunci dracii au pornit a împușca la ceri, la Dumnezeu 
doar l-ar da jos din ceriul al nouălea. „Acu am să împușc eu”, a zis 
Dumnezeu. Cînd a împuşcat Dumnezeu o dată cu tunul, toți dracii 
au căzut la pămînt; unii au murit pe loc, alții s-au stâlcit, iar alţii 
s-au sculat ș-au fugit, care încotro a putut. 

De aceea, dacă îţi faci casă unde a căzut dracul şi a murit, e foarte 
rău; dacă faci unde s-a stîlcit, eşti tot bolnav, iar dacă faci unde s-a 
sculat şi a fugit, îți merge ca din apă. Ioan Pisarciuc, Roșa 

* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 29 
B) Dracii și Sf. Ilie 


Dracii, în ceri, s-au apucat să facă munți, ziduri mari, să ajungă 
pînă la Dumnezeu, să-l răstoarne. Dumnezeu, dacă a văzut așa, a 
trimis pre Sf. Ilie şi i-a zis: „Ilie! Ia un căluş (păhar) de miere şi o 
azimă de orz şi mergi cu tunul de trînteşte pe draci la pămînt.” Sf. 
Ilie cînd a tunat, toți au căzut pe pămînt, unii s-au făcut dohot, iar 
alții au fugit. Același 


$ 3. A) Diavolul și tunul 


Dintăi pe lume, Necuratul îmbla cu tunul şi făcea o mulțime de 
pacosti, omoria oamenii. Atunci Dumnezeu a trimis pe Sf. Ilie și i-a 
zis cum să se scalde cu dînsul ca să i-l ia. „Hai, îi zice Sf. Ilie, la 
scăldat, să vedem care va sta mai mult în apă!” Diavolul a spuscă el 
poate sta cît de mult şi să între cît de adînc. Cum a întrat şi s-a 
afundat, Dumnezeu a făcut gheaţă deasupra. Da Sf. Ilie iute a ieşit 
şi a apucat de pe mal două aripi de-a zmăului şi tunetul şi a zburat. 
Cînd să iasă dracul, deasupra gheață... Pînă ce a spart-o, Sf. Ilie cu 
tunul nu-i! Fuga după Sf. Ilie. „Doamne! zice Ilie, mă ajunge, că el 
are şese aripi, dar eu numai două!” Dumnezeu i-a zis: „Ai puterea în 
mîni; pune-i un picior pe cap şi unul pe spate şi taie-i patru aripi, să 
rămîie şi el cu două.” 

De atuncea, dracul a rămas pe jos şi tot se întoarce cu dosul la Sf. 
Ilie de ciudă; da Sf. Ilie, unde-l vede, sloboade săgeata să-l omoare, 
dar diavolul se ascunde și în piatră şi nu-l poate nimeri. Numai un 
cioban, cum păștea oile şi cînta din fluier, l-a văzut cum a ieșit din 
piatră şi a dat cu pușca într-însul. Atunci Sf. Ilie a trimis pe un înger 
să-l întrebe ce vrea pentru treaba ce i-a făcut? El a zis că putere 
mare, ca să se teamă toţi de dînsul, şi să-i spuie de ce moarte va 
muri. Sf. Ilie i-a dat putere şi i-a zis că nu-l vor omorî decît cu grîu 
sfinţit la douăsprezece slujbe şi cu plumb tot așa, sfinţit. (Istoria mai 
departe a ciobanului acestuia, vezi partea III, § 4.) 

Ionică Pisarciuc, Roșa 


B) Straiele diavolului și Sf. Ilie 


Ucigă-l crucea avea straie foarte frumoase și Sf. Ilie a vrut să i le 
ia. A luat și s-a dus la scăldat cu dînsul şi Dumnezeu a sleit gheaţa 
de 5 stînjîni deasupra diavolului. Sf. Ilie a apucat straiele și a fugit. 
Diavolul a spart gheaţa, l-a ajuns și le-a luat. Merge Ilie a doua oară 
cu dînsul să se scalde. Acuma Dumnezeu a făcut de zece stînjăni 
gheaţa. Ilie iar a apucat straiele şi a fugit. Diavolul iar a ieșit şi de 
tot să-l ajungă. „Intoarce-te îndărăpt, îi zice Dumnezeu lui Sf. Ilie, şi 
taie-i o aripă cu sabia.” Așa diavolul nu a mai avut putere să le mai 
ia şi Sf. Ilie s-a suit cu straiele la ceri. 


30 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Ucigă-l crucea s-a apucat şi a făcut un lanţ cu lăcăţi ca să-l prindă 
pe Sf. Ilie. Odată trece Sf. Ilie pe acolo şi Necuratul îi zice: 

„Într-aceste am să te pun pe tine, să te închid.” „Da ian arată-mi 
cum”, zice Sf. Ilie. El s-a băgat în lanț; Sf. Ilie a făcut cruce şi a zis: 
„Amin, Doamne!”, şi aşa a rămas. 

Dumnezeu cînd s-a suit la ceri, Necuratul i-a zis: „Mă laşi pe mine 
singur aice, frate?” „Moaie degetul cel mezin şi împroaşcă și ţi-i face 
frați”, a zis Dumnezeu. El a tot muiat şi a făcut o mulţime, că s-au 
suit la ceri să-l deie pe Dumnezeu jos din stoliţă. Atunci Dumnezeu 
a spus lui Sf. Ilie: „Ilie, n-ai putea să curăți necurățenia asta, s-o 
prăpădeşti?” Dumnezeu i-a dat lui putere şi, cînd a început a tuna 
trei zile şi trei nopţi, aşa au curs din ceri ca ploaia. Și cînd bate un 
om parul în pămînt şi nimereşte în capul lui, cum au picat ei atunci, 
îi strică omului, că poate să nebunească, da care-i cu capul în jos și 
picioarele în sus — că ei au picat fel de fel — nu-i strică nimică. Lui Ilie 
i-a luat Dumnezeu o mînă, căci trîntea prea tare. 

Vasile Masloschi, Mahala 


Cap. III 


Cum s-au făcut munţii și văile 


$ 1. Piatra. Munţii 


Piatra, munții cari îi vedem, dracul i-a făcut; a suflat 24 de 
ceasuri, că el a vrut să ajungă la Dumnezeu la ceri, dar Dumnezeu a 
blagoslovit numai cît cu mînă şi-au stat de crescut, de au rămas atîta 
cît sînt astăzi. Pisarciuc 


$ 2. Năsipul 


Piatra dracul a făcut-o, că lui îi era ciudă pe oameni, de ce nu-sai 
lui; şi pentru că n-a fost așa precum el a vrut, s-a apucat să facă tot 
pămîntul piatră, să nu crească nimică, ca să n-aibă oamenii ce mînca. 
Năsipul care este, acela-i sămînţa de piatră ce a fost aruncat 
Necuratul să crească. Dar Dumnezeu a blagoslovit de a rămas așa. 

Același 


$ 3. Stîncele de la Prut 


Diavolul, de ciudă, s-a apucat într-o noapte să iezască Prutul cu 
stînci, că doar s-or îneca oamenii. Numai o stîncă mai avea să puie și 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 31 


ne prăpădea. Dar Dumnezeu a dat de a cîntat cocoșul şi stînca a 
picat alăturea şi noi am scăpat. Stîncele acele se pot vedea la 
Ștefănești în Moldova. Același 


„Stînca” de la Prut, dracii au făcut-o. Înlăuntru e o cucoană a lor 
şi mulţi bani. De nu cînta cucoşul, iezeau lumea. Dumnezeu i-a 
blastamat şi i-a făcut stînci. Botoșani 


$ 4. Pământul mîncat de diavol 


Dumnezeu, cînd a făcut lumea și l-a trimes pe diavol să-i aducă 
pămînt în numele său, diavolul tot lua într-al lui şi-l mînca. Apoi 
Dumnezeu a făcut, cum ştim, pămînt şi s-au culcat. Dracul tot 
împingea pe Dumnezeu şi pămîntul sub Dumnezeu creştea, dar şi în 
pîntecele diavolului creştea pămîntul ce l-a fost înghiţit, de era 
aproape să plesnească. Dumnezeu atunci a făcut că a vărsat acel 
pămînt şi de atunci sînt munții. Andron Dragan, Mihalcea 


$ 5. Toiagul lui Dumnezeu 


Dumnezeu, umblînd cu Necuratul pe ape, a înfipt toiagul şi s-a 
făcut pămînt. Apoi a trimes pe diavol să-i aducă o ocă de pămînt de 
prubă. El a mers şi a rădicat un munte. 

„Vezi că nu eşti slugă credincioasă”, i-a zis Dumnezeu. „Mai mergi 
o dată.” Diavolul a mers şi a rădicat alți munţi. Dumnezeu iar l-a 
mustrat și l-a mai trimes şi a 3-a oară, tot după o ocă de pămînt şi el 
atunci a rădicat toţi munții. Domnica Doroftei, Suceava 


$ 6. Munţii Rarăului 


Odată, zice că dracii duceau pe oameni de vii în iad. Lui Dumnezeu 
i-a fost milă şi nu a lăsat să-i mai ducă. Atunci dracul a zis: 

„Noi cu ce să umplem dar iadul?” „Cu Munţii Rarăului”, a spus 
Dumnezeu. Şi de atuncea, pe Munţii Rarăului nu creşte iarbă; ei sînt 
fripți de foc şi, cînd va veni vremea, sînt iadului făgăduiți. 

Elisaveta Buzdugan, Ilișești 


$ 7. De cînd sînt rîpele 


Diavolul, văzînd că nu-l poate îneca pre Dumnezeu (după ce a 
făcut pămîntul), a luat un topor şi a început a sapa gropi adînci în 
pămînt, doar l-ar pute sparge, să dea de apă, ca pe acolo să-l poată 
arunca, dar pămîntul şi-n afund creştea. Dac-a văzut că nici aşa nu 
poate, a lăsat. Dar de atunci au rămas rîpele care le vedem. Apoi s-a 


32 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


apucat să hătească Prutul, ca să înece oamenii, dar a dat Dumnezeu 
cucoşul pe pămînt de a cîntat şi diavolii au perit. Diavolul, dacă n-a 
putut să înece pre Dumnezeu, a vrut să înece macar pre oamenii lui 
Dumnezeu. Vasili Masloschi, Mahala 


$ 8. Munţii și potopul 

Dintăi a fost pămîntul neted ca pe masă, dar cînd a venit potopul, 

a spălat apa pe unde era mai moale, iar unde a fost piatră, n-a putut 
să-i facă nimică şi de atunci au rămas munţii şi văile de astăzi. 

Dănilă Oloinic, Mihalcea 


$ 9. Albina și ariciul, munţii 


Zice că Dumnezeu, cînd a urzit lumea, a urzit prea mult şi nu 
încăpea sub ceri. Ce să facă, ce să dreagă? Ia și trimite pe albina să 
întrebe de arici. Albina a mers la arici, dar acesta nu a voit să-i 
spuie, zice: „Dacă-i Dumnezeu, lasă să știe singur ce să facă!” Albina, 
cuminte, nu s-a dus, ci s-a ascuns lîngă borta lui. Ariciul, crezînd că-i 
singur, zice la sine: „Hm! El mă întreabă pe mine ce să facă! Da de ce 
nu strînge pămîntul în mînă boţ, că s-ar face ici dealuri, colo văi, şi 
ar încăpea!” Albina, cum a auzit, a zburat la Dumnezeu şi i-a spus. 
Dumnezeu, pentru lucrul acesta, a blagoslovit-o ca să facă miere şi 
oamenii să mănînce şi de aceea e albina bună la Dumnezeu. (Alţii 
pun în locul ariciului pe ţincul pămîntului.) 

Un tăietor de lemne, Botoșani 


$ 10. Ariciul și Dumnezeu 


Dumnezeu a fost făcut pămîntul ca o minge și apoi l-a întins cum 
ai întinde un aluat. Pămîntul a fost drept, neted ca pe palmă şi, cînd 
te uitai, vedeai peste tot locul. Dar ce folos, că pe pămînt izvoare, apă 
nu erau. Merge Dumnezeu la arici și-l întreabă: „Ei, cum îți pare, am 
făcut frumos pămîntul?” „Dă, frumos, i-a răspuns ariciul, dar oameni 
pe dînsul, vite, să ştii că nu vor putea trăi, căci n-au apă!” „Apoi, 
dară, fă tu cum știi!” i-a zis Dumnezeu. Ariciul a luat și s-a bagat pe 
sub pămînt ș-a rădicat munţii, a făcut gîrlele, a scos izvoarele şi de 
la dînsul pămîntul e așa deluros și rîpos cum îl vedem. 

Mihalachi Munteanu, Botoșani 


Dumnezeu ariciului, pentru binele ce i-a făcut atunci cînd cu 
albina, i-a dat să aibă ghimpi pe trup, căci înainte era gol şi-l mînca 
orișice. Toader Clim, Botoșani 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 33 


Cap. IV 


Pacatul 


$ 1. De cînd au barbatii montul de la gîtlej 


Adam și Eva erau în rai, în al 9-lea ceri. În rai era tare frumos. 
Era o grădină şi în grădina ceea era un măr, din care Dumnezeu le-a 
zis să nu mănînce mere. Dar un șerpe şedea în măr şi a îndemnat pe 
Eva să guste. Eva a înghiţit și i-a dat şi lui Adam. Adam ş-a adus 
aminte de porunca lui Dumnezeu şi s-a apucat odată de gîtiță şi i s-a 
oprit bucăţica în gît; de aceea au barbaţii montul acela la gîtlej, da 
femeia nu, că a înghiţit. Pănă atunci oamenii erau îmbrăcați cu 
unghie pe ei, dar cum au păcătuit, pe loc s-au văzut goi şi le-a fost 
ruşine, cînd i-a strigat îngerul. Dumnezeu i-a alungat pe pămînt şi 
i-a blastămat să se hrănească din furcă și din lopată. Ioan Pisarciuc 


Adam și Eva în rai erau foarte fericiți, dar Diavolul a venit la 
dînşii şi le-a spus că de ce şed molcom? Să mai puie mîna unul pe 
altul, să şăguiască; aşa i-a îndemnat la pacat. Atunci Dumnezeu i-a 
alungat. Domnica Culincu, Mihalcea 


$ 2. Contractul cu dracul, cărămida 


Cînd au venit ei pe pămînt, dracul a zis lui Adam: „Iscăleşte-te că 
vei fi al meu”, căci pe pămînt dracul era stăpînitor. „Dacă nu ştiu 
cum”, a zis Adam. Dracul a făcut o cărămidă crudă, Adam a pus 
mîna, dracul a ars-o ş-a strîns-o în iad. Adam a rămas să fie a lui cu 
tot neamul său şi numai aşa i-a dat pămînt, ca să aibă unde lucra. 

Pisarciuc 


$ 3. Sufletele la iad 


Dracul s-a apucat să facă Evei un copil cu şepte capete. Adam a 
zis că cine va tăia capetele acele îi va da ce va cere; dar nu ştia ce va 
vroi diavolul. El le-a tăiat pe trei, iar patru singure au murit şi pe 
copil l-a îngropat, dar cu sîngele lui a scris că Adam să-i deie toate 
sufletele, şi cele vinovate, și cele nevinovate. Așa că se împluse iadul 
de suflete, de gemea. Hărtia cea cu înscrisul a slobozit-o într-un șip 
în apă, sub o piatră, şi-a zis că nime n-a putea-o scoate decît acela ce 
se va naște din fecioară şi se va boteza de două ori. Apoi a făcut un 
scaun, să-l prindă pe Dumnezeu, căci el voia să fie împărăţia lui. 

Același 


34 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


$ 4. Diavolul ferecat. Judecata cea de pe urmă 


Diavolul a făcut un scaun, anume ca să-l prindă pe Dumnezeu; 
după aceasta a făcut bal şi l-a poftit să vie. Dumnezeu nu a vrut să 
meargă. Dar sfinții au zis că dracul a făcut atîtea, să cuvine să 
meargă macar pe un ceas şi Dumnezeu la el. Dracul l-a poftit să șadă 
pe scaun, dar Dumnezeu se făcea că nu ştie cum să șadă: punea ba o 
mînă, ba un picior întors, zicînd dracului să-i arete. Cum numai s-a 
aşezat dracul, Dumnezeu a zis „Amin!” şi deodată s-a trezit Necu- 
ratul legat cu trei lanţuri. Cînd s-a scuturat, lumea s-a cutremurat; 
era legat de stîncă. „Cum, a zis el, aice am eu să stau? Doar eu am 
dreptul la cele ce am făcut!” „Aice ai să stai, i-a zis Dumnezeu, pîn’ la 
judecata cea de pe urmă, atunci cei ce vor fi de-a dreapta mea vor fi 
ai mei, iar cei de-a stînga, dacă se vor scrie ţie, vor fi ai tăi și atunci 
vei scapa!” Același 


$ 5. Jidanii și dejma 
De la Adam şi feciorii lui s-a înmulțit lumea şi-a fost lume pănă la 
potop, şese mii de ani. Dar toţi erau jidani, de aceea jidanii dau în 
toţi anii, la sărbătorile de toamnă, dejmă dracului un jidan. Același 


Cap. V 


Potopul 


$ 1. a) De cînd e corabia. De cînd e rachiul 


Oamenii se făcuse foarte răi şi Dumnezeu a pus gînd să-i prăpă- 
dească. Noe era încă un ficior de-a lui Adam. Dumnezeu i-a dat în vis 
să facă o corabie, la care lucrase de era mai gata. Dracul știa că se 
face corabie, dar nu știa unde. Merge la femeia lui Noe s-o întrebe ce 
lucrează şi unde lucrează barbatul său și-i aduce un şip de rachiu. 
Ea îl întreabă, dar Noe nu vrea să spuie, că așa i-a zis Dumnezeu. A 
doua zi dracul aduce mai mult rachiu şi spune să-i deie și lui Noe. El 
s-a cam ameţit, dar tot n-a spus. Tocmai a treia zi s-a îmbatat bine; 
atunci a spus ce lucrează şi-a spus anume locul unde, în pădure. 
Dracul a mers acolo şi-a făcut corabia bucăţi. Cînd a mers Noe a 
doua zi ş-a văzut, a început a plînge. Atunci Dumnezeu i-a zis: „Nu 
ţi-am spus să nu te încrezi femeiei? Ia-te acu şi mergi la copacul din 
care ai tăiat cel întăi lemn, plîngi și citeşte la rugăciuni şi păn' nu-i 
găti, să nu te scoli.” Așa a făcut. A plîns şi-a cetit şi, cînd s-a sculat, 
corabia era gata; dracul a trebuit s-o facă la loc, întocmai precum a fost. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 35 


(În o altă versiune să spune că Dumnezeu, zicînd lui Noe să-şi 
aducă aminte din care lemn a început, el a mers la acel lemn şi, 
pătînd cu toporul, a zis: „Imi pare că dintr-aista.” Iar apoi, mergînd 
la corabie, a găsit-o pusă toată la loc; îi mai lipseau pe la mărgini 
nişte cîrlige, pe care el le-a atins cu toporul şi îndată s-au lipit.) 


b) Călinul 


Călinul e făcut din sîngele lui Noe. El s-a tăiat la deget pe cînd 
lucra corabia şi, curgînd jos sînge, s-a făcut călinul. 


c) Boul ce vorbea 


Cînd a venit potopul, Noe a lăsat pe femeia lui, pentru că l-a fost 
înşelat; a luat altă păreche de oameni și a luat de toate vietăţile și 
dobitoacele de sămînță. Era și un bou, că vorbea, şi i-a zis Noe: „Vină 
şi tu cu noi.” Dară el n-a vrut; a zis că va înota singur patruzeci de 
zile. Şi-ar fi scăpat, dar i s-au pus paserile ceriului pe coarne și l-au 
înecat. 


d) De cînd sînt șoarecii, mîţile, oamenii pleșuvi 


Dracul nu mai putea de ciudă că corabia pluteşte şi că în ea sînt 
oameni și de toate şi că tot s-a împlinit voia lui Dumnezeu. Ia şi se 
face şoarece şi prinde a borti corabia, că doar o va îneca. Atunci 
Dumnezeu — alţii zic că Maica Domnului — a aruncat o mănuşă şi s-a 
făcut mîţă, de a mîncat şoarecul. Noe, cînd a văzut că amu începe a 
întra apă, de spaimă s-a apucat cu mîna de părul din frunte şi-a 
smuls un șomultoc, de a astupat borta corăbiei. De atunci a rămas că 
barbaţii sînt pleşuvi. 


e) De ce are hulubul picioarele roșii? 
De ce mănîncă corbul hoit? 


Noe a trimis pe corb să vadă de nu-i pămînt. Corbul a mers şi-a 
văzut un hoit şi s-a pus la mîncat. Aşteaptă, așteaptă Noe, corbul nu 
vine. Ia şi trimete un hulub. Merge hulubul și se pune pe stîrv şi şi-a 
tăvălit picioarele cu sînge — de atunci au hulubii picioarele roșii — și-l 
întreabă pe corb de ce nu vine, că stăpînul lor așteaptă? „Spune-i, 
zice corbul, că nu m-ai găsit.” Dar hulubul a mers ş-a spus aşa cum 
a văzut, ba încă a luat și o ramură în cioc de i-a dus. Noe, de ciudă, 
l-a blăstămat pe corb ca tot hoit să mănînce și chiar așa e. 


* 


36 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 
f) Noi 


Cînd a văzut Noe că este pămînt, a poposit şi a făcut altă lume 
nouă şi noi de aceea ne zicem: „Noi”, de la „Noe”, că sîntem oameni 
noi. Ioan Pisarciuc, Roșa 


$ 2. De cînd e toaca. Altă versiune despre corabie 


Dumnezeu a dat în vis lui Noe ca să facă corabie şi să ia de toate 
legumiile! păreche, că are să prăpădească lumea, are să deie potop. 
Noe a lucrat nouă ani de zile la corabie, că numai oleacă mai avea şi 
era gata. Dar Iuda (dracul) nu știa ce face Noe; s-a apucat ş-a făcut 
rachiu — atuncea l-a făcut întăi — ş-a mers la femeia lui Noe, zicînd 
că-i niște apă, niște zamă de sacară, să-i dea lui Noe să bea și să-l 
întrebe la ce face el lucrul acela. Femeia a luat rachiul și, cînd a 
venit Noe seara acasă, i-a dat un păhăruţ. Lui i s-a făcut a mînca şi 
a mîncat. „Mai dă-mi unul!” A mai băut şi i-a venit chef, gust de 
vorbă. Atunci ea l-a întrebat, iar el i-a spus că Dumnezeu i-a poruncit 
că are să fie potop şi are să înece toată lumea, numai atîta va rămînea 
cît va lua el în corabie. Femeia s-a dus şi-a spus diavolului. Cînd 
merge Noe a doua zi în pădure, găsește corabia sfarmată. Să pune 
jos şi plînge, şi plînge, căci amu ştia că vremea se apropie. Vine 
îngerul la dînsul: „Ce plîngi, Noe?” Iaca cum şi iaca cum, „Ştii din 
care lemn ai început-o întăi?” „Știu.” „Ia şi fă o scîndurică şi două 
ciocanaşe şi te du pe rădăcina ceea şi toacă.” El a făcut așa şi, cînd a 
prins a toca, toate lemnişoarele au început a se rădica şi a se pune 
unul lîngă altul repede, pînă s-a făcut corabia gata la loc. Şi de 
atunci e toaca. Amu dracul vede că n-are ce face, merge şi zice 
femeiei: „Tu să nu te duci în corabie, pînă nu m-a pomeni pe mine!” 
Pînă ce-a venit ziua ceea, Noe a chemat toate legumiile păreche, 
toată legumia: că șerpe, că pasere, că vită — toate au venit ş-a chemat 
şi pe femeia lui: „Vină mai degrabă, că iată amuşi începe!” Ea nu 
vinea. „Vină, îți zic, că iată te îneci!” Ea tot nu vinea. „Da ce dracu, 
zice Noe, că nu mai vii?” Atunci ea a întrat, da dracul: ţup și el după 
dînsa, că l-a fost chemat. Acolo s-a făcut şoarec ş-a făcut o bortă să 
între apă. Însă şerpele a pus coada şi-a oprit apa. Un om avea o mîță, 
i-a dat drumul şi-a mîncat şoarecul şi aşa a scapat Noe cu corabia. 

Grigorașciuc, Mahala 


1. În Mahala, un sat foarte mare, rom., lîngă Cernăuţi, vietăţile de tot felul 
să exprimă prin cuvîntul „leguniă”, „legumă”. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 37 
$ 3. Greșala lui Noe 


Noe a greşit lui Dumnezeu, că, după ce i-a murit femeia, a luat pe 
fata sa. Dumnezeu l-a certat de ce n-a luat pe fata altuia, să nu se ia 
neamuri, dar fiindcă el n-a ştiut că nu se poate, Dumnezeu l-a iertat. 

Iluţă Moraraș, Roșa 


$ 4. Originea prostituţiei 


Noe a trăit 260 de ani și a avut 12 feciori și 13 fete. Toţi feciorii lui 
Noe și fetele sale s-au luat unul cu altul, numai o fată a fost ramas. 
„Da eu ce-oi face?” a zis ea. „Tu-i sluji pe la celelalte”, a zis Noe. „Ba 
nu, a zis Dumnezeu, ea să fie pentru catane.” Şi de atunci sînt 
prostituatele. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Cap. VI 


Altă versiune despre facerea lumei 


$ 1. a) Fluturele și viermele 


Dintru-ntăi şi-ntăi, era numai apă şi întuneric. Pe apă plutea o 
grămăgioară de spumă, iar în spuma ceea era un vierme şi un fluture. 
Fluturele a lepădat aripele şi s-a făcut om, Dumnezeu, aşa de frumos! 
Da din vierme s-a făcut altă dihanie, „El”, negru, cu coarne şi coadă, 
Necuratul. Dumnezeu l-a trimes pe Necuratul în mare să ceară o 
mînă de pămînt în numele său şi tocmai a treia oară i s-a dat, cînd a 
cerut în numele lui Dumnezeu. 


b) Pregătirea pentru lumină 


„Doamne, zice diavolul, toate ar fi bune, numai cît nu se vede!” 
„Lasă c-om face noi, zice Dumnezeu, că s-a vedea.” „Du-te în cele 
patru părţi ale lumei şi-mi caută în pămînt piatră de cea scumpă, 
cremene şi aur.” „Mă duc”, zice dracul. Să duce şi caută greu, caută 
mult, găseşte şi aduce din două părţi. „Mergi şi-mi mai adă şi din 
celelalte două părți, căci altfeli nu pot face.” Aduce el, dar nu vrea să 
dea din mînă. La urmă a trebuit să dea, căci singur nu știa cum să 
facă. „Na, numai cît fă degrabă.” „Așteaptă, zice Dumnezeu, căci nu 
se poate face cum gîndeșşti tu. Ţie, dacă ţi-i urît, caută-ţi altă treabă.” 
Diavolul a scos lut şi a făcut un om să seamene cu Dumnezeu, ca să 
nu fie numai ei singuri; să fie mai mulți. 

(Urmează cum ştim.) 


38 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


c) Maica Domnului 


„Acuma ce să mai fac?” — întreabă Necuratul. „Fă ce ştii.” Dă 
Dumnezeu în minutul acela să treacă după gîndul lui o gîzuţă. 
Dumnezeu a blagoslovit-o şi s-a făcut femeie. Aceea era Maica Dom- 
nului, soţia lui Dumnezeu. „Da asta ce-i?” „Femeie”, a zis Dumnezeu. 
„Fă şi tu aşa una, să fie pentru omul acesta.” Face el, dar era neagră, 
nu era ca Maica Domnului, Dumnezeu i-a suflat duh și a înviat-o şi 
acu erau ei cinci pe lume. 

Merg așa prin întuneric, dar să loveau de mărăcini, de cioate, căci 
din ceasul ce a făcut Dumnezeu pămîntul au început a crește feli de 
feli de pomi pe pămînt şi pădurea în şepte zile a crescut pînă la ceri. 
Dracul lucrînd a fost uitat ce a pus la cale cu Dumnezeu. „Acu ce voi 
mai face?” — zice el lui Dumnezeu. „Du-te şi sapă o groapă mare şi 
adîncă, căci are să ne trebuiască pentru suflete, cînd le vom împărţi.” 
El a mers de a smuls un copac şi s-a apucat la sapat. 


d) Zilele săptămînei 


Oamenii pe cari i-a făcut Dumnezeu au început a face la copii şi 
tot făceau în toată ziua cîte unul, aşa a vrut Dumnezeu ca să se facă 
zilele. În ziua întăi, a făcut pe Duminica, fată; apoi pe Luni, barbat; pe 
Marţi, iar barbat; pe Miercurea, femeie; pe Joi, barbat; apoi pe Vinerea, 
iar femeie, precum şi pe Sîmbăta, ca să aibă oamenii sfinţi, zile. 

„Doamne, ziceau oamenii aceștia, tare ni e greu, că e întuneric; 
nu s-ar putea să vedem?” „Ba se poate, zice Dumnezeu, dară eu 
anume așa am voit, ca să ştiţi voi ce-i întunericul și lumina și să 
povestiți și la copiii voştri, căci vor fi unii orbi, alții proşti. Voi să 
ştiţi că, cum vă este vouă acuma întuneric, aşa li e şi lor. Mergeţi 
acuma şi vă culcaţi”, zice Dumnezeu şi i-a învățat pentru întăia oară 
cum să se culce, căci pînă atuncea n-au fost dormit. 


e) Sabia, soarele, legea 


După ce s-au culcat, Dumnezeu s-a apucat să facă soarele. A 
scaparat o dată cu cremenea în piatra cea scumpă, dar n-a putut 
face, a ieşit o sabie. A scaparat a doua oară şi s-a făcut o grămăgioară, 
ca o jemnă mică, rotundă. Dumnezeu a suflat duh sfînt şi s-a făcut 
soarele mare şi luminos, mai mare decît pămîntul nostru şi l-a dat 
degrabă sub pămînt. 

Cînd a socotit Dumnezeu, a sculat oamenii; acuma era mai multă 
lumină. Să uită toţi cu mirare în toate părţile: zorile roşau ceriul, 
întunericul din ce în ce mai tare să ştergea şi ziua albă acoperea 
pămîntul întreg. Oamenii să uitau plini de bucurie unii la alţii, dar 
erau aşa de zgîriați şi loviți! 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 39 


Iată că într-un loc pe ceri, o strălucire mai mare să arată, iar de 
sub pămînt să rădică pe-ncetul ceva rotund, strălucitor din cale-afară, 
încît le lua vederile privindu-l: era sfîntul soare, răsărea! De spaimă 
şi de bucurie mare, au căzut toţii cu faţa la pămînt. Diavolul, de unde 
era, s-a şters şi el degrabă pe ochi: „Ptiu, da asta ce-i?” şi vine fuga 
la Dumnezeu să-l întrebe ce-i acela. „E soarele, zice Dumnezeu, care 
va lumina de acum înainte lumea!” 

După ce s-au săturat îndeajuns de privit, Dumnezeu s-a înturnat 
la oameni şi li-a spus: „Vedeţi, v-am făcut să fie frumos pe lume și să 
vă fie vouă bine. Acesta este soarele, care vă va da lumină și căldură. 
De acu, cît va fi lumea, așa are să fie, dacă vă veţi purta bine şi mă 
veţi asculta pe mine, adecă pe Dumnezeu; dac-ăţi ținea poruncile 
cum vi le voi da eu şi-ţi şti cinsti zilele.” (Oamenii cei doi dintăi, cît 
au dormit, au fost uitat că zilele sînt copiii lor.) „Aceasta e Duminica, 
zice Dumnezeu, e sărbătoare, să o cinstiţi şi să o ţineţi, să nu lucraţi. 
Acesta e Luni și celelalte etc., ne sînt pentru lucru și vor mai fi și alte 
sărbători, să le ţineţi şi să le cinstiţi, că veţi avea bine pe lume și 
noroc.” 


f) Casa, carul, vitele etc. 


Vine iar dracul la Dumnezeu. „Am sapat, ce mi-ai spus; acu ce să 
fac?” „Caută, că vei găsi ce face, că pe urmă avem să ţinem sesie”, îi 
zice Dumnezeu. 

Oamenii n-aveau unde şedea, smulgeau lemnul cît era de mare, 
căci erau urieși; puneau mai multe lemne împrejur, le acopereau cu 
buruiene şi aceea li era casa. Dracul a luat lemnul și l-a cioplit, a 
îngropat stîlpii în pămînt şi a făcut casă cum să cade. (Urmează ca la 
§ 5.) 

Oamenii, dac-au văzut, au făcut şi ei aşa. După aceea, diavolul a 
făcut carul cum știm. După ce l-a tocmit Dumnezeu, să uită dracul şi 
zice: „E bun carul acesta, dar îi lipseşte ceva, am să fac la el din lut 
doi boi.” Dumnezeu i-a stupit și ei, înviind, a început a creşte păr pe 
dînşii. „Dar la boii aceștia trebuie şi o vacă”, zice dracul. Şi-a făcut 
vaca cu ulger și oi și de toate cîte sînt pe pămînt. 


g) Învăţătorii 


Dumnezeu îmbla cu oamenii și-i învăţa, iar zilele erau sfinte şi 
îmblau cu el. Oamenii făceau la copii, în toată ziua cîte unul, ca să fie 
sfinţi. În ziua întăia au făcut pe Sfîntul Niculai, a doua zi pe Sfinta 
Varvara și tot aşa au făcut, după cum e scris la călindari, pănă ce s-a 
încheiat anul și au ajuns iară la ziua Sfîntului Niculai. Apoi, după ce 
a fost norod de ajuns, nu se mai înmulțau așa de tare, au rămas ca 
noi. Pe atunci, copilul deodată îmbla şi pănă la doi ani era cu minte 
şi ştia carte. Sf. Niculai pănă în ziua a șeptea a fost băietan mare și 


40 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


cu minte. Dumnezeu l-a învăţat şi i-a dat de soţie pe Sf. Varvara şi 
l-a pus învăţători oamenilor, ca să nu fie proşti, să ştie a trăi: să-i 
înveţe carte şi de toate; ca să nu să deie la beţie şi la altele, să nu fie 
rău pentru dînşii. Dumnezeu, dacă a văzut cît e Sfîntul Niculai de 
bun, l-a luat la ceri lîngă dînsul şi a pus în locul lui pe Sfintul Pavel 
învățători. 


h) Sămănăturile, pînea 


Oamenii aceștia însă se hrăneau numai cu rădăcini şi cu ce găseau 
prin pădure. Vine iar dracul la Dumnezeu să facă sesie. „Doamne, 
zice el, oare ce am face să dăm mîncare la oameni?” „Lasă că li-om da 
noi, zice Dumnezeu; tu, cît ai sapat prin pămînt, nu ai găsit nimic?” 
„Ba am, găsit nu ştiu ce.” „Du-te şi adă încoace.” Dumnezeu, cînd a 
făcut pămîntul, a pus într-însul de toate seminţele. Dracul a mers de 
le-a cules şi le-a adus. Iar Dumnezeu a aruncat cu mîna în toate 
patru părţi de lume şi pănă în seară a fost crescut de toate, dar cîte 
puțin, numai cîte cîteva fire. A doua zi, popușşoii erau de prășit, a 
treia zi — în spic, a patra zi aveau mătăşi, a cincea erau în ținte și 
pănă la săptămînă au fost copţi. Iar popușşoiul și grîul aveau ciocalăul 
şi spicul de la rădăcină şi pănă în vîrf, după oamenii ce erau. „lan 
mergeţi, zice Dumnezeu la sfinţi, şi strîngeţi pînile cele, să avem de 
sămînță!” Apoi Dumnezeu a dat sămînţă la toţi oamenii și i-a învățat 
cum să lucreze și pănă la săptămînă pînea iar s-a copt. Dar mai pe 
urmă se cocea numai de două ori pe an. Dumnezeu și acuma ni-ar da 
sămănătura gata în şepte zile, dar Dumnezeu vrea ca noi să lucrăm. 


i) Florile, albinile 


Au mai făcut o sesie. „Ce să facem, Doamne, a zis dracul, să fie 
frumos pe lume?” „Mergi iarăşi şi adă-mi din pămînt, că vei găsi ceva 
mărunţel.” „Am găsit, numai nu ştiu pentru ce-i?” „Adă-ncoace!” El a 
adus şi Dumnezeu a aruncat cu mîna pe după casă. Cînd s-au uitat 
oamenii a doua zi, tot cîmpul era o mîndreaţă, plin de flori! Acuma 
era așa de vesel pe lume! „Amu, zice Dumnezeu, să mergi că ai să 
găsești ceva ca niște grăuncioare.” El a mers ş-a adus. Dumnezeu a 
aruncat pe flori şi a blagoslovit de s-au făcut albine. Alergau și 
bîzîiau la soare culegînd mierea de pe flori, de-ţi era mai mare dragul! 
Albinele sînt tare iubite lui Dumnezeu. Cîte gîjulii sînt, nici una nu 
este așa curată. De la albine au avut oamenii miere, de s-au îndulcit, 
iar noaptea nu le mai era întuneric, căci făceau din ceară lumini. 


k) Banii 


Vine iar dracul la Dumnezeu şi întreabă ce să mai facă. „Cît ai 
îmblat prin pămînt, n-ai dat de ceva ce străluceşte?” „Ba am dat.” 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 41 


„Dac-ai dat, acela-i argint, mergi şi mi-l adă.” Aduce el. „Da cu 
aceasta ce avem să făcem?” „Vei videa!” Ia Dumnezeu și face din 
argint bani şi-i aruncă prin lume să-i găsască oamenii. „De-amu, de 
aceştia ai să faci tu! Aceştia sînt ai tăi şi se vor chema bani”, i-a zis 
Dumnezeu. Căci Dumnezeu, macar că era tovarăş cu dînsul, dar nu-i 
da nimica din cîte le făceau amîndoi. Diavolul, macar că a adus 
semințele, dară el nici astăzi nu ştie cum să cheamă grîul, săcara, 
popușşoiul etc. Tot una îl întreaba pre Dumnezeu să-i spuie, dar 
Dumnezeu nu vroia, numai banii i-a spus şi i-a dat să fie ai lui. Banii 
adecă, cari i-a făcut Dumnezeu, sînt curați, pe aceştia i-au găsit 
oamenii şi au făcut şi ei alții întocmai de pe dînşii; şi dacă nimereşti 
peste astfel de bani, cîştigi, dar care sînt făcuţi de pe acei de la diavol 
sînt numai de bucluc. Pentru aceea, unii oameni cari au bani strîng 
comori și-i afurisesc să fie ai Necuratului și nu-i mai poate nime 
lua. — Dracul, cînd a auzit așa, nu mai putea de bucurie, că și lui îi dă 
Dumnezeu ceva. A luat pe toţi dracii lui, au făcut maşini şi tot făceau 
la bani. Oamenii noştri au văzut cum fac dracii şi s-au învățat de au 
făcut apoi şi ei. 


D Cum s-au făcut dracii 


Dar am uitat să vă spun cum s-au înmulţit dracii. 

Oamenii, după ce s-au înmulţit, s-au fost făcut răi şi era unii că 
nu asculta pe învățători. Intre aceştia s-a fost întîmplat şi o fată, 
care nu se da la nici un feli de lucru bun. Cît s-au necăjit cu dînsa ca 
s-o înveţe, dară n-a fost chip. „Apoi dar să fie a dracului!” — a zis 
Dumnezeu într-o mînie. El a luat-o şi a fost femeia lui și au făcut 
amîndoi copii aşa de mulţi, cum e puzderia. Ei şi astăzi foarte tare se 
înmulţesc, dar Dumnezeu îi trimite la soare şi-i arde, iar pe alţii, Sf. 
Ilie îi trăsneşte. 


m) De ce trebuie să fie dracii 


Dracii de aceea trebuie să fie, căci altfeli n-ar avea cine rădica 
Soarele. Soarele e tare fierbinte, că el tare aleargă. Parcă omul, cînd 
merge repede, nu se înfierbîntă? Ori roata de la căruţă, să pui mîna, 
ce fierbinte e! El atîta că sara, cum asfințește, întră în mare pe sub 
pămînt şi să scaldă vro cîteva ceasuri. De acolo merge drept sub 
pămînt în mare, la casa lui, de stă două ceasuri pe loc şi doarme. Pe 
urmă să scoală şi să scaldă în mare şi din scăldătoare îl rădică dracii 
în sus. În fiecare zi trebuiesc 77 de draci ca să-l rădice. Cît e în mare, 
ei pun mîna pe dînsul, nu-i frige; iar cum îl scot afară, toţi cad arşi şi 
a doua zi vin alții în loc. De aceea, pentru că se scaldă, Soarele nu ne 
arde pe noi, dar dacă nu s-ar răcori, ni-ar frige, ni-ar omori! Și pentru 
că Sfîntul Soare se scaldă, nu e nimica așa de curat ca Sfîntul Soare. 
E] e om. Acolo în mare are soţie. Soarele e cu aripi de foc. Aripele lui 
sînt așa rotunde, că vin laolaltă, de se pare rotund, dar în mijloc e un 


42 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


om cu crucea-n spate. Cine se uită bine la Soare îl vede, drept în 
mijloc. Eu l-am văzut (povestitoriul) tocmai așa cum e, dar după 
aceea două zile n-am văzut cu ochii nimică. 


n) Luna 


După ce s-a făcut lumea, a fost Sfîntul Soare şepte ani singur, 
Luna încă nu era. A mai făcut Dumnezeu o sesie: „Hai, Doamne, zice 
dracul, ş-om face să vadă oamenii şi noaptea.” „Haide”, zice 
Dumnezeu. „Mergi înapoi în pămînt şi-mi adă de unde ai adus piatră 
de cea scumpă, adă-mi cremene şi argint.” Îndată li-a venit şi la 
oameni știre că are să le dea Dumnezeu Lună. Necuratul a adus ce-a 
trebuit , dară Dumnezeu nu a vrut să facă de față cu dînsul. „Acu ce 
să mai fac?” — întreabă Necuratul. „Ia şi te du, zice Dumnezeu, şi 
zideşte iadul; zidește-l bine împrejur și-l acopere cu uşi de fier pe 
deasupra.” Diavolul s-a dus. Dumnezeu a scaparat și-a făcut luna — 
un om. Ş-a făcut drumuşor de argint, pe amîndouă părțile cu pomi, şi 
i-a zis să se ducă. „Du-te, zice Dumnezeu, pe drumușorul ista pănă 
ce-i ajunge la casa Soarelui, căci tu ești lui de ajutori. Dar să potri- 
veşti că cu atîta şi atîta tot în urma lui să te ţii; numai cătră sfîrşit 
ai să te mai apropii şi apoi iar ai să te depărtezi, iar mersul acesta îl 
vei ținea una pănă în vecii vecilor, după cum ţi-l hotărăsc eu acum.” 

Soarele acuma știa. Dimineaţa, cînd s-a sculat, a spus femeiei 
sale: „Caută că în locul meu îndată are să-mi vie tovarășul, să gă- 
sască toate pregătite ca şi pentru mine.” Luna a venit la casa Soarelui 
şi, după ce s-a hodinit, a pornit să-și facă lucrul şi, odată cu sara, s-a 
aratat plină la răsărit. Oamenii s-au bucurat că au lumină, iar dracul 
şi mai tare s-a bucurat. „De acuma, zice el, au să poată lucra oamenii 
şi noaptea!” „Ba n-a fi așa, zice Dumnezeu, căci numai o jumatate de 
Lună se va videa noaptea, iar jumatate, nu.” Căci Luna e om; la 
început mititel ca şi copilul şi apoi tot creşte, aripile îi cresc împrejur, 
pănă ce vin una şi e rotund. Apoi începe iară a îmbătrîni și a se face 
tot mai mic, aripile i se taie, pănă ce rămîne ca degetul şi iar se naşte 
din nou. Pe lună o rădică numai şepte draci. La Lună ei se duc cu 
bucurie, căci ea e rece; aripele îi sînt numai de piatră scumpă și luna 
are argint, nu aur ca Soarele. Pentru aceea Soarele e aga fierbinte, 
căci aripele îi sînt de foc. Balaurii sau vîrcolacii o mănîncă pe Lună, 
îi ciuntesc aripele, că se face în toată luna mică. Balaurii fac şi piatra 
cea scumpă. 


o) Ceriul, posturile, rohmanii 


Mai întăi şi întăi, Soarele şi Luna mergeau pe sus, prin aer, nu 
prin ceri, cum merg acu, şi li era tare greu. De aceea s-au rugat lui 
Dumnezeu să puie ceriul deasupra, pentru ca să poată îmbla. 
Sfinţii — cei şepte apostoli — au zis că ei vor face aceasta, numai cît 
dacă oamenii li-ar ajuta şi i-ar ţinea, să nu le mănînce carnea; să 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 43 


postească. De aceea sînt șepte posturi. Sfinţii şepte apostoli s-au dus 
sub noi la rohmani — sub fundul mării — acolo este altă lume. 
Dumnezeu li-a dat aripi și ei au adus de acolo piatră şi mai scumpă 
decît a noastră, de au făcut ceriul ca stecla şi i-au pus șepte stîlpi de 
piatră scumpă. Şi de aceea, că ţin ceriul — asta e mare muncă —, 
apostolii s-au rugat lui Dumnezeu ca să postească oamenii, să nu 
slăbească din puteri. Posturile adecă sînt patru, iară ceilalți trei 
stîlpi, cari fac șepte posturi, sînt celor patru de ajutori; cînd slăbesc 
prea tare, ţin ei în locul lor. Cînd a fost gata, s-a suit Soarele şi Luna 
în ceri şi acum li-e mai uşor, căci merg ca pe podele; iar noi numai ca 
prin fereastă îi videm. De aceea Soarele nici nu ne frige așa tare, căci 
înainte tare ardea. Dimineaţa pănă la amiazăzi, îl trag în sus doispre- 
zece boi, de acolo boii se întorc înapoi, iar la vale îl duc şepte iepuri. 

Dar Luna şi Soarele de ce gîndiţi că sînt rogi cînd răsar? Pentru 
că sînt oameni și li e ruşine, căci oamenii le arunc în faţă gunoi. 
Gunoiul e tare pacat a-l arunca în faţa lor, cînd răsar. 


p) Suirea lui Dumnezeu la ceri. Scopul său 


Atuncea s-a suit şi Dumnezeu la ceri cu sfinţii săi ș-a făcut acolo 
altă lume. Dumnezeu are în ceri de toate, ca şi aice. Parcă, dacă 
n-am avea noi pîne, nu ni-ar da Dumnezeu? De ce dimineața găsești 
pe frunzele copacilor ceva dulce ca mierea? Aceea e mana lui 
Dumnezeu. 

Şi sub noi e lume ca şi la noi, numai oamenii de acolo sînt cu capul 
de şoarec, dar cu trupul de om. De Paști, cînd aruncăm noi găoacile 
pe părîu, ele merg pănă în fundul mării şi se duc la dînșii, pe acolo pe 
unde se scurg toate apele. Pănă la dînșii ouăle se fac întregi şi 
doisprezece se-nfruptă dintr-un ou. Atunci sînt Paștele lor. Iar mai 
adînc sub rohmani este altă lume; oamenii ce trăiesc acolo să cheamă 
„dușmanii.” Şi sub dușmani este încă o lume, cu oameni ce au capul 
de porc, pîntecile mare şi sînt îmbrăcaţi ca domnii. Toate aceste lumi 
sînt ale lui Dumnezeu şi au fost și mai înainte. Parcă Dumnezeu de 
unde a venit în spuma ceea ca fluture? Să rădicase de la cei de sub 
noi şi a voit să-şi facă altă lume și sfinți, pentru ca să se poată sui şi 
mai sus, să-şi facă împărăţia sa în ceri! 


q) Stelele, anul, Dumnezeu 


Acuma, iată cum s-au făcut stelele! Cîţi oameni se nășteau, 
Dumnezeu le punea la fiecare cîte o stea în ceri și de aceea stelele din 
ce în ce să tot înmulțesc. 

Dumnezeu, la începutul anului, e tînăr şi, la sfârșit, e bătrîn. De 
aceea să cheamă „Anul Nou”, pentru că atunci Dumnezeu întinerește, 
se face un tînăr așa de frumos! Tot astfeli şi Sf. Pavel, învăţătoriul 
oamenilor; şi acesta, la începutul anului, e tînăr şi, pănă la sfârşit, e 
bătrîn. 


44 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
r) Balaurii 


La Dumnezeu în ceri sînt balauri. Ei se fac aice pe pămînt din 
şerpi şi, cînd se suie sus, Dumnezeu le deschide ceriul și ei întră. Pe 
la noi să fie, ne-ar arde. Balaurii ar vrea să scape pe pămînt, ei se 
aţin cînd se deschide ceriul, dar Dumnezeu nu-i lasă. Numai așa ca 
să spărie oamenii, se arată cîteodată — li dă Dumnezeu de grije, că de 
nu s-or pocăi, i-a arde cu foc. Numai la sfîrşitul lumei au să vie şi 
atunci vor peri oamenii de chin şi de sete, s-or duce pe la morminte 
ş-or zice: „Sculaţi, voi, morților, să întrăm noi, viii.” Balaurii stau la 
Dumnezeu de jucărie; peste ei pune Dumnezeu pe Sfintul Gheorghe 
de-i orînduieşte. Cîteodată sînt pe lîngă soare de ajutori, cînd nu se 
coc grîiele, ajută și ei cu focul lor. 


s) Cum s-au făcut paserile, animalele 


Paserile, animalele s-au făcut mai pe urmă din oameni — din 
barbaţi şi din femei. 

Cucul e din femeie. Cînele, din om. Lupul, din boieri etc. Iată cum 
s-a făcut cocostîrcul: 

Dumnezeu, după ce a făcut lumea, oamenii, în loc să fie mai 
cuminţi, din ce în ce se făceau mai răi. Dumnezeu li-a dat felurite 
dihănii: şerpi, şopîrle ş.a., să-i spărie. Dar pe urmă s-au rugat lui 
Dumnezeu ca să le ia şi Dumnezeu le-a strîns într-un sac şi le-a dat 
unui om să le arunce în mare. Omul s-a dus pe cîmp și li-a dat 
drumul, de s-a împlut iară lumea de dînsele. Dumnezeu atunci s-a 
mâîniat pe acela și i-a zis: „De-acu, dac-ai făcut aşa, ai să le culegi” — 
şi l-a făcut cocostîre. El de atuncea tot le strînge și tocmai cînd le va 
găti de strîns se va face iar om. 


t) Iadul 


Diavolul a zidit bine iadul, l-a făcut mare, de încăpeau sute și mii 
de oameni în el. A făcut niște ziduri groase, cu niște căldări în zid de 
jur-împrejur, că ar putea încăpea trei case de acestea într-o caldare, 
iar pe deasupra a făcut uși cu lacăţi de fier. Pe ușile acelea ies 
sufletele cînd nu mai sînt păcătoase; uşile se deschid singure şi 
singure să închid. Cînd a fost iadul cu totul gata, s-a apucat să facă 
o cușcă de fier în mijloc, dar așa de zdravănă şi tare, doar îl va putea 
prinde pe Dumnezeu. Dar aice pe pămînt era un covali foarte credincios 
lui Dumnezeu și păzitori de lege. Trimite Dumnezeu la dînsul să-i 
facă un lanţ gros tare şi de 94 de şuhuri să-i fie amnarele. Covaliul 
a lucrat o mulţime de ani la lanțul acela. Cînd a gătit Necuratul 
iadul, gătise şi covaliul lanţul. Merge şi Necuratul la Dumnezeu să-i 
spuie că a gătit lucrul; să vie să vadă şi să se împărțască. Merge 
Dumnezeu cu sfinții, căci Dumnezeu știa gîndul lui. Diavolul i-a 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 45 


aratat prin tot locul, pe urmă îl duce la cuşca ce a făcut-o şi îi zice lui 
Dumnezeu să între. „Ba întră tu mai întăi și apoi voi întra şi eu”, i-a 
răspuns Dumnezeu. După ce a întrat, Dumnezeu i-a dat lanțul şi i-a 
zis: „Acuma leagă-te cu lanţul ista și vezi, tare e?” Diavolul s-a legat. 
Dumnezeu a tras prin gratii capetele şi a închis amnarele şi-a rămas 
diavolul ferecat. Cînd s-a scuturat o dată şi-a răcnit, ceriul şi pămîn- 
tul s-a cutremurat! Acela are aşa putere, că el ar prăpădi lumea, el 
atăta că nu are gîndul lui Dumnezeu; să aibă, n-ar vrea să știe de 
Dumnezeu, l-ar întrece. Şi de atunci stă legat. 


u) Urieșii 


Acu, urieşii ceia, pe care i-a fost făcut Dumnezeu, să făcuse foarte 
răi, așa că nici de Dumnezeu nu voiau să știe — ziceau că ei sînt 
Dumnezeu. Ce să facă Dumnezeu şi cum să-i prăpădească? A dat 
cumpene, potopuri — şepte potopuri au fost — şi tot nu li-a putut face 
nimică. Amu trăise 2.000 de ani. Aude tovarășul său în iad că 
Dumnezeu să necăjeşte şi nu-i poate toropi. Trimite răspuns lui 
Dumnezeu, ca să-l lese pe dînsul, că el îi va găti de zile. Dumnezeu 
i-a dat drumul. Cînd a ieşit, a început a strînge nouri și a da ploi, că 
a ajuns ploaia pănă sub ceri. Atunci urieşii au căzut toţi ca grinzele 
şi s-a curățit lumea de ei. lar un împarat al lor, împaratul 
Constantin, care striga asupra lui Dumnezeu, stă cu oastea şi tîrgul 
lui tot sub apă şi la sfîrşitul lumei are să ţie bătălie cu împarațţii 
aceştia şi are să rămiie pe lume numai el cu oamenii lui. Dar vor fi 
mici, că vor îmblăti 12 într-un cuptori, din ceia ce au fost odată 
urieşi. Ei de şepte ani de cînd iese şi mai au încă zece pănă ce vor ieşi 
cu totul. Atunci lumea noastră se va sfîrși. Iar de nu va ieşi împaratul 
acela să ne prăpădească, Dumnezeu va da alte patemi pe oameni, 
boale, şi tot lumea se va sfîrși. 


v) Tunul 


Dumnezeu a lasat pe tovarășul său să-i ajute şi a zis că nu-l va 
mai lega, dacă va sta binişor, dar ce folos, că el a început la Dumnezeu 
cu rău, vroia să sfarme ceriul. Atunci Dumnezeu a luat tunul şi cu 
tunul l-a aruncat cu toţi dracii lui înapoi în iad și iar l-a legat, că nu 
mai poate ieşi. Dar dracii lui, de ciudă, tot una se întorc cu dosul la 
Dumnezeu — au obraz, căci știu că i-a fost tatălui lor tovarăş. — Dar 
Sfîntul Ilie, pe unde-i vede că fac aşa, dă cu sulița, cu tunul într-înşii 
şi ei se ascund sub om, sub vită, întră chiar în casă, doar ar scăpa, 
dar Dumnezeu mai degrabă iartă pacatele aceluia pe care îl trăs- 
neşte, fie cît de păcătos, dar pe dînsul îl omoară. 


* 


46 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
w) Cele întăi popoare. Talanturile 


După ce s-a scurs potopul, nu știu de unde s-au luat doi oameni, 
Adam și Eva etc., etc. După ce i-a alungat din rai, ei au avut o 
mulțime de copii și din copiii lor s-au ales jidanii, moldovenii şi 
țiganii. Dumnezeu i-a dat fiecare cu legea sa de o parte. Pe unul 
într-o ţară, pe altul în alta şi pe moldoveni i-a lăsat aici. 

Apoi Dumnezeu i-a chemat pe fiecare să li deie cîte ceva. Mai 
întăi s-au dus boierii şi s-au închinat lui Dumnezeu. „Ce vreţi?” 
„Avere, Doamne!” Dumnezeu le-a dat avere. Apoi au mers jidanii, că 
ei s-au îmbracat mai degrabă. „Da voi ce vreți?” „Binele, Doamne!” 
„Dat să vă fie binele!” Ţăranii noştri au ajuns mai pe urmă — pănă ce 
s-au încalțat cu opincele. „Ce vreţi?” — li-a zis Dumnezeu. „Avere.” 
„Au luat-o boierii!” „Binele dară!” „Dacă l-au luat jidanii!” „Apoi dar, 
vrun lucru, Doamne!” „Lucrul să fie al vostru!” Şi de aceea lucrul e 
sfînt, căci e de la Dumnezeu. 

Merg și ţiganii: „Ce vreţi?” „Avere.” „Au luat-o boierii!” „Binele!” 
„Binele l-au luat jidanii.” „Lucrul dară!” „Lucrul l-au luat moldo- 
venii.” „Ce rîs dar e asta?” „De rîs să fiți”, li-a zis Dumnezeu. Și chiar 
de rîs au rămas. 


x) Bisericele. Invăţătorii 


Apoi Dumnezeu a spus la toţi cum să-şi facă biserici, căci toţi 
aveau biserici din cărnați și din slănină; numai țiganii au mîncat-o 
pe a lor. Ai noștri însă, după ce s-a zvîntat, au făcut deoparte alta de 
lemn şi mai pe urmă de piatră. 

Dumnezeu şi mai apoi li-a dat oamenilor învățători, dar tot nu 
ascultau. Dumnezeu a ales pe Noe şi a făcut o corabie mare, în care 
au întrat o mulțime de oameni, și-a dat alt potop. Atunci s-au ivit 
şoarecii. Şi oamenii aceştia de după potop aveau grîul, popușşoiul, ca 
şi pe vremea urieșilor. Dar o femeie a greşit, că li s-a luat darul și a 
rămas numai cît e azi. 

Altă dată, un balaur li-a fost luat apa; Dumnezeu a trimis pe 
Sfîntul Gheorghi, de-a scos-o de la balaur şi l-a omorît. 


y) Sfîntul loan învăţător 


Dumnezeu, vrînd să-i deie la lege, tot una îmbla pintre oameni 
şi-i boteza. F 

Un om şi o femeie s-a întîmplat că n-aveau copii. Într-o zi, mergînd 
ei în pădure după bureţi, i-a întălnit un bătrîn — Dumnezeu. Li-a 
spus să beie dintr-un izvor şi pănă la anul au avut un băiet. Dar erau 
saraci şi n-aveau cu ce face cumătrie, nici cine le boteza. Mergînd 
să-şi găsească cumătri, iar li-au ieșit în cale cei doi saraci, Dumnezeu 
şi cu Sf. Petru; ei l-au botezat pe băiet şi i-au pus numele Ioan. Cînd 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 47 


au venit de la biserică, era încarcată masa cu de toate şi cît mîncau 
nu se mai sfărşea. „Ian du-te afară, zice Dumnezeu cătră femeie, şi 
dă fîn la vacă, că rage.” „Dacă noi n-avem vacă.” „Fă cum îţi zic eu.” 
Cînd se duce... un stog mare de fîn sta lîngă casă, iar în grajdi, vaca 
de lapte, legată de iesle. 

Băiatul acela creştea într-o zi ca alții într-un an. Dumnezeu l-a 
învățat carte şi l-a lăsat oamenilor de învățători. 

(Povesteşște apoi despre trimiterea Domnului Hristos pe pămînt, 
ca să scoată sufletele din iad și legea așezată de el, pe care o avem 
astăzi. Apoi istoria Sfîntului loan de la Suceava, omorît de jidani şi 
aruncat în boz, pe locul unde se află monăstirea Sfîntului loan.) 

Mihai Pantea, Roșa 


$ 2. Despre unii învățători trimiși de Dumnezeu 


Despre unii învățători trimişi de Dumnezeu găsesc urme şi în 
Botoșani: 

O fată de împarat a avut un copil cu un servitor şi împaratul a 
alungat-o. Copilul avea darul să deschidă totul pe ce punea mîna, 
căci era născut Duminica în timpul liturghiei. El s-a dus în pădure și 
a găsit un palat. Indată a deschis porţile ş-a întrat cu mamă-sa 
înlăuntru. (Mai departe nu-și mai aduce aminte bătrîna povestitoare. 
E însă povestea eroului ce omoară zmeii şi care se va găsi în vol. IV, 
în o serie de poveşti*.) 

„Și iarăşi a mai trimes Dumnezeu pe unul să înveţe oamenii — 
urmează bătrîna povestitoare — şi acela avea mare putere, tot ce vra 
şi ce gîndea, făcea. El avea de lucru cu florile şi cu grîiele, dar trebuia 
să fie curat — aşa i-a poruncit Dumnezeu —, dar nu s-a putut stăpîni 
şi Dumnezeu i-a luat darul ce i-a fost dat. Tocmai pe urmă a venit 
acela care a fost așa precum a dorit Dumnezeu şi acesta a dat lumea 
la cale.” 


(Nu spune că e Domnul Hristos, ci cu privire la subiectul acesta, 
povesteşte fragmentul Omul de flori cu barba de busuioc, ce se va 
găsi în partea V, § 4 B.) 

Maria Gălăţanca, Botoșani 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


Partea a Il-a 


PĂMÎNTUL 


Cap. I 


Religiunea 


$ 1. Contractul și Sf. Nicolai 
Trebuinţa de a se naște Hristos 


Dumnezeu a făcut contract cu Nifărtache, ca cei vii să fie ai lui 
Dumnezeu şi cei morți ai lui Nifărtache. Dar văzînd Dumnezeu că e 
rău, a trimes pe Sf. Niculai să întrebe cine poate lua contractul acela 
de la el. Sfîntul Niculai a stat 30 de ani la poarta iadului. Il vede 
Nifărtache şi trimite pe un drăcuşor la dînsul, să-l întrebe ce vra. 
Cînd a ajuns drăcuşorul aproape, Sfintul Niculai l-a făcut praf. „Ei, 
da mînios îi”, zice Nifărtache. „lan du-te tu, dară să nu te apropii de 
el”, a zis altui drac. Acesta l-a întrebat de departe şi Sf. Niculai i-a 
spus. Atunci Nifărtache a răspuns: „Numai acel ce se va naşte din 
duh sfint va putea să-l ia.” Dumnezeu a trimis duhul său de s-a 
născut Domnul Hristos. Cînd a fost Domnul Hristos de 30 de ani, a 
mers și l-a luat şi de atunci au ramas oamenii să fie judecaţi după 
pacatele lor. Atunci a luat şi piatra lui Adam (cărămida, vezi § 27 D). 

Ioan Pisarciuc, Roşa 


$ 2. Ciuda lui Arhanghel 


Lui Adam i-a dat Dumnezeu plugul și i-a zis că numai de trei ori 
să întoarne și va avea destul. A arat cum i-a spus Dumnezeu; boii 
erau sălbatici şi le-a dat drumul. Vine dracul: „Ce-ai făcut, ţie are 
să-ţi mai trebuiască arătură, că ai să ai copii.” „Apoi ce să fac, că am 
dat drumul la boi?” „Dă-mi tu mie pe toți nepoții şi copiii de la copiii 
tăi după ce vor muri şi eu îţi voi prinde boii!” Adam i-a dat, căci s-a 
gîndit că după moarte ce-i trebuiesc? Diavolul a luat pămînt în 
mînă — contract — şi l-a ascuns în beznă. Amu Adam, după ce i-a 
prins boii, a început a ara cît vedea cu ochii. Vine Dumnezeu și-i zice: 


50 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


„Ce faci, Adame, ari? Ară, ară; vei ara dealurile şi vei ara văile, dar 
tot numai atîta vei avea, cât îţi voi da eu!” Şi așa-i, că numai atîta 
avem, cît ni dă Dumnezeu. Să fi ascultat cum i-a spus Dumnezeu, 
numai de trei ori am fi înturnat cu plugul şi aveam de toate destul. 

Atunci Dumnezeu, ca să poată scapa pe oameni de la diavol, că 
era plin, bucșit iadul de dînşii, a trimis pe Arhanghelul Gavriil în 
iad, ca să slujască diavolului un an — lui Sarsailă cel mare — doar ar 
afla cum poate să scoată contractul de la dînsul. Dar i-a zis să nu 
pomenească nimică la ce a venit, să aştepte pănă l-a întreba el. A 
slujit el acolo un an cu credință, făcînd tot ce i-a spus. Amu anul s-a 
fost împlinit și diavolul tot nu l-a întrebat la ce a venit. Ei, cînd a 
ieşit Arhanghelul mînios ş-a trîntit ușa după dînsul, s-a cutremurat 
iadul şi s-a dus drept la Dumnezeu: „Degeaba am slujit un an de zile 
întreg, că nu m-a întrebat nimica!” „Mai du-te și mai slujeşte un an, 
căci trebuie să-ţi spuie.” Merge iar și mai slujeşte un an şi, cînd s-a 
împlinit, îl întreabă diavolul de ce a stat atîta vreme acolo. 
Arhanghelul îi spune: „Aş vra să știu cum s-ar putea capata contrac- 
tul ce l-ai făcut cu Adam.” Atunci diavolul i-a zis: „Contractul acela 
nu-i vrednic să-l ia nimene, numai acela care s-ar naşte din duh 
sfint, din fecioară.” Arhanghelul, pe ușă și la fugă, diavolul, după 
dînsul. Atunci a văzut el că a făcut rău că i-a spus şi numai, numai 
să-l prindă. Cînd Arhanghelul să între în ceri, diavolul l-a prins de 
picior şi i-a rupt talpa, acolo unde e la om afundatura ceea. De atunci 
au ramas oamenii așa, căci înainte aveau talpa dreaptă. După aceea 
l-a trimis Dumnezeu pe Arhanghelul la Maica Domnului. Ea de mică 
a slujit în biserică. Părinţii ei n-aveau copii ș-au făgăduit să-l dea la 
monăstire, de-or avea un copil. Maica Domnului a primit duh sfint 
de la Arhanghel și l-a născut pe Hristos. Atunci, acele trei zile ce a 
stat în mormînt, a mers în iad şi-a luat contractul şi-a dat drumul la 
toate sufletele. Iar pe diavolul l-a legat şi aşa șede pănă la a doua 
înviere. În locul lui a întrat în iad Iuda, că el s-a fost spînzurat de un 
mesteacăn. Pintea Măerean, Șcheia 


$ 3. Copiii. Altă versiune despre înmulţire 


După ce a alungat Dumnezeu pe Adam și pe Eva din rai, le-a dat 
o palmă de pămînt să o lucreze și să scoată tot ce le va trebui de 
acolo. Vine diavolul la dînșii: „Da voi ce aveţi să făceţi cu palma asta 
de pămînt? Vouă vă trebuie pămînt mult, ca să aveţi cu ce hrăni 
copiii voştri! Eu v-aşi da pămînt, dacă mi-aţi da ce aveţi mai drag pe 
lume”, zise diavolul. Stătură Eva şi Adam un moment și să gîndiră. 
„Îți vom da ceea ce ceri”, ziseră ei, fără să le treacă prin minte ce le 
va cere. Diavolul le spuse ca să lucreze pămînt cît vor vrea, iar în 
schimb să-i deie lui cei doi copii, ce-i aveau, fata şi băietul lor. N-au 
avut ce face, i-au dat. Diavolul i-a luat și i-a dus în împărăţia lui. 
Dumnezeu s-a suparat foarte tare cînd a auzit. A luat ş-a trimis pe 
Sf. Vasile să slujască trei ani la diavol, doar îi va da înapoi. Sfîntul 
Vasile a mers şi a slujit un an — pe atunci era anul trei zile. A mai 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 51 


slujit ş-al doilea, diavolul nu l-a întrebat pentru ce slujeşte. Cînd a 
mîntuit al treilea, l-a întrebat şi i-a spus. Diavolul de ciudă i-a tras 
o bataie Sfîntului Vasile, dar n-avea încotro, copiii trebuia să-i deie. 
A trimis toți dracii din iad să-i caute, dar nu i-au putut găsi. Numai 
unul șchiop atîta a scotocit, pănă a dat de dînşii, unde erau ascunși. 

Sfîntul Vasile i-a luat şi i-a adus pe pămînt şi de la aceştia s-a 
înmulțit lumea. Neculai Duhaniuc, Botoșani 


Cap. II 


Nașterea Domnului lisus Hristos 


$ 1. a) Binecuvîntarea dobitoacelor 


Maica Domnului era tare fără pacat și credea în Dumnezeu; ea 
era slugă la alt jidan, era fata lui David. La dînsa îmbla ficiorul lui 
Crăciun şi vra s-o ia. Odată a venit el la dînsa cu o alămiie în 
buzunari. „Ce ai în buzunari, i-a zis Maica Domnului, dă-mi să miros, 
că tare frumos miroasă.” Şi cum a mirosit, a purces grea din duhul 
sfint. Domnul Hristos, cînd era Maica Domnului grea, vorbea din 
pîntece şi ea ştia că are să fie Dumnezeu, de aceea s-a ascuns de 
jidani cînd o căutau. Da între jidanii lui Iuda (dracului) să auzeau 
vorbe că are să vie un împarat nou şi ei cunoşteau din stele că s-a 
născut. Ei au trimis să-l caute și să omoare pre toţi copiii, doar îl va 
omorî şi pe Hristos. Maica Domnului l-a ascuns în ieslele oilor, dar 
berbecii au zis: „Care sînteţi cu lapte hrăniţi-l și care sînteţi sterpe 
încălziţi-l!” Cînd s-a născut Hristos, cu păr de aur, îndată s-a luminat 
şi pe loc a început a vorbi — mă rog, doară e Dumnezeu! — Oiţele l-au 
hrănit şi l-au încălzit şi, cînd a venit mă-sa, l-a întrebat: „Cum ţi-i, 
dragul mamei?” „Bine, da cum să cheamă dobitoacele aste?” „0i.” 
„Blagoslovite să fie şi sfinţit să fie fruptul lor.” Și de atunci se 
sfințește de Paști cașul. Pe urmă l-a dus Maica Domnului la porci, de 
l-a ascuns. Porcii l-au încălzit și l-au hrănit. Cînd a venit Maica 
Domnului, Domnul Hristos a întrebat-o: „Da dobitoacele aste, mamă, 
cum să cheamă?” „Porci!” „Apoi blagoslovită să fie carnea de pe dînşii 
şi să se îndulcească oamenii cu ea!” De atunci să taie porcii de 
Crăciun. S-a dus la vaci, iar așa l-au încălzit și l-au hrănit şi iar aşa 
a întrebat-o pe mă-sa: „Da dobitoacele aste mari, cu coarne, cum să 
cheamă?” „Vite.” „Să fie blagoslovite şi ele şi din pielea lor să se facă 
ciubote.” S-a ascuns la cai; dar caii au ros tot fînul de pe dînsul, cît pe 
ce erau să-l găsască jidanii. Vine mă-sa şi-l ia, da Domnul Hristos 
întreabă: „Da aieste ce-s?” „Aceştia sînt cai, dragul mamei.” „Să nu 
se mai sature, a zis Dumnezeu, şi carnea lor să o mănînce cînii şi 
paserile!” Şi chiar aşa e. 


52 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


b) Sfîntul loan, botezul, învierea 


Apoi a trimis Dumnezeu pe Iosif să-i spuie Maicii Domnului să 
meargă de acolo şi-a mers într-o pădure. Acolo a făcut Domnul 
Hristos o monăstire şi a trăit 30 de ani. Da în pădurea ceea era un 
om — un bețiv — își vînduse toate straiele de pe dînsul şi se îmbracase 
în papură şi-şi făcuse o cruce-n mînă și îmbla. Cînd s-a împlinit 
vremea, a mers să-l caute Iosif şi cu Domnul Iisus Hristos, ca să-l 
boteze. Dar el să rușina, căci nu avea straie. Iosif l-a chemat să vie şi 
aşa. El şi-a făcut o strachină de papură, de-a turnat lui Hristos pe 
cap şi l-a botezat. Apoi, cînd a fost vremea să fie muncit şi-a luat 
rămas bun de la mă-sa şi de la tatăl său și s-a dus la Dumnezeu să-l 
roage ca să-l scape. De trei ori l-a rugat, dar Dumnezeu a spus că nu 
se poate și că el nu va suferi, numai umbra lui vor munci-o. Apoi s-a 
dus de şi-a căutat 12 apostoli şi s-a pus cu dînşii sara la masă. Dar 
cahalul îl căuta; el vorbise cu Iuda, pe ce-l va cunoaște, că toți îs una? 
Iuda i-a spus: „Pe care-l voi săruta, să știți că-i el.” Şi s-au pus la 
masă şi Domnul Hristos a zis: „Astă sară, unul din voi mă va vinde.” 
Dar Iuda a zis: „Poate eu?” „Poate”, a zis Domnul Hristosl. „Nu se 
poate, căci noi pentru tine toți ne vom lupta!” (Căci erau toţi înar- 
mați.) „Ba pănă la cîntatul cucoşului, toți aveţi să vă lepădaţi de 
mine!” „Şi eu?” — zice Petrea. „Și tu.” Şi-a venit cahalul şi Iuda l-a 
sărutat şi, cînd a vrut să-l ia, ceilalți toţi au sărit cu săbiile. „Lăsaţi 
săbiile în teacă, căci cap pentru cap va merge şi cine va tăia de sabie 
va muri!” Atunci au pus săbiile în teacă şi, după ce l-a legat, a zis 
cahalul: „Care mai sîntețţi tovarășii lui?.” „Eu nu-s!” „Nici eu!” şi toţi 
s-au lepadat. L-au luat şi-au dat să-i facă o cruce mare şi grea, că de 
abia să o ducă Dumnezeu în spate, şi de aceea teslariul e blastamat; 
dar covaliul, din o căruţă de fier ce i-au fost adus, a făcut numai trei 
piroane — căci zicea că fierul e cruhos — şi l-a blagoslovit Dumnezeu. 
Şi l-au îmbrăcat în cămeșă de urzică și pe cap i-au pus cunună de 
macieşi şi pe sub unghii i-au bătut cuie de salce (de atuncea e salcea 
blastamată să nu crească) şi l-au pus între un talhari şi un hoţ. Da 
împaratul, cînd l-au adus jidanii la dînsul la judecată şi strigau că 
să-l omoare, a trimis de i-a adus apă şi a zis că el nu-i află nici o vină 
şi să spălă — şi de atunci se spală jidanii, că ei nu-s vinovaţi. Și zice 
hoţul cătră talhari: „Eu am ucis, tu ai furat, dar pe acest nevinovat 
de ce l-au pus pe cruce?” „A fi făcut şi el ceva, n-ai grije”, zice hoțul. 
Şi Domnul Hristos a auzit. Vineri l-au pus pe cruce şi sîmbătă în 
mormânt şi au pus doi soldaţi să-i păzască mormîntul. A doua noapte 
a venit îngerul Domnului, a rădicat piatra şi Domnul Hristos a înviat 
şi s-a suit la ceri. Iar soldaţilor, de lumina ceea li s-au întunecat 
vederile şi stau şi azi acolo cu săbiile scoase şi, cînd îi întrebi de cînd 
stau aice, spun că de ieri. Şi cît au să mai steie? „Pănă azi!” Atîta 


1. Anton Dragan, Mihalcea, spune că Domnul Hristos l-a îmbracat în sînge 
pe Iuda, să-l cunoască ceilalți că el e acela ce-l va vinde. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 53 


vorbesc. Ei, la începutul lunei, sînt tineri, iar la sfîrşit, se fac cu 
nişte bărbi pănă la pămînt. 


c) Copiii. Oul. De cînd au jidanii pistrui 


În noaptea dinspre ziua de Paşti, cînd era Iisus în mormînt, jidanii 
să bucurau foarte. Au tăiat un cucoş, l-au fript şi l-au pus pe masă și 
un peşte l-au făcut cu borş şi au zis: „Cînd va cînta cucoşul ista și 
cînd va înota peştele în borş, atunci va învia Hristos!” Deodată 
cucoşul a început a bate din aripi, iar peștele, cum era bucăţi, s-a 
împreunat şi-a început a înota şi-a stropit pe jidani cu zamă de 
aceea. — De atunci au jidanii pistrui. — Iar copiii s-au trezit cîte cu un 
ou roş în mînă și au strigat: „Hristos a înviat!” 


d) Iisus leagă pe diavolul în lanţuri și scoate 
sufletele de la iad. Veacul lumei 


La şesă zile a venit Hristos pe pămînt; după aceea a mers în iad 
şi-a scos zapisul lui Adam şi toate sufletele din iad. Iar Scaraoschi îi 
gătise un scaun , ca să se puie să nu se mai scoale de acolo. Cînd l-a 
poftit să şadă, Domnul Hristos a zis: „Şezi tu întăi, căci eu nu ştiu 
cum” şi el s-a pus să-i arăte. Atunci Domnul Hristos a blagoslovit să 
se lege cu lanţurile cele de fier şi a zis: „De cîte ori va da ţiganul 
degeaba cu ciocanul pe ilău, să se întărească lanţul tău!” Și dracii tot 
rod lanţul, dară țiganul îl întărește! Apoi a ieşit Hristos cu sufletele, 
de le-a dus în rai, iară gura iadului striga: „De ce m-ai lasat gol?” 
„N-ai grije, fruntea va fi a ta şi coada a mea”, a zis Dumnezeu, adecă 
bogatașii vor fi ai diavolului, iară cei saraci ai lui Dumnezeu. De 
ciudă, Iuda s-a spînzurat de o răchită — credea că și pe el îl va lua; el 
nu știa că omul, după ce se îngroapă, sufletul stă trei zile acolo unde 
a murit — şi cînd a venit sufletul lui la iad, iadul era gol; el a făcut 
întăi pocinocul. Iar Scaraoschi stă legat pănă la a doua judecată. 

Lumea asta are să fie 2.000 de ani şi ceva, nu se ştie cît: un an, 
doi, zece sau o sută peste 2.000. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Cap. III 


Soarele și Domnul Hristos 


$ 1. A. Crăciun, Crăciuneasa și fetele ei 


Cînd s-a început lumea, oamenii lucra la lună noaptea, cum ar 
lucra ziua la lumina soarelui, că erau mai credincioşi, nu era legile 
împărțite. Maica Domnului s-a simţit grea de Ovidenie. Pe atunci 
era unul Crăciun. Acela pornise 12 cară cu povoară la moară. El era 
aşa de rău, că nu lasa pe nimene să doarmă noaptea; pe fete, pe 
femeie le bătea, că toate erau betege şi stîlcite. Cînd a pornit el de 
acasă, mă-sa le-a zis la fete: „De-amu culcaţi-vă cîte oleacă pe rînd, 
păr ce el va veni, şi apoi voi dormi eu.” Cînd venea el trăsnind, huind — 
mă rog, 12 cară cu povară — toate trebuia să fie cu furcile-n mînă. 

Vine Maica Domnului în ziua de Ajun la femeia lui Crăciun: „Mă 
rog, lasă-mă să fac la D-ta!” „Bucuroasă te-aş lasa, dară am barbat 
tare rău. Uite-te fetele mele: una-i șchioapă, alta-i oarbă, a treia-i 
oloagă. Da eu uite-te ce am pe trup şi pe mîni!” Era toată ucisă. 
Maica Domnului știa. „Lasă-mă, te rog, macar în ocol să mă duc.” Ea 
a lăsat-o. Atunci încă nu era stelele pe ceri, numai luna îmbla şi 
oamenii la lună lucra. Cum l-a născut pe Domnul Hristos, boii l-au 
aburit şi femeia lui Crăciun i-a ajutat — atunci s-a aratat şi luceafărul 
de sară pe casa lor şi apoi stelele. Crăciun vede de departe şi zice: 
„Oare ce au făcut nebunele cele de mi-au aprins casa?” Trimite 
Crăciuneasa pe fata cea ciuntă cu rodini la Maica Domnului. Maica 
Domnului i-a pus mînile de aur la loc. Trimite pe cea şchioapă, i-a 
pus piciorul. Trimite pe cea oarbă, i-a pus ochii. Vine Crăciun spre 
casă şi se miară: vede stelele pe ceri, luceafărul de miezul nopţei, 
luceafărul de dimineață, apoi zorile de ziuă, ziua și pe urmă soarele 
răsărind. Crăciun, cînd a văzut aceste toate, auzînd și cine se află la 
dînsul, a cunoscut puterea lui Dumnezeu. A mers de a adus-o pe 
Maica Domnului în casă şi a cinstit-o — căci, mă rog, a văzut că-i 
sfîntă, fără pacat. Maria Cloșca, Suceava 


B. Domnul Hristos, născut prin creștet 
Miînile de aur 


Dracul a fost făcut cu Dumnezeu lumea și pămîntul și ei tot nu se 
puteau împaca a cui să fie lumea. Oamenii, bunăoară, cum şi azi, se 
duceau cei mai mulți la dracul. Dumnezeu nu ştia ce să mai facă. 
S-au apucat amîndoi să facă ocoale ca la vite și, în a cărui ocol vor 
întra mai mulți, a aceluia să fie lumea. Dracul s-a apucat şi a pus la 
poarta ocolului său niște dihănii: urși, momițe, cari jucau, doar ar 
veni oamenii să se uite. Dumnezeu ce să facă? A făcut o carare şi pe 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 55 


amîndouă părțile busuioc şi flori, să le fie drag oamenilor de miros şi 
să vie. Tineretul care încotro a apucat spre poarta dracului să să uite 
la comedie şi toţi au întrat înlăuntru. Pe drumul cel cu flori s-au luat 
numai cîțiva bătrîni. „Ei vezi, zice dracul, ce ai tu? Numai vro cîțiva 
bătrîni şi aceştia ca mîne vor muri.” Vede Dumnezeu că-i rău, con- 
tractul nu-l putea strica. „Hai şi ni-om apuca altfeli”, zice Dumnezeu. 
„Acela ce se va naşte din fecioară neumblată cu om și se va naște 
prin creştet, acela să strice contractul acesta.” Dracul a gîndit că aşa 
lucru nu se poate şi s-a primit. Dumnezeu a suflat duh într-o floare 
şi Maica Domnului a cules-o, a mirosit-o şi a ramas grea. Cînd s-a 
simţit grea, s-a ascuns — şi postul Crăciunului de aceea să postește, 
pentru că tot fugea şi s-ascundea, pănă ce s-a lipit de curţile lui 
Crăciun. El a văzut-o şi a zis femeiei sale: „Să nu cumva să-mi 
oploşeșşti pe haita asta!” Femeia lui Crăciun a bagat-o în grajdi, între 
vite. Amu era şi la dînşii Crăciunul; venise o mulțime ca la sărbători. 
Da ea tot ieşea din casă și fuga în grajdi ca s-o vadă, că se trudea. A 
început a o freca să meargă copilul în jos, copilul tot în sus se rădica. 
Numai ce vede că iesă copilul prin creştet! Cînd s-a născut, lumea s-a 
luminat. Vine ea în casă, da Crăciun o vede tăvălită de sînge. „Așă-i 
c-ai mers, n-ai făcut cum am zis eu?” Şi ia o bardă și-i taie mînile. 
Vine ea în grajdi cu mînile tăiate. Domnul Hristos a blagoslovit-o şi 
s-au făcut mânile de aur la loc. Cînd a venit în casă şi-a văzut-o 
Crăciun cu mînile de aur, vine la musafiri şi zice: „Cinstiţi meseni, 
sculaţi-vă, ţineţi-vă sătui, că la mine e mare minune!” Atunci au 
văzut cu toţii puterea lui Dumnezeu. 

Domnul Hristos cîșlegile acelea, toate aşezările, toată legea a 
schimbat şi dracului îi era ciudă. Care om era olog, neputincios, orb, 
el mai bune videri îi da, mai bune puteri. Apoi, în post s-au pus 
jidanii să-l prindă. Cei 40 de Sfinţi erau tovarăşi cu dînsul. Pe copii, 
pe toţi i-au înecat, numai Domnul Hristos a scapat. Apoi, în urmă, 
l-au prins şi l-au răstignit și, după ce a înviat, a scos pe toţi de la 
diavol şi le-a dat drumul. Sufletele acele stau toate nejudecate pănă 
la a doua venire, prin lume. Gh. Postolachi, Bagiurea în Moldova 


$ 2. a) Pădurețul 


Maica Domnului era fată de împarat. Cînd a purces grea din 
Sfîntul Duh, tatăl ei n-a crezut-o şi a chemat pre toți domnii cei mari 
la sesie şi-a dat la fiecare cîte o bucată de lemn de pădureţ uscat în 
gură; la care va înfrunzi, acela i-a făcut copilul. Ea avea un uncheş și 
la nime n-a înfrunzit, numai la el îndată a slobozit lemnul frunze şi 
floare. 


b) Soarele, luna, stelele. Ciobanul, mielul 


Maica Domnului s-a ascuns într-o peşteră ca să n-o găsească 
jidanii şi-a născut. La ea s-au coborit soarele, luna şi stelele și au 


56 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


venit la rodini. Da un cioban era aproape şi a văzut toate aceste. El 
a alergat toată ziua după un mieluţ și, cum l-a prins, l-a adus Maicii 
Domnului. De aceea să vede pe icoană lîngă Domnul Iisus Hristos un 
mieluţ. 


c) Grîul 


Pe urmă a fugit Maica Domnului cu copilul pănă ce-a ajuns la un 
om care ara. Dumnezeu a dat că grîul în ziua aceea s-a copt și, cînd 
au venit jidanii să întrebe, omul li-a spus că a trecut pe acolo cînd 
samana şi jidanii s-au întors, iar Maica Domnului a scapat. 

Ştefan Pita, Mihalcea 


Cap. IV 


Credinţe și datine la Crăciun 


$ 1. Soarele. Pămîntul. Producţiunea. Ajunul. Maica 
Domnului. Femeia. 


a) Ajunul pentru Maica Domnului să postește, că în ziua ceea 
Maica Domnului s-a muncit şi-a fost suparată; i-a fost greu, n-a 
mîncat nimica. De aceea şi noi toată ziua postim şi tocmai sara 
mîncăm. 

În ziua de Ajun nici pește nu se mănîncă, pentru că e cu sînge. Nu 
se mănîncă nimic ce e cu sînge, pentru că Maica Domnului a fost 
plină de sînge. Să mănîncă numai cît aceea ce rodește pămîntul: bob, 
bureţi etc. Mihalcea 


* 


De Ajun să postește pentru pîne, ca să rodească. 

De Ajun se fierbe din toate roadele pămîntului și din toate să 
gușşti, ca să rodească. Bobul să mănîncă ca să ai saț, că el, cum 
mănînci oleacă, cum îţi vine ca să bei apă şi eşti sătul. Perjele, să te 
îndulcești, să nu te sfădești cu nimene. Sarmalele să le laşi mai pe 
urmă, că ele-s neamurile, ele-s sfădăușe; cît fierb în oală, tot una 
clocotesc şi huiesc, şi altul nime nu te ocăreşte decît neamul. Da 
perja şi grîul îs străinii, că fierb liniștit şi-s dulci. Străinii sînt ca 
pînea și ca zaharul, sînt dulci, nu te batjocuresc. Dar mai întăi să 
guşti din peşte, că n-ai friguri peste an. Ioan Pisarciuc, Roșa 


* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 57 
Preotii 


b) De Crăciun, adecă de Ajunul Crăciunului, să fierbe de toate 
celea, ca să fie pe masă şi preotul să cade să le blagoslovească, să fie 
tot anul bielșug. Siret 


La românii de pe lîngă Suceava şi-n Moldova, nu se face cina cea 
de sară, ca în părțile Cernăuţului, ci atunci să mănîncă, cînd vine 
preotul. După ce a blagoslovit şi-a gustat din masă, cum se duce, cei 
de casă se pun şi mănîncă. 

Preotul cînd vine, numaidecît trebuie să şadă, căci șed peţitorii, 
şede norocul, şed cloştele; sub preot se pun grăunţe şi apoi le dau la 
găini, căci clocesc. Botoșani 


În Şcheia, lîngă Suceava, după ce să duce preotul, toarnă grăun- 
tele prin veriga coasei și prin borta lăiței, puind veriga deasupra, şi 
le dă la găini să mănînce, să nu piară. 

Cînd vine preotul cu ajunul şi cîntă, atunci un copil de pe cuptori 
să zică: „Găinele se oauă” de trei ori şi apoi tot anul ai oauă. 

D-ra Veronica Grosari, Siret 


În Ardeal, cum iesă preotul din casă, mătură repede, ca să n-aibă 
pureci peste an. Tomnatic 


(In Botoşani, spun că, pentru a nu avea pureci peste an, să nu 
rosteşti în ziua de Ajun cuvîntul „mac” — care atunci să întrebuin- 
țează mai mult.) 


Mîncările la vite. Gospodăria 


c) Din toate mîncările ce faci de Ajun, să pui într-o strachină şi să 
încunjuri casa de trei ori, ca să fie aşa plină de toate și sătulă, apoi 
să dai la vite să mănînce, să se ţie sătule şi să fie spori în vite. 

Ana Maslosca, Mahala 


De Ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, să iai din toate mîncările 
de deasupra: grîu, găluşte etc. Iai apoi şi două plăcinte, una o dai 
întăi argatului care e la vite, dar trebuie să fie mîncăcios, că apoi 
mănîncă bine vitele peste an, şi cealaltă o rupi în bucățele ș-o dumici 
în mâncarea vitelor. Cînd le dai să mănînce, zici: „Cinaţi sănătoase, 
că şi noi cinăm.” D-na Maria Reus, Mihalcea 


Ca să se înmulțască vitele, li se dă din toate mîncările de Ajun 
sara, precum şi o bucăţică de aluat dospit. Apoi apa ce să spală 
vasele a treia zi de Crăciun li se dă să beie şi să stropesc cu ea, tot 
pentru înmulţire. Cum e atunci în sara Ajunului plină masa de 
bucate, aşa să se înmulțască, să fie multe vite. Apa cea subţire o 
fierbi şi o strîngi în şipuri şi numai cea groasă să dă. Cu apa de la 


58 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


vase să stropesc straturile vara, cînd au muște, şi mai e bună şi de 
diochi. De asemenea şi cînd să îmbolnăvește vita, să i se dea să beie 
şi s-o spele. Apoi mai stropesc vitele cu ea cînd le scot la cireadă întăi 
primăvara sau cînd le scot la tîrg, pentru ca să nu le dioache. 
Ursana Filip, Mihalcea 


Foc în ziua de Ajun şi de Crăciun, în ziua de Anul Nou, în ziua de 
Paşti şi de Inalțare să nu dai din casă, că tot anul ai foc, suparare, 
huit, pagubă în casă. Roșa 


Ca să-ţi meargă bine în albine, să împrumuțţi ceva de la altă casă 
în ziua de Ajun. D-na Maria Reus, Mihalcea 


În ziua de Ajun să începi tot lucrul ce ai, ca să-ţi meargă cu spori 
peste an. Botoșani 


De Ajun să nu dai nimica de la casă, că n-au frupt vacile. 
Siret 


Nu să dă nimica de la casă, că n-ai noroc la vite şi pentru huit. 
Nici să iai de la nime; nici să dai. Cuciur-Mare 


Să nu dai nimica, mai ales aluat dospit, că nu se ouă găinile şi 
pier şi n-ai plod la vite (nu se plodesc). Altele anume vin de-ţi iau să 
deie la vitele şi găinele lor şi-ţi iau sporiul tău şi mana de la vaci. 

Mihalcea 


Dacă a luat o femeie aluat dospit în ziua de Ajun de la trei case, să 
facă cu acel aluat pîne şi pînea cea dintăi să o mănînce ea cu casenii — 
dar să nu cadă o fărmătură —, atunci femeia ceea are să aibă pui 
mulți și cloştele-i vor sta bine și puii se vor ţinea gramadă de cloşcă 
şi nici uliul nu-i va mînca. D-na Anastasia Constantinovici, Mihalcea 


În Botoşani, nu să dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul 
nu să dă afară; nu să împrumută nimică. Care dau însă în ziua de 
Ajun frupt de la vite, de la oi, atunci pot să deie în zi de săc tot anul, 
căci nu le strică nimic. D-na Tinca Dimitriu, Botoșani 


Cenușa nu se dă în ziua de Ajun afară; dar de dai de pomană în 
ziua de ajun sare şi ceapă, apoi poți să dai cenușă tot anul afară și-n 
zile de post. Dochiţa Hurchiși, Mahala 


În Mahala, dacă mătură în ziua de Ajun sara casa, o poate mătura 
tot anul sara, că altfel dă norocul afară din casă — dar gunoiul îl 
aruncă abia a doua zi. 

Atunci mătură casa de la ușă spre fund, ca să vie binele şi norocul. 

Catrina Dumitraşciuc, Mahala 


Ca să-ţi vie peţitorii la casă, de la Ajunul Crăciunului pănă la 
Iordan, mături casa de la prag spre răsărit, spre icoane, ca să se 
strîngă, să se adune; nu din fundul casei înspre prag ca să-i alungi — 
şi acele două săptămîni de sărbători nu se aruncă gunoiul afară. 

D-ra Cloonica Tușinschi, Mihalcea 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 59 


În Siret, de la Crăciun păn la Iordan, nu scot gunoiul afară, că vin 
tot anul musafiri. Apoi în ziua de Iordan, cînd iese cu Iordanul, pun 
la fiecare copac gunoi, ca să rodească peste an. 

D-ra Panoria Zus, Siret 


În Mihalcea, de Crăciun, se strîng toate fărmăturile, tot gunoiul 
la un loc şi după Bobotează se aruncă pe straturi. Alţii în ziua de 
Bobotează îl aprind în poartă, dimpreună cu toate cele de la malancă, 
şi trec peste focul acela. Apoi cenuşa o împrăștie în pomăt, să fie 
roadă cît gunoiul. 


În ziua de Ajun, dacă nu-ți rodesc pomii, să meargă barbatul şi să 
se facă că-l taie pe copacul acela. Iar femeia cu mînile de aluat, cum 
a mîntuit de frămîntat, să meargă să-l apuce și să se facă a ruga pe 
barbat să-l lese, să nu-l taie, că va rodi — și apoi rodeşte. 

D-na Maria Braha, Mihalcea. Asemenea în Roșa 


De Ajun, cum ai dat pînea în cuptiori, pănă a nu răsări soarele, să 
mergi în grădină cu lopata în sus şi să zici: „Cum e cuptioriul şi 
lopata plină de pîne, aşa să fie copacii plini de poame.” 

D-na Sevastiţa Dumitriu, Botoșani 


In Camena, cînd e pînea gata în cuptiori, femeile pun un cărbune 
deasupra și, de se aprinde degrabă, de învie şi arde, vor fi popuşoii 
cei devremi buni, de mai încet, vor fi cei mai tărzii buni. 


Cina de sară. Griul. Bucatele de Ajun 


d) În Bucovina şi mai ales în satele din jurul Cernăuţilor, la Ajun, 
grîul e mîncarea cea mai de căpetenie. Cînd să pun la masă sara, 
întăi din grîu gustă şi arunc cu lingura grîu în podea, să să prindă de 
grindă, că să prind roii, zic ei. În Ropcea, preotul, cînd întră în casă, 
aruncă grîu în podea, pentru roi. Tot astfel și în satele din jurul 
Botoșanilor. În Monăstirea Doamnei, lîngă Botoşani, fac şi coliva din 
grîu de duc în ziua de Crăciun la biserică. Grîul se face cu miere; în 
Bucovina, unii pun și nuci pisate, mai rar să pune şi mac. 

O femeie din Mihalcea mi-a explicat astfeli însemnătatea grîului: 
„Noi dacă gustăm sara grîul, făcem închipuirea cinei de taină, că 
erau 12 cu Domnul Hristos, unul ca unul, încît nu-l puteau cunoaște 
jidanii. Dar unul dintre apostoli li-a zis: «Acela care va blagoslovi 
întăi masa şi va gusta din grîu să ştiţi că e el» Atunci l-au prins și 
l-au muncit. Chiar şi bucatele, ce le făcem de Ajun, trebuie să fie de 
12 feluri, după cei 12 apostoli.” 

Celelalte bucate care trebuie să fie numaidecît de ajun sînt: în 
Bucovina, s-a luat de la catolici obiceiul ca numaidecît să mănînce 
peşte, lucru ce în Moldova nici nu s-a pomenit într-o zi aşa de grea de 
post. În Moldova, se face borş cu bob şi cu burechiţă. Burechiţa sînt 
nişte bucățele patrate de aluat, lipite ca nişte urechiuşe. Să fac şi 
bucate de hribi, dar bucate fără care Ajunul nu poate să fie sînt: 


60 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


„Băluştele” (mai ales cu pasat), „varzarele” (plăcinte de post cu 
curechi, cu ceapă sau cu mac), turtele, bobul și perjele. 


În Moldova, la Ajun, însămnătate mai mare au turtele. Acestea 
sînt „pelincele Domnului.” Să fac nişte foi de aluat de grîu, cît mai 
subţiri — la lumea cea mai bună ca strudelul —, să taie cu o farfurie 
rotund şi să coc pe o tavă, iar la popor în vatră. Apoi se așează cîte o 
foaie pe farfurie, presurîndu-se cu migdale pisate şi zahar legat, 
parfumat cu apă de flori (apă de flori de portocală). Deasupra se 
pune altă foaie și să presură tot așa pănă ce se face un teanc destul 
de înalt; care apoi să taie bucăţi. Turte e obicei a trimite prezent pe 
la cunoscuţi. La popor, între turte presor mac cu miere sau „jufă” — 
sămînţă de cînepă pisată cu apă şi amestecată cu miere. 

Răzeșii din Mihalcea spun că turtele de aceea se fac, pentru că în 
acea zi femeile i-au adus Maicei Domnului la rodini pelinci și pentru 
pelinci e mare pomană, cine dă. 

La poporul din satele din jurul Cernăuţului, sub faţa de masă se 
pune fîn, pentru că Domnul Hristos a fost născut pe fîn, şi de toate 
semințele ca să rodească, apoi le dau la vite, şi mai ales la vaci, ca să 
nu le poată nimene strica. 

De Ajun sara, în Mihalcea, pun sub faţa de masă coasa, ca să fie 
toţi sănătoși, iar sub picioare toporul; alţii şed pe topor ca să fie 
sănătoşi și tari peste an ca fierul. Sub masă pun cofa cu apă să le 
meargă bine la vite. Catrina Pantea 


În Siret, se pune chiua sub masă pentru noroc și pleava griului o 
pun sub fața de masă. În toate 4 cornurile de masă se pune usturoi 
şi mac. Usturoiul pentru diochi, iar macul ca să presure vita întăi 
cînd naște, să n-o strice. Pleava să dă a doua zi la vite. 

D-na Panoria Petraşescul 


La masă, cînd te pui, să-ţi aduci toate, să le ai la îndemînă, ca să 
nu te scoli pănă nu gătești de mîncat. Atunci trebuie să şezi, ca să se 
aşeze gospodăria, ca să te iubească oamenii, ca să şadă cloștele, ca să 
nu-ți fure nimică din casă şi din cîmp. Gospodariul poate să se scoale, 
dar femeia nu; femeia atunci pe barbat îl trimite să-i aducă ce-i 
lipsește. Mihalcea, Camina 


Ca să nu-ţi fure nimic peste an, cînd te pui la masă, să închizi 
toate cele cu cheia, cu lacata și-n casă și pe afară, pănă ce nu mântui 
de mîncat, atunci poţi să deschizi pe unde ai încuiat. 

Şi iarăşi în acea zi,pănă la asfinţitul soarelui, să nu dai nimic din 
casă, să nu împrumuți, că peste an nu se lăcomeşte nimene a te fura. 

Mihalcea 


Dacă furi în ziua de Ajun sara şi nu te prinde nimene, poţi să furi 
tot anul și tot nu vei fi prins. Mihalcea 


De Ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, nu să dă din casă nimică, 
pentru că să duce din casă tot norocul, n-ai să ai pîne și huit în casă 
are să fie, iar găinile îţi vor mînca totul în grădină. 

Maria Gabora, Stanești 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 61 


Un lucru de la casă, dacă a fost împrumutat mai dinainte în sat, 
de Crăciun numaidecît să-l aduci să facă sărbătorile acasă, căci 
plînge. Ilinca Cozma, Roșa 


Acelaşi lucru l-am auzit şi în Botoşani, unde nu să ţine că fami- 
lianţii să fie numaidecît la un loc de Ajun. 


În satele din jurul Cernăuțului, la cina de sară, să cade să fie toţi 
familianţii acasă, să mănînce cina împreună. De este vrun familiant 
departat, în vro slujbă, el plînge pe afară cînd aude colindînd, știin- 
du-se între străini şi că nu face cina acasă cu ai săi; iar mama ce are 
copii departaţi plînge şi nu mănîncă. 


Pe timpul cît stau căsenii la masă, la fereastă copiii colindă, 
felicitîndu-i. In Mihalcea, lingurarii colindă foarte frumos româneşte 
tocmai spre ziuă. 


De la masă trebuie să se scoale toți deodată, ca să iasă deodată 
puii. În Curtești, lîngă Botoşani, mama, cînd se scoală, cloncăneşte 
şi copiii ţipă ca puii. Tot astfeli şi în Mihalcea, cu deosebire că femeia 
aruncă pe jos nuci şi copii, țipînd ca puii, le strîng. Femeia tot timpul 
nu se urneşte de la masă, ca să nu se urnească cloştele şi ţine piciorul 
pe topor, căci sînt puii tari ca fierul și nu-i mănîncă ulii. În Broscăuţi, 
o fetiță să bagă sub masă şi clocește, iar mă-sa îi dă nuci. În Corceşti, 
toţi copiii clocesc, trec pe sub masă. 


În Mihalcea, se pun din fiecare bucate într-un blid şi să lasă pe 
masă peste noapte descoperit, ca să guste şi cei morţi. În Broscăuţi, 
de asemenea, să lasă din toată mîncarea macar cîte o lingură, căci e 
pacat a mînca tot, zic ei. 


In Botoşani, în ziua de Ajun, să dă de pomană pentru morți. 


* 


Ajunul în Șcheia 


e) În Şcheia, lîngă Suceava, de Ajun nu pun fîn sub faţa de masă — 
zice că numai ruşii pun — nici săminţuri. Toporul sub masă nu-l pun, 
da pun potcoavă de găsit în cofa cu apă şi de pe potcoavă beau şi dau 
şi la vite, să fie tari ca fierul . Iar din toate bucatele mai întăi la vite 
dau şi la păseri, căci înainte erau boale între vite, dar dacă fac aşa, 
li merge foarte bine. 

În ziua de Ajun nu dau nimic de la casă; nici foc, nici chibrit şi nici 
nu vine nimene să ceară în acea zi; nu te supără, căci toți ştiu şi să 
îngrijesc să aibă. Găinele nu le strigă atunci şi de Ajunul Bobotezei 
pentru uli. În ziua de Ajun nu mătură; mătură pănă la ziuă şi gunoiul 
îl dau a doua zi afară. La masă iau cofa cu apă lîngă dînșii, ca să nu 
se scoale. Şi cînd se scoală, să rădică toţi odată, să iasă odată puii. 


* 


62 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
Găinile 


f) În ziua de Ajun, la găini li să dă mîncare din sîtă sau din ciur, 
ca să se ouă mult. Pui grîu, găluşte, de toate celea de la masă şi 
învîrteşti şi tot scuturi, cum curge grîul din ciur, așa să curgă ouăle 
din găini. 

În ziua de Ajun să nu strigi găinile, că alta de te aude poate zice: 
„Găinile tale şi ouăle mele!” Şi atunci să ouă găinile ei mult. 

Mihalcea 


Cele două săptămîni de la Ajunul Crăciunului pănă la Ajunul 
Bobotezei la paseri să da mîncare în ceva cu doage, să fie îngrădite 
găinile, să nu să ducă în grădină să mănînce. Şi în vremea asta să nu 
le strigi pănă în ziua de Bobotează, ca să nu le mănînce uliul; atunci 
poţi să le strigi, căci, cînd face preotul agheasma şi să strigă chi- 
raleisa, toate dihăniile fug, lupii etc., şi să împrăștie care încotro pe 
la păduri. Maria Strut, Mihalcea 


Sărbătorile Crăciunului să nu să caute în cap, că scurmă găinile 
în grădină. Mihalcea 


În Mihalcea, cele două săptămîni nu să mănîncă pe afară şi în 
picioare, de găini, să nu strice grădina, de dihănii, să nu le mănînce 
paserile, vitele, şi să nu-i vorbească oamenii. Atunci dacă te păzeşti 
să nu te sfădeșşti, să nu te ocărească cineva, tot anul e liniște şi bine. 


Ca să nu-ţi ia uliul puii, în ziua de Ajunul Crăciunului, pui o 
piatră în cuptiori să steie pănă în Bobotează și noaptea tărziu s-o 
scoţi, s-o arunci spre miezul nopţii şi să zici: „Cum dorm toți oamenii 
şi nimene nu vede, așa să nu vadă uliul puii mei și să steie împietrit 
şi încremenit.” D-na Ana Constantinovici, Mihalcea 


Pe la huţani în Putila, de Ajun, ung şi astup borţile toate, pentru 
uli şi talhari. 


(In ziua de Ajun să fac vrăji contra grindenei, contra gîndacilor, 
se leagă gura oamenilor ce te vorbesc etc. Acestea vor urma.) 


* 


Vadana 
(Poveste) 


g) Vadana e tare blastamată şi năcăjită; îmblă cu copiii ei flămîndă 
şi goală şi n-are credinţă de la nimene, numai de la Dumnezeu. Și mare 
pacat are înaintea lui Dumnezeu acela ce face batjocură de vadană. 

Imbla odată Domnul Hristos şi cu Sfîntul Petru pe pămînt şi-au 
mers la un bogat să-i găzduiască, dar nu i-a primit. Au mers la o 
vadană săracă tare. Ea pusese cîteva balegi în cuptiori și amăgise pe 
copii că să duce la megieșul să aducă făină — și copiii tăceau. „Nu ne 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 63 


vei primi să mînem la d-ta noaptea asta femeie bună?” — zice 
Dumnezeu. „Ba v-oi primi, dragii mei moșnegi, dar n-aveţi să aveţi 
hodină, căci copiii mei tot una plîng şi cer să le dau de mîncat.” 
„Lasă, n-avea grija asta, vom dormi cum vom putea.” Au întrat în 
casă. Copiii iarăși au început: „Mamă, scoate pînea!” „De ce nu o 
scoţi?” — a zis Dumnezeu. „Dacă n-am ce scoate.” „Destupă cuptioriul, 
fă cum îţi zic eu.” Femeia a destupat şi-a găsit cuptioriul plin de 
plăcinte, de pîni şi de colaci. Femeia a căzut în genunchi înaintea lui 
Dumnezeu și s-a rugat. „Doamne, a zis Sf. Petru, i-ai dat pîne, dă-i 
ş-o masă să aibă pe ce pune pînea.” Dumnezeu a gîndit — şi pe loc a 
fost înaintea lor masa acoperită şi femeia a pus pînea şi plăcintele pe 
ea şi iar a căzut în genunchi şi s-a rugat lui Dumnezeu. Iar pînile, 
colacii, plăcintele, orișicît mîncau din ele, nu se mai sfărșau. 
Aceasta era tocmai în dimineața Sfîntului Ajun. Săracii s-au dus, 
iar ea, plină de bucurie, ia şi pregăteşte un şervet cu plăcinte, colaci, 
pîni, să ducă litie la sfînta biserică, din darul lui Dumnezeu. Apoi 
merge şi duce la megieşul din toate celea, căci megieșul e mare 
lucru. Dar el, cînd a văzut-o că întră cu darul lui Dumnezeu, a 
împins-o ş-a dat-o afară: „Ce ne-ai adus, calico, nouă ni trebuie pînea 
ta, n-avem ce mînca?” Ea a ieşit suparată, strîngînd pînile de pe jos. 
Fiecare bucată ce o rădica o săruta şi o punea în şervet înapoi. O 
vede Dumnezeu plîngînd. „Uite-te, Doamne, zice Sf. Petru, blasta- 
matul de bogat!” Dumnezeu a chemat-o la dînsul. „Lasă, nu te supara, 
du-te unde vezi focul acela, că acolo sînt îngerii lui Dumnezeu şi-ţi 
vor da ceva.” Ea s-a dus și îngerii i-au dat un cîrlan. L-a dus acasă şi 
l-a pus într-un ocolaș, dar n-avea cu ce-l hrăni. „Tăceţi, copii, să nu 
spuneți la nime, zice vadana, că eu mă duc la megieşul să fur, dacă 
a făcut el aşa cu mine.” Să duce noaptea și ia din trei cogere cîte doi 
seminceri şi din trei stoguri de fîn cîte o mînă de fîn. Le-aduce şi le 
pune în trei locuri la casă şi pănă a doua zi s-au făcut trei coşere de 
popușşoi şi trei stoguri de fîn. Cîrlanaşul behăia pe lîngă casă. Ea se 
duce dimineaţa să-i deie mîncare, da lîngă el, o moviliţă de galbeni. 
Megieşul a îmblat pănă la zi cu colinda. Cînd vine acasă, se uită la 
casa vadanei și să miară. „Uite, haita de fărmăcătoare, ce are la casa 
ei! Dar de mi-ar trăi biciul meu din cui, voi întreba-o eu pe dînsa de 
unde le are!” Femeia și-a cumpărat pe bani straie frumoase și toate 
ce i-a trebuit. O cheamă megieșul la masă la dînsul; o cinstește și o 
pune în fruntea mesei. Ea lua paharul și-l varsa sub picior, iar 
Dumnezeu așa da, că să usca. „Eu astăzi sînt cumătră mare, zice ea. 
„Stau după masă, dar nu beau eu, ci beau straiele de pe mine. Cînd 
am fost saracă şi-am venit la casa voastră să vă firitisesc, cum ați 
ajuns, s-ajungeţi mulți ani înainte sara lui Hristos, voi m-aţi dat 
afară.” „Ia lasă, cumătră, uită ce a fost. Mai bine spune-ne și nouă ce 
ai făcut, de-ţi merge aşa de bine.” „Vouă trebuie să vă mulțămesc! Ştiţi 
moşnegii pe cari i-ați alungat? Ei au venit la mine etc.” „Saracii de 
noi, aceia au fost norocul nostru şi noi n-am ştiut! Mă rog d-tale — de 
am ajunge pănă la anul — să ne înveţi să făcem și noi așa, cum ai făcut 
d-ta, să venim la d-ta cu dar.” „De ce nu, v-oi învăţa”, zice femeia. 


64 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Pănă la anul, ei erau așa de saraci, cum fusese ea. Scorţurile lor 
de pe pereţi acum erau la dînsa , le vînduse. Vin ei cu plăcinte şi cu 
rachiu. Ea a luat şi le-a pus pe masă, i-a cinstit, i-a ospătat și li-a dat 
în loc îndoit, să ducă acasă cu dînşii. „Cumătră, zice omul, de ce nu 
ne dai afară şi nu ne împingi, cum te-am împins noi?” „Asta eu nu voi 
face, că mă tem de Dumnezeu. Acuma duceți-vă unde se vede para 
ceea pe cîmp și d-ta să te tocmeșşti cu îngerii pentru sara lui Hristos.” 
S-a dus la îngeri. „Ai venit, bogate blastamate?” — au zis îngerii. „Am 
venit.” „Ia fierul acela și-l pune pe inimă” — un fier lung, cu care se 
împușcă la Înviere, de Paşti. — L-a luat şi l-a pus. „Acum pune 
amîndouă mînile pe fier!” El a făcut cum i-au spus. Atunci au zis 
îngerii: „Cenușă s-a născut, cenușă să se prefacă! Pămînt s-a născut, 
pămînt să rămîie!” Şi bogatul s-a făcut praf acolo pe loc. 

Andrei Motoc, lingurari din Mihalcea 


x 


Furca la sărbători 


Peste cele două săptămîni de sărbători nu se lasă fusul cu aţă în 
furcă; caierul trebuie gătit şi nici pe rîşchetori nu se lasă aţă. Totul 
trebuie de depanat, că se face holbură-n cînepă. Mihalcea 


Furca nu se lasă goală, că nu rodeşte cînepa. Macar aţa ceea cu 
care se leagă caierul să lasă la dînsa. 


În Mahala, pe furcă pun caier proaspăt de sărbători, numai cît 
n-o leagă. Tot astfeli pun și în Staneşti pe Molniță, în furcă, caiere de 
lînă şi de tort. 


Pe fus să nu fie nimic de Crăciun. Numai de Ajunul Bobotezei torc 
cîte un fir, ca să fie pe fiecare fus cîteva ațe, să nu fie fusele goale. 
Mihalcea 


Furca de sărbători s-o pui într-o camară, să no vezi, nici fusul, 
nici ac, pentru șerpi, că vezi şerpi peste an. Mihalcea 


Cît ţin sărbătorile, cele două săptămîni, furca să nu steie în casă, 
nici să nu să toarcă în timpul acela, căci şi Maica Domnului n-a tors. 
Mihalcea 


În Bagiurea (Moldova),nu torc de la Ignat pănă după Bobotează 
pentru vite, ca să le meargă bine şi ca să vie peţitori la fete. 

Săptămînile din sărbători să nu torci nici o aţă îndărăpt, că-ţi 
merge îndărăpt tot anul. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 65 
Ursitorul, viitoriul 


i) Spre Crăciun, se pun din toate mîncările într-o strachină pe 
prispă, sub fereastă, dar să nu guști din mîncare, căci noaptea vine 
ursitoriul de gustă şi-atunci îl vezi prin fereastă. Siret 


În postul Crăciunului, cum să începe, să strîngi cîte o surcică în 
fiecare zi — dar să faci singură focul în toată dimineaţa. — Cu surcelele 
cele strînse să faci foc în ziua de ajun şi să fierbi crupe, dar să nu pui 
sare. Le pui pe masă şi sara vine umbra ursitoriului pe cahlă şi 
mănîncă. D-ra Panoria Zus, Siret 


In ziua de Ajun, fata să postească toată ziua şi care îmbucătură 
va lua sara întăi în gură s-o puie-n brîu. Apoi, cînd se va duce la 
culcat, să puie brîul jos şi să bată trei matăni pe brîu zicînd: 


Brîu, brînişorul meu, 

Arată-mi pe ursitoriul meu, 

Care-i dat de Dumnezeu. 

În vis să-l visez 

Ş-aievea să-l văz. De la mama autoarei, Botoșani 


Spre Crăciun să măsură apa. Pui 9 păhăruţțe de apă într-un pahar 
sara. A doua zi dimineață măsori din nou și de găsești spori — adecă 
un pahar mai mult —, gîndul ți se va împlini. De nu găsești spori, nu 
se va împlini. 


Fata, de Ajun, să puie o spelcă sub prag, ca să treacă preotul 
peste ea cînd va întra în casă. Apoi să o ia și să o puie în cap, să 
doarmă noaptea cu dînsa și va visa pe cine o va lua. Botoșani 


De Ajun spre Crăciun, să nu închizi ușile sau porţile, căci nu se 
poate mărita fata. Şi nici în ziua de Crăciun să nu lași pe nimene să 
închidă, căci poate e rău la mînă şi-ţi închide tot binele şi norocul, 
sau poate singur ştie ceva ş-atunci îți face de nu-ți mai întră nimene 
în casă. Aleargă fuga şi închide singur după cine va ieşi. 

D-na Tasiluţa Nastasi, Siret 


De Ajun să samănă cînepă la trunchi şi să grapă cu cămeșa, ca să 
să facă pînză, drum ursitoriului să vie, să-l vezi. Zici: „Eu nu samăn 
cînepă pentru pînză de cămeşe, că am, dar samăn drum ursitoriului, 
în vis să-l visez şi-aievea să-l văz.” Botoșani 


* 


Colinzile 


j) În vremea de demult, erau tare multe răutăți pe pămînt, boale, 
şi Dumnezeu a dat colinde de-l pomenesc pe Dumnezeu și de atunci 
au încetat. Dochița Hurghiși, Mahala 


ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Se zice că dracul tot una întreabă: „Să mai scriu ouă rogi de Paști? 


Să mai colindă la sărbători?” Cînd ouă rogi nu s-or mai scrie şi cînd 
nu se va mai colinda, atunci şi el va ieși. 


Dracii numai spre Crăciun şi spre Anul Nou nu umblă şi nici o 


altă necurăţenie, căci se tem de băieţi, că îmblă atunci cu colinda. 


Ioan Pisarciuc, Roga 


În Ardeal, în ziua de Crăciun se colindă. (Tot astfeli şi în Siret.) 
Crăciunul vine pe un cal alb, după ce cîntă cucoşii de trei ori. 


Crăciunul e un moşneag. 


Sculaţi, gazde, nu dormiţi, 
C-a venit Crăciun bătrîn, 
Din bărbuţă scuturînd, 
Din cofiţe durăind, 
Din ciubote tropăind. 

Ostriţa 


A. Crăciunul și cucoșul 


Scoală, gazdă, nu dormi, 
Că de cînd, gazd-ai dormit, 
Iată, Crăciun a venit. 
Trei cucoşi galbeni cîntară 
De trei ori, 
Din căpriori, 
Şi o dată, 
Din poiată. 
Găina neagră bagă sacul. 
Scoală, gazdă, dă-mi colacul, 
Că de-asară 
Stau pe-afară 
Ş-opincele-mi îngheţară. 

De la un transilvănean din 

Tomnatec 


B. Colinda Păcurariului 


Pe poiana cu flori dalbe, 
Merge o turmă de oi albe. 
Da la oi cine şedea? 
Şedea Dzeu și Dumnezeu, 
Cu fluierul pe tureac 

Şi cu mîna la baltag. 

Oi, oi! 

'Napoi! 

'Napoi! 


Tomnatec, Ardeal 


C-am albit şi eu cu voi. 
Strigă doamnu a doua oară, 
Să-ntoarcă şi-acea mioară. 
Mioara miorelor, 
Oile bătrînilor. 

Același 


(În o altă colindă, tot din 


Ardeal, se zice:) 


Oile bătrînilor, 
Mioarele flecăilor 
Şi mieii a băieţilor. 


C. Colinda Ciobanului 


Cat în sus și cat în jos. 

Cat în sus la cei trei munți. 
Cole este-un ciobanaș, 

Are un fluier verigit 

Cu veriga de argint. 

Fluier toarce, 
Turma-ntoarce. 

Fluier zice, 

Turma-nfrînge 

Ş-o înfrînge pe filcele, 

Ca să-mi pască mugurele. 
Tu, oică, 

Bălăică, 

Tu ce bei? Tu ce mănînci? 
Unde oi bea şi oi mînca, 
C-aţi pus gîndul că ni-ți da?! 
Voi pe noi de nu ni-aţi da, 
Mare dar v-am dărui 

Şi frumos v-am îmbraca, 
Cu cojoc şi cu manta. 


Au pus gînd ciobanii că le vor vinde, astfel este a se înțelege cuvîntul 


„da.” (Mahala) 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 67 


D. Domnului răsărit 


Scoală, gazdă, nu dormi. 
Ioi, flori dalbe, doi de măr, 
Că de cînd, gazd-ai dormit, 
Ioi, flori dalbe, doi de măr, 
Iată, Crăciun a venit etc. 
Flori pe Domnul răsărit 
Şi pe față, 
Şi pe braţă. 
Trei cucoşi galbeni cîntară, 
Zori de ziuă revarsară. 
Printre zori şi sfîntul soare, 
Sfîntul soare cu trei raze; 
Două raze 
Răzămează. 
Colo jos, Doamne, mai jos, 
La luncele 
Cu grînele. 
Colo sus, Doamne, mai sus, 
La vîrşezul munților, 
Pin crucişul brazilor, 
Pin crucișul pe fereastă, 
La mijloc dragă de masă. 
Şi colinda să găteşte, 
Cată colac bărbăteşte, 
Or colac, or covrig, 
Dă-mi-l iuti, că mor de frig, 
Ş-un colac, ş-un godinaş, 
Ş-o oiagă de vinars. 

De la un transilvănean din 

Bulzești 


Colindiţă, 

Cu codiţă, 

Vedeai coaste şi cărnaţi, 

Sculaţi, gazde, şi ne dați. 
Șcheia, Bucovina 


E. Florile Dalbe 


Florile dalbe, 

Colo-n deal, 

După deal, 

Florile dalbe, 
Răsărit-a sfîntul soare. 
Florile dalbe, 


Ş-acela nu-i sfîntul soare etc. 


Da-i o monăstire mare, 
Cu nouă uși, cu nouă altare. 
Da într-însa cine șede? 


Măicuţa cu fiu-n braţe. 

Taci, fiule, nu mai plînge, 

Că eu ştiu ce ţi-oi da ţie, 

Nouă stele-ncornorate, 

Cu topoare-ncunjurate, 

Două mere roşioare, 

Cheiţele raiului, 

Scaunul judeţului, 

Lumina botezului. 

La Ispas, 

Un boţ de cag. 

Pe părete, păun verde, 

Pe portiță, rînduniță. 
D-na Maria Siretean, Siret 


F. Sînt loan 


Sculaţi, gazde, nu dormiţi, 
Că nu-i vremea de dormit, 
Da-i vremea de-mpodobit 
Cu podoabe de argint, 
Cu canafi păn' în pămînt. 
Sculaţi, sculaţi, boieri mari, 
Că vă vin colindători, 
De la uși, la chiotori. 
Să se scoale slugele, 
S-aprindă luminele, 
Or de ceară, or de său, 
Înaintea lui Dumnezeu. 
Dinaintea istor curți, 
Sînt doi meri mîndri-nfloriți. 
Da sub măr este un pat, 
Patul e făcut din brad. 
Da în pat 
Cine-i culcat? 
Tot Ioan, 
Cu Sînt Ioan, 
Nănașul lui Dumnezeu. 
Măi Ioane, 
Sînt Ioane, 
Tu beai şi te veselești 
Şi de rai nu mai gîndești, 
Raiul că ţi s-a prădat. 
Şi din rai ce s-a luat? 
Ciubărul botezului, 
Păhăruțul mirului, 
Scaunul judeţului 
Şi cofița vinului. 

Ileana Puitău, Brăești 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


G. Colinda Domnului 
Hristos 


Sculaţi, sculaţi, mari boieri, 
Că vă vin colindători, 

Pe la miez de cîntători. 

Nu vă venim nici c-un rău, 
V-aducem pe Dumnezeu, 
Aşa mîndru-mpodobit, 

Tot cu aur și argint. 
Făşeţel ș-îmbrăcăţel. 

Faşă dalbă de matasă. 
Chitiuţa-i de bumbac 
Bătută în diamant, 
Diamant din Țarigrad, 

De la Dumnezeu lasat. 

Dar în vîrful chitiuţei 

Este o piatră năstrapată 
Ce plăteşte o lume toată. 
TȚarigradul jumatate, 
Rusalimu-a treia parte. 

A cui sînt acestea curţi 
Aşa nante, minunate, 

Cu stobol împrejurate, 
C-un șărvănt păn' în pămînt? 
Şi-nc-aşa că n-am văzut, 
De cînd maica m-a născut, 
M-a născut şi m-a crescut! 
Dinaintea istor curți, 

Sînt doi meri şi doi peri, 
De tulpină-ntulpinați, 

De vîrfuri apropiați. 

Da în vîrful istor curţi? 
Este un divan de-ncheat 
Cu dalbe scînduri de brad. 
Da într-însul ce-i așternut? 
O pilotă de mătasă 

Tot argint şi aur varsă. 
Dar într-însul cine-mi doarme? 
O dalbă de cuconiță 

Cu doi cuconași la brațe, 
Dumnezeu să mi-i trăiască. 
Lăptişor în merișoare, 

La căpătăi de-un gutăi, 

La picioare merişoare. 
Merișoarele-mi sunau, 
Mari boieri să deşteptau. 
S-a sculat o cuconiţă, 

Ne aprinde o luminiţă. 

S-a sculat un cuconaș, 


Vîră mîna în buzunare, 

Pe sub poale de taftale, 

Şi ne dăruiește parale. 

Dumnezeu să vă dăruiască 

Cu mult bine 

De la sine. 

Noi umblăm 

Să colindăm, 

Cinci galbeni să cîştigăm, 

Galbanaşi de vinetici, 

Să ne dați şi nouă cinci. 

Să-mi trăiţi, 

Să-mi vecuiţi, 

Ca vara, 

Ca primavara, 

Ca şi toamna cea bogată, 

Că-i de toate îndestulată. 

Să-nfloriți ca merii, 

Ca perii, 

Ca-n mijlocul verei. 

După acestea, după toate, 

Vă dorim, boieri, sănătate. 
Onofrei Dănilă, lingurari, 

Mihalcea 


H. Junelui bun 


Ce-i, Junel, de nu te-nsori? 
Junelui bun. 

Or de-acasă 

Nu te lasă? 

Junelui bun. 

Ba de-acasă 

Tot mă lasă etc. 

Numai aşteptăm puţuntel 
Păn' în dalba primăvară, 
Să-mi fac o grădinioară, 
Da-n grădină 

Ş-o fîntînă. 

Pe piatra fîntînei, 

Flori vinete am sămanat. 
De vinite 

Năsădite. 

Fete la flori își venea, 
N-alegea 

Cum culegea. 

Da eu fată mi-am ales, 
Fata cea mai mititică, 
C-aceia-i mai frumușică. 
Că la brîu, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 69 


E spic de grîu 

Și la față, 

Iarbă creaţă. 

Şi la păr 

E calapăr. 

Şi la frunte, 

Flori mărunte. 

Ieși tu, fată, din cetate 

Să te bată vînturile 

Ca pe june gîndurile. 
Bulzești 


I. Dimineaţa lui Crăciun 


Oi, sarmană barbioară, 
Dimineaţa lui Crăciun. 
Dimineaţă se scula, 
Dimineaţa lui Crăciun. 
Faţa albă îşi spala, 
Dimineaţa lui Crăciun. 
Chica neagră-şi peptăna etc. 
La icoane se-nchina. 
Frîul din cui îl lua 

Şi la grajd iute alerga. 

Pe murgul mi-l cersala, 
Cu naframă-l scutura. 

Pe dînsul se-ncălica 

Şi-n peţite să lua. 

Taci, copilă, nu ofta, 

Că ţi-oi tăie cosița 

Şi ţ-om strînge-o păturele 
Ş-or lua-o păsărele 

Ş-or sui-o în cer la stele 
Ş-or face cuiburi în ele. 
D-na Saveta Andruhovici, Siret 


(În Suceava, de la locul acesta 


se adaug și următoarele versuri:) 


Ştie gazda ce ni se cade, 
Dimineaţa lui Crăciun. 

O glăjiță de vinars etc. 
Ca s-o tragem pe sub nas. 
Şi-o funie lungă de porc 
Ca s-o tragem pe sub foc. 


(La Siret, se mai adauge 


aceasta:) 


Rămăi, gazdă, sănătoasă, 
Dacă n-ai fost bucuroasă 

Să mă vezi sara pin casă, 
Dimineaţă pin grădină, 
C-un buchet de flori în mînă. 


J. Ho lerum 


Fericit, Doamne, ferici dragă, 
Ho lerum și flori de măr. 
Ferice de-această casă, 

Ho lerum și flori de măr. 
Mult cinstită, mult aleasă etc. 
Unde este fată mare, 

Ţine casa ca o floare. 

Dar pe dînsa cum o cheamă? 


(Aici spune numele fetei de 


casă.) 


Marghiolița cea frumoasă 
Şede la gherghef şi coasă, 
Nu ştiu, coasă ori descoasă, 
Din ochi lacrămi ştiu că varsă. 
Dar pe dînsa cine-o cere? 
Mare fiu de crăişor. 
Multă zestre nu vă cere: 
Grădina cu floricele. 
Dar cu dînsa ce mai cere? 
Muntele 
Şi curțele, 
Turmuşoara cea de oi, 
Ciobanașii amîndoi. 
Dup-aceasta ce mai cere? 
Turmuşoara cea de boi 
Şi vacarii amîndoi. 
Dup-aceasta ce mai cere? 
Murgul din grajd înşeuat, 
Numai bun de-ncălecat. 

D-ra Panoria Zus, Siret 


(Altă dată, colinda aceasta să 


începe precum urmează:) 


Saraca vecina noastră, 
Să mărită şi ne lasă 

Cu inima friptă arsă. 
Dar pe dînsa cine-o cere? 
etc. etc. 


1. Se pronunță mai adesa: „Feriș, Doamne” etc. 


70 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


K. Mărului măr 


Sculați, sculați, mari boieri, 

Mărului măr. 

Că vă vin colindători etc. 

Pe la miez de cîntători. 

Scoală-ţi, doamnă, slugile, 

Să-ţi măture curțile 

Cu poalele fustelor. 

Boierașu-acestor curți 

Trage-n grădină la sorţi. 

La picioare-i stau pistoale, 

Arme-i stau la căpătăi. 

Dinainte-acestor curți, 

Sînt doi meri şi sînt doi peri. 

Este-o piatră nestimată 

Ce plăteşte-o ţară toată; 

Bucovina jumătate, 

Țarigradu-a treia parte. 

Duducuţa cea frumoasă 

Să mărită şi ne lasă 

Cu inima friptă arsă. 

Rămăi, gazdă, sănătoasă, 

Dacă n-ai fost bucuroasă 

Să mă vezi îmblînd prin casă, 

Dimineaţa prin grădină, 

C-un buchet de roze-n mînă. 
Suceava 


L. Colinda gospodarilor 


Buna sara, boieri mari, 
Nu vă suparaţi pe noi, 
Nu-i începutul de la noi, 
Dar este de la Adam, 
Cînd el pe pămînt îmbla, 
El aceasta ne-nvăţa. 
Inaintea cestor curţi, 
Sînt doi brazi şi doi fagi 
La tulpină-ntulpinați 

Şi la vîrf învîrfuraţi, 
Vîrfuraţi ca şi doi frați. 
La tulpina bradului, 
Este un divan de-așazat. 
Cine naiba l-a lucrat? 
Şepte meşteri din Bîrlad. 
Scînduri galbeni, lemn de brad 
Poleit cu diamant. 


Şi cu ce l-au așternut? 

Mohor verde și-nfrunzit, 

Păn: în pămînt slobozit. 

Cine-ntr-însul hodineşte? 

Brancoveanu, boier mare, 

Şi cu draga-i gospodină. 

Şi cu ce s-au coperit? 

Prostirică de bumbac, 

Bătută cu diamant. 

Doi porumbei au zburat, 

Din somn dulce i-au deşteptat. 

Nu vă fie de banat, 

Rămîneţi cu sanatate, 

Că-i mai bună decît toate. 
Ioan Străjac, Roșa 


M. Colinda fetei 


Scoală, dragă, nu dormi 
Şi deschide porţile, 

Că îţi vin colezile! . 
Ş-aprinde făcliele 
S-aşterne mescioarele 
Ş-aşază osloanele?. 
Scoală, dragă, nu dormi, 
Că nu-i vremea de dormit, 
Da-i vremea de-mpodobit 
Cu podoaba tîrgului, 

Cu florile cîmpului, 

Cu roadele pomilor, 

Cu mirozna florilor. 
Busuioc am samana, 
Trandafiri împrejurat, 
Dinaintea astor curți. 


(Urmează ca în colinda prece- 


dentă, cu sfîrşitul acesta:) 


Scoală, dragă, nu dormi 
Şi-n fereastă îi prăvi. 
Pe fereastă te-ai plecat 
Şi colinda v-am urat. 
Același 


(O altă variantă a colindei lui 


Brancoveanu începe astfel:) 


Bravaş, bravaş, bravaș dragă, 
Bravaș patul cel de brad, 


1. În limba ruteană, colinda se numește „coleadă.” 
„Oslon” se numește laiţa în limba ruteană. 


2. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 71 


De şepte meşteri lucrat, Da în cea dreaptă crucea. 
Pe patru stîlpgori de fag etc. Intru-n casă, 
Ostafi, Roșa Cat la masă, 


Masa-i toată de matasă, 
Doi colaci de grîu pe masă. 
Cine șede după masă? 


(În Ostriţa să începe ca în 
colinda G, apoi:) 


Sînt doi meri Dumnezeu cu soțul său. 
Şi doi peri. Intru-n casă, 

În mijlocul celor meri, Cat în casă, 

Este un pat durducat, Casa-i toată de matasă. 
De 12 meșteri lucrat. Pen unghere, 

— Cine doarme-n cela pat? Clopotele, 

— Tot Ioan, Sînt Ioan, Pe podele, 

Nănaşul lui Dumnezeu. Aurele, 

— Da sub cap ce i-ați pus? Sus la horn, 

— Perini moi, boireșşti, Flori de corn, 

La mijloc, Jos la ușă, 

Busuioc, Flori de rujă, 

La picioare, Pe fereşti, 
Lăcrămioare. Flori domneşti, 

— Cu ce l-aţi acoperit? Jos la prag, 

— Mohor verde și-nfrunzit etc. Flori de mac, 


Pe păreţi, 


(In Corovia, aceeași, apoi:) Păuni verzi 
? 


— Cine doarme-n acel pat? Jos pen casă, 
— Boieraşul cel de casă. Iarb-aleasă. 
— Ce i-ați dat de aşternut? Da pen tindă? 
— Pîsle moi, boireşti. Flori de mintă, 
— Ce i-ați dat căpătăi? La icoane, 
— Perne moi, alămăi. Flori de doamne. 
— Ce i-ați dat de-acoperit? Da pe-afară? 
— Covor verde mohorît Grîu de vară. 
Păn’ în pămînt slobozit. La portiță, 
Da pin casă, Păuniță. 
Iarb-aleasă, X (Aici se sfirșeşte sau se mai 
Masa-i toată de matasă, 3 să 
A : A 7 adaugă:) 
Doi colaci de grîu pe masă. 
Cine şede după masă? Didiţa băieților, 
— Dumnezeu Busuiocul fetelor, 
Cu soțul său! etc. Vîzdoagele babelor, 


S e via dă Ş Rujele mătuşelor, 
(Altă data Sa începe) Rămîneţi cu sanatate! 
Duminică dimineaţa s-a sculat 
Pe ochişori s-a spalat 

Şi-n rochiță s-a-mbracat 

Şi la biserică s-a gătit. La portiţă, păuniţă, 
În mîna stîngă ducea busuioc, Cere apă şi guriță. 


(În Igeşti, colinda să 
sfirşește astfel:) 


1. Poporul nu spune „soția mea”, ci „soţul meu.” 


ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


N. Patul. Masa 


Este un pat, 

Tot de brad, 

Numai stîlpii roşi de fag. 
Şi ce-i așternut în pat? 
Scoarţă verde, mohorîtă, 
Păn: în pămînt slobozită. 
Dar într-însul cine este? 
(Se spune despre cea de casă.) 
Tot leliţa, cuconiţa. 

Şi nu poate adormi, 

De glasul paserilor, 

De sunetul frunzelor, 

De şuierul șerpilor. 


Colo-n vale să nazare, 

Nu ştiu, zare sau foc mare, 
Or o masă de matasă. 
Cine șede după masă? 

Tot lelița cea frumoasă. 
Nu ştiu, cîntă or descîntă, 
Ori îmi ține sfînta slujbă. 
Nu ştiu, coasă or discoasă, 
Văd că lacrămi tot îmi varsă. 
Lăcrămele, 

Mănunţele, 

Şi le varsă-n săhănele 

Şi le strînge-n păhărele. 
Să se scoale cuconiţa, 

Să ne-aprindă luminiţa, 

Să să scoale cuconașul, 


Să ne-aprindă fînarașul, 
Să ne scoată galbanașul. 
Mahala 


O. Colinda lui lulia 


De la Nistru păn' la Prut 
Țară nouă s-a făcut. 
Dar cine s-o stăpînească, 
Leahul din țara leșascăl, 
Împaraţii cu toţi craii 
Zideau zidurile cu aii, 
Vrau pe Iulia? să-l zidească 
Şi moartea să nu-l găsască. 
Da moartea cînd a venit, 
Zid de piatr-a risipit 
Şi pe Iulia l-a găsit. 
Iulia a prins tare a plînge, 
Da maică-sa-a prins a-i zice: 
Taci, măi Iulia, taci, nu plînge, 
Că mama ţie ţ-a aduce: 
Straiele judeţului, 
Ciubărul botezului. 
Da Iulia tot nu tăcea, 
Da maică-sa-l mîngîia. 
Taci, măi Iulia, că ţ-oi da: 
Două mere roşioare, 
De pe mărul lui Adam, 
Din grădina lui Avram 
Ni trăgem viţă şi neam. 

Gh. Melișinschi, Voloca 


$ 2. Steaua 


Steaua de sus răsare, 
Ca o taină mare, 
Steaua străluceşte, 
Pe Hristos vestește. 


Din Crăciun şi pănă a doua zi de Bobotează se îmblă cu steaua. 
Băieţii fac o stea cu 12 raze din hîrtie colorată. In mijloc, într-un 
cerc, pun un fînaraş cu lumînare, iară pe la colțuri clopoței. Mai fac 


1. În Voloca, sat pe teritoriul istoricului Cosmin, unde să cîntă această 
colindă, să află într-o poiană un monument rădicat în amintirea craiului 
leşesc Sobieschi, la care pelerinează polonii din Cernăuţi. 

2. Cei mai mulți pronunță ca mai sus, o colindătoare însă a pronunțat 
„lurlia.” 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 73 


şi-o steluță mică, numită luceafăr, cu 8 raze şi cu scripți, ca să se 
întindă încotro vor ei. Straiele lor sînt nişte fustanele scurte, albe, 
iar pe cap au coroane de hîrtie feli de feli. Cu steaua merg patru; 
unul e înger şi trei sînt crai. Jocul lor închipuie cei trei crai şi steaua 
ce s-a aratat, cînd s-a născut Domnul Hristos. In Bucovina, obiceiul 
acesta e aproape părăsit; mai ales în susul țării. A fost însă demult 
în foarte mare vigoare, chiar prin sate, în toate părțile; aceasta o 
dovedesc şi cîntecile de stea care, rămîind, se întrebuințează acuma 
simplu ca colinzi. Cu steaua se îmblă noaptea. 
Cînd merg cu steaua pe drum, strigă: 
Stea frumoasă, 
Luminoasă. 
De la Dumnezeu trimeasă! 
(Doritorii îi cheamă în casă.) 


* 
Cîntece de stea CRALuL I 
Prin ce ? 
„ama NOTRI Caru II 
Eu sînt îngerul lui Dumnezeu, Prin cîntare. 
Ascultaţi ce vă spun eu: 
Ştiţi că sfinţii prooroci (Mai întăi încep cîntînd 
Pe pămînt s-au pogorît toţi: 
Şi cîte au prorocit, „Naşterea ta, Hristoase, 
Toate că s-au împlinit. etc.” 
Așadar, spre neuitare, Ş-apoi urmează cîntecele:) 
Spre o mare rușinare 
A neamului ce-a urît 
Hristos de la început, I 
Vă vin cu acești trei crai, Trei crai ai 
Care, prin versuri frumoase pămîntului 
Şi cîntări melodioase, 
Vor arăta adevărat 
După cum s-a întîmplat. (Vorbit) 
De nu mă credeți pe mine, Iată-l vine cel dorit, 
Iată steaua care vine. Iată-l vine umilit 
CRAIUL ÎNTĂI ZICE: Cătră ai săi ucinici, 


Cel mai mare peste mici. 


Buna sara, cinstiți şi onorați A ; f 
j a , Mişcați buzele spre bine, 


boieri i r 
O BRAE TF S-arătăm de-nvățătură. 
Iată vă vin şi eu cu aceşti trei A à e. a 
; Vom începe cîte-şi doi 
ice Versuind cîntări din gură: 
De lume luminători, ` 
De Dumnezeu binecuvîntători, (Cîntă) 
Şi orice s-ar întîmpla, Trei crai, ai pămîntului 


Eu voi răspunde. Veniţi la-nchinarea lui, 


74 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Domnul Hristos! (bis) 
Hristos s-a născut curat 

Din Maica făr’ de barbat, 
Domnul Hristos! (bis) 

În iesle de boi culcat, 

De îngeri încunjurat, 
Domnul Hristos! (bis) 

Craii dacă au aflat, 

Cu daruri s-au închinat, 
Domnul Hristos! (bis) 

Aur, smirnă și tămîie, 
Precum e şi-n prorocie, 
Domnul Hristos! (bis) 
Hristos prin a sa-ntrupare 
Ni-a scos pre noi din pierzare, 
Domnul Hristos! (bis) 

Ce te-ai dat în chip de rob 
Şi ne-ai scos pe noi din foc! 
Domnul Hristos! (bis) 

Ce te-ai dat în chip de slugă 
Şi ne-ai scos pe noi din muncă! 
Domnul Hristos! (bis) 
Răsărind! Răsărind! 

Hristos cu trupu-nflorit! 
Domnul Hristos! (bis) 

Şi de acum păn” în vecie 
Mila Domnului să fie, 

Cu mult dar şi bucurie 

Şi la mulţi ani să vă fie! 

De la d-nul Gh. Calfă, Botoșani 


În orașul Vifleem 


În orașul Vifleem, 

Veniţi, boieri, să vedem, 
Că astăzi ni s-a născut 
Domnul cel făr” de-nceput. 
Şi astăzi ni s-a umplut 
Prorocia de demult, 

Că se va naște Hristos, 
Mesia, cap luminos, 

Din fecioara Mariam, 

Din numele lui Avram, 
Mîntuirea lui Adam. 

Din sămînţa lui David, 
Din Duhul Sfînt zămislit. 
Trei crai de la răsărit 
La-nchinare i-au venit. 
Daruri scumpe i-au adus 
Şi lîngă Hristos le-au pus 


Şi cătră Hristos cîntînd: 
Culcă-te, împarat ceresc, 
În salaş dobitocesc, 
Te culcă pe fîn uscat, 
De îngeri încunjurat. 
Slavă întru cei de sus 
Şi pace păn' la apus. 
Idem 


Trei crai de la răsărit 


Trei crai de la răsărit 

Spre stea au călătorit 

Şi au mers, precum cetim, 

Pănă la Ierusalim. 

Acolo dac-au ajuns, 

Steaua lor li s-a ascuns 

Şi li-a fost a se primbla 

Şi prin oraş a-ntreba 

Unde s-a născut, zicînd, 

Un crai tînăr de curînd? 

Iară Irod împarat 

Pe crai grabnic i-a chemat 

Zicînd: Mergeţi de aflaţi 

Şi aflînd mă-nștiinţaţi, 

Să merg să mă-nchin și eu 

Ca la un mare Dumnezeu. 

Craii dacă au plecat, 

Steaua iar s-a aratat. 

Şi-au mers pănă a stătut 

Und! era pruncul născut. 

Pe Iisus dacă l-au aflat, 

Cu daruri s-au închinat 

Ca la un mare împarat. 

Înapoi dac-au purces, 

Pe altă cale au mers, 

Precum li-a şi fost lor zis 

Îngerul noaptea prin vis. 

Iară Irod împarat, 

Auzind, s-a tulburat, 

Grele oşti a rădicat 

Şi-n Vefleim a întrat, 

Paisprezece mii de prunci, 

Toţi sub sabie i-a pus 

Ca să-l afle pe Iisus. 

Pe Iisus nu l-a aflat, 

Tatăl său l-a aparat. 

Şi de acum pănă-n vecie, 

Mila ta, Doamne, să fie etc. 
Idem 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 75 


II 
Adam afară din rai 


Raiul din gur a grăit 
Pe Adam l-a osîndit. 
Of, Adame, ce-ai lucrat 
Mare poronc-ai calcat. 
Poronca lui Dumnezeu, 
De care mă tem şi eu. 
Fugi, Adame, de la mine, 
Că raiul nu-i pentru tine, 
Că poronca ai calcat, 
Pe Eva ai ascultat 
Ş-ai mîncat din pom oprit, 
De la viața te-ai lipsit 
Şi-n pămînt te-ai rînduit, 
De unde te-ai şi zidit. 
Adam cata şi plîngea 
Şi tremura cînd vedea. 
— Raiule, grădină dulce, 
Nu mă-ndur din tine-a duce 
De dulceața pomilor, 
De mirosul florilor, 
De glasul păserilor, 
De slava îngerilor. 

Ropcea 


Tînguirea lui Adam 


Şede Adam în poarta raiului 
Şi-şi plînge greşala lui, 

Cu amar şi tînguire 

De-a raiului despărțire. 

— C-am fost îngrădit cu bine 
Ş-acum mă despart de tine. 
O, raiule, locaş dulce, 

Nu mă-ndur a mă mai duce 
De mirozna florilor, 

De şuieratul mierlelor. 

— Ce n-ai păzit trei cuvinte, 
Ca să stai în rai cu cinste? 
Te-ai lăcomit ca un om 

Ş-ai întins mîna la pom. 
Din pom dacă ai gustat, 

Cu moarte te-ai îmbracat. 
Adam dacă a greșit, 
Domnul din rai l-a gonit, 
Din raiul cel din edem, 
Osîndit cu greu blăstăm. 


Şi de acum pănă-n vecie, 

Mila ta, Doamne, să fie 

Cu dar și cu bucurie, 

O, Hristoase, slavă ţie. 
Botoșani 


Uratie în ziua de Crăciun 
sara 


leşi, Adame, tu, din rai, 

De la viaţa cea de trai! 

— Că Eva m-a înșalat, 

Mi-a dat poamă de-am gustat. 

Adam plînge, tînguieşte 

Şi din gură povesteşte: 

Of, raiule, grădină dulce, 

Nu mă-ndur din tine a duce 

De miroazna florilor, 

De glasul îngerilor, 

De dulceața pomilor. 

Unii-nfloresc, poame leagă, 

Alţii să coc, din crăci pleacă. 
Elena Bahrin, Broscăuţi 


Eva mîngîie pe Adam 


Şede Adam înaintea raiului 

Şi-şi plînge greşala lui, 

Cu amar să tînguia 

Şi foarte rău îi părea. 

Tînguia cu tînguire 

Şi cu amară bănuire, 

Căci poronca au calcat 

Şi de Eva au ascultat. 

— Taci, Adame, nu mai plînge, 

Nu varsa lacrămi de sînge, 

Nu vezi crinii cîmpilor 

Şi lemnele codrilor 

Cum cresc vara şi-nverzesc 

Şi iarna să veştezesc, 

Așa şi viaţa noastră este. 

Noi la rai ni-om înturna 

Şi locurile ni-om capata, 

Vom capata locul de cinste 

Unde am fost mai dinainte. 
Panoria Zus, Siret 


76 


III 
Cîntece despre moarte 
Amin, 
Amin. 


Așa ne grăieşte Domnul, 
Ca să ascultăm tot omul, 
Că în lume este moarte 
Prea nemilostivă foarte, 
Care în orişice vreme 

De nimică nu să teme, 
Bătrîn, tînăr, nu alege 

Şi pe care-l întălnește 
Mort în pămînt îl trînteşte. 
Şi de a făcut ceva bine, 
Bine-l cuvîntă oricine, 
Iară de a făcut rele, 

Îl aştept blăstămuri grele. 


Cînd moare omul 


Oh, amar și grea durere, 
Jale făr” de mîngîiere 

Şi plăngere necurmate, 
Lacrămi de pară-nfocate, 
Că azi moartea ne desparte 
Şi mă duce-n altă parte, 
Unde n-am fost niciodată, 
Pe o cale neumblată. 

O, vină, tată, acuma, 
Vină, preaiubită mumă, 
Veniti, prieteni, cu toţii 


De-mi petreceţi ceasul morţii. 


O, vin, mă rog şi ţie, 

Preaiubita mea soție, 

Şi-mi dați acum fiecare 

Cea din urmă sărutare, 

Că de acuma înainte 

Nu voi mai grăi cuvinte 

Nici nu vom îmbla-mpreună 

Cum m-aţi văzut totdeaună, 

Ci mă duc unde m-așteaptă, 

La judecata cea dreaptă. 
Domnul Gh. Calfă, Botoșani 


ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Uraţie! 


Împaraţii şi cu craii 

Fac cetăţile cu aii 

Şi-ncă să mai nevoiesc 

De cu ziduri le-ntăresc. 

Cu ziduri groase 

Şi cu turnuri frumoase 

Ca moartea să nu-i găsască. 

Da moartea, cînd vrea să vie, 

Nu dă de veste să ştie. 

Dar el cînd se veseleşte, 

Atunci moartea îl găsește. 

Şi din scaun luminat, 

Il trîntește mort în pat, 

De nici nu se mai rădică, 

Nici nu grăiește nimică. 

Din curți bine-mpodobite, 

Îl pune în săcrii cernite. 

Din cetate, sus, la vînt, 

ÎI pune mort sub pămînt. 

Of, tu, moarte mănioasă, 

Cum m-ai scos astăzi din casă. 

Alt nimic nu mi-ai dăruit 

Numai un pustiu de mormânt. 

Of, amar şi grea durere, 

Moarte făr' de mîngiiere. 

Așa ne grăieşte Domnul, 

Ca să-nţelegem tot omul, 

Şi să ascultați ce voi zice, 

Grăindu-vă cu blîndeţe: 

Să lăsaţi inimi sumeţe, 

Că nime să nu gîndească 

Că-n lume va să trăiască 

Şi moartea să nu-l găsească. 
Elena Bahrin, Broscăuți 


Cîntec de stea 


Așa ne grăieşte Domnul, 

Să să bucure tot omul, 

Şi din gură așa ne zice, 

Că s-ascultăm făr' de price. 
Că nime să nu gîndească 
Că-n lume va să trăiască 

Şi moartea să nu-l găsească. 
Moartea-n lume este mare, 


1. Se spune în ziua de Crăciun sara, de căseni şi străini. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 77 


Pe nime prieten n-are. 

Nu să teme de domn tare. 

De bătrîni nu i-i rușine, 

La cei tineri încă vine. 

Imparaţii şi cu craii, 

Dac-așa au auzit, 

Foarte rău s-au îngrozit. 

Cetăți mari că au pornit, 

Cetăți mari cu ziduri groase 

Şi cu turnurile frumoase, 

Acolo să benchetuiască 

Şi moartea să nu-i găsească. 

Cînd bea şi să veselea, 

Atunci moartea mi-l găsea, 

La pămînt că mi-l trîntea. 

ÎI lua din scaun luminat 

Şi mi-l trîntea mort în pat, 

Sub oghial şi sub macat. 

Îl lua din curte luminoasă 

Şi-l trîntea-n groapă-ntu 

necoasă. 

Şi din gură mi-l mustra: 

Omule, tu ai fost bogat, 

Cîţi ani pe pămînt ai stat. 

De moarte tu n-ai gîndit, 

Pre sarac n-ai miluit, 

Pre cel gol n-ai îmbrăcat, 

Pre flămînd n-ai săturat, 

Pre însătat n-ai adapat. 

Pentru averea ta cea multă, 

Ce-ai strîns-o cu multă trudă, 

Pentru aceea să sfădesc 

Şi frate pe frate urăsc. 

Unii mi te scot din casă 

Şi alţii se bat la masă. 

Vai de acela ce nu lasă 

Pre cel gol, flămînd, în casă, 

Că aceluia s-a gătit 

Frig mare şi ger cumplit. 

Iar de acum păr’ în vecie, 

Mila ta, Doamne, să fie 

Cu dar și cu bucurie, 

Doamne sfinte, slavă ţie. 
D-na Tasiluţa Nastasi, Siret 


Judeţul 


Auziţi acestea toate, 
Neamuri multe şi noroade, 
Să-nţelegeţi tot cuvîntul, 


Omul de pe tot pămîntul, 
Că judeţul să găteşte, 
Tatăl pe Fiu va mîna 
Şi lumea va judeca. 
Ingerii vor trîmbiţa, 
Morţii din veac s-or scula. 
La judeţ că vi s-or strînge, 
Păcătoșii toți vor plînge, 
În valea de foc vor merge 
Ş-or arde cei făr' de lege. 
Tălharilor sînt gătiţi 
Vermii cei neadormiţi, 
Cupizilor sînt gătate 
Paturi de aramă-nfocate 
Cu cămări nestîmpărate. 
Vai de cela ce nu lasă 
Pre sarac într-a lui casă, 
Aceluia s-a gătit 
Frig mare şi ger cumplit. 
Iar de acum păr’ în vecie 
Mila ta, Doamne, să fie, 
Doamne sfinte, slavă ţie. 
D-na Tasiluţa Nastasi, Siret 


Iadul 


Ticăloase om de lut, 

Ca mîini întri în pămînt, 

Nu cată că ai feciori, 

Cînd îţi vine vremea, mori. 

Las” feciorii să-ți trăiască, 

Sălindare să-ţi plătească, 

Să-ţi dea milă pentru tine, 

Ca să mergi la rai cu bine. 

Lesne-i a merge în rai, 

Pe astă lume de dai. 

Da-i mai greu la rai a merge 

Dacă faci fărădelege. 

Fărădelegi de vei face, 

Dracii în iad te vor trage. 

Ian vezi Iov cel bogat 

Cum îl trag dracii la iad! 

Şi mi-l puse greu la muncă, 

Şi el nu putea să fugă, 

Nici să iasă păn-afară, 

Să scape de cercetare. 

Sau să-i pice o picătură, 

Să-i stropească limba-n gură. 
Domnul Calfă, Botoșani 


ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Rugăciune 


O, dulce al meu părinte, 
Dumnezeule prea sfinte! 
Cu ce obraz mă voi duce 
La al meu părinte dulce? 
Căci sînt gol de golătate 
Şi sînt plin de răutate. 
Măinele-mi sînt împlîntate 
De ale mele greli pacate. 
Doi de mînă mă luară, 
Unul rasa-mi așazară. 

Pe la rai cînd mă dusei, 
Ce văzui, mă spăimîntăi. 
Văzui raiul încuiat 

Poate pentru al meu pacat 
Pîn' la vremea de judeţ, 
Cînd va sta Hristos în jelt 
Ca să judece pre toţi, 

Pre cei vii şi pre cei morți. 
Fă-o, Doamne, mila ta, 

De noi nu te departa, 

Tu ne-ai zidit, tu ne ştii, 
Iartă-ne ca pre ai tăi fii! 


Idem 


Călătoria pe ceea lume 
(Oratie, la urmă fără glas) 


Acum ceasul mi-a sosit 
Şi lumea am părăsit. 
Ingerul stă-naintea mea, 
Din lume ca să mă ia. 
Astăzi mă călătoresc 

La părintele ceresc, 
Unde m-a chemat Hristos, 
La orașul cel frumos. 
Bune ori rele să-mi iau, 
Sama de toate să dau, 
Păn! la cîte le-am aflat, 
Păn! la cel mai mic pacat. 
O, suflete ticălos, 

Negru şi-ntunecos, 

În lume cît ai trăit, 

În rele te-ai tăvălit. 
Îngrijai numai de trai 
Negîndind la iad şi rai. 
Ingerul morței acum 

Mă însoțește la drum; 

Şi mă trece păr la iad 


Unde păcătoşii ard. 

La iad cînd eu mă uitai, 
Ce văzui, mă-nspăimîntai: 
Văzui mulți popi iritici, 
Cu dascali şi gramatici, 
Aruncaţi cu capu-n jos 

In focul cel flăcăros. 

Şi de-aice la alt vad, 

Tot la iad! 

Tot la iad! 


Iarăşi dacă mă uitai, 
Ce văzui, mă-nfricoșai: 
Văzui negustorii rînd, 
Care-nşel şi lipsă vînd. 
Unii, cu măsuri de nas, 
Să văitau în mare glas. 
Alți, cu foarfeci şi cot, 
Îi ducea para înot. 
Alţii, cu cîntari de gît, 
Să tînguiau amărît. 

Şi de-aice la alt vad, 
Tot la iad! 

Tot la iad! 


Iarăşi dacă mă uitai, 

Ce văzui, mă-nspăimîntai: 
Văzui o ceată de barbaţi, 
De beţivi şi desfrînaţi; 
Unii de limbi spînzuraţi, 
Alții de gît aninațţi. 

Şi de-aice la alt vad, 

Tot la iad! 

Tot la iad! 


Iarăşi dacă mă uitai, 

Ce văzui, mă spăimîntai: 
Văzui şi-o ceată de muieri 
Tînguindu-se-n dureri, 
Petrecînd în mare munci, 
Că ş-au ucis ai lor prunci. 
Şi de-aice la alt vad, 

Tot la iad! 

Tot la iad! 


Iarăşi dacă mă uitai, 

Ce văzui, mă-nspăimîntai: 
Văzui bogaţi ne-ndurători, 
Care-n lume cît au trăit 
Pe saraci n-au miluit. 
Deci acea cale lăsînd 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 


Şi mai înainte mergînd, 
Spre dreaptă cînd mă uitai, 
Ce văzui, mă bucurai: 
Văzui raiul cel frumos 
Ca soarele luminos 

Şi mese-ntinse de rînd, 
Pe ele făclii arzînd. 

Şi pahare cu vin pline, 
Date de pe astă lume. 
Şi de-aice la alt plai, 
Tot la rai! 

Tot la rai! 


Iarăşi dacă mă uitai, 

ce văzui, mă bucurai: 
Văzui cete de mucenici, 
De tineri, bătrîni şi mici, 
Imprejuru-i dănţuind 

Şi pe Dumnezeu slăvind. 
Şi de-aice la alt plai, 

Tot la rai! 

Tot la rai! 


Iarăşi dacă mă uitai, 

Ce văzui, mă bucurai: 
Văzui şi sfinte muieri, 
Petrecînd în măngiieri 

Cu cununi de diamant 

Şi podoabe de brilant. 

Şi bucurie gusta, 

Unde cu toți drepţii sta. 

— La poartă cînd mă uitai, 
Ce văzui, mă-nfricoșşai: 
Văzui raiul încuiat, 

Poate pentru al meu pacat, 
Păn' la vremea de judeţ, 
Cînd va sta Hristos în jelț, 
Ca să judece pre toţi 

Pre cei vii şi pre cei morți. 
Fă-o, Doamne, mila ta, 

De noi nu te departa, 

Tu ne-ai zidit, tu ne ştii, 
Iartă-ne ca pre-ai tăi fii. 


Domnul Calfă, Botoșani 


* 


IV 
Cele 12 întrebări 


— O, diece pre-nvaţate, 
Ce-nvăţai la școală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce este unul? 

— Unul fiiul Mariei, 

Care în ceriuri locuieşte 
Şi pre noi ne stăpînește. 


— O, diece pre-nvăţțate 
Ce-nvăţai la şcoală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt două? 

— Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 

Care-n ceriuri locuieşte 
Şi pre noi ne stăpînește. 


— O, diece pre-nvăţate, 
Ce-nvăţai la școală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt trei? 

— Trei sfinți arhiereşti, 
Două table a lui Moisi. 
Unul fiiul Mariei, 

Care-n ceriuri locuieşte 
Şi pre noi ne stăpîneşte. 


— O, diece pre-nvăţate, 
Ce-nvăţai la școală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt patru? 

— Patru sfinți evangheliști. 
Trei sfinți arhiereşti, 
Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 

Care-n ceriuri locuieşte 

Şi pre noi ne stăpîneşte. 


— O, diece pre-nvaţate, 
Ce-nvăţai la școală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt cinci? 

— Cinci ranele Domnului, 
Patru sfinţi evangheliști, 
Trei sfinți arhiereşti, 
Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Care-n ceriuri locuieşte, 
Şi pre noi ne stăpînește. 


— O, diece pre-nvaţate, 
Ce-nvăţai la şcoală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt şese? 

— Şese crini a precinstitei, 
Cinci ranele Domnului, 
Patru sfinţi evangheliști, 
Trei sfinți arhiereşti, 
Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 

Care-n ceriuri locuieşte, 
Şi pre noi ne stăpîneşte. 


— O, diece pre-nvaţțate, 
Ce-nvăţai la şcoală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt şepte? 

Şepte taine dumnezeiești, 
Şese crini a precuratei, 
Cinci ranele Domnului, 
Patru sfinţi evangheliști, 
Trei sfinți arhiereşti, 
Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 

Care-n ceriuri locuieşte, 
Şi pre noi ne stăpîneşte. 


— O, diece pre-nvaţate, 
Ce-nvăţai la şcoală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt opt? 

— Opt coroane împărăteşti, 
Şepte taine dumnezeiești, 
Şese crini a precinstitei, 
Cinci ranele Domnului, 
Patru sfinţi evangheliști, 
Trei sfinți archierești, 
Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 

Care-n ceriuri locuieşte 
Şi pre noi ne stăpînește. 


— O, diece pre-nvaţate, 
Ce-nvăţai la şcoală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt nouă? 

— Nouă cete îngerești, 
Opt coroane împărătești, 


Şepte taine dumnezeiești, 
Şese crini a precinstitei, 
Cinci ranele Domnului, 
Patru sfinţi evangheliști, 
Trei sfinți arhiereşti, 
Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 

Care-n ceriuri locuieşte 
Şi pre noi ne stăpîneşte. 


— O, diece pre-nvaţate, 
Ce-nvăţai la şcoală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt zece? 

— Zece porunci dumnezeiești, 
Nouă cete îngerești, 

Opt coroane împărătești, 
Şepte taine dumnezeiești, 
Şese crini a precinstitei, 
Cinci ranele Domnului, 
Patru sfinţi evangheliști, 
Trei sfinți arhiereşti, 
Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 

Care-n ceriuri locuieşte 
Şi pre noi ne stăpînește. 


— O, diece pre-nvaţate, 
Ce-nvăţai la şcoală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt unsprezece? 

— Unsprezece sfinți cereşti, 
Zece porunci dumnezeiești, 
Nouă cete îngerești, 

Opt coroane împărătești, 
Şepte taine dumnezeiești, 
Şese crini a precinstitei, 
Cinci ranele Domnului, 
Patru sfinţi evangheliști, 
Trei sfinți arhiereşti, 
Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 

Care-n ceriuri locuieşte 

Şi pre noi ne stăpîneşte. 


— O, diece pre-nvaţate 
Ce-nvăţai la şcoală carte, 
Spune-mi, spune-mi 

Ce sînt doisprezece? 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 81 


— Doisprezece sfinți aposto 
leşti, 
Unsprezece sfinți cerești, 
Zece porunci dumnezeiești, 
Nouă cete îngerești, 
Opt coroane împărătești, 
Şepte taine dumnezeiești, 
Şese crini a precinstitei, 
Cinci ranele Domnului, 
Patru sfinţi evangheliști, 
Trei sfinți arhiereşti, 
Două table a lui Moisi, 
Unul fiiul Mariei, 
Care-n ceriuri locuieşte 
Şi pre noi ne stăpîneşte. 
D-ra Panoria Zus, Siret 


vV 
Cîntec de Bobotează. 


Astăzi Domnul cel pre sfint, 
La Iordan dac-a venit 

Şi cătră Ioan zicînd: 

„Vir, Ioane, mă botează, 
Căci lumea să îndreptează.” 
— Cum te-oi boteza pe tine 


Noi, prin stihuri frumoase 
Şi cîntări melodioase, 
Vom arata adevărat 
După cum s-a întîmplat 


(După o pausă) 
Eu sînt îngerul lui Dumnezeu, 
Ascultaţi ce vă spun eu etc. 
(Unul din irozi) 


Buna sara, buna saral, 
Cinstiţi şi onoraţi boieri! 
Iată şi eu am venit 

Cu aceşti trei filosofi, 

De lume luminători, 

De Dumnezeu binecuvîntători, 
Şi orce s-ar întîmpla 

Din partea lor, 

Eu voi răspunde. 


(Întrebare) 
Prin ce? 
(Răspunde acelaşi) 


Prin cîntare. 


(Toţi cîntă ca şi la stea: „Naş- 


terea ta, Christoase”, „lată, vine 
cel dorit!” etc. Apoi: „Trei crai ai 
pămîntului.”) 


Cel ce m-ai zidit pe mine? 
Căci eu sînt un lut uscat 


Şi tu te ceri botezat? — 
„Vin”, Ioane, mă botează 
Căci lumea să îndreptează.” 
Iisus botezîndu-se, 
Ceriul deschizîndu-se, 
Glas din ceri s-a auzit: 
Tu eşti Fiiul meu iubit, 
Întru care am voit! 

D-l Calfă, Botoșani 


$ 3. Irozii 


ÎNGERUL 


Dumneavoastră dacă binevoiți 
Să ne daţi voie a întra 
În palatele Dumneavoastră, 


ÎMPARATUL 


Eu sînt Irod împarat, 

Carele de pe cal am descălecat, 
Cu piciorul în pămînt am dat, 
Pămîntul s-a cutremurat, 
Eu sînt Irod împarat! 


Filosofia lui Stratiod 


(Împaratul strigă.) 
Stratioade! Stratioade! 


STRATIOD 


Poroncă, —mparate! 

Să trăieşti, prea-nalțate 
împarate, 

Eu am fost foarte departe. 

Am îmblat ş-am cercetat, 


1. În Ropcea să spune: Buna florea, buna florea, etc. 


82 


ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Dar nimica n-am aflat. 

Căci în Ierusalim dac-am 
întrat, 

O grea veste m-a-ntîmpinat, 

Căci poporul este mare 

Şi îmblă trei crai calare, 

Trei crai de la răsărit, 

Despre-un copil mic întrebînd. 


ÎMPARATUL 
Şi dacă este așa, 
Trebui însă a-ntreba 


Pe ai noștri farisei, 
Să vedem ce zic şi ei. 


S'TRATIOD 


Iertare să căpătăm 
De pacatul ce-l făcem. 


ÎMPARATUL 


Aşadar, numaidecît, 

Pentru cel mai mic cuvînt, 
Pe cai iute-ncălecați 

Şi la Vifleim plecaţi 

Şi orce v-ar sta vouă-n cale 
Faceţi-i lui întrebare: 

Fie tînăr sau bătrîn, 

Fie cel mai mic copil, 

Căci prin copii puteţi afla. 
Uitam să mai spun ceva: 
Poate cu craii să vă-ntălniți, 
De alta nimică să nu le vorbiți 
Decît de noul împarat, 

Ce foarte m-a tulburat. 


S'TRATIOD 


Voi merge, prea-nalțate îm 
parate, 
Şi voi face aceste toate. 


Filosofia Ciobanului 


(Vorb. este singur.) 


He hei, da oare ce are să 
mai fie 

Cu aşa multă-mpărăţie? 

Nu-i destul numai un împarat 

Irod, 

Ce stăpîneşte al său norod? 

Ce trebuie să mai fie 

Și alta-mpărăţie? 


'Tulburare în norod 

Ce va mai face Irod! 
Eu ştiu bine 

Că de mine 

N-are să se anine 
Nime. 

Căci cu această armă, 
Ce-i a păstorului fală, 
Şeptezeci de vor fi, 

Cu toţi m-aşi împotrivi. 


STRATIOD 
Bre! Ce tare mai eşti! 


CIOBANUL 


Eu mă lupt cu urși, cu lei, 
Ce-mi răpesc ai mei miei. 
Şi pe lup de-l văd în drum, 
Nu mă tem, îl fac scrum. 

Şi pe urs de-l întălnesc, 

Cu această cață-l lovesc. 
Eu sînt păstor, trăiesc bine, 
Ce au împaraţii cu mine? 
Ei îşi caut de-ale lor, 
Păstorii de turma lor. 


STRATIOD 


Ce vorbeşti, nene păstor, 
Parcă eşti un rîzitor, 
Parcă ești ieşit din minte, 
Nu mai ești ca mai-nainte. 
De cîte ori te-am întălnit, 
Nu te-am auzit vorbind 
De împaraţi şi de război, 
Tot de lupi, de urși şi oi. 


CIOBANUL 


Ehei, fraților, 

Voi nu știți ce vă zic eu! 
Eu vă zic adevarat 
După cum s-a întîmplat. 
Căci cetatea ce-o aveți 
In curînd o s-o pierdeţi, 
Că pe lume s-a născut 
Alt împarat de curînd, 
Mesia cel de demult. 

Şi stăpîn are să fie 

Pe a sa împărăție, 

Tot ce el va poronci 
Toate să vor împlini. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 83 


S'TRATIOD 


O, tu, om făr' de rușine, 

Cum vorbeşti tu cătră mine 

Cu așa mare îndrăzneală? 

Au nu știi că-n astă ţară 

Irod este împarat 

Decît toţi cel mai înalt?! 

Toată lumea să să strîngă, 

De nime n-ar avea frică! 

Că s-a născut un împarat de 
curînd, 

Poate că spui poveşti? 

Te rog, spune-mi lămurit 

În ce fel ai auzit? 


CIOBANUL 


Ehei, fraților, 

Iată cum am auzit: 

Într-o zi, pe cînd păşteam 

Oiţele mele, 

Sub poalele Carpaţilor, 

Culcat pe iarbă verde, 

Unde adesea mă umbream 

Cîntînd din fluierașul meu 

Lîngă un limpede părău 

În mirosul brazilor, 

Izvorul lin şoptind curgea 

Şi îmi părea 

Că îmi zicea: 

Ferice de viața mea! 

Inima în mine mereu, mereu 

salta 

Vedeam că vroieşte să-mi 
spuie ceva. 

Şi ascultăi... 

Ce vă zisăi!... 

Acest gînd dară, bun sau rău, 

Fie cum va vrea Dumnezeu! 


STRATIOD 
Ehei, nene păzitor, ce lucruri 


mari ne spui, încît mult ne mi- 
răm cum de n-am auzit și noi? 


(Apoi răstit:) 
Cum vorbeşti cu îndrăzneală 
Şi sumeţ te arăţi cu noi, 
Parcă vrai s-aduci sminteală 
Cetăţenilor eroi?! 
Îns-aceasta nu va fi 


După cum tu socotești, 
Irod ştie şi păzeşte 

Pe poporul ce-l iubeşte! 
Mai bine ț-ai cata 

De meseria ce-ai învățat 
Şi ai păzi oile 

Ce tatăl tău ț-a dat! 


CIOBANUL 
Ehei, bre, că bine mai zici! 


(Cîntă cu toţii cîntecul cioba- 


nului.) 


Măi ciobane, măi 


Frunză verde baraboi, 

Măi ciobane, măi! 

Tu n-ai grijă, nici nevoi etc. 
Tu te culci pe pat de flori 
De cu sară pănă-n zori, 
Cu capul pe moșşinoi 

Şi cu ochii după oi. 

Tot la oi, la oi, ciobane, 
Că-ţi pier oile de foame! 
Nu la fete sub părete, 
Că-ţi pier oile de sete. 
Fetele te-or amăgi, 

Oile ţi-i prăpădi. 

— Macar lupii le mănînce — 
Ostaşi, dragii mei, 

Eu la ele m-oi duce, 
Ostaşi, dragii mei. 


(Cîntă cu toții cîntecul ostă- 


șesc.) 


Soldan Viteazul 


Eu sînt Șoldan Viteazul 
Din colo, de la Breazul, 
Soldat de oaste nouă, 
Ce-mi zic voinic cît nouă. 
Într-o zi, din pacate, 
Mi-au pus un sac pe spate 
Şi coiful ista-n cap, 

În care nici nu-ncap! 

Şi m-au trăntit la număr 
C-o puşcă grea la umăr, 
Cu trupul în mindir, 

Cu călţi ici la chimir. 
Ş-apoi mi-au zis: „Şoldane, 


84 


ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Stăi smirna, țopărlane, 
Că de-acuma ești soldat.” 
Soldat!... văzuşi pacat? 


OSTAşUL 

Să trăieşti, prea-nalţate 
împarate, 

Vă vin trei crai foarte de 

departe! 

Şi voiesc a se adresa 

La împărăţia ta 

Să vă vorbească ceva. 


ÎMPARATUL (cătră Stratiod) 
Să vie. 

Mergi de-i cată şi îi cheamă 
Ca să-mi deie aice samă, 
Ce regi şi de unde sînt? 
Aici, într-al meu pămînt, 
Ce caută și pre cine 

Să-şi ia voie de la mine? 


S'TRATIOD 


Voi merge, prea-nalțate 
împarate, 
Şi voi face aceste toate! 


STRATIOD (celor trei crai) 
Fraţilor şi regi măreţi, 
Rog, dacă binevoiţi, 

A vă face osteneală 

Păn' la împaratul Irod, 
Unde s-a strîns mult norod 
La a voastră socoteală. 


ÎMPARATUL 


O, voi, puternici trei crai, 
Cari nenumărați ai 
Aţi calcat prin munți pustii 
Numai voi singuri tustrii! 
De ce n-aţi venit cu oști, 
Dar veniţi ca niște proști? 
Vă poftesc să-mi spuneți drept, 
Căci n-am timp să vă aştept. 
CRAIUL | 
Să trăiţi, prea-nalţate 
împarate, 
Noi îţi vom răspunde cu 
dreptate! 


Căci aice am venit 

Spre Vifleimul cel sfint, 
Steaua lui ni s-a ivit, 

Am venit să cercetăm, 

De noul împarat s-aflăm. 
Așadar, nu se cuvine 

Să venim așa de bine? 
Fără oaste înarmată 

Făr alai, fără de paradă? 
Decît numai noi tustrii 
Ce-am calcat prin munți pustii. 
Am venit să cercetăm 

Şi smeriţi să ne arătăm, 
De noul împarat s-aflăm. 
Căci acela împarat 

Decît toţi e mai înalt, 

Mai înalt şi mai puternic, 
Mai milos şi mai cucernic. 


ÎMPARATUL 


Bucuros aş merge și eu, 

Dar sînt bătrîn şi-mi e prea 
greu. 

Duceţi-vă să aflați 

Şi pe alt drum vă-nturnaţi 

Mie de ştire să-mi daţi, 

Să merg să mă închin și eu 

Ca la un mare Dumnezeu. 


(Se duc.) 


ÎMPARATUL 
Stratioade! Stratioade! 


STRATIOD 
Poroncă, împarate! 


ÎMPARATUL 


Eu asară m-am culcat 
Ş-un vis mare c-am visat: 
— Căderea de împarat! — 
Dar cât sînt pe tronul meu, 
Nime nu-mi va face rău, 
Dar tu bine te găteşte 

Şi la Vifleim pornește, 

Să iai oaste o mulțime 
Să nu te poată bate nime 
Şi pe pruncii cei mai mici 
Să mi-i faci toți mucenici. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 85 


S'TRATIOD 


Voi merge, pre-nalțate 
împarate, 
Şi voi face aceste toate. 


(Cîntă cu toții cîntecul împa- 


ratului.) 


Din a patriei dulci sinuri 


Din a patriei dulci sinuri, 
Vrăjmaşul mă izgoneșşte, 
Departat de ea, suspinuri 
Zilele mi le sfiîrşeşte, 

O, Moldavie iubită, 

O, fericire dorită, 

Din inimă neuitată, 

Totdeauna așteptată! 
Unde sînt acele locuri 
Ce mi-au dat suflare mie? 
Sufletul meu le doreşte 
Şi pre dînsele privește, 

O, Moldavie iubită etc. 


M-am făcut un alt Adam, 

Privind cu nesăturare 

Locul strămoșilor mei 

Şi strigînd cu lăcrămare: 
O, Moldavie iubită etc. 


Înspre malul unei ape 
Dulce, limpede şi lină, 
Intr-o ţară liniştită 
Şi de măngi:iere plină, 

O, Moldavie iubită etc. 


Tu, fragedă rîndunică, 

Cu aripile întinsă, 

Zbori, te duci și eu rămîn 

Strigînd cu poftă aprinsă: 
O, Moldavie iubită etc. 


Zefir vesel și voi, nori, 

Nu vă opreşte nimică, 

In patrie vă întoarceţi 

Slobozi, fără nici o frică. 
O, Moldavie iubită etc. 


Toate-s triste pentru mine, 
Toate de otravă pline 

Şi cea mai frumoasă sară 
E otravă mai amară. 


O, Moldavie iubită etc. 


Dumnezeule înalte, 
Ce mai suferi tiranie, 
Izgonește-l pe vrajmaș 
Şi-l izbeşte cu urgie, 

O, Moldavie iubită etc. 


Iar tu, patria mea dulce, 
Pe noi toţi ne adună, 
Ca la altarele tale 
Să putem cînta-mpreună: 
O, Moldavie iubită, 
O, fericire dorită, 
Din inimă neuitată, 
Totdeauna așteptată. 


(Craii vin cîntînd „Trei crai de 


la răsărit.”) 


CRAIUL II 


O, tu, puternic împarat, 

Ce mult sînge ai varsat 
Din copii nevinovați 

Nu știm ce vrai și ce cați, 
Căci cetatea de-unde venim 
Noi loc sfînt azi o numim. 
Mergi dar de te roagă tare 
Pentru greșala ta mare, 
Căci dacă nu te-i ruga, 
Greșala nu-ţi va ierta. 


(Craiul sare la Irod cu sabia. 


Irod sare cu sabia la crai.) 


O, tu, crai făr’ de rușine, 
Cum vorbeşti tu cătră mine 
Cu așa mare îndrăzneală? 
Au nu știi cine sînt eu? 

Că sînt mai marele tău? 
Eu sînt Irod împarat, 

Decît toţi îs mai înalt, 
Toată lumea să să strîngă 
De nime n-aş avea frică. 
Eu voi grăbi pe Stratiod 

La Hristos cu al meu norod. 


CRAIuL III 


Nu te supara, împarate, 
Şi fii plin de bunatate, 
Căci strigarea maicelor 
Şi ţipătul pruncilor 


86 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Dumnezeu a auzit ÎMPARATUL 
Şi foarte mult s-a măhnit. Prin ce? 

Şi-n locu-ţi au rînduit 

Pe fiul său mult iubit Cran 
Şi spre dovadă să mă crezi Prin cîntare. 


Voi arata şi dovezi. ; 
ý (Cîntă toți.) 


: TPAR Ă Cîntarea ta, Doamne, 
Și ce dovezi aveți voi Slăvită şi mare (de trei ori) 
Arataţi-le şi la noi. Ce, iată, se cuvine 
Arataţi cît de curînd Puternice părinte, 
Să mă-nchin pîn’ la pămînt. Decît ţie a-ţi da! 
CRAII (Cîntă toți: „Șede Adam înain- 
Se vor arata. tea raiului.”) 


Arapul 


OSTAȘUL 
Să trăieşti, prea-nalţate împarate, 
A venit un om negru foarte, 
Şi voieşte a se adresa 
La împărăţia ta, 
Ca să vă spuie ceva. 

ÎMPARATUL 
Să vie. 
ARAPUL (vorbește șepelind) 


He, hei! Mi duco şi eu la împaratu ca să vorbescu si eu ceva cu el. 
Da a cui oaste sînteţi voi, bre?! 


S'TRATIOD 
A lui Irod împarat. 

ARAPUL 
A cui, bre? 

S'TRATIOD 
A lui Irod împarat. 

ARAPUL 


Ha, ha, ha! 

Bre, d-apoi asemenea ostire are Irod împaratul? Niste gogomani, 
cu capetele mari si cu niste oboroace în cap, parcă-i oboroaca tatei de 
sub sură, cînd cară toamna popusoi de pe cîmp! Bree! 

Ce folos că sînteţi voi balani, 

Dacă sînteţi gogomani! 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 87 


STRATIOD 
Dar la voi cum sînt, bre? 


ARAPUL 
La noi sînt scurți si grosi 
Şi cu fesul ista rosi. 
— Bre, da ce bacsisu dam eu la tine, arată tu la mine care-i 
împaratu la voi? 
STRATIOD 
Şi ce bacşiş mi-i da tu mie? 
ARAPUL 
Eu ce bacsis dam ţie? Imparatu, cînd m-a videa pe mino, un 
palicar amore frumusel ca mine, din cap păr în piciore numai aur si 
argint, la cap — galbeni mari, la trup — galbeni mici, la picioare si 
călcăi (arată călcăiul), dam ţie de-aici! 
STRATIOD 
Ţine-ţi ţie, măi țigane, şi-ţi cumpără opinci și te-i da de Paşti cu 
fetele în scrînciob. 
ARAPUL 
Opinci, bre! Dar eu port cipice nerase. 


S'TRATIOD 
Apoi tot opinci se cheamă şi acelea, măi ţigane. 
ARAPUL 
Bre, da ce dam ţie chego arată tu la mine care-i la voi împaratul! 


STRATIOD 
Iac-acela, măi ţigane! 

ARAPUL 
Hauleu, d-apoi de-aistia împaraţi aveţi voi?! 
Cu ochii căprii, cu barba sură, 
Parcă-i ţapul tatei de-acasă de sub sură! 


Bre, să-mi fac oleacă de corazo, să-mi trag oleacă de barbă pe 
împaratu. 


(Arapul trage pe împarat de barbă.) 


Mi, mi, auleu, mi si sparietu! 

Mi si recitu sîngele în mine ca într-un racusoru mort. 

Bre, da să-mi fac oleacă de corazo, se vorbesc ceva cu împaratu. 
— Sambalera sumbre! 


ÎMPARATUL 


Captalera sumbre! 
Da cine eşti, bre? 


88 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


ARAPUL 


Ţ-oi arata cine sînt eu! 
Bre, ce dam la mine 
Zdrobim oboroaca la tine?! 


ÎMPARATUL 


Ei, ce bacşiş vrei tu de la mine? 
Eu ţie ţ-oi da: 
Două furci ș-un grindei 
Ş-o funie de tei 
Şi sopon ti-i cumpara singur și ţ-oi face paradă cu toată armata 
mea, dincolo de părîul ţiganului. 


ARAPUL 


Decît chego face tu paradă la mine, 

Mai bine zdrobim eu oboroaca la tine. 

Căci chego sînt harap de la Hărăbie, 

De la poartă-mpărăţie 

Cu acest buzdugan înfricoşat: Chefales Vasiles! 


(Sare la împaratul.) 


ÎMPARATUL 


O, tu, om nesocotit, 

La aceasta ai venit, 

Ca să mă omori pe mine? 
Acum ce va fi de tine? 

Ah! Sabie săbioară, 

Iubita mea sorioară, 

Ia mai ieşi din teac-afară, 
Pe acest dușman mi-l omoară. 
Aşa precum şi-n războaie 
Făceai sîngele şiroaie, 

Tot aşa să te găteşti 
Dușmanul să-mi prăpădești! 


CIOBANUL 
Așa, măi țigane, c-ai dat de dracul?! Mai bine veneai tu la mine la 
stînă şi-ţi dam jintiță şi te spalai de te făceai alb! 
ARAPUL 
Văd, bre, că-mi capatatu-se refuzu. 
ÎMPARATUL 
Luaţi-l și mi-l duceți la-nchisoare 
Şi puneţi ca să-l păzască, 
Nu cumva să se prăpădească. 


(Soldaţii îl duc. — Apoi cîntă toți: „Eu sînt Șoldan Viteazul.”) 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 89 


ÎMPARATUL 
Ia să-mi aducă pe arapul negru şi -nfocat, care a vrut să-mi ieie 
capul! 
S'TRATIOD 
Ia să aducă pe arapul negru şi-nfocat, care a vrut să ieie la-mparat 
capul! 
CIOBANUL 
Hai, măi ţigane, că te cheamă împaratul! 
ARAPUL (vine) 


Ha, ha, ha! Mi cheamă împaratu! Ha, ha, ha! Se vede că are 
nevoie de mine! 
I-a fatat mîța cea mijlocie 
Si mă cheamă la cumătrie. 
Da mi ducu la împaratu 
Că mi chematu! 


(Ciobanul și ostașul pun cata și sabia cruce lui în față şi-l duc. 
Harapul să împiedecă.) 


Da ce-i aste, bre, aice? 


S'TRATIOD 
Spînzurătoare harapului. 

ARAPUL 
A cui, bre? 

S'TRATIOD 


Spînzurătoarea harapului. 


ARAPUL (se oprește) 
Bre, da frumoasă paradă la spînzurătoare are împaratu ista: 
Harapu! 
Bre, da mi ducu la împaratu 
Că mi chematu! 
S'TRATIOD 
Unde te duci tu, măi ţigane? 
ARAPUL 
Mi ducu la împaratu! 


STRATIOD (îl oprește) 


Da cum te duci tu la împaratul? Da acestea din brîu ce sînt? 
(Pistoalele) 


ARAPUL 
Niste picioruse de iepuri, să fac împaratului racituri! 


90 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


STRATIOD 
Bre, da cu acestea la noi să împușcă oamenii! 


ARAPUL 
Na, pusca tu omuli! 
Mă ducu la împaratu, 
Că mi chematu! 
S'TRATIOD 
Stăi, măi ţigane, um te duci? 
Da asta în mînă care o ai cum să cheamă? (Buzduganul) 
ARAPUL 
Asta este o vărguţă ce mi-a dat babaca de suvenire, cînd m-oi 
duce la fete, să mă apăr de cuțulusi cu dînsa. 
S'TRATIOD 
Ce spui tu, măi țigane, că-i vărguță? Eu văd că acesta este un 
buzdugan cu care la noi să ucid oamenii! 


ARAPUL 


Na, ucide tu omuli! 
Da mi ducu la împaratu 
Că mi chematu! 


(Vine.) 


Prea înalțate împarate, 
Eu mă rog, dacă se poate, 
Să fiți cu luare-aminte 
L-ale mele dulci cuvinte, 
Prin care am să mărturisesc 
Pacatul meu strămoșesc. 
— Tatăl meu era om mare, 
De virtute foarte tare, 

E] era neguţitor 

Şi deloc cumpărător. 

El vindea si cumpara 

Tot ce i se întîmpla. 


STRATIOD 
Poate și fura? 


ARAPUL 


Treaba lui era! 

Iată că s-au întîmplat 

Că la noi în oraș 

Un împarat a-nsarat 

Ş-au trimes pe-ai lui ostași 
Ca să-i caute locaş. 

Iar ostaşul s-au uimit, 


Drept la tata au venit 

Şi i-au zis c-un gros cuvînt: 
Ia ascultă, fătul meu, 

De acum să te găteşti 
Palaturile să-mi grijeşti 

Şi pe sus, şi pe jos 

Cum va fi mai frumos, 

Ca pe-mparatul să-l primiţi 
Şi bine să-l mulțumiți. 

Nu mult timp apoi trecură 
Şi împaratul sosiră, 

C-o sviteră numeroasă 

Şi c-o trăsură frumoasă. 
Tata supus s-a aratat, 

De subsori l-a luat 

Şi la masă l-a așazat. 

Dar iată că tatăl meu 

Avea o roabă aleasă 

Vrînd cu ea să ţie casă, 
Căci murind a lui soţie 

Vra s-o ia cu cununie, 

Să-i fie dreaptă soţie. 

Iar împaratul n-a mai mîncat, 
Numai la roabă s-a uitat. 
Tatăl meu semn roabei a făcut, 
Roaba îndată a dispărut, 
Iar împaratul, dac-a mîncat, 
Pe tatăl meu l-a chemat 

Şi i-a zis c-un gros cuvînt: 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 91 


Ia ascultă, fătul meu! 

Unde este acea figură 

Ce nevăzută să făcură 

Şi care, cu profund respect, 

Ş-a pus mînile la piept? 

Iară tatăl meu cu drept i-a zis: 

Aceea roabă e mie aleasă 

Şi vrau să ţin cu dînsa casă. 

Că mi-a murit a mea soţie 

Şi vreau s-o iau cu cununie, 

Ca să-mi fie dreaptă soție. 

Iar împaratul tatei i-a zis: 

Dă-mi mie pe această roabă 

"Ți voi da bani, "ți voi da avere, 

"Ți voi da tot ce vei cere 

Din avuţiele mele. 

Iară de te vei împotrivi, 

Foarte rău vei greşi. 

Tatăl meu s-a-mpotrivit 

Şi foarte rău c-a greșit. 

Căci împaratul a doua zi s-a 
sculat 

Şi roaba tatului meu a luat. 

Şi-n durere l-au lasat 


ARAPUL 


Cel mai nefericit barbat. 
Tatăl meu, de suparare, 
Două zile a mai trăit 

Şi-a treia zi a murit. 

Apoi de acolo m-am apucat, 
Averea mi-am regulat 

Și am vîndut 

Tot ceea ce n-am avut... 


CIOBANUL 
Bre! Da mult ai mai avut! 


ARAPUL 
Apoi uite-te, pre-nalţate 
împarate, 
Oare a fost cu dreptate 
Pe tatăl meu a-l desparte 
De un lucru mult iubit 
Ce foarte mult a prețuit? 


ÎMPARATUL 


Eu, de-aşși fi fost în locul tău, 
Aşi fi înfipt în pieptul său 
Un cuţit înfricoşat, 

Macar că el era împarat. 


Ha, ha, ha! Vezi că mi am si eu dreptate! Dă la mine o iapă 


chioară s-o femeie frumoasă, să mi duc la împaratu la moară, să 
rîsnesc o fiertură de rîsniță. 


Daţi la mine armele, bre, că m-a iertat împaratul! 


(Cîntă toţi:) 


Asta-i zi prăznuitoare, 


Preaslăvită sărbătoare! 
Fericiți mulţi ani vă fie 


Cu mult dar şi bucurie 
Şi cu dragă sănătate 
Cu deplină bunătate. 
Şi ca pomii să trăiţi, 
Ca pomii să-nfloriți 
Şi ca ei să-mbătrîniţi!! 
De la d-l Iancu Glavan, Botoșani 


1. Precum la stea, astfel și la irozi să cîntă cîntecul religios Cana Galileea, 
de asemenea şi alte cîntece. 


Cap. V 
Anul Nou 


$ 1. Uratul. Plugușorul. Capra 
Malanca. Ursul. Calul. 


În Moldova, merg la urat cu clopot, cu cărceile de la plug, pentru 
ca să facă zgomot. Un alt zgomot se face cu buhaiul. Întind o piele pe 
o putină, prin piele petrec o viță de păr de coadă de cal, părul acesta 
îl ung cu sacîz şi un băiet îl trage, producînd astfeli un muget, 
întrerupt numai de tactul trasului, care însemnează mugetul de 
buhai. Apoi, din timp în timp, pocnesc la sfărșitul versurilor de 
recitațiune din bice, strigînd „Hăi! Hăi!”, ca şi cum ar pocni pe lîngă 
boi, îndemnîndu-i la arat. Un flecău tot timpul povesteşte la fereastă 
lucrarea grîului, strigînd cînd sînt gata: „Ha, ho! Ha, ho!”, pentru a 
opri plugul cu boii şi astfel se zice că au îmblat cu plugul și au arat. 
A doua zi dimineaţă, sfărşesc lucrul început de cu sară, mergînd pe 
la case cu „samanatul”, aruncînd în oameni cu grîu, „samănîndu-i”, 
iar din gură felicitînd. 


Tot în Moldova, spre Sfîntul Vasile, se îmblă cu „capra.” Prin 
împrejurimile Hîrlăului, capra se face astfeli: un flecău ce ştie s-o 
joace se pune în patru labe, aşezîndu-i-se pe spate corpul caprei din 
lemn, acoperit cu laicere frumoase şi la cap foarte frumos împodobită 
cu oglindă în frunte, cu mărgele şi flori. Botul e destul de lung, făcut 
din două scîndurele, înlăuntru lipite cu postav roș, din care purtă- 
toriul tot una clempănește cît o joacă. In Sarafineşti, lîngă Botoşani, 
mai demult, îmbracau capra cu pielea sa, iară în tovărăşia caprei 
venea un teatru întreg: turci, jidani, precum și alte deosebite perso- 
nagii, imitîndu-i şi spuind istorii de ale lor. Petrecerea ce o produceau 
era deosebit de frumoasă. 


In Mihalcea, de Bobotează, un băiet mic se îmbracă ca capră cu 
un cojoc pe dos şi într-o mînecă ţine capul caprei, tot behăind. 


În Botoşani, nu se îmblă cu capra, iar petrecerea ce o produc 
persoanele deghizate e slabă; singură îmbrăcămintea produce ilari- 
tate. Aceştia fac deosebire de cei ce îmblă cu uratul, ei vin cu muzică 
tot în părechi, ca să joace. Mai întăi întră un general, un căpitan, 
soldaţi, un mire, o mireasă, un moşneag, o babă, un turc, un jidan şi 
apoi ţiganul cu ursul de lanţ (un flecău îmbracat cu cojocul pe dos). Toţi 
joacă, fac nebunii. După ce-i pune la masă, joacă iar şi apoi se duc. 


În satele de prin Bucovina, primesc oamenii foarte cu drag „ma- 
lanca” în casă. În Mihalcea, malanca constă din o babă ş-un moşneag. 
Moşneagul cu gheb, cu fuior în loc de barbă, cu o mască de pînză 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 93 


slută, unsă cu cărbuni, cu dinţi rari de sîmburi de bostan şi atît de 
urît, încît te sparii. Baba, din contra, gătită ca o nevastă tînără și 
fără mască pe față. Ea e foarte ruşinoasă şi tot ține basmaua la gură 
— de multe ori pentru că feciorilor cari figurează ca babă le înfierează 
musteața. Atunci fetele se păzesc să le fie tare curat în casă, căci ei 
poartă un hîrb cu funingine şi, dacă nu-i curat, tămînjesc tot. S-apucă 
de mătură, spală şi mai ales fac de-ajuns rîs spuind celor de casă o 
mulţime de adevăruri, pe care alți oameni trebuie să le tacă, căci 
moșneagul să îmbizuieşte în masca sa. Moșneagul să sfădeşte cu 
baba, descoperindu-şi secretele căsniciei lor, sau îl prinde mila şi o 
dragosteşte, cerînd să i se dea pentru babă ba una, ba alta din casă. 
Fetele şi copiii se ațin să prindă moșneagului un feli de coadă sucită, 
din paie, ce o are la spate, şi el trebuie să se păzească necontenit. 
Malanca mai întăi vine de urează la fereastă — un alt flecău care-i 
însoţeşte spune cuvinte după o melodie acompaniată de fluier. In 
cuvintele de la malancă să trătează despre samanatul busuiocului. 


In Roşa, sat românesc, cu malanca îmblă şi capra. Capra, pentru 
a face haz, se suie pe paturi, pe mese, mușcînd și apucînd cu gura 
lucruri din casă. 


În Camina, duce malanca cu sine şi un urs. Moşnegii spun că 
acesta e copilul lor, făcut din greșală spre sărbători. Urs se face un 
flecău învelit peste tot cu un odgon de paie. Pentru mai mult haz, îl 
aprind, iar el se aruncă în omăt şi se stînge. Tot astfeli se face și în 
Ropcea. 


În Şcheia, lîngă Suceava, se face malancă, dar nu spun afară 
deloc versuri din gură; atîta că aduc multă veselie, făcînd pozne şi 
jucînd. Aice, mai întăi, întră ursul îmbracat cu un cojoc și apoi ţiganul 
ce-l ține de lanţ. Apoi vin: feșterul şi feşterița, moșneagul şi baba, 
turcul ş-o nevastă, țiganii cu ţigancele lor, şi joacă în părechi. Dară 
mulţi nu-i primesc, pentru că trebuie să se ferească, căci țiganii fură 
de prin casă tot ce găsesc. 


În Mahala, sat aproape de Cernăuţi şi aproape de Moldova, ma- 
lanca cîntă la fereastă rusește, deşi e satul românesc. Abia în timpul 
ultim s-au întrodus versuri româneşti de cătră cărturari; de altfeli, 
toate nebuniile ce urmează în casă sînt românești. Căpitenia e turcul; 
el întră mai întăi cu turcoaica, pe urmă vine un „ghenerari”, un 
revizor ce păzeşte graniţele (fiind aproape de graniță), un canonieri, 
un „Manole” (prost), un hutan, un jidan şi apoi baba cu moşneagul. 
Toţi au femeile lor, cu cari joacă pe rînd, după ordinea de mai sus, 
sărind şi schimonosindu-se fiecare în felul lui. Muzica pentru fiecare 
e potrivită, fiind aranjată din ariele popoarelor ce reprezintă: țigă- 
neasca, jidoveasca, colomeica, dar cele mai multe sînt arii vechi 
româneşti. Țiganul vine cu cleștele şi cu ciocanul, potcoveşte pe omul 
de casă, să sfădește și vorbeşte țigănește, jidanul jidoveşște ş.a.m.d. 
Apoi îi pun la masă; mai întăi pe turc şi apoi pe toţi, după rînd. 


In Moldova, la Dorohoi, se îmblă cu calul. Un călăreț întră pe un 
cal de lemn împodobit frumos şi joacă. Să suie pe masă; în fine, face haz. 


94 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


În Cărăpciu, pe Siret, jud. Strojineţului, să face de asemenea 
„cal”, dar calul îl alcătuiesc doi flecăi ce se pun îndoiți față în față. Pe 
spate, acopăr calul cu laicere și un alt flecău, îmbrăcat ca un turc, cu 
coroană de hărtie pe cap, stă tot timpul calare și joacă calul. Calul 
acesta face parte din malancă, care aduce cu sine şi capra, de care să 
ține un băiet cu donița s-o mulgă, iar un ţigan cu pușca o împușcă 
sau o loveşte cu securea şi ea cade jos, sîngeră etc. De aseminea, vine 
şi ursul şi toate persoanele stravestite, între care sînt şi mai multe 
țigance cu copiii de peteci în brațe, aducînd linguri, ace etc. de vîndut. 


Cîntecul românesc al malancei, ce se cîntă la fereastă, e cel ce 
urmează, nu e o traducere din rusește, ci e compoziție proprie popu- 
lară, de prin acestea părți. 


Moșul gunoiul l-a da. 
Fericit-această casă, 


Ş ; ` Mult cinstită, mult aleasă, 
Gospodarilor din casă, Că este-o fată frumoasă. 
Sloboziţi malanca-n casă : 

l , Cuconiţa, 


C-afară plouă de varsă Odochiţa, 
Şi straiele ne-a strica, : 
Straie mîndre-mpărăteşti, 
Nu eşti vrednic să le plătești. 
Că malanca chef va face 

Şi malanca va juca, 

Focu-n vatră v-ațîțare 

Şi casa va măturare 

Şi blidile va spălare. 

Prin pomătul lui Ion, 

Toate paserile dorm, 

Numai una n-are somn 

Şi zboară din pomn în pomn 
Şi zboară din creangă-n creangă 
Şi strigă: „Ioane dragă!” 


A. Cîntecul malancei 


Şede la gherghef şi coasă 
Naframă frăţini-său, 
Guleraș tătîni-său. 

Şi de maică-sa-ntreba: 

De ce bate vîntul lin 

Cînd e cerul mai senin? 
Fata mea, nu-i vîntul lin, 
Dar mulți flecăi te cer pe tine. 
Dacă mult vrau de la mine: 
Vrau cirezele de boi 

Şi vacarii amîndoi. 

Vrau turmuţele de oi 

Şi ciobanii amîndoi. 

— Cînd m-oi duce-n strat de 


Auzită de la lingurarii din Camina flori 
* Şi frumos cînd m-oi găti 
Şi mi-oi pune prigitoare 
Cîntecul malancei Şi la joc cînd voi ieşi, 
în Mahala Toți la mine vor cata 


Şi de mînă m-or lua, 

Or cata la ochii mei 

Ş-or uita de boii tăi, 

Or cata la sprîncenele mele 

Ş-or uita de oile talet. 
Acsinia lui Roman 


Mîne anul se-nnoieşte 

Şi malanca să pornește, 
Malanca noastră frumoasă, 
Daţi-i drumul s-între în casă, 
C-afară plouă de varsă, 


Baba cas-a mătura, 
* 


1. În Ostrița, sat apropiat, aceeași colindă cu malanca abia anul acesta 
(1902) s-a întrodus. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 95 


B. Cu plugul 


Hăi, hăi! 

Staţi, fraţi, şi nu mînațţi, 

De badea Vasile vă întrebaţi, 

Din care parte să-mbrazdaţi, 

Din gios or din sus? 

— Din gios, 

Că-i locul mai norocos 

Să fie şi lui badea Vasile de 

folos. 

A pornit badea Vasile într-o 
sf. Gioi 

Douăsprezece pluguri cu boi, 

Boi boronei, 

La frunte streineil, 

În coadă codălbei, 

Iuţi ca focul, 

Negri ca corbul. 

A arat badea dealul Galariei, 

Şesul Năsăliei. 

Brazdă neagră-a răsturnat, 

Grîu roşu a sămănat. 

Unde grapa întorcea, 

Griîul înverzea, 

Unde grapa rădica, 

Griîul înspica. 

A mers la o lună, 

La o săptămînă 

Să vadă grîul cît de mîndru-i? 

Griîul 'nalt ca casa, 

Verde ca matasa, 

În spic ca vrabia, 

În grăunţ ca mazărea. 

A luat bădița trei spicurele 

Ş-a dus acasă şi-a aratat 
gazdei. 

Gazda a zis că-i copt, răscopt, 

Şi le-a pus în deal în piscurele, 

Ca să nu-i pară badei jele. 

Badea, de bucurie, 

S-a dus în grajd ş-a scos 

Un murg ghihalei, 

De nouăzeci de lei, 

Murgul întărniţat, 

Pe murg s-a-ncălecat, 


La tîrgul mare a alergat, 

La tîrgul mare, 

La meșterul cel mare. 

E], de meşter ce era, 

O oboroacă nu ştia a-nfunda. 

Şi s-a dus pe uliţă mică 

Ş-a aflat un meşter mai voinic 

Ş-a făcut nouăzeci şi nouă de 
securele 

Cu mănunchi de floricele 

Şi cu dinţi de vioarele. 

De acolo n-a venit pe acasă, 

Da s-a dus pe la Ceahor 

Ş-a catat fete cu feciori, 

Babe cu nurori 

Şi vro două-trei babe bătrîne 

Care ştia rîndul la pîne. 

Şi s-a dus 

De le-a adus 

În faţa pămîntului, 

Împotriva vîntului. 

Ele de mănunchi trăgea, 

Vîntul aburea, 

Ele jos cădea, 

Ruşinea badei ce păţea! 

Apoi încă a secerat 

S-a strîns spic la miertic, 

Snop la oboroc, 

Claie la o dobaie. 

S-a dus acasă şi-a pus la arie 

Ş-a scos un murg păntănog, 

Cu urechele de un cot, 

Murgul tropăie, 

Grîul îmblăte. 

Murgul strănuta, 

Grîul vîntura. 

Murgul din urechi țepuşe, 

Griîul în saci pune. 

A pus nouă saci 

Şi o păreche dasagi. 

Harabale încarca 

Doisprezece juncani înjuga 

Şi la moară coboria. 

Roatele scărțiia 

Şi argintul curgea, 

Maica în poale strîngea 

Şi în hărăbi arunca. 


1. Într-o urătură din Gemenea să zice: „stelenei”. 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


A dus la moară la Ileana, 
Da ea bea şi hăinuia 

Şi cu barbatul în pat hodinea. 
Zice: „Lăsăm-o pe asta, 
Haidem la cealaltă!” 

Dar cealaltă 

Au dat moara în cea parte, 
Pe o coastă arsă, 

Care plouă de varsă. 

Dar ea a luat un fir de trifoi 
Şi rînje haita dinţii la noi. 
Dar era un moraraş buzat 
C-un cojoc mare mițos 

Şi l-a întors pe dos 

Şi-a luat luleaua în dinți 

Ş-a luat ciocănele, 

Bocănele, 

Ş-a luat din toate ungherele 
Ş-a dat de un fund de poloboc 
S-a dat moara-napoi la loc 
Ş-a măcinat un tăboltoc 
Ş-adus acasă 

Ş-a pus în cheotoarea casei. 
Da gazda s-a sculat, 

Pe ochi negri s-a spalat, 
Mînicuţele a suflecat 

Şi-n camar-a alergat, 

A apucat o sită rară, 

De nagară, 

Care i-a părut d-sale prea rară, 
A aruncat-o pe uşă afară. 
Ş-a alergat a treia casă 

De la noi ş-a luat o sită deasă, 
De matasă, 

Cu veşca de argint 

Ca pentru aiști boieri gătit. 
Şi-nc-a cernut 

Ş-a făcut, 

Un colac frumos 

Ca fața lui Iisus Hristos. 

Cu must stropit 

Ca pentru aiști boieri dăruit. 
A rupt în două, 

Ni-a dat şi nouă, 

A rupt în trei, 

A dat şi lui Andrei, 

A rupt în patru, 

A dat și celui de pe vatră. 

A rupt în cinci, 


A dat istor afară cu opinci. 

Da dumneata, cucoane, 

Nu sta așa suparat 

Pe pat. 

Da cată în cotruță 

Că este o ulcicuță 

Şi-n ulcicuță 

este o punguţă. 

Şi-n punguţă 

Sînt vro două, trei părăluţe. 

Scoate nouă să ne cumpărăm 

Cîte o măntăluţă, 

Fie cît de răruță, 

Macar în două ițe, 

Să ne fie pe astă ploiță. 

Că noi nu sîntem de aici, 

Da sîntem de la Cîmpulung 

Unde trag două copile în plug. 

Şi-o maică bătrînă, 

Cu-n inel de sărmă, 

Maica, cînd le croie, 

Ele mai mare pas făce. 

Noi am ura, ce am ura, 

Pe la curțile D-voastră vom 
însăra, 

Curțile Dumneavoastră 

Îs cu şindile şindilite 

Şi cu var văruite. 

Da a noastre bordeie 

Așa-s de hîde! 

Cu boz acoperite 

Şi cu humă mîzgălite. 


Cînd om veni la anul, 

Să vă găsim înfloriţi, 

Ca merii, 

Ca perii, 

Ca pe la mijlocul verii. 
Să vă steie Sfîntul Vasile 
În spori 

Şi ajutori 

In vite, 

În dobitoace, 

Că-s mai bune decît toate. 
Să vă fie de bine, 

Opriti! Ha, ho! Ha, ho! 


A doua zi se zice: 


Bună dimineața! 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 97 


Cu sanatate An Nou, 
S-ajungeţi și la alt An Nou! 


(Samână cu grîu, flecăii cu nuci.) 
Ion a Domnicăi, Horecea 


* 


C. Plugușorul 


Aho, aho, sara lui Sfîntul Vasile 
Să ne fie, boieri mari, de bine. 
Sara au însarat, 
Noi cu plugul ne-am luat, 
Că așa Dumnezeu a lasat. 
Jupînul gazda a pornit într-o 
vineri 
Optzeci de pluguri 
Tot cu giuncani tiniri. 
Ş-a pornit într-o joi, 
La tot plugu cîte doisprezece 
boi. 
Multă rouă am scuturat 
Pînă am găsit de arat 
La merii rotaţi, 
La cîmpii buraţi. 
Am brazdat valea 
Ierusalimului, 
Pe sub crîngul ceriului, 
În capătul cel de gios. 
Ş-a ajuns fierul într-un ochi 
de rîmă 
Şi s-a făcut plugul mic şi 
fărîmă. 
Jupînul gazda s-a spăimăntat, 
La plugarașşi a strigat, 
Fierele în spate le-au luat 
Şi la Ioan ţiganul au alergat. 
Iar la Ioan ţiganul 
Dă bine cu ciocanul, 
Din foi foia, 
Din ciocan plesnea, 
Fierul gata mi-l da 
Şi pe plaz mi-l așeza. 
Plugărașul aşa-mi zicea: 
Din fluiere trăgănați 
Din cărcei zîngăluiţi, 
Din harapnice pocniţi. 
La asta oară, cinstiți boieri, 


D-voastră sînteți 
mîndri-mpodobiți 
Ca niște mălini înfloriți, 
Da nici noi nu sîntem 
Hoţi, nici cazaci, 
Să furăm boi şi vaci. 
Sîntem fii dumnezeiești, 
Îmblăm cu aceste dalbe 
domneşti 
Pe la salași împărăteşti. 
N-am venit să furăm vaci cu 
viței, 
Nici scroafe cu purcei, 
Miîţe potcovite, 
Gîşte-mpodobite. 


Jupînul gazda sta, 

Pe un pat mîndru culcat, 

În pat mîndru înrotat 

Cu scîndurele de brad, 

Cu stîlpii de fag. 

Dimineaţă s-a sculat, 

Pe ochi negri s-a spalat, 

La icoane s-a-nchinat, 

În oglindă s-a uitat 

Şi la vizitei a strigat. 

Murgul graur a gatat 

Şi-n paloş s-a razamat 

Şi în scară s-a lasat, 

Pe murg s-a încălicat, 

La cîmpii a alergat 

Dintr-un hîrtop 

Într-un pîrlog. 

In lanul cu soarele, 

Din bici a rotat, 

Trei fire a apucat, 

În mînă le-a frecat, 

În buzunari le-a aruncat, 

La jupăneasa dalbă de ştire a 

dat 

Şi tare s-a fost suparat. 

— Ce să facem, măi femeie, 

Că grîul mi se scutură? 

— Lasă, măi barbate, pănă-n 
sară, 

Că şi roua-i călătoare 

Şi pînea lăsătoare. 

El nici cuvînt n-a cuvîntat, 

Nici în sama n-a băgat. 

Şi iar s-a culcat 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Pe un pat mîndru înrotat 
Cu scîndurele de brad, 
Stîlpii de fag, 
S-a culcat. 
Şi dimineaţa s-a sculat, 
Pe ochi negri s-a spalat, 
La icoane s-a-nchinat, 
În oglindă s-a catat, 
Şi la viziteu a strigat 
Murgul geriş! l-a gătat, 
Foarte bine încingat. 
Şi iară în paloş s-a răzămat 
Şi-n scară s-a lăsat, 
Pe murg a încălicat, 
Cuşma-n cap au apasat 
Din degete-a şuierat 
Ş-a adunat: 
Tot fete şi feciori, 
Că-s făcuţi de negustori. 
Jupînul gazdă a alergat 
În tîrg la Țarigrad. 
A alergat 
Şi-a îmblat 
Pe uliţă mică. 
Marfă ce a căutat, 
Nimic n-a aflat, 
De ciudă a luat pe un jidan de 
chică 
Şi l-a azvîrlit într-o rîpă. 
A îmblat pe uliţa mare, 
Cu mînurile în buzunare, 
A aflat fesuri şi tulpane, 
Şaluri şi ţimbale. 
Cu cîntare le cîntarea, 
Cu galbanașşi le plătea. 
Cu galbanași încărcate 
corăbiele 
Şi cu şaluri acoperite, 
Pe Dunărea în sus pornite. 
Dar a venit un vînt turbat, 
Corăbiele într-un strop de apă 
le-a-necat. 
Numai un biet corăbieri a 
ramas 
Pe o scîndură de brad. 
Săriţi, slugi şi hărgațţi, 
Şi ni-l legaţi. 


Că noi avem cîrduri de boi 
Şi cirezi de vaci, 
Că mai mare rușine ne faci. 


Jupînul gazdă la jupăneasă 
dalbă 

De știre a dat, 

Tare s-a supărat, 

S-a culcat 

Pe un pat 

Mîndru rotat 

Cu scîndurele de brad, 

Cu stîlpii de fag. 

Dimineaţa s-a sculat, 

Pe ochi negri s-a spalat, 

La icoane s-a-nchinat, 

În oglindă s-a catat 

Şi la viziteu a strigat 

Murgul din visor a gătat, 

Foarte bine l-a-nchingat 

Şi în scară s-a lăsat, 

Pe murg s-a încălicat. 

Murgul cînd a rînchezat, 

Munţii s-au cutremurat, 

Apele s-au tulburat, 

Frunzele de pe fagi au picat. 

Care unde pica, 

In opt să despica. 

Jupînul gazda alerga 

În tîrg la Movilău, 

C-a auzit cum e fierul de bun 
şi rău. 

Ş-a luat 99 de ocă de fier 

Şi 99 de ocă de oţel. 

Unde să mergem? 

Unde să mergem? 

La Constantin tiganul, 

Cu cobza în spinare, 

Bată-l mama cui îl are. 

Nici din foi nu foia, 

Nici din ciocane nu plesnea, 

Numai fierele mi le sleia, 

Săceri îmi făcea. 

Săceri mici, mai mărunţele, 

Pentru copile frumuşele, 

Cu mănunchi de văzdogele. 

Ş-a făcut săceri zimţoase 

Pentru neveste frumoase. 


1. La Şcheia fiind ardeleni, pronunţă g în loc de d. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 99 


A făcut săceri cîrne 
Pentru cele babe bătrîne, 
Care ştiu rîndul la pîne. 
Ş-a luat din fundul pămîntului, 
Din fața vîntului, 
Cum îi dat voinicului, 
Doi moşnegi şi-o babă. 
Moșnegii făcea or nu făcea, 
Babele îi tot înțăpoia. 
Cara la o faţă de arie de aramă, 
Care numai Dumnezeu îi știe 
de samă. 
Jupînul gazdă a adus 90 de 
iepe, 
De nouă ani sterpe. 
Cu picioarele treiera, 
Cu cozile felezuia, 
Cu nărele vîntura, 
Cu urechile în sac turna, 
Nici căușşi nu trebuia. 
Ş-au încărcat 9 care ţărăneşti 
Şi 9 care mocănești. 
Unde să mergem? 
Unde să mergem? 
Să mergem la moară la Melincea 
C-acolo e omul cel cuminte. 
Da haita de moară, 
Cînd văzu atîtea care 
Cu povoară, 
Puse coada pe spinare 
Şi fugea pe o gîrlă la vale. 
Dar morariul, meşter bun, 
Cu barba pănă la brîu, 
A întors cojocul pe dos 
Ş-a făcut mai pe din jos. 
Tupiliş, morișca mea, 
Că nu-i moşia pe acolea, 
Că mai multă voie rea ne 
făcea. 
A luat-o de grindeie 
Ş-a trîntit-o între părăie. 
A luat-o de dîrlog 
Ş-a trîntit-o drept în loc. 
Şi i-a dat cu un ciocan în gură 
Ş-a prins făina a cură. 
Da nu cura făină, 
Da cura aur și mărgăritari 
Pe la curțile D-voastră, boieri 
mari. 


Jupînul gazdă tare s-a fost 
bucurat, 
La jupăneasa dalbă de ştire a 
dat. 
Jupăneasa dalbă sta pe-un 
pat 
Mîndru rotat 
Cu scîndurile de brad, 
Cu stîlpii de fag, 
C-un brîu de matasă pe şele 
lasat. 
Şi s-a sculat 
Prin casă s-a primblat 
S-a strigat: 
Că de nime-n lume nu-i pasă, 
Că i-i gloată frumoasă! 
A strigat o slugă nantă, 
Sprincenată, 
A trimăs-o-n a cincea camară 
După o sîtă rară, de nagară, 
Pentru cei plugari de-afară. 
Şi s-a dus în a zecea camară 
După o sîtă deasă, de matasă, 
Pentru cei boieri din casă. 
Ş-a strîns şepte babe 
Din șepte sate, 
Alta cu zahar îl zăhăre, 
Alta cu miere îl îndulce, 
Alta îl împlete, 
Alta îl suce, 
Alta în cuptior îl trînte. 
Ş-a făcut un colac frumos 
Ca faţa lui Hristos 
Şi l-a pus în cuiul cel din dos, 
Să fie la plugarașşi de folos. 
A rupt în două, 
Ni-a dat şi nouă, 
A rupt în trei, 
A dat și lui badea Andrei, 
A rupt în patru, 
A dat şi lui badea Hnatu, 
A rupt în cinci, 
A dat şi la cei cu opinci, 
A rupt în mai multe bucățele, 
A dat și la cei cu cioboţele. 
Am mai ura, 
Am mai ura, 
Că mai ştim cîte ceva: 
La anu cînd ne-om înturna, 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Pe stadol şezînd, 

Galbeni numărînd, 

Nouă cîte unul aruncînd. 
Dacă nu cîte un galben, 
Batîr cîte un leu, 

Dacă nu cîte un leu, 

Batîr cîte o para, 

Să ne facem glugi la manta. 


Pe cea vale aburată, 
Să rădică o ploaie întunecată, 
Da nu ne temem de ploaie, 
Da ne temem de o babă 
fărămătoare, 
Vine asupra D-voastră, boieri 
mari, 
Noi am trecut trei fraţi, 
Ca trei brazi, 
Pe trei cai cracanați. 
Am trecut ca nişte voinici de 
treabă, 
Nu ne-am pus mintea c-o 
babă. 
Da Ioan a lui Zmîncău, 
Osîndească-l Dumnezeu, 
A luat baba de bezărău 
Ş-a trîntit-o în părău 
Cu capul la resteu 
Cum pică la babă mai greu. 
Am zis: Zău şi premelege 
Şi Grigori s-o dezlege. 
Am zis: Zeă și pre-a me cruce 
Şi Gheorghică s-o descurce. 
Zoiţă Ichimciuc, Șcheia, Bucovina 


* 


D. Plugul 


A purces Domnul Vasile 
Într-o sfintă Gioi 

Cu plugu-n doisprezece boi. 
Boii bourei, 

În coadă codălbei, 

În trup de o mie de lei, 
Dumnezeu să-i facă parte din ei. 
Au purces la mărul rotat, 

La cîmpul curat, 


Multe pluguri au arat. 
Ş-atîta au arat 
Şi-n lungiș, şi-n curmeziș, 
Cît cu ochii au cuprins. 
Brazdă neagră au răsturnat, 
Grîu de vară au samanat, 
Grîu mai mult cu arnăut, 
C-a dat Dumnezeu şi s-a 
făcut. 
Şi-nc-a rugat gioile 
Cu ploile, 
Ca să se coacă griiele. 
Ş-au pus la uitare 
Păn' la Sîntămăria mare. 
La Sîntămăria mare s-a 
sculat, 
Apă pe obraz ș-a dat, 
La icoane s-a-nchinat. 
A întrat într-un grajd de 
piatră 
Ş-a scos un cal graur, 
Cu şaua de aur, 
Cu frîurele de fluturi, 
Cu chinga de tunuri, 
Cu scărele de mărgăritari, 
Ca pe la boieri de cei mai 
mari. 
Şi s-au dus să vadă 
Grîul de-i copt, 
De-i răscopt. 
Grîul de departe roșea, 
De aproape de secere se 
gătea. 
În spic ca vrabia, 
În pai ca trestia. 
Într-o scară să lăsa 
Şi trei spice cînd lua, 
Le lega-ntr-o năfrămiță 
Să le-aducă acasă, la d-na lui 
din credință. 
Şi s-a dus la tîrg la Bărlad 
Ş-a cumpărat: 
Săcerele mănunţele, 
Cu dinţii de zgripţurele, 
Ca să-mi taie grîu cu ele. 
Ş-a făcut o clacă, 
Nici mai mare, nici mai mică, 
Numai de douăsprezece sate. 
Au strîns cini 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 101 


Cu vecini, 

Dar mai mulţi oameni bătrîni, 

Că ştiau rîndul la pîni. 

Stau săcerătorii ca florile 

Şi snopii ca stelele. 

Da unde-om pune aria? 

La capul pămîntului, 

In veliștea vîntului. 

Cînd vîntul bătea, 

Grîu ales îmi rămînea. 

Ş-au scos douăsprezece 

Iepe sirepe, 

Cu copita de argint, 

Să-mi lipească la pămînt. 

Cu cozele felezuia, 

Cu nărele vînt trăgea, 

Cu urechile în sac turna, 

La moară găta. 

La moară la Mihăilești, 

Unde am măcinat şi anţerţ. 

Da moara cînd a văzut atîtea 
cară 

Cu pohoară, 

A pus coada pe spinare 

Şi plecă pe plai la vale. 

Se sui la costișele, 

Ca să-mi pască brîndușele. 

Dar morariul, meşter bun, 

A luat moara de lătoc 

Ş-a trîntit-o tronc la loc 

Şi i-a dat un pumn în şele 

S-au aşezat-o pe măsele. 

Şi nu cura făină, 

Da cura aur și mărgăritari 

Ca pe le boieri de cei mai mari. 

Da cucoana, de părere bună, 

A bătut în sîtă şi-n covată 

Ș-a făcut un colac mare și 

frumos 

Ca fața lui Hristos, 

Să fie plugarașilor de folos. 

Să ni dăruiţi un galbăn de 
aur, 

Să tocmim plugul la faur, 

Că nu-l tocmeşte fiecine, 

Numai un ficior al Catargiului, 

Din fundul pămîntului, 

Cu ciocanu îl ciocănește 

Şi cu pila mi-l pilește. 


A ieşit dumneaei cucoana 
Tare de dimineață afară, 
Au pus mîna în streşina casei 
S-au luat o săgeată 
Mîndră şi-mpănată 
De 99 de meşteri lucrată. 
A tras în sus, n-a mers, 
A tras în jos, n-a mers, 
A tras într-un pîlc de 
porumbi, 
Să se răsipească porumbii. 
Doi cîte doi, 
Patru cîte patru, 
Şese cîte șese, 
Păn! la doisprezece. 
Aşa să se risipească boalele 
Şi fărmăcătoarele 
De la curţile d-voastră, boieri 
mari. 
La mulţi ani cu sănătate. 
Onofrei Daneliuc, lingurar din 
Mihalcea 


(În o altă colindă din Mihalcea 


se spune că stăpînul:) 


A alergat pe o ulicioară mare 

Ş-a găsit douăsprezece 
secerătoare 

Cu mînicele suflecate 

Cu poalele-n brîu rădicate. 

(Cari au venit la secerat.) 


* 


E. Plugul badei 


Plugul badei cu 12 boi 
A boureni, 
În coadă codălbeni, 

În frunte străinei, 
Negri ca corbul, 

Iuţi ca focul, 

Mînaţi măi, hăi, hăi! 
Acei de dinainte, 

Cu coarnele poleite, 
La bot botăţei 

La unghii mititei, 

Cu jugurile zugrăvite, 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Cu răsteiele de argint, 
Care de cînd sînt n-am văzut 
Mînaţi măi, hăi, hăi! 
A pus badea pluguşorul sub 
părete, 
Vînt de vară l-a bătut, 
Penele la pămînt i-au căzut. 
Badea dă o dutca ş-o para 
Cine plugul i-a-ndrepta. 
Badea sama bine ş-a luat, 
Plugușorul a-ndreptat, 
Brazdă neagră a răsturnat, 
Grîu de vară a sămănat. 
S-a dus la luna, 
La săptămîna, 
Să vadă grîul de-i răsărit. 
El înspicat, 
Îmbrâncat, 
Cum îi mai bun de lucrat. 
Badea ochii-n pămînt a ţintit, 
La inimă s-a ugilit, 
Miînile-n cap a aruncat 
Ş-acasă a alergat, 
Mîna-n ladă a bagat 
Bani de cheltuială ş-a luat. 
Ş-a-ncălecat pe sura 
Şi tiulea la Sadagura. 
S-a dus la dugheana lui 
Ghiorghiţă 
Ş-a cumpărat şepte ocă de 
criță. 
S-a dus la Costache țiganul, 
C-a auzit că bine bate cu 
ciocanul. 
A făcut săcerele mărunțţele, 
La mănunchi cu viorele, 
Pentru neveste frumușele 
Şi pentru fete tinerele. 
Ş-a făcut altele mai mari, 
Pentru voinici mai tari. 
S-a dus pe uliţa mică 
N-a aflat nimică, 
S-a dus pe ulița mare, 
A aflat nouă babe cu nurori 
Şi moşnegi cu feciori, 
Pe toţi mi i-a adus, 
Pe toți mi i-a pus 
În capătul pămîntului, 
In jeleştea vîntului. 


Ei cu dreapta secera 

Şi cu stînga lega, 

Voiniceşte în car arunca. 

Ş-au-ncareat 12 
care-mpohorate, 

Cu lanţuri de fier legate, 

La moară plecate. 

Roţile scîrția, 

Argintul cura. 

Maica de la cer să cobora, 

În poale strîngea, 

La cer suia 

Mînaţi măi, hăi, hăi. 

Da hoața de moară, 

Cînd văzu atîtea care 

De pohoară-mpohorate, 

Cu lanţuri de fier legate, 

A pus coada în spate 

Şi tiulea, în ceea parte. 

Dar morarașul, meşter bun, 

S-a încins c-un brîu de lînă 

Şi ş-a luat ciocanu-n mînă 

Ş-o scăfiță de tărîță 

Ş-a amăgit moara ca pe-o mîță. 

A dat: cioc, boc, 

Într-un fund de poloboc 

Ş-a dat moara la loc. 


A zis: ptru, ptru, ptru! 
morişca me, 

Nu ti-i drumul pe-acole, 

Mai pe vale, mai pe coastă, 

Pe unde-i iarba mai proastă. 

Pe unde sînt frunze de căpşuni, 

Să nu spunem, bade, astă-sară 

minciuni. 

Hăi, hăi, mînaţi măi! 

Pe la miez de cîntători, 

Cu trei lemne în cuptori, 

A ieșit lelea afară 

Şi cata în zare 

De nu vine badea de la moară. 

Odochia cea frumoasă 

A auzit tocmai din casă 

Scîrţiitul roților, 

Chiuitul flăcăilor, 

Opintitul boilor. 

S-a dus în camară 

Ş-a adus o sîtă rară, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 103 


De nagară, 
Badea a dat-o cu genunchiul 
afară. 
Ea s-a dus de la noi a noua 
casă, 
A adus o sîtă deasă, 
De matasă, 
De 12 meșteri aleasă. 
A cernut un sac 
Ş-a făcut un colac, 
Așa de frumos 
Ca faţa lui Hristos, 
Cu drucul carului întors. 
A tăiet lelea în două, 
Ni-a dat şi nouă, 
A tăiet lelea în trei, 
A dat şi lui Andrei, 
A tăiet lelea în cinci, 
A dat şi celui cu opinci, 
Opincele scîrție şi colac cere, 
Uraţi, feciori, hăi, hăi! 
Şi mînați măi, hăi, hăi! 
Vasile Maslovschi, Mahala 


* 


F. Plugușorul 


Ha, ho! Ha, ho! 

Buna vremea, buna vremea, 

Buna vremea, logofete! 

— Ce mi-i spune, măi băiete? 

— A venit sara lui Sf. Vasile 

Ca să vă urăm de bine. 

Tot de bine, măi stăpîne, 

C-a venit Sfîntul Vasile. 

Sara a-nsarat, 

Noi pluguşorul ni-am luat, 

La d-voastră încă n-am urat. 

Ni-am făcut un plug vestit, 

Cu grindeie zugrăvit, 

Cu coarnele de molid, 

Care nu mai este pe pămînt. 

Ni-am pornit şi ni-am dus la 
arat, 

La cîmpul curat, 

La mărul rotat, 

C-acolo-i bine de arat. 


Brazdă neagr-am răsturnat, 

Grîu de var-am răvărsat 

Şi din mînuri samanam 

Şi din gură tot uram: 

Păn' în sară 

Să răsară, 

Să se facă grîu de vară. 

În spic ca vrabia, 

În pai ca trestia, 

În grăunț ca mazărea. 

Jupînul gazdă s-a sculat 

Într-o sfîntă joi, 

Cu feciorii amîndoi, 

Pe ochi negri s-a spalat, 

Biciul din cui s-a luat, 

La Dumnezeu s-a rugat 

Şi la grajd au alergat, 

Ş-au ales un cal graur, 

Cu şaua de aur, 

Cu poclăzele de argint, 

Calcă bine la pămînt. 

Cînd calca, 

Scîntei varsa, 

Munţii se cutremura, 

Apele să tulbura. 

— Măi viziteu blastamat, 

Tu calul nu l-ai primblat? 

— Eu calul cînd l-oi primbla, 

Munţii s-or cutremura, 

Apele s-or tulbura, 

Furnza-n codru a pica, 

În patru s-a despica. 

S-a dus la săptămîna 

Să vadă grîul de-i copt. 

Griîul era copt, 

Răscopt, 

În spic ca vrabia 

În pai ca trestia. 

De departe să cocea, 

De aproape să-ngălbinea. 

Doamne, mîndru să făcea, 

Doamne, bine-i mai părea. 

De trei ori lanul a încunjurat, 

În baltag de aur s-a răzămat, 

Trei spice de grîu a apucat 

În buzunar le-a bagat, 

Pe murg a încălecat, 

La jupîneasa găzduleasa a 
alergat, 


104 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Pe masă le-a varsat. 
Taci, jupîneasă găzduleasă, 
Nu te supara, 
Nu te căina, 
Că lanul s-a secera, 
Pînea nu s-a scutura. 
— Na-ţi nouă ocă de fier 
Şi nouă ocă de oţel. 
Şi s-a dus printre ţigani, 
A dat peste Luca tiganul, 
Care bate bine cu ciocanul. 
I-a dat să facă săcerele 
mănunțele, 
Pentru copile ocheşele 
Şi neveste tinerele. 
Care secera, 
Care lega, 
Care loc de arie căuta. 
In jeliştea vîntului, 
În crîngul pămîntului, 
Unde-i îndămînă voinicului. 
A pus nouă iepe, 
Cîte de nouă ani sterpe, 
Cu copita farma, 
Cu cozile felezuia, 
Cu nările vînt trăgea, 
Cu urechile prin saci zvîrlea, 
Căuş nu mai trebuia. 
Au încarcat 12 saci vargaţi, 
Cu sîrmă legaţi, 
De la Dumnezeu lasați. 
S-au dus la moară, 
La Catinca, fătul meu, 
Şepte pietre pe-un părău, 
C-acolo am măcinat şi eu. 
Şi nu curge făină, 
Dar curge aur şi mărgăritari, 
Ca pe la d-voastre, boieri mari. 
A venit Ileana Cosînzana 
C-o lopată mare, lată, 
Mi-a luat făina-ndată 
A venit al doilea cu gugiul 
măntălei 
Şi ni-a turnat-o în chelna 
hărăbălei. 
A încarcat 12 care mocăneşti 
De la moară de la Ibănești, 
Cîte 12 saci vargaţi, 
Cu sîrmă însemnați, 


De la Dumnezeu sfîntul lasaţi. 

Dar jupîneasa găzduleasa, 

Cînd a auzit carele scîrțiind, 

Boii gîfiind, 

Flăcăii din harapnice pocnind, 

A alergat din camară în 
camară, 

Păn' la al nouălea camară. 

Din papuci pleoscăind, 

Din fuştă fălălăind. 

A ales o sîtă rară, 

De nagară, 

I s-a părut prea rară, 

A dat-o pe ușă afară. 

A ales o sîtă deasă, 

De matasă, 

Din Țarigrad aleasă. 

Ş-a cernut, ş-a plămădit, 

A făcut un colac mare şi frumos 

Ca faţa lui Hristos. 

Cu posteuca îl frămînta, 

Cu drucul carului îl înturna, 

Cu miere îndulcit, 

Cu zahar stropit, 

Pentru plugarași gătit. 

L-a pus în cuiul cel de jos, 

Ca să fie plugarașilor de scos. 


Da d-voastre, boieri mari, 
Bagaţi mîna în buzunari 
Scoateţi un galbăn de cei mari 
Şi plătiţi la işti plugari. 


Cîţi cărbunaşi în cuptor, 
Atîţia gonitori în ocol, 
Cîtă cenușă în vatră, 
Atîția peţitori la fată, 
Cîte pietre în fîntînă, 
Atîtea oale cu smîntînă. 
Corlate împreunate, 
Dumnezeu vă facă parte 
De copii şi de bucate. 
Şepte hopuri hopurate, 
La mulți ani cu sanatate. 


(Altă dată se mai adaugă în 


rîs şi aceasta:) 


Copiliţa cea frumoasă 
TȚes-o pînză după casă, 
Țes-o natră, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 105 


Rupe-o spată, 

Țes-un cot, 

Zvîrle-n pod. 

Pe sulul de dinapoi, 

Şeptezeci de lătunoi, 

Da pe cel de dinainte, 

Corbii le mai ţine minte. 

De la ițe păn' la spată, 

Merge-o capră-mpiedicată, 

Pintre iţe și fuscei, 

Paşte-o scroafă cu purcei. 
Vasile Lupu, comuna Tudora, 

județul Botoșani 


* 


Urătură spre Anul Nou în 
Voloca 


Sus pe malul Prutului, 
Jos pe poala codrului, 
Este-o masă 

De matasă, 

De voinici înconjurată. 
Toţi bea, 

Toţi mînca, 

Numai Gruia-i cu banat, 
Şede singur suparat. 

Da maică-sa l-a-ntrebat: 
— Ce şezi tu, Grui, suparat 
Nebăut şi nemîncat? 

Or ţi-i poftă de-nsurat? 
Or ţi-i dor de Țarigrad? 

— Nu mi-i poftă de-nsurat, 


Da mi-i dor de Țarigrad. 
Cînd am pus picioru-n scară, 
Am ajuns a noua ţară, 

Cînd am pus ș-acelalalt 

Am ajuns la Țarigrad. 
Țarigradu-i oraş mare, 
Numa crîşme-ntr-însul are. 
Cînd în crîșmă mi-a întrat, 
Trei buţi de bere-a deşartat 
Ş-o mălig-a răsturnat, 

Tot deodată mi-a mîncat 

Şi înc-o dat-o chiuiat! 
Crîşmărița-i de român 

— Dă-mi tu vin de cel mai bun. 
Dă-mi tu trei litre de vin, 
Ț-oi da trei galbeni deplin. 
Şi mai dă-mi trei buţi de bere 
Ţ-oi da parale mănunțţele. 

— Măi armenel, 

Măi Codrene, 

Ce ţii banii lîngă tine? 

Pune banii sub copaci, 

Să-i găsască cei saraci. 

Cei saraci copaci tăia, 

Banii lui Codrean găsea 

Şi frumos îi mulțămea. 


La anul cînd vom veni, 

Să vă găsim înfloriți 

Ca merii, 

Ca perii, 

Ca-n mijlocul verii, 

Ca toamna cea bogată 

De toate-ndestulată. 
Ghiorghi Melişinschi 


În ziua de Anul Nou, des-de-dimineaţă, semănătorii, atît în 
Moldova, cît şi în Bucovina de jos, te samănă cu grîu firitisindu-te: 


Să trăiţi, 
Să-nfloriți 
Ca merii, 


1. Andrei Motoc, lingurar din Mihalcea, spune că e român „armân.” „Noi 
sîntem armeni, zice el, nu ruşi, ca ceilalţi, și nici ţigani. Pe mine să mă 
omori, că nu ştiu un cuvînt ţigănește.” Are foarte multe ardelenisme în 
vorbă. De ex., „obliceiuri” în loc de „obiceiuri” — dar mai cu samă dialectul 
lingurarilor de aice e cel din Muntenia. 


106 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Ca perii 

Pe la mijlocul verii. 
Ca toamna cea bogată, 
De toate-ndestulată! 


În susul Bucovinei se zice numai: 


Anul Nou cu sanatate, 
La anul și la mulţi ani! 


Sămănînd cu orce sămînță apucă: cînepă, păpugoi etc. Lingurarii, 
în Mihalcea, nu lasă să-i samene cu mazăre, zic că face omul bube 
peste an. 


$ 2. Credinţe la Anul Nou 


De Anul Nou să mărește ziua. Roșa 


Dumnezeu, la începutul anului, e tînăr şi, la sfîrşit, bătrîn. De 
aceea se cheamă „Anul Nou”, pentru că atunci Dumnezeu întinerește: 
tot atsfeli, şi învăţătoriul pe care l-a pus Dumnezeu oamenilor. Roșa 


Anul Nou de aceea se cheamă, pentru că atunci să schimbă 
crîngurele ceriului, să schimbă pînele, pornește spre un alt an nou. 
Maria Ciobanu, Botoșani 


De Anul Nou se îmblă cu uratul, că atunci se împlineşte anul şi e 
pacat să dormi. Spre Crăciun, spre Anul Nou, spre Paști, nu se cade 
să doarmă oamenii şi se cuvine să ardă toată noaptea lumînarea în 
casă. General 


Spre Anul Nou, de bucurie mare că vine alt an nou, se urează, se 
îmblă cu plugul, ca să fie anul roditori, adecă să se împlinească. 

Atunci se înnoiesc toate şi de aceea se doreşte ca să fie toate de 
bine. 

Oamenii se firitisesc, ca să fie cum mai bine peste an, să le dea 
Dumnezeu sănătate, bucurie, noroc şi spori. În ziua aceea, să pui 
gînd bun la toate și a bine să le minești, că rămîn aşa. Atunci să te 
păzeşti să nu te superi, să nu te sfădești, să fii vesel şi tot anul aşa 
vei fi. Dacă te apuci atunci că nu-i mai greşi, şi Dumnezeu îţi iartă 
toate pacatele. D-na Elisaveta Reus, Mihalcea 


În ziua de Anul Nou, dimineață, dacă îţi întră întăi în casă băiet, 
tot băiet va naște și femeia grea ce se află în casă. Sau vitele ce sînt 
însărcinate la gospodărie vor naște de parte bărbătească și viceversa. 

Bagiurea, Moldova 


In Bucovina, peste Prut, la ruşi, e obiceiul ca în ziua de Anul Nou 
să între cu o vită frumos împodobită în casă: cu un miel, vițel sau cal, 
şi astfeli felicitează. 


In Moldova, se împărțesc de Anul Nou daruri la copii, la cunoscuţi 
şi se dau bacșișuri sau daruri la slugi. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 107 


Spre Anul Nou vorbesc vitele. Atunci să li se aştearnă bine și să 
li se dea bine de mîncat, că ele să întreabă unele pe altele de sînt 
sătule, de li e bine şi-l blastămă sau îl fericesc pe gospodariul de 
casă, să trăiască sau să nu mai ajungă a ţinea vite. E tare pacat a 
asculta ce vorbesc. Omul vorbeşte tot anul, dar lor numai o dată pe 
an le dezleagă Dumnezeu gura şi atuncea să nu aibă cum vorbi? — Un 
om s-a pus să asculte şi a auzit cum îl blastamau că li-i rea ţierea. 
Apoi a zis un bou cătră altul: „Hai, hai, frate, caută şi mănîncă, căci 
poimîne avem să ducem pe stăpînul nostru la groapă.” Stăpînul lor a 
doua zi a murit, iar a treia zi boii l-au dus cu săniuța la mormînt. - 

Aceasta se povesteşte în toate părţile. Spre Anul Nou, toate celea 
vorbesc, nu numai vitele. Andrei Motoc, Mihalcea 


Spre Anul Nou să lași porțile deschise, ca să între norocul. 


$ 3. Cum va fi anul 


De Anul Nou dacă va fi chidie pe copaci, dacă-s copacii îmbracaţi, 
e anul mănos. General 


Spre Anul Nou, pentru ca să știi care pîne va rodi, să pui cîte un 
cărbune viu pentru fiecare pîne pe vatră: unul pentru grîu, altul 
pentru popuşoi, pentru poame, în fine, pentru ce vrai. A doua zi, care 
cărbune va fi ars şi va rămîne numai cenuşa, va fi pînea ceea bună, 
care numai pe jumătate, va fi mijlocie, iară care va fi stîns fără să 
ardă, din aceea pîne nu va fi. Şi zice că e tare drept. General 


Tot de Anul Nou, ca să cunoşti lunile cari vor fi ploioase și cari nu, 
să face călindariul cepei. Pui 12 coji de ceapă, însemnînd fiecare 
ceapă pentru o lună, începînd de la ianuari pănă la decemvre. Pui în 
fiecare coaje sare deopotrivă şi în care va fi sarea topită, acea lună va 
fi ploioasă, în care uscată, secetoasă. General 


$ 4. Vrăji 


În Moldova, spre Sf. Vasile, fac fetele toate vrăjile ce le fac şi spre 
Sf. Andrei. În Bucovina, mai ales de Sf. Andrei, vrăjesc fetele şi 
numai unele vrăji le fac de Anul Nou. 


În ziua de Anul Nou, e bine ca fetele să deschidă poarta 
des-de-noapte, că se mărită. Mihalcea 

In Mihalcea, spre Anul Nou, la miezul nopţii, pune fata cămeşa 
pe ușă, aleargă de trei ori dezbrăcată în jurul casei şi, cînd vine a 
treia oară, își vede ursitoriul, se închipuie dracul. 

In Broscăuțţi, spre Anul Nou, sara, cînd se culcă, fetele pun straie- 
le pe masă și visază ursitoriul. 

In Botoşani, spre Anul Nou, se pregătesc două tăcîmuri şi se pun 
bucate pe masă. Cînd sînt drept 12 oare, zice fata: „Poftim la masă!” 
Atunci, acel ce are să o ia — umbra lui — vine și se pune şi mănîncă cu 
dînsa. 


108 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Spre Anul Nou, ascund fetele în colţurile șervătului: inel, pîne, 
cărbune, bani sau alte celea, or acopăr cu strachine. Vraja aceasta o 
fac şi cei bătrîni, puind ceea ce doresc ei să ştie şi ce descopăr aceea 
li se împlineşte. Fata, dacă descopere cărbune, îi va fi ursitoriul 
negru sau ţigan, dacă cuţit, va fi rău, dacă descopere inel, se va 
mărita, dacă floare, va mai sta etc. 


Spre Anul Nou, se razămă lemne de părete pentru toţi cei din 
casă — le însemni anume pentru care — și a cărui lemn cade, acela 
moare peste an. Aceasta să face pretutindene. În Mihalcea, fac cu 
linguri în loc de lemne și polonicele însemnează cei bătrîni. 


Ca şi de Ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, tot aşa şi de Ajunul 
Sf. Vasile, sara mătură casa de la uşă spre fund, să vie oamenii cu 
cinste, ca la Ajun, şi gunoiul a doua zi îl dau în pomăt, să rodească 
pomii. Mihalcea 


Spre Anul Nou, ca şi la celelalte ajunuri, se pune apă la crescut de 
noroc. 


In Camina, spre Anul Nou, scriu ţidule cu: sănătate, noroc, moarte 
şi ce scot se împlinește peste an. 


În Moldova, spre Sf. Vasile se face „plăcinta cu sorți.” Fac o 
plăcintă de foi subțiri de aluat, puse una peste alta şi pintre foi se 
presură carne hăcuită prăjită, amestecînd sorți tipăriţi sau scriși, 
cari se află şi la bomboane. Seara, cînd se pun la masă, scoate fiecare 
partea sa și, peste ce sorț nimereşte, aceea îi va fi menit. 


In Cuciur-Mic, spre Anul Nou, pun o cofă de apă sub masă, ca să 
le meargă tot anul ca din apă. 


În ziua de Anul Nou, des-de-noapte, femeile şi fetele scot apă din 
fîntînă cu lumînare aprinsă la toarta cofei, turnîndu-şi pe cap, pe 
piept, altele se spală cu totul la fintînă spunînd: „Nu scot apă, dar 
scot jocul şi norocul, cinstea şi voia cea bună etc.” Şi să spală tot 
farmecul ce li-a fost dat peste an. D-na Elena Braha, Mihalcea 


$ 5. De Anul Nou să deschide ceriul 


Spre Anul Nou, să deschide ceriul de trei ori, repede una după 
alta, să deschide şi iar se-nchide iar înlăuntru să vede o lumină 
foarte mare şi Dumnezeu stînd la masă cu sfinţii şi uitîndu-se la noi. 
Alţii zic că să văd mese cu lumînări și sfinții stînd împrejur. Alţii 
iarăși zic că numai Dumnezeu cu Sf. Niculai stă la masă. 

Ceriul deschizîndu-se îl vede numai acela care e tare bun la 
Dumnezeu. Mulţi spun că au văzut pe cînd erau copii de 7 ani. În 
ziua de astăzi nu să mai deschide, căci sînt oamenii păcătoşi şi să 
pun toți să se uite și Dumnezeu nu vrea, dar de demult, pe cînd erau 
oamenii buni, ceriul să deschidea de 3 ori pe an: de Sf. Vasile, de 
Bobotează și de Paşti. 

Unii spun că ceriul să deschide o dată la 7 ani. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 109 


Cînd vezi deschizîndu-se, să ceri trei lucruri de la Dumnezeu, că 
ți le dă. E bine să ceri: sanatate, noroc și raiul. Acestea sînt mai de 
căpetenie. 

Unii zic că numai un lucru să ceri, mai mult nu. Cel cuminte cere 
raiul. Credinţă generală 


Capul cît oboroaca 


Un om sarac a deschis spre Anul Nou fereasta şi a scos capul 
afară ca să vadă cînd să va deschide ceriul, să să roage lui Dumnezeu 
să-i dea o oboroacă plină bani. Iar de cu sară a așazat o oboroacă pe 
prispă, s-o aibă la îndămînă; o oboroacă mare, mare. Cînd s-a deschis 
ceriul, el a împreunat degrabă mînele şi a zis: „Dă-mi, Doamne, un 
cap cît oboroaca!” În loc să zică: „Dă-mi, Doamne, o oboroacă de 
bani!” Şi pe loc i s-a făcut capul cît oboroaca! Amu, ce să facă? In casă 
înapoi nu putea să-l bage, că fereasta era mică; să-i taie capul, iar nu 
să putea! Au chemat oameni şi au stricat păretele de l-au scos. Nu 
destul că era sarac, acu și asta i-a mai fost trebuit! 

Maria Spînul, Mihalcea 


In Moldova să spune: „Mi-a făcut capul cît oboroaca”, cînd i-ai 
vorbit cuiva prea mult. Sau: „Mi-i capul cît oboroaca”, cînd are cineva 
griji multe pe cap. 


Cînd să deschide ceriul, să preface apa în vin, vezi Vinul şi Sf. 
Vasile, partea IV, D. 


Cap. VI 


Domnul Hristos, 
Sf. Vasile și busuiocul 


$ 1. Despre busuioc 


Pe Domnul Hristos îl cheamă „Vasile.” Numele Hristos, adecă 
„creştin”, i-au pus tocmai cînd era de 30 de ani, cînd s-a botezat. 

Domnul Hristos s-a născut de Crăciun, iar la săptămîna, de Sf. 
Vasile, l-au botezat în legea cea veche şi i-au pus numele „Vasile.” 

Busuiocul: latineşte „Basilicum”, rusește „Vaselioc”, nemțește 
„Basilienkraut”, se numeşte astfeli, pentru că, venind atunci la botez 
la Domnul Hristos oamenii, fiecare au adus busuioc şi l-au acoperit 
tot. De atunci e busuiocul în biserică și preoţii fac agheasmă cu el. 
(Prin părţile aceste se duce numaidecât o creangă de busuioc la rodini, 
ca să fie copilul plăcut ca busuiocul.) 


110 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Şi „Anul Nou” tot de la Domnul Hristos se cheamă, pentru că ela 
capatat atunci nume şi de la dînsul toate din nou s-au înnoit. A făcut 
lege nouă și rînduială nouă, n-a mai fost aceea de pănă atunci. 

D-na Elisaveta Reus, Mihalcea 


Busuiocul a răsărit în locul în care s-a născut Domnul Hristos, iar 
de Sf. Vasile l-au stropit pe Domnul Hristos cu busuioc. 
Ştefan Pita, Mihalcea 


Dintre flori, singur busuiocul e floarea Domnului Hristos, căci, 
cînd s-a născut, a răsărit împrejurul lui, l-a cuprins și l-a acoperit tot 
şi de aceea preotul nu poate face agheasma fără busuioc. 


Busuiocul e lauda Iordanului, căci cu busuioc se sfințește apa. 


Busuiocul de aceea se samănă, căci, fără busuioc, „troița” (obicei 
la Iordan, urmează) nu se poate face. Mihalcea 


Busuiocul e crucea. Sfînta cruce în busuioc s-a găsit de Sfinţii 
Împaraţi Constantin și Elena. Altfeli s-ar lua la făcut agheasma? 
Vasile Langa, Botoşani 


Crucea Domnului Hristos a fost ascunsă în gunoi, dară deasupra, 
pe locul acela, așa cum sta, în cruciș, a crescut busuioc și de pe urma 
ceea Sf. Împaraţi Constantin şi Elena au găsit-o; şi pentru asta se 
pune la cruce. 

(In Voloca, se spune că şi berbenoc a crescut.) Broscăuți, Bucovina 


Busuiocul e din lacrimele Maicei Domnului.  Bagiurea, Moldova 


Busuiocul s-a făcut din sîngele Domnului Hristos, cînd a picurat 
de pe cruce. Botoșani 


Busuioc de la „Ziua Crucei” poartă în Camina fetele la brîu, ca să 
joace şi să aibă cinste; iar barbaţii în buzunar, pentru cinste, să le 
sărute mîna. Bucovina 


În Siret, busuiocul se samănă anume pentru cinste; îl samănă 
pănă a nu răsări soarele în ziua de Sf. Gheorghe dimineața. Stratul 
se pregăteşte mai înainte, dar de cade Sf. Gheorghe duminica, nu se 
poate samana; sau poți să-l sameni într-o luni pănă în ziuă, că lunea 
e ziua cea mai curată. Sămănîndu-l, îl soroceşti şi dacă te speli cu 
rouă de pe el, eşti de toată lumea cinstit. Busuiocul, cînd se culege, 
se pune după icoane sau pe grindă, la loc curat. 

Mireasa, cînd merge la cununie, ca să fie cinstită, ia busuioc de la 
icoană și se împrejură de trei ori, apoi îl pune în sîn. 


In Botoșani, busuiocul se samănă de dragoste, în ziua de Sf. 
Gheorghe, în zori, şi-l stropesc din gură. Cu acela se gătesc fetele 
cînd merg la joc, punînd în cap sau în brîu. 


Busuiocul nu se aruncă în gunoi, că e pacat. General 


C-un fir de busuioc de loveşti o broască de cele de gunoi și-l arunci 
în casă la cine vrai, acolo se face tăiere, nu ceva. 
Maria Cloșca, Suceava 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 111 


Borş de împli luni, să arunci în borş o bucăţică de busuioc, căci 
atunci necuratul nu gustă din el. 


Cînd îți cade ceva în ochi, să iai un fir de busuioc şi să-l pui în ochi 
şi firul acela va merge de jur-împrejurul ochiului şi scoate afară, fie 
muscă, fie ce va fi. Botoșani 


Pentru nebuneală sau la tifus, cînd vorbeşte cineva într-aiurea, 
să iai sîmbătă dimineaţă trei crenguțe de busuioc, căci busuiocul 
fiecare crenguță are trei crăcușori ca crucea; şi trei crenguţe de trifoi 
de cel roș, căci şi acela e a Domnului Hristos, le pui în agheasmă și-i 
dai bolnavului să bea şi îi e de ajutor. D-na Elena Braha, Mihalcea 


Busuiocul şi văzdoagele sînt bune de lăut pe cap, pentru creșterea 
părului şi pentru cinste. Cu busuioc se fac mai multe descîntece de 
dragoste. (Să va vedea la descîntece*.) 


Cap. VII 


Grîul și Domnul Hristos 


$ 1. Faţa și trupul lui Domnul Hristos 


Pănă la Domnul Hristos, pămîntul nu era aşa de mare, atunci a 
crescut și pămîntul și grîul l-a dat Dumnezeu. Mihalcea 


De Ajun, de aceea se mănîncă întăi grîu, pentru că, Domnul 
Hristos cînd s-a născut, a dat Dumnezeu și a ieşit grîul pe lume şi în 
toate părţile pe unde mergea Domnul Hristos să făcea grîu. 

Ștefan Pita, Mihalcea 


De la Crăciun în 8 zile este „odovania praznicului”, atuncea se 
duce colivă caldă la biserică şi aerul acela merge la suflete. 
Profira Zvorîșteanu, Botoșani 


Griîul e cea dintăi pîne, mai mare peste toate pînele. Grîul îl 
sfințim de Paşti, cînd ducem nafora (pasca) la biserică. 
Catrina Daniliuc, Mihalcea 


Pe grîu de vară e scrisă faţa lui Domnul Hristos: ochii, nas, gură. 
Ian ia sama bine şi vei vedea. De aceea prescurele la biserică numai 
pe grîu de vară să fac. Mihalcea 


Faţa lui Hristos e pe tot grîul, nu numai pe cel de vară, şi prescu- 
rele să fac cu orşice grîu. General 


Faţa lui Hristos e pe grîu de atuncea cînd fugea maică-sa cu 
dînsul de jidani — unii spun că mai tîrziu, de cînd voia să-l răs- 
tignească. — Fugind, Domnul Hristos a ajuns pe lîngă un om ce 
sămăna grîu, dar nu ştia să-i zică grîului pe nume. „Ce sameni 


112 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


acolo?”, îi zise Domnul Hristos. „la, nişte pîne!” „Acela e grîu, să ştii 
că astfeli se cheamă, silește-te degrabă şi mergi acasă de adă seceri, 
căci îndată va fi copt.” Omul a ascultat şi, cînd au venit jidanii pe la 
amiază-zi, grîul era copt, l-au găsit pe om secerînd. „N-ai văzut fugind 
un om pe aice?” „Ba l-am văzut.” „De mult?” „Pe cînd samanam grîul 
acesta.” „Ei, apoi cine ştie unde va fi!” Și s-au întors înapoi. — Şi de 
atunci stă pe grîu scrisă faţa Domnului Hristos. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Jidanii toate pînile samănă, numai grîul nu, căci, după dînșii, nu 
se face. Broscâuți 


După cum noi sîntem făcuţi din lut, astfel şi trupul Domnului 
Hristos e făcut din grîu. 


Griîul este de mare însemnătate înaintea lui Dumnezeu, căci cu 
grîul se slujeşte în biserică. Pe grîu face preotul litia, iar pe prescure 
de grîu se face slujba în biserică. (In Mihalcea se crede că numai pe 
12 fire de grîu se face litia.) 


Dintru-ntăi era mult grîu pe lume, precum şi vin, dar oamenii au 
fost nemulțumitori şi Dumnezeu le-a luat darul. A lasat numai atîta 
grîu şi vin cât să aibă cu ce sluji preotul în biserică. 


$ 2. Grîul pentru leacuri, cinste, dragoste 


În ziua de Anul Nou să arunci spice prin casă, iar sara să le 
strîngi şi să le arunci și în ziua de Sf. Ioan; apoi fă un mănunchi din 
ele şi le pune undeva, căci sînt foarte bune de durere de cap să te 
speli. Motoc, Mihalcea 


Ca să-şi viseze fata ursitorul, să puie spre Sf. Andrei 41 de fire de 
grîu sub cap şi să zică: 


„Voi, 41 de fire de grîu! 

Eu voi dormi şi voi hodini, 

Dar eu mă rog lui Dumnezeu 
Să-mi trimeaţă îngerul meu, 
Să-mi arate pe ursitorul meu, 
Cel ce mi-i dat de la Dumnezeu.” 


Și noaptea visează că-i ia brîuli. Catrina Dumitraşcu, Mahala 


Griîul care se samănă de Anul Nou e bun de pus în sîn la fete, 
pentru dragoste. Mihalcea 


Să iai din 9 ogoare 9 spice de grîu şi din tot spicul cîte un fir — să-l 
pui într-un şipuşor cu agheasmă şi să-l porţi în buzunari, căci oriun- 
de, şi la judecată de te vei duce, vei izbîndi. Căci, dacă te iubesc 
oamenii, te și cinstesc şi vorba-ţi e bagată în samă, le place să te 


1. Despre grîu ca mijlocitor al producţiunei se va mai vedea la farmece, 
poveşti etc. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 113 


asculte şi izbîndeşti ce grăieşti. Tot acelea fire le poţi și samana şi 
grîul ce va răsări tot aşa îl porţi, pentru cinste şi dragoste. Ropcea 


Grîul e bun ca aparare împotriva farmecelor. Să să puie 9 fire de 
grîu sau 12 pe sfînta masă, în altar, fără ca să ştie preotul. Pe acesta, 
dacă slujeşte 12 liturghii, să-l ia şi să-l păstreze cu naforă, că nici un 
farmec nu să poate apropia. Ropcea 


Tot cu grîu să apără nuna şi la nuntă împotriva necurățeniei 
miresei. (Să va vedea partea V.) 


$ 3. Vrăjitul cu bobii 


Bobii, se aleg 41 de fire de popușoi, la nevoie şi altă sămînță, cum 
e fasola etc., şi se învîrt grămăgioară cu mîna dreaptă în dreapta, 
cum merge soarele, descîntînd: 

„41 de bobi, bine ştiţi, bine gîciți, dacă va fi să fie bine şi după 
gînd, să pice pe 9, colac în prag şi bucurie într-amîndouă mînile, dar 
dacă nu, să pice unul şi doi şi să nu se aleagă nimică din voi.” 

Mihalcea 


„41 de bobi, aţi fost în ceri ş-aţi fost în pămînt, spuneţi-ne şi nouă 
ce aţi văzut, ce are să fie şi ce are să păţească «X», de rău sau de bine. 
Cu adevărat să-mi spuneţi, că de nu veţi gîci, în foc v-oi zvîrli şi v-ăţi 
face cenuşă.” Broscăuţi 

„Patruzeci de bobi şi unul, 

Spuneţi-mi drept pînă la unul, 

Dacă va fi de bine, 

Să fie tot locul plin 

Şi-n prag unul. 

Dar dacă nu, să pice: 

Doi şi unul, 

Doi şi unul, 

Doi şi unul.” Ropcea 


Apoi face cruce cu mîna pe grăunțe şi le desparte în trei grămă- 
gioare. O grămăgioară vine de-a stînga, acolo să cheamă „în mînă 
străină”, alta în mijloc, se numeşte „în casă”, şi a treia în dreapta, 
aceasta e „în mîna sa”, a acelui ce caută. Din aceste grămăgioare, se 
numără — începînd de la cea din mijloc — cîte patru bobi și tot să dau 
deoparte, iar cei ce rămîn, fie 1, 2, 3 sau 4, să pun în linie sus, 
făcîndu-se tot astfeli şi cu celelalte două grămăgioare. Iară bobii 
rămaşi se amestecă şi iarăși se face un rînd de bobi gîcitori, puindu-se 
sub rîndul de sus. Tot aşa se face şi a treia oară și restul să dă 
deoparte, ca netrebuitori. Bobii — rîndul întăi luat în lat, trebuie să 
cadă sau pe 5 sau pe 9. De cad pe 5, are să fie lucrul în grabă, de cad 
pe 9, mai sigur, dar mai tărziu. 3 fire, unde cad la un loc, e bucurie, 
4 sînt vorbe, iar dacă cad 4 bobi la mijloc, în casă, însemnează că eşti 
plin la inimă, sătul, mulţămit. 2 fire însemnează îndoială sau supa- 
rare, 1 e în deşert sau veste, dacă e sus, iar dacă cade jos, e bob 


114 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


sositor, are să sosească cineva. Dacă cad doi cîte 1 sau trei în rînd, 
însamnă drum. 3 dacă cad sus, la mijloc, se numește bucurie în cap 
sau colac. De cad în rîndul de jos, la mijloc, e colac în prag. Unul de 
cade jos în prag, în casă, e bob sositor şi de astfeli e bine; se va 
împlini ce gîndeșşti, căci e drumul slobod, pe cînd, dacă sînt 4 jos, în 
prag, e drumul închis; nu se va împlini sau sînt vorbe. De-ţi cad în 
bobi lîngă 4, 3 însamnă vorbe de bucurie; de cad lîngă 4, 1 şi 2 sînt 
vorbe de supărare şi deşărte. Cînd cad la mijloc, în curmeziș sau jos, 
tot cîte 4 în rînd, nu se va împlini ce gîndeșşti, e închis, sau vei avea 
proces, huit. In alte locuri, spun că e bine, e masă. Dacă cad bobii cîte 
1 şi 2, atunci să n-ai nici o nădejde, căci „e mai rar decît apa”, nu e 
nimic în deplin. Dacă însă fiind aşa răi, numărînd toţi bobii, găsești 
că sînt 17, atunci tot va fi bine. Bobii din mîna stîngă arată ce gînd 
are persoana ce ai pus gînd, pentru tine. Dacă bobii din mîna stîngă 
sînt tocmai așa ca cei din dreapta, atunci eşti cu aceia gînd la gînd și, 
prin acesta, se arată dragostea. Bobul sositor din corn, din mîna 
dreaptă jos, e împlinirea gîndului; de sînt mai mulţi bobi în corn, 
arată întîrziere. Bobii ce rămîn afară cîte 4 se cheamă „mese”, dacă 
sînt mesele cu soț, e bine. 


O altă căutătură în bobi e şi aceasta: desparți bobii în 3 părți şi de 
la două grămăgioare iai cîte doi, iar de la a treia, unul şi-i pui sus, 
cîte unul, la distanțe egale în șir. 

Apoi începi a trage afară tot cîte 4 bobi, ca şi la cealaltă căutătură, 
iar bobii ce rămîn îi alăturezi la cei de sus, să fie tot cîte 4 în 
grămăgioară; numai cînd rămîn 4, nu să pot alătura, îi scoţi afară. Și 
iar amesteci bobii de faci trei grămăgioare, din care cei ce rămîn îi 
alăturezi iar sus, aşa pănă în de trei ori. Dacă în timpul acesta cele 
5 grămăgioare nu s-au umplut să fie tot cîte 4, atunci gîndul nu ţi se 
va împlini, dar dacă are să se împlinească, iese încă cu spori. De e 
păn! la mijloc plin, tot poţi să tragi nădejde. Aceşti bobi unii îi aruncă, 
ca şi ceilalţi, păn' în de 3 ori. Sînt cunoscuţi în Basarabia, Moldova şi 
în Bucovina unde să află români curaţi, sub numire de „bobi tălhă- 
reşti.” Tălharii, cînd porneau la pradat, mai întăi oracolul acesta îl 
întrebau şi, dacă nu erau toate grămăgioarele pline, nu porneau. 


Bobii, ca şi cărțile, gîcesc bine marța și sîmbăta dimineață, gîcesc 
la miezul nopţii și cînd e liniște, cînd nu se îmblă, altfeli, nu pot 
arăta bine. 


Cărţile, ca să gîcească bine sîmbăta, să le pui spre sîmbătă pe 
fereastă. D-na Elena Braha, Mihalcea 


Cărţile gîcesc bine cînd le întinzi pe pernă. 
Bobii gîcesc bine cînd îi tragi pe sîtă. 


Cine nu spune 7 ani visurile gîcește bine în cărți şi în bobi. 
Andrei Motoc, Mihalcea 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 115 


B. Cărţile 


Cărţile, cînd le mesteci, le minești făcînd mai întăi cruce la gură 
cu cartea persoanei căreia-i cauţi, zicînd în taină ceea ce doreşte: 


„Douăzeci şi patru de cărţi, 

Bine ştiţi, bine gîciți, 

Cum a ştiut cel ce v-a zugrăvit, 

Aşa să știți şi voi mie să-mi spuneți, 
După cum v-am sorocit. 

Dacă mi-ţi gîci, v-oi pupa 

Şi-n sîn v-oi baga. 

Da de nu mi-ţi gîci, 

V-oi stupi 

Şi-n foc v-oi zvârli.” 


(sau:) 


„24 de cărţi (sau 32, sau 36), 
Cum a ştiut cel ce v-a zugrăvit, 
Aşa să știți şi voi mie să-mi gîciți, 
După gîndul ce l-am gîndit. 
Dacă va fi după gîndul meu, 
Să se arate pe roş şi în plin. 
Da dacă n-a fi după gîndul meu, 
Să se arate pe negru şi în deşert.” 
Tasiluţa Nastasi, Siret 


In cărţi se caută în 24, în 32 sau în 36, ba şi în 41. Botoșani 


În cărți, la români, figurile regilor însamnă persoana bărbătească, 
iar a valeţilor — sau a fanţilor — însamnă gîndul femeiei sau a bar- 
patului ce-şi caută, precum și figurile femeiești însamnă inima acelor 
persoane. Dacă cauţi pentru o femeie, atunci regele e inima ei, iar 
fantele , ca şi mai sus, gîndul. Colorile cărților în limba veche, popo- 
rală, să numeau astfeli: cupa se chema „de roş”, caraua — „de dobă”, 
pica — „de ghindă” şi trefla — „de cruce.” 

Omul de roş e roşcovan, cu ochii căprii şi părul castaniu. Omul de 
dobă e balan cu ochii albaştrii. Omul de ghindă — cu ochii verzi. Omul 
de cruce — negricios. 


În o căutătură în 36 din Botoşani, cărţile se explică astfeli: 


Asul de cupă însamnă casa. 


Asul de caro.............. veste. 
Asul de pică ... „.„.. dragoste. 
Asul de cruce ............ interes. 
Zece de cupă ............. bucurie. 
Zece de caro .............. bani. 
Zece de pică .............. drum. 


Zece de cruce 


norocire. 


116 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Nouă de cupă.......... vorbe. 

Nouă de caro........... săvărşire. 
Nouă de pică........... crisoare. 
Nouă de cruce......... grijă mare. 
Opt de cupă............. hotărîre. 

Opt de caro ............. pagubă. 

Opt de pică.............. scîrbă. 

Opt de cruce............ lacrimi. 
Şepte de cupă ......... aşternut. 
Şepte de caro .......... deşertăciune. 
Şepte de pică .......... vreme de sară. 
Şepte de cruce ........ grijă mică. 


Iară toți cei de trei sînt mulțămirea persoanei de a cărei maslă să 
țin. 

In căutătura aceasta, cărțile se pun astfeli: mai întăi, căutătoarea 
le mestecă bine, scoţînd figura ce reprezintă persoana afară și, pu- 
nînd-o la gură, face cruce cu ea sau numai aşa o ține la gură, menind 
ceea ce vrea. Apoi taie cărţile drept la mijloc cu cartea aceasta şi 
caută trei cărți din față şi trei cărţi în dos, să vadă ce-i va cădea. Pe 
urmă scoate iarăşi cartea ce reprezintă persoana şi o pune jos pe 
masă. Scoate, fără ca să vadă, o carte din mijloc şi o pune sub aceasta; 
acea carte să cheamă că o îmbrăţoşază pe persoană. Pune apoi la 
fiecare colț al persoanei cîte o carte, începînd din sus din dreapta, 
apoi jos în cruce, pe urmă iar sus, în stînga, şi iar jos. Astfeli să face 
un patrat lung. Incepe apoi rîndul al treilea, puind la mijloc, între 
cele două cărţi, sus, o carte, apoi jos şi pe din părţi — făcîndu-se o 
cruce. Alături de cartea de sus, în dreapta, iar pune o carte, apoi alta 
jos, în cruce, şi tot astfeli vis-a-vis. Pune tot astfeli şi la planul al 
doile din afară, unde e deşert, apoi iar la planul al treilea, sus şi jos, 
pănă complectează, rămînînd înlăuntru o cruce deșartă, lîngă per- 
soană, pe care tot astfeli o umple începînd de sus. În totul sînt 5 
rînduri, cîte 5 cărți în rînd. Mai rămîn 10 cărţi, cu cari se acopăr mai 
întăi persoana și cele patru cărţi de pe lîngă ea, cari fac crucea, şi apoi 
acopere cari cărți mai vrea. Apoi să caută în cruciș, explicîndu-se. 


Într-o căutătură din Basarabia (Năsipureni), persoanele sînt tot 
astfeli cu gîndul şi inima lor, ca şi mai sus. Aice fiecare as e casa 
persoanei cu aceeași maslă sau veste de la ea. Toţi cei de zece sînt 
darul acelorași persoane. 


Toţi cei de nouă sînt vorbele aceloraşi. 
Toţi cei de opt sînt supărarea aceloraşi. 
Toţi cei de trei sau de șese sînt drumul lor. 


Dacă cad două cărți de același feli alături sau în cruciș, de ex. 
două gînduri, sînt gînd în gînd amîndoi, sau dacă două supărări: sînt 
supăraţi unul pe altul. Dacă două drumuri, se întălnesc, dacă două 
aşternuturi, e şi mai rău şi tot a.m.d. 


Dacă cade 3 de pică şi 9 de cruce, apoi se supără cel de pică de 
vorbele celui de treflă sau se supără de darul celui de treflă, dacă 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 117 


cade cu darul acelui sau de casa lui, dacă cade cu casa şi așa mai 
departe. Căutătura se face întăi puind cărțile în rînd, patru rînduri, 
iar cu 4 ce rămîn să acopăr, de trei ori. Apoi să mai caută de trei ori, 
puind persoana la mijloc şi cărțile în jur în cruce, precum şi prin 
deşerturile crucei și apoi să acopăr. 


Căutăturile din Bucovina sînt înfluenţate de străini. 


$ 4. Cioarele 
Grîul din Valahia. Diferite 


Mai înainte, pe aice nu era grîu; oamenii făceau pînea şi nafora în 
biserică din orz, dar paserile au adus sacara şi grîul în cioc de preste 
mare, din o țară depărtată tare: din „Veleca Volohaia” (Valahia Mare) 
şi Sf. Vasile a samanat atunci cel întăi grîu. De aceea, de ziua lui să 
samănă grîul. Acolo, în ţara aceea, e totdeauna cald şi acolo nu este 
împarat, nici domni nu sînt, nici greu şi pedepse ca pe la noi. Ei 
trăiesc singuri, fără stăpîn, de la începutul lumei, de la Domnul 
Hristos, așa le-a dat ca să trăiască. Volohii aceia au venit peste mare 
aice şi au adus cărți moldoveneşti şi s-au însurat cu fete de aice şi 
aşa s-a făcut țara Moldovei, unde sîntem noi. Că noi sîntem moldo- 
veni şi toate cărţile şi legea noastră ce o ţinem, ei ni-au adus. Cărţile 
cele mai dihai de acolo vin, iar la sfîrşitul lumei, numai moldovenește 
şi ruseşte are să se vorbească. Țara aceea e tare departe; acolo sînt 
de toate bunătăţile şi de acolo ni-au adus şi paserile în cioc săcara şi 
grîul, de le avem astăzil. 


Cioarele în tot anul au boieresc. Ele merg într-o țară la împaratul 
lor şi cară în cioc spice; pun pînile în clăi şi apoi iarăşi vin înapoi?. 
Roșa 


Stancile se duc la o mînăstire, la buricul pămîntului, la niște 
călugărițe sfinte, de le cară spice în gură și fac girezi. Din spicele 
acele, călugărițele fac prescuri la biserică şi pîne. Acolo sloboade 
Dumnezeu cărţi din ceri şi, cînd să trezesc, ele găsesc cărţile în 
biserică. Din cărțile acelea se fac apoi scrisori, de se trimit în toată 
lumea, pe la toate mînăstirile. 

Acolo-i Sf. Miercure, Sf. Vinere etc., toate zilele, şi să cheamă Sf. 
Agura (muntele Athos). Nastasia Corneanu, Botoșani 


Cioarele, cît e vara, acele trei luni, nu le vezi, că ele cară spice în 
cioc la Mănăstirea Neamţului, unde sînt „14 şi în unul se sprijineşte” 
(14 călugări şi starețul). Nu stancile cară, dar cioarele. 

Profira Zvorîştean, Botoşani 


1. Dănilă Oloinic, Mihalcea, român rutenizat. De la el am auzit povestea 
lui „Medelean”, a lui „Giumac” şi despre „Apolot.” 
2. Vezi Simion Stîlpnicul şi boierescul paserilor, partea III, Aerul. 


118 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Cioarele duc spice în gură peste mare rohmanilor, la oamenii cei 
sfinţi, cari postesc și pentru noi. Ei nu mănîncă din ele, numai să 
uită şi să satur. Paştele lor sînt a treia săptămînă, miercuri după ale 
noastre. Dănilă Oloinic, Mihalcea 


Cînd cade copilului dintele, să-l arunce peste casă şi să zică: 
„Cioară, cioară! 
Na-ţi un dinte de fier, 
Dă-mi unul de oţel!” Botoșani 


Copiii, de jucărie, pun mînile una peste alta, se ţin cu degetele de 
pielea mînei de deasupra și zic: 


Cîr, cioară, 

De la moară, 

Cu făina-n poală, 

Cu mînile de aluat, 
Că buzele ț-ai spurcat 
Cîr, cîr! 


Şi zicînd așa, împrăștie îndată mînile, ca și cum ar zbura cioarele. 
Botoșani 


Un alt joc copilăresc cu cioara e și jocul „de-a puia-gaia”. 
* 


Cioarele, cînd îmblu cîrduri şi cîrîie, are să ningă. 
Din cîte paseri sînt, nici una nu se scoală așa dimineaţa ca cioara. 
Cărăpciu 
Cioarele, în poveşti, aduc apa cea vie şi cea moartă. 
* 


Cioarele sînt făcute din ţigani. Nişte țigani tot ziceau „cîr, cîr” şi 
Dumnezeu i-a făcut cioare. Motoc, Mihalcea 
Românii îi iau în rîs pe ţigani cînd îi văd, strigînd „cîr, cioară, cîr”, 
fiindcă-s negri. 
Tiganul, văzînd o cioară, stătu pe gînduri: 
Să-i zic cioară, 
Mi-i că sboară 
Şi mă fac pe mine de ocară. 
Vai, săraca oarece, 
Cum te-a mîncat nu știu ce, 
I-aşi zice pe nume, 
Dar mă pîcîlesc pe mine! Broscăuţi 


Proverburi 


„Nu da vrabia din mînă pentru cioara din par.” Nu da ce-i sigur pe 
nesigur. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 119 


„O cioară de pe par şi zece pe par.” Se zice în Roga despre slugi; că 
una se duce şi zece în loc vin. 

Să zice: „Ştie-l cioarele!” Cînd nu ştii să dai relaţii despre un om 
despreţuit. 

„Lasă-l la cioarele!” Adecă, dă-i pace, tot aceluiaşi. 

„Mînca-l-ar cioarele!” Blăstăm ca să rămîie neîngropat şi să-l 
mănînce corbii şi cioarele. 


(Legenda oilor din cioare se va vedea la oi.) 
(Povestea celor 7 cioare, povestea cu broasca-cioară, în Povești*.) 


Cap. VIII 


Cum stă pămîntul. Mineralele 


$1. Cutremurul 


Pămîntul e încunjurat de apă — şi deasupra noastră, şi sub noi e 
tot apă. 
Pămîntul stă pe mare ca o frunză de stejar într-un ţare de fîn. 
Ioan Pisarciuc, Roşa 


Pămîntul stă pe un urs. Plopeni, România 


În mare este un peşte, pe peştele cela stau patru stîlpi şi pe stîlpi 
pămîntul; cînd peştele clatină din coadă, atunci și pămîntul se cutre- 
mură. De ar vra să se întoarcă sau s-ar clătina mai tare, şi pe noi 
ni-ar prăpădi. Cei patru stîlpi sînt cele patru posturi. Noi posturile 
le postim de aceea, ca să nu ne cufundăm. Dar amu un stîlp e mai 
mîncat, căci oamenii nu postesc. General 


Ceriul îl ţine pe umere Samson cel tare. Dar amu, un picior a lui 
e în apă, numai cu un picior stă pe uscat. Ecaterina Ulanu, Broscăuți 


Cînd se cutremură pămîntul, să uită Dumnezeu din ceri pe pă- 
mînt. Să uită supărat de cele ce vede, dar numai oleacă deschide 
ochii, că dacă i-ar deschide mai tare, s-ar prăpădi lumea. 


Se mai zice că cutremurul se face cînd se scarpină scorpia de 
stîlpul pămîntului — scorpia ce ţine stîlpul de sub pămînt — legat de 
ea c-un lanţ. De n-ar ţinea scorpia, nici pămîntul n-ar mai fi. 

Focșani, România 


Pămîntul e ca și omul: el, cînd slăbește, cînd prea tare rodeşte, 
tremură, de aceea se cutremură. Un țăran din Corcești 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


120 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
$2. Aurul și argintul 


Pămîntul în tot anul lucrează ceva. Într-un an lucrează aur și 
atunci e arşița mare; în alt an spijă, şi atunci plouă mult; în alt an 
argint, atunci e potrivit, dar tot e mai mult ploaie și pînele-s slabe. 

Pisarciuc, Roșa 


Aur şi argint, mai întăi dracul a sapat, ca să facă bani. 


Aurul şi argintul e bun de purtat, căci nu te doare capul. Astfel, şi 
povestitoarei nu-i merge decît în coloarea albă şi neagră, aurul, fiind 


galbăn, nu-l poate purta. Ilinca Balan, Roșa 
La sfîrşitul lumei, după ce va arde pămîntul, toate apele au să fie 
de aur. Aceeași 
Aurul şi argintul sînt de sub soare. Șcheia 


In toate descînticele, curăţenia cea mai mare se exprimă astfeli: 


„Ca argintul strecurat, 
Ca aurul de curat, 
Ca sfîntul soare în senin, 


Amin.” 
* 
Banii 
Galbeni de visezi, e sfîntul soare. Botoșani 


Foc, cărbuni de visezi, sînt bani. 
Bani de argint de visezi, sînt vorbe bune. General 


Dacă visezi bani de argint, dai bani; dacă de aur, vei avea un 
cîştig sau vorbe bune. 

Gologani de visezi, e supărare mare, bataie, gîlceavă. 

Aceleaşi, precum şi boală, se spune și de bani de argint. 

Nuci de visezi, sînt bani. Mihalcea 


De visezi că ai zestre în cap, capeţi bani. General 


De te visezi tăvălit de ceva necurat, tot așa. 
Rane de visezi că ai, tot așa. 

De te stupești singur pe straie, tot așa. 

De se aprinde ţigara cu pară, tot aşa. 

De pocneşte chibritul, tot așa. 

Foc de visezi, să pui la loterie, că ai să câştigi. 
Soldaţi de visezi, asemenea. 


x 


Comorile de bani ard spre zile mari, cum e spre Crăciun, spre 
Anul Nou, spre Paşti şi spre Sf. Gheorghe. (In Moldova se spune că 
numai spre Sf. Gheorghe ard comorile). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 121 
Cine nu doarme spre Paşti vede cum ard comorile. Moldova 


(Despre bani, se va vedea la dracul; despre comori, la noroc.) 


$3. Fierul 


Fierul l-a făcut diavolul, vezi pag. 26, $10. 

Lemn să nu furi, că pe cea lume să face fier şi-l duci greu în spate. 

Fier dacă găsești, să nu duci acasă, că-i sărăcie. 

Fierul e cel mai tare. Despre fier şi tăria omului se va vedea, vol. 
II la Sănătate”. 

Ţiganul sau fierarul e foarte iubit de Domnul Hristos și bla- 
goslovit de Maica Domnului, vezi vol. de față — pag. 53. 


A. Incă o versiune despre facerea lumei 


Dintăi şi-ntăi, atîrna în aer, purtat de vînt, un munte, din vîrful 
căruia ieşea foc. Din focul acesta suflat de vînturi s-a făcut o femeie, 
dar nu era vie, avea numai trup. Suflînd vîntul şi mai tare, a rădicat-o 
şi a dus-o pănă la vîntul cel mai de sus. Acolo ea a capatat suflare şi 
s-a coborît pe munte înapoi. Aicea a găsit două bucăţi de fier şi, de 
iuțală mare ce avea înlăuntru, le-a mîncat. Din acestea a purces grea 
ş-a făcut doi băieţi de gemene, doi necuraţi, şi anume: pe cel şchiop, 
dar cuminte, și pe celălalt, mai prost. 

Îmblînd ei amîndoi, le veni în cap că, dac-ar avea lut din mare, ar 
putea să facă multe lucruri. Dar unde să găsească lut, căci acolo 
mare nu era? A zburat cel prost şi a căutat pănă ce a găsit. S-a 
cufundat şi a apucat lut cu mîna și l-a adus sus. Din acesta el a făcut 
un cal, ca să aibă frate-său cel şchiop cu ce îmbla; iar acela a făcut 
din fier o căruţă. Au înhamat calul, dar calul nu trăgea. S-a vîrît cel 
prost în cal, vîrîndu-şi mînele și picioarele în picioarele de lut ale 
calului, iar frate-său s-a pus în căruţă şi calul l-a tras cum să cade. 
Apoi, ieşind acela, a zis frăține-său să între el, să tragă pe rînd 
amîndoi. Cel șchiop s-a vîrît şi el, lăsînd un picior afară, şi-a tras 
bine căruţa, macar că șchiopata. Cînd la ieșit, frate-său nu vra să se 
ție de vorba ce au avut. Văzînd că e mai bine în căruță decît în cal, nu 
i-a dat drumul, ci l-a închis înlăuntru, și cine ştie cît a trebuit cel 
şchiop să se chinuiască trăgîndu-l, pănă ce acela s-a săturat de 
îmblat, şi atunci l-a lăsat şi s-a dus. 

Dracul cel prost a mers să scoată lut din mare. Acuma vroia să 
facă pămînt, dar nu știa cum. „Este undeva un Dumnezeu, îşi zise el, 
acela dac-ar vra să-mi ajute, eu aş face!” Deodată s-a auzit un glas de 
sus: „Ce vrai de la mine, ce mă chemi?” Diavolul i-a spus că vra să 
facă pămînt și-i arătă turta ce o avea în mînă. Dumnezeu a suflat şi 
turta a început a creşte pănă cînd n-a mai putut-o ţinea şi-a lăsat-o 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


122 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


pe apă. După cea stat de crescut, Dumnezeu i-a spus diavolului că 
pămîntul trebuie să fie al amîndorora în jumătate: cît a lui, cît a lui 
Dumnezeu. Diavolul a început a să sfădi cu Dumnezeu, că de ce nu 
s-a bagat Dumnezeu în mare, dac-a vrut să aibă pămînt? Şi-a început 
să măsure pămîntul, zicînd că trei şferturi vor fi a lui şi numai unul 
a lui Dumnezeu. De la asta s-a stîrnit şi mai mare sfadă; Dumnezeu 
cu atîta nu să primea. Stă diavolul şi se gîndeşte ce să facă? Își aduce 
aminte de frate-său. „Dac-ar fi şi el, gîndeşte diavolul, ar avea cine-mi 
ajuta să mă lupt cu Dumnezeu.” S-a dus la dînsul și i-a spus că a 
făcut pămînt cu Dumnezeu, să vie şi el la împărțeală. 

A venit şi acela pe pămînt. Să uită și vede că pămîntul nu se ţinea 
bine, să rădica cînd în sus, cînd să pleca în jos în apă. „Ai făcut tu 
pămînt, îi zice el, dar pămîntul așa n-are să poată să steie. Ian vîrî-te 
sub pămînt și rădică-l drept la mijloc cu capul, să vedem cum va fi?” 
Acela l-a ascultat ş-a rădicat pămîntul din apă, dat tot era prea uşor, 
nu să ţinea în loc. „Așteaptă, zice cel şchiop, că eu am să fac ceva să 
steie bine.” Să duce pe munte şi face niște lanţuri strașnice; pe 
acestea le-a adus şi le-a pus fratelui său pe mîni şi pe picioare şi a 
mai pus atîta fier pe el, pănă cînd a capatat pămîntul cumpăna ce i-a 
trebuit. „Amu, dacă l-ai făcut, îi zise el, trebui să-l şi ţii; şi-l vei ținea 
întruna cu capul pănă la sfîrşitul lumei. Acesta este canonul ce ţi-l 
dau şi eu ție pentru munca ce mi-ai dat-o tu, cînd m-ai închis în cal.” 

Atunci diavolul a început a răcni, a să sfarma, a să smunci, 
gîndind că va putea rupe lanţurile, dar degeaba, căci mînele şi picioa- 
rele-i erau legate. Ş-acuma cînd să cutremură pămîntul, el se scutură 
de mînie, ar vrea să-l dea jos de pe cap şi nu poate, căci oamenii sînt 
cuminţi: unde să fac gropi mari, ei le astupă, unde sînt păduri mari, 
le taie şi pămîntul nu se poate pleca nici într-o parte. 

El tocmai atunci are să scape, cînd oamenii, căutînd întruna după 
minerale, vor ajunge cu săpăturile pănă de cea parte, atunci pămîn- 
tul se va despica în două şi va cădea o bucată de o parte și alta de 
altă parte lîngă dînsul. Și după aceasta lumea tot va fi, căci cineva 
va lipi pămîntul la loc, așa cum a fost, numai cît nu să ştie cine: 
dracul sau Dumnezeu. 


Diavolul cel şchiop, venind pe pămînt în locul frăține-său, pămîn- 
tul a ramas tot aşa cum a fost măsurat la început: numai un șfert a 
lui Dumnezeu și trei a diavolului; atîta numai că nu să ştie care 
anume e a lui Dumnezeu. 

E], cum a venit, ş-a adus calul şi Dumnezeu l-a înviat; apoi a 
întrebat pe mumă-sa cum ar putea să fie lume. Mă-sa i-a zis ca să 
mute trei stînce din loc şi să aşteapte acolo. Apoi a mers şi s-a făcut 
o fată frumoasă şi, viind la dînsul, i-a spus că este partea lui, menită 
de la Dumnezeu, cu care să aibă copii. (Istoria oamenilor acestora 
din draci va urma la alt loc.) Alţii spun că diavolul a făcut pe oameni 
din lut, frămîntînd lut din toate patru părţi ale lumii. Din acesta a 
făcut patru oameni: două femei și doi barbaţi — şi i-a pus în cele 
patru părți ale pămîntului, tot o femeie ş-un barbat față în față: unul 
la răsărit, altul la asfinţit, la miezul-nopţei și la amiazăzi: cu gîndul 
că Dumnezeu le va da duh şi ei, venind unul spre altul, să vor întălni. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 123 


Dumnezeu a înviat numai pe barbaţi şi s-au întălnit amîndoi. „Ce-ai 
făcut, zice diavolul, de ce n-ai înviat şi pe femei, căci ei trebuie să 
înmulțască!” „Îi voi învia, zice Dumnezeu, dar să fie ai mei.” „Ba nu, 
zice dracul, las-să fie în jumatate: o păreche a mea şi una a ta”, şi 
Dumnezeu i-a înviat. 

Oamenii cei dintăi care i-a făcut diavolul erau negri şi el tare s-a 
bucurat că-i samănă, dar apoi s-au spalat în mare şi s-au făcut albi. 
Diavolul, văzîndu-i albi, de ciudă s-a lepădat el singur de dînşii. 


Fiindu-i urât într-o zi, să duce diavolul cel şchiop la frate-său sub 
pămînt și-l întreabă cum îi e. „Nu mi-ar fi rău, zice acela, numai cît 
e tare întuneric.” „Lasă că voi face eu şi va fi lumină”, zice cel şchiop. 
„Voi strînge toate focurele de pe unde se află prin lume şi focul de pe 
muntele nostru şi le voi aduce pe pămînt şi astfel să va vedea.” 

Apoi s-a dus întins la mă-sa s-o întrebe și pe dînsa. „Nu-i face 
bine, îi zise ea, căci focul acela ar arde totul. Eu ştiu cum ar putea să 
fie lumină şi ț-aş spune, dar mă tem!” El atîta s-a pus cu binişorul pe 
lîngă dînsa, pănă ce i-a spus: „Ochiul meu acest stîng, a zis ea, 
„scoţîndu-l cineva şi dîndu-i drumul pe ceri, ar putea să lumineze 
toată lumea, dar atunci eu aş rămînea oarbă și de aceea mă temeam 
să-ţi spun, ca să nu mi-l scoţi!” „N-ai nici o grijă, mamă, cum ț-aş 
scoate eu D-tale ochii?” i-a răspuns ficiorul. Dar abia mumă-sa a 
adormit, şi el i l-a scos. De îndată ochiul a început a creşte pănă ce 
nu l-a mai putut ținea şi, dîndu-i drumul, a zburat de s-a făcut luna 
pe ceri. 

Plin de bucurie, s-a dus sub pămînt la frate-său şi l-a întrebat de 
e mulțţămit cu ceea ce a făcut. „Acuma e mai bine, dar tot nu e 
destulă lumină şi e frig, luna nu dă căldură deloc”, a zis acela. Cel 
şchiop iar a venit şi a întrebat pe mumă-sa. Ea s-a temut să-i spuie 
la început, dar apoi i-a descoperit că ochiul ei cel drept, dacă l-ar 
slobozi cineva în focul din muntele lor, ar lua atîta foc în sine, încît 
ar ajunge pentru a încălzi și lumina toată lumea. El iarăși a așteptat 
pănă ce-a adormit, i-a scos ochiul şi l-a aruncat în gura cea de munte 
şi de acolo a ieșit soarele nostru luminos. La cîtva timp, diavolul iar 
s-a dus la frate-său şi l-a întrebat de e bine acuma. „Acuma e bine, 
numai cît noaptea, cînd nu e lună, e tare întuneric și urît; dac-ar fi 
ş-atunci ceva, cît de puţin să lumineze, încă şi mai bine ar fi.” „Voi 
întreba pe mama și voi face”, i-a răspuns fratele lui. Şi iar a alergat 
la ea. „De-acu asta-i moartea mea”, a zis bătrîna şi nu vroia defel să 
spuie. Dar după ce ficiorul a încredinţat-o că nu-i va face nimic, i-a 
spus totul. A zis că dacă i-ar tăia bucăți trupul și l-ar arunca în aer, 
ar avea aceea ce doresc. Îndată după ce a adormit, diavolul a tăiat-o 
şi din carnea ei s-au făcut stelele, unele mai mari, altele mai mici, 
după cum au fost și bucățelele ce le-a aruncat. „Dar acum e bine?”, îl 
întreabă iar pe frate-său. „Acuma e tare bine, numai cît e totul mort, 
pustiu peste tot locul, nu e nimică viu pe lume.” „Şi cum să fac ca să 
fie ceea ce vrai tu?” „Du-te la locul unde a dormit mama noastră și ia 
pietricelele pe care a dormit; adă-le pe pămînt şi din ele să va face 
cea ce-ţi spun”. 


124 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Dar gîndul lui era ca să-l prăpădească pe frate-său, căci, îndată ce 
ar fi calcat pe locul acela, l-ar fi ars. Acesta însă era hîtru. El a tras 
din acel loc pietrele cu un cîrlig şi apoi luîndu-le, le-a adus pe pămînt. 
Apoi le-a ales după coloare şi a făcut trei grămezi: o grămadă de 
pietre albe, alta — roşi şi a treia vinete. Pietrele cele roși le-a aruncat 
în mare. Aice s-au făcut mai întăi jaratec, apoi s-au făcut peşti şi au 
început a înota. Dar cu cele albe şi cu cele vinete nu să pricepea ce să 
facă. A trebuit să cheme iar pe Dumnezeu să-i ajute. Dumnezeu a 
luat mai întăi pitrele cele vinete, le-a suflat duh şi îndată au început 
a zbura în aer păserele. Apoi a suflat duh și celor albe şi au început 
a mişuna pe pămînt tot felul de dobitoace. Diavolul s-a tocmit cu 
Dumnezeu că, pentru că le-a înviat, să fie a amîndorora pe jumatate. 
„Ba nu, zice Dumnezeu, dacă le vei putea numara, să fie toate ale 
tale.” Dar păserele zburau şi vitele alergau şi să amestecau ș-au 
ramas toate a lui Dumnezeu. Ciuda lui pe Dumnezeu, că l-a înșalat! 

S-apucă să împărțească soarele, luna și stele. Cu stelele, a zis 
Dumnezeu ca să fie tot așa: să le numere. Dar, sau că se punea în 
dreptul stelelor vrun nour, sau că îl apuca ziua, ș-au rămas nenumă- 
rate. Iar mînie şi sfadă cu Dumnezeu. Încă luna şi soarele nu ş-au 
fost împărţit. „Dacă crezi că te înșel, alege-ţi tu singur pe care vrai”, 
i-a zis Dumnezeu. „Eu îmi iau soarele”, zice diavolul. „Fie şi aşa, zice 
Dumnezeu, a mea va fi dar luna şi cu ea voi rîndui; iar tu cu soarele 
vei avea de lucru.” Dar soarele tare îl frigea, căci el avea de lucru cu 
dînsul. De focul acela unde să se ascundă? A alergat să se ascundă în 
mare, dar Dumnezeu a luat apa. Să ascundea sub năsip, dat tot îl 
frigea. A început a alerga pe pămînt, doar s-ar răcori, şi alergînd își 
făcea vînt. Așa a văzut că e bine şi ş-a făcut două aripi, făcînd cu ele 
vînt peste toată lumea. Fratele său l-a învățat să taie fiecare aripă în 
două şi să le înfigă în cele patru părți ale pămîntului, căci singure 
vor face vînt între ele și va fi mai bine. Diavolul a făcut cum l-a 
învaţat și astfel s-a făcut vîntul. 


Şi cînd tună şi fulgeră, tot el e pricina. Atunci scapără de mînie 
asupra soarelui, că-l frige, şi pune nouri împotriva lui să-l apere; mai 
ales la amiazăzi, cînd îl frige tare. Şi ploaia tot el o dă. Își aduce c-un 
ciur apă din mare și toarnă peste dînsul ca să se răcorească şi, cînd 
dă cu ciurul prin văzduh, plouă pe pămînt. 


E] pe soare şi pe lună are mare ciudă, ar vrea să le mănînce, şi de 
aceea sînt cîteodată întunecimile; mai ales de lună, căci luna e rece 
şi el să poate apropia; dar îndată soarele sloboade razele sale, el 
fuge. Şi de soare să apropie, însă mai cu greu, de aceea întunecimele 
de soare sînt mai rare; şi cînd timp de 100 de ani nu se va întuneca 
soarele, atunci nici diavolul pe lume nu va fi. 


Zice că oamenii care au fost la început erau tare mari. Odată a 
fost mers diavolul la frate-său sub pămînt şi acela l-a întrebat că ce 
se aude pe pămînt, căci simte hurducături, bocănituri în cap. Diavolul 
i-a spus că sînt oamenii ce lucrează şi că sînt tare mari. „Eu văd 
că-mi e mai greu acuma pe cap, dar n-au să fie totdeauna așa, căci 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 125 


din 500 în 500 de ani să vor face tot mai mici, iar cînd să vor împlini 
10.000 de ani, vor fi aşa, că vor îmblăti 12 într-un cuptori. Dar pe ce 
va merge, tot mai cuminţi vor fi, aşa că au să ajungă să ştie zbura ca 
păserele”, a zis acela. 


Odată, după ce s-a mai fost înmulţit lumea, s-a dus diavolul cel 
şchiop la o casă şi s-a pus sub fereastă, să asculte ce se va vorbi. 
Acolo era un flecău ş-o fată şi vorbeau cum s-ar putea sui la 
Dumnezeu. Diavolul întră şi le spune că el îi va duce, dar să-i deie 
ceea ce vor avea amîndoi. Flecăul a spus că-i va da. „Iscăleşte-te pe 
basmaua asta c-o picătură de sînge din deget.” El a iscălit. I-a luat în 
spate şi i-a suit la ceri. Ajungînd la Dumnezeu, ei s-au închinat pănă 
la pămînt și l-au întrebat cum ar putea face avere. „Averea v-a face-o 
copilul ce-l veţi avea.” „Vai de noi, zice flecăul, pesemne noi pe copil 
l-am dat!”. „Căutaţi şi-l luaţi înapoi”, li-a zis Dumnezeu. Cînd, la 
întors, diavolul nu vra să-i ducă păn' ce nu vor iscăli că-i dau şi fata 
ce o vor avea. Au iscălit, dar femeiei i-a venit în minte să zică că nu-i 
va da decît în „lerusalim.” 


Copiii acuma erau mărișori și dracul tot una își bătea capul unde 
să fie „lerusalimul”, căci pe pămînt nu era. li vine în minte să facă o 
crîșmă şi să scrie pe tablă „lerusalim”, iar el s-a făcut crîşmari. 
Trece într-o zi omul cu femeia, cu căruța cu copiii pe acolo şi văd 
tabla. Ei întră înuntru, dar pe copii i-a lasat în căruță; li-a venit în 
minte că poate să fie o prinsoare. Diavolul s-a fost schimbat la față 
cu totul. Dă o ploaie. El le zice ca să aducă copiii înlăuntru.” Nu pot, 
zice omul, căci aice am avut vorbă să dau ceva unui domn. N-a fost pe 
aice?” „Nu”, zice diavolul. „Atunci poate să vie şi-mi prăpădesc copiii.” 
„N-ai nici o frică, doar de la mine nu ţi-i poate lua!” „Imi dai înscris?” 
„ţi dau.” „Insamnă aici cu o picătură de sînge din deget.” A însămnat. 
„Mai însamnă cu o picătură.” A mai însămnat. „Amu, zice omul, 
rămîi sănătos. Bine că mi-am luat eu înscrisul înapoi; de-amu ştiu că 
nu-mi vei mai lua copiii!”, și s-a dus. Atunci dracul a bătut din palme: 
„Na, zice el, că amu-s mai cuminţi oamenii decît mine!” Şi de atunci 
nu s-a mai bagat pintre oameni. 

Dar pe locul acela s-a făcut mai apoi „lerusalimul”. 


* 


B. Despre oamenii făcuţi din necuraţi 


Povestitorul zice că toate acestea le-a auzit din bucăţi. Astfel, 
spune el că mama dracilor, după ce a avut o fată ciuntă de mînă ș-un 
păiet cu ficiorul ei cel şchiop, murind după cum ştim, cel şchiop a 
ramas fără femeie. Copiii acești doi, însoțindu-se, au avut și ei o fată 
şi pe aceasta a vrut s-o ia fratele celui şchiop, despre care nu spune 
că ţine pămîntul. Aice e confuzie: altădată spune că fata cea ciuntă 
era sora lor, că mama lor a avut 3 copii: 2 feciori ş-o fată şi cu aceasta 
a avut cel şchiop pe copiii cei doi sau numai pe fata ce vroia s-o ia 


126 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


fratele său — e demult de cînd le-a auzit acestea de la oameni bătrîni, 
cari azi nu mai sînt. — Nevrînd părinţii să o dea pe fată, uncheşul ei 
a făcut o masă şi i-a poftit pe toţi la dînsul și, pe cînd petreceau, a 
furat fata ş-a fugit cu ea pe muntele „Defonia.” 


Aceștia au avut și ei o fată, dar era albă şi foarte frumoasă. Într-o 
zi, pe cînd răsărea soarele, fata a mers la părîu să se spele. Dumnezeu 
a văzut-o ş-a întrebat-o de nu voieşte să fie a lui. Fata nu i-a răspuns 
nimica şi, cum a venit acasă, a spus tatălui ei cei s-a întîmplat. 
Tatăl ei, de frică ca să nu i-o fure Dumnezeu, a legat-o c-un lanţ de 
fier în casă. Odată, după multă rugăminte, fata a scapat şi, mergînd 
iar cînd răsărea soarele să se spele — s-a gîndit că, decît să o ţie tatăl 
său legată, mai bine să va duce — şi Dumnezeu a luat-o în ceri. 

După fata aceasta, între alți copii negri li s-a născut necuraţilor 
şi un băiet alb. Diavolul l-a legat de un bolohan şi l-a dat în mare, ca 
să nu-l ia şi pe acesta; dar un rac a tăiat funia şi Dumnezeu a luat şi 
pe băiat în ceri. Acestor doi copii, Dumnezeu li-a pus numele „Adam 
şi Eva.” 


După ce au crescut mari, Dumnezeu i-a adus pe pămînt și i-a 
ascuns într-un munte în vîrful căruia era o pădure frumoasă, iar 
împrejur a făcut un semn şi li-a spus că dincolo de semn să nu treacă, 
căci acolo unde sînt ei, necuraţii nu pot să între, dar îndată ce ar 
trece semnul, i-ar lua. Tatăl lor, după ce a înecat băietul, s-a dus în 
mare și l-a căutat, dar negăsindu-l, îndată a știut că Dumnezeu îl 
luase şi atîta a scotocit în toată lumea pănă i-a aflat unde sînt. Ca 
să-i amăgească la dînsul, s-a făcut cu toți dracii lui nişte păsări 
frumoase şi s-au pus dincoace de semn să cînte. Dar atît băietul, cît 
şi fata erau cuminţi, au înţeles cine sînt şi nu s-au dus. 


Trăind ei astfel singuri, a început a li fi urît în pădure și să 
gîndeau cum să facă, să fie mai mulți. Într-o noapte, Eva a visat că 
să meargă în cutare loc, căci va găsi un nuc, şi să mănînce fiecare 
cîte 2 nuci. — De atuncea sînt nucele. — Cum au mîncat, au început a 
face la copii. Dumnezeu a venit şi li-a spus că nu e frumos ceea ce au 
făcut, nu li era mai bine înainte? „Doamne, ziseră ei, trebuia să ne 
înmulțim, nu vezi ceilalți cît sînt de mulți? De vom fi noi singuri şi 
vor veni asupra noastră, ce ne vom face, dar aşa vom avea şi noi 
putere și ne vom lupta.” „Așa-i”, a zis Dumnezeu. 


Diavolul cel bătrîn amu nu mai putea de ciudă pe oamenii cei 
albi. A mers la Dumnezeu ş-a cerut voie să se bată cu ei, ca să se ştie 
odată cari sînt mai mari pe lume. Dumnezeu a zis că pot să să bată 
numai pe muntele „Alelei”, în alt loc, nu. Dar el nu știa unde e acel 
munte. „Du-te în cutare loc, i-a zis Dumnezeu, și numără atîția munți 
şi al atîtelea e acel ce-ţi spun eu.” Diavolul a făcut astfeli şi l-a găsit. 
Dar pe muntele,Alelei” nu să puteau bate, căci era lung şi îngust. A 
stat el şi s-a gîndit cum ar putea să facă şi i-a venit în minte să ia un 
băț tare şi de o parte de munte să să prindă toți dracii lui de băț, iar 
de cealaltă parte — copiii lui Adam şi Eva. Acestora Dumnezeu li-a 
spus ca să meargă la bataie şi, prinzîndu-se așa, au tras pe toţi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 127 


dracii de partea lor ş-au ramas ei stăpîni. (De atuncea zice că să 
joacă astfel copiii, trăgîndu-se peste hotar, de băț.) 

Din ceasul acela, atât fiii lui Adam, cît şi cei negri au ramas acolo 
în vale și au trăit bine la un loc. Dumnezeu a poruncit celor negri ca 
să meargă la apa „Şemuș” să se spele și s-au făcut cu toţii albi, dar 
apa a rămas neagră şi de atuncea i-a ramas numele „Marea Neagră”. 
Văzîndu-i Dumnezeu buni şi curaţi la inimă, i-a luat în ceri la dînsul 
şi i-a făcut îngerii săi. Acolo au trăit fericiți mai mult timp, dar 
diavolul cel mare, prinzînd ciudă pe Dumnezeu, a început a face 
planuri cu ceilalți ca să-l dea jos şi să fie el în locul lui Dumnezeu. 
Dumnezeu, pentru aceasta, s-a mîniat și i-a aruncat din ceri pe 
pămînt ş-au curs 13 milioane. 


El, cum a venit pe pămînt cu diavolii lui, a început a face intrigă 
între Dumnezeu și oameni, spuindu-le cît e de rău Dumnezeu şi că să 
nu-l asculte, căci iată ce a făcut cu dînşii; să nu mai creadă în 
Dumnezeu, dar să-l asculte pe dînsul; şi mulţi îl ascultau. 


Între acestea, Adam și Eva au fost îmbătrînit — trăise acum 700 
de ani — și cînd au fost să moară, au spus ca să-i îngroape pe muntele 
Alelei. I-au îngropat; şi la 12 ani a crescut pe mormintele amîndorora 
cîte un munte. Pe mormîntul lui Adam — un munte verde, iar pe al 
Evei — unul negru. 


Într-o zi au venit la primblare pe Alelei doi strănepoți de-ai lor: o 
fată ş-un ficior, şi s-au culcat acolo; el cu capul pe muntele cel verde 
şi ea cu capul pe muntele cel negru, ş-au adormit. În somnul lor, 


amîndoi au avut același vis, şi anume că din ei se va naște un fiu care 
pe muntele acela va suci capul diavolului. 


La timpul hotărît li s-a născut fiul, dar, nefiindu-le drag, mama 
lui l-a pus într-un coş şi l-a dat pe apă. Trei femei, scăldîndu-se la 
mal şi prinzîndu-l, una din ele, avînd copil mic, l-a luat și l-a crescut 
cu ai ei puindu-i numele „Moisi.” Moisi a crescut mare şi, fiind tare 
cuminte, jidanii tare îl iubeau şi îl ascultau ca pe o căpitenie a lor. 
Dar în această ţară era un împarat care nu putea să sufere rasa roşă 
jidovească şi, ca să scape de dînșii, a spus jidanilor că are să vor- 
bească cu ei pe degete şi care nu va şti să-i răspundă, îl va omorî. 
Jidanii s-au spăriat, căci nime nu ştia vorba aceasta; dar Moisi le-a 
spus să nu să teamă, căci va merge el şi va vorbi pentru dînşii, şi a 
trimis la împaratul să întrebe dacă primeşte să vorbească unul 
pentru toţi? Imparatul a spus că primeşte şi Moisi a venit înaintea 
lui. Mai întîi, împaratul i-a aretat 2 degete de la mîna dreaptă: 
arătătorul și celalalt. La care întrebare, Moisi a aratat numai un 
deget. Împaratul s-a minunat de răspunsul lui. Apoi împaratul a 
luat o mînă de grăunțe ș-a împrăștiat-o pe jos. Moisi a strîns grăun- 
tele şi le-a pus în sîn. „Foarte bine”, zise iar împaratul. Apoi a uns o 
bucată de pîne cu unt ş-a vrut s-o mănînce, dar Moisi s-a repezit şi 
i-a luat-o de la gură şi a pus-o în sîn. Şi răspunsul acesta a fost bun. 
Împaratul a zis lui Moisi că poate să se ducă, căci i-a răspuns acea ce 
el a vrut. Dar un ministru a ieşit înaintea lui Moisi și l-a întrebat că 
ce vroiau să zică semnele dintre dînșii? 


128 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Moisi i-a răspuns: „Împaratul mai întîi a zis că-mi va scoate ochii 
cu amîndouă degetele și eu lui i-am aratat că-i voi scoate ochii numai 
cu unul. Împaratul a aruncat cu grăunțe pe jos, arătînd că ţara lui e 
aşa de avută, încît are de unde să arunce pînea pe jos şi eu, 
strîngînd-o şi puind-o în sîn i-am spus că noi nu avem şi că vom lua 
pînea. A treia oară el mi-a aratat că pînea numai unsă cu unt o 
mănîncă şi eu i-am răspuns că şi bucata lui cea mai bună îi vom 
rupe-o de la gură şi i-o vom mînca!” Cum aude ministrul aceasta, 
aleargă la împaratul și-i spune ce a zis Moisi. 


„Ce spui, zice împaratul, asta crede el? Ei i-am spus cu totul 
altceva. Mai întîi, arătîndu-i două degete, am spus că sînt doi dumnezei 
şi el mi-a răspuns că e numai unul. Eu lui i-am spus că neamul jidovesc 
ca grăunțele îl voi împrăștia pe suprafaţa pămîtului și el mi-a răs- 
puns că îl va strînge. Și i-am aratat că se vor topi ca untul la fața 
soarelui și eu îi voi înghiţi, iar el mi-a răspuns că nu va lasa şi-i va 
lua sub scutul său. Să meargă dară degrabă după dînsul să mi-l aducă!” 


Au alergat să-l caute dar nu l-au putut găsi. Moisi știa ce-l aş- 
teaptă. A dat de ştire la jidani și cu toţii au fugit. Împaratul a rădicat 
oastea şi s-a luat pe urma lor şi cît pe ce era să-i prindă, căci Moisi, 
ajungînd cu ai săi la un munte mare, nu putea să-l treacă și l-ar fi 
ajuns. Atuncea, cu toţii au început amar să plîngă şi Dumnezeu, dînd 
lui Moisi un băț în mînă, i-a zis: „Loveşte în stîncă!” Moisi a lovit, 
muntele s-a deschis şi ei au trecut. 


După isprava aceasta, Dumnezeu i-a poruncit lui Moisi ca să meargă 
să se bată cu diavolul, după cum s-a fost prorocit. Moisi a mers la 
diavol acasă şi i-a spus să iasă la luptă. Diavolul a zis că bine, dar să 
se bată pe apă. Moisi s-a primit; şi ducîndu-se amîndoi la mare, au 
început a se lupta. (De atuncea sînt valurile în mare.) Diavolul însă 
să temea tare de bățul lui Moisi și, ca să nu-l lovească, s-a cufundat 
în adîncul mărei şi s-a prefăcut în cea mai urîtă dihanie de apă, care 
mănîncă oameni şi pe care o aduc cîteodată la menagerie. (Se pare că 
e crocodilul, povestitorul însă spune că animalul acela e cu musteţi 
ca omul şi că e cel mai rău, e foca.) Moisi a văzut dihania aceasta, dar 
n-a gîndit că e diavolul şi, crezînd că el a fugit acasă, s-a dus să-l 
găsească. Femeia diavolului, cum l-a văzut că vine, temîndu-se și ea 
de bățul lui Moisi şi gîndind că acuma vine s-o omoare şi pe dînsa, a 
alergat iute şi s-a ascuns în mare, prefăcîndu-se într-un peşte jumă- 
tate om, care să află şi astăzi. În mare, s-a întălnit cu barbatul ei şi 
i-a spus ca să nu să teamă, căci ea ştie nişte cîntece frumoase, care, 
cum va cînta, Moisi îndată va adormi și el îl va putea omorî. 


Moisi, auzind cîntecele, a început a-l bate somnul, dar i-a venit în 
minte că în alt loc nu e bine să doarmă decît pe muntele Alelei. 
Diavolul ş-a luat iar chipul său, a rupt dintr-un munte o stîncă şi s-a 
dus s-o arunce peste Moisi. Dar în acelaş minut, un glas din pămînt 
l-a trezit şi Moisi, sărind repede în sus stînca a căzut lîngă el. 
Diavolul s-a prefăcut într-un șerpe și s-a ascuns între stînci. Moisi 
l-a prins şi i-a sucit capul, apoi, luînd un lemn, a făcut o cruce şi l-a 
aninat sus pe cruce şi a înfipt-o în pămînt zicînd: „Aice ai să şezi pînă 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 129 


ce va veni un altul mai mare decît mine, acela te va preface în pulbere 
şi va spala pacatul din lume.” Diavolul era tot viu, macar că Moisi îi 
sucise capul. El a ramas acolo spînzurat, iar Moisi s-a dus. 


Trei sute de ani după aceasta — o fată Maria din neamul lui Moisi, 
mergînd printr-un pomăt cu poame frumoase, a rupt un măr și l-a 
mîncat şi din mărul acela a născut pe „Mesiiaş”. Pănă la 12 ani, 
Mesiiaș a stat ascuns la un unchi al său şi a învațat, apoi s-a dus în 
pustii şi a trăit pănă la 32 de ani. Atunci a pornit să se boteze și, în 
drumul său, a ajuns pe la muntele Alelei. Aice găsind crucea, a 
scos-o din pămînt şi a sfarmat capul diavolului prefăcîndu-l în pul- 
bere, pe care a luat-o într-un sac şi a aruncat-o în mare şi din 
pulberea ceea apoi s-au făcut toţi şerpii care sînt. Crucea a luat-o 
Domnul Hristos în mîna dreaptă şi a mers înainte făcîndu-și apostoli, 
pănă ce a ajuns la apa Iordanului, unde s-a întălnit cu Sf. Ioan, care 
şi el avea o cruce în mînă; ş-a fost făcut-o singur după cuvintele ce le 
zicea, făcîndu-și cruce cu cele trei degete, întocmai cum o facem și 
noi astăzi şi zicînd aceleași cuvinte: „In numele Tatălui și al Fiului şi 
al Sf. Duh, Amin.” El ştia că are să vie Fiul lui Dumnezeu pe lume, 
pentru că el era înainte mergătorul mîntuitorului. Sf. Ioan l-a botezat 
pe Mesiiaş, puindu-i numele Hristos şi, cînd a turnat apa, pata de 
sînge ce era pe cruce de-a curmezișul, de cînd îl pusese Moisi pe 
şerpe, s-a spalat, dar a ramas apa Iordanului atunci roşă și aceasta 
au însamnat cuvintele ce Moisi atunci a zis: adică că va spala pacatul 
ce diavolul l-a făcut cînd a fost alungat de Dumnezeu din ceri. Apoi, 
după ce s-a botezat Domnul Hristos, s-a dat şi muncei, l-au răstignit, 
numai ca să scoată oamenii de la muncă. 


* 


C. Diavolul și covalii 


Diavolul ce stă ferecat în mare, el necontenit îşi roade lanțurele 
şi s-ar desface, dar covalii îl întăresc la loc. Lor li-a lasat învățătură 
strămoșii lor că duminica, cum e să asfințească soarele sau chiar 
cum dă după amiază-zi, să bată o dată degeaba cu ciocanul pe ilău şi 
atunci lanţurile diavolului să fac din nou. 

Demult zice că covalii aveau două zile pe săptămînă de sărbătoa- 
re: joia şi duminica, dar fiindcă, dacă nu lucrau, diavolul să desfăcea, 
s-au apucat să lucreze şi joia. 


Lui iarna îi e bine, că e ziua mică şi să lucrează puţin; el atunci 
aşa să întărește! Şi cum dă în vară, iar slăbeşte. 

Dar mai tare să întăreşte cînd, lucrînd covalii, dau şi degeaba cu 
ciocanul pe ilău. 


Zice că odată a mers un covali la dînsul sub pămînt și el a început 
a-i zice: „De ce mă băteţi voi, de ce ne ucideţi voi pe mama mea și pe 
mine!” Căci ei sînt din fier. 


130 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Acel covali s-a fost dus să-l întrebe că, dacă i-ar da drumul de 
acolo, ce ar face? „Aş sfarma lumea, zise el, pentru binele care l-am 
făcut eu oamenilor şi ei acum mă ţin aice legat!” Covaliul acela a 
venit înapoi şi li-a spus celorlalți: „băteţi cît puteţi, nu-i daţi drumul, 
căci iată ce a spus...!” Şi ei acuma tot una bat. 


(Iftime Pita din Mihalcea, fără să aibă idee de cele narate aice, 
spune că Diavolul tot anul roade lanţurile și în ziua de Paşti ar 
scapa, dacă n-ar da o dată covalii degeaba cu ciocanul pe ilău. „Nu e 
pacat — zice el — fiecare covali dă!”) 


* 


D. Lupta cea de pe urmă 


Dumnezeu, în tot anul, ţine sesie la masă cu îngerii săi şi vra să 
prăpădească lumea pentru faptele rele ce le fac oamenii pe pămînt. 
Ingerii lui Dumnezeu sînt cele 24 de stele, cum e găinușşa şi altele 
care îmblă pe ceri, ele nu lasă să ne prăpădească şi să roagă lui 
Dumnezeu să ne mai lese un an, ca să ne iaie sama de e cu adevărat 
că sîntem așa de răi şi atunci ele vor spune lui Dumnezeu și ne va 
prăpădi. 

Iarăşi unii spun despre lună că Dumnezeu a făcut-o cu diavolul, 
ca şi pămîntul, şi că în lună să află ape, munți ca aice. Diavolul, după 
ce au făcut luna, cerea numaidecît la Dumnezeu ca s-o împartă. 

„Aşteaptă, zice Dumnezeu, pănă la sfîrşitul lumei şi atunci cînd 
vom împărţi sufletele, vom împărți și luna și ne vom duce acolo, tu cu 
sufletele tale și eu cu ale mele, şi vom şedea!” 

Dar cine ştie de va ajunge el aceasta, căci, după ce să va face 
judecata, Dumnezeu și cu diavolul au să aibă luptă întocmai așa cum 
au avut la începutul lumei diavolii cu fiii lui Adam. Să vor prinde de 
curcubeu, drept la mijlocul lumei, diavolul cu toţi dracii lui şi cu 
sufletele cele păcătoase de o parte şi Dumnezeu cu îngerii săi şi cu 
sufletele cele bune de alta — ei zic că curcubeul e şfară, anume făcut 
de la începutul lumei prin mijlocul ceriului ca să fie odată hotar; — şi 
atunci, care pe care va dovedi, aceluia vor rămînea toți ceilalți. Dacă 
vor ținea oamenii legea, atunci pe partea lui Dumnezeu vor fi mai 
mulți şi Dumnezeu va dovedi pe diavol și vor fi toate sufletele a lui 
Dumnezeu. Atunci şi diavolii se vor face buni şi-i va lua Dumnezeu 
în rai, dimpreună cu ai săi, dar mai întăi vor trebui să-şi ispășască 
pacatul prin un canon. (Povestitorul mai adaugă că sufletele atunci 
vor trebui să locuiască pe muntele acela, de unde toate s-au început.) 

Neculai Maftei, român rutenisat, Bobeşti. 


* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 131 


$ 4. Aurul, argintul și fierul 
(Poveste) 


Un om avea trei fete: pe una a furat-o Soarele, pe alta luna, iar pe 
a treia Necuratul. Fratele lor s-a dus să le caute și a găsit-o pe cea 
mare la răsărit, în fericire mare, în curţile de aur ale Soarelui, unde 
erau porțile de aur, patul de aur, lingură şi totul de aur. Pe a doua a 
găsit-o la amiază-zi, unde trăia iarăşi în bine; porţile şi totul era de 
argint. Pe a treia, la asfinţit, în sărăcie mare, aice porţile, patul şi 
totul era de fier. Petrea Beicu, Mihalcea 


Diavolul stă în pietre, în stînci, în „piatra sacă.” Să zice ca blăs- 
tăm: „Duce-te-ai în piatra sacă!” 


Cu privire la fier, aur şi argint, să va vedea Norocul și scaunele la 
noroc. 


Cu privire la aur, să va vedea, la Povești, Fata din perj, Copacii ce 
nu rodesc, iar la oi, Ciobanul și mărul, șerpele”. 


(Despre sare ca mineral, să va vedea la locul cuvenit.) 


Cap. IX 


Cine e pămîntul? 


$ 1. Mama noastră 


Pămîntul, zice că se jeluieşte lui Dumnezeu: „Doamne, zice el, mă 
zgîrie, mă taie, nu mai pot!” „Rabdă, zice Dumnezeu, că acuma se 
îngraşe omul de pe tine, dar pe urmă te vei îngrăşa tu de pe el.” 

Domnica Culincu, Mihalcea 


Să zice ca blăstăm: „Mînca-te-ar ţărna!” „Mînca-te-ar pămîntul!” 
Mai ales zic mamele la copii. Moldova 


Pămîntul e sfînt; la pămînt să baţi mătăni şi să te închini, să-l 
săruți, că pămîntul ne hrăneşte şi ne ţine, din pămînt avem hrana, 
din pămînt avem apă, pămîntul ne încălzeşte, pămîntul e mama 
noastră. „Băteţi mătăni şi sărutaţi pămîntul, zic eu la copiii mei, şi 
vă rugaţi să ne ţie, că din pămînt ieşim și în pămînt avem să mergem.” 

Paraschiva Malec, Mihalcea 


Pămîntul e femeie și în el Dumnezeu a pus de toate semințele, ca 
să ne hrănească. Mihalcea 


Pămîntul e femeie, e mama noastră care ne hrăneşte şi ne face, 
iar Dumnezeu din ceri e soțul ei, e tatăl nostru, noi fiind copiii lor. 
Mihalachi Munteanu, Botoșani 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


132 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Pămîntul e jumatate femeie şi jumatate barbat, pentru că 
Dumnezeu din coasta lui Adam a făcut pe Eva. 
Vasile Jemna, Cernăuţi 


Pămîntul cel de deasupra e barbat, iar cel mai dinăuntru, femeie. 
Lui i-i ciudă pe femeia lui şi o mustrează: „Pe mine mă taie, mă 
muncesc, dar ţie ţi-i bine, tu nu numai că nimică nu faci, ba încă şi 
oamenii îți dau de mănînci.” Andrei Motoc, Mihalcea 


Dintru-ntăi, pămîntul era străveziu ca stecla, tot ce era într-însul 
să vedea. Dar cînd l-a omorît Cain pe Avel şi l-a ascuns în pămînt, el 
l-a acoperit ba cu crengi, ba cu buruiene, dar toate erau degeaba, că 
tot să vedea. Dumnezeu a văzut pacatele omului și din ceasul acela 
a făcut ca pămîntul să fie întunecat. 

D-l Grigori Constantinovici, Mihalcea 


Dumnezeu îmbla pe pămînt, pe cînd era încă curat pe lume. Dar 
mai apoi, perzîndu-şi fetele şi femeile, omorîndu-și rodul lor şi ascun- 
zîndu-l în pămînt, Dumnezeu s-a suit la ceri. Budenita 


Dumnezeu s-a suit la ceri de nelegiuirile fermăcătoarelor şi, la 
sfîrşitul lumei, va arde pămîntul de 12 stînjini, să-l curețe de far- 
mecele lor. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Cînd o fată prăpădeşte un copil şi-l îngroapă, pe locul acela musai 
să fie piatră. Ea sfarmă pămîntul ca să descopere ce s-a făcut. 
Manoilă Pietrarul, Cuciur 


Pămîntul să nu-l baţi cu băţul, că-i pacat, căci pămîntul ne hră- 
neşte. Destul îl bate piatra. 


Nouă joi după Paști, să nu baţi pămîntul, să nu-l sapi, căci bate 
piatra. 


Cînd e soarele drept la amiază-zi, să nu sapi pămîntul, căci plînge, 
pentru că pămîntul atunci să hodineşte ca şi omul. In Moldova, 
oamenii lasă lucrul şi dimineaţa la prînz, lăsînd să se odihnească 
pămîntul, ba chiar şi sapa o pun culcată jos — și sara după toacă, cînd 
e soarele de a chindii, cînd mănîncă şi apoi lucrează pănă noaptea, 
ba şi pe lună. În Mihalcea, Roșa, spun că e pacat a sapa după asfin- 
titul soarelui şi mai ales noaptea, căci pentru lucru este ziua, noaptea 
să-l laşi să se odihnească (pămîntul). 


Pămîntul trebuie să se odihnească ca şi omul. Dacă rodeşte cîţiva 
ani de-a rîndul, pe urmă trebuie să fie secetă, căci el atunci se 
hodineşte. 


Dacă faci o groapă în pămînt sau sapi o buruiană și rămîne bortă, 
trebuie s-o astupi. În Botoşani, spun că, dacă nu astupi, cînd eşti 
mort, stai cu gura cascată; alţii spun că pe ceea lume stai cu gura 
cascată. În Mihalcea, zic că de n-o astupi, cazi într-însa, adeca mori. 


Fata nu-i bine să facă gropi în pămînt, că-i mor părinții. Sau copii 
dacă să joacă și fac gropițe şi cruci, e tare pacat: „Uite-te, zic oamenii, 
de pe acum vrau să-și vadă părinţii în pămînt.”  Stanești pe Molniţă 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 133 


Cînd coseşte barbatul, să nu bată cu capătul coasei în pămînt, 
că-i moare cineva. Idem 


$ 2. Pămîntul și Maica Domnului 
Femeia. Curăţenia 


Pămîntul aşa vine, că ar fi al Maicei Domnului. 
Ștefan Pita, Mihalcea 


Pămîntul este al Maicei Domnului, pentru că ne hrăneşte, 
Andrei Motoc, Mihalcea 


Femeia nu se cuvine să îmble cu capul gol, căci arde pămîntul de 
7 stînjini sub picioarele ei. 


Femeia lehuza, pănă nu are moliftă, să nu calce jos, căci arde 
pămîntul. 


Femeia care trăiește în fărădelege, pe unde calcă pămîntul, arde 
sub picioarele ei. În cîmp să n-o trimiţi la lucrat, la prăşit, căci nu va 
fi nimica în urma ei. Pe unde calcă, totul se tulbură şi nu-i spori. 
Vaca, de-i va calca în urmă, să strică și stîrpeşte. 


Femeile ce sînt curate, pentru dînsele dă Dumnezeu roadă și pîne 
pe pămînt. Ele ţin și pe celelalte fete şi femei, cari nu sînt cum să 
cade şi din pricina căror Dumnezeu dă piatră și secetă, de nu e pîne. 
După o femeie sau fată curată, creşte totul ca din apă și iarba cea 
uscată, pe unde calcă, înverzeşte. D-na Maria Reus, Mihalcea 


Din pricina femeilor rele, vitele sufăr și se pedepsesc, căci nu-i 
iarbă. Pămîntul arde şi se usucă şi nu dă Dumnezeu roadă şi pîne pe 
pămînt. Auzit de la mama autoarei, Botoșani 


Fărmăcătoarele pe unde calcă, iarba se usucă şi arde pămîntul de 
7 stînjini. Să nu laşi niciodată să-ți calce o fărmăcătoare prin gră- 
dină, că nu-ţi va rodi nimica. Roșa, Siret 


Femeia să nu meargă în cîmp cu flori pe cap, că nu rodește cîmpul; 
prin casă poate îmbla. Broscăuţi 


Dacă pune femeia sau fata necurată flori în cap, bate cîmpul 
piatra. Femeia sau fata să nu șuiere în cîmp — sau chiar şi așa să nu 
şuiere —, tot pentru că nu rodeşte cîmpul. Broscăuți 


Pentru ca să ploaie, să furi o oală de la o femeie îngreunată, să-i faci 
în fund 9 borţi, să torni mac și s-o arunci în fîntînă şi îndată plouă. 


$ 3. Lutul. Cărămida. Oala 


Cărămida întăi dracul a făcut-o şi Adam a pus mîna, înscris, căi 
se dă cu tot neamul lui. 


134 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Apoi diavolul a făcut cărămidă multă şi zidea curţi; dar ce zidea 
ziua, noaptea se cufunda în pămînt. „Dă-mi-o mie”, a zis Dumnezeu. 
El i-a dat-o. Dumnezeu a blagoslovit și s-au rădicat la loc zidurile, 
gata făcute, din pămînt. 


Dracul a făcut ciurul, ca să care apă, şi a tot carat 2 săpămîni. 
Dumnezeu a venit şi i-a zis să facă o ulcică de lut şi cu ulcica să care; 
dar mai întăi a cerut să i-o deie lui. 

Bine că stă el prins, de ar fi el pe lume, nu am fi noi; ar sfărma 
totul. Acela-i putere! Mihai Bunduc, Mihalcea 


Olariul, zice că va avea mare muncă pe lumea cealaltă, că arde şi 
chinuiește pămîntul. Mă rog: pănă face el o oală, cîtă muncă îi dă! 
Pămîntul ce-i, or noi ce sîntem, nu din pămînt? Pămîntul ne ţine şi 
de la pămînt avem toate, din pămînt sîntem şi în pămînt avem să ne 
prefăcem. Ioan David, Botoșani 


A fura oala nu-i pacat; îi e mai uşor aceluia ţărna în pămînt, căci 
şi-a furat din lut. Stănești 


Unui boier îi spunea un preot că să se pocăiască, să mai dea ceva 
pe la biserici, căci ca mîne are să moară. „Da, da, zice el, am să mor 
şi vor face oale din dosul meu!” 

În Siret, cînd se vorbeşte că a murit cineva de demult, se zice: „Hi! 
hi! de cînd a făcut acuma dracul din dosul lui oale!” 


Omul dacă fură o oală de la olari, Dumnezeu zice: „lată cum fură 
lut pe lut!” Ioan David, Botoșani 


Dracul rîde cînd furi oala, zice că fură lut pe lut. Mahala 
(Se va vedea Olariul şi îngerul.) 


Lui Dumnezeu tare-i place cînd să dragosteşte barbatul cu femeia, 
rîde şi zice că se dragosteşte lut cu lut. Dochia Hurghiș, Mahala 


Cînd o fată se mărită şi nu e curată, nănaşa strică o oală nouă, 
poate să fie cu apă sau şi deșartă, şi astfeli depărtează răul de la 
dînsa. 


Cînd iai oala de la foc, să strîngi cenușa gramadă, să nu lași locul 
deschis, căci, cînd eşti mort, stai cu gura cascată. (In Roşa, zic că stai 
cu ochii deschişi.) Botoșani 


Cenușa de sub oală să strînge, ca să astupi gurile oamenilor, să 
nu te vorbească. Mihalcea 


In Bagiurea (Moldova), zic că să astupi gura soacrei. 


Cînd se face o bortă într-o oală, s-o arunci afară, căci se risipește 
familia. 

Oală spartă să nu ţii, căci dacă trece un şoarece prin borta aceea 
sau vro muscă, trebuie să moară cineva din casă. Şi nu numai oală, 
dar şi covată de e spartă sau orişice, să nu ţii. Mihalcea 


Nimic ce e spart, stricat la casă să nu ţii, căci nu-i a bine. 
Botoșani 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 135 


Femeia să nu zică „crai nou” în casă, căci se strică blidele; să zică 
„lună nouă.” Botoșani 

In Broscăuțţi, în Bucovina, zic „om nou!” 

Secerea nu se ţine în casă, căci se stric oalele. Mahala 


Cînd cîntă cucoșul după ce asfinţeşte soarele, este talhari în sat. 
Atunci să iai cîteva linguri şi să faci cu ele huit într-o oală, că-l prind. 


D-ra Profira Braha, Mihalcea 
Lingura noaptea să nu steie în oală, căci nu poţi dormi. 


Peste hîrb de oală vaca să nu treacă, căci stîrpeşte laptele. Hîrbul 
îl trage, are aşa un magnet. D-na M. Reus, Mihalcea 


La fîntînă, să nu mergi cu oala de la foc, căci fuge izvorul; trebuie 
să ai ceva anume, curat. 


La vacă, dacă o mulgi, nu se poate să mergi cu oala de la foc, căci 
stîrpeşte laptele. 


Dacă vrei să faci cuiva rău, dă-i de pomană o oală nouă cu făină 
de orz sau de sacară în ea şi să-i meneşti în gînd: „Cum n-a fost oala 
ceea cu nimica la foc, aşa să n-aibă acela nimic!” Şi în curînd va 
perde tot, sau va bea, sau îl vor fura alții. Maria Gabora, Stănești 


Cînd nu plouă, să furi o oală de lapte şi s-o arunci în fintînă, sau 
şi altă oală. 


Nouă hîrgăie de apă dacă dai la nouă moşi de pomană, se face 
izvor pe ceea lume, tot adecă din lut. D-na T. Dimitriu, Botoșani 


Sînt oale că, dacă le pui la foc, apa crește în ele. Mahala 


Dacă, luînd apa de pe foc, totuşi fierbe, e semn că ai să trăieşti 
mult. Botoșani 


Din oală să nu mănînci, că ai vreme rea la nuntă — plouă. 
General 
Să nu mănînci din oală, că plîngi. Botoșani 


Fata dacă mănîncă din oală sau din hîrgău, îi e barbatul pleşuv şi 
dacă linge talgerile, oalele, lingurile, încă. General 


Cînd mănînci, să nu laşi lingura în strachină, că te ia un bătrîn. 
Botoșani 


(In România, copilele se joacă un joc „de-a ulcica” — se va vedea la 
Jocuri vol.II*.) 


Lingurile să nu le lași în strachină, căci te vorbesc oamenii. 


Cînd speli, sa nu faci huit cu blidele și să le pui toate cu gura în 
jos, ca să nu aibă oamenii gură asupra ta. 


Cînd cineva îţi face farmece, rău, să întorci toate asupra casei 
aceluia cu gura: ciubere, oale, etc. şi apoi lasă-l! 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


136 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


(Cînd se naște un copil, dacă vrai să aibă glas frumos, strici o oală 
nouă.) Moldova 


La lună nouă, să întorci toate blidele cu gura în jos, de guri. 
Roșa 


Unde e femeia lehuză, toate blidele se întorc cu gura în jos, să nu 
vie strigoaica. Catrina Pantea, Mihalcea 


(Se va vedea: Sf. Vinere, ursitoarele, Mama-Pădurei.) 


Blidele numaidecît sara să le speli, căci peste noapte linchește 
dracul din ele. 


Dracul și băieţii. 


Dracul numai de băieți să teme şi el atunci să ascunde sub oale, 
căci băieţii în toate părțile se vîră şi izbesc cu pietre, numai cît în 
oale nu. De aceea e păcat să pui oale în gard. 

Odată a fost un joc în sat — o nuntă — și dracul îmbla tot una 
pintre oameni să-i îndemne la rău, să se bată. Da băieţii şi ei pe 
acolo, cu bețe, cu bulguri. El de frică unde să se bage? Se vîră sub o 
oală. Băeţii, bof... cu un bulgăre în oală. Oala s-a sfarmat și el la 
fugă... „Na, zice dracul, că și aice m-au găsit.” (Altă variantă se va 
găsi vol. II, la nuntă'.) Botoșani 


(Se va vedea povestea: Tiganul și oala, la capitolul Tiganii.) 
(De $ acesta ţine şi cuptoriul, hornul și vatra, part. V, la Foc.) 


Cap. X 


Sămănătura 
Inceputul religiunei 


$1. A. Femeia e vinovată 


Noi nu era să muncim cum muncim astăzi; mîncarea noastră în 
rai avea să fie mierea, iar în loc de apă, să bem vin. Dar acolo în rai 
era feli de feli de pomi şi Diavolul și-a pus şi un pom al lui — măcie- 
şul —. El a iudit pe Eva de a mîncat şi i-a dat şi lui Adam. Adam nu 
are pacat, lui i-a stat poama în gît, dar Eva e cea greşită. Ei, cum au 
mîncat, îndată s-au trezit goi, numai unghie pe dînşii. Atunci 
Dumnezeu li-a zis: „Adame, ai greşit; ia hîrleţul şi lopata în spate şi 
te du de-ți caută hrană şi munceşte!” Iar Evei i-a dat furca şi cocioar- 
va. — Dară ei nu știau de ce să se apuce, de aceea Dumnezeu s-a 
prefăcut om şi a venit pe de altă parte, de le-a arătat cum să lucreze. 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 137 


Mai întăi le-a aratat cum să sape și apoi i-a dat lui Adam sămînță 
şi a samanat. lar Evei i-a dat cînepă în furcă şi-a învăţat-o să scoată 
fir şi din firile acele cum să țese pînză și să-şi croiască cămeşă. Apoi 
ea s-a învățat a face mîncare şi s-a făcut gospodină. 

Condurache Faloș, Mihalcea 


B. Pedeapsa pentru blăstăm 


O femeie tot una blăstăma pe Eva strămoașa noastră, că din 
pricina ei muncește, din pricina ei sînt saraci etc. Aude boieriul 
despre aceasta şi trimite să-i aducă pe amîndoi la curte; le dă o odaie 
frumoasă ca să şadă, să nu lucreze nimica, căci totul are să le vie 
de-a gata, numai cît ei au să împlinească o poruncă: să nu să uite ce 
e în talgerul ce sta acoperit pe masă. Au stat ei vro săpămînă; femeia 
se războlea. „Oare ce să fie acolo, omule, eu am să mă uit!” „Femeie, 
şezi binişor, că cine ştie ce belea poți să-ţi faci capului!” „Da fie ce-a 
fi, că eu nu mai pot rabda, eu mă uit!” Şi ridică capacul — da un 
şoarec, care era acolo închis, face ciuști afară şi mîța l-a prins și l-a 
mîncat. 

Vine boierul. „Așa-i c-ai căutat, n-ai ascultat ce ţ-am poruncit eu! 
Apoi tu ai blăstămat întru una pe strămoaşa noastră Eva, că n-a 
ascultat și de aceea lucrezi, da tu de ce n-ai ascultat, că t-a fost bine, 
ce ț-a lipsit aice? Afară să ieşiţi!” Şi i-a alungat. Cuciur-Mic 


C. Femeia și lucrul cîmpului 


Femeia a păcătuit, de aceea lucrăm noi acuma așa de greu 
pămîntul, căci Dumnezeu i-a spus lui Adam că numai atîta să lucre 
cît va ajunge împrejurul lui cu mîna, cînd va sta jos, şi de acolo îi va 
fi de ajuns pe un an. Dracula venit şi a spus femeiei ca să prindă o 
bucată mai mare de pămînt, că să aibă mai mult. Adam a ascultat-o 
şi a început a prinde la pămînt cît a putut și de aceea acuma trebuie 
să muncim. Dar de nu asculta pe Eva, în bucăţica ceea de toate s-ar 
fi făcut: popuşoi, sacară, grîu, poame, în sfîrşit, ce trebuie omului, cît 
pentru casa lui. Mihail Bunduc, Mihalcea 


$ 2. A. Inceputul religiunei 
De cînd se roagă oamenii lui Dumnezeu 


Adam tot sapa şi sapa; dar ce sapa ziua, peste noapte nu se mai 
cunoștea. Așa a muncit el fără spori cîteva săptămîni; la urmă a 
început a plînge. Dumnezeu i-a zis: „Intoarce-te în patru părți şi te 
închină şi zi: «Doamne ajută!»” Așa a făcut şi cînd s-a uitat, era totul 
arat! Apoi Dumnezeu i-a dat feli de feli de sămînță și a samanat şi i-a 
mai dat ş-o greblă, care ajungea pănă la capătul ogorului, cu aceasta 
a greblat şi pănă în sară a fost gata. „Mîne să vii să-ţi vezi pînea!” i-a 


138 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


zis Dumnezeu. El avea de gînd să nu vie; ce era să găsască așa în 
grabă? Dar tot şi-a tras pe samă ca să-l asculte pe Dumnezeu. 
Cînd a mers a doua zi, grîul era gata copt. Atunci a cunoscut 
bunătatea lui Dumnezeu; a căzut la pămînt şi s-a închinat și i-a 
mulțămit. Şi dacă a căpătat el atunci minte, o avem şi noi astăzi, că 
ne ştim ruga lui Dumnezeu și mulțămi.  Condurachi Faloș, Mihalcea 


B. Cele întăi pluguri. Cultul lui Orion 


Trei oameni s-au fost apucat de arat; dar pănă atunci nu se arase, 
nici samanase. Dau ei în dreapta, dau ei în stînga, dar tot pe loc stau; 
n-aveau nici un spori. Vine Dumnezeu. „Da ce samanațţi aice?” „Noi 
singuri nu ştim ce, căci sămînță n-avem!” „Luaţi o mînă de gunoi şi 
presurațţi şi la trei zile veniţi să videți.” Ei au făcut aşa, dar nu le 
venea a crede că va ajuta ceva. Au întrebat însă pe Dumnezeu că, 
dacă vor ara, unde să puie plugurile? „Ia acolo pe deal”, a zis 
Dumnezeu. (Pănă atunci pluguri încă nu fusese.) Cînd au venit la 
trei zile, au găsit nişte popuşoi foarte frumoşi. Caută plugurile să 
mai are. — Nu-s nicăiri. — Dumnezeu le-a fost luat și le-a pus în ceri 
şi de atunci stă plugul, care-l vedem noi acolo. (Constelaţia lui Orion, 
în Mihalcea şi în alte sate, ba chiar şi în Botoşani, se numește de unii 
„plugul.” Acolo văd ei coarnele plugului, cele două stele din jos, 
precum şi fierul și doi boi înainte, asemenea şi pe omul ce merge 
alături, în fine tot.) 

Iată vine un moşneag şi-i întreabă — era Dumnezeu şi vroia să 
audă cum vor vorbi. — „Aveţi pîne frumoasă?” „Avem, mulțămim lui 
Dumnezeu”, zic ei. „Bine, dar învățaţi-vă a vă ruga şi a mulțămi lui 
Dumnezeu și v-a fi bine şi vă va da tot ce-ţi cere de la el.” 

De atunci oamenii cred în Dumnezeu și se roagă. Dumnezeu le-a 
dat alte pluguri, iară acelea au ramas de pomenire în ceri. (Despre 
Orion, se va mai vedea vol. III.) Ana Sava, Mihalcea 


$ 3. Săminţțele. Oamenii 


Dumnezeu, după ce a făcut pămîntul, a trimis sămănători, să are 
şi să samene. Le-a dat grîu, sacară, ovăz, în fine, de toate sămințurile 
cele bune. Dumnezeu a vrut ca grîul şi toate pînele să fie curate 
preacurate, să nu fie nici o buruiană într-însele; şi le-a spus la 
sămănători: „Voi dacă veţi ara şi samana, să nu cumva să vă culcaţi 
şi să dormiţi!” Dar ei n-au ascultat ce le-a spus Dumnezeu şi s-au 
culcat şi-au adormit. Atunci „Detuna-lar” a venit ş-a aruncat prin 
sămănături semințuri de-a lui: măzeriche, neghină, oset. Cînd s-au 
trezit ei, văd că au răsărit printre grîu toate buruienile. S-apucă să 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 139 


le plivească, dară iată vine Dumnezeu: „Ce-aţi făcut, zice Dumnezeu, 
aşa-i că n-aţi ascultat ce v-am spus şi «Detuna-lar» a samanat şi 
buruienile lui? Lăsaţi, nu mai pliviţi, căci cu cele rele scoateţi şi cele 
bune, lăsaţi de acum așa. Eu, zice Dumnezeu, de aceea v-am spus să 
nu dormiti, că am vrut să samăn să crească pînile curate, pentru ca 
şi oamenii să fie curaţi, dar de-amu nu să mai poate să fie curaţi, vor 
fi amestecați.” Și de aceea unii oamen sînt aşa buni ca grîul, iar alții 
au fire rea ca neghina. Că oamenii au răsărit din pămînt odată cu 
grîul, cînd a samanat Dumnezeu. Pe semne, acei ce au samanat erau 
sfinți trimiși de Dumnezeu. Gheorghe Bejan, Broscăuţi 


$ 4. Miţa și cînele 


Dumnezeu, la începutul lumei, a dat pînea, că era ciocălăul de jos 
de la pămînt și pînă în vîrf şi spicul era cît paiul, de la rădăcină şi 
pînă sus. Dară o femeie a făcut batjocură de pîne şi Dumnezeu a 
văzut şi, de mînie, a apucat popuşoiul și grîul cu totul, să nu mai 
aibă oamenii ce mînca. Atunci Maica Domnului a sărit și a prins cu 
mîna de spic şi de ciocălău şi a zis: „Doamne, îndurăt-e, macar atîta 
lasă, cît să fie pentru mîță şi pentru cîne!” Și cît a apucat atunci în 
mînă, atîta a ramas popuşoiul şi spicul de mare; iar noi azi de pe 
partea cînelui şi a mîței trăim, de aceea se cuvine să-i hrănim bine. 
Maica Domnului e tare bună pentru noi; de nu era ea, am fi perit. 

General 


(Se va vedea de ce mănîncă mîța șoarecii, vol. III'.) 


$ 5. Obiceiuri la samanat. Aratul 


Cînd se pornește primăvara întăi omul la arat, pune înaintea 
boilor foc şi-i afumă cu tămîie, îi stropeşte cu agheasmă, precum și 
sămînţa din sac. Dar femeia atunci n-are voie să treacă pe dinaintea 
boilor, căci ea e greşită, de la ea se trag toate, că noi ne chinuim. 

Mihai Bunduc, Mihalcea 


În Cuciur-Mic, înaintea boilor se pune numai foc fără tămîie, ca 
să treacă, ca să fie iuți, să meargă iute lucrul. Femeia să nu treacă 
atunci pe dinaintea boilor, că le merge lucrul greu, fără spori, că ea 
e păcătoasă. Ana Stratulat 


Cînd mergi întăi la arat, stropeşti boii cu agheasmă în cruce şi 
faci dinaintea boilor cruce cu coada biciuştei pe pămînt, face şi omul 
cruce şi porneşte. Roșa 


In Mihalcea, cînd pornesc la arat, iau o pîne întreagă, pe care o 
aduc înapoi. Tot aice, cînd pornesc la arat, arunc înaitea boilor un ou 
sau coji de ouă, că li-i ușor, nu li să pare boilor grea arătura. 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


140 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Cînd faci aluat de Crăciun, întăi face femeia un „crăciun”, aşa un 
colăcel îngemanat ca sfințişorii, în formă de 8. Acela se strînge şi 
cînd se porneşte întăi cu aratul, afumă boii cu tămîie şi pun colăcelul 
pe bîrsa plugului, iar cînd ajung în cîmp, îl mănînc amîndoi tovarășii 
(flecăii amîndoi ce ară). Dumitru Moraru, Botoșani 


În Botoşani, de demult, cînd avea să înceapă aratul de toamnă, 
lua grîul ce era secerat întăi şi, după ce-l îmblătea, îl ducea la moară 
şi făcea făină. Apoi făcea singuri colaci din acel grîu şi cînd pornea 
plugurile, puneau la boi în coarne cîte o lumînare și un colac, iar la 
argaţi dădea cîte un colac mare. Apoi tămăia boii și făcea rugăciune 
la Dumnezeu să fie în pîne roadă şi astfel porneau plugurile în şir. 

De la mama autoarei 


$ 6. Samanatul 


În Roşa, stropesc sămînța cu agheasmă şi pun în sac sfinţituri de 
la Paşti: pască, coji de oauă, slănină; şi cînd încep întăi a samana, 
zic: „Dă, Doamne, roadă pentru toată dihania şi pentru mine” şi 
atunci rodeşte. Omul să nu zică: „Dă-mi, Doamne, mie roadă”, căci 
atunci nu are nimic. 

Zice că, dacă ar vedea omul cîte guri stau cascate în pămînt, cînd 
începe el a samana, ar muri de spaimă. Toate cer hrană şi mîncare şi 


din aceea ce omul samănă Dumnezeu la toate le dă. Ilinca Balan 


Ca să rodească popușşoii și să nu facă tăciune, cei întăi ciocalăii 
ce-i desfaci să nu-i arunci pe foc, că de aceea să face tăciunele; dar 
să-i dai pe apă, că se face roadă frumoasă ca din apă. Botoșani 


Ca să rodească bine, să sameni în ziua în care a nins întăi, căci 
iarna are o lună, care merge ca vara. Ioan David, Botoșani 


E bine să sameni în ziua în care a fost întăi chidie pe copaci. 


Cernăuţi 
E bine să sameni dimineața pănă la amiază-zi, căci mai bine şi 
mai frumos rodeşte decît cînd sameni după amiază-zi. Broscâuți 


Aceea ce să face din pămînt: cartofe, sfecle etc., să sameni la lună 
veche, iar ceea ce să face de-asupra: popușoi, grîu etc., la lună nouă. 
Broscăuţi 


(Despre lună şi sămănătură, se ve vedea la Lună.) 


Florile, ca să fie frumoase, şi straturile (cu legume) să samănă în 
joia şi sîmbăta Paștelor. Camina 


Pănă ce nu sameni singur, altora să nu dai sămînţă, că merge la 
acela norocul şi singur nu ai parte. După ce ai samanat, poți să dai. 
General 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 141 


$ 7. Ca să nu mănînce vrăbiile 


Pentru ca să nu-ți mănînce vrăbiile pînea, să sameni pe inima 
goală. D-l Ilie Dulgheri, Broscăuţi 


Ca să nu-ți mănînce vrăbiile pînea, în ziua de Ajun să nu guști din 
grîu, pănă nu te pui la masă. Olănița, Broscăuţi 

In Mihalcea, ca să nu le mănînce vrăbiile, şoarecii din cîmp, — 
postesc — nu mănîncă nimic, cînd samănă. 

Sîta, de o scoţi afară, s-o duci întoarsă, nu cu gura afară, că-i 
mănînc vrăbiile pînea în cîmp. Mihalcea 

Ca să nu-ți mănînce paserile, să arunci peste sămănătură nafără 
de la Paști, — pască. 


Ca să nu-ți mănînce paserile pînea, să nu mănînci de ajun sara pe 
afară şi la masă, să nu bei apă, ci vin sau altăceva. 


Ca să nu-ţi fure nimene din cîmp, în ziua de Sf. Andrei să nu 
împrumuți şi să nu dai nimică de la casă. Elena Braha, Mihalcea 


Tot pentru asta, unii stau tot timpul la masă cît ține cina, nu se 
scoală. Mihalcea 


Ca să nu-ţi fure din cîmp, să nu dai în sîmbăta Paștelor nimic. 
Elena Braha, Mihalcea 


(Grîul să nu-l mănînci, păn’ nu pui pe masă, că se tund spicele). 
Broscăuţi 


$ 8. Tăciunele 


Tăciunele se face, dacă fumezi țigară cînd mergi la samanat. 
Mihalcea 


Tăciunele se face, dacă astupi soba, după ce s-a samanat. 
Mahala 


Tăciunele se face, dacă îţi fură cineva din pîne. 


Tăciunele se face, dacă pui cușma pe masă, dar mai ales de 
Crăciun; sau dacă îţi întră întăi țigan în casă. Roșa 


Tăciunele se face, dacă de sărbătorile de iarnă: Crăciun, Anul 
Nou şi Bobotează stîngi focul sau tăciunii; trebuie să laşi să ardă, 
pănă să stîng singuri. Sau dacă în acele sărbători dai cărbuni pe 
pămînt. Sau chiar dacă și duminica stîngi tăciunele în apă sau 
orşicînd să nu-l stîngi în apă. Mihalcea, Roșa 


Tăciunelui să nu-i zici tăciune, că de aceea se face în pîne; să-i zici 
jar. Mihalcea 


ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Cîntece de plug, de cîmp 


$ 9. Cucul 


M-aş duci, m-aş duci 

Unde ară cucii, 

Să văd cucul cornărind, 

Boii brazda răsturnînd. 

Ciocîrlia, fată mare, 

Li cara la cuci mîncare, 

Ciocârlia li făce, 

Rîndunica li pune, 

Prepeliţa li-aşterne. 

Dar haita de pupăza 

S-a suit sus pe răsteie 

Ş-a strigat la boi să steie. 

Da cucu 

Mi-a proptit plugu. 

Şi din guriță grăia 

Şi poliţa curăţea. 

Ce ai, pupăză, cu mine, 

Că eu nu-nşir sfat cu tine. 

Eu, cînd s-a disprimăvara 

Şi cînd oi prinde a cînta, 

Toată lumea m-a asculta. 

Da tu, cînd îi pupăi, 

Toată lumea te-a urî 

Şi cu bulgări or zvîrli. 
Corovia 


x 


Eu dau hăisa, 

El dă ceala, 

Bat-o focul socoteală, 

Că-i decît să mă prăvală. 

Prepelița pe răsteie 

Tot striga la boi să steie. 

Ciocîrlanul pe cotiugă 

Tot striga la boi să fugă. 
Ropcea 


Plugarii și fetele 


Frunză verde antonică, 
Mă suiam în deal la stîncă, 
Toate plugurile ară 


Şi de grîu, şi de sacară. 
Pus-am gînd la Dumnezeu 
C-oi porni şi plugul meu, 
Dar plugarii-s pe la fete, 
Boii pasc la iarbă verde. 
Corovia 


* 


Leliţă săcerătoare, 

Ce ești pîrlită de soare, 

Pune secerea-n pămînt, 

Suie-te la deal cu vînt 

Şi vezi plugurile arînd 

Şi voinicii şuierînd. 

Toate plugurile ară, 

Numai suie şi coboară. 

Voinicii sînt pe la fete, 

Boii pasc la iarbă verde, 

Da plugurele șed sub părete. 
Strojineţ 


* 


Copilă săcerătoare, 
Seceră ziua pe soare, 
Mijlocelul nu te doare? 
De te-a durea mijlocul, 
Pune secerea-n pămînt 
Şi te suie-n deal la vînt, 
li vedea pluguri arînd 
Şi băieţii boi mînînd. 
— Mînă, bade, boii bine, 
Nu ţinea ochii la mine, 
Ochii mei sînt frumușei 
Şi ţ-or bea bouţii tăi. 
Nici nu-i fi, bade, cu boi, 
Nici n-om fi noi amîndoi. 
Brăești 
* 


Foaie verde, floare albastră, 

Mă suii cu plugu-n coastă, 

Scoase boala o nevastă, 

Nici prea hîdă, nici prea 
proastă, 

Numai de potriva noastră. 

Eu cu ochii după ea, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 143 


Plugu-n două să rupea. 

— Bade, nu-i de bănuit, 

T-a fost plugul hîrbuit, 

Da-i veni pe joi 

La noi, 

Că avem vro patru boi 

Şi i-om vinde cîte doi 

Ş-om trăi halal de noi. 
Botoșani 


Leacul 


Valeu, mamă, că mi-i rău 
Şi-i departe leacul meu, 
În țarină sub un spin, 

La bădiţa Constantin. 


* 


M-aş duce tocma-n Buceag, 

Pănă ce-aş da peste leac, 

Peste gardul țarinei, 

În braţele Mariei, 

Sub o tufă de marari, 

La bădița-n buzunari. 
Corovia 


Griîiele coapte 


Fă-mă, Doamne, -un curcubeu, 
Să vedem pe soţul meu, 
Să mă-ntrebe ce fac eu? 
Să vie şi la mine 
Cînd grîiele s-or coace, 
Să mă vadă ce-oi face. 
* 


Ochii verzi 


Hop, leliţă cu pieptari, 

Gura ta, mărgăritari, 

Da ochii, matasă verde, 

Rău mă tem că mi i-oi perde. 

— De i-i perde, i-i găsi, 

La vară, cînd om cosi. 
Corovia 


Frunză verde de porumbari, 
Mihăluţă cu peptari etc. 


'Te-oi cata din loc în loc, 
Te-oi găsi în busuioc, 
Te-oi cata din fir în fir, 
'Te-oi găsi în trandafir. 

Roșa 


Busuiocul 


Frunză verde peliniţă, 
Mă dusei în grădiniță, 
Să-mi plivesc busuiocu 
Şi-mi găsii ibovnicu, 
Cu cal negru păntănog, 
Priponit în busuioc. 
Busuioace, 
Nu te-ai coace 
Ş-ai saca din rădăcină, 
Ca puica de la inimă. 
Gemenea 


Mărioara 


Măndiţă cu ochii verzi, 

Mor, puiule, mor. 

Ieși afară de mă vezi, 

Mor, puiule, mor. 

Păn' ce-s grîiele mai verzi etc. 

Că dacă s-or secera, 

Mult în cale mi-i cata, 

Or ne-om mai vedea, or ba. 

Măndiţă cu ochii verzi, 

Niciodată să n-o crezi, 

Cînd a zice zău și zău, 

Atuncea face mai rău. 
Botoșani 


Frunză verde sălcioară, 
Dragă Mărioară, 
Să-mi scoţi şaua din camară 
etc. 

Să mi-o pui pe prisp-afară. 
C-am să plec mîne la ţară 
Să vînd grîul şi sacară 
Să-ţi cumpăr o sălbioară. 
Amîndoi zăcem de-o boală, 
Tu pe-un pat şi eu pe-un pat, 
Pe două scînduri de brad, 
Dragă Mărioară! 

Bacău 


144 


Păr galbîn 


Mărioară, păr galbîn, 

Cînd te văd, eu mă legîn. 

Mă legîn ca ierbele, 

Mă scutur ca grînele. 
Mihalcea 


Nunul, nuna 


Vine nuna de la grîu 

Cu rochiţa pusă-n brîu, 

Şede nunul ș-o prăveşte 

Şi musteaţa-şi răsuceşte, 

Mustacioară galbănă, 

Bate vîntu, o leagănă. 
Corovia 


Cîntec a doua zi de nuntă 


Să te faci, grîule, faci, 
Să te dai la secerat 
Ca mîndra la sărutat. 
Să te dai la îmblătit, 
Ca puicuţa la iubit. 
Mahala 


Cîntec la nuntă. Mama 


Tot ai zis, măicuț-, ai zis 
C-ăi veni ca să mă vezi 
Cînd or fi griîiele verzi. 
Grînele s-au secerat, 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


De ştiam c-a fi așa, 
Nu-ţi mai ziceam: Mama mea! 
Botoșani 


Altul 


În jos înspre răsărit, 
Ce-am samanat, n-a ieşit. 
Am samanat văzdogele, 
Mi-au răsărit floricelel. 
Am samanat busuioc, 
N-a răsărit mai deloc. 
Busuioc prin floricele, 
Nu le pot plivi de jele. 
Ş-am nămit 
De plivit, 
Măicuţa mea n-a venit. 
Of, maică, n-ai făcut bine 
Că m-ai născut tu pe mine. 
Cînd pe mine m-ai scăldat, 
Apă din Prut ai luat, 
M-ai scăldat şi cu din iaz, 
Să trag în lume nacaz. 
Hai, maică, și m-ăi petrece 
Pănă în fundul grădinii, 
Că mă duc cu străinii. 
— Cine t-a fost drag te ducă, 
Ai cui zice amu mămucă. 
— Taci, măicuţă, nu mai 

plînge, 
Inimioara mi se frînge. 
Eu m-oi duce ş-oi veni, 
Tot tu măicuță mi-i fi. 

Roșa 

(Despre Speranţă și roadă, să 


Dumneata nu te-ai arătat. va vedea vol. II.*) 


1. În alt cîntec să spune: „Mi-a răsărit dor şi jele.” 
* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


Cap. XI 


Despre săminţi 
Pînele scoase de la diavol 


$ 1. Cum a adus Dumnezeu săminţele și vitele 


Sămînţele de pîni şi vitele le-a adus Dumnezeu din alte părți şi 
le-a dat oamenilor învăţîndu-i ce să facă cu dînsele. Dar ei rîdea, nu 
voia să facă cum îi învăța. Ei spuneau că vitele sînt sălbătăciuni şi că 
au să-i mănînce. Dumnezeu atunci s-a făcut om şi a sămanat singur 
şi a lucrat pămîntul, apoi a făcut mîncare, de au văzut și au făcut şi 
ei întocmai. lar cînd au văzut că vitele sînt de folos, s-au apucat 
asemenea de prăsila lor. Maria Gabora, Stănești 


$ 2. A. Cînd s-a prăpădit sămînţa pînelor 
Bătrînii ce se omorau 


De demult, pe moşnegi și pe babe îi omorau, ziceau că, dacă nu 
pot să lucreze, la ce să mai trăiască pe lume, să fie de nacaz celorlalți? 
Dar unui om tînăr, fiindu-i milă de tatăl său, l-a ascuns într-o groapă 
şi acolo îl ţinea şi-i da de mîncat. Intr-o primăvară, îi spune bătrînul 
ficiorului ca să nu are dealurile, căci anul acela va fi secetos, dar să 
samene pe bahnă. Cei bătrîni cunosc anul după iarnă: dacă ninge 
iarna de ajuns, atunci anul e bun — ploios —, da dacă nu, e secetă. 
Ficiorul a făcut așa. La toți oamenii nu se făcuse pîne, dar la dînsul 
s-a făcut. In alt an, bătrînul iar l-a învăţat: „Tu să nu sameni pe şes, 
să sameni pe deal, că are să fie multă ploaie” şi tot așa cîţiva ani de-a 
rîndul. Toţi oamenii se mirau cum de ştie el așa bine să potrivească, 
că doar nu era nazdravan şi l-au apucat din scurt. Atunci el a spus că 
tatăl său îl învață. Oamenii au scos pe moşneag afară şi de atunci 
s-au pus la cale ca să nu mai omoare bătrînii, căci tot sînt buni la 
ceva, chiar dacă nu pot lucra, dar învață pe cei tineri. 

Se povestește pretutindeni 


B. Copiii 
De cînd s-au prins oamenii iar la sămînță 


Zice că demult, dacă era un om bătrîn ce nu putea lucra, îl da de 
rîpă. A mers și un om de l-a dat pe tatăl său cu săniuța într-o rîpă, 
dar nu l-a omorît, numai l-a lăsat acolo. Vine acasă, da băietul lui îl 
întreabă: „Tată, la ce l-ai dus pe moșul în rîpă, că așa te-om duce şi 


146 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


noi pe D-ta.” Omul, cînd a auzit, a mers şi l-a adus înapoi şi l-a 
ascuns în pivniță, ca să nu știe ceilalţi oameni, și-i da acolo de mîncat. 
Dă Dumnezeu şi ia pînea la oameni, că n-a fost cîțiva ani de-a rîndul 
pîne şi amu n-aveau ce samana. 

„Araţi drumurile, îl învață bătrînul pe ficiorul său, căci va răsări 
ce s-a scuturat din cară.” Omul acela a îndemnat și pe alţii și au arat 
drumurile. — Dar de demult n-a fost grîul şi sacara ca amu; ci la tot 
nodul era cîte un spic, tot așa şi popuşoiul. — Așa s-a făcut pîne multă 
şi oamenii au avut de unde să să prindă iar la sămînță. Vorbesc 
oamenii din sat despre aceasta şi aude şi boieriul. „Oare de unde a 
ştiut el să are drumurile? Trebuie să aibă — zic ei — undeva pe tatăl 
său ascuns, că-l învață.” Îl cheamă boieriul pe om la curte şi-i porun- 
ceşte că numaidecît să vie la el „şi îmbracat, şi dezbracat.” Omul 
merge acasă şi-i spune tătîne-său. „Ia volocul şi te îmbracă și te du 
aşa” zice bătrînul. Boieriul nu a zis nimică, căci era şi îmbrăcat şi 
dezbrăcat. Îl cheamă a doua oară. „Să-mi vii şi cu dar, şi fără dar.” 
Merge acasă şi spune iar tatălui său. „Prinde o pasere și-i du, şi cînd 
va întinde mîna s-o ia, să-i dai drumul din mînă şi va rămînea fără 
dar.” A făcut așa. Amu zice boieriul: „Mîne să-mi vii cu un dușman şi 
cu un prietin!” „Amu, zice moșneagul, e sfîrşitul meu! Ia cînele şi 
femeia și te du.” Merge la boieri cu cînele şi cu femeia. Boieriul îi dă 
un băț şi-i spune să dea în cîne. Da cînele schiolălau, schiolălau, să 
duce sub un gard -— şi iar vine de să gudură. „Dă şi-n femeie”, zice 
poieriul. Merge şi dă un băț şi-n femeie. Da ea: „Bată-te Dumnezeu 
să te bată, tu mă ucizi pe mine pentru ticălosul de tatăl tău! El șede 
în pivniţă şi eu îl hrănesc și amu te învață să mă baţi” ! Şi să duce 
mînioasă. „Vezi dar, zice boieriul, că ai pe tatăl tău în pivniță. Du-te 
şi adă-l încoace, nu te teme.” S-a dus și l-a scos pe moşneag de acolo 
şi l-a adus la boieri. Boieriul l-a luat și l-a pus în scaunul său și nu 
l-a mai lasat să se ducă de la dînsul; iar omului i-a dat un sat şi a fost 
şi el boieri, pentru binele ce l-a făcut oamenilor. 

Şi de atunci nu se mai omoară bătrînii. 

Dumitru Grigoraşciuc, Mahala 


$ 3. Ovăzul. Osetul! 


Dracul toate le-a făcut, şi grîul şi popuşoiul, dar Dumnezeu le-a 
luat de la el. „Apoi mie nu-mi laşi nimică, Doamne!” „Lasă să fie 
ovăzul al tău”, a zis Dumnezeu. Dracul să duce şi tot zice din gură: 
„ovăz, ovăz”, ca să nu uite. „La ce i-ai dat, Doamne, ovăzul, zice Sf. 
Petru, că şi de acela-i păcat.” „Lasă că îl iau eu înapoi!” și fuge iute 
înaintea dracului, de se ascunde sub un pod şi-l sparie. Dracul, de 
frică, a uitat. „Unde mergi?”, îl întrebă Sf. Petru. „Mă duc să spun 


1. Osetul e un fel de spin ce crește printre pînea cea albă, numit şi de cătră 
românii ce trăiesc în contact cu ruşii tot oset; româneşte însă, după cît 
îmi e cunoscut, să cheamă „pălămidă” (Carduus acanthoidea, 
Stacheldistel). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 147 


stăpînului meu ce ni-a dat Dumnezeu.” „Da ce ţi-a dat?” „Dacă am 
uitat!” „Poate grîu?” „Nu.” „Poate sacară?” „Nu.” „Poate oset?” „Da, 
da, acela-i!” Şi a alergat drept la stăpînul său, de i-a spus ce dar au 
capatat — şi de atunci a rămas osetul al lui. 

Gheorghe Macovei, Cuciur-Mare 


$ 4. A. Baba și doina. Malaiul 


Un om a fost samanat odată niște malai și toate pînile creșteau, 
numai malaiul nu. Să duce omul o dată, să duce a doua oară, malaiul 
sta pe loc. „Iaie-l dracul”, zice omul. Dracul l-a şi luat şi din ceasul 
acela a început malaiul a creşte ca din apă. Cînd a fost de secerat, să 
duce omul ca să-l secere, dar nu să poate apropia. „Lasă-l acolo, că-i 
al meu, zice dracul, nu mi l-ai dat tu?” Ce să facă el? Să duce la o 
babă şi-i spune. „Bine, zice baba, eu ţi-l voi scoate, dar să-mi dai o 
păreche de ciubote, o cătrință şi un ştergar.” „Ţ-oi da”, zice omul. Să 
duce baba la mălai şi să întălnește cu dracul. Să sfădește baba, se 
ciondănește cu dracul, pînă la urmă a făcut tocmeală, că aceluia să 
rămiîie mălaiul, care va şti cînta mai multe cîntece. Dar cum? Să ia 
unul pe celalalt în spate şi, în vremea aceasta, cel din spate să cînte. 
Mai întăi a luat baba pe drac şi l-a purtat trei zile în spate, pănă ce 
a cîntat el toate cînticele ce le-a ştiut. Acuma a venit rîndul ca să ia 
dracul pe babă. Ea a început doina și tot doina şi doina a ţinut-o vro 
două săptămîni. „Mai ai mult?”, întreabă dracul. „Stăi, că de-abia am 
început”, răspunde ea. „Apoi dar tot mai multe cîntece ştii tu decît 
mine!” Și aşa a prăpădit dracul mălaiul. 

„Dar poate te ţii cu banat, zice baba. Ca să nu fii cu inima rea, hai 
ş-om samana amîndoi napi.” „Hai.” „Dar vîrful să fie al tău și rădă- 
cina a mea”, a zis ea. Dracul s-a prins, dar la urmă a văzut că s-a 
înșalat. „Să sămănăm dar altăceva, să sămănăm grîu. Amu las să fie 
rădăcina a ta şi vîrful al meu”, i-a zis iar dracului. El iar s-a găsit 
nedreptăţit şi a ramas ca să se bată cu ea, pentru cele ce i-a făcut. 
Baba a luat două țăpoaie, dar la unul a rupt un corn. Pe cel cu două 
coarne i l-a dat lui, a zis că acela e mai bun și cel cu unul și l-a oprit 
ei şi a zis ca să se bată prin gard, căci astfeli el o va omori de ispravă. 
Dracul s-a necăjit cît s-a necăjit, — dacă a văzut că baba îl sparge de 
tot lovindu-l cu sulița n-a mai putut rabda şi a rugat-o să se lese de 
bătaie. Mai bine să arunce bețe amîndoi, să vadă care va arunca mai 
departe. Baba a zis că bine. Dracul cînd a aruncat, n-a venit băţul lui 
trei zile. Acuma a venit rîndul babei. „Stăi să te leg la ochi, a zis ea, 
căci eu cînd voi arunca băţul meu în sus, are să facă așa un huit, că 
poți să asurzești sau să orbeşti.” După ce l-a legat, a luat un ciomag 
şi i-a dat peste cap cît a putut; apoi a aruncat ciomagul într-o parte 
şi s-au pus să aștepte, poate va veni înapoi. Dar fiindu-le urît și fiind 
acolo aproape un cireși, dracul a plecat o creangă să culeagă cireşe 
şi, prinzîndu-se și baba de creangă, cînd a slobozit el creanga, baba 
slabă s-a rădicat în sus, cu creangă cu tot, şi a căzut de ceea parte pe 
o movilă de paie. Din întîmplare, în acel loc unde a căzut, dormea un 


148 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


iepure; şi ea l-a prins. „Hei, da ştii că bine poţi sări; eu n-ași putea să 
sar așa departe ca D-ta”, a zis dracul. „lan hai să ne apucăm amîndoi 
la fugă!” „D-apoi am sărit, că mi-am fost văzut acolo copilul meu pe 
care l-am fost prăpădit de 7 ani şi abia acuma l-am găsit. Dragul 
mamei! Dar tu, drace, ce prost mai eşti! Dacă vrai fugă, nu te pune cu 
mine, dar pune-te cu copilul meu ist mai mic şi atunci vei vedea ce 
pot eu!” Baba a dat drumul iepurelui să fugă cu dracul; dar iepurele 
l-a întrecut. „Ai cîştigat, zice dracul, dar băţul d-tale de ce nu mai 
vine?” „Nici n-a mai veni, zice ea, pentru că s-a oprit în lună!” Și așa 
a scos baba pînele de la drac. De la un român din Caliceanca, Cernăuţ. 


(În o poveste din Siret, în locul babei ce s-a luptat cu dracul, să 
pune un călugăr.) 


x 


Maica Domnului era tare frumoasă și diavolul a îmbiat-o să fie a 
lui. Maica Domnului i-a dat lui un ţăpoi cu două coarne, iar ea ş-a 
luat unul cu un corn şi i-a zis ca să se împungă amîndoi prin gard; de 
o va dovedi, va fi a lui. Dar țăpoiul dracului să oprea şi nu o putea 
străpunge pe Maica Domnului. Așa s-a luptat cu dînsul pănă au 
cîntat cucoşii. Atunci el a perit şi Maica Domnului a scapat. 

Agafia Popovici, Mihalcea 


B. Mălaiul mărunţel. Pasatul 


Mălaiul întăi moașa l-a samanat. A luat o mînă de mălai şi 
sămănîndu-l a zis: „Să fii de leac şi să fie sămînţă din tine!” Și vezi 
D-ta, că chiar e de leac. Dacă-l doare pe cineva înlăuntru, să puie 
turtă de mălai la pîntece şi-i trece. Andrei Motoc, Mihalcea 


Cînd îl mușcă pe cineva helgea, numai atunci poate scapa să nu 
moară, dacă numără o baniţă de pasat. Mihalcea 


De demult, pe cînd nu erau păpușoii, oamenii mîncau mălai. Pînea 
proaspătă era foarte bună, numai cît, după ce să învechea, să învîr- 
toşa prea tare. Acuma din malai se face numai pasat, din care se fac 
găluşte de ajun. O altă mîncare din pasat la moldovenii de demult 
era ceapa împlută cu pasat. 

Ca proverb să zice: 


Vrabia malai visează, 
Piţigoiul 
Păpuşoiul 
Şi calicul praznicul. 
Cînd cineva vorbeşte fără să vrea despre un lucru ce-l are în 
inimă și în gînd. 
Mîncarea dracului e malaiul; tocmai noaptea, la miezul-nopţei, 
mănînc grăunţe fierte de malai, fără sare. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Cu cei răi ce fac pacate, ară dracul malai în iad. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 149 


(„Malaiul cucului” să numește în Ilișești un fel de iarbă, un feli de 
pipirig subţire și foarte mărunt.) 


$ 5. Griîul. Sacara. Papușoiul 
Ursul și diavolul 


La începutul lumei, fiindc-a făcut diavolul toate, a cerut la 
Dumnezeu că grîul să fie al lui. Vine ursul la Dumnezeu şi zice: 
„Doamne, eu mă voi apuca ramașag cu Necuratul, că el să secere cu 
mînile şi eu cu picioarele şi care va fi mai degrabă gata cu partea lui, 
pănă înainte de amiază-zi, al aceluia să rămîie grîul, — dacă-mi vei 
ajuta tu, Doamne; — şi va fi grîul al tău.” S-au apucat ramașag și 
ursul cu picioarele lui de dinapoi mai mult spori făcea şi înainte de 
amiază-zi cu jumătate de ceas a fost gata, pe cînd diavolul a rămas 
cu mult în urmă. Pe diavolul l-a luat Sf. Petru, Sf. Paul şi Sf. Ilie şi 
l-a scos la hotar şi l-a detunat, căci el se pusese de pricină cu ursul; 
îi punea tot lanțuri, dar ursul le sfarma. Și de atunci a ramas grîul 
a lui Dumnezeu, căci diavolul nu voia să fie nicicînd Paști, ca să fie grîul 
sfinţit. El gîndea că dacă va vrea el va rodi, dacă nu, apoi nu va rodi. 

Andrei Motoc, Mihalcea 


Mama pînilor, știma păpușoiului 


Sacara are mamă. Este în sacară un fir lung negru; acela să 
cheamă „mama săcării”, tot astfel este şi în grîu „mama grîului.” 

Păpuşoiul are ştimă. Ştima păpuşoiului e păpuşoieșul cel alb, cu 
frunza albă, ce cîteodată răsare printre păpuşoi. Pe acela, cînd îl 
vezi, să-l săruţi, căci e semn de roadă. Mai apoi să face și el verde ca 
ceilalţi. Catrina Olâniţă, Broscăuţi 


Păpuşoilor ce cresc îngemanați căte 3-4 la un loc, în Mihalcea li 
să spun „babă”, aceia sînt buni de sămînță; iar popuşoilor ce sînt 
păroșşi li să spune „moşneag.” 

Cînd să fac în vîrf pe spic grăunțe e semn că a fost anul mănos, 
însemnează mană. În Broscăuțţi, îndată ce văd un asemenea spic, îl 
arată ca amintire cum au fost păpuşoii de demult, avînd ciocalăul de 
la rădăcină pănă sus. 

Păpuşoii cei pestriţi sînt huțaneşti, cei negri ţigăneşti. 

(Despre timpul cînd să samănă păpuşoii şi bostanii, se va vedea 
part. III, la Tunet.) 


Griul și sacara 


Sacara e a ţiganului. A luat țiganul sacară, ş-a făcut o turtă şi a 
mîncat. „Bună e, Doamne, numai cît e neagră.” „Neagră e, a zis 
Dumnezeu, să fie dar sămînța ta!” Sacara e ţigan. 


Andrei Motoc, Mihalcea 


Grîul cu sacara să pereceşte. Sacara zice că ea e mai mare, că 
creşte mai naltă și toţi oamenii se hrănesc cu ea. Da grîul zice: „Ce 


150 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


folos că tu ești nantă şi eu mic, dacă numai eu ies la oameni, la lume; 
că de-i la Paști, norodul pe mine mă duce şi mă sfințește; de-i cumă- 
trie, de-i nuntă, pe mine mă duc de cinste, mă fac colaci, pe tine nu.” 

Domnica Culincu, Mihalcea 


* 


Grîul mergea la biserică şi s-a întălnit cu sacara. „Hai cumătră la 
biserică!” „Mergi sănătos, căci eu văd biserica şi de aice, nu-s mic ca 
D-ta!” Şi de aceea preoţii numai cu grîu slujesc, iar sacara nu se 
primeşte în biserică, că ea a fost sumeaţă şi a greșit. 

Profira Zvorîșteanu, Botoșani 


„Cinste dai, cinste găsești” 


S-a întălnit odată malaiul şi cu pînea: „Bună dimineața, malai 
crapat!” — zice pînea de grîu mălaiului de păpuşoi. „Mulţămesc 
D-tale, joaca copiilor”, îi răspunde malaiul. Vede pînea că nu-i bine, 
că a pîcălit-o şi pe dînsa; se întoarce iarăși şi zice: „Bună dimineaţa, 
sațul casei!” „Mulțămesc D-tale, cinstea mesei!” — i-a răspuns atunci 
şi malaiul. „Acuma mai vii de-acasă”, zice malaiul. Vezi: „cinste dai, 
cinste găseşti.” Nu era nici unul, nici altul de lepădat, pentru că, 
macar că pînea e bună şi frumoasă, dar tot cu păpuşoiul rădici greul 
şi saturi casa. Pînea iar, ce-i ca pînea de grîu bună? Dar malaiul i-a 
găsit şi ei pricina, căci cu pînea de grîu la popor mai mult copii să 
hrănesc. De la mama autoarei, Botoșani 


Griîul și păpușoiul la Dumnezeu 


S-a dus grîul şi păpuşoiul la Dumnezeu, să se jeluiască ce fac 
oamenii cu dînșii: 

„Mă ară, Doamne, şi mă samănă, zice păpuşoiul.” 

„Bine fac, creşti!” 

„Mă prăşesc odată şi a doua oară.” 

„Bine fac, creşti!” 

„Și mă taie şi mă desfac.” 

„Bine fac, creşti, sporeşti!” 

„Și mă usucă, mă duc la moară, mă sfarmă şi mă fac făină.” 

„Bine fac, creşti, sporeşti!” 

„Și mă pun pe foc, mă fac mămăligă, mă fierb.” 

„Bine fac, creşti, sporeşti!” 

„Și mă fac malai; — şi pe mine mă fac pîne, zice grîul, ne pun la 
dospit, ne frămîntă şi ne chinuiesc.” 

„Bine fac, creşteţi, sporiţi!” 

„Și ne pun în cuptor, ne coc.” 

„Bine fac, creşti, sporiţi!” 

„Și pe urmă mă scot şi mă pun înapoi în cuptor, zic că încă nu-s 


x” 


coaptă”, zice pînea. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 151 


„Apoi aceasta rău fac; să nu creşti, să nu sporeşti!” 
„Și pe mine mă taie bucățele şi mă pun pe cărbuni şi mă frig”, zice 
mămăliga. 
„Și aceasta rău fac; să nu creşti, să nu sporeşti!” 
D-na Victoria Tuşinschi, Mihalcea 


De aceea zice că e pacat de a pune pînea a doua oară în cuptor şi 
că totdeauna dă înapoi. Cum ai scos-o așa să rămîie. Mai bine lasă să 
fie mai crudă, dacă n-ai ştiut a potrivi focul, şi altădată să te păzești, 
decît s-o coci de două ori; şi nici mămăliga. Dacă este ea fiartă o dată, 
la ce s-o mai pui pe cărbuni să se frigă? Căci atunci aşa se strînge şi 
rămîne mică, şi e pacat. 

Femeia îngreunată, care va mînca pîne de cea întoarsă în cuptor, 
i se întoarce copilul în pîntece. Tare să se păzească femeiele să nu 
mănînce, căci au naștere grea. Ilinca Cosma, Roșa 


Mama-Pădurei și mămăliga 


Demult, zice că Mama-Pădurei îmbla. — E nantă şi cu păr lung 
pănă în pămînt și tot una bocește prin pădure. — Odată un om a făcut 
foc şi a pus o fălie de mămăligă pe foc, ca să se frigă. Aude el plîngînd, 
da tot stă pe loc și așteaptă să i se frigă mămăliga. Da mămăliga de 
pe foc îi zice: „Ce stai, ascunde-te şi fugi, că ea amuși vine şi te 
mănîncă.” Omul iute se vîră într-o boştură de copac. Vine Mama 
Pădurei și-o întreabă pe mămăligă. „De ce ai ţipat așa tare?” „Că mă 
frigeam”, zice mămăliga. Ea a luat mămăliga de pe foc, a pus-o 
deoparte şi s-a dus. Da de-l găsea îl mînca. Apoi cum gîndeșşti, că 
Mama-Pădurei e bună? Ea mănîncă oamenii ca şi capcînii cei cu un 
ochi în ceafă şi unul în frunte, ce venea și ţinea cu ai noștri bătaie. Ai 
noştri făceau pivniți şi să ascundeau în pămînt, da ei veneau şi 
strigau: „Gavrile, Dănile, ieşiţi că s-au dus cei ce mănînc oamenii!” 
Şi care ieșea îl lua şi-l ducea la dînşii, îl hrănea cu nuci şi-l mînca. 

Catrina Beicu, Mihalcea 

În o variantă a povestei aceştia, să spune că omul acela s-a dus 
noaptea în pădure şi căuta lemne de material, care erau mai drepte, — 
de aceea în pădure sînt atîţia copaci strîmbi, pentru că pe cei drepţi 
îi iau, ca şi pe oamenii cei frumoşi — și s-a apucat la cioplit. Mama 
Pădurei a venit tocmai la miezul nopţii, în ceasul ei, şi a început a 
vorbi la copaci: „Tu ai să fii tăiat, tu ai să crești etc.” Omul nu ştia, 
tăia mai departe. De venea Mama-Pădurei şi-l găsea, îl omorea. Da 
mămăliga i-a zis, — căci pusese o bucăţică să se frigă: „Ascunde-te 
degrabă, căci altfel ești prăpădit!” Vine Mama-Pădurei şi întreabă: 
„Ce huit e aici?” „Eu, a zis mămăliga, am ţipat mamă, că mă frig.” 
Mama-Pădurei a dat-o deoparte și s-a dus. Petrea Beicu, Mihalcea 


Un altul spune că ea venise noaptea, în ceasul ei, să dea piept 
copiilor — la copaci —, şi găsind pe om a vrut să-l mănînce, dar 
mămăliga s-a pus pentru el, răspunzînd ca și colacii la nuntă, după 
cum se va vedea. 


Cap. XII 


Sarea 


$ 1. Ce e mai dulce? 


A fost un împărat și avea trei fete. Ce i-a venit într-o zi împă- 
ratului ca să întrebe fetele cît de tare îl iubesc ele. A întrebat pe cea 
mai mare şi ea a spus că-l iubește ca zaharul. A întrebat pe a doua, 
ea a spus, ca mierea. A întrebat pe a treia, aceasta a spus că-l iubește 
ca „sarea în bucate.” Fetele cele mai mari au început a rîde. „Bravo, 
tataie, bravo, ştiu că tare te iubeşte fata matale cea mică!” Împăratul 
s-a suparat tare şi-a surgunit-o de la casă. Bucuria surorilor ei; că 
erau mai urîte decît dînsa. 

Fata cea mică s-a dus în lume, a ajuns la un împarat şi s-a bagat 
în slujbă. Acolo, ficiorul împăratului era bolnav şi mama lui sta zi şi 
noapte în genunchi la patul lui. Acuma nu mai putea nici ea şi a 
pus-o pe fată să-l păzască. Fata păzîndu-l, ficiorului de împărat i s-a 
făcut tot mai bine şi, pănă s-a făcut sănătos, s-a amorezat de ea așa 
de tare, încît a zis că numaidecît vra s-o ia . Părinţii lui au chemat 
familia şi au făcut sfat; toți au zis să-i deie pace după gustul lui, să 
nu-l oprească. L-a lasat şi împaratul. Au pregătit nunta şi au chemat 
pe toţi împărații. Da fata a mers la bucătărie şi a spus că, de toate 
felurile de bucate ce vor face, să facă deoparte tot aceleași feluri, dar 
fără sare; care va pune oleacă îl omoară. S-a făcut nunta şi a venit şi 
tatăl ei. S-au pus la masă, — ea a aratat la cine au să puie dinainte 
bucatele cele nesarate, — iar în solniță înaintea tatălui ei au pus, în 
loc de sare şi chiperi, zahar şi miere. Aduc un feli de bucate, aduc 
altul, împaratul nu mănîncă; aduc al treilea, al patrulea fel, n-au 
nici un gust. la împaratul şi gustă de la un împarat, de la altul 
alăturea cu dînsul, — bucatele bune, cum se cade. — Dintăi i-a fost 
ruşine să zică ceva, dar pe urmă s-a sculat și a zis: „Mă rog, spune- 
ți-mi D-voastră, vraţi să vă faceţi caraghios de mine, or ce-i că-mi 
dați mîncare nesarată şi înaintea mea, în loc să-mi puneţi sare, ca la 
toată lumea, mi-ați pus miere şi zahar?” Imparatul cel de casă s-a 
mirat ş-a strigat îndată să cheme pe bucătar. Atunci mireasa s-a 
sculat în picioare şi a zis: „Staţi, nu-l chemaţi, căci eu sînt vinovată; 
eu nu sînt slugă, cum mă știți, ci sînt fată de împarat. Și anume, 
împaratul de faţă e tatăl meu. M-a izgonit de la casă, că nu am zis şi 
eu ca surorile mele că-l iubesc ca mierea şi ca zaharul, ci am zis că-l 
iubesc ca «sarea în bucate». Şi acuma i-am pus dinanite să vadă de 
prubă, ce e mai bun.” Atunci împăratul a cunoscut-o şi a căzut în 
genunchi înaintea ei. A luat împărăţia de la celelalte şi-a pus-o pe 
aceasta în scaun, dimpreună cu barbatul ei, împarat. 

D-na Sevastița Dumitriu, Botoşani 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 153 


$ 2. Credinţi despre sare 


Sarea e mana lui Dumnezeu. 
Sarea e dreptatea. Sfînta sare e sfînta dreptate. Motoc, Mihalcea 


Sare dacă furi de la o casă, ai luat dulceaţa, ai luat folosul din 
casă. Acel ce vrea să-ţi ia sporiul din casă vine lunea sau în zi de săc 
de ia sare şi apoi nu mai ai spori, — merge la el. — De aceea nu-i bine 
să dai luni nimic. Cine știe să desfacă desface în zile de frupt şi vine 
înapoi. 


Sare dacă-ţi fură de la vite, pot muri toate; e pricaz, îți face între 
vite rău. Ori de la oi de fură sare, sînt duse toate. Botoșani 


Dacă ţi-a furat cineva din sare or altceva, ţi-a făcut pricaz; ia şi-i 
dă aceluia pîne și sare, că nici liturghie la biserică nu trebuie să dai; 
şi nu se mai alege nimică de capul lui. 


Pricaz mare să face la gospodărie, dacă-ţi fură cineva din sare sau 
ou, îndată ai pagubă între vite sau în casă ceva. Sînt oameni cari 
anume îți fură, dară dacă dai degrabă că ţi-a furat şi ştii, nu-ţi strică 
nimică. Povestitoarei i-a furat o vecină sare şi i-a perit un bou. 

Elena Braha, Mihalcea 


Ba eu ași vrea să-mi fure cineva din sare, că de acela nu se alege 
nimic şi mie îmi merge atunci bine. Mihai Bunduc, Mihalcea 


Sare de-ţi fură cineva, îți ia răul din casă.  Marianciuc, Mihalcea 


Dacă împrumuţi de la cineva sare, să i-o dai înapoi, căci ți-i viaţa 
sarată. Siret 


In Broscăuţi, lîngă Mihalcea, tare se păzesc, cînd împrumută sare, 
ca să deie mai mult înapoi, să nu le strice pe urmă. 


Cînd o femeie îți toarce şi nu i-ai plătit bine, să-i dai sare. La tors 
totdeauna să dă sare, pentru cîtă putere i s-a dus femeiei îmbălînd 
tortul, căci altfeli ai pacat. General 


Sare cine ţi-a fura, e pentru acela pricaz; 7 ani nu se poate prinde 
la nimică şi, pănă ce n-a fura, n-a mînca. Maria Cloșca, Suceava 


Sare cine fură, norocul aceluia e ca sarea, amu-l vezi şi amu nu se 
ştie ce s-a făcut. Tot aşa şi cine fură oul scade ca oul. 
Catrina Daniliuc, țigancă, Mihalcea 


Sare cine fură, sarea îl descopere că a furat. Aceeași 


Sare e tare pacat a fura, că ea una cu pînea merge. Dacă furi sare 
nu e bine în casă, căci sarea nu poate fără pîne şi pînea fără sare. 
Domnica Culincu, țigancă, Mihalcea 


Cînd ştii că îţi trimete cineva farmeci, îţi face rău, nimică alta să 
nu-i dai decît pîne şi sare; taie o fălie ş-o sară şi i-o dă. Mai mult nu-i 
trebuie. Roșa 


154 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Care-ţi e dușman niciodată nu-ți va mînca în casă, nu-ţi mănîncă 
pînea şi sarea, căci simțeşte că-ți e rău şi să teme, căci dacă va 
mînca, va cădea pe dînsul. Ca pînea și ca sarea nu-i alta în lume, 
care să pedepsească pe cel vinovat; pe cel nevinovat nu. 

D-na Elena Braha, Mihalcea 


În Moldova, să blastămă astfeli: „Batăte-te pînea şi sarea mea!” 
iar despre duşman se spune că el nu-ţi va sta la masă. Sau dacă vrai 
să-i faci cuiva vrun rău, altul îți spune: „Vei avea pacat, că i-ai 
măncat pînea şi sarea!” 

Dacă îţi vine broască, fapt în casă, să nu-i faci nimică. Dă-i pîne 
şi sare şi să duce cu fuga pe capul celuia ce a trimis-o, cu ceea ce ţi-a 
vrut el ţie. Botoșani 


Cînd huiește focul, te vorbesc dușmanii de rău, presură atunci 
iute sare pe foc şi ei vor face pușchea. Siret 


Cînd îţi trimite cineva pe necuratul, să te necăjască noaptea prin 
somn, să presuri pragurile cu sare sfințită, că nu se mai poate apropia. 
Mihalcea 


Sare să porți în papuc, că nu se prind farmecele. Mihalcea 


Noaptea e bine să steie sarea pe fereastă, căci dormi bine şi nu se 
apropie nici un rău. Mihalcea 


Pînea şi sarea e de mare ajutor, ea alungă tot răul de la casă. 
Noaptea e bine să pui o bucăţică de pîne şi sare pe fereastă, căci cîte 
răutăţi îmblă. Poate să te pocească vrun strigoi să mori. Dar dacă 
pui o bucăţică, trebuie a doua zi s-o arunci, să n-o mănînci. Alţii pun 
şi apă, dar să n-o bei, s-o arunci. Răutăţile ce vin mănînc şi beu şi 
apoi se duc — și atunci nu-ţi fac nici un rău. Ana Bulbuc, Mihalcea 


Pînea și sarea nu să pune pe fereastă, căci la pîne tot răul trage. 
General 


Unde este copil mic în casă, pentru ca să doarmă, să pui o bucăţică 
de pîne şi sare pe fereastă, ca să asfințească soarele pe pîne și pe 
sare. General 


(Descîntecele cu pîne, ce să fac ca să doarmă copilul, se vor vedea 
la somn.) 


Cînd se naşte copilul în casă, să nu steie sarea pe fereastă, căci 
nu poate veni îngerul, îi e drumul sarat. Ba chiar orşicînd să nu 
steie, căci fuge norocul, îi e drumul sarat. Mihalcea 


Sarea nu se poate să steie pe fereastă, că se duce tot norocul din 
casă pe fereşti. Locul sarei e pe masă. Stănești 


In ziua de Paști, să nu îmbli cu sare pe mîni, căci asuzi la mîni tot 
anul. D-ra Maria Dumitriu, Botoșani 


Sarea să nu steie pe horn sau sub horn, că nu poţi dormi. 
Mihalcea 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 155 


Cînd se aprinde casa, să pui îndată sarea pe masă, că te îngăduie 


focul pănă scoţi lucrurile. Siret 
Sarea să nu steie pe fereastă, că e huit în casă. Mihalcea 
Sare să nu dai luni din casă, că e huit toată săptămîna. Idem 


Cînd să varsă chiperiul, presuri îndată sare, ca să nu fie huit. 
Moldova 


In ziua de Ispas, să nu dai foc și sare din casă; foc, pentru că tot 
anul vei avea huit, vor avea oamenii inimă rea în casă ca focul; şi 
sare nu se dă, că dacă ai vaci, nu vor avea smîntînă. Mihalcea 


Cînd dă laptele în foc, presuri degrabă sare, ca să nu ardă mana 
vacei. General 


Cînd dai cuiva lapte, să-l sari, că dacă e sarat, nu-ţi poate lua 
mana vacei. General 


Cînd ţi-a dat cineva lapte, nu speli oala, ci pui o bucăţică de pîne 
şi sare şi-i dai astfeli mana înapoi. General 


(Vezi cenuşa și sarea la Ajun, pag. 58.) 


Cînd descînţi cuiva de o boală şi este copil mic în casă, trebuie să 
presuri copilului pe cap sare ori cenușă, ca să nu să prindă boala 
celui ce să descîntă de copil. Botoșani 


Ca să ştii de ce sex va fi copilul pe care-l poartă mama în pîntece, 
să o presuri fără ca ea să ştie pe cap cu sare şi, de se va prinde cu 
mîna de gură, va avea o fată; de se va prinde de nas, va avea băiat; 
sau de alte părți, precum: ochii, sprincenele, închipuie gen femeiesc; 
capul, bărbătesc etc. Botoșani — Siret 


E tare bine cînd greşești mîncarea sau mămăliga nesărată. 


In Mihalcea, sînt case unde se face mămăliga nesarată, că le 
merge bine. 


Pe necuratul cine-l are, îi dă mîncare nesarată. Ian să puie sare și 
ar vedea! Doamne fereşte ce face! 


Ca să-și vadă ursitoriul fetele, să facă o turtă sarată tare şi coaptă 
între focuri, spre Anul Nou sau spre Sfintul Andrei şi cînd se culcă, 
s-o mănînce. Pe cine va visa că-i dă apă, acela i-i ursitoriul. 


Ca să-şi viseze fata ursitoriul, să plămădească vineri noaptea și 
sîmbătă pănă în ziuă să coacă pînea. Şi din cea întăi pîne ce o va 
scoate, să muște o îmbucătură şi s-o puie în brîu, iar restul să-l 
împărţească la oameni. Sara să puie brîul jos şi să bată mătăni și să 
zică: „dacă nu te-a aduce brîul, te-a aduce sarea, dacă nu sarea, 
pînea, în vis să te visez și să vii să te văd.” Broscăuţi 


(Sarea pedepsitoare, se va vedea vol. II, la Prag”. 
(Vezi călindariul cepei și sarea, la Anul Nou). 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


Cap. XIII 


Pînea pentru om. Căsătoria 


$ 1. A. Pînea e om 


Odată o femeie tînără era îngreunată și s-a dus la secerat, dar era 
tare cald şi îi era tare greu. „Vîntule, vîntişorule, zice ea, vină de mă 
răcoreşte, că-ți voi da pe fata mea.” Vîntul a venit și a răcorit-o, iar 
ea, cînd a născut, tocmai fată a avut. Fata s-a făcut mare şi vîntul a 
venit la dînsa ca flecău şi i-a spus că are să vie s-o ia, căci mă-sa i-a 
făgăduit-o lui încă din pîntece. Fata a întrebat pe mă-sa cine e flecăul 
ce a venit şi cui a făgăduit-o ea, pănă nu era încă pe lume. Ea ș-a 
adus aminte de vînt şi s-au pus amîndouă pe plîns. Dar sacara, ce a 
fost secerat-o cînd era grea, s-a făcut om şi a întrat în casă. „Nu 
plîngeţi, dar ascultați-mă pe mine şi eu v-oi învăţa ce să faceţi.” Le-a 
spus cum s-o gătească pe fată de nuntă și să puie pe masă dinaintea 
ei pîne de sacară și cîțiva săminceri de papuşoi, căci ei le vor scăpa. 
Cînd a fost totul gata, a venit şi mirele s-o iaie; mă-sa şi fata au 
început a plînge şi amîndouă a-l ruga să n-o ia. „Nu se poate, zice 
vîntul, tu la ce m-ai chemat și mi-ai giuruit-o, că eu n-ași fi venit.” 
Atunci au început a vorbi pînea şi sămincerii de pe masă: „Pe noi 
ne-a samanat, ne-a grapat, ne-a tăiat, ne-a bătut; la moară cu pietre 
ne-au sfărmat şi-am iertat; iartă şi tu.” Şi vîntul n-a luat-o, le-a 
iertat. Ana Bulbuc, Mihalcea 


B. Săminţele și oamenii 


Odată s-au fost prăpădit sămințele de la toate pînile; a fost foa- 
mete mare şi oamenii mîncase totul. lată că, mergînd un băietan pe 
drum, găseşte un fir de păpuşoi. El de bucurie a luat şi l-a samanat. 
Diavolul a văzut ce a făcut flecăul și a venit la dînsul: „Măi prostule, 
zice el, ce gîndești tu că ai să poţi face cu un grăunte? Da ascultă-mă 
ce te voi învăţa eu. Dacă vrai să fii om — la împaratul catanele pier de 
foame — mergi şi spune că i le vei hrăni, dar să-ţi deie avere cît vrai 
tu şi eu îţi voi da pentru catane hrana trebuitoare, numai cît să mi te 
dai tu mie, cînd vei fi mire.” Flecăul era sărac şi, cînd a auzit așa, s-a 
prins. A capatat o mulţime de bani şi în scurtă vreme ş-a făcut curţi 
frumoase, avea gospodărie mare, numai cît nu se putea însura, căci 
se temea. Într-o zi, pe cînd să gîndea el cum ar putea să se însoare, 
păpuşoii ce au ieșit din firul acela de sămînţță, i-au zis: „Insoară-te, 
stăpîne, nu te teme, căci noi te vom scoate de la diavol, numai cît 
fă-ne pîne şi să ne pui pe masă dinaintea ta, cînd vei fi mire.” 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 157 


El ş-a căutat o fată după plac, a pornit nunta şi a făcut așa cum 
i-au spus păpușoii. Vine diavolul: „De acum hai, zice el, căci ești al 
meu, după cum ni-a fost cuvîntul.” Mirele a tăcut, nu a răspuns 
nimică, dar a răspuns de pe masă pînea. (Să va vedea în povestea 
următoare.) Maria Cloşca, Suceava 


C. Mirele și lupul. Griîul. Inelele 


Un flecău, odată, a vrut să se însoare și venea noaptea cu peciul 
acasă. Iacă îl întălneşte un lup. „De unde vii?” îl întreabă lupul. „Am 
scos peciul, că vrau să mă însor.” „Hei, că degeaba l-ai scos, că eu am 
să te mănînc!” „Ba mă rog D-tale, nu mă mînca, îi zice flecăul, mai 
lasă-mă să-mi văd părinţii acasă; da vină sîmbătă sară, cînd voi fi 
mire în capul mesei și atunci mă vei mînca.” Lupul s-a lasat aşa. 

Sîmbătă sara amu începuse nunta şi sta toţi la masă, iacă şi lupul 
la ușă. Țiganii, cînd l-au văzut, au încremenit cu scripcele în mîni şi 
toţi au fost amuţit de spaimă. Mirele gîndea că oamenii îl vor apăra, 
de va veni lupul sîmbătă. Oamenii au început a striga, el nici nu se 
uita, ci dă să sară la mire. Atunci jemnele de pe masă — căci tot- 
deauna se pun două jemne împreunate pe masă înaintea mirelor — îl 
întreabă: „Ce vrai, lupule?” „Vrau să-l mănînc pe mire!” „Da ian mai 
rabdă oleacă și ascultă ce ţi-oi zice eu; că pe mine m-au luat spic, 
m-au bătut şi m-au îmblătit şi-am rabdat, rabdă şi tu. Şi m-au făcut 
sămînţă și m-au pus în pămînt și am rabdat, rabdă şi tu. Și iar m-au 
bătut, m-au îmblătit şi m-au dus la moară, m-au făcut făină şi am 
rabdat, rabdă şi tu. Şi m-au dat pe mîna femeilor şi m-au frămîntat 
şi-am rabdat, rabdă şi tu. Şi m-au pus în cuptor şi olecuță am crăpat, 
crapă şi tu!” Atunci şi lupul a crapat. Şi de atunci se pun şi să 
schimbă inelele în grîu şi se pun jemnele numaidecît la masă; pănă 
atunci nu se punea, nici mirele cu cuşma în cap nu şedea. Dar tot 
pînile cele, atunci, i-au spus că el să steie acele zile cu cuşma în cap, 
că el, cît e mire, e împarat şi nici pe ceea lume nu-l judecă acele 2-3 
săptămîni, cît a fost mire cu cuşma în cap. 

Da ţiganii, cînd a crăpat lupul, au început a cînta de bucurie; şi 
amu cînd îi la vro nuntă, să strigă la ţigani: „Ia cîntaţi măi, cînd a 
crăpat lupul!” Gheorghe Postolache, Bagiurea, Moldova 


* 


D. De cînd să taie vitele 
Bou Balan 


De demult zice că vitele vorbea. 
Era odată un om ş-avea un bou balan. Dar păn' atunci vitele nu să 
taia, de atuncea să taie. Intr-o zi omul s-a apucat să ascută coasa, să 


158 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


taie pe Bou Balan. La omul acela era un băiet în slujbă, el a alergat 
pe toloacă la bou și i-a spus că vreau să-l taie. Atunci boul a zis: „Sui 
pe mine ș-om fugi amîndoi.” Au fugit păn’ într-o pădure şi acolo ş-a 
făcut băietul o colibă şi trăiau. 

Într-o zi a spus boul băietului că el trebuie să meargă să se bată 
cu un purcel de fier, la un pod de fier, şi că Dumnezeu știe de s-a mai 
înturna înapoi. Boul a mers, a biruit pe purcel şi s-a înturnat înapoi. 
În altă zi, iar a spus că amu trebuie să se bată cu un bou de fier, la 
podul de fier, dar că amu nu mai are nădejde să se mai întoarcă 
înapoi. I-a dat băietului o alună şi i-a zis ca să aştepte cîtăva vreme, 
poate s-a înturna, da dacă a vedea că nu vine, să știe că-i mort şi 
tocmai atunci să strice aluna, dar nu afară, ci în ogradă. 

Băietul era tare suparat că nu venea boul şi într-o zi, cum mergea 
pe drum, strică aluna. Îndată au început a ieşi ş-a zbura din alună 
vite, păsări fel de fel şi s-au dus care încotro. Începe el a plînge. Iată 
că un şerpe mare îi iese înainte. „Nu plînge, că eu pe toate vitele ţi le 
voi strînge în ocol, la tine acasă, dar să-mi făgăduieşti că m-ăi lasa să 
te mușc în ziua cînd vei fi mire.” El nu s-a gîndit mult şi i-a făgăduit. 
Au trecut vro zece ani de atuncea, amu băietul să făcuse flăcău stătut şi 
toţi oamenii îl îndemnau să se însoare, dar el nu vra. De la o vreme 
s-au pus oamenii pe lîngă dînsul, doar vor afla ce-i pricina, căci vedeau 
că are avere aşa de multă și n-avea cui rămînea. El le-a spus. Oame- 
nii l-au sfătuit că tot să să însoare, că mare-i puterea lui Dumnezeu. 

Ş-a găsit o fată după gustul lui şi s-a cununat. Cînd au venit de la 
cununie acasă cu nunta și s-a pus mirele în capul mesei cu nuntașii 
împrejur, iaca și şerpele pe pragul ușei. Atunci oamenii au început a 
zice: 


„Noi am samanat şi mult am rabdat, mai rabdă oleacă şi tu.” 

„Noi am săcerat şi mult am rabdat, rabdă și tu.” (Şerpele tot să 
umflă cît rabda). 

„Noi am legat ş-am pus în căpiți ş-am rabdat, rabdă şi tu.” 

„Noi am adus acasă ş-am îmblătit ş-am vîrturat ş-am rabdat, 
rabdă şi tu.” 

„Noi am dus la moară ş-am măcinat ş-am rabdat, rabdă și tu.” 

„Noi am adus acasă ş-am plămădit ş-am rabdat, rabdă şi tu.” 

„Noi am pus în cuptor ş-am scos colacii şi amu stau pe masă să-i 
mîncăm.” 


Atunci șerpele s-a răpezit să-l apuce, dar aşa era de umflat cît 
rabdase, încît a crapat. — Şi mirele a scapat. Mihalcea 


* 


E. Toderică Făt-Frumos. Colacii 


Era odată, zice că, un om şi avea un băiet. De frumos şi de cuminte 
ce era, i-au pus numele „Făt-Frumos.” Fiind omul văduvoi, s-a însu- 
rat c-o vădană cu trei fete: două ca toţi oamenii, cu doi ochi, da a 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 159 


treia mai avea un ochi și în ceafă. Ea avea mare ciudă pe băiet şi, 
cînd mergea cu vitele la păscut, altă mîncare nu-i da decît o turtă de 
orz cu cenușă. Da băietul avea un bou nazdravan: „Breazul lui Breaz” 
şi, cum îi era foame, boul îi zicea: „Toderică Făt-Frumos, scoate 
cornul meu cel drept şi-ţi aşterne de mîncat și de băut.” Băietul 
atunci da drumul turtei la vale în părău, să punea pe iarbă şi din 
corn mînca ce inima îi poftea, iar cînd mergea sara acasă şi-i da 
maştehă-sa cine ştie ce lături, el nu mînca, era sătul. Dar ea nu mai 
putea de ciudă, că să ţinea băietul așa gras și frumos. 

Odată, ca să afle ce-i pricina, trimite pe fata ei cea mai mare să-i 
ducă mîncare. El cum o vede, o cheamă lîngă dînsul pe iarbă. „Hai 
soro, zice el şi ţ-oi căuta în cap” şi, căutîndu-i, fata a adormit. El a 
luat turta și i-a dat drumul la vale ș-a mîncat ca totdeauna. Pe urmă 
vine la sora-sa ş-o trezește: „Soro, soro, scoală şi mergi acasă, să nu 
te bată mama, c-ai șezut aşa de mult.” Fata s-a dus acasă şi cînd a 
întrebat-o mă-sa ce-a văzut, ea a spus c-a dormit și n-a văzut nimică. 
A doua zi trimite pe cea mijlocie. Ş-aceea a adormit tot așa. „Mă duc 
eu”, zice cea mai mică, care avea trei ochi. „Eu chiar de voi dormi cu 
ochii iştia doi, dar cu acela tot am să văd.” 

Băietul a îndemnat-o şi pe dînsa să-i caute în cap ș-a adormit și 
ea, dar cu ochiul cel din ceafă a văzut toate şi, mergînd acasă, a spus 
mîne-sa. Cătră sară vine omul de la pădure și găseşte pe femeie 
bolnavă. „Da ce ai femeie?” „Vaileu, barbate, mor. Taie pe Breazul 
lui Breaz, or de nu, să ştii că rămîi făr' de mine.” Omul să înțelege că 
lui îi era mai scumpă femeia decît boul, — și a pus de gînd să-l taie. — 
Dar Breazul lui Breaz toate ştia; şi i-a spus băietului: „Toderică 
Făt-Frumos, noi cînd vom merge acasă, să pregătesc să mă taie. Vor 
închide porțele, s-or strînge oameni ş-or cerca să mă prindă, dar 
nime n-a putea să puie mîna pe mine decît tu. Atunci să le spui, ca să 
te lese pe tine, să mă prinzi. Să-mi sai în spate şi să te ţii de coarne, 
că eu am să sar peste poartă ş-om fugi.” „Bine”, zice băietul. Sara 
cînd vin acasă, oamenii i-au îngrădit din toate părţile, dar boul să 
răpede pintre dînşii să-i ieie în coarne, că toţi s-au spăriet ş-au fugit. 
„Staţi, zice băietul, să vi-l prind eu, că el la mine a şedea.” Băietul 
cum s-a apropiet, el a stat locului; s-a apucat de coarne şi numai a fost 
pe spate, da boul cu dînsul la fugă, a sărit peste poartă şi s-au dus... 

Cum a scapat boul la drum, a fugit, ş-a fugit, ş-a fugit, păn' a 
ajuns într-o pădure deasă, cu iarbă păn' la brîu și niște izvoare 
limpezi ca lacrima. Au trăit ei acolo multă vreme. Iată că într-o zi 
vine un bou mare și gras, — boul pădurei acelia — și-i zice băietului: 
„Toderică Făt-Frumos, iarba mi-aţi mîncat, izvoarele mi-aţi băut; 
să-i spui boului tău, c-am venit să-l omor.” Băietul a început a plînge. 
„Nu plînge stăpîne, zice Breazul lui Breaz cînd a venit, că eu l-oi 
dovedi!” Adevărat, Breazul lui Breaz l-a dovedit pe boul pădurei 
aceleia, l-a omorît ş-au rămas ei stăpînitori. 

Au stat în pădurea ceea păn' a gătit Breazul lui Breaz tot de 
mîncat. Au mers în altă pădure şi mai frumoasă, cu păşuni mai grase 
şi izvoare mai limpezi. Ş-aice s-a arătat la cîtăva vreme un bou şi 
mai straşnic,; și iar aşa a spus lui Toderică că l-a omorî pe Breazu, 


160 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


dar Breazul şi pe acela l-a omorît și au rămas ei stăpîni. Cînd a scos 
în capăt şi pădurea asta, au întrat în alta. Aice era şi mai bine de 
trăit decît dincolo, erau ca în rai. Dar iată că vine, într-o zi, un bou 
slab, numai pielea şi oasele: „Toderică Făt-Frumos, zice el, iarba 
mi-aţi mîncat, apa mi-aţi băut; să spui lui Breazul că am venit să-l 
omor.” Toderică a început a rîde. „Nu rîde, stăpîne, a zis Breazul cînd 
a venit, ia şi-mi fă o groapă, că aista-i moartea mea!” Toderică nu vra 
să creadă. „Fă cum îţi spun, zice boul, numai cînd m-ăi îngropa, să 
dezbaţi coarnele și să le iai cu tine. Din cornul drept vei avea de 
mîncat şi de băut pe toată viaţa, dar cornul cel stîng, să nu-l deschizi 
pănă nu-i ajunge la casa ta şi nu-ţi vei face îngrădituri.” A plîns 
băietul, dar nu i-a ajutat nimic, că boul cel slab era mai tare decît 
Breazul lui Breaz; amu pre tare să îngrășase și l-a omorît. Toderică 
a luat coarnele în spate și s-a dus plîngînd. 

A mers el cît a mers, de la o vreme se gîndeşte: „Oare de ce să nu 
deschid eu cornul cel stîng, să văd ce-i într-însul? Cine ştie cînd mi-oi 
face ocoale, da eu vrau să văd amu ce am acolo!” Şi l-a pus dracul, 
de-a deschis. Cînd au început a ieşi din corn vite, cai, oi, cîtă frunză 
şi iarbă, şi a să împrăștia, — că te lua groaza! Toderică ce să facă el? 
Vedea cu ochii cum i să risipea averea, dacă n-avea nici o putere. 
Iată că trece un zmău: „Toderică Făt-Frumos, zice zmăul, eu ț-oi 
strînge la loc toate bogăţiele tale, dar m-ăi lasa tu să te iau, cînd ţ-a 
fi mai drag să trăieşti pe lume?” „Te-oi lasa”, zice Toderică. Atunci 
zmăul a şuierat o dată și toate vitele au întrat în corn la loc. Toderică 
a pus coarnele în spate şi s-a dus. 

A mers el, pănă a ajuns acasă la tatăl său. Mai întăi, a pus de i-au 
făcut ocoale mari şi după aceea a dat drumul la vitele lui. Peste 
scurtă vreme, el s-a făcut așa mare gospodari, că nu mai era ca 
dînsul pe podul pămîntului; și cum era amu bun de însurat, ş-a catat 
o fătucă de stamba lui, să se însoare. 

Nunta era gata, oaspeţii adunaţi, numai să se pornească la 
cununie. lată că să arată pe prag zmăul. „Toderică Făt-Frumos, zice 
zmăul, cînd ţi-i ţie mai drag să trăieşti pe lume?” 

„Amu”, zice Toderică. 

„Hai dar!” 

Toţi oaspeţii tac de frică, nime nu îndrăzneşte să vorbească un 
cuvînt. Iată că respund colacii de pe masă: 

„Zmăule, zmăule, zic ei, așa-i că noi sîntem colaci?” „Colaci”, zice 
zmăul. „Așa-i că mai înainte am fost grîu?” „Grîu”, zice zmăul. „Așa-i 
că stăpînul nostru întăi a arat pămîntul?” „Aşa-i”, zice zmăul. „Și 
grîul l-a samanat?” „Samanat.” „Și ni-a grapat?” „Grapat.” „Şi noi am 
încolțit?” „Incolţit.” „Ş-apoi am răsărit?” „Răsărit.” „Şi cînd am fost 
cu spicul copt, picioarele ni-au tăiat?” „V-au tăiat.” „Şi ni-au bătut, 
ni-au îmblătit?” „V-au îmblătit.” „Și ni-au dus la moară de ni-au 
sfărmat, ni-au măcinat?” „V-au măcinat.” „Şi cînd ni-au adus, ni-au 
plămădit, ni-au muncit, ni-au frămîntat?” „V-au frămîntat.” „Și ni-au 
făcut colaci şi în cuptor ni-au bagat, ni-am fript ş-am crapat?” „Aţi 
crapat.” — „Crapă şi tu”, au zis colacii; şi zmăul pe loc a crapat. Iar 
Toderică Făt-Frumos a scapat și s-a însurat. 

Ionică Pisarciuc, Roșa, Cernăuţi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 161 


În o altă poveste, fata ce a mers să-l păzească pe băiet avea 6 ochi. 
El a zis: „Închideţi-vă 6 ochi!” şi s-au închis. O a doua avea 5 şi alta 
3; doi în față și unul în ceafă. El a zis: „Închideţi-vă 2 ochi!” şi ea cu 
cel din ceafă a văzut. După ce au fugit, a venit un bou cu coarnele de 
argint şi l-a chemat să se bată la podul de argint. Apoi un bou cu 
coarnele de aur, la podul de aur, şi la urmă unul tăvălit, la podul 
tăvălit. — Boul i-a spus că, după ce l-a omori, să-şi ia cornul, să aibă 
cu ce să hrăni; şi cu cornul acela a mers apoi prin lume şi a trăit. 
Nastasia Motoc, Mihalcea 


F. Nea-aude, Nea-vede, Nea-greul pămîntului 


Odată, un băiețel grapa pe cîmp; şi rupe cu grapa piciorul la o 
păsărică, care tot căuta vermi prin brazde. Văzînd băietul că i-a rupt 
piciorul, o prinde. Ea începe a să ruga la dînsul: „Nu mă omorî, da 
ia-mă mai bine şi mă du la mama, că mama ţ-a da ce-i cere.” „Da ştiu 
eu unde-i mama ta?” zice băietul. „Hai cu mine şi eu ţ-oi arata”, zice 
pasărea. „Da tu să nu ceri altă nimică să-ţi deie decît scaunul pe care 
şede, perna pe care doarme şi măciucuţa cea de după ușă.” Merg ei, 
merg, iată că ajung la casele mamei paserei; dar ea era zmeoaică. 
Cum ş-a văzut puiul, s-a bucurat așa de tare ş-a vrut să-i dea băie- 
tului fel de fel de lucruri şi bani, dar el n-a primit, a cerut să-i dea 
ceea ce l-a învaţat pasărea. Ea nu vrea, el a zis că alta nu-i trebuie. 
N-a avut ce face şi i le-a dat. A pornit de acolo, dar n-a întrebat ce să 
facă cu lucrurele. A ajuns într-o poiană și s-a pus jos şi tot învîrtește 
perna ceea în toate părţile. Avînd un cuţitaş, s-apucă ş-o descoasă. 
Cînd au început a ieși la furnici, s-a umplut poiana. Deodată, din 
furnicele celea s-au făcut fel de fel de vite. Ce să facă acum, căci 
vitele să împrăștiau și el nu știa cum să le strîngă. Să pune jos şi 
plînge. Vine un lup. „Ce plîngi băiete?” „Cum n-oi plînge, dacă iacă ce 
am păţit”, şi-i spune... „Eu ție ţ-oi strînge vitele, zice lupul, dar tu să 
ştii, că cât vei trăi, n-ai să te însori, căci cum te-i însura te mănînc.” 
Băietul a făgăduit că nu se va însura. Lupul i-a strîns toate în pernă 
la loc, iar el a pornit cu perna acasă și, după ce ş-a făcut şuri, ocoale 
ce i-a trebuit, şi ş-a tocmit ciobani, vacari, le-a dat drumul. Și era 
bogat cum nu mai era altul ca dînsul. 

După ani de vreme, el a uitat ce vorbă a avut cu lupul și viindu-i 
chef de însurat, a mers să ceară fata la împaratul. Au început nunta — 
cînd să meargă la cununie, își aduce aminte că el n-are voie să se 
însoare! Nu porneşte, stau cu nunta pe loc. Imparatul îl întreabă ce-i 
asta? El îi spune patima lui. „N-ai grijă, zice împaratul, că pe lup 
l-om împușşca noi!” Au pornit la biserică. Iaca şi lupul. Trag cu puștele 
într-însul, nu se prinde glonţul; el numai să trîntea jos şi iar să 
scula. Au văzut că nu-i pot face nimic și s-au înturnat de la biserică. 
Mirele a cerut un cal bun de la socru-său ca să poată fugi. Impăratu 
i-a dat — şi el la fugă! A alergat cît va fi alergat în goana calului, iată 


162 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


că vede o căsuţă învîrtindu-se pe o labă de găină. Bate la poartă, 
acolo şedea Sf. Mercure. Îl întreabă de e om bun. Ela spus că bun. I-a 
dat drumu-n casă şi el i-a spus Sfîntei Mercuri că vine lupul să-l 
mănînce. Sf. Mercure i-a dat de mîncat și de băut şi i-a zis să doarmă, 
să nu să teamă, că ea are o cățea, care de 100 de mile îl simțeşte și, 
cînd a latra, l-a trezi. Cît a dormit el, Sf. Mercure a copt un colac şi 
l-a pus în desagi, da i-a spus să nu-l mănînce, că i-a prinde bine. El 
i-a mulțămit ş-a pornit iar la drum şi iar a început a alerga în goana 
calului. Iar vede o casă învîrtindu-se pe o labă de găină. Aici şedea 
Sf. Vinere. Iar așa l-a primit și i-a făcut un colac. Cînd a latrat 
cațaua, l-a trezit şi iar la fugă. A ajuns la Sf. Luni; i-a dat un colac tot 
aşa. Porneşte el şi de-aice în goană. Cînd n-a mai putut, a poposit; a 
dat calul să pască și el s-a pus să doarmă. Cînd să trezeşte, lîngă el 
trei cîni, — s-au fost făcut din colacii cei trei ce-i avea. — Unuia i-a pus 
nume „Nea-aude”, altuia „Nea-vede” şi altuia „Nea-greul pămîn- 
tului.” Amu şi lupul venea, nu era departe. Să suie iar pe cal şi la 
fugă. Ajung pînă la mare. Dar cum s-o treacă? „Stăpîne, stăpîne, zice 
calul, bagă mîna în urechea mea cea dreaptă și-i găsi un ştergari, 
scoate-l şi-l aruncă pe mare, că s-a face drum ş-om merge, dar tu tot 
să tragi ștergariul în urma ta.” A aruncat ştergariul ş-au trecut. lată 
şi lupul la mal. Flecăul a tras ştergariul şi lupul n-a avut cum veni, 
a ramas acolo. 

Au trecut ei de ceea parte. Acolo a tras la o zmăoaică; aceea era 
mama lupului şi s-a bagat la dînsa în slujbă, cioban la oi; — fără să 
ştie la cine. După un timp, ajunge și lupul pe-mprejur şi spune 
mîne-sa că acela pe care vra el să-l mănînce, paşte la dînşii oile. 
„Bine, zice mă-sa, ascunde-te sub covată şi desară, cînd va veni şi s-a 
pune să mănînce, îi sări şi l-îi mînca.” Cum s-a făcut sara, mă-sa l-a 
ascuns pe lup sub covată. Flecăul a venit în casă, cu cînii împrejurul 
lui şi s-a pus să mănînce. Da face un cîne: „Eu văd ceva!” Da altul: 
„Eu aud ceva!” Da al treilea: „Ba eu știu ceva!” Şi Greu-pămîntului 
să trînteşte răpede pe covată. Cînd s-a sculat flecăul şi s-a dus să se 
culce, s-au dus şi cînii cu el. „Vaileu, zice lupul, că puțin ce nu m-a 
înăduşit, blăstamatul de cîne, bine că s-a dus, de mai sta oleacă pe 
mine, muream!” „Las”, zice mă-sa, că mîni te-oi ascunde între perne.” 
Cînii cum au venit, iar aşa au făcut. „Nu-i chip mamă, zice lupul, 
cînii ceia cît or fi, eu n-am să pot să-l mănînc, da zi-i mîne că să-și 
închidă cînii în moara cea cu 100 de porţi de fier, că ei de-acolo n-or 
putea ieşi şi eu voi merge și-l voi mînca.” Cum să scoală dimineaţa, 
baba începe la dînsul, că mai mult să nu-l vadă cu cînii, că i-au 
tăvălit toate pernele, să meargă să-i închidă în moara cea de fier, că 
ea nu-i poate suferi. El a ascultat-o şi i-a închis. Amu rămăsese 
singur cu oile în cîmp. Vine lupul. El, cum l-a văzut de departe, fuga 
să suie într-un brad. Lupul începe a roade bradul la rădăcină, da 
cînii din moară iar au simţit. Unul zice: „Eu văd ceva!” Altul zice: „Ba 
eu aud ceva!” Ş-au început a scurma cu labele pe sub moară, iar 
Greul pămîntului, cînd s-a izbit, s-a deschis poarta și au ieșit. Au 
venit la lup şi l-au făcut bucăţi. Cînd a venit sara ciobanul acasă, 
strigă la babă ca să dea la cîni mai bine de mîncat decît lui. După ce 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 163 


au mîncat, le-a făcut semn ş-au rupt-o şi pe babă bucăţi. Pe urmă, 
cînii s-au făcut iar colaci, el i-a pus în traistă ş-a pornit înapoi. A 
ajuns la Sf. Luni. Sf. Luni a luat colacul şi l-a tăiat bucăţi şi l-a tăiat 
şi pe cioban, l-a pus în dasagi pe cal şi i-a dat drumul. A ajuns calul 
la Sf. Vinere. Sf. Vinere a spalat frumos carnea, a luat colacul şi 
calul a pornit. A ajuns la Sf. Mercure. Sf. Mercure l-a întrupat şi l-a 
înviat. El a spus că greu a fost dormit. Da Sf. Luni de aceea l-a tăiat, 
că dacă fusese mort şi nu mai era pe lumea asta, să nu mai aibă nime 
treabă cu dînsul, cînd va fi viu. — Sf. Mercure, după ce l-a înviat, i-a 
zis că dacă s-a întoarce la împaratul, să iaie sama, că împaratul vrea 
să-l înșele, a pus două fete care samănă cu fata lui alăturea şi, de n-a 
nimeri care i-i mireasa, are de gînd să-l omoare. Da el să să uite pe 
care s-or pune trei muște, — că acele vor fi ele: Sf. Mercure, Sf. Vinere 
şi Sf. Lune — şi acea va fi mireasa lui. E 
El cînd a ajuns acasă, nunta încă juca. Împaratul i-a zis ca să 
gîcească, care i-i mireasa, că altfel e dus. Ea a început a să apara de 
muşte, el a gîcit și s-au cununat. 
Glicheria Costandiniuc, Stănești (Ceremuș) 


(De poveșştele acestea, în care puterea dușmană caută să nimi- 
cească producţiunea, să leagă și Lupul de fier sau De cînd să taie 
vitele, Sora necredincioasă şi cele ce urmează, care se vor găsi în 
volumul de povești; dar mai întăi este a să vedea: Povestea poveș- 
telor, precum și Focul și colacul, partea V.) 


$ 2. Vitele pentru om. Nănașul 


A fost un om sarac tare şi nime nu vrea să-i boteze. A apucat el pe 
un drum prin pădure și mergea. Întălneşte pe Dumnezeu. „Unde 
mergi, omule?” „Mă duc şi eu, poate mi-oi găsi un cumătru, că pe la 
noi, pe câţi i-am rugat să-mi boteze, nimene nu s-a primit.” „Ţ-oi 
boteza eu, zice Dumnezeu. Du-te şi-mi adă copilul încoace.” A venit 
el cu copilul la Dumnezeu, de i l-a botezat. „Amu, zice Dumnezeu, 
na-ți vaca asta drept dar finului de la mine, dar ia sama să nu cumva 
s-o sudui păn” îi ajunge acasă.” El a luat vaca şi s-a dus. Da ea să 
trăgea cînd într-o parte, cînd în alta. El, cu copilul în braţe, nu putea 
s-o ție. Nu s-a putut rabda ș-o suduie. Ea s-a smuncit de la dînsul şi 
la fugă prin pădure, de n-a mai văzut-o. Vine omul acasă, iar sarac 
cum a fost. A crescut copilul cela, amu era mare. Il întreabă într-o zi 
pe tatăl său: „Tată, nănașul cela, care m-a botezat pe mine, nu mi-a 
dat nimică?” „Ba ț-a dat, zice el, ca dar, o giuncă — dacă eu nu m-am 
putut rabda ş-am suduit-o şi ea a fugit.” Ș-îi spune băietului pe unde 
a fost locul acela şi încotro giunca a apucat. Băietul zice: „Bine că 
ştiu, numai de n-ar fi mîncat-o vrun lup, o găsesc eu.” Să duce el pe 
drumul cela, să duce, dă într-o poiană plină cît vedeai cu ochii de 
vite. Gîndeşte el: aicea trebuie să fie și vaca mea, dar oare cum aş 
cunoaște-o eu? Numai ce vede că să apropie de dînsul o vacă mîndră 
cornorată: „Ce cauţi, stăpîne?” „Ia caut o vacă aşa ş-aşa...” „Eu sînt”, 


164 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


îi zice vaca. „Da vitele aste a cui sînt?” „A tale. — Toate sînt prăsilă de 
la copiii mei, — de cînd te-a botezat Dumnezeu pe tine.” „Da oare cum 
aş face, zice el, să le duc toate acasă. Aşa-i că n-am să pot, că-s vite 
salbatice?” „Ba-i putea, dacă-i face cum ț-oi zice eu. Ia şi fă-mi întăi 
o groapă şi adă preot şi mă îngroapă cum să cuvine şi pe urmă să 
mergi între vite şi să zici: «Nea Bou Murg!» c-acela-i nazdravan şi el 
îndată a veni; ş-a lua vitele şi le-a duce păn' acasă; că ele după dînsul 
merg.” Face el așa cum i-a spus vaca. Merge între vite şi spune: „Nea 
Bou Murg!” „Porneşte înainte că ţi le voi duce.” Apoi a pornit boul 
înainte şi vitele după el. Cînd au început a curge, s-a spăriet tot 
satul — şi el s-a fost făcut cum nu mai era ca dînsul alt gospodari. 

Aude el că,într-o ţară, un împarat a dat de veste că cine i-a ara lui 
o arie de aramă şi i-a samana și, păn' ce va asfinți soarele i-a aduce 
colaci calzi pe masă, aceluia îi dă fata de soţie. Să gîndeşte el: oare cu 
boul cela a lui, n-ar putea face ceva? Merge la bou şi-i spune. „Ba 
vom face, zice boul, da eu singur nu pot, îmi mai trebui unul ca mine; 
ş-acela este fratele meu; că mama, de cîte ori fata, tot gemeni făcea. 
Dar el s-a despărţit de noi ş-a luat jumatate de turmă, că eram prea 
mulți, de nu ne încăpea locul, — dar du-te în cutare poiană și zi-i şi lui 
ca şi mie: «Nea Bou Hulub!» că el ţ-a aduce toată turma pîn’ acasă şi 
cu dînsul voi ara.” Face el aşa cum l-a învățat. Amu mai avea pe atîta 
avuţie. 

Porneşte el cu boii lui şi ajung păn' la împaratul. Face vorbă cu 
împaratul; îi arată aria. El s-apucă de arat. Imparatul vede că nu-i 
bine, încă nu era soarele de amiază şi erau mai gata, numai să 
samene. Face ce face împaratul şi-i dă băietului ceva de băut, de-l 
adoarme. Ce să facă boii? Văd că ziua trece, soarele era spre sară. 
„Ce putere ai tu frate?” zice cel mai mare. „Eu am putere, cînd voi 
rage, să-l trezesc. Da tu?” „Eu am putere s-apuc soarele în coarne şi 
să-l duc de la asfinţit înapoi spre răsărit.” A luat unul soarele în 
coarne și celălalt l-a trezit ş-au samanat. Păn' la amiază, era numai 
bun de secere. Împaratul vede iar că nu-i bine, iar îl adoarme. Iar se 
întreabă ei. Iar duce cel mare soarele în coarne la răsărit şi îl trezesc. 
Au secerat, au îmblătit, au măcinat, — trebuia numai să plămădească. 
Iar îl adoarme pe băiet. Soarele era mai la asfinţit. Boii iar îl trezesc 
şi duc soarele la răsărit. Îndată au făcut pînea și i-au dus-o împă- 
ratului, încă n-asfințise soarele, — dar ziua ceea a ținut trei zile. 

„Amu încă una să-mi faci, dar nu cu boii iştia. Să-mi sameni vie şi 
pănă mîni să-mi aduci vin.” Boii s-au schimbat în piele și iar au făcut 
cum s-a cerut. Împaratul n-a avut ce face şi i-a dat fata şi jumatate 
de împărăție, dar a cerut la ginere-său să taie boii, să vadă el. Boii 
au zis: „Taie-ne, dar ia coarnele noastre şi unde îi vra să te așezi, să 
arunci coarnele.” — El le-a aruncat şi s-au făcut niște curți şi niște 
ziduri, mai dihai decât la împaratul, şi acolo s-a dus cu femeia lui. 

Gheorghe Postolachi, Bagiurea (Moldova) 


* 


DATINELE ŞI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 165 
$ 3. Pînea rugăciune 


Odată mergea la drum o babă cu fata ei și, tîrziu noaptea, au 
ajuns într-un sat. Au văzut la o casă lumină, numai acolo era lumină 
în tot satul, şi au întrat. Da baba, cum a întrat în casă, a cunoscut că 
barbatul și femeia sînt strigoi. Vede că-i prăpădenia lor, ce să facă? 
Rugăciune în casă la strigoi nu se poate spune, că ar fi omorît-o. 
Scoate pînea şi zice: „Doamne, cum e de muncită pînea, că mai întăi 
sameni păpuşoii, pe urmă îi prăşeşti de două ori” . „Taci, babă”, zice 
strigoiul. „Eu nu zic nimică, da zic cît e de muncită pînea... Pe urmă 
tai păpuşoii, îi desfaci şi-i pui în coşniță.” El iar striga la babă; ea 
spune ca şi întăi. „Şi-i scoţi iarna, şi-i desfaci, şi-i pui în saci.” El iar 
strigă; ea spune mai departe... „Şi-i duci la moară, şi-i macini și-i 
plămădeşti, şi dospesc, și-i frămînţi, şi-i pui în cuptor, şi să coace 
pînea, şi apoi o mîncăm.” Atunci a rupt o bucăţică de pîne şi a mîncat. 
Să culcă ele, dar baba nu doarme. Vede cum se scoală strigoii şi pun 
foc în cuptor şi zice el femeiei: „Ia ţevia, pune-o în urechea fetei şi-i 
trage tot sîngele în covată!” Strigoaica a făcut aşa, a cernut făină de 
grîu şi-a făcut două turte şi le-a pus în cuptor să se coacă. De babă nu 
se puteau apropia, pentru că de la ea mirosea a usturoi, pentru că 
spusese jumătatea cea de rugăciune. După ce au pus turtele în cup- 
tor, s-au culcat. Baba s-a sculat şi a luat fata subsuoară şi cele două 
turte şi la fugă. Fata era moartă. Ea tot i-a bagat cîte o bucăţică de 
turtă în gură, pănă le-a gătit, şi fata a înviat. „Unde sîntem?” a 
întrebat fata. „Nu mai întreba, hai degrabă să fugim, că-ţi voi spune 


x” 


pe urmă” — și aşa au scapat. Maria Curuliuc, Mihalcea 
(Despre strigoi ce sug sîngele, se va vedea vol.II'.) 


(Despre vidmele și vîrcolacii ce mănîncă oameni, se va vedea vol. 
prezent, la Cînepă.) 


(Despre tricolicii și vîrcolacii ce mănîncă soarele şi luna, se va 
vedea vol. III.) 


* Aceste volume nu au fost publicate de autoare (n.ed.). 


Cap. XIV 


Moara 


$ 1. A. Moara scoasă de la diavol 
Bradul și moara 


Diavolul a făcut moara şi Dumnezeu a zis să i-o dea lui păn' va 
cădea frunza de pe brad. Diavolul, dacă a văzut că nu mai cade, a 
făcut cuie de fier ş-a bătut în brad, ca să se uște, dar Dumnezeu a dat 
că cuiul a făcut creangă și primăvara o frunză cădea şi alta creştea, 
da de uscat nu să mai usca; ş-a ramas dracul fără moară. 

Pintea Maeran, Șcheia 


B. De cînd nu-i moara a dracului 


Moara, înainte, era a Dracului, dar s-a găsit un morari, că tare 
bine ştia cînta din scripcă. Dracului tare i-a plăcut şi l-a rugat să-l 
înveţe şi pe dînsul să cînte. „Bine, a zis morariul, eu te-oi învaţa, dar 
te-i lasa să-ţi îndrept degetele?” „M-oi lasa.” Morariul a făcut într-un 
butuc cinci borţi şi i-a zis dracului să-și vîre degetele acolo. Apoi, 
atîta l-a bătut cu ciocanele peste degete, pănă a zis dracul că nu-i 
mai trebui nici scripcă, da nici moară. — Omul l-a pus de a iscălit şi 
amu dracul nu mai are treabă la moară.  D-] Ilie Dulgher, Broscâuţi 


(De moară să ţine în strîns conex Stratenia și ursul, vol.I”, 
precum și poveștele din ciclul lui Pepelea, care să vor găsi la Povești.) 


C. Baba alungă pe dracul din moară! 


A fost odată un om sărac şi cu o casă de copii şi n-ar fi fost el aşa 
sarac, căci avea o moară ş-un ogoraș în țarină, ar fi avut din belșug 
cu ce-şi hrăni casa, dar ce folos: nici din ogor, nici din moară n-avea 
parte. Moara, de cînd o ţinea minte satul, nu îmbla, parcă secase 
matca izvorului, cît trăia lumea, părîul era uscat; iar ogorul, deși-l 
lucra omul cît de bine şi-l gunoia, nu-i da nici o roadă. Așa un an, așa 
doi..., cerca omul feluri și chipuri, dar, ca din piatră, orice ar fi 
samanat nu creștea! 

Samanase de toate pînile rînd pe rînd, doar-doar i-ar da în pîrte, 
dar pace. — Poate că an nu s-a făcut, unde am samanat sacară, îşi 
zicea omul, și nu-i priește locul, ia să încerc cu cartofi anul acesta. 


1. Poveste publicată de autoare în „Românul” din 22 Septembrie 1890. 
* Aceste volume nu au fost publicate de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 167 


Dar nici cartofii nu rodeau, așa că, văzînd bietul om tot lucrul şi 
munca lui în zadar, copiii zdrențăroşi şi flămînzi cerîndu-i mîncare 
şi el neavînd nici o putere, îi venea să-și ia zilele, nu ceva. 

Sămînţa ce samana era bună, căci răsărea, banul ce-l băga în 
lucru era muncit cu dreptate, nu era furat ori de haram, ca să nu-i fie 
de spor. Ce să fie dar? 

Numai un lucru nu samanase şi avea de gînd să-l samene la anul, 
de-i va ajuta Dumnezeu, şi de nu s-o face nici acela, atunci nu ştia de 
ce să se mai apuce. Încă nu samanase grîu; şi cum să desprimăvără 
anul viitor, se şi puse pe lucru. 

Numai Dumnezeu știe cum îi tremura inima, cînd puse fierul în 
pămînt, ochii lui să uitau aşa aprinșşi la brazda răsturnată, ai fi 
gîndit că din puterea lui vroia să-i dea putere; iar a doua zi, cînd 
făcîndu-și cruce de ajutor, luă sacul cu sămînţă pentru a-l atîrna în 
gît, aşa de cu căldură îl strînse la piept, așa rugătoare-i era faţa, pe 
cînd buzele lui şopteau niște cuvinte dulci și înduioşitoare, parcă 
pentru a mișca, a fermeca colțul firului de grîu, spre a-i fi lui pe 
parte. Cu obrajii aprinşi şi pletele în vînt, îl vedeai păşind potrivit, 
tot aruncînd în dreapta şi în stînga sămînța prin deschizătura dege- 
telor. I să părea că să vedea încunjurat de niște grîu frumos şi verde, 
întins ca o apă şi bătut de vînturi, clăi frumoase de aur așezate în 
rînduri şi copiii alergînd, ascunzîndu-se şi strigînd „cucu” pe după 
ele... Dar deodată se opri şi numai negru i se făcu dinaintea ochilor, 
nevoia ce o ducea în fiecare iarnă îl prea stăpînea, căsuţa acoperită 
de omăt i se arăta într-o departare, iar copilașii goi şi plîngînd, 
lingînd gheața de pe fereşti, stau dinainte-i cerîndu-i paapăă!... Îşi 
petrecu mîna prin stuful de păr din frunte și așa de tare o încleștă în 
el, că l-ar fi smuls cu totul, de nu ş-ar fi simţit îndată degetele moi şi 
fără vlagă desfăcîndu-se încetişor. „Doamne! zice el, întinzînd brațele 
cătră cer, aibi milă de mine!” 

Într-astfel de chinuri îşi sămănă omul ogorul; şi odată grîul samanat 
nu-l mai prindea nici somn, nici mîncare; s-o face ori nu s-o face?, era 
necontenit grija lui. Cum se scula dimineața, se spala, se închina și 
fuga la grîu alerga. Se uita în pămînt, îl scurma cu bățul, privea 
firul, lua țărna-n palmă parcă s-o întrebe ce are și ce-i lipseşte, că nu 
poate purta roadă; dar toate erau în zadar: grîul celorlalţi oameni ce 
samanase mai tîrziu era mare, pe cînd a lui nici nu încolţise. Cu vai 
şi amar şi după multă trecere de timp, zări şi el pe ogorul lui ca o perie 
roşiatică deasupra țărnei uscate; dar cum s-arătase, aşa înțepenise. 

Cu toate acestea el nu se descuraja și mai fierbinte ruga dimi- 
neața pe Dumnezeu și mai iute alerga la cîmp, să vadă cu cît i-a 
sporit peste noapte munca. Cînd s-apropia de ogoraș, inima-i bătea 
aşa de tare, de să-i pocnească, iar picioarele numai i se tăia, cu cît 
mai tare să apropia. Ce o fi oare, ce-l așteaptă, se va arăta vrun 
semn, va mînca pîne la anul? 

Tot rabda, tot gîndea că de nu azi, mîne, de nu mîne, poimîne, îl 
va bucura Dumnezeu, dar niciodată din gura lui cuvînt rău nu scotea. 
Să uscase cum e toaca, numai ochii îi rămaseră blînzi şi pătrunzători 


168 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


în fundul capului, de-ţi era mai mare mila cînd te uitai la dînsul și-i 
vedeai pelea neagră şi lucie întinsă pe ciolane, parcă era afumat. 

Așa petrecu el o bună parte de vară, tot aștepta, tot gîndea că s-o 
face vro minune, dar minunea nu se făcu. Odată, mergînd la cîmp şi 
văzînd că pînele oamenilor sînt ca mîne coapte, pe cînd grîul lui e de 
abia bine verde şi că de ar fi crescut tot așa, abia la iarnă ar fi fost 
bun de secerat, îşi perdu cumpătul şi zise: 

— Ducă-se dracului și cîmp, şi grîu, şi tot! 

— Ce spui, bădică, mi-l dai mie — zise dracul de la spate, căci el asta 
o păştea — de acu să știi că-i al meu, iar tu nu mai ai ce căuta pe acolea! 

— Aici mi-ai fost, Sarsailă, zise omul, tu ţi-ai vîrît coada, că nu-mi 
merge în nimic? Ţineţi-l, fie-ţi de cap şi de ciolane, că tot nu aveam 
nici un folos din el! — şi scuipînd pe drac drept în frunte plecă. 

Se ducea într-aiurea... Inima i se închise, mintea-i stătuse pe loc, 
neștiind şi nevăzînd pe unde şi cum merge. O amestecătură i se 
făcuse în capul lui, un întuneric şi nici o rază de lumină nu se arăta; 
atît că maşina trupului îl mai purta. 

Dimineaţa era răcoroasă, soarele, ce abia răsărise, strălucea cu 
bucurie lumei. Pe jos, prin iarbă şi printre frunze, picături de rouă 
scînteiau cu nenumărate culori la soare; grierii țîrîiau voios în com- 
panie și, sub cer, sus, ciocîrlia cînta dulce şi armonios cînturi de dor 
şi fericire. Tufe de trandafiri de cîmp îşi deschideau vesel florile, 
alături cu drăguţii de bobocei mai mici şi mari, ce să arătau printre 
frunzele verzi. Ce frumos! Ce miros! Ce răcoare! Totul era făcut să te 
bucure, să-ţi deie viață şi putere, să te trezască; numai românul 
nostru nu simțea, nu vedea, nu auzea nimica! Un vînt uşor, plăcut, îi 
flutură pletele, atingînd ca o aripă faţa lui prostită, şi trecu înainte 
ca să sărute florile, ce parcă vroiau să-i alerge pe urmă, așa de cu dor 
se înclinase la trecerea lui. La această atingere, îşi veni şi bietul om 
în simţiri şi, ca trezit din somn, îşi scutură capul, îşi trecu mîna pe 
frunte și pe ochi şi, stînd pe loc, să uită împrejur: „Doamne, ce-am 
păţit eu astăzi şi unde mă duc? In ce parte am apucat?” 

Satul era departe în vale, la poalele ogoarelor, iar el pe deal 
deasupra. Apucă cu grăbire printre holde, ca să-şi scurteze din drum, 
tot ţinîndu-se pe hat, cînd ferindu-se de o tufă, de unde zbura spă- 
riată o păsărică, lăsînd gol cuibuşorul cu ouăle, cînd păzîndu-se să 
nu strice păpuşoii frumoși, prăşiți dintăia oară. De astă dată mergînd 
cu sufletul liniștit, ca omul ce nu are a-și face nici o mustrare cuge- 
tului şi gîndindu-se — să înţelege — cu durere la toate întîmplările 
lui. Luptase, muncise cu sudoare şi cu dreptate, răbdase cît poate un 
om să rabde, își făcuse toate datoriile; mai mult nu i se putea cere, 
îşi dăduse odihna, viaţa, sănătatea, inima lui, acum nu mai avea 
nimic. Mergînd astfel cu capul în jos, împovărat de gînduri, picioarele 
îl scoase singure la drumul de atîtea ori bătut şi, fără să ştie cum, să 
pomeni dinaintea morei. Sta moara neagră şi părăsită, ca o pasere 
de noapte smulsă de pene. O ciudă mare îl cuprinse şi zise cu glas de 
mînie: „Lei-o şi pe asta dracul, că nici din ea n-am avut parte!” 

— Ce spui, bădică, mi-o dai mie, zise dracul, ieşind repede de sub 
roată? Să ştii că de acum ea mea, iar tu hait, cară-te n-ai ce mai cata 
pe aici! 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 169 


— Ia-o, satana, ia-o, căci şi pănă amu tot a ta a fost, ucigă-te 
crucea!... 

Apoi, dînd cu dezgust din cap, clocotind de furie şi neputinţă, să 
duse... 

Să ducea ca ş-un om beat, beat de scîrbă şi de amar. De n-ar fi 
avut casă şi copii, care să i se fi ivit dinaintea ochilor, întinzînd 
mînuţele lor rugătoare spre el, s-ar fi tot dus, unde l-ar fi dus ochii, 
nu i-ar mai fi fost nici foame, nici sete, nici nimic. Cu un cuţit dacă 
i-ai fi dat atunci prin inimă, nu ar fi simţit, datoria însă îl cheama, el 
s-a supus. Lacrămi de duioşie îi curgeau pe faţă în jos: pe cine să mai 
roage, la cine să alerge, de la cine să mai aștepte ajutor?! Cu nimic 
nu e vinovat și copilaşii lui sufăr atîta...! 

Dar totuși să îmbărbătă şi zise: sînt sănătos, am două mîni, voi 
munci și voi trăi; dar cei ce n-au nimic, cum trăiesc şi eu să-mi fac 
atîta inimă rea pentru un petec de pămînt şi o hodoroagă de moară, — 
n-ar mai fi fost! căci de nu erau ele și de nu-mi bagam munca mea de 
atîția ani într-însele, nu ajungem la halul acesta. Trecute-s însă 
toate, dacă mă voi jăli și plînge, nu mi va folosi nimica, de aceea cu 
Dumnezeu şi înainte la lucru! 

Imbărbătat, îndreptîndu-şi trupul şi paşii, strînsă bine în mînă 
băţul, tot împlîntîndu-l cu putere în pămînt şi mergea parcă nu era 
el cel ce să legănase înainte, parcă nu era el cel ce scăpase lacrimi de 
duioşie din ochi. Să-i fi ieşit atunci un leu în cale, numai una i-ar fi 
dat şi l-ar fi culcat la pămînt. Va lucra de aici înainte şi Dumnezeu îi 
va ajuta! Dumnezeu ajută pe toți cei ce cu credinţă să roagă la el şi 
urmează calea binelui şi a dreptăţei. 

Astfel se gîndea dînsul şi, ajuns acasă, îşi mîngiie copiii, merse 
de-şi căută uneltele, care, de cînd sta degeaba așteptînd roada cîm- 
pului, să împrăştiase în bucăţi prin poduri și hîjuri, le drese, le 
curăți şi chiar a doua zi merse în sat după lucru. 

El păţise ca şi spînul ce trăgea nădejde de barbă şi tot să uită în 
oglindă, să vadă dacă-i creşte, dar împrejurul lui nu căuta la nimic. 
Dar dă, — ferească Dumnezeu cînd se dă omul scîrbei şi cînd numai 
dintr-un loc îşi aşteaptă scăparea, nedînd și el din mîni, dacă vede că 
se îneacă... 

De atunci a fost început a-i merge omului bine. Femeia, văzînd pe 
barbatul său în voie bună, s-a fost şi ea învioșat. Casa era grijită, 
copiii curaţi, ograda măturată, grădina plivită, parcă era altă casă, 
parcă erau alți oameni, binecuvîntarea lui Dumnezeu și fericirea 
întrasă în mijlocul lor. Femeia, care pănă atunci era ca fiartă în oală, 
fără inimă şi fără putere de lucru, acum prinsăse la viață ş-ar fi 
lucrat, ş-ar fi lucrat, că nu s-ar mai fi săturat, pe cînd copiii voioşi şi 
rumeni se jucau împrejurul ei. Despre moară și cîmp nici nu mai 
voiau să-și aducă aminte, măcar că toţi oamenii se minunau ce grîu 
frumos se făcuse pe stîrpitura cea de pămînt şi ce straşnic venea apa 
la moara cea părăsită. Mai vorbeau oamenii cu spaimă de un glas 
pițîgăiat ce ieşea din moară și din grîu, cînd s-apropia cineva şi vrea 
să macine sau să treacă pe acolo: „Care-i acolo, moara sau grîul e al 
meu, n-aveţi ce căta pe aice!” striga glasul din lăuntru; și oamenii 


170 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


fugeau de-şi scoteau ochii, vedeau ei bine că nu-i lucru curat, numai 
nu puteau pricepe ce s-a întîmplat, căci omul nu se mai vedea pe 
acolo şi nu vrea să spuie la nimeni nimic. 

Astfel să stăpînise el multă vreme, dar de un timp, ațîțat din cale 
afară de povestirile oamenilor, își puse în gînd să meargă, să vadă 
minunea cu ochii. Grîul era aşa de nalt și spicos, că nu văzuse de 
cînd era aşa mîndreață — îi fugea inima cînd se uita la el —, dar ce 
folos dacă amu nu mai era a lui. Întinsă mîna să rupă un spic, să-l 
cate la sămînță. Numai ce aude dintre tufari: „Care-i acolo? Griîul e 
al meu, haiti, cărăbănește-te de aice, n-ai ce căuta!” 

N-avu ce face, trebui să plece suparat și să-şi cate de drum. Dar 
din ziua aceea nu mai avu odihnă, parcă-l tot trăgea cineva să meargă 
la grîu. Ş-apoi, lucrul dracului: nici nu se scutura, nici nu se pleca, 
măcar că-i trecuse demult vremea seceratului şi veneau vînturi şi 
grindină peste el, parc-anume sta așa galbăn și frumos, cu spicul 
îndoit, să-i facă lui în ciudă. Dar cum mergea, așa se înturna, căci 
totdeauna dracul îl alunga. 

Acuma îi era și de moară ciudă: ar fi trebuit să lucreze omenesc, 
cînd avea el averea lui? Cu aşa o moară putea să fie fruntaș. De peste 
şepte sate ar fi venit la el la măcinat. 

Umblînd odată aşa suparat prin preajma morii, iată că să întăl- 
neşte cu o babă. 

— Bună ziua, bade! 

— Mulţămesc D-tale, mătuşă! 

— Da ce mergi aşa de îngîndurat, ar fi să fii voios, că, slava Domnului, 
norocul ţi s-a înturnat, apa la moară ţi-a venit, pînea ți s-a făcut... 

- Ia lasă-mă, mătușă, nu mă mai întreba, fiecare își știe a lui, eu 
ale mele şi D-ta ale D-tale. 

- Ba chiar nu te-oi lăsa, ci te-oi întreba, de-i bănui ori nu, că-ţi 
priesc şi-mi pare rău de D-ta. Oamenii din sat vorbesc că ai făcut 
tocmeală cu dracul şi azi ai ce mînca, dar mîni, poimîni nu te-or 
primi nime, or fugi de D-ta ca de ciumă. Mai bine spune-mi mie toată 
păţenia şi nici nu ştii cum te-oi ajuta şi te-oi scăpa din nevoie. 

— Ce-mi poţi D-ta ajuta, mătușă, numai unul Dumnezeu îmi poate, 
dar nu vrea! 

— D-apoi dacă-i aştepta pe Dumnezeu să se scoboare din cer anume 
pentru D-ta, apoi vei aștepta mult și bine. Dumnezeu are griji mai 
mari, iar omului i-a dat minte să se povăţuiască, ajutîndu-se la nevoie 
cu sfaturi şi oamenii cei buni. Spune-mi, bade, şi-i vedea că nu ţi-o 
părea rău, babele pot multe și de dînsele pănă şi dracul să teme. 

— Oare să se teamă dracul de babe, mătușă? Să fie asta drept? 

— Ia-i drept, dragul mătușei, aşa merge vorba din bătrîni şi cei 
bătrîni, pănă n-au băgat de seamă că-i așa, n-au vorbit. Ascultă-mă 
pe mine, că şi eu îs babă şi ştiu ce-ţi spun. 

— De toate babele și de toți copiii, cum merge vorba, nu s-a mai fi 
temînd dracul, că unele-s becisnice şi păcătoase, de te miri cum mai 
trăiesc pe lume, — dar sînt altele aşa ca D-ta, cuminţi și păţite, care 
din cîte văd, tot minte învaţă, de acelea poate să tem; şi cum te văd 
pe D-ta cătînd aşa adînc şi priincios la mine, parcă ai şti ce am în 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 171 


inimă şi a-i vrea să-mi fii de ajutor, apoi ţi-oi spune și Dumnezeu îți 
va răsplăti mai bine decît mine, dacă vei putea să-mi dai vreun sfat 
bun, să mă scoţi din beleaua în care mă aflu. 

— Spune-mi, dragul mătușei, spune-mi şi eu de bine te-oi învăţa şi 
bine-ți voi prinde; căci ca mîne am să mor şi de voi face bine, bine 
m-așteaptă şi pe cea lume. Vai de aceia ce fac rău, saracii, nu mai au 
la ce muri! Ei, făcînd cuiva rău, gîndesc că fac numai aceluia, nu știu 
că fac la toţi cei ce aşteaptă binele de la acela și la copiii copiilor lor. 
Dacă loveşte în mamă ori în tată, loveşte în toți urmaşii lor, cine ştie 
pănă la al cîtelea neam, și, pentru un fleac de mînie a unui om, pot 
să fie nenorociți sute şi să nu se mai poată scula pe picioare. În Sf. 
Evanghelie scrie că toţi sîntem fraţi și Dumnezeu tatăl nostru pe toţi 
ne iubeşte deopotrivă şi la toţi ne-a pregătit mai dinainte fericirea 
aici pe pămînt şi în cer şi dacă vine vreunul și smintește întru ceva 
cu vorbe sau fapte rele fericirea gătită fiului său, — tare păcătuieşte, 
căci ce a stricat nu se mai poate îndrepta, și el lucrează împotriva lui 
Dumnezeu, de cum a hotărît el să fie. De aceea, dacă un fiu rău aduce 
stricăciune fraților săi, Dumnezeu îl dă peirei, izgonindu-l de la sînul 
său părintesc în iad, cu dracii (căci numai dracii fac rău la oameni), 
cari şi ei odată, pentru răutatea lor, au fost izgoniți de la faţa sa şi 
aruncaţi în fundul tartarului. Acuma dușmanul caută să facă lui 
Dumnezeu în ciudă, îndemnînd pe fii săi iubiţi să-l mînie și să-i dea 
perzării, pentru a-şi umplea iadul și a se scula împotrivă lui Dumnezeu, 
ca să rămîie el stăpînitor lumei. Dumnezeu însă e tare bun şi, dacă 
omul se căieşte de pacatele sale şi caută a-şi răscumpara greşala 
prin faceri de bine fraţilor săi, care iarăși să revărsa asupra tuturora, 
îl iartă, aflînd iarăși har înaintea sa. 

Pătruns omul de vorbele babei, îi dastăinui toată întîmplarea, 
făgăduindu-i că de îi va ajuta, cît va trăi, nevoie nu va duce, îi va 
purta el de grijă, să aibă de toate cele. 

Baba, cum auzi, nu ştiu ce să facă de bucurie. — Las că ţi-l scot eu 
de acolo, de ț-a păre că nici n-a fost, zise baba, ştiu eu cum să mă port 
cu dînsul, căci dracul, cît e de drac, dar tot e prost; Dumnezeu i-a 
luat lumina minţei, cînd l-a aruncat în întuneric — şi cu oleacă de 
şiretlic, faci ce vrai cu dînsul. Pe un om nu l-aş înşela şi nu i-aş face 
nici un rău, Doamne fereşte, dar pe drac, zise baba, — dînd cu amenin- 
țare din cap —, îl jupuiesc dacă pot! Adu-mi acum o baniţă de păpușoi, 
să am eu cu ce merge la moară, și-i vedea ce treabă bună am să-ţi fac! 

Cum aduse omul grăunţele, baba le înşfăcă în spate şi fuga la 
moară. Simţind dracul că vine cineva, strigă: „Care-i acolo? Moara-i 
a mea, n-ai ce căuta pe aici!” 

Atunci baba cu glas bolnăvicios şi moale începu a-l îmblînzi: 

— Mă rog d-tale, fie-ţi milă, nu mă lăsa, că tare-s săracă şi nu vrea 
nimeni să-mi ia sacul în car degeaba pănă la moara din celălalt sat 
şi eu sînt slabă... şi n-am cu ce-i plăti... î... î... î... Mă rog d-tale, fă-ţi 
milă şi pomană, deschide şi mă lasă să macin... î... î... î... Auzind 
dracul văiturele babei, deschise puţin ușa să vadă cine miorlăiește 
acolo. Cum zări pe babă, vru să închidă, dar baba își și băgase vîrful 
degetelor între ușă. Dracul vrea să închidă, — baba țiuuu!... Ţipa de-i 


172 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


lua gura: degetele mele. Vaileu, degetele mele, deschide să le scot! 
Dracul deschide puţin aşa. — Ea bagă fuga toată mîna! Dracul vrea 
să închidă — baba răcneşte cît poate: vaileu mîna! Lasă să-mi scot 
mîna! Dracul deschide și de astă dată, baba pe loc băgă un picior. 
Vaileu, piciorul meu! striga baba din toate puterile. Deschide, să-mi 
scot piciorul că mooor! 

Așa tare se spărie dracul, încît deschise uşa mare. — Baba ciuști 
în moară și fuga toarnă în coş. Dracul vrea s-o dea afară, ea începe a 
țipa, ş-a se sfădi, şi a plînge că-i e făina în coş şi ea numai atîta are, 
că el vra să i-o ia... Il blăstămă cu lacrimi, și ţipă, și strigă, încît 
fiindu-i dracului lehamete, o lăsă să-şi macine făina. 

În timpul acesta, baba se îmbunează, face focul, pune de mămă- 
liguță şi începe a vorbi cu dînsul: 

„Măi Nichiduţă, aşa, măi Nichiduţă, pe dincolo. Măi Nichiduţă, 
cum trăieşti tu aici așa singur-singurel? Nu-ţi e ţie urît, săracu? Ce 
bine ar fi să ai pe cineva să te caute, să-ţi facă mîncărică bună, să te 
spele, să te leie... Cum eşti tu de neîngrijit, săracu!” îi tot spune baba 
cu glas trăgănat și priincios. 

— Ştii ce, Nichiduţă? Eu singură, tu singur, hai să trăim amîndoi 
la un loc! Așa te-oi căuta... Așa te-oi îngriji, că ţi-a părea că ești în rai! 

Bietul Nichiduţă, înduioşat de vorbele babei, zise: — Bine, hai. 

— Apoi dacă-i aşa, zise baba, dacă vine treaba să-mi fii tu bărbat 
şi eu ţie femeie, atunci trebuie să te lau, căci așa îl lam și pe bărbatul 
meu, Dumnezeu să-l ierte. lacă pun apă la foc şi pănă s-a încălzi, 
vină şi ţ-oi căuta în cap, saracu — că tare ești neîngrijit, nu ş-a mai 
făcut nimeni pomană cu tine. 

S-apucă baba să-i caute în cap şi, în timpul acesta, fel de fel de 
vorbe bune a-i spune: „Nichiduţă dragul meu, eu te-aş la, numai tare 
mă tem că nu-i sta la lăutoare.” „Voi sta, voi sta”, zicea Nichiduţă 
blînd. „Ba nu-i sta, căci eu ştiu că nici bărbatul meu, Dumnezeu să-l 
ierte, nu sta. Cum prindeam a-l la, de bucurie mare începea a sări şi 
a juca şi nu puteam face nimic cu el. Dar tu fă aşa cum te-oi învăța 
eu, căci așa făcea şi el şi tare era bine! Ai tu vrun lanţ bun prin 
moară, pe aicea?” „Am”, zise Nichiduţă. „Atunci, dacă ai, iată apa e 
îndată caldă, ia lanţul și te leagă bine cu el de moară. Dar cată, 
leagă-te bine, să nu te rupi.” 

Merse dracul și cătă lanţul şi se legă bine cît putu. „Ia încearcă, 
îi zise baba, şi vezi nu te-i rupe?” Se zgîțîi de vro două-trei ori şi 
rupse lanțul. 

Să duse dracul a doua oară şi-şi căută, pe unde știu el, lanţuri 
mai bune și aşa să cetlui, că nici Solomon nu l-ar fi cetluit mai bine. 
Cearcă dracul şi de astă-dată şi să întinde de să rupe, dar acum era 
bine legat. 

Incredințîndu-se şi baba de adevăr, luă un sac în mînă, apucă 
căldarea cînd clocotea mai bine şi... ciorşti pe capul lui Nichiduţă. 

Cînd începu Nichiduţă a țipa, gîndeai că s-au adunat toţi dracii 
din iad şi ţipă... S-a smuncit el cu toată puterea, pănă ce a rupt 
lanţurile şi tiulea, băiete, pe ușă... Şi odată scapat, nu s-a mai văzut. 

Omul, care era pe acolo, cînd l-a văzut fugînd şi cînd a văzut pe 
babă în prag, nu ştia ce să-i mai facă de bucurie... 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 173 


Sărutatu-i-a picioarele, sărutatu-i-a mînile, ar fi ridicat-o în slavă, 
dacă s-ar fi lăsat. 

— D-apoi ştii, mătuşă, că nu te-aș fi ţinut de aşa haină la inimă, să 
opăreșşti pe bietul drac așa de tare, zise omul rîzînd!... 

— Hei, dragul mătușei, zise baba, de bună seamă că i-am făcut 
usturime, dar răul cu rău să scoate. De făceam așa cu un om sau cu 
un dobitoc, Doamne fereşte! era pacat; dar dracului nu i-a fi nimic, a 
schimba altă piele şi tot drac va rămînea. Pentru dînsul numai 
spaima-i mai mare. Amu du-te acasă şi-mi caută un ţol mare şi-l 
unge cu păcură. Mai caută şi vrun poloboc cu pene și mi le adă aici, 
că ţi-l scot şi din grîu îndată. 

Într-un suflet caută omul tot ce-i zise. Aducînd babei ţolul uns, ea 
se învăli cu totul, apoi, mai punînd și o cioată mare în cap, ca să pară 
mai înaltă, să tologi prin pene şi, cînd să sculă coșcogea nămilă 
neagră și cu pene pestrițe pe ea, parcă era spaima lumei, fugeau şi 
cînii cînd o vedeau. 

Așa gătită, se duse tocmai la grîu. Cum auzi dracul că vine cineva, 
pe loc strigă: „Care-i acolo? Grîul e al meu, n-ai ce căta pe aici!” 

— Ba-i ş-al meu, că-ţi sînt nevastă şi te caut pe tine, puiule, ţipa 
baba cu glas răgușşit! Nu ț-am spus eu c-ai să fugi? Dar de-amu 
lasă, — te-oi ţinea eu singură la lăut, nu mi-i mai fugi. Și prinse a 
alerga după drac. El, cum o văzu şi auzi că i-i nevastă, la fugă!... 

De atunci nu l-a mai văzut nimene pe drac pe acele locuri. S-a fost 
dus pe pustii, iar omul a rămas deplin stăpînitor pe moștenirea de la 
părinţi, bucurîndu-se cu femeia și copiii lui şi ţiind pe babă ca pe un 
odor scump la casă, iar aceasta ajutînd şi mai departe pe oricine la 
nevoi. Mihalcea 


(Intre cei ce s-au luptat cu dracul la moară este și Pepelea, se va 
vedea în vol. de povești. De aceeași natură e şi povestea de la cap. 
Gemenii, sub titlul Baba și carnea de broască.) 


(Despre farmecul din moară se va vedea tot la povești, 
Broasca-Cioară şi altele.) 


(Despre moara dracilor ce macina fier şi animalele priinciose se 
va vedea în povestea Finul lui Dumnezeu.) 


$ 2. Dracul la moară 


Dracul la moară numai atîta are drept cît să stea sub roată. Dacă 
n-ar fi dracul, roţile nu s-ar învîrti. — Parcă drumul de fier cine-l 
poartă, nu el? 

Pe dînsul dacă-l superi, îndată să strică ceva la moară şi nu poți 
măcina. Roșa 


De nu măsuri morarului drept, dracul își scrie. Bagiurea 


Moara la lună nouă nu e bine să îmble, ca atunci are „el” putere 
şi năcăjeşte pe om. Atuncea, la moară e cu frică a merge, căci poate 


174 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


să-l pocească pe om (să sufle asupra lui), să se îmbolnăvească sau să 
moară. Mihalcea 


Stavila de la moară dracul a făcut-o din stejar. Stejarul e al lui. 


Odată, într-o moară dormeau mai mulți roşișani, da unul era 
treaz. Pe la miezul nopţei a văzut cum a venit un băieţel şi s-a dus la 
toţi de s-a uitat în ochi, apoi a venit şi la dînsul și i-a suflat în liulea 
şi s-a dus. 


$ 3. Incercărele din moară 
A. Povestea cu minciuni și morarul cu părul roș 


Un om a fost trimes pe ficiorul său la moară să macine, dar i-a 
spus ca să nu să ducă la moara unde va vedea pe morar cu părul şi 
barba roşă, ci să macine unde va fi morarul cu părul alb şi barba 
albă. Băietul s-a dus, dar negăsind altă moară, a întrat la morarul 
cel cu părul roş. „Bine c-ai venit, băiete, că de mult te aşteptam. Ia şi 
toarnă în coş!” Băietul a turnat. „Dar să ştii că la mine aşa-i rîndul: 
dacă mi-i spune o poveste în care să nu fie un adevăr, capeţi făina, da 
de nu, rămîne a mea!” „Bine, zice băietul, ț-oi spune, dar mai întăi 
spune-mi D-ta, că eşti mai bătrîn.” 

Morarul a spus că, pe cînd era el mic, a văzut nişte pepeni şi că 
din pepenii ceia s-a făcut tîrg şi catane ce să muștruluiau. 

„Ba la noi, zice băietul, cînd avea tata albine şi le da la păscătoare, 
una a mers ş-a păscut grîul boierului. Un argat a văzut-o ş-a prins-o, 
a înhămat-o la jug ş-a arat cu dînsa 2 fălci. Tata vede că toate albinele 
să întoarnă numai Nastasia nu-i, să duce s-o caute ş-o găseşte cu 
gîtul rănit de jug. Tata cere la boieri să-i plătească 300 de lei, că i-a 
stricat la gît albina. Boierul cere de la tata 100 de lei, că i-a păscut 
grîul, și cu mare greu s-au împăcat. Tata a luat pe Nastasia ş-a dus-o 
la spital. Acolo au pisat nucă și i-au pus la gît. Cînd să uită, din rana 
ceea a fost crescut coşcoge nuc! Cioarele vinea şi tot apuca nuci, da 
noi tot aruncam cu bulgări în sus, c-amu pe vîrful nucului nostru 3 
fălci de pămînt s-au făcut; iar noi l-am arat ş-am samanat grîu și din 
acela am adus de măcinat amu la moară!” 

„Capăt făina ori ba?” „O capeţi”, a zis morarul. Băietul, 
bun-bucuros că a scăpat, ş-a luat făina și s-a dus. 

Acsinia Roman, Mahala 


(Poveşti de minciuni să vor mai vedea vol. II, la minciuni”.) 


= . 


B. Fata cea harnică și cea leneșă la moară 


> 


A fost o babă ş-un moșneag ş-amîndoi aveau cîte o fată. Fata 
moșneagului era harnică și frumoasă, da fata babei leneșă şi urîtă. 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 175 


S-au luat ele şi s-au dus amîndouă la șezătoare. Fata moşneagului a 
tors un ciur plin de fuse; da fata babei numai trei; s-a hîrjonit toată 
sara cu flecăii. Vin ele acasă, cînd, la pîrlaz, fata babei a trecut 
înainte, da a moşneagului nu putea de ciurul cu fusele. „Na „soro, 
zice ea, ţine-mi ciurul să sar şi eu.” Aceea a luat ciurul și aleargă 
fuga în casă: „Iaca, mamă, ce-am tors eu, — da fata moşneagului 
toată sara s-a hîrjonit numai cu flecăii!” Da cățaua: „Hau, hau, fata 
moșului cea harnică a tors un ciur plin de fuse, da a babei cea leneşă 
s-a hîrjonit numai cu flecăii!” Baba alungă pe cățea mînioasă şi spune 
moșneagului ca să-i ducă pe leneșa de fata lui de-acasă, că n-o mai 
poate suferi. Fata ş-a luat cîteva caiere în traistă, o găină ş-un cocoș, 
un pieptene şi a pornit cu tatăl său în știrea lui Dumnezeu. Au mers 
ei păn! ce au ajuns la o moară. „De amu rămîi aice, draga tatei, cum 
ț-a ajuta Dumnezeu, că eu mă întorc înapoi”, a zis moșneagul. Ş-a 
lăsat-o acolo. 

Amu să făcuse sara. Fata a făcut focul, a pus de mămăliguţă şi s-a 
pus să toarcă. lată că întră ursul în moară; da tăvălit, da dupuros şi 
plin de scai! „Fată frumoasă, zice el, lă-mă şi mă piaptănă, că ț-oi sta 
într-o mînă de ajutor.” Ea a luat uncropel și l-a făcut potrivit, l-a 
spălat şi l-a pieptănat frumos şi ursul s-a dus. — Vine lupul, tăvălit şi 
plin de glod. O roagă să-l spele, să-l pieptene şi pe el. Ea l-a pieptănat 
şi l-a grijit şi s-a dus. — Vine vulpea, scarmanată şi tîrmozită! Spunea 
că de-abia a scapat cu suflet, cît pe ce era s-o găbjască la nişte găini. 
A luat-o ş-a pieptănat-o şi pe ea. — Vine iepurele, tot aşa, zicea că 
l-au fost fugărit nişte pușcași prin niște gloduri. L-a grijit şi pe el 
frumos şi s-a dus. 

Pe la miezul nopţei, întră un flecău nant, voinic, bine îmbrăcat şi 
vine la ea. „Fată frumoasă, hai cu mine la joc.” „M-aş duce, dacă 
n-am papuci. Încă-s desculță!” El merge şi-i aduce un vrav de papuci. 
„Fată frumoasă, hai cu mine la joc.” „Dacă n-am rochie de matasă.” 
S-a dus și i-a adus. Iar o cheamă. „Dacă n-am ghiordeie frumoase 
(salupuri, caţaveici).” Merge şi-i aduce. Apoi i-a spus că n-are şaluri, 
că n-are ladă, scorțuri, că n-are căruţă. Toate i le-a adus. I-a spus că 
n-are cercei, inele. Cînd a venit cu inelele, şi cucoșul a cîntat, iar 
strigoiul a picat cu fața în jos, jumătate în casă și jumătate în tindă. 

A doua-zi dimineață vine ursul, lupul, vulpea şi iepurele la fată. 
„De amu, fată frumoasă, încarcă-ţi lucrurele în căruță și noi te-om 
duce de-aici pănă mai încolo, unde-i da de oameni, nu sta!” De la un 
loc fiarele au lasat-o, iar ea ş-a tocmit un om cu cai, care a dus-o păn' 
acasă. Simte căţaua: „Zau, zau, vine fata moșneagului cea harnică şi 
gospodină şi cu o mulţime de zestre!” „Taci, bată-te Dumnezeu, zice 
baba, na-ți mămăligă cu unt şi zi că fata mea-i harnică!” 

Baba, cum a văzut-o, numaidecît la moşneag ca să i-o ducă și pe 
fata ei acolo unde a dus-o pe a lui. Moşneagul a luat-o ş-a dus-o. 

A făcut şi ea foc şi s-a apucat de tors. Vine ursul tot aşa tăvălit. 
„Fată frumoasă, spală-mă şi grijește-mă, că ț-oi sta într-o mînă de 
ajutor.” „Da, mi-oi tăvăli mînele mamei ș-a tatei! Dă-mi pace, nu vezi 
cît am de tors!” Şi tot aşa a spus la toţi. — Vine flecăul ş-o trage la joc. 
O pişcă. Ea rîde şi să bucură. „Fată frumoasă, hai cu mine la joc!” Ea 


176 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


a început a înşira de toate. „M-aş duce, dacă n-am papuci, rochie, şal 
etc, etc.” El deodată toate i le-a adus. Apoi a apucat-o ş-atîta a jucat-o 
păr ce a rupt-o bucăți. Ioan Pisarciuc, Roșa 


În o poveste din Mahala, moşneagul a dus fata la o casă pustie și 
acolo a venit ursul. După ce fata l-a grijit, el i-a spus să bage mîna în 
urechea lui cea dreaptă şi din ureche a scos cai, căruţă, straie și tot 
ce i-a trebuit. Cînd a venit fata babei, n-a vrut să-l spele, a zis că să 
teme şi n-a capatat nimic. 


În o altă poveste din Botoșani, moșneagul duce pe fata lui tot la o 
moară părăsită şi la miezul nopței vin o mulțime de draci. Ei au 
chemat pe fată la joc şi ea a început a le spune lucrurele ce-i tre- 
buiesc, cîte unul pe rînd și cînd n-a mai avut ce să mai spuie, a cîntat 
cucoşul. A doua zi a venit fata babei. Dracii i-au adus toate lucrurele 
deodată, au apucat-o la joc, ş-au făcut-o bucăţi. 


3 


În Stănești pe Ceremuș, începutul e ca şi la povestea cu Sf. 
Duminică, grijind cuptorul etc., apoi ajunge la o casă pustie. La 
miezul nopţei, vine un cap de cal şi să cere să-l treacă pragul, apoi 
să-i dea de mîncat, să-i caute în cap şi pe urmă să meargă la joc. — De 
aici urmează după cum ştim. Glicheria Constandiniuc 


Altă variantă e aceasta: 


Mama pădurei are căruță înhamată cu cerbi. Roţele sînt din un 
lemn îndoit rotund şi, în loc de spiţe, două lemne puse în cruce, iar în 
căruță e așternută piele de cerb. În povestea cu baba și moșneagul, 
cînd a alungat baba pe fata moșneagului, ea mergînd noaptea prin 
pădure, drept la curțele mamei pădurei a ajuns. Mama pădurei s-a 
făcut lăutari ş-o mulțime de draci ş-a chemat-o pe fată la joc. „Hai 
fată şi-i juca.” „Dacă n-am ciubote.” Şi tot aşa a spus, pănă a cîntat 
cucoşii, ş-atunci dracii au perit. Dar aceia nu erau draci, ci numai 
aşa să făceau din puterea ei. A doua zi, ş-a luat fata lucrurele şi s-a 
dus acasă. Apoi a venit ceialaltă și a pățit cum ştim. 

De la d-l Cornel Dumitrescu, Roșa 


$ 4. A. De cînd au oamenii saț 
De cînd se dă de pomană 


După ce a făcut Dumnezeu lumea ş-a făcut de toate celea, a făcut 
şi moara ş-a pus pe morar. Da morarul cela așa de mult mînca! Făcea 
mămăliga într-un ceaun mare, mare, şi n-ar fi dat nimărui o fărmă- 
turică, Doamne fereşte! Tot mînca şi nu să mai sătura. Da a venit 
acolo la moară un om, care n-avea noroc şi zicea că vrea să meargă la 
Dumnezeu, să întrebe de ce el, de cînd slujeşte, de nimic n-are parte? 
Slujea la un om pe o piatră şi piatra cea în toată noaptea vinea ceva 
ş-a tot ciuntit-o, că, păn' ce-a înplinit anul, a fost toată fărîme! Inc-un 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 177 


suman mai avea ş-acela s-a culcat lîngă foc ş-a ars. „Dacă mergi D-ta 
la Dumnezeu, zice un om care avea doi giuncănaşi tineri, roagă-l pe 
Dumnezeu şi pentru mine, să-mi deie mai mare avere, ca să mă pot 
hrăni.” Da morarul zice: „Să întrebi şi de mine, mă rog, ce să fac eu 
ca să am saț, că o mămăligă așa de mare fac și alţii să satură, da eu 
nu mă pot sătura!” 

A mers omul acela la niște călugări, care-s ei pusnici, numai o 
dată în zi la amiază beau un pahar de vin şi mănîncă o bucăţică de 
pîne şi nu mănîncă păn! a doua zi la amiază, da pe obraz sînt acoperiți 
cu rasă subțire, să nu-i vadă omul și nici trupul nu-l vede nime, că 
stau în casă şi omul e afară la fereastă şi aşa vorbesc; — Dumnezeu 
le spune ce au să spuie. 

Omul acela a spus că e fără noroc. „Apoi dar să te însori, că poate 
va avea femeia ta noroc, or de n-a avea ea, vei face copii şi va avea 
vro unul din copii și de pe norocul aceluia toți veți trăi.” -„Da ce v-aş 
mai întreba: mai era acolo în moară un om cu doi giuncani ş-a pus ca 
să-l rog pe Dumnezeu să-i dea mai multă avere.” „Spune-i că şi 
giuncanii ceia-i voi lua.” -„Şi m-a rugat şi morarul să vă întreb, ce să 
facă, că tot mănîncă şi mănîncă, şi tot n-are saț?” „Morarului să-i 
spui că, de vrea să aibă saț, să nu mănînce singur, să deie şi la alții 
şi atunci va avea saț.” A mulțţămit omul şi s-a dus şi, înturnînduse pe 
la moară, a spus la toți ce-a auzit. 

Morarul ia şi face mămăliga ceea mare şi împărțeşte la toți oame- 
nii din moară cîte o bucăţică şi i-a ramas şi lui o fălioară. Ia şi să 
pune și mănîncă. Vede că să satură, ba încă i-a ramas — pentru că 
Dumnezeu l-a săturat. „Mulţămesc lui Dumnezeu, că am saţ!” a zis 
el ș-a făcut cruce la Dumnezeu. Şi de atunci să dă de pomană. 
Dumnezeu dă omului, ca să deie și altuia, da dacă tot lui îi dă, şi-i dă, 
şi nu să mai satură, nici Dumnezeu nu-i dă saț. 

Omul cel cu giuncanii s-a dus păr la un părău glodos ş-au ramas 
acolo în părău, nu i-a putut scoate ş-a ramas și fără aceia. Că omul 
la Dumnezeu să nu ceară avere, că averea nu să capătă așa, — averea 
să face cu muncă. Maria Ciobanu, Botoșani 


B. Fata cu coromiîsla 


Zice că atunci cînd a fost omul cel ce mînca mult, el era morar ş-a 
mers la Dumnezeu să întrebe de ce face mămăliga cît roata carului, 
de o mănîncă și tot nu se satură. Pe drum, mergînd el așa la 
Dumnezeu, a ajuns la o casă unde erau două fete bătrîne, nemăritate. 
„Dacă mergi la Dumnezeu, zic ele, mă rog să întrebi şi de noi, bădi- 
şorule, de ce am îmbătrînit şi nu ne-am putut mărita.” „Voi întreba”, 
zice omul. — Mai merge, mai merge, dă de un ogor ş-un om ara de 3 
zile cu plugul cu 6 boi şi, cît ara, nimica nu să cunoştea, era pămîntul 
ca dintăi. „Dacă mergi la Dumnezeu, bădișorule, mă rog să întrebi şi 
de mine, că iaca eu de câte zile ar, şi tot degeaba.” — Mai merge, dă de 


178 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


un cîne, că tot să tologea şi nici nu murea, nici nu trăia. „Mă rog să 
întrebi şi de mine, bade, de ce nu-mi dă Dumnezeu odată or să mor, 
or să mă scol.” „Voi întreba.” — Mai merge, ajunge la o baltă mare şi 
frumoasă şi dă s-o treacă, da balta îi zice: „Mă rog să întrebi şi de 
mine, de ce n-am eu peşte, că uite ce apă curată și frumoasă am și 
peşte n-am de cînd sînt.” „Voi întreba”, zice el. 

Ajunge la Dumnezeu, da Dumnezeu nu era acasă, numai mama 
lui Dumnezeu. Îi spune el toate la ce a venit. Mama lui Dumnezeu ia 
fuga şi strică vatra cuptorului și-l bagă înăuntru şi pe deasupra 
lipeşte, să nu-l găsască ficioru-său cînd va veni, că de-i mirosea a 
carne de om, îndată avea să-l mănînce. Vine Dumnezeu acasă. Mă-sa 
i-a dat să mănînce, pe urmă l-a chemat să-l leie: „Ia vin, dragu 
mamei, şi te-oi la.” Și cum îl la, tot îl întreba. — Da omul din vatră 
auzea. „A fost un om aice ş-a întrebat că de ce el așa de mult mănîncă 
şi nu să mai satură”?” „ÎI ştiu eu, da el de ce, cîți oameni sînt în 
moară, nu li dă şi la aceia cîte o bucăţică, da-și întoarce spatele de la 
dînşii; că s-ar sătura!” „Da a zis că sînt două fete bătrîne: de ce nu 
s-au putut mărita?” „Da ele de ce dau gunoiul din casă în ochii 
soarelui, cînd răsare, îmi umple toată faţa de colb, de aceea nu s-au 
măritat şi nu să vor mărita nici ele și nici cele ce fac ca dînsele!” „Da 
este un om că tot ară și tot stă cu lucrul pe loc?” „Da el de ce-i fudul 
şi nu să închină lui Dumnezeu. De ce cînd începe lucrul nu zice 
macar: «Doamne ajută!» dacă ar face cruce şi ar zice așa, pe loc tot 
cîmpul cît l-a arat, s-ar face gata arat înintea lui!” „Da un cîne ce este 
în drum de ce tot să tologeşte şi nu mai moare?” „Acela nu-i cîne, da-i 
norocul unui om, să ştie să-l lovească îndărăpt cu mîna, s-ar răsipi şi 
banii ar fi ai lui!” „Da este o baltă mare şi frumoasă cu apă limpede 
şi n-are peşte?” „Acea baltă nici n-a avea păr n-a mînca cap de om.” 

A doua zi, după ce s-a dus Dumnezeu -— el adecă tot e o față cu 
soarele, că şi soarele e a lui Dumnezeu, — a pornit şi omul la drum. 
Mai întăi a ajuns la balta ceea, da balta a prins a-l întreba. „Stăi, 
mai întăi să trec ş-apoi ț-oi spune.” După ce a trecut ş-amu era 
departe, a strigat: — „A zis Dumnezeu că nici nu-i avea păn' nu-i 
mînca cap de om.” „Ara, şi cum n-am știut eu mai înainte, că te 
mîncam pe tine!” „Dacă eu n-am fost prost să-ţi spun!” — Să mai duce 
el, ajunge la cîne şi dă îndărăpt cu mîna, da banii fac: zuurr! A luat 
cît a putut şi ceialalți i-a lasat. — Mai merge, ajunge la omul cel care 
ara şi-i spune. Atunci omul a ridicat cuşma, ş-a făcut cruce ş-a zis: 
„Doamne ajută!” Şi îndată tot cîmpul a fost gata arat. — A ajuns și la 
fetele celea. „Da de noi ai întrebat?” „Am întrebat”, a zis omul. Şi le-a 
spus... — El s-a dus acasă ş-a făcut mămăliga ș-a făcut cum a zis 
Dumnezeu, a dat şi pe la alţi oameni, da el, cu ce a ras de pe caldare, 
s-a săturat. 

Da pe fetele celea le-a pus Dumnezeu în ceri — şi sînt stelele ce se 
văd trei rînd şi la care le zice „Fata cu coromîsla”! — ca să ştie şi 


1. „Fata cu coromîsla”, prin satele acestea, să crede a fi cele 3 stele rînd, 
de-a curmezișul, din constelația lui Orion; nu constelația „Vulturului”, 
după cum e cunoscută în Moldova şi de unii şi aice. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 179 


altele că de aceea nu s-au măritat, pentru că au dat soarelui cu colb 
în ochi. — Cît vei trăi, dimineaţa cînd răsare soarele, să nu arunci 
gunoiul înspre soare, nici peste zi; pentru gunoi să caţi să ai un loc, 
ia încolo după casă, spre miezul-nopţii, nu pe unde îmblă soarele, în 
calea lui. Dochiţa Hurghiș, Mahala 


C. Sf. Varvara e pentru sat 


Un om își făcea mămăliga dintr-o demerlie de făină şi de abia să 
sătura cu ea. Dumnezeu a văzut asta și a trimes pe Sf. Varvara să-i 
deie saț. Ea a mers şi l-a găsit făcînd mămăligă. „Dă-mi şi mie o 
bucăţică să mănînc”, a zis Sf. Varvara. „Dacă n-am de unde”, zice 
omul. „Da acolo în sac ce-i?” „Acolo-i numai o demerlie de făină şi-mi 
trebuie mie.” „Dă-mi măcar un pumnişor!” După ce i-a dat, ea s-a dus 
deoparte să-și facă o mămăliguţă. A răsturnat-o și-l îmbie şi pe el să 
mănînce, dar omul nu voia. Cu mare greu s-a pus la masă şi atunci 
s-a trezit sătul. „Da oare ce să fie asta, că m-am săturat numai cu o 
fărămătură? Altădată mîncam o mămăligă de o demerlie și tot nu-mi 
ajungea!” „Pentru că n-aveai saț, zice Sf. Varvara, de aceea m-a 
trimis Dumnezeu pe mine, ca să-ți dau saț.” Ea a dat saţ la om, că 
pănă atunci nu avea; şi de atunci se dă de pomană. 

Ioan Pisarciuc, Roşa 


D. Morarul 


Era un morar ce făcea pentru sine o turtă cît roata morei şi singur 
o mînca şi tot nu să sătura. lată vine Adam cu două mertice de grîu, 
le pune în coș şi scoate făină şi dă şi morarului partea lui. Morarul 
s-apucă şi-şi face turta. „Să-mi dai şi mie o bucăţică, moșule”, zice 
Adam. „Da de unde ţ-oi da, dacă mie singur nu-mi ajunge!” „lan lasă 
că-i vedea că-ţi va ajunge”, zice Adam. Apoi cînd a fost turta gata, 
Adam a luat şi a tăiat-o bucățele şi a dat la toți oamenii câţi erau în 
moară şi i-a dat şi morarului tot așa o bucăţică. Mănîncă morarul, să 
satură şi-i mai rămîne. „Cum se face asta, zice el, că eu înainte 
mîncam toată turta și tot nu-mi ajungea?” „Pentru că mîncai singur, 
zice Adam, dar iată, dacă dai şi altuia, vezi că ai saț?” 
Nichifor Filip, Mihalcea 


x 


Dintre dobitoace, calul e blăstamat că numai atîta să aibă saț cît 
va trece cararea. Tot astfel e blastamată și femeia să n-aibă saț ca şi 
calul, dar în alt sens. 


180 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


$ 5. Credinţi 


În ziua de Paşti, moara poate să îmble, dar în ziua de 
Blagovișştenie nu! 

Grăunţe de la moară, e bine să dai la găini, că să oauă mult. 

Cu făină furată de la moară e bine să te afumi de guturai. 

Cu aţă luată de la vrun sac de la moară să leagă gura lupului. 
Faci 9 noduri și zici: „Eu nu leg sacul, nu leg ţolul, da leg gura la 
lup.” Şi aţa ceea omul o poartă şi nu să teme. Acei ce îmblă în chirii 
toţi au. D-na E. Braha, Mihalcea 


Aţă, funie de la moară să nu iai, că-i vin șoarecii şi guzganii la 
casă. Horecea 


Stropii de la moară luaţi pănă în ziuă, să nu te vadă nimene, sînt 
buni de spalat de uri, pentru măritare şi pentru orce; mai ales pentru 
bube şi pentru rane. — Dacă-i e făcut omului şi să spală cu stropi și 
apa aceea o toarnă înapoi pe lăptoc, atunci moara să strică. Morarii 
tare să păzesc, şi pe care femei le prind, așa le bat! 

Bagiurea, Moldova 


Despre o femeie gurișă să spune „că îi îmblă gura ca moara” sau 
că e „moară stricată”, tot în una hodorogeşte. 


Cu untură de la roata morei dacă ungi pe cineva, nu-i trebuie mai 
mari uri; huieşte toată lumea asupra lui ca moara. 


Ca să să facă sfadă, ură şi huit între doi, să iai într-o duminică 
dimineaţă, cînd e sărbătoare mare, cînd slujește preotul în biserică, 
să rîşnești grăunţe îndărăpt de crupe şi să zici: „Cum huiește piatra 
asta şi cum să sfarmă grăunţele, aşa voi să vă huiţi şi să să sfarme 
traiul între voi.” Crupele celea le presuri pe unde îmblă ei şi 
într-aceea casă nu mai este trai. Copacul în pădure, de-l vei presura 
cu crupe de acelea, să usucă! Maria Spînu, Mihalcea 


(Despre moara ce macină duminica se va vedea la sărbători.) 

Cu spiţa de la roata morei sau de la roata căruței, s-o arzi şi s-o 
dai cuiva în mîncare, îl faci pe om, fie cel întăi gospodari, să nu se 
mai uite la casa și la gospodăria lui. Cum îmblă roata așa îi îmblă 
mințele în cap și nu mai este de nimic. Camina 


Moara în visuri: 


Moară, rîşniță de visezi, e huit, sfadă. Stănești 
Moară, rîşniță de visezi, e vînt. Mihalcea 
Moară, rîşniță de visezi, isprăveşti un interes. Broscăuţi 


Ca proverb să zice: 


„Mi-a veni el apa la moară!” Adică: „Mi-a veni un timp priincios 
intereselor.” — Sau: 

„Mi-a veni el apă şi pe moara mea!” Adică: „Vor veni vremele, că 
mi se va împlini şi scopul meu.” 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 181 


Sau cînd o partidă stă la putere, ceialalți zic: „Acuma să macină 
numai făina lor.” Adică: „Își fac numai înteresul lor.” 


Cimilitura morei: 


x 


Am o mîță 
Cotofiţă, 
Pe la nări 
Cu lumănări, 
Pe la pîntece 


Cu descîntece. Ropcea 


$ 6. Moara și dragostea 


O femeie mergea totdeauna la apă la preotul, dar ficiorul preo- 
tului, de cîte ori o vedea, totdeauna făcea: 

I ha ha! 

Într-o zi, femeia s-apucă şi-i spune barbatu-său. Da el îi zice: Tu, 
cînd a mai face el așa, să-i răspunzi: 

„Să vii cînd a însera!” 

Femeia a făcut cum i-a spus. Barbatul ei s-a făcut că să duce la 
moară şi pe însarate vine şi ficiorul preotului. Femeia a pus bucate 
pe masă, el a început a o săruta, a șugui. Iaca s-aude barbatul cu 
carul de la moară. Unde să-l ascundă? — Ea avuse vorbă ca să-l 
ascundă sub pat — şi așa a făcut. „Deschide femeie mai degrabă, ce 
mă ţii afară în frig, ce şuguieşti, or ai pe cineva în casă?” Intră omul 
mînios suduind, cată şi găseşte pe domnişor sub pat. — El a început 
a să ruga: „Mă rog, ţ-oi plăti cît îi vra, numai cît nu face rîs de mine!” 
„Vină-ncoace”, zice omul. Şi-l duce în tindă la un lădoi. „Vîrî-te aice!” 
Se vîră. Tremura ca varga şi se ruga. Omul să duce şi mănîncă și 
vine înapoi. „Amu ieşi de acolo. Ş-amu, vezi sacul ista de grăunțe? Ai 
să mi-l rîșnești şi pînă mîni dimineaţă să mi-l dai gata!” Omul să 
duce şi să culcă cu femeia. Cînd să zărea de ziua întră ficiorul în 
casă. „Am rîșnit. Ce mai vrai alta de la mine? Vrai bani, vrai vite, îţi 
dau numai lasă-mă să mă duc!” „Nu vrau nimic, de-amu poţi să te 
duci.” 

La cîtva timp o întreabă omul pe femeie: „Da amu nu-ţi mai zice 
nimică ficiorul preotului?” „Nu.” „Ian zi-i tu cînd l-îi vedea: I ha ha! 
şi vezi ce ţ-a răspunde.” Femeia îl vede primblîndu-se pin cerdac, îşi 
face treabă la apă și-i zice: 

I ha ha! 
Da ficiorul preotului îi răspunde mînios: 


Aha, legea ta, 
Ţi s-a mîntuit făina! 
Şi s-a tot dus. Todosia Opaiţ, lordanești 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Cîntece despre moară 


Barbatul la moară 


Vai de mine, ce m-oi face 

Că nevasta-n casă-mi zace. 

Iau sacul și merg la moară, 

Vin de la moară-napoi, 

Da din cas-au ieşit doi. 

Un al treilea a ramas 

C-a fost mai gros la obraz. 

Da eu am luat biciul din cui 

Şi i-am dat şi ei şi lui. 
Iordănești. 


Tot aista eram eu! 


Frunză verde de dudău, 
Tot aista eram eu. 
Şepte mori sînt pe-un părău 
etc. 
Toate macină la grîu. 
La murişca cea din jos 
Tot aista eu am fost. 
Macină grîu şi ovăz etc. 
Stai leliţă nu turna, 
Tot aista am fost, da. 
Pănă nu te-oi săruta etc. 
Şi-ncă ţ-oi mai da ceva 
Şi vamă nu ţ-oi lua. 
Brăești. Botoşani 
(Altă dată să zice: „Stai bădiţă 


nu turna” etc.) 


Copilă bălăoară 


La murișca cea de vînt, 
Fetele guriţă vînd, 
Băitanii nu-şi dau rînd. 


Cum este una bălaie, 

Faţa-i coala de hîrtie 

Treb-un gramatic s-o scrie 

Cu cerneală vişinie 

Şi cu condeieş de pană, 

Gura ei strugur de poamă. 
Botoșani 


Mărioara 

Măriuţă, Mărioară, 
Trag voinicii ca la moară. 
Sau: 
La copila bălăoară, 
Trag voinicii ca la moară. 
Care-i tînăr şi frumos, 
Cum ajunge, toarnă-n coş. 
Care-i bătrîn și urît 
Toată noaptea aşteaptă rînd 
Şi la moară tot flămînd. 

Mahala. Iordăneşti 


Mama 


Cîte mori sînt pe Prut, 
Toate maice mi-au avut, 
Numai moara cea de vînt 
Macină grîu şi sacară, 
Mi-aduce dor de surioară. 
— Vino, soro, să mă ierți. 
— Ba eu, soro, nu m-oi duce, 
Da-n grădină voi întra 
Şi cu tine m-oi ierta. 

Mahala 


(A se vedea moara în colinzi.) 


Cap. XV 


Lucrarea pînei 


$ 1. Uneltele trebuitoare 
A. Cociorva. Lopata. Covata 


De ce se zice la cununie: „Femeia să se teamă de barbat şi barbatul 
de cociorvă”? 

Cociorva e dată de Dumnezeu femeiei atunci cînd l-a alungat 
Dumnezeu pe Adam din rai. Lui Adam i-a dat hîrleţul, ca să lucreze 
pămîntul, iară femeiei i-a dat furca şi cociorva, ca să se îmbrace şi să 
hrănească casa. Mihalcea 


Cînd e ploaie mare cu piatră, femeia să arunce afară, în cruce, 
cociorva şi lopata şi piatra stă îndată. General 


Cu cociorva în mîni de ieși noaptea, nu te temi de nimică, de 
cociorvă toate răutăţile fug, că ea îmblă prin foc şi nici dracul, nici 
altă răutate nu se poate apropia, căci de foc să tem. Cociorva dacă o 
pui lîngă copil mic, poți să-l laşi și singur în casă fără grijă, că nu să 
va apropia nimică de el. 

De Crăciun, dacă ai împrumutat ceva, să aduci lucrul acasă, să 
ştie că are stăpîn. Şi mai ales lopata, cociorva, sîta, halaturile de 
țesut, că atunci este spori la casă, să nu facă sărbătorile pe la străini. 

Botoșani 


De Paști, cînd ai mîntuit de pus în cuptor, de ai ploşniţe sau șvabi 
în casă, să întorci lopata în jos şi, deschizînd ușa, să te faci a mătura 
cu lopata zicînd că nu mături gunoiul, dar ploşnițele și le dai afară — 
şi atunci să duc. 

De Paști, covata și lopata, cînd ai mîntuit de făcut pasca, să nu le 
speli, ci numai să le uzi cu apă, căci de le speli, bate piatră, iar de nu 
le uzi, te usuci. Camina 


Cu cociorva să nu pălești pe nime, căci acela se usucă. Mihalcea 


Cînd se despart doi ce să iubesc şi nu să pot uita, pentru ca să nu 
să îmbolnăvească, să nu capete oftigă, să rade de pe cociorvă şi de pe 
lopată şi li se dă în rachiu. Maria Chiseliţă, Mihalcea 


De pe covată, de pe cociorvă, de pe colişeri, să rade pînea şi să dă 
la vită, cînd are vițel întăi, ca să-i vie mana. 

În ziua de spolocane în postul mare, să spală lopata şi cociorva, ca 
să treacă degrabă postul. Corcești 


Apă de pe lopată şi de pe cociorvă să dă la femeie şi la vită, cînd 
nu poate naşte copilul sau locul, să nască aşa degrabă, cum să aruncă 
pînea de pe lopată. 


184 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Femeia îngreunată să nu bată cu cociorva, că nu poate naște 


copilul. Mihalcea. 
In Botoşani, să spune ca să nu calce peste cociorvă şi lopată. 
Ca să facă femeia fete, să treacă peste lopată. Broscâuți 
Ca să facă femeia fete, să şadă pe covată. Botoșani 


Să nu treci peste lopată, cînd să pune pînea în cuptor, căci nu 
creşte pînea. D-l David, com. Buhalniţa, jud. Neamţ 


Cu coada cociorvei, în cuptor să nu dai, că-i întorci de la casă 
norocul. Ropcea 


Cu cociorva e pacat să baţi pe cineva, pentru că cociorva îmblă 
prin foc şi atunci oamenii sînt asupra celuia ca focul de răi. 
Mihalcea 


Cu cociorva să nu lovești pe om, că ucigă-l crucea atunci pune 
mîna pe dînsa şi mai mult nu să teme. Elena Braha, Mihalcea 


Lopata totdeauna să steie în sus şi cociorva în jos. 


Cimilitura cociorvei 


Am o vacă neagră: ea cînd întră în pădure nu face urmă, da cînd 
iesă face urmă. Bagiurea, Moldova 


B. Melesteul 


Să nu mănînci mămăligă de pe melesteu, că n-ai saț. 
D-l David, com. Buhalnița, jud. Neamţ 


Să nu dai cu melesteul în foc, că de aceea mănîncă soarele 
vârcolacii. Bagiurea, Moldova. 


Dacă pui melesteul în foc, vita capătă sînge. 

Melesteul, lingura, nu se dă pe foc, că-i sărăcie. 

Melesteul, cînd nu-ţi trebuie, nu se aruncă să-l calce oamenii în 
picioare, dar să dă pe o apă curgătoare. Mihalcea 


Cu melesteul părăsit și mătura părăsită se afumă de boala cea 
rea. 

Să nu baţi pe nimene cu melesteul, că acela pe care l-ai bătut 
slăbeşte, se usucă. Mihalcea 


Cu melesteul pe cine baţi, acela să duce de la casă. 
Cu melesteul să nu baţi pe nimene, că acela-i fricos. Mihalcea 


Cu melesteul să nu baţi, că acela să teme să iasă noaptea afară. 
Șcheia 


Melesteul să nu-l rozi, căci ești fricos. Mihalcea 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 185 


(Pentru ca să nu te temi, să mănînci coajă de pe ceaun.) 
D-na Ana Onicescu, Botoșani 


(De spăriat, să mănîncă cir de mămăligă, pănă a nu apuca a 
dormi.) D-na Maria Stavrat, Botoșani 


C. Pirosteiele 


Despre pirosteie se zice în glumă, cînd să cunună cineva, „că i-a 
pus pirosteiele în cap.” 

Pirosteiele nu să lasă să steie în foc degeaba, unde este fată mare, 
că-i arde acelei fete cununia și nu să mărită. 

„Luaţi pirosteiele, să se mărite fetele!” — să zice şi apoi nu-i 
primejdie. Botoșani. Roșa 


Să nu lași pirosteiele în foc, că soacra stă cu gura cascată cînd 
moare. Bagiurea, Moldova 


Sau că arzi dosul soacrei. Botoșani 


Să nu lași pirosteiele în foc, că barbatul stă mult unde să duce. 
Botoșani 


D. Lingura 


„Să aibă ea hodina fusului și eu a lingurei”, zice aceea ce doreşte 
rău unei alteia. Roșa 


Lingura să nu steie în oală peste noapte, căci nu poţi dormi. 
Numai ce auzi dimineaţa: „Ara, ai lăsat lingura în oală, mă miram 
eu de ce nu am putut dormi astă noapte!” Ba de multe ori să scoală 
oamenii noaptea și caută prin oale, de n-a ramas vro lingură. 

General 


Lingura să n-o lași cu gura înspre casă, cînd o laşi din mînă, ci s-o 
pui cu gura în jos. Şi cînd speli lingurele, să nu faci huit cu ele, căci 
ai în casă huit. 

Lingura zice că așa-i făcută, să huiască asupra omului. 

Linguri de visezi sînt limbi, te vorbesc oamenii. Mihalcea 


Dacă cîntă cucoşul sara, să huiești cu lingurile în oale sau în altă 
ceva, or chiar numai așa cu ele. (S-a văzut la oale). 

Cînd ieși din casă şi laşi copilul singur, pui lîngă el o lingură sau 
un cuţit şi nu se poate apropia necuratul, pentru că lingura e curată; 
doară cu dînsa mănînci! General 


186 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Cînd ai copil mic, ca să nu-ţi iaie somnul de la copil, pui, cum 
asfințeşte soarele, o lingură în fereastă şi macar cît să descînte o 
alta, că nu i-l poate lua. Botoșani 


Femeia ce descîntă pe copilul ei pune lingură în brîu, căci altfeli 
nu-i de samă descîntecul. Botoșani 


În Roșa, femeia ce descîntă cuiva mai bătrîn decît ea, îşi pune o 
lingură în brîu, să nu cadă boala aceluia ce-l descîntă pe ea sau pe 
copilul ei. 

De babiţe — o boală la copii —, se descîntă cu 7 linguri, 7 fuse, cuţit 
etc. Toarnă din lingură în lingură şi dă copilului să beie și să îndreaptă. 

Pentru legat giunghiurile, se suceşte șfară pe lingură. 

În ziua de Ajun seara, ca să-ţi meargă tot anul bine şi să izbîndești 
vrun gînd, să nu laşi lingura din mînă; şi-ţi merge ca din lingură. 

Cuciur-Mic 


De Ajun, să puie fata toate lingurele cu care s-a mîncat, așa 
nespalate sub cap şi visează ursitoriul. Sau să iasă afară cu lingurele 
ce s-a mîncat grîul şi să sune într-o strachină şi, de unde vor bate 
cînii, de acolo o vor lua. Dacă dinspre ţintirim, va muri. Tot așa se 
face şi de Anul Nou. 

În Broscăuţi, pun 9 linguri, 9 fuse şi un cuţit într-o cofă deșartă şi 
bate în fiecare corn de casă, dar trebuie să postească în acea zi. 

Lingurile să razămă spre Anul Nou, pentru fiecare om din casă, 
de părete sau de fereastă. Pentru tată şi mamă pun polonicele şi a 
cărui lingură cade, acela moare peste an. Mihalcea 


Cînd are cineva un narav, se zice: „Atunci își va lăsa el năravul, 
cînd va lăsa lingura de la gură”, adică cînd va muri. 


Fata să nu mănînce sare din lingură, că-i va fi barbatul beţiv. 
Camina 


Să nu mănînci cu polonicul, că te bate soacra cu melesteul. 
Iordănești 


Să nu lingi lingura, că-ţi e barbatul pleşuv. Mihalcea 
Lingura nu să dă pe foc, e pacat, să aruncă în gunoi. Mihalcea 


Lingura, melesteul, mătura nu să dau pe foc, că-i sărăcie. 
Botoșani 


Lingură să nu furi, nici să iai, dacă găseşti, că iai sărăcia acelui a 
cărui e. Siret 
Lingura să n-o pui în foc, căci capeţi beşici pe limbă. Stănești 


* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 187 
E. Sîta 


Sîta cînd o cumperi, nu cerni deodată cu ea, dar o sui în pod să 
steie o zi, apoi o speli cu busuioc şi zici: „Cum izvorește apa, aşa să 
izvorască pînea în casa mea şi totdeauna să fiu cinstită, curată şi 
luminată.” Şi după ce s-a uscat, o aduce în casă şi o pune în cui; iar 
cînd să învecheşte, să pune să stea în pod; o întrebuințezi turnînd în 
ea ceva: fasole etc. Stănești 


De Crăciun, cînd scoţi plăcintele, umpli sîta de plăcinte şi le 
acoperi zicînd că „aşa cum e atunci, plină de toate, să fie tot anul”. 
După ce s-au luat plăcintele, pui de toate mîncările în sîtă şi laşi 
peste noapte şi a doua zi să dă la găini. 

Sîta nu-i bine să o împrumuţi prin sat,că-ţi ia toată mana. 


Maria Gabora, Stănești 


Sîta dacă o împrumuţi la cineva noaptea, sau chiar la gospodăria 
ta, să n-o duci afară descoperită, căci nu-i bine, s-o ascunzi sub un 
strai. Unii spun că se duce tot binele de la casă, iar alții că nu ştiu 
pentru ce. General 


Sîta nu se dă sara din casă unde este copil mic, că-i ia somnul 
copilului. Siret 


Cu sîta se poate face de dragoste, uitîndu-te prin sîtă spre răsărit 
la soare, — (Se va vedea descîntecul vol. II.) 


(In poveşti, să spune despre urieşi ce au un ochi în frunte cît sîta.) 


Ca să uiţi mortul, să te uiţi prin sîta la lună. Șcheia 
Ca să uiţi mortul, să te uiţi prin sîta la ţintirim. Botoșani 
Sîta să n-o pui în cap, că faci bube. General 


Sîta să n-o pui în cap, că-ţi cade părul şi e pînea subţire ca părul. 
Stănești pe Molniţă 


Pentru bube e bine să porţi o bucată de ciur. Șcheia 
Din sîtă sau ciur de se dă mîncare la găini, fac cobe. La mascuri 
asemenea nu se dă, căci fac linţi. General 
Prin sîtă să nu te uiţi, că orbeşti. Botoșani 
Sîta să n-o cîrpeşti, că nu vezi bine. Mahala 


Să nu te uiţi prin sîtă, că la bătrîneţțe vezi ca prin sîtă. 
Cînd plouă mărunt, se zice că cerne ca prin sîtă. 


În Siret, la petreceri, la priveghiuri, se face următoarea glumă: 
Unul zice: „Ţ-oi da un leu, să-mi aduci sîta în gură.” Fiecare gîndeşte 
că nu e mare lucru și vine de afară cu sîta în gură. Celălalt se aține 
la uşă c-o oală de apă şi-i toarnă între ochi și el scapă sîta. 

D-ra Panoria Zus, Siret 


188 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Sîta nu se lasă cu gura înspre casă, că te vorbesc oamenii, să o pui 
cu gura înspre părete sau cu gura în jos pe masă. 

Pe dosul sîtei cu mînile îndărăpt, să cerne cenuşă pentru boala 
copiilor „babițe”. 

Să cerni făină pe dosul sîtei joi, marți și sîmbătă pănă a nu răsări 
soarele şi cînd ţ-a veni un duşman, să faci mămăliguţă,căci cum va 
lua o dată în gură,va tuși şi atunci vei ști bine că-ți e dușman. 

D-na Elena Braha, Mihalcea 


Cînd se fură ceva, înfigi foarfecele în sîtă şi doi ţin foarfecele de 
sub urechi, iar altul zice: „Sîtă, sîtă, de a luat cutare, să te învîrteşti” 
şi spui mai multe nume şi la cine sîta se învîrtește, acela a luat. 

Botoșani 


Dacă ţi se prăpădeşte ceva de la casă şi vrai să știi cine ţ-a furat, 
iai şi cerni cenușă pe dosul sîtei cu mînile îndărăpt pe vatră, seara şi 
faci cu degetul semnul casei tale şi a caselor din jur. Iar împrejur faci 
un cerc ca îngrăditură și a doua zi vezi drumuşor, cum a îmblat o 
muscă — de la casa ta pănă la a celuia ce ţi-a furat. 

Dochița Marianciuc, Mihalcea 


Să iai sîta şi să învîrteşti cu gavanul lingurei înlăuntru şi descînți 
că cutare — pe care ai ciudă — să sărăcească, să se îmbolnăvească. 
Razi cu lingura făină de pe fundul sîtei din afară şi torni înlăuntru. 
După aceea o pui în cui și stă o săptămînă. Apoi iai și torni făină în 
borticică şi laşi să steie pănă noaptea. Noaptea te uiţi prin borticică 
şi vezi pe acela căruia îi dorești rău. Siret 


Proverburi 


„Imblă ca sîta la cumătra” să zice despre cineva ce îmblă încoace 
> 
şi-ncolo. 


„Sîta, cît e nouă şede în cui, după ce să învecheşte, să aruncă şi pe 
sub pat.” Proverb pentru omul proaspăt venit, care mai întăi să bagă 
în samă, dar mai apoi, ca şi sîta, e nepreţuit. 


„Din coadă de cîne, sîtă deasă de matasă ai mai văzut?” 
De la un om ce e de soi rău, te poţi aștepta la ceva bun? Netreb- 
nicul e tot netrebnic! 


Cînd o fată ţ-a făcut o îndătorire și vrai să glumești, îi zici: „Să mă 
pofteşti la nuntă, că-ți voi cara apă cu ciurul.” Adică: la rîndul tău, 
de asemenea, o vei îndătora. 


Cîntec 


— Olio, lio, lele Catrină, 

Eu ş-asar-am fost la tine 

C-o papuşă de smochine 

Şi tu n-ai ieșit la mine. 

Nu-ş n-ai vrut, or n-ai ştiut, 
Or pe alţii i-ai avut! 

Nici n-am vrut, nici n-am ştiut, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 189 


Nici pe alții n-am avut, 

Dar m-a pus mama la cernut 

Ş-am bagat mînile în pîne 

N-am putut ieși la tine. Iordănești 


Cimilitură 
Cinel, cinel: 


Sus bat tobele, 
Jos curg negurele. (Cernutul) 


$ 2. Coptul pînei 


Pînea cînd o plămădeşti, mai întăi pregăteşte totul: covată, polo- 
nic, ca să fie curate, şi cînd începi a cerne făina, faci cruce și zici: 
„Doamne ajută”. În plămădeală, după ce s-a răcit, se pune aluat 
dospit, oprit de la altă pîne — despre care s-a văzut la Ajun — sau 
drojde. Apoi să bate bine cu polonicul să n-aibă boțuri şi, cînd e gata, 
să presură pe deasupra cu făină, se face cruce apăsînd cu lungul 
mînei în aluat și să moțăie din gură ca să crească, se acopere şi se 
pune la loc cald. 


După ce a dospit aluatul, se frămîntă şi să pune iar la dospit. 
Dacă să fac beșşici, să nu te miri, tot astfel şi cînd pui în cuptor şi vezi 
că creşte, căci să dioache şi dă înapoi. 


Cînd începi a tăia din aluat şi porneşti a face pîne, de adaus se 
poate adăugi, dacă e pînea prea mică, dar de luat, ca să fie mai puţin, 
nu se poate, că e păcat; aşa să rămîie. 


x x 


Din răsăturile de pe covată fac fetele o turtiță ş-o mănîncă, ca să 
fie dragalașe la flecăi și să se mărite degrabă. General 


Cînd pui pînea în cuptor, se face cruce deasupra gurei cuptorului 
cu lopata. 


Cînd ai pus numai o pîne în cuptor sau două şi a întrat cineva, se 
zice că acela e gol, are numai una sau două cămeși. Mihalcea 


Pînea în cuptor nu se numără, că nu ai pîne; — alţii spun că dacă 
numeri, mori. Mihalcea 


Pînea, dacă e în cuptor, nu se numără, căci crapă. 
D-l David, com. Buhalnița, jud. Neamţ 


Pînea cînd e arsă, în Mihalcea să zice că cel ce a făcut-o moare. 
Pînea cînd o scoţi, mai mult să n-o pui înapoi. (S-a văzut.) 


Să nu întorci pînea înapoi, că se întorc peţitorii şi nu pot face 
vorbă; tot așa şi mămăliga, dacă o mai întorni, după ce ai răsturnat-o; 
iar omul însurat dacă o întoarnă, să trudeşte mult la moarte și nu 
poate muri. Roșa 


190 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Laptele cînd a dat în foc şi l-ai luat deoparte, să nu-l mai pui pe 
vatră, ca şi mămăliga greşită, pe care să n-o mai mesteci, căci se 
întoarce vaca la alungat. Mihalcea 


Mîncarea întoarsă din cîmp, cînd duci vara la lucrători, dacă 
rămîne ş-o aduci acasă, fata să n-o mănînce, că se întoarnă de la 
barbat după ce să mărită, să desparte. In cîmp poate mînca. 

De la d-ra Aglaia Brahna, Mihalcea 


Cînd sînt două fete în casă şi mesteci mămăliga, să se puie una de 
o parte şi alta de cealaltă parte de mămăligă și, din care parte vor 
sări mai sus stropii, aceea se va mărita mai curînd. Camina 


Cînd scoţi pînea din cuptor, dacă o uzi cu apă, ai moarte uşoară, 
pentru că ai răcorit-o. Mihalcea 


Cînd, după ce ai scos pînea, mai bojbăeşti în deşert cu cociorva, 
mai tragi gîndind că să mai află vro pîne, atuncea tragi moartea. 
Mihalcea 


Mămăliga cînd o mesteci, să n-o pătuleşti de tot, s-o laşi străfoşată 
în mijloc, căci de aceea sînt oamenii pleşuvi. Dacă pătuleşte femeia 
îngreunată mămăliga, îi va fi copilul pleșuv. Zvoriștea, Moldova 


Dacă are femeia copil cu capul ascuţit, cînd scoate pînea din 
cuptor, să iaie două pîni îngemănate şi să le rupă pe capul copilului. 
Aceasta să facă pănă se va îndrepta. 

(Femeia, cît e îngreunată, să nu şadă pe sacul cu făină, că e 
copilul cu său pe trup.) 

Ambele de la d-l David, com. Buhalniţa, jud. Neamt 


Cînd curge făina pe vatră, Maica Domnului stă în genunchi pănă 
ce o mături, să nu ardă în foc trupul fiului ei. Botoșani 


Cine aruncă ciocălăi cu grăunţe în foc, trupul aceluia pe ceea 
lume e cu arsuri, aşa ca „cucoşii”, ca grăunţul ars pe ciocălău. 
De la d-ra Aglaia Brahna, Mihalcea 


(Cucoşii să fac astfel: să pun grunte în sîtă și se învîrtesc dea- 
supra focului păr ce pocnesc, atunci din fiecare grăunte să face ca o 
floare albă și sînt buni de mîncat.) 


Cînd tragi oala de la foc și, după ce ai luat-o, tot clocotește, ai să 
trăieşti mult. Botoșani 


Pînea ce o uiţi în cuptor să n-o mănînci, sau mîncarea uitată în 
vatră, căci uită oamenii de tine. Astfel de pîne se strînge pentru 
farmece, se dă la fete, ca să le uite lumea şi să nu se mărite; să dă la 
vite, cînd prea mult se alungă; să dă în băutură la beţivi, ca să uite 
de rachiu. General 


In Mihalcea, să spune că cine uită pînea în cuptor moare. 


Femeia îngreunată să nu mănînce de după foc, căci i-i copilul 
tălhar. Fără să vrea, fură ce vede cu ochii. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 191 


Îndată cum scoţi pînea, să arunci lemne în cuptor, ca să ai pe ceea 
lume scară de suit la ceri. Stănești pe Molniţă 


In Mihalcea, pun lemnele, ca să aibă punte peste o apă mare pe 
ceea lume; unii spun că peste iad, căci fiecare suflet trebuie să 
meargă şi să vadă cum e în rai şi cum e şi în iad. 


În Siret, spun că pentru roada cîmpului. 
In Botoşani, pentru ca să nu rămiîie cuptorul gol, să-i lași ceva. 
In Halaceni, ca să nu șezi pe ceea lume cu gura cascată. 


Pînea tare blastamă pe aceea ce nu știe s-o lucreze, poate e 
nefrămîntată, arsă sau crudă. Ea atunci zice: „Din toate relele am 
scapat, dar de mîna cea rea n-am scapat.” A scapat de grindină, de 
secetă, în scurt de toate prin cîte trece pînea pănă ce e gata. 

General 


Cînd lucrezi ceva şi vine altul de te întreabă ce faci și nu vroiești 
să-i spui ce anume, zici: „Boţ m-a făcut mama, bot fac și eu.” 


Povestea acestui proverb în Bucovina e următoare”: 


„A fost odată o fată tare proastă și s-a măritat. S-apucă într-o zi 
să facă pîne. A plămădit cum a plămădit în ştirea lui Dumnezeu, a 
frământat, dar cînd la făcut pînea, nu poate. Fuga la bărbatul său 
afară: „Barbate, barbate, eu nu mai fac pîne, fac colaci”. „Fă, fe- 
meie!” — Vine în casă, să apucă de colaci. Nici atîta nu poate. Fuga 
înapoi la bărbat afară: „Barbate, barbate, eu nu mai fac colaci, fac 
tot pîne”. „Fă, femeie.” — S-apucă de pîne, iar nu poate. Merge iar la 
el: „Barbate, barbate, eu nu mai fac colaci, nici pîne, dar am să fac 
bot: boţ m-a făcut mama, boţ fac şi eu.” „Fă, femeie.” El gîndea că 
cine ştie ce plăcinte bune sînt acelea. — Ea vine în casă și face tot 
aluatul bot în covată şi-l dă în cuptor cu covată cu tot. Cînd a venit 
barbatul său să mănînce, mănîncă dacă ai ce! Ce o fi zis mai pe urmă 
nu ştim, căci aici se sfîrşeşte povestea; — dar noi avem o zicere ce 
pare că se leagă cu aceasta: 


Fata mamei cea bălaie 
Bine face la malaie, 
Că le pune cu covata 
Şi le scoate cu lopata! 


Se vede că numai cu atîta a putut să se răzbune barbatul pe 
soacră, cîntîndu-i cîntecul, căci femeia îi era dragă.” 


O nevastă nu știa bine face malaiul și a crapat la copt. Intră 
barbatul în casă şi sare la mama lui cu gura, de ce a făcut malaiul 
crapat. — „Dacă nu l-am făcut eu, nevasta ta l-a făcut.” — „Nu strică 
nimică mamă, lasă că-i bun și așa!” Stănești pe Ceremuș 


* Extras din publicaţia dată de autoarea în revista Rondunica din Iași 


1893, pag. 195, sub titlul: De ale noastre. 


192 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Despre o femeie ce a trăit cu mulți bărbaţi și vice-versa, se zice 
că: „A mîncat pîne din mai multe cuptoare!” Tot astfel se zice şi 
despre cineva ce a îmblat mult. Mihalcea. 


Un tînăr se ruga la tatăl său să-l lese s-o ia pe aceea care îi place. 
„La-o, a zis el, căci şi eu cea ce nu-mi place nu mănînc.” 
Motoc, Mihalcea 


Fata căreia îi place să mănînce pîne vîrtoasă şi coajă de pe ceaun, 
cînd se mărită, are bărbat sănătos şi voinic, iar care mănîncă numai 
pîne proaspătă şi moale are bărbat slab. Siret 


În Camina, miresele ce nu se ştiu de treabă roagă pe druștele ce 
au cusut cununa să înfigă acele cu care au cusut, cu urechea în jos şi 
vîrful în sus, în colacii de cununie dedesupt, pentru ca să n-aibă 
mirele nici o putere. 


La cumătrie, se cîntă copilului de curînd născut: 


Hop, hop, hop, malai de bob! 

Că n-am lemne să te coc, 

Nici brînză să te-mbrînzesc, 

Nici unt să te netezesc. Voloca 


În Botoşani, cînd se naşte copilul, îl bat cu o bucată de pîne peste 
gură, să fie bun. 


Proverburi 


„Azima coaptă, buni oaspeţi așteaptă”, se zice despre o fată stă- 
tută, care capătă un noroc bun. 


Cînd fata se mărită şi nu se mai gîndeşte la părinți, se zice: „Ți-i 
degeaba, odată ce s-a tăiat fălia de la pîne sau de mămăligă, mai poţi 
s-o lipești la loc, să fie cum a fost?” 


Despre un om bun se spune că e „ca pînea”. 
Un om de origine proastă se zice că e „malai crapat”. 


„A prins mămăliga coajă” se zice despre un obraznic fudul, care 
din nime a ajuns la ceva. 


„La, o mămăligă crudă” se zice despre un om ce n-are vrednicie, de 
un păcătos. 


Cînd nu mai poți să mergi cu un lucru sau cu un interes mai 
departe, se zice că „ai pus-o de mămăligă”. 


Neamul 


Iarbă verde pen pomete, 
Eu, bade, urma ţ-oi perde. 
Iarbă verde pen pomăt, 
Bade, urma să nu-ți văd. 
Du-te, bade, nu pîndi, 

Că cu mine nu-i grăi. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 193 


Du-te, bade, şi nu sta, 

Că eu nu-s de dumeta, 

C-a mea viță nu-i de-a ta. 

C-a mea viță-i grîu de vară, 

D-a ta, badeo, de sacară 

Ş-a mea viță-i grîu ales, 

D-a ta, badeo, de ovăz. Mahala 


Cînd scoţi pînea întăi, să dai cuiva să guste şi apoi să mănînci și 
mai ales dacă este cineva în casă, e pacat dacă nu-i dai să guste o 
bucăţică. Siret 


In Corceşti, dacă nu se află cineva străin, mai întăi trebuie să 
guste gospodina şi apoi să dea la copii. 


In Mihalcea, pănă ce nu gustă gospodina din orşice are, nu dă la 
străin. 


Pînea cînd se începe, să face cruce cu cuțitul dedesubt. 


Pînea să nu steie cu faţa în jos, că e mare pacat; casa să vezi că 
arde, să nu ieşi pănă nu vei întoarce pînea ca să steie așa cum 
trebuie. 


Pînea să n-o calci în picioare, că e pacat. Fărmăturele nu se 
scutură pe unde îmblă oamenii, dar în lături undeva. O bucăţică de 
pîne dacă cade, omul o rădică şi o sărută ş-o pune înapoi pe masă, 
căci, dacă faci batjocură de pîne, te bate și ea, că n-o ai. În drum dacă 
găsești o bucăţică de pîne, să o rădici și să o pui undeva sus, deoparte 
s-o mănînce vro pasăre. 


Marginea pînei să cuvine s-o mănînce gospodina de casă, pentru 
cinste şi dragoste. General 


Femeia ce mănîncă marginea e iubită de bărbaţi. Mihalcea 


In Mihalcea, mănîncă fetele marginea, să se bată flecăii după 
dînsele, cum să bat ele, după margine. Tot pentru aceasta se mănîncă 
şi răsăturele de pe caldare, cînd rad mămăliga, după ce să răstoarnă. 


* 


Pământul, sămănătura, pînea în visuri 


Iarbă verde de visezi e sanatate, viaţă lungă. General 
Sacară verde de visezi e sanatate, viață lungă. General 
Brazde cu iarbă, e veacul omului. Botoșani 
În cîmp verde de te visezi, viaţă bună. Mihalcea 


Boi păscînd, viață bună. 


Păpuşoi verzi, sacară, grîu, iarbă, ovăz, voie bună. 


194 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Hrişcă păn' la brîu, petrecere îndelungă şi bună. Stănești 
Fîn, de ești de-a însuratului, te însori, de ești fată, te cearcă 
ursitoarele. Ilișești 
Sacară e viață. Barbatul, de visază sacară coaptă şi alta încă ne 
coaptă, va avea viaţă cu două femei. Mihalcea 
Pînea treierată, în girezi, e viaţă lungă. Stănești 


Pîne de visezi că mănînci e sanatate. 

Pîne de sacară, e viață bună cu de toate. Molodia 
Pîne de grîu e bucurie. — Colaci, asemenea. 

Pască e bucurie mare. Stănești 


Pîne de păpuşoi, cuptorul plin sau pe masă, e cinstea omului. 


Broscăuţi 
Pîne de grîu, colaci, mare cinste. Șcheia 
Grîu de visezi e față frumoasă, e om frumos. 
Colaci sînt fețe de oameni. Botoșani 


Mîncînd de te visezi, vin oaspeți. 


Mîncînd pîne de sacară sau de păpuşoi de visezi sînt vorbe bune. 


Broscăuţi 
Pîne de orz e supărare. Stănești 
Colaci de visezi sînt vorbe tainice. Broscăuț 
Plăcinte sînt minciuni, huit. Mihalcea 
Pîne de grîu tăind, colaci, sînt vorbe proaste. Mihalcea 
Colaci sînt huit, bataie. Idem 
Mîncînd de te visezi, te mănînci în casă. Idem 
Cosînd, secerînd de visezi, sfadă, vorbe. 
Fîn, paie, snopi de visezi este huit. 
Iarbă cosită, suparare mare. Stăneşti 
Orz bun de cosit, suparare mare. Mihalcea 
La iarbă verde de te visezi e jele, scîrbă. Șcheia 


Fîn de visezi, în Şcheia spun că e bucurie, — iar în Botoșani, e 
scîrbă, e moarte. 


Grîu verde, păpuşoi verzi sînt jele, lacrimi. — De altfel, tot ce e 
boabe, precum: grăunţe, mazere etc., sînt lacrimi. Mihalcea 


Sacară căzută în cîmp, va fi zloată şi, din cauza aceasta, foamete. 
Mihalcea 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 195 
Arînd cîmpul de te visezi e sărăcie. 


Arînd, săpînd, făcînd şanţ, e supărare sau moarte pe locul acela. 
General 


Gropi în pămînt de visezi sînt vorbe, te vorbesc oamenii. 
De visezi că dai de pomană, dai binele de la casă. 


Calic de visezi că vine e sărăcie. 


Cap. XVI 


Hrana 


$ 1. Pentru ce mîncăm? 


De n-așşi bea şi n-ași mînca, 
Ca frunzița m-ași usca. Botoșani 


Cineva se plîngea că nu e în deplină sanatate în următorul mod: 
Nu-ş ce am, că nu mi-i bine: 
Cum mă scol, cum mi-i foame, 
Cum mănînc, cum mi-i somn, 
Cum mă culc, îndat-adorm! 


„Lungească-ţi Dumnezeu boala, i s-a răspuns; cît vei trăi altă 
boală să nu mai ai.” — Dacă doarme bine şi mănîncă bine, iată că 
omul e sănătos! 


E bolnav de moarte 
Şi ar mînca de toate! Botoșani 


Pe om mâîncarea îl ţine; mîncarea e mai înainte decît orce, chiar şi 
decît îmbrăcămintea, căci la o foame dezbraci de pe trup și vinzi, ca 
să mănînci. Așa sîntem blastamaţi de Dumnezeu ca să mîncăm, de 
cînd a greșit strămoașa noastră Eva. Numai acei oameni cari vor fi 
după noi, după ce se va sfîrşi lumea, nu vor lucra, nici vor mînca ca 
noi, ci se vor hrăni din duhul sfint. 


Fumatul și mîncarea 


Era un om care fuma tare. El s-a sfătuit cu femeia să lepede 
luleaua. Din aceea a cunoscut că se îmbogățește şi a zis: „Măi femeie, 
eu am să lepăd și mîncarea! M-oi vîrî într-un zămnic şi cînd voi 
flămînzi și voi striga că am flămînzit, tu să strigi atunci: — Rabdă, 
rabdă, că ţi-a trece foamea, cum ţ-a trecut şi luleaua!” Femeia l-a 
ascultat şi a făcut așa. De la o vreme, omul a stătut de strigat; cînd 
a mers să-l caute, l-a găsit mort. Nicolai Nandriș, Mahala 


196 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Dumnezeu şi Maica Domnului, cînd au făcut pe Adam şi pe Eva, 
au făcut şi alte păpuşi de lut — pe iștealalți oameni — şi le-a pregătit 
masă. Apoi a suflat de s-au trezit și îndată i-a și pus la masă şi 
atunci li-a dat Dumnezeu sămințuri şi i-a învățat cum să-și lucreze 
pămîntul și să se hrănească. Maria Ciobanu, Botoșani 


(Se va vedea partea V, la Foc, cum focul o învață pe femeie să facă 
bucate.) 


„Insurătoarea de tînăr şi mîncarea de dimineață” e sfat bătrînesc 
la români. 


Atîta e a omului: „Cît va bea și va mînca o bucăţică bună, că dacă 
moare, toate rămîn.” 


Omul, dacă mănîncă ceea ce-i ticneşte, se face gras şi frumos, 
rumen, are putere, dar dacă e stricat în coș şi nu poate mînca, se 
usucă, slăbeşte în trup, slăbeşte de la inimă, se-ngălbenește şi moare. 


„E ca bătut în palme” se zice despre cineva ce n-are forme, pîntece, 
despre o vită ce să vede că e flămîndă. 


„E ca scîndura” se zice despre cineva slab, uscat. 


Cînd vorbeşti că cineva e uscat, în Mihalcea să zice: „Usca-s-ar 
lemnele în pădure”, de frică ca să nu se prindă uscăciunea şi de cel ce 
vorbeşte. (Se va vedea la Socote.) 


„E numai pielea și ciolanele” să zice despre cineva slab. 
Parcă mănîncă ploşniţe” să zice despre cineva slab. 
» 5 > 
Parcă i-au luat pînza de pe obraz”, e galbăn ca un mort. 
» Li 


Despre un om tare, voinic, se zice că: „răstoarnă munţii”, „că 
> bă > > e 
tremură pămîntul în urma lui”, că e „cît un tun”, e „Spatălat”, „să nu 
fie de deochi, cum n-aude nimic, așa să nu-i fie nimic.” 


Cînd e cineva flămînd, zice: „sînt rupt în coş de foame”, „parcă 
mi-au mas şoarecii în pîntece”, „mi-a venit soarele drept inimă”, e 
vremea de mîncat. 


„Foamea e bun bucătari” se zice cînd cel ce a fost flămînd laudă 
bucatele ce a mîncat. 


$ 2. Bucatele la români 


La ţaran, hrana cea mai de căpitenie e „păpuşoiul”, din acesta 
face malaiul sau pînea de păpușoi coaptă în cuptor și mămăliga pe 
care o fierbe în toate zilele, despre care zice rusul: 


Faci mămăliga, măi Ivane, 
Fie crudă, numai mare! 


Din mămăligă se face „urs”, un boţ rotund de mămăligă în mijlocul 
căruia pui brînză de oi şi-l pui pe jaratec să se prăjască. Tot din făina 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 197 


de păpuşoi se face se face la stînă „balmuşul”, o mămăligă rară, 
fiartă pe jintiţă, în care, cînd se mestecă, pun unt. Balmoș se poate 
face şi acasă pe smîntînă, — se mănîncă ca un fel de bucate cu lingura. 
Mămăliga se mănîncă cu orce mîncare, numai cît cu mîncare de făină 
se înţelege că nu. Alăturea cu mămăliga, tîrgovăţul mănîncă pîne de 
grîu, — pînea de sacară e la români puţin cunoscută. Doară cînd nu 
erau păpuşoi pe la ţară, se făcea pîne de sacară, altădată şi de orz, 
dacă nici sacara nu era. 

În pîne, ca să crească, se punea de demult „Vaică”, care se lua de 
la berărie — un fel de plămădeală ca spuma de la bere, care însă era 
scumpă: 3 lei vechi litra. Cine obicinuia a face totdeauna pîne în 
casă, îşi făcea drojde de casă numite „voteale.” Acestea se făceau şi 
să fac în modul următor: să lasă de la pînea făcută cu drojde o bucată 
de aluat, pe care o pune să dospească 3 zile pe cuptor. A treia zi 
dimineaţă se toarnă o litră de vin în aluat și-l lasă o jumatate de zi 
să se moaie. Cînd se pune vinul, dacă vrai, pui şi-o ceașcă de miere. 
Deoparte se pregăteşte într-o covată tărîțe de grîu cu de păpușoi, iar 
la foc să pune să fiarbă o oală cu hămei — vro cîțiva pumni — ş-o sîtă 
plină de coji de ceapă cu creastă cu tot şi o mînă — nu plină — de perje 
afumate. Cu fiertura aceasta se opăresc tărîțele şi, cînd sînt reci, se 
amestecă şi aluatul. Apoi se apucă la frămîntat şi se lasă să dospească 
iar trei zile pe cuptor. A treia zi se cerne pe masă făină de păpușşoi 
sau presori tărîțe şi, luînd cu mîna aluat, faci din el turtițe mici şi le 
baţi în făină, ca să nu se prindă de masă, apoi le așezi rînd pe 
scînduri şi le pui să se usuce pe horn. Afară, la vînt, nu se pot da. 
Într-o săptămînă sînt gata, le pui în saculteţe şi le păstrezi la loc 
uscat — după o sobă. Cînd vrai să faci pîne, pui la muiat cu apă abia 
caldă decuseară 3 sau 4 turtițe și ai pînea cea mai gustoasă ce poate fi. 

De la mama autoarei, Botoșani 


Pentru malai, femeile la țară fac cu o zi mai-nainte oleacă de 
aluat în o strachină, din făină și apă caldă. Pe acesta îl pun la căldură 
şi pănă a doua zi e acru. În Mihalcea și alte sate, femeile lasă aluat 
din pîne şi cu acesta fac data viitoare pînea; prea mult însă nu e bine 
să steie, că nu are putere. În Mihalcea, în malai pun şi făină de 
sacară. 


Din bucăţi de pîne de orișice făină, numai coaptă să fie, mai ales 
la nunţi, cînd rămîne pîne multă, se face „brahă” care să bea. În 
satele din jurul Cernăuțului, se făcea înainte vreme la fiecare casă. 
Iar în orașele din Moldova, se aflau o mulțime de „brăhări” de la care 
îşi trag multe familii numele „Braha” 


Aice trebuie să arăt contrastul între băutura aceasta sănătoasă 
şi băuturele ce încep a se întrebuința în timpul din urmă. E vorba că 
jură oamenii să nu bea rachiu, dar la nunți, hramuri etc., tot le 
trebuie o băutură. Pentru acest scop, iau esenţă de oţet, pe care o 
amestecă cu cîteva cofe de apă, apoi fierb ciucoare, ce se dă la cafea, 
chiperi, inibahar, cuişoare şi, amestecînd toate la un loc să fiarbă, au 
băutură la masă. Horecea, Ceahor etc. 


198 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


O altă mîncare — băutură la români e „covaşa.” Se cerne de cu 
seară prin sîtă deasă, de toate făinele în covată: de păpuşoi, de 
sacară, de grîu, de hrişcă etc., se moaie cu apă caldă şi să lasă pănă 
a doua zi să dospească; a doua zi se pune în budăi şi se umple. 
Covaşa ca să o facă bună, trebuie să fie cineva meșter să o potrivească 
din făină şi din umplut. Pentru a o umple, trebuie să torni mai întăi 
o tingire de apă caldă numai „înfierată”, apoi alta „cu mărgele” (cînd 
face apa mărgele) şi alta fiartă. Putina se pune pe cuptor şi pănă 
sara e gata, că altfel se face cum e borşul, iar sara se fierbe într-o 
caldare mare, ca să rămîie dulce. Apoi se pune iar în putină la răceală 
şi, cînd trebuie, o încălzeşte ş-o mănîncă cu pîne sau cu malai, ca 
laptele, cu lingura. Mai ales se face covașa în post. Dară dacă vrai să 
faci cuiva o şotie, pui o mînă de sare în covașă cînd dospeşte şi curge 
toată pe cuptor, fuge ca laptele. 


Aluaturele cele mai plăcute la popor sînt plăcintele și colțunaşii, 
dar mai ales plăcintele. Acestea se fac de mai multe feluri: „scutu- 
rate”, „cu poalele în brîu” etc., iar după ce să coc, să toarnă smîntînă 
fiartă pe deasupra, ca să fie moi, lăsîndu-se să stea cîtva timp lîngă 
foc astfel înădușite ş-apoi tot să mănînci! 


Da ce-i acea? 


Plăcințică rumenită 

Cu smîntînă smîntănită, 

Pen pară purtată 

Pe după spate dată. (Plăcinta dată ibovnicului) 


Vărzările sînt plăcinte de post, umplute în loc de brînză cu cu- 
rechi, mac, ceapă etc. 


„De plăcintă, 
Gura-ţi cîntă. 
De varzare, 

Şi mai tare.” 


Alivencele se fac vara, cînd e frunza de curechi mare. Întocmai 
cum trebui să ai cîrnațţi de Crăciun şi pască de Paşti, tot astfel și de 
Sf. Petru trebuie să ai alivenci. Se fac din făină de păpușoi cernută 
prin sîtă deasă, amestecînd şi puţină făină de grîu. Făina de păpuşoi 
se opăreşte cu lapte, apoi se pune smîntînă, unt, o oală de chișleag 
scopt sau brînză, se pune mărunt tocat: marari, harpacică şi ştir roș 
şi se amestecă înlăuntru să dea gust; se toarnă cu lingura pe frunze 
şi se coc în cuptor. Cînd sînt gata se așază cu smîntînă fiartă şi, după 
ce a întrat bine smîntîna, se dau la masă: „Alivenci, plăcinte moi.” 


„E lesne a zice plăcinte!” spune proverbul, dar cîte-ţi trebui ca să 
le faci! — Şi vorba țaranului: „Cînd e brînză, nu-i bărbînță.” De aceea 
aluaturele se fac numai la zile mari, la sărbători. 


La starea mai de sus, se face cu predilecţiune „învîrtita” sau 
„strudelul”, se umple cu brînză, mere, migdale, nuci sau cu dulceţ de 
vişină. Mai de demult, se făcea un fel de învîrtită cu mult unt şi cu 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 199 


brînză de oi, care după ce se învălea, să strîngea cu mînele, să gîtuia, 
să sucea și apoi îi da forma de învîrtită. Iar cînd era gata, se desfă- 
ceau ca firele din ea. 


Alt soi de strudel era în vechime şi „paclavaua.” Se făcea din făină 
de crohmal, pisată în piuliță de marmură şi cernută prin batist, era 
albă ca neaua. Să întindea cu sucitorul foi foarte subţiri, rotunde ca 
tipsia pe care să coceau; așezîndu-se o foaie pe care o stropea cu unt 
şi presura cu migdale pisate şi zahar, apoi deasupra altă foaie şi, tot 
astfel, pănă se împlineau 300. După ce se cocea, se scotea din cuptor 
şi se stropea cu zahar legat cu apă de flori, apoi iar se da la cuptor şi 
cînd era destul de rumenă, se scotea şi se tăia în bucățele (romburi) 
numite „paclavale” şi astfel se conserva în cutii pentru mai mult timp. 


„Plăcinta cu carne sau cu brînză” se face cam tot în acest mod, dar 
cu mai puţine foi. Să întind pe tingire foaiele ca de strudel, una peste 
alta, stropindu-se cu unt și presurîndu-se între ele cu brînză sau 
carnea tocată și prăjită, preparată cu ceapă prăjită, sare şi piper. 


„Cataiful” se face din tocmagi puşi la tigaie cu unt, să se prăjească, 
şi apoi se stropesc cu zahar legat și apă de flori şi, lăsînd să se coacă, 
se răstoarnă ca o budincă. 


„La plăcinta de tocmagi”, se așază o foaie subţire de aluat în 
tigaie şi în aceasta să toarnă tocmagii fierţi în lapte şi amestecați 
apoi cu ouă, zahar, coajă de alămîie, scorţişoară, acoperindu-se apoi 
cu aceeaşi turtă deasupra. Tot astfel se face şi plăcinta cu orez 
numită „pohace” şi care era pe plac demult. 


Aş mînca pohace, 
N-are cine-mi face, 
Zăhăruca știe 

Și nu vra să vie! 


Astfel să plîngea un bătrîn. 


„Scoverzele” ce să făceau de demult sînt „clătitele” de astăzi, iar 
cu termenul bucovinean (polon) „nalisnichele”. 


Un alt aluat ce să făcea în vechime la curţele boierești era „burun- 
giucul”, care se lucra foarte greu şi care, cînd era gata, să părea că e 
o pînză de burungiuc. 


Cu deosebită preferință, s-au mîncat totdeauna „prăjiturele”. 
Aluatul făcut cu oauă, rom şi zahar, întins apoi pe masă şi tăiat cu o 
rotiță zimţuită, dîndu-i-se diferite forme și fiert apoi în untură. 


„Gugoaşe” fac tîrgoveţii de vîndut. Aluat moale, de post, fiert în oloi. 


„Lucumuri” se numeau un fel de dulciuri făcute din 2 părți unt şi 
o parte miere şi făină cît prindea. Din acest aluat, să forma turtițe 
mici, făcîndu-se deasupra flori cu degetarul. 


„Alvaua de casă” să făcea ca sosul de făină, turnîndu-se apoi lapte 
cu zahar şi lăsînd să fiarbă păn' ce era des. 


200 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


„Bulgurul” era o mîncare grecească, din crupe de grîu făcute la 
moară şi fierte cu lapte. — In Botoşani să spunea: 


Bulgur, bulgurache, 
De care mănîncă și d-rul Hristache 
Şi Sturza Sandulache! 


„Pilavul de orez” — orezul fiert cu apă, la care apoi să da unt, 
zahar şi dulceţ de vişine pe deasupra, era o mîncare aleasă, să făcea 
mai ales la praznice după morți. 


De altfel, poporul mănîncă cu plăcere: lapte cu tocmagi, cu orez, 
cu frecăţei, cu pasat, cu bostan alb (fiert), mai fac ţaranii niște crupe 
din orz ca harpacaşul, pe care-l mănîncă cu lapte sau de post, — astfel 
fac în Horecea, Mahala etc. 


Taranul, la frupt, mănîncă brînză de oi, brînză de vacă cu smîn- 
tînă, lapte acru, lapte dulce, brînză cu unt şi cu mămăliguţă, scrob 
etc. Dar mîncarea cea mai de căpitenie la dînsul, atît la frupt, cât şi 
la post, este „udătura” — borşul —, care fiind făcut din sucul tărîțelor 
de făină, samănă a fi destul de nutritor, mai nutritor decît supa ce o 
mănîncă alte popoare, numai din legume fierte cu apă. Borșul să face 
cu fasole, cartofe, sfecle etc., cînd e la frupt, se mai direge cu ou şi cu 
smîntînă, iar dacă faci borşul numai din verdeţuri, cum e primăvara, 
că să mîntuie de toate, atunci se numește „borş holtei” (Mitoc). Borșul 
poate să fie şi „de topor”, (să zice în glumă), pui toporul în borş să 
fiarbă, dar dacă are într-însul ce-i trebuie e tot bun. Borșul, dacă e cu 
carne, să numeşte „zamă.” „Potroc” se numeşte zama de pasere, 
făcută cu moare în loc de borş. 


„Zamă” se mai numeşte şi paserea fiartă în zama ei fără borş, mai 
ales puiul să face la ţară astfel, adăugîndu-se smîntînă multă. 
(Aceasta nu e „pui cu smîntînă”, care mai întăi să prăjeşte, precum și 
verdeațţa, și apoi se fierbe numai în smîntînă pănă ce scade.) 


La românii din România, se mănîncă mai mult bucate de carne de 
vită, care, după felul cum sînt făcute cu legume, sînt foarte sănătoase 
şi nutritoare. La bucatele acestea, mai întăi carnea să fierbe, cu de 
toate verdeţurile ca de supă, apoi să pune bucățele la prăjit cu unt, 
iar de altă parte să prăjeşte leguma cu care ai s-o faci. De ex., dacă 
faci cu curechi, se prăjeşte curechiul hăcuit; sau de o faci cu cartofe, 
cartofele tăiate; sau de faci cu morcovi, morcovii tăiați felii; în fine, 
cu ce legumă să face. De faci cu păstăi tinere de mazere, fasole sau 
bob, acestea mai întăi le opărești şi apoi le pui la prăjit. De faci 
mîncare cu ceapă numită „ihnia”, pui ceapă foarte multă la prăjit — şi 
după ce, atît carnea, cît şi zarzavatul e prăjit, să pune la tigaie cu 
carnea la un loc, amestecînd şi zama în care a fiert carnea, şi să lasă 
să fiarbă pănă scade toată zama, rămîind numai ca un sos. La 
mîncare de morcovi, să adauge şi zahar rumenit, tot astfel şi la 
stufat cu usturoi — acesta să face ca şi ihneaua —, să adaug şi cîteva 
fire de usturoi, sos de zahar rumăn și puţin oţet. La carne cu curechi, 
să adauge sos de patlagele roși, să pune piperi întreg, inibahar şi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 201 


frunze de dafin. Tot astfel să face şi rața cu curechi, la care să zice în 
glumă că trebui 5 ocă de vin vechi. 


La „ostropăţul de rață”, se dă numai un sos rumen de făină, oțet 
şi aceleaşi mirodenii şi să lasă să scadă. Ostropățul e o mîncare de 
vînat, dar să face şi din pichere, avînd şi aceasta gustul de sălbă- 
tăciune. O altă mîncare de vînat este „iepurele cu măsline”, care de 
asemenea să poate înlocui prin rață sau pichere. La această mîncare 
atît carnea, cît şi ceapa să prăjesc cu untdelemn, apoi să așază la 
fiert cu masline, fălii de alămîie şi aceleaşi mirodenii, iar în zamă să 
pune şi vin; şi fierbe pănă scade, servindu-se răce la masă. 


O mîncare de asemenea foarte delicată e şi limba de vacă cu 
stafide şi migdale, cu sos de zahar rumăn, făcută după același calup 
românesc. Nu mai puţin picantă e şi mîncarea de pasăre cu tarhon. 
La aceasta să face un sos rumăn de făină, în care să pun cîteva 
crenguţe de tarhon de „să omoară”, apoi să dă zahar rumăn și fălii de 
alămiîie. Carnea de pasăre să face şi cu nohot, cu strafide, apoi să 
mai face cu „capere” dar la aceasta, carnea nu să rumenește (caperele 
să pun după ce li s-a scos sarea), de asemenea, nu să rumeneşte nici 
la „ciulama”, care să face mai ales de pui, cu sos alb de făină; şi nici 
la pilav de orez cu pasere. La popor, pilavul să numeşte „plachie”, 
care să face şi cu crupe sau pasat, cu sau fără carne, dînd numai 
grăsime — sau cu carne de porc; din aceeași carne, să face mîncare cu 
de toate legumele: cu curechi, cu cartofe etc., amestecînd laolaltă 
carnea crudă cu leguma, cu destulă ceapă şi cîte un chipăruş roş sau 
cimbru la fiert, pentru gust. Carnea de porc e bună şi cu perje uscate, 
carnea prăjită. În Bucovina, să fac sarmalele din carne de porc, fiind 
grasă. De altfel, carne de porc la clasa cea bună nu să mănîncă; 
numai părțile cele afumate, cum e şunca, slănina, mușchi, limba etc. 
Costiţele afumate să mănîncă prăjite. Slănina afumată să face cu 
curechi murat apoi cîrnaţii numiţi trandafiri și doba, de asemenea, 
să mănîncă. 

Cu deosebită plăcere însă mănîncă românii, primăvara, carnea 
de miel pănă la Duminica Mare, mai apoi, mieii îmbătrînind, carnea 
nu mai e bună. Din carnea de miel să face borş, din cap „răsol”: capul 
fiert în apă cu verdeţuri şi, după ce să scoate, să garniseşte frumos şi 
să servește înaintea mesei, răce; să face friptură de miel frigînd 
armul întreg în frigare; friptura să mănîncă cu ceapă tînără sau 
usturoi or alte sălăți. Din carnea de miel, fiind fragetă, să face 
„mîncare cu spanac”, cu „alunele” un fel de cartofele, ce se găsesc 
primavara în pămînt, cu tarhon, ciulama etc. Din carnea tocată să 
fac „zbîrciogi umpluţi” şi fierți în smîntînă, „sarmale”, iar din plă- 
măile fierte şi tocate, dîndu-se ceapă prăjită, pintrijel verde mărunt, 
ou, piperi şi apoi învălindu-se în „prapur” ca o plăcintă, ce apoi să 
prăjeşte, să face „plăcinta de cighir.” Se mai fac „cotlete” sau „piftele”, 
în care să înfige cîte o costiță de miel. La acestea se serveşte pirea de 
cartofe sau de spanac. Cartofele să fierb și să rad pe răzătoare, apoi 
să dă lapte și zahar. Tot astfel să face şi spanacul cu lapte, unt şi 


202 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


zahăr. La spanacul acesta, cînd nu e carne, să pot face „friganele”: 
franzolă taiată fălii, muiată în lapte şi bătută în ou şi apoi prăjită. 


Alt soi de bucate foarte iubit la români sînt legumele umplute cu 
carne tocată, amestecată cu ceapă, orez, sare şi piperi. Astfel să 
umplu: ceapa, prajii, pepenii, bostăneii, chipărușii etc., prăjindu-se 
îndată după ce s-au umplut în unt şi apoi dîndu-se zamă, sau apă, 
sau smîntînă, să fiarbă. 


Tot astfel să fac şi „sarmalele”, mîncarea naţională a românilor, 
învălindu-se carnea în frunze de curechi sau, vara, în frunze tinere 
de vie, de podbal, de sfeclă, de stevie etc. Pentru iarnă, la sarmale să 
murează curechiul căpăţini, dacă nu să poate conserva verde. Alţii 
conservă frunză de vie în sare. In sarmale, la fiert, să pune apă și 
puțin borş, dacă frunza e dulce, tocmai la urmă să pune şi smîntînă. 
Sarmalele şi curechiul, cu cît mai mult fierb, cu atît sînt mai bune. 
Sarmalele să fac și din piept de gâscă sau de rață, cînd e grasă. 


O altă mîncare ce să face din carne tocată este „musacaua”, dar 
fără orez. Musaca să face din patlagele vinete, din bostănei etc. 
Patlagelele sau bostăneii, după ce s-au tăiat felii, să bat în făină şi 
să prăjesc în unt. Carnea tocată, de asemenea, să prăjește şi, puin- 
du-se un rînd de patlagele și un rînd de carne, ceapă prăjită, să 
toarnă zamă de carne sau numai apă şi să lasă să scadă. Patlagelele 
să fac şi împanate cu usturoi, fără carne. Din carne tocată, cu ou, 
ceapă, pîne muiată, să fac şi „piftelele cu sos”, acestea se formează 
rotunde, mici, să bat în făină și să prăjesc. Apoi, adăugînd un sos 
rumen de făină şi dîndu-se zamă de carne, frunză de dafin, piperi 
întreg şi oțet, fierb pănă scad. Din aceeași carne să fac „pîrjoalele 
sau şnițle”, dar bătute în posmag. Acestea să servesc la urma mesei. 


„Ghiveciul” e un fel de mîncare din tot felul de carne: de vită, de 
pasăre etc., şi tot felul de legume. La fiert să dă și vin. „Vinograda” 
să face din pui fript la frigare, apoi carnea să scarmănă şi, aşezînd pe 
farfurie o dungă de carne, alta de albuş fiert tocat mărunt, alta iar de 
carne, a treia de altăceva, precum: masline, gălbănuș, sfecle mă- 
runte, capere etc., are un aspect foarte plăcut. Deasupra să toarnă 
oțet şi untdelemn şi să serveşte înaintea mesei. Afară de acestea, să 
fac mai multe alte feluri de bucate, despre care, neputînd da relaţii, 
nu le scriu. 


„Fripturele” să fac la frigare, de regulă, fiind cele mai gustoase, 
friptura de mușchi, de pui etc., sau pe gratar, afară de fripturele de 
paseri umplute, cum e: curcan umplut etc., acestea să fac în cuptor. 
Umplutura să face dulce, din miez de pîne rumenită, ceapă prăjită, 
ouă, strafide, zahar. Tot astfel, şi purcelul umplut. 


Ca salată la fripturi, de cu primăvară e „păpădia”, „grîuşorul”, 
„fetica”, „haţmaţuchii”, „frunza de bob”, apoi vin „marolele”, „salata 
de pepeni verzi”, iarna se face salată de țelină, de curechi roş, cas- 
traveți muraţi, usturoi murat, chipăruşi muraţi umpluţi cu curechi 
roş etc. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 203 


Salata de patlagele, de chipăruși, de ţîri etc., nu să mănîncă la 
friptură, ci ca mezeluri înaintea mesei, nu desert. Pentru acest scop 
să fac mai multe feluri de conserve, sălăți, marinat etc. 


Bucatele de peşte la români să fac de post, prepărîndu-se cu 
untdelemn. Să face borş, răsol: cu untdelemn și alămiîie, după ce s-a 
fiert în apă, prăjit — şi ca „mîncare de strafide” prăjindu-se mai întăi 
peștele. 


Despre bucatele de post voi vorbi în treacăt, acestea făcînd o 
parte principală din hrana vechilor români. 

La post, dimineaţa să bea „cafea cu tahîn.” Tahînul se cumpără în 
borcane pe la băcălii și, subțiindu-se cu apă caldă, serveşte ca lapte 
la cafea. Alt lapte pentru cafeaua de post e laptele de migdale, iar 
alții fac cafea cu lapte din sămînţă de cînepă, numit de cătră popor 
„lapte de buhai.” (Cu acesta, la ţară, direg borşul, îl fierb cu crupe, cu 
frecăţei etc.) 

Din sămînţa de cînepă, de soarea-soarelui, sîmburi de bostan, să 
face oloiul. Sîmburii, după ce sînt bine uscați în cuptor şi pălăiți 
(vînturaţi), să bat în piuă, să cern de cîteva ori făcîndu-se făină, pe 
care, ducîndu-o la „oloiniță”, o stoarce şi scoate oloiul. Mai de demult, 
în Moldova, la bucate se întrebuința şi „untuldelemn de nucă”, pe 
care îl făcea cine avea mulți nuci, cum era pe la monăstiri. 

Bucatele de post să fac din icre, moron, cracatiță, nerve, hribi, 
scoice, culbeci şi din toate legumele cunoscute. Sînt cele mai bune, 
dar şi foarte scumpe. Din materialul acesta, bunicele şi mamele 
noastre ştiau să facă sute de feluri de bucate. Bucatele de post nefiind 
sățioase ca cele de carne, la masă nu te mulțămești cu două, trei 
feluri, ci trebuiesc mai multe. Astfel, din hribi să fac: borş, ihnea, 
sarmale, pilav, piftele şi hribi prăjiți. Din moron: răsol cu untdelemn, 
alămîie şi hrean sau cu oţet şi usturoi, sarmale, pilav. Din raci: supă 
de raci, raci umpluțţi, raci răsol, scordărea şi aşa mai departe; şi tot 
astfel şi din legume, cum spune proverbul cînd sînt mai multe feluri 
de bucate din același soi pe masă: 


Şepte feluri de bucate, 
Tot fasole mestecate! 


Aluaturile ce să fac de post sînt: strudel, plăcinte, colțunaşi şi 
altele. 

Ca desert, la bucatele aceste se mînca alva, smochine, curmale. 
Poame fierte să mănîncă de cătră popor la post cu deosebire; perje 
fierte sau mere cu pere tăiate de cu vară felii şi uscate în cuptor. In 
Bucovina, fac din aceastea o băutură foarte răcoritoare. După ce sînt 
fierte, să toarnă într-o putinică şi, mai adaugînd apă caldă, să face 
un must foarte bun. Alții fac de cu vară must de mere în poloboace. 

Ca conserve pentru desert, să fac toamna: „perje umplute cu 
nucă”, uscate în cuptor și bătute în gavanoase cu zahar; „chitonoagă 
de gutăi”, un fel de povidlă fiartă des cu zahar şi tăiată bucăţi; „lisă 
de pere”, pere zăhărite, fierte în zahar şi conservate în chiupuri; 
„dulceţ de merişoare”. De demult, să făceau „răcele de bostan”, din 


204 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


bostani turcești tăiați felioare subţirele, în pătrate, acestea mai întăi 
se puneau în var ca să se întărească, apoi să fierbeau cu miere și se 
conserveau în gavanoase. 

De altfel, arta româncelor în ale dulceţilor, șerbetelor, e cunos- 
cută — și se pare că obiceiul de a face dulcețuri datează de demult, 
căci în Bucovina de sus, unde astăzi dulceţurile nu să ştiu bine face, 
totuși au ramas cîte o tufă, două de trandafiri de dulceţ, din vremile 
de demult pe la casele românești. În Mihalcea, se află trandafiri la 
tot răzeșul, deşi puțini din ei îi mai întrebuințează. 

Dulceţurile nu sînt pentru mîncare; cu dulceţ şi cu un pahar de 
apă se cinstește musafirul ce-ţi vine în casă, ca semn de bună venită, 
şi cu o cafea neagră. Vara şi la petreceri, se dă de mai multe ori 
dulceţ şi apă, pentru răcorire. Cafeaua să bea după masă. 


x 


De cîte ori pe zi se mănîncă la români? 


La români, de regulă, se mănîncă de trei ori pe zi, iar vara, 
lucrătorii la cîmp mănîncă de 4 ori. Mănîncă dimineața, cînd e soa- 
rele a-prînz, cam pe la 9 ceasuri; apoi mănîncă cînd e soarele drept 
amiază-zi; apoi mănîncă puțin „de-achindii”, cam pe la 5 ceasuri, 
cînd dă soarele în de-seară; și mănîncă, după ce vin seara acasă, 
„cina”, după care îndată să și culcă. 

La burghezie, să mînca de demult tot de trei ori pe zi. Dimineaţa 
pe la 10 oare gustarea, constînd din ouă fierte sau ochiuri, brînză, o 
mîncare şi friptură. Apoi masa între 1-2. La masă, mai întăi să bea 
un păhăruţ de rachiu — mai mult nu —, după acesta să gustau meze- 
licuri, precum: ghidum, salame, pastramă de gîscă etc., de era iarna, 
să mînca răcituri, apoi venea „ciorba”, răsolul (carnea din supă) cu 
un sos sau castraveți muraţi or hrean cu oțet, apoi un fel de mîncare 
şi apoi friptura, iar la urmă aluatul. În timpul din urmă, s-a luat 
obiceiul de a se da friptura după aluat. Seara, să mînca „cina”, care 
consta, de regulă, din bucate simple, uşoare. Astăzi obiceiurile mesei 
sînt mai aceleași, cu deosebire că pe la 12 se mănîncă dejunul, iar 
prînzul pe la 5, 6, ba şi mai tîrziu, astfel că de cină nu mai e trebuinţă. 
Numai în Bucovina a ramas obiceiul cel vechi de a se mînca prînzul 
la amiază şi sara cina — de altfel, condiționat şi de oficii, de împrejurări. 


$ 3. La masă 


La popor, masa stă sub icoane, la răsărit. Masa trebuie să fie 
acoperită cu față de masă albă şi pe masă să stea pîne și sare, să nu 
fie goală. 

Talger deşert, garafă deşartă pe masă nu să pun, că nu-i a bine. 

Omul totdeauna pe masă să cuvine să mănînce, nu în alt loc, pe 
laiţă sau unde apucă, căci pentru aceea i-a dat Dumnezeu masa. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 205 


Masa, cînd e plină de toate, parcă rîde. Cînd să varsă pe masă 
băutură, ea să bucură şi zice: las” să fie de unde varsa! 


Pe masă să nu şezi că e pacat, nici coatele să nu le pui pe masă 
cînd mănînci, căci zice că şezi ca cînii pe brînci. 

In Mihalcea, se spune că, dacă stau doi cu coatele pe masă, aceia 
iau pacatele de la toți ceialalți din jur. 


Cuşma e pacat s-o pui pe masă (vezi la tăciuni). 
Dacă pune barbatul cușma pe masă, i-i femeia surdă. Voloca 
(Despre masa la nuntă, să va vedea vol. II”). 


Cele trei zile ale Crăciunului, masa să cuvine să fie întinsă şi cu 
de toate pe dînsa. In Mihalcea, nu să strînge păr’ la Bobotează. — Tot 
masa întinsă să cuvine să fie şi cele trei zile de Paşti. 


TȚaranul, cînd să pune la masă, totdeauna își spală mînile, facînd 
cruce şi cînd să pune și cînd să scoală. 


Cînd vine cineva în timpul mesei, se zice că aceluia „îi e tare 
soacra”. 


Cînd vine cineva în timpul mesei, zice: 

„Bună masă!” 

„Poftim la dînsa!” i să răspunde. 

„Ospătaţi sănătoşi, că noi am ospătat!” 

„Nu-i nimică, două bătăi strică, da două mîncări nu!” 

Şi nici să nu-l întrebi pe om: „li mînca?” „căci numai bolnavul să 
întreabă”; pune-i dinainte să mănînce. 


Cînd mănînci ceva şi te vede un copil, totdeauna să-i dai să guste, 
că-şi pierde sămînţa. De aceea nu au unii oameni copii şi e pacatul 
aceluia ce nu i-a dat. — Tot astfel şi femeia grea, dacă vede ceva de 
mîncare şi nu i se dă, de poftă poate să piardă. 


Cînd îți cade bucăţica de la gură, îţi vine cineva flămînd. 
Botoșani 

De-ţi cade bucăţica, cer morții. S-o laşi să n-o mănînci. Mihalcea 

Ba s-o mănînci, căci e semn că vrun dușman vra să-ți mănînce ce-i 


al tău. Gogolina 


In Buhalnița, jud. Neamţ, spun că bucăţica ceea să n-o mănînci, 
căci e a dracului. D-l David 


Omul care e harnic pe mîncare să cunoaște: dacă mănîncă repede, 
lucrează repede; iar cel leneş, încet. Sînt stăpîni care, dacă au văzut 
o dată cum mănîncă sluga, îndată îi și dă drumul. 


La mîncare să nu stai în picioare, ci şezînd să mănînci, căci 
Domnul Christos a șezut la masă și tot astfel trebuie să facem şi noi. 
Stâneşti 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


206 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Omul totdeauna să fie cumpatat la masă, să nu mănînce prea 
mult, căci e pacat. Cînd să scoală, să nu fie prea sătul. 

Din tot ce-i mînca, să rămîie o bucăţică, căci de mănînci tot, Maica 
Domnului plînge şi zice: „Iaca a mîncat totul!” 

De mănînci tot e sărăcie, foamete şi n-ai noroc. Ropcea 


In Botoşani, spun că bucăţica ce rămîne e „ruşinea.” Cel ce o 
mănîncă pățeşte rușine. 


Cînd te scoli de la masă, faci cruce şi zici: 


„Mulţămesc, Doamne, că m-ai săturat 
De bunătăţile tale cele pămîntești, 
Nu mă lipsi nici de cele cereşti.” 


Sau: 


„Mulţămesc ţie, Doamne, 
De pîne şi de sare 
Şi de darurile tale.” 


Sara, să nu scuturi fărmăturele, aşa să lași masa întinsă peste 
noapte, că e bine. 


Sara de scuturi fărmăturele afară, vin lupi la casă şi e sărăcie. 
Botoșani 


Cel ce mănîncă supă să bea vin, ca să nu-l împungă vrun bou. 
Siret 


Cum să nu mănînci 


Să nu mănînci din vatră, că-ţi moare mama, îi mănînci puterea. 
Să nu mănînci din oală, că plîngi sau ai vreme rea la nuntă. 


Prin grădină să nu mănînci sau pe drum mergînd, că plînge Maica 
Domnului și blastămă să fii ca vita, să tot rugumi și saț să nu mai ai. 
Stănești 


Fata să nu mănînce cuprinsă pe după horn, că nu să poate mărita. 
Mihalce 


Cînd două fete mănînc cuprinse pe sub mîni, rămîn nemăritate, 
nu să mai despart. Idem 

Sîmbătă dimineaţă, pănă a nu răsări soarele, să nu mănînci, că ți 
să împărtăşeşte îngerul. 

Duminica şi sărbătoarea, să nu mănînci de dimineaţă că-i pacat, 
căci slujeşte preotul în biserică! 


Cine merge la biserică nu mănîncă, ca să ia naforă pe inima 
goală. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 207 


Fata care mănîncă duminica dimineaţa are la vreme tocmai cînd 
sînt mai mari sărbători şi nu poate merge nicăiri.  Roșa. Mihalcea. 


Cînelui să nu-i dai de mîncare duminica tare de dimineaţă, că e 
pacat. Roșa 


Care fată hrănește cînele bine hrănește și barbatul. 


Fetele și feciorii să nu mănînce mult, că-şi mănîncă din noroc. 
Botoșani 


Cînd o fată să plînge că n-a mîncat, i se răspunde că e frumoasă 
şi fără mîncare. 


Să nu mănînci c-o coadă împletită şi una despletită, că rămii 
vadană. Botoșani 


Să nu mănînci cînd te piepteni, că-ţi mănînci viața, mori. Siret 


Copilul, cînd învaţă, să nu mănînce, căci uită ceea ce citeşte. 
D-l David, com. Buhalniţa 


Fata ce mănîncă pe prag nu să poate mărita și chiar orşicine să 


nu mănînce pe prag, că-şi mănîncă norocul. Botoșani 

Să nu mănînci pe prag, că te despărţeşti de barbat. Cărăpciu 
De pe braţe să nu mănînci, că-ţi mănînci dragostele și norocul. 

Botoșani 

Din poale să nu mănînci, că-ţi mănînci dragostea. Ropcea 


Pe prag să nu mănînci, că uiţi totul şi te prostești, nebunești. 
General 


Să nu mergi pe drum mâîncînd, că uiţi şi-ţi mănînci norocul. 
Stănești 
Să nu mănînci pe la spatele cuiva, că-i mănînci mintea şi norocul 
aceluia şi aşa slăbeşte și se usucă! Siret 


In Mihalcea, să spune că acela moare, îi mănînci viaţa. 


Să nu mergi la altă casă mîncînd, că să sfădesc tot anul pănă în 
? 

ziua ceea. Siret 

Nu-i bine să zici: „mîncăm” sau „mănînc”, căci te mănînci în sine; 

să mănînc, se sfădesc cei de casă, e huit, foc în casă. Dar zici: „Stăm 


x” 


la masă”, „Ospătăm.” Roșa 


Să nu muşti din acelaşi loc de unde a muşcat altul, căci te muști 
cu acela şi-ţi e duşman. Botoșani 


Bucata ce cade pe mămăligă, cînd răstorni, s-o dai la cîni, să n-o 
mănînci, că-i huit. Mahala 


Dacă vrai să faci cuiva rău, torni prin casă răsături de mămăligă 
şi păn” în seară să bat. Siret 


208 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Ce rozi de pe tingire să nu mănînci, pentru napaste. — De faţa de 
masă să nu te ştergi, tot pentru aceasta. Botoșani 


Cînd te scoli de undeva de la masă, să nu te duci îndată, să şezi 
oleacă, că nu-i bine pentru guri. Broscăuţi 


În picioare nu-i bine să mănînci şi pe drum, că te vorbesc oamenii. 
Mihalcea 


(Tot astfel nu să mănîncă în picioare de Ajun — vezi.) 


Să nu mănînci cînd asfinţeşte soarele, că mănîncă soarele şi luna 
vîrcolacii. Mihalcea 


$ 4. A. Foametea 


Să nu mănînci cu spatele la ușă şi cu faţa în casă, că e foamete. 
Mihalcea 
Să nu mănînci pe prag, că e foamete. 


Să nu dai nimic peste prag, că ţi se duce pînea din casă, e foamete. 
Să nu-ţi vie cineva spre casă mîncînd, că-i foamete. 

Lingură să nu furi, că-i sărăcie, foamete. 

Lopata să nu steie în sus, că-i foamete. 

Gainele dacă caută mîncare pănă tărziu şi nu se culcă, va fi foamete. 
Tot semn de foamete e cînd rag vitele seara, noaptea. Botoșani. 


Dacă ling vitele gheața de pe fereşti e semn de foamete. 
D-l David, com. Buhalnitţa 


Cînd se face botez, cununie și înmormîntare într-o zi, atunci se 
apropie foametea. Stănești 


În Roşa, să povestea în anii din urmă că, într-un sat (în Hălăceni), 
s-a născut un copil la un om şi, cum s-a născut, a cerut mîncare, — 
vorbind ca un om mare. Tatăl său, om cuminte, s-a dus afară ş-a 
adus o bucată de gheaţă și i-a dat să mănînce. Copilul a mîncat-o şi 
acuma 7 ani de zile iarna n-are să fie. De atunci sînt trei ani de cînd 
nu avem ger şi omăt şi încă are să mai ție patru. Dar de i-ar fi dat 
pîne să mănînce, atunci 7 ani de zile pîne nu am fi avut şi ar fi fost 
foamete. Copilul acela îndată a murit. 


(Despre „Aspida” ce s-a născut cu dinţi și care a mîncat toată 
împărăţia tătălui său, se va vedea la Povești.) 


Sînt oameni care mănîncă mult şi nu să mai satură, acelora li se 
zice: „foamete.” 


La cei ce mănîncă mult li să zice şi „Folticoşi” sau „Foltea.” 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 209 


Da tu, Folteo, ce-i mînca? 
— Ap-aş bea! 


Căci acuma nu mai putea mînca. Dar dacă totuşi unii mănîncă și 
mănîncă, acelora li să zice: „sac spart”, „sac fără fund”, „ne-mplut.” 
Om care nu mai are sat. 


„Mamă, taie bîneţul că căp!” striga un copil alergînd la mamă-sa. 
„Crapă” să zice într-o mînie pentru „mănîncă”, ca cuvînt de ocară. 


Mama să nu deie copilului să sugă pintre degete căci nu mai are saţ. 
Stănești 


Pentru ca să aibă omul saț, femeia ce-i dă copilului întăi de supt 
(nu lehuza) trebuie să fie sătulă; o pun întăi la masă să mănînce, o 
cinstesc şi apoi îi dau să aplece copilul şi atunci să ţine totdeauna 
sătul. 


Dacă ești sătul cînd îți cîntă cucul întăi primăvara, eşti sătul tot 
anul, nu duci foame. 


Tot astfel să spune în Camina şi despre tun, cînd îl auzi întăi. 


In Hălăceni, cînd să sfîrşeşte pînea, să zice că „a întrat nebunul 
în casă”. 


Despre luna lui Mai să spune: 


Va veni luna lui Mai 
Ş-om da cîrpa! pe malai! 


* 


B. Cine mănîncă mult 


Erau doi oameni tovarăşi de demult. De demult, era lumea rară, 
nu ca amu. Dar ei, macar că erau tovarăşi, dar la mîncare nu se 
loveau. Unul mînca de post şi celalalt de frupt. Cel ce mînca de frupt 
mînca puţin; iar cel ce mînca de post mînca mult. Amu, ei au prinsa 
se sfădi pentru mîncare. „Măi, care va fi mai bun la Dumnezeu?” „Eu 
voi fi mai bun, căci mănînc de post!” Să duc ei să întrebe — căci 
demult erau glasuri cari, la vro judecată sau ceva, răspundeau. — Să 
duc și întreabă, glasurile răspund: „Tu ai fi mai bun, zice glasul, 
dacă ai mîncat ca dobitocul, dar tovarășul tău, macar că n-a postit, 
dar a mîncat puţin și de aceea el e la Dumnezeu mai bun!” 

Pavel Bojescul, Iordănești 


1. Cîrpa se numește găteala de cap a ţarancelor de pe aice. 


210 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


C. Norocul 


A fost o babă care avea casă şi trăia foarte bine; sta toată ziulica 
pe cuptor şi oamenii vineau la dînsa să împrumute bani şi să se 
sfătuiască. O fetiţă ce o slujea îi zice într-o zi: „Ce bine ţi-i D-tale, 
mătușă!” — „Că aşa mi-i norocul”, îi răspunde ea. „Doamne, cînd ţ-aşi 
videa eu norocul, să ştiu cum e?” — zice fata. „L-ăi videa; du-te mîne 
şi-i du mîncare în cîmp şi-l cheamă să vie, că va veni.” A doua zi, 
baba o învaţă cum să facă mîncare în trei ulcele mititele, să ducă în 
cîmp pe ogorul ei şi să-l strige: „Noroace, noroace, vină încoace și vei 
mînca!” Fata a făcut aşa și norocul a venit, ud totul de roua ce o lua 
de pe toate cîmpurile şi o aducea pe cîmpul babei — şi pînea la toți era 
proastă, numai la ea frumoasă și cu spicele plecate în jos. Norocul 
s-a pus să mănînce, dar de unde mînca, la loc creștea. Vine fata 
acasă şi-i spune babei ce a văzut. — „Amu, cînd l-aşi pute videa și pe 
al meu!” — zice fata. „L-ăi videa și pe al tău”, zice baba. „Fă mîncare, 
da în oalele cele mai mari, şi du-te în cîmp şi-l strigă.” Fata a făcut 
aşa. A venit şi norocul ei, dar uscat, nu ud ca al babei, s-a pus la 
mîncare și a mîncat totul. Ba la urmă încă i-a zis: „Mîne să-mi aduci 
mai mult, cînd vei veni!” și s-a culcat. 

Fata a venit plîngînd şi a spus bătrînei ce i-a zis norocul. „La ce 
să-i duci încă de mîncare, dacă nu te slujeşte!” — a zis baba. „Da oare 
de ce nu-i norocul meu ca al D-tale?” „C-aşa a rînduit Dumnezeu, 
pentru fiecare altfel. Nu-s toate noroacele întru una.” 

Marița Foca, Mihalcea 


D. Sf. Petru și mîncarea 


Sf. Petru mînca foarte mult. Cît îmbla cu Sf. Paul și cu Dumnezeu, 
tot una cerea: mîncare şi mîncare, Doamne! Dumnezeu amu nu ştia 
ce să mai facă. Odată, mergînd ei la drum și fiindu-i lui iarăși foame, 
Dumnezeu l-a adormit și i-a scos maţele şi le-a aruncat pe o rachită. 
Apoi l-a trezit şi s-au dus mai departe, fără ca să ştie el ceva; dar 
acuma foame nu-i mai era. La cîteva zile, să întorc înapoi pe acolo şi 
văd rachita toată boştură. „Ce să fie asta, Doamne, zice Sf. Petru, 
mai alaltăieri am trecut pe aice şi rachita era sănătoasă, doar m-am 
culcat sub dînsa?” „Da ţie amu nu ti-i foame?” „Nu.” „Apoi iată ce-i... 
Au mîncat-o maţele tale!” Şi i-a spus totul. 


Alţii spun că Dumnezeu a pus maţele pe un măr şi, la cîteva zile, 
cînd s-au întors, era mîncată toată frunza, iar maţele ţipau și chio- 
răiau. Întrebînd Sf. Petru ce ţipă, Dumnezeu i-a spus. 

În Roșa, să spune că din maţele lui Sf. Petru atunci aruncate s-a 
făcut porumbrelul. 


(Legenda aceasta să povesteşte pretutindene.) 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 211 


$ 5. A. Cine cîrtește asupra mîncărei 


Omul să nu cîrtească asupra mîncărei, căci e pacat. Cînd cuiva 
nu-i place un lucru, zice: „Ba facă-mă Dumnezeu ce m-a face, dar mie 
cutare lucru să nu-mi deie de pomană” şi sub aceasta să înțelege că 
acel lucru nu-i place. Și pentru că e pacat a respinge darul lui 
Dumnezeu şi Dumnezeu pe acela îl pedepseşte, de aceea să exprimă 
ca mai sus. Sau te exprimi astfel: „Cutare lucru, dă, Doamne, să să 
facă şi pe piatră, dar pe mine, Dumnezeu să mă ierte, căci nu-mi 
place sau nu-mi sufere”. General 


Omul ce tot cîrteşte asupra mîncărei, acela, cînd moare, nu i să 
nimereşte nimic la copt. Era unul că, în ziua de Paşti, punea pe fete 
să-i facă mămăligă şi le ocărea că pasca nu-i bună; — şi cînd a murit, 
tot ce s-a fiert şi s-a copt pentru dînsul a fost rău. Mahala 


* 


B. Vrabia. Stigleţul 


Vrabia e făcută din o copilă de poleac. O femeie avea o copilă rea, 
că nu-i putea întra în voie cu mîncarea. Mă-sa a rugat pe Dumnezeu 
să o prefacă în ce va şti, numai să scape de dînsa. „Voi face-o, zice 
Dumnezeu, să-ți cînte lîngă casă”; şi a prefăcut-o în doi stigleţi 
păreche. Dar ea și ca astfel nu-i da mîne-sa pace; o lovea cu aripele, 
bătea în fereşti, o ciocănea în cap. Mama ei iar s-a rugat la Dumnezeu 
să o prefacă în ceva mai rău; şi a prefăcut-o în vrabie, iar puii ce-i 
născuse ca stigleţ au ramas stigleţi pănă astăzi. 

Maria Gabora, Stănești 


Vrabia e blastămată de Domnul Hristos, că ea, cînd îl chinuiau 
jidovii, se învîrtea pe lîngă cruce şi tot striga că-i viu, e viu! Ca să-l 
mai chinuiască. 


Vrabia strică pînea şi cînepa în cîmp ca nici o altă pasăre. 
* 


C. Bivolii. Cei ce căutau mama grîului 


Dumnezeu ce a făcut cu preoţii? Zice că au fost odată doi călugări, 
cari aveau de toate bunătăţile şi numai pîne de grîu mîncau şi amu 
s-au fost săturat de pîne de grîu. „Haidem, zic ei, ş-om căuta mama 
grîului!” Să duc ei, să duc... Iată că întălnesc pe Dumnezeu și pe Sf. 
Petru. „Unde mergeţi d-voastră?” îi întreabă Dumnezeu. Da 
Dumnezeu ştia — cum n-avea să ştie! Dumnezeu de aceea venise pe 
lume, ca să vadă cum sînt oamenii. — „Mergem, zic ei, ca să căutăm 


212 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


mama grîului, că amu de grîu ne-am săturat.” Atunci Dumnezeu a 
dat cu baltagul de trei ori şi i-a prefăcut în bivoli și tot Dumnezeu a 
făcut c-a venit tocmai atunci acolo un om şi i-a zis omului: „Iată, îți 
dau bivolii aceştia, să-i ţii şi să te hrănești cu dînşii. Da să nu încarci 
nimică alta decît: pietre, bolovani, lut, prund, năsip, altăceva mai 
uşor nu. Şi să nu le dai nimică alta de mîncat decît numai paie de 
grîu. Așa să faci cum îți spun eu, c-apoi eu pe tine te voi pedepsi. Da 
bataie să le dai cît vei putea.” Omul a luat bivolii ş-a carat cu dînşii 
aşa cum i-a zis Dumnezeu: pietre şi bolovani şi-i bătea că pocnea 
pielea pe dînșii, sta buboaiele unul lîngă altul, numai cît cocea şi 
spărgea. Cînd s-a împlinit anul — că aşa a avut omul vorbă cu 
Dumnezeu -—, tocmai în ziua ceea a luat şi i-a dus în locul acela de 
unde i-a fost luat. Dară acuma se făcuse bogat, bivolii erau tari şi 
cîştigase o mulţime de bani şi îşi făcuse curţi. Vine el acolo cu boii: 
„Ri, zice Dumnezeu, ai făcut aşa cu dînşii cum ţi-am zis eu?” „Am 
făcut.” „De amu, du-te.” Atunci Dumnezeu a făcut iar cu baltagul 
cum a știut și i-a prefăcut iar în oameni cum au fost. Erau aşa de 
slabi şi aşa de negri, numai pielea pe dînșşii, coşcovită. — „Ei, zice 
Dumnezeu, amu aţi mîncat mama grîului — că mama grîului a fost 
paiul; — nu v-a fost bine cu pîne de grîu? Dacă nu aţi fost mulțămit cu 
aceea ce eu v-am dat și aţi vroit mai mult, aţi găsit ce aţi căutat!” 
Atunci ei au căzut la picioarele lui Dumnezeu şi i-au sărutat poalele, 
l-au rugat să-i ierte şi s-au dus. Marghioala Ciobanul, Botoșani 


$ 6. A. Cînd s-a mîniat Dumnezeu 


Dumnezeu, de cu-nceput, îmbla pe lume cu Sînpetru pintre oa- 
meni; mergea la nunţi, mergea la oameni la mas și le făcea bine. 
Dară pe urmă, oamenii s-au înmulțit, s-au făcut răi şi au început a-l 
sudui şi a-l alunga pe Dumnezeu. Pămîntul s-a umplut de răutăți și 
Dumnezeu s-a mîniat, s-a dus la ceri şi mai mult n-a venit. Cînd s-a 
mîniat Dumnezeu și s-a suit la ceri, le-a luat oamenilor pînea și apa. 
Amu, zice că oamenii pereau și așa jălanie era pe lume, că plîngea și 
copilul cel de ţîță. Dumnezeu a trimis pe înger să vadă ce fac? Ingerul 
a venit şi, fuga, merge înapoi la Dumnezeu să-l roage ca să le deie 
înapoi pînea şi apa, că de amu îl vor cunoaște pe Dumnezeu şi se vor 
pocăi. Dumnezeu le-a dat iar toate cum au fost. La cîtva timp, trimete 
iar pe înger ca să vadă. Amu a zăbăvit îngerul mult, că oamenii erau 
voioşi, cîntau din fluiere şi jucau. Dumnezeu s-a suparat, de ce a 
şezut așa de mult şi l-a certat. „De ce ai stat așa de mult? De cînd 
te-am trimis... Tot te aştept și nu vii mai degrabă!?” „Dacă, Doamne, 
să vezi ce frumos e acu pe lume! Să vezi cum oamenii joacă şi se 
veselesc, de ti-i mai mare dragul să stai!” „Da dăunăzi, cînd te-am 
trimis, de ce ai venit îndată?” „Dăunăzi am venit de jale, că nu 
puteam sta să-i văd plîngînd.” Matei Puzdreac, Mihalcea 


DATINELE ŞI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 213 
B. Ingerii 


Cînd a fost foametea cea mare, era tot frig şi ploaie, că nu putea 
creşte nimic. Atunci Dumnezeu avea să trimită asupra oamenilor, 
pentru că nu ţin legea și nu se roagă lui Dumnezeu și să dușmănesc, 
şerpi din ceri ca să-i mănînce; şi au mers toţi îngerii la Dumnezeu 
să-l roage ca să ne ierte, dară Dumnezeu nu a voit, s-a întors cu 
spatele de la oameni. Numai Maica Domnului s-a pus pentru noi şi 
l-a rugat ca să deie șerpii ceia pe copaci, pe păduri şi macar 30 de ani 
să ne mai lese să trăim, iar pe urmă să facă ce va vrea cu noi. 
Dumnezeu a ascultat-o şi a dat şerpii pe copaci, pe frunze. Să fi văzut 
pe toate frunzele copacilor, pănă şi pe captalan, stau scriși șerpii cu 
capul roş în sus! Femeile puneau în pepeni frunze şi ei înviau şi 
trebuiau să arunce pepenii cu totul afară! 

Atunci a fost mare spaimă și despre aceasta a venit scrisoare din 
ceri, de la Dumnezeu, la preotul din Roga — s-a găsit pe un vişin. În 
scrisoare, spunea care a fost gîndul lui Dumnezeu și că ne mai lasă, 
dar de vor trece cei 30 de ani şi nu ne vom pocăi, atunci ne va prăpădi 
cu totul; va deschide pămîntul sub noi şi ne va izărî. 

Matei Puzdreac, Mihalcea 


C. Oamenii ce nu vroiau să știe de Dumnezeu 
Dumnezeu și Sf. Petru 


Zice că, după ce a făcut Dumnezeu lumea, îmbla cu Sf. Petru și Sf. 
Paul pintre oameni, să-i vadă cum trăiesc şi ce fac. Dară după cea 
văzut cât sînt de păcătoşi şi cum trăiesc în fărădelege, a fugit înapoi 
la ceri, n-a mai voit să-şi întoarcă faţa cătră dînşii. 

Zice că odată a mers Dumnezeu cu Sf. Petru și Sf. Paul într-un sat 
în Moldova — nu știu unde — şi n-a vrut nime să-i primească la mas, 
numai o femeie cu 7 copii s-a îndurat şi i-a primit. Copiii femeiei tot 
cereau de mîncare, că erau flămînzi. Dumnezeu a întrebat-o de ce nu 
le dă, că iată cum plîng! „Lasă c-or tăcea îndată”, zice femeia.,„la şi 
pune niște baligă în cuptor şi copiii, cînd au văzut, s-au molcomit şi 
s-au pus să aștepte. De la o vreme, iar au început a ţipa. — „De ce nu 
le dai?”, zice Dumnezeu. „D-apoi mi-i şi ruşine să vă spun: acea nu 
era pîne ce am pus în cuptor, ci era baligă.” „Da ian tot du-te şi te uită”, 
zice Dumnezeu. Cînd merge ea, pînile erau una cu cuptorul de mari! 

A doua zi dimineaţă, Dumnezeu i-a spus femeiei să iaie copiii şi 
să meargă pe un deal, dar să nu se uite înapoi, pănă n-a fi sus. Cînd 
s-a uitat mai tărziu în urmă, satul nu să mai videa — era numai apă. 

Acolo zice că se aude cum latră cînii înlăuntru, cum cîntă cucoşii, 
clopotele la biserică cum trag. Îi ține Dumnezeu vii, pesemne de 
pedeapsă!... Maria Strut, Mihalcea 


214 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


D. Maica Domnului 
Pentru ce ne mai ţine Dumnezeu pe lume 


Ca Maica Domnului nu-i nimene cu priință oamenilor. Dumnezeu 
de mult ne-ar fi prăpădit pentru pacatele noastre, numai cît Maica 
Domnului s-a pus şi-l roagă de ne mai ține. Maica Domnului s-a 
întors de la noi, de păcătoşi ce sîntem, dară nu să îndură de copiii cei 
mici şi de cei din leagăn, că ei, pănă la 7 ani, sînt îngeri, fără de 
pacat, şi pentru ei se roagă de ne mai ţine. 


x 


Sfîrşitul lumei cînd va fi, au să moară mai întăi toți copiii pănă la 

8 ani, ca să nu să chinuiască cu cei păcătoşi. Aşa cum zice că a fost 

moarte între copii cînd s-a născut Domnul Hristos, are să fie şi acu, 
căci să apropie sfîrşitul lumei, iată câţi copii mor! 

Sofia Andriciuc, Mihalcea 


E. La sfîrșitul lumei 


La sfîrşitul lumei, nu se va face pîne trei ani de zile şi va fi 
foamete şi nici apă nu va fi. Oamenii vor fi arşi de sete şi lihniţi de 
foame. Numai Lucifer va avea o grădină frumoasă cu poame şi cu de 
toate cele şi două poloboace de apă (aşa va zice el) şi cine nu va putea 
răbda şi va mînca şi va bea de la el va fi al lui. — Lucifer se va naște 
din o jidaucă şi, la 7 ani, va avea un picior în ceri şi unul în pămînt. — 
Cari însă vor răbda şi nu vor mînca (numai aceia vor putea rabda, 
care nu mănîncă nimică în ziua de ajunuri), vor veni nişte pasări cu 
clonțul de fier şi-i vor ciupi în cap şi vor muri în durere, dar vor 
rămînea a lui Dumnezeu. Stănești 


$ 7. Lucrul. Sărbătorile 


Dacă nu-i lucra, foametea-i gata. Omul, cît poate, dă din mîni, 
lucrează, numai ca să nu moară de foame. Trebuie să muncească şi 
în sudoarea feţei să-și cîştige hrana. Toată stradania omului numai 
pentru trai merge: pentru îmbrăcăminte şi pentru gură. Și cu îmbră- 
cămintea ar mai fi cum ar fi, dar gura, bat-o s-o bată — pe aceea n-o 
mai poţi astupa! Gura dacă n-ar fi, toate ar fi bune. Şi încă dacă are 
omul mai multe guri de hrănit — şi pentru lucru n-are decît două 
mîni, ca să le hrănească? De aceea trebuie să lucreze cu toții pentru 
ca să mănînce, nu să trăiască de pe spatele unuia. Pentru aceea şi 
zicala: 

„Cine a lucra 
A mînca, 

Cine n-a lucra 
N-a mînca”. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 215 


Lucrul e sfînt. 

A şedea degeaba e pacat. 

Musafirul numai păn! la 3 zile să ţine, pe urmă să pune la lucru. 

Cînd mănînci, totdeauna să te întrebi: „Oare ai cîştigat în ziua 
ceea ceea ce mănînci?” 

Dacă omul lucrează, şi Dumnezeu îi ajută. Cu hărnicia să alungă 
sărăcia. 

Alt om este sarac că n-are ce lua o dată în gură, dar dacă e 
sănătos și munceşte — cîştigă. 

De aceea, noi trebuie să ne rugăm totdeauna la Dumnezeu, ca să 
ne ţie în deplină sanatate, că atunci toate le biruim. Dumnezeu dă 
boale şi sărăcie, foamete, pentru pacatele oamenilor, pentru răutatea 
lor, căci Dumnezeu nu bate cu băţul, dar pedepseşte altfel. Dar dacă 
să roagă la Dumnezeu şi să pocăiesc, dacă ţin legea și nu fac răutăţi, 
atunci şi Dumnezeu să milostiveşte şi le rădică pedeapsa — le dă 
roadă, sanatate și spori în toate. 


x 


Noi, pentru ca să nu fie foamete, postim posturele şi ţinem sărbă- 
torele: Crăciunul, Boboteaza și Paştele; şi pînea o sfințim și o stropim 
cu agheazmă, ca să o ferească Dumnezeu de toate relele; iar în 
sămînță, cînd sămănăm, punem naforă de la Paşti şi stropim cu 
agheazmă, să o ferească Dumnezeu de grindină şi de toate ce vin de 
la vrăjmașul — să se facă. Ursana Filip, Mihalcea 


Pentru foamete, să posteşște postul Sf-lui Petru, de asemenea, și 
pentru grindină, să nu bată, şi pentru sanatate la om şi la vite. 
Camina 


Cap. XVII 


Jertfirea de sine 


$ 1. A. Sărbătorile. Zilele. Postul 


Noi, sărbătorile le ținem, pentru că şi ele pe noi ne țin. Noi ne 
rugăm pentru sănătatea noastră și a copiilor noştri; pentru noroc, să 
n-avem pagubă în vite şi la gospodărie, şi ne sînt de ajutor, dacă le 
ținem și le cinstim. Dară dacă n-am face aceasta, ar fi rău de noi. Pe 
cît mergem la biserică şi aprindem lumănări, postim, ne rugăm, pe 
atît ne merge mai bine şi Dumnezeu cu sfinții ne păzesc şi ne ajută. 
Noi trebuie să ne rugăm la sfinți şi la zilele cele mari, ca ele apoi să 
se roage pentru noi lui Dumnezeu. 


De demult, zilele îmblau pe pămînt, da amu nu mai îmblă, că-s 
oamenii păcătoşi. 


Zilele ți se arată prin vis şi îți spun ce să faci la o vreme de nevoie, 
la vro boală, ceva. Ele îți dau prin vis pe care s-o ţii şi dacă nu-ți 
prieşte, îndată se arată, cum lucrezi, că ţi se întîmplă ceva. Dacă te 
apuci a ţine vro una, trebuie numaidecît s-o păzești, să n-o sminteşti 
cu nimic, c-apoi e mai rău. General 


O femeie avea barbat tare rău. Într-o sară, l-a așteptat cu mîn- 
carea caldă pănă la o vreme și pe urmă a adormit. Barbatul ei întrase 
în ogradă şi descarca fînul. Ea simte că o scutură cineva, se trezeşte 
şi vede un moşneag cu barba albă: „Scoală-te, îi zice el, „că barbatul 
tău a venit. Aprinde iute focul, că n-a găsi mîncarea caldă şi te-a 
bate!”, şi s-a făcut nevăzut. Numai că era ceva curat, vro zi, căci 
trecuse de miezul nopţii. Roșa 


B. Săptămîna la femeiele cele leneșe 


Din părinți am apucat: 
Lunea, marța n-am lucrat. 
Miercurea-i zi împărătească, 
Toată lumea s-o slăvească. 
Joi: joile sînt legate 

Şi mă tem să fac pacate. 
Vineri: e Vinerea Mare, 

Aş lucra, şi-i sărbătoare, 

Da sîmbătă, de-a tuna, 

De-a fulgera, 

Eu din pat nu m-oi scula! 
Duminică, de-a lucra popa, 
Voi lucra şi eu. Botoșani 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 217 
Alta 


Luni, lunei, 

Marţi, Marcovei (sau Macovei), 

Miercuri ne-om duce la tîrg, 

Joi vom tîrgui, 

Vineri vom veni, 

Sîmbătă vom dormi, 

Duminică, de-a lucra popa, 

Vom lucra şi noi. Bucovina și Moldova 


C. Zilele săptămînei poporal-bisericește 


Luni e a Sfinţilor Arhangheli, cari iau sufletele şi dau sufletele; — 


cînd cineva e leşinat, dau sufletul înapoi; — a Sf. Arhangheli, ce 
îmblă pe punţile iadului și a raiului. Lunea, bisericeşte nu e pusă să 
fie postită, numai cît oamenii au apucat-o ş-o ţin mai tare decît orce 
post; nici în lunea Paștelor nu mănîncă, căci zic că le e de ajutori. 
Lunea cine o posteşte lungește zilele omului şi orce dorință ai avea, 
t-o împlineşte. 


Marţi e a Sfîntului Ioan. Botoșani 
Marţi e a Sfîntului Ilie. Broscăuţi 
Miercuri e ziua Maicii Domnului, întru cinstea ei să postește. 
Idem 
Joi e a Sfîntului Niculai. Idem 
Vinerea e a răstignirii, a crucei; se posteşte. General 
Sîmbăta e a morţilor, a Sfintului Lazar. General 
Duminică e ziua Învierii, zi plină de lumină. Botoșani 


Duminica e a celor vii și a toată lumea. Ileana Olăniţă, Broscăuţi 


D. Zilele săptămînei la popor 


Luni e bărbat; ţine cheia de la cea întăi poartă a ceriului. 

Marţi e barbat. 

Miercuri e femeie. 

Joi e barbat. 

Vineri e femeie. 

Sîmbăta e femeie. 

Duminica e femeie, e o zi foarte mare. Mihalcea 


In săptămînă sînt patru barbati: luni, marți, miercuri, joi; şi trei 


femei: vineri, sîmbătă şi duminică. Alţii zic că şi sîmbătă e barbat. 


Ioan Pisarciuc, Roșa 


218 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


$ 2. A. Povestea Sf. Duminici 


Fata harnică și cea leneșă 


Era o babă şi un moşneag, baba avea o fată şi moşneagul, iar. 
Fata moşneagului era harnică şi cuminte, da a babei leneșă, leneşă. — 
„Moşnege, zice odată baba, să-ţi alungi fata la slujbă, că de nu, te las 
şi nu trăiesc cu tine, mă duc eu.” Moşneagul a zis fetei să se ducă 
unde va îndrepta-o Dumnezeu; fata şi-a luat cameşuicele în traistă 
ş-a pornit. 

Merge, merge şi întălneşte o căţea slabă, viermănoasă şi dupu- 
roasă. — „Fată frumoasă, îi zice căţeaua, curăță-mă și grijeşte-mă, că 
ț-oi prinde un bine odată!” Fata a grijit-o, ş-a pieptanat-o, ş-a spalat-o 
şi s-a dus mai departe. Mai merge ea, merge, găseşte o fîntînă stri- 
cată, plină de mătreață și de glod; îi spune tot așa și fata o grijeşte şi 
pe aceasta. Mai departe, găseşte un măr plin de spini și de omizi — şi 
mărul îi zice tot așa; ea grijeşte şi mărul. Se mai duce, găseşte un 
cuptor stricat şi năruit — cuptorul îi zice să-l ungă. Ea aduce lut de la 
părău şi-l îndreaptă și-l unge şi porneşte mai departe. 

Să duce, să duce, ajunge la Sf. Duminică — tocmai atunci se 
pornise la biserică. O întreabă ce caută. Ea îi spune că slujbă. „Nu 
te-i tocmi la mine?” „Ba m-oi tocmi.” „La mine nu-i nimică alta de 
lucru decît în toată dimineaţa să faci lăutoare la copiii mei, nici rece, 
nici fierbinte, să-i lai, să-i scalzi şi să le dai mîncare. Eu mă duc pe 
trei zile de acasă, da tu, cînd îi găti totul, să ieși afară și să strigi: 
«Puii mamei, pui!», şi ei îndată vor veni. Tu să nu te temi cînd i-i 
vedea, căci aceia sînt copiii mei, ci să-i hrăneşti şi să-i grijeşti frumos 
şi eu îţi voi plăti tare bine pentru lucrul tău.” Fata a ascultat. A doua 
zi dimineaţă, cum s-a sculat, a făcut mîncare şi a făcut lăutoare 
întocmai aşa cum i-a spus Sf. Duminică; apoi a ieşit afară şi a strigat: 
„Puii mamei, pui!” şi cînd au început a veni la șerpi, la broaște, la 
şopîrle şi tot felul de jivine! Fata întăi s-a spăriat, dară pe urmă ş-a 
adus aminte de vorbele Sf. Duminici că sînt copiii ei şi i-a chemat în 
casă, le-a dat de mîncat, nici rece, nici fierbinte, i-a lăut frumos, apoi 
s-au dus cu toții care de unde au venit. A doua zi a făcut iar așa şi a 
treia zi, iar. 

Vine Sf. Duminică: „Ei, ai făcut aşa cum ţi-am spus?” „Am făcut!” 
„De-acuma trebuie să-ţi plătesc şi să te duci, căci ţi s-a împlinit 
anul.” Iese Sfînta Duminică afară și strigă: „Puii mamei, pui!” Jigă- 
niile cele iar au venit. „Spuneţi-mi, v-a hrănit bine fata asta, v-a 
grijit?” „Ne-a grijit, Dumnezeu să-i dea sanatate!” Sf. Duminică i-a 
zis să se ducă în pod și să-și aleagă o ladă care va voi ea. Fata a mers 
şi ș-a ales o ladă mai veche, i-a sărutat mîna Sf. Duminici şi s-a dus. 

Ajunge pe la cuptor. Da aşa miros de plăcinte venea, că-ți lasa 
gura apă; şi fetei îi era foame de nu mai putea! Ea scoate plăcintele 
din cuptor, mănîncă, iar pe celelalte le-a strîns în traistă ș-a pornit. 
Mai merge, mai merge, i se face așa o sete! Ajunge la fîntînă. Apa din 
fîntînă era limpede ca lacrima și două pahare de aur o așteptau ca să 
bea. Cînd s-a aplecat să ia, apa s-a rădicat pănă sus. Fata a băut, a 
luat paharele şi s-a dus. Ajunge la măr; merele de departe străluceau 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 219 


şi aşa o miroznă făceau! Ea a întins mîna şi ramurile s-au plecat, 
pănă ce le-a cules pe toate; le-a pus în traistă şi s-a dus. Mai merge, 
îi iese înainte caţeaua, cu o salbă de galbeni atîrnîndu-i la gît! Ea a 
luat salba și s-a dus. 

Ajunge acasă. Tatăl ei şi maştihă-sa, cînd au văzut toate, s-au 
minunat. Deschide şi lada să vadă ce este în ea. Cînd au început a 
ieşi la vite: boi, vaci, oi şi fel de fel, că au umplut grădina și ograda. 

„Să te duci şi tu la slujbă, ardă-mi-te focul”, a început a răcni 
baba la fata ei. A pornit şi ea. Intălneşte pe drum o cățea viermă- 
noasă. „Fată frumoasă, îi zice cățeaua, curăță-mă şi grijeşte-mă, că 
ț-oi prinde un bine odată!” „Da, cum nu, zice ea, că mi-oi tăvăli 
mînuţile mămuțţei ş-a tătuţei!” Şi s-a dus mai depare. Tot așa a făcut 
şi la măr, şi la fîntînă, şi la cuptor. 

A ajuns la Sf. Duminică şi s-a tocmit întocmai ca și cealaltă la 
slujbă. Sf. Duminică s-a dus pe trei zile de acasă. A doua zi, fata a 
făcut niște uncrop fierbinte și niște lături rele de mîncare şi a strigat 
pe copii. I-a smucit, i-a trîntit, i-a opărit, că de-abia au scapat din 
mînile ei şi s-a dus care încotro schiolălăind. Cînd a venit Sf. 
Duminică, şi-a chemat copiii să-i vadă: unul era chior, altul șchiop, 
altul cu mîna ruptă. 

„V-a hrănit bine fata asta, v-a grijit?” „Ne-a hrănit, n-ar mai 
ajunge nici ea să se hrănească!” Sf. Duminică i-a zis să meargă în 
pod şi să-și iaie o ladă, ce va vrea. Ea a ales pe cea mai nouă şi mai 
frumoasă. 

Se duce şi ajunge la cuptor flămîndă, flămîndă. Da plăcintele 
miroseau de departe. Dă să iaie o plăcintă, cuptorul o frige. Ea se 
duce văitîndu-se şi ajunge însetată la fîntînă. Dă să beie apă, apa 
fuge mai afund. Ajunge la mărul cu merele cele frumoase, cu crengile 
aplecate spre pămînt. Cum a întins ea mîna, crengile s-au ridicat hăt 
sus. Întălnește caţeaua c-o salbă frumoasă de galbeni la gît şi dă să 
i-o desprindă, da cațeaua face „hîîr!” și ea, la fugă. 

Ajunge acasă. „Mamă, deschide ocoalele, ca să aibă unde întra 
vitele!” Mă-sa, fudulă, îi iese înainte. Deschid amîndouă lada. Cînd 
au început a ieşi la lupi, urşi, şerpi, balauri; — le-a făcut pe babă şi pe 
fată bucăţi. Din Botoșani 


(Despre ficiorul Sf. Duminici, să va vedea vol. II, precum și în vol. 
de Povești.) 


B. Duminica. Credinţi 
Din toate zilele, Duminica e cea mai mare, căci Duminica este 
ziua Învierii Domnului Hristos. 
Cine se naşte duminica e vesel. 
Dumnezeu Sfîntul Duh e născut duminica și astfeli spune el la 
oameni: „Voi ziua mea n-o ţineţi; voi lucraţi, voi tăieţi și dacă nu vă 


* Aceste volume nu au fost publicate de autoare (n.ed.). 


220 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


veţi pocăi, am să deschid pămîntul și am să vă înghit de vii, fără 
judecată, sau am să trimit foc să vă ardă.” In pămînt, sub noi, e apă; 
va deschide pămîntul şi ne va îneca. Matei Puzdreac, Mihalcea 


„Duminica Mare” e tot duminica asta, numai cît ea e mai mare 
decît toate duminicele de peste an. Duminica Mare e mama Domnului 
Hristos. Andrei Motoc, Mihalcea 


Duminica, omul să se scoale dimineaţa, să nu doarmă cînd face 
preotul liturghia, căci necuratul anume îl îndeamnă, doară ar dormi. 
Şi după ce se scoală, să nu mănînce îndată, că-i pacat. 

Duminica nu e bine ca omul să doarmă cât timp preotul slujeşte în 
biserică, căci nu se apropie sfinţii 40 de zile de el. 

D-l David, com. Buhalnița 


Duminica dimineața să deschizi uşa încă pe întuneric, că, de 
găseşte Maica Domnului deschis, întră și lasă noroc; dar de e închis, 
nu întră. 

Duminica, dacă nu trage omul din lulea pănă nu sfirşește preotul 
liturghia, dracul stupeșşte şi se udă în ea. De aceea, oamenii nu 
aşteaptă să se mîntuie slujba, macar că femeile îi ocăresc. „Ce încă şi 
lui să-i rabd?” — zic ei. Corovia 


Dumnezeu, pentru că oamenii nu ţin legea şi duminica, trimite pe 
vîrcolaci (vîrcolacii sînt cînii lui Dumnezeu) să mănînce soarele — şi 
de se întîmplă să bea ei apă cînd merg, nu-i pot face nimică soarelui, 
dar de nu, dau de tot să-l mănînce. 

Atunci Sf. Duminică — vară primară cu soarele — îl acopere cu 
poala și-l scapă. Ana Darie, Broscăuţi 


Vîrcolacii sînt nişte viermi ca ţînțarii de mari. Ei să suie la soare 
pe aţa ce o sucesc femeile duminica. De aceea e tare pacat a suci 
duminica aţă. Sînt cîţiva ani de cînd au mîncat soarele vîrcolacii şi 
cît pe ce era să prăpădească Dumnezeu lumea, că nu țin oamenii cum 
se cade duminica. Dimitrie Volcinschi, Ropcea 


Duminica să nu iai măngalăul în mînă, că face vîntul în cînepă 
vîrticușuri, o încîlceşte. Mihalcea 


Duminica să nu faci foc, Doamne fereşte, că din pricina ceea Maica 
Domnului e toată arsă. Să mănînci ce poţi. Ioan David, Botoșani 


Duminica, chiar dacă faci foc, din acea mîncare să nu rămîie pe altă 
zi, că e pacat. Dar mai tare să te păzești să nu tai nimică: lemne, păseri, 
chiar nici pintrijel în mîncare, că tai pe Sf. Duminică. Mihalcea 


Din pricină că femeile îngreunate taie duminica, li sînt copiii cu 
buza tăiată. Duminică nici să iai cuțitul în mînă. 
Feoronia Constantinovici, Mihalcea 


Duminica să nu pui lemne pe foc. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 221 


E tare pacat c-o frig ş-o coc pe Sfînta Duminică. La Sf. loan din 
Suceava este icoana ei cu copilul în braţe şi zice că e toată neagră, 
tăiată şi supărată. Numai jidanii pe duminica lor o cinstesc și cât e de 
veselă pe curcubeu! (În Mihalcea, se spune că dunga roșă de pe 
curcubeu e duminica jidovească și cea albastră — creştinească.) 


Duminica e tare friptă, arsă și afumată. Ea în somn te întreabă: 
„Da mult ai să mai trăieşti?” Mahala 


Toţi sfinţii te iartă dacă ai lucrat în ziua lor, numai Duminica nu. 
Odată, a copt o femeie pîne duminica și au venit doi băieți în casă și 
i-au zis: „Toată săptămîna n-ai avut cînd coace, astăzi te-ai apucat 
de copt? In ia și rupe pînea.” Ea a rupt-o şi din pîne a curs sînge. 
„Amu, spune ce te primeşti: să zaci doi ani sau să te sugă doi copii?” 
Femeia a zis că s-o sugă doi copii. Ei au deschis uşa și au venit doi 
şerpi, care s-au încolăcit pe lîngă dînsa şi au luat-o la supt. 

Mihalcea 


Alţii spun că ar fi venit Sf. Duminică singură şi i-ar fi spus că 
acela e sîngele ei. 


O altă femeie a copt pîne spre duminică și i-au crescut coarne. 
Mihalcea 


(Moartea, spune Anița Maslosca din Mahala că e junc și Sf. 
Duminică îmblă cu dînsa. Ea spune că odată a fost murit şi a văzut 
cum sărea la dînsa un junc s-o împungă, un taur, și Sf. Duminică a 
aparat-o. Sf. Duminică avea în traistă o pîne, a luat şi i-a tăiat o felie 
şi i-a dat-o zicînd: „Du-te înapoi, că ai 6 copii”, şi a înviat.) 


Spre duminică să nu umpli borş, că peste duminică creşte. 
Dacă faci sîmbătă leşie, s-o arunci, să nu o lași peste duminică. 


Zice că era un om ce ţinea duminica aşa, că n-ar fi rădicat o aţă de 
la pămînt — cum ţin jidanii sîmbăta. Omul acela a avut o fată şi a 
măritat-o. Fata, pănă la anul, a avut un copil. Ei aveau moară. Intr-o 
zi, tatăl ei şi cu mă-sa nu erau acasă, da făina nu era; ea ce să facă, 
că nu avea cu ce face mămăligă? Merge cu copilul în brațe la moară. 
Ia şi pune copilul în lada care curgea făina şi se duce să deie drumul 
morei să îmble. Moara a început a măcina. Cînd s-a uitat înapoi, nu 
ştiu cine face „hîrști!” capul copilului, de a căzut cine ştie unde! 
Atunci ea a oprit moara și fuga plîngînd acasă. Găseşte pe tatăl ei şi 
pe mumă-sa şi le spune. — „Cine te-a pus pe tine să macini, că tu ştii 
cum ţin eu duminica: că nu ridic nici o aţă de jos!” Să pune ea şi 
plînge și se roagă lui Dumnezeu și la Sf. Duminică toată noaptea s-o 
ierte. Acuma se făcuse ziuă: „Sf. Duminică, spune-mi, a trecut ziua 
ta, să mă duc să-mi văd copilul, că nu mai pot?” „Ba încă n-a trecut, 
zice un glas, tocmai cînd va răsări soarele va trece!” Cînd s-a dus ea, 
după ce a răsărit soarele, şi a deschis moara, a găsit copilul jucîn- 
du-se în făină. Sf. Duminică i l-a dat înapoi, pentru că s-a rugat cu 
credinţă. D. Grigorașciuc, Mahala 


222 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


În an, sînt atîtea sărbători mărunţele şi atîtea sărbători îşi fac 
femeile, mai ales acele care nu voiesc să lucre, că dacă te vei potrivi 
şi nu-i lucra, nu-i avea nici cămeșă pe trup. — O femeie leneșă, odată, 
tot ţinea toate sărbătorile, ba și în zile de lucru nu voia să lucreze, 
aşa că, murind, nu a avut cămeșşă cu ce s-o îmbrace, şedea pe laiță 
goală. Dar, de demult, îmblau zilele pe lume. Au venit toate sărbă- 
torile de peste an şi toate zilele la femeia ceea și au început a se mira 
cum de nu are cămeşă. Femeile au început a le spune că n-a lucrat 
nimică şi a ținut prea multe sărbători. „Eu ași fi iertat-o , zice o 
sărbătoare, dacă lucra de ziua mea”. „Şi eu aşi fi iertat-o, zice alta, 
numai să nu fi stat moartă goală.” „Şi eu aşi fi iertat-o.” Şi tot aşa, au 
zis toate sărbătorile c-ar fi iertat-o. Să fi tors numai cîte un fir în 
toată sărbătoarea, şi ş-ar fi făcut cămeşă! Da Sf. Duminică zice: „Ba 
eu n-aşi fi iertat-o, dacă ar fi tors în sărbătoarea mea!” — Toate zilele 
te iartă dacă lucrezi, numai duminica — nu! Mahala 


* 


Duminica să nu înşiri mărgele, căci diavolul te pune să treci prin 
ele de trei ori pe ceea lume. (Cu toate acestea, la țară, mărgele 
numai duminica să înşiră, ba să fac şi ghiordane, în alte zile neavînd 
timp.) 


* 


Sf. Duminică e fată, e cea mai mare şi mai frumoasă decît toate 
zilele. 

Cînd merg zilele la pădure, Sf. Marţi scoate un copăcel mititel, da 
Sf. Duminică o ocăreşte, apucă copăcelul de vîrf şi-l îndoaie şi-l rupe, 
apoi iar să împacă. De la o țigancă din Camina 


Sf. Duminică e o doamnă. Cînd o visezi, să închipuie ca jidaucă. 
Cînd visezi spre duminica o femeie despletită, aceea e duminica. 


Duminica e femeie și barbatul ei e Sîmbăta. Era o femeie desple- 
tită în ziua de duminică. Dumnezeu a venit şi i-a spus: „Impleteşte-te 
şi-ţi fă în cap semnele tale de femeie (cîrpa), căci astăzi are să fie 
ziua ta şi să va chema Duminica.” Andrei Motoc, Mihalcea 


* 


Spre duminică, totdeauna trebuie să te lai, să te piepteni, ca să fii 
curat pe duminică şi dimineaţa te primineşti luînd alte haine curate, 
căci așa se cuvine, să fim curaţi şi să serbăm cu veselie duminica. 


Duminica dimineața se face de dragoste, de asemenea și alte 
leacuri, ce să vor vedea la locul cuvenit. 


Duminică dimineaţă să mături casa din patru cornuri cu mătura 
şi să arunci gunoiul în drum, aruncînd şi mătura, căci, de sînt 
ploşniţe, sau îți aduc farmece, sau ai huit, suparare în casă, toate se 
duc. Mihalcea 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 223 


Unii postesc duminica pentru duşmani, dar e tare pacat, căci 
duminica ni e dată să ne veselim, nu să postim şi să avem inimă rea. 
Ba chiar şi duminica Paștelor o postesc pentru o dorință oareşicare. 


În duminica cea întăi la lună nouă, să dă liturghie pentru noroc, 
trai bun, sanatate. Atunci să te păzeşti să nu te sfădeşti cu nimene, 
să nu faci vrun pacat, că toată luna tot în sfadă şi rău îţi merge, dacă 
rău ai început-o. D-na Elisaveta Reus, Mihalcea 


Duminica să fac jocuri, nunți. Oamenii merg unii la alţii, sfă- 
tuiesc, cîntă; în sfîrşit, să petrece şi să benchetuiește după pofta inimei. 


* 


Câte zile-s într-un an, 

Toate le petrec cu amar, 

Că numai Duminica 

Răcoreșşte inima. Corcești 


* 


In mai zi, bădiță, zi, 

Ca să-mi treacă din cea zi, 

Să vie Duminica, 

Să-mi prăvesc ibovnica. Corovia 
* 


Frunză verde ş-un şalău, 

Paşte cucul vara grîu 

Şi pupăza cînepa, 

Bată-mi-o Duminica, 

Că n-am avut ce lucra 

Ş-am învaţțat a cînta! Horecea 


Duminica și joia vin flecăii la fete. Strojineţ 


$ 3. Lunea 
Sporiul. Vitele. Ceea lume 


Luni e barbat, e începătorul obştiei, e bun pentru toate cele de 
început. 

La români, tot lucrul ce să începe lunea merge bine, cu spori, uşor 
şi ţine mult, e trainic. Românul lunea începe totul, dar nici într-un 
chip marța sau sîmbăta. 

Lunea să te păzeşti, să nu te sfădeşti cu nime, să nu baţi, să nu fii 
mâînios, că eşti aşa toată săptămîna. Cum îți merge lunea, îţi merge 
toată săptămîna, şi mai ales lunea cea întăi la începutul lunei. 

Cînd ţ-a întra în casă un om cu noroc, îți merge ca din apa, da cînd 
ț-a întra unul fără noroc, sărăcești şi flămînzești. 

Lunea e pentru negustorie şi, la tot ce-i gîndi, te îndreaptă pe 
drumul cel bun; e purtător de mană. În Moldova, sînt case în cari 


224 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


vine în toată lunea preotul și face agheazmă şi stropeşte casa — 
pentru sanatate, noroc şi ca să meargă bine. 

Lunea să posteşti pentru viaţă, ai zile lungi; e de mare ajutor 
pentru noroc şi orce, pentru sanatate la om și la vite, dar de o înfruptă 
omul, se îmbolnăvește. Botoșani 


Unui om i s-a făcut beşica cea rea şi cum a făgăduit c-a posti, nu 
s-a ştiut ce s-a făcut. 
Lunea se ţine pentru ochi, pentru videri. General 


Luni, miercuri şi vineri, să plătesc slujbe pentru dușmani, căci e 
de ajutor. Cuciur Mic 


Lunea în Botoşani, nu se dă focul de la casă (vezi Cenușa). 


Jidanii, lunea, nu dau nimică pe datorie, pănă nu capătă ceva 
bani. Botoșani 


In Bucovina, sîmbătă sară nu dau nimică. 
Lunea nu să dau bani, numai să iau. Mihalcea 


Luni să nu dai nimică din casă, că dai toată săptămîna şi nu se 
ține lucrul de casă. De-ţi vine o megieşă bună şi-i dai ceva, iai din 
lucrul acela oleacă înapoi, că se cheamă că iai la casă. 

Domnica Culincu, Mihalcea 


Nici gunoiul să nu-l dai lunea afară, că să împrăștie găinile. 
Lunea, dacă dai ceva din casă, poate să-ţi iaie acela tot sporul şi 
norocul, dacă îţi ia începutul săptămînei. 
D-na Tinca Dumitriu, Botoșani 


Sînt unele că anume vin şi cer, ca să-ți facă rău, şi cu acel lucru ce 
ia îţi poate lua pacea și liniştea şi lasă în casă huit şi traiul cel rău, 
dacă meneșşte, luînd lucrul, astfel în gînd. 

Elisaveta Reus, Mihalcea 


Luni să nu dai frupt din casă, sare, făină — pentru vite, că poate 
să dea vro boală, mai ales la lună noauă. Mahala 


Lunea, miercurea şi vinerea, cine are oi să nu dea sare din casă, 
că pot peri. 

Şi cînd ai vițel mic, luni să nu împrumuţi nimic, că nu se ţine 
vițelul de casă şi n-ai frupt mult. Botoșani 


Luni nu se împrumută borş și aluat dospit. 


* 


Luni dimineaţa, pănă la răsăritul soarelui, nu se lucrează, că se 
cheamă că e tot duminică. 

Nu să lucrează pănă nu vezi urmă de vită înaintea casei, că atunci 
să cheamă că-i tărzior. Mahala 


Lunea ţine, poartă săptămîna. Luni, să fie o sărbătoare cît de 
mică, s-o ţii, să nu lucrezi, că de n-o ţii, nu-ţi merge. Se ține pentru 
gospodărie, nici nu se lucrează, nici vita nu se înjugă lunea pănă la 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 225 


amiazăzi. Afară în grădină, mai poţi lucra, dar în casă nimic, căci, 
cum ai îndrăzni, îndată ţi se arată vro pagubă, piere vro vită. Dar la 
unii le sufere, chiar dacă şi lucrează. Ilișești 


Cine nu posteşte lunea, pe ceea lume e alaci ca vita. 
Ursana Filip, Mihalcea 


Sf. Luni e vacari; el e pe vite, pe oi, pe toate vitele; numai pe cai 
nu, căci caii sînt ai dracului. La dînsul dacă te rogi şi-l posteşti, n-ai 
pagube între vite, în gopodărie. Elena Braha, Ropcea 


Lunea tare să mînie, dacă s-apucă oamenii să-l ţie şi-l mănîncă, 
pe ceea lume zice: „M-ai mîncat tu pe mine, te mănînc şi eu!” 
O țigancă din Mihalcea 


Lunea e ziua cea mai grea din săptămînă, e începutul tuturor 
lucrurilor. Cînd mori, mai întăi la Sf. Luni mergi şi te întreabă de 
i-ai postit ziua. Dacă i-ai purtat cinstea, te ia sub scutul lui, de nu, te 
trimete la alţii. Pe ceea lume, sufletele la Sf. Luni se duc și el le ia în 
seamă şi le rînduieşte unde au să şadă. 


___Sf. Luni, pe ceea lume, îți arată drumul pe unde ai să mergi. 
Ingerul vine cu moartea la om să-i iaie sufletul şi moartea taie pe om 
cu coasa; sufletul iesă și îngerul îl ia și-l duce de-l dă în seama lui Sf. 
Luni. Sf. Luni ia toate sufletele și le duce cale lungă de 6 săptămîni, 
de aceea să face praznic la 6 sptămîni, căci atunci sufletul ajunge pe 
ceea lume în ceri şi Sf. Luni rînduieşte pe fiecare unde să steie la 
locul lui, în iad sau în rai, pentru că e cea întăi zi a lumei. Pe tineri 
îi aşează la tineri, pe bătrîni la bătrîni. El la bătrîni se arată bătrîn, 
la tineri, tînăr etc. Tot ce dai de pomană pe lumea asta, Sf. Luni 
strînge şi, cînd mergi acolo, găseşti. Ursana Filip, Mihalcea 


Noi aice, cînd facem pomenire, cumpărăm toate din tîrg lunea 
(uni e iarmaroc în Cernăuţi), cofițe, ulcele, toate aici la dînsul le 
cumpărăm și cînd mergem acolo, el ni le dă înapoi. Dacă dai sîmbăta 
de pomană, Sf. Luni împarte. Calena Caliniuc, Mihalcea 


Luni e ziua morţilor; tot ce facem aice pe pămînt luni, ei acolo văd 
şi mănîncă din toate mîncările noastre. De aceea, luni nu se face 
leşie, nu se umple borş, că pe ceea lume morţii le beau. 


(Singura ce-mi spune aceasta e d-na Maria Reus, din Mihalcea, 
de altfel, aceleași lucruri nu se fac sîmbăta pentru morți.) 


Sf. Luni să posteşte, că el ţine cea întăi cheie de la rai. 


Cine păzeşte lunea şi nu face leşie, pe ceea lume, Sf. Luni îl scapă 
de la greu. Broscăuți 


Luni să nu te lai, că te ia bătrîn. Luni e Sf. Niculai. Barbatul sau 
femeia de să lau luni rămîn văduvi. Luni e văduvoi. 
Botoșani, Mihalcea 


Fata să nu se leie luni, că-i mor frații de are mai mari. 
O țigancă din Mihalcea 


226 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Luni să nu te lai, de uri, ca să nu ai uri peste săptămînă. 


Luni să nu aduci lut, că se fac gîngănii, ploşniţi în casă. 
Botoșani 


Luni să nu aduci lut, că cumpăneşște asupra capului. Mihalcea 
Luni să nu dai cenușa din casă, că ia uliul găinele. 
Luni de faci leşie, n-ai smîntînă. 


(Să va vedea: Lunea Spolocanelor, cea întăi zi în postul mare; 
lunea cea întăi din postul Sînpetrului, după Duminica Mare; lunea 
de după Duminica Tomei.) 


$ 4. Miercuri 


Miercuri e ziua Maicii Domnului, întru cinstea ei să posteşte. 
Miercurea și vinerea sînt ale crucei, „de viață dătătoare.” 
Miercuri s-a născut soarele. 


Miercuri cade Miezul-Păreţei de postul mare. Atunci se numără 
ouăle, ca să se facă mulţi pui, zic unii. 


Miercuri a patra săptămînă după Paști, în Bucovina, cad Paștele 
Rohmanilor, iar în Moldova, Rusaliile. 


Miercuri se ţine de „dînsele.” La o seamă de femei nu li se arată 
a lucra miercurea. Cum lucrează în ziua aceea, fac bube pe la încheie- 
turi, capătă dureri şi li se schimonosesc mânile şi trupul, iar dacă ţin, 
nu li-i nimică. 

Miercuri să nu faci leşie, să nu zolești şi nici spre miercuri. 


O femeie, marți seara spre miercuri, s-a apucat la zolit călepele. 
O alta străină a întrat în casă și i-a zis că-i va zoli ea. S-a apucat şi 
tot punea în zolniță o chită de cînepă ş-un copil. Femeia s-a dus 
spăriată la o megieșă şi i-a spus. Aceasta a învățat-o să strige de 
afară: «Cumătră, ieşi afară că ard horaițele!» (Horaiţele sînt ale ei.) 
Şi cînd a zis așa, îndată a lasat de zolit şi a fugit. Dar altfeli, avea 
să-i opărească copiii. Mahala 


Cenușa cu care faci focul în miercurea Paștelor e bună de aruncat 
pe straturi. Mihalcea 


Miercuri să nu te lai, căci nu-ţi putrizește capul, ca şi vinerea. 
Miercuri să nu te lai, că rămîi vadană. 
Un an de zile de te lai miercurea la lună nouă, îți moare barbatul. 


Miercuri dacă te lai, să arunci apa ceea pe un cîne şi să menești pe 
cineva ce-ţi e duşman, şi acela nu se poate apăra de cîni, aşa dau la el. 


Luni, mirecuri și vineri să nu te lai, că te urăsc oamenii. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 227 
Miercurea se posteşte, ca să ai cinste. Broscăuţi 


Întocmai ca şi vinerile cele mari ce cad peste an, sînt de ajutor şi 
miercurele ce cad înaintea acelor vineri, cine le posteşte (nemîncînd 
toată ziua), tot astfel şi miercurele din postul mare, iar mai cu seamă 
cele din sptămîna întăia şi a doua mare. Broscăuţi 


$ 5. Vinerea 


Sf. Vineri e cea mai mare din toate zilele, e jumătate de duminică, 
dacă o ţii, e de mare ajutor. E a crucei. 


Vineri l-a străpuns pe Domnul Hristos în coastă şi în sîngele ce a 
curs, toate sufletele ce erau în iad au venit de s-au botezat. Iar pe 
locul unde s-a pus crucea, s-a găsit căpăţina lui Moş Adam; de aceea, 
la picioarele Domnului Hristos e zugrăvită o căpățină. 

D-na Xenia Sevastos, Botoșani 


În ziua de Vinerea Sacă, cine se scaldă nu are nici o boală peste 
an; sacă tot răul. În aceea zi, oamenii se scaldă la părău de bube, dar 
cine e sănătos să nu să scalde în urmă, căci se poate umplea. 

General 


Cine se naște luni, miercuri şi vineri e fără noroc şi lucru rău, 
pentru că s-a zămislit şi s-a născut în zile așa oprite, în zile grele. 


Vinerea cine se naște e evlavios. Mihalcea 
Lunea, miercurea și vinerea să nu dai frupt din casă, dacă ai vite, 
că n-au frupt. Dacă ţii oi, să nu dai sare, căci pot să piară. Cari îţi 
voiesc rău vin anume şi-ţi cer. Botoșani 


In aceleași zile, nu se dă cenușă afară, că-i ia uliul puii; şi pentru 
sărăcie. General 


Crăciunul dacă cade vineri, e iarna grea. Broscâuți 


Vinerea e zi de primejdie, zi grea. Lunea, miercurea și vinerea 
sînt zile grele. În acestea zile, lut nu se aduce, pentru ploșniţe etc. 


Vineri sara să nu mănînci ceapă, că-ţi cere sufletul să i-l dai 
(Vinerea). Mihalcea 


Vinerea sara să nu mănînci usturoi, căci a doua zi ți se împăr- 
tăşește îngerul. Botoșani 


E Ac i 


Vinerea se postește pentru iertarea pacatelor, pentru ochi, pentru 
durere de cap etc. 


Vinerea cine o posteşte, tare e de ajutor pentru orişice va pune gînd. 


Dacă o fată posteşte trei vineri, fără să mănînce nimic — dar 
trebuie să se păzească ca să nu se atingă toată ziua de vrun părete 
sau de vrun uşor, căci nu se ţine postul în seamă (fraţii însă, cari ştiu 


228 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


scopul fetelor, le izbesc de păreţi, anume, în rîs) și sara, cea întăi 
îmbucătură să o puie în brîu și apoi sub cap, visează pe ursitorul ce 
o va lua, iar dacă nu se va mărita, visează un săcriu. Siret 


Unui om slab tare i se spune că „parcă e Sf. Vinere”, pentru că 
vinerile tare să postesc. Sînt oameni care nu mănîncă toată ziua 
nimic, mai ales în vinerile cele mari. 


Vinerea e foarte rea şi năpăstoasă. Vinerea să nu vorbeşti mult, 
să nu cînţi. Vinerea să iai sama să nu începi sfadă, că ajungi la rău. 
Andrei Motoc 


Bădiţa cu păr negruţ, 

De trei ani l-am prins drăguţ, 

Dar amu, de-o săptămînă, 

L-am urît pentr-o minciună. 

Usca-mi-l-ar Vinerea 

Pe cel ce-a spus minciuna. 

Vinerea din postul mare, 

C-aceea usucă tare. Siret 


Vinerea e slabă şi cu colții de fier, ea ar face mult rău oamenilor, 
dac-ar putea. Alţii zic că Vinerea e pîcla. Ioan Pisarciuc 


Vinerea să nu te lai, că te doare capul; o femeie a făcut viermi în 
cap, pentru că s-a lăut. Mihalcea 


Tot omul are un păr de noroc în cap; de te lai vinerea, şi acela 
cade. Mihalcea 


In alte locuri, se spune că de te lai miercurea, părul cel de noroc 
cade, iar în Botoşani, se spune că lunea. 


În nouă vineri să te lai şi să arunci apa pe un cîne rău, şi cu bună 
seamă îți moare barbatul. Roșa 


Să nu zoleşti vinerea, că stai pe ceea lume pănă în gît în zoală. 
Roșa 


Leşia ce o faci vineri stă ciubere înaintea sufletelor noastre. 


Mahala 

Adăpi neamurile moarte cu ea. Botoșani 
De faci legie luni, miercuri şi vineri, cînd mori, îți curge venin şi, 

pe ceea lume, legia o bei în loc de vin. Șcheia 
Pîne de coci vinerea şi de umpli borş, să face sînge. Mihalcea 

O femeie a copt vinerea pîne şi a murit. Tomnatec, Ardeal 


Dar nu-i mai mare pacat decît a coace în săptămîna mare vinerea. 
Cîtă dihanie este pe lume: şerpi, şopîrle, toate la pînea ceea vin! Roșa 


Borşul ce să umple lunea și vinerea e a necuratului. Ca să nu fie 
a lui, să pui sare și cîțiva cărbuni în borş, cînd îl umpli, şi nu se poate 
apropia. Idem 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 229 


Dracul și moașa 


Odată, s-a dus o moașă în pădure, după bureţi. Acolo, a întălnit-o 
dracul și a luat-o la femeia lui. Ea nu voia să meargă, da el a vîrît-o 
cu de-a sila sub un corci; acolo, el avea niște case aşa de frumoase! 
Femeia lui, zice, că-i tare neagră. După ce ş-a făcut rînduiala de 
moașă, el s-a apucat să facă de mîncat pentru moașă. A sapat pin- 
trijel — pintrijelul ce-l săpăm noi duminica şi-l punem în mîncare e al 
lui. I-a dat pîne de ceea ce coc femeile vinerea și lunea; iar în loc de 
vin şi în loc de bere, i-a dat leşie, zoală de cea de la cămeşi de vineri 
şi luni. 

Acele sînt toate ale lui, i-a spus dracul — și femeia a venit și a spus 
apoi la oameni. Ana Ciuntuleac, Roșa 


Cîntecul vinerea 


Oamenii orișicînd să cînte, dar în zile mari de post şi mai ales 
vinerea să nu cînte. Zice că tare pedepsește Dumnezeu pe cei ce să 
veselesc şi cîntă în ziua care a murit el. Odată zice că era o fată care 
făcuse nouă copii și-i aruncase într-o fîntînă. Fata ceea nu avea 
părinţi, ci şedea cu frate-său într-o casă. Imprejurul fîntînei a fost 
pus spini și nu bea nime apă din fîntînă, numai frate-său și ea. Trece 
Domnul Hristos şi cu Sf. Petru ş-o văd ducîndu-se cu cofele la apă şi 
cer de la dînsa apă. „Dacă apa asta nu-i bună”, zice fata. „Apa aceasta 
a fost bună, dară tu ai aruncat în ea nouă copii şi ai spurcat-o”, zice 
Domnul Hristos. După o vreme, a murit fata şi a mers să ardă în foc 
şi ş-a făcut canonul cît a trebuit. Domnul Hristos a trimis în iad pe 
Arhanghel şi i-a zis: „Sloboade de acolo pe fata ce şi-a ucis copiii, 
dară cată, pe acei ce-s cu dînsa acolo, cari cîntă vinerea, în ziua 
morții mele, nu-i slobozi.” Ilinca Olăniţa, Broscăuţi 


(Povestea aceasta zice că să cîntă într-o baladă rusească.) 


Torsul vinerea 


Vinerea să nu coși şi să nu torci. 

O femeie torcea spre vineri şi a venit la ea altă femeie care, 
uitîndu-se la tort, i-a zis: „Ăra, cât de frumos torci şi ce harnică ești! 
Ian dă-mi şi mie să-ţi ajut ; n-ai caiere?” Femeia a adus un oboroc de 
caiere şi Sf. Vinere s-a apucat de tors şi-a tors, că nici n-a bagat de 
seamă cînd a gătit totul. „Ştii ce?”, zice ea. „Dă ceaunul, să pun la foc 
şi ţi le voi zoli, să fie încaltea gata!” „Dacă nu am ceaun, zice femeia, 
da are vecina mea.” Merge ş-o strigă: „Cumătră, cumătră, împru- 
mută-mi ceaunul că mi-a picat o femeie așa de harnică! Mi-a tors 
toată cînepa, a rîșchiet-o şi amu vrea să-mi zolească torturile.” 
„D-apoi aceea-i femeie?”, zice cumătră-sa. „Amu, în puterea nopţii, 


230 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


vrea să-ţi zolească? Aceea e Sf. Vinere, îți spuneam eu să-i ţii ziua! 
Mergi fuga şi o amăgeşte ca să iasă din casă; — strigă aşa de afară: 
«Vai de mine, ian uită-te cum arde casa bojei, pe dealul Galariului!», 
şi ea are să fugă; că aşa o cheamă de dînsa. Da tu pe loc să întorci 
toate din casă cu gura în jos.” 

În vremea ceea, Sf. Vinere a făcut focul, a luat copilul și l-a pus în 
zolniță și avea de gînd să toarne uncrop peste el. Femeia, venind 
repede, a strigat de la fereastră cum a învățat-o. Sf. Vinere s-a spăriat 
ş-a fugit, iar femeia a închis ușa şi a întors totul cu gura în jos. 

Vine Sf. Vinere înapoi: „Deschide ușa”, zice ea. Femeia tace. „Ai, 
fată de lele ce eşti, că bine m-ai înşelat!” „Deschide-mi ușa, cofă!” 
„Nu pot, că-s cu gura în jos.” „Deschide-mi ușa, oală!” Iară așa i-a 
răspuns. Şi tot așa le-a pomenit pe toate. „Deschide-mi tu, opaiţule, 
ușa!” Opaiţul a sărit să-i deschidă ușa, dar s-a stricat. Dară femeia 
tot n-a putut scăpa de dînsa, că tot o întreba: „Ce vrai să mănînci, 
carne de om viu sau de om mort?” Femeia a spus că de om mort. 
Atunci ea s-a dus și i-a adus pe unul, nu de mult îngropat, cu raclă cu 
tot, şi l-a trîntit pe vatră. Cînd au cîntat cucoșii, ea s-a făcut nevăzută. 

A doua zi, femeia a trecut pe lîngă vatră şi nici nu s-a uitat, ca să 
nu să spărie. A mers la vornicul, de au venit şi au luat mortul, iară 
ea a fost multă vreme bolnavă de spaimă. Auzită în Botoșani 


(Să povesteşte pretutindene unde sînt români.) 


Marţi sara 


Demult, îmblau zilele pe pămînt: se suiau în car la oameni şi, 
dacă le lucra de ziua lor, le strica ceva; da carul peste om. De „Mar- 
ţi-sara” mai ales tare se temeau. Odată, a fost copt o femeie fuioarele 
marți sara și a venit la fereastă „Marţi-sara” și a început a vorbi cu 
celelalte, că erau trei; era Miercurea și Vinerea cu dînsa. „Haide 
ş-om coace copilul ei!” Femeia s-a spăriat cînd a auzit aşa, da altă 
femeie a învățat-o ca să întoarcă toate în casă și să încuie ușa. 
Marţi-sara vrea să deschidă, dar nu poate. „Vină, oală, şi-mi deschide”, 
zice ea. „Baiu, că mă bate.” Femeia sta cu băţul și poc! în oală. Așa a 
strigat ea pe toate şi nici una nu i-a deschis, numai cît cofa s-a dus şi 
i-a deschis, nu i-a pasat de bataie. Ele au întrat în casă, au făcut 
focul, au pus leşie, au așezat ştubeiul în mijlocul casei ş-au pus 
torturele deasupra, da înlăuntru copilul. — Femeia fugise afară și să 
uita pe fereastă ce fac. Văzînd așa, a strigat: „Săriţi degrabă, că ard 
munții Canagalilor”, și ele au fugit. Auzită în Odobeşti 


Ursoaica 
De cînd postesc polonii sîmbăta 


Un polon s-a fost prins la ciondănit cu un român. El îl întreba de 
ce postesc românii cu atîta frică vinerea și a început a-l lua în rîs pe 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 231 


român, că ar vra şi el s-o vadă pe vinerea noastră, e tare mare, așa 
cum spun românii? „Dacă vrai s-o vezi, zice românul, hai cu mine şi 
eu te-oi duce și ţ-oi arăta-o.” Şi-l duce într-o pădure unde ştia vizunia 
unei ursoaice. „Stăi oleacă aice și așteaptă, că ea îndată are să iasă 
şi-i videa-o.” Apoi el s-a dus şi l-a lasat pe polon acolo. Polonul se 
primblă fără grijă. Numai ce iesă înaintea lui o ursoaică mare şi se 
rădică în două labe. „Doamne, Dumnezeule! că mare-i vinerea, strigă 
el cu spaimă, scapă-mă de astădată de ea, că ţ-oi posti și sîmbăta!” 
Dumnezeu l-a scapat — şi de atunci postesc polonii sîmbăta. 

Pavel Bojescul, lordănești 


A. Cele douăsprezece vineri 


Afară de vinerile din săptămînă, sînt peste an 12 vineri mari, în 
care se cuvine ca omul să nu mănînce nimic pănă a doua zi. Alții 
mănîncă înspre sară o bucăţică de pîne şi apă, iar toată ziua o petrec 
în post şi rugăciune. De regulă, se posteşte pentru scopuri anumite; — 
fetele postesc ca să se mărite. — Vinerile aceste se încep de la Sf. 
Andrei și sînt: 


Una înainte de Sf. Andrei. 

» » » Crăciun. 

» 5 „ Stratenie. 

» » „ 40 de sfinți. 

» » » Blag ovi şte nie. 

» % „ Duminica Mare. 

» n „ Sînzieni. 

» » > Sf. Petru. 

» » » Schimbarea la față. 
» A „ Sf. Maria. 

» » „ 'Tăiarea capului Sf. Ioan. 
» » » Ziua Crucei. 


În Broscăuţi, zilele aceste sînt hotărîte pentru ce ajutor să le 
postești. Așa, de ex.: 


Vinerea înaintea Crăciunului, se postește pentru sanatate și întă- 
rirea neamului; pentru viaţă. 


Vinerea înainte de Ziua Crucei, pentru întărirea cinstei. 
Vinerea înainte de Sf. Andrei, pentru fapt. (Celelalte nu le ştie 
povestitoarea.) Anastasia Constantinovici 


$ 6. A. Alte zile de post 
Tăierea capului Sf. loan și Ziua Crucei 


În 29 august, cade Tăierea capului Sf. Ioan. În ziua aceasta să 
mănîncă de post. Nu să mănîncă nimic ce are cap: măr, usturoi şi 


232 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


altele, întocmai precum şi de Ziua Crucei nu se mănîncă nimic ce are 
cruce, precum: nucă, pepene etc. 

În 14 septembrie, toamna, cade Ziua Crucei, zi mare; — să pos- 
tește. Unii oameni nu mănîncă toată ziua nimică. Tot astfel și vinerea 
ce cade înainte. Cei mai religioşi ţin 3 zile de post la Ziua Crucei, 
începînd cu 2 zile înainte. 


B. Sf. Paraschiva. Vinerelele 


Poporul, atît în Bucovina, cît şi în Moldova, numeşte Sf. Vinere pe 
Sf. Paraschiva de la Iași. Iar în satele de pe lîngă Cernăuţi, să 
serbează două Sfinte Paraschive. Cea dintăi la 14 octombre, pe care 
unele femei o postesc; şi a doua după Sf. Dumitru, numindu-le pe 
amîndouă „Vinerelele.” 

Între Vinerele, să nu sameni sacară, că mori, zic în Mihalcea, 
precum și în Mahala. În Mihalcea, unii zic „Vinerele” şi la vinerele 
Sîmbetelor Morților, de toamnă, pe care femeile le postesc, pentru 
boale. 


C. Pocroavele. Sf. Varvara. Sf. Caterina 


Sfintele acestea au fost muncite şi, pentru aceea, cine le postește 
sînt de mare ajutor. Sînt sărbători femeiești. Femeile, fetele care au 
vro cerinţă, le serbează şi le postesc fără ca să mănînce nimic; dar nu 
în toate părțile. În Mihalcea, Broscăuți, Camena, pe Sf. Pocroavă (la 
1 octombrie: Acoperemîntul Maicii Domnului), fetele o postesc, să le 
acopere capul, să le mărite, iar femeiele, pentru ca să roage pe 
Dumnezeu să ţie lumea, să nu ne prăpădească. Ín Boian, să face 
hram de Pocroave şi scot icoanele în cîmp. În Mihalcea, Sf. Varvara 
e patroana femeilor (în 3 decembrie), o postesc, dau de liturghie şi 
fac praznic la biserică. E pentru ajutor la nașteri, la varsat, la boale, 
precum şi pentru ajutor de napaste, te scoate de la orice; pentru 
dureri de cap etc.; iar fetelor, pentru ca să se mărite. Ca sărbătoare 
femeiască e serbată şi Sf. Caterina (24 noembrie); mai rar e şi postită. 
Femeile o ţin pentru boale, pentru nebuneală — căci ea a fost nebună, 
să nu nebunească. 


$ 7. Postul pentru dușmani 
Pentru sanatate, noroc, se postesc cele 3 zile cari sînt de post ale 
săptămînei, dar pentru duşmani, sîmbăta sau duminica. 


Duminica se posteşte pentru dușmani, fără a mînca nimic, dar e 
mare pacat (s-a văzut). 


Pentru duşmani, să posteşti marța. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 233 


Pentru duşmani, la lună nouă, marți, să plătești liturghie, dar să 
nu fie omul nimic de vină, căci atunci cade asupra lui.  Cuciur-Mie 


Să ai un dușman de moarte, dar dacă posteşti marţele ce cad 
înaintea sărbătorelor celor mari, trebuie să-l culci. Dar cum să pos- 
teşti? — Să nu mănînce pănă la asfinţitul soarelui nime, nimic în 
casă: nici mîţă, nici vită, nici om, toți să postească. Aşa a făcut o 
femeie un an de zile, că o bătea tare barbatul său — să fie lucrat cît 
de mult, şi ea nu mai avea la dînsul dreptate. — Sara, după ce asfințea 
soarele, aprindea opt lumînări: 2 pe prag, 2 în fundul casei şi cîte 
două în celelalte două părţi de casă și tot timpul cît ardeau lumănă- 
rile, bătea mătăni şi făcea rugăciuni — iar la anul, barbatul ei a 
murit. Maria Reus, Broscăuţi 


În Mihalcea, să postesc 3 zile la începutul luminei, nu de-a rîndul, 
ci vineri, miercuri şi iar vineri. Postitoarea să dezbracă şi să desple- 
teşte, să nu știe nimene, iar sara încheie ca mai sus şi, păr în scurt, 
să arată pedeapsa lui Dumnezeu asupra dușmanului. Zice că e pacat, 
dar ce să faci alta, cînd el îți face necontenit rău, doar nu-i lua piatra 
să-i dai în cap, căci te-or închide — numai cît la Dumnezeu să te rogi 
ca să-l dobori. 


Afară de post asupra dușmanilor, să ceteşte şi „psaltirea.” Plăteşti 
de-ţi citeşte o psaltire sau mai multe, păn” la 12. Dar mai ales să-ţi 
citească „psaltirea neagră” miercuri sau vineri noaptea, cu lumînarea 
înturnată în jos, să picure în apă și, păn' la 9 zile, îl culci cum l-ai 
culca cu coasa. Maria Reus, Broscăuţi 

(Despre postul negru, se va vedea.) 


A. Postul la lună, pentru dușmani 


Dacă îţi face cineva întruna rău şi te amăreşte, îţi face nenorociri, 
pagube, dacă posteşti postul acesta, trebuie să-l pedepsească; dară, 
dacă e aşa de la Dumnezeu, atunci nu să întîmplă nimărui nimică, se 
trece așa. 

Postești într-o lună 9 zile şi începi cu cea întăi duminică, cînd e 
lună nouă; pe urmă, lași o zi și posteşti marţi, apoi a treia zi joi, 
sîmbătă, luni, miercuri, vineri, duminică şi iar marți — pănă se 
împlinesc 9 zile. Zilele acele care le-ai postit fiecare îmblă după 
dînsul și trebuie să-l nimerească. Marta e napaste, joia altăceva, aşa 
fiecare — că el nu rămîne nepedepsit. 

Povestitoarea spune că ea a postit două luni asupra unui om, care 
îi făcea multe supărări şi nacazuri, dară a treia n-a mai postit, căci, 
cînd au început a-i muri copiii şi cînd a văzut că-i moare şi femeia, 
s-a spăriat ea singură și l-a lasat. 


Un alt post pentru dușmani e acesta: să posteşti la 7 luni nouă, 
tot ziua cea de-ntăi, în care să primineşte lumina, fără a mînca 
nimic, şi Dumnezeu cu acela în scurt timp trebuie să facă capătul. 

Maria Strut, Mihalcea 


234 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


$ 8. Postul Maicei Domnului 


Dacă ai vro dorință, postești postul Maicei Domnului și dacă îl ţii 
cum trebuie şi te rogi cu credinţă, trebui să ţi să împlinească; numai, 
atunci cînd posteşti, să nu fii mînios cu nimene. Incepi într-o lune şi 
nu mănînci toată ziua nimic pănă a doua zi dimineața, — alții gustă 
o bucăţică de pîne şi beau apă, după apusul soarelui, dar să nu să 
sature — candela sau lumănarea să fie aprinsă și tot timpul să-l 
petreci rugîndu-te şi bătînd mătăni. A doua săptămînă, posteşti tot 
astfeli marţi, a treia miercuri și tot astfel timp de şepte săptămîni, 
păr ajungi la duminică şi atunci e mîntuit. Mulţi postesc în timpul 
postului celui mare, dar atunci mîntuie în ziua de Paşti. În Mihalcea, 
unii încep a posti de sîmbătă. 


$ 9. Steaua ciobanului 


Ciobanii n-ar mînca frupt în zile de sec, Doamne fereşte! Ţin 
pentru oi. Tocmai sara, după ce a răsărit „Steaua ciobanului” 
(„Luceafărul”, steaua care mai întăi răsare), atunci să înfruptă. De 
același obicei să țin şi ceilalţi oameni, în zilele de post ale săptămînei, 
care nu voiesc să ţie păn'” a doua zi. De aceea să zice că steaua 
ciobanului e pentru post. — Unii mănîncă mai tîrziu, după ce au 
răsărit toate stelele. Moldova 


Cap. XVIII 


Postul mare. Legea dată de 
Domnul Hristos 


$ 1. Cîșlegele și posturele 


Noi posturele le postim pentru peştele cel ce ţine pămîntul în 
mare. (Vezi pag. 119) 

În an sînt 4 posturi: unul primăvara, altul vara, al treilea toamna 
şi al patrulea iarna; şi după fiecare post urmează şi cîşlegi — cînd se 
poate mînca carne, să pot face nunţi, să poate petrece. 

Postul cel întăi e postul cel mare — primăvara. Acesta începe pe la 
sfîrşitul lui februar sau la începutul lui mart şi ţine 7 sptămîni, pănă 
la Paşti. E postul Paștelor şi al patemilor Domnului Hristos, cînd s-a 
jertfit pentru noi ca să ne scoată de la pacat — închipuind cele 40 de 
zile ce a îmblat prin pustii şi nu a mîncat, pregătindu-ne legea dată 
de el. Postul acesta e de 9 săptămîni, dar fiind prea lung, 2 săptămîni 
s-au rupt şi s-au pus înaintea Sîntă-Mariei, spre lauda ei. După Paști 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 235 


urmează cîșlegele, ce ţin pănă luni, la săptămîna după Duminica Mare, 
cînd începe postul Sf-lui Petru. Se posteşte pentru Sfinţii Apostoli, 
propovăduitorii legei Domnului Hristos. Săptămîna de la începutul 
cîşlegelor de după Paști şi cea de la sfîrşit e „hîrţa”, adecă să mănîncă 
de-a valma carne. Cîșlegele acestea sînt cele mai frumoase și cu 
deosebită plăcere să fac atunci nunţi, după cum merge şi vorba: 


După Paşti în sărbători, 
Cînd e cîmpul plin de flori, 
Pusei gîndul să mă însor 
In frumoase sărbători. 


Numai cît nu să prea fac, căci oamenii n-au cu ce, atuncea toată 
pînea strînsă de cu toamnă e sfîrşită şi cea de cumparat e scumpă. 

Cu o săptămînă înaintea lasatului de săc, să face pomenirea cea 
mai mare din an, pentru morţi — sînt „Moşii” sîmbătă, înaintea 
Duminicei Mari. Postul Sf. Petru e uneori mai lung, alteori mai 
scurt; el merge una cu cîșlegele de iarnă; la un loc trebuie să aibă 10 
săptămîni. Dacă au fost cîșlegele mai lungi, e postul mai scurt şi 
viceversa. Postul acesta nu e așa de aspru postit ca postul cel mare, 
se poate mînca şi peşte, afară de miercurea și vinerea — ca şi în 
postul Crăciunului; e însă foarte greu de postit, căci nu e cu ce; 
pămîntul atuncea încă n-a rodit. Țaranii spun că să posteşte pentru 
sanatate. In Moldova, cîteodată să fac şi cununii. 

Sf. Petru cade în 29 iunie, iar cîşlegele acestea ţin păn' la 1 august. 
Nunţi nu se fac mai deloc, căci oamenii sînt ocupați cu lucrul cîmpului. 

În ziua de Macovei, începe postul Sf. Măriei şi ţine 2 săptămîni, 
pănă la 15 august. E foarte aspru ținut și numai în ziua de Probajine 
să poate mînca peşte; dar e foarte cu plăcere postit, căci atuncea să 
află de toate. 

De la Sf. Marie încep cîșlegele de toamnă. Acestea sînt cele mai 
lungi. Atuncea să fac şi cele mai multe nunţi, după strînsul din cîmp, 
căci este cu ce; toamna e bogată. Cîșlegele țin păn' la 15 noiembre. 
Inainte de a întra în post, să face în 3 sîmbete pomenire pentru 
morţi. De Filipi cade lasatul săcului de postul Crăciunului, care ţine 
aproape 6 săptămîni; postul nașterei lui Hristos. 


$ 2. Cîșlegele de iarnă 


Cu 5 zile înainte de Crăciun, în ziua de Ignat, oamenii taie porci 
ca să aibă carne pentru cîșlegi. Fac cîrnaţi, pun slănină, coaste la 
afumat, iar o parte de carne o pun în sare ca să se conserve pentru un 
timp. Care n-are mascuri cumpără de sărbători cîteva ocă de carne 
de porc, iar altul, care e sarac, e bucuros să taie macar o găină, să se 
poată înfrupta. Dar de multe ori lipseşte și aceasta, să uită numai cu 
jale la carnea vecinului: 


Chişte şi cârnaţi, 
Că departe staţi! 


236 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Şi carne cu sînge, 
Cu milă te plînge! 


— Cel ce te vede, să înțelege! de aceea, cam adese colindătorii, 
apropiindu-se, sînt puşi în ispită şi se lipesc de cîrnați. 

Odată, au venit niște băieți la fereastă să colindeze, pe cînd boierii 
stăteau la masă. Ei însă ştiau că este un porc tăiat în pod, ş-au 
început: 


„Constantine, du-te-n tindă, 


Colimandros. 
Constantine, sui pe scară, 
Colimandros. 

Că boierii stau la masă, 
Colimandros. 

Cele late! dă pe spate, 
Colimandros. 

Ce nu-i putea dă și jos, 
Colimandros. 

Boierii că s-au sculat, 
Colimandros. 

Noi frumos am colindat, 
Colimandros.” 


La popor, porcul e pentru mîncare, nu vita. — De ce slănina se 
duce de Paști la sfinţit? In Broscăuțţi, spun că pentru ca să aibă gust 
la mîncare de carne peste an. In Bucovina, se sfințesc chiar purcei 
fripţi întregi, puindu-le şi un hrean în gură. Ţaranul carne de vită nu 
măîncă, sînt oameni cari în viața lor n-au pus carne de vită în gură 
şi nici n-ar pune, ţiind aceasta de mare pacat. Vita te hrănește, cu 
boul lucrezi şi te înavuțeşti şi încă s-o mănînci! In Horecea, de 
demult, cînd vedeau pe cineva mîncînd carne de vită, ziceau că e liftă 
rea. În Mihalcea, au greață de carne de vită, mai bine postesc. Tot 
astfel şi în Moldova, spun că dacă-i mănîncă laptele, şi carnea să i-o 
mănînce?! 

Mănîncă carne de miel; toamna să taie oi şi fac pastramă, bujiniță 
etc., iar carnea proaspătă o pregătesc, ca şi cea de porc, cu curechi etc. 

De la Crăciun şi pănă la Bobotează e „hîrţa”, se mănîncă tot una 
carne, nu se posteşte decît o zi înaintea Bobotezei — ajunul; apoi de 
la Bobotează şi pănă în Cîrneleagă, să mănîncă vîrstat, adecă pos- 
tindu-se vinerea și miercurea. Cîrneleaga cade a treia săptămînă 
înainte de lasatul de brînză. Săptămîna următoare după Cîrnileagă 
să mănîncă iar vîrstat și în duminca aceasta să face lasatul secului 
de carne. 

In sîmbăta lasatu-secului de carne sînt „Moşii de iarnă.” Atunci 
să dă de pomană pentru morţi, să face parastas la biserică, să dă la 
saraci, cine vra face şi praznic acasă. 

De duminica lasatu-secului de carne, mai demult, pe cînd erau 
oamenii mai cu frica lui Dumnezeu şi țineau legea, se făceau fel de 


1. Slăninele. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 237 


fel de bucate de carne şi mîncau în aceea zi cît le trebuia şi atunci se 
lasa carnea, mai mult n-o mînca pănă la Paști; dar acuma mănînc 
de-a valma; tocmai de lasatul secului de postul mare, cînd e lasatul 
de brînză, lasă şi carnea. Cine vra însă ca să postească cum se cade, 
în lege, nu mănîncă nici defel carne, o săptămînă întreagă înaintea 
postului, ci numai frupt alb: lapte, ouă, aluaturi, şi de aceea se 
cheamă săptămîna aceasta „săptămîna albă”, pregătindu-se ca să 
între cu sufletul curat în post. Botoșani 


În săptămîna albă nu să toarce, ca să nu să facă peste an din 
puzderia ceea viermi în frupt. Mihalcea 


Joi în săptămîna albă spală femeile cameşile, ca să fie albe peste an. 
Camina, Mihalcea 


Tot în satele acestea, nu torc femeile joi, în săptămîna albă, ca să 
nu li se primejduiască barbaţii la pădure, să nu-i ucidă copacii. 


Duminică de lăsatul secului de postul mare, se adună toate nea- 
murile la un loc şi serbează lăsatul secului; atunci să fac multe 
aluaturi, plăcinte învîrtite. În noaptea ceea, să petrece şi se che- 
fuieşte pănă spre ziuă, dar mai tîrziu decît la 12 de miezul nopții nu 
poate să fie masa. 


Intr-aşa o noapte de chef şi de bucurie, a zilei de lăsatul secului 
de postul mare, are să se prăpădească lumea. 
De la mama autoarei, Botoșani 


În Camina, Mihalcea, de lasatul săcului, fiecare trebuie să mănînce 
cîte un ou fiert, ca să le treacă degrabă postul. Cît să face oul, aşa să 
le pară de uşor. 


In Botoşani, în vremea veche era același obicei. 
A doua zi, să zice că s-a înecat carnavalul în polobocul cu curechi. 


A. Păpușele 


Una din petrecerele carnavalului de iarnă, la poporul român, cum 
întrau în cîşlegi şi păn' la sfîrşit, erau mai demult şi păpușele. 
Păpuşerii îmblau noaptea pe drum, cu o ladă mare ca un dulap, 
strigînd: „Păpuși! Păpușşi!”, şi cine dorea îi chema în casă. Rîndul de 
sus al dulapului era cu steclă şi luminat de un fînar. Aici se jucau 
păpuşele, pe care le scotea în sus de pe dedesupt și, purtîndu-le cu 
nişte sîrme, le făcea „să joace”, adecă să îndeplinească acțiunea ce 
vroia, vorbind pentru ele acel ce le juca. La păpuși, vedeai de toate 
cele: scene de vînătoare cu cîni şi iepuri, scene din viața animalelor, 
şerpi etc. Pănă şi acuma să mai ţine minte versurele spuse de şoarec: 


Unde-i mîța să mă vadă, 
Să-i dau coada să mi-o roadă! 


Scene din viaţa socială, în care să parodia partea cea slabă; ba 
chiar și persoanele ce făcuse scandal cu purtarea lor în societate 


238 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


erau puse în păpuși, spunîndu-li-se istoria. Scene din viaţa casnică. 
Scene de gelozie între femei, ce să băteau. Bătălii cu turcii, răzmiliţă, 
armata cea nouă: 


Căpitan de oaste nouă, 
Fură cloşca de pe ouă. 


Căpitane, dă-ne pace, 
Căci sîntem fete sarace. 


Păn! şi pe preoți nu-i lasau în pace: între altele, să mai țin minte 
versurele: 


Prohodit, neprohodit, 
Ia-l de chică şi-n pămînt! 


Să reprezentau nunți: mireasa cu peteală pe cap; şi, în fine, tot ce 
reprezintă viața românului. Pacat numai că s-a pierdut obiceiul. 


B. Jocul și nunţele 


Jocul să începe de a doua zi de Crăciun sau chiar şi din ziua de 
Crăciun şi ține pănă la lasatul săcului de postul mare (Despre joc, se 
va mai vedea vol. II.*) De lasatul secului, după ce merg fetele de la 
joc acasă, să strîng la crîșmă gospodarii şi femeile și joacă pănă după 
miezul nopţii. În Roşa, chiar jocul fetelor să face atunci noaptea, la o 
casă; merg cu părinţii, gătite mai deosebit ca altădată, şi joacă şi 
tineri, şi bătrîni; petrec pănă spre ziuă, ca să le fie pe tot postul. 

Nunţele să încep după Bobotează şi ţin pănă în ziua de lasatul 
săcului de carne. În săptămîna albă, nunţi nu să mai fac. De aceea, 
şi fetele care nu s-au măritat în timpul cîșlegilor, spre sfîrşit încep a 
se îngriji: 

Trec cîșlegele pustii, 

Aştept, staroste, să vii, 

Şi-l aştept, mamă, pe-al meu, 
Doar m-oi mărita şi eu. 

Va veni de undeva 

Şi m-oi mărita cîndva. 


* 


Din Cîrnileagă însă încep a despera: 
Păn! în Cîrnileagă, 
Tot mi-a fost de şagă. 
Da din Cîrnileagă, 
Mi-a trecut de şagă. 
* 


Dar cînd văd că a venit şi lasatul de săc, atunci e rău de tot: 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 239 


Duminică-i lasat de săc. 

Mă duc, mamă, să mă-nec 
Unde a fi balta mai largă, 
Să-mi încapă zestrea întreagă. 
Să mă -nec cu şepte odată, 
C-am ramas nemăritată! 


Flecăilor ce nu s-au însurat în cîșlegi li să zice că poartă chiua-n 
spate. „Insoară-te, măi, că ț-or pune chiua-n spate.” Sau: „Aista are 
să poarte chiua-n spate!” (pe care îl văd că n-are de gînd să se însoare). 


$ 3. Postul. Pocăinţa 


Posturele însamnă mare lucru înaintea lui Dumnezeu. Cine pos- 
teşte mare dar își cîştigă şi sînt de mare ajutor. 


Cu postul, cu rugăciunele și cu faptele cele bune să capătă împă- 
răția ceriului. 


Posturele sînt aşazate de Domnul Hristos şi de Sf. Apostoli ca să 
le postim. 


Postul cel mare să posteşte pentru Domnul Hristos, că el a dat 
legea. 


Postul lungește zilele omului. 


Cine posteşte săptămîna cea dintăi a postului, de luni pănă joi, 
fără ca să mănînce nimic, ştie cînd are să moară cu trei zile înainte. 
Broscăuţi 


Un om a postit toată viața lui, fără să mănînce nimic vineri şi 
sîmbătă înaintea Paștelor, şi a trăit 106 ani. Bobeşti 


Postul e înfrînare, să nu mănînce omul să se desfăteze; e înfrînare 
de la toate. Dacă mănîncă omul bine, are gust de toate; trupul îi e 
greu, doarme mult, îi e lene să lucreze și de la aceasta vin toate 
răutățele. 


A nu posti numai celui drumeț i să iartă, cum zice şi proverbul: 


Baba călătoare 
N-are sărbătoare. 


Asemenea și celui bolnav i să poate să nu mănînce, căci: „Postul 
bolnavilor și rugăciunea bețivilor, Dumnezeu nu le ține în samă”. 


Unul din cuvintele Domnului Hristos despre post să află în floa- 
rea sfintei scripturi şi este acesta: 


Cine posteşte 

Bună faptă face. 

Iar cine nu posteşte 

Nicidecum nu greşeşte. Botoșani 


240 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


„Nu-i pacat ce întră în om, dar e pacat ce iesă din om”, adecă: dacă 
înșală, vicleneşte, pizmuieşte şi altele, care sînt mai mari decît 
pacatul de a nu posti. 


In postul cel mare să abţin de la orice petreceri, să abţin de la 
cîntec; numai a cînta din fluier, zice că nu e pacat. 


Urzica 


Urzica e buruiana lui Mart, e ca şi Mart de iute şi tare, cine o 
mănîncă să întăreşte. E cea întăi buruiană. Mihalcea 


În săptămîna mare de mănînci urzică, îți iartă Dumnezeu paca- 
tele; e ca și cum ai plăti un sălindari. Urzica e buruiană de primejdie; 
ea e de toate bună: și de leacuri, şi de scaldat, şi de spalat oalele, 
pentru mana laptelui etc. Ilișești 


In com. Buhalnița, în ziua de Paşti, oamenii, după ce ies din 
biserică, se urzică unul pe altul, ca să fie iuți ca urzica. 
D-l David, com. Buhalniţa 


În Botoșani, să urzică în ziua de Sf. Gheorghe. 
În sîmbăta Paştelor de mănînci urzică, nu te mănîncă purecii 
peste an. 
De Dochia e bine să mănînci urzică, să nu te mănînce purecii. 
Roșa 


$ 4. Săptămîna mare. Spolocanele 


Luni, în ziua întăi a postului, sînt „Spolocanele.” În ziua de Spolo- 
cane, în Moldova, să mănîncă numai moare de curechi cu hrean și 
azimă nedospită, coaptă în vatră — căci iartă Dumnezeu pacatele. În 
ziua ceea, să spală toate vasele, cheile, ugele, dulapurele, ca să nu fie 
înfruptate; să freacă toate cu legie, să fie curate pentru post. 


În Moldova, obiceiul acesta e foarte strict ţinut. A fierbe mîncarea 
într-o oală de frupt sau a mînca cu o lingură ce s-a mîncat şi de frupt 
nu mai e a posti, ci se cheamă că ş-a spurcat sufletul. Românii din 
Bucovina, fiind în atingere cu străinii, nu fac această deosebire. 


In ziua de Spolocane, să bea la țară foarte mult, în tot locul, zic 
că-şi spală gura şi stomahul, să fie curaţi. 


In Șcheia, femeile beau să li se facă cînepa frumoasă. 


In Camina, Mihalcea, toată ziua beu și joacă — pentru cînepă şi 
aduc pe cineva nalt în casă, să fie cînepa subțire şi naltă. 


În Zvorîştea (Moldova), apa de la vase, din Spolocane, o strîng ş-o 
dau la vite pentru „nijit” (umflătură la pulpă), e bună de albeaţă, să 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 241 


se spele vita la ochi. Tot aice, femeile în aceea zi fac chef și aruncă cu 
paharul în pod şi joacă bine, să le fie bătută pînza. 


Joi, perie cînepa ş-o încep a toarce, ca să aibă spori la ţesut, la 
tors, la călepe peste an. 

Leşie şi borş nu se umplu în săptămîna aceasta. 

Zilele cele din săptămîna mare sînt bune pentru vînzare, mai 
bune decît peste tot anul. Profira Zvorîșteanu Andreescu, Botoșani 


Spolocanele se ţin pentru sugei, cine are să lege 9 noduri îndărăpt 
pe 9 aţe şi să le îngroape în picuşul cofei, că pier. Bagiurea, Moldova 


Ziua de Spolocane se ţine pentru lupi. Se ung vetrile ca şi la 
Filipi, ung gura lupului şi a altor dihănii. Nu îmblă cu perie, cu 
pieptene, nu torc, ca să nu tragă acestea la casă. 


În Camina, femeile, cum se scol, ung vetrile, căci zic că sînt 
înfruptate. 

Borş în săptămîna mare nu se umple, că se face pe ceea lume leşie 
la suflete. 


Sf. Toader și peștele 


În Ilișești (Bucovina), toată săptămîna cea mare numai pîne uscată 
şi bureţi se mănîncă, fasole sau altăceva nu; mănîncă curechi, moare, 
hrean etc. 

În Botoşani, de demult, în săptămîna mare mîncau numai post 
uscat. Făceau din ziua de Spolocane azime de ajuns şi, pentru slugi, 
malai şi fierbeau o oală mare de pere uscate, perje, de aveau pe toată 
săptămîna, mîncînd ce puteau: curechi murat cu hrean, masline, 
smochine, alva, iar cei bătrîni mîncau numai o dată în zi, tocmai 
după ce asfințea soarele. Masa deloc nu se punea, mîncau pe apucate, 
pănă în ziua de Sf. Toader. Vineri făceau foc și fierbeau grîu şi, în 
ziua de Sf. Toader, duceau la biserică. Atunci era dezlegare de vin şi 
de untdelemn şi făceau masă ca la Paști, atîta că era de post, dar 
făceau bucatele cele mai scumpe; din icre, cracatiţe, nerve etc. Fă- 
ceau chef şi veselie, singură muzica lipsea. 

Aceste să făceau întru amintirea unei minuni, de pe timpul împă- 
ratului Domițian, care prigonea pe creștini şi care, în săptămîna 
mare, a dat ordin să se taie vite şi să se arunce prin fîntîni, fiindcă 
creştinii posteau, să-i silească să beie, dar creștinii n-au băut şi n-au 
mîncat nimică toată săptămîna pănă vineri. Atunci Sf. Toader a 
făcut o minune, căci el era o căpitenie a lor, şi, făcînd rugăciuni, a 
ploat (sau a izvoriît apă), iar el le-a zis ca să fiarbă grîu şi au mîncat 
vineri şi sîmbătă grîu fiert. Romanii, de ciudă, l-au ars pe Sf. Toader. 
Şi întru amintirea ceea, se duce la biserică, de Sf. Toader, grîu. Tot 
de atunci, nici peștele în post nu se mănîncă, pentru că are sînge; 
pănă atunci zice că peştele n-avea sînge și se mînca. Icre se pot 
mînca, dar peşte nu. Slobozenie de peşte, în postul mare, este numai 


242 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


în trei zile: de Blagoviştenii, de Florii şi de Probajine, în postul 
Sîntă-Măriei. De la mama autoarei 


Peștele, demult, se mînca în post ca bureţii; dar, de un post mare, 
au făcut jidanii pîne cu sînge de vită, să cumpere oamenii, şi Sf. 
Toader le-a poruncit să nu mănînce. Ei au tăiat-o fălii și au dat-o în 
iazuri, în ape, s-o mănînce peştii şi de atunci are peştele sînge şi nu 
se mănîncă. Gh. Morar, Botoșani 


Sînt sate în Moldova, că preoţii dau voie şi de Sf. Toader să să 
mănînce pește. Comănești 


Peștele zice că înainte era de post, dar de cînd l-a apucat un peşte 
de deget pe Domnul Hristos şi l-a încruntat de a curs sînge — de 
atunci nu se mănîncă. Bagiurea 


Un om s-a dus la scaldat și s-a înecat, iar peștii l-au mîncat — şi de 
aceea au peștii sînge. Botoșani 


Peștele e a naftemei; cine poate să nu-l mănînce macar 7 ani îi 
iartă Dumnezeu pacatele. (Poate de aceea că Sfinţii Apostoli au zis 
că anaftima să fie gîtlejul aceluia care va mînca peşte vinerea şi 
miercurea în post.) Idem 

Cînd își dă omul sufletul, peştele cel întăi gustă din om. Omul 
cînd moare, stau diavolii lîngă dînsul cu cuțite şi cu strachini şi-l 
spărie că au să-l taie și să-l deie la pești, iar peştii aşteaptă împrejur 
şi omul, mai mult de frică, moare. Diavolii nu-l pot tăia, dar așa se 
cheamă că peștele întăi gustă din el, căci de spaima lor a murit. 

Andrei Motoc, Mihalcea 


* 


Peștele cel din mare zice că a avut 3 pui. — Dumnezeu, cînd a 
săturat norodul cu 2 peşti şi 5 pîni, a luat 2 pui de la peşte şi numai 
unul i-a ramas. Dar să nu să fi săturat atunci cu cei doi pui și să-l fi 
luat şi pe al treilea, s-ar fi prăpădit lumea, căci peştele ar fi dat din 
coadă și pămîntul cădea; aşa însă, tot i-a ramas unul lîngă el. 

D-l Iancu Stavrat, Botoșani 


Noi, şi pentru peştele cel din mare, ne rugăm și postim. 


O glumă 


Odată, de nişte Blagoviştenii, a fost o serbare între preoţi, la care 
au fost şi mai mulți arhierei. Puindu-se la masă, arhiereul cel mai 
mare a luat ş-a tăiat capul peştelui din borş zicînd: „Hristos este 
capul bisericei!” şi l-a pus pe farfurie să-l mănînce. Un alt arhiereu 
i-a tăiat mijlocul zicînd: „În mijlocul bisericei te-am slujit, Doamne, 
şi m-am hrănit!” şi iar l-a pus pe farfurie, pentru sine. Iar al treilea 
arhiereu a luat coada şi a zis: „La uşa altarului slujesc şi mă hră- 
nesc!”, aşa că la ceialalți nu le-a ramas nimică. Atunci unul s-a 
sculat şi, apucînd castronul cu borş în mînă, a zis pe ton bisericesc: 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 243 


„Și preste voi, preste toţi, s-a stropit darul Duhului Sfînt!” Atunci, 
învîrtind cu crastonul împrejur, li-a turnat la toţi cu borşul în cap. 
Botoșani 


(Urmare despre peşte vol. III”) 


Așazarea postului. Laptele și peștele 


A fost odată o vînătoare mare în ziua de Blagoviștene, de 600 de 
persoane. Unii mîncau de post, alţii mîncau de frupt; adecă lapte, 
frupt alb. Boierii ce mîncau de frupt îndemnau şi pe ceilalți să 
mănînce și au zis arhiereului să blagoslovească, că era într-un cras- 
ton peşte şi într-altul lapte. Arhiereul a blagoslovit laptele şi s-a 
despărţit în craston: de o parte iarba și de o parte apa; şi a blagoslovit 
peştele şi s-a despărțit sînge şi carne. „lacă, au zis boierii, postul 
vostru!” Atunci unii au mîncat, iar cei ce n-au vrut tot n-au mîncat, 
s-au ținut de postul lor. Şi de atunci s-a făcut unire, că pănă atunci 
unii mîncau numai frupt, da alții numai post, dar atunci s-a aşezat. 

P. Zvorîşteanu, Botoșani 


$ 5. Faptele. Călugării. Postul 


Zice că au fost odată doi călugări greșiți şi i-a pus să-i facă schiv- 
nici, spre pedeapsă. I-au închis într-o casă, în pădure, i-au cusut în 
straiele lor, să nu se poată mișca, pe cap le-a turnat miere și alta 
nimică nu le da de mîncat pe zi decît o bobiță de prescure şi 7 fire de 
grîu fiert în zama lor. Dar de lucru tot le da: făceau caușe de lemn și 
alte cele, ca să nu steie sîngele într-înşii. 

Au stat călugării ceia acolo un an; amu auzise și boierul cu moșia 
şi toți că se află şi ei acolo în pădure. Face într-o zi boierul cătră 
cucoană: „Oare ce am trimete călugărilor celora să mănînce şi să 
trimetem pe cineva cuminte, cu cuvînt, ca să vorbească cu dînșii?” 
Le-au trimis niște lapte. Asta era în vinerea Paștelor. Călugării s-au 
bucurat, au pus laptele prin căuşe şi mai rămăsese oleacă, că n-aveau 
unde îl pune. Face unul: „Ştii ce, frate? Eu gîndesc să bem laptele 
ista.” — „Dac-ăi bea d-ta, voi bea și eu”, zice celalalt. Așa, au băut 
amîndoi lecuţa ceea. 

Omul acela se duce acasă şi spune boierului toate cîte le-a văzut. 
Vine acolo arhimandritul și boierul îi spune şi arhimandritului 
aceasta. — „Cum se poate, zice arhimandritul, aşa au făcut? Dar am 
să-i mai pun încă un an să stea la pedeapsă!” — „Ba asta să n-o faci, 
părinte! Ian blagosloveşte laptele și vezi ce-i laptele?” Cînd a blagos- 
lovit, s-a făcut apă şi iarbă şi nu i-a pedepsit. 

Profira Corneanu Zvorîșteanu, Botoșani 


* 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


244 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Faptele, faptele, 
Nu oala cu laptele! 


Era un pustnic şi el a fugit de lume în pădure, da oamenii tot 
mergeau la dînsul și se spovăduiau. Odată, de nişte Paști, în vinerea 
Paștelor, a mers la dînsul o femeie ş-un om să se spovăduiască şi i-au 
dus o oală de lapte. Călugărul nu avea nici oală, nici nimic în ce să-l 
puie, că el se hrănea cu rădăcini. A luat şi a băut laptele. Omul cu 
femeia s-au dus prin sat şi au spus la toți că mai mult să nu se ducă 
la dînsul, că acela-i un înşelător, un păgîn, nu sfînt, cum îl credeau 
ei. Din vorbă în vorbă, faima s-a lăţit şi a mers pănă la urechile 
mitropolitului. Îndată au mers şi l-au rădicat de acolo în fiere și l-au 
adus înaintea judecății. Dar Maica Domnului i s-a arătat şi i-a zis: 
„Nu te teme şi fii cu curaj, că vine vremea încercării pentru tine”. 

El n-a tăgăduit, a spus că a mîncat. Arhiereii şi mitropolitul l-au 
judecat să-l deie pentru pacatul acesta la moarte, și anume ca să-l 
ardă cu foc. „Bine, a zis el, ardeţi-mă, dar vă rog să mă mai lasaţi trei 
zile.” L-au dus îndată în temniţă. Acele trei zile cît a șezut, Maica 
Domnului iar i s-a arătat şi i-a zis: „Mergi înainte şi nu te teme, că 
se apropie ziua ta.” El a gîndit ce a gîndit — or că era nazdravan, or 
că i-a dat Maica Domnului în cuget — şi în ziua a treia l-au dus la 
locul de moarte. Lemnele ardeau în rug și toți oamenii strigau: „Să 
se ardă înşelătorul!” „Să se ardă păcătosul!” — „Mai lăsați-mă, zice 
călugărul, două minute, să-mi caut un prieten.” L-au lasat sub paza 
slujbaşilor. El a mers prin norod pînă ce-a dat de o femeie cu un 
copilaș de o jumătate de an în braţe. A luat-o și a adus-o acolo sus, 
unde era el. A rădicat mîna și a făcut asupra copilului cruce şi a zis 
în gura mare: „Prunce, în numele Domnului, arată-ne care e tatăl 
tău!” Mitropolitul a îngălbenit cînd a văzut acolo femeia, dar copilul 
a rădicat degetul şi, arătînd asupra mitropolitului, a zis: „Aista e 
tatăl meu!” 

Toată lumea s-a spăimîntat cînd a văzut aşa o minune și a început 
a striga că pe mitropolitul să-l deie la moarte, că el e păcătosul. [i 
mai mare păcatul lui decît al călugărului, care a băut laptele. Atunci, 
şi călugărul le-a zis: 


„Faptele, faptele, 
Nu oala cu laptele!” 


„Eu ce eram să fac cu laptele, dacă n-am avut în ce să-l torn, căci 
eu nu am nici oală, nici vatră, nici pat, mă culc unde apuc şi mănînc 
rădăcini şi ce pot, iar dacă ași fi înapoiat omului laptele, Dumnezeu 
s-ar fi suparat pe mine, de aceea l-am sorbit.” 

Şi au ales toţi arhiereii şi poporul pe pusnic de mitropolit, iar pe 
acela l-au aruncat să ardă în rugul de foc. 


* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 245 


Omul, și în lume muncind, e sfînt 


A fost un talhar foarte mare, da el, cîte răutăţi a fost făcut, gîndul 
lui îi era totdeauna la Dumnezeu: „Doamne iartă-mă, Doamne, mi- 
luiește-mă”, şi numele lui Dumnezeu nu-i mai ieşia din gură. La o 
pătrîneță, se duce talharul cela să se spovedească, să se pocăiască, și 
ajunge în pădure departe, la doi călugări. Unul era tare sfint şi 
postea, da unul nu era așa tare; acela nu postia, ci mînca numai frupt. 
Merge talharul şi se spovăduiește la călugări. Da călugării îi spun: 
„Apoi d-tale, pentru păcatele mari ce le-ai făcut, nu-ţi putem da canon, 
du-te mai departe şi-i da peste cel mai mare peste noi şi acela va şti 
ce să facă cu d-ta, altul nu, că prea multe răutăţi ai făcut pe lume.” 

Se duce talharul mai departe, ajunge pînă la o fintînă şi cade jos. 
Trimete Dumnezeu îngerii lui şi-l iau cum a fost, cu trup, la cer. Da 
călugărul cel ce postea s-a fost luat după dînsul și a văzut. Gîndește 
el: „Dacă aşa un ucigaș a fost primit de Dumnezeu în împărăţia 
cerului, pe mine mai degrabă mă va primi, ian să mă duc şi eu.” 
Merge pînă la locul acela, cade într-o rîpă şi rămîne mort. Sufletul 
lui se duce la Dumnezeu. „Da la ce-ai venit, netrebuinciosule, îi zice 
Dumnezeu, locul tău nu-i în împărăţia ceriului, aici.” — „De ce să nu 
fie, Doamne, dacă eu postesc şi nu fac nici un rău ş-am văzut că tu pe 
talharul şi ucigașul cela l-ai luat, poți să mă iai şi pe mine.” — „Așa-i, 
zice Dumnezeu, talharul a pradat şi a omorît, dar gîndul lui îi era 
totdeauna la mine, dar tu, macar că postești, dacă nu plătești nici cît 
tovarășul tău, care nu posteşte şi mă are pe mine în inimă, pentru că 
inima şi gîndul tău cine ştie pe unde-s, nu-s la mine. Să te duci 
înapoi, că aici n-ai ce cata, nu-mi trebuieşti!” 

Se duce sufletul călugărului înapoi la trup. Nişte oameni l-au 
găsit acolo în rîpă şi l-au scos. Se ia el pe încetul şi merge înapoi la 
chilia lor în pădure. Da celălalt, cum îl vede, îl alungă: — „Unde-ai 
fost, ticălosule, la femei rele? Du-te de aici, să nu te văd!” 

Se duce el ca vai de dînsul, plîngînd. Merge el, merge şi ajunge 
noaptea într-un sat, la o casă de om. Gospodariul îl primeşte la mas; 
da el, toată noaptea, n-a dormit; tot una ofta şi se ruga lui Dumnezeu; 
„Doamne, îndreaptă-mă, Doamne, povăţuieşte-mă!” Femeia aude. — 
„Barbate, ian întreabă pe călugărul cela ce suspină şi nu doarme 
toată noaptea, ce are la inimă?” — Omul îl întreabă. — „Of, Doamne, 
zice călugărul, cum n-oi ofta, că-s străin şi dus în lume; pe mine la 
mănăstire nu mă primeşte şi ce-oi face eu acuma?” — „Da d-ta nu ştii 
lucra, ca să poţi să te hrăneşti?” — „Dacă ași ști, ce mi-ar fi! Aşi sluji 
pe cineva un an degeaba, numai să mă înveţe, că nu ştiu!” — „Omule, 
zice femeia, hai şi l-om lua noi, tot nu l-a văzut nimene cînd a întrat, 
că era noaptea; eu mîne îi voi da straie de ale tale şi ne va sluji.” — 
„Bine zici, femeie”, şi-i spune călugărului că-l primeşte el. A doua zi, 
femeia i-a dat de toate curate şi l-a îmbracat. L-a luat omul şi l-a dus 
la vite de i-a arătat cum să hrănească vitele, le-a adapat, pe urmă l-a 
pus la tăiat lemne și, după ce au mîncat, s-a dus cu dînsul să facă 
capiţi în cîmp și i-a arătat cum să facă stogul. Pe urmă, s-a apucat de 


246 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


arat şi de samanat. A mers la pădure după lemne; l-a trimes să ducă 
la moară; în sfîrşit, toată treaba. Da femeia îl prinsese drag, că era 
mai tînăr decît barbatul ei. Barbatul ei îi zicea: „Femeie, tu-i dai mai 
bun de mîncat lui decît mie!” „Că-i străin, saracul.” Pînă la anul, a 
dat Dumnezeu că barbatul femeiei a murit şi ea s-a măritat cu acela 
şi a rămas el gospodari în loc. Şi aşa l-a îndreptat Dumnezeu, că lui 
Dumnezeu îi era netrebuincios. Aniţa Haidău, Costina 


Cîte rabdă Dumnezeu 


Un om avea femeie bolnavă şi ea tot una îl mîna după leacuri, 
după babe să-i descînte, şi nu să mai însănătoșa. „Ce-i mînca, îi zice 
într-o zi omul — era în postul mare. — Poate-i mînca o găină, să-ți tai!” 
A tăiat el găina, i-a făcut zamă; ea a mîncat vro două linguri şi a zis 
că mai mult nu poate. Ce să facă omul? S-o arunce, îi pare rău; să 
bagă într-o poiată, să nu-l vadă nimene, și mănîncă el toată găina şi 
zama. A mîncat-o, a mîncat-o!.. Dumnezeu nu i-a dat cu bota-n cap. 

Amu, cum a fost, că l-a luat Dumnezeu și l-a pus în scaunul lui. 
Cînd s-a uitat în jos de acolo, a văzut cum un om lua spice din clăiele 
lui. El iute a luat băţul şi poc! omului în cap. 

„De ce ai făcut aşa?” — zice Dumnezeu. „Da el de ce fura grîu de la 
mine din clăi?” „Vezi, zice Dumnezeu -— şi eu te-am văzut pe tine 
atunci cînd ai mîncat găina în poiată, da eu ţie nu ț-am dat cu băţul 
în cap! Amu, vedeţi voi cîte rabd eu?” Grigorașciuc, Mahala 


Tiganul la mănăstire 


Un ţigan, auzind de răsplata ce capătă omul pe ceea lume pentru 
înfrînarea de la toate, în viața aceasta trecătoare, s-a dus şi el la 
mănăstire și s-a făcut călugăr. Cît au fost posturele celelalte, a mers 
cum a mers, dar cînd a venit postul mare, în săptămîna mare, călu- 
gării mănîncă numai o dată în zi, după asfinţitul soarelui — toată 
ziua numai toaca să auzea, chemîndu-i la rugăciune, dar de mîncare 
nici vorbă. Țiganul nu mai putea rabda; să duce la călugărul de la 
bucătărie şi îl întreabă: „Mă rog: 


Ce tot atîta toc, toc 
Și nimică la foc!” 
Sau: 

„Ce atîta tocare 

Şi nimică mîncare!” 

„Apoi, aşa-i la mănăstire, trebuie să ne înfrînăm, dacă ne-am dat 
la viața monabhicească”, a zis călugărul. „D-tale, dacă nu ț-a plăcut, 
de ce te-ai călugărit?” „Stăi, că m-oi descălugări eu, dacă-i așa!”, zice 
tiganul. Şi mergînd la un par, își aplecă capul şi-şi scoase cu vîrful 
parului comanacul zicînd: 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 247 


„Nici nu te-am pus, 
Nici nu te iau!” 


şi, lăsînd comanacul în par, s-a dus. De la mama autoarei, Botoşani 


Turcul la mănăstire 


Un turc, venind la o mănăstire şi auzind de călugări că au să 
meargă în ceri, s-a făcut şi el călugăr. A așteptat cît a aşteptat, dar, 
văzînd că e tot pe pămînt şi că nu mai merge, numai degeaba se 
chinuieşte cu nesomnul şi nemîncarea — cum era în postul mare — 
prinse într-o zi o găină și o puse la fiert. Iată că vine alt călugăr în 
chilie la dînsul și vede găina cum scosese picioarele din oală fierbînd. 
„Da ce-ai pus acolo să fiarbă, frate?” „Nişte fasole.” „Ce spui că-s 
fasole?! Eu văd că-i găină, nu fasole. Fasolele au picioare?” „D-ta vezi 
că-i găină, dar eu ştiu că am pus fasole. Dar dacă Dumnezeu a 
blagoslovit şi s-a făcut găină...! Aşa ca şi pe mine: Eu înainte cum 
eram turc? Şi dacă Dumnezeu m-a blagoslovit, acum nu sînt călugăr?” 

De la Mănăstirea Putna 


$ 6. Pacatele. Diavolul și sfințenia 


Diavolul la mănăstire bate mai tare, la lume nu se îndeasă, căci 
zice că şi așa toți sînt ai lui. Dar la mănăstire, acolo-i place lui să 
spargă, unde-s cetățile mai tari, şi nici o faptă a lui nu-i așa răsplă- 
tită ca cînd va face el la mănăstire sau preoţilor vro năzbute, aceea 
îi bucuria lui cea mai mare. De la mama autoarei, Botoșani 


* 


Un călugăr s-a apucat în post să-și coacă la lumînare un ou, pe 
furculiță. Vine un tovarăș de a lui și să minunează: „Incă n-am văzut, 
zice el, de cînd sînt să se coacă oul la lumînare!”— „Nici eu n-am 
văzut!”, zice diavolul de sub masă. Dacă a auzit călugărul așa, n-a 
mai mîncat oul, l-a aruncat cine ştie unde! 

De la un călugăr din Putna 


Naluceala 


Odată, ducea un calugăr la o mănăstire o femeie, într-un sac, la 
chilia sa; dar, fiind sacul rupt, i se vedeau picioarele. Iată că-l întăl- 
neşte arhimandritul. „Ce duci acolo, frate?” — „Ia, duc niște curechi!”— 
„Lan arată-mi să văd şi eu, mare, frumos e?” Călugărul nu a avut ce 
face, a pus sacul jos. Da femeia, ciușşti din sac şi la fugă! 

Ptui, ptui! Piei, drace! Începe călugărul a stupi şi a-şi face cruce. — 
„La uită-te, preafinţite: satana! Eu am gîndit că am luat curechi şi el 


248 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


era necuratul; uită-te cum m-a orbit!” N-a avut ce zice nici 
arhimandritul, căci satana multe le face, şi a scapat. Din Suceava 


Oile și berbecii Domnului 


Odată, niște maice poposise într-un oraş la o crîșmă şi au cerut să 
le deie de mîncat. După mîncare, au cerut şi un pahar de vin. Acolo 
în crîşmă era şi muzică şi oamenii jucau — s-au apucat să joace și ele, 
într-un colț, cîntînd cu glas subţirel: 


„Oiţele Domnului, 
Haide să jucăm și noi. 
Noi, oile Domnului!” 


Dar în crîşma ceea se întîmplase să vie şi niște călugări. Jucînd 
măicuţele aşa singure, numai ce aud cu glas gros, la spate: 


„Noi, berbecii Domnului, 
Să jucăm şi noi cu voi, 
Noi, berbecii Domnului!” 
De la ieromonahul Tomovici, Mihalcea 


Tiutea 


A fost un diavol, îl chema Tiutea. El a stat 7 ani într-o mănăstire 
ca călugăr. Făcea toată slujba, toată rînduiala în biserică, numai 
cînd era aproape de ieşit cu darurile fugea din biserică, își căuta vro 
treabă și nime nu i-a luat sama. De aceea, zice că tare e pacat să nu 
fii la daruri în biserică. Cît a stat el acolo, s-a gîndit întruna cum ar 
face şi ce ar face ca să îndemne pe călugări la pacat. A luat şi a făcut 
niște slove şi le-a vîrît în cărți, că de-amu călugării pot să se însoare. 
Călugării, cum au cetit, îndată s-a buntuluit toată mănăstirea. Se 
scoală unul care era mai sfînt, un schivnic de aceia: „Bine că pot eu 
să mă însor, am auzit că este una frumoasă tare. Tocmai acolo mă 
duc, să ştiu bine că mor!” Se scoală dimineață tare și porneşte. Merge 
el, merge toată ziua şi ajunge sara la un deal ca de steclă, drept ca 
păretele; vede că nu se poate sui în sus şi se culcă jos acolo. Pe la o 
vreme de noapte, aude un schiolălau, un huit. Se uită — era o mulțime 
de draci adunați şi cel mai mare al lor în mijloc; lui îi spuneau pe 
rînd care ce pozne a făcut prin lume. Iacă vede că mai vine unul, hăt 
tărzior. — „Da, bine, ticălosule, strigă cel mare, amu se vine?” — „Am 
aşteptat, prea înălțate, pănă s-au culcat călugării.” Schivnicul se 
uită și îl cunoaște: „Aista-i Tiutea! Da oare ce caută el pe aice?” 

„Bine că ai venit, blastamatule! De 7 ani te-am trimis în lume să 
strici mănăstirea cea de călugări și încă n-ai făcut nici o ispravă!” — 
„N-a fost cum, prea înalțate împarate, da degeaba nu am șezut. 
Intr-acești 7 ani m-am gîndit şi am făcut aşa nişte slove şi le-am pus 
în cărți, ca să-i fac pe călugări să se însoare. Călugării, cum au cetit, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 249 


îndată s-au aprins şi unul din cei mai sfinți chiar azi a plecat să-şi 
găsească mireasă.” — „Bravo!”, au strigat toți ceilalți. 

Călugărul pănă la ziuă n-a mai dormit şi, cum a văzut că se 
zăreşte, la mănăstire înapoi! El a auzit acolo cum spunea Tiutea, că 
se fereşte, cînd se scot darurile. A doua zi, tronc! zăvoarele pe toate 
uşele, că Tiutea n-a avut pe unde să iasă. În biserică au slujit slujbă 
cu sobor şi din Tiutea numai păcura a ramas, în mijlocul bisericei pe 
pămînt. Îndată au răzăluit şi au aruncat păcura ceea afară din 
mănăstire. La cîtva timp, văd călugării că în locul acela a ieşit o 
buruiană şi au apucat-o la gustat, la fumat. Arhimandritul, cum a 
auzit, a poruncit s-o taie. — „Ba nu, au prins a zice ei, fiindcă a slujit 
Tiutea 7 ani la biserică, să lăsăm buruiana asta în amintirea lui şi 
să-i punem numele «tiutiun».” Şi de atunci fumează oamenii pănă azi. 

Ileana Puricioaea, Botoșani 


Ciubotele și rachiul 


Diavolul, după ce s-a făcut lumea, el a împărţit pe draci fiecare la 
treaba sa, a mai fost ramas unul, mai slăbuţ şi mai mic. — „Tu ce 
lucru mi-i face?” — întreabă Schițemverul cel mai mare. — „Voi face 
aceea la ce m-ăi pune”, zice diavolul. — „Tu să te duci la mănăstire.” 
„Ei, zice acela, la mănăstire nu mă duc pănă ce nu-mi vei da un 
şipuşor cu apă, ca să nu se mai sfîrgească oricît voi bea, şi o păreche 
de ciubote. Da apa ceea, cînd îi gusta-o, să uiţi de tată, de mamă, de 
soră, de frate, de supărări şi să-ţi vie a cînta și a juca.” 

Schiţemverul i-a făcut aşa o apă şi i-a dat-o şi o păreche de ciubote 
şi s-a dus. Ajunge la o mănăstire cu 360 de călugări şi tocmai atunci 
părintele bucătari şi părintele portari erau bolnavi. Începe el a 
striga: „Bucătari bun, bucătari bun!” Călugării aud şi-l cheamă. Îl 
duc la starețul şi-l tocmesc. Le face el o săptămînă bucate, că erau cu 
toții mulțămitți. Într-o duminică, î în loc să facă bucate, se încalță cu 
ciubotele şi trage un gît din şip. Îndată a început a bate î în palme şi 
a cînta și a juca, de se răsuna bucătăria. Călugării aud și trimit pe 
unul la dînsul, să vadă ce este. Acela îl întreabă ce a păţit, a nebunit 
sau ce? — „Ba n-am nebunit, zice el, da eu am o apă, că numai oleacă 
beu şi îndată uit de toate, de griji, de supărări, şi îmi vine îndată a 
cînta, a juca şi a chiui.” — „Cum se poate?! Ian dă-mi și mie să gust.” 
Cum a gustat, s-a apucat şi acela la chiuit şi la jucat. Vin ceilalţi 
călugări și-i găsesc chiuind pe amîndoi. Întreabă şi ei şi le dă şi lor 
de băut şi, cînd au început toţi a juca, se răsuna mănăstirea. Au 
început a arunca cu potcapele unul în altul, au ieşit afară, s-au prins 
de mînă şi au tras o horă în jurul bisericei; Da din ciubote faceau un 
huit şi băteau în pinteni cît puteau; că el pe toţi i-a încalțat ca și pe 
dînsul, în ciubote. S-au dus la poarta mănăstirei și au stricat spițeria 
şi tot una întrebau: „Unde-i satul cu nevestele?” 

Aude starițul şi merge în bucătărie. Mîncare la foc nimică nu-i, că 
ei, dacă erau beţi, nu le trebuia mîncare. Merge la dînşii și-i întreabă 
ce au păţit? Ei îi spun de apa ceea ce are bucătarul: că, cum îi bea, 


250 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


uiţi de toate şi-ţi vine curaj de a chiui şi-a juca. Cere şi starețul să 
guste dintr-însa. Îndată l-a încalţat şi pe dînsul în ciubote și au 
întins o horă în mijlocul ogrăzei mănăstirei, toți călugării în şir, iar 
starețul şi cu bucătarul, în mijloc, se țineau de gît. 
Cuibotele-s de la diavolul, numai opincele îs de la Dumnezeu; cu 
opincele de merge un om, nu se aude, da cu ciubotele, ce huit faci! 
Profira Zvorîșteanu, Botoșani 


De cînd nu se mai însoară vlădicii 


Era odată un vlădică şi, mergînd într-o zi cu trăsura prin eparhie, 
aude în sacară un copil plîngînd. Trimete pe vizitiu și-l aduce. Da 
copilul, frumușel şi grasuț, tipa cît putea, întinzînd gura după piept. 
Vlădica l-a luat şi l-a dat la o mancă; apoi l-a luat acasă. Băiatul 
creştea văzînd cu ochii şi se făcuse isteț şi cuminte, că vlădica nimică 
nu făcea fără să-l întrebe şi să se sfătuiască şi cu dînsul, Intr-o zi, pe 
cînd stau ei de vorbă, îi zice băiatul vlădicăi: „Doamne, tată, de ce nu 
te însori? lată, de toate cele ai şi amu ai ajuns la bătrîneţe; eu ca 
mâîne m-oi dezlipi de d-ta şi ai să rămăi singur.” — „Da cum să mă 
însor, măi băiete, că-s bătrîn, n-a vrea nici o fată de samă să meargă 
după mine şi eu cu vro babă nu vrau să-mi leg lumea.” — „Ara, tată, 
n-ai nici o grijă, că merg să te stărostesc eu şi-i videa ce lucru de fată 
am să-ți aleg, că îi vrea să mai ai o viață să trăieşti.” 

Ca întotdeauna, se lasă şi de astădată vlădica sfătuit de ficiorul 
său. Se face starostia, se fac pregătiri, se hotărăşte nunta, se pofteşte 
lume, preoţii aleargă din toate părţile aducînd daruri, lucruri scumpe 
şi odoare, alții din ale gospodăriei, după cum li era şi punga: gâște, 
curcani, rețe, curcani, unt, brînză, oi, vaci. Un preot însă, fiind mai 
sărăcuț şi neavînd nimică alta lîngă casă decît un cucoş, îl ia pe acela 
şi se duce. Mergînd el așa cu cucoșul, iată că înnoptează pe drum. Ce 
să facă? Unde să meargă? Era întuneric bine şi locul necunoscut, 
întră la o moară. Pune cucoşul pe un lădoi lîngă dînsul şi stă acolo. 
Era mai să adoarmă, cînd aude un zgomot de mai multe glasuri. 
Deodată, dau buzna în moară o mulțime de draci, chiuind şi hăulind. 
Cum vin, se apucă şi fac foc, se aşează împrejurul focului şi încep a 
povesti fel de fel de isprăvi, ce făcuse de cînd nu se întălnise; şi alţii 
tot veneau necontenit. În cele din urmă, vine unul gîfiind şi, cum îl 
văzură ceilalți, se sculară şi se puseră împrejurul lui, parcă cine știe 
cine era — şi începură a-l întreba ce mai face, cum îi merge și, de cînd 
nu s-au văzut, ce trebi a făcut? — „Eu, zice el, l-am făcut pe vlădica să 
se însoare, iacă mîne-i nunta.” 

Dar, deodată, cucoșul a cîntat şi dracii toți au perit, iar preotul, 
făcîndu-și cruce, îşi luă cucoșul şi porni. Mergea spăriat în fuga 
mare, doar n-ar ajunge prea tărziu. Ajuns la vlădica, cînd a avut să-i 
închine poclonul, înaintea oaspeţilor, i-a spus tot ce a văzut şi cea 
auzit în moară. Vlădica îndată a stricat nunta și de atunci, nici păn' 
în ziua de azi, nu se mai însoară vlădicii. Tasiluța Nastasi, Siret 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 251 


Ispita 


Ispitele vin de la necuratul. Odată, merge un om şi, înnoptînd pe 
drum, s-a culcat sub un stog; acolo era o mulţime de draci şi vorbea. 
Unul spunea că merge să facă cutare rău la cutare, altul la cutare, da 
altul zice: „Ba eu mă duc la popa, să-l fac să nenorocească pe fiica sa.” 

Omul s-a sculat şi tot s-a dus, pe unde spusese ei că au să facă 
rele, şi le-a tot stricat cît a putut — ajunge şi la preot. Da fata răcnea 
din casă cît putea şi-l ruga pe tatăl său: „Tată, mîne îi duminică şi ai 
să slujești, tată, aşa, tată, pe dincolo.” Atunci omul trîntește cu mîna 
în fereastă, stupeşte şi zice: „Piei, satană!”, făcîndu-şi cruce. De 
spaimă, popa a fugit şi fata a scapat. Tasiluța Nastasi, Siret 


Dracul nu face mănăstiri! El se bagă acolo unde-i mai mare sfin- 
tenia. Unde e mai liniște şi mai frumos, acolo îşi vîră el coada! 


Ce face diavolul? 


Era un călugăr, că el la mănăstire n-a vrut să șadă, că făcea 
pacate, s-a dus în pădure să trăiască singur. Acuma, s-apropia 7 ani 
de cînd trăia acolo în linişte şi păzind legea lui Dumnezeu; şi, cînd 
s-ar fi împlinit 7 ani, era să se ducă la ceri. Da diavolului îi era ciudă. 
Se preface în un cunoscut al lui şi vine la dînsul. „Doamne, frate, 
cum poţi trăi de atîta amar de vreme singur aici, nici nu mănînci, 
nici nu bei? Ian hai cu mine pănă în sat ș-om cinsti amîndoi un păhar 
de rachiu.” Călugărul s-a dus. Pe de altă parte, se duce la un om care 
îşi temea tare femeia ș-o uideşte, îi dă chef să meargă la crîșmă. 
Femeia ia furca şi se duce. Cînd întră, călugărul îi zice: „N-ai cinsti 
d-ta de la mine un păhar de rachiu?”... Apoi tot diavolul merge la 
barbat, unde lucra, şi-i spune: „D-ta năcăjești şi lucrezi, nici nu ştii 
cu cine bea femeia d-tale în crîşmă!” 

Tocmai cînd îi întindea călugărul femeiei paharul, întră şi omul. 
„Hi, zice el, tu eşti acela care îmi strică casa?” Şi se răpede la călugăr. 
Călugărul l-a plesnit îndărăpt și omul cade jos mort. Se strîng oameni, 
vin jandarmii, îl leagă şi-l duc la spînzurătoare; — din ceea ce avea să 
meargă în rai, în cîteva zile! Iată ce face dușmanul. Broscăuţi 


Preotul. Curăţenia 


Era odată un preot tînăr, foarte cuvios; de cîte ori slujea în bise- 
rică, îl vedea soţia sa cu o cunună de raze în jurul capului lui. 
Diavolului îi era ciudă şi a ațîțat pe o femeie să se puie în calea 
preotului. Într-o sară, vine preotul tîrzior acasă şi vede pe femeia sa 
dormind pe prispă; s-a culcat şi el lîngă dînsa. A doua zi, vede el că 
femeia sa doarme în casă şi că aceea a fost alta cu care a păcătuit. 

Cînd a mai săvîrşit liturghia, acuma soţia sa n-a mai văzut raze 
în jurul capului său, ci draci urîţi stăteau cu limbele scoase să-l 


252 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


apuce şi el era așa de urît! Cînd a venit acasă, preuteasa i-a spus ce 
a văzut şi el, aducîndu-şi aminte, a plîns şi s-a mărturisit ei, apoi a 
plecat la un arhiereu să se mărturisească. Arhiereul i-a dat canon, 
că trei ani să steie închis în casă, să nu mănînce decît pîne şi apă și 
necontenit să citească şi să se roage lui Dumnezeu, şi atunci îl va 
ierta, dar liturghia tot nu o va putea mai mult face. 
Preotul ş-a făcut canonul şi, cînd s-a împlinit termenul, era atît 
de sfînt încît, trecînd un mort pe acolo, el, ca să-şi cerce pocăinţa, a 
zis mortului: „Scoală”, şi mortul s-a sculat. A mers apoi la arhiereu 
şi i-a spus că este amu iertat deplin de Dumnezeu, căci şi morţii, prin 
cuvîntul său, a înviat. „Da, zice arhiereul, şi morţii vei învia, dar 
taina lui Dumnezeu nu o mai poţi săvîrşi!” 
De la mama autoarei, Botoșani 


Diavolul și popa 


Un diavol s-a întălnit cu un popă, — s-a făcut ca un băiat. „Părinte, 
ce-mi dai mie să te fac bogat? Eu ştiu undeva o comoară, mergi s-o 
iai?” „Merg, de ce nu, zice popa — și apoi ţ-oi da ce-oi gîndi.” Se duce 
diavolul noaptea cu popa tocmai la haznaua împărătească şi, cum au 
trecut, că nime nu i-a simţit. Au încarcat în dasagi cît au putut şi au 
fugit. Trec ei prin o poartă, străjile dorm, trec prin a doua, tot așa, da 
cînd să treacă prin a treia, pun mîna pe dînșii. Diavolul s-a făcut 
nevăzut, da pe popă l-au luat și l-au închis. L-au canonit cît au vrut, 
amu rămăsese să-l spînzure, dacă el, ca popă, a făcut aşa lucru. 
Spînzurătoarea era gata, s-a strîns norodul, iată că vine și un boier 
mare într-o droşcă. „Staţi, nu-l spînzuraţi! Eu vă dau cît îți cere pe 
dînsul, numai stupiți-i fiecare din norodul acesta între ochi.” Jude- 
cătorii s-au învoit. — Acela era diavolul ş-a fost făcut rîs de popă! 
Dacă-i diavol, el alta ce-a face?! Botoșani 


* 


(Dumnezeu, pe draci, în postul cel mare, i-a izbit din ceri, de au 
curs 40 de zile şi 40 de nopți.) Motoc, Mihalcea 


$ 7. Sfinţii 
Sf. Ilie. Tunul. Pălie 


Diavolul, după ce făcut cu Dumnezeu lumea, i-a spus Dumnezeu: 
„Tu ai norod, oameni, dar eu sînt singur.” Dumnezeu l-a dus la apă şi 
i-a aratat cum să moaie mîna și să stropească să-și facă draci. El a 
făcut aşa de mulți, că nu încăpeau. „De-amu, zice el lui Dumnezeu, 
avem să ne bătem, avem să ținem bataie amîndoi!” „Ne-om bate.” 
Dar sfinți încă nu avea Dumnezeu, căci încă nu se dăduse nime la 
muncă. A chemat tot norodul şi li-a spus că cineva trebuie de bunăvoie 
să se arunce în mare, pentru ca să fie sfint, să se poată lupta cu 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 253 


diavolul, căci altfel cu toţi sînt perduţi. „Care e mai urît din voi să se 
arunce”, a zis Dumnezeu. Oamenii nu se da, toți ziceau că-s frumoși. 
Iată că vine o trăsură cu 4 cai, c-un boier. Era Sf. Ilie; și întreabă ce 
stau oamenii toți adunaţi? Dumnezeu îi spune. „Mă arunc eu, zice 
Ilie, cu trăsură, cu cai, cu tot.” Şi a poruncit la vizitiu să lege ochii la 
cai. Vizitiul, după ce a legat, zice: „Eu de d-ta nu mă las, dacă te 
arunci d-ta, mă arunc şi eu!” S-au aruncat în mare şi Dumnezeu a 
dat să se facă înaintea lor drum pănă în ceri, nu s-au înecat. Şi i-a 
dat lui Sf. Ilie sabia şi tunul și, cînd a pornit asupra diavolilor, pe 
toţi i-a omorît. Unii au ramas în ceri, de atunci, spînzurați cu capul 
în jos şi cu picioarele în sus, de aceea zice că nu e bine să te uiţi cînd 
cade vro stea din ceri, căci stelele acele sînt diavolii cei spînzurați, 
cad pe pămînt. 

Apoi Sf. Ilie i-a luat diavolului coroana, căci avea o coroană tare 
frumoasă și avea 24 de aripi, dar i le-a tăiat cu sabia. 

Cînd fulgeră în ceri, Sf. Ilie dă cu sabia, iar cînd tună, atunci 
Pălie, vizitiul lui, arde cu tunul. De atunci, întruna sînt la un loc. 

Ioan Voroneţchi, Camina 


Vînătorul. Pușca 


Diavolul a fost luat toate sufletele la dînsul în iad şi lui Dumnezeu 
îi părea foarte rău. Odată, un vînător, văzînd pe diavolul cum se 
întorcea cu dosul la Sf. Ilie, cum e obiceiul lui, și că Sf. Ilie degeaba 
îl urmăreşte cu săgețile, căci el se ascundea în piatră, vînătorul, 
fiind mai aproape, a tras cu puşca într-însul — încărcată cu piatra, 
căci piatra n-o poate lega, fie cît de mare farmazon; haliciurile, 
plumbul, le poate. — Diavolul a şi căzut mort la pămînt. 

La cîtva timp, moare și vînătorul cela şi se duce în iad. La poarta 
iadului găseşte pe același drac pe care îl omorîse pe asta lume, 
mutînd necontenit două pietre din loc. Dracul s-a spăriat de vînător 
şi a început a ţipa: „Și aici ai venit?” La țipetul lui s-au strîns toţi 
dracii. „Uitaţi-vă, aista este acela care m-a împuşcat, pe ceea lume.” 
Dracii, auzind, au dat toţi buluc pe poartă de frică și toți au fugit; 
porţile iadului au ramas descuiate şi sufletele au ieşit toate şi s-au 
rădicat la Dumnezeu la ceri. 

Dracii, dumerindu-se ce au făcut, s-au înturnat înapoi, dar iadul 
acuma era gol. Degrabă au alergat la Scaraoţchi, să-i spuie ce li s-a 
întîmplat. Scaraoţchi, cu o falcă în cer şi cu una în pămînt, fuga la 
Dumnezeu să-i deie înapoi sufletele. Dumnezeu îi spune că acuma 
nu se mai poate, dacă au venit la dînsul — şi a rămas iadul gol. Iar 
vînătorul acela, Dumnezeu a dat că la trei zile a înviat. Botoșani 


* 


254 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Domnul Hristos. Rugăciunele 


Domnul Hristos s-a primit ca să moară pentru a scoate sufletele 
din iad. Ş-a ales apostoli și i-a învațat cum să propovăduiască la 
oameni legea și să-i înveţe rugăciunile. Dar cînd s-a dus Domnul 
Hristos în iad, diavolul îi pregătise niște fiere să-l închidă şi l-a 
poftit să șadă în scaunul acela. Atunci Domnul Hristos a început a 
spune rugăciunile: „In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului 
Duh, amin! Tatăl nostru etc.” şi fierele, de la cel întăi cuvînt, au 
început a se închide și, cînd a fost gata cu rugăciunile, a fost şi 
diavolul închis acolo de veci. Ioan Motoc, lingurar, Mihalcea 


Uciganii. Preoţii 


Uciganii sînt 3; unul e tare bun, dar doi sînt straşnic de răi. Pe 
dînşii trei, îi ţine Dumnezeu în lanţuri, ei nu mai văd lumea. Al lor 
e postul cel mare, pentru dînşii se postește. În postul acesta, îl 
cetluiesc preoții cu postul și cu rugăciunile, iar de Paști, atunci cînd 
e Învierea și închid ușile, cînd preoţii întră în altar şi nu se aude 
nimică, atunci pe dînşii îi gîtuie. Ei, dacă ar scapa, ar arde pămîntul 
de 7 arşini. Chipul lor e de balaur. Ioan David, Botoșani 


(Vezi credința de a da covalii, de Paști, cu ciocanul pe ilău, 
pagina 130) 


$ 8. Răscumpărarea de la pacate 
Ingerul și dracul 


Dracul scrie toate pacatele ce le face omul şi îngerul scrie iar 
toate faptele cele bune, dar tot dracul îl cumpănește cu pacatele. 
Odată, dracul se apucă și se face om şi merge la înger. Ingerul pe loc 
l-a cunoscut. Prinde pe drac şi-l începe a-l bate, de ce are el scrise 
mai multe pacate decît îngerul fapte bune? Dracul, de durere, îi 
spune că el se amestecă în toate părţile: şi în jocul copiilor, și între 
bătrîni, şi unde se bat, și unde petrec. Colo face de-şi rupe piciorul, 
dincolo de jură omul strîmb, dincoace face de spune minciuni și tot 
aşa păcătuiesc. — „Și nu-i chip să-și șteargă omul pacatele?” — în- 
treabă îngerul. — Dracul nu vrea să-i spuie. Ingerul iar îl bate. Dracul 
spune: „Numai prin milostenie se pot şterge. Să aibă omul un răbuș 
cît palma şi, cum a făcut un praznic cu toată inima, pe loc s-a şters.” 

Zice că lui Dumnezeu mai tare îi place păcătosul care se știe 
răscumpara decît cel care n-are nici un pacat. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, de aceea îi dă zile ca 
să-şi caute de suflet, să se pocăiască, să nu meargă la iad. 
Botoșani 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 255 


Manea tîlharul și pusnicul 


A fost odată un talhar mare, Manea, mii de oameni omorîse şi 
prădase cât trăise. Într-o zi, ce-i vine lui în minte — să meargă în iad 
şi să ceară de la draci să-i arate patul pe care are să doarmă cînd va 
veni în iad! Îi arată dracii un pat cu totul din cuțite, cari se forfecau 
tot una între-olaltă. Cînd a văzut Manea că-i rău, aleargă iute la 
fratele său, care era pusnic în pădure, tare sfînt şi bun la Dumnezeu; 
el, de bun ce era la Dumnezeu, îi aducea îngerul în toată ziua de 
mîncare. — Cum ajunge, cade în genunchi şi spune toate pacatele cîte 
le-a făcut şi întreabă pe pusnic cu ce s-ar putea ispăşi? — Pusnicul îi 
spune aşa: „Cumpără atîtea cuțite cîte zile sînt într-un an și cu 
fiecare cuţit să tai cîte o bucată de carne de pe tine.” Cumpără el 
cuţitele. Iată că-i iesă înainte prin pădure un băitan. „Măi, ia-mă tu, 
îi zice Manea, și mă leagă bine cu funia asta de matasă de un copac 
şi ia cîte un cuţit şi îmi tot taie carnea de pe trup. Eu voi țipa și te voi 
ruga, dar tu să faci așa cum ț-am spus, că de nu, te omor.” Ce să facă 
băiatul? A ascultat. 

Amu, iată că la pusnic nu venise îngerul de 4 zile cu mîncarea; 
vine a 4-a zi şi pusnicul îl întreabă de ce a zăbovit? „Cînd ai ştii tu, 
zice îngerul, ce bucurie mare avem noi de 40 de zile în cer! 40 de 
îngeri am mers de am luat sufletul lui Manea talharul!” — „Da cînd 
voi muri eu, cîți veţi veni?” „Numai eu!” „Așa, apoi mai bine să mă 
iaie 40 de draci!”, a zis el. Şi deodată au venit 40 de draci şi l-au pus 
pe patul lui Manea talharul. Tasiluța Nastasi, Siret 


Răsplata pocăinţței 


Era un om bețiv şi păcătos şi femeia lui, tot așa. Dumnezeu i-a 
mai dat că s-a îmbolnăvit şi, după boală, a slăbit foarte tare și acuma 
nu se mai putea hrăni. „Doamne, zice el, dă-mi putere ca să mă pot 
hrăni; dă-mi putere mare, să nu fie nimene ca mine tare, şi mai mult 
nu voi bea, voi fi de treabă.” Dumnezeu i-a dat putere, dar i-a zis că, 
orişicît ar lucra pe la oameni, plată să nu iaie; el l-a ascultat pe 
Dumnezeu. Lucrînd, oamenii i-au dat lemn şi de toate — şi a făcut o 
mănăstire — a lasat femeia și s-a făcut călugăr la mănăstire. La el, 
cîți veneau, el pe toți îi trăgea de la fapte rele şi de la beţie și în 
curînd s-au făcut o mulţime călugări. Apoi a trimis prin oameni 
răspuns femeiei sale să se călugărească şi ea. Cînd a murit, 
Dumnezeu l-a luat în ceri şi l-a pus să rînduiască cu îngerii, să-i 
trimită să iaie sufletele de la oameni. 

Odată a trimis pe doi îngeri la doi preoţi; unul, catolic, făcuse 
foarte multe fapte rele şi dracul sta lîngă el să-i iaie sufletul și el nu 
putea muri din pricina unei lăzi de bani, că-i părea rău să-i lese. 
Vine îngerul şi zice: „Împărţeşte banii pe la saraci şi vei muri.” Cum 
i-a împărțit, îngerul i-a luat sufletul și l-a dus în împărăţia ceriului. — 
Preotul ortodox a făcut numai fapte bune, dar pentru că n-a vrut să 


256 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


deie nimică din averea lui, a mers în iad. — „Vezi, îi zice preotul 
catolic, de ce n-ai făcut şi tu ca mine, ț-a trebuit să te chinuiești? 
Roagă pe Dumnezeu, să te lase pe ceea lume, să împărţeşti tot ce ai.” 
El a făcut astfel şi a scăpat. Maria Gabora, Stănești 


Patul boieriului 


A fost un om tare sarac, avea 9 copii. Se ia el şi se duce să caute 
ceva mîncare pentru dînşii şi întălneşte un boier cu trăsura cu 4 cai. 
„Unde mergi, omule?” „Mă duc să caut hrană la copii.” „Da mulţi ai?” 
„Nouă.” „Dă-mi-l mie pe cel mai mare şi eu ț-oi da, că vei avea toată 
viața de unde trăi.” „i-l dau.” „Da eu nu vreau așa, hai ş-om face 
contract.” „Hai!” După ce au făcut contractul, a mers cu boierul cela 
într-o moară și i-a zis: „Vezi moara asta: nu îmblă, da cum vei veni şi 
te vei aşeza într-însa, va începe a măcina. Tu n-ai să pui nimică în 
coş, nici n-ai să te uiţi ce este, ia-ți făină de aceea ce curge și vinde, 
mănîncă, fă ce ştii cu dînsa, pănă într-un an, atunci am să viu să-mi 
dai ce mi-ai juruit.” Da boierul cela era dracul. 

Cum a venit omul cu femeia şi cu copiii, căci acolo era şi casă, şi 
s-a așazat — moara a început a măcina strașnic. A făcut mămăligă, a 
dus la tîrg şi a vîndut cît a vrut, că a făcut o mulțime de bani, ș-a 
cumparat vite, locuri. La un an, vine dracul la miezul nopţii la 
fereastă. „Măi Gheorghe, am venit să-mi iau copilul.” „Cum să ţi-l 
dau?” „Trimite-l afară cu mîncare la cîne şi eu l-oi lua.” „Ian scoală, 
măi Toadere, îi zice tatăl său, şi mergi de dă cînelui căușul cu 
mîncare.” 

Băiatul să duce şi dracul îl apucă. — L-a dus în iad şi i-a spus: „Tu 
ai să mă slujești un an şi, de mă vei sluji cu credinţă, vei scapa. lacă, 
aice ai calul ist alb, ai să-i dai numai spini să mănînce.” — (Calul 
acela era o fată de împarat, prefăcută de Dumnezeu în cal, pentru că 
a îndemnat pe tatăl său să taie capul unui soldat nevinovat.) — 
„Dincoace, îi zice dracul, sînt două căldări pe foc; atîtea bucățele de 
lemn ai să pui peste zi aice şi atîta dincoace, da înlăuntru să nu te uiţi.” 
„Aşa voi face, cum ai zis”, a spus băiatul dracului — și dracul s-a dus. 

Băiatul s-a apucat de treabă. Deschide un cazan, acolo era un 
vornic. „Hei, zice băiatul, tu ești aice? La mulţi ai făcut nedreptate, 
ai ucis şi ai chinuit, stăi să te chinuiesc şi eu; bine să mi-ai căzut în 
mînă”, şi toarnă lemne pe foc. Deschide şi celalalt cazan. Acolo era 
un boier. „Ei, cucoane, aice e de d-ta! Stăi că ț-oi face şi eu dreptate, 
că amarnic ai muncit pe bieţii oameni la boieresc!”, şi iar toarnă 
lemne pe foc. Cînd a început a tipa, a venit dracul. „Saracan de mine, 
d-apoi ce te-ai apucat să-mi faci?! Aşa ţii slujba? Du-te în plata lui 
Dumnezeu, na-ți contractul şi lipseşti!” Taie dracul pulpa, scoate 
contractul și îl dă. Băiatul, bucuros, ia şi se duce. Pe la un loc, îi iesă 
un drac şchiop înainte, îi ia contractul şi fuge cu el în iad. Băiatul 
merge înapoi şi se jeluieşte; — dracul nu i-l dă. Strigă Scaraoțchi, îl 
pedepseşte, el tot nu vra. „Puneţi-l pe patul boierului”, zice S. „Ba 
staţi că vi-l dau, zice dracul, numai pe patul boierului să nu mă 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 257 


puneţi.” Băiatul a luat contractul și s-a dus, a ajuns tocmai la boier. 
Boierul îl întreabă de unde vine şi el îi spune toate cîte a păţit. 

„Și cum îi patul care se pregătește pentru mine?” „Nu l-am văzut.” 
„Aleargă înapoi şi-l vezi şi întreabă cum m-aș putea răscumpăra” și, 
ca să vie băiatul înapoi, i-a luat contractul zălog. Băiatul a trebuit să 
meargă. „lar ai venit aice, netrebnicule!”, strigă Scaraoțchi. „Am 
venit, că atunci am fost auzit de patul boierului și nu l-am văzut; 
arataţi-mi-l.” S-a dus să i-l arăte. Patul era tot din cuțite şi dedesubt 
ardea foc. „Ş-apoi, nu se poate răscumpăra?” „Doar să facă el singur 
o groapă adîncă şi s-o umple cu 7 care cu spini de porumbei, să le deie 
foc şi să sară de viu acolo să ardă, atunci scapă, altfel nu.” 

Băiatul a mers înapoi la boier și i-a spus. Boierul a făcut înscris, 
că toate moșiile lui să rămîie băiatului, a făcut o groapă, a umplut-o 
cu spini, a făcut foc şi a sărit în ea. Atunci diavolii au bătut în palme 
la spatele lui: „L-am scapat!” Sufletul lui a mers la Dumnezeu. 

Ioan Pisarciuc, Roşa 


$ 9. Preoţii. Credinţa 
Preotul, preoteasa. Apa și focul 


Preotul, pe ceea lume, stă cu totul în foc, numai două degete, cu 
care blagosloveşte, le ţine deasupra, afară, pentru pacatele cîte le ia 
asupra sa, pentru fărmăturile ce-i cad printre degete cînd face pros- 
comedia şi pentru că spurcă sf. liturghie, care nu e curat. 

Preotul și preoteasa trebuie să trăiască în foarte mare curățenie. 

Preoteasa şi preotul sînt foarte păcătoşi. Preotul ar vrea să moară 
de tun şi preoteasa de copil, ca să le ierte Dumnezeu pe ceea lume 
pacatele. Andrei Motoc, Mihalcea 


* 


De demult, cînd se căsătoreau preoţii, mai întăi mirii se spovă- 
duiau şi se împărtăşeau şi, cînd veneau acasă după cununie, ca să-i 
cerce de-s curaţi, slobozeau un serafim înaintea lor, cu lumînări și 
două paneraşe. Înr-un paneraş turnau apă şi, dacă era mireasa 
cinstită, apa nu curgea; şi în altul puneau bumbac, luau un cărbune 
şi-l ungeau cu parafină (un fel de ceară proastă) şi-l puneau în 
bumbac şi, dacă era mirele cinstit, sta cărbunele aga învălit în parafină 
şi în bumbac şi nu se aprindea, nici ceara, nici bumbacul nu ardea. 


Pe preot, cînd moare, nu poate să-l îmbrace în felon, să-l îngroape, 
decît dacă jură preoteasa că mai mult nu se va mărita. Dacă vrea să 
se mărite, îl îngroapă numai în straiele lui. 

Profira Zvorîșteanu, Botoșani 

Preoteasa, dacă-i moare preotul, nu se mai poate căsători, doar să 


se îmbrace cu o cămeșă unsă cu ceară și să treacă de trei ori prin foc 
şi, de va putea rabda arsura, se poate mărita. Botoșani 


* 


258 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Cînd nimereşti un lucru tare bine sau cînd gîceşti ceva, se zice: 
„Parcă am fost preoteasă, aşa am știut!” 


Să mai zice: „Dacă aş face cutare lucru sau dacă ași avea cutare 
lucru, mi s-ar părea că-s preoteasă!” Aşa de tare s-ar bucura. 


In Siret, cînd se îndeamnă la băutură și cineva nu vrea să mai bea 
zice: „Am băut pănă la brîul preotesei”. 


Cînd o femeie are la timp, ca să nu se înțeleagă de cătră alţii, se 
, ; rits 
zice „că e preoteasă” sau „în sărbători”. 


* 


Pe preot, cînd îl întălneşti pe drum, nu ţ-a merge bine. Atunci să 
arunci un ac sau un bold, sau macar un pai, dacă n-ai altăceva, ca să 
nu se prindă răul. Moldova, Bucovina 


Preot dacă visezi, e dracul; mitropolit, dacă visezi, e dracul cel 
mai mare. General 


Nu e adevărat că, dacă îţi iesă un preot înainte, nu-ţi merge bine! 
Cînd ţi-a merge mai bine decît cînd îți iesă înainte un preot sfinţit cu 
darul lui Dumnezeu? Preotul, cînd te-a blagoslovi în drum, în bună 
nădejde să te duci. Sau dacă îl întălnești cu crucea în mînă şi te 
blagosloveşte, ori dacă blagosloveşte asupra casei cu crucea, sînt 
scutite casa, gospodăria și vitele de orice rău. 


Odată, mergeau doi oameni cu boii de funie şi aveau să treacă o 
apă. Văd un preot de ceea parte: „Părinte, întreabă unul, e bine de 
trecut pe aici?” „Da ce-l mai întrebi, a zis celalalt, parcă el e 
Dumnezeu!” — „Bine, zice preotul, în numele Domnului, treci!” — și a 
blagoslovit cu mîna. Omul a trecut. — A încercat în urmă şi celalalt 
să treacă, dar apa nu l-a rădicat şi pe acesta în sus şi s-a înecat. 

D-na Elena Braha, Mihalcea 


De cînd sînt preoţii pe lume 


Dumnezeu, după ce a făcut lumea, îmbla cu Sf. Petrea și cu Sf. 
Pavel și atîta au fost îmblat, pănă ce lui Sf. Paul i s-a fost rupt 
cămeşa. „Doamne, Doamne, zice Sf. Pavel, nu știu ce să fac, că-s 
negru şi rupt şi mi-i ruşine să îmblu așa.” — „Da îmblă şi așa, zice 
Dumnezeu, că nu-i nimică; cum îmblă oamenii cei saraci?” 

Merg ei, da Sf. Pavel vede pe gard niște cămeși. „Doamne, gîn- 
deşte el, dacă ași putea să fur cămeșa asta!”, dar nu zice nimică. — 
„Da oare unde ne-om culca noi?”, întreabă Dumnezeu — „În crîşmă, 
zice Sf. Petrea, că acolo-i tare bine.” — „Dacă-i așa, apoi haide”, zice 
Dumnezeu. Sf. Pavel a așteptat să fie noapte bine, să fie tălhar cum 
se cade, după aceea a mers și a furat cămeșa, s-a îmbracat şi s-a 
culcat lîngă dînşii. 

Da în crîșmă, ca în crîşmă: o mulțime de oameni beţi şi de toată 
mîna. Îi văd pe dînșii. „Oare ce vin aiștia de se culcă aice, n-au unde 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 259 


se culca?” — zic nişte beţivani şi iau şi-i trag lui Sf. Petru o bataie. Sf. 
Petru s-a dat din mijloc şi l-a dat pe Dumnezeu la margine, da la 
cealaltă margină era Sf. Paul. — „Da pe acela l-aţi bătut”, zic beţi- 
vanii. „Bateţi-l şi pe cel de dincolo!”, şi-l bat şi pe Sf. Pavel. 

A doua zi, Dumnezeu le zice: „Vezi, Petre; ţie ț-a trebuit crîşmă? 
Şi ţie, Pavele, ț-a trebuit să furi cămeșa de pe gard?” — Dumnezeu 
ştia. — „De ce n-ai aşteptat pănă te-oi sufla să te îmbrac eu? Aceea-i 
femeie saracă, Dumnezeu știe cum a făcut ea cămeșa ceea! lan mergi 
la fereastă și vezi cum plînge! Amu să te duci îndată să i-o duci 
înapoi!” 

Se duce Sf. Paul și gîndeşte: „Mi-a ajutat Dumnezeu că am furat-o, 
amu de mi-ar ajuta s-o şi pun la loc.” Merge şi se dezbracă şi ia 
cămeșşa lui şi o îmbracă şi pe aceea o pune unde a găsit-o. Da femeia 
în casă plîngea şi blăstăma... 

A venit el înapoi, Dumnezeu i-a suflat şi i-a îmbrăcat pe amîndoi 
preoțește și de atunci sînt preoții și biserica pe lume. Iar pe dînşii i-a 
pus să slujască, pentru pacatele oamenilor şi pentru pacatele ce 
le-au făcut ei, că pănă atunci nime nu fura. 

Dumitru Volcinschi, Ropcea 


De cînd sînt blagosloviti preoţii 


A fost odată un om sarac; el altă vorbă nu ştia să spuie decît: 
„Doamne, mila ta!” Cine îl întreba ceva, el: „Doamne, mila ta!” răs- 
pundea — şi oamenii rîdeau toți de el. Odată, vrînd mai mulți oameni 
să treacă o apă și viind apa mare, stăteau toţi lîngă mal şi se uitau 
spăriaţi, vorbind între dînşii despre valurile ce veneau. „Doamne, 
mila ta!”, zice şi omul acela şi se aruncă în apă, plutind fără nici o 
greutate pănă la celalalt mal. „Hai dar să trecem şi noi”, au zis unii 
şi s-au aruncat rîzînd în apă, dar s-au înecat. 

Omul acela însă ce a trecut merse pănă la un sat, unde se aprin- 
sese o casă şi ardea. „Doamne, mila ta!”, a zis el şi vîntul îndată a 
încetat şi casa s-a stins. Mergînd mai departe, a trecut pe lîngă un 
om ce sapa o fîntînă; malurile s-au fost năruit de sus şi erau să-l 
îngroape. „Doamne, mila ta!”, a zis el iarăşi — și lutul îndată a trecut 
pe alături, iar omul a ramas deasupra. Oamenii acuma se luară după 
dînsul, îmblau din sat în sat. La o văduvă, a mîncat vaca ceva şi se 
înecase şi femeia plîngea. Omul zise cît pricepu și el: „Doamne, mila 
ta!” Vaca a tuşit şi a aruncat bucata ce a fost înghiţit. A mers la o 
biserică, biserica se aprinse de la niște ștergare puse în jurul icoa- 
nelor, luînd foc de la o lumînare. Fumul ieşea gros pe fereastă, 
oamenii s-au fost spăriat. „Doamne, mila ta!”, a zis omul şi focul nu 
s-a ştiut ce s-a făcut. Atunci preotul a ieşit şi i-a zis: „Dacă ești tu un 
sfint, spune-ne, ca să cădem în genunchi și să ne rugăm înaintea 
ta.” — „Eu nu sînt sfînt, dar ţie să ţi se închine toți și să fii mai mare 
peste tot satul”, a zis acela — şi de atunci, înaintea preotului toţi se 
închină şi preotul e cel mai mare în satul lui; pănă atunci şi preoţii 


260 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


erau ca şi ceilalți. Şi acel om e un sfînt sub a cărui mînă stau vîntul 
şi toamna. D-na Elena Braha, Mihalcea 


* 


Îmblînd Dumnezeu şi cu Sf. Petrea la începutul lumei, au găsit 
într-o pădure un om bătrîn, care tot zicea: „Doamne, miluieşte!” — 
„Fă-l pe acesta preot, Doamne”, a zis Sf. Petru și Dumnezeu l-a făcut. 

Andrei Motoc, Mihalcea 


De cînd fac oile cruce 


A fost un cioban bătrîn de 100 de ani, acela a învăţat vitele să 
facă cruce şi de atunci oile, cînd se culcă, fac cruce cu piciorul şi 
suspină, în semn de rugăciune la Dumnezeu. Cînd a fost să moară, el 
a ştiut. A pus oile în rînd de o parte şi de alta şi le-a spus să facă 
toate cruce şi să se culce. Iar el a pus mînile la inimă și a strigat o 
dată, atunci toate au zbierat. A mai strigat şi a doua, şi a treia oară, 
şi oile iar au zbierat aşa de tare, că au auzit oamenii din sat şi au 
venit de l-au îngropat. Iar oile s-au strîns şi l-au plîns. 

De la d-na Elena Braha, Mihalcea 


Ciobanul 


Ciobanul e bun la Dumnezeu, că el n-are pacate. Odată era un 
cioban în pădure, prost tare; el nu știa să zică nici o rugăciune, nici 
la biserică nu mersese în viața lui. Atîta rugăciune făcea el cît tot 
sărea peste un părău şi zicea: „Una ţie, Doamne, şi una mie, 
Doamne!” Cînd sărea încoace, zicea: „Asta ţie, Doamne!”, și cînd 
sărea încolo: „Asta mie, Doamne!” Şi așa se juca el acolo. 

Trec nişte oameni şi-l văd ce face şi îi spun că asta nu-i închi- 
năciune, de ce nu se duce la biserică? Ia el şi lasă într-o duminică oile 
şi se duce la biserică. Da cînd a trecut o apă, ce aveau oamenii ca să 
treacă în sat, a mers pe deasupra apei şi nici defeli nu s-a udat. Intră 
în biserică. Cel întăi pe care l-a văzut el a fost dracul; şedea într-un 
ungheri lîngă ușă și scria pe o piele de bivol păcatele oamenilor. Cînd 
cineva vorbeau, rîdeau, el tot scria şi atîta a fost scris, că amu a fost 
umplut pielea ceea, nu mai avea unde scrie. Ia şi prinde pielea cu dinții 
şi începe a trage ca să se mai lungească. Da el, cînd l-a văzut pe 
dracul cu pielea în dinţi, trăgînd, a început a rîde; atunci dracul l-a 
scris şi pe dînsul acolo şi mai mult n-a văzut. Iese el din biserică şi 
trece apa. Da amu se îngloadă. Făcuse şi el un pacat. — „Ei, zice 
ciobanul, rămîn eu la rugăciunea mea de la parău, de-amu nu mă 
mai duc eu la biserică, că iată numai o dată am fost şi am făcut pacate!” 

Omul la Dumnezeu nu trebuie să se roage mult, puţin, dar bine, 
cîteva cuvinte, şi să le zică cu toată inima, că-i mai primit decît dacă 
va spune rugăciuni multe şi nu le-a ştie cum se cade, a balamuti. 

D. Grigorașciuc, Mahala 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 261 


Zice că mai era un cioban tare bun la Dumnezeu; el trăia în 
pădure şi altă rugăciune nu ştia decît sărea peste o cioată şi zicea: 
„Una ţie, Doamne, una mie, Doamne!” Şi cînd trecea pe ape, mergea 
pe deasupra ca pe gheaţă, nu se cufunda. Oamenii însă îl tot chemau 
să vie la biserică. 

Într-o zi, îşi ia jordia şi vine. În biserică, vede că fac oamenii cruce 
şi face şi el. Iată că iesă preotul cu darurile. Da el, pănă atunci, nu 
văzuse preot. — „Iată dracul”, zice el şi sare cu maciuca. Da el chiar 
văzuse pe necuratul, că era bun, fără pacate, cum îmbla pintre oa- 
meni şi s-a fost prăpădit pe acolo. Oamenii au sărit la dînsul la 
bătaie. Cînd s-a înturnat, n-a mai putut trece apa; cine ştie cît s-a 
năcăjit pănă a găsit vadul. D-na Tinca Dumitru, Botoșani 


* 


A fost un cioban așa de sfînt şi bun la Dumnezeu, că el cu oile 
vorbea; pe fiecare o chema pe nume, pe una Caprioara, pe alta, 
Mioara, pe alta, Viorica etc. Da el, dacă trăise în pădure, nu știa cum 
îi în lume. ÎI întălnesc oamenii de prin sate și-l cheamă să meargă cu 
ei la biserică. Se ia el și se duce; trece apa pe deasupra — dacă era 
sfînt! Cînd întră în biserică, vede pe oameni cu cîte o sarcină de paie 
în spate (acele erau pacatele lor). Merge pînă mai încolo și vede nişte 
paie, face şi el o sarcină şi vine și el. Cînd întră în biserică, da 
oamenii încep a-l da afară, a-l împinge şi el a început a se bate cu 
dînşii. Ei l-au alungat. S-a întors înapoi, da n-a mai putut trece peste 
apă, a trebuit să înoate. Iar cînd a strigat oile pe nume, da ele au zis: 
„Ce ne strigi? Strigă pe aceia unde ai fost!” Şi s-au depărtat de el. 

Maria Ciobanul, Botoșani 


Sfîntul Ioan, cioban! 


Sf. Ioan era cioban tare bun la Dumnezeu. Într-o zi, s-a rătăcit un 
miel; cînd vine sara acasă, vede că cutare miel nu-i. S-a înturnat 
înapoi şi, căutîndu-l, l-a văzut pe cîmpie şi tot s-a aruncat şi a alergat 
după dînsul, și pe ape, şi pe cîmp, trei zile şi trei nopţi; Da el pe ape 
mergea cu mielul pe deasupra. Cînd l-a prins, l-a luat în braţe şi i-a 
sărutat copitele. — „Saracu, zice el, tare trebuie să te fi durut pe tine 
picioruţile, cît ai alergat!” — Să fi fost altul, dintr-odată îl tăia. Atunci 
Dumnezeu l-a făcut sfînt şi vara se scoate pentru ploaie; cum îi scot 
icoana lui cu mielușelul, cum ploauă. Gh. Morar, Botoșani 


* 


1. Sărbătoarea Sînzienele. 


262 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Omul ce nu credea în Dumnezeu 
Credinţa în Dumnezeu 


Era un om care nu credea în Dumnezeu. Într-o zi, porneşte el la 
drum și iată că se face o apă mare împrejurul lui şi cît pe ce era să se 
înece. Dumnezeu însă a vrut să-l aducă la cunoştinţă şi i-a trimis o 
scîndurică. El, bucuros, se suie pe scîndurică şi gîndeşte că a scapat. 
Cînd, deodată, îi dă Dumnezeu un copil în spate. Amu trebuia să ţie 
şi copilul, şi să se ţie şi pe scîndură. Era tare necăjit. Vine îngerul 
Domnului. „Ce faci?” — îl întreabă. „Ia mă chinuiesc, îs ostenit de nu 
mai pot, amuș, amuş, mă înec.” — „Laudă numele Domnului și crede 
în Dumnezeu, că vei scăpa!” „Ce numele Domnului, pentru ce să-l 
laud pe Dumnezeu, cine l-a văzut? Nu-i Dumnezeu!” Se duce îngerul 
suparat. Dă Dumnezeu că din copil s-au făcut o mulţime de viermi pe 
trupul lui. Se spală el, dar ei tot mai tare se înmulțesc şi îl rod; el 
blastămă, stupește. Vine îngerul, da el tot așa, nu vrea să creadă. 
Îngerul iar se duce. 

Amu, iată că se face sara. Viermii îi mîncase toată carnea. Lui i-i 
foame, slab. Apa, numai viermi, i se bagă în gură. Incepe el a ofta. 
Vine a treia oară îngerul. „Laudă numele Domnului şi crede!” „Cred, 
Doamne, şi mărturisesc numele tău, acum şi purure şi în vecii vecilor, 
amin!” Îndată toţi viermii au căzut zuruind în apă, iar el a rămas 
curat. Tocmai atunci un cioban îşi adapa oile sara, vîntul l-a mînat 
spre mal, ciobanul i-a întins cîrja şi a scapat. Atunci el a cunoscut 
ce-i puterea lui Dumnezeu şi a crezut toată viața. 

Tasiluţa Nastasi, Siret 


„Mare este Dumnezeu!” 


A fost un argintar, că el la toată vorba ce vorbea zicea: „Mare este 
Dumnezeu!” În țara ceea, era un împarat păgîn, da argintarul era 
creştin. De la o vreme, a prins împaratul ciudă pe dînsul pentru 
vorba asta. Într-o zi trimete şi-l cheamă la curte şi-i arată un inel 
foarte scump. „Te-am chemat, zice împaratul, să-mi curăți inelul 
ista şi poimîne să mi-l aduci.” „L-oi curăţi, înalțate împarate. Mare 
este Dumnezeu!” Împaratul ia inelul înapoi să-l învălească în ceva şi 
scoate piatra dintr-însul şi a aruncat-o în mare, iar inelul i l-a îna- 
poiat. „Te-oi vedea eu, gîndeşte el, cît de mare ţi-i Dumnezeu!” 

Argintarul nu l-a mai căutat, l-a adus acasă și l-a pus pe coardă şi 
s-a apucat de alt lucru, căci ce-i era lui a şterge inelul de rugină, de 
colb; mai era vreme pănă atunci. A doua zi, iar nu l-a căutat, a ramas 
pe a treia zi. Merge femeia argintarului în ziua ceea dimineaţă la tîrg şi 
cumpără niște peşte. Începe a-l rade, a-l griji şi găseşte în stomahul 
peștelui o pietricică. O spală şi o pune pe masă. Barbatu-său își 
aduce aminte că îndată trebuie să meargă cu inelul la împaratul, îl 
ia de după coardă şi caută. — Inelul este, da piatra nu-i! Ş-a pus 
mînile în cap: „Doamne, Dumnezeule, mare ești, ce mă fac eu acu?” 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 263 


Vine femeia lui de la bucătărie. „Uite-te, barbate, ce pietricică am 
găsit eu în peşte!” „Dă-o încoace, zice argintarul, piatra asta este de 
aice. Cu adevărat că mare este Dumnezeu!” A pus-o la loc, a grijit 
inelul şi l-a dus la împaratul. — „Ei, l-ai grijit?” „L-am grijit, prea 
înalțate împarate. Mare este Dumnezeu!” Imparatul se uită la dînsul: 
„Cum «Mare este Dumnezeu»?” El ştia că piatra nu-i. — „Apoi aşa, 
prea înalțate împarate, că: Mare este Dumnezeu!” — „Dă-l încoace 
mai degrabă să-l vedem!” Li dă inelul. În adevăr, aşa era cum a fost. 
„Măi, spune-mi îndată de unde ai luat piatra, că piatra am aruncat-o 
eu singur în mare!” „Ai aruncat-o, împarate, dacă mare este 
Dumnezeu!” „Spune-mi mai degrabă cum ai găsit-o, văd şi eu că 
Dumnezeul tău e mare!” El i-a spus şi împaratul s-a botezat cu toată 
împărăţia sa. Auzită de la Părintele Vasile Dumitriu, Botoșani 


$ 10. Soarele și Domnul Hristos 


Soarele e ochiul lui Dumnezeu. 


Soarele e scaunul lui Dumnezeu. Pisarciuc, Roșa 
Soarele e ochiul lui Dumnezeu de zi şi luna — ochiul lui Dumnezeu 
de noapte. Ion Arseni, Mihalcea 
Soarele e fața lui Hristos. Botoșani 


Soarele zice că de mult era pe lume, dar nu lumina. Tocmai atunci 
cînd s-a născut Hristos, a început soarele a încălzi şi de la lună a se 
vedea. Atunci sluga împaratului a zis stăpînului său: „Apolot sfinte, 
scoală și vezi că s-a născut altul mai mare decît tine” şi împaratul, de 
ciudă, a pus de au tăiat toți copiii de la doi ani în jos, gîndind că-l va 
tăia şi pe Hristos. 

Jidanii totdeauna întreabă pe oamenii noștri cînd e amiază, ei 
singuri niciodată nu să uită. Lor li-i ciudă pe soare că a început a 
încălzi tocmai cînd a venit Domnul Hristos. Danilă Oloinicu, Mihalcea 


$ 11. Luna. Serviciul divin 


Începutul lunei e începutul tuturor relelor; toate răutăţile la 
începutul lunei se înnoiesc și țin pănă se face slujbă la biserică. 
Chiar dacă luna s-a priminit sîmbata şi dacă a doua zi s-a slujit, 
acuma luna ceea e curată, nu mai ai de ce te teme. Slujba potolește 
toate relele. Ana Maslosca, Mahala 


Chiar pe drum a merge noaptea la lună nouă, e cu groază şi cu 
primejdie timpul acela, pănă nu se face slujba; atunci e ceasul necu- 
ratului, el are atunci slobod de la Dumnezeu să îmble şi toate 
necurațeniile. Atunci îmblă strigoii, moroii, ies cei înecaţi, spînzuraţi 
şi bocesc, chem oamenii, îi trag ca să vie spre ei ca să-i înece, să-i 
prăpădească. Cei spînzuraţi merg pe la casele lor şi fac pozne; atunci 


264 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


e timpul lor și pot să îmble să facă orișice, dar cum sună clopotul la 
biserică, nu mai au putere, pier. Mihalcea 


La lună nouă, fac fărmăcătoarele farmecele lor cele rele, căci 
atunci au putere, pentru că ele cu dracul, cu necurățenia îmblă. 

Toate farmecele cele rele la lună nouă se fac şi totul ce se face de 
bine se face la lună veche. 


Tot răul la lună nouă se înnoiește şi rămîne cum a fost pănă să 
sfințește luna. Dacă-i cineva bolnav, boala se înnoieşte şi să întăreşte, 
copilul la luna nouă mai tare ţipă, chiar visurele atunci sînt mai rele. 
Iarna, cînd e lună nouă, strînge în ger, iar vara e vînt, plouă. 


Dacă sameni la lună nouă straturi, sămînța sacă or nu rodeşte 
cum se cade. De pui pepeni, toată vara tot înfloresc, înfloresc şi nu 
mai leagă. Dacă sameni grîu, tot se coace şi se coace; pe la amiază-zi 
mergi, ţi se pare că e copt, cînd te uiţi sara, e tot verde şi dimineața 
iar — şi nu-l poți bine nimeri cu seceratul. Nimic nu e bine să sameni 
la lună nouă, dar cum s-a făcut slujbă la biserică, poţi samana, fie şi 
a doaua zi după ce luna s-a ivit. D-1 Grigori Constantinovici, Mihalcea 


De samanat, e bine să sameni dacă luna s-a învechit, s-a pişcat. 
Dacă vrai să ai flori frumoase, le sameni la lună nouă, că înfloresc 
toată vara, dar dacă sameni ceva de trebuință, atunci trebuie să 
sameni la lună veche. Botoșani 


Copacii răsădiţi la lună nouă au numai flori şi n-au poame, da la 
lună plină sînt plini de poame. Botoșani 


Nici cloşte nu-i bine să pui la lună nouă, că chiscuie puii şi mor. 
La lună nouă să nu faci nuntă. Toate interesele cele mai de samă 
la lună plină să fac. General 


Cînd e luna plină, merg toate în plin şi, la lună veche, îţi merge 
bine, e lucru cu temei şi ţine. 


La lună nouă să nu te muţi, că nu-ți merge bine. 


Ori în casă, la lună nouă „să nu grijeşti. Dacă lipeşti, se fac 
ploşniţe; cu lutul acela se aduc. 

Dacă sînt ploşnițe în casă, tot la lună nouă se descîntă ca să 
piară: mergi primprejurul casei de trei ori, dezbrăcată, cu cociorva în 
mînă, şi zici: 

„Crai nou în casă! 

Ploşniţele afară să iasă!” 
Şi se duc, te curățeşti de ele. Botoșani, Mihalcea 
Luna nouă se numeşte „crai nou”, dar femeia să nu pomenească 


în casă cuvintele „crai nou”, că toate blidele se strică. 
(Vezi Duminica şi lunea cea întăi la lună nouă.) 


In Botoşani, se spune că atunci cînd vezi întăi crai nou, să sari în 
sus şi să zici: 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 265 


„Crai nou, crai nou! 

Sănătoasă m-ai găsit, 

Sănătoasă să mă lași!” Botoșani 
Sau: 


„Crai nou, crai nou! 
Cu bani m-ai găsit, 
Cu bani să mă laşi!” 
(Şi arunci o bucăţică de pîne spre lună.) 
Maria Galaţanca, Botoșani 
Sau: 


„Crai nou, crai nou! 
Na-ţi un fedeleş deşert, 
Să-mi dai unul plin!” Mahala 


D-na Maria Braha din Mihalcea spune că la lună nouă, cînd o vezi 
întăi, să zici de trei ori „Tatăl nostru”, iar la urmă zici: „Pe mine să 
mă lași cu sanatate, da dușmanilor ştie Dumnezeu ce să le deie.” — În 
duminica cea întăi să dai la trei biserici liturghii și orice gînd ai se 
împlineşte. Aşa să faci în trei luni de-a rîndul şi în ziua ceea să nu 
mănînci nimic pănă la amiază-zi, iar de la amiază-zi, de vrei să 
mănînci, să mănînci de post. (Despre dușmani, s-a văzut.) 


În dumineca cea dintăi cînd e lună nouă, să plătești liturghie la 
biserică sau să năimești anume slujbă, pentru ziua ce urmează îndată 
ce s-a priminit lumina şi orce dorință are omul, orice cerere, pentru 
sanatate, noroc, trai bun în casă sau orice, ţi se împlineşte. 

D-na E. Reus 


În Mihalcea, în duminica cea dintăi, năvălesc oamenii la biserică, 
aducînd jertfă şi plătind liturghii. 

D-na Maria Reus, tot de aice, spune că d-sa ştie că, atît pentru 
sanatate, cît şi pentru tot ce e de bine, să plătește slujbă la lună 
plină, şi numai pentru dușmani la lună nouă. 


În Mahala, plătesc slujbă tot în duminica cea întăi pentru toate: 
fie pentru duşmani sau pentru bine, numai acaftist şi agheazmă nu 
fac pănă nu se pişcă luna, pănă nu se învechește. Cînd prinde luna a 
scădea, scade răul. La lună plină, să posteşte pentru avere şi sanatate. 

Ana Maslosca 


Credinţa aceasta de a plăti liturghie la schimbatul luminei e în 
vigoare atît în districtul Cernăuțului, cît și în al Storojinețului; pe la 
Siret şi în jos, în Moldova, s-a pierdut. In Botoşani, se află urme. Să 
va vedea la Sanatate. (Vol. II”) 


La lună plină, să mergi cu toți copiii la biserică să cetească preotul 
pe cap, la femei — acaftistul Maicei Domnului — şi la barbaţi — al Sf. 
Nicolai, că e de mare ajutor şi li să luminează mintea. 

D-na E. Braha, Mihalcea 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


266 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Jertfa la biserică 


Ca jertfă la biserică să duc colaci și lumînări, plătindu-se şi 
preotului ca să pomenească la proscomedie numele credinciosului, în 
rugăciunele ce le face la sf. liturghie. Dacă e pentru sanatate, în 
Mihalcea să dau atît colaci, cît şi banii cu soț, dar dacă dau pentru 
morţi, fără soț. Preotul să roagă pentru sufletul mortului și-l pome- 
neşte, scoțîndu-l astfel de la pedeapsă şi de la greu. În părțile de sus 
ale Bucovinei, locul colacilor l-au luat nişte franzole mici, rotunde; 
numai cînd e pomenire mai mare să fac colaci. 


În Moldova, fie pentru vii, fie pentru morți, atât lumînărele, cât și 
colacii să dau fără soţ. Să dau 3 sau 5 lumînări, mai ales 3. Una se 
aprinde la jertfă, alta la sfîntul ce dorești: Maica Domnului sau 
Domnul Hristos etc. şi a treia la sfîntul zilei, unde să dă nafăra. 
Dacă să dau cinci, 2 să pun la heruvim. Cînd să dă de slujbă, se dă şi 
un pomelnic, în care să află numele viilor şi al morţilor ce au să se 
pomenească. 

Cine n-are copii, numai pănă la 7 anii să primeşte jertfa ce o dă 
la biserică; mai mult, nu. De aceea, femeile sînt datoare să se caute 
cu doctori pentru ca să aibă, căci a nu avea copii e mare pacat. În 
vremea veche, cei ce nu aveau roadă în biserică nu să primeau. 
„Pomul ce nu rodește să se taie şi să se ardă”, ziceau ei. Botoşani 


$ 12. Săvîrșirea sfintei liturghii. Vecernea. Litia 


Pentru a să putea săvîrşi sfinta liturghie, trebuie să se facă cu o 
zi înainte vecernea, iară în dimineaţa acelei zile, utrinea. 

La rugăciunea de sară, numită „vecerne”, ce se face sîmbătă la 
toacă, spre ziua ce se face liturghie, cum e la sărbători mari, să face 
şi litie, pentru ca să înmulțască Dumnezeu roada creştinilor. Să pun 
pe o tabla cinci pîni, vin, grîu şi untdelemn și pe acestea face preotul 
următoarea scurtată rugăciune: 

„Doamne Dumnezeul nostru, cum ai săturat 5.000 de barbaţi cu 
cinci pîni şi cum ai binecuvîntat, așa binecuvîntează pînea, grîul, 
vinul şi untul-de-lemn şi le înmulțește pre acestea în orașul, țara 
aceasta şi în toată lumea ta şi pre credincioşii care se împărtăşesc 
dintr-însele îi sfințește. Doamne, fereşte-ne de boale grele, de moarte 
naprasnică, de foc, de potop, de ciumă, de foame, de puşcă şi de toate 
relele.” Apoi zice de 40 de ori „Doamne, miluieşte!” 

O pîne se taie bucățele și se împărțeşte la oameni la „tratapod”, 
unde vin să-i ungă pe frunte cu untul-de-lemn. 


Litie se trimete în Moldova la sărbători mari de cătră mai mulți 
credincioşi şi mai ales cînd e patronul cuiva, iar de la litie se întoarce 
acasă o pîne și puțin grîu. Pînea o mănîncă cu sfințenie, iar grîul se 
strînge şi se dă la păseri, de boale. 

(În carte să spune că pînea aceasta este izbăvitoare de toate relele, 
cine cu credință o va lua.) 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 267 
În Mihalcea, femeile cer de la litie, pentru leacuri, grîu sfinţit. 
E bun pentru adus mana la vaci, cînd sînt vacele stricate. 
E bun de afumat copiii pentru boala cea rea. Camena 


Ca să nu se apropie farmecele de casă, să iai cîte trei fire de grîu 
sfinţit la 12 liturghii, să faci cu sfredelul borţi în cornurile casei şi să 
pui în toate 4 cornurile. Broscăuţi 


Doboș talharul a cerut de la Dumnezeu putere şi că nimenea să 
nu-l omoare. Dumnezeu i-a zis că totuşi nu va putea să trăiască cît 
lumea, odată trebuie să moară şi atunci nu va fi omorît decît cu 
plumb sfințit și cu grîu de la 12 liturghii. Mihalcea 


La hramuri 


În Moldova, cînd e hramul unei biserici, vecernea se face cu sobor 
din 3, 5, 7 sau pănă la 13 preoţi. E foarte frumos cînd toţi vin în 
mijlocul bisericei cu lumînărele aprinse şi cîntă: 

„Lumină lină a Sf. Măriri, a Tatălui ceresc celui fără de moarte, a 
sfîntului fericitului Iisuse Hristoase, viind la apusul soarelui, văzînd 
lumina cea de sară, lăudăm pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfîntul Duh, 
Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri 
cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, cel ce dai viaţa, pentru aceasta, lumea 
te mărește!” 

La unele biserici, se face sara tîrziu privighere, spre ziua de hram, 
dimpreună cu utrenea (rugăciunea de miezul nopţii). 

A doua zi, se face liturghia în sobor. Epitropii bisericei îngrijesc a 
se face colivă pentru ctitorii bisericei (acei ce au înfrumuseţat-o), iar 
după biserică se dă masă la popor, precum şi pentru alții ce vin, 
acasă la unul dintre epitropii bisericei. 

Cheltuiala e mare; pentru acest scop preotul îmblă mai înainte 
prin oraş și strînge bani de la credincioși, ca sălindare (cine dă 
sălindar e pomenit 40 de zile la liturghie), şi din aceștia se face 
hramul. 


Cum să făcea utrenea de demult 


Utrenea ce se face întotdeauna înaintea liturghiei, în Moldova de 
demult, să făcea de noapte, pe la 2 ceasuri. La utrene, biserica era 
plină de credincioşi. Utrenea se făcea la lumină mică, nu se aprin- 
deau policandrele. În ziuă, se întorceau cei ce au fost la utrene acasă, 
iar la liturghie mergeau ceilalți căseni. 

Tot astfel şi în Cernăuţi, utrenea se făcea de noapte, îmbinîndu-se 
cu litia, şi, după ce luau oamenii cîte o bucăţică de litie, ieşau. — Era 
mare credință pe atunci! 


268 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
Nafora. Sfînta jertfă. Sfînta copie. Agneţul 


Nafora pentru săvîrşirea sf. liturghii o poate face numai o fată 
curată sau o bătrînă curată, iertată. Cînd face nafora, trebuie să se 
îmbrace cu cămeșă curată, să zică „Tatăl nostru” de 12 ori și să bată 
12 mătăni și apoi să înceapă. În naforă, drojde nu se pune, numai 
aluat de naforă, iar dacă nu se află conservat, să face din făină şi vin, 
puindu-se cu o zi înainte la dospit. După ce să frămîntă, se lasă să 
dospească, apoi se fac 5 prescurele rotunde, una ca alta; la 4 puin- 
du-se deasupra pecetea Domnului Hristos: „Is. Hr. Ni. Ka.”, iar la a 
cincea, pecetea Maicii Domnului, care e un con cu vîrful în sus şi 
numele „Maria.” Cele 4 sînt lipite una de alta, formînd un patrat, iar 
a cincea e lipită lîngă cele 4 la mijloc, în afară. 

Pentru îndeplinirea sf. jertfe, preotul are trebuinţă de „copie”, un 
fel de săgeată sau pică, cu care taie şi scoate părticelele din prescuri 
pentru sf. comunicătură. 

Operaţiunea aceasta se pregătește dimineața la proscomedie, 
înainte de a fi începută sf. liturghie, în modul următor: 

Preotul ia în mînă una din cele 4 prescuri şi împlîntă sf. copie de 
trei ori deasupra pecetei, de trei ori dedesupt și tot astfeli pe din 
părți, zicînd: „Întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi mîntui- 
torului nostru Iisus Hristos.” Apoi înfige copia tăind afund în partea 
dreaptă a pecetei, zicînd: „Ca o oaie spre junghiere s-a adus”, apoi în 
partea stîngă, zicînd: „Și ca un miel nevinovat, fără de glas împotriva 
celui ce-l tunde pe dînsul, aşa nu ş-a deschis gura sa.” In partea de 
sus a pecetei zice, rădicînd în sus patratul din mijloc, ce l-a tăiat: 


„Întru smerenia lui, judecata lui s-a rădicat”, iar pe jos, tăind în 
afund toată bucata pe dedesupt, zice: 


„Pe neamul lui cine-l va spune” și, rădicînd cu totul bucata pe 
dedesupt, zice: 


„Și s-au rădicat de pe pămînt viaţa lui.” Această bucată se cheamă 
„agneţul” sau „mielușelul.” Preotul, plecat cu faţa în jos, pune mielu- 
şelul pe discos, junghiind agneţul pe partea dinlăuntru, drept pe la 
mijloc, cruciş, de sus în jos şi din dreapta spre stînga, încît să facă 4 
bucăţi mici, zicînd: 


„Jertfească-se mielul lui Dumnezeu, cel ce rădică păcatul lumei, 
pentru viaţa şi pentru mîntuirea lumei.” 
Intoarce cu pecetea deasupra și face o singură împunsătură, zicînd: 


„Și unul din ostaşi cu sulița coasta i-a împuns, din care a ieșit 
sînge şi apă şi cel ce a văzut a mărturisit şi adevărată este mărtu- 
risirea lui.” La aceste cuvinte, preotul toarnă vin şi apă în potir. 
(Pînea e pe discos, deoparte.) 

După ce s-a terminat aceasta, preotul ia în mînă prescure cu 
pecetea Maicii Domnului şi taie conul de trei ori: în dreapta, în 
stînga şi la bază. Atunci împlîntă pe dedesubt sf. copie şi rădică 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 269 


deodată părticica. Tăind, zice: „De față au stătut împărăteasa, de-a 
dreapta ta, în haină aurită, îmbrăcată şi prea înfrumusețată.” 

Apoi ia prescurea a treia şi scoate din ea cu vîrful copiei 9 
părticele, cîte 3 în rînd, superpuse rîndurile unul preste altul. Aceste 
se scot pentru Sf. Ioan şi pentru cele nouă cete ale sfinților. 

Pe prescurea a patra scoate tot cu vîrful copiei, roată-împrejur, 
numind la fiecare părticică cîte un nume. Mai întăi, începe cu împa- 
ratul, apoi mitropolitul şi apoi toţi cei ce au plătit de slujbă în aceea 
zi, iar în mijloc scoate preotul o părticică pentru sine. 

Iar din prescurea a cincea scoate părticele mici, în formă de cruce, 
pentru morți; pentru acei ce se află scriși în pomelnicul bisericei şi 
pentru acei ce s-a plătit slujba în aceea zi. 

Acuma vine aşezarea pe discos: 

Cele patru părticele ale Domnului Iisus Hristos le așază preotul: 
una sus, pe marginea discosului, alta jos, a treia în dreapta și cealaltă 
în stînga. Așezînd sus, zice: „Lisus”, jos: „Hristos”, la o margine: „Ni” 
şi la alta: „Ka”. 

Locul unde se pune părticica Maicei Domnului e însemnat în 
mijloc pe fundul discosului, ca un con, din dreapta, iară celelalte 
părticele le aşază preotul în şir, mai în jos. Cînd sînt aşezate, preotul 
pune deasupra steaua cu 4 raze, ce reprezintă steaua din Vifleem şi 
care, fiind aşezată pe razele sale ca pe niște picioare, formează ca un 
ceri deasupra discosului, iar deasupra acopere cu „pocrovăţul”, o 
acoperitoare. Steaua se pune ca să nu se atingă acoperitoarea de sf. 
pîne. Tot atunci acopere şi sf. potiri, apoi, c-o acoperitoare mai mare, 
le acopere pe amîndouă. 

Proscomedia se face la utrene, pe masa cea mică din stînga, cum 
întri în altar. După pregătirea aceasta, începe preotul liturghia. 
Atunci toacă şi trag clopotele. 

Cînd iese cu sf. daruri, preotul ia discosul cu mîna dreaptă și-l 
pune la cap, iar sf. potir cu mîna stîngă şi, venind în mijlocul bisericei, 
pune sf. potir pe capul oamenilor. Intrînd, îl pune pe masa cea din 
mijlocul altarului, pe sf. aer, şi atunci face rugăciuni, pentru ca să se 
schimbe pînea în trupul lui Hristos și vinul în sîngele lui. Apoi vin 
rugăciunele de mulțămită și la urmă, cînd e aproape să iasă din 
biserică, preotul alege părticelele din „agneț” şi din ale Maicei 
Domnului şi altele, de le pune în potir, și cu acestea se împărtășește, 
împărtăşindu-se atunci şi oamenii cari sînt de împărtăşit în acea zi. 
Iar restul de la prescuri ce rămîne se taie şi se împărțește ca naforă 
la credincioşi. 

Cînd se face slujbă cu sobor, un alt preot scoate la daruri şi sf. 
copie, pusă în crucişi cu linguriţa de împărtăşenie, urmînd imediat 
preotului ce duce sf. daruri și dînd să le sărute la credincioși. 

A doua zi de Paşti, se scot părticele şi se usucă şi se strîng în 
sfîntul chivot, ca să fie de împărtăşenie bolnavilor peste an. 


* 


270 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


$ 13. A. Din viața Domnului Hristos 
Liturghia și jidanul 


Un jidan tare sarac şi cu o casă de copii, tot văzînd că un român 
da liturghii la biserică, a întrebat că de ce dă? „Pentru că Dumnezeu 
mie îmi dă însutit”, a zis omul. Jidanul n-avea decît un pui de găină. 
ÎL duce pe acela la biserică. Aşteaptă, așteaptă, dar vede că nu-i dă 
nimic; merge să caute pe Dumnezeu să-i ceară. Pe drum îl întălnește 
pe Sf. Petru şi-i spune toate. Sf. Petru i-a zis că alta nu-i poate da 
decît să se facă doftor. Aud ei că undeva este o femeie bolnavă și s-au 
dus acolo. Sf. Petru a cerut o odaie deosebită, a tăiat-o bucăţi, dar 
n-a curs sînge nici un pic, a blagoslovit-o şi s-a făcut sănătoasă cum 
a fost. I-a întrebat ce să le deie și Sf. Petrea a cerut pîne şi un ou, da 
jidanului a zis să-i deie ce va vrea şi femeia i-a dat o ladă de galbeni. 
S-a luat Sf. Petru și s-a dus în drumul lui, da pe dînsul l-a lasat. 

Aude iar jidanul că este undeva o fată de împărat bolnavă; se face 
el doftor şi zice că va lecui-o. A spus ca să-l lase singur în odaie, să nu 
vie nime şi se apucă de taie fata şi curge sîngele părîu. Cînd la 
înviat, nu poate! Sf. Petru a venit nevăzut şi a înviat-o, dar i-a zis că 
altădată să nu se mai apuce de astfel de doftorire. Şi aice i-a întrebat 
că ce să le deie. Sf. Petrea a zis că pîne şi un ou, iar jidanul a capatat 
iar o ladă cu bani. Cînd s-au pus să mănînce, Sf. Petrea a zis că 
jidanul a mîncat două ouă. „Ba nu, zice el, eu unul și D-ta unul şi eu 
unul.” Și i-a zis Sf. Petru: „Vezi, eu mănînc, dar din pînea mea nu se 
mai sfîrşeşte”. D-ra Agripina Sîrghevici, Botoșani 


B. Hamăn și Domnul Iisus Hristos 


Locuitorii din Stănești, de pe granița Moldovei, au o vorbă cînd îl 
muncesc pe cineva tare: „Îl muncesc ca pe hamănul cel jidovesc.” 

Hamănul jidovesc a fost muncit ca şi Domnul Hristos. Istoria lui 
e astfeli: 

Cînd îmbla Dumnezeu pe pămînt cu apostolii, a capatat apostol şi 
pe un jidan, Hamăn, dar el nu vroia să se deie la legea lui Hristos. 
Domnul Hristos îmbla prin lume și vindeca, iar plată nu lua nimică, 
da Hamăn zicea că, să poată el vindeca, s-ar îmbogăţi. Odată, la un 
om erau doi copii numai pielea și oasele pe dînşii. Părinţii copiilor au 
făgăduit o mulțime de bani Domnului Hristos dacă-i va tămădui. 
Domnul Hristos a cerut copiii, s-a închis cu Hamăn într-o casă, a 
adus destulă apă, apoi i-a tăiat bucăți, li-a spalat fiecare parte de 
trup, a scos de la inima lor o vînă drăcească, care îi făcea răi, încît nu 
se mai puteau îndrepta, apoi a pus bucăţile la loc: mai întăi capul, că 
era despicat în două, şi apoi tot trupul, a suflat şi i-a înviat. Copiii 
erau rumeni și frumoşi și părinţii lor îi sărutau Domnului Hristos 
picioarele, rugîndu-l să primească o mulţime de galbeni, dar Domnul 
Hristos s-a dus fără ca să primească ceva. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 271 


Dar la alt om bogat erau, tot așa, doi copii, asemenea bolnavi. 
Hamăn văzuse cum a făcut Domnul Hristos şi a făcut tocmală cu 
omul, că el îi va vindeca, dacă îi va da o sumă foarte mare. S-a luat, 
fără ştirea Domnului Hristos, şi a tăiat copiii, i-a spalat, i-a aşezat, 
dar cînd la înviat, nu poate. Domnul Hristos se făcuse muscă şi se 
uita de pe părete la el. Hamăn s-a spăriat şi a început a plînge. 
Domnul Hristos i s-a aratat și i-a zis: „Acuma vezi cît de neputincios 
ești? Dă-te la legea mea și eu ţi-i voi învia.” Hamăn s-a dat la legea 
lui Dumnezeu și Domnul Hristos i-a înviat. Copiii erau sănătoși, 
omul vine cu banii ca să-i plătească, dar acum Hamăn nu mai vrea 
să-i ia. Din ceasul acela el a îmblat cu Domnul Hristos şi cînd l-au 
prins pe Domnul Hristos, l-a prins şi pe el și l-au chinuit ca și pe 
Domnul Hristos şi l-au pus în stînga Domnului Hristos pe cruce, iar 
în dreapta era copilul ce se scaldase cu Domnul Hristos într-o scăl- 
dușcă. — Adecă cum: Cînd era Domnul Hristos mic, a întălnit o femeie 
al cărei copil era plin de bube. Aceasta își scalda copilul şi degeaba îl 
curățea de coji, căci se făceau bubele la loc. Maica Domnului a pus și 
ea pe Domnul Hristos în apă, dar femeia n-o lăsa; să nu se umple şi 
copilul Maicii Domnului. Maica Domnului a văzut bunătatea femeiei, 
l-a scaldat pe Domnul Hristos întăi şi i-a zis să-şi puie apoi şi copilul 
său şi, cum l-a pus, îndată s-a curăţit şi a rămas tămăduit. — Pe acel 
copil l-a cerut Domnul Hristos să fie lîngă dînsul pe cruce şi sta între 
amîndoi. „Ah!, zice Hamăn, nu mai pot rabda chinurile acestea!” — 
„Ba mie mi-i totuna, a zis cel din dreapta, dacă poate răbda Domnul 
nostru, care e bătut cu chiroane, putem să răbdăm și noi, că sîntem 
numai legaţi.” 

— „Rabdă, a zis Domnul Hristos aceluia, căci nu va trece mult şi 
vei fi cu mine în rai.” Pe Hamăn însă o jidaucă, cunoscîndu-l, l-a 
răscumparat de pe cruce și el s-a făcut iar jidan. Domnul Hristos l-a 
blastamat în vecii vecilor să fie afurisit şi el stă legat în iad. 

Jidanii de aceea îl serbează pe Hamăn primăvara, îmbrăcîndu-se 
fel de fel, căci el, cînd a fost chinuit, în toate chipurile s-a prefăcut: şi 
în porc, şi fel de fel, ca şi Domnul Hristos, ce se prefăcuse în miel şi 
în fel de fel. De aceea să află lîngă Domnul Hristos un miel. Pe 
băiatul din dreapta însă — acesta era de 16 ani, ca şi Domnul Hristos — 
l-a luat cu dînsul în rai şi l-a pus portar şi amu el deschide poarta. 
Numele lui e Spiridon şi zice că era ţigan, dar era alb la trup. 
Oamenii spun că Sf. Petru e portar, dar nu e drept, Sf. Petru păzeşte 
drumul. Domnul Hristos, cînd era să se suie la ceri spre ziua de 
Înalţare, li-a rînduit la toţi lucrul lor: Pe Sf. Ilie l-a pus să rînduiască 
cu sufletele și să ajute cînd tună, Sf. Petru taie cu coasa cînd fulgeră, 
Sf. Arhangheli să îmble cu tunul, Sf. Niculai să scrie pacatele oame- 
nilor, Sf. Dumitru să le cîntărească, Sf. Gheorghe e peste vaci, el ia 
sufletele la cele ce mor şi le paşte pe ceea lume. Maica Domnului dă 
de lucru la fete, să plivască, să samene flori şi ţine slujbă în biserică, 
în rai, cu Adam şi cu Eva. Şi, în sfîrşit, atunci pe toți i-a rînduit, la 
ce au să fie. Maria Gabora, Stănești 


272 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
C. Domnul Hristos, soarele și luna 


Pe cînd îmbla Maica Domnului cu Domnul Hristos mic, fugare de 
frica jidanilor, s-a întîmplat că a ajuns într-o pădure, la casa unor 
tălhari, 12 de toţi. Acești tălhari aveau o femeie care şi ea avea doi 
copii: pe unul îl născuse dimineața şi se chema „Vargălată” sau 
„Vargat” şi pe altul sara, acestuia îi pusese numele „Sara.” Vargălată 
era plin tot de bube și cînd aveau să vie talharii acasă, aşa de tare 
tipa! Maica Domnului, cum scalda femeia copilul, îndată ce l-a scos, 
l-a pus pe al ei, pe Domnul Hristos, în scăldătoare, în loc. — „Vai de 
mine, femeie bună, ce faci? Nu destul mă chinuesc eu zi şi noapte cu 
copilul meu, vrai să se umple şi al tău?” — „Lasă, nu te teme, că nu s-a 
umple”, a zis Maica Domnului. 

Dar ce minune! Vargat, cum l-a înfăşat mă-sa cînd l-a scos din 
scăldătoare, a adormit. Mă-sa gîndea că poate-i mort, ştia că îndată 
aveau să vie talharii şi el nu ţipa. Ia şi-l desfașe, dar trupul lui era 
tafta de curat. A lasat copilul să doarmă şi a alergat să le iase lor 
înainte, spuindu-le că este la dînşii o femeie cu copil mic, să nu-i facă 
nimică, că iată ce minune a făcut cu copilul lor. „Bine că ni l-a lecuit 
pe al nostru, n-ai grije, nu-i vom zice nimică”, au răspuns ei. 

Maica Domnului a doua zi s-a sculat şi a plecat. Domnul Hristos 
a crescut mare şi jidanii l-au prins şi l-au pus pe cruce între doi 
talhari. — „Dacă eşti tu Dumnezeu, poți să te scapi”, a zis unul din 
talhari Domnului Hristos. — „Tu nu vorbi, a zis cel din dreapta, căci 
nu ești vrednic să judeci sîngele acesta curat.” După ce l-au pus în 
groapă, a trimis Dumnezeu pe îngerul Vargălată ca să rădice piatra 
de pe mormîntul Domnului Hristos, cufundată de 7.000 de stînjeni. 
Domnul Hristos a ieșit şi, aducîndu-şi aminte de cei doi tovarăşi ai 
lui, cei doi copii, Sara şi Vargălată, a cerut lui Dumnezeu să i-i deie, 
ca să-i fie lui apostoli. Apoi s-a dus Domnul Hristos de a sfarmat 
lăcăţile iadului, ca să deie drumul sufletelor ce să chinuiau. Îmblînd 
ei împreună, Sara l-a vîndut pe Domnul Hristos jidanilor, de l-au 
muncit. Domnul Hristos şi a doua oară a înviat; dar pe neprietenul 
său Sara l-a legat şi, pănă la sfîrşitul lumei, va sta în lanţuri; şi el e 
„luna” ce îmblă noaptea pe ceri, rămîindu-i tovarăşi numai îngerul 
„Vargălată” sau „Vargat”, ce s-a născut dimineața și care e „Sfîntul 
Soare.” Ioan Cical, Broscăuţi 


D. Mediaș. De cînd se scaldă copiii 


Au fost niște oameni şi aveau un băiat, îl chema Mediaş. Copilul 
cela era de mic dezmierdat şi nu-l puneau părinţii la nimică. De 
atunci, de la copilul acela au luat părinţii învățătură, ca să deie frică 
la copii pînă sînt mici, căci, dacă sînt mari, nu ascultă. Băiatul acela, 
cînd era de 7 ani, a mers în grădină şi a rupt un băț, un ciomag de 
măr; l-a adus acasă şi l-a pus în pod. Cînd era acuma flecău mare, 
părinţii îl probozeau că de ce a făcut ceea şi ceea și de ce nu lucrează, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 273 


da el a mers în pod, a luat măciuca și i-a omorît; apoi a pornit cu 
ciomagul în spate în pădure şi s-a făcut hoț, prindea oamenii, îi 
ucidea şi le lua avutul. În pădure a prins şi o femeie și ș-a făcut-o 
femeia lui, cu care a avut 2 copii de gemene. 

Maica Domnului de abia născuse pe Domnul Hristos, trece pe 
acolo şi să opreşte peste noapte să doarmă acolo. Femeia, cum a 
văzut-o, s-a spăriat. „Du-te de aice, femeie, că am un barbat rău, că 
pe cine vede omoară”. „Eu nu mă tem, zice Maica Domnului, că mă 
va omorî.” Dar pănă atunci copiii nu se scăldau și copiii femeiei de 
casă erau tot trupul o rană. Maica Domnului a cerut o albiuță, să-şi 
scalde copilul ei. Dacă a văzut femeia, ş-a vîrît după Domnul Hristos 
şi pe copiii săi şi i-a scos curați, sănătoși. 

Pe acel mai mare, Domnul Hristos l-a luat de ajutor, apostol; şi 
cînd a fost să facă cina cea de taină, i-a dat 3 arginţi să cumpere pîne. 
El a mers în tîrg, a mîncat şi a băut paralele şi amu nu avea cu ce 
cumpara. (De aceea omul, cînd merge la iarmaroc, mai întăi să-şi 
facă interesul lui, să cumpere, să vîndă, și apoi să se puie la băut şi 
la mîncat.) A luat şi l-a vîndut pe Domnul Hristos pentru 3 arginti, 
la jidani, şi a cumparat ce a trebuit. Apoi sara, la cină, l-a şters pe 
Domnul Hristos pe picioare şi jidanii l-au cunoscut și l-au luat să-l 
muncească. 

Mediaș bătrînul a ucis mulți ani oameni. Odată a prins un preot 
ş-a vrut să-l omoare, dar preotul i-a spus că mai bine să se lase să-l 
spovăduiască şi să-i dea canon pentru iertarea pacatelor, căci e 
pătrîn şi-i vine vremea să moară. Mediaș, de spovedanie şi de cele 
ce-i spunea preotul, nu ştia, l-a ascultat și s-a spovăduit. Preotul îi 
spuse că bățul acela de măr, cu care a ucis, să-l înfigă în pămînt şi să 
care apă cu gura, pe coate şi pe genunchi, să-l ude, pănă va înfrunzi 
şi va face mere. 

Mediaș l-a ascultat. Mărul a slobozit frunze și a făcut mere. La un 
timp, trece preotul acela cu trăsura pe aproape şi-i vine mirosul de la 
mere. Trimite pe vizitiu să vadă de sînt undeva, în adevăr. Acu 
Mediaş era bătrîn tare, cămeşă nu mai avea pe trup şi păr crescuse 
pe el. Vizitiul, văzîndu-l, s-a spăriat şi a mers de a spus stăpînului 
său. Preotul ş-a adus aminte şi, văzîndu-l, l-a cunoscut. I-a zis să se 
scoale, dar nu putea. „Scutură dar, cum poţi, mărul!” El a scuturat. 
Toate merele au picat, numai 2 nu. Toate pacatele îi erau iertate, pe 
cîți oameni i-a fost omorît, numai pentru tată şi mamă n-a fost iertat. 
L-a mai spovăduit o dată și i-a zis să mai scuture. Au picat şi acelea. 
Acum era deplin iertat și îndată s-a răsipit ca colbul înaintea preotului. 

Ioan Voroneţchi, Camina 


E. Căinţa 


A fost odată un ucigaș care făcuse tare multe pacate și s-a dus la 
o mănăstire, să se spovăduiască. Spune el duhovnicului toate cîte 
le-a făcut, duhovnicul nu vrea să-l ierte, pentru a-i da sfinta comu- 
nicătură. El a luat şi l-a ucis. — A mers la altă mănăstire și s-a 


274 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


întîmplat tot aşa. Astfel a mers el la 99 de mănăstiri şi pe toți 
duhovnicii i-a ucis. Cînd a mers la a 100-a, spuind duhovnicului cum 
i-a omorît pe aceia, duhovnicul s-a spăriet şi, spuindu-i că se duce 
după sf. taine ca să-l comunice, a ieșit afară, a izbit uşa şi l-a încuiat 
cu cheia acolo. Apoi, mergînd la ceilalți călugări, li-a spus ca să 
părăsească mănăstirea, că acolo să află un păcătos foarte mare. 
Cheia a aruncat-o într-o apă ş-a spus că atunci să-l descuie cînd se va 
găsi cheia ceea. Ei au apucat prin păduri şi, hrănindu-se cu rădăcini 
şi cu peşti, trăiau cum puteau. 

Trecuseră ani de vreme de atunci, călugării cei vechi murise și 
alţii le luase locul. Iată că, într-o zi, pescuind ei, au găsit cheia 
într-un peşte. Tocmai atuncea să împlinise 100 de ani. Acuma tre- 
buiau să deschidă! Cel mai bătrîn dintre călugări a luat sf. daruri şi 
a întrat. Ucigaşul era alb ca zăpada și lîngă dînsul curgea un părîu 
de lacrimi — atîta a fost plîns el. Văzînd pe călugăr, să întoarse şi 
zise: „Da mult ai stat cu sf. comunicătură!” Călugărul l-a împărtăşit 
şi el s-a făcut colb. — Îl iertase Dumnezeu. 

Auzită de la d-ra Aurora Preda, în Bălăceana 


(Variaţii de ale acestei poveşti să vor vedea în părțile IV şi V.) 


$ 14. Lumina. Sărbătorile postului mare 
A. Miezul-Păreţei 


Drept la mijlocul postului, a 4-a săptămînă, miercuri, cade „Mie- 
zul-Păreţței” sau „Înjumătăţirea postului”, la ziua de Miezul-Păreței 
să numără ouăle cîte le ai, că sînt puii frumoși, spun unii. Cînd 
începi a numara, în loc de unul, zici: „O mie!” Tot din această zi să 
apucă ouăle la scris, pentru Paşti. În ziua aceasta nu se coasă, nu se 
toarce, nu se țesă, că-i primejdie pentru femei; care lucrează nebu- 
neşte. — O femeie a urzit ori a ţesut, în ziua de Miezul-Păreței şi tot 
anul să învîrtea în toate părțile zicînd: „Tîndă ici, tîndă-ncolea, 
tîndă-n Miezul-Păreţei!” sau: „Tîndă-ncoace, tîndă-ncolo etc.” 
Aceasta să povesteşte pretutindene. În Ardeal, să spune că femeia 
zicea: „Miezul-Păreţei, Miezul-Păreţei, cine a face ca mine, ca mine 
să pată!” 


In ziua de Miezul-Păreţei, nu să merge la pădure, că-şi primej- 
duieşte omul viaţa. E zi de primejdie, căci atunci e veacul jumatate. 


In Botoşani, de Miezul-Păreţei să numără călepele. 


B. Patruzeci de Sfinţi 


Sărbătoarea celor 40 de Sfinţi, care nu vroiau să se dea la idola- 
trie, cade la 9 mart. Ei au fost munciţi de cătră romani şi i-au pus 
să-i înece în iezerul Sevastiei. Toţi au mers la moarte, cu bucurie, 
numai unul a fugit din iaz, la mă-sa pe cuptor, că-i era tare frig, şi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 275 


s-a topit acolo. Îngerii le-au adus la toți 40 coroane din cer, numai o 
coroană n-avea sfînt şi plutea pe apă. Atunci păzitorul lor, care era 
păgîn, s-a aruncat ş-a apucat el coroana şi, înecîndu-se cu ceialalți, 
s-a făcut sfînt. De la mama autoarei 


40 de Sfinţi au fost 40 de ficiori; şi la un chef, la o veselie, s-au 
făcut toţi 40 de fraţi, adecă prieteni, de aceea să beau 40 de pahare 
de vin şi să dau de pomană 40 de colaci. 

De e frig în acea dimineaţă, de e cît de puţin îngheţat, e anul 
mănos. Gh. Morar, Botoșani 


Dacă în ziua de 40 de Sfinţi, e gheaţă pe părîu, cît să poată trece 
iepurele, are să fie degrabă cald, de nu, 40 de zile va fi frig. De plouă 
atunci, 40 de zile plouă. 


Cum e în ziua de 40 de Sfinţi, așa e în ziua de Paști. General 


În Ilişeşti, în ziua aceasta se fac focuri pen grădini, nu de Sf. 
Alexi, nici de Paşti. — Tot astfel, şi în Ardeal, fac focuri de paie şi 
oamenii sar peste foc, să nu-i mănînce purecii — fiecare casnic îşi face 
focul său. 

În Moldova, de 40 de Sfinţi, să fac colăcei mici, numiţi „sfinţişori”, 
avînd forma pomenilor ce să dau la morţi, dar mai cu samă în formă 
de „8”. Colăceii aceştia să ung cu miere, se duc la biserică și să dau 
de pomană. 

Vorba spune că de 40 de Sfinţi, să beau 40 de pahare de vin, să 
mănînc 40 de găluşte, 40 de plăcinte şi se dau de pomană 40 de 
colăcei. 


= 


Cei 40 de Sfinţi și sămănătura 


Patruzeci de Sfinţi e cea mai mare sărbătoare, că-s 40 de Sfinți 
într-o zi. Un om a făcut clacă de arat în ziua de 40 de Sfinţi şi i s-a 
făcut multă pîne. La anul, omul iar a făcut clacă în aceeaşi zi ș-au 
venit şi Sfinţii şi s-au vorbit între ei ce să-i facă omului celuia — şi 
pentru că 40 de Sfinţi sînt 40 de luni, i-au pus pedeapsă ca să zacă 40 
de luni şi n-a murit păn” nu le-a împlinit. Ioan Pisarciuc, Roșa 


* 


Zice că odată, de 40 de Sfinţi, mergeau Dumnezeu şi cu Sf. Petrea 
şi văd un om arînd, samana mazăre. „Bună ziua!”, zice Dumnezeu. 
„Mulţumesc D-voastre!” — zice omul. „Da cum de ari azi, că-i sărbă- 
toare, îs 40 de Sfinţi!” „Apoi, Dumnezeu să mă ierte, că n-am știut”, 
zice omul. Şi se duc ei mai departe. „Doamne, zice Sf. Petru, ce-i dai 
pentru asta?” „Îi dau că de pe ogorul ista să ia 40 de coreţe de 
mazăre, că el n-a ştiut.” Trec oamenii ceia şi la anul în ziua ceea pe 
acolo şi iar îl găsesc pe om arînd. „D-apoi, cum de ari astăzi, zice 
Dumnezeu, că-s 40 de Sfinţi?” „Că eu am samanat şi an, tot ca azi, şi 
mi-au ieșit 40 de corețe, de aceea samăn şi-n ist an!”, dar n-a zis: 
„Dumnezeu să mă ierte”, cum a fost zis atunci. „Da pentru asta ce-i 


276 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


x” 


dai?” — a zis Sf. Petru. „Îi dau 40 de ani să zacă”, a zis Dumnezeu. Și 
aşa a fost. Să povestește pretutindene. 


Cei 40 de Sfinţi muncesc pe oamenii ca să lucreze. 


În ziua de 40 de Sfinţi se samănă rasadurele de ceapă, de curechi. — 
De e omăt atunci, faci rasadniţe în casă. 


În 40 de Sfinţi, să sapă iarba cea mare și se înşiră pe aţă, apoi să 
duce la biserică și să lasă să șadă 40 de zile. Cu de aceea e bine să 
afumi în casă de orice boală şi de holeră, că te păzeşte. Pui în cofa cu 
apă, în mîncare; tot iarbă de aceea să dă în tărîțe la vaci, ca să nu le 
ieie mana. 


În ziua de 40 de Sfinţi să scot afară albinele. Atunci nu mai e frică 
că vor degera. 


Ziua și noaptea. Albina 
(Rugăciune la Dumnezeu, cînd te temi de tun) 


Cruce-n casă, cruce-n masă, 
Cruce-n tuspatru unghiuri de casă. 
Şede Sf. Nichita în mijlocul casei 
Cu hainele scurte, 
Cu săbiile crunte. 
Şede decusară, 
Păn! la cinioară, 
De la cinioară, 
Păn! la cîntători. 
De la cîntători, pănă la vecii veacului. 
Din sus de casa noastră 
Este o bisericuţă mititică. 
Cu altar de mărgăritar, 
Cu ţintirim de tămiîie neagră. 
Acolo şede Ana Sana. 
Surorile lui Dumnezeu au ieşit 
S-au căutat spre asfinţit, 
Ş-au căutat spre amiază-zi, 
Ş-au căutat spre răsărit. 
Au văzut mînică, mînicatori la creştini. 
Şi viind pe-o cărărușă, 
S-au întălnit c-o albinuță 
Şi din albinuță 
S-a făcut o turtiţă de ceară. 
Din turtiţa cea de ceară 
S-a făcut o făclioară. 
Făclioara s-a aprins 
Dumnezeu a-nvins ş-a rîs. 
Acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin. 
Dochița Hurchiş, Mahala 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 277 


C. Blagoviștenele 


De Blagoviştenie (Buna-Vestire — 25 martie), învie toată musca și 
iarba atunci începe a crește, pentru că pămîntul atunci e blagoslovit. 


Dacă n-ar fi Blagovişteniele, nici Paștele n-ar putea fi. Odată 
căzuse Blagovişteniele în ziua de Paști, preoţii începură să cetească 
cartea Învierei, dar ce folos, că ziua nu se mai făcea şi lumînărele în 
biserici s-au fost stins. Atunci ş-au adus aminte că în acea zi e şi 
Blagoviştenia şi au deschis cărţile să facă slujba Blagovişteniei şi 
îndată s-au aprins toate lumînărele singure! Cînd au fost gata cu 
slujba, s-a luminat și afară — acuma soarele era la amiază-zi! Copiii 
toți dormise pănă atunci și oamenilor nu le fusese foame, pănă au 
ieşit din biserică. 

Şi de atunci se ia de bunăvoie la catane, căci pănă atunci prindea 
oamenii cu arcanul şi-i ducea. Andrei Motoc, Mihalcea 


Pe Maica Domnului Dumnezeu a suduit-o şi din cuvîntul cela a 
purces grea ş-a făcut pe Domnul Hristos. Cînd era el de 12 ani, a 
mers în biserica jidovească şi asculta cum citesc jidanii, dar la o 
carte, cea mai scumpă a lor, ei se puneau dimpotriva lui Dumnezeu 
şi pe aceea nu vroiau s-o cetească. Domnul Hristos le-a zis ca s-o 
citească şi s-a dus. Cum au început a citi, pe loc a început a se 
întuneca, dar nu așa întuneric cum e noaptea, dar așa că nici stelele 
nu se vedeau, și a ținut aşa de la amiază-zi şi pănă a doua zi, pe 
vremea ceea la amiază-zi. Văzînd aceasta, s-au spăriat toţi jidanii, 
dar unul, mai cu inimă, s-a dus să caute o lumînare. A văzut undeva 
departe o zare şi a mers pănă la casa ceea. Acolo să năștea un copil 
mic şi nu i-a dat drumul în casă. Apoi, după ce s-a născut copilul, a 
luat omul lumina ceea și i-a dat-o — şi de atunci au la sărbătorile cele 
de toamnă şi jidanii lumină, că pănă atunci nu aveau. Și apoi cu 
lumina ceea s-au dus toţi jidanii pe acasă, iar a doua zi pe la amia- 
ză-zi s-a făcut soare frumos. Dumitru Grigoraşciuc, Mahala 


Saga de Blagoviștene 


Odată, de Blagoviștene, mergeau mai mulţi oameni în cărăușie, 
în jos, după vin, şi era unul tare poznaş, că le făcea o mulțime de şotii 
la ceialalţi. Iată că văd ei o trăsură c-un vlădică venind. Demult, 
trasura vlădicăi era cu cruce deasupra, de departe să cunoştea. „Ştii 
ce? — zice cel poznaș, eu am să mă fac mort şi voi mergeţi de cereţi să 
vă deie bani de îngropăciune.” 

Vlădica le-a scos 10 galbeni şi le-a dat. Vine și la dînsul, îl blagos- 
lovește și să duce. Oamenii merg la el şi-i strigă: „Scoală de-amu, 
măi, că vlădica s-a dus!” El nu să scoală. Il trag, îl împing, el, mort ca 
toţi morţii. Pentru că a înșelat pe Dumnezeu. De atuncea se cheamă 
ziua ceea Blagoviștene. 


278 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
Crinul 


Buna-Vestire e ziua în care s-a zimislit Domnul Hristos, ziua în 
care Arhanghelul Mihail, cu o floare de crin în mînă, a adus sfintei 
fecioare vestea, că Duhul lui Dumnezeu o va umbri şi din ea să va 
naşte Mesia, Mîntuitorul lumei, care ne va scoate de la pacat. 

Despre floarea de crin să spune următoarea legendă: Un călugăr 
tînăr, la o mănăstire, nu avea altă vorbă în gură decît: „Bucură-te, 
născătoare!” Cînd îl întreba cineva ceva, el întăi cu cuvintele acestea 
începea răspunsul, sau cînd vorbea el ceva, cu cuvintele acestea 
începea. Pentru aceasta, toți îl ţineau de prost. Dar după ce a murit 
şi l-au îngropat, din inima lui sau din gura lui a crescut crinul şi de 
atunci e crinul pe lume. 

Această legendă zice că să află scrisă în Minunele Maicei 
Domnului. De la d-na Mina Dulghir, Broscăuţi 


Blagoviștenele și anul 


Blagovişteniele ţin tot anul, și anume: dacă în ziua de Blagoviştenie 
va fi frumos, are să fie anul bun; dacă pănă la amiază va ploua şi 
apoi va fi frumos, are să fie toamnă lungă şi să vor pute strînge 
pînele, dar de va fi ploaie şi soare amestecat, nu-i anul bun; numai 
dacă de dimineaţă pănă în sara e tot una frumos, atunci anul acela 
e mănos, au să fie de toate pînele şi de toate poamele. Mihalcea 


În ziua de Blagoviştene nu se doarme, căci ești somnoros tot anul. 
Tot astfel şi despre Sf. Alexi și de Florii. 


(Despre Blagoviştene să va vedea Vol. III'.) 


D. Săptămîna mare. Deniele 


În săptămîna mare să grijeşte, să fac pregătiri pentru Paști. 
Numai puţin își grijesc oamenii şi de suflet, spovăduindu-se și împăr- 
tășşindu-se, acei care de Florii sau mai înainte nu s-au împărtășit. 
Omul trebuie să se grijască de 4 ori pe an, în cele patru posturi — căci 
împărtăşania fără a să posti nu să poate lua — iar cine nu să poate 
împărtăşi în posturile de peste an să împărtășește numaidecît în 
postul cel mare. Un om ce nu s-a împărtăşit 7 ani nu are voie să între 
în biserică, să zice. (Despre postul din săptămîna mare şi împărtă- 
şania, vezi partea IV, la Joia Mare, asemenea și despre „parastasele 
Postului”, precum şi despre scaldatul în joia şi vinerea Paştelor.) 

Săptămîna aceasta să numeşte „săptămîna patemilor” lui Domnul 
Hristos, cînd a fost chinuit pe cruce şi îngropat. 

În Moldova, din duminica Floriilor încep sara deniele, arătîndu-se 
prin rugăciuni și cîntări frumoase patemile Domnului — și ţin pănă 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 279 


vineri sara, în ziua ce să îngroapă Domnul Hristos, atuncea merg ca 
la îngropăciune, cu lumînări. 

În Bucovina, să fac numai cele două denii din săptămîna a cincea: 
miercuri sara, cînd să face „canonul cel mare”, al Mariei Eghiptencei 
şi al lui Andrei Creteanu, şi vineri sara, cînd să face acaftistul Maicii 
Domnului. În amîndouă serile acestea să bat tot timpul mătăni. 
Apoi, în săptămîna mare să face denia din Joia Mare, cînd se cetesc 
cele 12 evanghelii și să scoate crucea, arătîndu-se Domnul Hristos 
răstignit. Vineri, după-amiază, crucea să duce în altar şi, să scoate 
în biserică „aerul” sau „mormîntul Domnului”, puindu-se pe o masă, 
în mijlocul bisericei. Peste corpul Domnului să presură flori şi să 
stropeşte parfum. Aerul stă aice pănă sîmbătă după miezul nopței. 
Sîmbătă dimineaţă să face prohodul, iar biserica stă deschisă toată 
ziua şi oamenii vin necontenit de să petrec de trei ori pe sub aer, 
sărută şi să duc. În Botoșani, la Biserica Ospeniei, mai demult, 
preoţii, sîmbătă dimineaţă, înainte de a începe liturghia, împărțeau 
la norod flori. Un servitori bisericesc ducea în urma preotului o tabla 
cu verdeață şi flori, stropite cu parfum: toporaşi de curînd înfloriţi 
etc., ca să închipuiască miresmele aduse de Sf. Mueri, şi preotul le 
împărțea, aruncînd pe jos pe unde mergea, presurînd pe sf. masă, în 
altar etc. De la mama autoarei 


Sîmbătă, clopotele nu trag, ci numai toaca sună. 


În București, e obiceiul ca în vinerea Paştelor să se facă pomenire 
la ținterim pentru morți. 

Nespus de frumoase sînt cîntările şi serviciul ce să face zilele 
acestea în biserică. Bătrînii nu să mai satură să steie și să asculte. 
Cucoanele bătrîne mergeau de demult în doliu, plîngeau și zilele 
acele nimic nu mâncau. 

Sîmbătă spre duminică, la miezul nopţei, preotul, cînd întră, 
aduce aerul şi-l pune pe sf. masă, unde va sta pănă la Ispas, şi îndată 
după aceasta procede la celebrarea sfintei Invieri. 


În săptămîna aceasta a patemilor, cine moare să crede că e tare 
păcătos. 


Povestea lui Dumnezeu 


A fost un om mare Iar în mijlocul bisericei 
Ş-a luat un topor mare Sta Ioan, Sînt Ioan, 

Şi s-a dus la pădurea mare Nănaşul lui Dumnezeu. 
Şi a tăiat un lemn mare Maica Domnului 

Şi a făcut o mănăstire mare. Cată-n cărţi şi-n părți: 
Cu nouă uși, cu nouă altare. Ca să vadă pe fiul său, 
În altarul cel mare Şi n-a văzut pe fiul său 
Sta Sîntă-Măria cea mare, Dar a văzut pe finul său. 
In altarul cel mic — „Fine Ioane, fine Ioane, 


Sta Sîntă-Măria cea mică, N-ai văzut pe fiul meu 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Şi pe finul tău? 
— „Nu l-am văzut, 
Dar am auzit că: 
Cînii, păgînii de jidovi 
L-au prins, 
Pe cruce l-au răstignit, 
Păhar amar i-au închinat, 
Trestii sub unghii i-au bagat, 
Cu cămeșă de urzică l-au 
îmbracat, 
Cu brîu de spini l-au încins, 
Coroană de măcieș în cap i-au 
pus, 
Chiroane sub unghii i-au vîrît.” 
Atunci, Maica Domnului 
S-a luat cu mult, cu puţintel, 
Cu cuvîntul din poveste, 
Dumnezeu la noi soseşte. 
Acasă s-a înturnat 
Ş-a lepadat haine domnești 
Ş-a luat călugărești, 
A lepădat cîrjă domnească 
Ş-a luat călugărească. 
S-a luat cu mult, cu puţintel, 
Cu cuvîntul din poveste, 
Dumnezeu la noi sosește. 
Se-ntălneşte cu-n meşter 
lemnar. 
— „Bună ziua, meșter lemnar!” 
— „Bună ziua, Maică! 
Ce plîngi, ce te văicărezi?” 
— „Cum n-oi plînge şi cum nu 
m-oi văiera, 
Că am avut un fiu 
Şi de știrea lui nu ştiu!” 
— „Taci, Maică, nu plînge, nu 
te văicara, 
Talharii de jidovi l-au prins şi 
l-au răstignit 
Şi eu cruce i-am făcut. 
Ei au zis s-o fac mică, 
Dar eu am făcut-o mare!” 
— „Cît vei trăi, cu barda să dai 
Şi cîștig să nu mai ai.” 
S-a luat, cu mult, cu puţintel, 
Cu cuvîntul din poveste, 
Dumnezeu la noi soseşte. 
Să-ntălnește c-un meşter 
fierar. 


— „Bună ziua, meşter fierar!” 
— „Bună ziua, Maică! 
Ce plîngi, ce te văicărezi?” 
— „Dacă am avut un fiu 
Şi de știrea lui nu ştiu!” 
— „Taci, nu plînge, că talharii 
de jidovi 
L-au prins și l-au răstignit 
Şi eu chiroane i-am făcut. 
Au zis ca să le facem mai lungi, 
Eu le-am făcut mai scurte. 
Au zis ca să le facem mai 
groase, 
Eu le-am făcut mai subţiri!” 
— „Blagoslovit să fii de mine. 
Să dai o dată cu ciocanul 
Şi să-ţi cîştigi banul!” 
Se duce, se întălneşte cu o 
broască. 
— „Bună calea, Maică, 
Ce plîngi şi te văicărezi?” 
— „Cum n-oi plînge şi nu m-oi 
văicăra, 
Dacă am avut un fiu 
Şi de știrea lui nu ştiu?” 
— „Taci, Maică, nu mai plînge, 
Că şi eu am avut 12 
Şi a venit o roată forforoată 
Şi mi i-a turtit pe toți deodată, 
Numai unul mi-a ramas, 
La ochi bulbucăţel, 
La pîntece burduhoșel, 
Cu mînile ca rîșchiitoarele.” 
— „Cheamă-l, să-l văd și eu!” 
— „Busuioace, Busuioace, 
Vin” la mama-ncoace!” 
Maica Domnului, cum l-a 
văzut, 
A început a rîde ş-a zis: 
— „Broască, brosculiță, 
Să fii blagoslovită de mine 
Şi oamenii să beie apă de pe 
tine 
Şi cînd vei muri, să nu miroşi.” 
S-a luat Maica Domnului 
Cu mult, cu puţintel. 
Cu cuvîntul din poveste, 
Dumnezeu la noi soseşte. 
S-a dus la dealul Galarimului, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 281 


La porţile Ierusalimului. 
Dă cu piciorul stîng, nu se 
deschide, 
Dă cu cel drept, se deschide. 
Luna s-a întunecat 
Şi întuneric mare s-a făcut. 
Capiteazma bisericei 
Drept în două s-a despicat. 
Domnul Hristos era în 
mijlocul bisericei. 
— „Fiul meu, fiul meu! 
Cum de ai putut 
Şi nu i-ai făcut 
Mici și sfărîme?” 
— „Nu plînge, Maică, şi nu te 
văiera, 
Că eu nu m-am răstignit 
Pentru mine şi pentru tine, 
Ci pentru toată creștinătatea, 
Că pănă amu 
Cine se năştea nu se boteza, 


Cine se lua nu se cununa. 
Copilul după mamă nu 
plîngea, 
Viţelul după vacă nu răgea, 
Cîntec de cucoş nu s-auzea, 
Şuier de voinic nu s-auzea. 
Dar de amu, 
Cine se va lua se va cununa, 
Cine se va naşte se va boteza. 
Copilul după mamă va plînge, 
Viţelul după vacă va rage, 
Cîntec de cucoş se va auzi, 
Şuier de voinic se va auzi.” 
Atunci, în biserică 
Lumînările s-au aprins, 
Luna s-a luminat, 
Capiteazma bisericei s-a 
împreunat 
Şi Maica Domnului cu Domnul 
Hristos s-a bucurat. 
D-na Onicescu, Botoșani 


Variante 


Şi a venit Toma, Cotoroma, 
Şi mi i-a sfărmat. 
Voloca 


Numai unul mi-a ramas, 
Frumușel şi ochișel 

Şi îmblă prin busuiocel. 

— „Cheamă-l, să-l văd și eu!” 
— „Tumur, Tumuroace, 
Calcă-n busuioace, 

Viw’ la Maica-ncoace!” 


Sau: 
„Tăbultoace, Tăbultoace.” 
Sau: 
„Seminoc, floare de busuioc” 
— „Broscă, broscuța mea, 
Pe uscat să te usuci 
Ş-a strica să nu te strici. 
Şi unde nu-i fi tu în fîntînă, 
Apa să nu fie bună. 

Botoşani 


Noaptea 
(Povestea Maicei Domnului) 


S-a sculat Maica Domnului 
ş-a pornit 

La muntele Ierusalimului, 

C-a auzit că-i ascuțit 

Ca o sîngea de cuțit, 

Ca într-însul samă să-şi facă. 

C-a auzit că Domnul Hristos 

E răstignit la curtea lui Pilat 

Pe o scîndură de brad. 


Așa de tare Maica Domnului 
mergea, 
Din urma ei pulbere sărea, 
Din pulbere ceară să făcea. 
Femei bătrîne culegea, 
Lumînări făcea, 
Pe Domnul Cerului şi al 
Pămîntului pomenea. 
Ş-a întălnit nişte meşteri 
lemnari. 


282 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


— „Bună ziua, meșteri 
lemnari! 
Am luat cărțele de la apus 
păn' la răsărit 
Şi toate le-am cetit 
Toate mi-au adeverit, 
Numai pre fiul nu l-am 
adeverit” 
— „Ba l-ai adeveri, că noi i-am 
făcut 
O cruce mare, mare, de l-au 
răstignit.” 
— „Să lucraţi dar cu anul 
Şi să vă câştigaţi banul. 
Să vă fie lucrul mare şi preţul 
mic. 
Să daţi cu barda 
Şi să vă luaţi plata!” 
A luat carte albă-n mîna 
dreaptă, 
Carte sfîntă-n mîna stîngă 
Şi-a purces la muntele 
Ierusalimului. 
A întălnit în cale niște meşteri 
fierari 
Şi i-a întrebat: 
— „Am auzit că fiul meu 
E la curțile lui Pilat 
Răstignit pe o scîndură de 
brad.” 
— „Noi ştim asta, Maică, 
Că ne-a dat şi nouă fier să-i 
facem cuie. 
Dar noi am făcut așa, 
Ca să ne rămiie şi nouă, 
De cîteva cuţitașe, 
De cîteva amnaraşe.” 
Maica Domnului i-a 
blagoslovit 


Ca să deie o dată cu ciocanul 
pe ilău 
Şi să cîştige un leu! 
Se duce, se duce, ajunge la 
jidani. 
Jidanii au ascuns pe o jidaucă 
grea sub covată 
Şi au chemat pe Maica 
Domnului: 
— „Dacă eşti tu așa de 
dumnezeiască, 
Să ne spui ce este aici?” 
— „la, o scroafă neagră cu 12 
purcei.” 
Cînd au rădicat covata, 
Era o scroafă neagră cu 12 
purcei. 
— „Măre, nu ne-om lăsa nici 
pe atîta, 
Amu vedem că-i pe-a ta. 
Dacă ești tu aşa gîcitoare 
Ş-aşa dumnezeiască, 
să ne faci şi asta.” 
Au luat 3 ouă fierte 3 zile 
S-au spus: „Cînd va scoate pui, 
Va învia Domnul Hristos.” 
Maica Domnului a blagoslovit 
cele 3 ouă 
Ş-au scos trei pui. 
Se duce Maica Domnului, 
Intălneşte noaptea pe drum 
un om. 
— „Bună sara, om bun! 
Dacă n-ai tovarăși, la ce te-ai 
pornit 
Spre miezul nopţii la drum? 
Ian du-te la casa ceea şi 
uită-te; 
Ce-i vedea pe fereastă? 


Omul se uită şi vede un șerpe pe culme și din coada şerpelui 
curgea unui om culcat pe pat în gură venin. A venit la Maica 
Domnului şi i-a spus. 

„Amu, du-te şi la cealaltă casă şi te uită pe fereastă!” Omul s-a 
dus și a văzut un om cu un topor înfipt în spate. 

„Mai du-te şi la cealaltă!” Omul s-a dus, dar nu s-a putut apropia 
decît pănă la poartă, căci o roată de foc tot îmbla împrejurul casei și, 
cînd s-a izbit o dată în poartă, a rupt trei spiţe şi omul a fugit. 

„Amu, vină să-ţi spun ce ai văzut”, a spus Maica Domnului. „Omul 
ce l-ai văzut că-i curgea de la şerpe venin în gură, acela, cînd s-a 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 283 


culcat, ş-a pus cureaua sau brîul mai sus decît capul, pe culme, şi s-a 
făcut şerpe; totdeauna brîul să-l pui pe ceva mai jos cînd te culci, că 
se face şerpe pe ceea lume. 

Acel cu toporul a lasat toporul înfipt în trunchi, sîmbătă spre 
duminică, şi aşa are să-i steie întruna pe ceea lume. 

Da acolo unde alerga roata, spusese în sara ceea, în casă, poveşti 
şi roata era strajă împrejurul casei. 

De-amu du-te, dar mai mult asupra nopței, la drum, să nu îmbli; 
că tu poate ai numai o ceapă în traistă şi altul te omoară, gîndeşte că 
ai bani!” A 

Se duce Maica Domnului şi găseşte pe fiul ei înviat. ÎI ia și se 
duce cu dînsul. Merg ei, merg, vede Domnul Hristos nişte găini 
scurmînd: 

— Mamă, ce-s aiestea? 

— Găini, dragul mamei! 

— Găinelor, găinelor, blagoslovite să fiți şi blagoslovit să fie oul 
vostru, iar cînd va da Dumnezeu şi vom ajunge Paştele, fiecare om, 
cît de nevoiaş, să se închipuie, să facă macar cîteva ouă roşii. 

Mai merg, mai merg, întălnesc niște vaci păscînd: 

— Mamă, da aiestea ce sînt? întreabă Domnul Hristos. 

— Vaci, dragul mamei! 

— Vacelor, vacelor, blagoslovit și sfint să vă fie fruptul vostru şi 
cînd va da Dumnezeu şi vom ajunge la Sf. Inviere, fiecare om să se 
închipuie şi să facă pască cu frupt de al vostru! 


Şi cine va spune povestea aceasta, 
La anul, la luna, la săptămîna, 

Il va lua Dumnezeu de mîna dreaptă 
Şi-l va duce pe cararea dreaptă. 

La mese-ntinse, 

La făclii aprinse, 

La cuvinte bune, 

La pahare pline. 

Şi cine va şti-o 

Şi nu va spune-o 

Il va lua de mîna stîngă 

Şi-l va duce pe cararea strîmbă. 
Prin mese strînse 

Şi făclii stînse. Gh. Morar, Rachiţi, Botoșani 


Oul. Soarele 


Soarele e totdeauna suparat, numai de 2 ori pe an e vesel, în ziua 
de Blagoviştenie şi în ziua de Paști. Atunci e așa de luminos și joacă, 
parcă-s 3 sori. Unii zic că şi de Sînziene e vesel — dar încolo e 
totdeauna suparat. În ia sama bine cînd merge el şi vei vedea. (Se va 
vedea vol. III — povestea.”) 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


284 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Soarele numai la amiază drept să hodinește, atîta cît ai clipi din 
ochi, atîta e hodina lui și apoi, cît e ziua şi noaptea de mare, tot 
merge şi merge... De aceea, cînd e soarele drept amiază, trebuie şi 
omul atunci să hodinească, e pacat să lucre. Ziua soarele merge pe 
aice, pe cer, de luminează, da noaptea pe ceea lume, acolo unde-s 
Rohmanii. Acolo așa-i de departe, că 3 săptămîni după Paştele noastre 
merg găoacele de ouă ce le aruncăm noi de la pască pe părîu, păn” ce 
ajung acolo şi atunci fac şi ei Paştele. Zice că oul, păn' acolo, să face 
întreg și 12 să înfruptă dintr-un ou. Ileana Danciuc, Horecea 


(Vezi Focul la Paști, partea V) 
(Vezi Ouăle de Paști, partea III) 
(Vezi Cucoșul, ouăle și copiii, pag. 54) 


Cap. XIX 


Paștele 


$ 1. A. Pasca. Nafora 


Paștele falnicele, 
Cu cameşe nouă, 
Cu găoci de ouă! D-na M. Braha, Mihalcea 


* 


Hîş, muscă, la Dumnezeu, 

Să nu-ţi spui un cuvînt de rău: 
Crăciunul sătulul, 

Da Paștele fudulul! 


Zise un ţigan căruia i se înecase o muscă în zamă, alungînd-o 
mâînios. Ion Motoc, Mihalcea 


„Crăciunul e sătulul, iar Paştele sînt joaca copiilor.” Botoșani 


Coptul 


Pasca să coace joi, vineri sau sîmbătă, după cum te încape timpul. 

La țarani, să coace sîmbătă. 

Femeia numai o dată în an poate să bată barbatul: în sîmbăta 
Paştelor. Cînd ar şti ea ce putere are atunci! Dar ce folos, că are mult 
de lucru şi n-are cînd. Dar și de l-ar bate — mai mult nici ea pîne n-ar 
mînca! Atunci femeia e așa de rea, că ba nu-i dospeşte aluatul, ba să 
îmblă pe ușă, ba nu-i prinde cuptorul — şi toată ziua tot huieşte şi 
strigă. Corcești 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 285 


Un om samana grîu şi tot una zicea: „Ce te-oi tăia, ce te-oi mînca! 
Ş-am să te ung, ş-am să te mănînc!”, şi tot își ascuțea cuțitul şi arata 
cum are să taie el pînea. La cîtva timp, să duce să vadă de e răsărit. 
Era des ca peria și înverzit. El iar îşi scoate cuțitul şi începe a-l 
ascuţi pe toate părțile și zice ca mai sus. Merge să-l secere, îl îmblă- 
teşte, îl vîntură, îl duce la moară — el una înainte a lui păzeşte. Vin 
Paştele, face femeia lui pască. El o duce la sfinţit, o aduce ş-o pune pe 
masă și iar ia cuțitul şi-l ascute — un cuţit lung şi lat şi iar zice așa. 
Apoi ia pasca, o razimă în pîntece şi taie. Cuţitul, fiind ascuţit, a 
trecut prin pască şi prin pîntece i-a tăiat maţele: „Oi, de-amu nu 
te-oi mai mînca!” Cuciur-Mic 

Prin satele din jurul Cernăuţului, pasca ce să face pentru sfințit 
şi la care se pune în mijloc cruce să numeşte „naforă”, ca şi prescurea 
pe care săvîrşeşte preotul sfînta jertfă la liturghie. 

În Camina, spun că din nafora de la Paști, din crucea paștei, a 
făcut Dumnezeu în sîmbăta Paștelor, atunci cînd să coace pasca, 
toate florile, toate semințele cîte sînt, toate pînele. A sfarmat crucea 
mărunt și a aruncat în 4 părți şi peste toată lumea au răsărit. 

Tot aice, straturile şi florile să samănă în joia şi sîmbăta Paştelor, 
căci zic că să fac mai frumoase. 

Ca să ai cînepă frumoasă, cînd faci focul de pască, să pui să stea 
sămînța pe cuptor. Mihalcea 


Nafora se face cu cea mai mare curăţenie. În Roga, femeiele, 
pentru a face pasca, se grijesc, se spală pe cap, se piaptănă, îmbracă 
cămeşe şi straie curate, bat metane spuind rugăciuni și apoi se apucă 
de plămădit. 


Pasca se face în modul următor: Se întinde o foaie rotundă de 
aluat , în jurul căreia se pune o cunună de aluat împletită, umplîn- 
du-se înlăuntru cu brînză preparată cu ouă. Deasupra să netezește 
cu lapte ș-apoi cu o pană se unge cu ou, împodobindu-se apoi cu 
strafide, din care se fac diferite flori. Pasca ce se face cu caş, de 
Ispas, sau de Sf. Gheorghe, or Duminica Mare, să împodobește cu 
frunze de leuştean. Pe pasca ce e hotărîtă pentru sfinţit, atît în 
Moldova, cât şi în Bucovina, se face o cruce de aluat în mijloc, împletit 
ca şi cununa, pasca aceasta puindu-se mai întăi în cuptor. 

Cînd pun în cuptor, fac cruce cu lopata sus, pe truspatru păreţii, 
şi apoi la gura cuptorului, zicînd: 


Cruce-n casă, 
Cruce-n masă, 
Cruce-n truspatru 
Cornuri de casă. 


(În Şcheia adaog:) 


Dumnezeu cu noi la masă, 
Maica Precista la fereastă. 


Din acelaşi aluat să fac şi cozonacii. Aluatul de la Paști să face 
mai mult pe lapte — dacă are omul, de nu, îl face și pe apă — să pun 


286 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


multe ouă, zahar şi unt. Cozonacii ce să făceau mai demult în Moldova 
şi să mai fac de unii astăzi au măsura aceasta: două părți de ouă, o 
parte de unt şi făină cît cuprind acestea; cu lapte numai se plămă- 
dește. — Apoi să adauge: zahar, rom, scorţişoară şi coajă de alămîie. 
La cozonacii ce să fac acuma, să dă la o chilă de făină, 30 ouă şi 1/4 
litru unt topit — albușul se bate, dar nu să pune tot, îl potriveşti ca şi 
celelalte. Forma ce o are cozonacul în Moldova e următoarea: să ia o 
bucată mare de aluat, pusă în lung, capetele de la margină, să întind 
ca să fie subţiri, iar mijlocul să lasă mare ca o pîne, apoi, sucindu-se 
capetele de cîteva ori unul cu altul, se întorc şi se pun deasupra 
aluatului de la mijloc. Frumuseţa cozonacului este a fi înalt, crescut 
şi, încă dacă la scos trebui să strice gura cuptorului, atunci cucoana 
e meşteră. La miez trebuie să fie moale ca scama şi să se desfacă în 
şuviţe lungi. Aceasta se dobîndeşte dacă aluatul e bine bătut. Din 
acelaşi aluat să fac „ciurecurele” umplute cu mac şi „mazurca” um- 
plută cu dulceț. Apoi, de Paști, să mai fac „lucumuri”, „posmagi”, 
„bezele” şi altele. 

In Roşa, cozonaci se numesc niște colaci cu două rînduri de împle- 
tituri, una deasupra alteia și formați ca o semilună, iar cei împletiţi 
ca în Moldova se numesc „culuci.” 

La ţarani, se face numai pască cîteva cuptoare, să aibă pe tot 
timpul sărbătorilor, cozonaci nu se fac. 

Cînd se pun pascele în cuptor, cei de casă minesc fiecare cîte o 
pască pentru sine, ba și pentru cineva din streini, care nu se află de 
faţă; şi a cărui pască iese frumoasă, aceluia îi va merge bine, cu 
noroc; care însă va fi smintită cumva, acela trebuie să pățască ceva 
peste an. Bahrineşti 


Cînd faci de Paşti pască, cel dintăi aluat ce-l iai să faci o pască 
pentru vaci, s-o sfințeşti şi să le dai tot anul sîmbătă dimineaţă cîte 
o bucăţică din ea, că nu le strică nimene şi au frupt mult. Mihalcea 

Cînd faci nafora de Paști, cea dintăi păscuţă s-o faci pentru „friguri” 
şi s-o dai la un sarac de pomană, că n-ai friguri peste an. Idem 


Cînd faci pască de Paști, să iai o bucăţică din aluatul cel dintăi şi 
să faci o franzolă mică; o pui cea întăi în cuptor și o scoţi întăi. E 
bună să o sfinţeşti şi să o mănînci, să fii cea întăi și așa iubită, dorită 
şi cinstită, cum e în ziua ceea pasca. De vrai, o mămînci cu acel ce-ţi 
e drag şi e tare bine. Cuciur-Mic 


Cînd se face pasca, apa cea dintăi, ce se spală pe mîni, după ce o 
frămâîntă, se sfințeşte de Paşti şi se spală fetele. Cum apucă oamenii 
repede pasca și fug acasă, aşa s-o apuce pe fată flecăii la joc şi cum 
fiecare își iubeşte trupul său, așa s-o iubească lumea sau cutare pe 
dînsa. Cu apa aceea se spală în şepte sîmbete, pănă a nu răsări 
soarele, şi o aruncă pe iarbă sau pe flori, ca să fie ca florile; nu unde 
se îmblă sau în glod, să fie ca glodul! Ecaterina Pantea, Mihalcea 


În Ardeal, pască de Paști nu se face. Aice, preotul dă la biserică 
nişte bucățele de pîne tăiate, pe care le face preuteasa, şi merg cu 
niște ulcuțe (ulcele) în care preotul li dă vin. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 287 


B. Cu pasca la biserică 


Pentru a merge cu pasca la biserică, trebuie să se îmbrace omul 
curat și, fiindcă atunci ş-au făcut straie de Paști, să îmbracă în 
straie nouă. Pasca la sfinţit să duce într-un şărvăt curat, într-o 
coşarcă sau pe o tabla, puindu-se două paşte: cea cu cruce, care să 
aduce înapoi acasă, şi una fără cruce, aceasta să lasă preotului, şi 
mai pune o bucată de slănină și patru ouă roşi. Slănina să aduce 
acasă, iar două ouă să lasă preotului. In Mihalcea, Siret etc., mai dă 
fiecare cîte un ou şi după-amiază la vecerne, cînd îl miruiește preotul. 
Pe aicea, odată cu pasca, duc şi cîrnaţe la sfinţit, ba şi purcelul 
întreg; apoi mai pun pentru leacuri: sare, usturoi, unt, tămîie etc., 
care le întrebuințează pentru vite, pentru sanatate sau pentru far- 
mece. Pănă şi mătraguna o sfințesc, o pun cumva dedesupt, să nu să 
vadă. În Broscăuţi, sfinţesc şi răsteile de la jug, să nu se apropie 
diavolul. Ba — pentru interesul științei, fie-ne iertat a spune — sfințesc 
şi fundul pantalonilor unui barbat, spalat curat, care se întrebuin- 
țează cînd și cînd la strecurat laptele, în contra diochiului. 

Ba — ce e şi mai urît — sfinţesc, învălit într-o petecă, o bucată din 
cameşa unei fete, ce a avut întăi menstruația, aceasta fiind apoi 
bună de afumat pentru boala cea rea, spăriet şi cînd se umflă piciorul 
şi te doare, că nu poți să calci. Corcești 


Asemenea, se sfințește şi peteca cu care să şterg ouăle cele roșşi, 
fiind bună tot de spăriet şi de buboaie, înflătură, de afumat vaca, 
cînd să strică etc. General 


* 


Cine vra să aibă noroc la prins peşte, cînd ia nafora din biserică 
(nafora de la preot, nu pasca), n-o mănîncă, dar se duce și o aruncă în 
Prut şi tot anul prinde peşte; dar e pacat.  Dochița Hurghiș, Mahala 


De Paşti, cine vra să aibă noroc la împușcat și la vînat, cînd zice 
preotul: „Hristos a înviat!”, el să zică: „Da eu împușc!” Or, dacă e 
pascari, zice: „Eu prind peşte!” Sau femeile ce au vaci, ca să aibă 
lapte mult, zic: „Eu mulg vacile.” Dar ce folos, că e mare pacat. 

Mihalcea 


Ca să aibă cineva noroc la împușcat, nafora ce o ia la Paști, din 
biserică, să o puie în pușcă și să împuște cu dînsa şi nimereşte 
orişice vra, dar e mare pacat. Mă rog: împușcă trupul lui Domnul 
Hristos! Un huțan tînăr a pus nafora într-un copac ş-a împuşcat şi 
din naforă a curs sînge. Dar apoi las” că i-a dat și lui tatăl său! 

De la d-l Ilie Dulghir, Broscăuţi 


288 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Cu pasca acasă. La masă 


Cînd se vine cu pasca acasă, să pune un lăiceri din tindă peste 
prag, pănă la masă; şi cum trece omul pragul, bate trei matăni în 
mijlocul casei (un altul îi ţine pasca), pe urmă vine la masă şi o 
închină pe masă, de trei ori la icoane, bătînd cu pasca de trei ori în 
masă şi plecîndu-se omul de trei ori cu capul la masă, zicînd: „Hristos 
a înviat!”, şi apoi să pun să mănînce. Ecaterina Pantea, Mihalcea 


Cînd se vine cu pasca, o pune pe capul femeiei, pe urmă pe al 
celorlalți, tot după vîrstă. Iar dacă este fată de măritat, cînd îi pune 
pasca în cap, ea să treacă pe dedesupt şi să iasă afară, că anul acela 
se mărită. Elena Braha, Mihalcea 


De Paşti, cînd se aduce pasca, zici: „Hristos a înviat!” şi vii drept 
la masă de o pui; şi cînd mănînci din pască, să pui piciorul pe topor, 
că nu se prinde nimic de om ca de fier. Fata ce vrea să se mărite să 
guste întăi şi, cînd întră cu pasca, să iasă afară pe sub pască. 

Mahala 


Cînd vin cu pasca, mai întăi dau: „Hristos a înviat!” în casă ş-apoi 
o duc şi-o închină la cele patru cornuri de casă zicînd: „Hristos a 
înviat!” 


În Molodia zic: „Hristos a înviat!” şi pun întăi pasca pe prag, apoi 
zic iar: „Hristos a înviat!” ş-o pun în mijlocul casei pe topor și apoi pe 
masă. Şi de cîte ori zice, de atîtea ori răspund: „Adevărat a înviat!” 
cei din casă. Dar mai întăi, cum vin de la biserică, merg și zic: 
„Hristos a înviat!” la vite şi le pune pasca pe coarne; şi apoi la găini: 
„Hristos a înviat!” Apoi din pască mănîncă omul, dă şi la vite cîte o 
gură și la găini fărmăturile. Tot astfel şi în Mihalcea. 


Cînd vii cu blidul de la biserică, mai întăi la vite și la găini să 
mergi şi să zici: „Hristos a înviat!”, că se ţin pe lîngă casă şi găinele 
nu scurm în grădină. 


De Paști mai întăi se mănîncă o bucăţică de naforă — pască — 
zicînd: „Pe sanatate că am ajuns”. Apoi ciocneşti ouă, zicînd: „Hristos 
a înviat!”; mănînci slănină, uscături şi apoi începi a mînca din cele- 
lalte bucate. Unii gustă întăi hrean sfințit, să nu-i mănînce purecii 
peste an; alţii, usturoi, să fie sănătoşi, şi apoi mănîncă slănină, ouă etc. 


Cine posteşte tot postul, în ziua de Paști trebuie să se ferească de 
a mînca mult. Ouă să nu mănînce deloc; să bea o ceașcă de zamă 
limpede, de supă bună — cum să face la Paști, de clapon —, iar din 
celelalte bucate să mănînce tot cu cruţare. — S-a întîmplat că au 
murit oameni, de multe ouă. — E pacat a tăia cucoşul de Paşti. Găini 
să pot tăia. — În Moldova, de Paşti, e obiceiul a se mînca friptură de 
miel; în Bucovina, de purcel, iar alții au luat obiceiul de la nemți de 
a face friptură de vițel, fiindcă se mănîncă şi rece; sau poate că 
urmează cuvintele ce să citesc la Paşti: „Viţelul este gras și masa 
este plină!”... 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 289 


Sfîntul Paşti e cu păr lung și tare păros pe trup! Atunci trece 
peste bucate, peste masă şi se bucură. Maranda Prot, Roșa 


În toate părțile româneşti, e obiceiul a merge de Paşti cu pască, 
barbaţii cu nevestele, la rudele cele mai în vîrstă: la părinți, la frați, 
la nănași etc., ducînd o pască și cîteva ouă pentru care, în schimb, li 
se dă altă pască şi mai multe ouă. — Din cauza acestui obicei, femeile 
se silesc ca să le fie pasca cît mai frumoasă. În Şcheia, să duc 
miercuri, cu pasca, la moașă. 


Cele 3 zile ale Paștelor, masa stă întinsă și cine îți întră în casă 
îl poftești la masă, aşa e obiceiul din vechime de Paști. General 


Petrecerile de Paști 


În ziua de Paşti, nu să merge pe la case — aceasta să spune 
pretutindene —, e ca şi cum ai îmbla cu cerutul. Atuncea fiecare are 
ce bea şi ce mînca la casa sa şi apoi fiecare e ostenit; oamenii cei mai 
bătrîni, cum mănîncă, să culcă şi dorm, iar care să pot ţinea să nu 
doarmă petrec ziua pe lîngă biserică — casa lui Dumnezeu — trăgînd 
clopotele, ciocnind. În ziua de Paşti, toată ziua să trag clopotele. În 
Şcheia, zic că pentru ca să crească cînepa. Numai puţin şi tineretul 
petrece pe lîngă biserică, în Bucovina, nedîndu-se voie a se face în 
ziua de Paşti joc. În Broscăuţi, să joacă lîngă biserică nişte jocuri 
numite la un loc „chipăruș.” „Haideţi la chipăruş!”, să îndeamnă 
fetele şi flecăii unii pe alţii. Unul din jocurile acestea e ca un flecău 
să se suie pe umerii altuia şi, ţiind un prapur în mînă, să încunjure 
astfel de trei ori biserica. Pe lîngă el stau alţi doi, cu nişte druci 
lungi, de care el să ţine şi pe care aceştia îi tot mută, iar în urma lor 
merg droaie. Mai demult, însă, jocul acesta era mai frumos: să prin- 
deau 6 flecăi voinici în rînd, iar alții mai uşori să suiau pe umerele 
lor, pe a căror umere să mai suiau 3, și astfel încunjurau de 3 ori 
biserica fără prapuri. Pe aceștia cautau să-i strice cei ce jucau chipă- 
ruş. (Se va vedea.) Alt joc este ca un flecău să se puie în patru labe şi 
să ducă calare pe un altul. Alţii îmblă în catalige, iar alţii să joacă 
de-a „jocul dracilor.” Jocul acesta e astfel: să pun în şir, la distanţă, 
unul la spatele altuia, dracii îngheboșați şi tupilați şi alergînd unul 
după altul să prind de la spate de mijloc: cel din urmă pe cel dinainte, 
acesta pe cel de dinaintea lui şi astfel să tot alung, pănă ce ajung în 
faţa dracului celui mai mare. Acesta ţine în mîni două bețe cu cîte 2 
cracane și cu acestea îl loveşte în cap pe cel ce merge în frunte, ca 
semn că mai departe nu pot să meargă, şi cu aceleași bețe le arată 
drumul, care iarăşi au să-l apuce şi iar așa să alung pănă iarăși vin 
în faţa lui. 

Cam la fel cu jocul acesta să pare a fi şi următorul: să ţin de 
dinapoi unul de altul, un șir lung de flecăi, cel din frunte are un bici 
lung în mînă şi, cînd sînt la vro întorsătură, cel cu biciul din frunte 
arde pe cel din urmă strigînd: „Chipăruș!” Aceştia caută să dea jos pe 
cei ce merg în piramidă. 


290 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


În Crisceatec, un sat între stînci, în Munţii Bucovinei, la marginea 
Galiției, să joacă de asemenea mai multe jocuri, împrejurul bisericei. 
De sînt ele de origină slavă sau romană, nu să poate ști. Broscăuţul 
e sat numai în parte rutenisat şi aceasta abia acuma, în timpul din 
urmă. Crisceatecul e însă rutenisat complect. Un joc e acesta: să 
apucă tot o fată ş-un flecău, faţă în faţă de mîni, ţiindu-le întinse şi 
făcînd astfel un şir, iar pe deasupra mînelor lor merge o fată. Cei de 
jos cîntă mai multe cîntece, între care sînt şi versurele acestea: 


Împrumutaţi-ne un snop, 
Căci ducem „joca” la baltă. 


Cuvîntul „joca”, adecă „joaca”, din recitația aceasta ruteană e 
românesc. 

Un alt joc e acesta: pun trei pietre, nu mari, în forma ce ştiu ei, la 
distanțe, apoi, ţinîndu-se toţi de băsmăli, şir, trec pintre pietre, 
recitînd strigături. Fac apoi o roată în jur şi unul ia pe o fată și joacă 
în mijloc. (Deşi hora la ei nu să joacă.) Un alt joc, numai de fete, care 
să pun în două rînduri vis-a-vis, este ca să ceară o fată dintr-un rînd, 
ce face pe flecăul, pe o alta din rîndul de vis-a-vis, să i să vîndă de 
nevastă. Mama întreabă că la ce pîne o duce? Flecăul începe cu cea 
mai rea: de ovăz. La această pîne n-o dă. El vine de repetate ori păn’ 
ce spune că la „turtă dulce” şi atunci o prinde, iar mama i-o arată că 
aşa frumoasă, cum i-o dă, să o ţie şi el. 

Alta petrecere de Paşti e „scrînciobul.” Pentru acest scop, să fac la 
unele case scrinciobe (mici, cu un scaun) şi copiii, de cu ziuă şi păn' 
în noapte, tot una să dau, pentru care distracţie plătesc celui de casă 
cîte un ou roş. Scrînciobul ține păn' la Ispas. Aice e în mic, aceea ce 
în Moldova e dezvoltat în mare. Petrecerea cea mai frumoasă a 
Paștelor în Moldova e scrînciobul. Acesta să face la loc larg, lîngă 
crîșmă, avînd 4, 6 sau 8 scaune, care, învîrtindu-se, să ridică şi să 
scoboară, iar fetele şi flecăii, tot cîte doi, în păreche, să dau în 
scrînciob, pe cînd, jos, lăutarii cîntă şi jocul joacă. Aicea să adună tot 
satul, tînăr și batrîn, gătiţi în haine frumoase şi bucurîndu-se de 
sfintele sărbători. Scrînciobul ține păn' la Inalțare. 


In Bucovina, şi anume în Roşa, își aduc aminte bătrînii că demult 
erau asemenea scrînciobe, obiceiul însă tot a ramas în toate satele, 
după cum am văzut. 


Intre petrecerele Paștelor sînt şi acestea: 


În Corceşti, e obiceiul la gospodari a merge cu pasca mai întăi la 
preotul chiar în ziua de Paști. Duc 3-4 paşte şi vro 10-12 ouă. Din 
acestea, o pască ia preotul şi celelalte le dă înapoi, precum și din ouă; 
îi cinstește pe oameni și apoi să duc cu pasca la nănași, părinți etc. 
Apoi, păn' la Ispas, tot una merg cu pască între ei; au zile anumite, 
în care face cutare sau cutare „benchete”, şi toți merg cu pasca la 
acela de petrec. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 291 


Credinţi 


În ziua de Paşti să nu dormi, că-ţi ia strigoiul! nafora dintre dinţi 
şi o vinde diavolului şi atunci nu ai noroc şi e sărăcie în casă. 


Stănești 
Să nu dormi, că-ţi plouă fînul în polog. Siret 
Să nu dormi, că-ţi plouă la prășitori. Cuciur-Mic 


Să nu dormi, că se fac viermi în straturi și-ți mănîncă ce sameni 
sau nu creşte frumos. Mihalcea 


Cine nu doarme în ziua de Blagoviştene, de Paşte și în ziua cînd 
să împărtăşeşte e tot anul treaz, nu e somnoros şi,unde se duce, are 
vreme frumoasă, nu-l plouă, nici în cîmp fînul nu-i plouă, şi vice-versa. 

Mihalcea 


De dorm femeiele în ziua de Paști, n-au vreme la înălbit pînza, 
plouă. Mahala 


In ziua de Paști, să nu îmbli cu sare pe mîni, că-ți asud mânile. 
Botoșani 


In ziua de Paști, cum te scoli, să te uiţi în cofa cu apă, că vezi bine 
peste an. Mihalcea 


In Mihalcea, cine n-are noroc la copii vinde de Paști copilul ce-l 
mai are la cineva cu noroc la copii — ca să trăiască, căci de Paşti a 
înviat Domnul Hristos. 


Păn' la Ispas, metane nu se bat și nu se zice „Bună ziua!”, ci 
„Hristos a înviat!” În Mihalcea însă, zic numai păn' la asfinţitul 
soarelui „Hristos etc.”, iar de acolo, „Buna sara!” sau „Noapte bună!”, 
ca de regulă. 


În ziua de Sf. Gheorghe, se dă crucea paştei la vite. Mihalcea 


Nafora, pasca sau crucea de la pască e bună de friguri. E bună de 
dat la vacă, cînd o strică. Să zice: „Cum nime nu-mi poate lua mie 
nafora, așa să nu poată nime lua mana de la vaca mea.” E bună de 
dat la găini, cînd pier. Botoșani 


Cu naforă, slănină etc. şi peteca de la ouăle cele roși, se afumă, 
încunjurîndu-se de 3 ori vaca şi afumîndu-se ulgerul, cînd e bolohănit 
sau cînd să strică, ori dacă are vro umflătură la gît etc., tot astfel şi 
omul. Mihalcea 


Cu ştergarul de pe pască, dacă baţi vita de 3 ori, nu se dioache. 
Cuciur-Mic 


1. Strigoiul se face din oamenii ce au murit înăduşiţi şi îngropaţi, nefiind 
morţi deplin; pe aceșţia îi găsesc întorși în raclă. Ei îmblă de îndeamnă 
să se omoare şi vînd sufletele diavolului. Maria Gabora, Stănești 


292 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


In Mihalcea, Camina, apa de la vase, de la Crăciun, o sfințesc de 
Paști şi stropesc vitele, grădina, ca să nu se dioache. 


Cu clocotici sfințit de Paşti, dacă despărțești viţelul de la vacă, 
n-o poate nimene strica. 


Cu sfințiturile de la Paști și crucea paştei, tămîie, se afumă de 
tun, ca să se depărteze. (Se va vedea lumînarea de la Paști, la 
grădină.) 

Din fărmăturile de la Paşti, dacă le îngropi, se face „cucoana”, o 
plantă numită şi „maruncă”, bună de băut pentru a face copii. 

Moldova 


Şoarecul, dacă gustă din nafora de la Paşti, se face liliac. 


$ 2. Săptămîna luminată. Duminica Tomei 


Săptămîna cea de după Paști, pănă la Duminica Tomei, se cheamă 
săptămîna luminată, pentru că atunci cerul e deschis. Atunci, cine 
moare e fericit, căci merge drept la Dumnezeu. Cerul e deschis tot 
timpul păn' la Ispas. In joile acelea, să nu sapi, să nu baţi cînepa. (Să 
va vedea la Grindină, part. III.) 

Vineri, în săptămîna luminată, e „Izvorul Maicei Domnului”, o 
sărbătoare în care se face în Moldova agheazmă la biserică. 

Joi, în săptămîna luminată, în Mihalcea, dau de pomană la ţinti- 
rim, pentru morți, peşte etc. 

Duminica Tomei e pentru cei înecați. Spre Duminica Tomei se 
aprinde o lumînărică şi se pune pe pămînt şi toate sufletele se strîng 
împrejur, cari s-au înecat fără voie. Roșa 


In Botoşani, se face, în sîmbăta Duminicei Tomei, pomană pentru 
morți. 


$ 3. A. Paștele Blajinilor 


Luni, a doua zi după Duminica Tomei, să serbează în Botoşani, ca 
şi în satele de pe lîngă Suceava, „Paştele Blajinilor”, adecă să serba 
mai dinainte. Bunica autoarei da luni dimineaţa ouă rogi de-a dura 
pe iarbă la copii, pentru blăjini; „că erau tare blăjini şi buni, saracii”; 
şi să chema că le trimite ouăle lor. 

Tot pentru blăjini să dau şi goacele de la ouăle ce să pun în pască 
pe părău, căci ei numai pe atîta cunosc cînd sînt Paştele lor. 

Cine vrea să serbeze Paştele Blăjinilor merge la cîmp şi mănîncă 
pască şi ouă pe iarbă verde — și ei tare se bucură că serbează ziua lor. 


* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 293 


Cum se petrec Paștele lor 


Iată cum se petrecea mai demult Paştele noastre, precum şi ale 
Blajinilor, la Dracşani, lîngă Botoșani: În ziua întăi de Paşti, mergeau 
cu pască numai la părinți, abia luni și marţi la neamuri. Miercuri 
mergeau cu pască la crîşmă şi la fîntînă şi beau acolo, ca să aibă 
roadă la cînepă. Joi duceau la preuteasa pască, ouă roşi și albe, găini 
şi petreceau, iar vineri primea fata preutesei vizite de fete şi feciori. 
Veneau cu ghirlande şi cu săminţuri de flori. Flecăii veneau cu 
fluierele și cîntau şi jucau. 

Luni, după Duminica Tomei, începeau iar vizitele cu pască, de la 
părinţi, și sfîrșeau în aceeași zi, la fata popei. Fetele și ficiorii luau 
pască și ouă şi mergeau cu muzică să facă petrecere pe malul iazului 
Dracşani. După ce mîncau, aruncau pască, găoace de ouă, şipuri cu 
băutură, păhăruţe şi tot ce rămînea în iaz, ca să meargă la blăjini. 
Mai jucau ceva şi apoi mergeau pe acasă şi să chema că s-a petrecut 
şi Paştele Blăjinilor. Profira Zvorîșteanu, Botoșani 


În Bucovina de Sus, blăjinii se numesc „rohmani”, iar Paştele lor 
se ţin miercuri, în a 4-a săptămînă după Paști — cum s-ar spune, „la 
Miezul-păreţei” celor 40 de zile păn' la Ispas; în aceeași zi cînd în 
Moldova să țin Rusaliele, de vînt. 


(Despre ceea ce se mai crede în Botoşani de blăjini, se va vedea în 
decursul celor ce urmează.) 


B. Paștele Rohmanilor 


Rohmanii, unde sînt ei, postesc tot anul pentru noi, ei țin lumea 
cu postul, ca să nu ne prăpădim. Numai o dată pe an se înfruptă, cu 
aceea ce rămîne din găoacele de la noi, cînd coacem de Paşti, de 
aceea e tare pacat să scurgi atunci ouăle. 


Dacă nu ţii ziua lor, vine ploaie mare şi-ţi sfarămă, îți ia toată 
sămănătura. Budeniţ 


Rohmanii sînt așa de buni la Dumnezeu, că Dumnezeu pentru 
dînșii ne ţine. Ei trăiesc pe apă şi nu se cufundă. 


Dacă lucrezi de Paștele lor, plouă cînd ai lucru, atunci se împli- 
neşte ceea ce n-ai ținut. Dochiţa Hurghiș, Mahala 


Paştele Rohmanilor se ţin, pentru că şi ei au ţinut Paștele noastre. 
Ei, cînd văd găoacele de la noi, zic: „Iată, au fost amu Paștele lacomilor!” 
Ei sînt cei mai buni oameni, sînt sfinţi. Mihalcea 


Paştele Rohmanilor de aceea se ţin, că nu se ştie care-s mai mari: 
a lor sau a noastre, numai cît a noastre sînt mai întăi. Rohmanii sînt 
în apă, lor le aduc păserile spice în cioc, dar ei nu le mănîncă, ci 
numai se uită şi sînt sătui. Ei sînt călugării cei mai sfinţi, în ţara lor 


294 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


nu se primesc oameni de aceștialalţi. Ei se roagă la Dumnezeu, dar 
nu cer nimică. Dumnezeu cum le va da, așa primesc, căci Dumnezeu 
ştie ce face şi pentru ce. Rohmanii n-au femei — în țara ceea, femei nu 
sînt — numai bărbați singuri. Dănilă Oloinic, Mihalcea 


Rohmanii, pe trup, au drept îmbrăcăminte unghie.  Cuciur-Mic 


Blajinii sînt oameni buni, lor le duc cioarele în cioc grîu și de acolo 
fac naforă şi să hrănesc. Gh. Bărbacariu, Bagiurea, Moldova 


Blajinii sînt tare blajini, că poţi lucra de sărbătoarea lor. 
Ioan David, Botoșani 


Rohmanii sînt cei mai frumoși şi mai blînzi şi mai buni la 
Dumnezeu. Sînt oameni ca și noi. În Broscăuţi, cînd vezi o fată sau o 
femeie frumoasă, să zice: „Parcă e o rohmăncuţă!” — Pănă la dînşii 
oul se face iar întreg, cum l-a făcut găina. 


Paştele Rohmanilor se cuvine să le ţii, pentru blîndeţa lor, că ei 
sînt așa de buni, că 12 împărțesc dintr-un ou şi nu se sfădesc, se 
împacă. 

Paştele lor e bine să le ţii, pentru durere de cap, de măsele, de 
picioare, că ei se învoiesc 17 de la un ou şi nu ştiu nici de o durere. 
Sînt mici. Cuciur-Mic 


Găoacele, deși le arunci pe părău, dar stau cine ştie cît acolo. 
Rohmanii, păn' la 3 zile, îşi iau ce-i al lor şi apoi să poate lua 
pelicioara din fundul găoacei şi e tare bună de afumat, de spăriet; 
dar nu poate lua orişicine, ci numai o copilă ce n-a atins încă puber- 
tatea sau o bătrînă iertată. D-na Elena Braha, Mihalcea 


În Carapciu, Paştele Rohmanilor să ţin pentru oi. Rohmanii sînt 
aşa de buni, încît Dumnezeu pentru dînşii ne ţine. Ei locuiesc pe 
lumea asta, la capătul pămîntului, este așa un loc deoparte. 

În Vijniţa, în ziua de Paştele Rohmanilor, se face iarmaroc de oi. 

Rohmanii stau în mare; cînd e frumos, lună, ei iese şi vorbesc. 

Mahala 


Cînd e lună, să nu zici: „Ce bine se vede!”, căci blastămă rohmani. 
Ei zic: „Să ţi să vadă ţie aşa cum ni să vede nouă şi nouă cum ţi să 
vede ţie!” Căci lor numai de la lună li se vede. Noi, în găoci, le lăsăm 
lor numai bănuțul de la ou, acela ce-l caută femeile în zare cînd pun 
la clocit. Camena 


Blajinii sînt adormiţii, morţii, ouăle să nu le scurgi de tot, că ei 
din aceea să înfruptă. Oamenii, dacă mor, nu sînt blăjini? Ei nu mai 
fac nici un rău! Maria Ciobanu, Botoșani 


În Mihalcea, unii oameni nu lucrează în ziua de Paștele 
Rohmanilor, pentru că spun că, la Dorohoi în Moldova, ara în ziua 
aceasta un om cu doi boi, cu argatul, și era şi un cîne lîngă dînșii și 
toţi s-au cufundat în pămînt, iară deasupra a ieșit apă. În ziua ceea, 
dacă pui urechea la pămînt, auzi pe omul acela ce s-a cufundat 
strigînd: „Hais, cea, hais, cea!”, în pămînt. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 295 


Acolo, dacă pun oamenii urechea la pămînt, aud cucoşii 
rohmanilor cîntînd și cînii lătrînd. 
Matei Puzdreac, Gh. Torschi, Mihalcea 


Despre iezerul de la Dorohoi 


Acolo unde a fost iezerul, zice că a fost odată o mănăstire de 
maice şi, cînd au venit în ţară niște păgîni cu bataie, ele atîta s-au 
rugat la Dumnezeu ca să deie o ploaie să le înece, încît Dumnezeu 
le-a ascultat. A dat o ploaie mare, de s-a iezerit pămîntul sub dînsele 
şi s-au cufundat cu mănăstire cu totul. Şi zice că la lună nouă tot- 
deauna iesă o maică şi cîntă; şi de Paștile noastre se aud cîntări în 
biserică. Înainte, cînd era apa mică şi trăgeau cu năvodul la peşte, 
zice că dau de crucea mănăstirei. Auzit de la mai mulţi din Botoșani 


Tot despre iezerul acesta se ţine şi povestea femeiei sărace ce a 
primit pe Dumnezeu şi pe care a trimis-o să meargă cu copiii pe un 
deal, dar i-a zis să nu se uite înapoi. Dumnezeu a dat cu baltagul, 
care îl poartă totdeauna cu el, în pămînt și pămîntul a început a să 
cufunda. Cînd a auzit femeia şi copiii huit, căci oamenii ţipau, s-au 
uitat înapoi şi au ramas împietriți. Acolo este o cruce şi un izvor, 
pentru că l-a primit pe Domnul Hristos, pe cînd toţi oamenii răi l-au 
alungat, şi Dumnezeu de aceea i-a iezerit. 

(Baltagul lui Dumnezeu îl poartă şi acuma toţi vlădicii. — Cîrja 
mitropolitului.) Maria Cioban, Botoșani 


Zice că, unde e iezerul, era un sat și, pe cînd îmbla Dumnezeu pe 
pămînt, a ajuns acolo tocmai cînd era un joc. Oamenii stăteau pîlcuri, 
bătrîni, ficiori, cu toţii la un loc. Dumnezeu avea un beţișor mititel în 
mînă şi-l numea toiag; a luat şi l-a înfipt în pămînt. „Care din voi, 
zice Dumnezeu, va fi în stare să scoată băţul pe care l-am înfipt în 
pămînt?” Unul zice: „Eu!”; altul spusă că nici n-are ce se apuca să-l 
scoată, căci ce greutate e acolo? „Cercaţi!”, zice Dumnezeu. S-a apucat 
fiecare, s-au pus cu toate puterile, dară n-a fost chip să-l scoată. 
Merge Dumnezeu şi atinge numai cu degetul și toiagul a ieşit. Şi din 
locul acela a început a izvori apă şi atîta a ieşit, că a înecat satul 
acela pe două părți; numai o parte a rămas. Un an de zile după 
aceea, cum să făcea sara, să auzea din apă cum mugeau vitele, cum 
cîntau cucoşii, cum trăgeau clopotele. După aceea nu s-a mai auzit. 

În apropiere de iezer este un părîu, „Buhaiul”; acesta, cum vine 
sara, face aşa un huit, buhăieşte, şi mai ales cînd are să ploaie. 

D-ra Maria Grigorescu, Botoșani 


În ziua de Paştele Rohmanilor, să aud în iezerul de la Dorohoi 
cîntări în biserică. Crucea de la biserica lor să vede. Iezerul s-a 
cufundat în ziua lui Țar Constantin, acel ce stă cu oastea împietrită 
într-o peşteră şi are să iasă la sfărșitul lumei. Ana Bulbuc, Mihalcea 


În apă, sub noi, sînt rohmanii; aceia au să iase pe lume pesemne 
cu împăratul Constantin. De ce-l pomenesc în biserică? El nu credea 


296 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


în nimică, zicea că ce-i acela soare?, ce-i Dumnezeu? Ba împuşca cu 
pușca în Dumnezeu. Pentru aceea l-a pedepsit Dumnezeu; a deschis 
pămîntul şi l-a înghiţit cu tot norodul lui. Acuma i se vede oleacă 
sabia din pămînt şi, cînd s-a vedea toată, atunci are să iasă şi are să 
fie numai un împărat în toată lumea. Mihalcea 


Rohmanii zice că trăiau printre ai noştri și tare îi chinuiau. Moisi 
i-a luat pe oameni ş-a deschis marea şi au trecut. Cînd au vrut să 
treacă rohmanii, marea s-a închis şi ei au rămas acolo. Ei stau în 
pămînt şi în ziua de Paștele lor, de ai pune urechea la prag, ai auzi 
cum strigă şi se bucură că-s Paştele; dară ai rămînea surd pe toată 
viața. Elisaveta Reus, Mihalcea 


$ 4. A. Povești despre Paști 
Trei sute de ani în ceri 


Zice că era odată un om foarte bun la Dumnezeu. El, în ziua de 
Paşti, pănă ce nu i-ar fi venit cineva în casă, Doamne fereşte, nu ar 
fi luat naforă în gură. Odată, vin trei oameni la el: era Dumnezeu cu 
Sf. Petru și Sf. Pavel. „Hai, zice Dumnezeu, la omul cela la masă, că 
nu mi-i de alta, da de bieţii copii, că n-au mîncat.” Intră el — şi omul 
îi ospătează. După aceea, să scoală Dumnezeu şi-i spune: „Să ştii că 
de azi într-un an ai să vii pe trei zile la masă la mine; am să trimit 
o slugă de a mea să te cheme.” Trece anul și în ziua de Paști dimi- 
neață vine un cal alb să-l iaie la masă. Omul se suie pe cal şi se 
trezeşte la Dumnezeu. În ziua întăia îl opătează Dumnezeu, a doua 
zi îl duce prin grădină (cum l-a fost dus şi omul prin grădina lui). Era 
tare frumos, așa ca în rai! Vede el trei mese încarcate, acoperite, şi 
întreabă: „A cui sînt acelea?” „Ale tale!”, zice Dumnezeu. Merge mai 
departe şi vede o masă goală și un moşneag stînd lîngă ea. „Cunoşti 
pe moșneagul acesta?” „Parcă-i tatăl meu?” „Da, îi tatăl tău.” „Și de 
ce n-are nimic pe masă?” „Că n-a dat nimică cu toată inima.” „li dau 
eu o masă de ale mele?” „Bine”, zice Dumnezeu. Merge el, merge, şi 
vede iară o masă şi pe masă, o litră de apă. „Cunoşti tu pe baba 
asta?”, zice Dumnezeu. „O cunosc, parcă-i mama mea; da de ce n-are 
nici ea nimică?” „Pentru că n-a dat nimic; numai litra asta de apă a 
dat-o cu toată inima şi asta o are.” „li dau eu masa mea.” „Dă-i.” Mai 
merge, vede el niște iarbă păn’ în brîu. Nişte vaci pășteau acolo, dară 
erau slabe, numai cît ciolanele pe dînsele. „Pentru ce-s aşa slabe 
vacele acestea, dacă au pășune așa de frumoasă?” „Pentru că nu le-a 
dat cu toată inima.” Mai merge, vede în alt loc pămîntul ros şi niște 
vaci grase şi frumoase. Întreabă iar pe Dumnezeu: „Cum de-s aceste 
așa frumoase?” „Oamenii aceștia le-au dat cu toată inima.” Au trecut 
cele trei zile; se suie iară calare pe calul cela și vine înapoi. Cînd 
vine, pe locurile lui, era pădure şi mai la vale un sat nou. Caută casa 
lui — nu-i. Caută semnul unde avea el bani în grădină, îl găseşte. 
Merge la preotul și-l întreabă... Preotul îi spune că de atunci nu sînt 
trei zile, ci trei sute de ani. A rugat pe preot să-i deie pe cineva să-şi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 297 


scoată banii. El a făcut un praznic mare, cu o mulțime de preoți, şi 
cum citea preoţii şi cînta, sufletul lui a zburat la ceri. 
Ion Pisarciuc, Roșa 


Pasca de Paști. Sufletele 


Erau odată doi fraţi, unul bogat, iar altul sarac. Cel sarac se ţinea 
tot pe lîngă casa celui bogat. Lucra tot anul la dînsul, parcă i-ar fi 
fost argat, şi frate-său, cu chiu şi cu vai, îi plătea cîte ceva. El avea 
noroc de cumnata sa, că ea era bună; se îndura de-i da unele și altele. 
Odată, se apropiau Paștele şi el nu avea nici para, nici făină... Mă 
rog, cîte trebuiesc de Paști? Merge el la frate-său de-l roagă. „Du-te 
la lelică-ta şi spune-i c-am zis eu să-ţi deie vro trei ocă de făină de 
grîu şi oleacă de brînză.” Se duce el și-i spune. Ea îi dă ca o dimerlie 
de făină şi brînză îi dă vro trei ocă. Da el ceruse şi niște opinci. 
Frate-său avea niște opinci rupte şi-a spus să meargă la femeia lui 
să le ceară. Ea a căutat alte opinci, cari erau mai bune. „Lelică, ce 
te-oi ruga eu, ai făcut pomană cu mine, dă şi pentru femeia mea o 
păreche de papuci, poate vei fi avînd undeva ponosiţi.” Caută femeia 
şi-i dă şi papuci. Cînd a ajuns acasă, a făcut bucurie la femeie şi la 
copii, că vor avea cu ce se înfrupta. Au venit Paștele, da barbatul face 
către femeia lui: „Femeie, găteşte o pască și cîteva ouă, cari ai mai 
frumoase, să mergem la bădica cu pască, că în alt loc unde ne vom 
duce?” Se duc ei. Frate-său, cum i-a văzut în ogradă, ia fuga și se 
culcă şi își pune sumanul pe ochi zicînd femeiei: „Iată, vine ticălosul 
cela, nici în ziua de Paști nu poţi scăpa de el!” Frate-său întră, dă 
„Hristos a înviat!”, şi se pune să şadă. Da parcă vede că bădică-său 
nu doarme: „Hristos a înviat, bădică!, zice el, iacă am venit la d-ta cu 
pască; să ajungem la anul şi la mulţi ani!” „Du-te la dracu, zice 
frate-său, şi dă-mi pace, nu-mi trebuie mie pasca ta!” „Bine, zice cel 
sărac, dacă mă trimiţi la dracu, mă duc; unde mi-i zice, acolo merg.” 
Şi chiar ia pasca şi porneşte. 

Se duce el prin o pădure, iată că întălneşte un drăcușor mititel. 
„Da unde mergi, bade, cu pasca?” „La dracu.” „Dacă mergi la dracu, 
haide cu mine, că acela îmi e tată şi se va bucura tare cînd te va 
vedea.” Dracul rădică o stîncă și-i zice: „Vină pe aice.” Omul merge 
după dînsul păr au ajuns în iad, la scaunul celui mai mare. „Ce cauţi 
la mine?”, îi zice acela. „lată, am venit la d-ta cu pască.” „Cum se 
poate că ai venit tu la mine în aşa o zi cu pască, că eu ţie nu ţi-am 
făcut nici un bine? Numai fratelui tău i-am făcut, că de la minei să 
trage averea; și el n-a venit! Dar dacă ai vrut tu să mă știi pe mine, 
în așa o zi ca asta, ce să-ţi dau eu ţie? Cere ce vrai, iacă bani, odoare, 
în scurt, ce vrai!” Să uită el în toate părţile şi vede după ușă un 
ciubăr de păcură. „Nu vreu nimică, zice el, numai păcură de aceea de 
mi-i da vro două polonice, să ung ciubotele mele și a femeiei, că 
tare-s uscate.” „Hei, zice dracu, greu lucru îmi ceri, n-ași da nici 
mamei mele, dară pentru că m-ai cunoscut tu pe mine la aşa o zi, îți 
dau.” „Du-te şi-i dă cîteva polonice, măi băiate”, zice dracul băiatului. 


298 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


El scoate basmaua ş-o întinde. Îi dă vro trei polonice. „Da mai dă, mă 
rog, că tare-s uscați papucii!” Îi mai dă pe deasupra şi se duce. „Nu 
uita să-i spui fratelui tău să vie numaidecît azi pe la mine”, îi zice cel 
mare. „li voi spune!” lesă el iară pe unde a întrat şi se tot duce. Da 
în basma tot mai uşor se făcea. „lan să văd eu ce-i aice, gîndeşte el, 
că parcă mişcă.” Cînd se uită, basmaua plină de fluturi feli de feli şi 
îndată au început a zbura. Acele erau suflete, le scosese de la pe- 
deapsă. Merge oleacă mai încolo, numai ce aude că-l strigă cineva. 
Se uită deasupra lui, era îngerul. „M-a trimis Dumnezeu să te întreb, 
ce răsplată vrai pentru că ai scos sufletele cele de la pedeapsă?” „Ce 
răsplată? Ia, să am cu ce trăi. Nu am ştiut eu că acolo sînt suflete, că 
ceream mai mult.” Merge îngerul și iar vine. „Du-te înainte, c-ăi găsi 
un burduf de capră cu bani, în cutare loc, da să nu-l iai astăzi. Şi mai 
încolo ai să vezi o vacă cu vițel, are să aibă pecetea din ceri că-i a ta, 
s-o iai. Numai caută cum îmbli cu banii, nu scoate mulți deodată şi 
să nu spui femeiei.” Să duce el la frate- -său. În ogradă acolo erau 
lăutari şi toți finii lui adunați — venise cu pască. „De unde ai vaca, 
măi, ai furat-o?” „Ba n-am furat-o, mi-a dat-o Dumnezeu, uită-te pe 
corn pecetea. M-ai trimis la dracu cu pască, dracu a spus că-i e dor de 
d-ta, să mergi să-ți mai deie bani.” Cum a auzit frate-său de bani, a 
şi pornit. Merge el, îl întălnește băiatul acela. „Unde mergi?” „La 
Scaraoţehi.” „Eu credeam că la tata, da dacă mergi la Scaraoţchi, e 
drumul pe aici”, şi îl sloboade prin alt loc. Scaraoţchi era ca un 
vechil. „Ai venit cu pasca? Da abia acuma se vine?” ȘI-I începe a croi. 
„Ce vrai?”, îi zice, după ce l-a bătut. „Bani.” I-a dat bani. Îi târtie el 
greu. Cînd iesă afară, erau numai surcele! Da pănă ce a venit acasă, 
i s-au fost trecut o păreche de boi; a doua zi, alții. Casa i-a ars şi el 
a devenit mai sarac decît frate-său şi amu îl ținea acela — mai bine 
însă decît cum l-a ţinut el. Gh. Morar, Botoșani 


Ion Saracul. Împărtășenia. Sufletele 


A fost un om care a avut 20 de copii. Într-una din zile, el lăsă casa 
şi se dusă în lume. Copiii erau unii la slujbă, alții acasă, după vîrstă. 
Ion s-a dus într-un oraș, a lucrat acolo de a cîştigat trei pîni şi a 
pornit mai departe. Pe drum îl întălnește Dumnezeu şi cu Sf. Petru. 
Il vede Dumnezeu de departe şi zice: „Petre, ian fă-te copil şi cere-i 
lui Ion pîne, să vezi, ţi-a da?” Sf. Petru se face copil şi întinde la Ion 
mîna şi striga: „Papă, papă!” Ion a scos o pîne şi i-a dat. Se duce 
Dumnezeu şi cu Sf. Petru pe de altă parte și se face Sf. Petru un 
bătrân. Întinde la Ion mîna şi iar cere. Ion îi dă şi lui o pîne. A treia 
oară, Sf. Petru s-a făcut o femeie săracă şi a cerut. Ion i-a dat şi a 
treia pîne ce avea și a rămas fără nici una. Atunci Dumnezeu s-a dus 
la dînsul şi l-a întrebat: „Ioane, ce să-ţi dau pentru bunătatea ta, căci 
eu am fost acela care te-am cercat luîndu-ţi toate pînile?” „Nimică nu 
vrau, zice el, decît că niciodată foame să nu-mi fie, straiul de pe mine 
să nu se ponosească, somn să nu-mi fie şi să am un buzdugan, cînd îi 
voi zice eu, să sară, să bată pe cine voi vrea, şi o traistă, cine voi zice 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 299 


eu, să rămîie acolo închis.” Dumnezeu l-a blagoslovit şi el s-a trezit 
îmbracat cu totul în nou. Din ceasul acela nici n-a mai avut foame, 
nici somn. A pornit în lume ş-a ajuns la curţile unui boier unde erau 
draci. Boierul sta în niște căsuțe mici, în cele mari nu putea nimene 
sta, căci cine mînea acolo noaptea, diavolii îl omorau. Ion saracul a 
rugat să-l lase pe el să doarmă în curtea aceea. „Dacă ţi-i greu de 
viață, du-te”, a zis boierul. Peste noapte, diavolii au început a veni şi, 
cînd a început buzduganul lui Ion a-i bate, s-au spăriat așa, că a 
venit şi cel mare să-l scoată pe Ion de acolo. Dar Ion l-a vîrît în 
traistă şi atîta l-a bătut, pănă a făgăduit că va face contract şi va 
iscăli că nu se va mai arata pe acolo, cu toată seminţia lui. 

A doua zi, a dat boierului contractul şi i-a zis ca să meargă să 
şadă în curţile lui. Boierul i-a dat o mulțime de bani. Ion saracul a 
zis ca să-i deie la saraci, de sufletul lui, că lui nu-i trebuie. 

De acolo, Ion saracul a pornit la iad. Dracii s-au spăriat. „Ce vrai, 
Ioane?” „Nu vrau nimică, decît să mă lasaţi să stau la poartă, să 
păzesc cine unde se duce şi de unde vine.” L-au lasat, căci nu puteau 
să-i facă nimică. Ion saracul a șezut acolo mulți ani. Odată, s-a făcut 
undeva o petrecere, un chef, ş-au vrut să meargă toţi dracii. Vine 
Scaraoțchi la Ion şi-i zice: „Ioane, tu stai acuma de mulți ani aice și noi 
avem nădejde în tine, rămîi tu şi păzeşte iadul, pănă vom veni noi.” 

„Rămîn, a zis Ion, dar să-mi daţi voie să beu și să mănînc cît voi 
vrea eu.” „Ţ-om da”, a zis Scaraoțchi. Ion saracul a gîndit ca să se 
facă înaintea lui 70.000 de pîni şi 70 de buţi cu vin şi îndată așa s-au 
făcut. Diavolii s-au dus în drumul lor. Ion saracul a gîndit să se taie 
pînea bucățele şi să se amestece cu vinul şi îndată aceasta s-a făcut. 
Apoi a zis: „Voi, cîte suflete sînteţi aice, veniţi și vă împărtășiți cu 
trupul şi sîngele lui Hristos!” Atunci sufletele au început a foi ş-a se 
desface din locul lor, de pe unde era ferecate, că era întuneric iadul 
de dînsele. Toate s-au împărtășit. Ion a deschis porţile iadului ş-au 
început a ieşi, pănă ce tot iadul s-a deşertat. Acuma se apropia timpul 
să vie şi dracii, se auzeau de departe huind. Ion s-a întins pe un 
poloboc cu mînile lasate în jos şi a început a sforăi. „De acuma, ce 
mi-or face, mi-or face”, gîndeşte el. Cînd întră dracii, iadul — deșert. 
Nu-i nici poliţă, nici caldare, nici laiță, scurt, nimică, căci toate cele 
în iad din suflete erau făcute. Merg la dînsul, îl trag, răcnesc, strigă. 
Ion de abia s-a trezit. „Ce ai făcut?” „Ce să fac, zice Ion, m-am 
îmbatat.” „D-apoi uită-te că toate sufletele au fugit, noi te-am lasat 
să fii cu nădejde şi să păzești.” „Eu am păzit, dară dacă am adormit, 
nu știu ce s-a făcut!” Au luat diavolii şi l-au alungat. 

Ion s-a dus în rai la Dumnezeu ş-a cerut, tot aşa, să steie la 
poartă, să păzească cine unde se duce şi de unde vine. Dumnezeu l-a 
lasat. Vine Moartea. — „Unde mergi?”, o întreabă Ion. „Mă duc la 
Dumnezeu.” „Nu se poate, mă duc eu să-i spun că ai venit.” 
Dumnezeu i-a spus lui ca să-i spuie Morţei că un an de zile întreg să 
iaie tot numai unde este un singur copil la părinţi. Ion a mers şi i-a 
spus, că un an de zile să caute tot mlada care e singură la copac şi s-o 
roadă. La un an, Moartea a venit. Ion s-a dus la Dumnezeu și i-a 
spus. Dumnezeu i-a zis că anul acela Moartea să tot secere oameni în 


300 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


floarea vieţii. El s-a dus la Moarte şi i-a zis că un an de zile să aleagă 
din pădure copacii cei mai zdraveni, cei mai verzi, să-i deie la pămînt 
şi să-i roadă. Al treilea an, Dumnezeu a spus ca să ia bătrînii. Ion a 
spus Morţei ca să roadă cioatele, copacii cei stricaţi, bătrîni. Biata 
Moarte, la un an, a venit slabă şi prăpădită şi a mers drept la 
Dumnezeu să se jeluie. „Acuma, a zis Dumnezeu, un an de zile ai s-o 
porţi tu în spate, dacă ai făcut aşa!” Ion a purtat-o prin spini; el se 
vîrea pe dedesupt, pe sub mărăcini, iară ea se înghimpa toată. A 
venit la Dumnezeu zgîriată şi plină de sînge. „Du-te în cutare odaie, 
i-a zis Dumnezeu lui Ion, şi vei găsi pe masă un pahar, bea!” El n-a 
fost băut şi mîncat de atîția ani. Cum a băut, cum a adormit somnul 
de veci şi a rămas la Dumnezeu în rai. 

Dumitru Surugiu, Verești, Botoșani 


În o altă variantă din Mihalcea, Ion, pentru bunătatea lui, a cerut 
băţul şi traista de după ușă de la Dumnezeu și cu acestea a scos 
dracii de la boier; iar cînd a murit, a zis că să i le puie lîngă dînsul în 
mormînt. Mergînd în iad, s-a apucat să facă o mănăstire şi dracii 
i-au dat drumul, rămîind ca Dumnezeu să-l ia în rai. 


Alte variante sînt: 


A. Marcu și Moartea 


Un băiet sarac, numit Marcu, a pornit la slujbă. Dracul l-a luat 
să-i care lemne de ars sufletele în iad. Dar tot timpul cît îl va sluji, 
i-a zis că n-are voie să se spele sau să se curăţe. I-a dat un cal căruia 
n-avea voie să-i spuie: „De!” El însă i-a spus şi calul s-a făcut om. Era 
un boier pe care el îl cunoștea. După ce a slujit anul, acu nu mai 
putea de necurăţenia ce era pe dînsul. Într-o zi, dracul l-a pus să 
păzească căldărele în iad, în care fierbeau sufletele şi să puie lemne 
pe foc, dar i-a dat de grijă ca să nu caute ce-i înuntru. El a căutat şi 
a văzut în una niște mazere, iar în alta oameni fierbînd. Cînd a venit 
dracul, a cunoscut şi i-a zis să se ducă. El, drept plată cît a slujit, a 
cerut mazere, cîteva linguri, să aibă ce mînca pe drum; și a cerut şi 
calul; căci îl rugase boierul să-l ceară. Dracii l-au cufundat într-un 
iaz şi acolo l-au spalat și îmbracat frumos. A mers o bucată şi a 
aruncat mazerea jos, căci lui acum nu-i mai era foame. Din mazere, 
îndată s-a umplut cîmpul de oi; acelea erau suflete! Dumnezeu a 
trimes pe înger să-l întrebe ce vra pentru sufletele scoase? Şi el s-a 
cerut portar la Dumnezeu. Aice toate s-au întîmplat ca în povestea 
precedentă şi, după ce a năcăjit-o pe Moarte prin spini, a făcut pace 
cu Moartea, făcîndu-şi-o cumătră. Venind însă timpul să moară, tot 
una o înșala cînd venea. Odată, mergea el cu pluta pe apă şi ea vine 
şi se pune pe pluta lui. „De-amu, Marcule, toate ca toate, dar trebuie 
să te iau!” El s-a apropiat de dînsa şi a izbit-o în apă; a făcut cruce şi 
a zis: „Slava Domnului că am scăpat!” Apa era adîncă și ea s-ar fi 
înecat, de nu făcea el cruce, dar aşa, Moartea a ieşit și l-a luat. 

Vasile Jemna, Cernăuţi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 301 
B. Covaliul și dracul 


A fost odată un covali foarte sarac. Într-o zi, se gîndeşte el: „Dacă 
mi-ar da dracul un poloboc de bani, eu mi-ași da lui sufletul.” Dracul 
a şi fost înaintea lui şi, după ce au făcut înscris, i-a adus banii. Trece 
într-o zi Dumnezeu şi cu Sf. Petrea pe acolo, calare pe un cal alb, şi 
trimite pe Sf. Petrea cu calul la covali, să-l potcovească. După ce a 
fost gata, Sf. Petrea a întrebat ce să-i plătească? El a zis că nimic. 
Dumnezeu a trimis păr’ de 3 ori înapoi, să-i spuie ce să-i dea pentru 
potcovit. El a spus să-i dea un scaun pe care cine s-a pune, pănă ce 
n-a zice el, să nu se poată scula. Dumnezeu i-a dat. Amu, banii ceia 
de mult s-au fost trecut, dar şi cei trei ani, cînd era să vie diavolul ca 
să-i ia sufletul, erau la împlinit. Vine diavolul şi-l găseşte lucrînd. 
„Am venit ca să te iau!”, zice el. „Stăi oleacă pe scaun, păn! ce mi-oi 
găti lucrul — şi mă duc.” Diavolul s-a pus. „De-amu haidem, zice 
covaliul, că am mîntuit.” Dă diavolul să se rădice — nu poate! „Ce 
să-ţi dau, ca să mă pot scula de aici?” „Iscăleşte-te că n-ai nici o 
treabă cu mine.” A iscălit şi s-a dus. Dar, învaţat omul cu bani mulţi, 
acu-i era greu fără ei. lar făgăduieşte că își va da sufletul diavolului; 
şi iar capătă un poloboc. El, din banii ceia, la toată lumea da. Vine 
iar Dumnezeu cu calul la potcovit. A urmat tot aşa. Acuma a cerut un 
păr, în care cine se va sui, păn' ce nu va zice el, să nu se poată 
scoborî. La trei ani, vine iar diavolul. „Haide!”, zice el. „Hai!”, răs- 
punde covaliul. Şi pornesc amâîndoi, dar Dumnezeu a dat că şi părul 
mergea cu ei. Iată să aud departe niște husari. „Ăra, zice covaliul, 
mă sui iute în copac, că iată vin niște husari și vor zice să le potcovesc 
caii!” „Ba eu mă sui, că eu te-am cumparat pe tine şi, cu tine, şi părul 
e al meu”, şi s-a suit. A trebuit iar să-i facă înscris că n-are nimic cu 
dînsul și apoi l-a lasat. Dar el a mai cerut încă o dată bani şi 
Dumnezeu, venind, i-a dat tot aşa, un sac. Diavolul a venit să-l ia și, 
trecînd o apă amîndoi, omul a zis că să bagă în sac, să-l ducă dracul 
în spate. „Ba mai bine m-oi vîrî eu şi tu m-ăi duce pe mine, decît să 
te duc eu!” Omul l-a zvîrlit cu sac cu tot în apă și el atîta s-a rugat, 
păn' a făcut înscrisul și i-a dat drumul. — A venit vremea și a murit 
covaliul şi a spus femeiei lui să-i puie cleştele în sicriu. Pe ceea lume, 
mergînd la draci, s-a pus la poartă cu cleştele şi ei, temîndu-se, nu 
l-au primit. Dumnezeu l-a pus portar la rai. S-a întîmplat cu Moartea 
după cum ştim. (O punea să usuce copacii în pădure.) Ea slăbise de 
tot şi s-a plîns lui Dumnezeu. De pedeapsă, Dumnezeu l-a înviat pe 
covali, ca s-o poarte pe Moarte în spate, căci ea nu putea îmbla de 
slabă ce era. Cît a fost ușoară, a dus-o, dar apoi, ea, mîncînd oameni, 
se făcuse grea. Intr-o zi, o întreabă el cum poate întra în o casă 
închisă, cu 16 odăi? „Mă fac muscă şi prin borta cheiei întru”, a zis 
ea. El avea o nucă; făcu o bortiță şi-i zise că, de poate, să între acolo. 
Moartea a întrat. El a astupat borta şi a pus nuca în buzunari. 
Dumnezeu îi dase lui mîncare cu dînsul, pe timp de 7 ani; căci era să 
fie o foamete mare. Cei 7 ani au fost trecut şi acuma nu mai avea ce 
mînca. Pe cîmp nu mai era nimic. Găseşte nuca în buzunari ş-o strică 


302 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


s-o mănînce. Atunci, și Moartea iesă: „Stăi, zice ea, vrai să mă 
mănînci tu pe mine? Amu am să te mănînc eu!”, şi l-a mîncat. 
D-ra Aglaia Braha, Mihalcea 


Dracul și colacii 


Erau doi fraţi, unul sarac tare, iar celalalt bogat. Cel bogat s-a 
însurat şi a făcut o nuntă frumoasă. Merge şi cel sarac la nuntă, 
poate se va înfrupta cu ceva. Frate-său, cum îl vede, ia doi colaci şi 
un şip de rachiu, dă unui argat şi-i zice: „Na, du-te degrabă şi dă 
ticălosului celuia, să nu-mi mai între înlăuntru să-mi facă ruşine; şi 
spune-i să se ducă la dracu!” Argatul îi spune aşa. Omul, cum aude, 
porneşte să-l caute pe dracul. Iată că la jitărie îi iesă înainte un drac 
şchiop. „Bună dimineaţa, nefîrtate, îi zice omul, ce mai faci? lată 
ţi-am adus colaci de la fratele meu, te pofteşte la nuntă.” Dracul tare 
s-a bucurat că l-a băgat în samă și i-a zis: „Mare bucurie mi-ai făcut, 
dar eu n-am ce-ţi da, ca să te mulțţămesc. Ia mai bine și du celui mai 
mare preste noi, căci el n-a şti ce să-ți facă de bucurie şi îţi va da feli 
de feli de avuţii: bani, vite, dar tu să nu primeşti nimic. Să-i zici: «Eu 
ți-aşi cere ceva, dar mă tem să nu-mi vei da şi mai bine tac». El va fi 
foarte suparat, că nu vrai să iai nimic şi te va ruga să-i spui ce? Tu 
să-i spui să-ţi deie cele 5 macahoane; dar să nu spui că ţ-am spus eu. 
El se va mînia cînd va auzi, iar tu, atunci, să-i zici: «Vezi că rău am 
făcut că ţi-am spus, nu-mi trebuie nimic» și să te faci că mergi. 
Atunci lui are să-i pară rău şi tot ţi le va da. Cu macahoanele vei 
avea ce vei vrea; vei bate numai în ele şi tot ce-i dori îți va veni.” 
Omul a mers la dracul, a făcut după cum l-a învăţat și a capatat cu 
mare greu macahoanele. Pe drum, gîndeşte să se facă o trăsură 
înaintea sa şi el, cu straie frumoase. Îndată a stat lîngă dînsul un 
balon cu vizitiu îmbracat frumos şi el era îmbracat în straie de prinţ. 
Cînd îl vede, femeia nici nu-l cunoaște. Cum vine la copii, gîndeşte să 
se facă o masă cu feli de feli de bucate. S-a întins înaintea lor o masă, 
cum numai la împaraţi poate să fie, şi sute de mîni îmbla și-i slujea. 
Gîndeşte să se facă curți mari şi gospodărie cu vite din bordeiul lor; 
şi îndată s-au făcut. Frate-său vede și se minunează şi vine la dînsul 
să-l întrebe ce comedie e asta? Omul îi spune că, după cum l-a fost 
trimis atuncea la dracul, el s-a dus şi dracul i-a dat macahoanele. 
Cel mare se apucă şi-i dă toată gospodăria, numai să-i dea lui maca- 
hoanele. I le-a dat; şi el, luîndu-le, a pornit să-şi caute loc mai potrivit 
pentru case. Cînd la jumatate de pod, se rupe podul şi el cade cu 
macahoane cu totul în apă, iar dracii l-au luat şi l-au dus în iad. 

D-na Tasiluţa Nastasi, Siret 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 303 


Fratele cu ochii scoși 


Erau odată doi frați, unul bogat și zgîrcit, iar altul sarac. Într-o 
zi, a luat cel bogat bucate multe şi a luat și pe frate-său la pădure. 
Acel sarac luase şi el o turtă de tărîţe. „Ştii ce, frate, zice cel bogat, 
hai ş-om mînca întăi turta ta şi apoi vom mînca bucatele mele.” El a 
mîncat turta singur și frăține-său nu i-a dat nimic. Pe la o bucată de 
drum, omul nu mai putea de foame. „Dă-mi, frate, și mie o bucăţică 
de pîne, că mi-i foame de nu pot să mă tîrîi!” „Ţ-oi da, zice cel bogat, 
dar lasă să-ți scot un ochi.” „M-oi lăsa”, zice cel sărac. S-a lasat şi 
frate-său i-a scos ochiul. S-au dus cît s-au mai dus şi iar i-a cerut 
acela o bucăţică de pîne, căci murea, nu mai avea de unde... „Lasă-te 
să-ţi scot şi celalalt ochi şi-ţi voi da.” „Scoate-mi-l.” I-a scos şi celalalt 
ochi şi l-a lasat acolo în pădure şi s-a dus. Acuma vinea noaptea; 
bietul orb s-a tîrîit pînă lîngă o cruce ce era la drum şi s-a culcat 
acolo. Iată că vin peste noapte trei paseri şi vorbesc: „Aicea e un orb, 
dar în cutare sat e o fîntînă, dacă s-ar spala cu apă de aceea, ar 
vedea”, zice una din paseri. O altă zice iarăși: „In cutare sat nu e apă, 
dară dacă ar rădica cutare stîncă, în acel loc va izvorî.” A treia iarăși 
a zis: „În cutare sat, de şepte ani bate piatra cîmpurile, pentru că pan 
om a făcut jug în ziua de Paști, şi tot una va bate pănă nu-l vor rupe.” 
Cum au zis vorbele aceste, au zburat. El ş-a făcut cruce şi s-a culcat. 

A doua zi s-a dus, întrebînd, pănă la acea fîntînă şi, cum s-a 
spalat, a văzut. Apoi a pornit întrebînd de satul unde nu era apă şi, 
scoțînd piatra, a dat drumul apei şi apa a izbucnit. Oamenii s-au 
bucurat şi i-au dat parale multe. El ș-a cumparat în alt sat pămînt şi 
s-a aşezat acolo lucrînd cu mânile. În toată ziua mergea în pădure şi 
pisa la un domn piatră, da el singur nu știa pentru ce. Acea piatră o 
luau dracii și o carau cu sacii în nouri şi sfărmau pînele oamenilor. 
Domnul acela era însuşi dracul cel mai mare; el spusese la draci ca 
nu să bată cîmpul omului celuia. Oamenii cum văzură că la dînsul nu 
farmă piatra, au alergat la boierul din sat şi i-au spus că el trebuie 
să fie un farmazon. Boierul l-a chemat la el și l-a întrebat de ce strică 
la ei piatra pînele? Atunci el a spus ca să cerce jugurile oamenilor, 
căci acolo trebuie să fie pricina. A trimis boierul de a chemat pre toți 
oamenii şi i-a întrebat cum ar face să ţie jugurele la pluguri; că în 
toată ziua se rup? Atunci unul a ieșit ş-a spus că el are un jug de 7 
ani, făcut în ziua de Paşti. Îndată i-a zis să-l aducă — şi după ce l-au 
ars, n-a mai bătut piatra. Iar pe dînsul l-au încarcat de averi şi, plin 
de toate, s-a dus la casa lui. 

Frate-său, cum l-a văzut, ciuda lui! Hai ca să-i scoată şi lui ochii 
şi să-l ducă pe același loc unde l-a lăsat el, căci de la dînsul i se trage 
toată averea. Dar acesta nu a voit să-i scoată ochii şi el şi-a scos 
singur. După ce l-a dus acolo, au venit peste noapte cele 3 paseri şi, 
vorbind, au zis: „În rîndul trecut, cînd am fost aice, ne-a auzit cineva 
ce am spus; ian să vedem, nu se află şi acum?” Şi găsindu-l, l-au făcut 
bucăți. Tasiluţa Nastasi, Siret 


304 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


În Mihalcea, se spune că cel bogat l-a dus pe orb sub o spînzurătoare, 
spuindu-i că e cruce, şi el s-a culcat acolo. Noaptea au venit trei 
draci. Cei doi dintăi au spus cum știm, iar al treiela a zis: 

„In cutare tîrg, este o fată de împarat foarte bolnavă şi tatăl ei dă 
o jumatate de împărăție cui o va scoate de la moarte. Dacă ar ști 
cineva să scoată podelele, că acolo este o broască mare (alții zic că 
sub stîlpul vetrei), care a înghițit împărtășşenia ce a stupit-o fata 
împaratului, şi dacă ar fierbe broasca și ar scalda-o cu apa ceea, a 
doua zi s-ar însănătoșa.” Imparatul i-a dat jumătate de împărăție. 
(Restul e cum știm.) 


Cap. XX 


Colacii. Jertfa la morți 


$ 1. Cinstea. Colăcitul. Dărnicia 


Colacii sînt cinstea ce se închină cuiva, la diferite ocazii. 

Cînd vine cineva însemnat în ţară sau în sat, îi iesă înainte cu 
pîne sau colaci și sare sau alte daruri, spre semn că sînt bucuroşi de el. 

Cu colaci se merge şi se pofteşte la nuntă pe nuni şi pe alte 
persoane însemnate, precum pe boier, pe preot. Boierul dă în schimb 
bani sau rachiu cîteva vedre, drept mulțămită. 


La nunți, la cumătrii, toţi vin cu colaci, chiar dacă nu duc colacii, 
ci alte daruri, să cheamă tot colaci. 


(Despre colacii ce se închină nănașului la nuntă, la cumătrie, 
colacul mirilor, prin care să uită în 4 părţi, precum şi obiceiul mîn- 
cărei atunci, se va vedea vol. II.*) 


Cu apa de pe colacii ce se duc la nuni, la cumătri, e bine să te 
speli, de cinste. Horecea 


Colacii ce se fac de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează, care se 
dau atunci la preot, la colindători, trebuie să fie rotunzi ca soarele şi 
luna — aşa să spunea în Bahrineşti, de demult. 

D-na Maria Braha, n. Stroici 


În Moldova, de Anul Nou, e obiceiul ca fata de casă să facă un 
colac mare pentru flecăi, cînd vin cu uratul. Ei vin cu lăutari şi o 
joacă şi ea le dă colacul. 

În Şcheia, copilele ce ies întăi la joc duc de Crăciun la joc (atunci 
e obiceiul să iasă) un colac mare, foarte frumos împodobit, cu măr- 
gean şi cu berbenoc. 

(Despre colacul îngemanat, ce să face de Crăciun, pentru samanat, 
precum şi de 40 de Sfinţi, s-a văzut.) 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 305 


De demult, era în Moldova obiceiul la ţară ca să ducă de Sf. 
Gheorghe proprietarului cîte un miel, colaci, toți ţaranii care aveau 
oi; iar preoții de la ţară duceau protopopului. 


In Mihalcea, cînd tună, zic că Dumnezeu îmblă cu colaci prin ceri. 


Cînd cineva vroiește să meargă în altă țară ca să trăiască, cei ce 
nu-l sfătuiesc îi zic în rîs: „Du-te, du-te, că acolo îmblă cînii cu colaci 
în coadă”, adecă e tare bine. 


* 


Cu colaci, pe fiecare îl colăcești. Se zice: „L-a colăcit pe cutare”, 
adecă şi l-a făcut bun, şi l-a atras. 


Cu colacii amăgești, cînd îţi amorțește piciorul, zicînd frecîndu-l: 


Ieși, babă, din picior, 

Că ţ-a murit un ficior. 

Care? Care? 

Cel mai mare, 

Cu cămeșe de fuioare, 

Dă-i colac şi lumînare 

Şi pînză, de sufletul ce-l are. Botoșani 


x 


În Mahala, ca să stea ploaia, strigă copiii: 


Stăi, ploaie călătoare, 

Că mămuca-i vrăjitoare, 
Şi nenica ghiocel (diecel?) 
Şi ţ-a face-un colăcel 

Şi ț-a da de suflețel. 


„Am rupt colacii cu cutare”, adecă au rupt prietenia. 


Cînd ești mînios pe cineva, îl ameninţi zicînd: „Ş-a lua el colacul!”, 
adecă mulțămita. 


„T-oi mînca eu colacul!”, cînd îl ameninți pe cineva că va muri. 
Adecă i se va mînca din colacul ce se face la morți. 


Colaci să duc jertfă la biserică; — înainte i se aduceau lui 
Dumnezeu, jertfe, vietăţi. 


Jertfa adusă lui Dumnezeu 
Cînd a murit Dumnezeu 


Un om sarac îmblătea grîu la frate-său bogat, dar pe nimică alta 
decît pe mîncare. „Bădică, zice cel sarac, eu lucrez la d-ta pentru 
mîncare, dar femeiei şi copiilor acasă ce să le duc?” „Să le duci aceea 
ce vei strînge în opinci.” Cîtă pîne va cădea pe timpul îmblătitului în 
opinci, să fie a lui. Astfel a strîns el zi cu zi cîte zece, douăzeci de fire, 


306 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


păr ce s-a făcut un căuș. Vine și-l arată frate-său: „Uită-te, bădică, 
cît am lucrat eu la d-ta, ce am cîştigat!” „Bine ai cîștigat. La primă- 
vară ț-oi ara o bucăţică şi vei samana grîul acesta şi vei avea şi tu, ca 
oamenii, grîu.” Saracul s-a mulțămit cu vorba lui. Dar frate-său îl 
ținea de prost. Cum a venit primăvara, bogatul a ieșit des-dimineaţă 
cu argaţii la arat — spre sară vine şi frate-său cu căușul cel de grîu. 
„Am venit, frate, că ai zis că mi-i da o bucăţică de arătură să samăn 
şi eu.” „Da amu se vine, prostule, cînd Dumnezeu a murit? Să fi venit 
de dimineaţă, cînd Dumnezeu trăia, şi-ţi aram.” „Cum să poate, frate, 
Dumnezeu a murit?!” „Se-nţălege c-a murit! Tu de ce nu te scoli păn’ 
în ziuă ca mine, ce ești leneş?” „Dacă n-am ce face!” „Dacă n-ai alt 
lucru, ia şi-ţi cîrpeşte pănă la ziuă cojocul, că e tot rupt. Dar tîrziu nu 
te scula!” „Apoi, de amu, așa voi face. Dar m-am întristat tare, c-a 
murit Dumnezeu. Eu mă duc să-i fac din grâul ista praznic!” şi-şi ia 
ramas bun și să duc drept la moară să macine, spuind la oameni că 
a murit Dumnezeu. Toţi rîdeau ca de un nebun de dînsul. El însă cu 
tot dinadinsul i-a poftit a doua zi la praznic. Femeia lui a făcut un 
colac frumos şi mare. Oamenii au venit o mulţime, ca de comedie, 
cînd i-a chemat. El a tăiat colacul ca nafora și la fiecare a dat cîte o 
bucăţică. Oamenii au mîncat și cu toţii s-au săturat. 

A doua zi, se scoală saracul de noapte şi să apucă să-şi cîrpească 
cojocul şi, tot uitîndu-se de nu se face ziuă, vede pe frate-său şi pe 
cumnată-sa ducînd o caldare în grădină. El se uită ce are să fie mai 
departe. Ei s-au apucat amîndoi să sape o groapă ş-au ascuns calda- 
rea acolo. Apoi s-au dus amîndoi cu carul să aducă fînul din cîmp. Ist 
sarac iute s-a dus ş-a destupat să vadă ce-au pus ei acolo. Cînd să 
uită: era o caldare plină de galbeni. Scoate caldarea şi astupă la loc, 
vine acasă ş-o îngroapă în tindă, după ușă. Dar mai întăi ia cîţiva 
galbeni şi zice: „Doamne Dumnezeule, ajută-mi să mă rădic eu cu 
banii iştia şi păm la anul îi voi pune la loc, ba şi un praznic voi face 
de mulțămire, pentru fratele meu.” Omul ş-a cumparat o viţică, 
una-alta ce i-a trebuit, ş-a năimit pămînt şi păn' la anul s-a întemeiat 
gospodari cum să cade, ba şi banii luaţi i-a pus înapoi. Frate-său 
pusese un stog de fîn deasupra locului aceluia şi nu mai căutase de 
sînt banii sau nu. La anul, în aceeaşi zi cînd făcuse omul pomenire 
pentru Dumnezeu, face un praznic frumos şi cheamă tot satul, iar 
banii i-a pus cu caldarea pe poliţă şi i-a acoperit. Stînd frate-său la 
masă, zăreşte caldarea și-i arată femeiei: „Uită-te, femeie, căldarea 
noastră! Ei, frate, zice el, de aceea eşti aşa fudul, unde te-ai îmbogăţit 
cu banii furaţi de la mine! Iaca caldarea, gîndești că n-o cunosc?!” 
„Caldarea este aice, de aceea am pus-o, ca s-o vadă oamenii, că dac-aș 
fi furat-o, aş fi ascuns-o, şi banii, ia poftim, de față îţi sînt: — Îţi 
lipseşte vro unul? Numără-i!” „Acu să vă spun, meseni d-voastră, 
întîmplarea: Ţ-aduci aminte, frate, cînd mi-ai spus că a murit 
Dumnezeu şi n-ai vrut să-mi dai o bucăţică de pămînt, care mi-ai 
făgăduit, să-mi samăn. Eu am crezut cuvîntul d-tale, ca al unui frate 
mai mare, dar d-ta ai făcut din mine numai rîs. Oamenii toți mă 
rîdeau, dar eu am făcut praznic din munca mea, ce cu greu am strîns 
de la d-ta în opinci. A doua zi, păr a nu se face ziuă, eu îmi cîrpeam 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 307 


cojocul, cum mi-ai spus, şi te-am văzut cum ascundeai ceva, ş-am 
vrut să ştiu ce? D-ta te-ai dus, dar eu am căutat... Să fi vrut, ascun- 
deam banii și n-ai fi ştiut de dînșşii, dar eu, văzîndu-i, am căzut în 
genunchi și m-am rugat lui Dumnezeu că, de-mi va ajuta să mă 
rădic, împrumutînd din ei, păn' la anul, îi voi pune la loc, ba încă şi 
un praznic voi face pentru sanatatea d-tale, că m-ai ajutat; și iată, 
Dumnezeu mi-a ajutat şi am făcut.” Oamenii s-au minunat; iar frate-său 
n-a putut să mai zică nimică, căci numărînd, a găsit toţi banii — dar 
în inima lui, nu ştia ce să-i facă de ciudă. Ș-a luat banii şi s-a dus. 
(Astfel mîntuie povestea în Roga — în Mihalcea să mai spune că, din 
ceasul acela, omului iar a început a-i merge rău și păn' la anul a 
ramas sarac. Atunci a visat că să meargă jitari în cutare sat. (Aice 
urmează povestea cu sărăcia aruncată în iaz ce s-a legat apoi de gîtul 
frate-său celui bogat. Acesta pierde totul și celalalt e silit s-o aducă 
pe cumnata-sa cu copii la el, ca să-i ajute, iar cel ce fusese întăi 
bogat, din cauza beţiei, a ramas pentru totdeauna nenorocit.) 
Petrea Beicu 


(Variante de ale povestei aceştia se vor vedea la Noroc.) 


A. Copilul-jertfă 


Trei flecăi s-au dus la Dumnezeu după noroc. Unul a cerut bogăţie, 
altul boierie, iar al treilea să nu fie nici bogat, nici sarac şi să aibă o 
femeie într-un gînd cu dînsul. Dumnezeu i-a prefăcut la faţă frumoşi 
şi i-a trimis, zicînd celui mai mare: „Tu du-te la un morari bogat, căci 
pănă la anul vor muri părinţii și tu te vei însura cu fata.” „Tu du-te 
la cutare boieri cu fată, i-a zis celui mai mijlociu, şi fă-te slugă în casă, 
că pănă la anul vor muri părinţii şi iar te vei însura tot așa; și te vei 
face boier.” „Da tu, zice celui mai mic, du-te la grădinari, că are fată.” 

La cîtva timp, s-au făcut Dumnezeu şi cu Sf. Petru calici ş-au 
mers pe la ei, să vadă cum îi vor primi. Au mers la morari ş-au cerut 
oleacă de făină. El a poruncit să le deie de acea ce se şterg pietrele. 
Calicii au făcut un colac și l-au copt; era ca de grîul cel mai frumos. 
Morariul a început a hui pe slugi, iar slugile au spus că ei n-au dat 
grîu. Atunci morariul s-a priceput, dar moara a ars şi el a ramas 
sarac. S-au dus Dumnezeu şi cu Sf. Petru la boieri şi au cerut o 
bucăţică de carne să-şi frigă. „Du-te şi ia mielul ce l-a rupt lupul și-l 
dă.” Iese Dumnezeu afară pe poartă după argat, ia mielul mort cum 
era şi-l aruncă peste zid, în ogradă. Mielul s-a făcut viu şi a capatat 
păr de aur. — „Ce miel le-ai dat?” — „Acela care ai poruncit.” Şi acesta 
s-a priceput îndată, dară curţile i-au ars şi vitele au perit și el a 
ramas calic. 

Merge Dumnezeu cu Sf. Petru la grădinari. Femeia grădinarului 
avea copil. Ei ș-au făcut bube, rane pe trup, n-au vrut să mănînce 
nimic, dară au zis că s-ar unge cu untură de copil, de le-ar da. Ea a 
luat copilul şi, cum ardea focul în cuptor, l-a aruncat acolo ş-a astupat 
gura la cuptor. Vine barbatul şi femeia îi spune ce a făcut. „Bine ai 
făcut”, zice omul. Cînd au gîndit ei că va fi gata, caută în cuptor... 


308 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Copilul se juca cu două mere de aur şi părul îi era totul de aur. 
Pentru bunătatea lor, le-a dăruit Dumnezeu multe bogății, încît erau 
cei mai întăi. Botoșani 


În Mihalcea, povestesc că Dumnezeu, pe cînd îmbla pe pămînt și 
bogatul n-a vrut să-l primească să doarmă, l-a primit un sarac. Intrebîn- 
du-i ce vrau să mănînce, Dumnezeu a spus că numai carne; dacă 
n-are, se vor culca și așa. Oamenii de casă, avînd mulți copii şi fiind 
săraci, au făcut focul în cuptor ş-au fript un copil etc. Săracul pentru 
Dumnezeu şi copilul l-a dat, dar bogatul nici la ușă nu l-a primit! 


B. Cum va vrea Dumnezeu 


Erau doi frați, unul sarac și altul bogat; cel bogat nu-l iubea pe 
frate-său ist sarac. Odată, au venit la cel sarac Dumnezeu şi cu Sf. 
Petru la mas. Femeia a cunoscut că trebuie să fie cineva mare și li-a 
zis: „Bucuroasă v-aşi primi, dar la mine în casă nu-i curat şi mă tem 
că nu vă veţi odihni bine.” — „Noi primim și așa, dă-ne o laiţă să 
dormim.” Au întrat în casă, da femeia ardea foc în cuptor, să coacă 
malai. — „Mai pune pe foc”, zice Dumnezeu. Ea pune. Amu se făcuse 
jăratec. — „Trage jaratecul!” Trage ea. — „Amu, zice Dumnezeu, ia și 
pune copilul în cuptor!” Femeia n-a zis nimică; a gîndit numai în 
gîndul ei: „Cum va vrea Dumnezeu” și l-a pus. A ieșit pe afară şi a 
început a plînge cu barbatul ei. Da împrejurul casei erau stogurile cu 
pîne şi pe loc au început şi stogurile a arde; atunci au cunoscut ei că 
trebuie să fie Dumnezeu. Peste vro două ceasuri, Dumnezeu o chea- 
mă pe femeie şi-i zice să deschidă. Copilul sta pe un scăunaş c-un băț 
de aur în mînă, strălucind ca soarele şi era rumen și frumos ca un 
trandafir. Atunci ei au căzut la picioarele lui Dumnezeu şi i-au 
mulţămit. lar Dumnezeu le-a zis: „Cunoaşteţi voi acu puterea mea?” 
După ce s-a făcut ziuă, în locul stogurilor acelora văd altele, mai 
mari. Cînd a văzut frate-său, ciuda lui! „Cum se poate, zice el, că la 
tine să ardă stogurile şi să se facă altele mai frumoase în loc, am să 
dau şi eu la ale mele foc!” Dă și el foc la ale lui şi au ars toate; pentru 
ca n-a fost dat focul de Dumnezeu. 

De aceea, omul niciodată, dacă îi vine de la Dumnezeu vro pe- 
deapsă, vro nevoie, să nu zică nimic. „Fie în voia lui Dumnezeu!” să 
zici, căci Dumnezeu face aşa, dar omul nu e în stare să știe ce are 
Dumnezeu în gînd cu el să facă, poate ceva mai mult. Cum a făcut şi 
la acesta. Marghioala Ciobanu, Botoșani 


C. Femeia într-un gînd cu barbatul 


Erau trei frați saraci și au pornit în lume să se hrănească. Pe 
drum, s-au pus lîngă o fîntînă să mănînce. Da face cel mare: „Noi nu 
trebuie să ne punem aici, că amuş va trece cineva pe drum şi va cere 
să-i dăm o bucată de pîne şi videți că nu-i de unde, n-avem nici noi ce 
mînca.” — „Da n-a mai trece nimene!”, zice cel mic. Numai au vorbit 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 309 


cuvintele aceste și iată că vin doi moşnegi înspre dînşii și cer ca să le 
deie ceva de mîncare. Cei doi mari n-au vrut, da cel mic a tăiat cîte 
o felioară de pîne şi le-a dat. Pornesc ei toți cinci pe un cîmp şi ajung 
la un pîlc de spini: „Tu ce ai vrea să ai?” îl întreabă Dumnezeu pe cel 
mai mare. — „Eu aș vra să am lîngă drum o livadă cu poame și vie şi 
cine va trece să-i dau.” Dumnezeu a blagoslovit locul acela cu spini şi 
îndată s-a făcut livadă cum a dorit. 

„Da tu ce ai vra să ai?”, îl întreabă pe cel mijlociu. „Eu aș vra să 
am o turmă de oi şi cine va trece să dau lapte şi caş.” Merge 
Dumnezeu pănă la un loc cu pietriș, blagosloveşte cu cîrja şi îndată 
s-au făcut din pietrile acele oi; rămîne și cel mijlociu acolo. 

Merge Dumnezeu şi Sf. Petrea cu cel mic mai departe. „Da tu 
ce-ai vra?” — „Eu n-aş vra nimică alta decît o femeie într-un gînd cu 
mine; să stau lîngă o apă şi cine va trece ud, năcăjit, eu să-l încălzesc, 
să-l usuc.” Dumnezeu a mers nu departe, acolo era o apă şi un om ce 
sta alături avea o fată. Intră în casă, da acolo mai era un staroste. 
Dumnezeu zice să deie fata după băietul lor, dar părinţii spun că nu 
pot, că acela a venit mai demult și așteaptă. — „Dacă-i așa, zice 
Dumnezeu, hai ş-om pune cîte un băț în pămînt și al cărui băț va 
înflori pănă mîne dimineață și va face roade, după acela s-o dai.” A 
pus Dumnezeu un băț de alun şi celalalt unul de cireş. Cînd s-au 
sculat a doua zi, alunul avea alune şi au dat fata după dînsul. 

Merge Dumnezeu cu Sf. Petru pe la livada ceea; amu, perele erau 
coapte şi aşa de frumoase! Cer şi ei să le deie vro două pere. „Ei, zice 
stăpînul grădinei, dacă voi da eu la toți câţi trec, apoi mie ce mi-a mai 
rămînea?” la Dumnezeu şi blagosloveşte cu cîrja şi face iar pîlcul cel 
de spini la loc. 

Se duce şi la cel cu oile şi cere un caș. „Ei, dacă ași da eu la toţi 
trecătorii, apoi eu ce aș mai mînca?” Dumnezeu a blagoslovit — şi 
acolo a ramas pietriș, cum a fost. 

Dă Dumnezeu o ploaie şi se duc uzi, pe la cel al treilea. Acela 
dormea lîngă pod și aștepta să iaie în casă pe cine va trece. După ce 
i-a îmbracat pe moşnegi, zice Dumnezeu cătră Sf. Petrea: „Tare mi-ar 
plăcea să mănînc pe băieţelul cela” — că omul amu avea un copil. 
Femeia s-a uitat la dînsul şi el la dînsa şi au fost într-un gînd: „Hai 
să-l dăm”, zice ea. Dumnezeu i-a spus să facă focul în cuptor şi, după 
ce l-a pus să se frigă, la un timp, i-a zis: „Amu destupă....” 

Cînd se uită în cuptor: Maica Domnului îl ţinea pe copil în brațe 
şi se juca cu el. Au scos copilul. Dumnezeu ș-a luat rămas bun și s-au 
dus. Atunci au văzut ei că trebuie să fie Dumnezeu, că mergea pe 
deasupra, prin aer, nu pe pămînt. DI Gh. Dumitriu, Botoșani 


Pe cine iubește Dumnezeu 


Demult, mergea Dumnezeu cu Sf. Petru şi Sf. Paul ş-au ajuns la 
o apă. Vine un bogat cu niște boi frumoşi şi ei se roagă să-i treacă, 
dară bogatul nu a vrut, a spus că-i e prea greu. Vine un om sarac, cu 
nişte boi slabi. „Acesta ne va trece, zice Dumnezeu, dar au să i se 


310 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


treacă boii.” Se roagă Sf. Petru, se roagă Sf. Paul să nu-i facă omului 
pagubă. „Nu se poate, zice Dumnezeu, trebuie să piară, că-i al meu!” 
Şi cum i-au trecut pe celalalt mal, boii au crapat. General 


$ 2. Jertfa pentru morţi. Pomana 


Cînd faci pomană, cel întăi lucru ce trebuie a se da e colacul și 
lumînarea. O vită dacă dai de pomană, i se pun colaci şi lumînări în 
coarne. 

In părțile românești, la parastas, să dă cucoşul cu colac în jurul 
gîtului ş-o lumînare aprinsă. 

In Mihalcea, cînd dă cineva de pomană un copac rodit, ca să-l 
vadă pe ceea lume — de exemplu, un perj din grădină — pune lumînări 
în crengi și colaci cîți vra şi-l dă cui voieşte de sufletul său. Acela ia 
colacii şi lumînările şi culege poamele de pe el. 

Pomană cînd faci, chiar şi pentru morţi, totdeauna să dai și de 
sufletul tău, căci ce ai dat te așteaptă cînd mergi pe ceea lume. Cine 
ştie dacă-ţi va mai da cineva pe urmă sau nu? Mahala 


Omul, dacă vra să aibă pe ceea lume, să deie cu mîna sa singur, 
cît trăieşte; numai să deie cu toată inima, să nu-i pară rău. 

De pomană se dă ce-ţi place mai tare, ca să vezi pe ceea lume, de 
aceea să trimete la biserică din frupt, din poame etc., ce e mai frumos. 


Zgircitul 


A fost un om foarte bogat, dară şi foarte zgîrcit. El, cît a trăit, n-a 
dat nimărui nimic. Cînd a murit şi a mers pe ceea lume, a văzut că 
fiecare are mese întinse dinainte şi el — nimic. Zice el — în gîndul lui: 
„De m-aşi vedea pe ceea lume, amu ași şti eu ce să fac.” Dumnezeu a 
dat că i s-a deschis groapa și el a înviat. Vine la femeie acasă şi-i zice 
ca să-i facă 2 cuptoare de colaci. Apoi încarcă două care cu cîte patru 
boi şi porneşte spre groapă. La un pod a căzut un colăcel mititel 
într-un glod, din car. El şi pe acela l-a rădicat şi l-a șters, dar iată 
că-i iesă înainte un sărac şi întinde mîna. Dintru-ntăi nu a voit să-i 
deie nimică, dară pe urmă, văzînd colăcelul tăvălit, i l-a aruncat. 
Cînd a ajuns la groapă, moartea l-a luat și colacii au ramas. Se duce 
pe ceea lume, dară masa lui era tot goală. Atîta numai cît colăcelul, 
ce l-a dat saracului, sta pe masă aşa tăvălit de glod, cum era. 
Dumnezeu a vrut astfel, căci altfel n-ar fi avut nimic. Mihalcea 


Pînea 
Era un bogat zgîrcit tare, că el nu dase în viața lui nimănuia 


nimic, da un sarac s-a pus ramașag cu alţii că lui îi va da; şi nu-l 
slăbea; necontenit mergea la dînsul în ogradă, îi ieşea în cale și îi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 311 


cerea, macar că totdeauna îl ocăra și-l alunga. Într-o zi, venea bogatul 
de la tîrg aducînd mai multe pîni. Iată că-i iesă înainte saracul şi-i 
cere. E], de ciudă, neavînd cu ce să deie într-însul, fiindcă ţinea în 
mîni pînile, îi trînti cu o pîne în cap. Saracul, bucuria lui, a zis 
„Bodaproste!” şi s-a dus fuga, să arăte la ceilalţi saraci că a capatat. 
Muri bogatul şi se duse în iad. Il chinuiau acolo şi nimic nu-l 
putea scoate. Numai pînea ceea o vedea și se tot întindea să o prindă. 
Maica Domnului ținea în mînă pînea şi tot se ruga la Domnul Hristos: 
„Dă voie să-l scot, că el pînea asta cu toată inima a aruncat-o; poate 
dacă ar fi dat-o de bunăvoie, mai degrabă i-ar fi părut rău, dar fiindcă 
e dată cu toată inima, ș-a cîștigat ca să-l scot!” Domnul Hristos s-a 
înduplecat de rugăciunele Maicei sale, iar Maica Domnului, întinzînd 

pînea, el s-a prins de pîne şi l-a scos. 
Auzită de la mama autoarei, Botoșani 


Laptele 


O cucoană, iar, zice că era foarte zgîrcită, ea nu da nimărui 
nimică. Da la cucoana ceea era o fată în slujbă, tare bună la inimă. 
Ea, de cîte ori mulgea vacele, totdeauna da lapte la o vadană cu 
copii, ce sta alăturea. Dă Dumnezeu că cucoana să îmbolnăvește şi 
moare — dar nu moarte adevărată — ci numai a fost leșinat și, în 
leşinul acela, îngerul i-a luat sufletul şi l-a dus pe ceea lume. Mai 
întăi, a dus-o în rai; acolo a văzut un părău de lapte şi pe sluga sa 
şezînd cu îngerii pe punte şi veselindu-se. Apoi a dus-o în iad, într-o 
prapastie mare, unde avea să şadă ea. Dar de groaza cea mare, s-a 
trezit. Fata sta lîngă dînsa şi cucoana, văzînd-o, i-a zis: „Dă-mi tu 
mie cu toată inima ta ceea ce ai pe ceea lume.” „Eu n-am nimic”, zice 
fata. „Ba ai, că iată ce am văzut.”... şi i-a spus totul. „T-oi spune 
drept, zice fata. Eu, de cîte ori mulgeam vacele, totdeauna dam cîte 
o ulcică de lapte la vecina noastră și poate din acela s-o fi făcut ce ai 
văzut. Dar eu cum pot să-ţi dau d-tale aice ceea ce am acolo? Dacă 
vrai să ai, dă singură şi vei avea şi d-ta.” „Bine dar, voi face așa”, a 
zis cucoana. Şi îndată a chemat oameni saraci, de le-a împărţit 
averea, şi a murit. 

(Se spune în tot locul, unde sînt români curaţi.) 


Cine dă... lui își dă 
Cine face... lui îsi face 


Era o cucoană la care venea totdeauna un sarac cărui, cînd îi da 
ceva, el altă vorbă nu răspundea decît: „Cine dă... lui îşi dă, cine 
face... lui îşi face.” De la o vreme, cucoana a prins ciudă pe calic. „lan 
lasă, că ţ-oi face eu, să vedem așa a fi cum spui tu?” — se gîndeşte 
cucoana. Ă 

Cucoana aceea avea un ficior. Într-o sîmbătă dimineaţă, se duce 
ficiorul la vînătoare, da ea acasă s-a apucat și a copt un cuptor de 


312 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


plăcinte. Cînd le-a scos, le-a uns pe toate cu unt, numai cît pe una a 
uns-o cu otravă şi, cînd a venit saracul, i-a dat-o. „Bogdaproste, zice 
iar saracul, să fie de sănătatea d-tale! Cine dă... lui îşi dă, cine face... 
lui îşi face.” „Lasă, lasă, gîndeşte cucoana, că de-amu nu-mi vei citi 
tu la cap evanghelia!” 

Mergînd saracul acasă, se întălneşte pe un cîmp cu ficiorul cucoa- 
nei, venea de la vînat, da flămînd, mort de foame. Ficiorul cucoanei 
îl cunoștea. „Moşule, zice el, n-ai fost la mama, nu ţi-a dat ceva azi, 
că tare mi-i foame!” „Ba mi-a dat o plăcintă, e încă caldă, chiar 
acuma a scos-o din cuptor.” „Ad-o încoace, căci, cînd vei veni, ţ-oi da 
două pentru una”, ş-o apucă repede şi o mănîncă. 

Cum a ajuns acasă, el — bolnav de moarte. „Spune-mi ce-ai păţit”, 
zice cucoana. „Poate ţi s-a întîmplat ceva pe drum?” „N-am păţit 
nimică, decît am mîncat o plăcintă de la saracul cela ce vine tot- 
deauna la noi.” „Vai de mine și de mine” — a început a plînge şi a se 
văiera. — „Ce-am făcut! Cum mi-am omorît eu singură copilul! Dar 
tot bine a zis saracul și drepte sînt vorbele lui că: «Cine face... lui își 
face, şi cine dă... lui îşi dă».” Auzită de la mama autoarei 


In Ropcea, spun că, de zgîrcită ce era, a dat unui sarac plăcinta cu 
otravă ca să nu-i vie mai mult, şi saracul, dînd-o la cînii ei, au perit 
toţi. Alţii spun ca şi mai sus. 


A. Sufletul cere. Sîmbăta 


Pomană să faci toată săptămîna, dar dacă n-ai făcut sîmbăta, 
nu-i primit. 


Sîmbăta cerul e deschis, atunci așteaptă sufletele și se uită, oare 
li-a trimes ceva de pe astă lume? Dacă nu li s-a dat nimic, se supără 
şi se roagă la sufletele celea cărora li s-a dat de acasă; acelea stau la 
masă, cu cea ce li s-a dat dinainte. „Imprumută-mi şi mie pănă 
sîmbătă, zice sufletul, că poate mi-or da şi ț-oi da înapoi!” Dar dacă 
şi sîmbăta viitoare nu capătă, atunci sufletul căruia i-i dator vine și-l 
pișcă şi-i cere: „Dă-mi ce-i al meu!” Sufletul plînge şi blastămă: „Să 
dea Dumnezeu păr la anul să vie şi ei aice — neamurele ce are — să 
vadă cum năcăjesc eu!” Mihalcea 


Alţii spun că morţii stau sub pămînt. Omul, dacă moare, pămîntul 
se deschide şi îngerii duc sufletul pănă la lumea cea de sub noi. Acolo 
e raiul şi Dumnezeu. Dacă vergi pe masă rachiu sau vin, sufletele se 
bucură. Aceea ce s-a varsat e al lor. Poate uiţi să dai și ei atunci au. 
De faci aici praznic şi capătă cineva un blid cu mîncare de pomană, 
acela ce ia să zică „bodaproste” şi mîncarea e îndată dinaintea lor. 

Dar numai sîmbătă de dai e primit, aşa o zi e sîmbăta. 


— Pomana e tot pomană, s-o faci orişicînd! 


* 


DATINELE ȘI CREDINŢELE POPORULUI ROMÂN 313 
Aburul 


De obicei, la morţi, acelea mîncări li se dau de pomană care le-au 
plăcut şi în viață. La morţi, nu merge mîncarea, dar aburul acela 
merge. lată ce se spune din bătrîni: 

Zice că de demult nu era ca amu, oamenii ţineau pînea în gropi 
adînci. Odată, zice că a mers noaptea un om şi a căzut într-o groapă 
de acelea şi, pesemne că era departe de casele oamenilor, că nu a dat 
nimene de dînsul, ca să-l scoată, nici n-au auzit strigătele lui. Cei de 
casă l-au căutat cît l-au căutat, pe urmă, gîndind că-i mort, au început 
a-i face la praznice de suflet şi i-au făcut un an de zile necontenit, 
pănă ce au dat de dînsul acolo. El încă n-a fost murit, macar că nu a 
avut ce mînca; se ținea sătul şi se hrănea cu aburii ce-i veneau, de la 
praznicele cari i le făcea acasă femeia lui. 

Auzită de la d-na Maria Stavrat, Botoșani 

(Aceeaşi se va vedea, partea III, la Șerpi.) 


Sporiul și sanatatea noastră 


Cînd după un mort nu se fac praznicele cerute, ai pagube-n casă 
şi la gopodărie; — pier din vite, căci sufletul cere, îți dă a înțălege ca 
să faci. Atunci trebuie să faci un praznic, căci altfel moare cineva din 
casă şi atunci, făcîndu-se praznicul pentru mort, au parte și sufetele 
acele lipsite ce cer. În Mihalcea, avînd la o casă pagube între vite 
neîntrerupt, au dat o vacă de pomană şi pagubele au încetat. 

O răzășiţă din Broscăuţi, sat megieş cu Mihalcea, spunea că după 
ce a murit barbatul ei, în tot anul, îi facea praznice de două ori pe an: 
la jum. de an şi la anul și îi sporea totul ca din apă, că nu știa singură 
de unde îi venea averea. Şi cum s-au schimbat împrejurările, că n-a 
mai făcut, și norocul i s-a schimbat. 


(Despre sufletele morţilor recunoscători, se va vedea la Povești.”) 


Sufletul omului, pănă la anul, stă aici pe lume şi-şi trage canonul 
şi apoi la anul se duce unde i-i rînduit; de aceea se face masă la anul. 
Povestitoarei i-au perit trei vaci după ginere-său și oamenii au sfă- 
tuit-o să nu mai cumpere pănă ce n-a trece anul și se va duce sufletul 
lui de pe pămînt, căci iar îi vor peri, pentru că i-a părut rău că a murit. 

Maria Chiseliţa, Mihalcea 


În Iordănești, e obiceiul că femeia văduvă sau barbatul ce vra să 
se căsătorească a doua oară mai întăi merge la mormînt şi face 
pomenire de sufletul răposatului, dînd de pomană, dacă are de unde, 
o vită cu basma legată de corn, colac, lumînare şi o cofă cu apă şi apoi 
se căsătoresc. 

Cînd dai ceva de pomană, acel ce ia zice: „Bodaproste, să fie de 
sufletul mortului și de sanatatea d-tale!” Cel ce ia numaidecît trebuie 
să zică: „Bodaproste!” sau „ Mulţămesc!”, căci altfel nu e primit. 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


314 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


În Camina, cînd e patronul cuiva care e mai avut, mai întăi, 
dimineaţa, face praznic pentru morţii ce-i are, la care învită pe 
orişicine din saraci şi, după ce aceștia se duc, îşi serbează patronul 
cu prietenii săi. Altădată, praznicul se face lîngă biserică. 


Tot în Camina, e obiceiul că, după ce s-a sfîrşit praznicul, să se 
strîngă toate fărmăturele, toate ciolănelele şi să se îngroape sub un 
măr sau orice copac roditor în grădină şi noaptea vin toate sufletele 
la fărmăturele celea și-și cunosc fiecare bucăţica, care a fost dată de 
sufletul lui. De la d-na Panoria Petrașciuc 


Morţii se roagă lui Dumnezeu pentru sanatatea noastră, ca să 
trăim, să le dăm şi să-i pomenim. 


Cînd îţi dă cineva de pomană, e tare pacat dacă nu te rogi pentru 
acela. Zice că era unul, cărui îi ziceau toţi „fericitul.” Aşa avea un 
noroc, că toți îi da de pomană. Cînd s-a dus el în ceea lume, în toate 
părțile tot l-au găsit datori şi datori, pentru că nu s-a rugat; de la 
cine ce lua, așa lăsa — şi în mare iad a întrat. 


Dacă îţi dă cineva pentru mort, trebuie să te rogi nouă sîmbete, 
să-i ierte Dumnezeu pacatele. Iară dacă îţi dă pentru sanatate, tre- 
buie să te rogi nouă duminici, pentru sanatatea celui ce ţi-a dat. Este 
aici o femeie de 60 de ani și ea, de cînd își dă numai de suflet, şi tot 
trăieşte! D-na Elena Braha, Mihalcea 


Cînd dai de pomană, să nu zici: „de sufletul morților”, căci atunci 
toţi se uită şi nici unul lucrul acela nu-l are, dar să numeşti pe nume 
cui dai. Tot să iai cîte oleacă şi să zici: „Asta e de sufletul lui Ion, asta 
e de al Anei etc.”, pănă ce umpli blidul de ceea ce dai şi atunci are 
fiecare. Mahala 


Dacă dai cuiva de pomană sau faci praznice, mai bine dă puţin și 
să-ţi pară rău că n-ai dat mai mult, decît prea mult și să-ți pară rău; 
căci sufletul întinde mîna şi tot nu poate apuca lucrul acela, se 
depărtează. Mahala 


Care om face masă şi îi pare rău că a cheltuit mulţi bani sau că a 
venit cineva prea mult, e pacat. Dumnezeu, cînd faci masă, e acolo şi, 
de e făcută din toată inima, o rădică cu mîna în sus și o săltează de 
trei ori, iară de nu-i făcută din toată inima, o răstoarnă şi, pe ceea 
lume, cel ce moare așa o vede, răsturnată în glod, pentru că nu a fost 
primită. Ana Maslosca, Mahala 


Cînd faci praznic, să nu numeri banii ce ai cheltuit, că e pacat. 
Botoșani 


La praznice să chemi pe cel sarac, care n-are, căci pentru acela e 
primit. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 315 


Omul făcut cal 


Era un om și avea trei ficiori. El a făcut praznic şi-i punea pe cei 
bogaţi în frunte, iară pe cei saraci îi da afară, bunăoară ca şi acum. 
A mers Dumnezeu şi Sf. Petru şi s-au făcut saraci şi el i-a alungat. 
Stau ei afară. Omul iesă afară şi zice: „Tare-s asudat!” Atunci 
Dumnezeu a întins mîna și l-a blagoslovit, de s-a făcut un cal alb și, 
ducîndu-se în grădină, a început a mînca la curechi. Ficiorii au luat 
un băț şi l-au fugărit şi el s-a dus cine ştie unde. L-au așteptat ei pe 
tatăl lor cât l-au așteptat şi l-au căutat, dar nu l-au găsit nicăire. La 
anul, s-au apucat şi au făcut o masă tocmai în ziua aceea, de sufletul 
lui. Iacă vin şi cei doi sarmani. Cînd i-au văzut ficiorii, zic: „Saracii 
aceştia au fost şi atunci și tata i-a alungat, ian hai şi i-om pofti la masă.” 
Ei s-au pus la masă să ospăteze. După un timp, iesă Dumnezeu şi cu 
Sf. Petru afară şi Dumnezeu a gîndit ca să vie calul acela. Calul a 
venit şi Dumnezeu l-a blagoslovit, de s-a făcut iarăşi om, la loc. 

Dar oamenii tot nu se învață minte; şi tot numai pe cei bogaţi îi 
cheamă, îi bagă în samă, îi pun la masă, da pe cei saraci îi lasă afară, 
uită că saracul e Dumnezeu. Dănilă Oloinic, Mihalcea 


Pe ceea lume 


Odată, făcea un om praznic, da lui îi părea rău că dă și de aceea 
nu vinea nime. S-a apucat el cu femeia şi au luat toate mîncările, 
colaci, găluşte, ce au avut, şi le-au pus lîngă drum, poate pe acolo vor 
trece oamenii și vor mînca. Le-au lasat și s-au dus, dară nici de acolo 
nu a vrut să iaie nime. A adus omul toate înapoi acasă şi a zis că să 
duce în lume, să vadă, va mai găsi pe cineva care a păţit ca dînsul? 

A mers, a mers și a ajuns la o casă, acolo era praznic. Omul de 
casă era aşa de voios şi oameni erau așa de mulţi, mîncau şi se 
bucurau. L-au poftit şi pe el. După ce s-au sculat de la masă, el s-a 
rugat să-l primească la dormit. L-au întrebat unde se duce? El a spus 
unde. „Ba eu, zice gospodarul, de cîte ori fac praznice, sînt frumoase 
şi vine toată lumea, dar am să mă duc şi eu să văd, mai are şi altul 
praznice ca mine?” Şi pornesc amîndoi. Pe unul îl chema Iacob, pe 
celalalt Ion. 

Merg ei, înnoptează într-un sat, văd o casă mare şi vrau să meargă 
acolo, să se roage ca să-i primească la dormit. Da un om de pe drum 
le spune: „Voi acolo nu mergeţi, că omul acela nu primeşte pe nimene 
la mas.” — „Apoi bine, zic ei, ne-om culca aice sub gard” și se culcă. 
Vine stăpînul casei şi-i vede: „Da voi la ce v-aţi lipit de gardul meu, 
zice el, dați-vă mai încolo oleacă, nu vă atingeţi nici defel de casa 
mea!” Oamenii se dau. Apoi începe a-i întreba unde merg -— şi ei îi 
spun. „Dacă-i așa, zice acela, mă duc şi eu cu voi, că nici eu nu 
primesc pe nimene să se hodinească în casa mea, să văd, mi-oi mai 
găsi păreche?” 

Se iau ei și se duc toți trei şi ajung la o casă pe un cîmp, unde era 
un moşneag tare bătrîn. Ei s-au cerut să-i primească la dormit şi 


316 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


moșneagul i-a primit. A doua zi, le zice moşneagul: „Eu ştiu unde vă 
duceţi voi şi dacă vreţi să găsiţi aceea ce căutaţi, iată aice sînt trei 
drumuri, apucaţi fiecare pe cîte un drum şi apoi să vă înturnațţi iar 
pe aice, că eu vă voi spune ce ați văzut.” 

Se duce Iacob pe un drum şi dă de o casă, und era un praznic şi de 
toate cele erau pe masă, oameni — o mulțime, dar toți sta înturnați 
pe laiţă, cu spatele la masă. Ion a găsit un praznic frumos, cu oameni 
ce ospătau şi se bucurau, ca şi la el. Se duce şi cel hapsîn. Ajunge 
într-o pădure şi vra să se culce sub un copac. Cînd se pune, se face 
apă pănă în gît. Vrea să se culce sub un altul, tot așa; şi astfel a 
îmblat toată pădurea, fără să se poată hodini. 

După aceasta, s-au întors cu toții la moșneag. Acesta le-a spus: 
„Tu, de aceea, ai văzut oamenii înturnați la masă, că dai şi-ţi pare 
rău, faci praznice şi oamenii pentru aceea nu pot mînca. Dar tu, cum 
faci cu toată inima, tot aşa e de primit și ai văzut ce te aşteaptă pe 
ceea lume. Iar tu, de nu-i primi pe nime să hodinească la casa ta, vei 
avea şi tu hodina ce ai avut-o acolo.” Dănilă Oloinic, Milhacea 


* 


Cine dă saracului împrumută lui Dumnezeu. 
Lui Dumnezeu nu-i e mai urît decît bogatul nemilostiv, calicul 
fudul şi bătrînul desfrînat. 


Omul să fie darnic, acela îi place lui Dumnezeu. Acela e cu hairlîc 
(noroc). De unde dă omul, Dumnezeu îi înmulțește însutit. Ca din 
izvor izvoreşte, că nu se cunoaște de unde a dat. 

(S-a văzut de cînd se face pomana — de la morariul fără saț.) 

Pomana de aceea se face, că Dumnezeu cunoaște pe omul care e 
bun, care e al lui, căci împărţțeşte şi la alții din ceea ce are, dar care 
nu dă, acela e rău, sufletul lui e a necuratului. 


Saracul să nu-ţi meargă cu mîna goală de la casă, macar ceva să-i 
dai, căci e pacat. 


„Dar din dar se face rai” zice proverbul. Adecă, dacă mai dăruieşti 
> bă 5 
din ceea ce ai capatat. 


Cînd ești pe ceea lume, banii ce-i dai la saraci pe drum, aceia te 
scot de la necuraţii ce-ţi iesă înainte. Vine Arhanghelul și te scoate 
de la ei, dacă ai dat. Pintea Maieran, Şcheia 


La șesă săptămîni, cînd pleacă sufletul de aice, ajunge la un deal 
de steclă şi acela trebuie să-l treacă. Tare-i e greu, să înghimpă şi să 
lunecă, nu să poate ţinea, dar dacă în viaţă a dus pe cineva în căruţă, 
trece îndată, nici nu ştie cînd, îl rădică pe sus. Mahala 


Peste prag să nu dai de pomană, căci nu-i primit; nici peste poartă, 
că-i hotar. Sufletul, lucrul acela pe ceea lume, nu-l poate ajunge. Tot 
astfel şi peste fereastă. General 


Peste prag să nu arunci gunoiul, că se colbăiesc sufletele. 
General 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 317 


Țiganului să nu-i dai de pomană, că el e al necuratului — faraon. 
Iară de-i dai, să baţi cu piciorul în pămînt, să ştie şi pămîntul că i-ai 
dat; că atunci ai pomană; iai martur pămîntul, că el, pe ceea lume, 
spune că n-a capatat nimică. De aceea, țiganul, cînd baţi cu piciorul, 
nici nu vrea să iaie nimică. Ţiganii, macar că sînt botezați, ei tot nu 
sînt de legea noastră. Mihalcea 


Țiganului, sîmbătă spre sărbători mari, să nu-i dai nimică de 
pomană, că-ţi ia frumuseața și totul şi, pe ceea lume, ești negru ca 
tiganul, doară dacă-i dai, să baţi cu piciorul în pămînt. 

Catrina Beicu, Mihalcea 


Dacă visezi pe morți — fie şi străin, nu numai neam — că îţi cere 
ceva sau că mănîncă ceva, el atunci cere lucrul acela. Sau dacă spune 
că-i e frig, atunci să cauţi să-i dai ceva îmbrăcăminte de pomană, 
îmbrăcămintea ce o visezi. Căci dacă ţi s-a aratat în vis, numai că 
nimene din ai lui nu-i dă și cine ştie cum îi e lui acolo. Şi atunci ai 
mare pomană. 


Cînd visezi mere, sînt sufletele morţilor, cer ceva. Tot așa și cînd 
visezi oi. Tot astfel și albini. Mihalcea 


Mortul dacă-l visezi că-ţi aduce ceva la casă, e tare bine. 
Ca să nu visezi pe mort, să-i dai ceapă de pomană. General 


Ca să nu visezi pe mort, să-i dai o păreche de papuci de pomană. 
Elena Braha, Mihalcea 


In Moldova, i se dă ceva de pomană pe fereastă. 


B. Sufletul. Trupul. Pomana la mort 


Omul cînd moare, vine moartea cu coasa de-l taie şi umple păreții 
de sînge. Dacă-i omul bun, vine Arhanghelul de-i ia sufletul şi Maica 
Domnului pune mîna pe dînsul sau doar două degete, sau numai un 
deget, şi atunci stă ca sfînt. Iară dacă nu-i bun, se strică degrabă şi 
vine numai moartea, de-i ia sufletul. Mahala 


Mortul zice că vede tot ce-i în casă şi ştie, pănă ce vine preotul. 
Cum pune preotul piciorul pe prag, nu mai știe nimică. Siret 


Mortul aude tot, păn' nu-i trag clopotele; apoi asurzeşte. Mihalcea 


Îngerul zice că stă cu sufletul trei zile la capul mortului, de aceea 
zice că la cap să nu te pui. Şi cînd duc mortul la groapă, sufletul 
bocește și zice: „Ce ai făcut pe lumea ta — că trupul face pacate — şi 
amu tu te duci şi mă laşi şi eu trebuie să trag!” Că trupul ce-i? Lut; 
îl îngroapă şi putrezeşte, numai sufletul rămîne de pedeapsă. Şi apoi 
îngerul îl duce pe drumul care ştie el pe cea lume. Acolo cînd ajunge, 
îi iesă înainte Sf. Niculai, aşa ca şi cum ţi-ar ieşi un om din casă să 
te primească — şi apoi Sf. Niculai face ce ştie cu dînsul. Dară îngerul 


318 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


trebuie să iaie sufletul de la orice om, fie el bun sau rău; pe urmă își 
ia el răsplata lui. Corovia 


(Despre Sf. Luni şi sufletul, s-a văzut.) 


Sufletul, cînd iesă din om, îi este așa de greață de trup și n-ar 
întra, Doamne fereşte, înapoi. Zice: „În ce hoit am șezut pănă acum!” 
Sufletul se face ca o muscă sau ca un fluture şi astfel îmblă. 

General 


De a fost trupul fără pacat, sufletul îl sărută de sus pănă jos şi 
zice: „Trupule, floareo, cum m-ai purtat tu pe mine şi m-ai păzit!” 


Sufletul de atîta trebuie să se îngrijească, ca să meargă aşa 
înapoi, cum a venit de la Dumnezeu. 


Sufletul,cînd vine de la Dumnezeu, e așa de curat şi strălucitor ca 
o lumină strălucitoare şi frumoasă, cum nici nu se poate închipui. 
Un om a fost vrut că, după ce va muri, sufletul lui să meargă drept la 
Dumnezeu, de unde a venit, dar dacă era plin de pacate. Cîte le-a 
făcut cît a trăit! Pavel Bojescu, Iordănești 


Cele trei zile păr ce se îngroapă mortul, sufletul stă lîngă trup şi 
ascultă ce să vorbeşte despre el. Dacă spun oamenii că a fost bun și 
a făcut bine, sufletul acuma știe unde are să meargă, e vesel şi 
atunci la toți din casă li e uşor și sînt voioşi; dar dacă îl blastămă şi 
spun că a făcut rău, sufletul e trist şi toți din casă sînt suparaţi şi 
plîng. 40 de zile stă pe lumea asta, dei să fac cele trebuincioase, căci 
40 de zile de pocăință și la sfîrşitul lumei au să aibă sufletele şi 
asupra celor 40 de zile vor cădea toate slujbele, ce i să fac în acest 
timp aici. Iar dacă sfîrşitul lumei va fi cu 20 de zile înainte — aceasta 
poate să se întîmple, atunci va afla sufletele nepregătite. 

Neculai Maftei, Bobeşti 


Pentru ușurarea sufletului şi ca să nu se apropie necuratul, să 
face sara priveghi, la care se joacă felurite jocuri. În Mihalcea, la 
priveghi, se dă la oameni pîne şi rachiu. A treia zi, mortul se îngroapă. 


a) Pomenele 


Colacii ce să fac la mort şi să duc pe masă înaintea mortului, cînd 
îl duc la groapă, să numesc pomene. Acestea să duc ca să aibă sufletul 
pe ceea lume, cînd va merge, înaintea sa. Pe masă se aşterne o față 
de masă, iar patru oameni o duc pe umere. (In Bucovina, pomenele 
se duc în coşerci.) Acei ce duc pomenele capătă fiecare cîte un colac, 
o lumînare şi o basma. Aceasta e plata tuturor acelor ce servesc 
mortul, acelora care duc procesia, acelui ce trage clopotele şi a altora 
care fac vrun serviciu mai însămnat la mort. Tot astfeli şi la cei 
cărora li se dau de pomană podurile li se dă colac și lumînare. Şi la 
stări, de cîte ori citeşte preotul evanghelia, se dă peste raclă colac şi 
lumînare, iar în Mahala, să dă şi la poduri, cînd vin, pînză, colac și 
lumînare. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 319 


Colacii sau pomenele pentru morți se fac fără soţ — se fac foarte 
mari. În Bucovina, aceşti colaci se numesc „crestăți”, poate pentru 
împletitura lor crestată. Forma pomenilor e de mai multe feluri. Mai 
întăi se face un colac mare, rotund, frumos împletit. In Bucovina, se 
aşează pe acesta cununițe de aluat, împletite în două, în curmeziși, 
una lîngă alta, părînd ca nişte vălurele creţe cînd e copt. A doua 
formă de colac e crucea. Aceasta, în Moldova, nu se face. Formele 
cele mai dese, atît în Moldova, cît şi aici sînt: colacul foarte mare în 
formă de 8; colacul în aceeași mărime în forma unui S de tipari; 
colacul în forma lui X: Doi S cruciși, formînd o roată; doi O cruciși, 
împletiţi unul în altul; un patrat cu capetele cîrjobate; un triunghi 
asemenea cu capetele cîrjobate; un trifoi. Mai sînt şi alte forme de 
colaci lungi, frumos împletiți şi toţi foarte mari. 


In Ropcea, din colacii care se fac, în forma de S, se aranjează o 
cruce pe masa parastasului, din patru S, puşi cap la cap, iar la 
capetele crucei să pun patru hulubi de aluat. 


La țară, adese se face un singur colac rotund, cu hulubaşi mici pe 
el, în care se înfige pomul; ba de multe ori numai o pîne. 
Pomul se face orişiunde fără soţ şi se înfige în pomene. 


b) Pomul 


În sate românești ca Mahala, Boian etc., pomul se face din o 
creangă de perj cu mai multe ramuri, curăţite alb; numai ici şi colo 
se lasă cîte o frunză. În ramuri să înfig mai în jos strafide, smochine, 
perje, iar la mijloc pun cîte un măr, alamîie sau portocală. Deasupra 
în sus, iar strafide, smochine şi, în vîrf merişoare mai mici, nuci, 
hulubi, astfeli că bățul alb nu se vede nicăiri; e totul îmbrăcat. Unele 
din poame le învălesc cu hărtie poleită, ca să fie și mai frumoase. 
Prin crengi, mai anină covrigi, turte dulci, coarne de mari (roşcove), 
apoi mai aşează hulubași ca într-un copac, pe crenguţe. Mai înşiră 
deosebit, pe lînă roșă, strafide şi covrigi şi le aşează în festoane din 
creangă-n creangă, ca niște mărgele, oferind totul o privire foarte 
poetică. Cînd e gata, îl înfig într-o pîne sau într-un colac. 

In orașe însă, pe la burghezime, pretutindene, pomul e făcut din 
bețe de şindile, cari se îmbrac tot aşa, cu feli de feli de poame, 
dîndu-li-se diferite forme. Formele cele mai obicinuite sînt: săgeata, 
care l-a săgetat pe om (astfeli spun în Sireti); steaua cu patru raze, 
care e steaua lui, luceafărul cu opt raze, care îi luminează calea 
înainte; soarele cul2 raze; luna în formă de crai nou, numai pe o 
parte cu raze, apoi se fac pomişori, se face coroana mitropolitului, 
crucea şi multe alte forme foarte frumoase. Beţele se înfig simetric 
în pomene. În pomene se așează şi lumînări, de asemenea fără soţ. 

Pe cea lume, din pomul acela se fac copaci mari, cu tot feliul de 
poame, şi sufletul se bucură de toate şi are sub ce se umbri. În 
Ropcea, se înfig în vîrful pomului paseri de zăhar galbene sau roşi, ce 
se cumpără anume şi cari cîntă pe ceea lume în pom. Ba fac şi o 
scăriță de aluat, să să poată sui pe ceea lume sufletul în pom. 


320 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


În Mihalcea, pomul e foarte mic, numai din trei crenguțe, mai 
ales cu perje, dar se fac mai mulţi pomişori fără soţ. Unul dintre 
aceştia să dă cînd scot mortul, peste raclă, la ușă, într-o strachină cu 
un colac şi o lumînare; de e bărbat mortul, se dă la un bărbat, dee 
femeie, se dă la o femeie. Iar ceilalți pomișori se împărțesc la unii 
oameni, cînd se scoală de la masă, după mort. 

Aice, cînd se face pomul mortului, toţi cîți sînt de față şi ajută la 
mort pun cîte o poamă la făcut, să aibă şi ei parte pe ceea lume. În 
Şcheia, pune fiecare neam, ca să se vadă pe ceea lume. Tot acolo, se 
face, afară de pomul ce se face la mort şi care se dă preotului, un alt 
pom, tot aşa de mare, pentru nănaș. Dacă nu mai trăieşte nănaşul, 
caută pe cineva din seminţia lui şi-i pun pomul dinainte pe masă, cu 
trei lumînări, înfipte într-un colac. Adecă mai întăi i-l dau în mînă, 
cînd se pun la masă, după ce dau cîte un colac şi o lumînare la 
fiecare, îi dau și lui pomul. „Poftim de sufletul lui N.”, şi dacă lipseşte 
preotul, îl pun pe nănaș cu pomul dinainte, în capul mesei. Iară dacă 
este preotul de față, îi dau alt loc de cinste. Cînd se scoală de la 
masă, el împărțeşte din pom ce vrea şi îşi ia şi lui. 


c) Coliva 


Alături cu pomul, la parastas, e şi coliva. Pentru colivă, se alege 
grîul ca să fie curat şi se pisează în chiuă, apoi se fierbe pănă ce e 
moale și des. După ce s-a răcit, îl mestecă cu miere, mai rar și cu nuci 
pisate și îl întinde pe o tipsie rotundă mare, anume pentru colivă. (În 
Bucovina, îl pun şi pe o tabla în 4 colţuri, ceea ce în Moldova nu s-a 
pomenit.) După ce e grîul neted aşezat, se cerne posmag pisat pe 
deasupra, iar peste posmag, zahar pisat preste tot, ca să fie fața 
colivei albă. Pe colivă se face apoi din cafe rîşnită, crucea lui Hristos 
avînd la bază trei scări. Împrejur se fac raze, pe la margine să 
împodobește cu zimţi de cafea, puncte şi alte flori. Cine vrea să facă 
coliva mai pompoasă cumpără de la cofetărie crucea făcută gata din 
zahar, precum şi soarele și luna ce se pun sus din ambele părți ale 
crucei, iar împrejur se înfrumuseţează cu bomboane şi trandafiri de 
zahar, fel de fel. 


Mai de demult, coliva, în Moldova, se făcea din o dimerlie de grîu, 
iar grîul fiert îl punea într-o covată ş-apoi, avînd pomelnicul dinainte, 
femeia ce făcea tot pune cîte o mînă de grîu pe tipsie zicînd: „Aceasta 
e de sufletul lui cutare, aceasta de al lui cutare”, pănă ce gătea. 
Tipsiele erau foarte mari, cît o masă mare rotundă. Iar pe colivă 
făcea cu zahar de toate colorile chipul Domnului Hristos pe cruce sau 
chipul Domnului Hristos viu, îmbracat cu hainele sale, sau Sf. 
Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt, sau Domnul Hristos şi Maica 
Domnului. Cînd făcea două colivi, pe a doua se făcea de regulă Maica 
Domnului. Era o adevărată artă a zugrăvi colivele aceste. Cînd era 
mai grele, se făceau cu tipare. În Botoşani, era de demult o preoteasă 
bătrînă, numită Ananioaia, care le făcea. De la mama autoarei 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 321 


La mijloc, în colivă, se înfig la distanţă trei lumînărele, cari pe la 
mijloc se împreună şi iar se dispart, avînd forma unui duplu triped: 
în sus și în jos; iar sub colivă se pune un colac rotund. 


Din colivă, după ce citește preotul panachida şi rădică parastasul, 
fiecare trebuie să guste. In Mihalcea, iau cîte puţin, căci, pentru 
fiecare fir de grîu ce l-a luat cineva, e îndatorit să bată cîte o matană 
pentru pacatele celui mort. 


d) Blidul cioclului 


Afară de parastasul mortului, în Botoşani, să mai face şi „blidul 
cioclului”, care e alcătuit dintr-un colac și o colivă mai mică, ce stă în 
biserică la capul mortului. La popor, blidul acesta constă dintr-un 
castron cu nuci, mere, smochine, covrigi etc. (fără colivă). Cînd por- 
nesc cu mortul la țintirim, pomenele rămîn în biserică, iar blidul se 
duce în urmă şi se dă cioclului la mormînt. 


e) Panachida parastasului 


După ce mâîntuie preoţii în biserică de făcut prohodul mortului, se 
face „panachida” sau rugăciunele parastasului, la care pomeneşte 
preotul pe toţi morţii familiei, ce sînt puşi în pomelnic, ca să aibă 
parte şi ei. Iar cînd s-a sfîrşit şi se zice: „vecinica lor pomenire”, 
atunci neamurile, barbaţii ce sînt de față, ridică parastasul în sus 
şi-l săltează, tot timpul cît se cîntă aceasta, iar la urmă să rădică de 
tot sus. Oamenii de față pun toţi mîna şi ajută și ei, care nu pot 
ajunge, pun macar mîna unul pe altul, ca astfeli să aibă şi ei parte 
din parastasul acela pe ceea lume. (Aceasta spun în Mihalcea, alții 
spun că pentru ca să se vadă toţi pe ceea lume.) 


Parastasul se rădică în sus ca să uşureze sufletul, să-l rădice de 
la greu, din iad. 


Tot astfeli se rădică şi orce parastas ce se face mai pe urmă, la 
unii însă îl rădică la masă acasă. 


f) Masa după mort 


După ce s-a îngropat mortul, dacă nu se face praznic la casa 
mortului, pentru norodul cel sarac, macar pîne și rachiu se dă la 
ţintirim de sufletul mortului. În Botoşani, cine nu dă nici aceasta 
împrăştie bani prin norod, aruncînd pe jos. 

La casa mortului, se face masă pentru preoţi şi cei ce au luat 
parte la înmormîntare. În tot talgerul se află cîte un colac și o 
lumînare, care se aprind cînd face preotul panachida la masă. În 
Bucovina, în unele locuri, se aduce înapoi parastasul de la biserică — 


322 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


de regulă, însă, să aduce înapoi numai coliva; tot astfel, şi în 
Moldova, şi rădicînd, neamurile pun toţi mîna și o săltează de trei 
ori. Tot atunci se rădică în unele locuri în Bucovina şi paosul — vinul 
care se dă la parastas. 


g) Paosul 


În Moldova, e obiceiul ca să stropească preotul cu vin trupul 
mortului, în cruciş, după ce l-a pus în groapă. In Bucovina, acest 
obicei s-a dat uitării, numai la unii morți mai de samă stropeşte cu 
vinul ce serveşte pe masa parastasului ca „paos.” Paosul e un şip de 
vin, împrejur cu un colac şi cu o lumînare. 

În Botoşani, paosul e un pahar de vin care se înfige în mijlocul 
colivei; pe acesta îl rădică preotul după ce stau la masă, cînd cetește 
panachida pentru vii și gustă toți din el. 

Tot după masă să rădică uneori și în Bucovina, dorind atunci ca 
să trăiască cei ce au ramas şi gustă toți. Alteori însă îl rădică înaintea 
mesei, îndată după parastas. La țară, unde nu să dă vin, să pune o 
ulcică cu mursă, cu apă sau cu bere, ca paos, iar pe masă stau mai 
multe ulcele cu aceeași băutură, care după masă să împart de sufletul 
mortului cu cîte o lumînare aprinsă, rămîind ulcica acelora; astfel, în 
Mihalcea etc.. În Şcheia, să pune o singură ulcică cu apă, paos, 
dinaintea preotului, care să rădică la urmă; alte ulcele nu să mai 
dau. În Iordănești, e o ulcică de bere şi, cînd rădică paosul, dau 
preotului un cucoș. 

În Rarancea, paosul e un şip de vin, care se rădică pentru mort 
odată cu parastasul. Aicea parastasul se rădică şi la biserică şi cine 
doreşte se rădică şi acasă. După panachida aceasta, preotul binecu- 
vîntează masa, apoi se aduce o găină, friptă întreagă, cu două plăcinte 
şi se pune dinaintea preotului, dară care nu se mănîncă atunci, ci se 
trimete la preot acasă. Imediat se pun alte găini fripte pe masă 
pentru toţi. După masă face preotul ectenia pentru cei vii, dorindu-le 
să trăiască. Întru sanatatea lor, se rădică o ulcică cu apă, dacă nu e 
vin, anume pentru aceasta pregătit. Vinul de la paos a fost anume 
pentru mort. La oameni să dau ca în tot locul, de suflet, ulcele cu 
mursă, apă, lapte, bere, cu colac şi lumînare. 

În Boian, paosul e o ulcică cu apă, iar pentru sănătate se rădică 
vin. În Ropcea, dacă nu e vin, dau ca paos lapte. 

Pe la sate, de multe ori, parastasul mortului să rădică chiar la 
casa mortului, pănă a nu-l fi pornit. După ce au scos mortul în ogradă, 
să întorc cu toţii în casă şi rădică masa cu toate celea în sus: parastas, 
paos, ulcele, pomişori şi, după ce a făcut preotul panachida, blagos- 
loveşte hrana şi băutura celor de casă şi apoi rădică paosul pentru 
sanatatea celor rămași, şipul cu vin sau cu mursă ce să dă la parastas. 
Atunci ceilalți oameni rădică ulceluşele cu bere, cu mursă sau cu apă 
ce se află pe masă și cari să dau după masă de sufletul mortului. 
Aceasta se face din comoditate mai înainte, ca să nu fie silit preotul 
să se întoarcă a doua oară de la biserică, să binecuvinteze masa. Ba, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 323 


de multe ori se întîmplă că, dacă e departe de sat casa, chiar atunci 
se pun oamenii la masă şi mănîncă, pentru a nu mai veni a doua 
oară. De obicei însă, masa se face după ce s-a îngropat mortul. 

Cînd să sfărşeşte masa, fiecare zice: „Dumnezeu să-l ierte şi să-l 
hodinească.” „Dumnezeu primească, să fie de sufletul mortului.” „Să-i 
fie ţărna uşoară”; şi apoi se duc. 

Ca să nu-i pară ţărna grea, să arunce neamurele cîte oleacă de 
țărnă în mormînt. Botoșani 


În groapă, aruncă țărna fiecare, de mărturie pe ceea lume, că l-au 
petrecut pe mort, şi de ramas-bun. 


Cînd jeleşte cineva tare după mort, i să pune ţărnă de la mormînt 
după gît şi-l uită. 


In Moldova, neamurele, cînd se întorc de la îngropăciune, întăi se 
spală afară pe mîni ş-apoi întră în casă. 


h) Cele trei sări 


După ce s-a îngropat trupul, în locul în care ş-a dat mortul sufle- 
tul, se pune în trei sări de-a rîndul un pahar cu apă sau cu vin şi un 
colăcel deasupra, iar pe colăcel lumînarea sucită ca un culbec, numită 
„toiag.” Sara se aprinde lumînarea, se afumă cu tămîie și se zice 
„Tatăl nostru”. Laşi lumînarea să ardă puţin și pe urmă o stîngi. 
Aceste se pun pentru suflet, că el vine noaptea de bea şi gustă din 
colac. A doua zi, dai cuiva vinul şi colacul și sara pui din nou. lar a 
patra zi dimineaţa, dai ulcica cu toiag cu tot de pomană. (Astfeli se 
face în Botoşani.) 


In Şcheia, paharul îl pun într-o farfurie cu făină, ca să să cunoască 
în făină urma sufletului, cînd vine. Iară a patra zi, dau aceluia de 
pomană, care întră întăi în casă. 


In Siret, cern cenușă împrejur şi cunosc o urmă ca de găzuţă. Tot 
acolo, se dă la trei zile şi o cofă de apă de pomană. 


În Mihalcea, e obicei că, noaptea cea întăi, să doarmă în casă 
cineva străin, căci vine sufletul şi se tem. Odată, au văzut că a venit 
o mîță la pahar, a mirosit şi s-a dus. Se prefăcuse sufletul în mîță! 

Aice, pun în pahar apă sau bere şi un ştergar alăturea, iar de e 
copil mic, lapte. După ce bea și mănîncă, sufletul se spală și cu 
ştergarul să şterge. Din colacul și păharul acela bea în vecii vecilor. 
La trei zile, se dă cuiva de sama şi sexul lui şi care i-a fost drag. 

D-na Maria Reus 


La mort, de aceea se pune toiagul, apa şi pînea, căci cu acelea se 
apără pe ceea lume de dușmanii ce-i ies înainte. 
D-ra Ecaterina Braha, Mihalcea 


324 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 
D Praznicele după mort 


Cînd iese mortul din casă, iese şi sufletul şi să duce şi apoi numai 
cîte puţin vine la paos de gustă. La trei zile, se face oleacă de masă 
pentru mort, ceva cald, cît de puţin. 

La români în tot locul, a treia zi se văruieşte casa, căci păreţii 
sînt stropiţi de sînge; să grijeşte, să scutură şi apoi să cheamă preotul 
de face sfiştanie. Preotul face agheazma cea mică și sfințește casa, 
iară după sfințire se face masa, la care sînt poftiți mai mulți oameni. 
În unele sate, după masă, se dă preotului un cucoş; în Stanești, se dă 
o găină şi un cucoş. (Cucoşul e clopot pe ceea lume.) Tot aice se dau 
atunci şi straie de pomană, iar unii dau şi o vită peste pragul graj- 
diului sau al casei. Uneori dau vita tocmai la şesă săptămîni sau la 
anul; în alte sate, cucoşul îl dau tocmai la şesă săptămîni şi nu 
numaidecît preotului, ci şi altuicuiva. Vita, de regulă, se dă cînd scot 
mortul din ogradă, la poartă sau peste mormînt, după ce îl îngroapă. 

În Camina, dacă se dă o vită după o fată sau un flecău, fac o 
cununiță de berbenoc ş-o pun vitei pe frunte, iar deasupra pun un 
colac, care e legat de coarne; vita o dau cînd scot mortul din casă. 
Atunci cînd scot mortul, aice slobod toate vitele din ocol, să-şi vadă 
stăpînul şi vitele sînt foarte suparate. 

După trei zile, sufletul se duce şi îmblă şesă săptămîni prin toate 
locurile, pe unde a îmblat cu omul; de aceea, zice că nu-i bine să 
îmble omul mult în viață, că i-i greu pe urmă. El îmblă pe unde îmblă 
şi iar vine la casa lui, iar la şesă săptămîni, după ce i se face masa, 
se călătorește pe ceea lume. 


În Mihalcea, se spune că, dacă nu-i fac masa de trei zile, stă în 
casă pînă la şesă săptămîni, că nu se poate duce; atunci să-i faci 
oleacă de masă, macar trei suflete să mănînce şi cu aceea se duce. 
Iară dacă nu-i dă, boceşte, că nu ştie unde va apuca; masa ceea îl 
îndreaptă la drum, îi arată, fie macar copil, tot îi trebuie ceva. 

D-na Maria Reus, Mihalcea 


Unii spun că mortul stă în casă 40 de zile. 


În Mahala, spun tot așa, că mortul șede în casă pănă la şesă 
săptămîni şi, dacă scuturi prin casă şi el n-are unde se pune, atunci 
se vîră sub mătură. La şesă săptămîni, cînd îi faci praznic, să fie cît 
de puţin, numai cald să fie, el cu aburii ceia se satură şi se duce 
voios. Iară dacă nu faci, merge plîngînd şi zice: „Nu mi-au dat nimic!” 

Ana Maslosca 


E mare pacat a nu face mortului mesele cuvenite, căci atunci stă 
cu țărîna în gură. 


În Botoşani, se face masa după mort la 3 zile, la 9, la 20 (adecă cu 
o zi înainte ca să fie gata la 21), iar la 6 săptămîni se face praznic, 
trimițîndu-se la biserică un colac mare şi colivă, vin şi lumînări. 
Preotul vine apoi acasă și face la colivă panachida, ca şi după mort. 
Apoi se face tot aşa praznic şi la trei luni, la jumătate de an, la nouă 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 325 


luni şi la anul şi apoi din an în an, în ziua în care a murit. Cu cît îi 
dă mai mult, cu atîta mai mult îl rădică din locul de unde stă propit. 

Praznice se fac preste an în anumite zile a morţilor, ce se vor 
videa; dar mai ales se fac toamna, atît în Moldova, cît şi în Bucovina, 
toamna fiind mai mult belşug. Praznicele se fac numai sîmbăta, pe 
cînd de pomana sufletului să poate da orișicînd. 


În Bucovina, la praznice se face pomul şi masa întocmai ca şi la 
mort. 

Şi în Botoşani, la popor, se face colivă şi pom dintr-o creangă cu 
fel de fel de poame, turte dulci etc., înfipt într-o pîne şi se scoate la 
mormînt. Vinul se toarnă peste groapă, apoi vine preotul acasă de 
blagosloveşte masa şi apoi urmează praznicul. La clasa mai bună, să 
face cum am spus. 

Praznicele, la popor, foarte adese se fac fără preot, făcînd numai 
o masă între ei. 


k) Parastasele mortului 


În Moldova, la trei zile după ce s-a îngropat mortul, se duce la 
biserică, de sufletul mortului, trei sau cinci colaci, trei lumînări şi un 
şip de vin, tot astfeli să duce şi la 9 zile, la 20 şi la 6 săptămîni. Cui 
îi dă mîna duce tot anul, în toată sîmbăta, ca să scoată sufletul de la 
pedeapsă, căci, cu cît îl pomenește mai mult, cu atît i-i mai uşor. 
Altele însă sînt parastasele mortului, care numaidecît trebuiesc 
purtate îndată, căci stă sufletul la opreală și e pacatul celui ce-l lasă. 
Parastasele mortului, cine n-are putere să le poarte atunci, are timp 
pănă într-un an. Parastasele acestea constau tot așa, din trei sau 
cinci colaci, trei lumînări, vin, tămîie şi bani de liturghie — şi se 
poartă în şepte zile de-a rîndul. Cei bogaţi poartă 40 de parastasuri, 
purtînd 40 de zile de-a rîndul, angajînd anume un preot, ca să slu- 
jească în toată ziua. 


Pentru cazul cînd cineva e foarte păcătos, să slujesc 40 de soboare, 
de 3 preoţi, 40 de zile, una după alta. Să plătește toată cheltuiala 
liturghiei, biserica o îmbracă o dată pentru 40 de zile cu lumînări şi 
în toată ziua duce o colivă şi un colac mare sub colivă, vin şi 3 
lumînări. Preoţii slujesc sobor şi fac 40 de panachizi și atunci scot 
sufletul de la cele mai mari pacate — să fi făcut moarte de om şi 
Dumnezeu îl iartă. 


„Dacă ai pe cineva ciudă, să-l pui în pomelnicul morţilor şi pănă 
în 40 de zile moare; dar e ca şi cum l-ai omorî.” Botoșani 


La popor, cele şepte parastase le duc şi deodată. Pun pe o tabla 7 
bliduri, adecă 7 grămăgioare cu cîte trei sau cinci covrigi sau colaci 
şi, la fiecare grămăgioară, se pun: mere, smochine, portocale, nuci 
etc. şi cîte o lumînare aprinsă. Un şip cu vin (pentru totul) şi o 
prescure cu 7 bobiţe pentru liturghie, iar preotului i se dă 70 de bani; 
cîte 10 bani de liturghie. Preotul slujeşte și pomeneşte, face ectenia, 


326 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


apoi fiecare îşi ia tablaua şi merge la mormînt. Pune tablaua pe 
mormînt, preotul iar citeşte, o rădică în sus şi zice: „Vecinica pome- 
nire”, iar vinul îl toarnă pe mormânt. — Mulţi lasă cele 7 parastase şi 
le poartă în post. 


În Mihalcea, se poartă „slujbele” după moarte, 6 săptămîni sau 
12, adecă duminica, o dată pe săpămînă, căci preotul sîmbăta nu 
slujeşte. În toată duminica duc un blid cu 3 sau 5 sau 7 franzole, 
nuci, mere, turte dulci etc., toate fără soţ, trei lumînări şi de un 
crucer tămiîie; chiar banii, 5 cruceri sau 9, se dau fără soţ. 


În Siret, poartă slujbele 6 săptămîni. Duminica, duc 4 sau 8 
franzole, un şip de vin și 2 lumînări, iar banii preotului îi plătesc 
odată înainte, trei coroane, ca să-l pomenească totdeauna la litur- 
ghie. În duminica din urmă, fac masă de șesă săptămîni și încheie. 


In Ropcea, plătesc 9 sîmbete liturghie după mort şi dau tot ce 
trebuie: făină de prescuri, vin, untdelemn, lumînări, să fie a lui, 
pentru uşurarea sufletului. 


In Broscăuțţi, duc şesă săptămîni. 


1) Pomenirea peste an 


Afară de aceste slujbe, în Moldova, peste an, în toată sîmbăta, se 
face slujbă la biserică pentru morţi; şi pe cine-l trage inima duce cîte 
un parastas mic, scoțînd blidul la mormânt, pe care se înfig lumînări 
aprinse şi se toarnă vin. Numai în postul mare nu, pentru că atunci 
se duc „parastasele postului” pentru morți. 

Zilele în cari se face pomenire pentru morţi peste an sînt acestea: 

În Botoşani, scot de Paști a doua zi sau a treia zi blid cu pască şi 
cu ouă la mormînt, după ce au dus mai întăi în biserică. Apoi de 
sîmbăta Tomei, care e pentru morți. Tot în sîmbăta aceasta se face și 
în Siret. 


In Broscăuţi, joi, în săptămîna luminată, dau de pomană, ca şi în 
joia mare şi pănă la Ispas, duc la biserică în toate sîmbetele, că-i 
ceriul deschis. 


In Mihalcea, de asemenea joi în săptămîna luminată, se dă de 
pomană pentru morți. 


In Camina, de Ispas, se face pomenire la mormînt, tot aşa în 
Molodia și Voloca, aştern masă sau dau blid peste mormînt. 


Asemenea se face în Ilișești de Sf. Gheorghe, 


Sîmbăta Moșilor sau Duminica Mare e recunoscută în toate părțile 
locuite de români ca cea mai mare sîmbătă a morţilor din an. 


In Stănești pe Molniţă, de Bulci (joi, după Duminica Mare), rădic 
la ţintirim parastasul şi fac praznice pentru morţi, iar preotului i se 
dau doi cucoși. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 327 


In Botoşani, din sîmbăta Duminicei Mari pănă la lasatul săcului, 
o săptămînă întreagă, toată ziua e pentru morți. 


In Voloca, se face de Sf. Ilie pomenire la ţintirim și se fac praznice 
pe mormânt. In Molodia, tot în aceea zi, duc vin la biserică şi lapte 
dulce pentru morți. 


In Roşa, se face, cîteva sîmbete înaintea Sf. Ilie şi în acea zi, 
praznice pentru morţi. Asemenea şi în Broscăuţi etc. 


În Botoşani, duc parastase pentru morţi în sîmbăta ce cade înainte 
de Sf. Ilie şi în sîmbăta înaintea Sf. Pantilemon, de Sf. Ilie şi de 
Sf. Maria. 


În Mihalcea, unde hramul bisericei e Sf. Maria cea mare, a doua 
zi se face la biserică slujbă pentru ctitori, tot astfel şi a doua zi de Sf. 
Niculai şi atunci se pomenesc cei înecaţi, mîncaţi de lup şi prăpădiți. 
Femeile fac pomenire şi se roagă pentru ei. 


In Măzănăiești, la granița Moldovei, afară de Duminica Mare, se 
face de Ziua Crucei pentru morţi, aducînd la biserică pom şi făcînd 
praznice în acea zi. Apoi sînt sîmbetele cele de toamnă. 


În Bucovina, toamna, sînt trei sîmbete ale morţilor și anume 
acestea: două înaintea Sf. Dumitru şi una înaintea Sf. Arhangheli. 
În sîmbetele acestea, se fac parastase şi praznice. Apoi, atît în Moldova, 
cît şi în Bucovina, în ziua de Ovidenia, se fac praznice şi se dă de 
pomană pentru morți. 


In Botoşani, în ziua de Ajun, se dă de pomană pentru morţi, se 
trimete mîncare pe la case. 


In Mihalcea, se pune pe masă, noaptea spre Crăciun, un pahar cu 
apă şi un colac deasupra, căci vin sufletele. 


xn 


Apoi, în cășlegile de iarnă, sînt „Moșii de iarnă” în sîmbăta lăsa- 
tului de carne; aceasta e a doua sîmbătă însemnată după Moşii de 
Duminica Mare, peste an. 


În post, din sîmbăta lui Sf. Toader, încep parastasurile postului, 
pretutindene, cari țin pănă în joia mare. 


In Botoşani, e obiceiul a face în sîmbăta Sf. Lazăr pomană pentru 
morți. 


In Bucureşti, e obiceiul ca, vineri înaintea Paştelor, să se facă la 
țintirim pomenire pentru morți. 


In Camina, Mihalcea, spun că sufletul tare aşteaptă joia şi sîmbăta 
Paştelor, ca să li se deie de pomană. În joia şi în sîmbăta aceasta, se 
dă de pomană pască şi ouă. 


În Ardeal, la Crăciun şi la Paști, fac colaci şi colivă şi duc prinos 
la cimitir; acolo pomeneşte preotul repaozaţii şi petrec, bînd rachiu 
şi mîncînd pănă sara, preotului se mai dă şi cîte o cofiță de apă. 

Bulaești 


328 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 
Spicul grîului pe ceea lume și alte flori 


Câte flori sînt pe pămînt, 
Toate merg la jurământ. 
Numai spicul grîului 

Şi cu lemnul Domnului 
Şede-n poarta raiului 
Ş-aşteaptă greșala lui. 


Şi grîul are pacate! Apoi ce greșală poate să aibă şi grîul? 
Gheorghi Postolache, Bagiurea 


In Strojineţ, să spune că: Numai floarea macului 
Şede-n poarta raiului 


mai floar relui Ra FA 3 
Numai floarea soarelu Şi dă rînd sufletului. 


Face loc sufletului g 
Şi hodina trupului In Mihalcea: 
Şi judecă florele 

Ca soacra nurorele. 

Lung îi drumu-n ceea lume 
Ş-oi şedea unde m-or pune. 


Numai floarea scaiului 
Şede-n poarta raiului 
Şi judecă florile, 

Ce au făcut miroasele. 


Florile, în tot anul, merg la judecată la rai şi le judecă spicul 
grîului şi cu lemnul Domnului. Botoșani 


Constelaţia „Crucea” 


Despre o constelație „Crucea”, ce să află pe ceri, cei bătrîni tălmă- 
ceau astfel: luau grîu şi puneau sus o grămăgioară, zicînd: „Aceasta 
e pentru Dumnezeu.” Puneau jos, zicînd: „Asta, pentru cei ce slujesc 
lui Dumnezeu.” Puneau în dreapta, la mijloc, zicînd: „Aceasta e 
pentru cei ce au murit” şi apoi puneau în stînga, în cruce: „lar asta 
pentru noi, dacă ne va da Dumnezeu”. Apoi, alții mai cuminţi le 
explica: „Ne va da, cînd crucea aceasta, care este în ceri, va fi şi pe 
pămînt.” 

Povestitorul nu cunoaște pe ceri ce constelație e aceasta. 

Neculai Maftei, Bobești 


Partea III 
AERUL 


Cap. I 
Vîntul 


$ 1. Simion Stîlpnicul. Anul. Păserele 
1 septembre 


Simion Stîlpnicul e zi de mare primejdie, pentru că Simion 
Stîlpnicul ţine cerul şi pămîntul — ţine stîlpii pe care stă pămîntul, 
pe peştele din mare (s-a văzut, pag. 119). 

Sf. Simion a vrut să fie sfint şi a stat într-un picior un an de zile 
pe un stîlp, numai cît a rugat pe Dumnezeu să nu ploaie cît va sta el. 
În ziua ceea merg paserile şi-l ciupesc. Mihalcea 


De Sf. Simion Stîlpnicul, merg vrăbiile să-şi facă boierescul, zic 
unii; alţii zic că merg la măsură. — Undeva, într-o vizunie de munte 
sau codru, este o babă, împărăteasa tuturor paserilor. În ziua ceea 
vin toate paserile la dînsa și ea le măsură cu dimerlia, numai vîrful 
îl rade și acela zboară înapoi, iar celelalte îi rămîn, să-i fie de hrană 
babei peste an. De aceea, în ziua de Sf. Simion, nu-i găsi o vrabie, să 
dai un galbăn. Ioan Pisarciuc, Roșa 


De Sf. Simion, vrăbiile merg să facă boierescul, iau din toate 
pînile în cioc şi duc nu se știe unde. Mihalcea 


Simion Stîlpnicul cade la începutul toamnei, în ziua de 1 sep- 
tembre. De Sf. Simion, e începutul anului, zic unii, noi însă ştim că 
anul se începe de la Sf. Vasile şi nu de la Sf. Simion. Roșa 


Simion Stîlpnicul ţine anul; cum e în ziua lui, așa e tot anul. Dacă 
dimineaţa este ploioasă, va fi primăvara ploioasă. Dacă e la amiază 
frumos, va fi anul bun. Dacă toată ziua e ploaie sau soare, va fi tot 
anul ploios sau secetos. Dacă este Sf. Simion posomorît, toamna e 
rea și n-au chip oamenii să-și strîngă pînile. Maria Braha, Mihalcea 


În mere de stejar (gugoașe de stejar), cine ştie să caute în ziua de 
Sf. Simion e ca şi cum ar cata în zodie. De va fi viermele din măr 


330 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


zburat, are să fie anul săc, de va fi cu aripi, va fi anul de mijloc, dar 
de va fi încă fără aripi, va fi bogat, roditor. 
Dumitru Herghelegiu, Verești 


Lunile anului 


A fost odată un om care trăise mulţi ani cu femeia și n-aveau 
copii. De scîrbă, omu a pornit să se prăpădească. Pe drum, îl întăl- 
nește un moșneag, acela era Dumnezeu -— şi-l întreabă unde se duce. 
După ce i-a spus omul supararea ce are, i-a dat Dumnezeu o buruiană 
şi i-a zis: „Na-ţi buruiana asta, du-te acasă şi bea tu și femeia ta şi-ţi 
avea copii.” Ei au făcut aşa şi Dumnezeu le-a dat 12 ficiori; şi din 
numele lor se trag numele celor douăsprezece luni ale anului, cari 
sînt astăzi. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Cimilitură: 
Am un copac cu 12 craci, 
În tot cracul cîte un cuib, 
În tot cuibul cîte 4 ouă 


Şi-n tot oul cîte 7 pui. 
(Anul, lunile, săptămânile, zilele) 


Anul la noi e an, dară la Dumnezeu, numai o zi. Pisarciuc 


$ 2. Vrabia. Paserile. Vrabia și stejarul 


Un om a mers odată la Dumnezeu şi-l întreabă ce să facă, ca să nu 
aibă pacate. Dumnezeu i-a zis că, dacă va face în toată ziua praznic, 
nu va avea. „Cum se poate să fac eu în toată ziua praznic?”, întreabă 
omul. „Tu gîndeşti că aşa praznic: să tai două-trei ialoviţe şi să 
cheltuiești o mulțime de bani? Așa nu, că omul, dacă dă mult, poate 
îi pare rău şi nu-i primit; da ia aşa, o bucăţică de pîne — îi arată ca 
jumatate de palmă -— să dai în toată ziua de pomană; să nu guști tu 
pănă nu ai dat mai întăi cuiva!” Omul a ascultat pe Dumnezeu și a 
făcut aşa. Într-o zi, s-a fost dus el la arat cu argatul; soarele era mai 
la amiază-zi şi el n-a fost gustat încă nimică, că nu a întălnit în ziua 
aceea pe nimene să-i deie de pomană. Amu, nu mai puteau amîndoi 
de foame. Ei erau într-un capăt de ogor şi văd la capătul celalalt un 
om trecînd. „Mînă mai degrabă, zice gospodariul; chiar dacă ar crapa 
boul, numai să-l ajungem.” Mînă ei, mînă, iată că pică un bou. „Eu 
alerg, zice el, după omul acela.” Acela părea a fi un om sarac, dară nu 
era sarac, căci Dumnezeu singur se făcuse aşa. Merge el și-l roagă: 
„Nu-i primi d-ta de la mine o bucăţică de pîne?” Dumnezeu a luat-o şi 
l-a chemat să meargă cu dînsul la Dumnezeu acasă. A mers el acolo 
şi a şezut trei zile — lui i s-a părut numai așa — da el şezuse trei sute 
de ani. Dar demult, toate cele trăiau mult şi oamenii şi paserile 
trăiau peste 300 de ani. — Vine omul înapoi acasă la locul acela unde 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 331 


a fost casa lui, amu nici locul macar nu se cunoştea. Lîngă casă 
fusese un stejar; caută el: nici acela nu-i, numai o vrabie se juca 
acolo în colb. El cunoaşte vrabia şi-o întreabă ce s-a făcut cu casa lui, 
baba lui, că el a mers pe trei zile la Dumnezeu și amu nu mai 
cunoaște nimică pe locurile acele. „Ce trei zile, zice vrabia, tu n-ai 
şezut trei zile, ai şezut 300 de ani. Baba ta a murit demult și casa ta 
s-a răsipit încă demult.” „Da stejarul unde-i, care era lîngă casă?” — 
„Stejarul? Nu vezi că mă joc eu în colbul lui?” Vrabia a trăit mai mult 
decît stejarul! Pe urmă a murit şi el. 


Demult, trăiau şi vrăbiile așa de mult, dar amu nu mai trăiesc. 
Pănă la 100 de ani ajunge ea şi acuma şi atunci e albă, da mai mult, nu. 
D-l Grigoraşciuc, Mahala 


Vrabia, dacă îmbătrîneşte, se face cu totul albă. Vrabiei, la 50 de 
ani mai întăi, îi creşte o peniță albă pe spate, pe urmă îi tot cresc 
pănă la 100 de ani; atunci e albă cu totul. O vrabie de acele cînd se 
arată, are să fie anul bun. Dacă vezi, să n-o ucizi, căci acela-i norocul. 

D-l Cornel Dumitrescul, Roșa 


Despre cineva ce să ţine tot mic şi să pare tînăr, zice proverbul: 
„Vrabia-i pui, dar dracul ştie de cînd îi!” 


Vrabia s-a apucat rămășag cu stejarul că ea are să se scalde în 
colbul lui; are să trăiască mai mult decît dînsul. Şi aşa e, că stejarul 
100 de ani creşte, 100 de ani stă pe loc şi 100 de ani putrizeşte şi, 
cînd e stejarul putred, ea merge de se scaldă în colbul lui. 

Mihalcea, Roșa 


Vrabia e a dracului. (S-a văzut. Vezi Vrabia şi stiglețul.) 


Cine s-a îmbatat întăi 


Cînd a făcut dracul rachiul, cea întăi ce a gustat din rachiul 
dracului a fost vrabia. Dracul zice că a făcut rachiul în o urmă de 
vită; calcase o vită cînd a fost glod şi apoi, uscîndu-se, a ramas bortă 
şi în aceea s-a pus să-l facă. Vine vrabioiul şi bea şi se îmbată; da 
mîța vine și, hap!, îl prinde. „Lasă-mă, zice el, să dorm mai întăi, că 
sînt bat!” Miţa îl lasă. El stă cît stă și deodată, zbrr... pe gard... 
„Amu, zice el, nu mă poţi prinde, că-s treaz!” Întăi şi întăi, vrabia s-a 
îmbatat! Maria Strut, Mihalcea 


Vrăbiuţa, găina, uliul 


S-a pus o vrăbiuţă pe un pai, da paiul nu voia să o ţie. Vrabia zice: 

„Mă duc la capră să vie să mănînce paiul, că nu vra să ţie vră- 
biuţa.” Da capra n-a vrut să mănînce paiul. 

„Mă duc la lup să vie şi să mănînce capra, că nu a voit să mănînce 
paiul şi paiul nu a voit să ţie vrăbiuța.” Lupul nu vra să mănînce capra. 


332 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


„Mă duc la oameni să vie să ucidă lupul, căci lupul nu vrea să 
mănînce capra, capra nu vrea să mănînce paiul, paiul nu vrea să ţie 
vrăbiuţa.” 

Oamenii nu au vrut să omoare lupul. 

„Mă duc la foc să vie să ardă oamenii, că oamenii nu vrau să ucidă 
lupul, lupul nu vrea să mănînce capra, capra nu vrea să mănînce 
paiul, paiul nu vrea să ţie vrabiuţa.” 

Focul n-a vrut să ardă pe oameni. 

„Mă duc la apă să vie să stingă focul, că focul nu vrea să ardă pe 
oameni, oamenii nu vrau să ucidă lupul, lupul nu vrea să mănînce 
capra etc.” 

Apa n-a vrut să stingă focul. 

„Mă duc la boi să vie să beie apa, că apa nu vrea să stîngă focul 
etc.” 

„Mă duc la viermi să mănînce boii etc..” 
„Mă duc la găină să vie să mănînce viermii, că viermii nu vrau să 
mănînce boii etc.” 

„Mă duc la uli să vie să mănînce găina etc.” 

Atunci uliul s-a repezit la găină și toate s-au dat iar înapoi, 
precum a zis. D-l Grigorașciuc, Mahala 


$ 3. Despre vînt. Paingănul și vîntul 


Paingănul e rău, pe dînsul să-l omori, că Dumnezeu, cînd a urzit 
lumea şi a făcut pe Sf. Soare, pe Domnul Hristos, ca să aibă oamenii 
lumină, paingănul s-a apucat și a urzit pînza pe sus, prin copaci, 
doar n-ar vedea oamenii, ar fi întuneric și n-ar fi lume. Atunci 
Dumnezeu a făcut vîntul — pănă atunci încă nu fusese vînt — ca să 
rupă pînza lui, s-o curăţe, și vîntul ni-a scapat. 

Marița Melnic, Mihalcea 


Vîntul cu doisprezece ficiori 


Vîntul zice că a avut 12 ficiori şi cînd pornea el cu toți 12, 
Doamne-fereşte ce era, prăpădea lumea. Dumnezeu a dat de au murit 
toţi 12 şi el s-a fost supărat așa de tare, că trei ani n-a fost vînt şi 
erau pînele amare. Dumnezeu s-a dus la dînsul și i-a zis: „De ce te 
mînii, eu i-am luat şi-s la mine, în împărăţia mea, dară tu fă treaba 
ta!” De atunci, s-a apucat iar la lucrul lui. Marița Melnic, Mihalcea 


Sfîrșitul lumei și vîntul 
Vîntul e om cu aripi, da o aripă i-a luat Dumnezeu, că era prea 


tare. Sfîrşitul lumei are să fie cu vînt, atunci are să fie vîntul așa de 
mare, că va face una dealul cu valea şi toate cele se vor prăpădi. Da 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 333 


boul va fi așa de tare, că va pune piciorul în malul mărei şi nu s-a da 
aruncat, nu-l va putea dovedi vîntul. Atunci el are se zică: „Ei, că 
tare am fost! Cum n-am știut eu mai înainte că am aşa o putere! Pe 
mine mă bătea şi copilul cel mic, dară să fi ştiut eu de puterea mea, 
îl luam într-un corn şi cine știe unde-l aruncam!” 


La sfîrşitul lumei, plod n-are să fie de nimică, nici de vită, nici de om. 
Dumitru Grigoraşciuc, Mahala 


Ion Vîntul 


Vîntul e copil făcut de o fată de împarat, fără barbat, numai aşa, 
din vis. Cînd s-a născut, Dumnezeu a mers şi l-a botezat şi i-a pus 
numele Ion Vîntul. Apoi a mers Dumnezeu într-o pădure, unde știa 
că şede într-un copac un zmău, şi i-a cerut să-i deie copacul. Zmăul i 
l-a dat şi Dumnezeu, aducîndu-l pe Ion, l-a pus în copac cu voia lui, 
l-a cercuit cu cercuri de fier, lăsîndu-i o răsuflătoare, şi l-a aruncat în 
mare şi el acuma îmblă purtat de valuri şi pe răsuflătoarea ceea 
suflă, căci altfel, de-l lasa aşa, nu mai era lume, pămîntul ar fi 
răsturnat. Mihalachi Munteanu, Botoșani 


Vîntul are o bortă pe unde iesă şi la borta ceea păzeşte un om 
chior, cu un șumuiag de fîn. Cînd cade cîteodată şumuiagul jos și el 
nu-l poate găsi, vîntul scapă și îmblă cîte două săptămîni prin lume, 
pănă ce găseşte omul șumuiagul şi îl astupă. Un bătrîn din Botoșani 


Vîntul e voinic tînăr și aşa aleargă! Da moșneagul îi astupă borta 
cu şumuiagul. Dochiţa Irimiţă, Camina 


Anotimpurele și vînturele 


Pe lume sînt trei vînturi: vîntul acesta al nostru, care poartă şi 
nourii, apoi vîntul turbat, care e mai deasupra şi la care, cum ajunge 
vro pasere, îndată turbă — pănă la el numai ciocîrlanul să suie, dar 
cade mort la pămînt; şi al treilea e „șoimul”, așa să numește vîntul 
cel mai de sus, care e şi pe ceea lume deasupra noastră, acolo copacul 
şi orce crește într-o zi cît ar creşte la noi într-un an. 

Toader Clim, Botoșani 


De la Dumnezeu sînt trei frați vînturi, unul mai mare şi mai tare, 
acela e rece de te taie. Altul, mijlociu, care trebuie și la vînturat, 
acela e şi cel mai bun. Al treilea e cel de vară, care de abia alignește, 
de pare că-ţi dă sanatatea. D-na Maria Braha, Mihalcea 


Vînturi sînt 12, cîte luni în an, atîtea și vînturi, fiecare lună își 
are vîntul ei. Andron Dragan, Mihalcea 


Dochița Irimiţă, ţigancă din Camina, vorbește astfel despre 
vînturi: 


334 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Vîntul de mart e vînt tînăr, cu furtune, vînt iute, vînt ce arată 
primăvara. 

Vîntul de aprilie e şi el vînt tînăr, vînt de mugur. El este ca să 
împăneze codrul, pomătul. El curăţă totul. În aprilie, te simţi așa de 
uşor şi de sănătos, parcă ai zbura! 

Vîntul de mai, de iunie e vînt de roadă, vînt de poame. 

Vîntul de iulie, de august e vînt mai bătrîn, de strîns. 

Vînturele de septembre, octombre sînt vînturi bogate. 

Vînturele din postul Crăciunului şi din cîşlegi, dacă nu vor avea 
tărie atunci, îşi fac pe urmă a lor. 


* 


Vînturele cele mari primăvara sînt pentru ca să desfacă mugurul, 
să înfrunzască pădurea; iar cele de toamnă, să deie frunza jos, să 
usuce, să desfrunzască. D-na Anastasia Constantinovici, Mihalcea 


Trage, mîndră, şi-mi gîceşte: 

De ce codru-ngălbinește 

Şi voinicu-mbătrînește, 

Pe murg părul însureşte? 

— Codrul îngălbinește de vînturi, 
Da voinicul de gînduri, 

Da murgul de drumuri]... 


Vîntul din postul Sîn-Petrului 


Un om zice că, odată, a întrebat pe femeia lui: „Ţi-s drag eu ţie, 
femeie?” „Tare-mi ești drag!” „Cum ţi-s de drag?” „Așa ca vîntul cel 
din postul Sîn-Petrului.” „Ce vorbă-i asta?”, şi trosc! o palmă femeiei. 
Femeia a şi rămas moartă pe loc. 

Rămîne el singur cu copiii, munceşte, chinuiește. Iată că vine 
vremea prășitului, era tocmai prin postul Sîn-Petrului. Era așa o 
fierbințeală că nu mai putea rabda; tot îşi ştergea sudorile. Trage un 
vîntişor lin pe lîngă dînsul şi îndată i-a fost mai uşor, s-a răcorit. „Ei, 
zice el, bine a zis femeia mea, biata, şi eu am omorît-o; eu n-am ştiut 
ce bun e vîntul din postul Sîn-Petrului!” Mihalcea 


(Vezi povestea despre vînt, la pîne.) 


Soarele, gerul și vîntul 


Odată, mergeau trei oameni, soarele, gerul şi vîntul. Trece un om 
pe din partea vîntului şi zice: „Buna ziua!” După ce a făcut omul 
cîțiva paşi, întreabă soarele pe tovarășii lui: „Ni-a zis omul acesta 
«Buna ziua!»?” „Ni-a zis”, zice vîntul. „Da oare căruia din noi trei?” 
„Mie”, zice vîntul. Soarele zice: „Ba mie!” Gerul: „Ba mie!” „Haide 
înapoi şi l-om întreba.” „Haide!” Se duc ei și-l întreabă şi omul spune 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 335 


că vîntul era din partea lui şi el vîntului i-a spus. „Nu mi-ai spus 
mie?”, zice soarele. „Nu.” „Lasă c-a veni ea vara, ț-oi arata eu!” „Nici 
mie?”, zice gerul. „Nici d-tale.” „Așteaptă dar pănă la iarnă şi vei 
vedea ce am să-ţi fac eu!” „N-ai grijă, nici de unul, nici de altul, zice 
vîntul, cît voi fi eu pe lîngă tine, nu-ţi va fi nimic!” 

Vine iarna şi omul merge în pădure după lemne. Da era un ger, că 
i-au fost înghețat picioarele. El începe a îmbla să se încălzească. 
Gerul începe a-i îngheţa omului tot trupul. Atunci un vîntişor cald 
trece pe lîngă dînsul. El prinde la inimă, dezbracă cojocul şi-l prinde 
a bate, că s-a fost bagat gerul în el. N-a avut gerul ce face şi a ieșit. 
Se îmbracă iar și se duce acasă. Acu-i era cald cum se cade. 

Vine vara şi el iesă la prășit. Unde nu dă soarele o fierbinţeală. 
Omul gîndea că leșină, nu ceva. Atunci a trecut un vîntişor răcoros 
pe lîngă dînsul şi îndată ş-a venit în fire. „Vezi, zice el femeiei, tot 
mai puternic e vîntul; bine a zis el că să nu mă tem!” Mihalcea 


(Se povesteşte în toate părțile, atît în Bucovina, cât şi în Moldova.) 


Vîntul și gerul 


A fost un om şi o femeie; el avea o mamă, da baba ceea tare-i 
mînca pe dînşii, mai cu seamă pe noră-sa. Ce să facă omul? Se apucă 
şi o duce la pădure, doar a digera. O amăgeşte că el merge să taie 
lemne şi se duce şi leagă o scîndură de un copac, să sune. Baba ş-a 
făcut un foc şi şedea. Vine gerul: „Buna vremea!” „Mulţămesc!” „Da 
nu te temi, babă, că te-oi degera?” „Ian fugi de aice, prostule, eu de 
tine să mă tem?” Se duce gerul; vine vîntul. „Buna vremea, mătuşă!” 
„Mulţămesc!” „Da nu te temi c-oi da un vînt?” „Lasă, nu mai da, 
Domnule, că eu mai vrau să trăiesc.” S-a dus vîntul şi se întălnește 
cu gerul. „Ce ţi-a zis ţie?”, zice vîntul. „Mi-a zis: «Prostule, eu de tine 
să mă tem?».” „Ba mie mi-a zis: «Domnule, mai lasă-mă să trăiesc. 
Vezi că eu sînt mai tare!” 

Se trece aceea. Altădată, merge ficiorul omului aceluia, așa ca de 
vro 15 ani, în pădure şi taie lemne numai în cămeșă. Gerul se slo- 
boade pe jumatate. El nu se spărie. Se sloboade pe trei părți de tare. 
El tot nu se teme. Se sloboade tot; da băiatului nu-i pasă. Vine vîntul 
şi zice: „Vezi, da ian să alignesc eu numai oleacă!” Cum a alignit, 
băiatul apucă cojocul. „Stăi să mă mai slobod, zice vîntul gerului, că 
are să se îmbrace și cu sumanul.” Băiatul chiar haț sumanul, se 
îmbracă şi se încinge peste brîu. „Da ian să mai suflu o dată și-ai să 
vezi că îndată fuge acasă.” Băiatul leapădă totul şi la fugă. „Amu 
vezi tu cît de tare eşti, că tu nu i-ai putut face lui nimică, da eu 
numai oleacă să mai suflu şi-i gata aice pe drum.” A suflat şi băiatul 
a picat mort. Gerul să fie cît de tare, da dacă nu-i vînt, nu-ţi pasă. Da 
vînt dacă este la ger macar cît de puţin, atunci te arde. 

Vasile Masloschi, Mahala 


336 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


$ 4. Lupta și prietenia elementelor 
Vîntul, luna și soarele 


Odată, soarele, luna și vîntul au avut război înaintea lui 
Dumnezeu. Luna zicea că ea e mai mare, dar sf. soare i-a zis: „Dacă-i 
aşa, de ce, cînd luminezi tu, nu se vede sub gard, că se poate ascunde 
cineva, dar cînd luminez eu, se vede preste toată lumea?” Vîntul e 
războinic; el a venit mare, vîjîind şi a zis că el e cel mai tare. Atunci 
soarele i-a spus: „Eşti tare şi răstorni lumea, nu ceva, dar atîta pănă 
nu sînt eu; ian să dau eu numai o ploaie și te faci îndată cârlig!” 

Şi aşa-i, că vîntul, fie furtuna cît de mare, cum începe să ploaie, se 
linişteşte. Gerul e om bun, dacă e uscat, atunci iarna poți merge 
unde vrai, numai să nu fie ploaie şi vînt. In mart n-a îngheţat o 
femeie sub fereastă la o casă? Palie Bilig, Mihalcea 


Vîntul și soarele 


Soarele s-a luptat cu vîntul; voia ca vînt să nu mai fie; l-a chinuit 
tare, l-a tras pe roata morei şi voia să-l prăpădească, să rămiie 
soarele singur. Atunci Maica Domnului i-a spus soarelui: „Ai văzut 
cofă fără toartă; ai văzut casă fără ferești?” Şi tot aşa mai departe. 
„Ba n-am văzut”, zice soarele. „Dacă n-ai văzut, apoi tot aşa nu se 
poate nici lumea fără vînt.” Şi i-a dat drumul vîntului, dar l-a rupt 
bucăţi!, că a zis Dumnezeu ca să fie numai cît trebuie, să nu fie aşa 
tare, că ferească Dumnezeu ce putere avea! Năruia ziduri, case. 
Dumnezeu l-a fost trimis să facă poduri?, dar ce folos că nu l-a lasat 
soarele. Şi astăzi, de ce se pune la poduri şi la case, ca să ţie, un 
suflet? Lui îi dau, diavolului. Că, înainte, oamenii tot zideau și zideau 
şi se strica tot ce se făcea. Pe urmă le-au venit în minte să-i deie şi 
lui ceva şi amu au pace. Maria Gălăţanca, Botoșani 


Vîntul, pîcla și roua 


Vîntul e om; stă în al treilea scaun, în jos de la Dumnezeu, şi 
Dumnezeu îi dă voie cînd să deie vînt şi cît de tare. Singur din capul 
lui nu face nimică; el tot una întreabă pe Dumnezeu. Tot el dă şi 
pîcla şi roua. „Doamne, zice el, nu mai pot, mă înăduş!” „Sloboade”, 
zice Dumnezeu, şi atunci el suflă şi sloboade pîcla. „Doamne, mă 
mănîncă trupul, sloboade ploaie”, şi Dumnezeu sloboade ploaie. Cînd 
e frumos, el zice: „Am trebui să dăm oleacă de vînt.” „Sloboade, zice 
Dumnezeu, dar potrivit, să fie la treabă.” 


1. Mi se pare că a zis „12 bucăţi.” 

2. Mi se pare că a zis: „Şi a făcut peste Prut că e şes.” Povestitoarea era 
foarte bătrînă și, la moment ce o întrebai încă o dată, uita, negînd de 
multe ori ceea ce a spus singură. (Septemvre 1896) 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 337 


Ploaia, căldura, Dumnezeu le sloboade şi Sf. Petru; gerul, 
Dumnezeu. Toader Cojocari, Broscăuţi 


Sf. Ilie, vîntul și focul sînt veri 


Sf. Ilie e neam cu vîntul şi cu focul, sînt veri. Zice că s-au fost 
pornit vîntul şi focul să-şi cerce puterile. „lan du-te tu, Ilie, și le ieşi 
înainte, să nu facă vro poznă.” Da Sf. Ilie s-a făcut tovarăș cu dînșii. 
Atunci Dumnezeu i-a luat o mînă ş-un picior. Că de-l lasa așa tare 
cum era, cu vîntul și cu focul, ferească Dumnezeu ce făceau! 

Ioan David, Botoșani 


Focul şi vîntul sînt cei mai tari. Să fie ca să să puie vîntul cu focul 
împotrivă, focul cum arde — şi să vie un vînt mare din sus, ar arde 
lumea, dar dacă trăiesc bine, atunci e bine. 

Dumitru Morar, Rachiţi, Botoșani 


Vîntul. Vîntoaica. Furtunele 


Atunci cînd suflă vîntul mai tare, cînd e furtună, iarna sau vara, 
acela nu-i vîntul, ci vîntoaica, femeia lui. E mînioasă pe dînsul, că el 
nu suflă destul de tare şi se duce ea în locul lui. Vîntul e mai potrivit, 
el suflă mai cu chibzuială, dar ea, Doamne-ferește! 

Catrina Beicu, Mihalcea 


În Moldova, se zice cînd suflă vîntul tare: „Ce vîntoaică mare!” 

Vîntul e tare, dar sora lui, vîntoaica, e şi mai amarnică. El, cînd 
se osteneşte, vine acasă și atunci merge ea în locul lui. Vîntul nu are 
femeie, e sfint. Botoșani 


Sf. Varvara şi Dochia se ţin pentru furtuni, că, dacă lucrezi de 
ziua lor, se stîrnesc mari furtuni. 


Cine-i harnic e făcut în zodia cea iute a furtunelor, ca vîntul de 
harnic. Mahala 


Vîntul e om, el cînd bate tare, cum e iarna, e cu inima rea; da cînd 
bate vara, de abia, e cu inima bună. 


Vîntul de aceea face cîteodată așa furtună, că poate în casă se 
face huit, huieşti pe cineva, care nu-i vinovat. Atunci el e mînios şi 
bate tare, de mînios ce-i, pentru pacat — că doară e pacat a supara 
degeaba pe cineva. Cuciur-Mic 


Vîntul necurat 


Vîntul cel ce sfarmă, că poate să-ţi ia şi casa, acoperămîntul, 
acela e necuratul, dar la d-voastră n-a lua, că e sfinţit (vorbeşte 
povestitoarea), şi el nu se poate apropia. Acela vînt să vezi d-ta ce 


338 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


face la pădure! Prin cîmp, pe aice, nu așa, că tot merg preoții vara cu 
procesia şi sfințesc cîmpurile, stropesc macar unde şi unde. Dar prin 
pădure, parcă mai stropeşte cineva? Copacul cu rădăcina cît de groasă 
îl scoate din pămînt şi-l răstoarnă cu vîrful în jos; pe acela se des- 
toieşte el şi crengile şi copacii îi bate unul de altul. 

Catrina Dănilă, Mihalcea 


Vînturi rele sînt acelea, cînd se primejduieşte cineva. Atunci 
necurații huiesc, trosnesc, răstorn copacii în pădure. 


Vînturile cele mari, furtunile, nu-s cu voia lui Dumnezeu, acelea 
diavolul le dă de bucurie, cînd se omoară cineva sau cînd se spînzură. 
Acela-i jocul lui; se bucură că a capatat un suflet. 


Vîntul cel repede cu furtună, înainte de ploaie, nu e curat, acela-i 
necuratul. El atunci porneşte cu putere, cu bataie asupra lui 
Dumnezeu și atunci şi Dumnezeu porneşte cu tunul asupra lui, pănă 
îl grămădeşte undeva şi-l trăsneşte. Mahala 


(Despre vîntul vîrticuş sau necuratul se va vedea la capitolul 
Dracul.) 


Frumușelele 


„Frumuşelele” sînt toamna, atunci e nunta dracului, se însoară 
un ficior de drac. Vine așa un vînt şi rupe frunzile de pe păpușoi şi se 
învîrte cu o frunză pănă în ceri. Frunza ceea îi „mireasa”, zic oamenii 
în rîs. Așa un vînt dacă trece peste un om, cînd îl găseşte dormind, îl 
ologeşte, îi ia puterile, îl strîmbă. Şi nici să-i zici „vîntoasă”, că e rău, 
dar să-i zici „frumoasă”, „frumuşelele”, că atunci e bine. Fetele, copiii, 
cînd văd aşa un vîrtej, atîta ocăresc pe mireasă (pe frunză) și chiuiesc, 
de fuge diavolul cu frunza ceea în vîrf, cine ştie unde! Ei zic că n-are 
mireasa acolo; vine aice de-şi ia. 

Vîntoasa ia jupul întreg de strujeni și toate frunzele cad, numai 
una o rădică în sus. Anume cînd văd așa un vînt, se uită care va 
rămînea mireasă. 

Mama dacă blastămă copilul cînd e mititel, vîntoasa îl ia. O femeie 
zicea în una la copil: „Umfla-te-ar vîntoasele!” Și l-au rădicat pe sus 
cum păştea vacile și l-au izbit într-o rîpă, de a murit. 

Elisaveta Buzdugan, Ilișești 


(Despre Iele se va videa la partea III.) 


$ 5. Ce lucru are vîntul. Să nu-l blastămi! 


Vîntul poartă pînea. Cînd a samanat Dumnezeu întăi pînea, nu 
creştea deloc. Dacă a văzut Dumnezeu aşa, a zis la Sf. Petru: „Trebuie 
să-i dăm vînt s-o poarte şi va crește.” Atunci a dat Dumnezeu vîntul 
şi apoi a crescut. Ana Haiduc, Costina 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 339 


Jidanii au vrut să precupească cu vîntul, au vrut să-l cumpere de 
la Dumnezeu, dar Dumnezeu i-a alungat: „Du-te, ludo! Ce vrai, să-mi 
vînd norodul?” Ghiorghi Bejan, Broscăuţi 


Zice că, odată, un sfint s-a fost dus la Dumnezeu şi a zis să-i deie 
lui să poarte trei ani vara pînea, dar vînt să nu fie. Dumnezeu i-a 
dat. Ce folos că pînea a fost tare frumoasă, dacă a fost amară! „De ce 
n-ai lasat să bată vîntul, căci el curăţeşte rugina de pe pîne şi nu lasă 
să se facă!”, a zis Dumnezeu. Toader Andriciuc, Mihalcea 


Vînturile sînt pentru ca să răcorească şi să curățească pămîntul. 
Dar atunci cînd e furtună mare, Dumnezeu după necuratul se aruncă 
şi-l face vîrtej unde-l găseşte, iar alteori dă cu tunul în el. Mahala 


Zice că sînt vînturi rele, cari dau peste om şi pot să-l muţească, 
să-l ologească, să-l îmbolnăvească, dar el nu-i vinovat. Vîntul nu-i 
rău, numai duce multe rele. Descîntătoarele ce descîntă, ce desfac, 
nu dau desfăcătura pe pădure şi pe copaci, ci dau pe vînt şi vîntul 
preste cine dă cu ele, boala sau răul de acela se prinde. Din pricina 
asta se întîmplă că se îmbolnăvește adesea şi cel nevinovat. 


* 


Vîntul e om; cînd şuieră tare, atunci el ţipă, că se zgîrie în 
mărăcinii de prin gard. De aceea, e mare pacat a pune mărăcini în 
gard, nu-l primeşte Dumnezeu pe acela. Un țigan din Mihalcea 


Cenușa, gunoiul să nu se arunce în vînt, că tare e pacat. El zice: 
„Nu destul mă înspinez, mă sîngerez eu, da ei încă îmi aruncă cenuşa 
şi gunoi în ochi, că nu văd pe unde merg!” Spune vîntul, acolo unde 
stau sărbătorile la un loc. Ecaterina Pantea, Mihalcea 


Femeia e pacat să îmble pe afară cu părul desplitit, că se încîlceşte 
vîntul în părul ei. Mahala 


Vîntul e sfînt; e tare bun. Pe dînsul e pacat să-l blastămi; ba încă, 
cînd auzi că vîjîie tare şi e furtună, să te rogi la Dumnezeu să-l ierte, 
căci el tare se rupe prin garduri şi crengi, dar trebuie să-şi facă 
slujba lui. General 


Dacă blastămi vîntul, cînd mori ai vînt şi ploaie, că nu pot merge 
oamenii cu mortul. 


O femeie, în Moldova, a blăstamat pe vînt și toată vara a fost ea 
şi barbatul ei bolnavi ca din sănin, ba şi un copil li-a murit. Pe alta 
a luat-o vîntul cu doi copii, cum se jucau cu merișoare. Roșa 


Un om a vrut să vadă odată pe vînt; tot alerga după dînsul şi nu-l 
putea videa și, de ciudă, a aruncat cu cuțitul după el. Merge omul la 
pădure şi vede un foc — era noaptea — şi la foc, un moşneag, care îşi 
cîrpea pielea și cămeșa, iar cuțitul lui era înfipt în pulpă. 

Ioan Pisarciuc, Roşa 


Altă poveste spune că omul, după ce a aruncat cuțitul, a venit 
acasă şi s-a culcat. Un om s-a cerut noaptea la dînsul la dormit și în 


340 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


opinca lui era cuțitul. Omul l-a cunoscut şi vîntul i-a zis ca să nu mai 
arunce cît va trăi după vînt, căci vîntul e cel mai bun om din lume. 
Omul s-a rugat de iertare şi vîntul l-a iertat. 


Vîntul are curți, femeie şi copii. Odată, un om îmblătea și vîntul 
îi tot împrăștia pînea. Omul a dat cu cuțitul după vînt. Odată, a mers 
la vînat în pădure, s-a rătăcit şi a ajuns la curţile lui. Femeia vîntului 
se temea să nu-l rupă şi l-a ascuns. Ela zis că miroasă a carne de om 
şi, abia după ce i-a făgăduit că nu-i va face nimică, i l-a aratat. Vîntul 
l-a cunoscut şi i-a spus că, de cînd i-a aruncat cuțitul în şold, de 
atunci e şchiop. 


Un altul, întîlnind după aceea pe vînt în pădure și puindu-se jos 
ca să mănînce, i-a zis: „Poftim la masă, vîntule!” „Ai noroc, a zis 
vîntul, că m-ai poftit la masă, dar altfeli era vai de tine”, şi a chemat 
pe om să-i scoată cuțitul din picior. 


Un om făcea căpiţi și vîntul le răsturna; el a aruncat în vînt cu un 
topor. Mergînd la pădure, a văzut lumină la o casă și s-a uitat pe 
fereastră şi a văzut un moşneag cu barba pănă în pămînt. Cu barba 
s-a acoperit şi barba ş-a aşternut. S-a rugat să-l primească să doarmă 
şi a văzut toporul sub pat. „Ai avut noroc, zice vîntul, că eram atunci 
cu voie-bună şi ţi-am luat numai toporul, dar dacă te luam şi pe tine 
şi te izbeam de copaci prin pădure?” 

Un om vîntura şi nu avea vînt cînd îi trebuia; omul l-a suduit și a 
aruncat cuțitul în el. Mergînd în pădure, a văzut pe vînt șezînd jos cu 
o rană la coastă. „Ce să-ţi fac, a zis el omului, pentru aceasta? Dacă 
vrei să nu te stric, slujeşte-mă jumatate de an. Altă treabă nu ai 
decît, cînd voi fi trudit şi mă voi culca pe hat, tu să păzești şi, cînd vei 
videa că vine alt vînt, atunci să mă scoli; să mă tragi, să mă tîrîi, cît 
îi putea.” Omul l-a slujit. Zice că tare se bat cînd dă un vînt preste altul! 

I. Pisarciuc, Roșa 


Vîntul e sfînt, macar că e însurat. Odată, a mers fratele femeiei 
vîntului la soră-sa, cînd el nu era acasă. Ea s-a spăriat, că va veni 
vîntul şi-l va rupe bucăţi. De frică, l-a pus într-un dulap. El, cînd a 
venit, a zis că-i mirosa a ceva străin. Femeia i-a spus la început că 
nu-i nimene, da pe urmă i-a spus că e fratele ei şi l-a scos de acolo. El 
a stat cît a stat de vorbă şi pe urmă a spus că se culcă, că-i tare 
trudit; a aratat cum era de zgîriat şi plin de sînge şi blastama pe 
oamenii ce pun spini pe gard şi fac deasupra pari ascuţiţi. 


Pe vînt să nu-l blastămi, că e tare pacat, că el e la mare muncă şi 
mare chin; el e slujbaș, trebuie să-și facă treaba lui. A dormit oleacă 
şi a doua zi, pănă în ziua, iar s-a sculat şi s-a dus. Cosminschi, Roșa 

(Să aude atît în Bucovina, cât şi în Moldova.) 


* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 341 
$ 6. Povești despre vînt 


Un moşneag şi o babă aveau o fată şi trei ficiori. Fata era acuma 
stătută şi nimene nu vinea s-o ceară şi ei erau tare suparați, că nu se 
putea mărita. Într-o zi, merge moşneagul să-și caute un ginere. 
Mergînd el prin o pădure, trece ceva pe deasupra capului şi-i zice: 
„Moşule, dai fata după mine?” Dar fiindcă n-a văzut pe nimene, nu 
i-a dat nici un răspuns. Mai merge moşneagul pănă ce dă de niște 
curți mari, da într-însele nu era nimene; se întoarce înapoi. Vine 
acasă și spune babei cum l-a întrebat, dar n-a văzut pe nimene. Baba 
îi zice: „De ce n-ai spus că o dai?” Merge moşneagul a doua zi, îl 
întreabă iar aşa. Moşneagu spune c-o dă. Noaptea vine cineva şi bate 
la ușă. Nu vra nimene să deschidă; moşneagul trimete pe babă, baba 
pe ficiori, ficiorii pe fată, fata merge şi deschide; atunci vîntul a 
luat-o şi a dus-o în palaturile lui. Așteaptă cei din casă pe fată, 
aşteaptă, dar ea nu mai vine. După vro şese luni, porneşte ficiorul 
cel mare s-o caute. Mergînd prin codri, dă de palaturile cele deşerte 
şi întră. Acolo era sora-sa. O întreabă el cum trăieşte şi cum se află, 
ea îi spune că bine, numai nu ştie cu cine trăiește, că atîta vine: la 
miezul nopţii, şi mănîncă şi, fără să vadă pe cineva, se duce. Fra- 
te-său a mîncat şi s-a culcat. Pe la miezul nopţii vine vîntul. „Bine-ai 
venit! Ce mai faci, cumnate?”, zice el flecăului. „Ştii ce? Fă-mi o 
treabă. Du-te în grajd şi ia calul meu de acolo, dă-i o dimerlie de 
jaratec şi du-te la podul de aramă. Calul nu va voi să treacă, s-a da 
înapoi, dară tu dă-i cîteva ghionturi și el va merge.” Cum s-a făcut 
ziua, a luat cumnatul său calul, dar s-a temut să-i deie jaratec şi i-a 
dat cărbuni stînşi. Au pornit spre podul de aramă, dară calul nu a 
voit să meargă şi s-au întors înapoi. Pe urmă, a mers acasă la părinţi 
şi li-a spus ce a văzut. S-a dus fratele cel mijlociu, dară şi acela a 
făcut tot aşa. Porneşte şi cel mic; acela era cel mai prost între ei, dar 
era nazdrăvan. El a dat calului jaratec şi au pornit la podul cel de 
aramă, a trecut peste pod pe ceea lume, ca să asculte ce se vorbește 
acolo. Acolo erau fel de fel de pomi și fel de fel de paseri. Unele 
ziceau: „Ferice de noi și de noi şi de cei ce ne-au făcut pe noi”, da 
altele ziceau: „Vai de noi şi de noi şi de cei ce ne-au făcut pe noi.” Mai 
încolo doi moșnegi se sfădeau cu unul mai tînăr; unul zicea că e a lui 
lumea, da cel mai tînăr, ba că e a lui, că lui i se dau oamenii. Cum a 
auzit el acestea, s-a dus înapoi și a adus veste cumnatului său. Atunci 
vîntul i-a zis: „Cei doi bătrîni, era unul Dumnezeu şi unul Sf. Petrea, 
iar cel tînăr era dracul, care zicea că lui i se dau oamenii. Paserile ce 
ziceau că-s fericite erau copiii cei morți, botezați, dară cele ce ziceau 
«Vai de noi şi de noi» erau copiii cari mor nebotezaţi.” De atunci 
vîntul s-a făcut om pentru treaba ce i-a făcut-o cumnatul său şi au 
trăit fericiți. D-na Maria Rugescu, Hîrlău 


342 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
In rai 


Era un om sarac care avea trei fete. Merge el într-o zi în pădure, 
da cineva îl strigă: „Moşule, moșule, îi da fata cea mare după mine?” 
El tace. Vine acasă şi spune babei; baba îi zice: „Cînd ţi-a mai spune 
aşa, să-i zici şi tu: «Dacă eşti om de cojoc, voi da-o, da dacă nu, mai 
în fund te afundă!»” Merge moşneagul iar la pădure şi iar aude. I-i 
spune așa cum a zis baba. — „Sînt om de cojoc”, a zis acela. „Apoi dar 
vină şi ţ-o ia!” Intr-o sară, cum sta el la masă, vine un vijiit şi un 
vînt, stînge lumînările și se deschide ușa. Cînd aprind lumînările, 
fata cea mare nu-i! Plîng ei, plîng, dară, de la o vreme, au mai uitat-o. 

Intr-o zi, face fata cea mijlocie un cuptor de plăcinte şi porneşte 
s-o caute pe soră-sa. Merge ea, merge şi o găseşte. Soră-sa şedea în 
rai. Se bucură ele; soră-sa o ia şi-i arată totul ce e în rai, mere de 
aur — merele cari au fost date aici de pomană -— şi alte lucruri. Dar îi 
spune: „Să nu cumva să furi ceva, că mai mult nu poți întra, și pe 
drum să nu spui la nimene ce ai văzut, că tot ai să uiţi.” Da ea, în loc 
s-o asculte, a făcut tocmai cum n-a trebuit. 

Merge cealaltă. A dus-o şi pe dînsa şi i-a aratat prin toate părțile 
şi i-a spus şi ei cum să se poarte, să nu fure nimic şi să nu spuie pe 
drum la nimene, dar a sfătuit-o că, cum va ajunge acasă, să facă un 
praznic mare și atunci să spuie totul ce-a văzut. 

Aceasta a ascultat. A făcut praznicul şi, pe cînd spunea, a venit 
un vînt mare ş-a stîns lumînările ş-a luat-o şi pe ea în rai. 

D-na Tasiluţa Nastasi, Siret 


Vîntul ce însoară 


Un om a blastamat pe băietul lui că atunci să se însoare, cînd l-a 
însura vîntul, că el nu-l va mai însura. Amu, băiatul crescuse, era 
holtei trecut şi nu se putea însura. Porneşte el în lume şi întălneşte 
un om. „Unde te duci?”, îl întreabă omul. „Mă duc în lume, poate mă 
voi întălni cu vîntul să mă însoare, că iată cum m-a blastamat tata” — 
şi-i spune. Omul acela era vîntul. „Suie-te în spate la mine şi ţine-te 
bine, că am să te duc pe o toloacă mare şi acolo vei videa oameni cîtă 
frunză şi iarbă şi-i videa şi o fată cu ştergari pus costeşte de la umăr 
înspre brîu; aceea-i ursita ta, să o iai.” 

Se suie el în spate la vînt şi-l duce pănă la locul unde i-a spus și 
acolo îl lasă jos. El merge şi găseşte fata şi-i spune să meargă cu 
dînsul, că e partea lui. „Eu voi merge, zice fata, dar tu să nu-mi 
bănuieşti niciodată, cînd voi face ceva, că mai mult n-ai să mă ai; să 
mă laşi să fac ce voi vrea eu.” După aceea, s-au suit amîndoi în 
spatele vîntului și i-a dus la părinţii lui acasă. Acolo s-au însurat şi 
au avut un copil. Dă Dumnezeu că moare tata lui. Da ea aşa plîngea 
şi aşa bocea, de nu ştiai ce-i pe lume. Moare și copilul lor. Atunci 
începe a bate din palme, a rîde, a chiui şi a cînta cît putea. El s-a 
mîniat şi-i zice: „Tata a fost om bătrîn ce ş-a trăit traiul și cînd a 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 343 


murit, tu ai bocit şi te-ai frînt, da la copilașul nostru, că a murit fără 
de vreme, tu cînţi?” „La tatăl tău de aceea am plîns, zice ea, că să fi 
văzut cum îl rupeau dracii, cînd îi luau sufletul, îți era mai mare 
mila. Da la copilul nostru au venit o mulțime de îngeri, de l-au luat 
şi drept la Dumnezeu l-au dus și de aceea sînt veselă şi cînt. Dar 
pentru aceea, că tu nu ai ţinut cuvîntul meu în seamă, cum te-am 
rugat, eu amu trebuie să mă duc. Rămiîi sănătos!”, și s-a dus. 
Catrina Beicu, Mihalcea 


Ciobanul împarat 


A fost un împarat și avea trei ficiori. Într-o sară — spre ce zi va fi 
fost aceea —, le-a spus el să se culce și, a doua zi, să-i spuie visurele 
ce vor visa. Unul a visat că era împarat. „Bine, zice tatăl său, tu 
chiar ai să fii împarat.” Altul s-a visat într-un oraș, negustor. „Tu să 
faci lui Dumnezeu o biserică şi îţi va da şi ție o împărăție.” Da al 
treilea s-a visat pe un munte, cioban la oi, c-un harapnic de 20 chite 
cînepă în mînă. „Tu ai să fii cîneri, a zis tatăl său, și mai mult să nu-l 
văd în ochii mei, chiar îndată luaţi-l şi-l duceţi în pădure de-l omorîți, 
numai inima şi degetul cel mic să mi le aduceţi semn de la el.” L-a 
dat unui lacheu — acesta a luat un cîne sub strai şi pe baiat și s-a dus. 
În pădure, a tăiat cînele şi i-a scos inima, iar băiatului numai degetul 
i-a tăiat și l-a lasat acolo. Băiatul s-a dus peste hotar ș-a dat de un 
moșneag orb ce păştea o mulţime de oi. „Buna ziua, moșule, nu m-ăi 
primi cioban la oi?” „Ba de ce nu, să trăieşti, dragul moșului, de-amu 
tocmai vor avea oile mele stăpîn! Dar ia sama bine, în lanul cel de 
grîu şi în cel de malai să nu întri, că va veni balaurul şi-ţi va lua ochii 
ca şi mie şi te va orbi.” „N-oi întra, moșule, dar du-te acasă şi adă-mi 
20 de chite de cînepă să-mi fac un harapnic.” Moşneagul a alergat la 
babă şi i-a spus: „Măi babă, tocmai amu avem la oile noastre stăpîn. 
Avem cioban!” I-a dus cînepa şi băiatul ş-a făcut harapnic, apoi a 
întrat în lanul de malai. Balaurul cu 2 capete a venit. Băiatul a 
învăluit biciul de vro două ori şi, cînd i l-a învârtit în jurul unui cap, 
i l-a rătezat din loc. „Un cap îţi las, zice el, să-mi spui unde-s ochii 
moșului şi ai bunicăi.” „Ochii moșului sînt la el acasă, afară, pe 
poliţă, da ai mătușei în casă pe poliţă şi untul lor.” I-a taiat şi cela 
cap ş-a venit acasă voios, de-a spus la moşnegi ce ispravă a făcut. 
Apoi, luînd ochii şi ungîndu-i cu unt de acela, i-a pus la amîndoi în 
cap şi au văzut. Moşnegii ceia erau Sf. Mihail și Sf. Ana. Să iau ei 
într-o zi şi să duc la biserică în tîrgul unde era tatăl băietului împarat 
şi-i dau de grijă că, oriunde să meargă, numai în cutare odaie să nu 
între, că va fi vai de el. El tocmai acolo a întrat ş-a găsit un cal 
dinainte c-un ciubăr de jaratec şi unul de apă, mîncînd. Calul acela 
era vîntul. „Ei, stăpîne, zice calul, la tatăl tău acasă e mare paradă, 
să mărită surorele tale cele două mari, vei videa că-ţi vor aduce 
moșnegii veste; iar în ceea duminică vom merge şi noi.” Băiatul a 
ieşit degrabă şi moșnegii, cînd au venit, n-au cunoscut c-a fost el 
acolo. Ei i-au spus că pe duminica viitoare tatăl său a poftit toţi 


344 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


tinerii să vie şi care se va putea sui pe muntea neagră, după acela va 
da şi pe fata cea mică. În duminica viitoare, moşnegii i-au dat calul 
şi i-au dat 3 fălii de pîne şi 3 creițari să dea la 3 poduri, la niște 
moşnegi flenduroşi să-i dea straiele lor. Aceasta era pe ceea lume. El 
a făcut aşa şi a capatat de la unul straie, de la altul o pălărie ruptă 
şi de la al treilea un ham la cal, flenduros, ş-o biciuşcă de tei. Aşa 
gătit, s-a dus la paradă, între ficiorii de împaraţi. Fiindcă era poftit, 
l-au lasat. Toţi s-au încercat să se suie, dar n-au putut. El a dat bici 
calului cu bățul acela ş-a fost tocmai deasupra. A trebuit împaratul 
să-l poftească în palat și să-i dea şi lui o odaie, ca și la ceilalți, şi 
grajd pentru cal. Cînd a întrat, a şi dat mîna cu servitorul și acela l-a 
cunoscut. Sara, în odaia lui, s-a făcut o lampă, că plătea toată împă- 
răția împaratului, și el îmbracat tot în aur. — Moșnegii l-au fost 
îmbracat. — Înaintea lui, s-a fost făcut pîne din grâul cel mai curat şi 
vin; din pînea ce a fost dat la cerşitori lîngă pod, şi el bea și mînca, 
iar calul lui a mers la mare ş-a adus 15 cai din mare, care cînta ca 
lăutarii. Văzînd slugele, au alergat la împaratul și i-au spus. A doua 
zi, împaratul l-a adus de mîna, înaintea împărăției, să-i dea fata. El 
a luat-o de mînă şi, viind la mama lor, a zis: „Acest pîntece ni-a 
purtat şi din pieptul acesta amîndoi am supt. Oare să cuvine să se ia 
soră cu frate?”, ş-a aratat împaratului degetul. Imparatul i-a căzut 
în genunchi şi i-a pus coroana lui de împarat pe cap, lăsîndu-l pe 
dînsul în loc. 

Şi a fost împarat şi este şi în ziua de astăzi. El tot una trăiește şi 
cît lumea va trăi. El şede pe un pat de aur şi sub dînsul este o apă de 
aur. La el a fost și Alicsandru Machedon să se spele cu apa ceea, doar 
ar trăi; şi el i-a zis: „Hotarnicule, paşnicule, creminalistule! Te-ai 
apucat ş-ai măsurat cu paşii pămîntul ş-ai pus hotarele, pentru ca 
oamenii de la hotare să se bată, să se ucidă, să îmble în judecăţi și să 
înfunde creminalurele! Că de la Dumnezeu nu era așa, cît cuprindea 
omul pămînt şi cît putea, atîta lucra și să hranea. Ş-ai pus cîte 12 ocă 
de fier pe mînele și picioarele arestanţilor? Dar va veni o vreme că va 
fi un împarat, a căria împărăteasă le va rădica.” Și iată că s-a 
împlinit. N-a rădicat împărăteasa noastră de la arestanțţi fierele? 
Dar lui Alicsandru i-a zis: „Ce-ai venit, ce gîndești că vei trăi mult? 
La 40 de ani ai să mori!”, şi aşa a fost. El a murit pentru hotărnicie, 
că a măsurat pămîntul, şi fierele ce le-a pus pe hoţi, căci pe dînşii 
Dumnezeu i-a trimes să omoare. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a 
pedepsit. Pălimărița din Roșa 


Vîntul și berbecul 


Era un om sarac cu o mulțime de copii. Dă Dumnezeu că-i mai 
face femeia un copil. El ia cumătru pe un om şi acela îi dă o falce de 
cîmp — finaț. Omul a cosit şi-a pus în căpiţi; da vine o vîntoaică mare 
şi i le ia. Se duce el mînios la cumătrul său: „Uite-te ce mi-a făcut 
vîntul, cumătre! Eu fînul acela îl vindeam şi mă hrăneam!” „Da eu 
ce-ţi sînt vinovat, poate n-are finul noroc. Du-te la vînt, ce vii la 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 345 


mine?” Se duce omul la vînt şi a doua zi ajunge la casele lui. Vîntul 
nu era acasă, numai mă-sa, o șerpoaică mare. Încolătăcită de sobă, 
cînd întindea mîna, ajungea de-o prăjină. „Ce-ai venit aice?”, îl în- 
treabă mama vîntului. „lată cum şi iată cum...”, îi spune omul. 
„Ascunde-te degrabă, că vine ficiorul meu, să nu te găsească.” — Da 
pe afară se auzea un vijiit. — Cum întră vîntul în casă, începe a 
întreba: „Mamă, pe aici miroase a om pămîntean?” „Nu-i nimic, 
dragul mamei, numai omul cela ce i-ai luat căpițele, zice că-i sarac şi 
tu mai tare l-ai sărăcit.” „Ș-apoi, zice vîntul, parcă numai lui i le-am 
luat, de ce alții n-au venit?” Pe urmă, s-a îmbunat vîntul și a zis 
mîne-sa să-i deie berbecul cel ce scutură bani. Merge vîntul iar la 
trebile lui, îi scoate mama vîntului un berbec și i-l dă, dară îi spune 
să nu zică pănă acasă: „Scutură-te, berbece!” El leagă berbecul cu 
brîul şi se duce, pănă ajunge la o gîrlă. Da Dumnezeu sta sus pe deal 
cu Sf. Petrea și se uita ce va face. Intră în gîrla ceea şi zice: „Scu- 
tură-te, berbece!” Cînd a început berbecul a se scutura şi au început 
a curge la galbeni, el s-a prins cu mînile de cap. „Strînge-te, berbece!”, 
şi berbecul a stat de scuturat. A luat din banii ceea ce a putut şi a 
mers pănă a înnoptat. A ajuns la o crîşmă. „laca, jupîne, am un 
berbec, să-l pui într-o casă curată, dar să nu-i zici cumva: «Scu- 
tură-te, berbece!»” Jidovul, bine că a auzit. Cînd dormea omul, se 
duce cu jupîneasa şi zice aşa. Cînd au văzut atîția bani, cum curgeau, 
s-au spăriat. „Vai de mine, v-a fi, că amuși ne găsește omul!” Ber- 
becul, cînd a auzit „v-a fi”, a stat. Ei au ascuns berbecul acela şi i-au 
dat alt berbec în loc. — Acasă, strigă el să măture ograda, că au să 
vadă ce n-au mai văzut. Cînd îi zice berbecului să se scuture, berbecul 
face: „Beee!”.. Taie omul berbecul şi-l mănîncă. Merge iar la vînt. li 
dă o masă, să zică: „Masă, întinde-te!”, dar pățeşte tot aşa. A treia 
oară îi dă o măciucuţă, să zică: „Dă, măciucuţă!” Merge cu măciucuța 
pănă la gîrlă şi zice: „Dă, măciucuţă!” Dumnezeu cu Sf. Petru se uită 
de sus. Cînd a început măciuca a da în el, a fost uitat de spaimă cum 
să-i zică să steie, pe urmă ș-a adus aminte, cînd era măr. Să duce la 
jidan şi-i spune să nu zică: „Dă, măciucuţă!” Jidanul merge noaptea 
cu jupîneasa şi zice: „Dă, măciucuţă!” Cînd a început a-i bate şi a-i 
ucide! Omul știa şi tăcea. „Mă rog d-tale, ţ-om da toate, numai nu ne 
omorî.” Cînd a auzit aceasta, a oprit măciucuţa. A luat el berbecul şi 
l-a legat de brîu dinapoi şi masa în cap, da măciucuţa în mînă. Și 
cînd le-a adus acasă la copiii flămâînzi, au avut ce vedea. 

Catinca Piîslariu, Curtești, Botoșani 


Alte variante spun că Dumnezeu i-a dat toate acestea, nu vîntul. 
Şi anume, în o variantă ce o posed din Siret, îi dă o față de masă, un 
cal ce face bani și o măciucuţă; căreia trebuie să-i zică: 


Măciucuţă glavă, 
Încunjură dumbravă. 


Cumătrul său i le luase toate şi i le-a dat înapoi. 


In altă variantă, din Frătăuţi, omul are şesă copii şi Dumnezeu îi 
dă o măsuţă, să-i zică: „Deschide-te, măsuţă!”; o oaie, să-i zică: 
„Scutură-te, oaie!”; ş-o botă: „Ropoteşte, botița mea!” 


346 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


$ 7. Mintea. Sufletul. Dragostea. Copiii 


Vîntul e duhul lui Dumnezeu. 
Vîntul e gîndul lui Dumnezeu. Roșa 


Vîntul e Sf. Ioan. Ropcea, Roșa 


Ziua e vîntul, asta o ştie toată lumea, da noaptea se face şi flecău, 


şi femeie. Mahala 


Crierii omului, mintea, sînt făcute din vînt, căci ce e mai iute ca 


gîndul? Mahala 


Vîntul e duhul lui Dumnezeu şi mama lui e Mama-Pădurei. 
Vîntul îmblă calare pe un cal cu aripi. 


Intr-un descîntec de deochi din Broscăuţi se spune: 


„De te-a deocheat vîntul, 
Să-i crape calul, 
Să rămiîie pedestru.” 


* 
De visezi cal, are să fie vînt. General 
Cal alb de visezi, e vînt. Roșa 
Cal alb de visezi, e omăt. Mihalcea 
Caii roşi sînt vînt. Mihalcea 
Peşte de visezi, e vînt. General 
Şerpe de visezi, e vînt. General 
Soldaţi de visezi, e vînt. Botoșani 

* 


Nimene nu poate videa vîntul decît copilul pănă la şepte ani, dacă 


n-a mîncat niciodată ceapă şi usturoi. Şi chiar omul mare încă l-ar 
videa, dacă n-ar spune 7 ani de zile visurile şi n-ar mînca ustoroi. 
Atunci omul acela ar videa toţi sfinţii şi ar şti totul ce e pe lume, lui 


is- 


ar arata toate, căci sfinții fug de ceapă şi de usturoi. 
Un ţigan din Mihalcea 


Cine nu mănîncă ceapă şi chipăruși vede vîntul. Botoșani 


Dacă o femeie îngreunată n-ar mînca ceapă şi n-ar mînca toată 


viaţa nici fata care o va face, atunci copilul acelei fete vede vîntul. 


Odobeşti 


Cine mănîncă pelicioara de la ceapă un an vede vîntul. 
D-l David, com. Buhalniţa, Moldova 


* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 347 
Sf. Simion și cucoșul 


Simion Stîlpnicul ţine ceriul şi pămîntul, el e pe vînt; poartă 
vînturele. El are așa o bute şi, cînd ştie el, îi dă drumul vîntului din 
bute. 

Zice că el a fost avut un copil şi a murit. El, de jale mare, s-a 
mîniat pe Dumnezeu şi n-a vrut să deie drumul vîntului în lume, 
zicea: „Mi-ai luat tu copilul meu, n-am să dau nici eu la lume vînt!” 

Ce l-a rugat Dumnezeu, ce a trimis pe alți sfinţi, dară el nu voia 
şi pace. „Nu m-a ascultat el pe mine cînd l-am rugat să nu-mi ia 
copilul, nu am să-l ascult nici eu!” 

Amu se făcuse așa pe lume, că nici nu mai puteau trăi oamenii de 
necurățenii şi de boli, căci vîntul e ca o scăldătoare, curăță totul. A 
venit pănă la atîta, că a trimis Dumnezeu pe toate dobitoacele, pănă 
şi pe paseri a trimis la el. Vine rîndul şi la cucoş; merge şi cucoşul: 
„De ce nu dai drumul vîntului, Sfinte Simioane, căci uite-te ce rău e 
pe lume?” „Nu dau, pentru că mi-a luat Dumnezeu copilul, am să-i 
fac şi eu!” „Ara, ce poznaş mai ești, pentru aceea nu-i dai drumul? Da 
mie cîți copii mi-a luat Dumnezeu; dacă aşi sta şi eu să mă mînii ca 
d-ta, ce ar mai fi? Dară mie nici nu-mi pasă; dacă moare unul, fac 
altul în loc!”, şi ia un pui şi-i suceşte capul. „Vezi ce-am făcut? încă 
azi fac altul şi pănă în trei săptămîni vei videa ce pui am să am! Ia 
aşa fă și d-ta!” Sf. Simion să uită la cucoş şi începe a rîde: „Că bine 
zici, pe nimene n-am ascultat, dar pe tine am să te ascult” şi a luat 
şi a dat drumul la vînt. Dar şepte ani de zile, vînt nu fusese prin 
lume, cît a jălit el copilul lui. Şi de aceea, cînd moare cineva, se 
jăleşte şepte ani şi pe urmă se uită. 

Dumnezeu, după ce i-a făcut cucoşul treaba asta, l-a chemat la 
dînsul şi i-a zis: „Pentru că mi-ai făcut tu aşa un bine, îți dau de la 
mine, ca să poți ţinea 40 de femei şi prin sat să îmbli”, și de atunci e 
cucoşul așa de voinic. Gheorghe Postolachi, Bagiurea, Moldova 


Povestea lui Sf. Simion 


A fost un flecău, că numai el şi soarele era aga de frumos pe lume, 
dar soarele era mai frumos. Amu, flecăul cela era sarac — să duce la 
un jidan şi spune că-i va aduce două cofe de apă, să-i deie ceva de 
mîncat. Să duce la o fîntînă să ia apă, da înlăuntru sta încolătăcit un 
şerpe. Cum l-a zărit, a fugit. „Scoate-mă de aici, zice şerpele, că mare 
noroc vei avea!” Gîndeşte el cum să-l scoată și bagă cofa în fîntînă ca 
să între şerpele. Şerpele, cum a ieșit, s-a făcut om şi bate pe flecău pe 
umăr: „De-acu, du-te în drumul tău; ce-i gîndi, aceea vei izbîndi!” 
Acela era Dumnezeu! 

Să duce flecăul și ia apă dintr-o baltă şi duce jidanului; acuma 
foame nu-i mai era. 

Să duce acasă la dînsul, vede într-un ungher un suman, într-altul 
cămeşă — căci gîndea că e gol. Vede pe masă pîne, mîncare şi tot ce 


348 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


gîndea îi sta dinainte. Se culcă bucuros. A doua zi des-dimineaţă, să 
scoală şi porneşte la drum, tocmai la orașul unde era împaratul. 
„Stăi, gîndeşte el, încaltea să cîştig ceva cu darul meu, dacă mi l-a 
dat Dumnezeu!” La împaratul, tocmai atunci era nuntă, mărita fata. 
Să duce cu gîndul lui păn' aproape şi să uită. „Doamne, cît e de 
frumoasă mireasa, gîndeşte el, dacă s-ar face lîngă mine!” Îndată a 
fost mireasa lîngă el. „Dacă ar fi îngreunată și să aibă un copil să-mi 
zică mie «tată».” Îndată s-a făcut aşa şi înaintea tuturora mireasa a 
născut un copil. Împaratul, de ciudă şi de ruşine, a poroncit să-i puie 
pe toţi trei într-un poloboc înfundat și să le deie drumul pe apă. 
Cînd au fost ceva mai depărtişor, el a gîndit să iasă polobocul la 
mal şi să pocnească cercurile — şi s-au culcat toţi trei acolo, pe mal, 
gîndind că a doua zi dimineaţă să se trezească în palaturele împa- 
ratului. A doua zi dimineaţă, s-a trezit cu coroana împaratului pe 
cap, căci împaratul cel bătrîn a fost murit. Şi acesta s-a chemat Sf. 
Simion, căci s-a născut în acea zi cînd e Sfîntul Simion. 
Pălimărița din Roșa 


(Povestitoarea nu spune că Sf. Simion ar avea ceva de a face cu 
vîntul, ci numai că aceasta e povestea Sf. Simion.) 
Cîntece 


În iertăciunele de la nuntă, să spune despre om că l-a zidit 
Dumnezeu cu toate străfirele: 


Trupul din lut, De la grădina cu perji, 

Oasele din piatră, De la grădina cu ruji, 

Ochii din mare, De la dragele mătuși. 

Frumuseţile din soare, + 

Dragostele din vînt, 

Vîntul de la Duhul Sfînt. Bate vîntul pintre munți, 
Iordănești Mi-aduce dor de părinţi, 


Bate vîntul pintre văi, 


i Mi-aduce dor de flecăi, 
Bate, vinte, şi răsbate, Bate vîntul prin părete, 
Tuturor le-ai făcut parte Mi-aduce dor de la fete. 
Şi din soră, şi din frate, * 
Numai mie rea dreptate, 
Bate vîntul vălurele Bate vîntul, iarba crește, 
Şi-mi aduce dor şi jele, Dorul mîndrei mă topește. 
De la locurile mele, Bate vîntul, iarba scoală, 
De la mamă, de la nene. Dorul mîndrei mă omoară. 
De la frați, de la surori, Bate, vinte, nu-nceta, 
De la grădina cu flori. Răcoreşte-mi inima, 
De la surori, de la frați, Macar bată cît de rece, 
De la grădina cu brazi, Că de dor nu mi-a mai trece. 


De la moşi, de la uncheși, + 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 349 


Bate vîntul, viscoleşte, 
Nevastă, nevastă, 

Dorul tău mă prăpădește, 
Nevastă, nevastă. 


* 


Cînd îmi vine badea-n gînd, 
Mă leagăn ca pana-n vînt. 
Cînd îmi vine mîndra-n gînd, 
Mă usuc ca frunza-n vînt, 
Ca frunza curechiului, 

In postul Sîn-Petrului, 

Ca frunza alunului, 

In postul Crăciunului. 


* 


Vîntul bate, 

Mărul cade. 

Eu mă-nchin de sanatate 
La puiuțul de departe. 


Şi mă-nchin şi nici pre, 
Că am altu-n calea me. 
Strojineţ 


Vîntul de viaţă şi moarte - 


bocet 


Ian ieşi, mamă, păr afară, 
Să te bată vînt de vară. 

Cel de iarnă te-a bătut, 

De la picioare te-a rupt. 

Cel de iarnă te-a suflat, 

La pămînt că te-a culcat. 

Băișești 
* 
Bate vîntul pe sub soare, 


Scoală, mamă, pe picioare. Etc. 
Broscâuţi 


luţala. Nebuneala 


Cînd cineva merge repede, să zice: „S-a dus ca vîntul!” 

Cînd cineva nu e destul de cuminte, să zice că e „vîntuit”, iar dacă 
nu e așazat, e „zvînturatec.” „Furtunatic” să zice, cînd e cineva prea 
apucat sau cu toane. „S-a dus ca o furtună”, repede, cu mult zgomot 
sau huit. 


La cei cu numele Furtună, să spune: 
Furtunache cel nebun 
Strînge pietre de pe drum 
Şi le pune-n buzunari 


Şi-i pare că-s coarne de mari! Botoșani 


(La descîntecul pentru nebuneală, să vîntură apa, se va vedea 
vol. II”. — Vezi vîntul turbat, pag. 333). 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


Cap. II 


Păserile 


$ 1. Găinele 
A. Lumina. Căldura. Producţiunea 


Toate cele sînt făcute de diavol, numai păserile de Dumnezeu. 
Stănești 
Paserile cari zboară și sînt bune de mîncat le-a făcut Dumnezeu. — 
Se jucau mai mulți copii pe toloacă, făcînd păserele din lut, și făcea 
şi Domnul Hristos cu dînşii. Ale lor nu zburau, rămîneau așa, lut, 
dar ale Domnului Hristos, îndată cum le făcea, zburau. Copiii s-au 
dus acasă şi au spus la părinţi: „Este cu noi un băiat care, cum face 
vrăbii, paseri din lut, îndată zboară.” „Acela trebuie să fie naz- 
dravan”, ziceau părinţii. Şi după aceea l-au căutat jidovii ca să-l 
muncească. Horecea 


Vrăbii, paseri de visezi zburînd prin casă, ai să faci o fată. 
Botoșani 


Cuc de visezi, faci copil. Costîna 
Hulubi de visezi, sînt copii — adecă vor veni sufletele. Mihalcea 


Cucoş de visezi, faci băiat; găină, fată. 
Pasăre de visezi zburînd, auzi o veste sau primești o scrisoare. 
General 


Cucoş cîntînd de visezi, auzi o veste. Mihalcea 


Povești pentru copii 


Era o babă şi avea o mulțime de găini. A ieșit afară cu grăunţe și 
a strigat: 

„Pui, pui, pui! Pui, pui, pui!” 

Vine curca şi zice: „Chiorule, chiorule!” 

Vina rața: „Las așa, las aşa!” 

Vine gîsca: „Gagaga, gagaga!” 

Vine picherea: „Pacat, pacat!” 

Vine cucoşul: „Cotcodac, hai, hai de-acolo!” 

Vine lupul: „Primeşte-mă în sat, ţ-oi face ciubote!” 

Vine cățelul: „Zau, zau, hai, hai de-acolo! Nu-i voie, nu-i voie, nu-i 
voie!” 

Da lupul iar: „U-u-u! Primeşte-mă-n sat, ţ-oi face ciubote!” 

Vine cățelul: „Zau, zau, hai, hai, de-acolo! Nu-i voie, nu-i voie, 
nu-i voie!” Și lupul s-a dus. Elena Popescu, Botoșani 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 351 


Cucoșul și fata 


A fost o babă și un moşneag şi aveau o fată. Baba și moşneagul 
s-au dus la biserică şi au zis fetei că, pînă vor veni ei, să măture, să 
grijească şi de mîncat să facă. 

Fata, după ce a grijit, iesă pănă în prag şi zice: „Cucoşule, cuco- 
şule, adă-mi un braț de lemne!” 

Cucoșul zice: „Eu ţ-oi aduce lemne, dar tu să-mi ştergi tăpăligele.” 
Cucoşul i-a adus lemne, da fata nu vrea să-i şteargă tăpăligele. Cum 
a venit baba, cucoşul i-a spus babei: 

„Babă, bate fata, că fata n-a vrut să-mi şteargă tăpăligele.” Baba 
a zis „Baiu”; n-a vrut să bată fata. 

Vine moşneagul acasă; cucoşul spune moşneagului: „Moşnege, 
bate baba, că baba n-a vrut să bată fata, ca să-mi şteargă tăpăligele.” 
Moşneagul a zis „Baiu”; n-a vrut să bată baba. 

Ia cucoşul şi se duce la cerb: „Cerbule, leagă pe moşneag, că 
moșneagul nu vrea să bată baba, baba nu vrea să bată fata, ca să-mi 
şteargă tăpăligele.” Cerbul n-a vrut; zice şi el „Baiu”. 

Merge la capră: „Capră, împunge cerbul, că nu vrea să lege pe 
moșneag etc..” Capra zice şi ea „Baiu”. 

Merge la lup: „Lupule, du-te şi mănîncă capra, că capra nu vrea 
să împungă cerbul etc.” Lupul zice și el „Baiu”. 

Merge cucoşul la pușcă: „Puşcă, împuşcă pe lup, că lupul n-a vrut 
să mănînce capra etc.” „Baiu”, zice şi pușca, nu vreau.” 

Merge la şoarec: „Şoarece, du-te de roade pușca, că pușca n-a vrut 
să împuște capra etc.” „Baiu, zice şorecuțul, nu mă duc nici eu.” 

Merge cucoşul la mîță: „Mîţă, du-te de mănîncă şoarecul, că goa- 
recul nu vrea să roadă pușca, pușca nu vrea să împuște lupul, lupul 
nu vrea să mănînce capra, capra nu vrea să împungă cerbul, cerbul 
nu vrea să lege moșneagul, moşneagul nu vrea să bată baba, baba nu 
vrea să bată fata şi fata nu vrea să-mi şteargă tăpăligele.” 

Mîţa, mai întăi, n-a vrut, dară pe urmă s-a slobozit după şoarece, 
şoarecul a călcat peste pușcă, cucoşul s-a slobozit, lupul a pornit să 
mănînce capra, capra a împuns cerbul, cerbul a legat pe moşneag, 
moșneagul a bătut pe babă, baba a bătut pe fată şi fata a şters la 
cucoş tăpăligele. Elena Popescu, Botoșani 


Intr-o variantă din Suceava, cucoşul zice moşneagului: 


„Vîju, bate baba, 
Baba nu stîr laba.” 


(Pentru: Moşnege, bate baba, baba n-a șters laba.) 


Oul 


A cumparat o babă un ou și l-a dus acasă şi l-a pus în dulap. Un 
şoarec l-a dat jos şi l-a stricat. Baba a început a plînge. Vine o vecină: 
„Ce plîngi, mătuşă?” „Ce să-ţi mai spun, parcă d-ta vei plînge cu 


352 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


mine?” „De unde ştii? Spune-mi, poate voi plînge!” Baba îi spune: 
„lată, am cumparat un ou şi l-am pus în dulap şi un şoarece l-a dat 
jos şi l-a stricat.” Femeia, cînd a auzit, a început a răcni în gura 
mare. Trece pe acolo o poartă ş-o întreabă pe femeie de ce răcnește 
aşa. „Parcă dacă ţ-oi spune, tu vei plînge?”, zice femeia. „De unde ştii 
că n-oi plînge? Spune-mi.” Femeia i-a spus. Poarta a început a scîrţii: 
scîrța, scîrţa! — cît putea. Iată că trece o scroafă: „Da ce scîrții aşa 
tare, poartă, ce-ai păţit?” „Eu ţ-oi spune, da tu-i plînge?” „Spune-mi, 
să văd, poate voi plînge.” Scroafa, cînd a auzit, a început a covița şi 
a se văita. Trece un copac ş-o întreabă pe scroafă de ce ţipă. Scroafa, 
tot aşa, îi zice: „Ce să-ți mai spun, parcă tu vei plînge?” Copacul a zis 
că va plînge şi el. Cînd a auzit, a început a-şi scutura frunzile. Trece 
un stigleţ. Începe a-l întreba pe copac de ce-și scutură frunzele. 
Copacul i-a spus tot așa. Stigleţul începe a scutura din aripi. Trece o 
fîntînă şi întreabă pe stigleţ de ce își smulge penele, că va veni iarna 
şi-i va fi frig. Stigleţul îi zice că dacă-i va spune, parcă fintîna va 
plînge? Fîntîna i-a spus: „Mă voi schimba în sînge!” Şi adevărat, cum 
a auzit, s-a schimbat în sînge. Botoșani 


Găinuţa. Puii 


Avea o babă o găinuţă. Pe rîşniță se oua, pe rîșniță clocea, pe 
rîșniţă pui scotea. Găinuţa a perit şi puii au perit. Baba plînge, 
moșneagul plînge, poarta scîrție, porcul coviţă, copacul își scutură 
frunzile, oaia a lepădat coarnele, apa s-a tulburat în fîntînă. Preo- 
teasa a venit la apă. „Ce te-i tulburat, apă?” „Cum nu mă voi tulbura, 
dacă baba a avut o găinuţă, pe rîşniță se oua... etc.” „Atunci lepăd şi 
eu cofele.” Fata popei făcea plăcinte. Așteaptă pe mă-sa şi nu mai 
vine cu apa; merge s-o caute. „Da ce stăi aice şi nu aduci apă, mamă?” 
Mă-sa i-a spus. „Atunci lepăd şi eu plăcintele.” Popa a văzut că 
întărzie; vine şi el după dînsele. I-au spus şi lui. „Atunci lepăd și eu 
antereul.” Ş-au ramas toți acolo. D-ra Maria Grigorescu, Botoșani 


Cimilitură: 
Ce-i în tufă 


Şi nu suflă? 
(Oul) 


B. Găinele. Ziua. Invierea 


Soarele e dintr-un ou. — A fost un om şi avea un ou. El a fost 
încuiat oul într-o ladă; şi altul, ce știa, cînd s-a dus omul de-acasă, 
s-a dus şi i-a dat drumul și din acela s-a făcut apoi soarele pe ceri. 


(Este o poveste mai lungă, dar comunicătorul n-o ştie.) 
Vasile Masloschi, Mahala 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 353 


Cinel, cinel: 
„Am o găină, c-o aripă albă şi una neagră.” (Ziua și noaptea) 


„Am o găină albă şi una neagră. Una strînge, da alta împrăștie. 
Ce-i?” (Ziua împrăștie oamenii, da noaptea îi adună.) 


* 


Cine moare fără lumînare să i se dea un cucoş de pomană, că pe 
ceea lume cucoşul să face lumînare şi-l trezeşte. 


De la Ana Zacetenia, începe a se mări ziua, cu cît sare cucoșul din 
prag. 


Ca să nu-ţi mănînce găinele în grădină, în ziua de Ajun, păr a nu 
răsări soarele, să le dai mîncare spre răsărit. 


(Găinele, în obiceiurile de Ajun, s-au văzut. Despre găini, în raport 
cu lumina, se va mai vedea.) 


In ziua de Buna-Vestire, să nu pui mîna pe ou, să nu cauţi găinele 
la ou, cloşte să nu pui, căci iesă puii strîmbi, suciţi, cu două capete. 
General 


In ziua de Miezul-Păreţei, să numără ouăle şi să încep a scrie 
pentru Paști. (S-a văzut.) 


Ouăle de Paști 


Ouăle de Paşti se fac scrise sau împestrite, muncite şi roşi. Cele 
roşi se cheamă merişoare, acestea sînt de seamă. Oul roș de-l dai de 
pomană, se face măr pe ceea lume. Ouă muncite se numesc ouăle cari 
sînt scrise pe galbăn, pe alb, pe roş etc. și ale căror flori sînt de 
diferite colori, iar cîmpul rămîne tot alb sau galbăn ca întăi. Ouăle 
muncite se fac foarte greu. Femeile scriu ouăle cu un feli de lopăţică 
orizontală numită „chişiţă”, care la capăt are un tub mic de tinichea 
vertical, cu un fir de păr în mijloc. Cu cît e mai subţire tubul, cu atît 
mai bine scrie. Pe acesta îl moaie în ceară topită și astfel, stînd la 
vatră, tot scriu. Dacă vreau să facă conturile desenului albe, atunci 
începe a scrie pe alb, ceara se sleieşte și conturul rămîne astupat. 
Apoi, de voiește să facă mijlocul floarei galbăn, pune oul în coajă de 
pădurețţ fiert şi, după ce s-a uscat, astupă cu ceară mijlocul din 
contur. Dacă voieşte să fie conturul galbăn, atunci începe oul a-l 
scrie tocmai după ce l-a scos din galbăn. 


În Mihalcea şi Camina, fac ouăle galbene cu niște clopoței albi 
bătuți (plini), ce se află în acel timp pe aici. Din galbăn, dacă vrea să 
facă frunzile verzi, la floare, pune oul în verde — dar trebuie să 
învălească tot oul în ceară, să nu se prindă verdele decît unde trebuie. 
În Moldova, verdele se face cu dediță, care pe atunci e înflorită. 

De regulă, din galbăn se pun ouăle în roş şi, dacă nu rămîn în 
culoarea aceasta, umplu florile ce au să fie roşi sau fac numai picăţei 


354 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


(niște puncte mari, pe ouă, printre desen, de toate colorile) şi apoi îl 
pun în negru, dacă voiește să rămîie în coloarea neagră, dar cele mai 
multe ouă rămîn roşi, Coloarea roşă şi neagră se face cu niște surcele, 
cumparate din oraş. În timpul din urmă, boiesc cu anilin. Oul muncit 
însă trece la scris prin toate colorile acestea, împrimîndu-se numai 
unde trebuie coloarea ce vrai, cîmpul învălit fiind cu ceară, pentru ca 
să rămîie ca întăi, alb, galbăn, albastru sau cum vreai. 


Oul muncit e pacat să-l dai de pomană. General 


Ouăle cari nu sînt frumos scrise, se zice în glumă, că le-a scris 
numai să nu le cunoască găina. 


In Mihalcea, se spune că de Paști să nu mănînci ou împestrit 
întăi, căci vezi şerpi peste an, așa cum stă scrisoarea încolătăcită. 


Pe ou, de regulă, se scriu flori, garofe în oale; chiar în Mihalcea, 
unde e satul rusificat, spune poporul la orișice floare scrisă pe ou: „to 
garofa” („că e garofă”), halaturile de țesut, cum e urzitoarea, vîr- 
telnița etc. 


In Mihalcea, se scriu pe ouă hulubi, rețe, cucoş. 


În general, la români să scriu: „creasta cucoşului”, „laba găinei”, 
„talpa gîştei”, „coarnele berbecului”, „cîrligul ciobanului.” 

În Zvorîştea (Moldova), se scriu pe ou ciobanul cu oile sale. 

În Broscăuţi, scriu: „laba broaştei”, soarele, luna, steaua. 

În Ropcea, scriu: „cîmpul”, „peşte”, „frunza bradului”, „frunza 
stejarului” etc. 


În Botoşani, am văzut pe un ou cu cîmpul albastru scris pe o parte 
un peşte, cu conturele în alb, şi pe cealaltă parte, 3 spice galbine, 
legate la un loc. — Cine ştie rade cu cuţitaşul flori pe ou face: „două 
inimi săgetate cu lanțuri de amor legate” etc. 


În Roşa, scriu: soarele, luna, steaua. Fac „brîul popei”, care se 
face şi în Mihalcea, ţiindu-se de o liră, numită aice „screpca”. 

În Botoşani, fac prin mijlocul oului „brîul Maicei Domnului”. 

În Mihalcea, mai fac: „urechea”, „urechea iepurelui”, pepeni, piep- 
teni, grebla. Tot aice se fac pe ou „paştele”, un fel de stea, ce trebuie 
să aibă 40 de trăsături. „Crucea paştei” se face pretutindene și iarăși 
„paştele” sau „ziua paștelor” se numeşte pe aici un desen în triun- 
ghiuri, care nu se află în Moldova, ci mai ales la huțani. 


Ouăle se fierb în ziua de Joia Mare, că sînt mai frumoase și țin 
mai mult. După ce le scot, le şterg cu o petecuţă cu unt, ca să capete 
lustru. 


Peteca de ouă e bună de leacuri; de afumat pentru orbalţ, beșică, 
umflătură, reumatism etc. De asemenea, şi pentru vaci, cînd le sînt 
pulpile umflate, precum şi pentru diochi. 


Scrisul ouălor să plăteşte ca şi lucratul snopilor: cu claia. Într-o 
claie sînt 30 de ouă; în jumatate: 15. — Ouă de Paști să fac cîteva clăi. 
General 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 355 


Diavolul tot una întreabă, de se mai scriu ouă pe pămînt şi de mai 
sînt colinde prin sat. Cînd ouă nu se vor mai scrie şi colinde nu vor 
mai fi, atunci și el va ieși. Roșa 


Tot el întreabă de mai sînt haturi pe cîmp? Cînd vor rămînea 
haturile, că n-a avea pe ce să calce găina, atunci și el va ieşi. 
Mihalcea 


De cînd se fac ouăle roși 


Ouăle roşi se fac de atunci, de cînd Domnul Hristos, scăpînd de pe 
cruce, a blagoslovit găinele şi vitele (s-a văzut pag. 233). În Ropcea, 
să spune că Domnul Hristos atunci s-a ascuns în fîn şi găina l-a 
acoperit şi s-a ouat un ou deasupra; de aceea ouăle de Paşti să 
sfințesc. 

Ouăle roşi să fac de atunci, de cînd Domnul Hristos, fugind cu 
Maica Domnului de jidani, a blagoslovit grîul ce a fost în aceeaşi zi 
bun de secerat (s-a văzut). Jidanii atunci luîndu-se după el, Domnul 
Hristos arunca în urma sa pietricele, care îndată să făceau ouă: roși, 
verzi, galbene etc. Ei, văzîndu-le, au prins a le culege şi Domnul 
Hristos a putut fugi. Stefan Pita, Mihalcea 


Demult, pămîntul era neted, nu erau ca amu dealuri şi văi, munți, 
dar cînd fugea Domnul Hristos de jidani, după ce a scapat de pe 
cruce, pentru ca să nu-l prindă, gîndea să se facă între el şi jidani 
munți, văi, să-l aciuiască, şi de atunci a ramas aşa, pănă astăzi. 
Jidanii, dacă au văzut că nu-l pot prinde, au luat pietre ș-au început 
a arunca într-însul. Dumnezeu a dat că pietrele acelea s-au făcut 
ouă: roşi, galbene, albastre, jidanii, de bucurie, au început a le strîn- 
ge, a să zăbăvi şi Domnul Hristos a scapat şi, întru amintirea ceea, 
se fac de Paşti ouăle roși. 


Fata și ouăle 


Ouăle roşi de aceea se fac de Paști, pentru că, atunci cînd l-au 
răstignit pe Domnul Hristos şi a fost înviat, ducea o fată în poale ouă 
şi, auzind vestea aceasta, a alergat acasă să spuie. Mergînd pe drum, 
se întălnește cu nişte jidani şi le spune: „Hristos a înviat!” Dar ei au 
început a rîde: „Atunci va învia Hristos”, au zis ei, „cînd se vor face 
ouăle acestea din poale de la tine roși!” Cînd se uită fata, ouăle erau 
roşi! 

Şi întru acea amintire, se fac pănă astăzi ouăle roşi. 

Auzită de la mama autoarei, Botoșani 


* 


356 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
Ouăle și copiii 


Ouăle roși sînt bucuria copiilor. 

Ouăle roşi de aceea se fac, pentru că atunci cînd Domnul Hristos 
a înviat, toţi copiii s-au trezit cu cîte un ou roş în mînă. Şi de atunci 
a ramas obiceiul, ca să se facă de Paști ouă rogi. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Obiceiul ouălor 


In ziua de Paşti, cînd te scoli, să te speli cu un ou merișer, roş, şi 
c-o para de argint, într-un craston cu apă, să fii alb şi rumîn peste an. 
Botoșani 


In Mihalcea, se spală cu un ou roş şi cu unul alb, ca să fie rumîn 
şi sanătos ca oul. 


Cînd încep a mînca de Paști, încep întăi cu oul şi ciocnesc mai 
întăi barbatul cu femeia, apoi părinţii cu copiii, zicînd la ciocnit: 
„Hristos a înviat!” — „Adevărat c-a înviat!” „Să ajungem şi la anul şi 
la mulţi ani!” Se crede că acel ce strică oul celuilalt e mai tare. Ouăle 
se cearcă în frunte sau şi în dinți. Ouăle tari le face găina care e 
slabă; găina grasă face ouă subţiri la coajă (Nu hrăni găinile bine şi 
vei videa ce tare vei fi!) Copiii mai ales îşi caută un ou tare, un ou de 
pichere, şi cu acela ciocnesc. Cine are ou tare le ia pe toate cîte le 
strică. Alţii se amăgesc cu ouă de lemn. 


În Bucovina, în ziua de Paşti, oamenii stau împrejurul bisericei și 
ciocnesc ouă, cei ce ciocnesc zice că se văd pe cea lume. În ziua întăia, 
ciocnesc numai în vîrf, iar în celelalte zile şi cu partea cealaltă; marți 
nu se mai ciocnesc, numai de Sf. Gheorghe şi de Ispas. 


În Molodia, acei ce ciocnesc schimbă oul după ce l-au ciocnit, să 
aibă parte dreaptă. Apoi îl curăţă, îl taie în două și-l mănîncă amîn- 
doi, iar cu celalalt fac ce vreau. 

Aice spun că de aceea trebue să ciocnească, ca să nu se rătăcească 
prin pădure sau undeva. De aceea oamenii se rătăcesc, că n-au 
ciocnit. Cine a ciocnit, în caz că se rătăceşte, îndată îl găsesc oamenii 
şi-l scot sau îşi aduce aminte pe unde a mers. 

In Mahala, cînd vin oamenii cu pasca unii la alţii, să pune pe 
masă o strachină plină cu ouă şi ciocnesc ca să se vadă pe ceea lume; 
iar ouăle le mănîncă. 

Obiceiul găinelor de Paști s-a văzut, precum și al ouălor ce se 
arunc pentru rohmani, pe părău. 


C. Găina. Oul. De ce scurmă găina 


Găinele de aceea scurmă în grădină, pentru că Domnul Hristos, cînd 
fugea de jidani, s-a fost ascuns în niște gunoi şi găinele, scurmînd, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 357 


l-au descoperit. Pentru aceea, Domnul Hristos le-a blastamat ca tot 
una să scurme; şi amu, iată: aici ai făcut stratul şi, cînd te întorci, e 
gata răscolit; e stricat! Dochiţa Marianciuc, Mihalcea 


Gaina îi blăstămată de Dumnezeu, ca şi femeia, şi încă femeia 
nici nu așa tare, că femeia numai o dată în an face copii, da găina în 
toată ziua face cîte un ou. Zice că tare-i păcat, cine fură oul, pentru 
munca ei pănă ce l-a avut. Cine fură ou, pe ceea lume trebuie să 
treacă de trei ori prin ou. 


Să nu te uiţi cînd se ouă găina, că ţi se fac ochii mari sau capeţi 
pecingene. 


Ou cine fură, e tare mare pricaz la casă; se arată îndată că piere 
ceva; şi acela ce a furat, pe cea lume, toată săptămîna bea dintr-însul 


dohot şi sîmbăta iar e plin. Elena Braha, Mihalcea 
Ou cine fură, 7 ani de zile nu se alege nimic din munca lui. 

Mihalcea 

Ou fură numai care-i prost, că așa rămîne norocul lui de mic; așa 

scade, ca oul. Catrina Daniliuc, Mihalcea 

Ou cine fură, atîta are, cît în ou. Botoșani 

Ou de ţi-a fura, se prăpădesc găinele — pier. Botoșani 


Copilul, cînd îl înţarei, îi pui un ou copt de ceea parte de prag, în 
tindă, şi pe copil îl pui de asta parte, în casă, să-l iaie şi să-l mănînce; 
atunci îl dai pe pînea lui. Cît de degrabă se trece pragul, așa degrabă 
uită de piept. Mihalcea 


În Botoşani, pun oul după uşă şi copilul merge de-l ia. Cît de iute 
uită găina de ou, așa să uite copilul de piept. De regulă, se înțarcă 
copiii toamna, căci este de toate și le merge bine, şi anume într-o 
sîmbătă, tot pentru că le merge bine. Mama autoarei 


In Mihalcea, în ziua de lasatul săcului de postul mare, numaidecît 
să mănîncă ou, ca să-ți pară postul uşor. Ţi se pare scurt şi nu-ți e 
urît a-l posti. Elena Braha, Mihalcea 


Acelaşi obicei era şi în Botoşani şi este şi astăzi, dară tot mai rar. 
După masă, seara, mănîncă un ou. 


În Mihalcea, cînd pornesc la arat, pun înaintea boilor un ou, ca să 
nu le pară greu aratul. Alţii pun cuibarele sau ouă clocite, să se 
sfarme uşor bulgării, cum se sfarmă oul. 

Oul cel întăi de la găină să îngroapă cu locul vacei, cînd are vițel 
întăi, să fie laptele galbăn. 


Oul cel întăi e bine să-l mănînci, că te întărești, şi mai ales de la 
puica neagră, că nu să prind farmecele. 


Cînd se ouă găina întăi, să pui oul sub prag și să torni deasupra 
cenușă sau gunoi; atîtea ouă să fie cît gunoi. Bucovina 


358 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Ca să nu să strice ouăle, să păstrează în cenușă sau făină. Făina 
în care au fost pastrate ouăle să n-o mănînci, căci capeţi cel perit. 
Botoșani 


Femeia îngreunată să nu ducă ouă în poale sau în sîn, că capătă 
copilul bolfe la grumaz. Mahala 


Găinelor, pentru ca să să ouă bine, li se dă grăunţe de la moară, 
plod de iepuroaică, „părăsita găinei” (faraxacum officinale) să dă în 
Mihalcea hăcuită. Primăvara, aceasta e cea întăi floare ce înflorește, 
cînd încep şi găinele mai tare a se oua. În Moldova, spun că nu e bine 
să aduci „părăsita găinei” în casă, că părăsesc găinele a să oua. 
„Păscuţa găinei” să chiamă în Zvorîştea o floare asemănătoare, dar 
mai puţin galbănă şi mai mică. De huşte din borş, de asemenea să 
ouă, dar cad şi cloște. Dacă mături pe cuptor cu mătura, nu să ouă 
găinele. 


Ouă mari cu 2 gălbănușuri, cînd să ouă găinele la casă, e semn 
bun, de noroc, de spori, va merge bine. 


(Despre oul cel mic, „părăsit”, oul cel de scădere la casă să va 
vedea la cap. Dracul.) 


Găina, cînd cotcodăcește, zice: 
„Unde-am pus, n-am găsit.” Botoșani 


In Siret spun că ea zice: 
„Te-am, te-am făcut gospodari!” 


Norocul dintr-un ou 


Odată, un om tare sarac, făcîndu-i femeia un copil, a gîndit să-şi 
caute cumătru bogat, doar îi va da ceva, și l-a ales pe cel mai fruntaş 
din sat. Cumătrul a botezat şi i-a dat un ou. Omul atunci s-a mîniat 
şi i-a dat oul înapoi. Zice: „Eu gîndeam că mă voi pricopsi cu altaceva, 
mai de samă, de la d-ta, dar ouă am și eu.” Nănașul a luat oul, s-a 
dus acasă şi l-a pus sub o cloşcă. Din oul acela a ieşit o puică şi s-a 
ouat. A pus-o cloşcă, a scos o mulțime de pui; puii aceia s-au făcut 
mari, găinele au început a să oua, cucoşii i-a vîndut. Apoi iar a pus la 
clocit, iar a scos pui, a mai început a vinde din găini, că amu n-avea 
ce face cu atîtea; a strîns tot para cătră para de la găinele celea, păn' 
a cumparat o măscuroaică. Măscuroaica a avut mititei, s-a înmulţit; 
el i-a vîndut ş-a cumparat o vacă. De la vacă, a început a să prinde la 
vite, la giuncani, a cumparat cai, în scurt: păn! ce a fost băietul, finul 
său, de 24 de ani, a fost făcut nanaşul său o avere pentru dînsul de 
nu-i ştia capătul. 

Băietul a fost crescut nevoieş, sarac, și îmbla amu să se însoare 
cu o fată şi ea saracă ca vai de dînsa. Vine nănașşul său. „Unde te duci 
tu, băiete?” „Mă duc în starostie la cutare, că aş vrea să mă însor.” 
„Haide cu mine, nu merge acolo. Eu te-am botezat, eu am să te şi 
cunun.” Și l-a dus la cea mai bogată fată din sat. Tatăl fetei întreabă: 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 359 


cum s-o deie că-i ficior de om sarac? „N-aveţi grijă, zice nănașul, dă-o 
pe răspunderea mea.” Dă omul fata, fac nuntă, nănașul îi cunună; îi 
ia pe urmă ş-i duce acasă la dînsul şi-i arată: — „lată, cîrdul ist de 
vite e al tău, caii aceştia sînt ai tăi, oi, paseri, porci, de toate.” — 
„Vezi”, zice nănașul. „Acestea toate le-am făcut pentru tine dintr-un 
ou, oul acela ce l-am dat tatălui tău şi el mi l-a dat înapoi, n-a înţeles; 
da eu l-am pus la înmulţit şi iată, dacă ai avut noroc, ce avere s-a 
făcut!” Iată ce poate să ajungă omul, dacă are minte şi noroc, numai 
dintr-un ou! Maria Strut, Mihalcea 


(Povești despre găini şi noroc să vor mai vedea la Noroc.) 


Clocitul 


Pănă ce nu pui singură la clocit, să nu dai ouă din casă, că ţi-s 
ouăle limpezi, pier puii şi n-ai parte din ei. Botoșani 

Cînd este mort în sat, să nu pui cloşte, că se înădușă puii în 
găoace; atunci să mişti ouăle sub cloști şi le porţi. Botoșani, Mihalcea 

In Siret, cînd şed cloşte, nici nu se vorbeşte în casă de mort. 

Cînd ai cloşte, nu coci ouă, ci numai fierbi, căci se înădușă puii în 
găoace. Botoșani 

La lună nouă să nu pui cloște, că chiscuiesc puii şi pier. 

Să nu întorci oala cu gura în jos, după ce scoţi mîncarea, cînd sînt 
cloște. Năsipureni, Basarabia 

În cuibari se pune un cui, fier, ca să nu piară puii în găoace, să fie 
tari ca fierul. Mihalcea 

Ca să ai puicuţe, pui cloşca în zile femeiești: miercurea, vinerea, 
sîmbăta şi duminica. Cucoşeii, în zile bărbătești: luni, marți și joi. 
Ouăle cele lungi sînt cucoşii, iar cele rotunde, puicuţe. 

Ouăle nu se pun păreche, unii spun că păreche e găina, alții spun 
că să rămîie pentru uli un pui. 


Cînd sînt cloşte, în casă să nu şuiere nimene, nici să cînte din 
fluier, căci se înăduşe puii şi nu pot ieşi. A cînta din gură se poate. 
Mihalcea 


Cînd şed cloştele, să nu te uiţi în cahlă, că nu șed cloştele liniștite, 
tot poartă ouăle. Dochița Marianciuc, Mihalcea 


Pe prag să nu beai apă, că beau cloştele ouăle. Botoșani 
Apă cine bea cînd se duce din casă, beau cloștele ouăle, dar să 
steie oleacă. Mihalcea 


(Ca să şadă bine cloștele şi să scoată bine puii și pentru ca să se 
ouă, vezi obiceiurile de Ajun.) 


360 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Cînd scoţi întăi afară puii, îi scoţi în poală şi cu ochii închiși; să 
nu-i vadă uliul, cum nu vede cel ce-i scoate atunci; încunjuri cu ei de 
3 ori casa, să se ție de casă, apoi dai foc paielor de la cuibari şi porți 
cloşca prin focul acela sau o ţii la acel fum, că de are păduchi, pier toți. 


Ca să nu se împrăștie puii de la casă, să nu-i scoţi lunea din casă. 
Marţi să nu-i scoţi, că-s nebuni. Elena Braha, Mihalcea 


Ca să nu-ţi ia uliul puii, cînd scoţi cloşca afară, pui o piatră în 
cuptor şi alta în horn, ca să împietrească uliul. Broscăuţi 


Asemenea se face de Filipi, de Ovidenie etc. 


Pentru pui, găini, cînd vezi întăi rîndunica, să iai țărnă şi să 
arunci prin ogradă, să zici: „Atunci să-mi mănînce uliul, vulpea, 


păserile, cînd voi strînge eu lutul acesta.” Cuciur-Mic 
Mămăliga ce o rozi de la tingire, să n-o mănînci, pentru uli. 

Mahala 

Din oală să nu mănînci, că-ţi ia uliul puii. Ropcea 


Din poală să nu dai mîncare la pui, la găini, că le mănîncă uliul. 
Mihalcea 


Dacă vrai să nu-ţi ia uliul puii, dă cuiva un ou de pomană, de 
sufletul uliului, în ziua de Ajunul Bobotezei; şi nu-ți mai ia, dar care 
va fi cuminte, nu va lua, c-atunci n-are el pui. 


Dacă mănînci găină luată din gura uliului, nu te ia la catane. 
Camina 


Gunoiul luni să nu-l dai afară, că se împrăștie găinele. 


Găina să n-o baţi cu mătura sau orişice, că se duc de la casă. 
Vatra nu se mătură cu mătura, că se împrăștie găinele de la casă. 


D. Pentru ce mănîncă uliul găinele 


Uliul parcă de ce mănîncă găinele? Tot femeia e vinovată; că 
Dumnezeu, dintăi, a vrut ca și oamenii să fie ca şi vitele, să se 
întîlnească numai o dată în an; dacă femeia n-a vrut ş-a dat o găină 
uliului să meargă la Dumnezeu să-l roage ca să se mai întălnească o 
dată. Dumnezeu s-a mîniat şi a zis că să se sature cînd s-a sătura 
calul de iarbă; şi amu de aceea nu mai este sfîrşit. Da uliul tot una 
vine ca să-şi ia găina; îi cere plată. Și amu, numai ce auzi: „Valeu! 
Mi-a luat uliul o găină!” „ Cine ţi-i vinovat, dacă singur ai schim- 
bat-o?” Petrea Pantea, Mihalcea 


Zice că s-a apucat ramaşag un ţigan, că el va cloci ouă de cal 
(bostani) şi va scoate mînzi. S-a pus pe un deal să clocească un bostan, 
dar, sculîndu-se o dată — bostanul s-a rostogolit la vale, pănă la o 
tufă; de acolo, a sărit un iepure şi a fugit. Ţiganul a gîndit că e mînzul 
încă mititel, dar ramaşagul, cu cine-l va fi fost avut, tot l-a pierdut. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 361 


S-a apucat cu același om ramașag femeia, că ea va cloci ouă de 
găină şi va scoate pui. Şi zice că le-a clocit şi a scos; — şi de atunci a 
ramas că femeia să facă copii. 

Auzit de la Andrei Motoc, lingurar, Mihalcea 


E. Găinele la nuntă și botez. Femeia și barbatul 


Găini să cuvine să ducă mirele şi mireasa preotului înainte de 
nuntă, îndată ce s-a început a să striga vestirele. Mirele să cuvine să 
ducă un cucoş şi mireasa o găină, dar mai adeseori duc amîndoi 
găini. Paserele se caută ca să fie sănătoase și frumoase, pentru ca 
viaţa lor să le fie frumoasă. De duce mireasa o găină neagră sau 
întunecată, e viața ei întunecată (astfeli se zice în Staneşti pe Molniță.) 

Tot o găină e dator să ducă şi tatăl copilului la botez. 


La nuntă, capătă o găină friptă nunul şi alta, starostele. Cînd 
vine timpul, vătăjelul bate cu băţul în grindă și strigă versurile ce se 
vor vedea la nuntă şi cari se spun și la cumătrie, cînd este să se 
aducă găina friptă cumătrului — şi după găină urmează îndată pă- 
harul cel dulce și darurile. 

Mirele, de asemenea, capătă o găină, pe care, în Botoşani, el 
trebuie să o rupă, ca să-şi arate voinicia; şi de-o rupe dintr-odată, e 
semn bun. Din acea găină, toţi trebuie să mănînce cîte o fărmătură, 
iar ţiganului i se dă ciolanul spatelui, numit „şeaua.” Atît la cumătrie, 
cît şi la nuntă, cînd se aduce găina, muzica cîntă cîntecul obicinuit al 
găinei. 

Mirele şi mireasa nu mănîncă carne toată ziua, ca să trăiască 
bine, să nu se mănînce sau ca să nu le fie copiii mucoşi, ulduroși. 
Tocmai cînd se duce mireasa la casa mirelui, mama ei îi dă o găină 
friptă, rachiu, colaci, pe care o mănîncă în camara de dormit, amîn- 
doi. În Staneşti, lîngă Moldova, mama îi dă şi un cucoş viu. Găini vii 
nu se dau nicăiri, căci găina e grijă, sărăcie. În Staneşti, se spune că 
găina e ursită, care strică traiul. 


(Despre traiul bun și mîncarea dintr-un ou, să va vedea Fata 
săracă și cea bogată — vol. IL”) 


La nunți, la cumătrii, oaspeţii ce vin duc colaci, găini etc. 


Intre cîntecele de haz, ce se cîntă după pripoi la nuntă, este şi 
acesta ce urmează, care arată pe cucoş drept bărbat şi cap al femeiei: 


„Frunzuliţă, frunz-ai fost, 
Mai văzut-ai nuntă-n post, 
Cu fasole şi cu borş? 

— Ba chiar şi la ea am fost! 
Cucoșul s-a potcovit, 
Pentru nuntă s-a gătit, 

Da găina cîrîia, 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


362 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Zicea că merge şi ea, 
Da cucoșul n-o lăsa, 
Se temea că s-a oua!” Siret 


Cînd barbatul vra să-și arăte puternicia, vrea să facă huit, se 
zborşeşte, se zice că „se cucoşeşte.” Tot astfeli, se zice şi la băieţii cei 
ce vreau să se arăte straşnici. 


O femeie din Costîna îmi povesteşte că i s-a întîmplat să audă 
următoarele: 

O fată iubea pe un flecău, ce era argat la dînșii, dar tatăl ei, fiind 
vornic, n-a vrut s-o deie după acela, ci a dat-o după un fruntaș din 
sat. Fata, după ce fu măritată, tot întreținea relaţii cu acela. Bărbatul 
a prins-o şi a mers de a pîrît-o la părinţi. Tatăl său a luat-o în casă 
şi a bătut-o pănă a leşinat, încît singur barbatul ei să ruga s-o ierte. 
La uşă erau doi străjeri, în casă erau oameni și toți se uitau. Pe cînd 
o bătea tatăl ei, o cetară astfel: „Cine a pus străjerii la ușă?” Fata a 
răspuns: „Domnia-ta.” „Cine a poruncit cucoșului să cînte şi să ne 
trezească noaptea?” „Dumnezeu”, a răspuns fata. „Dacă Dumnezeu, 
atunci tu trebuie să-ți asculţi bărbatul!” Ana Haiduc, Botoșani 


(Vezi cucoșul ce a învațat minte pe bărbat, part. III.) 
(Vezi barbatul înainte, vol. II.*) 


„Cucoş” se mai numeşte şi cucoşul de la pușcă, cucoşii de perje şi 
cucoşii de grăunţe, după cum s-a văzut. 


La cucoş, descîntă noaptea babele de dragoste şi de măritare 
fetelor. (Să va vedea vol. II.*) 


„Puişori” se cheamă în Bucovina şi monezele mici de argint de 
cîte 10 creițari. 


Găina cînd cîntă la casă, nu-i bine, va fi vro boală mare sau vro 
nenorocire, va muri cineva din familianţi sau ai vro pagubă, vro vită 
are să piară. Atunci să iai găina şi s-o măsuri de la fereastă la prag 
şi, de vine cu capul la prag, îi tai capul, de vine cu coada, îi tai coada. 
Alţii taie numai peniţele din vîrful capului ş-o lasă; dar dacă-i tai 
capul, nu-l mănînci, se aruncă. General 


Alţii spun că, dacă cîntă găina pănă la amiază-zi, nu-i rău, e bine. 
Sînt găini ce cînt de-a valma cu cucoşii; atunci e semn că este ceva 
necurat pe lîngă casă şi ea apără. Alții iar zic că-i noroc, spori. 

Mihalcea 


Se zice în rîs că la cutare casă cîntă găina, nu cucoșul — adecă 
femeia-i mai mare, ea îşi ia rolul de barbat și barbatul e mai mic. 


Găini nu se cade să taie femeia, că are rîndurile și se cheamă că 
şi găina e încruntată. Numai barbaţii pot să taie, dar femeile caută 
mijloace să pară găinei că sînt bărbați ş-apoi taie. Botoşani 


* Aceste volume nu au fost publicate de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 363 


„Puică”, „puicuță”, „puişorule”, „puiule” sînt cuvinte gingașe de 
iubire la români, atât la părinţi pentru copii, cît şi între barbați şi 
femei. 

Frunză verde de bujor, 
De-aş avea un puișor. 

Pui, pui, pui, pui, pui, 

Vin în cuşcă să te-ncui. 
De-aş avea un puișor, 

Eu i-ași rupe un picior etc. 


Vălenaș. Mîndrele 


Dragul mamei Vălenaș, Cîntă cucu sus pe brad, 

El de noapte s-a sculat, Vină, maică, păn' în prag 

Pe ochi negri s-a spalat, Şi mă-ntreabă de ce zac. 

Şi pe murg a-ncălecat, Eu nu zac nici de-un rău, 

Şi la mîndre a alergat. Numa zac de dorul tău. 
Mîndrele cînd l-au văzut, Dacă zaci de dorul meu, 
Una poarta-i deschidea, Te rădice Dumnezeu, 

Una găina-i frigea, Dacă zaci de al alteia, 
Una-n casă mi-l poftea. Să te rădice cu perna, 

Dar găina cum era? Să-ţi deie cu lingura 

Pe deasupra rumenită Ş-atuncea să te rădici 

Şi la mijloc otrăvită. Cînd a creşte iarbă-n casă 
Vălenaș, cînd a gustat, Ş-a ajunge cu spicu-n masă, 
La inimă l-a curmat. Cînd a crește grîu-n tindă 
El pe murg a-ncălecat Ş-a ajunge cu spicu-n grindă. 
Şi la mă-sa a alergat. Corcești 


(Strigături şi recitațiuni mici în versuri, ce se află despre găină, 
nu se pot scrie.) 


F. Cucoșul. Cîntatul cucoșului 


Cucoşul e blagoslovit de Domnul Hristos. De nu era cucoşul, nici 
Domnul Hristos n-ar fi înviat. (Vezi pag. 53). Atunci Domnul Hristos 
i-a dăruit ca să fie nazdravan. 


Cucoşul mai demult dacă-l mîncai, el din osişoare iar învia. Zbura 
la icoane şi striga: „Cucuriguu! Uite-te, m-au mîncat şi iar am înviat!” 
Ecat. Pantea, Mihalcea 


Spre Paști, cînd auzi cucoşul, dacă ai un tovarăş în casă, să-i zici: 
„Hristos a înviat!” Tovarăşul îți răspunde: „Cu adevarat a înviat!” 
„Da pacatele mele cine să mi le ierte?” „Domnul Hristos!” Și atunci 
Dumnezeu îţi iartă pacatele. Andrei Motoc, Mihalcea 


Cucoşul e la casă ca un ceasornic; așa are talent de la Dumnezeu, 
că ştie cînd e miezul nopţei. Zice că el are o pană sub aripă care îl 


364 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


trezește și atunci bate din aripi și cîntă. Dară nu cîntă fiecare cucoș 
la ceasul cînd trebuie. În tot satul, numai unul este așa nazdravan şi 
apoi cîntă ceialalți după dînsul. Acela cucoş de mic se cunoaște; el 
cîntă de a treia zi după ce a ieşit din ou. Pe acela e bine să-l însemni, 
ca să nu-l tai; să-l ţii la casă, că e tare bun. 


Care cucoş e bun cîntă iarna în 4 sferturi de noapte, în 4 răs- 
timpuri: la 10, la 12, la 2 şi la 4. Spre ziuă, îndesesc cucoşii cu 
cîntatul. Iarna, în nopţile cele lungi, dacă nu am avea cucoș, n-am şti 
cînd ne scula. 


O babă avea 2 fete şi le scula tare de dimineaţă, cînd cînta cucoșul. 
Ele s-au vorbit ca să omoare cucoșul şi n-a ști baba cînd să le scoale, 
ca astfel să poată dormi mai mult. Așa au și făcut. De atunci, baba şi 
mai dimineaţă le scula, căci nu știa cînd e timpul. 

D-ra Ana Falicman, Cernăuţi 


Un apostol ș-a luat la drum un asin ş-un cucoș, asinul să-i ducă 
lucrurile şi cucoşul să-l trezească. Imblînd prin pustii, piere asinul. 
El cuprinse cucoșul și plînse: „Din 2 tovarăşi ce am avut, numai tu 
mi-ai mai ramas în pustii!” Ropcea 


Cucoşul e mare pază de la Dumnezeu. De casa unde e cucoş, nu se 
apropie nici o necurăţenie. Ziua, diavolul de aceea nu îmblă, căci 
cîntă în tot ceasul cucoşul. Dumnezeu așa a dat, că cum va cînta el, 
toată necurăţenia să piară şi să nu mai aibă putere asupra omului. 
Noaptea, după ce a cîntat cucoşul, poţi merge oriunde şi n-ai de ce să 
te mai temi, căci e curat peste tot pămîntul. Dar pănă la cîntatul 
cucoşilor, e mare groază; atunci necurăţeniile îmblă, sînt ceasurile 
lor. De cum sfințește soarele, necuratul şi toate relele iesă şi, pănă 
ce cîntă cucoșul, îmblă; atunci pot face orişice rău omului. În ceasu- 
rile cele grele de noapte şi cînd e drept miezul nopţii, nici cucoșul nu 
poate să cînte; îi amorțeșşte necuratul glasul. 


Noaptea, la miezul nopţii, cînd cîntă întăi cucoşul, toacă în ceri şi 
atunci îngerii dănţuiesc. Așa li e dat lor de la Dumnezeu, ca să audă 
toaca în ceri şi atunci şi cucoșşii de pe pămînt să cînte. Atunci — cînd 
cîntă întăi — să zici: „Sfinte Dumnezeule” etc. de trei ori, şi or pentru 
ce te-ai ruga e primit; nici o rugăciune nu e aşa de primită. Rugă- 
ciunea ceea e ca aurul lămurit înaintea lui Dumnezeu. De aceea se 
roagă pe la mănăstiri călugării, la miezul nopţii, fac atunci utrenia. 

Rucsanda Neculiţă, Botoșani 


Cînd cineva e iscoditori și ştie prea multe, se zice: „Aista ştie și 
toaca în ceri!” 


Din isprăvile cucoșului. De cînd e cucoșul 


Zice că s-a apucat ramaşag dracul cu Dumnezeu, că păn' la cîntatul 
cucoşului are să iezască Prutul, că el a vrut să înece pămîntul; și s-a 
pus cu toţi dracii lui să care la pietre, stînci, cît casa, şi l-a fost iezit 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 365 


acuma de amîndouă părţile, numai în mijloc mai avea să puie o 
stîncă. Dar în noaptea ceea, nu știu cum, că nu aveau să cînte cucoşii. 
Dumnezeu, văzînd că e rău, a trimes pe un înger și a trezit pe cucoș 
şi, cum a cîntat acela, ceialalţi toți după dînsul, iar dracii, cum erau 
cu stînca în mînă şi i-au apucat de ceea parte de mal, acolo au slobozit 
stînca şi stă pănă în ziua de azi, dar de o puneau în mijloc şi astupau 
Prutul, nu mai era lume pe șesurile acestea, ar fi înecat tot. 
Gh. Bărbăcariu, Bagiurea, Moldova 
De aici proverbul, cînd un lucru a ramas nesfîrşit: „A cîntat cuco- 
şul!” (Vezi pag. 32, de cînd e pe lume cucoșul.) 


G. Cucoșul la sfințire de casă 


Cucoş dacă e la casă, el alungă toată necurăţțenia, tot răul. lan să 
iai sama cît e de tristă casa unde nu e cucoş! La casă nouă cînd se 
sfinţeşte, totdeauna se dă preotului un cucoş, ca să fie casa veselă. 
Cucoşul se dă preotului, după ce a stropit casa de trei ori primprejur 
cu agheazmă, cînd întră în casă, în prag. Se caută un cucoş voinic, 
harnic — nu orişice cucoşel. Apoi în casă, la masă, i se dă o găină 
friptă — afară de friptura de pe masă — și care i se trimite acasă. 
Astfel e obiceiul prin toate satele românești. În Ropcea, se spune că 
cucoşul de aceea se dă, pentru că a înviat odată cu Domnul Hristos. 
În Camina, se spune că se dă, pentru ca să li meargă ușor gospodăria, 
cum merge rîndul găinelor, că la dînsele, clocitul şi totul merge ca 
din apă. 

Cucoş din oul cel dintăi de puicuţă de ai, nu se apropie nici un 
fapt de casă, că sînt făpturi trimise cu necuratul. Așa un cucoş 
trăieşte şi 12 ani și încă cu sămînță de cînepă să-l hrănești, ca să 
prindă la putere. Mihalcea 


Găină neagră şi cucoş negru e tare bine să ţii la casă, căci de acea 
casă diavolul nu se apropie, că ei văd totul; şi fug farmecele şi orice 
fapt ca şi de cîne și mîță neagră. 


H. Găina și cucoșul la mort 


În Botoşani, după mort, îndată ce-l vîră în groapă, se dă o cofă de 
apă şi o găină cu un colac ş-o lumînare peste groapă; de regulă, 
groparului. 

Găina sau cucoşul se dau peste groapă, pentru că fac drum sufle- 
tului, scurmă prin stecle, prin spini şi sufletul, în urmă, tot merge. 

Mihalcea 


Găina ce se dă, pe cealaltă lume, tot cotcodăceşte şi bate din aripi 
şi alungă totul din cale. De moare femeia, se dă găină, de bărbat, cucoș. 
Banii ce se dau pe la poduri, găina îi strînge şi tot plătește la cei ce 
cer să sloboadă sufletul, dacă are vrun greș, că, vezi, omul face pacate. 


366 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Oamenii păcătoşi să deie mulţi cucoşi de pomană, că dracii, cînd 
vreau să-i ducă sufletul la iad, nu pot de cucoş 
Elena Braha, Mihalcea 


Cucoşul cînd se dă de pomană, totdeauna i se spală picioarele. 

Cucoşul pe ceea lume e clopot; el cîntă în rai. Dacă dai 12 cucoșei 
de pomană, pe ceea lume ţi se face clopot şi te scoate de la pedeapsă. 

Așa cum pe asta lume clopotul cheamă pe creștini la biserică, aşa 
şi acolo, cînd îți cîntă cei 12 cucoşi, te cheamă de la iad. „Du-te, că te 
strigă!”, zice Arhanghelul cătră suflet; şi-i dă drumul de se duce, să 
fie cât de greșit. 

Cine n-are copii, ca să-i steie în ceea lume de ajutor, e bine să deie 
or 12 fluieraşe cu lumînărică, că şi fluierașele se fac, ca şi cucoşii, 
clopot, or 12 cucoşei — fiecare cu lumînărică aprinsă — că, fără lumî- 
nare, nimică nu-i primit. Ana Maslosca, Mahala 


După mort, cînd se rădică parastasul, în satele curat românești, 
precum și în satele rusificate alăturate de ele, e obiceiul a se da şi un 
cucoş preotului sau altcuiva. În unele sate, ţin cucoșul tot timpul 
acesta deasupra pe pom. 


Cucoşul de aceea se dă cu pomul, căci pe cea lume, din pomuşorul 
acela se fac pomi mari, cu ramuri, şi pe ei se suie cucoşul sîmbăta şi 
cîntă; căci raiul numai sîmbăta e deschis şi atuncea sufletele întră. 
Sufletele trebuie să stea în iad pănă ce-şi fac canonul şi dacă iesă 
peste săptămînă, stau pănă sîmbătă la Sf. Petru şi sîmbăta dimi- 
neață, pe la răsăritul soarelui, cînd prind cucoşii a cînta, raiul se 
deschide și sufletele întră, iar iadul se închide; căci dracii nu pot 
suferi să audă cucoşii cîntînd. 

Iadul numai cît sîmbăta şi duminica e închis. Sîmbăta, cînd dăm 
noi aici de pomană, și duminica, cînd se roagă preoţii. 

D-na Elena Braha, Mihalcea 


x x 


I. Păzitorii. Tovărășia 


A fost o babă ş-un moșneag şi n-aveau copii, ei s-au pornit să 
caute, să le fie copil ce vor găsi. Găsiră un cucoș ş-un căţel; dar erau 
saraci şi nu le prea da bine mîncare. Într-o zi, pe cucoş era să-l apuce 
uliul, dar cînele a sărit şi l-a scapat. „Ce să-ţi dau eu ţie, că m-ai 
scapat de la moarte?” — îi zice cucoşul cînelui. „Să mă hrăneșşti bine”, 
răspunse cînele. Din ziua ceea, cucoşul, ce apuca, îi cara din casă. 
Odată, l-au prins moşnegii pe cucoş cum i-a fost dat pe fereastă toată 
mămăliga, că ei n-avură ce mînca, şi i-au alungat pe amîndoi de la casă. 

S-au dus cucoşul cu cînele în pădure. Cucoşul mînca mugur de fag 
şi cînta codrului cu drag, iar cînele mînca ce putea. Sara să suie 
cucoşul într-un copac înalt și să culcă, iar cînele jos, la rădăcină. Să 
trezește cucoșul la miezul nopţei şi cîntă de să răsună pădurea. Vine 
vulpea. Să uită în sus, dar nu-l poate apuca, că era prea sus. „Cuco- 
şelule, cucoşelule, zice ea, tare frumos cînți tu, in vin la mine, să te 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 367 


pup în guriță!” „Nu mă pot duce, zice cucoșul, că eu am păzitori la 
poartă. In mergi de-l întreabă: m-a lasa?” Vulpea nu știa cine să află 
acolo şi s-a apropiat de cîne. Atunci cucoşul strigă de sus: „Portari, fă-ţi 
treaba ta!” Cînele s-a repezit ş-a apucat-o de gît şi-a tîrmozit-o, păn' 
a omorît-o. 

Dar acu, la casa moșnegilor era rău de tot. Vulpele făcuse jac, le 
descoperise casa, făcînd borţi, ca să se suie în pod. Ce să facă ei? Să 
iau amândoi pe carare şi să duc în pădure să-și caute cățelul şi cucoşul. 

Merg moşnegii şi, tot plîngînd, îi strigă, pănă ce ei, auzindu.-i, li-a 
sărit cu bucurie înainte şi s-au întors cu toţii acasă înapoi. Ropcea 


Cucoşul, cînd cotcodăceşte, zice: „Care-i acolo? Care-i acolo?” Îşi 
apără găinele, cînd simte ceva. 


K. Păserele nazdravane. Vremea 


„Găinuşa” sau „Cloşca cu puii” se numeşte constelația 
> 5 > 5 3 > 
„Pleiadelor”. După aceasta cunosc la ţară ce vreme de noapte e, ca 
după un ceasornic. 


Cucoşul cînd cîntă noaptea devreme în poiată, este semn că sînt 
talhari în sat; el știe. Numai ce auzi la cîteva zile că pe cineva l-au 
pradat. Broscăuţi 


În Mahala, spun că dacă cîntă cucoșul după asfinţitul soarelui 
este: sau talhari, sau strigoi în sat. 
(Ca să se prindă talhariul, vezi pag. 135). 


De ce, cînd vin oaspeţi, cucoşul cîntă în prag? El ştie că au să vie! 


Cucoşul ştie cînd are să fie ploaie, căci de cîntă devreme în poiată, 
a doua zi plouă; iar de e vreme rea și cîntă, se face frumos, se schimbă 
vremea. Mihalcea 


De e ger, se face moleşag, tot așa şi cînd cîntă ziua mult. 
General 


Cînd îmblă găinele gramadă, are se ploaie. Mihalcea 


Găinele dacă sar peste gard, se duc la alte case, are să fie vremea 
rea. 


Puii cînd se joacă, are să ploaie. 


Dacă cîntă cucoşii ziua, cînd e frumos, are să fie ploaie; de e 
ploaie şi cîntă, va fi frumos. Mihalcea 


Dacă cîntă cucoșul înspre amurg, e semn că se va schimba vremea: 
din urît frumos sau din frumos urât. 
D-l David, com. Buhalniţa, Moldova 


In Mihalcea, cînd plouă cu soare, zic că aceea e ploaia găinei. 
Cînd cîntă cucoşul mult ziua, are să treacă un mort pe lîngă casa 
aceea. D-na Tinca Dimitriu, Botoșani 


368 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Cînd se duc găinele tărziu la culcat şi a doua zi se scoală cu 
noaptea în cap, după hrană, are să fie foamete. Botoșani 


În Camina, spre Sf. Vasile, scriu fetele țidule, una cu numele ei şi 
alta cu numele celui ce gîndeşte că are s-o iaie şi le pun între perne. 
A doua zi de dimineaţă, caută și, de nimerește ţidula lui, se mărită 
degrabă; de-i a ei, nu se mărită degrabă. 


Cînd se răstoarnă pernele, așternutul, are să se mărite fata. (Se 
va vedea Descîntecul la pernă, vol. Il”). Botoșani 


(Pe omul ce moare, să nu-l pui pe perne, că nu-şi poate da sufletul, 
căci găina e păcătoasă, e muncită şi munceşte; dar să-l pui pe cojoc, 


că îndată moare.) General 


Cînd cineva nu ştie să ție nimic secret, i se zice: „Ai mîncat picior 
de găină!” Moldova 


In Bucovina, dacă a descoperit cineva un secret, se zice: „A mers 
acuma şi a cotcodăcit!” 


(Se va vedea vol. II”, Găina și dreptatea la blăstăm.) 


ledeș 


În Moldova, este obiceiul de a se juca cu osul de la pieptul găinei 
în modul următor: două persoane se apucă pe ceva, pe vrun lucru, 
că-i va da una alteia, dacă nu-și va aduce aminte să spuie „știu”, cînd 
îi va da ceva în mînă. Una ia furca de la piept de un capăt şi alta de 
celalalt de-o rup şi se cheamă că tocmeala e făcută. Mulți caută chiar 
atunci să se înșele, dîndu-şi unul altuia bucata rămasă în mînă și, 
dacă ar lua-o în zăpăceală, ar fi pierdut ramaşagul. De aici înainte, 
amîndoi trebuie să fie cu cea mai mare bagare de samă și, la tot ce 
vor primi unul de la altul, să-şi zică: „ştiu!” Cum uită şi a luat unul 
ceva în mînă fără a fi zis aceasta, celalalt îi spune „iedeş!”, şi rama- 
şagul e perdut. 


Cimilitura cucoșului 
Cinel, cinel, ce-i aceea: 


La cap pieptene, 

La trup pepene, 

La coadă secere, 

La picioare, 
Rîşchiitoare? 

Cucoș, boule, 
Pricepe-te, magarule! 


* Aceste volume nu au fost publicate de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 369 


Cucoșul poștar. Visurele 


Cucoş de visezi că cîntă, vei auzi o veste bună. 
Cucoş de visezi, îți va veni cineva, dar prost — țaran, nu boier. 
(Despre cucoş, ţiind locul de cal, se va vedea în povești.) 


Am pus şaua pe-un cucoş 

Ş-am pornit la iad în jos, 

Iadul era descuiet, 

Ce-am văzut, m-am spăriet. Braești 


* 


Găină de visezi, e suparare, grijă mare. 
Ouă de visezi sau găini, pui, sînt vorbe, minciuni, huit, bataie. 
Găini, pui, cucoşi sau ouă de visezi, sînt farmece. General 


L. Cucoșel cu penele de aur 
(Poveste) 


A fost un flecău sarac, tare frumos, dar cam leneş, el s-a dus la un 
gospodar și s-a apucat că-i va cosi păn' la aprînz o livadă, numai să-i 
deie de mîncat. Sileşte el, silește, iată că soarele e la aprînz și el nu-i 
gata. Se apucă că va cosi păn' la amiază alta, dar a păţit tot așa. Se 
apucă că va cosi păn! la chindii — rămîne şi de achindii flămînd. Se 
apucă pe altă bucată că o va găti păn' la asfinţitul soarelui; mai avea 
să dea de vro trei ori cu coasa, dar soarele a asfinţit şi el a ramas tot 
flămînd. Suparat şi hămnisit cum era el de foame, porneşte, doar va 
găsi undeva o fîntînă să bea oleacă de apă. Să pleacă să bea, aude din 
fîntînă că strigă cineva: „Cine mă va scoate de aice, aceluia îi voi fi 
norocul lui!” Întreabă cine vorbeşte, căci el nu vede pe nimene. Din 
fîntînă i se răspunde că: o piatră. Face el toate chipurele și o scoate. 
Din piatra ceea, îndată s-a făcut o fată foarte frumoasă. „Cine ești 
tu?”, o întreabă el. „Eu sînt sora Soarelui şi, pentru că frate-meu a 
vrut să mă ia, Dumnezeu m-a prefăcut într-o piatră și m-a aruncat 
aici, în fintînă. Dar tu de acuma să n-ai grijă, căci eu îţi voi fi soţia şi 
norocul tău.” Ea a gîndit şi îndată i s-a aşternut înaintea lui de 
mîncat şi de băut. Sara ceea au dormit acolo în cîmp, iar a doua zi 
s-au sculat şi au mers de ş-au căutat slujbă pe moşie, la un boieri. Ce 
folos, că boieriul, cum a văzut-o pe dînsa așa de frumoasă, a vrut să-l 
prăpădească pe dînsul şi să i-o ia. L-a trimes să-i aducă „cucoşel cu 
penele de aur” de unde va şti, că, de nu-i va aduce, îi sfîrşitul lui. 
Femeia sa i-a dat un ștergar ş-a zis că să ameninţă înaintea lui cu 
ştergariul, că i se va deschide drum pănă unde-i va trebui. El s-a dus 
tot înainte, păr a ajuns la muma ei. Soacra sa nu l-a cunoscut, l-a 
poftit să şadă — dar văzînd ștergariul, a bătut în pălmi: „Ștergariul 
acesta e al meu, cusut de mine, cine ţi l-a dat?” „Femeia mea”, zice el. 
„Și cine e femeia ta?” „Ştiu eu cine?! Am găsit și eu o piatră în fîntînă 
şi cu dînsa m-am însurat!” Atunci soacră-sa tare s-a bucurat. El i-a 


370 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


spus pentru ce a venit şi ea i-a zis că îi va găsi ceea ce cată, dar să 
aştepte pănă va veni deseară Soarele, ficiorul ei, căci numai el îi va 
putea capata. 

Soarele a venit și s-a pus la masă, apoi mă-sa i l-a aratat pe 
cumnatul său, spuindu-i toate; lucru de care Soarele foarte mult s-a 
bucurat. Cucoşul, a zis Soarele, că nu i-l poate aduce nime, decît el 
singur, de la o cloşcă cu pui, ce o ştie el într-o pădure, dar să fie aşa 
de bun cumnatul său să meargă în locul lui cu săgețele pe ceri şi el 
îi va face îndatorirea aceasta. 

A doua zi des-demineață, Soarele i-a dat cumnatului-său să-şi 
puie pe față săgeţele — așa un obrazari, anume făcut, în afară cu 
săgeți, şi i-a aratat drumul pe unde are să meargă. A mers el, a 
mers — pe la prînz iată că vine Sf. Petru și-i aduce de mîncat. „A, zice 
el, tu ai fost acela care nu m-ai îngăduit atuncea să mîntui de cosit 
ş-am ramas flămînd? Stăi să-ți dau şi eu amu!” ȘIi-l apucă pe Sf. 
Petru la bătut. Sf. Petru lasă mîncarea şi fuge. De amiază, vine Sf. 
Paul cu mîncare; păţeşte și el tot aşa. La achindii, dă o bataie şi 
Arhanghelului, că el i-a fost adus mîncarea — amu, cînd la asfințit 
găseşte el scaunul Soarelui, pe care el să scoboară şi să hodineşte, ia 
şi-l răstoarnă: „Na! Să-ţi fac încaltea și ție cum mi-ai făcut tu atunci 
mie, de-am ramas flămînd!” 

Vine la soacră-sa, vine şi Soarele cu cucoșelul şi i-l dă. A doua zi, 
pornesc amîndoi — unul acasă, da Soarele în drumul lui. Vine la prînz 
Sf. Petru cu mîncarea și tot îmblă pe departe, să teme să se apropie. 
Strigă Soarele la dînsul că ce-a păţit de nu-i aduce mai degrabă să 
mănînce? El îi spune că se teme că îl va bate, cum l-a bătut şi ieri. 
Soarele a rîs și i-a spus cine l-a bătut şi aşa cu toți ceilalți sfinți; 
sara, dă să se scoboare, cade și Sf. Soare jos! „Na, că mi-a făcut-o şi 
mie cumnatul”, gîndeşte Sf. Soare. „Cu dînsul n-ai ce să şuguești!” 

Dar gîndești că s-a mîntuit omul acela cu boieriul, numai cu atîta? 
L-a trimes să-i aducă şi cai cu peri de aur, pănă la urmă a dat Soarele 
un foc tare de l-a ars ş-a ramas cumnatul său cu sora-sa boieri în loc. 

Vasilca Ungurean, palimăriță, Roșa 


Cucurigu, boieri mari, 
Daţi punguta cu doi bani! 


A fost odată o babă și un moșneag. Baba avea o găină, da moş- 
neagul un cucoş. Într-o zi, vine moşneagul să împrumute un ou de la 
babă. „Nu-ţi voi da, zice baba, bate şi tu cucoșul tău să se ouă, ca 
găinuța mea.” Moşneagul s-a dus şi a bătut cucoșul. Se duce cucoşul 
suparat și scurmă într-un gunoi. Găseşte acolo o punguţă cu doi bani 
şi porneşte cu dînsa fudul s-o ducă moșneagului. Iată că trece o 
trăsură cu un boieri. „Bre, zice boieriul viziteului, ian prinde cucoșul 
acela şi-i ia punguţa din gură.” Viziteul a adus boeriului punga, da 
cucoşul s-a luat după dînşii. De abia a ajuns boieriul în casă, cucoşul 
strigă la fereastă: 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 371 


Cucurigu, boieri mari, 
Dă-mi punguţța cu doi bani, 
De mi-i da-o, nu mi-i da-o, 
Da eu singur voi lua-o! 


„Lan du-te, bre, zice boieriul viziteului, și aruncă cucoşul acela în 
fîntîna cea părăsită, doar s-a îneca.” Viziteul l-a aruncat, dar cucoșul 
a băut toată apa din fîntînă şi iar a venit la fereastă şi a strigat tot 
aşa. Boieriul a poruncit să-l dea într-un cuptor cu foc. El a slobozit 
toată apa şi a ieșit şi de acolo şi iar a cerut la boieri punga la fereastă. 

„Mergi, bre, şi-l dă în grajdiul vitelor, poate-l vor calca şi va peri.” 
Cucoşul s-a apucat şi a înghiţit la oi, la cai, la vaci, pănă ce le-a 
înghiţit pe toate. Apoi a venit la fereasta boieriului şi a strigat tot 
aşa. „Aruncă-l, bre, în haznaua cu bani, că n-a avea ce mînca și va 
peri acolo.” El a înghiţit toţi banii şi a luat şi punga. A venit iarăşi la 
fereasta boieriului şi a strigat: 


Cucurigu, boieri mari, 

N-ai dat punga cu doi bani. 
Or mi-ai dat-o, nu mi-ai dat-o, 
Da eu singur mi-am luat-o! 


S-a dus iute la moşneag şi i-a zis să aștearnă ţoluri şi să facă 
ocoale. A slobozit toți banii pe ţoluri şi vitele prin ocoale ş-a făcut pe 
moşneag bogat. Da baba, dacă a văzut așa, a bătut şi ea găina ei, ca 
să-i aducă și ea avere, cum i-a adus cucoşul moşneagului, pănă ce a 
omorît-o. Botoșani 


$ 2. Uliul 


Din toate paserile, numai uliul are picioare curate, că el n-a vrut 
să ajute lui Dumnezeu ca să cureță părăiele și izvoarele și de aceea 
şi Dumnezeu nu-i dă să beie din părau, el numai apă de ploaie bea. 
Cînd nu e ploaie, aşa strigă! Cere la Dumnezeu ploaie. 

Uliul să face din cuc; cîntă un an şi apoi se face uli. Alţii spun că 
cucul numai păr la Sînziene e cuc; iar alții că tocmai la 7 ani să face uli. 

General 


Cucule cu gura sfîntă, 
Mergi la puica mea şi cîntă 
Şi îi cîntă pe părău, 


Spune-i că te-am trimes eu. 


Puica afară ieşea: 

— Hîş, uliule, de-acolea, 
Nu cînta-n livada mea! 

Da te du de-i cîntă lui, 

Pe o frunză de tămăiţă, 
La uş'şoară la temniţă. 


Şi pe-o frunză de marari, 

La ușa la creminari! 

Da cucul s-a suparat 

Şi de-acolo a zburat. 

S-a-ntălnit cu ceialalți. 

— Iacă ce-am păţit, măi fraţi: 

Am cîntat lumea-mprejur 

Şi nime nu mi-a zis uli, 

Dar s-a găsit o blastamată 

Ca să-mi zică „uli” o dată! 
Ropcea 


De Filipi, țin femeiele pentru uli, ca să nu le mănînce uliul găinele; 


atuncea ung gura cuptorului, ca să-i închidă lui gura. 


372 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
Asemenea, de Ovidenie. 


Femeia îngreunată să nu mănînce din gura uliului, că face copilul 
cu o bucată de carne crescută pe dînsul sau ruptă, așa cum e pasărea 
încolțită. Ca să-l tămădui pe copil, să-l ungi cu sînge, iar de la așa o 
găină, apucată de la uli. Mihalcea 


Cimilitură: 


A luat Ivăra 
Pe Chivăra 


S-a dus-o în vie Şi l-a dus în cea pustie 

S-o înveţe cojocărie. Să-l înveţe cojocărie. 
Botoșani Ropcea 

A venit Pigol (Găina luată de uli) 


Ș-a luat pe Igol (Se va vedea Împaratul ulilor, 


volumul II*.) 


Uliul și mintea 


Vulpea a întrebat pe uli cîte minţi are. „Una”, zice uliul. „Da tu?” 
„Hu am 7.” Iată că se face o vînătoare în pădure. Au fost venit și niște 
domni la vînat şi, după vulpe! Ea se ascunde în bortă şi uliul, după 
dînsa. „Ei, cumătră, cîte minţi ai?” „Numai 6.” Vînătorii se apucă să 
sape borta. „Da amu cîte minţi ai?” „Numai 5”, şi tot aşa, pănă cînd 
la urmă a zis că n-are nici una, le-a fost prăpădit de frică pe toate. 
„Apoi dar, zice uliul, dă-te tu mai în fund şi lasă-mă pe mine de 
margine, că eu m-oi face mort şi ei, cînd m-or vedea, s-or uita la 
mine, da tu, ciuști!, pe lîngă mine şi să fugi.” Sparg vînătorii păn' 
înlăuntru; da acolo un uli. „Încă, zic ei, noi căutăm pe vulpe şi găsim 
uli. Aista ce ne trebuie?”, şi încep a-l înturna. Vulpea, printre dînșii 
şi la fugă! Zboară şi uliul. „Ei vezi, cumătră, zice uliul, că tot îs mai 
cu minte eu, cu o minte, decît d-ta cu 7?” — Şi chiar aga-i, că cel ce-i 
prea cu minte știe prea multe, cînd îi la o strîmtoare, o păţeşte, dar 
cel ce ştie „una și bună” mai bine iesă la capăt. 

Maria Melnec, Mihalcea 


$ 3. Vulturul 


Vulturul e împaratul păserelor. 
De demult, vulturul era tare bun la Dumnezeu. Cine nu avea 
pîne, el mergea la Dumnezeu şi spunea şi de la Dumnezeu îi aducea. 
Pălie Bilig, Mihalcea 


A avut vulturul trei pui, l-a luat pe unul în căngi, să-l treacă o 
apă. Cînd a ajuns la mijlocul apei, îl întreabă tatăl său: „Da tu, cînd 
voi fi eu slab şi bătrîn, m-ăi trece aşa pe mine?” „Te-oi trece, tată.” 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 373 


Vulturul l-a slobozit în apă și s-a înecat. Aduce şi pe al doilea şi iar 
aşa îl întreabă. Tot aşa pe al treilea, acesta-i răspunde: „Da eu ştiu, 
tată, că şi eu voi avea copiii mei!” Vulturul l-a strîns binișor şi l-a 
trecut. Pălie Bilig, Mihalcea 


Vulturul îmblă în urma lupului, el adulmecă hoit şi de l-ăi videa 
că vine deasupra oilor, pe sus învîrtindu-se, să știi că pe acolo-i şi 
lupul; ei să împart, că lupul n-are miros. Vulturul de 100 de mile 
adulmecă. Ciobanii să păzesc. Vulturul ia şi copii. 

P. Maieran, Șcheia 


Se zice: „ochi de vultur”, „ochi de șoim”, la niște ochi ageri, frumoşi. 
Cineva a visat că l-a rădicat un vultur pe sus; şi de atunci a întrat 
în cinste ş-a făcut mare avere. Botoșani 


3 


$ 4. Pajura 


Mai mare decît vulturul e numai pajura ce se află pe ceea lume şi 
despre care să vorbeşte în poveştile cunoscute. 


(Despre alte pajuri să va vedea la Povești”: Împaratul paserilor, 
Ciuma pădurii, Gemenii şi zînele etc.) 


Paltinul și hămeiul 


Era odată o pajură, cea mai mare peste zmei, cu trupul de balaur 
şi cu aripi. Amu ea, îmblînd prin lume, s-a dat în dragoste c-un om 
pămîntean ş-a făcut un copil ca dînsul; dar ea mai avea copii de la 
zmei, numai acela îi era cel mai drag, că era nazdravan ca şi dînsa. 
Fiind el bun de însurat, i-a zis mîne-sa: „Mamă, eu mi-am găsit o 
copilă de potriva mea, dar mă tem s-o aduc între voi, că mi-ți mîn- 
ca-o.” — Toţi au spus că n-or mînca-o, s-o aducă; numai mă-sa i-a zis 
că n-a mînca-o, dacă o va asculta şi ce i-a spune, va face. Işi aduce el 
nevasta şi-şi întemeiază gospodărie ca oamenii, nu ca zmeii; ei trăiau 
afară. Femeia sta acasă şi lucra, iar el mergea pe unde avea trebi. Da 
pajurei nu-i plăcea nici defel şi nu ştia cum i-ar găsi pricină. Odată, 
vine mînioasă şi-i spune că dacă pînă ce va veni ea, nu-i va umplea 
un poloboc cu lacrimi, o mănîncă! Ea începe a plînge. Vine el ş-o 
întreabă ce are. „Uite ce-a zis mă-ta, zice ea, unde sînt eu în stare să 
umplu un poloboc cu lacrimi, chiar de aş plînge şi un an de zile!” , 
Taci, nu fi proastă, ia polobocul, întoarnă-l cu fundu-n sus şi toarnă 
apă, îi zice el, tu crezi că ei așa-s de cuminţi ca noi? Cînd va videa, va 
gîndi că-s lacrimi.” Păjuroaica a crezut şi n-a zis nimic. Altă dată, 
iar, cînd nu era barbatul ei acasă, pajuroaica-i spune că, de nu i-a 
umplea casa cu frunze pănă cînd va veni ea, o mănîncă. Nevasta iar 
se pune pe plîns. Barbatul său vine ș-o mîngîie: „Las c-om lipi frunze 
pe ușă şi ea, cînd va vedea, va gîndi că toată casa-i plină.” A scapat 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


374 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


şi cu asta. Da, de la o vreme, s-au gîndit ei așa: „Ce nevoie avem noi 
să trăim între neoamenii iștia, tot cu frica-n spate, mai bine haidem 
în lume ș-om trăi între oameni pămînteni.” Au luat o perie ş-o cute 
ş-un pieptene şi s-au pornit la drum; hai, hai; hai, hai; amîndoi de 
mînă. Pajura vine acasă şi dă de ficioru-său că nu-i, dar fiindcă era 
tare trudită, i-a zis fata cea mare: „Lasă, mamă, că mă duc eu după 
dînşii și ori i-oi mînca, or ți-i voi aduce înapoi; altfel, nu mă întorc.” 
Mergînd tinerii, deodată vede fata un nour mare înapoi şi zice barba- 
tului ei: „Doamne, Doamne, mare ploaie mai vine şi, de ni-a ajunge, 
tare ni-a uda!” „Aceea nu-i ploaie, îi zice el, da-i sora mea cea mare, 
vine după noi; da tu nu te teme, fă ca mine.”... Şi să dă de 3 ori peste 
cap, de să face un chițigoi şi ea o chițigoaică şi, tot sărind din spini în 
spini, merg mai departe. Sora lui a îmblat cît a îmblat şi, dacă a 
văzut că nu-i găseşte, s-a întors înapoi şi-i spune mă-sei: „Cîtă lume 
am îmblat, n-am văzut alta decît doi chițigoi.” „Ei erau, dar tu nu i-ai 
cunoscut!”, şi începe a ocări pe fată. „Lasă, mamă, zice fata cea mai 
mică, nu te supara şi nu te boci, că mă duc eu după dînşii și ori i-oi 
mînca, or ţi-i voi aduce; altfel, nu scapă de mine.” Să duce. Iar văd ei 
că vine nourul, acu să iau şi să schimbă în doi morari, cu sacii de 
făină în spate. Nici asta nu i-a cunoscut. Vine la mă-sa şi spune că 
numai pe cei doi morari i-a văzut. Ciuda ei! „Şi aceia tot ei erau, da 
voi nu sîntețţi în stare să-i prindeți; las” că mă duc eu singură!” Amu, 
cînd s-au uitat pe cer, un nour negru venea înspre dînşii, de te lua 
groaza. „Valeu, bădică, nourul ista are să ne înece!” „Acela nu-i nour, 
draga mea, e mai rău, că-i mama şi ea are să ne cunoască, oricum 
ne-am preface, că-i nazdravană ca şi mine. Aruncă tu peria în urmă.” 
A aruncat. S-a făcut un codru des, că nu să vedea ziua în el. Dar 
pajura tot l-a mîncat şi mai că să-i ajungă. „Aruncă cutea!” S-a făcut 
o stîncă de piatră păm la cer. Pajura toată a mîncat-o ş-a ieșit după 
dînşii. „Aruncă pieptenele!” A aruncat. S-a făcut o apă mare. Pajura 
toată a băut-o. Atunci el ce să facă, a văzut că nu-i scapare. A luat ş-a 
făcut-o pe dînsa un păltinaş, da el s-a făcut niște hămei ş-a înfăşurat 
paltenul de sus pănă jos. Cînd a venit mă-sa, dă s-o mănînce pe ici; 
nu poate de hămei, că pe dînsa o căuta. Dă pe dincolo, iar nu. Dacă 
a văzut aşa, s-a înduioșat și pajura şi i-a zis ficiorului ei: „Dacă ti-i 
ție aşa de dragă, trăiţi fericiți!” I-a blagoslovit și s-a înturnat înapoi 
la zmei și la copiii ei ceialalți. 

Auzită de la d-na Saveta Vavric, Siret 


$ 5. Hulubul 


De cînd are hulubul picioarele roşi, vezi pag. 35. 


Cînd un barbat ş-o femeie se iubesc şi trăiesc bine, să zice că 
trăiesc ca hulubii; că se potrivesc ca hulubii. 


In Mihalcea, a doua zi de nuntă, la uncrop, să taie 2 hulubi, făcuți 
din aluat, bucățele şi să pun în uncrop, cu mult zahar, şi cu acesta se 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 375 


îndulcesc toţi nuntașii, ca să fie traiul la tineri dulce; dar mai întăi 
gustă mirii. Tot aice, hulubii se scriu pe ouă, la Paşti. 


Hulubii nu sînt buni la casă, toată dragostea dintre soţi ei o iau şi 
nu-ți trebuie nici fapt ca să-ţi strice casa. Găinaţul de hulub, dacă 
calci în el, nu-ţi trebuie mai mare ură; fata de calcă nu să mai mărită. 


Hulubii, unde sînt copii mici la casă, nu se ţin, căci mor copiii. 
D-l David, Buhalnița, Moldova 


Hulubul de-l ţii, e sărăcie sau ai mari supărări la casă şi neno- 
rociri. Botoșani 


Dragostea. Hulubii 


Sfînta Duminică a avut un ficior, Ioniță îl chema; şi pentru că el 
a greşit, n-a mers la biserică în ziua ei, ci la joc, mă-sa l-a blastamat 
să fie 7 ani şerpe şi să pască porcii. Dar era o fată a unui om sarac, 
ce se însurase a doua oară şi luase o femeie cu două fete, tare chinuită 
şi necăjită de mașteha-sa. Ea, pe fetele ei, cum venea duminica, le 
gătea frumos şi le trimetea la biserică, dar pe fata barbatului ei o 
îmbraca în sac şi aşa o trimetea, de rîsul oamenilor. Dar fata avea 
nişte straie frumoase în pădure, în niște buruiene, lîngă o apă. Ea 
acolo mergea şi mai întăi se scalda și apoi se îmbraca şi se ducea la 
biserică. Pe locurele celea păștea şi ficiorul Sf. Duminici porcii. El a 
văzut-o şi tare i-a fost dragă şi într-o zi s-a pus pe cămeşșa ei. Cînd 
iesă fata din apă să se îmbrace, vede pe cămeșă un şerpe. Ea s-a dat 
spărietă înapoi. „Nu te teme, zice şerpele, că eu sînt om, numai cît 
sînt blastamat ca să fiu astfel. Spune-mi, vrei să fii a mea şi-ţi voi da 
cămeşșa?” Ea, ca să-i dea cămeşa, i-a spus că va fi. El i-a dat-o. „Nu 
gîndi că e şagă, a zis el, adu-ți aminte ce-ţi spun eu.” 

In altă zi, fata iar a venit la scaldat. El iar a facut așa ş-a între- 
bat-o. „Acuma să ştii că pe duminică îţi trimet peţitori, tu să pui 
urechea la pămînt şi, de-i auzi în pămînt huind, să ştii că vin. Dar 
cată, nu uita şi te du întruna la biserică.” Duminica viitoare i-au 
venit peţitori: o broască mare ș-un balaur strașnic şi Ioniță, în chip 
de basma albă, pe un cal sur. Basmaua îndată a sărit ș-a sărutat pe 
fată în gură, apoi a vorbit cu tatăl fetei, de vrea să o dea după dînsul. 
Starostii, broasca şi cu balaurul, au spus că-i va fi tare bine, că o vor 
duce în palatele lui în pămînt. Tatăl fetei a spus că să întrebe pe 
fată, ce va zice ea. Fetei îi era totuna, or o vor mînca şerpii, or va trăi 
cu maşteha și surorile ei. Au pus pe duminică şi mirele a spus că 
pentru nuntașii lui altă pregătire să nu facă decît să fiarbă mult 
lapte dulce. 

La săptămîna, a venit cu nuntaşii lui: șerpi, şopîrle, broaște o 
mulţime şi, după ce s-a cununat fata cu basmaua ș-au stat la masă, 
a luat-o el pe cal şi s-a dus. Acolo sub pămînt, era tare frumos și-i era 
tare bine, el venea în toată sara acasă și să făcea om, numai atîta că 
ea nu-l vedea. 


376 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Odată, i-a venit ei dorul să meargă acasă, pe lumea astalaltă. 
„a-ţi pe surul și te du; numai cît să nu stai mult.” Ea a venit şi 
mama şi surorele ei au prins a o întreba cum trăieşte. Fata le-a spus 
că tare bine; că el e om, numai cît nu-l poate vedea... „Ia și cumpără 
un hîrgău, i-a zis mă-sa, şi pune sub hîrgău o lumînare. El se va 
culca ş-a adormi, da tu rădică încetişor hîrgăul şi îl vei vedea.” Ea a 
făcut aşa, dar el era atît de frumos, încît a bătut o dată din palme: 
„Vai de mine!” Şi el atunci s-a trezit. „M-ai gătit!” — a zis el. „Nu 
puteai să aștepți să treacă aceşti 7 ani?! Macar că e la început, dar 
pe-ncetul ar fi trecut.” Atunci, înaintea ei s-a făcut numai pămînt, 
nici el, nici palaturile nu mai erau; iar ea a ramas plîngînd. 

El s-a dus la prietenele lui, Sf. Vineri, Sf. Miercuri și Sf. Luni, să 
le roage să se îndure de dînsa şi să-i ajute, s-o învețe ce să facă ca să-l 
găsească. Sf. Vinere i-a ieşit fetei pe drum înainte și a întrebat-o şi 
a mîngîiat-o. „Nu plînge, i-a zis ea, dar du-te mai departe la Sf. 
Miercure şi ea te va îndrepta.” Sf. Miercure a mîngiiat-o şi a trimis-o 
să caute în cîmp niște buruiene şi a mers cu ea la Sf. Luni. Sf. Luni 
iar a mîngfiat-o şi i-a zis că trebuie să se sfătuiască cu celelalte 
sfinte, ca să facă cum mai bine, şi s-au înturnat toate trei înapoi la 
Sf. Vinere. Aice s-au sfatuit ca să meargă ea, duminică, păr’ în ziua, 
în biserică la Sf. Duminică și cu florile celea să măture tot frumos, să 
spele şi, cînd va veni Sf. Duminică la biserică, să găsească gata, dar 
să nu-i spuie că ea a fost aceea care a grijit așa de frumos. Tocmai la 
urmă, cînd o va întreba ce să-i deie pentru aceasta, ea să zică că 
nimică alta decît mărul cel din mîna dreaptă — acela era ficiorul ei. 

Fata a făcut așa, a spalat curat ștergarele din biserică, a spalat 
podelele, a grijit, a măturat cu florile celea tot ungheriul. Cînd a 
întrat Sf. Duminică, s-a mirat. După liturghie, a întrebat pe toate 
femeile pe rînd care a făcut asta, pănă ce a venit rîndul la ea. A 
întrebat-o ce să-i deie? Fata i-a spus că mărul. „Cere ce vreai la mine, 
bani sau orce, că mărul nu pot să ţi-l dau.” Fata i-a spus că altă nimică 
nu-i trebui. Sf. Duminica a întrebat-o păn! de trei ori şi apoi i l-a dat 
şi i-a spus că să-l puie în sin şi să-l poarte la dînsa, dar să nu cumva 
să-l scape, căci să va învîrti de trei ori şi mai mult nu-l va vedea. 

Ea l-a pus în sin şi acuma era fericită, i se părea că e drăguțul ei 
lîngă dînsa. 

Tare-l păzea, dar la vrun an a scapat mărul. Atunci mărul a 
început a fugi tot de-a roata și ea tot după dînsul. Mai întăi, pe 
drumul ei, a văzut doi băieţi jucîndu-se, păscînd o viţică grasă, pe un 
cîmp cu puţină iarbă. Apoi, un om cu o vacă slabă într-un lan de 
iarbă. Un altul sta la o masă plină cu bucate și striga că i-i a mînca. 
Un altul avea numai o bucăţică de pîne dinainte şi zicea că-i sătul, 
ba i-a dat și fetei la drum. Apoi a văzut o scroafă cu purcei, slabă, ce 
tot covița, şi omul suparat lîngă ea. Pe urmă a trecut pe lîngă un joc 
de fete, erau trei. Una era suparată şi spunea că nu poate să joace, 
iar celelalte, voioase, jucau şi cîntau. Iată că a ajuns mărul şi s-a 
oprit la rădăcina a doi nuci, iar, deasupra, pe nuci erau doi hulubi, 
care se sărutau. Mărul s-a dat de trei ori de-a răstogolul şi s-a făcut 
om. Să împlinise cei şepte ani. „De acuma sînt al tău, m-ai căştigat 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 377 


după atîta chin şi muncă de 7 ani. Eu m-am chinuit pentru tine şi tu 
pentru mine te-ai zbuciumat; dar de acuma, nime nu ne mai poate 
desparți, drăguța mea!” A lipit-o la piept şi a sărutat-o cu dor. „Spu- 
ne-mi, i-a zis ea, ce erau toate acelea ce le-am văzut?”, căci ea mersese 
cu dînsul pe ceea lume. „Viţica grasă era dăruită de pomană cu toată 
inima, iar vaca slabă, cu părere de rău. Omul ce ţipa de foame făcuse 
praznice mari şi-i păruse rău, pe cînd celalalt era sătul din bucăţica 
ce, din bună inimă, a dat-o. Cel cu scroafa iar: ţipa scroafa, pentru că 
nici a unuia, nici a altuia nu era, n-o dase cu toată inima. Fata ce nu 
putea juca, căci n-o luau flecăii, fusese pe asta lume greșită, iar cele 
drepte erau vesele şi jucau.” „Dar ce însemnează nucii aceştia cu 
hulubii ce stau în vîrf?” „Aceştia sînt dragostele noastre, a mea ş-a 
ta, după toate cîte le-am rabdat s-au făcut hulubi şi acuma să sărută 
şi stau în vîrf. Acuma vezi ce însemnează hulubii? Sînt dragostea!” 
Așa de tare s-au iubit amîndoi! Dragostea e mare lucru pe lume. 
Maria Gabora, Stănești 


O altă poveste cu mașteha şi hulubașul se va afla la Povești” etc. 
Cu inimă de hulub descîntată, se face de dragoste. 
Hulubul e bun de leac: 


De tusă măgărească: să iai inimă de hulub încă vie, fără a-l omorî, 
numai îl spinteci, și să dai copilului să înghită; așa de la 9 hulubi şi 
desigur scapă. Botoșani 


De oftigă: să faci ceai de tei şi să pui sînge de hulub; să faci aşa de 
trei ori pe zi, iar inima de la hulub s-o tai mărunt și s-o înghiți. 

Pentru cîrcei de stomah: spinteci hulubul şi înghiți inima, iar 
sîngele îl bei; așa de vro 9 ori, pănă te vindeci. Botoșani 


Pentru legat: să ia apă din lăptoc, îndărăpt spre deal, să pune 
sînge de hulub şi să dă să beie. De-i legată femeia, sînge de hulubiță. 
Maria Cloșcă, Suceava 


$ 6. Cucul 


Cucul vine la Buna-Vestire (Blagoviştene) şi cîntă pănă la Sînziene. 
Atunci el mănîncă cireşe şi răguşeşte, nu mai poate cînta. 


Legea ta de cuc balan, Cucuşorule balan, 

Te-am nămit să-mi cînţi un an, De ce nu-mi cînţi cîte-un an, 

Tu ai simţit a Sînziene Ai cîntat numai o lună 

Şi ţ-ai vîrît pliscu-n pene. Și ţ-ai luat ziua bună. 
Ilișești Broscăuţi 


Dacă-ţi cîntă cucul întăi în faţă sau în dreapta, anul cela îți va 
merge bine. Dar dacă în spate sau în stînga, e a suparare, a boale sau 
moarte. 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


378 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Cînd auzi cucul întăi cîntînd, să te păzești să nu fii flămînd, căci 
ești flămînd tot anul; și să ai bani atunci la sine, ca „să te cînte cucul 
cu bani”, tot pentru ca să ai tot anul. 


Mie cucul mi-a cîntat 

Nebăut şi nemâîncat, 

La tabăra de plecat. 

Mie cucul mi-a doinit 

Nebăut şi nehorit, 

Toată vara sînt scîrbit. 
Brăești 


* 


Pasere galbănă-n cioc, 

Rău mi-ai cîntat de noroc. 

În toate zilele mele, 

Mi-ai cîntat să fie rele 

Şi în toată viața mea, 

Mi-ai cîntat să fie rea. 
Corcești 


x 


Cuculean cu pana neagră, 
Cîntă-n codru să s-aleagă, 


Să s-aleagă la voinici 

Care-or mai vara pe-aici. 

Că eu ştiu că n-oi vara, 

Mi-a cîntat cucul toamna. 
Corcești 


* 


Cîntă, cuce, limba-ţi pice, 
Corbii carnea ţ-o mănînce, 
Că bine mi-ai cîntat mie, 
Să-mi trăiesc fără soţie, 
Să lucru fără simbrie! 


Şcheia 
* 
Auzi, lele, cucul cîntă, 
Ieși afară de-l ascultă. 
Da asculte-l pustia, 
Că mi-a mîncat soţia. 
Siret 


Cucul dacă cîntă noaptea, e a foamete sau vor fi boale. 


(S-a văzut cucul arînd.) 


Despre însemnătatea cîntecului cucului se va mai vedea la cîntece 
şi la bocete. 


Cucul e cea mai întăi şi cea mai iubită pasăre la români. 


Cucul e de mare dragoste, se poate vedea la descîntece. Cu cap de 
cuc îşi fac fetele de dragoste și de joc; îl poartă în sîn: 


„Cum nu stă cucul pe loc, 
Aşa să nu stau eu în joc.” 


„Stupitul cucului”, nişte ouă de insectă, lipite ca un inel de cren- 
guţe, e scos şi purtat de femei, între mărgele la gît, de dragoste şi ca 
să nu se prindă farmece, uri. 


Cu „ciuboţica cucului” (primula officinalis) şi „limba cucului” 
(cymadenia conopsea) se spală de dragoste. 


„Trifoiul cucului” e un fel de măzăriche nantă, ce să acaţă, cu 
floarea ghiurghiulie, făcînd parte din familia „papilionaceae”. 


„Malaiul cucului” e un fel de pipirig foarte mic, prin iarbă, din 
familia iuncaceelor sau cyperaceelor. 


Să zice: „îmblă de flori de cuc” — degeaba, aşa, în dorul lelei. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 379 
„E cuc de bat.” „E cuc.” 
Copiii, cînd se joacă de-a ascunsele, strigă: „Cucu!”, ca să-i găsească. 


„Cuc” se numește o figură ce fac băieţii zvîrlind mingea la oină. 


Cucul și Sava 


Zice că erau doi fraţi: pe unul îl chema Cucu şi pe celalalt, Sava. 
Lor li era drag să se ducă prin pădure, ba la cules, ba la una, ba la 
alta, păr într-o zi s-au rătăcit. Dumnezeu s-a îndurat şi i-a prefăcut 
în păseri. Ei, cît îmblau după hrană, tot la un loc îmblau şi, dacă 
găsea unul ceva şi mînca, celalalt să mînia. Face unul dintr-înşii: 
„Decît ne-om sfădi între noi, mai bine hai şi ne-om despărţi şi cînd 
m-ăi striga tu pe mine, eu voi veni, şi cînd te-oi striga eu pe tine, tu 
vei veni.” Au îmblat ei aşa cît au îmblat, amu, pesemne, pe Cucu l-a 
fost împuşcat vrun vînător; — îl strigă Sava, îl strigă, el nu-i. Atîta l-a 
strigat şi atîta a plîns, că Dumnezeu l-a trimes de pe ceea lume la 
Blagoviştene să steie cu frate-său păn' la Sînziene, ş-a stat anul 
acela; dar mai mult, de atuncea nici pănă azi nu l-a lasat. Da istalalt, 
Sava, ş-amu îmblă după dînsul, strigînd şi chemîndu-l: Cucu! — de la 
Blagoviştene păr’ la Sînziene — dacă frate-său nu mai vine; şi atuncea 
tace şi el. Gh. Postolachi, Bagiurea 


Demult, cînd va fi fost pe lume, a fost un împarat şi împaratul 
cela a murit ş-au ramas doi ficiori: Cucu și Sava. Cucu era să fie 
împarat în locul tătîni-său; da frate-său, de ciudă, s-a apucat şi l-a 
omorît ș-a ramas el în loc. Pe urmă i-a părut rău şi tot una îmbla 
după el şi striga: Cucu, Cucu!, pănă cînd Dumnezeu l-a prefăcut în 
pasere, şi az e cuc. Boșancea 


Cucu ista care-i aice nu-l chema cuc, da Lazăr; Cucu e acela care-i 
pe ceea lume şi pe care aista într-una-l strigă aice: Cucu! Cucu!. 
Botoșani 


Cucul și ochiul boului 


Femeia cucului zice că a făcut pacate cu ochiul boului — acela ce-și 
face cuibul prin urzici. — Cucul s-a suparat şi s-a dus la Dumnezeu să 
se jeluiască. „Apoi, dacă ai venit tu păn' la mine, zice Dumnezeu, 
rămîi tu aice, în cer, la noi, şi ne cîntă, da femeia ta, pentru că a făcut 
pacate, las-o să cînte acolo, celor păcătoşi; da ochiul boului să-i fie 
sluga ei.” Şi de aceea amu, ochiul boului îi cloceşte cucului ouăle şi-i 
scoate puii; şi ea de aceea tot îmblă strigînd şi cîntînd: Cucu! Cucul!; 
că-l strigă pe barbatul ei, care-i la Dumnezeu; îl caută și i-i ciudă că 
nu-l poate găsi. Aista cuc ce ne cîntă îi cucoaică, nu-i cuc. 

Ilinca Olaniţa, Broscăuţi 


380 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Cucul din fată. Dragostea 


A fost o fată de împarat; şi de frumoasă ce era, o ţineau închisă; 
dar ea tot s-a amorezat de un argat. Părinţii l-au alungat pe „Cucul”, 
aşa să numea el, dară fata întruna plîngea şi-l chema: „Cucu!”, 
„Cucu!” Auzind-o tatăl ei într-o zi, a blastamat-o că „tot așa să 
cucăiască, cît va trăi”, şi s-a făcut din ea pasere: cuc. General 


De-aș cînta cum cîntă cucu, 
N-aş merge vara la lucru, 
Da aș zbura din creangă-n 
creangă 
Ş-aş iubi care mi-i dragă, 
Ş-aş zbura din pom în pom, 
Ş-aş iubi fată de domn. 
Broscâuţi 


Pe sub stele, pe sub lună, 
Zboar-un cuc cu iarba-n gură. 
Nu ştiu, cuc îi, or îi leu, 
Or îi ibovnicul meu. 

Corcești 


* 


Cucule de la pădure, 

Du-te la puica și-i spune 

Să facă puica ce-a face 

Să-mi trimeată doru-ncoace 

Că de dor nu ştiu ce-oi face. 
Voloca 


x 


Merge-oi azi, vinerea, -n tîrg, 

Să văd cucii cum să vînd, 

De s-or vinde cîte-un leu, 

Imi cumpăr unu şi eu, 

De s-or vinde cîte doi, 

N-or mai cînta pe la noi. 

Of, of, of şi vai de mine, 

Ce-am dires, n-am dires bine, 

Că m-am dat amor cu tine. 

Ş-oi să mor cu focu-n mine. 
Igești 


Cucul părinte 


Saracul cucul bătrîn 
S-a lasat puii de chin, 
Ş-a fugit la Rusalim. 


S-a găsit o păsărea, 

Ş-a zis că i-a hrăni ea, 

Cu spicuri de pe ogoare, 

Cu apă de la izvoare. 

S-a întors cucu-ntr-o vreme: 

— Saracii puiuţii nenii! 

Cum trăiţi în cîmp cu piele! 

— Da noi nu ţ-om zice nene, 

Că ne-ai lăsat fără pene, 

Da noi nu ţ-om zice tată, 

Că ne-ai lăsat fără apă. 

Strojineț 

* 


S-a dus cucul, prinde-l-aşi, 

Ş-a lasat puii golași 

Şi haita de turturea 

S-a jurat că i-a ţinea. 

Ş-a zburat din deal în vale 

Ş-a adus la pui mîncare. 
Brăești 


x 


La marginea codrului, 
Cîntă-un pui de-al cucului, 
Cînd pe mine m-a văzut, 
Din aripi că a bătut. 
Mihalcea 


* 


Cîntă cucul pe pădure 

Şi n-are unde să pune, 

Să pune pe-o rămurea, 

Cu doi pui alăturea. 

S-a dus cucul cel bătrîn 

Ş-a lasat puii străini, 

Da neagra privighetoare 

Cara apă din izvoară 

Şi da la pui să nu moară. 
Roșa 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 381 


Țipă puiul cucului 

În mjlocul codrului. 

— Ce ţipi tu, puiuţule, 

Or ţi-i foame, ori ţi-i sete 

Or ţi-i dor de iarbă verde? 

— Ba nu mi-i foame, nici mi-i 
sete, 

Dar de dorul maicei mele. 

Aşa mi-a venit un dor, 

Cum s-o văd ş-apoi să mor! 
Roșa 


Cucul soţ, amant 


Au fost trei surori, 
S-au luat la flori, 
Flori că n-au găsit, 
Ele-au rătăcit. 

Cea mai mare, mare 
A plecat la vale, 
Cea mai mijlocie 

A plecat la vie. 

Cea mai mică, mică 
A plecat la stîncă. 
Nici oameni grăind, 
Nici cucoşi cîntînd, 
Numai cuc cîntînd: 
— Cuce porombace, 
Ie-mă-ntr-aripioare, 
Scoate-mă la ţară, 
Ţ-oi fi verişoară. 


— Eu că te-ași lua, 
A mele sînt vere 
Cîte vara pere. 
— Cuce porombace, 
Ie-mă-ntr-aripioare, 
Scoate-mă la ţară, 
Ţ-oi fi sorioară. 
— Eu că te-aș lua, 
Da eu am surori 
Cîte vara flori. 
— Cuce porombace, 
Ie-mă-ntr-aripioare, 
Scoate-mă la ţară, 
Ţ-oi fi soțioară. 
— Eu că te-aş lua, 
Mult te-oi zbuciuma. 
Eu, pasăre-n vînt, 
Tu, om pe pămînt. 
Manole, Manole, 
Zidu-n piept mă strînge. 
Țîţişoara-mi curge, 
Cuconași ţ-or plînge. 
— Savastico fa, 
Samă nu baga, 
Ploaia a ploua 
Şi mi i-a scalda 
Şi cînd vîntu-a bate, 
Ei s-or legana. 
Mihalcea 


În o altă variantă, sora cea mijlocie are rolul cel trist, „a plecat la 
vie, ca să nu mai fie”, episoda cu cucul lipseşte, începînd imediat cu 
„Manole” etc. Iar în Costîna, cîntecul cucului e cu totul lipsit de 
legenda lui Manole. Se începe astfel: 


S-aude, s-aude, 

Într-un vârf de munte 
Este un pui de cuc. 

— Cucuşor de munte etc. 
Cîte vara flori, 

A mele-s soţiori. 


(Acelaşi lucru și despre surori) 


* 


Cole-n vale, la izvoară, 
Este-un nuc cu frunza rară, 


Cînt-un cuc de să omoară. 

Pe vîrfuțul nucului 

Şed şi puii cucului, 

Da pe-o creang-a nucului 

Cîntă mama cucului, 

Mai în jos, la rădăcină, 

Şede-o pasăre streină 

Şi-ncă plînge și jeleşte 

Că de soţ să despărţeşte. 
Horecea 


Cîntă, cuce, nu tăcea, 
Nu trage nădejdea mea, 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Că nădejdea de la mine 

Ca şi gheața cea subțire, 

Cînd o calci cu un picior, 

Ea se rupe-ncetişor, 

Cînd o calci cu amîndouă, 

Ea se rupe drept în două. 
Roșa 


$ 7. Turturica 


Oi, sărmana turturea, 

Cum își pierde soția 

Şi pe altul nu-l mai vrea. 

Vînătorii mi-o-ntălnea, 

Cu haliciuri mi-o lovea. 

Ea din gură aşa zicea: 

Stați, vînători, nu-mpuşcați, 

Penele pe jos nu-mi daţi, 

Ca să-mi cresc puișorii 

Păn! or începe a mînca 

Şi singurei a zbura 

Şi atunci mi-i face ce-ţi vra. 
Botoșani 


* 


Amărita turturică 

Zboară, zboară păn' ce pică, 
Să face a nu şti nimică. 
Zboară-ntr-o pădure deasă, 
De-a ei viață nu-i mai pasă, 
Zboar-ntr-o pădure adîncă, 
Nici nu bea, nici nu mănîncă. 
Unde vede o apă bună, 

Ea fuge ca o nebună. 


Unde vede o apă rea, 

Ea o tulbură ş-o bea. 

Unde vede un vînător, 

Ea merge la el în zbor, 

Vînătorul s-o pălească, 

De pe lume s-o sfărşască, 

Să nu să mai năcăjască. 
Corovia 


x 


La stejarul cel tufos, 

S-a pus turturica jos 

Ş-a strigat pe vînător: 

Impuşcați-mă să mor, 

Că m-am lasat de omor. 

Nu m-am lasat nici de-un rău, 

M-am lasat din cheful meu. 
Broscăuţi 


* 


Turturică, turturea, 
Dulce-a fost gurița mea. 
Dulce-a fost la sărutat, 
M-ai plăcut şi m-ai lasat! 
Turturea privighetoare 
Cîntă sara pe răcoare, 
Cîntă, cîntă, ciripeşte, 
De amor se tînguiește. 


* 


Cîte paseri pe sus zboară, 
Toate la apă să coboară, 
Numai păsăruica mea 
Să coboară şi nu bea. 

Şcheia 


$ 8. Păunul 


Cînd a împodobit Dumnezeu păserele și le-a pus pene, mai întăi 
l-a gătit pe păun şi pe urmă pe păuniță. Ei i-a pus numai crucea în 
cap şi îndată a cîntat cucoşul ş-a ramas neîmpodobită, de altfel ar fi 
avut şi ea așa pene ca şi păunul. Dumitru Grigorașciuc, Mahala 


Păuniţa gătise toate trebile de Paşti și spre Înviere, după ce ş-a 
pus toate la cale, s-a apucat să-l gătească pe barbatul ei să-l trimeată 
cu pasca la biserică. I-a pus crucea în cap, pene frumoase pe trup, pe 
piept; matură de pene la coadă, era numai să-l încalțe și apoi să se 
gătească şi ea; numai ce aude că trag clopotele de Inviere! Şi i-a 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 383 


apucat vremea aşa. De aceea păunul e urît la picioare şi zic oamenii 
cînd li-s ciubotele rupte: „Parcă-s păun la picioare!” Iar păunița de 
aceea e urîtă, că pe dînsa au apucat-o Paştele negătită. 

Tasiluţa Nastasi, Siret 


Păunul de aceea strigă, că se vede urît la picioare. Cînd strigă 
păunul, are să ploaie. 


Păuniţa e făcută din fată de împarat 


A fost un împarat ş-o împărăteasă care nu au avut copii. Într-o zi, 
s-au pus ei la cale să facă un fel de praznic, bal — la care au venit toţi 
craii şi împaraţii din jur. Vine și ficiorul împaratului rusesc, pe care 
împărăteasa cum îl zări, purcese grea şi născu o fată. Fata era aşa de 
frumoasă, încît împărăteasa, de bucurie, cînd o văzu, zise: „Parcă e o 
păuniță!”, şi chiar păuniță îndată s-a făcut. Îmbla prin casă şi părinţii 
tare o iubeau. Cînd fu mare, împaratul vru să-i găsească un barbat 
ca şi dînsa de frumos şi porni în căutare. Necuratul ştia gîndul 
împaratului şi se făcu păun. Ajungînd împaratul într-o pădure, îl 
văzu. Îndată puse şi-l prinse și-l aduse la fata lui. Păuniţa în curînd 
se ouă, dar el nu vrea să aibă pui, de aceea ea îşi ascunse ouăle de 
dînsul și de atunci le ascunde și pănă în ziua de az, căci altfel păunul 
le-ar mînca. Păn' la anul, necuratul fugi de la dînsa şi se prefăcu în 
felul lui, iar ea ramase cu puii și astfel s-au făcut păunii pe lume. 

Mihalachi Munteanu, Botoșani 


La nuntă, cînd vin de la cununie, să cîntă: 


Pe deasupra istui sat, Da nunului şi mai tare, 
Zarea focului să zăreşte, C-a venit cu oaste mare. 
Mîndru păun să roteşte, Roșa 


Nu mi-i păun rotilat, 
Da-i mirele farmacat 
De mireasa din ist sat 


(Se va vedea păunul și găteala. 
Se va vedea leac contra băuturei.) 


Cu surcele de la lemne, Păuniţă albă-n pene 
Cu așchii de la propele, Şi subţire la sprincene, 
Cu sulcină din grădină, Te iubesc de atîta vreme. 
Apă lină din fîntînă, Ce folos că te iubesc, 
Cu pană de liliac, Că nimic nu folosesc. 
Bine i-a dat peste leac. 4 

Voloca 


Pe sub stele, pe sub lună, 
Trece-un păun ș-o pună, 
Păunelul hăulind, 

Da pruncuța suspinînd. 

Eu pe deal, mîndra pe vale, 
Păun verde pe părete, Tot mă tem să nu mă-nşale! 
Bine nunei i să şede, Ostriţa 


Tupiluş pe lîngă vatră, 
Nuna mare-i ca o fată. 
Tupiluș pe lîngă horn, 
Nunul nostru-i ca un domn. 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Păunul și păuniţa 


Frunză verde peliniţă, 

Pe cel deal, pe moviliţă, 

Să rotește-o păuniţă, 

Un paun ș-o păuniță. 

Ieși, Catincă, şi-l ascultă! 

Asculte-l pustia, frate, 

Că m-a scos din sanatate. 

Asculte-l pustiele, 

Că mi-a răpus zilele. 

Ea la mitropolie sus 

Toată patema ş-a spus, 

Cînd pe scări să coboara, 

Cu păunul se-ntălnea. 

— Măi păune, măi păune, 

Măi păune, drept ț-oi spune, 

Că eu n-oi trăi cu tine. 

Straie albe mi-oi cerni 

Şi cu tine n-oi trăi! 
Paraschiva Acsenti, Orăşeni 


Păunașul codrilor 


Frunzulița bobului, 
Veler, Velerița mea, 
Dimineaţa se scula, 
Pe ochi negri se spala, 
Mîneci albe sufleca, 
De colaci se apuca, 
De colaci 

Din nouă saci. 

Ş-o pupăza 

Dintr-o mierța, 
Ş-un covrig, 


Dintr-un miertic. 

Hai la socri 

Peste codri. 

În mijlocul codrului, 

Veler, Velerița mea, 

Cîntă-mi tu 

Cîntecuţu, 

Veler, Velerița mea. 

— Eu cîntecul ţ-oi cînta, 

Dar munţii s-or tremura, 

Văile s-or tulbura, 

Păunașu-a auzi 

Şi-nainte ni-a ieşi, 

Nouă bine nu ni-a fi. 

Cîntecul i l-a cîntat, 

Munţii s-au cutremurat, 

Văile s-au tulburat, 

Păunaș a auzit 

Şi la dînşii a venit. 

— Tu ești Popa Popovici, 

Care poartă bernevici 

Din coţi, douăzeci şi doi, 

Cum n-am văzut pe la noi. 

Din luptă să ne luptăm 

Or din săbii să ne tăiem? 

— Ba din luptă, 

Că-i mai dreaptă. 

— Veler, Velerița mea, 

Dezlegă-mi bărcinaru, 

Că mă omoară păgînu. 

— Care cum v-ăţi dovedi 

Tot un bărbăţel mi-a fi! 
Părhăuţi 


$ 9. Liliacul 


Liliacul se face din şoarec. Şoarecele ce stă în biserică şi roade din 
nafora cea sfinţită capătă aripi şi se face liliac. 

În Roşa, spun că se face şi din nafăra de la Paşti, adică din pasca 
cea sfințită, care e tot nafără — de-a mînca vrun şoarec din casă. 

Liliacul e bun de dragoste. Să-l prinzi şi să-l pui într-o oală nouă — 
să-i faci bortă în fund — şi să-l pui într-un moşinoi de furnici, pe 
hotar, alţii zic că pe al 9-lea hotar, dar să fugi cît poţi, căci cînd 
începe el a ţipa de durere, dacă l-ai auzi, ai rămînea surd. La 9 zile, 
să mergi și să cauţi şi găseşti în oală un ţepoieş ş-o grebluţă. Cu 
grebluţa, pe cine ti-i drag să-l tragi, fără ca să te vadă, şi nu mai poţi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 385 


scapa de acela, iar cu țepoiul, pe cine nu-l poţi suferi, să-l împungi și 
las” dac-a mai veni. General 


In Bucovina, se spune că e bun pentru negustorie. Cînd mergi cu 
marfa în tîrg, tragi cu grebluța și o mulțime de cumpărători vin. 


Aripa de liliac, şi aşa dacă o porţi lîngă tine, e bună de dragoste. 
Andrei Motoc, Mihalcea 


Ca să-ți meargă bine într-o casă, să îngropi un liliac sub prag. 
Cernăuţi 


Ca să meargă bine la prăvălie, îngroapă un liliac sub prag la 
întrare. D-l David, Buhalnița, Moldova 


Liliacul numai noaptea îmblă. Dacă el se anină cuiva în cap, nu-l 
mai poate scoate; trebuie să-și taie părul ca să-l ia; așa se prinde cu 
căncele lui. 


Liliacul dacă ia un păr de la un om, acela om moare. 


$ 10. Cucoveaua 


Cucoveaua e din vadană. Trăia cu un om şi el o bătea, că tot în 
urma lui îmbla şi-l temea. Bătînd-o el așa, ea tot striga „vau! vau!” şi 
Dumnezeu a prefăcut-o în cucoveucă. 


Cucoveuca cînd vine la fereastă şi strigă „Cucoveau, cucoveau! 
Hi, hi, hi, hi! (rîde), are să se nască un copil, iar de este fată în casă, 
are să-i vie ursitoriul. Numai cît buha cînd vine la fereastă şi strigă: 
„Pu hu! Pu hu!”, are să moară cineva. Buha e pasărea morții. 

Maria Gabora, Stănești pe Molniţă 


Cucoveaua la români e pasărea morței, cînd vine la casă şi cîntă, 
însemnează că are să moară cineva. 
(Despre buhă, se va vedea la farmece.) 


$ 11. Pupăza 


Dacă primăvara auzi pupăza înainte de cuc, te vorbesc oamenii, 
te ocăresc. 


Dacă auzi întăi pupăza, cînd eşti nespalat, ca să nu-ţi miroase din 
gură peste an, să zice: 
Ptiu! Busuioc în gură la mine, 
Sluţenii şi hîzenii în gură la tine. 
Tu gîndești că mi-i strica? 
Puşca te-ar mînca! 


Şi să stupeşti. Ropcea 


386 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


În Moldova, se spune că pupăza-i „cuc arminesc”, pupăza e cucul 
lor. Poate că unde se zice că armenii spurcă pe ai noştri, așa era 
demult credința, de aceea românii se fereau să facă cu armenii 
prietenie. Botoșani 


Proverb 


„Urîtă pasăre-i aceea care-şi batjocoreşte cuibul său!” Se zice în 
Bucovina despre cineva ce-și ocăreşște neamul. 


„Taci, pupăzo!”, se zice cuiva ce tot vorbeşte mult; sau: „Inca 
pupăza!”, cînd imitează, vorbeşte ce au vorbit alții. 


La botez, moașele fac un colac lung în chipul copilului şi merg de 
li înfig bani în el. (Se va vedea Pupăza și buricul, la botez.) 


Se zice: „Peste colac, şi pupază”, cînd capătă cineva prea mult. 
» > > 


Povestea pupăzei 


A fost un om și o femeie tare saraci. Într-o zi, văd ei că creşte la 
dînşii în casă un copac. A crescut păr la pat. A crescut păr’ la masă. 
A crescut păr’ în pod. Ce să facă ei? Iau și strică podul; pe urmă, au 
stricat şi acoperemîntul şi copacul a crescut păr la ceri. Oamenii 
ceia erau bătrîni; face femeia: „Ştii ce, moşnege, ie-te tu şi te du pe 
copacul ista pănă la Dumnezeu și roagă-l să ne deie mai multă avere, 
să ne facă tineri și să ne facă boieri.” Moșneagul ascultă pe babă şi se 
duce. Ajunge la Dumnezeu şi spune cum l-a învaţat baba. Dumnezeu 
îi spune: „Bine, du-te înapoi acasă ş-or fi toate precum dorești.” Cînd 
a ajuns la casa lui, nici n-a cunoscut locul, toate erau altfel: curţi 
mari, boierești, slugi, avere şi femeia lui tînără. Cînd s-a uitat şi el 
în oglindă, erau amîndoi tineri și frumoși ca doi hulubi. Trece un 
timp după aceea, femeia lui amu nici așa nu era mulțămită. „Barbate, 
zicea ea, du-te la Dumnezeu şi-i spune că să ne facă ceva mai mult, 
spune-i să ne facă împaraţi, pe tine împarat şi pe mine împărăteasă, 
să dormim numai în puf.” 

Barbatu-său s-a dus. Dumnezeu a zis că bine, i-a face așa cum 
vreu. Cînd a ajuns omul jos, în locul caselor lui erau acu palate ş-o 
paradă, muzici cînta şi femeia lui gătită ca împărăteasă. In casă, 
numai mobile de catife cu aur şi mărgăritari şi așternutul numai de 
puf şi grădini ca acelea şi frumusețe cum sînt numai la împarați. 

La cîtva timp, femeia lui nici cu atîta n-a fost mulțămită. Il 
trimete pe barbatu-său iar la Dumnezeu. „Du-te şi-i spune lui 
Dumnezeu să ne facă pe noi Dumnezei; tu să fii Dumnezeu și eu 
Dumnezeoaică!” Omul s-a dus ş-a spus. „Apoi, dacă n-aţi fost voi 
mulțămiți nici cu atîta, în frumuseţța și averele ce v-am dat, să vă 
prefaceţi în pupăzi, să fiţi la oameni cea mai urîcioasă pasere din 
lume, şi dacă nu v-a fost moale şi bun așternutul vostru de puf, să vă 
fie bun aşternutul de murdării.” Şi pe loc s-au prefăcut amîndoi: ea 
în pupăză şi el — pupăzoi, ş-au ramas aşa pănă az. 

D-ra Maria Grigorescu, Botoșani 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 387 


Sora d-rei Grigorescu spune povestea tot așa, numai cît nu spune 
că s-au făcut pupăzi, sfîrşitul povestei fiind altfel. Cînd îl trimese 
femeia pe barbat la Dumnezeu, să-i facă Dumnezei, el nu vru să se 
ducă şi plecă ea; dar pe copacul acela, femeia numai cu greu putea să 
se suie şi, cînd a fost pe la mijloc, vîntul a dat-o jos ş-a făcut-o fărîme. 
Iar el a ramas cum a fost, împarat. 


$ 12. Cucoarele 


Numai cucoşul şi cucoara, de demult, dacă-i fierbeai, la loc înviau. 
Era o babă şi avea o cucoară, care își făcuse cuibul în pod. Ea ştia, 
aşa ca omul, tot ce i se spunea. „Cucoară, cucoară, zice baba, du-te la 
trunchi şi-mi taie lemne!” Cucoara tăia. „Ia şi fă focul!” Cucoara 
făcea. „Pune de uncrop!” Punea. „Opăreşte-te!” Se opărea. „Bagă-te 
în oală și fierbe!” Se fierbea. „Pune-te în strachină să te mănînc!” Se 
punea şi, după ce o mînca, iar să făcea la loc. A doua zi, iar așa. Da 
a treia zi cînd i-a mai spus, a zburat şi a fugit, n-a vrut s-o mai 
asculte pe babă; zice: „Tu m-ăi mînca chiar cu totul!”, şi s-a dus. 

Ecaterina Pantea, Mihalcea 


Mare pacat e a număra cucoarele, căci ele atunci rătăcesc. Sînt 
unii proşti că le numără, dar vai de aceia; aşa rătăcesc și ei în viața 
lor. Cînd vezi undeva la o casă că trăiesc rău, e neînțelegere, huit, 
sfadă, să ştii că unul din aceia a trebuit să numere cucoarele; de nu 
el, un neam al lui şi a căzut pe capul lui. Or dacă înfig unii cuțitul în 
pămînt, ca așa ele adecă să înțepenească, să li se învîrtească capul, 
să nu ştie unde se duc. Aşa i se învîrteşte şi aceluia capul și e nebun, 
ametit. Dochița Marianciuc, Mihalcea 


„Cucoară, cucoară, zamă în oală”, așa zic copiii, cînd le văd. De 
înfigi toporul în pămînt, se învîrtesc pănă îl scoţi de acolo. Alta nu 
ştie nimic. Dochița Hurghiş, Mahala 


$ 13. Tarca 


TȚarca e ca ş-un cîne. Ea cînd merge cu pădurariul prin pădure, 
cîrie şi-i arată unde ce e. Țărcele îmblă cîrd după om. 


Cînd o fată e obraznică, sare, se zice că „sare ca o țarcă.” 

TȚarca de se pune pe gard la o casă, e semn că vor veni oaspeți. 
General 

In Broscăuţi, cînd văd o ţarcă în gard, zic: 


„Tarcă frumoasă, 
Adă-mi buni oaspeţi la casă!” 


TȚarca e bună de înăduşală, s-o arzi şi s-o bei cu apă. 


388 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


La ţarcă să spune şi coțofană. „Taci, coțofană!”, să zice la ţigani. 


Despre rîndunică, ciocîrlie etc., se va vedea Vol. III." 


Cîntece 
Dragostea. Familia. Străinii 


Saracele dragostele, 

Cum zboară ca vrăbiile, 

Pe sub toate gardurile, 

Cine le știe purta, 

Uşurele-s ca pana, 

Cine nu le ştie purta, 

Mai grele-s decît piatra! 

Mihalcea 

* 


Frunză verde de-alior, 

Pe poiana lui Ion, 

Toate păserele dorm, 

Numai păsărica mea 

Toată noaptea nu dormea 

Şi zbura din creangă-n 
creangă, 

Că eram lui Ion dragă. 

Perinuţă dar albastră, 

S-a stricat dragostea noastră, 

Pentr-o haită de nevastă. 

Roșa 


Ion 


Frunză verde de-afion, 
La livada lui Ion, 
Toate păserele dorm, 
Numai una n-are somn 
Şi zboară din pom în pom, 
Tot îi spune lui Ion 
Cine strică dragostele. 
Ia, o haită de muiere, 
Care ştie buruiene, 
Buruiene sorocite, 
Fierb în oale-nădușşite, 
Pentru Ionel gătite. 


Ionel, cînd le-a gustat, 

De uscior s-a razamat, 

Din ochi negri a lacramat. 

— De-aşterne-mi, maică, pe pat, 


* 


Haitele m-au farmacat! 

— Ba aştearnă-ţi mîndrele, 
Care ţ-au jucat sabage 

Şi ţ-au făcut farmece. 


Nevasta. Mama 


Fă-mă, Doamne, ce m-ăi face, 
Fă-mă pasăre de vînt, 

Să zbor la mama-n pămînt. 
— Draga mamei, ce-ai păţit, 
Că sub pămînt m-ai găsit? 

— Spune-mi, mamă, de ţi-i bine, 
Să vii să mă iai și pe mine. 
Spune-mi, mamă, de ţi-i rău, 
Scoală-te să mă pun eu 

Şi-i vedea nacazul meu. 

Că traiul ce-l trăiesc eu, 
Neagră-i apa pe părîu, 

Da-i mai negru traiul meu! 


Tînără m-am măritat, 

Peste rău noroc am dat 

Şi rea soacră am capatat, 
Ies afară, ca o pară, 

Intră-n casă, ca o coasă. 

Mă mustră că nu-s frumoasă. 
Eu, de scîrbă, de voie re, 
Am luat o secere. 

Seceram păn! la prînz, 

Tot cu lacrimi și cu plîns. 
Seceram păn! la chindie, 

Cu lacrimi păn! în bărbie, 

Şi mă rugam la Dumnezeu: 
Fă-mă, Doamne, ce m-ăi face, 
Fă-mă, Doamne, o păsărea, 
Să zbor la maicuţa mea. 
Păsăruică m-am făcut 

Şi la maica am zburat. 

Pe fereastă la maica, 

Eu am început a cînta. 


Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 389 


A cînta ş-a ciripi, 

Maica a mă hîşii: 

Hîş, pasere, de acolea, 

Că tu nu eşti fiica mea. 

Că fiica mea-i dusă-n lume, 

Să nu-i mai aud de nume. 

— Maică, nu mă hîșşii, 

De ce nu vii să mă vezi 

Cum mă mustră străinii. 

Vină maică păn' la poartă, 

Vezi străinii cum mă poartă, 

Desculță şi dezbracată, 

Cum n-am îmblat niciodată. 
Costîna 


* 


De tînără m-am măritat, 
Rău barbat mi-am mai luat, 
Of, Doamne, of. 

Rea soacră mi-am capatat, 
Peste rău noroc am dat, 

Of, Doamne, of! 

Să fi ştiut c-a fi aşa, 

Mai bine-n un foc mă ardea. 
Să mă fac o pasărea, 

Ca să zbor la maica mea. 
Şi-i cîntam pe la fereastă. 
Că nu-s fată, nici nevastă. 
Dar maică-mea aşa-mi zicea: 
Huş, pasere, de-acolea, 

Că tu nu eşti fiica mea, 
C-am avut o fiică-n lume 

Şi nu-i mai aud de nume. 
Am zburat la sora mea 

Şi-i cîntam pe la fereastă 
Că nu-s fată, nici nevastă. 
Dar sora-mea aşa-mi zicea: 
Huş, pasere, de acolea, 

Că tu nu eşti sora mea, 
C-am avut o soră-n lume 

Şi nu-i mai aud de nume. 
Dac-am văzut că-i rău şi rău, 
Mi-am pus săceruica-n brîu 
Ş-am mers la secerat grîu. 
Griîul că l-am secerat, 
Faţa-n lacrimi mi-am spalat 


1. Vidra e o pasăre, spune numita. 


Şi la clăi că l-am clădit. 
Faţa-n lacrimi mi-am clătit. 
Botoșani 


* 


Mă suiam din solz în vale, 

Vedeam pui de vidră! neagră, 

Aceea nu-i vidră neagră, 

Da-i mîndruţa mea cea dragă. 

Da pușcașii c-o zărea 

Şi-ntindea pușca la ea. 

— Staţi, pușcași, nu 
mă-mpușcați 

Păn' pe voi v-oi întreba: 

Or n-aţi văzut pe taica? 

— Noi pe taică-tău l-am văzut 

Pe cărarea armenească, 

Au mers cai să potcovească, 

După tine să pornească. 

— Spuneţi voi tătucăi aşa: 

Doi cai murgi nu potcovească, 

După mine nu pornească, 

Că eu îs noaptea la vîrfurele 

Şi ziua la șesurele, 

Noaptea-mi șuier voiniceşte, 

Da ziua îmi cînt minuneşte. 

Puşcaşii iar puşca-ntindea. 

Staţi, pușcași, nu 
mă-mpușcați, 

Păn! pe voi nu v-oi întreba: 

Or n-aţi văzut pe maica? 

— Noi pe mă-ta c-am văzut 

Pîne albă frămîntînd, 

Nici pic de apă turnînd, 

Numa în lăcrămi muind 

Şi după tine pornind. 

— Spuneţi voi mămucăi așa: 

Pîne albă nu frămînte, 

După mine nu să cînte, 

Că eu îs noaptea la vîrfurele, 

Da ziua la şesurele, 

Noaptea şuier voiniceşte, 

Da ziua-mi cînt minuneșşte. 

Dar spuneţi voi mămucăi mele 

Cîte straie sînt de-a mele 

Să le-ncarce în trei care, 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Să le ducă-ntre hotare, 

Să le deie-un foc ş-o pară. 

Dacă nu le-am fost domna, 

Să le văd macar para, 

Dacă nu le-am fost domnu, 

Să le văd macar focu. 

Că para s-a înalța 

Şi părinţii s-or învaţa 

Cum fetele a mărita 

Şi ficiori a-nsura 

Şi departe a le da, 

Că străinu le-a mustra. 
Dochiţa Irimiță, Camena 


x 


Foaie verde, păr uscat, 

Merg voinicii la vînat, 

Pe doi murgi au-ncălecat, 

Murguşorii-s frățiori 

Şi voinicii-s verişori. 

Au vînat o zi de vară, 

Pănă soarele-n desară. 

Să uită în rămurea 

Şi-au văzut o păsărea, 

Pușca la ochi o punea 

Şi cu ochiul mi-o chitea. 

Pasăruica glăsuia: 

Staţi voi, nu mă împuşcaţi, 

Că-s o pasere străină, 

Din blăstămul maicei mele 

Mi-au crescut pene pe piele, 

Că maica m-a blastamat 

Să îmblu din sat în sat, 

Cu glasul de capatat. 

Foaie verde, măr mistreț, 

Între Jişeni şi Olteț 

Creşte un mare nuculeț. 

Nucu-i mare, frunza rară, 

Cînt-un cuc de să omoară, 

Iar în vîrful nucului, 

Cîntă maica cucului, 

Iară jos, la rădăcină, 

Cîntă o pasere straină. 
Botoșani 


Orfanii 


Pe cosirea lui Ionică, 
Şăd doi pui de rîndunică, 
Unul zboară şi să duce, 


Unul rămîne și plînge. 

Așteaptă-mă, frăţioare, 

Păn' mi-or crește aripioare. 

Aripioare de argint, 

Ş-om zbura pe sub pămînt, 

La mămuca, la mormînt. 

Da mămuca ne-a-ntreba: 

Ce ne face nenica? 

Nenica s-a-nsurat, 

Rea mașteră ni-a luat. 
Mahala 


* 


Ici, în vale-n vălicică, 

Măi Nică, măi Nică. 

Sînt doi pui de rîndunică, 

Măi Nică, măi Nică. 

Unu zboară și se duce, 

Unu rămîne şi plînge. 

Așteaptă-mă, fraţioare, 

Păn! mi-or creşte aripioare. 

Aripioare de argint, 

Să zbor la mama-n pămînt, 

Să dau țerna într-o parte 

Să văd oase deşirate, 

Să vedem moartea ce poate, 

Ca să-i spun o bucurie: 

Că tătuţa s-a-nsurat, 

Nouă mamă ni-a luat. 

Și ni-a luat-o nespalată, 

De îmblăm din om în om, 

Ca cioara din pom în pom. 

De îmblăm din casă în casă, 

Ca cioara din plasă-n plasă. 

Şi îmblăm din sat în sat, 

Ca cioara din gard în gard. 
Botoșani 


* 


Frunză verde, alunică, 

Of, amoriule, 

Pe casa lui Ionică etc. 

Şed doi pui de rîndunică etc. 
Idem 


* 


Pe sub ceri și pe sub stele 
Zboară două rîndunele. 
Acelea nu-s rîndunele, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 391 


Numai surorele mele. Vai pe a cui mîni am ramas! 

Una zboară şi să duce, Pe mîna străinilor, 

Una pică jos şi plînge, Pe gura păgînilor, 

Ş-aşa plînge-n glăsurele, Că străinu-i ca şi spinul, 

Să se strîngă nemurele, Şi amar ca și pelinul. 

Să înceap-a plînge-n glas, Ropcea 
Cap. III 
Dracul 


$ 1. Dracul din ou. Trimesul 


Oul cel mic ce-l ouă găina la urmă se cheamă ou părăsit, acela nu 

e bine de ţinut în casă, nici de mîncat, da să-l arunci peste casă. Oul 
acela, dacă îl cloceşte cineva 9 zile subsuoară, iesă din el dracul. 

General 


Noaptea, cînd auzi găinele cîrîind în poiată, atunci dracul e la 
dînsele, le calcă şi oul cel părăsit e al lui. Acela, cine-l clocește 
nespalat, nepieptanat, să nu grijască în casă, să nu spuie rugăciuni, 
să nu vorbească cu nimenea, să nu mănînce sarat; iesă din el un 
copilaş mic cît degetul. ÎI pune în pene în oală ori în buci, şi-l ţine; şi 
necontenit trebuie să-i deie de lucru şi mîncare — dară nu sarat. 

General 


In Mihalcea, se spune că, după ce a fost clocit 9 zile subsoară, să-l 
puie şi sub prag, să mai steie 9 zile, şi apoi iesă. 
Acela aduce avere, cinste sau orice, pe ce-l minești. 


E tare bun cine-l are la vaci, că se îngrașe şi se înmulțesc, că nici 
nu știi de unde. Maria Semenciuc, Roșa 


Oul cel părăsit, ce-l ouă găina la urmă, nu are gălbănuș, ci numai 
albuș, şi parcă un vierme în el. Oul acela se poate face şi din spăriet, 
cînd găina se sparie — ca şi femeia ce, spăriindu-se, întră necuratul 
într-însa şi face „spăriet”, aşa o dihanie. Sau îl poate face şi din 
„vîrticuş”, dacă dă vîntul acela peste găină. 

D-na Raveica Sorocean, Ropcea 


Oul cel întăi de la puica neagră, în trăistuţa neghilită, să-l clocești 
subsoară, nespalată, despletită, să nu te închini, să nu vorbeşti cu 
nimene 9 zile — or pentru cinste, or pentru dragoste, or să faci lucruri 
frumoase, or pentru bogăţie — și el iesă pui. Atunci trebuie să-i dai o 
găină neagră friptă, că de nu-i dai, se scaldă în cofa cu apă, nu-i dă 
pace celui ce l-a făcut, să doarmă, face hodorog, sparge oalele. — El 
din găină neagră iesă, găină neagră mănîncă. 


392 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Unde este găină neagră la casă, nu se apropie făcăturile de casă, 
nu vin nici trimisurile; că găina neagră e afurisită în o sută de feluri; 
ea e a dracului. Ecaterina Buzdugan, Ilișești 


Cum se trătează dracul. Vînzarea 


Cine are pe dracul în casă îl ţine în pod sau într-o camară deose- 
bită; îi dă să mănînce cir de mămăligă şi alte cele, dară mai cu seamă 
îi place tare laptele. Numai cît sarat să nu-i deie, Doamne fereşte! 
Cîteodată, trimete poate gospodina casei pe slugă, să-i deie mîncare, 
şi sluga, ca sluga, îi pune anume sare, dară stăpîna ştie îndată, că-i 
face dracul şotii. Cînd poate că uită într-o zi să-i dea de mîncat, nu 
face nimică alta, decît răstoarnă toate oalele şi toate blidele de pe 
poliţă în mijlocul casei, cu gura în jos, fără să le strice. Dacă gospo- 
dariul de casă fumează lulea, îi dă şi lui. Cine îl are trebuie să se 
poarte tare bine cu el, căci altfeli e rău, pentru că e legat pe viață şi 
moarte cu el. 


Înaintea morţei, cel ce-l are trebuie să-l dăruiască altui cuiva, 
căci de nu, îl chinuieşte pe om şi nu-l lasă să moară. De aceea, cînd 
a murit Costi cel bogat din Mihalcea, nu voia nimene să-i deie mîna, 
că dacă cel ce trage de moarte dă mîna cu cineva și în gîndul lui zice: 
„ţi-l dau ţie”, dracul se lipeşte de acela şi nu poate scapa pănă nu 
moare şi-l dă, tot așa, altuia. 


Costi cel bogat să nu fi fost două zile acasă şi, cînd roiau albinele, 
roiul sta şi-l aştepta, nu fugea. 


În deal, lîngă biserică, deasupra părăului, şedea demult un scrip- 
cari; şi acela îl avea — îl ţinea pentru ca să cînte bine în scripcă şi 
pentru împușcat; tot ce ochea era a lui. Femeia lui îmi era mătușă, 
zice povestitoarea, şi o întrebam: „E drept că aveţi pe necuratul?” „Il 
avem, spunea ea, şede în pod şi-l trimitem după ce ne trebuie.” 


La fiecare vrăjitoare sînt draci. Care îl are, duminica, îl trimete la 
crîșmă, să facă sfadă între oameni; luni îl trimete la iarmaroc în 
Cernăuţi, să facă şotii, să strice negoțul, să aducă bani; marţi odih- 
neşte şi tocmai miercuri e bun de lucru; de aceea, miercuri, joi şi 
vineri e bine de mers la vrăjitoare. Vrăjitoarele îl cumpără în 
Storojineţ; acolo este o babă, care anume îi plodeşte și în zi de tîrg îi 
duce în oboroacă de vîndut. Oamenii dau cîte doi puişori (20 cruceri) 
şi iau ca nişte mîți mititei, care pentru ce le trebuie. 

Aniţa Filip, Mihalcea 


(Părinţii aceşteia erau români, de aceea nu e de mirare dacă 
credințele despre dracul sînt întocmai ca în Moldova.) 


Maria Demciuc, din Storojineţ, spune că la dînşii în oraș este așa 
o babă ce are draci, dară aceea nu vinde la nime, se ţin de capul ei. 
Asta o ştie povestitoarea sigur, căci pe un moş alei nu ştiu ce prinsese 
dracul cela ciudă şi, într-o seară, cum s-a fost suit moşneagul în pod, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 393 


l-a prins de piept şi, cînd l-a izbit jos, i-a rupt piciorul şi e şchiop 
pănă în ziua de azi. Moşul ei l-a văzut, ca un baieţel şi cu ciubuc în 
gură. În toată ziua, îi ducea femeia ceva acoperit în strachină şi 
punea în horn. Cînd mergea ea pe piață cu vînzare, altele femei ce 
vindeau mai ieftin decît dînsa sta cine ştie cît şi nu puteau vinde, şi 
ea într-un ceas era gata și mergea acasă. Cînd a murit barbatul ei, 
era saracă, lipită pămîntului, şi amu are niște curţi, că şed domni în 
ele. Sînt cîţiva ani de cînd a ars tîrgul; toate casele în jurul ei au ars, 
dară a ei nu. 


Şi mai era un om, care îl ținea pe necuratul pentru pușcă. Așa 
vîna de straşnic, că prindea cîte 10 vulpi pe noapte. Da cînd a murit, 
s-a chinuit tare, că nu vrea nimene să ia pușca de la dînsul, că ar fi 
mers şi „el.” 


La moarte, dracul nu-l lasa pe om să moară, că n-are cui rămînea 
să-l hrănească. Pentru ca să-l poată vinde, el se preface în iconiță. 
Un om, odată, mergea prin tîrg și întălnește o babă bătrînă și, fiindcă 
era blăjin şi bun, îi zice babei „bună ziua” ş-o întreabă de unde vine. 
Ea-i spune că a găsit o iconiță şi, pentru că e blăjin și bun, i-o dă lui. 
Omul o ia și se duce. Baba se întoarce iar la om. „Mă rog d-tale, nu 
mi-i da trei cruceri de chibrituri, că n-am?” Omul îi dă; se duce acasă 
şi pune iconiţa între icoane. 

A doua zi, se scoală, da mămăliga ce o lasase pe fund nu-i! Ziua 
următoare, tot așa. Se uită la icoane, da iconița se strîmbă la el. 
Atunci s-a priceput. A luat şi a făcut un foc mare şi a aruncat-o în foc, 
dară n-a ars; au început a sări scîntei şi focul a se împrăștia. Dacă a 
văzut aşa, a mers la părău şi a făcut un produv, i-a dat cîteva cu 
maiul şi l-a aruncat în părîu. De acolo, mai mult n-a venit, dar va fi 
îmblat rătăcitor. De la o țigancă din Voloca 


Acel ce-l are, cînd îl vinde, îl învaţă să-l asculte şi pe omul acela, 
cum l-a ascultat pe dînsul. Dară dacă nu-i dă de mîncare, farmă 
vitele şi face pagube şi pozne la casă. 


Dacă nu-l dă nimărui, cînd moare omul, rămîne la casă și face 
tărăboi, alții spun că-l scoate pe om din mormânt şi-l poartă ca strigoi. 


In Bagiurea (Moldova), auzii cum o femeie ce-l avea nu putea 
muri, n-o lăsa necuratul şi tot arata ca să i-l ia de pe cap. 


O fată din Mihalcea, ce nu putea să moară, a mărturisit că are pe 
dracul, mama sa i l-a dat, cînd murea, din sîn, peste cap, şi i-a spus 
că el e norocul; şi l-a pus şi ea în sîn. 


Dracul se poate da altuia, dăruind cuiva o basma sau un lucru şi 
menind în gînd că-l dai. Se poate vinde cu niște mărgele sau într-o 
pungă, dîndu-ţi cineva trei cruceri. 


De vrai să scapi de dînsul, să faci bortă într-un copac cu sfredelul, 
cu mînile la spate; tot astfel, să faci un cep şi să-l baţi în bortă, că el 
atunci întră înlăuntru şi ţipă așa de tare şi mai mult nu iesă. 

Ioan Pisarciuc, Roșa 


394 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


În Suceava, este o babă, jidaucă, care vinde draci. Un om a mers 
să cumpere şi i l-a aratat ca un şerpe mare şi l-a întrebat de nu se 
teme. El a zis că nu. Jidauca l-a făcut broască și aşa a cascat o gură, 
că omul a fugit, nu i-a mai trebuit. 

Dracul se închipuie și flecău, şi femeie, feli de feli. 

Saveta Buzdugan, Ilișești 


Dracii poartă ciubote roşi şi galbene. Așa i-a văzut un om din 
Mihalcea, care s-a dus să-şi cumpere la un om ce-i avea de vîndut. 
Acela i-a chemat să-i arăte care pe ce-i; unul pe bani, altul pe jude- 
cată, altul la vite, şi i-a spus că el nu-i poate vinde decît pe 12-13 ani 
şi atunci omul să știe că dracul are să-l ia, are să moară. Se prinde 
aşa? El a spus că nu şi n-a mai cumparat. 


Un flecău la oaste avea pe cel necurat şi, cît îl băteau, el rîdea, 
nu-l durea. Ba încă numără singur cîte sute i-au dat şi zicea: „Voi 
gîndiți că pe mine m-aţi bătut?” Pănă ce apoi l-au alungat de la 
oaste. Ioan Pisarciuc, Roșa 


În Ionășeni, plasa Ştefăneşti, judeţul Botoșani, se spune că ar fi 
fost acolo un moşneag care cînta foarte frumos din fluier. Odată, îl 
lăuda cineva și îl întreba cum de poate aşa frumos cînta. Bătrînul 
oftă şi zise: „Mai bine n-ași fi cîntat!” Şi spuse cum, auzind din 
oameni și voind şi el să cînte frumos, duse fluierul noaptea în crucile 
drumului și-l lasă acolo. Peste noapte, diavolul a turnat în fluier 
sînge de sub unghii, de la 100 cîntăreţi, cei mai mari din lume, şi 
omul, în schimb, a avut să-i deie sufletul său. Şi el s-a bucurat şi a 
cîntat mult timp din trişcuța ceea, cum n-a mai cîntat altul, dar ce 
folos, termenul se apropia şi mîne, poimîne, avea să-l ia. 

Auzită în Botoșani 


În Volovăţ, Bucovina, era o babă renumită doctoreasă, scotea pe 
oameni din gura morții. Odată, un om zăcuse cîțiva ani şi a mers și 
el la dînsa. Femeia avea de toate în casă şi ținea foarte curat. Într-o 
zi, era prin postul Sîntămăriei, baba s-a dus de acasă. Omul se făcuse 
sănătos şi ea i-a dat de grijă să nu rădice nişte oale cu lapte, ce sta 
cu gura în jos, în raftul cel de pe pămînt al dulapului. Omul a vrut să 
ştie ce se află acolo și a rădicat oalele. Deodată, un vînt mare și un 
vîjîit a trecut pe lîngă dînsul şi ceva a ieșit pe uşă. După cîtva timp, 
a venit femeia spăriată şi i-a bănuit de ce a făcut asta. A închis uşa 
casei şi atîta a bătut nu știu ce în tindă, cu vergi; că omul, cînd a ieşit 
afară, era ca niște dohot turnat pe jos. Auzită în Siret 


Dracul acela zice că-i tare bun la casă şi, dacă ştii cum să-l 
depărtezi, dintăi cînd îl scoţi, nu ești a lui. Cînd iesă, atunci îndată 
să-i zici: „Tu n-ai treabă la sufletul meu și la mine, de mine n-ai să te 
apropii. Eu pe tine te-am scos, ca să-mi aduci cutare și cutare lucru” 
şi el numai cît aceea face, ce-i zici. Da o femeie nu a ştiut ce să 
vorbească şi el, cum a ieșit, a zis: „Tu ești mama mea” şi s-a pus la 
piept s-o sugă şi tot a supt-o pănă ce a murit. Cît a îmblat pe la preoţi 
şi pe la mănăstiri să-i citească, nimic nu i-a ajutat. Broscăuţi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 395 


O femeie, iarăşi, n-a ştiut degrabă ce să zică și cînd a întrebat-o 
el: „Ce să-ţi fac?”, ea a zis: „Să te joci cu mine.” Şi a făcut ce a ştiut 
cu dînsa; toată viaţa a muncit-o. A îmblat pe la mănăstire, dară n-a 
putut scapa. 


E rău dacă scoate un bărbat pe drăcoaică și femeia pe drac, căci 
trebuie să doarmă împreună. Mihalcea 


În Ilișești, erau niște oameni care aveau „spirituş” (așa numesc 
pe diavolul ieşit din ou); își făcuse ei singuri Dumnezeu. Cum cosea 
femeia ceea, nu cosea nimene; o cămeşă grea cu mărgele, nu avea ce 
face într-o zi cu ea, ba încă şi mîncare făcea şi ducea la cîmp. A avut 
noră şi „el” nu-i da pace nurorei să nască; şi multe pozne îi făcea 
dracul lor; se închipuia ca bărbatul ei şi mergea la dînsa — da pe 
socri, cum dormeau în fîn în pod, i-a trîntit jos. Acum însă amîndoi 
sînt nebuni; femeia ceea e ca o moaștină, de 12 ani zace și tot una 
zice: „Luaţi-mi-l, că m-am săturat de el; nu-mi mai trebuie!” Iar 
bărbatul vorbeşte aşa de amestecat și întoarce ochii! 

Lisaveta Buzdugan, Ilișești 


La o femeie văduvă, venea dracul noaptea și i-a făcut copil, dar 
era aşa ca o pînză mototol şi huia ca într-un bucium cînd băteau în 
el. O babă a învăţat-o cum să-i spuie că nu-l primeşte mai mult şi n-a 
mai venit. Idem 


Acele ce au pe dracul îl trimet să pocească la fereastă, să facă 
pagube, să spărie, să îmbolnăvească pe om. Așa la o femeie din 
Voloca, abia după copil, venea la ea noaptea ca un bătrîn mustecios 
şi nu-i da pace; bărbatul ei în casă și nu vedea nimică. El vorbea cu 
dînsa şi îi spunea că degeaba caută să se ferească, că e a lui. Dacă au 
văzut oamenii așa, au lasat casa şi s-au dus de au făcut altă casă şi 
numai așa au scapat. 


La un om, venea așa ca o mîţă, pe un ochi stricat de fereastă, şi i 
se așeza pe piept rece, de-l înădușă. S-au pus cei de casă să-l prindă. 
Cînd a venit, au astupat fereasta și l-au găbuit în cahlă. I-au taiat 
picioarele şi coada şi așa ţipa, de se auzea cine ştie unde. D-apoi lasă 
că va fi avut pe urmă aceea ce l-a trimis; desigur va fi omorît-o! 

Voloca 


Cînd îţi trimete cineva pe necuratul, de se preface ca şoarec şi-ţi 
aleargă prin sîn, te muncesc prin somn, te trezeşte, se face uli şi se 
suie pe om, îl bate cu aripele, îl înădușă, se face mîță și miaună, se 
pune pe piept, să iai sare sfinţită şi să presuri pe amîndouă pragurile 
la lună nouă, că el atunci are putere, la ceas de noapte; iară dacă pui 
sare, nu poate întra de puterea lui Dumnezeu. 


Povestitoarea avea o vecină, care avea ciudă pe bărbatul ei; aceea 
avea „doi.” Pe unul îl avea de la mă-sa și pe unul îl făcuse ea. 
Totdeauna îl trimetea la om, de-l chinuiau, dară și pe stăpîna lor o 
chinuiau; îi sugeau sîngele, îi rupeau carnea. Copila acelei femei spunea 
că, odată în cîmp, drept la amiază-zi, cînd dormea mamă-sa, a văzut 
doi cîni lîngă dînsa şi îndată au perit. Ecaterina Pantea, Mihalcea 


396 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


În Camina, bărbatul povestitoarei fiind flecău, îmbla la o fată şi 
ea voia numaidecît să o iaie, dar el nu avea acel gînd. De ciudă, fata 
i-a trimis pe necuratul, să sparie pe cei de casă, să facă şotii. Flecăul 
nu-l videa, lui nu i se arata, numai surorei lui. Odată, cînd s-au 
sculat dimineață, găsesc în pod o găină moartă, cu picioarele în sus 
şi cu oul pe piept. Apoi, în toată sara, cum începea a însara, venea un 
mînz la poartă, întra în ogradă şi se caţara să se suie în pod. 

Dacă au văzut aşa, au chemat o femeie care ştia să-l alunge şi ea 
ştie ce-i va fi făcut, că mai mult n-a mai venit. La fata ceea au perit 
însă pănă într-o săptămînă doi boi. S-a fost întors pe capul ei. 

D-na Panoria Petrașescul, Camina 


Fărmăcătoarele, toate au draci, altfel n-ar putea să facă farmecile 
lor. O fărmăcătoare avea fată şi la moartea mamei sale, fata a cerut 
să-i dea ei, pentru farmece; mă-sa n-a vrut, i-a zis că să vadă ce va 
trage ea de la dînșii cînd va fi moartă. Pentru aceasta, să-și puie 
hamurele pe trup şi să se ascundă sub pat. Fata a făcut așa ş-a văzut 
cum dracii îi scoteau cu țepuşe ochii, cum o tăiau cu feresteie, cum 
şedeau calare pe ea și smulgeau carnea de pe dînsa. Fata, nemai- 
putînd suferi, a ieşit de sub pat şi, cum era o oală cu uncrop la foc, a 
turnat-o peste mă-sa. Toţi oamenii au prins a să mira şi a zice că a 
nebunit de-a opărit-o pe mă-sa, ce sta aşa de frumoasă pe masă. 
Atunci ea le-a spus că a opărit pe dracii ce o năcăjeau şi pe care 
numai ea i-a văzut. Ileana Munteanu, Botoșani 


$ 2. Altfel de draci 


Cum îl poţi prinde, chema or spăria pe dracul 


Pe la Odobeşti, în Moldova de jos, credința despre dracul ieşit din 
ou nu e așa de răspîndită. Aice spun că sînt babe care-l au pe dracul 
şi încalecă pe dînsul, de merg păr’ la sfărșitul lumei, dar cînd moare 
şi dracul încalecă pe ea, nu însă că dracul acesta e din ou. 


Omul care e tare de fire, spun aice, cînd îl vede pe dracul, să-i ia 
tichia, că el atunci tot îmblă după om ş-o cere. Omul îi zice: „Du-te 
şi-mi adă cutare lucru.” Dracul merge şi-i aduce şi la urmă, cînd o 
cere, omul de aruncă tichia în foc, el crapă. Nişte lucrători din Rîmnic 


Înainte erau mulţi draci pe lume, le ieșeau la oameni înainte şi 
oamenii să temeau de dînşii; dar amu nu-s, au fugit, că oamenii 
singuri sînt draci. Dracul amu să teme de om, căci l-ar prinde; cu 
bîrcinarul de-l prinde, nu mai poate scapa, şi atunci trebuie să-i 
aducă şi să-i facă omului ce-a vra, ca să-l sloboadă. Altul care-i al 
dracului îl chinuieşte pe drac mai rău decît în iad. 

Ion Plăcintă, Horecea 


Cînd ţi se prăpădeşte ceva în casă, un lucru care amu l-ai avut şi 
amu nu-i, să înnozi un nod de la cingătoare și să zici: 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 397 


Dă înapoi, drace, ce-ai furat, 
Că de nu, barba ţ-oi înnoda 
Şi la fusul morei te-oi spînzura. 


Şi înnozi o dată. De nu găseşti degrabă, mai faci şi al doilea nod 
şi zici; că trebuie să găseşti; căci el se teme să nu înnozi și a treia 
oară, ş-apoi deznozi, dacă ai găsit lucrul. 

Marghioala Galaţanca, Botoșani 


Dacă s-a pierdut din ochi un lucru, ce amu a fost şi amu nu-i, 
scuipi în palmă, faci cruce cu tăişul palmei şi zici: 


Scoate, drace, ce-ai furat, 
Că te-oi bate spînzurat, 
Cu fierele plugului, 

Pe părţile dosului. 


Tai, lovind o dată, şi încotro sare stupitul, acolo găseşti lucrul. 
Cînd ţi se pierde ceva din ochi, se zice că dracul a pus coada pe 
acel lucru. 


Cînd te supără dracul în casă, poate-i trimes de vrun duşman sau 
poate acolo e locul lui, iai cea întăi cînepă păn' a nu fi tors din ea şi 
suceşti o aţă îndărăpt, faci un laţ şi-l pui într-un ungheri din casă, că 
el în alt loc nu şede, apoi îl chemi cu descîntec: 


Ivane, Solimane, 

Tu aice nu şedea, 

Da vină la mine, 

Că eu ţie ţ-oi da: 

O casă mai frumoasă 
Ş-o femeie jidaucă, 
De jidan ramasă. 


A doua zi mergi şi tragi de sfară și, de e uşoară, nu l-ai prins. 
Atunci pui în alt ungheri. Dacă n-o poți trage şi se ţine în loc, să știi 
că l-ai prins, numai cît nu-l vezi. Strîngi tare şfara vălătuc și te duci 
de o îngropi undeva și zici: „Tu mie nu-mi trebuiești, eu pentru mine 
nu te-am scos, dară îți dau o palmă de pămînt, aici să locuieşti şi să 
vecuiești”, căci altfel se anină de om. Ion Marcincoschi, Mihalcea 


O femeie ce are trebuință de dracul, cînd îl cheamă, pentru ca să 
nu-i facă nimică, îşi pune în brîu, de jur-împrejur, 9 linguri, 9 cuțite, 
9 fuse — și el nu se poate apropia. Îl cheamă la 12 ceasuri noaptea, 
prin horn, la vatră, el vine şi ea îl trimete la ce vrea. Care însă ea 
lui, în ziua ce are să-l cheme, nu se spală, nu vorbește cu nime, nu 
mănîncă sarat, rîşneşte făina îndărăpt, apă nu aduce de unde iau 
oamenii, dar din bălți părăsite — scurt, îi posteşte lui mai tare decît 
lui Domnul Hristos — şi el noaptea vine. Dacă face cineva astfel toată 
săptămîna mare, în sîmbăta Paștelor, la răsăritul soarelui, să se 
ducă în crucele drumului şi-i iesă dracul singur înainte.  Broscăuţi 


* 


398 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Desfăcutul de ursită 


Cînd o femeie se îmbolnăvește de junghiuri, atunci îi e făcut cu 
dracul de ursită şi trebuie repede să-i desfacă, căci altfel moare. 

Pentru desfăcutul de ursită, descîntătoarea ţine într-o mînă un 
şomultoc legat, în care să află o săgeată făcută din 9 ace de la o 
vadană, voz de rug (ciumulie verde ce se face în trandafir salbatic) şi 
lemn de răchită, legate toate cu zbici de la cai; mai ţine şi secerea şi 
cuțitul, iar în altă mînă, toporul. Pune apă neîncepută în o strachină 
pe braţele femeiei bolnave, pentru ca să o spele, iar descîntătoarea la 
spate pune secerea, cuțitul și şomultocul în formă de cruce pe cap, pe 
umere, pe spate, descîntînd, ca să-l alunge pe diavolul, căci ursita e 
cu „ceas rău” şi el de acelea toate se înspăimîntează, căci el e prost — 
să nu bănuiţi — şi de frică fuge. 


Hăi, vacă roșă, că eu te henesc, 
De pe trupul femeiei ișteia, 
De pe ursita ei, de pe barbatul 
ei, 
De pe casa ei, de pe copiii ei, 
De pe toată gospodăria ei. 
Că de nu te-i heni, 
Eu cu toporul capul ț-oi tăia 


(face semn cu toporul) 


Cu secerea te-oi secera, 

Cu cuțitul te-oi junghia. 

Cu acele te-oi împunge 

Cu rug, ruguleţ, te-oi alunga 

Din trupul femeiei ișteia, 

Din capul ei, din oasele ei, 

Din mânile ei, din vinele ei, 

Din toate-ncheieturele ei. 

Să te duci, duh rău, 

Intopsicat și împeliţat, 

Că de nu te-i duce, 

Eu cu toporul capul ț-oi tăia 
etc. 


(spuind acestea de trei ori) 


Să te duci, duh rău, 
Intopsicat și împeliţat, 

Din ceasul acesta înainte, 
Că eu oi veni și te-oi mai cerca 
Şi dacă te-oi mai afla, 

Cu toporul te-oi tăia, 

Cu secera te-oi secera, 

Cu cuțitul te-oi junghea, 

Cu acele te-oi împunge, 


Cu săgeata te-oi săgeta, 

Cu rug rugit te-oi alunga 

Din capul femeie ișteia, 

Din trupul ei, din mînile ei, 

Din oasele ei, din vinele ei, 

Din toate încheieturile ei. 

Să ieşi din ceasul ăsta înainte 

Pe degetul stîng, 

Ca prin urechile acului. 

De sluţit, să n-o sluţeșşti, 

De mutit, să n-o muţeşti, 

Semn să nu-i faci, 

Bortă să nu-i laşi. 

De la dînsa să te porneşti, 

Unde te trimit eu: 

În pădure măiastră, 

În stîncă şi-n piatră, 

Care nu trebuiește, 

Că acolo e casa şi locul tău, 

Nu în capul femeiei, 

Nu în trupul ei, nu în mînile ei, 

Nu în sîngele ei, nu în vinele 
ei, 

Nu în încheieturele ei. 

Să te duci, să te pornești. 

Să ieşi pre sus, prin căpriori, 

Să nu te atingi nici de nori, 

Nici de pămînt, 

Să te duci ca un vînt: 

Pe sub garduri, 

Să nu te atingi de nime, 

Nici de om, nici de vită. 

Să te duci, să te pornești, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 399 


Să nu gîndești să te-ntorci, 

Că eu cu armele mele, 

Pulbere și ozdrele, 

Te-oi face cu armele mele! 

Ieși și te du: 

Unde cucoş negru nu cîntă, 

Unde pasăre nu ciripești, 

Vacă nu rage, 

Oaie nu paşte, 

In stîncă şi-n piatră te 
propești, 

Că acolo trebuieşti. 

Acolo ţi-i casa ta, 

Acolo ţi-i locașul tău. 

Nu veni asupra femeiei işteia, 

Ca porcii grohăind, 

Ca caii fornăind, 

Că eu pulbere și ozdrele 

Te-oi face cu armele mele! 


Că eu pomană-mi fac cu 
femeia asta, 

Cu casa ei, cu barbatul ei, 

Cu copiii ei, cu gospodăria ei. 

Eu am venit să te scot: 

Din trupul ei, din picioarele ei, 

Din sîngele ei, din vinele ei, 

Din toate încheieturile ei. 

Că de nu-i heni, 

Eu cu toporul capul ț-oi tăia, 

Cu secera te-oi săgeta, 

Cu cuțitul te-oi înjunghia, 

Cu sulița te-oi împunge, 

Cu acele te-oi străpunge, 

Cu pieptenele te-oi smulge, 

Cu rug, ruguleț te trag. 

Fugi, duh rău, 

Intopsicat și-mpeliţat, 

Că eu cu armele mele 


Te-oi face praf și ozdrele! 

li făgădueșşti o găină neagră ca să iase; şi el iesă, se duce, dar 
trebuie să i-o dai — te duci sara la hotar ş-o laşi acolo. (Găina să nu 
aibă nici o pană albă.). Dacă nu-i dai, vine şi te munceşte. 

Paraschiva Artimovici, Șcheia 


Maria Cloşca, din Burdujeni, spune că ei, cînd îi trebuiește dracul, 
se duce sara la vrun pod părăsit şi-l strigă, dîndu-i o para: „Măi, iată, 
eu îți plătesc să mergi să-mi faci cutare lucru!” A doua zi vine și, de 
nu găsește paraua, e semn că a luat-o şi îi va face, apoi îi duce o găină. 


(Descîntecele cu dracul, vol. II*, la Descîntece.) 


Cu dracul descîntă orişice descîntătoare, îl pomeneşte și el să 
duce, dar trebuie să-i făgăduiască ceva în descîntec, fără ca să-i deie. 
li făgăduieşte vite din cireada boierească — meargă să-și ieie, că 
altfel o năcăjește pe dînsa. 


Dacă-ţi trebuie pentru ceva dracul, iai 9 bețe ce să învîrtesc pe 
apă, cînd vine apa mare şi mergi la 12 ceasuri noaptea cu pielea 
goală în crucele drumului și faci cu acelea foc și el vine. Atunci îi dai 
2 ouă şi semn de la cine vrai şi-i zici: „Na, să te duci în cutare şi-n 
cutare loc, ș-acela lucru să-mi faci.” De-i zici să-l aducă pe cineva, îl 
pune pe cociorvă şi-l aduce. Şi dacă i-ai dat 2 ouă, el n-are treabă la 
om. Dar cînd te întorni înapoi, auzi muzicanți, împușcaturi, strigînd, 
să nu cumva să te întorci înapoi ori să te uiţi, că te sfarmă dracii 
bucăţi. Iar de se întîmplă că acela pe capul cui l-ai trimes știe să-l 
întoarcă, zicînd numai cuvintele acestea: „Dumnezeu, Domnul Hristos 
şi Maica Precesta”, atunci el vine la d-ta, care l-ai trimes, și 9 zile te 
chinuiește, că poți să mori. Vasilca Ungurean, Roșa 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


400 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Dracii cei mari stau în crucele drumului. Cine vra să cînte frumos 
în fluier merge noaptea la miezul nopței şi îngroapă fluierul în 
mijlocul drumului — sau orce instrument — şi-l lasă să steie acolo 9 
zile, apoi îl ia şi să vie păr acasă cîntînd; chiar să nu știe cînta deloc, 
că cîntă. Dracii așa joacă pe lîngă el, păn' acasă; dar să-şi puie un 
ceaun în cap, căci arunc cu bulgări, şi nici să se uite în urmă, că-l 
sfarmă. Acsenia Roman, Mahala 


Unde șede dracul 


Dracul şede la haturi şi în boz; bozul e poama dracului. Bozul e 
deşert înlăuntru, n-are inimă şi așa de rău miroasă! Bozul nu-l sapă 
nimene. Doamne fereşte, să dai de o rădăcină unde șede el, te-ar 
omorî acolo. Călina Culcimiuc, Mihalcea 


Dracul nu şede la boz, numai drăcoaicele, că ele-s mai slabe, da 
dracul șede în spini, în porumbrei, aceia sînt ai lui şi carpănul. 
Dracii sînt neam cu socul; acela e judeţul lor. Este un soc mare, gros 
de 99 de şuhuri, la acela merg toţi dracii din lume, fiecare încarcat cu 
spini, da ele, cu crengi de boz în mînă. Acolo cînd ajung, socul le 
spune să ardă spinii şi acolo aruncă şi ele bozul; da dracii tot îşi lasă 
cîte o creangă de spin în mîna stîngă, ca cu aceea să se apere de alţii mai 
mari ai lor, bunăoară, ca şi omul cînd întălneşte pe altul bat, se teme. 

După aceea, socul le spune la toţi ce au să facă, unde au să meargă 
etc. 


De drac n-ai ce te teme, căci el e mititel, numai de o palmă, un 
băiețel; loveşte-l cu mîna stîngă îndărăpt şi îndată piere, cu cea 
dreaptă nu, că nu-l nimerești. Toader Cojocari, Broscăuţi 


Dracul, cînd a făcut casa, n-a făcut fereşti etc. Dumnezeu a mers 
şi a tăiat fereşti în cruce şi a lasat casa pentru oameni, da lui i-a spus 
să se ducă în spini, aceea să fie casa lui și pe hotar, nu pe drumul 
drept, pe unde îmblă oamenii. Așa i-a dat Dumnezeu. 


Proverbul: „Parcă-i dracul din spini!” 


Un om a mers noaptea şi l-a întălnit necuratul. „Hai la mine, zice 
el, în curțile mele şi-i mîne.” Omul s-a dus. I s-a părut că vede niște 
curți! S-a culcat, da dracul zice: „Schimbă cu mine luleaua.” Au 
schimbat. Cînd se trezește a doua zi, da el şedea în niște spini așa de 
mari şi, în loc de lulea, vede că ţine un beţişor întors în gură. 

Ana Darie, Broscăuţi 


La hotari, niciodată să nu stai, că la hotar ei se adună şi spun 
celui mai mare ce au lucrat. 


Dracul bate la gard, ca băieţii la bumbi. Roșa 


Diavolul şede în crucele drumului sau în drum părăsit. De ce să 
zice cînd tună: "Treci din crucele drumului”? Căci acolo stă diavolul 
şi te-ar detuna. Ropcea 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 401 
Dracul și banii. Dracul la furat 


Nişte scripcari din Roşa s-au dus odată, de Sînzieni, la Sf. loan, la 
Suceava, ş-au înnoptat într-o pădure. La vreme de noapte, le iesă un 
boier cu droşca înainte şi-i roagă să vie să cînte acasă la dînsul. Le 
dă unul de 10 fl. de hîrtie. — Țiganii, bucuroşi, se duc. Ajung la niște 
curți straşnice şi întră în niște odăi frumoase, pline de boieri şi de 
cucoane, gătiţi care de care mai dihai. Se pun la ușă în sala cea mare 
şi le cîntă; boierii joacă. 

Da vede un muzicant de aceia că îndată cum se lasau de joc, se 
duceau la un craston cu niște apă și tot luau cu mîna şi dau pe ochi. 
Merge şi muzicantul şi ia şi el şi dă. Cînd se uită, da aceia erau sute 
şi mii de draci; nici curţi, nici nimic, numai nişte tufe, cioate, movili. 
Ceilalţi doi scripcari cîntau înainte, ei nu ştiau nimic. 

La o vreme, vine boieriul cela la dînșii şi le spune că de amu va fi 
destul, să se ducă înapoi. „Noi nu ştim pe unde să mergem, zic ei, 
du-ne d-ta de unde ne-ai luat”, şi el i-a dus. Rămîn ei singuri. „Hai, 
zic ei, să ne numărăm banii ce-am cîştigat. O mulţime de «sabaşel» 
ne-au plătit.” „Voi gîndiţi că aceia sînt bani”, zice acela ce văzuse, 
acelea-s surcele, ian cataţi în buzunari.” Se uită... e așa; numai hartia 
de zece, ce le-a fost dat întăi, era curată. „Voi gîndiţi poate că la 
boieri aţi cîntat? Aceia erau toţi draci!”, şi le spuse ce a văzut. 

La cîtva timp după aceasta, merge muzicantul în tîrg la iarmaroc 
şi-l vede pe un drac, cum se tot vîra printre oameni. Un boieri vînduse 
nişte boi şi pusese banii în buzunari; dracul merge încet şi-i trage 
legătura şi se duce. Boieriul dă că nu-s paralele și face huit. Omul 
merge să-i spune: „Cucoane, nu ţi-a furat nimene banii, da acesta ţi 
i-a furat!” Ia şi-l duce la dracul. Dracul atunci face „ptiu” şi stupeşte 
omului între ochi şi mai mult n-a văzut nimic. 


Dracii fură; acei ce au draci, ei le aduc bani şi de toate cele, numai 
cît nu-i vede nime. Catrina Beicu, Mihalcea 


Un om sarac îmbla să împrumute bani şi nu găsea; s-a întălnit cu 
„dînsul” pe drum şi i-a zis că îl duce la o casă, unde ştie că-i vor da. 
Pe drum înaintea lui s-a făcut o casă mare, iar înlăuntru, cel necurat 
cu o mulţime de bani lîngă dînsul. Necuratul îl duce înaintea icoanei 
Domnului Hristos şi-i zice: „Stupeşte acestuia între ochi şi-ţi voi da 
bani!” Omul atunci ş-a făcut cruce, casa cu draci a perit şi el s-a 
trezit într-o rîpă. Tocmai la trei zile a ajuns de acolo acasă, așa de 
departe l-a fost dus. Mihalcea 


1. Sabaş se cheamă cînd cineva doreşte să joace înainte cu o fată și plătește 
la scripcari pentru un joc. 


402 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 
Banii fugători 


Sînt bani fermecațţi cu cari, de cîte ori ai voi să cumperi ceva şi-i 
dai, îți vin înapoi în pungă. Astfeli s-a întîmplat lui N., la oaste. Un 
prieten al acestuia avea așa un ban fermecat şi de cîte ori îl da, îi tot 
venea înapoi. Odată, l-a împrumutat și el de la prietenul său, ca să 
aibă ce cheltui. Acela l-a încunjurat întăi de cîteva ori împrejurul 
piciorului unui scaun, ca să se ţie la cel ce l-a împrumutat, şi după 
aceea i l-a dat. Acesta l-a fost dat de cîteva ori și iarăși i-a venit 
înapoi, iar cînd a venit termenul să-l deie prietenului său, nu mai 
era în pungă, a fugit la posesor, căci acuma nu mai era legat să steie 
la altul. 

Sînt iaraşi bani, cari au însuşirea de a atrage și alți bani cu 
dînşii, dară numai pe acei de același metal ca cel fermecat, adecă de 
argint. 


Cineva a schimbat în Siret bani și a capatat mai mulţi bani de 
argint, pe cari i-a legat în o legătură, la un loc cu banii de hîrtie şi de 
aramă. Cînd caută acasă, toţi banii de argint au fost fugit din legă- 
tură şi numai cei de hîrtie și de aramă au ramas. — Va fi fost desigur 
vrun ban fermecat între aceia. Aceştia se capătă pe la fermecătoare. 

D-na Aglaia Botezat, Siret 


Ca să nu fugă banii, pun femeiele din Mihalcea naforă în basma. 
Banul ce fură pe alţii se cheamă „ancluz”. Sînt cîteva precupeţe cari 
au astfel de bani, făcuţi tot cu dracul ieşit din oul cel părăsit. 

D-na Maria Reus, Mihalcea 


Ancluzul are numai cît putere a veni singur, nu și de a aduce pe 
alți bani. Dacă schimbi un leu de aceştia, iai paralele cele mărunţele 
şi peste cîtva timp și el vine înapoi în pungă şi cu chipul acesta poţi 
să fii întotdeauna cu bani. Vrăjitoarea aduce apă de la 9 fîntîni şi 
pune un leu curat (nevrăjit) în apă. Apoi, descîntînd, spune că cu leul 
acesta dimpreună îl dă pe necuratul la omul care îl cumpără, să-l 
slujească toată viața, zicînd: „lată, te dau, duh rău, dimpreună cu 
leul acesta lui N. să-i fii de noroc, unde va schimba leul, tu să-l aduci 
înapoi” etc. Apoi, omul ce-l ia trebuie să poarte leul acela 9 zile, sub 
călcăi în ciubotă şi, în timpul acesta, să nu se spele, să nu se închine 
şi să nu vorbească cu nimene ș-apoi să ţine de el. 

Neculai Maftei, Bobeşti 


Alţii spun că banul acela e însuși dracul, să preface în ban — apoi 
fuge la stăpînul său. 


„Ancluz” se numeşte dracul cel ieşit din ou. Asta o ştie din bătrîni. 
D-na Neagu, Broscăuţi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 403 


Muntele Țeţinul!, reședința dracilor 
Dracul și banii 


În 'Țeţin, stau draci. Oarecînd au fost pe aice turcii și au făcut 
cetate acolo şi îmblau toată ţara. Veneau împărați cu bătălie împo- 
triva lor, de împușcau prin ferești, dar nu-i puteau birui, pe urmă nu 
au avut ce face ș-au trebuit să se ducă. Da banii cît pradase din țară 
au ramas cu poloboace cu tot acolo şi, pentru că nu au putut să-i iaie 
cu dînşii, i-au blastamat să fie ai dracului pănă s-or înturna ei, dară 
ei nu s-au înturnat mai mult şi amu au ramas dracii stăpîni acolo și-i 
numără. 


Spre zile mari, cum sînt Paştele, se deschide poarta cea de fier şi 
rămîne deschisă, pănă ce iesă cu liturghia. Odată, un om din Revna 
îşi căuta boii ş-a văzut uşile deschise, înlăuntru nu era nimene, dar 
a văzut acolo o gramadă de bani. El a întrat şi a luat o cușmă; dracul 
l-a văzut şi, cînd da el să iasă, dracul iute a închis ușa și i-a prins 
călcăiul de i l-a rupt. S-a dus cu durere acasă, sîngele curgea după el 
ca dintr-un bou; dar boii nu i-a mai căutat, că a avut cu ce cumpara. 

Roșa 


Dacă ar scoate cineva piatra cîtă este acolo și le-ar strica culcușul, 
ei ar sfarma tîrgul, de aceea se tem domnii și nu lasă să se mai 
scoată piatră din Ţeţin. 


Demult, era acolo o gaură ca de fîntînă și au bagat pe un arestant 
înlăuntru, ca să vadă ce este acolo. Arestantul a aflat un bătrîn care 
trăgea din ciubuc, acesta l-a întrebat că de bunăvoie a venit acolo? El 
i-a răspuns că de nevoie, că l-au trimis. Bătrînul i-a dat o cuşmă de 
galbeni şi i-a spus să zică celor din tîrg că de nu vor da pace ares- 
tantului, unde stă tîrgul, va fi apă. Un altul a mers anume, gîndind 
că va capata şi el, dar l-au rupt bucăţi. Iluţă Moraraș, din Teţin 


În 'Țeţin, este şi amu pivnița unui împarat turcesc; necuratul stă 
pe scaunul lui cu 12 miniștri şi bea, dar nu poate nimene întra la el, 
porțile-s de fier și lacata pe dînsele cît ciubărul de mare. Au căutat 
cei din Cernăuţi să strice, dar n-au putut, că-i blastamat. 

Agafia Popovici, Mihalcea 


În vechime, erau urieși pe aici şi aveau 3 cetăţi în Roșa. Una era 
în 'Țeţin, alta în Stînca şi a treia pe dealul Ocru. Acuma, în magazia 
urieşilor din Ţeţin stă necuratul. Pe un om ce era să-l spînzure l-au 
slobozit acolo şi a găsit pe necuratul dormind pe cuptor, iar femeia 
lui îi căuta în cap. 


1. Pe muntele Ţeţin, lîngă Cernăuţi, se află ruina unei cetăţi, despre care 
avem puține date istorice. În cronice, cetatea aceasta e numită cetatea 
„Cerun.” 


404 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Zice că erau trei frați saraci şi au pornit prin pădure. Unul din ei 
a zis că să jupească un copac, să facă funie şi să-şi deie drumul acolo 
să vadă ce-i. Au întrat doi și cel mare a ramas afară. Necuratul sta 
la masă. I-a întrebat ce vreau? Cel mijlociu ceru un sac de cărbuni. li 
dădu. Cel mic un sac de galbeni. Iar îi dădu. Au scuturat de funie și 
fratele lor i-a scos. A mers și acesta ş-a cerut 3 saci de galbeni. 
Diavolul s-a mîniat foc c-a cerut 3, fără soţ, şi l-a pus la lucrat fierul 
un an. A zis că de ce n-a cerut ca cel mic, c-acela are să fie al lor? 
După un an, cînd a ieşit cel mare, nu mai avea piele pe trup, toată i-a 
fost ars de foc, numai ciolanele i-au fost ramas. 
Maranda lui Prot, Roșa 


Un om din Cuciur zice că-şi omorîse femeia și, în loc să-l spînzure, 
i-au dat drumul acolo. Ei l-au întrebat ce caută între ei, nu se teme? 
„Făceţi cu mine ce-ţi vrea, că eu tot am să mor, că mi-am omorît 
femeia.” „Te ştiu, zice unul, doară eu te-am iudit trei ani ca s-o 
omori!” Şi pentru ca să aibă semn că a fost acolo, i-au dat o păreche 
de pistoale de diamant, ce lumina locul. Prezesul le-a luat de la el şi 
le-a pus în cui, dar necuraţii i le-au luat şi au pus niște copite de cal 
în loc. Cînd s-a uitat prezesul, a avut ce vedea. Un om din Cuciur 


Banii ce înșală negustorii 


Odată, au ales nişte jidani, vineri spre sîmbătă, niște balerci cu 
rachiu și le-au pus la un jidan, la crîşmă pe prispă; da o balercă, cum 
a pus-o, a pocnit. Merge jidanul la rabinul cu crîşmariul. Vine rabinul 
la jidan acasă, să vadă paguba, şi-l găseşte pe necuratul pe prispă 
țiindu-se de urechi. „Da tu ce faci aici?”, îl întreabă rabinul. „Ce să 
fac, ia, dormeam așa de bine şi a venit acela cu balercile şi a trîntit 
una peste mine, de m-a trezit; da și eu i-am făcut, c-am stricat-o!” 
„Amu trebuie să i-o plăteşti”, zice rabinul. „Aşteptaţi să treacă 3 zile 
de luni şi voi plăti-o.” (Luni, e în Cernăuţi iarmaroc.) „Da tu de unde 
ai bani?” „Doar câţi înșală și câți au bani şi se jură că n-au , aceia toţi 
sînt banii mei!” Și chiar aşa e. Pisarciuc, Roșa 


Un jidan sarac ducea o balercă cu vin la un boieri, care a fost 
cumparat-o. Jidanul a fost ostenit şi a pus balerca jos, oleacă. Deo- 
dată, sare balerca în sus şi cade iar jos şi se sfarmă. Jidanul amu 
trebuia s-o plătească; merge la rabinul și-i spune. Rabinul îi dă o 
scrisoare, să o puie în locul acela. El o pune şi vine iar la rabinul şi 
întreabă: „Încă n-a venit?” „Mai du-i o scrisoare, căci trebuie să vie!” 
Îi mai duce una, vine necuratul. „Tu ce-ai făcut, de ai stricat omului 
balerca?” „Da el la ce mi-a pus-o pe urechi, că acolo şedeam eu!” 
„Amu plătește-o, zice rabinul, că omul acesta e sarac!” „Voi plăti-o, 
zice dracul, dar așteptați-mă măcar o lună, căci eu alți bani n-am, 
numai cei ce se înșală la vînzare cu un cruceri, doi; şi nu pot să vă 
strîng în grabă așa de mult.” D-l Ilie Dulgheri, Broscăuţi 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 405 


Dracul din baltă. Sufletul pentru bani 


Un băietan tare sarac, fiind năcăjit, a zis într-o zi: „Să ştiu că 
mi-ar da dracul bani și ce-mi trebuie, m-aş da lui.” „lată-mă-s, dă-te 
mie, că-ţi dau ce-ţi trebuie, a zis dracul, dară eu vreu să fac contract.” 
„Fă şi contract”, a zis băietanul. Dracul, după ce a făcut contractul, 
ş-a spintecat pulpa, a pus contractul acolo şi iarăşi ş-a închis-o. 
„Cînd ţ-a trebui ceva, zice dracul, vină de bate cu măciuca în baltă, 
că îndată vin.” Băietanului îi trebuia straie, a bătut. „Mergi, bre, 
de-ţi ia cîte vrei, prin dugheni, că lasă de ţi-a zice cineva ceva.” El a 
luat şi nimene nu i-a zis nimica. Îi trebuiau bani, a bătut. „Mergi 
de-ţi ia bani de la jidani, cât îţi place.” A luat. Îi trebuia vite, tot aşa. 

Acum era bogat, dar el ştia că-i vine vremea să se spînzure. Merge 
la o babă și-i spune ce a făcut. Baba a zis ca să-i deie o vacă cu vițel 
şi o cuşmă de bani, că ea-l va scoate de la dracul. „Ţ-oi da”, zice el. 
„La, zice baba, şi fă lîngă iaz o bortă mare în pămînt şi fă o spînzu- 
rătoare ş-un om de paie îmbracă-l ca pe d-ta şi-l spînzură acolo, pe 
urmă să baţi de 3 ori cu măciuca în baltă şi îndată să te ascunzi, căci 
dracul de va veni și va stupi, nu mai ești al lui.” Face el așa, iesă 
dracul şi se uită. „Ptiu, zice dracul, da tu aice te-ai spînzurat, pros- 
tule, eu gîndeam că tu te-i spînzura între oameni, nu aşa!”, şi s-a 
dus. Băietanul a făcut mormînt omului celui de paie, de l-a îngropat 
şi a scapat. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Omul negru și dracul 


A fost un om negru la față, așa de negru, că nimenea nu vrea să-l 
primească, nici la lucru, nici la slujbă. Ce să facă omul, ajunsese că 
n-avea ce mînca. „Dacă-i aşa, zice el, mă duc dar la dracul!” Şi pe loc, 
dracul a fost înaintea lui. „Hai la mine, zice el, căci eu te primesc. 
Ţ-oi da să-mi faci o slujbă şi pentru aceea tot ce-i pofti vei avea. Cinci 
ani de zile să nu te speli, să nu te închini și în pat să nu dormi, dar 
sub pat; şi pe urmă îți dau drumul.” I-a tocmit o odaie în hotel, avea 
de toate şi bani cît vrea. Acolo veneau boieri şi jucau cărţi. Un boieri 
a fost pierdut, odată, într-o noapte, cîteva mii de franci şi sărăcise. 
Ce să facă, de unde să împrumute? Îi spun chelnerii că este la dînșii 
un domn, că are tare mulți bani şi-i va împrumuta. Vine boieriul la 
dînsul şi cere. El îi spune ca să facă un hambar de fier, cu ușă pe 
acoperemînt, că el îi va umplea hambarul cela, să fie şi pentru dînsul 
bani acolo, cît vor trăi. 

A dat boieriului bani, să facă hambariul, și cînd a fost gata, s-a 
suit deasupra şi a suflat din o cîrjă, pănă a umplut casa ceea cu bani. 
Boieriul, dacă a văzut aşa, a zis că-i dă o fată. „Eu nu pot să mă însor 
acu, zice el, staţi pănă ce mi-oi împlini slujba mea!” Fata cea mare, 
cînd l-a văzut, a zis că mai bine se îneacă decît să meargă după aşa 
o aratare. A doua, tot așa. Da a treia a zis că ea va merge. 

Împlineşte el cei 5 ani; amu, dracii nu mai aveau nimică cu dînsul, 
dar tot i-au zis ca să-l ducă la stăpînul lor. — L-au apucat şi l-au 


406 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


cufundat într-o baltă și, deodată, s-a trezit pe ceea lume la draci. 
Acolo ei s-au apucat să-l gătească, l-au ras, l-au spalat, l-au îmbracat 
şi, cînd l-au scos pe astă lume, era aşa alb și frumos, că n-avea 
păreche. Merge el la boieri, să iaie fata, fetele cele două, cînd l-au 
văzut aşa de frumos, de scîrba, cea mare s-a aruncat într-o fîntînă, 
da cea mijlocie s-a dat cu capul în jos, de sus, de pe casă, şi au murit 
amîndouă. Așa a cîștigat dracul cu dînsul două suflete; da el s-a 
însurat şi a trăit cu femeia şi, după moarte, n-a fost al dracului, căci 
îşi făcuse slujba. Sultana Crăciun, Botoșani 


Aceeaşi să povesteşte şi în Broscăuţi, în Bucovina, cu deosebire 
că omul acela era catană, îl chema Sofronie, slujise la împaratul cît 
a biruit cu lucrul, dar, simțindu-se slab, s-a dus. Pe drum, l-a întălnit 
un boieri cu trăsura și l-a luat să-i slujască un an pentru 100 de lei. 
Alt lucru în timpul acela n-avea decît să mănînce, să beie, să şadă şi 
să fumeze tutun; dar în timpul acela să nu se spele, unghiele să nu-şi 
taie, să nu se radă, să nu se tundă şi la Dumnezeu să nu gîndească. 
L-a dus în niște curți şi l-a pus că steie într-o odaie, unde avea tot ce 
gîndea. La anul, a venit diavolul și l-a mai tocmit pe un an, păr a 
şezut 3 ani. Diavolul, pentru că i-a făcut slujba aceasta și s-a dat 
după legea lui, l-a dus la un împarat să-l însoare, zicîndu-i: „Acolo 
vor fi 3 fete, două vor fi ale mele şi una, a ta.” După ce l-a ras, l-a gătit, 
l-a dus acolo. Cea mare, cînd l-a văzut, a zis: „Eu după aista nu mă 
duc, mai bine mă spînzur.” Diavolul ş-a scris. A doua a zis că se îneacă. 
El iar ş-a scris. A treia a zis că, dacă-i e partea, să duce. Au lăcătuit 
pe cînd să fie nunta, au băut cuvîntul, împaratul i-a dat jumatate de 
împărăție, căci era ca un crai îmbracat. Dar cînd a fost la nuntă, 
fetele cele două s-au înecat şi s-au spînzurat, iar el a ramas împarat. 


$ 3. Goana după suflete 
Dracul în iad și poporul lui 


Diavolul cel mare, după ce a făcut cu Dumnezeu pămîntul şi a 
făcut din lut pe om, Dumnezeu i-a suflat omului duh, de a vorbit şi 
l-a luat la el. Diavolului i-a fost ciudă, că zice: „Şi eu l-am făcut, îi 
ş-al meu, nu numai al tău; hai şi l-om tăia în două şi ne vom lua 
fiecare cîte o bucată!” „Ba nu, zice Dumnezeu puternicul, care va fi 
păcătos, va face răutăţi, va fi al tău; şi care va fi bun va fi al meu. Şi 
care n-a muri de moarte bună — s-a spînzura, s-a îneca — acela tot al 
tău va fi; dar care va muri de moarte bună şi se va pocăi va fi al meu.” 

Şi de aceea el îmblă amu să-și cîştige suflete, iudeşte să se spîn- 
zure, că așa a avut vorbă cu Dumnezeu. Catrina Dănilă, Mihalcea 


La a doua înviere va ieşi diavolul, ca să iaie pe cei păcătoşi: 
înecați, spînzuraţi, căci Dumnezeu l-ar prăpădi-lă, dar cum va lasa 
pe cei răi? Andron Dragan, Mihalcea 


Diavolul cel mare stă în iad, el are draci, cum are Dumnezeu 
îngeri, de-i trimete să facă treabă; şi are pe oameni popor, cum ne 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 407 


are Dumnezeu pe noi. Acei făcători de rele, toţi sînt ai lui şi, pentru 
ca să se înmulțească, trimite pe draci că să iudească pe oameni la 
rău. Necuratul are mai mare putere decît Dumnezeu, că lui o mulțime 
i se dau. Cîţi ucid oameni, înșală, fură, toţi pe dînsul îl ascultă, el li-i 
stăpîn. 


Dracii sînt negri, cu coadă, cu aripi de liliac, cu coarne, cu ochi 
albi, cu dinţii şi buzele roşi, cu copite de capră şi să preface fel de fel, 
ca să facă pozne, să spărie pe om. În toată ziua, dau raport celui mai 
mare ce au făcut, ca la cănţelerie. Ioan Pisarciuc, Roșa 


De demult, erau pe pămînt dracii stăpînitori, dar, înmulțindu-se 
oamenii, au ramas ei stăpînitori; iar la sfîrşitul lumei, va fi peste tot 
apă şi după ce se va usca, va rămînea lumea iar celor mititei. Așa 
sînt de mici, că 12 la un loc ar face cît un om. Ei sînt îmbracați 
nemțeşte, şed pe sub poduri şi pîndesc de răstoarnă carele în glod, 
căci macar de-s mici, dar sînt grei. Dacă i să suie noaptea unui om în 
spate, nu-l poate duce. Agafia Popovici, Mihalcea 


Povestitoarea a văzut odată pe o casă cum jucau 2 draci negri şi 
cu coarne, mari cît niște băieţi, apoi au venit împrejurul ei şi au 
început a juca — ea a rîs. Ei au strîmbat-o şi unul i s-a suit în spate, 
de l-a dus pănă acasă, da aşa de greu, că nu mai putea! După aceea, 
a fost bolnavă 7 săptămîni. 

Omul care e tare de înger nu-l vede, numai cel slab de înger. 

Maria Cozobosca, Mihalcea 


Niciodată, cînd mergi noaptea, să nu te uiţi înapoi şi peste umărul 
stîng să nu te uiţi, că îndată ţi se arată. Numai ce vezi o mîță or să 
face îndată nalt tare şi apoi mic şi poţi să te spării. 

Cînd te poticneşti mergînd, calci pe necuratul sau pe locul unde a 
fost el. Maria Braha, Mihalcea 


A. Necuraţii noaptea. Ceasurele lor. Pocitura 


Necuraţii, noaptea, păr a nu cînta cucoşii, sînt toţi prin sat, să 
strice oamenilor. Pe unul îl întălneşte şi-l ologeşte, îl amuţește, 
altuia îi dă sînge pe nas și îndată moare; îl pocește. Da cum cîntă 
cucoşii, toţi fug la pădure. Vasile Masloschi, Mahala 


Necuratul zice că e blastamat de Dumnezeu, că el ziua nu are să 
îmble, numai cît un ceas, drept la amiază-zi; ceasul acela însamnă o 
minută, e a lui, cînd stă soarele — că soarele de amiază-zi stă 2 
ceasuri (2 minute) — şi noaptea, după ce asfințeşte soarele, pănă la 
miezul nopţei, are putere 12 minute; atunci de te nimereşte, te 
poceşte. Dar nu 12 minute în şir, ci din timp în timp. 


Fratele povestitoarei a văzut noaptea un iepure şi a aruncat cu 
un bolohan în el. Cînd a slobozit un vînt, a rupt crengile de pe copaci. 
Atunci să fi fost în minuta lui, îl pocea şi murea. El noaptea, cînd 
vine la fereastă, de te strigă, dacă îi răspunzi în minuta lui, poate să 


408 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


te ologească, să te muțască, că are drept. De aceea, noaptea dacă 
mergi la drum în ceasurile cele straşnice, să nu vorbeşti, dacă ești cu 
cineva, că nu ştii cum poate cădea tocmai în ceasul lui și de pe glas 
te poate poci. 

Tot astfel, şi cînd stă soarele drept amiază-zi, e al lui; atunci el 
face fel de fel de rele. 


Un om nu bea rachiu deloc şi a zis că toată viaţa lui nu va bea. 
Odată, a mers ziua mare în pădure; da un băieţel, dracul, îi arată o 
pungă de bani. „Na, zice el, dacă îi bea un păhăruţ de rachiu, îți dau 
punga asta plină de bani.” Omul dintăi n-a vrut, da pe urmă se 
gîndeşte că ce e un pahar de rachiu, da o pungă de bani e mai mult. — 
Ia şi bea. li mai dă — mai bea. I-a dat punga, da aceea era o beşică cu 
niște hîrtie de țigară. Diavolul face mai departe: „Ce femeie frumoasă 
are frate-tău! Nu poţi tu să-l omori, să rămîie femeia a ta?” „Cum să 
omor eu pe frate-meu, dacă eu nici o vorbă rea n-am avut vreodată cu 
dînsul?” 

Merge omul noaptea acasă, vitele frăține-său la dînsul în grădină. 
El strigă, frate-său iesă şi se încep a să sfădi. Vine frate-său nu ştiu 
cum înaintea lui, diavolul îi aruncă o bardă; el o prinde în mînă și-l 
omoară pe frate-său. — Astfel a capatat diavolul un suflet. — Așa om 
bun, că nici rachiul nu-l gustase în viața lui! Elena Braha, Mihalcea 


Dracul, ziua păn' la amiază, e chior, nu vede. Broscâuţți 


Ziua de aceea nu îmblă dracii, căci oamenii ziua cît îmblă, cît sînt 
treji, îşi fac cruce, vorbesc de Dumnezeu, cîte ceva: „Doamne, Doamne!” 
sau „De-ar da Dumnezeu” etc. şi el de numele lui Dumnezeu se teme, 
fuge, numai noaptea iese, atunci cînd toţi creştinii dorm. Ropcea 


De diavol să nu vorbeşti, căci cu cît îl pomeneşti, cu atîta mai tare 
să întăreşte şi să apropie, tot c-un pas de om. Noi, se cuvine să avem 
numele lui Dumnezeu în gură, nu să-l pomenim pe dracul. Dracul, 
dacă nu zici 15 zile numele lui, să îmbolnăvește şi, cum aude că 
vorbeşti de el, să îndreaptă, zice: „lacă, tot nu mă uită oamenii!” 

Broscăuţi 


După ce asfințeşte soarele, să nu-l pomenești trei luni, că se duce 
de la casă. Mihalcea 


B. De dracul nu e bine să vorbești 
Cum să-l baţi 


De dracul nu-i bine să tot vorbeşti, să-l pomeneşti. 

Odată, venea mama mea cu tatăl meu de la tîrg, da tata una, 
două, tot pe dracul îl avea în gură. Ba „Dracul să-l ia!” ba „Ducă-se la 
dracul!” ba „Cine dracul!” Mama s-a fost mîniat şi s-a fost dus oleacă 
înainte. Vede un om. „Buna vremea!”, îi zice mama. El nu răspunde. 
„D-ta eşti, uncheșule?”, îl întreabă mama. Tace. „E nanașul”, gîn- 
dește mama. „Sărut mîna, nanașule!” Tace. Da acela era dracul! 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 409 


Diavolul, dacă vorbeşti de el sau dacă cumva în vorbă te dai lui, 
cum sînt oameni că zic „Să fiu al dracului, să mă ia dracul” etc., el îşi 
scrie şi tot îmblă după om de i se arată. Atunci, să fie omul cu minte, 
să nu vorbească cu dînsul, că îndată e rău. Omul atîta are noroc, că 
el nu-i ştie gîndul, că vai de capul omului ar fi! În una, i-ar îmbla în 
cale cu gîndul lui, ca să-l iudească. 


Moşul povestitoarei mergea noaptea şi vede după el un călugăr; 
vinea lîngă el din stîngă — că el aşa merge — și merge, merge, da omul 
tace. De la o vreme, începe diavolul a vorbi. A vorbit păn' au ajuns la 
două drumuri; omul a apucat pe drum la dreapta. — „Ei, zice el, n-am 
ştiut eu unde mergi, c-apoi videai tu!” Da diavolul n-a putut merge în 
dreapta. Dacă ar fi vorbit omul cu el, l-ar fi omorît. În el dacă poţi să 
dai repede de trei ori, îl dovedeşti, da cum îi da o dată şi încă o dată, 
îţi ia puterea şi ești a lui. 


Noaptea dacă-l întălnești, să nu mergi niciodată în stînga, da tot 
în dreapta, că el în stînga are putere, dar în dreapta, nu; că cu 
dreapta faci cruce şi fuge. Orice ai vedea noaptea, în dreapta să dai. 

O servitoare din Vicov 


Pe necuratul, cînd îl vezi, bate-l cît poţi, numai nu grăi, că îndată 
te taie la inimă şi mori, te pocește. 


O fată a mers noaptea la o casă. Deodată, i s-a făcut pînză întinsă 
dinainte. Ea a dat o dată cu un băț și îndată a început a-i curge sînge 
din nas şi din urechi. „Mai dă o dată”, zice pînza. Fata atunci a 
început a răcni, de au ieșit oameni din casă şi au găsit-o jos, toată 
zgăriată. 

Zice că niciodată să nu dai de două ori, cînd zice dracul, că el 
atunci are treabă la om. Spasca, Mihalcea 


Odată, mergea tatăl povestitoarei cu un alt om, cînd, pe un părîu, 
pe gheaţă, li se face un suman înainte și tot se mișcă. Bătrînul face 
„bof!” cu băţul în suman. „Mai dă o dată”, zice sumanul. Da atunci să 
răspunzi, cînd îţi zice așa: „Pe mine numai o dată m-a născut mama, 
nu de două ori.” Așa a zis şi el. Nu le-a făcut nimică, dar nu i-a lasat 
să treacă pănă după miezul nopţii. Da de mai da o dată, era a lui. 


Aşa îmblă el să-și cîştige suflete; îi îndeamnă să-și facă seamă, 
azi oleacă, mîne oleacă, pănă ce-i fac pe gust. Cine îmblă cu astfel de 
gînduri nu mai este curat, acuma e cu dînsul amestecat. 


Un om s-a dus din casă întins în grajd, ca să se spînzure; a zis că 
merge să dea mîncare la boi; cînd colo, aude în pod o mîță. — „Ei, tu 
ești care mă îndemni pe mine la rău, zice omul, lasă dar!” Şi nu şi-a 
făcut seama. Ilișești 


Un om a vrut să se spînzure. „Ajută-mi, Doamne, să mă spînzur”, 
a zis el şi s-a aninat de un odgon. Cînd colo, odgonul să rupe; pentru 
c-a zis „Ajută-mi, Doamne.” „Nu spune aşa, zice diavolul, la spatele 
lui, zi: «Ajută-mi, drace, să mă spînzur» şi eu ț-oi da aţa asta de 


410 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


paingăn și te vei spînzura.” „Ajută-mă, dar, drace, să mă spînzur.” 
Dracul i-a dat aţa şi s-a spînzurat. Ion Pisarciuc, Roșa 


Un om era bonav, de nu să putea urni, trebuia să-l rădice de 
subsuori să-l ducă afară. Odată, femeia lui nu era acasă; cînd vine, îl 
găseşte spînzurat în pod. — Cum de-a avut atunci putere să să suie? 
Numai dracul l-a întărit. Mihalcea 


Un stoleri bătrîn făcuse multe biserici, acu îl pusese şi pe feciorul 
său la lucru mai greu. Intr-o zi, feciorul, voind să puie crucea, zise 
tatălui său: „Tată, în care bortă să pun crucea, că aicea sînt 2 borţi?” 
„Dacă sînt 2, nu mai ești copilul meu!”, şi pe loc s-a prăvălit jos şi s-a 
făcut colb. Il orbise Tumanul. Pisarciuc 


Pe noi, de diavol ne păzesc numerele cele fără păreche. El, unde 
sînt 2, 4 etc., să vîra, dar unde sînt 3, 5, 7 etc., fuge, să teme. 
Andrei Motoc, Mihalcea 


C. Cum se arată 


„Odată, zice Gh. Botezat, din Roşa, veneam cu un om de la pădure; 
cînd, pe la un pod, îl văd pe dînsul — era lună, frumos — îmbracat ca 
un domnişor, negru, cu ţigara în gură, cu pălărie în cap, mititel, se 
preîmbla pe lemnul cela al podului. Eu atunci zic cătră omul cela: 
«Ian hai şi ne-om anina de dînsul, să vedem ce ni-a face?» Și eu arunc 
o uscătură pe alături cu el, de i-a huit pe la ureche. Deodată s-a făcut 
nevăzut. Noi mergem înainte, da pintre noi se tot încurcă un bostan 
mare şi se împletuceşte prin picioare, că nu ne puteam ţinea, ne da 
jos. Dăm noi cu ciomegele în bostan, pace — bostanu-i bostan. — Numai 
ce piere şi bostanul; noi ne bucuram că am scapat. Cînd colo, vine 
înaintea noastră vijiind coşcoge cal. Acu ne-am fost spăriat; noroc că 
eram aproape de casă. Un cîne a nostru începe a latra, ne iesă înainte 
şi sare la cal. Cînd a suflat calul o dată, cînele cine ştie unde a ajuns. 
Tocmai hăt departe l-a izbit, într-o rîpă, de a ramas țeapăn şi noi am 
scapat.” 


Ionică Pisarciuc, dulgheri din Roșa, l-a văzut de mai multe ori pe 
dracul. Odată, lucrînd la o mănăstire, i s-a pus noaptea ca un bolohan 
rece ca gheața pe picioare. Atunci el a scuturat din picioare şi pe loc 
s-a făcut înaintea lui un om mare. Ionică a zis: „Ptiu, ce dracul e 
asta!” Iar dracul a început a rîde. 


Altădată, dormea într-un grajdi şi dracul, băiețel mititel, cu ţigara 
în gură şi cu şapca roşă în cap, sta în ungheri lîngă el. Dă să-şi facă 
cruce — nu poate de frică să nu-l gîtuie, se scoală şi merge sub ieslea 
cailor. Dracul se suie calare pe cal; Ionică pune mîna pe cal, da calul 
numai spume. A fugit dracul de acolo, s-a dus la alt om şi a început 
a hodorogi. Omul acela spunea că el nu se teme, că el e drac singur 
şi a început a-l sudui, se ia cu Ionică și se duc de se culcă afară. 
Dracul a luat o cioată de răchită și i-a trîntit-o aceluia în cap, că i-a 
spart capul; da lîngă Ionică a venit ca un cîne alb şi a început a rîde. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 411 
Dracul are dinți tare urîți şi rîde ca mînzii. 


Tot Pisarciuc spune că odată erau mai mulți oameni la lucru şi 
s-au culcat într-o casă. Pe la o vreme de noapte, a început a hurduca 
prin pod. 

Un om știa carte și a început să citească în cărți sfinte să-l alunge. 
Atunci dracul a luat toate oalele cu lapte ce erau pe sobă şi le-a 
trîntit jos. 


La un om, era în grajd o bîrnă ucisă de tun; acea bîrnă era a „lui.” 
A fost pus omul calul în grajd, l-a ucis. A pus gîștele, le-a ucis. La 
urmă, a pus vaca şi s-a pus de pîndă. Noaptea, a văzut un băiețel de 
jidan cum s-a fost prins de gîtul vacei ş-a o zugruma. Atunci, el l-a 
prins c-un curmei de gît și c-un băț atîta l-a bătut, păn' au cîntat 
cucoşii și mai mult n-a venit. 


Un om, iar, a văzut pe diavol la un pod, băieţel mititel, apoi, s-a 
schimbat în mîță, pe urmă, în gîscă; el tot da s-o prindă, da gîsca îl 
trăgea sub pod. 


Alt om din Mihalcea mergea într-o seară pe toloacă și vede un cal 
păscînd; încalecă şi trece bahna. Pe urmă, descalică şi zice: „Saracul 
căluţ, cum m-a dus el!” Numai ce aude: „Saracul căluţ, cum m-a dus 
el!” Acela era necuratul; de l-ar fi bătut sau îi zicea „Hii!”, îl ducea 
cine ştie unde, peste toate hotarele. 


În Siret, trecea un om un pod şi vede un căţel stînd acolo; el îl ia 
în braţe şi îl dezmiardă: „Căţeluş saracul!”, dară şi cățelul îi răspunde: 
„Căţeluş saracul!” Atunci, omul se înspăimîntă şi-l aruncă jos, dar 
nu putu să meargă mai departe, căci în toate părţile erau rîpi. El știa 
că acolo-i drum drept şi, începînd a păşi, a scapat de acolo. 


Jidanul are Dumnezeu, ca şi noi, la care se roagă; noi avem crucea, 
care ne păzeşte, da el are cele zece poronci. 

Odată, un jidan a fost lasat poroncele acasă şi mergea cu căruța 
undeva departe. Cînd, în drum, înaintea lui stă un berbec legat de 
picior. Îl ia şi-l pune în căruță şi se duce. Stă el într-un loc de 
poposeşte, numai ce vede că berbecul se scoală în picioare şi-i zice: 
„Rămăi sănătos şi mulțămesc d-tale că m-ai adus!” Atunci pe jidan 
l-au luat fiori. Se uită la străi, uitase acasă poroncile! De aceea 
necurațenia l-a fost întîmpinat. Danilă Oloinic, Mihalcea 


Dracul, spune un om din Roga că n-are nici o putere la om. Omul 
doar să fie tare slab de fire ca să-l sparie, aşa ca să-i fie ceva. El face 
numai pozne. Cu un om a schimbat liulelele noaptea, i-a dat un 
ciolan de cal și omului i să părea că-i de marmoră. 


Un burghez din Cernăuţi, demn de încredere, spunea că a îmblat 
mult noaptea, în viaţa lui, dar n-a văzut nimic, afară decît o singură 
dată. Vrînd să treacă un pod, despre care să spunea că nu e curat, 
deodată s-a văzut încunjurat de 4 cîni negri. El, de spaimă, a deschis 
gura să strige, dar aşa de tare a deschis-o, încît a simţit cum i s-au 
desfăcut fălcile şi gura i-a ramas cascată, înţăpenită. Atunci el să 


412 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


gîndi: „Vai de mine, ce nenorocire a dat peste capul meu, de acuma ce 
am să mă fac!” În același moment, simți cum dinţii făcură „clanţ!” şi 
gura i se închise la loc, iar cînii de lîngă el au fost perit. 

Ionică Porchirean 


D. Pocitura. A rătăci. Năluca 


Noaptea, strigă dracul pe om și, de răspunde or de iesă afară, îl 
poceşte şi moare; or îl duce cine ştie unde; că el pentru asta îmblă, să 
ameţească pe om de cap, să-l înece undeva, să-l prăpădească şi atunci 
sufletul aceluia e al lui. Mihalcea 


Diavolul cînd te poceşte, apoi eşti pocit! Zice că dacă calci în urma 
lui, te ameţeşte de cap, de nu știi unde eşti şi poţi să îmbli o zi 
întreagă pe acelaşi drum, fără să te dumereşti unde ești. — Unul ce 
mergea pe moşia lui, pe loc cunoscut, a mers poate de o mie de ori şi 
tot în locul acela se înturna, se scoborea de pe cal, să vadă drumul, 
şi-l cunoştea, dar ce folos că nu putea din el ieşi, pănă ce în ziuă au 
trecut niște oamenii și l-au scos. 


Dracul te poceşște pe drumul care ai crescut şi te tumăneşte de 
cap, că îmbli toată ziua, or te duce într-o rîpă, undeva, de-ţi prăpă- 
dești viața. Pe un băiat l-a dus așa şi l-a muţit, de-i mut pănă astăzi. 


Odată, zice că pădurariul singur s-a fost rătăcit în pădure; l-a 
chemat pe tatăl povestitoarei să-l scoată și casa lui nu era departe, 
dacă el nu cunoştea! Zicea că a pornit de acasă fără mîncare, să 
împuște un vultur, şi i-a ieşit un om şi l-a tot dus. De nu l-ar fi scos 
de la dînsul, îl înădușşa diavolul şi sufletul era a lui. 

Necuratul nu se arată decît celor care ştiu de dînsul. 

Saveta Buzdugan, Ilișești 


În Odobeşti, spun niște lucrători din Rîmnic că, în „crucile nopţei”, 
dorm şi apele, şi lemnele, numai diavolul îmblă şi face poznele cele 
mai mari; face nălucă. Dacă merge omul noaptea și-l întălnește şi 
dacă are înger slab, se lipeşte de el şi îl duce cine știe unde, prin rîpi, 
prin puțuri. Lui i să pare că-i drumul bun şi el se îneacă, se prăpă- 
dește, îi schimbă ideile; nici cruce să facă nu poate. Diavolul se face 
or om, or mîță, or altele şi-l tot îndeamnă. Că noi de ce facem cruce? — 
Ca să nu se apropie diavolul de noi. — Şi noaptea, de ce te închini, de 
ce faci cruce? — Că de nu faci, vine el, ai visuri rele. 


In Vrancea, sînt locuri pocite, că nu-i harnic omul să meargă — 
numai rar care îmblă pe acolo trebuie să fie tare de înger, că acel cu 
înger prost e gata. Li se arată cal, bou, om sau ca o matahală pănă în 
ceri etc. 


Omul cînd face cruce, diavolul de 7 stînjeni să depărtează. 
Culce-se macar în drum şi să facă cruce în locul acela, lasă dacă-i va 
fi ceva. Broscâuţți 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 413 


Cînd te temi mai tare, cînd ai mai mare frică, să-ți aduci aminte 
în ce zi a fost Ziua Crucei, că Dumnezeu îl apără atunci pe om, să 
deşteaptă, îl îmbărbătează. Ropcea 


La locuri necurate, pe unde se ştie că e dracul, pun oamenii cruce. 
De ce se pune pe unde s-a ucis pe cineva? — Că acolo numai dracul a 
lucrat; or unde ș-a făcut cineva samă. — Şi dracul de acolo fuge, 
rămîne locul curat. 


Să nu te uiţi noaptea înapoi, că rătăcești; necuratul îți face nălucă 
şi nu știi unde te găseşti. 


In Molodia, ciocnesc oamenii ouă de Paști ca să nu se rătăcească 
prin pădure. 


Cînd îl vezi pe necuratul noaptea pe drum, să-ţi aduci aminte ce 
ai mîncat în ziua de Paști. Pisarciuc, Roșa 


Femeiele pentru aceasta poartă la gît clocotici, ca să nu se rătă- 
cească în pădure. Mihalcea 


E. Sufletul celor prăpădiţi 


Dacă mergi prin pădure şi calci pe locul unde s-a împușcat cineva 
sau unde l-a omorît pe cineva, duhul cel necurat ce a făcut şotia acolo 
îţi ia minţile şi rătăceşti, ca să te bage în vo baltă, ca să fii al lui. 
Ziua mare, pe drum bun poate să ți se pară cine ştie ce prapastie or 
să-ţi pară că vii acasă și cine știe pe unde te bagi. Atunci să-ţi aduci 
aminte în ce zi au fost Crăciunul şi Boboteaza. Mihalcea 


O moaşă mergea noaptea și un om i-a ieșit înainte să o cheme la 
femeia lui şi tot s-au dus. Ei i se părea că merge prin Cernăuţi, cînd 
se trezeşte, era în pădure; de spaimă, s-a îmbolnăvit şi a murit. Pe 
acolo, era îngropat un om ce s-a fost tăiat. 


Prin pădure de mergi noaptea, te rătăcește sufletul celor morți în 
pădure; dacă calci pe locul acela unde a murit cineva împuşcat sau 
spînzurat. Maria Braha, Mihalcea 


Năluceala n-o face necuratul, dar sufletul acelor spînzuraţi or 
împuşcaţi, cari singuri s-au prăpădit. Acela se preface în orşice şi 
tăhuieşte pe om, că nu ştie pe unde merge. Atunci să-ți aduci aminte 
că şi acela-i din oameni şi îndată te trezeşti. 

Anastasia Constantinovici, Mihalcea 


Sufletul acelora e una cu necuratul, căci se cheamă că s-a dat 
după legea lui, dacă l-a ascultat, şi dimpreună cu dînsul îmblă şi el 
după oameni să-i facă ca pe dînşii, să-i prăpădească. Pentru sufletul 
acestora, e bine cînd urzeşti pînza, să torni apă pe urzitoare, dar aşa, 
ca să se ude toate razele; cu cît mai multe raze se stropesc, mai multe 
suflete curăţeşti. Cu aceasta se cheamă că le mai dai la lege. 

Raveica Sorocean, Ropcea 


414 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Noaptea, de multe ori, pe om îl strigă şi sufletul celor ce au murit 
negrijiţi, poate fără preot, fără lumînare; atunci el cere să-i dai; dacă 
ai şti anume cine-i, i-ai da lumînare sau ceva de pomană — dar unde 
se poate ști. Acele suflete nu-şi mai află hodină, îmblă prin lume 
rătăcind. Aceeași 


Pentru cei ce au murit fără lumînare, cum te scoli în ziua de 
Ovidenie dimineața, să arunci un vreasc în cuptor, fără să-l aprinzi 
şi aceea e lumînarea lor. Roșa 


F. Moroiul nălucă, pocitură 
Producţiunea omorîtă 


Moroiul, satana, așa poceşte, că duce pe om cale de 3 zile înainte 
şi înapoi; el poceşte aşa pe cei tari de fire, dar pe unul mai slab să-l 
pocească, ar muri. Duce pe oameni prin hîrtopi şi-i face să rătăcească, 
li se pare cine ştie ce locuri necunoscute, caută să-i înece, să-i prăpă- 
dească, să rămîie ai lor. Dacă ţii minte cine ţi-a fost înainte la 
împărtăşenie şi în ce zi au fost Ajunul şi Crăciunul, îți aduci aminte 
şi piere, scapi. Mihalcea 


Moroiul e duh rău, duh de cu sară şi pănă înainte de miezul 
nopții, se aţine la drumuri de bezmeteceşte pe oameni, îi duce la ape 
să se înece, îi sparie, îi vîră pe sub poduri. Dacă e îngropat lîngă 
casă, se face căţel; vine în casă noaptea şi de îi dai pace şi-i dai 
mîncare, nu face nimică; iar de nu, face pagube și şotii la casă. 


Imblă prin prejurul casei mieunînd, dar să nu-l alungi, că nu-ţi 
face nimic. 


Moroii ies noaptea înaintea oamenilor şi se fac pădure, ca să 
sparie oamenii, întunecă drumul; se face porc cu picioarele cele de 
dinapoi tîrîite şi se lasă greu pe om. Cînd treci pe lîngă ţintirim, să 
nu te uiţi noaptea înapoi; niște femei s-au uitat şi au văzut o ploaie 
în urma lor. Siret 


Moroiul se arată ca o femeie lungă, ca o pînză albă, drept la 
miezul nopței, la lună nouă. 


Moroiul zice că iesă noaptea și rătăceşte pe oameni. Povestitorul 
spune că, venind odată iarna cu mai mulți cu sania, poate de vro zece 
ori i-au purtat tot pe acelaşi loc şi nu se puteau dumeri cum să iase 
la drum, nici unde sînt, pănă ce i-a prăvălit într-o hîrtoapă. El 
rătăceşte omul pănă ce nu mai poate şi atunci îl lasă; sau se suie în 
spate la om și omul îl duce, iar pănă nu mai poate și atunci îl lasă. Alt 
rău nu face, doar care e slab de înger se poate spăria şi să zacă or să 
moară. El zice că strigă la fereastă, dacă i-ai mişcat locul, îţi dă de știre 
să îndrepți. Dacă l-ăi supara cumva, îndată se îmbolnăvește vro vită 
sau cineva din casă și dacă mergi la vrăjitoare, îţi spune din cărţi că 
gardul cutare ori grajdul ce-ai început în cutare loc să-l strici şi îndată 
e bine, îți dă pace, dacă îi dai și lui. Iacob Hradovei, Mihalcea 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 415 


Moroiul e tare rău, îmblă de la amiază-zi și pănă la un ceas de 
noapte ca un vînt şi poceşte, de omul moare; îi zic: ”pocitură.” 


Moroiul zice că are minute cînd îmblă, nu întotdeauna şi nu în 
toată noaptea. El își are drumul lui, pe care merge drept înainte, se 
preface în ce vrea. Pe cine îl întălnește în cale, îl poceşte că poate şi 
muri. Într-o seară, băietul povestitoarei a auzit afară țipînd; se uită 
şi vede o copilă ce fugea prin ogradă şi a mers înăinte peste pîrlaz în 
grădină, iar cînii, în urma ei, lătrînd. Se prefăcuse în copilă. Băiatul 
s-a spăriat, dar nu i-a fost nimică, căci trecuse pe departe. Cînii erau 
de cei întăi la cățea, nazdrăvani, că l-au cunoscut. La casa unde sînt 
cîni de aceia, dracul nu-şi poate face mendrele lui, de aceea, astfeli 
de cîni nu trăiesc mult; necuratul îi omoară. 


Moroiul dacă dă peste om, or moare omul, or zace cine știe cît. El 
numai în ceas necurat îmblă, cînd e ceasul curat, nu poate îmbla, şi 
de aceea, în ceasul cela cînd merge, poate să facă rău. La lună nouă, 
atunci îmblă şi ei, şi toate necurățeniile mai tare. 

Maria Strut, Mihalcea 


Moroiul se face din copii nebotezaţi, născuți morți sau pierduţi şi 
îngropaţi. După şepte ani, el iese din mormînt și zboară pe sus să-și 
caute botez. Spun oamenii că aud cum strigă „Cristian, Cristian!” 
(Botoşani) sau „Cruce, cruce!” Atunci cine aude să rupă de la sine o 
bucăţică de ceva, din strai, basma, să arunce şi să zică: „De ești 
păiet, să te chemi Ioan, de ești fată, Maria!” In Ropcea, zic Ioan şi 
Ioana. Dacă nu-i dai, el se face drac, moroi. În Botoşani, spun că la 
astfeli de morminte să torni şepte ani de-a rîndul agheazmă de cea 
mare din ziua de Ajunul Bobotezei și atunci e ca şi botezat. În Şcheia, 
în ziua de Bobotează, merg femeile la morminte de acestea şi torn. 


În Ropcea, la copiii nebotezaţi, în mormînt, se pune tămiie şi 
agheazmă, iar în ziua de Bobotează iau pe cineva care să toarne pe 
mormâînt agheazmă, să fie cumătru, zicînd formula: „Se botează robul 
lui Dumnezeu loan, în numele Tatălui, amin, și al Fiului, amin, și al 
Sfîntului Duh, amin!”, făcînd aceasta în fiecare an. La şepte ani, e ca 
şi botezat şi se duce la Dumnezeu. Sau îi face preotul agheazmă 
îndată ce a murit, zicînd formula, iar cine e cumătru merge în 7 
sîmbete de toarnă agheazma la mormînt, pentru care lucru mama 
copilului îi dă cumătrului în ziua cea de pe urmă o lumînare cu pînză 
de crijmă şi 2 colaci şi atunci e ca şi botezat, iar de nu, capătă aripi 
şi zboară sus la ceri şi cere botez. Atunci, cine-l aude să-i arunce o 
bucată de ștergar sau altă ceva şi să-i zică ca mai sus. El atunci ia 
bucata ceea şi se duce la Dumnezeu şi-i arată că e botezat, că are 
crijmă, şi Dumnezeu îl primește cu ceilalți îngeri, altfel îl alungă şi 
se face duh necurat, merge şi stă înapoi la locul lui. De acolo, cînd îi 
vine lui, se face un vînt şi iese, apucă ţernă, paie din locul acela şi se 
duce învîrtindu-se ziua, noaptea, şi preste cine dă, îl ologește or îl 
rădică pe sus. Cînd îl vezi, e bine să te pui jos, că nu-ţi face nimică. 

Elena Braha, Ropcea 


416 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


In Ardeal, spun că vîrcolacii se fac din copii nebotezaţi şi mănîncă 
soarele și luna. 


In Mahala, se spune că moroiul iese ca un sul de foc şi cere botez. 


Aice, se spune că şi din vitele ce mor după şepte ani se fac moroi 
sau zburători și fac pagube unde sînt îngropați. 
Dochița Hurghiș, Mahala 


Moroii pănă la şepte ani iese pe vremea ce sînt îngropaţi și merg 
la mama lor de strigă botez. Voloca 


La lună nouă, moroiul iese de strigă și, de nu-l aude nimene, se 
face necurat şi chinuieşte pe omul a cui e casa unde e îngropat, că 
omul n-are chip să steie, e necontenit bolnav, îi pier vitele, mor copiii 
şi trebuie să se ducă de acolo, căci ar muri şi el. De aceea se zice că 
nu-i făcută casa pe loc curat. 


Moroiul e mai rău decît dracul, că dracul de cruce fuge, da moroiul 
nu, căci și el e din creștin. 


Un om din Spasca s-a dus la pădure și a rupt o nuia din un pom 
boștoroş, unde aruncase o fată un copil. Îndată l-a năbușit sîngele 
bucăţi pe nas și pe gură. N-a murit chiar atunci, dară mult n-a trăit 
şi era întruna galbăn ca ceara. 


Moroiul sloboade aşa un vînt, că poceşte. 


Moroiul vîrticuș 


Ioana Lupaşcu, din Siret, spune: 

Am avut şi eu așa un pacat lîngă casă. Vecina mea, o şvaboaică, 
pierduse un copil şi-l îngropase în gunoi. Trecuse amu 7 ani. Odată, 
veneam de la apă, numai ce văd că din locul acela se rădică un 
vîrticuș, ca o pălărie țărănească, şi vine spre mine. Eu m-am dat în 
lături, da cu o aripă tot m-a atins şi îndată a început a mă fierbe. Vin 
acasă, mi-i rău, mi-i frig fără să simţesc vreo durere. „Bine că ai 
scăpat numai cu atîta, zice bărbatul meu, că putea să fie mai rău.” 

Da odată, puneam cartofe cu bărbatul meu, în grădină; el arunca 
cu bulgări în mine, eu într-însul, ne jucam, ca tinerii. Deodată aud: 
„Feri, că vine asupra ta!” M-am dat în laturi și m-a trecut; de nu mă 
dam, era pace; şi tot asupra mea vinea! 

Altădată, pacatul meu, stam pe prispă; bărbatul meu dormea în 
casă. Il văd iar cum se rădică, dau să fug, dar era prea tîrziu, de abia 
am putut să întru în casă şi să-l strig pe d-lui — ce a mai fost, nu ştiu! 
Ştiu atîta că am perdut copilul cu care eram însarcinată şi trei luni 
nu m-am sculat din pat. Iară după aceea, un an de zile n-am ştiut 
nici de casă, nici de copii; mă îmbracam și îmblam cîmpii; și numai 
cu molitvele Sf. Vasile m-au scos din boală; trei ani de zile am făcut 
sfiştanii şi rugăciuni, pănă l-am departat de la casa mea. Dar s-a 
îndreptat spre casa şvăboaicei şi amu acolo era să se facă moarte de 
om. Siret 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 417 


Vîrtecușul, moroiul, are putere; de te-ar prinde în ceasul lui, te-ar 
rădica cu totul în sus. Drumul lui e mai ales la răspîntii, în crucele 
drumului; acolo stă el. Pe aşa un loc, unde e moroi, nimene nu face 
nici casă, nici nu samănă, dară îl lasă de să fac carări încoace şi 
încolo; de aceea vine, că stă la răspîntii. 

El îmblă de după amiază-zi, se face cîne, mîță, vînt şi fel de fel. 

Ursana, Mihalcea 


Moroiul îmblă în zori de ziuă şi la amiază-zi; în zori de ziuă e mai 
rău. El e dracul cel de amiază-zi. 


Moroiul poceşte noaptea de-l întălnește pe om la drum sau de iese 
noaptea afară. Din pocitură de moroi e damlaua; duhul acela, cînd 
întră în om, îl arde, îl lasă lemn. De pocitură de moroi, e bine să te 
scalzi în buruiana „pereleta” (rusește) sau „zburător.” Mihalcea 


Moroiul, cînd iese de la locul lui, ţine 40 de paşi drumul drept 
înainte, da pe urmă se duce cum vrea. Dacă trece în drumul lui peste 
un copac, îl usucă. La casa povestitoarei, în Ropcea, era un copăcel, 
care se tot usca şi se desprindea coaja de pe el. Au pus alţii, în același 
loc, şi aceia se uscau tot așa. Vine o huţancă la d-lor. „Dacă degeaba 
vă e lucrul, că aici trebuie să aibă «el» drum.” Atunci ş-au adus 
aminte că-l videau venind dintr-acolo. „Da cal n-aţi văzut niciodată?” 
„Nu! „Trebuie să se arate, lasă că am să-l păzesc eu.” De atunci, de 
cînd au fost vorbit, întruna se arata. „Daţi-mi cărbuni”, zice huțanca. 
Că dracul cu nimică nu se zădăreşte, nu se mînie ca de foc. I-au dat 
într-un pocriş cărbuni şi ea a aruncat asupra lui; îndată s-a făcut 
cîne, apoi iar cît casa de mare şi tot venea asupra ei. Huţanca s-a 
suit pe gard şi cu 9 bîrnețe l-a prins de gît și, cînd a luat o propea, așa 
l-a bătut pănă au cîntat cucoşii. Atunci s-a făcut nevăzut, dară mai 
mult n-a venit. Elena Braha, Mihalcea 


Dracii din oameni 


Vîrtecuşul e jocul dracului; el iese drept la amiază-zi, întocmai 
aşa ca la miezul nopţei, şi se joacă și preste cine dă, îl ologeşte, îl 
muțeşte şi poate să moară. La amiază-zi, jocă ca jumatate de ceas; 
aşa de sus se suie! şi apoi se duce iar la locul lui. Cînd bate vîntul cel 
curat, el fuge de acela. Locul lui e pe la haturi, de aceea pe hat să nu 
dormi, să nu şezi. lan să dormi pe hat, că îndată îţi huiește în cap. El 
nu şede obşte pe hat, numai în ceasurile lui vine de-şi cată locul, că 
el se face din copilul ce-l omoară fetele şi-l îngroapă la haturi; la 
şepte ani, iese de acolo şi strigă de trei ori la Dumnezeu botez. De 
nu-i aruncă nimic, în urma lui se iau dracii cei bătrîni şi-l iau cu 
dînşii, de se face drac ca şi ei. 

Numai dracul cel bătrîn, ce a îmblat cu Dumnezeu, a fost făcut nu 


să ştie din ce, dar aceştia sînt toţi din copii de aceia, din oameni. 
Călina Caliniuc, Mihalcea 


418 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Vîrticușul e „vînt rău”, drac sau moroi; dacă nu-i zici nimică, el 
nu-ţi face nimică. D-na Maria Braha din Mihalcea l-a văzut odată şi 
a început a-l stupi şi a-l ocărî: că să piară, să se ducă pe pustii! El, ei 
nu i-a făcut nimică, da a trecut pe lîngă casă şi gardul nou-nouţ l-a 
dat la pămînt. Sub gard se juca copilița ei mică și, de n-o apuca 
degrabă, o ucidea acolo. De atunci îi dă pace, nu se mai anină de dînsul. 


Noaptea, pe om îl poceşte necuratul, moroiul. El vine la fereastă 
şi strigă — şi de răspunzi, te cuprinde sîngele şi mori. El numai o dată 
are putere să strige, dacă trece minuta lui, nu-ţi mai face nimic. 

Budeniţ 


În Botoşani, să spune că „vîrticuşul” nu e „moroi.” Vîrticușul sînt 
„lelele”! Iată ce să spune despre moroi: 

Noaptea, să nu răspunzi, pănă nu te-a striga a treia oară. Pe om, 
noaptea, moroiul îl strigă ca să-i facă rău; de răspunzi, te muțește, 
îți ia gura ori, dacă ieşi afară, te năvăleşte sîngele şi mori sau te duce 
prin hîrtopi, te bagă în baltă şi mori; tot aşa şi dacă-l întălnești 
noaptea. Un om a îmblat de la 11 ceasuri şi s-a înturnat la 2 ceasuri 
în același loc, plin de glod de prin bălți, de unde fusese. O mîță 
neagră mergea înaintea lui și el după ea. El atunci n-a fost în ceasul 
lui, că-i făcea şi mai rău, dar așa, l-a buimăcit macar. Cînd ţi se 
nălucesc pe loc cunoscut case, păduri, ai calcat în loc de moroi. 


Cînd baţi vrun par unde e el, face pozne; mor cei din casă, zac păn' 
nu scoţi parul. De dormi pe locul acela, nebuneşti. 
D-na Sevastiţa şi d-l Haralamb Dumitriu, Botoșani 


(La descîntece şi boale, vol. II*, se va vedea despre pocitura de 
moroi, precum şi de alte duhuri rele, strigoii.) 


G. Vîrticușul e dracul. De ce să teme dracul 


Vîrticuşul e jocul diavolului, nu moroi; atunci el joacă. Botoșani 


Vîrticuşul e nunta dracului; dar să te dai în lături, că te poate lua. 
Povestitoriul a aruncat cu cuțitul în el și s-a trîntit îndată la pămînt, 
căci atunci nu-ți poate face nimic. Aproape, erau niște scînduri şi 
le-a trîntit toate preste om, de ar fi fost în picioare, îl lua. Roșa 


Unde se învîrteşte vîrticușul, niciodată să nu te culci. 
De dai peste vîrticușş, faci ulcior şi orbești. Igeşti 


Vîrticușul niciodată nu s-ar face așa, de nu l-ar trimete fărmă- 
cătoarele, el e diavolul trimes. De slobozi părul şi urma cuiva în 
vîrticuș, acela nebunește. Roșa 


Vîrticuşul cînd îl vezi că vine, să te pui jos şi să te apuci de pămînt 
or de iarbă, iar cu o mînă să-ți astupi gura şi nasul sau urechile. 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 419 


Dacă te ţii de pămînt, nu-ţi poate face nimică. El, dacă dă peste om 
îl ologeşte, dar dacă întră înlăuntru e mai rău. Ropcea 


Vîrticușul sînt duhurile cele rele, nu moroii. Omul să se ferească 
cînd îl vede; sînt ceasuri așa cînd îmblă. Mama autoarei, Botoșani 


Vîrticuşul e „ceasul rău” al necuratului, nu moroi, aşa are el 
ceasuri, că peste cine dă atunci îl muțește, îl ologește, îl omoară, dar 
nu totdeauna. El drept la amiază-zi și la miezul nopţei are putere. 
Cînd îl vezi, să nu zici nimica, nici să gîndeşti ceva de rău, să faci 
numai cruce. Pe cine îl prinde, îl rădică în sus și-l sfarmă sau îl 
ologeşte. Mihalcea 


Vîntul cel rău e pocitura, se schimbă așa în vînt diavolul, dacă îi 
face cineva ceva, îl mînie şi apoi, peste cine dă, vai de acela! 


(Despre vînt rău — nu vîrticuş —, care dă peste om, îl poceşte, că 
poate să moară, se va mai vedea vol. II*, la Boale.) 


În vîrticuş, să află dracul şi, dacă l-ar prinde pe un om înlăuntru, 
l-ar lua la el. D-l David, com. Buhalniţa, Moldova 


Vîrticușul zice că ia toamna un jidan, în ziua lor cea lungă. Ei 
atunci iau toți cîte o găină albă (găina albă e ziua) și ceară de 
lumînări, de la creştini, de se apără; şi numai pe găina ce rămîne se 
cunoaşte că unul nu-i. 


Vîrticușul e dracul, nu e moroi; el se pune ramașag nu-ş cu cine că 
omul îl va stupi cînd îl va vedea; dar omul să nu stupească — Doamne 
fereşte! — că el aceea vrea. Atunci cînd îl vezi, să ocăreşti „oala lui cea 
de săc”, că se desface. Botoșani 


Cînd vezi vîrticuș, să zici: „Bîrneţ, bîrneţ”, că el îndată fuge, căci 
cu bîrneţul poţi să-l prinzi. Broscâuţi 


Cel mai rău dintre toţi dracii e diavolul de miază-zi. Cînd vezi 
vîrticuș, să te dai în lături și să pui degetul cel mare între cele două 
degete mari, ceea ce înseamnă partea bărbătească, şi să zici din gură 
acel cuvînt, că nu-ţi poate face nimic. Ioana Lupaşcu, Siret 


Diavolul de băieți să teme, în noaptea dinspre Ajun şi Anul Nou, 
nu se află nici un drac pe lume; atunci fug, se ascund, căci îmblă 
băieții cu colinda. 

De aceea oamenii se bucură, cînd li se naște un băiat, căci de casa 
ceea diavolul nu să apropie; da de fete nu se mai bucură nimene, căci 
fata e fricoasă — şi de umbra ei să teme, nici păn' afară, noaptea, 
singură nu se duce. 


Dracul de băieţi şi babe să teme, că babele ştiu descîntece și-l 
alungă. 


Diavolul de omul bat se teme, că omul bat l-ar prinde. La un om, 
noaptea, se suise în car, că nu-l puteau duce boii, asudase trăgînd. 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


420 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Povestitoriul era bat şi s-a suit la omul cela în car şi pe loc s-a 
scoborît diavolul, un băieţel mititel. Ion Plăcintă, Horecea 


Pe diavol cînd îl vezi, îl poţi omorî cu plumb sfinţit la 12 liturghii, 
atunci el întră de o sută de mile în pămînt şi deasupra iese ca păcura. 
Dar de-ar calca cineva în păcura ceea, piciorul lui așa rămîne, nu se 
mai șterge în veci. General 


Diavolul fuge de cucoș, s-a văzut. 


Dracul tare se teme de tămiîie şi mai ales e bună tămîia sfinţită de 
9 ori, la Paști. Cum aprinzi, fuge. 


Diavolul, de cruce fuge; crucea îl frige. Cînd vezi că se fac pozne la 
casă, că ai pagube, supărări, sînt boli, să iai agheazmă şi să stropești, 
căci de-l ajunge, se frige şi fuge. Atunci el zice că l-a opărit cu uncrop. 

Ropcea 


Pe dînșii, Sf. Ilie îi ucide cu sulița și ei să ascund unde pot; de 
aceea, omul face cruce cînd tună, ca să se depărteze el. 


„M-oi ascunde sub vită”, a zis diavolul lui Sf. Ilie, cînd i-a alungat. 
„Ascunde-te, că eu omului îi voi da, că mai bine îi va merge şi-şi va 
cumpara altă vită în loc.” 

„M-oi ascunde sub om.” „Eu omului îi voi ierta toate pacatele şi va 
merge în împărăţia lui Dumnezeu, da pe tine tot te-oi detuna.” 

„M-oi ascunde în biserică.” „Şi acolo te-oi trăsni, iar oamenilor li 
voi ajuta că-şi vor face altă biserică, şi mai frumoasă, în loc!” 


Dracul, cînd l-a alungat Dumnezeu din ceri, de 3 ori l-a cercat cu 
cuvîntul pe Dumnezeu, păr l-a mîniat. Mai întăi a zis că să fie 
scaunul lui la răsărit şi al lui Dumnezeu la asfinţit, apoi a mai spus 
nu-ş ce, iar la urmă i-a zis: „Cît de ciudat la faţă ești, Doamne!” „Da 
tu nu eşti ciudat?”, i-a zis Dumnezeu. Și îndată a dat de i-au crescut 
coarne; păr atuncea, el coarne nu avea. Apoi a deschis ceriul şi i-a 
alungat. Cuciur-Mic 


Cap. IV 


Sf. Ilie. Lupta 
Capul. Barbatul. Puterea 
Mișcarea. Viaţa 


$ 1. Bătălia cu dracul 


Sf. Ilie s-a bătut cu dracii; zice că ei îl tot îndemna să se gătească 
de bataie; Sf. Ilie le zicea că-i gata. „Da unde ţi-i oastea?” „N-aveţi 
voi grijă, gătiți-vă voi!” Ei s-au strîns cîtă frunză și iarbă și, cînd a 
dat Sf. Ilie cu tunul, a curs trei zile și trei nopți păcură dintr-înșii. 


Dracii nu-s pe lume; ei şed în iad, numai duhul lor se arată pe 
aice; că să fie ei, ar fi rău. Saveta Buzdugan, Ilișești 


De cu-nceputul lumei, Dumnezeu a fost dat pămîntul în stăpînirea 
dracului, numai i-a zis că să se poarte bine. Dar diavolul l-a iudit pe 
Sf. Ilie de-a ucis pe tatăl său și pe muma sa. Sf. Ilie s-a rugat cu atîta 
credinţă la Dumnezeu să-i deie putere asupra diavolului, pănă i-a 
trimes Dumnezeu car de foc şi patru cai cu aripi şi l-au luat la cer. 
Atunci, dracii cu toții după dînsul, să vadă ce va face. Dumnezeu i-a 
dat tunul şi fulgerul, şi, cînd a slobozit Sf. Ilie tunul în ei — cu gîndul 
să prăbușească toți dracii în iad —, ceriul şi pămîntul s-au cutre- 
murat. Da Dumnezeu s-a suparat tare pe Sf. Ilie, că a zis că şi dracii 
sînt buni la ceva, de n-or fi ei, oamenii nu vor mai avea frică. Pentru 
aceea, i-a luat o mînă şi un picior, că alfeli era prea tare; vite, oameni 
şi toate ar fi omorît. Şi cum a blagoslovit Dumnezeu în ceasul acela, 
aşa au ramas dracii din ceri sus, pănă în iad jos, şi de atunci sînt 
dracii şi în ceri, şi în iad, şi aice. Dar pe pămînt nu ar fi așa de mulţi, 
dacă nu s-ar face din moroi. 


Dracul merge cu piatra prin ceri şi se sluțește la Sf. Ilie, dar Sf. 
Ilie îl urmăreşte în toate părţile cu fulgerul şi, unde-l nimerește, 
curge dohot din el. Iluță Moraraș, Roșa 


Arhanghelul Mihail și Lucifer 


Dintăi, Lucifer era şi el la Dumnezeu Arhanghel, dar a greșit 
înaintea lui Dumnezeu că a vrut să fie el mai mare; a gîndit să fie el 
Dumnezeu. Dumnezeu a știut aceasta și l-a alungat din ceri, pe 
dînsul şi pe toți îngerii de un gînd cu dînsul. S-a deschis ceriul și au 
curs trei zile şi trei nopţi, de a ramas raiul deşert. Atunci 
Arhanghelul Mihail a blagoslovit cu mîna şi care unde a fost, acolo a 
ramas, unii în ceri, alții în văzduh, alţii pe pămînt şi: 


422 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Din îngeri luminaţi, 
S-au făcut draci întunecaţi 


Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Mihail să se scalde cu Lucifer 
să-i ia „stima”, haina cea de Arhanghel. Lucifer a întrat întăi în apă 
şi a lasat stima pe mal. Dumnezeu a dat un ger şi a făcut în jurul lui 
gheaţă de 7 coți de groasă şi l-a strîns bine, să nu poată ieşi. Arhanghelul 
a luat stima şi la fugă. Lucifer, văzînd aceasta, atîta s-a izbit să iasă, 
că ş-a rupt aripele şi, ieşind, n-a putut zbura bine ca să-l prindă. L-a 
ajuns numai oleacă și, apucîndu-l cu gura de călcăi, i-a rupt talpa; de 
aceea la om talpa piciorului nu e netedă, că diavolul i-a rupt-o atunci 
Arhanghelului. Toader Străjac, Roșa 


Diavolul zice c-a avut o cuşmuță tare frumoasă şi îngerul s-a 
apucat cu el ramaşag, că cine mai degrabă să va scalda, aceluia să fie 
cușmuța. Îngerul nu s-a mai scaldat, a apucat cuşma și la fugă. 
Diavolul după dînsul. „Doamne, m-ajunge”, zice îngerul. Atunci 
Dumnezeu a slobozit tunul și i-a ars dracului aripele, ș-a căzut. De 
atunci tot una se repede prin ceri după înger, dar Dumnezeu dă cu 
tunul într-însul. D-na Elena Braha, din Ropcea 


Sf. Mihail zice că îmblă cu Sf. Ilie cu tunul; alții zic că Sf. Gavril. 

Cînd vezi căzînd o stea, zice că atunci să repăd îngerii după diavol 
şi-l alungă. 

Luceferii sînt îngeri. Botoșani 


$ 2. Îngerul și dracul 
A. Minele. Picioarele. Inima. Gîndul 


Necuratul stă la om pe mîna stîngă și pe piciorul stîng; acele-s ale 
lui. lan să dai în cineva cu mîna stîngă, că de se întîmplă în așa 
minută, pe loc îl omori. Așa cum are necuratul pe îngerul lui la mîna 
stîngă, așa şi Dumnezeu trimite pe îngerul său la mîna dreaptă. 


Fiecare om are un înger și un drac. Îngerul îl păzeşte, îi arată 
drumul cel bun, îl îndeamnă la bine, dară dracul, la pacate și la rău. 
Ingerul scrie faptele bune ce le face omul, iară dracul, faptele cele rele. 


Mulţi însă din bunii creştini spun că omul are înger, dar nu şi 
drac, căci omul e botezat, are cruce şi diavolul de om nu se poate 
apropia. 


De cînd au oamenii înger 


Domnul Hristos s-a fost făcut doftor şi lecuia oamenii; da jidanii 
îmblau să-l găsească. S-a dus el într-un sat și a lecuit o mulțime de 
oameni; a mai fost ramas un orb, ce venise pe genunchi pănă la 
Dumnezeu. Domnul Hristos a muiat degetul în ţernă, i-a dat pe la 
ochi ş-a văzut. „Aceasta nu-i doftor, au zis jidanii, e Hristos”, şi a 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 423 


luat fiecare cîte o piatră în mînă să-l omoare. Atunci Domnul Hristos 
s-a suit iute pe o stîncă înaltă tare, că nu puteau să-l ajungă, nici nu 
se puteau sui la el; jidanii stau împrejur, dar nu-l puteau capata. 
Vine diavolul între dînşii: „Ce-mi daţi mie să vi-l aduc? Mi-ţi da al 
zecelea jidan?” „Ţ-om da!” El s-a rădicat în sus ca să se suie, dar era 
tare sus ş-a căzut. Atunci el a uitat ce a fost cerut, merge înapoi și 
întreabă: „Ce mi-ați făgăduit?”, zice el. „Că ț-om da tot al zecelea 
cahal de la strînsură, toamna.” Dracul s-a primit și aşa a doua oară 
s-a suit pănă sus. „Închină-te mie, or de nu, te arunc jos de aici”, i-a 
spus el Domnului Hristos de trei ori. „Eu am cui să mă închin — a zis 
Domnul Hristos — Tatălui ceresc, şi acela mă va apăra de tine, nu mă 
vei putea tu arunca!” Domnul Hristos a împreunat mînile şi a zis: 
„Nu mă lăsa, Doamne, în puterea diavolului; trimete-mi ajutor!” 
Dumnezeu i-a trimis îngerul; jidanii s-au spăriat şi au fugit de acolo, 
iar pe Domnul Hristos îngerul l-a luat binişor şi l-a pus pe pămînt. 
Atunci Domnul Hristos s-a rugat lui Dumnezeu: 

„Mi-ai dat mie înger, Doamne, dă şi la oamenii mei. Dacă el poate 
la mine să îndrăznească cu atîta putere, cum se vor putea apăra ei?” 

Şi de atunci Dumnezeu a dat şi la oameni, că au de-a dreapta 
înger şi îngerul îi păzeşte. De ce cu mîna dreaptă poţi face cruce, da 
cu stînga nu? Dănilă Oloinic, Mihalcea 


Rugăciunea la înger 


Înger, îngerașul meu, 

Crucița! lui Dumnezeu, 

Stă într-ajutorul meu, 

Păn' la miez de miez de noapte, 
Păn' la ceasul cel de moarte. 
Sfântă cruce — adoarme-mă, 
Inger bun, trezeşte-mă, 

Cu darul tău îngrădește-mă, 
Doamne, miluiește-mă, 
Doamne, miluiește-mă! 


Rugăciunea aceasta se zice sara şi noaptea, dacă te temi; cum o 
zici, îndată orşice frică piere. 


Cînd te culci, faci cruce şi pe pernă şi zici: 


Cruce-n ceri, cruce-n pămînt, 
Cruce-n locul ce mă culc. 

Doi îngeri mă străjuieşte, 
Sfînta cruce mă păzeşte, 
Sfîntul duh în mine este. 


1, Unii zic „sluguța” lui Dumnezeu. 


424 


Inchei şi cu: 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Cruce-n casă, 
Cruce-n masă, 
Cruce-n truspatru 
Cornuri de casă. 


(Și faci spre toate patru cornuri cruce.) 


Botoșani 


In Mahala, cînd se culcă oamenii sara şi fac rugăciunile, spun şi 


rugăciunea următoare la înger, să le păzască casa: 


Sf. loan şede în mijloc de casă, 
Cu straie scurte, 
Cu săbii crunte. 
În patru cornuri de casă, 
Sînt patru îngeri a lui Sf. loan 
Şi apără salașul 
De toate relele 
Şi de toate grelele. 

Maria Maslosca 


* 


In Broscăuţi se spune: 


Cruce-n casă, cruce-n masă, 
Cruce-n toate unghiurile de 
casă; 

Şede îngerul în mijlocul casei 

Cu cămașa scurtă, 

Cu sabia smultă, 

Cu ușile-nferecate, 

Cu fereștile-nziuate 

Şi ne vede, ne prevede 

De toate relele, păn' de cu sară, 

De cu sară, păn' la cinioară, 

De la cinioară, păr la 
cîntători, 


De la cîntători, păr în zori, 

Din zori, păn' la răsăritul 
soarelui, 

Din răsăritul soarelui, 

Păn' în vecii veacului, 

Amin! 


Apoi: 


Înger, îngerașul meu, 
Ce mi te-a dat Dumnezeu, 
Păzeşte sufletul meu 
Pănă de cu sară etc. 
Eu sînt mic, 
Tu mă fă mare, 
Eu sînt slab, 
Tu mă fă tare. 
Eu pe tine te alduiesc, 
Da tu pe mine 
De toate relele 
Şi de toate grelele 
Să mă păzeşti. 
Elena Olâniţă, Broscăuţi 


(Altă variantă s-a văzut la 


pag. 276) 


Sara să te culci întăi pe mîna stîngă, să-ţi fie îngerul deasupra, 
căci atunci îngerul se bucură şi te păzeşte, dar dacă te culci pe cea 
dreaptă, e diavolul deasupra şi se bucură, că a dovedit pe înger. 


Credinţă generală 


În Mihalcea, se adauge că să te culci pe partea stîngă, adecă după 
cum e mersul soarelui (patul fiind aşezat cu capul la răsărit, în toate 
părțile la popor). Altfeli, e dracul deasupra și se bucură că îngerul e 
jos. 


Omul fiecare are înger, da el nu stă totdeauna lîngă om; vine în 
casă și iar se duce, iar la moarte vine de-i ia sufletul. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 425 


Focul sara să-l învăleşti din partea despre ușă, că de e descoperit, 
nu poate întra îngerul, se frige. Mahala 


Sara să nu pui pieptene pe fereastă, nici liulea, că nu-s curate şi 
nu întră îngerul, dar nici sare să nu pui, că-i e drumul sarat şi se 
întoarnă. Pachina Fidirciuc, Corovia 


In Ropcea să spune că fiecare om are doi îngeri, cum asfințeşte 
soarele, îngerii vin şi-l păzesc. 


Fiecare om are înger; el vine în toată sara de la Dumnezeu să 
vadă ce face omul, cum îi merge, ce-i trebuie şi apoi merge iar la 
Dumnezeu de spune. Îngerul vine în toată sara, cînd ne culcăm şi, de 
ne culcăm pe mîna stîngă, el se pune pe umărul nostru și cinează şi 
se bucură, de nu, se duce. Maria Strut, Mihalcea 


Nu numai cît omul, dar fiecare casă are înger, fără înger nu se 
poate. Îngerul vine în toată ziua pănă la miezul nopţei la om, că el 
tot ce se întîmplă în casă ştie, de este vro naştere or de moare cineva. 
E] întră iute de se uită și iar se duce. Pachina Fidirciuc, Corovia 


Sara să nu mănînci usturoi, că se depărtează îngerul. 
Staneşti pe Molnită 


(In Mihalcea, unii anume mănînc, să se depărteze diavolul, înge- 
rul zice că sufere usturoiul.) 


Incins să nu te culci, că vine îngerul și nu te cunoaşte şi se duce, 
zice că ești snop. General 


Noaptea cînd dormim, visurile cele bune de la înger ne vin, ni le 
şopteşte îngerul în ureche şi cele rele de la necuratul, ni le şopteşte el. 
General 


Noaptea cînd dormi, dracul face răfuială de toate pacatele cîte 
le-ai făcut peste zi şi le scrie şi îngerul scrie faptele cele bune ce le-ai 
făcut şi apoi îţi ia mîna şi pune degetul cel mic pecete, că adecă 
singur ai iscălit şi cu acele merg pe ceea lume, cînd te va judeca 
Dumnezeu. Gh. Cosma, Botoșani 


Noaptea, omul iscăleşte cu degetul cel mic tot ce a făcut peste zi. 
Dochiţa Hurchiș, Mahala 


B. Ce bun e îngerul. Cum să ţine 


Îngerul totdeauna stă lîngă om şi-i trage chezul; îl trage la inimă 
ca să fie cum mai bine, să nu facă rău. Numai cînd merge omul în 
crîșmă, îngerul nu merge cu dînsul, stă pe prag. Atunci dracul îl 
iudeşte ca să uite de înger, că l-a lasat afară, şi-l îndeamnă să se 
sfădească, să se bată, să facă cuiva rău or să puie gînd la alte cele, la 
pacate, dar altfeli îngerul, din zi şi pănă în noapte, stă lîngă dînsul şi-l 
pazeşte să nu zică cuiva ceva, să nu facă vro suparare, să nu facă rele. 

Dimitrie Volcinschi, Ropcea 


426 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Să zice: „Blînd ca un înger!” 


Cînd e linişte și nu se vorbeşte nimic într-o casă sau unde sînt 
mulţi oameni, în biserică, se zice că a trecut îngerul peste casă. 
General 


Cînd vrai să faci un lucru, îngerul te îndeamnă şi îți spune de să-l 
faci sau nu; așa parcă ţi-ar vorbi cineva la ureche or te trage sau nu 
la acel lucru inima. 


Cînd îţi ţiuie în vro ureche, e îngerul, sună clopoțelul şi-ţi dă de 
ştire că din acea parte se apropie diavolul, ca să-ţi faci îndată cruce 
la acea ureche. General 


In Moldova, atunci să obicinuieşte a întreba pe un altul cineva: 
„In care ureche îmi ţiuie?”, şi de gîcește acela, îți e prieten, de nu, 
dușman. 


Necuratul, dacă vede că omul e blînd, bun, se duce de la dînsul. 
Doamne fereşte să fie necuratul totdeauna lîngă om! De aceea omul 
să-şi calce totdeauna pe inimă; de ce să zice: „Rabdă un ceas, că-i trăi 
un an!” 


Acel ce e rău e al necuratului, el se lipeşte de dînsul şi îl îndeamnă 
la rău, îi vin fel de fel de gînduri în cap și dacă nu-şi aduce aminte şi 
nu-și face cruce ca să piară, atîta să ține de dînsul, pănă îl prăpădește 
or face vrun rău. Cum face cruce, dracul n-are putere, fuge şi numai 
pe departe îmblă și-l păzeşte, cînd să se poată iar apropia. De aceea 
nu-i bine să zici din gură cum au o samă obiceiul: „Am să mă înec! 
Am să mă spînzur!”, or altă ceva de rău, că el vorba ceea ş-o scrie şi, 
dacă zice de trei ori că are să-şi facă seamă, atunci trebuie să-și facă. 
Omul dacă să roagă la Dumnezeu, dacă merge la biserică, îngerul îl 
întăreşte şi-l ferește, dar dacă uită de Dumnezeu și nu se închină, 
atunci îngerul și Dumnezeu să depărtează de la dînsul şi dracul să 
întăreşte. Danilă Oloinic, Mihalcea 


Zice că femeia, după ce a făcut copilul, și toți cei din casă să se 
păzească, macar pănă ce-l botează, dar mai bine e pănă la 6 săptă- 
mâîni, pănă ce-l împărtășește, să nu pomenească numele dracului, că 
atunci el, cît trăieşte omul, copilul acela, n-are atîta putere asupra 
lui. De aceea cînd vorbesc oamenii de diavol, nu-i spun numele lui, ci 
îi dau alte nume: „cel mititel”, „cel cu coarne”, doar n-ar prinde de 
veste că să vorbeşte despre el. 


Îngerul la om numai cu rugăciuni se ţine și cu fapte bune. Cînd ai 
înger, el te păzeşte de toate relele, orunde te-ai duce. Cu îngerul poți 
să treci printre dușmani ca printre cîni şi nimic nu ţ-or face. Din care 
parte ț-ar veni vrun rău or te-ar lovi, el dintr-aceea se pune şi te 
fereşte. Zice că sara cînd te culci şi n-ai timp să te închini cum se 
cade, macar cruce să faci, că dacă vine îngerul şi n-ai făcut cruce, 
zice: „Aista-i snop”, nu te cunoaşte și se duce; da dacă faci cruce, stă. 


x 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 427 


Dacă prinde el putere asupra omului, nici nu-ţi vine să te închini, 
ţi-i greu; cartea de rugăciuni de aceea e bine s-o pui sub cap, căci el 
să mai depărtează. Elena Braha, Mihalcea, de loc din Ropcea 


Pe copil mic, în leagăn, cînd îl culci, îi faci cruce şi sufli deasupra 
lui, de trei ori, ca să nu se apropie nici un duh necurat. Botoșani 


C. Taria îngerului. Inima. Mintea 


Omului, care-i tare de înger, nimică nu i se arată, orşiunde ar 
merge noaptea, pentru că i-i îngerul tare, dar al cărui înger e moale, 
acela vede feli de feli de necurăţenii. 


La care om îngerul e mai slab, că poate copilul s-a născut în așa 
ceas, necuratul e mai tare acolo şi de aceea se lipește de dînsul şi 
capătă boale, cum e spazmul, nebunia, și îngerul n-are bucurie de 
acela pe care îl păzeşte el. Dacă e mai slab, nu-l poate dovedi pe 
necuratul! 


Şi iar care om e rău, îngerul se depărtează de dînsul. Zice că să nu 
te răsteşti niciodată cu cuțitul, că îngerul atunci se depărtează cu 
trei pași, iar dacă îl vede pe om că se dă după necuratul şi dacă face 
omoruri, atunci îngerul fuge cu totul la Dumnezeu, așa de suparat, 
că şi-a pierdut sufletul... și merge la alt copil, care se naşte. 


La moarte, zice că îngerii vin şi se luptă pentru suflet cu dracii. 


Inima omului e jumatate de cîne, numai cît jumatate e de creştin, 
că noi, pănă a nu ne boteza, sîntem ca jidanii. Maica Domnului a fost 
jidaucă, de aceea omul în mînie ar tăia, ar omorî, e rău, fură, pentru 
că în el e inima cea de cîne. Mintea e bună la om; care are minte, e 
foarte bine, da este altul că e slab de înger şi diavolul se lipește și-l 
amețeşte, îi tulbură mintea; atunci îngerul se duce şi diavolul face ce 
vra cu dînsul. Îngerul omului e duhul. Ioan David, Botoșani 


Sîmbăta, îngerii să împărtășesc. General 


Îngerul cel din stînga de n-ar fi, toate ar fi bune pe lume; că acela 
să bagă omului în inimă și-i dă mînie, iuţală, gînduri rele şi într-un 
ceas ești în stare să faci cine știe ce. Dar ca să nu-i faci pe voie, să te 
scoli sîmbătă dimineaţă tare, să te speli, să te închini, că atunci 
îngerul omului din dreapta se împărtășește şi atunci acela din stînga 
nu are aşa putere. Sîmbăta şi duminica s-o păzești, să te scoli dimi- 
neață, să nu-i faci voia lui, că tare-i bine. Acela dă „ceasul cel rău” (o 
boală din frică, nervozitatea). De „ceas rău” sînt buruiene de ale lui 
Domnul Hristos, care, dacă le bei, îl alungă din trup. 

Baba Rucsanda, Botoșani 


Inima omului are ureche, aceea e a diavolului, Dumnezeul lui i-a 
dat-o; e aşa ca urechea inimei de la porc (la porc se taie urechile cele 
şi nu să mănîncă). Urechea ceea ascultă şi aude ce-i spune diavolul, 
cînd vine la ceasul lui, atuncea urechile se rădică în sus și el îl poartă 


428 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


pe om, de aceea omul se înnegreşte de mînie, se învinițește, se 
îngălbinește, bate, omoară, pentru că îi dă diavolul mintea cea rea; 
cu mintea de la Dumnezeu, cea bună, bun lucru face, da cu cea rea, 
a dracului, rău face. 


De ce cu mîna stîngă dacă dai în cineva, poţi să-l omori? Că ea 
lui. Cu mîna dreaptă, nu, căci cu dreapta făcem cruce. Cu mîna 
stîngă de loveşti, poţi bate şi pe diavolul; dar cu dreapta, nu, căci 
nu-l nimereşti. Ștefan Fidirciuc, Corovia 


În cartea de semne stă scris: „Ureche a inimei de ți se va clăti, 
întristare spune”. 

Noi cu mîna dreaptă mîncăm, cu dreapta lucrăm, dar sînt oameni 
şi stîngaci; acela acuma ţine partea diavolului. Stîngaci e omul, dacă 
mama, cînd îl pune întăi la supt, îi dă din pieptul stîng să sugă. 


Despre mîni, se va mai vedea vol. II". 


D. Curajul. Spaima. Frica 


Cînd cineva e fricos, să zice că e slab de înger. 
Om tare de înger se cheamă acela ce nu se teme de nimic. 


In Mihalcea, de la Iordan, toți vin cu iască aprinsă acasă şi-şi 
pîrlesc părul în cruciş, în 4 locuri; la frunte, la ceafă şi la urechi, să 
nu să teamă peste an. 


Tot pentru ca să nu se teamă, ard unii gunoiul cel din zilele 
Crăciunului în poartă în ziua de Sf. Ștefan sau de Anul Nou și sar 
peste el. 


În Cuciur-Mic, fac de Sf. Alexi foc în tindă și fiecare trebuie să 
treacă peste el, tot pentru frică. 


Cine să teme să treacă peste focul ce să face în sîmbăta Paştelor. 
Mihalcea 


Cînd trăsneşte întăi, să prinzi beţişoare, paie, ce-i putea, în mînă 
şi cu acelea, să te afumi de spăriet, e tare bun. 


Paraschiva Macovei, Mihalcea 


De tun dacă te temi, să apuci, cînd auzi tunînd întăi, paie, ce-i 
găsi, şi să te afumi, că nu te mai temi. Paraschiva Malec, Mihalcea 


Iarba tunului se dă la „răutate” (spazm) de băut. 


Ca să nu se teamă copilul de tun, să-l duci întăi şi-ntăi la nănaşul 
să-l tundă. Nănașu îl tunde şi-i dă o găină. Mahala 
Cine să teme să se afume cu păr de al său, luat în cruce, de la 
frunte, de la ceafă şi de la urechi. Mihalcea 
De cine te sparii: cîne, om, să iai păr de la acela și să te afumi, 
că-ți trece. Botoşani 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 429 


De spariet, e bun părul de la frunte de la urs, să te afumi sara. 
Idem 


De frică, să porți totdeauna păr de la urs. 
D-l David, com. Buhalniţa, Moldova 


De frică, să te afumi cu testiculele de cal. Siret 
(Despre frică, vezi Melesteul, pag. 184) 


De spăriet, să mănîncă cir de mămăligă, păn' a nu apuca a dormi. 
D-na Maria Stavrat, Botoșani 


De spariet, se afumă cu grîu de la litie. 
D-na Panoria Petrașcu, Camina 


x x 


Copilul de-i spariet, să păşască preotul peste el, cînd iesă cu 


3 


darurile, la uşa raiului. D-ra Maria Grigorescu, Botoșani 


Cine capătă friguri din frică să steie în genunchi în ușa raiului și 
preotul să-i citească moliftele de spaimă, apoi să se dezbrace de 
straie peste bolnav, că-i trece. Idem 


Ca să nu te temi de nimic, de eşti fricos, să te uiţi la preot, cînd 
citeşte evanghelia în uşa raiului, țintă, fără să clipeşti, ș-atunci poți 
merge noaptea orunde, că nu ţi se arată nimic. 

D-na Saveta Dumitriu, Botoşani 


Femeia ce pierde copii din „ceas rău” să se încingă peste pîntece 
cu un brîu al preotului, cu care slujește în biserică. Siret, Mihalcea 


Bolnavul sau omul slab, ce să teme noaptea, să poarte o bucăţică 
din brîul preotului, dar trebuie să fie curat omul şi bucata ceea apoi 
s-o ardă în foc. Ileana Olăniţă, Broscâuţi 


Ca să nu te temi, să porți băț de clocotici. Cine poartă clocotici, de 
nimic nu să teme. 


Ca să nu te temi, să porți ochi de şoarec la gît. 


De boala cea rea, să baţi pe bolnav cu cămeșa unei fete ce a avut 
menstruaţia întăi. Horecea 


Cine să udă în pat e spăriet. Să-l baţi cu mătura aprinsă, că-i 
trece. Botoșani 


De spăriet, să furi din biserică 9 capete de lumînări şi o bucată de 
mătură, să le aprinzi şi să afumi pe cel bolnav. Dar să fie furate, ca 
să nu ştie nimene. D-na Ana Constantinovici, Mihalcea 


De spariet, să-l treci pe copil de 3 ori prin ştiubei. 

De spariet, să meargă la biserică, duminică dimineaţă, și să zică 
din prag: „Buna dimineață!”, apoi să fugă împrejurul bisericei şi iar 
să zică așa, păn' de 3 ori, că-i trece. De la mama autoarei, Botoșani 

Cînd te dor spatele, să te lași pe horn şi să zici: „Ce-i în spatele 
mele să fie în horn și ce-i în horn, în spatele mele.” Să fie tare ca 
hornul. (Durerea de spate e din spaimă.) Mahala 


430 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


De răutate, să te afumi cu tămîie şi băț de mătură şi să te baţi cu 
spatele de cahlă. Mihalcea 


De frică, se descîntă în usturoi cu 9 bolduri şi usturoiul să trece 
de 9 ori prin cahlă. D-ra Grosar, Siret 


Cînd te temi noaptea, să-ţi faci cruce cu limba în gură. 


Dacă cineva să teme, să meargă la mort şi să-l strîngă pe mort de 
degetul cel mare de la piciorul cel stîng, că nu se mai teme. 
D-ra Ecaterina Braha, Mihalcea 


Noaptea să nu te uiţi în oglindă, că ești fricos, te temi a merge 
noaptea afară. Dar să te speli cu apă de pe clopot şi nu te mai temi. 
D-ra Profira Braha, Mihalcea 


Băietului să nu-i pui la gît mărgele, că e fricos. Mihalcea 


Cînd se sparie omul, să rupă degrabă chiotoarea de la cămeşă şi 
să rupă gura cămeşei în jos, să sufle de 3 ori în sîn şi să stupească 
jos, că poate să se prindă necuratul. D-na Maria Reus, Mihalcea 


Cînd te sparii, să-ţi stupeşti în sîn, să te uzi și să beai apă repede. 
Botoșani 


Lupul are trei peri de drac în frunte, de aceea ţi se rădică părul 
măciucă, cînd îl vezi. 


Cine e fricos să puie „turta lupului” şi „inima pămîntului” în 
rachiu, să steie 9 zile şi să beie, că nu să mai teme. 
Dochița Hurghiș, Mahala 


De spariet, e bine să te afumi cu buruiana „ciortopoloc” şi să bei 
sămînţă de aceea (e un fel de spin). Bucovina 


In Moldova, se afumă cu „sîta zînelor”, tot aşa, ca un spin. 
> 2; ? i t 


„Sulcină albă” e bună de scaldat, pentru spăriet şi durere de cap. 
Ilișești 


(De spăriet, sînt mai multe buruiene, ce să vor afla la boale, „ceas 
rău” etc.) 


Din ce să fac îngerii 
Îngerii se fac din copii mici, cari mor pănă la 7 ani, fără pacate; 
iar mai ales din cei abia născuţi, cari mor îndată după botez. 


E tare bine cine are copii mici morţi, că aceia se pun pe lîngă 
Dumnezeu şi se roagă să ierte părinţilor din pacate. Care au părinţi 
în iad, îngerii merg și le fac vînt cu aripioarele. 


Îngerul e cât o păpușşică, stă la om pe umărul drept. 


Ingerul e norocul omului. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 431 


În ceri la Dumnezeu, sînt trei rînduri de îngeri: mai pe sus, mai 
pe la mijloc şi mai pe jos. Peste cetele de îngeri sînt Sf. Arhangheli 
Mihail şi Gavril. Dumnezeu pe îngeri îi trimete în toată părţile, unde 
trebuie la oameni, la un greu, ceva; îi trimete de ajutor. (S-a văzut 
pag. 212) 


Zice că aşa-i de frumos să vezi cum să joacă îngerii! 


* 


Copiii se joacă mai multe jocuri: „de-a Dumnezeu și dracul” sau 
„dracul şi îngerul”; precum „de-a paiul”, „de-a coloarele” etc., se va 
vedea vol. II. , la Jocuri. 


Visuri 
Zburînd de te visezi, îți sînt îngerii aproape. 
Jidan de visezi, e înger. 
Preot de visezi, e drac. 


Gîşte de visezi, sînt îngeri. 


E. Îngerul la naștere. Ursitele 


Cînd se naște copilul în casă, nu-i bine să fie sarea pe fereastă, 
căci nu se poate apropia îngerul, şi nici să fie fereasta astupată, că 
nu aude îngerul. El, cînd se trudeşte femeia de copil, cum aude, 
îndată merge la Dumnezeu şi-i spune, apoi mai vine unul și se pune 
lîngă femeie ca s-o ajute, iar cel de afară, de lîngă fereastă, tot 
întreabă: „S-a născut?” „Ba încă nu!” „Bine că nu s-a născut, căci, de 
se năştea în ceasul acesta, era talhari” sau altă ceva; şi tot aşa 
întreabă, pănă ce se naște, atunci spune ce va fi. Mihalcea 


Despre ursite, să va vedea la locul cuvenit. 


Ingerul ursitori 


Un om, odată, îmbla în negustorie şi a ramas peste noapte să mîie 
la o casă. Înlăuntru nu l-au primit, căci se trudea femeia de copil; el 
s-a culcat afară pe prispă. La o vreme de noapte, aude că vine pe casă 
îngerul şi zice: „La casa asta s-a născut o fată şi ea are să fie partea 
omului celui ce doarme aici.” Omului i-a fost ciudă: „Cum, eu să nu 
mă însor pănă nu va creşte ţînca asta? Lasă că-i fac eu!” 

După ce s-a ușurat femeia, oamenii l-au chemat în casă, el peste 
noapte s-a sculat, a luat copila și s-a dus afară şi a înfipt-o într-un 
par. „Lasă, zice el, că nu te-oi mai lua eu pe tine” și a fugit. Părinţii, 
auzind copilul plîngînd, s-au trezit din somn și, mergînd afară, îl văd 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


432 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


înfipt în gard. Au scos copilul din par; parul îi întrase în piele pe 
alăturea de coastă şi nu i-a făcut nimic; rana s-a tămăduit degrabă 
şi, cu vremea, a crescut fata mare. 

Omul acela, tot îmblînd cu neguţitoria lui, nu s-a mai însurat; 
unde mergea, tot nu-i plăcea, pănă cînd trece el iar odată prin satul 
acela şi vede pe fată şi-i place. Merge la părinţi și o cere, părinţii, 
săraci lipiţi pămîntului, văzîndu-l pe el că-i bogat, au dat-o. 

După ce s-a însurat, vede el la dînsa pe trup semnul ş-o întreabă 
ce are acolo. Ea începe a-i spune cum, în noaptea în care s-a născut, 
a mas la ei un om şi acela a înfipt-o într-un par; părinţii au dat 
degrabă şi au scapat-o, căci parul întrase numai pe sub piele şi nu i-a 
stricat înlăuntru nimic. 

„Tu eşti aceea!, zice omul, vra să zică, tot tu mi-ai fost partea”, şi 
i-a spus ceea ce ştim... Mihalcea 


Povestea aceasta e cunoscută pretutindene în Corovia, însă să 
spune astfel: 

După ce au stîns părinţii lumînarea, omul a luat copila, dar cu 
ajutorul îngerului, căci îngerul așa a vrut, să se împlinească ce a 
ursit el; de atunci însă a ramas obiceiul că nu se lasă copilul fără de 
lumînare pănă la botez; căci pănă atunci lasau și diavolul îl schimba. 
Diavolii schimbă copiii, ca să se înmulțească norodul lor. 

Îngerul păzitori, Dumnezeu îl trimete omului la botez. 


$ 3. Schimbatul copiilor. Diavolul, tată și mamă 


Copilul mic, pănă ce nu-i botezat, nu se lasă singur în casă și pe 
întuneric; cum asfințeşte soarele, trebuie să ardă neîntrerupt lumină 
în casă, pănă dimineață; că-l schimbă necuratul şi pune pe al său în 
loc. Copiii schimbaţi au capul mare, că nu și-l pot ţinea, cade în toate 
părțile; sînt slabi, înșirați şi cu picioarele moi; nu pot îmbla şi nu pot 
vorbi cine ştie pănă la câți ani. 

În Siret, era una, Mărdăreasa, care avea un copil schimbat, era 
de vro 4 ani şi tot în leagăn şedea. Ea lua sama că toată mîncarea ce 
lasa în oale şi talgere o mînca cineva. Nişte vecini au învaţat-o să 
pîndească ş-a văzut cum copilul din leagăn se întindea și mînca 
totul. I-au spus că să-l puie într-un sac şi să-l bată cu 9 spini crescuți 
din acel an, nu tare ghimpoşi, pănă ce a zice: „Lasă-mă, nu mă omori, 
că ţi-l voi aduce pe al tău!” Ea a făcut așa şi i-a adus copilul, dară 
pănă în trei zile a murit. 


Copilul, chiar şi de-i botezat, să nu-l lași singur în casă, macar 
pănă la 6 săptămîni. Ioana Lupaşcu, Siret 


Femeia, cînd are copil, nu-i bine să se întoarne cu spatele la copil, 
că de se întîmplă să aibă şi dracoaica atunci copil, îl schimbă. 

O femeie avea un copil schimbat, avea 7 ani şi era numai cît mîna 
de mare şi subţire ca degetul, sta în covată. Au învaţat-o să fiarbă 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 433 


broască cu smîntînă şi pui cu smîntînă şi să puie pe poliţă; şi ea să 
facă o bortă în uşă şi să se uite. Femeia l-a văzut cum s-a întins şi se 
uita în oale zicînd: „Oare broasca s-o mănînc ori puiul?” Și a mîncat 
puiul. 

Oamenii au învațat-o să iaie cînepă de vară, într-o zi de la amia- 
ză-zi, şi s-o toarcă, să ţese o bucăţică de pînză şi să-i coasă pănă la 
miezul nopţei cămeşă. Cu aceea să-l îmbrace. După aceea, să iaie 
două nuieluşe de alun, crescute în acel an, să se ducă pe al 9-lea 
hotar şi să-l bată cu ele. Ea a făcut așa. Copilul a început tare a ţipa 
şi a venit mama lui, cu copilul femeiei, mare de 7 ani: „Nu-l bate, că 
eu pe al tău nu l-am bătut”, zice ea. A luat copilul ei şi s-a dus. 

Catrina Beicu, Mihalcea 


Copilul în oglindă să nu se uite, că se schimbă; nici prin fereastă, 
noaptea. 


La o femeie, s-a uitat un copil pe fereastă şi a văzut pe altul; din 
ceasul acela, copilul s-a schimbat. Era amu de 7 ani și nici nu îmbla, 
nici nu vorbea, sta în leagăn. Pe femeie, au învaţat-o altele ca să puie 
7 găoci de ouă în vatră şi să facă o bortă în pod, să se uite ce va face 
el în casă. Da el s-a întins din leagăn pănă la vatră şi mînca din 
cîrmojele de ouă. Cînd a întrat femeia în casă, el iute s-a pus înapoi 
cum a fost. Ea a luat o mătură şi atîta l-a bătut, pănă a zis: „Nu mă 
bate, că ţi-l voi aduce pe al tău!” Şi îndată i l-a adus — și aşa era de 
gros şi de frumos şi de mare copilul ei! L-au fost ţinut bine necuraţii! 

Ropcea 


În Botoşani, era familia D., care avea un ficior schimbat; îi ziceau 
oamenii „Cocotea.” Cînd a fost de 7 ani, l-a văzut maică-sa cum s-a 
întins la coarda unde erau gavanoasele cu dulceţ. Ea tot punea dulcet 
pe coardă şi cînd căuta, era gavanosul gol și nu se pricepea cine se 
poate sui acolo, gîndea că ceialalți copii. Odată, zice că nu dormea 
noaptea şi, la lumina candelei, a văzut pe băiatul ei cel olog cum s-a 
întins din pat, lung pănă la coardă, a luat gavanosul cu dulceţ şi iar 
s-a tras jos, pănă a mîncat, apoi l-a pus iar la loc. 

Zice că noaptea, cînd nu-l vedea nimene, așa se întindea, că se 
suia pe casă. Ciolane la picioare de la șolduri, n-avea deloc, ci numai 
vine. Cînd mergea pe cerdac, aşa se tîrîia ca un şerpe, picioarele se 
împletuceau după el, iar el alerga repede, repede şi tot lovea cu mîna 
cînd un picior, cînd altul, ca să se întindă, să se tîrie în urmă. 

Ajunsese barbat, era altfel voinic la partea din sus a trupului, 
avea ochi albaştri, barbă şi musteţile roşi și era foarte mare artist; 
tot ce vedea cu ochii făcea; iar carte a învaţat el singur, fără profesor. 
Purta necontenit procese, fără advocaţi, căci tatăl său îi lasase bani 
şi el din dobînda lor trăia. 

S-a însurat cu o armancă, româncele n-au voit să meargă după 
dînsul, dar copii n-a avut. Auzită de la mama autoarei, Botoșani 


* 


434 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


A. Știma-Pădurei. Vidma 


Ştima-Pădurei, zice Saveta Buzdugan din Ilișești, vine de schimbă 
copilul omului, pune pe al ei urît în loc şi-l creşte pe al omului, 
frumos şi botezat. Copilul cel schimbat suge la femeie, de crezi că-i 
rupe ţița din loc, şi-i trage toată puterea din ea şi tot mai slab şi mai 
urît se face. 

Femeia, dacă ştie cu bună samă că nu-i al ei, îl pune între uși, 
cumpără polonic nou şi pune într-un şip lapte de la o vacă cu vițelul 
întăi şi, cu o mătură aprinsă, îl bate, să-i scoată cu polonicul lapte 
din şip. Dar unde se poate asta! Atunci Știma-Pădurei — că ea tot- 
deauna vine şi-l vede — i-i milă tare şi aduce copilul femeiei de-l 
izbeşte în leagăn, iar pe al ei îl ia; şi-i așa de mînioasă! 


Vidmele sînt tot din necurațţi, schimbă copiii şi-i fac ca pe ei. Un 
om avea aşa un copil schimbat. Era de 7 ani și tot nu creștea, iar cînd 
nu era nimene în casă, mînca tot ce găsea. Nişte oameni l-au învațat 
să iaie trei vergi de alun, crescute într-un an, și să-l ducă pe gunoi, 
sara, cînd apune soarele, la lună noauă, să-l bată. Omul a făcut aşa 
şi, pe cînd îl bătea, aude: „Nu-l bate, nu-l bate, că de-a scapa pănă în 
trei zile, să nu moară, ţi-l aduc pe-al tău!” Dar schimbatul a murit și 
pe copil nu i l-a mai adus. Mihalcea 


Maria Struţ, moaşă din Mihalcea, spune că acei ce schimb copiii 
nu sînt Vidme și nici Mama-Pădurei, dar așa, ca niște oameni necu- 
raţi, de pădure. Ei învaţă pe copiii oamenilor ca la comedie. Pe copil 
să-l bată cu trei varguţe de măr, la hotar şi-l aduce pe al femeiei. 

Lîngă copil, dacă ieşi din casă, totdeauna se pune catranul cu 
care se şterge vatra (peteca) or lingura sau cuțitul, că se cheamă că 
lingura îi ceva curat şi nu lasă să pătrundă necurăţenii la copil. Sau 
pui cociorva, mătura, căci altfeli vine și ţi-l schimbă. 


B. Vidma și mama 


O moașă a fost la o naştere. A scaldat copilul, l-a înfășat şi acuma 
pornea să se ducă acasă. Iată că vine un om cu un suman alb şi o 
cheamă să vie la femeiea lui, că se trudeşte de copil. Moaşa iese 
afară după dînsul. Deodată se face un vînt mare, întunecat, o ia pe 
sus şi o duce. Într-o pădure, la un loc, a slobozit-o jos şi a dus-o într-o 
casă. Acolo se trudea femeia necuratului, Vidma, de copil — avea păr 
pe picioare şi pe trup. — Moaşa i-a ajutat. Ea a făcut o dihanie urîtă. 
Omul a luat dihania cea de copil şi s-a dus fuga cu el de l-a schimbat 
tocmai la femeia de unde luase pe moașă. Cît ai clipi din ochi, el a şi 
fost înapoi şi a pus copilul în loc. Moașa îndată l-a cunoscut. A luat 
şi l-a scaldat şi i-a bagat un bold copilului sub unghie. Copilul a 
început a ţipa cît putea. Acuma trebuia moaşa să se ducă. În cuptor 
ardea foc; omul acela a luat cu lopata jaratec, i-a zis moaşei să ţie 
poala şi i-a împlut poala cu jaratec drept răsplată. Aceia erau galbeni. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 435 


Dară i-a spus să nu spuie la nimene. După aceea, a luat-o iar aşa ca 
un vînt ş-a dus-o înapoi la casa femeiei de unde o luase. Moașa, cum 
a întrat în casă, fuga la copil; îndată l-a cunoscut, că era cel moşit de 
ea. Dar n-a trecut mult şi Vidma, dacă a văzut că copilul ţiuie tot 
una, l-a trimis înapoi şi l-au luat pe al lor. Moașa îndată a scos boldul 
şi copilul a tăcut. „De amu nu aveţi grijă, zice moașa, că nu vi l-a mai 
schimba!” 

Şi de atunci nu se mai lasă moașa să meargă cu mîna goală de la 
lehuză; macar ceva trebui să-i deie, cînd merge, căci, de-o întălnește 
dracul, o ia la femeia lui; macar oleacă de făină şi sare, că atunci se 
cheamă că lucrul ei s-a plătit. 


In Botoşani, se spune că moașa a pus copilului un bold în călcăi. 
Dracii fraţi 


O femeie avea un copil schimbat, acuma era mare şi tot nu putea 
îmbla, dar nici nu vorbea. Într-o zi, îl ia femeia în braţe și pornește 
undeva; dar în drumul ei, avea să treacă un pod. Cînd pe la mijlocul 
podului, aude un glas dedesubt: „Unde mergi, Pantalaș?” Atunci 
copilul ei răspunde: „Mă duc cu mama. Da tu ce cauţi pe aici?” „Ţie 
ţi-e bine, că are cine te creşte, dar mama mea, ce mă creştea, a murit 
şi eu am venit acuma sub pod.” Atunci, femeia face bof! și ea din 
brațe pe schimbatul ei, sub pod; şi a fugit. Petru Beicu 


C. Dracii se nasc în toată luna 


Un om din Slobozia, dincolo din Rădăuţi, foarte bogat, care a făcut 
şi biserică acolo în sat, pe nume Marmureac, a fost găsit într-un iaz 
un poloboc de bani; dar de acolo i-a răspuns un glas că nu-i dă banii, 
pănă nu-i va da fata. Marmureac a spus că i-o dă; da n-a scos polo- 
bocul sara; a spus la oameni ca să vie a doua zi. Peste noapte, 
Marmureac și femeia s-au culcat şi au luat copila între dînşii. Cînd 
s-au sculat a doua zi, copila nu-i; prăpădită, pace! După o vreme, câţi 
ani vor fi fost după aceea, vine sara la o moașă, în Rădăuţi, un domn 
ş-o cheamă la femeia lui. Ea iese afară şi el îi spune: „Suie pe mine 
şi nu te teme; numai ține-te bine!” Ea, ce era să facă, s-a temut să 
zică ceva; a ascultat — şi într-o minută a fost — ea singur nu știe unde. — 
A băgat-o sub pămînt, în nişte curţi așa frumoase, şi înlăuntru era o 
doamnă îmbracată numai în matasă. Acela a ieşit afară, iar moașa a 
ramas cu doamna. „Eu sînt fata lui Marmureac; i-a zis doamna; tare 
mi-i bine aice, numai atîta mi-i greu că trebuie să fac copii în toată 
luna şi tare-s grele facerile; uită-te cîți băieți am eu!” A rădicat 
capacul la o ladă — da înlăuntru era o mulțime de draci mărunței. 
Femeia s-a spăriat și ea a închis la loc. „Sînt şi aice moaşe între 
dracoaice, dacă toate pe-amu au să facă şi de aceea te-am chemat pe 
d-ta.” Pe urmă, a venit el cu niște găini smulte şi a spus că face 
friptură; moașa a spus că nu mănîncă; da femeia lui i-a spus că să-i 
facă friptură de purcel. El s-a dus şi a adus îndată un purcel cu capul 
tăiat şi l-a opărit și i-a făcut friptură. 


436 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Moaşei i-a dat 50 de lei şi a adus-o înapoi de unde a luat-o, dar i-a 
spus să nu spuie 9 ani la nimene. Ea nu a spus 10 ani şi, cînd s-a dus 
la preotul de s-a spovedit, preotul a zis că se cuvinea să vie pănă a 
treia zi şi să spuie, şi nici nu se cuvinea să se spele ea în apă sfințită, 
de aceea care i-a dat preotul, și că amu așa-i de păcătoasă, că mînile 
pănă la coate şi picioarele au să-i fie în iad. 

De la aceea s-a aflat apoi că fata lui Marmureac trăieşte. 

Mihai Juravla, Burla 


D. Tricolicii 


O babă a dat ficiorului ei o beşică legată şi i-a zis: „Du-te, dragul 
mamei, la iaz şi o aruncă în apă, dar nu cumva să te împingă pacatl 
să o dezlegi, ca să vezi ce-i acolo.” El s-a dus și-a aruncat-o, dar, 
fiindcă beşica plutea, cum avea sulița lîngă el, a spart-o să vadă ce-i 
înlăuntru. 

Cînd au început a foi niște viermi, nişte chip: copii, cine ştie ce 
minunății — şi au ieşit o mulțime afară şi după dînsul. El la fugă 
calare, păm acasă. Intră în casă, mă-sa s-a spăriat. „Ce ai făcut?” 
Atunci au întrat și ei în casă: „Aşa, mamă, au prins a zice, pe noi ai 
voit să ne prăpădeşti, da pe dînsul să-l ţii?” Și îndată l-au făcut pe 
flecău bucăţi. 

Povestitoriul nu ştie ce erau aceia, zice că, pesemne, tricolici. 

Ioan Pisarciuc, Roga 


Proverbi etc. 


Despre cineva ce a îmblat pe departe, să zice că a fost pe unde a 
înțarcat dracul copiii. 


Cînd, la vînzare, cere cineva prea mult, să zice: „Cere cît dracul 
pe tatăl său.” General 


Dracul n-avea ce face ş-a scos-o pe mă-sa la vînzare și, pentru ca 
să n-o cumpere nimene, cerea cît nu putea nimene să-i dea. Corovia 


„Du-te la mama dracului”, se zice cînd îl alungi pe cineva. 
Despre mama dracului, ce ține gerul „Mamarca”, se va vedea. 


„Beţivului, şi dracul îi iese cu oca înainte.” Se zice cînd, pe 
neașteptate, capeţi ceea ce dorești. 


Cînd un om judecă pe cineva pe nedreptate, se spune: „ede dracul 
în baltă şi rîde de altul.” D-l David, com. Buhalniţa, Moldova 


Cînd se critică oamenii, se mai zice: „Rîde om de om şi dracul de 
noi toți.” General 


„Parcă-i dracul pe uscat” se zice în glumă despre cineva urît, pocit. 


La copii mici, poznaşi, obraznici, li se spune „draci.” Ce-ţi fac ei, 
nici dracul nu t-a face. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 437 


Intr-o casă unde nu mai este nici o înțălegere, e huit, să spune 
că-i „iad.” 


In Botoşani, se spune că diavoloaica nu naşte pănă nu se răs- 
toarnă un scaun din casă. D-na Maria Dascalovici 


In Broscăuţi, nu ştiu altă nimică decît că e pacat a lasa scaunul 
răsturnat. Gh. Bejan 


In Mihalcea, să spune că, dacă se pune cineva pe scaun şi se 
huţină, stîrneşte huitul în casă. D-ra Aglaia Braha 


Să nu huțţini cu picioarele, căci huţini pe dracul. 
D-l David, com. Buhalniţa, Moldova 


Cînd îți trimete cineva farmece, întorci scaunul şi toate în casă şi 
atunci merg farmecele asupra lui. 


La boale ce vin de la necuratul, precum e „boala cea rea”, „ceas 
rău” etc., se întoarce scaunul şi se pisează usturoi cu barda, pe dosul 
scaunului, şi frecîndu-se cu usturoiul acela, trece boala. 


La vol. II”, se vor afla boalele ce vin de la dracul, descîntece cu 
dracul etc. 


În volumul de poveşti“ se vor afla poveşti în care eroul, Busuioc 
sau Făt-Frumos, luptă pentru fata furată, cu dracul etc. 
Dracii zice că sînt în pămînt cîtă frunză și iarbă. 
Paraschiva Artimon, Șcheia 


$ 4. Sf. Ilie ucigaș 


Sf. Ilie e din oameni. Acuma era mare şi nici nu vorbea, nici nu 
îmbla; ședea lîngă vatră. 

Intr-o zi, merg părinţii lui să taie nuiele, să lăzuiască, da îngerul 
vine la Sf. Ilie și-i zice: „Ilie, scoală şi mergi la nănașul tău, că i-a 
fatat iapa un mînz, şi-l roagă să ţi-l vîndă, că el ţi-l va da degeaba.” 
Se scoală el în picioare și-l întreabă îngerul: „Tare ești, Ilie?” „Tare, 
c-aşi prinde lumea într-o mînă ş-aşi învîrti-o ca pe-o rîșniță!” Atunci 
îngerul, pentru vorba aceasta, i-a luat din puteri şi l-a făcut şchiop. 
Ilie s-a dus de a slobozit apă mare, ca să nu poată veni părinţii lui, şi 
după ce a capatat calul, l-a pus în grajd şi s-a dus la părinţi, să-i cheme 
acasă. Cum s-a dus, apa s-a uscat şi nuielele numai a gîndit şi s-au 
tăiat singure şi s-au aşezat în movili. Părinţii întăi nu l-au cunoscut 
cine este, că nu-l auzise pănă atunci vorbind. Apoi au venit acasă 
voioşi şi a mai stat el cîteva zile cu ei, pănă au venit îngerii și l-au 
chemat afară. I-au fost adus o căruţă; el a înhamat calul la dînsa şi 
s-a suit la ceri. De aceea Sf. Ilie îmblă cu căruţa, că e şchiop; şi dracul 
de nimic nu se teme, decît de fulgerul lui, că unde îl năpădeşte, acolo 
îl fulgeră. Dracul se ascunde sub om, sub vită, în copac; dar săgeata 
lui Sf. Ilie despică copacul şi-l nimereşte.  Andron Dragan, Mihalcea 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


438 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Mama lui Sf. Ilie era din alt sat și, cînd i s-a apropiat vremea ca 
să nască, i-a zis bărbatului său s-o ducă în satul ei, la mă-sa. O duce 
bărbatul, cînd, pe drum, ea îi spune că nu poate merge mai departe, 
s-o lese sub stogul cela şi el să meargă să o aducă pe mă-sa acolo. 
Pănă a venit el, femeia a născut şi — în ceasul acela — a auzit că 
striga cineva de pe stog: „Pe copilul acesta are să-l cheme Ilie și el 
are să ucidă pe tatăl său şi pe mama sa.” Acela era îngerul ursitor. 
Cum a venit barbatul ei, femeia îi spune. „Ei lasă, că nu ne-a omorî”, 
zice el. A făcut un coş de papură, a pus copilul în el şi i-a dat drumul 
să se ducă pe apă. A mers băiatul pănă ce l-a găsit un negustor, care 
n-avea copii. El i-a pus numele Ilie şi l-a crescut cu altă copilă, tot 
aşa, găsită. Băiatul a crescut mare, a învăţat şi el neguţitoria și tatăl 
său l-a însurat cu fata aceea. Trăiau ei acum amîndoi, dar n-aveau 
copii; au luat un băiat de suflet. Iată că amu venisă vremea părinților 
lui să moară și ei nu puteau muri. S-au dus să-l caute şi tot întrebau 
din sat în sat, în josul apei celeia, unde şede Ilie? Pănă ce l-au găsit. 
Ilie era după negustorie. Ei au mers la femeia lui şi au spus că-și 
caută ficiorul. Femeia i-a ospătat. — Vine sara, ei au întrebat unde 
doarme ficiorul lor. — „În şură, pe pat, cînd vine tărziu”, zice femeia 
lui. Bătrînii s-au dus acolo şi s-au culcat. La o vreme de noapte, iată 
vine şi el. Băiatul îi iesă înainte și-i spune: „D-le, d-ta îmbli și 
năcăjeşti, da femeia d-tale doarme cu unul în grajdi.” El a mers și a 
aprins de departe un chibrit, a văzut că-s doi, a luat sabia de la brîu 
şi le-a tăiat capul la amîndoi. Vine în casă, da femeia îl întreabă: „Tu 
ești, Ilie?” — „Cum, tu trăieşti? Eu te-am fost omorît!” — „Tu ai omorît 
pe tatăl tău şi pe mă-ta.” „Da băiatul unde-i?” — „Doarme pe cuptor.” 
Băiatul nici nu ştia nimic; atunci el a cunoscut că a fost satana. 

După ce a îngropat pe părinţi, de scîrbă mare, a pornit în lume. A 
ajuns la un loc unde niște oameni făceau foc şi săreau peste dînsul ca 
să ploaie. A sărit şi Ilie şi îndată a venit un nour şi a început a 
ploua. — „Vedeţi, zice Ilie, că eu v-am dat ploaie!” — „Tu ne-ai dat 
nouă ploaie!, au început a zice oamenii ceia, da cine ești tu?” Şi la 
fugă după el să-l prindă; el fugea, ei, după dînsul. Atunci Dumnezeu 
a trimis un car de foc şi l-a rădicat la ceri. 

„Ei, Ilie, vezi că ai păcătuit?”, a zis Dumnezeu. „Satana m-a 
amăgit!” — „Ce-ai face cu el să-l prinzi?” — „L-aş sfarma!” „Na-ţi 
tunetul, a zis Dumnezeu, şi-l trăsnește.” Cînd a început Ilie a tuna, 
se cutremura lumea. — „Ilie, zice Dumnezeu, eşti prea tare.” Şi i-a 
luat o mînă şi un picior lui Sf. Ilie şi de atunci el îmblă în căruţă, cu 
fulgerul după diavol. Ionică Pisarciuc, Roșa 


Sf. Ilie. Perele. Pacatele pentru mamă și tată 


Sf. Ilie era om ca noi toţi şi avea femeie. Într-o zi, cînd venea el 
acasă, îi iesă un popă înainte. „Tu, zice el, îmbli după lucru, după 
nevoile tale, da femeia ta doarme cu tatăl tău.” — „Ş-apoi ce să fac”?”, 
zice el. „Ai topor ascuţit acasă?” „Am.” „Omoară-l.” Gîndeşte el că, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 439 


dacă zice popa, n-a fi pacat. Merge acasă şi, cum dormea tatăl său pe 
laiţă şi mama lui pe cuptor, îi omoară. 

„Ce ai făcut?”, îi zice femeia. — „lacă ce am făcut!” Se duce el de 
suparare într-o pădure și nu mănîncă nimică trei zile . Vine un înger 
şi-i spune că acela care l-a îndemnat nu era popă, da dracul, dar să 
se ducă mai încolo, că va găsi un pustnic, să-i spuie ce păcat a făcut 
şi-i va da canon. 

Pustnicul îi spune că să caute o cioată de păr uscat şi să care în 
genunchi, de la fîntînă, apă și s-o ude pănă va înverzi şi va înflori şi 
pere va face. Şi cînd vor fi coapte, să nu mănînce, să nu scuture, pănă 
nu va veni el. 

A mers [lie şi a căutat, pănă a găsit aşa o cioată, și a udat-o trei 
ani şi s-au făcut pere frumoase. Pustnicul a venit ş-a scuturat şi au 
căzut toate perele, numai două nu: pacatele pentru tată şi mamă — şi 
i-a zis că abia atunci va fi iertat, cînd vor cădea ele singure; să nu le 
iaie. Au căzut şi acele şi el a ramas fără de pacat. A venit un înger şi 
l-a rădicat la Dumnezeu la ceri. Dumnezeu i-a spus că acela ce l-a 
îndemnat la pacat era dracul şi i-a dat armă: tunetul, să-l omoare. 

El a luat şi, cînd a tunat o dată, a omorît oameni, vite, a stricat 
case. „Culcă-te, Ilie!” a zis Dumnezeu, şi prin somn i-a luat o mînă şi 
un picior. De aceea, el amu nu e așa tare. Gh. Morari, Botoșani 


Sf. Ilie, închis 40 de ani 


Sf. Ilie, după ce a tăiat pe mă-sa şi pe tatăl său, a îmblat pe la toţi 
preoţii şi tot cerea canon şi pe toți îi tăia; le tăia capul, pentru că nu-i 
da canon cum îi placea lui. A mers el şi la un schivnic şi i-a spus; da 
schivnicul auzise de dînsul; — a ieşit afară şi l-a închis cu cheia în 
chilie; că se temea să nu-i facă şi lui aşa; şi a aruncat cheia într-un 
iaz. 

Sf. Ilie a găsit acolo, pe masă, o pîne, o cană cu apă și o carte și, 
cît mînca, pînea tot la loc era şi apa, tot așa, da în carte tot citea. Așa 
a stat acolo închis 40 de ani, pănă cînd niște oameni au dat drumul 
iazului ş-au găsit cheia; amu se ştia de unde-i, că auzise cu toţii. 
Atunci l-au deschis şi i-au dat drumul. Da lui i-a dat de ştire 
Dumnezeu prin un înger că să care lemne un an de zile și să se ardă 
şi atunci va fi iertat. El a făcut așa și, cînd ardea, îngerii au venit şi 
l-au luat. Dumnezeu i-a dat pușcă să împuște în draci. Intăi a îm- 
pușcat cum a împușcat și a doua oară; da a treia oară, cînd a împuşcat 
într-înşii, au început a cădea la draci: trei zile şi trei nopţi au curs pe 
pămînt, încît n-a ramas nici un drac în ceri. Cel mare al lor şedea în 
scaun alăturea cu Dumnezeu şi nu-i da pace. Doamne fereşte, ce a 
fost atunci, şi vițelul în vacă a perit! Mihai Juravlea, Burla 


S-a văzut lupta lui Dumnezeu cu urieșii, pag. 44, part. I. 


* 


440 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
Sf. Ilie nu știe cînd e ziua lui 


Sf. Ilie nu știe cînd e ziua lui, că ar face un chef de s-ar prăpădi 
lumea. El tot una întreabă: „Doamne, cînd e ziua mea?” „Mai este 
încă, mai este, Ilie”, zice Dumnezeu. După ce trece și el întreabă: 
„Doamne, cînd e ziua mea, să ştiu?” „Apoi amu a trecut”, zice Dumnezeu. 
Şi atunci el, de ciudă, pornește cu ploi și cu trăsnete. De aceea sînt 
după Sf. Ilie ploile celea, că el e mînios. Gh. Cosma, Botoșani 


Sf. Ilie numai pe acela drac îl trăsnește, care a făcut rău la vreun 
om, a făcut de s-a omorît sau altă ceva. Acela amu ştie cînd Sf. Ilie 
porneşte furtuna și el se ascunde, caută să se vîre sub om, doar nu 
i-a face nimică, or fuge şi în biserică, că gîndeşte că nu s-a îndura să 
strice biserica. Da Sf. Ilie şi acolo îl nimerește. Pe cei cari nu-s 
vinovați nu-i detună. Gh. Cosma, Botoșani 


Onofrei. Suceava 


Un vornic mîncase bani mulţi de la comună și amu îmblau să-i 
vîndă gospodăria, să scoată banii. Ce să facă el? Se duce la o babă şi-i 
spune. „Mergi, îi zice baba, în cutare loc, acolo sînt stînjeni de piatră, 
acolo stă necuratul. El îţi va ieşi înainte şi te va învaţa ce să faci ca 
să scapi de belea.” Merge el, dracul iesă şi-l întreabă ce vrea. El îi 
spune că voiesc să-i vîndă gospodăria, pentru bani. Diavolul îi spune 
că el îi va da bani ca să deie înapoi, dar în cutare vreme, să vie acolo, 
să-l ia pe cea lume, ca să fie al lui — şi-i spune că de va veni, să-l 
strige „Onofrei”, că el aşa se cheamă. 

Omul ia ca o bărbînţă de bani şi se duce să-i dea la comună şi le 
zice: „D-voastră gîndiţi că eu am mîncat banii; eu i-am strîns, iacă- 
tă-i!” „Dacă i-ai strîns şi nu i-ai băut, atunci rămiie ai tăi!”, au zis 
aceia și omul a ramas cu bărbînța de bani. 

Îi duce el înapoi de unde i-a luat. Merge la stînjenul cel de piatră 
şi strigă: „Onofrei!” Numai ce vedea că iese alt drac. „Eu nu te chem 
pe tine, zice omul, ci pe Onofrei.” „Dacă Onofrei nu-i, pe dînsul, Ilie 
al vostru l-a omorît cu tunul la Suceava; da spune-mi mie ce vrei, că 
eu ț-oi face.” „Apoi, dar nu-mi mai trebuie, zice omul, că eu cu dînsul 
am avut de vorbă.” Şi s-a înturnat înapoi cu bani cu tot. Da de nu-l 
detuna Sf. Ilie pe Onofrei, ar fi trebuit să meargă la iad. 

Din Budeniţă 


$ 5. Hoţia. Doboș omoară pe dracul 


Doboş era cioban în munți şi el vedea că în stîncă, lîngă el, tot una 
trăsneșşte și a văzut cum tot ieșea necuratul, gol, din stîncă. Într-o zi, 
avea pușca lîngă dînsul şi-l omoară. Atunci Dumnezeu a trimis un 
înger să-l întrebe ce vrea de la Dumnezeu pentru isprava ce a făcut. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 441 


El a spus că nimic decît că, unde va lovi cu pușca, să nimerească şi el 
să fie cel mai tare din lume; nimene să nu fie în stare să-l biruiască. 
„Bine, a zis Dumnezeu, dară cîndva tot va trebui să moară; spune-i 
aşa, că n-are să poată să-l omoare nimene cu nimic decît cu plumb 
sfințit la 12 liturghii şi trei fire de orz, tot astfel sfințite.” (Cei mai 
mulţi spun că cu 12 fire de grîu.) 

După aceasta, s-a apucat el tovarăș cu 40 de hoţi şi lua bani de la 
boieri şi da la saraci. Numai întindea sara mîna la fereastă şi boieriul 
da de voie, că de nu, i-ar fi dat de nevoie, iar pe cel sarac, cînd îl 
întălnea, îi da vacă cu vițel; dar pe nime nu chinuia şi nu ucidea. 

Pe acolo, era o femeie cu barbat, nu tocmai de treabă, şi îmbla şi 
el la ea. Îmblase mulţi ani, că ei îi era lehamete de dînsul și barbatul 
ei se temea. Îl întreabă ea într-o zi în ce-i stă puterea? El îi spune că 
puterea lui e că nu poate nimene să-l omoare decît dacă va pune în 
pușcă glonţ sfinţit la 12 liturghii şi trei fire de orz. 

Ea a spus bărbatului şi acesta a încarcat într-o sară pușca și s-a 
suit în pod să-l aştepte. Cînd a venit Doboş, ușa era închisă; el a 
sfărmat-o, atunci și glontele, bof! din pod și l-a omorît. 

Andron Dragan, Mihalcea 


În satul Luca (Bucovina), se arată chiar şi stînca sub care se 
adăpostea, cînd paştea oile Doboș, ca cioban; şi locul să cunoaște 
unde a împuşcat pe diavolul cînd tuna și se înturna la Sf. Ilie, tot 
arătîndu-se din stîncă. Împuşcătura lui a mers odată cu tunul și a 
trăsnit în el. Avea cetatea lui cu punțele de fier, în munţi, şi acolo 
l-au adus tovarășii lui de a murit şi l-au îngropat, dar nu se știe 
locul. Puterea lui era în 3 fire de păr de aur, ce-i avea în vîrful 
capului, pe aceştia i-a smult ibovnica lui, căria îi dăduse boierii bani 
să-l piardă, şi cu perii aceștia, dimpreună cu grîul sfinţit, l-au îm- 
pușcat. Dar el cu mîna a scuturat casa ei, de a căzut peste dînsa şi a 
omorît-o; iar pe barbat l-au prins tovarăşii lui (erau 12) şi, înainte de 
a-şi fi dat Doboş sufletul, i-au adus o mînă de a lui şi i-au pus-o în 
mînă şi apoi a murit. Nicolai Maftei, Bobeşti 


Doboș a cerut de la Dumnezeu că plumbul de dînsul să nu se 
prindă şi să-i dea putere. Plumbul îi întra în gură şi nu-l omorea, 
numai plumbul sfințit l-ar fi omorît. 


A. Despre talhari 


În Moldova, era un hoţ numit capitanul Costiţă, acesta împușca 
în sus şi prindea plumbul în palmă sau în gură, să juca cu plumbii, 
iar poporul sta şi se uita. 

Talharii cei mari, pentru ca să nu se prindă plumbul de ei, „se 
solomonesc”, mîncînd carne și bînd sînge de prunc care încă nu s-a 
născut, din pîntecele mîne-sa. Pentru aceasta, prind femei şi le spin- 
tecă, sfăşiind copilul de viu. 

De acei ce sînt solomoniţi, nici tunetul nu se prinde. 

Dumitru Surugiu, Verești, Moldova 


442 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Numai talharii cei care pradă și ucid să pot uita la soare. Aceia 
sînt făcuţi spre zile mari, și încă de i-au blastamat mamele lor să fie 
talhari, să ucidă, pentru ca să vie la pedeapsă, la întuneric, atunci să 
fac talhari. Botoșani 


Femeia îngreunată să nu fure nimic, căci unde pune mîna, lucrul 
acela iesă ca o pată pe trup. O mulţime de oameni sînt cu astfel de pete. 
General 


Femeia îngreunată să nu iaie nimic de după foc păn' ce nu-și 
aduce aminte, că pe urmă, copilul acela fură şi din foc. Sînt mulţi 
care n-ar vrea să fure şi nu să pot ținea; sînt talhari din naștere. 

D-na Ecaterina Buzdugan, Corovia 


Cît e femeia îngreunată, cînd stă lîngă dînsa mămăliga sau pînea, 
s-o taie din partea ce-i spre dînsa, să n-apuce de dincolo, din dos, că 
copilul acela fură. 


Odată, zice că a mers un om în crîşmă şi mînca pîne; şi cum tăia 
o felie, tot înturna pînea cu partea cea tăietă de la dînsul. Un alt om 
vede şi zice: „De ce faci d-ta asta?” „Imi caut tovarăș, zice el, cine m-a 
vedea ş-a şti ce însamnă asta, acela va fi tovarășul meu.” „Eu ştiu ce 
însamnă.” I-a întins mîna ş-au ramas tovarăși amîndoi; ș-acela era 
talhari. 
Se zice că talharii aşa se găsesc, cînd îi trebuie unuia tovarăș. 
De la d-na Maria Tușinschi-Reus, Mihalcea 


Este altul că s-a născut în zodia talhariului și acela musai să 
fure, de multe ori el singur n-ar vra, dacă ceva îl trage! 


Talhariul e bun la Dumnezeu, că el a furat din iad crucea. Dracii 
au fost luat-o şi au fost dus-o în iad, mărturie că l-au răstignit pe 
Dumnezeu, dar talhariul a furat-o ş-a dus-o în ceri şi Maica Domnului 
l-a blagoslovit că, dacă e în zodia ceea de la Dumnezeu, să fure şi să 
se hrănească, că omul, dacă-i sarac, n-are asta, n-are ceea, merge la 
altul, care are, şi fură; acela-i ca un cîșlig, ca şi cum ar munci. Da el, 
dacă fură, merge şi dă de pomană şi altuia; poate a luat de la un 
sgîrcit, care niciodată nimică n-a dat, el, dacă dă, e iertat — dacă e 
născut în aşa zodie! Numai să nu ucidă pe altul, căci a lua sufletul nu 
zice Dumnezeu. Vasile Langa, Botoșani 


Talharii sînt de atuncea, de cînd l-au răstignit pe Domnul Hristos. 
Jidovii au fost dat la covali să-i facă 4 cuiet, dar era un om pe acolo 
că a furat un cui ş-au ramas numai 3. Gîndeşte el: tot nu-i vor fi 
durerile așa de mari! — Şi de atunci sînt talharii. — Dumnezeu l-a 
blagoslovit că poate să fure, dacă e sarac, că a fura nu-i pacat. Şi de 
aceea talhariul ici fură și dincolo merge la Dumnezeu și să roagă să-i 
ajute. Hoţul e rău, Doamne fereşte!, că el nu se duce de nevoie, ca să 
fure, dar merge să bată, să omoare, să iaie sufletul. Da talhariul 
atîta fură, cît să-şi facă oleacă de ajutorinţă, dacă n-are de unde, să 


1. S-a văzut Maica Domnului blagoslovind covaliul. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 443 


aibă cu ce trăi. De fură de undeva bani mulți, merge şi cumpără la un 
sarac o vacă şi face bine, pomană şi nu-i pacat. 


Talhariul numai atîta se roagă la Dumnezeu, să nu-l vadă acela 
de la care fură, să nu se întălnească cu dînsul, c-atunci unul din doi 
trebuie să moară; dar că fură cîteva mii de lei, el dă şi altuia și nu-i 
pacat, — că dar din dar se face rai! Dumitru Valcinschi, Igești 


Un talhari s-a dus la o casă să doarmă şi era tocmai zi de post; dar 
cum e la boieri, că nu postesc. — Cînd să steie la masă, îl cheamă — el 
nu vra să mănînce, pentru că nu era mîncare de post; s-a culcat aga. 
A doua zi, se scoală boieriul, caii nu-s! — El postise ca să-i poată mai 
bine fura. Botoșani 


Odată, se căuta un talhari și nu-l puteau găsi; au prins pe un alt 
om şi l-au închis. „N-am furat eu, zice acela, degeaba m-aţi închis.” A 
doua zi fiind duminică, zice omul ca să-l lese pe dînsul să se ducă la 
biserică, că va arata care e talhariul. L-au dus sub pază, iată că vine 
un om zdravăn, bine îmbracat, cu un vrav de lumînări, şi începe a le 
aprinde pe la icoane. „Aista e talhariul! Puneţi mîna pe dînsul!”, şi în 
adevăr acela era. Aceasta să fi fost fapt adevărat. 

D-l David, com. Buhalniţa, Moldova 


Talharilor, cînd pornesc la furat, le dă Dumnezeu semn; că le 
scapără în cușmă, fulgeră în cuşmele lor şi atunci ei nu se duc, că are 
să-i prindă. 

Era într-un sat la Sîrbi primariul, notariul şi preotul, talhari 
mari; nu gîscari ori vițelari, ori bouari — furau bani. Ei cînd se 
porneau la furat, mai întăi făceau slujbă cu sobor, să le ajute 
Dumnezeu, şi făceau niște praznice, că şi copilul de la piept să sătura, 
ş-apoi porneau. Şi cînd se puneau la masă, rădicau paosul — un 
pahar de vin — cîțiva mai mari rădica paharul în mîni şi ceialalți se 
prindeau de dînşii; dacă paharul fierbea de curgea pe deasupra, nu 
porneau, era semn că are să-i prindă; da dacă era liniștit, porneau, 
acela era la dînșii semn. Profira Zvorîșteanu, Botoșani 


Harizan Pocriș 


A fost un om căruia îi mergea tare bine la talharie, nu-l prindea 
nime. S-a luat el și s-a dus la Dumnezeu, să ceară să-i deie talantul 
ista: că pe ce a vra el să puie mîna să fie a lui. Mergînd pe drum, 
întălneşte doi bătrîni: Dumnezeu şi cu Sf. Petru. „Da unde te duci?” 
„Mă duc la Dumnezeu, că iacă ce noroc am la furat. Să mă blagos- 
lovească să fie aista talantul meu; ce-oi vra, aceea să fur şi să nu mă 
poată prinde nime.” „Nu te mai duce la Dumnezeu, da ascultă ce 
ț-om spune noi, că şi noi sîntem tot de aiștea, cum ești d-ta. Du-te 


444 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


acasă şi te pune d-ta la un capăt de masă şi femeia la celalalt capăt 
şi vă puneţi să mîncaţi şi de ți s-a aprinde cușma, de ţ-a ieși foc din 
cușmă, să te apuci la tălhării, c-ăi ieşi bine; de nu, nu. Şi cînd îi fura, 
să faci pomană, să faci praznice, să te rogi la Dumnezeu, ca să-ţi 
meargă bine şi ție, și celui de la care ai furat; să trăieşti în curățenie, 
să nu dai bani pe beţii şi netrebnicii, că atunci nu ţ-a merge în spori, 
nici ție, nici aceluia şi te-a blastama şi nu-i avea noroc, da tu să te 
rogi la Dumnezeu, ca pe urma ta să-i vie mai mult, să nu i se cunoască 
paguba, ş-atunci îți putea trăi şi tu, și el.” 

Furatul nu-i pacat, e la dînsul un cîșlig, ce-a face dacă îi talantul 
lui şi alta n-a învaţat. Nastasia Corneanu, Botoșani 


În Mihalcea, să spune: „Talhariului, cușma-i arde pe cap”, cînd un 
talhari se dă de gol. 


În Botoşani, să spune că pe cînd bătălia de la Plevna, niște soldaţi 
au fost furat nu ştiu ce; şi căpitanul, ca să descopere, le-a poruncit la 
fiecare să ţie în mînă, în sus, cîte un șumuiag de paie aprins. Stînd 
ei astfel, drept în rînd, deodată căpitanul strigă: „lată, cum îi arde 
cuşma celui ce a furat!” Atunci acela, repede izbi şumuiagul și cușma 
jos — şi pe aceasta l-au cunoscut. Proverbul moldovan spune că 
„Cutare e cu musca pe căciulă”, cînd e vorba despre cineva ce se 
simte vinovat. 


C. Ca să nu te fure 


Să nu dai nimic din casă pe fereastă, că trag talharii la casa ceea. 
Bulbuc, Mihalcea 


Ca să nu-ţi fure din cîmp, să stai locului în ziua de Ajun, sara, la 
masă, să nu te scoli. Agafia Popovici, Mihalcea 


Ca să nu ţi se fure nimică din casă peste an, cînd te pui de Ajun 
sara la masă, să închizi toate celea cu lacată și pe afară, și în casă, 
şi să păzeşti să nu te scoli la nimică, să șezi pe loc, păr îi mîntui de 
mîncat; atunci poţi să deschizi pe unde ai încuiat. 


Şi iarăşi, în ziua ceea, păn' la asfinţitul soarelui, să nu dai nimică 
din casă, să nu împrumuți, că peste an nu să lăcomeşte nimenea a te 
fura. Mihalcea 


Să nu dai nimică din casă de Sf. Andrei şi în sîmbăta Paștelor; 
sînt altele că anumea atuncea vin și cer, că doar te-or fura. 
Elena Braha, Mihalcea 


Ca să nu te fure, în sîmbăta Duminicei Mari, cea dintăi placintă 
ce-i face-o s-o pui întăi şi s-o scoţi pe urmă, s-o rupi în trei şi să dai 
la 3 saraci, că nu ţi se fură nimic. Cuciur-Mic 


Popritoarea de la moară, de pe părău, ceea ce opreşte apa, s-o 
îngropi în poartă, că nu-ţi fură nici un pui. Mahala 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 445 


Sarea, cine o fură, sarea îl descopere. (S-a văzut furatul sarei, al 
oului.) 


Sîmbăta spre duminică, cine fură îl descopere. Fură d-ta toată 
săptămîna în toate zilele, dar sîmbăta nu ai voie a fura, căci lucrul ce 
l-ai furat sîmbăta și duminica trebuie să se descopere. 

Catrina Dănilă, Mihalcea 


(Se va vedea paguba şi pragul, vol. II”, la Prag.) 


Dacă ţi se prăpădeșşte ceva, tragi noaptea clopotul, în pielea goală, 
cu degetul mic şi apoi găseşti. 


(Se va vedea usturoiul, ca despăgubitor.) 
Tăciunele în pîne se face cînd t-a furat cineva din pîne. 
Şoarecul cînd îţi roade straiele sînt în casă talhari. 


Cine fură ceva de la moară îi vin şoarecii şi guzanii la casă; să nu 
iai nici macar o aţă. 


Cine fură în Ajun sara şi nu-l prinde, acela poate să fure tot anul, 
că nu-l poate nimene prinde. Saveta Dragomireschi, Mihalcea 


(S-a văzut colindătorii la cîrnaţ, în pod.) 


Cine va lua în ziua de Ajunul Bobotezei sau de Bobotează agheazma 
cea întăi — dar mai bine cea din ajun, că-i mai mare — pe acela nu-l 
prinde nime la furat, să fure tot anul. 


Un popă avea obiceiul să fure. Oamenii acuma îl știau şi unul mai 
mehenghi, în ziua de Ajunul Bobotezei, pune o daltă în foc să se 
înfierbinte şi o pune popei de îndămînă. El întră în casă cîntînd în 
modul următor, cătră dascălul său: 


În Iordan botezîndu-te tu, Doamne, 
Şterge dalta, Filipe. 


— O ştersei şi mă fripsei, 
Şi în traistă o pusei, 

Şi traista se sparse, 

Şi tot la român în casă 
Picase. 


Răspunse popei, dascălul. 
Nu mai puţin face și de Ajunul Crăciunului popa un asemenea 
început: 
Nașterea ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, 
Sui, Filipe-n pod! 
Dar nu face: cîratica, 
Că te-or prinde şi te-or lega. Botoșani 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


446 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Despre preoţi ce fură, să află o mulţime de poveşti, precum e şi 
povestea lui Cărăbuș. 


Tiganii fură, Filip, aice, trebuie să fi fost ţigan; dar și românii nu 
se dau toţi în lături, proverbul „Ce-i al tău strînge şi ce-i al altuia nu 
lasa” îl pun unii în practică; după cum s-a văzut. 


Despre cine fură, la români să spune că „e cu mînă lungă”, ia de 
departe tot ce vede. 


Despre un lucru furat, se zice că „l-a aghezmuit” sau „l-a afurisit.” 
Despre cine jură pe nedreptate, se zice: „Talhariul fură și jură.” 


Cînd se pierde un lucru din ochi şi nu se dă nime vinovat, se zice: 
Singuri oameni cinstiţi şi cutare lucru nu-i” sau proverbul cu mirele. 
» > J 


x” 


„Streinului numai foc să-i dai pe mînă”, că n-a lua, căci se va 
frige. 


Ca să nu-ți fure talharii şi să nu-ți vie la casă, să iai în noaptea 
Ajunului, la 12 ceasuri de noapte, cînepă de vară și să înnozi 9 
noduri cu mînele la spate, să zici: „Eu nu înnod cînepa, da înnod 
ochii, înnod mînele, înnod picioarele, înnod puterele hoților, ca să nu 
vie la casa mea, să mă fure.” Pui aţa sub o piatră mare, care niciodată 
nu să urneşte, şi zici: „Cînd s-or dezlega nodurele ieste şi cînd s-a 
mişca piatra asta, atunci să se miște şi talhariul şi să vie la casa 
mea” şi lasă dacă t-a fura cineva un capăt de aţă. 


Iarăşi pentru talhari, să mergi noaptea la mormînt şi să iai ţernă 
de trei ori, de la mormînt de barbat, să zici: „Mortul nu să mișcă, 
mortul nu vede, mortul mîna nu întinde, mortul nu îmblă; așa să nu 
vadă talharii casa mea, aşa mîna să nu întindă, așa să nu vie, aşa să 
nu se miște.” Încunjuri casa de trei ori cu ţernă de aceea şi nu să 
apropie nime. Catrina Beicu, Mihalcea 


Dacă ți s-a furat ceva, să iai arici şi să-l arzi în mijlocul drumului 
şi să arunci de pe sine acolo cămeșa; că se face pielea pe acela ca pe 
arici şi-ţi vine paguba în casă înapoi. Andrei Motoc, Camena 

Ca să descoperi cine ț-a furat, să face cu sita, cu cheia bisericei, ca 
şi cu sita, puind cheia în psaltire şi legînd-o, şi apoi întrebi. S-a văzut 
sita şi cenuşa. 

Pentru ca să se descopere talharii, oamenii se roagă la Sf. Mina în 
11 novembre. În Tulbureni, lîngă Botoşani, se află hramul acestui 


sfint şi lumea năvăleşte cu lumînări şi liturghii, mai tare decît la 
orşice biserică. 


Talharii să roagă la Sf. Neculai, să le ajute la furat; el e al 
talharilor. Profira Zvorișteanu, Botoșani 


Visurile 


Talhari de visezi, auzi ceva nou. Mihalcea 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 447 
Talhari de visezi că vin, vin oaspeți. Mihalcea 
Cărbuni, jaratec de visezi, sînt talhari. 


De visezi că te fură talhari, de multe ori e chiar așa. 


Gol de te visezi, e prădăciune. Broscâuţi 
Casa de te visezi ungînd, te vor prada talharii. Siret 
Şoareci de visezi, sînt talhari în casă. Botoșani 


Capre de visezi, sînt talhari. 


Cuţit, topor de visezi, sînt talhari sau oameni răi. 


D. Pricazul 


Pricaz se face de tot lucrul care nu e ştiut. O slugă de ț-a furat o 
bucăţică de mămăligă fără să ştii, e pricaz, dar dacă mănîncă în fața 
d-tale, nu e nimic; de nu ştii însă îndată, ți se arată că ai pagube la 
casă, piere ceva. 


S-a văzut pricazul: la sare, la ou, se va vedea la albine, la oi. 


Pricazul şi-l face şi omul singur în casa lui, atunci cînd face ceva 
pe ascuns de soțul lui — se va vedea la căsătorie, chiar şi dacă fură 
ceva unul de la altul. 


Cînd îţi fură cineva din casă, îndată se arată, ai semne, că-ţi rod 
şoarecii lucrurile şi mai ales din lucrul ce ţ-a furat rod. Şi dacă omul 
ce ț-a furat e rău la inimă, dușmănos, atunci la lucrul acela, din care 
ț-a furat, nu te mai poți prinde. De-ţi fură din păseri sau din alta 
ceva, toate pier şi mai mult toată viaţa nu mai ai. Da altul este că 
dacă îţi fură, încă mai bine îţi merge, că e bun la mînă şi nu-ţi face 
pricaz. Sînt oameni, că dacă beai un pahar de rachiu de la dînșşii, poţi 
să mori; aldamaşul se bea de aceea, ca să aibă inimă bună, căci altul 
îţi dă banii cu inima rea și pierzi, n-ai noroc. 


Şi încă dacă merge cineva la furat încalțat, nu-ţi face așa rău, dar 
care merge desculț, apoi tot pierzînd mergi; sau dacă fură, să nu 
închidă poarta; s-o lase deschisă. Botoșani 


Sînt oameni că anume merg şi-ţi fură, ca să-ți facă pricaz; zic din 
gură furînd lucrul: „Eu nu-mi iau aceasta pentru mine, dară ca să nu 
ai tu!” Altul, care e bun, care nu-ţi voiește rău, că poate fură de 
nevoie, zice: „Eu iau acest lucru că-mi trebuieşte, dar ţie să-ți deie 
Dumnezeu înzecit” ş-atunci îți merge. Botoșani 


Ac şi ou cine fură e mare pricaz în casă, îndată ai o pagubă, peire 
ceva. 


Fier să nu furi, căci e sărăcie pentru cel ce fură. 


Lingură, asemenea, s-a văzut la linguri. 


448 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


E. Lucruri ce trebuiesc furate 


Descîntecele nu sînt de leac, dacă le înveţi; trebui să le furi, să 
asculţi de la descîntătoare şi pe furiș să le înveţi; acela descîntec, 
chiar de nu-i întreg, las” să fie şi mai scurt, dar e de leac. General 


Pentru lăut pe cap, ca să crească părul, să furi cînepă din ogor şi 
frunză de nuc, de la altă casă, să nu te vadă nime, chiar să ai în 
grădină, nu e de leac, şi cu acelea să te lai. Mihalcea 


De ursită se face cu coasă de furat, cu secere de furat, cu cuţit de 
furat, cu ace de furat, că atunci e tare de leac. General 


S-a văzut pentru boala de a să uda în pat, pag. 429. 
Să furi 9 căpeţele de lumînare din biserică etc. (tot de această 
boală sînt şi celelalte 2 leacuri următoare, din pag. 429.) 


Cînd nu plouă, să furi o oală nouă şi 9 măciulii de mac din 9 
grădini şi să le arunci în fîntînă, căci plouă. 

De la casa de unde te-ai născut, să furi pîne şi sare şi să îngropi 
la casa ta, sub fereşti, spre răsărit, că acela-i norocul tău. Mahala 


Fata, înspre Andrei, să fure crupe de la altă casă, să le fiarbă şi să 
mănînce calare pe poartă, iar cu lingura să bată în poartă și, de unde 
latră cînii, o ia. 

Mlădiţele de flori sau de copaci, pentru ca să se prindă, să le furi. 

Bucovina 


D-l David, com. Buhalniţa, Moldova, spune tot așa, dar că atunci 
copacul sau floarea de la care ai furat se usucă. 


Toaie de furi (aconitum napellis), rădăcina se usucă. Botoșani 


F. Furatul. Iarba talharilor 


Talharii merg la furat cu mînă de om mort, alţii zic că cu degetul 
cel mic de la mort, de încunjură casa unde au să prăde, și toți dorm 
ca morți. 


Cu ciolan de om mort, încunjură talharii casa şi dau și la cîne în 
mămăligă, o şterg pe ciolan și dau de dorm toţi, şi cîni, şi oameni, ca 
morți. Mihalcea 

Cu vine de la om mort, merg talharii la pradat; iau o vînă ş-o 


aprind şi atunci pot să fure tot, să bată cu ciocane, să sfarme lăzi, 
lăcăți şi nime nu aude, păr n-o stînge. D-na Elena Braha, Mihalcea 


Cu lumînare de la mort, ce a tinut-o mortul în mînă, înconjur casa 
şi toți dorm morți. General 


Talharii merg la furat cu iarba fierului. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 449 


Este o iarbă, să cheamă „iarba fierului”, aceea rupe fierul. Cînd 
să rupe coasa în iarbă, fără nici o pricină, e semn că ai dat cu coasa 
în iarba fierului sau a talharilor. Atunci să iai şi să arunci buruienele 
pe apă şi care va merge în susul apei aceea e; s-o iai şi să tai în palmă 
o crăpăturică și s-o bagi sub piele — şi ce-i prinde cu mîna ceea: fiere, 
lăcaţi, toate cad, se deschid; să fie chiar omul în lanțuri ori la închi- 
soare, deschizi tot. Ioan Pisarciuc, Roșa 


Este un fel de iarbă a talharilor, care descuie toate încuietorele, 
nimene n-o cunoaşte, numai dihorul, şi o aduce, dacă are pui și dacă 
cineva face gard împrejur, ca să nu poată el întra la cuib. Cu aceea 
merg talharii şi sfărm încuietorele pe unde le trebuie lor. Botoșani 


Iarba talharilor o capeţi de la arici, dacă-i îngrădești cuibul, el o 
aduce şi deschide. Iarba ceea dac-o ai, toate ţi se deschid în cale şi 
ești nazdravan, înţelegi limba tuturor dobitoacelor şi păserilor, flo- 
rilor şi orice știi, numai dacă ai iarba ceea. 

Zice că ea creşte unde-l ucide tunul pe „ucigă-l tunul.” Acolo 
creşte, pentru că şi necuratul ucide, pradă. 


Lacata dacă-i unsă cu usturoi sfinţit, iarba talharilor nu ajută 
nimică. D-na Elena Braha, Ropcea 


Cu iarba fierelor, de dai mîna c-un om bogat, vin toți banii de la 
acela la tine. 


Iarba fierului e o roată mare şi fiecare creangă are 12 crăcuşori. 
In apropierea Botoşanilor, este undeva o comoară pusă de 7 crai şi 
n-o pot lua decît 7 fraţi cu 3 fire de iarba fierului. D. Surugiu, Verești 


„larba talharilor”, spune Toader Ostafi, din Roga, creşte pe piatră 
şi între peliniță. Ea are cap, ca şi omul, şi e vie, îmblă, frunză n-are, 
numai nişte aripi din umere, coadă şi picioare; e de coloare gălbie. 
Rădăcină n-are. Pe piatră îşi lasă o țîră de rădăcină şi merge mai 
departe. Cînd e nour, o poţi capata, atunci o cunoşti pe piatră şi atunci 
e mai groasă, da cînd e soare, se subţie de tot. O bucăţică de aceea 
de-ai lua în gură, mori pe loc. Ea foarte rar unde se găseşte. Talharii 
o vîră în palmă. Pe lîngă Nouă-Suliţa (orăşel în Bucovina), se află. 


G. Frăția de cruce 


Talharii cei mari se făceau fraţi de cruce îndeolaltă, pentru a-și fi 
cu credință unul la altul, pentru a-şi ţinea „dreptatea.” Să tăiau la 
brațul drept, în cruce, şi-şi sugeau sîngele, jurîndu-şi credință pănă 
la moarte. 

Intre copii, şi acum a ramas obiceiul de a se face fraţi de cruce, 


împungîndu-şi degetul cel mic şi sugîndu-și sîngele sau scriindu-şi 
cu sîngele cela pe hîrtie prietenie şi iubire eternă. Botoșani 


Mai este şi altfel de mod a-şi face fraţi şi surori de cruce, care se 
va vedea partea V. 


450 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Pe ceri, se află o constelație numită „Crucea” sau „Crucea cea 
Mică.” În Botoşani, o numesc și „Crucea Fîrtatului”, arătînd-o că nu 
e destul de dreaptă, ca a fraţilor adevarati, fiind steaua de jos într-o 
parte. Aceasta e constelația Delfinului. 


H. Boierescul. Pacatele. Oiele 


A fost un talhari mare, omorîse o mulțime de oameni și pradase, 
c-amu și lui i s-a făcut groază de pacatele ce le-a fost făcut. Să ia el 
şi se bagă cioban la oi, la un boieri, şi le păştea sub pădure; da oiele 
celea erau toate negre. Le-a păscut el multă vreme, da boieriul cela 
era așa de rău și hapsin la inimă, că şi copilul de la țîță nu-l lasa să 
sugă şi pedepsea în toate chipurele pe oameni. Într-o zi, vine boieriul 
cela la oi și nu-ş cum îi cade la îndămînă ciobanului, că ia măciuca 
şi-i dă în cap şi-l omoară. 

Cînd se uită el la oi, cum pășteau, oiele-s toate albe... din negre ce 
erau. În ceasul acela, cînd a omorît pe boieri, Dumnezeu i-a iertat 
pacatele şi s-au făcut albe! 

Cînd cineva e fărdelege, nu-i pacat să-l omori! 

Auzită de la un zidari, Botoșani 


(Despre talhariul iertat de Dumnezeu, s-a văzut partea I.) 


Boierii. Taranii 


Un ţaran din satul Gafenceni, judeţul Dorohoi, în mînia sa cea 
mare contra boierilor, povesteşte următoarele despre originea lor: 

Boierii parcă din ce-s? Boierii sînt din talhari! A fost un împarat 
care, avînd o bătălie mare și neavînd oaste destulă să se lupte cu 
dușmanul, au venit talharii de i-au dat ajutor şi, pentru binele 
acesta, că a biruit, le-a dat moşii, pământuri — și din aceia se trag 
boierii de astăzil. 


Horea și boierescul 


Pe țarani, din boieresc i-a scos „Horea.” El a fost slujit cu dreptate 
şi stăpînul nu i-a plătit, i-a luat hacu-n jumatate, nu așa cum au fost 
„lăcătuit” (alcătuit) şi a ramas boierul cu lăcăţele încuiate şi cu 
pacate. Horea a mers prin munți (după cum arată numele lui rusesc: 
hora — deal, munte, spune povestitorul) şi ce-a făcut, ce-a dres, că a 
deschis lăcățele oamenilor; că boierii s-au temut de pacate și au 
rădicat boierescul, au dat la fiecare pămînt și a venit ca să le plă- 
tească munca băneşte. Dar păn' atuncea îi chinuia amar pe oameni, 


1. Numele țaranului îmi scapă. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 451 


Ţăranii. Munca 


Pe sub deal la Dorohoi, 

Măi Toadere, măi, 

Merge-un car cu patru boi, 

Măi Toadere, măi, 

Merg ciocoii satului etc. 

— Buna calea, măi ţarane! 

— Nu-ţi mulțămesc, măi 
cucoane! 

— Măi ţarane, tu ești bat! 

— Tu îmi zici că eu sînt bat?! 

Eu trei zile n-am mîncat, 

Nici boii n-am dejugat, 

Nici carul n-am descarcat! 

Pune mîna după lasă 

Şi scoate o nuie groasă, 

Groasă, groasă, ciotoroasă, 

În şepte plete întoarsă. 

Cînd i-a ars una ori două, 

I-a crapat pielea în nouă. 

A dat pinteni calului 

Ş-o ajuns la făgădău, 

Ca să-şi spele ranele. 

— Măi jidane, fugari mare, 

Dă-mi rachiu de trei parale 

Şi mă freacă pe spinare! 

El apuc-un pumn de sare. 

— Of, of, of, că rău mă doare. 

— Olio, lio, că bine-mi pare, 

Că jidanu-i şiret mare! 

Tureni 


x 


La moară la Dorohoi, 
Măi Toadere, măi, 
Merge-un car cu păpușoi, 
Măi Toadere, măi, 

Dar în urma carului etc. 
Ciocoieșul satului. 


îi bătea, de musai trebuia să lucreze boieriului, pentru pămîntul ce-l 
stăpînea. 


Toader Ostafi, Roşa 


— Măi ţarane, dă deoparte! 

— Iaca drumul, măi cucoane! 

— Măi ţarane, tu ești bat! 

— Latri, ciocoi gulerat. 

Că de-asară n-am mîncat 

Şi tu-mi zici că eu sînt bat! 

Iar ciocoiul sarmanul, 

Să nu-și uite naravul, 

Puseră mîna pe bici 

Şi-i trăsară patru, cinci. 

Iar țaranul, sarmanul, 

Să nu-și uite naravul, 

Pune mîna după scoarță 

Şi scoaseră o vargă groasă 

Şi-ncepură a-l mînji 

Şi ciocoiul a fugi. 

Acasă dac-au ajuns, 

Au strigat în gura mare: 

— Scoală, scoală, măi Ioane, 

Şi-mi aprinde-o lumînare, 

Să-mi văd murgul de fugare 

Şi vergele pe spinare, 

Bată-l crucea, rău mă doare. 
De la părintele Dumitrache 

Lăzăreanu, Botoșani 


Doina Vasilesc! 


Eu cînt doina ş-o doiniță, 
Scăpă-i crîngu-n poeniță. 
Eu cînt doina vasilesc, 
Copiii să mi-i hrănesc 

Şi de bir să mă plătesc. 
Boieresc fac, beilic trag, 
Cu boierii nu mă-mpac, 
Nu ştiu singur ce să fac. 
Codrule, codreanule! 

Ce mă dai aşa legat, 
Nimica nu ţ-am stricat. 


„Doina Vasileascăi” se numea, după cît știu, o doină frumoasă, cîntată 


de o actoriță, „Vasileasca”. 


452 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Numai o creangă ţ-am ciuntat, Cum în tine am întrat 
Armele de-am aninat, Şi frunza s-a scuturat. 
Armele, pistoalele Botoșani 


Strălucesc ca soarele, 


I. Talharii sînt ai diavolului 


„Îndreaptă-mă, Doamne, la omul cel fără noroc”, se roagă tal- 
hariul la Dumnezeu. 

Da iuda (diavolul) zice: „Hai că te-oi duce eu” şi-l ia şi-l duce să 
facă rele: bate, pradă, omoară, face după îndemnul şi gustul lui, 
aceea ce diavolul singur face. Unde l-ar trimete Dumnezeu să facă de 
acelea! Dumnezeu nu ajută omului, dacă ia un pai de la altul, căci 
„munca streină e foc” şi numai pacate-ţi căștigi; da încă să prăde şi 
să omoare! Dumnezeu îi ajută şi-l îndeamnă la acestea? Nu dracul al 
cărui e? Dumnezeu vra dreptatea, curăţenia, să fii „sarac şi curat”, 
căci cu ceea ce vine pe nedrept, nu te încălzeşte; „de haram vine şi 
haram se duce.” Toader Ostafi, Roșa 


Mulţi se fac talhari, că nu vrau ca să lucreze, au învățătură rea de 
la părinţi, de mici; dacă fură ceva, nu capătă bataie, îi lasă de cresc 
aşa, cu naravuri rele. 


Copilul, de mic se cunoaște în ce urme calcă, de mic are semne ce 
va fi. 


„Cine fură azi un ou, mîne va fura un bou.” 


Cînd eram de-o săptămînă, Frunză verde, trei granate, 
Furam ceapă din grădină, Ce să ne facem, măi frate? 
Cînd eram de-o lună, două, Să trecem în ceea parte, 
Furam cloşca de pe ouă, Să-mi fac cuşmă brumarie, 
Cînd eram de doi, trei ani, Să mă duc la herghelie, 
Mă-nvaţam a fura cai. Să-mi iau cal ce-mi place mie, 


Să mă duc la Movilău, 
Să-mi iau cal pe placul meu. 


* 


Cît îi vara de frumoasă, 
N-am avut mănunchi la coasă, 


Numa-am catat lunca deasă Pedeapsa 
Şi nevasta care-o fost 
frumoasă. Frunzuliţă fir de grîu, 
Că nevasta cea frumoasă Ce rîzi de copilul meu? 
Nu-i pacat s-o bagi în casă, Că ş-ai tăi vor creşte mari, 
Dar nevasta cea urîtă, Ş-or îmbla prin creminari, 
Nu-i pacat s-o dai de-o rîpă. Şi i-or suge zidurile 
Botoșani Ca pe mine gîndurile. 
* Copiii vor creşte mari 


Şi s-or învața talhari, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 453 


Şi i-a mînca rugina 
Ca pe mine rușinea. 
Şcheia 


* 


Frunză verde iarbă mare, 
Are maica suparare 

Cu fiul ei cel mai mare. 

— Dragul maicei, fiul maicei, 
Ascultă tu sfatul meu, 

Că nu-ţi vroiesc ţie rău. 

— Nici nu vrau să ştiu de sfat, 
Că nu-s copil, da-s barbat. 
Am pistol şi săbioară, 
Acelea mi-s tată şi mamă. 


— Fiule, nu fi tu prost, 
Că săbioara ț-or lua, 
Pistolașul ț-or sfarma 
Şi pe tine te-or lega 
Şi te-or lega cot la cot 
Şi te-or purta pintre norod. 
Şi norodul s-a uita 
Şi faţa ţ-a ruşina. 
— Staţi, norod, nu vă uitaţi, 
Da copiii vă-nvăţațţi 
Să nu fie proști ca mine, 
Că şi eu să fi ascultat 
Ce maica m-a învaţat, 
Eu amu n-aş fi legat. 
Roșa 


Despre un tălhari ce-l duceau la spînzurătoare să povesteşte că a 
chemat-o pe mă-sa s-o sărute, de ramas-bun, și în loc de sărutare, i-a 
rupt nasul cu dinţii, pentru învățătura ce i-a dat; că altfel nu l-ar fi 
spînzurat. 


Cîntece 
Talhariul cioban 


Pe deluţul cel rotat, 

Scot un voinic la spînzurat. 

— Domnule, domnucule, 

Poate am un tată-n lume, 

Să vie pănă la mine. 

— Tată, tată, tată hai, 

Vîr mîna-n sinul meu, 

Ca să vezi de ce mor eu. 

— Mîna-n sin nu ț-oi baga, 

Că mă tem că m-ăi mușca. 

— Domnule, domnucule, 

Poate am o mamă-n lume. 

Să vie pănă la mine. 

— Mîna-n sin nu ț-oi baga, 

Că mă tem că m-ăi mușca. 

Da de-a fi în țară pace, 

Mama-un ficior ş-a mai face. 

(Veni sora şi veni fratele, tot 
aşa.) 

— Domnule, domnucule, 

Poate am o puică-n lume, 

Să vie pănă la mine. 

— Puică, puiculeana mea, 


Vîră mîna-n sinul meu, 
Să vezi tu de ce mor eu. 
De te temi că te-oi muşca, 
Învăleşte-o c-o basma. 
— Nu mă tem că m-ăi muşca. 
Să mă-nvălesc cu basma. 
Mîna-n sin ea i-a vîrît 
Ş-a scos aur şi argint. 
— Puică, puiculeana mea, 
Eu de-oi muri, să mă-ngropi 
În tîrluța oilor, 
În jiocuţul mieilor. 

Părhăuț 


Dedel 


Dedel, Dedel, dragul mamei, 
Tu ce sameni nu răsare, 
Mi-ai samanat busuioc, 

N-a răsărit nici deloc. 

Ai samanat mintă creață, 
N-a răsărit nici de față. 

Ai samanat liliac, 

N-a răsărit nici de leac. 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Dedel, Dedel, dragul mamei, 

Astă noapte unde-ai mas? 

— Sub cel ciritel uscat, 

Nici n-a nins, nici n-a plouat, 

Rele visuri am visat; 

Că puşcuța mea cea nouă 

Mi-era ruptă drept în două, 

Pistoalele cele a mele, 

Le-am visat fără oțele. 

— Dedel, Dedel, dragul mamei, 

Nu-i puşcuța ruptă-n două, 

Ţ-a veni o veste nouă. 

Nu-s pistoalele fără oțele, 

T-or veni nişte vești grele. 

Dedel, Dedel, dragul mamei, 

Tu ce sameni nu răsare, 

Mi-ai samanat busuioc, 

N-a răsărit nici deloc. 

Ai samanat mintă creaţă, 

N-a răsărit nici de față. 

Ai samanat liliac, 

N-a răsărit nici de leac. 
Voloca 


Costea 


Astăzi e luni şi mîni e marți, 

S-a dus Costea la Galaţi, 

Cu cincizeci de cai furați, 

Făr' o para cumparati. 

Subt un stejărel uscat, 

Şede Costea suparat. 

— Ce şezi, Costeo, suparat? 

— De la Nistru păn! la Prut, 

Murgul apă n-au băut, 

Nici popas nu i-am făcut. 

Trage murgul la popas, 

Tu, bădiţă, unde-ai mas? 

Trage murgul la grăunțe 

Şi bădiţa la mîndruţe. 
Mihalcea 

* 


Zorilor, surorilor, 

Nu grăbiţi cu revarsat, 
Că m-apucă ziua-n sat 
Şi-mi e murgul de furat, 
Şi puica de capatat. 


Trage murgul la portiţă, 
Să-i dau sare şi tărîțe, 
Trage murgul la zăbrele, 
Să-i dau fîn cu floricele. 
Brăești 


Cucul 


Pe poalele nucului, 

Cîntă puiul cucului. 

Tot cînta şi se jura 

Că el de acolo n-a zbura 

Pănă el ce n-a mînca: 

Carne dulce de paic 

Şi ochi negri de voinic. 

Tot cînta şi se jura 

Că el de acolo n-a zbura 

Pănă el ce n-a mînca: 

Iarbă verde de pe coastă 

Şi ochi negri de nevastă. 

Tot cînta şi de jura, 

Că el de acolo n-a zbura 

Pănă el ce n-a mînca: 

Carne dulce de găină 

Şi sprincene de copilă. 
Domnica Onciul, Șcheia 


Codău 


Foaie verde dudăuaș, 

Ce mai face Codăuaş?! 

Frunză verde de nagară, 

Vestea lui Codău pin țară, 

Căci el oameni nu omoară, 

Pe boieri şi pe jidani 

Îi bate la buzunari 

Şi banii care-i găseşte 

La saraci îi împărțeşte. 

El pe murg a-ncălecat, 

La Ileana a plecat, 

Douăzeci de lei i-a dat 

Ca să-i facă de mîncat, 

Dar nu-i era de mîncare, 

Ci-i era de-a lui primblare. 
Orășeni 


Foaie verde peliniță, 
Ici în vale-n poieniţă, 
Cînd toca la dumbrăviţă, 


1. Codău, hoț prin anii 1880, în districtul Botoşani 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 455 


Cosea Codău peliniță, 

Ş-a cosit o brazdă, două, 

S-a rupt coasa drept în două 

Ş-a ieşit în drumul mare, 

S-a întălnit c-un arman calare. 

— Buna calea, măi armene, 

Nu-i schimba murgul cu mine? 

— Omule, nu fi nebun, 

Cum să-mi dau eu murgu-n 
drum? 

— Arman, armenia ta, 

Dă-mi murgul și inima 

Ca să trec eu Dunărea, 

Să beu sînge de haiduc 

Să mănînc carne de turc. 
Tudora 


Masa talharilor 


Frunză verde ş-un burete, 

Sub cea poală de codru verde, 

Să vede o zare, să vede, 

Da nu-i zarea focului, 

Da-s voinicii codrului, 

Nu ştiu-s zece or doisprezece, 

Peste sută unu-ntrece 

Bate, bate la fereastă. 

— Deschide uşa, nevastă! 

— Ține ușa, ţine-o bine, 

Că potera-i după mine, 

Cu hoţii să mă-mbrîncesc 

Şi la drum să mă pornesc. 
Botoșani 


* 


Pe sub poala codrului, 

Stau voinicii Oltului, 

Nu ştiu, zece or doisprezece, 

Toţi își frig cîte-un berbece, 

Da talhariul cel mai mare 

Îşi frigea o gonitoare, 

Ca s-o aibă de gustare, 

Vinerea în postul mare. 
Panţiri 


Peste sută sînt vro zece, 
Toţi își frig cîte-un berbece, 
Numai o mioară pe frigare, 
Să nu le pară noaptea mare. 


Cine-a avut ibovnică, 

Tot i-a părut noaptea mică; 

Şi cine-a avut ş-amu n-are, 

Tot îi pare noaptea mare. 
Roșa 


Codrul 


Frunză verde trei masline, 
Of, cît codrul frunza-și ține, 
Toţi voinicii trăiesc bine, 
Da cînd codrul frunza-și lasă, 
Toţi voinicii trag pe-acasă, 
La copii și la nevastă. 

Șcheia 

* 


Codrule, codruțule, 

Ce mai faci, drăguţule, 

Că de cînd eu te-am lasat, 

Multă lume am îmblat 

Şi de cînd ne-am despărțit, 

Multă lume am văzut. 

Codrule cu frunza lată, 

Pice bruma, nu te bată, 

Mulţi voinici umbrești 

deodată, 

Codrule cu frunza lungă, 

Pice bruma, nu te-ajungă. 
Berchișești 

* 


Codrule, frate mai mare, 

Lasă-mă sub poala tare, 

Că nimic nu ţ-oi strica, 

Numai o creangă ț-oi ciunta, 

Armele mi-oi anina, 

Cît m-oi umbri cu puica, 

Într-un pâlc de iarbă verde, 

Să mă sărute de sete, 

Cînd mi-a fi foame, m-a 
strînge, 

Inimioara ni s-a frînge. 
Fratăuți 

* 


Codre, codre, frate codre, 
Nu mă da, codre, legat, 

Că nimic nu t-am stricat, 
Numai iarba ț-am calcat, 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Jos cu mîndra m-am lasat 

Ş-o creangă ţ-am dezbinat, 

Unde armele mi-au stat. 
Brăești 


Inchisoarea 


Bradule, molidule, 

Ce te clatini acole? 

Ce te clatini fără vînt? 

— Aşa vremea mi-a venit, 

Mi-au venit cărți 

Din toate părţi, 

Că îmblă meşteri cu barde, 

Cu barde și cu topoare, 

Să mă facă așchioare. 

Să mă-ncarce-n zece care, 

Să mă ducă-n tîrgurele, 

Ca să facă temniţi rele, 

Să moară voinicii pin ele 

Şi părinţii lor de jele. 

Orășeni 

* 


Legea ta, de brad bătrîn, 
Ce te legeni la pămînt, 
Fără ploaie, fără vînt? 
Cum eu nu m-oi legana, 
Că mi-a venit veste asară, 
Pe trei fire de sacară, 
La pămînt să mă doboară. 
Să mă despice-n drănicioare, 
Să mă-ncarce-n șepte care, 
Să mă duc-a treia țară, 
Să mă fac-o temnicioară. 
Temniţa voinicilor 
Şi jelea părinţilor. 

Voloca 


Busuioc 


Frunză verde ș-o lale, 

Trei voinici pe drum merge, 
Trei voinici ardelenești 

Cu trei cai brașovenești 

Şi cu zele tătărești 

Şi cu zele aurești, 

Cu prisnele, pe sub ele, 
Pe-un drum verde, părăsit, 
Cu troscot acoperit. 

Cînd la vamă-mi ajungea, 


Pe vamariul mi-l striga. 

— Măi vamare, fătul meu, 

In ascultă ce-ţi spun eu: 

Unde-mi este crîşma-n sat? 

— În uliţa arminească 

Este-o cîrşmă-mpărătească. 

Cînd la cîrşmă-mi ajungea, 

Pe cîrşmăriț-o striga. 

— Cîrşmăriță, brăvliciță, 

Dă-ne vin, nu chiseliță. 

Că-ţi dau bani, nu-ţi dau 
tăriță. 

Cîrşmărița brăvlicița, 

Ea capul ș-a-mbodolit, 

Cofele-n mîni o luat 

La-mparatu-a alergat. 

Da-mparatul mi-o-ntrebat: 

— Cîrşmăriță, brăvliciță, 

Ce-ai ajuns tu pe aici? 

— Mi-au picat vro trei voinici, 

Trei voinici ardelenești, 

Cu trei cai braşovenești 

Şi cu zele tătărești, 

Şi cu zele aurești, 

Cu prisnele pe sub ele. 

— Cîrşmăriță, brăvliciță, 

In să-mi spui tu, portul lor? 

— Portul acelui mai mare, 

Ca şi portul Dumitale. 

Da acel mai mijlociu, 

Om frumos și cilibiu. 

Dar acel mai mărunțţel 

Are-un biet cojocel 

De cincizeci de piei de miel. 

Are-o biată cușmuliță 

De cincizeci de miorițe. 

— Cîrşmăriță, braviliciță, 

Aleargă acasă înapoi 

Şi dă-le vin cu vadra 

Şi de bani nu-i întreba, 

Că doar poterea mi-i a da. 

Cîrşmărița brăvlicița 

Acasă mi-a alergat 

Şi vin cu vadra le-a dat 

Şi de bani nu i-a-ntrebat. 

O zi şi-o noapte mi-au băut, 

Şepte buţi le-au deşartat. 

Dar acel mai mărunțţel 

A văzut soare răsărind 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 457 


Şi poterea tot venind. 

Zice: De, beţi, voinici, şi nici 
pre, 

Că poterea-i cît cole. 

— Lag’ să vie, a ei cruce, 

Cum a veni, aşa s-a duce, 

Eu nu-s muiere cu cîrpă, 

Ca să-i port poterei frică. 

Da-s voinic cu comanac, 

Ştiu poterei ce să-i fac. 

Ficiorul lui Busuioc 

Sta cu opt poteri pe loc, 

El era de nouă ai, 

Să băte cu nouă crai. 


Busuioc. Păun 


Cînd eram eu băiet mic, 
Avem stare de voinic, 

Da de cînd am crescut mare, 
N-oi să ar pe luncă 

Numai cu gîndul de ducă, 
Da-mi fac cară şi arme bune, 
Să mă duc cu mîndra-n lume, 
Să mă cheme căpitane, 
Capitane Busuioace, 

Poftim cu mîndra-ncoace. 

Nu ştiu merge-oi or ce-oi face? 
C-aista popas nu-mi place. 
La cîrsmuţța lui Păun. 
Acolo-i popasul bun. 

Să beu vin, să mănînc pîne, 
Cu mîndruţa lîngă mine, 

S-o sărut să-mi pară bine. 


Bujor 


Frunză verde de nagară, 
Imblă Bujorel pin ţară, 
Scoate boieri din ocară 

Şi ia bani de cheltuială 

Şi straie de primineală. 
De la vale de părău, 
Spală două fete grîu. 
Bujorul le-a prins de brîu, 
Să le vorbească cuvinte 
Ca să le scoată din minte. 
— Haida, fetelor, cu mine, 
Că ştiu calea-n codru bine. 
De la vale de fintînă, 
Spală două fete lînă. 


Bujorel le-a prins de mînă, 

— Hai, copile, dar cu mine, 

Că ştiu calea-n codru bine. 

V-oi da pîne din desagi 

Şi armie din nadragi. 
Broscăuț 


* 


Frunză verde de sacară, 
Mi-a întrat Bujor în ţară, 
Cere bani de cheltuială 
Şi straie de primineală. 
Colo-n vale la gîrlițe, 
Spală două fete linte, 
Bujor le scoate din minte. 
Haideţi, fetelor, cu mine, 
Că eu ştiu calea-ncoa bine. 
Numai la un pod e cam rău, 
D-acolo m-oi purta eu. 
Colo-n vale la fîntînă, 
Spală două fete lînă, 
Bujor le ţine de mînă etc. 
Colo-n vale la părău 
Spală două fete grîu 
Bujor le ţine de brău etc. 
Şi Bujor mi le-a luat, 
Şi s-a dus la cîrșmă-n vale 
Şi s-a dat la buți cu vin, 
Să-i fie cheful deplin. 
Ele-au prins a-i cuvînta: 
Măi Bujore, Dumneata, 
Nu te da la buţi cu vin, 
Că vinu-i îmbătători, 
De voinici înşelători. 
Măi Bujore, D-tare, 
Incă potera cea mare. 
Las! să fie, a ei cruce, 
Cum a veni, aşa s-a duce! 
Las! să fie, a ei lege. 
Cum a veni, așa s-a trece! 
Pe Bujor mi l-au luat 
Şi frumos mi l-au legat 
Cu frînghie de matasă, 
Cît mîna la cot de groasă. 
— Lasă, lasă, boieri mare, 
Că eu de aici voi scapare 
Şi tot zilele ţ-oi luare! 
Voloca 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Pruncul și nevasta 


Pe la noi, pe sub pădure, 
Fuge-o nevăstuică-n lume. 
Ea fugea, pruncu-i plîngea, 
Doi voinici mi-o ajungea. 

— Nevăstuică, nevăstuică, 
Pune pruncul la pămînt 

Şi stăi cu noi la cuvînt. 
Pune pruncul la o cale 

Şi hai cu noi la primblare. 
Om tăia un păltinel 

Şi i-om face legănel 

Şi l-om sui-n bradanaș, 
Cînd vîntul l-a aburi, 
Bradanașul l-a clăti, 

L-a ploua ploiţă caldă 

I-a părea că mă-sa-l scaldă, 
L-a ploua ploiţă dulce, 

I-a părea că țiță suge. 


* 


Foaie verde ş-o matasă, 

Pe sub ceri,pădurea deasă, 
Mîndră ploiţă să lasă. 

Nu ştiu ploaie or ninsoare 
Ori lacrimi de fată mare? 

De ce plîngi, dragă copilă? 

— Of, bădiță, cum n-oi plînge, 
Că corsetul rău mă strînge 
Şi rochița nu m-ajunge. 
Bădița e negustori 

Vai plăti la croitori 

Şi mi-a da drumul subsuori, 
Foaie verde ş-o maslină, 

Pe sub ceri, pădurea lină, 
Merge o tînără copilă, 
Pruncuşoru-n brațe-și strînge. 
Taci, puiule, nu mai plînge, 
Că hoţii nu ne-or ajunge. 
Bine vorba n-a sfărșit, 

Hoţii atunci au sosit. 

— Leapădă pruncul din braţă, 
Dacă vrai să mai ai viaţă. 

— Pruncul meu n-oi lepada, 
Că mă doare inima, 

Că-i făcut de Dumneta, 


1. E hoț. 


Dar i-oi face-un leganaş 
Într-un vîrf de păltinaș, 
Cînd vîntul a vîntura, 
Pruncul meu s-a legana. 
Cînd a ninge ş-a ploua, 
Pruncuşorul s-a scalda. 
Stăuceni, lîngă Botoșani 


Feciori și fete de jiie 


Frunză verde stejerel 

Pe cel deal, pe colnicel, 

Trece-un voinic tinerel, 

C-un cal sur porumbicel, 

Cu cuşma creaţă de miel, 

Mă duc, mamă, după el. 

Dragul mamei, dragul mamei, 

Dup-acela nu te duce, 

C-acela-i ficior de jîi! 

Lasă fete cu copii. 

Ş-acela-i ficior jîian, 

Iubea fete cîte-un an, 

Ş-apoi ura fetele 

Şi-ndrăgea nevestele. 

— Da eu am prins a suspina 

Şi din gur-a cuvînta: 

Macar pușca să mă-mpuște 

Or lupii să mă mănînce, 

Eu după-acela m-oi duce, 

Că-i cu chica gălbioară 

Şi cu fața rumioară, 

M-a curmat la inimioară. 
Fratauţul Nou 


x 


Frunză verde stirigie, 
Ghiorghieş la masă scrie, 
Scrie, scrie-ntr-o mînie, 
Să trimeată-n starostie. 
— Draga mamei, nu te duce, 
Că el e maistru de cruce, 
Ştie fete unde-a duce, 
Le duce în ţeri pustii 
Şi le lasă cu copii. 

Bosance 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 459 


De la deal de jitărie, 

Cînt-o pasere gălbie 

Şi cînd cîntă mă mîngiie, 

Că-s copilă cu blăjîie. 

Hai la jîi, bade, la jfi, 

Unde caută cucu-ntăi, 

Cucul s-a îndepartat 

În pădure la vînat, 

Unde cîntă ş-acellalt. 

Storojineţ 

* 


Frunză verde stejaraş, 

Dragul mamei Vălenaș, 

Nu iubi fete de jîie, 

Fete din Ian. — N-a ascultat. 

Sara bine n-a-nsarat, 

El pe murg a-ncalecat 

Şi la dînsele a alergat etc. 
Idem 


Frunză verde clocotici 


Frunză verde clocotici 

Plin îi codrul de voinici, 

La tot fagul cîte cinci. 

Da la fagul din carare 

Zace-un voinic de lungoare. 

— Or zaci, bade, or te scoală, 

Or dă-mi şi mie o boală. 

— Eu ţie boală cum ţ-oi da, 

Cînd singur nu mă pot scula? 
Mahala 


Puicuţa îl căuta, 

Bolnavul loc nu-și afla. 

li aşternea paturile 

Şi-i tot muta perinile 

Cînd la cap, cînd la picioare, 

Cînd la umbră, cînd la soare. 

Cît a fost ziua de mare, 

Trupul ei hodină n-are. 

Nici noaptea la lumînare. 
Braești 


Scoală, dragă, nu dormi, 
Că eu tare m-am urît 
Căpătiiul tău mutînd 


Şi la soare, și la vînt. 

— Eu atunci m-oi rădica, 
Cînd te-i duce și mi-i da 
Sloi de gheață din deluţ, 
Apă rece din văduţ. 

— Unde-ai văzut ca să fie 
În luna lui Sînt-Ilie 

Sloi de gheață ca să fie? 
— Sloi de gheață-i inima, 
Caș de oaie-i fața ta. 

Storojineţ 


Nu ştiu, zace or se face, 

Că din gură nu mai tace. 

— Haide, liuliu, dragul mamei, 
N-ar mai ajunge bine 

Cel ce te-a făcut pe tine. 


Zace-un voinic de lungoare 

Cu maică-sa la picioare. 

— Or îmi mori, or mi te scoală, 

Că mie mi s-a urît 

Atîta pernele mutînd 

De la cap păr la picioare, 

Tot scaldate-n lăcrămioare. 

— Scoală, mamă, cum mai tare 

Şi te du la vrăjitoare. 

— Baiu, baiu, nu m-oi duce, 

Că la cîte că m-am dus, 

Toate drepte că le-a spus: 

C-aiasta-i boala ta de moarte 

Şi din ea nu te-oi mai scoate. 
Siret 


* 


Frunză verde clocotici, 
Plinu-i codrul de voinici, 
La tot bradul cîte cinci, 
Dar la bradul din carare 
Zace-un voinic de lungoare. 
Nu ştiu, zace or să face, 
Că gurița nu-i mai tace, 
Toată rana-i cât şi palma, 
— Todirelu, dragul mamei, 
Scoală-te de mi te-nsoară. 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


— Bucuros că m-aș scula, 

Că eu singur m-am urît 

Căpătăiele mutînd 

De la soare la răcoare. 

Du-te, mamă, la vrăjitoare, 

Să arunce cărțile, 

Să-mi spuie zăcărele. 

— Eu la vrajitoare-am fost; 

Tu, cîte boli ai bolit, 

Din toate că ai ieșit, 

Da asta boală ce-o boleşti 

Nici cu capul n-o plătești. 

Las’ să meargă mîndrele, 

Ce ţ-au scurtat zilele 

Şi ce ţ-au supt sîngele. 

Mîndrele din Țarigrad, 

C-acelea te-au farmacat 

Cu trei paie de la pat, 

Cu aşchiţă din portiță, 

Cu trei bețe de liliac, 

Să nu-ți mai dai peste leac. 

— 'Ţ-oi lasa cu jurămînt 

Să-mi vii, mamă, la mormînt, 

Să-mi iei pînza de pe obraz, 

Să-mi vezi moartea cu nacaz. 

Ş-oi lasa cu jurămînt 

Să-mi vii, mamă, la mormînt, 

Să-mi iei pînza de pe mijloc, 

Să-mi vezi moartea făr' de 
noroc. 

Ţ-oi lasa cu jurămînt 

Să-mi vii, mamă, la mormînt, 

Să-mi iai pînza de pe picioare, 

Să-mi vezi moartea-nşelătoare. 

Siret 


* 


Trage, puică, şi-mi gîceşte 
De ce codru-ngălbinește? 

— N-ar cînta cuc pe pădure, 
N-ar îmbătrîni voinicu-n lume. 


Eu zic cucului să tacă, 

El se suie sus pe cracă 

Şi cîntă de se omoară. 

Foaie verde clocotici, 

Plin îi codrul de voinici. 

Da la fagul din carare, 

Voinicelul cel mai mare 

Zace, zace de lungoare, 

Cu măciuca la picioare, 

Nici nu-i scurtă, nici nu-i 

lungă, 

Numai cît încape-n glugă, 

Să scoată țarani din muncă. 
Părhăuţi 


$ 6. Clocoticiul 


Frunză verde clocotici, 
Buna calea, măi voinici. 
N-aţi văzut mîndra pe-aici? 
— Ba am văzut-o-n Dorohoi, 
Bea la vin cu doi ciocoi. 
— Bat-o focul, dacă aş şti, 
Acolo moartea i-ar fi! 
Frunză verde clocotici, 
Buna calea, măi voinici. 
N-aţi văzut mîndra pe-aici? 
— Am văzut-o-n Botoşeni, 
Bea la vin cu doi armeni. 
— Bat-o focul, dac-aș ști, 
Acolo moartea i-ar fi! 
Ropcea 


* 


Frunză verde clocotic, 

Nevastă cu copil mic, 

Lasă focul să se stîngă, 

Dar copilul să nu-ți plîngă. 
Voloca 


Clocoticiul latineşte: staphylea pinnata L. 


Clocoticiul e lemn sfînt; de clocotici, nimic nu se prinde; cine 


poartă clocotici de nimic nu să teme; nici diavolul, nici vro altă 
necurățenie nu s-apropie. Clocoticiul, tunul nu-l trăsnește. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 461 


Cu vargă de clocotici, cei ce alung grindina să încing în cruciş pe 
trup şi, cu-n băț de clocotici în mînă, o alungă încotro vrau. 


Numai cît rar pe unde creşte, prin pustietăți. Roșa 


Clocotici se pune la casă nouă în toate cornurele, cîte-un cep de 
lemn de clocotici, cînd se sfințește casa. 


Tot astfel şi cînd se sfințeşte casa după mort, să n-aibă cei de casă 
frică, să pune în toate cornurile casei pîne şi sare şi se bate cîte-un 
cep de clocotici, că el alungă spaima şi totul, iar preotul stropeşte de 
jur-împrejur locul şi pe la vite cu agheazmă și omului i se face mai uşor. 

Agafia Popovici, Mihalcea 


La vacă, să nu t-o strice, cînd fată întăi, îi faci cu sfredelul bortă 
în corn şi acolo pui mai multe altele, apoi o astupi c-un cep de 
clocotici; dar mai întăi, să-i încunjuri piciorul drept de dinapoi de 3 
ori cu clocoticiul şi acea vacă tare e bună de lapte şi n-o strică nimene. 

Mihalcea 


Cu băț de clocotici sfințit de Paști, să desparţi vițelul de la vacă, 
şi nime n-o strică. 


Clocoticiul, adecă nucele de clocotici, să poartă înșirat la gît ca 
mărgele, s-a văzut p. 413. 


De vătămătură, cînd se bolohăneşte în om sîngele, să pisează 
nuci de clocotici şi să pun cu spirt la locul acela, că împrăștie sîngele. 
Toader Ostafi, Roșa 


În Cernăuţi, se află suburbiul Clucucica, lîngă Prut. 

Oamenii spun că are numele de la un părău ce clocotește. Alături, 
peste Prut, se află satul Lenţeştii sau Lencăuţii, unde spune cronica 
că au fost nimiciţi leşii în bătălia cu Ştefan cel Mare, după ce i-a 
măcelarit la Cosmin. 


Din satul răzeșesc Broscăuţi, mi se povesteşte că peste Prut, lîngă 
Cernăuţi, să află niște stejari mari, roşi, care au fost samanațţi cu 
leşii, la plug. Stejarii sînt roşi, ca sîngele lor. Acolo, şi plante deose- 
bite cresc. Broscăucenii, în mare parte, sînt rusificaţi; în limba ruteană 
au ei o zicere a leşilor, pe care, cînd îi croia cu biciul la plug, ei se 
rugau să-i împungă cu lancea şi, cînd îi împungea cu lancea, se 
rugau să-i croiască cu biciul. D-na Maria Neagu 


Pe hotarul Mihalcei, în pădurea Revnei, de asemenea, se arată de 
cătră oameni bătrîni copaci groși, araţi cu leşi. 


De aici în apropiere, se află şi dumbrava de stejari, din satul 
Roşa. (Dumbrava Roşei?) Roşa se spune că-și are numele de la sîngele 
mult ce s-a varsat acolo sau de la focul mare, bataia ce a fost acolo. 
Roşa şi cu Clucucica sînt un corp. 


Clucucica de demult nu era sat, se chema Bordei, fiind acolo locul 
de pascătoare a Roşei, unde-și țineau ca la „odaie” rogişenii vitele. 


462 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 
$ 7. Usturoiul și ceapa 


Cimilitura usturoiului: Cinel, cinel, ce e: 
„La cap alb şi la coadă, verde.” 
Tot astfel se zice şi cînd vrun moşneag bătrîn se-nsoară, „aista-i 
ca usturoiul.” Botoșani 


„Usturoiul are cruce şi eu am cruce-n frunte”, se zice cînd te atacă 
vrun strigoi, şi atunci strigoiul fuge. 


De aceea, usturoiul e bun de purtat orşicînd la sine; la miezul 
nopții să mergi, de ai usturoi, nu te temi. 


Pe fereastă, sara, să pui usturoi, că nu se apropie nici un rău, nici 
o boală. 


Spre Sf. Andrei, să ung fereștile cu usturoi, tot astfel și de Anul 
Nou în unele părți, precum şi de Sf. Gheorghe şi de Duminica Mare, 
cu usturoi şi leuştean. Ilișești 


Usturoiul e al lui Sf. Andrei, de aceea să mănîncă atunci usturoi 
şi să ung uşele etc. Botoșani 


Ca să nu te deochi, cînd te prind căscăturele, la vro petrecere, şi 
vezi că are să-ţi fie rău, zici: „Usturoi între ochi, să nu mă deochi.” 
Siret 


Usturoiul e bun de troahnă, de lungoare; îndată ce să simte cineva 
rău, să piseze usturoi și, făcîndu-l cu oţăt, să se frece bine pe trup, 
căci se vindecă. Usturoiul alungă orice rău. 


Usturoiul, ca să fie mai bun de leac, să sfințește de Paști, în blid, 
dimpreună cu smirnă, tămăie şi busuioc. Cu tămăia, fetele, cînd să 
duc undeva, se afumă, cu busuiocul să freacă pe mîni, pe obraz, pe 
cap, pe trup, iar cu usturoiul îşi fac cruce pe mănuși, în ciuboțică, pe 
căpută, pe talpi, pe spate, pe piept, zicînd: „Mirositoare să fiu ca 
busuiocul şi să se departeze de mine tot răul și tot cugetul cel rău și 
să piară, cum piere fumul de smirnă și tămăie.” Iar cînd pun acestea 
în blid, de Paști, zic: 


Cum să bucură paserile ceriului 

Şi ramurile pomilor, 

Şi toată creștinătatea de învierea Domnului, 
Aşa să se bucure de faţa mea 

Fiecare m-a vedea. 


Usturoiul și busuiocul acela apoi se samănă, pentru ca să se 
înmulţască şi e bun de orice leac. D-na Tasiluţa Nastasi, Siret 


In Costîna, în Siret, de Ajun să pune usturoi în cornurile de masă 
şi e bun de deochi, e bun la vaci, e bun de orce leac. 


În Mihalcea, cu acesta ung uşele la grajd, să nu vie strigoaicele la 
vite de Sf. Gheorghe şi de Sf. Andrei. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 463 


Descîntec în usturoi și-n apă, pentru toate cele: 
pocitură, deochi, ursită 


Ustur mere şi Maica Precista Da luaţi giungheturele, 
Pe-un jij de deal Săgetăturele 

Cată-n carte, Şi le duceţi 

Cată-n parte, i In dealul Galariilor, 
Cată-n toate părţile, Pocitoarea ciutelor. 
Unde a vedea Voi acolo pociţi, 

Nouă strigoaice Acolo giunghieţi, 

Cu nouă țînci răi, Acolo săgetaţi, 

Nouă lupoaice, În strachină de argint 
Cu nouă lupi răi, Cupele sprijinind. 

Ş-a strigat Maica Precista Da N. să rămîie 

In gura mare: Curat şi luminat, 

Voi nu-l pociţi, Ca Dumnezeu ce l-a dat 
Nu-l săgetaţi, Şi Maica Precista ce l-a lasat, 
Nu-l giunghieţi, Alo — haide! 


Descînţi cu cuţit părăsit, în usturoi, şi cu acela să unge; or în apă, 
cu care se spală şi bea; restul se toarnă pe cîne cruciș şi, de s-a 
scutura, nu i-i nimic omului. Safta Grosului, Roșa 


* 


Cine nu spune visurele și n-a mîncat niciodată usturoi vede sfinții. 
Sfinţii fug de miros de usturoi şi ceapă. (S-a văzut la vînt.) 


Vineri sara să nu mănînci usturoi, căci a doua zi nu ți se poate 
împărtăşi îngerul. 

În ziua de Sf. Ioan Tăierea capului, usturoi nu se mănîncă, pentru 
că usturoiul e „cap” şi nu se mănîncă nici ceapă, nici nimic ce are cap. 
Asemenea și de Ziua Crucei, căci usturoiul are cruce. 


* 


Usturoiul dacă nu-l sameni păn' la Sf. Dumitru, să nu-l mai 
sameni, că poţi să ai vro pagubă, da de pui macar cîteva fire în 
pămînt, poţi să sameni şi după Sf. Dumitru. Mahala, Mihalcea 


Usturoi dacă sameni în tot anul și într-un an nu sameni, poate să 
fie rău, că usturoiul e cap şi el vrea cap; şi dacă nu-l stăpîneşti cum 
se cade, poţi să mori; macar cîteva fire să pui, numai să se cheme că 
ai pus, fie şi după Sf. Dumitru, n-are a face. 

Anastasia Constantinovici, Mihalcea 


In Cuciur, se spune că capeți durere de cap, de îl sameni mai apoi; 
în Şcheia, că e sec. 


Usturoiul e om, pe dînsul, dacă-l mănînci noaptea, să nu-l curăţi, 
pisează-l așa, căci lui îi e ruşine că-l golești şi te blastămă. Usturoiul 
e născut dimineața, cînd rasare soarele, da ceapa, noaptea. 

Andrei Motoc, Mihalcea 


464 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Usturoi dacă furi, el te descopere, fie macar și în cîțiva ani, tot 
iese la iveală. D-ra Grosari, Siret 


Cine fură usturoi nu vede raiul. M. Cloșca, Suceava 


Cînd ţi se fură ceva, să mergi iute și să ungi limba clopotului de 
la biserică cu usturoi şi să tragi clopotul, că se aude îndată cine ț-a 
furat. Mihalcea 


Cînd ţi se fură ceva, ca să găsești iute lucrul furat, să faci iute 
cruci cu usturoi la uși şi la fereşti, pe afară şi în mijlocul casei, să 
freci de pămînt, cu picioru gol, un fir de usturoi, că îndată trebuie să 
auzi unde ti-i paguba — numai dacă va fi trecut graniţa țărei, atunci 
nu poți auzi. Cum celui ce n-a mîncat usturoi îi miroase de la cel ce 
a mîncat, aşa aud oamenii de cel ce a furat. Ana Malec, Mihalcea 


Să ungi iute locul acela de unde ţ-a furat lucrul și îndată auzi. 
Mihalcea 


În Moldova, copiii se joacă un joc, spuind despre un jidan păgubașş 
următoarele: 
Încă m-am dus la Dorohoi 
C-un căruţ de usturoi, 
Cînd ies afară: 
Iapa este, mînzul nu-i! 
Am prepus pe Dumnealui. 


Arătînd primariului că au prepus pe cutare sau pe cutare din ei, 
ca talhari. 


Frunză verde usturoi, 

Vîlvie lumea de noi, 

Că ne iubim amîndoi 

Şi ne rîdem de novoi. 

Lasă lumea să vorbească, 

Numai puica să-mi trăiască. 

Bîrfească lumea de noi, 

Să trăim noi amîndoi. 

În Mahala, la nuntă, de nu e mireasa curată, înşiră usturoi pe ațe 

şi pun la băţul vornicului; sau afumă cu chipăruşi, de-i ustură pe toţi 
ochii; aşa, în rîs. 


Cînd să ocărește pe cineva bine sau îl bate, se zice: „Il freacă de 
miroasă a usturoi.” 


Firele din căpăţina usturoiului se numesc căţei. 


Usturoiul și ceapa. Ciobanul 


Un cioban, odată, s-a fost apucat la un om că-l va sluji un an, să-i 
dea atîtea oi cîte le va putea azvîrli el peste gard. Omul s-a primit. Il 
trimetea în toată ziua cu oile la păscut şi de mîncat îi da pîne cu 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 465 


ceapă. Da o babă ce îmbla pe la case cu cerutul vine la dînsul în 
pădure şi-i zice: „Tu te-ai apucat la omul ista că vei sluji pe cîte oi vei 
putea azvîrli peste gard?” „M-am apucat!” „Dacă nu le-i azvîrli”, zice 
baba. „Cu mâîncarea asta n-ai să le zvîrli. Da ce mi-i da mie să-ți aduc 
eu ce să mănînci ca să le zvîrli?” „Ţ-oi da o oaie or zece lei”, zice el. 
„Dă încoace pînea, a zis baba, da ceapa ceea arunc-o în copacul cel 
bortos de colo şi ție na-ţi făină, fă-ţi mămăligă şi scurge cir şi na-ți 
usturoi şi-ţi fă mujdei şi mănîncă mămăligă cu mujdei şi bea cir.” Tot 
aşa, în toate zilele, da babei îi da pînea cea de sacară şi ceapa o 
punea în boştora cea de copac. Cînd s-a împlinit anul ș-a venit ca să 
zvîrle oile peste gard, vine și stăpînu-său de față. El ia şi zvîrle una, 
zvîrle alta, păn' le-a zvîrlit pe toate, așa putere avea! A ramas o oaie 
slabă ca vai de dînsa, pe aceea n-a vrut să-o iaie. „Na, să-ți rămăie şi 
ție”, zice el. Omul a trebuit să tacă, că aşa le-a fost vorba; da ciobanu-i 
spune: „Da poate gîndești că le-am azvîrlit cu mîncarea ta? Du-te în 
pădure şi-i vedea ce putere aș fi capatat eu de ceapă, că şi copacul 
unde am turnat-o s-a uscat! D-zeu mi-a purtat de grijă şi mi-a dat 
hrană, ca să nu-mi prăpădesc munca mea.” D. Grigorașciuc, Mahala 


„Nu plăteşte nici cît o ceapă degerată”, să zice de un om slab, 
ticălos. Sau: „Nu-i nici de ceapa cioarei”, nu corespunde nici pe 
departe așteptărilor, e un păcătos. 


* 


Ceapa are îmbrăcăminte pe trup, 70 de piei. 


Ceapă să nu mănînce femeia sau fetele noaptea, că nu le iubesc 

flecăii. 
Ceapă să nu mănînci spre sîmbătă, că-ţi cere sufletul să i-l dai. 
Mihalcea 


Ca să poți scoate cenușa peste an în orce zi afară, să dai în ziua de 
Ajun de pomană ceapă şi sare, după ce ai scos-o. 


Ca să nu visezi morţii, să le dai ceapă de pomană. 


Ca să ştii cum va fi anul, ploios sau uscat, se face calendarul 
cepei, vezi pag. 107. 


Ceapă de visezi, plîngi. Mihalcea 


Ceapa are lapte; cînd naște femeia, e bine să mănînce puţină 
ceapă, să-i vie laptele; usturoi să nu mănînce, că arde laptele. Usturoi 
să pune la piept, cînd înţarcă femeia, să sece laptele. 


* 


Cinel, cinel: 
Sus pădure, 
Jos prescure. 
Ce-i? 
Roş este; măr nu e. 
Pături sînt, prescura nu-i. (Ceapa) 


466 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


$ 8. Chiperiul 


In Botoşani, se spune că şi chipăruș cine nu mănîncă vede vîntul. 


„Chipăruş” se numeşte un joc de copii în Broscăuțţi şi pe care şi cei 
mari îl joacă de Paști. 


Cînd mănîncă cineva ceva tare iute, de-şi frige limba, zice că 
parcă-i iese vînt din gură. 


Cînd cineva se mînie degrabă, e iute, să zice că e „chiperi, nu ceva.” 


Cînd de mînie se face roşu pe faţă, se zice: „E roş ca un chipăruş.” 
Sau cînd e cineva şi aşa roş. 


Cînd vezi sfădindu-se, să zice în rîs: „Chiperi între voi!” 
Chiperi dacă pisezi şi arunci într-o casă, acolo e tăiere, nu ceva. 


Chiperi cînd se varsă în casă, să presuri îndată sare, căci de nu, 
e huit, bataie, sfadă. 


Chiperi se dă de băut în rachiu, de friguri sau în untdelemn, la 
boale de stomah. Cu chiperi fac mai multe leacuri. 


Cui nu-i sufere chipăruş, capătă „cel perit.” 


Chipăruș Bun Viteaz, finul lui D-zeu 


Erau o babă ş-un moşneag, bătrîni tare. Ducînd baba la ciradă 
vaca, găsi pe drum un fir de chiperi şi-l înghiţi. Din acel fir de chiperi, 
purcese ea grea şi făcu un băiet. Moșneagului şi babei li era rușine şi 
de aceea nu-l duceau la botezat, iar dacă venea cineva în casă, îl 
ascundeau după sobă. Dumnezeu știa de asta. Într-o zi, să luă cu Sf. 
Petru şi se ceru să fie el cumătru la moșnegi. Numai a ieşit afară ş-a 
ameninţat și pe loc s-a făcut și popă, și dascăl, şi cristelniță, și toate 
cele trebuitoare la botez; iar ca dar, i-a dat finului o sabie și două 
mere şi s-a dus. Băietul cela creştea într-o lună cît ar creşte 
altu-ntr-un an; şi într-un an, cît ar creşte altu-n 12. Cînd a fost de 12 
luni, a pornit în lume. Mă-sa și tatăl său nu-l lasa, el a luat sabia şi 
s-a dus, da acasă a lasat o basma în cui ș-a spus că dacă va picura 
sînge din basma, atuncea să știe ei că el e mort şi să dea drumul la 
boii lui (cele două mere se făcuse boi) să-l ajute. 

Merse el ce merse, pănă ce ajunse la o babă. In împărăţia ceea, de 
7 ani de zile nu era apă; un balaur mare, care era într-o fîntînă, nu 
slobozea apa păr nu-i da o fată s-o mănînce; ş-amu venise rîndul pe 
fata împaratului şi împaratul nu vra s-o dea. Tot trimetea ştire că 
cel ce-i va scapa fata va capata-o de soţie şi jumatate de împărăție. 
Fiindu-i lui Chipăruş sete, trimete cu cofele la apă pe babă şi spune 
că să spuie zmeului că apa e pentru Chipăruş Bun Viteaz. Balaurul 
a dat. Pe drum, baba a băut jumatate de cofă de apă. Cînd a venit, 
Chipăruş a trimes-o să mai aducă două cofe de apă. Balaurul iar a 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 467 


dat. Baba iar a băut cîte jumatate de cofă. Chipăruş o întreabă de ce 
nu-s cofele pline? Ea spune c-a varsat apa. A trimes-o să mai aducă 
alte două cofe ş-a adus. Auzind el de la babă pe cînd e terminul să 
trimeată împaratul fata la balaur, s-a dus și el acolo. Fata venise şi 
balaurul sta cu capetele pe fîntînă s-o înghită. Chipăruș dintr-odată 
i-a rătezat toate capetele şi a tăiet de la fiecare vîrfurele limbelor şi 
le-a pus în buzunari. Fata i-a mulțămit c-a scapat-o ş-au schimbat 
amîndoi inelele, iar el, biruit de oboseală, s-a culcat ş-a adormit pe 
iarbă; ea s-a apucat să culeagă flori şi-l împodobea. Un ţigan ce 
stătuse la pîndă şi văzuse toate, pe cînd s-a fost departat fata, merge 
la Chipăruș, ia sabia și-l taie bucăţi și-l zvîrle în fintînă; taie şi el 
rădăcinele limbelor de la balaur şi le pune în buzunari şi se culcă în 
locul lui Chipăruş. Cînd a venit fata şi l-a văzut, s-a întristat şi nu 
i-a mai pus flori. Atunci ţiganul se scoală şi începe răstit la dînsa: 
„Da ce, poate nu-ţi plac? Nu eşti bucuroasă, că te-am scapat de la 
balaur? Ai să-mi fii femeie, or îi vrea, or nu!” Împaratul tot trăgea cu 
ocheana la fîntînă şi se miera că vede tot doi. Trimete oameni să 
vadă ce-i. Cînd au mers, au găsit pe ţigan cu fata, lăudîndu-se că el 
a omorît balaurul; şi viind la împaratul, a cerut că să facă îndată 
nunta. 

Da la casa lui Chipăruș, din basma picura sînge, iar boii strașnic 
se sfarmau în grajd. Tatăl său a dat drumul boilor şi ei s-au dus 
tocmai la fintîna unde era Chipăruș. S-au făcut două păserele și au 
scos din fîntînă bucățele de carne a stăpînului lor — le-au pus la loc, 
apoi a pornit unul după apă vie, altul după apă moartă şi l-au înviat. 
Chipăruş a pornit spre curtea împaratului și s-a oprit la o babă: care 
i-a spus că în ziua aceea e nunta fetei împaratului cu tiganul. El a 
mers în tîrg ş-a cumparat nişte migdale, nişte bomboane, a pus inelul 
său înlăuntru ş-a trimes pe babă să meargă drept la fată să i le dea 
în mîni. Baba a străbătut prin norod, macar c-o ghionteau ş-o izbeau 
toţi, pănă la mireasă. Fata, cum a văzut inelul, a trimes poroncă ca 
să vie. El îndată a venit ş-a aratat semn vîrfurele limbelor, că el a 
făcut biruinţa şi au făcut nuntă cu dînsul. 


II 


Au trăit câtva timp bine, dar Verde-Împarat, care era de 7 ani 
logodit cu fata, a pus gînd să vie cu oaste şi s-o ia. Vine Verde-Imparat 
cu oastea în ogradă. Chipăruș a spus că nu trebuie să se facă varsare 
de sînge, că el s-a lupta singur pentru oastea socru-său. Verde-Împarat 
aştepta cu nerabdare. Chipăruș a rugat pe socrul său să-l lase întăi 
să bea şi să mănînce. Apoi a ieșit în cerdac şi a zis: „Sabiuță, pomană 
de la nănaşul, nu mă lasa!” Pe loc sabia a sărit ş-a tăiat rînd pe rînd 
capetele ostașilor. Împaratul Verde s-a rugat să nu-l taie şi pe dînsul. 
Atunci Chipăruş i-a zis: „Ba şi oastea înapoi ţ-oi învia-o!”, şi i-a 
înviat. Văzînd Verde-lmparat că așa nu merge, trimete pe o babă la 
împărăteasa cea tînără, cu momele, ca s-o facă să-l prindă iar pe 
dînsul drag şi să fure sabia ceea în care sta puterea lui Chipăruș, să 
i-o dea lui. Baba s-a bagat slugă la ea ş-atîta a buimăcit-o de cap, 
pănă a ademenit-o. Baba a învaţat-o să-i zică lui că să nu mai ţie 


468 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


sabia sub cap, că a visat într-o noapte că s-a înjunghiat — şi ea să 
teme. Aşa i-a zis păn' de trei ori, a treia oară, el a ascultat-o ş-a pus 
sabia în cui. Baba a făcut o sabie întocmai ș-a pus-o în loc, iar pe cea 
adevărată a furat-o ş-a dus-o lui Verde- Împarat. 

Vine iar împaratul Verde cu oaste. Chipăruș iar a zis să-l îngăduie 
păr ce-a mînca ş-a bea; cînd colo, cheamă sabia, ea nu vine. „Ei, zice 
Verde- Împarat, de- -amu eşti în puterea mea, am să te omor.” „Dacă 
vrai să mă omori, omoară-mă boiereşte: taie-mă bucăți şi pune un 
rînd de carne ş-un rînd de matasă şi mă pune în pivniţă.” Aşa au 
făcut şi împaratul Verde a luat pe împărăteasa şi s-a dus. 

Da acasă la tatăl lui Chipăruș, din basma iar a început a curge 
lăstopane de sînge: liop, liop, şi boii se prăpădeau în grajd. Văzînd 
tatăl lui aşa, a luat boii ş-a pornit — şi ajungînd la pivniţă, boii iar 
l-au înviat. Atunci Chipăruş a zis tatălui său: „Tată, eu am să mă fac 
un cal de aur, d-ta ia-mă de frîu şi mă du la poarta lui Verde- Împarat 
şi, de-a vra să mă cumpere, d-ta zi-i să mă cîntărească cu bani şi să 
ti-i ducă acasă și pe mine mă lasă acolo.” A mers tatăl său cu calul. 
Imparatul, cum l-a văzut, numaidecît să-l cumpere. I-a dat moş- 
neagului ce a cerut. Da moşneagul i-a spus: „D-ta să nu gîndești că ai 
să-l ţii ca pe ceialalți cai; ai să-i dai casă şi mîncare ce mănînci și d-ta 
şi o fată.” Împaratul s-a învoit. Calul, ziua era cal, da noaptea, om. 
Într-o zi spune Verde-Împarat împărătesei: „Nu ştii tu cel cal am eu, 
hai şi l-ăi vedea.” Ea a mers şi, cum l-a văzut, a spus barbatu-său: 
„Aista nu-i cal, aista-i Chipăruş!” „Ce-i de făcut cu dînsul?”, a zis 
împaratul. „Să-l tai bucățele, să-l arzi şi cenușa s-o arunci în vînt.” 
Da sluga calului a auzit; vine la stăpănul său şi-i spune: „Frumos 
ești tu, calule, dar stăpînul și stăpîna au să te taie şi au să te ardă şi 
cenușa în vînt au să ţ-o arunce!” „Dacă m-or tăia, zice calul, să iai o 
bucăţică din carnea mea și s-o îngropi sub fereasta împaratului.” 
Fata a făcut aşa. Păn' a doua zi dimineaţă, sub fereastă a crescut un 
păr frumos de aur, cu crengele în casă şi două pere spînzurau pe 
masă. Împaratul tare s-a bucurat ş-a chemat-o şi pe femeia lui să 
vadă. „Aista nu-i păr, a zis ea, aista-i Chipăruș.” A luat un cuţit ş-a 
tăiat o pară în două şi i-a aratat împaratului: „Iaca, ochii lui sînt în 
para asta.” Şi aşa era. Împaratul iar a întrebat-o ce să facă. Ea i-a 
spus tot aşa: că să-l taie şi să-l ardă. Fata iar a auzit ş-a venit la păr 
de i-a spus: „Părule, frumosule, tare ești tu mîndru, dar împaratul 
are să te taie şi are să te ardă.” „Să iai o surcică din mine, zice părul, 
şi s-o arunci în grădină.” Fata a făcut aşa. Împaratul şi cu împă- 
răteasa, jucîndu-se în grădină, uitase acolo sabia. Surcica s-a dat de 
trei ori peste cap şi s-a făcut iar om. Chipărușş a luat sabia şi, pe cînd 
împaratul şi împărăteasa în cerdac priveau cum arde părul, iată şi 
Chipăruş în fața lor şi-i întreabă cum să-i omoare. Ei au spus că 
boiereşte, cum l-au omorît şi ei pe dînsul, un rînd de carne ş-un rînd 
de matasă. El aşa a făcut, dar n-a mai venit nime să-i învie. Iar 
Chipăruş s-a însurat cu fata ce i-a fost credincioasă ș-a fost el îm- 
parat în loc. D-na Maria Rugescu, Hiîrlău 


DATINELE ȘI CREDINŢELE POPORULUI ROMÂN 469 
$ 9. Bobul. Fasola. Mazărea 


Frunzuliţa bobului, 
Scumpă-i cinstea omului. 
Frunzuliță nu prea mare, 
Scumpă-i cinstea, cine-o are. 


Întocmai precum usturoiul, dacă nu l-ai samanat păn' la Sf. Dumitru, 
mai mult nu-l poţi samana, că pică asupra capului, tot astfel şi bobul, 
dacă nu l-ai samanat păr la Sf. Gheorghe, mai mult nu-l poţi samana, 
macar oleacă să pui dinainte şi atunci, după Sf. Gheorghe, dacă 
sameni, să nu-l dai din casă, ci de afară, de undeva — tot pentru cap; 
cine vrea să fie sănătos de cap. Ana Stratulat, Cuciur-Mie 


Bobul cu trei zile înainte de Sf. Gheorghe să-l pui cum să află 
grămadă într-o groapă în pămînt, să-l acoperi și după Sf. Gheorghe 
să-l iai și să-l sameni, că n-are viermi. Mihalcea 


Bobul e foarte sățios, de aceea se mănîncă de Ajun. De Ajun, să 
pune sub faţa de masă bob crud, iar a doua zi, înghit fiecare cîte 3 
fire, ca să n-aibă gîlci peste an. Mihalcea 


Cînd o femeie e îngreunată, se spune în rîs: „Ce-ai mîncat de te-ai 
umflat, bob?” 


In Moldova, au copiii un joc: stau toţi pe bancă și unul vine c-un 
băț de ameninţă picioarele lor, zicînd: 


M-a trimes orbul 
Să cosesc bobul, 

Pe cine l-oi tăia, 
Să nu fie vina mea. 


In Ilişeşti, se spune: 


Pe unde a fi mai mic, 

Să dau numai un pic, 

Pe unde a fi mai mare, 
Să dau cu coasa mai tare. 


Zicînd aşa, trage cu bățul peste picioarele celor ce nu ș-au strîns 
picioarele la timp — bățul fiind coasa. Mai ales se joacă jocul acesta 
la priveghiuri. 


Cînd moare cineva, zic copiii în rîs: 


Dumnezeu să-l ierte, 
Cu fasole fierte, 

Cu bob înflorit, 
Bine-mi pare c-a murit! 


În Mahala, copiii, jucîndu-se, spun la degetul cel mare: bob; la 
celalalt, fasolă etc. 

Pe un fir de bob, s-a suit moşneagul la D-zeu, din povestea pupă- 
zei, în varianta pag. 386. Broscăuți 


470 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Au pornit cărbunele, bobul şi paiul la drum; iată că ajung la un 
părău. Ce să facă cărbunele, căci el nu putea să treacă? li zice paiului: 
„Hai şi m-oi sui eu pe tine şi tu să mă treci.” Cînd, pe la mijlocul 
părăului, arde paiul şi cade cărbunele în apă. Merge bobul singur şi 
ajunge umflat la un croitori şi crapă. Croitoriul a luat un ac cu aţă 
neagră și l-a cusut. De atunci are bobul vîrca cea neagră. 


D-na Ecaterina Buzdugan din Corovia a auzit aceasta i se pare că 
dintr-o carte. 


* 


Mazere, bob, frig oamenii şi mănîncă mai ales de distracţie, cînd 
n-au ce lucra. Era o babă ș-un moșneag saraci. Aude baba jucînd 
ursul la casa vecinului. „Moşnege, moşnege, inca cum joacă ursul la 
megieșul, poate va da Dumnezeu și va juca şi la noi.” (Adecă: le va 
merge şi lor bine, să-l cheme să joace.) „Taci, babă, şi frige mazere!”, 
răspunse moşneagul. (Adecă: n-aibi grija nimarui.) Proverbul acesta 
se întrebuinţează în Moldova, în acest sens. 

„E un frige-linte” se zice de un om zgîrcit; sau unui om păcătos, 
netrebnic. — Despre mazere, s-a văzut la 40 de Sfinţi; să va vedea la 
Povești”, Popa și mazerea. 


Frunză verde bob şi linte, 
Descunună-mă, părinte, 
Pănă ce m-ai cununat, 
Şeptezeci de lei ț-am dat. 
Da de m-ăi descununa, 
Eu o sută ț-oi mai da. 


* 


Bobul e barbat; fasola e femeie. 


„Strînge-ţi fasolele” se zice cînd vorbeşte cineva ce nu trebuie, ca 
să-şi închidă gura; adecă: să nu i se vadă dinții. 


Cinel, cinel: 

Rasca, Parasca, 

S-ar sui în ceri 

Şi n-are scară. 

Cercelul Doamnei, 

În fundul oalei. (Fasola) 


Mazerea a răsărit din lacrimele Maicei Domnului. 


Mazăre, bob, fasole, linte cînd visezi, sînt lacrimi, suparare, huit. 
(S-a văzut pag. 300, din mazăre, suflete.) 


Proverb ce se spune despre un lucru de lăcomie, ce stă la fiecare 
în cale: „E ca măzăre în drum.” Mai ales despre vro femeie. 


Cu mazere se arunc fapturi, bube. (Se va vedea.) 


* Acest volum nu a fost publicat de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 471 


O poveste de minciuni 


Era un om şi el avea atîtea ştiubeie, încît nu le ştia sama, dar cîte 
albine are în știubeie, știa. 

A fost tocmit un argat, anume ca să le numere în toată ziua şi să-i 
dea sama, de cumva vro una s-ar prăpădi. Într-o zi, vine flecăul 
suparat şi-i spune că o albină din cutare știubei s-a dus de ieri 
dimineaţă şi n-a mai venit. „Mergi în toate părţile ş-o caută!” Se duce 
flecăul ş-o găseşte în pădure, luptîndu-se c-un urs. Ursul a dovedit-o 
şi ea a picat jos moartă. Merge la stăpînu-său și-i spune. „Mergi ş-o 
adă, s-o văd.” A luat 4 care, a tăiat albina în 4, puind pe fiecare car 
cîte o bucată, a adus-o. Omul s-a suparat tare şi l-a dat din slujbă 
afară. Pentru cît a slujit el, i s-a cuvenit un fir de mazăre. Flecăul s-a 
dus păr la un loc şi s-a culcat lîngă o fintînă. Păn' ce s-a sculat, din 
bobul cel mazăre a crescut un fir de mazăre păr la ceri. El s-a suit 
ş-a găsit acolo 3 Dumnezei: unul de turtă dulce, altul de brînză ş-al 
treilea de unt. A gustat din toţi şi erau buni, da cel de turtă dulce i-a 
părut rău, că nu l-a mîncat cu totul. De la acela a luat cuşma și a 
pornit să vie acasă, dar o capră mîncase mazărea şi n-avea pe ce se 
scoborî. A cerut de la un om pleavă ş-a făcut un odgon, l-a legat de un 
par şi, coborîndu-se, fiind odgonul scurt, de sus tăia şi jos tot lega; jos 
n-a mai avut de unde să taie și, sărind, a întrat păn' în piept în 
pămînt; că nu putea să iasă. A mers de-a împrumutat un hîrleţ să se 
sape şi astfel a scapat. Cuciur-Mic 


Sf. loan și Sf. Duminică! 


A fost odată un împarat ș-avea o fată și i-a dat fetei bob să 
samene, dar i-a zis că să nu mănînce. Ea a samanat și i-a ramas un 
fir şi l-a mîncat. Împaratul, cînd a auzit de asta, a luat ş-a alungat-o. 
S-a dus ea, s-a dus, a ajuns într-o pădure; acolo, din bobul acela a 
făcut un copil şi-l creştea. Băieţelul era isteţ, ș-a făcut arc, să ducea 
prin pădure şi prindea vrăbii şi le aducea măne-sa să le facă de 
mîncare și așa trăiau. Într-o zi îl întălnește Dumnezeu și Arhaghelul 
Mihail și-l întreabă: „A cui ești tu, măi băiete?” „A mamei!” „Da 
mama ta cine-i?” „E mama mea.” „Cine sînteţi voi?” „Noi sîntem doi!” 
„Cine hrăneşte pe mama?” „Mînele mele!” „Cine o păzeşte?” „Ochii 
mei!” „Apoi dacă așa, să trăieşti, băieţele, vină să te blagoslovesc. Tu 
să ştii că de amu eşti sfint, ai să te chemi Sf. Ion!” Și i-a legat o 
aţişoară roșă la mîna dreaptă: „Na aţa asta, să n-o prăpădești; aţa 
asta are să-ți dea putere, că n-are să fie nime pe lume așa tare ca 
tine, şi na-ţi un beţişor, de te-i bate de trei ori peste cap cu el, te vei 
face ce vei vroi; şi ce-i gîndi tu, toate așa vor fi!” Băietul s-a dus la 
mamă-sa și i-a spus. După asta, s-a dus el cu codița ceea legată de 


1. Povestea aceasta ține de seria poveştelor despre învățătorul trimes de 
Dumnezeu. Vezi p. 47. 


472 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


mînă, prin pădure, amu n-avea frică; ş-a dat de nişte curți a unor 
talhari. El numai a ajuns la poartă şi poarta s-a deschis. A întrat în 
casă, acolo erau două poloboace, unul cu apă tare şi unul cu apă 
slabă. A băut el din apa cea tare ș-a schimbat poloboacele din loc: cel 
cu apă tare l-a pus în locul celui cu apă slabă şi cel cu apă slabă, în 
locul acelui cu apă tare. Cînd au venit talharii şi l-au văzut, ei au dat 
iute de au băut din apa cea slabă. Ion s-a pus la luptă cu dînșii şi pe 
11 i-a omorît, dar pe al 12-lea l-a lasat cu zile, acela era căpitanul lor 
şi era om tare frumos; l-a luat numai şi l-a bătut cu cuie în părete, a 
închis odaia şi s-a dus; da cheia a aruncat-o sub o tufă în pădure; 
cînd s-a găsi cheia, atuncea să scape şi el, a gîndit băietul. Pe urmă, 
s-a dus acasă ș-a spus toate măne-sa. Mă-sa îl cunoștea pe căpitan — 
cum s-a dus băiatul, a căutat cheia ş-a mers de a deschis. El atunci 
a rugat-o să-i dea oleacă de apă din polobocul cel cu apă tare; ea i-a 
dat. Talhariul pe loc a prins la putere şi s-a dezbatut din părete şi de 
atunci au început a trăi împreună. Băiatul n-a zis nimică, dar tal- 
hariul avea mare ciudă pe dînsul şi vra să-i răpuie capul. A pus-o pe 
mă-sa de i-a furat aţa de la mînă şi, cînd n-a mai avut putere, i-a scos 
ochii şi i-a ascuns în horn. Băiatul, văzînd că nu mai este scapare, 
s-a rugat că, de-l va tăia, să-l puie pe calul său și să-i dea drumul să 
se ducă. Talhariul a făcut cum i-a zis; calul a pornit prin pădure fără 
frică, cu dînsul în spate, şi nu s-a aninat de el nici o dihanie, căci cu 
el toate fiarele erau deprinse și veneau de se jucau; astfel l-a dus 
păn' la Sf. Duminică. Sf. Duminică a pus bucăţică la bucăţică şi l-a 
stropit cu apă vie, de l-a făcut iară viu; numai cît n-avea ochi. Sf. 
Duminică i-a dat o scripcă şi i-a zis: „Du-te de cîntă cu scripca asta 
acolo, la poarta talhariului, că din scripca asta, cînd îi cînta, şi 
pietrele s-or muia, şi ț-or da ce-i cere; tu să nu ceri nimică, numai cît 
un ochi să zici să-ți deie, fie de găină, fie de ce-a fi, că ești orb de atîta 
amar de vreme şi nu poţi vedea lumea.” A mers el acolo, schimbat, ei 
nu l-au cunoscut; a cîntat, că talhariul şi mă-sa nu știau ce să-i deie 
pentru plăcerea ce le făcuse; el a zis că nu vra nimică decît un ochi: 
fie de găină, fie de ce va fi. „Este ochiul băietului în horn, zice el 
femeiei, du-te şi i-l dă!” A luat orbul ochiul şi l-a dus la Sf. Duminică. 
Sf. Duminică l-a luat și l-a uns cu ce-a ştiut şi i l-a pus în cap. Apoi 
i-a dat un naer, să cînte, ca să nu-l cunoască că-i tot acela, şi i-a zis 
să mai ceară un ochi. El a mers ş-a cîntat şi i-a dat şi celalalt ochi. A 
venit iar acasă şi Sf. Duminica l-a pus; amu avea amîndoi ochii; era 
om întreg, după cum fusese din început. A mulțămit Sf. Duminici 
pentru binele ce i-a făcut, s-a suit pe cal şi s-a dus ca să-l omoare pe 
talhari. Da el ştia că, păn' ce n-a avea codița de la mînă, n-a putea 
face nimică. S-a bătut cu beţişorul cela de trei ori peste cap şi s-a 
făcut un hulub şi s-a pus lîngă casa lor pe un nuc. Hulubul era aşa de 
frumos încât, cînd l-a văzut talhariul, a vrut numaidecît să-l prindă. 
Îşi scoate aţa de la mînă ca să n-o rupă cumva și se duce ș-o pune pe 
fereastă și începe a să sui după hulub. Hulubul tot mai sus se suia, 
păr ce l-a suit păr în vîrful copacului, la dînsul, atunci hulubul, 
zbrr... la fereastă. Fereasta s-a deschis, el ş-a luat codița, s-a dat iar 
de trei ori peste cap ș-a fost iar la loc el. „De-amu, zice Sf. Ion, a venit 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 473 


vremea să te omor eu pe tine!” „Omoară-mă, zice talhariul, da să mă 
pui şi tu pe mine aşa pe cal cum te-am pus eu.” El l-a omorît și l-a pus 
pe calul lui. Calul l-a dus în pădure şi l-au mîncat fiarele cele salba- 
tece. Băietul pe mă-sa o iertat-o și au trăit mai departe la un loc. 
D-l Cornel Dumitrescu, Roșa 


$ 10. Macul 


De Hamăn să samănă macul. Chiar de-i omăt, arunci pe deasupra, 
pămîntul îl sapi de cu toamnă şi macul acela tare e bun, că nu-l 
mănîncă viermii. Siret 

De Ajunul Crăciunului, în Siret etc., se pune mac în cele 4 cornuri 
de masă şi e bun de presurat vaca, ca să n-o strice. 


In Mihalcea, pun sub fața de masă şi cu acesta presură vacele de 
Sf. Gheorghe, să nu le strice strigoaicele; mai pun şi în jurul lumî- 
nărei şi crucei de Bobotează, tot pentru vaci. 


Spre Sf. Gheorghe, se presură brazda de la poartă cu mac, să nu 
se apropie strigoaicele. 


Ca să nu te mănînce purecii peste an, în ziua de Ajun să nu 
pomeneşti cuvîntul „mac”, cu de care atunci se lucrează mai mult. 


(Despre mac şi strigoaice, se va mai vedea.) 


Cine nu vra să aibă copii, cînd merge la cununie, să puie mac în 
papuc. Panoria Zus, Siret 


Cînd cineva îți spune: „Mă doare capul”, i se răspunde în rîs: 


S-a coace macul, 

Şi l-om culege cu sacul 
Şi l-om duce la Herţa, 
Şi l-om vinde cu merta. 


De Macovei, în ziua de 1 august, în Ropcea, să sfințește mac, că 
de-l samănă, nu are viermi (buruiene de leac, spice). In Voloca, 
despre Macovei să spune aceeași poveste ca şi de vulpea cu 7 capete. 
Macovei a avut 7 capete, l-au prins și l-au pus să-l ardă — a venit însă 
unul cu un cap şi acela l-a scapat. Gheorghe Bileţchi 


Ca să ploaie, să torni mac în fîntînă. 


Mac se pune în scăldătoare la copii, ca să doarmă; ba cîte foarte 
puțin li să dă şi în lapte să bea. 


474 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Cîntece 


Fă-mă, Doamne, ce m-ăi face, 

Fă-mă, Doamne, un curcubeu, 

Să mă sui la Dumnezeu, 

Să mi-l văd pe tatăl meu, 

Că lui bine i-a părut 

Cînd pe mine m-a făcut, 

In lapte dulce m-a scaldat, 

In flori de mac m-a-nfăşat, 

Da mama, cînd mă legana, 

Tare rău mă blastama, 

Şi cînd mama m-a scaldat, 

A luat apă din iaz, 

Să fiu pe lume de nacaz, 

Ş-a pus foc de lemn de spin, 

Să fiu în lume de chin. 
Storojineţi 


Floarea albastră. Macul 


Copilă, copilă, 
Precum nu ţi-e milă 
De-un voinic ca mine, 
De-o floare ca tine, 
Cînd tu stai pe prag 
Şi te lai pe cap, 
Parintele tău 

Te mustrează rău 
Că te iubesc eu. 
Dacă nu vă place, 
Dacă nu vi-s drag, 
Ingrădeşte-ţi gardul 


Cu floare de mac, 

Ca să-ţi fiu mai drag, 
Ş-o floare albastră, 
Ca să-mi fii nevastă. 


* 


Măi bădiţă, pentru tine 
M-o urît maica pe mine, 
Nici nu-mi face loc la foc, 
Nici nu-mi dă furca să torc. 
Tot mă trimete la tine, 
M-ași duce şi mi-i rușine, 
Ş-aşi trimete, n-am pe cine, 
Aş trimete dar pe lună, 
Luna-i numa’ jumatate, 
Nu t-a spune cu dreptate. 
Ş-aş trimete dar pe stele, 
Stelele sînt mărunţele, 
Nu t-or spune aşa cu jele. 
Ş-aş trimete dar pe vînt, 
Vîntul merge prin pădure 
Şi mă tem că nu ţ-a spune. 
Eu spun, dragă, cătră tine 
Şi tu spune mîne-ta: 
Să samene mac în prag, 
Că nu m-oi duce să i-l calc, 
Şi gherghină-ntr-o grădină, 
Floarea albastră în fereastă, 
Că tu nu-mi vei fi nevastă. 
Părhăuţi 


În unele cîntece asemănătoare, care se vor mai vedea, cînd flecăul 
o lasă pe fată şi nu se mai întoarnă. Macul are, ca și aici, însem- 
nătatea deznădejdei, a unui lucru ce nu e mai cu putință. 


Cîte un sac cu mac, amestecat cu semînţă de in și alte semințuri 
mărunte, dă mașteha la fata barbatului; să aleagă, într-un timp 
scurt, lucru ce nu-l poate face nime. Macul, ca ceva foarte mărunt, e 


însemnat şi-n descîntece. 


Cimilitura macului: 


Oastea unui crai, 
Într-un vîrf de pai! 


* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 415 


$ 11. Armele 


Cheiţă, cheiță, 

Cheiţa pămîntului, 
E arma voinicului, 
În bataia vîntului. 


Arme la vite sînt coarnele; la cal, copita, piciorul; la mîțe şi altele 
sînt unghiele, căncele; precum şi la păsări sînt căncele, pliscul; cînii, 
lupii şi orce animale, în general, au drept arme dinţii. Ba și limba e 
o armă, proverbul zice: 

„Îmblă cu limba ca vizitiul cu biciușca.” Ropcea 


„Are o limbă ca o sabie, ca o coasă.” 
Blăstămul e bici de foc” etc. 
» 


Alte arme naturale la om sînt: mînele, pumnul; apoi vin: bățul, 
ciomagul, măciuca, ghioaga; mai apoi armele de fier, cum: buzdu- 
ganul (în Mihalcea, am auzit expresia „buștiugan”), sabia, sulița 
etc.; apoi vin armele de foc. 


Sabia s-a făcut cînd a făcut Dumnezeu soarele, vezi p. 38. 


Vezi toiagul lui Dumnezeu, pag. 31; vezi toporul lui Dumnezeu, 
pag. 296; vezi de cînd e cîrja la mitropoliți, pag. 24. 


„Cîrligul ciobanului”, „coarnele berbecului” se scriu pe ouă de Paști. 
Vezi îngerul „Vargă-Lată”, „Vargat” sau „Vargal”, pag. 272. 

S-a văzut vînătorul, pag. 253. 

Vezi în povestea Vadana, împușcătura de Paști, pag. 62. 

Se va vedea împușcătura la Iordan. 

De Sf. Vasile, pocnesc cu bicele, cînd se urează; s-a văzut. 

Zbici de la cai, ca armă în contra diavolului, pag. 398. 


Se va vedea sabia lui Sf. Gheorghe. S-a văzut bățul lui Moisi, 
pag. 128. 


Cînd se încoronează un împarat, i se dă sceptrul în mînă. 
Cînd se încoronează un mitropolit, i se dă cîrja păstoriei. 


Cînd se punea demult vornic, se lua băţul de la vornicul cel vechi 
şi se da în mînă la cel nou. 


La nuntă, e obiceiul să se aleagă un „vornicel” ş-un „vătăjel”, 
vornicului i se pune basma la băț şi cu bățul comandează toată 
nunta (se va vedea). 


Bățul e în mare cinste. Să zice: „a feştelit bățul” despre cineva 
care, fiind într-o demnitate, s-a necinstit prin ceva. 


Steagul la războaie, de asemenea, e în mare cinste. 


Despre bățul de măr uscat și Sf. Ilie sau Mediaş, vezi p. 272. 


476 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


In orațiunele de la nunți, se vorbeşte despre toiagul lui Aron, ce 
a slobozit floare şi frunze. 


Lemn cine dă de pomană, pe ceea lume se face copac înfrunzit şi-i 
face umbră. 


Lemn cine fură, pe ceea lume se face fier şi-l duce greu în spate. 


Cine bate fără trebuință un par în pămînt, pe ceea lume îl scoate 
cu ochii. 


Par de stejar să bate în inimă la strigoi, ca să nu mai îmble. 
Tot la strigoi, se ard pe groapă și spini de porumbrei. 

Vezi parul la moroi, pag. 414. 

Cu nuiele de alun etc. să bate schimbatul, s-a văzut pag. 433. 


În povestea De cînd e spînzurătoarea, se va vedea în vol. II*, 
vergele date de Sf. Neculai. 


La vargă se spune în glumă că e „Sf. Neculai” sau că e „nănașa”, 
are să-l cunune pe cutare (să-l bată). 


Cînd blastămi, zici adesea: „Bată-te varga lui Dumnezeu”, 
„Bată-te mânia lui Dumnezeu.” 


„Dumnezeu nu bate cu bățul” se mai spune cînd vine peste cineva 

o nenorocire. Toate vin de la Dumnezeu. „Dumnezeu are scări de suit 

şi de coborât.” Cînd te va întreba cineva: „Ce face Dumnezeu?”, să-i 
răspunzi: „Face scări, de suit şi scoborît”, acesta e lucrul lui. 

Bojescu, Iordănești 


Dumnezeu dă omului bine, dar îl și pedepsește (s-a văzut cel ce ara 
de 40 de Sfinţi, pag. 275.). Se va vedea Împaratul ulilor, volumul II”, 
etc. S-a văzut berbecul ce scutură bani şi măciuca, pag. 345, etc. 


„Nu da măciuca în mîna prostului.” Se zice: „Țiganul, cînd a ajuns 
împarat, întăi pe tatăl său l-a spînzurat.” 


Cînd zici cuiva: „Da de ce nu-l baţi pe cutare?” Acel ce nu vrea să-l 
bată răspunde: „Da bată-se de garduri, ce am să-l bat eu!” Adecă: el 
singur se va bate; îl vor bate faptele lui. După ce se va bate cu capul 
de păreţi, va capata învățătură. 


„Omul, pănă ce nu se bate cu capul de pragul cel de sus, nu-l vede 
pe cel de jos.” Se zice despre cineva înfumurat, fudul, ce ține capul pe 
sus şi nu vra să știe de nimene, calcă pe toţi în picioare, păn' ce-şi dă 
el singur în cap. S-a lovit bine sus, a păţit vro nevoie, vro ruşine, 
atunci începe a merge cu bagare de samă şi a se uita şi pe jos. 


Despre judecată şi judecători, se va vedea vol. II”. 


Despre arme ce singure omoară şi femei viteze ce poartă arme, se 
va vedea la poveşti. 


* Aceste volume nu au fost publicate de autoare (n.ed.). 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 477 


Patema Domnului Hristos. Crucea 
Femeia și judecata. Baba 


Baba de ce n-are dreptate pe lume? Pentru că atunci cînd îl 
răstigneau pe Domnul Hristos jidanii, ei au fost dat covaliului o 
căruță de fier, să facă cuie, da el a fost furat fierul ş-a făcut numai 
trei cuie mititele, a zis că mai mult nu i-a ajuns şi, pentru aceea, 
Domnul Hristos l-a blagoslovit. Amu, jidanii i-au fost bătut cuiele 
celea două la mîni și l-au fost întins tare, că şi teslariul i-a fost făcut 
o cruce mare — şi ei l-au tras ca să ajungă cu mînele păr la capăt, dar 
la picioare nu le ajungea un cui, căci aveau numai unul și îmblau să-l 
deie jos de pe cruce; dar iată că trece o babă pe acolo şi-i aude cum 
vorbesc. „Puneţi ia aşa picioarele!, zice baba — și le arată că să puie 
picior peste picior -şi băteţi cuiul printr-amîndouă, ş-a ţinea!” Da 
jidanii: 

„Chichi, chichi, Herş, că bine zice”, ş-au făcut cum i-a învaţat. Da 
de nu era baba, Domnul Hristos scapa de muncă. De aceea baba 
n-are nici o dreptate pe lume. Ghiorghi Torschi, Mihalcea 


Înainte, femeia făcea dreptatea, făcea judecăţile, fără femeie 
judecată nu era, dar de la baba ceea cînd l-au răstignit pe Domnul 
Hristos, de atunci femeia nu mai are dreptate şi putere pe lume, căci 
Domnul Hristos atunci a blastamat-o. Ei! s-o prindă femeiele amu pe 
baba ceea, ce i-ar face! Că din pricina ei amu năcăjesc. 

Eudochia Livitca, Mihalcea 


În capul de știucă, se spune că să află toate instrumentele cu care 
a fost muncit Domnul Hristos: cruce, ciocan, cuie, scară etc. 


Călugării la mînăstire au în îmbrăcămintea lor peste piept o 
bandă, pe care sînt cusute patimele Domnului Hristos. Pe aceasta, 
de asemenea, să află toate instrumentele cu care a fost muncit el, 
precum şi multe altele, între care şi cucoşul. 


Domnul lisus Hristos a fost străpuns în coastă cu sulița. 


Sf. copie, cu care se face sacrificiul în biserică, se dă oamenilor 
spre sărutare de cătră preoți. 


Din sîngele ce a curs din rana Domnului Hristos s-a făcut busuio- 
cul; iar crucea lui este astăzi arma noastră — a creştinilor, a tuturor. 


A. Suliţa 


Înainte de pușcă, sulița a fost arma cea mai întrebuințată. 
Despre suliţi să vorbeşte foarte mult, s-a văzut şi p. 145. 


Lîngă Botoşani, se află un tîrguşor numit Suliţa, unde spun oa- 
menii că a fost de demult bataie mare. — Suliţa s-a chemat de demult 


ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


în popor şi lance, după cum să va vedea în cîntecul mai de la vale. 
Poate de la aceasta şi numele satului Linţăști. 


S-aude, s-aude, 

Depărcior la munte, 

Glas de fluieraș, 

Mîndru ciobanaș, 

Ciobanaș cu lance, 

Dă-ţi oile-ncoace, 

Nu le da pe deal, 

Că-i iarba șuvar (uscată), 

Dar le dă pe vale, 

Că-i iarba mai moale. Paraschiva Macovei, Mihalcea 


Bucata aceasta e un fragment din Mioriţa, după cît se vede. — O 


altă variantă e următoarea: 


S-aude, s-aude, 

Gre halcă la munte. 

S-aude, s-aude, 

De doi negri păcurași, 
D-aceia nu-s păcuraşi, 

Dar îs ai mei frați, 

Vrau să mă ucidă, 

Şi oiele să-mi înghită. 

Dar voi, ai mei fraţi, 

De-ţi veni zilele să-mi luaţi, 


Să știți cum să mă-ngropaţi: 


In strunguţa oilor 

Şi-n jocşorul meilor. 

Şi să-mi faceţi, ai mei fraţi, 
Dintr-a mea cupşoară 
Mîndră crucişoară, 
Dintr-a mea bărdiţă, 
Mîndră luminiţă, 

Şi dintr-al meu toporaș, 
Cel mai mîndru prăpuraș. 
Şi-ncă să-mi făceți: 

Un fluieraş de vînt, 

Să mi-l puneţi la mormânt. 
Vîntişoru-a bate, 
Fluierașu-a zice, 

Oiţele s-or strînge 

Şi toate m-or plînge. 

Ş-a veni o maică bătrînă, 
C-un caier de lînă, 

Din căier smulgînd, 

Din ochi lăcrămînd, 

Din gură întrebînd: 

N-aţi văzut pe fiul meu? 


Da voi drept să-i spuneţi: 
Că m-am însurat. 

Da ea încă s-a-ntrebare: 

La cine fata a luat? 

Da voi drept să-i spuneți: 

Pe Sora Soarelui 

Ce-i dragă vericui. 

Da şi încă s-a-ntrebare: 
Care lui is socri mari? 

Da voi drept să-i spuneți: 
Luna jumatate 

Şi stelele toate. 

Da ea încă s-a-ntrebare: 
Care lui is nuni mari? 

Acei doi giurători, 
Luceaferii din zori. 

Da ea a prins din gur-a cetera, 
De la inim-a ofta, 

Din ochi negri a lacrama 

Şi la Dumnezeu a să ruga: 
Fă-mă, Doamne, ce m-ăi face, 
Fă-mă, Doamne, o corboaică, 
Să trec Dunărea-n cea parte, 
Ş-a dat Dumnezeu 

Tocmai după gîndul meu. 

Şi cînd am prins a şuiera, 
Din ochi negri a lacrama, 

De la inim-a ofta, 

Palteni galbeni a răsturna, 
Dar fiul maicei a auzit 

Şi la dînsa a grăit: 

De-ai fi tu, maicuţa mea, 
De-ai fi tu, drăguţa mea, 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 479 


Din gură n-ai şuiera, O variantă din Strojineţ;: 
Palteni mari n-ai răsturna. 
Dar te-ai duce sub stînci mari 
Ş-ai aduce frunze mari, 
Şi le-ai lipi la răni mari, 
Şi te-ai duce sub stînci mici, 
Ş-ai aduce frunze mici, 
Şi le-ai lipi la răni mici. 
Şi ea s-a dus la stînci mari, 
Ş-a luat frunze mari, 
Ş-a lipit la răni mai mari. 
Şi unde frunza a lipit, 
Ranele s-au tămăduit. 
Şi s-a dus la stînci mici 
Ş-a luat frunze mici, 
Ş-a lipit la rane mici. 
Şi unde frunzele a lipit, 
Ranele s-au tămăduit. 
Fiul maicei c-a învins, 
Făcliele s-au aprins 
Şi mesele s-au întins. 

Ileana Olanu, Broscăuţi 


Pe cel deal pe la noi 
Trece-o turmuţă de oi, 
Cu trei ciobănei, 

Doi îs frățiori, 

Unu-i străinior. 

Cei doi s-au sfătuit 
Pe cel străin să-l omoare. 
Da el a simţit, 

Din gur-a grăit: 

Voi doi frățiori, 

De mi-ți omorî, 

Să nu mă-ngropaţi 
În văi adînci, 

Nici în ape reci, 

Nici în pietre seci, 
Da să mă-ngropați 
In strunguța oilor, 
În salașul mieilor, 
Fluierul cel mare 
Să-l pui la picioare. 
Vîntul a sufla, 
Fluieru a cînta, 

Oile s-or strînge, 

Pe mine m-or plînge. 


* 


Domnul Hristos cu sulița 


A fost un împarat ş-a avut o fată; pesemne, leneșă, că împaratul, 
de ciudă, a trimes-o-n pădure s-o taie şi să-i aducă inima şi degetul 
cel mic semn de la ea. Dar sluga care a dus-o i-a taiat numai degetul 
şi i-a dat drumul; inima a luat-o dintr-un cîne. Fata a mers prin 
codru cît a mers, hrănindu-se cu frunze, păn! ce a dat de niște curți. 
Intră înlăuntru, vede că oameni, păseri, vite, cu toții sînt morți. 
Merge păn' în a 12 -a odaie, găseşte un tînăr, cu o carte la cap. În 
cartea aceea spunea că la 3 ani are se învie şi cine-i va da degrabă 
apă şi ştergari cînd va cere, pe aceea o va lua de soţie. Din ceasul 
acela, ea l-a păzit întru una şi amu nu era mult păr să învie; dar în 
ogradă pe acolo îmbla necontenit o oaie şi se tot văita. Fata, văzînd-o 
într-o zi, i-a dat mîncare, a dezmierdat-o, începe a o pieptana, a o 
griji, numai ce vede că cade pielea de pe dînsa și rămîne o fată. Ea a 
luat-o în casă şi i-a aratat totul, a învațat-o a ceti şi a scrie şi o iubea 
ca pe sora ei. Într-o zi, pe cînd fata de împarat dormea, se trezește 
tînărul acela şi cere degrabă apă şi ştergari. Ea citise ce se află în 
carte — nu merge s-o trezească pe stăpînă-sa, dar îi dă singură şi 
spune că ea e aceea care l-a păzit atîta timp. Ficiorul de împarat cînd 
s-a trezit, odată cu el s-a trezit toată casa; iar pe fată a luat-o de 
soţie. Ea a mers cu dînsul la fata de împarat s-o trezască şi i-a dat ş-o 


480 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


palmă — ce doarme așa de mult? —, spuind împaratului că e sluga ei. 
Fata de împarat n-a zis nimic, dar din ceasul acela n-a mai văzut-o 
nime veselă, tot una plîngea. La un timp, împaratul a vrut să facă 
bal, de bucurie că au înviat. Şi, plecînd la tîrg, ca să cumpere cele 
trebuitoare, a întrebat pe fiecare din servitori ce să le cumpere. Unul 
a zis că suman, altul papuci etc. A întrebat şi pe fată. Ea a ziscă o 
lădiţă de 3 creiţari. Împaratul merse şi găsi o asemenea lădiță şi n-a 
mai cumparat la nime nimic, căci vroia să ştie ce se află într-însa. A 
mers la covali s-o deschidă și nimene n-a putut, oricît au izbit cu 
topoarele într-însa. I-a adus lădița acasă și i-a dat-o, apoi s-a pus la 
pîndă, să vadă ce va face cu ea. Fata s-a pus în genunchi înaintea 
lădiţei, a spus rugăciunele și apoi a început a spune din capăt toată 
patema ei; tot ce a pățit și cum ea e aceea care a cetit, iar cea 
nevrednică şi pe care a scos-o de la pedeapsă a ajuns la fericire, pe 
cînd ea, fată de împarat, trebuie s-o slujească. „Omoară-mă, Doamne, 
fă-ţi milă cu mine, căci nu mai pot să sufăr păn' la sfîrşit!” Lădiţa s-a 
deschis şi din ea a ieşit Domnul Hristos cu o suliță în mînă ş-a 
început a se face tot mai mare şi mai mare ș-a merge spre ea. 
Împaratul iute s-a repezit ş-a tras-o; iar Domnul Hristos s-a făcut 
nevăzut. „Unde e pielea cea de oaie?”, a întrebat el. „În pod.” „Ad-o 
încoace”, a zis împaratul. Ea a mers ş-a adus-o. Împaratul a luat-o 
ş-a mers cu fata de împarat la femeia lui ș-a pus pielea pe dînsa şi ea 
îndată iar s-a făcut oaie cum a fost ș-a început a îmbla ş-a se văita, 
prin ogradă; iar cu cealaltă s-a cununat. 

D-ra Alecsandra Sorocean, Ropcea 


Variantă: 
Păpușa. Piatra de judecată 


A fost odată o cucoană ş-un boier ş-aveau o fată. Boieriul şi 
cucoana aveau odaia lor de dormit şi fata, a ei. Într-o noapte, vine la 
fereasta fetei o pasere şi cîntă: „Duducuţă, duducuţă, bine ţi-i, da 
rău ţ-a fi. Duducuţă, duducuţă, bine ţi-i, da rău ț-a fi!”, așa pănă în 
de trei ori. Dintăi, ea a gîndit că i s-a părut. — A doua seară, vine iar 
paserea şi cîntă: „Duducuţă, duducuţă, bine ţi-i, da rău t-a fi” etc. 
S-apucă şi-i spune mîne-sa: „Doamne, mamă, în toată sara vine la 
mine la fereastă o pasere şi-mi cîntă: «Duducuţă, duducuţă, bine ti-i, 
da rău t-a fi».” — „Poate ţi s-a părut”, zice mă-sa. — „Nu mi s-a părut, 
vină deseară şi-i dormi cu mine şi-i vedea.” Se duce mă-sa seara în 
odaie la fată şi se culcă; la o vreme de noapte, numai ce aude la 
fereastă: „Duducuţă, duducuţă, bine ti-i, da rău ț-a fi etc.” „Nu-i alta, 
zice mă-sa, decît că nu-s curate casele; trebuie să ne mutăm.” A doua 
zi, vorbeşte cu boieriul și se pun la cale să se mute. Poruncesc să puie 
caii la trăsură şi se iau cu toţii şi se duc să-și caute alte case. Au 
îmblat ei la două-trei case, nu le-a plăcut; iacă văd niște curţi tare 
frumoase şi stau cu trăsura la poartă să între acolo. Da fata, ca fata, 
zburdalnică: ţup, țup, sare ea din trăsură şi întră înaintea părinţilor. — 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 481 


Atunci, pe loc porţile s-au închis şi s-a făcut un zid înalt pănă la cer; 
iar părinţii au ramas afară... Așa-i, dacă nu iau copiii sama şi îmblă 
de capul lor. 

Plînge mă-sa, plînge tată-său, pace — de la o vreme, a văzut că 
nu-i nici un chip, s-au întors acasă; cît lumea nu era să șadă acolo. 

Fata a întrat înlăuntru, a găsit un smoc de chei ş-a mers din 
casă-n casă, păn' în odaia cea din fund. Acolo era un mort întins pe 
masă, de amîndouă părţile îi ardeau lumînări şi la cap sta o cărticică 
deschisă, iar într-însa sta scris că cine va citi şepte ani de zile de-a 
rîndul, mortul acela se va scula şi pe acea care va citi a lua-o de soţie. 
Fata s-a şi apucat de citit şi tot îl săruta și plîngea, şi citea, şi iar 
plîngea, şi-l săruta, şi citea. Că așa era de frumos, că parcă nu era 
mort, dar doarmea. Ş-a cetit ea aşa, zi şi noapte, şese ani și peste 
jumatate, îi mai trebuia cîteva luni şi împlinea. Da amu nu mai 
putea nici ea, de atîta trudă. Se gîndeşte într-o zi: in să mă duc şi eu 
oleacă pe afară, să mai văd lumea, că de mult îi de cînd n-am văzut-o — 
ş-apoi voi veni iar şi m-oi apuca iar de cetit. 

Amu, zidurile cele începuse a se nărui, borte şi crepături se ve- 
deau — s-a aburcat ea cum a putut, să se uite peste zid. Tocmai 
atunci treceau doi turci pe acolo, c-o ţigancă legată, ş-o băteau și ea 
răcnea cît putea; făcuse ceva ş-o duceau la spînzurătoare. Fetei i-a 
fost milă, cînd a văzut, ş-a început a se ruga la turci: „Daţi-mi-o mie, 
n-o ucideţi.” — „Ce să vă dau pe dînsa?” şi, cum îi spînzura salba, a 
desprins-o de la grumaz şi le-a dat-o turcilor. Ei, buni bucuroşi, au 
făcut ţigancei vînt ş-au aruncat-o păr dincolo peste zid. 

De bucurie mare că mai vede un suflet de om, după atîta amar de 
ani, nu ştia ce să mai facă. A dus-o în casă, i-a dat de mîncat, a prins 
a o întreba — şi, cum sta de vorbă cu dînsa, deodată a pălit-o un somn 
că nu putea să se ţie pe picioare şi-i spune țigancei: „Eu mă las 
olecuţă, că tare mi-i somn, da d-ta mă rog să mă trezești îndată, să 
nu mă laşi mult să dorm.” Țiganca, bine că s-a văzut singură, a 
început a îmbla prin odăi ş-a mers păn' în odaia cea din fund, unde 
era mortul. Da ea ştia carte ş-a cunoscut ce sta acolo; şi s-a apucat ea 
în locul fetei să citească. Fata tot doarmea înainte, s-a împlinit şi 
sorocul şi ea nu s-a mai trezit. Boieriul s-a sculat şi, pentru c-a 
găsit-o pe ţigancă, a trebuit pe dînsa s-o iaie. 

Într-o zi, cum treceau amîndoi pin casa cea unde dormea fata, a 
întrebat-o pe ţigancă: ce fată-i acea, care doarme acolo? „Ia, o slugă 
a mea”, zice țiganca și merge la fată ș-o trage: „Da scoală, leneşo, ce 
dormi atîta... şi te apucă de treabă...”. Fata s-a sculat, s-a uitat... şi 
cînd a văzut, n-a zis nimică. A trebuit să se apuce ea, în locul țigancei, 
de slujit. 

Au fost trecut doi-trei ani de atunci, odată a avut să meargă 
boieriu cela într-un tîrg departat şi, cum e obiceiul, a întrebat-o pe 
fiecare slugă ce să le aducă. Una a spus că de rochie, alta un bariz, 
alta păpuci, da ea a zis că piatra de judecată, cuțitaş de junghiat şi 
o păpuşică. Boieriul s-a mirat de vorbele ei, i-a cumparat toate ce i-a 
zis, dar cînd a fost să i le deie, a gîndit în gînd: „Am să mă pun de 
pîndă, să vedem ce are să facă cu ele” şi s-a ascuns în odăița ei. Fata 


482 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


a aşteptat pănă noaptea, cînd a gîndit că toţi dorm; atunci a scos 
păpușşica şi cuţitaşul şi piatra şi le-a aşezat pe masă ori pe pat — 
unde a fi fost — păpuşa a așezat-o în faţă, cuţitașul l-a pus dintr-o 
parte şi piatra din alta ş-a început a plînge ş-a se jelui: „Păpuşică, 
păpuşica mea, cum nu m-oi jelui eu ţie, ca la mămucuța mea, că eu 
nu sînt slugă, cum mă vezi, dar sînt fată de boier...”, ş-a început a-i 
spune toată istoria ei din capăt: cu paserea, cu casa şi cum a citit, şi 
ce a păţit cu ţiganca și cînd a ajuns la sfîrșit, a zis: „Sai, piatră, de 
mă omoară și tu, cuțitaş, de mă junghie, că nu mai pot trăi.” Atunci 
boieriul a sărit de unde era ascuns ș-a prins-o-n brațe. — „Stăi şi nu 
te junghia, c-am auzit toate; tu eşti soția mea!” 

Ş-aşa a vrut Dumnezeu, că fata tot a avut noroc pe lume, da la 
țigan — e ştiut de cînd lumea — că ochii să-i scoţi. 

Boieriul, de ciudă mare, a vrut s-o omoare pe ţigancă, dar fata nu 
l-a lasat. S-a ales numai c-o bataie bună şi i-a dat drumul; iar ei 
amîndoi au făcut o nuntă frumoasă, că le-a mers vestea-n lume şi, de 
n-or fi murit, trăiesc și astăzi. Auzită în Botoșani 


B. Arcul 


Despre arc, puţin se mai vorbeşte. Arc fac copiii, de jucărie. Să ia 
o şindilă, care-i adîncită la o margine (care are hindichi sau răzor); la 
un capăt, se face în şindilă o bortă, prin care se trece un băț de alun, 
care serveşte de arc şi care, îndoindu-se la capete, să leagă cu sfară 
de păr. Cînd vra să tragă cu arcul, pune o săgeată în hindichi, un băț 
ascuţit, de regulă cu cui de fier la vîrf; trage sfară şi-i dă drumul, de 
loveşte săgeata, care zboară încotro a ţintit. 


Cînd cineva e iute, harnic, se zice că e „săgeată, nu ceva.” Se zice: 
„S-a dus ca săgeata!” 


„A săgeta” în cap sau în trup se zice cînd îl junghie pe cineva. 
(Vezi pag. 463.) 


„Săgeată” se face la morţi, la pom, din strafide etc., vezi p. 319. 


In povești, se spune despre fratele şi sora ce fusese lepadaţi în 
pădure şi căruia îi dădu ea păr din cap pentru a-şi face arc. 


„Arcuit” se numeşte un lucru rotunzit; „sprincene arcuite” sau 
„încordate.” 


In Ropcea, se spune despre un lucru ce stă drept: „stă drept ca 
arcul”, ca sfara, se vede, de la arc. 


„Arcanul” e un joc ce-l joacă numai flecăii. 


Cu „arcanul” (frînghia) se prindeau demult la oaste. 


* 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 483 


Floare-nflorită 


A fost un om ş-o femeie ş-aveau un ficior; ficiorul acela ş-a omorît 
pe tatăl său şi pe mă-sa; apoi s-a dus la un preot, să se pricistuiască. 
Preotul l-a spăvăduit şi i-a spus: „Dac-ai făcut aşa, eu de pricistuit 
nu te pot pricistui.” El ia şi omoară şi pe preot. Merge în alt loc, la alt 
preot. Acela îl întreabă ce a făcut. El îi spune c-a omorît pe tatăl său 
şi pe mumă-sa şi pe un preot. Preotul îi spune: „Pe mine chiar de 
m-ăi omorî, eu pricistanie nu pot să-ţi dau. Dar du-te mai departe de 
aice, în pădure, c-ăi găsi apostoli, şi aceia ț-or da canon.” El a luat şi 
s-a dus înainte. A mers, a mers, vede noaptea o luminiță mititică, 
departe. Merge acolo, găseşte doi moşnegi bătrîni. Il întreabă la ce a 
venit? El le spune... „Apoi pentru tine, noi nu ştim ce canon să-ţi 
dăm, du-te mai departe de aice, c-ăi găsi alţii, ce ț-or da.” Se duce el, 
se duce, cine ştie cît de departe, iar vede o luminţă. Iar se duce păn' 
acolo; găseşte doi moşnegi şi mai bătrîni. Şi aceştia îi spun că nu ştiu 
ce canon pot să-i deie, dar să meargă și mai departe, c-a găsi ce caută 
el. Să ia el iară şi se duce, se duce, vede iar o luminiță mititică. 
Ajunge acolo, înuntru erau trei moșnegi. Unul era așa de bătrîn, că 
nu se putea să fie mai bătrîn, şedea la foc, da lîngă pat şedea tatăl 
său şi-l legana pe tatăl lui, amu acela, al treilea, era numai cît un copil. 

Spune el moşneagului de la foc la ce a venit. Acela i-i spune că el 
nu știe ce canon să-i dea; dar îl întreabă pe tatăl său. Tatăl-său 
spune iar că nu ştie — şi-l întreabă și el pe tatăl său, din leagăn. 
Acela le spune că se află canon pentru dînsul: „să meargă pe-un deal, 
nu departe de acolo, să strîngă spini, se puie împrejurul lui, nant cît 
va ajunge cu mîna, să le dea foc şi să ardă şi el acolo.” El a mulțămit 
că l-a învațat şi s-a dus. Scăpărămînt avea cu dînsul, a mers ş-a pus 
spini aşa rotund împrejur, iar lui ş-a lasat loc liber în mijloc, cît fața 
unei case. A dat foc... Dintăi, el a sărit de colo-colo, tot s-a ferit de foc, 
pănă ce l-a cuprins și a ars. 

Din focul cela, din trupul lui, a ramas un tăciune aprins şi din 
tăciunele cela s-a făcut o floare. Merge împaratul cu împărăteasa și 
cu fata la primblare, da așa un miros venea de acolo, că musai au 
trebuit să meargă să vadă ce-i. S-au dus păn' în deal ş-au găsit 
floarea ceea ş-au adus-o acasă ş-au pus-o într-un pahar. Da fetei 
împaratului i-a fost aşa de dragă, c-a apucat-o în gură ș-a înghiţit-o. 
Din floarea ceea, fata împaratului a ramas îngreunată. O vede împa- 
ratul şi se mînie pe dînsa, că împaratul tare o ferea, nime nu întra la 
dînsa, decît o slugă care şedea cu ea ş-o păzea. Cheamă împaratul pe 
un om şi i-o dă pe mînă s-o ducă în pădure, s-o omoare; să-i scoată 
ochii şi inima și degetul cel mezin să i-l taie şi să i le aducă semn. Da 
omului i-a părut rău ca s-o ucidă; a luat un coteiaș şi a scos de la 
acela inima şi ochii, numai degetul a zis că să lese să i-l taie, c-amu 
dintr-aceea n-a mai muri. Cînd a văzut împaratul, a cunoscut că nu-s 
de la fata lui. „Nu se poate, n-ai tăiat-o!” „Ba am tăiat-o, mergeţi ş-o 
căutaţi!” A mers împaratul și a căutat-o, dar n-a mai găsit-o. 

Fata cea de împarat a mers prin pădure, păņ a ajuns la doi 
frasini, s-a pus sub dînșii ş-a avut copilul. Dumnezeu i-a trimes 


484 ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


îndată doi îngeri şi i-a adus 3 pînişoare şi 3 şipuri cu apă, din care tot 
mînca şi bea şi nu se mai sfiîrşea; şi îngerii ceia l-au botezat pe băiet 
şi i-au pus numele Floare-nflorită, pentru că el din floare s-a născut. 

A ramas ea cu copilul acolo şi creştea băietul cela, că în zece ani 
a fost mare ca Domnul Hristos. Cînd a fost de 10 ani, a visat că să 
puie mîna sub umărul cel drept al mîne-sa, că a găsi un ciolănel. A 
doua-zi, se scoală și-i spune mamei sale ce-a visat. Mă-sa îi zice: „Caută.” 
Ş-a găsit ciolănelul. Ciolănelul cela era o săgeată. Să duce el cu 
săgeata în pădure, îi iesă înainte un iepure. Vra să-l împuște, da 
iepurele se roagă: „Lasă-mă, lasă-mă, nu mă omorî, că ț-oi prinde-un 
bine odată.” EI l-a lasat. Mai merge, găseşte o vulpe. Vra iar s-o împuște, 
vulpea iar aşa să roagă. O lasă şi pe dînsa. Să mai duce, găsește un 
lup şi lupul zice iar așa. S-au luat ei toţi trei după dînsul; el a vînat 
ce-a vînat ș-a adus acasă, da săgeţei i-a dat drumul prin pădure. 

Săgeata a dat la pămînt copacii, de-o parte şi de alta, ș-a făcut 
drum păr la curțile zmeilor; acolo a întrat în casă şi s-a înfipt în 
piciorul unei mese. Floare-nflorită s-a luat pe urma săgeței și, cînd a 
ajuns aproape de poartă, s-a dat de trei ori peste cap şi s-a făcut un 
băiețel mititel, urît, uns, ca o minune. Trec zmeii pe acolo şi-l văd. 
„Măi, da ce îmbli tu pe aice?” „Ia, îmblu și eu,. „Oare ce să facem noi 
cu dînsul?”, se întreabă zmeii. Unul zice că să-l omoare, altul iar, da 
unul le zice: „Ştiţi ce? Haidem şi l-om duce în casă, că poate el ne-a 
putea scoate ceeea ce-i în piciorul mesei.” Că ei toți au fost cercat să 
scoată săgeata şi n-au putut. „Voi putea, zice el, de ce nu?” A întrat 
în casă, s-a dat de trei ori peste cap şi s-a făcut iar flecău cum a fost. 
„Puneţi-vă voi toţi rînd, cap la cap, jos, ş-atunci voi scoate-o.” S-au 
pus așa. El numai a pus mîna și săgeata a ieşit. A slobozit-o din mînă 
ş-a întrat prin toate capetele lor şi pe toţi i-a omorît; a ramas numai 
unul. Pe-acela l-a luat să-i arete toate ce aveau zmeii. Acela l-a dus 
din camară-n camară păn' a ajuns într-o odaie unde erau niște polo- 
boace. „Da aice ce-i?” „Nimic”, a zis zmeul. „lan pleacă-te și te uită.” 
Zmeul s-a plecat şi el l-a dat cu capul în poloboc şi l-a închis; ş-a 
închis odaia ş-a luat cheia cu dînsul. 

S-a luat el de acolo şi s-a dus de-a adus pe mă-sa şi i-a dat toate 
cheile, să îmble pin toate casele, numai în odaia ceea i-a zis să nu 
între. El numai s-a dus de acasă, da mă-sa a mers ș-acolo. Aude în 
poloboc: hodorog, hodorog. „Deschide capacul, că de nu, te mănînc!” 
Ea s-a dus ş-a deschis capacul şi zmeul a ieșit. El, cum a ieșit, iute 
s-a dus ş-a închis iepurele şi vulpea şi lupul într-o casă, ș-aleargă-n 
pădure după băiet. Băietul, cum l-a văzut, s-a suit într-un copac şi-i 
tot da de-acolo cînd o ciubotă s-o mănînce, cînd un strai şi el tot le 
apuca şi le rupea, şi le arunca. Da iepuraşului i-a dat în cuget şi face 
cătră vulpe: „Scoală, vulpe, că-i rău de stăpînul nostru”; vulpea ia 
şi-i trage o palmă iepurelui. „Ce spui minciuni?”, zice ea. Mai stă 
oleacă, îi dă şi vulpei în cuget şi zice lupului: „Lupule, scoală, că-i 
rău de stăpînul nostru.” Lupul îi dă și ei o palmă. Pe urmă îi vine şi 
lui în cuget.: „Ba-i chiar rău, haidem ş-om alerga să-l scăpăm”. Şi 
cînd s-a izbit în ușă, a sfarmat-o şi tocmai acolo au fost și l-au făcut 
pe zmeu bucăți. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 485 


„Amu, mamă, zice el, dacă mi-ai făcut d-ta asta şi i-ai dat drumul 
zmeului să mă mănînce, să ştii că mă duc şi te las, rămîi d-ta singură 
aice!” Ş-a luat fiarele celea ş-a pornit. A mers el ș-a ajuns la o curte 
şi s-a bagat în slujbă. Mă-sa, pe altă parte, s-a dus şi s-a bagat și ea 
în slujbă acolo. Ea l-a cunoscut pe dînsul, da el pe dînsa, nu. Ea făcea 
la toţi paturele, i-a făcut şi lui și i-a pus săgeata ceea sub prostire, 
pentru că el o lasase la dînsa; şi cînd s-a culcat, i-a întrat săgeata în 
coastă. Cînd s-au sculat a doua zi boierii, el, mort. Au luat și l-au 
îngropat. Fiarele lui, peste noapte, au mers ș-au sapat groapa păr la 
jumatate să-l dezgroape. A doua zi, văzînd boierii, au trimes de l-au 
îngropat departe, la altă mănăstire. Ş-acolo au făcut aşa. Au trimes 
de l-au îngropat peste mare. Fiarele au mers ş-acolo, de l-au dez- 
gropat cu totul, ş-atîta l-au lins unde era săgeata, pănă a ieşit. El s-a 
luat calare, cînd pe iepure, cînd pe vulpe, cînd pe lup, păn' a trecut de 
cea parte de mare înapoi ş-a mers iar la boieri, iar cu mă-sa nu se 
ştie ce va fi făcut. Paraschiva Sorocean, din Ropcea 


C. Toporul, cuțitul, coasa etc. 
Toporul și Sf. Soare 


Treci, ploaie călătoare, 

Că te-ajunge Sf. Soare, 

C-un mai, c-un pai, 

Cu sabia lui Mihai, 

Cu toporul Domnului, 

Taie capul omului. Botoșani 


Vezi colinda pagina 67. 


Toporul să nu steie niciodată cu ascuțişul în sus, că dracul se 
întoarce cu dosul asupra lui Dumnezeu. Gh. Bejan, Broscăuţi 


Dumnezeu are topor, cu acela vine Arhanghelul și taie capul la 
om, dinapoi, după cap, cînd moare. Botoșani 


* 


Pasere de pe topor, 

Nu mă blastama să mor, 
Că n-am pe nime cu dor, 
Să mă întrebe de ce mor. 


Pasăre de pe harag, 

Nu mă blastama să zac, 

Că n-am pe nime de drag, 

Să mă-ntrebe de ce zac. Ilișești 


* 


Vezi baltagul lui Dumnezeu, pag. 296. 


486 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Se zice despre cine se face în casă mai mare: „El e topor peste 
toţi.” Sau: „El e ciocan.” 


Dreptatea și toporul 


Pe timpul mandatarilor, în Bucovina, avea o femeie judecată cu 
un om. Ce să facă femeia ca să-și cîştige bunavoința mandatarului? 
Văzuse că la dînsul în ogradă nu era topor, merge şi-i cumpără un 
topor şi i-l aduce prezent. Dar și protivnicul ei nu s-a lasat mai jos, 
ba încă mai pe sus a luat-o, căci, fiind mai bogat, i-a făcut prezent 
mandatarului o vacă. Cînd vine la judecată, femeia vede că nu prea 
merge cum ar trebui. „Domnule, zice ea, fă dreptate așa ca şi cum ai 
tăia cu toporul!” „Dacă a trecut vaca peste topor, zice mandatarul, şi 
i-a tăvălit toporîştea; (coada, codărîştea)!” 

Auzită de la d-l Constantin Ștefanovici, profesor, Cernăuţi 


* 


De demult, la vro judecată, Dumnezeu slobozea din ceri paloş sau 
sabie de foc şi-l omora pe cel vinovat. 


Cînd vin doi nepotriviţi de la cununie, doi văduvi, se zice: „Amu 
i-a toporît”, adecă i-a cununat. 


„Are un nas, cît un baltag” se zice de cine are nasul la rădăcină 
rădicat, mare. 


În Mihalcea, Camena, cînd se duc cu copilul la botez, pun foc şi 
toporul sub prag, să fie copilul vrednic ca toporul. 


Tot prin satele din nordul Bucovinei, spre Anul Nou, spre Crăciun 
şi de Paști, cînd se pun la masă, pun picioarele pe topor, ca să fie 
sănătoși, tari peste an. 


„Am să-i fac un topor”, adecă are să-i facă o şotie, o poznă. 


E cu părul topor”, cu părul zbîrlit. „li şede chica topor.” Se zice de 
» > > 3 
spaimă: „Mi s-a făcut chica sau părul măciucă.” 


„E cam din topor” se zice despre cineva ce nu prea are frumoase 
maniere, nu ştie să se poarte. Cînd e lucrat şi din bardă, atunci e altă 
ceva. 

Din bardă și din topor, 
M-a făcut mama odor! 


Spre Sf. Andrei, fetele samănă la trunchi, unde se taie lemnele, 
cănepă ş-o grapă cu cameşa, ca să le vie ursitoriul. De la trunchi să 
iau „noi” pentru durere de cap. Să va vedea. 


Duminică, să nu îmbli cu topor, foarfeci, cuţit, în mîni, să nu tai 
nimic, nici macar verdețuri în supă, căci tai pe Maica Domnului. 
Pentru că fac foc duminica şi taie lemne sau altă ceva, Maica 
Domnului e toată arsă şi tăiată. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 487 
Vezi „toporul înfipt în spate” spre duminică, pag. 282. 
Cucoşul de Paşti nu se taie. 
Femeia să nu taie găina, că e pacat. 


Femeia îngreunată, dacă taie ceva, să-şi aducă aminte, căci face 
copilul cu buza tăiată. Tot așa şi dacă taie în prag lemne. După o 
asemenea femeie, e destul se înfigi cuțitul în pămînt, și-i va fi copilul 
cu buza tăiată. General 


În Mihalcea, la o femeie venea o vecină îngreunată, pe care aceasta 
de casă era geloasă. Intr-o zi, ieşind femeia de la dînsa, după ce 
şuguise cu barbatul de casă, femeia de casă strigă la fata cea mai 
mare: „Taie-i capul pe prag!” Fata luă toporul şi zise: „Ba nu-i voi 
tăia capul, dar îi voi tăia în piept!”, şi făcu o dată bof!, cu toporul în 
prag. Cînd a născut femeia, pieptul copilului înuntru era tăiat, numai 
pielcica se ţinea deasupra, şi chiar îndată a şi murit. Ceea ce era să 
cadă pe dînsa căzuse pe copil. Paraschiva Malec, Mihalcea 


De vrai să-i faci cuiva rău, de ai semn de la acela, pune-l pe prag 
sau pe trunchi (unde se taie lemne) şi taie-l cu toporul spuindu-i 
numele, că-i gata. Pragul e sfîrşitul. Mihalcea 


Cu toporul la trunchi sau la prag, se face de ursită, să moară 
cineva. — (Vezi povestea Maicii Domnului și omul mare cu toporul 
mare, p. 279.) 


Cuţit, topor, bardă să nu steie cu tăiușul înspre casă, că-i sfadă 
mare, tăiere. 


Toporul cine ţi-l aduce cu tăiuşul înspre casă, acela să ştii că nu-ți 
e prieten; îți aduce nenorocire, trai rău. 


Proverb ce să spune cînd se sfădesc în casă de la un nimic: 


Ce atîta sfadă 

Pentr-o bardă? 

Tata a prăpădit un topor 

Şi n-a mai fost atîta cior-bor! 


D. Foarfecele 


Foarfecele niciodată să nu stea deschise şi nici să tai aşa degeaba 
cu ele, că-i huit, sfadă în casă. 


(S-a văzut foarfecele înfipte în sită şi cheia — cînd se pierde ceva. 
Pentru aceasta, se caută niște forfecuţe mici.) 


Spre ziua de Crăciun, să legi foarfecele cu mînele la spate şi să le 
pui sub fața de masă, să stea 2 săptămîni, fără să se îmble cu dînsele. 
Legîndu-le, zici: „Eu nu leg foarfecele, dar leg gurele, de la mine, de 
la casa mea, de la gospodăria mea, copiii mei etc.”, şi atunci peste an 
e în casă liniște. Ropcea 


488 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


O femeie ce are copil mic, dacă a lipsit mai mult de-acasă, cînd 
vine şi-i dă de supt, pune sub ea foarfecele sau cuțitul, ca să nu-i 
strice copilului laptele cel stătut. Roșa 


Ras, tuns 


Era odată un om, care avea o femeie foarte rea şi pietroasă la 
inimă. Într-o zi, s-au dus omul să se radă, dară briciul nu era ascuţit 
şi nu l-au ras bine. Venind el acasă, îi spune femeiei sale că s-au ras; 
iar ea, văzînd că parcă-i numai tuns, i-au spus: „Barbate, nu-i ade- 
varat că eşti ras, tu ești numai tuns.” „Ba-s ras, femeie!” „Ba tuns.” 
„Ba ras.” „Ba tuns.” „Ba ras.” „Ba tuns”, ş-au început a se sfădi pănă 
la urmă şi a să bate şi ea tot una striga: „Ba ţi-i tunsă barba.” „Ba-i 
rasă.” „Ba-i tunsă”, „Ba-i rasă!” „Ba-i tunsă!” „Ba-i rasă!”, că el, de 
ciudă, n-a mai ştiut ce să mai facă — a apucat pe femeie de păr ş-a 
dus-o la o apă s-o înece. A aruncat-o în apă. Ea acuma să îneca și, 
neputînd vorbi, macar degetele din apă le arata afară, în chip cum 
fac foarfecele: că-i tuns!, pănă s-a înecat. 

De la D-l Cornel Dumitrescu, Roșa 


Cînd ai cu cineva o judecată și l-ai învins, se zice: „L-am ras!” sau 
„L-am ras şi l-am tuns!” 


Cînd doi sînt în judecată,o femeie ş-un barbat, îşi spun: „Să-mi 
tunzi părul, de-mi vei face ceva.” „Ba să-mi razi mustețele, de-mi vei 
face mie ceva.” Botoșani 


Părul cînd se tunde, aceasta să face de o batjocură cuiva. 


„L-a forfecat” se zice cînd l-a apucat pe cineva la trei parale. 


E. Cuţitul 


Vita numai de cuţit să roagă să moară, cuțitul e lumînarea ei. 
Botoșani 


Omul, cînd se răsteşte la cineva cu cuțitul, îngerul fuge de la el. 
Cuţitul să nu steie pe fereastă, că nu se apropie îngerul. 


Cînd laşi copilul singur în casă, pui cuțitul lîngă el, că nu se 
apropie necuratul. 


Cu cuțitul se descîntă de deochi, de pocitură, de ursită etc., dar 
mai ales să fie de găsit sau părăsit, căci părăsesc toate relele. 


Cuţit dacă pui noaptea sub cap, cu vîrful afară, nu se pot apropia 
farmecele, vin păr’ aproape și fug. 


La povestitoarea, se mîncau tare cînii, au fost calcat în niște 
fapturi, aruncate să calce cei din casă, ca să să facă huit, trai rău în 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 489 
casă, și s-au început ei a se mînca. Un om străin a văzut, a scos iute 
cuțitul şi l-a pus în pămînt și pe loc cînii s-au liniștit. 

D-na Elena Braha, Mihalcea 
Cînd vezi ducînd pe cineva pe sus, să înfigi pe-ncetişorul cuțitul 
în pămînt, că-l scobori. 
Înfigînd cuțitul în pămînt, oprești grindina. Botoșani 
În Mihalcea, cînd e grindină, să spune că să ție femeia cuțitul în 
mînă cu ascuţişul în sus. 


S-a văzut cum poţi face să rătăcească cucoarele. 


S-a văzut cum poți să faci să aibă copilul buza taiată etc. 


F. Acul 


Ca şi cu cuțitul, să descîntă şi cu acul sau cu un cui: de deochi, 
pocitură, ursită — în usturoi sau în apă etc. 


Cînd o femeie e îngreunată, ca să nu se apropie ursita, îşi pune ac 
în cămeșă, la piept, sau în cîrpă, în cap, pe 3 fire sau pe 3 ori cîte 3. 


Cînd mergi la drum și întălneşti un popă, arunci ac sau bold. (S-a 
văzut.) 


In Cuciur-Mic, de să află o fată în doliu după părinţi şi dacă vra 
să joace, să împunge cu acul ca să dea sînge, ş-atunci poate juca. 
De la doamna Sofia Ștefanovici, Cernăuţi 


Ac să nu dai nimărui cu vîrful înainte, că strici prietenia cu acela. 
Dacă dai ac, mai întăi să-l împungi puţin. 


Cînd coşi un strai, dacă te împungi, se zice că ai să te fudulești cu 
acel strai, ai să faci flori. 


Cînd nu se alege untul, să pune un ac fără ureche în unt şi îndată 
să alege. 


O vrajă: Dacă vrai să ştii de ți să va împlini un interes, iai o coajă 
de pîne şi-nfigi deasupra în coajă un ac cu aţă. Pune pe masă deo 
parte sare şi de alta pîne şi ţine aţa în mînă, lăsînd spînzurat acul 
deasupra în aer, între pîne şi sare. Ţine mîna liniștit și acul cu pînea 
singur să va clătina: de va lovi în pîne și sare, interesul ţi se va 
împlini, iar de va lovi în părțele cele deșerte, ba. 

De la d-na Aglaia de Mănescul, Mihalcea 


Ac niciodată să nu iai de găsești, doar de-l găseşti pe-al tău, în 
casa ta; că de iai ac străin, iai sărăcie, eşti gol ca acul. 


Unele femei anume-ţi fac farmece şi-ţi arunc ace. 


Ac de furi de la cineva, iai boalele de la casa ceea. Mihalcea 


490 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Ac cine fură, e ca şi oul, e mare pricaz în casă; îndată ţi să arată 
că ai o pagubă, piere ceva. Iar celui ce fură, aşa îi muncesc sufletul pe 
cea lume, că întră prin urechele acului. M. Bunduc, Mihalcea 


Ace de visezi, sînt junghiuri, sînt farmece. 


Cînd îţi vine un strigoi în casă şi dacă vrai să-l cerci de-i strigoi, 
pune un ac fără ureche în uşorul uşei din afară, că tot va merge păn' 
la prag şi s-a înturna; și păr ce nu-l vei lua, nu să va putea duce, să teme. 

Siret 


Cu grapa, cu cuiele de la grapă, să prind în noaptea de Sf. 
Gheorghe strigoaicele. (Se va vedea la strigoi.) 


Cînd găsești în casă un ac sau bold, are să vie cineva. De găsești 
bold, va fi barbat; de ac, femeie. 
Cimilitură: 
Omuşorul mititel 
Face gardul frumusel. (Acu) 


Cu ac sau bold, să poate lega un barbat. Dacă are o femeie ciudă 
că a părăsit-o şi să însoară cu alta, cînd stă el la cununie, îndoaie un 
bold şi, încă de-l aruncă într-o apă ca să nu-l mai găsească, e neno- 
rocit pentru toată viața — dar de-l strînge şi apoi îl îndreaptă — să 
însănătoşează. Basarabia 


In Roşa, fac tot aşa, dar cu cheia și lacata. Închid la cununie o 
lacată şi cheia o aruncă într-o fîntînă sau o păstrează. 


Leac în contra legatului e să împuști cu un pistol în apă de 3 ori 
şi să dai bolnavului apa aceasta să bea. Botoșani 


x 


Vineri să nu împungi cu acul. Acul vinerea să nu stea înfipt, că 
împungi pe Sf. Vinere. Vinerea nu se coasă, nu să toarce etc. 


In ziua de Sf. Alexi, să nu iai în mînă ac, sulă, băț, furcă, în fine, 
nimic ce e ascuțit, căci vezi şerpi peste an. 


Tot astfel să nu iai și de Filipi. De Filipi ține şi Sf. Andrei. În ziua 
de Sf. Andrei, mama autoarei, fiind copilă, s-a ascuns ş-a cusut pe 
picior un colțun. Dar l-a cusut bine (în zile de duminică şi sărbători, 
dacă coşi ceva, coşi uşor, ca să nu ţie pe mai mult, să ai numai pe 
atunci), ş-a capatat junghiuri în picior. A trebuit să se puie în pat ş-a 
stat 3 luni —i să făcuse la talpă un buboi. O prietenă a sa a lucrat la 
gherghef spre Sf. Andrei şi tot anul i-a huit acul, cum cosea la 
gherghef, în cap. Botoșani 


Femeile ce torc spre Sf. Andrei sau spre Sf. Toader aud necontenit 
cum sfîrîie fusul. 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 491 


G. Ursita. Desfăcutul 


Boala de ursită e cu junghiuri. Fetele ce vrau ca să se mărite fac 
pe ursită să le vie ursitoriul; și de e partea lor însurat, îi moare 
femeia şi vine de o ia. 


De ursită să face mai ales spre Andrei. Să face cu 9 potcoave, cu 
9 fuse, cu 9 ace, cu 3 cuțite şi o coasă, înfierbîntîndu-le în foc la 
miezul nopţei. Apoi le scoate afară şi le stînge cum ştie, descîntînd. — 
Dacă face să moară cineva anume, îi aruncă femeiei aceleia apa, să 
calce, și atunci să îmbolnăvește. Pentru ca să-i desfacă, trebuiesc tot 
aceleaşi instrumente, înfierbîntate și stînse în apă, din care de 3 ori 
bea şi să spală bolnava. Un ac i se înfige în piept, cu vîrful în sus, iar 
pe coasă şi pe potcoave, trei zile trebuie să doarmă în pat. 
Maria Covaliu, Camena 


La desfăcut, se toarnă din casă peste fereastă, apă pe fundul cofei 
pe o coasă înfierbîntată. „Cum taie coasa toate ierburele și buruie- 
nele, așa să taie tot răul și făcătura de la N.” In apa ceea desface, 
descîntînd astfel: „Cine mi-a făcut cu o mînă, eu desfac cu două; cine 
cu două, eu desfac cu trei”, păn' la nouă. Pe femeie o spală și-i dă să 
beie; apa o pune sub pat, să steie trei zile, apoi o aruncă în drum. 
Femeia ce a făcut vine să ceară ceva, dar să nu i se dea nimică, că nu 
ajută desfăcătura. Roșa 


De desfăcut, se desface cu fierele plugului, cu potcoave de găsit, 
cuţit de găsit, cui de la groapă, dinți de la piepteni (de fier); le 
înfierbîntă şi, după ce le stînge, le bate toate rînd la căpătăiul patu- 
lui, în podeală jos, sub capul femeiei, și, cît trăieşte, nu mai are grijă 
că-i va face cineva; acelea o păzesc. Mama autoarei, Botoșani 


De ursită, ameninţi cu toporul cînd descînţi, pe la colţurile casei. 
Mihalcea 


De ursită, vîri fusul în chiotoarea casei. O femeie nu putea naște, 
s-a necăjit o săptămînă; descîntătoarea a venit şi a vîrît fusul numai 
păr la jumatate în cornul casei, dinăuntru, și femeia a născut. 

Aniţa Smolinciuc, Horecea 


Ca să n-ai frică de ursită, să baţi în pămînt la cap 9 fuse, 9 ace ş-o 
potcoavă, că ursita nu se apropie. Șcheia 


Cînd ţi se trimet farmeci, cînd ţi se face pe ursită, să pui cociorva 
şi toporul, cuțitul și mătura lîngă ușă. Că mătura, cociorva — alungă; 
cuțitul, toporul — taie; și nu se pot apropia. Femeia să aibă totdeauna 
lîngă sine: ac, usturoi etc., că de-i face vidma pe ursită şi-i trimete — 
că ea anume, nu știe pe cine are să omoară, dar sînt ceasuri că o 
nimereşe — şi de are acelea, făcătura nu se poate apropia. Mihalcea 


De giunghi, să iai potcoavă, s-o înfierbînţi şi s-o stîngi în apă 


neîncepută, cu care apoi să te speli şi ce rămîne să arunci pe nouă 
pari. 


492 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


Un om din Horodnic a mers la o fată care era bolnavă de 
giunghiuri, îi făcea alta pe ursită. Omul a cerut un cuţit şi un fir de 
usturoi ş-a vîrît vîrful cuţitului prin usturoi, înfigîndu-l în scîndura 
patului. Pe loc a început a curge sînge din pat, iar duşmanca ei, ce-i 
făcuse, în ceasul acela a murit. Siret 


De ursită cînd să desface, să bat 4 „pene” în 4 păreți și una în 
mijlocul casei şi aceea ce-ţi face vine de se roagă s-o ierţi. 
Lisaveta Buzdugan, Ilișești 


Fus părăsit să baţi în pămînt la capul bonavei: „Cum s-a părăsit 
fusul şi n-are fir să toarcă, aşa să n-aibă drum acelea ce fac.” Il baţi 
în trupul acelia şi descînţi de ursită, să se întoarcă pe ea. 

Dochița Hurghiș, Mahala 


De desfăcut de ursită, să desface cu frigare din 9 ace, făcută din 
fier furat de la 9 case. 


Frigarea să face de cătră covali, cu mînele la spate; e mică cît un cui. 
Ilișești 


Cea mai bună frigare e acea pe care o face de învăţătură, cu 
mînele la spate, un ţigan ce încă n-a avut ciocanul în mîni. Frigarea 
să ţ-o facă un ţigan care n-are ţigancă, cu mînele la spate şi în pielea 
goală. Cînd e gata, n-o aduci în casă, ci numeri 9 pari din gard, ş-o 
pui să stea acolo; numai cînd e cineva bolnav, o aduci. 


Pe așa frigare, se dă ş-un junc ca să t-o facă dar dacă poţi să furi 
de undeva așa o frigare, e şi mai de leac. Ana Smolinciuc, Horecea 


Acea frigare e bună, care e făcută de unul din doi frați gemene, în 
modul aratat. Mahala 


Ca să-l omore pe cineva, să face duminica păr în ziuă frigare la 
covali, îndărăpt (cu mînele la spate) şi, cu frigarea înfierbîntată în 
foc, să descîntă. Acela cărui i să face, dacă ştie — să taie îndată cu 
toporul în prag, căci taie farmecul; ce a fost să cadă pe el cade pe prag. 

Mihalcea 


Un om din Voloca avea săgeată făcută din 9 vîrfuri de coase, 
noaptea, îndărăpt, pentru desfăcut de ursită şi necurăţenie. Lîngă 
săgeată, punea şi lemn de trandafir salbatec şi astfel descînta. 

Gheorghe Bileţchi 


Pe ursită, să face cu coasa şi frigarea şi tot astfel să desface. Vîri 
coasa pe sub pat, în pămînt de trei ori ori baţi iute fusul în pămînt or 
în cornul casei; ori torni apă de pe cute sau coasă înfierbîntată în foc 
şi-i dai bolnavei să bea. Apa să toarnă astfel: cineva stă afară la 
fereastă cu vasul în care are să se toarne, iar din casă, pe fereastă, 
pune coasa înfierbintată pe vas şi deasupra toarnă apă. General 


Chiar dacă nu ştii descînta, dar cînd are junghiuri o femeie, să 
pui coasa s-o înfierbinţi, s-o stîngi și să se spele. Coasa e mai bună 
decît toporul, că coasa taie păr la rădăcină, toporul nu așa.  Roșa 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 493 


Ion Pisarciuc din Roga a văzut cum desfacea o babă de ursită, cu 
coasa. Măsura casa cu coasa, de la icoane păn' la prag, şi o baga sub 
prag; cînd o scotea, era toată plină de sînge. Sîngele acela era al 
femeiei care-i făcuse. Ea atunci îndată vine de te roagă să-i dai pace, 
că n-a face mai mult. Baba care desfăcea trebuie să bea cîte jumatate 
de ocă de rachiu, să aibă curaj, să nu-i poată face nimică necuratul, 
pentru că pe necuratul îl trimet de ia zilele femeiei; dar așa o muncea, 
că era numai sudori. Mă rog, acolo e cap de om! 


Safta Grosului din Roga desface astfel: înfierbîntă fierul plugului 
în foc şi împunge de 9 ori cu plugul în apă. Descîntă descîntecul ce se 
descîntă la pocitură în usturoi: „Ustur mere şi Maica Domnului pe 
un jîj de deal”, apoi despărțește cu amîndouă mînile apa pentru 
desfăcut, zicînd: 


Cine a făcut cu o mînă, 

Eu desfac cu a mele mîni amîndouă, 
Cine a făcut cu două, 

Eu desfac cu a mele mîni amîndouă etc. 


pănă la 9; ș-apoi întoarce iar de la 9 păn' la unul. Spală pe bolnavă cu 
dosul mînei pe tot trupul şi aruncă apa pe părău, ca să nu calce nime, 
că îndată acela capătă boala. 


Mai ales fierul de plug părăsit e tare bun. 


De ursită, se desface cu cuțitul şi cu secerea, în apă neîncepută — 
nu înfierbîntată — zicînd descîntecul cunoscut. 


Cu secerea se descîntă şi de pocitură pe cărbuni, pe care apoi îi 
stîngi în apă — sau şi de turnături — iar cu apa te speli. 

Cu frigare, coasă, secere etc., se aduce ursitoriul, se face de dra- 
goste etc. 


H. Secerea 


Pe secere şi pe 3 spice, se mulge vaca, cînd se trage laptele: „Cum 
curg firele de grîu, așa să curgă laptele.” Mihalcea 


Cînd e vita umflată la pulpă sau cînd e stricată și n-are lapte, se 
mulge laptele pe secere înfierbîntată. 


Mana de la vacă să ia aşa: mergi noaptea în piele, cu secere 
fierbinte şi potcoavă de cal înfierbîntată, şi mulgi vaca cea streină pe 
ele; laptele îl dai vacei tale, în tărîţe, iar vaca ceea nu mai are lapte. 
Secerea şi potcoava le pune unde se împreună gardurele, să steie. 

Catrina Lucaci, Șcheia 


Secere se pune, cînd cineva moare, pe pîntece, să nu se umfle. 
Mihalcea 


Secerea să n-o ţii în casă, că se stric oalele. Mahala 


Cu secerea îmblă Moartea. 


494 ELENA NICULIȚĂ-VORONCA 


I. Coasa 


La toată casa 
Bate coasa, 
Numai la mine 
N-are cine. 


Această gîcitură se întrebuințează adesea, ba chiar şi în bocete, 
după barbat. Unde e casa de vadană şi nu e barbat, coasa nu se aude 
pătînd. 


In Mihalcea, de sărbătorile Crăciunului, coasa se pune pe masă, 
sub fața de masă, ca să fie peste an sănătoşi. 


In Şcheia, se toarnă în ziua de Ajun grăunţe prin veriga coasei şi 
prin borta laiței, unde torci, şi se dau la găini, să fie sănătoase. 


În Mihalcea, de Crăciun, se pune pe marginea mesei din dreapta: 
coasa, tiocul, cutea, ciocanul şi stau păn” după Bobotează, cînd se 
mîntuie sărbătorile; atunci le ia, le pune în cruce şi, mergînd să 
mulgă vaca, le pune sub doniţă, căci dă lapte mai bun. 

Cu tiocul de la coasă, cutea încălzită şi sfinţituri de la Paşti sau 
buruiene de la lumînare de la Bobotează, se afumă ulgerul vacei, 
cînd e umflat, cînd e mărinită. 


Spre Sf. Andrei, coasa, meliţa să nu stea afară, că vin strigoaicele 
şi le iau şi să duc la hotar, de să bat cu ele. 


Cu limbele de la meliță să bat strigoaicele, ca cu săbiele; atît spre 
Sf. Andrei, cît şi spre Sf. Gheorghe. (Se va vedea la strigoi.) 


Coasa numai atunci să rupe în iarbă cînd dă de iarba fierelor. 


Cosind de visezi, or secerînd, ai să ai cu cineva vorbe aspre, te-i 
tăia din cuvinte. Fîn, paie, snopi, de visezi, e huit. Iarbă cosită, e 
suparare. 


Fîn cosit de visează cineva, de-i de-a însuratului, să însoară; de-i 
însurat, moare. 


S-a văzut jocul „de-a cosit bobul” la priveghi. 


Moartea îmblă cu coasa şi taie pe om; atunci stropeşte păreţii de 
sînge. 


Dacă un cal se taie mereu la picior cu potcoava, se zice că „s-a 
cosit.” 


In Mihalcea, cele 3 stele ce stau în rînd în constelația lui Orion se 
numesc „Cei trei cosaşi” sau „Cei trei sfinţi.” 


Cimilituri: 


Am o caţea albă, 
Tot cîmpul alergă. (Coasa) 


DATINELE ȘI CREDINȚELE POPORULUI ROMÂN 495 


Pe cîmpul rotat 


Şede moșu-mflat. (Stogul) 


Proverb 


S-a trecut iarba de coasă 


Şi lelița de frumoasă. 


Să zice despre o femeie ce a fost frumoasă şi s-a trecut. 


Cîntece 


Uriîta şi iubita 


Cosam dealul, cosam valea, 

Vine sluta cu mîncarea. 

Trag două-trei poloage, 

Foamea la pămînt mă trage. 

— Ce-aduci, slută, de mîncat? 

- Mămăligă, usturoi. 

— Intoarce-te, slută,-napoi, 

C-oi mai aştepta pănă joi. 

Mai trag două-trei poloage, 

Foamea la pămînt mă trage. 

Iat-o puică cu mîncarea: 

— Ce aduci, puică, de mîncat? 

— Mămăligă şi groscior. 
(Smîntînă dulce) 

— Vină, puică, iutişor, 

Să mănînc ş-apoi să mor, 

Că de-acestea mi-a fost dor. 

Strojineţ 


Cîntă cucul de răsună, 

Cat la deal badea adună; 
Bate coasa pe braţare, 
I-aduce sluta de mîncare. 

— Ce-aduci, sluto, de mîncat? 
— Plăcincioare-n untişor. 

— Du-te, slută, tu-napoi. 
Bate coasa mai la vale, 
I-aduce mîndra de mîncare. 
— Ce-aduci, mîndră, de mîncat? 
Nu știu voi mînca, 

Or mai degrabă te-oi săruta. 
— Plăcincioare-n usturoi. 

— Vină, mîndră, iutişor, 

Să mănînc ş-apoi să mor, 

Să mori tu, să mor şi eu, 


Să ne-ngroape-ntr-un 
mormînt, 
Că n-am trăit cu urît, 
Să ne-ngroape cap la cap, 
C-am trăit odată cu drag. 
Voloca 


Lasarea 


Maica din boală mă scoate, 

Da din nacaz nu mă poate. 

Răsai, lună, mai degrabă, 

Să se vadă pin livadă, 

Să cosesc pelin şi iarbă, 

Să dau mîndrei să-mi desfacă. 

Na-ţi, puică, un leu bătut 

Şi-mi desfă ce mi-ai făcut. 

— Macar să-mi dai o mie lei, 

Nu t-am făcut ca să piei, 

Dar ț-am făcut să mă iei. 

Olio, olio, cosauă nouă, 

Rupe-ţi-s-ar ea în două. 

— Latri, ţoarfă și vadană, 

Nu s-a rupe coasa mea, 

S-a rupe inima-n tine, 

Cum vorbeşti tu cătră mine! 

Ajungă-te-o jele bună 

Şi m-ăi vedea într-o lună! 
Camina 


Doină 


Am auzit, bade, de lume 
Că vrai să te laşi de mine, 
Lasă-te cu Dumnezeu, 

Că mie nu-mi pare rău, 
Numai o țîră mi-i cam jele, 
După trei cuvinte-a mele 


ELENA NICULIŢȚĂ-VORONCA 


Care eu le-am cuvîntat 

Şi boierii au ascultat. 

Boierii de la masă 

Şi voinicii de la coasă. 

Coasa rea şi iarba grea, 

Vai de voinicia mea. 

Am cosit o brazdă pe rouă, 

S-a rupt coasa drept în două, 

Nici o brazdă n-am cosit 

Şi deodată am obosit. 

Coasa trebui vărguită, 

Vara mea cea prăpădită! 

Tu voinic şi eu voinic, 

Hai la codru, la cîșlig, 

Ş-om cășliga rublele, 

Şi le-om bea cu mîndrele, 

Şi le-om bea şi le-om găti, 

Ş-om rămînea pe la stîni, 

Ca cînii făr' de stăpîni. 
Mahala 


Dusul la coasă 
Rămăi, puică, sănătoasă, 
Că mă duc în jos la coasă, 
Să cosesc iarbă cu flori 
Să-mi fie de sărbători. 

— De te duci şi nu rămii, 

Cu cine-o să mă mîngîi? 

— Mîngîie-te, puică, bine, 
Mai sînt voinici făr' de mine. 
— Macar fie mahalale, 

Dacă nu-mi ești Dumnetare, 
Macar fie cîți copaci, 

Dacă mie nu-mi sînt dragi. 
— Tu te-i face, puică, bine, 
Că rămăi în sat la tine, 

Eu m-oi face, puică, rău, 

Că mă duc din satul meu. 


Cîntă cucu-n glas subţire 

Pentru-a noastră despărțire, 

A cîntat cucu-n glas mare 

Pentru a noastră-mpreunare. 

— Cine pe noi ne-a despărţit, 

Fie-i moartea de cuţit, 

Pentru-a nostru jurămînt 

Să n-aibă loc în pămînt, 

Nici tămîie la mormînt. 
Broscâuţi 


Dorul 


Frunzuliță de matasă, 
Puiule, catan-aleasă, 
Roagă-te la Dumnezeu, 
La toate zilele mari, 
Şi la Domnul ghenerari, 
Ca să-ţi deie drumu-acasă, 
T-a venit vremea de coasă 
Şi grîul de secerat, 
Mîndruţa ta zace-n pat 
Inima i s-a uscat. 

Strojineţ 


Moartea 


Peste deal, la lunca deasă, 
Vine Moartea mînioasă, 
Să pune într-un colț de casă 
Şi cere suflet din oase. 
— Mă rog, Moarte, mă mai lasă, 
Că Ghiţişor nu-i acasă, 
C-a plecat în jos la coasă, 
Să cosească fîn cu rouă, 
Ş-a brazdat o brazdă-două, 
Ş-a rupt coasa drept în două, 
Ş-a plecat la alta nouă. 
Altă nouă n-a găsit 
Şi pe loc s-a otrăvit. 

Bacău 


Notă asupra ediţiei... scosese dance cadea ag ăia daco pa aaa 5 

Studiu inţroductiv sista asalt ao et ag aa ate aicea pază bad oua uta 9 

Prefațăi zis sate sea Ea 2 ei a Ea pă d an Cât Bai ada aa En Că d Elea 21 
Partea I 


FACEREA LUMEI 


Cap. I Lupta între Dumnezeu și dracul .....cce cecene eneeeneeeeeee 23 
$ 1. Cum s-a făcut pămîntul eee eee eee ee 23 
$ 2.  Binecuvîntarea pămîntului, crucea, botezul .............mceeeee. 24 
$ 3. Cum s-a făcut focul, de cînd e cîrja mitropolitului............ 24 
$ 4. De cînd e lupul, de cînd sînt cînii...eee nea nene eeeeeeeeeee 25 
$ 5. Cum s-a făcut casa eee eee eee eee eee nnnannnanaaaaaaaaaaase 25 
$6. Cuma făcut carul... eee nan DEEE AE ARAA 25 
§ 7. Cum a făcut ciubotele ..........cccceee eee eee eee eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeseeeese 26 
Şi Ban "OTU stirea ati a e E atata pda E E aa CO aa dă 26 
$:9.. "Rerieiă:s ist iu iai ini oii e oaza da at i ct ut 26 
$ 10. Fierul, scripca, altițele, vitele, plugul... 26 
$ 11. Pînea, ierburile, copacii .......sessssesssesssesssesssersssesssesssesssessreessse 27 
A M aTa a Deal a 0 0 ai 0 il a ad a 27 
$ 13. Morariul dracului, ursul... eee eeeeeeeeeeeeeeeeeeeee ese 27 
$ 14. Dumnezeu aruncat în apă ....esessssesssesssesssesseesessesssesseessressees 28 

Cap. II Căderea dracilor .....ssssssssesssssscessssosssoseoossseosssscossssceesee 28 
§ 1. Cum s-au făcut sfinții, îngerii. 

Cum s-au înmulțit dracii ......sseeeeeeseeeeessessessesssessessessessessessess 28 
$-2:; Inipta Tn Cerise si succeadă teal lata tă tat dd dea atitea aid 28 
$3; Diavolul şi tunul cica casete ceară i oaa doua aa co iza a dacia acida 29 

Cap. III Cum s-au făcut munţii și văile .eeeseseseessesessesesceses 30 
ŞI.. Piatra: Munţii sepite ata asa daia tag udata cozii atasa ca La 30 
Ş:2:. NăĂSIPUUliscee sa 0 oa anda e ba Eta a aa d ASRA AORERE AE abc aa Ta 30 
$ 3. Stîncele de la Prut...... eee eee eeneneeeneeeeaeaeeeae ese 30 
$ 4. Pămîntul mîncat de diavol ......eeeeceeeee eee eeeeeeeeeeeeeeeeeeeee 31 
$ 5. 'Toiagul lui Dumnezeu ..... cecene eee eeena aaa eee 31 
$6. Munţii Rarăului iconii ceace aeă oua iesea duodenal 31 
$ 7. De cînd sînt rîpele .....ceee eee eee eee oana eeeee 31 
$ 8. Munţii și POtOpul secre ririn Eei n E ikarak 32 
$ 9. Albina şi ariciul, muntii esanen keeren nne En ENEN 32 
§ 10. Ariciul şi Dumnezeu .....sssssssessessssssessessessessessesseessessessessessesses 32 

Cap. IV Pacate etniseen aes sse resis aoea ES o Siess aS SaaS 33 
$ 1. De cînd au barbații montul de la gîtlej.......meecee nenea 33 


$ 2. Contractul cu dracul, cărămida .......mcee nenea eee 33 


$3. “Sufletele Ta iad sinnn geanta ode doo da a aa a ti 33 


$ 4. Diavolul ferecat. Judecata cea de pe urmă ........ cecene, 34 
$.5. Jidanii:şi.dejna casetei in ina e testere de ide iran dedat 34 

Cap. V Potopul.......ccee eee ceeaeeeeeeeeeeeeeeeeaaeeeeeaaeeeeeeaeaeeeeeaaaeeeeeaaeaeeee 34 
$ 1. De cînd e corabia. De cînd e rachiul............eeeeeenesesssssssesssee. 34 
$ 2. De cînd e toaca. Altă versiune despre corabie ................... 36 
For 'Greşala lui Noesis cico tataie da cea cauta tea tată deea casa dă 37 
§ 4. Originea prostituţiei... emca eneeeneannaennaennaennaae 37 

Cap. VI Altă versiune despre facerea lumei .............0000eeee 37 
§ 1. Fluturele și viermele sic iscasetoaeioaoasia ceas da disease 37 
$ 2. Despre unii învățători trimişi de Dumnezeu .....sssssesesesse. 47 


Partea a Il-a 


PĂMÎNTUL 
Cap. | Religiunea siseses sereisas iterari egean 49 
$ 1. Contractul şi Sf. Nicolai ice nea eneeeneaeeeaeenae anna 49 
$ 2. Ciuda lui Arhanghel ....... ceea nenea nune eee 49 
$ 3. Copiii. Altă versiune despre înmulţire .........mccceneeneeeneeeneeee 50 
Cap. II Nașterea Domnului lisus Hristos... eee eeeeeeeeece 51 
$ 1. Binecuvîntarea dobitoacelor .........eeesssessessessssessssssssssssssssssssse 51 
Cap. III Soarele și Domnul Hristos .essssessesesseseseesceseseesesceees 54 
$ 1. Crăciun, Crăciuneasa și fetele ei.........cemcee nenea eee 54 
Fa Padure il scie ce zel ocne oaia ca aa dată oa aa a cascada cea 55 
Cap. IV Credinţe și datine la Crăciun .eesseseesesersssesceseeseeee 56 
$ 1. Soarele. Pămîntul. Producţiunea........mceee en neeeeeeeeeeeneeeeaee 56 
$:2.. Steauă AE A A E EEEE A aa ta aa dă 72 
SS N E KVA h EEN E AE AE AENEA E A A AETA 81 
Cap: V Anl NOU seisseto ua cănd bă sd tea banda caca edit boa dă das ab 92 
$ 1. Uratul. Pluguşorul. cecene nenea aTi Tai EERE 92 
§ 2. Credinţe la Anul Nou... nenea nea eneeene ee eneaeneaeneaeneaea 106 
$:3: Cumva fi anul oceana atacase ca aaa aaa aa da dal 107 
$4 Vrajita catia ada Daca a o atatea da nalt alaika inia 107 
$ 5. De Anul Nou să deschide ceriul.......cccceee ee eeeeeeeeeeeeeeeeeeeee eee 108 
Cap. VI Domnul Hristos, Sf. Vasile și busuiocul............ 109 
$1. Despre:bUsui0C e pasta aa atent aaa a aaa is dela a 109 
Cap. VII Griîul și Domnul Hristos .esessessesseeseceseeseesessessessesee 111 
$ 1. Faţa şi trupul lui Domnul Hristos ........sseeeseeeseessessessessesee 111 
§ 2. Grîul pentru leacuri, cinste, dragoste .........sessssesssessseessees 112 
$3. Vrájitul cú bobitza tei A R da dată 113 


$ 4. Cioarele. Grîul din Valahia .........ccccee eee eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee 117 


Cap. VIII Cum stă pămîntul. Mineralele. nesnese. 119 


Si: SCULE TU Li se ec ad aa cea a a pa eat a a poa ANTEN 119 
$2. Aurul şi argintul iese iace oaie deceda de aaa cane adesea 120 
To A ET a lie isi ao a sa ia a cadet a dp îti ia Tag bata da 3 121 
§ 4. Aurul, argintul și fierul... nenea nenea neeeneenaeenaeeaaa 131 
Cap. IX Cine e pămîntul? .......seesesssseesesssesssscessssssesssssesssssessssso 131 
Sd: Mama noastră: isca oii situatii aiba dea ia sta da 131 
$ 2. Pămîntul și Maica Domnului. ice nenea naeeaaa 133 
$ 3. Lutul. Cărămida. Oala. miosis oen aniar nin 133 
Cap. X Sămănătura. Începutul religiunei .ssesssseesssessscesssee 136 
$1. Femeia e vinovată sapate iuao cea nateataăăă oct băga Vulpea) aut 136 
$ 2. Inceputul religiunei ceea nea a neeeeneaeennaaaaa 137 
$ 3. Săminţele. Oamenii... nenea naaennaanaae 138 
S4: -Mita si cîinele sis isteata iata oaia batista eat tată aia 139 
$ 5. Obiceiuri la samanat. Aratul ........cccceee eee eeeeeeeeeeeeeeeeeeeee esse 139 
$ 6; Sâmanatiuili eee caca ceea sa gaura Dada ITANE 140 
§ 7. Ca să nu mănînce vrăbiile eee eeeeeeeeeeeeeeee 140 
$:8:. "Tăciunele; sii ziceai a aaaea de e i dă it ati d da 141 
Cîntece de plug, de cîmp......cee eee nea eneeeneaa ee 142 

$:9. “Cucul EEE aia aaa adi a dir cat da idea ni ataca A 142 
Cap. XI Despre săminți. Pînele scoase de la diavol...... 145 
$ 1. Cum a adus Dumnezeu săminţele şi vitele. .............ueeee. 145 
§ 2. Cînd s-a prăpădit sămînţa pînelor. Bătrînii .........0.00e0ee0. 145 
$ 3. Ovăzul. Osetul.........eee eee eee eee eee a e ii 146 
$ 4. Baba şi doina. Malaiul...... ceea eee enee nea enae nana 147 
$ 5. Grîul. Sacara. Papugoiul. Ursul şi diavolul ..........ueeeeee. 149 
Cap. XII Sarea......cccee A 152 
S1; “Ce: maiduleg Zernin ezita do Ed aa Doga aaa a a catia bati 152 
$ 2. Credinţi despre sare... nenea enaennaennaenae 153 
Cap. XIII Pînea pentru om. Căsătoria ...es.ssesssssssessessscesseee 156 
Sei Pinea € OM omaa naea da ae o e sa ga dota aaa dea a 156 
§ 2. Vitele pentru om. Nănașul ....ceee nenea eee eeneeeneeenaenee 163 
$:3; Pînea.rugăciune isi giaisi ee ianueta că sianit atita stă sta du suite datei tai 165 
Cap..XIV-Moara; seca ca a iaca aaa aaa a 00853000 ia 166 
$ 1. Moara scoasă de la diavol. Bradul şi moara ...............e.... 166 
§ 2. Dracul la moară. ieeo is verae tataie aan sade ăla ia d 173 
$ 3.  Incercărele din moară .........esesessessssssesssessssssssssssssssesessseeseeee 174 
§ 4. De cînd au oamenii saţ. De cînd se dă de pomană........... 176 
$:5; “Oredinţi EEE N A de ta a ta aaa aan aa dead dă 180 
$ 6. Moara și dragostea .....ceee nenea nenea en nana nana 181 
Cap. XV Lucrarea pÎnei.....essessssseseseesseesessseesseseessssesssssesssssesee 183 
$ 1. Uneltele trebuitoare ...........sssssoeesssesssssssssesseessssssssssssssssesssse 183 


$ 2- “Copil. PNL zici coasa cau a data catia due dau ata da d 189 


Cap. XVI Hrana......cccce ee ceeeeeeeeeeaeeeeeeeeaaeeeeeaaeeeeeeaee seeeeeaaeeaeeeaaase 195 


$ 1. Pentru ce Mîncăm? „eee eee eee nannnnnnnnnneaaaeaee 195 
$ 2. Bucatele la români ..........sesesesssocccccccccccscssccseesssssssssssessssssssse 196 
E La Masă, ice ea E AE AEA du td SIDO de Ca Sua ali a 0 zl cat da d 204 
$:4:; Foametea re aceia iii dei ai Soia da tau uta aaa ata 208 
§ 5. Cine cîrtește asupra mîncărei .....cceee nene nenea nana eeaa 211 
$ 6. Cînd s-a mîniat Dumnezeu... eee eoeeneeaneeaeeeaee 212 
$'7. Lucrul. Sărbătorile... eee eeeeeneeeeeaaeeaaeeeee 214 
Cap. XVI Jertfirea de Sine .....esssssssessessssessesssssssecsssseesssessssssse 216 
$ 1. Sărbătorile. Zilele. Postul...........ccccceeeeeeeeee e eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee 216 
$ 2. Povestea Sf. Duminicii „eee eeeeeneeeeeneneeeeaneseeeeee 218 
Ș:85 EAINEa: se cir e a cae re ale aaa pa aaa A aul ct at 223 
S 4 Miercuri sesiza zică atata ar A ca aa oi cata au au d 226 
$:5:. VINETE: d dar a da 0 Etapa ui d dud T 227 
$6.. Alte zile de post inira aier ta apa aaa atat inap aikaa Sasara r aaa E 231 
$ 7. Postul pentru duşmani.......s.ssesessssssessessesssessessessessessesseesses 232 
$ 8. Postul Maicei Domnului .....sssseesessesssesssessssesssssssssssesessssssseee 234 
§ 9. Steaua ciobanului... eee eee eee neeeenennnneeeaaaeaaa eee 234 
Cap. XVIII Postul mare. 
Legea dată de Domnul Hristos ......ccc e ccceeeeeeeeeeeeeeeeeeee 234 
$ 1. Cîşlegele şi posturele ........ ceea eenaeenaenee 234 
$ 2. Cîşlegele de iarnă .......eeee nenea en nana na aeaa 235 
Sae Postul Pointa secte ie ta ceata satele ac as 239 
§ 4. Săptămîna mare. Spolocanele ........ cecene neeeene eee 240 
$ 5. Faptele. Călugării. Postul ......cce nene nene eee nea eeneeee ee 243 
$ 6. Pacatele. Diavolul şi sfințenia ...... ceea eneeeneee neon 247 
$ 7. Sfinţii. Sf. Ilie. Tunul. Pălie EA atat o adatrasl tatii ite ul AN 252 
$ 8 Răscumpărarea de la pacate. Îngerul şi dracul ............... 254 
$.9;. Preoţii. Credinţa nise necesara sea ce aa aaa atata adie 257 
$ 10. Soarele şi Domnul Hristos ..........esesesssesssssesseessessessessessessesss 263 
$ 11. Luna. Serviciul divin .........ssssssssssssesssssssesssssssssossesssessssssssssse 263 
§ 12. Săvîrşirea sfintei liturghii. Vecernea. Litia ............meceeeeee 266 
$ 13. Din viața Domnului Hristos. .......ssesesesesesessesseessessessessessesee 270 
§ 14. Lumina. Sărbătorile postului mare .....s.sssesssesssssesseesseessees 274 
Cap. XIX Paştele ..esessesessesescesescesessescesescssescesesesecssescsseseeeeseseee 284 
$ 1. Pasca. Nafora .......mmeeeeee eee eee eee oaaaaaaaaaaaoaaaoaee 284 
§ 2. Săptămîna luminată. Duminica Tomei .....mcce eee eneeneeenea 292 
$3; Paştele Blajinilor: ice ate ti sasea tea ia ct pata eta dia aia 292 
$ 4. Poveşti despre Paşti. mean nenea nana 296 
Cap. XX Colacii. Jertfa la morți .esssessssesessessescesesceseseesesesse 304 
$ 1. Cinstea. Colăcitul. Dărnicia .......ceeeeeee eee oeeeeeeeeeeeeeeeeeee 304 


Partea III 


AERUL 

Cap, BAYAT ET e I A E A aaa paaă oo iai ca taina oaaina sd uaoaaaie 329 
$ 1. Simion Stîlpnicul. Anul. Păserele...........emcee nenea 329 
$ 2. Vrabia. Paserile. Vrabia şi stejarul... nneenneeneeeeeee 330 
$ 3. Despre vînt. Paingănul și vîntul....ceae nene eneeneeneeeeeeeaee 332 
$ 4. Lupta și prietenia elementelor. ..........ceene cena eneeenaeenea 336 
$ 5. Ce lucru are vîntul. Să nu-l blastămi! „cecen eeeeeeeeoeeeeeeee 338 
$ 6. Poveşti despre vînt... nenea en enaeenaeenaenae 341 
$ 7. Mintea. Sufletul. Dragostea. Copiii.....mcce nenea nea neeeeeee 346 
Cap. II Paserile ........... .eoceaeeeeeeeaeeeeeeeesoeeeeeeaeeeeseaaee eeeeeeaaaeseeaaaase 350 
ŞI: Gălnelei:iseii i ae uda auzi loa Soia Daia n ta ba aid n dirt du d du at 30, 350 
(PAA O EEE A A E a ape ao ee ananas a edita a Bar deea ad at unda a aa 371 
$3- “Vulturul see zori ea acri Deda a 006 a aa a aaa 0 a alma art 372 
$'4.:. Pajura E EAE EES 373 
9.52, IHulubul:a, sei Azoz ee ace cei ce taca d 60 ao dou d Gu dau A 374 
S6: Cucul iira o it ia datat dada A E N a a a a 377 
e REA VE m rO A a TE: AEE E E EN E E EEEE it ir 382 
(Eo POREN PăUNU EATE a A AE AE atata uta aa 382 
$9: Liliacul ennnen E a R e E e 090 ou oa 384 
O AKEDE hD Te EAEI A A O T ant aaa dat A ad 385 
S 11 PUDăZA sireenit e iată Dida N eai 385 
S T2.: Cucoarele mina ice pictate id seanoa Pa ati aa ca aaa ll 387 
Ş 19: area ceai cetatea La cat aa Dance T E 387 
Cap. III Dracul, ieacee scoarta sasa anoseiseaeaaas eee aseneieaa sdteanaonasa ince 391 
$ 1. Dracul din ou. Trimesul..... eee eee eeeeeeeeeeeeeeeeeeeee eee 391 
$.2.. „Altfel de draci sic cea ci aci n dadu 03000 396 
$ 3. Goana după suflete. ....... cecene nea eee eneaeennaaeaae 406 

Cap. IV Sf. Ilie. Lupta. Capul. Puterea. 
Mișcarea. Viaţa ...ccee ceea eenee eneeeneeenneanneanne caneeanaeanaeanaeaaee 421 
$ 1. Bătălia cu dracul eee eee eee eee neneeeenneneeeaaaeaae eee 421 
$ 2. Îngerul ŞI CTaculi scz ceace aci decta a aaa Dau o dag ciao 422 
$ 3. Schimbatul copiilor. Diavolul, tată și mamă...........eeeeeee.. 432 
E "SE Ilieicigaş. ii cutate aan oaia cea nea ala aaa at aa E 437 
$ 5. Hoţia. Doboş omoară pe dracul... nenea nenea 440 
$:6:: "Clocotieruil nonne 70 aa e eo a ua ura se a aaa ue bal 460 
$ 7. Usturoiul şi ceapa... nenea nana nana iaa 462 
Ş:8:. CRIpPETIUl sic cica acea dot da oa bacili Da ada dădu ada ea a aid 466 
$ 9. Bobul. Fasola. Mazărea .........cccceee eee eeeeeeeeeeeeeeeeeeeee eee 469 
$ 10: Maculatura pe aaa e auto ab al a ala RA 473 
§ 11. Armele. Crucea. Suliţa. Arcul. Topor. Cuţit. Coasa......... 475 


În colecţia PLURAL 


au apărut 


Adrian Marino — Pentru Europa. Integrarea României. 
Aspecte ideologice și culturale 
Lev Şestov — Noaptea din grădina Ghetsimani 
Matei Călinescu — Viaţa și opiniile lui Zacharias Lichter 
Barbey d'Aurevilly — Dandysmul 
Henri Bergson — Gîndirea și mișcarea 
Liviu Antonesei — Jurnal din anii ciumei: 1987-1989 
Stelian Bălănescu, Ion Solacolu — Inconsistența miturilor: 
Cazul Mişcării legionare 
Marcel Mauss, Henri Hubert — Teoria generală a magiei 
Paul Valéry — Criza spiritului și alte eseuri 
Virgil Nemoianu — Micro-Armonia 
Vladimir Tismăneanu — Balul mascat 
Ignaţiu de Loyola — Exerciţii spirituale 
** * — Testamentum Domini (ediţie bilingvă) 
Adrian Marino — Politică și cultură 
Georges Duby — Anul 1000 
Vasile Gogea — Fragmente salvate (1975-1989) 
Paul Evdokimov — Rugăciunea în Biserica de Răsărit 
Henri Bergson — Materie și memorie 
Iosif Sava — Radiografii muzicale. 6 Serate TV 
Gabriel Andreescu — Naţionaliști, antinaționaliști... 
O polemică în publicistica românească 
Stelian Tănase — Revoluţia ca eșec 
Nikolai Berdiaev — Sensul istoriei 
Françoise Thom - Sfirșiturile comunismului 
Jean Baudrillard — Strategiile fatale 
Paul Ricoeur, J.L. Marion ş.a. — Fenomenologie și teologie 
Thierry de Montbrial — Memoria timpului prezent 
Evagrie Ponticul — Tratatul practic. Gnosticul 
Anselm de Canterbury — De ce s-a făcut Dumnezeu om ? 
Alexandru Paleologu — Despre lucrurile cu adevărat 
importante 
Adam Michnik — Scrisori din închisoare și alte eseuri 
Liviu Antonesei — O prostie a lui Platon. 
Intelectualii şi politica 
Mircea Carp — „Vocea Americii” în România (1969-1978) 
Marcel Mauss, Henri Hubert — Eseu despre natura și 
funcția sacrificiului 


10:00: E a Cabo 


Nicolae Breban — Riscul în cultură 

Iosif Sava — Invitaţii Eutherpei. 8 Serate TV 

A. Van Gennep — Formarea legendelor 

Claude Karnoouh — Dușmanii noștri cei iubiţi. Mici cronici 
din Europa Răsăriteană și de prin alte părți 

Cristian Bădiliță (ed.) — Eliadiana 

Ioan Buduca — Și a fost seară, și a fost dimineaţă 

Pierre Hadot — Ce este filosofia antică 

Leon Wieseltier — Împotriva identităţii 

* %* * — Apocalipsa lui Pavel 

Marcel Mauss — Eseu despre dar 

Eugeniu Safta-Romano — Arhetipuri juridice în Biblie 

Guy Scarpetta — Elogiu cosmopolitismului 

Dan Pavel — Cine, ce şi de ce ? 

Vladimir Jankélévitch — Iertarea 


PLURAL M 


Emile Durkheim — Formele elementare ale vieții religioase 

Arnold Van Gennep — Riturile de trecere 

Carlo Ginzburg — Istorie nocturnă 

Michel de Certeau — Fabula mistică 

G.W. Leibniz — Eseuri de teodicee 

J. Martin Velasco — Introducere în fenomenologia religiei 

** * — Marele Inchizitor. Dostoievski — lecturi teologice 

Raymond Trousson - Istoria gîndirii libere 

Marc Bloch — Regii taumaturgi 

Filostrat — Viaţa lui Apollonius din Tyana 

Diogenes Laertios — Despre viețile și doctrinele filosofilor 

Ştefan Afloroaei — Cum este posibilă filosofia în 
estul Europei 

Gail Kligman — Nunta mortului 

Jean Delumeau — Păcatul și frica (Vol. I) 

Jean Delumeau — Păcatul şi frica (Vol. al II-lea) 

Mihail Psellos — Cronografia. Un veac de istorie bizantină 
(976-1077) 

Cicero — Despre divinatie 

Elena Niculiţă-Voronca — Datinele şi credințele 
poporului român (Vol. I) 


În pregătire: 


Adriana Babeţi — Despre arme şi litere 
Paul Zumthor - Babel sau nedesăviîrșirea 
Jacques Derrida — Fantomele lui Marx 


Bun de tipar: aprilie 1998. Apărut: 1998 
Editura Polirom, B-dul Copou nr. 3 + P.O. Box 266 
6600, Iaşi ° Tel. & Fax (032) 214100; (032) 214111; 

(032) 217440 (difuzare), E-mail: poliromQmail.dntis.ro 
București, B-dul I.C. Brătianu nr. 6, et. 7; 
Tel.: (01) 6138978 


Tiparul executat la Polirom S.A. 6600 Iași 
Calea Chişinăului nr. 32 
„ > Tel.: (032) 230323; Fax: (032) 230485