Ioan Slavici — Școlile noastre sătești (1890)

| 5613 eae 


ŞCOLILE NOSTRE SĂTEȘTI 


LOCALURILE 


20775 


BUCURESCI 
TIPOGRAFIA CURŢII REGALE, F. GÖBL FII, PASAGIUL ROMÁN, 12. 
1890. 


LG 


POSITIUNEA SCOLII PRIMARE, 


Téranul e talpa ţării ; şcola primară e temelia întregului sis 
tem de invétámént : aceste sunt adevăruri puse mai presus de 
ori-și-ce discutiune, pe care cu tâte aceste fie-ste-care dintre 
noi le susține cu multă ostentatiune. Partidele nóstre politice 
tóte, fără deosebire, le-au pus în programele lor și le susțin a- 
tat cu graiú vii în parlament și în întruniri publice, cât si în 
scris prin colónele organelor de publicitate și într'o mulțime de 
cărți scrise anume asupra marei cestiuni a invetáméntului 
national. 

Ce óre ne indémna sá sustinem cu atâta zel nişte adevăruri 
pe care nimeni nu le combate?! 

Fără indoială numai simtiméntul, că multi dintre cei ce le 
mărturisesc nu sunt pétrunsi de ele, nu 'și-au dat nici o dată 
sémá despre cea-ce dic, ci exprimă numai niște vederi conven- 
tionale. 

Cei mai bine inspirați dintre compatrioţii noştrii au dis așa 
iară noi cei-lalti nu ne încumătăm a mărturisi, că n'am fost con- 
vinși de dénsii, ci admitem fără discutiune, ori susţinem fara 
ca înşi-ne să fim pe deplin convinși. 


Alt-fel nu puteau să r&mâie zadarnice silintele puse în tim- 


A. M. 
56/3 | 


4 


AAA AP 


pul celor din urmă doué-deci de ani pentru reorganisarea in- 
vétamentului nostru. Zădărnicia acésta chiar si numai ea singurá 
e destulă dovadă, că numai fórte puţini dintre noi înțeleg din 
destul importanţa invétaméntului pentru întrega desvoltare a 
statului român, ca centru de cultură națională a celui mai 
mare și mai destoinic dintre popórele din Orient, si simt în 
tótá întinderea eï trebuinta reorganisării cerute cu multă stă- 
ruintá. 

Si mai ales atunci, când vorba e de invétáméntul primar, e 
lucru firesc, cá asa sá si fie. 

Căci scóla primară nu este, precum multora li se pare, teme- 
lia sistemului de invétámént, ci coróna lui, óre-cum cheia bol- 
tei, pentru care mesterul-zidar Gheorghe Lazăr a pus piatra 
fundamentală. 

La noi, ca pretutindenea, sistemul de invétamént s'a desvol- 
tat de sus în jos, ear acesta nu numai pentru că lumina tot- 
d'a-una numai de sus în jos si dintr'un centru în spre periferie 
se pote desfășura, ci și pentru-că asedámintele sociale sunt 
tot-d'a-una și pretutindenea resultatul firesc al trebuintelor sim- 
tite de societate. 

Nu mai încape nici o îndoială, că aveai și părinții, și bunii 
noștri trebuintá de şcoli românești ; ei însă nu simteaú trebuinta 
acesta deopotrivă cu noi. lar pe noi nevoile vieții ne-ai făcut s'o 
simțim mai bine ca denşii. Si navem de cât să ne reamintim 
faptele petrecute, pentru-ca să ne încredințăm, că aședămin- 
tele de invétámént, pe care le avem, tote aŭ fost înființate sub 
presiunea unor trebuinte simțite în practica vieții de tote dilele. 
Nu aspiratiunile culturale ne-ai îndemnat sá le infiintám, ci ne- 
ajunsurile, cu care trebuia sá ne luptăm, fiind-cá nu erai în mij- 
locul nostru destul ómeni înzestrați cu qualificatiunea cuvenită 
pentru carierele ce se deschid în viata nóstrá comună. De a- 


ceea am înființat înainte de tóte pe acele, de care simțeam cea 


Mei 


mai zornicá trebuintá. N'aveam judecători si advocati, n'aveam 
diregători dia destul pregătiți, n'aveam ingineri, nu oficeri, nu 
profesori si invététori : am înființat deci aședămintele menite a 
ni-i da, și le-am înființat pentru-că interesele comune să în- 
télneaú cu cele particulare. 

Când vorba e de invétaméntul primar, acestă întâlnire de 
interese nu e destul de învederată în conştiinţa nóstrá. 

In gândul nostru scopul final al invétaméntului e o diploma 
ori un brevet óre-care si ast-fel învăţământul primar si cel se- 
cundar nu sunt de cât o pregătire pentru școlile, care dai di- 
ploma ori brevetul. Pentru aceia, care nu ajung la aceste şcoli, 
invétámentul e un fel de lucs, un lucru bun si frumos, dar lipsit 
de valóre practică. 

Avem, ce-i drept, cu toții simtiméntul, că e bine ca toţi co- 
pi să umble timp de cáti-va ani la șcâlă și să înveţe a scrie, a 
ceti și a face socoteli ; când vorba e însă să ne dăm séma des- 
pre folosele practice ale instrucţiunii primare, ele, cât pentru 
cei ce nu și continuă studiile, ne par inapreciabile, ba adese-ori 
chiar problematice. 

Si în adevăr invétáméntul primar, așa cum îl avem noi astă-di, 
e cel putin de prisos pentru marea mulțime a celor ce-și închee 
studiile in scóla primară. Cei mai mulţi dintre dânșii uită până 
la versta de doué-deci de ani ceea-ce ati învățat în scdla, iar 
puținii, care nu uită tot, cărturarii inculti, sunt cel mai réú 
soiú de Gmeni, un element declasat, care strică bunele de- 
prinderi ale maselor necărturare și turbură armonia socială. 

Tot-d'a-una dar, când ni se cer nouă jertfe pentru invétá- 
mentul primar, noi stăm cuprinși de nedumerire. Cât pentru 
școlile urbane tot mai dăm câte-va, dar, când e vorba de cele 
rurale, multi dintre noi, ómeni, care cunosc bine poporatiunea 


rurală, nu se sfiesc a sustine, cá scóla e un fel de calamitate 
pentru téránimea néstra. 


+ 


Si ei aú dreptate. 

Scóla primará, care nu e organisatá si condusá asa, ca ea 
să pregătescă pe viitorii cetățeni pentru viață, ci e socotită 
drept un fel de antișambră a altor școli, e o calamitate si pen- 
tru tara, si pentru cei ce umblă la ea. 

In timpul celor din urmă câte-va decenii noi Românii am avut 
o viață agitată si am realisat în tote privintele progrese mari ; 
în toiul acestei vieți agitate si ametiti ére-cum de repediciunea 
înaintării nóstre, n'am ajuns încă sá ne dăm séma despre po- 
sitiunea școlii primare în sistemul de invétámént si să ne pă- 
trundem de convingerea, că nu invetatura, ci cultură are sá le 
dee scóla primară maselor mari. 

Mintea omenéscá e deschisă si primitóre, și știința omenéscá 
tótá câtă e póte s’o incépa ori și care cap sănătos. Ar fi deci 
și frumosă, și practică ideia unei organisatiuni școlare menite 
a propaga științele în cele mai largi cercuri. Voind să realisăm 
idea acesta, ar trebui să creăm, înainte de tote, o scólá supe- 
riórá, în care cati-va ómeni mult știutori comunică ştiinţa lor 
unui cerc mai mic, si numai din acest cerc sar putea întinde 
propaganda printr'un întreg șir de școli de grad mai inferior. 
Folósele unci asemenea organisatiuni școlare sunt însă cu de- 
săverşire problematice. Căci multe pote omul sá învețe, dar el 
nu păstreză de cât ceea-ce mereú își reamintește. Invétátura, 
de care nu avem trebuintá în practica vieţii dilnice, încetul cu 
încetul se perde ca un fel de balast al inteligenței. Uită deci 
si téranul nostru tot ori aprópe tot ceea-ce a invétat la scóla, 
fiind-cá în actualul stadiú de desvoltare al societății nostre el 
nu e impins a'sí reaminti mereú cele invétate. Pentru el deci 
scóla, dacă o privim din punctul de vedere al cunostiintelor pro- 
pagate de invétátor, nu e nici pe departe atát de folositóre ca 
pentru mestesugar ori pentru negutátor, care au în practica 


vieţii lor dilnice mai multă trebuintá de cunoștințe positive. 


7 


Nu acesta e însă punctul de vedere, din care avem sá privim 
invétaméntul primar. 

Ideia unei organisatiuni școlare, menite a propaga stiintele, 
ori-si-cát de frumosă ar fi, e săracă in ceea-ce priveste resultatele 
dáinuitóre, si cunoștințele propagate în școlile primare sunt mai 
pre sus de tâte mijlóce de cultivare. 

Munca intelectuală, pe care copilul o sávérseste invéténd ceea- 
ce în urmă uită, nu póte să r&mâie zadarnică, și dacă se intá- 
reste braţul, cu care săvirșesc timp mai îndelungat o lu- 
crare regulatá, se intáreste si capul, pe care scóla îl tine timp 
de mai multi ani într'o lucrare condusă după un program 
bine chibzuit. 

Taria acésta e ceea-ce nu se mai perde, ci rămâne cres- 
când mereti: în vederea el are să fie întocmit si condus in- 
vețămentul primar. 

Fieste-care dintre noi are în fieste-care di ocasiunea de a 
se încredința, că omul trecut prin scólá e mai deștept si mai 
îndemânatic ca cel lipsit de instrucțiune, Oameni márginiti si 
neajutorati sunt, ce-i drept, chiar si intre protesorii de filosofie, 
aceștia însă ar fi și mai márginiti si mai neajutorati, dacă in- 
structiunea sistematică mar fi desfășurat puținii germeni de 
destoinicie, pe care ‘i aveau într'Enșii. N'avem de cat să ne re- 
amintim necazurile, pe care le avem în fieste-care di cu ser- 
vitorii nostri, care atât de prost esecută lucrările chibzuite de 
noi, pentru ca să înțelegem, cât de mare lucru e instrucțiunea 
sistematică pentru mulțimea cea mare a țăranilor, care trăesc 
viata lor tótá de capul lor si ai tot numai eï singuri să-și 
chibzuiască lucrările, pe care le sevirșesc. 

Simtiméntul, că asa este, sa ivit in noi de o dată cu re- 
desteptarea conștiinței nationale si încă sunt acum trei-deci 
de ani, unul dintre cei mai distinsi agronomi ai nostri dicea: 


„Luminarea poporului sătean trebue să fie cea dintáiú și 


8 


„cea mai de aprópe îngrijire a guvernului si a eforiei instruc- 
„țiunii publice. Sătenii, trebue sá mărturisim, prin numerul 
„lor, prin întinderea de pământ ce cultivă, formeză clasa cea 
„mai importantă a țării nóstre. Numărul lor face puterea térii 
„nostre, cultura lor face avutia nóstra. Stáruinta guvernului 
„Și a patriotilor noștri ar fi trebuit de la început să se în- 
„drepteze asupra instrucţiunii acestui popor“ a 

Și de atunci si până în diua de astădi, timp de trei-deci 
de ani, tot ast-fel am vorbit cu toţii. 

Căci, stând aici în mijlocul unei lumi străine de noi, incun- 
jurati de popóre, pentru care slăbirea nóstrá e o cestiune de 
mărire, ba pote chiar de conservare naţională, noi trebue să 
simțim în tótá clipa, că existența și viitorul statului român 
atirnă mai pre sus de tote de la destoiniciile poporului român. 
Ne simțim mândri și plini de încredere in noi înșine, când 
ne dăm semă că în multe privințe românii sunt chiar din fire 
înzestrați cu destoinicii mai mari ca ale vecinilor săi, si grele 
îngrijări ne cuprind, când trebue să mărturisim, că ef aŭ si mari 
slăbiciuni si că în unele privințe sunt mai pre jos de vecinii 
lor. Mereu deci ne preocupă gândul de a desfășura prin o 
lucrare stáruitóre germenzi buni ai rasei române, si de câte-ori 
acest gând ne preocupă, cerem școli și iar școli pentru popor, 
căci, ori și cat de deosebite ar fi părerile nóstre în ceea ce pri- 
vește planul acestei lucrări, suntem cu toții de acord, că or- 
ganul executiv e scóla. 

Ori si cat de sinceră însă, cererea acesta nu e pornită din o 
convingere bine lámuritá, ci numai dintr'un simtimént vag. 

Școlile așa cum le-am avut pân'acum, nu ne inspiră încre- 


dere. Ele aŭ fost mai mult niște aședăminte pentru crearea u- 


1) Agronomia.—— Jurnal de agricultură şi economie rurală (redactat de P. 
Buiescu, P. Aurelian şi A, Slátinénu). No. 14.—-15 lulie 1861. 


nui proletariat din di în di mai supărător, iar ceea ce ne in- 
cântă şi ne adimeneste pe noi e gândul, ca tara nóstrá e cen- 
trul cultural al întregului popor român și are menirea istorică 
de a fi focarul cultural pentru întrega lume din Orient. Jertfe 
de bună voie și din tótá inima nu aducem de cât pentru școli, 
care ne duc învederat spre realisarea acestui gând. 

Ne duc și școlile, pe care le avem astădi, de óre-ce, pro- 
pagând științele, crestem și puterile vii ale neamului nostru, 
și toți cei ce ati trecut prin școlile nostre sunt în sufletul lor 
mai tari de cum ar fi fost, dacă ar fi rémas lipsiţi de instruc- 
tiune. Inteligența omenéscá e însă și ea o putere elementară 
și, ca totă puterea elementară, mai mult ori mai puţin pri- 
mejdiósá, câtă vreme nu e pusă în fréú. Ear fréul acesta nu 
ni-l dá invétáméntul nostru: el propagă știința si creşte pu- 
terile, dar nu împreună prin o severă disciplină aceste puteri 
crescute într'o mare putere națională, ci le lasă întrun des- 
frat selbatec, care atât de adese ori face să ne speriăm de 
efectele invétáméntuluí nostru si să stăm pe gânduri, cand ni 
se cer noué jertve pentru școlă, 

Și şcolile mici nu au dreptul de a cere sprijinul naţiunii de cât 
întru-cât ele sunt asedáminte pentru disciplinarea spiritelor, 
căci nu bogăția de cunostiinte, nici destoinicia intelectuală, ci 
disciplina sufletésci e ceea ce numim cultură omenâscă si 
națiune nu sunt multi ómeni, ci multe suflete de acela-si fel, 


croite Ore-cum după acela-si tipar. 


mn 


MENIREA SCOLII PRIMARE 


Omul creşte, întocmai ca firul de iarbă, el de el din sine 
însuşi, în virtutea desfășurării fireşti a germenilor de viață, 
care constituiesc ființa lui individuală ; ar fi deci o desertáciune 
gândul de a creşte ómeni după un plan preconceput. 

Desfășurarea firescă se face însă tot-d'auna potrivit cu anu- 
mite condițiuni, și noi putem sá inriurim asupra creșterii modi- 
ficând cu premeditare conditiunile aceste. 

Márul páduret are, de exemplu, câte-va calități bune: e mai 
trainic ca alti pomi, resistá mai bine la ger, la venturi și la 
secetă, e mai ferit de parasiti ca mușchii, buretii si vermii, e 
fórte roditor, dar merele pádurete sunt mărunte si otétóse, si 
ast-fel mărul páduret nu are loc în pométurile nóstre. 

Dacă vom lua însă un puiú de măr páduret și-l vom muta 
timp de cáti-va ani în fie-care tómná de la un loc la altul, vom 
ajunge să creştem din el un pom, care dă fructe mari, frumose 
si de un gust fórte plăcut. Si mai frumóse încă vor fi fructele 
dacă vom tunde în fie-care an pomul, pentru ca în loc de 
crengi multe și slabe să aibă puține și tari. 

Mutarea si tunderea e ceea-ce numim noi cultivare, educa- 
tiune, creştere in înțelesul transitiv al vorbei nu adăugăm 


nimic de la noi énsi-ne, ci ne márginim a nu lăsa sá se risi- 


u 


péscă intro mulțime de rádécini și de crengi sucurile, pe care 
voim sá le avem în formă de fructe. Si mai departe merge cul- 
tura, dacă săpăm locul de dimpregiurul trunchiului, îl gunoim 
şi-l udăm in timp de secetă, dacăi lăsăm pomului destul aer, 
destulă lumină și destul loc de desfășurare, dacă-l altoim chiar 
en o mláditá luată dintr'un pom nobilitat prin cultură ; ori-si- 
cât de departe am merge însă cu cultura, noi dela noi nu 
putem adăoga nimic şi nobilisarea nu trece peste anumite 
limite, care sunt determinate de germenii puși în sémentá. 

Tot ast-fel, lesnind prin o bună hrănire desfășurarea aptitu- 
dinilor firești si întărind prin o îndelungată deprindere aunme 
pe unele din aceste aptitudini, omul a ajuns să facă din calul 
disgratios unul din cele mai frumóse animale, dar măgarul, 
care în stare sălbatică e si mai frumos, şi mai sprinten de cât 
calul, a remas tot măgar, fiind-că nu are în firea lui aptitudini 
cultivabile. 

Deşi omul e cea mai cultivabilă dintre tote ființele, nu toți 
ómenií sunt deopotrivă accesibili pentru cultură, nu toți deo- 
potrivă pot să fie nobilitati. Are deci fie-care să fie crescut el 
pentru el, potrivit cu firea lui individuală și până la limitele 
cultivabilității lui. 

E învederat, că cresterea în înțelesul acesta cade în sarcina 
familiei. 

Scóla, ca asedámént public, nici nu póte, nici nu are să 
priméscá sarcina acesta, — nu póte, pentru-că invétáméntul 
public nu e croit pe individí, ci pe masse, si nu are, pentru cá 
statul na înființat si nu întreține școlile, pentru-ca sá le vie 
părinților într'ajutor, ci pentru-ca să-i créscá pe viitorii cetă- 
teni potrivit cu interesele lui de desvoltare socială. 

Intemeetorii pedagogiei moderne aŭ scăpat din vedere deo- 
sebirea acesta, și era un lucru firesc să o scape, fiind că pe 


timpul lor scóla nu era ceea-ce e astădi. 


12 

Până 'n evul mediú atât educatiunea, cât şi instrucțiunea 
eral afaceri private. Cei dânteii, care aŭ adunat copiii altora 
la un loc, ca să le facă și instrucțiunea, si educatiunea, aŭ fost 
călugării catoiici. Eară ei ai făcut-o acesta, pentru-ca să crescă 
viitórele generatiuni potrivit cu interesele bisericii catolice. 
Si timp îndelungat școlile aă fost în Europa apuséná asezá- 
minte pentru propagarea spirituluí catolic. De aceea timpul 
reformatiunii e tot-de-odată si timpul, în care invétaméntul pu- 
blic ia cel mai puternic avânt, de óre-ce spiritul catolic pro- 
pagat prin școlile călugărilor catolici tot numai prin școli se 
putea combate.— Liberit cugetătorii, în sfirșit, si francmasonii aŭ 
înființat școli si aŭ susținut invétáméntul laic, pentru ca să 
crescă tinerimea potrivit cu vederile lor !). Scóla dar timp de mai 
multe vécuri era condusă din gândul de a impedeca desvol- 
tarea firească, preocupand spiritele întrun sens ori într'altul. 

Acesta e ceea ce la făcut pe I. I. Rousseau să stăruie atât 
de mult pentru desfășurarea firească a individualitátii fie-căruia. 
El insă prin acesta nu ni-a dat de cât pe unul dintre punctele 
de plecare ale pedagogiei. Căci ori si cât de bine gândite ar 
fi povetele, pe care ni le dă mai departe, Emil al lui e un 
singur copil, care urmeză să fie crescut pentru sine, iară noi 
dascălii de astadi avem în fata nostră tot-d'auna mulţi copii, 
pe cate avem să-i crestem pentru societate. 

Tot-ast-fel Herbarth nu are în vedere masse de școlari, ci 
elevi singuratici, pe care educatorul îi are mereu sub privegherea 
sa și-i crește individual, pe fiește-care potrivit cu firea lui. 

Singur Pestalozzi pleacă din punctul de vedere al unui mai 
mare numér de elevi, el însă o face acesta mai ales în ceea-ce 


privește instruirea, făcând abstractiune de la educatiune. 


D Cours de Maçonnerie practique, (Paris. Letouzey et Ané.) mai ales tom, 
Il. Part. VI. pag. 197—229. 


43 


Ei deci nu ne dumiresc asupra procedárii, pe care trebue s'o 
alegem, când vorba e sá facem de odată si în același fel si e- 


ducatiunea, și instrucțiunea unei mulțimi óre-care de elevi. Si 
acesta e ceea-ce se cere de la învățător astădi, când scóla e 
un aședăment pentru disciplinarea spiritelor potrivit cu inte- 
resele societății. 

In timpul celor din urmă câte-va decenii, mai ales în Ger- 
mania, practica pedagogică a făcut mari progrese; cu tote 
acestea chiar şi in Germania părerile sunt fórte deosebite în 
ceea-ce privește principiile pedagogice. N'avem deci să ne 
facem mustrări, când ne dăm séma despre confusiunea, în 
care se află invétámentul nostru, căci ne aflăm pe la înce- 
putul unei fase de tot noué a desvoltării învățământului si 
alte popóre, care ati vechi traditiuni școlare, nu sunt nici 
ele pe deplin dumirite în ceea-ce privește invétáméntul public. 

Sunt însă câte-va lucruri, asupra cărora ne înțelegem fără 
îndoială cu toţii. 

Folosul cel mare și dăinuitor al învețămentului e tăria minții, 
care resultă cu necesitate organică din gimnastica intelectuală, 
pe care o face copilul timp de mai multi ani de a réndul sub 
conducerea unui om, care tine merei în vedere scopul invétá- 
mentului si nu uită nici o dată, că știința, ori si cât de folositóre 
ea prin sine însăși, mai ales în scóla primară, e mai presus de 
tóte un mijloc de educatiune. 

Mintea însă, de și cea mai frumósá podóbá a creațiunii, nu e 
de cât o unealtă, o armă în lupta pentru existenţă, cum sunt 
córnele pentru taur, colții pentru mistreț, ghiarele pentru vultur, 
o armă puternică, pentru individ cea mai pretiósá, pentru socie- 
tate însă cea mai primejdiosă, căci ea îi ajută pe ómeni să se 
sfásie unii pe alţii. 

Noi, societatea am fi deci slabi de minte, dacă, înființând așe- 


14 


dáminte, care daŭ minții tărie, n'am voi sá ne facem prin ele 
stăpâni asupra inimilor, care conduc arma primejdiósá. 

Si în adevăr, vorbind de cultură, nu avem în vedere mintea, 
ci inima, când dicem, că scóla e un asedámént cultural, nu ne 
gândim la știința, pe care ea o propagă, ci la simtimintele bune 
și la bunele deprinderi, care se cultivă într'ânsa. 

Ori şi care ar fi dar părerile nóstre în ceea-ce priveşte lumea 
acesta şi positiunea omului într'ensa, suntem și trebue să fim 
cu toții de acord, că cultivarea simtiméntului religios e cerută 
de cele mai mari interese sociale si că biserica ea singură, fără 
de scólá, nu pote să pórte sarcina acestei cultivări. 

Scóla deci, deşi ea în tara nóstrá nu mai e tinda bisericii, este 
și are să fie biserica copiilor. 

Nu mai putin suntem cu toţii de acord, că scóla are să de- 
stepte şi să întărescă în viitórele generatiuni constiinta națională, 
spiritul de disciplină, iubirea de ordine si de muncă, simtimén- 
tul de adevăr si de dreptate, trebuinta de curăţenie si deprin- 
derea bunei cuviinte în purtări și în înfățișare. Căci acestea 
sunt ceea-ce fac din multi ómeni résleti o societate închegată si 
împreună multe puteri pornite spre vrajbă în o singură si mare 
putere națională. 

Menirea școlii primare e, ca prin instruirea și educarea tu- 
tora în acela-si fel, să pregătescă spiritele pentru acestă conso- 
lidare socială. 

Invétámentul adi e liber, dar libertatea acesta nu are înțelesul, 
că copii aŭ să crescă în scólá ca buruienile într'un pământ bine 
gunoit, ci că nu are nimeni voia de a împedeca desfășurarea fi- 
rescă a mintilor prin încercări făcute spre a preocupa spiritele 
într'un sens Óre-care. 

Are fieşte-care să crescă el însuși din sine potrivit cu caracte- 


rul lui individual și invariabil, dar scóla trebue să scótá în tim- 


15 


pul creşterii la ivélá aptitudinile sociale si sá le desvolte prin 
deprinderi conduse cu premeditare. 

Căci desi fieste-care om e însuși pentru sine centrul a tote 
cele ce sunt şi o simte acésta în fieste-care clipă a vieţii sale, 
chiar si cel mai egoist si mal inréutatit om are în inima lui sim- 
timéntul, că el este parte nedespartita din lume și că viața lui 
ntrégá şi fieşte-care clipă a ei atârnă de la cele ce se petrec 
imprejurul lui. Desvoltarea acestui simtimént e ceea ce-l face pe 
om mai bun, mai nobil, mai presus de tóte cele-l'alte vietati; 
conștiința comună e fréul, pe care-l punem conștiinței indivi- 
duale si egoiste, din care purcede tótá réutatea omenésca. 

Si întărind constiinta acésta, nu-i luăm, ci-i dăm omului liber- 
tatea. 

Căci vietuirea împreună a ómenilor nu e fără de datorii cu 
putință, si viata e o lungă robie, lumea o temniță grea pentru 
acela, care nu e deprins a-și face datoria cu tragere de inimă și 
nu cunóste multumirea de ași fi facut datoria. Ear multumirea 
acesta nu-i este dată de cât aceluia, în care conștiința comună 
e covársitóre si care ia datoriile drept lucruri de sine înțelese, 
fiind-că a crescut si s'a trezit în lume făcendu-și-le. 

El este liber, fiind-că nu se simte nici o dată siluit. 

Libertatea acesta e menită scóla primară a li-o da celor câte- 
va sute de mii de copii români, caren virtutea legilor nostre 


sunt chemaţi în fie carean sub stegurile purtate de invétatori. 


MIJLÓCELE INVETAMENTULUI PRIMAR, 


Cel mai puternic dintre mijlócele de educatiune ale şcolii e 
fără îndoială instrucțiunea făcută potrivit cu cerințele pedago- 
giei moderne, de óre-ce printr'énsa nu numai se îmbogățește 
mintea cu cunoștințe folositóre, nu numai se cresc destoiniciile 
¡ntelectuale, ci i se mai dă copilului și deprinderea de a ordona 
lucrurile, noțiunile și cugetările, pentru-ca să aibă tot-d'auna o 
privire clară asupra lor. 

Făcând deprinderile de intuitiune, pe care le cerem adi în 
şcolile nóstre, copilul nu câștigă nici o cunoștință nouă pentru 
densul, dar învață a-și da bine séma despre ceea-ce vede ori 
aude, despre însușirile lucrărilor, despre aseménárile si deosebi- 
rile lor, despre legătura, pe care mintea omenâscă o găsește între 
densele. Ast-fel el ajunge în cele din urmă să vadă mai lămurit 
si să judece cu temeiii. 

Mai vîrtos în acâstă cultivare a spiritului de ordonare con- 
sistă și folosul cunoştinţelor positive, pe care copilul le învață 
în scólá. Prin ele copilul se orientează si ia deprinderea de a se 
orienta in lumea acesta, ca să nu mai dibuiascá printr'ensa ca 
omul rétácit prin o pădure deasă si întunecată de neguri grele. 
Cunostiintele geografice si cele istorice îl ajută să se orienteze 


în timp si în spatii, iar științele naturale îi desvélue tainele 


wh 


firii și întăresc in el conștiința, că tóte cele ce sunt una sunt, 
un tot-de-a-una unit prin cele mai strînse legături, si că el însuși 
nu e de cât parte nedespártitá din acest un singur întreg în 
tainica lui unire de a pururea nepátruns de mintea omenésca. 

Cele mai mari si mai dăinuitore dintre foldsele invétamén- 
tului resultă însă din studiile făcute de copii asupra limbii. 

Eï învață a scrie si a ceti, fiind-că omul are în practica vieţii 
adese-ori trebuinta de a scrie și de a ceti ceea-ce aŭ scris 
alții. Gramatică ei însă n'o învață, precum se dice, pentru-ca 
să se deprindă a vorbi și a scrie corect, ci pentru-ca să se cul- 
tive intr’énsii destonicia de a judeca. 

Cuventul e semnul intuitiv al gândului, care nu e de cât o în- 
chipuire a nóstrá ; dicerea e reamintirea cugetării, pe care ni-o 
facem noi înşine : limba în scris si în graiú viú e icóna înaie- 
vea a lumii gândite de capul omenesc. Atunci dar, când se o- 
cupă cu limba, copilul se deprinde a'și da tot-d’auna séma despre 
cele ce se petrec în conștiința lui și despre legătura cea strinsá, 
în care se află cuventul și gândul, dicerea si cugetarea: învață 
a gândi corect și clar. Căci numai acela, care cugetă clar și co- 
rect, póte să si vorbescă clar şi corect. El pote să uite regula 
gramaticală, pe care o învaţă în scólá, dar o aplică tot-d'auna 
fără ca să-și mai dea sémá despre ea, întocmai precum mintea 
sănătosă aplică în mod inconștient regulele logice. Din contra 
acela, care nu cugetá clar și corect, ori și cât de bine ar sti 
regulele gramatice, le scapă mereú din vedere si nu le aplică 
cum adese-ori profesori de logică nu aplică, invéténd pe alții, re- 
gulele profesate de dénsii. 

Fiind-că adevăratul scop al invétaméntului nu e instruirea, 
ci educarea, nu sporirea cunoștințelor, ci creșterea destoinicii- 
lor, invétátorul nu are adi voie de a le spune copiilor ceea-ce 
el știe, ci e dator a'í face să-și dea séma despre ceea-ce ştii, 


pentru că din cele stiute de denșii să afle ei înșiși sub condu- 


‘ 9 


cerea lui fie prin inductiune, fie prin deductiune, adevérurile 
noué pentru dénsi. Acéstá deprindere sistematicá de a'sí da 
séma side a face inductiuni si deductiuní e ceea-ce intáreste 
mintea. 

Făcend gruparea părților de cuvânt, copilul își grupează gân- 
durile, le pune în bună rînduială ca farmacistul sticlele Și cu- 
tiile, pentru că în ori si ce clipă să le pótá vedé pe tóte dintr'o 
singură ochire. Si deprinderea acésta, dacă e făcută cu stá- 
ruintá, rămâne pentru tótá viața, căci acela, care s'a deprins o 
dată a avea bună rînduială în capul lui, nu mai pote să suferă 
lipsa de bună rinduiala împrejurul séú. 

Stabilind prin inductiune regulele vorbirii corecte, copilul 
se deprinde a'și întemeia judecata, căutând sá potrivescă fiește- 
care adevér general cu faptele concrete, —ceea-ce de asemenea 
rémane pentru tótá viata. Căci acela, care are deprinderea a- 
cesta, cu anevoie va mai pute fi indus în eróre, de ére-ce el 
tot-d'a-una e impins a’si dice: „Za să vedem, dacă ceea-ce se 
dice se si potriveşte ort nu cu cele co sunt, 

Făcend, in sfîrşit, analisă gramaticală, copilul se deprinde 
a înșira premise şi a trage conclusiuni, deci învață mânuirea 
armei puternică, pe care firea a pus'o în capul lui sub scutul 
de testuri virtóse. 

E lucru învederat, că instrucțiunea ,ast-fel intelésá si ast-fel 
condusă, nu numai îmbogățește, întărește si disciplineză min- 
tile, ci e tot-d'o-dată și un puternic mijloc de cultivare, căci, 
desvoltând mintea, prin o compensatiune firească înăbușim desfă- 
șurarea germenilor de réutate, pe care firea i-a sédit în om. 

Réí sunt Gmenii toți, unii mai mult, alții mai putin, dar toți 
Sunt réi, căci toți sunt şi se simt mai pre-sus de tóte ei înșiși, 
stápániti mereú de simtiméntul conservării individuale si de 
setea bunei vietuiri a lor. Cu cât însă un om e mai cu minte, cu 


atât mai bine ştie să se stapanésca, fiind-că cu atât mai covir- 


sitóre e intr'ensul partea cea nobilă a firii omeneşti. De aceea 
suntem coprinși de uimire, când în mijlocul marei mulţimi de 
proști, făcători de rele ni se ivește și câte un cap deschis și no- 
bilitat prin cultură, căci un fel de oróre ne cuprinde, când ne 
dăm sémá, câtă réutate trebue să fie sédit firea în acest om. 
pentru-ca cu tótá cultura ea să fie covirsitóre, si ce monstru ar 
fi fost omul acesta, dacă n'ar fi avut parte de culiură. 

Inábusind însă pornirile rele, instrucţiunea în virtutea a- 
celea-sí compensațiuni firești oprește si pe cele bune in des- 
fășurarea lor. 

Mintea e flórea ființei omenești precum rásura e florea mă- 
cesului; si dacă e adevărat, că răsura prin o cultură dusă peste 
anumite limite a ajuns trandafir frumos și plăcut mirositor, dară 
stirp şi scos din viața de specie, omul prin desvoltarea prea stă- 
ruitore a minții ajunge și el în cele din urmă sterp și solitar. Oa- 
menii cu minte mare n'aú în inimile lor réutate, dar nici bună- 
tate nu mai au; ei nu mai sunt pentru societate, ci stai so- 
litari, ei singuri pentru sine, liniștiți și sombri ca cerul senin si 
rece al miezului de nópte, și trec prin lume ca niște lumini, 
care străbat departe în timp și în spații, dară nici nu ard, nici 
nu încălzesc pe nimeni. 

Ceea-ce-l face pe om sociabil e pártésia la plăcerile si la du- 
rerile altora, e compátimirea cu cei mai de aprâpe ai lui, e inima 
lui cea slabă, iară nu mintea lui cea rece. De acea instrucțiunea 
ca singură, fie chiar si ca mijloc de educatiune, desechilibrează 
ființa omenésca, si 6meni instruiți numai sunt niste egoisti o- 
nesti si corecti, dar reci si calculatori. 

Ear în şcolile nóstre nici chiar putina instrucţiune ce se dă 
nu e considerată anume ca mijloc de educatiune. 

Ast-fel s'a produs în tara nóstrá marea mulţime de tiner! 


cu inimă betrână, care nu mai stiú să se incalzésca si să se a- 


20 
vénte si fac din buna chibzuialá ceea-ce moșnegii fac din sla- 
biciune pentru țară si neam. 

Réul acesta nu putem să-l stîrpim nici prin sfaturi, nici prin 
mustrări, nici prin învățături înțelepte, ci numai prin o culti- 
vare stáruitóre a inimilor. Ear inima nu înțelege, ci simte, si 
ceea ce omul n'a moștenit din naștere, când vorba e de inimă, 
nu mai pote să câștige de cât prin deprinderi făcute 'n timpul 
creșterii lui. 

Copilul, care a petrecut primii ani ai vieții sale parte în casa 
párintéscá, parte jucându-se pe uliţă și 'n bătătură cu alti copii, 
intrând în scdla, se pomenește de o dată in mijlocul unui în- 
treg cerc de copii, cu care nu are să se jóce si să se hărjo- 
nescă, ci să lucreze împreună sub conducerea unui om de su- 
perioritate covirgitóre pentru dânsul. 

Toti acești copii împreună cu învățătorul în fruntea lor sunt 
scóla: el deci de aici înainte nu mai este el insu-si, ci unul 
dintre școlari, o parte din scólá 

De aici se începe pregătirea omului pentru viata socială, 

Când copii se risipesc, nu mai e șcâlă, dar când se adună din 
nou, orí-si-unde s'ar aduna si ori-şi-unde ar merge împreună. 
eï ear sunt scólá. 

Dac'ar ñ deci vorba numai de instrucțiune, ar fi destul să 
avem un program de invétáment bine chibzuit, câte-va ma- 
nuale potrivite cu acest program și un număr Gre-care de în- 
vétatori bine pregătiți, pentru că în timp de cáti-va anf să lu- 
minăm tóte capetele, pe cât ele sunt accesibile pentru lumină. 
Căci scdla in cel mai proprii înțeles al cuventului sunt copiii 
cu invétátorul fa fruntea lor, si învățătorul pote să-i adune pe 
copii la o lucrare comună ori-si-unde, într'un colt de strade, 
antr'o grădină, în bătătură, întrun sopron, ba fie chiar și într'un 
han. Instructiunea ori-si-unde se pote face. 


Dacă voim însă să mai cultivăm în copii si simtiméntul, de care 


— N 


ei sunt cuprinși din clipa intrării lor în scólá, ne trebue nea- 
părat si un loc de întrunire, o sco/ă în înțelesul impropriú, dar 
comun al cuventului, unde copiii, ca școlari, sunt acasă la 
denșii. 

Simtiméntul acesta crește și se întărește prin lucrarea îm- 
preună a școlarilor, ori-și-unde s'ar petrece ea, dar buna con- 
ducere a acestei lucrări nu e cu putință de cât întrun local po- 
trivit cu scopurile educațiunii, în care ordinea și disciplina se 
impun de sine. 

Că fără de disciplină nu e cu putință nici instrucţiunea, nici 
educatiunea, acesta o stim si o înțelegem cu toții. Numai pu- 
tini dintre noi aŭ ajuns însă să-și dea seamă si despre strică- 
ciunile disciplinei. 

Copiii nu merg la scólá, ca viteií la cireadă, pentru-ca să fie 
páziti de invétátor și ținuți în fréú de dânsul, ci pentru că sub 
conducerea unui om anume pregătit pentru acesta să crésca în 
deprinderea de a se păzi si infréna ei insi-si pe sine. 

Creșterea acesta are să se petrecă in tótá libertatea, si adi 
invétátorului nu i se mai cuvine dreptul dea o jigni siluindu-i pe 
şcolari, ci numai datoria de a o regula prin o conducere con- 
stientá a lucrării școlare. Singură conducerea lucrării îi este 
incredintatá învățătorului : planul ei e croit pentru tara intréga 
de cei însărcinați a conduce întreaga lucrare culturală a nea- 
mului românesc. Și dacă acestor conducători ai întregei lucrări 
nu li se iartă siluirea, maŭ cei însărcinaţi din partea lor de unde să 
iee dreptul la ea. 

Marele gând al libertății de desfășurare sfânt e pretutindinea 
si mai ales în scólá, si nenorocit e pentru totă viaţa lui omul. 
care în copilăria lui a intrat cu inima încleștată în scólá și esia 
resuflând mai uşor din ea, greu încercată e tara, în care trăesc 


multi asemenea ómení. 


22 

Ceea ce scóla trebue, maï presus de tote, să cultive e—nu or- 
dinea, ci spiritul de ordine. 

Ordine trebue să fie pretutindenea și mai ales în scólá, de óre- 
ce ordinea nu póte s'o iubéscá de cât cel ce a crescut într'ânsa 
și sa deprins atât de mult cu ea, în cât se simte jignit în lipsa 
ci si nu pote suporta cu nepăsare turburarea ei. Ear acestă 
iubire nu este cu putință atunci, când ordinea se mántine prin 
o disciplină grea si nesuteritá, căci atunci un lucru grei si ne- 
suferit e și ordinea. Trebuinta de ordine numai din disordine se 
póte naște ; ordinea nu o iubeşte de cât acela, care simte în 
fieste-care di, ce bine e să fie ordine. 

In cadrul acestor cercetări nu intră amănuntele asupra pro- 
cederilor, prin care învățătorul are să-i facă pe copii s'o simtá 
acesta, ci numai principiile generale, din care aú să plece a- 
ceste procedări. Și cel mai general din aceste principii este. că 
copiii. care prin chiar firea lor copiláréscá sunt desordonati. aŭ 
sá'nvete iubirea de ordine puind disordinea, pe care o fac el 
insi-si, în fata ordinei, pe care o găsesc în scólá. Dacă în școlă 
nu găsesc ordine, disciplina e nu numai zadarnică, ci chiar și 
stricációsá. 

Ear începutul a tótá ordinea școlară e un local destinat anume 
pentru întrunirea copiilor, ca să lucreze împreună sub con- 
ducerea învățătorului lor. 

Adevărul acesta se impune cu atâta putere, în cât, fără ca sá 
ne fi dat séma despre el, simțim cu toţii, că școala numai prin 
crearea localului e definitiv întemeiată, ba ni-e destul să fie 
gata localul, pentru ca să considerăm scóla drept definitiv în- 
temeiată, de si școlarii și învățătorul lipsesc încă. Din contra, 
școlari adunați si invétátor însărcinat a-i conduce ne sunt nu- 
mai începuturi pentru înființarea unei școli. 

Importanța disciplinării spiritelor prin educatiune și instructi- 


une e atât de covirsitóre, în cât în cel mai bun și mai frumos 


înțeles al cuventului scold va sá dicá disciplină in cea-ce pri- 
veste atât vederile, cât si lucrarea, si scold prostă nu e o 
scólá, in care se învață putin ori se propagă vederi greșite, ci 
una in care se învață réú, adică fără de șir, desordonat, o scólá 
în care nu e disciplină nici în cea-ce priveşte instrucțiunea, nicf 
în ceea-ce privește purtările. 

Si mai ales în înțelesul acesta întrebuințează cuventul aceia, 
cărora le place atât de mult să dicá, că școlile nostre sunt próste. 

Cele mai bune, fără îndoială, nu sunt, dar sunt precum pot 
să fie. Disciplinarea spiritelor plecă și ea, ca luminarea lor, de 
sus în jos și despre centru spre periferie, și zadarnic am aștepta 
ca învățători noștri sá le dee altora ceea ce ei înși-și n'aú primit 
de la nimeni ori să conducă bine pe alții, câtă vreme ei înși-și 
n'aú avut parte de o bună conducere și nici nu dispun de mij- 
lócele bunei conduceri, nici maŭ învățat practica conducerii. 

Numai deci prin reorganisarea întregului nostru invetamént 
vom pute să ajungem încetul cu încetul si la îndreptarea în- 
vétaméntului primar, care numai pentru individ e începutul, din 
punctul de vedere al organisării însă e încheierea lucrării. 

Daca aruncăm, pornind de sus în jos, o privire peste aședă- 
mintele nostre de invétámént, ne rémáne impresiunea, că în- 
trega viata şcolară e o gona asupra notelor de trecere spre o di- 
plomă ori spre un concursși un fel de oróre ne cuprinde când 
vedem gălăgia ce se produce pe la școli si în antisambrele minis- 
teriului de instrucțiune publică în Iunie, când se dai notele de 
trecere, și în Septembre, când se face trecerea. Căci din punc- 
tul de vedere al egoismului comun resultatul practic al invétá- 
mentului e înaintarea spre o carieră óre-care, și conştiinţa co- 
muna e atât de slabă, în cât nici părinții, nici școlarii, nici chiar 
multi dintre învățători nu’si daŭ semă, că nota e un act de drep- 
tate si tot-o-dată un mijloc pentru cultivarea simtiméntului de 


dreptate. E o cestiune de dreptate elementară, ca numai cei ce 


sunt deopotrivá sá fie pusi împreună, și dacă nota prea mică, 
fie ea dată din negligenta ori inspirată de rea voință, e o ne- 
dreptatire a celui ce o primește, nota prea mare e o nedreptátire 
a tuturor celor-laltí școlari. Asa, ori așa, simtiméntul de drep- 
tate e jignit în fiește-care di si ceea ce se cultivă în inimile 
tinere nu e conştiinţa comună, ci simtiméntul, că fie-care trece 
prin lumea acesta luptând mereú cu cei-laltí semeni ai săi. Si 
mesurile luate pentru darea notelor și pentru calcularea notei 
generale sunt zadarnice, câtă vreme nu se va fi întrodus prin 
O reorganisare temeinică un noŭ spirit în asedámintele nóstre 
de invétamént. 

lar punctul de plecare al acestei reorganisări nu pote să fie 
de cât principiul, că învățământul public are menirea de a face 
educatiunea publică a viitórelor generatiuni, cultivând aptitu- 
dinile sociale ale omului si înclinările lui firești spre viata co- 
muna. 

Statul, care a priimit asupra lui sarcina de a intretine aseda- 
mintele de invétamént si de a le conduce, croieste pentru tote 
aceste aședăminte planul de lucrare și le dice învăţătorilor: 
Executati planul acesta și conduceţi lucrarea ast-fel, cum e mai 
bine pentru denșii, dar și pentru mine. 

Și dacă statul o dice, cum si trebue să o dică acesta, invéta- 
torii aŭ dreptul de a-i răspunde : Începe de sus, din centru, 
dă-ne și pregătirea cuvenită, și tóte mijlocele pentru conducerea, 
pe care ne o ceri. Căci dacă creșterea are sá fie liberă si dacă 
nu e destul să menţinem disciplina și să facem instrucțiunea, ci 
avem să mai cultivăm și spiritul de ordine, atunci ordinea tre- 
bue să fie stabilită de sus ca lucru de sine înțeles. 

Ear o ordine în acest înțeles al cuvéntului nu se póte stabili 
de cât prin crearea unui local în tótá regula. 

Cele mai puternice din mijlócele de educatiune ale invéta- 


mentului primar sunt instrucțiunea și disciplina, și dacă e ade- 


vérat, cá instructiunea fárá de discipliná nu e cu putintá, cu 
atát mai adevérat e, cá instruirea e si ea un mijloc de discipli- 
nare. Ast-fel tot ceea ce numim invétámént, se reduce in cele 
din urmă la principiul disciplinării spiritelor si preocuparea 
nóstrá de căpetenie în materie de invétamént este, cum si ce 
avem să-i invétám pe copii, cum avem săi tratăm și cum avem 
să-i conducem, de care anume mijlóce avem să ne folosim, 
pentru-ca nu numai să menţinem disciplina, ci să cultivăm tot- 
o-dată și spiritul de disciplină. 

Căci, încă o-datá, nenorociti sunt aceia, pentru care datoriile 
sunt sarcini grele și nesuferite, și fericit e numai acela, care a 
crescut în deprinderea de a-și face cu tragere de inimă datoria 


și e mereú însetat de multumirea datoriilor implinite. 


LOCALURILE SCOLARE 


Localul scolar e un mijloc de educatiune, care inriureste el 
prin el insu-si nu numai asupra scolarilor, ci tot-odata Şi asupra 
invétatorului, ba chiar și asupra întregei societăți. 

Căci formele stăpânesc inima omenésca. 

Invétátorul într'un fel se simte și își înțelege chemarea, când 
are săi dreseze pe școlari într'o hurubă dărăpănată, strimtă, 
scundă, întunecâsă și murdară, si într'alt fel, când îi adună în- 
tro casă incăpătore, luminósá si bine aerisită, unde ordinea si 
curăţenia se impun de sine ca niște lucruri neapárate si de 
sine înțelese. 

El are să cultive simtiméntul religios si conștiința națională, 
spiritul de disciplină și iubirea de ordine, trebuinta de curá- 
tenie si deprinderea bunei cuviinte: tóte aceste resultá óre- 
cum ele de ele într'un local bine ales si bine întreținut. 

Inceputul a tótá simtirea religiósá e sfiala si temerea, de 
care omul e cuprins, când își dă séma despre nimicnicia fiin- 
tei sale în mijlocul acestei lumi d'apururea lipsite de repaos și 
despre atárnarea întregei sale vietuiri de la întâmplările ce se 
pregătesc pe neștiute si se petrec cu fatală neîndurare. Sórta 
omului pe pământ este să știe, că nestiutor și supus are să 


trecă prin lume, și numai cel támpit din fire ori cel orbit de 


w 
IN 


închipuirile sale deserte n'o simte nici-o-dată acésta. De aceea 
in dile de grea încercare si în clipele de adânc simtitá bu- 
curie suntem cuprinși cu toții de o sñósá temere si stápániti 
de trebuinta de a ne închina cu órbă credință intro putere a 
tóte povátuitóre. 

In întrega lume vietuitóre singur omul simte trebuinta acesta, 
find-cá singur lui îi este dat sá știe si să înțelegă, si nu maï e 
om acela, în care s'a stins cu desăvârşire trebuinta acésta, 
căci lepădarea de sine din trebuinta acesta purcede, şi om e 
numai acela, care se simte mereú purtat spre gândul: Nimic 
sunt en, st tot e totul, de la care tote atirná | 

Trebuinta acesta, care face parte din zestrea firescă a omu- 
lui, nu se destéptá prin catichisatiune, nici prin predici, ci prin 
forme, care ating inima omenéscá și o mișcă ori o pun în ui- 
mire, prin contemplarea celor ce se petrec în lumea acesta și 
prin deprinderi stáruitóre. 

Mergénd regulat la biserică, luând parte la ceremonii reli- 
gióse, cântând și făcend rugăciuni împreună cu alții, copilul e 
coprins óre-cum fără de veste de simtimintele religióse, care 
sunt mângâierea lui în dile de restriște și-i tin inima deschisă 
pentru lepădarea de sine. s 

In scólá copiii nu pot decât să cânte si să facă rugăciuni 
împreună, si nu e deloc indiferent, unde le fac aceste. Intr’un 
local, în care copilul nu intră cu sfiala cuvenită, fie el biserică, 
fie mai ales scólá, deprinderile religióse nu întăresc simtimin- 
tele religióse, ci mai virtos le slăbesc. Si dacă atât de adese-ori 
și cu atâta drept ne plangem, că'n societatea nóstrá egoismul 
comun iese pretutindenea nesfit la ivélá, causa nu sunt numai 
numeroșii preoți, care, săraci și inculti, consideră ceremoniile 
religióse drept niște afaceri de profesiune si exploatézá simti- 
mentele religióse, ci tot-odată și mulțimea cea mare de biserici, 


in care numai ómení iesiti din colibi insalubre pot să intre cu 


28 


sfiala cuvenitá, precum si şcolile nóstre, dintre care cele mal 
multe produc în noi gândul, că cultura, intrată ca cersetóre în 
tara nóstrá, umblă de deci de ani fără de căpătâi de la casă 
la casă si, ca toți cerșetorii, află adăpost numai prin ruine 
părăsite și pe la casele celor săraci ca dânsa. 

Cum voim noi să cultivăm simtiméntul comun si să întărim 
conștiința națională în generatiunile mai tinere, dacă cei mai 
mulți dintre copii, pe care îi chemăm la noi, nu se urcă, ci se 
cobórá, când vin la noi?! 

Pretutindenea, unde simtiméntul religios e puternic, se zidesc 
biserici márete, care se umplu de podóbe scumpe; pretutin- 
denea, unde conştiinţa națională e puternică, se ridică zidiri 
publice, care-l uimesc pe trecător ; pretutindenea, unde avântul 
cultural e puternic, aședămintele culturale sunt adăpostite în 
palate impunătâre : căci simtiméntul religios, conștiința natio- 
nală, aventul cultural vor să se conserve si să se întărescă prin 
monumente dáinuitóre. 

Bunii si străbunii nostri, ómení mai presus de tote religioși, 
au zidit biserici și mănăstiri, si aŭ îngrămădit bogății mari 
pentru înzestrarea lor: noi am lăsat bisericile să se ruineze, 
am prefăcut mănăstrile în penitenciare, în spitaluri, în cazărmi 
ori în școli și am cheltuit atât bogăţiile îngrămădite de dénsii, 
cat și mare parte din ródele muncii nóstre proprii, pentru ca 
să întemeiăm fel de fel de aședăminte publice, să le înzestrăm 
și să le intretinem. 

Acesta fără îndoială nu pentru că noi suntem mai puţin reli- 
gioși ca cei ce aú zidit bisericile adi ruinate, ci pentru că în noi 
constiinta națională e mai tare decum era intr’énsii. 

Inriurirea străină și cultura nu numai unilaterală, ci tot-odată 
și neasimilată a slăbit, ce-i drept, în noi simtimintele religióse, 
nu acesta e însă ceea-ce ne-a făcut să părăsim bisericile zidite 


as . J . - “ 4 
de bunii și străbunii nostri. Ne-am înstrăinat de biserica nostră, 


29 
fiind-că ea nu ne ajuta în lucrarea cea mare si grea a organisării 
nationale; ne-am instrăinat mai ales, pentru că printr’énsa 
poporul nostru devenea accesibil pentru înriuriri străine și 
primejdióse. Astădi, după ce biserica nóstrá are un caracter 
cu desávérsire national, suntem preocupați cu toţii de ridicarea 
ei, si multi sunt între noi Gmenii, pe care îi încântă gândul, 
ca biserică și școlă împreună să lucreze pentru ridicarea nive- 
lului moral al societăţii române. 

Căci nu e în noi nimic mai tare ca conștiința națională și 
nimic nu covérseste dorința nóstrá de a duce la cea mai deplină 
desfășurare frumosele aptitudini ale rasei române. 

Dar, când dicem noi, nu putem să întelegem decât pe aceia, 
care au simtiméntul menirii istorice a nemului românesc. 

Ivit ca o povatá providentialá în câte-va inimi mai deschise, 
simtimentul acesta a pătruns în cercuri din ce în ce mai largi 
și astădi stăpânește mii si mii de inimi, ne tine pe toţi în neín- 
cetată încordare și reguleză întrega nostra lucrare naţională. 

Ceea-ce la propagat, sunt faptele pe care le-a inspirat. 

Când ne dăm séma despre frămentările, prin care a trecut 
societatea nóstrá în timpul celor din urmă câte-va decenii, 
despre numerósele aședăminte publice, pe care le-am creat în 
acest timp, despre întrega muncă sévérsitá întru organisarea 
nóstrá națională, îi fericim pe bétranii nostri, cărora le-a fost 
dată multumirea de a lua timp atât de îndelungat parte la 
acestă creștere a némului nostru. si cu o putere elementară ni 
se impune gândul, că tóte aceste opintiri omenești trebue să 
aibă o rațiune firescă, că întrega acestă lucrare atât de extra- 
ordinară nu pote să fie zadarnică și că némul românesc se pre- 
gáteste pentru un lucru mare, despre care noi cei ce s&verșim 
lucrările pregátitóre nu putem încă să ne dăm séma. 


Gândul acesta resultă din reamintirea faptelor, pe care le-am 


30 


sévérsit; ceea ce-l tine insé mereú present sunt numai monu 
mentele publice, care sunt adevérate intrupári ale lui, 

Ceea-ce ne îndemnă sá ridicăm o zidire publică sunt fără 
îndoială trebuintele comune ori interesele vre-unui servicii 
public; ceea-ce hotáreste însă dimensiunile si înfățișarea archi- 
tectonicá a uneí zidirí publice sunt aspiratiunile comune. Ast-fel 
zidirea publică arată nu numai, ce este aședămentul adăpostit 
intr’ énsa, ci tot-odata si ce importanță îi se dá acestui aseda- 
ment, ne Spune nu numal, ce suntem, ci tot-odatá si ce voim 
sá ajungem, ear vederea zidirilor publice nu numai ține mereú 
treză conștiința trebuintelor publice, ci deșteptă tot-odată si 
întărește si aspiratiunile comune. 

De aici porneste bucuria, pe care o simțim cu toţii, când 
se asédá peatra fundamentală pentru vre-o zidire publică ; de 
aici isvoráste dorința nóstrá de a ne înzestra fara cu multe, 
frumose si impunátóre zidiri publice. 

Ori si cât de viú simțită, dorința acesta numai încetul cu 
încetul se va puté împlini. 

Le place multora dintre noi să se plângă, că prea putin se 
face in tara nóstrá pentru întărirea conștiinței comune si 
pentru ridicarea nivelului moral. Nu sunt rele asemenea plân- 
geri, de óre-ce ele ne mână merei înainte. Dacă ne dăm 
însă sémá despre ceea-ce am făcut noi, ceea-ce fac alții si ceea- 
ce sa făcut în tara acesta mai nainte, ne cuprinde adese-ori 
temerea, ca nu cum-va cei ce vor urma după noi să se plân- 
gă, că am ținut să facem mai mult de cum ne iertau pro- 
priile nóstre puteri și nu numai am anticipat din roadele muncii 
lor, ci le-am luat tot-d'odată si putinţa de a face ef mai bine 
ceea-ce noi facem adi în pripă şi adese ori fără ca să ținem 
semă de desvoltarea ulteriórá a vieții nostre. 

Menaţi dar de aspiratiunile nóstre mereú înainte, nu avem 


nici o dată să trecem cu vederea, că lucrarea néstra nu are nici 


ol 
un inteles, dacá nue croitá pentru o viata indelungatá si din 
ce in ce mai desvoltată. 

Avem vreme, si ceea ce nu facem adi, vom face mâne, ceea 
ce nu facem noi, vor face urmașii noștri. Intrebarea e deci 
tot-d'auna : ce are să se tacă mai curând si ce póte ori e chiar 
bine sá se facă mai târdii. 

Cercetările aceste sunt pornite din gândul de a întări în 
consciinta publică convingerea, că localurile de scólá primară 
sunt zidirile publice, cărora trebue să le dăm preferința în 
actualul stadiu de desvoltare al societăţii nostre. 

Ear acesta nu numai pentru importanța ce i se cuvine în- 
vétáméntului primar si pentru-cá scóla primară prin zidirea unui 
local potrivit e ajunsă la deplina ei desvoltare. 

In București sunt o mulțime de biserici, dar capitala Ro- 
mâniei nu are nici o biserică. O simțim acesta cu toții, si cu 
anevoie se vor fi găsind între noi ómeni, care n'ar fi gata sá 
aducă jertvá de bună voie pentru zidirea unei biserici mari 
în mijlocul Bucureștilor. Stăm cu tâte aceste pe gânduri, 
fiind-că nam ajuns încă să ne facem o idee lămurită despre 
biserica acesta. Nu știm, cum are să fie si cât de incápitóre, 
căci nu numai pentru trebuintele zilei de astădi o plánuim, 
ci voim ca ea să rémáie si pentru fiii și nepoţii nostri ceea-ce 
e pentru noi. 

Palatul universității din Bucuresti n'a fost croit după tre- 
buintele timpului, în care Pam ridicat, ci potrivit cu aspiratiu- 
nile nostre de desvoltare. El putea dar să încapă și universi- 
tatea, și Academia Română, și museele, și biblioteca centrală, 
ba chiar și senatul. Cu tote aceste după o desvoltare de abia 
câte-va decenii am ajuns, ca palatul acesta să nu mai fie destul 
de încăpător pentru tóte stabilimentele universitare și nepotrivit 
pentru unele din aceste stabilimente. Căci universitatea e un 


asedémént capabil de o fórte mare desvoltare, şi e greu de tot 


32 
sá prevedem, ce are sá fie universitatea nóstrá peste cáte-va 
decenii. 

Greutatea acesta o întâmpinăm față cu tote asedámintele cen- 
trale, si nota caracteristică a zidirilor nostre publice este, că 
ele sunt prea mari, când li se asézá piatra fundamentală, potri- 
vite cu trebuintele momentane, când se inaugurézá, dar cáti-va 
ani în urmă, deviind prea mici, fac impresiunea unor creatiuni 
de caracter provisoriú. 

Ar trebui să ştim, ce are să fie statul român peste câte-va 
decenii, pentru ca să putem ridica astă-di zidiri publice de acest 
fel fără de a ne teme, că ele mai curând ori mai tárdiú vor fi 
prea mici ori prea mari. 

Atunci, când vorba e de școli primare, greutatea acesta nu 
există, de Gre-ce scóla primară e ajunsă la deplina el desvol- 
tare și localul de scólá primară, care e bun pentru diua de astá- 
di, bun si rémane pentru tote timpurile. 

Admitand că școlile nóstre primare nu sunt bine organisate, 
că programul nostru de invétámént primar nu e bine chibzuit 
şi că învățătorii nostri naŭ pregătirea cuvenită, tot nu putem 
să ne temem, că ar fi prea în curend să ridicăm acum localuri de 
scólá primară, căci localul scolar inriureste prin el insu-si asu- 
pra desvoltării generale și, dacă e bun, ne ajută să îmbunătă- 
tim și scóla adăpostită într'ensul. 

Numai acela, care nu șia dat séma despre importanța loca- 
lurilor școlare, ar putea deci să dică, că avem să creăm mai ân- 
téiú școli bune și numai apoi sá zidim și bune localuri pentru ele. 

Dacă e adevărat, că simtiméntul menirii istorice a neamului 
românesc e cea-ce ne povátueste în întrega nostră lucrare co- 
mună, cea mai de căpetenie din preocupările nostre trebue să 
fie, cum în adevér si este, propagarea acestui simtimént în tóte 
straturile societății române, ba până chiar și printre străinii, pe 


care sorta i-a aruncat pe pămentul românesc ori în vecinătatea 


33 


nostra. Si cel mai puternic dintre mijlócele nóstre pentru pro- 
pagarea acestui simtiment sunt localurile școlare. 

Să ne dăm sémă, ce trebue neapărat să se petrecă în sufletele 
ómenilor, care există la zidirea localului de scólá si la inaugu- 
rarea lui, trec in fieste-care di pe lângă el si si ved copiii adu- 
nindu-se regulat intr'énsul. 

Chiar din diua, în care sosește în sat stirea, că s'a luat hotă- 
rirea pentru ridicarea unui noŭ local scólar, o preocupatiune 
cu totul nouă cuprinde spiritele. In téce inimile se ivește simți- 
mentul vag, că pentru viata tuturora se începe o fasă nouă si 
îmbucurătore. 

Lucrările de zidire se încep și se urmeză, iar 6menii se adună 
si privesc și véd și iși dai semă, de ce se fac aceste lucrări si ce 
are sá resulte din ele. Ast-fel zidurile, care se ridică si, ridicate 
o-datá, stai tácute, ridică în gândul tuturora pe cel ce le-a ri- 
dicat și arată mereú spre-viitor. Cultura, statul, națiunea sunt 
representate în aceste ziduri ast-fel, ca în gândul tuturora să 
fie puse mai presus de tote, și Românul, când trece pe lângă 
ele, se simte mândru și plin de încredere în sórta némului set, 
iar străinul, care le vede, ne vede pe noi stăruind înainte. 

Si acesta e ceea ce voim noi înainte de téte. 

Dacă cerem aer, lumină şi lărgime destulă pentru puiul de 
măr páduret, pentru-ca el, crescut odată, sá potă rodi mere 
mai mari, mai frumóse si mai plăcute nouă, trebue cu atât maf 
vârtos să cerem aer, lumină si lărgime pentru scolarii nostri, 
din care vrem sá scótem ómeni mai desévirsiti ca părinţii lor. 
Le cerem, pentru ca în timpul, pe care”! petrec în scólá, să nu 
fie indbusiti si jignití în desvoltarea lor trupescă, le cerem, 
pentru că aerul, lumina și lărgimea ‘i daŭ inimii veselia, fără de 
care ori și ce lucrare e muncă grea, le cerem însă mai ales, pen- 
tru că ei să se deprindá cu aerul, cu lumina si cu lărgimea si sá 
le caute în tóta viata lor. 


34 


E ín natura lucrurilor, cá acolo, unde am zidit un bun local 
de gcólá mai curând ori mai tárdiú să se ridice și alte case 
aseménate cu el. Dacă nu le ridică cei ce véd localul școlar, 
aú fără îndoială să le ridice unii dintre cei crescuţi intr'énsul, 
cáci pentru acestia aerul, lárgimea si lumina sunt, ca pánea de 
tóte dilele, niște trebuinte neindnrate. 

E bucurie, dar o duiósá bucurie este ceea ce simte párintele 
când isi duce copilul la scólá si vede temerea, de care e cu- 
prins noul scolar, căci din clipa intrării în scólá se începe 
munca vieții, care crește deopotrivă cu virsta si cu sarcinile 
triaului omenesc. Sărmanul copil, trăit până aci în viață fără 
de griji, numai el de dragul sei și însu-și pentru sine lumea 
tótá, nu mai e de aici înainte de cât o verigă dintr'o viuá te- 
sătură de zele, care numai împreună sunt ceva. Ni-e ca și când 
Yam jertfi societății, dând tot ceea-ce este mai bun în el drept 
compensatiune pentru ca să fie tolerat şi el în mijlocul lumii, 
din care nu ’l putem scâte. 

Scola îl desvoltá pe om, dar nu ' desvoltă numai crescând 
puterile lui, ci tot-odatá si sporindu'i trebuintele, si acest spor 
de trebuinte e ceea ce-l tine mereú în încordare si pune pute- 
rile sporite în lucrare. Cultura e în tâte formele ei un spor de 
griji omenești, un spor de muncă omenescă, un spor de sufe- 
rinte în lumea vietuitóre. Acesta e ceea ce ľa făcut pe 1. I. 
Rousseau să se înspăimânte de resultatele culturii omenești și 
să se încânte de starea cea firéseá, în care numai copiii ocrotiti 
de iubirea părinților pot să trăiască. El a trecut cu vederea, că 
viata e suferință si că punctul de plecare a tótá înțelepciunea 
omenescă e să știi, că suferința e viata, să porți cu resignatiune 
suferința acesta și să sévirsesti cu mulțumire munca vieții fă- 
când cu tótá inima tot ceea ce ai să faci. 

Spre acestă înțelepciune ducem noi miile de copii chemaţi 


în fie-care an la scólá, când îi primim în localuri largi, lumi- 


nóse și pline de aer próspét și-i deprindem în aceste localuri 
cu ordinea, cu curăţenia si cu stăruința, pentru-ca sarcinile 
vieții să fie pentru denșii lucruri de sins înțelese, munca o 
trebuintá firescă, viața un sir de fapte sévérsite cu mulțumire. 

Localul bun e pentru invétátor ceea-ce stratul bun e pentru 
grădinar. 

Pedagogia, pe care se pune atât de mult temeiú, când vorba 
e de invétámént, nu e, precum multi vor fi credénd, o știință 
încheiată, prin care ori-si-cine póte să câștige destoinicia de a 
invéta pe alții. Sunt multe cărţile de pedagogie si multe din 
ele aŭ fost scrise de ómenii cei mai cu minte ; acela însă, care 
a citit aceste cărți știind ce voiește să afle din ele, remâne 
cuprins de nedumirire, căci mai multe sunt cestiunile ce îi s'aú 
pus decât cele ce fi s'aú resolvat. O singură parte din peda- 
gogie, metodica, e ştiinţă sigură si bine rotunjită—ca întrega 
logică. Intocmai insé precum sunt poeți, care nu stiú reguleie 
poeticei, si ómeni cu minte, care nu știi multă logică, sunt si 
învățători, care aŭ cel mai bun metod, fără ca să știe multă 
metodică. 

N'avem deci să punem prea mult temeiă pe studiile pedago- 
gice: ele sunt forte folositâre, numai insé dacă cel ce le-a 
făcut are tot-odată si deprinderea de a aplica teoriile învățate. 
Nu pedagogia în sine, ci practica pedagogică e lucrul în ade- 
ver prețios. Si multi dintre invétátorii nostri, deși nu stiú multă 
pedagogie, ne pun în uimire prin practica pedagogică, pe care 
'şi-at câștigat-o învățând pe alţii timp de mai multi ani, şi réul 
e numai, că nau câștigat practica acesta chiar mai 'nainte de 
a-și fi început activitatea, ci făcend mai multi ani de-a rîndul 
experimente cu copii. 

Nu se cere, pentru ca sá fii bun invétátor, decât puzină, dar 
temeinică ştiinţă, bunul simț comun și destulă iubire cătră po- 


por, căci iubirea, când vorba e de alții, e un învățător tot atât de 


36 
bun ca nevoia, când vorba e de tine insu-ti. Și dacă multi sunt în- 
tre invétátorii noștri aceia, care nu împlinesc chemarea lor, causa 
e, că ei n'aú în sufletele lor destulă iubire, eară vina e în invéta- 
mentul nostru, care nu cultivă din destul iubirea. 

Acelora, care aú iubirea cuvenită, le e destul să mai aibă și 
un local potrivit, pentru ca să fie cei mai buni învățători, ear 
aceia, cărora le lipsește iubirea, își înțeleg și simt mai bine 
datoriile, când se văd puși întrun local, care e manifestarea 
iubirii către némul românesc. N'avem decât săi mai și tinem 
de scurt, pentru ca să'și și facă datoriile. 

Câtă vreme insé cultura are sorta cersetorului, silintele 


nostre de a ridica invétáméntul primar sunt și remân zadarnice. 


| 
| 
| 


STAREA INVETAMENTULUI NOSTRU PRIMAR 


După «Statistica școlilor primare de ambe sexe, urbane si 
rurale», publicatá de ministeriul Cultelor si al Instrucțiunii pu- 
blice,noi am chemat la scólá pentru anul 1888—80 peste sése 
sute de mii (609,472) de copii, băieți si fete, care se aflat atunci 
în virsta de la 6 până la 12 ani. 

Dintre aceștia 100,706 se aflaú prin cele 71 comune urbane 
ale țării, iar 508,766 trăiaă la tara, prin cele 2943 comune rurale 
cu 8665 cătune ale lor. 

Dacă examinăm mai cu din adins cifrele cuprinse în tabela 
A., primim convingerea imbucurátóre, că progenitura română 
e trainică. 

Pretutindinea în cele 32 județe ale térii, atât la țară, cât si 
prin orașe, numărul băieților e mai mare ca al fetelor, ceea ce 
dovedește, că mortalitatea în primii cinci ani ai vieții e mai 
mică de cât aiurea, unde numărul fetelor covirseste pe al bă- 
ietilor. 

E in economia firéscá a vieții nationale o tainică dispositiune, 
in virtutea cáreia pretutindenea se nasc mai multi băieţi de cat 
fete. In primii cinci ani ai vieții însă mortalitatea e atât de mare, 
în cât abia vre-o 50 % din cei născuţi împlinesc vârsta de cinci 


ani si 21—29 % mor chiar în primul an al vieţii. lar fetele, în 


38 
vârsta acesta, sunt mai trainice ca băieţii. Ast-fel cu cât mai mare 
e mortalitatea în primii cinci ani de viata, cu atât mai mare de- 
vine si cifra fetelor în comparatiune cu a băieților, si sunt po- 
póre, care chiar la sfârșitul primului an de viata aŭ mai multe 
fete ca băieţi, 

Știm însă prea bine, că nu e nici purtarea de grije a părin- 
tilor, nici buna organisatiune socială ceea-ce ne scuteste pe noi 
de o prea mare mortalitate în primii cinci ani de viata. Cei maf 
multi dintre copii noştrii, născuți de mume ret hrănite, réú 
hrániti după nașterea lor și lipsiți de purtare de grijă, trăesc 
numai pentru-că sunt odrasle dintr'o rasă trainică. 

Cu tâte acestea poporatiunea nóstrá rurală atât de adese-ori 
face impresiunea unui neam de ómeni pornit spre decrepitudine 

Cel dânteii lucru, de care străinul, trecénd prin tara nóstrá, 
e atins, sunt copiii cei frumoși și sprinteni, care ies de prin co- 
libi si alérga pe ulițele satelor nóstre. Din acești copii însă ies 
femei, care la versta de trei-deci de ani sunt babe, și bărbați, 
care se gârbovesc în florea vieții. Căci traiul r&ă și viața des- 
ordonată face peste putință desfășurarea germenilor de viață 
ai rasei. 

O durere adâncă trebue deci să ne coprindă, când ne dăm 
sémá, ce putin se face în tara nóstrá—fie chiar si numai pentru 
conservarea virtuților vitale ale rasei române și cât de mult 
avem să ne temem, că progenitura Românilor adi în viata va 
résbuna prin decrepitudinea ei lipsa purtării de grijă. 

Dintre cei 508,766 copii de la țară 260,488, adică 51.02%, 
(mai mult cu 12,210) sunt báeti, iar dintre cei 109,472 copii de 
la oraș 51,363, adică numai 510% (cu 2,020 mai mult) sunt bă- 
ieti. Pentru-ca poporatiunea să fie aceiași la țară si la oras, în- 
tre copiii din orașe ar trebui să fie nu cu 2,020 ci cu 2416 mal 
multi băieți ca fete. 


La tara vitalitatea e deci mai mare ca la oraș, iar acesta fără 


39 
îndoială nu pentru că la țară copiii sunt mai bine hránitl si se 
bucură de mai multă purtare de grijă ca la oraș, ci pentru că 
poporatiunea e mai curat românescă si are mai mult aer, mai 
multă lumină si mai multă lărgime. 

Aerul, lumina și lărgimea i-ai dat poporatiunii rurale române 
virtuțile vitale, si tot aerul, lumina și lărgimea fac, ca ea să 
fie si astă-di partea cea bună si mai sănătâsă a statului român 
si isvorul adevărat a tótá desvoltarea. 

lar poporatiunea acesta e risipită în 2943 sate și 8665 cătune. 

Acestă prea mare risipire a poporatiunii nostre rurale ne dă 
în mare parte esplicarea cifrelor coprinse în tabela B a publi- 
catiuni făcute de minister. 

Dintre cei 100,706 copii de la oras 40,354, adică 40.22% 
sai si înscris la scólá. 

La țară însă din 508,766 copii s'aú înscris 122,863, adecá 
numai 24.38%. 

La oras dar la fiește-care sută de copii sunt aprópe 60, iar 
la țară chiar aprópe 75, care nici nu věd scóla, decum să învețe 
în ea, 

Tabela C. ne arată însă, că nici măcar cei înscriși n'aú urmat 
cu toţii la scólá: dintre cei 122,863 copii de la tara s'aú pre- 
sentat la examen numai 88,036, iar dintre 40,354 de la oraș 
numai 14,486. 

Din 609,472 de copii aŭ rémas deci în anul 1888-89 lipsiţi 
de instrucțiune la orașe 86,220, iar la țară 422,546. 

Pentru ca sá ne dăm séma despre importanța acestor cifre, 
vom lua drept termen de comparatiune starea invétáméntului 
primar la frații noștri din Ardeal. 

In Ardeal sunt de trei feluri de școli primare : școli de stat, 


școli comunale si școli confesionale. 
Românii își trimit copiii mai ales la școlile confesionale, carc 


40) 


stau sub priveghiarea autorităților bisericeşti si sunt sustinute 
de credinciosi fara de nici un ajutor din budgetul comun. 

Nu e deci mirare, dacă tocmai românii din Ardeal sunt, în 
ceea ce priveşte invétaméntul primar, cei din urmă între popó- 
rele din regatul ungar. Sunt cu tóte acestea mult mai înaintați 
ca frații lor din România liberă si independentă. 

După datele oficiale publicate de consistoriul din Sibiiú în 
Archidiecesa gr. orientală din Ardeal aă fost în anul trecut 
66,115 copil în vârstă de la 6 la 12 ani si anume 35,750 băieți 
si 30,365 fete. 

Din acesti¥66,115 copii 44,885, adecă aprope 69 % aŭ si ur- 
mat la scóla. 

In Ardeal însă invétáméntul e obligator până la vârsta de 15 
ani, și din 25,437 copii în vârsta de la 12 la 15 ani au mai um- 
blat la șcâlă 12,241. 

Unii dintre copii aŭ mai umblat apoi la școli de stat, la şcoli 
comunale ori la școlile altor confesiuni. Ast-fel la frații noştri 
din Ardeal din 100 de copii abia vre-o 25 rémán lipsiți de in- 
structiune, adecá acolo aŭ parte de instrucțiune atáti, câți aici 
sunt lipsiți de ea. 

Numai ast-fel putem să înțelegem, de ce vitalitatea în Ardeal 
e mai mare ca aici la noi, de óre-ce rasa e aceia-și și condi- 
tiunile de traii sunt în Ardeal chiar mai grele ca la noi. 

La noi 51,02 % din toți copiii de la ţară sunt băieți, iar în 
Ardeal față cu 30,365 fete avem 35,750, adecă 54,07 băieți. 
Pentru ca proportiunile să fie acelea-si, noi la 508,766 copii de 
la țară ar trebui să avem—nu cu 12,210. ci cu 27.989 băieți 
mai mult ca fete. 

In greaua lor luptă pentru existența, Românii din Ardeal ar 
fi ajuns la o stare de decrepitudine, dacă în timpul de la 1850 
până la 1867 mar fi avut parte de o bună administratiune si 


E AI Pisa . a Z 
dacă biserica si scóla m'ar fi ținut în inimile lor mereú treză 


4 
conștiința națională si mar fi desvoltat intr’énsii virtuțile vitale 
ale rasei române. 

Si din desvoltarea virtuților vitale resultă si iubirea către bi- 
serică și școlă a Românilor din Ardeal. 

De si sunt săraci și plătesc mari contributiuni, din care nu li 
se dă nici un ajutor pentru susținerea aședămintelor culturale, 
ei aú școli multe și bine întreținute. 

Archidiecesa gr.-orientală ea singură are 804, dintre care 
numai 153 cu local închiriat. 

590 din tote localurile de scólá sunt bune, iar 214 necores- 
pundáitóre. 

Pentru-ca proportiunea sá fie aceasí, noi pentru 508,766 
copii ar trebui sá avem 7155 școli primare rurale cu 5254 lo- 
caluri bune. 

După tabela E din publicatinnea ministeriului sunt în Ro- 
mânia numai 2213 școli rurale mixte, 447 școli rurale de băieți 
și 252 școli rurale de fete, adecă cu totul 2912 școli rurale, 
dintre care abia 949 aú localuri bune. 

Chiar şi oraşele României sunt în cea-ce privește invéta- 
mentul primar cu mult îndărătul satelor din Ardeal, de óre-ce 
pentru 100,706 copii sunt în România numai 313 școli primare 
urbane cu abia 164 localuri proprii, pe când în Ardeal pentru 
66,015 de la țară sunt 804 şcoli cu 5go localuri bune și numai 
153 localuri închiriate. 

Acelea-și sunt proportiunile si în cea-ce privește corpul di- 
dactic. 

In România 2912 seoli rurale și 508.766 copii aŭ avut 2498 
învățători si 454 invétatdre, deci un corp didactic de 2952 per- 
sóne cu o calificatiune nedeterminată. 

In archidiecesa Sibiului pentru 66,115 copii au funcţionat la 
804 școli 893 invétatori, dintre care 570 cu pregătire peda- 


gogică. 


Acesta e, în trăsături generale, starea invétaméntului nostru 
primar, pe cât ea pote să fie înfățișată în cifre. 

E par'că de necredut, ca să fie atât de tristă și de înapo- 
iată, dar cifrele sunt neîndurate. 

Mai tristă încă e starea invétáméatului nostru în ceea ce pri- 
veste funcționarea organismului școlar. *) 

Când ne dăm sémá, ce, cât, si cum învață puținii copii, care 
aŭ în tara nóstrá parte de instrucțiune, suntem ispititi de gândul 
de a ferici pe cei 75 la sută, care nici că văd scdla. 

Pe ici pe colo câte un om născut învățător, lucrând cu tra- 
gere de inimă, își pórtá voios sarcina și-i adimeneste pe copiii, 
care alergă cu inima deschisă la scólá El are drept răsplată 
multumirea propriei sale lucrări, ca tot omul, care face din tótá 
inima ceea ce face; rar se întâmplă însă, ca el să fie incuragiat 
fie de autorităţile școlare, care nu prea ajung să facă deose- 
bire între el și alti învățători, fie de părinții, care nu știi să 
facă deosebirea acesta, ba adese-ori el intră în conflict 
cu unii dintre colegii séi, care știi să facă deosebirea si sunt 
Jigniti de ea. 

In genere însă în viata nóstrá școlară nu e tragere de inimă, 
nu e avent, nu e acea pulsatiune căldurâsă, care face, ca si 
cea mai grea ostenélá să fie o plăcută încordare și-l duce pe 
om înainte și mereú înainte, fără de repaos, în cât își caută, 
când nu are, de lucru și își face, când nu póte găsi. 

Sunt în viata acesta multi ómeni, care își tac datoria, dar nu 
puţini dintre dinsii 'și-o tac numai fiind-cá a'aă încotro si nu- 
mai câtă vreme n'ai încotro. 

Și nici că se pote alt-fel câtă vreme invétátori si școlari îşi 


duc numai capetele, dar nu tot-d'odatá și inimile la scóla. 


*) Incercări critice asupra învățământului nostru primar de Szef. C. Me 
chatlescu, București : F. Gobl Fii. 


Dic :m cu toții, că scóla e lucru mare, fiind-că așa se dice, dar 
nu suntem încă dumiriti în conștiința nóstrá asupra importanței 
invétáméntului, nu stim, ce mare lucru e un învățător bun si ce 
mare e nedreptatea, pe care ni-o facem noi înșine, când nu-l 
scótem la ivelă si suntem ingáduitori față cu învățătorii negli- 
genţi ori incapabili. 

Nici chiar invétátorii nostri ei înși-și n'aú ajuns âncă să se 
p&trundă de convingerea, că chemarea lor e culturală și că in- 
structiunea, pe care o daú, nu e decât un mijloc de educatiune 
intelectuală si morală, -— «Noi, dic chiar si astă-di mulţi dintre 
dânșii, — avem să'i facem pe școlari pártasi de știința nostră : 
educatiunea lor nu ne priveşte, ea e treba familiei !» 

Da! educatiunea privată : școlile publice aŭ însă să facă edu- 
catiunea omului pentru viața publică. Si nu e mic serviciul, pe 
care-l fac, dacă mai ajută familiile și în cea-ce priveşte educatiu- 
nea privată. In deosebi internatele n'aú nici o rațiune de a fi, 
dacă nu dai și acest ajutor. 

Cele mai multe din neajunsurile vieții nóstre școlare de aici 
resultă. 

Căci nu e, înainte de tóte, cu putință, ca să aibă un bun me- 
tod invétátorul, care nu și-a dat încă semă, că el nu-i pregă- 
teste pe școlari pentru examen, ci pentru viata, că-i învață pen- 
tru ca să-i crescă și că n'are numai să-i învete, ci tot-d'uă-dată 
și să-i ajute a învăța şi a înțelege chiar și cea-ce nai invétat 
în scólá. 

Sub conducerea unui asemenea învățător copii, dacă sunt ti- 
nuti de scurt, pot să învețe multe lucruri bune si frumóse, dar 
învețămentul atât pentru școlari, cât si pentru învățători eo 
lucrare siluită şi obositóre, din care scolarii nu se aleg în cele 
din urmă de cât cu fórte putin. 

Nu e, de exemplu, greu să-l înveți pe copil a calcula came- 


tele. Cei mai multi dintre noi știi însă din propria lor experi- 


44 


entá, cat de ușor e să uiţi regulele privitóre la calcularea ca- 
metelor, cât de multi dintre cei ce aŭ invétat în scólá aceste 
regule nu mai stiú cáti-va ani în urmă să calculeze cametele și 
cât de adese-ori ómenii, care nu le-ai invétat nici o dată, stiú 
să spună cametele pentru ori si care capital, dacă li-e dat pro- 
centul. invétátorul bun mare deci să-i învețe pe copii regulele, 
ci să-i facă destoinici a Je afla ei Enşi-și ori-si când, pentru că 
numai destoinicia acesta e câștig Sigur și dáinuitor. 

Acela care n'a înțeles și nu are mereú în vedere acestă me- 
nire educativă a învățământului, nu știe ce va să dică metodul 
intuitiv, purcedarea de la cunoscut spre necunoscut, stabilirea rè- 
gulelor prin ¿nductiune, deci întrega disciplină didactică mo- 
dernă, care ar fi numai o perdere de vreme, dacă scopul invé- 
táméntuluí ar fi numai știința, iar nu tot-odată și educatiunea. 

Trecând de sus până jos peste asedámintele nóstre de în- 


A 


vétámént, gásim pe catedre multi Gmeni inteligenți si înzes- 
trati cu cea mai frumâsă pregătire teoretică ; lipsind însă 
seminarele de practică pedagogică atât pentru școlile pri- 
mare, cât si pentru cele secundare, invétatori și profesori de- 
opotrivă trebue să-și facă ei insi-si practica pe spinarea ele- 
vilor. Ori-si-cátá unitate am pune deci în legi, programe si 
regulamente, precum și în studiile teoretice, practica vieţii 
școlare remáne atârnătâre de la dispositiunile individuale si 
de la destoinicia fie-ște-cărui învățător. Unii dintre învăţători, 
Gmeni mai cu tragere de inimă, ajung după o lucrare de cati- 
va ani la o practică bună, care atât pentru dénsii, cât si pen- 
tru școlari face din invétámént o lucrare plăcută ; fórte multi 
însă réman viata lor tâtă nişte experimentatori, care se 
muncesc chinuind pe bieţii şcolari. Cu totul alta ar fi viața 
școlară, dacă fie-ște-care invétátor şi-ar face practica pedago- 
gicá sub conducerea vre-unui om, care nu mai experimen- 


teză, ci ştie lămurit, unde și cum are să fie condus scolarul. 


4% 


Chiar în invétaméntul superior avem profesori, care nu prea 
par a-și fi dat séma, că chemarea lor nu e să propage stiinta, 
ci iubirea de știință şi să le arate auditorilor, cum aŭ să studieze, 
pentru-ca să-și agonisésca știința. Căci e putin de tot ceea ce 
tinerii pot să învețe în sala de prelegeri și mult e ceea ce 
remâne pentru viata tótá. 

Cu atât mai vârtos avem în invétáméntul secundar profe- 
sori, care nu-și dau sémá că examenele de bacalaureat nu se 
fac, pentru-ca să se constate cdf sii tinerii ce vor să trecă 
la cursurile de învățământ superior, ci pentru-ca profesorii de 
la universitate să se incredinteze, dacă aspirantii sunt ori nu 
ajunși la cuvenita maturitate, pentru ca să pótá înțelege ceea 
ce li se împărtășește în cursurile de invétamént superior. 
Astfel nu ceea ce stiú, ci ceea ce pot aspirantii la bacalau- 
reat îi laudă pe profesorii de liceú. 

Ba n'ar fi pote exagerată afirmarea, că sunt chiar şi între 
profesorii de la școlile nóstre normale émeni, care nwsi daŭ 
semă, că ei aŭ să predee știința așa, încât viitorii invétátorl 
să nu'și însușescă numai știința predată, ci tot-odată și destoi- 
nicia de a li-o comunica altora. Atât de puţin se tine în în- 
vétáméntul nostru sémá de acestă cerință fórte importantă, 
încât profesorii școlilor nâstre pedagogice sunt socotiți mai 
prejos de colegii lor de pe la licee si la compunerea corpului 
didactic al școlilor pedagogice nu se tine de loc séma de destoini- 
cia candidaţilor în ceea ce privește predarea, și avem pe la 
școlile pedagogice profesori, care ar fi buni pentru catedre 
de liceu, ba pote chiar și pentru universitate, dar sunt impo- 
sibili în fata candidaţilor la cariera de învățător. 

Si totu-și şcolile pedagogice se numesc la noi normale: ce 
óre normézá ele, dacă nu predarea științei, practica invétá- 
mentului. 


lar dacă tote aceste adevărate sunt, n'avem să-i facem pe 


46 


învățătorii noștrii primari vinovați de starea tristă Și înapoiată 
a invétáméntului nostru primar. 

Nu stiú nică ei și aŭ un fel de drept de a nu sti, care e ros- 
tul lor în viața nóstrá naţională, si mai ales din nestiinta acésta 
resultá si lipsa de avént, cáci cu tragere de inimá nu póte sá 
lucreze de cát omul, care stie unde merge si e pátruns de gán- 
dul, că e bun și mare lucrul, pe care-l face. 

Tinuti mereú în umbră, puşi si la sat, și la oraș între cei din 
urmă slujbasi ai térii, lăsaţi la discretiunea autorităţilor admi- 
nistrative, lipsiţi de conducere conștientă si de disciplină se- 
verá, aruncați prin ruine si colibi, ei trebue neapărat să fie 
coprinși de simtiméntul umilitor, că sunt mai mult ori mai pu- 
tin de prisos în organismul nostru social, si să considere invé- 
țarea numai ca un mijloc de a-și câștiga pánea de tâte dilele. 

Dându-ne deci séma despre întrega stare a invétámentului 
nostru primar și despre înrîurirea atât de hotáritóre a invéta- 
méntului asupra întregei nóstre desvoltári sociale, ne simțim 
óre-cum umilití în noi înșine si ispititi de gândul de a ne face 
cele mai amarnice mustrári, pentru că nici chiar astă-di, după 
o desvoltare națională de mai multe decenii, n'am ajuns la o 
mai întinsă și mai bună organisatiune în ceea-ce privește edu- 
catiunea masselor mari ale poporului nostru. 

Cele dise aici despre invétaméntul nostru, nu sunt pornite 
din gândul acesta, ci din dorința de a face să pătrundă în cer- 
cuii din ce in ce mai largi convingerea, că a sosit timpul, ca 
cea mai de căpetenie din preocupările nóstre să fie buna orga- 
nisare a invétámentuluí nostru. 

N'am avut pân'acum răgaz să facem mai mult ca ceea ce am 
făcut pentru educatiunea masselor ; alte preocupări, alte nevoi, 
pote mai mici, dar în practica vieții mai viú simțite, ne-au silit 
să amânăm resolvarea cestiunilor de învățământ pentru un 


timp mai tignit. , 


47 


Intemeiat o dată statul român, cea inai de căpetenie din pre- 
ocupárile nóstre a fost asigurarea existenței si neatârnării lui 
prin organisarea asedámintelor de apărare națională, și multă 
avere naţională, multe din cele mai bune puteri vii ale nostre 
Sai consumat si se consumă încă pentru susținerea si desvol- 
tarea armatei nostre cu întregul ei aparat de luptă și de 
apărare. 

Tocmai de aceea în al doilea rénd al preocupărilor nóstre 
trebua să fie asigurarea mijlócelor financiare prin buna intoc- 
mire în asedámintele economice ale térii. 

Abia în al treilea rénd putea sá vie asigurarea bunei educa- 
tiuví prin organisarea asedámintelor de invétámént, 

Tot-d'a-una însă am fost stapaniti de simtiméntul, că de la 
invétámént atârnă întrega nóstrá organisare națională, căci nu- 
mai el póte sá sporéscá contingentul de ómeni înzestrați cu 
pregătirea cuvenită pentru funcționarea regulată a întregului 
nostru organism social. Aședămintele nostre de învățământ 
s'aú desvoltat deci si ele aláturea cu cele-l’alte asedáminte ale 
țării ; invétáméntul n'a fost însă pentru noi un scop de sine, ci 
numai un mijloc, pe care ţinem săl perfectionám, fiind-că el 
ne ajuta să desăvârșim organisarea nóstrá socială. 

Si totuşi scopul adevărat, singura rațiune de a fi a întregei 
nostre organisări nationale nu e de cât desvoltarea aptitudini- 
lor firești ale poporului românesc. 

Ce ni-e noue statul acesta, dacă el nu e scutul desvoltării 
nationale române?! ce ni-e noue independența lui, dacă ea nu 
insemnézá neatárnarea sufletescă a Românilor ?! ce ni-e noue 
întregul organism social, dacă în el nu ese la ivelă firea speci- 
fica a rasei române >? 

Voim să fim țară independentă și bogată, să ne organisám 
noi de noi potrivit cu firea nóstrá proprie, si jertvim cea mai 


mare parte din avutul si din puterile nostre vii pentru așeză- 


43 


mintele nóstre de apărare, fiind-cá ținem sá creștem noi din 
noi, ne jigniti de nimeni, cum crește bradul, care stă el singur 
la mijloc de poiană, în plina lumină, bătut numai de ploi si de 
venturi. 

Setea de cultura națională românescă e ceea-ce a zidit statul 
român, si întrega muncă sévérsita până acum de noi nu e de 
cât o pregătire pentru asigurarea conditiunilor de esistentá a 
asezámintelor de culturá nationala : pornită din scdla, în scdla 
si culminézá ideia statului roman. 

Ear pregátirile sunt fácute. 

Acela care stie, cum e organisată si cum e înzestrată armata 
română, cum se petrec lucrurile în ministerul de finanţe al Ro- 
mâniei, la vămi, la poștă, la regia monopolurilor, la căile ferate, 
la Banca Naţională, pretutindenea, unde Românii s'aú pus cu 
tot dinadinsul pe lucru, trebue neapărat sá primésca convinge- 
rea, că nu cu multă pregătire, ci prin o conducere conștientă 
ȘI severă s'a făcut tot ceea-ce Ya făcut bine în tara acésta și că 
noué, Românilor ni-e destul să voim cu tot dinadinsul, pentru 
ca după o lucrare de cáti-va ani să ajungem a ne putea mândri 
de invetáméntul nostru. 

Căci cea-ce lipsește în invétáméntul nostru e mai ales con- 
ducerea conștientă și disciplina severă, iar pe aceste le avem 
indatá ce recunóstem importanta invétaméntului pentru intréga 
nóstrá desvoltare si voim cu tot dinadinsul sá lucrám pentru 


ridicarea nivelului moral si intelectual al masselor mari. 


UN PROIECT DE CONSTRUCTIUNI 


Cele mai multe din greutăţile, pe care le întimpinăm in lu- 
crarea nostra de organisare, resulta din starea prea risipita a 
poporatiunil nóstre rurale. E grea de tot sarcina de a chivernisi 
interesele uneí poporatiuni de vre-o 5 milióne, care e risipita 
în 71 orașe, 2943 sate si 8665 cătune, dintre care cele mai 
multe mici si depártate de centrele de viata. 

Trecând cu vederea greutăţile materiale, care resulta din ri- 
sipirea acesta, ne aflăm în fata unei poporatiuni de ómeni mai 
mult ori mai putin instráinati unii de alții. Cei mai multi dintre 
sătenii nostri își petrec viata retrași prin locuri dosnice și nu- 
mai rar ajung să iee parte la viața comună, care ea singură pote 
să desvolte intrénsii conștiința comună si trebuinfa de a se în- 
soți cu alții. 

Mai ales acesta e causa, pentru care în tara nóstrá tote a- 
tîrnă de la inițiativa autorităţilor publice. 

Asezámintele nóstre liberale esclud cu tote aceste orl-$1 ce 
măsură autoritară, prin care poporatiunea rurală ar fi mai mult 
ori mai puţin siluită a se aduna în sate mai mari; nu ne remâne 
deci de cât să creăm prin zidirea la un loc potrivit a bisericilor, 

4 


50 


a școlilor și a caselor comunale centre de viață comună, im- 
pregiurul cărora poporatiunea încetul cu încetul se va aduna 
din chiar al ei îndemn. 

Privind cestiunea localurilor școlare din acest punct de ve- 
dere, e o fórte importantá cestiune de amánunte, unde anume 
are sá se întemeieze şcoli si să se zidescă localuri scolare. De 
aceea din cifra copiilor obligaţi a vizita scóla nu putem trage 
conclusiune pentru cifra școlilor, și ar fi greșit să dicem, că pen- 
tru 508,665 copii de la tară avem să ne înființăm 6358 școli, 
adică una pentru câte opt-deci copii. 

O parte însemnată din acești copii rămâne în mod fatal lip- 
sită de bine-facerile instrucţiunii, de óre-ce înființarea școlii si 
zidirea localului școlar nu are rațiune de cât pentru localitățile, 
unde voim să creăm un centru de viaţă si unde în timp de cel 
mult un ceas se pot aduna cel putin 40 copii. Copiii care se 
află la depărtări mai mari de asemenea localuri, nu pot să ur- 
meze la scóla, 

Ar trebui deci să se facă cele mai amănunțite cercetări a- 
supra distribuirii teritoriale a copiilor, pentru ca să putem sta- 
bili, de câte localuri școlare mai avem trebuintá și cât ar costa 
zidirea acestor localuri. 

Nici că avem însă nevoie să știm numărul școlilor ce urmeză 
să fie ridicate, pentru-ca să stabilim, cât ar costa ridicarea lor. 

După devisul și planul model aprobat de ministeriul instruc- 
tiunii publice,*) un metru pătrat de zidire școlară costă, dim- 
preună cu mobilierul școlar, 75 1., iar după vederile admise de 
toți Gmenii competenți în materie de zidiri școlare pentru un 
școlar se cere lărgime de cel puţin 1.15 m. p. 

Anul acesta (1890) s'aú găsit în țară 508,756 copii în virsta 
de la 6 la 12 ani. Presupuind că 15%, adecă 76,298 din acești 


*) Vedi planul alăturat. 


Sea 


copii nu pot să urmeze la scólá, rămân 432,458 copii, pentru 
care trebue să avem lărgimea de 1,15 m. p., adecá 497,326 m. p. 
zidire scolará. 

După constatările făcute de ministeriul instrucţiunii publice 
sunt in tara localuri de școli rurale zidite în condițiuni bune 
96,360 m. p., rămân deci a se mai zidi 400,966 m. p. cu câte 
75 l. metrul, ceea ce face pentru tótá tara 30,072,550 l. 

Suma acesta se distribue asupra celor 32 judeţe in urmáto- 
rul mod: 


52 


TABEL DE 
Construcții scolelor rurale din întrega tară, fata cu 
- 2 © 
Copiii la sat între 6 si 535 
ope 
112 ani impliniti, obligaţi după! ca = e | 
| 228% 
JUDETELE | lege a urma la scólá FE s & 
| Cals 
Se args cae, 
| = = — Dia | 
| ¡258 
Băeţi Fete | Total [258 
| | | F 
argonu ae a. | 11784 | 11321 | 23105 | 3465 
LA one a e | 8491 8158 16649 | 2497 
Pol a | 6075 | 5836 11911 | 1786 
E o oe | 6139 | 5900 12039 | 1805 
a o VER e, | 12788 12286 25074 3761 
Constanta. ©... © 3 7309 | 7024 14333 2150 j 
Gorun, . . ss . ae | 4736 | 4550 9286 1392 | 
| Dâmboviţa ....... | 9113 | 8756 17869 2680 
Doljiu AS oo o o oc 16035 | 15406 31441 4716 
Dorohoiu. ....... 7714 | 7410 15124 2268 
NS AT | 3261 | 3133 6394 || 959 | 
Gorila ao ae: 112200) | 11780) 24040 3606 | 
Ialomita aforo o ota o | 8235 7912 16147 2422 | 
a Laa de „ll 5380 | 5165 | 10546 | 1581 | 
More ce a E | 14016 13466 27482 | 4122 | 
Mehedinți ...... 12076 | 11602 23678 | 3551 
Muscel. . .. . a. . «| 5062 | 4864 9926 | 1488 | 
NEAL Glogs 5 o oo 7590 | 7300 14890 | 2233 | 
DEI pons os o ou 5853 | 5624 | 11477 1721 | 
Prahova. o wee ee | 10855 | 10429 21284 | 3192 | 
Putna ar ee | 4109 3948 8057 | 1208 | 
Roman ns -F E 4373 4202 8575 1286 
Rman o SS | 11923 11455 2337 3506 
(E a | 8598 8250 16848 | 2527 
STA ee. E 3 5208 | 5004 10212 | 1531 | 
Tecuciu ..... . . .] 7972 | 5660 | 13632 2044 | 
Teleorman .......| 11477 11027 22504 | 33875 | 
E Eco Paria 3930 | 3776 | 7706 | 1155 
tukena >. 5 BASS: 4684 4500 9184 1377 
VA A ¿A a 4866 4676 | 9542 1431 
oo i ae | 8507 , 8174 16681 2502 
Viagca. . . . . . .. . 10069 | 9674 19743 2961 
Total. . . | 260488 | 248268 | 508756 | 76298 | 
| | 


COSTUL 


starea actuală a localurilor acestor scole, anul 1890. 


„08 m Za DS = 3 | a 
S J23- 3| age | « E [Pza | Sase 
-> (Seog e408 | SS [5284595 BQ SS 
| 83 l 3535 l Sea | 2. | ee Sele | gee 
5 e (2125813738 | SS | Stiai 935 
ia SN sas. seg = E 3.3 BB 2 E 
& 2 [ace sae" | $ y | F8.2*g6 | SREE 
SE Jagar] gy | 3 | Sesbse aa 
* | Ae aR s g az > | EBEE 
2 3 ris mp. del 3,33 E 2 “Metrul pătrat < 3 == 
g o copil 5 z A o 75 let | EA 
= = M. P Za = Leí |B.) Lei B 
| | 
| 19640 | 22586 | 2420 20166 | 1512450] —| 48932 |90| 
14152 | 16274 | 1100 15174 | 1138050 > 36819 | 89 | 
10125 | 11643 1540 10103 757725] —|| 24515 | — 
10234 | 11769 | 3080 8689 | 651675 —| 21083 |90 
21313 | 24510 | 2970 21540 || 1615500! —| 52266 192| 
| 12183 | 14010 6050 7960 | 597000 —| 19314 [98 
| 7894 9078 2420 | 6658 | 499350 — 16155 |73 
` 15189 17467 | 8690 | 8777 | 658275 --|| 21297 |44 
26725 | 30733 | 6930 || 23803 | 1785225 —| 57758 |10 
12856 || 14784 880 13904 | 1042800 — 33738 |12 
5435 6250 660 5590 419250 —| 13564 116 
20434 | 23499 1320 | 22179 | 1663425 —| 53817 |47 
13725 | 15783 | 4510 | 11273 845475 —| 27354 |00. 
8964 | 10308 2420 | 7888 591600 —| 19140 ¡27 
23360 | 26864 | 8250 | 18614 | 1396050 —| 45166 |96 
20127 | 23146 | 1650 | 21496 | 1612200 — 52160 |15 
| 8488 | 9703 || 3630 6073 455475 —| 14736 |17. 
| 12657 | 14555 | 1210 | 13345 | 1004875 —| 39511 | 13 
| 9706 10219 | 3080 | 7139 535425 —-| 47399 | 82) 
18092 | 20805 | 5060 15745 | 1150875 —| 37234 [73| 
6849 || 7876 = 7876 | 590700 —|| 19111 |15 
7289 8372 | 1540 6832 | 512400 —-| 16577 |88| 
19872 | 22852 | 1540 21312 | 1598400 —| 51713 68 
14321 || 16469 | 1320 15149 | 1136175 —| 36758 |96 
8681 9993 | 880 9113 | 683475 —| 99119 |74 
11588 | 13326 | 2640 10686 | 801420; —| 25928 165 
19129 | 21998 | 6930 15068 | 1130100 —| 36562 |58 
6551 7533 | 660 6873 515475 —| 16677 | 36 
7807 8978 | 5170 | 3808 285600 — 9240 | 12 
8111 9327 | 660 | 8667 650025 —| 21030 | 52 
14179 [| 16305 | 2860 13445 | 1048375 —| 33918 159 
16782 | 19299 | 4290 | 15009 | 1125675) —| 36419 |41 
432458 | 497326 | 96360 | 400966 | 30072550) — 970882 _ (48 
| | | 


LO 


Trei-deci de milióne de lei ar trebui deci să cheltuim, pen- 
tru-ca sá avem la țară aer, lumină si lárgime destulá, ordine 
si curátenie pentru 432,458, adecá aprópe jumétate milion de 
copii obligați a urma la scóla, 

Cheltuind suma acésta, am avea, se înțelege, numai localu- 
rile școlare cu mobilierul lor și ar rémáne să mai primim si 
sarcina sporirii personalului didactic cu vre-o mie cinci sute 
de învățători. 

Tocmai de aceea însă planul acesta n'ar putea să fie execu- 
tat de cât prin o lucrare urmată cu stăruință, timp de maï 
multi ani, potrivit nu numai cu putinţa nóstrá de a zidi, ci 
tot-odată si cu sporirea contingentului de ómeni destoinici a 
purta sarcina de invétátor. Astfel sarcinile se împart și ele pe 
mai mulți ani. 

Sévarsind lucrarea acésta, cestiunea localurilor școlare ar 
fi resolvată pentru un timp de cel puțin trei-deci de ani, de óre- 
ce localurile școlare, deși croite pentru contingentul de adi al 
copiilor obligați a urma la scólá, numai încetul cu încetul se 
vor umplea și abia pe ici pe colo, prin sate mai mari, se va 
ivi mai curând trebuinta de câte o nouă scóla. Ori-și-cât sar 
spori poporatiunea rurală a țErii, dacă anul trecut din 508,766 
copii numai 122,863 saŭ înscris și chiar numai 88,036 aŭ si 
urmat la scólá, realisăm cel mai mare progres, dacă peste 
trei-deci de ani avem mai mult ca 400,000 copii, care ur- 
meză regulat la scólá. 

Cheltuelile făcute acum ne scutesc pe timp de cel puțin 
trei-deci de ani, și dacă și acoperirea lor se va împărți pe tot 
atati ani, sarcina organisării o vor purta mai ales acela, că- 
rora le facem parte de o mai bună educatiune. 

lará denșii vor fi mai destoinici ca noi de a o purta. 

Dacă e adevărat, că scóla bine condusă, deprindându-i pe 


copii să lucreze intins și cu tragere de inimă şi crescând atât 


destoiniciile, cât si trebuintele, trebue să ridice de-o-dată cu 
nivelul cultural si productiunea, n'avem nici-o-dată să ne în- 
trebăm, cât avem să dăm pentru îmbunătățirea asedámintelor 
de invétámént, ci numai, cum avem sá ne procurám mijlócele 
de imbunátátire. 

Ori-cát de mare ar fi capitalul, el este cel mai bine alocat, 
dacă vom priveghea neadormiti, ca scóla sá crescă puterile 
vii ale térei si să le disciplineze. 

Noi cheltuim férte mult pentru desvoltarea asedámintelor 
nóstre de apărare națională; cu tote aceste numai ómeni, 
care nu véd cu ochii lor si nu judecă cu mintea lor, nu înțeleg, 
că banul dat pentru armata nóstrá și pentru aparatul ei de luptă 
si de apărare e cel mai bine cheltuit. Căci întrun fel ne sim- 
tim noi în noi înşi-ne având armata acesta, si intr'alt-fel ne-am 
simţi, dacă n'am avea-o, ori dacă ea mar fi fost pusă pe càm- 
piile Bulgariei la cele mai grele încercări. 

Sa-si dee fie-ste-care semă despre cele ce se petrec în sufle- 
tul lui, când vede stabilimentele militare ce se întind de la Mi- 
hai-Vodă dealungul dealului Spirii până la Cotroceni, când un 
regiment de linie, un batalion de Dorobanţi ori un escadron de 
Călărași trece pe din naintea lui, când tunurile nóstre se înșiră 
în fata lui. Tare ar trebui să fie tîmpit omul, care n'ar simți, că 
aici, mai ales aici, unde multe puteri sunt adunate la un loc, e 
statul român și națiunea română și viitorul neamului românesc. 

Și dacă noi, care privim, o simțim acesta, o simte cu atât mai 
vîrtos soldatul, care timp de mai multi ani se deprinde cu gân- 
dul, că el nu e decât parte nedespártitá din marea putere na- 
tionalá. Ast-fel nimic de o potrivă cu armata na contribuit la 
desvoltarea conștiinței nóstre nationale si la întărirea s'mti- 
mentului comun, căci o duiósă înfiorare trece prin întregul neam 


A A oe 4 . . 
românesc, când oștiri române se insirá si departe peste hota- 


56 A 


rele României inimile se mișcă atunci, când comanda dată din 
rost românesc pune mii de ómeni în mișcare la fei. 

De aceea e atât de adevărat, când se dice, că 'n România cea 
mai bună scólá e armata, ba adevărat ar fi chiar și dacă s'ar 
dice, că armata nóstrá e singura nâstră scólá în adevăr bună, si 
nu exagereză aceia, care dic, că intre sătenii noştrii numai aceia, 
care au servit în armată, sunt ómeni cu care te poți înţelege. 

lar în armată ómenii intră, când nu mai sunt deopotrivă cu 
copiii, primitori fata cu cei chemați a-i deprinde să lucreze îm- 
preună. 

Să ne inchipuim la o parte dece mii de oșteni armatí până 'n 
dinți, iar la alta tot atati școlari cu câte o tăbliță subtióra : 
unde ni se opresc ochii?! 

Fără ca să ne dăm sema de ce, ne vom preocupa numai de 
școlarii adunați la un loc și ținuți în bună rânduială. 

Ori si ce massă de ómeni produce o impresiune puternică 
asupra nostra, și numai puțini dintre noi pot să stee nepăsători, 
cand mii de émeni sunt adunati la un loc și porniţi în același fel; 
căci multi ómeni adunați la un loc sunt multe puteri impreunate, 
multă viață îngrămădită, cea mai incalculabilă dintre tâte pute- 
rile elementare. Școlari adunaţi la un loc sunt puteri care cresc 
și cresc în același fel, deci o mare enigmă socială, în fata căreia 
tot omul se întrebă : Ce are să iasă de aici ?! 

Se póte óre ce-va mai ademenitor ca gândul, că peste cáti-va 
ani aici în țara nóstrá sute de mii de copii se adună pâlcuri- 
pâlcuri în fie-ste-care di, pentru ca la mii de locuri să lucreze 
după același program împreună si să se deprindá a vedé lucru- 
rile în același fel, a simți în același fel, a trăi potrivit cu 
aceleași norme de viata >! 

Nu simte ore fie-ste-care dintre noi că e destul, ca acestă lu- 
crare împreună a copiilor să fie condusă cu stáruintá și în bună 


rânduială, pentru ca după cáti-va ani de dile întregul popor 


~ 57 SS 


român să fie o armată cu rânduri de a pururea strinse, care 
crește mereú din di în di, din an în an tot mai mare și mai bine 
inchegata?! 

lar pentru ca sá ajungem aici, n’avem trebuintá de cat de 
cáte-va milióne si de hotárirea de a face ca'n scolile nóstre sá 


se lucreze fără de răgaz și în bună rânduială. 


—— +> mae 


INCHEERE 


Se vor împlini în curând doué mii de ani de când urditorii 
neamului românesc saú aședat aici pe pământul acesta, adu- 
când cu denșii și cultura romană ajunsă atunci la deplina ei 
desvoltare. 

Urmașii lor, strimtorati de năvălitorii barbari, aă perdut în 
curend cultura părinților. Era însă peste putință, ca lucrarea 
omenéscá urmată cu stáruintá timp de mai multe veacuri pen- 
tru desvoltarea vieții culturale romane să remâie zadarnică. 
Căci ori și ce lucrare omenésca e manifestatiunea unei functio- 
nări petrecute în organismul fisiologic, si organele ținute mereú 
în funcționare se întăresc, organismul se modifică potrivit cu 
lucrarea, pe care o săverșește în mod regulat si stăruitor. Ur- 
masii ati putut deci să piardă cultura romană ca manifestatiune, 
aŭ putut să piardă deprinderile culturale, aŭ putut să piardă 
practica culturală ; dar resultatele fisiologice ale vieţii culturale 
romane trebu'aii neapărat sá se păstreze intr’énsii ca aptitudini 
culturale, ca germeni de viață culturală din ce în ce mai slabi, 
dar pentru tot-d'a-una gata de a se desvolta, îndată ce sunt date 
conditiunile desvoltării lor. Dacă e adevărat, că noi Românii 
suntem urmașii Romanilor veniţi aici sunt acum doué mii de 


ani aprope, nu e cu putință, ca în rasa română partea mai 


nobilă a organismului omenesc să fie aceea-și ca la popórele, ai 
căror urditori aŭ fost niște păstori mai mult ori mai putin sél- 
batici : creerul, care a încăput o dată tâte formele unei mari vieți 
culturale, póte să piară, dar câtă vreme se păstreză prin proge- 
nitură, trebue neapărat să fie merei primitor pentru acele forme, 
si ceea ce în materie de cultură pentru alte popóre e lucru 
noŭ, pentru noi Românii e o veche și plăcută reamintire. 

Capetele, care se ridicat odiniórá falnice peste mulțimea adu- 
nată în forul roman, se reivesc prin atavism și astădi în mijlocul 
nostru, dar nu întrun for plin de lume alésá, ci prin înfundă- 
turi dosnice, unde nu pot să ajungă la deplina lor desfășurare , 
inimile, din care porniaú inspiratiunile mari în timpurile de mă- 
rire, se reivesc si ele mereú, dar nu întrun timp de mărire. 

Acesta e înțelesul cuventului, când vorbim de nobleta nea- 
mului românesc. 

Si dacă cine-va ar pune la îndoială nobleta acesta, ni-ar fi 
destul să arătăm asupra miliónelor de Români, care trăiesc 
adi pe pămentul acesta, unde atâte alte popóre stăpânitore 
sai stirpit. Căci viata îndelungată e fără îndoială cea mai 
concludentă dovadă de tráinicie, ear trăinicia e cea mai conclu- 
dentă dovadă de superioritate firescă. 

Aică, unde atáte popóre ai perit, ar fi perit și Românii, 
dacă ei n'ar fi fost și mai cuminte ca alții, și mai destoinici 
de a purta greutățile vieții, si mai nesecati ca isvor de viata. 

Alte popóre, slăbite odată, se risipesc si dispar din lume. Pe 
Români nici năvălirile cele multe, nici résbdiele, nici ciuma, 
nici robia îndelungată, nici lipsa de hrană, nici risipirea nu i-a 
putut stirpi: aŭ scădut în timpurile grele si aŭ ajuns la dege- 
nerare, dar dacă o sută ar fi remas numai, aceștia, ori si cât de 
degenerati si ori si cât de risipiţi, ori si cât de asupriti și ori 
și cât de umiliti, aveaú în ei simtiméntul superiorității lor, priveaú 


cu dispreț -asupra stăpânilor lor, voiaú, deapururea voiau să fie 


ei singuri împreună un popor si n'asteptaú de cât timpul priin- 
cios, ca din now să crescă si să se ridice. 

Si au crescut și s'au întins si-aú asimilat și stîrpit tot ceea-ce 
era neam mai prejos de denșii în préjma lor si asimileză mereú 
şi stirpesc câtă vreme pote să curgă nesécatul isvor de viata 
al semintief latine. Ear dacă amestecatu-s'aă Românii în deo- 
sebite timpuri cu deosebite popóre, semintia latină e atât de 
covérsitóre, în cât e destul, ca unul dintre părinți, fie tatăl, fie 
muma, să aibă sânge românesc, pentru ca progenitura să intre 
în lume cu caracterele rasei latine și pe aceste să le desvolte 
din fii în nepoți. Ast-fel, precum dice Kanitz vorbind despre 
Românii din Serbia, o singură româncă măritată întrun sat 
nerománesc româniseză încetul cu încetul intreg satul, de óre-ce 
semintia română trăește crescând din ea însă-și. 

Numai avénd conştiinţa acestei superioritati, părinții noștri aŭ 
putut să proclame principiul, că ori și care străin căsătorit cu 
o româncă are să fie socotit drept un român, de óre-ce copii 
lui numai Români pot să fie, iar în nepoții lui firea românescă 
trebue neapărat să iasă cu atât mai vertos la ivelă. 

In acestă superioritate de rasă e pusă existența neamului ro- 
mánesc, și câtă vreme nu sunt strimtorati de vre-un neam de 
omeni mai trainici ca denşii, Românii, stápini ori stápániti, ré- 
mán un popor tare închegat, care nu astéptá de cât timpul 
priincios, pentru ca să crescă si să se ridice. Ostirile adunate 
sub stégurile românești, tunurile încărcate si întăririle chibzuite 
cu multă pricepere pot să apere existența statului român și să 
asigure conditiunile de desvoltare ale neamului românesc, dar 
existența poporului românesc n'o putem asigura pentru tote 
timpurile și pentru tote împrejurările de cât prin desvoltarea 
conștientă a germenilor de viață mostenití de la părinții, bunii 
și străbunii noștri. 


Si nimic nu ne ajută de o potrivă cu scóla să grăbim desvol- 


tarea acesta, de óre-ce n’avem decât să purtám de grijă, ca 
copiii adunaţi la scólá să lucreze întins cu capul și cu mintea 
lor, pentru-ca zestrea culturală, pe care aú mostenit-o de la pá- 
rintií lor, ea de ea sá iasă al iveală si sá se desfágure. 

Ajunși o dată sá resuflăm mai liber, noi Românii am realisat 
în timp de câte-va decenii niște progrese, la care alte popóre 
numai prin o lucrare urmată în timp de secole ar fi putut ajunge, 
ear acesta de sigur numai pentru-că noi, când vorba e de cul- 
tură, navem decât să recâștigăm ceea ce alții ai sá câștige. 

Nu e cu tóte aceste mai puţin adeverat, că cultura nostră 
moderna chiar nici astă-di, după mai multe decenii, nu e din 
destul națională: ea nici nu se leagă destul de bine de cultura 
părinţilor nostri, nici nu se potriveşte pe deplin cu firea nóstrá, 
nici nu e străbătută în tóte păturile poporului român. 

Massele mari ale poporului român, cea mai românescă parte 
din societatea néstra, cele 2943 comune si 8665 cătune aŭ fost 
atinse de curentul cultural, dar nu sunt âncă intrate în el: cul. 
tura modernă e în cele 71 oraşe si în clasele conducátóre ale so- 
cietatii noastre. 

Acesta e ceea ce Ta făcut pe M. Eminescu să se plângă atât 
de adese-ori si cu atâta amărăciune de pătura superpusá, care, 
compusă în mare parte din străini si din Români instrainati, nu 
pote să asimileze cultura primită din apus și s'o potrivéscá cu 
firea masselor mari ale poporului român. 

Străinii intrați în societatea nóstrá, mai ales Greci si Bulgari, 
sunt un element de regenerare pentru poporul nostru. Asimi- 
lati o dată, străinii aceştia îi daŭ poporului nostru aptitudini, 
care lipseaú mai nainte, o lipsă simțită în tot trecutul neamu- 
lui românesc. De asemenea aceste elemente cresc destoinicia 
poporului român de a propaga cultura și peste hotarele térii lor. 

Nu e cu tâte aceste mai putin adevérat, că de-o-cam-dată, câtă 


vreme ne aflăm în procesul de premenire națională, Românii 


62 


se simt mai mult ori mai putin stépaniti de aceste elemente 
încă nu pe deplin asimilate, care n'aú în deajuns simtiméntul 
vieţii nationale românești, nu věd lucrurile ca Românii, nu simt 
întru tóte ca denșii si ast-fel nu înțeleg multe din preocupările, 
din aspiratiunile, din slăbiciunile Românilor, ceea-ce atât de 
adese-ori îi face să intre în conflict cu simtiméntul comun. 

Eminescu, unul din cele mai strălucite capete ce s'ai ivit in 
mijlocul nostru, de și străin după tată (Eminovici), *) mostenise 
de la mumá-sa, o Româncă din vechea familie boerescă Jurascá, 
dimpreuná cu germenii bóleí, care a curmat atát de curánd lu- 
crarea lui, si firea românescă, si simtiméntul vieții nationale 
românești și al menirii istorice a poporului român. El se simțea 
deci în fie-ste-care di jignit de conflictul ce esistă în viéta nâstră 
comună și, védénd mereú supărarea, pe care ni-o face adi pă- 
tura superpusă, trecea cu vederea folósele ce pot să resulte 
pentru viitorul nostru din asimilarea ei. 

lar Eminescu n'a fost de cat formulator al unui simtimént 
împărtășit de forte multi dintre noi : conflictul există și-l sim- 
tim în fie-ste-care di. 

Si totuși suntem adi cu toții împreună același popor, avem 
aceași sórtá, sévérsim aceași lucrare, mergem spre aceași 
menire și aceeași iubire trebue sá ne impreune pe toți; același 
gând, aceași simtire trebue sá ne povátuiascá pe toți; cea mai 
de aprope din grijile nostre trebue sá fe înlăturarea conflic- 
tului. 

lar acesta nu e cu putință de cât prin o inríurire reciprocă 
pe cât se pote de intensivă. 

Massele mari ale poporului înrîuresc asupra desvoltării nóstre 


culturale prin contingentul, pe care-l dai pentru clasele condu- 


*) După traditiunile familiare nepotul unul căpitan din óstea lui Carol XH, 
scăpat din lupta de la Pultava. 


cátóre, si este un interes national, un fórte mare interes natio- 
nal e, ca contingentul acesta să crésca. 

Nu mai mic însă e interesul national, care cere, ca clasele con- 
ducátóre să înrîurescă mai stăruitor ca până acum asupra mas- 
selor mari. 

Si una, și alta numai prin scólá se póte mijloci. 

Admitánd deci, că tóte cele dise în cărticica acesta asupra 
școlii ca mijloc pentru cultivarea rasei si ca pregătire pentru 
munca vieții, sunt numai niște teorii născocite de un cap visă- 
tor, scóla, pentru noi în deosebi și anume în actuala fasă de 
desvoltare a societăţii nâstre, mai e și cel mai potrivit mijloc 
pentru curmarea unui conflict cultural, care iese în fie-ste-care 
di la ivélá si de care ne simţim cu toții jigniti. 

Viaţa popórelor se desfășură ea de ea, și numai acela, care 
nu ştie ce va să dică a înțelege, pote să se amăgescă cu gândul 
că e pe deplin dumirit si póte să dumirescă si pe alții asupra 
celor ce se petrec in viata nostră națională. Mergem duși de 
firea nóstrá românescă, si de cele mai multe ori abia din faptele, 
pe care le am săvârșit, fie sub stăpânirea unui simtiment covir- 
sitor, fie siliți de împrejurări, înțelegem întregul mers al vieții 
nostre. Sunt cu tóte aceste si în viata nóstrá comună lucruri, 
pe care le înțelegem cu toţii, îndată ce luarea nóstrá aminte se 
îndrepteză asupra lor. 

Unul din aceste lucruri e și școla 

N'avem de cât să ne dăm sémá despre cele ce se petrec în 
timpul copilăriei, pentru ca să înțelegem, cât perde tara nostră 
lăsând în fie-ște-care an sute de mii de copii să crescă de ca- 
pul lor și ce mare lucru e să-i adunăm pe acești copii în cete 
povátuite după un plan bine chibzuit, ca să lucreze întins si re- 
gulat cu capul și cu inima lor. 

Căci popórele, care ne încongiuară, dau zor înainte, si vai 


de noi, dacă le lăsăm sá ne intréca ! 


64 

Statul román nu e fácut pentru-ca sá tráim tigniti intr’énsul, 
ci pentru-ca sub scutul lui sá putem lucra în téta libertatea pen- 
tru ridicarea neamuluí románesc, si povatá are sá ne fie Maies- 
tatea Sa Regele nostru, Carol I. cel Chibzuit, care, cunoscător 
de țară, a început chivernisirea domeniilor Corónel, zidind școli 
si biserici. 

Vederile desfășurate în cărticica acesta nu sunt nici noue, nică 
mai presus de înțelegerea comună; ceea ce póte să fie noŭ e numai 
gruparea ori formularea lor : sperând deci, că ele vor fi înțelese 
de toți şi împărtășite de unii, nu ne mai facem de cât ilusiunea, 
că luarea aminte a tuturor capetelor luminate se va îndrepta 

` maï cu dinadins ca până acum asupra cestiunii invétaméntului 
rural si că în curând conștiința publică va fi pătrunsă de con- 
vingerea, că acesta e cestiunea, pe care avem s'o resolvám mai 


nainte de tóte, acéstá causa, pentru care avem sá ne încăldim 
cu toții. 


—— < Mes 


O 
E = 
A 
2 Y 

, GQ 
t 2 


= 


PM Y ea Ra 


Y 


YE 


ZA HAA 


S 


FLAN TIP 


DE 


SCOLA RVRALA. 


PLANVL FVNDATIILOR 


l p 


Y 


SS 


y 
S 


SS 


N SSNS 
SS 


ee BROS. T aN 


NS 
S 


N 


SS 


5 "A AOTT fy PEE A AT ty 
GY, 


S 


ET! YELL 
Weill GHEE, 

i 

i 


i 
4 : 
A 4 
ti WE BQO A 


SECTIVNEA A-B 


14957 


PLAN TIP 


E OA RVRALA 


PLANVL PARTERVLVI 


A O a Soga ate one ame 


7 ‘meee ie 


OBS o AA ió i 


SES OOO 


mer J Y 
I MIA ee 


ile tte. MUMMY 


RY 
RY 
d AS 
i 


LEGENDA PLANVL ETAGIVLVI 


7 Sala de clasa 


m 
2. Pestrar 
3. Sala de clasa ca Stor o A A ee Bes 


4 Sala de asleplare 
pentru elevii cari 
nu pol sa merga 
acasa la prandu, 
sau cl. division. 


5. Pestibul 
6. Cancelaria se 

M usert scolar 
7 Loc peniru lemne 
¥ Loc pentru apa 
9. Locuinta ¡AE 
Zorulue 


ii 
fal ut IUL Zs 


Vite Ll CLL OIGA 


pz] 


E 


RN 
À 


Va BD A H z 


ne Wrote 


PLAN TIP 


DIE 


SCOLA- RV RAIA 


FATADA PRINCIPALA FATADA LATERALA 


ae ara Pa S 1 Se Cs CoN ad 
— 


LAPS 


Sn Be EES Sas ARANA e 


PA 
[ial Ty Yay | 
EI! | A îi | aT ee 


im jul] TIBI lu] E 
MM