Serban Milcoveanu — Pentru ce a fost asasinat C.Z. Codreanu — 2007

Dr. ŞERBAN MILCOVEANU 

PENTRU CE A FOST ASASINAT 
CORNELIU ZELEA CODREANU? 

30 noiembrie 1938 

Volumul I: expunerea cronologică a faptelor 
Volumul II: analiza explicativă a evenimentului 



„Asociaţia foştilor preşedinţi ai Studenţimii” 

Ş' 

„Liga pentru apărarea Adevărului istoric” 







Dr. Şerban Milcoveanu 

Pentru ce a fost asasinat Corncliu Zelea Codreanu? 
30 noiembrie 1938 





Culegere şi tehnoredactare computerizată: MihaelaEmMiu 
Corectură: Dana Domnica Milcoveanu, Oana Petre 


Editat tară scop lucrativ 
de 

„Asociaţia foştilor preşedinţi ai Studenţimii' 
persoană juridică 

Şi 

„ Liga pentru apărarea Adevărului istoric ’ 
persoană juridică 

tel.:021-2224381 
Str. Petofi Sandor9 
Bucureşti I, cod 011.406 


ISBN: 978-973-0-05068-4 


Dr. Şerban Milcoveanu 

medic primar 

asistent universitar 1940-1945 
Coroana României şi Steaua României 
panglica Virtute Militară 

în 1935-1936 preşedintele „Societăţii Studenţilor în Medicină” 
în 1936-1937 preşedintele „Asociaţiei Internilor de Spital” 
în 1936 1940 preşedintele „Uniunii Naţionale 
a Studenţilor Creştini Români” 
în 1940-1941 preşedintele „Asociaţiei generale a medicilor”, 
editor al arhivei istorice „învierea” 


Pentru ce a fost asasinat 
Corneliu Zelea Codreanu? 

30 noiembrie 1938 

Volumul I: expunerea cronologică a faptelor 
Volumul II: analiza explicativă a evenimentului 


Nota bene 


O treime din computerizarea primului volum a fost acoperită 
de donaţia spontană a domnului Ion Simionescu, veteran de război 
şi fost director al Grădinii Zoologice din Cluj-Napoca. 

Recunoştinţa Adevărului Istorie şi recunoştinţa Naţiunii 

Române. 


4 



Dr. Dana-Domnica Milcoveanu 
medic specialist 
Clinica Hematologie, 

Spitalul Fundeni 


Singura prefaţă posibilă 

Nimeni nu poate stărui cu privirea drept în soarele de amiază. 

Nimeni nu poate pune concluzia la ce nu cunoaşte şi, mai 
ales, la ce nu se poate cunoaşte. 

La fel Adevărul în Istorie. 

Sunt evenimente atât de nefireşti şi atât de anormale încât, 
oricât ai stărui, nu găseşti nici justificare şi nici măcar explicaţie. 

Sunt întrebări la aşa adâncime sau la aşa înălţime, încât 
oricâtă bunăvoinţă ai avea, rămân fără răspuns şi sunt Necunoscutul 
în Istorie. 

Ţara se prăbuşeşte de la sine. Nici nu e nevoie de îmbrâncire 
din afară ca m vara 1940 şi ca în vara 1944. Cu actuala faună zisă 
politică, se contează pe contagiozitatea şi generalizarea putreziciunii. 
Se vrea vidul românesc în interiorul Statului Român. 

Viitorul. 

Viitorul încă întreabă: 

Este posibil şocul de redresare? 

Este posibilă contra-ofensivă naţională? 

Dr. Dana-Domnica Milcoveanu 

24 iunie 2007 


5 




Cronologie 


Zelea 

în vechea limbă moldovenească înseamnă perfect , 
desăvârşit , optim. 

Veche familie de ţărani români din comuna Igeşti, judeţul 
Storojineţ, din nordul Bucovinei. în scopul de a deznaţionaliza 
Bucovina, la recensământul din 1825 ocupaţia austriacă a impus 
sufixuri ucrainiene sau poloneze şi astfel a devenit Zeliski. 

Familia lui Ciprian Porumbescu a căpătat numele de 
Columbovici. 

Familia Emin a căpătat numele de Eminovici. 

Anul 1898 

Tânărul Ion Zeliski, în vârstă de 19 ani, împreună cu soţia 
sa, germana Eliza, născută Brauner, emigrează în Patria mamă: 
întâi la Iaşi, unde îşi reromânizează numele - Ion Zelea Codreanu, 
şi apoi la Huşi, unde obţine catedra de limba şi literatura germană 
la Liceul Mihail Kogălniceanu din localitate. 

Anul 1899 

La 13 septembrie 1899 se naşte Comeliu Z. Codreanu şi 
prof. A. C. Cuza îi devine naş, protector şi îndrumător. 

Anul 1912 

Comeliu Z. Codreanu este trimis să urmeze Liceul Militar 
de la Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte: fondat de Nicolae 

6 


Filipescu pentru elevii de elită şi împărtăşind deviza „Totul pentru 
Ţară, nimic pentru noi“. 

Anul 1916 

La 15 august 1916 România intră în război pentru eliberarea 
Transilvaniei de sub ocupaţia maghiară. 

Prof. Ion Zelea Codreanu pleacă pe front, unde devine maior 
comandant de batalion de infanterie şi unde este rănit. 

Adolescentul Comeliu Z. Codreanu se oferă voluntar pe 
front, unde este apreciat de colonelul Piperescu şi de viitorul gen¬ 
eral Dumitru Coroamă. 

Anul 1918 

Comeliu Z. Codreanu urmează şi absolvă şcoala de Ofiţeri 
de Infanterie de la Botoşani. Aici a avut coleg pe viitorul maior de 
jandarmi, Varo, comandantul închisorii Râmnicu-Sărat în 1938. 

Anul 1919 

Comeliu Z. Codreanu se înscrie student la Facultatea de 
Drept, pe care o absolvă şi devine avocat. 

Conform planului de a fonda Israelul pe teritoriul Moldovei, 
Basarabiei şi Bucovinei, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, de 
la Iaşi, studenţii români pierduseră majoritatea şi, în plus, erau divizaţi 
în: gruparea pro-liberală, condusă de Victor Iamandi, gruparea pro- 
ţărănistă, condusă de Lăbuşcă şi gruparea naţionalistă, condusă 
de viitorul mare avocat, Nelu Ionescu. 

Comeliu Z. Codreanu se alătură gmpării naţionaliste. 
Nădejdea ieşenilor era la colegii din Universitatea Carol I din 
Bucureşti şi de la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj- 
Napoca. 

Anul 1920 

Februarie. Comeliu Z. Codreanu se încadrează în formaţia 
politică „Garda Conştiinţei Naţionale 1 ', condusă de muncitorul Const. 
Pancu ce edita un mic ziar local cu acelaşi nume. 


7 




Comuniştii pun mâna pe Atelierele CFR de la Nicolina şi 
arborează steagul roşu cu secera şi ciocanul. 

Smdentul Comeliu Z. Codreanu, în costum naţional ţărănesc, 
se bagă în mulţime, se caţără pe vârful Atelierelor Nicolina şi 
înlocuieşte steagul roşu cu tricolorul românesc. 

Mulţimea este uluită de supraîndrăzneala, supraiuţeala şi 
supraentuziasmul tânăr care devine simbol şi steag al României 
care refuză să moară. 

lulie-august 

Comeliu Z. Codrear.u remobilizează elevii de la Liceul Mihail 
Kogălniceanu din Huşi şi în Pădurea Dobrina se depune Jurământul 
că, dacă bolşevicii pun mâna pe Moldova, ei, elevii, se retrag în 
Munţii Carpaţi pentru rezistenţă naţională împotriva invadatorilor. 

Septembrie 

Are loc la Cluj-Napoca primul Congres Naţional Studenţesc 
al României întregite cu toate provinciile istorice şi în graniţele ei 
etnice. 

în lupta corp la corp cu grupul pro-liberal şi cu grupul pro- 
ţărănist, grupul naţionalist condus de Comeliu Z. Codreanu obţine 
prin vot majoritar: a) apartenenţa la creştinism a organizaţiilor 
studenţeşti şi b) insigna de student cu iniţialele sintagmei „Student 
Creştin". 

în baza moţiunii votate de Congresul de la Cluj: în 1925 se 
fondează Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini Români" şi până 
la venirea comuniştilor la guvernarea României în 6 martie 1945 
întreaga Studenţime Română rămâne devotată creştinismului. 

Forţele Oculte din Occident somează România să scoată 
cuvântul „creştin" din titulatura organizaţiilor studenţeşti. 

Academicianul francez, Charles Maurras, trimite la Bucureşti 
un tnesaj prin care elogiază Studenţimea Română: „Studenţime 
unică în lume prin unanimitatea sa creştină, patriotă, naţionalistă şi 
regalistă." 

Pe tot parcursul anului 1921 au loc în Universitatea laşi 
confruntări şi chiar lupte între studenţimea pro-România şi 
studenţimea anti-România. 


8 


Corneliu Z. Codreanu este ales preşedintele „Societăţii 
Studenţilor în Drept". 

Senatul Universităţii Iaşi, dominat de francmasoni. îl elimină 
pe Comeliu Z. Codreanu din toate universităţile. Consiliul profesoral 
al Facultăţii de Drept, cu decan prof. A.C.Criza, refuză decizia 
Senatului şi menţine student pe Comeliu Z. Codreanu. 

Iudeo-masoneria se dovedeşte în complicitate cu iudeo- 
comunismul. 

Anul 1922 

Din Universitatea Iaşi se lansează lozinca: „Conţinut 
naţional românesc în conţinătorul statal România", care va li 
împărtăşită de studenţimea din Cernăuţi, din Bucureşti şi din Cluj- 
Napoca. 

„România Românilor" nu este excluderea naţionalităţilor 
conlocuitoare, ci sub conducerea naţiunii care a alcătuit Statul şi 
care răspunde în istorie. 

Pe parcursul anului 1922 apar, la Bucureşti, revista „Apărarea 
Naţională" a prof. A.C.Cuza şi Nicolae Paulescu şi la Cluj-Napoca 
revista „Dacia Nouă" a lui Ionel I. Moţa şi Justin Ilieşu. 

In toamna 1922 izbucneşte spontan de jos în sus, de la studenţi 
la profesori, Marea Mişcare Studenţească rămasă în istorie cu 
completarea zilei de 10 decembrie 1922 drept sărbătoarea 
naţională a Studenţimii Române. 

Prima scânteie a fost la Iaşi când, pe ascuns, cursurile 
universităţii au fost deschise fără slujbă religioasă, cum se obişnuia 
la toate festivităţile, la toate inaugurările şi la toate comemorările. 
S-a aflat post-factum şi în faţa vicleniei autorităţilor s-a luat 
hotărârea ca în anul următor să se acţioneze preventiv, eventual 
cu utilizarea forţei. 

A doua scânteie a fost la Cluj-Napoca, când s-a sinucis 
studenta româncă venită din Vechiul Regat. S-a înscris la 
Universitate, dar n-a fost primită în căminul studenţesc şi la canhna 
studenţească şi, în perfectă limbă românească, i s-a spus: „Ce 
cauţi în scumpul nostru Erdely? Du-te in Oltenia ta." 


9 


Dânsa a înţeles a fi trădarea Transilvaniei faţă de Vechiul 
Regat şi s-a sinucis în chip de protest istoric. înmormântarea 
studentei sinucise a pus în mişcare adevărata Transilvanie care 
era pentru Unirea eternă cu România. 

A treia scânteie a aprins incendiul simultan la Cluj-Napoca, 
Bucureşti şi Iaşi. 

Scânteia a pornit de la Facultăţile de Medicină. 

în noiembrie, studenţii din anul I au trecut de la studiul 
scheletului la disecţia cadavrului. 

Câte 5 studenţi la fiecare masă de disecţie. 

Cadavrele erau ale celor care mor pe stradă, fără act de 
identitate, fără domiciliu personal şi, timp de o lună, n-a venit nimeni 
să-i revendice. 

într-o noapte din noiembrie a venit conducerea comunităţii 
evreieşti din Transilvania şi, cu o aprobare nu de la Minister sau de 
la Rectorat, a ridicat pentru înhumare toate cadavrele găsite a fi 
prepuţo-prive, deci de etnie israelită. 

Ca urmare, au rămas fără cadavru de disecat 25 de studenţi. 

Rectorul Sextil Puşcariu, prorectoml Ion Ursu şi prof. de 
anatomie Victor Papilian n-au avut soluţie de rezolvare. Atunci, 
preşedintele Centrului Studenţesc Petru Maior din Cluj-Napoca, 
Ionel I. Moţa în vârstă de 21 am: a venit la faţa locului şi a decis ca 
studenţii evrei să nu mai disece pe cadavre de români şi la mesele 
lor să fie instalaţi studenţii români rămaşi fără cadavru de disecat. 

S-a telefonat la Bucureşti şi la Iaşi şi aici s-a aflat că se 
întâmpla exact acelaşi lucru. 

în dimineaţa de 10 decembrie 1922 studenţii medicinişti au 
şedinţă în marele amfiteatru al Facultăţii de Medicină, sub 
conducerea liderilor Ion Simionescu, Const. Dănulescu, Richard 
Tătaru, Pândele Gheorghiu, Const. Dăniţă, ? Iliescu etc. 

S-au luat două decizii: a) studenţii evrei să disece numai pe 
cadavre de evrei şi b) proporţionalitatea dintre evrei şi români în 
Universitate să reproducă proporţionalitatea în România dintre 
populaţia non-evreiască şi populaţia evreiască. Această din urmă 
decizie a fost numită numerus clausus. în procentul studenţilor 


10 


non-evrei erau incluse toate naţionalităţile conlocuitoare: unguri, 
ucrainieni, germani etc. 

După votarea celor două decizii, miile de studenţi s-au 
încolonat şi au pornit spre Preşedinţia Guvernului, cu scop evident 
de a obţine punerea în practică pe cale legală. 

Guvernul a adus Poliţia, Jandarmeria şi Armata. Pnmul baraj 
a fost în Piaţa Sfântul Elefterie, al doilea baraj a fost în actuala 
Piaţă Mihail Kogălniceanu şi al treilea baraj, peste care nu s-a 
putut trece, a fost Calea Victoriei, în dreptul Cercului Militar. 

Ziua de 10 decembrie a fost decretată sărbătoarea oficială 
a Studenţimii Române. 

Mişcarea Studenţească s-a extins instantaneu la toate 
facultăţile şi la toate universităţile din România. Asociaţia studenţilor 
români din Franţa, Germania şi Italia, cu sediul la Paris şi prezidată 
de Radu Budişteanu, s-a declarat solidară cu Mişcarea 
Studenţească din ţară. 

Tineretul universitar este viitorul în orice ţară. 

Cu unanimitate, solidaritate şi combativitate Mişcarea 
Studenţească din România anilor 1922-1923 este unicat în Istoria 
Universală. 

Guvernul a răspuns cu închiderea universităţilor timp de un 
an şi conducerea organizaţiilor studenţeşti a răspuns cu un complot 
de atentate punitive împotriva tuturor miniştrilor, în afară de Ionel 
I C. Brătianu şi Vintilă I.C. Brătianu, socotiţi mari patrioţi fără 
putere în faţa Forţelor Oculte stăpânind România. 

Anul 1923 

Războiul civil dintre Guvern şi Studenţime, recte dintre Forţele 
Oculte şi Naţiunea Română, a ţinut tot anul universitar 1922-1923. 

Cursurile suspendate. 

Universitatea închisă. 

Arhivele confiscate şi sediile închise. 

Căminele şi cantinele studenţeşti închise. 

Presa de stânga furibundă. 

Studenţii azvârliţi în stradă şi muritori de foame. 


II 


Nicio defecţiune în rândurile studenţimii. Este mobilizata şi 
pe poziţie de luptă toată studenţimea din: Bucureşti, Iaşi, Cluj- 
Napocaşi Cernăuţi. Nucleul dur la Iaşi: ComeliuZ. Codreanu, Ilie 
Gâmeaţă, Comeliu Georgescu, Radu Mironovici, Miile Lefter, 
Tudose Popescu, Dragoş Nicolae, Leonida ?, Traian Breazu. 
Nucleul dur s-a constituit la laşi pentru că aici era supraacută 
problema evreiască şi aici era ajuns cuţitul la os. 

Prin consens unanim şi la propunerea lui Corneliu Z. 
Codreanu se fondează la 4 martie 1923 Liga Apărării Naţionale 
Creştine, sub preşedinţia prof. A. C. Cuza. în conducere prof. Ion 
Găvănescul, prof. Corneliu Şumuleanu, preot Nicolae Paulescu, 
prof. Ion Cătuneanu, prof. Const. Tomescu şi prof. Ionel Zelea 
Codreanu. Primul congres general la Câmpulung, Bucovina şi sediul 
central la Bucureşti. 

Ziarele evreieşti Dimineaţa, Adevărul, Lupta, Lumea şi 
Opinia tunau şi fulgerau. 

Ziarul românesc Universul, condus de Stelian Popescu, ia 
apărarea Mişcării Studenţeşti şi Ligii Apărării Naţionale Creştine. 

Executând ordinul Forţelor Oculte, guvernul naţional-liberal 
şi Parlamentul compus din Cameră şi Senat dau o nouă Constituţie 
cu încetăţenirea tuturor evreilor şi cu dreptul lor de a achiziţiona 
pământ. 

Proprietatea pământului este o problemă foarte veche şi 
toate generaţiile premergătoare au ţinut ca pământul să rămână la 
români şi să nu fie achiziţionat de străini. Faimoasele Capitulaţii 
încheiate de domnitorii noştri cu imperialismul turco-otoman 
cuprindeau interdicţia turcilor să achiziţioneze proprietăţi şi să 
construiască moschee pe teritoriul Ţării Româneşti şi Moldovei. 

Reacţia studenţimii a fost întâi organizarea la Iaşi a unui 
congres şi apoi organizarea la Bucureşti a unui atentat punitiv al 
guvernului minus Fraţii Brătianu. 

în octombrie 1923 se redeschide anul universitar. Tot fără 
oficierea Serviciului Religios şi la universitatea laşi conflict violent 
între studenţii care au adus preoţi şi autorităţile care au alungat 
preoţii. 


12 


La Universitatea Cluj-Napoca se lansează, în surpriza 
generală, Imnul Studenţimii Române, de Justin Ilieşu. 

La Bucureşti, primul-ministru Ionel I.C. Brătianu rezolvă 
problema, donând Centrului Studenţesc Bucureşti posesia Bisericii 
Sfântul Anton, din Piaţa de Flori, cunoscută drept Curtea Veche, 
cu paroh preotul Nicolae Georgescu-Edineţi. 

Printr-un agent infiltrat sau trădător recrutat, Poliţia Secretă 
Politică atlă de complotul proiectat în noaptea de 8 octombrie 1923, 
arestează conducătorii studenţimii şi îi claustrează in închisoarea 
Văcăreşti. 

Opinia publică s-a împărţit: cercurile oficiale au fost de partea 
Guvernului şi masele populare de partea studenţimii. 

Anul 1924 

In anii aceia România era epuizată şi în mare sărăcie. Forţele 
centrifuge s-au mobilizat mai repede decât forţele centripete şi 
entuziasmul întregirii Naţionale părea să fie anulat suicidar. 

Cu toată această sărăcie. Naţiunea s-a substituit Statului şi 
s-au făcut donaţii şi colecte pentru construirea de cămine studenţeşti. 
Atunci s-a construit căminul Societăţii Studenţilor în Medicină din 
Bd. Schitu Măgureanu nr. 2. Atunci generosul bogătaş Vasiliu 
Bolnavii a oferit căminul studenţesc din Piaţa Amzei. Atunci ziarul 
Universul, al lui Stelian Popescu, a adunat bani pentru viitoarea 
Casă Studenţească din Calea Plevnei. 

Se părea că se produce aurora în România. 

La 23 martie 1924 începe la Curtea cu Juraţi din Bucureşti 
judecarea aşa-zisului „complot 11 al Studenţimii împotriva propriului 
guvern. 

Tribunalul Capitalei este fără încetare încercuit de zeci de mii 
de bucureşteni solidari cu Tineretul naţionalist şi cu Viitorul Ţăni. 

Are loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din 
partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu (1869-1931). 

Reproduc aşa cum este transmis oral din generaţie în 
generaţie până ce persoana mea a venit în Bucureşti şi am devenit 
ultimul student al prof. dr. Nicolae Paulescu: 


13 


„Onorată Curte! 

Onoraţi juraţi! 

Cauza ajunsă în judecata domniilor d-voastră nu este 
tentativa decisă sau intenţia neconcretizată a unor tineri studenţi 
de a întrebuinţa violenţa în raporturile dintre guvernaţi şi guvernanţi. 

Cauza ajunsă în judecarea domniilor d-voastră nu este vreo 
ostilitate mai mult sau mai puţin antisocială împotriva populaţiei 
evreieşti paşnice, muncitoare şi până la proba contrară prezumată 
a fi loială cu statul care o găzduieşte şi în care trăieşte. 

Naţiunea Română a creat Statul Român. Naţiunea Română 
este singura răspunzătoare în Istorie. Dacă piere România, nu alţii, 
ci singuri noi, românii, vom fi vinovaţi. 

Responsabilitatea aduce dreptul de a conduce şi, înainte de 
aceasta, dreptul la apărare. 

Românii sunt un popor paşnic şi o naţiune conştientă. Suntem 
toleranţi cu străinii pentru că avem legimitate pe pământul 
strămoşesc şi pentru că nu ne lipseşte capacitatea de a asimila de 
bună voie. 

Onorată Curte! 

Onoraţi juraţi! 

Cauza ajunsă în judecata domniilor d-voastră este cea mai 
mare primejdie naţională şi socială din istoria de două milenii a 
poporului nostru. 

Cauza ajunsă în judecata domniilor d-voastră este conspiraţia 
Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de 
a fonda aici în spaţiul carpato-ponto-dunărean Israelul european. 

Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare 
şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, 
clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă. 

In România nu există antisemitism nativ scop în sine din ură 
de rasă sau ură de religie. în România există numai antisemitism 
reactiv de legitimă apărare împotriva unei agresiuni din exterior în 
complicitate cu trădare din interior. 

Onorată Curte! 

Onoraţi juraţi! 


14 


înainte de a vă retrage în camera de deliberare şi înainte de 
a lua o decizie, vă adresez o rugăminte. Vă adresez rugămintea să 
vă gândiţi că sunteţi exponenţii unei naţiuni căreia Dumnezeu îi 
interzice a se sinucide. 

Rugămintea că n-aveţi chiar dreptul să uitaţi cele 34 generaţii 
premergătoare de români care vă privesc din cer şi din pământ’. 

Rugămintea să vă gândiţi că nu aveţi chiar întreg dreptul de 
a nu ţine seama de ce aşteaptă şi de ce nădăjduiesc de la d-voastră 
următoarele generaţii de români. 

Onorată Curte! 

Onoraţi juraţi! 

Sunteţi îndreptăţiţi să judecaţi după legile în vigoare şi după 
propria d-voastră conştiinţă. 

Umila mea rugăminte şi mare rugăminte a istoriei sunt ca la 
criteriul legii şi la criteriul conştiinţei să adăugaţi criteriul Naţiunii 
care nu vrea să moară şi care nu trebuie să moară. 

Omorâtă Curte! 

Onoraţi juraţi! 

Vă însoţeşte rugămintea mea şi eu alături de întreaga Naţiune 
avem încredere în domniile d-voastră.“ 

închid citatul. 

Ilustrul şi nemuritorul profesor şi-a terminat istorica depoziţie 
de martor în aplauzele frenetice ale publicului ridicat în picioare. 

în continuare şi în completare, cei 43 avocaţi veniţi din proprie 

iniţiativă au pledat şi au demonstrat că consfătuirea studenţilor 
n-a fost o tentativă cu încercare de punere în aplicare, ci o discuţie 
paşnică de diverse ipoteze fără luare de decizii. 

Procesul a durat două zile. 

în seara de 30 martie 1924, cei 24 de juraţi aleşi prin tragere 
la sorţi au pronunţat în unanimitate sentinţa de achitare. 

r* m P mai multe zeci de minute, publicul din sala de 
judecată şi publicul de pe sălile Tribunalului au aplaudat furtunos şi 
au ovaţionat frenetic. 

Naţiunile sunt fiinţe vii, colective care trăiesc alergând pe 
albia istoriei. 


15 


La data aceea, anii 1924Jn timpul domniei Regelui Ferdinand 
I cel Loial şi sub guvernarea Marilor Fraţi Brătianu: Naţiunea 
Română era vie şi îşi pregătea viitorul în Tineretul Universitar. 

Sentinţa curţii cu juraţi a fost diferit înţeleasă si diferit primită 
la Bucureşti şi la Iaşi. 

Prefectul de Poliţie a Capitalei, generalul Eraclie Nicoleanu, 
a acceptat-o cu înţelepciune. El s-a deplasat în adunările studenţeşti 
şi personal a încercat şi chiar a reuşit să-i convingă pe studenţi că 
Statul Român are angajamente internaţionale trebuind a fi 
respectate şi că Naţiunea Română este obligată de a-şi menţine 
ordinea tocmai pentru a valorifica libertatea. 

La jumătatea secolului ai XlX-lea, domnitorul Ţării 
Româneşti, George Bibescu, a spus: „Soarta acestei ţări este de a 
fi în veci smerită/ 4 

Să mi se îngăduie o amintire personală. 

In 1927 eram elev la Colegiul Sfântul Sava şi participam la 
o şedinţă studenţească spontană şi agitată. 

Prefectul Poliţiei, generalul Eraclie Nicoleanu, ţinea un 
discurs despre angajamentele internaţionale ale României. Din 
public, studentul Ion V. Emilian i-a strigat: „Idiotule“. Generalul 
Eraclie Nicoleanu şi-a întrerupt discursul şi a întrebat: „Cine m-a 
făcut idiot? 44 

Cei aproape 1.000 de studenţi şi elevi au răspuns în cor: 
„Natura te-a făcut idiot. 44 

Generalul nu s-a supărat şi şi-a continuat discursul nu chiar 
convingător. 

Exact altfel s-au petrecut lucrurile la Iaşi. 

Cunoscut românilor drept „dulcele târg al Ieşilor la plural 44 . 

Prefectul de Poliţie Const. Manciu era posedat de ambiţie 
în loc să posede înţelepciune. 

El a interpretat sentinţa de la Bucureşti drept o insultă a 
Justiţiei împotriva Poliţiei şi şi-a propus să provoace la Tribunalul 
din Iaşi o replică a Poliţiei împotriva Justiţiei. 

Adică condamnarea lui Comeliu Z. Codreanu nu sub acuzaţia 
de tentativă nereuşită, ci cu dovezi concrete de culpabilitate. 


16 


O principesă Ghica, din aristocraţia ereditară a Moldovei, a 
donat un teren în orăşelul Ungheni pe malul Prutului şi Comeliu Z. 
Codreanu a organizat o tabără de muncă voluntară pentru cultivarea 
de zarzavat cu irigare. 

Prefectul Const. Manciu cu poliţiştii iui capturau studenţi şi 
elevi pentru a semna declaraţii cum că în tabără Comeliu Z. 
Codreanu îi îndoctrinează, îi instruieşte şi îi organizează pentru o 
revoluţie sângeroasă care să răstoarne prin violenţă ordinea socială 
din România. 

Metodele dc aşa-zisă anchetă ale prefectului Const. Manciu 
erau: bătăi la tălpi, strivirea degetelor în tocul uşii şi invenţia lui, 
unicat în istoria Poliţiei mondiale. 

Victima legată la mâini şi la picioare era atârnată dc tavan 
cu capul în jos şi Const Manciu ridica un lighean cu apă şi ameninţa 
să astupe gura şt nasul. 

Perfectă teroare de Stat. 

Războiul Statului împotriva Naţiunii. 

Astfel torturaţi, studenta Silvia Teodorescu, studenta Lili 
Lefter şi studentul Comârzan au dat în judecată pe prefect şi pe 
poliţişti. Primele două procese s-au terminat cu achitarea de orice 
vinovăţie a prefectului Const. Manciu. La al treilea proces a venit 
Corneliu Z. Codreanu să apere în calitate de avocat al reclamantului, 
studentul Comârzan. în timpul pledoariei, Const. Manciu îl insultă 
pe Comeliu Z. Codreanu cu epitetul de „derbedeu 44 şi l-a ameninţat 
cu luarea în anchetă şi aplicarea torturii. 

Comeliu Z. Codreanu n-a ripostat şi a aşteptat pe stradă 
ieşirea prefectului Const. Manciu din localul Judecătoriei. 

De pe celălalt trotuar a tras trei gloanţe: unul direct în fruntea 
prefectului Const. Manciu şi câte unul în gambe pentru cei doi 
poliţişti, astfel imobilizaţi ca să nu tragă ei cu revolverele. 

După atentat, Corneliu Z. Codreanu s-a dus direct la 
închisoarea Galata şi a cerut să fie arestat. 

Vestea atentatului de la Iaşi împotriva atotputernicului pre¬ 
fect de Poliţie s-a răspândit ca fulgerul în toate cele 10 provincii 
istorice ale României întregite. 


17 



în contradicţie cu autorităţile de Stat, Naţiunea a interpretat 
îndrăzneala şi sensibilitatea lui Cornel iu Z. Codreanu cum că în 
România s-a născut în fine Voinţa care nu mai acceptă teroarea 
de Stat, care poate asigura libertatea Naţiunii şi care sigur va pune 
capăt multi-secularului război civil dintre Stat şi Naţiune. 

Atentatul n-a fost o eroare. 

Atentatul a fost începutul aurorii şi garanţia vieţii în România. 

Cum am spus, de secole, de la Ştefan cel Mare şi de la 
Mihai Viteaza se aştepta în România voinţa imposibil de corupt, 
imposibil de intimidat şi imposibil de înşelat care să apere şi să 
asigure libertatea. 

Ministrul Justiţiei, Gheorghe Mârzescu, era convins şi iniţial 
a vrut să se judece la Curtea cu Juraţi din Iaşi procesul de judecare 
şi de condamnare a lui Comeliu Z. Codreanu. 

Dulcele târg al Ieşilor a intrat într-o fierbere unanimă şi nu a 
fost posibil să se găsească 24 de juraţi care să nu se fi pronunţat 
pe faţă şi cu pasiune. 

Se ştie că primele obligaţii ale oricărui judecător sunt 
obiectivitatea şi imparţialitatea, deci să nu se pronunţe înainte de 
judecată şi înainte de sentinţă. 

Atunci procesul s-a transferat la Curtea cu Juraţi din Focşani. 

în oraşul Unirii dintre Moldova şi Ţara Românească situaţia 
s-a repetat identic. 

Fiicele ministrului Nicolae Chirculescu au adus mâncare la 
închisoare şi au deschis colecte publice. 

Regimentul de Infanterie, sub comanda colonelului Paul 
Cambureanu, a defilat în faţa închisorii dând onorul spre fereastra 
celulei unde. în dosul gratiilor, se găsea cu lanţuri la picioare Comeliu 
Z. Codreanu. 

Neputându-se găsi 24 de juraţi fără pronunţare înainte de 
proces, procesul a fost transferat la Curtea cu Juraţi de la Tumu 
Severin unde nu exista problemă evreiască de rezolvat. 

Mai departe nu se mai putea ţine procesul. Constituţia abia 
votată nu îngăduia ca procesele politice să fie la Justiţia Militară în 
loc de Curţile cu Juraţi. 


18 


Procesul a fost un triumf. După deliberare în secret, cei 24 
de juraţi: au reintrat în sala de judecată, toţi cu insigna LANC la 
butonieră şi, cu vădită fericire naţională, au pronunţat sentinţa de a 
achita pe Comeliu Z. Codreanu şi, în acelaşi timp, de a o despăgubi 
cu drepturi băneşti pe văduva lui Const. Manciu. Emoţia era atât 
de mare şi atât de generală, încât publicul din sală a donat bani 
pentru sentinţa de despăgubire. 

încă mai mare triumf a fost întoarcerea !a Iaşi. 

în toate gările de la Tumu-Severin la Iaşi publicul a ovaţionat 
Trenul Marilor Ieşeni. 

Profesorii şi-au adus elevii să vadă, să audă şi să memoreze, 
să gândească asupra primejdiilor pândind România şi asupra 
soluţiilor de viitor. 

în Gara Slatina, noi, elevii de gimnaziu, l-am văzut şi l-am 
auzit pe Cornel iu Z. Codreanu, în vârstă de 24 de ani şi în costum 
naţional ţărănesc. 

Dânsul ne-a arătat două bucăţi de lanţ şi ne-a spus: „Cu 
acest lanţ am fost legat ia picioare. L-am rupt la proces şi la fel voi 
rupe lanţurile care înrobesc pe români în propria lor Patrie. 46 

în lunile următoare Comeliu Z. Codreanu se însoară la 
Focşani cu studenta Elena Ilinoiu, fiica unui şef de gară CFR. 
După nuntă este chemat la Focşani să boteze 100 de copii care se 
născuseră între timp şi părinţii îl vroiau ca naş. Apoi la Iaşi pune 
temelia unui edificiu numit Cămin Cultural laşi. în octombrie 1925 
pleacă să continue studiile la Universitatea Grenoble din Franţa. 
Pentni a se întreţine muncea în grădinărit în afara orelor de curs şi 
de seminar.. 

In ţară, viitorul regizor şi scriitor Ion Savu a editat un timbru 
cu fotografia lui Comeliu Z. Codreanu pentm a aduna fonduri şi a 
le trimite la Grenoble. 

Anul 1926 

S-a produs scindarea Ligii Apărării Naţionale Creştine: 
jumătate cu preşedintele prof. A.C. Cuza şi jumătate zisă Liga 
statutară cu prot. Ion Găvănescul şi prof. Comeliu Şumuleanu. 


19 


La alegerile parlamentare făcute de guvernul mareşal Alex. 
Averescu, cu Octavian Goga la Ministerul Afacerilor Interne, 10 
candidaţi ai LANC sunt aleşi deputaţi. Explicaţia dată de guvern: 
„Trebuie să fie în Parlament cineva care să spună cu voce tare 
ceea ce noi suntem obligaţi a tace.“ 

Anul 1927 

Marea realizare a Guvernului mareşal Alex. Averescu cu 
Ion Mitilineu, ministru de externe a fost recunoaşterea de către 
Parlamentul Italiei a Unirii Basarabiei din 27 martie 1918 şi a Unirii 
Bucovinei din 28 noiembrie 1918, 

Franţa, Anglia şi USA au recunoscut unirea Basarabiei pe 
jumătate, în sensul că guvernele lor s-au pronunţat, dar 
parlamentele lor au amânat recunoaşterea sine die. 

Prima ipoteză: decizie punitivă la naţionalismul economic al 
Fraţilor Brătianu. 

A doua ipoteză: amânare în aşteptarea normalizării relaţiilor 
dipomatice cu Rusia. 

A treia ipoteză: neputându-se fonda marele Israel cu capitala 
la Lvov-Lemberg, s-a proiectat micul Israel cu capitala la Chişinău. 

Trei mari nenorociri: 

La 23 iunie 1927 decedează istoricul şi filosoful Vasile 
Pârvan, prin peritonită post-apendicectomie cauzată de mal praxis 
profilactic şi mal praxis diagnostic al medicului evreu Pascal, unicul 
medic al Sanatoriului Sfânta Elisabeta. 

La 20 iulie 1927 decedează Regele Ferdinand I cel Loial, 
prin cancer rectal cu metastază în urma unui mal praxis diagnostic 
al dr. Romalo, singurul medic consultat de victimă. 

La 24 noiembrie 1927 decedează prim-ministrul Ionel I. C. 
Brătianu, prin angină acută, septicemie streptococică cauzată de 
dublu mal praxis terapeutic a doi mari şi valoroşi profesori ai 
Facultăţii de Medicină din Bucureşti. 

Decesul lui Ionel I. C. Brătianu a fost cauza tuturor 
nenorocirilor din România, care au venit una după alta asemenea 
alunecării pe toboganul istoriei. 


20 


La 24 iunie 1927, Comeliu Z. Codreanu se desprinde din 
Liga Apărării Naţionale Creştine şi, împreună cu Ionel I. Moţa, 
Ilie Gâmeaţă, Comeliu Georgescu, Radu Mironovici, Tudose 
Popescu şi Miile Lefter, fondează Legiunea Arhanghelul Mihail, 
cunoscută drept Mişcarea Legionară. 

Iată noutatea ideologică, organizatorică şi strategică a noului 
partid naţionalist: 

In viaţa publică şi în activitatea politică se pleacă de la 
realitatea existentă şi se merge înainte cu Adevărul drept scop şi 
drept stindard. 

Scopurile trebuind a deveni rezultate sunt cele 5 realităţi 
existenţiale de jos în sus pe treptele scării: omul, familia, naţiunea, 
omenirea şi Dumnezeu. 

Scopul, cum am spus, trebuind a deveni rezultat sunt: 
apărarea, continuarea, dezvoltarea şi fecunditatea acestor realităţi 
cu drept la existenţă şi cu necesitate de optimizare. 

Democraţia sau dictatura pe plan politic, liberalismul sau 
etatismul pe plan social, evoluţia sau revoluţia pe plan strategic. 
Nu sunt scopuri, ci sunt mijloace. Ca atare, aceste mijloace sunt 
selecţionate şi utilizate în funcţie de împrejurări, adică de condiţia 
de timp şi de condiţia de spaţiu. 

Noutatea adusă de Corneliu Z. Codreanu şi Mişcarea 
Legionară a fost buna şi consecventa distincţie dintre scopuri şi 
mijloace. 

De aici cele două ostilităţi: a) faţă de partidele cu orientare 
vestică, sacrificând naţiunea pentru triumful democraţiei şi b) faţă 
de partidele cu orientare estică, sacrificând omul pentru triumful 
etatismului. 

Etatismul şi democraţia sunt mijloace, iar omul şi naţiunea 
sunt scopuri. 

Naţiunea e scop pentru că toate naţiunile de pe Terra sunt 
fiinţe vii colective care aleargă pe albia istoriei. 

Omul e scop, şi nu mijloc pentru că a fost creat sau s-a 
creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, întruchipând 
perfecţiunea biologică şi reprezentând adevărul ca scop în sine. 


21 


în viaţa publică şi în activitatea politică devotamentele se 
nasc pe bază de vocaţie nativă şi vin în acelaşi timp atrase de 
misiunea trebuind a fi îndeplinită şi împinse de sentimentul trăit cu 
sinceritate. 

Vocaţia înseamnă: a) cât mai puţin egoism şi cât mai mult 
altruism şi b) cât mai departe de materialism şi cât mai aproape de 
idealism. 

Misiunea care a fascinat şi a magnetizat trei generaţii de 
români legionari a fost exprimată de Ionel I. Moţa în Testamentul 
său: „Să faci, Căpitane, o Ţară ca soarele sfânt de pe cer“ 

Iar sentimentul care a împins trei generaţii de români legionari 
a fost şi mereu este Iubirea de Dumnezeu. Iubirea de Patrie, Iubirea 
de Legiune şi, nu mai puţin. Iubirea pentru Omul cu rosturi în lume. 

Cultul lui Dumnezeu şi Cultul Patriei sunt cele două 
modalităţi de autodepăşire bio-psiho-socială prin care omul în mic 
şi naţiunea în mare scot din adânc şi oferă cu generozitate tot 
ce-i bun şi folositor în ei. 

în anii de după Primul Război Mondial, România era fericită, 
dar o stăpânea o imensă teamă că vom fi prinşi în menghina iudeo- 
comunismului strivind din est şi a iudeo-masoneriei strivind din vest. 
Scopul acestei duble constrângeri nu putea fi decât confiscarea 
României şi subaltemizarea românilor şi fondarea în bogatul şi 
invidiatul teritoriu carpato-ponto-dunărean a altui stat, cu noi, 
autohtonii simpli salariaţi la întreprinderi străine sau nefericiţi robi 
într-o republică socialistă sovietică la ordinele Moscovei. 

Această senzaţie de strângere în menghină a generat anarhia 
în toate straturile sociale, dar mai ales în tineretul din universităţi şi 
licee, a zeci de mii de devotamente care au venit la Liga Apărării 
Naţionale Creştine cu cerere de utilizare şi cu ofertă de jertfa. 

Prof. A.C. Cuza i-a primit cu braţele deschise, dar prin 
nefixare de scopuri şi prin neutilizare în acţiuni n-a întârziat să 
dezamăgească ca om politic activ. 

în Ştiinţă: ideile produc fapte. în Politică: faptele produc idei. 
în Ştiinţă caracterele se adună în jurul Inteligenţei. în Politică 
inteligenţele se adună în jurul Caracterului. 


22 


Iar Caracterul este, înainte de toate, îndrăzneala iniţiativelor, 
voinţa de luptă, găsirea de pretexte şi valorificarea şanselor. 

în structura organizatorică a Ligii Apărării Naţionale 
Creştine, Comeliu Z. Codreanu era şeful Tineretului şi deci 
reprezenta însuşi viitorul. 

Noutatea pe care a adus-o şi a cerut-o Comeliu Z. Codreanu 
a fost ceea ce se numeşte organizarea pentru menţinerea pe poziţie 
şi pentru asigurarea continuităţii. 

Comeliu Z. Codreanu a cerut: a) organizarea aderenţilor în 
cuiburi de sine stătătoare şi b) organizarea după legile şi modelul 
Armatei apte de război. 

Prof. A.C. Cuza a încuviinţat, dar n-a decis şi, la insistenţa 
lui Comeliu Z. Codreanu, chiar a pronunţat un refuz. 

Se pare că au intervenit autorităţile de stat care nu puteau 
infiltra informatori în cuiburi şi care nu vroiau să indispună 
democraţia şi puterile tutelare - Franţa şi Anglia - cu repetarea în 
România a fascismului victorios în Italia. 

A treia cauză de despărţire a fost nu de organizare interioară, 
ci de strategie exterioară. 

Pe măsură ce înaltul Guvern refuza dialogul, se dovedea că 
problema de rezolvat era mai amplă şi mai complicată decât procentele 
de evrei şi de români tn universităţile din România zisă Ţară creştină. 

Pe măsură ce înaltul Guvern refuza dialogul, se dovedea că 
problema de rezolvat era mai amplă şi mai complicată decât 
opţiunea pro-comunistă sau anti-comunistă şi decât preferinţa pro- 
masonică sau anti-masonică a celor cu răspunderea de conducere 
a României zisă „Ţară independentă 44 . 

Pe măsură ce înaltul Guvern reufuza dialogul, se dovedea că 
organizaţiile studenţeşti şi „Liga Apărării Naţionale Creştine 44 sunt unelte 
insuficiente pentru construire şi sunt arme insuficiente pentru apărare. 

Ilustrul şi nemuritorul prof. A.C. Cuza se dovedea limitat la 
încercarea de a convinge clasa conducătoare şi aparatul de stat. 

împrejurările şi problema, poate problemele la plural, cereau 
fapte în plus de vorbe şi dovezi de forţă în plus de statistici elocvente 
şi raţionări logice. 


23 




Prima noutate adusă de Comeliu Z. Codreanu a fost apelui 
la mobilizarea activă şi organizarea militară a curentului de 
ascensiune socială a fiilor de ţărani români prin universitate şi 
cultură în clasa conducătoare a propriei lor Patrii. 

A doua noutate adusă de inteligenţa iui Comeliu Z. Codreanu 
a fost identificarea luptei cu cele două surse de credinţă şi energie: 
Divinitatea şi Patria. Adică cele două surse ale efortului de auto- 
depăşire calitativă şi ale inevitabilei victorii a binelui asupra răului. 

De aici propunerea lui Corneliu Z. Codreanu de viaţă, de 
atitudine şi de comportament militar, propunere pe care probabil 
din cauza vârstei prof. A.C. Cuza n-a acceptat-o. 

La 24 iunie 1927 se întrunesc la laşi în şedinţă solemnă şi 
fondează Legiunea Arhanghelul Mihail Comeliu Z. Codreanu, Ionel 
I. Moţa, Ilie Gâmeaţâ, Comeliu Georgescu, Tudose Popescu, Radu 
Mironovici şi Miile Lefter. 

Imediat se alătură: ing. Gheorghe Clime, farmacist Vasile 
Iasinschi, dr. ion Banea şi Nicolae Totu. 

Cuvântul „Legiune 11 simbolizează legiunile militare ale 
Imperiului Roman, unicat de glorie în istorie, şi noţiunea, Arhanghelul 
Mihail 11 simbolizează ramura eroică a creştinismului activ militant. 

Cuiburile de elevi sunt unificate în Frăţiile de Cruce. Cuiburile 
de studenţi sunt unificate în Corpurile Studenţeşti pe centre 
universitare. Cuiburile de legionari din teritoriu sunt unificate în 
garnizoane pe judeţe şi în Bucureşti pe sectoare. Iar cuiburile de 
intelectuali universitari sunt unificate într-o formaţie cu titulatură 
temporară de „Răzleţii 11 . 

Mai târziu, cuiburile de muncitori au fost unificate în Corpul 
Muncitoresc Legionar şi cuiburile de eroi oferindu-şi viaţa pentru 
jertfa au fost unificate în Corpul Moţa-Marin. 

Ziaail oficial „Pământul strămoşesc 11 la care s-au adăugat 
„Cuvântul 11 prof. Nae Ionescu şi ulterior prof. P.P. Panaitescu şi 
„Buna Vestire 11 fondată de prof. ing. Mihail Manoilescu şi condusă 
de Grigore Manoilescu şi Mihail Polihroniade. 

Uniforma: cămaşa verde cu centură şi diagonală şi, evident, 
fără armă. 


24 


Singurul steag: Tricolorul României. 

Primele cântece: Ştefan Vodă al Moldovei, Noi suntem 
Echipa Morţii, Sfântă tinereţe legionară, Imnul legionarilor căzuţi, 
Imnul Moţa-Marin şi Imnul muncitorilor legionari, în total 33 de 
cântece: toate născute spontan de jos în sus şi toate exprimând 
sufletul naţional românesc. 

La 24 iunie 1927 a fost începutul decis de puterea suprana¬ 
turală. Ascensiunea şi creaţia au înaintat continuu până la tragediile 
din 1938 şi 1939. 

Ziua de sărbătoare: 8 noiembrie a Sfântului Arhanghel 
Mihail, Patronul Legiunii. Legitimaţia consacrând titlul de legionar 
era săculeţul cu pământ adunat din toate câmpurile de bătălie din 
Istoria Naţională: Posada, Rovine, Podul înalt, Războieni, Călu- 
găreni, Dealul Roşcani, Gituz, Mărăşti şi Măiăşeşti. 

Senatul legionar a fost prezidat întâi de generalul dr. Hristache 
Solomon şi apoi de prof. Traian Brăileanu. 

Ierarhia legionară- instmctor legionar, ajutor de comandant, 
comandant legionar şi din 1935 comandant al Bunei Vestiri. 

Un oficiu juridic. 

Un serviciu medical. 

Un secretariat central, întâi Sterie Ciumeti şi apoi preotul 
Ion Dumitrescu-Borşa, 

Dovadă de prezenţă şi de tinereţe, culoarea verde, care 
simbolizează viaţa, speranţa şi viitorul. 

Anii 1928-1929 

în politică la fel ca în război: întâi îţi construieşti partidul, 
apoi studiezi câmpul de bătălie şi numai cu superioritate în raportul 
de forţe treci la transformarea scopului în rezultat. 

Aşa a procedat Comeliu Z. Codreanu cu micul grup de 
devotaţi având vocaţie de erou. 

La fel ca în toate partidele politice, în Liga Apărării Naţionale 
Creştine aderă şi intră cine vrea, urmând să rămână şi să promoveze 
„dacă poate 11 . 


25 


în Legiunea Arhanghelul Mihail, devenită Mişcarea 
Legionară, Comeliu Z. Codreanu a decis să intre nu cine vrea, ci 
cine merită. 

Merită să intre în Legiune cine crede în Dumnezeu şi îşi 
propune să înfăptuiască Voinţa Divină. 

Merită să intre în Legiune nu cine doar trăieşte în România, 
ci cine în plus o iubeşte şi îi vrea dezvoltarea, prosperitatea şi 
fericirea. 

Merită nu cei cu stomac şi apetit, ci cei cu Ideal în creier, 
Sentiment în inimă şi Voinţă invincibilă în întreaga lor făptură. 

Merită cine vede datoriile şi consideră drepturile devirând 
din acestea. 

Merită cine caută reuşita indiferent de succes şi cine e fericit 
cu lupta, indiferent de victorie sau înfrângere. 

în iulie 1936, la tabăra de muncă de la Carmen Sylva, 
Corneîiu Z. Codreanu, răspunzând la două întrebări, a definit cele 
5 însuşiri ale noţiunii de legionar: devotamentul, combativitatea, 
creativitatea, tenacitatea şi loialitatea. 

Legea legionară şi viaţa legionarilor au fost mereu aceleaşi: 
sensibilitate la toate, prezenţă în toate şi voinţă de imposibil pentru 
a reuşi posibilul. 

Mare autoritate la legionari au avut cuvintele mareşalilor şi 
generalilor către împăratul Napoleon I: „Dacă e posibil, s-a făcut. 
Dacă e imposibil, se va face“. 

Astfel noţiunea de năzdrăvan a devenit definiţia noţiunii de 
legionar. Astfel s-a constituit diagnosticul diferenţial dintre politicienii 
care promit ceea ce ştiu că nu vor face şi legionarii care raportează 
ce-au făcut. 

Primii membri ai Senatului Legionar: Hristache Solomon, 
general dr. Macridescu, general Ion Tarnovski, Spini Pecceli, colo¬ 
nel Paul Cambureanu, Ion Blănaru, Butnaru şi prof. Traian 
Brăileanu. Ulterior prof. Ion Zelea Codreanu. 

Aderă şi devin mari comandanţi şi eroi legionari: Andrei C. 
Ionescu, dr. Ion Banea, Vasile lasinschi, Nicolae Totu, prof. Ion 
Dumitrescu-Borşa, Victor Silaghi, Emil Şiancu, Traian Cotigă etc. 


26 


Singura plată şi singura răsplată pentru legionari erau 
distincţia de a fi prezent şi distincţia de a participa. 

Iar fericirea pentru legionari era, şi poate încă este, de a fi 
reuşit în eforturi şi de a avea încrederea Căpitanului. 

Anul 1930 

Este anul intrării Mişcării Legionare în viaţa publică şi în 
activitatea politică a Ţării. Şi ca tot ce-i cu importanţă şi cu 
potenţialitate, acest început simultan a deranjat forţele negative şi 
a entuziasmat forţele pozitive. Numai că în România poate altfel 
decât în alte ţări: forţele negative s-au sesizat mai repede şi au 
acţionat mai puternic decât forţele pozitive. 

Soluţia nu-i curativă, ci este preventivă, şi anume să te 
identifici cu interesul general al Ţării înainte ca duşmanii să captereze 
prin intimidare şi corupţie înalta Autoritate a Statului. Eroarea de 
tactică a Mişcării Legionare a fost să atribuie aparatului represiv 
instinct naţional şi sensibilitate umană în loc să plece de la prezumţia 
de corupţie pentru trădare. 

Pe plan mondial se desfăşura operaţiunea lui LV. Stalin de 
distrugere a capitalismului occidental prin aşa-zisa operaţiune 
„dumping", adică vânzarea de cereale sub preţul de cost. I. V. Stalin 
vindea cerealele furate de la ţăranii ucrainieni şi a reuşit cu preţul 
masacrării a milioane de ţărani etichetaţi „chiaburi" - culaci, şi 
pedepsiţi scop în sine. 

Concomitent cu „dumping-ul" cerealelor au intrat în activitate 
revoluţionară toate partidele comuniste din Europa şi, culmea 
paradoxului, s-a mobilizat şi a intrat în acţiune imperialismul maghiar, 
cerând anularea Tratatului de la Trianon şi reanexarea Transilvaniei 
la Ungaria. 

Prompt şi reflex, Mişcarea Legionară a intrat în lupta pentru 
apărarea României. 

La 25 ianuarie 1930, prof. Traian Brăileanu vine de la 
Cernăuţi şi ţine la Bucureşti o conferinţă de demascare a conspi¬ 
raţiei iudeo-comuniste şi iudeo-masonice şi cere mobilizarea Statului 
şi a Naţiunii. 


27 





La 25 martie 1930, Corneliu Z. Codreanu şi legionarii 
organizează în sala Tinerimii Române o mare întrunire anticomunistă 
cu avertizarea autorităţilor de Stat de iminenţa războiului civil. 

La 10 aprilie 1930 intră în acţiune Asociaţia Invalizilor de 
Război şi prefectul de poliţie generalul Gavrilă Marinescu operează 
o represiune sângeroasă. 

Imediat Mişcarea Legionară ia poziţie de apărare a invalizilor 
de război intrând astfel în conflict direct cu poliţia din Bucureşti. 

La 12 aprilie 1930, Corneliu Z. Codreanu decide fondarea 
şi organizarea secţiei politice pentru lupta directă în teren şi se 
acceptă numele de „Garda de Fier“, propus de Ion Crânganu, stu¬ 
dent la Facultatea de Drept din Iaşi. 

In iunie 1930 are loc evenimentul din comuna Borşa din 
Maramureş. 

Evreii din această comună, pe neaşteptate, şi-au asigurat 
casele la marile societăţi de Asigurări din România. La puţin timp 
după semnarea contractelor de asigurare a izbucnit un violent 
incendiu numai în cartierul cu locuinţele evreilor. A urmat mare 
scandal şi, pentru ca asigurările să fie plătite nu de societăţile de 
asigurări, ci de Statul Român, evreii au acuzat că incendiul a fost 
pus de ţărani români. Autorităţile de stat au căzut în capcană şi au 
început arestări, anchetări şi torturi pentru a dovedi că incendiul a 
fost pus nu de evrei, ci de ţăranii români. 

Comuna avea două biserici şi doi preoţi: Andrei Berinde pentru 
greco-catolici şi Ion Dumitrescu-Borşa pentru credincioşii ortodocşi. 

Ei au luat apărarea ţăranilor români şi au declarat că 
incendiul a fost pus de evrei pentm a încasa despăgubirile şi a-şi 
construi alte case mai bune. 

Deşi martori perfect credibili, autorităţile de Stat nu le-au 
reţinut depoziţiile şi au continuat să inventeze piromani români 
pentru ca Statul să plătească despăgubirile. 

Cei doi preoţi şi-au continuat apărarea ţăranilor români: 
preotul Andrei Berinde s-a încadrat în partidul naţional-ţărănesc al 
lui Iuliu Maniu şi preotul Ion Dumitrescu-Borşa s-a încadrat în 
Mişcarea Legionară, unde a ajuns secretar general. 


28 


în toată ţara, cuiburile legionare s-au mobilizat de partea 
ţăranilor români din comuna Borşa şi au acuzat autorităţile de Stat 
din Maramureş de corupţie şi trădare. 

în final, ţăranii români n-au putut fi condamnaţi din lipsă de 
dovezi, dar Statul Român a plătit despăgubirea evreilor. 

La începutul lui iulie 1930 are loc atentatul nereuşit al 
studentului aromân George Beza împotriva subsecretarului de stat 
de la Ministerul de Interne, Const. Angelescu, fost Anghelof. 

Problema e veche şi a plecat din cele două judeţe, Durostor 
şi Caliacra, alcătuind Cadrilaterul din sudul Dobrogei. 

Aici erau colonizaţi aromânii veniţi din Grecia, Bulgaria şi 
Albania. 

Aici, în Cadrilater, coloniştii aromâni au intrat în conflict acut 
cu localnicii bulgari ajutaţi de comitagii venind noaptea din Bul¬ 
garia. 

Ministrul Const. Angelescu nu lua măsuri contra comitagiilor 
veniţi din Bulgaria şi indignarea coloniştilor aromâni s-a materializat 
în atentatul săvârşit de George Beza. 

întrucât George Beza, ca majoritata aromânilor, era 
considerat legionar, autorităţile de stat au arestat pe Corneliu Z. 
Codreanu pentm a-1 implica în proces şi a-1 condamna la închisoare. 

La proces Corneliu Z. Codreanu a fost achitat din lipsă de 
dovezi ale complicităţii cu atentatorul. în închisoarea Văcăreşti 
Corneliu Z. Codreanu face cunoştinţă cu şefii studenţimii aromâne 
şi aceştia sunt câştigaţi şi se încadrează în Mişcarea Legionară: 
Const. Papanace, lancu Caranica, Grigore Pihu, Sterie Ficata, 
Ghiţea, Duiiu etc. 

Atunci, în vara 1930, Corneliu Z. Codreanu a decis şi publicat 
programul Mişcării Legionare de a aduce în România şi de a 
încetăţeni din oficiu pe toţi românii risipiţi în lume: de la est de 
Nistru şi de la sud de Dunăre. 

în vara 1930 a avut loc evenimentul doar iniţiat care a adus 
pe Corneliu Z. Codreanu şi Mişcarea Legionară în conflict deschis 
cu forţele oculte cele mai agresive din politica mondială: Marşul în 
Basarabia. 


29 



Primul scop, trezirea din pasivitate şi somnolenţă a celor 
trei milioane de ţărani basarabeni. 

Al doilea scop, reorientarea opiniei publice ca să privească 
spre Bucureşti în loc să privească în aşteptare spre Moscova. 

Planul strategic conceput de Comei iu Z. Codreanu. 

Din Bucovina până la Dunăre pe râul Pmt 2.000 de legionari 
în majoritate studenţi şi elevi. în grupuri de câte 10, pe cât posibil 
încolonaţi sub comandă pornesc cântând pin sate şi comune. întâi 
de la Prut la Nistru şi apoi de la Nistru la Prut. 

Ţăranii doar să vadă şi să audă. 

Să vadă că Basarabia nu-i uitată şi nu-i părăsită de România. 

Să audă chemarea Instinctului Naţional şi apelul de ridicare 
din inerţie. 

Să vadă, să audă şi să înţeleagă că pentru Basarabia a sosit 
ora învierii şi s-a decis un nou destin. 

Iniţial, ministml de interne, dr. Alex.Vaida-Voevod a dat 
aprobare şi n-a pus condiţii. între timp s-au tăcut intervenţii din 
ţară şi din străinătate şi aprobarea a fost retrasă. 

Comeliu Z. Codreanu a explicat că marşul face parte din 
drepturile cetăţeneşti în Statul de Drept şi că autorităţile de Stat 
n-au dreptul să intervină decât dacă se produc dezordini sângeroase 
sau grave cu ofensarea Steagului Naţional. 

Cu aceste explicaţii marşul legionarilor în Basarabia a pornit 
la 20 iulie 1930. 

înştiinţate prin comandă centrală, presa evreiască din Franţa, 
Anglia şi USA şi presa evreiască din România - ziarele 
„Dimineaţa 44 , „Adevărul 44 , „Lupta 44 , „ABC“,„Opinia 44 , „Monitorul 
laşului 44 , „Zorile 44 au dezlănţuit o campanie de presă cum că legionarii 
se duc să omoare oamenii, să devasteze instituţiile, să deraieze 
trenurile, să incendieze depozitele şi să bată pe ofiţeri şi somează 
guvernul Iuliu Maniu să decidă ilegalizarea şi să condamne la temniţă 
grea pe Comeliu Z. Codreanu. 

Sub presiunea iudaismului mondial sprijinit de diplomaţia anglo- 
franceză se retrage autorizaţia dată de ministrul de interne pentru 
marşul legionar în Basarabia. 


30 


Basarabia era prevăzută să devină Israelul european: stat 
binaţional cu evreii clasă conducătoare-exploatatoare în calitate 
de naţiune învingătoare şi cu românii basarabeni clasă subordonată- 
exploatată în calitate de naţiune învinsă. 

Marşul legionar n-a putut avea loc şi numai echipe de 
legionari locali au putut defila şi cânta prin satele basarabene sub 
conducerea lui Andronic Bulhac şi Sergiu Florescu din Chişinău. 

Privitor la cererea de ilegalizare şi de condamnare, primul 
ministru Iuliu Maniu a pus-o în discuţia consiliului de miniştri. 

Ministml de justiţie, Grigore lunian, a explicat lipsa de temei 
juridic întrucât Constituţia României sancţionează numai răsturnarea 
prin violenţă a ordinii sociale, adică proprietatea. Or, programul 
Mişcării Legionare nu se referea la răsturnarea ordinii sociale şi la 
confiscarea proprietăţii şi că până în prezent nu sunt dovezi de 
utilizare a violenţei distructive. 

Urmarea a fost uluitoare. Aflat la zenitul popularităţii, Iuliu 
Maniu este demis şi înlocuit cu George Mironescu, care îşi ia 
angajamentul să execute ordinul dat de iudaism. 

Ministrul de interne, dr. Alex. Vaida-Voevod, se solidarizează 
cu Iuliu Maniu şi este înlocuit de Ion Mihalache. 

Iar ministrul de justiţie, Grigore lunian, este înlocuit prin Voicu 
Niţescu. 

Ilegalizarea Mişcării Legionare şi condamnarea lui Comeliu 
Z. Codreanu nu se puteau face fără dovezi vizibile de utilizare a 
violenţei sângeroase. 

Dovada necesară s-a produs la sfârşitul lui decembrie 1931, 
în timpul Sfintelor Sărbători de Crăciun. 

Aghiotantul lui Comeliu Z. Codreanu era un tânăr de 20 ani, 
Const. Dumitrescu-Zăpadă, originar din Galaţi. Fără a încunoştiinţa 
pe cineva, Dumitrescu-Zăpadă trage un glonte de revolver în 
ziaristul Socor de origine armenească, dar cu activitate pro- 
comunistă. 

Ziaristul a scăpat cu viaţă şi s-a obţinut astfel dovadă de 
utilizare a violenţei de către legionari. 


31 





Corneliu Z. Codreanu a reacţionat prompt, condamnând 
atentatul şi dovedind că nu există complicitatea Mişcării Legionare. 

Ulterior, s-a dovedit că acest Const. Dumitrescu-Zăpadă 
fusese recrutat şi devenise informatorul, provocatorul şi diversi¬ 
onistul Siguranţei Generale a Statului. 

Amil 1931. 

în ianuarie 1931, după 3 luni, s-a pus în practică ordinul 
venit din Occident de ilegalizare a Mişcării Legionare şi de 
condamnare a lui Corneliu Z. Codreanu. 

Ordinul nu putea fi eludat întrucât bugetul Statului Român nu 
putea plăti aşa-zisul „cupon extern 44 către marile bănci occidentale, 
cu capital şi cu directori evrei. în 1929 şi 1930 România contractase 
3 mari împrumuturi şi rata de rambursare plus dobânzile constituiau 
teribilul cupon extern. Pentru admiterea amânării cuponului extern, 
directorii evrei, în speţă Horace Finaly, au pus condiţia ilegalizării 
Mişcării Legionare şi condamnarea lui Corneliu Z. Codreanu. 

Punerea în practică a ordinului s-a tăcut prin Hotărâre a 
Consiliului de miniştri, urmând a fi aplicat de ministrul de interne, 
Ion Mihalache. 

La 1 ianuarie 1931, Corneliu Z. Codreanu este arestat la 
domiciliu şi izolat timp de 8 zile. 

La 9 ianuarie 1931 este adus la Bucureşti şi claustrat în 
închisoarea Văcăreşti, împreună cu Miile Lefter, Ion Banea, Mihail 
Stelescu, Pop, Nicolae Totu şi Dănilă. 

Judecătorul de instrucţie, Ionel Stănescu, fabrica şi publica 
dovezi false cum că Mişcarea Legionară şi Corneliu Z. Codreanu 
au două fabrici de bancnote false: una în comuna Răşinari din 
judeţul Sibiu şi alta în comuna Pleniţa din judeţul Dolj. 

Legionarii din Iaşi, liie Gâmeaţă, Nelu lonescu, Stelian 
Teodorescu editează ziarul „Cuvântul laşului 44 şi demască falsitatea 
dovezilor fabricate de Siguranţa Generală a Statului şi de judecătorul 
Ionel Stănescu. 

Legionarii din Bucureşti, Andrei lonescu. Ion Belgea, 
Nicoară Iordache, Dom Belimace, Victor Chirulescu, Traian 


32 


Cotigă, Nicolae Pătraşcu, Iancu Caranica, Virgil Rădulescu şi Sandu 
Valeriu mobilizează ziarele româneşti şi scriu politicienilor pentru 
respectarea Statului de Drept, pentru respectarea Constituţiei Ţării 
şi pentru respectarea drepturilor cetăţeneşti. 

într-adevăr, s-a sesizat ziaml „Universul 44 al marelui patriot 
Stelian Popescu. 

Urmează procesul la trei instanţe: Tribunal, Curtea de Apel 
şi recursul procurorului la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

La toate instanţele s-a pronunţat sentinţa de achitare după 
deliberare de câte 8-10 zile. 

Toţi aceşti magistraţi de carieră trebuie trecuţi în Istoria 
României pentru că au apărat Statul de Drept şi Constituţia Ţării. 

în 1943 am cunoscut pe magistratul Mosgos, originar din 
judeţul Râmnicu-Sărat, de la Curtea de Apel. El mi-a destăinuit că 
i-a trebuit mult curaj şi multă tenacitate pentru a pronunţa sentinţa 
de achitare, cum am amintit, în unanimitate. 

Presa evreiască din Paris şi Londra a acuzat Justiţia Română 
Civilă de antisemitism şi au cemt trecerea proceselor politice la 
Justiţia Militară. 

în afară de avocaţi legionari au pledat mari avocaţi: Nolică 
Antonescu, Mihail Mora, Nelu lonescu şi Emil Vasiliu-Cluj. 

Studenţimea participă la proces şi la 6 martie 1931, cu mare 
majoritate, alege pe Traian Cotigă preşedinte al Centrului Studenţesc 
Bucureşti. 

Anterior fuseseră preşedinţi Andrei lonescu şi Gheorghe 
Sârbulescu. 

La 31 martie 1931, după 87 zile de detenţie, sunt puşi în 
libertate Corneliu Z. Codreanu şi cei 6 comandanţi legionari. 

Abia reîntors în libertate, Corneliu Z. Codreanu reia lupta 
înarmat cu noi învăţăminte din experienţa trăită. 

Nu refondează Legiunea Arhanghelul Mihail întrucât aceasta 
s-a născut din revelaţie divină şi deci se găseşte la nivel de 
supranatural. în schimb, refondează secţia politică pământească 
cu numele de „Gruparea Corneliu Z. Codreanu 44 în locul numelui 
de „Garda de Fier 44 , ilegalizată de H.C.M.-ului din ianuarie 1931. 


33 




Legea luptelor social-politice este intransigenţă şi princi¬ 
pialitate în scopuri şi la fel elasticitate şi oportunitate în mijloace. 

Noul partid legionar candidează la alegerile parlamentare 
din iunie 1931 făcute de noul guvern, Nicolae Iorga, Constantin 
Argetoianu, dar nu primeşte suficiente voturi pentru a intra în 
Parlament. 

în august 1931 se fac alegeri parţiale în judeţul Neamţ şi 
Comeliu Z. Codreanu candidează cu noul partid, primeşte 14.301 
voturi, depăşind la mare distanţă concurenţa naţional-ţărănistă şi 
naţional-liberală, devenind astfel deputat în Parlament. 

în discursul de prezentare, Corneliu Z. Codreanu expune 
programul politic, programul naţional, programul social şi programul 
moral al Mişcării Legionare cu adăugarea prevederii de a reverifica 
toate cheltuielile făcute de stat şi cu pedepsirea exemplară a celor 
care au furat banul public. 

Această prevedere a adus lui Corneliu Z. Codreanu şi 
Mişcării Legionare un plus înzecit de ură şi înverşunare din partea 
celor care jefuiau România şi din partea aparatului de stat corupt. 
Comeliu Z. Codreanu a fost acuzat că intenţionează Tribunale 
revoluţionare şi pedeapsa cu moartea. 

Privitor la politica externă, Comeliu Z. Codreanu declara 
că pentru România soarele răsare nu la Moscova, ci la Roma. 
Intr-adevăr, Italia a fost întotdeauna de partea României şi cele 
două popoare sunt fratelli. 

Anul 1932 

începe cu două succese. 

La 1 februarie 1932 apare ziarul „Calendarul" al prof. 
Nichifor Crainic, care cu maximă competenţă şi cu maximă putere 
susţine naţionalismul românesc şi creştinismul ortodox ipso facto 
pe Comeliu Z. Codreanu şi Mişcarea Legionară. 

La 17 martie 1932 este programată alegerea pentru un loc 
de deputat în judeţul Tutova. Candidează prof. Ion Zelea Codreanu 
şi sosesc legionarii să facă propagandă. Partidele zise guverna¬ 
mentale sunt luate pe nepregătite şi la cererea lor alegerile se 


34 


amână cu o lună, la 17 aprilie. Noul Ministru de interne. Constantin 
Argetoianu, dezlănţuie teroarea de stat şi ordonă jandarmilor să-i 
bată şi să-i scoată pe brancarde în afara judeţului Tutova pe 
legionarii veniţi din altă parte. 

După o luptă corp la corp, legionarii înving cele două partide 
guvernamentale şi prof. Ion Zelea Codreanu cu 56% voturi este 
ales deputat de Tutova. 

O farmacistă, Anghel, din comuna Puieşti se entuziasmează 
de Mişcarea Legionară şi donează un teren din Bucureştii Noi, 
strada Bârlogeni, unde în anul următor se va construi Casa Verde. 

Intre 18 aprilie 1931 şi 5 iunie 1932 România a avut un 
guvern de marionete cu Nicolae Iorga actor pe scenă şi cu Const. 
Argetoianu regizor în culise. 

Acest guvern, zis de tehnicieni, n-a fost un capriciu al Regelui 
Carol II, ci a fost o repetare cu momirea Masoneriei pentru 
proiectata dictatură carlistă care s-a înfăptuit la 10 februarie 1938. 

Acest guvern, de asemenea, n-a putut plăti „cuponul extern" 
şi, pentru amânare, Finanţa Internaţională Evreiască a ordonat a 
doua oară ilegalizarea Mişcării Legionare şi întemniţarea lui 
Comeliu Z. Codreanu. 

Ordinul s-a aplicat numai jumătate: închiderea şi sigilarea 
sediilor legionare şi interdicţia oricărei activităţi publice. 

Arestarea, judecarea şi condamnarea lui Comeliu Z. Codreanu 
s-a amânat până se vor fabrica dovezile concrete de vinovăţie 
cerute de Justiţie. 

Judecătorul de instrucţie. Ionel Stănescu, şi-a luat dorinţa 
drept realitate şi a informat ziarele că Mişcarea Legionară şi 
Corneliu Z. Codreanu sunt finanţate de la Moscova prin 
Internaţionala III de la Viena. 

Ziarele evreieşti „Dimineaţa" şi „Adevărul" au luat 
elucubraţia drept realitate dovedită, dar nu s-a putut înainta la 
arestare şi proces. 

în campania electorală din judeţul Tutova s-au evidenţiat şi 
de fapt s-au consacrat: Nicolae Totu, Ion Caratănase, Doru 
Behmace, Mihail Stelescu, Victor Silaghi, Dumitru Popescu, Tilea, 


35 




Ion Antoniu-Pâsu, Gheorghe Costea, Lascăr Popescu, Aurel 
Ibrăileanu zis Scaraba, Nelu Ionescu, colonel Paul Cambureanu, 
Ventonic, Ifrim, Peceli, Potolea etc. 

Toţi eroi. 

Toţi nume sacre. 

La 5 iunie 1932 cade guvernul N. Iorga - C. Argetoianu 
pentru că de 8 luni nu mai plătea salariile la Corpul didactic şi de 5 
luni nu mai plătea soldele la Corpul ofiţeresc. 

Vine guvern naţional-ţărănesc cu prim-ministru dr. Alex. 
Vaida-Voevod. 

Alegeri parlamentare în toată ţara. 

Mişcarea Legionară candidează cu numele „Gruparea 
Comeliu Z. Codreanu“. De la Paris a venit ordinul de ilegalizare, 
dar primul ministru, dr. Alex. Vaida-Voevod a spus celebra frază: 
„Bancherii din Occident au destui bani în buzunar şi pot să aştepte 
până ce România va putea plăti cuponul-extem. 

Mişcarea Legionară obţine 70.000 de voturi, aproape toate 
din Basarabia şi Moldova. Sunt aleşi 5 deputaţi legionari, între care: 
Comeliu Z. Codreanu, prof. Ion Z, Codreanu, Mihail Stelescu, 
avocat Nelu Ionescu. 

Se constituie organizaţii legionare puternice şi în judeţe: sub 
conducerea lui Ion Banea la Iaşi, Dobre Bănică la Cluj, Traian 
Brăileanu, Vasile Iasinschi, Filon Lauric, Ionel Ţurcanu, Vasile 
Posteucă în Bucovina, Iosif Bozântan în Bihor, Sergiu Florescu şi 
Tudorache în Basarabia, Bărbulescu în Dolj, Băltăreţii în Olt, Vasile 
Cristescu în Vlaşca, Vasile Boldeanu în Putna-Vrancea, Lupu în 
Alba, Coriolan Matei în Târgu-Mureş, Virgil Mateiaş în Făgăraş, 
Traian Marian şi Traian Trifan în Braşov, Ion Herghelegiu în Neamţ, 
Iosif Costea în Hunedoara, preot Motomancea în Gorj, Nicolae 
Crăcea în Teleorman etc. 

Puterea judeţenelor legionare provenea din calităţile de 
intelect şi din virtuţile de caracter personale ale conducătorului 
local. 

La 20 octombrie 1932 apare revista „Axa“, cu cele mai 
prestigioase nume ale tinerei generaţii de admirabili intelectuali: 

36 


Mihail Polihroniade, loan-Victor Vojen, Vasile Marin, Vladimir 
Dumitrescu, Vasile Cristescu, Alexandru Constant, Mircea Eliade, 
Crişu Axente, Const. Măntăluţă, Radu Demetrescu-Gyr, pictorul 
Alexandru Basarab, Arşavir Acterian, Gaig Acterian, Alexandru- 
CristianTell. 

La 10 decembrie 1932, odată cu Sărbătoarea Studenţimii 
Creştine Române, Corneliu Z. Codreanu înfiinţează gradul de 
comandant legionar pentru cei care la cele 5 virtuţi: devotament, 
combativitate, creativitate, tenacitate şi loialitate au în plus 
capacitatea de conducere putând înlocui în orice moment pe 
Căpitan. 

Prima promoţie de comandanţi legionari: Ion Banea, Ion 
Belgea, Ion Blănaru, Ion Dumitrescu-Borşa, Andrei Ionescu, Vic¬ 
tor Silaghi, Mihail Stelescu, Nicolae Totu, Traian Cotigă şi Antohi 
Tănase. 

Ulterior fondează gradul de comandant-ajutor şi gradul de 
instmctor legionar. 

Semnul distinctiv de comandant legionar era o stea cu 5 
colţuri la braţul stâng al cămăşii verzi. 

Scopul ierarhiei legionare a fost şi este de a selecta o elită 
de bărbăţie şi credinţă. 

Nu mulţime fără elită, ci elită la conducerea mulţimilor sunt 
motorul Progresului şi Istoriei. 

In natură continuitatea se face prin repetarea mai mult sau 
mai puţin identică a celor dovedite a fi valabile. 

In societate continuitatea mai cere în plus creaţie de nou 
superior util şi această creaţie este opera Inteligenţei şi Culturii. 

Anul 1933 

Metoda optimă de a răspunde la minciuni şi calomnii este să 
le dispreţuieşti şi să continui construirea şi înaintarea. 

Metoda are eficienţă şi randament în toate domeniile în afară 
de activitatea social-politică. Aici se vor găsi întotdeauna: a) proşti 
care să creadă fără dovezi şi fără argumente; b) răi din naştere şi 
înrăiţi de viaţă care din invidie îşi vor lua dorinţele drept realitate şi 


37 




nota bene c) mitomanii care se vor jura în faţa Divinităţii că te-ai 
spovedit lor şi că ei sunt martori acuzatori. 

în politică minciunile şi calomniile n-au tratament curativ şi 
singura speranţă ar fi tratamentul preventiv. Adică să te ia sub garanţie 
cineva ale cărei aprecieri nu pot fi nici contrazise şi nici comentate, 
cum în România dintre 1866 şi 1914 a fost Regele Carol I cel înţelept. 

Pentru Comeliu Z. Codrcanu şi Mişcarea Legionară anul 
1933 a fost unul de începere în avalanşă a marilor minciuni şi a 
marilor calomnii, cu atât mai periculoase cu cât Corneliu Z. 
Codreanu şi Mişcarea Legionară n-au beneficiat de o mare 
autoritate publică care să înţeleagă şi să ocrotească. 

Minciunile şi calomniile au venit asupra legionarilor în ritm 
de ploaie torenţială şi cu putere de stânci prâvălindu-se. 

în prima etapă au fost doi mincinoşi şi calomniatori din 
rândurile politicienilor: Armând Călinescu din Partidul Naţional- 
Ţărănesc şi Victor Iamandi din Partidul Naţional-Liberal. Valoarea 
lor personală nu-i sălta mai sus de treapta sub-secretarului de stat 
iar ambiţia de a face mare carieră i-a convins să devină unelte cât 
mai disciplinate ale Forţelor Oculte stăpâne asupra României şi 
nominalizând guvernele după voie. 

în a doua etapă, după aprilie 1934 s-a adăugat la minciuni şi 
calomnii încă mai periculosul rege Carol II cu uneltele sale criminale, 
generalul Gavrilă Marinescu şi poliţistul Mihail Morusoff. 

Intră în acţiune atotputernicul subsecretar de stat pentru 
Ordinea Publică Armând Călinescu la 6 iunie 1932 şi Victor Iamandi 
la 19 noiembrie 1933. Subsecretariatul de stat pentru Ordinea 
Publică acţionează cu trei maşini de război: Poliţia, Siguranţa 
Generală şi Jandarmeria. 

Mintea supra-iscusită a lui Armând Călinescu, poreclit 
„briciul 44 , s-a pus pe fabricarea de dovezi concrete pentru 
condamnarea injustiţie a lui Comeliu Z. Codreanu. 

Proverbul francez: „c’est un animal mechant, quand on 
Lattaque il se defend 44 . 

Deci provocări şi înscenări care să determine reacţii putând 
fi luate drept dovezi de vinovăţie şi justificări pentru condamnare. 


38 


Acest minister al Ordinii Publice este numai în România şi 
el de la început a fost conceput şi înzestrat pentru scopul de a fi 
maşina de război civil a guvernului zis legal împotriva partidelor de 
opoziţie, în special Mişcarea Legionară. Genitorii acestei maşini 
de război civil, devenit prin propriile fapte, sunt Forţele Oculte şi, 
mai precis, Armând Călinescu, Victor Iamandi, Mihail Morusoff; 
Eugen Cristescu, Niki Ştefanescu şi, înainte de toţi. Regele Carol 
II şi generalul Gavrilă Marinescu. 

Nu poate fi contestat diagnosticul nostru că acest minister 
al Ordinii Publice manipulând Poliţia, Siguranţa şi Jandarmeria, a 
fost duşmanul nr. 1 al României. 

Revenim la Comeliu Z. Codreanu şi Mişcarea Legionară. 

Nici în anul fiscal 1932-1933 România n-a putut plăti cuponul 
extern şi astfel pentru amânare trebuia să fie executat ordinul lui 
Horace Finaly de ilegalizare a Mişcării Legionare şi de condamnare 
a lui Comeliu Z. Codreanu. 

Prim-ministrul, dr. Alex. Vaida-Voevod, a avut opinia şi a 
decis soluţia: „Bancherii au bani şi pot să aştepte până ce România 
se va redresa economic şi îşi va plăti datoriile 4 '. 

Ministrul Ordinii Publice, Armând Călinescu era însă de 
părere să se satisfacă ordinul lui Horace Finaly. Dar, pentru a nu 
risca repetarea unui proces terminat cu achitarea, trebuiau în 
prealabil dovezi concrete de utilizare a violenţei. 

Ministerul Ordinii Publice a organizat trei încercări pentru a 
obţine dovada de utilizare a violenţei. 

Prima încercare. 

Horia Sima era unul dintre numeroşii legionari şi avea mare 
autoritate, era eminent profesor de filosofie la Liceul din Lugoj. 
Siguranţa Generală face o percheziţie domiciliară şi găseşte scris 
de mâna lui un foarte amănunţit plan de insurecţie armată pentru 
lovitura de stat după modelul aşa-zisei revoluţii bolşevice din 
octombrie 1917a lui Troţchi, Lenin şi Stalin. 

Arestare. 

Publicitate. 


39 



Corneliu Z. Codreanu, ing. Gh. Clime şi preotul Ion 
Dumitrescu Borşa reacţionează fulgerător: a) dezmint apartenenţa 
legionară a planului de insurecţie armată; b) reafirmă strategia 
legionară de reformă cu respectarea legilor, şi nu de revoluţie cu 
instigarea violenţei sângeroase şi c) explică cele găsite la percheziţie 
drept material didactic pentru cursurile de sociologie ale lui Horia 
Sima la liceul din Lugoj. 

Horia Sima e pus în libertate, dar el a rămas în Mişcarea 
Legionară cu un semn de întrebare. 

A doua încercare. 

Pentru vara 1933, Corneliu Z. Codreanu a preconizat 
reluarea marşului legionar de la Prut la Nistru şi înapoi de la Nistru 
la Prut: pentru a dovedi că România nu uită Basarabia şi pentru a 
convinge Basarabia să aibă încredere în Bucureşti. 

în 1930, ministrul de interne dr. Alex. Vaida-Voevod întâi 
dăduse aprobarea şi apoi o retrăsese. Acum fiind prim-ministru, 
se presupunea sau era de presupus că va da aprobare. 

Dr. Alex Vaida-Voevod a fost un foarte bun român şi un 
mare patriot, dar în epoca aceea România nu era o ţară complet 
liberă şi economia naţională era monitorizată de Roger Auboin, 
delegatul marilor bănci din Franţa şi Anglia. 

Prim-ministrul, dr. Alex. Vaida-Voevod, n-a dat aprobare 
pentru marşul legionar în Basarabia şi, cu glas sincer părintesc, a 
consiliat pe Corneliu Z. Codreanu să utilizeze sutele de devotamente 
legionare la construirea unui dig protector contra inundaţiilor repetate 
şi devastatoare ale furiosului râu Buzău, în comuna Vişani. 

Astfel, la 10 iulie 1933 se organizează tabăra de muncă 
legionară din comuna Vişani, judeţul Buzău, sub comanda lui Stelian 
Teodorescu, profesor de limba şi literatura română la Liceul Bogdan 
Petriceicu Hasdeu din oraşul Buzău. 

Ajutoarele prof. Stelian Teodorescu: Niculae Constanţinescu, 
Paveluţă, Doru Belimace, Stoenescu şi Brumă. 

Corneliu Z. Codreanu era la Bucureşti, deputat în Parlament. 

Ministrul Ordinii Publice, Armând Călinescu, concepe planul 
de a ataca tabăra legionară cu un regiment de jandarmi călări şi 


40 


reacţia de apărare să fie luată drept dovada cerută de lege a utilizării 
violenţei. 

Ziua atacului a fost fixată duminica dimineaţa, când Corneliu 
Z. Codreanu vine o zi pe săptămână de la Bucureşti. 

Un bun român din Ministerul de Interne informează discret 
pe Corneliu Z. Codreanu. 

Prompt, Corneliu Z. Codreanu decide strategia de apărare: 
a) legionarii din tabără să nu reacţioneze la atacul jandarmilor şi b) 
s-a dus în Gara Buzău şi, de sâmbătă după-amiază până luni dimineaţă, 
a circulat pe peron în văzul a zeci de funcţionari CFR şi mii de 
călători şi c) sesizarea autorităţilor din comuna Vişani să fie atente 
la ce se va petrece pentru că vor fi martori la eventualul proces. 

Atacul jandarmilor călări s-a produs la ora 6 dimineaţa. 
Legionarii din tabără au îngenuncheat şi au cântat continuu „Cu 
noi e Dumnezeu 4 '. 

Furios de lipsa de reacţie a victimelor. Armând Călinescu a 
ordonat prin telefon şi jandarmii au executat ordinul. 

Cei 200 de legionari au fost legaţi la mâini şi la picioare şi 
apoi cu frânghii legate de coada cailor. Jandarmii pe cai în trap şi 
galop au târât pe legionari pe uliţele comunei Vişani în văzul ţăranilor 
îngroziţi de sălbăticia acţiunii. 

Astfel a dat faliment total diabolicul plan conceput şi aplicat 
de mintea strategică a lui Armând Călinescu. 

în iama 1933-1934, la o sindrofie a aristocraţiei din Bucureşti 
Armând Călinescu a explicat: „Am căzut de la Guvern pentru că 
ne-am oprit la jumătatea drumului şi n-am fost în stare mai departe 
de evenimentul de la Vişani-Buzău.“ 

A treia încercare. 

Organizaţia legionară din judeţul Cahul, sudul Basarabiei, a 
construit un monument pe dealul Roşcani unde în iulie 1574 s-a dat 
bătălia de apărare a Moldovei contra invaziei armatei turco-otomane 
şi unde a murit cu sabia în mână loan Vodă cel Viteaz, Domnul 
Moldovei în 1572-1574. 

Jertfa Domnitorului român este identică cu jertfa Regelui 
Leonida în bătălia de la Termopile între heleni şi perşii invadatori şi 


41 



identică cu jertfa Regelui Ludovic în bătălia de la Mohaci dintre 
unguri şi turco-otomanii invadatori. 

La inaugurarea monumentului a participat şi Comeliu Z. 
Codreanu, deputat de Cahul. 

Ministrul Ordinii Publice, Armând Călinescu, şi-a repetat 
planul diabolic. 

Prin ministrul de război, generalul Nicolae Samsonovici, a 
obţinut ca Regimentul de Cavalerie din sudul Basarabiei să atace 
în şarjă şi fără somaţie pe legionarii adunaţi pentru inaugurarea cu 
slujbă religioasă a monumentului de pe Dealul Roşcani. 

Ordinul se execută şi nu se comentează. 

După ce s-a dat ordinul să se execute şarja fără somaţie. 
Armând Călinescu a părăsit ministerul şi s-a făcut nevăzut şi 
negăsibil. 

Comandantul regimentului de cavalerie, colonelul Radu 
Kornea, s-a gândit şi a cerut ordin scris pentru şarja nimicitoare 
fără somaţie prealabilă. 

Ministrul de Război şi-a însuşit cererea colonelului Radu 
Komea şi a cerut ministrului Ordinii Publice să depună ordin scris. 

Armând Călinescu se făcuse nevăzut şi nu era de găsit. 
Telefonistele ministrului de Interne au transferat cererea Ministerului 
de Război la singurul ministru aflat în acele minute prezent în 
cabinetul său şi anume prof. D.R. Ioaniţescu, ministrul Sănătăţii 
Publice şi Ocrotirilor Sociale. 

Acesta a anulat ordinul de şarjă fără somaţie ca în război şi 
a decis ca adunarea legionară să fie dizolvată cu mijloace paşnice. 

Corneliu Z. Codreanu a înţeles şi, în faţa Regimentului de 
Cavalerie, legionarii s-au retras de pe Dealul Roşcani. Câteva zile 
mai târziu, din ordinul lui Armând Călinescu au venit jandarmi şi au 
distrus monumentul în memoria Eroilor moldoveni, în frunte cu 
Ioan-Vodă cel Viteaz. 

Basarabia era deja abandonată de România oficială a 
politicienilor gen Armând Călinescu şi Victor lamandi. 

Prim-ministrul, dr. Alex.Vaida-Voevod nu avea nicio putere 
şi avea valoare de afiş. 


42 


Să revenim la Mişcarea Legionară. 

Comeliu Z. Codreanu şi Statul Major au înţeles că încă nu-i 
posibilă activitatea paşnică în provincie, departe de Bucureşti. 

în comuna Vişani din judeţul Buzău, Armând Călinescu şi 
ministerul Ordinii Publice au atacat cu un regiment de jandarmi 
călări. 

Pe dealul Roşcani din judeţul Cahul, Armând Călinescu şi 
Ministerul Ordinii Publice au atacat cu un regiment de cavalerie. 

Din cotizaţiile lunare şi din donaţii bănuţ cu bănuţ cuiburile 
legionare din toată ţara au cumpărat o camionetă numită „sprintena 
Căprioara" şi 20 de tineri au pornit prin toate judeţele cântând 
celebrul „Noi suntem echipa morţii/ Din Moldova azi venim/' Aruncat 
e zarul sorţii/ Ori învingem, ori murim. u 

1 ransilvania a fost patria Dacilor şi este inima Românilor. 

Transilvănenii sunt cei mai buni români cu sentiment patri¬ 
otic şi cu voinţă constructivă, dar nefericitul mileniu al ocupaţiei 
maghiare i-a făcut neîncrezători în viitor şi înceţi în decizii. De aici 
necesitatea naţională de a-i încunoştiinţa şi obligaţia naţională de 
a-i mobiliza. 

Armând Călinescu şi ministerul Ordinii Publice au înţeles 
ce înseamnă social-politic mobilizarea Transilvaniei şi, în scop de 
interdicţie, au dezlănţuit aparatul represiv al Statului şi i-au 
transformat pe jandarmi şi pe poliţişti în bande de mafioţi înverşunaţi. 

Aceste experienţe cu provincia au convins pe Comeliu Z. 
Codreanu şi Statul Major Legionar să demonstreze în Bucureşti 
sub ochii opiniei publice capacitatea, de fapt nevoia de 
constructivitate a sutelor şi miilor de tineri legionari. 

Există fericirea de a iubi. 

Există fericirea de a servi. 

Mihail Eminescu s-a sacrificat pentru fericirea de a crea 
sublimul. 

Legionarii lui Comeliu Z. Codreanu au trăit, au suferit şi au 
murit pentru fericirea de a construi. 

Pozitivitatea şi constructivitatea au fost cele două virtuţi 
pentru care toate dictaturile au persecutat şi au pedepsit pe legionari. 


43 



în urma celor de mai sus, la sfârşitul lui iulie 1933 a început 
construirea edificiului cu numele de „Casa Verde 44 , pe terenul dăruit 
dc farmacista Anghel. pe strada Bârlogeni din cartierul Bucureştii 
Noi. 

Sute de legionari, tineri, adulţi şi vârstnici. 

Sute de legionari, simpli muncitori şi intelectuali universitari. 

Corneliu Z. Codreanu şi Ionel I. Moţa muncind cu braţele în 
plus de minte. 

S-a întâmplat un început de minune. 

Un tânăr sincer entuziast, GiurgeaNegrileşti, din aristocraţia 
Moldovei, a dat de veste că în Bucureştii Noi s-a născut ceva 
neobişnuit, promiţător de mare viitor pentru România. 

Printre cei veniţi la faţa locului să vadă cu proprii ochi a fost 
şi principele Alexandru Cantacuzino, diplomat de carieră şi 
reprezentant al României la Curtea de Justiţie de la Haga. 

S-a produs o revelaţie. 

Principele a renunţat la cariera diplomatică, a îmbrăcat 
salopeta de muncitor şi a intrat în echipă la Ionel I. Moţa să care 
cărămizi şi să toarne ciment. 

Mama lui, ilustra principesă Alexandrina Cantacuzino, a 
convocat consiliul de familie pentru eventuala punere sub interdicţie. 

Şeful familiei era generalul Gheorghe Cantacuzino- 
Grănicerul, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul din Războiul Mondial 
şi posesorul unui palat în centrul Bucureştiului. 

Generalul a ascultat cu atenţie explicaţiile tânărului principe 
şi a decis să facă anchetă la faţa locului. 

Aici s-a produs a doua revelaţie. Generalul a declarat 
Mişcarea Legionară drept Noua Românie aşteptată de două milenii 
şi a cerut să fie primit simplu soldat disciplinat. 

Deşi trecut de vârsta de 65 de ani a îmbrăcat salopeta dc 
muncitor şi a trecut la munca fizică cu braţele. 

Nu toată lumea l-a înţeles. 

înalta societate a reacţionat punitiv. Clubul aristocratic Jockay 
Club l-a somat pe generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul să plece 
din Garda de Fier şi, pentru refuz, îl elimină din rândurile Clubului. 


44 


Generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul provoacă la duel cu 
spada pe directorul Clubului, Mavrocordat. Duelul a avut loc în 
Pădurea Băneasa şi au avut ca medic pe dr. Haralamb Teodoru, 
de la Spitalul Colentina, care povesteşte în arhiva istorică „în vierea 44 
cum s-a desfăşurat duelul. 

Spre sfârşitul lui septembrie 1933 apar informaţii sinistre, 
aproape imposibil de crezut. Sinistrele informaţii veneau din două 
părţi cunoscute a fi în contradicţie. Prima primejdie: Palatul Regal 
care nu se mulţumea ca putere în stat şi vroia puterea de stat. A 
doua primejdie: Partidul Naţional-Liberal care nu vroia puterea de 
stat, dar vroia putere în stat. 

Palatul Regal era o singură persoană: Regele Carol II. 

încă din adolescenţă, viitorul Carol II era posedat de ambiţia 
dictaturii atotputernice. Pentru a-1 aduce la realitate, Regele 
Ferdinand I şi Regina Maria l-au trimis într-o călătorie în jurul 
pământului. S-a întors încă mai înrăit şi atunci, prin înalta Decizie a 
Consiliului de Coroană, a fost exclus de la moştenirea Tronului şi 
el a plecat în exil la Paris în compania Elenei Lupescu. 

La Paris încheie o convenţie secretă cu Masoneria şi cu 
Marea Finanţă Evreiască. 

La 6 iunie 1930 Masoneria îl aduce în România şi la 8 iunie 
1930 Armata îl suie pe Tron: fără acordul lui luliu Maniu şi cu 
împotrivirea lui Vintilă l.C. Brătianu. 

Chiar în iulie 1930 se începe complotul pentru uzurparea 
suveranităţii naţiunii, distrugerea regimului democratic şi instituirea 
dictaturii personale. 

Eminenţa cenuşie a complotului carlist era prof. Nae Ionescu, 
patronul ziarului „Cuvântul 44 . 

Regele Carol II dă profesorului Nae Ionescu misiunea: „Du- 
te la legionari, bagă-te printre ei şi adu-mi-i să aplaude când vom 
face dictatura. 44 

Profesorul Nae Ionescu are o discuţie de 12 ore cu Corneliu 
Z. Codreanu şi raportează: „Sire! Ăştia nu sunt nişte hahalere să 
bată din palme când le vom da ordin. Ei sunt însăşi naţiunea şi 
trebuie să ne înţelegem cu ei. 44 


45 



Regele Carol 11 n-a fost de acord să recunoască că Legiunea 
este Naţiunea, dar a menţinut decizia să înhame Mişcarea 
Legionară eventual fără Comeliu Z. Codreanu la carul dictaturii 
zisă Regală. 

In toamna 1934, prof. Nae Ionescu consiliază pe Regele 
Carol II să nu trăiască în concubinaj cu Elena Lupescu chiar în 
Palatul Regal şi să dea tinerilor model de morală creştină. Regele 
Carol II îi spune: „Tată Noe, nu te băga în sula mea“, se ridică de 
pe scaun şi elimină pe prof. Nae Ionescu din Camarila zisă Regală. 

A doua primejdie s-a constituit în mult-gloriosul Partid 
Naţional-Liberal care: sub conducerea lui Ion C. Brătianu a 
constituit Statul Român Modem şi apoi, sub conducerea lui Ionel 

I C- Brătianu, a înfăptuit întregirea Naţiunii cu toate provinciile 
istorice şi la graniţele etnice. 

Primejdia n-a fost de la „bătrânii liberali 4 ' care prin vocea lui 
Const.-Dinu I.C. Brătianu şi prof. dr. Const. Angelescu au decis 
că „apărarea legalităţii începe cu exemplificarea legalităţii 44 , ci din 
partea „tinerilor liberali 44 în frunte cu Victor Iamandi, Richard 
Franasovici, Gheorghe Tătărescu şi Ion Inculeţ care ameninţă pe 
I.Gh. Duca: „Dacă nu aduci Partidul la guvern, spargem unitatea 
şi fondăm alt partid liberal 44 . 

I.Gh. Duca n-a putut rezista ameninţării şi a mers pe direcţia 
impusă de Victor Iamandi, „geniul rău al partidului 44 . 

Prima încercare a fost să câştige bunăvoinţa Regelui Carol 

II prin bunăvoinţa Elenei Lupescu şi s-a fixat audienţa în Palatul 
Mogoşoaia al Martei Bibescu, prietena Elenei Lupescu şi spioana 
Intelligence Service. 

I.Gh. Duca a fost adus de Richard Franasovici deja cooptat 
în camarila zisă Regală. 

De emoţie, I.G. Duca s-a împiedicat de covor şi imediat 
cohortele de sicofanţi plătiţi şi de papagali dresaţi au difuzat calomnia 
că „I.Gh. Duca a îngenunchiat şi a cerut iertare Elenei Lupescu 44 . 
Adevărul că I.Gh. Duca n-a îngenunchiat, ci s-a împiedicat involuntar 
de covor, se cunoaşte de la Alexandru Bădăuţă, care era secretarul 
literar al Martei Bibescu şi care era prezent la respectiva scenă. 


46 


A doua încercare a lui I.Gh. Duca a fost la Paris, de care 
depinde România şi de unde vin ordinele. 

I.Gh. Duca cere audienţă la Horace Finaly şi face ce-au 
făcut din 1711 până în 1821 grecii fanarioţi la înalta Poartă a 
Imperiului Turco-Otoman. 

I.Gh. Duca pârăşte Guvernul dr. Alex. Vaida-Voevod că nu 
ilegalizează Mişcarea Legionară şi nu condamnă pe Comeliu Z. 
Codreanu întrucât este „pro-fascist 44 . 

I.Gh. Duca cere să se încredinţeze guvernul Partidului 
Naţional-Liberal şi el, ca prim-ministru, îşi ia angajamentul de a 
ilegaliza Mişcarea Legionară şi de a condamna pe Comeliu Z. 
Codreanu. 

Horace F inaly acceptă propunerea şi mai pune două condiţii 
care amândouă au fost satisfăcute de I.Gh. Duca: a) acordarea 
cetăţeniei române evreilor comunişti din Germania, care fugeau 
de frica lui Adolf Hitler venit la putere la 30 ianuarie 1933 şi b) 
libertate de propagandă ideologică prin ziarul „Cuvântul Liber 44 al 
Partidului Comunist, zis Român. 

Pentru a fixa pe I.Gh. Duca în aranjamentele luate, Horace 
Fmaly a convocat în holul Hotelului Ritz, astăzi Hilton, o conferinţă 
de presă cu 85 de ziarişti şi cu toate agenţiile mondiale de Presă. 
Nefericitul I.Gh. Duca a repetat cuvânt cu cuvânt acuzarea de 
pro-fascism a guvernului Alex. Vaida-Voevod şi angajamentul 
Partidului Naţional-Liberal de a ilegaliza Mişcarea Legionară şi de 
a condamna pe Comeliu Z. Codreanu. 

Prin ordin de la Paris, la 17 noiembrie 1933 s-a produs demisia 
guvernului naţional-ţărănesc dr. Alex. Vaida-Voevod şi formarea 
guvernului naţional-liberal, cu I.Gh. Duca prim-ministru şi Victor 
Iamandi ministrul Ordinii Publice. 

Pentru a avea certitudine că i se îndeplinesc ordinele, Horace 
Finaly a impus ministru de externe pe Nicolae Titulescu, aflat în 
subordinea iudaismului mondial. 

Alegerile parlamentare sunt fixate la 20 decembrie 1933. 

Campanie electorală ca în jungla cu fiare sălbatice. 
Jandarmeria, Poliţia, Serviciile Secrete, consiliile comunale, sute. 


47 



poate mii de bătăuşi angajaţi cu plată s-au dezlănţuit asupra 
legionarilor, exact ca bandele de mafioţi din Sicilia, şi asemenea 
negustorilor de sclavi împotriva populaţiei negre din Africa. 

I.Gh. Duca şi Victor Iamandi încercau să facă imposibile: 
propaganda legionară în sate şi depunerea de liste de candidaţi la 
Cameră şi Senat. 

Legionarii au acceptat bătălia cu Guvernul. 

Artileria care acoperea înaintarea guvernului spre falsificarea 
alegerilor parlamentare erau: ziarele evreieşti din Bucureşti, care 
citau drept dovadă pe cele similare din Franţa şi, bineînţeles, ziarele 
evreieşti din Franţa care citau drept dovadă pe cele similare din 
România. 

România ajunsese sub teroarea presei. 

Albul era declarat negru şi negrul era declarat alb. 

Minciuna era elogiată drept adevăr şi adevărul era declarat 
vinovăţie. 

Principalele ziare teroriste erau în Bucureşti: „Dimineaţa 41 , 
„Adevărul 44 , „Zorile 44 , „Lupta 44 şi „ABC 44 şi la Iaşi: „Opinia 44 şi 
„Monitorul Moldovei 44 . 

în serviciul Adevărului şi în serviciul României erau doar 
ziarele: „Universul 44 lui Stelian Popescu, „Calendarul 44 prof. Nichifor 
Crainic, „Cuvântul 44 prof. Nae lonescu şi „Credinţa 44 lui Sandu Tudor. 
Ziarele „Curentul 44 al lui Pamfil Şeicaru şi „Timpul 44 al lui Grigore 
Gafencu navigau între două ape pentru că depindeau de fondurile 
secrete ale Ministerului Ordinii Publice. 

Şeful de orchestră al Terorii de Stat era Victor Iamandi, 
care dădea ordine în numele prim-ministrului I.Gh. Duca. 

Teroarea dezlănţuită de Victor Iamandi şi înfăptuită de 
Ministerul Ordinii Publice n-a întârziat să facă morţi. Strategia era 
disciplinarea celor mulţi prin exemplul paralizant al câtorva pedepsiţi 
scop în sine şi indiferent de vinovăţie sau nevinovăţie. 

La 22 noiembrie 1933, în Constanţa, studentul Virgil 
Teodorescu este împuşcat pe la spate în timp ce lipea pe un zid un 
manifest al Mişcării Legionare. 

Asasinii erau poliţişti şi n-au fost niciodată anchetaţi. 


48 


La 28 noiembrie 1933, în Iaşi, este asasinat Constantin Niţă, 
de profesiune şofer. 

Asasinii sunt poliţişti şi n-au fost niciodată anchetaţi. 

La 9 decembrie 1933, într-o comună din judeţul Vlaşca, este 
asasinat în bătăi Nicolae Bălăianu. 

Asasinii erau plutonieri de jandarmi şi niciodată n-au fost 
anchetaţi. 

La 30 decembrie 1933, într-o comună din judeţul Tecuci, 
este asasinat Toma Toader, de profesie croitor. 

Asasinii, plutonieri de jandarmi, n-au fost niciodată anchetaţi. 

Tot în decembrie 1933, într-o comună din sudul Dobrogei, este 
asasmat Gheorghe Bujgoli, aromân colonizat şi de profesiune agricultor. 

Asasinii, plutonieri de jandarmi, n-au fost niciodată anchetaţi. 

La 12 ianuarie 1934 au fost asasinaţi doi ţărani, Gheorghe 
Negrea şi Firdea Ion. 

Asasinii era plutonieri de jandarmi şi niciodată n-au fost 
anchetaţi. 

Cu toată Teroarea de Stat, Mişcarea Legionară a reuşit să 
ajungă la comisiile judeţene de înregistrare a candidaturilor şi să 
depună lista de candidaţi în aproape toate cele 72 de judeţe ale 
României. 

La Slatina, avocatul Grigore Bellu a pătruns în clădirea 
prefecturii printr-un coş de aerisire şi a apărut în faţa comisiei cu 
lista candidaţilor spre înregistrare. 

Prof. Vasile Cristescu, exhibând un revolver, a intimidat 
garda de la Prefectură şi a apărut în faţa comisiei cu lista de 
candidaţi. 

Legalizarea Mişcării Legionare s-a făcut prin H.C.M., adică 
prin Hotărârea Consiliului de Miniştri. 

Prima şedinţă 8 decembrie 1933. 

I.Gh. Duca îşi dedublează persoana. Cu gura pledează şi 
cere votarea H.C.M.-ului, cu ochii şi privirea imploră a se vota 
respingerea H.C.M. 

Voturile pentru H.C.M. au fost egale cu voturile contra 
H.C.M. Bătrânii liberali din jurul lui Const. Dinu I.C. Brătianu au 


49 



votat contra. Tinerii liberali din jurul lui Victor lamandi au votat 
pentru H.C.M. 

Fiind balotaj înseamnă că nu s-a decis. 

Conform tradiţiei şi uzanţei, ce nu poate decide guvernul se 
supune spre analiză şi decizie Regelui. 

Un mic fapt era încurajator pentru I.Gh. Duca. 

împotriva H.C.M.-ului a votat subsecretarul de Stat, 
Alexandru Mavrodi care era spionul Regelui Carol II în Partidul 
Naţional-Liberal şi în guvernul lui I.Gh. Duca. 

Apreciind că votul lui Alex. Mavrodi reflecta concepţia 
şi voinţa Instituţiei Regale, I.Gh. Duca a tras speranţă şi, înainte 
de audienţă, a trimis pe prof. dr. Const. Angelescu să prelucreze 
pe Regele Carol II pentru a refuza cererea de Decret Regal. 
Astfel, I.Gh. Duca să aibă justificare legală pentru că nu execută 
ordinul lui Horace Finaly de iiegalizare şi desfiinţare a Mişcării 
Legionare. 

Prof. dr. Const. Angelescu a pledat jumătate de oră sugerând 
drept concluzie respingerea cererii de decret Regal. Regele Carol 
II a ascultat fără a pronunţa vreun cuvânt şi această tăcere a fost 
interpretată drept achiesare a pledoariei şi drept acceptare a 
sugestiei de a refuza cererea de decret regal care să scoată în 
afara Legii Mişcarea Legionară. 

I.Gh. Duca s-a dus la Palatul Regal încrezător în refuzul 
Regelui de a da decret Regal. 

Iată cum s-a desfăşurat dialogul dintre Regele Carol II şi 
prim-ministrului I.Gh. Duca. Sursă informativă sunt memoriile încă 
nepublicate ale prof. dr. C. Angelescu. 

Regele Carol II: „Bine, Jean! Pentru ce vii la mine să scot 
eu castanele din foc? Tu te-ai dus la Paris, tu ai făcut propunere şi 
tu ţi-ai luat angajamentul. Nu eu, ci tu. Aşa că tu trebuie să rezolvi 
problema.' 4 

I.Gh. Duca: „Am pus problema în Consiliul de Miniştri şi nu 
s-a putut lua decizie întrucât la vot a ieşit balotai între pro şi contra. 
Când nu se poate decide în Guvern Constituţia şi uzanţa spun să 
apelezi mai sus şi să se rezolve problema prin decret Regal.' 4 


50 


Regele Carol II: „Dar bine, Jean, cum ai reuşit tu să obţii 
balotaj, când în toată lumea guvernele sunt impare pentru a evita 
balotajul? 44 

I.Gh. Duca: „A lipsit Titulescu, care e la Paris. 44 

Regele Carol II: „în nicio lege nu scrie că nu se poate vota 
decât direct şi personal. Se poate vota prin telefon. Ca atare, 
reconvoci Consiliul de Miniştri, chemi la telefon Parisul şi Titulescu 
va vota prin telefon 44 

I.Gh. Duca s-a conformat. A reconvocat Consiliul de 
Miniştri, s-a pus din nou la vot şi a ieşit din nou egalitate de voturi. 

în momentul când se face legătura telefonică cu Parisul, se 
deschide uşa şi, spre surpriza generală, apare ministrul de externe, 
Nicolae Titulescu, strigând şi repetând: „Dacă nu scoateţi Garda de 
Fier în afara Legii şi nu arestaţi pe toţi legionarii, eu, Nicolae Titulescu, 
îmi dau demisia din toate funcţiile Statului şi las testament ca 
rămăşiţele mele pământeşti să nu fie înhumate pe teritoriul României 44 . 

Sfârşit de citat. 

Astfel ilegalizarea Mişcării Legionare, cu arestarea în masă 
a legionarilor şi ipso facto atentatul împotriva lui I. Ghe. Duca s-au 
decis în Consiliul de Miniştri cu majoritate de un singur vot, cel al 
lui Nicolae Titulescu. 

Operaţiunea in teren s-a desfăşurat în seara de 10 decembrie 
1933, sărbătoarea naţională a Studenţimii Creştine Române. 

Să trecem acum la Mişcarea Legionară şi Comeliu Z. 
Codreanu. 

Intervenţia punitivă a lui Nicolae Titulescu a fost cunoscută 
pentru că se vroia cunoscută de toată România. 

întrebat de ziarişti ce opinie are, Corneliu Z. Codreanu a 
răspuns: „Domnul Nicolae Titulescu este cel mai demonstrativ 
exemplu al diferenţei dintre talent şi înţelepciune 44 . 

Cu 20 de ani înainte, mult înţeleptul P. P. Carp a exprimat un 
diagnostic similar: „Frumuseţea nu scuză prostituţia 44 . 

Să ne referim la cele generale. 

în faţa uraganului dezlănţuit, Comeliu Z. Codreanu a recurs 
la tactica replierii şi a intrat în ilegalitate. 


51 



înainte de a-şi impune absenţa si tăcerea a luat două hotărâri: 

Prima hotărâre a fost o rugăminte către organizaţiile judeţene 
legionare şi un ordin către legionari ca la alegerile parlamentare 
din 20 decembrie 1933: în Transilvania şi Banat să se voteze cu 
listele propuse de luliu Maniu, în Oltenia, Valahia şi Dobrogea să 
se voteze listele propuse de mareşalul Alexandru Averescu şi în 
Moldova, Basarabia şi Bucovina să se voteze listele propuse de 
prof. George I.I.C.Brătianu. 

A doua hotărâre a lui Corneliu Z. Codreanu a fost să 
încredinţeze comanda Mişcării Legionare ilustrului, nemuritorului 
şi intransigentului general Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul. 

Inteligenţa acestor hotărâri este mai mult decât evidentă. 

Devenind conducătorul şi asumând răspunderea Mişcării 
Legionare, generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul a dovedit acelaşi 
curaj şi a desfăşurat aceeaşi energie ca cele dovedite pe câmpul 
de luptă în 1916-1919 când a primit cea mai înaltă distincţie, de 
Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. 

Nu e de glumit cu eroii. 

în calitate de bun conducător, generalul Gh. Cantacuzino- 
Grănicerul a redactat, a semnat şi a trimis o scrisoare publică 
primului ministru I. Gh. Duca. 

Scrisoarea n-a fost publicată de ziarul „Calendarul 1 ' al lui Nichifor 
Crainic, dar a fost publicată de ziarul „Cuvântul" al lui Nae Ionescu. 

Scrisoarea cuprindea o rugăminte şi un avertisment. 
Rugămintea formulată în numele Naţiunii şi în numele Istoriei era 
să nu se lase şantajat şi constrâns de duşmanii României şi să nu 
execute ordinul antinaţional şi anticonstituţional de scoatere a 
Mişcării Legionare în afara legii. 

Avertismentul era tot atât de clar şi de categoric, şi anume 
că, în caz de ilegalizare a Mişcării Legionare, nu se poate nici 
preveni şi nici evita ca starea de disperare să genereze ceea ce nu 
se vrea, dar va fi - atentatul punitiv. 

l.G.Duca a citit scrisoarea şi a înţeles atât rugămintea cât şi 
avertismentul, dar n-a avut resurse de caracter şi mai ales de voinţă 
pentru a redresa direcţia guvernării. 


52 


Maximum ce-a putut face I.Gh.Duca a fost: a) să nu împingă 
teroarea la partea a doua, condamnarea lui Corneliu Z. Codreanu 
şi b) scoatea Mişcării Legionare în afara legii a fost numai de un 
an, până în decembrie 1934. 

Lvident că aceste două restricţii n-au satisfăcut pe Horace 
Finaly şi nu este exclusă contribuţia acestuia prin Regele Carol II 
la pedepsirea lui I.Gh.Duca. 

într-o audienţă de lucru în probleme economice, inginerul 
Nicolae Malaxa l-a sfătuit să nu arunce România în anarhie şi 
teroare pnn ilegalizarea Mişcării Legionare şi I.Gh. Duca a răspuns 
cu vădită amărăciune: „N-am ce face. Mi-am luat acest 
angajament". 

în ziua de 10 decembrie 1933, circa 6.000 legionari au fost 
arestaţi de Jandarmerie şi Poliţie şi claustraţi sub pază în închisoarea 
militară Jilava. 

Comandantul închisorii, colonelul Ismet în 1916, pe front, 
fusese subalternul generalului Gh. Cantacuzino Grănicerul şi i-a 
dat onorul militar la primirea in închisoare. 

Odată cu legionarii a fost arestat şi întemniţat profesorul 
Universitar Dragoş Protopopescu, care a evocat evenimentele în 
cele două volume intitulate „Tigrii". 

E foarte important de cunoscut cum s-a constituit şi cum a 
reuşit atentatul punitiv împotriva lui l.G.Duca. 

ldeea şi obligaţia atentatului s-au constituit de la sine de jos 
în sus. A fost un proces colectiv de gândire pe axa raţiunii şi de 
răspundere în faţa Istoriei. 

Iniţiativa şi executarea atentatului au fost asumate, cum este 
firesc, de vârful de lance al celor cu vocaţie de erou. Toate 
atentatele politice sunt făcute de cei care îşi sacrifică persoanele 
Pentru a evita confruntarea faţă în faţă a grosului de partizani şi 
participanţi. 

In Japonia, eroii care se sacrifică voluntar se numesc 
Kamicaze. 

In speţă, au luat iniţiativa şi au executat atentatul trei tineri 
intelectuali rămaşi în istorie cu numele de Nicadori. 


53 



Nicolae Constantinescu , originar din Galaţi, licenţiat al 
Academiei Comerciale, astăzi ASE, şef de serviciu cu leala foarte 
bună ia Societatea de Gaz şi Electricitate din Bucureşti. 

lancu Caranica , aromân venit în România înainte de 1927, 
licenţiat în Litere şi Filosofic al Universităţii din Bucureşti şi publi¬ 
cist ideologic. 

Dorn Belimace , aromân născut în România, student la 
Facultatea de Litere şi Filosofie şi comandant al Corpului Studenţesc 
Legionar din Centrul Studenţesc Bucureşti. 

Am avut onoarea şi fericirea de a-i cunoaşte în intimitate la 
închisoarea Râmnicu-Sărat între 1 august şi 29 noiembrie 1938. 

Nu pot exista oameni mai perfecţi. 

lată cum a avut loc atentatul şi eu redactez de la persoane 
cunoscătoare de la faţa locului. 

Evident că Nicadorii nu cunoşteau culisele celor descrise 
acum, după 73 de ani. 

Conform propriei sale convingeri şi sigur în contradicţie cu 
Victor Iamandi, l.Gh.Duca: a stopat teroarea de stat imediat după 
alegerile parlamentare din 20 decembrie 1933 şi a eliberat legionarii 
din închisoarea Jilava, câte o mie pe zi. 

Ultimii deţinuţi, Ionel 1. Moţa, Vasile Marin şi Sîerie Ciumetti 
au fost eliberaţi chiar în dimineaţa de 29 decembrie 1933 cu câteva 
ore înainte de atentat. 

Deşi şeful Partidului şi deşi şeful Guvernului, l.Gh. Duca 
n-a putut rezolva trei probleme, între care noul guvernator al Băncii 
Naţionale. 

Pentru rezolvare a solicitat decret regal şi Regele Carol II 
i-a fixat audienţă: nu la Bucureşti, ci la Sinaia şi după două zile de 
la cerere. 

I.Gh. Duca şi de fapt nimeni nu s-a sesizat pentru ce la 
Sinaia în loc de Bucureşti şi pentru ce cu amânare de două zile? 

Ziarele din dimineaţa de 28 decembrie 1933 publică din 
partea Palatului Regal informaţia că, a doua zi, 29 decembrie î 933, 
prim-ministrul va fi primit în audienţă de lucru de către Rege, ia 
Sinaia. 


54 


Pentru ce amânare de două zile şi pentru ce anunţare în 

ziare? 

Evident, pentru a informa pe legionari de posibilitatea 
atentatului sigur. 

Pentru ce Sinaia în loc de Bucureşti? 

La formarea guvernului, la 19 noiembrie 1933, Regele Carol 
II a pus o mică condiţie pe care I.Gh. Duca a receptat-o şi a 
respectat-o tară a-şi da seama ce se urmăreşte. 

„Mica condiţie era ca oraşul Sinaia, inclusiv Gara şi Poliţia, 
să iasă de sub autoritatea Statului Român şi să treacă sub 
autoritatea Palatului Peleş, ca un fel de stat în stat. 

Aceasta explică pentru ce în ziua atentatului, 29 decembrie 
1933, n-a existat nici Poliţie, nici Siguranţă şi nici Jandarmerie în 
gara şi în oraşul Sinaia. 

în concepţia Regelui Carol II, Sinaia constituia o capcană 
unde putea fi omorâtă o victimă fără să poată fi apărată de cineva. 

In lucrarea sa, încă netipărită, istoricul Amedeu Bădescu 
(1910-1986), „Istoria Partidului Naţional-LiberaD scrie că din Gara 
de Nord, în dimineaţa de 24 decembrie 1933 au plecat în acelaşi 
tren, într-un vagon I.Gh. Duca şi consilierii săi, dr. loan Costinescu 
şi juristul Polizu-Micşuneşti, şi în alt vagon cei trei legionari: Nicolae 
Constantinescu, lancu Caranica şi Dorn Belimace. 

Şi acum cheia problemei. 

Dorn Belimace a venit în Gara de Nord însoţit de vărul său, 
Alexandru Tale, despre care nu ştia că, deşi aromân, era spion al 
Prefecturii de Poliţie Bucureşti. 

în ultimul minut, la întrebarea insistentă a lui Alex. Tale, 
Doru Belimace îi dezvăluie secretul că vor să execute pe I.Gh. 
Duca la ieşirea din audienţă. 

După plecarea trenului din gară, Alex. Tale depune o notă 
informativă la Prefectura Poliţiei Capitalei. 

Trenul iese de pe teritoriul Bucureştiului. 

Prefectul Poliţiei, generalul Gavrilă Marinescu, cheamă la 
telefon Palatul Peleş şi întreabă ce trebuie să facă cu nota 
informativă anunţând atentatul. 


55 



Regele Carol 11 decide şi ordonă ca nota informativă să fie 
ascunsă l2 ore şi transferată la Siguranţa Generală numai după 
atentat. 

Şeful Siguranţei era poliţistul Eugen Cristescu şi după atentat 
s-a spus că el ar fi fost în stare de ebrietate şi de aceea n-a dat 
atenţie notei informative. 

Versiunea nu-i exactă. 

Nota informativă a fost dată la Siguranţa Generală numai 
după comiterea atentatului. 

în 1953 am stat la închisoarea Jilava cu chestorul Vasile 
Parisianu şi am discutat evenimentul din 29 decembrie 19.*>3. 

Din Gara Sinaia, l.Gh.Duca şi consilier.i săi s-au dus pentru 
audienţă la Palatul Peleş şi cei trei legionari au aşteptat în 
Restaurantul Gării. 

Regele Carol II l-a primit fără nicio consideraţie pe I.Gh. 
Duca şi a refuzat toate cele trei decrete cerute. 

Amărât şi descurajat, l.Gh. Duca s-a întors în Gara Sinaia 
pentru a lua trenul spre Bucureşti. 

începuse să se facă întuneric. 

Nicolae Constantinescu a ieşit din restaurant şi i-a tras un 
glonţ drept în ceafa. 

I.Gh. Duca s-a prăbuşit mort pe loc. 

Nicolae Constantinescu a aruncat revolverul, a încrucişat 
braţele şi a aşteptat să fie arestat. 

Nici el nu ştia că nu există Poliţie, Siguranţă şi Jandarmerie 

în oraşul Sinaia. 

Câteva minute mai târziu vine trenul spre Bucureşti. Iancu 
Caranica şi Dorn Belimace se urcă în tren şi, în Gara de Nord, se 
predau Poliţiei din Bucureşti. 

Consilierii lui I.Gh. Duca şi binevoitori din Gară iau cadavrul 
şi îl duc la Castelul Peleş. Regele Carol 11 dă ordin să nu fie primit 
în Castel şi cadav rul este dus într-o dependinţă din curtea Castelului. 
Din ordinul Regelui Carol II, cadavrul este buzunărit şi din buzunarul 
de la veston i se ia cheia de la casa de fier. 

Aici este un nou eveniment. 


56 


Ionel I.C.Brătianu şi Partidul Naţional-Liberal posedau o 
arhivă secretă între care „dosarul Giinter“ şi „dosarul Focker“. în 
acesta din urmă erau chitanţele semnate de principele moştenitor 
Carol al Il-lea drept comision sau bacşiş pentru ca în calitatea dc 
reprezentant al Românei să semneze contractul de avioane Focker 
din Olanda în loc de fabricile din Anglia, cum hotărâse guvernul şi 
cum era interesul naţional. 

La moartea lui Ionel l.C. Brătianu. 24 noiembrie 1927, arhiva 
secretă a trecut în posesia noului preşedinte, Vintilă l.C. Brătianu. 

La decesul lui Vintilă l.C. Brătianu, în decembrie 1930, 
arhiva secretă a trecut în posesia noului preşedinte, I.Gh. Duca. 

Regele Carol II pândea cum să pună mâna pe chitanţele 
semnate de el şi cum să distrugă dosarul Focker. 

Cheiţa furată din vestonul cadavrului a fost imediat trimisă 
cu automobilul la Bucureşti cu ordinul ca omul său de încredere, 
generalul Gavrilă Marinescu, să facă o percheziţie la domiciliul 
lui I.Gh. Duca şi din casa de fier să sustragă dosarele Gunter şi 
Focher. 

Soţia lui I.Gh. Duca şi fiul ei din prima căsătorie, viitorul 
matematician Roşea, au fost chemaţi la Sinaia şi, în lipsa lor, 
generalul Gavrilă Marinescu a făcut o percheziţie domiciliară şi 
şi-a însuşit, evident ilegal, ambele dosare. 

încă un eveniment concomitent. 

în trenul Bucureşti-Sinaia a fost arestat ing. Virgil Ionescu. 
consilierul politic nr. 1, cel mai de valoare al lui Comeliu Z. 
Codreanu. Procurorul şi poliţiştii din Ploieşti l-au bătut cu ranga de 
fier ca să semneze declaraţia că atentatul s-a făcut din ordinul lui 
Comeliu Z. Codreanu şi că el, Virgil Ionescu, era inspectoml crimei 
în teren. 

La proces, ing. Virgil Ionescu a repudiat declaraţia şi a expus 
cum a fost bătut de procuror şi poliţişti. 

Planul Regelui Carol II era să condamne pe Comeliu Z. 
Codreanu şi el să ia în posesie Mişcarea Legionară ca partid unic 
de stat al dictaturii personale. 

Iată ce s-a petrecut în Bucureşti. 


57 



Ministrul Ordinii Publice, Victor lamandi, s-a erijat în 
succesorul lui I.Gh.Duca şi a cerut să devină prim-minisîru cu 
programul de 3.000 de cadavre drept represiune antilegionară. 

Bătrânii liberali brătienişti s-au împotrivit, au acuzat pe Victor 
lamandi de a fi indirect ucigaşul lui I.Gh.Duca şi pentru trei zile s- 
a constituit guvern naţional-liberal cu prim-ministru prof. dr. Const. 
Angelescu în locul lui Victor lamandi, întrucât Regele Carol II nu 
accepta pe Const.-Dinu I.C.Brătianu. 

Marele exploatator al atentatului a fost Regele Carol 11, care, 
din proprie iniţiativă şi profitând de panică, uzurpă suveranitatea 
naţiunii, suprimă democraţia politică şi instituie starea de asediu şi 
cenzura militară. Adică primele 50% din viitoarea dictatură 
personală şi teroare de stat. Restul de 50% a fost instituit la 10 
februarie 1938. 

Cum era firesc şi inevitabil. Victor lamandi şi Ministerul 
Ordinii Publice au declanşat re-arestarea în masă a legionarilor şi 
organizarea unui proces în care Comeliu Z. Codreanu să fie 
condamnat la 20 de ani temniţă. 

Două mici evenimente concomitente cu mari consecinţe. 

Bucureştiul află de nota informativă a lui Alex. Tale şi acuză 
pe generalul Gavrilă Marinescu de complicitate voită la reuşita 
atentatului. 

Ca să scape de acuzare, generalul Gavrilă Marinescu a decis 
să simuleze indignarea şi drept dovadă să omoare pe primul legionar 
arestat. 

Victima aşteptată a fost Sterie Ciumeti, care fusese eliberat 
din închisoarea Jilava doar cu câteva ore înainte de atentat. 

Sterie Ciumeti a fost omorât de comisarii Mateescu şi 
Panova, oamenii de încredere ai generalului Gavrilă Marinescu şi 
cadavrul a fost aruncat sub gheaţă în lacul Andronache dintre 
cartierul Colentina şi cartierul Fundeni. 

Vom reveni asupra acestui asasinat. 

Pentru montarea judiciară a procesului de pedepsire, ministrul 
Victor lamandi a decis ca el personal să selecţioneze din miile de 
legionari arestaţi pe cei 60 inculpaţi drept complicii de pedepsit. 


58 


Victor lamandi s-a aşezat intr-un fotoliu la Prefectura de 
Poliţie şi toţi legionarii arestaţi să defileze cu mâinile legate la spate 
prin faţa sa. 

Cu această metodă. Victor lamandi a selecţionat 56 dc 
legionari care să figureze inculpaţi în procesul de pedepsire. 

în faţa lui Victor lamandi a fost adus generalul Gh. 
Cantacuzirio-Grănicerul, cu mâinile legate la spate. Generalul Gh. 
Cantacuzino-Grănicerul: i-a recunoscut, i-a spus „Mă, tu eşti 
lamandi" şi i-a azvârlit un generos scuipat chiar pe figură. 

Victor lamandi s-a înfuriat şi a hotărât închiderea generalului 
Gh. Cantacuzino-Grănicerul în fruntea celor 60 de inculpaţi în 
proiectatul proces. 

Asttel la Tribunalul Militar Bucureşti, procesul a trebuit să 
fie judecat de 5 generali în grad egal cu principalul inculpat şi nu de 
5 ofiţeri inferiori, executând cu disciplină de baionetă oarbă ordinele 
ministrului de război. 

Anul 1934 

Anul începe cu mare prigoană orchestrată de ministrul Ordinii 
Publice prin cele 5 organe subalterne: Poliţia. Jandarmeria, 
Siguranţa Generală, Serviciul Special de Informaţii şi Tribunalul 
Militar Bucureşti. 

Ministrul Victor lamandi cere 3.000 de cadavre pentru a 
termina în mod definitiv problema Mişcării Legionare. Se 
împotrivesc „bătrânii liberali" din jurul lui Const.-Dinu I. C. Brătianu 
din care doi - prof. dr. Const. Angelescu şi prof. Victor Slăvescu 
erau membri ai Ordinului Masonic. 

Ca atare, teroarea n-a fost a politicienilor, ci a fost a 
ministerului Ordinii Publice condus de Victor lamandi: un alcoolic 
cronic cvasi-iresponsabil. 

Conform Constituţiei şi tradiţiei, guvernul trebuia făcut de 
Const.-Dinu I. C. Brătianu, noul preşedinte al Partidului Naţional 
Liberal. întrucât Regele Carol II ura de moarte familia Brătianu, a 
trebuit ca guvernul să fie făcut de prof. dr. Const. Angelescu. 
După trei zile Regele Carol II a reuşit să obţină acordul lui Horace 


59 



Finaly de la Paris pentru un guvern tot naţional-liberal, dar cu Gh. 
Tâtărăscu prim-ministru şi cu Richard Franasovici numărul 2. 

Teroarea antilegionară a fost însă aplicată în teren doar de 
Victor Iamandi, cum am spus, un smintit pe jumătate iresponsabil. 

Aşa cum am spus anterior, Victor Iamandi a arestat şi a 
inchis în închisoarea Jilava circa 6.000 de legionari mari şi mici. 

Pentru procesul de condamnare. Victor Iamandi a făcut 
personal selecţia. Cu mâinile legate la spate, arestaţii au fost aduşi 
să defileze în faţa lui Victor Iamandi aşezat pe o canapea. Aşa cum 
am amintit anterior. Generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul l-a 
recunoscut şi i-a trimis un scuipat în obraji, cu epitetul de „jigodie". 

Furios de scuipat şi de epitet. Victor Iamandi a selecţionat 
pe generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul în fruntea lotului de 60 
de acuzaţi. 

Decizia lui Victor Iamandi a fost providenţială pentru 
legionari, întrucât la Tribunalul Militar Bucureşti completul de 
judecată a fost alcătuit nu din ofiţeri, baionete oarbe, ci din generali, 
baionete inteligente. 

N-a putut fi arestat Comeliu Z. Codreanu care a intrat în 
ilegalitate însoţit de preotul Ion Dumitrescu-Borşa şi juristul Victor 
Silaghi. 

Comandantul închisorii Jilava fusese subalternul generalului 
Gh. Gantacuzino-Grănicerul şi când acesta a fost adus cu cătuşe 
la mâini i s-a dat onorul de garda militară. 

Printre arestaţi: prof. Nae Ionescu, prof. Nichifor Crainic şi 
prof. Dragoş Protopopescu. Acesta din urmă a descris captivitatea 
legionarilor în cele două volume intitulate „Tigrii". 

Prof. Nae Ionescu şi prof. Nichifor Crainic nu erau în bune 
relaţii şi legionarii, în frunte cu dr. Ion Banea, i-au implorat în 
genunchi să fiică pace şi să colaboreze sinergie. 

Din exterior a venit sau a fost inoculată informaţia falsă că 
afară, în ilegalitate, a murit Comeliu Z. Codreanu. 

Legionarii anarhici, între care Horia Sima, au proclamat pe 
Mihail Stelescu drept noul Căpitan al Mişcării Legionare. Atunci 
Comeliu Z. Codreanu a trimis un semn sigur că este în viaţă şi a 


60 


nominalizat pe Ionel I. Moţa drept şeful legionarilor claustraţi în 
închisoarea Jilava. 

Afară, în ilegalitate, Comeliu Z. Codreanu şi cei doi adjuncţi 
au dus-o foarte greu, pentru a nu spune rău. Preotul Ion Dumitrescu- 
Borşa şi juristul Victor Silaghi dormeau prin ganguri şi şoproane cu 
vagabonzi de toată lumea goniţi. Comeliu Z. Codreanu a trebuit să 
doarmă sub zăpadă întrucât poliţiştii lui Victor Iamandi aveau ordin 
să-l împuşte pentru „opunere la arestarea legală". 

Comeliu Z. Codreanu, tot mergând pe străzi, vede pe str. 
Izvor, firma de avocat a celebrului Codin Cemoianu. 

Acesta era celebru printr-un conflict profesional cu marele 
prof. Nicolae Iorga, care în Parlamentul Român de la Iaşi, în anul 
1917 al Primului Război Mondial, ceruse ministrului de interne 
„dispariţia lui cu metodele ştiute de Poliţie". 

în Camera deputaţilor, în februarie 1933, Comeliu Z. Codreanu 
pronunţase un discurs celebru în apărarea muncitorilor de la 
Atelierele CFR din Calea Griviţei, asediaţi de armată, pentru 
rebeliune, la 19 februarie 1933. 

După discurs, Comeliu Z. Codreanu a fost felicitat de deputatul 
naţional-ţărănist Codin Cemoianu, care i-a dat o carte de vizită şi 
s-a oferit să-i fie de folos când vreodată va fi în necesitate. 

Avocatul Codin Cemoianu nu era la domiciliu şi soţia acestuia 
l-a poftit pe Comeliu Z. Codreanu să aştepte în antecameră. 

Prin ferestrele de glasvant, Comeliu Z. Codreanu a văzut-o 
cum vorbea la telefon şi a auzit-o pronunţând fraza „e la mine în 
antecameră. Să anunţ pe Gavrilă?" 

Comeliu Z. Codreanu nu ştia că doamna era evreică şi vară 
cu Elena Lupescu. „Gavrilă" nu putea fi decât generalul Gavrilă 
Marinescu, omul de încredere al Elenei Lupescu şi prefectul Poliţiei 
Capitalei. 

Intuind primejdia, Comeliu Z. Codreanu şi-a luat căciula şi 
a ieşit afară în stradă. 

Evenimentul s-a terminat aici şi nimic în plus nu-i realitate. 
Ulterior s-a aflat că doamna Cemoianu vorbise la telefon chiar cu 
Elena Lupescu. 


61 



Comeliu Z. Codreanu şi-a adus aminte de colonelul de 
infanterie ŞtefanZăvoianu, cavalerul Ordinului Mihai Viteazul şi, 
după 1918, editorul la Cluj-Napoca al unui ziar naţionalist şi patri¬ 
otic „Dacia Nouă“. 

Comeliu Z. Codreanu i s-a adresat cu rugăminte de găzduire. 
Acesta a acceptat fără ezitare şi cu sentiment de solidaritate 
naţională. 

Aici l-a cunoscut pe George Furdui care avea o cameră 
închiriată şi care, în calitate de eminent student, era preşedintele 
„Societăţii studenţilor în Teologie“. 

Aşa s-au legat destinele acestor trei persoane. George Furdui 
va fi asasinat în septembrie 1938 de dictatura Regelui Larol 11 şi 
colonelul Ştefan Zăvoianu va fi asasinat în august 1941 de dictatura 
mareşalului Ion Antonescu. 

Revenim la anul 1934. 

La Tribunalul Militar Bucureşti procesul de judecare şi 
condamnare a Mişcării Legionare este fixat pentm 17 martie 1934. 

Completul de judecată: preşedinte: generalul Ignat şi membrii: 
generalul Costandache, generalul Comănescu, generalul Dona şi 
generalul Filip. 

Procuror acuzator, general Constantin Petrovicescu cu 
adjunct magistrat militar colonel Hotineanu. 

Toţi eroi din războiul 1916-1919. Toţi cu comenzi în armată. 

Cu trei zile înainte de proces, în dimineaţa de 14 martie 1934, 
Comeliu Z. Codreanu se predă la procuratura Tribunalului Militar, 
însoţit de: preot Ion Dumitrescu-Borşa, jurist Victor Silaghi, colo¬ 
nel Ştefan Zăvoianu şi student George Furdui. 

Ei au intrat cu forţa în curtea Tribunalului şi s-au predat 
odată ajunşi în faţa procurorilor. 

De la Ministerul Ordinii Publice, Victor Iamandi a cerut să 
nu fie primiţi şi în stare de arest să fie luaţi de el în anchetă. 

Parchetul Militar s-a conformat textului legii de organizare 
şi funcţionare a Tribunalelor Militare. 

Comeliu Z. Codreanu, preot Ion Dumitrescu-Borşa şi jurist 
Victor Silaghi au fost introduşi în lotul acuzaţilor din procesul de pe 


62 


rol. Iar colonelul Ştefan Zăvoianu, pentru favorizare de infractor şi 
George Furdui pentm omisiune de denunţ au fost arestaţi pentm 
proces aparte ulterior. 

Victor Iamandi spumega de furie pentm că vroia execuţie 
sumară pentm tentativă de evadare din arest legal. 

Procesul a început conform programului, la 17 martie 1934. 

Pentm proces. Victor Iamandi mai concepuse ceva cu totul 
neobişnuit. 

Chiar el a aprobat şi a organizat la Băile Herculane Congresul 
Naţional Studenţesc din anul 1934. 

Cu toată opoziţia rectorului de la Bucureşti, Nicolae 
Gheorghiu şi a rectomlui de la Iaşi, Traian Bratu, la Congres au 
venit 4.000 de studenţi de la universităţile Bucureşti, laşi, Chişinău, 
Cernăuţi, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara. 

Preşedintele UNSCR, Teodor Mociulski, membru al Ligii 
Apărării Naţionale Creştine prof. A.C.Cuza şi frate cu marele 
general Leonard Mociulski. 

Vicepreşedinte UNSCR, juristul M. C. Panait, mare intrigant 
şi agent al Siguranţei Generale a Statului. 

în Congres numai 4 studenţi legionari: de la Cluj-Napoca 
Emil Bulbuc şi Iosif Bozântan şi de la Bucureşti Virgil Rădulescu 
şi Sandu Valeriu. 

Circa 100 agenţi ai Poliţiei, unii racolaţi şi alţii infiltraţi şi toţi 
sub comanda din culise a lui Victor Iamandi. 

Vicepreşedintele M. C. Panait propune o moţiune prin care 
Congresul Studenţesc cere Tribunalului Militar Bucureşti 
condamnarea la 20 de ani închisoare a lui Comeliu Z. Codreanu. 

Cei patm studenţi legionari propun o moţiune prin care 
congresul cere Tribunalului Militar Bucureşti achitarea Mişcării 
Legionare în frunte cu Corneliu Z. Codreanu, general Gh. 
Cantacuzino-Grănicerul, ing. Gh. Clime, Ionel I. Moţa etc. 

Moţiunea s-a discutat pe parcurs de trei şedinţe. Se pune la 
vot prin ridicare a braţului drept. Pe tot parcursul discuţiilor şi votării, 
preşedintele Teodor Mociulski a pus două revolvere încărcate, pe 
masă, la îndemână. 


63 


Pentru moţiunea poliţiştilor au votat circa 200 de studenţi 
iar pentru moţiunea legionarilor au votat 3.500 de studenţi. 

Complotul urzit de Victor Iamandi a avut mari urmări în 
lumea studenţimii române. 

Revenim la Tribunalul Militar Bucureşti. 

Din culise, influenţă decisivă au avut două persoane: juristul 
legionar Vasile Marin şi generalul de Cavalerie George Moruzzi. 

Explicăm. 

Vasile Marin, cu tatăl din Transilvania şi cu mama din Oltenia, 
avea toate calităţile de intelect şi toate virtuţile de caracter. Membru 
al Partidului Naţional-Ţărănesc, a funcţionat în 1929-1930 ca di¬ 
rector de cabinet la preşedinţia Consil iului de miniştri. 

Mare admirator al lui Iuliu Maniu şi al lui Alexandru-Voevod. 

După prima ilegalizare a Mişcării Legionare, în ianuarie 1931, 
a părăsit P.N.Ţ. şi împreună cu întreaga redacţie a Revistei Axa a 
aderat la Mişcarea Legionară. 

La prigoana din iama 1933-1934 n-a putut fi arestat şi tot 
timpul a stat ascuns în camera recentei sale soţii, dr. Ana-Maria - 
Bobi Ropală, internă pediatră la spitalul de copii Grigore 
Alexandrescu. 

Din camera de intern de spital a redactat şi a trimis circa 
1.000 de scrisori: pentru informarea naţiunii, pentru pregătirea opiniei 
publice, pentru mobilizarea de avocaţi apărători şi pentru zeci de 
martori ai apărării. 

Ce a făcut Vasile Marin pentru procesul din 1934 a fost 
decisiv şi ce a făcut Vasile Marin în 1934 n-a făcut Horia Sima la 
procesele din mai 1938 şi iunie 1938. 

Au venit mai multe zeci de martori. 

Mareşalul Alex. Averescu a explicat inevitabila urmare a 
nelegalei şi abuzivei ilegalizări a Mişcării Legionare conform legii 
din mecanică că acţia e egală cu reacţia sau la fel invers. 

Dr. Alexandru Vaida-Voevod a explicat imixiunea 
bancherului Horace Finaly în afacerile interne ale României stat 
suveran şi a termint depoziţia de martor cu celebra frază: „Comeliu 
Z. Codreanu este singurul om politic din România care crede sincer 


64 


şi total într-un ideal superior şi în ale cărei angajamente te poţi 
încrede cu certitudine/' 

Toţi martorii au depus în apărare. Victor Iamandi n-a putut 
aduce, deci n-a putut găsi niciun martor care să acuze. Citat ca 
martor, Armând Călinescu a argumentat periculozitatea Mişcării 
Legionare prin programul ei de a institui tribunale penale 
excepţionale, care să judece cu urgenţă furtul din averea publică a 
Statului. Din boxa acuzaţilor, Corneliu Z. Codreanu i-a cerut să 
citească complet respectiva frază din „cărticica şefului de cuib". 
Armând Călinescu răspunde: „Am citat întreaga frază până la 
punct." Comeliu Z. Codreanu a cerut Tribunalului să verifice că în 
respectiva „cărticică a şefului de cuib" nu este punct, ci este virgulă 
şi se precizează tribunale excepţionale de urgenţă, instituite „în 
condiţiuni legale, îngăduite de Constituţie şi votate de Parlament". 
Preşedintele Tribunalului, generalul Ignat, cere „cărticica şefului 
de cuib" şi, cu voce tare, pronunţă întreaga frază la care se referise 
Armând Călinescu. Atunci Comeliu Z. Codreanu i-a strigat lui 
Armând Călinescu: „Eşti un mincinos, domnule ministru!". 

Au pledat marii avocaţi Nelu Ionescu, Eugen Goga, Emil 
Vasiliu-Cluj, Radu Budişteanu, general Dragu, general Panaitescu, 
Dumitru-Didi Micescu, decanul Baroului Bucureşti şi Grigore 
Iunian, fost ministru de justiţie. 

Procesul s-a desfăşurat două săptămâni într-o atmosferă 
de respect pentru memoria victimei I. Gh. Duca şi într-o atmosferă 
de îngrijorare pentru viitorul comun al Naţiunii şi al Statului. 

La propunerea generalului Const. Petrovicescu, asistenţa 
s-a ridicat în picioare şi s-a ţinut un minut de pioasă reculegere 
pentru I. Gh. Duca. 

I. Gh. Duca a fost un adevărat patriot român, dar în parte 
s-a băgat şi într-o mai mare parte a fost împins într-o încurcătură 
care nu putea avea alt final decât regretatul atentat. 

La fel de buni români şi la fel de adevăraţi patrioţi au fost 
atât victima, cât şi atentatorii. 

Cei trei nicadori au declarat că singuri ei au conceput şi 
singuri ei au executat atentatul. 


65 



Procurorul general Const. Petrovicescu a cerut condam¬ 
narea celor trei atentatori şi achitarea celor 60 de legionari acuzaţi 
de aşa-zisa „complicitate intelectuală 14 . 

Privitor la generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul şi la Comeliu 
Z. Codreanu n-a acuzat, ci a lăsat la aprecierea Completului de 
judecată. 

Ultima şedinţă a procesului a fost în dimineaţa de 5 aprilie 
1934. La ora 13 Completul de judecată s-a retras în camera de 
deliberare. 

Sala era arhiplină. Se găsea public şi pe culoarea Tribunalului. 

Asistenţa se găsea în fierbere crescândă. Punctul critic era 
depăşit şi nu mai rezistau nervii. 

S-a intrat în deliberare la ora 13 şi până la ora 22 seara 
nimeni n-a ieşit din camera de deliberare. 

Atunci a intervenit a doua persoană decisivă din culise. 

Generalul George Moruzzi, erou din războiul 1916-1919 şi 
inspectorul general arma Cavaleriei. 

A intrat în camera de deliberare şi a întrebat: „Ce faceţi 
fraţilor? Aţi intrat în deliberare la ora 13 şi de atunci sunt 9 ore. Ce 
faceţi ?“ 

Cei 5 generali au răspuns solidar: „Nu ştim ce să facem şi 
tot ne întrebăm. Noi am ajuns la concluzia achitării, dar ministrul 
de război, generalul Nicolae Uică, ne-a trimis ordinul M.S. Regelui 
să condamnăm la 20 de ani pe Comeliu Z. Codreanu şi la pedepse 
între 5 şi 10 ani pe ceilalţi legionari. Nu ştim ce să facem, pentru 
că suntem militari şi nu putem decât executa ordinul M.S. Regelui. 

Generalul George Moruzzi: „S-ar putea ca Uică să fi minţit. 
Mă duc la Palat şi întreb direct pe M. S. Regele. 44 

Regele Carol II era în pijama. Convorbirea a avut lor în dormitor. 

Generalul George Moruzzi: „Cum e posibil Majestate ca Uică 
să intervină în treburile Justiţiei? Cum e posibil Majestate ca Uică 
să vorbească în numele Majestăţii Voastre? Cum e posibil 
Majestate ca Uică să bage Instituţia Regală în Politică? Cum e 
posibil Majestate ca Uică să pună pe Majestatea Voastră în con¬ 
flict cu Tineretul, deci în conflict cu viitorul ţării? 44 


66 


Regele Carol II a dat imediat înapoi şi a răspuns: „Eu n-am 
dat niciun ordin. Eu n-am vorbit nimic cu Uică. Eu nu ştiu nimic din 
ce spune Uică. 44 

Generalul George Moruzzi: „Vă mulţumim, Majestate, că 
n-aţi dat niciun ordin şi că apăraţi Instituţia Regală să nu fie 
compromisă în abuzuri împotriva Justiţiei. Vă mulţumim şi Armata 
vă este recunoscătoare. 44 

La terminarea audienţei, în pragul uşii, Regele Carol II îşi 
spune adevăratul gând: „Dar dacă au primit un asemenea ordin ei 
trebuie să-l execute întrucât sunt militari şi Uică e comandantul 
Armatei. 44 

Ne oprim aici. 

Generalul George Moruzzi revine la Tribunalul Militar, reintră 
în camera de deliberare şi comunică numai prima parte a discuţiei 
cu Regele Carol II, că acesta n -a dat niciun ordin. 

Completul de judecată al celor 5 generali au strigat „Ura! 44 , 
au venit în sala de audienţă şi au pronunţat sentinţa de achitare a 
legionarilor, în frunte cu Comeliu Z. Codreanu şi general Gh. 
Cantacuzino-Grănicerul. 

Publicul a primit sentinţa cu aplauze frenetice şi prelungite. 

Din public s-a strigat: 

„Trăiască Armata Română! 44 

„Trăiască M. S. Regele! 44 

„Trăiască România! 44 

în dimineaţa zilei următoare, câteva sute de studenţi legionari, 
în frunte cu Traian Cotigă, s-au dus la Palatul Regal şi au ovaţionat 
pe „Regele Tineretului 44 . 

Nimeni nu cunoştea a doua parte a discuţiei dintre generalul 
George Moruzzi şi Regele Carol II. 

Generalul George Moruzzi a murit de infarct miocardic în 
1938 şi înainte de a se îmbolnăvi a comunicat întreg adevărul. 

Scena din casa avocatului Codin Cemoianu şi scena dintre 
generalul George Moruzzi şi Regele Carol II, eu le cunosc direct şi 
personal din 1937 dc la Comeliu Z. Codreanu. 

Revenim la vara 1934. 


67 




Pledoaria avocatului Dumitru-Didi Micescu a fost atât de 
extraordinară, încât vocabularul nostru n-are cuvinte pentru evocare 
şi inteligenţa noastră n-are capacitate de a reproduce ideile juridice 
construind fondul. 

Cornelia Z. Codreanu a fost atât de emoţionat. încât odată 
cu exprimarea recunoştinţei a oferit avocatului Dumitru-Didi 
Micescu preşedinţia viitoarei reconstituiri a partidului legionar cu 
numele dc „Totul pentru Ţară“. 

Avocatul Dumitru-Didi Micescu a acceptat numirea şi, 
neavând soţie şi copii, s-a decis să lase Mişcării Legionare întreaga 
sa avere şi bogata sa bibliotecă. 

Până îa întocmirea actului dc donaţie, avocatul Dumitru-Didi 
Micescu lasă la dispoziţia legionarilor terenul său din cartierul Giuleşti. 
Sub conducerea economistului Ion Caratănase şi a principelui Alex. 
Cantaeuzino s-a organizat o Tabără de Muncă cu dublu obiectiv: 
cărămidărie pentru construirea unei sfinte biserici legionare şi grădină 
dc zarzavaturi cu irigare din puţ pentru strângere dc fonduri. 

La jumătatea lui august 1934, avocatul Dumitru-Didi Micescu 
moare în câteva minute, după o cafea consumată la bufetul 
avocaţilor din Palatul de Justiţie. 

A murit cu sufocaţie spontană repede crescândă şi fără 
tuse cu expectoraţie. 

Aceeaşi simptomatologie de dispnee spontană are decesul 
prin edem pulmonar acut şi decesul prin intoxicaţie cu curara. 

Aceasta paralizează diafragmul. 

Diagnosticul diferenţial se face prin: absenţa tusei expec- 
torante în intoxicaţia cu curara şi prezenţa tusei expectorante sang- 
vinolente în edemul pulmonar acut. 

Curara a fost administrată în eeşeuţa dc cafea consumată 
la bufetul avocaţilor din Palatul de Justiţie. 

Ionel I. Moţa şi legionarii au depus reclamaţie de omor cu 
premeditare. Fratele defunctului, celebrul avocat Istrate Micescu, 
a devenit moştenitorul averii şi, în ziua de i 7 august 1934, a obţinut, 
cu ajutorul autorităţilor poliţieneşti, alungarea legionarilor de pe 
terenul din Giuleşti. 


68 


De la decesul avocatului Dumitru-Didi Micescu a început 
conflictul dintre Mişcarea Legionară şi avocatul istrate Micescu, 
devenit complicele Regelui Carol II la uzurparea suveranităţii şi la 
instituirea dictaturii. 

Revenim la anul 1934. 

Transformarea Ministerului Ordinii Publice în maşină de 
război antisocial şi complotul lui Victor lamandi de a manipula 
Congresul Naţional Studenţesc de la Băile Hcrculane au provocat 
o atât de mare indignare, încât la toate alegerile din organizaţiile 
studenţeşti au învins listele legionare. 

Naţional-liberalii şi naţional-ţărâniştii nici măcar n-au depus 
liste de candidatură. Singurii adversari ai legionarilor au fost 
comuniştii şi poliţiştii. 

Singura excepţie a fost la Societatea Studenţilor în Medicină, 
unde lucrurile s-au lămurit numai în anul următor, 1935. 

L,a Academia Comercială, lista prolegionară Liubomir 
Stretenovici-Angelescu şi llie Paşca a avut peste 2.000 de voturi 
şi lista comunistă-poliţistă a avut sub 50 de voturi. 

Idem la Societatea Studenţilor în Drept, unde s-a ales comitet 
legionar cu preşedinte Ion Antoniu-Pâsu şi la Societatea Studenţimii 
în Teologie, unde s-a ales comitetul legionar cu preşedinte Ion 
Rodeanu. Idem la Societatea Studenţilor în Litere şi Filosofie, unde 
s-a ales preşedinte Glieorghe Guţulescu şi la Institutul Politehnic, 
unde s-a ales preşedinte studentul Cerchez. 

Marele triumf legionar a fost la Uniunea Naţională a 
Studenţilor Creştini Români, unde s-a ales comitet legionar cu 
preşedinte Traian Cotigă şi ia Centrul Studenţesc Bucureşti, unde 
s-a ales comitet legionar cu preşedinte George Furdui. 

Falimentul politicii de provocare a dus la demiterea din 9 
octombrie 1934 a lui Victor lamandi şi înlocuirea lui cu Eugen 
Titeanu, care a afişat politica dc reintrare în legalitate. 

Victor lamandi a trecut ministrul culturii şi a făcut alte rele: 
declaraţia că Transilvania e construită de unguri, şi nu de români şi 
scoaterea din corpul preoţesc a mitropolitului Gurie al Basarabiei. 

Revenim Ia vara 1934. 


69 


Până în vara 1934, Mişcarea Legionară a primit numai 
lovituri din exterior şi de aici întărirea solidarităţii şi unităţii. In vara 
1934 s-au produs două lovituri din exterior care n-au surpat 
solidaritatea şi certitudinea, dar au obligat un plus de vigilenţă şi un 
plus de cenzură. 

Primul eveniment negativ a fost retragerea prof. Nichifor 
Crainic. 

Nu dezertare, ci retragere de bunăvoie şi bilateral acceptată. 

Prof. Nichifor Crainic (1889-1972) a fost o triplă perso¬ 
nalitate pe toate cele trei direcţii. Nu excepţional, ci genial. A fost 
un mare poet, a fost un mare filosof şi a fost un mare profesor; aşa 
cum am spus, pe toate aceste trei direcţii cu inteligenţă genială. 

El a contribuit la construirea doctrinei naţionaliste româneşti: 
mai puţin ca Mihail Eminescu, egal cu prof. A.C.Cuza şi cu prof. 
dr. Nicolae Paulescu şi mai mult ca prof. Nae Ionescu. 

Circulă mai multe versiuni explicative cu privire la retragerea 
sa voluntară din Mişcarea Legionară. 

Sunt excluse: explicaţia fricii şi explicaţia corupţiei. 

Adevărata explicaţie este diferenţa de concepţie cu privire 
la tactică şi strategie. 

Corneliu Z. Codreanu era pentru politica de a nu avea 
iniţiativa violenţei, dar de a răspunde prompt şi sigur cu contravi- 
olenţă spontană la violenţa deliberată a duşmanilor de pe scenă 
sau din culise. 

Prof. Nichifor Crainic era pentru politica de valorificare 
publicistică a tuturor ilegalităţilor şi a tuturor abuzurilor. întrucât 
psiho-social primirea de nedreptate şi de suferinţe este cea mai 
rentabilă investiţie de capital politic. 

Dacă n-ar fi avut loc atentatul din 29 decembrie 1933 contra 
primului ministru a) Regele Carol II nu instituia starea de asediu şi 
cenzura militară; b) ar fi continuat sistemul democratic şi libertăţile 
cetăţeneşti şi c) ziarul „Calendarul" şi-ar fi înzecit tirajul şi ar fi produs 
foarte mult doctrină nouă şi foarte mult armament nou ideologic. 

La o şedinţă a Cenaclului Nicolae Paulescu, prof. Nichifor 
Crainic a explicat diferenţa dintre el şi Mişcarea Legionară cu 


70 


privire la tactica şi strategia dacă n-ar fi avut loc atentatul contra 
primului-ministru I.Gh. Duca. 

Marea majoritate a Tineretului Universitar din acea epocă 
poseda imense resurse de elan combativ şi de aceea a urmat politica 
lui Corneliu Z. Codreanu de violenţă la violenţă, de dragoste la 
dragoste şi de încredere la încredere. 

Al doilea eveniment negativ în vara 1934 a fost trădarea lui 
Mihail Stelescu. 

Trădare criminală perfect calificată şi imposibil de acceptat 
sau de tolerat. 

Nici astăzi, după 72 de ani, nu se poate pricepe ce l-a 
determinat pe Mihail Stelescu să trădeze şi să fie criminal. 

Nu Poliţia Secretă şi nu Palatul Regal au venit la Mihail 
Stelescu, ci Mihail Stelescu a căutat Poliţia Secretă şi Palatul Re¬ 
gal. 

Legionarii au aflat de trădarea lui Mihail Stelescu de la 
poliţistul Eugen Cristescu, care, într-o convorbire ocazională, a 
informat pe Nicolae Totu, persoana de încredere a lui Corneliu Z. 
Codreanu. 

Mihail Stelescu se născuse cu două calităţi cu adevărat 
inegalabile: talentul orator şi conducerea luptelor de stradă. 

In 1933 Poliţia Secretă pusese monopol pe Centrul 
Studenţesc Bucureşti. Preşedinte marele poliţist Florin Becescu şi 
vicepreşedinte Amedeu Bădescu, o mare inteligenţă politică şi şeful 
Tineretului naţional-liberal. Mihail Stelescu era liderul opoziţiei şi 
la şedinţele săptămânale ale Centrului Studenţesc Bucureşti se 
juca cu comitetul exact cum se joacă pisica cu şoarecii înainte de 
a-i mânca. 

O voce caldă supra-plăcută, o formidabilă maşină în continuă 
activitate. Discursurile lui nu erau bogate în idei noi ca cele ale lui 
Corneliu Z. Codreanu, dar aveau o imensă capacitate de a mobiliza 
sentimentele şi de a genera elanul. 

Sub conducerea lui, la 24 ianuarie 1933, am plecat 2.000 de 
studenţi să instalăm o cruce la mormântul Eroului Necunoscut din 
Parcul Regele Carol I. 


71 



Mihail Stelescu în capul coloanei îşi exprima maxima voinţă 
de luptă cu Forţele Oculte care obligaseră România să dedate 
Eroul Necunoscut drept ateu fără religie şi tară credinţă. 

în Parcul Carol I ne-a primit generalul Gavrilă Marinescu şi 
ne-a snopit în bătaie: poliţiştii cu bastoanele de cauciuc şi jandarmii 
cu patul puştii. 

Trădarea lui Mihail Stelescu s-a desfăşurat în trei etape şi 
s-a terminat cu sentinţa Tribunalului Onoarei. 

Etapa I. 

La începutul lui iulie 1934 a avut loc în oraşul Râmnicu- 
Vâlcea congresul studenţesc al Federaţiei Tudor Vladimirescu al 
celor 5 judeţe din Oltenia plus judeţul Olt. 

în România interbelică au existat 400 de organizaţii 
studenţeşti structurate în piramidă cu UNSCR for conducător şi 
cercurile judeţene drept baza de susţinere. 

Cercurile judeţene erau grupate pe provincii istorice: 
Federaţia Tudor Vladimirescu a Olteniei, Federaţia Mihai Viteazul 
a Valahiei, Federaţia Mircea cei Bătrân a Dobrogei, Federaţia 
Ştefan cel Mare a Moldovei, Federaţia Ioan Vodă cel Viteaz a 
Basarabiei, Federaţia Alexandru cel Bun a Bucovinei, Federaţia 
Horea-Cloşca-Crişan a Transilvaniei de Nord, Federaţia Avram 
Iancu a Transilvaniei de Sud. 

La Congresul de la Râmnicu-Vâlcea a participat Mihail 
Stelescu cu un grup de legionari din Bucureşti. 

Fără niciun fel de motiv, Mihail Stelescu a provocat un con¬ 
flict cu autorităţile locale şi, împreună cu 40 de legionari, au ajuns 
arestaţi în închisoarea Râmnicu-Vâlcea. 

în închisoare, Mihail Stelescu primeşte de la Bucurşti o 
telegramă cu textul „Arhimede mort“. Mihail Stelescu, cu 
telegrama în mână, în genunchi plânge şi se roagă. Apoi convoacă 
pe cei 40 de legionari co-deţinuţi şi le comunică că „Arhimede 
este numele codificat al lui Comeiiu Z. Codreanu'. Se lace o şedinţă 
de manifestare a durerii, se spune o rugăciune şi, în final, se proclamă 
un Căpitan al Mişcării Legionare în persoana lui Mihail Stelescu. 


72 


După proclamarea lui Mihail Stelescu ca şef al Mişcării 
Legionare, arestaţii sunt puşi în libertate şi toţi pleacă ia domiciliile 
părinţilor lor. 

Adjunctul lui Mihail Stelescu este economistul lori 
Caratănase, care vine la Bucureşti şi comunică totul lui Comeiiu 
Z. Codreanu. 

Niciodată nu s-a aflat cine a trimis telegrama şi în Mişcarea 
Legionară s-a constituit opinia că totul era regizat de Siguranţa 
Generală a Statului. 

Etapa a II-a. 

Pentru vara 1934 Mişcarea Legionară organizează patru 
tabere de muncă voluntară şi educaţie cetăţenească. 

O tabără în comuna Dealu Negru din judeţul Cluj, sub 
conducerea doctorului în geologie Gheorghe Vereş-Voicu. Sc 
construieşte o şcoală primară care lipsea şi care a fost finisată 
perfect. Printre legionarii care au muncit două luni. trei medici 
veniţi din Vechiul Regat: dr. Aurel Comănescu, dr. Victor 
Apostolescu şi dr. Ionel Zeana. 

O tabără la Rarău, în munţii Bucovinei, pe un teren donat de 
Alteţa Sa Regală Principele Nicolae. Sub conducerea succesivă a 
lui Comeiiu Z. Codreanu, Radu Mironovici şi Vasile Iasinschi, 
legionarii au construit o Casă de Sănătate pentru legionarii bolnavi 
de tuberculoză şi pentru oaspeţi, turişti din toată ţara. 

O tabără în comuna Costiugenii Mari din judeţul Soroca in 
nordul Basarabiei. Sub conducerea lui Traian Puiu, legionarii au 
construit o biserică nouă, plecând de la minele unei vechi biserici. 

O tabără la Bugaz, pe litoral, în sudul Basarabiei, sub 
conducerea lui Mihail Stelescu. Ca ajunct, poetul Virgil Rădulescu, 
originar din Corabia, judeţul Romanaţi. 

Legionarii din aceste patru tabere s-au străduit să compună 
textul şi melodia unui Imn al Muncii Legionare. Perfect s-a dovedit 
şi el a rămas cel compus de Tabăra de la Dealu Negru, judeţul 
Cluj. 

în şedinţele de informare istorică şi de educaţie cetăţenească 
din tabăra de la Bugaz din sudul Basarabiei, Mihail Stelescu, cu 


73 




insinuări şi cu sugestii, a determinat un elev de liceu, Gh. Cotea, să 
primească un revolver, să se ducă la Bucureşti şi să omoare pe 
Comeliu Z. Codreanu, astfel încât Mişcarea Legionară şi învierea 
Naţiunii să-şi reia ascensiunea pe verticală. 

Virgil Rădulescu a sesizat intriga şi a anunţat pe Comeliu Z. 
Codreanu. 

Cu revolverul dat de Mihail Stelescu, elevul Gh. Cotea a 
venit în Bucureşti. La coborârea din tren, pe peronul Gării de Nord, 
a fost întâmpinat de Comeliu Z. Codreanu având alături pe ing. 
Gh. Clime şi pe avocatul Nicolae Totu. 

Mintea lui Gh. Cotea s-a luminat pe loc şi a făcut mărturisiri 
complete. Comeliu Z. Codreanu şi-a dat seama că este o victimă 
a prelucrării psihologice, l-a iertat şi l-a consiliat să se ducă la 
părinţii săi dintr-o comună în Basarabia şi să nu-şi mai amintească 
nicicând ce-a încercat să facă aproape fără voie. 

Mihail Stelescu n-a aflat de scena de pe peronul Gării de 
Nord şi şi-a închipuit că elevul Gh. Cotea s-a răzgândit şi a dispărut. 

în 1942, pe frontul de est, Gh. Cotea era soldat şi părea a fi 
normal, ca toţi ceilalţi. 

Etapa a IlI-a. 

Pe la jumătatea lui septembrie 1934 Comeliu Z. Codreanu 
primeşte vizita unui chimist, cu numele de Cristian Leu. 

Acesta îi comunică următoarele: că este chimist la un 
laborator de pe Calea Plevnei al Armatei, că este membru al 
Ordinului Masonic care i-a dat autorizaţie să facă mărturisirea şi 
că la serviciu a primit vizita unui poliţist cu numele de Gheorghiade 
şi că poliţistul Gheorghiade a evocat antagonismul dintre Masonerie 
şi Legiune. Acesta a cerut cianură de potasiu „pentru omorârea 
lui Codreanu 11 . Cianura de potasiu urma să fie administrată în ţuică 
de către un legionar în legătură cu Poliţia. 

Cristian Leu nu l-a refuzat pe poliţist, i-a dat o sticluţă cu 
cianură de potasiu şi aceasta cu scopul de a-1 informa pe Comeliu 
Z. Codreanu de asasinatul pus la cale. 

Corneliu Z. Codreanu, asemenea fulgerului, a decis o 
percheziţie la domiciliul lui Mihail Stelescu. Cu 8 comandanţi 


74 


legionari, între care Nicolae Totu, Virgil Rădulescu, Sima Simulescu, 
Alexandru Borcca etc. fac percheziţia, găsesc sticluţa cu cianură 
de potasiu, iau pe Mihail Stelescu şi îl aduc la sediul legionar din 
str. Gutemberg nr. 3. 

Aici se constituie Tribunalul Onoarei al Mişcării Legionare. 

Preşedinte: generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul. 

Procuror: principele Alex. Cantacuzino. 

Juraţi: 24 de legionari care toţi au activitate legionară sub 
comanda lui Mihail Stelescu. 

Comeliu Z. Codreanu n-a asistat la proces, fiind reprezentat 
de preotul Ion Durnitrescu-Borşa şi ing. Gh. Clime. 

Martori, cei 8 comandanţi legionari care efectuaseră 
percheziţia şi găsiseră corpul delict. 

Mihail Stelescu n-a putut nega şi în faţa Tribunalului a făcut 
mărturisiri complete. 

Mărturisirea nr. 1: poliţistul Gheorghiade este o rudă a sa 
după soţie şi oficial se ocupă cu schimbul valutar pe str. Lipscani. 

Mărturisirea nr. 2: dispariţia lui Comeliu Z. Codreanu este 
cerută de Regele Carol II care apreciază programul legionar şi 
valoarea legionarilor. 

Mărturisirea nr. 3: cererea Regelui Carol II a fost transmisă 
prin ministrul Richard Franasovici, persoană de perfectă încredere. 

Mărturisirea nr. 4: sub şefia lui Mihail Stelescu, Mişcarea 
Legionară va fi recunoscută drept partid constituţional şi nu va 
mai fi desfiinţată. 

Mărturisirea nr. 5: el, Mihail Stelescu, a fost rulat întrucât a 
fost asigurat că decesul va surveni după două-trei săptămâni, când 
nu se va mai putea identifica cauza. 

Mărturisirea nr. 6: el, Mihail Stelescu, se consideră vinovat, 
cere să fie pedepsit şi imploră să rămână în Mişcarea Legionară pentru 
ca prin activitate să-şi răscumpere vinovăţia şi să recapete încrederea. 

Mărturisirea nr. 7: dacă s-ar întâmpla să nu se ţină de cuvânt 
şi să-şi încalce angajamentul, el, Mihail Stelescu, cere să fie pedepsit 
cu moartea şi cere să i se despice capul cu securea, conform 
tradiţiei strămoşilor daci. 


75 



Cele de mai sus mi-au fost confirmate in 1964 de legionarul 
Gh. Grecu, care a fost unul din cei 24 de juraţi. 

Tribunalul Onoarei a satisfăcut cererea făcută de Mihail Stelescu 
şi a decis să rămână în continuare simplu legionar, fără comenzi. 

Abia plecat de la proces şi de la sediu. Mihail Stelescu s-a 
dus la noii săi patroni şi a primit gardă personală 6 poliţişti peimanenţi 
şi fonduri pentru baza unui partid naţionalist. 

Noul partid s-a numit „Cruciada Românismului" şi a editat 
cu acelaşi nume o revistă săptămânală sub redacţia lui Alexandru 
Tale, devenit Talex, agent acoperit al Siguranţei Generale. 

Avalanşă de colaboratori mobilizaţi şi plătiţi de Siguranţa 
Generală a Statului, între care celebrul scriitor Panait Istrate, muritor 
de foame şi generalul Nicolae Rădescu, care ignora conflictul din 
Mişcarea l egionară. 

Avalanşă de calomnii şi acuzaţii la adresa lui Comeliu Z 
Codrean u. 

Scopul urmărit de Poliţia Secretă Politică era captarea 
curentului naţionalist cu trecerea lui de la Mişcarea Legionară de 
sub conducerea lui Comeliu Z. Codreanu la Cruciada Românismului 
de sub conducerea lui Mihail Stelescu. 

Ce-a făcut Mihail Stelescu n-a fost dizidenţă, ci a fost trădare 
patentă calificată. 

Foştii săi subalterni în Mişcarea Legionară s-au strâns în 
jurul lui Ion Caratănase, Ion Trandafir, Jcan Atanasiu şi Ştefan 
Georgescu cu hotărârea fermă de a aduce la îndeplinire propriile 
sale cereri: pedeapsa cu moartea şi despicarea capului cu securea. 

Au cerut încuviinţarea lui Comeliu Z. Codreanu care atunci, 
în octombrie 1934, le-a spus: „Nu acum. Lăsaţi-l mai întâi să spună 
tot ce vrea împotriva mea. Când nu va mai avea ce inventa şi veţi 
vedea că se repetă, sunteţi liberi pe hotărârea voastră. 4 ' 

Timp de doi ani Mihail Stelescu a tot inventat minciuni şi a 
tot fabricat calomnii. 

Decizia să dispară a fost luată chiar de proprii săi patroni 
care la începutul lui iunie 1936, i-au retras cei 6 poliţişti, garda 
personală. 


76 


Sentinţa a fost adusă la îndeplinire la 16 iulie 1936 în condiţiuni 
neaprobate de Comeliu Z. Codreanu şi ing. Gh. Clime. 

Anul 1935. 

Pentru legionari, anul 1935 începe cu o mare indignare, 
aproape înverşunare împotriva lui Nicolae Titulescu, ministru de 
externe în guvernul Gheorghe Tătărescu. 

încă de la Marea Revoluţie Franceză, 1789, s-a pus 
problema unificării continentului Europa: nu cu numele de „Uniunea 
Europeană", ci cu numele de „Statele Unite ale Europei": întâi în 
jurul Franţei şi apoi în jurai Germaniei. 

Şeful statului, Benito Mussolini, a observat că regimul demo¬ 
crat direcţionat de Franţa şi Anglia: nu soluţionează litigiile inter- 
etnice şi lasă naţiunile să se certe. Tocmai în scopul de a rezolva 
prin dialog sincer litigiile inter-etnice Benito Mussolini convoacă 
toate partidele sincer naţionaliste din Europa la Montreux, în Elveţia, 
la Congresul zis al Naţionalismelor Europene. 

Scopul era cunoaşterea şi rezolvarea litigiului dintre germani 
şi polonezi, litigiul dintre unguri şi români, litigiul dintre sârbi şi croaţi, 
litigiul dintre greci şi aromâni, litigiul dintre spanioli şi basci, litigiul 
dintre valoni şi flamanzi, litigiul dintre englezi şi irlandezi. 

Nu se poate ajunge la unitatea Europei fără armonie între 
naţiuni şi nu se poate ajunge la armonie între naţiuni fără dialog 
sincer şi public exact între exponenţii legitimi ai partidelor naţionaliste. 

Din România a fost invitată Mişcarea Legionară şt a plecat 
Ionel I. Moţa să participe la Congresul de la Montreux. 

La Congres, Ionel I. Moţa a susţinut că mai există un litigiu 
inter-etnic care se cere cunoscut şi rezolvat. Este litigiul dintre poporul 
român autohton şi iudaismul care vrea să fondeze Israelul european, 
aici, în teritoriul carpato-ponto-dunărean. 

Congresul a ascultat cu atenţie expunerea lui Ionel I. Moţa 
şi în unanimitate a înscris rezolvarea litigiului iudeo-român în 
programul de unificare a continentului Europa. 

în plin congres. Poliţia Secretă Politică elveţiană operează 
o percheziţie domiciliară şi corporală a lui Ionel I Moţa şi pe loc îl 


77 


expulzează din Elveţia la cerea lui Nicolae Titulescu, ministrul de 
externe în guvernul român de la Bucureşti. 

Ionel I. Moţa s-a supus interogatoriului şi expulzării din Elveţia, 
dar i-a trimis lui Nicolae Titulescu o scrisoare socotită „violentă 44 . 

Nicolae Titulescu: n-a fost nici pentru democraţie sau 
dictatură şi nici pentru liberalism sau etatism. 

Nicolae Titulescu n-a fost nici de partea Angliei-Franţei şi 
nici de partea Uniunii Sovietice. 

Nicolae Titulescu a fost tot timpul, fără întrerupere, omul 
politic al iudaismului mondial care îl plătea cu linguşiri în ziar şi cu 
morfină pentru priză nazală. 

Revenim la Mişcarea Legionară. 

în noaptea de Anul Nou 1935, Comeliu Z. Codreanu: a) a 
făcut un bilanţ al jertfelor legionare, 18.000 arestaţi şi 16 asasinaţi 
şi b) a încunoştiinţat pe legionari că vin timpuri de extremă duritate 
şi va fi nevoie de noi jertfe. 

In primăvara 1935 au avut loc trei evenimente care toate 
trei au fost mari succese legionare în tineretul universitar: 

a) Demascarea Frontului Studenţesc democrat alcătuit 50% 
poliţişti şi 50% comunişti, pus la cale de comisarul Borcea de la 
Siguranţa Generală a Statului; 

b) fondarea Asociaţiei Foştilor Preşedinţi şi lideri ai 
organizaţiilor studenţeşti de la 10 decembrie 1922 încoace, sub 
preşedinţia lui Ionel I. Moţa. 

c) Congresul Naţional Studenţesc din 15-17 aprilie 1935 de 
la Craiova, sub preşedinţia lui Traian Cotigă. 

Toate aceste trei succese legionare au fost posibile mulţumită 
Societăţii Studenţilor în Medicină din Bd. Schitu Măgureanu nr. 2, 
al cărei preşedinte era persoana mea. 

Ca atare, deschid o paranteză pentru a consemna ce cunosc 
direct şi personal în legătură cu aceste trei succese legionare. 

In România interbelică aveau existenţă şi desfăşurau 
activitate circa 400 de organizaţii studenţeşti structurate în piramidă. 

Vârful piramidei era Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini 
Români şi baza piramidei erau cercurile judeţene funcţionând cu 


78 


obligaţia celor 72 de prefecturi să acorde burse studenţilor merituoşi 
şi să întreţină câte un cămin în respectiva universitate. 

Existenţă legală. 

Activitate patriotică. 

Organizaţia studenţească cu cea mai mare autoritate şi cu 
funcţie de stea polară era Societatea Studenţilor în Medicină din 
Bd. Schitu Măgureanu nr. 2. 

Primo, pentru că studenţii în medicină au 6 ani cursuri şi 1 
an doctoral; secundo, pentru că această organizaţie îşi construise 
sediul şi căminul prin eforturi proprii; tertio, pentru marii ei preşedinţi: 
dr. Ion Simionescu, dr. Const. Dănulescu şi dr. Const. Dăniţă. De 
la 10 decembrie 1922 studenţimea medicinistă a fost unitară până 
în anul 1931, când aceasta s-a diferenţiat în două partide: partidul 
dictatorial care vroia ca adunarea generală să ratifice deciziile 
comitetului de conducere şi partidul democrat care vroia ca 
adunarea generală să decidă şi comitetul de conducere să 
înfăptuiască. Aceasta era singura diferenţă, pentru că în rest erau 
identice: a) naţionaliste, b) anticomuniste şi c) antipoliţie. 

în anii 1931-1934 alegerile de comitet au fost constant 
câştigate de partidul zis dictatorial. Alegerile de comitet se fac 
prin candidare pe listă, dar cu dreptul votantului de a alege din 
ambele liste. 

La alegerea din februarie 193 a învins lista prodictatorială 
dr. Const. Găiţulescu şi pentru funcţia de secretar ştiinţific singur 
eu am fost ales de pe lista democrată a internului Iancu Feneşanu. 

La alegerile din februarie 1934 a învins întreaga listă zisă 
prodictatorială dr. Marius Constantinescu şi a căzut întreaga listă 
democrată dr. Gh. Podeanu-Mişcov. 

Explozia s-a produs în toamna 1934. 

Conform uzanţei, dr. Marius Constantinescu decide toate în 
comitet şi apoi cere adunării generale să ratifice şi să se conformeze 
prin ridicarea mâinii şi tăcere achiesantă. 

La trei şedinţe din octombrie 1934 au am luat cuvântul şi, cu 
argumente de perfectă logică, am demonstrat falsitatea celor decise 
de comitet şi am determinat adunarea generală să voteze exact invers. 


79 



Dr. Mariu Constantinescu s-a înfuriat şi, în baza vocaţiei 
sale de dictator absolut, a pus la cale o lovitură de forţă care să 
intimideze adunarea generală şi să paralizeze opoziţia democrată. 

Lovitura de forţă n-a {acut-o cu studenţii naţional-liberali şi 
naţional-ţărănişti care poate existau, dar care preferau să tîe absenţi 
şi neparticipativi. Lovitura de forţă n-a facut-o cu studenţii comu¬ 
nişti şi studenţii poliţişti care la prima lor manifestare erau în mod 
automat şi reflex azvârliţi pe fereastră afară în stradă. 

Pentru proiectata lovitură de forţă, dr. Marius 
Constantinescu a iniţiat convenţii secrete reciproc avantajoase cu 
grupul studenţilor legionari, condus de dr. Paul Craja şi cu grupul 
studenţilor cuzişti, condus de dr. N. Vicol. 

Proxima şedinţă de sâmbătă seara gemea de public: legionarii 
aduseseră legionari de la alte facultăţi şi la fel cuziştii aduseseră 
cuzişti de la alte facultăţi. 

Preşedintele, dr. Marius Constantinescu, mă invită să iau 
cuvântul. 

N-am pronunţat decât două cuvinte: „Domnilor colegi! 14 

Instantaneu s-a dezlănţuit scandalul. Studenţii din faţă şi-au 
ridicat scaunele şi au venit spre mine, ameninţând că-mi sparg 
capul şi ţipau: „Cum, mă, tu, coleg cu noi?“ 

Studenţii din spatele sălii au venit spre tribună cu ochii arzând 
de scântei, cu pumnii strânşi să lovească şi urlând la mine: 
„francmasonule! 44 

Războiul civil dintre comitetul de conducere şi adunarea 
generală a continuat cu intensitate repede crescândă timp de trei 
luni, până în februarie 1935. 

în jurul meu s-au strâns studenţii pro-democraţi: dr. George 
Rădulescu-Vişina, dr. Dumitru-Matache Ionescu Romanaţi, dr. Ion 
Lupaşcu, dr. Ion Dan Temeliescu, dr. Gh. Grigorescu, dr. Ion 
Cocioba, dr. Gh. Bungeţianu etc. 

Noi am editat revista săptămânală „Cuvântul Tineretului 
Medicinist' 4 în care ceream: a) restaurarea ordinii morale şi b) 
politică naţionalistă democrată. 


80 


Nemaiputând stăpâni adunarea generală, dr. Marius 
Constantinescu şi-a adus să prezideze doi medicinişti cu prestigiu 
ştiinţific: dr. Aristotel Condaxe şi dr. Haralamb Ungureanu. 

Adunarea generală nu i-a acceptat şi atunci Marius 
Constantine seu a stins electrica şi ne-a lăsat pe întuneric. 

La sfârşitul lui februarie 1935, dr. Marius Constantinescu a 
încuiat toate uşile, a suspendat regulamentul şi a anunţat că alegerile 
pentru noul comitet vor fi în iunie 1935, în loc de februarie 1935. 

Societatea Studenţilor în Medicină era persoană juridică în 
plus de organizaţie profesională. 

Cu 400 de semnături ne-am adresat Justiţiei pentru ca prin 
ordonanţă prezidenţială să hotărască reintrarea în legalitate. 

Comitetul dr. Marius Constantinescu a venit cu un avocat, 
Macri. Noi am venit cu un avocat, Grigore Racoviceanu. 

Un judecător, foişoreanu, n-a pierdut timpul cu ascultarea 
pledoariilor şi prin ordonanţă prezidenţială a nominalizat dintre semnatarii 
reclamaţiei un birou electoral prezidat de dr. Xenofon Guţulescu, originar 
din Ialomiţa, să organizeze în trei zile alegeri pentru noul comitet, aşa 
cum prevedea regulamentul de funcţionare în februarie 1935. 

C u ordonanţa prezidenţială ne-am adresat executorilor 
judecătoreşti şi aceştia au anunţat că vin cu forţa publică să obţină 
ştampila societăţii şi cheile de la casa de fier. 

Fostul comitet dr. Mariu Constantinescu nu s-a lăsat şi a 
convocat pe foştii preşedinţi ai Societăţii Studenţilor în Medicină 
pentru a interveni în locul Justiţiei. 

Au venit 22 de foşti preşedinţi care, în totalitate, au decis 
convocarea corpului electoral şi alegeri sub supravegherea prof. 
dr. N. Gh. Lupu, fost preşedinte al societăţii. 

Alegerile au fost extrem de încordate şi, cu majoritate de 
116 voturi, a ieşit învingătoare lista noastră cu programul: naţiunea 
ca scop şi democraţia ca mijloc. 

Comitetul prezidat de dr. Şerban Milcoveanu a condus 
Societatea din martie 1935 până in februarie 1936. 

lată contribuţia Societăţii Studenţilor în Medicină la cele trei 
succese legionare din primăvara 1935. 


81 



Frontul Studenţesc Democrat 

Eşecul lui Victor lamandi de a înşela şi a manipula Congresul 
Naţional Studenţesc de la Băile Herculane, din aprilie 1934, şi dat 
fiind victoriile legionare la alegerile studenţeşti din 1934-1935, 
comisarul Borcea de ia Siguranţa Generală a Statului şi generalul 
Gavrilă Marinescu de la Prefectura Poliţiei Capitalei au decis 
fondarea „Frontului Studenţesc Democrat": jumătate din studenţi 
poliţişti şi jumătate din studenţi comunişti. 

Cu trupă de ieniceri în teren, etajul V al Prelecturii Poliţiei 
Capitalei s-a transformat în cămin studenţesc gratuit pentru 120 
de studenţi ai Frontului Studenţesc Democrat. Grupa de la medicină 
era condusă de studentul Coco Brănescu din partea 1 oliţiei Se¬ 
crete şi studentul Burileanu din partea Partidului Comunist. 

între Poliţia Secretă şt Partidul Comunist s-au încheiat şi au 
funcţionat trei convenţii secrete de colaborare: în martie 1935, în 
aprilie 1937 şi în ianuarie 1941. 

Scopul convenţiei secrete din martie 1935 a fost fondarea 
unui partid studenţesc concurent, cu numele de „Frontul Studenţesc 
Democrat". Le trebuia un preşedinte de paie cu afiş şt cu 
propagandă. 

Prima lor opţiune a fost persoana mea, recent aleasă ca 
preşedinte al Societăţii Studenţilor în Medicină. Propunerea mi-a 
fost făcută de Amedeu Bădescu, concetăţean din Slatina, fost coleg 
de şcoală, un om politic excepţional şi preşedinte la Tineretului 
naţional-liberal. 

L-am însoţit la şedinţa de fondare, care a avut loc la o cantină 
populară din Piaţa C. A. Rosetti 

Din primele minute de discuţii, toate antilegionare, mi-am 
dat seama că jumătate sunt poliţişti şi jumătate sunt comunişti. 

Era firesc şi inevitabil să refuz colaborarea şi să ies din 

şedinţă. 

N au găsit preşedinte de paie în Bucureşti şi atunci s-au 
adresat la Cluj-Napoca lui Comeliu Coposu, care iniţial a primit şi 
apoi, la consiliul lui Iuhu Maniu, a refuzat orice contact cu acest 
Front Studenţesc Democrat. 


82 


Frontul Studenţesc Democrat n-a reuşit să captureze 
tineretul universitar şi acesta, în cvasiunanimitate a aderat la 
Mişcarea Legionară cu eroi şi martiri, în frunte cu Traian Cotigă 
şi George Furdui. 

Al doilea succes legionar în primăvara 1935 a fost alegerea 
lui Ionel I. Moţa la preşedinţia Asociaţiei Foştilor Preşedinţi ai 
Studenţimii de la 10 decembrie 1922 încoace. 

Asociaţie fondată de dr. Ion Simionescu, Dr. Const. 
Dănulescu, prof. Napoleon Creţu, prof. Haralamb Rovenţa, Ionel 
I. Moţa, Radu Budişteanu, Andrei lonescu, dr. Gh. Sârbulescu 
pentru a fi: stâlp de susţinere, termen de comparaţie şi bancă de 
informaţii în serviciul viitoarelor organizaţii studenţeşti. 

Fiind stare de asediu şi cenzură militară, aprobarea de 
fondare a fost dată de ministrul afacerilor interne. 

Cum era firesc şi inevitabil, şedinţa de fondare a avut loc la 
palatul „Societăţii Studenţilor în Medicină" din Bd. Schitu 
Măgureanu nr. 2. 

în calitate de gazdă am participat la şedinţa de constituire. 

S-a făcut validarea membrilor fondatori şi în sală au fost 
acceptaţi 250 de foşti preşedinţi de organizaţii studenţeşti din 1922 
până în 1935. 

Prima decizie şi primul act a fost alegerea unui preşedinte. 

Din sală s-a făcut propunerea pentru Ionel I. Moţa şi cei 
250 de participanţi au ridicat mâna aproape în totalitate. 

Toţi aceştia s-au ridicat în picioare cu mâna dreaptă ridicată 
şi au scandat numele preşedintelui: Ionel I. Moţa. 

Scena a înfuriat Siguranţa Generală a Statului şi Prefectura 
Poliţiei Capitalei care pe loc au retras autorizaţia de fondare şi 
funcţionare. 

în uniformă de poliţist a venit un comisar, Malamuceanu, 
care mi-a cerut să-i redau cheile de la intrare şi să accept evacuarea 
sălii de către participanţi. 

Nu m-am supus, l-am explicat comisarului Malamuceanu 
că, odată fondată, asociaţia aceasta are legalitatea de partea ei să 
aleagă pe cine vrea ca preşedinte. 


83 




N-am dat cheile imobilului şi am invocat autonomia miiversitară. 

Conform legii în vigoare a autonomiei universitare, ministerul 
afacerilor interne n-are drept de acces şi drept de intervenţie în 
interiorul universităţii, inclusiv organizaţiile studenţeşti legale şi 
oficiale, cum eram noi, „Societatea Studenţilor în Medicină". 

Comisarul Malamuceanu a plecat şi congresul a continuat, 
sub preşedinţia lui Ionel I. Moţa. 

Printre drepturile fundamentale prevăzute şi decretate de 
Constituţie este şi cel al Congresului naţional studenţesc, în fiecare 
an, de preferinţă pnmăvara. Adică imediat înainte de vacanţa pentru 
sfintele sărbători ale Paştelui, pentru ca studenţii participanţi să 
ducă moţiunea congresului în familiile lor din sate şi oraşe. 

România este un stat democrat cu steagurile şi comenzile la 
Bucureşti. 

In martie 1935 s-a autospart în Bucureşti un buboi cu puroi 
foarte urât mirositor. Spre furia medicinei din Iaşi şi spre furia 
medicinei din Cluj-Napoca, întreaga vinovăţie era la medicina din 
Bucureşti. Cum tineretul universitar este viitoml ţării, a fost imposibil 
ca problema să nu fie sesizată şi rezolvarea să nu fie asumată de 
Societatea Studenţilor în Medicină. 

Ca atare s-a aflat: 

Un avocat evreu din Bucureşti. în complicitate cu congeneri 
din Occident, a pus la cale o mare afacere care, în perfect secret, 
a funcţionat peste 10 ani şi a produs mari beneficii. 

Pentru cei care, din diferite motive, nu puteau sau nu vroiau 
să facă studiile medicale în România, s-au organizat nişte mici facultăţi 
de medicină particulară în câte un oraş de provincie din Italia, Franţa, 
Belgia şi Austria. Aceste aşa-zise „facultăţi de medicină" n-aveau 
disecţie pe cadavre. Aveau laboratoare improvizate, ceva practică 
prin spitale, săli de cursuri teoretice, profesori angajaţi cu plată şi 
nota bene doar cu dreptul de a da diplome „bon pour Orient", deci 
non-valabile în Italia, Franţa, Belgia şi Austria şi valabile cu aprobare 
în Orient. 

Diplomele erau nostrificate in România de către o singură 
comisie, prezidată de prof. dr. N. Gheorghiu. 


84 


Nu puţini din beneficiarii acestor facultăţi particulare 
începuseră studiul medicinei la Facultatea de Medicină din 
Bucureşti. Aici au fost respinşi la examenul de anatomie de către 
prof. Francisc Rainer şi ei s-au dus în Occident prezentându-se ca 
victime ale antisemitismului. 

S-a publicat evidenţa nominală a beneficiarilor acestor 
diplome din 1922 până în 1935 şi, spre stupefacţia generală, s-a 
constatat: a) că de la respectivele facultăţi particulare au fost 
eliberate anual mai multe diplome decât eliberau cele trei facultăţi 
de medicină din ţară şi b) că 90% din beneficiari deveniţi medici 
cu liberă practică erau de origine etnică evreiască, deci faimosul 
complot Cremieux-Peyjotto de colonizare etnică şi suprapunere 
socială. 

Reacţia noastră, a Societăţii Studenţilor în Medicină, a fost 
pe măsura surprizei. 

Am redactat o declaraţie-manifest pe care a publicat-o ziarul 
„Universul" al lui Stelian Popescu, cu bunăvoinţa celor doi ziarişti 
Mircea Mirescu şi Liviu Mirescu. 

Şi am cerut: 

a) stoparea nostrificării diplomelor de la cele patru facultăţi 
particulare; 

b) verificarea celor 5.000 de diplome nostrificate din 1922 
până în 1935 şi eventual obligarea beneficiarilor la cursuri de 
recalificare. 

c) Nostificarea doar a diplomelor de la universităţile de stat 
din Roma, Paris, Bruxelles şi Viena, care au valabilitate pentru 
respectivele ţări emiţătoare. 

Senatul Universităţii Bucureşti, condus de rectorul prof. dr. 
N. Gheorghiu, n-a înţeles cererile noastre şi, după metodologia 
Terorii de stat, ne-a eliminat din toate universităţile Româneşti pe 
noi, cei alcătuind comitetul de conducere al Societăţii Studenţilor 
în Medicină. 

Instantaneu s-au strâns 700 semnături de studenţi în 
medicină cerând aceeaşi pedeapsă de eliminare din universitate 
odată cu noi, comitetul de conducere. 


85 


Cererea lor n-a fost luată în seamă şi atunci, în unanimitate. 
Societatea Studenţilor în Medicină a decis grevă generală până la 
satisfacerea doleanţelor şi rezolvarea problemei. 

înaltul guvern sau poate, mai exact. Forţele Oculte au decis 
spargerea grevei şi continuarea cursurilor cu a) studenţi de la 
Institutul medico-militar aduşi sub comandă şi b) studenţii evrei 
aduşi sub protecţia unei companii de jandarmi înarmaţi. 

Studenţii militari au fost aduşi ia facultate încolonaţi pe două 
rânduri şi sub comanda faimosului locotenent de infanterie Duport. 
La prima somaţie a studentului civil Gh. Mănac din anul 11 de 
medicină, cei aproximativ 60 studenţi militari au tăcut stânga 
împrejur şi s-au întors pentru studiu individual la Institutul medico- 
militar. 

Studenţii evrei nu s-au supus somaţiilor şi sub paza 
jandarmilor şi poliţiştilor au ocupat marele amfiteatru al Facultăţii 
de Medicină. Atunci, pentru prima oară s-a dezlănţuit furia 
antisemită şi spărgătorii de grevă au fost izbiţi cu capul de pereţi şi 
apoi azvârliţi în stradă: unii pe uşă şi alţii pe fereastră şi reluaţi sub 
protecţie de jandarmi şi poliţişti. 

După 20 de ani, în 1955, domniile lor aveau posturi de 
comandă în Securitatea de stat şi în partid. Au cerut pedepsirea 
mea şi au avut loc anchete după anchete şi supra-anchete după 
supra-anchete sub cenzura consilierilor sovietici. în toate textele 
găsite în arhive şi în ziare nu s-a găsit însă nicio referire la originea 
etnică sau la apartenţa comunistă şi s-au găsit numai referiri 
profesionale care n-au putut fi luate drept dovezi în faţa Justiţiei. 

în Consiliul profesional al Facultăţii de Medicină ne-au luat 
apărarea, atunci, în martie 1935, prof. dr. Dimitrie Gerota, de 
analonomie topografică, prof. dr. Const. Bacaloglu, de anatomie 
patologică şi prof. dr. Const.-Titi Constantinescu, de medicină 
operatorie. Prof. dr. Daniel Danielopolu a recunoscut că 
nostrificarea diplomelor particulare este o scandaloasă afacere de 
corupţie şi un scandalos atentat la suveranitatea statului. 

Ca urmare a ostilităţii guvernului şi pasivităţii universităţii, 
noi. Societatea Studenţilor în Medicină, am recurs la o măsură 


86 


excepţională. Am fondat o a doua facultate de medicină cu sediul 
în Bd. Schitu Măgureanu nr. 2 şi am decis a fi nostrificate şi 
diplomele noastre aşa cum sunt nostrificate cele de la facultăţile 
particulare din străinătate. 

Acestea s-au petrecut la sfârşitul lui martie şi începutul lui 
aprilie 1935 când au avut loc nişte manifestări extraordinare, de 
nimeni aşteptate. 

Nişte necunoscuţi, între două vârste, şi cu aspect rudimentar, 
legitimau publicul pe străzi şi pe cei identificaţi a fi evrei îi luau la 
bătaie şi îi azvârleau în râul Dâmboviţa şi în lacul Cişmigiu. 

Nimeni dintre noi, studenţii în medicină, n-am putut afla cine 
sunt aceşti necunoscuţi între două vârste şi cu aspect rudimentar. 

în paralel, ziarele evreieşti „Dimineaţa* 4 , „Adevărul 44 , 
„Zorile 44 , „A.B.C. 44 , „Cuvântul liber 44 şi „Tempo 44 desfăşurau 
campanie de presă împotriva anarhiei de la medicină şi cereau 
măsuri drastice pentru a stopa haosul. 

în starea aceea de confuzie generală şi, spre marea mea 
surpriză, mă vizitează la Societatea Studenţilor în Medicină un mare 
comandant legionar, Ion Rodeanu, originar din judeţul Sibiu şi 
preşedinte al Societăţii Studenţilor în Teologie. 

îl cunoaşteam din anii 1933-1935 la „Centrul Studenţesc 
Bucureşti 44 unde, absolut întâmplător, de câteva ori, am stat pe 
scaune alături. 

îmi spune: „Sunteţi rugat să aveţi o întrevedere cu George 
Furdui, preşedintele Centrului Studenţesc Bucureşti. Dacă sunteţi 
de acord, am venit să vă iau şi să vă conduc. 44 

Am plecat cu dânsul. 

Trecem prin parcul Cişmigiu şi vedem cum zeci de 
necunoscuţi legitimau publicul şi azvârleau în lacul Cişmigiu pe cei 
identificaţi a fi evrei. 

Ion Rodeanu: „Ştiţi cine sunt aceşti bătăuşi? 44 

Eu: „Nu ştiu! 44 

Ion Rodeanu: „Ar trebui să ştiţi, pentru că ei operează în 
numele şi pe răspunderea d-voastră, a Societăţii Studenţilor în 
Medicină. 44 


87 


fiu: „Nu ştiu nimic. Eu cunosc pe toţi studenţii în medicină. 
Niciunul dintre aceştia nu-i student în medicină." 

Ion Rodeanu: „Nici n-au cum să fie." 

Eu: „Dar cine sunt?" 

Ion Rodeanu: „Sunt comisari şi agenţi de poliţie şi plutonieri 
de la Serviciul Secret al Armatei." 

Eu: „Ce vor ăştia?" 

Ion Rodeanu: „Veţi alia. Pentru aceasta sunteţi invitat la 
preşedintele nostru." 

Ajungem în strada General Bertelot cred nr. 100. O casă în 
spatele unei curţi la care se intra pe o alee. 

Sunt in faţa lui George fiurdui şi a colonelului Ştefan 
Zăvoianu. 

Ion Rodeanu pleacă. 

George fiurdui îmi vorbeşte privindu-mă pătrunzător în ochi: 

„Am cerut convocarea şi aşteptăm aprobarea pentru 
Congresul Naţional Studenţesc pe anul 1935. Ministerul de In¬ 
terne şi Consiliul de Miniştri n-au luat încă o hotărâre. Siguranţa 
Generală şi Prefectura de Poliţie se împotrivesc a ni se da aprobare. 
Se justifică cu starea de anarhie care a avut loc la Facultatea de 
Medicină şi care se întinde în toată universitatea şi din universitate 
în toată ţara. Cei care legitimează publicul pe străzi şi iau la bătaie 
pe evrei sunt poliţişti care se erijează în studenţi în medicină şi vă 
reprezintă pe d-voastră, Societatea. V-am chemat pentru a vă 
informa în ce situaţie am fost aduşi şi cum se profită de d-voastră 
pentru a impune interzicerea Congresului Naţional Studenţesc. 
Cunoscând situaţia şi problema v-am chemat pentru a găsi o soluţie 
de apărare. Am redactat un text de demascare a acestor bătăuşi 
şi de contracarare a intrigii puse la cale de Siguranţa Generală şi 
Prefectura dc Poliţie. Iată textul. II vom semna împreună. Eu din 
partea Centrului Studenţesc Bucureşti şi dumneata din partea 
Societăţii Studenţilor în Medicină. Textul va fi trimis la toate ziarele, 
la Consiliul de Miniştri şi la Palatul Regal. 

Noi, comitetele legionare ale organizaţiilor studenţeşti, suntem 
pentru ordine în stat, şi nu pentru anarhie. Siguranţa Generală şi 


88 


Prefectura de Poliţie nu se vor mai putea opune şi Congresul va 
avea loc. Privitor la problema d-voastră profesională, nostnficările 
de diplome particulare, vă rugăm a redacta un raport şi a-1 prezenta 
în Congres pentru aprobare în prezent şi înfăptuire în viitor." 
închid citatul. 

Evident că am semnat textul şi realmente nu puteam fi decât 
indignat de intrigile şi fărădelegile Poliţiei Secrete Politice. Era 
prima oară când luam cunoştinţă de acest stat în stat care se vroia 
stat supra stat şi care practica teroarea de stat. 

Au urmat câteva minute de discuţie liberă. 

>n timp ce noi discutam sună telefonul şi îl aud pe George 
fiurdui spunând: „Da, Căpitane, lucrurile s-au clarificat pe deplin şi 
s-au desfăşurat exact aşa cum aţi prevăzut d-voastră “ 

Aşa am intrat eu în Mişcarea Legionară ca unică soluţie 
pentru a servi România. 

Răzbunători ca toţi oameni răi, comisarii de ia Siguranţa 
Generală a Statului au pus la cale pedepsirea mea chiar în timpul 
Congresului Studenţesc de la Craiova. 

Fără a fi puşi în program iau cuvântul dr. Hortensiu 
Gancevici, contracanditul meu la preşedinţia Societăţii, şi dr. Paul 
Craja, şeful organizaţiei legionare de la Facultatea de Medicină. 

Vehement şi insistent amândoi mă acuză că sunt împotriva 
Mtşcării Legionare şi tot vehement şi insistent cer eliminarea mea 
din toate organizaţiile studenţeşti din ţară. 

Din mai multe părţi ale congresului a început să se vocifereze 
împotriva mea, cerând eliminarea mea din organizaţiile studenţeşti 
şi aceste vociferări nu se mai terminau. 

în mijlocul huiduielilor şi vociferărilor vine la mine avocatul 
Petre Dinescu şi îmi şopteşte în chip de prieten: „Singura 
dumneavoastră şansă de salvare este să fugiţi prin uşa din spatele 
tribunii. Este o scară de serviciu prin care ajungeţi afară în stradă". 

In mai 1938, în lagărul de la Miercurea Ciuc, avocatul Petre 
Dinescu, originar din Piteşti, a fost demascat a fi agent provocator 
în serviciul Siguranţei Generale a Statului. El a lansat ideea unei 
evadări de comandanţi legionari care, la festivităţile de la 10 mai 


89 


1938, să ucidă pe Regele Carol al Il-lea. L-a demascat preotul 
Chivu, comandant legionar în judeţul Constanţa, şi el, în final, a 
trebuit să mărturisească că este agent acoperit al Siguranţei 
Generale a Statului. Membrii camarilei regale se temeau de 
instabilitatea psihică a Regelui Carol al II-lea şi puseseră la cale 
acest atentat cu comandanţi legionari, pentru a-i consolida voinţa 
şi decizia de asasinare a lui Comeliu Z. Codreanu. 

Revin la Congresul naţional studenţesc din 16-17 aprilie 1935 
de la Craiova. 

Eu ara refuzat sugestia avocatului Petre Dinescu şi am rămas 
mai departe nemişcat pe scaun. Când dr. Hortensiu Gancevici şi 
dr. Paul Craja şi-au terminat rechizitoriul, am cerut cuvântul pentru 
a mă apăra de atacurile lor. Am vorbit liber exact 10 minute şi 
dintr-o dată întreg congresul a izbucnit în aplauze şi ovaţii în favoarea 
mea. Din sală a ţâşnit avocatul Nicolae Totu, comandant legionar 
şi consilierul nr. 3 al lui Comeliu Z. Codreanu. A venit pe estradă, 
m-a îmbrăţişat şi a spus cu voce tare: „Eşti suflet din sufletul nostru. 
Te îmbrăţişez cu dragoste frăţească". 

Congresul naţional studenţesc de la Craiova, prezidat de 
nemuritorul Traian Cotigă, a fost un succes fără precedent pentru 
Mişcarea Legionară. 

Lucrările congresului s-au editat într-un volum care merită 
a fi studiat. 

Acest congres a dovedit şi a consolidat unificarea sufletească 
şi sinergia operaţională dintre tineretul universitar şi Mişcarea 
Legionară. 

Tineretul universitar, la epoca aceea condus de nemuritorii 
şi martirii: Traian Cotigă, George Eurdui, Ion Antoniu Pâsu, losif 
Bozântan, Virgil Rădulescu, Ion Caratănase, Iordache Spânu, Victor 
Gârcineanu, Nicoară Iordache, Paul Craja, Grigore Pihu, Sterie 
Duliu, Dobre Bănică, Filon Lauric etc. 

Eveniment important: 

La 2 octombrie 1934, subsecretariatul de stat al Ordinii 
Publice şi-a pierdut autonomia operaţională şi a reintrat în 
subordinea Ministerului Afacerilor Interne, condus de Ion Inculeţ. 


90 


Victor Iamandi, ia 2 octombrie 1934. a fost trecut ministru 
de stat fără portofoliu şi la 29 august 1935 va deveni ministrul 
cultelor şi artelor. 

în locul lui este numit subsecretar de stat la Ordinea Publică 
Eugen Titeanu. tot din P.N.L. şi care va fi demis la 7 aprilie 1936. 

Cu subiectivităţile sale nevrotice şi cu impulsivităţii sale de 
alcoolic. Victor Iamandi reuşise să supere pe toată lumea, în spe¬ 
cial pe ministrul titular Ion Inculeţ şi pe prim-ministrul Gh. 
Tătărescu. Victor Iamandi a greşit cu trei lucruri faţă de propriul 
lui guvern: a) introducând în proces pe generalul Gh. Cantacuzino 
Grănicerul a obligat Tribunalul Militar Bucureşti să aibă complet 
de judecată cu generali baionete inteligente, şi nu cu ofiţeri inferiori, 
baionete oarbe; b) prin manipulare provocatoare la Congresul 
studenţesc de ia Băile Herculane determinase triumful legionarilor 
în toate alegerile din organizaţiile studenţeşti profesionale şi astfel 
legionarizase studenţimea; c) declarând în diferite cuvântări că 
civilizaţia din Transilvania nu este opera românilor, ci este opera 
ungurilor şi astfel a surpat încrederea Transilvaniei în justeţea de 
gândire a guvernului de la Bucureşti. 

Imediat după scoaterea lui Victor Iamandi din Ministerul 
Ordinii Publice, Comeliu Z. Codreanu a introdus cerere pentru 
fondarea partidului „Totul pentru Ţară" în locul partidului „Garda 
de Fier". 

După şapte luni vine aprobarea şi, la 5 iunie 1935, Comeliu 
Z. Codreanu fondează noul partid cu numele „Totul pentru Ţară". 

Numele vine de la Marea Revoluţie Franceză care, pentru 
a se apăra de invaziile imperialiste pedepsitoare, a mobilizat 
Naţiunea şi Armata cu lozinca „Tout pour la Patrie". 

în România, sintagma „Totul pentru Ţară" a devenit lozinca 
Partidului Conservator, aşa precum Partidul Liberal al Marilor 
Brătieni avea lozinca „Prin noi înşine". 

Sintagma „Totul pentru Ţară" este inscrisă pe monumentul 
prim-ministrului Barbu Catargiu din Piaţa Naţiunii şi a fost pusă de 
ministrul Nicolae Filipescu pe frontispiciul Liceului Militar de la 
Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte. 


91 


„Totul pentru Ţară, nimic pentru noi“ a devenit legea de 
gândire şi legea de acţiune în Mişcarea Legionară a lui Comeliu Z. 
Codreanu. 

Istoria mai este datoare să consemneze că I.Gh.Duca a 
ilegalizat Mişcarea Legionară pe durata de un an şi nu pentru 
totdeauna şi n-a executat cererea-ordinul lui Horace Finaly de 
condamnare la mulţi ani de închisoare a lui Comeliu Z. Codreanu 
şi imediat după alegerile din 20 decembrie 1933 apus în libertate 
pe toţi legionarii arestaţi, ultimii trei Ionel 1. Moţa, Vasile Marin şi 
Sterie Cumetti, părăsind închisoarea Jilava în dimineaţa de 29 
decembrie 1933. 

I. Gh. Duca a fost un adevărat patriot român şi un adevărat 
bărbat de stat şi sfârşitul lui tragic s-a datorat Forţelor Oculte care 
l-au împins într-o capcană fără altă soluţie de rezolvare decât exact 
ce s-a întâmplat 

Partidul „Totul pentru Ţară 44 a fost secţia politică a Mişcării 
Legionare şi a constituit numai o treime din raţiunea, scopurile şi 
activitatea acesteia. 

A doua treime a fost educaţia socio-morală nu „omul nou 44 , 
ci „românul desăvârşit 46 . 

A treia treime a fost creaţia ideologică a unui stat al armoniei 
sociale, şi nu al luptei de clasă şi a unui stat cu adevărat voinţa 
naţiunii, şi nu dictatura burgheziei asupra muncitorimii sau dictatura 
muncitorimii asupra burgheziei. 

Partidul „Totul pentru Ţară 44 se baza pe cele 72 de organizaţii 
legionare judeţene, grupate pe provincii istorice. 

Regionala Olteniei sub conducerea prof. Radu Demetrescu- 
Gyr. Regionala Munteniei sub conducerea iui Ionel 1. Moţa. 
Regionala Dobrogei sub conducerea inginerului Virgil Ionescu. 
Regionala Moldovei sub conducerea lui Ilie Gâmeaţă. Regionala 
Basarabiei sub conducerea lui Sergiu Florescu. Regionala Bucovinei 
sub conducerea lui Vasile Iasinschi. Regionala nordului Transilvaniei 
sub conducerea lui Ion Banea. Regionala sudului Transilvaniei sub 
conducerea căpitanului Emil Şiancu. Regionala Banatului sub 
conducerea prof. Horia Sima. 


92 


Regionalele aveau mai mult funcţie de armonizare şi 
îndrumare. Locomotivele erau judeţenele cu garnizoanele lor 
legionare în fiecare oraş, în fiecare sat, în fiecare instituţie şi în 
fiecare întreprindere. 

Selecţia se opera dc la sine prin reuşite în misiuni şi în 
răspunderi. Nominalizările se operau de către conducerea centrală 
de la Bucureşti dintre cei propuşi de legionarii din respectiva 
localitate sau întreprindere. 

Conducerea centrală cu sediul în Bucureşti era constituită 
din: Căpitan, secretariat şi Statul Major. 

Secretariatul, preot Ion Dumitrescu-Borşa şi adjuncţii săi: 
ing. Nicolae Horodniceanu, filolog Ioan Dobrin, jurist Stelian 
Stanicei, ing. Nae Smărăndescu şi un muncitor, Mugur. 

Statul Major Legionar era condus de ing. Gh. Clime şi avea 
20 de membri, care puteau să aibă şi alte funcţii, răspunderi şi activităţi. 

în subordinea Statului Major Legionaru erau: 

a) Frăţiile de Cruce ale elevilor de sub conducerea 
economistului Gh. Istrate. 

b) Oficiul juridic de sub conducerea avocatului Alexandru 
Constant şi pledant principal, avocatul Radu Budişteanu. 

c) Corpul preoţesc condus de preotul Nicolae Georgescu- 
Edineţi. 

d) Corpul ofiţerilor de rezervă condus de colonelul Paul 
Cambureanu. 

e) Corpul studenţesc legionar diferenţiat pe universităţi. In 
Bucureşti succesiv echipa Tache Savin-SanduValeriu şi echipa 
Victor Dragomirescu-Toma Simion şi, în final, echipa Bartolomeu 
Livezeanu-Laurian Ţâlnaru. 

f) Cetăţuile feminine conduse de Nicoleta Nicolescu, Atena 
Ianuli, Lucia Trandafir, Lucia Scuitu-Popşor, cu lider Anastasia- 
Sica Popescu. 

g) Serviciul medico-sanitar asigurat de: dr. Ion Pantelimon, 
oraşul Slobozia, dr. Const. Zissu, Spitalul Brâncovenesc, dr. George 
Buttu, Spitalul Colentina şi dr. Şerban Milcoveanu, Spitalul 
Colentina. 


93 





în octombrie 1936 s-a adăugat Corpul Muncitoresc Legionar, 
condus de ing. Gh. Clime şi juristul Ioan-Victor Voien. 

în ianuarie 1938 s-a adăugat Corpul Moţa-Marin de luptă 
şi sacrificiu, condus de principele Alex. Cantacuzino şi asistent 
universitar Nicoară lordache. 

Pentru februarie 1938 se proiecta Academia Legionară cu 
secretar Victor Gârcineanu. 

Vara 1935 a fost o extindere imensă a taberelor legionare 
de muncă voluntară, în total circa 70 pe toată ţara. 

în conceptul lui Corneliu Z Codreanu şi al marilor 
comandanţi legionari: munca voluntară este cea mai fecundă şcoală 
de dezvoltare a virtuţilor fundamentale şi de educare nu a omului 
nou, ci a omului desăvârşit. 

Munca voluntară aduce şi obligă seriozitatea. 

Munca voluntară dezvoltă mentalitatea pozitivistă. 

Munca volungară cultivă spiritul de echipă. 

Munca voluntară obligă modestia în relaţii. 

Munca voluntară dezvoltă şi consolidează simţul de 
responsabilitate. 

Munca voluntară asigură armonia claselor sociale şi 
solidaritatea componentelor naţionale. 

Raţiunea taberelor de muncă voluntară a fost cel mai bine 
explicată într-un text din revista „Cămaşa de izbândă 46 de Gh. 
Voicu-Vereş, doctor în geologie şi şeful taberei din 1934 de la Dealul 
Negru, judeţul Cluj. 

Conştiinţa taberelor legionare de muncă voluntară a avut ca 
astru îndrumător pe cea de la Carmen Silva, de pe litoral, sub 
conducerea lui Corneliu Z. Codreanu. 

Litoralul românesc are trei calităţi unice în Europa: a) 
orientare spre răsăritul soarelui dimineaţa; b) apă dulce sus, la 
vărsarea Dunării şi apă treptat sărată spre sud şi c) plajă întinsă pe 
uscat şi sute de metri mică adâncime a mării. 

Un singur defect, şi anume absenţa unei şosele paralele cu 
marea şi la mică distanţă, aşa cum are litoralul peninsulei Crimeea, 
tot din Marea Neagră. 


94 


Cauza este terenul nisipos care nu susţine mari greutăţi şi 
care obligă infrastructură ca granitul din Munţii Carpaţi. 

Corneliu Z. Codreanu şi-a propus să dea şi altă soluţie, şi 
anume construirea infrastructurii pentru şosea din bolovani scoşi 
din fundul mării şi consolidaţi cu ciment. 

Ca model pentru viitor, aici, la Carmen Sylva: s-a construit 
în vara 1934 un kilometru şi în vara 1936 un al doilea kilometru de 
infrastructură rutieră şi feroviară cu mari bolovani scoşi de pe 
fundul Mării Negre. 

în evidenţă exemplificativă şi nu limitativă iată realitatea 
taberelor legionare de muncă voluntară din vara 1935: 

Tabăra de la Mănăstirea Amota, judeţul Vâlcea. Mănăstirea 
a fost construită în 1640 de Matei Basarab, pentru a fi cetate de 
rezistenţă în faţa năvălirilor turceşti din sud şi a năvălirilor tătăreşti 
din est. 

Sub conducerea lui Gheorghe Leonta şi Păvăluţă, 242 de 
intelectuali au venit din Moldova în Oltenia şi au săpat, mai exact 
au sculptat un drum de doi kilometri în stânca de granit. 

Tabăra de la Drăgăşani, unde legionarii olteni, sub 
conducerea celor trei fraţi Bărbulescu, în 1935 au fabricat mii de 
cărămizi şi în 1936 au înălţat o catedrală. 

Cel mijlociu. Marin Bărbulescu, a fost schingiuit şi torturat 
de Securitatea din Bucureşti, până a murit în timpul aşa-zisei 
anchete penale politice. 

Tabăra din oraşul Giurgiu, unde legionarii şi-au construit un 

sediu. 

Tabăra de la Chinta, unde legionarii au fabricat 18.000 de 
cărămizi pentru un viitor cămin studenţesc din Cluj-Napoca. 

Tabăra de la Tâmăşeşti, judeţul Hunedoara, unde legionarii, 
sub conducerea avocatului Iosif Costea, au construit o biserică. 

Tabăra de la Izbuc, judeţul Bihor, unde legionarii, sub 
conducerea lui Iosif Bozântan şi Victor Corbuţiu au fabricat 
cărămizi şi au construit o biserică. 

Tabăra de la Buga, judeţul Lăpuşna, Basarabia, unde 
legionarii locali au construit temelia unei viitoare mănăstiri. 


95 


Tabăra de !a Aciliu, judeţul Sibiu, unde legionarii, sub 
conducerea lui Augustin Bidianu şi a lui Ion Fleşeriu, s-au alăturat 
sătenilor locali la construirea unei biserici cu două turle. 

Tabăra de la Marca, judeţul Sălaj, unde legionarii au fabricat 
cărămizi pentru o viitoare biserică. 

Tabăra de la Valea Mare, judeţul Bălţi, Basarabia, unde 
legionarii au fabricat 160.000 de cărămizi pentru o viitoare biserică. 

Tabăra de la Lat-Laz, judeţul Alba, unde legionarii, sub 
conducerea lui Lupu au construit o Casă Culturală. 

Tabăra de la Ineu, judeţul Arad, unde legionarii, sub 
conducerea dr. Vasile Noveanu, au construit o şcoală. 

Tabăra de la Hotare, judeţul Ilfov, unde legionarii, sub 
conducerea lui Vasile Marin, au fabricat cărămizi pentru o şcoală, o 
biserică şi un dispensar urmând a fi finisate în anul următor. Respectiva 
comună este îndreptăţită ca în viitor să se numească „Vasile Marin“. 

Tabăra de muncă „Iancu, cavaler de Flondor“, judeţul 
Storojineţi, Bucovina, unde legionarii conduşi de Vasile Iasinschi, 
Vasile Cârciu şi Filon Lauric au fabricat cărămizi pentru un viitor 
sediu cu activitate politică şi culturală. 

Tabăra de la Baciu, judeţul Braşov, unde legionarii conduşi 
de Traian Trifan şi Marian au reparat biserica locală. 

Tabăra de la Nicoreşti, judeţul Tecuci, unde legionarii au 
fabricat 30.000 cărămizi pentru un viitor sediu. 

Tabăra de la Buşteni, judeţul Prahova, unde legionarii au 
ridicat o mare cruce de piatră, în amintirea studentului Virgil 
Teodorescu, asasinat în noiembrie 1933 la Constanţa. 

Tabăra de la Cluj, unde legionarii, sub conducerea dr. Ion 
Banea au fabricat cărămizi şi au adunat materiale pentru un viitor 
mare cămin studenţesc în Cluj-Napoca. 

Tabăra de la Mănăstirea Arnota, judeţul Vâlcea, unde 
legionarii au construit patru diguri de apărare de revărsările Oltului. 

Tabăra de la Hârşova, judeţul Constanţa, unde legionarii 
conduşi de Nicolae Şeitan, Traian Puiu şi Eugen Teodorescu, au 
implantat o piatră funerară, în memoria studentului Virgil Teodorescu, 
asasinat în noiembrie 1933, la Constanţa. 


96 


Toate aceste tabere de muncă voluntară s-au născut de la 
sine, prin iniţiativa locală de jos în sus şi toate cu gândul la Comeliu 
Z. Codreanu şi la construirea României Legionare. 

A fost un Elan extraordinar în toată România şi, după opinia 
mea, unicat nerepetabil. 

înainte de 1918 sfântul Ideal Naţional a fost pe orizontală 
pentru adunarea tuturor românilor într-un stat naţional unitar. După 
1918 Sfântul Ideal Naţional s-a ridicat pe verticală şi anume creare 
de cultură şi construire de civilizaţie pentru a avea justificare în 
istorie şi pentru a avea respect în omenire. 

România interbelică n-a fost perfectă, dar a fost perfectibilă 
şi, încă mai important, era autoperfectibilă. 

Autoperfectibilitatea erau eroii şi martirii Mişcării Legionare. 
Pentru a cunoaşte acest adevăr trebuie să-l fi cunoscut şi trebuie 
să-l fi trăit direct şi personal. 

Revin la anul 1935. 

în ziua de 13 septembrie 1935 a Sfântului Comeliu Sutaşu, 
s-au pus bazele a două instituţii de foarte inare importanţă: 

a) comerţul legionar, sub conducerea economistului Petre 
Ţocu, originar din Galaţi; 

b) controlul legionar, sub conducerea lui Napolen Popescu, 
fost magistrat şi mare proprietar în judeţul Buzău. 

Ambele vor da roade în următorii doi ani. 

Sfârşitul anului 3 935 a avut un eveniment ignorat chiar de 
istorici, dar care în timp a prefaţat războiul sinucigaş dintre Stat şi 
Naţiune. 

Iată cronologia faptelor concrete. 

Nimeni nu ştia că Regele Carol II suferă de priapism şi are 
obsesie sexuală. Cel mai mare endocrinolog şi unul dintre marii 
psihiatrii, profesorul italian Pende, este solicitat să vină la Bucureşti 
să îl consulte pe Regele Carol II. Profesorul Pende n-a putut da 
tratament pentru priapism, dar a observat nişte anomalii în gândirea 
şi în comportamentul lui Carol II. 

Aparent fără intenţie, dar cu sigur simţ deontologic, a pus în 
cunoştinţă de cauză pe marele neurolog român, prof. dr. Gheorghe 


97 



Marinescu. Acesta şi-a dat seama de pericolul care pândea politica 
de stat a României şi, în mare secret, a informat oamenii politici şi 
formatorii de opinii. 

Pnntre cei puşi în cunoştinţă de cauză a fost prof. dr. Dimitre 
Gerota (1867-1939), titularul catedrei de anatomie topografică şi 
membru al Academiei Române. 

Prof. dr. Dimitrie Gerota redactează o scrisoare publică în 
care constată incompatibilitatea lui Carol II pentru responsabilitatea 
funcţiei de Rege şi îi cere să se retragă înainte de a provoca războiul 
cu Naţiunea şi catastrofa Statului. 

Conform planificării, marele patriot Stelian Popescu tipăreşte 
textul în ziarul „Universul 44 şi trimite un exemplar şi la cenzura 
militară Bucureşti. 

Regele Carol II intră în acces de excitaţie psihomotorie şi 
prof. dr. Dimitrie Gerota este arestat noaptea pentru proces de 
les-Majestate la Tribunalul Militar Bucureşti. 

Persoana mea era intern la Clinica Neurologie din Spitalul 
Colentina. 

Imediat după percheziţia şi arestarea dr. D. Gerota la 
sanatoriul său din Bd. Regele Ferdinand I, internul sanatorului, 
Traian Ursuleanu, mă vizitează dimineaţa la Spitalului Colentina şi 
amândoi decidem grevă generală pe timp nelimitat a Studenţimii 
Mediciniste. 

Traian Ursuleanu s-a născut la 27 martie 1914 în comuna 
Beceşti, judelui Dorohoi, şi a ajuns unul dintre marii chirugi ai 
Bucureştiului. 

Evenimentul grevei generale a fost astfel decis de mine, în 
vârstă de 24 de ani, şi de Traian Ursuleanu, în vârstă de 21 de ani. 

Chiar la ora 7 dimineaţa am convocat comitetul de conducere 
şi toţi cei prezenţi, dr. George Rădulescu-Vişina, dr. Dumitru- 
Matache Ionescu-Romanaţi, dr. lon-Dan Temeliescu, dr. Ion 
Cocioba au aprobat greva şi au decis un manifest. 

Pentru manifest m-am adresat lui Comeliu Z. Codreanu care 
mi-a spus: „Este datoria voastră de studenţi să vă apăraţi 
profesorul. 44 


98 


Am redactat textul pe loc, în strada Gutemberg nr. 3, şi 
inginerul Nicolae Horodniceanu l-a dus la tipografia „Ion 
Copuzeanu 44 din str. Izvor, care era specializată în cărţi ştiinţifice- 
tehnice. Avea un mic tipograf, Marcu, care după orele de serviciu 
tipărea, desigur cu aprobarea patronului, manifestele Mişcării 
Legionare. 

La ora 11 dimineaţa erau tipărite 2.000 de exemplare, care 
imediat, până în două ore, au fost difuzate în toate colţurile 
universităţii şi la publicul din centrul oraşului. 

în noaptea următoare, un echipaj ale Prefecturii Poliţiei 
Capitalei a venit să mă aresteze la Spitalul Colentina. Portarul 
m-a avertizat că poliţiştii caută pavilionul de neurologie, unde eu 
locuiam la mansardă. Sora medicală de serviciu, Georgescu, a 
scos siguranţele de la lumina electrică şi întreg pavilionul s-a 
cufundat în întuneric. Eu am sărit printr-o fereastră de la parter şi 
m-am dus la dr. Const. Trockmaier, intern la Spitalul Brâncovenesc. 

Greva a ţinut 10 zile şi a fost o minune salutată atât de 
studenţi, cât şi de profesori. 

George Furdui a pus problema în adunarea generală a 
Centrului Studenţesc Bucureşti. 

Traian Cotigă a pus problema în Comitetul de conducere al 
Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români cu propunere de 
solidarizare în întreaga ţară 

în a treia zi de grevă, la o şedinţă a Societăţii Studenţilor în 
Medicină, a venit asociaţia „Cultul Patriei 44 condusă de prof. Traian 
Ştefanescu şi prof. Ion Cătuneanu de la Cluj-Napoca, de generalul 
Nicolae Rădescu şi generalul Gh. Dragu de la Bucureşti şi 
consilierul de casaţie Miclescu. 

Eu prezidam şedinţa. 

Vine peste noi comisarul regal, căpitanul Atanasiu, care 
ordonă stoparea şedinţei cu arestarea oaspeţilor care ar fi încălcat 
legea autonomiei universitare. 

înfuriaţi, studenţii erau gata-gata să-l azvârle în stradă pe 
fereastră dar generalul Nicolae Rădescu a intervenit calmând 
lucrurile. 


99 


Câteva ore mai târziu, la începutul dimineţii, prof. dr. Dimitrie 
Gerota a fost eliberat din închisoarea militară Jilava. Dânsul a venit 
direct la Facultatea de Medicină, unde peste 1.000 de studenţi au 
ovaţionat şi l-au declarat „Eroul nostru 44 . 

Urmarea a venit în 1938-1939 sub forma războiul civil dintre 
Stat şi Naţiune. 

Anul 1936 

Sub conducerea lui Corneliu Z. Codreanu, Ionel 1. Moţa şi a 
Statului Major ing. Gh. Clime, Mişcarea Legionară a fost o 
construcţie continuă certă în funcţie de împrejurări şi cu direcţie 
strategică precisă. 

Pe parcursul anilor, chiar sub conducerea fondatorilor, a 
suferit, poate mai exact şi-a impus o schimbare importantă de cadre 
la sfârşitul anului 1935 şi o schimbare importantă de strategie la 
începutul lui 1937. 

Schimbările s-au făcut pe nesimţite, dar efectele au fost 
mari şi vizibile. 

Până în anul 1934 lupta în afară a fost pe primul plan. După 
1934, pe primul plan a venit creşterea interioară. 

Până în 1934 comenzile şi funcţiile au fost pe umerii 
legionarilor cu dominanta combativă. Nici nu se putea altfel în 
epoca celor trei ilegalizări şi prigoniri: ianuarie 1931, martie 1932 şi 
decembrie 1933: ordonate din străinătte şi executate de autorităţi, 
în această epocă a luptelor corp la corp, modelul era „năzdrăvanul 
din basme şi legende 44 , care are soluţie la toate problemele, care 
iese bine din toate primejdiile şi care nu poate fi învins, fiind mereu 
învingător. în istoria interioară a Mişcării Legionare a fost aşa-zisa 
epocă, sau poate mai exact etapa „muşchetarismului 44 din romanele 
istorice ale lui Alexandre Dumas tatăl. 

împrejurările s-au schimbat în 1934. 

Dumping-ul lui I.V. Stalin cu cereale vândute în Occident 
sub preţul de cost a dat faliment şi renunţarea la el a îngăduit 
reluarea exporturilor româneşti de cereale şi vite. 


100 


După trei încercări eşuate, în 1934 s-a reuşit reforma datoriilor 
agricole care paralizau producţia şi care exasperau ţărănimea. 

Foarte important, a venit la guvernare puternicul partid 
naţional-liberal, încă brătienist şi român şi a avut fericirea guvernării 
timp de patru ani a lui Gheorghe Tătărăscu. 

Iar maşina de război civil, duşmanul intern al României, şi-a 
încetat activitatea autodistrugătoare la 2 octombrie 1934 prin 
eliminarea lui Victor Iamandi de la Ministerul Ordinii Publice. 

Aceste schimbări din exterior au îngăduit Mişcării Legionare 
să treacă accentul de la lupta cu duşmanul la propria creştere şi 
propria maturizare. 

Odată cu George Furdui, geniul nr. 1 al tineretului român, au 
început să se încadreze în Mişcarea Legionară cei mai buni studenţi 
din Universităţi, cei mai buni elevi din licee şi majoritatea celor 
reprezentând viitorul Ţării. 

Pe primul plan şi ca model n-a mai fost „năzdrăvanul din 
basme şi legende 44 , ci s-a impus modelul de student studios, avid de 
cunoaştere şi capabil de construcţie. 

Până în 1934: puşca a fost în faţa cărţii; după 1935 cartea a 
trecut în faţa puştii. 

Anii 1935-1937 au fost de asimilare a culturii, de pregătire 
intelectuală, de perfecţionare sufletească şi de construire a 
desăvârşirii morale. 

în istoria internă a Mişcării Legionare, anul 1936 începe cu 
două iniţiative aparent de neînţeles, dar cu cauzalitate şi provocare 
negândite de duşmani. 

Constantin-Dumitrescu Zăpadă a dezlănţuit propaganda 
luptei de clasă împotriva principelui Alex. Cantacuzino, a cărui 
ascensiune în Mişcare ar nedreptăţi pe vechii şi adevăraţii legionari. 

Simultan George Beza publică în ziare articole defăimătoare 
la adresa generalului Gh. Cantacuzino-Grănicerul, protectorul 
Mişcării Legionare. 

în afară de o aparentă activitate pro-legionară, George Beza 
era dublu agent de spionaj şi provocare: al Siguranţei Generale din 
Bucureşti şi al lntelligence Service din Londra. 


101 


Idem Const. Dumitrescu-Zăpadă, fost aghiotant al 
Căpitanului, devenise între timp agent de spionaj şi provocare al 
Serviciului Special de Informaţii, condus de Mihail Morusofff. 

Adeziunea celor doi membri ai familiei Cantacuzino la 
Mişcarea Legionară a fost triplu macrosucces: a) au introdus 
Mişcarea Legionară în înalte societăţi, foarte puternice; b) au 
împiedicat alunecarea Mişcării Legionare spre lupta de clasă a 
proletariatului, cum în Germania s-a întâmplat în 1933-1934 cu 
căpitanul Emst Rohm şi c) au oferit Mişcării Legionare un sediu 
central drept post de comandă în str. Gutemberg nr. 3. 

Prin George Beza şi Const. Dumitrescu-Zăpadă, Poliţia 
Secretă Politică a încercat să lipsească Mişcarea Legionară de 
cele trei macroavantaje aduse de familia istorică Cantacuzino. 

La botezul unui fiu al psihiastrului dr. Ion Cantacuzino, în 
str. Vasile Pârvan, Corneliu Z. Codreanu a anunţat că Mişcarea 
Legionară are în program „restaurarea autorităţii sociale a marilor 
familii istorice din România". 

Marea problemă era Congresul anual al Studenţimii. 
Devenise o necesitate biologică în plus de o tradiţie istorică. 

Toate congresele anuale sunt precedate de către un mic 
pro-congres în centrul studenţesc pe al cărui teritoriu urma să aibă 
loc evenimentul. 

încă din 1919, organizaţiile studenţeşti cereau pentru congres 
oraşul Chişinău întrucât: a) unirea din 27 martie 1918 fusese 
recunoscută de guvernele marilor democraţii occidentale dar era 
mereu amânată de respectivele parlamentele şi se zvonise că 
Iudaismul Mondial decisese ca teritoriul dintre Prut şi Nistru să 
devină israelul european. 

La toate cererile studenţimii. Ministerul de Interne refuza 
Chişinăul şi recomanda sau, mai exact, decidea un oraş din 
Transilvania. 

Acum, în primăvara 1936, UNSCR-ul a cerut din nou 
Chişinăul, dar Ministerul de Interne a refuzat orice congres, 
justificându-se cu refuzul Siguranţei Generale a Statului. Aceasta 
vroia un echilibru între extrema dreaptă şi extrema stângă şi se 


102 


temea ca Mişcarea Legionară să nu se întărească prea mult în 
raport cu Partidul Comunist. 

Avizul Siguranţei era imperativ şi astfel refuzul Ministerului 
era ferm. 

Discuţie în consiliul de conducere al UNSCR unde eu eram 
conducătorul departamentului interne. 

Mulţi erau pentru manifestaţii de forţă; nimeni nu era pentru 
a ceda. Vicepreşedintele UNSCR-ului, Ion Caratănase, a citat un 
istoric din Antichitate, după care victoriile obţinute prin abilitate 
sunt mai de preţ decât cele obţinute prin forţă. 

Preşedintele nostru, George Furdui, a găsit soluţia: s-a 
adresat prin profesorul Dimitrie Guşti în audienţă la Palatul Regal. 

Regele Carol II a acceptat să dea aprobare peste capul 
Siguranţei şi al Ministerului şi a pus două condiţii pe care George 
Furdui le-a acceptat cu sinceritate şi hotărâre. 

Prima condiţie: nimic despre Elena Lupescu. 

A doua condiţie: nimic despre organizaţia Straja Ţării. 

în consiliul de conducere al UNSCR-ului s-au considerat 
aceste condiţii a fi rezonabile şi literalmente a fost decizie să fie 
respectate. 

Privitor la oraşul Chişinău, Regele Carol II a spus că, din 
motive superioare, „nu se poate". 

George Furdui n-a cerut un anumit oraş. Pro-congresul 
pregătitor a avut loc la Iaşi, tot în speranţa că se va aproba 
Chişinăul. 

Ministerul Afacerilor Interne a decis zilele 2-5 aprilie 1936 
şi a indicat oraşul Târgul Mureş. 

înainte de a fi un mare laş, un mare poltron şi un mare 
necinstit, Regele Carol II a avut din naştere o mare calitate, 
inteligenţă de asimilare şi un mare defect: instabilitate psihică. 

Nu inteligenţă creatoare, ci inteligenţă asimilatoare. 
Instabilitate psihică imposibil de influenţat, atât în bine, cât şi în 
rău. 

în exilul din Franţa a avut doi secretari care l-au cunoscut în 
intimitate, întrucât locuiau împreună la Neully. Primul său secretar. 


103 


Ştefan Florescu, l-a descris ca egoistul egoiştilor. Al doilea secretar, 
Puiu Durmtrescu, l-a descris drept geniul răului. Mama sa, Regina 
Maria, şi sora lui, principesa Ileana, îl descriu drept mincinos. In 
august 1930. prim-ministrului, Iuliu Maniu, îl defineşte „Majestatea 
Sa este un om care minte". Venise în ţară Elena Lupescu şi Carol 
II a negat la întrebarea primului-ministru. Marii Fraţi Brătianu îl 
studiaseră cu atenţie şi cu dragoste şi concluzia lor a fost „că nu e 
bun de nimic, că trebuie scos de la succesiunea Tronului şi trimis în 
exil". 

Decizia Regelui Carol il de a aproba Congresul Naţional 
Studenţesc din aprilie 1936 a fost acceptată de Ministerul de In¬ 
terne Ion Inculeţ şi Eugen Titeanu, dar n-a fost acceptată de marii 
intriganţi de la Siguranţa Generală care socoteau extrema stângă 
şi extrema dreaptă drept proprietate personală. 

Iată cum a operat în teren Siguranţa Generală: 

Spre Târgul Mureş au piecat trenurile cu studenţi sub 
conducerea respectivilor preşedinţi ai respectivelor centre 
studenţeşti. Trenul de la Oradea şi Cluj s-a îndreptat direct spre 
Târgu-Mureş. Trenul de la Cernăuţi şi trenul de la Chişinău s-au 
adăugat trenului de la Iaşi şi sub conducerea juristului Teodor 
Tudose s-a îndreptat spre Vest pentru a trece Carpaţii pe Valea 
Trotuşului. 

Trenul de la Bucureşti, sub conducerea juristului Ion Antoniu- 
Pâsu, a plecat din Gara de Nord dimineaţa Ia ora 8 şi aveam 
programată pentru ora 17 sosirea la Târgu-Mureş. Persoana mea 
s-a găsit în compartiment cu Ion Antoniu-Pâsu şi astfel pot relata 
ca martor de la faţa locului. 

Tren personal, oprind câteva minute în fiecare gară şi în 
fiecare haltă. Ce s-a observat? 

în nicio gară şi în nicio haltă trenul n-a oprit în dreptul 
peronului, unde se găsea mult public călător. în toate găriie şi în 
toate haltele trenul nostru a făcut oprirea la o jumătate de kilometru 
înainte sau după respectivul peron cu public. 

La fiecare oprire, sute de studenţi coborau din tren şi, fără 
public de faţă, cântau celebrele „Ştefan Vodă al Moldovei", „Sfânta 


104 


Tinereţe Legionară", „Noi suntem echipa morţii", „Arhanghelul 
ne-a ajutat să pedepsim pe vinovat", „Cu fruntea sus" şi alte cântece 
şi imnuri: manifestarea elanului naţional. 

în jurul orei 13 am ajuns la Sinaia. Câteva minute trenul a 
oprit la jumătate de kilometru înainte de peron şi apoi şi-a reluat 
mersul cu viteza obişnuită. 

In dreptul peronului, cineva rămas necunoscut, a tras alarma 
şi instantaneu trenul a stopat. Opinia noastră este că lucrurile erau 
aranjate dinainte cu necunscutul care a tras alarma şi cu mecanicul 
locomotivei, care a frânat, fiindcă nimeni din personalul CFR n-a 
cercetat trenul să identifice în care vagon şi cine anume a tras 
semnalul de alarmă. 

1 renul fiind oprit, sute de studenţi au coborât pe peron şi au 
cântat în perfectă ordine. Eu am stat în vagon şi de la fereastră am 
văzut studenţii cântând obişnuit şi fără niciun gest în legătură cu 
atentatul din 29 decembrie 1933, cu omorârea primului-ministru, 
I.Gh. Duca. 

Preşedintele nostru. Ion Antoniu-Pâsu, s-a dus să întrebe la 
şeful gării Sinaia dar n-a aflat decât că trenul a stopat pentru că 
s-a tras semnalul de alarmă. 

După câteva minute, locomotiva a fluierat, studenţii au 
reintrat în vagoane şi trenul a pornit mai departe, spre Târgul Mureş. 

In compartimentul nostru nimeni nu ştia ceva şi Ion Antoniu- 
Pâsu nu avea nicio explicaţie. 

Continuarea călătoriei s-a făcut cu mai lungi opriri şi cu 
viteza încetinită. 

Studenţii erau obosiţi şi somnoroşi. 

Pe la ora 21, în plin întuneric, trenul nu mai pleca dintr-o 
mică gară. Serviciul de ordine, inginer Victor Dragomirescu şi 
economist Toma Simion pornesc să cerceteze şi se întorc cu trei 
informaţii pe cât de sinistre, pe atât de neinteligibile. 

Gara se numeşte „Lunca Bradului" şi e în câmp, departe de 
comună. Trenul nostru nu mai avea locomotivă şi nimeni nu ştia 
unde este aceasta. în biroiul Mişcare din gară se găseau nişte 
necunoscuţi, în frunte cu comisarul Borcea, şeful brigăzilor 


105 



antilegionare şi antistudenţeşti din Siguranţa Generală. Iar în partea 
cealaltă, dincolo de tren. un regiment de jandarmi cu mitralierele 
îndreptate spre tren. 

Trenul a staţionat peste două ore. Ion Antoniu-Pâsu şi cu 
mine am încercat să obţinem măcar răspunsuri la întrebări, dar 
personalul CFR tăcea sau fugea din faţa noastră. 

Pe la ora 23 intră în gara Lunca Bradului un tren în mare 
viteză şi din el se auzeau cântecele legionare. 

Era trenul care aducea la Congres studenţii din Iaşi, Cernăuţi 
şi Chişinău, toţi sub conducerea juristului Teodor Tudose din laşi şi 
juristului Filon Lauric din Cernăuţi. 

La semnalele noastre trenul s-a oprit. 

Instantaneu, în mai puţin de două minute, noi, cei 3.000 de 
studenţi de la Bucureşti, ne-am suit în vagoane, între vagoane, pe 
scări şi pe acoperişul vagoanelor. 

Acesta avea locomotivă şi am plecat cu toţii spre Târgul 
Mureş, unde am ajuns în jurul orei 5 sau 6 dimineaţa. 

în tren am aflat ce se întâmplase cu colegii noştri. 

La trecerea Carpaţilor, odată cu lăsarea întunericului, în staţia 
Ghimeş-Palanca s-a încercat desprinderea locomotivei. Studenţii 
au sesizat şi s-au împotrivit. Mecanicul şi fochistul au fugit. Studenţii 
au luat locomotiva sub control şi cei de la Politehnică au înlocuit pe 
mecanic şi pe fochist. 

Teodor Tudose a protestat la şeful gării, care nu răspundea 
la întrebări. Atunci Teodor Tudose a scris şi a semnat următorul 
text, pe care l-a înmânat şefului de gară: 

„Pornim mai departe la Târgu-Mureş. Nu oprim în nicio 
gară şi dacă nu lăsaţi cale liberă este pe răspunderea voastră ce 
se va întâmpla." 

în gara Târgu-Mureş ne-a primit: a) reprezentantul 
Prefecturii, membru P.N.L., b) reprezentantul Primăriei, membru 
P.N.L. şi c) organizaţiile legionare judeţene, în frunte cu profesoral 
de matematică Coriolan Matei şi adjuncţii săi. 

Reprezentanţii autorităţilor ne-au încunoştiinţat căminele unde 
vom dormi şi cantinele unde vom mânca. 


106 


De la prof. Coriolan Matei şi de la legionari am aflat lucruri 
îngrozitoare. în ziua de 31 martie 1936, deci 48 de ore mai înainte 
de Congresul Studenţesc, au venit de la Bucureşti peste 100 de 
poliţişti, comisari şi detectivi. Aceştia au intrat în case şi magazine 
strigând: „Vin hoţii şi criminalii. Vin turbaţii şi nebunii. Trageţi 
obloanele la vitrine şi închideţi magazinele. Veţi fi jefuiţi, vor fi 
devastări. Ascundeţi-vă în poduri şi pivniţe şi nu lăsaţi pe nemernici 
să vă omoare." 

La sosirea trenului nostru în gară, cei 100 de poliţişti, comisari 
şi detectivi au dispărut din oraşul Târgul Mureş. Totuşi legionarii 
din T ârgul Mureş au reuşit să prindă doi poliţişti care, anchetaţi, au 
mărturisit ordinul cu care veniseră din Bucureşti. 

Serviciul de Ordine al Congresului a preluat pe cei doi poliţişti 
şi a chemat populaţia să asiste la judecare şi pedepsire. Cei doi 
poliţişti au primit fiecare câte o sută de lovituri pe fese. 

Populaţia română a apiaudat. 

Populaţia maghiară era uluită şi părea vrăjită. 

UIterior am aflat ce s-a întâmplat cu populaţia evreiască din 
Târgul Mureş. 

înainte de a expune cum s-a desfăşurat Congresul, să relatez 
şi să consemnez ce am aflat ulterior despre deciziile şi evenimentele 
din culise. 

Trenul studenţesc plecat din Gara de Nord a fost însoţit pe 
şosea de mai multe automobile cu poliţişti de la Bucureşti, sub 
conducerea comisarului Borcea. 

Acesta ajunsese la Sinaia înaintea noastră şi a regizat întreg 
evenimentul de pe peronul gării. 

Prin comanda centrală, zecile de mii de sicofanţi plătiţi, de 
papagali dresaţi ai Poliţiei Secrete, au simulat indignarea şi au difuzat 
informaţia că studenţii şi-au făcut necesităţile fiziologice pe peronul 
gării exact în locul însemnat unde căzuse mort I.Gh. Duca şi că 
acolo studenţii au mânjit cu fecale placa comemorativă de marmură 
în memoria lui. 

Cu aceste informaţii zise documente oficiale de Stat, 
Siguranţa Generală şi Prefectura de Poliţie au obţinut de la Regele 


107 


Carol II retragerea aprobării şi de la Guvern anularea Congresului, 
cu reprimarea studenţilor. 

In gara Lunca Bradului, comisarul Borcea a organizat 
masacrul. Regimentul de jandarmi trebuia să deschidă focul şi să 
obţină 2.000 de cadavre, dintre noi, cei 3.000 bucureşteni. 

Comandantul regimentului, colonelul Chihaia şi comandantul 
Legiunii de Jandarmi, căpitanul ion Ierinici, au fost de acord, dar 
au cerni ordin scris cu semnătura ministrului de interne şi deja 
depus la Inspectoratul Jandarmeriei din Bucureşti. 

Ministrul Ion Inculeţ a tăcut şi a transferat cererea la sub¬ 
secretariatul de stat pentru ordinea publică, ministrul Eugen Titeanu, 
membru PNL. Acesta a refuzat să dea ordin scris şi a lăsat trenul 
să meargă la Târgul Mureş. 

Comisarul Borcea şi şefii Siguranţei Generale şi Prefecturii 
de Poliţie au cerut capul lui Eugen Titeanu şi acesta a fost pe loc 
demis din înalta sa funcţie. 

Important este ce s-a întâmplat cu evreii din oraşul Târgu- 
Mureş. 

Spre deosebire de maghiari, care au dat crezare prof. 
Coriolan Matei şi legionarilor, evreii din Târgu-Mureş au dat crezare 
poliţiştilor, comisarilor şi diversioniştilor. Cuprinşi de frică, evreii 
s-au strâns la Sinagogă şi s-au baricadat în interiorul ei. De la 
Deva a fost chemat juristul dr. Petru Ciroza, socotit mare demo¬ 
crat şi adevărat umanist. Dr. Petru Groza i-a asigurat pe evrei că 
studenţii legionari n-au nimic cu populaţia evreiască şi că ei se 
luptă numai cu poliţiştii şi cu jandarmii. 

Congresul studenţesc a ţinut trei zile şi, pe tot parcursul 
acestei perioade, Petru Groza a stat pe un scaun la uşa sinagogii 
asigurând pe evrei că nu-i niciun pericol şi să fie liniştiţi. 

Ajuns prim-ministru la 6 martie 1945, dr. Petru Groza nu 
şi-a schimbat opiniile despre legionari şi în această problemă s-au 
întâmplat lucruri de istorie. 

Revenim la Congresul studenţesc. 

Congresul a început cu o slujbă religioasă oficiată la 
Catedrala ortodoxă de S.S. Mitropolitul Ardealului, de S.S. Episcopul 
regiunii Târgul Mureş şi de un sobor de preoţi locali. 


108 


în cuvântarea sa de bun-venit, S.S. mitropolitul Ardealului a 
pronunţat o frază demnă de reţinut în istorie. 

„Viaţa necesită forţă în plus de constructivitate şi creaţie. 
Ca atare şi forţa e dovada vitalităţii şi voinţei lui Dumnezeu. Dar 
nu nu orice forţă, ci numai forţa de legitimă apărare şi numai forţa 
în consens cu ceilalţi/' 

Legitima apărare nu-i numai a personalităţii şi a proprietăţii, 
dar şi a demnităţii şi onoarei. 

Dacă n-am reprodus exact cuvintele S.S. Mitropolitului 
Ardealului şi apare vreun document scris din arhive, înseamnă că 
acesta are mai multă autoritate decât ce reproduc eu dm memorie, 
după 70 de ani. 

Prefectul judeţului şi primarul oraşului au exprimat şi ei bun- 
venit Studenţimii Creştine Române. După multe alte informaţii, prim- 
ministrul Gh. Tătărăscu şi toţi miniştri naţional-liberaii erau buni români 
şi sinceri patrioţi şi nu aveau aceeaşi idee cu comisarul Borcea. 

Congresul a fost prezidat de geniul nr. 1 al Tineretului 
universitar din acea epocă: George Furdui, originar din comuna 
Miron Costin, judeţul Roman şi licenţiat al Facultăţii de Teologie 
din Bucureşti. 

în discursul de deschidere a Congresului, George Furdui a 
arătat direcţia de înaintare în istorie a poporului român şi a precizat 
misiunea de îndeplinit a generaţiei noastre, vârful de lance al Naţiunii. 

Deschiderea spre Occident şi alianţa cu Occidentul, de unde 
să luăm şi să asimilăm tot ce poate fi de folos României. 

în interiorul României culegerea sevei care vine din rădăcini 
adânci de 2.000 de ani şi construire pe verticală a unei culturi care 
să ne facă respectaţi de întreaga lume şi a unei civilizaţii care să 
ne facă preţuiţi de întreaga omenire. 

Axa de dezvoltare şi de creaţie pe verticală ne este spre 
Dumnezeu care întruchipează Perfecţiunea şi care ne înnobilează 
cu perfecţiune. 

Iar aici, în interiorul României, pe plan orizontal, triplă 
străduinţă şi triplu elan: întâi pentru revoluţie morală, apoi pentru 
revoluţie naţională şi în final pentru revoluţie socială. 


109 




Legea acestor trei revoluţii succesive să ne fie şi chiar este: 
idealism realist în faza de opoziţie şi realism idealist în faza de 
guvernare . 

Congresul nostru este în serviciul acestor scopuri şi credem 
cu fermitate că ne vom îndeplini misiunea. 

Discursul lui George Furdui a fost aplaudat îndelung de cei 
6.000 studenţi în picioare. 

Progresul se realizează nu prin majoritatea voturilor exprimate 
secret, ci prin creaţia de tip superior util a Elitei care atrage după 
ea Mulţimile. 

în continuare Congresul s-a desfăşurat exact după programul 
stabilit tot de George Furdui la precongresul de la Iaşi, cu o lună 
înainte. 

Persoana mea era adjunctul nr. 3 al lui George Furdui, în 
calitate de titular al Departamentului Interne. 

Problema evreiască a fost prezentată şi analizată: nu de pe 
poziţia urii de rasă sau urii de religie, ci de pe poziţia de apărare a 
Suveranităţii Naţionale Româneşti de primejdia planului Cremieux- 
Peyjotto care urmărea fondarea Israelului european aici, pe teritoriul 
carpato-ponto-dunărean ca stat binaţional cu evreii clasă 
conducătoare-exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu 
românii clasă subordonată-exploatată în calitate de naţiune învinsă. 

Problema românilor din afara graniţelor a fost tratată de pe 
poziţia Statului Naţional Unitar şi cu scopul aducerii în România a 
celor peste un milion de români de la sud de Dunăre şi a celor 
aproape un milion de români de la est de Nistru. Naţiunile sunt 
fiinţe vii, colective şi fiecare are dreptul la un stat propriu, aşa cum 
fiecare familie are dreptul la o casă, locuinţă proprie. 

Problema economiei agricole a fost tratată de pe poziţia 
trecerii de la producţia cerealelor pe orizontală, la producţia agro¬ 
industrială pe verticală. Raportul a concluzionat în favoarea 
complementarităţii dintre industria germană şi agricultura română 
care sunt complementare cu beneficiu reciproc. 

Problema industriei a fost prezentată şi analizată de pe poziţia 
şi cu scopul politicii „prin noi înşine“, care înseamnă efort şi 


110 


participare românească în colaborarea reciproc avantajoasă cu 
capitalul străin aducător de tehnologii superioare şi de pieţe de 
desfacere a produselor. 

Problema religioasă a fost tratată de pe poziţia dreptului 
natural al existenţei lui Dumnezeu şi de pe poziţia că România este 
stat creştin întrucât naţiunea alcătuitoare a statului şi răspunzătoare 
în istorie este creştină. 

Recunoaşterea marilor merite culturale şi naţionale a bisericii 
greco-catolice, dar drept oficială biserica ortodoxă strămoşească. 
Prin învăţatul Deceneu, geto-dacii au fost creştini înainte de apariţia 
creştinismului în lume şi înainte de Sfântul Apostol Andrei, care 
ne-a adus noua învăţătură. 

Problema medico-sanitară a fost prezentată de persoana 
mea, care am pledat pentru medicina curativo-profîlactică în teren 
şi pentru completarea igienei numită socio-politica, având accentul 
pe acumularea cantitativă cu igiena zisă bio-politica, cu accentul 
pe selecţia calitativă. 

România are marele avantaj a unei bune natalităţii în clasa 
ţărănească, dar are marele dezavantaj al unor mari boli sociale ca 
tuberculoza, sifilisul, paludismul şi pelagra. 

O noutate pe plan mondial a fost propunerea de eugenie 
pozitivă după criteriul notelor date de profesori la examenele elevilor. 

România repudiază eugenia negativă, dar are dreptul la 
eugenie pozitivă care înseamnă ajutarea celor mulţi prin promovarea 
celor capabili. 

Sunt două feluri de congrese. Cele ştiinţifice sunt analizante, 
cele sociale sunt militante. 

Asemenea tuturor congreselor militante, Congresul naţional 
studenţesc de la Târgul Mureş s-a terminat cu o moţiune de interes 
social-politic contemporan. 

Scopul moţiunii finale a Congresului naţional studenţesc 
de la Târgul Mureş a fost extirparea trădării din sufletul colectiv al 
românilor şi din istoria Statului Român. 

Extirpare şi eradicare printr-un act de pedepsire colectivă 
dacă trădarea se repetă, cum au fost dizolvările Mişcării Legionare 


111 


în ianuarie 1931, martie 1932 şi decembrie 1933 la cererea 
străinătăţii. Acestea au fost acte de trădare a Suveranităţii de 
Naţiune independentă în propriul stat. 

Starea de indignare şi de disperare s-a acumulat progresiv, 
tenninându-se cu un singur atentat, cel din 29 decembrie 1933, cu 
o singură victimă, l. Gh. Duca. 

Dacă ordinul străinătăţii de va repeta şi dacă trădarea 
guvernanţilor se va repeta a patra oară, Congresul avertizează şi 
chiar propune ca starea de indignare şi de disperare să ducă nu la 
un singur atentat, ci la mai multe, simultane. 

Necesitatea şi justificarea reacţiei colective la agresiunea 
trădării naţionale au fost susţinute de patru oratori, toţi patru geniali 
cu inteligenţă: Virgil Rădulescu, Emil Bulbuc, Iosif Bozântan şi 
Viorel Trifa. 

Ei au vorbit liber sub inspiraţie ad-hoc. 

George Furdui ne-a rugat să stenografiem discursurile şi să 
le îndosariem în arhiva UNSCR. Eu am ales dosarul lui Emil Bulbuc, 
pentru că era medic şi probabil din solidaritate profesională. Am 
păstrat o copie a stenogramei şi am publicat-o în arhiva istorică 
„învierea", nr. 1 din februarie-martie 1993, pag. 25-33. Celelalte 
stenograme s-au pierdut la confiscarea tuturor arhivelor studenţeşti. 

Cele patru discursuri extraordinare au adus pe cei 6.000 de 
congresişti la punctul critic de fierbere a sufletului uman colectiv. 

In numele Congresului, valorosul, energicul dr. Paul Craja a 
pus concluzii practice de aplicat şi a cerut celor 6.000 de studenţi 
participanţi să facă propuneri nominale pentru eventualele atentate 
colective dacă se va repeta trădarea naţională şi dacă Mişcarea 
Legionară va fi a patra oară ilegalizată şi dizolvată. 

Din sală au început să se facă propuneri. 

Relatez în calitate de martor de la faţa locului. 

Nu s-au pronunţat numele Nicolae Titulescu, Gheorghe 
Tătărescu, Ion Inculeţ. 

îmi amintesc a se fi pronunţat numele: Armând Călinescu, 
Victor lamandi, Gavrilă Marinescu şi Mihail Stelescu. 


112 


Din sală s-a strigat în mod sigur numele Elena Lupescu, 
poate înţelegându-e în locul Regelui Carol II. 

Cu cele de mai sus s-a încheiat Congresul Naţional 
Studenţesc din 2-4 aprilie 1936 de la Târgu-Mureş. 

Reacţia Forţelor Oculte şi a Autorităţilor dc Stat a fost pe 
măsura vinovăţiei de trădare naţională şi pe măsura atentatelor 
punitive colective. 

Au fost arestaţi toţi preşedinţii de organizaţii studenţeşti şi 
s-au intentat două procese dc condamnare la grea închisoare. 

Procesul Centrului Studenţesc Bucureşti, în frunte cu Ion 
Antoniu-Pâsu, care s-a judecat în mai 1936. 

Procesul Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români, în 
frunte cu George Furdui, care nu a apucat să fie judecat în iunie 1936. 

Ilustrul şi nemuritorul dr. Paul Craja, preşedintele Societăţii 
Studenţilor în Medicină din Bucureşti, a fost inclus în procesul 
UNSCR. 

Iar eu, directorul departamentului Interne din UNSCR, am 
fost inclus în primul proces al CSB. 

Arestaţi la Bucureşti, am fost claustraţi în Penitenciarul 
Braşov, unde am stat în celulă deţinuţi de drept comun şi cu trei 
comunişti, între care Nicolae Ceauşescu, care avea mare răutate 
în privire şi care practica teribilismul sonor. Teribilismul lui consta 
din a lovi în toate cu nişte bocanci având bare de fier pe tălpi. 

Am fost anchetaţi de Tribunalul Militar Braşov. Un magistrat 
cu grad de căpitan ne scoate vinovaţi de omisiune de denunţ şi de 
apologia Nicadorilor. 

In proces, acuzarea e susţinută de colonelul, magistratul 
militar Stroe, care n-a fost deloc violent şi de un maior Raica, care 
s-a dovedit cu ură de laş în plus de prostia afirmaţiilor sale. 

Completul de judecată: 5 ofiţeri combatanţi: colonel Radu 
Gherghel, maior Basarabescu, maior Georgescu, căpitan Anghel 
şi căpitan Jantea. 

Ne-au apărat din Braşov avocatul Traian Trifan şi din 
Bucureşti avocaţii Ionel I. Moţa, Vasile Marin, Radu Budişteanu, 
Ion-Victor Vojen, Traian Cotigă, Nicolae Coterbic şi Ilie T. Barbu. 


113 


Din pledoaria lui Vasile Marin am reţinut câteva fraze 
anunţând jertfa din 13 ianuarie 1937 din războiul din Spania: 

„Noi venim cu sufletul deschis şi cu toată sinceritatea, noi 
aducem în serviciul României întreaga noastră competenţă 
profesională şi întreaga noastră capacitate de muncă. 
Dumneavoastră sunteţi clasa conducătoare şi aparatul de Stat. 
Dumneavoastră aveţi şi dispuneţi de putere şi în numele Puterii de 
Stat respingeţi oferta noastră şi nu ne primiţi în serviciul României. 

Ce putem face? 

Cu ce vă putem convinge? 

Da! Vom încerca să vă convingem cu ceva de mare valoare 
dacă reuşiţi să ne înţelegeţi şi să înţelegeţi. Vom încerca să vă 
convingem cu sacrificiul voluntar al propriilor noastre vieţi de tineri. 
De tineri cu sufletul curat şi sincer, aşa cum realmente are nevoie 
patria noastră comună, România/ 4 

Reproduc aşa cum s-a întipărit în memoria mea discursul- 
pledoarie al lui Vasile Marin. 

Au venit 12 martori citaţi de apărare şi un martor necunoscut 
de noi, venit din oficiu. 

Acesta era în serviciul Siguranţei Generale a Statului, cu 
numele de Bungeţeanu, şi care avea sub supraveghere şi în 
răspundere ordinea publică şi siguranţa statului, pe întreaga 
Muntenie, inclusiv localitatea Sinaia. 

Spre surpriza generală, acest inspector dc Siguranţă, 
Bungeţeanu, declară că placa comemorativă pentru I.Gh. Duca, 
de pe peronul Gării Sinaia, n-a fost în niciun fel pângărită de studenţi. 
Studenţii au păstrat atitudine decentă şi au respectat ordinea publică 
şi doar au cântat spontan, fără comandă, cântecele legionare, care 
sunt interzise de legile în vigoare. 

Avocatul Traian Cotigă a pus două întrebări. La întrebarea: 
„Cine a tras semnalul de alarmă? 44 , martorul a răspuns: „Am făcut 
anchetă şi n-am putut identifica persoana care a tras alarma. La 
întrebarea: „Dacă Siguranţa avea agenţi în tren? 44 , martorul a 
răspuns: „Evident, ca în toate manifestaţiile cu public, dar niciunul 
dintre agenţii noştri n-a tras alarma pentru oprirea trenului. 44 


114 


Prof. dr. Dimitrie Gerota şi prof. dr. Iancu Jianu au depus 
pentru mine mărturie şi m-au zugrăvit în culori favorabile, mai mult 

decât valoarea mea personală. 

Prof. Nae Ionescu a făcut o lecţie de filosofie a istoriei şi de 
înaltă politologie, din care reieşea că cine asumă răspundere la alt 
nivel decât obişnitul este Erou şi că Eroii sunt judecaţi după legile 
istoriei eterne, şi nu după legile politicii trecătoare. 

Senzaţională şi formidabilă a fost depoziţia de martor a 
fostului prim-ministru, dr. Alexandru Vaida-Voevod. 

Acesta a vorbit o oră şi jumătate şi literalmente a uluit prin 
fluiditatea exprimării, prin căldura vocii, prin elanul oratoric, prin 
bogăţia conţinutului şi prin logica raţionării. 

Judecătorii erau înmărmuriţi. 

în final, dr. Alex. Vaida-Voevod ridică mâna şi ne arată cu 
degetul: „Onorat complet de judecată, priviţi aceşti studenţi din 
boxa acuzaţilor. Ei sunt viitorul Ţării şi sunt eroii de care are nev oie 
Ţara. Ei vor fi continuarea în Istorie a glorioasei Armate Române 
şi a scumpului Stat Român. Gândiţi-vă bine la ce gândiţi şi la ce 
decideţi, pentru că n-aveţi dreptul să vă jucaţi cu viitorul României. 
Iar dacă vă asumaţi acest privilegiu veţi intra în conflict cu 33 de 
generaţii de români şi cu n. generaţii de urmaşi şi descendenţi. 

Ţara se uită la Dumneavoastră şi aşteaptă ce decideţi. 44 

Completul de judecători era năucit. Publicul din sală a izbucnit 
în aplauze. Alex. Vaida-Voevod a ieşit din Tribunal în mijlocul 
ovaţiilor. Braşovul face parte din Transilvania şi Transilvania, la 
data aceea, era Iuliu Maniu şi Alex. Vaida-Voevod. 

Dezbaterile procesului au fost publicate de marile ziare din 
Bucureşti. Ziarul „Universul 44 al lui Stelian Popescu a relatat per¬ 
fect, exact şi aproape complet. Ziarele evreieşti „Dimineaţa şi 
„Adevărul 44 au publicat inversul realităţii şi aceasta cu scopul vădit 
de a provoca războiul civil dintre Armată şi Legiune. 

La cererea apărării. Tribunalul Miliar a expulzat din sala de 
judecată pe corespondentul din Braşov al celor două ziare 
mincinoase. La plecare, Canarache, când a ieşit din sală a spus cu 
voce tare: „Nu s-a publicat ce-am trimis eu. 


115 


Judecata s-a terminat la ora 12 ziua. Completul de judecată 
a intrat în camera de deliberare şi n-a ieşit de acolo decât după 9 
ore. 

Pe la ora 16 s-a adus mâncare şi apă pentru cei 5 ofiţeri 
autoclaustraţi în camera de deliberare. Publicul din sală fierbea şi 
nu înţelegea pentru ce atât de lungă deliberare, când întreg procesul 
a fost clar ca lumina zilei. 

La ora 21 au reintrat în sala de judecată: toţi cu figurile 
crispate şi obosite ca după o luptă corp la corp. 

Cu majoritate de 3 voturi contra 2 voturi Tribunalul ne-a 
condamnat la 30 de zile închisoare şi întrucât o tăcusem în prevenţie 
se dispune imediat punerea noastră în libertate. 

Publicul din sală n-a comentat în niciun fel sentinţa, dar 
spontan şi în unanimitate a început să cânte celebrele imnuri 
legionare. 

Procurorul-şef, colonelul Stroe a şoptit către ai săi: „tinerii 
ăştia ne-au învins. 44 

Ulterior am aflat mai multe explicaţii. 

Magistratul militar colonel Stroe avea doi băieţi: elevi la Liceul 
Andrei Şaguna şi amândoi în „Frăţiile de Cruce 44 , tară să ştie părinţii 
lor. 

Completul de judecată primise ordin de la Corpul V Annată 
Braşov să condamne la exact câte zile de închisoare tăcusem şi 
să ne pună în libertate. 

Colonelul Radu Gherghef maiorul Basarabescu şi maiorul 
Georgescu s-au conformat cu disciplină militară, iar căpitanul 
Anghel şi căpitanul Jantea au vrut achitarea totală, tără niciun fel 
de condamnare. 

Amândoi au fost scoşi prematur din Armată. 

Căpitanul Anghel a ieşit la raport când Regele Carol II a 
venit într-o inspecţie şi acesta i-a răspuns: „Băi, Anghel, n-ai fost 
înaintat în grad pentru că nu te-ai conformat disciplinei în procesul 
cu legionarii. 44 

Din închisoare am plecat cu trenul la Bucureşti. Piaţa Gării 
de Nord avea 5.000 de studenţi veniţi să ne ovaţioneze. 


116 


Prefectura Poliţiei Capitalei a încercat să ne scoată pe altă 
ieşire pentru ca să nu ne întâlnim cu cei 5.000 de studenţi. 

Un poliţist m-a luat de braţ să mă scoată din Gara de Nord. 
Un student. Manea Ionescu, cred de la Academia Comercială i-a 
administrat un pumn sub falcă şi m-a eliberat. 

Procesul nostru, al Centrului Studenţesc Bucureşti, a avut 
aşa de mare succes încât Forţele Oculte şi autorităţile de stat au 
renunţat la al doilea proces al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini 
Români. 

George Furdui, principele Alex. Cantacuzino, dr. Paul Craja, 
Ion Caratănase şi ceilalţi au fost puşi în libertate. 

O mică paranteză. Nu se face nicio menţiune despre acest 
proces al CSB-ului din mai 1936 de la Braşov: atât în cronologia 
legionară publicată în Almanahul Cuvântul, 1 ianuarie 1941, cât şi 
în cronologia legionară publicată la Madrid în anul 1992. 

Ambele au fost redactate de Floria Sima. 

La 18-19 aprilie 1936, tot în palatul Societăţii Studenţilor în 
Medicină, are loc al doilea Congres al Asociaţiei foştilor preşedinţi 
şi conducători din Mişcarea studenţească începută la 10 decembrie 
1922. 

Preşedinte: Ionel I. Moţa. 

Comitetul: Radu Budişteanu, ing. Ion Fotiade, dr. Ion Istrate, 
dr. Ion Banea, dr. Nicolae Roşu, avocat Andrei Ionescu, dr. 
Gheorghe Sârbulescu, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Comeliu 
Georgescu, Miile Lefter, avocat Aurel Ibrăileanu-Scaraba. 

Secretari: prof. Sima Simulescu şi Ştefan Anastasescu. 

Asociaţia a fost re fondată în 1990 de dr. Şerban Milcoveanu. 
Cronologia legionară redactată în 1992, la Madrid, de către Horia 
Sima, nu menţionează refondarea prestigioasei Asociaţii. 

Sărind peste evenimente, este de amintit un eveniment rămas 
complet fără explicaţie. 

August 1936. 

Un student legionar, Gheorghe Grigor, este asasinat cu 
lovituri de cuţit în spate în timp ce citea pe o bancă din grădina 
publică. 


117 


Ancheta n-a descoperit nici criminalul şi n-a putut identifica 
nici motivul. Este exclusă răzbunarea, Întrucât victima nu era în 
conflict cu nimeni şi tot timpul a avut comportament de om paşnic. 
Este exclusă mâna Poliţiei, întrucât victima nu avea nicio funcţie 
în organizaţiile studenţeşti şi nicio comandă în ierarhia legionară. 

Trei ipoteze: evreii, comuniştii şi ucrainienii. 

Majoritatea comuniştilor din Cernăuţi erau evrei şi evreii nu 
recurg la crimă, având alte mijloace de luptă. Ucrainienii naţionalişti 
atât din Basarabia cât şi din Bucovina agreau antisemitismul prof. 
A.C. Cuza şi aveau ostilitate pentru naţionalismul constructiv al iui 
Cornel iu Z. Codreanu. 

Moartea studentului Gheorghe Grigor a fost urmare a 
sentimentelor sale curate şi pozitive pentru patria română şi a făcut 
substanţa unor poezii compuse de poetul bucovinean Vasile 
Posteucă. 

în iunie 1936 a avut loc un eveniment neînregistrat de istorici 
şi chiar de cei legionari. 

Inginerul Virgil Ionescu a fost un om extraordinar, cu soluţie 
la toate problemele şi cu relaţii în întreaga societate. In 1932 a 
căpătat simpatie pentru Corneliu Z. Codreanu şi s-a încadrat în 
Mişcarea Legionară, unde a devenit consilierul nr. 1, aducând 
informaţii din înalta Societate a Bucureştiului. 

La sfârşitul lui 1927 este convocat la Siguranţa Generală şi 
inspectorul de poliţie Vintilă Ionescu îl pune să studieze 100 
fotografii, să recunoască în ele pe un evreu Leibovici, mic contabil 
la întreprinderea de construcţii a tatălui său, din Constanţa. 
Inspectorul Vintilă Ionescu: îi spune că acest mic contabil Leibovici 
din Constanţa face pe marele bancher cu numele de Barbu Ionescu, 
la Paris, unde complotează aducerea în Ţară şi suirea pe Tron a lui 
Carol II. Inginerul Virgil Ionescu primeşte misiunea de a se duce 
la Paris să verifice dacă marele bancher Barbu Ionescu este de 
fapt micul contabil Leibovici de la Constanţa. 

Misiunea n-a putut fi îndeplinită pentru că, timp de 6 luni, Barbu 
Ionescu s-a ferit să dea ochii cu Virgil Ionescu. în schimb, prinţul 
Carol II a pus ochii pe frumoasa soţie, Maria, a lui Virgil Ionescu. De 


118 


aici o mare prietenie, cel puţin aparentă, între Carol II şi ing. Virgil 
Ionescu, care prietenie nu s-a continuat după 8 iunie 1930, în Ţară. 

Acum, în iunie 1936, doi aghiotanţi regali îl iau pe ing. Virgil 
Ionescu de la domiciliul său din str. Varşovia nr. 4, îl duc la Palat şi 
îl introduc în biroul Regelui Carol II. 

Iată dialogul care a avut loc: 

Regele Carol II: „Băi, Gică, lasă-te de Codreanu şi vino la 
mine. Nu Codreanu, ci eu voi introduce dictatura în România/ 4 
Ing. Virgil Ionescu: „Sire, vă dau sfatul să vă înţelegeţi cu 
Codreanu. Cu Codreanu veţi fi cel mai mare Rege al României, 
împotriva lui Codreanu, riscaţi să vă pierdeţi Tronul. 44 
Regele Carol II: „Ieşi afară, măgarule! 44 
La 10 februarie 1938 instituie dictatura. în 30 noiembrie 

1938 îl asasinează pe Corneliu Z. Codreanu. La 22 septembrie 

1939 masacrează 275 comandanţi şi lideri legionari. 

Ing. Virgil Ionescu e salvat de la masacru de către generalul 
medic dr. Nicolae Marinescu, care a intervenit în timp util la fratele 
său, generalul Gavrilă Marinescu. 

A doua zi, ministrul ordinii publice, generalul Gavrilă 
Marinescu, raportează îndeplinirea ordinului regal de masacru. 

Aflând de exceptarea lui Virgil Ionescu, Carol II reproşează: 
„Pe acesta pentru ce nu l-aţi omorât? 44 Generalul Gavrilă Marinescu: 
„S-a ramolit complet, nici nu ştie cum îl cheamă. 44 
închid acest capitol. 

Vara 1936. 

S-a continuat programul Taberelor de muncă voluntară în 
toată ţara. 

în judeţul Rădăuţi din Bucovina, o nouă tabără cu numele 
„Universitatea prof. Traian Brăileanu 44 , sub conducerea lui Vasile 
Iasinski, Filon Lauric şi Vasile Cârciu. într-un timp record de numai 
30 de zile s-a construit de la temelie până la podoabe o splendidă 
Sfântă Biserică. 

Tabăra de la Carmen Sylva a continuat scoaterea de 
bolovani de pe fundul mării şi cimentarea lor ca infrastructură eternă 
a şoselei paralelă cu litoralul. 


119 


Dimineaţă şi la amiază 8 ore de muncă grea, continuă. La 
sfârşitul după-amiezii, şedinţă condusă de Corneliu Z. Codreanu 
cu întrebări şi răspunsuri şi apoi două referate cu subiecte de numai 
câteva minute înainte de exprimare. în ziua respectivă, eu am 
susţinut un referat despre eugenia pozitivă şi juristul Alex. Vergati, 
un referat despre modestie. 

Modestia este semn sigur de inteligenţă nativă şi în Mişcarea 
Legionară legea era de a nu cere, ci de a merita încrederea şi 
răspunderea. 

în Tabăra de la Carmen Sylva, sub conducerea lui Const. 
Dumitrescu-Zăpadă, funcţiona o şcoală de antienare pentru o cât 
mai lungă apnee sub apă. La examenul final eu am luat premiul I, 
cu două minute de apnee sub apă. Fumătorii s-au dovedit fără 
capacitate de apnee sub apă. Bioritmul normal corespunzând 
necesităţii şi posibilităţii este de 18 respiraţii pe minut. 

în august 1936 a fost în Tabără şi a intrat în coliba Căpitanului 
o domnişoară foarte frumoasă, în costum naţional ţărănesc şi 
solicitând o discuţie în intimitate. Era blondă cu ochii albaştri. Simona 
Tabacovici, spioana de încredere a Elenei Lupescu. Comeliu Z. 
Codreanu a refuzat discuţia intrusei şi a continuat discuţia începută 
cu ilustrul Adrian Brudariu, decanul Baroului de Timişoara. 

L a plecarea frumoasei vizitatoare, Comeliu Z. Codreanu, cu 
voce tare i-a spus legionarului de planton: „Femeia aceasta n-are ce 
căuta în tabăra noastră." 

Sursa mea informativă este chiar Simona Tabacovici, pe care 
am cunoscut-o în 1963, la doamna Adina Hoisescu. Evenimentul 
este consemnat şi în memoriile avocatului Adrian Brudariu. 

La 16 iulie 1936 mă găseam în Tabăra de la Carmen Sylva. 
Voi reveni. 

Tabăra de muncă de pe Muntele Susai, de lângă Predeal. 

Conducător prof. Ion Dobre. 

România interbelică n-a fost perfectă, dar era perfectibilă 
şi, cel mai important, era autoperfectibilă. 

Dovezi de autoperfectibilitate au fost Mişcarea Studenţească 
de la 10 decembrie 1922 condusă de dr. Ion Simionescu, dr. Const. 


120 


Dănulescu şi prof. Napoleon Creţu şi mai ales Mişcarea Legionară, 
fondată la 24 iunie 1927 şi condusă de Comeliu Z. Codreanu, Ionel 
I. Moţa şi ing. Gheorghe Clime. 

Prima dovadă că România n-a fost perfectă a fost uşurinţa 
cu care Carol II a venit în România la 6 iunie 1936 şi s-a suit pe 
Tron la 8 iunie 1036, uşurinţă care arată gradul de superficialitate, 
gradul de corupţie a partidelor politice minus Vintilă I. C. Brătianu 
şi I.G.Duca cu partidul Naţional-Ţărănesc, repede alungat de 
Guvern. 

Una dintre marile defecte şi marile tragedii ale României 
interbelice au fost miile de cranii şi miile de schelete din Munţii 
Bucegi ale soldaţilor şi ofiţerilor răniţi în noiembrie 1916 în retragere 
precipitată sub presiunea Armatei Germane, generai von 
Falkenhayn. 

Turiştii montani raportau a fi întâlnit pnn păduri şi prin văgăuni 
tot felul de oseminte umane, dar autorităţile de stat, inclusiv Armata 
n-au reacţionat în niciun fel. 

Rană dureroasă în carnea şi în sufletul Naţiunii. Mare ruşine 
în istorie şi aducând blestemele înaintaşilor. 

Nimeni nu făcea nimic. 

Prof. Ion Dobre de la Colegiul Sfântul Sava a luat iniţiativa 
şi cu elevii de liceu plus studenţii Universităţii a instituit pe Muntele 
Susai din faţa localităţii Predeal o Tabără de muncă voluntară cu 
două scopuri: a) adunarea osemintelor umane din Munţii Bucegi 
de la nordul acestor judeţe: Argeş, Muscel, Dâmboviţa, Prahova, 
Buzău, Râmnicu-Sărat b) construirea unui Sfânt Mausoleu de 
cinstire eternă a eroilor şi martirilor cu jertfă la datorie pentru 
întregirea Patriei. 

Mii de elevi şi de studenţi legionari au străbătut munţii şi pădurile 
şi au adunat cranii şi oase umane în volum de aproape un vagon de 
tren. Dovadă fotografia cu Comeliu Z. Codreanu îngenuncheat în 
faţa osemintelor şi rugându-se pentru sufletele din cer ale Eroilor şi 
Martirilor căzuţi în serviciul Patriei în Războiul 1916-1919. 

Inaugurarea Sfântului Mausoleu a avut loc la începutul lui 
septembrie 1936, înainte de întoarcerea elevilor la şcoală. 


121 



Au participat 160 de preoţi din judeţele Argeş, Muscel, 
Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Râmnicu-Sărat şi Putna-Vrancea, 
sub conducerea înalt Preasfinţitului Gurie, mitropolitul Basarabiei, 
care se găsea în vilegiatură chiar acolo, în Predeal. 

Tot în vilegiatură la Predeal se găsea prof. Virgil Madgearu, 
secretarul general al Partidului Naţional-Ţărănesc din opoziţie, care 
a fost ministru în Guvern timp de mai mulţi ani şi n-a făcut nimic 
pentru strângerea osemintelor Eroilor şi Martirilor din Munţii 
Bucegi. 

Prof. Virgil Madgearu, de la Poşta Predeal, trimite lui Carol 
II o telegramă acuzatoare că, prin protejarea Mişcării Legionare, i-a 
îngăduit acesteia să transforme o durere a Naţiunii în propagandă 
electorală. 

Prof. Virgil Madgearu era unanim apreciat şi unanim 
respectat, dar în interiorul Partidului Naţional-Ţărănesc i se repro¬ 
şau absenţa instinctului naţional şi absenţa sensibilităţii umane. 

Sursa mea informativă este Gh. Măcărescu, şeful organizaţiei 
PNŢ din judeţul Neamţ. 

Reacţia Regelui Carol II la telegrama prof. Virgil Madgearu 
a fost uluitoare. Primo: cu regimente de jandarmi a invadat Tabăra 
de pe Muntele Susai şi cu târnăcoapele au sfărâmat Sfântul 
Mausoleu, aruncând osemintele într-o groapă comună anonimă. 
Secundo: ministrul de Justiţie, Mircea Djuvara, a instituit o lege 
prin care toate taberele de muncă voluntară şi orice tabără de 
muncă voluntară sunt atentate împotriva siguranţei Statului Român 
şi se pedepsesc cu ani mulţi de închisoare. Tertio: prin Victor 
Iamandi, ministrul Cultelor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a 
eliminat din corpul preoţesc pe Mitropolitul Gurie, în vârstă de numai 
58 de ani şi l-a internat drept nebun la o mănăstire din apropierea 
Bucureştiului. 

în anul 2006, prof. Mircea Duţu a făcut biografia 
Mitropolitului Gurie şi i-a făcut dreptate istorică. 

în noiembrie 1936, când Sfântul Sinod a votat sinistra şi 
ruşinoasa decizie, eu eram preşedintele UNSCR şi i-am propus 
înalt Preasfinţitului Mitropolit Gurie ca noi, studenţii, să facem o 


122 


grevă generală în apărarea lui, dar Sfântul Mitropolit Gurie ne-a 
rugat să nu facem nimic, întrucât speră în intervenţia prof. Nicolae 
Iorga, care dacă aude de legionari nu mai face nimic pentru 
apărara sa. Audienţa mea la Mitropolitul Gurie a avut loc în 
Hotelul Boulevard, de peste drum de Cercul Militar şi dânsul avea 
lângă el pe marele chirurg dr. Covali, de la Spitalul Brâncovenesc. 

A doua jumătate a anului 1936 a adus pe primul plan 
problemele de politică externă. 

Prin puterea Forţelor Oculte şi a diplomaţiei anglo-franceze, 
Nicolae Titulescu (1882-1941) a avut monopolul politicii externe în 
România. 

Nicolae Titulescu n-a fost niciodată în serviciul României şi 
tot timpul a considerat România: a) tribuna de pe care el să facă 
politica mondială şi b) viitorul soclu al viitoarei sale statui în Istorie. 

Tot timpul din 1919 Nicolae Titulescu a fost „omu! politic în 
serviciul Iudaismului mondial 46 , care îl plătea cu linguşiri în ziare şi 
nota bene cu morfină pentru priză nazală. 

între 6 iunie 1932 şi 19 octombrie 1932, dr. Alex. Vaida- 
Voevod a fost prim-ministru şi ministru de externe cu subsecretar 
de Stat Grigore Gafencu. Ei au avut tratative cu Uniunea Sovietică, 
care era dispusă să recunoască unirea Basarabiei din 27 martie 
1918 în schimbul recunoaşterii de către Polonia şi România, condiţie 
obligatorie pusă de Anglia şi Franţa. 

Vehement şi cu scandal s-a opus Nicolae Titulescu, care 
era ambasadorul României la Londra. 

Când Adolf Hitler a devenit cancelarul Germaniei la 30 
ianuarie 1933 şi regimul naţional-socialist s-a consolidat definitiv la 
30 iunie 1934, iudaismul mondial şi-a schimbat politica faţă de 
comunismul din Uniunea Sovietică. 

Din acel moment şi din ordinul iudaismului mondial, Nicolae 
Titulescu a devenit campionul recunoscut oficial al Uniunii Sovietice 
şi campionul unei alianţe secrete cu Uniunea Sovietică pentru războiul 
preventiv de exterminare a naţional-socialismului din Gennania. 

în primăvara 1936 s-a aflat de un tratat secret încheiat de 
Nicolae Titulescu, ministru de externe al României, cu Uniunea 


123 



Sovietică, pentru ca Armata Sovietică să treacă prin teritoriul 
României pentru război preventiv împotriva Germaniei naţional- 
socialiste. 

Zvonuri despre acest tratat secret au fost încă din primăvara 
1935 şi în scopul de aflare a adevărului au făcut intervenţii în 
Parlament deputaţii Octavian Goga, preşedintele Partidului Naţional- 
Creştin şi prof. George I.I.C. Brătianu, preşedintele Partidului 
Naţional-Liberal dizident. 

în iunie 1936, regimul comunist instituit în Spania, asasinează 
la Madrid pe Carlo Sotelo, preşedintele Partidului Regalist şi pe Primo 
de Riviera, preşedintele Partidului Naţionalist, cu numele de Falanga. 
Aceste două crime au determinat Armata să intervină în politică şi 
să restabilească ordinea. Guvernul englez, Neville Chamberlain şi 
guvernul francez, Leon Blum au decis neutralitatea faţă de războiul 
civil spaniol. 

iudaismul mondial nu este de acord cu decizia de neutralitate 
şi vrea ca războiul civil din Spania să fie începutul celui deal doilea 
război mondial pentru eliminarea regimului naţional-socialist din 
Germania şi pentru eradicarea antisemitismului din Europa. 

La cererea iudaismului mondial, Nicolae Titulescu cedează 
guvernului comunist de la Madrid 105 tunuri grele, comandate şi 
plătite de România la Uzinele Schneider-Creousot şi 24 avioane 
pre-Miraj, comandate şi plătite de România la Uzinele Desaoult. 
Guvernul comunist a plătit cu aur de la Banca Naţională a Spaniei 
şi a înarmat brigăzile internaţionale în numele României, evident 
comuniste. Iar comandantul acestor regimente de artilerie grea şi-a 
schimbat numele din Walter Neulander în Walter Roman, pentru a 
fi de acord cu respectivele tunuri. 

Tot din ordinul Iudaismului mondial, prin lordul Vansitart, 
secretar general la Foreign Office şi Alexis Leger, secretar general 
la Quai d’Orsay, Nicolae Titulescu admonestează Anglia şi Franţa 
că, din laşitate, nu-şi îndeplinesc sarcinile faţă de Omenire. 

Prim-ministrul englez, Neville Chamberlain, se înfurie şi 
transmite la Bucureşti: „Puneţi botniţă acelui avocăţel limbut/' 

Atât a ordonat Anglia. 


124 


Regele Carol II atât aştepta şi, în ziua de 30 august 1936, în 
plină surpriză, Nicolae Titulescu e înlocuit cu Victor Antonescu la 
Ministerul de Externe al României. 

Guvernul Beneş de la Praga nu cunoştea ordinul lui Neville 
Chamberlain şi a interpretat demiterea lui Nicolae Titulescu drept 
o iniţiativă a Regelui Carol pentru a decide el politica externă a 
României. 

Atunci Regele Carol II a făcut o vizită la Praga şi i-a asigurat 
pe cehi că politica lui Nicolae Titulescu este politica regală a 
României şi că rămâne în picioare proiectul de război preventiv, cu 
trecerea Armatelor Sovietice prin teritoriul României. 

Cehii se tem de germani exact aşa cum românii se tem de 
ruşi. Mareşalul J. Pilsudski refuzase să accepte ca Armatele 
Sovietice să treacă prin teritoriul Poloniei spre Germania. 

Declaraţiile Regelui Carol II făcute la Praga, cu continuarea 
politicii lui Nicolae Titulescu, care semnase o convenţie secretă cu 
Maximovici Litvinov, a determinat pe Corneliu Z. Codreanu să 
dea lucrurile pe faţă şi să lămurească politica externă a României. 

Aşa s-a produs celebra declaraţie de politică externă a lui 
Comeliu Z. Codreanu, sub forma unei scrisori publice, la 5 noiembrie 
1936 către toate partidele, către întreg guvernul şi către M.S. 
Regele. 

Explicit şi mai ales implicit, scrisoarea publică a lui Comeliu 
Z. Codreanu a conţinut trei idei fundamentale în raport cu prezentul 
şi directorii în raport cu viitorul. 

Prima idee directorie 

România întregită în 1918 are graniţe etnice care nu se 
discută, nu se negociază şi nu se cedează. Păstrarea lor eternă şi 
apărarea lor preventivă sunt lege divină şi se pedepseşte cu tăierea 
capului oricăruia care le-ar abandona în loc să le apere cu toate 
puterile posibile. 

A doua idee directorie 

Aşezarea geografică a României nu poate schimba mersul 
politicii mondiale, dar are dreptul să opteze pentru propria sa 
securitate între Germania şi Rusia. Naţiunea şi deci Statul aleg cu 


125 



toată hotărârea şi cu toată sinceritatea alianţa cu Germania. Rusia 
anexează, deznaţionalizează şi comunizează, în timp ce germanii 
sunt cel mai muncitor, cel mai productiv şi cel mai valoros popor al 
omenirii. 

A treia idee director ie 

Aducerea sau venirea Armatei Sovietice pe teritoriul 
României înseamnă ocupaţie definitivă, ca de atâtea ori în trecut şi 
comunizarea obligatorie conform ideologiei. In cazul acesta, 
Naţiunea şi legionarii înaintea tuturor ne vom retrage în munţi şi în 
păduri pentru război pe viaţă şi pe moarte cu duşmanul invadator. 

Documentul este de însemnătate macro-istorică şi este redactat 
de pe poziţia şi în numele Naţiuni i care are suveranitatea în propriul Stat. 

Scrisoarea publică a fost însuşită de întreaga Mişcare 
Legionară. 

Privitor la persoana Regelui Carol II, Ionel I. Moţa a lost de 
părere să se păstreze încrederea în posibilitatea de a-1 convinge cu 
argumente de logică. Comeliu Z. Codreanu era mai realist şi avea 
opinia că mai degrabă ascultă de Forţă decât de Logică. 

în alt text explic mai pe larg. 

Comeliu Z. Codreanu îmi dă textul şi mă invită să-l pun în 
discuţia Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români. 

Studenţimea este partea cea mai activă a Naţiunii şi, ca 
atare, are dreptul de a fi informată şi are dreptul de a se pronunţa. 

Punctul nevralgic este Transilvania, întrucât încă de la 30 
ianuarie 1933 ungurii se găseau în alianţă psihologică şi diplomatică 
cu Germania. 

Astfel, România trebuia să-şi clarifice politica externă şi 
să-şi precizeze opţiunile viitoare înainte ca alianţa ungaro-germană 
să ajungă la angajamente teritoriale în dauna Transilvaniei. 

S-a convenit ca eu, în calitate de preşedinte la UNSCR, să 
merg la Cluj-Napoca şi să dezbatem problema cu cei 4.000 studenţi 
ai Centrului Studenţesc Petru Maior din capitala Transilvaniei. 

Conducătorii studenţilor şi legionarilor din Universitatea Cluj- 
Napoca erau cei trei fraţi: dr. Laurenţiu Vereş-Voicu, geolog 
Gheorghe Vereş-Voicu şi jurist Tiberiu Vereş-Voicu. 


126 


Adunarea a avut loc în sala de spectacol a Teatrului Naţional 
din Cluj-Napoca şi a fost un mare succes. 

Viguroasa studenţime transilvană şi-a însuşit ideile de politică 
externă a Mişcării Legionare şi a subscris fără rezerve scrisoarea 
publică din 5 noiembrie 1936 a lui Comeliu Z. Codreanu. 

Evenimentul nu-i menţionat nici în cronologia legionară din 
1 ianuarie 1941, nici în cronologia legionară tipărită la Madrid în 
1992. 

Execuţia lui Mihail Stelescu. 

în epoca aceea, 1934-1936, psihologia colectivă a tineretului 
intelectual avea trei dominante: setea de cunoaştere, elanul de 
acţiune şi ostilitatea faţă de trădare. Or, Mihail Stelescu s-a 
manifestat ca cel mai autentic trădător posibil. După 7 ani de 
activitate combativă, brusc, fără motivaţie, trece în lagărul 
adversarului şi, la cererea Siguranţei Generale a Statului, încearcă 
de trei ori asasinarea şefului legitim şi autoinstalarea lui la 
conducerea supremă a Mişcării Legionare. 

Demascat şi judecat, face mărturisiri complete şi cere 
pedeapsa cu moartea cu despicarea capului dacă va mai greşi, 
înşelăciune patentă, pentru că, după 48 de ore de la judecare, 
fondează cu banii Poliţiei Secrete revista şi partidul „Cruciada 
Românismului 64 pentru distrugerea Mişcării Legionare şi captarea 
curentului naţionalist. 

Bilanţul celor doi ani de concurenţă 1934-1946 a fost 
falimentul pentru partidul „Cruciada Românismului 66 şi victorie 
pentru Mişcarea Legionară. 

înainte de a fi decisă de legionari, moartea lui Mihail Stelescu 
a fost decisă de proprii lui patroni de la Siguranţa Generală a Statului. 

Calculul poliţiştilor a fost că Stelescu omorât de legionari 
este mai de folos, deci de mai mare valoare decât Stelescu viu, 
fără succes şi falimentar în concurenţa de captare a curentului 
naţionalist. 

Din septembrie 1934 până în iunie 1936 Mihail Stelescu a 
avut drept gardă personală trei echipe de poliţişti care se schimbau 
din 8 în 8 ore. 


127 




La începutul lui iunie 1936 i se retrage garda protectoare şi 
Mihail Stelescu intră în panică, ştiindu-se condamnat la moarte 
prin propria propunere. 

Nu pentru apendicită, cum scriu istoricii, ci pentru stenoze 
uretrale de veche blenoragie incomplet tratată, Mihail Stelescu se 
internează cu cerere de dilatări uretrale în serviciul de urologie al 
dr. Sterie Petraşincu din Spitalul Brâncovenesc. 

Aici au venit şi l-au executat cu 32 gloanţe în corp şi cu 
despicarea capului cu o securică cele două echipe punitive: echipa 
clujeană : avocatul Iosif Bozântan, studentul Ştefan Curcă, studentul 
Ion Pele şi studentul Ion Bogdan. Aceştia doi din urmă nu-1 
cunoşteau personal pe Corneliu Z. Codreanu; echipa 
bucureşteană : economist Ion Caratănase, studentul Ştelan 
Georgescu, studentul Ion Trandafir, studentul Ion Atanasiu, studentul 
Radu Vlad şi muncitorul Ion State-Grigore. 

Toţi cei 6 din Bucureşti fuseseră în Frăţiile de Cruce sub 
comanda directă a lui Mihail Stelescu. 

Cei 4 clujeni şi cei 6 bucureşteni au rămas în istorie cu numele 
de Decemviri. Psihologia lor era psihologia epocii, şi anume, 
necesitatea de stârpire a trădării din istoria şi din destinul poporului 
român. 

Mihail Stelescu a fost pedepsit cu moartea nu pentru 
divergenţă de idei şi opinii sau pentru concurenţă în politică, cum 
scriu pseudo-istoricii, ci pentru a extermina tentativele de trădare 
din sufletul poporului român şi din viitorul Statului Român. 

Mihai Stelescu a fost executat la 16 iulie 1936 cu gândul la: 
trădarea Regelui Burebista, trădarea Regelui Decebal, trădarea 
lui Horea, Cloşca şi Crişan, trădarea lui Ioan Vodă cel Viteaz, 
trădarea lui Mihai Viteazu, trădarea lui Constantin Brâncoveanu, 
trădarea lui Tudor Vladimirescu, trădarea lui Barbu Catargiu şi la 
multe alte trădări de mari eroi şi mari martiri din istoria de 2.000 
ani a poporului român. 

Decemvirii au îndrăznit, au riscat, au omorât şi, în final, s-au 
sacrificat: nu pentru interesul lor personal sau de partid, ci pentru 
interesul general al României de a scăpa de trădare în viitor. 


128 


De aceea sunt Eroi cu drept la respectul nostru şi la 
recunoştinţa Naţiunii. 

Eu i-am cunoscut personal pe toţi. Aveau ceva de sfinţenie 
în persoanele lor. 

Noi evenimente. 

La 1 octombrie 1936 apare pe neaşteptate şi se pune în 
vânzare cartea „Pentru Legionari", în care Corneliu Z. Codreanu 
face istoria Mişcării Legionare până in septembrie 1933 şi în care 
analizează problemele României şi expune programul legionar. 

O carte de amplă informaţie, de puternică gândire şi de 
viziune politică. 

Cartea a fost editată de prof. Nicolae Pătraşcu, la tipografia 
Vestemeanu, din Sibiu, şi aprobarea cenzurii militare a dat-o un 
maior militar, Chirică, care a pus ştampila de aprobare fără să 
citească textul. 

Regele Carol II a difuzat opinia că această carte ar fi fost 
scrisă de altcineva, întrucât Corneliu Z. Codreanu e un bou. 

Generalul Ion Antonescu află de carte de la Nicolae Mareş 
şi-l invită pe Corneliu Z. Codreanu la vila sa de la Predeal, pentru 
cunoaştere reciprocă şi eventuală colaborare. 

Corneliu Z. Codreanu s-a dus la Predeal cu gândul de a 
oferi generalului Ion Antonescu preşedinţia partidului „Totul pentru 
Ţară" întrucât generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul se îmbolnăvise, 
cu ipoteza diagnostică de cancer gastric, la data aceea neoperabil. 

Cu un an înainte oferise preşedinţia generalului George 
Moruzzi, dar acesta intrase într-o suită de infarcte miocardice. 
Generalul George Moruzzi i-a spus tatălui meu, Jean Milcoveanu: 
„Tinerii aceştia se luptă cu nişte forţe mai puternice decât 
capacitatea lor de rezistenţă. Noi însă îi ajutăm şi trebuie să-i ajutăm 
din datorie naţională." 

întrevederea de la Predeal n-a adus înţelegere, şi aceasta 
pentru că generalul Ion Antonescu n-a acceptat politica de alianţă 
cu Germania şi pentru că socotea că nu Armata e în subordinea 
Ţării, ci Ţara e în subordinea Annatei. Armata, identificată cu 
persoana sa. 


129 


întors la Bucureşti, Comeliu Z. Codreanu, la întrebarea „ce 
impresie i-a făcut Antonescu? 11 a răspuns: „Prea ambiţios pentru a 
fi de folos.“ 

Pentru întâlnirea cu Comeliu Z. Codreanu, generalul Ion 
Antonescu a fost pedepsit cu scoaterea de la comanda Diviziei III 
Piteşti şi începând din ianuarie 1937 cu domiciliul oarecum 
obligatoriu la vila sa din Predeal. 

Războiul civil din Spania. 

Au început să vină informaţii înspăimântătoare despre 
crimele, masacrele şi atrocităţile guvernului comunist împotriva 
întregului popor spaniol. 

Palatul garnizoanei militare din Madrid se numeşte Alcazar şi 
comandantul ei, generalul Moscardo, a refuzat să-l predea comuniştilor. 
Aceştia au adus pe propriul lui copil în vârstă de 14 ani şi l-au pus să 
strige la megafon: „Tată, predă clădirea' 1 , şi el, în loc de asta a strigat: 
„Arriba Espana! 11 . Atunci comuniştii au împuşcat copilul pe loc. 

La auzul acestei jertfe, Ionel 1. Moţa a luat hotărârea ca o 
delegaţie de comandanţi legionari să meargă în Spania şi să felicite 
pe generalul Moscardo. 

Comeliu Z. Codreanu a aprobat ideea şi l-a rugat pe generalul 
Gh. Cantacuzino-Grăniceml să conducă delegaţia. Au plecat să 
dăruiască o sabie de Toledo: 

- Ionel I. Moţa; 

- Vasile Marin; 

-ing. Gh. Clime; 

- principele Alex. Cantacuzino; 

- preot. Ion Dumitrescu-Borşa; 

- Nicolae Totu; 

- Dobre Bănică. 

S-a plecat la sfârşitul lui noiembrie 1936. Susţinerea 
financiară a fost dată de dr. Vasile Noveanu, medic cu mare 
clientelă în Arad. 

La plecarea din Bucureşti a fost vorba numai de a da onorul 
generalului Moscardo şi a-i înmâna din partea României sabia de 
Toledo. 


130 


Ajunşi în Spania, Ionel I. Moţa şi-a dezvăluit ideea de înrolare 
în luptă în Armata spaniolă. Au fost încadraţi în Armata Tercio, 
care în Armata spaniolă este ceea ce este Legiunea Străină în 
Armata franceză. 

Generalul Gh. Cantacuzino-Grănicerul s-a întors în România, 
unde moare de cancer gastric, la 7 octombrie 1937. 

Comandanţii legionari au intrat în luptă: întâi ca dovadă de 
solidaritate a Naţiunii Române cu Naţiunea Spaniolă şi apoi pentru 
contribuţie românească la apărarea Europei şi civilizaţiei de 
agresiunea comunismului mondial. 

Anul 1937. 

Pentru Mişcarea Legionară şi pentru Tineretul din acea 
epocă, anul 1937 a început cu o imensă durere legată de jertfa 
umană şi cu o mare mândrie, aproape glorie, în raport cu ordinea 
morală şi ordinea socială pe plan mondial. 

Din Spania a venit o telegramă care anunţa că ,în ziua de 13 
ianuarie 1937, în bătălia de la Majadahonda au fost omorâţi Ionel 
I. Moţa şi Vasile Marin. 

Ionel I. Moţa, Vasile Marin, ing. Gh. Clime, principele Alex. 
Cantacuzino, preotul Ion Dumitrescu-Borşa, Nicolae Totu şi Dobre 
Bănică faceau parte din conducerea supremă a Mişcării Legionare 
şi ei s-au angajat în războiul civil din Spania cu două scopuri gândite 
încă de la Bucureşti. 

Primul scop a fost ca România să aibe prezenţă activă în 
marele război al omenirii, de apărare a creştinismului şi de 
combatere a comunismului. 

O luptă de supravieţuire istorică pe plan mondial, cu prima 
etapă războiul civil din Spania. 

Al doilea scop al Marilor comandanţi legionari a fost să ofere 
poporului român o jertfa voluntară, care să trezească conştiinţele 
cu adevărat româneşti şi care să fie pârghia de ridicare a României 
în ierarhia istorică. 

Nu s-au vrut avantaje personale, ci s-a vrut numai binele 
moral al României. 


131 



Durerea omenească a fost imensă. Familia, în speţă Iridenta, 
soţia lui Ionel I Moţa, l-a acuzat pe fratele ei, Comeliu Z. Codreanu 
că n-a prevăzut şi n-a interzis ideea angajării în războiul civil din 
Spania. Dar ideea a pornit de la Ionel I. Moţa şi de la Vasile Marin, 
iar Comeliu Z. Codreanu n-a făcut decât să respecte hotărârea şi 
iniţiativa celui care era nr. 2 în ierarhia Mişcării Legionare. 

S-a hotărât chemarea în ţară a celor 5 supravieţuitori. 
Misiunea a fost asumată de inginerul Virgil lonescu şi cheltuielile 
au fost asigurate tot de dr. Vasile Noveanu, din averea sa proprie. 

S-a plătit trenul pe teritoriul Franţei şi pe teritoriul Poloniei. 
Transportul pe teritoriul Germaniei a fost gratuit, fiind plătit de 
Partidul Naţional-Socialist, drept model de solidaritate planetară a 
tuturor naţionalismelor. 

Venirea în ţară a celor două sicrie şi a celor 5 supravieţuitori 
s-a programat pentru 13 februarie 1937. 

Deschizând o paranteză, să arătăm cum a reacţionat şi ce-a 
făcut Studenţimea Creştină Română. 

La 6 noiembrie 1936, Consiliul Superior al Studenţimii a ales 
comitetul prezidat de mine pentru programul de a apăra poziţia de 
independenţă şi caracterul profesional al organizaţiilor studenţeşti. 

Vicepreşedinte, matematicianul Nicolae Roşulescu din 
Craiova. 

Director departamentul interne, celebrul Ion Rodeanu, 
originar din judeţul Sibiu. 

Director departamentul externe, ing. Lucius Sauciuc 
Săveanu, originar din Bucovina. 

Secretar general, juristul Nicolae Manolescu-Puţuri, originar 
din judeţul Romanaţi. 

Secretarul nr. 1, Const. Boboc, filolog, originar din judeţul 
Mehedinţi. 

Secretar nr. 2, Constanţi Maican, jurist, originar din judeţul Olt. 

Casier, Cocoş. 

Presă, jurist Ion Oţel, originar din judeţul Turda. 

Pentru Congresul Naţional din aprilie 1937, programat de 
noi la Chişinău, am cerut pro-congres pregătitor în ianuarie 1937. 


132 


S-a opus secretarul de stat, prof. Florin Ştefanescu-Goangă, dar 
ne-a dat aprobarea prof. dr. Const. Angelescu, ministru titular al 
Ministerului Educaţiei Naţionale. 

Pro-congresul a avut loc la Timişoara în zilele de 20-21 
ianuarie 1937. 

N-am cerut şi n-am avut nicio subvenţie de la Stat. 

în plus de pregătirea celor 18 rapoarte clasice, pro-congresul 
de la Timişoara s-a concentrat pe cultul Sfintei Jertfe a lui Ionel I. 
Moţa şi a lui Vasile Marin. 

Revista noastră, „Cuvântul Studenţesc 1 ', a editat în numărul 
din ianuarie-februarie 1937 jertfa lui Ionel I. Moţa şi Vasile Marin. 
Editorialul a fost scris de mine şi exprima ce-a simţit şi ce-a gândit 
studenţimea creştină română. Titlul editorialului spune mult: 
„Mormânt de Sfânt - Neam Mesianic 4 '. 

Biografia lui Ionel I. Moţa a fost făcută de juristul Andrei 
lonescu, cu pseudonimul A. Vântul, amintind Asociaţia patriotică 
„Avântul 4 ', dinainte de 1916, care după 1918 a dat Frăţiile de Cruce. 

Biografia lui Vasile Marin a fost făcută de Mihail Polihroniade. 

Toate celelalte 16 texte au multă substanţă şi semnături 
prestigioase. 

S-a redactat un Jurământ Moţa-Marin, al Studenţimii 
Creştine Române şi întreg pro-congresul l-a depus spre eternitate 
în Istorie. 

La procongres s-a produs un foarte mic, dar foarte 
semnificativ incident cu Horia Sima, şeful organizaţiilor legionare 
din Banat. 

Fiind particular, nu-1 descriu aici; el este evocat în cartea 
„Comeliu Z. Codreanu, altceva decât Horia Sima 44 . Sigur a fost o 
greşeală din partea mea că n-am raportat incidentul lui Comeliu Z. 
Codreanu. 

Misiunea de aducere în ţară a sicrielor şi a celor 5 
supravieţuitori a fost încredinţată ing. Virgil lonescu, consilierul nr. 
1 al lui Corneliu Z. Codreanu şi omul cu cele mai bune şi mai multe 
resurse de soluţionare a problemelor cu diferitele instituţii şi 
autorităţi. 


133 



Intrarea în ţară s-a făcut prin vama Grigore Ghica-Vodă de 
pe graniţa Polono-Română. Organizaţiile legionare din Bucovina 
au adunat fonduri şi au plătit un tren care să transporte cele două 
sicrie şi pe cei 5 supravieţuitori până la Bucureşti, trecând prin 
Cluj şi Alba-Iulia. 

Trenul a avut următorul traseu: Cernăuţi, Cluj, Alba-Iulia, 
Sibiu, Braşov, Ploeşti şi, în final, Bucureşti şi a fost salutat de 
legionari în toate gările pe unde a trecut. La Cernăuţi, Cluj, Alba- 
Iulia, Sibiu, Braşov şi Ploeşti trenul a oprit câteva ore pentni slujbă 
religioasă cu sute de preoţi şi cu populaţia îngenuncheată păstrând 
tăcere solemnă. Populaţia ungară din Transilvania, laolaltă cu 
populaţia română. 

La Alba-Iulia slujba religioasă s-a făcut cu Sfinţia Sa 
Mitropolitul Bălan al Transilvaniei. 

La Bucureşti sicriele au fost depuse la Biserica Sfântul Ilie 
Gorgani şi înhumarea s-a programat intr-un Mausoleum din curtea 
Casei Verzi din str. Bârlogeni din Bucureştii-Noi. 

înmormântarea lui Ionel I. Moţa şi Vasile Marin s-a făcut 
într-o atmosferă de profundă pietate a întregii Naţiuni Române, 
chiar a unei mari părţi a naţionalităţilor conlocuitoare. 

Cu siguranţă un moment solemn în viaţa şi istoria românilor. 

Autorităţile de Stat au păstrat tăcere achiesantă şi acest 
respect s-a datorat ministrului de Interne, Dumitru luga, un mare 
om politic din judeţul Vlaşca şi apartenent la direcţia brătienistă a 
PN.L. Foarte probabil, de acord au fost primul ministru, Gh. 
Tătărescu şi subsecretarul de Stat, Aurelian Bentoiu. 

Evenimentul 12-17 februarie 1937 a avut câteva laturi şi 
câteva incidente demne de reţinut pentru Istorie. 

Relatez pentru că le cunosc de aproape. 

Prof. Simion Mehedinţi. 

Dat fiind cancerul gastric al generalului Gh. Cantacuzino- 
Grănicerul, Comeliu Z. Codreanu s-a gândit la o altă preşedinţie a 
partidului „Totul pentru Ţară 66 . 

Cred că Grigore Manoilescu, ginerele prof. Sextil Puşcariu, 
a primit misiunea să sondeze terenul şi se propune solicitarea lui 


134 


Lucian Blaga. Eu am fost delegat să predau solicitarea profesorului 
Simion Mehedinţi, în str. Dimitrie Racoviţă, de lângă Foişorul de 
Foc. Marele profesor m-a primit cu mare dragoste pentru 
studenţime şi cu vădită emoţie pentru decesul lui Ionel I. Moţa şi 
Vasile Marin. La cererea mea şi drept început de colaborare mi-a 
dat un text extraordinar de valoros, cu titlul „Urmaşii lui Eminescu“, 
pe care l-am introdus la loc de cinste în „Cuvântul studenţesc 64 în 
numărul festiv dedicat lui Ionel I. Moţa şi Vasile Marin. 

Legătura mai departe cu prof. Simion Mehedinţi a fost 
asigurată de ing. Nicolae Horodniceanu şi de asistentul dânsului, 
prof. Ion Conea, fondatorul geopoliticii în România. 

Siguranţa Generală a Statului, cred că în frunte cu poliţistul 
Borcea, a pregătit un masacru pe treptele de la ieşirea din biserica 
Sfântul Ilie Gorgani. La fereastra unui bloc a fost instalată o 
mitralieră care, în 2-3 minute, urma să masacreze pe Comeliu Z. 
Codreanu şi conducerea legionară la ieşirea din biserică cu sicriele. 
Totul era perfect pregătit, dar apăsarea cu degetul pe trăgaci şi-a 
aşteptat încuviinţarea şi ordinul. Acestea nu au venit şi totul a fost 
zadarnic. 

Regele Carol II. 

A vrut să evalueze fenomenul legionar, după expresia lui 
Nae Ionescu, şi a vizionat ceremonia înmormântării lui Ionel I. 
Moţa şi Vasile Marin 

Vizionarea a avut loc de la balconul unui sediu al Uzinelor 
Malaxa, şi anume Societatea Socotub, condusă de inginerul Fulga, 
unul dintre colaboratorii ing. Nicolae Malaxa. Acest sediu era pe 
B-dul Ion Brătianu, astăzi B-dul Nicolae Bălcescu, cam peste drum 
de actualul Cinematograf „Scala 66 . Regele Carol II avea în dreapta 
pe prof. Mihail Manoilescu, protectorul legionarilor, şi în stânga pe 
colonelul Emest Urdăreanu, consilierul său de încredere. 

Primul lucru care l-a impresionat era mersul în coloană 
organizată şi în totală tăcere a legionarilor, majoritatea în zeghi 
moldoveneşti şi bucovinene. 

Regele Carol II a comentat: „Nu sunt chiar aşa de mulţi, 
dar se vede că sunt foarte hotărâţi. 66 


135 


Numărul legionarilor participând la ceremonie a fost evaluat 
la 20.000. 

Al doilea lucru care l-a impresionat pe Regele Carol II a fost 
că, pe trotuarul celălalt, unde e cinematograful „Scala 44 . au venit 
elevele de la Liceul de Fete „Regina Maria 44 şi, la trecerea sicrielor, 
au îngenuncheat pe trotuar în frunte cu directoarea lor, profesoara 
Leonida, sora marelui inginer de electromecanică, I). Leonida. 

Ce-a urmat voi relata mai departe. 

Biserica Sf. Anton. 

Această biserică din vechiul cartier istoric al Bucureştiului 
a fost donată de Sfânta Patriarhie şi Sfântul Sinod în 1929-1930 
Centrului Studenţesc Bucureşti, condus la acea dată de Andrei C. 
Ionescu şi apoi de dr. Gheorghe Sârbulescu. 

Parohul bisericii, preotul Nicolae Georgescu-Edineţi a 
devenit duhovnicul studenţimii care continua tradiţia voievodală a 
Ţării Româneşti. După câte ştim noi, Patriarhul Miron Cristea a 
fost convins la această donaţie de prof. Ion Lupaş, membru al 
Academiei Române. 

Cu câteva zile înainte de sosirea în ţară a sicrielor. Centrul 
Studenţesc Bucureşti, prezidat de Viorel Trifa, a conceput o slujbă 
religioasă la Biserica Sfântul Anton. în timpul nopţii premergătoare, 
nişte necunoscuţi au lipit pe zidurile bisericii un manifest în zeci de 
exemplare. 

Textul era insultător la adresa memoriei lui Ionel I. Moţa şi 
memoriei lui Vasile Marin, prezentanţi drept criminali de drept comun 
şi bandiţi la drumul mare. 

Manifestul era semnat „Tineretul Partidului naţional-liberal“. 
Această organizaţie avea preşedinte pe Amedeu Bădescu, deja 
licenţiat în Drept, şi secretar pe Aurelian Rădulescu, încă student 
la Teologie. 

Manifestul a provocat o furie de nedescris şi studenţii 
legionari au decis să pedepsească exemplar pe cei doi presupuşi 
autori. Amedeu Bădescu n-a putut fi capturat şi Aurelian 
Rădulescu a fost capturat la ieşirea din Cinematografii! Trianon, în 
compania unei domnişoare. 


136 


Un tribunal prezidat de Viorel Trifa a decis 100 de lovituri 
pe spate şi pedeapsa a fost aplicată de studentul Şocariciu. 

Poliţia n-a făcut nimic pentru a apăra pe Aurelian Rădulescu. 

Treizeci de ani mai târziu, prin 1967, sunt chemat să dau 
asistenţă medicală în cartierul Cotroceni. 

Pacientul era chiar Aurelian Rădulescu, care îmi spune: 
„Domnule dr. Miîcoveanu, sufăr de cancer cu metastaze şi nu mai 
am de trăit decât o lună. Nu vreau să mor fără a vă spune adevărul 
în legătură cu manifestul de pe zidurile bisericii Sfântul Anton. 
Nici Amedeu Bădescu şi nici eu nu l-am redactat şi de conţinut 
am aflat odată cu dumneavoastră, după ce a fost lipit noaptea. 

Amedeu Bădescu şi cu mine am fost chemaţi în ajun la 
Ministerul de Interne unde ministrul Aurelian Bentoiu ne-a spus 
că va fi un manifest semnat în general de Tineretul Partidului 
naţional-liberal. dar care era făcut de Siguranţa Generală a Statului, 
dar nu ne-a citit textul. 

Nu ştim cine a redactat textul şi numai cred că autorii sunt 
comisarul Borcea şi agentul M. C. Panait. 

Amedeu Bădescu şi cu mine suntem complet nevinovaţi. 
Aurelian Bentoiu era patronul tineretului din Partidului naţional-li¬ 
beral. Dumnezeu să-l ierte, că şi el a făcut închisoare cu voi, legionarii/ 4 

Este mărturisirea înainte de moarte a lui Aurelian Rădulescu, 
un om bun şi pozitiv. 

Ziarul „Dreptatea 44 

Oficiosul Partidului naţional-ţărănesc, care la data aceea, 
1937, avea director pe Mihail Ralea. un politican mai mult comunist 
decât francmason. 

Concomitent cu blasfemia de pe zidurile Bisericii Sfântul 
Anton apare în ziarul „Dreptatea 41 un text calomniator şi ofensator 
la memoria lui Ionel 1. Moţa şi Vasile Marin. 

între 1934-1937, luliu Maniu fusese demis de la preşedinţia 
P.N.Ţ., la cererea Regelui Carol II şi marele partid democrat 
ajunsese un maidan infiltrat de poliţişti, comunişti şi aventurieri. 

în iunie 1936 avusese loc un conflict violent între ţărănişti şi 
legionari. Nemulţumiţi că Regele Carol II nu se ţine de promisiunea 


137 


aducerii P.N.Ţ. la guvernare în schimbul demiterii lui luliu Maniu, 
conducătorii acestuia au organizat un mare congres terminat cu o 
manifestare pe bulevard, de la Piaţa Naţiunii până la Piaţa Romană. 
Neavând suficienţi aderenţi pentru defilare, au apelat la Partidul 
Comunist. Când sutele sau miile de comunişti au ajuns cu defilarea în 
Piaţa I.C. Brătianu, astăzi Piaţa Universităţii, aceştia au ridicat pumnul 
drept în sus şi au scandat lozinci marxist-leniniste, între care: „moarte 
legionarilor fascişti 44 . Atunci s-a produs o cruntă bătaie între legionarii 
aflaţi pe trotuare şi comuniştii defilând în chip de ţărănişti. Defilarea a 
fost dezorganizată şi comuniştii au fost bătuţi şi urmăriţi până s-au 
ascuns în sediul din str. Izvor nr. 37 al Partidului social-democrat, 
prezidat formal şi nu decisiv de juristul Const. Titel Petrescu. 

Eram şi eu în biroul lui Comeliu Z. Codreanu când au venit 
legionarii să raporteze conflictul şi bătaia cu congresiştii care s-au 
retras la sediul social-democrat. 

Atunci, în picioare, Comeliu Z. Codreanu a pronunţat 
celebrele sentinţe: „Comuniştii sunt marii criminali ai secolului XX, 
iar socialiştii sunt marii imbecili ai secolului XX. 44 

Acestea au fost în iunie 1936. 

Acum, în februarie 1937, s-a reeditat politica antilegionară 
a comuniştilor infiltraţi în P.N.Ţ. mulţumită lui Mihail Ralea. 

Textul injurios şi provocator publicat în ziarul „Dreptatea 44 
avea aparenţă de sorginte comunisto-sovietică, dar în realitate a 
fost conceput de Poliţie, care la data aceea colabora cu comuniştii 
pentru a extermina naţionalismul şi legionarismul. 

Comeliu Z. Codreanu mă cheamă la locuinţa sa din str. 
Francmasonă nr. 7 şi îmi spune: „E prilejul ca Dumneavoastră, 
studenţimea română, să manifestaţi o împotrivire agresiunii 
comuniste prin intermediul Partidului naţional-ţărănesc. Iată aici 
un text pentru un manifest posibil să fie semnat de dumneata. 44 

Dânsul la redactat şi eu l-am semnat. 

Textul este de o putere ideologică formidabilă şi dacă 
vreodată se vor edita toate cele scrise de Comeliu Z. Codreanu, 
acest manifest merită a fi inclus, fiind într-adevăr formidabil ca 
putere combativă. 


138 


Neocomuniştii pseudoţărânişti au ţipat ca din gură de şarpe 
şi au făcut interpelări în Camera Deputaţilor, prin deputatul Mihail 
Ghelmegeanu, cerând măsuri drastice împotriva noastră, a 
studenţilor legionari, în frunte cu mine. 

Nicolae lorga, cel mai puternic creier al Neamului Românesc 
şi una dintre marile conştiinţe ale României, dar cu defectul psihic 
al instabilităţii cu posibilitate surpriză uneori de fiară şi alteori de 
copil. 

La venirea veştii deceselor lui Ionel I. Moţa şi Vasile Marin, 
în ziua de 13 ianuarie 1937, prof. Nicolae lorga publică în ziarul 
său „Neamul Românesc 44 un editorial supra-elogios despre „doi 
tineri viteji 44 care au înscris România în Marea Luptă de apărare a 
creştinismului şi a Europei. 

Exact invers s-a comportat în ziua înmormântării, 17 
februarie 1937. Prof. Nicolae lorga a sărit muşcat de şarpele 
invidiei, s-a dus la preşedinţia Consiliului de Miniştri şi, cu umbrela 
în chip de lance, l-a fugărit pe Gh. Tătărescu să-i scoată ochii 
pentru vinovăţia de a lăsa pe Codreanu pe străzile Bucureştiului 
„ca împăratul Traian pe străzile Romei... 44 

Două, trei zile mai târziu, Comeliu Z. Codreanu m-a rugat 
să merg la Vălenii de Munte şi, în numele Tineretului Universitar, 
să dau explicaţii marelui savant şi marelui patriot, prof. Nicolae 
lorga, pentru ce tineretul universitar, noua generaţie, are sentimente 
de adeziune pentru Mişcarea Legionară şi sentiment de respect 
pentru jertfa lui Moţa şi Marin. Misiunea nu s-a putut realiza pentru 
că prof. Nicola lorga a condiţionat acordarea audienţei - să strig 
la intrarea pe uşă: „Mă lepăd de Codreanul 44 

Baldachinul Moţa-Marin. 

Aşa cum am spus, ceremonia înmormântării lui Ionel I. Moţa 
şi a lui Vasile Marin s-a desfăşurat în tăcere absolută. 

S-a făcut slujbă religioasă atât la Biserica Sfântul llie- 
Gorgani, cât şi la Casa Verde din Bucureştii Noi, dar nu s-a pronunţat 
niciun discurs funebru. 

înainte de coborârea sicrielor într-o criptă de sub un 
baldachin anume construit, toate gradele legionare şi toate funcţiile 


139 


legionare au pronunţat jurământul Moţa-Marin: de trăire în 
austeritate şi severitate, de sărăcie personală tocmai pentru ca 
incoruptibilitatea viitorilor guvernanţi să asigure prosperitatea ţării 
şi fericirea guvernanţilor. 

Incoruptibilitatea nu-i problemă de justiţie şi poliţie, ci e 
problemă de moralitate nativă, de educaţie civică şi de convingere 
fermă. 

în rnai sau în iunie 1937 a fost o furtună teribilă şi un trăznet 
a incendiat poarta de lemn a baldachinului Moţa-Marin. Cu 
genialitatea lui inegalabilă, Comeliu Z. Codreanu, printr-o circulară 
către legionari, a transformat interpretarea incendiului din prevestire 
de rău, în prevestire de bine. 

După incendiu s-a găsit în cenuşă o bilă de nikel, care a 
atras trăznetul şi pe care o mână de spion o introdusese în tavanul 
baldachinului. 

Imnul Moţa-Marin 

Arta şi Ştiinţa nu determină marile evenimente, ci numai le 
prepară şi le justifică. 

Prin trăire colectivă sinceră şi eroică, evenimentele social- 
politice dau naştere, de la sine, la opere literar-artistice de înalt 
nivel şi cu persistenţă istorică. 

Sub conducerea şi cu modelul lui Comeliu Z. Codreanu s-au 
creat de jos în sus 33 de imnuri care, toate, exprimă sufletul naţional 
românesc şi aspiraţia colectivă spre perfecţiunea divină. 

în anii 1935-1937 creaţia s-a produs: textele, poetul Radu 
Demetrescu-Gyr, şi melodiile, prin compozitorul Nelu Mânzatu, zis 
Manzati. 

N-am asistat când ei au creat „Sfânta Tinereţe Leginonară 44 . 

Am asistat când au creat, în octombrie 1936, „Imnul 
Muncitoresc 44 , care depăşeşte la distanţă omologul imn comunist 
„Hai la lupta cea mare 44 şi în februarie 1937 când ei au creat „Imnul 
Moţa-Marin 44 , cu adevărat de aceeaşi valoare calitativă cu 
„Deşteaptă-te, române 44 de Andrei Mureşanu. 

Iată cum s-au întâmplat lucrurile. 

Radu Demetrescu-Gyr a dat textul şi Nelu Mânzatu a dat 


140 


partitura lui Ştefan Mureşanu, şeful Corului Legionar. Acesta le-a 
prezentat lui Comeliu Z. Codreanu înconjurat de gradele legionare 
şi funcţiile legionare. 

După mai multe audiţii, cei de faţă şi-au spus opinia şi au 
făcut propuneri. Prin consens camaraderesc s-a ajuns la forma 
finală, socotită perfectă. 

După audiţii, Comeliu Z. Codreanu a pronunţat câte o 
apreciere. După Imnul Muncitorilor Legionari, Corneliu Z. 
Codreanu a comentat: „în concurenţă cu acest Imn, comunismul 
va dispărea de la sine din România. 44 După audierea Imnului Moţa- 
Marin, Comeliu Z. Codreanu a comentat: „Să vedem dacă partidele 
politice din România vor putea rezista la confruntarea cu acest 
Imn 44 . 

în Lagărul de la Miercurea-Ciuc din primăvara 1938, prof. 
Nae lonescu a audiat cele 33 de cântece şi imnuri legionare şi 
după fiecare frază cerea să mediteze în tăcere şi căuta să identifice 
semnificaţia. 

Decizia războiului civil 

în geneza marilor decizii şi în determinarea marilor 
evenimente, ca întotdeauna, au contribuţie factorii intimi nemărtu- 
risibili. 

Toate dezastrele, toate nenorocirile din România contem¬ 
porană au provenit din războiul civil dintre Armată şi Legiune, recte 
dintre Stat şi Naţiune, decis de Regele Carol II în ziua fatală de 20 
februarie 1937. 

Eveniment uitat, nu ignorat, ci ascuns de istoriografia oficială 
şi neoficială. 

Jocul cromozomilor la naştere şi felul cum i s-a făcut educaţia 
au dezvoltat în Regele Carol II doi factori subiectivi cu intensitate 
dominantă, chiar posedantă. 

Primul factor subiectiv a fost ambiţia de dictatură personală 
şi de stat totalitar. 

Al doilea factor subiectiv al Regelui Carol II era dependenţa 
sexuală de Elena Lupescu şi de aici ura viscerală nimicitoare 
împotriva oricui o ataca sau n-o accepta. 


141 


Planul de uzurpare a suveranităţii Naţiunii şi de instituire a 
dictaturii personale a început a fi pus în aplicare din iulie 1930 şi de 
aici conflictul cu primul ministru, luliu Maniu. 

în societatea contemporană, din ce în ce mai complexă, nici 
dictatura populară, de jos în sus, nici dictatura personală, de sus în 
jos, nu-s posibile fără maşina cu numele de Partidul unic de Stat. 

Prima intenţie din vara 1933 a lui Carol II a fost să capteze 
forţele naţionaliste, între care Mişcarea Legionară, şi să facă din 
ele Partidul unic de Stat, necesar dictaturii sale personale. în acest 
scop l-a trimis pe prof. Nae Ionescu să-i aducă pe legionari la 
carul dictaturii regale, dar de dânsul a aflat că legionarii nu sunt 
„hahalere care să aplaude şi să ovaţioneze la comandă". 

A doua intenţie a Regelui Carol II a fost să creeze Partidul 
unic de Stat începând cu organizaţia „Straja Ţării' 6 , ca primă etapă 
şi prim cobai. 

Straja Ţării a fost înfiinţată în ianuarie 1934, odată cu 
instituirea stării de asediu şi a cenzurii militare. 

în gimnazii şi licee. Straja Ţării n-a putut concura cu Frăţiile 
de Cruce, care cereau virtute de caracter în plus de calităţi 
intelectuale şi care dezvoltau capacitatea de iniţiativă, disciplina 
activă şi combativitatea organizată. 

Vizionarea ceremoniei legionare a înmormântării lui Ionel I. 
Moţa şi Vasile Marin i-a trezit lăcomia să pună mâna pe Mişcarea 
Legionară şi să facă din ea Partidul unic de Stat. 

Iată cum s-au petrecut lucrurile. 

înhumarea, la Casa Verde, a sicrielor lui Ionel I. Moţa şi 
Vasile Marin, a avut loc în după-amiaza zilei de 17 februarie 1937, 
Trei zile mai târziu, în dimineaţa de 20 februarie 1937, doi ofiţeri 
aghiotanţi regali vin la sediul legionar din str. Gutemberg nr. 3 şi, cu 
înalt ordin regal, iau cu ei pe Corneliu Z. Codreanu. 

în duc în cartierul Bonaparte, zis Parcul Filipescu, foarte 
probabil casa ing. Nicolae Malaxa. Aici vine Regele Carol II şi 
începe o discuţie politică ultrasecretă. 

Regele Carol II porneşte o avalanşă de laude pentru 
Mişcarea Legionară, felicitând insistent pe Corneliu Z. Codreanu 


142 


pentru opera sa, tdtul în numele României, şi îi oferă o tranzacţie. 
Corneliu Z. Codreanu să-i predea pârghiile de comandă ale Mişcării 
Legionare şi legionarii să-l proclame Căpitan în plus de Rege, iar 
el, în calitate de Rege îl face pe Corneliu Z. Codreanu pnm-ministru 
şi şeful guvernului. 

Corneliu Z. Codreanu l-a ascultat cu atenţie şi i-a răspuns 
poate cu diplomaţie că Mişcarea Legionară nu-i proprietatea sa, 
pentru a o putea transmite după voie. Mişcarea Legionară este un 
fenomen social-politic, care s-a format de jos în sus, de la sine. Nu 
el i-a ales pe legionari să-i fie subalterni, ci legionarii l-au ales pe el 
să le fie conducător. Ca atare, el nu poate da ordine legionarilor în 
cine să-şi pună încrederea şi pe cine să urmeze. Legionarii sunt 
oameni liberi şi cetăţeni legali şi numai ei decid de jos în sus cine să 
le fie simbolul şi cine să le fie şeful. 

întrevederea s-a terminat cu acest refuz al lui Corneliu Z. 
Codreanu de a accepta tranzacţia oferită de Regele Carol II. 

Naţiunea n-a fost capabilă să judece la data aceea. Rămâne 
ca istoria să se pronunţe, în calitate de instanţă finală. 

Eu raportez ce ştiu. 

îmi permit să adaug opinia ce mi-am facut-o în cei trei ani 
de colaborare zi de zi cu Corneliu Z. Codreanu şi cu marii săi 
comandanţi legionarii. 

Persoana mea n-a participat la niciun act de decizie al 
Mişcării Legionare, dar s-a bucurat de încrederea totală şi a fost 
în intimitatea cea mai strânsă cu conducerea centrală de la Bucureşti 
şi înainte de orice încrederea şi intimitatea lui Corneliu Z. Codreanu. 
Astfel l-am cunoscut perfect şi pot exprima idealismul, gândirea şi 
direcţia devenirii din interiorul Mişcării Legionare: nu ce-a fost şi 
nu ce este, ci ce trebuia să urmeze prin gândirea creatoare a lui 
Corneliu Z. Codreanu. 

Sursele mele directe de informaţii au fost cele două 
laboratoare de gândire şi acţiune: a) biroul lui Corneliu Z. Codreanu 
şi b) familia de cuiburi „Axa". 

în plus de Corneliu Z. Codreanu, aveau prezenţă continuă 
Şi contribuţie hotărâtoare: Ionel l. Moţa, Vasile Marin, ing. Gh. 


143 



Clime, prof. Vasile Cristescu, jurist Victor Gârcineanu, Nicoară 
Iordache, principele Alex. Cantacuzino. preot Ion Dumitrescu- 
Borşa şi 4 din cei 5 secretari: ing. Nicolae Horodniceanu, tilolog 
loan Dobrin, jurist Stelian Stănice! şi ing. Nae Smărăndescu. 

Aici, în biroul lui Comeliu Z. Codreanu şi aici, în acest 
laborator se gândea totul şi se decideau toate cele din Mişcarea 
Legionară prezentă şi Mişcarea Legionară viitoare. 

Mai participa, dar mai mult cu tăcere achiesantă, o studentă 
aromână, Atena Ianuli, care făcea legătura cu „Cetăţuile“ de sub 
comanda Nicoletei Niculescu. 

lloria Sima n-a avut nicio prezenţă şi nicio contribuţie. 

Familia de cuiburi „Axa" era condusă de Mihail Polihroniade, 
avea circa 60 de intelectuali universitari de cel mai înalt rang şi 
funcţiona săptămânal în str. Argentinei nr. 44, etaj, cu un supra- 
dinamic laborator de analiză a problemelor, de interpretare a 
informaţiilor, de centralizare a ideologiilor, de comparare a 
sistemelor şi de Nouă Creaţie doctrinară. 

Laboratoare similare funcţionau la fel de creator: a) la 
Cernăuţi, în jurul prof. Traian Brăileanu şi asistent Ion Ţurcanu şi 
b) la Cluj, în jurui lui Iordache Făcăoaru şi Petre Râmneaţu din 
Institutul de Igienă şi Bio-politică al prof. dr. luliu Moldovanu. 

Eu menţionez ce cunosc şi ce cred că s-a întâmplat în şi cu 
Mişcarea Legionară: a) ca urmare a jerfei lui Ionel I. Moţa şi 
Vasile Marin şi b) ca urmare a discuţiei secrete din casa Malaxa, 
între Regele Carol II şi Comeliu Z. Codreanu. 

Atunci, în februarie 1937, s-a operat o schimbare radicală 
de strategie operativă şi s-a decis definitiv direcţia de devenire a 
Mişcării Legionare în viaţa politică. 

Două lucruri capitale. 

Două lucruri pe care nu le-au cunoscut toţi legionarii, în 
special cei din provincie. 

Schimbarea de strategie operativă. 

Din 1927 până la sfârşitul lui 1936, în totalitate Mişcarea 
Legionară a urmat strategia operativă a lui Comeliu Z. Codreanu 
de a răspunde cu contra-violenţă la violenţele exercitate de 
autorităţile de Stat. 


144 


După jertfa din 13 ianuarie 1937, Comeliu Z. Codreanu, 
Statul Major Legionar, nu întreaga, dar majoritatea Mişcării 
Legionare au trecut la strategia operativă de la început, 
propovăduită de Ionel I. Moţa, şi anume: a) la ofensă se răspunde 
cu acceptarea şi suferinţa, iar prin memorii cu argumente logice şi 
cu dovezi concrete, duşmanii Mişcării Legionare să fie puşi în 
contradicţie cu propria legalitate, cu propria ordine morală şi cu 
propriul lor interes. 

Diferenţa dintre strategia lui Comeliu Z. Codreanu şi 
strategia lui Ionel I. Moţa este în religia creştină diferenţa dintre 
Sfântul Arhanghel Mihail, care în ebraica antică înseamnă „puterea 
lui Dumnezeu" şi Sfântul Arhanghel Gabriel, care în ebraica antică 
înseamnă „Bunătatea lui Dumnezeu". 

întrebarea de politologie este dacă în situaţia de atunci a 
Europei în general şi a României în special a fost oportună şi 
productivă această inversare a strategiei operative. 

Experienţa multimilenară a omenirii spune că în politică, la 
fel ca în război, se începe cu ce constmieşte Binele general şi se 
termină cu forţa care reprimă Răul particular. Dacă începi cu forţa 
şi cu reprimarea rişti să alarmezi inutil, rişti să provoci fără motiv şi 
astfel să-ţi diminuezi forţa care decide victoria. 

Acum 2.000 de ani creştinismul a devansat mozaismul şi a 
cucerit omenirea cu sfinţenia cerută de lisus Hristos, ca la primirea 
unei palme să oferi pentru lovire şi celălalt obraz. 

Nu ne îngăduim a face judecată de valoare dar: a) 
consemnăm ce s-a discutat în Statul Major Legionar şi b) relatăm 
în mod fidel ce s-a întâmplat în anii 1938-1939. 

Direcţionarea în viaţa publică. 

In Mişcarea Legionară nu erau discuţii sau dezbateri despre 
sistemul de organizare şi funcţionare a societăţii. Era acceptată ca 
fiind firească şi normală concepţia din Antichitate a românilor că 
democraţia este ce trebuie să fie regula şi că dictatura este necesitatea 
impusă de realitate în situaţii excepţionale şi pe durată limitată. 

întreaga Mişcare Legionară avea şi trăia cultul tradiţiei 
voievodale a lui Ştefan cel Mare al Moldovei şi a lui Mircea cel 


145 


Bătrân al Tării Româneşti. Nu numai din nostalgia sentimentelor, 
dar chiar din convingere că progresul este opera elitei urmate de 
mulţime, şi nu a mulţimii utilizând elita. 

Esenţialul pentru legionari era existenţa omului providenţial 
Comeliu Z. Codreanu şi existenţa cu tendinţă de creştere a unui 
nucleu conducător, de oameni perfecţi din toate punctele de 
vedere. 

Nu puţini legionari făceau diferenţa asta între dictatura 
personală de sus în jos, care nu poate guverna decât cu teroare de 
Stat şi care nu poate fi decât imorală şi dictatura populară de jos în 
sus, în care elita selecţionată după criteriile bărbăţiei şi credinţei 
devansează mulţimile în gândire, în simţire, în decizii şi în fapte. 

Aceasta a fost situaţia până în ziua de 20 februarie 1937, 
când s-a aflat în mod irefutabil de conspiraţia şi primejdia dictaturii 
personale a Regelui Carol II. 

Din instinct de conservare şi pentru integrare în societatea 
organizată îi trebuia Mişcării Legionare o poziţie inversă decât cea 
a conspiraţiei lui Carol II. 

Până la 20 februarie 1937 legionarii vedeau numai lipsurile 
şi defectele democraţiei: accentul pe vorbe în loc de fapte, 
favorizarea forţelor centrifuge în dauna foitelor centripete şi certuri 
aducătoare de haos în loc de solidaritate şi unitate a voinţei. începând 
cu 20 februarie 1937 s-a început în laboratorul ideologic al „Axei 44 
şi în laboratorul ideologic din biroul Căpitanului preocuparea pentru 
regimul democratic, cu concurenţă între partidele politice şi cu 
subordonare la exigenţele Constituţiei din 1923. 

Se deschidea drumul spre luliu Maniu, exponentul legitim, şi 
simbolul definitoriu al democraţiei în România. 

Se deschidea drumul spre avantajele certe ale democraţiei 
în plus de defectele ei posibile. 

Se deschidea drumul spre aliajul dintre democraţie şi 
naţionalism, aşa cum practicau marile democraţii occidentale. 

Se deschidea drumul spre completarea democraţiei politice 
cu democraţia socială, aşa cum cere contemporaneitatea şi cum 
necesită viitorul. 


146 


Ziua de 20 februarie 1937 a fost mult decisivă în istoria 
Mişcării Legionare, începând cu gândirea politică a lui Comeliu Z. 
Codreanu. 

Această zi de 20 februarie 1937 nu este menţionată nici în 
Anuarul legionar din 1 ianuarie 1941, publicat în „Calendarul 44 
ziarului „Cuvântul 44 şi nici în Anuarul legionar editat în 1992, la 
Madrid, de Horia Sima. 

Din discuţia de 20 minute în casa ing. Malaxa, Regele Carol 
II a înţeles două lucruri. 

Primo: refuzul lui Corneliu Z. Codreanu de a-i deveni 
complice şi de a transforma Mişcarea Legionară în partidul de 
Stat al aşa-zisei dictaturi regale. 

Secundo: superioritatea de voinţă şi de resurse a lui Comeliu 
Z. Codreanu care, în gândirea lui Carol II, trebuia să dispară. 

încă mai avea o speranţă Regele Carol II şi anume a atrage, 
prin imagine şi prin corupţie, de partea lui, o parte din Tineretul 
Universitar şi din Mişcarea Legionară. Prima încercare a facut-o 
cu persoana mea, preşedintele U.N.S.C.R., care am fost dus la 
Palatul Regal în ziua de 20 aprilie 1937 şi prelucrat în primă etapă 
de Emest Urdăreanu. Practic şi concret, Regele Carol II, a luat 
următoarele măsuri de bătălie pe viaţă şi pe moarte cu Comeliu Z. 
Codreanu. 

întrevederea cu Comeliu Z. Codreanu a avut loc la 20 
februarie 1937. Trei zile mai târziu, la 23 februarie 1937, apare 
Monitorul Oficial cu următoarele schimbări în guvern. 

Dimitrie luca, ministm de interne, devine simplu ministru de 
stat fără portofoliu. O lună mai târziu, la 3 aprilie 1937, este demis, 
să nu mai apară în viaţa publică. 

Mircea Djuvara, ministm de justiţie, trecut simplu secretar 
de stat fără portofoliu şi idem după o lună, la 3 aprilie 1937, este 
demis, să nu mai apară în viaţa publică. 

Aurelian Bentoiu, din subsecretar de stat la Ordinea Publică, 
este trecut subsecretar de stat la Administraţia de Stat. 

Ministerul de Interne este preluat ad interim de prim-ministrul 
Gh. Tătărescu care executa ordinele lui Carol II. 


147 



Generalul Gavrilă Marinescu devine ministru subsecretar 
de stat pentru Ordinea Publică: Siguranţa, Poliţia, Jandarmeria şi 
Tribunalele Militare. 

Generalul Gavrilă Marinescu este câinele de pază al Elenei 
Lupescu şi unealta pentru crime şi masacre a Regelui Carol II. O 
singură dată n-a executat ordinul de crimă, şi anume la 8 iunie 
1930 când, abia suit pe tron, Carol II i-a dat ordin să omoare pe 
Vintilă I. C. Brătianu şi pe I. Gh. Duca. 

Tot începând cu 20 februarie 1937, Mihail Momsofffa devenit 
nr. 2 în ierarhia Statului. Politica lui a fost de la început pentru 
exterminarea legionarilor pe care îi acuza de a fi „revoluţionari de 
profesie". 

Să revenim la Mişcarea Legionară. 

Abia instalat la comanda maşinii de război civil cu numele 
de Ministerul Ordinii Publice, generalul Gavilă Marinescu a 
dezlănţuit asupra Mişcării Legionare şi asupra Tineretului 
Universitar bombardamentul de artilerie grea, nimicitoare. 

în februarie 1937, la cererea, adică la ordinul Ministerului 
Ordinii Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale a oprit întreţinerea 
căminelor studenţeşti. 

Evacuarea studenţilor din cămine s-a făcut noaptea, cu trupe 
de jandarmi şi de poliţişti. 

în noaptea precedentă, studenţii comunişti dtn aşa-zisul Front 
Studenţesc Democrat au introdus pe sub uşi un manifest redactat 
de ministrul Ordinii Publice prin care se instiga răsturnarea 
comitetelor legionare de la conducerea organizaţiilor studenţeşti, 
în manifest erau vizaţi noi: Şerban Milcoveanu, preşedintele 
U.N.S.C.R. şi Viorel Trifa, preşedintele C.S.B. 

La Căminul „Vasiliu Bolnavu", din Piaţa Amzei, a fost 
surpnns când punea manifeste pe sub uşă studentul în anul I, Miron 
Constantinescu, de origine evreiască. Legionarii l-au bătut şi l-au 
alungat din cămin. 

La căminul Studenţilor în Medicină din B-dul Schitu 
Măgureanu nr. 2 a fost surprins strecurând pe sub uşă manifestul 
poliţiei, studentul în anul I, Voinea Marinov, devenit mai târziu 


148 


Marinescu, de origine bulgară, pe care idem l-au alungat cu bătaie 
şi l-au azvârlit după Podul Izvor în râul Dâmboviţa. 

La căminul studenţilor originari din judeţul Olt, viitorul comisar 
de siguranţă. Sandu Sterian, instiga studenţii împotriva Mişcării 
Legionare. Instantaneu e luat pe sus şi azvârlit pe fereastră în stradă. 
A scăpat cu viaţă mulţumită căderii între crengile unui arbore. 

La celelalte cămine studenţeşti din Bucureşti n-au putut fi 
identificaţi şi capturaţi agenţii comunişti care, în timpul nopţii, 
strecurau pe sub uşi manifestele elaborate de generalul Gavrilă 
Marinescu. 

Atunci, în martie 1937, a fost prima colaborare a Partidului 
Comunist zis Român cu Ministerul de Interne şi cu Siguranţa 
Generală. 

Miron Constantinescu avea mama evreică, a păstrat ura 
viscerală contra legionarilor şi a devenit membru în Comitetul 
Central al P.C.R.-ului. 

Probabil din ordinul sau din sugestia Ministerului Ordinii 
Publice, un mic legionar din Iaşi, cu numele de Stângă, a atacat pe 
rectorul Traian Bratu, al universităţii din Iaşi, care era membru 
marcant al Ordinului Francmasonic. De la primirea informaţiei, 
Corneliu Z. Codreanu sesizează provocarea făcută de Siguranţa 
Generală a Statului şi, instantaneu, prin declaraţie publică, condamnă 
atentatul şi cere anchetă. 

In martie 1937 la cererea, adică la ordinul Ministerului Ordinii 
Publice, secretarul de stat Florin Ştefănescu-Goangă, de la 
Ministerului Educaţiei Naţionale, închide toate universităţile şi toate 
facultăţile din România. Corpul profesoral protestează şi ministrul 
tutelar, prof. dr. Const. Angelescu, obţine redeschiderea universi¬ 
tăţilor şi facultăţilor. 

în martie 1937, Ministerul Ordinii Publice cere ca studenţii 
legionari să fie eliminaţi şi interzice orice activitate a legionarilor în 
biserici. La 13 martie 1937 Sfântul Sinod refuză să execute acest 
ordin al guvernului. 

La 27 martie 1937, din ordinul ministrului Ordinii Publice, 
Tribunalul Militar Bucureşti ia în judecată procesul care la Tribunalul 


149 


Onoarei a pedepsit pe studentul Aurelian Rădulescu, dovedit 
nevinovat, şi condamnă la închisoare pe Viorel Trifa, Şocariciu şi 
Leon Ştefanescu. 

La 27 aprilie 1937, din ordinul ministrului Ordinii Publice, 
procesul Decemvirilor este trecut de la Curtea cu Juraţi la Tnbunalul 
Militar Bucureşti, care prin dezbateri pronunţă sentinţa condamnării 
la muncă silnică pe viaţă. 

Era clar că, odată ce generalul Gavrilă Marinescu va fi în 
fruntea Ministerului Ordinii Publice, va începe războiul civil dorit 
de Regele Carol II, dintre Stat şi Naţiune. 

Apărarea se impune de la sine şi constă în organizarea unui 
front de rezistenţă. 

La 10 aprilie 1937 sunt chemat de Comeliu Z. Codreanu şi 
îmi spune confidenţial: „Regele a început să aplice vechiul plan, de 
a institui dictatura în România şi are complicităţi care îl vor ajuta 
să reuşească. Aceasta înseamnă catastrofa pentru ţară şi primele 
victime vor fi studenţii. Complotul nu poate fi oprit decât prin 
solidarizarea în front unitar activ a tuturor partidelor politice pentru 
apărarea regimului democratic constituit din 1923 şi libertăţilor 
cetăţeneşti. Iuliu Maniu are autoritatea morală şi prestigiul politic 
să strângă întreaga naţiune într-un front activ de rezistenţă 
împotriva complotului de uzurpare a suveranităţii şi de instituire a 
dictaturii. E misiunea d-voastră, a conducătorilor, să vă duceţi la 
Cluj şi să rugaţi pe dl Iuliu Maniu să iasă din retragere, să intre în 
luptă şi să unească sub conducerea sa toate partidele, pentru a 
opri complotul. Am obţinut audienţă pentru 12 aprilie 1937, ora 8 
dimineaţa, în Casa Bianu. Dumneata mergi în calitate de preşedinte 
al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români şi acolo, la Cluj, 
vor veni separat preşedinţii Centrelor Studenţeşti Bucureşti, Cluj, 
Iaşi, Timişoara, Chişinău, Oradea şi Cernăuţi. Totul în perfect se¬ 
cret, să nu se sesizeze Siguranţa şi Poliţia. 14 

Cele de mai sus sunt singurele lucruri pe care mi le-a spus 
Comeliu Z. Codreanu. 

La Cluj am plecat cu Gh. Ciorogaru, care a primit 
încuviinţarea lui Comeliu Z. Codreanu. 


150 


în gara Cluj-Napoca ne aşteptau preşedinţii celor 7 Centre 
Studenţeşti pe universităţi. 

Audienţa noastră a fost obţinută de dr. Ion Banea prin 
legăturile sale personale cu Zaharia Boilă, nepotul şi consilierul 
dlui Iuliu Maniu. 

Preşedintele Centrului Studenţesc Cluj-Napoca era juristul 
Tiberiu Vereş-Voicu. Preşedintele Centrului Studenţesc Cernăuţi 
era juristul Mihai Popovici. Preşedintele Centrului Studenţesc 
Bucureşti era teologul şi filologul Viorel Trifa. Gheorghe Ciorogaru, 
originar din comuna Novaci, judeţul Gorj era doctor în ştiinţele 
economice din Germania şi unul dintre cei mai valoroşi comandanţi 
legionari. 

în Casa Bianu ne-a primit Zaharia Boilă. Fix la ora 8 
dimineaţa a intrat în salon dl Iuliu Maniu, venit în ajun de la Bădăcin, 
judeţul Sălaj. 

Noi, preşedinţii studenţimii, am ajuns în Casa Bianu la ora 8 
fără 3 minute. Domnul Zaharia Boilă ne-a cercetat cu privirea 
timp de trei minute, fără a pronunţa vreun cuvânt. 

Fix la ora 8 şi câteva secunde a intrat în salon Iuliu Maniu, 
îmbrăcat impecabil şi cu prezenţă impunătoare. 

Eu m-am prezentat ca preşedinte al U.N.S.C.R. şi apoi am 
prezentat nominal pe cei 7 preşedinţi ai celor 7 centre studenţeşti. 

Iuliu Maniu a ascultat cu atenţie şi la fiecare dintre noi a 
făcut câte o remarcă în legătură cu numele sau cu localitatea. 
Cunoştea la perfecţie familia şi activitatea celor trei mari fraţi Vereş- 
Voicu, originari din judeţul Sălaj. 

După prezentări am trecut la scopul cererii de audienţă. 

„Domnule preşedinte! 

Avem informaţii sigure şi suntem cuprinşi de groază că 
Regele Carol II vrea să desfiinţeze regimul democratic, să uzurpe 
suveranitatea naţiunii şi să instituie dictatura personală. 

Acest lucru înseamnă începerea războiului civil dintre Stat 
şi Naţiune şi care război civil va aduce crime, masacre, pierderea 
graniţelor şi posibil chiar pierderea independenţei naţionale. Dar 
primele victime ale războiului civil vom fi noi. tineretul universitar, 


151 


care vom apăra regimul democratic, suveranitatea naţională şi 
graniţele României. 

Ne prezentăm în faţa Domniei Voastre cu rugămintea de a 
salva ţara de această catastrofa şi cu rugămintea de a ne apăra 
propriile noastre vieţi. 

Domnia Voastră, domnule preşedinte, sunteţi singura 
persoană din România cu suficientă autoritate morală şi cu suficientă 
putere politică pentru a solidariza toate partidele existente într-un 
front comun şi sub conducerea d-voastră, pentru a apăra cu succes 
Constituţia din 1923, democraţia, pacea între români şi existenţa 
României. 

Cu minţile noastre şi cu sentimentele noastre vă adresăm 
rugămintea să ieşiţi din retragere, să reintraţi în activitate, să iniţiaţi 
un front comun, să salvaţi regimul democratic şi să păstrăm 
suveranitatea naţiunii/ 4 

Ce-am spus eu a fost exact ce mi-a recomandat Comeliu 
Z. Codreanu. Singurul meu merit este de a fi înţeles problema şi 
de a fi prezentat rugămintea cu sinceritate, cu trăire şi cu recu¬ 
noştinţă ante-factum. 

luliu Maniu a ascultat cu maximum de atenţie şi apoi, timp 
de patru ore, ne-a răspuns următoarele cuvinte, păstrate rezumativ 
în memoriile noastre: 

„Intr-adevăr, aceleaşi informaţii am şi eu, că se complotează 
aducerea Instituţiei Regale şi implicarea M.S. Regelui într-o lovitură 
de stat care să anuleze regimul democrat constituţional şi care să 
bage ţara într-un haos cu cele mai grave consecinţe. 

Intr-adevăr, nu putem sta pasivi şi nu putem fi indiferenţi în 
faţa acestui dezastru posibil. 

Intr-adevăr, trebuie să-mi asum răspunderea şi voi lua 
iniţiativa unui front comun al tuturor partidelor de opoziţie pentru a 
ne apăra regimul democrat constituţional, suveranitatea naţiunii şi 
pacea între români. 

Există însă o problemă cu d-voastră, Mişcarea Legionară. 

Cu toată atenţia necesară, eu vă urmăresc din octombrie 
1924, de când cu atentatul de la Iaşi împotriva prefectului de poliţie, 


152 


Manciu. între d-voastră, legionarii şi noi, naţional-ţărăniştii sunt 
diferenţe mari de poziţie şi de politică. Poziţiile noastre şi politicile 
noastre sunt diametral opuse şi aceste diferenţe nu sunt uşor de 
corelat. Naţiunea trebuie să cunoască aceste diferenţe dintre d- 
voastră şi noi şi naţiunea să judece şi să decidă, pentru că singură 
ea, naţiunea, este suverană în ţară. 

Eu vă comunic cele trei diferenţe esenţiale şi cer ca în fata 
naţiunii să ne definim public înainte de orice colaborare. 

Prima diferenţă este cea a violenţei. D-voastră, legionarii, 
răspundeţi cu contra-violenţă la toate violenţele pe care le primiţi. 
Intr-adevăr, tot ce vi se reproşează drept violenţă n-a fost iniţiativa 
d-voastră, ci a fost răspunsul d-voastră la violenţele primite. 

Noi, naţional-ţărăniştii avem alt comportament şi 
comportamentul nostru este cel perfect creştin. Dacă primim o 
palmă, noi, naţional-ţărăniştii, întoarcem faţa şi oferim şi celălalt 
obraz. Conflictele şi violenţele pot avea succes în imediat, dar 
răbdarea şi calmul se dovedesc cele mai bune investiţii de capital 
şi aduc sigur victoria finală. 

A doua diferenţă dintre d-voastră, legionarii, şi noi, naţional- 
ţărăniştii se referă la sistemul de guvernare. Noi suntem pentru 
autoguvernarea democraţiei şi pentru alegere prin vot secret 
obştesc. D-voastră, legionarii nu v-aţi definit opţiunea şi politica de 
guvernare, dar v-aţi creat, sau vi s-a creat imaginea că sunteţi 
pentru dictatura populară de jos în sus. Recunosc că e mare 
diferenţa dintre dictatura personală, întotdeauna ucigătoare, şi 
dictatura populară care la început ei are potenţialitate de virtute şi 
potenţialitate de creaţie, dar care pe parcursul timpului are mari 
riscuri de a pierde calităţile şi de a manifesta defectele. 

Noi, naţional-ţărăniştii, suntem împotriva oricărei forme de 
dictatură şi d-vbastră trebuie să vă definiţi în faţa naţiunii, ce anume 
intenţionaţi şi ce anume veţi practica. 

A treia diferenţă dintre d-voastră, legionarii, şi noi, naţional- 
ţărăniştii, se referă la alianţele din politica externă. D-voastră, 
legionarii v-aţi manifestat simpatia şi desigur proiectul de alianţă 
cu Italia fascistă şi cu Germania naţional-socialistă. Noi, naţional- 


153 


ţărăniştii, nu exprimăm ostilitate faţă de nicio ţară străină, dar hotărâţi 
şi definitiv suntem pentru alianţa cu Franţa şi Anglia, care ne-au 
ajutat la alcătuirea statului şi la întregirea neamului şi care asigură 
democraţia în omenire şi în istorie. 

Acestea sunt cele trei diferenţe fundamentale dintre d- 
voastră, legionarii, şi noi, naţional-ţărăniştii şi înainte de orice, vă 
cer şi vă recomand să vă definiţi poziţia, opţiunea şi politica în faţa 
naţiunii, care e în drept de a cunoaşte şi care singură are dreptul 
de a judeca. 44 

Cele de mai sus sunt un mic rezumat al celor expuse de 
Iuliu Maniu timp de patru ore într-o superbă artă oratorică. Noi, 
cei 10, l-am ascultat în tăcere absolută; se putea auzi musca 
zburând. Aceste patru ore au fost şi sunt momentul cel mai sol¬ 
emn al vieţii noastre, din care, eu, singurul rămas în viaţă împlinesc 
vârsta de 96 ani. 

în Mişcarea Legionară codrenistă, Iuliu Maniu s-a bucurat 
de cultul unui Sfânt şi suntem indignaţi că atunci, în octombrie 
1940, a doua Mişcare Legionară, simistă, a refuzat să aibă cu 
dânsul o explicaţie. 

La terminarea audienţei, Iuliu Maniu a dat mâna cu noi toţi. 
Pe mine m-a prins de braţul stâng, m-a privit drept în ochi şi mi-a 
spus ca pentru toată delegaţia: „împreună vom face lucruri mari şi 
frumoase pentru ţară 44 . 

întors la Bucureşti, am dat raportul lui Comeliu Z. Codreanu. 
Dânsul a luat o foaie ministerială şi a scris cu litere mari cele trei 
diferenţe de politică şi de comportament dintre Mişcarea Legionară 
şi Partidul naţional-ţărănesc. 

Am ieşit din birou lăsând pe Comeliu Z. Codreanu cu privirea 
mereu aţintită asupra colii de hârtie cu cele trei diferenţe semnalate 
de Iuliu Maniu, părintele patriei din acea epocă. 

Ceva demn de reţinut. 

în decembrie 1937 Comeliu Z. Codreanu a adus la îndeplinire 
recomandarea lui Iuliu Maniu de a se defini în faţa naţiunii suverane. 

Comeliu Z. Codreanu a precizat cu fermitate proiectul de 
alianţă cu Germania şi Italia, dar a păstrat tăcerea în raport cu 


154 


dictatura şi democraţia. Această tăcere mă face să cred şi să 
afirm că, în urma Pactului încheiat la 25 noiembrie 1937 cu Iuliu 
Maniu şi George 1.1. C. Brătianu, în casaprof. dr. Dimitrie Gerota, 
Comeliu Z. Codreanu optase pentru regimul democrat constituţional 
şi tactic nu vroia să contrazică alianţa cu Germania şi Italia. 

Ne întoarcem la cele întâmplate în aprilie 1937. 

Acest eveniment al audienţei la Iuliu Maniu, în ziua de 12 
aprilie 1937, este de mare importanţă în istorie şi pentru 
cunoaşterea Mişcării Legionare. Totuşi nu-i în niciun fel menţionat 
în ambele cronologii legionare din 1941, Bucureşti, şi 1993, Madrid 
şi idem nu-i menţionat în cărţile istoriei legionare: a lui Horia 
Sima, a lui Duliu Sfmţescu, a lui Mircea Dimitriu şi a celor patru 
istorici străini. 

Singurul care îl aminteşte este Victor Isaac, tot în cartea sa 
despre Mişcarea Legionară. 

Menţiune indirectă se face doar în istoria Mişcării Legionare 
a preotului Ştefan Palaghiţă, despre care se zice că a fost asasinat 
de pseudo-legionarii lui Horia Sima, în exil. 

Convocarea la Palatul Regal 

Nu sunt sigur, dar cred că evenimentul a avut loc în dimineaţa 
de 20 aprilie 1937 şi e menţionat de Const. Argetoianuîn celebrele 
lui memorii, dar nu menţionează data şi nici scopul, întrucât era în 
afara problemei. 

Eram intern la clinica medicală din Spitalul Colţea. în timpul 
vizitei făcute de prof. dr. Const. Bacaloglu, sunt chemat pe sală. 
Doi comisari de la Siguranţă se legitimează şi mă legitimează. Mă 
iau pe sus, cu consens să nu comunic cu nimeni şi mă duc la 
Palatul Regal din Calea Victoriei. 

Aici sunt introdus în biroul lui Emest Urdăreanu care, după 
o introducere sentimentală în legătură cu oraşul natal comun, Slatina, 
îmi spune direct, ca între oamenii de afaceri: 

„Te-am invitat să organizăm împreună o suită de telegrame, 
declaraţii şi manifeste în numele Studenţimii pentru crearea unui 
curent popular în favoarea M. S. Regelui Carol II. 


155 



Personal, vei primi: un post de medic la Banca Naţională, o 
bursă de specializare în străinătate, unde vrei, şi 100.000 lei în 
buzunar, fără chitanţă. Majestatea Sa e dincolo de această uşă şi 
te aşteaptă să-ţi strângă mâna şi să-ţi mulţumească. 44 

închid citatul. 

A fost prima dată în viaţa mea când cineva a încercat să 
mă corupă. A doua oară a fost tot atunci, în vara 1937, când 
marele escroc Simion Oeriu, fost Schaffer, mi-a oferit 5 bancnote 
de câte 1.000 de lei pentru a redacta nişte foi de observaţii 
medicale în favoarea unui pseudo-medicament antireumatic, 
preparat de el. 

De la Palatul Regal m-am dus direct în str. Giitemberg nr. 3 
şi am raportat lui Comeliu Z. Codrearţu. Dânsul n-a făcut niciun 
comentariu şi a spus doar: „Organizaţiile Studenţeşti sunt libere pe 
hotărârile lor. Eu nu mă amestec în treburile studenţimii. 44 

în comitetul de conducere UNSCR toţi au fost de părerea 
mea, să nu dăm urmare ofertei de colaborare, inclusiv juristul Ion 
Oţel, care era titularul departamentului de presă şi informaţii şi 
care nu era membru al Mişcării Legionare. 

Câteva zile mai târziu. Gh. Ciorogaru, Viorel Trifa şi persoana 
mea suntem chemaţi la Comeliu Z. Codreanu care ne spune: 
„Orientarea noastră în politica internă spre Iuliu Maniu şi în politica 
externă spre Germania, pare o contradicţie. Această presupusă 
contradicţie trebuie clarificată în noile provincii ale întregirii 
Naţionale din 1918. Mergeţi, Gh. Ciorogaru la Timişoara, Viorel 
Trifa la Cluj şi Şerban Milcoveanu la Cernăuţi să explicaţi lucrurile 
astfel încât să fie înţelese şi acceptate. 

La Cernăuţi, Centrul Studenţesc era alcătuit din 3 organizaţii 
studenţeşti: Junimea, Dacia şi Arboroasa. Junimea era mai mult a 
celor originari din oraşe, iar Arboroasa mai mult a celor originari 
din sate. 

în public au fost spioni care au raportat prin fereastră chiar 
în timp ce eu vorbeam. Siguranţa şi Poliţia, în frunte cu procurorul 
militar, maior Teodor Burada, şi câţiva jandarmi au încercat să 
dizolve adunarea şi să mă aresteze pe mine. 


156 


Vinovăţia mea nu era pledoaria în favoarea alianţei cu Germania, 
ci era aprecierea pentru Iuliu Maniu şi demascarea complotului carlist, 
de uzurpare a suveranităţii şi de instituire a dictaturii. 

Mihai Popovici, Filon Lauric, Vasile Posteucă şi Ion Ţurcanu 
au observat şi au pus lanţuri şi lacăte la intrarea în clădire. 

Idem au sesizat că vor să mă aresteze în gara Cernăuţi. Cu 
maşina am plecat în comuna Cuciuru Mare şi de acolo am luat 
trenul spre Bucureşti. în gara Burdujeni trenul a stopat două ore şi 
călătorii au fost treziţi din somn şi legitimaţi pentru identificare. 

Eu însă aveam de la Bucureşti legitimaţia de student a 
colegului meu, viitorul prof. dr. Ion Lupaşcu, de ftiziologie infantilă. 

La Bucureşti am raportat lui Comeliu Z. Codreanu, care m- 
a consiliat să redactez un text şi să fie editat sub formă de broşură, 
care să cuprindă relatarea audinţei la Iuliu Maniu şi discursul meu 
de la Cernăuţi. 

Am fost arestat la Spitalul Colţea şi dus la Cernăuţi pentru 
anchetă la faţa locului. 

Cinci zile m-a anchetat inspectorul de Siguranţă Zahiu, care 
răcnea: „Afurisit de regăţean care ai venit să strici liniştea paşnică 
a Bucovinei. Eu am extirpat şi comunismul din Basarabia şi eu voi 
extirpa şi legionarismul din Bucovina 44 . 

Eu am refuzat orice răspuns la orice întrebare. 

în continuare am fost anchetat o lună la Tribunalul Militar 
Cernăuţi de către maiorul Teodor Burada. 

Aici am aflat: a) ordinul ministrului Ordinii Publice, general 
Gavrilă Marinescu, să fiu în 3 zile judecat şi condamnat între 3 şi 5 
ani şi b) imposibilitatea legală de aplicare a Codului Penal din cauză 
că autorităţile au găsit porţile închise cu lanţuri şi lacăte, deci n-a 
fost şedinţă publică cu liberă intrare. 

După o lună de arest şi anchetă am fost pus în libertate şi 
am revenit la Bucureşti. 

Evenimentul acesta din mai 1937 de la Cernăuţi nu este 
menţionat nici în cronologiile legionare şi nici în Istoriile Mişcării. 

La sfârşitul lunii mai 1937 s-a aflat că Iuliu Maniu a plecat 
în Occident şi că va avea întâlniri cu guvernul francez şi cu guvernul 


157 


englez, în scopul de a nu se da acordul pentru ca Regele Carol al 
II-lea să desfiinţeze regimul democratic şi să instituie dictatura 
personală. în această problemă, cu vizita lui luliu Maniu în Occi¬ 
dent, Corneliu Z. Codreanu mi-a spus: „Domnul luliu Maniu dă o 
bătălie la Paris şi la Londra, în favoarea democraţiei din Pvomânia. 
în completarea audienţei pe care v-a acordat-o la Cluj, cred că 
este bine ca dvs., organizaţiile studenţeşti legale, să-i susţineţi 
demersul şi să se vadă la Paris şi la Londra că este susţinut de 
întreaga naţiune şi de studenţime, care este viitorul ţării. Părerea 
mea este să-i trimiteţi o telegramă, şi iată textul pe care îl cred a ti 
cel mai nimerit: «Abia acum, dle preşedinte luliu Maniu, ne dăm 
seama câtă dreptate aveţi în tot ce susţineţi şi apăraţi». Această 
telegramă s-o semnezi dta, ca preşedinte al UNSCR. 44 

Textul telegramei a fost tipărit în 5.000 de exemplare, sub 
formă de manifest, şi răspândit în Bucureşti şi în provincie. Nu ştiu 
dacă autorităţile de stat au trimis sau n-au trimis telegrama mea la 
Paris, dar serviciile de informaţii ale Franţei şi ale Angliei trebuie 
să fi luat cunoştinţă de ea, prin manifestul difuzat în Bucureşti. 
Manifestul acesta este menţionat de Const. Argetoianu în celebrele 
sale memorii. 

Câteva zile mai târziu sunt convocat la Tribunalul Militar 
Bucureşti şi luat în anchetă de colonelul magistrat militar, Hotineanu. 
Eu am asumat paternitatea telegramei semnate de mine, dar am 
susţinut că manifestul a fost tipărit şi difuzat de alte persoane asupra 
cărora eu nu pot da nicio explicaţie. 

Câteva zile mai târziu, Senatul Universităţii Bucureşti 
primeşte de la Ministerul Ordinii Publice ordinul să decidă eliminarea 
persoanei mele din Facultatea de Medicină Bucureşti. Prof. dr. 
Ion Bălăcescu, decanul Facultăţii de Medicină, cere o amânare de 
7 zile pentru a verifica dacă nu cumva eu sunt deja dr. în medicină 
şi astfel Senatul universitar n-ar avea obiectiv. Prof. dr. Ion 
Bălăcescu îmi trimite decizia lui, ca până în 5 zile, să şi trec teza de 
doctorat în medicină, şi el să mă declare deja dr. în medicină. 

Textul tezei îl aveam deja pregătit: „Stricnino-terapia masivă 
în intoxicaţiile acute barbiturice 44 şi Tipografia „Cultura 44 din str. 


158 


Câmpineanu a lucrat toată ziua de sâmbătă, duminică şi luni ia 
tipărirea tezei mele. în ziua de joi, 18 iunie 1937 mi-am dat teza de 
doctorat în Amfiteatrul Mare al Facultăţii de Medicină, având în 
comisia examinatoare pe profesorii: dr. C. Bacaloglu, dr. I. T. 
Niculescu, dr. Nicolae Ionescu-Siseşti, care au scos în evidenţă 
lansarea acestui tratament pentru prima dată în România. A doua 
zi, vineri, 19 iunie 1937, a avut loc şedinţa Senatului Universitar şi 
decanul Facultăţii de Medicină, prof. dr. Ion Bălăcescu, a raportat 
că sunt deja dr. în medicină şi deci, că nu se poate aplica ordinul 
Ministerului Ordinii Publice. 

Prof. dr. Ion Bălăcescu a fost unul dintre elevii şi colaboratorii 
bunicului meu, prof. dr. Const. Severeanu, creatorul Marii chirurgii 
în România. La împlinirea vârstei de 90 de ani, în 5 mai 1930, eu 
eram student în anul I de medicină şi bunicul meu m-a recomandat 
spre luare în atenţie de către iubiţii săi şi valoroşii săi elevi, între 
care prof. dr. Ion Bălăcescu. Ca atare, dânsul şi-a îndeplinit o 
datorie faţă de profesorul lui din tinereţe. 

în 1935 şi 1936, după terminarea examenelor din iunie 1937, 
sute de elevi şi mii de studenţi au venit pe litoral la Carmen Sylva 
să-şi completeze studiile la Universitatea de Vară a lui Corneliu Z. 
Codreanu. 

A doua tabără de Muncă voluntară a fost la Câmpina, în 
judeţul Prahova, sub conducerea prof. Ion Dobre şi cu obiectivul 
unui monument majestuos pentru Aurel Vlaicu. 

Au venit procurori militari cu jandarmi şi poliţişti care au 
dizolvat şi împrăştiat ambele tabere, fiind interzise de o decizie 
ministerială sau regală. 

Cu ocazia aceasta, un inspector administrativ din Ministerul 
de Interne, cu numele de Goma, a dezvăluit lui Corneliu Z. 
Codreanu un secret de Stat. Şi anume că la toate manifestările şi 
la toate întreprinderile legionare ei întocmesc două rapoarte paralele 
şi simultane: unul pozitiv cu elogii şi felicitări şi altul negativ, de 
subversivitate şi anarhie. în septembrie 1936, el, respectivul Goma, 
despre Tabăra de pe Muntele Susai a întocmit două rapoarte: unul 
cu elogii şi felicitări şi altul acuzând subminarea Statului Român 


159 


prin adunarea din munţi şi păduri a osemintelor ostaşilor români 
căzuţi în noiembrie 1916. Pentru Arhiva statului şi la dispoziţia 
istoricilor a fost reţinut numai raportul negativ, care a dus la 
interzicerea Taberelor de muncă voluntară. 

Neputând lua fiinţă, tabăra de la Carmen Sylva s-a încheiat 
cu un marş de-a lungul litoralului până la Balcic şi tabăra de la 
Câmpina s-a încheiat tot cu un marş până la Muntele Susai. 

Aşa-zisa legislaţie democrată a Regelui Carol II şi a 
guvernului Gh. Tătărescu au transformat munca voluntară în 
infracţiune pedepsită de lege. Imaginaţia lui Comei iu Z. Codreanu 
a căutat şi a găsit o altă modalitate de creare a virtuţilor de caracter 
şi de dezvoltare a spiritului de echipă. 

Orice cetăţean, şi evreii înaintea românilor, poate avea: 
restaurante pentru public, magazin cu confecţii şi băcănii cu alimente. 

Astfel, din necesitate dar şi ca scop, Comeliu Z. Codreanu, 
în vara lui 1937 a fondat celebrul „comerţ legionar 44 . 

Acesta a fost pus sub conducerea centrală a economistului 
Petre Ţocu, originar din judeţul Covârlui şi mare capacitate 
profesională, în plus de mare patriot şi bun român. 

Ajutoarele lui: un medic, Eremia din Transilvania, şi un tânăr, 
loachim din Bucureşti. 

Comerţul legionar a deschis o băcănie în str. Gutemberg nr. 
3 şi un restaurant în str. Gutemberg nr. 1. Pentru băcănie s-a 
construit o clădire cu pivniţă, parter, etaj şi mansardă. Iar pentru 
restaurant am primit eu misiunea să obţin sala de şedinţe a Asociaţiei 
profesorilor secundari, care aveau ca preşedinte pe prof. Grigore 
Forţu, vicepreşedinte un prof. Grecu şi secretar general cu drepturi 
depline, celebrul prof. Napoleon Creţu, conducător în Mişcarea 
Studenţească din 1922-1923. 

Noi ofeream chirie şi angajamentul să evacuăm şi să curăţăm 
sala în zilele de adunare a profesorilor. 

Mi-a deschis uşa un elev de liceu cu insigna legionară la 
butoniera tunicii. în mai puţin de un an sau doi urma să moară în 
câteva zile acest superb exemplu al Tineretului Român şi această 
mare speranţă a ţării. 


160 


Prof. Napoleon Creţu ne-a satisfăcut pe loc cererea, n-a 
primit chirie în bani şi a reţinut numai angajamentul de evacuare, 
curăţire şi ordine în zilele de şedinţă. 

Serviciul la băcănie şi la restaurant a fost asigurat într-un 
mod desăvârşit de studenţi legionari şi de domnişoare din 
aristocraţie. 

Pentru continuare tară limită în timp s-a înfiinţat o şcoală de 
ucenici, cu copii aduşi din mediul rural. 

Juristul Bartolomeu Livezeanu, în calitate de tată al ucenicilor, 
şi licenţiata Nicoleta Nicoiescu, în calitate de mamă a ucenicilor, 
au adus copii de 12-13 ani care terminaseră şcoala primară în 
satul natal din Oltenia şi părinţii lor n-aveau resurse materiale pentru 
a-i trimite la liceu şi universitate. Aceşti copii au crescut cu imaginea 
lui Comeliu Z. Codreanu în inimă şi cu soarele Mişcării Legionare 
în creier, iar sub teroarea stalinistă unii dintre ei au ajuns în 
închisoarea Aiud, condamnaţi la moarte lentă prin frig şi foame. 

în cartierul Obor, sub conducerea lui Petre Bolintineanu şi 
în cartierul Griviţa, sub conducerea lui Gh. Apostolescu, s-au fondat 
câte un complex legionar cu restaurant, băcănie, magazine de 
confecţii şi cămine de ucenici. 

Cartierul Obor avea aproape 500 mici întreprinderi 
comerciale, în frunte cu celebrul Magazin Universal Preduleanu, 
care voluntar cotizau pentru corpul muncitoresc al Mişcării 
Legionare în mare ascensiune şi pentru Clubul Sportiv „Unirea 
Tricolor 44 cu antrenor Cârjan. 

în martie 1938 prof. Nicolae Iorga va acuza Comerţul 
Legionar de subversivitate antistatală şi va determina desfiinţarea 
şi confiscarea. 

Aceasta e soarta adevărului în ţara proştilor şi soarta binelui 
în ţara răilor. 

Toamna 1937. 

La 28 septembrie 1937 se întâlnesc la Miinchen fuhrerul 
Adolf Hitler şi ducele Benito Mussolini şi pun bazele unei alianţe 
între Germania şi Italia în vederea instaurării Noii Ordine Europene. 


161 


Corneliu Z. Codreanu, de la Bucureşti le trimite o foarte 
călduroasă şi destul de respectuoasă telegramă de salut şi aceasta 
foarte probabil cu scopul de a lua Mişcarea Legionară din România 
în atenţie şi în considerare. 

Benito Mussolini a fost tot timpul cu simpatie pentru România 
şi Mişcarea Legionară, dar Adolf Hitler n-a răspuns la telegramă 
şi idem tot timpul a fost rece şi distant cu Mişcarea Legionară din 
România, unde petrolul era administrat şi Armata era subordonată 
Regelui Caro! II 

Adolf Hitler a vrut colaborare reciproc avantajoasă cu Statul 
Român, dar n-a vrut niciodată sentimentele şi prietenia Naţiunii 
Române Pe el, din România nu-1 interesau decât: furniturile de 
petrol şi Carpaţii Orientali pentru războiul cu Uniunea Sovietică. 

A căutat înţelegere întâi cu Nicolae Titulescu şi apoi cu Regele 
Carol II şi în final s-a înţeles perfect cu mareşalul Ion Antonescu, 
cel mai curat om şi cel mai milităros ofiţer din respectiva epocă. 

în disciplina militară şi în curajul gândirii, mareşalul Ion 
Antonescu întrece la distanţă pe toţi generalii şi pe toţi mareşalii 
Armatei Germane. 

Adolf Hitler avea dispreţ pentru Regele Carol II, oroare de 
Mihai Antonescu şi foarte puţine informaţii despre Naţiunea 
Română şi Mişcarea Legionară. 

Alegerile parlamentare 

La 6 octombrie 1937 decedează generalul Gh. Cantacuzino- 
Grănicerul, din familia domnitoare în Ţara Românească şi în primul 
război mondial eroul eroilor şi cavaler al Ordinului Mihai Viteazu. 

Intrarea dânsului în Mişcarea Leginară a fost o adevărată 
onoare cerească şi memoria dânsului va fi eternă pentru naţionalismul 
românesc. 

în locul dânsului, la preşedinţia partidului Totul pentru Ţară, 
a fost recunoscut ing. Gh. Clime, comandant al Bunei Vestiri. 

La 11 noiembrie 1937 decedează prof. dr. Corneliu 
Şimuleanu, preşedintele Senatului Legionar şi una dintre marile 
personalităţi ale Culturii Române. 


162 


Sunt cooptaţi şi intră în Senatul Legionar mari personalităţi: 
colonel Vasile Piperescu, dr. Pantelimon, din Slobozia, colonel Ştefan 
Zăvoianu, farmacist Aristotel Gheorghiu din Râmnicu-Sărat, preot 
Duminică Ionescu, din Bucureşti, str. Leon Vodă nr. 4, colonel 
Vasile Diaconescu, din Chişinău. 

Deşi invalid de război şi deşi personalitate omnirespectată, 
colonelul Vasile Diaconescu, la 22 septembrie 1939, e omorât de 
poliţistul Blându şi cadavrul va fi expus pe stradă, până la 
putrefacţie. 

Revenim la lupta politică. 

Alegerile parlamentare şi guvernarea statului n-au fost 
scopul, ci au fost unul din mai multele mijloace pentru Mişcarea 
Legionară sub conducerea fondatorilor Corneliu Z. Codreanu şi 
Ionel I. Moţa. 

Lozinca directorie era fixată de Aurel Popovici (1863-1917): 
„Naţiunea ca scop şi Democraţia ca mijloc 44 . 

Principalele scopuri şi principalele misiuni ale Mişcării 
Legionare au fost creaţii morale de nou superior util şi educaţia 
eroică a poporului român angajat în concurenţă. 

Alegerile parlamentare în imediat şi guvernarea statului în 
ulterior erau văzute ca mijloace de acţiune şi, ca atare, bătălii de 
dat şi victorii de obţinut. 

în Mişcarea Legionară nu intra oricine şi nu erau suficiente 
opţiunea şi decizia şi de aceea se cerea să fii dinainte valoare 
morală sau cel puţin promisiune sinceră şi susţinută de valoare, 
capacitate şi distincţie. 

Selecţia cadrelor şi promovarea în ierarhie se făcea de la 
sine, fără intervenţie din exterior, şi anume prin dezinteresul per¬ 
sonal, deci după criteriul obiectiv, imparţial, de recunoaştere a 
superiorităţii. 

Lucrurile se desfăşurau ca în armata angajată în război, unde 
trupa de soldaţi recunoaşte comanda ofiţerului care dovedeşte 
capacitatea şi utilitatea. 

Aşa cum în armată comenzile şi gradele sunt distribuite de 
Marele Stat Major, la fel în Mişcarea Legionară şefii de judeţ şi 


163 


şefii de garnizoane sunt nominalizaţi de conducerea centrală dintre 
cei recunoscuţi, deci propuşi sau acceptaţi de majoritatea legionarilor 
combatanţi din respectiva localitate. 

La data aceea, în 1937, organizaţia legionară din judeţul Olt 
avea şef pe avocatul Nicolae Runcan din Bucureşti şi adjunct pe 
avocatul Grigore Bellu din Slatina. 

Neconvocaţi de nimeni şi toţi din proprie iniţiativă ne-am 
adunat 24 de legionari cu studii universitare, în jurul lor şi doar 
încunoştiinţând Bucureştiul, am plecat în marş, cu cântece, în satele 
şi comunele din judeţul Olt. 

Mărşăluim în coloană, intrăm în sate şi plecăm din sate 
cântând cu mâna dreaptă spre cer şi evitând cu grijă provocările şi 
conflictele cu autorităţile locale. 

Din considerente politice s-a vrut alungarea noastră prin 
bătaie, dar prefectul judeţului, o mare personalitate, Cicero Gorciu, 
a decis ca autorităţile să nu intervină decât dacă noi vom încălca 
legea. 

Noi n-am făcut decât să defilăm în coloană şi să cântăm 
imnuri. Marşul nostru de 30 de zile s-a încheiat cu bine şi tară 
incidente. 

Singurul incident a fost setea noastră de apă pe parcursul, 
în timp de caniculă, pe şoselele dintre comune şi sate. 

Conform Constituţiei din 1866, refondată în 1923, mandatul 
guvernului naţional-liberal s-a terminat la 18 noiembrie 1937. 

La 13 noiembrie 1933, guvernul Alex. Vaida-Voevod a fost 
demis şi la 14 noiembrie 1933 a fost numit guvernul I. Gh. Duca, la 
cererea, de fapt ordinul lui Horace Finaly, directorul Finanţei 
Internaţionale Evreieşti, creditoarea statului român. 

Mulţumită acestei guvernări a Partidului naţional-liberal şi 
mulţumită capacităţii administrative a primului ministru, Gh. 
Tătărescu, România şi-a reluat exporturile, a început să plătească 
regulat „cuponul extern 44 şi a scăpat de monitorizare de către 
străinătate. 

în anii aceia, P.N.L.-ul cu P.N.Ţ.-ul aveau încrederea 
susţinută a Corpului Electoral şi Regele Carol II trebuia să reintre 


164 


— 


în ordinea constituţională. Sub imperiul dependenţei de Elena 
Lupescu, Regele Carol 11 a promis Partidului naţional-ţărănesc 
revenirea la guvernare „dacă alungă de la conducere pe Iuliu 
Maniu 44 . 

Partidul naţional-ţărănesc s-a conformat dorinţei Regelui şi 
intransigentul Iuliu Maniu s-a retras în pasivitate în comuna Bădăcin 
din judeţul Sălaj. 

Complotul carlist pentru uzurparea suveranităţii şi instituirea 
dictaturii personale prevedea, între altele: a) instigarea democraţiei 
şi naţionalismului de a se măcina reciproc şi b) pulverizarea până 
la ineficienţă a partidelor de centru, zise guvernamentale: PNŢ, 
PNL şi Partidul poporului. 

în scopul pulverizării partidelor de guvernământ şi a distrugerii 
democraţiei ca ineficientă, Regele Carol II a determinat: 
desprinderea lui Octavian Goga de Partidul poporului, desprinderea 
lui George 1.1. C. Brătianu din Partidul naţional-liberal, desprinderea 
lui Alex. Vaida-Voevod din Partidul naţional-ţărănesc, desprinderea 
lui Grigore Iunian din PNŢ şi desprinderea lui Nicolae G. Lupu din 
PNŢ. 

Acum, la 15 noiembrie 1937, Regele Carol II simulează a-şi 
respecta angajamentul de la sfârşitul lui 1934 şi dă mandatul de 
formare a guvernului lui Ion Mihalache, dar pune condiţii absolut 
neacceptabile, între care: a) ministrul de Interne, Alex. Vaida- 
Voevod şi ministrul Ordinii Publice, generalul Gavrilă Marinescu, 
plus desemnarea de către el a miniştrilor pentru Armată, Marină şi 
Aviaţie. Ion Mihalache nu acceptă condiţiile regale şi atunci, Carol 
II, la 17 noiembrie 1937 dă mandatul de formare a guvernului tot 
lui Gh. Tătărescu şi Partidului naţional-liberal. 

în noul guvern Gh. Tătărescu: a) Richard Franasovici 
ministru de interne, b) generalul Gavrilă Marinescu subsecretar de 
stat la Ministerul Ordinii Publice cu autonomie şi c) generalul 
Ilasievici, homo regius, la Armată, Aviaţie şi Marină. 

Convocarea corpului electoral pentru 20 decembrie 1937. 

Pentru alegerile de deputaţi şi senatori de la 20 decembrie 
1937. candidaturile legionare au fost nominalizate într-o singură 


165 





şedinţă de Corneliu Z. Codreanu, ing. Gh. Clime, preot ion 
Dumitrescu-Borşa cu secretar ing. Nicolae Horodniceanu. 

In plus de devotament şi loialitate, criteriul decisiv a fost 
utilitatea rezultând din valoarea personală ca om şi ca pregătire. 

Niciun legionar n-a cerut să candideze. în partidele 
democrate există luptă şi concurenţă pentru obţinerea nominalizării. 

Eu, fiind preşedintele Studenţimii, nu puteam candida din 
partea vreunui partid politic. Având nevoie de numele Milcoveanu 
în judeţul Olt, preotul Ion Dumitrescu-Borşa a pus al doilea pe listă 
candidatura tatălui meu, Jean C. Milcoveanu, care n-a fost niciodată 
în Mişcarea Legionară. 

Mare schimbare la Partidul naţional-ţărănesc. 

Convins de felonia şi indignat de ipocrizia Regelui Carol II, 
Ion Mihalache se duce la Bădăcin, judeţul Sălaj, predă preşedinţia 
Partidului şi îi spune lui Iuliu Maniu: „Domnule Preşedinte, preluaţi 
comanda, daţi ordine şi noi toţi vă urmăm, orice s-ar întâmpla 44 . 

Iuliu Maniu vine la Bucureşti, ridică steagul rezistenţei 
democrate şi adresează către toate partidele din opoziţie un apel 
pentru alcătuirea unui front comun care să apere Constituţia, 
Democraţia şi Libertatea. 

înţelegerea partidelor de opoziţie a primit numele de „pact 
de neagresiune 44 şi şedinţa de constituire a avut loc la locuinţa 
prof. dr. Dimitrie Gerota din strada astăzi cu numele lui, la numărul 
9. 

Eram în biroul său din str. Gutemberg nr. 3, când Corneliu 
Z. Codreanu a venit de la şedinţa de constituire a Pactului. 

Prezenţi circa 25 de comandanţi legionari. 

La întrebarea: ce impresie v-a făcut Iuliu Maniu?, Corneliu 
Z. Codreanu a răspuns: „Un om tare, tare cumsecade. Dar n-are 
armament pe măsura lucrurilor bune pe care vrea să le facă şi pe 
măsura duşmanilor răi pe care îi are. 44 

La întrebarea: ce impresie v-a făcut prof. George I. I. C. 
Brătianu?, Corneliu Z. Codreanu ridică braţele în sus şi răspunde: 
„Un înger coborât pe pământ. Sunt foarte onorat de a mă găsi 
lângă dânsul. 44 


166 


La întrebarea: ce impresie v-a făcut Const. Argetoianu?, 
Corneliu Z. Codreanu răspunde: „Un om politic uns cu toate unsorile 
cerului, pământului şi iadului, după necesităţile Ţării. 44 

în zilele următoare s-a aflat că Iuliu Maniu i-a pus lui Corneliu 
Z. Codreanu două condiţii obligatorii. Prima condiţie a fost declaraţie 
publică asupra politicii externe pentru ca naţiunea suverană să fie 
în cunoştinţă de cauză. La 30 noiembrie 1937 Corneliu Z. Codreanu 
convoacă conferinţă de presă şi declară, deci se angajează ca în 
48 de ore de la venirea la guvern, Mişcarea Legionară să încheie 
alianţa politică şi militară cu Italia şi Germania. Nu anularea alianţei 
cu Franţa şi Anglia, ci completarea necesară cu o alianţă cu Italia 
şi cu o alianţă cu Germania. 

Politica externă a Naţiunii Române, deci a Statului Român, 
este tripla alianţă politică, militară şi economică cu Occidentul, dar 
nu cu Occidentul care abandonează sau tranzacţionează, ci cu 
Occidentul care are voinţă şi putere să apere istmul ponto-baltic, 
adică graniţa de est a continentului Europa. 

în politica externă cu risc de a pierde graniţele au eficienţă 
nu tratamentele curative, ci tratamentele preventive. 

în politică, la fel ca în război, tactica e subordonată strategiei, 
dar are prioritate asupra acesteia. 

A doua condiţie pusă de Iuliu Maniu a fost ca pe listele de 
canditaţi la Camera deputaţilor alături de dânsul să nu fie prof. 
Nae Ionescu, fost homo regius şi fost eminenţă cenuşie a camarilei 
carliste şi prof. Mihail Manoilescu, încă homo regius. 

Iuliu Maniu avea alergie pentru toţi cei care sunt în 
complicitate cu Regele Carol II, socotit „geniul Răului 44 , definiţie 
dată de fostul lui secretar intim, Puiu Dumitrescu. 

Campania electorală şi alegerile parlamentare din 20 
decembrie 1937 s-au desfăşurat în condiţiuni de legalitate şi civilitate. 

Necunoscuţi, probabil de la Ministerul Ordinii Publice, 
generalul Gavrilă Marinescu-Victor Iamandi, au reuşit să omoare 
doar trei legionari: la 12 decembrie 1937 pe legionarul IonŢârcolea, 
din comuna Săveni, judeţul Ialomiţa, la 14 decembrie 1937 pe 


167 



legionarul Mihail Curcanu, din orăşelul Şiret, judeţul Rădăuţi şi pe 
studentul Virgil Teodorescu, din oraşul Constanţa. 

Legalitatea şi civilitatea din restul României s-a datorat: prim- 
ministrului Gh. Tătărescu, ministrului de interne, Richard 
Franasovici, ministrului de război, general Ilasievici şi mai ales 
ministrului de justiţie, Vasile Sassu. Acesta din urmă a fost un 
mare patriot şi o minte foarte luminată. 

La procesul din mai 1946 al mareşalului Ion Antonescu, 
poliţistul Eugen Cristescu a făcut afirmaţia că la alegerile 
parlamentare din 20 decembrie 1937 s-au furat 300.000 de voturi 
ale partidului Totul pentru Ţară. Afirmaţie făcută cu scopul de a 
majora pericolul legionar pentru a creşte teroarea de stat care să 
aibe nevoie de serviciile sale, în calitate de mare specialist. 

Intriga n-a reuşit. 

Pentru adevărul istoric, importanţă are ce s-a petrecut în 
judeţul Olt, la Slatina, atunci, în noiembrie-decembrie 1937. 

Fiind în vârstă de numai 55 de ani, Nicolae Titulescu a voit 
să-şi continue marea sa carieră politică. A venit în Bucureşti, s-a 
erijat în părinte al unirii Transilvaniei cu România, s-a înscris în 
Partidul naţional-ţărănesc şi a candidat pe lista acestuia ca deputatul 
judeţului Olt. 

La sfatul lui luliu Maniu încerca să se împace cu Mişcarea 
Legionară. Publică în ziarul „Universul 64 trei articole intitulate: „Eu şi 
Garda de Fier 44 , în care: a) afirmă a nu fi avut nicio participare la 
ilegaiizarea din 10 decembrie 1933 a Mişcării Legionare şi b) aruncă 
toată vinovăţia pe Partidul naţional-liberal şi pe I. Gh. Duca, care în 
realitate a fost victima constrânsă şi terorizată chiar de el. Nu este 
exclus ca Nicolae Titulescu să fi crezut sincer în succesul minciunii şi 
înşelătoriei, întrucât priza morfină şi primul simptom al acestei intoxicaţii 
este pierderea contactului cu realitatea şi plutirea în abstract. 

Nicolae Titulescu a convoncat o mare întrunire naţional- 
ţărănistă în sala Martinescu, din Slatina. Cu trenul de la Bucureşti, 
Nicolae Titulescu a sosit în Gara Slatina la ora 10 dimineaţa. 

Micul peron al Gării Slatina era ocupat de 600 de persoane 
care se ţineau de braţe şi care au făcut baraj de netrecut. Coborât 


168 


din tren, Nicolae Titulescu n-a putut înainta un pas pe peron, fiind 
prins şi imobilizat în masa compactă a celor 600 de necunoscuţi. 

Pe parcursul a mai multe ore s-a aplicat operaţiunea de 
intimidare şi demobilizare. 

Din masa anonimă o voce: „Cine e musca aceasta care 
bâzâie? 44 . Şi răspunde un cor: „O muscă ca toate muştele 44 . Din 
masa anonimă o voce: „Cine e ţânţarul care se agită mereu? 44 Şi 
un cor răspunde: „Un ţânţar ca toţi ţânţarii 44 . Din masa anonimă o 
voce: “Cine e impotentul ăla de acolo? 44 Şi un cor răspunde cu 
insistenţă şi repetiţie: „Un impotent ca toţi impotenţii. Afară cu 
acest impotent. Judeţul Olt nu vrea impotenţa. Afară cu el. 44 

Sub acest bombardament, Nicolae Titulescu a stat mobilizat 
pe peronul Gării Slatina timp de câteva ore. S-a urcat într-un tren 
venit de la Craiova şi s-a reîntors la Bucureşti. 

Aici a cerut ajutorul lui luliu Maniu, şi luliu Maniu a cerut 
ajutorul lui Comeliu Z. Codreanu. 

Comeliu Z. Codreanu m-a chemat pe mine, ca preşedinte 
al UNSCR-ului şi a chemat pe Bartolomeu Livezeanu şi pe Laurian 
Ţâlnaru, comandanţii corpului studenţesc legionar din Centrul 
Studenţesc Bucureşti şi pe Anastasia-Sica Popescu din conducerea 
„Cetăţuilor 44 de legionare. 

Comeliu Z. Codreanu ne-a explicat: 

„Nicolae Titulescu câştigă luptele de împăcare cu Naţiunea. 
Cei 600 de necunoscuţi de pe peronul Gării Slatina sunt 200 de la 
Prefectura Poliţiei Capitalei, 200 de la Siguranţa Generală a Statului 
şi 200 de la Serviciul Special de Informaţii al Armatei. Voi vă 
duceţi 200 de legionari. Un legionar la trei poliţişti e suficient. Cu 
pumnii şi cu picioarele îi alungaţi afară din judeţul Olt. E nevoie de 
Nicolae Titulescu să fie prezent şi să poată vorbi în Parlament. 4k 

Am îndeplinit misiunea dar, ajunşi în Gara Slatina, nu am 
mai găsit niciun poliţist în judeţul Olt. Dar nici Nicolae Titulescu 
n-a mai avut curaj şi n-a venit la Slatina. 

Şi-a imprimat discursul pe două plăci de gramofon şi două 
automobile, unul condus de Costel Vişoianu şi altul condus de Savel 
Rădulescu, mergeau pe străzi, se opreau la întretăieri şi puneau 
plăcile de gramofon. 


169 


Niciun trecător n-a găsit interes şi timp pentru a auzi „celebrul 
discurs 11 electoral al lui Nicolae Titulescu. 

Faliment total şi definitiv. 

Nu important, ci foarte important este ce s-a petrecut în 
ziua de 20 decembrie 1937 la secţia de votare nr. 2 din Slatina, în 
localul Şcolii Normale din apropierea gării. 

Ceva groaznic. 

Prin geamurile cu chiciură pe ele se vedeau ţăranii aşezaţi 
pe grupe după respectiva comună. Poate tremurau de frig, dar noi 
îi vedeam aşteptând cu răbdare să intre în clădire pentru a vota. 

Preşedintele Biroului electoral, un magistrat de carieră de 
la Tribunalul Slatina. 

Delegaţie din partea Partidului naţional-ţărănesc, învăţătorul 
Dumitru Căpăţâneanu şi fostul ministru Savel Rădulescu. 

Delegaţie din partea Partidului Totul pentru Ţară: Sica 
Popescu şi dr. Şerban Milcoveanu. 

Idem din partea Partidului naţional-liberal Gh. Tătărescu, 
partidului naţional-creştin Octavian Goga şi partidului naţional- 
liberal George I. I. C. Brătianu. 

Pe la ora 14 soseşte o trăsură cu un butoi de ţuică. Din 
mulţime un foc de revolver în butoi şi ţuica se risipeşte în zăpadă. 
Niciun ţăran n-a protestat şi ulterior am aflat că glonţul a fost tras 
de ing. Dan Milcoveanu. 

Pe la ora 17, odată cu căderea serii, soseşte Ilie Popescu, 
directorul unei bănci din Slatina şi preşedintele Partidului naţional- 
liberal din judeţul Olt. Mă ia deoparte şi îmi spune confidenţial: 
„Este dorinţa Majestăţii Sale Regelui şi este ordinul de la Bucureşti 
să nu intre în Parlament Nicolae Titulescu. Noi vom schimba urnele 
şi vă cerem doar să fiţi de acord şi să tăceţi. Aveţi în judeţ 1.000 
de voturi şi noi vă dăm 2.000. Veţi câştiga şi dvs. şi vom câştiga şi 
noi. 11 

închid citatul. 

I-am răspuns: 

„Domnule Ilie Popescu, eu am crescut cu imaginea dvs. de 
om perfect, cu suflet mare şi cu adevărat patriotism. Noi, legionarii, 


170 


suntem pentru perfectă libertate a alegerilor parlamentare şi avem 
ordin de la Căpitan să apărăm urnele cu voturi, chiar cu preţul 
vieţii. Dacă încercaţi să schimbaţi uma cu voturi, eu fac un semn 
cu batista la fereastă şi legionarii de afară vor intra cu revolverele 
şi la grămadă ne vor omorî pe toţi, fără alegere. 11 

închid citatul. 

Drept dovadă l-am dus la fereastră şi am fluturat o singură 
dată batista. în mulţimea de afară un foc de revolver, tras tot de 
ing. Dan Milcoveanu. 

îi spun domnului Ilie Popescu: „Dacă flutur de trei ori batista, 
legionarii cu revolverele lor vin peste noi şi nu se ştie ce se va 
întâmpla cu noi toţi. 11 

închid citatul. 

Nu au fost schimbate urnele. La numărătoarea voturilor, 
Nicolae Titulescu a ieşit deputat de judeţul Olt şi noi, partidul Totul 
pentru Ţară, am avut în judeţul Olt 2.215 voturi. 

Decizia finală a fost la Bucureşti. 

în ziua de 21 decembrie 1937, Comisia Electorală centrală, 
prezidată de preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, 
magistratul Dimitrie Lupu, totalizează voturile şi constată: 

a) guvernul Gh. Tătărescu n-are 40% din voturile exprimate 
şi, ca atare, nu primeşte „prima electorală 11 , pentru a avea în 
Parlament o majoritate confortabilă, pentiu a nu spune obedientă; 

b) partidul Totul pentru Ţară întruneşte 473.378 de voturi şi 
astfel obţine 66 deputaţi cu 5 senatori, între care prof. ing. Mihail 
Manoilescu în judeţul Neamţ şi prof. Grigore Forţu în judeţul 
Covârlui-Galaţi. 

c) partidul naţional-ţărănesc luliu Maniu, plus partidul 
naţional-liberal George 1.1. C. Brătianu, plus partidul Totul pentru 
Ţară, ing. Gh. Clime, plus partidul social-democrat, Const. Titel- 
Petrescu, plus partidul evreiesc, Wilhelm Filderman, însumau mai 
multe voturi decât guvernul şi astfel, conform Constituţiei, luliu 
Maniu urma să devină prim-ministru. 

Regele Carol II, încă din iulie 1930 complota instituirea 
dictaturii. Hotărârea de a trece pe faţă la instituirea dictaturii a 


171 



luat-o în noaptea de 21/22 decembrie 1937, când a văzut că nu mai 
poate manipula corpul electoral şi corpul magistraţilor şi că îi scapă 
din mână pârghiile de comandă. 

Uzurparea suveranităţii naţiunii şi instituirea dictaturii 
personale nu puteau fi posibile: a) fără acordul diplomaţiei anglo- 
franceze, b) tară complicitatea Armatei în plus de Poliţie, c) fără 
sprijinul ordinului Franc-Masonic şi al Marii Finanţe şi d) fără 
colaborarea, pentru a nu spune complicitatea, mai multor politicieni, 
până atunci cu definiţie de democraţi. 

Pentru complicitatea Armatei a fost refuzat de ministrul de 
război, generalul Const. Ilasievici şi atunci a apelat la generalul 
Ştefan lonescu, zis Ţiganul, care era şeful Marelui Stat Major. 

Acesta e chemat la Palatul Regal în dimineaţa de 22 
decembrie 1937. Nu este de acord cu implicarea Armatei în politică, 
cu argumentul că „nu vede necesitatea de stat“. 

Regele Carol II se justifică cu argumentul „pericolul 
legionar". 

Generalul Ştefan lonescu răspunde: „Nu cred că dracul e 
atât de negru pe cât se spune". 

în final, generalul Ştefan lonescu cere şi obţine imediat o 
întrevedere explicativă în trei: Regele Carol 11, generalul Ştefan 
lonescu şi Comeliu Z. Codreanu. 

Generalul Ştefan lonescu vine la sediul legionar din str. 
Giitemberg nr. 3 şi cere o întrevedere între patru ochi cu Corneliu 
Z. Codreanu. 

în biroul Căpitanului eram circa 20 de legionari. Suntem 
scoşi în antecameră şi vedem scena prin peretele de sticlă. 

După câteva minute de convorbire, Comeliu Z. Codreanu 
scrie un text pe hârtie iar generalul Ştefan lonescu pleacă cu acel 
text în mână. 

Suntem reintroduşi în birou. 

Comeliu Z. Codreanu ne relatează cele menţionate mai sus 
şi ne spune ce a scris pe hârtie: 

„întrucât încă nu s-a publicat rezultatul alegerilor parla¬ 
mentare, eu sunt încă în pact cu Iuliu Maniu şi cu George 1. I. C. 


172 


Brătianu. Astfel nu pot veni la Palatul Regal decât împreună cu dl 
Iuliu Maniu şi cu dl George 1.1. C. Brătianu “ 

Surpriză şi tăcere. 

Consilierul politic nr. 1, Virgil lonescu: „Aţi greşit, Căpitane. 
Trebuia să mergeţi la Palat şi acolo să-i spuneţi Regelui ce aţi scris 
pe hârtie." 

Comeliu Z. Codreanu n-a comentat observaţia şi a păstrat 
tăcerea. 

Generalul Ştefan lonescu, zis Ţiganul, nu s-a vrut complice 
la politizarea Armatei şi la instituirea dictaturii. 

Cariera militară i-a fost stopată şi pedeapsa a fost în conti¬ 
nuare menţinută de dictatura mareşalului Ion Antonescu. 

Rezultatul alegerilor parlamentare s-a publicat în Monitorul 
Oficial numai la 29 decembrie 1937. 

în aceste 7 zile. Regele Carol II şi camarila au căutat un 
general şi l-au găsit în persoana generalului Ion Antonescu şi 
politicieni foşti democraţi sau pseudo-democraţi cu care să alc㬠
tuiască un guvern prin tranziţie până vine acordul anglo-francez 
pentru instituirea dictaturii, zisă regală. 

La 29 decembrie 1937 s-a reuşit. 

Niciun eveniment mai sus evocat n-a obţinut drept de 
menţionare în cele două cronologii legionare, redactate de Horia 
Sima în 1941 la Bucureşti şi în 1992 la Madrid. 

Nici măcar Pactul încheiat la 25 octombrie 1937 cu Iuliu 
Maniu, părintele Patriei din acea epocă şi cu George I. I. C. 
Brătianu, poate cel mai mare istoric român. 

Să revenim la ce s-a întâmplat în decembrie 1937. 

în mod normal, Regele Carol II trebuia să invite la Palat şi 
să dea guvernul lui Iuliu Maniu, care întrunise cele mai multe voturi 
din partea Naţiunii suverane, dar în schimb a chemat la Palat şi a 
dat guvernul lui Octavian Goga, al cărui partid naţional-creştin 
obţinuse numai 9% din totalul voturilor. 

Prima raţiune a Regelui Carol II a fost să fie la guvernare 
un partid mic, fără popularitate, pentru a fi uşor de eliminat. 


173 



A doua raţiune a Regelui Carol II a fost să alarmeze 
Occidentul cu excese antisemite necontrolate, pentru ca Occidentul 
să-i dea mai repede acordul de instituire a dictaturii personale. 

Esenţiale în acest guvern de 40 de zile n-au fost nici 
componenţa Octavian Goga şi nici componenţa prof. A. C. Cuza, ci 
au fost: a) ministrul de interne, Armând Călinescu, angajat pentru a 
exercita teroarea de stat împotriva Mişcării Legionare, b) ministrul 
de război, generalul Ion Anîonescu, angajat să aducă Armata în 
Politică şi c) ministrul de externe, prof. Istrate Micescu, angajat cu 
pseudo-naţionalismul său să obţină colaborarea cu Germania şi Italia. 

Singurul lucru pozitiv şi meritoriu al guvernului Octavian Goga 
a fost acela de a pune capăt terorii ideologice exercitate de ziarele 
evreieşti „Dimineaţa 4 " şi „Adevărul 44 . 

în locul lor, prof. Nae Ionescu a reuşit să reapară ziarul de 
mare tiraj „Cuvântul 44 , pe care îl va desfiinţa din nou dictatura 
Regelui Carol II. 

De la lipsa de urmare a vizitei făcute de generalul Ştefan 
Ionescu şi de la nepublicarea imediată a rezultatelor alegerilor din 
20 decembrie 1937, Comeliu Z. Codreanu şi marii comandanţi 
legionari au înţeles că la Palatul Regal se pune ceva rău la cale şi 
care rău nu poate fi decât suprimarea ordinii constituţionale, 
uzurparea suveranităţii şi instituirea dictaturii personale. 

întrucât singurul argument al Regelui Carol II era instituirea 
dictaturii pentru aşa-zisul „pericol legionar 44 , Comeliu Z. Codreanu 
a socotit necesar să acţioneze preventiv alarma. în acest scop, în 
dimineaţa de 23 decembrie 1937, a elaborat şi a difuzat o circulară 
de încetare a combativităţii, de trecere la odihnă şi de pace politică 
din partea legionarilor. 

Circulara aceasta a fost citită şi însuşită de toţi legionarii din 
cele 72 de judeţe ale Ţării şi din cele 5 sectoare ale Bucureştiului. 

Scopul a fost să convingă pe toată lumea din ţară şi din 
străinătate că Mişcarea Legionară, cu 66 deputaţi în parlament: nu 
urmăreşte război civil sau vreo lovitură de stat, vrea ordinea 
constituţională, este pentru armonia socială şi nu poate aduce decât 
pace în România, şi deci pace pentru România. 


174 


Această circulară, din 23 decembrie 1937, este perfectă 
dovadă că Mişcarea Legionară condusă de Comeliu Z. Codreanu 
şi ing. Gh. Clime a făcut tot ce era în putinţă să se facă: pentru a 
evita războiul civil dintre Stat şi Naţiune şi pentru a asigura României 
pacea politică necesară progresului social-economic. 

Războiul civil dintre Stat şi Naţiune nu a fost voit de legionarii 
adevăraţi, ci a fost voit numai de camarila carlistă şi de poliţia secretă. 

Anul 1938 

Anul în care s-a decis destinul României contemporane. 

Anul în care Naţiunea a pierdut suveranitatea în propriul 
stat construit de eroismul şi jertfele a 34 de generaţii. 

Anul în care Regele Carol II a instituit dictatura personală, 
care a generalizat corupţia şi a abandonat trei graniţele etnice. 

Anul care a scos din viaţa publică pe Iuliu Maniu, stânca de 
granit a ordinii morale în România şi Partidul naţional-ţărănesc 
selectat pentru creaţie socială. 

Anul în care, la 27 mai 1938, Horia Sima a fost instituit la 
şefia supremă şi a început degenerarea Mişcării Legionare. 

în fine, anul în care, la 30 noiembrie 1938, a fost asasinat 
omul providenţial Comeliu Z. Codreanu şi a început războiul civil, 
suicidar, dintre stat şi naţiune. 

Acest an 1938 a început pentru legionari cu mai multe 
necunoscute, neîngâduind previzibilitate la data de ianuarie-februarie 
1938. 

Prima necunoscută. 

A fost în interiorul Mişcării Legionare. 

Partidele politice şi mişcările sociale au existenţa puterii lor 
de rezistenţă şi au rezistenţa gradului de solidaritate. 

Legea decisă de Comeliu Z. Codreanu şi vizibilă în „Cărticica 
şefului de cuib 44 spune „unitate la bine cât şi în rău 44 . Nu păstrarea 
unităţii în jurul celui care decide greşit şi nu unitate pe drumul 
facerii de rele, ci păstrarea unităţii şi continuarea unităţii atât în 
societăţile care acordă libertate de acţiune, cât şi în societăţile 
care suprimă şi interzic libertatea de acţiune. 


175 



Atunci, în ultimele zile ale lui decembrie 1937, a apărut prima 
informaţie despre o dezidenţă şi atunci, în primele zile ale lui ianuarie 
1938, s-au introdus primele minciuni în interiorul Mişcării Legionare. 

Iată faptele concrete. 

E vorba de „Ordinul de închidere 44 a campaniei electorale 
care începea cu fraza: „Astăzi, 23 decembrie 1937, ora 11 
dimineaţa 4 ", prin care Comeliu Z. Codreanu ordonă demobilizarea 
Mişcării Legionare şi trecerea tuturor legionarilor la odihnă. 

Ordin repetat o săptămână mai târziu, 29 decembrie 1937, 
care se termină cu fraza: „Pe legionari nimic nu trebuie să-i tulbure 
şi să-i scoată din ordinul pe care l-am dat la închiderea campaniei 
electorale: Pace şi Odihnă . 44 

Aceste două documente ale conducerii centrale au fost citite 
şi explicate în toate garnizoanele judeţene şi în toate cuiburile 
legionare. Eu am fost prezent la citirea şi explicarea lor: a) în cuibul 
Axa, condus de Mihail Polihroniade şi Alex.-Cristian Teii, b) în 
Corpul Studenţesc Legionar din Bucureşti, condus de juriştii 
Bartolomeu Livezeanu şi Laurian Ţâlnaru şi c) în Corpul 
Muncitoresc Legionar, condus de ing. Gh. Clime şi Dumitru Groza. 

Absolut nimeni n-a fost de altă părere şi toată lumea, cu 
adevărat legionară, a înţeles necesitatea tacticii de repliere în 
faţa informaţiilor că se pregăteşte anularea democraţiei şi instituirea 
dictaturii cu argumentul „pericolul legionar 44 . 

Deciziile de mai sus ale conducerii legionare sunt menţionate 
în Cronologia legionară din 1992 de la Madrid şi nu sunt deloc 
menţionate în Cronologia legionară din 1 ianuarie 1941, de la 
Bucureşti. 

Revenim la evenimentele de la sfârşitul lui decembrie 1937 
şi începutul lui ianuarie 1938. 

Regionala Banat are trei judeţe sub conducerea lui Horia 

Sima. 

Judeţeană Timiş, condusă de prof. Const. Stoicănescu şi 
judeţeană Caraş-Severin, condusă de Octavian Roşu raportează la 
Bucureşti că ambele documente din 23 decembrie 1937 şi din 29 
decembrie 1937 au fost explicate şi înţelese de respectivii legionari. 


176 


Judeţeană Lugoj, condusă de învăţătorul Rusalim Olaru, 
raportează că, după citirea celor două documente semnate de 
Corneliu Z. Codreanu, a luat cuvântul Horia Sima care: a) declară 
greşite ambele decizii întrucât stopează din avânt Mişcarea 
Legionară când se ştie că legea revoluţiilor este intensitate mereu 
crescândă şi cu ritm mereu în accelerare şi b) sugerează că el, 
Horia Sima, are capacitate de strateg şi Corneliu Z. Codreanu are 
numai capacitate de tactician. 

Raportul lui Rusalim Olaru a fost la Bucureşti o surpriză 
negativă, dar nu i s-a dat mare importanţă. 

Ancheta a fost făcută de secretarul general, preotul Ion 
Dumitrescu-Borşa, care liind dezinformat de cătrejuristul Octavian 
Roşu şi de către prof. Const. Stoicănescu a pus concluzia de 
aplicare a „legii de la Carmen Sylva 44 şi Rusalim Olaru a fost eliminat 
pe timp de 6 luni din Mişcarea Legionară, pentru vinovăţia de a-şi 
fi criticat şeful direct. 

Problema a rămas cu un mare semn de întrebare, urmând 
ca după potolirea lucrurilor de la Bucureşti să se facă o cercetare 
mai amănunţită de ing. Gh. Clime, preşedintele Partidului „Totul 
pentru Ţară, prof. Vasile Cristescu, vicepreşedintele partidului „Totul 
pentru Ţară 44 . 

La 17 aprilie 1938, Rusalim Olaru a fost claustrat în Lagărul 
de la Miercurea-Ciuc. în mai 1938 s-a cercetat arhiva legionară 
confiscată de Siguranţă şi găsindu-se decizia de eliminare, Armând 
Călinescu a decis punerea lui în libertate cu condiţia unei declaraţii 
de renunţare la Mişcarea Legionară. învăţătorul Rusalim Olaru a 
refuzat semnarea declaraţiei şi atunci a fost readus în lagăr, unde 
ne-a povestit toate cele de mai sus. 

în timpul celor 127 de zile ale pseudoguvemării legionare, 
Rusalim Olaru n-a avut nicio funcţie şi nicio demnitate. 

în timpul războiului a fost mobilizat în linia I, cu ordin special 
secret şi a murit ca Erou al Naţiunii, pe frontul de vest pentru 
eliberarea Transilvaniei. 

A doua mare necunoscută cu care a început anul 1938 a 
fost ce vrea să facă şi ce va reuşi să facă Regele Carol II. 


177 




înainte de emanciparea popoarelor şi înainte de consolidarea 
statelor, măreţia regilor şi împăraţilor erau: puterea militară şi 
abilitatea diplomatică. 

Odată cu emanciparea popoarelor şi odată cu consolidarea 
statelor, măreţia regilor şi împăraţilor constă în înţelepciunea de 
a fi simbolul unităţii naţionale şi în înţelepciunea arbitrajului 
dintre partidele concurente. 

întrebarea istoriei în ianuarie i938 este dacă Carol II va fi 
rege din faza primitivă sau rege din faza evoluată a poporului român 
care a alcătuit statul şi care răspunde în istorie. 

Comei iu Z. Codreanu şi marii comandanţi legionari ing. Gh. 
Clime, prof. Vasile Cristescu, dr. Ion Banea, avocat Mihail 
Polihroniade şi ing. Virgil Ionescu au plecat de la prezumţia că 
Regele Carol II va continua tradiţia Regelui Carol I cel înţelept şi 
a Regelui Ferdinand 1 cel Loial. 

Regele nu face ce vrea el, ci face ce trebuie şi acest ce 
trebuie sunt cererile naţiunii şi necesităţile statului. 

La data aceea, după alegerile parlamentare din 20 decembie 
1937, cererile naţiunii şi necesităţile statului erau: persoana lui Iuliu 
Maniu şi Partidul Naţional Ţărănesc. 

Pe la jumătatea lui ianuarie 1938 am fost de faţă la un 
eveniment demn de a fi semnalat şi reţinut. 

Eram medic, încă intern, la clinica medicală din Spitalul 
Colentina. Ing. Nicolae Horodniceanu mă cheamă la telefon şi îmi 
spune să vin la Casa Verde, întrucât Comeliu Z. Codreanu are 
febră mare şi tuşeşte cu expectoraţie. 

Am diagnosticat bronşită acută difuză şi am prescris: 
sulfamide bacteriostatice, sirop emolient şi aplicare de ventuze 
dorsale. 

Ventuzele sunt nu decongestionante, cum cred mulţi, ci sunt 
auto-hemo-terapie, stimulantă de anticorpi şi de leucocite. 

în timp ce percutam spatele pentru a depista eventuala 
matitate de pneumonie, intră pe uşă doi mari ziarişti, probabil doi 
mari diplomaţi italieni trimişi de Benito Mussolini să nonnalizeze 
lucrurile de la Bucureşti. 


178 


Cei doi ziarişti diplomaţi îmi fac semn să-mi continui 
consultaţia medicală şi pe loc încep discuţia politică cu Comeliu Z. 
Codreanu. 

înainte de a pleca, am auzit şi reproduc numai începutul discuţiei. 

Ziariştii: „Venim de la Palatul Regal unde am constatat o 
mare înverşunare împotriva persoanei dumneavoastră şi împotriva 
Mişcării Legionare. Care este realitatea şi ce trebuie să se ştie?“ 

Comeliu Z. Codreanu: „Mişcarea Legionară în totalitate, şi 
eu mai mult decât toţi, suntem pentru Instituţia Regală şi înţelegem 
să colaborăm sincer, loial şi constructiv cu persoana M.S. Regelui 
Carol 11“ 

Ziariştii italieni: „Ne autorizaţi să ne întoarcem la Palatul 
Regal şi să transmitem această declaraţie a dumneavoastră şi acest 
angajament al Mişcării Legionare? 44 

Corneliu Z. Codreanu: „Da! Puteţi transmite Regelui că 
suntem pentru colaborare în folosul Ţării şi că aceasta este 
hotărârea noastră definitivă. 44 

După arestarea mareşalului Ion Antonescu la 23 august 1944, 
s-a făcut o percheziţie la locuinţa sa din Pădurea Băneasa şi în 
casa de fier s-au găsit multe documente, mai mult sau mai puţin 
secrete. între acestea şi scrisoarea lui Comeliu Z. Codreanu din 
ianuarie 1938 pe care generalul Ion Antonescu, atunci ministru de 
război, n-a arătat-o Regelui Carol II. 

în această scrisoare, Comeliu Z. Codreanu îşi arăta poziţia de 
colaborare sinceră, loială şi constructivă cu Regele Carol II şi afirma 
că îi stă la dispoziţie să fie chemat în orice minut din zi sau din noapte. 
Era punctul de vedere din 22 decembrie 1937 a ing. Virgil Ionescu. 

Generalul Ion Antonescu n-a dus scrisoarea la Palatul Re¬ 
gal, ci a păstrat-o ascunsă la el acasă. 

După decembrie 1989, scrisoarea a fost găsită de ziaristul 
Ion Cristoiu, care a publicat-o într-o carte a sa şi a prezentat-o la o 
emisiune T.V. 

La 9 februarie 1938, Regele Carol II a primit acordul 
diplomaţiei anglo-franceze şi chiar a doua zi, 10 februarie 1938, a 
suprimat Constituţia din 1923 şi a instituit dictatura personală. 


179 




Această ieşire pe scenă, egală cu intrarea în arenă, însemna 
începerea războiului civil suicidar între Stat şi Naţiune. 

Pericol de moarte pentru legionari. 

Pentru oprirea dezastrului şi pentru prevenirea războiului 
civil, Comeliu Z. Codreanu a decis fondarea „Corpului de sacrificiu 
Moţa-Marin“ sub comanda principelui Alex. Cantacuzino, cu ad¬ 
junct prof. Nicoară lordache de la catedra de chimie anorganică a 
Facultăţii de Ştiinţe. 

Din Antichitate se ştie şi se speră a demobiliza pe cei răi, 
aducându-le din timp la cunoştinţă posibilitatea de reacţie la relele 
pe care ei le conspiră. 

Fondarea unui corp legionar de sacrificiu voluntar a fost 
propus de principele Alex. Cantacuzino încă din toamna 1935, când 
a apărut în ediţie franceză celebra carte „Tehnica loviturii de stat“, 
a lui Curzio Malaparte. 

în viaţa publică şi în activitatea politică, factorii decisivi sunt: 
a) voinţa de victorie a nucleului conducător şi b) oferta de sacrificiu 
voluntar a grupului de partizani cu numele japonez de kamikaze. 

în 1935 Comeliu Z. Codreanu n-a dat urmare propunerii 
făcute de principele Alex. Cantacuzino, dar necesitatea şi utilitatea 
s-au impus de la sine când la 10 februarie 1938 Regele Carol II a 
instituit dictatura personală şi a pornit războiul statului împotriva 
naţiunii. 

în Antichitate armatele se măcelăreau reciproc pe câmpul 
de bătălie şi îşi pierdeau viaţa mii şi mii de eroi. 

încreştinarea omenirii a adus, pe cât posibil, umanizarea 
războielor socotite şi dovedite inevitabile. Lupta nu s-a mai dat 
între trupe şi s-a dat între comandanţii celor două armate în con¬ 
flict. 

Aceeaşi umanizare în viaţa publică şi în activitatea politică 
a dus la atentatul individual care a luat locul masacrului dintre 
trupe cu sute şi mii de morţi. 

Cei care îşi oferă viaţa în atentate împotriva conducătorilor 
adversari, de fapt apără viaţa celor mulţi şi anonimi care altfel vor 
fi antrenaţi în masacru general reciproc. 


180 


Voluntarii cu numele de kamikaze se jertfesc pentru viaţa şi 
libertatea tuturor celorlalţi. 

Corpul de voluntari Moţa-Marin a fost fondat nu cu scop 
ofensiv de terorizare, ci cu scop defensiv, prin intimidarea celor 
pregătind masacre. 

A treia mare necunoscută cu care a început anul 1938 a 
fost de politică externă. 

Geografia şi istoria impun României nu o suveranitate 
absolută, ci o dependenţă externă. 

Ţările mari şi puternice fac politica externă de prelungire a 
politicii lor interne, dar ţările mici şi ameninţate sunt obligate a face 
politica internă dictată de politica lor externă. 

în societate, la fel ca în natură: legea vieţii e adaptare la ce 
nu poate fi schimbat şi optimizarea celor putând fi transformate. 

în aplicarea celor de mai sus, politica externă istorică a 
naţiunii române, deci a statului român, este permanenta alianţă 
politică şi economică cu Occidentul. Dar nu cu oricare Occident, 
ci numai cu Occidentul care are putere şi mai ales voinţă de a 
apăra graniţa de est a Europei, care este istmul ponto-baltic, 
adică Polonia şi România. 

în absenţa USA din politica Europei, România şi Polonia nu 
au de ales decât între alianţa cu Germania sau alianţa cu Rusia. 

Germanii sunt un popor cu viziune orientată pe verticală. 
Ruşii sunt încă un popor cu viziune blocată pe orizontală. Germanii 
nu anexează şi nu deznaţionalizează. Ruşii anexează şi 
deznaţionalizează. 

La epoca aceea, a celui de al Doilea Război Mondial, 
Germania practică capitalismul şi respectă proprietatea; iar Rusia, 
devenită URSS, aplică comunismul şi confiscă proprietatea, odată 
cu libertatea. 

Naţional-socialismul confiscă libertatea, dar respectă 
proprietatea şi deci se mulţumeşte cu 50% din statul totalitar, lăsând 
cale de întoarcere. Comunismul confiscă atât libertatea, cât şi 
proprietatea şi deci înfăptuieşte statul totalitar 100%, fără cale de 
întoarcere. 


181 



Proprietatea este mai importantă decât libertatea. Aceasta 
pentru că proprietatea este cazemata de apărare a libertăţii 
ameninţate şi dispozitivul de recucerire a libertăţii pierdute. 

Privitor la destinul României şi al Mişcării Legionare, 
necesităţile din politica externă se referă la: a) petrolul din Valea 
Prahovei, b) Munţii Carpaţi Orientali, c) proiectul de fondare a 
Israelului european şi d) gradul de sinceritate a Occidentului. 

Să analizăm succesiv. 

Petrolul din Valea Prahovei . 

Petrolul este principala sursă de energie a industriei modeme şi 
singura sursă de energie pentru războiul de marc viteză pe spaţii imense. 

Continentul Europa are mine de cărbune şi căderi de apă 
pentru industrie, dar are o singură sursă de petrol şi această unică 
sursă este în Valea Prahovei din sudul României. 

înainte de 1916, Germania deţinea 75% din industria petroliferă 
din România; aceasta a trecut toată în proprietatea Angliei şi a U.S.A. 
în schimbul recunoaşterii unirii Transilvaniei la România. 

Posedând cvasitotalitatea industriei petrolifere din România, 
Anglia şi U.S.A. constituiau factorul decisiv dacă să reuşească 
sau nu războiul antisovietic, anunţat în „Mein Kampf 4 şi voit de 
Reichul III. 

Ambasadorul Wilhelm Fabricius de la Bucureşti şi fuhrerul 
Adolf Hitler de la Berlin au avut de ales între soluţia Corneliu Z. 
Codreanu în Mişcarea Legionară şi soluţia Regele Carol II stăpân 
pe aparatul de stat. 

Munţii Carpaţi Orientali. 

„Istoria este geografia în mişcare 46 , a afirmat Johann Gottfrid 
Herder, fondatorul disciplinei strategice geopolitica. 

Câmpiile îngăduie agricultura şi agricultura necesită ordinea 
şi instituie statul pentru apărarea proprietăţii şi recoltei. 

Mările şi oceanele sunt ferestre şi porţi pentru comerţul 
internaţional şi expansiune imperialistă. 

Munţii sunt excelentă graniţă statală, în acelaşi timp 
fortificaţie în războaiele defensive şi dispozitiv de atac în cele 
ofensive. 


182 


Necunoscuta istoriei este: cine pune mâna primul pe Podişui 
Transilvaniei, cu Munţii Carpaţi la est şi cu Munţii Apuseni la vest? 

De pe această formidabilă fortăreaţă construită de natură, 
armata sovietică poate pleca la pacificarea şi comunizarea 
Occidentului şi armata germană poate pleca la războiul antisovietic 
de cucerire a grânarului din Ucraina şi a petrolului din jurul Mării 
Caspice. 

Adolf Hitler a fost obsedat tot timpul de frica tară temei a 
armatei sovietice trecând prin teritoriul României în război preventiv 
pentru exterminarea naţional-socialismului şi a antisemitismului 
european. 

La Arbitrajul de la Viena din 30 august 1940, noua graniţă 
pe diagonala Transilvaniei a fost decisă nu de Ioachim von 
Ribbentrop şi contele Ciano, ci de mareşalul Wilhelm Keitel şeful 
Ober-Komando-Wehrmacht - Marele Stat Major al Armatei Ger¬ 
mane: nu sovieticii, ci germanii să controleze Carpaţii Orientali şi 
armata germană să fie mai aproape de Valea Prahovei decât 
armata sovietică. 

Proiectul de Israel european. 

în anul 70 după Hristos, Imperiul Roman a dărâmat postul 
de comandă al iudaismului şi a trimis pe evrei în diasporă planetară: 
nu pentru a-i extermina, ci pentru a-i salva de furia popoarelor 
prearabe. In cele trei milenii dinainte de Hristos, în Orientul 
Mijlociu evreii au practicat politica de războire şi jefuire a celor 
mici şi slabi şi politica de agresiune şi încălecare a celor mari şi 
puternici. 

Timp de 1.500 de ani, evreii au supravieţuit etnic şi religios 
în ghetto-uri şi această performanţă este cu adevărat o minune 
macroistorică. 

Din ghetto-uri i-au scos francmasoneria şi Revoluţia 
Franceză din 1789 şi astfel au intrat, mai exact au reintrat în 
societate. 

Individual evreii din diaspora sunt foarte utili şi triplu-utili: 
a) ca vaccin de provocare a forţelor de apărare, b) ca model de 
ascensiune socială pragmatică şi c) ca antenă de orientare în viitor. 


183 



Colectiv, evreii sunt mai mult primejdie decât tezaur. 
Primejdie pentru că, din cauza temperamentului pasionat, 
întotdeauna se impun nu înţelepţii moderaţi, ci extremiştii marxişti- 
leninişti. 

Privitor la Europa, iudaismul reintrat în societate a avut două 
proiecte: proiectul maximal de a face unificarea Europei sub 
comanda lor din culise şi proiectul minimal de a fonda în spaţiul 
carpato-ponto-dunărean Israelul european, stat binaţional cu evreii 
clasă conducătoare-exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare 
şi cu autohtonii, zişi indigeni, clasă subordonată-exploatată în calitate 
de naţiune învinsă. 

Acest proiect al Israelului european a fost conceput de 
Cremieux, preşedintele Alianţei Israelite din Europa şi de Peyjotto, 
preşedintele Alianţei Israelite din America. 

Diplomaţia anglo-franceză a sprijinit proiectul Cremieux- 
Peyjotto şi în anul 1938 evreii posedau, şi prin aplicarea „legii 
Holding 11 controlau: 80% din bănci, 70% din comerţ şi 60% din 
industrie. Or, se ştie că infrastructura economică decide 
mezostructura socială şi aceasta decide suprastructura politică. 

Gradul de sinceritate a Occidentului. 

Atât individual, cât şi colectiv, în noţiunea de sinceritate cele 
două calităţi care interesează pe cei mici şi vulnerabili sunt 
înţelegerea şi solidarizarea. 

Gândirea şi voinţa naţiunii suverane în propriul stat au fost 
clar arătate la alegerile parlamentare din 20 decembrie 1937: Iuliu 
Maniu şi Partidul naţional-ţărănesc, cât timp Franţa şi Anglia sunt 
Europa şi Corneliu Z. Codreanu şi Mişcarea Legionară, dacă 
Germania şi Italia devin Europa. 

Politica externă istorică a naţiunii române şi a statului român 
sunt alianţa cu Occidentul care are putere şi care are voinţă de a 
apăra cel puţin istmul ponto-baltic. 

Nu am nicio informaţie concretă dar, aşa cum am intuit 
gândirea lui Iuliu Maniu şi aşa cum am cunoscut gândirea lui 
Comeliu Z. Codreanu cred că pentru ambele guvernări proiectate, 
ministru de externe urma să fie prof. George I. I. C. Brătianu, 


184 


continuatorul legitim şi credibil al politicii brătieniste a realismului 
idealist. 

Necunoscuta din politica externă era dublă atunci, la 
începutul lui 1938: ce înţelegere şi ce solidaritate va avea Iuliu 
Maniu din partea Franţei şi Angliei şi ce înţelegere şi solidaritate 
va avea Comeliu Z. Codreanu din partea Germaniei şi Italiei? 

La începutul lui mai 1937, Iuliu Maniu a plecat în Franţa 
pentru a informa guvernele francez şi englez şi pentru a convinge 
Franţa şi Anglia să nu-şi dea acordul pentru ca la Bucureşti Regele 
Carol II să anuleze Constituţia din 1923, să uzurpe suveranitatea 
naţiunii şi să instituie dictatura personală. 

Pentru a ajuta pe Iuliu Maniu în misiunea şi întreprinderea sa, 
eu, în numele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români, i-am 
trimis de la Bucureşti la Paris o telegramă cu textul semnificativ: 
„Abia acum, domnule preşedinte, ne dăm seama câtă dreptate aveţi. 11 
Tineretul universitar este viitorul ţării şi noi, prin această telegramă, 
ne alăturam pe direcţia prodemocratică a lui Iuliu Maniu. 

Nu avem informaţii dacă Iuliu Maniu a crezut total în 
sinceritatea şi convingerile prodemocratice ale Franţei, ale Angliei 
şi ale Statelor Unite ale Americii, dar le considera popoare cu tot 
atât de mare responsabilitate istorică şi cu tot atât de mare drept la 
conducerea omenirii. A crezut în sufletul omenesc al Marilor 
democraţii occidentale şi în demnitatea lor de a nu se dezminţi în 
practică. 

în 1938, Anglia şi Franţa l-au abandonat în favoarea dictaturii 
lui Carol II. 

în 1944, Anglia şi Statele Unite ale Americii l-au abandonat 
în favoarea lui I.V. Stalin şi a dictaturii comuniste. 

Aceste mari democraţii occidentale n-au abandonat oare şi 
democraţia odată cu abandonarea lui Iuliu Maniu? 

încă mai complicată, pentru a nu spune încă mai gravă a 
fost presupusa sinceritate a lui Adolf Hitler faţă de Comeliu Z. 
Codreanu şi Mişcarea Legionară. 

Esenţialul a fost în ziua de 24 noiembrie 1938 şi în cele trei 
zile după 30 noiembrie 1938. 


185 



Deocamdată să aducem la cunoştinţa istoriei ce s-a petrecut 
în ianuarie 1938. 

Comeliu Z. Codreanu şi marii comandanţi legionari n-au 
cerut şi n-au primit bani de la nimeni. 

Aici, în mijlocul Bucureştiului, au dus viaţă de anahoreţi. Nu 
s-a consumat alcool şi nu s-a fumat, în parte din convingere de 
igienă şi în parte pentru a nu cheltui modestele salarii. 

Primul costum civil i-a fost dăruit lui Comeliu Z. Codreanu, în 
1934, de ing. Eugen Ionică. Totodată, el i-a oferit locuinţă şi masă, 
gratuite, în str. Francmasonă nr. 7, astăzi strada Pârcălabul Baldovin. 

Cu toată vizibilitatea vieţii austere, Corneliu Z. Codreanu 
n-a putut scăpa de calomniatori. 

Până la 30 ianuarie 1933, sicofanţii plătiţi şi papagalii dresaţi 
au difuzat cum că Mişcarea Legionară este finanţată de I. V. Stalin 
de la Moscova. După 30 ianuarie 1933, aceiaşi sicofanţi plătiţi şi 
aceiaşi papagali dresaţi au difuzat cum că Mişcarea Legionară 
este finanţată de Adolf Hitler de la Berlin. 

Calomniatorii invocau o singură dovadă, şi anume că nici 
LV. Stalin sau Moscova şi nici Adolf Hitler sau Berlinul nu dezmint 
infonnaţia de a fi dat subvenţii lui Comeliu Z. Codreanu sau Mişcării 
Legionare. 

în 1889-1892, la Paris, s-a desfăşurat celebrul proces de 
trădare al căpitanului evreu Alfred Dryfus. împăratul Wilhelm II a 
depus la Tribunalul Militar Francez o declaraţie oficială că Alfred 
Dryfus nu-i în serviciul Germaniei şi că nu prin el Germania a 
ajuns în posesia documentelor militare secrete. 

Cu Comeliu Z. Codreanu, Adolf Hitler n-a repetat gestul de 
onoare al lui Wilhelm II cu Alfred Dryfus. 

La 28 septembrie 1937, la Miinchen s-a perfectat alianţa 
dintre Germania şi Italia. Comeliu Z. Codreanu, de la Bucureşti le 
trimite o telegramă de admiraţie şi felicitări. Benito Mussolini a 
răspuns, iar Adolf Hitler n-a răspuns. 

La 12 martie 1938 are loc Anschlussul dintre Austria şi 
Germania. Comeliu Z. Codreanu de la Bucureşti trimite lui Adolf 
Hitler o telegramă de admiraţie şi felicitări, dar acesta nu-i răspunde. 


186 


Semnul cel mai grăitor de ostilitate a avut loc la sfârşitul lui 
ianuarie 1938. 

Oficiosul Partidului naţional-socialist „Volkischer Beobahthef 6 
publică un interviu luat Iui Istrate Micescu, ministrul de externe în 
guvernul Octavian Goga. 

La întrebarea „ce opinie aveţi despre Mişcarea Legionară* 6 ?, 
Istrate Micescu întâi răspunde că n-a auzit să existe aşa ceva în 
România şi apoi, simulând un efort de memorie, răspunde: „O sectă 
religioasă care cultivă autodistrugerea şi sinuciderea 6 '. Referire la 
jertfa lui Ionel I. Moţa şi Vasile Marin în războiul civil din Spania. 

Comeliu Z. Codreanu redactează un text explicativ şi roagă 
acelaşi ziar „Volkischer Beobahther 66 să-l publice în baza dreptului 
la replică. Oficiosul Partidului naţional-socialist refuză şi nu publică 
textul explicativ. 

Comeliu Z. Codreanu a fost foarte afectat de acest refuz, 
dar, pentru binele României, a continuat încrederea în Fuhrerui 
Adolf Hitler şi în poporul german cu misiune de a construi unitatea 
continentului Europa. 

Ce a păţit Iuliu Maniu cu marile democraţii occidentale, a 
păţit Comeliu Z. Codreanu cu Germania naţional-socialistă de sub 
conducerea lui Adolf Hitler. 

Mereu se verifică adevărul din Antichitate: să nu te bazezi 
pe străini. 

Să trecem acum la evenimentele dintre 29 decembrie 1937 
şi 10 februarie 1938, aici, în interiorul României. 

Guvernul prezidat de Octavian Goga între 29 decembrie 1937 
şi 9 februarie 1938: n-a fost exponentul unui partid politic, ci a fost 
o garnitură ministerială polimorfa, fabricată de Palatul Regal, recte 
Regele Carol II şi Emest Urdăreanu. 

Decizia Regelui Carol II nu era acest guvern, ci era instituirea 
dictaturii personale, zisă regală. Conform tradiţiei istorice şi 
necesităţii statale, a cerut în ziua de 22 decembrie 1937: a) acordul 
diplomaţiei anglo-franceze şi b) complicitatea Armatei. 

Complicitatea Armatei i-a fost refuzată de generalul Ştefan 
Ionescu, zis Ţiganul, şeful Marelui Stat Major, şi au trebuit şapte 


187 


zile până să găsească un general care să accepte. Acest general 
găsit în şapte zile de căutări a fost Ion Antonescu, care nu avea 
nicio comandă militară din ianuarie 1937 şi care avea din naştere 
obsesia de a fi dictator. In optica sa, generalul Ion Antonescu gândea 
că Regele Carol II se va ocupa cu femeile, pokerul, petrecerile şi 
vânătoarea şi că dictatura va fi exercitată de persoana sa, cunoscută 
drept om perfect corect şi drept român cu adevărat patriot. 
Generalul Ion Antonescu nu avea nicio relaţie cu Octavian Goga 
şi cu prof. A.C. Cuza şi, lipsit de sinceritate, nu le-a comunicat 
complotul de a institui dictatura când va veni la Bucureşti acordul 
diplomaţiei anglo-franceze. 

Aşa-zisul Partid naţional-creştin nu era un partid politic cu 
cadre şi cu structură, ci era doar o mare firmă cu multe voturi. 
Marea firmă era persoana lui Octavian Goga, poet naţional, cu 
adevărat continuator direct al lui Mihail Eminescu. Iar multele voturi 
erau reacţiile de apărare a ţărănimii din Basarabia, Moldova şi 
Bucovina, exploatată de comercianţii evrei şi terorizată de 
autorităţile corupte. 

In afară de firmă şi de voturi, partidul naţional-creştin sau 
creştin-naţional nu exista. 

La nominalizarea guvernului, acest partid a fost luat pe 
nepregătite şi, în ziua de 29 decembrie 1937, s-a trezit cu o mare 
afluenţă de oportunişti şi aventurieri veniţi să apuce o halcă de 
came: dacă nu un minister, măcar o prefectură şi măcar o primărie 
şi, dacă nu o primărie, măcar o chestură. 

Printre oportuniştii atraşi de mirosul fripturii a venit şi avocatul 
Petre Pandrea, care însă a fost imediat identificat de cuziştii idealişti 
şi luat la bătaie, cu azvârlire în stradă. 

Aşa cum am spus, structura guvernului a fost decisă de 
Regele Carol II şi Ernest Urdăreanu cu cadre deja câştigate pentru 
instituirea dictaturii, zise regale: Armând Călinescu la Ministerul 
de Interne, Istrate Micescu la Ministerul de Externe, generalul Ion 
Antonescu la Ministerul de Război, generalul Paul Teodorescu 
subsecretar la Ministerul de Război şi pentru a supraveghea pe 
generalul Ion Antonescu să se ţină de angajament. 


188 


Octavian Goga şi prof. A. C. Cuza au fost nişte mari naivi, 
care n-au ştiut că sunt marionete manipulate şi că sunt puşi pe un 
vulcan gata să erupă. 

Dar cel mai păcălit a fost filosoful Lucian Blaga, care a fost 
numit subsecretar de stat la Ministerul de Externe şi membru al 
Academiei Române, pentru ca nu cumva să accepte funcţia de 
preşedinte al Partidului Totul pentru Ţară. 

Să revenim la Mişcarea Legionară. 

Două vizite semnificative şi un proiect de ucidere. 

Prima vizită. 

Doamna avocat Codin Cemoianu, evreică şi rudă cu Elena 
Lupescu. Dânsa îl cunoştea pe Comeliu Z. Codreanu din ianuarie 
1934 şi, la decizia Elenei Lupescu, nu a anunţat în timp util pe 
generalul Gavrilă Marinescu pentru arestarea lui Comeliu Z. 
Codreanu. 

Comeliu Z. Codreanu n-a acceptat s-o primească. 

Ce scop a avut? 

O ipoteză explicativă este că Elena Lupescu era informată 
de nevenirea acordului anglo-francez şi căuta o formulă de non- 
ostilitate în viitor cu Corneliu Z. Codreanu. 

A doua vizită. 

Comeliu Z. Codreanu este chemat la telefon din America şi 
ziarul „Christian Science 44 îi cere un interviu. Trei zile mai târziu 
vine respectivul ziarist şi pune mai multe întrebări, oarecum 
generale. Comeliu Z. Codreanu răspunde clar şi precis la toate 
întrebările. Ultima întrebare, care de fapt era scopul vizitei din 
America şi scopul interviului pentru ziarul evreiesc, „cum socotiţi 
să rezolvaţi problema evreiască din România? 44 . 

Comeliu Z. Codreanu: „Problema evreiască este de 100 de 
ani în România şi trebuie odată şi odată rezolvată pentru ca naţiunea 
română să se găsească în pace şi să construiască România 
legionară. Vor rămâne în România numai evreii pământeni, care 
au drept legal de cetăţenie şi care acceptă legislaţia decisă de 
naţiunea alcătuitoare a Statului şi răspunzătoare în istorie 44 . Ziaristul: 
„Şi ceilalţi? 44 Comeliu Z. Codreanu: „Ceilalţi vor pleca aşa cum au 


189 



venit 44 . Ziaristul: „Permiteţi-mi a vă încunoştiinţa că eu sunt evreu 14 . 
Comeliu Z. Codreanu: „Atunci ne veţi ajuta să rezolvăm odată şi 
odată această problemă evreiască, care ţine România pe loc 44 . 

închid citatele. 

Singura ipoteză verosimilă este că iudaismul mondial a 
participat la decizia anglo-franceză de a da acordul pentru instituirea 
dictaturii carliste şi, eventual, pentru dispariţia lui Comeliu Z. 
Codreanu. 

Mergem mai departe. 

încercarea de asasinare. 

„Liga Apărării Naţional-Creştine 44 a prof. A. C. Cuza avea 
un corp de elită, gata de luptă şi de jertă, cu numele de „lăncierii 44 , 
sub comanda avocatului Ion V. Emilian, de mare prestigiu moral şi 
de mare patriotism românesc. 

în timpul guvernului Octavian Goga a funcţionat ca prefect 
al Judeţului Neamţ, de unde era originar. 

Este chemat la Bucureşti şi şeful său, ministrul de interne 
Armând Călinescu, îi spune: „Te duci la Ministerul de Externe şi 
prof. Istrate Micescu îţi va încredinţa o misiune de maximă 
importanţă. Eu te sfătuiesc să accepţi şi s-o aduci la îndeplinire. 44 

Ion V. Emilian se duce la Ministerul de Externe şi prof. 
Istrate Micescu îi spune: „Necesitatea Statului şi dorinţa Majestăţii 
Sale este să dispară Comeliu Z. Codreanu. Eşti şeful lăncierilor 
gata de luptă şi sacrificiu. Te duci cu lăncierii la sediul legionar din 
str. Giitemberg nr. 3 şi omorâţi pe Comeliu Z. Codreanu şi pe cei 
care s-ar opune. Vei rezolva o mare problemă de stat şi MS Regele 
îţi va fi recunoscător. 44 

Ion V. Emilian este uluit şi răspunde: „Domnule ministru, 
lăncierii mei sunt luptători pentru un ideal, nu asasini de oameni. Nu 
primim această misiune care nu credem a veni de la Regele Ţării. 44 

După audienţa de la ministrul de externe, avocatul Ion V. Emilian 
comunică totul lui Comeliu Z. Codreanu şi pleacă la Piatra-Neamţ. 

Conform Constituţiei din 1923, guvernul Octavian Goga a 
anunţat pentru începutul lui martie 1938 convocarea corpului elec¬ 
toral şi alegeri parlamentare. 


190 


Conform acestei decizii a guvernului, campania electorală a 

început la jumătatea lui ianuarie 1938. 

Am participat în judeţul Olt şi relatez ca martor de la faţa 

locului. 

Bătălia nu s-a dat pentru voturile din oraşe, unde toată lumea 
era pe deplin lămurită şi avea deciziile luate. 

La alegerile parlamentare din 20 decembrie 1937 la 
Bucureşti, Partidul Totul pentru Ţară a avut cele mai multe voturi 
mulţumită muncitorilor de origine ardeleană şi mulţumită burgheziei 
a-române, care înainte se abţineau de la votare. 

Acum, în ianuarie-februarie 1938, bătălia electorală s-a dat 
pentru scoaterea din indiferenţă şi pentru mobilizare politică a 
ţărănimii din sate şi comune. 

Tehnica electorală a Mişcării Legionare a fost identică in 
toată ţara. 

în fiecare sat şi în fiecare comună erau 5-6 tineri legionari 
care anunţau venirea marilor legionari de la Bucureşti, pentra 
duminică dimineaţă, după slujba religioasă, şi chemau mulţimile in 
piaţa publică, să ia cunoştinţă de mesajul învierii naţionale a 
României. 

Din Bucureşti veneam noi, intelectualii şi studenţii, să vorbim 
mulţimii de ţărani. Se cântau imnurile legionare la începerea şi la 
terminarea şedinţelor. Aproape în toate satele şi comunele veneau 
să participe preotul, învăţătorul şi medicul respectivei comune. 

Noi, cei veniţi de la Bucureşti, explicam programul legionar 
şi răspundeam la întrebări. Entuziasmul era foarte mare şi in mod 
sigur se mergea la dublarea voturilor, deci în viitorul parlament la 
de două ori 66 de voturi. 

în judeţul Olt campania electorală era condusă de preotul 
Ion Dumitrescu-Borşa cu doi adjuncţi: avocatul Grigore Bellu şi 
economistul Eugen Popescu. 

Eu îi însoţeam conducând automobilul Chreiler al tatălui meu. 

Printre legionarii din Slatina era şi un spion foarte primejdios, 
cu numele de Mitrican. Dictatura carlisto-antonesciană l-a răsplătit 
fâcându-1 întâi profesor şi apoi judecător, unde a făcut multe nedreptăţi. 


191 


Punctul tare din programul legionar era comerţul exterior, şi 
anume articularea dintre agricultura română, oferind cereale, vite 
şi fructe şi industria germană, oferind maşini, unelte şi chimicale. 

învingătorii din Primul Război Mondial, pedepseau Germania 
cu aplicarea blocadei economice, şi anume: să nu importe materii 
prime şi să nu exporte produse finite, decât atât cât să nu moară 
de foame. 

Această blocadă economică a făcut ca marea industrie 
germană să funcţioneze numai cu 30% din capacitate şi, încă mai 
grav, a acumulat şapte milioane de şomeri, care au trebuit să aleagă 
între comunism şi naţional-socialism. 

Victoria naţional-socialismului din anii 1933-1934 a făcut 
Germania să se ofere a cumpăra întreaga producţie de cereale, vite şi 
fructe a României şi a le plăti cu aur sau cu maşini, unelte şi chimicale. 

Guvernele României tot timpul au vrut să reia comerţul cu 
Germania, dar puterile tutelare, Anglia şi mai ales Franţa, au opus 
interdicţie. Mişcarea Legionară şi-a pus în program să nu mai ţină 
seama de interdicţie şi astfel să restabilească comerţul reciproc 
avantajos dintre agricultura română şi industria germană. 

De aici din ce în ce mai mare popularitate în clasa 
ţărănească şi nota bene la marii proprietari. 

Prim-ministrul Octavian Goga a cerut şi a obţinut decretul 
Regal cu fixarea datelor: 2 martie 1938 alegerile pentru Camera 
Deputaţilor, 4 martie 1938 alegerile pentru Senat şi 10 martie 1938 
deschiderea oficială a Corpurilor legiuitoare. 

Ministrul de Interne, Armând Călinescu, a cerut şi a obţinut 
un decret regal pentru schimbarea legii electorale. 

Legea electorală Ionel I. C. Brătianu din 1926 prevedea 
candidarea partidelor politice fiecare cu câte un semn electoral 
uşor de diferenţiat. 

Partidul naţional-liberal, un stâlp; Partidul naţional-ţărănesc, 
un cerc; Garda de Fier, în 1930, întretăierea a trei linii orizontale şi 
a trei linii verticale semnificând unirea a nouă cruci; Partidul Totul 
pentru Ţară, un pătrat cu două puncte interioare exprimând chipul 
omenesc cu doi ochi. 


192 


Noua lege electorală preconizată de Armând Călinescu şi 
aprobată de Regele Carol II prevedea alegerea de puncte. Fiecare 
partid candidat avea un număr de puncte şi cetăţeanul urmând a 
vota trebuia să numere punctele înainte de a pune ştampila. 

Armând Călinescu a conceput 25 de partide candidate, fiecare 
cu câte un număr de puncte. Lista guvernului avea un singur punct, 
iar listele partidelor de opoziţie, fiecare alt număr de puncte. Acestea 
între numărul cu două puncte şi numărul cu 25 de puncte. 

Armând Călinescu hotărâse ca Partidul Totul pentru Ţară 
să aibe numărul 17 şi Partidului naţional-ţărănesc să i se dea 
numărul cu 19 puncte. 

Nefiind timp de numărat punctele, avea ca ştampila de vot 
să se pună la întâmplare pe cele 25 numere de puncte, din care 20 
erau candidaţi fictivi din partide inexistente. 

Nu se poate contesta că mintea lui Armând Călinescu era 
sinistru de infernală. 

Numărul cu puncte era acordat în ordinea intrării candidaţilor 
în faţa Comisiei Electorale Centrale, funcţionând în localul 
Ministerului de Interne. 

Mulţumită unui bun român din organizaţia secretă „Prietenii 
legionarilor 46 , ing. Gheorghe Clime, a ajuns în faţa Comisiei 
Electorale Centrale: nu ultimul, cum decisese Armând Călinescu, 
ci al cincilea solicitant. 

Astfel, Partidul Totul pentru Ţară a primit drept semn elec¬ 
toral numărul cu 5 puncte, uşor de memorat şi uşor de numărat, ca 
cele cinci degete ale mâinii. 

Pentru Armând Călinescu Faliment. 

Cele de mai sus s-au petrecut la începutul lui februarie 1938. 

Nereuşind cu falsul şi cu înşelăciunea, Armând Călinescu şi 
de fapt Regele Carol II a trecut la teroare şi intimidare. 

Jandarmeriei şi Poliţiei li s-au dat ordine de terorizare şi de 
împuşcare fără somaţie. O parte dintre aceste ordine secrete au 
ajuns la Comeliu Z. Codreanu, care le-a reprodus public în scris 
cu speranţa de a demobiliza pe agresori. Nu s-a reuşit şi teroarea 
a continuat. 


193 



Primele victime au fost în ziua de Duminică, 6 februarie 
1938. O camionetă cu studenţi a fost oprită de jandarmi pe şoseaua 
dintre comuna Fierbinţi şi comuna Dridu din judeţul Ilfov. Jandarmii 
au ameninţat că trag cu armele în roţile camionetei, studenţii s-au 
aşezat în dreptul roţilor, jandarmii au tras şi au fost omorâţi 
funcţionarul Dumitru Mija şi studentul Florin Popescu. 

în alt text descriem ce s-a întâmplat într-o comună din judeţul 
Olt, unde jandarmii au tras gloanţele pe deasupra capetelor noastre. 

între timp au avut loc contacte în culise între Octavian Goga 
şi Comeliu Z. Codreanu. 

La cererea prim-ministrului Octavian Goga, Comeliu Z. 
Codreanu, în dimineaţa de 9 februarie 1938, a decis ieşirea partidului 
Totul pentru Ţară din campania electorală şi încetarea oricărei 
activităţi legionare. 

Această retragere din lupta electorală a legionarilor 
înseamnă victoria electorală, aparent sigură, a guvernului Octavian 
Goga. Aparent, întrucât în absenţa candidaturilor legionare, Corpul 
electoral urma să voteze şi să scoată învingător Partidul naţional- 
ţărănesc al lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi Virgil Madgearu. 

Optimist şi sigur de victoria electorală, Octavian Goga s-a 
dus la Palatul Regal. Aici a aflat că venise de la Paris acordul 
diplomaţiei anglo-franceze de aprobare a aşa-zisei dictaturi regale. 

Drept răsplată pentru demisia guvernului şi pentru retragerea 
din alegeri a legionarilor, Regele Carol II i-a retras mandatul de a 
forma guvernul şi i-a oferit postul de consilier regal în noul guvern 
pe care îl va numi. 

Octavian Goga a refuzat complicitatea, a intrat în acces de 
hipertensiune arterială şi, în mai 1938, a murit de accident vascular 
acut cerebral. 

Formarea noului guvern. 

Conform înţelegerii din decembrie 1937, noul prim-ministru 
al dictaturii regale urma să fie generalul Ion Antonescu, care 
adusese complicitatea Armatei şi care se credea bun de dictator. 

Regele Carol II nu-1 vroia ca prim-ministru şi, pentru a se 
sustrage angajamentului, l-a mobilizat pe prof. Nicolae Iorga cu 
pretenţia de a fi noul prim-ministru. 


194 


A urmat o discuţie violentă între prof. Nicolae Iorga şi 
generalul Ion Antonescu, care n-a rămas fără unnare în ziua de 
27 noiembrie 1940, când prof. Nicolae Iorga a fost asasinat de 
nişte pseudo-legionari. 

Ca să soluţioneze conflictul dintre generalul Ion Atonescu 
şi prof. Nicolae Iorga, Regele Carol II a scos din buzunar a treia 
soluţie, şi anume prim-ministru patriarhul Miron Cristea, care nici 
nu se gândea să joace vreun rol politic până la decesul său din 
primăvara 1939. Miron Cristea a fost un om de paie pus afiş în 
fruntea guvernului dictatorial. 

Lovitura de stat dată de Regele Carol II la 10 februarie 
1938 a găsit Mişcarea Legionară în plină ofensivă de popularitate. 

La 13 ianuarie 1938, înfiinţarea corpului Moţa-Marin cu 
deviza „gata de moarte 44 , sub comanda principelui Alex. Cantacuzino 
şi asistent universitar Nicoară Iordache. 

La 20 ianuarie 1938 s-au înfiinţat două şcoli de informare şi 
instructaj: una pentru funcţia de primar şi alta pentru funcţia de 
prefect, pentru a pregăti şi a selecţiona viitorul aparat de stat, după 
criteriile competenţei administrative şi eficienţei realizatoare. 

La 4 februarie 1938 se înfiinţează „Corpul legionar al foştilor 
ofiţeri ai Armatei Române 44 , sub comanda colonelului Const. Stănescu. 

Mai mult decât sigur se mergea spre constituirea unui partid 
politic de mare popularitate şi capabil de a susţine libertatea de 
creaţie socială a Mişcării Legionare în cadml democraţiei politice. 

Urma deci să se remedieze defectul democraţiei de a nu 
putea da guverne creatoare putând fi susţinute de partide politice. 

Slăbiciunea guvernelor, provenind din slăbiciunea partidelor, 
este principala critică ce se aduce sistemului democratic şi 
popularitatea Mişcării Legionare venea să corecteze această 
slăbiciune şi deci să anuleze acuzaţia. 

Lovitura de stat a schimbat cu 180° situaţia. 

în sufletul şi în viaţa poporului român, înalta conducere de 
stat a avut întotdeauna caracter de sfinţenie care s-a păstrat şi s-a 
respectat pe parcursul tuturor etapelor de conducători: voievozi, 
domnitori şi regi. 


195 



Nici nu se poate altfel la o naţiune mică. aşezată între vecini 
uriaşi ca volum şi ca putere. 

A contrazice acest imperativ istoric înseamnă să provoci 
războiul civil şi războiul civil înseamnă sinucidere statală. 

în calitate de buni români, Corneliu Z. Codreanu şi 
unanimitatea legionarilor au stopat ofensiva şi au trecut la repliere. 

Devenind dictator, Regele Carol II a asumat asupra persoanei 
sale dubla răspundere a independenţei naţionale şi a graniţelor 
etnice. Cu atât mai mult cu cât dictatura carlistă s-a înarmat cu 
girul şi garanţia foştilor prim-miniştri, deveniţi consilieri regali: prof. 
Nicolae Iorga şi dr. Alexandru Vaida-Voevod. 

Ulterior, s-a aflat că mareşalul Alex. Averescu a fost 
nominalizat consilier regal, fără măcar să i se aducă la cunoştinţă 
şi să i se ceară acordul. 

La data aceea circulau două zvonuri care s-au dovedit 
adevărate. 

Primul era că Regele Carol II obţinuse acordul diplomaţiei 
anglo-franceze oferind dispariţia lui Corneliu Z. Codreanu şi 
lichidarea Mişcării Legionare. 

Al doilea zvon a fost că Ordinul Masonic se abţine de la 
colaborare, dat fiind că situaţia nu-i sigură cât timp trăieşte Corneliu 
Z. Codreanu şi există Mişcarea Legionară. 

Constrâns de primul zvon, Corneliu Z. Codreanu a cerut 
audienţă la generalul Ion Antonescu, ministrul de război în noul 
guvern dictatorial prezidat formal de patriarhul Miron Cristea. 

Generalul Ion Antonescu l-a asigurat pe Corneliu Z. 
Codreanu: a) că nimic în România nu se face fără acordul Armatei 
şi b) că Armata nu va da niciodată acord pentru asasinare şi 
masacrare de români. 

La obiecţiunea că Armata şi-ar putea da acordul prin altă 
persoană, generalul Ion Antonescu a răspuns fără drept dc replică: 
„Armata sunt eu şi eu spun «m.“ 

La 30 martie 1939 se schimbă guvernul: a) dispar consilierii 
regali şi b) la Ministerul de Război generalul Ion Antonescu este 
înlocuit cu generalul Gh. Argeşanu. 


196 


Inevitabila completare a loviturii de stat de la 10 februarie 
1938 a fost înlocuirea Constituţiei democrate Ionel I. C. Brătianu, 
din anul 1923 printr-o Constituţie dictatorială a Regelui Carol II. 

Autorii textului noii Constituţii au fost: prof. Istrate Micescu 
şi prof. Andrei Rădulescu. 

Aşa-zisa Constituţie carlistă era „octroyată" de sus în jos şi 
introducea pedeapsa cu moartea pe motive politice. 

Operaţiunea de acceptare a noii Constituţii s-a făcut prin 
ridicarea mâinii, în adunare generală, convocată la 24 februarie 
1938, pe instituţii, pe intreprinderi, pe cartiere şi pe comune. 

în Bucureşti au fost 4 voturi de împotrivire: 1. Mircea 
Vulcănescu, la Ministerul de Finanţe; 2. ing. Ştefan Predescu, la 
centrala CFR; 3. dr. Vlad Dănulescu, la Asigurări Sociale şi 4. dr. 
Şerban Milcoveanu, la Spitalul Colţea. 

în Amfiteatrul Spitalului Colţea erau convocaţi 2.000 de medici. 
Persoana mea a fost pusă să scrie şi să semneze pentru ce votează 
contra. Am scris şi am semnat: „Ca medic nu accept pedeapsa cu 
moartea şi ca cetăţean nu accept uzurparea suveranităţii naţiunii." 

Urmarea votului meu negativ a fost trimiterea cu serviciul 
militar în Basarabia, considerată atunci lada de gunoi a României. 

Privitor la dispariţia lui Corneliu Z. Codreanu, Regele Carol 
II a făcut prin generalul Gavrilă Marinescu două încerări pe altă 
cale decât cea prin autorităţile statului. 

Să le descriem. 

Generalul Gavrilă Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, şi, 
în plus, fost şi viitor ministru al Ordinii Publice, a purtat tratative cu 
200 de ocnaşi „vieţaşi", adică condamnaţi la muncă silnică pe viaţă 
pentru crime de drept comun. Le promite „decret regal de graţiere" 
dacă se duc cu topoarele la sediul legionar din strada Gutemberg 
nr. 3 şi omoară pe Corneliu Z. Codreanu şi pe toţi legionarii găsiţi 
acolo. „Vieţaşii" acceptă, dar cer ca întâi să se dea decretul de 
graţiere şi apoi ei să facă treaba, şi decretul de graţiere cu 
identitatea lor precisă, să fie publicat în Monitorul Oficial şi în trei 
ziare centrale, între care „Universul" lui Stelian Popescu şi 
„Curentul" lui Pamfil Şeicaru. 


197 


Evenimentul este menţionat în memoriile lui Armând 
Călinescu. 

La a doua încercare am fost de faţă şi de aceea cer voie să 
relatez cum s-a petrecut. 

Era dimineaţa, în jurul orei 10. M-am dus la sediul din str. 
Giitemberg nr. 3 să-i relatez lui Comeliu Z. Codreanu cum a decurs 
aşa-zisa votare a noii Constituţii, în amfiteatrul Spitalului Colţea. 

îl găsesc îmbrăcat cu paltonul, gata de a pleca la Predeal şi 
îmi spune: „Intră în maşină şi îmi povesteşti pe drum.“ 

în maşină nu mai era loc şi am stat pe genunchii juristului 
Nicolae Totu. 

Conducătorul maşinii era Ilarie şi Comeliu Z. Codreanu era 
în faţă, la dreapta. 

După ce trecem de Aeroportul Băneasa, Ilarie spune: 
„Suntem urmăriţi de o maşină mare, neagră." Comeliu Z. Codreanu 
cere: „încetineşte şi apoi accelerează." Maşina urmăritoare făcea 
la fel şi mereu se găsea la 10 metri în spatele nostru. în dreptul 
comunei Otopeni, astăzi Aeroportul Henri Coandă, maşina 
urmăritoare ne devansează şi se aşază de-a curmezişul soselei, în 
chip de baraj. 

In aceeaşi fracţiune de secundă: din maşina urmăritoare ies 
5 necunoscuţi şi din maşina noastră iese Comeliu Z. Codreanu, 
care, cu voce tunătoare strigă repetat: „Comisarul Clonţa din 
Prefectura Poliţiei Capitalei, nu fi asasin. Comisarul Clonţa din 
Prefectura Poliţiei Capitalei, bagă revolverul în buzunar." 

Aceste două fraze au fost repetate de 4-5 ori de Comeliu 
Z. Codreanu, astfel încât să audă nişte ţărani şi nişte biciclişti care 
treceau pe laturile şoselei. 

Comisaml Clonţa şi cei 4 poliţişti însoţitori s-au văzut demascaţi 
şi imediat au reintrat în maşină şi au plecat spre Bucureşti. 

La fel şi noi ne-am reîntors la Bucureşti. 

Corneliu Z. Codreanu a intrat în biroul său şi, în faţa a 10-15 
lideri legionari, şi-a pronunţat primul Testament politic: 

„Dacă voi fi omorât, vă duceţi la domnul luliu Maniu şi veţi 
face ce vă va spune dânsul. Voi fi omorât, dar va fi întrebarea 


198 


„pentru ce a fost asasinat Comeliu Z. Codreanu? Această întrebare 
va mobiliza întreaga naţiune şi va fi pârghia de ridicare a României." 

Reproduc ce-am auzit cu urechile mele. E depoziţie de martor 
de la faţa locului. 

Ulterior, pe parcursul lunii martie 1938, Comeliu Z. Codreanu 
îşi va completa Testamentul politic. 

Revenim la februarie 1938. 

în cadrul politicii de repliere, Comeliu Z. Codreanu: a) la 21 
februarie 1938 autodizolvă Partidul Totul pentru Ţară, b) închide 
toate sediile Mişcării Legionare, cu punerea la adăpost a arhivelor, 
c) închide cele trei restaurante legionare şi cele cinci magazine 
alimentare şi d) redactează trei scrisori către patriarhul Miron 
Cristea, dr. Alexandru Vaida-Voievod şi prof. Nicolae Iorga. 

în aceste scrisori îi invită să gândeasă istoric în plus de poli¬ 
tic şi să judece responsabilitatea suprimării libertăţilor cetăţeneşti, 
uzurparea suveranităţii naţiunii şi împiedicarea cursului firesc al 
autoguvernării în România. 

Patriarhul Miron Cristea şi dr. Alex. Vaida-Voievod n-au 
reacţionat la scrisorile primite. 

Prof. Nicolae Iorga, dimpotrivă, s-a sesizat şi a reclamat la 
Tribunalul Militar, jignit în funcţia lui oficială de consilier regal. 

Vom reveni cu explicaţii. 

La sfârşitul lui martie 1938 a avut loc a treia întrevedere cu 
luliu Maniu. Comeliu Z. Codreanu îi declară următoarele: 

a) nu împărtăşeşte politica proraristă şi antisemită a 
socialismului, b) militează pentru alianţa cu Germania din admiraţie 
şi din încredere pentru marele popor german şi c) este în interesul 
României să aibă o alianţă încheiată preventiv cu Germania, dacă 
aceasta e victorioasă în războiul ce urmează. 

Privitor la persoana sa, Comeliu Z. Codreanu avea de ales 
între trei soluţii. 

Prima soluţie: plecarea în exil. 

Comeliu Z. Codreanu a cerut paşaport care însă, după 48 
de ore, i-a fost retras. Probabil că paşaportul a fost aprobat de 
Armând Călinescu şi a fost retras de Regele Carol II. 


199 



Italia a acordat azil politic cu libertate de activitate 
particulară. Idem din proprie iniţiativă, Ambasada Japoneză a 
acordat azil politic, ca invitat personal al împăratului. 

După retragerea paşaportului, principele Alecu Ghica de la Iaşi, 
i-a oferit paşaportul său, întrucât chipurile lor erau foarte asemănătoare. 

A doua soluţie: intrarea în ilegalitate. 

Existau mai multe posibilităţi la marii proprietari cu conacele 
izolate în câmp deschis. Iuliu Maniu i-a oferit lui Comeliu Z. 
Codreanu o gazdă naţional-ţârănistă în Transilvania. 

A treia soluţie: acceptarea prigoanei. 

Aici pot aduce o depoziţie de martor. 

Imperativul medicinii din România a fost şi sigur va fi în 
viitor: studii universitare în ţară şi specializarea în Occident, de 
preferinţă Franţa, Germania sau Anglia. 

Eu sunt total adeptul clinicii franceze, bazată pe cunoaşterea 
semeiologiei, observarea precisă şi raţionarea logică. Dar am optat 
pentru specializare în Germania dintr-un punct de vedere aparte, 
îmi făcusem opinia că anatomia patologică explică o treime din 
patologie, că microbiologia explică a doua treime din patologie şi 
că a treia treime din patologie ar trebui să fie explicată de chimia 
fizicală. 

Niciun medic român n-a atacat această disciplină ştiinţifică 
a chimiei fizicale, care este altceva decât biochimia şi fitochimia. 

La epoca aceea, chimia fizicală încă era un monopol al ştiinţei 
din Germania. 

Un văr de al meu, Victor Brabeţeanu, era consilier nr. 1 la 
Ambasada noastră de la Berlin şi prin el am obţinut posibilitatea de 
practică la Spitalul Charite din Berlin şi posibilitatea de inţiere la 
Institutul de Chimie Fizicală. Părinţii mei erau mari proprietari agricoli 
şi îmi asigurau întreţinerea pe doi arii. 

La Bucureşti îmi făcusem externatul şi internatul în Spitalele 
Eforiei Civile şi aveam un post de medic secundar la consultaţiile 
Spitalului Brâncovenesc. 

Exista riscul unui conflict cu serviciul militar, dar speram a-1 
putea rezolva la întoarcerea din Germania. 


200 


M-am dus la Comeliu Z. Codreanu să-i spun proiectul meu, 
să reglementăm preşedinţia la UNSCR şi să-i cer sfatul. 

Privitor la UNSCR, dânsul mi-a spus că lucrurile sunt 
îngheţate pe loc, dat fiind dizolvarea tuturor organizaţiilor studenţeşti, 
prin decizia Ministerului Ordinii Publice din martie 1937. 

La cererea de a-mi da un sfat, dânsul mi-a spus: „Legionarii 
sunt liberi să facă ce vor şi ce decid. Eu nu vă dau niciun ordin şi 
niciun sfat." 

Eu: „Dacă nu ne daţi niciun sfat înseamnă că noi trebue să 
ne luăm după modelul persoanei dumneavoastră/ 1 

Comeliu Z. Codreanu: „Eu rămân în ţară orice s-ar întâmpla 
şi orice vor decide autorităţile de stat. Dăm o altă bătălie în care 
vom lupta cu alte arme, şi anume cu tăcerea, suferinţa şi răbdarea/' 

Am reţinut nuanţa că „vom lupta" şi nu nuanţa că „vom 
învinge". 

Luând ca model ce-a decis şi ce face Comeliu Z. Codreanu, 
i-am spus că şi eu rămân în ţară orice s-ar întâmpla şi orice ar 
decide autorităţile de stat. 

La plecare, Comeliu Z. Codreanu a mai spus: „Cine crede 
că are în el putere de rezistenţă, va intra în lagăre sau închisori. 
Cine crede că nu are putere de rezistenţă, are libertate din partea 
mea să facă ce crede a fi mai bine." 

închid citatul. 

Câteva zile mai târziu primesc ordin militar de prezentare în 
48 de ore la garnizoana Corpului III Armată de la Chişinău. 

Ulterior am aflat că a fost decizia Palatului Regal. 

Ministrul sănătăţii, dr. Ion Costinescu, i-a spus tatălui meu, 
Jean Milcoveanu: „E ordin foarte de sus. Nimeni nu poate interveni. 
Pentru ce ai lăsat băiatul să meargă la legionari? Avea toate 
posibilităţile de ales altceva." 

înainte de a pleca în Basarabia, am asistat la cea de-a doua 
completare a Testamentului politic. 

Comeliu Z. Codreanu ne-a chemat în biroul lui pe toţi 
legionarii prezenţi în sediu. 

Iată dialogul ce-a urmat: 


201 



Comeliu Z. Codreanu: „Dacă voi fi omorât, spuneţi-mi, pe 
cine alegeţi în locul meu la conducerea Mişcării Legionare?' 4 

în cor, cei prezenţi: „Mergem la camarazii Văcăreşteni". 

Comeliu Z. Codreanu: „Foarte bine. Comandanţii Bunei 
Vestiri sunt autoritare de recunoaştere şi de legitimare. întrebarea 
este pe cine anume alegeţi în locul meu de şefia Mişcării?" 

în cor, noi, cei prezenţi: „Pe domnul inginer Gh. Clime." 

Comeliu Z.Codreanu: „Foarte bine. Dar domnul Clime mă 
iubeşte pe mine prea mult şi nu va avea suficientă libertate pentru 
iniţiative personale. Ce e curios este că niciunul dintre voi nu s-a 
gândit la domnul Banea, care conduce Mişcarea Legionară din 
Transilvania şi singur a rezolvat şi rezolvă toate problemele, fără 
să fie nevoie de intervenţia mea." 

Atât a fost când eu am fost martor. După două-trei 
săptămâni, sub forma unui dialog, Comeliu Z. Codreanu şi-a 
definitivat Testamentul politic: „Legionarul este subordonat Mişcării; 
Mişcarea e subordonată Naţiunii şi Naţiunea e subordonată 
Adevărului egal cu Dumnezeu". 

Această completare şi precizare a Testamentului politic a 
fost receptată şi publicată de prof. Constantin Stoicănescu de la 
Timişoara. 

Textul e publicat în nr. 2 al arhivei istorice „învierea", din 
aprilie 1993, la pag. 14-15. 

în 1938 Basarabia a fost aleasă pentru campania de 
eradicare a endemiei de tifos exantematic şi eu, în cadrul serviciului 
militar, am fost încadrat în această campanie. 

Fiind activitate pur profesională, relatez în alte texte 
memorialistice. 

La 17 aprilie 1938 sunt arestat în comuna Nisporeni, judeţul 
Lăpuşna, şi, după o anchetă sumară, făcută de inspectorul Blându, 
sunt trimis sub escortă în lagărul de prizonieri politici de la Sfânta 
Mănăstire Tismana. 

Ce urmează are mare importanţă. 

în primele zile ale lunii aprilie 1938: a) din ordinul Ministerului 
de Interne, instituţiile statului şi unele întreprinderi mari de stat 


202 


desfac contractele de muncă la sute de muncitori, acuzaţi a fi 
legionari; b) Poliţia şi Jandarmeria percheziţionează sediile legionare, 
confiscă arhivele şi pun lacăte la uşi; c) prin decizie ministerială 
sunt suprimate ziarele „Cuvântul" şi „Buna Vestire" şi d) zianil 
„Curentul" al lui Pamfil Şeicaru porneşte campanie pentru 
claustrarea legionarilor în Insula Şerpilor din Marea Neagră. 

La 17 aprilie 1938 sunt arestaţi aproximativ 500 de lideri 
legionari. 

Comeliu Z. Codreanu este arestat: nu la Predeal, cum spune 
Cronologia legionară din 1992 de la Madrid, ci la Bucureşti, cum 
scrie corect Cronologia legionară din 1 ianuarie 1941. 

Arestarea s-a produs la Casa Verde din Bucureştii Noi. 

Aici s-a încercat asasinarea. Casa a fost înconjurată de 
poliţişti perfect ascunşi prin tufişuri şi prin curţi. S-a strecurat o 
informaţie secretă la cunoştinţa comandantei legionare Nicoleta 
Niculescu. Aceasta a venit cu informaţia la Casa Verde, spre 
sfârşitul zilei de 16 aprilie 1938. Poliţiştii sperau în încercarea lui 
Comeliu Z. Codreanu de a se sustrage arestării şi astfel să-l împuşte 
noaptea pe străzi, în chip de hoţ de drept comun, prins asupra 
faptului. 

Comeliu Z. Codreanu n-a căzut în capcană şi a aşteptat 
Poliţia să-l aresteze, odată cu căderea nopţii. 

Nicoleta Niculescu n-a plecat, ci a stat pe trotuar în 
apropierea Casei Verzi. 

Poliţia a făcut percheziţie şi a arestat pe Corneliu Z. 
Codreanu. 

Dimineaţa la ora 7 a plecat de la Casa Verde Corneliu Z. 
Codreanu arestat într-o maşină cu poliţişti. 

Nicoleta Niculescu, într-o maşină condusă de ing. Tache 
Funda, s-a angajat în urmărirea maşinii cu Comeliu Z. Codreanu. 
Spre uimirea legionarilor, maşina Poliţiei a plecat din Bucureşti şi a 
mers la Predeal. Planul poliţiştilor, instrumentat de Gavrilă 
Marinescu şi de Armând Călinescu, era ca pe şoseaua Bucureşti- 
Predeal să simuleze un accident rutier în care să moară singur 
Comeliu Z. Codreanu şi ei să scape „ca prin minune". Evenimentul 


203 



n-a putut fi realizat din cauza maşinii cu Nicoleta Niculescu şi cu 
ing. Tache Funda, care se ţinea la 10 metri în spatele maşinii cu 
Comeliu Z. Codreanu arestat. 

Astfel au eşuat ambele încercări de asasinare a lui 
Codreanu: cu aparenţă de legalitate şi fără răspunderea autorităţilor. 

De la Predeal, Corneliu Z. Codreanu a fost readus la 
Bucureşti de poliţişti şi închis la închisoarea Militară Jilava, sub 
paza unor jandarmi. 

Cei aproape 500 de lideri legionari arestaţi în noaptea de 16 
spre 17 aprilie 1938 au fost încarceraţi în trei lagăre: Mănăstirea 
Tismana, Mănăstirea Dragomima şi Miercurea-Ciuc. 

Persoana mea a fost dusă la Mănăstirea Tismana, 
transformată în închisoare. 

Două zile mai târziu, 19 aprilie 1938, Comeliu Z. Codreanu 
este dus la Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat la 6 luni închisoare 
la reclamaţia prof. Nicolae lorga şi pentru aşa-zisă ofensă. 

Acest mic proces cu mică pedeapsă a fost de fapt un test 
pentru a se vedea ce sensibilitate au şi cum reacţionează Adolf 
Hitler şi Germania ai căror singuri prieteni sinceri şi singuri aliaţi 
loiali erau legionarii, în frunte cu Comeliu Z. Codreanu. 

Absenţa oricărei reacţii şi tăcerea totală a presei din 
Germania au convins pe Regele Carol II şi pe Armând Călinescu 
că pot merge mai departe la marele proces cu mare condamnare. 

Legionarii şi opinia publică acuză pe prof. Nicolae lorga de 
a fi autorul moral întâi al condamnării şi apoi al asasinării lui Comeliu 
Z. Codreanu. 

Adevărul este însă mai complicat. 

Marele prof. Nicolae lorga n-a fost mai mult decât un instru¬ 
ment în mâinile foarte abile ale Regelui Carol II şi ale lui Armând 
Călinescu. 

Prof. Nicolae lorga n-a fost o singură persoană, ci trei 
persoane: a) Nicolae lorga geniul, Nicolae lorga copilul şi Nicolae 
lorga sălbaticul. 

Nicolae lorga copilul a fost câştigat cu câteva bomboane, 
aşa cum negrii din Africa au fost câştigaţi de englezi cu mărgele 
de sticlă colorată. 


204 


Copilul Nicolae lorga a fost câştigat cu reeditarea întregii 
sale opere, la tipografia Ministerului de Interne, a celor 1.200 cărţi 
scrise de el, între care nişte piese de teatru supra-patriotice, dar 
mediocre ca estetică literară. 

Sălbaticul Nicolae lorga se manifesta cu furie nimicitoare 
dar care de la sine se consuma în cuvinte şi nu ajungea la fapte. 

în Parlamentul de la Iaşi din 1917, marele prof. Nicolae 
lorga a cerut şi s-a consemnat în Monitorul Oficial „dispariţia 
avocatului Codin Cemăianu cu mijloacele pe care le cunoaşte 
Ministerul de Interne", adică asasinarea pe ascuns. 

în iama 1937-1938 prof. Nicolae lorga a avut trei manifestări 
publice antilegionare: toate trei cerute de Regele Carol II. 

în decembrie 1937 la o şedinţă a Senatului cu majoritate 
naţional-liberală, prof. Nicolae lorga ţine un discurs care se termină 
cu: „Vă e frică de legionari? Vă dau eu soluţia pe care ne-o 
recomandă vânătorii canadieni: când sunt atacaţi de lupi iama, ei 
împuşcă primul lup din vârful haitei. Ceilalţi se opresc din urmărire 
şi consumă cadavrul şi astfel se măreşte distanţa, iar vânătorii 
scapă de urmărire." 
închid citatul. 

în februarie 1938 prof. Nicolae lorga publică în ziarul 
„Neamul Românesc" un editorial cu punerea în paralel: Cicero şi 
Catilina în Roma antică şi Armând Călinescu şi Comeliu Z. Codreanu 
în România de astăzi. Aşa cum Cicero a avut curajul să omoare 
pe Catilina, la fel Armând Călinescu să aibe curajul de a omorî pe 
Comeliu Z. Codreanu. 

Deci a doua instigare la crima politică, 
în martie 1938 tot în ziarul „Neamul Românesc" prof. Nicolae 
lorga cere desfiinţarea comerţului legionar şi închiderea 
restaurantelor legionare, „unde printre bliduri şi pahare se pun la 
cale conspiraţii". 

Acest din urmă text l-a determinat pe Comeliu Z. Codreanu 
să-i scrie, întrebându-1 când a fost sincer: atunci când i-a acuzat 
pe români că nu muncesc şi nu produc, sau când acuză şi cere 
desfiinţarea comerţului legionar? 


205 


Aceste trei manifestări l-au adus pe prof. Nicolae lorga la 
conflict cu legionarii şi toate aceste trei manifestări s-au produs la 
cererea abilă a lui Carol II. 

Geniul cu numele de Nicolae lorga a fost victima abil 
manipulată de Regele Carol II. 

Intr-o celulă din închisorile terorii staliniste, secretând poli¬ 
tic al prof. Nicolae lorga. Dumitru Munteanu-Râmnic, a povestit 
un episod semnificativ: 

Reclamaţia contra lui Comeliu Z. Codreanu a fost redactată 
şi dactilografiată de Armând Călinescu, care a venit la prof. Nicolae 
lorga s-o semneze. După plecarea lui Annand Călinescu, prof. 
Nicolae lorga îi comunică secretarului său, Dumitru Munteanu- 
Râmnic, ce-a semnat. Acesta îi spune: „N-aţi făcut bine, domnule 
profesor, să vă amestecaţi în conflictul dintre Călinescu şi legionari". 
Atunci prof. Nicolae lorga îi spune: „Ai dreptate. Du-te Ia Călinescu 
şi adu-mi înapoi reclamaţia." 

In 1956 am avut o discuţie cu prof. Victor Brătulescu, 
colaboratorul nr. 1 al prof. Nicolae lorga, la „Comisia Monumentelor 
Istorice". Acesta îmi spune: „Să ştii şi să reţii, domnule Milcoveanu, 
că nimeni dintre noi nu l-am instigat pe prof. N. lorga contra 
legionarilor. Dimpotrivă, am căutat să nu se amestece în conflictul 
dintre Rege şi Codreanu." 

încă o dată afirm: prof. Nicolae lorga a fost victima Regelui 
Carol II. 

Revenim la Mişcarea Legionară. 

Mai 1938. 

Arestările în masă din 17 aprilie 1938 au fost o tragedie şi 
au fost începutul sfârşitului pentru Mişcarea Legionară. 

Aceste arestări masive din 17 aprilie 1938: a) au claustrat 
etanş în lagăre şi închisori conducerea cunoscătoare a problemelor 
şi capabilă de rezolvare şi b) au lăsat în libertate şi pradă tentaţiilor 
sutele de mii de mici legionari fanatici, rămaşi fără conducere şi 
ajunşi în final sub conducerea lui Horia Sima. 

Să analizăm întâi ce s-a întâmplat cu legionarii liberi şi apoi 
ce s-a întâmplat cu legionarii claustraţi. 


206 


Din devotament, din disciplină şi de bine cunoscători ai gândirii 
şi ai strategiei lui Corneliu Z. Codreanu s-au constituit în 
Comandament de Prigoană sub conducerea supraeminentului 
Ion Belgea, licenţial în Litere şi Filosofie, şi şeful Serviciului de 
disciplină interioară şi de aplanare a conflictelor din interiorul 
Mişcării Legionare. 

Iată componenţa iniţială a Comandamentului de Prigoană: 
Radu Mironovici, preot Ion Dumitrescu-Borşa, George Furdui, 
Nicoară Iordache, Ion Antoniu-Pâsu, Gh. Dragomir-Jilava, Nicoleta 
Niculescu, Victor Dragomirescu, ing. Nicolae Horodniceanu, 
Andrei C. Ionescu, Ion-Victor Vojen, Alex. Constant, Viorel Trifa, 
Lucia Trandafir, Titi Cristescu şi Napoleon Popescu-Buzău. 

Pe parcurs s-au adăugat venind din provincie: Const. 
Papanace, Victor Silaghi, Valeriu Cându şi Horia Sima. 

Acesta din unnă a adus şi a introdus în Comandament pe prof. 
Nicolae Pătraşcu de la Sibiu şi pe juristul Victor Biriş de la Oraviţa. 

Cu acest Comandament de Prigoană s-au întâmplat două 
lucruri de neînţeles. 

Primul lucru a fost insistenţa cu care Horia Sima a căutat 
să impună o nouă strategie, şi anume de violenţă la violenţă în locul 
strategiei lăsate de Comeliu Z. Codreanu şi ing. Gh. Clime: „Tăcere, 
suferinţă şi răbdare". 

Al doilea lucru neexplicabil a fost arestarea celor care erau 
partizani ai strategiei „tăcere, suferinţă şi răbdare" şi nearesterea 
celor care nu-şi exprimau vreo acţiune, cum era Const. Papanace 
şi a celor care susţineau strategia „violenţă la violenţă", cum au 
fost Nicolae Pătraşcu, Victor Biriş şi Titi Cristescu. 

La începutul lui mai a fost arestat George Furdui şi la începutul 
lui iunie 1938 a fost arestat Ion Belgea. Aceste două arestări au 
dezorganizat Comandamentul de Prigoană care în august 1938 a 
ajuns total şi complet în mâinile şi la decizia lui Horia Sima. 

Nimeni nu se poatea lămuri cum se făceau arestările. 

în iulie 1938 a fost arestat Ion Antoniu-Pâsu, care, adus în 
lagărul de la Miercurea-Ciuc a spus: „Am fost trădat de Horia 
Sima. El era singura persoană care îmi cunoştea adresa secretă". 


207 


Preotul Ion Dumitrescu-Borşa a spus şi a repetat: „Eu aveam 
două domicilii secrete. La una primeam vizite şi la alta dormeam 
noaptea. Horia Sima cunoştea adresa de zi şi nu cunoştea adresa 
de noapte. Poliţia a venit să mă aresteze la adresa de zi, cunoscută 
de Horia Sima şi niciodată n-a venit la adresa de noapte, 
necunoscută de Horia Sima.“ 

Aceste două fapte n-au fost cunoscute de legionarii liberi 
de afară şi dacă le-au aflat, nimeni nu le-a crezut, neputând realiza 
mental reeditarea trădării lui Mihail Stelescu. 

Au fost totuşi două indicii care trebuiau să pună pe gânduri. 

Primul lucru care era de observat şi care trebuia să fie 
observat la Horia Sima era neîntrerupta lui stare de agitaţie psiho- 
motorie. 

Era peste tot şi venea peste tot, neîncetat, cu idei de gândire 
extremistă şi cu proiecte de anarhie revoluţionară. 

Intr-adevăr, inteligenţa constă şi se defineşte prin imaginaţia 
creatoare. Dar nu orice imaginaţie, ci numai acea imaginaţie care 
păstrează fără întrerupere contactul osmotic cu realitatea şi care 
se autosubordonează propriei raţiuni logice. 

Fără realism şi fără raţionalitate este fantezia şi nu imaginaţia. 

In politică, la fel ca în război, tactica este subordonată 
strategiei, dar are prioritate asupra acesteia. 

Această prioritate a tacticii asupra strategiei este semnul 
diagnosticam al însuşirii de realism în gândire şi în activitate. 

Imaginaţia e determinantă pentru reuşifa devenirii, iar 
realismul este determinant pentru reuşita existenţei. 

Lui Horia Sima i-a lipsit constant însuşirea de realism şi ce-i 
produceau emisferele cerebrale: nu era imaginaţie creatoare sau 
măcar productivă, ci era fantezie mai mult anarhică decât 
responsabilă şi, în cel mai bun caz, cu capacitate de a învinge 
minţile simpliste. Norocul lui personal şi nenorocul evident al 
Mişcării Legionare a fost că el n-a fost luat în seamă de Statul 
Major Legionar în timp util şi înainte de ireparabil. 

Al doilea lucru care era de observat şi care trebuia observat 
era versiunea pe care Horia Sima şi-a fabricat-o asupra stării sale 


208 


de libertate la arestările din 17 aprilie 1938 şi pe tot parcursul anilor 
1938-1939. 

Iată ce s-a difuzat şi ce s-a luat drept minune în lumea 
minţilor imature şi în lumea minţilor simpliste din straturile de jos 
ale Mişcării Legionare. 

Iată ce difuzează simiştii atunci, în 1938-1939 şi la fel astăzi, 
după decembrie 1989. 

La ordinul din Bucureşti, Poliţia şi Siguranţa din Lugoj au venit 
în noaptea de 16/17 aprilie 1938 să-l aresteze pe Horia Sima. Dată 
fiind marea lui personalitate nu l-au arestat şi doar au înconjurat 
locuinţa, neîngăduindu-i să plece la serviciu. în dimineaţa de 17 aprilie 
1938 au venit trei ţărani bănăţeni în costum naţional şi Poliţia şi 
Siguranţa le-a respectat dorinţa de a spune „bună dimineaţa 44 
profesorului Horia Sima. După o jumătate de oră cei trei ţărani 
bănăţeni în costum naţional au părăsit locuinţa şi Poliţia şi Siguranţa 
i-au lăsat să plece, fără identificare nici la venire şi nici la plecare. 

Unul din cei trei ţărani bănăţeni era chiar prof. Horia Sima, 
îmbrăcat în costum naţional. 

Aceasta ca explicaţie pentru ce n-a fost arestat ca toţi 
legionarii, atunci, în 17 aprilie 1938. Evident, basm de adormit copiii 
încă în leagăn. 

Ajuns în Bucureşti, Horia Sima s-a agitat în dreapta şi în 
stânga şi continua fără încetare şi fără oboseală să adune aşchiile 
şi să regrupeze legionarii. 

A putut să circule liber şi nestingherit dintr-un motiv - după 
simişti - foarte simplu, şi anume că figura lui nu era cunoscută de 
spionii şi informatorii Poliţiei, Siguranţei, S.S.I.-ului şi Jandarmeriei. 

Iarăşi basm de adormit copiii. 

La epoca aceea a terorii carliste, Siguranţa Generală avea 
în teren 30 brigăzi de aşa-zişi detectivi. 

Astfel repartizate după scop: 26 de brigăzi contra legiona¬ 
rilor, o brigadă contra partidelor istorice, o brigadă contra comuniş¬ 
tilor, o brigadă pentru sectele religioase şi o brigadă pentru lumea 
interlopă, bordeiele cu prostituate, jocurile de noroc şi traficanţii 
de valută. 


209 


Detectivii celor 26 de brigăzi antilegionare aveau, adică ar 
fi trebuit să aibă în buzunar fotografiile tuturor legionarilor cu 
activitate zisă subversivă şi cu domiciliu clandestin. 

Prima tragedie a fost trecerea conducerii Mişcării Legionare 
de la lideri arestaţi la legionarii liberi. A doua tragedie a fost că, 
dintre legionarii nearestaţi, a rămas în libertate numai Horia Sima 
şi cei câţiva voiţi de el să-i fie subofiţeri docili. 

Lucrurile au fost posibile întrucât sub dictatura Regelui Carol 
II întreg aparatul de spionaj şi întreg aparatul represiv au fost con¬ 
centrate în mâinile şi la voinţa unei singure persoane: Mihail 
Morusoff. 

Cine a fost Mihail Morusoff? 

1887-1940. 

Originar din Tulcea, fiu de preot, etnie bulgară cu ereditate 
mongolă, patru clase de gimnaziu şi în schimb şcoala vieţii. 

O inteligenţă de mare clasă prin perspicacitate de bisturiu 
chirurgical, orientare cu precizie electronică şi decizie de blitz- 
Krieg mereu învingător. 

Profesiune de spion internaţional, cu România drept tribună 
oficială şi drept postament al statuii. Până în 1927 a spionat Europa 
în favoarea Uniunii Sovietice şi din 1936 a spionat Uniunea Sovietică 
în favoarea Germaniei naţional-socialiste. A vândut Franţei 
informaţii culese din Germania şi a vândut Germaniei informaţii 
culese din Franţa. In martie 1939 a colaborat cu Intelligence Ser¬ 
vice la asasinarea pe teritoriul României a colonelului Joseph Peck 
şi la dispariţia arhivei secrete poloneze. Iar un an mai târziu, în 
martie 1940, a colaborat cu amiralul Wilhelm Canaris la nereuşita 
proiectului englez de blocare a Dunării cu saci de ciment la Porţile 
de Fier. 

Cu fondurile secrete ale poliţiei politice române a finanţat 
propaganda pentru suirea pe tron la 8 iunie 1930 a Regelui Carol 
II. Din 1930 până la 4 septembrie 1940 a fost şi a funcţionat ca nr. 
2 după Carol al Il-lea în ierarhia statului. 

Ce-a făcut şi cum a dispărut se analizează în cartea din 
1999 a Editurii Crater, în cele patru Testamente politice: Comeliu 


210 


■ 

Z. Codreanu, Mihail Morusoff, mareşal Ion Antonescu şi general 
Aurel Aldea. 

Iată cum Horia Sima a intrat în atenţia lui Mihail Morusoff 
şi a fost făcut „conservă" în interiorul Mişcării Legionare. 

Nu Horia Sima a cerut să facă serviciul militar obligatoriu la 
S.S.I., ci Mihail Morusoff l-a selecţionat şi l-a recrutat. 

Primul criteriu: şef de promoţie la Liceul Negru-Vodă din 
Făgăraş şi şef de promoţie la Facultatea de Filosofie din Bucureşti. 

Al doilea criteriu: Horia Sima n-avea tată care să-l 
controleze şi astfel depindea total şi sigur de S.S.I. 

Horia Sima n-a fost agent cu angajament şi salariu, ci a fost 
în parteneriat cu Serviciul Special de Informaţii al Armatei Române 
din 1930 până în 1940. 

Timp de 20 de ani nimeni n-a ştiut şi nimeni n-a lămurit 
cele de mai sus. S-a aflat numai în anul 1961, când cel mai im¬ 
portant colaborator al lui Horia Sima, juristul Victor Biriş, a făcut 
mărturisiri complete în faţa camarazilor legionari, deţinuţi în 
închisoarea Aiud. 

Informaţia a făcut lumină şi a dat explicaţie la tot ce-a făcut 
şi la tot ce n-a făcut Horia Sima în calitate de şef unic absolut al 
Mişcării Legionare 1938-1940. 

De la legionarii liberi, nearestaţi, sub comanda lui Horia Sima 
să trecem la legionarii arestaţi, sub comanda legionarilor Comeliu 
Z. Codreanu şi a ing. Gh. Clime. 

Fiind printre arestaţi, pot vorbi în perfectă cunoştinţă de 

cauză. 

în lagărul de la sfânta mănăstire Tismana eram claustraţi 
aproape 200 legionari din Bucureşti. 

Personale gânduri nostalgice. 

La începutul secolului al XVII-lea aici a fost închis şi aici a 
decedat un străbunic al meu, căpitanul Preda Milcoveanu, implicat 
în procesul boierului Staicu, care fusese de partea familiei 
Cantacuzino în lupta cu familia Brâncoveanu. 

Pentru toţi legionarii claustraţi era de mare interes peştera 
unde, timp de 5 ani, Tudor Vladimirescu, cu banii boierului Glogojanu, 

211 






a adunat şi a ascuns arme pentru viitoarea Mişcare a Pandurilor 
din primăvara 1821 

în curtea mănăstirii cădea de la mare înălţime o cascadă cu 
apă foarte rece. 

Preoţii, diaconii şi călugării n-aveau voie să ne vorbească, 
dar se vedea că tremurau de emoţie când ne vedeau şi de frica 
jandarmilor. 

Eram sub paza unei companii de jandarmi, toţi cu armele 
gata de foc. Niciodată nu vorbeau cu noi şi se vedea să fuseseră 
prelucraţi şi îndoctrinaţi pentru ostilitate, la nevoie chiar şi masacru. 

în schimb, populaţia autohtonă venea să ne arate simpatie, 
compasiune şi solidaritate. Veneau cu zecile şi se uitau îndelung la 
noi, suiţi pe stâncile din jurul mănăstini şi se închinau în faţa sfintelor 
icoane. 

Condiţiile de cazare şi alimentare, acceptabile. S-a aflat că 
avem exact porţia jandarmilor. 

N-aveam voie de vizite şi nici de corespondenţă. 

La sfârşitul celei de a doua săptămâni a venit o inspecţie 
condusă de un colonel de jandarmi care s-a recomandat Craioveanu, 
probabil pentru că venea de la Craiova. 

Conform regulamentului militar, colonelul Craioveanu şi-a 
încheiat inspecţia cu întrebarea: „Aveţi ceva de raportat? 14 

La cererea să fim vizitaţi de familie, el a răspuns: „Problema 
este în studiu şi se va lămuri de Inspectoratul General al 
Jandarmeriei/ 6 

La cererea de corespondenţă cu familia, colonelul Craioveanu 
a răspuns: „O singură carte poştală pe lună şi fiecare veţi primi una 
pentru familie 66 . 

La cererea să se instaleze duşuri pentru igienă, colonelul 
Craioveanu a răspuns: „Nu-i nevoie să vă instalăm duşuri. Aveţi in 
faţa voastră cascada cu apă. Dar n-aveţi curaj să vă băgaţi în apă 
rece şi asta vă priveşte numai pe voi. 66 

Instantaneu şi reflex ne-am dezbrăcat 5 legionari şi, numai 
în chiloţi, am intrat în cascada cu apă rece ca gheaţa. Colonelul 
Craioveanu n-a comentat şi a decis terminată inspecţia. 


212 


Nu s-au instalat duşuri cu apă caldă. 

Pe la jumătatea lui mai 1938 Armând Călinescu a decis 
desfiinţarea lagărelor de la Mănăstirea Tismana şi Mănăstirea 
Dragomima şi concentrarea noastră, a tuturor legionarilor arestaţi, 
în lagărul de la Miercurea-Ciuc. O veche cazarmă militară 
austriacă, aflată la mijlocul câmpului, la mare depărtare de orice 
populaţie, înconjurată cu trei rânduri de sârmă ghimpată, ca în război 
pe front şi, foarte important, un teritoriu cu populaţie ungară, 
presupusă a fi ostilă. 

Diagnostic greşit: ungurii de condiţie simplă n-au fost 
niciodată ostili faţă de legionari, care luptau pentru libertate şi care 
erau mereu prigoniţi. La ceremoniile de înmormântare a lui Ionel 
I. Moţa şi Vasile Marin, populaţia ungară din Transilvania a 
îngenunchiat şi s-a rugat laolaltă cu populaţia română. în octombrie 
1937, la Institutul medico-militar unde ne-am făcut serviciul militar 
obligatoriu: medicii unguri au votat canditatul legionar împotriva 
candidatului comunist, propus şi susţinut de medicii evrei, aproape 
egal numeric cu medicii români. 

Cu ungurii se poate discuta şi există soluţie la problemele de 
naţionalitate conlocuitoare. 

Jandarmii intrau în lagăr numai de două ori pe zi, când 
aduceau cazanele cu mâncare caldă şi apoi plecau, lăsând ca 
legionarii să distribuie porţiile individuale. în schimb, dincolo de 
sârmele ghimpate se găseau cca 200 de jandarmi cu puşti şi 
mitraliere gata de foc în caz de „rebeliune 66 sau de „evadare 66 . 

Acolo, în lagărul de la Miercurea-Ciuc se găsea şi prof. 
Nae Ionescu, arestat, probabil, cu toţi legionarii la 17 aprilie. Era 
înconjurat tot timpul de elevi şi admiratori. în fiecare după-amiază 
dânsul ţinea câte o prelegere de două ore, cu subiecte de filosofie, 
urmată de întrebări şi răspunsuri. într-o cameră retrasă, prof. Nae 
Ionescu punea să i se cânte cele 33 imnuri legionare şi foarte 
multe cântece populare. 

După transferarea noastră la Jilava, a fost adus şi claustrat 
în lagărul de la Miercurea-Ciuc şi Mircea Eliade. 

Iată în ce împrejurări. 


213 


Din punct de vedere politic, Mircea Eliade nu justifica 
arestarea şi claustrarea la 17 aprilie 1938, odată cu marii lideri şi 
marii comandanţi legionari. 

Legionarii liberi l-au rugat pe Mircea Eliade să viziteze pe 
prof. Nae Ionescu şi să le aducă consiliul lui. Mircea Eliade a cerut 
autorizaţie pentru a obţine de la prof. Nae Ionescu recomandările 
sale, în calitate de profesor, la programul de prelegeri pentru cursul 
de logică şi metafizică cu studenţii de la Universitate. întrebat ce 
consiliu dă legionarilor liberi, prof. Nae Ionescu a recomandat linia 
lui Comeliu Z. Codreanu de „tăcere, suferinţă şi răbdare 14 şi a 
deconsiliat propunerile lui Horia Sima de contraviolenţă revoluţionară. 

Consiliul dat de prof. Nae Ionescu a ajuns la Mihail Morusoff 
şi la Armând Călinescu şi s-a decis claustrarea lui Mircea Eliade 
în lagărul de Miercurea-Ciuc. 

Mulţi legionari se ocupau de sport şi organizau întreceri la 
tenis, baschet, ping-pong, alergări 1.000 m, săritura cu prăjina. La 
aproape toate aceste concursuri a luat premiul 1 un student 
macedonean, Polispermon Şupila. Sigur ajungea campion mondial 
dacă nu era, la 22 sept. 1939, asasinat de jandarmi din ordinul 
Regelui Carol II. 

La sosirea noastră de la Tismana la Miercurea-Ciuc avusese 
loc un eveniment ultrasemnificativ care e trecut sub tăcere, foarte 
probabil intenţionat. 

Odată cu legionarii, au fost internaţi în lagăre şi spioni ai 
Siguranţei Generale şi ai Serviciului Special de Informaţii. 

Unul dintre aceşti spioni în lagărul de la Miercurea-Ciuc a 
fost avocatul Petre Dinescu, originar din Piteşti şi cu activitate în 
viaţa studenţească, unde se arăta mare legionar. 

în lagărul de la Miercurea-Ciuc el organizează un complot: 
după ce evadează din lagăr se duc la Bucureşti şi omoară pe Regele 
Carol II la mitingul naţional de la 10 mai 1938. 

Cei solicitaţi s-au prefăcut a accepta şi în ajunul evadării din 
lagăr au dat totul pe faţă. 

între aceştia preotul Chivu, comandant legionar din comuna 
Viişoara, judeţul Constanţa. 


214 


S-a convocat „Tribunalul Onoarei' 4 , sub preşedinţia lui George 
Furdui. Petre Dinescu a făcut mărturisiri complete şi, după judecată, 
el a fost azvârlit afară din lagăr, dincolo de sârmele ghimpate. 

Semnificaţia acestui complet era foarte mare. Armând 
Călinescu, GavrilăMarinescu, Victor Iamandi şi, mai ales, Mihail 
Morusoff cunoaşteau instabilitatea psihică a Regelui Carol II şi se 
temeau ca nu cumva să-şi schimbe hotărârea de asasinare a 
legionarilor. Fabricând acest presupus complot, ei vroiau să 
consolideze decizia ca Instituţia Regală să patroneze crimele şi 
masacrele proiectate. 

în 1945 l-am întâlnit pe stradă pe Petre Dinescu, care era 
acum trecut în serviciul ocupaţiei sovietice şi regimului comunist. 

între 23 mai şi 27 mai 1938 a avut loc la Tribunalul Militar 
Bucureşti procesul de aşa-zisă trădare a lui Comeliu Z. Codreanu. 

România şi-a pierdut graniţele în vara 1940 şi independenţa 
în primăvara 1945: în parte ca urmare a Forţelor Oculte din politica 
mondială, dar şi ca urmare a războiului civil pornit de stat împotriva 
Naţiunii. 

Războiul civil care a împiedicat adaptarea politicii externe 
la prioritatea tacticii asupra strategiei. 

Acest război civil dintre stat şi naţiune a fost decis la 20 
februarie 1937, când Corneliu Z. Codreanu a refuzat complicitatea 
Mişcării Legionare drept partid unic de stat al dictaturii zise Re¬ 
gale şi a început operativ la 21 decembrie 1937, când Dimitrie 
Lupu, preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a refuzat 
cererea de a falsifica rezultatul alegerilor parlamentare din 20 
decembrie 1937. 

Partidul unic de stat construit de Regele Carol II pentru 
presupusa reuşită a dictaturii personale a fost constituit, în loc de 
legionari, cu hoţi şi cu mafioţi care aveau afaceri necurate. Aceştia 
se temeau de politica legionară, zisă „primatul ordinii morale în 
viaţa publică 44 . 

înainte de toţi hoţii şi de toţi mafioţii, aparatul represiv al 
României: Siguranţa, S.S.I., Poliţia, Jandarmeria şi Tribunalele 
Militare. Marele secret al aparatului represiv al României era 


215 




comercializarea măsurilor de ordine publică şi, mai ales, comer¬ 
cializarea sentinţelor de condamnare publică. 

Sursa cea grasă era Partidul Comunist care obţinea fonduri 
băneşti de la întreprinderile evreieşti şi care cu aceste fonduri plătea 
Poliţia Secretă şi Tribunalul Militar. 

Marea vinovăţie de pedepsit a legionarilor a fost refuzul 
acestora de a se înţelege financiar cu anchetatorii şi cu judecătorii. 

Dat fiind refuzul de imoralitate a magistraţilor civili, dictatura 
carlistă a trecut procesele politice la Justiţia Militară. Şi dat fiind 
sentimentul de onoare al ofiţerilor combatanţi, dictatura carlistă a 
schimbat structura completelor de judecată: de la 5 ofiţeri combatanţi 
s-a trecut la 3 şi apoi la niciun ofiţer combatant în completele de judecată. 

începând cu dictatura carlistă, toate procesele politice au 
fost decise în numele Armatei nu de ofiţeri combatanţi, ci de 
magistraţi militari. 

Ce s-a întâmplat în acea epocă a dictaturii carlisto-antones- 
ciene, în niciun caz nu putea fi adevărata justiţie. 

Tribunalele militare au fost spectacol de teatru. 

Primul proces al lui Comeliu Z. Codreanu, din 19 aprilie 
1938, terminat cu condamnarea la 6 luni, a avut două scopuri: un 
scop diversionist, pentru a arunca responsabilitatea asupra 
persoanei profesorului Nicolae Iorga, care a semnat reclamaţia şi 
care a căzut în capcană din alte motive decât înţelepciunea şi 
prevederea. 

Al doilea scop a fost de testare a reacţiei din partea 
Germaniei, ştiindu-se că legionarii erau în România singurii, chiar 
absolut singurii prieteni sinceri şi singurii partizani loiali ai Germaniei. 

La Ambasada Germană din Bucureşti funcţionau două voinţe 
paralele: Arthur Konrady, care era şeful organizaţiei naţional- 
socialiste, şi ambasadorul Wilhelm Fabricius, în a cărui intimitate 
Mihail Morusoff plasase o frumoasă spioană cu numele de doamna 
Butculescu. 

Dictatura carlistă nu ştia deocamdată care e mai tare dintre 
cele două voinţe şi care dintre ele decide opţiunea fuhrerului Adolf 
Hitler. 


216 


Scopul dictaturii carliste era procesul cel mare, care a început 
la 23 mai şi s-a terminat la 27 mai 1938. 

Acelaşi procuror, colonelul Vasile Zeciu, şi acelaşi preşedinte 
judecător, colonelul Constantin Dumitru. 

Rechizitoriul a fost semnat pentru ziare şi a fost pronunţat 
în instanţă de maiorul Radu Ionescu, un specimen aparte. 

în instanţă la proces a citit numai o parte din rechizitoriul 
publicat în ziare. 

în septembrie 1940 şi-a salvat hoitul, denunţând legionarului 
Const. lepure-Constantinescu adresa secretă unde se ascunde şeful 
său, colonelul Vasile Zeciu. 

în 1941-1944 a devenit directorul închisorii Aiud şi bătea 
deţinuţii politici legionari cu 100 lovituri la spate, în faţa propriului 
său copil de 12 ani, pentru a-i face educaţie de viitoare fiară. 

în dimineaţa de 24 august 1944 a eliberat pe comunişti, 
oferindu-le revolvere şi cerându-le să nu plece fără a omorî pe 
adversarii lor legionari. 

A fost refuzat cu indignare. 

Procesul lui Comeliu Z. Codreanu din 23-27 mai 1938. 

Acuzaţia de trădare n-a fost justificată cu argumentul de a 
suprima democraţia şi de a institui dictatura. 

Carol II a instituit dictatura după ce a subminat şi a sabotat 
democraţia timp de 8 ani. 

în plus, era evidentă deosebirea dintre dictatura personală 
de sus în jos, a lui Carol al II-lea şi dictatura populară de jos în sus, 
a lui Comeliu Z. Codreanu. 

Acuzaţia de trădare n-a fost justificată cu argumentul de 
a utiliza violenţa ca armă politică şi de a institui un regim de 
teroare, întrucât nu era greu de văzut că toate violenţele făcute 
de legionari au fost contra-violenţe la violenţele începute şi 
execitate de autorităţile statului, presupuse a apăra legea prin 
aplicarea ei. 

în plus, Comeliu Z. Codreanu, atunci, în ianuarie-martie 1938, 
a dat publicităţii nu puţine ordine secrete ale Ministerului de In¬ 
terne cu semnătura Armând Călinescu şi ale Inspectoratului 


217 



Jandarmeriei cu semnătura general Ion Bengliu, de aplicare în teren 
a celei mai feroce terori de stat. 

Idem acuzarea de trădare n-a fost justificată cu argumentul 
subversivităţii clandestine. 

Mişcarea Legionară n-a avut organizaţii teritoriale care pot 
fi uşor infiltrate de poliţişti cu acoperire, ci a avut organizaţii pe 
cuiburi, autoconstituite pe bază de dragoste şi încredere şi care nu 
pot fi penetrate şi manipulate de poliţişti cu acoperire. 

Acuzaţia nu putea fi formulată: primo, din cauza complicităţii 
dictaturii carliste cu legile masonice bazate pe loji secrete şi secundo, 
pentru că aceeaşi organizare au avut în faza de opoziţie fascismul 
italian şi naţional-socialismul german, cu care dictatura carlistă se 
voia înrudită ideologic. 

Organizarea internă se schimbă de la sine, odată cu trecerea 
de la opoziţie la guvernare. 

Acuzarea de trădare în sarcina lui Corneliu Z. Codreanu a 
fost justificată cu: a) deţinere şi publicare de acte secrete ale 
Ministerului de Interne şi b) legături anti-româneşti cu o putere 
străină care în proces n-a fost nominalizată, dar care, ştia toată 
lumea, nu putea fi decât Germania. 

Politica externă istorică a poporului român este deschidere 
culturală spre întreg Occidentul şi alianţă militară cu Occidentul 
care apără graniţa de est a Europei. 

Nu cu Occidentul care abandonează şi nu cu Occidentul 
care vinde estul Europei, ci cu Occidentul care are interes, putere 
şi voinţă de a apăra graniţa de est a continentului, adică istmul 
ponto-baltic. 

în epoca celui de al Doilea Război Mondial, România, la fel ca 
întreaga Europă de est, nu avea de ales decât între Germania şi Rusia. 

Germania care nu anexează, nu deznaţionalizează şi nu 
comunizează şi Rusia care anexează, deznaţionalizează şi comu- 
nizează. 

Tertium non datur la epoca aceea 1937-1941. 

Chiar dacă victoria finală nu era a Germaniei, în politică la 
fel ca în război, tactica e subordonată strategiei, dar are prioritate 


218 


asupra acesteia. Şi tactica este să ne păstrăm graniţele etnice, 
independenţa naţională, plus propria Armată. 

Proiectul lui Corneliu Z. Codreanu din decembrie 1937 nu 
excludea, ci completa alianţa României cu Franţa şi Anglia. 

în politică, la fel ca în toate: trebuie să ai viitorul în minte şi 
trebuie să te aperi preventiv, ante-factum şi nu ulterior, post-factum. 

A doua acuzaţie de aşa-zisă trădare a fost publicarea 
ordinelor secrete de practicare a terorii de stat de către Armând 
Călinescu în numele Ministerului Afacerilor Interne şi de generalul 
Ion Bengliu- colonel Ştefan Gherovici, în numele Inspectoratului 
General al Jandarmeriei. 

Evident, ordine abuzive înlocuind libertăţile cetăţeneşti, 
drepturile omului şi prevederile Constituţiei. Iar dacă considerăm 
abuzul a fi trădare, atunci trădarea nu-i la victime, ci este la agresori. 

Agresorii erau Regele Carol II, Armând Călinescu, Victor 
Iamandi, Mihail Morusoff şi generalul Gavrilă Marinescu. 

Clar ca lumina zilei. 

Completul de judecată: colonel Const. Dumitru, locotenent- 
colonel Nicolae Ionescu, maior Dumitru Grumăzescu, căpitan Gh. 
Bărdacă şi căpitan Nicolae Dumitrescu, prim procuror maior 
magistrat Ionescu Radu, grefier Tudor Petre. 

Actori dresaţi, judecând teatru pe scenă. 

Procuror acuzator în instanţă: maior Radu Ionescu. 

Grefier: Petre Tudor. 

în sala de judecată au fost aduşi numai: ziarişti acreditaţi, 
avocaţi apărători, membrii liberi ai familiei Codreanu şi numeroşi 
spioni şi poliţişti. 

N-au fost acceptaţi să pledeze decât următorii avocaţi: Horia 
Cosmovici, Lizeta Gheorghiu, Sebastian Radovici, Emil Zgoanţă şi 
Const. Hentzescu. 

Printre cei neaceptaţi să pledeze: Scarlat Spirescu din 
Bucureşti şi Nicu Păun din Buzău. 

N-a venit să pledeze marele avocat Nelu Ionescu din Iaşi, 
care l-a apărat pe Corneliu Z. Codreanu în toate procesele 
anterioare. 


219 


în schimb, s-a prezentat să pledeze Lizeta Gheorghiu, o 
juristă super-talentată şi agentă a Siguranţei Generale a Statului. 

Comeliu Z. Codreanu o cunoştea a fi spioană şi tocmai pentru 
a raporta mai sus i-a dictat testamentul său civil, din care se vedea 
a nu poseda avere materială. 

Din 117 martori ai apărării au fost acceptaţi şi audiaţi numai 
17, între care prof. Nichifor Crainic şi generalul Ion Antonescu. 

Regele Carol II se aştepta ca Nichifor Crainic să acuze pe 
Comeliu Z. Codreanu. Dimpotrivă, prof. Nichifor Crainic a depus 
în favoarea lui Comeliu Z. Codreanu. 

Generalul Ion Antonescu a fost acceptat cu scopul ca prin 
apărarea lui Comeliu Z. Codreanu să se compromită în faţa Angliei 
care avea încredere numai în persoana sa. 

Generalul Ion Antonescu a răspuns cu perfectă hotărâre la 
toate cele trei întrebări: 

a) publicarea ordinelor secrete ale Ministerului de Interne 
nu este trădare, ci este datorie cetăţenească; 

b) în convorbirile dintre el şi Comeliu Z. Codreanu, acesta 
n-a avut decât comportare respectuoasă şi gândire de colaborare 
cu Regele Carol II; 

c) privitor la acuzaţia de trădare în favoarea Germaniei, 
generalul Ion Antonescu şi-a afirmat convingerea de total 
devotament patriotic a lui Comeliu Z. Codreanu şi drept dovadă s- 
a îndreptat spre boxa acuzatului şi i-a întins mâna lui Comeliu Z. 
Codreanu, strângând-o cu putere. 

Nici nu se putea o depoziţie mai pozitivă şi mai curajoasă. 

Aşa-zisele dezbateri ale acestui proces sunt reproduse şi 
analizate de prof. Gh. Buzatu, în cartea sa, editată în 1993. 

Aşa-zisele dezbateri ale procesului s-au terminat seara târziu, 
27 mai 1938. 

Evenimentul hotărâtor s-a petrecut o jumătate de minut 
înainte ca jandarmii să-l ia pe Comeliu Z. Codreanu pentru a-1 
duce la închisoarea Jilava. 

Desigur din ordinul lui Mihail Morusoff, Lizeta Gheorghiu 
atacă pe Comeliu Z. Codreanu cu următoarele: „Căpitane, trebuie 


220 


să nominalizaţi un înlocuitor al d-voastră la comanda legionarilor 
din libertate. Vă propun pe prof. Horia Sima, care are avantajul de 
a nu fi cunoscut de agenţi ai Siguranţei şi de a se putea deplasa 
liber. 44 

Comeliu Z. Codreanu răspunde prompt şi hotărât: „Nu, Horia 
Sima să se limiteze la strângerea cotizaţiilor din teren şi la predarea 
lor către Comandantul de Prigoană. 44 

Fraza e auzită de Horia Cosmovici şi de Scarlat Spirescu, 
care erau de faţă în apropiere. 

Comeliu Z. Codreanu a fost luat de jandarmi şi din acel 
moment nu a mai fost văzut de legionari. 

Sala de şedinţă s-a golit. 

Afară în stradă aşteptau legionarii liberi care nu fuseseră 
admişi să intre în Tribunal. 

Lizeta Gheorghiu le comunică: „Căpitanul a nominalizat pe 
prof. Horia Sima ca înlocuitor al său la comanda Mişcării Legionare. 
Martor este Horia Cosmovici care a fost de faţă şi care a auzit 
aşa cum am auzit şi eu. 44 

Horia Cosmovici nici n-a confirmat şi nici n-a infirmat, fiind 
probabil înfricoşat de teroarea de stat şi fiind sub influenţa 
protectoare a Lizetei Gheorghiu. 

Agenţii Siguranţei Generale au intervenit împrăştiind lumea 
să se risipească şi să nu se facă comentarii. 

Avocatul Scarlat Spirescu, fiind de faţă, a încercat să nege 
afirmaţiile Lizetei Gheorghiu dar a fost arestat şi claustrat în lagărul 
de la Miercurea-Ciuc. 

Astfel, prin Lizeta Gheorghiu, s-a făcut instalarea lui Horia 
Sima la conducerea comandamentului de prigoană şi ipso facto la 
conducerea întregii Mişcări Legionare. 

A se reţine data de 27 mai 1938, când Comeliu Z. Codreanu 
a fost condamnat la 10 ani închisoare şi când Horia Sima a fost 
instituit la conducerea Mişcării Legionare. Este aceeaşi zi din ca¬ 
lendar cu data de 27 mai 1821, când, prin decizia Ordinului Ma¬ 
sonic, a fost asasinat Tudor Vladimirescu, în favoarea lui Alexandru 
Ipsilante şi al Eteriei greceşti. 


221 



Destinele sunt similare, poate că şi instanţele judecătoreşti 
sunt aceleaşi. 

Mişcarea Pandurilor este Mişcarea Legionară din secolul 
XIX şi Mişcarea Legionară este Mişcarea Pandurilor din secolul 
XX. 

Tudor Vladimirescu este Comeliu Z. Codreanu din anul 1821 
şi Corneliu Z. Codreanu este Tudor Vladimirescu din anul 1938. 

Nominalizat de Lizeta Gheorghiu, Horia Sima a devenit şi a 
rămas şeful unic absolut al Mişcării Legionare: nu în virtutea 
recunoaşterii şi acceptării de legionari şi nu în virtutea pasivităţii 
legionarilor care nu se mai interesau de mişcare, ci în virtutea 
arestării şi claustrării legionarilor contestând pe Horia Sima şi în 
virtutea lăsării în libertate şi în activitate a legionarilor care 
recunoşteau şi acceptau şefia lui Horia Sima. 

Intrigă perfect gândită şi perfect regizată de Mihail Morusoff: 
patronul politic al lui Horia Sima şi atotputernicul şef al întregului 
aparat de spionaj şi represiune din dictatura carlistă. 

Consolidarea şi definitivarea şefiei lui Horia Sima s-au 
realizat ulterior, în iunie 1940, când prof. Ion Zelea Codreanu l-a 
recunoscut „fiul meu sufletesc şi urmaşul Căpitanului 11 şi în 
septembrie 1941 când noul dictator, generalul Ion Antonescu, a 
optat pentru ramura simistă şi nu pentru ramura condrenistă a 
Mişcării Legionare. 

Când prof. Ion Zelea Codreanu şi apoi generalul Ion 
Antonescu s-au lămurit: era prea târziu şi Horia Sima nu a mai 
putut fi scos de la conducerea Mişcării Legionare. 

Revenim la evenimentele din iunie 1938. 

In lagărul de la Miercurea-Ciuc au venit ambele informaţii, 
întâi informaţia condamnării lui Comeliu Z. Codreanu şi apoi 
informaţia arestării legionarilor din Comandamentul de Prigoană. 

în dimineaţa de 16 iunie 1938 suntem aduşi la cancelarie, 
luaţi în primire de jandarmi sub comanda căpitanului Pişchir şi trimişi 
la Bucureşti pentru proces: ing. Gh. Clime, principele Alex. 
Cantacuzino, prof. Vasile Cristescu, ing. Eugen Ionică, ing. Virgil 
Ionescu, jurist Alexandru Cristian-Tell, jurist Mihail Polihroniade, 


222 


ing. Aurel Serafim, jurist Nicolae Totu, jurist Radu Budişteanu, 
economist Dobre Bănică, comerciant Gh. Apostolescu, economist 
Gheorghe Istrate, prof. Sima Simulescu, jurist Traian Cotigă, teolog 
Gheorghe Furdui, prof. Grigore Cristescu, preot Nicolae 
Georgescu-Edineţi, dr. Paul Craja, dr. Şerban Milcoveanu. 

în total 20 de persoane reprezentând, în viziunea dictaturii 
carliste, Statul Major Legionar, complice la trădare cu Comeliu Z. 
Codreanu. 

Câteva precizări. 

Preotul Nicolae Georgescu-Edineţi, dr. Paul Craja şi dr. 
Şerban Milcoveanu nu făceam parte din Statul Major Legionar şi 
noi aveam numai încrederea şi iubirea Mişcării. Preotul Nicolae 
Georgescu-Edineţi era inclus în proces pentru a pedepsi corpul 
preoţesc care din ce în ce mai mult sprijinea Mişcarea Legionară. 
Idem dr. Paul Craja a fost inclus în proces pentru a pedepsi pe 
macedoneni care în cvasiunanimitate sprijineau Mişcarea 
Legionară. Idem dr. Şerban Milcoveanu a fost inclus în proces ca 
preşedinte al U.N.S.C.R. şi pentru a pedepsi studenţimea română 
încadrată în Mişcarea Legionară. 

De la Miercurea-Ciuc la Bucureşti am fost transportaţi într- 
un vagon cu jandarmi înarmaţi la ambele extremităţi şi care în staţii 
coborau şi înconjurau vagonul pentru a nu lua contact cu nimeni. 

S-a călătorit toată noaptea. Probabil un tren accelerat. 

în compartimentul ing. Gh. Clime s-a decis evadarea: prof. 
Vasile Cristescu, care să ia comanda organizaţiilor Totul pentru 
Ţară, principele Alex. Cantacuzino, care să ia comanda corpului 
de sacrificiu Moţa-Marin şi Gheorghe Istrate, care să ia comanda 
Frăţiilor de Cruce. 

Evadarea s-a produs prin zvârlire pe fereastră când trenul 
încetinea să se apropie de gara Braşov. 

Gheorghe Istrate n-a putut sări pe fereastră din cauza 
felinarelor aprinse pe laturile căii Ierate. 

Evadarea a fost sesizată numai 4 ore mai târziu, când 
dimineaţa am ajuns la închisoarea Jilava şi s-a făcut predarea 
noastră nominală. 


223 




Scopul evadării a fost să înlocuiască Comandamentul de 
Prigoană despre care se auzise că a fost arestat şi cei nearestaţi 
s-au ascuns, devenind inactivi. 

Despre Horia Sima nu auzisem nimic. 

Introduşi în celulele închisorii Jilava, unul dintre noi a găsit 
pe un perete, grafiat cu un cui, un text scris de Comeliu Z. Codreanu 
şi care se termina cu fraza: „Cu Dumnezeu înainte!“. Domnul ing. 
Gheorghe Clime, în asentimentul întregului Statul Major Legionar, 
a decis ca aceste cuvinte, „Cu Dumnezeu înainte! 44 să fie salutul 
oficial al Mişcării Legionare. 

Am transmis după decembrie 1989 această decizie, dar nu 
s-a luat în seamă. 

Tribunalele Militare din epoca dictaturii carliste au fost nişte 
spectacole de teatru cu aceiaşi actori, acelaşi scenariu şi acelaşi 
regizor. 

Singura schimbare: căpitanul de justiţie militară, Ţăranu, în 
locul maiorului de justiţie militară Radu Ionescu. 

O singură acuzaţie şi anume complicitatea noastră cu 
Comeliu Z. Codreanu la vinovăţia sa de dublă trădare, dovedită de 
sentinţa premergătoare a condamnării lui Comeliu Z. Codreanu 
de către acelaşi tribunal. Scopul acestei condamnări este generoasa 
ofertă să ne recăpătăm libertatea prin inversarea gândirii şi 
inversarea convingerilor. în capcană a căzut unul singur dintre noi, 
şi anume preotul Grigore Cristescu, profesor de omilectică la 
Facultatea de Teologie din Bucureşti. 

S-a dezis de Mişcarea Legionară şi a condamnat pe toţi 
legionarii, dar cel mai mult pe dl ing. Gh. Clime. 

Preşedintele, colonelul Constantin Dumitru îl stimula în 
dezvăluiri şi acuzaţii, dar dl ing. Gh. Clime nu l-a onorat cu niciun 
răspuns şi i-a arătat mai multă milă decât dispreţ. 

Secretul trădării preotului Grigore Cristescu era dependenţa 
de alcool şi frica de a i se refuza alcoolul odată cu detenţia. 

Ne-au apărat aceiaşi avocaţi, în frunte cu Horia Cosmovici, 
unul dintre cei mai strălucitori avocaţi ai justiţiei Române. 

O inteligenţă greu de egalat şi imposibil de întrecut. 


224 


Tatăl meu, Jean Milcoveanu a angajat şi un avocat celebru: 
Petrişor Viforeanu, fiul procurorului de la înalta Curte de Casaţie 
şi Justiţie. 

Socrul inginerului Eugen Ionică, acuzat în proces, era 
generalul Neculce: descendentul cronicarului Ion Neculce, primar 
mereu reales al oraşului Fălticeni şi erou din războiul 1916-1919. 
Generalul Neculce, timp de trei zile, de dimineaţa până seara, a 
stat în picioare în faţa completului de judecată, exact ca statuia 
care reprezintă Judecata Istoriei. 

Baza juridică a procesului a fost acuzaţia de complicitate cu 
trădarea lui Comeliu Z. Codreanu, complicitate dovedită nu cu 
participare ante-factum, ci cu aprobare post-factum. 

Legea invocată era articolul 209 din Codul Penal. Regele 
Carol II a alcătuit acest articol din Codul Penal, astfel încât putea 
condamna la mulţi ani de închisoare pe orişicine în România. 

Acest articol 209 al Codului Penal a fost votat în Parlamentul 
din 1936 mulţumită asigurărilor date de ministrul Justiţiei, Vaier 
Pop că nu va fi niciodată aplicat. 

La începerea procesului, un devotat secretar al organizaţiei 
Prietenii Legionarilor i-a adus d-lui ing. Gh. Clime o copie de pe 
ordinul primit de Tribunalul Militar. Ordinul provenea de la Palatul 
Regal prin Ministerul de Război şi toţi aveau condamnări de 7 şi 9 
ani, în afară de doi: dr. Paul Craja şi dr. Şerban Milcoveanu, care 
aveam numai 5 ani. 

Pe parcursul procesului a intervenit Patriarhul Miron Cristea 
şi astfel preotul Nicolae Georgescu-Edineţi a primit condamnare 1 
an şi jumătate în loc de 7 ani închisoare. Iar cele declarate în 
instanţă de dr. Paul Craja şi de Şerban Milcoveanu au determinat 
Tribunalul Militar să majoreze pedeapsa de la 5 ani la 7 ani. 

Sentinţa ne-a fost citită în închisoarea Jilava de căpitanul 
Ţăranu, care ne-a anunţat posibilitatea de apel sau recurs la înalta 
Curte de Casaţie şi Justiţie Militară. 

Scopul apelului sau recursului era de natură psiho-socială, 
şi anume ca, pe parcursul celor 31 de zile ale lunii iulie 1938, să 
retractăm cele declarate în timpul procesului şi să trădăm, ipso 
facto, prin recunoaşterea acuzaţiilor aduse lui Comeliu Z. Codreanu. 


225 



Nu s-a produs nicio defecţiune şi, la 31 iulie 1938, toţi acuzaţii 
nu şi-au dezis solidaritatea cu Comeliu Z. Codreanu. 

Astfel, pe tot parcursul lunii iulie 1938, am stat în închisoarea 
Jilava, în aşteptarea soluţionării apelului sau recursului de către 
aşa-zisa înalta Curte de Justiţie şi Casaţie Militară. 

Două evenimente pe parcursul lunii iulie 1938. 

Primul eveniment. 

Din celule eram scoşi în curte, „pentru aer şi soare“ în mod 
neregulat. 

De două-trei ori am fost scoşi laolaltă cu comuniştii. Probabil 
să se vadă comportamentul nostru reciproc. Domnul ing. Gh. Glime 
îl cunoştea pe şeful comuniştilor, un avocat Vasiliu din Iaşi, care 
după 15 ani închisoare pentru evenimentele de la Odesa, 1917- 
1919, acum executa o pedeapsă de 2 ani pentru o scrisoare trimisă 
lui I.V.Stalin în favoarea lui Cristian Rakovski, condamnat la moarte. 

în alte zile eram scoşi numai noi în curte, probabil pentru a 
se afla ce discutăm între noi. 

De cele mai multe ori eram scoşi în curte succesiv câte 
unul pentru o jumătate de oră. într-o zi, eu priveam pe fereastră şi 
dl ing. Gh. Clime, singur în curte, mergea în cerc cu mâinile la 
spate. 

Deodată, pe un zid interior al închisorii Jilava, apare o 
persoană care întreţine o conversaţie de câteva fraze cu dl ing. 
Gh. Clime. 

Recunosc persoana: studentul de la medicină, Mihail 
Vârfureanu, suspectat de mine că este spion infiltrat de Siguranţă 
în Corpul Studenţesc Legionar din Bucureşti. 

La revenirea în celulă, dl ing. Gh. Clime îmi spune că s-a 
recomandat legionar şi s-a oferit să facă legătura între noi, cei din 
închisoare, şi legionarii liberi de afară. 

Dl ing. Gh. Clime n-a căzut în capcană şi i-a spus că n-are 
niciun mesaj de transmis. 

La începutul lui noiembrie 1938 Horia Sima a demis de la 
comanda Corpului Studenţesc Legionar pe Bartolomeu Livezeanu 
şi pe Lauri an Ţâlnaru, iar în locul lor a numit pe Mihail Vârfureanu. 


226 


între alte fărădelegi, acesta, la 7 iulie 1938, a capturat-o pe 
Nicoleta Nicolescu şi a predat-o Poliţiei pentru a fi asasinată şi 
incinerată. 

Al doilea eveniment. 

Procesul fiind în recurs, regulamentul închisorii militare Jilava 
îngăduia ca o dată pe săptămână să ne viziteze familia, pentru a ne 
aduce rufe curate şi supliment alimentar. 

Vizitele aveau loc la grefa închisorii. Jumătate din cameră 
avea din tavan la podea o reţea de metal: de o parte erau vizitatorii, 
de o parte eram noi şi conversaţiile se desfăşurau prin găurile 
reţelei. Găurile erau atât de mici încât nu se putea transmite nimic. 

Cealaltă jumătate a camerei avea o masă, de o parte avocaţii 
apărători şi de cealaltă parte deţinutul apărat. în procesul nostru, 
avocatul Horia Cosmovici şi din partea noastră dl ing. Gh. Clime. 

în mijlocul camerei, un plutonier care supraveghea 
convorbirile. 

Tribunalul Militar Bucureşti este în subordinea Corpului II 
Armată. 

Tatăl meu, Jean Milcoveanu, fost magistrat civil, a cerut o 
audienţă şi a fost primit chiar de comandatului Corpului II Armată, 
generalul Iosif lacobici. La relatările nu critice, dar interogative 
ale tatălui meu, generalul Iosif lacobici a plecat privirea şi a spus: 
„Da, se fac abuzuri şi nedreptăţi cu aceşti tineri“. 

Tatăl meu a înţeles că ordinele veneau mai de sus şi în 
continuare a cerut audienţă la ministrul de război şi la Palatul Regal. 

Despre aceste audienţe am aflat numai după ianuarie 1939 
şi le voi relata mai jos. 

Al treilea eveniment. 

Părinţii mei, fiind mari agricultori, n-au mai putut veni la 
Bucureşti, fiind ocupaţi cu treieratul grâului. în locul lor a venit cu 
rufe şi alimente fratele meu, ing. Dan Milcoveanu, care absolvise 
Politehnica din Timişoara şi care în Mişcarea Legionară din Banat 
avea gradul de instructor legionar. 

în timpul vizitei îmi cere să pun urechea la reţeaua de metal 
şi îmi şopteşte: „Nu pierdeţi speranţa şi păstraţi-vă curajul. Căpitanul 


227 



va fi omorât, dar Mişcarea Legionară merge înainte şi va învinge 
pentru că s-a născut un nou Căpitan! 46 

întorc capul şi întreb: „Cum!? Voi, de afară, aţi ajuns la 
concluzia morţii Căpitanului? 66 

El îmi şopteşte: „Da! Dar Mişcarea are un nou Căpitan! 66 

Eu întreb: „Şi cine este acest nou Căpitan? 66 

Cu oarecare ezitare şi cu mare precauţie să nu fie auzit de 
plutonierul supraveghetor, fratele meu îmi răspunde: „Horia Sima. 66 

întors în celulă îi raportez d-lui ing. Gh. Clime şi adaug părerea 
mea: „Dacă au ajuns la această concluzie, involuntar vor face ce 
nu trebuie. Vor grăbi moartea Căpitanului. 66 

Domnul ing. Gh. Clime m-a pus să relatez în faţa celorlalţi 
şi în unanimitate s-a luat următoarea decizie cu trei puncte: 

Punctul 1: „Horia Sima părăseşte Bucureştiul, se duce în 
comuna sa natală şi de acolo va veni numai când va fi chemat. 66 

Punctul 2: „Avocatul Ion Antoniu-Pâsu este numit şeful 
Comandamentului de Prigoană şi va exercita comanda asupra 
întregii Mişcări Legionare din afară. 66 

Punctul 3: „Legionarii liberi şi legionarii ascunşi vor asculta 
numai de ordinele avocatului Ion Antoniu-Pâsu şi nu vor face nimic 
din ce va spune Horia Sima. 66 

Reproduc cele de mai sus ca depoziţie de martor cu depunere 
de jurământ. 

Această împotrivire a Statului Major Legionar a fost 
transmisă afară prin avocatul Horia Cosmovici. 

Eram la grefa închisorii, unde primeam vizita mamei mele, 
Margareta Milcoveanu, şi de la trei metri distanţă n-am auzit cu 
urechile, dar am văzut cu ochii scena când dl ing. Gh. Clime dicta 
şi când Horia Cosmovici dădea din cap în semn că a auzit şi că va 
transmite. 

După decembrie 1989 am încercat să confirm cele relatate 
mai sus, dar Horia Cosmovici a răspuns: „Nu-mi aduc nimic aminte 
din ce spune Milcoveanu. 66 

în cartea sa „Fără Căpitan 66 , Constantin Papanace notează 
că, în iulie 1938, a asistat la un acces de înverşunare a lui Horia 


228 


Sima împotriva dlui ing. Gh. Clime şi că el, C. Papanace, nu-şi 
poate explica de unde atâta înverşunare, pe deasupra nemotivată, 
a lui Horia Sima împotriva d-lui ing. Gh. Clime, aflat în închisoare. 

Câteva zile mai târziu, Ion Antoniu-Pâsu este arestat de 
Poliţie şi internat în lagărul de la Miercurea-Ciuc, unde a fost 
asasinat în masacrul din 22 septembrie 1939. 

Adus în lagărul de la Miercurea-Ciuc la sfârşitul lui iulie 
1938, Ion Antoniu-Pâsu a spus legionarilor din celulă: „Am fost 
trădat de Horia Sima. Era singura persoană care cunoştea adresa 
unde eu mă ascundeam. 66 

Sursa mea informativă este avocatul Onu, comandant 
legionar şi originar din Huşi. 

La data aceea, 1938, lucrurile erau inexplicabile. Nimeni nu 
credea în trădare şi maximum ce se putea spune despre Horia Sima 
era că este o minte nativă de anarhist iresponsabil. Lucrurile s-au 
lămurit târziu, chiar foarte târziu, şi anume în 1961, când, în închisoarea 
Aiud, colaboratorul lui de încredere, Victor Biriş, a făcut mărturisiri 
aproape complete şi a dat pe faţă colaborarea secretă dintre Horia 
Sima ca factor de execuţie şi Mihail Morusoff ca factor de comandă. 

Revenim la vara 1938. 

în luna iulie 1938 am fost în închisoarea Jilava în speranţa 
autorităţilor că de frica anilor de detenţie vom capitula şi vom trăda. 
Eram 19 şi niciunul dintre noi n-a arătat vreun semn de slăbiciune 
sau vreo înţelegere de tranzacţie cu autorităţile stăpâne pe România. 

în ultima zi din iulie 1938, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 
Militară a respins recursul făcut de avocaţii noştri şi, în aceeaşi 
noapte, toţi 19 am fost transferaţi, sub paza jandarmilor, la 
închisoarea din Râmnicu-Sărat. 

în sistemul penitenciar din România, era închisoarea cea 
mai rea, pentru devitalizarea şi reificarea „ vieţaşilor 

„Vieţaşii 66 sunt cei condamnaţi la muncă silnică pentru crimă 
cu repetiţie şi comportament de fiare sălbatice imposibil de 
recuperat pentru societate. 

Ni s-au luat hainele civile şi ne-au îmbrăcat în pseudo- 
uniforme rupte, de ocnaşi. 


229 



Ni s-au luat amprentele digitale şi am fost fotografiaţi din 
faţă şi din profil. 

Am fost introduşi fiecare în câte o celulă mică şi 
supramurdară. 

Eu am căpătat celula 25 de la etaj. 

Tavanul de fier ondulat, care vara dogorea de căldură şi 
iama era rece ca gheaţa. 

Pat de fier, vechi de multe decenii. în loc de saltea, o rogojină 
măcinată de timp şi cu urina defunctului premergător. 

Nu mii, ci milioane de ploşniţe care se suiau pe tavan şi 
cădeau exact unde ne aşezam. 

Pentru urină, în celulă. 

Pentru scaun, o dată pe zi, când ne venea rândul, şi numai 
trei minute. 

Apa de băut era într-un butoi şi avea pe ea fel de fel de 
vietăţi, iar noi ne luam litrul de apă într-o gamelă de pământ ars. 

Masa era inexistentă: o felie de mămăligă în loc de pâine şi 
de trei ori pe zi o apă fiartă cu 10 boabe de fasole şi multă boia de 
ardei. 

în prima zi masa ne-a fost adusă de un „vieţaş“ de la 
bucătăria închisorii şi ne-a spus: „Noi nu ne atingem de această 
mâncare. E vai de voi dacă nu aveţi mâncare de la familii.“ 

Jandarmii erau instruiţi să ne urască şi să ne insulte. 

Două zile a funcţionat un medic civil, dr. Harbuz, care aproape 
că plângea când ne vedea. După două zile a venit un medic militar 
evreu, mi se pare Radovici, care n-avea niciun fel de sentiment. 

Comandantul închisorii, maior de jandarmi, Varo, care de la 
16 iunie 1938 avusese în pază la închisoarea Doftana pe Comeliu 
Z.Codreanu. 

închisoarea Râmnicu-Sărat este construită în apropierea gării 
şi era înconjurată de un zid înalt cu turele pentru supraveghere. 

La 1 august 1938 am fost aduşi simultan: a) Statul Major 
Legionar de la închisoarea Jilava; b) Nicadorii şi Decemvirii de la 
la închisoarea Aiud şi c) Comeliu Z. Codreanu de la închisoarea 
Doftana. 


230 


Noi am fost introduşi în celule din coipul principal. Comeliu 
Z. Codreanu, singur în celula de la parter, aripa din stânga a 
închisorii. Iancu Caranica era singur în celula de pedeapsă care 
era în aripa dreaptă a închisorii. 

Această din urmă celulă n-avea fereastră şi cândva era 
folosită pentm pedepsire. 

Două zile mai târziu au fost aduşi de la închisoarea Cluj doi 
comandanţi legionari ai Transilvaniei: căpitanul Emil Şiancu şi dr. 
Ion Banea. Evident, au fost aduşi pentru a completa numărul de 
21 în locul preotului Grigore Cristescu care, după trădare, a fost 
pus în libertate şi preotul Nicolae Georgescu-Edineţi care a fost 
condamnat numai la un an şi jumătate. Această necesitate de 
completare a numărului de 21 era urmare a promisiunii făcute de 
Carol al Il-lea forţelor din Occident: Corneliu Z. Codreanu şi 20 
de aşa-zişi complici. 

O lună mai târziu, la începutul lui septembrie 1938, a fost 
adus principele Alexandru Cantacuzino. 

Nu atunci, ci ulterior am elucidat împrejurările arestării. 

Horia Sima, încă din 17 iunie 1938 a încercat să le afle 
ascunzătorile şi să stabilească relaţii. Prof. Vasile Cristescu a refuzat 
orice relaţie şi Horia Sima i-a aflat adresa numai în ianuarie 1939. 
Cu principele Alex. Cantacuzino a mers mai uşor şi Horia Sima a 
intrat în relaţie la sfârşitul lui august 1938. După ce i-a aflat toate 
gândurile şi i-a identificat principalele legături i-a propus mici servicii 
personale. Principele Alex. Cantacuzino a acceptat să fie vizitat la 
adresa secretă de soţia sa, Flori, născută Milcoveanu şi vară primară 
cu mine. Astfel, în dosarele din arhive, se scrie că ascunzătoarea 
principelui Alex. Cantacuzino a fost identificată prin urmărirea pas 
cu pas a soţiei sale. în realitate, Mihail Morusoff îi cunoştea adresa 
secretă de la Horia Sima şi aranjamentul cu urmărirea soţiei a 
avut scopul de camuflare a adevăratei surse informative. Procedeul 
e practicat de toate Poliţiile Secrete politice şi non-politice: 
acoperirea sursei • informative . 

în închisoarea Râmnicu-Sărat, persoana mea a avut celula 
25 de la etaj. Exact sub mine, la parter, era Nicolae Constantinescu, 


231 



la parter exact în faţă era dl ing. Gh. Clime, la etaj, în stânga mea 
era dr. Ion Banea şi la etaj în dreapta mea era Nicolae Totu, iar în 
următoarea celulă principele Alex. Cantacuzino. 

Această topografie a celulelor mi-a permis să aud prin vizetă 
foarte importante convorbiri cu dl ing. Gh. Clime. 

Trebuie să le reproduc din datorie faţă de adevărul istoric. 

Convorbirile, la plural, dintre Nicolae Constantinescu şi ing. 
Gh. Clime. 

Nicolae Constantinescu era supra-furios şi avea perfecte 
motive. 

După 5 ani de detenţiune la închisoarea Aiud, Nicadorii şi 
apoi Decemvirii stabiliseră o relaţie de bunăvoinţă cu autorităţile şi 
chiar obţinuseră prietenii de totală încredere. 

Aflând de arestarea şi condamnarea lui Corneliu Z. 
Codreanu, Nicadorii şi Decemvirii au făcut planul să evadeze, să 
vină la Bucureşti şi în ilegalitate să constituie o forţă de 
contralovitură pentru eventualitatea că se trece la uciderea lui 
Comeliu Z. Codreanu. Planul era perfect organizat, nu avea nicio 
fisură şi nu putea decât reuşi perfect. Dacă Comeliu Z. Codreanu 
este lăsat în viaţă, Nicadorii şi Decemvirii se întorc în închisoarea 
Aiud pentru a-şi continua condamnarea oficială. 

Conform disciplinei militare, funcţionând în Mişcarea 
Legionară, Nicadorii şi Decemvirii au încunoştiinţat comandamentul 
de prigoană unde singurele persoane nearestate erau Horia Sima 
şi Const. Papanace. 

De la comandamentul de prigoană din Bucureşti a venit interdicţie 
cu explicaţia că interdicţia de evadare a fost decisă de ing. Gh. Clime. 

Nicolae Constantinescu era furios şi, în plus, era convins că 
şi la Comandamentul de Prigoană există trădare întrucât, fără 
explicaţii şi fără necesitate, au fost transferaţi de la închisoarea 
Aiud, cu ceva libertate, la închisoarea Râmnicu-Sărat, cu claustrare 
absolut etanşă. 

închisoarea Aiud avea gardieni civili în subordinea 
Ministerului Justiţiei; iar închisoarea Râmnicu-Sărat avea gardieni 
militari în subordinea Ministerului de Interne. 


232 


Din cele auzite şi înţelese de mine, dl ing. Gh. Clime a 
confirmat responsabilitatea de a fi interzis evadarea şi a invocat 
decizia lui Comeliu Z. Codreanu de „tăcere, suferinţă şi răbdare 44 , 
întrucât factorul Timp lucrează în favoarea Mişcării Legionare şi 
în defavoarea duşmanilor. 

Cu Nicolae Constantinescu am avut convorbiri mai ample 
prin ferestre, fără să ne vedem. Dânsul scria o carte despre 
Onoare , mai precis despre onoarea Naţiunii, cu obligaţii în plus 
faţă de onoarea individuală. 

Convorbirea dintre dr. Ion Banea şi dl ing. Gh. Clime. 

Din 17 aprilie 1938 până la 1 august 1938, dr. Ion Banea şi 
căpitanul Emil Şiancu au fost deţinuţi în închisoarea civilă din Cluj, 
unde aveau legături regulate cu legionarii liberi de afară. 

Acum, în închisoarea Râmnicu-Sărat, dr. Ion Banea relata 
că prin instigatori neidentificaţi se instalează „o stare de spirit 
nesănătoasă şi îngrijorătoare printre legionari. Sunt pe cale să piardă 
din disciplină, să iasă de sub comandă şi să răspundă cu acte de 
violenţă necontrolată 44 . 

Nu l-am auzit pe dr. Ion Banea pronunţând vreun nume de 
instigator, dar sensul era că instigările vin de la Bucureşti la Cluj. 

După 1990, dr. Gheorghe Voicu-Vereş mi-a relatat că, în 
toamna 1938, a fost vizitat de Horia Sima, care i-a cerut să treacă 
la acte de violenţă. 

Tot după 1990, jurist Filon Lauric, şeful legionarilor din 
Cernăuţi, mi-a spus că, în toamna 1938, a venit de la Bucureşti 
Horia Sima, care i-a cerut acte de violenţă. Filon Lauric l-a refuzat, 
invocând politica decisă de Corneliu Z. Codreanu şi de Vasile 
Iasinski de „tăcere, suferinţă şi răbdare 44 . Atunci Horia Sima, în 
numele Comandamentului de Prigoană din Bucureşti, i-a retras 
comanda asupra legionarilor din Bucovina şi l-a înlocuit cu Mihai 
Stănescu, care s-a dovedit a fi agentul provocator al Siguranţei 
Generale a Statului şi care, în noiembrie 1938, a provocat acte de 
violenţă, complet nejustificate. 

Convorbirea dintre principele Alex. Cantacuzino şi ing. Gh. 

Clime. 


233 



Convorbirea a avut loc la începutul lui septembrie 1938, când 
a fost adus la închisoarea Râmnicu-Sărat. 

Principele Alex. Cantacuzino nu credea în succesul politicii 
de „tăcere, suferinţă şi răbdare 41 şi era de părere că duşmanii 
Mişcării Legionare nu pot fi aduşi la legalitate şi înţelegere decât 
prin riscul de contraviolenţă la violenţă şi prin producere de frică în 
persoana Regelui Carol II, cunoscut pentru laşitate şi poltronerie. 
Ştiu că atunci când era în libertate, înainte de 1 septembrie 1938, a 
cerut dezlegare de la Comeliu Z. Codreanu şi acesta a răspuns din 
închisoarea Doftana: „Nu numai că nu-1 dezleg, dar îl leg. 44 Principele 
Alex. Cantacuzino era comandantului corpului de sacrificiu Moţa- 
Marin şi avea ca adjunct pe chimistul Nicoară Iordache. 

în Cronologia legionară editată în 1992 la Madrid este 
menţionat un manifest, datat 13 septembrie 1938, redactat şi semnat 
de Alex. Cantacuzino, şi nu i se reproduce textul. Probabil că 
manifestul era intenţionat, dar între timp principele Alex. 
Cantacuzino a fost arestat. 

La data aceea, 13 septembrie 1938, principele Alex. 
Cantacuzino era arestat şi claustrat alături de celula mea, în 
închisoarea Râmnicu-Sărat şi de aici ipoteza, chiar întrebare, dacă 
nu cumva Horia Sima în posesia manuscrisului l-a tipărit şi l-a 
difuzat tocmai din ordinul lui Mihail Morusoff pentru a înverşuna 
încă mai mult pe Regele Carol II să treacă la asasinat. 

în diferite cărţi legionare sau, mai exact, pseudolegionare, 
se scrie cum că principele Alex. Cantacuzino a fost arestat şi adus 
la închisoarea Râmnicu-Sărat în ianuarie 1939, eu însă sunt martor 
de la faţa locului şi afirm că a fost arestat şi adus la închisoarea 
Râmnicu-Sărat la începutul lui septembrie 1938. 

Minciuna e afirmată atât de Horia Sima, cât şi de Poliţia 
Secretă Politică din 1938 până în zilele noastre, 2007. 

Scopul minciunii este să se camufleze modalitatea prin care 
a fost identificată adresa secretă a principelui Alex. Cantacuzino 
şi care sursă este Horia Sima, care, în a doua jumătate a lui ianuarie 
1939 a plecat din România în Germania. Şi deci nu putea fi bănuit 
de autor al trădării. 


234 


Evenimentul care a decis destinele a fost Acordul de la 
Miinchen din 30 septembrie 1938. 

înainte de a-1 analiza, să menţionăm ce s-a petrecut cu 
Mişcarea Legionară pe parcursul lunilor august-septembrie 1938. 

Din lagărul de la Miercurea-Ciuc a evadat Victor Silaghi, 
comandant legionar. în Bucureşti a fost arestat în ilegalitate 
Nicoară Iordache, asistent la catedra de chimie anorganică şi 
valoros comandant legionar. 

Ministrul de Interne recte Armând Călinescu înfiinţează 
Lagărul de la Vaslui, semn că teroarea de stat îşi intensifică prigoana 
împotriva Mişcării Legionare. 

Un amănunt important. 

După audienţa la generalul Iosif Iacobici, tatăl meu a cerut 
audienţă la ministrul de război, general Gh. Argeşanu, şi la 
Inspectoratul Jandarmeriei, general Ion Bengliu. 

Deşi amândoi sunt originari din Slatina şi au copilărit pe 
aceeaşi stradă cu tatăl meu, ambii generali nu l-au primit în audienţă 
şi nu i s-a dat nicio explicaţie. 

La Ministerul de Interne, tatăl meu a ajuns până la secretarul 
nr. 3 al lui Armând Călinescu: un tânăr, Zamfirescu, care s-a arătat 
cu multă înţelegere şi cu dorinţă de bine. 

Tatăl meu a mers şi mai sus şi a cerut audienţă la colonelul 
Emest Urdăreanu, cu funcţia de mareşal al Palatului Regal. 

Emest Urdăreanu provenea dintr-o veche familie boierească 
din Slatina şi copilărise cu fraţii mai mici ai tatălui meu. 

Emest Urdăreanu l-a primit în audienţă pe tatăl meu şi în 
continuare l-a luat acasă să servească masa împreună. 

în timpul mesei, Emest Urdăreanu îi spune tatălui meu: 

„Asta e situaţia generală şi nu trebuie ca Mişcarea Legionară 
să se afişeze pe scenă, în faţa publicului internaţional. Spune-le 
legionarilor să intre în pământ, ca şi cum n-ar mai exista şi să nu se 
mai audă în străinătate de existenţa lor. După ce trece furtuna o să 
văd ce-o să fac cu băiatul tău. 44 

Cele pronunţate de Ernest Urdăreanu, tatăl meu le-a 
transmis avocatului Horia Cosmovici care, din toate probabilităţile, 


235 



le-a transmis mai departe avocatei Lizeta Gheorghiu şi lui Horia 
Sima. 

După două săptămâni, tătăl meu a cerut din nou audienţă, 
dar Ernest Urdăreanu a refuzat să-l primească. 

Trebuie să se fi întâmplat ceva grav. 

în 1945 am avut ocazie şi în mare secret mi s-a dat voie să 
citesc dosarul meu individual din arhiva Siguranţei Generale a 
Statului. Am găsit în dosar un raport al discuţiei dintre Ernest 
Urdăreanu şi tatăl meu. Raportul nu menţiona sursa informativă 
care nu putea fi decât Lizeta Gheorghiu sau Horia Sima. 

în niciun caz Horia Cosmovici. Fiind vorba de arhiva 
Siguranţei Generale şi nu de arhiva SSI-ului, cred că nu e vorba de 
Horia Sima care activa în parteneriat direct cu Mihail Morusoff, ci 
era Lizeta Gheorghiu, veche agentă cu acoperire a Siguranţei 
Generale, întâi împotriva comuniştilor şi apoi împotriva legionarilor. 

Cele spuse de EmeSt Urdăreanu erau de pe poziţia unui 
consilier regal, în acelaşi timp înţelept şi devotat, dar veneau în 
contrazicere cu politica grupului conducător Mihail Morusoff, 
Armând Călinescu, Gavrilă Marinescu şi Victor Iamandi care vroiau 
împingerea terorii la etapa a Il-a, a crimei şi masacrului şi care se 
temeau de instabilitatea psihică a Regelui Carol II. 

Dovada că Regele Carol II ar fi putut să-şi schimbe decizia 
de asasinare a lui Comeliu Z. Codreanu poate fi interviul dat unui 
ziarist englez, în care afirma: „Garda de Fier este o biciuşcă pusă 
la saramură 44 , deci cu înţeles de lichidare şi dispariţie. 

Recomandarea formulată de Ernest Urdăreanu nu 
contrazicea, ci confirma politica lui Comeliu Z. Codreanu de „tăcere, 
suferinţă şi răbdare 44 . 

Să analizăm Acordul de la Miinchen din 30 septembrie 1938. 

în istoria bimilenară a poporului român, rasismul intolerant 
şi antisemitismul scop în sine au fost produsul situaţiei sigur 
anormale a României după Primul Război Mondial. Drept pedeapsă 
în plus de înfrângere, Germania a fost pusă în cămaşă de forţă cu 
interdicţie de a importa materii prime şi cu interdicţie de a exporta 
produse finite. 


236 


Urmarea acestui blocaj economic a fost acumularea a şapte 
milioane de şomeri obligaţi să opteze pentru comunism mondial 
sau războiul de revanşă. 

Fuhrerul Adolf Hitler şi naţional-socialiştii au determinat 
opţiunea pentru războiul de revanşă în loc de opţiunea pentru 
comunismul mondial. 

Ceea ce nu credea nimeni, Adolf Hitler şi naţional socialiştii 
în trei ani au transformat potenţialul militar în maşină de război şi în 
al patrulea an, 1938, erau singura putere militară gata de război 
mondial. 

Anglia, Franţa şi U.R.S.S. nu erau încă capabile de război 
mondial. 

Prim-ministrul Neville Chamberlain şi ministrul de externe 
lord Halifax, în acord cu prim-ministrul Edouard Daladier şi ministrul 
de externe Georges Bonnet, au conceput politica ca, până la 
înarmarea Angliei şi Franţei, să direcţioneze spre est, împotriva 
Uniunii Sovietice, maşina de război, gata de acţiune a Germaniei 
hitleriste. 

Din cauza generalului spaţiu şi generalului ger, Rusia e 
imposibil de cucerit, având în secolul XX, la fel ca în secolul XIX, 
posibilitatea retragerii strategice în adâncime. 

După reciproca distrugere a armatei germane şi a armatei 
sovietice urma ca Anglia şi Franţa să intervină pe câmpul de luptă 
pentru a face pace şi a impune ordinea în Europa. 

Din această gândire înţeleaptă şi prevăzătoare a lui Neville 
Chamberlain a provenit Acordul din 30 septembrie 1938 de la 
Miinchen, care: a) acorda egalitate de influenţă Germaniei la 
petrolul din România şi b) desfiinţa din spatele armatei germane 
fortăreaţa militară reprezentată de Munţii Boemei, Cehia. 

Planul guvernului englez în acord cu guvernul francez n-a 
fost acceptat de Iudaism şi Masonerie, care vroiau cât mai repede 
al Doilea Război Mondial pentru extirparea antisemitismului din 
Europa şi distrugerea naţional-socialismului german. 

în România şi, mai exact, la Bucureşti Acordul de la 
Miinchen a provocat panică mare şi înverşunare mortală la grupul 


237 



care se angajase în distrugerea Mişcării Legionare şi dispariţia lui 
Comeliu Z. Codreanu. 

Primul semn de mare dificultate a celor care comandă este 
intrarea în inactivitate şi pasivitate a celor care execută. 

Fapte concrete doveditoare. 

încă de la 1 august 1938, familiile celor care eram închişi la 
Râmnicu-Sărat cereau Inspectoratului Jandarmeriei din Bd. Ştefan 
cel Mare dreptul să ne viziteze săptămânal, aşa cum fuseseră 
lucrurile în iulie 1938 la închisoarea Jilava. 

Au fost mereu refuzate cu ură şi cu ameninţări de către 
teribilul colonel Ştefan Gherovici, şeful direcţiei politice a 
Jandarmeriei. 

în octombrie 1938 s-au prezentat cu cerere de a ne vizita la 
închisoarea Râmnicu-Sărat doamna Maria, soţia ing. Virgil Ionescu, 
doamna Vera, soţia juristului Nicolae Totu, şi doamna Mary, soţia 
juristului Mihail Polihroniade. De la poartă au fost introduse în 
biroul colonelului Ştefan Gherovici care, cu extraordinară politeţe 
şi cu tot felul de complimente, le-a dat aprobare necondiţionată şi, 
cu aceeaşi politeţe şi aceleaşi complimente, le-a însoţit la plecare 
până la automobilul din stradă. 

La fel s-au petrecut lucrurile cu noi, cei din închisoarea 
Râmnicu-Sărat. Jandarmii au căpătat brusc politeţe şi amabilitate. 
Ni s-au deschis uşile de la celule: să ne vedem între noi şi să stăm 
în curte cât vrem. 

Plutonierul Eftimiu de la Serviciul Intendenţă a venit să ne 
anunţe că ni se vor da saltele, perne, pături, cearceafuri şi veselă 
metalică. 

Raiul a ţinut cinci zile. 

în aceste cinci zile i-am cunoscut de aproape pe Nicadori şi 
pe Decemviri, care toţi erau oameni de înaltă clasă, cu intelect şi 
caracter. 

Fiind în comuna Milcov, judeţul Olt, părinţii mei n-au apucat 
să vină în vizită. 

Brusc, în ziua de 10 sau 11 octombrie 1938, lucrurile s-au 
schimbat şi au revenit la mizeria dinainte de Acordul de la Munchen. 


238 


N-am mai fost scoşi din celule, jandarmii au redevenit feroci, 
plutonierul Eftimiu n-a reapărut şi ni s-au astupat micile ferestre 
cu scânduri din afara gratiilor şi astfel să nu mai avem lumină 
solară. 

Noi nu ştiam ce se întâmplă. Am aflat ulterior, după ianuarie 

1939. 

Primul care a tras alarma împotriva Acordului de la Munchen 
a fost Armând Călinescu chiar în dimineaţa de 1 octombrie 1938. 

Fraza auzită de Amedeu Bădescu, şeful Tineretului naţional- 
liberal la acea dată: 

Armând Călinescu: „Ai auzit ce-au făcut proştii ăia de la 
Londra? 64 

Victor Iamandi: „Nu ştiu. 66 

Armând Călinescu: „Au recunoscut Germaniei egalitate de 
influenţă în România. Aceasta înseamnă că va trebui să punem în 
libertate pe Codreanu şi cu popularitatea lui el va putea ajunge la 
guvernare în câteva luni. Codreanu trebuie să dispară înainte ca 
Acordul de la Munchen să-şi facă efectul în România. 66 

Amedeu Bădescu se găsea în biroul lui Victor Iamandi şi, 
înainte de a se retrage, a asistat şi a memorat începutul discuţiei 
dintre Armând Călinescu şi Victor Iamandi. 

Informaţia mi-a fost dată de Amedeu Bădescu (1910-1987) 
în anul 1960, când dădeam asistenţă medicală nefericitului său 
unic copil, pentru hemoragie digestivă prin ulcer duodenal florid, 
de natură psihogenă. 

Următoarea informaţie o am de la doamna Any Seulescu, 
din înalta societate a Bucureştiului şi directoare de secţie în 
organizaţia Crucea Roşie Română. 

La 10 octombrie 1938, la Palatul Regal a avut loc o şedinţă 
secretă a aşa-ziselor „Permanenţele Statului 66 : 

Regele Carol II 

Armând Călinescu 

Victor Iamandi 

general Gavrilă Marinescu 

Mihail Morusoff 


239 



Niki Ştefanescu 

şi, inevitabil, Emest Urdăreanu. 

Din partea armatei n-au fost chemaţi nici ministrul de război 
Nicolae Ciupercă şi nici şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan 
Ionescu, zis Ţiganu’, şi a fost chemat generalul Gheorghe Argeşanu, 
cunoscut ca baionetă oarbă în armată şi comandantul Corpului II 
Armată, Bucureşti. 

S-a decis trecerea terorii de la etapa I, lagăre şi închisori, la 
etapa a Il-a, executarea lui Comeliu Z. Codreanu şi a celorlalţi 
închişi la Râmnicu-Sărat. 

La auzul numelui de Alexandru Cantacuzino, generalul Gh. 
Argeşanu, pentru prima oară în cariera sa militară, a deschis gura 
şi a pronunţat în numele Armatei cuvântul „Nu 44 . 

Aşa am fost exceptaţi de la asasinare noi, cei 20 zişi Statul 
Major Legionar 44 . 

în România interbelică: a) nimic nu se facea fără acordul 
Armatei şi b) orice decizie a armatei se înfaptuia din oficiu. 

România era Armata şi Armata era România şi aceasta 
fără întrerupere de la Regele Decebal şi de la Domnitorul Mircea 
cel Bătrân. 

Comuniştii au anulat această lege istorică. 

„Permanenţele Statului 44 au mai luat următoarele decizii: 

a) execuţiile să se facă în absenţa din ţară a Regelui Carol 
II, auto-invitat la căsătoria Reginei Elisabeta a Angliei. 

b) executarea să se facă pe cât posibil cu aparenţă de 
legalitate, şi anume fuga de sub escortă sau a tentativei de evadare. 

c) execuţia lui Comeliu Z. Codreanu să fie precedată de 
tulburări publice, acte anarhice şi atentate nereuşite, pentru a fi 
posibilă unica soluţie de păstrare a ordinii publice şi a siguranţei 
Statului. 

Aceste hotărâri au fost luate în secret şi constituiau secret 
de Stat pe care îl respectă toate istoriocraţiile: cea din epoca 
dictaturii carlisto-antonesciană, cea din epoca ocupaţiei sovietice 
şi dictaturii comuniste şi încă mai mincinoşi, de istoriografia actuală 
a anilor de tranziţie. 


240 


întrebarea Istoriei şi nu mai puţin întrebarea Naţiunii sunt 
dacă aceste hotărâri puteau fi evitate. 

„Permanenţele Statului 44 nu erau Consiliul de Coroană şi ele 
aveau existenţă şi putere în funcţie de voinţa Regelui Carol II. 

Regele Carol II suferea de instabilitate psihică şi oricând îşi 
putea schimba deciziile. 

Au fost două încercări, poate două posibilităţi de a-1 opri, 
mai exact de a-1 apăra pe Regele Carol II de la decizia de asasinare 
a lui Corneliu Z. Codreanu. Ambele încercări, adică ambele 
posibilităţi au fost anulate de Mihail Morusoff prin intermediul, adică 
cu utilizarea lui Horia Sima, perfect conştient de ce face şi va 
urma. 

Prima posibilitate. Poate o şansă. 

La procesul din 23-27 mai 1938 generalul Ion Antonescu a 
făcut depoziţie de martor şi Comeliu Z. Codreanu l-a rugat să 
răspundă la trei întrebări. 

Prima întrebare: dacă considera a fi trădare posesia şi 
publicarea ordinelor secrete date Jandarmeriei şi Poliţiei de către 
titularul Ministerului de Interne. 

A doua întrebare: dacă în calitate de militar, în calitate de 
cetăţean şi în calitate de cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, 
generalul Ion Antonescu considera pe Comeliu Z. Codreanu a 
putea fi trădător. 

A treia întrebare: dacă în cele câteva întrevederi în 1936, 
1937 şi 1938 generalul Ion Antonescu a sesizat în gândirea sau în 
comportamentul lui Comeliu Z. Codreanu ceva putând fi interpretat 
drept ostilitate prezentă sau ostilitate viitoare faţă de Regele Carol 
II. 

Generalul Ion Antonescu a răspuns cu perfectă convingere 
şi cu perfectă claritate la toate cele trei între întrebări. Importantă 
şi decisivă era întrebarea a treia, întrucât răspunsul din partea 
generalului Ion Antonescu putea face pe Carol II să fie întâi rege 
al Ţării şi apoi înverşunat contra lui Codreanu. 

La anchetarea sa de către Avram Bunaciuşi la procesul 
său de la Tribunalul Poporului, din mai 1946, generalul Ion Antonescu 


241 




a menţionat cele trei întrebări puse de Comeliu Z. Codreanu şi a 
reprodus cele trei răspunsuri pe care le-a dat atunci, în mai 1938. 
Declaraţiile acestea din mai 1946 ale generalului Ion Antonescu 
sunt publicate în mai multe cărţi şi o revistă „Magazin Istoric 41 
după 1990. 

în august 1938, Mişcarea Legionară a editat o carte intitulată 
„Adevărul în procesul lui Comeliu Z. Codreanu 44 . De editarea cărţii 
s-a ocupat personal şi exclusiv Horia Sima şi din depoziţia generalului 
Ion Antonescu lipseşte a treia întrebare pusă de Comeliu Z. Codreanu 
şi răspunsul celui întrebat. Ce-a făcut Horia Sima a fost din ordinul 
lui Mihail Morusoff care nu vroia să se schimbe decizia Regelui 
Carol al II-lea de a asasina pe Comeliu Z. Codreanu. 

Factorul subiectiv era decisiv în deciziile Regelui Carol II. 

A doua posibilitate. Poate a doua şansă. 

Acordul de la Munchen din 30 septembrie 1938 a fost 
surpriză pentru toată lumea, în afară de legionarii din România. 

Procesul de devenire, singur firesc, a) pace şi conlucrare în 
vest cu Anglia şi Franţa şi b) unificarea Europei de către Gemiania 
prin expansiune în est. 

în Mişcarea Legionară: războiul dintre Germania şi Franţa 
era privit drept catastrofa întregii Europe, iar conclurarea dintre 
Franţa şi Germania era privită ca singura şansă şi marea şansă a 
întregii Europe, începând cu România. 

Politica externă istorică a poporului român este alianţa 
militară şi alianţa politică cu Occidentul, dar nu cu Occidentul care 
tranzacţionează estul Europei, ci cu Occidentul care are putere şi 
care are voinţă de a apăra graniţa de est a Europei, care minimum 
este istmul ponto-baltic. 

în Mişcarea Legionară se cunoştea importanţa şi influenţa 
iudeo-masoneriei şi se credea că această atotputernicie urmăreşte 
fondarea Israelului european în spaţiul carpato-ponto-dunărean. 

în Mişcarea Legionară se cunoştea patriotismul lui Zamfir 
Arbore, şeful Franc-Masoneriei între 1918-1929 şi se credea in 
existenţa şi în puterea Franc-Masoneriei româneşti, tot atât de 
patriotă ca Franc-masoneriile din toate celelalte ţări ale Europei. 


242 


Evident eroare: Zamfir Arbore la fel ca Nicolae Bălcescu, 
Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu etc. a fost înainte de toate 
bun român. 

Vestea Acordului de la Munchen a determinat două acte 
publice din partea Mişcării Legionare aflată în libertate. 

Imediat după Acordul de la Munchen din 30 septembrie 
1938, comandamentul de prigoană decide să ajute politica internă 
a României să se adaptaze la egalitatea de influenţă a Germaniei 
în România. 

Sub semnătura preotului Ion Dumitru-Borşa, prof. Vasile 
Cristescu şi Ioan-Victor Vojen se difuzează un manifest prin care 
Mişcarea Legionară în toamna 1938 continuă cu aceeaşi sinceritate 
şi cu aceeaşi convingere declaraţiile de politică externă filo- 
germană şi filo-italiană din decembrie 1937 ale lui Comeliu Z. 
Codreanu. 

Acest manifest semnat de preotul Ion Dumitrescu-Borşa, 
prof. Vasile Cristescu şi Ioan-Victor Vojen: este menţionat în 
Cronologia legionară editată în 1992 şi nu este menţionat în 
Cronologia legionară tipărită la 1 ianuarie 1941. 

Explicaţia este foarte simplă: preotul Ion Dumitrescu-Borşa 
a fost şeful ramurii legionare codreniste anti-simiste. 

La 1 ianuarie 1941 era arestat de Horia Sima şi declarat 
duşman, iar în 1992 era decedat de 9 ani, din 1983 şi deci nu mai 
era pericol pentru Horia Sima. 

Tot atunci, în raport cu Acordul de la Munchen din 30 
septembrie 1938, prof. Vasile Cristescu, în calitate de istoric, elev 
al lui Vasile Pârvan, şi în numele Mişcării Legionare: a) redactează 
o scrisoare către Regele Carol II şi b) redactează o broşură 
explicativă pentru Naţiunea Română. 

Atât scrisoarea către Regele Carol II, cât şi broşura expli¬ 
cativă pentru Naţiune pledau pentru punerea interesului naţional 
istoric al României deasupra interesului politic antilegionar al 
guvernanţilor de atunci. Adică: a) adaptarea politicii externe la 
noile realităţi europene şi b) adaptarea politicii interne a României 
la noile exigenţe ale politicii externe. 


243 



Atât scrisoarea către Regele Carol II, cât şi broşura 
explicativă pentru Naţiune duceau la concluzia: nu politica de 
teroare, ci politica de înţelegere cu Mişcarea Legionară şi de 
conlucrare cu Comeliu Z. Codreanu. 

Adică: exact ce era necesitatea istorică a României şi ex¬ 
act ce trebuia să fie interesul personal al Regelui. 

Dar tot atât de exact era ce nu convenea şi ce nu vroia 
grupul de politicieni care împingea la omorârea lui Comeliu Z. 
Codreanu prin ordin regal şi cu răspunderea Regelui, şi la războiul 
Statului împotriva Naţiunii, cu instituţionalizarea Terorii de Stat. 

în Cronologia legionară din 1 ianuarie 1941: a) nu se 
menţionează nimic despre scrisoarea prof. Vasile Cristescu către 
Regele Carol II şi se menţionează în trecere broşura explicativă 
către Naţiune a prof. Vasile Cristescu. 

în Cronologia legionară tipărită la Madrid în 1992 de Horia 
Sima se scrie: 

„Octombrie 1938 început. Vasile Cristescu trimite un 
memoriu Regelui Carol II, care s-a răspândit şi în ţară... Manifestul 
a fost predat Palatului prin generalul Moruzzi.“ 

închid citatul. 

Nici scrisoarea către Rege şi nici broşura către Naţiune, 
ambele semnate de prof. Vasile Cristescu, nu s-au publicat printre 
documentele Mişcării Legionare şi nu se face menţiune în literatura 
istoriografică contemporană. 

Eu am alte informaţii. 

Prof. Vasile Cristescu a rugat pe generalul George Moruzzi 
să prezinte scrisoarea personal Regelui Carol II şi generalul George 
Moruzzi şi-a asumat această misiune. Dar a fost vizitat de Horia 
Sima care, în numele Comandamentului de Prigoană a Mişcării 
Legionare, i-a cerut înapoi scrisoarea pentru a o aduce a doua zi 
cu completări şi cu modificări. Generalul George Moruzzi i-a dat 
crezare, dar Horia Sima n-a mai revenit cu scrisoarea completată 
şi modificată. 

Horia Sima executa ordinul lui Mihail Morusoff şi Mihail 
Morusoff nu vroia ca Regele Carol II să treacă de la gândirea 


244 


politică la gândirea istorică şi astfel, pentru binele României, nu să 
omoare, ci să se înţeleagă cu Comeliu Z. Codreanu. 

Generalul George Moruzzi a fost rugat de prof. Vasile 
Cristescu să prezinte personal scrisoarea Regelui Carol II şi nu s-o 
depună la Registratura Palatului Regal, ceea ce se putea face 
uşor prin recomandată poştală. 

Arhiva Regelui Carol II a fost vândută de Monica Urdăreanu, 
nepoata Elenei Lupescu şi scrisoarea din octombrie 1938 a prof. 
Vasile Cristescu nu este semnalată în nicio arhivă. 

Să revenim la închisoarea Râmnicu-Sărat, după data de 10 
octombrie 1938 şi fără întrerupere până la data nefastă de 30 
noiembrie 1938. 

Regim îngrozitor. 

Se iese din celulă numai trei minute în 24 de ore pentru 
necesităţi fiziologice la un closet turcesc, cu teribilă murdărie şi 
miros. 

Mâncare mult sub minimum vital. 

Foamea cronică e torturantă. 

Frigul continuu e demoralizant. 

Fără lumină solară, având ferestrele acoperite cu scânduri 
în exteriorul zăbrelelor. 

Brutalitatea verbală şi gestică a jandarmilor anume instruiţi. 

Indiferenţa totală a presupusului serviciu medico-sanitar. 

Era ceva care depăşea severitatea maximă a nevoii şi a 
obligaţiei de pază claustrantă. 

Dovadă „vieţaşii“ condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, care 
în primele zile ale lui august 1938 s-au îngrozit ei înşişi de regimul 
care se aplica persoanelor noastre. 

Era ceva care de asemenea depăşea ferocitatea fiarelor 
sălbatice în plăcerea de a-şi chinui victimele înainte de a le mânca 
carnea. 

Dovadă rotaţia, mai exact schimbarea din 15 în 15 zile a 
jandarmilor care ne păzeau şi ne chinuiau. Fiecare serie ce venea 
cu ură înverşunată, spre terminarea celor 15 zile de aşa-zis serviciu, 
dădea ea însăşi semne de obosire şi de demobilizare. 


245 




Regimul care ni s-a aplicat de la 1 august 1938 până la 30 
noiembrie 1938 avea un scop şi nu putea fi decât în scop anume 
gândit, anume organizat şi anume voit. 

Scopul nu putea fi decât aducerea noastră la acel grad de 
disperare şi de insuportabilitate, în care se pierde autocontrolul şi 
se fac acte iresponsabile. 

Spre exemplu: o rebeliune în interiorul închisorii, în cursul 
căreia să fim mitraliaţi, sau o încercare de evadare, în cursul căreia 
să fim împuşcaţi în mod legal şi reglementar. 

Scopul acesta al guvernanţilor (Regele Carol II, Armând 
Călinescu) n-a avut însă capacitatatea de a înfrânge disciplina de 
legionar şi decizia lui Comeliu Z. Codreanu de „tăcere, suferinţă şi 
răbdare". 

S-a îndurat tortura: nu în mod pasiv, ca fiinţe reificate, ci în 
mod activ, cu convingere de a obţine victoria prin rezistenţă. 

în închisoarea Râmnicu-Sărat cred că niciunul nu ştiam nimic 
de cele hotărâte în ajun de 10 octombrie 1938 la Palatul Regal de 
aşa-zisele „Permanenţe ale Statului". 

Iată cum a încercat Armând Călinescu să pună în aplicare 
decizia de împuşcare a lui Comeliu Z. Codreanu pentru „fugă de 
sub escortă". 

La Tribunalul Militar Cernăuţi se montează un mare proces 
cu 70 de studenţi inculpaţi de a fi ridicat asistenţa în picioare şi de 
a fi cântat imnurile legionare la şedinţa de deschidere a anului 
universitar. 

Evenimentele reale. 

Studentul Sebastian Mocanu a ţinut un discurs, cerând 
încetarea prigoanei şi eliberarea legionarilor. 

Cronologia legionară tipărită la Madrid în 1992 de Horia 
Sima greşeşte când spune că de faţă era ministrul Educaţiei 
Naţionale, Victor Iamandi. Acesta era ministrul Justiţiei şi nu a 
venit la Cernăuţi. Ministru de Interne al Educaţiei Naţionale era 
Armând Călinescu, care, de asemenea, n-a venit la Cernăuţi. 

Spre surpriza generală şi în special a celor 70 de studenţi 
cemăuţeni, este citat ca martor în proces Comeliu Z. Codreanu, 


246 


deţinut în închisoarea Râmnicu-Sărat. Planul lui Armând Călinescu 
era ca, în drumul de la Râmnicu-Sărat la Cernăuţi, să se însceneze 
o tentativă de fugă şi Comeliu Z. Codreanu să fie împuşcat în mod 
legal şi reglementar de către paznici. 

Planul n-a reuşit pentru că Comeliu Z. Codreanu n-a vrut 
să fie scos din închisoarea Râmnicu-Sărat fără lanţuri la picioare 
şi fără cătuşe la mâini. 

Amănunt important. 

Comandantul închisorii Râmnicu-Sărat, maiorul de jandarmi 
Varo, a fost acuzat că n-a trimis la Cernăuţi pe Corneliu Z. 
Codreanu fără lanţuri şi fără cătuşe şi pentru vinovăţie de inca¬ 
pacitate a fost înlocuit cu căpitanul de jandarmi Iliescu, care şi-a 
luat angajamentul să reuşească operaţiunea de fabricare a tentativei 
de evadare din închisoare. 

Deschizând o paranteză, menţionăm următoarele: în 1918 
viitoml maior Varo a fost împreună cu Comeliu Z. Codreanu la 
Şcoala de ofiţeri de infanterie de la Botoşani. în septembrie 1938 
nu în închisoarea Doftana, ci în închisoarea Râmnicu-Sărat a primit 
de la Comeliu Z. Codreanu, în păstrare, săculeţul ce îl avea la gât, 
cu pământ sfânt adunat de legionari din locurile cu marile bătălii: 
Rovine, Călugăreni, Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti etc. La masacrul 
din 22 septembrie 1938, maiorul Varo comanda Legiunea de 
Jandarmi din judeţul Vlaşca şi n-a executat ordinul regal de a omorî 
între 3-5 legionari din judeţ. 

Tot o dovadă este prezumţia noastră că tot prin maiorul de 
jandarmi Varo, textul intitulat „Jurnalul de la Jilava" a fost trimis 
afară din închisoarea Doftana de către Comeliu Z. Codreanu către 
Nicoleta Niculescu care l-a multiplicat şi astfel acest document 
are existenţă în istorie. 

La închisoarea Doftana, 17 iunie-31 iulie 1938, ComeliuZ. 
Coreanu a primit o singură vizită, şi anume mama sa, doamna 
Eliza prof. I. Codreanu. După vizită, la ieşirea din închisoarea 
Doftana, dânsa a spus lui Cătălin Z. Codreanu: „Comeliu mi-a 
spus să transmit legionarilor liberi că oricare dintre ei poate lua 
comanda, în afară de Horia Sima". 


247 




Ordinul lui Comeliu Z. Codreanu a fost transmis de Cătălin 
Z. Codreanu principelui Alecu Ghica, venit de la Iaşi la Bucureşti 
şi acesta l-a transmis lui Horia Sima, care l-a făcut inexistent. 

închid paranteza despre maiorul de jandarmi Varo. 

Să mi se îngăduie a arăta cum s-a pus la cale şi cum n-a 
reuşit planul ca Corneliu Z. Codreanu să încerce evadarea din 
închisoarea Râmnicu-Sărat. 

Niciunul dintre noi cei din închisoarea Râmnicu-Sărat n-am 
cerut asistenţă sanitară. Cum puteam cere un asemenea lux, când 
n-aveau niciun fel de asistenţă medicală şi nu ni se dădea nici 
măcar un piramidon? 

în plus, eram aduşi la închisoarea Râmnicu-Sărat pentru 
moarte, nu pentru conservare, la dispoziţia Ţării. Iar „Permanenţele 
Statului 44 , în şedinţa lor secretă din 10 octombrie 1938, deja 
hotărâseră pentru săptămânile următoare moartea lui Comeliu Z. 
Codreanu, a Nicadorilor şi a Decemvirilor. 

Nu a existat asistenţă sanitară nici în lagărul de la Miercurea- 
Ciuc, nici în lagărul de la Vaslui, nici în lagărul de la Sadaclia, nici la 
închisoarea Jilava şi nici la închisoarea Doftana. 

Şi iată că, pe neaşteptate, la 20 octombrie 1938, soseşte la 
închisoarea Râmnicu-Sărat un medic militar, căpitan, medic den¬ 
tist, Adrian Petrescu. 

Identitatea lui. 

Doctor Petrescu Adrian, născut la 8 noiembrie 1898, în 
comuna Urzicuţa, judeţul Dolj. Doctor al Facultăţii de Medicină 
Bucureşti, 1924. Medic militar, atunci în 1938, cu grad de căpitan. 
Specialitate dentist, în 1938, la garnizoana din Buzău şi mai târziu 
cu cabinet dentar la Marele Stat Major din Bucureşti, Ştirbei 
Vodă. 

Atunci în 1938 avea cabinet dentar în Buzău, Unirii nr. 148. 

După 1945 am aflat că era agent secret al S.S.I.-ului şi că a 
avut sarcini mari de spionare a generalilor şi coloneilor din Marele 
Stat Major. 

lată cum a activat ca spion şi provocator, în octombrie- 
noiembrie 1938 la închisoarea Râmnicu-Sărat. 


248 


Pe la sfârşitul lui octombrie 1938 suntem încunoştiinţaţi că a 
venit un medic dentist şi că vom fi duşi pe rând în faţa lui pentru 
eventuale lucrări dentare. 

Comandantul închisorii a nominalizat pe dr. Paul Craja să 
fie un fel de soră medicală. Cred că după criteriul că dintre noi, cei 
trei medici, celula lui era cea mai aproape de intrarea în închisoare. 

Aşa că tot ce se ştie este ce-a auzit dr. Paul Craja şi ce-a 
raportat el ing. Gh. Clime. 

Eu am fost dus la dentist o singură dată, 3 minute, şi mi s-a 
spus că voi fi readus prin programare. 

Iată ce-am observat în cele 2-3 minute de consultaţie dentară: 

O foarte amplă aparatură dentară. Deci posibilitate să fie 
plasată o ureche electrică pentru ascultare la distanţă. Căpitanul 
dr. Adrian Petrescu nu vorbea cu glas obişnuit, ci cu glas şoptit, 
aşa cum se comportă spionii şi diversioniştii. 

Comandantul închisorii, maiorul Varo, stătea la distanţă de 3 
metri: în picioare, cu spatele spre dentist, cu privirea afară pe 
fereastră, fără a pronunţa vreun cuvânt. 

Am fost consultaţi succesiv câteva minute şi ni s-a făcut o 
fişă dentară pentru atunci când vom fi programaţi pentru intervenţie. 

Nu ştiu să fi fost scos din celulă şi readus la dentist niciunul 
dintre noi - Nicadorii, Decemvirii şi Statul Major Legionar, ci doar 
o singură persoană, Comeliu Z. Codreanu. 

în luna noiembrie 1938, căpitanul dentist dr. Adrian Petrescu 
a venit de 4 ori la interval de o săptămână şi s-a ocupat de dantura 
lui Comeliu Z. Codreanu. 

Iată ce-a raportat dr. Paul Craja dlui ing. Gh. Clime şi eu 
am auzit prin vizor. 

Prima consultaţie. 

Căpitanul dr. Adrian Petrescu i-a şoptit lui Comeliu Z. 
Codreanu: „Sunt rudă apropiată a lui Radu Demetrescu Gyr şi 
sunt membru cu cotizaţie la zi în organizaţia „Prietenii Legionarilor 44 . 
Poţi avea încredere în mine şi spune-mi cu cine să fac legătura la 
Comandamentul de Prigoană. 44 Comeliu Z. Codreanu a răspuns 
că „nu-i nevoie de nicio legătură cu legionarii liberi de afară. 44 


249 




A doua săptămână. 

Căpitanul dr. Adrian Petrescu i-a şoptit lui Corneliu Z. 
Codreanu: „Am fost contactat dc Horia Sima care prin mine vă 
roagă să transmiteţi ce ordine daţi legionarilor liberi de afară. 

Corneliu Z. Codreanu a răspuns: „Tăcere, linişte şi răbdare. 
Nimic altceva şi nimic în plus.“ 

A treia săptămână. 

Căpitanul dr. Adrian Petrescu i-a şoptit lui Corneliu Z. 
Codreanu: „Masele populare din Ardeal sunt în fierbere 
revoluţionară. Prof. Horia Sima încearcă să-i oprească să treacă 
Carpaţii şi să vină la Bucureşti." 

Corneliu. Z. Codreanu: „Să stea pe loc şi să nu facă nimic. 
Dacă nu-şi pot stăpâni nervii să ia tonice. Şi dacă cu tonice nu se 
pot linişti, să fie eliminaţi din Mişcare, oricine ar fi aceşti 
neastâmpăraţi." 

A patra săptămână şi ultima. 

Căpitanul dr. Adrian Petrescu i-a şoptit lui Corneliu Z. 
Codreanu: „Prof. Horia Sima raportează că a pierdut comanda 
asupra mulţimilor înverşunate care vin cu scop revoluţionar spre 
Bucureşti." 

Corneliu Z. Codreanu: „Să fie oprite şi dacă nu pot fi oprite, 
cel puţin să fie împiedicate la trecerea la violenţă." 

Acestea sunt tot ce-a raportat dr. Paul Craja şi ce-am auzit 
cu urechile mele. 

Ulterior, din relatări între legionari am aflat că i se atribuie 
lui Corneliu Z. Codreanu ordinul sau opinia de „a difuza plăcinta". 

Eu nu ştiu nimic şi dacă ar fi aici un sâmbure de adevăr, 
aşa-zisa „plăcintă" nu putea fi decât un text scris: poate un mani¬ 
fest sau poate broşura de politică externă a prof. Vasile Cristescu. 

Despre altceva nu ştiu nimic. Legionarii liberi de afară 
n-aveau niciun fel de armament sau explozibil. 

Deschid o paranteză. 

La 15 septembrie 1940, noul dictator, generalul Ion 
Antonescu, îşi asociază ramura simistă a Mişcării Legionare şi 
instituie statul naţional legionar. 


250 


Persoana mea n-a participat la acest stat naţional legionar, 
dar cu cel mai mare număr de voturi am fost ales în comitetul 
de conducere al Asociaţiei, la epoca aceea numită Colegiul 
Medicilor. 

Chiar la începutul lui octombrie 1940 m-am dus la Buzău să 
vizitez pe căpitanul dr. Adrian Petrescu la cabinetul său dentar din 
Str. Unirii nr. 146. 

M-a primit cu amabilitate, dar când i-am spus scopul vizitei, 
şi anume de a clarifica lucrurile de la închisoarea Râmnicu-Sărat 
s-a ridicat în picioare şi cu pumnii m-a azvârlit în stradă cu fr aza : 
„Nu te cunosc. Te-am confundat cu altcineva." 

închid paranteza. 

După 1990 am aflat adevărul, direct de la doamna Elena, 
colonel Praporgescu, fosta soţie a lui Corneliu Z. Codreanu. 

Reproduc exact ce mi-a povestit dânsa după 52 de ani. 

In ziua de 23 noiembrie 1938 este chemată la Inspectoratul 
General al Jandarmeriei din Bd. Ştefan cel Mare şi colonelul Ştefan 
Gherovici o încunoştiinţează că s-a aprobat cererea de a vizita pe 
Corneliu Z. Codreanu la închisoarea Râmnicu-Sărat. Aici a fost 
primită de comandatul căpitan Iliescu, care, cu deosebită amabili¬ 
tate, a dus-o de la cancelarie la locuinţa particulară, o mică clădire 
în curtea din faţă, de la stradă, a închisorii. 

Aici îi spune confidenţial că s-a organizat evadarea lui 
Corneliu Z. Codreanu, îmbrăcat în uniformă de căpitan medic al 
Armatei Române. Corneliu Z. Codreanu nu este de acord să 
evadeze şi dânsa este rugată să-l convingă a accepta propunerea, 
întrucât totul este organizat perfect şi reuşita este sigură. 

După câteva minute este adus în locuinţa particulară a 
căpitanului Iliescu însuşi Corneliu Z. Codreanu, ca noi toţi, în 
uniformă de ocnaş şi palid la faţă. 

Căpitanul Iliescu s-a retras pentru a face pază la poartă. 

Corneliu Z. Codreanu a refuzat oferta de evadare şi şi-a 
exprimat convingerea că factorul Timp lucrează în favoarea Mişcării 
Legionare şi că, mai curând decât ne aşteptăm, lucrurile se vor 
clarifica şi legionarii vor fi puşi în libertate. 


251 



Corneliu Z. Codreanu era foarte sigur în ce spune şi era 
total optimist. Legionarilor liberi de afară Horia Sima a difuzat 
calomnia că în închisoarea Râmnicu-Sărat Corneliu Z. Codreanu 
a căzut într-o stare de misticism complet rupt de realitate. 

Ani de zile mai târziu am aflat de la legionarii din jud. Buzău 
şi din jud. Prahova că Horia Sima, în marele său „devotament 
legionar 41 , organizase echipe care să preia pe Corneliu Z. Codreanu 
la evadarea din închisoarea Râmnicu-Sărat. 

Totul era minciună, întrucât Corneliu Z. Codreanu trebuia 
să fie omorât de jandarmi, cu forme legale, pentru tentativă de 
evadare din închisoare. 

Să revenim la şedinţa secretă din 1 octombrie 1938 de la 
Palatul Regal. 

A treia decizie era ca asasinarea lui Corneliu Z. Codreanu 
să fie precedată de tulburări publice, acte anarhice şi atentate 
nereuşite, care să fie etichetate „gimnastică revoluţionară 14 şi 
asasinarea să fie invocată ca soluţie de restaurare a ordinii publice 
şi a siguranţei Statului. 

Această sarcină a fost dată de Mihail Morusoff lui Horia 

Sima. 

Legionarilor din Comandamentul de Prigoană Horia Sima 
le spunea că se respectă decizia lui Corneliu Z. Codreanu de tăcere, 
linişte şi răbdare, iar legionarilor din teren Horia Sima le spunea că 
Comandamentul de Prigoană ordonă respectivele acte anarhice, 
tulburări publice şi activitate revoluţionară pentru a obliga punerea 
în libertate a lui Corneliu Z. Codreanu. 

în total au avut loc 23 de acte violente, între care unul la 
Teatrul Evreiesc şi altul la Sinagoga din Timişoara şi două atentate 
nereuşite: unul la Cluj şi altul la Cernăuţi. 

Nici astăzi, după 70 de ani, n-au putut fi identificaţi legionarii 
sau pseudo-legionarii care, între 15 octombrie şi 29 noiembrie 1938, 
au executat în ţară ordinele lui Horia Sima de tulburări publice şi 
acte anarhice. După 1 decembrie 1938 au fost executaţi sau au 
fost condamnaţi la moarte mai mulţi legionari adevăraţi din 
Transilvania şi Bucovina, dar nu este exclus ca aceşti martiri, cu 


252 


voie sau fără voie, să fi fost nişte victime manipulate de organizatori 
apoi dispăruţi în neantul anonimatului. 

Ceea ce se ştie sigur este că toate ordinele veneau de la 
Horia Sima care executanţilor din ţară le spunea să sunt ordinele 
Comandamentului de Prigoană pentru salvarea din închisoare a lui 
Corneliu Z. Codreanu. 

Ilustrul şi valorosul ing. Duliu Sfinţescu de la Paris ne-a 
relatat când a venit la Bucureşti, în 1992, un fapt incredibil. 

Ing. Duliu Sfinţescu a absolvit Politehnica din Paris şi în 

1937 a venit la Bucureşti: salariat la Direcţia Mişcare a C.F.R.- 
ului şi perfect convins s-a încadrat în Mişcarea Legionară, având 
încrederea lui Corneliu Z. Codreanu. 

La 17 aprilie 1938 n-a fost arestat întrucât nu avea dosar de 
urmărire continuă. 

La începutul lui noiembrie 1938 este vizitat la serviciu de 
Horia Sima care, în numele Mişcării Legionare, îi cere ca la o 
anumită zi şi o anumită oră să provoace deraierea unui tren, pe 
ruta Bucureşti-Braşov-Cluj-Napoca în care, după spusele lui Horia 
Sima, se vor găsi Regele Carol II şi Elena Lupescu. 

Prostie în plus de minciună, întrucât pentru Sinaia Regele se 
deplasa în automobil şi pentru distanţe lungi avea tren special, regal. 

Inginerul Duliu Sfinţescu l-a refuzat, dar n-a avut curajul 
să-l demaşte public. 

Conducătorul Frăţiilor de Cruce din întreaga Transilvanie 
era dr. Laurenţiu Vereş-Voicu şi în 1940 dânsul mi-a spus a fi 
refuzat să conlucreze cu Horia Sima în 1938-1939. 

în cărţile sale, Horia Sima n-a dat nicio explicaţie, ca şi cum 
n-ar fi existat în acele evenimente din noiembrie 1938. 

Regele Carol II. 

Aşa cum am amintit, decizia şedinţei secrete din 10 octombrie 

1938 de la Palatul Regal era ca asasinarea lui Corneliu Z. Codreanu 
să aibe loc în timpul absenţei din ţară a Regelui Carol II, auto- 
invitat la căsătoria Reginei Elisabeta a Angliei. Poate că aici greşesc, 
fiind vorba de alt eveniment al familiei regale engleze, poate moartea 
reginei premergătoare. 


253 



Sigur este numai că Regele s-a autoinvitat în calitate de 
rudă, prin regina noastră Maria, de origine engleză. 

Plecare din Bucureşti, 13 noiembrie 1938, cu tren special 

regal. 

Regele Carol II a luat cu el pe Elena Lupescu, pe Emest 
Urdăreanu şi pe Mihail Morusoff şi n-a luat cu el pe ministrul de 
externe, Nicolae Petrescu-Comneni. 

în schimb, a luat pe viitorul ministru de externe, Grigore 
Gafencu, deja prezent în camarila regală. 

Fapt neaşteptat. 

în Anglia decide guvernul, nu Casa Regală. 

Foreign Office a încuviinţat sosirea Regelui Carol II la 
Londra, dar a pus o condiţie, mai mult decât neaşteptată. 

Condiţia a fost ca, din suita oficială a Regelui Carol II, să 
facă parte diplomatul Ştefan Florescu, în intimitate „Fanache“. 

Cine a fost acest Ştefan Florescu, în intimitate „Fanache“? 

Un om cu totul deosebit. 

Originar din Bacău, născut în 1897, fiul unui mic salariat 
C.F.R., care a adunat bănuţ cu bănuţ să-l trimită la Paris pentru 
studii superioare. Aici devine primul secretar al viitorului Rege 
Carol II. Asistă la toate mataprazlâcurile acestuia şi la falsificarea 
unui aşa-zis testament politic al Regelui Ferdinand 1 cel Loial, 
decedat la 20 iulie 1927. 

Indignat de complicitatea cu bancherii Hugo Bacher, Wieder 
şi Leibovici, zis Barbu lonescu. Ştefan Florescu rupe relaţia cu 
Carol II şi cu Elena Lupescu şi tipăreşte o carte ,,L’Affaire Carol“, 
cu demascarea acestui complot. Cartea e cumpărată din tipografie 
şi distrusă de bancherii evrei, astfel că în România au intrat doar 
câteva exemplare. 

întors de la studii, Ştefan Florescu intră în corpul diplomatic, 
dar între 8 iunie 1930 şi 7 septembrie 1940 n-are voie să intre în 
Ministerul de Externe şi primeşte salariu să lucreze la domiciliu. 

La comanda Angliei este introdus în suita Regelui Carol II, 
sub supravegherea a 8 agenţi ai S.S.I.-ului, între care diplomatul 
Râul Gheorghiu, fratele avocatei Lizeta Gheorghiu. 


254 


Plecarea din Bucureşti, 13 noiembrie 1938, din Gara 
Mogoşoaia, cu tren special. 

Regele Carol II şi suita sa participă la ceremonia Casei 
Regale Engleze şi la o serată a Ministerului de Externe, dar li se 
refuză audienţele la prim-ministrul Neville Chamberlain şi la ministrul 
de externe, lord Hali fax. 

La fel la Paris, Regele Carol II nu e primit în audienţă de 
primul ministru, Eduoard Daladier şi de ministrul de externe, 
Georges Bonnet. 

La serata de la Ministerul de Externe al Angliei, şeful 
Direcţiei Politice ciocneşte paharul de şampanie cu cel al lui Ştefan 
Florescu şi îi şopteşte: „La ora 3 noaptea ieşiţi pe poarta din spate 
a hotelului. Vă aştept pentru o convorbire de câteva minute." 

în automobil, englezul îi spune: „Domnule Florescu, avem 
cartea dumneavoastră şi n-avem încredere decât în cuvântul 
dumneavoastră. Spuneţi-ne dacă Regele Carol II este cu noi sau 
este cu Hitler şi cu Germania?". 

Ştefan Florescu îi răspunde: „Nu este nici cu d-voastră, şi 
nici cu Hitler. Este numai şi numai cu persoana sa. Dacă d-voastră 
îi daţi mai multe decât Hitler, va fi cu d-voastră. Dacă Hitler îi dă 
mai mult decât d-voastră, va fi cu Germania." 

Sursa informativă este ziaristul Ion Negru, fost Schwartz, 
prietenul intim şi executorul testamentar al lui Ştefan Florescu, 
decedat de stop cardiac în ianuarie 1945. 

După vizita la Londra şi la Paris, Regele Carol II: a) a 
telegrafiat lui Armând Călinescu să amâne executarea lui Comeliu 
Z. Codreanu şi b) a cerut întrevedere cu Adolf Hitler şi Herman 
Goering la reşedinţa de la Bechtesgarden. 

Nu Adolf Hitler l-a invitat pe Regele Carol II, ci acesta s-a 
invitat, adică a cerut întrevederea. 

Foarte probabil nu era mulţumit de Anglia şi Franţa şi a vrut 
să vadă ce-i oferă Germania mai mult. 

Executarea lui Comeliu Z. Codreanu a fost propusă de 
Regele Carol II şi achiesată prin tăcere de şefii Angliei şi şefii 
Franţei. Iar neprimirea în audienţă a Regelui Carol II are 


255 



semnificaţia că aceşti şefi ai Angliei şi Franţei n-au vrut să se facă 
oficial complici la asasinarea lui Comeliu Z. Codreanu. 

La Bechtsgarden: Elena Lupescu în compania lui Grigore 
Gafencu i-a aşteptat în trenul regal. La întrevederea cu Adolf Hitler, 
Herman Goering şi Ioachim von Ribbentrop au participat numai 
Regele Carol II, Mihail Morusoff şi Emest Urdăreanu. 

Pe parcursul celor 60 de minute au vorbit numai Adolf Hitler 
şi Regele Carol II şi toţi ceilalţi au asistat, păstrând tăcerea. 

Ca toate actele fuhrerului Adolf Hitler, convorbirea a fost 
stenografiată de Smith. Dar după cele întâmplate la Bucureşti, 
stenograma a fost distrusă şi din voluminoasa arhivă a regimului 
naţional-socialist, 30 ianuarie 1933-9 mai 1945 este singurul docu¬ 
ment care lipseşte. Mai mult decât probabil, lui Adolf Hitler i-a fost 
ruşine de uşurinţa cu care a fost, sau mai exact singur s-a păcălit. 

Despre convorbirea dintre Adolf Hitler şi Regele Carol II 
nu există decât o singură sursă informativă şi persoana mea, după 
1940, a avut acces indirect. 

La întoarcerea în Bucureşti, din Gara Mogoşoaia până la 
Palatul Regal, Regele Carol II a fost însoţit, în maşină, de ministrul 
de externe, Nicolae Petrescu-Comneni, căruia i-a relatat cum a 
decurs întrevederea cu Adolf Hitler. Nicolae Petrescu-Comneni a 
relatat-o colaboratorilor săi intimi, între care diplomatul Victor 
Brabeţeanu. 

Iată cum a decurs şedinţa de la Bechtesgarden din 24 
noiembrie 1938. 

Tot timpul a vorbit Adolf Hitler, care avea defectul de a 
gândi prin vorbire şi care utiliza tactica de a copleşi interlocutorii 
cu volumul sonor. 

Adolf Hitler avea numai două preocupări: a) România să 
nu-şi ofere teritoriul patriei pentru trecerea armatei sovietice pentru 
război preventiv contra Germaniei naţional-socialiste şi b) România 
să nu contigenteze exporturile de petrol şi Germania să poată 
cumpăra cu aur oricâtă cantitate. 

Prima preocupare a lui Adolf Hitler era obsesivă, întrucât 
Rusia refuzase şi România nu putea face decât la fel. 


256 


în cursul monologului său de o oră, Adolf Hitler de cinci 
ori a repetat fraza: „Germania n-are absolut niciun interes în 
interiorul României. Eu nu intervin în niciun fel în politica internă 
a României. La a cincea repetare a frazei, Regele Carol II a 
intervenit: „Aceasta înseamnă că eu am «mână liberă» în politica 
internă? 64 . 

Prompt şi repetat Adolf Hitler a spus: „Da, aveţi mână 
complet liberă în politica internă a României. 44 . 

Atunci Regele Carol II i-a întins mâna. Adolf Hitler i-a 
strâns-o şi aşa s-a decis asasinarea lui Comeliu Z. Codreanu. 

Nu se poate susţine că Adolf Hitler n-a ştiut la ce se 
angajează. Decizia de asasinare a lui Comeliu Z. Codreanu era la 
ordinea zilei şi cunoscută de toţi diplomaţii. 

Şeful partidului naţional-socialist din România, diplomatul 
Arthur Konrady, dăduse de mai multe ori alarma că se proiectează 
asasinarea lui Comeliu Z. Codreanu şi urmarea acestor intervenţii 
a fost retragerea lui de la Ambasada din Bucureşti. 

Despre Comeliu Z. Codreanu şi legionari a vorbit numai 
mareşalul Herman Goering, dar nu la şedinţa de Bechtesgarden, 
ci în trenul spre graniţă. 

Herman Goering a cerut ca lui Comeliu Z. Codreanu şi 
legionarilor să li se respecte drepturile sanitare şi drepturile culturale 
decise de Convenţiile Internaţionale pentru deţinuţii politici, altfel 
trataţi decât cei de drept comun. 

Mincinos ca întotdeauna, Regele Carol II i-a răspuns lui 
Goering că şeful legionarilor, Codreanu, nu este în închisoare, ci 
este într-un sanatoriu unde îşi îngrijeşte sănătatea. 

Imediat ce trenul regal a trecut graniţa Germaniei şi se găsea 
pe teritoriul Cehoslovaciei, Regele Carol II a telegrafiat lui Armând 
Călinescu să pună în practică decizia dinainte convenită, a 
executării lui Comeliu Z. Codreanu. 

Nu se poate susţine că germanii n-au interceptat şi această 
a doua telegramă, cu asasinarea lui Comeliu Z. Codreanu. 

Armând Călinescu a executat ordinul regal, a trimis la 
închisoarea Râmnicu-Sărat cele două echipe de jandarmi asasini, 


257 



dar şi cu dispoziţia să aştepte 36 de ore o confirmare de trecere la 
executare. 

Raţionamentul şi gândul lui Armând Călinescu erau ca 
execuţia lui Comeliu Z. Codreanu să aibe loc: nu când Regele 
Carol II este încă în străinătate, ci când este ajuns la Bucureşti, 
deci pe teritoriul României. Regele Carol II a sesizat raţionamentul 
şi gândul lui Armând Călinescu şi aceasta a contribuit nu puţin la 
decizia de pedepsire a lui Armând Călinescu la 21 septembrie 1939. 

A existat un martor ocular, contra-amiralul de marină, George 
Panteli, care întâmplător a auzit sfârşitul conversaţiei dintre Armând 
Călinescu şi Regele Carol II, cu privire la asasinarea lui Comeliu 
Z. Codreanu. 

Regele Carol II soseşte la Bucureşti în dimineaţa de 29 
noiembrie 1938 şi în Gara Mogoşoaia a fost primit de Corpul 
Ofiţeresc al garnizoanei Bucureşti a Marelui Stat Major şi al 
Ministerului de Război, inclusiv Aviaţia şi Marina. 

Contra-amiralul George Panteli se găsea pe peronul Gării 
Mogoşoaia, în dreptul scării de la vagonul regal şi de la un metru 
distanţă a auzit convorbirea. 

Armând Călinescu, din spate, întreba dacă rămâne în picioare 
ordinul, de vreme ce Regele Carol II nu mai este în străinătate, ci 
este pe teritoriul României. 

Regele Carol II, coborând treptele scării, îi răspunde lui 
Armând Călinescu aflat în spate: „îneacă pe legionari în propriul 
lor sânge." 

Contra-amiralul George Panteli mi-a dat informaţia în 1966, 
când a apelat la asistenţa mea medicală pentru diplomatul de carieră, 
Radu Flondor, cu infarct miocardic. 

încă ceva de mare însemnătate. 

Regele Carol II a vrut ca odată cu Comeliu Z. Codreanu, 
Armând Călinescu să aresteze şi pe Iuliu Maniu. 

Numele lui luliu Maniu n-a fost pronunţat în şedinţa secretă 
din 19 octombrie 1938 de la Palatul Regal. 

Regele Carol II i-a cerut-o lui Armând Călinescu de două 
ori prin intermediar. 


258 




Prima dată în ajun de a pleca din ţară, la 12 noiembrie 1938. 

Armând Călinescu e chemat la Palatul Regal şi Ernest 
Urdăreanu îi transmite dorinţa Regelui, să omoare şi pe Iuliu Maniu. 

Armând Călinescu refuză sugestia şi menţionează 
convorbirea în jurnalul său, care jurnal a fost publicat după 1990 
de soţia sa, Adela Călinescu. 

A doua oară îi cere asasinarea lui Iuliu Maniu în dimineaţa 
de 29 noiembrie 1938, prin intermediul generalului Gavrilă 
Marinescu. 

Respectivele pagini din jurnalul lui Armând Călinescu au 
fost cumpărate din străinătate şi nu sunt tipărite în România. 

Fostul ministru de externe, Grigore Niculescu-Buzeşti şi 
diplomatul Victor Rădulescu-Pogoneanu şi-au făcut o copie a 
jurnalului lui Armând Călinescu înainte de a fi predat doamnei Adela 
Călinescu. 

In vara 1946, când dădeam asistenţă d-nei Ecaterina, fiica 
principelui Barbu Ştirbei, Grigore Niculescu-Buzeşti şi Victor 
Rădulescu-Pogoneanu mi l-au arătat în forma lui completă şi m-au 
pus să citesc, după expresia lor: „ce te interesează pe dumneata 
ca legionar 44 . 

Iată ce-am citit cu ochii mei. 

„29 noiembrie 1938. 

Gavrilă la mine: «Codreanu şi Maniu.» 

Eu: «Numai Codreanu, Maniu nu.» 44 

închid citatul. 

Jurnalul complet al lui Armând Călinescu trebuie să se 
găsească undeva poate în Anglia sau poate în U.S.A. 

Ce-am văzut cu ochii mei nu se poate contesta. 

în anul 1980 mi s-a solicitat de Sterie Dinu asistenţă medicală 
pentru un fost plutonier de jandarmi, Neagu. 

După mai multe consultaţii, acesta a căpătat încredere în 
mine şi mi-a destăinuit ce avea greu în conştiinţă. 

Au fost concentraţi în pădurea Băneasa circa 50-60 de 
plutonieri de jandarmi care şi-au luat angajamentul să execute cu 
stricteţe ordinul de a asasina prin ştrangulare pe Corneliu Z. 


259 



Codreanu, Nicadorii şi Decemvirii arestaţi drept mai periculoşi 
pentru societate decât comuniştii. 

Instructajul a fost făcut de colonelul Ştefan Gherovici şi 
plutonierii au fost supuşi la 5 sau 6 teste de verificare. Verificarea 
s-a făcut pe păpuşi cu dimensiuni de om şi cu executarea prin 
ştrangulare cu ştreangul ascuns în spate. 

Pe parcursul testelor, colonelul Ştefan Gherovici a eliminat 
ca inapţi pe unii şi a reţinut pe alţii. 

Ultimul test a fost la Ministerul de Interne, chiar în biroul lui 
Armând Călinescu. 

Plutonierul Neagu mi-a povestit ce s-a întâmplat cu el. 

Este introdus în biroul lui Armând Călinescu, care îl priveşte 
fix şi stârnitor în ochi. După două minute de imobilitate şi fără 
clipire, Armând Călinescu îi cere cele două revolvere aflate la 
fiecare jandarm şi le încuie în sertarul de la birou. Apoi se întoarce 
la el, iarăşi îl priveşte fix în ochi şi îi administrează două palme 
zdravene pe obraji. 

Plutonierul Neagu a avut o reacţie de împotrivire şi din cauza 
aceasta a căzut la verificarea testului. 

Armând Călinescu: „Te duci la casierie şi primeşti 2.000 lei. 
Revolverele le vei primi prin şeful dumitale. Eşti liber să te întorci 
la locul de activitate.“ 

Selecţionaţi au fost 14 plutonieri şi 2 ofiţeri: căpitanul 
Dinulescu şi maiorul Aristide Macoveanu. 

Cel desemnat pentru ştrangularea lui Comeliu Z. Codreanu 
a fost un plutonier, Gheorghe Sârbu, care m-a păzit pe mine în 
1939 la închisoarea Râmnicu-Sărat şi era un fel de nemernic fără 
minte. Pentru a mă scoate din tăcere, el mi-a afirmat: „Eu sunt cel 
care am trimis pe lumea cealaltă pe Căpitanul vostru.“ 

Cei 14 jandarmi selecţionaţi şi dresaţi pentru asasinare au 
sosit la închisoarea Râmnicu-Sărat în după-amiaza de 28 noiembrie 
1938 în două Break-uri deschise şi la comanda celor doi ofiţeri: 
căpitanul Dinulescu şi maiorul Macoveanu. 

Nu ştiu cum, dar noi, deţinuţii am aflat ceva care ne-a 
provocat gânduri negre. 


260 


Ne-au suprimat cele trei minute pe zi pentru closet. 

Santinelele au început să strige mai tare semnalul că paza e 
la datorie. 

Jandarmii din interiorul închisorii au căpătat figuri încruntate 
şi nu răspundeau la întrebările noastre. 

Simptomul diagnosticant al morţii a fost evreul, maior de 
jandarmi, Scarlat Roşianu, care prin vizete ne-a identificat că suntem 
noi în celulă şi nu alţii şi probabil să vadă cum arătăm în ajun de a 
fi cadavre. 

Toţi cei 35 de deţinuţi politici stăteam nemişcaţi în pat şi 
păstram tăcere absolută. 

Trec 36 de ore. 

Seara de 29 noiembrie 1938. 

Domnul ing. Gh. Clime obţine audienţă secretă a gardianului 
de pază interioară şi din celulă în celulă, pe rând, dânsul deschide 
vizeta şi întreabă: „Ce-ţi spune sufletul? 14 . 

Nu ştiu ce-au răspuns ceilalţi. Eu am răspuns: „Cred că va 
fi foarte rău în această noapte. 11 

Cred că toţi gândeam la fel, şi anume că vom fi omorâţi în 
interiorul celulelor. 

Niciunul nu dormeam. 

Pe la ora 11 noaptea, zgomote la parterul închisorii, unde se 
găseau Nicadorii şi Decemvirii. Se auzeau deschideri de uşi şi se 
simţea lupta corp la corp. 

Jandarmii intrau câte trei în fiecare celulă: doi legau mâinile 
la spate şi unul băga căluşul în gură. 

Zgomotul acesta de deschidere a uşilor şi de luptă corp la 
corp a ţinut circa o jumătate de oră şi apoi tăcere totală, sinistră, 
ca noaptea în cimitir. 

In partea din dreapta a închisorii s-a auzit glasul disperat al 
lui Laurian Ţâlnaru: „Domnule Clime, domnule Clime, l-au luat pe 
Căpitan. L-am văzut o fracţiune de secundă, dus de jandarmi, cu 
mâinile legate la spate. 11 

Eram rămaşi în închisoare noi, cei 20 socotiţi şi condamnaţi 
drept Statul Major Legionar. 


261 



Niciunul dintre noi nu ştia de şedinţa secretă de la Palatul 
Regal şi de intervenţia generalului Gh. Argeşanu, care a spus „Nu“ 
la executarea Statului Major Legionar. 

Evident, nimeni n-a dormit. 

Pe la ora 7 dimineaţa, un jandarm a intrat în închisoare, ne-a 
deschis uşile la toate celulele şi a plecat fără a spune vreun cuvânt. 
Nici noi nu l-am întrebat. 

Timp de trei zile am stat cu uşile deschise la celule, singuri 
să ne ducem la infectul closet şi singuri să ne luăm apa din butoiul 
cu muşte deasupra. 

Noi ne-am strâns între noi. 

Faptul de a fi abandonaţi cu uşile deschise la celule ne lăsa 
dovada sau argumentul că noi, cei 20, nu suntem programaţi pentru 
asasinare. 

Au fost comentarii. 

Din cauza emoţiei, memoria mea n-a înregistrat decât trei 
comentarii. 

Ing. Gh. Clime: „Mişcarea Legionară a pierdut creativitatea, 
dar s-a adâncit pentru eternitate în sufletul naţiunii/ 4 

Principele Alexandru Cantacuzino: „N-avem ce face decât 
să fim demni de jertfele lor. Voinţa Căpitanului este ca moartea lui 
să fie steag de luptă şi victorie. 44 

Ing. Eugen Ionică: „Este îngrozitor fără Căpitan. Nu ştiu 
cum poate să ne fie viaţa fără să îl vedem şi fără să îl auzim. 44 

Despre ceilalţi nu ţin minte decât că tăceau. 

Pe la amiază, dl ing. Gh. Clime a intrat în celulele goale ale 
Nicadorilorşi Decemvirilor. 

Din celula lui Bogdan Gavrilă sau din celula lui Ion Pele a 
ieşit strigând: „Am găsit scris pe pereţi mesajul: «Către voi, cei 
care rămâneţi». Este cel mai frumos şi mai înduioşător text din 
întreaga literatură română. 44 

Deschid o paranteză şi întreb. Domnul ing. Gh. Clime 
strângea multe amintiri şi multe documente. Acestea n-au apărut 
niciodată. Au fost distruse? Mai există oare? 

închid paranteza. 


262 


După trei zile au reapărut jandarmii. Am fost din nou închişi 
în celule. Dar nu cu regim de aducere la disperare. 

Să menţionăm în scris ce-am aflat ulterior. 

Maşinile au plecat de la Râmnicu-Sărat la ora 1 noaptea, 
aşa încât să ajungă la Bucureşti la începutul dimineţii. 

Ofiţerii în faţă, lângă şoferi. 

Conform instructajului din Pădurea Băneasa, prizonierii cu 
mâinile şi picioarele legate de bancă. în spatele fiecăruia câte un 
jandarm stând cu revolverul în mâna dreaptă şi cu ştreangul în 
mâna stângă. 

In jurul orei 5 dimineaţa au ajuns în Pădurea Tâncăbeşti, la 
km 30 de pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti. 

Stop. 

Cei doi ofiţeri, căpitanul Dinulescu şi maiorul Macoveanu, 
au fluierat şi au strigat „executarea! 44 . 

Automat, cei 14 jandarmi dresaţi au azvârlit ştreangul şi au 
strâns cu putere. 

S-a auzit sunetul colectiv al trecerii instantanee de la viaţă 
la moarte. 

Apoi tăcere. 

La faţa locului, în Pădurea Tâncăbeşti, erau de faţă înaltele 
Autorităţi ale Statului Român. 

Din partea Tribunalului Militar Bucureşti, procurorul colo¬ 
nel Vasile Zeciu şi preşedintele colonel Constantin Dumitru. 

Din partea Parchetului civil Bucureşti, procurorul Radu 
Pascu, din anturajul intim al Elenei Lupescu. 

Din partea Prefecturii, Poliţiei Capitalei şi a generalului 
Gavilă Marinescu, chestorul Paximade. 

Din partea Siguranţei Generale a Statului, Niki Ştefanescu 
şi nişte comisari neidentificaţi, probabil Borcea. 

Din partea Ministerului de Interne Armând Călinescu şi din 
partea S.S.I. Mihail Morusoff, persoane neidentificate. 

Cele 14 cadavre au fost întinse pe jos şi fotografiate pentru 
vizionarea de către Rege şi de Forţele Oculte. Poate şi persoane 
din străinătate. 


263 



Este adus un medic militar al garnizoanei Bucureşti: dr. Vintilă 
Georgescu, născut la 2 octombrie 1901, domiciliat în Str. 
Principatele Unite nr. 75. Medicul Facultăţii din Bucureşti în 1929. 

Procurorul colonel Vasile Zeciu i-a cerut să întocmească 
procesul verbal cu împuşcare pentru fugă de sub escortă. Medicul 
ridică obiecţiunea că nu sunt urme de împuşcare. 

Atunci procurorul colonel Vasile Zeciu întoarce cu piciorul 
cadavrele, cu faţa în jos, şi îşi descarcă revolverul, câte un glonţ în 
spatele fiecărui cadavru. 

Medicul s-a executat. 

Din Pădurea Tâncăbeşti, Break-urile cu cadavre au mers 
la închisoarea Jilava. Aici, în curte, se săpase şi groapa comună în 
care au fost puse cadavrele. 

Prezent era drogistul Izidor Carmitz, regele comerţului de 
medicamente şi chimicale din România. El a adus 14 damigene cu 
acid sulfuric care a fost vărsat pe fiecare cadavru. 

Deasupra gropii şi cadavrelor s-a turnat o imensă placă de 
beton şi pe deasupra pământ cu iarbă, ca şi cum n-ar fi nimic 
dedesubt. 

Acestea sunt tot ce se ştie în legătură cu asasinatul. 

Iată ce s-a mai aflat ulterior. 

Nr. 1 

Căpitanul Dinulescu şi maiorul Macoveanu au primit 
recompensă câte 500.000 lei. Cei 14 plutonieri de jandarmi au 
primit recompensă câte 100.000 lei şi un bilet la o staţiune balneară. 
Nu se ştie ce recompensă au primit colonelul Ştefan Gherovici şi 
generalul Ion Bengliu. 

Nr. 2 

în ajun de asasinat. Armând Călinescu, prin Mihail Ralea l-a 
încunoştiinţat pe Nicolae Iorga cu rugămintea să iasă în public cu 
punerea în paralel cu Cicero-Catilina şi Călinescu-Codreanu. Prot. 
Nicolae Iorga i-a spus lui Mihail Ralea: „Spune-i lui Călinescu că nu 
face nimic dacă odată cu Codreanu nu omoară şi pe Tudor Arghezi. 

La 2 decembrie 1938, prof. Nicolae Iorga, în Amfiteatrul 
Academiei Comerciale şi spre auzul celor 1.000 de studenţi a 


264 


declarat că el nu este pentru omor în politică, şi că îi va scoate şi 
celălalt ochi lui Armând Călinescu. 

Nr. 3 

în dimineaţa de 1 decembrie 1938 a avut loc aniversarea a 
20 de ani de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. 
Preşedintele Academiei, prof. Const. Rădulescu-Motru, a primit 
ordin să citească comunicatul Ministerului de Interne cu executarea 
lui Comeliu Z. Codreanu, Nicadorilor şi Decemvirilor pentru „fugă 
de sub escortă". 

Tăcere sinistră. 

Toţi cei din amfiteatru cu inima îngheţată. 

O singură voce, a prof. Nicolae Iorga, cu o singură frază: 
„S-a procedat cu stângăcie". 

Nr. 4 

La data aceea, la Atena se desfăşura conferinţa militară a 
înţelegerii Balcanice: Yugo-Slavia, Grecia, Albania, Bulgaria, Turcia 
şi România. 

Şeful Marelui Stat Majorai Armatei Române, generalul Ştefan 
Ionescu, zis Ţiganu’, este chemat la telefon din Bucureşti. Reîntors 
în şedinţă, spune colonelului Paul Leonida, de lângă el: „A fost 
executat Codreanu. Vor urma evenimente foarte grave pentru ţară." 

Nr. 5 

După asasinat, a doua zi mare sărbătoare la Palatul Regal. 
Oficial aniversarea a 20 de ani de la Marea Adunare Naţională de 
la Alba-Iulia, 1 decembrie 1918, iar în realitate sărbătoarea 
asasinării lui Comeliu Z. Codreanu, 30 noiembrie 1938. 

Prezentă şi fericită întreaga faună politică a dictaturii carliste. 

Ambasadorii şi miniştrii plenipotenţiali ai tuturor ţărilor străine. 

Iată ce scrie prof. dr. Const. Angelescu în memoriile sale, 
confiscate de Securitate. 

Pe o sofa. Regele Carol II, având în dreapta pe dr. Alex. 
Vaida-Voievod, care tăcea, şi în stânga pe prof. dr. Const. 
Angelescu, care asculta. 

în faţă, Armând Călinescu, în picioare, cu cupa de şampanie 
în mână, timp de 10 minute a demonstrat importanţa macro-istorică 


265 



a dispariţiei lui Comeliu Z. Codreanu şi a proclamat că Istoria 
Naţională a Românilor se împarte în două faze: înainte de dispariţia 
lui Codreanu şi alta, după dispariţia lui Codreanu. 

Armând Călinescu a perorat 10 minute în care a expus şi 
marile dificultăţi ale victoriei asupra „maşinii de război civil" care a 
fost Mişcarea Legionară cu Garda de Fier. 

Nimeni nu l-a contrazis. Niciunul dintre cei trei de pe sofa 
nu l-a contrazis. 

După cele 10 minute de peroraţie în faţa Regelui Carol II, 
Armând Călinescu s-a dus printre invitaţi să ciocnească cupa de 
şampanie şi să-i convingă de meritele sale pe diplomaţii şi 
ambasadorii Marilor Democraţii Occidentale. 

In spatele lui Armând Călinescu pândea prof. Nicolae Iorga. 
După cele 10 minute de peroraţie ale lui Armând Călinescu prof. 
Nicolae Iorga i-a luat locul în faţa Regelui Carol II şi tot cu şampania 
în mână, glăsuieşte: 

„Ce s-a făcut e foarte bine făcut. Dar nu-i complet, mai 
trebuie scoasă Instituţia Regală şi persoana Majestăţii Voastre din 
această afacere. Vă propun să demiteţi pe Călinescu de la 
Ministerul de Interne şi să mă numiţi pe mine ministru de interne. 
Eu ştiu ce să fac pentru gloria Instituţiei Regale şi pentru gloria 
Majestăţii Voastre." 

Regele Carol II l-a ascultat fără semne de luare în atenţie. 
La privit de câteva ori, s-a ridicat şi fără a pronunţa vreun cuvânt, 
s-a dus printre invitaţii la sărbătoare. 

Nu se poate spune că nu avea inteligenţă. Marele nemernic 
ştia să şi tacă. 

Nr. 6 

Executarea lui Comeliu Z. Codreanu „în timpul fugii de sub 
escortă" a fost difuzată de toate ziarele din toate ţările de pe Planeta 
Terra. Evident cu felicitarea guvernului de a fl salvat România din 
propriul război civil şi de a fi păstrat ordinea publică, ameninţată de 
monştrii cu numele de legionari. 

Atunci, ca întotdeauna, Marile Democraţii Occidentale n-au 
înţeles nimic din problemele interne ale României şi atunci, ca 


266 


întotdeauna, Marile Democraţii Occidentale au judecat şi au decis 
problemele României după criteriile şi după necesităţile din propriile 
lor state. 

Germania naţional-socialistă a dat informaţia ca mic fapt 
divers şi a respectat convenţia dintre Adolf Hitler şi Regele Carol 
II de a nu se amesteca nici măcar cu cuvântul în politica internă a 
României. 

După trei zile s-a aflat public în toată lumea că executarea 
lui Comeliu Z. Codreanu a fost un angajament secret între Fiihrerul 
Adolf Hitler şi Regele Carol II la castelul Bethesgarden, în ziua de 
24 noiembrie 1938. 

Demascat drept complice al crimei, Adolf Hitler a ieşit din 
tăcere şi ignorare şi în forţă s-a dezlănţuit o teribilă campanie de 
presă împotriva Regelui Carol II. Nu pentru vinovăţia de a fi omorât 
pe singurul prieten al Germaniei în România, ci pentru vinovăţia de 
a fi dat publicităţii convenţia secretă dintre el şi marele Fuhrer al 
Germaniei naţional-socialiste. 

Străinii sunt străini, chiar când îţi pui încrederea în ei şi chiar 
când le eşti prieten devotat. 

Dumnezeu n-a lăsat fără plată pe marele Fuhrer Adolf Hitler. 
Ce s-a întâmplat la 23 august 1944 în Bucureşti, cu România şi cu 
Germania, a fost decis chiar de Hitler, prin „mâna liberă" acordată 
lui Carol al II-lea în politica internă, la 24 noiembrie 1938, în reşedinţa 
sa de la Behtesgarden. 

Anul 1939 

Anul 1939 a început şi istoria României a continuat sub 
semnul asasinării lui Comeliu Z. Codreanu la 30 noiembrie 1938. 

Eveniment macro-istoric hotărâtor: atât pentru ceea ce trebuia 
făcut şi nu s-a făcut, cât şi pentru ceea ce nu trebuia făcut şi s-a făcut. 

Se ştia că Forţele Oculte nu ar accepta a treia înfrângere, 
dar nu se credea. în 1922 Italia a scăpat totul de sub control şi a 
învins revoluţia naţională cu fascismul lui Benito Mussolini. în 1933 
a scăpat Germania de sub control şi a învins revoluţia naţională cu 
naţional-socialismul condus de Adolf Hitler. 


267 



Românii sunt departe de a avea valoarea şi capacităţile 
germanilor şi italienilor, dar teritoriul carpato-ponto-dunărean este 
mai important decât cel al Germaniei şi Italiei. 

Primo, pentru că în acest teritoriu planul Cremieux-Peyjotto 
a decis fondarea Israelului european, stat binaţional cu autohtonii 
clasă subordonată-exploatată şi cu invadatorii clasă conducătoare- 
exploatatoare. 

Secundo, pentru că Munţii Carpaţi şi Câmpia Dunăreană 
sunt placa turnantă din estul Europei, sunt cazemate de apărare 
împotriva invaziilor din Est spre Vest şi sunt dispozitivul de ofensivă 
a campaniilor din Vest spre Est. 

în plus, România este la jumătatea distanţei dintre pol şi 
ecuator şi la jumătatea distanţei dintre Oceanul Atlantic şi Munţii 
Urali. 

„Istoria e geografia în mişcare", spune Herder. 

Idem se cunoştea puterea forţelor centrifuge din România, 
dar nu se credea chiar în atotputernicia lor. 

Idem se cunoştea slăbiciunea de curaj şi slăbiciunea de 
voinţă a naţiunii române, dar nu se credea că are grad de pasivitate 
egală cu laşitatea. 

Noi, cei mulţi şi anonimi, care urmam pe Corneliu Z. 
Codreanu, credeam cu toată sinceritatea în vitalitatea forţelor 
centripete şi în capacitatea Justiţiei, Armatei şi Bisericii. 

Pentru generaţia noastră, a tineretului universitar interbelic, 
asasinarea lui Corneliu Z. Codreanu a avut dimensiunile venirii 
iadului pe pământ şi al dispariţiei României din istorie. 

Pentru întreaga mea generaţie, această trezire la realitate 
din 30 noiembrie 1938 a fost mai dureroasă şi mai chinuitoare 
decât căderea din Rai în necunoscutul Terrei. 

Prima eroare a lui Corneliu Z. Codreanu şi a Mişcării 
Legionare a fost subestimarea criminalităţii lui Carol al II-lea şi 
prin aceasta periculozitatea Instituţiei Regale. La fel ca întreaga 
naţiune, noi credeam în Rege: nu ca politician, ci îl vedeam pe 
Burebista, pe Decebal, pe Mircea cel Bătrân, pe Ştefan al 
Moldovei, pe Mihai Viteazul, pe Constantin Brâncoveanu, pe 


268 


Alexandru-Ioan Cuza, pe Carol I cel înţelept şi pe Ferdinand I cel 
Loial. 

Adică: completă justiţie şi perfectă armonie. 

A doua eroare a lui Corneliu Z. Codreanu şi a Mişcării 
Legionare a fost supraestimarea perspicacităţii lui Adolf Hitler şi 
a Reichului III. 

Adică inteligenţa de a avea viitorul în minte şi de a prevedea 
procesul de devenire. 

Pentru noi, germanii erau cel mai mare, mai productiv şi 
deci cel mai valoros popor al întregii omeniri. în concepţia noastră, 
valoarea însemnând capacitatea în politică şi în istorie însemnând: 
plus de prevedere, plus de responsabilitate şi deci plus de obligaţii 
faţă de tine şi faţă de toţi. 

Revenim la România. 

Imposibilitatea sufletească de a accepta asasinarea lui 
Corneliu Z. Codreanu a determinat reacţii de împotrivire violentă 
în rândurile legionarilor mai mici, fără legătură organizatorică cu 
conducerea legionară din ilegalitate sau din închisori. 

Unii au reacţionat verbal şi alţii au reacţionat faptic. Astfel 
din iniţiativa spontană s-au produs cinci atentate punitive împotriva 
lui Armând Călinescu socotit principalul sau chiar singurul ucigaş. 
Toate aceste cinci atentate n-au reuşit întrucât Armând Călinescu 
circula pe stradă într-un Cadillac blindat, primit din America în dar 
pentru asasinarea lui Corneliu Z. Codreanu. Atentatorii legionari 
au fost prinşi de poliţie şi asasinaţi prin incinerare de vii la 
Crematoriul „Cenuşa" din Bucureşti. Armând Călinescu a asistat 
personal la incinerarea legionarilor legaţi de mâini şi de picioare, 
ca şi cum erau deja cadavre. 

Astfel au fost asasinaţi următorii legionari. Mişcarea 
Legionară n-a publicat o evidenţă şi eu fiind claustrat, sunt obligat 
să citez cele consemnate de juristul Gheorghe Andreica în cartea 
sa de amintiri şi analize din anul 2006, „Punct contra punct , pag. 
152-153: 

„3 decembrie 1938 sunt ucişi: 

• Nicolae Făgădău 


269 




• Bică Anania 

• Petre Andrei 

23 ianuarie 1939 sunt ucişi: 

• Constantin Titi, din Hârşova 

• Dr. Nicolae Dumitrescu 

• Ing. Onilescu 

26 ianuarie 1939 este ucis: 

• prof. Vasile Cristescu 

29 ianuarie 1939 este ucisă: 

• studenta Lucia Grecu 

16 ianuarie 1939 este ucis: 

• ing. Dumitru Crihană, din Galaţi 
13 februarie 1939 sunt ucişi: 

• Petre Paraschiv, student; Petre Stănescu, student 

• Aurel Hodrea, profesor; Ion Popa, muncitor 

• Dumitru Borza, ofiţer; Gruţă Victor, elev 

• Borza Zenovie, ofiţer 

în primăvara 1939 sunt asasinaţi: 

• Enache Nadoleanu, medic; Dragoş Popovici, student 

• Martin Vuca, medicinist, Nicolae Gherman, student teolog 

• Ioan Iovin, medic, Octavian Bălan 

• Ştefan Frank, student din Tg. Ocna, Ion Mihalache, din 
Târgu Ocna 

• diaconul Isichie Antohi, din Tg. Ocna 

• Ion Bădulescu, din Tg. Ocna 
10 iunie 1939 este asasinată: 

• Nicoleta Nicolescu, şefa femeilor legionare, 
în vara 1939 sunt asasinaţi: 

• Nicolae Câmpeanu, comuna Turda 

• Maria Dogaru, ţărancă din Comloşu Bănăţean", 
închid citatul. 

în continuare reproducem din Anuarul Legionar editat 1992 
la Madrid, pag. 174 

„Grupul legionarilor care pregăteau pedepsirea lui Armând 
Călinescu este prins de poliţie. Legionarii sunt ucişi şi aduşi în 


270 


Crematoriu. Grupul lor era format din următorii legionari: Nadoleanu 
Enache, Vuca Martin, Gherman Nicolae, Dragoş Popovici, Dr. 
Iovulon." 

închid citatul. 

Martirul Enache Nadoleanu era absolvent al Facultăţii 
de Medicină din Iaşi şi urma să-şi ia doctoratul cu o teză 
inaugurală. Era şef de promoţie şi îl aştepta un mare viitor. El a 
fost incinerat de viu la Crematoriu în ziua de 8 februarie 1939 
de faţă cu Armând Călinescu care rânjea cu perfectă 
satisfacţie. 

întrucât atentatele punitive împotriva lui Armând Călinescu 
se repetau, Mihail Morusoff a găsit soluţia de stopare. în calitate 
de şef al Mişcării Legionare, cu semnătura lui Horia Sima a difuzat 
o circulară prin care încunoştiinţa pe legionari: a) comunicatul cu 
executarea lui C'omeliu Z. Codreanu este o făcătură mincinoasă, 
b) Comeliu Z. Codreanu este în viaţă, refugiat în Germania şi c) 
Comeliu Z. Codreanu în Germania scrie şi editează voi. II din 
cartea „Pentru legionari". 

Această circulară a lui Horia Sima a fost crezută de legionarii 
care din provincie nu aveau legătura cu Bucureştiul. Circulara a 
fost crezută şi i s-a dat urmare întrucât până atunci nimeni nu minţise 
în Mişcarea Legionară: nici verbal şi nici în scris. 

Această circulară a lui Horia Sima de la sfârşitul lui 
ianuarie şi începutul lui februarie 1939 nu este menţionată nici 
în Anuarul Legionar din ianuarie 1941 şi nici în Anuarul Legionar 
din 1992, editat la Madrid. Chioreanu, în cartea sa din 1994 
„Morminte vii", o menţionează în trecere, exact ca un mic fapt 
divers. 

La epoca aceea, la începutul lui 1939 au fost arestaţi sute 
de legionari, unii internaţi în lagăr şi alţii condamnaţi la închisoare. 
Printre cei condamnaţi, avocatul Nicolae Coterbic din Bucureşti, 
dr. Constantin Zissu, asistent universitar la Clinica Terapeutică din 
Spitalul Brâncovenesc şi dr. Gheorghe Buttu, asistent universitar 
la Clinica Neurologie, din Spitalul Colentina şi ginerele marelui sa¬ 
vant dr. Gheorghe Marinescu. 


271 



La 26 ianuarie 1939, la locuinţa sa din str. Theodor lliescu 
nr. 15, este asasinat de poliţişti prof. Vasile Cristescu, numărul 3 în 
Mişcarea Legionară. 

Iată împrejurările lămurite foarte târziu şi ascunse de simişti. 

Din trenul care ne transporta din lagărul de la Miercurea- 
Ciuc la închisoarea Jilava, în noaptea de 16 iunie 1938, prof. Vasile 
Cristescu a evadat cu misiunea din partea ing. Gh. Clime de a lua 
conducerea tuturor organizaţiilor judeţene ale Partidului Totul pentru 
Ţară, adică esenţialul Mişcării Legionare. 

Intelectual de înaltă clasă, elevul şi continuatorul lui Vasile 
Pârvan, profesor de istorie. Lucrare proeminentă de Academie 
despre cetăţile romane în Oltenia. în ilegalitate a avut drept unic 
curier pe un legionar, Obreja, mi se pare Spiridon. A nu se confunda 
cu legionarul Aurel Obreja, originar din comuna Bicaz, judeţul 
Neamţ şi nemuritor prin rezistenţa eroică în cei 18 ani de detenţie 
politică foarte grea. 

Nimeni nu cunoştea adresa secretă a prof. Vasile Cristescu, 
în afară de acest Obreja, care avea consemn de perfectă discreţie 
şi tăcere în societate. 

Din iunie 1938 până la jumătatea lui ianuarie 1939, Horia 
Sima a încercat să aibă contact direct şi personal cu prof. Vasile 
Cristescu. Acesta a refuzat constant, fără vreo explicaţie şi opinia 
mea este că în Lagărul de la Miecurea-Ciuc prof. Vasile Cristescu 
aflase de la George Furdui şi Radu Mironovici de existenţa unei 
trădări şi infiltrări în Comandamentul Legionar de Prigoană. 

La jumătatea lui ianuarie 1939 Horia Sima a aflat că Obreja 
cunoaşte adresa secretă şi a insistat până ce Obreja a cedat şi i-a 
comunicat-o. A doua zi Obreja este capturat pe stradă, fără martori, 
şi la Prefectura Poliţiei Capitalei este pus să aleagă între denunţarea 
adresei secrete şi incinerarea de viu la Crematoriu. Obreja alege 
trădarea. 

în ziua următoare, 10 comisari de poliţie, între care un evreu, 
Otto Reiner şi Bouleţ invadează locuinţa secretă din str. Aviator 
Thodor lliescu nr. 15 şi împuşcă pe prof. Vasile Cristescu care 
citea în pat. 


272 


Pentru ascunderea adevăratei surse informative, Horia Sima 
înscenează o diversiune pe culoarul din interiorul Prefecturii de 
Poliţie. în timp ce nişte legionari arestaţi trec sub escortă, se 
deschide o uşă şi în pragul uşii Obreja spune cu voce tare către 
nişte poliţişti din cameră: „Ce mai vreţi de la mine? V-am dat 
adresa lui Vasile Cristescu şi mai mult decât atât nu ştiu pentru a 
vă fî de folos. Lăsaţi-mă în pace“. 

închid citatul. 

Respectivii legionari arestaţi sunt puşi în libertate şi ei 
comunică legionarilor din ilegalitate ce-au auzit cu urechile lor din 
întâmplare. 

în timpul aşa-zisei guvernări legionare din toamna 1940 
Obreja a fost arestat de legionari dar Horia Sima l-a pus în libertate 
şi de atunci a dispărut. 

Gazdele prof. Vasile Cristescu erau: sculptorul Iacob şi soţia 
sa, născută Coterbic. Sculptorul Iacob a fost asasinat în cursul 
anchetei prin strangulare de comisarul Otto Reiner şi numele său 
de martir nu este menţionat în nicio evidenţă a Mişcării Legionare. 

împrejurările asasinării prof. Vasile Cristescu şi sculptorului 
Iacob au fost clarificate şi publicate după 1990 de avocatul Nicolae 
Coterbic. 

Imediat după asasinarea prof. Vasile Cristescu, Horia Sima 
a plecat în Germania, cu pretenţia de a fi recunoscut şeful unic 
absolut al Mişcării Legionare. 

Nimeni nu cunoştea şi nu bănuia parteneriatul dintre Horia 
Sima şi Mihail Morusoff. 

Deschidem o paranteză. 

Nu este deloc adevărat că între 1937 şi 2 septembrie 1944 
Francmasoneria n-a existat în România. Francmasoneria este adepta 
principiului de adaptare la ce nu poate fi schimbat şi de optimizare 
a celor putând fi transformate. Aşa-zisa intrare în adormire a 
masonilor, nu-i altceva decât continuarea activităţii fără publicitate, 
şi în mod discret, sub aparenţa de inexistenţă. 

Odată cu ostilitatea personală anticarlistă a celor din 
apropierea lui Nicolae Titulescu, ing. Liviu Ciuley şi a lui Max 


273 



Auschnit, Francmasoneria a sprijinit substanţial dictatura Regelui 
Carol II. Până la asasinarea lui Comeliu Z. Codreanu din culise şi 
după asasinarea lui Comeliu Z.Codreanu pe faţă în guvern: Grigore 
Gafencu la Ministerul de Externe, Petre Andrei la Ministerul 
învăţământului, Gheorghe Ionescu-Siseşti la Ministerul Agriculturii, 
dr. Const. Angelescu, consilier regal, Mircea Cancicov la Ministerul 
de Finanţe, Voicu Niţescu la Ministerul Muncii, Mihail Ghelmegeanu 
la Ministerul Lucrărilor Publice şi cel mai important, Victor Slăvescu, 
la Ministerul înzestrării Armatei. 

Atunci în 1938 circula lozinca: „Dictatura lui Carol II n-are 
nici o scuză şi va fi o simplă aventură atâta timp cât Comeliu Z. 
Codreanu este în viaţă şi deci va fi reactivă 44 . 

în închisorile ocupaţiei sovietice şi dictaturii comuniste, 
persoana mea a stat în diferite celule din diferite închisori cu 
francmasoni grad 33. Toţi personalităţi de valoare şi cu distincţie şi 
toţi cu anticomunism şi cu pro-România. La întrebarea la cât a 
contribuit Masoneria la asasinarea lui Comeliu Z. Codreanu, 
colonelul Cristea Atanasiu mi-a răspuns cu perfectă sinceritate: 
„Cel mai puţin din numeroşii şi înverşunaţii voştri duşmani 44 . 

încă două informaţii: 

La 22 iunie 1940 s-a produs colapsul militar al Franţei şi 
Masoneria Română a pierdut tutela protectoare. Şeful ei, Jean 
Pangal, a plecat în Anglia să pună Masoneria Română sub 
obedienţa Masoneriei Engleze. La întoarcerea în Bucureşti a 
comunicat: „Fraţilor, Carol nu mai are decât două săptămâni de 
stat pe tron. Englezii nu-1 acceptă. 44 

în septembrie 1940 s-a întors în România principele Barbu 
Ştirbei, după 10 ani de exil şi aşteptare. „Fraţii masoni' 4 l-au vizitat 
oferindu-i conducerea supremă a Masoneriei Române şi spre 
stupefacţia lor au aflat că principele Barbu Ştirbei nu este membru 
al acesteia. 

închidem paranteza cu Masoneria. 

După tratative foarte amănunţite duse de doi economişti 
celebri, Clodius şi Neubacher, se încheie la Bucureşti în martie 
1939 prima convenţie comercială româno-germană, cu o parte 


274 


scrisă şi o parte secretă. Partea scrisă era libertatea Germaniei de 
a cumpăra din România petrol, cereale şi came, fără restricţie, 
deci nelimitat, şi plătind totul la centimă în lingouri de aur. 

A doua convenţie comercială româno-germană a fost 
semnată de mareşalul Ion Antonescu în decembrie 1940 şi 
prevedea în plus: ca plata de către Germania să se facă în 
echipamente industriale şi maşini agricole, după necesităţile 
României. Agricultura românească avea mari resurse dar suferea 
de lipsă de piaţă de vânzare şi lipsă de maşini pentru saltul de 
industrializare. 

Partea nescrisă era politică şi anume abandonarea totală şi 
definitivă de către Gennania a Mişcării Legionare din România. 
Adolf Hitler şi Reichul III au respectat această clauză în continuare, 
până la 23 august 1944 când au primit inevitabila consecinţă po- 
litico-militară. 

Această convenţie comercială din primăvara 1939 face 
parte din Acordul de la Miinchen din 30 septembrie 1938 şi a fost 
încheiată cu încuviinţarea tacită a Angliei şi Franţei care la acea 
dată aveau planul de a direcţiona spre Est maşina de război hitleristă 
şi după uzare şi autodistrugere să intervină ele pentru a restabili 
pacea şi ordinea în Europa. 

Planul anglo-francez a fost dat peste cap de miopia politică 
a lui Adolf Hitler şi mai ales a lui Ioachim von Ribbentrop de a se 
înţelege cu LV. Stalin la 23 august 1939 şi de a ataca Franţa la 10 
mai 1940. 

Privitor la Mişcarea Legionară, concepţia şi decizia lui 
Armând Călinescu erau de a opri teroarea la această etapă. 

Comeliu Z. Codreanu, Nicadorii şi Decemvirii morţi şi 
cadavrele lor ascunse în curtea închisorii Jilava sub o groasă placă 
de beton. 

Două lagăre Miercurea-Ciuc şi Vaslui cu câte 250 legionari 
luaţi ostatici cu ameninţare de omorâre dacă se încearcă răzbunarea 
chiar numai în formă de iniţiativă. 

în închisori şi lagăre regim de detenţie legal, conform legilor 
în vigoare. 


275 




La Spitalul Militar Braşov o secţie penitenciar pentru 
legionarii bolnavi din lagăre şi închisori. 

Afară, în societate, niciun fel de toleranţă, pentru ca niciun 
legionar să nu mişte politic. 

Interzisă emigraţia şi toţi legionarii să fie în ţară, sub 
supravegherea Poliţiei şi Jandarmeriei pas cu pas şi minut cu minut. 

Dovada de oprire a terorii la această etapă este faptul că 
Armând Călinescu, devenit ministru de interne, ministru de război 
şi apoi prim-ministru, n-a întocmit o evidenţă completă a legionarilor 
liberi, aşa cum în martie-aprilie 1944 a întocmit mareşalul Ion 
Antonescu. 

Masacrul din 22 septembrie 1939, ordonat de Regele Carol II 
şi executat de generalul Gavrilă Marinescu s-a făcut: nu după 
evidenţe dinainte stabilite, ci la alegerea organelor represive locale. 

Acestea erau concepţia şi decizia lui Armând Călinescu şi 
nu a Regelui Carol II, care vroia etapa a III, a exterminării tuturor 
legionarilor în viaţă şi a stârpirii seminţei legionare din România. 

Colonelul Ştefan Gherovici aproba vizitele familiei cu 
menţiunea mereu repetată: „Dacă se încearcă vreun atentat con¬ 
tra M.S. Regelui sau contra primului ministru, să ştiţi că în 3 ore 
ruda voastră este cadavru de îngropat la 2 metri sub pământ. 11 

Din cele două lagăre, Miercurea-Ciuc şi Vaslui, s-au făcut 
câteva eliberări la intervenţii personale şi imediat era internat alt 
legionar, pentru ca numărul ostaticilor cu sabia lui Damocles 
deasupra capului să rămână acelaşi, în jurul a 300. 

Legionarii liberi de afară au făcut ce se putea face pentru 
supravieţuire. Câteva mii au reuşit să treacă graniţa clandestin şi 
să se refugieze în Germania sau Italia, unde au cerut şi au primit 
drept de azil politic. 

Niciun legionar n-a fost arestat şi predat dictaturii carliste 
care mereu îi cerea pentru pedepsire. 

Germania naţional-socialistă a respectat legile reglementând 
regimul refugiaţilor politic. Studenţii, între care Viorel Trifa, au fost 
acceptaţi să-şi continue studiile la universitate şi să obţină licenţe 
şi doctorat. 


276 


Nimeni n-a fost obligat la muncă forţată şi cine a vrut, în 
total 1.000 legionari au avut loc de muncă conform cu studiile la 
Uzina de Avioane Henkel, de pe litoralul Mării Baltice. 

Iar şefilor legionari, în număr de 20, statul german le-a dat o 
vilă mare pentru locuit şi masă gratuit. 

Singura obligaţie, şi încă pe cuvânt de onoare, să nu aibe nici 
cea mai mică activitate politică contra regimului carlist din România. 

In această vilă s-a reconstituit comandamentul de prigoană 
sub conducerea preotului Ion Dumitrescu-Borşa cu adjuncţi: 
Gheorghe Ciorogaru, Const. Papanace, Alex. Constant, loan-Vic¬ 
tor Vojen, Nicolae Horodniceanu şi Viorel Trifa. 

Horia Sima era mai mult tolerat decât acceptat întrucât avea 
diagnostic de anarhist cvasi-iresponsabil şi era acuzat de 
complicitate inconştientă la asasinarea lui Comeliu Z. Codreanu. 

Spitalul Militar Braşov avea la data aceea numele de Regina 
Maria. Un colectiv de medici militari din toate punctele de vedere 
perfecţi şi evident toţi erau adevăraţi patrioţi. 

Comandant: colonel Savel Gârcineanu, născut în Iaşi la 30 
noiembrie 1895. 

Şeful Serviciului Contagioase, maior dr. Octavian Sonea, 
născut la 5 august 1897 într-o comună din judeţul Someş. 

Şeful Serviciului de boli interne, medicul maior Petre 
Irimescu, născut în Bucureşti în august 1898. 

Şeful Serviciului Chirurgie, maior Pavel Ticuşan, născut în 
1900 într-o comună din judeţul Târnava Mare. 

Şeful Serviciului Radiologie, maior Constantin Iliescu, născut 
8 iulie 1900 într-o comună din judeţul Râmnicu-Sărat. 

Şeful Serviciului ORL. căpitan Vasile Lazarovici, născut în 
Bacău, la 2 ianuarie 1904. 

La Serviciul de boli interne, adjunct era medicul locotenent 
Dumitru Popescu, viitor mare specialist în cardiologie, născut la 17 
octombrie 1907 într-o comună din judeţul Ilfov. 

Spitalul aparţinea Corpului V Armată Braşov, al cărui medic 
şef era colonelul Iosif Frantz, născut în Bucureşti, la 16 noiembrie 
1892. 


277 



Cum am spus: toţi aceşti medici militari de înaltă valoare 
profesională şi de înaltă calitate patriotică. 

Ei au fost adevărata Armată Română din deceniile 
interbelice. 

Persoana mea a fost scoasă din închisoarea Râmnicu-Sărat 
şi internată în spital mulţumită diagnosticului de tuberculoză 
pulmonară activă, pus de cel mai mare ftisiolog de atunci, dr. 
Haralamb Teodoreanu, născut în 1883, în comuna Rădeşti, judeţul 
Olt şi coleg la Liceul Radu Greceanu din Slatina cu tatăl meu, Jean 
Milcoveanu. 

La Spitalul Militar Braşov m-au protejat toţi medicii militari 
şi în plus m-am făcut util lucrând ca medic la laboratorul de analize, 
care nu avea medic titular, ci doar o laborantă, Kati, de origine 
maghiară şi extrem de binevoitoare. 

Revenim în vara 1939. 

Politica mondială a Europei a fost decisă de pactul secret 
germano-sovietic, din 23 august 1939. 

Cu ajutorul complicilor săi din Occident, l.V.Stalin a aflat de 
planul lui Neville Chamberlain - lord Halifax şi cu adevărată 
îndrăzneală l-a răsturnat exact cu 180 grade. încă din ianuarie 
19391. V.Stalin a propus lui Adolf Hitler un pact, zis de neagresiune, 
care oferea Germaniei pace în Est pentru a avea libertate de acţiune 
şi pentru a face război în Vest. Conceptul lui l.V.Stalin era inversul 
lui Neville Chamberlain şi anume: Germania, Italia, Anglia şi Franţa 
să se autodistrugă într-un război fratricid şi apoi să invadeze Armata 
Sovietică, care să aducă pacea şi să instaleze comunismul în toată 
Europa. 

Adolf Hitler a rezistat ofertei dar în final a fost convins de 
Ioachim von Ribbentrop, care avea complex de inferioritate faţă 
de englezi. Pactul Ioachim von Ribbentrop-W.M. Molotov din 23 
august 1939 n-a fost altceva decât inversul Pactului de la Munchen 
din 30 septembrie 1938. La îndeplinirea acestui odios pact a 
contribuit şi Regele Carol II care a refuzat cererea lui Adolf Hitler 
ca Abweherul Wilhelm Canaris să participe la egalitate cu S.S.I. 
român Mihail Morusoff la paza şi siguranţa industriei petrolifere 


278 


din Valea Prahovei. Anglo-francezii se puteau bate şi obţine victoria 
fără petrolul românesc. Adolf Hitler nu putea face război ofensiv 
în spaţiile imense ale Rusiei, fără petrolul românesc. 

Mulţumită pactului din 23 august 1939, Germania a început 
al doilea război mondial la 1 septembrie 1939 şi Anglia-Franţa au 
intrat în război la 3 septembrie 1939 cu armatele luptând pe graniţa 
franco-germană. Polonia a fost învinsă în trei săptămâni şi la 16 
septembrie 1939 I.V. Stalin şi Armata Sovietică au invadat-o din 
spate, ocupând jumătate din teritoriu şi capturând o treime din 
armată, cu asasinarea a 15.000 ofiţeri polonezi. 

Politica internă a României a fost la fel de răvăşită în vara 

1939. 

La jumătatea lui iunie 1939 soseşte la Bucureşti o comisie 
de ingineri şi militari, sub conducerea unui specialist, Wenger, care 
în numele Angliei şi Franţei cere României autodistrugerea întregii 
industrii petroliere: sonde, rafinării, depozite. 

Prim-ministrul şi ministrul de război Armând Călinescu este 
de acord şi dedublează secţia III a Marelui Stat Major în A şi B. 
Subsecţia B sub comanda colonelului Paul Leonida oficial să ia 
sub pază militară industria petroliferă şi în realitate prin simpla 
apăsare pe buton s-o distrugă aşa încât nici în 100 ani să nu mai 
poată fi repusă în funcţiune. 

Forţele Oculte Mondiale ajunseseră la concluzia că nu mai 
există decât soluţia războiului pentru distrugerea naţional- 
socialismului german pentm a extermina antisemitismul din Europa 
şi pentm a pedepsi poporul german. Dar război mondial nu începând 
cu Uniunea Sovietică care nu se putea face decât cu petrolul 
românesc. 

Armând Călinescu a cerut acordul Regelui Carol II care i 
l-a dat şi faptul e menţionat în memoriile sale, editate după 1990. 

Mihail Morusoff, şeful Poliţiei Secrete şi nr. 2 în ierarhia 
statului, era de părere contrară. Mihail Morusoff era deja în 
colaborare secretă cu amiralul Wilhelm Canaris şi argumentul său 
era în perfectă concordanţă cu interesul României: „Dacă ne 
distrugem industria petroliferă aducem războiul pentm că nemţii 


279 



vor veni s-o repună în funcţie. Dacă ne păstrăm industria şi vindem 
petrolul nemţilor aceştia ne vor lăsa în pace şi vor pleca in alte 
direcţii să facă război“. 

Instabil psihic şi duplicitar ca întotdeauna, Regele Carol 11. 
pe faţă a fost de părerea lui Armând Călinescu şi în ascuns a fost 
de părerea lui Mihail Morusoff, autorizându-i să găsească el soluţia 

de rezolvare. _ 

Soluţia normală constituţională era ca Regele Carol 11 sa 

ceară demisia lui Armând Călinescu, dar aşa ceva însemna curaj 
moral şi în plus el era prea îndatorat lui Armând Călinescu prin 
asasinarea lui Comeliu Z. Codreanu şi prea îndatorat Forţelor Oculte 

care îi asigurase instituirea dictaturii. 

în plus, asasinarea lui Armând Călinescu putea fi valorificata 
pentru etapa a IlI-a a terorii, exterminarea tuturor legionarilor din 

România. . 

La începutul lui august 1939, generalul Gavnla Mannescu î-a 

destăinuit fratelui său, generalul medic dr. Nicolae Mannescu, ca 
va trebui să execute pe toţi legionarii din România. Generalul medic 
dr. Nicolae Marinescu i-a spus: „Dacă vei fi pus să faci aşa ceva, 
te rog să faci excepţie cu ing. Virgil Ionescu, întrucât am obligaţie 
de familie faţă de el“. 
închid citatul. 

Pentru dispariţia lui Armând Călinescu, Mihail Morusoff a 
apelat la serviciile lui Horia Sima stăpân pe legionarii mici, care nu 
ascultau de ing. Gheorghe Clime şi Statul Major Legionar, închis la 
Râmnicu-Sărat. 

Iată cum Horia Sima ajunsese colaboratorul, adică complicele 

lui Mihail Morusoff. _ 

La terminarea studiilor universitare, Horia Sima trebuia sa-şi 
facă serviciul militar obligatoriu, de un an. Mihail Morusoff l-a 
recrutat la Serviciul Secret al Armatei: primo pentru că era şef de 
promoţie la liceu şi în universitate şi secundo pentru că nu avea 
tată oficial care să-l influenţeze. Aici, la Serviciul Secret al Armatei, 
Horia Sima a devenit colaboratorul lui Mihail Morusoff care l-a 
utilizat drept „conservă" în interiorul Mişcării Legionare. Horia 


280 


Sima era şi un paranoic cu ambiţia de şef în locul lui Comeliu Z. 
Codreanu şi Mihail Morusoff l-a răsplătit cu vidul total în ierarhia 
Mişcării Legionare. 

Statul Major Legionar ing. Gh. Clime-dr. Ion Banea din 
închisoarea Râmnicu-Sărat a interzis orice atentat şi a cerut 
continuarea politicii de „tăcere, suferinţă şi răbdare^. 

Comandamentul legionar din Germania era pentru atentat, 
dar cu două condiţii: a) numai simultan Armând Călinescu şi Regele 
Carol II şi b) la o dată ulterioară, a se decide în funcţie de împrejurări. 

Cu misiune din partea lui Mihail Morusoff, Horia Sima a 
organizat atentatul în secret cu câţiva complici personali: Ion Boian, 
zis Cârtiţă, zis Moisescu, Victor Silaghi, Traian Borobaru, Alex. 
Popovici şi I. Smultea. 

însă erau două dificultăţi: a) Cadillac-ul blindat căpătat din 
America de Armând Călinescu şi b) şoferul Truţă care avea de la 
Armând Călinescu ordin să nu oprească şi să accelereze claxonând 
în chip de alarmă. 

La începutul lui august 1939 Regele Carol II cere cu 
împrumut pentru 24 de ore Cadillac-ul blindat şi nu l-a mai înapoiat 
lui Armând Călinescu. 

Mihail Morusoff organizează chemarea în provincie a 
şoferului Truţă la Cercul de recrutare. 

Atentatul a fost amânat de la 1 august 1939 întrucât nu se 
ştia ce va face Germania şi Anglia-Franţa cu războiul. 

Punerea în aplicare a proiectului de atentat s-a decis după 3 
septembrie 1939, când s-a văzut că armatele aglo-franceze se 
opresc la graniţa Germaniei şi lasă pe aceasta să-şi desfăşoare 
ofensiva cuceritoare în Est: etapa I Polonia şi etapa a Il-a România. 

Obligatoriu cucerirea României unde se găsea singura sursă 
de petrol din Europa. 

Şi Armând Călinescu a înţeles că politica filo-anglo-franceză 
este falimentară pentru România şi la 9 septembrie 1939 şi-a propus 
demisia pentru ca să vină un guvern filo-german, aşa cum cereau 
împrejurările. Regele Carol II şi Mihail Morusoff i-au refuzat 
demisia, primo: pentru că aveau nevoie de cadavrul lui Armând 


281 


Călinescu, ca dovadă faţă de Adolf Hitler că nu mai au soluţie de 
dare înapoi la Franţa şi Anglia şi secundo: pentru că aveau nevoie 
de atentat, care să justifice şi care să facă posibilă exterminarea 
tuturor legionarilor. 

în final, atentatul a fost decis la 21 septembrie 1939, după 
ce Armând Călinescu înfuriase pe Adolf Hitler asigurând 
transportul tezaurului de aur al Poloniei prin teritoriul României, la 
adăpost în Anglia. 

Pentru executarea atentatului, Horia Sima l-a convins pe 
tânărul avocat Miti Dumitrescu, originar din Ploieşti. Miti 
Dumitrescu nu era încadrat organizatoric şi era numai simpatizant 
al Mişcării Legionare, unde fusese adus de comandanta legionară 
Nicoleta Nicolescu care l-a trimis în Germania să verifice la faţa 
locului dacă Comeliu Z. Codreanu este în viaţă, aşa cum afirmase 
Horia Sima în circulara sa, şi aşa cum spera întreaga Mişcare 
Legionară. 

Miti Dumitrescu a acceptat misiunea justiţiară la argumen¬ 
taţia lui Horia Sima că România este în primejdie mortală şi ca 
numai moartea lui Armând Călinescu o poate salva de la dispariţie. 

Miti Dumitrescu a acceptat misiunea şi a pus o singură 
condiţie, şi anume ca atentatul să fie încuviinţat de Nicoleta 
Nicolescu. înainte de venirea în ţară a lui Miti Dumitrescu, Mihail 
Morusoff a organizat atragerea în cursă şi omorârea Nicoletei 
Nicolescu, la 7 iulie 1939, care imediat, după două ore, a şi fost 
incinerată la Crematoriul „Cenuşa". 

Pentru a nu lua legătura cu comandamentul legionar preotul 
Ion Dumitrescu-Borşa, Miti Dumitrescu a fost condus la graniţă 
de Victor Silaghi şi Smultea, oameni de încredere ai lui Horia Sima. 
în ţară, de la graniţă, Miti Dumitrescu a fost luat sub control de Ion 
Boian, zis Cârtiţă, zis Moisescu, care după 23 august 1944 s-a 
aflat că era ofiţer acoperit S.S.I.-ului de sub comanda lui Mihail 
Morusoff. 

în ţară, atentatul era amânat. De teamă ca Miti Dumitrescu 
să nu-şi schimbe decizia şi angajamentul, Mihail Morusoff a chemat 
din Germania pe Horia Sima care a venit la 12 august 1939, luat de 


282 


la graniţă de doi civili într-un automobil. La Lugoj, Horia Sima ia 
contact cu profesorul de matematică, Miter, şi convorbirea dintre 
aceştia este relatată de avocatul Alex. Borcea, care sub regimul 
comunist a stat în închisoare cu prof. Miter. 

în Bucureşti, Miti Dumitrescu, tot timpul sub supravegherea 
lui Ion Boian, ca nu cumva să-şi schimbe decizia de atentat. 

Miti Dumitrescu şi-a făcut echipă cu colegii săi de clasă de 
la Liceul Sfinţii Petru şi Pavel din Ploieşti şi care erau în Corpul 
Studenţesc Legionar de la Universitatea Bucureşti: Marin 
Stănciulescu, Gigi Paraschivescu, Nelu Moldoveanu, Ion Vasiliu, 
Traian Popescu zis Puiu, Caesar Popescu, Gelu Ionescu şi Ovidiu 
Isaia. Toţi suflete de aur. Toţi patrioţi înflăcăraţi. Toţi cu 
convingerea că prin atentat salvează România de la dispariţie. 

Atentatul a fost decis de Regele Carol II şi de Mihail 
Morusoff. 

Şoferul Truţă a fost chemat în provincie pentru 24 de ore şi 
înlocuit de şoferul Joiţa, care era şoferul personal al Regelui Carol 
II şi care după 23 august 1944 a fost găsit pe ştatele de plată ale 
Serviciului de Informaţii al Armatei. 

21 septembrie 1939. 

Nu se mai putea continua politica filo-engleză şi trebuia 
închiată alianţa cu Germania. Cu 5 zile înainte, la 16 septembrie 
1939, Armata Sovietică a intrat din spate în Polonia şi Uniunea 
Sovietică a anexat jumătate din teritoriul acesteia. 

După programul de activitate la preşedinţia guvernului, la 
Ministerul de Interne şi la Ministerul de Război, la ora 14 la amiază 
Armând Călinescu venea la locuinţa sa din str. Dr. Clunet, cartierul 
Cotroceni. 

Mereu pe aceeaşi rută, str. Ştirbei Vodă. 

Nu în Cadillac-ul blindat, primit din America, ci în Cadillac- 
ul obişnuit al preşedinţiei Consiliului de Miniştri. Aşa cum am mai 
spus, Cadillac-ul blindat fusese cerut 24 de ore de Regele Carol II 
şi nu i l-a înapoiat de peste o lună şi jumătate. 

Nu singur în maşină, ci însoţit de un ziarist evreu, H. St. 
Streitman, cu mare autoritate în Occident. 


283 



Din strada laterală, Făgăraş, ţâşneşte maşina cu nouă legionari 
şi care la distanţa de 25 de metri urmăreşte maşina cu Armând 
Călinescu. 

înainte de a traversa Râul Dâmboviţa, maşina cu Armând 
Călinescu o ia la stânga pe Calea Plevnei şi depune la domiciliul 
său pe ziaristul evreu, Streitman. 

După aceasta, maşina cu Armând Călinescu revine pe str. 
Ştirbei Vodă şi îşi continuă drumul spre cartierul Cotroceni. 

Trece Dâmboviţa. 

La întretăierea cu Bd. Ardealului, astăzi Bd. Eroilor Sanitari, 
apare şi se aşează de-a curmezişul o cărucioară trasă sau împinsă 
de mână omenească. Dimensiunile şi forma cărucioarei erau ca 
cea care la acea epocă transporta sticlele cu lapte şi borcanele cu 
iaurt la domiciliul clienţilor. 

Şoferul Joiţa stopează şi stă nemişcat la volan. 

Instantaneu, din maşina urmăritoare coboară cei 9 legionari 
şi: a) împuşcă cu 36 de gloanţe pe Armând Călinescu, b) împuşcă cu 
3 gloanţe pe poliţistul Butnaru, cu nume conspirativ Andronic, care 
era în dreapta şoferului şi c) nu se ating în niciun fel de şoferul Joiţa. 

După atentat se urcă din nou în automobilul lor şi se duc la 
Radiodifuziune pe str. General Mathias Berthelot nr. 64. 

Focurile de revolver au fost auzite de un poliţist, gardian de 
zi, care a venit la faţa locului şi a văzut cum din a treia maşină a 
coborât mareşalul Palatului Regal, colonelul Emest Urdăreanu, 
care a pipăit cadavrul să constate decesul şi a plecat înapoi la 
Palatul Regal. 

Atentatul avea la faţa locului trei „inspectori 14 . 

Primul a fost Mihail Morusoff care de la fereastra unei case 
de pe Bd. Ardealului viziona cu luneta mersul automobilului cum 
venea pe str. Ştirbei Vodă. 

Informaţia o am de la ing. Radu Constantinescu-Claps, care 
locuia în alt apartament din aceeaşi casă şi care exact la acea oră 
a deschis fereastra şi l-a văzut pe Mihail Morusoff privind cu luneta. 

Al doilea „inspector" în teren a fost mareşalul Palatului, 
colonelul Emest Urdăreanu, care venea din spate în a doua maşină 


284 


v 


urmăritoare. Foarte posibil, colonelul Emest Urdăreanu avea un 
dispozitiv telefonic fără fir şi a informat pe Regele Carol II de 
reuşita atentatului şi de certitudinea morţii lui Armând Călinescu. 
Altfel nu se explică comportamentul pasiv al Regelui când, în timpul 
mesei, un ofiţer i-a raportat. 

Al treilea „inspector" la faţa locului a fost Horia Sima, în 
costum de ţărancă şi ascuns printre copaci. Sursa informativă sunt 
poliţiştii şi de aceea dăm informaţia fără certitudine absolută. 

Iată ce s-a întâmplat în continuare. 

Cei 9 legioanari atentatori s-au dus cu maşina în str. Ge¬ 
neral Berthelot, la Radiodifuziune. Arătând revolverele încărcate 
au dezarmat garda militară şi au intrat în studioul de emisie. Aici 
au anunţat ţara şi străinătatea că Armând Călinescu a fost 
executat de o echipă legionară, ca pedeapsă pentru asasinarea 
în închisoare a lui Comeliu Z. Codreanu. Ultimele cuvinte n-au 
fost transmise pentru că un tehnician de la Radiodifuziune a tăiat 
contactul şi a întrerupt emisiunea. După pronunţarea mesajului, 
cei 9 legionari atentatori au depus armele pe podea, la picior, şi 
au ridicat braţele în sus aşteptând să fie arestaţi. Ei au fost imediat 
arestaţi şi legaţi cu mâinile la spate. Astfel imobilizaţi, au fost 
loviţi cu pumnii în figură, de către directorul Radiodifuziunii, ing. 
Ionescu. 

Peste câteva minute a venit generalul Gavrilă Marinescu 
cu poliţiştii care i-au transportat exact în locul atentatului şi i-a 
împuşcat cu glonte în ceafa. 

In jurul cadavrelor s-au montat nişte tribune şi publicul a 
fost chemat să-şi exprime indignarea şi să vizioneze spectacolul. 
Printre cei veniţi au fost: prof. Nicolae Iorga, care a început să 
lovească cu piciorul în craniile cadavrelor şi prof. Petre Andrei, 
care a început să scuipe cadavrele, în chip de blestemare. 

Spectacolul a fost filmat şi a apărut în Radio-jumalul din 
ziua următoare. 

După două zile de expunere publică, cadavrele au intrat în 
putrefacţie şi au fost incinerate la Crematoriul „Cenuşa". 


285 




Cei 9 legionari atentatori, în frunte cu avocatul Miti 
Dumitrescu, au devenit nemuritori şi alături de Nicadori şi 
Decemviri au intrat în Istorie cu numele de „Justiţiarii". 

Important este ce s-a întâmplat la Palatul Regal. Regele 
Carol II era la masă cu suita sa şi cu câţiva invitaţi, între care 
Constantin Argetoianu, care distra cu tot felul de bancuri şi anec¬ 
dote. Mareşalul palatului, Emest Urdăreanu şi Elena Lupescu nu 
erau de faţă. 

Scena mi-a fost relatată de juristul Casei Regale, avocatul 
Sorin Petroniu, în 1970, când i-am devenit medic pentru rahialgie 
lombară, în realitate o metastază a unui carcinom de prostată. 

La ora 14 şi jumătate vine un ofiţer şi anunţă pe Regele 
Carol II că la Radiodifuziune o echipă de legionari a anunţat 
omorârea primului ministru, Armând Călinescu. 

Regele Carol II n-a spus decât cinci cuvinte: „Să fie omorâţi 
toţi legionarii" şi a continuat să mănânce ca şi cum a fost un mic 
fapt curent, dinainte cunoscut. 

Toţi cei de la masă, inclusiv Const. Argetoianu, au intrat 
într-o tăcere sinistră şi, după 20 de minute, masa s-a terminat şi 
toţi au plecat fără niciun comentariu. 

Câteva zeci de minute mai târziu a venit generalul Gavrilă 
Marinescu care a anunţat: a) executarea celor 9 legionari atentatori 
şi b) luarea în primire a Ministerului de Interne cu program de 
masacru antilegionar general. 

Avocatul Sorin Oprescu a cerut ca represaliile să se facă 
legal, prin sentinţă judecătorească. Mareşalul Gavrilă Marinescu i-a 
replicat: „Justiţia este bună pentru timp de pace. Suntem în război şi 
în timp de război soluţia de rezolvare este execuţia în masă“. 

Pe la ora 18 s-a pus problema găsirii unui prim-ministru şi, 
deschizând Almanahul Militar, Regele Carol II l-a găsit şi l-a 
nominalizat pe generalul Gheorghe Argeşanu, comandantul Corpului 
II Armată Bucureşti, care era plecat în inspecţie în Cadrilater. 

Acesta era în sudul Dobrogei, unde comitagiii atacau per¬ 
manent pe coloniştii aromâni macedoneni, pe care îi jefuiau şi îi 
omorau. 


286 


» 


Chemat telegrafic, generalul Argeşanu a sosit în Bucureşti 
la ora 22 şi a depus la Palatul Regal jurământul de nou prim-ministru. 
De la Palatul Regal a fost luat în automobil de generalul Gavrilă 
Marinescu, care l-a condus la locuinţa sa din cartierul Cotroceni. 
In automobil i-a spus numai următoarele: „Puteţi să vă culcaţi liniştit. 
Totul este organizat şi nu veţi avea nicio surpriză." 

Niciun cuvânt despre masacru. 

Generalul Gheorghe Argeşanu s-a culcat foarte obosit. Pe 
la ora 12 noaptea este chemat la telefon de principesa Alexandrina 
Cantacuzino care îl încunoştiinţează de masacrul proiectat. 
Somnoros, generalul Gheorghe Argeşanu răspunde: „Principesă, 
nu ştiu nimic şi nu mi s-a spus de aşa ceva. Mâine dimineaţă mă 
voi interesa şi vă chem eu la telefon." 

Dimineaţa, la ora 7 generalul Gheorghe Argeşanu s-a trezit 
din somn, s-a interesat la telefon şi a aflat de masacrul care avusese 
loc. 

Sursa mea informativă este colegul meu de facultate, dr. 
Grigore Corâciu, care era ginerele generalului Gh. Argeşanu şi 
chiar acestuia i-a spus în chip de lamentaţie: „Din toată chestia 
asta eu voi fi tras la răspundere şi eu voi plăti pentru tot ce-au 
decis şi ce-au făcut alţii." 

La Palatul Regal. 

După plecarea generalului Gavrilă Marinescu şi generalului 
Gh. Argeşanu, Regele Carol II s-a închis în dormitor, dând ordin 
să nu fie deranjat de nimeni. 

Pe la ora 23 au venit la Palatul Regal principesa Alexandrina 
Cantacuzino şi ministrul de externe Grigore Gafencu. N-au fost 
primiţi să vorbească cu Regele Carol II. Ministrul de Externe 
Grigore Gafencu depune în mâinile lui Emest Urdăreanu un text 
prin care deconsiliază masacrul legionar de care auzise chiar atunci. 

Textul era formulat şi semnat în numele Ministerului de 
Externe, care are drept de veto în toate problemele de stat. Acest 
document a dispărut şi nu este publicat de nimeni. 

Aici este utilă o informaţie premergătoare masacrului. 

Două săptămâni înainte de masacru. 


287 




Spitalul Militar Braşov. 

în secţia penitenciar eram 14 legionari, din care 6 aduşi din 
închisoarea Râmnicu-Sărat: ing. Virgil Ionescu, avocat Radu 
Budişteanu, căpitan Emil Şiancu, ing. Eugen Ionică, Traian Cotiga 
şi Şerban Milcoveanu. 

Vine în inspecţie chiar generalul Ion Bengliu, comandantul 

Inspectoratului General al Jandarmeriei. 

Se interesează de condiţiile de cazare, care într-adevăr erau 
perfect legale şi foarte bune. înainte de a pleca, pronunţa o fraza 
foarte semnificativă: „Cred că pentru d-voastră a dispărut 

P Generalul Ion Bengliu era omul de încredere al lui Armând 
Călinescu şi fraza de mai sus reflecta gândirea lui Armând Căhnescu, 
că se renunţa la prigonirea legionarilor şi se trecea la o politica de 
apropiere cu Germania. La 3 septembrie începuse războiul şi s-a 
văzut că armatele anglo-franceze se imobilizează pe graniţa cu 
Germania şi abandonează estul Europei, inclusiv România. 

Revenim la Bucureşti. 

Desigur neavând suficienţi asasini pe câte victime proiecta, 
ministrul de Interne, generalul Gavrilă Marinescu, a decis masacrul 
în două etape, la distanţă de o săptămână. 

Pentru noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 a decis sa 

fie omorâţi de jandarmerie şi Poliţie: 

a) toţi cei 20 legionari din închisoarea Râmmcu-Sarat şi 

consideraţi Statul Major Legionar, ^ . 

b) jumătate din legionarii deţinuţi politic fără sentinţă de 
condamnare, din Lagărul de la Miercurea-Ciuc şi Lagărul de la 

Vaslui; . ...... 

c) câte 3-5 legionari pe fiecare judeţ, aleşi de autorităţile 

locale dintre cei liberi. 

Probabil au plecat din Bucureşti încă două ordine tot 

telefonic: . 

- Ordinul lui Victor lamandi, ministrul justiţiei, cu precizarea 

ca procurorii să nu se sesizeze şi să ignore ce urmeaza a se 
întâmpla. 


288 


> 

- Ordinul prof. Petre Andrei, ca directorii de şcoli să scoată 
elevii pentru a viziona şi a scuipa cadavrele expuse în piaţa publică. 

Masacrul a fost executat de Jandarmerie şi Poliţie, de 
prefecţii militari cu grad de colonel, exact după ordinul telefonic al 
generalului Gavrilă Marinescu în numele M. S. Regelui Carol II şi 
nota bene cu explicaţia dată în particular de a fi „cerută de Franţa 
şi Anglia". 

Totodată, subsecretarul de stat de la Ministerul de Război, 
generalul Gheorghe Mihail, a mobilizat armata să fie gata de 
intervenţie, în sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei. 

în 11 judeţe nu s-a produs masacrul întrucât prefecţii militari 
şi-au păstrat calmul şi au cerut ordin scris, care n-a venit niciodată. 

Totul s-a făcut prin telefon şi nu există nimic scris în arhivele 
Statului de drept. 

în mod sigur n-ar fi fost atâtea victime dacă masacrul ar fi 
fost amânat măcar 48 de ore. 

în cartea „Atentatul contra lui Armând Călinescu", editată 
în 2004, expun tot ce-am putut aduna ca material informativ până 
la acea dată. 

Foarte târziu, în 1967, am aflat de la medicul militar dr. 
Anastasie Vişan cum am fost exceptaţi şi pentru ce am fost 
exceptaţi de la masacru: ing. Virgil Ionescu, avocatul Radu 
Budişteanu, dr. Şerban Milcoveanu. Am dictat textul sub forma 
unui interviu cercetătorului Mircea Ionică şi sper să-l pot publica, 
în orice caz, o copie se găseşte în arhiva lăsată de dânsul. 

Iată evidenţa victimelor din noaptea de 21 spre 22 septembrie 

1939. 

în total 252 martiri care au intrat în istorie cu titlul de 
„Masacrul Inocenţilor": 

ÎNCHISOAREA RÂMNICU-SĂRAT 

Cantacuzino Alexandru, avocat, Bucureşti; Totu Nicolae, 
avocat, Bucureşti; Clime Gheorghe, inginer; Teii C. Alexandru, 
avocat, Bucureşti; Furdui Gheorghe, profesor. Bucureşti; Bănică 
Dobre, ad-torziar, Bucureşti; Polihroniade Mihail, avocat. Bucureşti; 
Craja Paul, medic, Bucureşti; Simulescu Sima, profesor, Bucureşti; 


289 





Apostolescu Gheorghe, comerciant. Bucureşti; Istrate Gheorghe, 
abs. acad. com., Bucureşti; Banea loan, medic, Cluj; Serafim Aurel, 
inginer, Bucureşti. 

SPITALUL MILITAR BRAŞOV 

Cotigă Traian, avocat, Bucureşti, Penit. Sp. R. Sărat; Ionică 
Eugen, inginer, Bucureşti, Penit. Sp. R. Sărat; Şiancu Emil, ofiţer 
rez. Cluj, Penit. Sp. R. Sărat; Proca Gheorghe, monteur în com. 
Domniţa Maria (Bacău), cu domiciliul obligatoriu la M. Ciuc; Pihu 
Grigore, funcţionar, Bucurşti, cu domiciliul obligatoriu Vaslui; Şuşman 
Iuliu, funcţionar, Bucureşti, cu domiciliul obligatoriu Vaslui; 
Herghelegiu Ion, avocat, Piatra-Neamţ, dom. obl. M. Ciuc. 
LAGĂRUL DE LA VASLUI 

Spânu Iordache, student, Bucureşti; Clime Traian, student, 
Bucureşti; Gârcineanu Victor, avocat, Bucureşti; Teodor Tudose, 
avocat. Iaşi; Polisperhon Şupila, student. Bucureşti; Boboc 
Constantin, student, Bucureşti; Goga Mircea, student, Bucureşti, 
Popescu Spiru, student, Frasăn-Durostor; Comănescu Nicolae, 
student. Ploieşti; Calapăr Mihai, absolvent teologie, Negreşti-Neamţ; 
Belgea loan, bibliotecar. Bucureşti; Popescu Vasile, f. profesie, 
Bucureşti; Antoniu-Pâsu loan, avocat, Bucureşti, Stahu Teodor, 
avocat, Fălticeni-Baia; Cârdu Valeriu, ziarist, Oraviţa Caraş; Motoc 
Mircea, student, Bucureşti; Răcman Gogu, student, Hodivoaia- 
Vlaşca; Teohari Mircea, student, Bucureşti; Bujgoli Spiru, licenţiat 
în litere, Frăsan-Durostor; Moraru Alexandru, student, Dej-Someş; 
Rioşeanu Petre, director „Nitrogen 11 Bucureşti; Şola Stavre, stu¬ 
dent, Bucureşti; Constantiniu Dorin, contr. S. LB., Bucureşti, Dobm 
Radu, manip. S.T.B., Bucureşti; Danielescu Josim, student. Ploieşti; 
Nicolicescu Gheorghe, ing., Bucureşti; Borzea Virgil, student, 
Braşov; Carataşu Chiriac, student, Bucureşti; Busuioc loan, stu¬ 
dent, Bucureşti; Maricari Nicolae, locot. ref., Bucureşti; rucan 
Boris, viticultor, Hârtop-Tighina. 

BUCUREŞTI 

Dumitrescu Dumitru, avocat, Ploieşti; Popescu Cezar, stu¬ 
dent medicină, originar Ploieşti; Popescu Traian, student Drept, 
originar Ploieşti; Moldoveanu Ion, student Politehnică, originar 


290 


Ploieşti; lonescu R. Ion, student Drept, originar Ploieşti; Vasiliu 
Ion, desenator, originar Ploieşti; Ovidiu Isaia, fotograf. Bucureşti, 
Bd. Brătianu 24; Stănciulescu Marin, lăcătuş, Bucureşti; Bd. 
Brătianu 24; Paraschivescu Gheorghe, student Politehnică, 
Bucureşti, Bd. Brătianu 24; Dragomirescu Victor, absolv. 
Politehnică, din închisoarea Văcăreşti. 

LAGĂRUL DE LA MIERCUREA-CIUC 
Stegărescu Constantin, contabil, Bucureşti, Ilfov; Borzea 
Titus, student. Braşov; Rădulescu Virgil, gazetar, Bucureşti; Enescu 
loan, student, Bucureşti; Micu Augustin Liviu, inginer, Timişoara; 
Macoveschi loan, desenator, Bucureşti; Pavelescu Alexandru, 
avocat. Bucureşti; Biriş Ovidiu, avocat, Bucureşti; Susai Vasile, 
lic. Drept, Bucureşti; Felecan Vasile, ajust. mecanic, Bucureşti; 
Prodea Nicolae, lăcătuş, Bucureşti; Grama losif, student. Bucureşti; 
Miter loan, student, Caransebeş; Popescu B. Anton, funcţionar. 
Băile Herculane; Noaghia Gh. Virgil, student, Caransebeş; Tiponuţ 
Gheorghe, elev liceu, Oradea; Nuţiu Aurel, student, Bucureşti; 
Teodorescu Gheorghe, sculptor. Ploieşti; Ursu A. loan, student. 
Bucureşti; Todan Coriolan, student, Timiş Tororital; Ducaru Dumitru, 
subing. Râşnov-Braşov; Ungureanu Comeliu, lic. Litere, Craiova; 
Corbeanu Vasile, student, Bragadiru-Ilfov; Coman Constantin, stu¬ 
dent, Bragadiru-Ilfov; Popa Tiberiu, student, Bragadiru-Ilfov; 
Popescu Marin, student, Cumpăna-Constanţa; Vilmuş Adam, 
bucătar, Iaşi; Dorea Afilon, absolv. Teologie, Velişoara-Severin; 
Cioflec Marius, student, Timişoara; Benec Constantin, funcţionar 
CFR, Ohaba-Mâtnic Severin; Gheorghe Constantin, student, 
Stupini-Braşov; Strugaru Nicolae, avocat, laşi; 

BUCUREŞTI 

Dumitrescu Dumitru, avocat, Ploieşti; Popescu Cezar, stu¬ 
dent medicină, originar Ploieşti; Popescu Traian, student Drept, 
originar Ploieşti; Moldoveanu Ion, student Politehnică, originar 
Ploieşti; lonescu R. Ion, student Drept, originar Ploieşti; Vasiliu 
Ion, desenator, originar Ploieşti; Ovidiu Isaia, fotograf, Bucureşti, 
Bd. Brătianu 24; Stănciulescu Marin, lăcătuş. Bucureşti; Bd. 
Brătianu 24; Paraschivescu Gheorghe, student Politehnică, 


291 





Bucureşti, Bd. Brătianu nr. 24; Dragomirescu Victor, absolv. 
Politehnică, din închisoarea Văcăreşti. 

LAGĂRUL DE LA MIERCUREA-CIUC 
Stegărescu Constantin, contabil. Bucureşti, Ilfov; Borzea 
Titus, student, Braşov; Rădulescu Virgil, gazetar, Bucureşti; 
Enescu Ioan, student, Bucureşti; Micu Augustin Liviu, inginer, 
Timişoara; Macoveschi Ioan, desenator, Bucureşti; Pavelescu 
Alexandm, avocat. Bucureşti; Biriş Ovidiu, avocat, Bucureşti; 
Susai Vasile, lic. Drept, Bucureşti; Felecan Vasile, ajust. mecanic. 
Bucureşti; Prodea Nicolae, lăcătuş, Bucureşti; Grama Iosif, stu¬ 
dent, Bucureşti; Miter Ioan, student, Caransebeş; Popescu B. 
Anton, funcţionar. Băile Herculane; Noaghia Gh. Virgil, student, 
Caransebeş; Tiponuţ Gheorghe, elev liceu, Oradea; Nuţiu Aurel, 
student, Bucureşti; Teodorescu Gheorghe, sculptor, Ploieşti; Ursu 
A. Ioan, student. Bucureşti; Todan Coriolan, student, Timiş 
Torontal; Ducaru Dumitru, subing. Râşnov-Braşov; Ungureanu 
Comeliu, lic. Litere, Craiova; Corbeanu Vasile, student, Bragadiru- 
Ilfov; Coman Constantin, student, Bragadiru-Ilfov; Popa Tiberiu, 
student, Bragadiru-Ilfov; Popescu Marin, student, Cumpăna- 
Constanţa; Vilmuş Adam, bucătar. Iaşi; Dorea Afilon, absolv. 
Teologie, Velişoara-Severin; Cioflec Marius, student, Timişoara; 
Benec Constantin, funcţionar CFR, Ohaba-Mâtnic Severin; 
Gheorghe Constantin, student, Stupini-Braşov; Strugaru Nicolae, 
avocat. Iaşi; Constantinescu Dimitrie, absolv. Medicină, Iaşi; 
Dobrin Liviu, absolv. Medicină, Arpaşul de Jos-Făgăraş; Zus 
Radu, student, Cernăuţi; Buhai Vasile, student, Bucureşti; 
Iordache N. Nicoară, asistent univ.. Bucureşti; Raicu Const., 
licenţiat, laşi; Stamate Eugen, student, Iaşi; Zanche Petre, 
funcţionar. Iaşi; Gârcineanu Florin, lt. ref., Timişoara; Vasiliu 
Gheorghe, lt. ref., Iaşi; Filipov Vasile, comerciant. Bucureşti. 

ÎN RESTUL ŢĂRII 

Jud. Durostor: Nicolae Nastu, Costică Manganiţa şi Dionisie 
Memu. 

Jud. Timiş-Torontal: Udrea Teodor, Dragomir Gheorghe şi 
Cocora Alexandru. 


292 


Jud. Caliacra: Petre Caranica, Chitu M. Popescu şi Dumitru 
Covache. 

Jud. Gorj: Constantin Şerban, căpitanul Gh. Munteanu şi 
preotul Motomancea Grigore. 

Jud. Constanţa: preotul Chivu Ion, Chiriazi Constantin, preotul 
Mocanu Staicu şi preotul Secăreanu Ion. 

Jud. Putna: Vasile State, Nicolae Voinea şi Petre Marin. 

Jud. Vâlcea: preot Aurel Nicolaescu, Dumitru Diaconescu 
şi Nicolae Vasilescu de pe teritoriul urban. 

Jud. Lăpuşna: Diaconescu Vasile, colonel în rezervă, invalid 
de război, Florescu Sergiu, avocat şi ziarist, şi Palamarciuc Ioan. 

Jud. Bacău: Condopol Mircea, Mandache Alexandru şi 
Antonovici Constantin. 

Jud. Mehedinţi; Gheorghiu Victor, Matici Marin şi Geacu Petre. 

Jud. Argeş: Ioan Pielmuşi, Olteanu Vasile şi Traian Amzar. 

Jud. Cluj: Cuibus Petre şi Erimia Nicolae. 

Jud. Prahova: Alexandru Cojocaru şi Filip Dumitru. 

Jud. Dolj: Nicolae Horculescu, Ilie Poenaru şi Ioan I. 
Ştefanache. 

Jud. Bihor: Cosma Lazăr şi Jude Dumitru. 

Jud. Roman: Creangă Vasile. 

Jud. Vaslui: Gheorghe N. Volocaru. 

Jud. Brăila: Bobota Teodor şi Ioan Udrea. 

Jud. Caraş: Borzac Lazăr, Băleanu Ioan şi Cerbu Iancu 
(asasinaţi ulterior). 

Jud. Neamţ: Nicolae Malinici, Vasile Avădanei şi Vasile Puiu. 

Jud. Olt: Găman Florea, elev de liceu; Dumitru Mânzu, stu¬ 
dent; şi Gheorghe Preda, patron de moară şi batoză. 

Jud. Fălciu: Ioan Codreanu, inginer; Nicolau Emil, student şi 
Croitoru Vasile. 

Jud. Teleorman: Abagiu Dumitru şi Aristotel Cristea. 

Jud. Ialomiţa: Manolescu Grigore, Constantin Constantinescu 
şi Traian Badea. 

Jud. Dîmboviţa: Niţescu Petre, Lungu Ioan şi Gâlmeanu 

Ioan. 


* 


293 


Jud. Dorohoi: Gheorghe Surugiu, Gheorghe Barbu şi Ioan 
Honceru. 

Jud. Turda: Cucerzan Constantin, Nichita Augustin şi 
Tonceanu Gheorghe. 

Jud. Bălţi: Condratiuc Alexe, Ursache Victor şi Ioan 
Gherman. 

Jud. Braşov: Faur Ioan, Bordeianu I. Lehaciu, Papacioc 
Radu şi Nicolici Nicolae. 

Jud. Mureş: Rusu Iacob, Palctas Francisc şi Pădurean 
Nicolae. 

Jud. Hotin: Vasile Dobuleac, Teodor Dubovinschi şi Iacob 
Soroceanu. 

Jud. Cernăuţi: Pisarciuc Silvestru, Regwald Francisc şi 
Mototiuc Ioan. 

Jud. Lugoj: Ghinda Gheorghe, Galescu Pavel şi Damaschin 

Sârbu. 

Jud. Sălaj: avocatul Burcaş Augustin. 

Jud. Ciuc: Duma losif, Caranica Ioan şi Mirea A. Ilie. 

Jud. Tighina: Fleidenrech Wladimir, Căldare Constantin şi 
Coraganceva Ioan. 

Jud. Bistriţa: Tonea Simion, Cornel Girigan şi Tolan 
Alexandru. 

Jud. Cetatea Albă: Ioan Vlădău, Paucă Dumitru şi Damian 
Curoglu. 

Jud. Tecuci: Căsăneanu Gheorghe, Spirache Teodorescu şi 
Baciu Vasile. 

Jud. Muscel: Nerasan (av. Câmpulung) şi Ioan Stancu. 

Jud. Covurlui-Galaţi: Costăchel Popa, asasinat ulterior; Tu- 
dor Croitoru şi Gheorghe Potolea. 

Jud. Soroca: Leviţchi Ştefan, Şciucă Boris şi Criclivai Azare. 

Jud. Arad: av. Maduta Ioan, Bulboacă Ioan şi Julan Ilie. 

Jud. Maramureş: Butnaru Ioan, Chirculiţă Dumitru şi 
Beladoan Mircea. 

Jud. Iaşi: Elena Bagdad (domnişoară studentă), Nicolae 
Dănilă şi pr. Leodin Miron. 


294 


Jud. Hunedoara: Popa Petre, Comea Gheorghe şi Sârbu 
Nicolae. 

Jud. Orhei: Zalupcescu Grigore, Mocanu Andrei şi Răileanu 
Naum. 

Jud. Romanaţi: Niculescu Gheorghe şi Oprovici Horia. 
(Teritoriul urban). 

Jud. Suceava: Reuţ Ioan Neculae. 

Jud. Buzău: Voinea M. Constantin. 

Jud. Trei Scaune: ing. Lascăr Gheorghe, Vrânceanu 
Gheorghe (asasinat ulterior). 

Jud. Botoşani: Vasile Iftimuţă, Mihai Grigoriu şi Gheorghe 
Mancoş. 

Jud. Satu-Mare: Bozinteanu Victor şi Spiridon Jitaru. 

Jud. Câmpulung (Bucovina): Irimiciuc Valerian, Ţăranu 
Traian şi Cozan Luchian. 

Jud. Târnava Mică: Bârza Gheorghe, Prus Ioan şi Codrea 
Nicolae. 

Printre victime, sunt cele trei genii ale generaţiei noastre: 
George Furdui, Victor Gârcineanu şi Virgil Rădulescu, care în zona 
culturală ar fi făcut gloria României în istorie. 

Adevărata Mişcare Legionară a fost până la asasinarea lui 
Comeliu Z. Codreanu şi până la asasinarea Statului Major Legionar 
ing. Gh. Clime-dr. Ioan Banea, la 22 septembrie 1939. 

După 1940 a existat altă Mişcare Legionară, după chipul şi 
asemănarea noului şef, Horia Sima. 

Desigur, face parte din realitate şi interesează Istoria, dar 
viitorul Naţiunii va continua ce-a fost până în 1938-1939. 

Adevărata Mişcare Legionară a lui Comeliu Z. Codreanu 
şi a Statului Major Legionar a fost o întreită reacţie de apărare a 
Naţiunii Române, atacată în propria ei Patrie - România. 

Reacţie de apărare împotriva planului Cremieux-Peyjoto, 
de a fonda în spaţiul carpato-ponto-dunărean Israelul European: 
stat binaţional cu invadatorii clasă conducătoare-exploatatoare, în 
calitate de naţiune învingătoare şi cu autohtonii clasă subordonată- 
exploatată, în calitate de naţiune învinsă. 


295 


Reacţie de apărare împotriva conspiraţiei mondiale a 
comunismului, care este atât de nefiresc, antiuman şi neproductiv, 
încât nu poate exista decât prin exterminarea termenilor de 
comparaţie. 

în fine, reacţie de apărare împotriva carlismului care a 
generalizat în România corupţia, imoralitatea şi superficialitatea, 
cu continuare îndeosebi după 1989. 

Mişcarea Legionară a lui Comeliu Z. Codreanu, Ionel I. 
Moţa şi ing. Gheorghe Clime are prezenţă şi distincţie în istoria 
Naţiunii Române: nu numai prin plusul de sensibilitate şi plusul de 
reactivitate dovedite în faţa primejdiilor, dar şi prin creativitate, 
adică prin soluţiile la rezolvarea problemelor vitale ale României: 
în politica externă aliaţa cu Germania şi în politica internă 
organizarea curentului de ascensiune socială a fiilor de ţărani români, 
prin şcoală şi universitate, în clasa conducătoare a propriei lor Patrii. 

Comeliu Z. Codreanu a fost asasinat la 30 noiembrie 1938 
şi Mişcarea Legionară a fost masacrată la 22 septembrie 1939, 
tocmai pentru această capacitate de a rezolva toate problemele, 
pe cale legală şi în mod constructiv. 

Faza eroică 

Toate marile mişcări social-politice din istoria universală au 
început a fi catalogate „erezii de pedepsit şi de exterminat 14 de 
către atotputernicia atunci existentă în stat. 

Imperativ 

Cine cunoaşte Adevărul şi îl tipăreşte în conştiinţă are chiar 
de la Adevăr obligaţia, poate chiar imperativul, de a-1 înfăptui. Iar 
înfăptuirea începe cu trecerea lui de la intenţie la elită şi de la elită 
la mulţimi. 


Urmează volumul II cu analiza explicativă a evenimentului. 


296 


Cărţi semnate dr. Şerban Miicoveanu 


vStricnino-terapia masivă în intoxicaţiile barbiturice acute", 1937 
•„Yperita-lost 11 , 1944 

• ,Epidemia de sifilis pe frontul de est 1941-1943“, 1944 
•„învierea 14 (arhivă istorică) voi. I, II, III, IV, 1993-1996 
♦„Partidul Comunist şi Mişcarea Legionară iulie 1945—iulie 1948“ 

•„Prof. Nae Ionescu în dilema democraţie-dictatură 11 

•„Istoria socială a României în anecdote, locuţiuni, epigrame şi 
cugetări 11 (în colaborare cu prof. Victor Macarevici), voi. I şi II 
•„Tactica şi strategia 11 , voi. I şi II 

•„Comeliu Z. Codreanu - altceva decât Horia Sima 11 , voi. I şi II 
•„Atentatul contra lui Armând Călinescu din 21 septembrie 1939 
şi Masacrul Inocenţilor din 22 septembrie 1939“ 

•„Testamente politice: Comeliu Z. Codreanu, Mihail Morusoff, 
mareşal Ion Antonescu şi general Aurel Aldea 11 
♦„Comeliu Z. Codreanu: cum l-am cunoscut şi ce-am înţeles 11 
•„încotro merge România? 11 
•„Ce se vrea cu România? 11 
•„Războiul dintre Stat şi Naţiune 11 , voi. I, II şi III 
•„Politica în întrebări cu şi fără răspuns 11 , voi. I, II 
•„Frumoasa cu semn de întrebare 11 
•„Zeiţele Bucureştiului 11 
•„Ce e nou în Femeie? 11 
•„Dr. Sergiu Stoicescu şi medicina internă 11 
•„Teroarea de Stat până în decembrie 1989“ 

•„Biopolitica eminesciană” (în colaborare cu dr. Gh. Vomica, 
prof. Tatiana Perţ şi prof. Andrei Justin Hossu) 

•„Invitaţie la gândire” (1000 întrebări), voi. I, II, III, IV, V 
•„Pactul cu Diavolul 11 

•„Istoricul «Destinderii» şi abandonarea Basarabiei 1940“ 

(în colaborare cu prof. Victor Macarevici) 

•„Enciclopedie pentru Inteligenţe voi. I-XII 

• Psiho-analiza sexului feminin: Zâmbetul promiţător de sentiment, Secretul 
Ambasadei, Femeia cu păcate, Femeia la atac. Unde e femeia pură?. 

Iniţierea în iubire, Zeiţe în coborâre pe Terra. 

• Pentru ce a fost asasinat Comeliu Zelea Codreanu? 

• Vârf de lance secolul XX 


ISBN 173-O-OSObS-b 


1 7 517 3 0 □5 0 L 6 4 


a . \ ; 

L n