Decembrie 1989 — Cum și-a bătut joc Iliescu de Comisia Decembrie 1989. Marius Mioc_ Audierea lui Ion Iliescu la Comisia Senatorială. VIDEO+TRANSCRIERE

REDACȚIA (REDACTIA) NEWSLETTER (INREGISTRARE-NEWSLETTER) | LOGIN v 


active 


(cautare! 


ŞTIRI (STIRI) OPINII (OPINII) MAREA RESETARE (COVID-ERA-COVID-SI-MAREA-RESETARE-THE-GREAT-RESET)  COVID (COVID) UCRAINA (UCRAINA) RĂZBOI ÎN ORIENT (RAZBOI-IN-ORIENT) 
v 


EXTERNE (EXTERNE) CULTURĂ (CULTURA) ECONOMIE (ECONOMIE) 


EVENIMENT (STIRI-MASS-MEDIA) POLITIC (STIRI-POLITIC) DEZVĂLUIRI (STIRI-DEZVALUIRI) SĂNĂTATE (STIRI-SANATATE) EDUCAȚIE (STIRI-EDUCATIE) SOCIAL (STIRI-SOCIAL) 
JUSTIȚIE ARMATĂ SERVICII (STIRI-JUSTITIE) LOCALE (STIRI-LOCALE) BASARABIA (STIRI-BASARABIA) BUCOVINA (STIRI-BUCOVINA) ROMÂNI ÎN LUME (STIRI-DIASPORA) FOTO (FOTOGRAFIA-ZILEI) 
UTILE (STIRI-UTILE) SPORT (SPORT) 


Dacă doriţi să (re)vedeţi: Cum și-a bătut joc Iliescu de Comisia 
Decembrie 1989. Marius Mioc: Audierea lui lon Iliescu la Comisia 
Senatorială. VIDEO și TRANSCRIERE 


DE MARIUS MIOC (AUTORI/MARIUS-MIOC-531) / ȘTIRI, DEZVĂLUIRI / Publicat: Marţi, 26 decembrie 2023, 14:44 / 1 comentarii 


(images/articole/178595.jpg) 


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intraţi direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit 
(/inregistrare-newsletter). Dacă doriţi să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită (/sustineactivenews). Doamne, ajută! 


Despre Comisia Senatorială „Decembrie 1989” am scris în repetate rînduri pe acest blog. Am contestat activitatea ei chiar pe cînd se desfășura, 
atit în prima legislatură, cînd aceasta a fost condusă de Sergiu Nicolaescu, cît și în a 2-a legislatură, cînd a fost condusă de Valentin Gabrielescu 
(Link-uri în baza textului). 


În 16 decembrie 1994 (la 5 ani de la revoluție) a avut loc audierea președintelui lon Iliescu la această comisie. Am scris și despre această audiere, în 
articolul Revoluţia trădată (linc) (https://wp.me/pjejE-10D). 


Prezint acum înregistrarea video aproape întreagă a audierii domnului lon Iliescu la respectiva comisie urmată de transcrierea ei: 


Transcriere audiere: 


Fragment de la început, care nu apare în înregistrare dar apare în stenogramă, conform blogului lui lon Iliescu (linc) (https://ioniliescu.wordpress.com/lucrari- 
publicate/revolutia-traita-stenograma/): 


Domnul Valentin Gabrielescu (Președintele Comisiei): - Domnule Președinte, vă găsiți în fața Comisiei senatoriale care cercetează evenimentele din 
decembrie 1989. Vă rog să permiteţi, în primul rând, să rog pe domnii senatori să se prezinte, poate îi cunoașteţi, poate nu. Vă rog, din dreapta, domnule 
senator: 

Mircea Vâlcu, senator PUNR; 

llie Plătică-Vidovici, senator PDSR; 

Șerban Săndulescu, PNŢ-CD; 

Gheorghe Răboacă, senator de Vâlcea, aparține Partidului Socialist al Muncii; 

Pop loan, PDSR; 

Victor Apostolache, PDSR; 

Valentin Gabrielescu, PNȚ-CD; 

Sergiu Nicolaescu, PDSR; 

Adrian Popescu-Necșești, PNL-CD. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, sunt obligat să vă spun în câteva cuvinte ce urmărim și vă rugăm să ne daţi ajutorul în sarcina grea 
pe care o avem. Domnule Președinte, comisia aceasta, după cum bine știți, nu face anchete penale, noi facem o cercetare, în sfârșit, științifică, să zicem, 
istorică, să zicem, și politică, ca să putem să lăsăm Senatului și poporului român un document cât de cât apropiat de adevărul adevărat, în așa fel ca istoria 
să nu mai facă greșeli așa cum se face și cu alte evenimente din trecutul nostru istoric. De aceea, v-aș ruga, înainte de a începe să vorbim în fond, aș vrea 
să vă întreb dacă sunteți sau nu de acord ca unii reprezentanți ai presei să intre pentru câteva minute în sală. Cum hotărâți dumneavoastră! 


Președintele lon Iliescu — Pot să vă spun mai mult, întrucât dezbaterile dumneavoastră au devenit, practic, publice, dar nici măcar nu sunt corect publice, 
ci în mod selectiv și fraudulos folosite fragmente din declaraţii pentru a croi scenarii; decât așa ceva, preferam o dezbatere publică, în fața lumii, pentru că 
ceea ce se face nu-i gazetărie, cu răstălmăcirea și folosirea trunchiată a unor texte. Eu n-am ce să ascund și n-am a mă jena să discut deschis asupra 
acestor lucruri, pentru că eu am fost sub lumina reflectoarelor tot timpul. Deci, avantajul sau dezavantajul meu e că eu niciodată n-am fost singur în 
desfășurarea acestor evenimente și nimic 


(de aici se vede în înregistrare, tot după blogul lui Ion Iliescu prezint stenograma, nu am verificat personal cele peste 3 ore de înregistrare să văd dacă 
transcrierea e făcută corect; rog cititorii să-mi semnaleze eventualele inadvertente) 


n-a fost ocult din tot ce am făcut eu; din momentul în care m-am angajat în vâltoarea evenimentelor, n-am fost o dată singur. Și am fost permanent "sub 
lumina reflectoarelor”. 


Sigur că elucidarea unui eveniment complex ca acesta — facem o mică paranteză până vin gazetarii — nu-i o treabă simplă, pentru că este un fenomen 
complex și foarte lung, cuprinzător. Nimeni nu poate să aibă cunoașterea completă a tuturor elementelor componente ale unei asemenea desfășurări. De 
aceea, la o iluminare cât mai completă, orice contribuţie este bine venită și, apoi, dacă se face cu bună credință conjugarea lor, se poate completa tabloul. În 
ceea ce mă privește, ceea ce știu și ceea ce a constituit obiectivul participării directe, ca și reflecţiile personale despre premisele care au făcut posibilă 
Revoluția Română, desfășurarea ei și ceea ce a urmat, le-am concretizat într-o carte. O cunoașteți, v-am difuzat-o, ca să nu mai încep să repovestesc 
lucrurile. Deci, v-aş propune să pornim de acolo. Aveţi tot ce am avut de spus, aveţi nevoie de lămuriri, în plus, îmi cereţi. Vă stau cu plăcere la dispoziție. 
După ce pleacă presa, am să încep cu unele preliminarii. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, v-aș ruga să ne spuneți cât timp aveţi pentru noi, ca să știm cum ne planificăm, pentru că știu că 
dumneavoastră sunteți un om extrem de abil, v-am făcut acest compliment și la Strasbourg. 


Președintele lon Iliescu — Această apreciere are două fațete ale medaliei: poate să fie o apreciere sau... 
Domnul Valentin Gabrielescu — Abilitatea este obligatorie la un om politic, ce Dumnezeu! 
Domnul Adrian Popescu-Necșești — Dibăcia, spune românul... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Dibăcia, da. Adică, ca să vorbim puţin de Strasbourg, acolo ne-aţi făcut martori.... părerea mea, că am fost de față, adică 
aţi vorbit foarte frumos, și când a fost la întrebări, au fost vre-o 7-8 din 30, le-aţi răspuns așa, mai pe larg, timpul a trecut și tocmai când erau întrebările mai 
interesante, s-a terminat și am mers la recepţie. Nu vreau să fie așa! 


Președintele lon Iliescu — Depinde de întrebări. Sunt întrebări la care se poate răspunde foarte simplu, cu un DA sau NU; sunt întrebări la care, dacă nu 
dai explicaţii, nu pricepe omul nimic. Or, acolo, ați fost de față, oamenii erau mai ales sub imperiul unei totale dezinformări sau informări bine dirijate și eram 
datori să-i ajutăm să priceapă care este situaţia din ţară și care este maniera în care noi judecăm lucrurile. Deci nu era vorba de abilitate pentru a pierde 
timpul, pentru că eu eram dispus să stau și 3 ore de vorbă cu ei. N-aţi fost cu mine la Paris. A fost domnul Diaconescu. Am stat 3 ore la o discuţie, la un 
dineu-dezbatere la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale: numai întrebări și răspunsuri. N-am ocolit nimic și am lăsat să se epuizeze toate întrebările. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Deci, domnule Președinte, vă rog, totuși, să ne spuneţi, cât timp credeţi că aveţi disponibil, că mai aveți și alte treburi de 
făcut pe ziua de azi. 


Președintele lon Iliescu — Eu mi-am rezervat după-amiaza pentru dumneavoastră. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Da? E bine. Noi nu dorim să vă obosim, dar dorim să epuizăm ceea ce credem noi că este important pentru cercetarea 
noastră. De aceea, nu o să revenim asupra unor lucruri pe care dumneavoastră le-aţi spus de atâtea ori, le-aţi scris, nu are rost să le repetăm, pentru că ne 
pierdem vremea. Așa că noi o să ne concentrăm pe anumite aspecte și, în felul acesta, scurtăm timpul ca să terminăm, într-adevăr, la o oră acceptabilă 
pentru dumneavoastră. În tipicul nostru, al comisiei, tuturor celor care au apărut în fața noastră, în afară de datele de identitate pentru stenogramă, așa am 
procedat noi, i-am rugat să depună un jurământ că vor spune adevărul. Pe dumneavoastră vă exonerăm de la această obligaţie, întrucât aţi depus un 
jurământ în faţa Senatului, iar noi suntem o parte din Senat și considerăm că nu se pune problema de a nu spune adevărul. 


Președintele lon Iliescu — lar curriculum vitae mi-l cunoașteţi și este relatat și în carte, așa că nu mai este nevoie să-l repetăm. Putem trece... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Deci, să așteptăm să-și facă datoria prietenii noștri, a patra putere în stat, și pe urmă să trecem la fapte. Acum, în cinstea 
dumneavoastră, s-a într-unit întreaga comisie; de obicei, domnii senatori au treabă în alte părţi, unii sunt foarte silitori, alţii ocupați, au probleme... 


— Lipsește domnul Hossu. 
— Reprezentanții conducerii Convenţiei Democratice... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Lipsește domnul senator Hossu, de astă dată. Convenţia Democratică — sunt cei mai silitor; pentru că nu știu ei cum ar 
face să vă prindă așa, într-un off-side. Dacă vor putea. 


Președintele lon Iliescu — Eu cred că aici, dincolo de opţiuni politice, dacă stăm să ne prindem unii pe alţii în off-side, atunci ne ocupăm de altceva. Ceea 
ce se cam întâmplă la periferia vieţii noastre publice și, relativ frecvent, și în anumite publicaţii. Cred că nu asta e chestiunea esenţială. Important este că 
trăim cu toţii în aceeași țară, în aceeași societate, suntem afectaţi de aceleași fenomene și trebuie să fim interesaţi să facem să meargă înainte societatea 
românească. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Fără discuție. În această idee, chiar o moţiune de cenzură tocmai în acest scop, de a mai atrage atenția conducerii că sunt 
și alţii de altă părere, chiar dacă nu suntem majoritari. 


Președintele lon Iliescu — Asta este o chestiune sportivă: "Nici o sesiune fără moţiune”. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Ceea ce este dramatic în momentul e față, după cinci ani de zile, este că se pune întrebarea dacă a fost cineva să tragă în 


noi sau nu, dacă a avut cineva interese străine în România, deci întrebări de tipul acesta, sau afirmaţii "Revoluţia a fost furată” sau "Revoluţia lui Nicolaescu 
e altfel decât a mea”, indiferent cine o spune, adică sunt lucruri atât de grave, încât trebuie să le lămurim. 


Președintele lon Iliescu - Dacă îmi permiteţi, eu aș începe, deci, cu un preliminar, cu o introducere. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Deci, domnilor, începem partea oficială; pentru stenogramă, domnul lon Iliescu, Președintele Republicii, are cuvântul și, vă 
rog, domnule Președinte, procedaţi cum credeți dumneavoastră să ne spuneţi, ce trebuie să ne spuneţi, după aceea noi o să vă punem niște întrebări. 


Președintele lon Iliescu — Deci, pentru a nu intra în detalii, v-am distribuit și cartea pentru a avea un punct de referință; însă, dacă fac câteva precizări 
iniţiale — și ele sunt de ordin principial, precum și cu anumite nuanţe — o fac mai ales legat de această campanie de presă, susţinută cu insistenţă în ultima 
vreme și chiar cu mai multă virulență decât până acum, campanie care se sprijină, printre altele, și pe extrase răstălmăcite din depoziţiile din faţa comisiei. 
Eu cred că acestea au darul de a discredita într-un fel și activitatea comisiei dumneavoastră și cred că principala parte vătămată, ca să spunem așa, în 
această confruntare, în acest conflict de presă, este comisia dumneavoastră, care a fost în acest fel discreditată în fața opiniei publice și în faţa celor care s- 
au prezentat în fața dumneavoastră. Și cred că e o datorie a dumneavoastră ca să luaţi poziţie, pentru că este jignitor la adresa revoluţiei române și a celor 
care 

s-au sacrificat pentru ea și, precum se vede, aceasta se face de pe ambele poziții menţionate. 


A doua chestiune pe care aș menţiona-o este confuzia care se practică între noțiunea de complot și cea de revoluţie. Sunt două lucruri total diferite. 


Revoluţia, în primul rând, nu este o categorie subiectivă; ea se judecă funcţie de schimbările obiective pe care le determină în viața societății. Ea există sau 
nu există; nu poate fi nici admisă sau neadmisă pe criterii subiective, nici confiscată. În legătură cu aceasta, cu raporturile dintre mișcările sau acţiunile care 
pot să determine sau nu o revoluţie, se poate întâmpla ca o mișcare de masă, oricât de amplă, dacă nu determină schimbări de esenţă, să nu se transforme 
într-o revoluție. A fost cazul tuturor răscoalelor țărănești din România. A fost cazul mai ales al răscoalei țărănești din 1907, care, în ciuda celor 11000 de 
țărani uciși de armata regală, nu a dus la revoluţie; nu a schimbat nimic, nici în viaţa ţăranilor, nici a societăţii românești. A rămas o răscoală. 


Din contră, se poate întâmpla ca un complot uneori să determine schimbări revoluționare. Putem vedea cazul revoluţiei portugheze. "Revoluţia garoafelor", 
cum a fost denumită, declanșată de un complot militar, dar care, având susţinere populară, a dus la răsturnarea celei mai vechi dictaturi din Europa, a lui 
Salazar, și a determinat trecerea Portugaliei spre democraţie. În alte țări din zona noastră, au avut loc așa-numitele revoluţii de catifea, unde n-a avut loc nici 
o explozie de masă, ca la noi, n-a fost vorba nici de un complot, cum a fost în Portugalia, ci a fost o acumulare de factori care au pregătit schimbarea, sau 
schimbările au fost, uneori, iniţiate chiar din interiorul sistemului politic. Cum a fost cazul Rusiei, Uniunii Sovietice, cu Gorbaciov și perestroika. Sau în 
Bulgaria, unde o plenară a CC-ului l-a schimbat pe Jivkov și a permis, apoi, trecerea spre o transformare democratică a vieţii societăţii, fără vărsări de 
sânge, fără violenţe, fără sacrificii. 


La noi, din păcate, nu s-a putut nici una, nici alta. Nu s-au putut produce schimbări din interior, de la vârf, pentru că nici Ceaușescu, nici cei din jur, nu 
înțelegeau inevitabilitatea proceselor transformatoare care se declanșaseră în jurul nostru și nici nu înțelegeau neviabilitatea sistemului pe care-l apărau. Pe 
de altă parte, n-a fost posibil un complot datorită controlului absolut instaurat de Ceaușescu asupra societăţii, în ciuda unor încercări de a se închega 
anumite mecanisme în vederea înlăturării lui Ceaușescu, dar care nu s-au putut materializa. Deşii unii încearcă să-și supradimensioneze propriile activităţi în 
această direcţie, care, altminteri, sunt meritorii. Eu zic că, dacă s-ar fi realizat în România o asemenea mișcare, care să fi dus la izolarea și la îndepărtarea 
lui Ceaușescu, nici măcar n-ar fi fost de condamnat; ea ar fi fost benefică pentru țară. Asta ar fi făcut să se evite sacrificiul de vieţi omenești plătit de poporul 
nostru, mai întâi la Timişoare și, apoi, în București și în alte orașe. 


Deci, revoluția română a avut această particularitate. A fost declanșată de o explozie populară și este meritul poporului român, al maselor orășenești mai 
ales, al spiritului de abnegaţie al tineretului, atât la Timișoara, cât și la București, unde ieșirea platformelor industriale din 22 decembrie a fost factorul 
determinant. Pentru că, altminteri, cu tot eroismul tinerilor din noaptea de 21, putea fi lichidată și înăbușită toată mișcarea. Dar, până la urmă, finalizarea s-a 
produs prin această participare de masă a populației Bucureștilor. 


A treia întrebare sau comentariu: A fost sau nu revoluţie? Eu zic că, dacă pornim în primul rând de la platforma-program[i] 

aceasta de centru și est-european avem un prim răspuns; căci ce prevedea această platformă: schimbarea sistemului politic — lichidarea monopolului unui 
partid, introducerea pluripartidismului, lichidarea statului totalitar, realizarea unui stat de drept, alegeri libere, o nouă constituție democratică, separarea 
puterilor în stat, libertăţi cetățenești depline, inclusiv pentru minorităţi. Al doilea — sistemul economic: lichidarea sistemului rigid de economie centralizată, 
etatizată, cu metode de comandă, economie care, de altfel, intrase în colaps și care crease această criză; trecerea spre economia de piaţă viabilă, libera 
iniţiativă și competenţa. Sunt elemente conţinute în acest program. Reorganizarea agriculturii și sprijinul gospodăriilor țărănești. Comerţul, modernizarea lui 
pornind de la nevoile populației și măsura imediată: stoparea exportului de produse alimentare și de resurse din energie. Suferea populaţia și în privința 
aprovizionării şi în privința căldurii. Reorganizarea învăţământului, a culturii, eliminarea dogmelor ideologice, dezvoltarea pe baze noi a culturii naţionale, a 
presei, radioului, a televiziunii. Deschiderea politicii externe, buna vecinătate și orientarea spre Europa ș.a.m.d. 


Acestea au fost elementele fundamentale ale platformei. Ce reprezintă ele? Reprezintă schimbări de esență în întreaga viață a societății. S-au înfăptuit 
aceste obiective? Eu cred că nimeni nu poate contesta schimbarea radicală a fizionomiei societăţii românești. Chiar ședința de astăzi este o demonstraţie a 
acestei realități noi, care nu era de conceput cu cinci ani în urmă, domnule Gabrielescu. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Nici pomeneală! 


Președintele lon Iliescu — Deci, cred că din acest punct de vedere, în toate direcţiile menţionate în platforma-program a revoluţiei române s-au produs 
aceste schimbări radicale. Că sunt greutăţi, că sunt inerţii, mai ales pe planul reformei economice, că apar fenomene noi de parazitism social, de corupţie, 
de insecuritate a unor categorii de cetăţeni, acestea rezultă din complexitatea acestui proces. acestei tranziţii. 


O a doua mare problemă, deci, după revoluţie: constituirea noii puteri provizorii, care atunci apărea ca o primă urgenţă. Unii pun întrebări retorice: cine ne-a 
mandatat pe noi să ne instalăm în frunte, să ne constituim în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, cum s-au ales membrii CFSN-ului, pe ce baze legale și 
constituționale s-au luat măsurile pentru desființarea vechilor instituţii de stat. Unii dau de înţeles că ar fi trebuit să mergem să cerem aprobarea la poliție, la 
miliţie, ca să facem toate treburile acestea. Sau, cum spunea Ceaușescu la proces, să fi cerut aprobarea Marii Adunări Naţionale. Așa se face revoluție? 


Aceasta este logica revoluțiilor, domnilor, și legitimitatea lor — demolarea vechilor structuri și construirea unor noi. Și n-am făcut-o arbitrar, n-am făcut-o 
forțat, nu ne-a contestat nimeni în zilele acelea. Amintiţi-vă momentul din 22 decembrie. Amintiţi-vă apariţia noastră. Și aici, și la Televiziune, și după aceea. 
A fost o adeziune totală și un moment de consens naţional, în legătură cu programul revoluţiei și în legătură cu cei care și-au asumat răspunderea. Căci și- 
au asumat și răspundere și risc. 


Și am arătat deschidere totală spre toate forțele capabile și dornice să-și asume această răspundere. La sfârșitul lui ianuarie, am atras în CPUN toate 
partidele care au apărut în cursul lunii ianuarie. 


Ne-am angajat să organizăm alegeri libere. Ne-am onorat angajamentul în mai 1990. 
Am parcurs de atunci trei etape mari. 


Prima, încheiată o dată cu alegerile din 1990, a constituit faza provi8zorie a existenţei instituţiilor create în perioada imediat următoare revoluţiei, inclusiv 
CPUN-ul. După alegeri: noul Parlament ales și elaborarea noii Constituţii au marcat cea de-a doua etapă a dezvoltării noastre, cu constituirea statului de 
drept, unul din obiectivele majore ale revoluţiei. Ne aflăm în a treia etapă, după alegerile locale și generale din 1992, în centrul căreia stă promovarea 
reformei economice. Proces complicat; nu stăm să discutăm acum asupra lui. M-am referit și în carte. 


În legătură cu constituirea CFSN-ului, eu zic că a fost o operă la fel de spontană ca și mișcarea de masă care a caracterizat revoluția română. N-a fost nimic 
prestabilit. Sunt tot felul de răstălmăciri răuvoitoare, că a venit Iliescu cu echipa lui. Care echipă, domnilor? N-am avut nici un fel de echipă. Dovadă că 
foarte mulţi din cei cu care am mers atunci şi cărora le-am acordat un mare credit s-au despărțit după aceea. Am văzut comentariile lui Petre Roman. El 
spune că Iliescu a venit cu Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Brucan, Dan Marțian — cunoștințele lui din rândul vechilor nomenclaturiști. Eu pe oamenii 

aceștia nu-i mai văzusem de ani de zile: pe domnul Bârlădeanu, după ce și-a dat demisia din Comitetul Central; pe domnul Corneliu Mănescu, întâmplător îl 
întâlneam pe stradă. Pe Dan Martian l-am cunoscut la Tineret; după aceea nu ne-am mai văzut, a fost dat afară și trimis la Universitate. În timp ce cu Petre 
Roman m-am văzut până în ultimele zile din decembrie, pentru că pe el îl cunoșteam mai mult decât pe toţi ceilalţi patru, pe care îi menţionează în cartea 
lui. L-am cunoscut pe tatăl său, care era un om onorabil, de altfel, ca director la Editura Politică; iar pe el ca specialist, în aceeași meserie. Când lucram la 
Consiliul Naţional al Apelor, l-am folosit colaborator, nu atât pe el, cât catedra la care lucra. Și, apoi, la Editura Tehnică. A fost și autor de carte la editură. 
Dar, așa e viaţa. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Este primul de care v-aţi apropiat, când aţi venit. 
Președintele lon Iliescu — A fost omul căruia i-am acordat cel mai mare credit. Dar oamenii mai fac și greșeli în viață. 


Trebuie să vă spun că am aflat, după aceea, că aici, în sediu, s-au întocmit tot felul de liste. N-am avut cunoștință de așa ceva. Atunci când am apărut și 
când am discutat, prima chestiune care ne-a preocupat a fost nu întocmirea unei liste, ci întocmirea unui program. Despre listă am discutat abia târziu, în 
noapte, la Televiziune. Și atunci s-au încropit acele propuneri, vreo 35 sau 37, nu mai ţin minte câte erau, din unele nume cunoscute, pe de o parte, din alte 
nume total necunoscute, dintre oamenii pe care atunci i-am cunoscut, în momentele acelea, din după-amiaza și seara lui 22. 


Despre denumirea de Front al Salvării Naţionale. Asta n-are nici o legătură cu planuri anterioare, cum rezulta dintr-o declaraţie a generalului Militaru. El și la 
Televiziune s-a referit la aceasta, că FSN-ul ar fi existat de șase luni de zile. Este o exagerare. Meritul nu ne-a aparţinut, nici mie, nici lui Militaru, nici altora. 
Denumirea de Front al Salvării Naţionale apăruse, într-adevăr, cu vreo șase luni înainte, la "Europa Liberă”, într-un material, într-un document, semnat 
Frontul Salvării Naţionale. Ulterior, am aflat că aparținuse unui profesor de filologie — Melian. Atunci, stând și discutând cum să denumim această structură 
care lua ființă, s-au vânturat tot felul de propuneri, fiecare a venit cu tot felul de idei. Și el — Militaru — a menţionat aceasta, referindu-se la denumirea 
transmisă la "Europa Liberă”. Mie mi s-a părut denumirea cea mai potrivită pentru momentul acela și pentru ceea ce ne propuneam. Vroiam să salvăm 
națiunea. Și mi s-a părut denumirea de Front al Salvării Naţionale, fără conotaţie partizană, fără conotaţie de alt ordin, decât acest obiectiv major al revoluţiei 
române, ca fiind formula cea mai potrivită. Personal am susţinut-o și a fost îmbrăţișată de toată lumea. În legătură cu listele: precum aţi văzut, în prima listă 
nici măcar n-au fost incluși — nici generalul Militaru și nici Măgureanu, care nu se afla în București. EI, prin februarie, a fost dat afară de la "Ștefan 
Gheorghiu” și trimis undeva, la Focșani, la muzeul judeţean. Nu-mi amintesc prea bine când a apărut; se pare, a doua zi, pe 23 decembrie. 


Aceasta ar fi a doua categorie de probleme care sunt vânturate în această campanie. 


A treia: a apărut, văd, cu insistenţă, mai ales în ultima vreme, acuzaţia că am fi sau mai ales aș fi solicitat intervenţia militară sovietică. Este o minciună 
sfruntată, fără vreun temei și fără vreun suport. Sunt însăilate, am văzut din tot ce publică câteva ziare, fapte disparate, pentru a se susţine acest scenariu 
aberant. Pentru că eu am declarat și în carte, și repet oricând, din ceea ce știu eu, cei cu care am conlucrat și la elaborarea documentului și la încropirea 
primelor activităţi, nimeni din grupul nostru de civili nu s-a gândit să solicite ajutor sovietic. Nu știu nici ca generalul Militaru să o fi făcut. În orice caz, nu cu 
știrea mea, iar până în 24 decembrie el nici nu avea o poziţie oficială. Asta ar fi contravenit întregii mele orientări, începând din 1964 și 1968, când am luat 
poziție publică. În 1964, în susţinerea orientării României pentru desprinderea de dominaţia sovietică — aprilie 1964, momentul contracarării planului lui 
Hrusciov de subordonare economică prin așa-numita integrare socialistă, și în 1968, cu prilejul intervenţiei în Cehoslovacia. Se fac tot felul de speculații. Am 
văzut ziarul acesta, "Ziua”, și acest individ, tip de mercenar ca mentalitate, informator plătit al securităţii. Roșca Stănescu, care își permite mari neobrăzări. 
Chiar culpe penale. Din păcate, eu nu-mi pot permite să mă angajez, să mă ambalez într-o asemenea chestiune. Însă el trebuie dat pe mâna justiţiei, pentru 
ceea ce-și permite, cu defăimările și calomniile pe care le vehiculează. El are autoritate morală să vorbească? El, omul plătit al securității? ȘI acum, plătit de 
cine ştie cine, pentru tot ceea ce face? Ca să învenineze societatea românească. El vorbește de legătura mea cu Gorbaciov, pe telefonul scurt. Acum, toți 
aveţi telefon scurt. Ştiţi ce este un telefon scurt. Pe telefonul scurt se comunică între instituţiile de stat în București. El, când vorbește de telefon scurt, are 
impresia că este vorba de o linie specială cu Kremlinul. N-am avut, n-am dispus de așa ceva. N-am avut nici un fel de discuţie cu Gorbaciov. Am văzut că 


inventează o astfel de discuţie într-un număr de acum vreo două zile. Îl citează de două ori pe Caramitru, care se referă la un telefon pe care ni l-a dat 
Gorbaciov. Dar el spune, nu știu dacă i-a aparţinut lui Caramitru afirmaţia, în depoziţia pe care a făcut-o la dumneavoastră, că ar fi fost în ziua de 23, când 
stăteam şi compuneam comisiile CFSN-ului, ceea ce este inexact. Telefonul pe care l-am primit de la Gorbaciov era pe 28 decembrie, când noi ne aflam în 
Piaţa Victoriei. Ne-am mutat în palatul din Piaţa Victoriei, după ce s-au liniștit lucrurile în Capitală; pe 23, 24, 25 noi lucram la Ministerul Apărării Naţionale. 
Acolo n-am avut nici un fel de legătură telefonică cu nimeni. De la MApN s-a vorbit numai de către cei de la Marele Stat Major cu Moscova. Nimeni altcineva 
dintre noi n-a avut convorbiri cu Moscova. lar telefonul lui Gorbaciov l-am primit, deci, după încetarea confruntărilor armate, când începusem să ne 
structurăm, într-adevăr, să ne organizăm, deci, era după 26 decembrie. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — După 27, când ne-am structurat. 


Președintele lon Iliescu — Da, ne-a felicitat pentru că am reușit să trecem de momentul acesta și ne-a anunţat că o să vină Sevardnadze la București. l-am 
informat și pe ceilalţi. Nu știu, eram în plenară sau cu biroul CFSN-ului; am informat despre conţinutul acestei convorbiri. A fost singura mea convorbire cu 
Gorbaciov. N-am avut nici după aceea convorbiri telefonice cu el. 


Se vorbește despre legături cu ambasada. Singura mea discuţie cu ambasada sovietică, și a fost singura, a fost în după-amiaza zilei de 22 decembrie, aici, 
în sediul CC, la sugestia cuiva; eram mai mulţi, nici nu eram singur. Și a urmărit această discuţie două elemente de bază. În primul rând, o informare despre 
caracterul mișcării și sugerarea că se începe structurarea unui cadru organizat a unor noi structuri de stat și, în al doilea rând, pentru asigurare, ca să se 
evite orice fel de posibile dorințe de "sprijin frățesc”, pe care nimeni dintre noi nu-l dorea. S-a vehiculat și minciuna, de către Băcanu, că ar fi fost o conferință 
de presă la ambasada sovietică, la care am participat eu și Brucan, și pe care ar fi preluat-o televiziunea bulgară. Domnul Brucan știu că a dat și o replică și 
l-a chemat în justiţie pe Băcanu pentru această minciună. Eu n-am mai fost la ambasada sovietică după 1971, când am fost înlăturat din structurile centrale 
și n-am intrat în ambasada rusă nici astăzi. ÎN schimb, știu că a fost o delegaţie a PNȚ în zilele lui decembrie. Nu știu dacă dumneavoastră aţi fost în 
această delegație. A fost domnul Coposu, a fost domnul Lup, a fost domnul Diaconescu, a fost domnul Puiu. Mi-a povestit acum, când a fost în București, 
noul ministru de externe al Moldovei, care era prim-adjunct al ambasadorului, ministru consilier la ambasadă și a primit delegaţia. El o relata ca pe o 
chestiune firească; deci, o delegaţie a unui nou partid care a luat ființă s-a prezentat; nu cunosc conţinutul convorbirii, nici măcar nu cred că poate fi 
incriminată o asemenea chestiune. Era o gândire politică, zic eu, realistă. 


Domnul Valentin Gabrielescu — N-am auzit niciodată așa ceva. Am să verific. 
Președintele lon Iliescu — Domnul Popov așa mi-a spus. El a și menţionat numele celor care au făcut parte din această delegaţie. 


Eu n-am călcat în sediul ambasadei sovietice. Și alte convorbiri cu el n-am avut, decât oficiale; când a venit, cu Sevardnadze, ambasadorul și, mă rog, alte 
contacte oficiale. 


Se vehiculează această chestiune — ajutor, neajutor, ajutor logistic în lupta împotriva terorismului; este o confuzie întreagă și din modul cum Corut 
prelucrează spusele lui Gușe. Dar se vede că este o contradicţie internă chiar din spusele lui Gușe; pentru că prezintă lucrurile confuz. Am vorbit cu el la 
conducerea Ministerului Apărării Naţionale. Public, l-am rugat să spună exact cum stau lucrurile. Și acolo a fost foarte confuz. S-a exprimat că nu știe; a fost 
sau n-a fost Iliescu; parcă era la Militaru, parcă nu. Că s-ar fi discutat la Moscova și că cei de acolo, Morozov, l-ar fi întrebat pe el dacă românii au nevoie de 
ajutor. Dar tot ei le-au dat de înţeles că așa ceva nu se poate discuta decât la nivelul conducerilor politice. Deci, nu se putea trata la nivelul organismelor 
militare trimiterea sau netrimiterea vreunui ajutor. 


Pe de altă parte, știu că ne informau cei de la Marele Stat Major, când a început războiul informaţional, electronic, despre știrile acelea false, inclusiv despre 
apariţia unor obiecte pe ecranele radar. Eu nu mă pricep la această tehnică, nici la tehnică militară, în general, și nu m-am băgat în detaliile militare. Știți 
foarte bine, am acordat toată încrederea, tot creditul militarilor noștri. Dar ei au încercat să se lămurească ce este cu aceste știri, cum că vin formaţiuni de 
helicoptere dinspre Marea Neagră, că ar fi vase purtătoare de helicoptere; unii au spus că sunt helicoptere libiene. O prostie. Ce să caute helicoptere 
libiene, cum să ajungă din Libia? Militarii căutau să se lămurească ce-i cu treaba asta; i-au întrebat și pe cei de la Moscova dacă ei cunosc ceva; să-i ajute 
pe ai noştri să descifreze toată această chestiune. În asta a constat discuţia celor de la Marele Stat Major cu cei de la Moscova. Am văzut că cei care-l 
răstălmăcesc pe Gușe — mai ales Coruţ, și acum ziarul "Ziua” — îl scot pe generalul Gușe erou în această chestiune. Se insinuează că s-ar fi exercitat o 
presiune politică din partea celor de la CFSN, pentru a cere ajutor sovietic. Și generalul Gușe ne-a salvat de această încercare, nu este clar a cui anume, 
pentru a respinge oferta sovietică sau acest "ajutor”. Să fim oameni serioși. În noaptea de 22 spre 23 ne-am constituit ca organism politic. Nu putea să 
treacă o asemenea chestiune nediscutată, necomentată în conducerea, chiar așa restrânsă cum era, în condiţiile acelea grele în care ne-am aflat. 


În legătură cu acest lucru au apărut, de altfel, și două dezminţiri publice. Îmi amintesc, spre finele lui decembrie, Gorbaciov a fost întrebat la Moscova de un 
gazetar dacă s-a pus problema vreunui asemenea "ajutor frățesc” din partea lor și Gorbaciov a răspuns că, în primul rând, o astfel de cerere ei n-au primit și, 
dacă ar fi primit, ei ar fi refuzat, pentru că au luat decizia politică să nu mai repete greșelile din trecut, cu Ungaria și Cehoslovacia. Și treburile ţărilor 
socialiste, cum le numea el, sunt treburile lor interne, n-au de gând să se mai amestece. În carte relatez și altceva. A apărut o carte scrisă de doi americani: 
Beschloss și Talbott. Acum o am; când am terminat varianta lărgită a cărții, aveam numai fragmentul referitor la România. Unul din autori — Talbott, actualul 
secretar de stat adjunct al Statelor Unite, a fost prezent la foarte multe discuții: și la Malta, la întâlniri Gorbaciov-Bush, Gorbaciov-Baker, Baker-Șevardnadze 
ș.a.m.d. Ei menţionează că atunci, probabil, pe 23 sau 24 decembrie, Baker s-ar fi adresat sovieticilor, arătând că ei n-ar avea nimic împotrivă dacă Tratatul 
de la Varșovia "ar găsi necesar să intervină în România”. Și a trimis chiar un mesager, pe ambasadorul lor de la Moscova, la Comitetul Central și la 
Ministerul de Externe, cu acest mesaj. Și a primit o replică dură din partea lui Sevardnadze. Comentariul celor doi autori este că era un fel de joc al 
americanilor, care erau implicaţi în Panama și în Filipine, să-i prindă și pe sovietici, să fie un fel de contrapunct. ȘI rușii le-au spus că aceasta este sau o 
cursă sau o provocare. Sevardnadze a spus foarte clar: "Revoluţia românilor este treaba lor. Noi nu ne amestecăm în asemenea treburi”. Asta se poate 


lar concluzia fundamentală rezultă din viaţă. S-a întâmplat ceva din acest punct de vedere? N-a fost nici un fel de mișcare și nu generalul Gușe ne-a salvat 
de vreo intervenţie sovietică. Cu toate aprecierile pentru activitatea lui militară. 


În legătură cu generalul Gușe și numirea generalului Militaru, de asemenea, s-au făcut tot felul de comentarii. Chiar și domnul Gabrielescu personal mi-a 
reproșat de ce l-am numit noi pe generalul Militaru ministru, în 24 decembrie. Când noi ne-am dus la MApN în 22 decembrie, am găsit situaţia cunoscută la 
armată: fără ministru, șeful Marelui Stat Major — Gușe, Stănculescu — prim-adjunct. Nu știam încă detalii, dar știam că Gușe a fost la Timișoara, Stănculescu, 
de asemenea. Și aveam oarecare reţineri din acest punct de vedere, în legătură cu numirea unuia din ei ca ministru al armatei. Dar le-am acordat întreaga 
încredere, tot creditul. Ceea ce ne-a preocupat tot timpul, am să revin și în încheiere, a fost cum să stăpânim situaţia din ţară. Atunci am avut sentimentul că 
singura instituție pe care ne putem sprijini, instituţie coerentă, instituție organizată, cu structuri în ţară, este armata, care se bucura și de încrederea 
populară. Miliția nu avea asemenea credit, alte structuri de stat nu mai erau și noi abia ne încropeam. Nu știam cum să ne adunăm unii pe alţii. Deci, am dat 
acest gir politic conducerii existente a armatei. Generalul Gușe, din păcate, a rămas aici** în noaptea de 22 și toată ziua de 23, când lucrurile au devenit 
foarte dificile. Aici era o întreagă dezordine, în acest sediu. ȘI în seara de 23, când ne-am adunat la Ministerul Apărării Naţionale, am decis să fie chemat 
Gușe la MApN, să-și ia treburile în mână. 


În noaptea de 23 ne-am dat seama că Gușe este depășit. Era și obosit, era, probabil, și complexat de situaţiile prin care trecuse; pentru că am avut un 
moment când mi-am dat seama că el nu poate să mai facă faţă situaţiei. În primul rând, ne-a prezentat o informare asupra situaţiei militare cu un tablou total 
panicard, din care nu se vedea o gândire coerentă asupra stării de lucruri și ce anume trebuie întreprins. N-avea capacitatea de analiză necesară și nici nu 
avea forța necesară ca să prezinte încredere pentru o conducere coerentă. În plus, în noaptea aceea, înaintea acestei analize, a venit la mine (mai erau 
câţiva de față, nu mai știu bine cine era cu mine), foarte agitat, foarte tulbure, să-mi ceară să ies la Televiziune și să cer populaţiei Bucureștilor să 
părăsească străzile, să se retragă toți în case și în întreprinderi. În condiţiile acestea, de anarhie totală din oraș, spunea el, armata nu poate să facă ordine. 
Am căutat să stau de vorbă cu el, să-i explic că asta ar fi o mare gafă, o mare greșeală politică. Revoluţia română a fost înfăptuită de oamenii care au ieșit în 
stradă; a veni cu o asemenea idee și cu motivaţia ca armata să facă ordine, ar fi fost un semnal că armata vrea să pună mâna pe putere. Și inclusiv cei care 
vin cu asemenea argumente. Cum putea să fie receptată o asemenea chestiune de către populaţie? În plus, i-am spus: dumneata stai aici. Ai stat în Sediul 
CC-ului și acum stai aici, în sediul Ministerului Apărării Naţionale. Eu circul prin oraș — pentru că circulam tot timpul, de la MApN la Televiziune și viceversa, 
într-un TAB. E adevărat, se creaseră baraje pe toate arterele de circulație. Dar nu ne deranjau. Era atmosfera aceea de entuziasm general. Ne opreau, ai 
noștri cu TAB-ul opreau; li se spunea băieţilor cine suntem, pentru că erau, mai toţi, băieţi tineri, care zi și noapte stăteau pe stradă. ȘI când auzeau cu cine 
au de-a face, ne salutau și ne dădeau drumul. Atunci ce ne împiedică treaba aceasta? De ce armata trebuie să fie împiedicată de aceste baraje? Mai mult, 
oamenii aceștia sunt chiar utili, ei pot să împiedice desfășurări anarhice de forțe sau pătrunderea unor oameni rău voitori. Adică, se vedea că îl părăsiseră 
nervii și această atitudine faţă de oamenii care înfăptuiseră revoluția mi s-a părut total aberantă. 


De aceea, în ziua de 24 după-amiază, am luat decizia ca să-l înlocuim. Am avut atunci o discuţie, ne-am sfătuit între noi. Dintre toţi, era clar că Stănculescu 
era omul cel mai capabil din punct de vedere intelectual; dar nu știam exact ce a reprezentat prezenţa lui la Timișoara, pe de o parte, și, pe de altă parte, el 
s-a ocupat întotdeauna în conducerea ministerului cu problemele tehnicii militare, nu cu probleme de conducere operativă. Și atunci a apărut ideea să 
apelăm la generalul Militaru, care a fost comandant și de armate, lucrase și la Marele Stat Major. Vreau să spun că, după numirea generalului Militaru, din 
seara aceea, de 24 decembrie, s-a introdus mai multă ordine în conducerea ministerului și mai mult calm, mai multă liniște. Sigur, chestiunile apoi s-au 
complicat. Ulterior, s-a dovedit că n-a fost o alegere foarte fericită, pentru că el a introdus elemente de tensiune în relaţiile cu cadrele ofițerești. Am fost la 
vreo două întâlniri cu activul armatei, cu circa 1000 de ofiţeri, în sala mare a ministerului și, până la urmă, am fost nevoiţi, în 16 februarie, să renunțăm la 
serviciile lui, pentru că alimentase această stare de tensiune. Ulterior, generalul Stănculescu s-a dovedit mai abil, vorba dumneavoastră, în sens pozitiv, și a 
reușit să introducă o notă de liniște și coerenţă în armată. Dar numirea lui Militaru s-a petrecut în 24 decembrie, în conjuncturile date. 


O altă temă care se vehiculează — procesul și condamnarea lui Ceaușescu. De fapt, eu cred că am explicat în carte raţiunile acestei chestiuni; situaţia în 
care ne-am aflat când, în noaptea de 22 spre 23 decembrie am aflat că au fost prinși și arestaţi într-o unitate din Târgoviște. Din ceea ce ne-a explicat 
generalul Stănculescu, era o unitate cu efective puţine și exista temerea comandantului unităţii, în circulația aceea de zvonuri de tot felul, că oricând este 
posibil un atac al unui desant care să-i elibereze pe Ceaușescu. Sau putea să fie posibilă și o pătrundere a populaţiei în unitate, dacă afla de Ceaușescu, și 
linșarea lui fizică. Pornind mai ales de la considerentul că o decizie din acest punct de vedere poate să rezolve problema-cheie, curmarea sacrificiilor de vieți 
umane, după o mică deliberare, într-un cadru restrâns, am acceptat ca să se constituie Curtea respectivă. Mazilu, ca jurist, a formulat propunerea, împreună 
cu Procuratura și Tribunalul Suprem. Generalul Stănculescu a primit misiunea să se ocupe de organizarea propriu-zisă a deplasării juriștilor și organizarea 
procesului. Din partea CFSN l-am mandatat pe Gelu Voican și pe Virgil Măgureanu să însoțească delegaţia respectivă la proces. Se cunoaște, deci 
procesul, sentința. Noi am fost în fața a două hotărâri: o hotărâre privea constituirea Curţii de Judecată, cealaltă era sentința acestei Curți, cu condamnarea 
lor și, inclusiv, cu menţiunea refuzului pentru recurs. Aceste două documente au format obiectul discuţiei, în cadrul respectiv. 


Apoi, a fost problema casetei. Era singurul document care vorbea despre acest proces. A fost și un moment dramatic. În noaptea aceea, când s-a întors 
generalul Stănculescu, la un moment dat au dispărut cele două cadavre. Stănculescu, în mod firesc, intrase în panică. De fapt, cineva le deplasase la un loc 
mai ferit, după coborârea din helicopter. ȘI apoi, mașina cu care el a venit spre MApN a fost lovită de câteva gloanţe. 


Apoi, ne amintim cât ne-am temut de posibila dispariţie a casetei. Atunci a avut loc o discuţie foarte dură cu cei din Televiziune. DI. Nicolaescu a fost în 
miezul lucrurilor. Am vizionat caseta într-un cadru mai larg, nu îmi mai amintesc câte persoane eram atunci, dar destul de mulţi, 12-15 oameni cred că am 
fost în sală când am vizionat-o. Două chestiuni ne-au preocupat atunci. Era, în primul rând, apariţia figurilor celor care au făcut parte din completul de 
judecată — procuror, avocat — și cei care au asistat și asigurarea securităţii lor; deci, aceste scene trebuiau eliminate din casetă, din film. Şi, al doilea, scena 
execuţiei, care era abominabilă. Să vezi cadavrele acelea însângerate. Am considerat că pentru populaţie nu e bine să fie prezentate și s-a făcut o variantă 
prescurtată, eliminând aceste scene. Într-un laborator, la MApN, aflat într-o altă clădire, s-a făcut acest lucru. Or, în zona respectivă se trăgea; era miezul 
nopții; exista riscul să fie împușcat cel care era cu caseta, să dispară caseta. A fost un moment într-adevăr de mare emoție. În fine, dl. Nicolaescu s-a dus cu 
caseta la Televiziune. Acolo s-a intrat în isterie. Victor Ionescu a dat un telefon. Am vorbit eu cu el la telefon și i-am spus să dea caseta așa cum e. Îmi asum 


eu toată răspunderea. Raţiunile pentru prescurtări noi le judecăm, nu el. Mi-a spus să-i dau în scris. l-am trimis și în scris, se pare, o notă. Dar nu i-a 
mulțumit treaba asta; au apărut chiar comentarii: dacă a fost o simulare și Ceaușescu n-a fost împușcat? Acesta era climatul de atunci. Asta uită lumea, în 
timp. Că, dacă Ceaușescu ar fi fost prins aici, în Sediul Comitetului Central, ar fi fost linșat. Atunci lumea nu vroia să creadă că a fost împușcat, că cei doi nu 
mai există. Existenţa lor constituia un suport pentru cei care întrețineau încă această stare de tensiune. Ni s-a comunicat că pe Nicolaescu l-au ameninţat că 
îl împușcă dacă nu trimitem originalul. Am spus nu, originalul nu, dar facem o variantă mai completă, căutând să protejăm, totuși, securitatea oamenilor care 
apăreau pe casetă. Ulterior, din păcate, s-a furat și această variantă, pe care au folosit-o francezii. Asta a fost. 


Eu cred că viața a demonstrat că procesul a fost necesar. Eu am spus și în carte, personal am avut poate cele mai mari ezitări în adoptarea acestei hotărâri. 
Am spus, de asemenea, că, din punct de vedere politic, ar fi fost mult mai bine pentru noi să fi putut fi asigurată securitatea lui și organizat un proces în 
condiţii normale. Procesul ar fi fost un moment politic important pentru ţară. Dar a trebuit să ţinem seama de împrejurări; și adevărul este că a doua zi a 
încetat schimbul de focuri; sigur, au mai continuat câteva zile împușcături răzlețe, dar, practic, din 16 am putut să intrăm într-o fază mai calmă. 


În legătură cu teroriștii. Este problema, poate, cea mai delicată la care, după câte vedem, nici dumneavoastră nu aveţi șanse să ajungeţi la o finalizare și 
probabil că este foarte dificil de descifrat acest lucru. În ce mă privește, nu m-am amestecat, nici nu puteam, chiar să fi vrut, în anchete și procese. Tot ce 
am făcut, în faze succesive, a fost să cer organelor de anchetă și oamenilor pricepuţi, de meserie, să ducă lucrurile până la capăt. 


În legătură cu diverse variante posibile; am văzut că se vehiculează tot felul de lucruri; toate sunt posibile. Am prezentat și eu aceste variante care se 
vehiculează — atât posibile acţiuni externe, cât și existenţa unor profesioniști care să fi aparținut securităţii. Asta a fost și suspiciunea iniţială din partea 
noastră, De fapt, din primul moment eram convinși că cei care fac acest lucru sunt elemente fidele din securitate, oameni de meserie, care o fac și cu 
pricepere. Pentru că atunci ni se relata și de la armată de lovituri precise, în frunte și în inimă. Deci, arme cu lunetă, ţintași buni și care știu să și dispară 
după aceea. Şi e suficient pentru aceasta un număr limitat de țintași de acest fel. Din păcate, constat că nu există suficiente fapte și argumente pentru o 
concluzie definitivă. Dacă dumneavoastră veţi avea mai multe ar fi foarte bine. Dacă Procuratura va avea mai multe elemente, de asemenea. 


Lucrurile se poate să se fi declanșat total întâmplător. În fond, pe la 6 și jumătate, când a fost tras primul foc aici, în clădire, sentimentul nostru, al celor care 
ne aflam în fostul birou al lui Manea Mănescu, la etajul 2 sau 3, nu mai ţin minte, a fost că s-a tras din interiorul clădirii, de la un etaj superior, spre biroul 
nostru. Deci, pornind de la o asemenea variantă, se poate presupune încercarea de lichidare a celor care începeau să organizeze noile structuri de stat. Și 
s-a tras după noi, după aceea, când am ieșit din clădire. Am încercat să ieșim spre poarta C. Acolo ne-a întâmpinat Dan Iosif și ne-a întors înapoi. Se trăgea 
deja din partea aceasta, dinspre Piaţă, dinspre strada Onești, și am ieșit prin poarta D, prin spatele clădirii, și ne-am îndreptat spre MApN. Că a fost o 
chestiune gândită, că cineva anume ne-a urmărit și a tras spre noi și, după o primă împușcătură, au urmat replici care n-au mai putut fi nicicum controlate; 
sau că a fost o simplă întâmplare, a scăpat unuia mâna pe trăgaci, pentru că erau aici, cu arme în mână, cine vrei și cine nu vrei. Şi mai instruiți și mai puţin 
instruiți, și mai tineri și mai în vârstă. Se poate, deci, ca toată această canonadă să se fi declanșat cu totul întâmplător. Deși sunt și argumente care vorbesc 
despre anumite locuri din care se trăgea. Tocmai pentru a provoca această ripostă militară. 


Deci, eu n-am mai multe elemente de judecată decât dumneavoastră. Dumneavoastră sunteţi în posesia, probabil, astăzi, a unei documentații mult mai 
ample și aveţi criterii de apreciere mult mai bogate decât oricine. În ciuda celor ce se spune despre mine, eu nu controlez chiar totul în această ţară. Nici nu 
mai e posibil așa ceva. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Din păcate, din păcate... 


Președintele lon Iliescu — ... din punct de vedere legal. Eu nu chem la mine la ordin nici conducerea Procuraturii, nici a Tribunalului Suprem ș.a.m.d. Nici 
n-aş avea timp să o fac, nu asta îmi revine ca atribuţiune și nici nu îmi stă în caracter. Cine mă cunoaște din tinerețe știe că eu am avut un stil de muncă 
deschis și de încredere acordată oamenilor. 


Deci, dincolo de atribuţiunile constituționale care m împiedică să fac așa ceva, eu n-am luat și nu iau decizii niciodată de unul singur. lar în cazul de faţă n- 
am nici căderea, nici atribuţiunile și nici pregătirea profesională ca să verific eu cu cât profesionalism se fac anchetele, cu câtă bună-credinţă sau nu. De 
aceea, convins că este complicat, și eu resimt aceeași amărăciune pentru lipsa de finalitate a organelor de anchetă. Sper să aveţi dumneavoastră mai mult 
succes în calitate de comisie, nu de organ de anchetă, pentru a determina o evoluție mai bună a acestei cercetări. 


În ce privește incriminarea mea, aceasta este reflectarea vechiului sindrom, după care șeful statului trebuie să știe de toate. Dar nu numai. Incriminarea are 
și un alt substrat. Insinuarea că eu chiar aș fi provocat așa ceva, că eu aș avea interes să ascund ceva din acest punct de vedere, că eu aș fi declanșat 
acest lucru. Or, toate acestea sunt aberaţii, fără nici un fel de fundament, fără nici un fel de temei. Așa cum spuneam de la început, eu am apărut când 
procesul era declanșat. Am văzut și asemenea aberaţii, în ziarele de azi sau de ieri, că eu am dat ordin ca să se distribuie arme la populaţie. De unde o 
asemenea aberaţie? Asta nu este numai rea-voinţă, asta-i ticăloșie. Doar se știe foarte bine, când am apărut eu în sediul CC și l-am întâlnit pe Dan Iosif și 
pe alţii ca el care erau deja în posesia armelor. La dispoziţia lui Iliescu au pus ei mâna pe arme, aici? Au dezarmat paza și au pus mâna pe armele pe care 
le-au găsit în sediul Comitetului Central. De unde până unde o asemenea aberaţie în ce mă privește? Apoi, că noi am fi fost interesaţi, eu și cei care am 
constituit conducerea provizorie, ca să se declanșeze această diversiune. De ce? Care ar fi fost logica unui asemenea comportament, când pe noi nu ne 
contesta nimeni atunci, ci, din contră, am întâmpinat un climat de adeziune și suport și de consens general? Putea să ne slujească cu ceva așa ceva? Din 
contră. Adică, sunt aberaţii din toate punctele de vedere, și logic, și raţional, și practic. 


Am mai văzut câteva. Și în "Evenimentul zilei” a apărut un titlu (nu știu dacă e adevărat că se referă tot la depoziţii în fața dumneavoastră), cum că Filip 
Teodorescu ar fi spus că a fost vorba de o lovitură de stat, ordonată de Iliescu. În primul rând, eu îl cred pe Filip Teodorescu mai inteligent... 


Domnule Valentin Gabrielescu — N-a spus... 


Președintele lon Iliescu — Nu știu. Dumneavoastră puteţi să confirmaţi sau nu. Dar reacţia mea a fost: eu cred că Filip Teodorescu, din ce am văzut (nu l- 
am cunoscut în viața mea, nu l-am văzut niciodată), dar, din depoziţia lui în proces, mi s-a părut un om inteligent. Deci, nu l-aș crede capabil de-atâta 
handicap mental, cum i se atribuie. 


Domnule Valentin Gabrielescu — E o invenţie a domnului Cristoiu. 


Președintele lon Iliescu — lar, în al doilea rând, se ordonă, oare, o lovitură de stat? De către cine? De către unul ca mine, care n-aveam nici o putere, eram 
un civil oarecare! Puteam eu să ordon o lovitură de stat, să pun în mișcare asemenea mecanisme? Adică aberaţii duse până la extrem. 


Sigur că rămâne această întrebare în legătură cu teroriștii; dar întrebarea aceasta nu-i pentru Iliescu. Ci pentru toţi cei care, cu calificare, cu profesionalism, 
trebuie să facă într-adevăr, această cercetare. 


În încheiere, aș spune doar atât. Ceea ce ne-a preocupat pe toţi atunci, succesiv luând lucrurile, au fost trei probleme. 


În primul rând, când am apărut la Televiziune și apoi aici, ceea ce ne-a impresionat pe toți și ne-a antrenat, a fost climatul de entuziasm și de euforie. 
Trecând orele, mi-am dat seama de un mare pericol care ne paște: haosul și anarhia. De altfel, chiar la Televiziune, când am apărut, deja se perindase în 
faţa camerelor un număr foarte mare de oameni; fiecare venea și ce spunea? Oamenii își exprimau entuziasmul. Dar, în același timp, se simţea că nu se 
încheagă nimic și riscăm să rămânem cu entuziasm, cu euforia plecării dictatorului și, după aceea, ce urmează? Pentru că încep să apară probleme: Circulă 
apa? Funcţionează căldura? Magazinele mai lucrează? Aprovizionarea populaţiei se asigură? Deci, lucrurile trebuie luate în mână de cineva; viaţa trebuie 
să meargă în continuare. 


Al doilea: Încotro merge societatea românească? Trebuie prezentat oamenilor un program. Principala idee care m-a preocupat a fost să depășim cât mai 
rapid acest moment de derută, de vid, de haos și anarhie posibile. Și să închegăm un program și o structură care să se ocupe de organizarea vieţii. După 
declanșarea conflictului militar, apariția acelei stări confuze, cu sacrificii de vieţi omenești, prezenta pericolul unui război civil pentru țară. Asta ne-a obsedat 
ca problemă gravă, cu care ne confruntam atunci. Cum să o curmăm? Și de aici ne-am orientat spre armată, ca singurul factor cu care puteam să acţionăm 
pentru a pune lucrurile în ordine. Suspiciunea primă care a apărut asupra securităţii a determinat decizia în legătură cu punerea securităţii sub controlul 
armatei. Am auzit tot felul de comentarii, dacă aceasta a fost bine sau a fost rău. Sigur, când trec anii, oamenii pot să judece. Dar când trăiești în miezul 
evenimentelor, lucrurile se prezintă puţin altfel. Eu cred că a fost singura decizie pe care puteam să o luăm. Pentru că exista și neîncrederea între armată și 
securitate și noi înșine nu știam cine sunt cei ce au declanșat conflictul. 


Generalul Vlad era clar superior intelectual lui Gușe. ÎI domina intelectual; dar era și cinstit, în aceeași măsură cât era inteligent? Puteam să avem încredere 
în aceste structuri ale securității? Era singurul organ calificat, care să poată lupta împotriva unor teroriști întâmplători și care să facă și anchetele necesare, 
să-i descopere pe teroriști. Dar noi îi suspectam chiar pe ei că sunt sursa acestor teroriști. lată dilema în care ne-am aflat. A trebuit să luăm această măsură. 


Am văzut tot felul de comentarii în legătură cu deschiderea sau nondeschiderea granițelor. Nici nu cred să fi luat noi atunci o decizie privind deschiderea 
frontierelor. A fost un fapt în sine care s-a petrecut și a fi dat ordin să se închidă granițele cred că tocmai aceasta ar fi provocat o explozie de contestare a 
noii puteri. Pentru că ideea de eliberare de sub dictator era legată și de libertatea de mișcare a oamenilor. Dar sigur că aceasta ne-a îngreunat situaţia. Sigur 
că asta a făcut posibilă plecarea unora, intrarea altora, alimentarea stării de haos din țară. Dar aici, cum să spun, judecăţile sunt ușor de făcut după război. 
Mai greu de judecat atunci, în condiţiile respective. 


Și, în fine, a treia chestiune: după ce s-a făcut cât de cât liniște, trecerea la organizare, organizarea CFSN-ului, ca structură de stat, organizarea Guvernului 


și punerea bazelor desfășurării activităţii, și în teritoriu și la nivel central ș.a.m.d. Acestea au fost cele trei probleme majore care s-au pus pentru noi atunci. 
Restul — totul era şi au rămas detalii. 


Poate că și pentru mine, dar și pentru istorie, ar fi fost bine să-mi fac notări, să-mi fac un jurnal, să fi trecut, măcar cronologia momentelor. Dar ne ardea 
nouă, atunci, de așa ceva? Aveam timp de așa ceva? ȘI am avut de atunci încoace timp de reflecții? Și cartea aceasta, "Revoluţie și reformă”, am scris-o 
într-o încorsetare permanentă în materie de timp. Asta am vrut să spun în introducere. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, vă mulţumim. Expunerea dumneavoastră a fost cât se poate de succintă, dacă este vorba să vorbim 
într-o oră despre Revoluţia română, și aţi reușit să spuneţi ce era esenţial și trebuie să trecem la partea a doua, adică să ne exprimăm și noi anumite 
nedumeriri, să vă punem niște întrebări, ca să elucidăm anumite puncte care nouă ni se par până acum neclare. Și, cu permisiunea domnilor senatori, am 
să încep eu să vă pun niște întrebări și, apoi, dumnealor. Sigur, cu rugămintea să nu repetăm aceleași întrebări, să nu intrăm în amănunte care nu 


interesează. Și am să încep și eu așa, într-o ordine logică sau cronologică, ca și dumneavoastră, să încercăm să elucidăm anumite aspecte. 


Deci, să o luăm de la lovitura de stat sau revoluţie. Vă rog să ne spuneţi dumneavoastră, dacă dumneavoastră, înainte de Revoluţie, în anii ce au precedat, 
aţi participat la unele discuţii cu unii oameni în vederea unei posibile răsturnări a regimului Ceaușescu. 


Președintele lon Iliescu — Cum să nu! 
Domnul Valentin Gabrielescu — Cu cine și cum? 


Președintele lon Iliescu — Am scris și în carte. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Dar vă rog să ne lămuriţi mai bine. 


Președintele lon Iliescu — În carte am descris toată evoluţia mea politică. Și situaţia nouă în care mă aflam după 1971. Eu înțeleg necazurile multor 
oameni, care au cunoscut urmările represiunilor politice, după 1944-1945, dar care au ţinut până în 1964, când toţi deţinuţii politici au fost eliberați. Eu vreau 
să vă spun că oamenii mai suspectaţi în România după anii '60 erau nu foștii militanţi ai partidelor istorice, ci militanţii proprii ai partidului. În 1969 a fost o 
plenară care s-a referit la Pătrășcanu și alţii. Printre alţii era și tatăl meu, care a fost dat afară din partid, în lagărul de la Tg. Jiu, unde intrase în conflict cu 
Gheorghiu-Dej. Deci, am avut încă din tinereţea mea o anumită situaţie. Dar, mai ales după 1971, când Ceaușescu, în general un tip foarte suspicios — mai 
ales după actul de curaj din 1968, în legătură cu intervenţia în Cehoslovacia, și care a întrunit un suport masiv naţional pentru această poziţie — a devenit 
foarte suspicios la adresa tuturor din jurul lui. Motivată, această suspiciune, de teama că rușii or să-l "lucreze" și, deci, că or să-l "lucreze" tot felul de 
agenturi. ȘI, pe de altă parte, suspiciunea faţă de diverși oameni care erau mai incomozi. Eu eram un tip cam incomod. Aveam obiceiul să-mi spun deschis 
părerea în legătură cu foarte multe lucruri. În 1971 am avut un conflict cu el, o discuţie, după vizita în Asia. Eu am fost șase luni de zile secretar în Comitetul 
Central. N-am fost niciodată membru plin al CPEX-ului, ci doar supleant. Dar am fost promovat de el. Promovarea mea avea și un substrat. Era un fel de 
replică, eram fiul unui om reprimat de Gheorghiu-Dej. El vroia să-și creeze soclul propriu, detașându-se de Gheorghiu-Dej și de reprimările pe care le 
patronase Gheorghiu-Dej. ȘI, deci, am fost unul din cei promovați de către el, după 1965, după moartea lui Gheorghiu-Dej. Dar, în 1971, promovat de la 
tineret și numit proaspăt secretar de partid, m-a luat într-o delegaţie în Asia; am vizitat China, Vietnam, Mongolia și Coreea. El a fost fascinat de modelul 
coreean. Eu vizitasem Coreea de Nord, cu un an înainte. În drum spre Phenian, în avion l-am cunoscut pe fiul președintelui Sierrei Leone, Siaka Stevens, 
absolvent al Universităţii din Oxford, care vizita pentru prima dată țările “socialiste”. Fusese în RDG, la Moscova și acum mergea la Phenian, ca trimis al 
tatălui său, să participe la aniversarea Zilei Naţionale. După o săptămână, ne-am revăzut în avion, la întoarcere. L-am întrebat cu ce impresii pleacă din 
Coreea. Mi-a prezentat cea mai expresivă sinteză a acestei societăți: "Domnule, în primul rând am fost impresionat de eficienţa acestui popor — popor 
harnic, muncitor, disciplinat. La 15 ani după terminarea războiului devastator din Coreea nu mai erau urme ale distrugerilor — nici în Phenian, nici în țară. 
Dar, timp de o săptămână, eu n-am putut să am un dialog uman — nici cu oameni de vârf, nici cu oameni simpli. Orice încercare de a închega un dialog a 
rămas fără succes. Fiecare îmi răspundea cu fraze stereotip, citându-l pe marele conducător. Asta-i o societate dezumanizată. Noi suntem o ţară africană, 
cu formaţiuni tribale, cu oameni primitivi, dar, într-o asemenea societate, eu n-aș putea trăi. Nu se poate respira într-o asemenea societate”. 


Într-o discuţie cu cei doi am relatat aprecierea acestui tânăr negru despre societatea pe care Ceaușescu o considera chiar ademenitoare. De aici a pornit, 
după aceea, disputa noastră. Pentru că, vă amintiţi, în vara lui 1971, a fost o așa-numită plenară, un fel de ședință de activ pe probleme ideologice. ȘI acolo 
el mi-a dat o replică, m-a acuzat de "intelectualism”. După aceea, mi-a recomandat să merg să mai învăţ. A aplicat cu mine metoda chinezească, a trimiterii 
la reeducare... În Timișoara, la început, apoi la lași, pentru cinci de ani de zile și, de acolo, m-a trimis la Consiliul Naţional al Apelor și apoi la Editura 
Tehnică. Deci, eram cunoscut pentru astfel de poziţii, pe care nu le-am părăsit nici după aceea. Când eram prim-secretar la lași a avut loc primul Congres al 
Culturii și Educaţiei Socialiste. În 1976 sau 1977, nu mai ţin minte. Și cei care au participat la acest congres își amintesc momentul când eu am luat 
cuvântul. Citez și în carte unele fragmente, în care m-am referit la festivismul, triumfalismul din viaţa politică, discordanţa dintre vorbe și fapte ș.a.m.d., care 
a electrizat sala și a produs o mică derută în prezidiu. După care n-am mai putut lua niciodată cuvântul în vreun forum naţional. N-am mai primit cuvântul. 


A urmat episodul activităţii la Consiliul Naţional al Apelor, când am avut câteva conflicte cu el pe unele proiecte unde trebuia să se dea aviz din partea 
organului de specialitate. ȘI în legătură cu sistemul de alimentare cu apă al centralei de la Cernavodă și apoi cu așa-numitul canal Dunăre-București, care 
era o aberaţie. Pentru că nu era vorba de un canal, ci de sacrificarea regimului unui rău, a unui organism viu; proiectul nu avea nici un fel de rațiune, nici 
motivaţie economică, iar din punct de vedere tehnic era o adevărată catastrofă. Eu n-am vrut să semnez aceste proiecte și am avut dispute deschise pe 
aceste teme. Toate acestea nu au rămas fără ecouri. 


Ulterior, la început, când lucram la Consiliul Naţional al Apelor și, apoi, la Editura Tehnică, am avut multiple întâlniri, discuţii asupra degradării situaţiei din 
țară, cu diverse persoane. Am încercat să închegăm și unele legături posibile pentru o eventuală acţiune. Unii au fost chiar ceva mai entuziaști. Unul dintre 
ei, generalul Militaru, altul, mai realist, generalul Ioniţă, Virgil Măgureanu. Ce am constatat noi: deteriorarea continuă a vieţii economice, a vieţii sociale și, 
deci, un blocaj, un colaps inevitabil al societăţii românești, cu sacrificii foarte mari pentru țară; totodată, concluzia că, în condiţiile noastre, nu e de prevăzut o 
posibilă acţiune din centrul sistemului. Eu eram marginalizat, nu mai aveam posibilități să am relaţii directe cu persoane cu răspunderi politice. Mai mă 
întâlneam, așa, întâmplător, cu unii membri din conducerea de atunci de partid și de stat; dar orice încercare de dialog cu unii din ei, mi-am dat seama că nu 
avea nici un fel de șansă. Adică oamenii mă evitau. Unii, care cândva mi-au fost apropiaţi, chiar mă evitau de tot, ca să nu aibă probleme. Se temeau 
oamenii. Și am înţeles foarte bine situaţia lor. Și eu am căutat să-i evit, ca să nu le creez dificultăţi. Dar mi-am dat seama, deci, că nu este posibil în structura 
de atunci politică , de partid și de stat, ca să se conteze pe o posibilă acţiune conjugată în cadrul, să spunem, firesc, normal, cum s-a petrecut la alţii, care 
să ducă la îndepărtarea unui om foarte ambițios, care căuta să ţină totul sub control. ȘI, atunci, din discuţiile noastre, a rezultat că ar trebui încercat, cu 
sprijinul și al unor oameni din armată și din structurile de stat, să se încerce ceva în acest sens. Am avut câteva întâlniri, cu caracter conspirativ, cu 
participarea a 4-5 persoane; după aceea, am decis să ne vedem numai câte doi; au apărut și unele elemente de lipsă de rigoare și prudenţă; generalul 
Militaru, mai ales. Ceea ce a și făcut ca să fie reţinut, i s-a făcut o percheziţie acasă. A mai apărut printre noi un om, un fel de "pisică cu clopoței”, un om 
vorbăreț și nerăbdător — Radu Nicolae. Am și decis să întrerupem orice fel de legături cu el. Din păcate, generalul Ioniţă s-a îmbolnăvit de cancer și în 1987 
a decedat. 


Deci, personal, am ajuns la concluzia că nu este posibil să întreprindem nimic din acest punct de vedere. Mai ales după reținerea și anchetarea generalului 
Militaru. Apoi și Măgureanu a fost scos de la Institutul de Științe Politice de pe lângă "Ștefan Gheorghiu”, la începutul lui 1989, și trimis la Muzeul judeţean de 
la Focșani. Atunci, practic, relaţiile noastre s-au întrerupt. Mi-am dat seama că, în condiţiile noastre, n-o să fie altă ieșire decât o explozie populară, pe care 
am așteptat-o și care s-a produs în decembrie 1989. 


Domnul Valentin Gabrielescu — N-aţi ordonat-o dumneavoastră? 


Președintele lon Iliescu — Așa ceva nu se ordonă. Așa ceva nu se manipulează. Acestea sunt maniere simpliste, puerile, de abordare a proceselor sociale. 
O revoluţie se produce sau nu. "Manipularea" sau "confiscarea” ei sunt sloganuri politicianiste. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, fiţi, vă rog, amabil, relativ la acest grup, v-aţi întâlnit de mai multe ori, nu știu de câte ori, dar v-aţi 
întâlnit. Cine mai era? 


Președintele lon Iliescu — Nucleul de bază era generalul Ioniţă, generalul Militaru și Măgureanu, într-o vreme acest căpitan de rang Il, Radu Nicolae, care a 
și fost arestat se pare pentru alte chestiuni. Altminteri, discuţii am avut și cu alţi oameni. Dar fără să se închege nimic, ca structuri organizate. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, aceștia care eraţi, 4-5, n-aţi putut să faceţi. E clar. Nu s-a putut. Dar un plan concret aţi făcut? Cum 
am face, dacă am face? Cât de cât concret, nu numai... 


Președintele lon Iliescu — Mai ales generalul Militaru a venit cu unele idei nerealiste. Cu prilejul lipsei din ţară a lui Ceaușescu, să se încerce ceva; cu cine 
să încerci? ȘI cum? Asta ar fi necesitat un mecanism întreg. Mi-a spus, la un moment dat, că a încercat să contacteze unii ofițeri superiori din Marele Stat 
Major, care l-au și "turnat" la securitate. ȘI, așa cum am spus, a urmat anchetarea lui. Deci, fie cu prilejul lipsei lui Ceaușescu din ţară, fie cu prilejul unei 
deplasări în țară, fie să se pătrundă în sediul CC-.ului, când era adunat Comitetul Executiv și să fie toți arestaţi. Bun. Și cine să facă? Cum? Care să fie 
dispozitivul?... 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Arma aceea specială... 


Președintele lon Iliescu — Adică, construcţii abstracte, fără nici un fel de finalitate. Mi-am dat seama că omul fabulează mai mult decât e posibil, deși plin 
de bune intenții. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Deci, v-aţi dat seama că nu e posibil. 

Președintele lon Iliescu — Că nu reușim așa ceva. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Dar, dacă ar fi fost posibil, ce-aţi fi făcut în primul moment? Să zicem că reușea arestarea lui Ceaușescu. 

Președintele lon Iliescu — Eu v-am spus că, dacă reușeam așa ceva, aceasta ar fi fost un beneficiu pentru țară. Am fi evitat această explozie violentă, care 
a dus la sacrificii umane. Evitam această vărsare de sânge. Adică am fi putut avea și noi ceea ce au avut alţii. Alţii au făcut-o chiar de-o manieră mai 
civilizată. Într-o plenară au avut temeritatea necesară membrii unor comitete centrale, ca în Bulgaria, să-l înlăture pe Jivkov, să-l izoleze și să deschidă 
procesul de schimbare. Ar fi fost bine. Dar, la noi, Comitetul Central nu era capabil de așa ceva. Oamenii erau foarte lași și lipsiţi de curaj, iar o arestare a lui 
Ceaușescu și izolarea lui s-a dovedit nefezabilă, nerealistă. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Dar, dacă ar fi reușit, totuși, ce-aţi fi făcut în primul moment? Vă bizuiaţi pe armată, pe securitate, adică, singur chiar... 
Președintele lon Iliescu — Nu știu... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Nu v-aţi gândit niciodată... 


Președintele lon Iliescu — Ar fi urmat un scenariu determinat de împrejurări. Dar, într-un cadru mai liniștit, mai ordonat. La fel, s-ar fi impus un program de 
deschidere și schimbare. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Vreau să vă întreb mai concret. Gândeaţi dumneavoastră să vă sprijiniți pe armată sau pe securitate? Că singur tot nu 
puteaţi să faceţi nimic. Asta e clar. Cine credeaţi că o să ajute, dacă reușeaţi? 


Președintele lon Iliescu — Deci, prima gândire a militarilor, ținând seama de funcţiile pe care le-au avut în armată, era că o să găsească oameni, tovarăși 
de idei, care să-i sprijine. N-au reușit acest lucru. În securitate, cu atât mai puțin exista o asemenea șansă. Le-am spus, de la început, că era iluzoriu să 
putem gândi vreo legătură în interiorul securității. 

Domnul Valentin Gabrielescu — V-aţi gândit vreodată că, dacă armata vă ajută, trebuie securitatea anulată sau invers? 

Președintele lon Iliescu — Asta am făcut-o în decembrie. Imediat. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Bine, aţi făcut. Dar aţi planificat-o? 

Președintele lon Iliescu — Nu. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Nu v-aţi gândit niciodată? 


Președintele lon Iliescu — Asta a fost starea de spirit generală, că în securitate nu se poate avea încredere. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Știu cum aţi făcut. 


Domnul lon Iliescu — Mai mult, evenimentele din după-amiaza zilei de 22 decembrie, deschiderea acestei canonade armate, ne-au dus cu gândul că din 
securitate trebuie să fi pornit totul. Deci, am luat decizia de anihilare a securității. 


Domnul Valentin Gabrielescu -— ... ei erau mai suspecți. 
Președintele lon Iliescu — E firesc. Este totdeauna aparatul care-i cultivat cel mai mult de putere. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, să mergem mai departe, ca să nu o luăm chiar așa... Domnule Președinte, în legătură cu faptele ce 
au urmat pe urmă, adică evenimentele care au urmat, explicaţi-ne, vă rog, ce credeți dumneavoastră, în afară de grupul dumneavoastră, care, bazaţi pe 
revolta populară, răscoală, cum vrem să-i spunem, aţi reușit să înjghebaţi acel comitet, dar au mai fost și alţii simultan care au încercat. Cum vedeţi treaba 
asta? 


Președintele lon Iliescu — Eu descriu treaba aceasta în carte, în plan mai larg. În afara unor oameni, oarecum temerari, care s-au manifestat chiar public 
cu o scrisoare la „Europa Liberă”, ca Doina Cornea, Tokes Laszlo cred că își supraestimează meritele, pentru că a fost numai un element declanșator — 
încercarea de mutare a lui din Timișoara. Nu a fost vorba de o poziţie politică a lui, care să fi avut vreun merit în declanșarea procesului ca atare. Scrisoarea 
celor șase a constituit un act de curaj. Știu că și alţii au încercat unele acţiuni, mi-a povestit Băcanu, spre exemplu, când a venit la mine în ianuarie, că el a 
fost arestat pentru că ar fi vrut să închege editarea unui ziar clandestin. Și au fost prinși. Mi-a și spus, când a fost anchetat, prima întrebare a fost: „Ce 
legătură a avut cu lliescu?”. Dacă cumva era în legătură cu Iliescu. Am cunoscut un băiat de la tipografia „Casa Scânteii”, care a împrăștiat afișe prin 
Capitală. Deci, starea aceasta de nemulţumire și-a găsit forme de expresie diferite și au fost oameni care au încercat să facă ceva, din acest punct de 
vedere. Profesorul Melian de la filologie, care a trimis mesajul său prin „Europa Liberă” către ţară, semnat Frontul Salvării Naţionale. Adică au fost multe 
încercări. Dar, eu am apreciat că domeniul fundamental de rezistenţă a fost cultura, care a constituit un refugiu intelectual, pe de o parte — în scris, în teatru 
— şi care a alimentat o anumită detaşare de această atmosferă de oprimare mentală, intelectuală a oamenilor și care a pregătit — pe de altă parte — terenul 
ideologic, așa cum iluminiștii francezi au pregătit revoluţia franceză pe plan ideologic. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, să revenim mai concret, la un grup care aici, în această clădire, făcea un guvern o dată cu al 
dumneavoastră. 


Președintele lon Iliescu — Asta nu știu. Am auzit ulterior. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Dacă nu știți, să vă spunem noi, care am fost pe aici. Și i-am și interogat pe domnii. Și au confirmat. Deci, concret. Domnul 
Verdeț, aici, în această clădire, simultan cu dumneavoastră, care aţi venit de la Televiziune, dânsul era deja aici și, până să veniţi dumneavoastră și până să 
vă duceţi înapoi, aici se formase un grup, tot așa, nu știu cum îi spunea, guvernul lui Verdeț în cap, cu Dăscălescu... Dide. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Dide era în grupul Verdeț... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, haideţi să vă spun cum e, dacă dumneavoastră nu știți. Domnii senatori știu sau nu știu... Eu știu, 
pentru că am fost aici, în această clădire, atunci. Și era așa, că domnul Verdeț spunea: „Tovarăși, să ne stabilim ordinea, că producţia, că... așa nu știu ce și 
nici nu e greu. Că avem o Mare Adunare Naţională, avem un Comitet Central, mai trebuie pus un ,„moț și gata suntem”. Bine, să știți că a făcut, avem lista, 
eu o am — cine, la ce minister... adică paralel cu dumneavoastră sau, poate, mai înaintea dumneavoastră. 


Președintele lon Iliescu — Noi nu cu asta am început. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Știu că nu. Dar el așa s-a gândit. Dumneavoastră, acum, dacă îmi permiteti, aţi început-o extrem de inteligent și dinamic, 
grupul ăsta al dumneavoastră, adică nu v-aţi apucat să faceţi ministere. V-aţi dus la Televiziune, care este mama informaţiei... 


Președintele lon Iliescu — În primul rând, deci, dacă aveți toată succesiunea lucrurilor... 
Domnul Valentin Gabrielescu — Spuneți. 


Președintele lon Iliescu — Eu eram urmărit de filaj, la lumina zilei. Nici măcar nu se mai jenau de vreo cinci ani de zile. Erau trei mașini care se ocupau 
numai de mine: două mă urmăreau permanent, a treia rămânea în fața casei. O urmăreau pe soție, și cine vine, intră și iese de la mine. Inclusiv în 21 și 22 
dimineaţa, cele două mașini m-au escortat până la Casa Scânteii, unde aveam sediul Editurii Tehnice. Erau edificaţi și colegii mei din Editură, care 
observaseră cele două mașini care veneau cu mine și plecau după mine. ȘI, pe la ora 11.00, unul din ei îmi spune: „Au dispărut mașinile cele două care 
veneau cu tine dimineața”. Am fost informat tot de la colegi de fuga lui Ceaușescu cu helicopterul. Atunci, mi-am luat rămas-bun de la colegii din editură: 
„Fraţilor, s-a terminat”. Am coborât, am dat un telefon la Televiziune și unul la armată, cred, unde am dat de generalul Stănculescu. Am plecat spre 
Televiziune; am văzut adunarea aceea de oameni... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Așa era planul? 


Președintele lon Iliescu — Care plan? 


Domnul Valentin Gabrielescu — Ăla, de răsturnare a lui Ceaușescu. 
Președintele lon Iliescu — Mata ești șugubăț. 
Domnul Valentin Gabrielescu — Încerc și eu să... încerc să fiu abil. 


Președintele lon Iliescu — Nu sunteți... A fost, cum să spun, o chestiune spontană. Era momentul pe care-l aşteptam, știam că se coc asemenea elemente. 
Despre Timișoara aflasem, prima dată, tot pe linia legăturilor noastre cu tipografia din Timișoara. Și a fost momentul declanșator. Trebuia să pornească 
ceva. M-am dus, deci, spre Televiziune. Acolo am văzut lume multă adunată, am fost îndrumat spre studioul 4 — unde mi-a venit ideea că trebuie să începem 
ceva organizat. Nici nu îmi trecea prin cap ce și cum vom face. Dar oamenii care vor să-și asume răspunderi politice în aceste momente trebuie să 
gândească. „Haideţi să ne vedem după-masă la ora 5, la sediul Comitetului Central”. Așa mi-a picat mie fisa atunci, că aici este locul unde... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Sau așa era planul... 
Președintele lon Iliescu — larăși vreţi să fiţi... Nu încercaţi să fiți rău cu mine, domnule Gabrielescu, că nu... 
Domnul Valentin Gabrielescu — N-o să-mi meargă... 
Președintele lon Iliescu — ... nu vă merge. Deci, am făcut această propunere. Așa mi-a venit atunci în gând. 


Când am venit, la ora 5, mi-am dat seama că asta a fost o idee nu prea fericită. Aici era piaţa plină de lume, clădirea era înțesată de oameni; niște băieţi 
căutau să stopeze intrarea în clădire, pentru că nu mai era loc, vorba aceea, și cu greu am reușit să intru pe la poarta B. 

Eram cunoscut, domnule Gabrielescu. Știţi care este principala mea „vină” sau ceea ce mi se poate reproșa? Că mi-am asumat această răspundere. De ce 
nu și-au asumat-o și alţii, domnule? De ce n-aţi ieșit dumneavoastră în față? Vă asculta cineva? De ce n-a ieșit domnul Coposu în față? De ce n-a ieșit 
domnul Cunescu în față, să-și asume această răspundere? Să cheme populaţia: „Fraţilor, haideţi să construim un nou cadru”. De ce n-au făcut-o? l-ar fi 
urmat cineva? Deci, avantajul meu a fost că am găsit acest ecou. Eram o figură cunoscută și oamenii m-au acceptat. Asta am făcut. Și la Televiziune și aici 
ș.a.m.d. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, așa e, cum spuneţi. Nu putea altcineva sau greu putea altcineva; chiar dacă a încercat domnul 
Verdeț, nu s-a prins. 


Președintele lon Iliescu — N-a fost acceptat. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Dumneavoastră știți bine că domnul Verdeț a ieșit și în balcon și s-a propus să fie prim-ministru și ăștia l-au huiduit, eu l- 
am huiduit. 


Președintele lon Iliescu — Am auzit că și Dăscălescu a vrut să își asume... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Bineînţeles că da. Eu am fost înaintea dumneavoastră în balcon cu ei. Și știu ce vorbeau, știu tot. Vreau să vă spun lucrul 
următor. Aici sunt eu nelămurit, sunt într-o mare admiraţie față de dumneavoastră, ca un om care spuneți că nu v-aţi gândit la un plan așa, exact; v-aţi dus 
ca un mare strateg, spuneţi dumneavoastră, că aţi sincronizat exact în punctele-cheie. Pot la Televiziune, care este punctul nr.1 pentru orice revoltă din 
lume... 


Președintele lon Iliescu — Nu, dar acolo s-a și manifestat Revoluţia română, domnule Gabrielescu. Pentru ţară, Televiziunea a fost cea care a dat 
semnalul și din 21 și 22 decembrie și acolo, la Televiziune, era canalul de comunicare cu ţara. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Și dumneavoastră, ca un om, ca un simplu cetățean care nu v-aţi gândit niciodată să faceţi vreo revoltă de asta, de stradă, 
v-aţi dus exact la Televiziune, unde trebuia, acolo unde trebuia. 


Domnul llie Plătică-Vidovici —- Domnule președinte al Comisiei, faptul că domnul Iliescu a fost unde trebuia înseamnă că unora li se întâmplă să mai și 
gândească. Și asta nu-i rău. 


Președintele lon Iliescu — Nu-i vorba de asta. Este vorba de acumularea sau nu a unui anumit capital politic. Asta am avut. Tot ce am avut eu n-au fost 
instrumente de ordin militar, de ordin strategic. Eu n-aveam nici un fel de putere la vremea respectivă și nici un fel de autoritate asupra instituţiilor puterii. Dar 
aveam autoritate morală, pe care o acumulasem de-a lungul anilor, prin poziţiile mele publice şi prin comportamentul meu. Și erau mulţi cei care m-au 
cunoscut. Începând din 1948, de când eram elev, la Uniunea Asociaţiilor de Elevi, apoi în mișcarea studenţească, din activitatea de tineret. Peste tot, pe 
unde am fost, eu am câștigat simpatii ale oamenilor, pentru că mie nu mi-e rușine să privesc în ochi pe nimeni cu care am avut de-a face de-a lungul vremii, 
cu care am lucrat în mișcarea de tineret, în mișcarea studențească, cu care am lucrat pe linie politică, cetățenii Iașilor, cetățenii Timișoarei care m-au 
cunoscut. Pentru că am căutat peste tot să păstrez anumite principii de comportament și respect faţă de oameni. Și asta se prețuiește de către oameni. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Și ce spuneţi este absolut exact. Pentru că eu am fost aici, cu dumneavoastră, în balcon, în spatele dumneavoastră, și am 
văzut că pe Verdeț l-au huiduit, pe Dăscălescu... Au zis: lon Iliescu, ura! Asta e! Așa este. E un lucru care l-am văzut cu ochii mei, cu urechile mele. Dar eu 
vrea să revin la treaba asta. Dumneavoastră, care, așa cum aţi afirmat, nu v-aţi gândit la asemenea lucru. V-a surprins și pe dumneavoastră această revoltă 
sau răscoală. Nu? Așa aţi spus. Totuși, dumneavoastră v-aţi dus de acasă direct la Televiziune, care este punctul nr.1 pentru orice mișcare, de acolo v-aţi 
dus direct la armată, care este punctul nr.2 și, apoi, aici, la Comitetul Central, ca un mare strateg, trebuie să recunosc. Astea erau punctele care trebuiau 
atinse Acolo v-aţi dus, ca un cronometru. La fix. 


Președintele lon Iliescu —- Domnule Gabrielescu, aveam 59 de ani. De la 18 ani am fost activ în viaţa politică și socială. Am acumulat experienţă și 
cunoștințe. Pe lângă meseria de bază, eu am și studiat și literatură politică, și socială, și aveam experienţa contactelor umane. Asta m-a susţinut, și 
autoritatea morală care... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Și un dinamism deosebit, trebuie să recunosc. Adică, dacă vă era frică, stăteaţi acasă. 
Președintele lon Iliescu — Da, bineînţeles. Vreau să vă spun, de altfel, că mă pregăteam de pensionare. 
Domnul Valentin Gabrielescu — Era păcat. 


Președintele lon Iliescu — Îmi făceam documentele pentru pensionare. Era decembrie 1989, în 3 martie 1990 făceam 60 de ani. Începusem deja să-mi 
pregătesc documentele de pensionare. Puteam să trăiesc liniștit ca pensionar onorabil și onorat. Şi respectat. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, ne-aţi lămurit cu această treabă. Acum, să trecem la a doua și mai am una și cu asta gata. Domnule 
Președinte, în legătură cu „chemaţi sovieticii, nu chemaţi sovieticii”, dumneavoastră ne-aţi explicat. Noi avem niște declaraţii de alt zvon... 


Președintele lon Iliescu — Am auzit, se prelucrează și în presă, văd. Sunt gata să-i spun în față oricui că minte. Se folosește drept argument Gușe; dar, din 
ce-am văzut eu că se spicuiește din declaraţiile lui Gușe, nu rezultă așa ceva, nici măcar de la Gușe. Este numai o scoatere din context și răstălmăcire a 
spuselor lui. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Așa este. Avem stenograma lui și așa este. 


Președintele lon Iliescu — Mă miră Hortopan; am văzut că a fost citat în „Ziua”. Este o minciună sfruntată. Hortopan nu stătea în cabinetul ministrului, de 
unde cei de la Marele Stat Major discutau la telefon. Deci, n-avea cum să asiste la ceva ce nu s-a petrecut. Deci, minte domnul Hortopan. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Aici a minţit în fața noastră. Dacă a minţit. 
Domnul Sergiu Nicolaescu — Un moment, să precizăm. La ce vă referiți dumneavoastră și la ce se referă domnul Gabrielescu? 


Președintele lon Iliescu — Am văzut, dacă este adevărat, nu știu, deci nu știu dacă este adevărat ceea ce ne relatează ziarul „Ziua”. Dă fragmente din 
diferitele depoziţii în fața comisiei. Și acest Roșca Stănescu încearcă să acrediteze această idee. Deci, Iliescu a fost în legătură cu Moscova, a stat la telefon 
cu Gorbaciov, a cerut intervenţia sovietică. Și îl citează la un moment dat pe Hortopan, care afirmă că eu aș fi vorbit la telefon cu Moscova, Ei bine, minte. N- 
am vorbit niciodată la telefon cu Moscova. Și eu niciodată n-am fost singur, domnule Gabrielescu. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Aveţi dumneavoastră un document... 


Președintele lon Iliescu — N-am fost niciodată singur. N-am fost niciodată singur cu Hortopan. Hortopan nu era în grupul conducător și nici în conducerea 
ministerului. Deci, dacă el a spus așa ceva în fața comisiei și dacă e adevărat ceea ce relatează „Ziua”, atunci sau Hortopan minte sau ceea ce relatează 
ziarul este o deformare a spuselor lui Hortopan. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Uite ce spune Hortopan. Să lăsăm pe Gușe care, într-adevăr, spune așa și că mai încurcă și da, și nu. Dar spune și el. Eu 
l-am întrebat aici. Domnule, cine a vorbit la Moscova? Domnule, cu tot respectul, domnul Președinte al Republicii. Așa a spus. Deci, Gușe. Dar Hortopan 
spune mai clar. 


Președintele lon Iliescu — Gușe nu spune așa ceva. Și din ceea ce a încercat Coruţ să răstălmăcească spusele lui Gușe și din ceea ce relatează în două 
numere la rând „Ziua” nu rezultă de la Gușe o asemenea afirmaţie. El o moșmondește. Și când i-am cerut public, în fața Consiliului Superior al Armatei, a 
încurcat-o. Hortopan n-a fost. Deci, dacă eu aș fi putut să vorbesc vreodată la telefon, singurul de la care se putea comunica cu Moscova, și care era folosit 
de Marele Stat Major; Hortopan n-a fost o dată de faţă la activităţile noastre. Eu niciodată n-am fost singur, în primul rând, și nu Hortopan era omul de 
legătură cu noi. El era subordonatul lui Gușe, era subordonatul lui Militaru. 


Domnul Valentin Gabrielescu — N-aveti timp dumneavoastră ca să vă pun caseta. Hortopan, aici, domnule, ai fost de față? Da. Cine a vorbit, domnule? 
Domnul Iliescu. Cu cine? Cu Gorbaciov. Domnule, ai fost de faţă? Da,. Domnule, vorbea românește sau rusește? Rusește. Ce spunea? Nu știu, că nu știu 
eu rusește. Dar cine spunea? Şi ceilalți au ascultat și-au auzit. Ce au auzit? Ce spunea domnul lliescu? A spus că este necesară o brigadă aeropurtată să 
vină să ne ajute să combatem teroriști. Declaraţia acestui om... El trăiește. Gușe a murit. Ăsta trăiește. 


Președintele lon Iliescu — Prin ce își susține afirmaţia aceasta? Păi, asta ar fi însemnat că, dacă alţii nu susţin așa ceva, el să fi fost cu mine singur în 
birou și să fi fost singurul care să asculte. ȘI, în plus, spuneţi că nici măcar nu știe rusește. Atunci de unde știe el că am vorbit, ce am vorbit și cu cine am 
vorbit. Nu-i aberantă o asemenea chestiune? 


Domnul Valentin Gabrielescu — Să zicem că Gușe o încurcă și ăsta minte. Vă întreb lucrul următor: Dumneavoastră, de la Televiziune sau de la MApN, în 
timpul cât Gușe era aici, aţi vorbit la telefon cu el? 


Președintele lon Iliescu — Nici nu cred că am vorbit cu Gușe, fiind aici, la sediul CC-ului, eu, direct cu el. Pentru că eu, în toată această perioadă, din 
noaptea de 22 și în ziua de 23, am circulat. La TV rămăsese Petre Roman, la armată rămăsese Montanu. ȘI eu mergeam, mă informam și mă puneau în 
temă cei câţi erau la armată, mergeam la TV şi mai transmiteam unele informaţii. Discuţii cu cei din sediul CC-ului nu cred că am mai avut deloc în toată 
perioada de după noaptea din 22. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Iliescu, acum să vă spun la ce mă refer. Avem mărturii, nu multe, că a fost o convorbire telefonică între 
dumneavoastră și Gușe; cel care a auzit nu-l auzea decât pe Gușe. Dumneavoastră eraţi la celălalt capăt al firului. Nu știu unde eraţi; Gușe spunea așa: 
„Tovarășul Iliescu, nu avem nevoie de nici un fel de ajutor, eu sunt comandantul armatei și răspund... Nu faceţi lucrul ăsta. Nu mai scăpăm de ei. Nu, să nu-i 
chemaţi, domnule. Răspund eu”. Cam așa. 


Președintele lon Iliescu — Asta a propos de ruși? El, aici, în CC. Păi el aici, în CC, era total izolat. Singurii care se ocupau de operaţiuni în ţară și aveau 
inclusiv legăturile acestea externe erau cei de la Marele Stat Major. Asta m-a surprins pe mine. Ce caută Gușe aici și nu stă la postul lui de comandă. Și am 
discutat ca să fie chemat imediat în seara de 23. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, eu am venit cam o dată cu dumneavoastră... 


Președintele lon Iliescu — ... este aberantă chiar ideea că mie mi-ar fi trecut prin cap ca să solicit ajutor și să-l și întreb eu pe Gușe aici, la CC, despre așa 
ceva. Este aberantă chiar și ideea în sine. Dar nici măcar el nu spune așa ceva. 


Domnul llie Plătică-Vidovici —- Domnule Președinte, îmi cer scuze. Domnule președinte (al comisiei) eu înțeleg că putem întreba orice, dar să nu inventăm. 
Eu am fost și la audierile domnului general Gușe și ale lui Hortopan, am fost — citiți stenograma, am și pus întrebări — dar așa ceva nu s-a vorbit acolo, îmi 
pare rău. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Cred că aţi lipsit la lecţia aceasta. 


Președintele lon Iliescu — Chiar din ceea ce a relatat presa, din spusele trunchiate ale lui Gușe, din discuţia directă cu el la armată nu rezultă ceea ce 
spuneți dumneavoastră; el a avut discuţii și cu ungurii și cu rușii, abia după ce s-a întors la Marele Stat Major, de unde avea legături internaţionale. Deci nu 
se putea pune problema aici, în sediu. 


Domnul Valentin Gabrielescu — A vorbit și de aici. 


Președintele lon Iliescu — Asta nu știu. Eu am văzut că el caută să-și asume acest merit și mai ales alţii îl umflă — și Coruţ și cei de la „Ziua”. El m-a 
informat că cei de la Moscova îl întreabă dacă avem nevoie de vreun ajutor. Aceasta era în noaptea de 23 spre 24. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Deci, asta nu se confirmă. Deși sunt aceste 2-3 declaraţii, dumneavoastră... 


Președintele lon Iliescu — Domnilor, eu v-am spus. Dezavantajul dumneavoastră sau al celor care vor să vehiculeze asemenea chestii e că eu n-am fost 
singur niciodată. Și peste tot am fost cu cineva lângă mine. Și nu cineva, ci mai mulţi. Deci, dacă ar fi fost așa ceva, nu puteam să decid de unul singur, ci cu 
alții. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Hai să spunem, ca să încheiem capitolul ăsta, pentru că sunt mai multe de vorbit, să spunem că Gușe avea un interes să- 
și spele niște greșeli. 


Președintele lon Iliescu — Dar el nici n-a spus-o direct. Mi-a și spus — „Coruţ ăla e cam exagerat, eu n-am spus așa, n-am spus de dumneavoastră, ci că 
cineva ar fi zis că am avea nevoie de ceva ajutor logistic în lupta cu teroriștii. Și că unii ar fi spus: să apelăm, poate, la francezi, la Mossad sau la ruși”. 


Domnul Sergiu Nicolaescu -— Țineţi minte, la Televiziune, a dat telefon ambasadorul francez. A vorbit cu mine, mă cunoștea, și a oferit 80 de antiteroriști, 
pe care-i avea la Oradea pregătiţi, lucru pe care-l confirmă Doina Cornea. 


Președintele lon Iliescu —- Domnule Gabrielescu, eu nu mi-am permis să dau dispoziţii militarilor și nici măcar să le sugerez idei. Eu nu mă bag în chestii în 
care nu mă pricep, domnilor, în general. Mie mi-a produs repulsie și aveam o experienţă întreagă cu un om incult, nepregătit, care dădea indicaţii și dispoziții 
în probleme în care nu se pricepea deloc. Mie mi-a repugnat așa ceva. Eu, în materie de artă militară, eram, vorba aia, nepriceput. Nu-mi puteam eu permite 
să le dau și recomandări și indicaţii, ce și cum să facă. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Așa-i normal. Numai că avem aceste declaraţii care ni se par... Să zicem că Gușe avea ceva de reparat. Dar Hortopan 
ăsta, ce mai vrea? 


Președintele lon Iliescu — Nu știu. Dacă este așe, eu vă rog să verificaţi depoziţia lui și să-l chemaţi să-și verifice spusele și cine mai poate să-l susţină în 
acest lucru. Că ar trebui cineva să-l susţină. Că singur el nu putea. Mai ales că spune că nici nu știa rusește. Și atunci de unde până unde... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, ca să încheiem partea asta cu rușii... Dar el spune: Da, domnule, era și cutare de față. Noi n-am 
aprofundat treaba asta. Mi s-a părut că e puţin... Și nouă ni s-a părut că e ceva în neregulă. Și n-am aprofundat-o. Dacă e vorba, putem să aprofundăm. 


Președintele lon Iliescu — Deci, indiferent dacă cineva a făcut-o. N-a fost reacţie nici pe plan militar și cu atât mai puţin pe plan politic, la ruși. Pentru că 
trebuia să fie o reacție. Așa cum cei doi americani au înregistrat până la urmă reacţia lui Șevardnadze la sugestia lui Baker, nu se putea să rămână fără 
ecou așa ceva. Dacă ar fi fost o cerere din partea României. Or, la întrebarea expresă, Gorbaciov a spus că nimeni nu le-a cerut așa ceva și că, dacă li s-ar 
fi cerut, ei n-ar fi mers pe această linie. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, ultima întrebare și ultimul capitol care ne preocupă pe noi. Dumneavoastră ați spus aici, mai 
adineauri, că în problema asta, a teroriștilor, sigur că or fi existat unii care au făcut acte de diversiune, dar, în general, toată lumea a tras, toată lumea care 
avea armă trăgea în presupuși teroriști și, mă rog.. Așa spuneţi și în carte, de fapt. Că foarte mulţi s-au împușcat între ei. 


Președintele lon Iliescu — Eu nu contest. Nu contest nici posibilitatea existenţei unor profesioniști. Și sunt elemente, fapte, care pledează și pentru așa 
ceva. Eu nu dispun de elemente care să-mi permită mie să dau o sentinţă, o judecată, în legătură cu treaba aceasta. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Hai să-i bănuim pe securiști. Se spune că erau unii fanatici, mă rog. Dar fanaticii... 


Președintele lon Iliescu — Eu nu bănuiesc pe nimeni. Eu cred că n-avem voie să bănuim pe nimeni. Singura judecată corectă este judecata bazată pe 
principiului dreptului — prezumția de nevinovăție; până ce nu ai probe nu-ţi poţi permite să lansezi acuzaţii la adresa nimănui. Asta n-au asimilat unii din 
presa română, care se ţin de diversiuni astăzi, de calomnii și defăimări și încalcă principiile fundamentale ale justiţiei și ale dreptului democratic. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Așa este. Ultima chestiune, domnule Președinte. În legătură cu procesul lui Ceaușescu; sigur că el a fost justificat atunci, 
în momentele acelea, de faptul că erau tragerile care erau și pericolul de război civil, așa cum aţi spus adineauri. Vreau să vă întreb două lucruri în legătură 
cu aceasta. Mi-a venit năstrușnica idee acum, de vreo două săptămâni, să întreb unde-i dosarul lui Ceaușescu, să vedem și noi ce scrie acolo. Am văzut și 
noi la TV atunci, dar, mai departe... Și am văzut așa: la Tribunalul Militar care l-a judecat, dosarul nu e. Și nici n-a fost vreodată. Așa spune președintele 
tribunalului. La Procuratura Generală nu e, nici n-a fost, nici nu ştiu de treaba asta. L-am chemat pe judecătorul care, cel care nu s-a sinucis, generalul 
Nistor: unde e, domnule? Domnule, eu am făcut dosarul și m-am dus cu el la Ministerul Apărării la începutul lui ianuarie și l-am dat domnului general 
Stănculescu, care atunci era... nu știu ce era acolo... L-am întrebat pe domnul general Stănculescu unde este. L-am dat lui Spiroiu. Erau niște mape, așa și 
așa, niște dosare și niște chei și niște casete. L-am întrebat pe domnul Spiroiu: Le-ai avut? Le-am avut. Unde sunt? Și mi-a spus: când am fost scos din 
funcţie, am fost la domnul Iliescu și l-am întrebat pe domnul Iliescu: Domnule Președinte, ce fac cu astea ale lui Ceaușescu? Și domnul Președinte mi-a 
spus: Dă-i-le lui Vasile Ionel. L-am chemat pe domnul Vasile Ionel. Nu v-am spus treaba asta? 


Președintele lon Iliescu — Ba da. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Și i-am cerut. Și mi-a dat o copie după sentința semnată de cei care au fost acolo. Și atât. Dosarul propriu-zis până acum 
noi nu am putut să-l găsim, dacă există sau s-a pierdut sau n-a fost. Și poate dumneavoastră mai mult. Nu știți? 


Președintele lon Iliescu — Nu m-am ocupat de dosare, de arhivă. 

Domnul Valentin Gabrielescu — ... dar vă aduceți aminte că v-a zis de el domnul Vasile lonel? 

Președintele lon Iliescu — Nu numai despre asta. Erau mai multe dosare secrete. Și-am spus să le preia el, pentru că era primul lui locţiitor și șeful Marelui 
Stat Major. lar generalul Vasile lonel mi-a spus că era un plic sigilat și, când l-a deschis, la întrebarea dumneavoastră, acolo era doar această sentinţă. În 


legătură cu restul documentelor dosarului, dacă nu știe nici el, asta nu știu. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Dar domnul Spiroiu spune: Domnule, nici eu n-am umblat în el. Și niște chei și niște casete, spunea... Pe domnul Vasile 
lonel nu l-am întrebat de casete. Dar o să-l întrebăm. 


Președintele lon Iliescu — Dosarul, de fapt, înseamnă desfășurarea procesului, care este înregistrat pe casetă. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Păi, este. Dar o instanţă face și un dosar, nu chiar după casetă. 

Președintele lon Iliescu — Probabil. A fost pledoaria procurorului. Dar documentul de bază a fost sentinţa tribunalului, care a fost singurul document care ni 
s-a prezentat și nouă. Noi n-am văzut altceva, la conducerea CFSN. Ni 


s-a prezentat sentința. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Deci, formal, dacă nu găsim acest dosar, o să mai căutăm, și-i vine, de exemplu, lui Nicu Ceaușescu, ideea să facă o 
revizuire, nu poate să facă, că nu-i dosar. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — De ce să nu? 


Domnul Valentin Gabrielescu — Dacă nu-i dosar, ce să revizuie, caseta? 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Îl ajutăm. Din păcate a murit președintele... 

Domnul Valentin Gabrielescu — Dar vicepreședintele este. Eu i-am chemat pe cei care i-am găsit. E o situație cam ciudată. 
Președintele lon Iliescu — Noi n-am văzut altceva, nici n-aveam timp de așa ceva. Și nici nu avea nici un rost. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Să lăsăm partea asta formală — că e, nu e. Domnule Președinte, o întrebare, și cu asta am încheiat. Aţi făcut bine că l-aţi 
împușcat sau nu? 


Președintele lon Iliescu — V-am spus. 
Domnul Valentin Gabrielescu — Mai spuneţi o dată. ȘI cu asta, v-am lăsat în pace. 


Președintele lon Iliescu — Personal, ca om politic, preferam un proces normal. În conjunctura dată, cred că a fost singura soluţie posibilă. Și finalitatea ei a 
fost rezultatul care motivează, justifică din punct de vedere istoric și juridic actul respectiv. Am curmat amplificarea unor sacrificii umane inutile. 


Domnul Valentin Gabrielescu — De atunci au trecut cinci ani. Mulţi în ziua de astăzi spun: ce bine era pe timpul lui nea Nicu... 


Președintele lon Iliescu — Asta n-are nici o legătură cu procesul. Ține de procesul dezvoltării noastre și de greutăţile momentului. S-a dislocat, s-a demolat 
o structură de economie centralizată, rigidă, piramidală, care intrase, de fapt, în colaps. Ceea ce lumea nu pricepe și e greu să priceapă. Asta spun și în 
discuțiile cu străinii. Populaţia a salutat cu entuziasm demolarea vechiului sistem. A salutat aerul de liberate, dar, pentru omul simplu, posibilitatea de a înjura 
pe oricine, fără să-i mai fie teamă, nu-l satisface. Dacă această libertate și democraţie nu-i aduc satisfacţii pe planul vieţii materiale. Or, din păcate, în planul 
vieții materiale, noi nu suntem capabili încă să dăm satisfacția necesară, dorită de oameni. Asta ţine de capacitatea noastră de a continua procesul de 
reformă, să depășim aceste încrâncenări din viaţa noastră politică. Acele formaţiuni politice care se autoproclamă adepte ale reformei, ale privatizării, ale 
promovării economiei de piaţă fac obstrucţii tocmai când este vorba de a promova asemenea măsuri, care să deschidă și privatizarea, să o accelereze, care 
să dea curs reformei. Asta este paradoxul vieţii noastre politice și iraționalitatea confruntării politice de la noi. Noi n-am ajuns încă la această înțelepciune, să 
știm că ne unim când e cazul, neîndepărtând deosebirile de vederi. Una este existența deosebirilor de vederi, de opinii, de opțiuni, și alta este raționalitatea 
în actele politice pe care le facem. Noi, însă, n-am ajuns încă la așa ceva... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, n-am avut intenția. 


Președintele lon Iliescu — Dacă până și foștii colegi din FSN fac obstrucţii la legea privatizării, numai pentru că este propusă de Guvernul Văcăroiu, asta 
este poziție rațională? Dar, mă rog... M-aţi provocat. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Vă propun să trecem la alte întrebări. 


Președintele lon Iliescu — ... avem o lege, a marii privatizări. Ceea ce s-a propus de către Guvern sunt doar adaosuri, amendamente, care să o facă 
aplicabilă. Pentru că a fost întrebarea legată de necazurile oamenilor. Astea sunt necazurile. 


evenimentelor din decembrie 1989. Și vă rog foarte mult să respectaţi acest lucru. Suntem comisia „Decembrie 1989”. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Am promis la început să fim decenti. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Decenţă vă cer și eu. 

Domnul llie Plătică-Vidovici — Vorbiţi de o oră, domnule Gabrielescu. 

Domnul Mircea Vâlcu — Era vorba, domnule președinte (al comisiei), că ne normati timpul în așa fel încât fiecare dintre noi să poată avea posibilitatea să 
punem niște întrebări. Mai vorbiserăm noi, în comisie, atunci, ca acest timp să fie echivalent al nostru, deci, cu cel pe care l-am afectat domnului Președinte. 
Domnul Președinte Iliescu a vorbit o oră, dumneavoastră aţi vorbit o oră și noi, când? Nu vă supăraţi, domnule președinte, dar abuzaţi de răbdarea și 
bunăvoința noastră. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Vă rog să mă scuzaţi, domnule... 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Lăsaţi-l să întrebe. 


Președintele lon Iliescu — Pe mine nu mă jenează nici o întrebare. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, fiindcă, într-adevăr, am abuzat de.... dar, fiindcă dumneavoastră aţi fost amabil și aţi spus că chiar 
nu ne limitați timpul, să aibă dumnealor... Să încheiem această chestiune cu Ceaușescu. Din acest punct de vedere, aţi spus: așa a fost situația aceea cu 
teroriștii, care, de fapt, n-au fost teroriști, a fost așa, ce-a fost, anarhia aceea și... au murit oameni, așa cum aţi spus; atunci așa credeaţi dumneavoastră, că 
sunt teroriștii... război civil și aţi hotărât ce-aţi hotărât. Dar, domnule Președinte, și cu asta închei... 

(urmează un schimb de replici întretăiate între membrii comisiei): 

— Nu vă mai credem. 

— Domnul, vă rog să nu mă întrerupeți, vă rog foarte mult. 

— N-aţi respectat timpul. 

— Vă rog frumos să nu mă întrerupeţi, vă rog foarte frumos. Deci, domnule Președinte.... Vedeţi de ce nu putem colabora? 

— Dumneavoastră nu aţi respectat... 

— Dacă dumneavoastră... 

— Vedeţi de ce nu putem colabora? 

— Să ai cu cine... 

Președintele lon Iliescu — Vreti să vă dau un sfat? N-aţi avut prudenţa să dați cuvântul întâi celorlalți. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, haideţi să încheiem treaba asta. Le place, nu le place domnilor colegi, dar trebuie să lămurim, pentru 
că facem un raport şi nu putem să trecem peste anumite lucruri. Şi, de aceea, vă cer părerea aceasta. Trebuie să scriem ceva acolo și despre acest episod 
al procesului și al motivelor care au dus la aceasta. Vedeţi dumneavoastră că, din punct de vedere juridic, așa aţi scris pe hotărârea dumneavoastră: se vor 
respecta legile Codului Penal. Avem această hotărâre a dumneavoastră. S-au respectat legile? 

Președintele lon Iliescu — În legătură cu ce? 

Domnul Valentin Gabrielescu — Cu procesul ăsta. 

Președintele lon Iliescu — Procesul s-a desfășurat în conformitate cu legislaţia existentă. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Așa aţi scris în hotărârea dumneavoastră. 


Președintele lon Iliescu — S-a respectat și Constituţia și legislaţia existente pe vremea lui Ceaușescu. Aveam pedeapsa cu moartea. Noi, după aceea, am 
scos-o din practică. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Ce facem, domnule Președinte, cu dreptul la recurs, de exemplu? 
Președintele lon Iliescu — A avut dreptul la recurs. Și l-a refuzat, i s-a dat posibilitatea să facă recurs. 
Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, nici eu nu sunt jurist, nici dumneavoastră. 


Președintele lon Iliescu — ... adică mă întrebaţi despre relaţia acuzat-complet de judecată. Noi am sancţionat doar rezultatul procesului, sentința dată și cu 
mențiunea că cei doi inculpaţi au refuzat să facă recurs. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Da, dar apărătorul? 

Președintele lon Iliescu — Ce anume? 

Domnul Valentin Gabrielescu — Apărătorul are dreptul să facă recurs în numele condamnatului. N-a făcut. 
Președintele lon Iliescu — Și ce-i cu asta? 

Domnul Valentin Gabrielescu — S-au încălcat drepturile omului. 

Președintele lon Iliescu — În primul rând, de ce s-au încălcat drepturile omului? 


Domnul Valentin Gabrielescu — ... dreptul la recurs. 


Președintele lon Iliescu — Când el refuză nu este obligatoriu ca apărarea să folosească acest drept, dacă inculpatul refuză. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Dar dreptul la grațiere, domnule Președinte. 

Președintele lon Iliescu — Și ăsta poate să existe. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Se cere, domnule Președinte, scuzaţi-mă... Și Antonescu a trebuit să-l ceară. N-a făcut-o el, a făcut-o avocatul. 


Președintele lon Iliescu — Nu, dar aș vrea să vă văd pe dumneavoastră în locul președintelui provizoriu și în climatul din țară, graţiindu-l pe Ceaușescu 
condamnat, eu zic, pe drept, de un complet de judecată normal, legal. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Nu vreau să fac un recurs acum, un recurs, revizuire. Nu fac, să știți... 


Președintele lon Iliescu — Domnule Gabrielescu, revoluţia franceză a fost cea mai crudă din toate revoluțiile din lume. Stă cineva să-l judece astăzi pe 
Robespierre, care a plătit cu capul pentru treaba asta? Haideţi să nu ne jucăm... Aici suntem oameni politici, nu suntem copii. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnilor, am încheiat. Vă rog, domnilor senatori, de la dreapta la stânga, să adresati întrebări. Câte trei minute numai, că 
așa am stabilit... 


(murmure) 


Domnul Mircea Vâlcu — Domnule Președinte Iliescu, eu, propriu-zis, n-aș avea o întrebare de pus, ci v-aș ruga pe dumneavoastră să faceţi o apreciere 
sau, mai bine-zis, să-mi confirmaţi o părere. O revoluţie, așa cum se știe, este un proces îndelungat, el se poate desfășura pe parcursul unui an sau 
deceniu. Ceea ce nu se înțelege — mă iertaţi că fac o digresiune: aseară am văzut într-o emisiune la TV un francez care își deschisese o firmă la noi în țară 
și care vorbea despre prefacerile care au avut loc — pe el îl satisfăceau, dar atrăgea atenţia asupra unui domeniu în care aceste prefaceri se vor petrece într- 
un timp foarte îndelungat, și anume, mentalitatea. Ceea ce nu se înțelege este că această revoluţie nu s-a sfârșit. Ea a traversat un moment, este într-o 
etapă a ei și că, deocamdată, în etapa actuală, mie mi se pare, ca membru al acestei comisii, că, de aproape doi ani de zile, tot săpăm și încercăm să 
descoperim niște adevăruri. Nici noi nu știm foarte exact care sunt adevărurile pe care vrem să le aflăm, că este prea devreme ca să aflăm o serie de lucruri. 
Nu mi se pare normal ca unele lucruri să poată fi aflate, pentru că, la ora actuală, oricine ar vrea să descopere aceste adevăruri este prea aproape de ele 
pentru a fi în totalitate obiectiv și poate că unele amănunte încep să se estompeze. Ca să nu mai vorbesc de faptul că adevărul despre această revoluție mie 
mi se pare că ar trebui să-l facă niște profesioniști, și aceia ar fi istoricii, în primul rând, și nu noi, care ne aflăm în puncte foarte diferite. Relatările 
dumneavoastră, sigur că o parte le-am trăit cu toții, pentru că stăteam cu ochii în televizor și vedeam ce se întâmplă acolo. De aceea, eu vreau să-mi 
confirmaţi oarecum, vă rog pe dumneavoastră. Este corectă interpretarea că, deocamdată, revoluţia, ca proces, a străbătut doar o etapă și că acest proces 
trebuie să se deruleze în continuare? 


Domnul lon Iliescu — Chestiunea comportă o discuţie mai îndelungată și am căutat în carte să-mi exprim poziţiile. Eu cred că am parcurs trei etape. Cred 
că în elementele sale fundamentale Revoluţia română a înfăptuit lucrurile esenţiale. Revoluţiile se produc mai ales în domeniul sistemelor politice. Noi am 
schimbat total, radical, sistemul politic din România și în ce privește statul și structurile lui și în ce privește societatea civilă, relaţiile sociale din societate 
ș.a.m.d. Este mult mai complicat, mai complex și mai îndelungat procesul de schimbare a structurilor economice din societate. De aceea, eu am intitulat 
cartea „Revoluţie și reformă”, pentru că eu cred că pe planul structurilor economice este un proces îndelungat de promovare a unei reforme, care înseamnă 
schimbare și a legislaţiei, și a instituțiilor, și a mecanismelor și, aşa cum spuneaţi, a mentalităților. Unul dintre efectele negative ale acestui sistem dirijist, 
ierarhic, piramidal, de conducere a economiei, a alimentat și mentalitatea de așteptare, a înăbușit iniţiativa și răspunderea oamenilor. Așteptarea ca 
problemele să se rezolve de la centru, pentru că centrul realiza distribuţia resurselor financiare, materiale, umane și acum toţi sunt dezarmați. Nici nu sunt 
de acuzat totdeauna oamenii. Aţi văzut — Reșița. Să vină guvernul să le rezolve. Guvernul nu mai are pârghiile pe care le avea înainte, ca să rezolve astfel 
de probleme. Dar, în același timp, eu îi înțeleg și pe ei, cât de greu e. Pentru că ei s-au structurat nu prin voinţa proprie, nu prin iniţiativa unui întreprinzător, 
ci a fost o acumulare în timp a unei structuri de mare unitate, integrată într-un sistem naţional și într-un sistem de relaţii economice internaţionale. Cum să 
rezolve el, singur, problemele acum? Doar nu mai are punctul de sprijin pe care-l avea, iar sistemul acesta centralist s-a dovedit falimentar în sine. De 
aceea, spuneam că oamenii nu pricep că, de fapt, nu revoluţia e de vină și nu procesul reformei pentru deteriorarea condiţiilor de viață, ci mai ales acel 
colaps pe care l-a cunoscut economia românească în structurile acelea rigide, centrale, care au falimentat. Deci, de aici dificultatea foarte mare a promovării 
schimbării. Sigur, e o temă asupra căreia se poate discuta mult. 


Domnul Mircea Vâlcu — Eu vă mulțumesc. 

Domnul llie Plătică-Vidovici — Domnule Președinte, aţi vorbit pentru început, când aţi fost întrebat, mă rog, dacă, atunci când gândeaţi schimbarea 
sistemului, ați avut oameni cu care v-aţi întâlnit. Nu v-am auzit amintindu-l pe generalul Pancea. L-aţi cunoscut sau nu înainte de evenimentele din 
decembrie? 


Președintele lon Iliescu — Nu. 


Domnul llie Plătică-Vidovici — Și cea de-a doua întrebare, legată tot de același personaj. Aș dori să știu dacă dumneavoastră sau cineva din echipa de 
lucru pe care aţi format-o atunci ad-hoc i-a dat promisiuni în perioada 23-26 decembrie. 


Președintele lon Iliescu — Ulterior, am aflat că era prin zona aceea, Brăila-Galaţi. Am auzit că influenţa lui a fost nu foarte fericită și de aceea am și fost de 
acord să-l retragă de acolo, din zonă. Nici nu-mi mai amintesc cine mi-a relatat despre el. Dar eu nu-l cunoscusem înainte. 


Domnul llie Plătică-Vidovici — Dacă e cumva vorba despre unul dintre cei doi: generalul Militaru sau Hortopan? 
Președintele lon Iliescu — Nu știu. S-ar putea Militaru. Nu-mi amintesc detaliile acestea. 
Domnul llie Plătică-Vidovici — Și a treia întrebare și ultima: Când s-a constituit, practic, CFSN-ul? 


Președintele lon Iliescu — În noaptea de 22, când ne-am retras la Televiziune. Și atunci au venit oameni și din CC și de la Televiziune și care fuseseră în 21 
în Piaţa Universităţii și au curs propuneri din partea tuturor. Eram vreo 10-20 acolo, care am tot discutat despre aceste chestiuni și am avut în vedere câteva 
elemente, în primul rând să fie câteva nume cunoscute dintre disidenţii afirmaţi ca atare: Doina Cornea, Tokes, Ana Blandiana și Dinescu; apoi, dintre 
semnatarii scrisorii celor șase, care devenise publică, ne-am oprit la trei: Bârlădeanu, Corneliu Mănescu și Brucan; pe urmă erau câţiva dintre oamenii 
cunoscuți care au fost foarte activi: Nicolaescu, Caramitru ș.a.m.d. și apoi s-au făcut propuneri de către oamenii de acolo — și studenți și elevi și profesori 
ș.a.m.d. Și așa s-a născut prima listă, pe care am și prezentat-o ca atare, ca fiind o listă provizorie, și am recomandat ca să o completăm și cu propunerile 
altora, inclusiv președinții consiliilor judeţene, care urmau să se constituie. Așa s-a completat după aceea CFSN-ul cu toţi cei 40 de președinți de consilii 
judeţene. Așa s-a născut structura imediat următoare a acestui organism. 


Domnul llie Plătică-Vidovici — Da, vă mulțumesc. 


Domnul Șerban Săndulescu — Domnule Președinte, în ziua de 22 decembrie poporul a ieșit în Piaţă, a ieșit pe străzi, a ieșit la Televiziune, armata a 
fraternizat cu poporul, Ceaușescu a plecat. Deci, totul era normal. În noaptea de 22 spre 23 decembrie vă aflaţi la Televiziune și, din câte mi s-au relatat, a 
fost o noapte grea, s-a tras asupra Televiziunii, s-a tras asupra biroului în care eraţi dumneavoastră. Ce ați gândit atunci? Armata, poporul, cine putea să 
tragă? E clar că apăruse o problemă. 


Președintele lon Iliescu — V-am spus, primul nostru gând a mers spre structuri ale securităţii, nu securitatea în ansamblu luată. În același timp, în 22, 
sentimentul era că multe structuri ale securităţii erau cu noi. Unii au depus armele și așa mai departe. Dar anume structuri legate nemijlocit de Ceaușescu, 
pentru cei care cunoșteau mai bine structurile securităţii (eu nu am avut nici un fel de legătură cu ei, decât ca obiect al activităţii lor), gândurile mergeau sau 
spre gruparea care se ocupa de paza lui Ceaușescu (Direcţia a 5-a a generalului Neagoe) ori unii dintre ei, sau dintre uslași, deci meseriași de profesie; 
pentru că în Televiziune se trăgea din unele case din zonă — se presupunea că erau fost case conspirative ale unor structuri ale lor; în jurul Ministerului 
Apărării, de asemenea. Aici, cineva spune că a văzut trăgându-se dinspre Palat. Dar au început tirurile chiar din interior și am presupus că au tras chiar unii 
care erau încă în sediu, care au declanșat această chestiune, deci gândul nostru într-acolo a mers. 


Domnul Șerban Săndulescu — Bun. E-n ordine. Este una din ipoteze. Dar, având în vedere că se punea în pericol însăși securitatea revoluției, să zicem, 
sau a evenimentelor respective, cred că ar fi trebuit făcut cumva ca acești indivizi să fie depistaţi. Or, până la urmă, n-a fost prins nimeni. Nu este curioasă 
problema asta? 


Președintele lon Iliescu — Ba da. Însă, la un moment dat, chiar s-au prezentat unii oameni care au fost reținuți. Însă, în condițiile de atunci... domnule 
Săndulescu, dumneavoastră unde erati în zilele și nopţile de atunci? 


Domnul Șerban Săndulescu — Aici. 

Președintele lon Iliescu — Deci, trebuie să ne transpunem în situaţia de atunci. Cine să facă aceste investigaţii? Au fost și oameni reținuți. Atât aici, în 
sediu, cât și la Televiziune și la armată. Ni s-au prezentat, la un moment dat, la armată, niște liste cu cei reţinuţi. Am cerut să se cerceteze. S-a venit după 
aceea, pe rând, să ne spună... La Televiziune nici nu știu cum s-a finalizat ancheta cu generalul Tudor, despre care mi s-a spus, la un moment dat, că el a 
decis să-i elibereze pe cei care fuseseră acolo reţinuţi. Și-a asumat el această treabă, să intre să-i verifice şi a decis el să-i elibereze. La fel, nu știu unde, la 
armată și în altă parte, mi s-au relatat aceleași lucruri, deci, nouă ne-a lipsit acea instituţie, acel instrument care să facă o asemenea acţiune calificată 


profesional. Or, profesioniștii erau ei, cei suspectați. 


Domnul Șerban Săndulescu — Domnule Președinte, s-a pus o întrebare mai devreme în legătură cu deschiderea graniţelor. S-a hotărât deschiderea 
granițelor? 


Președintele lon Iliescu — Nu. 

Domnul Șerban Săndulescu — Ba da, cum nu? 

Președintele lon Iliescu — S-a produs deschiderea granițelor, n-am luat hotărârea închiderii granițelor. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Erau închise de Ceaușescu. 

Președintele lon Iliescu — Bun, asta e altceva. Dar atunci, în mod spontan, libertatea a însemnat și dispariţia controlului la frontieră. Fără nici un fel de 


dispoziție. Eu nu-mi amintesc să fi adoptat noi, la CFSN, o hotărâre de deschidere a frontierelor. Cred că procesul s-a produs spontan și nouă nu ne-a trecut 
prin cap să dăm o dispoziţie de închidere a frontierelor. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Era în noaptea de 22 spre 23, eram la Televiziune și, la un moment dat, am primit un telefon de la Aeroport, de la Otopeni, 
care spunea că un avion cere aterizarea. Ce să facă? Și atunci țin minte că i s-a spus comandantului respectiv: Dumneata cine ești, cu cine vorbim? Spune: 
comandantul Aeroportului. Hotărăște singur, de-aia ești comandantul. Și așa a aterizat primul avion de după Revoluţie, să zicem așa, cu jurnaliști străini, 
care au venit în noaptea de 22 spre 23. 


Președintele lon Iliescu — Pe urmă, la Otopeni lucrurile s-au complicat și cu zvonul acela că vine o escadrilă de elicoptere să atace aeroportul și așa mai 
departe. 


Domnul Șerban Rădulescu — Din cunoștințele mele, totdeauna în asemenea cazuri când e o schimbare violentă de regim, cum a fost la noi, prima măsură 
pe care o iau noile autorităţi este aceea a închiderii graniţelor. N-am mai auzit de un asemenea caz, cum s-a întâmplat la noi. Nu cumva aceasta a dat 
posibilitatea celor care au încercat să răstoarne evenimentele, Revoluţia să-i zicem (cu toate că eu am unele dubii în această privință) să plece din țară? 


Președintele lon Iliescu — Ba da. 
Domnul Șerban Săndulescu -— E posibil, nu? 


Președintele lon Iliescu — Sigur că da, dar nu uitaţi, ne aflam după dărâmarea Zidului Berlinului. Valul era liberalizarea, deschidere, nu închidere. 
Depășeam o etapă istorică a unor state izolate, închistate, și reacția populară era împotriva măsurilor de închidere. Aţi văzut acum reacţia unor parlamentari 
privind taxa pentru ieșirea din țară. Că încalcă drepturile omului. Adică de ce? De ce Turcia își permite să pună o taxă de 100 de dolari pentru fiecare 
plecare și intrare ca să creeze un fond special pentru locuinţe ieftine și la noi este încălcare a drepturilor omului, o taxă de zece mii de lei? De ce? 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Turcia nu-i chiar cel mai bun exemplu privind drepturile omului. 


Președintele lon Iliescu — E chiar foarte bun. Că Turcia, după zece ani de progres economic, și-a creat un fond special numai din asemenea taxe, ca să 
poată să promoveze un program social de locuinţe ieftine, iar noi, în situaţia în care ne aflăm, nu ne putem permite așa ceva. De unde această mentalitate? 
Asta este exces de zel în materie de libertăţi. Curtea Constituţională a greșit, legat de aceasta, pentru că motivaţia pe care Guvernul o prezentase în lege a 
fost înlăturată la Parlament. Tocmai concretizarea finalității, destinația. Asupra chestiunii deschiderii granițelor se poate discuta cum vreți, domnule 
Săndulescu. Aveţi dreptate. 


Domnul Șerban Săndulescu — Este o necesitate. Avem 1300 de morți pe care-i cinstim, le facem pomeni și nici un singur răspunzător de acești morţi. Nu-i 
o chestie foarte curioasă, după părerea dumneavoastră? 


Președintele lon Iliescu — Nu-i curioasă, dar este, într-adevăr, complicată. Aici sunt două aspecte. În primul rând, nedepistarea unora consideraţi vinovați 
ca structură organizată, deci niște teroriști, niște trăgători din aceștia de elită care n-au putut fi depistaţi. Sunt două perioade distincte: până în 22, unde a 
tras chiar armata — cum a fost la Timișoara — și pot fi stabiliți și responsabilii — unii dintre ei au fost și condamnați. Dar, în asemenea momente — când 
armata, ca instituţie, a fost singura instituţie pe care s-a sprijinit Revoluţia română — a culpabiliza armata devine o problemă politică foarte serioasă, care nu 
poate fi ignorată. 


În al doilea rând, sunt evenimentele de după 22, când e posibil, pe de o parte, să fi fost asemenea oameni pe care, din păcate, structurile noastre de atunci, 
demolate, dezorganizate, nu au fost capabile să-i depisteze, să realizeze această investigare și depistare; dar au fost și accidente stupide, cum s-au 
întâmplat și aici, în sediu, din ceea ce îmi relatau oamenii... Otopeni, Trosca... Dar se întâmplă în asemenea momente. 


Domnul Șerban Săndulescu — Aici pot să vă spun replica pe care am primit-o de la o doamnă pe care nu o cunosc, care mi-a dat telefon la Râmnicu 
Vâlcea; m-a luat la întrebări: Ce ai cu Nicu Ceaușescu — fiindcă sunt dat în judecată de Nicu Ceaușescu. Știţi că copiii noștri n-au murit de foame datorită 
lui? Știu treaba asta — am răspuns — dar au murit oameni. „Au murit pentru că au fost proști”. Ăsta a fost răspunsul, după care eu am închis telefonul, n-am 
mai continuat discuţia. 


După evenimentele din decembrie 1989, în noaptea aceea, dumneavoastră ați anunţat, dumneavoastră și Petre Roman, care era numit prim-ministru, că 
rolul dumneavoastră, al CFSN-ului, este numai acela de a administra ţara și că nu doriţi mai departe să vă ocupați de problemele respective, idei pe care vi 
le-aţi schimbat ulterior. 


Președintele lon Iliescu — Nu. Nu confundați două lucruri: CFSN, deci Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca structură de stat și care și-a asumat, așa 
cum a proclamat și în Comunicatul către țară, răspunderea de a prelua aceste atribuţiuni de la organismele care au fost, tot prin aceeași Proclamatie, 
desființate (și MAN și Guvern și Consiliul de Stat și așa mai departe) și formațiunea politică — probabil că la asta vă referiți — constituită la finalul lui ianuarie, 
printr-o altă decizie politică. CFSN-ul (ca structură de stat) s-a transformat în altceva, în CPUN. S-a menținut, s-a lărgit, s-a transformat în primul Parlament 
provizoriu de atunci. Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională și CPUN-urile judeţene. Deci, nu confundați structura de stat cu noua formaţiune politică ce a 
preluat numele de FSN. Sunt două lucruri distincte: instituţia de stat și formațiunea politică. 


Domnul Șerban Săndulescu — Voiam să vă întreb dacă dumneavoastră, în ziua de 22 decembrie, înainte de a ajunge la Televiziune, în dimineaţa aceea, 
aţi avut cumva o întâlnire cu domnul Silviu Brucan. 


Președintele lon Iliescu — Nu. 


Domnul Șerban Săndulescu — Vă mulțumesc. 


Domnul Gheorghe Răboacă — Domnule Preşedinte, aţi evocat în prezentarea dumneavoastră câștigurile Revoluţiei și pierderile pe care ţara le-a suferit. 
Dacă binevoiţi — pentru o apreciere mai corectă a Revoluţiei — să evocaţi și marile pericole sau riscuri care au planat asupra ţării în acele momente. Aţi 
menţionat unul dintre aceste riscuri acela că războiul civil n-a avut loc. Dar au existat și alte pericole pe care echipa și poporul și armata au reușit să le evite 
atunci, în acele momente? 


În al treilea rând, pentru că și eu am citit cu interes cartea dumneavoastră intitulată „Revoluţie și reformă” și pe care am interpretat-o — așa cum a făcut și 
domnul senator Vâlcu — ca un proces care s-a desfășurat (revoluţia de atunci continuă sub forma reformei), v-aș ruga să-mi permiteţi să vă întreb acum, în 
aceste momente, ce pericole credeţi că planează asupra Revoluţiei și reformei, în perspectiva dublă, internă și externă, ținând seama și de controversa care 
a izbucnit la Bruxelles privind aderarea sau neaderarea la NATO a unor ţări din această zonă în care ne aflăm și noi? Vă mulțumesc. 


Președintele lon Iliescu — Aici ar fi mai mult de discutat. Așa cum spuneam, asupra riscurilor de atunci prima preocupare a fost pericolul real care era și 
care ar fi dus la compromiterea procesului însuși, să intrăm într-o anarhie totală. Și aceste semne de haos și anarhie au apărut după primele ore când, 
dincolo de euforie, nu se cristaliza nimic. Și aceasta duce, până la urmă, la dezorganizare socială și la pericole diverse. lar, o dată cu declanșarea tirurilor de 
de după-amiază, pericolul clar pentru un război civil. Asta a fost ceea ce exista ca pericol real și ne-a preocupat în tot ce am întreprins. 


Domnul Gheorghe Răboacă - Pericolul divizării țării și al unui război, al unei lupte între armată și securitate, ca și alte pericole de intervenție străină? 


Președintele lon Iliescu — Inclusiv asta nu era de exclus. Adică, iugoslavizarea României; deși lucrurile nu sunt deloc comparabile Noi avem totuși o ţară cu 
o anumită structură, mai unitară. Aici ungurii greșesc. Și am avut o discuţie de fond și cu domnul Goncz, sprijinind unele poziţii ale udemeriștilor, în legătură 
cu formularea din Constituţie „stat naţional unitar”. Domnul Goncz mi-a spus că este incorectă formularea de „stat național omogen”. Asta m-a ajutat să 
descifrez mai bine interpretările și răstălmăcirile din partea unor lideri ai UDMR. Una este „stat național omogen” și alta „stat național unitar”. Și i-am spus: 
Domnule Goncz, trebuie să ţineţi seama că în România românii sunt una din naţiunile cele mai vechi de pe continent — a trăit, de-a lungul secolelor, 
separată istoricește în provincii, cunoscând dominaţii, ocupaţii străine. Pentru români a devenit un moment de istorie reunirea acestor teritorii într-un stat 
național unitar. „Unitar” nu-i tot una cu „omogen”. Și tot stat naţional a apărut, pentru prima dată după primul război mondial și Ungaria și Austria și alte state: 
Cehoslovacia, lugoslavia și aşa mai departe. Deci, nu există stat omogen. Unii pretind așa ceva. Nu există stat european care să nu conţină minorităţi 
naționale și să nu aibă conaţionali în afara lui. Numai grecii spun că ei n-au minorităţi naţionale. Când am fost la o reuniune internaţională, domnul 
Mitsotakis, la această apreciere a mea a zis: „Cu excepția Greciei”. 


La francezi este o altă situaţie (nu știu dacă a venit vorba și la Strasbourg, dar la Paris am discutat mai pe-ndelete pe această temă). Francezii nu acceptă 
conceptul de „minoritate naţională” și de „naţionalitate” sau de „naţiune”. Pentru ei, predominant este conceptul de „cetățean al statului” și ei consideră asta 
ca un element al libertăţilor și egalității depline între toți cetățenii unui stat. De aceea, ei nici nu discută problema. A devenit cineva cetățean francez, a 
devenit, deci, francez. El poate să fie negru din Senegal, arab din Maghreb sau de oriunde, neamț din Alsacia, nu mai discută — e cetățean francez, e 
francez. Noi avem altă istorie, altă tradiţie. Trebuie să ţinem seama de anumite lucruri. Dar păstrarea unităţii statului este o chestiune de nediscutat pentru 
noi. 


Sigur că, în contextul unei perturbări generale, al unui haos general în societate, putea să apară inclusiv pericolul unor „ajutoare frățești” din afară. Sau știu 
eu ce fel de alte arbitraje — cum se întâmplă în lugoslavia — care să vină să ajute la pacificare. Avem nevoie de așa ceva? N-avem. Era un pericol real. 


În ceea ce privește situația de acum, problemele cele mai grele eu zic că se cantonează în domeniul economiei și rezolvării problemelor normalizării, 
consolidării anumitor tendințe pozitive din ultima vreme la nivel macroeconomic, dar care trebuie susținute la nivel microeconomic, la nivelul întreprinderilor — 
blocajul financiar — și reflectarea acestor fenomene pe planul vieţii oamenilor. Asta poate să alimenteze stări de deznădejde, de insatisfacţie ale cetățenilor și 
să ducă la noi fenomene de instabilitate socială și politică și care pot să genereze tot felul de alte „ajutoare”, pentru a ne arbitra situaţia internă. Nu dispar 
pericolele de tot felul și depinde de noi să știm să apărăm ceea ce avem de apărat. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnilor senatori, vă rog să ne concentrăm, că, totuși, timpul domnului Președinte nu este infinit. Să punem întrebări 
privitor la Revoluţie, nu la situaţia din Maghreb. 


Domnul loan Pop — Domnule Președinte, credeți că în ianuarie 1990 domnul Mazilu a încercat să pună mâna pe putere? Și pe cine se baza domnia-sa? 


Președintele lon Iliescu — Eu nu sunt un om suspicios. Dacă i-a trecut prin cap așa ceva, n-aș putea să spun. Eu am discutat și cu el și atunci și imediat 
după aceea. În seara următoare, când am apărut împreună cu el și cu Roman la Televiziune, el și-a făcut într-un fel mea culpa. Mi-a și spus că nu ştie ce s-a 
întâmplat cu el. Spune chiar că a fost drogat, că și soţia lui, care l-a urmărit la televizor, a rămas îngrozită, cum putea el să strige împotriva lui Iliescu, având 
ieșiri de-a dreptul isterice. Ulterior, omul consideră că s-a produs ceva cu el, o rătăcire a minţii. Eu vreau să-l cred pe cuvânt din acest punct de vedere. Se 
întâmplă momente din acestea, de pierdere a controlului, în starea aceea de oboseală, de pierdere a echilibrului. Eu vreau să vă spun și altceva. Caramitru 
mi-a recomandat să văd caseta. Eu n-am urmărit scena respectivă la televizor, pentru că eram în Piaţă, și Caramitru mi-a spus: Cere caseta! Să-l vezi pe 
Mazilu cum arăta! Nu mă interesează. Eu discut cu omul, are niște motivații, îl cred. Nici până astăzi n-am manifestat curiozitatea să văd această casetă. 


Domnul Victor Apostolache — Am două întrebări, domnule Președinte, dacă-mi permiteți. În primul rând, dumneavoastră aţi făcut referire la cunoștința 
dumneavoastră cu domnul Petre Roman. Sunteţi bun să ne spuneţi cine a fost cel care l-a propus pentru funcţia de prim-ministru? Căci, după câte știm noi, 
nu dumneavoastră l-aţi propus. 


Președintele lon Iliescu — Eu am acceptat această propunere care i-a aparținut domnului Silviu Brucan. Și ideea care ne-a animat a fost să venim cu o 
figură nouă. Să fie și un fel de simbol pentru Revoluţia română, un tânăr inteligent, pregătit. Știam că va avea un handicap din start: lipsa de experienţă 
politică, de experienţă de conducere, managerială, dar am contat pe bunul-simţ al oricui. Oricâtă experienţă ai avea în viaţă, tot nu știi de toate și trebuie să 
manifești simţul măsurii, să cauţi să înveți și de la alţii. Pe el l-a cam ametit această poziţie; dincolo de greutatea firească pentru oricine în momentele acelea 
de preluare a răspunderii unui guvern. 


Domnul Victor Apostolache — Și a doua întrebare. În perioada evenimentelor, acești așa-ziși teroriști (dacă or fi fost) au creat o serie de diversiuni. În fel și 
chip. Eu totuși trăiesc cu senzaţia că am asistat la asemenea fenomene și asistăm și azi. Cred — poate că noi ar trebui, în Parlament, să luăm o iniţiativă, să 
sensibilizăm organele de cercetare să facă căutarea acestor diversioniști (pe care noi n-am reușit să-i descoperim acum) în rândul acelora care, efectiv, o 
fac pe faţă azi — mă gândesc chiar la presă. 


Președintele lon Iliescu — Nu comentez. Sunt de acord cu dumneavoastră. 
Domnul Victor Apostolache — Mulţumesc. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Domnule Președinte, eu n-am să vă întreb ce aţi gândit atunci sau ce gândiţi acum despre atunci. De fapt, noi trebuie să 
cercetăm evenimentele, faptele din perioada respectivă și nu gândurile oamenilor. Dar, fiecare cu punctul lui de vedere. 


V-aș ruga să spuneţi dacă aţi avut vreo informație privind căderea lui Ceaușescu (din exterior sau din interior) și dacă aţi avut vreo legătură cu Brucan 
înaintea lui decembrie 1989? 


Președintele lon Iliescu — În legătură cu căderea lui Ceaușescu, eu o aşteptam, deci nu e vorba de o informaţie. Ce înseamnă informaţie din afară? Asta ar 
fi presupus că ar fi fost pregătită căderea lui Ceaușescu de cineva din afară și eu să capăt asemenea informaţii? Eu cred că nu s-a pregătit căderea lui 
Ceaușescu decât prin desfășurarea evenimentelor internaţionale, prin tot ceea ce se petrecea în jurul nostru. Or, asta știam cu toții. Vedeam și era clar că va 
veni și momentul România, respectiv Ceaușescu. 


Pe plan intern, de asemenea, trebuia să existe un mecanism creat. Or, eu spun că marele complot (așa cum spun și în carte) a fost această răbufnire a 
poporului român. Acumularea factorilor care au declanșat revolta populară și declanșarea Revoluţiei române. Or, acești factori erau sub ochii noștri, îi 
vedeam acumulându-se. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — E clar. 


Președintele lon Iliescu — Cu Brucan, îl știam, fără să fi lucrat vreodată cu el, să fi avut vreo legătură organizată. Întâmplător ne-am întâlnit de vreo două 
ori şi o dată știu că mi-a trimis o carte a lui, publicată în afară. Asta era cam cu un an înainte... Altminteri, n-am avut nici măcar dialoguri, discuții sau 
contacte organizate. 


Domnul Sergiu Nicolaescu —Știaţi de scrisoarea celor șase? 
Președintele lon Iliescu — Înainte? Nu. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Vă mulțumesc. Mai departe: pe cine cunoașteți din grupul cu care v-aţi întâlnit la Televiziune? Deci, cunoștințe personale. Pe 
Dinescu îl cunoșteaţi dinainte? 


Președintele lon Iliescu — Da. Pe Caramitru îl cunoșteam cel mai bine, în afară de dumneata, pe care te știam, de asemenea. Cu Caramitru era o simpatie 
reciprocă. Aveam foarte multe cunoștințe în lumea teatrului, iar el a manifestat față de mine o anumită deschidere și simpatia. Mă invita la spectacolele lui; 
fusesem chiar în 1989 la un spectacol al lui la Ateneu cu Dan Grigore, consacrat lui Eminescu. Am fost la spectacolul lui cu „Hamlet”, m-a invitat la Operă în 
calitatea lui de regizor, pentru copii de această dată. Mi-a trimis discul lui cu recitări din Eminescu, Sorescu și alţii. Era un bun recitator și îl apreciam ca 
atare. Deci, a fost primul om pe care l-am receptat imediat și m-a și însoțit în studioul patru și aici, în balcon, de asemenea. Pe Dinescu, de asemenea l-am 
cunoscut, nu îndeaproape. M-am văzut o dată cu Domokos Geza, pe care îl știam bine și, când a apărut Dinescu, el mi l-a prezentat pe Dinescu. Auzisem 
de el, fără să-l cunosc. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Aţi dat de la serviciu două telefoane și aţi spus că aţi vorbit la Televiziune (chiar cu directorul, asta din informaţiile mele știu) 
și aţi spus că aţi vorbit și cu Victor Stănculescu la MApN. Este adevărat? 


Președintele lon Iliescu — M-am interesat cine este la MApN. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Dar n-aţi vorbit chiar cu el? 

Președintele lon Iliescu — Ba, cred că am vorbit chiar cu el. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Asta înseamnă că era după ora 13.30, întrucât el a ajuns acolo la 13.30. Mai departe: plecând de la Televiziune, atunci când 


am venit eu să spun: „Atenţie, se formează niște guverne”. A venit un grup în care erau și Brucan și Dan Deșliu. L-am adus aici. Dumneavoastră aţi trecut pe 
la MApN. Cu cine erati? 


Președintele lon Iliescu — Deci, de la Televiziune știu că m-a condus cu mașina Velicu. E senatorul Velicu. El lucra la Ministerul Culturii. 
Domnul Sergiu Nicolaescu — Erați cu Petre Roman? Cu cine mai erati? 


Președintele lon Iliescu — Cu Petre Roman, nu. De la Casa Scânteii mi-am dus mașina mea acasă și, când am plecat de la Televiziune, Velicu s-a oferit să 
ne ducă cu mașina spre MApN. Nu-mi amintesc cine mai era în mașină în momentul acela. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Petre Roman era în MApN în momentul acela? 

Președintele lon Iliescu — Eu cred că el a fost înaintea mea la MApN. Ne-am reîntâlnit mult mai târziu. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Aţi spus, la un moment dat, în legătură cu cartea dumneavoastră (pe care bineînţeles că am citit-o), „Revoluţie și reformă”... 
Eu aș vrea să pun o întrebare personală acum (și profit de această ocazie). Sper că nu vă referiţi la o revoluție permanentă, gândindu-vă că reforma 
continuă. 

Președintele lon Iliescu — Teoria revoluţiei permanente îi aparţine lui Troțki. Și a preluat-o Lenin de la Troțki. Aici este vorba de un proces. Deci, eu pornesc 
de la această constatare: revoluția este un proces brusc, care, în termen scurt, produce schimbări de esenţă în structurile politice. Economia nu suportă 
asemenea schimbări. Deci, dacă sistemele politice se pretează la schimbări revoluţionare bruște, economia este un sistem cu un mare coeficient de inerție, 
care presupune acumulări în timp. Dacă luăm toate exemplele țărilor dezvoltate și, în primul rând, Anglia, care este exemplul clasic al economiei de piaţă 
capitaliste, procesul acumulării de capital a durat secole. Și fără acumulare nu poţi să realizezi premisele unei structuri noi de economie. Noi am făcut un fel 
de acumulare primitivă de capital în condiţiile regimului anterior, care a însemnat sacrificii din partea populaţiei, povară pe spinarea agriculturii. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Dar liniștiți-mă personal. Este vorba de „revoluţie permanentă”? 

Președintele lon Iliescu — Nu. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Mai departe: aici, în Comitetul Central, Ilie Verdeț v-a propus să faceți parte dintr-un guvern? 

Președintele lon Iliescu — Nu. Cu el aici, în CC, nici n-am avut discuţii. L-am văzut, ca și pe mulţi alţii. Ne-am întâlnit. Și cu el și cu mulţi alţii. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — În camera respectivă nu se forma nici un guvern în momentul acela. 


Președintele lon Iliescu — Nu. Când noi ne-am retras... 


Domnul Sergiu Nicolaescu — ... nu, nu. În camera mare, unde era el așezat pe scaun, era Gușe, mă rog, o serie de militari pe acolo — Vlad, bineînţeles, 
bătrânul Vâlcu în dreapta lui... Deci, în momentul acela ați intrat... Erați dumneavoastră în cameră. Se discuta problema de guvern. Deci nu v-a propus. 


Președintele lon Iliescu — N-am participat la nici un fel de discuţie pe această temă. Eu, când am intrat, era lume multă, sala aceea era plină, am văzut că, 
practic, nu-i posibil să ne reunim să discutăm pe fond. Am zis: Domnule, noi trebuie să stăm să discutăm, să ne concentrăm să elaborăm ceva. Nici nu-mi 
trecea prin cap atunci vreo listă de guvern. Nu guvernul era esențial. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Da, dar ei făceau un guvern. 

Președintele lon Iliescu — Asta am aflat ulterior. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Eu văzusem. Eu am pus mâna pe o astfel de listă, de aceea vă spun... Domnule Președinte, personal o clipă nu m-am 
gândit în ziua de 22, până în după-amiaza de 22 nici târziu, spre seară, că vom face o altă schimbare, alta decât la nivelul de sus al partidului, respectiv 
schimbarea lui Ceaușescu. Când v-aţi dat dumneavoastră seama? Scopul revoltei era Ceaușescu? 

Președintele lon Iliescu -Nu mai era vorba de așa ceva în 22. Eu cred că deja... 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Când aţi simţit dumneavoastră schimbarea sistemului, a regimului? 


Președintele lon Iliescu — Din momentul în care a izbucnit revolta timișorează și era clar că va avea loc o explozie socială care va mătura regimul, nici nu 
se mai putea pune problema unei schimbări în cadrul instituţiilor existente: partid, stat și așa mai departe. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — În celelalte țări, schimbările au fost în structuri. Absolut în toate. 
Președintele lon Iliescu — Dar n-a avut loc această explozie socială. Deci, acolo iniţiativa a aparţinut conducerilor politice. S-au reunit plenare ale 


comitetelor centrale, care au luat niște decizii, au înlăturat conducerile și a avut loc un proces de trecere lent, în timp ce la noi așa ceva nu era posibil, iar 
explozia nu mai putea fi oprită. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Vedeţi, asta este diferenţa între un om politic și un altul, să zicem, care nu-i politic. Eu mi-am dat seama de-abia pe 22. Vă 
mulțumesc. 


Președintele lon Iliescu -Pentru mine, pe 22 era clar că așa ceva nu mai e posibil. Partidul — care nu era de fapt un partid, ci partid-stat, un partid cu patru 
milioane și jumătate de membri, nu era un partid, ci un ambalaj al unei structuri de stat totalitar, de despotism asiatic, cum spuneam mai înainte. Un 
teoretician german, economist, Rudolf Bahro, a scris o carte în care caracteriza toate aceste regimuri ca modele întârziate ale despotismelor asiatice, deci 
ale unei suprastructuri politice suprapuse societăţii. Or, în condiţiile noastre, acest ambalaj, această suprastructură politică exploda. Nu putea să se mai 
menţină nici un fel de structură statală, de partid, și așa mai departe. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, pentru că domnul Nicolaescu v-a pus chestiunea aceasta la care dumneavoastră așa de frumos aţi 
răspuns, aş întreba: de ce dumneavoastră, atunci când aţi apărut la Televiziune, spuneaţi că aceia care au întinat valorile comunismului, mă rog, umaniste 
sau nu știu cum le spuneați, deci, vă gândeaţi în timpul acela la dărâmarea comunismului în general sau numai să-l mai... 


Președintele lon Iliescu — Sulemeniţi pe ici, pe colo... Asta este răstălmăcire a la Paler și ale altora. În conștiința publică, ideile socialismului erau legate 
de unele cerinţe, eu zic permanent umane, despre echitate socială, dreptate socială, ori aceste valori n-au fost de fapt onorate, pentru că eu cred că noi nici 
n-am avut ceea ce s-a numit, și în teorie , și în platformele politice, „orânduire socialistă”, care să cultive valori... Există mișcare socialistă peste tot, în toate 
țările occidentale, se succed la guvernare partide liberale, creștin-democrate, dar și socialiste, care cultivă valorile originale ale socialismului, în ideea 
combinării unei economii eficiente, de piață, cu protecţia socială. Deci, aceste valori sunt cultivate în continuare. La noi, aceste valori au fost compromise, la 
asta mă refeream. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Liberalismului îi lipsesc utopiile... 
Președintele lon Iliescu — ... dar utopiile au animat totdeauna gândirile generoase. 
Domnul Adrian Popescu-Necșești — Tocmai de aceea liberalismul reușește mai greu. 


Președintele lon Iliescu — Eu zic că se combină. Vedeţi, domnule Necșești, în teoria noastră, în activitatea propagandistică, se combătea ideea 
convergenţei sistemelor. Poate termenul era nepotrivit — „convergenţa sistemelor”. Dar dezvoltarea socială a adunat valori crate și de practica socială și de 
gândirea oamenilor și le-a îmbogăţit. Și de la poziţiile extreme — liberalism total sau control social — s-a născut o simbioză, care a generat niște valori noi. 


Acum un secol, teoreticienii români, economiștii români aveau o polemică între cele două școli: liber-schimbiștii și protecţioniștii, spre exemplu, dacă ne 
referim numai la economie. Protecţioniștii erau liberalii români, care erau promotorii generării de capital și ai dezvoltării industriei naţionale; dar ei vedeau în 
protecţionism o cale prin care statul să creeze condiţii de protecţie pentru dezvoltarea industriei naţionale și a capitalului naţional. Și veneau și cu argumente 
palpabile. Toate ţările care s-au dezvoltat pe cale capitalistă, când au pornit, au promovat o politică protecţionistă. Când au ajuns să ocupe poziții dominante 
pe piața mondială, au devenit promotorii liberalizării pieței. Ultimii întârziaţi ai liberalismului au fost americanii. De ce? Pentru că ei au avut poziția dominantă 
asupra economiei mondiale, dar, după criza mondială din anii ,30, Roosevelt a venit cu un program corectat, împrumutând teoriile lui Keynes asupra 
intervenției statului în economie, pentru scoaterea ei din criză, un program social („New Deal”-ul) și așa a câștigat alegerile. Acum, aţi văzut, Reagan s-a 
prezentat cu un program superliberal; Clinton a câștigat, din contră, cu angajarea statului în măsuri de protecţie (a pieţei interne, a locurilor de muncă, de 
protecţie a produselor americane pe piața mondială)... lar în Europa, după al doilea război mondial, s-a creat această simbioză în teoria și practica 
economică și politică. Și cel mai corect exemplu e Germania, unde s-au succedat după al doilea război mondial guverne creștin-democrate, social- 
democrate, chiar; la un moment dat, alianţă creștin-democrată, social-democrată sau fiecare dintre aceste partide cu liberal-democraţii. Dar, dacă luaţi 
esenţa politicii economice, și unii și alții vorbesc despre „economia socială de piaţă” ca obiectiv constant. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Probabil, cunoaşteţi cartea lui Galbraith, cu teoria convergenţelor. Așa că acolo sunteţi dumneavoastră încă. Lucrurile 
au mai evoluat. 


Președintele lon Iliescu -Asta am spus. A apărut o asemenea teorie. A fost combătută la vremea respectivă, că nu-i posibil așa ceva. lar eu vă spun că 
practica dezvoltării politice și economice din Europa de după al doilea război mondial a dus la îmbinarea celor două elemente — economie de piaţă, libera 
iniţiativă și angajarea statului în măsuri de protecţie socială. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești —- Dumneavoastră știți că Milton Friedman spune că nu există economie de piaţă decât cu adjectivul „privată”. 


Președintele lon Iliescu — Milton Fiedman exagerează la rândul lui. L-am văzut, e un tip foarte abil; a fost prezentat și la TV cu ideea aceasta a raportului 
între libertate și egalitate. 


Domnul Gheorghe Răboacă —- Domnule Preşedinte, a existat o singură excepţie. Foarte exact aţi prezentat problema liberalismului și protecționismului. 
Napoleon Bonaparte a făcut o politică dublă. Avea interes faţă de Anglia să facă protecţionismul industriei sale, dar a promovat în interior cel mai adevărat 
liberalism... 


Președintele lon Iliescu — Însă, a propos de Milton Firedman, el contrapune egalitatea libertăţii și confundă, suprapune ideea de egalitate cu practica 
socialistă a unor regimuri care înăbușă, prin ideea de egalitate, libera iniţiativă și el spune că numai libertatea poate să creeze bogăţie. Eu zic că o 
asemenea contrapunere este, de asemenea, falsă. Și nerealistă. În primul rând, libertate totală n-a existat și nu există nicăieri. Și nici egalitate nu poate 


exista. Deci, ambele poziţii sunt extreme. Adevărul e undeva la mijloc. O societate organizată înseamnă și îngrădirea libertăţii individuale. Altminteri, libertate 
totală înseamnă sălbăticie. Deci, nici libertate absolută și nici egalitate absolută, pentru că natura ne-a creat diverși. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — lată temei de cooperare. 
Președintele lon Iliescu -Sigur că da. 
Domnul Sergiu Nicolaescu — Era păcat să ieşiţi la pensie. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule senator, vă rog să puneţi întrebări în legătură cu evenimentele, că domnul Iliescu, cu verva dumnealui și 
cunoștințe vaste, ne ţine o lecţie, foarte interesantă de altfel. Dar să ne întoarcem la oile noastre. 


Domnul lonel Aichimoaie — Fără să minimalizăm rolul poporului român deosebit în revoluţie, dacă consideraţi că a existat implicare străină și dacă aveți 
date să faceţi referiri la Malta și dacă a existat implicare străină în Revoluţia din decembrie. 


Președintele lon Iliescu — Eu explic acest lucru și în carte. Este optica mea, desigur. Asupra unui fenomen atât de complex e clar că sunt optici diferite. Vă 
uitaţi la un deget. Eu văd o parte, dumneavoastră, altă parte; dumneavoastră nu puteţi vedea unghia. Și acesta este un element foarte simplu. Dar un 
proces atât de complex e clar că presupune optici foarte diferite. Fără îndoială că elemente, factori străini au fost prezenți totdeauna. Nu se poate să nu se 
intereseze și factori politici și servicii de informaţii și tot ce vreţi, de un asemenea proces. Și s-a vorbit și despre turiștii aceia ruși, care au venit pe la noi, și 
unguri ș.a.m.d. Sunt convins că agenţii tuturor serviciilor de spionaj erau prezenţi. Puteau să nu fie? Și tot serviciul diplomatic putea să nu se intereseze de 
aceste procese? Dar nu factorul extern a fost nici declanșatorul Revoluţiei române, nici factorul determinant. Revoluţia română a fost opera societății 
românești și a poporului român. Și aceasta este chestiunea de esenţă. 


Vă mulțumesc. 
Domnul Valentin Gabrielescu — Domnul senator Necșești, vă rog să puneţi întrebări. Vă rog să nu ne mai intoxicaţi cu liberalismul dumneavoastră. 


Președintele lon Iliescu — De ce, domnule Gabrielescu? Eu sunt mai tolerant ca dumneavoastră. Liberalismul este o școală de gândire care a generat 
foarte multe valori și care este o valoare prezentă și în zilele noastre. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Domnule Președinte, îmi permiteţi să vă rog să faceţi două comentarii — unul în legătură cu preliminariile 
evenimentelor și altul în legătură cu sfârșitul. ȘI pe urmă o mică întrebare în legătură cu faptul că trataţi și reforma alături de revoluţie. În preliminarii, aș vrea 
să vă rog să comentaţi următoarea informaţie. Eu am fost coleg de facultate cu Corneliu Bogdan și l-am văzut cu o oră înainte de a muri, în ziua de 2 
ianuarie 1990. Și l-am întrebat: Ce cauţi, dragă, aici? Ne despărțisem când el a plecat în Statele Unite, după ce Ceaușescu l-a scos la pensie, când fiica lui 
s-a căsătorit cu un cetățean american. Și avea bursă și studia în Statele Unite la o facultate. Dumneavoastră știți, eu spun pentru ceilalţi, despre sferele de 
influență. Era plătit pentru sfera de influenţă sovietică să facă un studiu extrem de interesant. El mi-a spus așa: Am venit pentru că am avut o misiune. Bun, 
dacă ai avut această misiune, ce-ai făcut în 21? Zice: Când am văzut la televizor, m-am dus la Televiziune. Și când vroiam să-l întreb de ce s-a dus tocmai 
la Televiziune — sau chiar îl întrebasem - a intrat Mitran. Îl știți pe Mitran. 


Președintele lon Iliescu — Care Mitran? Cel de la Externe sau fratele lui de la „Scânteia”? 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Secretarul de partid de la ambasadă, de la New York. Și a întrerupt discuţia cu mine. Când s-a întors, mi-a spus: Am 
misiuni mai mari decât să stau de vorbă cu tine. Stăm de vorbă peste câteva zile. Vă rog să comentaţi această afirmaţie a lui: „M-am întors în ţară, am o 
misiune și m-am dus la Televiziune. Cum ai nimerit tu direct de acasă, din Cotroceni, direct la Televiziune să te întâlneşti cu domnul Iliescu?” 

Președintele lon Iliescu — Eu nu pot să fac judecăţi. 

Domnul Adrian Popescu Necșești — Comentati. 

Președintele lon Iliescu — Pe Corneliu Bogdan l-am cunoscut. Era un om deosebit de inteligent și a și fost prim-adjunct al ministrului de externe; dar, din 
păcate, s-a sfârșit rapid. Nu știu ce a înţeles el prin misiunea la care faceţi referire. Faptul că s-a dus la Televiziune? A fost un punct de atracție pentru foarte 
multă lume. La Televiziune erau zeci de mii de oameni. 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Pentru concluziile și interpretarea mea, răspunsul dumneavoastră este absolut edificator. 

A doua întrebare: să comentaţi puțin următoarea prevedere din raportul armatei din judeţul Caraș-Severin. O dată cu deschiderea granițelor s-a tras, în 
județul Caraș-Severin, pentru a se crea un culoar către granița cu Iugoslavia, pentru ca să poată părăsi ţara cei care trebuiau să o părăsească, fiind 


potenţial vinovaţi ca urmare a revoluţiei. 


Președintele lon Iliescu — Nu comentez. Înregistrez. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Amândouă comentariile sunt elocvente. Și, în sfârșit, o întrebare în legătură cu cartea pe care am citi-o cu mare 
interes. În ce măsură direcționaţi și urmăriţi aplicarea în practică, de către organele statului cu atribuţii în materie, opţiunile dumneavoastră de politică internă 
și externă, în concordanţă cu obiectivele revoluţiei, în special în procesul de privatizare, care este unul din criteriile de valoare ale performanțelor reformei în 
România. 

Președintele lon Iliescu — Eu, așa cum am mai spus și cu alte prilejuri, consider că, în momentul de față, când am parcurs, poate, momentele cele mai 
grele în acest proces de destrămare, de declin al economiei naţionale și când au apărut câteva semnale de stabilizare macro-economică, problema-cheie a 
reformei în momentul de față este marea privatizare. Sigur că am făcut pașii aceia cu privatizarea pe baza Decretului-lege de pe vremea CPUN-ului din 
1990, cu iniţiativa privată și încurajarea ei. Au și apărut vreo 500 de mii de agenţi economici noi creaţi în această perioadă, care constituie un sector 
important. O treime din produsul intern brut și o treime din forța de muncă sunt legate de acest sector. Și el a fost benefic și pentru a diminua dimensiunea 
șomajului, care ar fi fost catastrofală. Și, de asemenea, în agricultură, măsurile care s-au luat cu dezvoltarea sectorului privat. Dar rămâne problema cea mai 
dificilă a marii industrii, marea privatizare. De aceea am spus că în momentul actual problema-cheie este lansarea acestei mari privatizări. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Dar nu e foarte târziu, domnule Preşedinte? 


Președintele lon Iliescu — E greu de spus, domnule Necșești. De ce? Pentru că privatizarea acestui sector mare este legată de surse de capital. N-am avut 
și n-aveam nici astăzi... 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — ... nici celelalte țări fost comuniste n-au avut. 

Președintele lon Iliescu — Și nici ele n-au făcut mare lucru. 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Dar nu sunt așa de întârziaţi ca noi. 

Președintele lon Iliescu — Păi, ne comparăm cu cehii? 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Ar trebui. 

Președintele lon Iliescu — Ar fi bine. N-ar fi bine? Dacă vreţi să vă spun, singurii care au aplicat terapia de șoc și care tot n-au finalizat acest proces sunt 
nemții, care au pus toate aceste întreprinderi în condiţiile competiţiei pe piața germană, dar care-i costă 150 miliarde de mărci pe an, ca să plătească numai 
ajutoare de șomaj și alte asemenea măsuri sociale. Avem noi asemenea resurse? 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Ultima cifră e 600 milioane de mărci... Deci, am înţeles, nu consideraţi că e întârziată grav. 

Președintele lon Iliescu — Nu, eu cred că, dacă am fi putut să... 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — ... și că obiectivele Revoluţiei sunt amenințate datorită acestor grave întârzieri a procesului de privatizare. 
Președintele lon Iliescu — Domnule Necșești, dacă s-ar fi putut ca într-un an de zile să promovăm toate aceste obiective ar fi fost foarte bine. 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Păi, de ce alții au putut? 


Președintele lon Iliescu — Care? Daţi-ne un exemplu. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Suntem ultimii, de pildă, cu investiţii străine, pentru că există un miliard de dolari investiţii străine în România, în timp 
ce în Ungaria sunt 9 miliarde de dolari. Ce exemple să mai dau? 


Președintele lon Iliescu — Domnule Necșești, comparaţi lucruri necomparabile. Eu m-am văzut cu domnul Horn acum, la Essen, după Budapesta. Și el mi- 
a spus ce greu e pentru ei și ce bine stăm noi faţă de ei, că toată datoria externă realizată numai în acești patru ani este de vreo 4 miliarde jumătate de 
dolari. Ei au 27 miliarde la ora actuală. Sunt sufocați. 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — În capitalism se trăiește pe credit, domnule Președinte. 

Președintele lon Iliescu — Trebuie să ai creditori. Eu am discutat cu cercurile financiare... 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Unde-i credibilitatea noastră? 


Președintele lon Iliescu — Nu numai, domnule Necșești... 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — La 2 dolari pe cap de locuitor investiţi în 1993. 


Președintele lon Iliescu — Credibilitatea e legată de multe elemente. Dar nu numai. Noi am intrat în acest proces într-o fază de declin al economiei 
mondiale, într-o fază de recesiune mondială, iar legea băncilor comerciale este că, în condiţii de recesiune mondială, nimeni nu este dispus să-și creeze noi 
clienți. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Recesiunea mondială este și pentru alte ţări, domnule Președinte. 


Președintele lon Iliescu — Dar ei erau deja datornici. Cel care are deja cont în bancă este în atenţia băncii. Banca este interesată să-și susțină propriii 
clienţi. Nu avem de ce să ne lăudăm pentru lipsa de datorii externe. A fost prostia lui Ceaușescu. Acest obiectiv, de a lichida datoria externă, a fost un 
obiectiv al unui om limitat. Cel mai mare datornic internaţional sunt Statele Unite ale Americii, cea mai puternică economie naţională. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Necșești era vorba să puneţi întrebări în legătură cu revoluţia, nu facem exerciţii intelectuale. 
(pauză) 

Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, întrebările noastre s-au terminat. 

Președintele lon Iliescu — Eu v-am promis ceva și mă ţin de cuvânt. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, vă rog să ne puneţi și dumneavoastră întrebările pe care le aveți. 

Președintele lon Iliescu — Domnule Gabrielescu, aș avea două întrebări: 


Dacă dumneavoastră puteţi să-mi explicaţi aceste scurgeri de materiale de la comisie — și nu oriunde, ci numai la anumite publicaţii și dacă, personal, aveţi 
vreo cunoștință de treaba asta sau bănuiţi ceva. Asta-i prima întrebare. 


A doua: Cum vă explicaţi, a propos de aceste scurgeri, concordanța ideilor de bază, pentru că aici nu este vorba de relatare, pentru că puteam să luăm 
decizia ca activitatea comisiei să fie chiar publică și să se fi dat tuturor mijloacelor de comunicare în masă; putea să fie o activitate publică a comisiei. Dar 
dumneavoastră aţi decis să fie o activitate confidențială, să prelucreze materialul și să vină comisia cu propriile concluzii. Dar, ceea ce s-a petrecut este o 
tratare discriminatorie, scurgeri către anumite organe de presă, care nu relatează depoziţiile în mod obiectiv, cursiv, ci extrage din context, pentru a-și 
susţine anumite teze. Eu vă întreb despre concordanța acestor idei de bază și teze care formează obiectul acestei campanii deșănțate din aceste câteva 
publicaţii, cu afirmaţiile pe care dumneavoastră le-aţi făcut în câteva rânduri, dumneavoastră și colegii dumneavoastră, gen Ticu Dumitrescu și alţii. Și în 
legătură cu contestaţia revoluţiei și în legătură cu incriminarea lui Iliescu ca vinovat de lovitură de stat, și de chemarea sovieticilor, și de condamnarea lui 
Ceaușescu, și de complot ș.a.m.d. Cum explicaţi această concordanță în opinii și poziții? 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Am schimbat rolurile acum. Noi suntem anchetați de dumneavoastră! 
Președintele lon Iliescu — Nu, dânsul, președintele comisiei. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, sigur că această întâmplare nefericită, dar poate să nu fie o întâmplare, ne-a lovit și pe noi destul de 

greu și în special pe mine, ca președinte al acestei comisii. Probabil că n-am luat toate măsurile de păstrare a secretului, așa cum ar fi trebuit să iau. Eu sunt 
primul vinovat în acest scandal. Și sigur că mi-am pus și eu întrebări. Și mi-am spus: domnule, neglijenţă! Am lăsat lucrurile pe masă și cineva le-a luat și le- 
a dus. Neglijenţa noastră și vina noastră. 


Al doilea, am zis, am presupus că unul dintre noi sau din personalul auxiliar, contra cost, a făcut ceea ce a făcut. Tot grav ar fi, dar la noi corupţia este atât 
de curentă, încât e posibil să fie așa. Dar, văzând apoi comentariile domnului Roșca, care nu corespund deloc, decât în titluri, ce voia el să demonstreze și 
care nu prea rezultă din materialele care au ajuns la el, nu ştiu pe ce cale, m-am gândit că mai curând, așa cum aţi spus și dumneavoastră, cineva a dorit să 
discrediteze această comisie și a reușit din plin. Noi nu avem idei preconcepute și nu vom face vreun raport în sensul celor spuse de domnul Roșca. Noi 
trebuie să explorăm toate canalele, să presupunem că a fost lovitură, să vedem -— a fost sau n-a fost; să vedem dacă a fost intervenţie externă, a fost sau n- 
a fost; teroriști, da sau nu. Deci nu am pledat că sunt sau nu sunt. 


Deci, dacă eu am exprimat niște păreri personale nu chiar ca Roșca este o exagerare. Deci, eu consider mai mult că este un atac nu atât la persoana 
Președintelui — care este atacat și-așa, și-așa de când îl știm, asta-i soarta lui — dar este un atac, în primul rând, la adresa noastră. Cine să-l facă și de ce? 
Eu presupun că — presupun, n-am dovedit — că cineva din afară; că ne-am adresat Procuraturii, ce-or face or face, mare lucru nu cred să facă; noi înșine și 
eu în special caut să descopăr cine a făcut treaba aceasta. Dar dacă descopăr, ar trebui să pun întrebarea, și mi-am pus-o: Cine a avut asemenea interes 
să facă o asemenea... să provoace un asemenea scanda împotriva noastră? Noi suntem primii loviți și m-am gândit eu că acest domn care face treaba 
aceasta este un fost securist, să spunem așa, așa spune lumea... 


Președintele lon Iliescu — Chiar mai degradant. A fost un informator, un delator plătit de securitate. Cam același lucru face și astăzi, dar cu o poziţie oficială 
de redactor-șef, tot plătit, tot pentru niște interese ale unora... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Exact așa m-am gândit și eu. De cine, domnule Președinte? Nu de actualii, nu de SRI, nu. De niște structuri ale fostei 
securităţi care există, și gazetele... 


Președintele lon Iliescu — Aici este un joc politic, domnule Gabrielescu. Cum anume exploatează aceste materiale și de ce numai într-o anumită direcţie? 
Intră într-o campanie politică. De aceea v-am întrebat pe dumneavoastră, pentru că, întâmplător, coincide flagrant tot ceea ce fac ei, folosindu-se de munca 
dumneavoastră și de depoziţiile de aici, pentru a susţine teze pe care dumneavoastră și colegii dumneavoastră le-aţi susținut sistematic în ultima vreme, cu 
atac la adresa Președintelui și anumitor... 

Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, nu cred că este chiar așa... 

Președintele lon Iliescu — E flagrant așa, tocmai ăsta e faptul flagrant pe care eu l-am semnalat și de aceea v-am pus întrebarea. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Eu înțeleg unde bateţi dumneavoastră, că și eu am o mică neînțelegere despre asta... 


Președintele lon Iliescu -— ... aţi declarat-o într-un cerc public, la Paris, ce urmăriți dumneavoastră la această comisie: să-l puneţi la punct pe Iliescu ăsta și 
să-l aduceţi cu mâinile legate în faţa... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Nu, domnule Președinte, n-am spus-o... 


Președintele lon Iliescu — Aţi spus-o domnule Gabrielescu. Prietenul dumneavoastră, Adrian Păunescu, a și dezvăluit-o, pentru că n-aţi vorbit între patru 
ochi... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Spre exemplu, eu am spus atunci că Ceaușescu nu trebuia împușcat. Și spun şi acum. Nu trebuia. A fost o pripeală. 


Președintele lon Iliescu — Eu am scris undeva că pedeapsa cea mai mare pentru el ar fi fost nu condamnarea la moarte, ci să trăiască, să vadă cum îl 
judecă lumea. El a murit fără să înțeleagă măcar ceva. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Așa trebuia să fi făcut. Dar n-aţi făcut așa. Asta nu-i greșeala mea. 

Președintele lon Iliescu — Eu am explicat de ce am fost obligaţi să o facem așa. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Aţi fost obligaţi, dar dumneavoastră sunteți un om politic și recunosc că sunteţi un mare om politic. De ce să nu spun? 
Președintele lon Iliescu — Sunt atât cât sunt. N-am decât 1,75 m. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Mai sunt și alți oameni politici, tot acum, în zilele noastre, care nu sunt deloc oameni politici decât prin funcţii. Dar 
dumneavoastră aveţi în afară de funcţie și niște calităţi, și eu îmi scot pălăria. Dar dumneavoastră, cu tot respectul, aveţi și niște idei preconcepute. Să vă 
spun și de ce. Și nu vă puteţi lăsa de ele. Am spus-o și o mai spun. Dumneavoastră mă consideraţi pe mine și partidul meu ca niște dușmani. 


Președintele lon Iliescu — Exact invers, domnule Gabrielescu. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Nu suntem dușmani, domnule Iliescu. Vă declar cu toată sinceritatea. Nici ai dumneavoastră, nici ai lui Văcăroiu. Nu 
suntem dușmani. Dar e de datoria noastră, fiind din opoziţie, să vă ţinem treji şi să vă arătăm prin toate mijloacele că nu faceţi ce trebuie să faceţi. Noi vrem 
ca dumneavoastră — și vrem să vă rugăm, să vă atragem atenţia pe toate căile, prin declaraţii, prin moţiuni, prin ce putem noi, în opoziţie fiind — să vă (nu 
vreau să folosesc un termen prea grav) trezim la realitate; bateţi pasul pe loc, ne îngrijorează lucrul acesta și mă mir cum dumneavoastră — că nu pricepe 
domnul Văcăroiu treaba asta nu mă mir — dar că dumneavoastră nu vă daţi seama că actualul regim al dumneavoastră bate pasul pe loc și că sunt niște 
greutăți mai mari la noi decât la alţii. Dar că România trebuie să aibă alt guvern, nu de contabili, ci de niște oameni politici, cum sunteți dumneavoastră — și 
profit de această ocazie, că n-am când să vorbesc cu dumneavoastră, n-am avut niciodată ocazia să vorbesc — uite, spun și eu acum că dumneavoastră, în 
calitatea pe care o aveţi, și toţi vă apreciem, și chiar noi, adversarii dumneavoastră, nu suntem dușmani, suntem adversari. Nu vrem nimic altceva, nu vrem 
să fim miniștri, nu vrem să fim nimic. E de datoria noastră, ca opoziție, și a mea, ca unul din liderii opoziţiei, pe toate căile să vă atragem atenţia că trebuie 
să faceți altceva decât ce se întâmplă acum în România. Asta-i părerea noastră. 


Președintele lon Iliescu — Este o problemă mai largă; nu despre asta discutăm acum, despre rolul și funcţiile opoziţiei, despre necesitatea de a avea 
permanent un dialog deschis. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Păi, n-avem. 

Președintele lon Iliescu — Și chiar și confruntare, dar confruntare civilizată, deschisă, asta-i cu totul altceva. Acum vorbeam, însă, de un accident, care 
vorbește tocmai nu despre deschidere spre dialog și confruntare cu cărțile pe faţă, ci despre folosirea unor procedee, cum să vă spun, neelegante, procedee 
mârșave. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Acum m-aţi provocat. Aţi zis... ce să zicem, dacă dumneavoastră spuneți că suntem fasciști, huligani... 


Președintele lon Iliescu — Eu, despre dumneavoastră? Nu, domnule Gabrielescu. De ce confundați... 


Domnul Valentin Gabrielescu — Suntem un partid de centru-stânga, suntem foarte moderați și dorim să constituim și noi... 


Președintele lon Iliescu —- Domnule, cât de centru-stânga și moderați sunteți, asta lăsați... 

Domnul Valentin Gabrielescu — Păi, vedeți... 

Președintele lon Iliescu — Eu, în ianuarie, am primit delegaţia Partidului Naţional Țărănesc cu inima deschisă. Le-am propus atunci — era încă CFSN — i- 
am propus domnului Coposu să lărgim CFSN-ul cu toţi cei care apar. Şi chiar Consiliul Frontului să includă pe toți cei care apar. De la început a apărut 
această poziţie rigidă a domnului Coposu. În schimb, dânsul mi-a propus — vedeţi, m-aţi tratat în fel și chip: nomencilaturist, neocriptocomunist ș.a.m.d. — dar 
atunci domnul Coposu mi-a propus să accept să fiu candidat al PNȚCD la viitoarele alegeri, chiar cap de listă. Atunci nici nu mă gândeam la alegeri, la 
candidatură, necandidatură, aveam alte treburi mai urgente. Deci, atunci nu mai eram nici neocomunist, nici criptocomunist, nici nomenclaturist, nimic; eram 
valabil. Dacă aș fi acceptat, eram chiar îmbrățișat de țărăniști. Pentru că n-am acceptat, v-aţi năpustit cu ură împotriva mea. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Ca să vă aducem la realitate. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Deci, trecem toţi la partidul dânșilor. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, am să vă fac o declaraţie pentru care, poate, să fiu bătut. Noi, partidul nostru, suntem gata să vă 
sprijinim chiar în viitoarele alegeri la președinție. Pentru că considerăm că sunteţi un președinte bun, așa credem noi, nu suntem niște orbi chiar. Dar, vă rog 
frumos, vă rugăm, gândiţi-vă bine ce faceți în acest moment. După părerea noastră, nu faceţi nimic, deși sunteţi omul pe care-l respectăm. 

Președintele lon Iliescu — Păi, ce să fac eu, domnule Gabrielescu? În politică... 

Domnul Valentin Gabrielescu — ... Să luaţi taurul de coarne. 

Președintele lon Iliescu — În politică nu dorințele dictează, ci posibilitățile, realitățile și interesele, sigur. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Sunt posibilități. 

Președintele lon Iliescu —- După alegeri am venit cu inima deschisă, am propus un guvern de uniune naţională — am fost respins. Am fost chiar bănuit, 
suspectat că doresc să înăbuș opoziţia, că ce fel de democraţie va fi dacă nu o să existe opoziţie în Parlament? Am propus atunci, dacă nu se poate guvern 
de uniune naţională, haideţi să vedem, indiferent de structură de guvern, să facem un pact, o înțelegere. Guvernele vin și pleacă, se succed, dar să existe o 
platformă minimală de acţiune comună. Ce a ieșit din toată asta? N-a ieșit nimic. 

— Haideţi să facem acum! 

Președintele lon Iliescu — N-am nimic împotrivă. 

Domnul Șerban Săndulescu — ... cu moţiunea asta de cenzură. 

Președintele lon Iliescu — Nu cu moţiune de cenzură. Faceţi o discuţie civilizată. 

Domnul Șerban Săndulescu — Domnule Președinte, o moţiune de cenzură nu înseamnă o discuţie civilizată în termeni democratici? 

Președintele lon Iliescu — Ba și asta, cum să nu. Eu mă refeream la altceva. Eu mă refeream la realizarea unui element constructiv. Moţiunea de cenzură 
este și ea un element al unei dispute democratice. Este adevărat. E constituțională, e tot ce vreți. Dar eu vorbeam de ceva mai mult, de un pas care să 
însemne și o construcţie comună, care să lase câmp liber și disputei, și succesiunilor, și alternanţelor, dar să fie un element de consens minimal pe câteva 
probleme majore care eu cred că există în viața noastră publică. Dar n-am găsit până acum această înțelegere. Eu nu disper, domnule Săndulescu. Eu sunt 
un om optimist. 

Domnul Șerban Săndulescu — Domnule Președinte, discuţia o faceți cu niște partide care sunt calificate extremiste. 

Președintele lon Iliescu — Așa cum sunt ele, domnule. Extremist poate fi calificat oricine. Depinde cum privești lucrurile și oamenii. 

Domnul Șerban Săndulescu — Da, profesorul meu, Carafoli, avea o expresie: „Depinde cum atacă avionul chestiunea”. 

Președintele lon Iliescu — Exact. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Deci, cam așa e problema. 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Îmi permiteţi un mic comentariu? Chiar individ ordinar să faceţi un ziarist care nu e încă condamnat? Parcă mi se pare 
puțin cam mult. O fi având multe păcate... 


Domnul llie Plătică-Vidovici — Ordinar înseamnă obișnuit, de rând. 


Președintele lon Iliescu — A, vorbiți de Roșca Stănescu? 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Este un om prea obișnuit pentru dumneavoastră, domnule Președinte, Nu vă supăraţi, a propos de termen... 
Președintele lon Iliescu —- Domnule, am fost chiar foarte blând în aprecieri. 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Se poate, dar ca președinte... este un ziarist... 

Președintele lon Iliescu — Dacă el este ziarist... 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Este, până una-alta, este... 

Președintele lon Iliescu — Nu, e redactor-șef, nu-i ziarist. 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Prezumția de nevinovăție, cum stăm? 


Președintele lon Iliescu — — Dar când el atacă în maniera în care atacă, calomniază, defăimează, poţi să mai ai respect față de un asemenea om? Poţi să- 
| consideri gazetar? Când el nu respectă lucruri elementare de deontologie gazetărească? 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Eu n-aş spune asta. 

Președintele lon Iliescu — Cum să nu? E mai rău decât atât. 

Domnul Șerban Săndulescu — Domnule Preşedinte, ca să ne oprim, pentru că dumneavoastră trebuie să plecaţi acasă... 

Președintele lon Iliescu — Mă surprinde că luaţi apărarea unor asemenea manifestări. 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Nu-i iau apărarea. lau apărarea dumneavoastră, nu a lui. 

Domnul Gheorghe Răboacă — În schimb, asupra noastră planează că suntem suspectaţi. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, dacă în Germania — să luăm exemplul acestui stat, care este model pentru toată lumea, ce să mai 
vorbim, partide creştin-democrate, dumneavoastră le considerați de dreapta, noi nu credem lucrul ăsta, dar, mă rog, și noi avem acest model creștin- 
democratic, relaţiile noastre cele mai strânse sunt cu acest partid creștin-democrat din Germania — dacă ei, acolo la ei, se confruntă permanent cu 
socialismul lor de acolo și care este real, nu socialismul nostru, e un socialism, mă rog, mai bine închegat și mai... Şi ei găsesc formule și au găsit și în 
colaborarea lor, marea lor coaliţie, cum se spune, a reușit și va mai reuși, probabil foarte curând, că lucrurile sunt așa. De ce noi, domnule Președinte, să ne 
scoatem ochii unii la alţii. 

Președintele lon Iliescu — Asta mă întreb și eu. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Eu vă întreb pe dumneavoastră. Dacă ne faceți fasciști, noi vă facem comuniști. Nu terminăm niciodată. 

Președintele lon Iliescu — Când v-am făcut eu fascist pe dumneavoastră? 

Domnul Valentin Gabrielescu — Nu pe mine personal, că eu nu... 

Președintele lon Iliescu — Am vorbit despre niște manifestări din 13 iunie 1990, care erau de esenţă fascistă, legionară, adică devastarea aceea violentă. 
Și eram, când? La trei săptămâni după alegeri, când se exprimase un scrutin, când ajunsesem la o soluție democratică. Dezlănţuirea aceea de violență ce 
era? 


Domnul Șerban Săndulescu — Domnule Președinte... 


Președintele lon Iliescu — Și eu atunci am făcut această reflecţie, mi-am amintit de anii copilăriei mele, când am văzut rebeliunea legionară din București. 
Era repetarea unor asemenea chestiuni. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Sunt de acord cu dumneavoastră. 
Președintele lon Iliescu — Acestea nu erau aprecieri la adresa unor partide, la personalități. Eu am spus despre manifestarea în sine, din 13 iunie. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, dumneavoastră faceţi o greșeală. Așa a fost Piaţa Universităţii și ce-a mai fost pe acolo. Vă declar 
solemn. Nu are nici o legătură și n-a avut niciodată cu partidul nostru. Încă o dată vă declar. Nu suntem extremiști, nu suntem fasciști... 


Președintele lon Iliescu —- Domnule Gabrielescu, domnul Coposu nu a contestat. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Ce? 


Președintele lon Iliescu —- Domnul Puiu era vicepreședinte al partidului, el a și recunoscut acest lucru, el a alimentat sistematic niște grupuri din Piaţa 
Universităţii. Și domnul Coposu mi-a și spus că, într-adevăr, în subsolul PNȚ-ului erau canistre cu benzină, din care s-au confecţionat sticle incendiare. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Era o cantină... 


Președintele lon Iliescu — Erau grupurile de șoc ale domnului Puiu, de aceea l-a și dat afară. El a venit și mi-a spus — domnul Coposu: „D-aia l-am dat 
afară din partid, pentru că ne compromitea”. 


Domnul Valentin Gabrielescu — E adevărat. 

Președintele lon Iliescu — Cu echipele lui de șoc, cu tinerii ăia îmbrăcaţi în negru, care aminteau echipele de șoc legionare. 

Domnul Valentin Gabrielescu — E adevărat că Puiu era smintit. 

Președintele lon Iliescu — El în tinerețe a fost legionar. A fost în celula legionară de la Politehnica bucureșteană. Și năravurile i-au rămas. S-a și prezentat 
în fața Televiziunii, dacă vă amintiţi, cu un tânăr îmbrăcat în negru din cap până în picioare, cu diagonală, cu cizme, adică exact prototipul detașamentelor de 
asalt legionare. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Da, și pe ăsta l-am eliminat. V-am spus că a luat-o razna. 

Președintele lon Iliescu — Deci, eu n-am spus de partid, domnule Gabrielescu. 

Domnul Valentin Gabrielescu — ... cum a luat-o prietenul dumneavoastră, Vadim... 

Președintele lon Iliescu — Deci, eu n-am caracterizat partidul. V-am arătat unele elemente care s-au prezentat ca atare. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Asta pot s-o recunosc. Așa este. Vă propun să încheiem discuţiile aici. Vă mulțumim foarte mult, în numele colegilor mei și 
al mei personal. În afară de informaţiile pe care ni le-aţi dat, care pentru noi sunt foarte valoroase pentru ca să putem conchide, vă mărturisesc că a fost o 
adevărată plăcere pentru noi toţi, chiar pentru dușmanii dumneavoastră, să discute cu dumneavoastră. 

Președintele lon Iliescu — Eu nu tratez pe nimeni de dușman. 

Domnul llie Plătică-Vidovici — Mai înainte zicea că sunt adversari, acum sunt dușmani... 

Președintele lon Iliescu — Dacă m-ati fi urmărit mai atent, eu am fost mereu pe recepție, n-am căutat să-mi impun punctele de vedere și am fost și rămân 
omul dialogului. Știu că nu-i ușor, adică trecem printr-o perioadă care alimentează aceste încrâncenări. La rândul meu, eu vreau să vă urez succes, pentru 
că ştiu că nu-i o muncă prea ușoară. Aș vrea să vă văd cum veţi reuși să faceţi sinteza, după nu știu câte sute, probabil, de discuţii pe care le-aţi avut. Dar, o 
asemenea analiză comportă, fără îndoială, elemente subiective: să reușești să sintetizezi toate abordările subiective, să ajungi la o înţelegere comună, la o 
abordare comună, la o concluzie comună nu-i simplu deloc. Oricum, e o treabă utilă chiar pentru istorie. Va rămâne un material bogat pentru istorici. Ceea 
ce nu veţi reuși dumneavoastră să poată fi obiect de analiză și reflecţie pentru alţii. Eu n-am acest avantaj, spre exemplu, pentru că nici nu am timp. Pe mine 
m-ar fi interesat să cunosc toată această bogăţie de materiale, inclusiv cu limitele și subiectivismele fiecăruia. Dar adevărul se încropește chiar și din frânturi 
de adevăr, pe care le conține fiecare contribuţie. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Este categoric, domnule Președinte, dar raportul nostru nu va putea fi exhaustiv... 


Președintele lon Iliescu — Nu numai atât. Nu sunteţi organ de anchetă. Pentru că toată lumea așteaptă: vrem adevărul. Cine, oare, nu vrea adevărul? Dar 
mi se pare mai complicat de dat răspunsuri simple și clare. Dar investigarea ca atare a unui fenomen atât de complex este o chestiune utilă și necesară. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Materialul pe care-l lăsăm, domnule Președinte. 
Președintele lon Iliescu — Totuși, trăim cu toţii o perioadă de excepţie. Noi, vorba aia, suntem o generaţie, unii din dumneavoastră sunt mai în vârstă ca 
mine, dar, oricum, suntem o generație. Vor veni alţii după noi care, poate, vor face mai bine decât noi; dar adevărul e că trăim un moment istoric deosebit 


care, pentru analiștii istorici, va rămâne un obiect de studiu interesant. 


Domnul Valentin Gabrielescu — În legătură cu asta, domnule Președinte, sigur, noi o să încheiem raportul. O să vedem cum o ieși, ce-o să zică lumea, câți 
or să ne înjure, cam toată lumea o să ne înjure, bineînţeles. 


Președintele lon Iliescu — Mai gustați și dumneavoastră din fructul acesta.. 


Domnul Valentin Gabrielescu — V-aș propune dumneavoastră — e o idee a mea și poate v-o spun dumneavoastră — noi o să încheiem, o să facem un 
raport, o să discute lumea, oricum. Dar eu cred că această cercetare ar trebui să continue nu de către Senat și nu de către noi; că tot ce am adunat noi este 
un material valoros, cât ar fi de contradictoriu, și aş crede eu că ar trebui predată această misiune, în continuare, unor oameni de specialitate, de exemplu, 
unor istorici, cum ar fi Institutul de Cercetări Istorice sau Academia Română — știu că are un Institut de Cercetare a Totalitarismului sau așa ceva. 
Președintele lon Iliescu — Ar trebui făcută o arhivă specială a Revoluţiei române, care-i mai important decât orice. 

Domnul Valentin Gabrielescu — Dar nu Senatul. Să predăm ce-am făcut noi până acum. 

Președintele lon Iliescu — Cel mai bine la Academie, așa cum spuneți. 

Domnul Valentin Gabrielescu — La Academie, așa cred și eu. 

Președintele lon Iliescu — Are un institut. Să fie o arhivă la dispoziția cercetătorilor. 

Domnul Valentin Gabrielescu -— ... fără patimă. Să fim sinceri, domnule Președinte. Există și patimă aici, la noi. 

Președintele lon Iliescu — În politică, patima e inevitabilă. 

Domnul Sergiu Nicolaescu — Domnule Președinte, am și eu o propunere, o lansez și vă las şi pe dumneavoastră și colegii mei să gândească. Eu cred că o 
soluţie care ar putea duce la un deznodământ mai rapid asupra adevărurilor din timpul Revoluţiei ar fi o amnistie privind toate faptele care privesc și sunt 
legate direct de Revoluţie. Atunci ar da curaj oamenilor să vorbească. Gândiţi-vă la acest lucru. 

Președintele lon Iliescu — Nu trebuie să mă gândesc la acest lucru. Asta e o decizie politică. Conform Constituţiei, ea revine Parlamentului. Președintele 
are atribuţiuni limitate la graţieri individuale. Amnistia este o decizie nu numai juridică, ci și politică, care, prin Constituţie, revine Parlamentului. N-am nimic 
împotriva unei dezbateri pe această temă. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Putem să o propunem noi... 


Domnul Adrian Popescu-Necșești — Domnule Președinte, dacă-mi permiteţi să comentez un pic un citat din Adam Michnik: „Revoluţia e neterminată, dar 
din fericire și restauraţia va fi neterminată”. 


Președintele lon Iliescu — Depinde la ce restauraţie vă referiti. 

Domnul Adrian Popescu-Necșești — Dumneavoastră știți. 

Președintele lon Iliescu — De ce am ripostat la această apreciere a dumneavoastră? Pentru că restauraţia nu-i posibilă. Adică, oricine își face iluzii că se 
poate întoarce roata istoriei mai aproape sau mai departe își face iluzii deșarte. Viaţa merge înainte. Că merge cu hopuri, cu dificultăţi, cu bariere, asta-i clar. 
Dar o restauraţie, deci revenire la sistem totalitar, la un sistem de dominație a societății de către un stat nedemocratic, așa ceva nu mai e posibil, precum nu 
e posibilă nici restauraţie antebelică, cum își închipuie alţii. Suntem la sfârșit de secol XX. Nu putem să prevedem mersul înainte decât de la acest nivel mai 
departe, nu înapoi. Orice privire înapoi, mai în apropiere sau mai în depărtare, înăbușă perspectiva. Ori, noi trebuie să ne uităm încotro merge lumea de azi. 


Domnul Valentin Gabrielescu — Domnule Președinte, dar nici nu putem avansa spre acest progres cu spatele, fără să privim și în trecut.... 


Președintele lon Iliescu — Asta spun și eu. Dar trebuie să privim înainte. Trecutul ne inspiră printr-o experienţă pe care am acumulat-o. Dar trebuie să știm 
să privim înainte. Să privim la ce-i în jurul nostru, încotro merge lumea, domnule Gabrielescu. 


Domnul Sergiu Nicolaescu — Trecutul e istorie, domnule Președinte. 
Președintele lon Iliescu — Bine! Și eu vă mulţumesc și vă urez succes! 


Vedeți pe blogul lui Marius Mioc (http://mariusmioc.wordpress.com/2020/11/26/audierea-lui-ion-iliescu-la-comisia-senatoriala-decembrie-1989- 
video!): 


— Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese 


condusese/) 

— Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu 
(https://mariusmioc.wordpress.com/2009/02/12/adresarile-asociatiei-1 7-decembrie-catre-comisia-senatoriala-decembrie-1989-condusa-de-valentin- 
gabrielescu/) 


senatoriale-decembrie-1989-de-catre-asociatia-1 7-decembrie/) 
— Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos (https://mariusmioc.wordpress.com/2008/10/10/emisiune-tv-despre-revolutia-din- 


1989-in-16-decembrie-1996-sergiu-nicolaescu-nervos-video/) 

— Vizita la Timișoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994) (https://mariusmioc.wordpress.com/2009/02/16/vizita-la-timisoara-a- 
unor-membri-ai-comisiei-senatoriale-decembrie-1989-1994/) 

— Despre Chiţac și Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluționarii din Timișoara (video) 
(https://wp.me!/pjejE-1yH) 


Donează pentru ActiveNews! 


ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, 
din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile. 


Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate 
(adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Reţelei Soros. 
Sau dacă se supune, TACE sau MINTE. 


ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea 
să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor. 


De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și 
tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru 
Adevăr, pentru România! 


= 
vs E E 2 = 


Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania: 
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro) 


Pentru că suntem cenzurati pe Facebook (https://www.facebook.com/activenewsro) 


ne puteți găsi și pe Telegram (https://t.me/activenewsro) și GoogleNews 
(https://news.google.com/publications/CAAgKAgKIiJDQKITRXAnTWEnOEtEVOZgZEdsMIpPXNWxkMO11Y204b0FBUAE?hl=ro&gl=RO&ceid=RO%3Aro) 


PENTRU ŞTIRI NECENZURATE ABONEAZĂ-TE ACUM! 


Adresa de e-mail ÎNREGISTRARE 


Este gratis și poți anula oricând abonarea. 


PE ACELAŞI SUBIECT, ses aaa tea la a ae 


CHECK IN j 


A 


ja 


(stiri/Uniunea-Europeana-lanseaza-noul- 
sistem-de-frontiera-EES-Calatorii-din- 
Marea-Britanie-vor-fi-obligati-sa-furnizeze- 


amprentele-digitale-si-datele-biometrice- 


faciale-186393) 


(stiri/A-fugit-din-spital-ca-sa-isi-salveze- 
viata-Ororile-prin-care-a-trecut-un-roman- 
internat-fortat-la-un-spital-COVID-din- 


Romania.-Din-500-de-pacienti-au- 


supravietuit-doar-2-Sunt-sigur-ca-nu-au- 
murit-de-COVID-186422) 


(covid-era-covid-si-marea-resetare-the- 


great-reset/Av.-Elena-Radu-Piatra-de- 
temelie-a-monitorizarii-in-masa-si- 


controlului-populatiei-prin-intermediul- 
portofelului-digital-186446) 


TIC 
26.12.2023 18:57 


(tiri-justitie/Moartea-unui-spion- 
contraspion-Generalul-Victor-Marcu-FOTO- 
VIDEO-186384) 


(stiri-dezvaluiri/Bebelusul-de-7-luni- 
decedat-la-Brasov-NU-A-MURIT-DE- 
RUJEOLA-Ministerul-Sanatatii-MINTE-la- 


fel-cum-a-facut-si-la-COVID-EXCLUSIV- 
186405) 


(stiri/Arafat-a-bagat-Romania-in-Stare-de- 


urgenta-permanenta.-Manevrele-lui-ies-la- 
iveala.-Urmeaza-la-rand-186368) 


„Autentifică-te sau înregistrează-te (inregistrare) pentru a trimite comentarii. 


Ce obraznicatura nerușinată, criminalul ăsta lăsat prea mult printre noi!La fiecare răspuns al lui imi venea să îl strâng de gât și pe toţi acolitii lui,arza-i-ar focul ! 


Autentifică-te sau înregistrează-te (inregistrare) pentru a trimite comentarii. 


RECOMANDĂRILE NOASTRE 0 


(stiri/Ultimele-cuvinte-ale-lui-Ceausescu-inainte-de-a-fi-mitraliat- 


Romania-va-trai-n-in-veci-de-veci.-Va-trai-Romania-si-poporul- 


roman-liber-nu-cu-tradatori.-Murim-mai-bine-n-lupta-cu-glorie- 


deplina-Decat-sa-fim-sclavi-iarasi-in-vechiul-nost-pamant-VIDEO- 


164384) 


(cultura-istorie/Prof.-Gheorghe-Buzatu-despre-lovitura-de-stat-din- 


Decembrie-1989-LA-INCEPUT-N-A-FOST-%YE2%80%A6- 


(opinii/De-Craciun-un-Ochi-rade-si-alt-Ochi- 
plange-178440) 


(stiri/Asasinarea-Grupului-Trosca-Martorul- 


Isac-vorbeste-dupa-trei-decenii-EXCLUSIV-pentru-Reporter- 


SEARSITUL-Prefata-la-MANA-MOSCOVEI-Documentele-crimei- Special-si-ActiveNews.-VIDEO-Cristian-Botez-si-Victor-Roncea- 
din-decembrie-1989-Vol.-IIl-Editor-Victor-Roncea-186462) de-Ziua-Luptatorului-Antiterorist-164358) 


Secţiuni: DEZVĂLUIRI (STIRI-DEZVALUIRI) ISTORIE (CULTURA-ISTORIE) OPINII (OPINII) PRIMA PAGINĂ (.) ȘTIRI (STIRI) 


Persoane: ION ILIESCU (PERSOANE/ION-ILIESCU-24) SERGIU NICOLAESCU (PERSOANE/SERGIU-NICOLAESCU-1868) VALENTIN GABRIELESCU (PERSOANE/VALENTIN- 


GABRIELESCU-13348) 


Locaţii: BUCUREȘTI (LOCATII/BUCURESTI-9) PALATUL PARLAMENTULUI (LOCATII/PALATUL-PARLAMENTULUI-1747) ROMÂNIA (LOCATII/ROMANIA-293) TIMIŞOARA 


(LOCATII/TIMISOARA-5) 


Subiecte: 16 DECEMBRIE 1989 (SUBIECTE/16-DECEMBRIE-1989-9243) 21 DECEMBRIE 1989 (SUBIECTE/21-DECEMBRIE-1989-9242) 22 DECEMBRIE 1989 (SUBIECTE/22- 


DECEMBRIE-1989-10448) COMISIA DECEMBRIE 1989 (SUBIECTE/COMISIA-DECEMBRIE-1989-10458) DECEMBRIE 1989 (SUBIECTE/DECEMBRIE-1989-5179) DOCUMENTELE 
CRIMEI DIN DECEMBRIE 1989 (SUBIECTE/DOCUMENTELE-CRIMEI-DIN-DECEMBRIE-1989-8251) EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 (SUBIECTE/EVENIMENTELE-DIN- 


DECEMBRIE-1989-3736) 


Organizaţii: GRU (ORGANIZATII/GRU-2731) KGB (ORGANIZATII/KGB-2110) PARLAMENTUL ROMANIEI (ORGANIZATII/PARLAMENTUL-ROMANIEI-3) PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI 


(ORGANIZATII/PRESEDINTIA-ROMANIEI-3617) 


Tip conţinut: ȘTIRI (TIP-CONTINUT/STIRI-1) 


TOP 5 AUTORI 


(autori/Victor-Grigore-608) (autori/Stefan-Constantinescu-520) (autori/Andrei-Nicolae-170) (autori/Cronicar-623) (autori/Redactia-642) 


| ActiveNews 
România 


/ 


f 


(activenews JE (https://t.me/activenewsro) 


Caută pagina noastră şi pe Telegram 


JOIN 


A 


VIDEONEWS 


Părintele Justin Pârvu colindat la Petru Vodă - Colind ceresc de Radu Gyr 


Colind, maicile de la Petru... 


Maicile de la Petru Vodă la chilia Parintelui Justin Parvu - Colindul lui Ștefan 


Maicile de la Petru Vod... 


ULTIMAORA 

sii (opinii/Craciun-binecuvantat-de-la-Diana-lovanovici-Sosoaca.-lzbeste-de-la-prima-privire- 
ideea-scandaloasa-de-a-te-nicta-deasuora-stelei-de-la-Betleem-ca-un-fel-de-zeitate-feminina- 

20:30 (cultura/Peste-fericiri-apuse-Tinde-mila-ta-lisuse-Familia-lui-Radu-Gyr-si-Patriarhul-Justinian- 
Marina-de-Craciun-ascultand-Colindele-Poetului-Inchisorilor-in-olin-comunism-164371) 

18:30 (opinii/Intelectualii-lui-Petrov-fata-cu-binecuvantarea-homosexualilor-de-catre-Papa.-Protos.- 
Dr.-Sofian-Costea-Asemanari-si-deosebiri-dintre-fariseii-de-ieri-si-cei-de-astazi-186483) 

1825 (ucraina/Mitropolitul-Longhin-Jar-a-suferit-o-Criza-de-Inima-186482) 

ma (stiri/32-de-ani-de-la-nasterea-marelui-patriot-si-poet-crestin-loan-Alexandru-fondatorul- 
miscarii-romanesti-pentru-viata-PRO-VITA.-Film-CRUCE-SI-INVIERE-148338) 

iede (prima-pagina/In-a-doua-zi-de-Craciun-a-lui-1989-ILIESCU-a-legalizat-AVORTUL-si-l-a-numit- 
pe-fiul-NKVD-istului-Walter-Roman-Prim-ministru.-In-1990-s-au-orodus-peste-1-MILION-de- 

IRSE (cultura-istorie/6-martie-1945-26-decembrie-1989-DUPA-NOI-VOM-VENI-TOT-NOI-180357) 

PI (stiri-dezvaluiri/Daca-doriti-sa-re-vedeti-Cum-si-a-batut-joc-lliescu-de-Comisia-Decembrie- 
1989.-Marius-Mioc-Audierea-lui-lon-lliescu-la-Comisia-Senatoriala.-VIDEO-si- 

Stai (stiri/EXCLUSIV-Cristian-Botez-La-Targoviste-Ceausescu-a-fost-impuscat-ca-un-caine.- 
Creierul-Elenei-a-fost-infulecat-de-maidanezul-unitatii-1 71666) 

azad (externe/Inca-o-samanta-de-Razboi-SUA-revendica-o-halca-din-Polul-Nord-186480) 

1200 (opinii/Ultimul-soc-al-lui-CTP.-Nu-stim-daca-isi-va-mai-reveni.-Prognosticul-e-rezervat- 
186295) 

ati (cultura/Sfantul-macedo-roman-Nicodim-de-la-Tismana-slujitor-la-Athos-si-ctitor-al-Manastirii- 
Prisloo-si-a-altor-numeroase-sfinte-lacasuri-si-intemeietorul-monahismului-chinovial-de-obste- 

07:30 (cultura/26-decembrie-Soborul-Maicii-Domnului-154001) 

SER (stiri/Colinda-lui-Harry-Tavitian-si-a-fiicei-sale-Aida-la-Nasterea-Domnului-2023-TREI-CRAI- 
DE-LA-RASARIT-VIDEO-186478) 

zi (stiri/Moartea-nu-intra-n-vacanta-in-Romania-Profesoara-de-34-de-ani-gasita-moarta-in-cada- 


medic-de-47-de-ani-cancer-si-deces-in-doi-ani-muzician-de-43-de-ani-AVC-saxofonist-de-59- 


Uniunea Ziariştilor Profesioniști din România 


CELE MAI POPULARE 


CELE MAI CITITE CELE MAI COMENTATE 


1 Moartea nu intră-n vacanţă în România: 
Profesoară de 34 de ani - găsită moartă 


2 Ultimul şoc al lui CTP. Nu știm dacă își 


va mai reveni. (Prognosticul e rezervat) 


3 EXCLUSIV Cristian Botez: La 
Târgoviște, Ceaușescu a fost împușcat 


4 Încă o sămânță de Război: SUA 
revendică o halcă din Polul Nord 


5 Ultimele cuvinte ale lui Ceaușescu 
înainte de a fi mitraliat: România va trăi- 


6 Colinda lui Harry Tavitian și a fiicei sale, 
Aida, la Nașterea Domnului 2023: TREI 


BISERICA COVID a înlocuit Nașterea 


8 _virgiliu Gheorghe: Bucuria întâlnirii 
(scoala-in-familie/Virgiliu-Gheorghe- 


Q  îna doua zi de Crăciun a lui 1989 
ILIESCU a legalizat AVORTUL și l-a 


10 HRISTOS S-A NĂSCUT! ADEVĂRAT S- 
A NĂSCUT! Părintele Justin despre 


OPINII 


Victor 
Grigore E Ip E = 


de Victor Grigore 


Imaginea încapsulează cam tot ce e în neregulă cu acest personaj politic, din păcate, ceva ce se încăpăţânează să nu realizeze nici ea, nici suporterii înverșunați. 
(opinii/Craciun-binecuvantat-de-la-Diana-lovanovici-Sosoaca.-lzbeste-de-la-prima-privire-ideea-scandaloasa-de-a-te-picta-deasupra- 


stelei-de-la-Betleem-ca-un-fel-de-zeitate-feminina-New-Age-care-ocroteste-omenirea-si-divinitatea-din-sfere-inalte-186484) 


Pr. 


Protos. Dr. 


Sofian de Pr. Protos. Dr. Sofian Costea 


Filoecumeniștii autoproclamaţii „mari intelectuali” și unii purtători de cuvânt de pe la noi, care voiau să ne impună, făcând mare tulburare, să ne aliniam în spatele Papei în ceea ce 


privește data prăznuirii Paștelui, nu au acum nici cea mai mica reacție 
(opinii/Intelectualii-lui-Petrov-fata-cu-binecuvantarea-homosexualilor-de-catre-Papa.-Protos.-Dr.-Sofian-Costea-Asemanari-si-deosebiri- 


dintre-fariseii-de-ieri-si-cei-de-astazi-186483) 


Cristian 
Botez PE 


de Cristian Botez 


Cristian Botez: Paul Signeanu, a cărui relatare, în calitate de martor ocular la execuţia lui Nicolae și Elena Ceaușescu, a stat la baza acestui articol, a decedat acum trei ani. 
(stiri/EXCLUSIV-Cristian-Botez-La-Targoviste-Ceausescu-a-fost-impuscat-ca-un-caine.-Creierul-Elenei-a-fost-infulecat-de-maidanezul- 


unitatii-171666) 


».Victor 
Grigore 


de Victor Grigore 


Reacţia a fost de uimire, citez: „Auzisem și eu că Digi24 ia bani serioși de la partid, dar nu aveam dovezi și nici o echipă de investigaţie care să le adune. Nu puteam, deci, să lansez o 
afirmaţie publică fără acoperire despre asta” 


Palas de Prof. Crina Palas 


Nichifor Crainic a pornit să lumineze lumea românească dintr-o casă țărănească în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie 1889 (anul plecării la Domnul a lui Eminescu), și a ajuns pe 
culmile istoriei, fiind apoi aruncat de dușmanii lui Hristos și ai neamului românesc în temnițele comuniste 


(opinii/Unde-sunt-cei-care-nu-mai-sunt-AlCI-CU-NOI-La-Multi-Ani-la-Nasterea-Domnului-si-la-134-de-ani-de-la-nasterea-apostolului- 
Gandirii-romanesti-Nichifor-Crainic.-POEZIA-DETENTIEI-STUDIU-164370) 


Virgiliu 
Gheorghe 


de Virgiliu Gheorghe 


Pe de altă parte, am văzut în viață, oameni cât se poate de triști, mai ales tineri. Și o spun cu durere, pentru că pe unii dintre ei i-am cunoscut personal. Tineri trişti — chiar dacă nu le 
lipsește nimic: 


(scoala-in-familie/Virgiliu-Gheorghe-Bucuria-intalnirii-186476) 


pa 
Cronicar 


de Cronicar 


Voi aţi descoperit libertatea în moarte, dar nu în moartea ca moarte, ci în moartea ca jertfă. Așa a fost la început: Jertfa, nu moartea! „Mielul e înjunghiat de la întemeierea lumii” 


(opinii/POMENIREA-MARTIRILOR-MIRACOL-89.-Pr.-Constantin-Galeriu-Potirul-durerilor-era-plin-la-acea-cumpana-de-vremi-A-luminat- 
atunci-in-spiritul-vostru-tinerilor-un-cuvant-unic-VOM-MURI-SI-VOM-FI-LIBERI-164326) 


l».lon 
Spânu 
de lon Spânu 
Lovitură "mortală" pentru creștin-ortodoxie: chiar în ziua de Crăciun, la Vama Nădlac 2 s-a născut o nouă religie: „Coronavirusul”! Practic, ceremonia aducerii Luminii de la Ierusalim, 


cu care eram obișnuiți în ziua de Paște, a fost înlocuită de ceremonia aducerii Vaccinului anti-Coronavirus! De Crăciun. 


REMEMBER-25-DECEMBRIE-2020-164390) 


ÎN CENTRUL ATENȚIEI 
MOARTE SUBITĂ 


1160 de articole 


(in-centrul-atentiei/moarte-subita-7655) 


ULTIMELECOMENTARII 


Carbid: Pe cine încurca?? E simplu! Follow the money! Faptul ca devenisem o tara fara datorii si cu i... 


((Q Ultimele cuvinte ale lui Ceaușescu înainte de a fi mitraliat: România va trăi-n în veci de veci. Va trăi România și poporul român liber, nu cu trădători. Murim mai bine-n luptă, cu 
glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ! VIDEO) 


(stiri/Ultimele-cuvinte-ale-lui-Ceausescu-inainte-de-a-fi-mitraliat-Romania-va-trai-n-in-veci-de-veci.-Va-trai-Romania-si-poporul-roman- 


liber-nu-cu-tradatori.-Murim-mai-bine-n-lupta-cu-glorie-deplina-Decat-sa-fim-sclavi-iarasi-in-vechiul-nost-pamant-VIDEO- 
164384Hcomentariu-269472) 


eu-noi: Niste nenorociti, la capitolul "VESNICIE"...Pana in 2010 erau 23 MILIOANE de avorturi in Roman... 


de sarcină, victime ale Guvernului Petre Roman. CINE A FOST WALTER ROMAN) 
(prima-pagina/In-a-doua-zi-de-Craciun-a-lui-1989-ILIESCU-a-legalizat-AVORTUL-si-l-a-numit-pe-fiul-NKVD-istului-Walter-Roman-Prim- 
ministru.-In-1990-s-au-produs-peste-1-MILION-de-intreruperi-de-sarcina-victime-ale-Guvernului-Petre-Roman.-CINE-A-FOST-WALTER- 
ROMAN-87115%comentariu-269471) 


Tic: Ce obraznicatura nerușinată,criminalul ăsta lăsat prea mult printre noi!La fiecare răspuns al lui... 


(@ Dacă doriţi să (re)vedeţi: Cum și-a bătut joc Iliescu de Comisia Decembrie 1989. Marius Mioc: Audierea lui lon Iliescu la Comisia Senatorială. VIDEO și TRANSCRIERE) 
(stiri-dezvaluiri/Daca-doriti-sa-re-vedeti-Cum-si-a-batut-joc-lliescu-de-Comisia-Decembrie-1989.-Marius-Mioc-Audierea-lui-lon-lliescu-la- 
Comisia-Senatoriala.-VIDEO-si-TRANSCRIERE-178595/comentariu-269470) 


Poenaru2016: Pe Alexandru Sipa il stiam si eu. La Sibiu era Nae lonescu care se ocupa de organizarea f... 


(@ Colinda lui Harry Tavitian și a fiicei sale, Aida, la Nașterea Domnului 2023: TREI CRAI DE LA RĂSĂRIT - VIDEO) 
(stiri/Colinda-lui-Harry-Tavitian-si-a-fiicei-sale-Aida-la-Nasterea-Domnului-2023-TREI-CRAI-DE-LA-RASARIT-VIDEO- 


18647 8Hcomentariu-269469) 


Floreas: Corect! Numai 'romani'! Dupa '89, in afara de 'romani' mai erau in frunte si alte nationali... 


(Q 6 martie 1945 - 26 decembrie 1989: DUPĂ NOI, VOM VENI TOT NOI) 
(cultura-istorie/6-martie-1945-26-decembrie-1989-DUPA-NOI-VOM-VENI-TOT-NOI-180357%comentariu-269468) 


_(https://pictamcatedrala.ro/contribuie-si-tu) 


Prima pagină (prima-pagina) Ştiri (stiri) Opinii (opinii) Marea Resetare (covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset)  COVID (covid) 


Război în Orient (razboi-in-orient) Externe (externe) Cultură (cultura) Economie (economie) 


Contact (contact) Despre noi (despre-noi) Redacţia (redactia) Politica de cookie-uri (cookie) Publicitate (publicitate-pe-activenews.ro) 


Politica de confidenţialitate (politica-de-confidentialitate) Termeni și condiții (termeni-si-conditii) 


© Copyright 2023 ActiveNews.ro. Toate drepturile rezervate. 
O creaţie Direct Design (http://www.directdesign.ro) 


Ucraina (ucraina)