Viata Rom. (R.), 1948, 1.2

| Propriefnioa Piblioterii 


Univ ersitâţii laşi 


- ROMANEASCA 


pe 07 Peer Apa mergeam ci da A SOCIETĂȚII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA 


PRIETENIA ROMÂANO-SOVIETICĂ 
de MIRON CONSTANTINESCU 


+ 
RADU PĂDURE: Moscova Roşie, Moscova Atrio. 
PI MORARU! Revoiopia din Qotomvris și drarmuriis Iisaturti 


AL ROSETTI: Pe marginea anai Sa mademio — CAMIL PETRESCU : 
* 


PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


REVISTĂ A SOCIETĂȚII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA 


COMITETUL DE DIRECŢIE: 


— 


Ion Călugăru — Miron Constantinescu — Gdal Gâbor 
Corin Grosu — N. Moraru — Perpessicius — Camil Petrescu 
L. Răutu — Al. Rosetti — Zaharia Stancu — Cicerone 
Theodorescu 
EI 


REDACTOR - ȘEF : Cicerone Theodorescu 
SECRETAR DE REDACŢIE: Corin Grosu 


+ 


ABONAMENT ANUAL 


INSTITUŢII soos ana e e... e d Lei 5.000 
SINDICATE, ŞCOLI sea >e cre „» 3000 
PARTICULA" „... ... . vc... ne Fee h 1.803 
MEMBRI U.SA.S.Z. MUNCITORI, STU- 

DENŢI, ELEVI, MILITARI ....... p 1.500 


REDACȚIA ȘI ADMINISTRAŢIA: 


“DITURA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ 


: PE REDACTIA: 206.40, 
BD. ANA IPĂTESCU Nr. 39— TEL. ( ADMINISTRAȚIA : 2.40.70 


BUCUREȘTI 


VIATA ROMÂNEASCĂ 


ANUL I, Nr. 6, NOEMVRIE 1948 


PRIETENIA ROMÂNO-SOVIETICĂ 


Niciodată poporul român n'a avut un prieten mai sincer, mai 
consecvent decât marele popor sovietic. Deaceea, săptămâna 
prieteniei româno-sovietice nu este decât sinteza unei amiciții care 
s'a clădit zi de zi, ani de-a-rândul și care nu va mai putea fi nicio- 
dată sdruncinată. In trecut, în calea prieteniei româno-sovietice 


vechei Românii, strâns legate cu puterile imperialiste, au format 
piedeca ticăloasă în calea făurirei prieteniei româno-sovietice. Şi 


de clasa muncitoare a României vechi, de țărănimea săracă, 
dictatura marelui capital și a moșierimii n'a putut fi sfă- 
râmată. Abia în 1944, când, după marile victorii ale Armatei 
Sovietice asupra hoardelor cotropitoare naziste și fasciste, după 
izbânzile dela Moscova, Leningrad, Stalingrad, oștirile libe- 
tatoare intraseră pe teritoriul României, dictatura slugilor lui 
Hitler a fost răsturnată și de atunci, an de an, clasa muncitoare 
în fruntea tuturor oamenilor muncii, a sfărâmat bucată cu bucată 
puterea politică și apoi cea economică a marei burghezii și moșie- 
timii. Acești 4 ani, din toamna lui 1944 și până în toamna lui 
1948, au însemnat pentru fara noastră mai mult decât un secol, 
au însemnat saltul României dela vechea structură burghezo- 
moşierească, cu o formă de stat monarhică, la noua structură 
populară democratică, cu o formă de stat republicană. Acest 


4 VIATA ROMÂNEASCĂ 
salt nu a fost cu putință decât în urma eliberării țării noastre de 
către Armata Sovietică şi prin sprijinul permanent politic, econo- 
mic şi cultural pe care l-am primit și îl primim dela Marea 
Uniune Sovietică. Când tineretul nostru muncitoresc cântă: 
4 Stalin și poporul Rus, vide, ne-au adus», nu face decât 
exprime simțămintele întregului popor. 
x In a zatia prieteniei româno-soviet ce, sărbătorim marea 
schimbare, profunda transformare a țării noastre, împlinită prin 
ajutorul direct al Uniunii Sovietice şi care constitue temelia ii 
luţiei noastre spre o societate în care oamenii liberi, necunoscân 
exploatarea, vor trăi fericiţi. mea E 
Exprimăm recunoştinţa noastră pentru aceia cafe; fiind învin- 
gători, au ştiut să rămână prieteni, fiind puternici, au știut să 
fie mărinimoși, fiind mari, au ştiut să trateze in spirit de egalitate 
pe cei mai mici, aplicând astfel geniala politică leninistă-stalinistă, 
Mărturisim gratitudinea noastră penţru sprijinul economic și 
cultural, acordat cu generozitate și înțelegere. Ceea ce se fău- 
reşte acum, în greutățile luptei impotriva imperialismului și în 
bucuriile înfrăţirii, este clădit pentru vecie. | ja: 
Intre poporul român și popoarele sovietice, existau tradiţiile 


prieteniei. Dacă acestea nu s'au putut desvolta în trecut, faptul | 


s'a datorat burgheziei şi moşierimii române. Dar astăzi, cu 
fiecare nouă lovitură pe care fostele clase exploatatoare din 
România o primesc, cu fiecare rostogolire spre prăpastie a 
acestor ciuperci otrăvite, ceea ce era interzis în trecut, crește, 
i , dă roade minunate. 

a tradiţiile prieteniei dintre poporul român şi poporul 
rus? In primul rând, trebue subliniat că la însăși constituirea 
poporului nostru, în perioada dintre secolul V şi XII, au pia 
cipat activ popoarele slave, care au convieșuit secole de-a-rân - 
până s'au contopit, cu vechii daco-romani. Istoria noastră ofi- 
cială, până de curând a ascuns poporului acest adevăr. Ea a 
incercat să cultive elemente de discordie, impiedecând să se cu- 
noască această realitate, că poporul nostru este un popor daco- 

„slav. 

rapita momentele grele ale istoriei noastre, în timpul inva- 
ziilor turceşti, în perioada lui Ştefan cel Mare, a lui loan 


oe" 


PRIETENIA ROMÂNO-SOVIETICĂ 5 
Vodă cel Cumplit, a lui Dimitrie Cantemir, a războiului pentru 
independență, poporul nostru a apelat la ajutorul marelui popor 
rus. După cum independența noastră, scuturarea jugului oto- 
man, a fost dobândită cu ajutotul armatelor ruse, la 1877, de 
asemeni definitiva noastră independență și scuturarea jugului 
imperialist, au fost cucerite cu sprijinul hotăritor al Armatei So- 
vietice in 1944—1945. Pomenind pe scurt despre tradițiile 
culturale care ne leagă, este de ajuns să subliniem că toată cultura 
noastră până la începutul secolului al XVIII-lea s'a desvoltat în 
strânsă legătură cu cultura slavă. Primele cercuri de intelectuali 
care s'au integrat în lupta poporului, au urmat exemplul ve- 
chilor narodnici ruși revoluționari, primele cercuri marxiste în 
țara noastră s'au format în Moldova, cu ajutorul revoluțio- 
narilor ruși emigrați. 

Cei mai de seamă scriitori ai noștri și-au desfășurat talentul 
sub influența directă a marei literaturi ruse din secolul XIX și 
inceputul secolului XX. Revistele «Contemporanul » și « Viaţa 
Românească », în care apărea literatura progresistă a vremii, 
exprimau în paginile lor legătura strânsă cu literatura rusă şi cu 
mișcările progresiste și revoluționare din Rusia. 

Acestea sunt doar câteva aspecte ale tradițiilor de prietenie 
dintre popoarele noastre. 

Dar prietenia și legătura noastră adâncă cu popoarele Uniunii 
Sovietice își trag rădăcinile nu numai din tradiţia veche de secole, 
ci și din realitățile vieții noastre de astăzi. Poporul nostru este 
adânc interesat în menținerea unei păci sigure și durabile. O 
astfel de pace care să nu reprezinte o simplă pauză intre două 
războaie, nu poate fi asigurată decât cu sprijinul puternic al 
Uniunii Sovietice — pilonul luptei pentru păstrarea păcii în lume, 
chezășia apărării și păstrării suveranității și independenţei națio- 
hale a popoarelor, — împotriva tendințelor acaparatoare și pro- 
vocatoare de războiu ale clicilor imperialiste. Poporul nostru 
care a reușit să cucerească un regim de democrație populară, 
datorită eliberării țării noastre de către glorioasa Armată Sovietică 
și datorită luptei sale grele și stăruitoare, ştie că numai prietenia 
strânsă cu popoarele Uniunii Sovietice, că numai participarea 
noastră activă în frontul de luptă al democraţiei și socialismului, 


6 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


în frontul de luptă anti-imperialist condus de U.R.S.S., ne poate 
garanta cuceririle noastre, ne poate garanta munca pașnică de 
transformare a țării noastre într'o țară desvoltată din punct de 
vedere industrial, social și cultural. 

Dar această prietenie și colaborare cu Uniunea Sovietică, nu 
ne garantează numai o desvoltare liberă și fără amestec imperia- 
list, ci ne asigură şi un sprijin puternic și temeinic pentru lichi- 
darea înapoierii în industrie și agricultură, ne asigură ajutorul 
Uniunii Sovietice cu materiile prime și materialele industriale 
necesare desvoltării țării noastre, în condiții de respectare a drep- 
turilor și suveranităţii noastre. Ajutorul și sprijinul pe care ni 
l-a dat și ni-l dă permanent U.R.S.S. reprezintă pentru noi 
ajutorul frățesc al ţării înainte mergătoare pe calea comunismului, 
pentru sora mai mică R.P.R., care abia a pornit pe acest drum. 

Colaborarea economică româno-sovietică a găsit forme noui, 
necunoscute încă în viața economică internațională — Sovrom- 
urile. Acestea sunt intreprinderi în care fiecare parte, atât cea 
românească, cât şi cea sovietică, vine cu un aport egal, în care 
conducerea este asigurată la paritate în cea mai prietenească 
colaborare şi al căror scop este desvoltarea economiei țării 
noastre. Este pentru prima oară în istorie, când o mare putere 
înțelege să ajute industrializării noastre și asigurării independenței 
noastre economice. Ţările imperialiste urmăreau totdeauna și 
urmăresc și astăzi menţinerea țărilor mici ca state cu economie 
inapoiată — hinterland agricol al lor, piață de desfacere pentru 
mărfurile lor fabricate, Imperialismul, atât anglo-american, cât și 
cel german și italian, au urmărit în România doar jefuirea bogă- 
ţiilor naturale (petrol, minereuri) și a celor agricole. Pentru prima 
dată in istoria noastră, U.R.S.S. — țara socialismului — ne dă 
efectiv ajutorul său de neprețuit, pentru ca să devenim o ţară 
industrial-agrară înaintată. Sovrompetrol, Sovromlemn, Sovrom: 
transport, TARS, Sovrombanc, ca și Sovromtractor şi Sovrom- 
chim — născute de curând, sunt tot atâtea pârghii ale industrializării 
R.P.R. și ale propășirii noastre economice, Acordurile comerciale 
încheiate în ultimii ani între U.R.S.S. și R.P.R., ne-au asigurat 
materii prime de cea mai mare însemnătate, minereuri de fier, 
bumbac, cărbuni, ţagle, etc., precum și utilaj industrial. Dacă 


PRIETENIA ROMÂNO-SOVIETICĂ 7 
industria noastră siderurgică a depășit considerabil nivelul atins 
in 1938, aceasta se datorește în mare măsură materiilor prime 
primite din U.R.S.S. Dacă industria noastră textilă lucrează din 
plin, dacă avem posibilitatea să ne îmbrăcăm, aceasta se dato- 
rește bumbacului sovietic revărsat in țara noastră. Este semni- 
ficativ faptul că un stat puternic industrializat ca U.R.S.S. acordă 
unui stat puțin industrializat, materiile prime de care el însuși 
are atâta nevoie. Numai măreața patrie a socialismului poate 
duce o astfel de politică economică de prietenie și colaborare. 

Poporul nostru poate astăzi să-şi însușească marile valori ale 
culturii sovietice. Sutele de volume tipărite de « Cartea Rusă » 
și de alte edituri, au făcut cunoscute masselor largi populare 
frumusețile literaturii sovietice, măreţia filosofiei marxiste-leni- 
niste, îndrăzneala neasemuită bazată pe adevăr și o metodă nouă 
(dialectica materialistă) a științei sovietice. Atât grandioasa muzică 
rusă a lui Glinka, Musorgski, Borodin, Balakirev, Rimski-Kor- 
sakov, Ceaikovski, cât și muzica sovietică contemporană, Însu- 
flețesc și inspiră talentele poporului nostru. 

__ Operele nouei culturi sovietice sunt astăzi un bun al intregii 
lumi progresiste. 

La sfârșitul săptămânii acesteia sărbătorim 31 de ani dela 
marea revoluție socialistă din Octomvrie. Se implinesc 31 de ani 
dela înfăptuirea Revoluţiei care a desființat pe o şesime a globului 
pământesc exploatarea omului de către om şi a asigurat trecerea 
puterii în mâna clasei muncitoare. O eră nouă s'a deschis în 
istoria omenirii — era omului eliberat, a omului comunist. Nicio 
sărbătoare nu poate fi mai scumpă muncitorilor din intreaga 
lume și tuturor oamenilor progresiști, decât 7 Noemvrie. Nicio 
sărbătoare nu poate fi mai scumpă muncitorimii şi poporului 
nostru, decât 7 Noemvrie, pentrucă atunci s'a făurit puterea 
eliberatoare, care ne-a dat şi nouă, în 1944, libertate şi indepen- 
dență. De aceea clasa muncitoare din Republica Populară Română 
aniversează 7 Noemvrie prin intensificarea luptei sale pentru 
socialism și pentru pace. lar gândurile noastre, ale tuturor celor 
ce muncesc — proletari și cărturari, țărani muncitori, — merg 
spre acela care poartă astăzi mai departe și tot mai sus mărețul 
steag al lui Marx, Engels și Lenin, către acela care; construind 


g = VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


comunismul în Uniunea Sovietelor, conduce — în fruntea Par- 
tidului Bolșevic — lupta omenirii pentru pace și împotriva impe- 
rialismului, către losif Visarionovici Stalin, acela care, de 
curând, a spus că toate manevrele agresive ale imperialiștilor, 
nu pot sfârși decât printr'un eșec rușinos: 

«Sunt încă prea vii în memoria popoarelor g'oză- 
viile războiului recent și sunt prea mari forțele sociale 
care sunt pentru pace, pentru ca elevii lui Churchill 
intru agresiune, să le poată înfrânge și să îndrepte | MOSCOVA ROȘIE, MOSCOVA AURIE 


lucrurile spre un nou războiu». | 
Asemenea cuvinte dau încredere și nădejde întregii omeniri Au m ai 
muncitoare. din vara aceea năprazmică, grea, 
| si A când în luna secerițului roșu 
MIRON CONSTANTINESCU re RUPERT SRI SE ninii și ale jafului 
spre inima țării oamenilor slobozi si drepți — 
U. R. S. S, 


Au trecut ani, mulți ani 
din iarna aceea cumplită, 
când în Noemvrie — luna furtunilor, 
“au năpustit diviziile de tancuri ale lui Guderian, 
haite de fiare setoase de sânge, 
spre inima țării care construia fericirea 

libertatea, iubirea, 

spre Moscova. 


In fabricile Europei, lângă maşini, 

pe câmpiile şi prdițurile Asiei, 

în deșerturile și pădurile Africei, 

în minele și uzinele Americti, 
sufletele noastre se strângeau dureros 
pentru suferințele Moscovei, 

şi nădejdea creștea neincetat 

ca flacăra soarelui peste munți, în zori 

pentru victoria Moscovei. 


Azi ne intoarcem privirile pline de dragoste 
spre Moscova roșie, spre Moscova aurie 
şi spunem: 
Vor trece secole pi milenii, 
dar gloria ta va străluci tot mai putermc, 


10 


æ 


VIATA ROMÂNEASCA 


gloria orajului care a nimicit fiarele, 
gloria orașului: care a eliberat omenirea, 
gloria oraşului marelui Stalin, 
rapitală a comunismului — 
Moscova. 


Cit a crescut fortăreaţa lui Juri Dolgoruki 

in oceanul năvălirilor tătärejti! 

Cum s'au sjărâmat sub zidurile Kremlinuiw 
atacurile a matelor de pradă din Apus pi Răsărit! 
Cum a biruit răscoala dui Minin și Pojarski 
îngămjarra prastească a panilor polonezi ! 

Cum s'a scufundat în marea ihcendiului tän 


corabia trujață a lu Napoleon Bonaparte! 


Orap ai lui Juri Dolgoruki, cetate întărită, 
sunt opt veacuri dela najterea ta, 
dar luntiha-ji nu se va stinge niciodată, 
va străluci tot mai putermcă, mai vie, 
in privirile însetate ale asupriților, 
in zâmbetele bucuroase ale eliberatilor, 


peste prăbușirea cumplită a dușmanilor şi trădătorilor, 


În gândirea ta 
trăește gândirea lui Marx și a lui Engels, 
în inima ta 
pulseuză nădejdea omenirii, 
voința ta 
este vointa marelui Lenin, 
lupta ta — lupta lni Stalin, 
rălăuzezte popoarele, 
făureşte pacea lumi. 


De pe toate pământurile, din toate meleagurile, 
ne Întoarcem privirile spre tine 
ji-ti spunem: slavă tie, Morcov, 
biruitoare a fascismului, 
slavă ! 


Și negrul robit, din America pi Africa 


te salută, 
şi särmanul paria hindus strivit de cai englezești 
te salută, 


MOSCOVA ROŞIE, MOSCOVA AURIE... i 
şi evreul chinuit trecut prin Dachau sau Auschtoitz 
te salută, 
pi viteazul chinez ce sdrobește trupele mercenare 
ale Kuomintangului, 


răsare. soarele. 


Ca un uriaş; tezaur 

lucețte Kremlinul în razele zorilor, ` 

cu turnurile sale ascutite, 

cu zidurile sale crenelate, 

oglindindu-se în apele limpezi ale Maritvei, 
iradiind în vâzduhul pur 

lumină, - 
trață, 
înţelepciune. 


Intre blocurile uriaşe rașii şi negre, 
printre brazii curați, 
inconjurat de nesfârșita venerație a, popoarelor, 
în mausoleul tăcut 
odihnește acela care a făcut din Moscova 
mândria popoarelor, 
patria proletariatului — 
Vladimir Ilici Lenin. 


Niciodată omenirea n'a cunoscut un om 
asemenea lui; - 

ca un fulger a fränt pentru eternitate, istoria ; 

a despărțit trecutul însângerat al suferințelor, 

de viitorul eroic, drept, fericit ! — 


Lenin — Jăuritorul Partidului Bolpeoiciir, 
ctitorul comunismului, 


Niciodată oamenii 
n'au acut un tozarăj 
mai apropiat, mai simplu, mai drag 


12 


VIAȚA NOMÂNEASCĂ 


decât acela care veghează liniştit 
între blocurile masive de marmoră, 
în Piaţa Roşie, 
în Mausoleu, 


Spre el sboară gândul 
muncitorului gretist din Franţa, ltalia, 
_al ţăranului truditor din Andaluzia, 
al minerului american 
al luptătorului indian — 
și el fi inspiră pe toți. 


Astăzi stelele roșu inscriu numele lui pe ceruri 
și vântul îl fâlfâie ca pe un stindard 
pe deasupra oceanelor globului. 


Astăzi roadele câmpului colhoznic 
îi cinstesc memoria, 
flori minunate cresc (n grădinile Siberiei 
— nouile grădini ale Hesperidelor — 
și grâul urcă pe platoul Pamirului, 
la trei mii de metri îndițime, 
lângă sborul vulturilor. 


Astăm furnalele gigantice vestesc biruința sa, 
baraje uriaşe adună apele fluviilor 
pentru turbinele centralelor hidroelectrice ; 
perforatoarele străpung stâncile, 
scoțând la iveală nestematel: pământului — 


numele lui este săpat pe munţi, 
din Altai și Urali până 'n Caucaz și Carpaţi, 
cât se întinde măreața Uniune Sonielică 
stă seris: Vladimir Ilici Lenin. 
Când amurgul 


poguară deasupra orașul 
in valuri concentrice, stacajii 


şi stelele aurii — de zi — ale Kremlinului 


își vețau purpura 
devenind rubinii stele de noapte — 
cu bucurie 

urmărim ridicarea ta, Moscord, 


= EA 


MOSCOVA ROŞIE, MOSCOVA AURIE... 


grandioasele tale plunuri cincinale 
înfăptuindu-se în patru ani: 
parcă 
roșul înflăcărat al tablourilor lui Repin 
arde în inima furnalelor, 
în cuptoarele oţelăriilor, 
parcă , 
războaiele mecanice ale țesătoriilor 
cântă imnul bucuriei și al păcii, 
o nouă simfonie a 9-a de Beethoven ; 
parcă 
piruetele Galinei Ulanova 
ale minunatei Tihomirova, 
gle fragilei Olga Lepeșinscaia 
trasează spiralele cuțitului de strung, 
când taie oțelului ghiventurile ; 
parcă operele melodioase ale lui Ceaikovski, 
Rimski-Korsakov sau Musorgski 
ritmează în uzinele tale 
spomotul vesel al motoarelor, 
trepidația miilor de laminoare, frâzere, strunguri 
ce făuresc belșugul. 


Cântecele noastre merg spre tine, Moscovă, 
cetate clădită din suferințele iobagilor lui Stenka Rasin 
și din bucuriile oamenilor sovietici, 
Puternică, veselă, măreață te înalți, 
lumindând calea omenirii asuprite, trudite. 
Simțim calda ta inimă frățească, 
ascultăm cuvintele tale înflăcărate, 
pe cari undele văzdulhului le poartă departe 
pe toate continentele, pe toate mările, _ 


Te-am cunoscut, Moscoră roșie, 
Moscovä aurie, 

și în nopțile intunecate ale iernii, 

când viforul spulbera praful de aluminiu al zăpezii 

pi vârtejurile dansau țuerând prin piața Revoluţiei, — 
ca şi în surâsătoarea, Înverzita vară, 

când Moskva-Rekå iși vostogolețte alene 

mândrele ape între maluri de piatră. 


Am văzut uriața gard a metroului 
A: Piga. Mania, 


13 


14 


VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


unde au răsunat genialele cuvinte ale lui Stalin 
la 7 Noemvrie 1941, 

când hoardele naziste erau la porțile Moscovei, — 
mărețe slove care au imbărbătat omenirea. 


Cântau pe străzi surorile Zoiei Cosmodemiantkaia 
și mamele își duceau copiii la leagăn ; ° 
„Fetele, venind dela fabrică, 
ceteau în metrou poeme, 
în timp ce vagoanele sburau, 
prin întuneric, 
de pe un tărâm pe alt tărâm — 
meteori albaștri cu geamuri de cristal. 


În şiruri nesfârțite trecea triumfător tineretul sovietic, 
cel care a învins în toate bătăliile, - 
cel ce plămădețte nouile orașe, fabrici și sate. 
Se plecau mestecenii, salutându-i trecer:a 
sub cerul limpede și înalt. 


Au trecut ani, atăți ani furtunoși, 
şi astăzi strălucește în lume, 
încălzindu-ne inimile 
de bucurie și nădejde, 

Moscova roșie, Moscova aurie, 


Dar dacă 
vor mai încerca vreodat 
cei pentru care viaja omenirii 
e bun de nimic > 
Churchilii, Trumanii, Dewey-i, Marshall, 
cei care socotesc 
cd alte zeci de milioane de oameni pot pieri 
pentru mârșavele lor beneficii, 
sd ştie 
cd nu milioane 
ci miliarde muncitori, țărani, femei 
din Indonezia pånd la Chili 
şi din Siberia pând 'n Madagascar 
vom sta 
strajă păcii, 
strajă Moscovei | 


s MOSCOVA ROŞIE, MOSCOVA AURIE... 


Zăgaz de flacdri, 
uragan de oţel, 
sfărâma-vom 

tâlhăreștile lor socoteli ! 


Se face ziuă 
şi peste stelele roşii ale Kremlinului 


se aprinde soarele. 
De granitul Moscovei 
se sdrobesc talazurile dușmane, 


MOSCOVA, 
Moscova ropie, Moscova aurie. 


RADU PĂDURE 


REVOLUȚIA DIN OCTOMVRIE ȘI DRUMURILE 
LITERATURII 


De trei ani vâlvătaia cumplită a războiului imperialist cuprinsese întregul 
glob pământesc, De trei ani mamele își plângeau fiii morți în cumplitul măcel, 
soțiile îşi chemau în van soții dispăruți şi orfanii întindeau în zadar 
minuțele după părintele dus departe să lupte şi să moară pentru o cauză care 
nu era a lui, Popoare se înfruntau, milioane de ostași gemeau şi armate își 
mutau dispozitivul prin smucituri isterice, fără rost. Se părea că în joc este 
viitorul omenirii întregi. 

D: fapt însă sângele curgea şuvoiu, milioane de morți împestrițau câm- 
purile de bătaie în toate colțurile pământului, se distrugeau oraşe şi sate, 
piereau bunuri agonisite in sute de ani, pentrucă marile trusturi și concerne 
imperialiste îşi smulgeau unele altora pieţele de desfacere și izvoarele de ma- 
terii prime. Era războiul imperialist, — războiul fabricanților și al bancherilor, 
războiul sătuilor; piereau însă cei mulți şi flămânzi, cei oropsiţi şi îndurerați. 
Soţiile şi mamele erau cernite, copiii rămâneau orfani, pentrucă lumea capi- 
talistă căuta ieşire din criză, prin moarte, distrugeri şi crimă. Și deodată, în 
ropotul asurzitor al mitfalierelor, în schelălăitul şenilelor și torentul obuzelor, 
au răsunat detunături aducătoare de veste nouă, de vreme nouă, de viață. 

Erau tunurile de pe crucișătorul « Avrora 2, vestind oamenilor muncii din 
lumea întreagă că proletariatul rus se ridică împotriva burgheziei și moșie- 
rimii, împotriva imperialismului și, însetat după pace, pământ și libertate, 
smulge din mâna atupritorilor puterea, pentru a deveni, el singur, făuritorul 
soartei sale. Sub conducerea Partidului Comunist Boişevic, clasa muncitoare 
din Rusia, adunând în ji rul ei țărănimea muncitoare, naționalitățile asuprite, 
toți oamenii cinstiți fu pornit asaltul pentru făurirea societății eliberate de 
exploatarea omului de către om, a societății socialiste, Dar, în acea noapte 
geroasă de Octomvrie, mărețele fapte ale proletariatului rus vesteau lumii 
intregi, nu numai eliberarea popoarelor Rusiei, ci și marele adevăr că în istoria 
omenirii a avut loc o cotitură fundamentală. Răsturnând guvernul moşierilor 
şi al capitaliștilor, clasa muncitoare din Rusia a luat puterea în mâinile ei 
şi, conform sarcinei sale istorice de unică forță revoluționară menită de a trans- 


"7 


REVOLUŢIA DIN OCTOMVRIE ȘI DRUMURILE LITERATURI 17 


forma societatea, a pășit concret la înfăptuirea statului socialist. "Temeliile 
proprietăţii private au fost sguduite. Toate bogăţiile solului și ale subsolului 
au devenit bunul celor ce muncesc. Deasupra tinerei Uniuni Sovietice s'a 
ridicat victorios drapelul roșu al socialismului, consemnând totodată ruperea 
unei şesimi de glob pământesc din lanțul imperialist. Criza generală a 
sistemului capitalist se agrava. Au dispărut din mâinile burgheziei imensele 
bogății ale Rusiei, inepuizabilele surse de materii prime, imensele pieţe de 
desfacere; imperialismul mondial pierdea jandarmul său credincios, — Rusia 
ţaristă. Pe ruinele împărăției țarilor, în lupta dârză condusă de Partidul Co- 
munist Bolșevic, se ridica Puterea Sovietică. Demonstrând justețea teoriei 
marxiste asupra rolului revoluționar al clasei muncitoare, marea Revoluţie 
socialistă din Octomvrie era totodată, așa cum spunea Josif Visarionovici 
Stalin, «o cotitură fundamentală în istoria universală a ge pia dela vechea 
lume capitalistă — la cea nouă — socialistă >, 

Glasul Revoluţiei din Octomvrie, glasul proletariatului rus, a fost auzit 
în toate colțurile lumii. Impotriva războiului imperialist, împotriva exploa- 
tării capitaliste s'au ridicat muncitorii din diferitele țări. Uriaşe demonstrații 
de stradă, lupte de baricadă și răscoale cu armele în mâini au urmat sem- 
nalului din zilele tumultoase ale acelui Octomvrie memorabil, Proletariatul 
pășea hotărît în lupta sa dârză împotriva războiului imperialist. Revoluţia vic- 
torioasă a insuflat încredere oamenilor exploataţi din toată lumea, încredere 
in forțele lor, încredere în viitorul lor. Ea le-a demonstrat că nu e veșnic capi- 
talismul, —dar și faptul că el nu moare de la sine. Revoluţia din Octomvrie a 
mobilizat clasa muncitoare din toate țările, sub stesgul partidelor comuniste, 
pe drumul deschis al luptei pentru putere, pentru socialism. 

Revoluția socialistă a fost o revoluție constructivă, creatoare, prin aceea 
că dărâmând vechiul aparat de stat descompus, izgonind dela putere pumnul 
de exploatatori ea a lichidat totodată orice fel de asuprire, fie ca de clasă, 
fie națională, fie asuprirea femeii. S'a făurit un stat nou, instrument în mâna 
majorității poporului, cu ascuțișul îndreptat împotriva cioburilor claselor 
exploatatoare dela orașe și dela sate, In vreme ce munca în lumea capitalistă 
cra o povară cumplită, pentrucă ea însemna huzur pentru cei puțini și imense 
poveri pentru cei mulți, marea Revoluţie din Octomvrie transforma munca 
în cauza măreaţă a întregului popor, în faptă de eroism și abnevaţie obștească, 
în datorie de onoare a cetățenilor liberi ai unei țări libere. Intr'un mod ne- 
mai-văzut până atunci în istorie, Revoluţia socialistă a descătușat forțele crea- 
toare ale omului, deschizându-i totodată orizonturile nebănvite ale ridicării 
prin muncă constructivă și conștientă a nivelului economic şi cultural de viață. 

In 1847, Marx și Engels scriau în manifestul comunist: « O stafie umblă 
prin Europa — stafia comunismului », De astădată nu mai era vorba de stafii, ci 
de materializarea visurilor proletariatului. In fața burgheziei îngrozite, în 
faţa reacţiunii mondiale, apărea tânăra Putere Sovietică, primul Stat socialist, 
prototipul viitoarei organizări a lumii întregi. I. V, Stalin spunea: 


18 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 
« Sdruncinând imperialismul, Revoluția din Octomwrie a făurit totodată 
sub chipul celei dintâi dictaturi proletare, o bază viguroasă și făţișă a mişcării 
revoluţionare mondiale, pe care aceasta din urmă nu o avusese încă niciodată 
până astăzi, și pe care ca poate acum să se sprijine. Ea a creat acel centru 
viguros și deschis al mișcării revoluționare mondiale pe care aceasta nu-l avu- 
sese încă niciodată până astăzi şi în juul căruia ea poate acum să se con- 
centreze, organizând frontul unic revoluționar al proletarilor şi al popoarelor 
asuprite din toate țările împotriva imperialismului ». E 
Ochii tuturor muncitorilor din lume erau aţintiţi spre farul luminos, 
spre centrul luptei revoluționare, spre Moscova. Experienţa clasei muncitoare 
din Rusia devenea şcoala oricărui revoluționar în calea lui de servire a popo- 
rului său. Bătându-și joc de tânăra republică socialistă, Lloyd George spunea 
că Puterea Sovietică nu se va putea menţine nici două luni şi jumătate, 
El reprezenta nu atât convingerile cât speranța capitalului financiar înfri- 
coşat. Dar, cum de altfel arată întreaga istorie, burghezia nu aşteaptă ca 
lucrurile să se întâmple «oricum e, Reacţiunea imperialistă s'a unit pentru 
a înnăbuși Puterea Sovietică, Capitalismul mondial a pornit h organizarea, 
sprijinirea și aprovizionarea cu arme, muniții, hrană și bani nenumărați a 
bandelor albe. Denikin, Colceak, Petliura, Mahno, Iudenici, Vranghel 4 
atâția alții trebuiau să strângă armate contrarevoluționare. Ei trebuiau să 
căsăpească pe militanții Partidului Comunist Bolșevic, ei trebuiau să innăbușe 
avântul revoluţionar al maselor populare, ei trebuiau să nimicească tânăra 
Armată Roşie născută în focul revoluției socialiste, Iar în sprijinul lor veneau 
nenumăratele armate intervenționiste. Imperialiştii francezi inarmau contra- 
revoluția poloneză, trimiteau ofițeri şi arme pe frontul de Vest al Rusici ; 
ei comandau unitățile românești care invadau teritoriul sovietic, Imperialiştii 
englezi comandau armatele care înaintau din spre Sud-Est, în Caucaz, pe 
Marea Caspică. Acolo mirosea a petrol. Acolo erau Bacu, Batum și Mozdok. 
Spioni, diversionişti, ofițeri de stat major comandau hoarde nenumărate, a 
căror menire era înaintarea. spre inima Republicii Sovietice. Imperialiştii 
americani debarcau unități blindate la Arhanghelsk, ri în ste poposeau 
icarele astirilor imperialismului japonez. Din spre Vest inainta hima arma- 
ori REDA iar în aie Neagră pătrundea flota militară franceză. Astfel, 
în timp ce bandele albe se sprijineau pe ofiţerii vechei armate ţariste, își întă- 
reau rândurile cu fiii fabricanţilor, bancherilor şi chiaburilor — mașinăria 
imperialismului mondial trimitea PEA şi țărani îmbrăcați în haine mili- 
ucidă în fașă tânărul Stat socialist, a | 
pad bandele sie au fost nimicite una după alta, Armatele lui Colceak 
s'au destrămat în fața voinței de fier a gărzilor roşii. Denikin a capitulat în 
fața înaintării vertiginoase a muncitorilor revoluționari. La Țariţin, hoardele 
nemţesti sprijinite de hatmanii contrarevoluţionari au fost distruse de oamenii 
muncii, comandaţi de Stalin şi Voroșilov, Iudenici fugea rușinos din faţa 
armatei roșii, din fața Leningradului, iar armatele lui Vranghel comandate 


REVOLUȚIA DIN OCTOMVHIE ŞI DRUMVRILE LITERATURII 19 
de experţii englezi erau aruncate în mare, în Crimeea, Tânăra Armată Roșie, 
desculță și flămândă, lipsită de arme, a învins, Era o armată de tip nou, for- 
mată din muncitori și țărani animați de ideile înalte ale comunismului. Ea a 
învins pentrucă o conducea în luptă, spre victorie, marele Partid al lui Lenin 
şi Stalin. Lupta acestei armate încălzea inimile muncitorilor din toată lumea. 
Ei înțelegeau că sunt mânaţi într'o cauză nedreaptă. Sub conducerea lui 
André Marty, marinarii francezi se revoltau cerând încetarea luptei impotriva 
Uniunii Sovietice și intoarcerea în țară. In Germania Karl Liebknecht şi Roza 
Luxemburg ridicau proletariatul împotriva clasei stăpânitoare şi a slugilor ei 
« socialiste o» — Ebert, Noske, Scheideman, etc, In ciuda urletelor reacţiunii 
mondiale, Uniunea Sovietică se întărea şi farul luminos al socialismului tri- 
mitea snopuri de raze în toate colțurile lumii. In pofida dușmanilor, spre 
bucuria și fericirea oamenilor muncii din toată lumea, Uniunea Sovietică nu 
numai că a rezistat în războiul civil, în timpul intervenţiei imperialiste şi a 
blocadei economice, ci s'a întărit continuu, s'a desvoltat permanent făurind 
aevea visurile proletarilor de pretutindeni. Uniunea Sovietică a devenit întru- 
chiparea concretă a ideilor socialismului științific, leagănul societății comu- 
niste de mâine. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că proletariatul 
rus a fost condus în luptă de genialii luptători și gânditori Lenin şi Stalin, 
care au mânuit cu iscusință arma puternică a proletariatului revoluţionar — 
învățătura marxistă, aplicând-o şi desvoltând-o în împrejurările concrete ale 
epocii războaielor imperialiste și revoluțiilor proletare. 

Cumplite au fost ruinile lăsate de războiul imperialist și de războiul civil 
pe imensele întinderi ale Uniunii Sovietice, Uzine devastate, câmpuri ne- 
arate, utilajul distrus —iată sumbrul tablou pe care îl înfățișa Rusia. Coşurile 
fabricilor se înnălțau fără viaţă spre ceruri, sirenele âmuțiseră de mult. 
Fier vechiu peste tot, De nicăieri ajutor, Dar voința oamenilor muncii a în- 
vins foamea cumplită. Animaţi, organizați, conduși de Partidul Comunist 
Bolșevic, muncitorii au dat viață uzinelor; țărănimea săracă a făcut eforturi 
imense pentru a da pâine oraselor. Popoarele Uniunii Sovietice desbinate 
altădată şi asmuţite unele contra altora de politica şovină a țarilor — s'au 
unit întrun crez comun: făurirea socialismului. Treptat, adâncile răni ale 
războiului au fost lecuite, În iarna geroasă a lui 1g21, în cabinetul de lucru a 
lui Vladimir ici Lenin, s'a născut planul electrificării Uniunii Sovietice. 
Pântecul umflat al bancherilor din City şi Wall-strect s'a sguduit de râs la 
auzul acestui plan «fantezist +. Dar popoarele sovietice au știut că nu există 
piedici şi greutăți pe care bolşevicii să nu le învingă. Din acest plin 
genial s'au născut mai târziu planurile de cinci ani ale lui Stalin. Din 
acel efort al popoarelor Uniunii Sovietice, la capătul lui, patria socialis- 
mului şi-a schimbat cu totul înfățișarea. Dintr'o țară agrară înapoiată, 
Uniunea Sovietică a devenit cea mai puternică ţară industrială din Europa, 
înnarmată cu o tehnică înaltă, cunoscând tempouri de desvoltare ne mai 
văzute în istorie. Sub conducerea Partidului Comunist Bolșevic, Uniunea 


20 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Sovietică a parcurs în puţini ani drumul care a cerut altor țări secole, 
datorită faptului că mijloacele de producție aparțineau colectivități, datorită 
muncii conştiente, pline de elan, a cetățenilor sovietici. In locul anarhiei în 
producție, caracteristică economiei capitaliste, a apărut economia socialistă, 
planificată. Şi în timp ce ţările burgheze erau sguduite de crize economice 
ciclice, grefate pe criza generală a sistemului capitalist, în timp ce de fie- 
care dată clasele exploatatoare căutau ieșirea din aceste crize prin războiu gi 
prin aruncarea greutăților pe spinarea maselor muncitoare, — Uniunea So- 
vietică se desvolta necontenit, ridicând într'un ritm amețitor, productivitatea 
muncii şi odată cu ea bună starea poporului. Drumul popoarelor Uniunii So- 
vietice era luminat de măreţele idei ale lui Lenin şi Stalin: din victorie în 
victorie, pe drumul greu al construirii socialismului, le conducea marele 
Partid Comunist Bolșevic. y 

Milioane de gospodării pitice, mizere, lipsite de unelte cât de cât potri- 
vite muncii —iată ce reprezenta agricultura sovietică în primele zile după 
revoluție. "Țărani săraci, chinuiți de foame, desbrăcați, analfabeți — iată 
cine avea de dat pâine unui popor de 180 milioane. Dar voința de fier a par- 
tidului, geniala aplicare în viață a învățăturii leniniste asupra alianței — sub 
conducerea proletariatului — între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, 
pe drumul construirii socialismului, a permis transformarea acestui ecean 
de gospodării individuale mizere într'o uriașă forță a economiei agrare plani- 
ficate, bazată pe sistemul colhoznic, Inarmat cu o tehnică înaintată, ţăranul 
sovietic nu mai are nimic asemănător cu vechiul proprietar al câtorva prăjini 
de pământ. "Țăranul colhoznic este- aliatul constient al muncitorului, făurind 
împreună o viaţă nouă, îmbelșugată, de înalt nivel cultural. Greu a fost drumul 
colectivizării. El a însemnat lupta ascuțită împotriva dușmanului de clzsă, 
împotriva reprezentantului burgheziei la țară. Mulţi muncitori și țărani săraci, 
mulţi activişti de partid au căzut în această luptă, Dar colhozul a învins. 
Nenumărate tractoare şi combain ari brăzdează astăzi câmpiile fertile ale Uni- 
unii Sovietice. Nenumărați eroi ai muncii se ridică din toate colțurile, din toate 
satele, din toate colhozurile. Victoria sistemului colhoznic a fost posibilă 
datorită aplicării în viață a ideilor lui Lenin și Stalin, datorită luptei necruță- 
toare impotriva dușmanului, datorită faptului că Partidul Comunist Bolşevic 
a indrumat cu mână sigură milioanele de oameni ai muncii din Uniunea 
Sovietică, 

A dispărut proletariatul de altădată. Proletarul de tip vechiu era omul 
căruia nu-i aparținea nimic, decât braţele de muncă, Muncitorul sovietic este 
stăpân în țara lui, făuritor conștient al socialismului, A dispărut țăranul de 
altădată, individualist. "Țăranul sovietic, țăranul colhoznic, este omul colec- 
tivităţii, muncind pentru patria lui socialistă, neprecupețindu-și forţele pentru 
desvoltarea agriculturii. Muncitorimea şi țărănimea sovietică sunt dcuă clase 
aliate în marea cauză a construirii socialismului, în drumul spre comunism. 
Munca lor e plină de conţinut, plină de sens adânc. Este munca organizată 


REVOLUȚIA DIN OCTOMVRIE ŞI DRUMURILE LITERATURII 21 
care cere stăpânirea dibace a tehnicei, cunoștințe multilaterale, i 
inzecind dexteritatea brațelor. Granița a nepătruns, prod pie mii 
intre munca manuală și munca intelectuală în lumea capitalistă, dispare 
treptat, Fiecare muncitor, fiecare țăran urmează calea indicată de Lenin: 
+ Inväțați, învățați, învățați 1». Intr'adevăr, oamenii muncii din lumea sole 
tică își inșușesc cunoștințele necesare pentru stăpânirea tehnicei, pentru des- 
voltarea ei. De aici și elanul creator, generatorul uriaşei mişcări stahanoviste 
“eschizând drumurile spre acea vreme în care 4 fiecare va primi după trebuință 
și va munci după capacitate ». In aceste imprejurări a crescut noua intelec- 
tualitate sovietică, carne din carnea și sânge din sângele muncitorimii și țără- 
nimii. Este intelectualitatea de tip nov, copilul socialismului, intelectuali- 
tatea crescută în lupta revoluţionară, intelectualitatea care atare nimic mai 
scump decât servirea patriei și a poporului. In Uniunea Sovietică a apărut 
astfel un om nou. Acolo s'au realizat cuvintele lui Maxim Gorki: e Omul — 
cât de mândru sună acest cuvânt !9. Omul este lucrul cel mai de preţ din 
U.R.S.S. El e în centrul preocupărilor de zi de zi a partidului, a guvernului 
Socialismul nu este un sunet gol, nici o noţiune abstractă. Făurit concret el 
nu constitue o simplă năzuință teoretică ci o nevoie vitală a oamenilor Socia- 
lismul s'a făurit de către oameni și pentru oameni. Iar omul sovietic, produs al 
marei Revoluții socialiste din Octomvrie, este cetățeanul care judecă lumea si 
faptele din pozițiile înaintate ale socialismului, Cetăţean animat de naneta 
dragoste pentru libertate, el este dușmanul neîmpăcat al oricărei exploatări 
Revoluţia socialistă a deschis tainiţele cele mai profunde ale minţii şi ale su- 
fletului omenesc şi a demonstrat ce talente, aptitudini și înalte calități se 
ascund în sufletul maselor largi populare. Patriot înflăcărat, activ plin de 
inițiativă, de umanitate și obișnuit a privi critic atât viața cât şi setivitatea 
sa — cetăţeanul sovietic este tipul omului nou, socialist. El a crescut a 
odată cu revoluția, odată cu țara socialismului. Așa l-a educat Partidul Co: 
munist Bolșevic, partidul lui Lenin și Stalin. lată de ce omul sovietic este 
inzestrat cu strălucite calități sufletești, temeiul comportării lui în viață. Și 
ca urmare a nouei intocmiri sociale în Uniunea Sovietică a apărut o nouă 
morală oglindind nouile relații dintre oameni, relații bazate pe principiile 
libertăţii, muncii creatoare şi adevăratei dragoste pentru semen. E 
Rusia țaristă era o țară înapoiată din punct de vedere cultural. Școli pi ţine 
puţine biblioteci, un mare număr de analfabeți. Era politica regimului țarist, 
politica burgheziei și a moșierimii rusești, de a ține în întunerec masele pu. 
pulare pentru a le putea exploata mai uşor. Oamenii de știință și de set 
erau prigoniți altădată, iar operele lor ținute departe de aceia pentru car 
erau create. Marea Revoluţie socialistă din Octomvrie a fărâmat cătușele i 
odată cu aceasta a deschis larg porțile spre cultură poporului muncitor. Fa. 
urirea socialismului presupunea însușirea tuturor cunoștințelor, a tuturor bu- 
altar: Sacie de civilizația umană timp de două mii de ani. Dar Lenin 


22 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


+ Marx a prelucrat în mod critic tot ce a fost creat de societatea ome- 
nească, nelăsând să scape atenției sale niciun punct, El a prelucrat, a supus 
criticii, a verificat prin mişcarea muncitorească tot ce a fost creat de gån- 
direa omenească și a tras concluziile pe care nu le puteau trage oamenii îngră- 
diți de limite burgheze, sau legați de prejudecățile burgheze », s 

In consecință, regimul sovietic a ştiut să utilizeze tot ce era pozitiv a 
ştiinţa, tehnica și arta din alte vremuri, El a știut să facă din acest materia 
pozitiv prelucrat, un bun al poporului. Lenin a dovedit că socialismul nu 
poate fi construit decât in măsura în care revoluția socială este însoțită de 
revoluția culturală, Lenin a învăţat că Uniunea Sovietică trebue să fie 
țara oamenilor luminaţi; a oamenilor stăpâni ai ştiinţei și ai tehnicei. Prin 
munca perseverentă a Partidului, care îndrumează această mare bătălie pentru 
cultură, analfabetismul a fost completamente lichidat in Uniunea Sovietică. 
"Treptat, țara a fost acoperită de o rețea deasă de școli de toate gradele, biblio- 
teci, case de cultură, instituţii de artă, edituri care lansează cărți într'un tiraj 
ne mai văzut în lume. In Uniunea Sovietică orişicine, inc iferent de vârstă, 
învață. Odată cu creşterea bunei stări materiale au crescut şi posibilităţile de 
a pune ştiinţa și arta la dispoziția maselor largi populare. Revoluţia socialistă 
din Octomvrie, descătușând poporul, deschizându-i larg porțile. spre cultură, 
a arătat setea ne mai pomenită a maselor pentru învățătură, pentru artă. Ea 
a dovedit în aceeaşi vreme ce puteri creatoare sălășluesc în sânul poporului. 
Si odată cu desvoltarea culturală fără precedent atinsă în Uniunea Sovietică, 
a apărut și s'a desvoltat o cultură nouă, în forme naționale și cu un conținut 

i ist. + 4 +. 
ja ana cultura socialistă la un nivel deosebit, oamenii de artă ai Uniunii 
Sovietice au făurit şi o artă nouă, pătrunsă de ia a ua artă acel 
marei cauze a clasei muncitoare, artă pătrunsă de ideile umanismului și al 
internaționalismului muncitoresc. În timp ce, oglindindjprocesul de putrefacție 
a lumii capitaliste, arta burgheză se descompune ca însăși şi propovăducşte 
tot ce este anti-uman, anti-ştiințific, patologic si sovin — arta sovietică este 
expresia ideologiei comuniste, artă care- preamăreşte pe om, cântă munca 
liberă şi creatoare, artă care privește curajos înainte, A 

In Uniunea Sovietică a apărut și s'a desvoltat realismul socialist, nouă 
concepție şi nouă metodă superioară în artă, « Atitudinea critică faţă de trecut 
şi faţă de ceea ce moare, afirmarea activă a realității socialiste și perspectiva 
revoluționară —iată contopite într'un tot cele trei laturi ale artei socialiste 
care alcătuesc caracterele ei fundamentale m ___ . | 

Arta sovietică este o artă militantă, luptătoare. Ea este arma oamenilor 
muncii în bătălia lor pentru socialism. Arta sovietică face educația cetățenilor 
în spiritul luptei neimpăcate impotriva dușmanului de clasă, împotriva impe- 
rialismului, împotriva rămășițelor capitaliste în mentalitatea oamenilor. Arta 
sovietică cheamă pe muncitori și colhoznici să construiască, în elan ne-mai- 
întâlnit, lumea nouă socialistă, Arta sovietică face educația omului în spiritul 


REVOLUȚIA DIN OCTOMVRIE ŞI DRUMURILE LITERATURI 23 
solidarității internaționale cu oamenii muncii de pretutindeni în luptă pentru 
libertate, împotriva exploatării, Participând activ la construirea socialismului, 
oglindind bătăliile cele mari pentru viitorul luminos al poporului, arta 
sovietică a consacrat pe veci tipul luptătorilor pentru socialism și al condu- 
câtorilor acestei lupte — bolșevicii. Infăţişând oamenii sovietici în muncă, în 
luptă, în restriște ca şi în) bucurie, artiștii sovietici, fii ai poporului, sunt 
cu adevărat «ingineri ai sufletului omenesc». Ei il ajută pe cetățeanul 
sovietic să-și împlinească cu cinste sarcina de constructor al unei vieți noui, 
ei îl ajută astăzi, la 31 ani dela Revoluţie, să meargă victorios spre comunism, 


. Artiştii sovietici îşi împlinesc cu cinste marile sarcini, pentrucă drumul 


lor e luminat de măreţele idei ale lui Lenin şi Stalin, pentrucă munca lor este 
îndrumată de Partidul Comunist Bolsevic, lată de ce în Uniunea Sovietică 
apar opere de artă pline de un conținut măreț, animate de ideile cele mai 
inaintate, Iată de ce operele artiștilor sovietici, realizând unitatea perfectă 
între conținut și formă, ating culmi ne mai întâlnite în istoria artei uni- 
versule. Teatrul, literatura, cinematografia, plastica sovietică se află în pri- 
mele rânduri ale luptei impotriva ideologiei burgheze, împotriva artei deca- 
dente. Știința sovietică, legată adânc de întregul proces de desvoltare al țării 
socialismului victorios, aduce noui cuceriri în domeniul multilateral științific, 
Acestea toate sunt posibile datorită profundei legături care există între 
oamenii științei şi ai artei şi masele populare. S'a atins această înălțime dato- 
rită marelui ajutor acordat de Partidul Comunist Bolșevic, care socoate că 
problemele de știință și artă sunt + parte integrantă a cauzei generale pro- 
letare s. Grija cea mai mare pentru omul de ştiinţă şi artă, pentru opera 
sa, este caracteristică poziției penialilor conducători, Lenin și Stalin, Pro 

blemele de ştiinţă şi artă, în lumina intereselor construirii socialismului și 
a mersului inainte al Uniunii Sovietice, au constituit şi constitue obiectul 
cercetărilor atente și adânci ale Comitetului Central al Partidului Comunist 
Bolşevic. Îndrumarea Partidului este primită cu adâncă recunoștință de 
oamenii ştiinţei și ai artei, cărora le deschide orizonturi nebănuite. Cultura 
sovietică constitue o treaptă înaintată, moud, a culturii mondiale, treaptă supe- 
rioard, calitativ deosebită față de ceea ce a fost, — cultură care reflectă cotitura 
fundamentală din istoria omenirii pe care a realizat-o Revoluția socialistă din 
Octomorie. Cultura sovietică este cultură socialistă, cultura viitorului, a 
întregii omeniri, 

Trosnind din încheieturi, lumea capitalistă urăște de moarte Uniunea 
Sovietică, Este lumea celor puțini care asupresc masele mări ale poporului, 
Este lumea acelora care nutresc năzuința supunerii lumii întregi intereselor 
capitalului monopolist, Capitalismul în putrefacție a generat fascismul şi 
acesta a deslănțuit cu sprijinul forțelor imperialiste din toată lumea, cruciada 
împotriva mișcării muncitoreşti și apoi criminalul războiu împotriva Uniunii 
Sovietice, Armatele hitleriste au îngenunchiat Europa întreagă. Forţele mili- 
tare ale țărilor capitaliste n'au fost în stare a opri nici patru, cinci săptămâni 


24 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


năvala blindatelor hitleriste. Teroarea cumplită, lagărele de exterminare, ruini 
şi sânge... Sânge mult, nevinovat, iată ce a adus fascismul. Crescut de cal- 
culele bussines-men-ilor, molohul hitlerist înghițea rând pe rând sate, orașe, 
țări. Și numai Uniunea Sovietică, numai minunaţii ei fii, numai eroica armată 
sovietică, au ştiut să-i frângă şira spinării, De zidul patriotismului sovietic, 
de devotamentul nemărginit al oamenilor muncii pentru Patria socialistă, de 
conştiinţa măreţului rol pe care-l au de îndeplinit în lume cetăţenii sovietici, 
s'au fărâmat tankurile, avioanele, hoardele fasciste atacatoare. Armatele lui 
Hitler au fost izgonite de pe teritoriul sovietic. Ele au fost fugărite până în 
inima Germaniei şi la Berlin s'a înnălțat victorios Steagul Roșu ul armatelor 
desrobitoare sovietice. Dar ostasul sovietic nu numai că și-a apărat Patria; 
el a apărat civilizaţia și cultura lumii împotriva forțelor întunericului, impo- 
triva canibalismului modern imperialist. In drumul ei victorios, armata sovie- 
tică a eliberat popoare şi țări și asigurându-le suveranitatea şi independența 
națională a permis popoarelor să-și croiască drum nou în viață, izgonindu-i 
pe moșieri și pe burghezi, păşind pe drumul socialismului. Minunatele fapte 
de arme ale ostașilor sovietici, eroismul soldaţilor şi al ofițerilor, îşi au ori- 
ginea în superioritatea morală a omului sovietic, Victoria a demonstrat cate- 
gorica superioritate a sistemului sovietic faţă de eel capitalist, superioritate 
pe plan politic, economic, științific. Rolul desrobitor al armatei sovietice își 
are origini în însuși conţinutul regimului sovietic bazat pe ideea leninistă a 
internaţionalismului proletar, Geniul militar, comportarea eroică, patriotis- 
mul comandanților și al ostașilor sovietici, victoriile înscrise, au fost posibile 
datorită faptului că armata şi ostașul sovietic s'au născut în focul Revoluţiei 
din Octomvrie şi drumul lor este luminat de ideile lui Lenin şi Stalin, de 
Partidul Comunist Bolşevic, i 
După 31 de ani, mai falnică strălucește Țara Socialismului victorios. 
Fiecare zi este un pas nou înainte pe toate tărâmurile. În vreme ce mizeria 
bântuie în ţările capitaliste, în vreme ce exploatarea maselor muncitoare 
creşte continuu, În vreme ce oamenii Wall-Street-ului amenință cu răz- 
boiul şi-l pregătesc cu fehrilitate, cu toate că profundele răni al celui de 
al doilea măcel mondial sunt încă departe de a fi fost lecuite — Țara Socialis- 
mului a pășit hotărît să construiască faza superioară, faza comunistă. Cu 
toate că distrugerile cauzate de hoardele fasciste n'au fost nicăieri atât 
de îngrozitoare ca pe teritoriul sovietic, elanul creator al maselor conduse 
de Partidul Comunist Bolșevic în frunte cu marele Stalin înfăptuește cu 
succes primul plan de cinci ani de după războiu și îl supra-implineşte. In pro- 
ducția industrială, la însămânțări, în planul colectătilor, în realizare de eco- 
nomii, tempo-urile constructive sunt ne-mai-întâlnite. In primele luni ale 
anului 1948 producția industrială a depășit cu 14% producția din 1940, iar 
în agricultură nivelul întrece pe cel mai bun dinaintea războiului. Uriașul 
plan de combatere a secetei prin împăduriri masive arată posibilitățile gran- 
dioase ale U.R.S.S., dovedesc înaltul său nivel tehnic și cultural, de neatins 


REVOLUŢIA DIN OCTOMVRIE ȘI DRUMURILE LITERATURII 25 


-sub capitalism, Pe plan ideologic, în cursul acestui ultim an s'au realizat noui 


paşi în desvoltarea științei şi artelor. In vreme ce diplomații dolarului torpi- 
lează pacea şi ațåță la un nou războiu, purtătorii de cuvânt ai Uniunii Sovietice, 
demască pe dușmanii păcii, pe matadorii bombei atomice și țintuindu-i la 
stâlpul infamiei, cheamă pe toți oamenii iubitori de libertate, dușmani ai răz- 
boiului, să se unească în lupta împotriva imperialismului cotropitor. 

In lumea împărțită în două tabere —tabăra războiului şi asupririi în 
frunte cu Statele-Unite și tabăra păcii, democraţiei și a progresului, în frunte 
cu Uniunea Sovietică — forțele păcii cresc, balanța înclină spre lagărul anti- 
imperialist. Tot mai puternic este frontul unic socialist în frunte cu Uniunea 
Sovietică, Succesele "Ţării Socialismului victorios, experiența ei, constitue 
un bun al oamenilor muncii din toată lumea, Fiecare succes al ei înseamnă 
o lovitură dată imperialismului. Fiecare succes al ei, înseamnă o încurajare a 
popoarelor în lupta lor pentru libertate, pentru independența naţională. Ta- 
bāra democraţiei și a păcii se consolidează prin succesele democraţiilor po- 
pulare care au pornit consecvent pe drumul socialismului, În lume crește 
lupta popoarelor din colonii împotriva asupririi imperialiste, Popoarele din 
Franța, Italia, Grecia, Spania luptă hotărit împotriva guvernelor reacționare 
în solda marei finanțe americane, Tot mai luminos strălucește Uniunea So- 
vietică, tot mai mult se unesc în jurul ci popoarele doritoare de o viaţă mai 
bună. Și în lupta deschisă între cele două tabere tot mai sigure și mai nume- 
roase sunt succesele frontului anti-imperialist în ciuda urletelor isterice de 
peste Ocean. 

Marea Revoluţie socialistă din Octomvrie, din vâlvătaia căreia sa născut 
Uniunea Sovietică, generatoatea făuririi primului stat socialist în lume, lumi- 
nează astăzi drumul şi al altor țări, şi al țării noastre. In lupta grea impotriva 
resturilor claselor exploatatoare dela oraşe şi sate, în efortul constructiv al 
maselor pentru ridicarea cantitativă și calitativă a producției, în organizarea 
aparatului de stat și a întregii vieţi pe noui temelii se pun bazele României 
socialiste. Mari sunt transformările structurale ale țării, Ele cer științei și 
artei românești să devină cu adevărat populare, un bun al maselor, Succese 
există şi pe acest front unde oamenii de cultură, în sdrobitoarea lor majo- 
ritate, Sau încadrat în frontul ideologic anti-imperialist. 


Marea Revoluţie socialistă din Octomvrie a schimbat cu desăvârșire fața 
vechei Rusii. Satul și orașul sovietic arată cu totul altfel. Proprietatea colectivă 
asupra mijloacelor de producție a deschis posibilități omenești nebănuite. 
Ritmul desvoltării este trepidant. Prin efortul întregului popor sovietic sub 
conducerea Partidului Comunist Bolşevic, creşte nemărginit forța economică 
şi politică a țării socialismului. "Temelia acesteia este unitatea de granit a 
popoarelor sovietice constructoare ale comunismului. Incă în 1936 Uniunea 


26 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Sovietică era prima țară din Europa din punctul de vedere al producției indus- 
triale, globale. Producţia de cărbuni, de pildă, a Rusiei vechi era în 1913 de 
20 milioane tone. Regimul sovietic, munca liberă şi entuziastă a clasei munci- 
toare a făcut ca producţia de cărbuni, să se urce în 1938 la 143 milioane tone. 
Care dintre țările capitaliste ar putea- visa măcar o asemenea desvoltare? 
După Revoluţie s'au ridicat uriaşe uzini cum sunt acelea dela Magnitogorsk, 
Stalino sau uriașul Dneprostroi. Energia electrică utilizată în Uniunea Sovie- 
tică în 1936 a întrecut de 4o de ori aceea a Rusiei țariste. Trei sute de oraşe 
noui cu zeci şi sute de mii de locuitori au luat ființă după Revoluţie în Univnea 
Sovietică, 

Aceste transformări profunde erau urmate de o vastă revoluție culturală. 
lată unele cifre elocvente: în 1939 s'au editat în Uniunea Sovietică cărți în 
proporție de 4,1 exemplare pe cap de locuitor, față de 0,7 în Rusia țaristă. 
Totuși în această perioadă de timp populația Uniunii sovietice a crescut cu 
mai multe milioane. Inainte de Revoluţie cu greu se tipăreau cărți în limbile 
naționalităților conlocuitoare. Marea Revoluție socialistă din Octomvrie a 
adus resolvarea completă a problemei naţionale și a deschis perspective 
nemărginite desvoltării culturale a tuturor popoarelor sovietice, 

Dacă până în 1917 aproape că nu se făceau traduceri din clasicii ruşi, 
necum tipărire a operelor originale ale scriitorilor naționalităților conlocuitoare, 
după Revoluţie lucrările cele mai bune se tipăresc în o sută de limbi și nu 
există popor care să nu-și aibă cultura sa, literatura sa; astfel, cultura sovietică 
se desvoltă în forme naţionale cu un fond socialist. 

Setea de cultură este enormă, Ea se desprinde din însuși faptul că numărul 
ziarelor a crescut dela 839 la 9.000, Și când te gândeşti la tirajul de milioane 
de exemplare al ziarelor + Pravda» sau e Lsvestia »| Altădată existau 1.400 
cinematografe; acuma sunt 30.000 cinematografe cu sală. Numărul teatrelor 
mari Sa ridicat dela mai puțin de o sută la 700. Instituţiile de învățământ 
superior numără multe sute de mii de studenți. Este interesant să urmărim 
felul în care se desvoltă cultura în republicile naționale, Kazachstanul de 
pildă, în care pe vremuri populaţia era complet analfabetă s'a desvoltat în 
așa fel după Revoluţie, încât în 1933 avea 1.780 şcoli, 793 teatre, 140 biblioteci, 
235 ziare. Poporul iakut nu avea o scriere a lui, In 1930 iakuţii aveau 8 ziare 
in limbă maternă, 99 biblioteci, iar în 1937 au editat 76 cărți în limba iakută, 

La inceputul războiului pentru apărarea Patriei, Uniunea scriitorilor so- 
vietici număra 3500 membri. Dintre ei 1500 erau ruşi, ceilalți aparțineau altor 
naționalități: 300 ukrainieni, 170 georgieni, roo azerbaigieni, 100 armeni, 
70 uzbeci, 46 tătari, etc, 

Planurile de cinci ani, creşterea bunei stări, grija permanentă pentru 
ridicarea nivelului de traiu al maselor populare au adus Uniunea Sovietică 
la o desvoltare excepțională a culturii. Cultura sovietică este infinit supe- 
rioară culturii burgheze: ea este legată organic de sistemul social cel mai 
înaintat din lume; ea este expresia veritabilei democrații, a celei socialiste; 


e 


REVOLUȚIA DIN OCTOMVRIE ȘI DRUMURILE LITERATURII 27 


ea este îndrumată de experiența vic a statului sovietic, şi, în sfârşit, ca este 
îndrumată în spiritul ideilor lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, de Partidul 
Comunist Bolșevic, 

In timp ce cultura sovietică, fruct al Marei Revoluții socialiste, oglin- 
dește experiența maselor populare, se inspiră din elanurile lor şi, ghidată de 
ideile cele mai avansate, le luminează drumul spre comunism conform inte- 
reselor întregului popor —-cultura burgheză urmărind anumite țeluri, fiind 
expresia unor anume interese, oglindește astăzi marasmul regimului capita- 
list. Fiind în slujba intereselor minorităţii capitaliste exploatatoare, ea are 
un caracter antipopular, antireahst, antiuman. Tabăra imperialistă vrea un 
războiu nou, Acesta îi este necesar pentru zăgăzuirea luptei clasei mun- 
citoare pentru drepturile ci, pentru frânarea mișcării național-eliberatoare 
din colonii. Războiul îi este necesar, pentrucă trusturile și concernele impe- 
rialiste vor să-şi păstreze câștigurile prin exploatarea și însângerearea oa- 
menilor. Literătura în slujba acestor forțe este literatura dușmană omenirii. 
lar în țările capitaliste s'au găsit oameni «de cultură» care și-au vândut 
conștiința, talentul si cunoștințele militând în scris și prin viu graiu întru 
apărarea țelurilor mărturisite și ascunse ale imperialismului cotropitor, Planul 
Marshall, un nou diktat pentru stăpânirea lumii, își are oglindirea în ofen- 
siva literară, «artistică» a Statelor Unite. Tone de ziare şi cărți sunt trans- 
portate în toate colțurile lumii cu vapoarele și avionul pentru a otrăvi su- 
fletele, pentru a demoraliza masele. Ziarele intr'un tiraj de milioane de exem- 
plare, posturi de radio pe toate lungimile de undă, nenumărate filme + arti- 
stice », cărți la kilogram — toate, pătrunse de spiritul desconsiderării omului 
şi societății, propovăduesc «superioritatea + Americii și a rasei americane, În 
ziarul Liberty sunt publicate nuvele cu recomandarea că citirea lor «ţine 

7 minute şi 40 secunde» iar schiţele cer «numai 3 minute şi 55 secunde ». Cali- 
tatea unor asemenea produse este clară, Romanele scriitorilor americani oglin- 
desc întru totul interesele imperialiste. Astfel Robert Pine plasează acțiunea 
romanului său s David şi Ana » în Indonezia şi interesant este că eroul prin- 
cipal declară: + Lumea este în marș, toate națiunile şi-au întins cortul. Dar 
nimic nu va schimba faptul că în curând în lume va rămâne o singură na- 
ţiune +, Scriitorul reacționar Bergson declara într'o carte a lui: «e Izolaţionismul 
ar insemna decăderea economiei noastre, a bisericii și a-națiunii. Este necesar 
ca negustorii, misionarii şi crucișătoarele să meargă mână în mână». lar 
Walter Lippman sublinia de curând: s Noi am ales Turcia și Grecia, nu 
pentrucă ele ar fi modele de democraţie, ci pentrucă ele constitue porți stra- 
tegice s. Este limpede că asemenea literați și publiciști nu se depărtează cu 
mult de ideile supernazistului Rosenberg și de practicile agitaţiei lui Goebbels. 

Ar fi greşit să se creadă că în Statele Unite nu se ridică vocea scriitorilor 
și a oamenilor de artă progresiști impotriva imperialismului cotropitor. Astfel 
este prea bine cunoscută activitatea antiimperialistă a lui Howard Fast, pri- 
gonit și arestat pe baza dispoziţiilor + comitetului pentru cercetarea activi- 


28 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


tății antiamericane +, Sunt isganiţi din redacţiile ziarelor și dela posturile 
de radio ziariștii și publiciștii de valoare cum este Steel, Hilmoor, Walsh, 
Jakobs, Hodar, etc. Din cinematografia americană sunt concediați artiștii 
de valcare pentru concepţiile lor democratice, iar Charles Chaplin, prigonit. 
ȘI toate acestea se fac chipurile pentru apărarea Americei, când în fond nu 
este vorba decât de apărarea trusturilor și a concernelor hrăpărețe, 

Bomba atomică a devenit sperietoarea oamenilor naivi. Agitând îngrozi- 
toarele ei efecte, stăpânii tuturor mijloacelor de propagandă și influențare 
a opiniei publice caută să semene frica, demoralizarea printre oameni. Lată 
de ce ziarele și revistele americane sunt pline de reportagii fantastice, iar 
scriitorii + produc + în serie romane apocaliptice. "Tonele de cerneală și vagoa- 
nele de hârtie utilizate astfel se pot rezuma într'o singură și lapidară frază a 
lui Mister Martin, guvernatorul statului” Pennsilvania, mare adept al doctrinei 
Truman —care a declarat: « Statele Unite ale Americii trebue să meargă 
înainte, cu bomba atomică într'o mână și cu semnul crucii în cealaltă ! ». Niciun 
dubiu, Ce deosebire există între această afirmaţie oficială şi nu mai puțin 
mărginitele declaraţii ale leaderilor hitlerişti ? De altfel, unora dintre delegații 
americani la ședințele ONU-ului, li se întâmplă câteodată să recunoască 
cinic adevărul, Astfel, într'una din şedinţele subcomisiei, delegatul american 
Mackensie a declarat: + Lupta împotriva fascismului nu mai este astăzi la 
modă». Evident, pentru bussines-men-ii din City lupta împotriva fascismului 
constitua pe vremuri, nu atât o modă cât o afacere rentabilă. Astăzi ren- 
tează sprijinirea fasciștilor impotriva acelora care luptă contra imperialis- 
mului, contra exploatării, contra rasismului. 

In Statele Unite există astăzi o literatură de mare tiraj care speculează 
ignoranța oamenilor și caută să cultive neîncrederea în ziua de mâine. Şan- 
tajul este una din metodele cele mai utilizate în practica Statelor Unite şi 
literatura americană practică și ca şantajarea în masă a oamenilor. Ea incită 
instinctele zoologice ale oamenilor, abundă în pornografia cea mai rușinoasă, 
urmărind provocarea silei omului față de oameni, Asemenea literatură, cu un 
tiraj de multe milioane de exemplare, constitue desigur, în acecași vreme, 
şi o bună sursă de câștig. Intre scriitorii americani, slujitori cunoscuți ai 
imperialismului, este romancierul Henri Miller, care şi-a dat el însuşi epitetul 
de «anarhist pan-sexual e. Una dintre cărțile lui —+ Tropicul Racului s — 
incepe cu un cuvânt-inainte în care autorul își recomandă astfel lucrarea: 
+ Aceasta este un scuipat în fața artei, o lovitură... dată omului, soartei, 
timpului, frumuseţii, dragostei s Și totuși Miller are obrăznicia de a declara, 
in continuare, că romanul său constitue to nouă biblie din care lumea 
întreagă va găsi resurse morale de-a-lungul noului mileniu». Presa ameri- 
cană i-a făcut fireşte o reclamă excepțională, dându-l ca exemplu pentru 
toți scriitorii, è Teoriile » lui Miller au fost luate de criticii de artă ameri- 
cani și transformate în precepte și dogme. Astfel Henry Seidel-Kenby semna, 
sub titlul « Peirea virginei de fier », următoarele: « Sexualitatea, pizma, gelozia, 


REVOLUȚIA DIN OTOMVRIE ŞI DRUMURILE LITERATURII 29 


avariţia şi frica trebue să ocupe locul lor legal în paginile literaturii. Cu cât 
scriitorii vor cunoaște mai mult psihiatria şi psihanaliza, cu atât mai mult 
ci vor crea un tip nou de roman. Pentru scriitorii noștri, Freud și Yung și 
discipolii lor au fost într'adevăr un dar ceresc». 

Un alt scriitor american O'Neill — cunoscut dramaturg — își construește 
piesele pe aceeași linie ideologică. Ultima sa lucrare: +Vine vânzătorul de ghiață», 
are aceeași temă batjocoritoare față de om, lată ce spune autorul: à Mate- 
rialul din care ar trebui formată o societate ideal liberă, sunt oamenii ! Dar cum 
poţi ridica un templu de marmoră dintr'un amestec de noroiu şi excremente ? v. 

Această ofensivă anti-umană influențează chiar și pe unii scriitori progresiști, 
Astfel, ultimul roman al lui Steinbeck, « Autobuzul rătăcit » este plin de ele- 
mente pornografice; iar un scriitor de mari resurse, cum este Caldwell, într'un 
roman înfățișând ingrozitoarea situație din Statele Unite, nu poate să-și descrie 
eroii decât ca fiind profund viciaţi, întreaga carte foind de scene pornografice. 

In ciuda acestor realități, înfruntând ororile imperialiste şi ideologia lor, se 
ridică şi în Statele Unite oameni cinstiți. Democraţi, ca Upton Sin- 
clair continuă a munci pe tărâm literar, Sinclair Lewis demască morala con- 
vențională ipocrită a burgheziei americane și loveşte în teoriile rasiste (care 
au putut merge până la aberaţiile lui Teodor Bilbao, fascistul care propunea 
mutzica a 13 milioane de negri americani în pădurile tropicale ale Africei), 
şi tot astfel şi scriitorul progresist Arthur Miller, în romanul său « Sca- 
matoria » sau în piesa de teatru « Toţi fiii mei ». Romanele scriitoarelor Lilian 
Smith și Laura Hobson își îndreaptă tăișul împotriva rasismului. Noui și 
noui oameni cinstiți îşi ridică glasul împotriva politicii imperialiste, împotriva 
exportului ideologic provenind din mocirla dolarului, chiar în Statele Unite. 
Este adevărat că împotriva lor se îndreaptă întregul aparat de stat represiv 
american, că li se refuză până şi pâinea de toate zilele și că temniţele cuprind 
în întunericul lor pe cei mai buni și mai curagioși dintre luptători. Oricât 
ar fi de sălbatecă, represiunea nu poate impiedeca, chiar în inima impe- 
vialismului, în Statele Unite, creşterea continuă a numărului oamenilor 
cărora le este dragă libertatea și democraţia adevărată. Și acolo se ridică 
conștiințe artistice scriitoricești, care dorind pacea și o viață mai bună, 
înțeleg că nu este altă cale de urmat decât drumul luptei hotărite împotriva 
imperialismului, împotriva ațățătorilor la războiu, împotriva exploatatorilor, 
Le este clar că singura cale pentru asigurarea păcii, pentru statomicirea unor 
relații frățeșui intre popoare, pentru făurirea vieții mai bune maselor popu- 
lare, este calea Uniunii Sovietice, calea socialismului, Iată de ce şi scriitorii 
progresiști americani își găsesc un model în literatura sovietică —cea mai 
înaintată, cea mai generoasă din lume. 

Scriitorul american Eugen Cayden scrie: « Citind cărțile sovietice simţi 
că în faţa ta se deschide un nou viitor omenirii, că se deschid ușile într'o 
lume nouă şi într'o nouă istorie», 


30 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Literatura sovietică s'a născut, a crescut și a învins odată cu Țara So- 
cialismului, cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Scriitorul este tup- 
tător, întocmai cum opera lui este armă de luptă. El este fiul poporului, a 
ieșit din rândurile acestuia, trăind viața lui, năzuințele, grijile şi bucuriile lui, 
Scriitorul sovietic luptă pe toate fronturile construcției socialismului și comu- 
nismului cu arma scrisului. Opera sa reflectă realitatea nouă, socialistă, Ea 
surprinde trăsăturile esențiale ale luptei împotriva a tot ce e vechiu, stu- 
diază, confirmă și promovează cald tot ce este nou si sortit desvoltării, tot 
ce este mlădiță, ducând la desvoltarea arborelui uriaș al comunismului. Lite- 
ratura sovietică, adânc principială, inspirată şi câlăuzită de ideile lui Lenin şi 
Stalin nu bâjbâie neputincioasă în complexul relaţiilor sociale, ci înarmată 


puternic, cunoscând legile de desvoltare, înarmează pe om la lupta pentru . 


făurirea zilei de mâine, Astfel, rolul literaturii sovietice este profund edu- 
cativ iar lucrările cele mai bune ale scriitorilor pe cari |. V. Stalin i-a și 
denumit «ingineri ai sufletului omenesc », constitue adevărate călăuze în viaţă. 

Literatura” sovietică oglindește realitatea societății socialiste și astfel ea 
se inspiră din temeliile unei structuri infinit superioare celei burgheze, atât 
din punct de vedere economic, cât și politic şi cultural. Participând activ la 
lupta împotriva imperialismului, împotriva războiului, ca demască pe taţi 
cei ce se pun în slujba capitalismului, își vând conștiința, propovăduesc 
teroarea, misticismul, rasismul și ura între oameni şi între popoare. Ea 
luptă cu putere împotriva curentelor decadente, urmând curagios şi perse- 
verent calea indicată de Lenin: 

« Libertatea scriitorului, a pictorului, a actorului burghez este doar o 
dependență camuflată sau care se camuflează făţarnic, faţă de sacul cu bani, 
faţă de corupţie, de întreţinere. Și noi socialiștii, demascăm această fățărnicie, 
smulgem firmele false, nu militând pentru o literatură şi o artă în afară de 
partid... dar pentru a opune literaturii fățarnic libere, — în realitate legată 
de burghezie, o literatură într'adevăr liberă, legată în mod deschis de pro- 
letariat +. 

Pe acest drum, literatura sovietică demască şi combate apolitismul fă- 
țarnic, liberalismul fad și perfid, pretinsul estetism care are în fond scopul 
de a abate atât pe creatorul de artă cât și masele cărora el se adresează, dela 
ceea ce este esențial in societate: lupta de clasă sub diferitele ei aspecte, 

Scriitorul sovietic este plin de simțul răspunderii față de popor și faţă 
de cauza socialismului. De aceea el nu-și priveşte munca $i opera cu indi- 
ferență sau ca un mijloc de afirmare strict personală. Conceperea și realizarea 
unei lucrări, el le consideră drept o sarcină grea care-i cere încordarea 
tuturor facultăţilor sale, confruntarea gândurilor şi a experienței lui cu prac- 
tica de muncă și luptă a poporului său. El știe că poemul sau romanul său 
va fi citit şi judecat de milioane de oameni carc vor căuta în opera lui răspuns 
problemelor puse de viață, vor căuta îndreptar pentru conduita lor în efortul co- 
mun de construcție. De aceea în literatura sovietică metoda criticii și a auto- 


KEVOLUȚIA DIN OCTOMVRIE ŞI DRUMURILE LITERATURII 3i 


criticii a devenit o trăsătură fundamentală care permite scriitorului să-și ridice 
permanent calificarea şi să realizeze opere din ce în ce mai bune, Pe acest 
drum, îl ajută mult pe de o parte participarea masivă a milioanelor de oameni la 
discutarea cărților lui, iar pe de altă parte critica literară sovietică, care a ni- 
micit vechile metode neștiințifice și studiază fenomenul literar în lumina con- 
cepției materialist-dialectice. Ultimii ani au arătat cât de exigentă este opinia 
publică față de scriitor, Interesante au fost desbaterile largi în jurul romanului 
lui Alexandru Fadeev, + Tânăra gardă», în jurul romancelor tinerei scriitoare 
Vera Panova, « Tovarăși de drum » şi è Krujiliha ù, sau a romanului lui Iiya 
Ehrenburg, + Furtuna s, Semnificativă a fost participarea în scris a cetăţenilor 
sovietici de diferite categorii (literați, muncitori, ingineri, învăţători, tehnicieni, 
mineri, colhoznici, etc.) şi din diferite regiuni, Această critică exigentă îi 
face pe scriitorii sovietici să fie necruțători față de ei înşişi și să caute per- 
manent a realiza opere din ce în ce mai bune. Orice scriitor sovietic își pune 
ca ţel să oglindească o anumită problemă din realitatea luptei pentru co- 
muniam, să contribue la rezolvarea constructivă, înaintată, a unei probleme. 
Legătura cu viaţa, cu masele, îl face pe scriitorul sovietic să folosească limba 
simplă şi totodată bogată, imaginea firească și diversă căutând printr'o formă 
artistică, mai bună, să servească conținutul operei sale, El face efortul de 
a da conținutului ideologic al operei sale o formă perfectă si, în măsura în 
care înfăţişează realităţi noui caută să le imbrace în forme variate, mereu supe- 
rioare, corespunzătoare conţinutului ideologic inaintat, 

Evident, literatura sovietică a trecut prin mai multe faze în desvoltarea 
ci. Ea a urmat de fapt fazele desvoltării istorice a Uniunii Sovietice însăși. 
Lupta ascuţită de clasă împotriva dușmanilor din interior și din afară, lupta 
impotriva greutăților șia piedecilor, lupta pentru făurirea unei economii socia- 
liste, transformarea omului și nimicirea resturilor mentalități capituliste, trece ca 
firul roșu prin literatura sovietică, dela nașterea ei. Pentru socialism, pentru 
comunism au luptat și s'au jertfit generaţii întregi de revoluționari, Ei su 
făcut-o din dragoste pentru om şi pentru viitorul lui, Marea Revoluţie so- 
cialistă din Octomvrie a descătuşat popoare şi oameni, a dat câmp larg for- 
telor creatoare, făcând toate acestea pentru oameni. In slujba omului or- 
ganizat, în slujba societății omenești de tip nou se găseşte scriitorul sovietic. 
Este firesc ca ideile si problemele operei sale să izvorască din marile încle- 
stiri, din lupta forțelor progresiste impotriva celor reacționare, Și este firesc 
ca în țara socialismului victorics, erou În opera literară să fie poporul, munca, 
omul nou. 

Vorbind la primul Congres al scriitorilor sovietici, Gorki spunea: 

+ Eroul principal al cărților noastre trebue să devină munca, adică omul 
format de procesele muncii... Trebue să ne învăţăm a privi munca drept o 
creație... Individualitatea socialistă, după cum reiese din exemplul eroilor 
noștri, ai muncii, care sunt floarea masei muncitorești, individualitatea socia- 
listă —zic —se poate desvolta numai în condițiunile muncii colective ». 


32 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Iar Marea Revoluţie din Octomvrie descătușând poporul, l-a chemat 
în masă la construcție. Făurirea socialismului ar fi fost imposibilă fără 
masiva mobilizare a întregului popor în jurul clasei muncitoare, sub 
conducerea Partidului Comunist Bolsevic. In Octomvrie 1935 I. V. Stalin 
spunea: 

« Destinele popoarelor și ale Statelor se hotărăsc acum nu numai de con- 
ducători ci în primul rând şi în deosebi de masele muncitoreşti. Muncitorii 
și țăranii care fără sgomot și pompă construesc fabrici şi uzine, mine și căi 
ferate, colhozuri si sovhozuri, hrănesc și îmbracă lumea întreagă —iată care 
sunt adevărații eroi creatori ai vieții noui». 

Aceste mase constituesc eroul romanelor, al poemelor și al dramelor 
sovietice, Ele sunt eroul făuritor al socialismului, Și din ele se desprind ti- 
purile caracteristice care sintetizează trăsăturile deosebite ale omului nou, 
ale omului lumii socialiste. Din această masă a ieşit un Ceapaev, de aici s'a 
ridicat un Kujuh (Serafimovici, à Torentul de fer »), aici s'a născut şi a crescut 
Pavel Korceaghin (e Așa s'a călit oţelul +), de aici a pormt Bunciuk (e Donu 
liniștit »), etc, Și tot de aici s'au ridicat apoi eroii războiului pentru apărarea 
Patriei, imortalizați în chipurile lui Oleg Kosevoi, a Zoiei Kosmodenian- 
skuia, a lui Saburov, cât şi a acelora care, întorși de pe front, construesc co- 
munismul, —cum sunt Serghei 'Tutarinov, Voropaiev sau Vasilii “Tiorkin. 
Oamenii aceștia sunt oameni sovietici, Ei reprezintă trăsăturile esențiale ale 
cetățeanului lumii socialiste. Literatura sovietică oglindește cu fidelitate tot 
ce este nou şi înaintat în Țara Socialismului, Prin conținutul şi formele ci, 
cu toate că nu are decât 31 de ani de existență, literatura sovietică este 
fără de seamăn în lume, constituind în aceeași vreme o culme a desvoltării 
de până azi a literaturii universale, 

lată de ce A, A. Jdanov spunea: 

a Literatura noastră este cea mai tânără literatură din lume, În același 
timp ca este literatura ceu mai avansată ca idei, cea mai progresistă, cea mai 
revoluționară, N'a mai existat şi nici nu va exista o altă literatură care să 
pună la baza tematicei operelor sale viața clasei muncitoare, a țărănimii și 
lupta lor pentru socialism. Nicăeri, în nicio țară din lume, literatura nu apără 
egalitatea oamenilor muncii indiferent de naționalitate, sau egalitatea femeilor. 
O literatură avansată din punct de vedere ideologic ca literatura noastră, 
progresistă și Yevoluţionară ca structură, poate fi și a devenit o realitate numai 
la noi, trup din trupul și os din ọsul construirii noastre socialiste ». 

Sub conducerea Partidului Comunist Bolşevic, clasa muncitoare din Rusia, 
în alianță cu țărănimea muncitoare şi cu naționalitățile asuprite, înfăptuind 
izgonirea dela putere a moţierilor şi a capitaliştilor, a pășit la construirea 
socialismului. Revoluţia a trezit poporul, a chemat masele la acțiune, a des- 
cătușat energii nebănuite și forțe creatoare imense. Dar drumul Revoluţiei 
nu a fost nici ugor, nici simplu. Luând puterea în mâinile sale, clasa mun- 
citoare avea de luptat împotriva burgheziei dela orașe și sate, ajutată de im- 


REVOLUȚIA DIN OCTOMVNIE ŞI DRUMURILE LITERATURUL 33 


perialismul mondial, burghezie care nicio clipă nu pierdea speranța în even- 
tunlitatea unei reveniri la putere. Lupta de clasă se ascuțea continuu, Pe 
frontul războiului civil, pe frontul de luptă impotriva intervenționistilor și 
apoi pe frontul reconstrucției, masele populare în frunte cu clasa muncitoare 
făureau cu mâinile lor lumea nouă. Literatura sovietică din această fază şi-a 
pus ca obiectiv descrierea Marei Revoluții şi a rolului maselor, a felului în 
care s'au trezit masele și în mod conștient au pornit la făurirea Istoriei. In 


aceste împrejurări, literatura sovietică a înfățișat profunda schimbare în men- 


talitatea meselor, schimbare isvorită din noua poziție a oamenilor muncii 
în cadrul dictaturii proletariatului instaurată în urma Revoluţiei victorioase. 
In mod conştient masele au trecut la construirea viitorului lor, a acelor mulți 
şi altădată asupriţi, Ele constituesc eroul marilor opere din acea vreme, Iată 
de pildă romsnul lui Fedor Gladhkov: «Cimentul». Sub conducerea comu- 
niștilor, muncitorii dintr'o uzină refac utilajul şi pornesc uzina în același 

timp în care luptă împotriva bandelor albe. Lată-l pe Rujuh conducând masa 

incă puţin organizată, la lupta de eliberare (a Torentul de fer»), Iată-l] pe Fur- 

manov, descriind în « Ceapaevo, «Şapte zile», « Răscoala 9, ridicarea ma- 

selor, lupta lor sub conducerea comuniștilor care înfrâng dușmanul de clasă 

și totodată elementele anarhice mic-burgheze. Şolohov în e Donul liniştit », 

Alexei Tolstoi în «Calvarul s, Panferov mm « Bruski» au arătat victoria Re- 
voluţiei și felul în care omul cinstit.trebue să se hotărască de o parte sau de 

alta a baricadei, In această vreme literatura sovietică înfățișează Partidul Co- 

munist Bolşevic, forța conducătoare, motorul luptei clasei muncitoare şi a 

intregului popor. În literatură apare tipul bolșevicului, revoluționar devotat 

fără margini cauzei proletariatului, conducător de oțel și totodată profund 

uman, În acecași vreme literatura acestor tipuri înfățișează uriaşa muncă de 

ridicare în spiritul învățăturii marxist-leniniste a oamenilor, Pe această linie 

se situează operele lui Lebedinski, Lavreniev, Seifulina, Vsevolod. Ivanov, 

Fedin. In fruntea lor stau Fadeev, Formanov şi Şolohov, 

Dar Revoluţia a învins. Rezisţența înarmată a dușmanului a fost înfrântă, 
Blocada a fost ruptă. Economia nimicită de războiu refăcută. Incepe marea 
epocă a construcției, începe perioada planurilor de cinci ani. Și aici lupta se 
dă Împotriva sectorului privat, împotriva cioburilor claselor exploatatoare, 
impotriva mentalități străine de clasă, pentru făurirea unei puternici industrii 
grele, pentru realizarea sistemului colhoznic, pentru schimbarea în masă a 
nivelului de traiu material și cultural, pentru o nouă viață și un om nou. Se 
construește socialismul. Il construiesc oamenii și în plină bătălie pentru 
socialism se formează și omul nou. Razele marei Revoluții socialiste din Octom- 
vriec luminează drumul construirii socialismului, și ele indică uriașa forță trans- 
formatoare realizatoare a noului fel de viață, socialistă. Acestea şi constituiese te- 
mele principale ale literaturii sovietice în perioada planurilor cincinale. In această 
vreme noțiunea de muncă capătă un înțeles nou. Poziţia conștientă a omului 
sovietic care privește munca ca o datorie de onoare, care nu înțelege viața 


34 VIATA ROMÂNEASCĂ 


fără muncă constructivă în folosul obștei, constitue o trăsătură fundamen- 
tală a moralei sovietice şi totodată o calitate de bază a cetățeanului sovietic, 
„Valoarea omului este judecată pe temeiul atitudinii sale faţă de muncă și 
in funcție de ea calităţile sau defectele lui, Literatura sovietică înfățișează 
munca constructivă ca o trăsătură fundamentală a realității socialiste si toto- 
odată ea face educaţia oamenilor demonstrându-le sensul și conținutul vieții 
lor în munca creatoare care ridică condiția umană la nivelul omului făuritor 
de istorie, 

Astfel apar opere ca « Soti» a lui Leonid Leonov, + Timp, înainte !» de 
Valentin Kataev, « Pământ desțelenit » de Solohov, + Energia» de Gladhkov, 
« Hidrocentrala » de Marietta Saghinian, « Marea bandă rulantă» de lin, 
s Poemul pedagogic » de Malâșkin, etc, In ele este înfățișat efortul oamenilor 
muncii construind uzinele, transformând regiunile, prefăcând prin munca 
lor conștientă deșertul în câmpie fertilă, Victoria sistemului colhoznic se 
oglindește în numeroase romane de calitate, precum « Țara Muravia » a lui 
Tvardovski. Vorbind anul trecut la aniversarea a 30 de ani dela Revoluţia 
socialistă din Octomvrie, Molotov spunea: 

« Chipul spiritual al actualilor oameni sovietici se desprinde întâi de 
toate din atitudinea lor conștientă față de muncă, socotită ca o cauză de impor- 
tanţă obştească şi ca o datorie sfântă faţă de statul sovietic ». 

Literatura sovietică înfățișează oamenii din patria socialismului tocmai 
în efortul lor constructiv, 

Și efortul aduce victoria, Această victorie constitue bucuria oamenilor 
sovietici. lată de ce Vladimir Maiakovscki o cântă în poemul +E bine !». 
lar lupta o conduc mai departe comuniștii, organizatori pe frontul construc- 
tici, De neştera apar tipurile bolşevicilor devotați fără margine cauzei clasei 
muncitoare, Ei nu cunosc odihnă, ei nu cunosc linistea. Pretutindeni, în ope- 
rele lor, scriitorii sovietici înfăţişează transformarea omului, apariția în masă 
a omului nou, eliberarea lui din tradiţiile trecutului, Literatura sovietică din 
această vreme arată uriașele transformări pe frontul construcției socialismului 
și totodată în atitudinea și mentalitatea omului, Pentru această vreme este 
caracteristic tipul luptătorului născut în vremurile Revoluţiei, cum este Pavel 
Korceaghin. Puterea literaturii sovietice din perioada planurilor cincinale 
constă în felul minunat în care luptă împotriva a tot ce e învechit, impo- 
triva mentalități de altă dată, împotriva piedicilor puse în cale de anumite 
iluzii și apucături străine efortului constructiv, Literatura sovietică luptă 
impotriva individualismului și demonstrează viguros moartea inevitabilă a tot 
ce rămâne legat de el. Din acest punct de vedere este caracteristic de pildă, 
romanul « Singurătate » a ui Niculae Virta, condamnându-l fără apel pe 
chiabur. Totodată literatura acestei perioade confirmă victoriile structurii 
socialiste, victorii dobândite prin luptă grea. 

Și au venit anii grei ai războiului, A venit asaltul hoardelor blindate fes- 
ciste împotriva "Țării Socialismului, In această vreme scriitorii sovietici pun 


REVOLUȚIA DIN OCTOMVIE ȘI DRUMURILE LITERATURII 35 


mâna pe arme și activ se înrolează în rândurile aptrătorilor Patrici. Opt sute 
de scriitori sovietici au plecat pe front. Sângele lor a curs amestecându-se 
cu sângele celorlalți fii ai Patriei Socialiste. 140 de scriitori au căzut pe câmpul 
de lupă și dintre ei talente de talia lui Fghenie Petrov, Arcadie Gaidar, 
etc. A căzut eroic Iurii Kråmov, autorul romanului + Petrolierul Derbent », 
Fiu al clasei muncitoare din Uniunea Sovietică si copilul Marei Revo- 
luții din Octomvrie, Krâmov a crescut în plina construcție n țării lui, el wa 
ridicat ca inginer odată cu apariția giganților ca « Magnitogorsk » și « Dne- 
porghes +. El a muncit si a crescut odată cu oamenii din jurul lui. El a făcut 
parte dintre acei care s'au avântat în iureșul mișcării stahanoviste şi a con- 
struit în ritmuri ameţitoare realitatea nouă luptând impotriva elementelor 
învechite. El a văzut cum pe temeiul tehnicei noui avansate, mânuite de 
concepția progresistă a muncii colective bazată pe proprietatea socialistă 
asupra mijloacelor de producție, s'au format oameni noui, Şi aceste lucruri 
Iurii Krâmov a simţit că trebue să le spună concetățenilor săi. De aceca a 
scris. Din prima clipă a războiului scriitorul a luat arma în mână. El a căzut 
în regiunea Poltava şi abia în 1043 un colhoznic a adus ultima sa scrisoare, 
schițată pe semne câteva ore înainte de moarte, când cădea eroic, străpuns de 
șapte lovituri de baionetă, In această scrisoare lurii Krâmov îşi afirma nețăr- 
murita incredere în victorie și mândria sa pentru faptul că fusese primit 
membru în Partidul Comunist Bolșevie. 

In aceste zile de război, în zile de efort crâncen şi de adâncă durere pentm 
pământul scump batjocorit de hoardele cotropitoare, scriitorii sovietici au 


transformat pana În armă ucigătoare lovind cu putere în dușman, demascându-i 


intenţiile, înfierând practicele lor canibalice. Poemele, nuvelele și romanele 
lui Isucovski, Tihonov, Surcov, Antokoloski, Simonov, Vasilii Grosmann, 
Sobolev, Gorbatov, Leonov, Vanda Vasilevska, Vera Imber, ete., ca și piesele 
de teatru cum este «Invazia » lui Leonov, « Pentru cei de pe mare» a lui 
Lavreniew — chiamă la luptă, cultivă ura neimpăcată împotriva dusmanului, 
convingerea nestrămutată în victorie, dragostea pentru Patria socialistă, 
hotărîrea de a înfrânge definitiv fascismul și, în spiritul internaţionalismului 
proletar, de a elibera popoarele cotropite, 

Poemele, nuvelele, schițele şi romanele, ca și piesele de teatru în această 
vreme sunt scrise cu sângele fierbinte al patriaților sovietici, al poporului 
întreg, în numele cărora cuvântau cei peste 3.500 de scriitori sovietici. Şi 
măreţul efort al poporului întreg se oglindea în publicistică, scriitorii transfor- 
mându-se în corespondenți permanenţi ai ziarelor centrale, trimițând de pe 
front articole, reportaje, bucăţi literare, Activitatea publicistică a lui Ehren- 
burg, Boris Polevoi, Simonov, Gorbatov, Leonov, Sobolev, Kojevnicov şi a 
altora constitue de fapt un capitol intrat în istoria literaturii sovietice și 
a literaturii universale. 

Războiul pentru apărarea Patriei a generat în ucecași vreme o serie În- 
treagă de opere literare care constitue și o nouă etapă în literatura sovietică, 


36 VIATA ROMÂNEASCĂ 


ele fiind legate de problemele puse de pacea dobândită cu atâta efort şi care 
pune sarcina refacerii țării şi a construirii comunismului. Din război s'au 
născut lucrări ca + Oameni cu conștiința curată » a lui Verșigora, « Tânăra 
Gardă» a lui Fadecv, + Fericirea » de Pavlenko, + Mesteacănul alb e de Bu- 
benov, « Steaua » de Kazachievici, « Vasili Tiorkin » de 'Tvardovski, « Cava- 
lerul Stelei de Aur» de Babaievski, « Drapelul deasupra sovietului sătesc » 
de Nedoganov, « Furtuna» de Ehrenburg, « lovarăşi de drumo de Vera 
Panova, « Purtătorii de steag » de Arcadie Gonciag, + În tranșeele Stalingra- 
dului s de Nekrassov, a Luminile» de Ana Karavaeva, « Poveste despre un 
om adevărat» de Boris Polevoi, etc. 

Ceea ce este caracteristic pentru literatura sovietică din ultimii ani este 
demonstrarea concretă, verificată în experienţa vieţii a superiorității regimului 
sovietic, a superiorității omului sovietic, a întregii colectivități sovietice, faţă 
de lumea capitalistă. Cetăţeanul "Țării Socialismului, este arătat ca membru 
al acestui uriaş colectiv care făurește din succes în succes realitatea nouă 
socialistă, care pune temelie comunismului, Literatura sovietică actuală 
este purtătoarea ideilor înaintate ale socialismului și ca demonstrează pe 
bază de fapte izvorite din viața oamenilor, din gândurile, munca şi infäp- 
tuirile lor, consolidarea şi mersul înainte al Patriei Socialiste. Literatura so- 
vietică actuală ne înfățișează oamenii Uniunii Sovietice făcuți dintr'o bucată, 
formaţi în condiţiile raporturilor bazate pe temelii socialiste, Eroii literaturii 
sovietice nu sunt solitari, Ei înfăţişează omul obișnuit sovietic şi totodată 
neobișnuit pentru restul lumii, Sunt oameni animați de marele țeluri 
żle construcției obşteşti, sunt oameni care se simt stăpâni în țara lor, făuritori 
de viaţă, creatori de valori morale și materiale noui, luptători pentru o așezare 
socială cum n'a mai fost. Evident, oamenii aceștia sunt de o măreție și frumu- 
sețe sufletească incomparabilă. Scriitorul sovietic îi înfăţişează astăzi pe aceia 
care ieri au ținut arma În mână, au sângerat luptând —așternându-se la 
muncă încordată și constructivă. 

Literatura sovietică înfăţişează pe oameni în muncă și luptă. Munca con- 
ştientă a oamenilor sovietici nu este altceva decât frontul luptei pentru comu- 
nism, lată de ce eroii nuvelelor, poemelor şi romanelor sovietice privesc 
munca drept un mijloc de a făuri o viaţă nouă. Războiul a lăsat o urmă adâncă 
în gândirea cetățenilor sovietici. Ei au luptat în tranșee, în tankuri și avioane, 
pentru ca, izgonind pe cotropitori, să asigure construcția socialismului, Intorși 
de pe front, în urma victoriilor obţinute, aceeași oameni își încordează toate 
puterile lor pentru lecuirea rănilor produse de războiu și munca lor, animată 
de elan și încredere nestrămutată, oglindește gândirea plină de perspectiva 
a ceea ce va deveni Patria lor. Astfel Serghei Tutarinov din 2 Cavalerul Stelei 
de Aur» se cufundă în munca constructivă a colhozului și raionului natal; 
dar Serghei a crescut, el a devenit om de stat prin însăși felul lui de a gândi 
in mare problemele satului săi. Ostașul Vasili Tiorkin din poemul cu 
acelaș nume a lui 'Tvardovski gândește Ia fel în drumul său spre casă. Oamenii 


REVOLUŢIA DIN OCTOMVRIE ŞI DRUMURILE LITERATURII 37 


acestia sunt plini de răspundere pentru toate, Ei nu socotesc că sfera preo- 
cupărilor lor o constitue câmpul îngust al muncii și sarcinii imediate. Pri- 
vind sarcina în cadrul marilor probleme ale Patriei lor ci se simt răspunzători 
pentru toate și de aceea socotesc că tot ce se petrece În țară îi priveşte deo- 
potrivă, Asta înseamnă că literatura sovietică ne înfățișează actualmente tipul 
oamenilor crescuți în societatea socialistă desvoltată. Aceşti oameni simt soli- 
daritatea comună și îndatoririle reciproce pe drumul țelurilor comune, Sunt 
oamenii sovietici de astăzi și, fie că sunt membri de partid, fie că sunt bol- 
şevici fără de partid, trăsătura aceasta a simțului de răspundere este un feno- 
men de masă, 

Seriitorul sovietic are incredere în om şi în capacitățile lui. Li sunt dragi 
eroii, îi sunt dragi în toate momentele vieții luptei lor. Este destul să ne 
gândim la romanul scriitoarei Vera Panova + Tovarăși de drum » ca să ne 
dăm seama cât de atent studiază omul de litere pe eroii săi, dragostea adâncă 
ce le-o poartă. In adevăr, literatura sovietică e pătrunsă de un umanism cald 
și totodată nou, Scriitorul sovietic nu iubeşte oamenii pur şi simplu, Ei îi 
sunt dragi pentru înaltele lor calități, pentru morala lor înzintetă, pentru 
felul în care merg în viață luptând cu hotărire împotriva acelor piedeci obicc- 
tive și subiective pe care le întâlnesc în drumul lor spre comunism. Lupta 
impotriva a tot ce e învechit, efortul de a descoperi orice mlădiță nouă care 
permite saltul înainte în istorie constitue trăsătura caracteristică a literaturii 
sovietice, Dacă luăm spre exemplu, romanul + Fericirea + a lui Pavlenko, 
ne dăm seama perfect cât de just reuseste scriitorul a indica oamenilor dru- 
mul cel mai drept spre victorie. Fericirea eroului constă nu numai din 
simțământul folosului pe care îl aduce societății, ci în faptul că el rtuseşte 
să ajute oamenilor să aleagă metodele cele mai bune, adică metodele noui, 
pentru a dobândi victoria. Literatura sovietică nu ne înfăţişează eroii 
izolați. Dimpotrivă, ea caută să studieze pe oameni în procesul relațiilor 
intre ei. Infăţișându-ne realist viața, gândurile și faptele eroilor intemeiate 
pe condițiile socialiste ale societăţii, literatura sovietică se ocupă în sceeagi 
vreme de procesul creşterii omului, de felul în care se desvoltă şi invinge 
morala nouă, socialistă, Literatura sovietică demonstrează felul în care rea- 
litatea socialistă a educat oameni de tip nou. Și ca dovadă este destul să ne 
gândim la eroul principal al romanului + Steaua + de Kazakievici, apărut de 
curând în româneşte, Autorul ajută cititorilor să înțeleagă felul în care 
cresc oamenii, înving piedicele, se oțelese în luptă eroică. Literatura sovietică 
infățișându-ne însă acest mare proces al creșterii omului ajută astfel nu numai 
să cunosti viața ci se transformă într'o puternică armă de educare a meselor. 

Dacă pe vremuri literatura sovietică oglindea lupta ascuțită de clasă şi 
înfățița victoria forțelor socialismului împotriva capitalismului, oglindind 
astfel lupta între vechi și nou, astăzi în măsura în care lupta între vechi și 
nou se desfățoară nu în formele luptei claselor antagunice ci în forma criticii 
şi auto-criticii care constitue forța motrică reală a desvoltării în Uniunea 


38 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Sovietică, literatura reflectă această stare nouă. În treeut literatura sovietică 
indica pe duşmanii deschişi ai regimului sovietic, reprezentanţii claselor 
isgonite dela putere şi oamenii legaţi de interesele lor. Furmanov, Gladkov 
apoi Ostrovski au arătat în operele lor cu precizie cine sunt dușmanii socia- 
liemului, In romanele lui Solohov și Alexei Tolstoi se înfățișează păturile 
dușmane dar și cele şovăitoare demonstrându-se adevărul că mijloc nu există 
şi că trebue să te alături forțelor revoluționare, altfel istoria te mătură. Oglin- 
dind însă astăzi realitatea nouă sovietică, împrejurările când practic s'a 
schimbat însăși caracterul esenţial al contradicţiilor, contribuția literaturii 
sovietice pentru promovarea și desvoltarea elementelor noui se întemeiază 
pe principiul criticii și autocriticii, Măreaţa armă a criticii și autocriticii, 
arma Partidului Comunist Bolşevic a devenit «o nouă formă a mișcării, un 
nou tip al desvoltării, o nouă lege dialectică e, (A, A. Jdanov), 

Scriitorul sovietic studiază atent realitatea şi sesizează toate lipsurile, 
defectele, slăbiciunile personale ale oamenilor şi generale în viață și în muncă. 
Cu ajutorul talentului său, înfăţişându-ne mărețul proces al bătăliei pentru 
comunism, el mobilizează mesele în lupta împotriva acestor lipsuri. Evident, 
capacitatea de a studia și privi ştiinţific realitatea şi a lupta revoluționar pentru 
mersul înainte al societăţii îi dă scriitorului sovietic mânuirea perfectă a marxis- 
mului-leninismului, orientarea sa în spiritul partinic bolșevic, Scriitorul 
sovietic combate lipsurile curagios de pe poziţiile principiale ale luptei pentru 
comunism, El înfierează rămășițele trecutului şi contribue masiv pentru 
stâr, irca lor. Un exemplu caracteristic din acest punct de vedere îl constitue 
piesa à Pâinea noastră cea de toste zilele» a lui Nicolae Virta. Cu un curaj 
deosebit scriitorul demască anchilozarea, multumirea de sine, birocratismul 
care duc chiar pe unii oameni cinstiți la pierderea simțului realității şi a intui- 
ției transformărilor revoluționare în curs. În această bătălie literatura sovie- 
tică înfăţişează ceea ce e vechiu nu abstract, ci în forme concrete, arătând 
cu degetul formele variate pe care le îmbracă, fie aceste apucături dăună- 
toare în comportarea oamenilor, fie în metodele folosite în muncă, etc. Puterea 
critică a literaturii sovietice este înzecită prin faptul că indicând greşelile şi 
lipsurile en înfăuşează în aceeaşi vreme totul ce este nou și pozitiv pornind 
dela teza confirmării realităților noui, socialiste. Vechiu, în trecut, însemna 
dușmanul de clasă, ostil conștient și înverșunat socialismului, Aşa ni-l 
înfăţişează Alexei "Tolstoi, Șolohov, Furmanov. Astăzi însă omul nu este 
vechiu prin aceea că aparține unci clase exploatatoare (asemenea clase nu 
mai există în Uniunea Sovietică) ci prin atitudinea neconstructivă, lipsită 
de avânt crestor în procesul muncii, Literatura sovietică este literatură de 
luptă pentru mers curajos înainte, Literatura aceasta este strâns legată de 
viaţă, ea înfăţişează adevărul în viață şi astfel este plină de realism puternic, 
Literatura sovietică învață oamenii să lupte pentru ridicarea societății pe 
o treaptă superioară, ea aprinde în ei tendința impetuoasă de a merge mereu 
inainte pe calea progresului. 


REVOLUȚIA DIN OCTOMVBUIE ȘI DRUMURILE LITERATURII 39 


Reflectând noua realitate socialistă, acea în cadrul căreia relațiile între 
oameni sunt libere de cătușele impuse de sistemele exploatării, literatura 
sovietică are marele avantaj de a înfățișa oameni noui legaţi între ei de relaţii 
bazate pe încredere mutuală, muncă constructivă comună. Omul sovietic nu 
mai este viciat de povara sistemului capitalist; el a crescut în condiţii noui 
desvoltându-se liber, demn, Acest om este obiectul cercetărilor scriitorului 
şi totodată erou al operelor lui. 

Fără îndoială literatura sovietică înfăţişează pe oamenii sovietici în viață, 
in muncă, în luptă, Această luptă este condusă de Partidul Comunist Bol- 
șevic. Reflectând realitatea sovietică scriitorul înfățișează pe comunistul erou, 
tipul de conducător în lupta milioanelor de oameni pentru comunism, Cauza 
partidului este cauza poporului întreg. Sarcina comunistului este de a fi 
exemplu în lupta poporului pentru înfăptuirea marelui țel, de a fi model 
de modestie, eroism, abnegație, energie, elan și încredere în cauza proleta- 
riatului. Asemenea oameni sunt înfățișaţi de scriitorii sovietici cum este Boris 
Polevoi (Povestea unui om adevărat), Verșigora (Oameni cu conştiinţa curată), 
Goncear (Purtătorii de steag) ete. Dar în genere este greu de presupus o 
lucrare din viaţa sovietică în care să lipsească tipul comunistului, Aceasta 
se explică prin simplul fapt că a înfățișa realitatea "Țării Socialismului fără 
comuniști ar fi însemnat a falsifica adevărul vieţii. Comuniștii, uniți în ma- 
rele Partid Bolșevic făuritorul Revoluţiei socialiste din Octomvrie, constitue 
— așa cum spune articolul 126 din Constituţia stalinistă —« sâmburele con- 
ducător al tuturor organizaţiilor celor ce muncesc, atât ale celor sociale, cât 
şi ale celor de stat », 

Scriitorii sovietici nu idealizează însă pe acești luptători, Ei îi înfăţişează 
aşa cum sunt, în plină bătălie, în muncă gren, în efortul deosebit. Viaţa lor 
este munca și lupta. Dar această viață este plină de conţinut şi activitatea 
lor este animată de mărețele idei ale lui Marx, Engels, Lenin și Stalin. Viaţa 
lor este simplă şi totodată inălțătoare prin conținutul ei revoluționar. Oamenii 
aceștia sunt strâns legaţi de popor și își verifică faptele zi de zi așa cum îi 
învață Partidul scrutând autocritic drumul parcurs, Aceștia sunt oamenii 
devotați fără margini cauzei poporului și întreaga fericire o găsesc în munca 
lor creatoare, în slujba patriei, poporului, umanităţii. Pe acești oameni de 
tip nou, literatura sovietică știe să-i înfățișeze transformându-i pe ei și fap- 
tele lor în exemplu viu, model de urmat pentru orice om cinstit căruia 
îi este drag viitorul omenirii. Literatura sovietică ne înfățișează succesele 
construcției ca rezultatul unei lupte crâncene şi meritul ei este de a fi de- 
monstrat veridic că victoria este de partea oamenilor care prin lupta lor 
deschid larg calea viitorului, 

Razele marei Revoluții socialiste din Octomvrie luminează drumul lite- 
raturii sovietice, Tradițiile luptei revoluționare, practica ei cotidiană trece 
ca firul roșu prin operele scriitorilor întocmai cum trece prin viață, Literaţii 
sovietici scriu simplu, cuvântul lor merge la inimă. Trăsătura caracteristică 


49 VIATA ROMANEASCĂ 


a literaturii sovietice este lupta necontenită pentru claritate. Ideile limpezi, 
conţinutul lor măreț, plin de adevărul vieții nu are nevoie de dichisuri spe- 
ciale, de căutări vane pentru formă transformată în țel, Nuvelele, piesele 
de teatru, poemele şi romanele sovietice curg asemenea unui larg şuvoiu 
care nu cunoaște nici hotar, nici rame fixe. Tocmai de aceea literatura sovie- 
tică e atât de variată nu numai prin temele ei dar şi în formele folesite. Când 
te gândești la stilul realist al lui Hiya Ehrenburg în marele său roman « Fur- 
tunas, când citeşti a Fericirea » lui Pavlenko sau e Mesteacănul alb» al lui 
Bubenov ești cucerit de suflul epic grandios, de bogăţia imaginilor, de varie- 
tatea limbii. Paginile se scurg, rămâi fermeczt de felul simplu în care sunt 
infățișate problemele cele mai mari, complicate, atât ale societății cât şi a 
indivizilor, Departe de a fi simplificat forma utilizată și răpit scriitorului 
caracteristicile specifice lui, literatura sovietică oglindind mărețele ridicări ale 
poporului pe drumul deschis de Marea Revoluţie din Octomvrie, permite 
şi cere implicit desvoltarea creatoare a talentului fiecăruia în parte și este 
peneratoarea spiritului înnoitor în creaţia artistică, 

Marea Revoluţie Socialistă din Octomvrie a rupt lanţul imperialist și a 
deschis o eră nouă în istoria omenirii. Din această Revoluţie a ieşit Uniunea 
Sovietică, primul Stat socialist, prototipul viitoarei organizări a lumii. Lite- 
ratura sovietică, luptătoare pentru comunism, îndrumează în spiritul măre- 
telor idei ale lui Lenin și Stalin oamenii din toată lumea, în lupta lor împo- 
triva exploatării, impotriva războiului, împotriva imperialismului, pentru 
acele zile fericite când în toate colțurile lumii omul descătușat din robia socială 
şi națională va deveni făuritorul liber şi constient al viitorului său prin munca 
neobosită, creatoare, 


Răsunetul Revoluţiei din Octomvrie în toată lumea a fost enorm. Capi- 
talismul pâriie din încheieturi. Drumuri noui s'au deschis maselor populare, 
exploatate, însângerate. Învățătura lui Marx asupra necesităţii transformării 
revoluţionare a societății și a posibilității victoriei clasei muncitoare și-a găsit 
confirmarea în apariția primului stat socialist. Far al oamenilor muncii din 
toată lumea, Uniunea Sovietică prin lupta poporului condus de Partidul 
Comunist Bolșevic și experiența construcției socialismului arată că: « .. .dru 
mul Uniunii Sovietice este drumul general al oricărei țări dela capitalism 
la socialism, în epoca imperialismului, a revoluțiilor proletare și a dictaturii 
proletariatului » (Ana Pauker). 

Popoarele s'au trezit și lupta se ascute, Experiența Uniunii Sovietice 
constitue un izvor nesecat la care se adapă toți acei care înțeleg că pacea se 
obține prin luptă și bună starea se cucereşte lichidând clasele exploatatoare 
și sistemul capitalist, I, V, Stalin spunea: 

« În prezent masele muncitorești din întreaga lume nu mai pot fi privite 
ca o + mulțime oarbă s, ce rătăcește în negură și este lipsită de perspective, 


REVOLUȚIA DIN OCTOMVRIE ȘI DRUMURILE LITERATURII 4I 


deoarece revoluția din Octomvrie a creat pentru ele un far, care le lumi- 
nează calea deschizându-le perspective vaste. Dacă inainte n'a existat un 
for mondial public, de unde s'ar fi putut demonstra și formula năzuintele 
şi speranțele claselor asuprite, în prezent un asemenea for există, fiind per- 
sonificat de prima revoluție proletară. Nu încape îndoială, că nimicirea acestui 
for ar scufunda pentru mult timp viaţa socială şi politică a « țărilor avansate» 
în besna unei deșănțate şi negre reacțiuni. Nu se poate nega, că până si 
simplul fapt al existenței « statului bolşevic » pune frâu forțelor negre ale 
reacţiunii, ușurând lupta dusă de clasele asuprite pentru eliberarea lor v. 

Și masele se ridică, Partidele comuniste din lume îndrumează lupta lor 
împotriva asupririi imperialiste. Devine clar că viitorul este al forțelor păcii, 
al forţelor progresului. Voința maselor de «oameni simpli » se impune prin 
luptă. Exemplul construcției socialismului, victoriile pe toate fronturile ale 
regimului socialist, realizările excepţionale ale culturii și artei sovietice, supe- 
rioritatea omului sovietic însuflețește și încurajează lupta popoarelor pentru 
libertate, pentru pace, pentru socialism. Uniunea Sovietică, munca creatoare 
şi lupta fără preget a cetățenilor ei,a avut și are o influență deosebită asupra 
gândirii şi orientării scriitorilor şi artiștilor cinstiți, progresiști, din lume, 
Ea însăși a constituit sursa de inspirație a unor scriitori de talie universală 
ca Romain Rolland, Henry Barbusse, Louis Aragon, Martin Andersen-Nexă, 
Ernst Toller, Ștefan Zweig, Bernard Shaw, Teodor Dreiser, John Priestley, 
Ann Segers, etc. Revoluţia din Octomvrie şi exemplul literaturii sovietice 
le-a arătat calea cauzei comune cu masele largi, cu poporul. Revoluția din 
Octomwrie a împărțit clar lumea în două tabere: cea a oamenilor muncii 
doritori de a desființa regimul exploatării şi cea a exploatatorilor crampo- 
nându-se de menținerea pozițiilor, Oamenii progresiști puteau fi verificați 
prin poziția lor față de Revoluţia socialistă, ei erau partizanii ei, Ceilalţi însă, 
dușmanii ei cei mai înverșunați și prin aceasta apărători ai imperialismului 
asupritor. Revoluţia din Octomvrie a indicat scriitorilor locul lor de creatori 
in rândurile luptătorilor pentru pace şi libertate, sarcina participării cu 
arma scrisului lor în bătălia pentru transformarea revoluționară a lumii 
capitaliste în lumea socialistă, Iată de ce Herbert Wells spunea cu mulți 
ani în urmă: 

s Eu consider Revoluţia din Octomwrie drept unul din cele mai mari eye- 
nimente din Istorie. Ea a schimbat radical ideologia întregii lumi; toate roma- 
nele, piesele și studiile istorice, toate lucrările de publicistică apărute ulterior 
au fost scrise sub înrâurirea ei, Influența ei este mult mai profundă și largă 
decât influența primei revoluții franceze s. 

Aceste cuvinte erau spuse de un gânditor nemarxist, Ele constitue o apre- 
cicre prețioasă din partea unuia dintre intelectualii cărora revoluția franceză 
le părea culme a luptei liberatoare. Dar această revoluție n'a însemnat, în 
ultima socoteală, decât înlocuirea unui grup de exploatatori prin un altul, 
în timp ce Marea Revoluţie socialistă din Octomvrie a lichidat epoca domniei 


42 . VIAȚA ROMĂNEASCĂ 


proprietății private și a deschis pe acea a socialismului dusman oricărui fel 
de exploatare, 

Literatura sovietică, copilul Revoluţiei din Octomvrie, a arătat lumii 
întregi realitățile noui, socialiste și oameni de tip nou. Ea a stimulat interesul 
pentru socialism și a făcut pe oameni să caute prin mijlocul artei să cunoască 
această realitate în ciuda terorii deslănțuite de către clasa stăpânitoare în 
fiecare ţară în parte, 

Literatura sovietică a arătat scriitorilor din lumea întreagă rostul şi menirea 
adevăratului literat. Lovind cu putere în teza + artei pentru artă », combătând 
formalismul și ridicându-se hotărit impotriva întregii arte decadente, prin 
conținutul său ideologic înalt, prin țelurile sale generoase, prin avântul ei 
de luptă și muncă creatoare, literatura sovietică a trasat drumul de urmat 
tututor scriitorilor progresiști din lume. Iată de ce Congresul scriitorilor 
sovietici din 1934 având o importanță colosală interioară prin precizarea 
drumului de urmat a literaturii sovietice şi definirea realismului socialist 
ca nouă concepţie superioară și nouă metodă în artă —a avut în acecași vreme 
o uriașă insemnătate internaţională. Și mu întâmplător a fost faptul că un 
an mai târziu s'a întrunit Congresul internațional al scriitorilor luptând pentru 
pace și contra fascismului. 

Literatura sovietică a arătat scriitorilor progresiști din lumea întreagă 
cum trebue să lupti pentru patria şi poporul tău, iar exemplul scriitorilor 
sovietici din vremea războiului pentru apărarea Patriei a ghidat și îndreaptă 
pașii fiecărui scriitor din lume care își însușește marea cauză a poporului. 

De altfel, Revoluţia din Octomvrie a constituit și sursa de inspirație a 
unor scriitori cum este Upton Sinclair punându-și amprenta asupra celor 
mai bune din operele lui, Revoluția din Octomvrie a făcut pe Andersen- 
Nexö să-și revizuiască creația și s'o îndrepte puternic pe făgașul revoluționar, 
Illyes Bela a zugrăvit Revoluţia în « Arde Tisa», iar Ann Segers a cântat-o 
în « Calea peste Februarie », 

Literatura sovietică ajută și în zilele noastre mai mult ca oricând scrii- 
torilor progresiști din lumea întreagă să se lege adânc de viața și lupta ma- 
selor populare, să aleagă ce este mai important, esenţial în viaţă și să pună 
opera lor în slujba omului. Dar mai mult ca orice servește de îndreptar scrii- 
torilor progresiști din toată lumea felul în care literatul sovietic a însușit con- 
cepția marxist-leninistă asupra lumii și lupta pentru viitorul omenirii din 
poziţiile inaintate, revoluționare ale clasei muncitoare, In lumina Revoluției 
din Octombrie și a experienței scriitorilor sovietici iterații progresiști din 
toată lumea se conving că locul lor este alături de clasa muncitoare și datoria 
lor este a se integra în măreața ridicare socială în cadrul căreia proletariatul 
își exercită rolul istorie de gropar al capitalismului. 

Impotriva individualismului mic-burghez, împotriva liberalismului pu- 
tred, împotriva capitalismului activ și hrăpăreţ, se ridica cuvântul literaților 
sovietici în frunte cu Maxim Gorki. 


REVOLUŢIA DIN OCTOMVRIE ȘI DRUMURILE LITERATURII 43 


Marea Revoluție dm Octomvrie a arătat ce lucruri măreţe este capabil 
a înfăptui omul, Împotriva pesimismului artei decadente, Revoluţia din Oc- 
tomvrie și literatura sovietică a indicat scriitorilor lumii întregi calea încre- 
derii în om, în dreptatea cauzei sale drumul greu dar fertil al luptei pentru 
o viață mai bună, De aci și optimismul generator de opere mari cu adevărat 
artistice, Mergând pe această cale a scris Romain Rolland + L'ăme enchantée », 
Upton Sinclair « Non Passaran +, Hemihgway + Coloana a cincea », etc, lată 
de ce cuvintele lui Heinrich Mann: 

è Uniunea Sovietică este cea mai măreaţă întruchipare a unei idei în de- 
cursul ultimilor 150 de ani. Este neindoicinic că această idee se va realiza 
şi în viitor. Socialismul a învins în cea mai mare țară a continentului și şi-a 
păstrat forța vitală, Prin aceasta a fost soluţionată chestiunea viitorului. . 
De fapt, Europa progresistă îşi concepe viitorul, dacă ea vrea in genere să 
aibe vreun viitor, numai ca un viitor socialist e, se întregesc perfect cu cu- 
vintele lui Roger Garaudy: 

a Scriitorul este nu numai un martor, ci și un luptător. In opera sa locul 
central il ocupă cunoașterea omului, Niciun scriitor nu-și poate zice comunist 
dacă el nu percepe noua imagine a omului şi eroului pe care de mii de ori 
l-am văzut murind şi trăind în anii de luptă și jertfire de sine... ». 

Exemplul scriitorilor sovietici este călăuză în lupta pentru pace a scrii- 
torilor progresiști din lumea intrezgă, La congresul intelectualilor pentru 
pace dela Wroclaw a răsunat cuvântul sincer, cald şi categoric al delegației 
sovietice prin A. A, Fadeev, Ehrenburg, Leonov și Zaslavski. El a fost urmat 
de sutele de participanți care lesgä ideea păcii de lupta botărită impotriva 
imperialismului. Lupta aceasta este lupta maselor populare de pe întregul 
glob pământesc și ea constitue totodată un imens rezervor al inspiraţiei arti- 
stice. Numai de aci se poate naste marea operă literară carc să rămâie veacuri 
de-a-rîndul. 

Marea Revoluţie socialistă din Octomvrie a deschis drum nou omenirii. 
Lumina ci strălucitoare călăuzește pașii și lupta milioanelor de oameni de 
pretutindeni. Ea călăuzește totodată viitorul artei în general și al literaturii 
indeosebi, care și-a găsit modele strălucite în proeminentele opere făurite 
în spiritul realismului socialist. Pe acest drum de luptă pentru comunism 
îşi ghidează paşii scriitorii progresiști din lumea întreagă, Și urmându-l fără 
sovăire ei pot avea garanția realizării unor opere de mare respirație și colo- 
sală valoare. 


Puternic a fost răsunetul Marei Revoluții socialiste din Octomvrie în 
România. Clasa muncitoare condusă de Partidul Comunist desfăşura bătălia 
impotriva aruncării greutăților ieșirii din războiul imperialist pe spinarea 
poporului. Monstruasa coaliție burghezo-moșierească îşi dădea arama pe față 


44 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


din nou înecând în sânge eforturile spre libertate ale oamenilor muncii dela 
arsye şi sate, Regele, camarilla, fabricanții, moșierii, afaceriștii de toate apele 
s'au aruncat hrăpăreți să stoarcă oraşul şi satul, iar în teritoriile cotropite 
au introdus un regim colonial. Mii de luptători revoluționari erau aruncați 
in temnițe, mulţi au pierit împușcați fără judecată. Dar fiecare pes adăuga 
experiențe noui și lupta împotriva asupririi se ascuţea. Un zid de nepătruns 
a fost ridicat artificial de clasele exploatatoare la granița de răsărit, Magnaţii 
aurului și petrolului, făcând cauză comună cu imperialismul mondial, tre- 
murau în fața lumii noui care prindea cheag pe a șasea parte a globului pă- 
mântesc, Nu era voie să spui un cuvânt bun despre Uniunea Sovietică. Cu- 
vântul bolșevic ajunsese cuvânt de ocară. Preoţii nu scăpau slujbele religioase 
fără predici anti-comuniste, căci așa erau ordinele « de mai sus s. Învățătorii 
erau calificaţi pentru înaintare numai pe baza statelor de serviciu reacționar 
și anti-sovietic, 

'Traducerile din literatura sovietică, ba chiar din literatura rusă clasică 
erau interzise. Ziarele turnau otravă şi ctalau povești infernale cu privire la 
realităţile sovietice, Toate acestea doar cu un singur scop: să zăpăcească 
oamenii ca nu cumva ei să urmeze drumul deschis de Marea Revoluţie so- 
cialistă, drumul luminat de ideile lui Lenin și Stalin, drumul Partidului Co- 
munist Bolsevic. 

Dar în ciuda terorii, în ciuda campaniei veninoase, în ciuda propagandei 
deșănțate anti-sovietice, trecând peste oprelişti extraordinare, oamenii cinstiți 
din România au aflat adevărul despre Uniunea Sovietică. Partidul Comunist 
Român aduce în scris şi prin viu graiu cuvântul luminos al adevărului, 
Ostaşii care au luptat alături de soldaţii revoluționari ruși au adus în satele 
lor, în uzinele din care au plecat suflul mărcțului Octomvrie. Poate de 
aceea cu miile ci au fost trimiși în regimente disciplinate. Aceasta n'a impie- 
dicat însă formarea comitetelor muncitorești în fabrici, marile demonstrații 
de masă, organizarea grevei generale, ridicarea mișcării revoluţionare a na- 
ţionalităților oprimate. Drumuri noui s'au deschis omenirii. În țara noastră, 
sub influența Revoluţiei din Octomvrie a crescut valul revoluționar. Și de 
atunci Uniunea Sovietică, succesele ci, au constituit și pentru munci- 
torimea noastră şi avantgarda ci, farul călăuzitor în lupta împotriva ex- 
ploatării. 

Revoluția din Octomvrie a avut o influență însemnată și asupra unei 
părți din intelectualii români, asupra unora dintre scriitori. Iar literatura 


sovietică care a pătruns cu greu în țară, mai mult pe calea traducerilor în 


limba franceză, a servit drept îndreptar unei serii întregi de literați. 
In clipele tumultuoase, revoluționare, poetul clasei muncitoare din Ro- 
mânia — A, Toma —scria: 
Bat toba revoltei, sun goarna dealurmă! 


Bârbaţi şi femei, taţi mâna pe armă. 
Azi pravili și stavili şi lanţuri se sfarmă, 


REVOLUŢIA DIN OCTOMVAIE ŞI DRUMURILE LITERATURII 45 


Miner, lasă-ţi ladul și vin’ de te bate, 
A leşi rob al uzinei, sari frate din sate, 
ca Azi știți månni mitralii, granate... 


«ialt pas de asalt urcați baricade, 


Cad zece, cad sute, cascade, cascade, 
Credința dă aripi, ideea nu cade, 


Nâlţaţi, zari pe cer, stindardele rosii! 
Sub Ilacăra lor strălucesc zdrențărașii 
Şi nahiață pălind stăpânii, fricosii. 
Cuţitul şi pâinea şi eruntul topor 

Al legii — să-l smulgem cu mâinile lor. 
Dreptate, lumină, belșug tuturor. 

Iubire și pace vom [ace să lie 

Şi-un singur popor din neamuri o mile 
Legat printr'un lanţ inflorit: — bucurie! 


In ciuda cenzurii și satrapiei organizate savant, apar primele traduceri 
din literatura sovietică îngrijite mai cu seamă de organizaţiile sindicale, In 
colecția « Lectura » apar câteva. nuvele sovietice de Gladhkov și Fedin, La fel 
în bibliotecile e Dimineața » și « Cultura ». Se traduc primele nuvele mai 
mari ale lui Luvreniev. Apare «Cimentul» lui Gladkov. Pătrund poemele 
lui Maiakovschi, Blok, Demian Bednii. Poeți români traduc din Essenin, 
Briusov şi Maiakovschi, Apar încercări originale, timide, de înfățișare rea- 
listă a satului și vieții cumplite a ţăranului român. Astfel, Ştefan Rodeanu 
scrie 4 Neghina », iar Vladimir Corbasca + Tanalica ». In aceste romane re- 
volta împotriva asupririi este legată de ideea clară a luptei prin unire, Puter- 
nicul vânt răscolitor din Răsărit influențează și scriitori care în fond sunt 
ostili mișcării revoluţionare. Cezar Petrescu este obligat a ataca problemele 
puse de viaţă, el nu poate trece peste prezența şi lupta clasei muncitoare, 
chit că deformează lucrurile în modul dictat de interesele clasei stăpânitoare 
(Calea Victoriei). Acelaș lucru se petrece cu Sergiu Dan (Surorile Veniamin), 
cu G. Vlădescu (Moartea fratelui meu). Dar ridicările în luptă se oglindesc 
în sumbrul roman al lui Eugen 'Todie —+ Hârdăul lui Satan », ca și în « Fe- 
cior de slugă » a lui N, D. Cocea. Tineretul se simte atras de Uniunea So- 
vietică, de literatura ci. Așa zisa mişcare de + avant-gardă » se destramă repede 
şi unii dintre poeți se alătură mișcării revoluționare. În revistele « Bluze 
albastre», « Veac nou +, etc., apar primele lucrări cu caracter luptător, revo- 
luţionar, Alexandru Sahia scrie și tipărește nuvelele lui pentru ca apoi, ple- 
când în Uniunea Sovietică, să scrie la întoarcere « URSS azi e. 

"Teroarea este însă cumplită. Până și gândul cată a fi cenzurat, Revistele 
progresiste sunt inchise iar încercarea de a tipări traducerea romanului + Cum 
s'a călit oţelul » aspru pedepsită. 

Și totuși, în aceste grele împrejurări, literații români cei mai avansați 
căutau să cunoască literatura sovietică. ar în anii grei ai războiului nedrept 


46 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


a tăsturnat glasul poeţilor A. Toma, M. Breslaşu, Miron Radu Paraschi- 
vescu, etc., fără putință însă de a tipări poemele lor. Acestea au văzut lumina 
tiparului abia după 23 August 1944 când Armata Sovietică victorioasă, urmă- 
rind hoardele naziste în retragere a eliberat România şi a deschis poporului 
nostru drumul nou spre viitorul său, 

"Tara noastră cunoaște procesul unor adânci transformări structurale, 
Lupta ascuţită împotriva moşierimii şi burghezimiii, impotriva elementelor 
exploatatoare dela orașe și sate s'a desfășurat şi se desfășoară sub cenducerea 
Partidului de avant-gardă a clasei muncitoare, La patru ani dela eliberare, 
mari sunt succesele dobândite de poporul român în frunte cu clasa munci- 
toare condusă de Partidul Muncitoresc Român, Marea Revoluţie socialistă 
din Octomvrie care a născut Uniunea Sovietică — Țara Socialismului — și 
Armata ci a făcut posibilă seria de victorii înregistrate de poporul muncitor 
din ţara noastră, La 1 Octomvrie 1948 Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul 
general al Partidului Muncitoresc Român scria în «Pentru pace trainică, 
pentru democraţie populară !» următoarele: 

«Pentru ţara noastră socialismul nu msi este astăzi un ţel îndepărtat. 
Sarcina construirii socialismului este la ordinea de zi. Partidul nostru în- 
dreaptă toate eforturile și toată energia oamenilor muncii spre reorganizarea pe 
baze socialiste a economiei țării, spre făurirea unei vieţi noui, Marea experiență 
a Uniunii Sovietice ne ajută să rezolvăm problemele cele mai complexe, de im- 
portanță primordială pentru reușita construirii socialismului. Acesstă experiență 
ne ajută să evităm greșelile şi să scurtăm drumul care duce la această ţintă ». 

Asemenea tuturor oamenilor muncii conduşi de Partidul Muncitoresc 
Român, scriitorii noștri, în marea lor mejoritate, caută să înveţe din expe- 
riența Uniunii Sovietice, a literaturii sovietice. Intelectualii din Republica 
Populară Română au avut şi au posibilități deosebite pentru cunoașterea 
realităţilor "Țării Socialismului. Le stau la îndemână cărți, reviste, date de 
tot felul şi mai cu seamă ei au avut şi au putinţa de a cunoaște omul sovietic, 
omul nou, omul lumii socialiste, Aceasta a dus la puternice schimbări în 
felul de a gândi al multora dintre intelectuali. Ei sau apropiat de popor şi 
de cauza lui. Şi ajutați mereu de munca lămuritoare desfășurată de Partidul 
Muncitoresc Român, de nenumărate expuneri luminoase a conducătorilor 
Partidului, de presa cu adevărat democrată, în frunte cu « Scânteia +» —ei 
trăiesc un adânc proces de reconsiderare a trecutului şi închegare a unei pu- 
ternice legături, vii şi active, cu marea luptă de zi de zi a clasei muncitoare 
din Republica Populară Română, pentru socialism, Prizonieri altădată a cul- 
turii burgheze occidentale, mai cu seamă a celei franceze, intelectualii noștri 

își dau seama cât de cumplită a fost izolarea artificială a culturii noastre de 
inepuizabile izvoare ale culturii socialiste. De curând, sintetizând parcă gån- 
durile intelectualilor români, Mihail Scdoveznu spunea: 

+ In literatura apuseună scriitori îndrăsneţi și creatori, ageri ca Anatole 
France sau Ibsen, ca Romsin Rolland, Upton Sinclair sau Jack London, 


o 


DE PE ui 


REVOLUŢIA DIN OCTOMVRIE ŞI DRUMURILE LITERATURII 4 
7 


au creat eroi prevestitori ai scufundării lumii bur 
D. cititi ori ufu: gheze, dar i scriitori 
ia n'au avut condițiile prielnice ale descătușării depline. Toriai di 
cepe 1907 a a putut rupe barajul. Sub conducerea unor bărbaţi 
2% pipi mie istorie, Lenin și Stalin, locul eminent, valoarea și rolul scrii- 
are Aa ent sau statornicit în condițiile cele mai prielnice. Astfel lite- 
le drează în progresul social, astfel literatura devine o forță socială 
și PAI scriitorul e un oștean în lupta de clasă », 
Ae n mee devine astăzi bun al scriitorilor români tineri și în 
ee A e l hide drumul unei munci creatoare în slujba poporului. Cu- 
SA ap iii Uniunii Sovietice, cunoașterea literaturii ei, ajută pe scriitorul 
i-şi găsească locul in marea luptă ce se desfășoară astăzi în țara 
meg și pretutindeni pentru socialism, împotriva imperialismului, 
ste interesant de arătat cum cunoașterea Uniunii Sovietice influențează 
pes a p eor na care se orientau după principiile filosofici idea- 
wN n ălinescu, a cărui originalitate e bine cunoscută, scria, 
0 a ra rea de Uniunea Sovietică... va avea întâi de toate rostul de a 
« a: tumulturile geografiei noastre, de a ne vindeca de placidi- 
e i ui. Cultura actuală sovietică poate fi mai potrivită condiţiilor 
că acea occidentală, cu priză indeosebi asupra micului intelectual 
rghez, amator de idei în miniatură tip Sartre şi de o filosofie de apartament » 
aveai literaturii sovietice a ghidat paşii tinerilor noștri scriitori ze 
see Parc Sp S rara eri în cea mai mare parte ai decedentismului 
au avut şi mai au de luptati i i di 
AN E uptat împotriva balastului din trecut. Acum 
+ Preceptele estetice din Apus făceau ravagii într' grup 
i i gii într'un anume de i 
praes care mărturisesc că mă aflam în mod anonim », Și în te ana 
upă ce arată cum a cunoscut poezia sovietică şi ce a învățat dela Maiakovschi, 
sarpe Tihonov, Simonov și Vera Imber —ea continuă: : 
a Poezia sovietică nu fuge de realitate, Asta am sisațit-o la fi 
A 3 iecare leci 
nouă. Și pentru adânca ei umanitate am voit să știu ceva și despre cei era 
o scriu. Și am auzit despre unii că sunt deputați, pe alții i-am văzut fot 
fiaţi cu uniforma militară —am aflat deci că sunt cetățeni dă 
F Dacă la început curiozitatea și surprinderea m'au făcut să mă apropiu 
e poezia lor astăzi, structuralicește deosebită, cred că-i receptez mult mai 
adânc. Ceea ce spun ci acolo, frägezeşte timpanele c i îmbătrânite, po- 
pulează Sel cu pee ORS —iar meșteșugul _lorapoate întineri 
meșteșugul nostru, re u-i forța şi sponteneita ieturi 
a aan şi spontaneitatea, acolo unde încheieturile 
Sub inråurirea literaturii sovietice scriitorii noștri reușesc să găsească mai 
rug drumul către lupta maselor populare. Ei pășesc tot mai apăsat pe celca 
a deveni luptători angajați în märeața bătălie pentru socialism. Exemplul 
scriitorilor sovietici animă pe vârstnici şi tineri deopotrivă, 


48 io VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Dar Marea Revoluţie din Octomvrie, Țara Socialismului victorios, Armata 
sovietică eliberatoare şi omul nou sovietic-constitue izvorul nesecat de inspi- 
rație pentru scriitorii români. Nu este numai vorba de frumoase traduceri 
din Maiakovski (Cicerone Theodorescu) din Bloch (Radu Boureanu), etc., 
ci de poeme originale în care se cântă Revoluţia socialistă, Uniunea Sovie- 
tică, Armata sovietică și genialii conducători ai popoarelor sovietice, a oame- 
nilor muncii din toată lumea, Lenin şi Stalin. 

In poemul + Piaţa Roșie» Victor Eftimiu scrie; 


Dela fereastra mea, Kremlinul. Ger și cer senin 
Si'n scântelerea lor, mauzoleul lui Lenin 

5i Piaţa Roșie: dramatice, tumultoase amintiri, 
Pripuane, răsvrătiri și pregătiri 

Trec pagini peste pagini, File rupte 

Din calea omenirii, Suferințe, lupte, 

Aceeaşi luptă re'mcepută ca o veşnică minune 
In slava unei lumi mai drepte şi mai bune... 


Și iată poctul evocând filele revoluţiei: 


Miăreaţă zi. Oetomyrie mirindar, 

Ai tras o dâră nouă, piatră de hotar 

lu mersul clătinat al unei lumi năuce 

ŞI drumul tôn e drumul care duce 

Spre marele liman de pace și de fericire, 

Iubirea tuturor, universala întrâțire!.., > 


Şi apoi puternica încheiere: 


Fii binecuvântată, zi a tutoror! 

Mârcaţa zi dintrun Octomvrie mântuitar, 
Dinevenită fii și preamârită'n fiecare an 

Tu ce-ai făcut din sclav un om şi-un suveran! 
Să stai de veghe veşnic, să ne-aduci aminte 
Neslătinatele, etemele învățăminte, 

Dreptatea și Jubirea tu aprinde-le meren, 
Altar al focului furat din cer de Prometeu! 


Si dacă neamurile şi-au pierdut conducătorul, 
Făclia rare luminează viitorul 
O due urmașii hărâziţi de el 
Si'n fruntea lor, e omul de oțel 
Nävalnie sufet, cuget cristalin, 
Stalin ! 


lată pe Marcel Breslaşu închinând Armatei Roșii următoarele rânduri: 


In Făurar, în luna asta pusă sub semnul 
metalelor topite și călite 'n vâltoare, 

„te-au făurit Lenin și Stalin și ți-au dat îndemnul 
să [Ii — ca şi oţelul — în veci strălucitoare, 
dar ca și e], mlădioasă și puternică, 
Armată Roșie, armată sovielică. 


„Şi dacă miine cămâtarii lumii și zaratii 
or să stârnească lar nemţii divizii de statii 
san or să "'ncerce să-și bnpingă popoarele 
să-și cernească steagurile, să 'ntunece soarele 


REVOLUȚIA DIN OCPOMVRIE ȘI DRUMURILE LITERATURII 49 
noi ştim că valul lor tulbure o să se spargă iarăşi, 

Armata Roşie, de meterezul dârzeniel tale 

şi că tot mal mulţi vor fi aceia, prieteni şi tovarăși 

care vor măsura veșnicia în planuri cincinale », 


Glasului poetului consacrat i s'au asociat zeci de poeţi tineri, printre care 
Victor Tulbure consemna Prietenia româno-sovietică pecetluită în lupta comună 


prin sângele vărsat. Aceleiași Armate Roșii, Tulbure îi închina următoarele 
versuri: 


+ Din vâlvătai în vâlvătăi, 

umerii noștri lângă umerii tăi. 

Din patruzeci patru în patruzeci cinel, 
prin tristele puste, pe asprele stânci, 
"Tranşeele: albe, nescrise balade, 

Cartea lul Puşkin întrun sac cu grenade, 
Cânta un flăcău, în câte-un răgaz, 
despre colhoznicii din Caucaz. 


« ŢII minte seara-aceea cu zăpezi, 

când ai căzut rănit în Tatra Mare? 

Doi ochi adânci cu stepe şi livezi - 
s'au aplecat pe-a rănilor vâlvoare, 


Tu al căzut rânit într'un atac 

şi te-a pansat sergentul ropu Olga. 
Simțeai cum ulbe linişti se destac 

şi 'n părul ol cum undueşte Volga». 


Lui Lenin îi închina acum un an poetul Alexandru Jar poemul « Lenin 
în Octomvrie +, răspunzând parcă poemului lui Emil Dorian « Lenin » Revo- 
luția o cântau și o-cântă mereu tinerii poeți români care au înțeles uriașul 
drum în Istorie pe care l-a deschis; ei o cântă dându-și seama că ea deschide 
viitor nebănuit Patrici lor proprii și tinereţii lor. 7 Noemvrie al fiecărui an 
e nou prilej pentru verificarea drumului parcurs şi nouă mobilizare a forțelor 
pentru luptele care sunt de dat, 7 Noemvrie e soarele care încălzeşte inimile 
oamenilor muncii din lume şi inspăimântă pe dușmanii cauzei socialismului. 
lată de ce în zilele acestea de Noemvrie 1948, în condițiile ascuţirii luptei 
frontului anti-imperialist în frunte cu Uniunea Sovietică împotriva taberei 
imperialiste, poetul Eugen Jebeleanu își încheie poemul închinat Marei Ani- 
versări, cu următoarele rânduri: 


+ Dar zgudui toate-ale lor membre 
Uriaş când vii, 7 Noembre, 

Tu, care faci şi 'n moarta frunză 
Un foc de sânge să pâtrunză 


59 VIATA ROMÂNEASCĂ 


ŞI suni. din trâmbița ‘nsorită 
Cu glasul tău de dinamită. 

Cu Hăcările roșii 'n mers, 
Fulgeri întregul Univers. 
Fântânile jucând In soare 

Le schimbi în flăcări arzătoare, 
Cum tremură Hliccii topl 


Sub streginele lor de hoţi 

Auzi-l sguduiți în zare 

De viscolele proletare, 

Nu dârdie doar pentru-o zi. 

Ci pentru tot ce va mai fi. 

Dela un colț la altu-al lumii, 
Tremură păsările ciumii, 

Aş vrea și nu pot să îngalme, - 
Tremură în somn bolind de spalme 
Cine sfarmă 'n zări câtuțe? 
Noembre stă, de foc, în ugel», 


In adevăr, Noemvrie bate în ușa globului pământesc. Marea Revoluţie 
socialistă din Octomvrie a deschis era nouă în istoria lumii. Popoarele săr- 
bătoresc a 31-a aniversare a Revoluţiei socialiste în muncă și luptă. Ochii 
lor sunt ațintiţi spre Patria socialistă, prototipul viitoarei organizări a lumii 
intregi, In Uniunea Sovietică s'a trecut la construirea temeliilor comunis- 
mului, In lupta aprigă împotriva dușmanilor, pășind pe drumul construirii 
socialismului, poporul nostru învață din nesecata experiență a Uniunii Sovie- 
tice şi Partidului Comunist Bolşevic. Ce menire mai măreață pot avea scrii- 
torii români decât aceea ca urmând exemplul poeților și prozatorilor sovie- 
tici să se încadreze organic în această luptă? Și ce sarcină mai nobilă pot avea 
ei decât aceea de a oglindi eforturile creatoare ale clasei noastre muncitoare 
care sub conducerea Partidului dobândeşte zi de zi succese mai mari? Legaţi 
de viaţă, de popor, luptând impotriva rămășițelor stărilor vechi şi menta- 
lităţii străine elanului constructiv, combătând cu strășnicie dusmanii mersului 
nostru înainte, confirmând viu şi activ tot ce e nou în realitatea noastră, sesi- 
zând mlădiţele de viață nouă care apar astăzi constituind mugurii vieții feri- 
cite de mâine, privind cu încredere viitorul și participând activ la realizarea 
lui revoluționară, scriitorii noştri vor ști să transforme cu adevărat arta lor 
în arme de luptă pentru România socialistă. Și odată cu aceasta ci vor găsi 
calea făuririi unei literaturi demne de un popor care a fărâmat cătușele exploa- 
tării și merge hotărît pe drumul luminat de Marea Revoluţie socialistă din 
Octomvrie. 


N. MORARU 


PRIETINUL MEU POETUL 


Săptămâna trecută, am stat de vorbă în câteva seri cu bătrânul poct, 
prietinul meu, despre evenimentele din Octomvrie 1917. 

Jucăm șah şi discutăm. Când discuţia se animează, dăm la o parte cu 
palma regii și reginele şi rămânem singuri. 

Prietinul meu nu e un dialectician marxist. Arma breslei e, adeseori, 
intuiţia, 

— Știu că poezia te interesează prea puţin, mi-a zis el zâmbind, onp 
asupra subiectului nostru are drept şi poezia, 

— Te ascult, am declarat eu punând mâna pe regele negru. 

— Prefer să lăsăm morții în pace, a râs bătrânul poet. 

S'a oprit o clipă şi ochii i s'au umbrit, e 

— Îşi aduci aminte, m'a întrebat el, de Casian de la Crasivaia-Meci din 
Istorisirile de vânătoare ale lui Turgheniev? . 

— Imi aduc aminte, am răspuns. 

— Te rog, nu mă mai întrerupe, Acel Casianuşca, bătrânel mărunt, cu 
înfățișare stranie, urmărește pe vânător ca să-l mustre că ucide viețuitoarele 
câmpiilor şi pădurilor. In calitatea lui de moralist și filosof rustic, Casian 
vorbește şi de acele drumuri lungi cătră orizonturile nesfârşite în căutarea 
oamenilor buni și a dreptăţii. Casianiuşca a vizitat oraşe mari, munţi și stepe. 
Pretutindeni a găsit oameni primitori, dar nu s'a oprit nicăieri, căci nicăieri 
încă nu aflase ceea ce căuta sufletul său, 

Oameni drepți şi pacea, a urmat prietinul meu, caută de asemenea mulți 
dintre eroii lui Gorki şi ai altor scriitori ruși, eroi umili, săraci și necărturari, 
robi ai vieții, râvnind de fapt către libertate, « Mila păcii ù ar fi cuvintele care 
să exprime cu totul vag această pipăire şi neostoită neliniște a sufletului slav. 

[ţi mai aduci de sigur aminte de Ilia din Murom, bobatir din legenda 
populară, care doarme într'un codru fără margini şi nu se arată noroadelor 
decât la un veac ori două, când iese ca să facă dreptate pe pământ. Face rân- 
duială cu violență, cutremurând lumea cu isprăvile sale, apoi se întoarce 
iarăşi în pustia singurătăţii, în codrii merei, unde se afundă iar în somn, 
după care se trezeşte în alt veac ca să răspundă chemării sufletului popular. 


4. 


52 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Strămoșii lui Casian de la Crasivaia-Meci au umblat în vremurile vechi 
nu numai cătră Răsărit și Miază-noapte, ci și cătră Apus şi Miază-zi, Au umblat 
cu blândeţe, cercetând oamenii străini și trăind cu ei în pace. Uneori s'au 
oprit mai mult, lăsând urme vădite de trecerea lor; alteori au poposit puţin. 
Au dat nume munților şi fluviilor, au învăţat pe străini plugăria, s'au mişcat 
domol până ce-au ajuns la marea caldă dela sud. Astfel Slavii de demult 
au trăit lângă străbunii noștri din Dacia. N'au distrus, n'au răpit și n'au 
vărsat sânge, cum obișnuiau a face hoardele călărețe, care trăiau din sabie, 
Blândeţa lor o mărturisesc cuvintele rămase dela dânșii în limba noastră: 
drag, prieten şi iubire, Și alte vorbe mărturisesc de sălășluirea cu pace a acestor 
oameni cu ochi albaștri. Și înşişi ochii albaștri mai stau mărturie, dela apa 
Moldovei la câmpiile Orăzii, unde copiii păzesc mioarele şi caii pe lunci și 
imaşuri, stând sara la focuri, întocmai ca băieţii lui 'Turgheniev din lunca 
Biejei. 

Tar Ilia Muromeţ, cel cu dreptățile, nu s'a desmințit veac după veac, 
căci el era o întrupare a nădejdilor de eliberare ale norodului rus. 

Când s'a învârtejit asupra poporului rusesc invazia crâncenă a lui Batii-han, 
a fost atâta măcel, a curs atâta sânge, s'a aprins atâta pojar pe pământul Răsă- 
ritului, cum nu mai văzuseră ochii muritorilor înainte vreme. Au văzut mai 
tărziu strănepaţii lui Ilia la cutropirea oștilor lui Napoleon şi apoi, cu asupra 
de măsură, la cutropirea mai înfricoşată a armiilor lui Hitler. 

Invazia mongolă a fost înlăturată, oștile lui Napoleon au fost izgonite, 
fiara fascistă detunată. 

In veacul nostru, strănepoții au dărâmat cu mare sunet împărăția nedrep- 
tății. Revoluţia din Octomvrie 1917 a deschis lumii evul nou al justiției so- 
ciale. 

Dragul meu, neliniștea întru căutarea însetată a dreptăţii și păcii — acesta 
e caracterul de căpitenie al poporului rus. Trăind în regiuni aspre și agoni- 
sindu-și bunurile vieţii prin muncă îndârjită, suferind izbiturile hoardelor 
mai adânc şi mai îndelung decât toate celelalte neamuri ale Europei, disci- 
plinându-se în durere și nădăjduind învierşunat eliberarea definitivă, râvnind 
la frăţia și la pacea tuturor pământenilor, poporului rus i-a fost hărăzit de 
propria sa desvoltare istorică să înlăture, prin marea revoluţie proletară, pri- 
vilejiile acaparatorilor, să puie -numai munca la temelia lumii nouă, să aducă 
alinarea suferinții celor mulți. 

Se spunea acum cincizeci de ani între intelectualii dela noi şi de aiurea 
că, în Răsărit, stă închisă o taină, că poporul rus va regenera lumea. 

— Crezi în profeţii? 

—N'a fost o profeție, a replicat bătrânul meu prietia, poetul. Pomul 
şi-a dat roada. Din nicio altă parte a lumii nu puteau ieși călăuzii care au ieșit 
acolo, care au îndrumat revoluția din Octomvrie pe singura cale justă, care 
au condus și conduc Uniunea. Dela revoluție, mersul inainte al popoarelor 
eliberate e ca vijelia de primăvară a stolurilor migratorii, 


ae eens ea IRENE E e, să ai qonit primul voce: al: poeti du- 
mitale. 

— Intr'adevăr. . a şoptit bătrânul poet, prietinul meu. I s'au luminat 
ochii ca de o nouă tinereță și a scandat domol silabele sonore: 

Ca vijeliile de primăvară — ale stolurilor migratorii. . 

A amestecat în cutia lor veche piesele de șah. I-am înțeles dorința si l-am 
lăsat singur, 


MIHAIL SADOVEANU 


NOEMVRIE DE FOC 


Se tem de flăcările roşii 
Liliecii "n fracuri, pântecoții ! 


Şi cucuvăile 'n zorzoane 

De flăcările milioane 

Se-ascund, cu aripi de cenuşe, 

Pe după bolți, pe după ușe, 

Pe după stâlpii lor sonori, 

Sub turnurile până 'n nori, 

Pe după casele săgeți, 

Lângă Oceanul cu ereţi, 

Pe unde valurile ‘n danțuri i 
Scrâjmesc sunând greoiu din lanțuri 
Și unde în adânc se zbate 

Un continent de mâini legate, 


mw 
Se-ascund, bătând din aripi ude 
Liliecii grași cu-ale lor rude. 


Sburdând oricând împărăteşte, 
Ziua de azi îi îngrozește. 
Ciorile mari cu pliscuri grele 
O simt și fug de ea și ele. 
Funebrelor fracuri de smoală 
Li-e iarna anotimp de gală. 
Pe munții palizi de schelete, 
Vârtejuri fulguie confete, 
Fulgi sclipitori ca un tezaur, 
Fulgi zimțuiți pi deși, de aur, 
Strânși în movile, duși în beciu 
De codrul negru de lilieci. 


Dar zgudui toate-ale lar membre 
Uria; când vii, 7 Noembre, 

Tu, care faci și 'n moarta frunză 
Un foc de sânge să pătrunză 

Şi suni din trâmbiță 'nsorită 

Cu glasul tău de dinamită. 

Cu flăcările rapi 'n mers, 

Fulgeri întregul Univers, 

Le schimbi în flăcări arzătoare 
Fântânile jucând în soare. 


Cum tremură liliecii toţi 
Sub streșinile lor de hoţi! 
Auzi-i spuduiți în zare 
De viscolele proletare ! 


Nu dârdâie doar pentru-o zi, 
Ci pentru tot ce va mai fi. 
Dela tn colţ la altu-al lumii, 
Tremură păsările ciumii. 


Ar vrea și nu pot să îngaime, 
Tremură "n somn, bolind de spaime. 


Cine sfărâmă 'n zări cătușe? 
Noembre stă, de foc, în upe! 


EUGEN JEBELEANU 


ss 


+ NOEMVRIE 1948 


CÂNTEC PENTRU LUCEAFĂRUL ROŞU 


Nu numai fanfarele 

cari se umflă şi dau în clocot 
— când alama topitelor trâmbiți 
picură ‘n flaute —; 

mii numai legdnatele stoluri 

care leagă clopot de clopot 

stin să te laude! 


u numai pocnitoarele came plesnesc 
țâșnindu-și vesela horbotă 

(galbene, albe, rogii sfredele "n lund); 
nu numei uraganul de murmure 
peste piețele 'n farfotă 
ştiu să te spună! 


Și nu numai Vorbele Mari 

care cresc şi-ţi înfoaie 

la strunga sărbătorească 

puvoiul de lavă, 

nu numai Vorbele Mari 
räbufnind ca din sparte cimpoaie, 
știu să-ți adune, 

știu să-ți oducă 

prinosul de slavă! 


„„ „Și eu am deslegat limbile de foc 
ale clopotelor ; 
şi eu am Biytit. pe bulboaca fanfarelor 


CANTEC PENTRU LUCEAFĂRUL ROŞU 57 


ca paiul ; 
şi eu mam cdțărat pe ulucile corbelor, 
la râserucile anilor 

să-ți preamăresc alaiul. . . 

cu tat talazul uralelor 
rostogolit peste pagini, 

cu tot pajarul stindardelor 
podidind în imagini. . 


Așa mi-era inima, așa mi-era graiul, 
aţa mi-era gândul | 
Și-așa ti-am cântat și cu Primăvara, 
toamne de-a-rândul. 


Dar ASTĂZI, tocmai astăzi, 

astăzi anume, 

când potrivmicii tăi uneltesc 

în fiece umbră din lume, 

când norii îşi strâng în oburul minciunii 
cirezile grele, > 

când cei care ȘTIU că seamănă vânt 
VOR să culeagă furtună, 

astăzi, cu dinadins vreau să te cânt 
pe cea mai fragedă strund, 

cu cel mai bilai arcus ol vorbelo mele . 


Ni rapita: ati aa lacrima. mai. clipe. de dili 


Și dacă preajma se "'ntunecă în ochiul poetului bdtrân, 
cu ochiul vostru, copii de astăzi, 

oameni de mâine, 

slobodă seminţie, 

văd lumea În care nimeni mo sd mai fie 

nici rob, nici stăpân ! 


Cu cel mai bàlai arcus al vorbelor mele, 

pe cea mai fragedă strună vreau sd te cânt, 

nu pe tine, șoim străjuind din înalte și dârze inele, 
ci pe tine, paşnic hulub, vestind 

PĂMÂNT 

iobagilor (și poeților rdtăciți prin stele!) 


58 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Peste potopul de sânge te-ai îndițat 

— Ararat — 

despicând în două apele, zdrile. . . 

Aprig şi aspru ţi-e chipul întors spre trecut | 
Dar pentru cei care fi-au urcat, 

pentru cei care-ţi încep, dibuind, cârdrile, 

se "ncolbură priveliștea tot mai largă 

a veacului abia inceput! 


Luceafărul Rosu sa ivit să-ţi vestească amurgul 
ție lume veche (și Lume o Noud+) care trebuie să mori! 
Dar pentru asupriții de pretutindeni își arcueşte crugul 
prin păclele nopții, 

din tărâm în tărâm, 

Luceafărul Roşu, 

vestitor al noilor zori! 


-Stim că iar sunt tocmeli 
între Marte, vâtaful bâtdhilor, 
Mercur, starostele zarafilor 

și Vulcan, pârdalnicul faur... 
și că `n retortele lor răsucite 
(și cât de străcesii !) 
alimiștii împărățiilor 

vor să prefacă iardți 

sângele oamenilor în aur] 


Știm că pentru marea pälälaie de trebuinţă 
cruntului vis pe care-l desmiardă, 

arzați și stăpâni se 'ntrec în silință 
“adune tot ce se-aprinde, 


tot ce poate să ardă: í 


lucrează de zor lipitorile sondelor 
Și sug, și sug, 

hate securea, 

bate 

în inima junglei neumblate 
și-abate 

pădurea, 

stânjeni de rug! 

„Şi la gura puțurilor, cărbunele-ți vand 
fierea acră din rânza pământului 
stoarsă și 'ntoarsă / 


CÂNTEC PENTRU LUCEAFĂRUL ROȘU s9 
Dar mai știm că dacă s'ar încumeta 
puralitii să-și treacă 

arma zânginită la șold 

în mâna nemernică 

— dacd nesocotitul Marte 

nu ta asculta 

înțeleptul imbold 

al cumpătatei Minerve... — 

ura noastră e mai fierbinte, 

mai mistuitoare, mai puternică 
decăt toate incendiile lor 

pregătite 'n cutii de conserve} 


Nu! Călătoriile nu se numärd 

după înșelătoare, 

dupd trecătoare victorii, 

după furtunile învinse 

pentrucă nu te-au invins! 

Cei care văslesc în dăra strălucitoare 
a a Aurorii d, 

le numără după limanurile atinse, 
după cele care au mai rămas de atins! 


De-aceea vreau să te cânt, peste "ncordarea de-acum, 
peste "'neleștarea care mai poate să vină, 

Luceafär Roșu, deschizător de drum, 

pentru tot ce råvneşte către lumină | 


Pentru diminețile oamenilor 
care-şi încep munca și cântecul de-odată, 
pentru datoria 'mplinită și inima "mpdcată, 
(pentru viața 'mplinită şi moartea 'mpdcată) 
pentru zilele oamenilor, babelșugate și cuprinse, 
pentru serile oamenilor în cercul blajin al lămpii aprinse, 
pentru nopțile oamenilor, pentru visele lor fără spaime. . 


pentru puiul de om care buchisește lumea şi 'ncepe s'o 'ngaime, 
pentru unchiașul pe prispă, care-și frunzdrejte trecutul 
(unei povești i-a uitat sfârșitul, alteia începutul...) 
pentru îndrăgostiții care descoperă 
taine ştiute de când lumea şi pământul, 


VIAȚA ROMANEASCĂ 


pentru şcolarul în vacanță, care descoperă vântul 
și-și înalță în mijlocul lni, ca un chiot, zmeul... 
(grijuliu numai să nu răstoarne curcubeul ) 


- pentru mama cu pruncul la sân, pentru tatăl cu plodul de mână 
pentru plimbările lor de duminecă, ticluite ‘ntreaga săptămând, 


pentru ceasurile de freamăt peste-o carte deschisă, 
pentru ceasurile de vis, peste-o pagind niciodată scrisă. | . 


pentru plugarul care primește ploaia în palmele "'ntinse, 

în palmele Iui crăbate ca pământul, și ca şi el, încinse, 

pentru veghea meşterului tânăr pe care-l cotropește dimineata 

cu gândul la un șurub, la o pârghie, care scurtează munca 
(și humgește viața) 

pentru culorile pictorilor şi florile poeților, 

pentru fluturii dansatoarelor și pasdrile cântăreților, 

pentru tot ce trdește și vrea să trăiască, 

pentru deșertul de ieri, care mâine o sd rodeascd, 

pentru nimicurile dragi și minunile umile, 

pentru șiragul molcom depânat al zilnicelor zile, 


astăzi, da, tocmai astăzi, astăzi anume 

când potrivnicii !di uneltesc în fiece umbră din lume, 
așa vreau sd te cânt, pe cea mai fragedă strună, 

cu cel mai bălai arcuș al vorbelor mele, 

Luceafăr Roșu, paviză-a noastră 'n furtund, 

câlduză spre larg și reazim în ceasul cumpenei prele... 


Luceafär Roșu, stea între steme, soare ‘ntre stele] 


MARCEL BRESLAȘU 


POEM PENTRU MAREA REVOLUȚIE 


(Fragmente) 


I 
INAINTE DE SEMNAL 


An viu, nouă sute și șaptesprezece ! 
Frige ca jarul toamna ta rece. 


Lâncile ploii lungite `n asfalt 
Impung Petrogradul și-l fac mai inalt. 


Satul tresaltă sub cume de clopot, 
Dangătul crește în inimă-clocot ! 


Sus, în guvern, ce cap urechial ! 
Falnic shir jalnic, « Kerenski 'mpärat ». 
Fotoliul îi mângâie tihna cu plușuri 
Oglinda-l înfașă în zece albușuri. 


Pe front, zac soldații "n tranșee cu apă. 
li satură foamea. Norotul i-adapă. 


Ehei, nouă sute yi șaptesprezece! 
Cum frige, cum ustură toamna ta rece, 


Guvernul înproapă reformele 'n praf 
Şi 'nalță în rang + prozizoriul » jaf, 


Țăranii așteaptă pământul: nu-l capătă. 
Suduie unii. Nădejdea o leapădă. 


VIAŢA ROMANEASCĂ 


Se strâng la conace, cu pumnul cât teascul. 
In flacăra roşie, pârâie vreascul. - . 


Sfârâie "n lături bârne și țigle. 
Pe front, crapă cerul în îureș de sticle. 


Războiul continuă fără folos. 
à Frate, cuțitul ne-ajunge la os. 


Trag iarna în nări... la si, nu cumva = 


Şi "mn anul acesta în groapă vom sta? » i 


COSAŞUL CONSTANTIN 
PETROVICI IVANOV 


Orașul... la scrâpnetul celui sărac, 
Cu fălci încleştate, mașinile tac. 


Fac grevă, cu ochii aprini, muncitorii. : , i 
Uzina aşteaptă semnalul Aurorii. Julie zăcea cu baionetele 'mplântate. 

In Petrograd foiau primejdii. .. 
Agenţii cercetau cu lupa semnele nădejdii — 


iu, nouă sute și șaptesprezece ! Pace 
An viu e p şaptesp Când Vladimir Ilici trecu în ilegalitate. 


Cum scapără arțița 'n toamna ta rece. 


Aproape de gara Razliv, un șopron, 

In pod, fânul des. O masă. O scară. 
Soarele intra îngust, ca prin oblon, 

Și aprindea un bec albastru ‘n călimară, 


Și tremură sbiri, avuții, mai marii, 
Cu pumnii la gură, cu ochii, tâlhari, 


Fugiţi sub umflatele, negre pleoape — 


Simţind Revoluţia tot mai aproape.. - 
ca De-acolo porneau mai apoi, cuvintele roșii. . . 


Dar prinseră a șușoti în jur curioșii. . . 
Și-așa, apăru într'o luncă, lângă-un lac mărpinaș, 
Constantin Petrovici Ivanov, cosaș. 


Era un loc uitat aproape, 

Cu flori mepieptănate și fără pălăria, 
Vara-și uda culorile în ape 

Și le svânta pe obosite bălări. . . 


O tufă mare, netunsă de-un leat, 

Ascundea tufa galbenă-a focului și ceaiul din ibric, 
Constantin Petrovici scria articole pentru Petrograd — 
Şi fopnea frunza — ca pagina pusă în plic. 


Câteodată, când seara putea să se "'ncumete 
Și topea malul cu celălalt mal, > 


VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Soseau reprezentanții Comitetului Central. 


Acolo, în liniștea plantelor, se 'mplinea 
Viitorul vuet al oamenilor. Neintreruptă, 
Voința lui Lenin conducea 

Partidul bolşevic în luptă. 


II 
DESCHIDEREA PREPARLAMENTULUI 


Comercianților din Moscova și Petrograd, 
Țintind, la stânga, bâncile cu bolșevici, 
Li se urca fierbințeala cu câte un grad. 
Și, printre ei, roiau menșevicii piezăți. 


Kerenski deschide ședința. Dreapta şi centrul aplaudă. 

Kerenski vorbeşte. Plânge. « Nimeni nu m'ascultă... » 

Și iar plânge. « Bolșevicii sunt stăpâni pe armată... o Nu se mai laudă. 
Bate cu pumnul. Face gimnastică. Se irită, Asudă. 


Se așează. Următorul, cuvântul îl ia, 

Din partea socialiștilor-revoluționari, 

RBunicuţa Breşco- Breșcovscaia. 

Și plânge și ea. « Nelimiștile-s tot mai mari... » 


Discursuri. Tobe. Trompete. Pompă 

Funebră. Stoluri de ciori, cârâieli. 

Cuvântul e räget. Nasul e trompă. 

Și timpul se derumflă 'n plictiseli. p 


s 
66 : VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Bolșevicii. Cer multă vreme cuvântul. I! primesc. 
Declarația țâșni înaltă 'n sală ! 

Turbează deputații burgheji, se 'nghiontese, 
Auzind despre + guvernul de trădare naţională ». 


Și 'ncep să țipes e la-l dela tribună! Fos!» 
Cadeții se reped cu pumnii strânși, urlând, 

Băncile rămân goale ca niște păstăi cu miezul scos. 
Și vâjăie ocări cu spume în cuvânt, 

Și bolșevicii părăsiră sala, dând citire 

Intregii declarații. Se-auzea 


+ Drum bun... » strigând, în urma lor, un scos din fire. 
Dar ei, profetic: a Ne vom revedea |». 


NINA CASSIAN 


CÂNTEC PENTRU SORA RĂSĂRITEANĂ 


Pe înghețatele și încremenitele întinderi ale nordului, 
gravd, în blana albd, ca o mică ursoaicd, 

în cabina ta, semnalizând ca o stea, 

studiezi curenții mărilor arctice, 

tai drum neted vapoarelor şi simfonia banchizelor străvechi 
surd se rostogolește în receptoarele de ebonitd, 

prinse ca două bucle la urechi... 


In grădinile cu bobul de strugure transparent, auriu, 
printre colonadele, pe care se "'mpletesc iedere, 

în verzile grădini ale Crimeii, unde vânturile sunt lebede, 
cerul pur e răsturnat în valurile calde 

şi marea în cer parc ar vrea să se scalde, 

te joci în soare cu copiii 

și "n ochii tài calzi, și blânzi, 

strălucește tot sufletul, toată dragostea Rusiei . . 


Veseld, ţi-ai tras bine peste frunte 

şapea, în care tremură o floare cu miros de primdvard, 
şi sprintenă ca un băiat, pe tragtor, 

adânc întorci brazdele, pentru grâu și secară... 


Pustietoarea + Stepă a foamei + 

ai desțelenit-o și-ai preschimbat-o "n lan, 

cu Spicul greu şi mustăcios, cu bobul gros, 

de-a devenit stepa belșugului, dintre Balcaș și Aral, 
Te vdd prin nesfârșitele valuri ale grdurilor, 

care curg ți se leagână asemenea râurilor 

și nu ştiu unde se isprăvețte părul tdu balai 

și unde începe culoarea adevăratului pai... 


VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


- Dar cozile, deodată, atât de negre sunt că par albastre ! 
Și ochii râzători suie ușor spre tâmple. 

In panere de trestie împletite, ca şi cozile tale, 

culegi din nouile hesperide ale lui Miciurin, 

uriaşele piersici mustoase, perele galbene, grase 

şi vocea ta se 'nalță, ce clară rândunică, 

peste toate grădinile, până "n Asia-Mică .. . 


In policlinicile vaste, luminoase, 

în care paşii, şoaptele-s de pâslă, 

ajuţi mamelor să aducă pruncii pe lume, 
le dăruieşti întâiul surâs al maternității, 
și suferința se preschimbă în voiație . . . 


Ce uriașe e locomotiva pe care o pornești 

dinspre îndepărtatul răsărit al ținutului corean, 

pe lângă făptura ta atât de subțirică, de măruntă, 
în care doar sufletul, în ochi și mâini, cuvântă, 
pe când cu farurile-i de-arzător mârgean 
străfulgeră cdtre Apusul european . . . 


Sord a mea mai mare, rdsdriteand, 
pe unde calci rămâne surâs și lumină, 
pașii tăi fac cercuri de coloare și soare. 


În orbitele lor strălucitoare 
alerg cu pașii mei tumultuoți să te-ajung. 
Cu tine aldturi vreau să pătrund 
vasta grddind —a lumii viitoare 
cu brațele 'ncârcate ducând recolta noud, 
şi cu obrajii bucuroși de rouă, 
x SANDA MOVILĂ 


NOI AM RĂZBIT... 


(Doftana, 7 Ncemvrie 1935) 


Eram « recrut » de câteva săptămâni la Doftana, M'au zăvorit singur-sin- 
gurel într'o celulă, în colțul dir dreapta al etajului de sus. Nu prea vedeam 
cum aș putea sărbători ziua de 7 Noemvrie, deși la plimbarea reglementară, 
tovarășul gardian s'a apropiat de mine pe la spate și mi-a şoptit să fiu gata, 
Se pregătise o acțiune cu prilejul marei aniversări, 

Intors în celulă, am rotit privirea în jurul meu, încercând să văd cum aş 
putea da un aspect de sărbătoare acestei vizuini înguste, lungă de patru pași și 
lată de doi, al cărei vag caracter de adăpost omenesc era marcat doar de patul 
de fier fixat în perete, de rogojină, de pătură și de « tinetă +, —cum se numea 
vasul murdar din ungherul celulei. Nu știam exact nici data, nici ziua anu- 
mită în care se petreceau aceste lucruri; putea să fie pauu sau cinci Noemvrie. 

In general, cum să poţi înjeheba o sărbătoare intr'un asemenea loc? 
Nicăiri un cui, nicăiri un vârf de așchie, cu care să sgârii pe perete semnul 
nostru simbolic. 

Să faci reflecții fără un cuvânt, fără o vorbă? Doar altceva nu făceam: 
reflectam, gândeam. Asta turbura însă prea puţin direcţia închisorii, guvernul, 
regimul, Iar noi doream să le provocăm negreșit o frământare. Să-i facem 
să înţeleagă că nu ne predăm, că nu ne indobitocim în singurătate şi izolare, 
că nu ne-am istovit măcinându-ne în vârtelnița domoulă a pietrelor de moară 
în care ne țineau aceste zile ucigătoare de nervi. Vream să-i facem să înțeleagă 
că ne pregătim, în spiritul zilei de 7 Noemvrie, pentru marea noastră revoluţie, 

Ce să punem la cale, închişi între patru pereţi, izolați unii de alții și expuși 
permanent spionajului paznicilor, care circulau tăcuţi, în ghetele lor cu talpă 
de cauciuc? 

Ne spianau neîntrerupt. Se auzea țăcănitul vizetei când la una, când la 
alta din ușile celulelor, deschise intempestiv, sau se năpusteau câte doi-trei 
inși în celule şi ne percheziționau până la piele, Ne sfâsiau cusăturile hainei, 
iar dacă observau o bucată de talpă desprinsă de rama ghetei, înfigeau bri- 
ceagul in crăpătură, să vadă ce am ascuns, 


70 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


In preajma lui 7 Noemvrie, s'au sălbătăcit cu totul. Știau din experiență: 
deținuții comuniști nu lăsau să treacă nicio aniversare fără a o face memo- 
rabilă direcțiunii şi guvernului. Au sporit deci perchezițiile intempestive. 
Gardienii repetau rânjind cu ură: — O să vedem cine răzbește cu răbdarea. . . 

Noi răspundeam prin fapte, Fără cuvinte provocatoare. Clădirea cu ecouri 
profunde a închisorii se umplea de sgomot infernal. "Ţevile caloriferului, 
care trecea prin celule (spre a le încălzi), incepeau să răsune de semnalizări 
Morse, Răsunau și pereții destul de subțiri. Iar seara se desfășurau prin ferestre 
sforile purtătoare și aducătoare de mistere, lepănându-se spre mâinile întinse 
ale vecinilor din celule, 

Aşa am primit și eu un pacheţel dela tovarășul care-şi făcea robia dedesubt. 
Nu era mai mare ca o foiţă de țigare îndoită, In realitate asta a și fost. Un 
pachet de foițe scrise des, cu creion chimic, imitând literele de tipar. 

A trebuit să aştept dimineața ca să le pot ceti, Nu aveam lampă. Textul 
scris pt foiţele de țigară era închinat Marei Revoluții socialiste din Octomvrie. 
Niciodată nu mi-am dat seama ca atunci, ce forță imensă se găseşte la spatele 
nostru, cu toate că nu mi-a fost ușor să descifrez textul românesc. Pe atunci, 
în toamna lui 1933, nu cunoșteam limba românească nici pe jumătate cât 
o cunosc azi. Apoi trebuia să mă și grăbesc să isprăvesc lectura până la ora 
plimbării, ca s'o pot preda tovarăşului gardian, care la rândul lui avea s'o 
transmită prin spărturile de lângă conducta caloriferului, celorlalți, pe în- 
tregul şir al celulelor. S 

Aşa a trecut, din celulă în celulă, mica broșură scrisă pe foiţă de ţigare, 
vestind invincibilitatea ideilor lui 7 Noemvrie. Dar noi nu ne-am mulțumit 
cu atâta. In acea zi de neuitat, am organizat o manifestaţie. Unul dintre deținuți 
a dat semnalul la ora indicată pe foița de ţigare, strigând. O sută cincizeci 
de comuniști au preluat strigătul, încât răsuna întreaga închisoare, de se 
auzea până la Câmpina, până la guvern, până în adâncuri, la milioanele de 
oameni subjugați. Gardienii au năvălit peste noi în celule, inebuniţi, cu 
bastoanele de cauciuc, 

Totuşi noi am fost cei care am răzbit cu răbdarea... 

De atunci, Doftana, cu faima ci de cruzime necruțătoare, s'a prăbușit. 
A căzut în pulbere şi regimul de asuprire care a ridicat această inchisoare rigidă 
pe muche de stâncă. Am măturat şi guvernele și regii lui cu călăii lor cu 
tot, —toate acestea cu sprijinul Puterii Sovietice, călită în focul lui 7 
Noemvrie, 


NAGY ISTVAN 


SUB RUINE 


Două bătăi în ușă îl făcură să sară din pat, în întunerecul celulei. Cineva 
îl chema. Cu greu, desluși în căscătura vizetei capul unui gardian. Automat 
întrebă: 

— Ce sa întâmplat?. 

— Ai un chibrit?, replică temnicerul drept răspuns. 

Inciudat, luă chibriturile dela locul lor, se apropie de vizetă şi le întinse 
solicitatorului. Acesta scoase un băț din cutie, îl trase pe catran şi aprinse 
ţigara. Pentru o fracțiune de timp celula fu luminată, în contrast cu întu- 
nerecul de dincolo de gratii. 

Când primi chibriturile înapoi, întrebă pe temnicer: 

— Cât e ceasul, —mai e mult până la ziuă?, 

Gardianul scoase cu greu Roskopf-ul din buzunar și descifră cadranul 
la lumina țigării. 

— Patru fără douăzeci, răspunse el, « mai ai timp să tragi un somn», 

Apoi se îndepărtă, închizând vizeta în urma sa, 

Deţinutul rămase singur, învăluit în întunerec, 

Işi puse haina pe umeri, Il izbise frigul. Se plimbă câțiva pași, luat de 
gânduri, apoi se urcă la geam, prinzându-se cu mâinile de gratii și privi în 
depărtare. 

Intunerecul nu se lăsa pătruns de privirea dintre gratii, Reflectă: 

— E frig de-a-binelea, nopţile sunt de acum întunecoase, E natural, suntem 
în ro Noemvrie. 

Nici nu-și isprăvi bine gândul și o sguduitură îl sgâlțăi de câteva ori, 
Ca un fulger îi trecu prin minte: cutremur. Sări dela geam în mijlocul celulei, 
cu gândul de a găsi un loc de apărare, Nu avu timp să caute mult. Sgudui- 
turile se repetară, de astă dată mai puternice. Un sgomot din adâncuri se 
ridică până la celula sa. 

Impins ca de un resort, se repezi la ușă și lovi cu putere în vizetă, care 
cedă. Își trecu mâna prin deschizătură și se trase cu totul de-a-lungul ușii. 


72 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


li era peste putință să cuprindă tot ce se petrecea în jurul său. Zidul 
din față, cu gratii cu tot, cedă și se prăbuși în întunerec. Deasupra celulei 
sale se desprinse o masă, care trecu în adânc, rupând din pereți. Ceva îl lovi 
la picior, provocându-i o durere puternică. Zidul în care era fixată ușa se 
clătina, compătimind parcă celelalte ziduri, care se pribușeau. Ușa trosnea 
din încheieturi, gemându-și neputința de a se putea menține mult timp la 
locul ei. lar omul copleșit de gânduri și de avalanşa de întâmplări căuta o 
ieşire din toată această tragedie. 

Uşa, neputincioasă, se aplecă deodată puternic, se dădu repede pe spate, 
reveni la poziţia inițială, apoi își pierdu echilibrul căzând cu sgomot în abis 
și trăgând după dânsa pe om. In drumul ei dislocă bucăți de ziduri și, când 
se opri din cădere, îngropă omul. Deasupra ei se adunau ca la o chemare 
pietre, moloz, bucăți de fier şi de lemn, 

Mai întâi, omul de sub uşă auzi cum fiecare piatră lovește lemnul — și 
fiecare lovitură îi biciuia nervii, Apoi loviturile, din subțiri, stridente, deve- 
neau tot mai îngroșate, mai înfundate, ca să se termine cu un sgomot uniform 
şi sinistru, : 

Când totul se termină, rămase într'o liniște înspăimântătoare, tulburată 
numai de scurgerea unor fire subțiri de moloz, care în întârziere își căutau 
locul. Liniştea îl copleși, sgomotul monoton îl oBosi. Simţea nevoia să doarmă. 
Inchise ochii şi în curând nu mai simți nimic în jurul său, Își pierdu cuno- 
ştinţa, 


Când îşi veni în fire, uitase ce se întâmplase cu el. Se miră că e așa întu- 
nerec și are gust de pământ în gură. Incercă să se ridice, dar niște dureri 
groaznice îl țintuiau locului. Incercă să tragă un picior, apoi pe celălalt, dar 
erau amândouă prinse de o greutate. Făcu aceeaşi încercare cu mâinile: 
numai cea dreaptă era liberă, fără însă a o putea aduce la piept. Capul îi era 
culcat pe stânga şi apăsat pe tâmpla dreaptă de o altă greutate, Era astfel 
imobilizat într'o poziţie dureroasă, durere sporită-de intunerecul care nu 
mai lua sfârșit, Se chinui să-și aducă aminte cum ajunsese în situația aceasta. 
Trecu în revistă ultimele evenimente, oamenii, Incepu să vadă imagini. Iși 
aduse aminte. 

Era noapte. Gardianul îi ceruse un chibrit ca să-şi aprindă ţigara, 

După aceea, cutremurul, A căzut cu ușă cu tot. E îngropat de viu, Incercă 
din nou să se miște. Fiecare mișcare era dureroasă, Nu se putea elibera din 
strânsoarea în care incăpuse, Se sbătu de câteva ori, dar zadarnic. Incercă 
să pipe după ajutor. Glasul nu suna. Gura i se umplu de nisip. Frica îl cu- 
prinse ca un cleşte. e 

Pentru moment îi trecu prin minte un gând dureros. Va muri aci, prins 
intre pietre, innăbușit de moloz. La gândul acesta, totul se revolta într'însul. 


+ 


ser~ ers 


SUB RUINE 73 


Nu voia să moară. Voia să trăiască, să lupte. 

Auzi paşi deasupra lui. Un gând luminos: salvarea... va trăi... 

Dar după câteva minute sgomotul se depărtă. Ceva amarnic i se strecură 
în inimă. O lacrimă se smucea să țâșnească din ochi. 

Işi înfrânse temerile. Se gândi la altceva, cum a ajuns el în situația 
aceasta. 

— Călăii şi-au ajuns scopul, le-a reușit crima. Ei au prevăzut-o încă din 
22 Octomvrie. 

Dar cum a fost posibil? Işi amintește. 

„.+Da, la 22 Octomwrie a fost un cutremur. Era în plină zi, Ce spaimă 
a tras în ziua aceea, S'a întâmplat ca tocmai în celula lui, plafonul de tablă 
să cadă în urma deplasării zidurilor temniței... Apoi, comentarii asupra cu- 
tremurului. .. memoriul colectivului deținuților politici antifascişti. .. Dele- 
gația, în frunte cu tov. Gheorghiu-Dej, care cere evacuarea Doftanei... Inspec- 
tiile... Asigurări din partea oamenilor guvernului că temnița mai rezistă 
10 ani... Revolta intemniţaţilor față de acest răspuns cinic... 

Işi opri gândurile. Ii amorțise un picior și simțea cum parcă îi treceau 
furnici prin carne. Făcu un efort să-și libereze puţin piciorul, însă o durere 
tăioasă îi opri orice mișcare. Simţea cum de durere corpul i se acoperă de 
o sudoare rece. Gustul nesuferit de pământ în gură creştea. Incleștă:din fălci ca 
să nu țipe, dar mișcarea maxilarului făcu să se umfle mușchiul tâmplei, care, 
presat de greutate, făcu să se transmită o durere de ac înroșit spre inimă 
şi creer. 

Incă un moment de copleşire îl cuprinse. Va muri aci în chinuri, în dureri, 
imobilizat între pietre. De ce? De ce? 

Schiţă un nou efort ca să se elibereze, Durerile se accentuau, Hotări iarăși 
să renunțe. = z 

Nu se va mai mișca deloc, Își va continua gândurile, ca să-și alunge durerea. 
Unde a rămas?... Da, după cutremurul din 22 Octomvrie au trecut câteva 
zile. In ateliere, tovarășii munceau din zori. Se apropia ziua de 7 Noemvrie 
şi în întâmpinarea acestei zile, tovarășii s'au luat la intrecere. Doară lucrau 
pentru dânșii, pentru colectiv. 

În anul acesta muncttorimea din lumea întreagă întâmpina în condițiuni 
grele aniversarea Revoluției din Octomvrie, 

Fascismul... și iarăși îl prinse durerile. Simpi cum lacrimi i se preling 
din ochi. 'Tâmpla de sus ardea ; parcă ar fi fost friptă cu fierul roșu. O mişcare 
făcută fără voie făcu să audă cum se preling nişte fire de nisip, în apropiere. 
Nările astupate îl făcură să strănute. În urma acestei novă mișcări automate, 
totul se răscoleşte în jurul său, în dânsul. 

Mii de locuri dureroase se ivesc pe corp. Făcu un efort să nu se lase pradă 
durerilor. Incercă să mâne gândurile mai departe: 

„++ Faseismul. . . lumini strident colorate îi jucau în fața ochilor, în besna 
care il înconjura. 


74 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Deasupra lui, ca dintr'o altă lume, auzi din nou pași. Ti aprinse iarăși 
speranța. Erau oameni. Au venit ajutoare. Se frământă cam o oră cu acest 
gând, apoi renunță la el, cu toate că auzea lovituri de târnăcoape în apropiere. 
Işi aduse apoi aminte de ziua de 7 Noemvrie. Gânduri plăcute îl mângâiau. 
In imaginația sa își zâmbea sic-și, 

+ „+ De 7 Noemvrie se sculase mai de vreme ca de obiceiu. Işi făcuse cură- 
ţenie în celulă şi se imbrăcase cu rufe curate. Cum se luminase mai bine afară, 
se urcase la geam și privise în depărtare printre gratii, In vale, se vedea şerpuind 
apa Doftanei, parcă şi ea veselă că întâmpină ziua Revoluţiei Socialiste. 
Dincolo de apă, șirurile de lemne aduse din munți de oamenii muncii, iar 
mai încolo instalațiile rafinăriei din Câmpina.. ., 

„„Acolo în depărtare e viața muncii, e viaţa creatoare. Cu un gest spontan 
scoase brațul printre gratii, Strânse pumnul în semn de salut proletar și îl 
îndreptă într'acolo, unde se aflau miile de muncitori, 

Dintr'o celulă de deasupra lui, răsună o melodie, fluierată de un tovarăș. 
Era Internaționala. La gratiile ferestrelor, apărură unul câte unul, capete 
emoţionate, Se salutau cu dragoste, cu pumnul strâns. 

Peste o jumătate de oră se deschiseră celulele ca de obiceiu şi coboriră 
în curte, la ateliere. Cu cine se întâlnea, schimba felicitări: 

— "Trăiască Revoluţia Socialistă | 

— Moarte fascismului ! 

Ce inălțătoare a fost această zi ! Câtă voință de luptă se citea în ochii fie- 
cărui tovarăș ! 

Pe la orele apropiate prânzului, veni cineva la dânsul și îl luă de o parte. 
Ii șopti că va veni un tovarăș cu o parolă şi îl va lua să prelucreze tezele de 
7 Noemwvrie. Intr'adevăr, peste o jumătate de oră, veni cel anunțat şi spuse 
parola. .... 

Acum se chinue să-şi amintească parola...., Loviturile care le aude dea- 
supra, parcă îl lovesc în tâmplă... Cât va sta el aşa îngropat? 

Işi aduce din nou aminte... Azi noapte a fost cutremur... Inainte de 
a se prăbuși ușa cu dânsul parcă a auzit strigăte de ajutor... Da, erau stri- 
găte de ajutor... Ba, chiar a auzit unul înjurând plin de indignare: 4 Tică- 
loșii, vor plăti ei clasei muncitoare pentru crima lor l+. 

„+= Da, vor plăti... va veni timpul... oare să fie mulți în situația lui? 
Ce este cu tov. Dej, cu Chivu, cu Andrei? Dar cu Tic? 

„++ Da, de 7 Noemvrie a fost condus în celula lui Iie. Erau strânşi lao- 
laltă șapte membri de partid, oameni care au trecut prin focul schingiuirilor 
Siguranţei burghezo-moşiereşti de câteva ori. 

Iie Pintilie făcu câteva cuvinte de introducere. In ochii lui scânteia viața. 
Cuvinte de dragoste faţă de țara socialismului se revărsau din inimă. Induio- 
şase până la lacrimi pe toți ceilalți, 

Apoi dădu cuvântul tovarăşului însărcinat cu referatul. Era Andrei 
Prot, 


Andrei privi un moment gratiile celulei, dornic să cuprindă orizontul. 
Apoi începu să descrie ofensiva fascistă... dictatura legionară dela noi... 
capitularea dela Viena... manifestațiile populare dela Braşov... Cluj... 
Oradea... Războiul... Poziţia pentru apărarea păcii a URSS... 

„.„De sus se aud tot mai tare târnăcoapele. .. lovesc ca nişte bubuituri de 
tun, Ar vrea să-și întoarcă capul. E amorţit cu totul. O amorţeală dureroasă. 

O lovitură mai puternică de târnăcop răscolește totul în jurul său. Vrea 
să strige tovarășilor: « Mai încet tovarăși, trăiesc, fiţi cu bägare de seamă l», 

Vrea să trăiască, Lupta împotriva fascismului cere să trăiască și el și toti 
luptătorii poporului. Nu poate deschide gura ca să le vorbească căci imediat 
i se umple de pământ sau moloz. Sus lucrează tovarășii la eliberarea lui. 
O să trăiască ! Vrea să trăiască, să vadă lumina izvorând din lupta comuniș- 

i întunericul. 

a a rămas cu gândurile?... La Ilie Pintilie... la Andrei Prot... 
Vorbeau de 7 Noemvrie... de făclia care luminează calea muncitorilor din 
lumea întreagă... 

Loviturile de târnăcop lovesc tot mai aproape. Undeva, În apropierea 
ochilor, țâșneşte un fir de lumină cât un cap de gămălie. Priveşte punctul 
fix care din timp în timp devine puţin întunecat. Apoi începe să se mărească 
în măsura în care târnăcoapele lovesc mai adânc, Parcă simte cum greutatea 
se mai ează deasupra lui. ma 

Işi FE aminte.. Kp din scânteie se face flacăra ». Da, din scânteie s'a 
făcut flacăra eliberării popoarelor din Rusia țaristă, flacăra care își împrăștie 
lumina pe întregul glob pământesc. Un fragment de versuri revoluționare 
i se impune: 

« Revoluția se avânt, crește, 
coborind din străzi în străzi ». 


Și sus, deasupra lui, Revoluţia se avântă, crește, se apropie... 

O lovitură puternică de cazma sgudui totul în jurul său, Scoase un răcnet 
puternic de durere. Apăsarea, mai ales a tâmplei, era puternică, extrem de 
chinuitoare. Incă o lovitură, îl făcu să scoată strigătul, primul strigăt: 

— 'Tovarăşi, sunt aici | 

Deasupra lui auzi freamăt de bucurie. Cineva zise: 

—E un tovarăș îngropat aci, fiţi cu băgare de seamă! Imediat ur- 
mară strigăte: 

— Cine este? Răspunde, dacă poţi vorbi ! ra 

Un fior de emoție îl trecu, E salvat... Vrea să răspundă, dar iarăși nu 
poate deschide gura, nu poate vorbi, Se smuci de câteva ori din loc, voind 
să se elibereze mai repede. Erau sforțări zadarnice, Trebuia să-şi păstreze 
calmul. 

Da, calmul... Se gândi din nou la Revoluția socialistă din Octombrie z 
Işi aduse aminte cum stătuse azi noapte la gratii... Da, azi e, 10 Noemvrie, 


76 - VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


trei zile după aniversarea Revoluţiei. Eliberatoare a popoarelor, Revoluţia 
socialistă va ajuta și la desrobirea lor de sub fascismul cotropitor. 

O nouă lovitură, de astădată mai ușoară, făcu să năvălească lumina şi 
aerul În temniţa sa, Inchise ochii, ameţi, nu mai știa ce se întâmpla. Frânturi 
de idei jucau în capul lui, 

Revoluţia, Revoluția... 7 Noemorie 
se avântă, crețte, crește, crește. . . 


şi cuvântul creşte, luminos, 

Incepu să răsufle mai liber. 

Când deschise ochii, era în brațele unor tovarăşi. În jur lumină, atâta 
lumină cât nu mai văzuse în viața lui. Totul lumina dărâmăturile Doftanei. 
Printre dărâmături tovarăşi, oameni încruntați cu fețele încleite în moloz 


și ochii plini de viață. Parcă erau luptători din 1917, pe baricade, prinşi în- 


trun instantaneu, Apoi s'au strâns în jurul său, respectând tăcerea, Numai 
de departe de anzeau alte cazmale cum răscolesc adâncurile ruinelor, 

Primul gest care vru să-l facă era să-și imbrățișeze salvatorii, Nu avu 
putere, Se gândi, în timp ce ochii săi se umplură cu lacrimi: 

+ Dragii mei tovarăși ! Voi sunteți crescuți la școala comunismului ! Scumpii 
mei comuniști 13, 

Printr'un efort ridică brațul cu palma sdrobită, o strânse pumn și cu Ia- 
crimi în ochi își exprimă bucuria către cei care luptau cu ruinele, pentru sal- 
varca oamenilor, 


A G: VAIDA 


SPIRITUL REVOLUȚIEI DIN OCTOMVRIE 
IN SPANIA 


Cel mai important rezultat al Marei Revoluții socialiste a fost spargerea 
frontului imperialist. Smulgându-și țara, o șesime din glob, din ghiarele 
sistemului capitalist, popoarele Uniunii Sovietice în frunte cu clasa munci- 
toare și sub îndrumarea Partidului Bolșevic, au întreprins cu succes con- 
struirea societății socialiste. 

Influența revoluţiei sovietice în viața internațională este determinantă, 
Desvoltarea rapidă, neîncetată și fără crize a economiei sovietice, ridicarea 
constantă a nivelului de viaţă al muncitorilor din U.R.S.5. au pus de mult 
în lumină superioritatea sistemului socialist față de sistemul capitalist. 

Prin însăşi existența ci, prin victoriile ei strălucite în domeniul economic 
și politic, Uniunea Sovietică este vn exemplu și un îndemn. 

Spiritul revoluționar a primit astfel un nou impuls, în toate țările lumii, 

Dar şi reacţiunea mondială își manifestă solidaritatea cu toate mișcările 
contrarevoluționare, 

Era firesc lucru că reacţiunea internă — marii moșieri, marii industriași 
şi bancheri, clerul catolic —, cât şi reacţiunea internațională, fascismul în 
plină creștere în Europa, nu puteau privi cu ochi buni triumful Frontului 
Popular în alegerile spaniole din Februarie 1936. Și deși guvernul Frontului 
Popular, constituit pe baza acestor alegeri, a întrunit și reprezentanți ai par- 
tidelor burgheze republicane, cum și participarea socialiștilor, reacţiunea a 
văzut în el cel dintâi pas spre un regim democratic real. Reformele realizate 
îndată după venirea guvernului Frontului Popular la cârma țării, întăreau 
această credință, Aci trebue căutată cauza atacului dat de reacțiune, la 17 
Julie 1936, împotriva Republicii Democrate a Spaniei. Și din acel moment, 
întregul popor spaniol în frunte cu clasa muncitoare — strânsă în jurul Par- 
tidului Comunist Spaniol — se ridică într'o luptă uriașă, eroică, pentru apă- 
rarea regimului democrat și a independenții naționale amenințată de fascism. . . 

Faţă de aceste evenimente, puterile europene au reacționat diferit: Ger- 
mania lui Hitler şi Italia lui Mussolini au manifestat fățiș solidarizarea lor 


78 VIATA ROMÂNEASCĂ 


cu lupta rebelilor lui Franco; reacţiunea engleză, americană și franceză au 
avut o atitudine îndoelincă, la început făgăduind un așa zis sprijin moral 
republicanilor, ceea ce curând s'a dovedit a fi doar o înșelătorie. lar Léon 
Blum, după întâlnirea pe care a avut-o la Londra cu șeful de atunci al con- 
servatorilor, Chamberlain, a lansat mitul politicii de neintervenţie, sub pre- 
text că aceasta ar fi singura atitudine menită să salveze pacea, Dar cum era 
şi firesc, așa zisa neintervenţie a statelor burgheze din Occident, a contribuit la 
înnăbușirea libertăților din Republica Spaniolă și a semănat sămânța războiului. 

Singurul stat, care dela început a înțeles şi a sprijinit cu hotărire lupta 
eroică a poporului spaniol impotriva reacţiunii şi pentru progres și civilizație 
a fost Țara Socialismului, Uniunea Sovietică. Ne amintim mesajul istoric, 
trimis de Stalin secretarului general al Partidului Comunist Spaniol: se arăta 
răspicat, în acest mesaj, că lupta poporului spaniol este lupta întregii ome- 
niri pentru progres. Alături de Spanioli, spunea în mesajul său, generalis- 
simul Stalin, ar trebui să alerge toate forțele progresiste, iubitoare de liber- 
tate, din întreaga lume. 

Și n'a fost un miracol că oameni neinarmaţi, adunați prin fabrici, prin 
ateliere, pe șosele și pe străzile orașelor, au format milițiile populare şi au 
și ţinut piept cu îndârjire armatelor marocane, germane și italiene, ce co- 
tropiseră pământul Spaniei. 

Partidul Comunist Spaniol a cerut dela început organizarea unei armate 
care să țină piept dușmanului, dar elemente trădătoare, anarhiști, republi- 
cani strecurați în guvernul Frontului Popular s'au opus, făcând astfel jocul 
reacţiunii interne și internaționale. Dar în pofida tuturor piedicilor şi a greu- 
tăților, o armată populară ia fiinţă, având ca principal nucleu acel neuitat 
Regiment Nr. ş, format din milițiile Partidului Comunist, 

Ne amintim şi azi de eroicele zile din Octomvrie-Noemvrie, anul 1936, 
de titanica încleștare a celor care apărau Madridul impotriva armatelor fran- 
chiste, Vijelioasa lor hotărire de luptă, însuflețită de spiritul lui 7 Noemvrie, 
avântul de care dădeau dovadă, uimitoarea lor rezistență în faţa unui inamic 
mai numeros şi mai bine înarmat se explică prin încrederea în Partidul Co- 
munist și prin conștiința ce-o aveau că lupta lor înseamnă lupta pentru 
progresul şi apărarea civilizației întregii omeniri. Apărarea Madridului a 
fost opera proletariatului organizat în Partidul Comunist Spaniol, iar con- 
ducătoarea milițiilor populare care au luptat pe străzile și în casele capita- 
lei, a fost neînfricata Dolores baruri, La Passionaria. 

Când un general din tabăra lui Franco anunța cu ingâmfare, la postul 
de radio Sevilla: s mâine vom lua cafeaua neagră la o cafenea din centrul Ma- 
dridului » La Passionaria răspunde hotărît şi convingător: «non passeran » 
— nu vor trece —; şi la glasul ei, milițiile populare din Madrid au ştiut să-i 
oprească pe cei ce atacau cu forțe multe și puternice. 

In bătălia Madridului, au intrat în foc, pentru prima dată, brigăzile in- 
ternaționale, simbol al solidarității clasei muncitoare și al înfrățirii în luptă, 


SPIRITUL REVOLUȚIEI DIN OCTOMVRIE ÎN SPANIA 79 


a popoarelor din întreaga lume iubitoare de libertate, Sub flamurile roșii 
ale acestor brigăzi internaționale; alergaseră oameni din toate colțurile lumii 
şi printre ci, se aflau aproape goo de Români. Aceştia părăsiseră țara în care 
vântul libertății nu suflase încă şi — mânați de dorința de a lupta pentru 
triumful cauzei poporului spaniol, care era și cauza poporului român, — au 
străbătut țări cotropite de valul reacţiunii, au cunoscut negrele închisori din 
Austria şi Germania, din Elveţia si Franţa. Dar nimeni și nimic n'a putut 
să-i oprească din drumul lor inainte, spre pământul însângerat al Spaniei, 
unde aveau să se arunce fără șovăială în luptă,,. Și mulți din ei au căzut 
acolo, chezășie a solidarității şi prieteniei ce va lega atunci și mai târziu toate 
popoarele din larga lume, în clanul lor nestăvilit spre lumină și spre progres. 

Madridul nu s'a predat niciodată și ar fi ţinut mereu sus stindardul luptei, 
dacă trădarea socialistului de dreapta — Berbero — şi a colonelului Cassado n'ar 
fi deschis calea dușmanului. Spania eroică a rezistat 32 de luni împotriva 
armatelor lui Franco, sprijinite de forţe fasciste străine, jar vremelnica în- 
frângere a milițiilor populare nu a însemnat încetarea luptei, Nesdruncinată 
a rămas credința ca un popor iubitor de libertate trebue să-și apere această 
libertate cu arma, împotriva dușmanului din afară sau din interior și să nu lase 
arma din mână până ce victoria nu e completă și definitiv consolidată. 

Lupta popoarelor pentru libertate este strâns legată de existența unor 
partide comuniste — forțe mobilizatoare şi organizatorice. Asta au dovedit-o 
şi întâmplările din Spania. lar dacă uneori, în această țară, s'au putut con- 
stata slăbiciuni, dacă Franco părea uneori a repurta victorii, aceasta s'a da- 
torat întotdeauna faptului că o deplină unitate a forțelor muncitorești n'a 
existat în Spania, că atât mișcarea anarhistă cât și mulți dintre socialişti au 
sabotat măreața luptă a Partidului Comunist. Nu trebue să uităm că un so- 
cialist a fost acela, care a predat Madridul în mâinile lui Franco. Toate aceste 
date nu trebue privite ca întâmplătoare — ele cată a da în vileag legătura 
ce există între reacţiunea internaţională și fascism pe de o parte și între unii 
socialiști din țările apusului, pe de altă parte. 

Dar mai presus de toate, Spania ne arată că lupta împotriva dușmanilor 
libertăţii trebue purtată necruţător, că poporul nu trebue să ierte pe acei ce 
l-au împilat în curs de veacuri și milenii şi care oricând pot ridica armele, 
că vigilența trebue să fie necontenită, astfel ca niciodată laurii unei victorii 
să nu ascundă tăișul săbiilor dușmanilor. .. 

Lupta clasei muncitoare şi a forțelor populare progresiste nu trebue să 
înceteze mai inainte ca rădăcina răului să fie stârpită şi mai inainte ca iz- 
bânda să se fi cimentat deplin. Pilda Spaniei aruncă lumină pe drumul tu- 
turor popoarelor care au sângerat și mai sângerează incă pentru libertate 
— victoria nu numai se cucerește, dar se și păstrează prin luptă. 

Războiul purtat de armatele democratice din Spania ne desvăluie, încă 


„odată, rolul hotăritor pe care l-a avut Uniunea Socialistă a Republicelor 


Sovietice în descătuşarea popoarelor de sub impilarea fascismului şi în lupta 


Pa VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


lor spre progres. Este ncindoios că dacă Spania democratică ar fi fost mai 
aproape de marea țară a Revoluţiei din Octomvrie, patria socialismului, şi 
ar fi putut primi ajutoare la timpul potrivit, rezistența n'ar fi încetat până 
la deplina înfrângere a inamicului. 

Cu atât mai absurd ne apare faptul că Tito şi partidul comunist din 
Jugoslavia — după încercarea sângeroasă prin care au trecut în timpul răz- 
boiului — n’a înțeles că singură Uniunea Sovietică îndrumează și e capabilă 
să sprijine efectiv strădania popoarelor pentru libertate, că Partidul Comunist 
Bolșevic din Rusia e în fruntea luptei revoluționare a proletarilor din lumea 
întreagă, impotriva exploatării capitaliste și că nicio democrație populară n'ar 
putea rezista în fața atacurilor imperialismului internațional, fără ajutorul 
efectiv și neprecupețit al "Țării Socialismului, 


Prin Spania, au trecut mulți fruntași ai Partidelor Comuniste din țările 
Europei; în Spania și-au făcut ucenicia mulți dintre aceia care, mai târziu, 
au luat parte activă la luptele de rezistență din țările bântuite de urgia fascis- 
mului; în războiul din Spania s'au câlit mulți fruntași de azi ai luptei împo- 
triva imperialismului anglo-american. Și drama Spaniei s'ar cădea să fie 
bogată în învățăminte pentru luptătorii de pretutindeni; ca atare, o privire 
retrospectivă a evenimentelor ce-au urmat după înfrângerea regimului demo- 
cratic spaniol, nu e lipsită de interes. 

Franco, adus la putere de forțele internaţionale fasciste, devine, cum era 
şi firesc, principalul aliat al lui Hitler şi Mussolini, în războiul iscat în 1939. 
Alimente, fier și petrol, arme produse de industria metalurgică spaniolă vor 
porni de pe pământul Spaniei ofrandă armatelor naziste, Submarinele ger- 
mane, ce atacau, în prima parte a războiului, flota anglo-americană, îşi aveau 
bazele principale pe coastele Spaniei, Publicând, în anii din urmă, o serie 
de documente de cel mai viu interes în legătură cu războiul abia încheiat, 
Uniunea Sovietică a demascat, între altele, aşa numitul plan Isabelle Felix, 
mărturie a intenției lui Franco de a ataca Gibraltarul şi de a intra, cu această 
acțiune, în războiu alături de Hitler şi Mussolini, Chiar dacă înfrângerea 
Germanilor la Stalingrad i-a zădărnicit aceste planuri, nu e mai puțin adevărat 
că faimoasa Divizie albastră, trimisă să lupte pe pământ rusesc dovedeşte cu 
prisosință complicitatea sa în războiul criminal împotriva Uniunii Sovietice, 

Astfel stând lucrurile, nu trebue să ne uimească nici faptul că spre sfârşitul 
războiului, când căderea lui Hitler putea fi prevestită, —așa dar prin anii 
1943 —1944, Spania lui Franco devine centrul diversiunilor politice din 
Europa. De altfel Franco este acela care, în 1944, cel dintâiu a trâmbiţat ideea 


Blocului Occidental, adoptată mai târziu de Churchill, de Léon Blum, de 


De Gaulle, de toți socialiștii de dreapta. 
Şi, oricât de neînțeles ne-ar părea faptul că, după atâţia ani dela înfrân- 
gerea fascismului din Germania și din Italia, Franco se mai află la cârma 


SPIRITUL REVOLUȚIEI DIN OCTOMVRIE ÎN SPANIA Si 


statului și stăpânește prin teroare, — la o cercetare mai adâncă am vedea că in 
pofida aparențelor, unele împrejurări nu s'au schimbat prea mult. Spania, 
încălcată, odată cu ascensiunea lui Franco, de forțele fascismului lui Hitler și 
Mussolini, a trecut, după războiu, în sfera imperialismului anglo-american, 
Aşa dar, poziția Spaniei lui Franco este aceeași, doar stăpânul s'a schimbat, 
Dar reacţiunea internațională stă mereu la pândă. In momentul în care, 

în afara graniţelor țării se formează un guvern democrat spaniol, imperialiștii 
anglo-americani caută să ridice împotrivă, ca marionete ale jocului lorpolitic, 
pe socialiștii de dreapta, precum Îndaleccio Prieto, Trifon Gomez, iar acum 
în urmă, Dr. Negrin. Agenţi ai bancherilor anglo-americani, aceștia caută să 
inducă poporul în eroare, ascunzându-i adevăratele primejdii ce-l pândesc, 
scoborind meritul partizanilor care luptă azi în Spania, trecând sub tăcere 
„ victoriile forțelor progresiste din întreaga lume, iar în schimb, trâmbiţând 
făgăduinţa unui iluzoriu ajutor american, Atitudinea acestora îi aşează în rân- 
dul trădătorilor clasei muncitoare și a dușmanilor libertății poporului spaniol. 
Dar încercarea reacţiunii de a înnăbuşi voința şi dreptul la viață liberă 

a oamenilor din Spania, se va dovedi vană: întreg poporul este, astăzi, într'o 
uriașă încleştare pentru recucerirea acestei libertăți și pentru răsturnarea 
cârmuirii franchiste. In fruntea acestui iureș, se află Partidul Comunist 
Spaniol, sunt apoi socialiștii cinstiți, organizaţiile sindicale, femeile, tineretul, 
masele largi., - "Țărănimea care se împotrivește la strângerea produselor 
țarinelor de către oamenii stăpânirii franchiste, minerii din Asturia deveniți 
eroi ai rezistenței, muncitorii din Levante, Aragon, Toledo, care se găsesc 
în avantgarda luptei de partizani, grevele din Bilbao, Catalonia și Madrid, 
manifestațiile femeilor, ale intelectualilor progresiști, toate arată că poporul 
spaniol se află în plin avânt spre nimicirea forțelor întunericului şi pentru recu- 
cerirea libertăţilor sale. Flacăra de libertate și descătuşare aprinsă de Revoluţia 
din Octomvrie crește peste tot în lume. Ea încălzește și mima poporului spaniol, 

Oraşele, satele, câmpiile și munţii Spaniei ard. 

Partizanii au aprins făclia luptei și a trecut-o din mână în mână, Dela 
Pirinei la Gibraltar şi din Mediterana până în fruntariile apusene, Spania este 
astăzi un foc uriaş, care va mistui rugurile ridicate de Franco, va preface în 
cenușă închisorile, unde zac cei mai aleşi fii ai poporului și va şterge de pe 
faţa pământului lagărele tiraniei franchiste. 

Lupta poporului spaniol, începută acum doisprezece ani, se desfășură și 
azi, cu aceeași îndârjire. 

De curând, partizanii din Levante şi Aragon au lansat un apel prin care 
se cerea crearea unui consiliu central al rezistenței, care să coordoneze şi să 
conducă forțele populare ridicate împotriva tiraniei franchiste și elaborarea 
unui program menit să devină stindardul luptei pentru libertate, a tuturor 
Spaniolilor, 

La chemarea partizanilor din Aragon și Levante, La Passionaria a răspuns 
in numele Partidului Comunist Spaniol: «Partidul Comunist din Spania, 


82 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


făcându-se ecoul chemării partizanilor va lucra cu tot avântul în interiorul 
țării și în emigrație pentru a coordona rezistența și va duce în toate țările şi 
toate locurile unde ar exista un grup de prieteni ai Spaniei Republicane și 
Democrate vocea poporului spaniol, care în curajoasa hotărire a partizanilor 
din Levante şi Aragon, exprimă voința sa de a continua lupta până la elibe- 
rarea patriei noastre de agresiunea franchistă r, 

In momentul, în care forțele reacționare imperialiste par mai inverşunate ca 
oricând și în marea lor îngâmfare, cred a putea nădăjdui într'o victorie, exemplul 
Spaniei eroice este răspunsul cel mai potrivit, iar cuvintele rostite de La 
Passionaria aduc un verdict hotăritor și aspru: + Acei care cred că ridicând 
obstacole în drumul recâştigării republicii, vor ajunge la un moment În care 
poporul spaniol disperat şi obosit, se va resemna să trăiască îngenunchiat, 
vor suferi o decepţie înaintea deciziunii partizanilor care astăzi se întrunesc 
în mijlocul Spaniei și în mod hotărit pornesc lupta pentru răsturnarea regimului 
franchist, pornesc lupta înarmată ». 

In fruntea taberii anti-imperialiste stă Uniunea Sovietică, "Țara Socialis- 
mului și bastion în lupta pentru pace şi libertate. Iar sângele popoarelor iubi- 
toare de pace nu va fi curs zadarnic pe toate țărmurile, unde se va ridica o 
lume nouă, Și dacă Spania a dat, dintre cele dintâi semnalul luptei, Grecia 
la celălalt capăt al Europei sudice îi va urma cu aceeași strășnicie, ţinând piept 
cu eroism armatelor monarho-fasciste sprijinite de tancuri şi avioane ameri- 
cane, iar Italia democrată nu se va lăsa nici ea îngenunchiată de imperialismul 
reacționar, cuibărit în interiorul țării cu ajutorul bisericii catolice; şi tot astfel, 
în Franţa sau în China, în India sau în Indochina, în Vietnam și în Indonezia, 
pretutindeni popoarele s'au ridicat ca o mare uriașă şi sălbatică pentru a se 
revărsa și a nimici bazele imperialiştilor, emulgând din temelii lumea veche, 
care a primit în Octomvrie 1917, la Petrograd prima lovitură decisivă. 


MIHAI FLORESCU 


ALEXEI N. TOLSTOI 


PÂINEA 


'Trecuse de orele două noaptea. Ivan Gora stătea de pază la o ușă din 
Smolnâi. In cursul zilei, oamenii umpluseră de zăpadă coridorul lung. O 
mică lampă atârnată de tavan licărea. Nicio țipenie de om. Degetele i se 
lipeau de armă. Când stai santinelă la ușa tovarăşului Lenin ai timp și poți 
să te pândeşti în voie, S'au apucat să facă o faptă mare: vor să ridice din 
întunerec ò țară uriașă, vor'să dea muncitorilor toată puterea, tot pământul, 
toate fabricile, toate bogăţiile ! Ziua, în toiul grijilor, printre oameni, era 
ușor să crezi în toate astea. In orele nopții însă, pe un coridor friguros, te 
simțeai parcă frământat de îndoieli... Drumu-i lung, cine știe dacã-ți ajung 
puterile și viaţa... 

Capul lui Ivan Gora credea, dar trupul, care tremura Într'o scurtă po- 
nosită, era pornit spre îndoieli. Din buzunar, îi mirosea a pâine coaptă, burta 
îşi cerea drepturile, dar Ivan Gora nu se putea hotărî să mănânce cât stătea 
de pază. 

Se auzea cineva venind din depărtare, coborind scara de piatră dela 
etajul al treilea. In coridor se ivi, nelămurit, un om cu șuba pusă pe umeri; 
mergea grăbit, cu căciula-i de focă pe capul aplecat, cu mâinile îngheţate 
vârite în buzunarele pantalonilor. Când omul veni mai aproape, Ivan Gora 
își destinse buzele într'un zâmbet de ușurare, O singură privire asupra acestui 
om şi toate îndoielile piereau. Intoarse cheia în ușă și întrebă: 

— Aţi înghețat, Vladimir Ilici, ați venit să vă încălziți niţel? 

Cu ochii puţin şaşii, Lenin îl privi pieziș, cam rece, apoi cu mai multă 
căldură: mici sbârcituri i se iviră la tâmple. Apucând clanța ușii, îi spuse: 

— Nu s'ar putea găsi un electrician, să repare telefonul? 


*) Din romanul în curs de tipărire la + Cartea Rusă». 


me 
84 VIATA ROMĀNEASCĂ 


— La ora asta, nu se găsește, Vladimir Iliici. Daţi-mi voie să mă uit eu. 

— Da, da, uită-te, te rog. 

Ivan Gora izbi cu patul armei în podea și intră după Lenin într'o cameră 
albă, caldă, foarte înaltă, luminată de o lampă fără abajur, prinsă cu un seri- 
pete de tavan, Inainte, când era la Smolnâi un institut de fete nobile, locuise 
În camera aceasta o dirigintă de clasă, şi totul rămăsese la fel, aşa cum fusese 
înainte: într'un colţ, un mic și prost bufet din lemn de arin; în celălalt, un 
dulăpior cu oglindă, lucru de duzină? niște fotolii mici, în fața unei sofale 
roase, iar în fund, un paravan alb, nu tocmai înalt, după care erau așezate 
două paturi de fier, pentru Vladimir Iliici și Nadejda Konstantinova, Pe o 
măsuță de toaletă cu vopseaua sgâriată, era un aparat de telefon. Vladimir 
Iliici lucra la etajul al treilea şi nu venea aici decât ca să doarmă și să se 
încălzească. In ultimul timp, însă, își petrecea adeseori şi nopţile tot sus, 
stând în fotoliu, la masa-i de lucru, 

Ivan Gora își rezemă arma de perete și începu să-și sufle în degete. Stånd 
pe divan, lângă o mescioară rotundă, Vladimir Iliici cerceta nişte foi de 
hârtie scrise. Fără să-și ridice capul, întrebă încet: 

— Ei, cum stăm cu telefonul ? 

— Ul dregem îndată. Nu există lucruri cu neputinţă de făcut. 

Vladimir Ilici tăcu o clipă, apoi repetă: 

+ Nu există lucruri cu neputinţă de făcut +». Zâmbi, se sculă şi întredeschise 
ușa bufetului. Pe rafturi, două farfurii murdare, două căni şi — nicio coajă 
de pâine uscată. El și cu Nadejda Konstantinova căpătaseră de abia în Fe- 
bruarie o bătrânică, pentru a le îngriji menajul. Până atunci, li se întâmpla 
să steie toată ziua nemâncați; ba din lipsă de timp, ba din lipsă de mâncare. 

Lenin închise ușa bufetului, dădu din umeri şi se întoarse la divan, la 
foile lui. Ivan Gora clătină din cap: + Vai, vai, conducătorul poporului stă 
flămând... Păi, cum se poate? +». Scoase din buzunar, încet, felia lui de 
pâine de secară, o rupse în două, băgă o bucată la loc, se apropie în vârful 
picioarelor spre masă, puse pâinea pe marginea ei, apoi începu din nou să 
trebăluiască la aparatul de telefon. 

— Mulţumesc, zise Vladimir Iliici pe un ton distrat. Rupea câte o buci- 
țică din pâine, citind mereu, 

Uşa ce ducea spre sala de primire şi care servise înainte ca spălător pentru 
fete și unde se mai aflau încă lavoare, se deschise, și un om cu părul negru 
şi drept ca înfățișare intră şi se așeză tăcut, alături de Lenin. Iși strânse mâi- 
nile pe genunchi. Ti era pe semne frig sub bluza-i neagră și largă. Pleoapele 
ochilor scânteictori îi erau ușor ridicate, ca la un om care priveşte atent in 
depărtare. Umbra mustăților îi acoperea gura. 

— lată punctul de vedere al lui Troțki: "să nu se continue războiul și 
să nu se încheie pacea — nici pace, nici războiu, zise Vladimir Ilici cu o 
voce înceată, cam stinsă: — Nici pace, nici războiu. Poftim o demonstrație 
politică pe scară internaţională ! lar, între timp, nemții ni se vor înfige în 


PAINEA 85 
gåt. Nu suntem încă înarmaţi pentru apărare. .. O demonstraţie nu-i un lucru 
rău, dar trebue să ştii ce jertfești de dragul demonstraţiei. (Bătu cu creionul 
peste filele de hârtie). Jertfeşti revoluția. Tar, în prezent, nu există nimic mai 
important în lume decât revoluția noastră, 

Fruntea i se descreți; umerii obrajilor roșiră de o emoție stăpânită. 
Repetă: 

— În istoria omenirii, n'a fost un eveniment mai mare, mai important. . . 

Stalin îl privea în ochi şi se părea că fiecare citea gândurile celuilalt. Nete- 
zindu-i-se sbârciturile, Lenin răsfoi filele scrise, 

— Un al doilea punct de vedere: nu pace, ci războiu revoluționar. Hm ! 
Hm ! O spun ai noștri «de stânga»... 

Se uită şiret la Stalin, 

— Cei e de stânga » îşi agită cu disperare sabia de carton, ca nişte burghezi 
căzuți pradă turbării. Războiu revoluționar ! Dar nu peste o lună, ci peste 
o săptămână armata de țărani, nespus de obosită de războiu, va răsturna, 
chiar după cele dintâi înfrângeri, guvernul socialist muncitoresc, iar pacea 
cu nemții n'o mai vom încheia noi, ci un alt guvern, un fel de Radă cu + S.-R.» 
cernoviști 1), z 

Scurt şi cu tărie, Stalin dădu din cap, fără să-și ia ochii scânteietori de 
pe chipul lui Lenin. 

— Războiul impotriva nemților ! Aceasta intră tocmai în socotelile impe- 
rialiştilor, Americanii oferă câte o sută de ruble pentru un soldat al nostru, 
Da, da, pe cuvântul meu de onoare: nu ce o anecdotă... Este telegrama lui 
Kralenko dela Marele Cartier General (ridicându-și sprincenile Vladimir 
Iiici trase din buzunar niște fâşii de telegraf rupte); câte o sută de ruble 
pentru un om viu. Cicilov și tot plătea mai scump pentru un suflet de om, 
(Un zâmbet străbătu umbra de sub mustăţile lui Stalin). Noi ne sprijinim 
nu numai pe proletariat, ci și pe țăranii cei mai săraci... In actuala stare 
de lucruri, țărănimea se va lepăda, în mod inevitabil, de acei care vor con- 
tinua războiul. De bună seamă, pe toți dracii, noi n'am renunțat niciodată 
la apărare. (Işi privea interlocutorul, cu ochi roșcovani, veseli și inteligenți, 
senini și vicleni). Dar întrebarea rămâne: cum trebue să ne apărăm patria 
socialistă. . 

Alegând una din file, începu să citească: «In momentul de față, la 20 
Ianuarie 1918, tratativele de pace dela Brest-Litovsk au lămurit pe deplin 
că, în sânul guvernului german, a biruit partidul militar care, în esență, a 
și dat Rusiei un ultimatum... lată cum se prezintă ultimatumul acesta: fie 
continuarea războiului, fie o pace anexionistă, adică o pace cu condiția să 
retrocedăm toate teritoriile ocupate de noi, nemții îşi păstrează toate teri- 
toriile ocupate de ei şi ne impun plata unor despăgubiri (deghizate sub formă 


1) Rada, parlament rescționar ucrainian. S. R, Socialisti revoluționari. Cernov şti, 
adepți ni lui Cernor. 


86 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


de cheltueli pentru întreținerea prizonierilor) despăgubiri ce s'ar ridica cam 
la trei miliarde de ruble, eșalonate pe mai mulți ani. In fața guvernului socia- 
list al Rusiei se pune o problemă ce necesită soluţionare urgentă: să se accepte 


această pace anexionistă sau să se ducă imediat un războiu revoluționar? 
Prin firea lucrurilor, niciun fel de soluții neutre nu sunt cu putință ». 

Stalin dădu din nou cu tărie din cap. Vladimir Ilici luă o altă filă: 

— « In caz că încheiem pace separată, în momentul de față, atunci scăpăm, 
în cel mai înalt grad posibil, de amândouă grupele beligerante imperialiste. 
Folosind duşmănia lor și războiul care le împiedecă să ajungă la o transacție 
impotriva noastră, le folosim, obținând o perioadă oarecare de mână liberă, 
pentru continuarea și soluționarea problemelor revoluției socialiste b. 

Aruncă fila, Ochii îi sclipiră într'o expresie de şireată iscusință: 

— Pentru salvarea revoluției, o despăgubire de trei miliarde nu este un 
preț prea scump. 

Stalin răspunse cu jumătate de glas: 


— Că proletariatul german va răspunde la demonstrația dela Brest- 


Litovsk printr'o_răscoală imediată este una din presupuneri, tot atât de 
posibilă ca și orice fantezie. Iar că Statul-major german va răspunde la de- 
monstrația dela Brest-Litovsk, prin deslănțuirea imediată a ofensivei pe tot 
frontul, asta este un fapt indiscutabil. ., i 

— Perfect adevărat... Și încă ceva: dacă încheiem pace, atunci putem 
face imediat schimbul de prizonieri de războiu şi, prin aceasta, vom trimite 
în Germania o masă enormă de oameni care au văzut revoluția noastră în 
practică, .. 

Ivan Gora tuși discret. z 

— Vladimir Ilici, aparatul funcționează. . . 

— Minunat | — Lenin se apropie grăbit de telefon şi-l ceru pe Sverdlov. 
leşind pe ușă, Ivan Gora îi auzi glasul vesel: 

— »„ „Aşa, va să zică, cei «de stânga ù au spart scaune la congres... Şi 
eu am informații că la uzinele Putilov unul dintre cocoşii lor era cât p'aci 
să fie bătut pentru războiul + revoluţionar ò Asta este: muncitorii îşi dau 
perfect de bine seama... Iacov Mihailovici, prin urmare, mâine la unu fix, 
se adună C.C. Da, da... Chestiunea păcii... 

Un om în bekeș și cu căciulă de miel se apropie pe coridor de Ivan Gora, 
tropăind răsunător cu călcâiele pe lespezile de piatră. 

— Am fost sus, tovarăşe; acolo mi-au spus... Vladimir Iliici a coborit 
jos, — rosti el grăbit, ridicând spre Gora fața-i puternică, aprinsă de ger, 
cu nasul scurt şi ochi căprui și veseli. — Am nevoie urgentă, numai două 
vorbe... 

Ivan Gora îi luă legitimaţia de partid și permisul de trecere, 

— Zău, nu ştiu: Vladimir Iliici este ocupat, secretarul doarme, Nadejda 
Konstantinovna nu s'a întors încă. Descifră cu greu numele de pe legiti- 
mație. 


PÄINEA . 87 


— N'au, pe semne, diavolii cărbuni destui la uzină — nu se vede nimic. 
— Numele meu este Voroșilov. 
— A-a... ivan Gora zâmbi larg. Am auzit despre d-voastră, Suntem 


din aceleași locuri. Îndată vă anunţ... 


Bolșevicii nu erau numeroși — vreo trei sute de mii. 'Țelurile lor erau 
mult departe în fața lor, Pentru prezent, ei făgăduiau pace, pământ și o 
luptă crâncenă în viitor, lar pentru viitor, ei desfășurau perspectivele unui 
belșug aproape fantastic, a unei libertăţi aproape de necuprins de către ima- 
ginaţia omului, și aceasta îi atrăgea și îi uluia pe aceia dintre cei o sută cinci- 
zeci de milioane de oameni pentru care oricare altă orânduire a lumii ar fi 
insemnat o veşnică robire, o muncă fără scăpare. 

Dar, deocamdată, acest viitor se afla sub amenințarea foametei, a frigului 
şi a celor douăzeci şi nouă de divizii germane, care stăteau la hotar, între 
Marea Neagră și Marea Baltică, așteptând războiul sau pacea. 


Vladimir Ilici se întoarse la masa lui de lucru. In nopţile-i fără somn, 
în sunetele sinistre ale melodiei vântului nocturn, printre chemări la telefon, 
convorbiri pe fir direct, citirea de hârtii, scrisori, stenograme, el îşi pregătea 
in gând articolul, în care voia să concentreze entuziasmul revoluționar al 
tovarășilor de luptă asupra problemelor de construire a patriei socialiste, 
— după o concepție cu adevărat grandioasă, probleme, neinchipuit de grele, 
dar realizabile. 

El punea în sarcina puterii creatoare a maselor populare, biruința şi vic- 
toria revoluţiei și strecura o trăsătură de optimism prin toate nenorocirile, sufe- 
rințele şi încercările. El arăta că revoluția izbutise să cheme la viață un tip 
puternic de om rus, — plin de voinţă şi de spirit creator, Afirma cu pasiune 
clarvăzătoare că istoria Rusiei este istoria unui popor mare, că viitorul ei 
este măreț şi de necuprins, pentru acei care vor pricepe şi vor voi ca să fie 
așa. 4 Să pricepi, să vrei și va fi»: socialismul era pentru el tot atât de real 
şi de apropiat, ca și lumina lămpii lui de lucru, revărsându-se peste foaia 
de hârtie, pe care îi alerga grăbit condeiul, improșcând stropi de cerneală. . . 

Noaptea, târziu, adormise lângă masă, cu fruntea sprijinită în palmă și 
proptindu-și cotul pe filele scrise. 3 

» 
In dimineața zilei de 22 Februarie, Lenin proclamă patria socialistă în 


pericol. Muncitorii şi țăranii erau chemați s'o apere cu prețul vieții lor, In 
aceeași zi, sosi răspunsul guvernului german. Răspunzând limpede la for- 


88 - VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


mula nelămurită « nici războiu, nici pace», nemții cereau acum evacuarea 
imediată a Ucrainei întregi, a Letoniei, Estoniei și Finlandei, cu renunțarea 
pentru vecie la aceste teritorii şi, înafară de aceasta, cedarea orașelor Batum 
şi Baku către Turci, Termenul ultimatumului expira după 48 de ore. 

In cursul acestor 48 ore, urma să se decidă dacă Rusia trebue să devină 
colonie germană, sau să apuce căi independente, neumblate până atunci 
niciodată, de nimeni. 

Toată ziua și toată noaptea, Smolnâi vuia ca un stup de albine, în care 
ursul și-a vârit laba. + Comuniștii de stânga », 4S.-R. » de stânga, « S.-R.-ii è 
de dreapta și menșevicii alergau prin uzine și fabrici, organizând meetinguri. 

Vântul vijelios de apus izbea zăpada în ferestrele cu perdelele trase ale 
locuințelor, în care cetățenii așteptau cu încordare desfășurarea evenimen- 
telor. Peste o săptămână, se va isprăvi cu bolşevicii. Dar nemţii au să vină 
la Petrograd !... Orice s'ar spune, ar fi cam umilitor să vezi un schutzmann 
pe Nevski | Patriotismul cetățeanului pârâia din toate încheieturile. In mânia 
lui, el nu mai cruța pe nimeni, nici pe bolșevici, nici pe Kerenski, nici pe 
idiotul încăpățânat de Nicolae al doilea. 


Nimeni nu-l văzuse niciodată pe Vladimir. Ilici atât de schimbat: 
faţa-i trasă era parcă bronzată de un foc lăuntric, fruntea îi cra brăzdată de 
sbârcituri, pete roșii apăruseră pe umerii obrajilor. Vorbea cu un desgust 
mânios, rostind şuierător printre dinții încleştați: 

— Nu înţeleg să mai rabd nicio secundă! S'a isprăvit cu frazele! S'a 
terminat cu jocul ! les din guvern, ies din Comitetul Central, dacă se va mai 
continua, o clipă măcar, această politică de fraze revoluționare | Sau pace 
imediată, sau o sentință de moarte dată puterii sovietice. 

Prin forța lui înflăcărată, prin atitudinea sa neclintită, prin logica sa 
limpede și prin faptul că, în același timp, muncitorii dela toate uzinele Petro- 
gradului începură să strige: + Suntem pentru Lenin | suntem pentru pace !», 
gonindu-i pe troțkişti la toți dracii și pe cei e de stânga » de pe tribunele lor, 
el izbuti să biruie opoziția. 

In noaptea din spre 24 Februarie, se deslănțui o luptă în Comitetul Exe- 
cutiy Panrus. « Comuniștii de stânga » și « S.R, mii se năpusteau ca turbații 
asupra tribunelor din sala prost luminată a Palatului Tauridei. Ei opuneau 
logicei lui Lenin tactica e atacului împotriva nervilor», imaginând ameţi- 
toare tablouri de răscoale țărănești. Unii dintre «stângiști » săreau de pe 
bănci și, urlând dramatic, anunțau refuzul lor de a ocupa orice fel de posturi 
în partid şi în administrația sovietică. 

Lenin, fără căciulă, cu şuba prost încheiată, cu fața pământie, se sprijini 
de o coloană imensă și-și întinse brațul, care rămase atârnat deasupra amfi- 
teatrului de posedaţi: 


PAINEA 89 


> . 

— Puteți să strigați, să protestați, să vă incleştați de furie pumnii... 
N'avem nicio altă soluție decât să iscălim aceste condițiuni. Aspra realitate 
însăși viața adevărată, nu aceea scoasă din cărți, ci alta, aşa cum există în 
toată goliciunea ci cumplită, s'a ridicat în fața noastră. -. 

Abia în zorii zilei consimțământul pentru brutalele condiții de pace fu 
votat şi Comitetul Executiv Central trimise la Berlin o telegramă în acest sens. 
Drept răspuns Germanii ocupară la 24 Februarie Pskovul. Pentru ziua urmă- 
toare, nu era exclusă ivirea patrulelor călări de recunoaștere la barierele Narvei 
şi ale Moscovei, 


Din ordinul lui Lenin, sirenele de alarmă răsunară la două ceasuri după 
pierderea Pskovului. Urlau toate fabricile și uzinele Petrogradului. Munci- 
torilor, care alergau din toate părţile, li se distribuiau arme şi cartușe. Locul 
de adunare era la Smolnâi. 

'Toată noaptea, grupulețele de oameni înarmați se scurgeau din toate 
sectoarele, din toate mahalalele capitalei spre curtea largă a Institutului Smol- 
nâi, în care ardeau focuri, luminând laolaltă chipurile aspre şi posomorite 
ale muncitorilor, hainele lor ponosite, prefăcute în pripă în uniforme mili- 
tare, cu câte un centiron, o cartuşieră, o bandă de mitralieră; luminând 
mantalele şi căciulile găurite ale soldaților de pe front, literele de aur de pe ` 
şepcile fără cozoroc ale marinarilor din Flota Baltică, stând mai la o parte 
de ceilalţi, ca şi cum această revistă neobișnuită n'ar fi decât una din exerci- 
țiile obișnuite, executate în bătaia vântului iute al Revoluţiei, 

Erau şi multe femei, cu broboade și incotoșmănite în șaluri și în cojocele, 
Unele aveau arme. În mulțimea aceasta neagră la vedere sclipeau pe-alocuri 
nasturi de student. Călăreți, încălecaţi pe niște mârțoage ciolănoase se des- 
părțeau în trap de colonada roșie la lumina rugurilor. Oamenii cărau 
mitraliere, legături de săbii, arme. Voci răgușite strigau numele uzinelor, 
Grupuleţe de oameni alergau, se înșiruiau, ciocnindu-şi spomotos armele 
între ei, : 

— Dre-e-pţi !— răcneau unele glasuri. — Alinie-re-e ! Care știe să må- 
nuiască arma, un pas înainte! 

Căluţi păroși trecură din nou, nechezând. Ușile se trânteau mereu sgo- 
motos, sub colonadă. Oameni in uniforme se repezeau afară și dispăreau în 
mulțimea frământată. Un scaun aurit, adus de cineva, sbură drept în foc, 
făcând să se ridice sus de tot o mulțime de scântei. Nouri umezi își sfâșiau 
sdrenţele de creştetele desfrunzite ale copacilor, învăluind în ceață frontis- 
piciul triunghiular al clădirii. 

Din bezna largului Prospect Suvorovski soseau mereu alte detașamente 
de muncitori petrogrădeni, ridicați din paturile lor sărăcăcioase, din subso- 
lurile şi magberniţele lor, de urletul necontenit al sirenelor. . . 


go VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


» 

Pe coridoarele dela Smolnii, muncitorii se mișcau asemenea unui zid 
neîntrerupt; unii urcau scările, alții, cu armele și cu ordinele scrise în fugă 
pe fițuici de hârtie, să grăbeau jos, în gerul nopţii, pornind spre gări. 

La etajul al treilea, unde se afla cabinetul lui Lenin, comisari ai Po- 
porului, secretari ai comitetelor Partidului, militari, membri ai Comitetului 
Executiv Central Panrus și ai Sovietului din Petrograd își făceau anevoie 
drum în această imbulzeală. Tot aici se puteau vedea, strânși de peretele 
coridorului, + comuniști de stânga +, rătăciți și buimăciţi. Ivan Gora auzi, 
cu urechile lui, pe un meşter bătrân dela uzinele Putilov — om cu ochelari de 
metal, care, înghesuit lângă o căpetenie a « comuniștilor de stânga », îi vorbea: 

— Vită-te și tu, cap de om prost, iată când începe războiul popular |. . 
Vezi, asta e! Te joci? 

Vladimir Ilici şedea în cabinetul său. Surescitat, iute, ironic şi caustic, 
el diriguia hotărit furtuna, trimițând în toate părțile mii de bilețele și sute 
de oameni. Alerga dela telefon la ușă, pentru a chema pe cineva, punea în- 
trebări, dădea ordine și lămuriri, trezind, prin scurte întrebări şi formulări 
deschise, tăioase, voința oamenilor desorientați în acest vârtej monstruos. 

Tot acolo, golind de hârtii și de cărți un locşor la masă, lucra Stalin. De 
pe front veneau ştiri îngrozitoare, rușinoase. Armata veche refuză cu desă- 
vârșire orice ascultare. Detașamentul de marinari, în care se pusese atâtea 
speranțe, părăsi deodată Narva, fără să fi luat contact cu inamicul, şi se ros- 
togoli până la Gatcina. In clipele de răgaz, rezemându-se cu coatele de teancu- 
rile de hârtii de pe masă, Lenin privea ţintă în ochii lui Stalin. 

— Vom avea timp? Cavaleriştii germani pot să fie chiar mâine dimineață 
la poarta Narvei. . 

Stalin îi răspundea cu aceeași voce egală, nu prea tare și calmă, cu care 
întreținea toate convorbirile: 

— Eu cred că vom avea timp... Sau distribuit arme și mitraliere în 
număr de... (citi o notiţă). Comandamentul german este deja informat 
despre moralul muncitorilor... Spioni sunt destui... E prea puţin probabil 
ca nemții să se hotărască să se våre în Petrograd, acum, cu forțele neînsem- 
nate. .. 

In camera goală de alături, în care era o singură masă cu o hartă de 1o 
verste într'un pol, lucra statul major, Lenin chemase pe specialiştii militari 
din Moghiliov, unde ei lichidaseră statul major al fostului Mare Cartier 
General. Lenin le spuse: + Trupe n'avem, muncitorii Petrogradului trebue 
să înlocuiască forța armată ». a Generalii » își prezentară planul: să se trimită 
imediat în direcția Narvei și a Pskovului grupe de recunoaștere de câte treizeci 
-—patruzeci de oameni, iar, între timp, să se formeze detașamente de luptă 
de câte cincizeci—o sută de oameni, care să fie trimişi în ajutorul celor din- 
tâiu. Lenin și Stalin aprobară planul. Imediat, chiar în camera aceea în care 

nu exista decât o masă cu un scăunel, statul major începu formarea grupelor 
şi a detașamentelor şi expedierea lor pe front. 


D251 


PAINEA gi 


"Toată noaptea plecau trenuri spre Pskov și Narva. Mulţi dintre muncitori 
țineau arma în mână pentru prima oară în viața lor. Aceste prime detașamente 
ale Armatei Roşii erau încă neînsemnate, și ca număr, și ca valoare com- 
bativă. Dar oamenii aveau dinţii încleştaţi, nervii incordaţi, muşchii contractaţi. 
'Trenurile treceau în sbor pe câmpiile înzăpezite, cufundate în bezna nopții. 
Muncitorii petrogrădeni își dădeau seama că intră în luptă împotriva unui 
duşman puternic şi că dușmanul acesta poartă numele de imperialism mon- 
dial... Această conștiință ridicată, în ceea ce priveşte imensitatea sarcinei lor, 
se dovedea a fi o armă şi mai cumplită decât tunurile și mitralierele germane. 

Nemţii sperau să intre fără prea multă bătaie de cap în Petrograd, Nenu- 
măraţii lor agenți pregăteau un măcel în Petrograd, o explozie internă, Supu- 
nându-se unor ordine secrete, mii de prizonieri germani se strângeau acolo, 
venind din Nord, din Est, din Siberia. Cetăţenii Petrogradului discutau în 

tă între ei, privind de nemți, care forfoteau, fără niciun rost, 
asi oraș. Dar, A aid tă pal pentru ei, în urma ordinului dat de Lenin 
şi de Stalin, Petrogradul fu descongestionat, printr'o singură lovitură, de 
diversioniştii germani. Explozia nu izbutise, pen 

Când spionii începură să raporteze nemților despre starea de supra-agitaţie 
a muncitorilor petrogrădeni, despre mobilizarea generală a muncitorimii şi 
când unităţile înaintate ale Germanilor începură să se izbească de focul tru- 
pelor proletare, recent formate, ocuparea Capitalei nordice începu să li se 

arate drept un lucru nesigur şi plin de risc. 


Acum, când pacea dela Brest fusese semnată, Lenin începu cu toată 
energia să organizeze forțele de rezistenţă ale republicii. In locul armatei 
ţariste, care se împrăștiase, pe linia de contact cu nemții, acționau diferite 
detașamente revoluţionare pestrițe, care abia-abia de ascultau de ordinele 
date de trei comandanți supremi (unul fusese numit de către comisariatul 
militar, al doilea de câtre Sovietul « Republicii Federative a Kalugăi », iar al 
treilea fusese ales pe front, așa cum legiunile romane îl aleseseră pe Cezar). 
Detașamentele erau alcătuite din muncitorii Petrogradului și Moscovei, din 
cele mai tinere contingente chemate sub arme, din țăranii de prin partea 
locului, din partizani, din refugiați, din anumite formaţii neobișnuite, cum 
era « Armata specială a lui Remniov », alcătuită treizeci la sută din bandiți, 
sau regimentul + Ingerii Morţii +, recrutat din tot felul de amatori de aven- 
turi de către comandantul lui, lurko 'Țibulko. La ivirea unor trenuri cu un 
asemenea detaşament, având un steag negru pe locomotivă, personalul gărilor 
se salva prin fugă, iar șeful gării se refugia sub vreo platformă sau în altă 

rte. 

Š Cei trei comandanți supremi fură destituiți. Numeroasele detașamente 
fură subordonate unui conducător militar și orânduite în două linii de aco- 


92 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


perire, cea de Nord și cea de Vest, apărând căile ce duc spre Petrograd și 
Moscova, Detașamentele diforme începeau să se transforme în companii şi 
batalioane, completându-se, cu ajutorul secțiilor militare ale sovietelor locale, 
cu voluntari angajați, prin înrolare cu garanţie reciprocă, cu o soldă de 5o 
ruble pentru cei fără familie și 150 ruble pe lună pentru familiști. In același 
chip, se făcea recrutarea cadrelor de comandanți din sânul vechii ofițerimi. 
Completarea cadrelor era însoțită de mari dificultăți. Se înrolau ca voluntari 
mulţi dintre aceia care n'aveau niciun rost și voiau să mănânce, fără să lupte. 

Situaţia alimentară a trupelor era din cale afară de rea. Sovietele şi direc- 
țiile locale nu erau în stare să facă față sub regimul preţurilor fixe, iar cerea- 
lele mergeau la speculanţi şi erau cumpărate de chiaburi. Detașamentele mi- 
litare rămâneau înfometate. Ajunse la culmea disperării, statele majore ale 
diviziilor trimiteau prin sate oameni cu sare și cu zahăr, pentru a obține în 
schimb ceva făină și cartofi. Până și 2 conducătorul militar al sistemului de 
acoperire » era silit să meargă cu trenul ca să ofere țăranilor tot felul de boarfe 
în schimbul făinei și al slăninei. 

Caii militari, cu coastele ieșite în afară, pășteau pe răzoarele țărănești, 
Se simţea lipsa de cisme, de tunuri, de şei, de harnașament. 

Toate astea zăceau undeva prin antrepozite, dar cine să le găsească, 
iar dacă le găseşti, începe să curgă o ploaie de hârțoage de înnebunește și 
dracul... 

Și, totuși, cu toată neputința organizațiunilor de aprovizionare, cu tot 
sabotajul lor, cu toate că pentru unii revenirea ofiţerilor de carieră apărea 
absurdă şi de neconceput, cu tot desgustul pentru războiu al oamenilor care 
petrecuseră patru ani în tranșee, în fine, cu toate că satul se cufundase până 
peste cap în treburile lui, în lupta sărăcimii împotriva chiaburilor, primele 
contururi ale osaturii Armatei Roșii incepuseră să se ivească tot mai pro- 
nunțat. 


In aceeași zi, la vreo două sute de verste, spre Apus de Staniţa Nijnecirs- 
Kaia, în orășelul de stepă Lugansk, cu marginile şi cu mahalalele muncitorești, 
in care erau aceleași case de lut, cu câte trei ferestruici, dar unde nu mai 
erau grădini intinse, cu clăi de grâu, şi unde doar o scroafă umbla alene pe 
uliţă, împreună cu purceii ei, în timp ce vişinii înfloreau pașnic şi ciorile 
țipau deasupra cuiburilor, în acest orăşel, la uzinele de mașini Hartmann 
se ținea o adunare. 

Venise atâta lume, incât oamenii ședeau în pervazurile ferestrelor, pe 
mașini, iar unii își aplecau capetele în jos de pe o macara turnantă, Prezida 
organizatorul și șeful Gărzii Roșii din Lugansk, Parhomenko, un om robust, 
cu mustățile pleoștite şi cu căciula de oaie lăsată pe ceafă. 

La tribună, făcută în pripă din scânduri nedate la rindea şi pe care scria 
cu catran: + Nu vom da Donbassul imperialiştilor ! +, stătea un om mic de 


PĂINEA 93 


statură şi rumen de emoție, Își lepădă bekeșul; bluza militară îi strângea 
pieptul vânjos, iar gulerul se înnegrise pe margini, din pricina sudorii. 

Vorbea răsunător şi impresionant. Ochii veseli se lărgeau în clipele când 
privea chipurile ascultătorilor, când posomorite, când pline de o hotărire 
tragică. Ei îşi deschid gurile. « Ha-ha-ha!»— tună sub bolțile afumate, și 
ochii oratorului se luminează cu o glumă. Mâna lui îndoită taie din nou cu 
palma un hotar intre cele două lumi: a noastră și cealaltă, necruțătoare care 
înaintează acum cu milioane de baionete impotriva noastră, 

— ...Trebue să pricepem că numai noi înşine hotărim soarta noastră. 
Ceasul de groaznică primejdie a sunat. Burghezia rusă a chemat în ajutor 
pe cea germană. Ei vor să înnece în sânge revoluția proletară. Vor să ne aca- 
pareze uzinele şi minele, iar pe voi, tovarăşi, o să vă țină ferecaţi cu lanțuri 
de aceste mașini. . . ; 

Era ascultat cu atâta încordare, încât se părea că la unele cuvinte auzeai 
cum scrâșnesc dinții oamenilor. Il credeau, îl cunoșteau bine, pe bătrânul 
luptător clandestin Climent Voroșilov, originar chiar din aceste locuri. În 
timpul războiului mondial, lucrase la TȚariţin, ducând o activitate clandestină 


. pentru înjghebarea unui grup de bolşevici. Urmărit de poliţie, fugise la Pe- 


trograd şi lucrase acolo în atelierele Surgailo. După revoluția din Februarie, 
se întorsese la Lugansk, unde scosese un ziar, scrisese articole şi fusese ales 
președinte al Sovdepului 1). Plecase la Petrograd, ales deputat în Adunarea 
Constituantă. După Octomvrie, funcţionase acolo în postul de comisar pentru 
ordinea publică. In zilele de ofensivă germană, se întorsese din nou în Don- 
bass, intră membru în Sovietul Comisarilor Poporului ai Republicii Doneţ- 
Krivoi Rog, iar acum ținea şedinţa cu muncitorii metalurgiști dela Hartmann, 
originari din locurile sale de baștină. | = 

— ... Suntem datori să opunem, în bazinul Doneţului, o impotrivire 
îndârjită câinilor de nemți. Inainte de toate, tovarăși, ei vă pregătesc o robie 
sângeroasă. Nemţii încereuiese acum Harkovul. Detașamentele revoluţionare 
roşii sunt puține la număr şi împrăștiate. Rada centrală a vândut Ucraina, 
ea va vinde și Donbassul. e 

Cine e gata să-și întindă gâtul la jug? (Voroșilov cuprinse cu privirile 
chipurile împietrite). Niciunul dintre noi... 

O voce de tuciu rosti după el: 

— Niciunul dintre noi... L-adevărat! 

Mulţi se întoarseră într'acolo unde, ascuns de un postament de tuci, 
stătea omul cu glasul de tuciu. 

Era turnătorul Bokun, acela care ridica cu mâinile lui piesele de patruzeci 
de puduri, dacă ele nu puteau fi apucate cu macaraua. 

— Noroc, Bokun ! — strigă Voroșilov. Aşa dar, tovarăși, să trecem, după 
pilda lui, dela vorbe la fapte. Nemţii trebue să găsească în Donbass două 


1) Prescartat din: » Sovietul Deputaţilor de Muncitori şi de Soldati». N, tr, 


94 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 
sute de mii de baionete proletare. Luganskul începe. Suntem datori să formăm 
imediat un detașament de şase-șapte sute de luptători. Vom merge în întâm- 
pinarea intervenționistilor. Fiecare fabrică, fiecare mină va trimite detașa- 
mente în urma noastră. Cei rămaşi trebue să pregătească automobile blindate 
şi trenuri blindate. Avem arme, iar, dacă nu ne ajung, o să ni le procurăm 
în luptă, o sută de proletari însuflețiți de ură de clasă fac cât o brigadă de 
simbriași imperialişti. 

— Scrie: Taras Bokun !— tună din nou vocea de tuciu de după mașină 
acoperindu-i glasul, 

Tușind, cu un glas nu mai puțin profund decât al lui Bokun, președintele 
Parhomenko îl trecu pe listă și-și mișcă. mustăţile. Mâini grele începură să 
se ridice în sus, răspunzând privirii lui. 

— Serie: Solok Matvei... = 

— Prohwvatilov Ivan, scrie... . 

— Cebreţ. .. 

Parhomenko își mişcă din nou mustăţile: 

— Cum? Ia zi, Încă odată. 

— Ei, Mikolai Cebreţ, .. Ce nu mă cunoşti? 

— Serie: Vasilie Krivonos, şi un alt Vasilie Krivonos. . . 

Se inscriau după o bună chibzuială, fără grabă. Işi făceau loc până la tri- 
bună şi urmăreau, clipind din ochi, mișcările președintelui care le trecea 
numele pe o foaie de hârtie, Oftând se înapoiau la loc: 

— Va să zică aşa... 

Unul se înapoie la tovarăși, dând voiniceşte din cap: 

— La războiu, băieți! 

Altul se lăuda și glumea cu vorbe fără șir. Alţii ședeau ca ameţiți, privind 
drept înainte, cu ochii absenți. Toţi pricepeau că nu era glumă; odată început, 
lucrul trebuia dus la capăt, Erau oameni serioşi. . 


Trupele corpului I german înaintau dela Kiev spre Romodan-Poltava, 
în direcția Sud-Est, invăluind, printr'o adâncă mișcare de încercuire, Har- 
kovul și toată partea de Miază-noapte a Danbassului, 

Statul major al comandamentului suprem al armatelor de operațiuni 
roșii ucrainiene nu putea stabili legături sigure cu numeroasele detașamente 
împrăștiate pe căile de acces ducând spre Harkov. Detașamentele acționau 
fiecare după conștiința lui revoluţionară, retrăgându-se şi adunându-se în 
locurile, pe care le considerau demne de a fi 

Nu mai existau de loc legături prin telegraf sau pein telefon, Pentru orien- 
tare, se cerea vreuna din staţiile mai apropiate și dacă se auzeau din receptor 
vorbe neințelese ca un lătrat, atunei se constata că gara este ocupată de nemți. 

Nemţii împingeau în spre Romodan și, după ce-l ocoliră, roșii, in retra- 
gere, începură să se concentreze la Bahmaci și la Konotop, acoperind regiunea 


PAINEA 95 


fabricilor de zahăr și a pulberăriilor. Spre Bahmaci se retrăgeau detașamen- 
tele de muncitori dela arsenalul Kiev, trupele lui Şarov şi Remniov. In aceeași 
direcție se mișca din Harcov + Primul detașament socialist dela Lugansk »; 
comandantul lui era ajutorul de sublocotenent Grișin, având ca comisar pe 
Climent Voroșilov. Sâmburele detașamentului îl alcătuiau muncitorii dela 
Hartmann; restul erau lucrători dela alte uzine sau dela căile ferate. Chiar 
în drum fură nevoiți să curețe rândurile detașamentului de un număr de 
vreo cincizeci de bandiți. 

Toate grupele, coloanele și detașamentele, cu excepţia aceluia dela Lugansk, 
ocupară la Bahmaci un front in formă de potcoavă întoarsă spre Sud- 
Vest. : 

Nemţii, care aveau numai o vagă noțiune asupra dispozitivului și forțelor 
Rușşilor, se ciocniră pe neașteptate cu ei: locomotiva trenului din eșalonul 
principal se rostogoli de pe terasament. Trenul fu izbit de o ploaie de gloanțe. 
Nemţii săriră afară din vagoane și îndată ce sosiră toate forțele lor, trecură 
la ofensivă după toate regulile luptei moderne. 


Ivan Gora şi delegaţii uzinelor din Petrograd ședeau la o masă lungă, 
în cabinetul ordonat şi tăcut al Sovietului Comisarilor Poporului. Un cârd 
de cioare moscovite, nespus de îngrijorate de problema hranei, tot mai ane- 
voioasă, dădeau târcoale deasupra crenelurilor Kremlinului. Muţenia rigidă 
a cabinetului, sferturile de hârtie de pe postavul vișiniu, jilțurile acoperite 
cu dril, tic-tacul pendulei — toate acestea plăcură delegaților. Aici puterea 
sovietelor era tare, 

Apăru Vladimir Iiici — cu aceeași haină ponosită de om simplu, al 
nostru, al tuturor. Intră pe o ușiţă lăturalnică şi o închise pe loc, întorcând 
cheia, 

Salută scurt. Toți se sculară, 

— Staţi jos, staţi jos, tovarăși !— Se așeză la capătul mesei pe un scaun 
de stejar cu spătarul mai sus de capul său, Privi în fugă chipurile slabe și 
pline de sbârcituri ale muncitorilor. Ochii săi gălbui, cu pupilele cât bobul 
de meiu, arătară tuturor că el trăsese toate concluziile. Observă pe Ivan Gora 
ridicându-şi sprânceana. Ivan Gora răspunse printr'un surâs, care îi întinse 
gura mare dela o ureche până la cealaltă, 

Din geanta-i pusă pe genunchi, Lenin scoase o foaie scrisă, și-o așeză 
în faţă și-și ridică din nou capul, Avea fața suptă ca după boală. 

Delegații îl priveau în tăcere; unii întindeau gâtul peste spatele tovară- 
şilor ca să-l vadă, Foarte mulți îl vedeau pentru întâia oară. Veniseră la el 
la Kremlin, mânaţi de nevoi grele. Petrogradul murea de foame; satele nu 
mai dădeau cereale nici pe bani. Foametea strângea tot mai tare cureaua 
burților proletare. 


96 x VIATA ROMÂNEASCĂ 

— Vorbiţi; o să ne gândim ce fel de ieșire să mai găsim, — zise Vladimir 
]liici şi, ridicându-și din nou sprinceana, îl privi pe Ivan Gora. Nu există 
pe lume nimic imposibil... 

Ivan oftă de uimire: « La te uită, mă ține minte ! ù. Se zăpăci şi roşi tare, 
fiindcă nu putea să nu se uite la Vladimir Ilici, să nu-și lărgească obrazul 
într'un zâmbet, privindu-l, 

Un deputat bătrân, cu ochelarii în ramă de metal şi care şedea alături 
de Lenin își strânse mâinile umflate de inaniție și începu: 

— Stäm prost tovarășe Lenin. Ne doboară foametea. Ne mai ținem, 
ne sforțăm înainte, n'o să ne vindem libertatea de proletari. Dar ne omoară 
grijile. Mai sunt trei luni până la recoltă, şi nu mai avem ce mânca. Astă 
primăvară au început să ne moară copilaşii. Păcat, Vladimir Iliici. Muierile 
şovăie. Mâncarea n'o mai vedem decât în vis, 

Un alt deputat, un novgorodean chipeș, spătos şi posomorit, cu fruntea-i 
umbrită de pletele-i negre, adăugă fără să se uite la cineva: 

— Cartierele muncitorești ale Petrogradului se vor mai ține două săptă- 
mâni, cu condiția să-și primească regulat optimea. După aceea, vom începe 
să ne prăpădim. La uzine, jumătate sau chiar mai mult dintre lucrătorii din 
timpul războiului sunt lipsă. Ca să spun drept, nu prea ne pare rău de dânșii. 
A rămas miezul proletar. Dar are nevoie și el de hrană... 

Ceilalți deputați povesteau pe îndelete despre ravagiile foametei, despre 
nevoia de a-i sili pe brutarii particulari să scoată pâinea sută la sută ame- 
stecată, «Iese un fel de pâine scârboasă, Vladimir Iliici, de o poți lua cu 
polonicul, și chiar din porcăria asta ni se dă câte o optime»... 

Se povesti despre neregulile dela direcțiile de aprovizionare, unde dădeai 
la fiecare pas peste organizatorii camuflați ai înfometării. La uzine, ici-colo, 
ies la iveală nemulțumiri și se descoperă colportori de ştiri false. Ai demascat 
unul și răsar alți doi. 

Detaşamentele de colectare sunt trimise fără niciun sistem; În ele se 
găsesc adeseori colportori de svonuri care își aduc acasă saci întregi cu tot 
felul de bunătăţi; iar la adunări se vaită că n'au putut face rost de nimic... 

— Spre pildă, Vladimir Iliici, — rosti Ivan Gora cu voce de bas, după 
ce tuși și-și drese glasul, — la noi în uzină era cât pe ce să-l omoare pe se- 
cretarul colectivului de partid, pe tovarășul Efimov. Cu greu a scăpat teafăr. 
Intr'o bună zi, un meeting la atelierul de turnătorie, Ce e? Strigăte, gălăgie. 
4 Efimov doseşte la el acasă făină și zahăr e. Oamenii urlă într'una şi se por- 
nese de nu poți să nu-i crezi. Văzând că iese urit de tot, pun mâna pe te- 
lefon. Se 'ntâmplă că-l prind pe Efimov acasă. Ii vorbesc încet, să nu mă 
audă nimeni: « Fugi»! El mă întreabă: « Cum?» Eu, din nou: «Fugil». 
El râde și mă întreabă: « Dar unde vrei să fug ? » Li explic din nou: « Cară-te ! ». 
è Dar cine-i la aparat? e. Eu sunt, Ivan Gora îi zic, + Vine uzina la tine». 
A înțeles. Mi-a răspuns: + La ce bun să se ostenească? Vin eu fa dânşii », 
Și vine la turnătorie. Intră curajos şi privește cu ochi fulgerători. Mi-a po- 


-$ 
paa 


pr 


PAINEA 97 
vestit mai târziu: « Am intrat cu capul sus, dar mi-a înghețat sângele în vine », 
Când l-au zărit oamenii, au Început să urle: e Speculantule! Te imbuibi 
cu untl». El stă cu mâna ridicată în sus și așteaptă să înceteze gălăgia. Apoi 
le zice liniştit: e Ei? De ce urlați? Na-vă cheile de acasă. Și le aruncă supărat 
cheile. « Duceţi-vă şi căutați. Dacă găsiți măcar o bucată de pâine, puteți 
să mă ucideţi. Hai, mișcați-vă, vă aştept aici» Au plecat vreo doisprezece 
inşi. El stă şi fumează. Se 'ntorc flăcăii noștri, cu botul în jos, ruşinați că 
nu-l pot privi drept în ochi ». a Uite ce-am găsit e... şi arătară doar o coajă 
de pâine mucegăită. S'a făcut îndată vesel: a Care va să zică v'ați dat seama 
că n'am nici făină, nici zahăr. Acum, ia să căutăm noi la acei care fac gură»... 
Şi-l arată pe Vaska Vasiliev, înapoiat de două zile cu detașamentul de colec- 
tare şi care se tot văieta. li spunem lui Vaska; « Hai cu noi, să vedem ce ai 
acasă l»... 

— Și aţi găsit ceva la el? — întrebă repede Lenin. 

— Cum să nu... Şi făină, și slănină, ba mai avea în bucătărie și o capră. 
Am adus și alimentele şi capra, ca să le vadă toți ai noștri, Băieţii s'au mâniat 
rău de tot, mai ales din pricina caprei. + Este o rușine mondială»! 

— Aşa, aşa — zise Lenin, fără să mai fie atent la vorbele povestitorului. 
Va să zică, tovarăşi... Daţi-mi voie să iau cuvântul, 

— Poftim, răspunseră delegaţii. 

— « Văicăreala nu ajută la nimic, Țara a ajuns în preajma prăpastiei. 
Ea se sbate în ghiarele foametei... Foametea bate la ușa muncitorului, la 
ușile sărăcimii. . . 

Lenin începu să vorbească cu o voce puţin stinsă, pe un ton chiar distrat 
în aparenţă. Şedea cu pieptul lipit de masă și-și ținea cu mâinile geanta de 
pe genunchi. Fără să se miște, deputații îi priveau fața trasă, cu pielea găl- 
buie. Dela perete se auzea tic-tacul potolit al unui ceas. 

— ... Toate încercările de a-ţi face rost de pâine numai pentru tine, 
numai pentru uzina ta, nu fac decât să sporească desorganizarea. Este din cale 
afară de prost. Și, totuși, în țară există pâine... Parcurse cu ochii cifrele 
de pe o foiţă de hârtie din fața lui. Există destulă pâine pentru toată lumea. 
Foametea dela noi nu provine din lipsa pâinii, ci pentrucă burghezia dă 
ultima-i bătălie decisivă. Burghezia, bogătașii dela țară, chiaburii, zădărni- 
cese monopolul cerealelor și preţurilor lor fixe. Ei sprijină tot ce este vătă- 
mător puterii muncitorilor, — și cu capul ridicat rosti cu asprime: — tot ce 
este vătămător puterii muncitorilor, care urmăresc realizarea celui dintâiu 
principiu al socialismului: + Cine nu munceşte, nu mănâncă e... 

Făcu o pauză, apoi vorbi mai departe: 

__—.... Nouă zecimi din populația Rusiei este de acord cu acest adevăr, 
In el este temelia socialismului, izvorul nesecat al puterii lui, chezășia nepie- 
ritoare a biruinţii lui finale. 

Impinse scaunul la o parte, puse geanta pe masă și continuă să vorbească, 
stând în picioare sau făcând, din când în când, câţiva pași lângă masă, 


g VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


— Zilele acestea, imi voiu permite să apelez în scris la voi, tovarăși din 
Piter. Piterul nu e Rusia, iar muncitorii din Piter sunt o mică parte din mun- 
citorii Rusiei. Dar ei constituiesc unul dintre cele mai bune, cele mai înain- 
tate, cele mai conștiente, cele mai revoluționare și cele mai tari detașamente 
ale clasei muncitoare... Tocmai acum, când revoluţia noastră a ajuns în 
mod direct, cu adevărat în practică, la sarcinile înfăptuirii socialismului, 
tocmai acum, în cazul problemei principale a pâinii, ne apare, mai limpede 
ca lumina zilei, necesitatea puterii de fier revoluționare, a dictaturii prole- 
tariatului . . . | 

Îşi întări vorbele printr'un gest: întinse mâna câtre cei ce şedeau în jurul 
mesei şi-şi strânse pumnul, ca şi cum ar fi strunit hățurile revoluției... 

«Cine nu munceşte, nu mănâncă s, — cum să aplicăm acest principiu 
in viață? Este limpede ca bună ziua că în primul rând, este necesar mono- 
polul de Stat. In al doilea rând, cea mai riguroasă contingentare a tuturor 
surplusurilor de cereale şi aducerea lor regulată. In al treilea rând, reparti- 
zarea justă şi dreaptă a pâinii între cetățeni, fără niciun fel de avantaje pentru 
cei bogați, sub controlul statului proletar... 

Făcu o sforțare, încercând să descuie incuietoarea genţii care se inchisese 
singură. Aţintindu-și ochii se uită la ceas. 

— ... Minunat, Voi spuneţi: la uzinele Putilov erau patruzeci de mii lu- 
crători. Dar erau, în majoritate, muncitori + provizorii +, neproletari, oameni 
nesiguri și moi. In prezent, au rămas cinsprezece mii. Dar sunt proletari, 
încercați și oțeliți în luptă... Tocmai o astfel de avant-gardă a revoluţiei trebue 
să facă un apel impunător, trebue să se ridice în masă. .. Trebue să înțeleagă 
că salvarea țării este în mâinile ei. Trebue să se organizeze o mare « cruciadă + 
impotriva acelor care fac speculă cu cerealele, împotriva chiaburilor, a lipi- 
torilor satelor, a desorganizatorilor şi șperțarilor. . . 

Deputaţii nu mai ședeau pe scaune. li ridicase prin mișcarea mâinilor 
lui, și ei făcură cerc în jurul lui Vladimir Ilici, dând din cap, întărindu-i 
vorbele, suspinând de emoție. .. Ivan Gora stătea drept în fața lui, privindu-l 
de sus în jos, cu ochii larg deschişi, uitându-se la gura lui aspră, cum asvârlea 
cuvintele, la spuma tulburării din colțurile buzelor. . . 
= — ... Numai ridicarea în masă a muncitorilor de avant-gardă este în stare 
să salveze țara şi revoluţia... Se cer zeci de mii de oameni de avant-gardă, 
proletari căliți... Destul de conștienți, pentru a lămuri totul milioanelor 
de oameni săraci din toate colțurile țării şi pentru a se pune în fruntea acestor 
milioane. .. Destul de severi pentru a se lepăda de fiecare om care s'ar lăsa 
« ispitit e — se 'ntâmplă! — de avantajele revoluției și pentru a-l executa 
fără milă. Destul de tari și devotați revoluţiei, pentru a îndura toate greu- 
tățile « cruciadei e, E un lucru mai greu decât să-ți arăţi eroismul timp de 
câteva zile. Revoluţia merge înainte, se desvoltă şi crește, Lupta crește în 
lărgime și în adâncime. Distribuirea dreaptă a cerealelor și a combustibilului, 
sporirea producției lor, contingentarea lor cea mai severă și controlul lor 


PĂINEA 99 


din partea muncitorimii și prin autoritatea Statului, — iată intrarea cea ade- 
vărată și principală în socialism. Aceasta nu mai este o sarcină « revoluționară, 
de ordin general », ci tocmai o sarcină comunistă... 

Cu degetul în sus, Vladimir Ilici o repetă şi ochii lui căutau parcă un 
răspuns în ochii ascultătorilor: + E limpede? E limpede, nu?e, 

Tot cu degetul cel mare ridicat, Ivan Gora rosti: 

— Adevărat, l-o sarcină limpede, Se poate face, Vladimir Ilici. 

— O putem face, răspunseră deputații. 

— "Tovarăși, una din cele mai mari fapte, de neînlăturat, ale loviturii de 
stat din Octomvrie, ale acțiunii sovietice, este că muncitorul de avant-pardă 
a intrat în masele poporului, a pornit ca un îndrumător al sărăcimii, ca un 
conducător al maselor muncitoare dela ţară, ca un constructor al Statului, 
Dar, tovarăși, după ce a deslănțuit revoluția comunistă, clasa muncitoare 
nu se poate lepăda, printr'o singură lovitură, de toate slăbiciunile și viciile 
moştenite dela societatea moșierilor şi capitaliștilor. Dar clasa muncitoare 
poate birui, și va birui, în cele din urmă, în mod sigur şi inevitabil, lumea 
veche, viciile și slăbiciunile ei, dacă impotriva dușmanului vor porni deta- 
șamente de muncitori tot mai noi, tot mai numeroase, tot mai luminate prin 
experiență, tot mai câlite prin greutăţile luptei... 

Vladimir Iliici dădu din cap: deci așa e... Făcu un pas îndărăt. Degetele 
mari ale mâinilor lui nimeriră în buzunarele dela vestă. Mici sbârcituri îi 
alunecară de pe tâmple şi colțurile pleoapelor. Ochii îi scânteiară de umor 
și bunătate, 

— lată, așa €... rosti el. 

Ivan Gora găfâi de emoție, stăpânindu-se cu greu să nu inșface cu labele 
lui pe acest om, să nu-l sărute pe el, prietenul... 

— Acum, tovarăși, vom schița un plan concret de acțiune... Luaţi loc... 


Contrarevoluţia își întinsese larg aripile-i negre deasupra tuturor ținutu- 
rilor nemărginite ale- Statului sovietic. 

Japonezii ocupaseră Vladivostokul, incepând astfel cucerirea Siberiei, ce 
urma să intre chiar până la Urali, in + Marea Japonie +. 

Nemţii debarcaseră în portul Hanko un corp expediționar, în ajutorul 
burgheziei finlandeze, care înneca în sânge Finlanda sovietică. 

La Kiev, generalul Eichkorn disolvase cu forța Rada centrală, o adunătură 
de + S.-R, +, menșevici, avocaţi liberali şi învățători, care se jucau de-a Sicea 
Zaporojeană şi pusese hatman a toată Ucraina pe generalul din suita țarului 
Skoropadski, om serviabil, și, după părerea nemților, om cu creştere aleasă, 

La Novocerkask, pe Don sub protecția nemților, se adună «+ Cercul de 
mântuire a Donului », la care ofițerimea căzăcească şi stanișnicii mai înstă- 
riți aleseseră pe tânărul și vorbărețul general Krasnov, indicat de nemți în 
postul de hatman al Marei Oști a Donului, iar Krasnov jură, în fața Cercului 


7. 


100 VIATA ROMÂNEASCĂ 


că până la toamnă va curăți de roșii ţinuturile Donului, împreună cu Țari- 
țânul de pe Volga. 

Respingând pretențiile Austriacilor, Germanii au ocupat cu trupele lor 
toată peninsula Crimeia şi au propus liberalilor ruși, oameni cu totul nevă- 
tămători care se salvau acolo, să formeze un guvern al Crimeiei, 

In acest chip, guvernul imperial german procedase la înfăptuirea reală 
a planului larg conceput al + Marii Germanii ». 

In stepe, la hotarul ținuturilor Donului și al Cubanului, armata de volun- 
tari, sdrobită în Martie de către bolşevici la Ekaterinodar, unde îşi pierduse 
organizatorul şi conducătorul, pe generalul Kornilov, se transforma sub 
protecția ospitalieră a hatmanului Krasnov într'o forță de temut. Turcia, 
Germania și Anglia pătrundeau cu sila sau prin viclenie în Caucaz. Slab 
închegată, confederația de republici transcaucaziene se descompusese; toate 
puterile ostile bolşevicilor o sfâșiaseră într'o serie de republici cu o inde- 
pendență iluzorie: Georgia menșevică, Armenia și Azerbeidjanul, — care 
fuseseră nevoite să-și caute imediat protectori bogați. 

Cea mai resimţită lovitură, însă, îi fusese dată Statului sovietic, care abia 
începea să trăiască, în Siberia. Puterea sovietică se ținea acolo printr'o supremă 
încordare de forțe: Siberia trebuia să hrănească revoluţia cu pâinea ei. Mos- 
cova biciuia pe comisari cu nesfârșite telegrame: « Pâine, pâine»... Prin 
apariția lor, detașamentele de colectare, formate din muncitorii veniţi din 
Rusia sau din cei localnici, făceau să se revolte sate străvechi, care păstrau 
cu sfinţenie obiceiurile din timpul sciziunii lui Avacum sau pe sătenii înstă- 
riți care stăpâneau mii de deseatine de pământ și de ape. Bărboasa negusta- 
rime siberiană abia îşi stăpânea furia. Risipită prin orașe, ofițerimea de 
carieră se aduna fără nicio stânjenire în asociaţii albe. Goniţi din Moscova 
și din Piter, + S.-R, vii, menşevicii, deputații Constituantei se pregăteau 
să-i rupă Rusiei o- bucată uriașă — Siberia. 

In ziua de 25 Mai (1918), pe toată întinderea dela Penza până la lorkutsk, 
se revoltaseră unitățile din corpul cehoslovac care se scurgeau pe linia ferată 
simplă în spre Vladivostok. 

Trupele cehoslovace erau bine înarmate şi reprezentau, în condițiile luptei 
de clasă îndârjită la maximu, o forță de temut. Trenurile lor, împodobite cu 
ramuri de brad, se intindeau la mii de verste şi atrăseseră atenţia acelora care 
căutau arme pentru răsturnarea Sovietelor. 

Consulii puterilor Antantei, deputații Constituantei disolvate prin forță, 
ofiţerii din tot felul de «ligi» ale e mântuirii, € S.-R.-ii ə, după directivele 
comitetului lor central, — toți făceau o. propagandă furibundă, pentru ca 
Cehoslovacii să se amestece, în sfârşit, în afacerile ruseşti. 

Din porunca statului-major francez, detașămentele franceze se revolta- 
seră aproape în același moment în toate stațiile şi orașele de-a-lungul Trans- 
siberianei, făcând să izbucnească răscoalele burghezilor, ale gărzilor albe şi 
ale chiaburimii. 


e 


PAINEA 101 


Siberia fusese deodată tăiată de restul țării. Aceasta însemna, înainte de 
toate, că înfometarea va deveni și mai îngrozitoare. Incă o arteră de aprovi- 
zionare fusese tăiată. Centrele urbane, cu proletariatul lor, care se hrănea 
cu câte cincizeci de grame de pâine pe zi, nu mai aveau rezerve decât pentru 
câteva zile. Contrarevoluţia era triumfătoare. Se părea că n'au să treacă decât 
vreo două, trei săptămâni şi populația celor două capitale, părăsindu-și casele 
și lăsând porțile fabricilor şi uzinelor larg căscate, se va împrăștia pe dru- 
muri, murind prin șanțuri, iar Consiliul Comisarilor Poporului va fi silit să 
ceară în genunchi milă. 


Raportul de forțe armate era de așa natură, încât se părea că contra- 
revoluţia va birui în mod inevitabil, ca într'o partidă de șah, Nu există minuni, 
La Moscova se ținuse conferința panrusă a partidului menșevicilor (care mai 
făcea parte din Comitetul Executiv Central Panrus). lată cum suna moţiunea 
lor: Rusia nu poate fi salvată decât prin alianța cu Antanta, având ca lozincă: 
« înapoi la capitalism ». 

+ Comuniştii de stânga + duceau o luptă disperată de sciziune, împotriva 
liniei lui Lenin. 

Fermi, în ciuda tuturor, stăteau Lenin, Stalin și Sverdlov, conducând 
tot partidul bolşevic. Raportul de forţe trebuia schimbat, fără nicio întârziere. 

„Hoardelor si bandelor contrarevoluției, vaselor de linie japoneze, tunurilor 
germane și aurului Antantei, nesecatelor rezerve de alimente, de haine, de 
cărbuni, de petrol și de fier, de care dispunea tabăra adversă, Revoluţia din 
Octomvrie le opunea probleme concrete, de o dificultate şi însemnătate istorică 
mondială. 

Raportul lui Lenin « Problemele actuale ale puterii sovietice +, rezoluţia 
Comitetului Central Executiv Panrus din 20 Mai, apelul Consiliului Comisa- 
rilor Poporului și decretul din 11 Iunie, relativ la reorganizarea comitetelor 
sărăcimii la sate, tunaseră asemenea unor goarne de alamă deasupra orașelor 
înfometate, deasupra întregii lumi sătești nemărpginite, turburate, frământate. 
Decretele proclamau temeliile de viaţă ale socialismului. La țară, luau naștere 
comitetele de săraci, Crearea socialismului, neîncercat, nevăzut de nimeni şi 
niciodată, operă de creație, ce cuprindea totul, dela chestiunile fundamentale 
ale vieţii și până la problemele de planificare ale Consiliului Economiei Naţio- 
nale, îmbrăcau formele reale ale vieţii, 

In Moscova înfometată fusese convocat cel dintâiu congres al Sovietelor 
economiei naționale, la care Lenin desvolta bazele reconstrucției socialiste 
a ţării. 

Membrii congresului, care căpătau în pauze câte o felioară de pâine nea- 
gră, umedă și plină de tărâțe țepouse, ascultau, discutau și luau hotăriri, cu 
calmul unor oameni care își dădeau seama de proporțiile greutăților trecă- 
toare comparate cu măreția sarcinii istorice. 


102 VIATA ROMÂNEASCĂ 


De fapt, nu era nimic neobişnuit: prin aceasta, se exprima spiritul creator 
al Revoluţiei din Octomvrie; foametea chinuitoare nu impinsese revoluţia la 
picire, aşa cum nădăjduiau intervenţioniștii și contrarevoluționarii. ci la înjghe- 
barea unor forme de viață economică noi, neîncercate niciodată şi de nimeni. 

Puterea politică şi economică din țară trecuse asupra clasei care conducea, 
pentru întâia oară în istoria omenirii, întreaga masă de muncitori şi de ex- 
ploataţi. Se puseseră probleme de cea mai mare greutate şi de o importanță 
capitală: « 'Trebue să organizim, într'un chip cu totul nou, cele mai adânci 
temelii ale vieții sutelor de milioane de oameni ». 

Astfel grăise Lenin la acest congres. Delegații îl aottou; chipurile supte 
erau grave, frunțile lor sbârcite. El sorbi câteva picături de apă și, graseind 
uşor, îşi formulă precis ideile, spunând sălii: 

+ Noi n'avem o experiență prealabilă. Tot ce-am știut, tot ce ne-au arătat 
în mod exact cei mai buni cunoscători ai societății capitaliste, cele mai emi- 
nente minţi care prevedeau desvoltarea ei, este că transformarea trebue să 
se producă istoriceşte, în mod inevitabil, pe o oarecare linie mare, că pro- 
prietatea privată asupra mijloacelor de producție este condamnată de istorie, 
că ea se va nărui, că exploatatorii vor fi, în mod inevitabil, expropriaţi. - . 

a Noi o ştiam, atunci când am preluat puterea pentru a proceda la reor- 
ganizarea socialistă, dar nu puteam cunoaște nici formele transformării, nici 
ritmul desvoltării reorganizării concrete, Numai experiența colectivă, numai 
experiența milioanelor de oameni pot da indicații decisive în această pri- 
vință. 

« Chiar în mersul lucrărilor, încercând cutare sau cutare instituție, obser- 
vându-le în mod experimental, verificându-le prin experiența colectivă co- 
mună a muncitorilor, şi, mai ales, prin experiența rezultatelor muncii, chiar 
în mersul muncii, pe loc, şi în starea de luptă disperată şi în faţa impotrivirii 
furibunde din partea exploatatorilor, noi trebue să ne clădim edifi ciul eco- 
nomiei noastre, Se înțelege că, în asemenea condiții, nu există mici cea mai 
mică urmă de motive pentru pesimism +, 

Sovietul Comisarilor Poporului nu cădea în genunchi și nu implora milă. 
Partidul bolșevic întorcea bruse Revoluţia din Octomvrie în întâmpinarea 
greutăților, în care ea trebuia să-și găsească puterile şi spiritul de creaţie. 
Greutățile constau şi în biruirea foametei, și în ruperea cercului forţelor 
contrarevoluționare, ce se tot strângeau, şi în problema, și mai grandioasă 
ce se punea în fața clasei muncitoare, aceea de a utiliza tot bagajul de cultură, 
de ştiinţă și de tehnică acumulat de capitalism, folosindu-l pentru nevoile 
clădirii unei vieți noi. 

In loc de pâine, în loc de lemne pentru sobă și de haine groase, necesare 
acum, imediat, Revoluţia oferea comori mondiale; Revoluția cerea proleta- 
riatului care își asumase greutatea puterii, toată răspunderea dictaturii, să 
facă sforțări ce păreau supraomenești. Și aceasta, și numai aceasta salvase 

Revoluţia: măreția sarcinilor ei și austeritatea conduitei ei morale. 


PÂINEA 103 


Trei lozinci fuseseră lansate în aceste timpuri cumplite: întâi, centrali- 
zarea aparatului de aprovizionare, cu decretarea prețurilor fixe la cerealele 
ce urmau să fie luate dela chiaburi printr'o « cruciadă » a detașamentelor de 
colectare; în al doilea rând, strângerea rândurilor proletariatului, a celor mai 
largi pături de muncitori, inconștiente încă și oropsite de soartă; în fine, 
organizarea sărăcimii sătești, a tuturor milioanelor de argați, de săraci și ne- 
înstăriți, risipiţi prin nenumăratele gospodării dela țară. 


Vladimir lliici întoarse comutatorul, stingând mica lampă depe masa-i 
de lucru (energia electrică trebuia economisită). Își frecă ochii osteniţi. Afară, 
după fereastra deschisă, fără perdele, mai stăruia albastrul serii liniștite, 
Ciorile făceau gălăgie, în vârful turnului Kremlinului, înainte de a adormi. 

— Chiar acum am primit informații, care, e drept, nu sunt încă verificate, 
— rosti Stalin. 

— La Țariţin, Saratov şi Astrahan, Sovietele au desființat monopolul 
cerealelor și prețurile fixe... 

— 'Tâmpiţii ! — Vladimir Ilici își întinse mâna după creion, dar nu-l luă. 
— Ascultă, dar, e revoltător ! 

— Eu nu cred să fie o simplă tâmpenie. .. În ținutul Volgăi-de-jos, colec- 
tările trec printr'o adevărată debandadă. .. In Caucazul de Nord și în gu- 
bernia Stavropol, este și mai prost. Azi, mâine, Krasnov va tăia drumul spre 
'Tihoreţkaia şi vom pierde și Caucazul şi Stavropolul. Nu, așa nu mai merge, 

Speriate de ceva, ciorile din turn se ridicară şi se așezară la loc. 

— Vorbind concret, tovarășe Stalin, ce ai de propus? 

Stalin frecă un chibrit de cutie; capul beţișorului sări în jos cu un sfåråit; 
el scăpără un al doilea chibrit şi flacăra mică îi lumină ochii ce clipeau parcă 
într'un zâmbet, cu pleoapele de jos uşor ridicate. 

— Noi subapreciem importanța "Țariţinului. In ziua de astăzi, Tariţinul 
este postul inaintat de bază al revoluției, spuse el, rostind, ca de obiceiu, 
fiecare cuvânt în așa mod, ca și cum s'ar fi uitat atent la el. — Marea linie 
'Tihoreţkaia—'Țariţin— Povorina-— Moscova este singura arteră de aprovizio- 
nare ce ne-a mai rămas. A pierde Țariţinul înseamnă a lăsa forțele contra- 
revoluționare de pe Don să se unească cu căpeteniile cazacilor din regiunile 
Astrahanului și Uralilor. Pierderea "Țariţinului va da naștere frontului contra- 
revoluționar dela Don și până la Gehoslovaci. Pierdem Marea Caspică și 
lăsăm trupele sovietice din Caucazul de Nord într'o stare de neputinţă. 

Vladimir Ilici aprinse lampa. Lumina albă se așternu peste hârtii și cărți, 
peste mâinile lui mari, acoperite cu firișoare de păr roșcat, căutând grăbit 
o hârtiuță. Stalin continuă cu glas coborit: 

— In prezent, toată atenţia noastră trebue să fie îndreptată asupra Țari- 
ținului. El poate fi apărat; acolo sunt treizeci şi cinci—patruzeci de mii de 


104 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


mii de muncitori, iar în regiunea lui se află cele mai bogate rezerve de cereale. 
'Trebue să se lupte pentru Țariţin, 

Vladimir Ilici găsi ceea ce căutase. Işi propti fruntea în palmă și citi 
în fugă cele scrise pe hârtiuță, 

+ Cruciada pâinii » trebue să capete un conducător — rosti el. — E o gre- 
şeală că lucrul acesta nu s'a făcut mai de mult. Foarte frumos ! Foarte frumos ! 
Se rezemă de speteaza fotoliului și chipul i se învioră printr'o expresie de 
viclenie. — Se precizează centrul luptei: "Țariţinul | Și iată că tocmai aici 
vom birui... 

Stalin zâmbi pe sub mustăți. Privea cu o admirație stăpânită pe acest om, 
cel mai mare optimist al istoriei, care întrevedea, în cele mai grele clipe de 
dificultăți, ceva nou, născut chiar de aceste greutăţi, şi care putea fi luat ca 
o armă de luptă şi de izbândă... . 

La 31 Mai, în «Pravda» dela Moscova s'a publicat textul următoarei 
delegații: 

« Comisarul Poporului Iosif Visarionovici Stalin, membru în Sovietul 
Comisarilor Poporului, conducător general al aprovizionărilor în Sudul 
Rusiei cu drepturi extraordinare. 

Sovietele Comisarilor locale şi regionale, statele-majore şi comandanții 
detașamentelor, organizaţiile feroviare şi şefii de staţii, organizaţiile flotei 
comerciale, fluviale şi maritime, organizaţiile de poștă, de telegraf și ale 
aprovizionărilor, toți comisarii sunt obligaţi să execute dispoziţiunile tova- 
rășului Stalin. 


Preşedintele Sovietului Comisarilor Poporului: 
V. Ulianov (Lenin) » 


DIN POEZIA SOVIETICĂ 


VLADIMIR MAIAKOVSCHI 


CÂNTEC DUPĂ ZECE ANI 


(Armatei Roşii) 


zile arzânde, 
Nu dor de război 
în luptă ne ține, 
noi 

apărăm 


agor 
și uzine. 


106 


din drum facem vânt. 
A Crâmului creastă 
străpunsă 
troznește. 
Armata Roșie 
în foc 
se câlește. . - 


de infanterie. 
Păstrând 


jurământul, 
cu Budionâi în cap, 


'Tălmăcire de 
MARIA BANUS 


107 


VALERIU BRIUSOV 


OCTOMVRIE 1917 


Sunt luni pe care le-a 'nsemnat destinul 
In calendarul veacurilor. Cine 

Va şterge de pe lespezile lumii 
Romana zi a idelor lui Martie, 
Când cea din urmă straje-a libertății 
A 'nfipt în piept, tiranului, pumnalul? 
Cum să uităm amiaza friguroasă, 
Eroii, ropotul de gloanțe, tot ce ține 
De 'mnegurata zi a lui Decemvrie? 

Ca flamuri intr'o ropie văpaie, 

Peste oceanul Marei Revoluții, 

Al Franţei 14 Iulie, 10 August! 


Dar mai presus de orice dată sfântă, 
Și decât 905, Decemvrie, 

Și decât 917, Februar, 

Tu străluceşti, Octomorie, lumină, 
Tu ce prefaci posomorita toamnă 

În primăvară clocotind de sevă, 

Și aruncând peste bătrâna viaţă 
Um foc triumfător, o zi deplină, 
Adevăratul drum ni-l luminezi. 


Tâlmăcire de 
MARIA BANUŞ 


VALERIU BRIUSOV 


CÂNTEC PENTRU MAREA REVOLUȚIE 


Către libertate. 


. Au pornit neteafărul 
Val ca să-l înfrunte: 
Lenin — ca luceafărul, 
Stalin —ca un munte, 
Negura trecutului 
Despicând-o 'n doud, 
Impotriva cnutului, 
Pentru-o soartă noud, 


Cu fierbinţi răsuflete, 
Sub înaltul boltei, 
Izbucnea din suflete 
Flacăra revoltei. 
S'au luat la "ntrecere 
Printre uragane, 

Cei ce ştiu sd secere, 
Cei dela ciocane. 


110 


VIATA ROMÂNEASCĂ 


Spulberând nätängele 
Oști de pe meleaguri, 
Ei, vârsându-și sângele, 
Işi fâcură steaguri. 
Prin tumultul anilor, 
Frânid de-a lor mână, 
Gloria tiranilor 

S'a făcut ţărând. 


Sub ndvala ploilor pi 
Și sub ger, anume, 

Jerifele eroilor 

Au clădit o lume. 

Cu meniri de crainică, 

Dârz şi viu există, 

Ca o stâncă trainică 

Lumea socialistă, 


Și, veghind cărdrilor, 
Să nu piard "n ceaţă, 
Azi, deasupra zdrilor, 
Pentru-o alld viaţă, 
Infrățind hotarele, 
Înfruntând oceanul, 
Strălucesc ca soarele; 
Secerea-Ciocanul, 


'Tăimăcire de 
GEORGE LESNEA 


| 


DRUMUL INVINGĂTORILOR 


Străpunge privind imensitatea câmpulor, 
prinde în scoica auzului Joșnetul valului mării, 
în viitorul măreț fără oglindă asemenea, 
limpede cată calea de treizeci de ani a țării. 


Când i-a fost dat, în goana prin secole, omului, 

pe prăbușitele căi înainte să meargă? 

Noi, cât'ar crește un veac am scuturat roadele pomului, 
veacuri sunt anii treizeci, nimic nu poate să-i șteargă ! 


Chinuri am înfruntat pentru viața care urmează, 
trecând prin strâmtorile negre cu monștri cu bal” și spume, 
dar comunismul din zarea pe care o luminează, 

noi ne-am numit fericiții, văzându-l primii în lume. 


Numărd tu, cromicarule ; jertfe, lupte, victorii, 
cântă, poetule, fapte pe scările lumii urcate, 
tot ce striviră strămoșii sub nendseutele glorii, 
noi le-am trecut pe sub curcubeu de realitate. 


Slab împotriva voinţei noastre rămâne oţelul, 

aripile inimii roșii largi s'au deschis, 

Să ne 'nfrățim cu gloria a fost țelul 

me 'nfricojatilor bolșevici în faptă și vis. 

Flanuri cât munții suind, prăbușindu-ne iară, 

ne sta ca o piele turnată larga manta militară, 

cu atât mai elastic, mai viu era pasul în ritmul mișcării, 
cu cât mai aproape de oameni lumina din semnele zării. 


m 
-< pp 


112 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Ce glorios trece calea prin vaduri nesdruncinate, 

Ce flacără veșnică suie rugul de inimi arzând ! 

Parola — Vladimir Lenin ! din vreme prin vremi va străbate, 
— Iosif Stalin! va răspunde ecoul la luptă chemând, 


'Tălmăcire de 
RADU BOUREANU 


ALEXEI SURKOV 


PUTEREA CELOR TARI 


Aproape-s încă 'n amintiri. Întregi. 

Și roşu 'ncununate cu legende! 

In zilele acelea, bolșevici 

Deschis-au drum izbânzii, prin torente. 


Să piară bezna grea și bunul plac 

lar viața să 'nflorească larg, să cânte. 
Lenin îi conducea la dârz atac 

Pe cei curați, cu inimi neinfrânte. 


Urmându-l toți, prin ocean vrăjmaș, 

Mereu mai tari, mai siguri, spre lumină — 
Pe noi ne-a apărat ca un biindaj, 
Increderea poporului, deplină. 

Pășind din trecători în trecători, 

Clădind cu sete viața mai frumoasă, 
Pătrunde 'n noi ca soarele prin nori, 

A Patriei iubire generoasă. 


Din fața noastră s'au retras, prea slabe. 


Atunci am înălțat spre ceruri, schele. 
Maşina depărtarea a trezit. 

Cântam de fericire între ele 

Cu vocea într'un singur glas unit. 


114 


VIAȚA ROMĂNEASCĂ 


Spre noi creșteau grădinile din țară. 
Puterea noastră se călea 'n oţel. 

Dar soarele pieri în nouri iară, 

In anii 'ntunecatului măcel. 

Urmând pe Stalin prin torent vrăjmaș, 
Am despicat noi pârtii spre lumină 

Și iar ne-a apărat ca un blindaj, 
Increderea poporului, deplină. 


A secerat tăișul luptători. 
Sânge 'ngroșea zăpada lunecoasă. 
Intra În noi, ca soarele prin nori, 


"A Patriei iubire generoasă. 


Pe câmpul luptei am trecut, stăpâni. 
Eroilor, sirenele le cântă. 

Din nou, neobosiți. Unealta 'n mâni 
Spre fericirea omului se-avântă. 


Puterea noastră-i nesecat izvor. 

Şi-acei ce se 'ngrozesc de-a noastră fală 
Răsuflă "n lume strâmb, otrăvitor, 

Şi urlă, şi omoară, şi înșeală. 


Popoarele ce bezna au gonit 

Nu le 'nspăimântă-otrava și minciuna. 
Tot ce prin muncă, luptă-am cucerit, 
Va fi al mostru-acum și 'ntotdeauna. 


Pașii ce merg spre fericire-s mari. 
Limpede, cântul luptei se ridică, 
În fruntea lor sunt bolșevicii tari. 
Spre comunism calea o despică ! 


NINA CASSIAN 


Tâlmacire de 


MIHAIL ISACOVSKI 


MEȘTERII PĂMÂNTULUI 


Pe stepele unde creștea iarba grasd 

și coaptele ape de org unduind, 

meșterii pământului sub fulgere de coasă, 
prin uscatele, galbene ape vedeau înnegrind. 


Din sat au adus între galbene lanuri 

un freamăt, un murmur de sdrhdtoare, 
ndpraznică poftă de muncă spărgând în elanuri 
un strigăt de fericire cuceritoare. 

Dar parcă deodată, sub pocnetul gândului crud 
fugea fericirea plesmită de vitrege bice, 

priveau în spre Nord, 

priveau în spre Sud, 

strivind Între palme galbene spice. 


Voiau sd "ncleșteze victoria 'n brațele negre 

cu mult înainte de treier, sub arțița cruntă — 

își aminteau cum pe stepa aceasta pe care aleargă galbene lanuri, 
fumega altădată mlaştina căruntă, 


Via sălbatecă cu rddăcinile strâmbe, uscate, 
sugea pe dâmburi sucuri sălcii, 

tăiau adânc palmele negre, crăpate 

și căutau să străbată privirile 

lânciile verzi ale papurei vii. 


116 


VIATA ROMĂNEASCĂ 
Lâncezitoare jale şi moarte : ih 77 
nu venea în ținutul acesta pierdut, 

o mie de ani au trecut 

mocneau superstițioasele babe de baștină 
erau speriate de dracii din mlaștind. 


Şi parcă mituiți de marele vis 

în foșnetul grav care curge `n oceanul de orz 
privesc cu iubire adâncă grăunțele mari 

zdcând în palma aspră întinsă de pumnul deschis. 


Vântul duce departe crâmpeiele graiului, 
vorbele simple se sting sub sborul de graur 
şi pare sub snopul de raze cdzând din amurg 
că mâinile lor 


sunt de aur, 


Dar oamenii, 

satele, dracii "'njurând, 

de nevoi, socoteli, de sumanele rupte uitând 
și spăâlțăiți de frigurile muncii, 

au pornit din cătune femeile și pruncii 
punându-le 'n mâinile negre şi goale, 
lopeţi, cazmale. 


Tălmăcire de 
RADU BOUREANU 


Acolo, hi 
pe unde trecea numai spaima, 

unde în negre noroaie căruțele pând la osii 

se împotmoleau, 

meşterii pământului gonind bänuitele duhuri, fumuri, 
au tras cdile muncii pornindu-le faima 

pe albele drumuri. 


Muncind, biruind tăcerea pătratelor verste, k 
dårji ca o turmă, 

tari ca o ceafă de taur, A 
au ndvdlit cu câmpul crescând în brazdele negre, 
triumfător deschizând în urmă 

oceanul de grâne larg ca un golf de aur. 


Zarea lor a deschis arcul poienelor tinere 
călătorind în zorile largi peste zare 
către tărâmuri de rai! 

căpițele proaspete de fân presărate 

pe stepă, cdldtoreau mai parfumate 
decât amiroase-al Ceylanului ceai. 


In zile de tihnă, când uriața muncă "mpietreșie 

când tăcerea se "'ntinde departe către dealuri carpatice, 
depânând visul belșugului ca firele ghem slui 

sosesc pe întinderea stepei 


2 — 


MIHAIL RUDERMAN 


OAMENII LUI OCTOMVRIE 


In atelierul fabricei mari 
privirea tăioasă i-o recunoscut, 
fulgere, ani de demult strălucesc 
în cerul vânăt al ochilor lui. 


Din amintire chipul iubit E 
se 'nchiagă — prieten, în lupte tovar, 

din ceața uitării răsari limpezit, 

mitraliorule tânăr alături stai iaräşi, == 


Flăcăi, împreună prin leat 20, 

in cavalerie-am fost în armată, 

din lupte și vremi îmi reamintesc, 
am scris despre tine un cântec odată, 


Sbura pe cuvinte nepotolită 

coama de foc cu roibul pământului, 
coama de flacără, coama furtunii 
coama de fum, coama vântului. 


În vadul vieții, pe largul pământ, 
câte "'ntâlniri neaşteptate, 

atâția prieteni doriți întâlneam, 
adesea 'n oraje şi sate, 


Savanţi, ingineri pentru veacuri clădind, 
agronomi pe câmpii nesfârjile, 

scriind fericirea pe pagina mare 

a Patriei noastre iubite, 


reont $ 


OAMENII LUI OCTOMVRIE 119 


Peste întinse ogoare, păduri, 
prin stepe trezite din moarte, 
flacără fălfâitoare aţi dus 
steagul lui Lenin, departe 


Cu pumnul de fier în dreptate călit, 
acolo, pe-al Baltice mal, 

La Moscova și Stalingrad ați lovit 
sdrobind al dușmanului val. 


Sbura între oameni cântecul larg, 
de ritmuri eroice plin, 

pe aripa lui, soldatul din gardă 
întră într'o zi în Berlin. 


Tânăr răsună pe umeri de ani, 
cântecul nostru de luptă vibrând, 
se văd orașe de aur crescând. 


Nu pot să bată pe lume furtuni, 

negru orcan să-i aplece, 

pe cei care drumuri spre veacuri deschid 
peste zările moarte vor trece. 


Acolo, sub steag stalinist fluturând, 
pământul e zâmbet de fericire, 
auzi în pahare cristalul râzând 
când trece Octomorie în nemurire. 


Privirea ta arde cu tinere focuri ; 
ești tânăr voinice mereu 
şi mu în zadar ai trecut, ci eroic 


prin lupte, tovarășul meu. 


Tălmăcire de 
RADU BOUREANU 


LEV CERNOMORŢEV 


IOSIF NONEŞVILI şi A. MEJIROV 


FIICA MARELUI OCTOMVRIE 


— =- — 
n e S a 


Cât eroism în inima ta arde 

şi câtd vlagd mâna ta ascunde]. . . 
Nopți îndelung plecată pe brancarde, 
ai stat de veghe `n orele profunde. 


Aceste gânduri, țării dăruite, 

nu a putut războiul sd le frångå. 

In amintirea zilelor cumplite 

cad viscolele vremii peste tâmplă. 

Azi porți în ochi mai limpede azurul 
ce-a biruit și vânturi și furtund, 

Feciarii tdi stau ca stejarii 'n jurul 
mesteacănului poleit de lună. 

Îţi deslușesc mai luminoasă fața 

și inima în piept mi-e tot mai caldă, 
Ți-e sufletul frumos ca dimineața 

și frumusețea sufletul ţi-l scaldă. A 
Viaţa ta de luptă vreau so laud 

și laud mâinile de râvnă pline. 

Femeile Rusiei de le caut 

le regdsesc, tot mai adânc, în tine, 
Renumele-ţi de mamă bolșevică — 

pe lungul drum parcurs —nu în zadar e. 
Scrutează viitorul fără frică 

tu, fiica-a lui Octomerie cel mare, 


Tălmăcire de 
VICTOR TULBURE 


SLAVA STEAGURILOR NOASTRE 


De ne-a fost dat s'atingem cu privirea 
Al Patriei cer larg, nemărginirea, 

Şi răsăritul să-l primim cântând — 

Să proslăvim aceste mândre steaguri, 
Noapte de-Octomrrie aprinsă 'n praguri — 
Popoare strânse `n trainic legământ. 


De ne-a fost dat ca, din copilărie, 

In orice năpustită vijelie, 

Să ne 'ncălzească fruntea primăveri — 
Tovarăși ! Munca s'o slăvim — fiinţă ! — 
Părinţii ce-au trăit în suferință 

Și jertfele eroilor de eri. 


Slăvite, voi, drapele sdrențuite ! 

Voi, mume de oșteni, nebiruite, 

Voi, care, dârji, porneaţi la un asalt ! 
In Araxul cu undele umflate, 

Chipeau scântei de sânge, picurate, 
Și- azi — scânteia arde mai inalt ! 


În noaptea grea, de stele văduvită, 
Sau în amiaza crâncen dogorită, 
Asaltul vostru n'a fost în zadar. 
Și-acolo unde izbucnit-a sânge, 
Larg ocean de bucurii se strânge, 
Nespusei fericiri de astăzi — dar ! 


122 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


De-ţi porţi alene pasul prin grădină, 
Liliacul — val albastru — te alind, 
Simti inima deschisă, ochii treji. 
Nu-s flori sărace 'n rând aliniate 
Ci mari grădini crescând imbelşugate 
Din luptele strămoșilor viteji. 


Dar dacă iarăşi țepene coloane 

Cu pas de fier, vor ndvăli, dușmane, 
Se va trezi trompeta 'n munţii fraţi — 
Și tofi strămoșii noștri din morminte 
Vor învia, vor merge Înainte 

Din Caspica și până la Carpaţi. 


Și la chemarea celuia din frunte 
Hăt, Țara Libertăţii va răspunde, 
Octomerie va fi din nou stegar! 

Și pentru Patrie sor face stâncă, 
Eroii toți cu vrerea lor adâncă ! — _ 
Nu, mau luptat strămoșii în zadar! 


Tăimăcire de 
NINA CASSIAN 


na 


DUŞMĂNIE 


— Ce faci acolo, măi? Stai | Care ești? 

Se opri, apucă furcoiul care-i căzuse din mână și veni repede câtre tufele 
de viță ale căror frunze fără vânt, în după amiază nemișcată, 
incremenită în dogoarea de August, 

Era un om scurt, spătos, cu o pălărie mototolită pe cap ca o ciupercă 
neagră, sbârcit, cu barba țepoasă amestecată cu mulți peri albi aspri ca de 
mistreţ. Cämaşa cenușie, peticită, şi pantalonii de pânză îi fluturară; înce- 
puse să alerge, în vreme ce mișcarea aceea ciudată se depărta prin vie fără 
să se cunoască ființa care-i dădea naștere, fiinţă tainică, şopârlă sau hoţ de 
struguri. Omul râse cu mânie, arătându-și dinţii galbeni din care unul din 
faţă era ieșit ca un colț. Își trase cu stânga pantalonii în sus să nu se impie- 
dice în lărgimea lor, şi icni scurt: 

— Hi... = ' 

Furca sbură glonț în mijlocul frunzelor de viță agitate de mișcarea ființei 
necunoscute, ascunse, Un țipăt scurt. Un băiat de vreo cincisprezece ani, 
cu cămașă albă curată și pieptar negru, răsări de după ciorchini și frunze 
palmate. Era cu părul lucios, sbârlit, și-i scăpărau ochii de furie. Spre mar- 
ginea viei altul fugea fără să se mai ascundă, iepurește, nelăsând din mână 
pălăria plină de struguri. Cel atins de: furcă strigă după cellalt: 

— Stai, măi, ... tu-ți Dumnezeii tăi | Nu fugi | 

Apoi se "'ntoarse către stăpânul viei care găfâia și-și adunase iar unealta 
de pe jos. Băiatul se strâmbă ca un câine care-și arată colții: 

— Ce dai, măi moş Gheorghe? Ce, ești nebun? Dumnezcii şi Paștele 
mătii de nebun | 

Omul se uită la el și zise scurt: 

— Dă haina jos şi ad-o 'ncoal 

— Dece să ţi-o dau, măi moş Gheorghe, ai? Ce, pentru două boabe 
să-mi iei haina? 

Mâna lui Moş Gheorghe se făcu ghiară, cafenie, scorţoasă, crăpată, plină 
de pământ și de noduri ca un butuc de vie, pe coada furcii. Cu lemnul luciu 
cumpănit în pumn, se stăpâni deocamdată. 


124 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


=— Dă haina, că nu-ţi trebuia strugurii mei. Mănâncă-i pe-ai lui tat-tu 
că e bogat. Vă mai trebue şi al săracului, ai? Sparţilor | Nu v'ajunge cât aveți 
voi | 

Vorbea cu ură, împroşcând picături de scuipat, şi uitându-se la băiat 
parcă l-ar fi văzut pe tat-su în locul lui, parcă aceluia, bogatului, i-ar fi vorbit, 

— Să nu-l înjuri pe tata, desculțule, auzi? 

Copilul se făcuse palid de ură. Omul scuipă: 

— Dă haina | 

—Nu ţi-o dau! 

Şi începu să înjure şi să blesteme crâncen, îmbătându-se de ciudă și fiere 
ca de un vin neobișnuit: 

— Pleacă de-aici, ghiujule ! Lasă furca, cd te fac de te culci deseard nes- 
pâlat pe ochi. ; 
. Vorbele aceste le spusese cu un înțeles urit, sângeros, care-l månjise 


pe față cu verzeala otrăvită a ucigașului, Se scormoni în brâu, iute ca o- 


şopârlă, smulse un cuţit lung, pescăresc, cu mânerul de os crestat, și se repezi 
la moș Gheorghe. Omul îi propti dinţii furcii în piept, apoi o ridică şi-i 
dădu cu ei de-a-latul, cu partea lor încovoiată, în cap, odată, încă odată şi încă 
odată. Capul răsuna a os ciocănit. Băiatul se încovoie. Moş Gheorghe îl lovi 
de câteva ori, palid la faţă, până băiatul se trânti la pământ gemând de frică. 

— Svârle cuțitul, 

Băcțandrul aruncă departe de el cuțitul. Moş Gheorghe se aplecă sprinten 
și-l luă de pe jos. 

— Acuma piei de-aici. Să nu te mai prind că-ți rup picioarele. 

Băiatul se adună de jos, cu cămașa lui frumoasă mânjită de țărână, și 
plecă încovoiat, pipăindu-și cucuiele. In marginea viei, spre deal, se opri 
și se întoarse. Moș Gheorghe mormăi: 

— Hai, du-te să te pupe tat-tu. N 

Dar băiatul nu avea cum să-l audă. Stătu acolo în tăcere, cobe sus în capul 
viei ca și cum ar fi blestemat-o, așa mică, o palmă de loc cât era. 

— 0 deoache, al dracului, mormăi iar moșul, apoi dădu din umeri. Hoţul 
se depărtă și pieri după deal. Moş Gheorghe își șterse fața cu mâneca și 
cobori prin vie. În marginea şoselei, se opri, se uită la cuțit, și îl băgă in 
buzunar, Frumos cuțit, Umblă cu cuțite la ei de copii. Neamul lui Eftimie. 
Mama voastră de umflați. 

Se aşeză pe marginea șoselei, cu picioarele în şanţ, simțindu-se de-odată 
obosit și întristat. Ce nevoie avea să-i fure struguri, când și așa erau puţini? 
Scuipă în șanț, apoi se ridică, veni până în mijlocul drumului şi începu să 
se uite în josul șoselei, Împrejur era câmpia unduită, cu cline prelungi 
vărgate de arături şi miriști ce se urmau ca dungile pe o scoarță turcească, 
cafenii și galbene, înecate în lumină, Intr'o boare de căldură care făcea să 
tremure zarea, se ridica departe de tot silozul înalt de lângă gara Salcia, 
deasupra brâielor de sălcii și plopi care despărțeau hotarele satelor dim- 


DUŞMÂNIE 125 


prejur, După o coamă rotundă care ascundea dealurile Bulgariei, curgea 
Dunărea şi se întindeau lacuri și bălți. Intr'acolo ducea şoseaua urcând și 
coborind printre văioage puţin adânci acoperite cu porumbişti şi vii. Un nor 
galben de praf se târa în urma unei căruțe, ca o uriașă vită ascultătoare cu 
trupul de fum auriu, părelnic trup de pulbere. Moș Gheorghe privi într'acolo 
cu mâna streașină la ochi, apoi se aşeză iar în șanț şi începu să-și învârtească 
o țigare, Deodată îl trecu un rând de sudoare. Sudoare de oboseală și de 
ură. Vor să dea cu cuțitul în sărac, când el doar îşi apără bucățica lui de vie | 
De copii, scot cuțitul să belească pe săraci ca pe miei, primăvara, Neamul 
lui Eftimie, —nu i-ar mai răbda pământul. Și el —ce s'apucă să se omoare 
cu ci, la bătrânețe? Să-l fi lăsat să se ducă în plata Domnului cu struguri 
cu tot, Să le fie de pomană lor, neamului lui Eftimie, să se îmbogăţească, 
că n'au destul... 

Căruţa se apropia. Când ajunse în dreptul lui Moș Gheorghe, flăcăul 
care o mâna spuse lung: 

— Hâaţ, i 

Caii se opriră. Erau frumoși, înnădușiţi, obosiţi de arșița după amiezii. 
Işi frecau capetele între ei şi apoi scuturau din gât, necăjiţi de muște, 

Flăcăul din căruță se uită la Moş Gheorghe cu niște ochi mari negri, 
ne nşi, noptatici, care străluceau nefiresc. Era voinic, cu braţe vânoase 
şi mâini mari sgâriate şi jupuite. Avea două sbârcituri subțiri pe lângă col- 
ţurile gurii. Stătea liniştit şi aștepta cu o umbră de zâmbet. Omul din șanț 
se ridică, apucă furca şi veni în tăcere lângă căruță. Intrebă, supărat: 

— Fuseși la siloz, zi, fuseși? 

Flăcăul zâmbi de-a binelea, arătându-și dinții albi: 

— Cam fusei... 

Moş Gheorghe tăcea, privind îngândurat în căruța goală, căruță de om 
sărac, făcută din patru scânduri. Apoi zise: 

— Zi, fuseşi la siloz, zi... 

Fără să-i răspundă, flăcăul îi făcu loc pe paie alături de sine şi atinse 
spinările cailor cu bățul care-i ţinea loc de biciu. Norul de praf care-i 
înconjurase o clipă, înnecăcios, rărindu-se ca o ceaţă, se născu iarăși 
sub roţile căruţei și iarăși începu s'o urmeze ca o dihanie uriașă și cre- 
dincioasă, 

Cu carnea obrazului sguduită de sdruncinăturile căruței, moș Gheorghe 
zise într'un târziu: 

— Bine i-aţi făcut lui Eftimie... Să dea ! Bună lege. Să dea, că are de 
unde, și-i neam de hoţi ! 

Flăcăul nu zicea nimic. 

— Auzi măi Costandine ce mi-a zâs fiu-său: ete fac de te culci nespălat 
pe ochi», adică el pe mine mă facel 

Costandin se întoarse la el și-l privi cu ochii aceia mari, negri, nepătrunşi, 
Moşul îi povesti întâmplarea cu băiatul lui Eftimie. 


126 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


— Mai erea şi băiatul lui Vasile Bogatu, ăla din Hotare. Dar pe ăla nu-l 
cunosc. ! ar pe lepra lui Eftimie îl cunosc. Auzi, să mă omoare | Bine i-ați 
făcut lui Eftimie că i-ați luat atâta de zicea în primărie că se dă cu capul în 
baltă cu o piatră de gât. Să se dea. Pentru cine munceam noi când cu seceta 
sia de acum doi ani, a mare? Pentru cine, zi, ai? Pentru cine ? 

Vorbea printre dinţi, cu ură, îl întreba pe Costandin de aproape, ca și 
cum ar fi vrut să se ia la harță cu el. 

— Stai, moş Gheorghe, că nu sânt cu Eftimie. 

— Lasă că voi, cu partidul, —dece-l mai lăsaţi să trăiască? Nu ştii ce i-a 
zis lui Vasile? Al vostru, dela partid, Cotulbea. + Măi, zice, când mi-o veni 
mie apa la moară, întâi vă spânzur de limbă, şi p'ormă vă jupoiu de piele. 
Pamblici de piele jupoiu de pe voi » La cârciumă i-a zis, când l-aţi taxat voi, 
comisia. + Șireturi la bocanci, zice, îmi fac din voi 1», Mai ales pe tine zicea 
că te omoară. e Câinele, zice, pandurul de Costandin, desculțul, pogonarul, 
zice, de ciudă că n'are el, vrea să ia și dela care are. Imi pică el în mână ls. 
Măi, să te ferești Costandine, îl ştii cum e. Te omoară. 

Costandin mână o clipă caii mai repede, și nu răspunse. Apoi îi lăsă mai 
încet şi zise liniștit, cu fața nemișcată, cu un glas moale, închis, nepăsător. 

— Las’ să mă omoare. Dece să nu mă omoare? Ce, nu era să fie tot satul 
al lui, când cu seceta ? Dacă nu se făcea legea, rămânea cu pogonașele voastre, 
şi voi argați la el. Ce-avea el gâtul gros, i s'a mai îngroșat odată p'atâta. 

Nu zâmbea. Dar fusese răutăcios. Omul de lângă el rânji în ariciul cărunt 
al bărbii şi zise: 

— Al dracului eşti, măi Costandine. Ştia el ce zice: al dracului pandur, 

Se înseninase. Tânărul gălbejit, cu ochii negri, care şedea lângă el, era 


- cel puţin la fel de țeapân ca Eftimie. Era bine așa: era nădejde să nu rămână 


Eftimie stăpân în sat. Copilăreşte, moşul puse mâna pe un inel de metal 
alb, pe care Costandin îl purta la degetul mic din dreapta, Era un cap de mort 
cu două oase. Strigă, ca să acopere sgomotul roților: 

— De unde-l-ai ? 

Costandin strigă și el: 

— Dela un neamţ mort! 

Moşul se gândi o clipă apoi strigă iar: 

— Din războiu ? Costandin făcu semn din cap că da, cu mintea într'altă 
parte. Deodată se întoarse iute spre omul de alături și-l întrebă: 

— Vasile ce zicea? 

— Care Vasile? 

— Cotulbea. Ce zicea? Atunci, la crâșmă cu Eftimie? 

AMoșul râse fără veselie, arătându-și colțul ca de mistreț și. galben. 

— Ce să zică? li e fin lui Eftimie. Vasile nu zice nimic. Bine și cu ăla 
şi cu voi, chiverniseala lui. Și vameș pe baltă, 

Costandin tăcu, întunecat. Vasile fusese moale dela început, împăciuitor, 
blând pentru nașu-său Eftimie, dar și pentru ceilalți, oamenii e aşezaţi », 


_ DUŞMÂNIE 127 


« cuminţi 2, bogaţii satului. El, Costandin, era copil de văduvă și fusese argat, 
până să-l ia la armată, Cotulbea avea câteva pogoane, şi nu se mulțumea, 
mai lua și vamă» pe baltă. 

Necăjit, se 'ntoarse spre moș Gheorghe şi zise: 

— Voi sunteți de vină că vă ia vamă, De ce nu duceţi peştele la e ponct +? 
Faceţi negustorie de pește la București, ai? De ce nu-l duceți la ponctul de 
frontieră, la ccoperativă? ~ 

— Il duc oamenii... 

— Jumătate-l duc, jumătate trece prin vama lui Vasile. Asta-i tot. 

Multe erau de schimbat în satul ăsta. In toată țara o fi așa? Nu știu 
oamenii ce-i legea, ce e binele obștii. Vasile... Mărul putred. 

— Lasă și tu, Costandine, începu iar moș Gheorghe, Bine: oamenii sânt 
hoți, se lăcomesc şi ei la un franc-doi. Ce, tu n'ai cărat grâu la siloz? 

— Da, dar cu pe față, m'a plătit Statul un franc chilu. 

— Binc, să zicem că ci sânt hoți. Dar voi, Vasile al vostru, —asta cum 
vine? Partidul vostru e vorba c'a venit să îmbunătățească lumea. 

Costandin tresări și se uită negru la om: 

— Şi dumneata ce crezi? O s'o îmbunătăţească ? 

Moşul se feri de privirea aceea întunecată, dreaptă, strălucitoare. 
Mormăi: 

— Ştiu cu? Să vedem... O fi și cum zici tu... 

Costandin se însenină şi zâmbi: 

—Eu n'am zis nimic, Te-am întrebat pe dumneata. Hol! Prrr !} 

Strigă la cai şi trase de hățurile de frânghie. Se opriseră lângă un puț 
cu cumpăna înaltă, înconjurat de porumbiști. Două fetișcane adăpau niște 
vite. "Trăgeau anevoie în jos ciutura, cumpănită de o piatră mare și grea. 
Costandin le ceru o vadră, și aşteptă să termine ele, Stătea până la glesne 
în noroiul verzui şi băloacele de apă vărsată de vite din jehiabul adăpătoarei. 
O bivoliță veni să-i miroasă hainele, Costandin se întoarse la ea, o privi şi 
o "'ntrebă: 

— Ce vrei, măi? Ai? Ce vrei? 

O frecă pe sub fălci, pe gât. Bivoliţa întinse gâtul, Ii plăcea. Costandin 
râdea: 

— Zi mă: ce vrei? Ai? Zil - 

După ce adăpă caii, plecară iar, Șoseaua urca pe coama rotundă a dea- 
lului, într'o unduire largă ce ar fi putut să se termine, mlădiată spre boltă, 
deasupra norilor, In loc de asta, se oprea, retezată de zare, la un sfert doar 
din înălțimea cerului. Acolo soarele lumina orbitor, cu ape şi fășii de raze 
repezite să străpungă ochii oamenilor și necuvântătoarelor, să străbată văz- 
duhul şi deopotrivă roadele pământului. Baie de oțel topit, dogorind împre- 
juru-i câmpiile, bulgărele de foc alb ardea nemișcat sus pe deal, în vârful 
șoselei, ca un ţel mistuitor şi capăt al drumului, Cei doi drumeți îi primeau 
drept în față puterea atotstăpânitoare, porunca blândă care le pătrundea 


128 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


pe încetul până în măduva oaselor, In faţa marei lumini, plecau ochii. Deo- 
dată, sus acolo, mătăhală neagră, un car cu fân astupă isvorul de flacări 
incremenite și albe, In vârful zării apropiate, se legăna încet, nedeslușit, în- 
conjurat de slava şi văpaia după amiezii, sâmbure negru al unui rod de raze. 
Se desluşeau furci şi forme de oameni, mărunte în spinarea poverii de fân. 
Indărătu-i urca sus de tot în văzduhul înalt, un abur auriu roșcat, rotogoale 
de praf stârnite de multe copite de cai. Căci în clipa când primul car cobori 
la vale, legănat şi scârțâind, lumina fu astupată de al doilea, apoi de al treilea 


şi de al patrulea. Era un șir de care venind încet de pe deal încărcate cu fân | 


şi cu oameni usteniți de muncă, In norul înnecăcios de pulbere, căruța cu 
cei doi trecu pe lângă ele şi le lăsă în urmă. Moş Gheorghe și Costandin 
dădeau din cap, zâmbind, sau duceau mâna încet la marginea pălăriei, și oa- 
meni cocoțaţi sus pe fân făceau la fel, cu prietenie, cu mișcări obosite. Apoi 
caii lui Costandin începură să urce încet, la pas, coasta dealului, trăgând şi 
opintindu-se cu gâturile plecate. 

Costandin se întoarse deodată către moş Gheorghe și zise: 

— Văzuși, ai? Belșug... Treizeci de vagoane am dat noi la siloz. 

Moşul vroi să răspundă ceva, dar închise gura, și rămase cu ochii țintă 
la o căruță care venea iute la vale, uruind. Era nouă, mare, vopsită verde 
ca mărul, cu flori şi frunze albe şi roşii. O trăgeau doi csi la trap, mari, lucioşi, 


grași. Pe bancă, cu biciul în mână, şedea un om voinic, scurt, cu gâtul mai , 


gros decât tâmplele, cu sprâncenele negre, stufoase, îmbinate și cu o mu- 
stață subțire tunsă scurt, Faţa îi era lată și aspră, numai fălci, cu buzele 
strânse, Stătea cu un braţ cât o şuncă, proptit în șold, parc'ar fi spus: Uitaţi-vă 
la mine, cu sunt rege în căruța astal Indărătul lui se îngrămădeau câteva 
femei și doi băiețandri, peste boarfe, traiste și cergi. Se apropie în trapul 
mare al cailor, privindu-i pe cei doi din vârful căruței lui înalte. Avea o pri- 
vire rece nestrămutată. Moş Gheorghe ridică încet mâna la pălărie, fără să-și 
poată deslipi ochii dela el. Omul dădu ușor din cap, uitându-se nepătruns 
la Costandin, nu la Moş Gheorghe. Costandin părea a fi orb şi surd și-și 
mâna liniştit căluţii. Căruţa verde trecu ca vântul, lăsă în urmă uruit și un 
nour de praf gros, apoi sgomotul se stinse, praful se risipi. Moș Gheorghe 
zise într'un târziu, cercetând faţa lui Costandin ca Și cum S'ar fi așteptat 
la ceva şi s'ar fi simţit încurcat: 

— Eftimie era... îşi duce surorile îndărăt în A sta 

Apoi, cu alt glas, mormăi : 

_— Precista lui de umflat. . 

Costandin se întoarse cu vioiciune către Moș Gheorghe, ca şi cum ar fi 
vrut să-i arunce o vorbă iute, dar se răspândi, dădu din cap și tăcu. Ochii îi 
străluceau neobișnuit, Stingherit mogul îşi mută şezutul din loc pe brațul 
de paie din căruță, | 

Ajunseseră în capul dealului, Soarele se coborise, roșu, și atârna acuma 
jos de tot deasupra unei zări depărtate; plutea în aburii câmpiei ca pe o undă 


DUŞMANIE 129 


roșiatică de căldură impietrită, In stânga şoselei se deschidea aria largă a 
satului, aurită de paie risipite, ticsită de stoguri. Lângă niște tufe de oțetar, 
locomobila stinsă, batoza oprită, stăteau părăsite, mogâldețe negre în focul 
asfințitului în care se ridica hornul mașinii cu aburi, semn al treerișului. 
O căruță întârziată mai încărca paiele de grâu. Pe claie sus, un om părea 
că pluteşte şi el in zarea roșie, Cu mişcări liniștite, rotunde, înțepa cu furca 
un maldăr de paie, îl rotea prin aerul serii. De jos din căruță, altul înălța 
dinții furcii şi lua grămada de paie în vârful lor parcă era un joc, ușor, fără 
grabă, și care avea să dureze multă vreme, 

Moş Gheorghe se uita la arie. Zise: 

— Au obosit oamenii şi ci, dă... 

Costandin nu răspunse. Moşul stătu o vreme, apoi se 'ntoarse la el. Costandin 
privea asfinţitul, fața îi era luminată și roşie. Ochii îi sticleau ca de beţie 
grea. Pe fruntea încrețită se înșirau deacurmezișul mătănii de sudoare, mai 


„alea deasupra sprâncenelor. Pe buza de sus, pe bărbie, printre ţepii mărunți 


de mustață și de barbă, se îmbrobonise soare. Soarele scăzu îndărătul 
unei perdele de aburi liliachii, și fața lui Costandin rămase galbenă-cafenie 
ca ceara veche. Strângea din râăsele, încăpățânat, de i se umflau în noduri 
mușchii fălcilor. Dar totuşi răul îl birui, dinții începură să-i clănțăne, spi- 
narea i se cutremură ca frunza, toată carnea i se sguduia crâncen ca sub un 
vânt tăios, ca pe un ger mare, de îngheţul care îi curgea prin vine odată cu 
sângele bolnav. 

O clipă speriat, Moș Gheorghe înțelesese, Zise: 

— Dă-mi mie hiăţurile, Costandine și culcă-te 'n căruță. 

Costandin, clănțănind din dinţi, îi dădu hățurile şi-şi strânse cămașa 
pe trup. Cuvintele îi ieșeau tocate dintre dinți: 

— lar m'a apucat ,.,.Am simțit, când am stat la fântână şi mi-a intrat 
umezeala prin tălpi... 

— Oprim în centru, zise Moș Gheorghe, să vedem dacă e acolo agentul, 
să-ți dea chinină, Bagă-te în paie. 

Croi cu bățul spinările cailor — nu-i păsa de pielea lor, nu erau ai lui — 
şi căruța cu bolnavul culcat în paie intră în sat. Se făcuse de-a-binelea seară, 
Luceafărul sclipea verde, smaragd umed în cerul de miazăzi. Pe ulițele întu- 
necate treceau rar oamenii ca niște umbre. La capătul fiecărei ulițe, se zărea 
lacul, balta întinsă în care înnotau la fund scufindate în apă chipurile stelelor 
inserării; cra mărginită, departe de tot, de luminile orașului. Și mai departe, 
dincolo de Dunăre, de zăvoaiele de sălcii ale ostroavelor, licărea portul de 
pe ţărmul Bulgariei. Iar în văzduh, în cerul limpede ca un cristal, la două 
degete de ochi, sburau băzâind subţire, intrând în ochi unde-i atrage stră- 
lucirea umedă, puzderii, nori, ţânțarii cu miile, sutele de mii, cu milioanele, 
purtând veninul frigurilor. 


130 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Vasile Cotulbea își lipi tigarea, scoase amnarul și iasca din buzunărelul 
din dreapta al minteanului și se luptă o clipă cu ele,- până luă iasca foc. Abia 
își putea vedea mâinile. Se făcuse întuneric, Printre sălciile care mărgineau 
drumul, se întrezărea totuși, plutind în aer pe lărgimea bălții, până în zarea 
întunecoasă, o lumină ciudată, palidă, o ultimă împânzire de raze rătăcite 
care Tluturau pe deasupra apelor, şi aureau tainic fruntea dealurilor ce măr- 
ginesc lacul spre răsărit. Prin umbra începutului nopţii, drumul prăfos, cretos, 
' lucea blând, alburiu; încolo nu erau decât umbre amestecate într'o molcomă 
negură nedesluşită. Era un drum ocolit, care ieșea printr'o coastă a satului ca 
să dea în șosea, departe, printre vii; drum cotit, drum al treburilor neştiute 
de sat, drum al negoţurilor nelegiuite. Vasile stătea în margine, trăgând din 
țigare, şi simţea cum i se lipește limba uscată de cerul gurii. O clipă se gândi 
că ar vrea să bea apă, dar simți numaidecât că l-ar desamăgi apa chioară, fără 
gust, fără putere, zeamă subţire şi rece, rachiul broaştelor,” Ceva iute, ceva 
„cu tărie şi fierbinţeală, care cu decat să-i topească scuipatul cleios de sub 
limbă. Drojdie, Se gândi o clipă că dincolo, la două sute de pași, primpre- 
jurul Curţii lui Titu al lui Mialache 'Târcă, se clatină şi duzii din uliţă de 
aburul cumplit, dulce, al cazanului de ţuică, fi simţi că i se încălzeşte gâtlejul, 

După cotitura drumului, crescu pas încet de cai călcând ca 'n puf în 
pulberea groasă, şi sgomot înnăbușit de roți scârțâăind ușor, hoţește. Vasile, 
cu gândul la poftele lui, luă aminte abia când căruța se ivise şi se apropia. 
Deodată sgomotul se opri. Vasile luă iute ţigara din gură și o ascunse în pumn. 
a Prost sunt, Stau cu țigarea aprinsă în mijlocul drumului, Acuma tot dracul 
ăla e, nu mai pot să fugă, sânt prea aproape, i-am prins +». Și se îndreptă spre 
cei doi oameni care stăteau, umbre nehotărite, lângă căruța oprită. 

Cu glasul răguşit, tăios, răstit, întrebă: 

— Care eşti, mă? 

Una din umbre —nu se putea şti care re — răspunse cu o voce tremurătoare 
de sfială, dar care totuși voia să-și dea curaj: 

— Da dumneata cine eşti, de 'ntrebi? 

Cealaltă umbră şopti, alarmată: 

— Taci, măi. Nu te pune cu el, lasă-l în pace. 

Vasile se apropie de oameni până le văzu sticlirea ochilor în noapte, până 
il putură simţi cum duhneşte a spirt. 

— Te pui cu mine, mă? 

—Nu mă pun, nea Vasile, Nu te-am cunoscut, 

Glasul omului se înmuiase, se făcuse la fel de blând și alarmat ca şoapta 
celuilalt. Vasile își arătă dinții, vesel, în întuneric, 

— Da acum mă cunoscuși, ai? 

— Te cunoscui, nea Vasile, cum să nu te cunosc... 

— Râzi de mine, măi? Zi, ai: râzi de mine? răcni Vasile deodată jignit, 
şi se apropie până ajunse picpt în piept cu omul. Celălalt se dădu îndărăt 


DUŞMĂNIE RT) 


— Nu râd, nea Vasile, zău dacă râd de dumneata, 

— Da "n căruță ce aveți? întrebă Vasile pe neașteptate, 

Urmă o tăcere. Cele două umbre se întoarseră una la alta, apoi la omul 
pe care-l bănuiau prin întuneric în faţa lor. Fără nădejde, una din voci zise 
într'o doară, ca şi cum căruța ar fi fost a unui străin, necunoscut, uitat, pier- 
dut, şi ar fi fost gata s'o dăruiască oricui, sau s'o părăsească nepăsător, În 
marginea drumului, 

— Nişte struguri... 

După altă tăcere, ceva behăi în noapte ca un tap: 

— Hehehe... hehehe... 

Vasile chicotea, Ii plăcuse gluma. 

— Al dracului eşti, măi, frate-miu, Struguri, ai? Și-i vinzi la Bucureşti, 
DE... struguri, Hehehe... hehehe... 

Obosită, vocea zise cu plictis din umbră; 

— Zău, nea Vasile, dacă nu sânt struguri... 

Atunci cealaltă sări, cu arțag neașteptat: 

— Da ce, dumneata ce ești să ne 'ntrebi? Ce, eşti șăf? 

O secundă, Vasile tăcu, uimit, Apoi, cu mânie stăpânită, se apropie de 
cel care vorbise, răstindu-se la cel dintâiu, apoi la vinovat: 

— Cine e ăsta, mă? Cine ești, măi, paştele și închinarea mån’ ta, că acum 
dau cu tine de pământ de crapă inima 'n tine. Ce vrei, mă? Ce vrei? 

Şi-l scutură de piept. 

—Şăfu' e la Olteniţa la legiune. Tu ce vrei? Ce, abia așteptați să plece 
el, şi v'ați și apucat de contrabandă? Ia să vedem noi strugurii, să vedem 
ce fel de struguri mai sunt şi ăștia, dedesubt, cu solzi și cu coadă... 

Sub degete se simțeau rotunjimile mărunte ale boabelor de struguri, dar 
sub stratul de struguri era o rogojină și dedesubt, reci și lipicioși, pescuiți 
în amurg, crapi, șalăi, albitură, plătici, somni grași și moi, cegi cu pielea 
aspră. 

— Aha ! Uite strugurii. Hai la post, 

Vasile vorbise scurt, hotărit. Prea scurt, prea hotărit. Nu se mişca din 
loc, Omul care vorbise întâi oftă, Nici el nu se mișca din loc, Se uită prin 
întuneric la celălalt, care dădu din umeri și întoarse capul, 

— Nea Vasile... uite ce €... avem și noi nevoie... mama bolnavă... 

— Las’ că ştiu cu de când e bolnavă... Ce, nu mai moare odată? O 
văzui azi zdravănă pe uliţă... À 

— Nea Vasile... cât să-ți dăm să nu ne duci la post? 

— Ia să vedem. 

Omul oftă iar și începu să se caute încet pe piept, ca şi cum ar fi uitat 
unde-și ține banii, Vasile se uită în zare la prima hârtie. Nu mai vedea. Bătu 
amnarul, aprinse o bucată de ziar scoasă din buzunar. Un sutar. 

— Mai dă, măi, că nu ajunge, 

Omul număra hârtiile, 


g şi exclamă tånguitor: 


4 


132 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


—Nu mai am, nea Vasile. 

— Mai dă, bre, fi-re-ai al.. 

CS Zara se jeli conteshasndlatul. Noi ce câștig mai avem, nene Vasile, 

. Lasă-ne să plecăm.. 

ui elena na. 

Le mai trânti câteva înjurături, și încheie: 

— Vânzare bună, şi să ne vedem cu bine... 

_ Căruţa începu să scârțâie, parcă mai tare ca la sosire, mai fățiș, și cei doi 
oameni pășiră, unul lângă cal, unul în urmă, cu capetele plecate, fără un cuvânt. 
Vasile nici nu se mai întoarse după ei. O luă la picior, chinuit de arșița crân- 
cenă a gâtejului ca o vită înțepată de tăuni. Nu-i părea bine, Dar avea să-şi 
ușureze inima cu tachiu, să nu se mai gândească la ce face, să i se pară i iar 
că e bine, că totul e bine.. 

In drum, intră întâi pe o atit mare, în curtea largă a lui nașu-său, O 
casă de zid, cu stâlpi şi bolte, fără lumini înăuntru, Una mai mică, cu o tindă 
largă. Câteva femei și copii stăteau acolo în întuneric, vorbind încet. O lotcă 
proaspăt smolită se usca cu burta în sus în curte, și între duzi şi nuci, pe 
sârmă, atârna năvodul, cel mai mare din sat. Cineva aprindea o lampă mică, 
flăcăruie galbenă de petrol, 

— Nea Eftimie | 

— Cine e? întrebă o voce femciască. 

— Eu sânt, naşă, Vasile. 

Femeia puse sticla la lampă, o ridică sus și veni cu ea în mână, Lumina 
îi cădea pe frunte și pe obrazul drept. Se opri în fața lui Vasile privindu-l 
cercetător. Era o femeie cu umerii obrajilor laţi, puternici, negricioasă, cu 
sprâncenele drepte, fruntea încrețită, ochii ca de cărbune de lemn, fără strā- 
lucire, și buzele pungă. Era legată la cap cu o cârpă neagră, petrecută pe după 
urechi și stătea dreaptă și mândră, cu sânii turtiți atârnându-i pe piept și 
cu lampa ridicată în dreapta. Intrebă aspru: 

— Ce vrei? 

— Nea Eftimie unde c? 

Femeia îl privi o clipă, tăcând, fără prietenie. Pentru nimeni n'avea pric- 
tenie. Nici pentru bărbatu-său. Era străină pe lume şi supărată veșnic. 
Zise: 

—A fost cu fetele de le-a dus în Hotare, Acum e la crâșmă. 

— Bine. Mă duc la crâșmă, zise Vasile şi plecă. Avea cu cine să bea. Iegi 
pe poartă în întuneric. Din mijlocul curții, dreaptă, cu lampa în mână și 
cu faţa tăiată în două de lumina galbenă, muierea lui Eftimie îl urmări lung 
cu o privire pustie, împictrită, străină. Apoi se întoarse şi ca şi intră în casă. 
Când se întoarse, în lumina lămpii, licări o clipită, atârnat de gâtul ei, un 
pol vechiu de aur. 


DUȘMÂNIE 133 


Pe ţărmul înalt al lacului, mult deasupra păpurişurilor şi ierburilor pe 
jumătate înnecate de creşterea apelor sub năvala înceată a Dunării prin pra- 
gurile mlăștinoase din miazăzi, se ridica o vilă. In seara aceea era pustie și 
întunecată în văzduhul năpădit de țânțari cu sborul nemișcat. In crama ală- 
turată munceau oamenii, cărând lăzi de struguri. Lăzile cu șiţe albe, doldora 
de soiuri alese, erau ridicate de bărbați cu brațele goale sau goi până la brâu, 
și încărcate într'un camion. Nevasta vechilului veghea asupra lor, cu bra- 
tele groase și roșii încrucișate peste sânii prea mari, înfiptă în pragul pivniţei 
uriaşe, adânci, cu multe ganguri zidite în rărunchii dealului, și de unde răs- 
bătea lumina tare, albă, a unei lămpi cu carbid. Femeia, neliniștită, se întorcea 
mereu spre poarta cea mare dinspre sat, apoi, desamăgită, iar se intorcea 
către camion şi se răstea, înțepător, cu arțag. 

—Nu așa | Nu trânti lada! O spargi, și o plăteşti l 

Omul la care strigase, îndoit din șalele mușchiuloase de greutatea lăzii, 
ridică spre ea ochii, albi și crânceni, în obrazul ars de soare, negru în umbra 
serii. Era obosit, mâniat, jignit. Dar muierea cea grasă, neliniștită, își plimba 
ochii peste treptele largi ale teraselor de vie ce se povârneau lin spre lac, 
Omul tăcu, se opinti deodată în sus cu lada, parc'ar fi fost un fulg, şi-i făcu 
vânt în camion. Ce să se mai certe cu nebuna ? Se îndreptă din mijloc şi plescăi 
cu palma pe umărul cu mușchii noduroși, Iar îl înţepase un țânțar. 

Nevasta vechilului tresări și se îndreptă spre poartă. Intraseră trei oameni, 
Cel din mijloc, cu fața osoasă dar albă și cu ochii verzi sub pălăria dată pe 
ceafă, umbla cu mâinile în buzunarele unor pantaloni cu genunchii cârpiţi. 
Ceilalţi doi nu erau în haine orășenești, dar tineri ca şi cl, și cu feţe intune- 
cate arse de soarele secerișului şi muncilor de vară. 

— Vino iute, domnule agent, că te-așteptam ca pe jeratic,.. De două 
ceasuri aiurează și tremură... Nu mai poate așa, domnule agent... nu mai 
putem trăi așa... El nu vrea, dar eu nu mă las, când o mai da pe-aici domnul 
ministru, eu îi spun: n'avem nevoie de leafă dacă e vorba să ne prăpădim 
aici. Bărbatu-meu se lăcomeşte, şi uite-l în ce hal e... De injecție i-ai adus? 
Hai înăuntru... 

Agentul zise moale: 

— Lasă, cucoană că nu pățeşte nimic... şi vă faceţi capitalul. .. 

Ceilalţi doi râseră infundat, Femeia se uită dela unul la altul cu ochi ne- 
siguri, apoi porni repede spre casă. Agentul zise: 

— Așteptaţi-mă aici, tovarăși, că vin iute. 

Și întră în casă, în urma femeii, care-l aștepta in prag, întoarsă 
spre ei, 

Cei doi flăcăi, rămași singuri, tăcură multă vreme, uitându-se imprejur. 
Într'un târziu, unul întrebă: 

— Tu ce crezi, măi Gudică, ai? 

— Ce să cred? răspunse Gudică. 

— Se mai întoarce domnul ministru? 


134 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Gudică râse. Avea dinţii strălucitori de albi, și ochii veseli sub fruntea 
îngustă și părul scurt, cârlionțat. 

— Dă-l în mă-sa. Ce să se mai întoarcă, Li e frică de sat. 

— Da banii pă struguri îi ia. Știi câtă leafă le plătește la ăștia? 

Şi vorbitorul arătă din cap casa vechilului, lipită de cramă. Inăuntru era 
lumină şi pe perdeluțele dela ferestre se mișca, uriaşă, umbra agentului sanitar. 
Flăcăul zise iarăși: 

— Mult i-am mai lăsat pe ăștia, să facă bani? 

— Care ăştia, Mialache? Ministrul? 

— EI, și care or mai fi. Ce, eu îi ştiu pe toți? 

Gudică se gândi, îşi împinse pălăria de pe ceafă pe frunte și zise 
liniştit: 

— Las că nu-i uită partidul, 

Celălalt se uită la povârnișurile pe care furnicau tufele de viță ca o turmă 
nesfârșită de ființe ciudate, momâi înfrunzite, și flueră încet, mulțumit, Apoi 
nedumerit, se "'ntoarse iarăși la Gudică: 

— Asta a fost ministru la liberali, ori la ţărănişti? 

Gudică dădu din umeri: 

— Se cam schimbau ei... ştii, dela unii la alţii, cam treceau... Dă-l 
în mă-sa, 

Și se întoarse spre casă, Agentul venea către ci, Strivi un țânțar, dându-și 
singur o palmă pe obraz. Zise: 

— L-au apucat rău și pe ăsta... Cu el, face două sute patru cazuri de 
malarie în sat. Dela țânțarii ăștia se trage. 

Cei doi flăcăi se priviră între ei, întunecaţi, apoi se uitară amândoi în 
zare. La apus, aşternute de-a-lungul câmpiilor și pădurilor cu rădăcini inne- 
cate, straturi palide și prelungi de sburi luminau roșii ca un incendiu întins 
peste țară; ridicându-se în sus, trepte nepipăibile ale cerului, norii străluceau 
stins a argint. Dar între ochi și ei, ca o pânză rară ce întuneca vederea, roiau 
țânțarii, t 

Gudică zise, pe gânduri: f 

— Am citit că jos, pe baltă, pe la Brăila, ne-au dat Ruşii ceva, un praf 
sau ceva, de se toarnă pe baltă şi mor scârbele de țânțari. Şi ouăle le mor, 
sau din ce dracul s'or fi prăsind, 

Mialache zise: 

— Da nu moare și peștele? Că dacă-i vatămă peștelui, noi cu pescuitul, 
cam nu prea ne e bine. De pește ce scria? 

— Nu-mi aduc aminte, zise Gudică. Nu'ş ce scria de peşte. Dar caut 
cu în ziar, că-l mai am. Le păstrez. 

Agentul se uită la vila domnului ministru, matahală cu zeci de ferestre, 
plină de întuneric şi de pustiu, Zise: 

— Dac’ am scăpa de țânțari, ce de mai casă de naşteri s'ar face aici pentru 


~ toate satele dimprejur... 


— 


DUŞMÂNIE . t 3 5 


Se intoarseră toți trei, Încercând să deslușească prin intuneric. Un glas 
răgușit il chema din uliţă pe agent. 

— Cee-i? Ce vrei? 

Glasul se încăpățâna. Gudică zise: 

— Vezi, că nu'ş ce zice de Costandin, Hai să vedem. 

Şi o luă înainte, sprinten, urmat de agent și de Mialache. 

Costandin se ridică în capul oaselor în căruță, la sosirea lor. Tremura şi clăn- 
țănca din dinţi. Gudică îl apucă de umăr cu o mișcare iute și blândă totodată. 

— Ce-i cu tine, Costandine? Las’ că nu-i nimica. Mergem la tovarășul 
agent şi ne dă chinină şi-ţi trece. Hai moş Gheorghe. De mult l-a apucat 
frigurile? Hai şi tu cu noi Mialache, să stăm cu el până i-o trece, Hai, 
tovarășe, 

Şi-l luă pe agent de braţ, grăbindu-l. Trecură repede pe ulițele intune- 
coase ale satului. În noapte se bănuiau glasuri potolite și grupuri. Flăcăii 
stăteau de vorbă, fetele se adunau pe la porți, bătrânii şedeau pe bănci scunde 
din trei lemne, în faţa caselor. Dispensarul era o clădire de zid, nouă. In curte, 
Gudică îl luă de umeri pe Costandin şi-l ajută să se dea jos din căruță, Ti 
vorbea mereu, liniştitor, blând, cu o dulceaţă aproape femeiască în glas şi 
în mișcări. Costandin, clănțănind din dinți, încercă să râdă: 

— Ce, mă, că doar nu ţi-s muiere. 

Inăuntru mirosea a formol şi a creolină. Agentul aprinse o lampă cu sticla 
afumată şi le lumină calea, Prin ungherele odăilor mari, pustii, străluceau 
dulapuri de sticlă cu clești, cuțite, foarfeci chirurgicale, Trecură pe lângă masa 
de operație, simplă, cu vopseaua albă cojită pe alocuri. Pe pereți erau cartoane 
cu poze ce arătau primejdia sifilisului și a băuturii. In biroul său, agentul îl 
culcă pe Costandin, pe o canapea îmbrăcată în mușama cafenie, rece la pipăit, 
şi-l acoperi cu câteva pături scoase dintr'un dulap. Bolnavul dârdâia mereu, 
Gudică puse sfios mâna mare, grea și aspră pe obrazul tepos al lui Costandin, 
şi o trase încet îndărât, Zise în șoaptă: 

— Frige... Are călduri mari... 

De sub pături, Costandin gemu sgålțåit: 

—Mi-e frig... 

Agentul cotrobăia într'un sertar, Zise: 

—'Tovarăşe Godea, mai scoate de acolo o pătură și pune-o pe el... 

Găsi ce căuta: un plic cu chinină. Li-dădu bolnavului, cu un pahar cu apă 
adus din curte, 

— Brr... ce frig imi e, zise Costandin și se înfundă sub pături, 

— Zi, mă, ţi-e frig, ai? zise Mialache. — Dar acum patru ani, pe toamnă, 
când am stat toată noaptea în Tisa, cum făceai? Ascultă-l Gudică, auzi cum 
făcea el în Tisa. Rece era, măi, fir'ar a dracului ! 

Râdea. Agentul întrebă: 

— Ce, şi dumneata ai fost pandur? 

— Toţi trei am fost, zise Gudică. Impreună, 


136 i VIAȚA ROMĂNEASCĂ 


— În noaptea aia l-a rănit pe Gudică, zise Mialache. Arată-i tovarăşului unde 
te-a rănit, măi, > 

Gudică se împotrivea: 

— Ce, parcă e mare lucru... Câţi n'au fost răniți în noaptea aia... 

— Arată-i, mă, nu face pe prostul. Uite, tovarășe, uite-aici, 

Şi-i trase cămașa lui Gudică spre umăr, Intre osul umărului şi coaste, în 
carne, era o groapă în mușchi, înconjurată de sgârci răsucit ciudat, 

— Uite câtă-i gaura | Poţi să bagi trei degete în ca. 

Agentul se uită apropiind lampa și flueră de mirare, Gudică se trase în- 
dărăt, smulgându-se din mâna lui Mialache: 

— Ia mâna, bă. Nu-mi place să-mi umble cineva la rană. 

Și se încheie. De sub muntele de pături, întretăiată de tremur, se auzi 
vocea lui Costandin: 

— Vorbii de Vasile cu un om... 

Se făcu tăcere, Mialache își scoase pălăria de paie cu panglică neagră lată, 
se uită la ea, apoi și-o puse iar. Între degetele lui Gudică se ivi un fluer, din 
care flăcăul începu să doinească subţire, stins, un cântec din războiu: 

Maică nu mă mai boci 
Cd eu tot m'am cununat 
In cimitir la Stalingrad... 


Apoi se întrerupse şi zise: 

— Cu Vasile nu e bine... Tar l-am văzut la crâșmă cu nașu-său Eftimie. 
Şi cu bogătanul ăla din Hotare e prieten... - 

Mialache zise: 

— Cu noi nu mai vrea să dea ochi... Și când vorbeşte cu mine, tot îi joacă 
ochii, ba în stânga, ba în dreapta, numai la mine nu se uită... Și cu Gudică 
s'a certat... 


— De ce s'a certat cu Gudică? întrebă Costandin, Gudică'tăie scurt, dând 
din umeri: 

— Taci, mă. Era beat. Și tu, Costandine, ce vrei, mă? Stai acolo şi vezi 
să-ți treacă frigurile. : 

Şi începu iar să-şi zică din fluier povestea de jale din războiu, când mureau 
oamenii de ger şi de glonţ și de schije cu inima sfâșiată de deșertăciunea 
chinului lor jucat la zaruri de stăpâni nebuni. Mialache se uită pe fereastră, 
cu ochii innotând de lacrimi. De pe canapeaua unde Costandin zăcea 'cato gră- 
madă neagră fără formă în întuneric, glasul i se ridică, pentru întâia oară 
limpede: 

— Ne-a mâncat cinstea, și-a partidului, cinstea, a mâncat-o... Stă și 
le ia vamă la contrabandiști pe baltă... Și cum era inainte! 

Mialache mormăi: 

— Naşu-său, Eftimie l-a "'nvăţat... 

Costandin şopti tânguitor de sub pături: 


DUŞMĂNIE 137 


— Of, oof, uite-l cum a ajuns, of, of, Vasile frate-imiu, Vasilică, te-ai 
dat cu năpârca de Eftimie, te-ai spurcat cu banii lui, Vasilică... 

Cântecul se făcuse subțire, aţă de jale ascuțită, pierdută, departe, departe. 
Costandin gemu încet și oftă: 

— Of, of, of... ” 

Mialache zise: îs) 

— Eftimie ci-că el la toamnă nu mai ară, nu mai scamănă, că dacă-i ia 
Statul atâta, mai bine să crape Statul de foame, că ce e Eftimie, să muncească 
pentru alții... Ci-că el se încuie în casă şi așteaptă, și așteaptă, şi așteaptă, . . 
De mâncat are. Stă încuiat în casă, şi-ascute cuțitul și-i pipăie buza cu degetul, 
să taie ca briciul, şi p'ormă iar îl ascute... Așa 'ce. Da cu zic, lasă, că arăm 
noi la dumneata, şi semănăm. « Nu i 'ce, «că e al meu pământul și fac cu el 
ce vreau, şi dacă semănaţi bag vitele în el, sau îi dau foc la vară» 'ce. Lasă, 
domnule Eftimie, zic, fă-o dumneata p'asta, c'are să fie bine, zic. Verde era 
ca veninul. 

Gudică se opri, se ridică în picioare și puse fluierul in buzunar, Zise: 

— Ei, te-a mai lăsat, Costandine ? 

Costandin se ridică în cot şi se uită la el prin întuneric. Intrebă, cu o umbră 
de îngrijorare: 

— Ce vrei, mă? 

Gudică zise: 

—Mă'c să-l aduc pe Vasile. 

Mialache întrebă cu băgare de seamă: 

— MĂ, vezi că sânteți certați, mă. 

— Aşi, zise liniştit Gudică. Ce să fim noi certaţi. Ce, nu e tovarăș 

noi? 
ati — Mă, e nebun, mă Gudică, Are capul spart şi-i mereu cu drojdia 'n nas, 
mă, zise insistent Mialache. 

— Nu, mă, cu nu-l mai rabd aşa. Eu mă duc și vin cu el. Noroc. Voi să 
m'așteptaţi aici. 

Plecă, sprinten, călcând ușor. Lăsă ușa deschisă in urmă-i, 

Agentul, care tăcuse până atunci, se duse și închise ușa ca să mu intre 
țânțarii. - 

Zise: 

— Eu cred că e cam nebun... 

— Vasile ? zise Costandin. —O fi... | 

'Tăcură multă vreme, așteptând. Uneori, câte o vorbă se pierdes în intuneric 
ca o piatră într'un iaz negru cu ape grele. Costandin se ridică în capul oaselor. 
li trecuse năvala răului şi prin vine îi şiroia o răcoare proaspătă de grădină 
umedă. Era treaz şi cu mintea limpede. Acum știa că nu ar fi trebuit să-și lase 
prietenul să plece. Se dădu jos de pe canapea, se uită pe fereastră. (8) umbră 
umbla prin curte, urca treptele, se apropia de geam cu pași mărunți, încovoiată, 
Se uita înăuntru, Agentul deschise fereastra: 


138 VIATA ROMÂNEASCA 


— Ce este? 
Era o femeie bătrână care se uita cercetător dela 
pi unul la altul. 'Tăcea. Apoi 
își za pe a isy gren fălcile, întredeschise buzele sbârcite şi zise: 
— Gu EAR i Î i 
eri i al vostru, dela partid, l-au omorît, E lângă gardul lui fiu-meu, 
Costandin întrebă, răgușit: 
— Cine l-a omorit? 
Bătrâna se uită la el, strân i clipi din ochi in 
je Aena S rânse buzele pungă, și clipi din ochi, După un minut 
— Nu ştiu... Era întuneric... N'am văzut... 
Și după altă tăcere, închisă în sine, zise: 
— Dușmănie.,, 


Eftimie şi cu Vasile erau si i jurile. i 
i i } singuri, lângă ţoiurile de spirt verde d 
Le sticleau ochii, aprinși de băutură, Eftimie era roșu spor ea e 
OREN late lucind albăstriu, căci se răsese proaspăt la bărbierul 'din Hotare 
Vorbea cu câte un fir alb de scuipat în fiecare col al gurii subțiri de om su, 
şi mâna i se deschidea şi i se strângea pumn, întinsă pe masă, ca o vieta 
de carne roșcată cu cinci labe, à 
— M'ați omorît, măi. Dar și eu vă i i i-mi 
DS A și eu vă omor, Nu mai trece multă vreme şi-mi 
— Eu nu, nene Eftimie, ., 
— Tu nu, tu eşti băiat bun, dar ilalți i 
„tu e i a pe ceilalți, mă, pe fiecare pe rând, îi 1 
a câte un pom, iau cuțitul, şi să vezi... Mi-e sete, măi Vasilică de fesh 
r cà de toiul ăsta de rachiu. Uite-aṣa l-asi bea... S 
Bău și făcu: 
— Han... 
Apoi şopti iar, puțind i i i 
E rai ati puţind a văpaie de alcool, indesându-și peste masă obrazul 
— Cu vârful cuțitului. , i le-ași ij iți 
Come cuțitului,,. Întâi le-ași scoate ochii, L-ași ţine de mijloc, 
Şi apucă in palma goală lama îngustă și subți i i 
degete de oțel din pumnul păros şi gras A oaia 
— Vite-aşa, să nu intre decât i i i 
i . 3 puțin. Legați, măi! I-aşi face sit 
st tin o mie de împunsături, numai câte-un firicel, până. seacă oa 
ci. Să curgă sângele din ci picătură cu picătură cum a curs grâul 
bob cu bob la siloz. ii 
Se opri brusc. Cu-ochii la usa cârciumei i 
f ` cium i i 
acoperi cu palma. Intrase Gudică, a 
SS p see Vasile, zise Gudică fără surâs, în mijlocul cârciumii,. TI 
privea drept în ochi, Vasile, incurcat, ruşinat că e prins de un tovarăș din bi 
celulei la cârciumă cu chiaburul, se su A sita 
— Ce vrei? întrebă el scurt, in S, peste umăr 


- 


O b I.I: 


DUSMĂNIE 139 


— Vino să vorbeşti cu noi, Vasile, 

— Cu care voi, mă? 

—Cu... cu noi, Costandin, Mialache, Eugen, Titu, cu taţi. 

— Acuma, mă? Ziua nu e vreme? ` 

— Ziua e treeriș, căratul grâului la pară, n'avem timp. 

— Lăsuţi-o pe altădată, că acuma nu vin. 

— Ba vii, tovarășe Vasile. 

Gudică vorbise așezat, potolit, dar cu o neclintire în glas care-l făcu pe 
Vasile să se învârtă pe scăunel ca un titirez, Eftimie râse gras, obraznic, a 
batjocură, 

Vasile se ridică încet de pe scaun, cu ochii țintă la Gudică, 

— Ce, mă? 

Işi smulse pălăria din cap şi o trânti de pământ, Pe frunte i se umflase o 
vână. Intr'o parte, un colț de piele roșie, urmă de rană groaznică, pătrundea 
adânc în părul scurt al capului. Se întunecase de sânge și semnul acela. 

— Ce, mă? 

Il luā pe Gudică de piept. 

— Ce mă iei cu tovarășe? Ce, tu îmi porunceşti mie? Ce, imi spui tu mie 
ce să fac, un' să mă duc? Aghiazma și grijania mân'ta ! 

Ca o undă limpede și îngheţată de munte, glasul lui Gudică zise, neînfricat: 

— Îţi spun, că-ți sânt tovarâș şi mi-e grijă de tine. 

Rămas la masă, cu cotul lângă țoiurile goale, chiaburui răse iarăși muşcător, 
grohăind de veselie ațățătoare, coclită de răutate. 

— Ca pe copii, hehehe ! Ca pe mucoși, hehehe ! 

Vasile incepu să urle, scuturându-l de piept pe Gudică: 

— Să pleci ! Să pleci, că de nu vai de mama ta! N'am treabă cu voi ! Så 
plecați ! Să nu vă mai vâd! 

Eftimie râdea mereu, Se sculase dela masă, și venise cam îndărătul lui 
Gudică. Acesta se uită peste umăr la fața aprinsă, cu obrajii lucioși, dogoriți 
de băutură, la ochii aspri ca piatra, la mustața subțire neagră și buzele parcă 
tăiate cu cuțitul, strâmbate de râs peste dinţii galbeni de tutun, şi zise cu o 
umbră de părere de rău și de imputare în plas: 

— Pentru ăsta te cerți tu cu tovarășii tăi ? 

— Ce te bagi tu, crucea şi paștele şi dumnezeii... 

Și la fiece vorbă îl izbea cu pumnul peste ochi, peste nas, peste frunte. 

Gudică întinse orbit braţele înainte şi încercă să-și ferească faţa, dând capul 
pe spate, Apoi tresări deodată grozav, săltă într'o parte și ieși, impleti- 
cindu-se, în intuneric. Pe spinare, cămașa i se lipise de carne, udă de sânge: o 
pată cât palma, Eftimie, ascuns până atunci îndărătul flăcăului, era cu cuțitul 
în mână, cu ochii aproape cruciș, cu buzele întredeschise, umede de bale, 
înţepenite intr'un zâmbet vesel, nătâng, Se năpusti şi el în noapte. Vasile rămase 
o clipă trăsnit, apoi alergă după ei. Se desmeticise de spaimă. Incrpu să 


strige, stăpânindu-și glasul: 


140 VIAŢA ROMANEASCĂ 


— Nu da ! Nu da, nea Eftimie ! Nu da ! 

Prin intuneric, picioarele goale ale lui Gudică lipăiau iute în pulbere: 
tap-tap-tap-tap-tap. .. Bocancii lui Eftimie bufneau greoiu, innăbușşit, bocăneau 
isbindu-se de pietre, Deodată primul sgomot încetă, apoi și al doilea. Eftimie 
se aplecă în noapte asupra unei forme întinse la pământ. Făcea mișcări ciudate 
prin întuneric, parc'ar fi impachetat ceva, legând sfoara împrejuru-i, De după 
un gard văruit care lucea în noapte nedeslușit ca o vedenie, un glas frânt 
striga lung: i 

— Săriiţi că se taie, săriiți | JI înjunghie ca pe miei, săi Ioane cu furca, măi | 

Vasile se opri, înghețat. Işi lipi amândouă palmele pe ochi, și plecă îndărăt, 
orbește, topindu-se în noapte. După el veni, clătinându-se, Eftimie. In drum, 
ştergea cuțitul pe o basma scoasă din buzunar. Intră în cârciumă cu acecași 
faţă străină. Cârciumarul îl privi holbat, apoi se uită la un scaun răsturnat. 
Incetul cu încetul, în mutra ciudată, în zâmbetul descreerat, al lui Eftimie, 
începu să pătrundă o strălucire slabă de trezie. Işi linse buzele și înghiţi 
greu, Zise: 

— Cât am de plătit, măi frate-miu ? 

Plăti. Cârciumarul se uită la cl, apoi la ușe, Eftimie întrebă. 

— Ai văzut ceva? Ai auzit ceva? 

Tâmp, holbat, cârciumarul făcu semn din cap că nu. Eftimie ieşi. Mergea 
clătinându-se, cu genunchii îndoiţi, crăcănat, cu încheieturile moi, ca o fiinţă 
făcută din țărână amestecată cu scuipat, ca o întruchipare plămădită din noroiul 
lacului, în pragurile mlăștinoase din spre Dunăre, 


* 
. . 


Costandin și ceilalți il găsiră pe Gudică nemișcat, cu fața în jos, cu ochii 
închişi, cu obrazul îngropat în pulbere. Imprejur, câteva umbre stăteau în 
picioare, femei plângeau încet cu mâna la gură. Un felinar în mâna cuiva nu 
lumina decât trupul de pe pământ şi picioarele celor dimprejur, Cineva se 
uitase la fața lui Gudică și i-o pusese numai cu un obraz la pământ; dar fruntea, 
nasul, gura, îi crau mânjite cu praf amestecat cu sânge, coaje de noroiu negru 
cărămiziu, 

— Cine-u văzut? întrebă într'un târziu Costandin, cu glasul înnecat. Ni- 
meni nu răspunse. 

— Cine-a fost de față? 

Bătrâna zise cu greu: 

— Eu, Costandine maică... cream după gard, că mi-a fost lene să mă 
duc în poiană, 

— Cine erea ăilalți ? 

Bătrâna se codi, se uită la fiu-său. Ion Drăgan era un om aşezat, 
cu sbârcituri timpurii pe fața pământie. O privea neclintit. Bătrâna 


zise: 


DUŞMÄNTE iq 
— Nu l-am văzut cine crea, că a fugit. 
— Unul erea? 
— Unul... dar mai crea... 
— Cine? 


Bătrâna tăcu iarăși, lon Drăgan zise în silă: 
— Mai erea unul... . | 
— De unde ştii? Ereai și dumneata de faţă? Ai, nea loane? Zi? 
— Nu... maică-mea 'ce că l-a auzit pe încă unul cum vorbea... 
— Las'o pe ea st vorbească, omule. 
— Ce să mai zică, că atâta ştie şi ea... 
— Dar ce vorbeau, zi? 
Toată lumea se uita la bătrână. Ii privi în ochi pe sub pleoapele ci vechi, 
ofilite. Zise: 
— N'am înţeles, maică, ce vorbeau... Nu știu. 
Minţea. Toți ştiau că minte, și ca își dâdea seama, 
— "Te juri că n'ai înţeles? 
— Mă jur maică, pe sfânta cruce... 
— Da pe copiii dumitale te juri? 
Femeia se uită la fiu-său, Zise, cu o voce obosită, spartă: 
— Da’ ce, maică, nu-ți ajunge că mă jur pe cruce? 
Mialache șopti: 
— Las'o, Costandine, că astă seară nimic nu scoţi dela ei... 
Costandin oftă greu, apoi se aplecă, impreună cu ceilalți. Ridicară trupul 
celui ucis. Pe drum, auzeau cum pică sângele în țărână, rar. 
La dispensar, îl ajutară pe agent să spele trupul, Le arătă o rană cu buzele 
de muschi ciopârțit răsfrânte: 
— Aici a răsucit cuțitul în carne., . 
Costandin gemu. Mialache îl trase de-acolo: 
— Hai, Costandine. Du-te la mă-sa să-i spui. 
— Nu, Du-te tu. 
— Da tu un’ te 'ci? 
— La Vasile. 
Mialache îl privi, în cumpănă, Apoi zise: 
— Bine. 
Ieşiră amândoi, Era noapte adâncă, Indărătul lor, pe masa de operaţie, 
rămase întins trupul gol și alb. Cu semne subțiri, curate, vinete, pe unde 
intrase duşmănia, 


. 
Nu în noaptea accea il găsi Costandin pe Vasile. In noaptea aceea Vasile 


nu se întorsese acasă, A doua zi dimineața, Costandin veni iarăşi împreună 
cu șeful de post, întors dela Olteniţa. Vasile şedea pe o buturugă cu capul 


142 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


în mâini. Li privi turbure, Băuse disdedimincață. Nu știa nimic. Nu-l văzuse 
pe Godea, Fusese la cârciumă cu nașu-său Eftimie, şi se întorsese acasă. 

— Te-am căutat azi noapte şi nu ereai acasă. 

— Eram beat. Dormeam, uite acolo, după căpița aia.,, 

Plotonierul se 'ntoarse să plece. Rămas o clipă în urmă, Costandin il 
intrebă încet pe Vasile: . 

— Tu l-ai omorit? 

Vasile îl privi în ochi și făcu incet semn din cap că nu. Costandin mai 
aşteptă un cuvânt, dar celălalt își îngroapă iar fruntea în mâini şi rămase 
mut. Urma de schije de pe țeastă îi svâcnea, roşie. 

Nici la cârciumar nu aflară nimic. Eftimie şi Vasile fuseseră şi băuseră, 
Auzise glasuri vorbind tare, apoi îl găsise pe Eftimie singur. Altceva nu ştia 
nimic. 

La Eftimie, Costandin se pinu îndărăt. Strângea din fălci, îşi muşta obrajii 
pe dinăuntru, se stăpânea să nu-i sară în gât păianjenului umflat. Eftimie 
era pământiu, cu cearcăne negre pe sub ochi, „ ras proaspăt. Nevastă-sa 
şedea lângă el și-l privea neclintită, parc'ar fi fost surdă la ce se vor- 
beste, 

— Nu l-am văzut pe Godea, zicea Eftimie. Nu știu nimic, decât ce ştie 
şi satul, S'or fi certat între ci, dumnealor dela partid. 

Și-l privi cu o batjocură înghețată pe Costandin. 

— Ce haine aveai aseară? Ia să le vedem. 

— Astea de pe mine. Mi-s martori crâșmarul și Vasile. 

N'avea niciun strop de sânge pe haine, Costandin şi şeful de post ieşiră 
din curte. In tindă, muierea lui Eftimie îi urmări cu ochii. Apoi privirea i 
se întoarse spre omul ei, aţintindu-l cu globii ochilor negri dar fără strălucire, 
ca doi cărbuni stinşi, 

Pe lon Drăgan îl găsiră şezând în tindă, cu o albie de nuci verzi între 
genunchi şi cu un coș alături. Infigea tăişul cuțitului într'oxnucă, o desfăcca 
din coaja verde tăind-o imprejur odată, și o svârlea curățată în coș. Nevastă-sa 
il ajuta, iar bătrâna torcea şi se uita la ei. La toate întrebările, bătrâna şi 
fiu-său se impotriveau cu o sfială temătoare, speriată. Nu ştiau nimic, nu 
văzuseră, n'auziseră. Nevasta lui Drăgan cra o femeie frumoasă, cu două 

cute insă pe lângă colțurile gurii, cute aspre de viață grea. Ascultă fără un 
cuvânt. Deodată sări: 

— Măi bărbate, de ce nu spui? Ce ţi-e frică? Ce-o să-ți facă? 

Omul se 'ntoarse încet la ea şi o privi: 

— Ce să spun, dacă nu știu? 

Femeia strânse buzele și tăcu. Costandin şi plotonierul ieşiră. Pe drum, 
jandsrmul zise: 

— P'asta o bate azi bărbat-su,., 

Costandin tăcez, încruntat. "Trebuia să afle, să dovedească. Dar cum? 
Jondarmul zise iar: 


gur -o o S a a M e T 


DUŞMÄNIE 143 


— De-ar fi pe vremuri, și l-am putea strânge cu ușa cum se făcea înainte, . . 

Costandin dădu din umeri: 

— De-ar fi pe vremuri, nici nu făceai cercetări... Te puneai dumneata 
cu Eftimie pe vremuri? Ai? Nu vezi că ți-acum tremură satul de el? 

Şi scuipă scârbit, Știau amândoi cine ucisese. Știa tot satul. Dar ce folos, 
ştiinţa fără voință? Le trebuia oamenilor patimă, şi să fie liberi „de frică. 
Când colo, ei umblau pe lângă garduri, sau pe mijlocul drumului, fără să 
se uite unii la alţii, vorbeau scurt, numai cât aveau nevoit, și se părăscau. 
In loc să-i adune, omorul îi răzlețise. În loc să se strângă unii 'ntr'alții, se 
fereau. În sat toată ziua aceea fu parcă mai multă liniște ca deobicciu, Era 
un sat tăcut, unde nu st întâmpla nimica. Acum tăcerea era și mai adâncă, 
aerul şi mai rar; parcă s'ar fi întâmplat și mai puțin decât de obiceiu, parcă 
astfel satul ar fi voit să şteargă orice urmă a vreunei schimbări, Dar degeaba. 
Schimbarea era otrăvită, şi o zi, două, mai multe, suferiră cu toții de ca ca 
de o boală; pe fiecare îl mușcase de inimă. "4 = 

Eftimie umbla pe uliţă, pe la afacerile lui, întunecat la faţă; oamenii se 
uitau adesea în altă parte ca să nu-l vadă, Vasile se inchisese în casă şi zăcea 
beat mart toată ziua, ori în odaie ori după căpița de fân, Dar veni la ședință 
când îi chemă Costandin, secretarul, pe toți membrii de partid, într'o după 
:miază. Erau vreo zece cu toții. Intr'o casă ce ținea de primărie, în camera 
cea mai largă, văruită curat, puseseră bănci lungi din trei scânduri. Ședeau 
acolo, cu mâinile pe genunchi, şi așteptau. Vasile venise la urmă, şedea lângă 
ușe, cu obrazul buhăit de băutură, Ii ieşise o spuzeali pe frunte și ducea 

către ca. 

ponce şedea la masă, cu Mialache lângă el. Scaunul lui Gudică era 
de partea cealaltă, gol, Costândin se ridică și le spuse în câteva cuvinte că 
acela care lipsea plecase in noaptea cmorului, să-l aducă pe Vasile dela crâşmă. 
Nu se ştia dacă se văzuseră. Gudică fusese găsit dincolo de crășmă, Era o 
bănuială la mijloc, că Vasile ar fi fost amestecat, Mama lui Drăgan auzise 
doi oameni: aceștia puteau să fi fost Eftimie și Vasile, Vasile zicea că nu știe 
nimic, dar bănuiala tot rămânea, Eftimie + m-ninţase de atâtea ori că va face 
odată o astfel de faptă. Poate că o făcuse in noaptea aceea. Și atunci Vasile 
ori îi fusese ajutor, ori tăcea ca să nu-l dea în fapt, Ce era de făcut? 

Oamenii tăcură multă vreme; se uitau unii la alții, apoi la Vasilecare 

cu capul în pământ. Mecanicul morii se ridică și zise: 

aia Eu an te duci tu, tovarăşe, la Oltenița, să-l judsce pe Vasile par- 
tidul. Să vie de acolo să ne ajute un tovarăș, doi... 

Şi adăogă, printre dinţi: 

— Până atunci, îl păzim noi pe ăsta... 

Mialache zise: 

— Eu zic să puie pe masă cârtea de membru. 

Ceilalţi dădeau din cap: da, s'o puie pe masă. 

— Auzi, tovarășe Vasile? zise Costandin. 


144 VIATA ROMÂNEASCĂ 


Vasile o scoase din buzunar, înaintă greoiu, o puse pe masă: un carnet 
cu scoarțe roşii. Și ieşi pe ușe, încet, cu capul în piept. 

Oamenii nici nu se 'ntoarseră după el. "Tăcerea se 'nchisese asupra lui ca 
oglinda unei ape, o clipă străpunsă de o piatră ce alunecă la fund, Apoi înce- 
pură să vorbească despre treburile organizației, şi-l aleseră organizatoric pe 
mecanicul morii, care se așeză pe scaunul rămas gol, scaunul lui Gudică, 

Spre seară, Costandin ieşi din sat cu căruța, pe drumul care da în șosea. 
Era liniște, sălciile deveneau cenușii; printre frunzele lor prelungi strălucea 
încă lacul. Drumul era pustiu şi cotit şi Costandin mâna încet. La o coti- 
tură, zări un om lângă un trunchiu noduros, chinuit; întortochiat, de 
salcie scorburoasă, Omul nu se ascundea, dar stătea ferit, așa ca să se poată 
asvârli în căruță din mers, şi în spinarea căruțașului, Costandin trase scurt 
şi cu putere hățurile de frânghie, aruncă bățul din mână şi sări din căruță. 
Se îndreptă spre celălalt, cu mâinile goale. Da, Eftimie era. Gândurile încur- 
cate, chinuitoare, sfredelind în miezul de nepătruns al aceleiaşi întrebări, şi 
oboseala, mâhnirea, nemulțumirea, îl părăsiră parcă le-ar fi suflat un vån- 
ticel venit de pe baltă. Stătu față în față cu chiaburul. Se simţea rece, curat, 
ușor, ca o apă de munte, ca un vânt de Martie, Eftimie îl privea mestecând 
din măsele. Fălcile late i se frământau colțuros. Cu greu și le descleștă și 
zise printre dinți: 

— Te duci h Olteniţa, ai? 

Costandin nu-i răspunse. "Tăcea şi-l privea cu ochii lui negri, adânci, 
plini de putere. Eftimie clipi sub privirea aceea străpungătoare și grea. Zise: 

— Intoarce-te, 

Niciun răspuns, Privirea grea. Ca un ciocan în frunte, Ca o palmă peste 
obraz. Ca o arsură de biciu. Eftimie încercă să se stăpânească, să-şi oprească 
tulburarea nebună, simțind că peste două clipe nu va mai şti ce face. Mormăi 
grăbit: 

— Nu te duci la Oltenița, Te sui în căruță şi te 'ntorci. 

Costandin îl privea cu ochi de piatră. Lui Eftimie i se păru că nici măcar nu 
clipiseră. I se părură mai mari decât nişte ochi de om, Strigă, cu glasul spart: 

— A, vrei să-l răzbuni pe Godea? Las’ că-ți dau cu răzbunare, bolşevicule | 

Se pipăi în brâu şi trase fără grabă cuțitul lung și subțire, țipar de oțel 
albăstriu. 

In clipa aceea Costandin își aminti de Gudică, de cum fluerase în inserare 
un cântec din război, şi de fața lui mânjită cu țărână. S+ uită la omul din 
fața lui, îl văzu cu cuțitul în mână. Așa fusese de când se născuse: cu cuțitul 
în mână la cotitură de drum, în drumul dreptății, Cuţitul lui era câteodată 
seceta, câteodată Vasile Cotulbea, totdeauna banii cusuţi în saltea, îngropați 
în ziduri, depuşi la bancă, atârnați, poli vechi, taleri și mahmudele, de gâtul 
nevesti-sii, de Paști... Și fața lui Gudică cu gura întredeschisă şi buzele 
pline de pământ. .- U veni să plângi, o dăidură și o mâhnire afişietoare 
dela inimă, Dar şi o ură crâncenă. Simi că i se umflă tâmplele, că i se întă- 


DUȘMĂNIE Tai 


resc umerii, coarde de durere, că i se sgârcesc mâinile, ghiare, că i se lăr- 
gește pieptul gata să urle ca o fiară, și i se schimonoseşte fața, Nici nu știu 
că face încet un pas înainte, apoi încă unul. Îl văzu pe Eftimie că dă indărăt 
un pas, apoi incă unul, Cuţitul răsună pe o piatră, zângânind spart. Apoi, 
deodată fața lui Eftimie se goli de sânge, ochii şi gura i se căscară. Omul se 
întoarse şi o rupse la fugă, cu capul înainte, printre sălcii. Pieri, urmat de 
bufnitul și treapădul bocancilor grei. 

Costandin închise ochii, Bine că plecase, că altfel făcea o prostie... Dădu 
cu piciorul în cuţit, cu scârbă. Apoi mintea trează il aplecă asupra cuțitului. 
Era o dovadă pentru mai târziu. Il puse în buzunar şi se urcă în căruță, fără 
gânduri. Era pe drumul cel bun, 


- 


A doua zi dimineaţa se intoarse cu un delegat dela județeana partidului. 
Era un muncitor de vreo patruzeci de ani, cu faţa brăzdată, cenușie, și părul 
cărunt. Era un om care părea moale sau obosit. Dar întreba fără să se oste- 
nească. Voia să afle tot, să ştie tot. După ce-i spusese tot ce știa, Costandin 
îl lăsă să-l descoasă pe Mialache și pe ceilalți, și se duse la Drăgan. Mialache 
îi zisese: 

— Vezi, du-te la Drăgan. I-au tăiat azi noapte via. 

Femeia lui Drăgan îi zise că omul ei e în vie și adăogă: 

— Măcar acum, o să vorbească | 

Și se vită ascuţit la bătrână, la soacră-sa, care torcea, 

Costandin ajunse în vie când soarele începuse să se urce pe cer. Via era 
risipită pe o coastă, ca o turmă de paparude, printre alte petece, tot mici, 
ale altor săteni. Celelalte stăteau vii, proaspete, cu frunzişul sbârlit în soare, 
pătat de albăstreala pietrei vinete, pe alocuri încă umed de rouă. Via lui Dră- 
gen avea o înfățișare ciudată, Tufele erau întregi. N'aveau nimic. Frunzele, 
ciori hinii, pământul sgrăunțuros și fărămițat de primprejur, ca și la cele- 
lalte. Dar era ceva bolnav în ca, o aplecare, o gălbeneală a frunzelor, ceva 
moale în codițele fiecăreia; parcă de pe acum răspândea mirosul sălciu al 
unei bălți pline de verdeață putredă. 

Drăgan stătea în capul viei. Era pe coastă, şi aici izbise soarele întâi. La 
sosirea lui Costandin se aplecă şi-i arătă coardele tăiate dela butuc, zemuind 
viaţă întreruptă. Viţele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cârcei, 
cu frunzele întinse în soare, gata să prefacă și să mistuie hrana, cu ciorchinii 
gata să sdune toată dulceața soarelui de vară; dar erau retezate dela pământ 
şi puterea li se scurgea, mustea din coarde ca din vine tăiate. Aici, sus, via 
începea să se ofilească tare. 

ion Drăgan zise: 

— la vită-te la ele... Trăiesc, mă, Sånt tăiate, dar încă trăiesc... O să 
moară pe la amiază... Nu le mai pot scăpa l... y 


- 


a 
9 + 
A) 


146 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Costandin îl întrebă apăsat: 

— Ştii cine ţi-a făcut-o? 

Peste privirea celuilalt trecu iute o aripă de umbră. Frica, Zise: 

— Nu știu, Costandine... De un’ să ştiu? Cine avea ceva cu mine? 

— O fi fr'un semn să taci din gură, să nu zici ce știi, că altfel îţi face și 
ţie ca vici, zi? 

Omul, înfricoșat, rămase mut, Costandin dădu din umeri şi plecă. Pe 
nesimţite, frunzele viei ucise erau din ce în ce mai triste, mai plecate, mai 
cenușii, şi coardele retezate musteau mai departe sângele dulce al sai ai 
rilor care nu aveau să se coacă niciodată. 

Omul rămase așa multă vreme. Stătea cu spatele la soare, şi umbra lungă 
până la jumătatea viei, se strânse, se chirci, i se retrase sub tălpi, ofilită și 
nimicită pe încetul de văpaia albă a amiezii. Stătea şi privea dus frunzele 
palmate cu multe colțuri, mladele palide şi ciorchinii neîmpliniți, Uita de 
sine pe încetul, i se topeau gândurile și i se strecura puterea în sita deasă a 
țărânei grăunțoase, ca zeama din vinele viței. Credea că și carnea lui se face 
veștedă, lâncezeşște şi piere de dinăuntru, şi că numai de departe zărit mai 
seamănă a om, cum părea de departe via neatinsă: dar că amândoi erau doar 
părere, amăgire şi fum, verdeață veștedă cu mirosul sălciu de eleșteu cu apa 
groasă și plină de ierburi lungi şi putrede. 

Când simţi dogoarea cumplită că-l apasă pe cap, pe ceafă, între spete, 
ca o namilă de jăratic care ar fi îngenunchiat pe el să-l zdrobească, Ion Drăgan 
se aşeză la umbra unei tufe de viță şi rămase mai departe să se uite cum 
moare via, Nu mai băga de seamă inaintarea prăpădului, dar îi simțea sfår- 
șeala în el, alături şi împreună cu a fiecărui butuc. 

Nu întoarse capul când auzi fâșâit de tălpi goale pe potecă. Nevastă-sa 
cra. Işi ţinea un colț al cârpei din cap, lipit pe gură, Se uită la vie şi ea o 
vreme, apoi se așeză lângă bărbat şi zise: 

— Las'o, că n'om muri de asta... 

Omul mormăi: 

— Nu mi-e că-i a mea... A oricui să fi fost, şi-a făcut păcat cu ea.. 

'Tăcură. Apoi femeia zise iar, cu necaz: 

— Te băgași la stăpân, 

Jon Drăgan strânse din fălci şi nu zise nimic. Nevastă-sa ago cu un 
fel de batjocură; 

— De când cu seceta, două veri fi muncişi degeaba și tot nu i-ai 

it. 

E Zice el că nul 

— Te-ai plătit şi te-ai răsplătit, cât nu făceau sacii lui de porumb nici aur 
să fi fost, Ai ascultat-o pe mă-ta, și te-ai băgat slugă... 

Omul zise cu jumătate gură: 

— Parcă numai eu... 

Femeia zise iute, întărârată: 


DUŞMÂNIE 147 


— Ce, dacă alții au fost proşti, să fii și tu? Dar tu prost ai fost și prost 
ai rămas. 

Ion Drăgan se uită la ea printre ploapele strânse. Ii venea s'o omoare, 
Ea însă parcă nici nu-și dădea seama ce zisese și privea via cu frunzele mai 
întunecate decât cele dimprejur, Vie cenușie și moartă. Avea dreptate; dar 
era muiere slabă. Putere avea el. Se ridică încet de pe jos, și-i zise fără să 
se "'ntoarcă la ca: 

— Hai, scoală, ce stai? 

Şi o luă înainte, Femeia sări iute în picioare şi-l urmă; se uita după el 
şi zâmbea ciudat, cu mulțumire şi parcă întinerise, parcă era o drăcoaică 
de fată. 


'Tovarășul dela județeana partidului bătu în masă cu cartea de membru 
a lui Vasile: 

— Nu, Nu ţi-o putem lăsa, 

Imprejurul mesei mai ședeau Costandin, Mialache, mecanicul morii şi 
Petrică al lui Dorobanțu. Vasile pusese coatele pe masă și infipsese mâinile 
în obraji. Se uita pierdut la cărticica roșie. 

= Partidul are să hotărască, tovarăşe Vasile, dacă mai poți rămâne în 
partid sau nu. Eu îţi spun cinstit: nu cred, Nu se poate rubedenie și pric- 
tenie cu chiaburul, şi să fii tovarăș cu noi. Până la urmă ajungi la omor, 
la furt, la împilare. Dacă închizi ochii, sau măcar gura, cum faci dumneata, 
gata, ţi-ai dat în petec cu cl, nu mai eşti de-ai noștri. Atâta pot să-ți spun. 
Imi pare rău că nu ți-au spus mai de mult tovarății ăștia... 

Vasile murmură, cu ochii în gol: 
- Mi-au spus. . 

— Da, dar nu ţi-a folosit, zise scurt şi rece omul şi-i făcu semn lui Co- 
standin. Luându-l la o parte, îi şopti: 

— Plec. Atâta era misiunea mea... Eu raportez. 

— Nu, tovarăşe, stai, că are să ne spuie tot, 

Şi aşezându-se călare pe un capăt de bancă, Costandin întrebă: 

— Ce ţi-a zis, a din urmă vorbă, ai, Vasile? 

Vasile stătea cu pumnii în obraji, ceea ce îi strimba trăsăturile și-i schi- 
monosea gura. Zise: 

—A zis: ce, mă, pentru ăsta să ne certăm noi, tovarășe? 

Apoi ridică ochii şi-i roti speriat dela Costandin la omul dela oraș și la 
Mialache. Dădu cu palmele în masă. In obraji îi rămăseseră semne roşii, 
Strigă cu groază: 

— Nu m'am atins nici de un fir de për din cipul lui | I-am strigat lui 
nea Eftimie: nu da, nene, că-l omori! Eu n'am ştiut ce vrea ! 

Apoi își îngropă fața în palme și gemu infundat: 

— Tot un drac e... nu-l mai pot învia... 


146 VIAȚA ROMĀNEASCĂ 


Şi începu să plângă cu hohote, ca o femeie, gemând și clătinând din cap: 

— Gudică, ce ţi-am făcut, Gudică, păcătosul de mine, ce ţi-am făcut, . 

Costandin simţi că-i e greu să-l mai asculte cum se jelește, şi ieşi afară 
în soare, Clipi din ochi în lumina orbitoare. Lângă zid, câinele care dormea 
cu un ochi, clănțănind din când în când după vreo muscă, începu să mârâie. 
Intrase în curte Ion Drăgan, cu nevastă-sa și cu maică-sa, 

— Măi, Costandine. . , 

Costandin nu zise nimic. Aștepta. 

— Uite, să-ți spuie maică-mea cum a fost. Eftimie a fost, 

Si întorcându-se către bătrână, o îndemnă fără blândețe: 

— Zi, 

Ca şi cum ar fi fost străină de ci și ar fi povestit un lucru întâmplat de- 
parte, de mult, bătrâna povesti, cu obrazul ei vechi şi sbârcit, nemișcat ca 
o scoarță de copac. Noră-sa o privea cu ochii îngustaţi şi cu o subțiere în colțul 
buzelor, mai puţin decât umbra unui surâs. Când bătrâna termină, Ion 
Drăgan se uită intunecat şi întrebător la Costandin, Acesta zise: 

— Bine, nea Ioane, Și Vasile, tot așa ne-a zis c'a fost, Acuma, ne ducem 
să-l ridicăm. 

Neîncrezător, Ion Drăgan întrebă: 

— Pe Eftimie să-l ridicaţi? 

Costandin dădu din cap în semn că da. Omul stătu o clipă scurtă în cum- 
păna, apoi se întoarse și plecă repede. Nevastă-sa strigă după el: 

— Un'te duci, Ioane? 


Și ieși din curtea strâmtă a primăriei, Bătrâna nu se mişcă însă. Murmură,- 


mestecând din gingiile pustii: 

— Sau pornit cu dușmănia,, . 

Costandin o împinse înăuntru, și o puse să povestească iarăşi tot ce ştia. 
Vasile o privea cu gura căscată, Apoi se apucă iar cu palmele de tâmple şi 
începu să ofteze clătinându-se pe scaun: 

— Gudică, frăţioare, Gudică. . 

Ceilalţi eşiră afară cu Costandin, se sfătuiră o clipă, apoi eșiră în uliţă. 
Mergeau încet, Din când în când, unul se desprindea şi se apropia de gardul 
vreunei curți, deasupra căruia apărea un cap. 

— Un'vă duceţi, mă? 

— Hai şi dumneata, nea Ilie. Ne'cem la Eftimie să-l ridicăm. Il ducem 
la post. 

Omul stătea o clipă atent, apoi întreba: 

— L-aţi dovedit? 

— Adinioarea l-a dat in fapt a lui Drăgan, mă-sa. 

— Stai că viu şi eu, zicea omul grăbit şi dispărea după gard, să caute 
ceva în fundul curții. 

Cel din uliţă striga: 

— Lasă, nea lie, că sântem sat Nu-ţi trebue. 


DUSMĂNIE 149 


Dar totuşi omul ieșea pe poartă sbârlit, cu securea în mână: 

— Ce ştii tu, ce face ăștia la disperare ? 

Pe măsură ce treceau prin inima satului, prin «centru +, ceata se mărea. 
Uneori, câte un om care cioplea un lemn lângă căruță în curte, venea și-i 
întreba ce fac, unde se duc. Când îi spuneau, amuțea, îi lăsa să treacă și 
rămânea în urmă, cu ochii după ci. 

— Nu vii, mă nea ăla? 

— Viu, da "stai să termin cu coada asta de topor,., 

Dar nu venea. In schimb, dintr'un car de fân care scârțâia încet, un om 
îi strigă: 

— Ce e, măi? 

— L-am dovedit pe Eftimie, Ne 'cem să ne curățăm de el, 

Omul îi dădu băţul din mână copilandrului de lângă sine și sări jos în 
pulberea drumului, alăturându-li-se: 

— Zi, l-ați dovedit? Aşa-i că el a fost? 

Erau mulți acuma și plutea deasupra lor un freamăt de glasuri. Dar când 
se apropiară de casele lui Eftimie, vorba conteni. Tăceau, mergeau mai încet, 
şi se strângeau unii într'alții, de-și simțeau umerii. In fața porții se opriră. 
Costandin ieși înainte, dădu cu piciorul în poartă, intră, şi ceata năvăli buluc. 


Era amiază, ceas mort, de zăpușeală care-ţi fierbe creerii sub ţeastă. In 
cămașe și ismene, Eftimie stătea după obloane şi pândea nemişcarea și tăcerea 
satului. Și pe el îl stăpânea un fel de moțăială, un fel de sfârgeală, de ador- 
mire a minţii, Făcea planuri încurcate, să plece din sat, să-și desgroape banii 
şi să fugă cu ei la oraș, să se mute numai în Hotare.,. Apoi se răsgândea, 
Cine poate să-i facă vreun râu? Dușmănia, da, este. O simte cum îl încon- 
joară, cum vine dimprejur, din satul adormit sub arșița de August, cum trece 
prin pereți. Dar el e tare, şi dușmănia e un abur, o amăgire, Ce-i pot face 
ei ? Nimic, Nimeni nu va vorbi, nimeni n'are vreo dovadă, Cine a prins ceva, 
va tăcea. L-a văzut de altfel şi pe şeful de post: moale, nehotărit. Costandin . . . 
Asta e. Asta, bolșevicul, și cu golanii ceilalți. Ce m'o fi apucat să mă speriu 
aşa de el? Parcă nu mai am nicio putere, de atunci, Parcă mi s'au tăiat picioa- 
rele și mâinile, Imi vine numai să dorm. Dar nu se poate dormi, că-ţi intră pe 
gura deschisă dușmănia, ca șerpii care le intră ciobanilor adormiți pe câmp. 

Il trecură sudori reci. Se repezi într'un colț al odăii, și scoase o cărămidă 
din zid. Oftă, ușurat. Cutia de fier era acolo. Se ridică şi văzu negru în faţa 
ochilor : n'ar fi trebuit să se aplece cu capul în jos. Și l-a slăbit ce s'a petrecut 
în ultimele zile. Când se feresc oamenii de tine și întorc capul să nu te vadă, 
de fiecare dată parcă ți-ar lua putere. Când ești singur de tot, ce folos cutia 
de fier, ce folos pătulul plin şi lotca sau năvodul cel mare cu care pescuese 
flăcăi săraci cu leafă câțiva lei pe zi? 


i50 a VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


E rău când te oropseşte satul. Dar și mai rău e când te dușmănește şi-ţi 
intră în curte cu dușmănie. Uite-i cum intră pe poartă... Mulţi mai sunt! 
Pândurul de Costandin, şi Mialache cu pălăria de paie, bolșevicii, unul 
străin, trebue să fie venit dela oraș, și Gheorghe, ăla de a vrut să-l omoare 
fiu-meu, şi chiar și Drăgan, pe la coadă, cu furca în mână, să-şi răsbune 
pentru vie, şi mulți alții — ăstora ce le-oi fi făcut? Or fi de când cu seceta, 
cu i-am şi uitat. Or fi şi mai de demult. Ho, haitelor | Ce vreţi dela mine? 
Ho, lupilor ! Ce vreți să vă dau? Lăsaţi-mă că zău n'am făcut nimănui nimic. 
Ce v'am făcut, oameni buni? 

Cercul se strângea împrejurul lui, tot mai mult, Dar înainte de a-l atinge 
ei cu mâinile, cl le simți dușmănie cum îl înghesuie, îl strâmtorează, îl înnă- 
buşe. Il goneau din rândul oamenilor, și își pierdea de aceca orice e ome- 
nesc. Se trânti pe jos, dând din mâini și din picioare și scoțând țipete ciu- 
date. Se tăvălea, se svârcolea, ca un vierme din aceia mari, groși, graşi, albi 
cu capul negru, care trăiesc în rădăcini putrezite de copaci morţi. Oamenilor 
nu le venea să pună mâna pe el; dar până la sfârșit tot trebuiră să-l ia pe 
sus, ca să-l ducă. 


PETRU DUMITRIU 


NEGURA, II 


Măgură işi tot trăgea casca pe ochi, sub învâlvorările zorilor. După ce 
se opri și privi lung acoperișurile târgului, se amestecă printre căștile în mers, 
căzut din umeri şi toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 

Cutreierase ulicioară cu ulicioară, casă cu casă. Călca peste oameni morţi 
la praguri, nimerea în odăi inguste unde zeci de bărbaţi, prunci și femei stăteau 
îngrămădiţi prin unghere, cu răsufletele oprite, intra prin cgrăzi, prin gră- 
dini tăcute care dădeau în câmp; trecea garduri și ciocânea la geamuri 
stinse, 

Nimeri la uşa casei mult căutate, cunoscând-o după bătrânul cu barbă 
albă care se svârcolea la pod întrebând cu glas cutremurit: 

— De ce? De ce? 

— Unde-i Hanora ?, întrebă Măgură, plecându-se asupra lui. 

Bătrânul tăcu îndelung. 

— Unde-i ?, întrebă iar, apucându-l de haina udă de sânge, 

— Câne..., se cutremură bătrânul; și adunându-și puterile se săltă în 
coate, stupindu-l drept în obraz, Ucigașilor.., horcăi, lungindu-se la loc și 
cutremurându-și picioarele, 

a M'a stupit cu sânge »..., își spuse Măgură, după ce-și șterse fața cu 
dosul mânii. 

In încăperea pustie micuna o mMâţă și sauzea un scâncet de prunc. 
Porni către încăperile din fund și sări la o parte cu inima înghețată, când 


__ atinse cu mânile un trup greu care se legăna într'o ușă. Auzi undeva în 


fund, către grădină, nişte glasuri încete, speriate şi feri la o parte trupul 
spânzuratului, lovindu-l cu umărul. Deschise o ușă și rămuse în prag, uitân- 
du-se cum o săteancă bătrână o îmbrobodea pe Hanora cu o basma țără- 
nească, bocind încet. 

— Taci, taci... o sfădea un moșneag, tot ridicând un felinar să le lumi- 
neze mai bine. Nu te încurca atâta, bre babă... Imbrobodeşte-o odată... 
Eu, de-atunci îmbrobodeam zece muieri... 


pi, AP 


152 “ VIAȚA ROMANEASCĂ 


— Să taci... Că te ştiu eu..., răspunse bătrâna, punând pe umerii fetei 
un suman, Acum, hai repede, fata mamei, că 'ndată s'or zări zorile... Fă 
"nainte, moșnege. . . 

Abia atunci îl văzură în prag pe Măgură. Hunora scoase un țipăt, ca și 
la începutul nopții, ducându-și mâna la sân. 

— Oricine-i fi. ., spuse moşneagul către ofiţer. Oricine-i fi, să nu te-agăţi 
de fata asta, că ea-i ca şi a noastră... Că ce-i dacă-i de alt sânge? Soarele, 
că-i soare şi încălzeşte deopotrivă. . . 

— Eu îl mânânc cu unghiile..., se mânie bătrâna. Ta'n să 'ncerce să-i 
facă ceva... 

— Hanora..., bolborosi Măgură, întinzând mânile, 

— Să n'o atingi..., ţipă bătrâna. 

— Ce vrei?, îl întrebă moșneagul, punând jos felinarul și apucând dela 
uşă o furcă cu trei coarne. Ja 'n să 'ncerci, domnule ofițir... Aista vi-i răz- 
boiul sfânt? Să vă bată Cel de Sus... Noi, în tinereţele noastre, dam războiu 
dușmanului, când ne năvălea glia... Ce v'au făcut pruncii și fetele nevi- 
novate?,.. 

— Moşule,.., eu nu-i vreau răul... 

— Atunci las-o și du-te. Las-o în seama noastră. Că avem noi grijă de ea. 
Am venit anume din sat dela Havârna. 

— Hanora..., rosti iar Măgură. Trebue să fugi... 

— Auzi, nebunul. .., se mânie bătrânul. [i ceri să râdă poate, boierule ? 
Ştii prin ce crâncinătate a trecut? Pe-ai ei i-au omorit cu patul puștilor. . . 

— Eu nu sunt vinovat, oameni buni... 

— Şi ce-i vinovată fata asta, săraca?, îl întrebă moșneagul. Ți-au stârnit 
tunurile mintea... Asta aşa-i, cum sânt cu moşul Pană din Havârna... 

Se aşeză în fața fetei, cu furca ridicată, gata să-l izbească, Afară, departe, 
s'auzeau pași grăbiţi și plânsete. Glasuri răstite suduiau amarnic, Impușcături 
spintecau noaptea. Cineva izbi uşa din spre uliţă și pași hotăriți bocăneau 
străbătând odăile goale, venind spre dânșii. 

— Luaţi sama... strigă careva din urmă. Este în uşă un spânzurat... 

— Un spânzurat ?, întrebă un glas mânios, 

— Un spânzurat, domnule locotenent. In fund se zărește lumină, . 

— Vezi cine's..., spuse locotenentul și se miră după aceea cu glas 
tare: 

— „că mare limbă a scos ista din ușă... Ia’n vină și taie funia... 

— Hai repede,.., spuse moșneagul către Hanora și către bătrână, ridi- 
când felinarul. Domnule ofițir, dacă ai în lume vreun Dumnezeu, nu spune 
soldaților cine-i fata asta... 

Deschise ușa de-afară şi foșnetul pomilor umplu încăperea odată cu o 
puternică mireasmă de flori de câmp. 

Jandarmii izbiră uşile şi toţi se văzură înconjurați între baionete, 

— Ce-i ?, întrebă mosul Pană, fără a-şi pierde cumpătul. 


NEGURA 153 


— In numele legii..., strigă un ofiţer. Cine sunteţi? 

— Ofițer român..., rosti Măpură. Aiștia-s părinții mei, — mi-au venit 
de-acasă din Havârna. 

Și spuse către bătrâni: 

— Aşa cum am vorbit. Duceţi-vă repede... Vă apucă miezul nopţii, Cu 
bine... Hanora... 

Şi-i luă obrajii în pâlme: 

— Cu bine... Cu bine... După războiu... la Havârna... 

Şi ea abia-şi stăpânea hohotul de plâns, răspunzându-i: 

— Imi eşti un adevărat frate... Cu bine... la Havârna... 

—— Dumnezeu să te păzească de glonț. . ., îl blagoslovi bătrâna, și Măgură, 
cu inima bătându-i la gât, ocoli grămezile de oameni trântiți în mijlocul 
drumului, şi intră în câmpie; luminoase erau zorile; prin ierburile foșnitoare 
țârăiau gâzele; cerul adânc era verde ca o altă câmpie. Răsăritul era copleșit 
de niște grădini; războiul parcă încetase, ca printr'un farmec; molcome 
ardeau focurile în bivuacuri; o trişcă suna şi-i răspundea de departe un viers 
de doină, trist ca un plâns. 

Se adânci în câmpie și cu cât larma armatelor se stingea, trecutul prindea 
ființă; se opri sub un arbore şi se întinse cu fața la cerul adânc, ca odionioară, 
în vacanţă, în câmpia Răchiţilor. Abia doi ani trecuse din acel Septemvrie 
când i-a venit ordinul de chemare şi parcă se scurseseră, de-atunci, veacuri. 
Se afla la Iaşi; în drum spre regiment trecu pe-acasă și maică-sa, preoteasa 
Raveica, abia găsi pentru el, la plecare, câteva vorbe de blagoslovire; căci 
la drept grăind, el fusese de mic ca un ghimp în viața părinţilor, Tot satul 
ştia că se născuse printr'un păcat, Preoteasa Raveica la amurgul tinereței, 
se îndrăgostise de-un flăcău, voinic, chipeș, unul Mitru; dragostea aceea a 
fost ca un foc repede. Mitru era cioban —şi îmbrobodită până peste ochi, 
îmbrăcată într'un suman de țărancă — ca părăsea satul pe la potolirea amur- 
gului, mergând grăbită spre stâna lui, să-şi vadă mioarele, Măritată prea 
de tânără cu un om aproape bătrân, se dărui ciobanului aceluia voinic, pe 
jumătate sălbatic, cu desnădejde. Popa Măgură îi prinse urma — dar tăcu, 
Stând în cerdac şi cetind la para lumânărilor, o aștepta și-o privea lung cum 
vine îmbujorată sub broboada albă. La o vreme ea nici nu-şi mai ascunse, 
de el, dragostea. 

— Cel puţin să fi găsit un om mai de soiu..., i-a spus el odată şi ea i-a 
răspuns, întrebându-l: 

— Oare para focului alege? 

Singură în încăperea luminată de candeli, privea in târziul nopții spre 
focul din câmpie al ciobanului, Acolo, în bămăitul dulăilor, Mitru, întins pe 
o piele de berbec, o aştepta cântând din fluier. Pletos, cu ochii plini ca de un 
fior de spaimă, o întâmpina între focuri și o cuprindea cu braţele puternice, 
ducând-o pe sus în coliba de stuh, Dulăii încetau din hămăit și focurile lumi- 
nau în fața stânii ca niște focuri de pază. - 


` 


154 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Către toamnă, Mitru muri într'o năpraznă, Într'o noapte în marginea 
satului s'a auzit un răcnet. Oamenii săriți din așternuturi, l-au găsit pe cioban 
într'un pârâu, cu gâtul tăiat, pe semne de topor. Mulţi spun că prin veci- 
nătate, printr'o ulicioară, ar fi fost zărită umbra popei, Dar, cine poate să jure 
pentru un flăcău străin, de pripas, cum era Mitru? Trei zile a stat el intins 
în șanțul acela, așa cum picase sub toporul ucigașului; după aceea l-au îngro- 
pat fără lumânare la cap, fără prapuri, în vechile luf cămăși ciobănești; l-au 
îngropat într'un colț al țintirimului, un colț fără umbră adâncă de cireși și 
nuci, la un loc cu ţiganii și sărăcimea. 

Şi astfel, în scurtă vreme, preoteasa născu un băiat, e Nu-i rodul meu, 
dar trebue să-l țin și să-l cresc de ochii lumii +. . ., își spuse popa. Şi băiatul, 
crescu, sub privirile pline de ură ale părinţilor. Și cu cât traiul îi devenea un 
iad, preoteasa prindea a-și uri fiul; și-l ura mai avan decât bărbatul său, 
li părea rău că-și sdrobise liniștea căminului, pentru o rătăcire, Uneori, de 
Rusalii şi în sâmbete de pomenire a morților, urca pe deal, la nucii și vi- 
şinii cimitirului, parcă ademenită de o umbră, Aprindea lumânări şi tămâie 
în hârburi, la gropile neamurilor. Și când căta cu ochii în spre cotuna mor- 
ților săraci, parcă i se năzărea între buruiene umbra lui Mitru, așteptând-o 
cu braţele deschise, cu ochii înfiorați de spaimă. Hămăiau dulăii undeva în 
dosul unci umbre. Atunci, preoteasa se înnegrea la față şi-o cuprindea pentru 
Gheorghe, rodul dragostei cu ciobanul, un puternic simțământ de dragoste, 

Cobora cu grabă, ocolind drumul mare; cobora de-a-dreptul prin 
ulița lui 'Talecica, sărca pârâul lui Pârpoc şi intra în ogradă cu inima 
bătându-i la gât de dragoste pentru fiul ei. Dar, cum îl vedea, rămânea cu 
vorbele în gât, cu mânile în gol, în fața acestei odrasle care-i otrăvise pentru 
totdeauna liniștea căminului, De supărarea acelei rușini, popa Măgură se 
topea văzând cu ochii. Gheorghe ajuns în anii liceului, p'avea niciun cuvânt 
bun pentru acest tată care mereu îi aducea aminte că-i născut din păcat și 
că-l creşte numai de ochii lumii, Abia dacă-i cumpăra cărțile pentru școală; 
dus între străini, la Iași, băiatul cunoscu mizeria de pe la cincisprezece ani; 
stătu în gazdă prin răpile Țicãului, în niște bujdeuci umede în toiul verilor 
și înghețate iarna. Strâns în paltonașul ros, citea dârdâind de frig, cu degetele 
înghețate. In studenţie, părinții nu-i mai trimiseră nimic. Popa muri, iar 
preoteasa i-a trimis vorbă: + Eşti mare, descurcă-te »,.,, 

Hei... anii aceia de studenţie... Fiecare zi se insemna printr'o jumătate 
de borş la cantina + Lauer» şi era o întâmplare mare când putea cere chel- 
nerului un borş întreg .., Indoit de spate, galben la față, urca scările în 
hotelul + Bejan + de pe Râpa Galbenă, către cămăruța lui, printre zidurile 
pururea umede. ÎL inveselea un pic zâmbetul pururi neșters al colegului 
Divan Ion, care, stând sub plapoma roșie plină de lip, îmbrăcat în palton 
și încălțat, îl întreba: 

— Incă nu m'așteaptă mașina la scară? Ascultă, Măgură: pe cuvântul 
meu . . , Intro zi pe când am să cobor din această hardughie, are să m'aştepte 


NEGURA 155 


jos o maşină albastră. O mână albă are să deschidă portiera ... și colegul 
tău, Divan Ion are să urce în maşina plină de parfum femeiesc. In fața unui 
palat, sus la Copou, mașina are să se oprească... Deodată, o ușă tainică are 
să se deschidă . .. şi am să urc la braţ cu o cucoană falnică niște trepte somp- 
tuoase ... Holuri.,. Și holurile vor fi pline de arbori și plante exotice... 
Pretutindeni, sofale și fotolii... 

Intr'o încăpere adâncă, o masă plină cu toate bunătățile de pe lume... 
Ha-ha-ha ... adio jumătate de borş la + Lauer+.,. Divan Ion nu va mai 
umbla după aceea, pe jos, în bocancii lui fără tălpi... 

— Divan lon ,.. prinzi a mă enerva.., i 

— Idiotule băiat de popă... Ascultă numai: femeia aceea trebue să fie 
mândră, plină ca o grădină... Ce crezi? 

— Cred că visezi cai verzi, prietene . , , Mai bine ai pune mâna pe carte. , . 

— S'o ia dracul de carte .. . Într'o zi pe când voiu cobori din FE să 
asta ... 
Zilnic oraşul era plin de mişcări studenţeşti. Străzile se umpleau de lume, 
sub fulguirea înceată a omătului. Pornind dela Râpa galbenă, din Păcurari, 
grupurile cu bâte și steaguri treceau strigând pe Lăpușneanu și urcau spre 
Copou, în fața Universităţii unde tineri aprinși de ură, urcau pe statuia lui 
Kogălniceanu şi ţineau lungi discursuri, înfierbântând studențimea flă- 
mândă ... Vinovaţi de traiul mizerabil al studenţilor, de foamea lor, de hai- 
nele lor rupte, de camerele reci şi, ca mormintele, ieșeau totdeauna Evreii, 
Şi, bistă masă de manevră în mâna partidelor politice pentru schimbarea 
guvernelor, studențimea se lăsa la vale către mahalalele evreiești, către plog- 
nițăriile din 'Târgul-Cucului, cu ciomegele. Făceau lucrul acesta pentru un 
borş cald căpătat de pomană la o cantină cuzistă sau legionară și pentru un 
colţ de pat fără saltea la vreun cămin cuzist sau legionar. Lozinca era: + Stu- 
dentul trebue să ţie cu o mână cartea și cu cealaltă pușca»... Dar erau și 
de cei care nu se lăsau ademeniţi de aburii farfuriei cu borș; strângându-se 
în mizeria lor ca într'o carapace vâscoasă, studenţii aceia învățau cu desnădejde, 
ţinând să se aburce singuri din sărăcie, Pentru asta, erau uriți de ceilalți stu- 
denţi; li se spunea că's conștiințe vândute, suflete fără iubire de țară; căci 
niciodată, nu luau parte la ciomăgirea sărăcimii din Târgul-Cucului. 

Odată pe când grupurile cu steaguri coborau din spre Universitate 
râcnind, la deal urca o haraba plină de saci, trasă de un căluț răblăgit mânat 
de un evreu bătrân, istovit de trudă. 

— Iată dușmanul . . , răcni unul din grup, repezinda-se asupra bătrânului 

-cu buzduganul, 

Fapta asta produse o adâncă scârbă; cu capul crăpat, bătrânul fu lăsat pe 
trotuar până a doua zi. Măgură nu se putu stăpâni şi, părând un pitic lângă 
prietenul său Divan Ion, un flăcău uriaș, cu niște umeri largi, prinse a răcni: 

— Ticălogilor .. . Ticăloșilor . .. Credeţi că țara merge greu din pricina 
acestui harabegiu ? Sclavi ai farfuriei cu borş . . 


i56 VIATA ROMÂNEASCĂ 


Unul din grup se repezi la dânsul cu buzduganul și, de mar fi fost prie- 
tenul Divan, i-ar fi crăpat capul... 

Și astfel, din ziua aceea, sufletul lui Măgură se despărți pentru totdeauna 
de generația lui. Se dădu cu patimă cărților, luând examen după examen, 
fapt care atrase asupra lui ura colegilor. Sta pururi la bibliotecă, lângă o fată 
mărunțică cu ochii plini de deșteptăciune, Odată, pe când afară se lăsa o noapte 
duşmănoasă cu viscol, pe săli porni bătaia. 

Un grup de vreo cincizeci, îngrămădiseră într'un colț câţiva evrei şi câţiva 
români cu 4 conștiințele vândute ». In scurt timp, Măgură şi Hanora fură 
smulși din bibliotecă. Atunci, pentru întâia oară în viață, Măgură îşi încercă 
pumnii. Ocrotind fâta cu trupul lui lovea în toate părţile, în timp ce prietenul 
Divan Ion, despica mulțimea, înalt, cu umerii lui largi, scoțând un fioros chiot |. 
Grupul de bătăuși se risipi, căci cine se putea pune cu ciobănoiul acela co- 
borit la școală în opinci şi în cămăși mirosind a zăr, de-a-dreptul de pe 
Ratiu? 

In sara aceea, Hanora, pășind liniştită între cei doi colegi, ajunse acasă 
târziu și rămase în mijlocul încăperii, cu gândul la Măgură; la fel acesta, 
urcând în blestematul hotel «Bejan», simți pentru ea un larg simțământ 
de ocrotire. Numai Divan, băgându-se sub plapomă încâlțat și înfăşurat 
bine în palton, rosti: 

— Pe cuvântul meu, Măgură .. . Într'o zi am s'aud jos un claxon nerăb- 
dător ... Contesa, cu mâini albe, are să-mi deschidă portiera ... La Copou, 
un palat cu portal înalt... Incăperi adânci, cu sofale şi fotolii... 

Măgură, însă, simţi pentru întâia dată nevoia de a fi singur cu gândurile 
lui, gânduri care-l încercau pentru întâia dată. 

Veni o primăvară albastră și Iaşul înflori din toți salcâmi şi liliecii. Mi- 
reasma grădinilor şi ulicioarelor luată de un lin vânt de sară, plutea pe străzi, 
ca în așteptarea unei mari veşti bune, Ferestrele, deschise spre tuspatru 
zările pământului, ardeau în rubiniul amurgului. Casele si căsuţele ieșeau, 
albe, din anotimpul viforului; numai hotelul « Bejan », afumat, scorojit, uriaş 
ca o puşcărie, sta, negru deasupra Râpei-galbene ; chiriași lui ieşeau și intrau 
tot în paltoane, căci, dintre pereţii aceia groși cât niște contraforturi, ume- 
zeala și frigul nu ieșea nici în toiul verii. Clădirea aceea era concepută şi zidită 
de un inginer ciudat, inchis la chip, ' 

Din zori, Măgură urca la Copou, între tei. Cetea şi, împreună cu Hanora, 
privise de-atâtea ori amurgurile din spre Păcurari. Departe, peste dealuri, 
se zăreau ca niște pâcle albastre, munții; văzându-i Măgură se gândea la 
obârşiile lui Divan Ion; și-l chemă, odată, să-i arate depărtările natale, F 

— Lasă-mă . . , se mânie prietenul, Nu-mi scociori o rană care mă doare . . . 

Apoi, schimonosindu-și fața într'un fals zâmbet, adăugă: 

— Pe onoarea mea băieți . .. Intr'o zi, o portieră are să se deschidă, Nişte 
ochi verzi au să-mi surâdă . ,. e Care și-i numele?9, am s'o întreb eu pe fe- 
meia misterioasă; ea are să-mi răspundă: + Azyvadt e... 


NEGURA 157 

Şi astfel, Măgură şi Hanora simţiră pentru copilul acela uriaș, cu suflet 
îndurerat, ceva care trece dincolo de frăţie. Curând erau văzuţi mereu tustrei, 
Divan planându-și pe deasupra lor un larg zâmbet. Li se spunea + Trio- 
Divan » — şi acum, înainte de amurpuri, părăseau oraşul, urcând spre Ce- 
tățuia de unde ochii sunt luaţi de mirajul albastru al munţilor. 

Incepuse războiul. Măgură primi ordin de chemare și + Trio-Divan », se 
risipi. Hanora trecu granița la Herţa, iar Divan Ion se întoarse pe Rarău la 
stâna părinţilor. 

Abia doi ani trecuseră si războiul acoperise vremea aceea cu amurguri 
copleşind-o ca sub un munte. Acum Măgură se gândea cum l-a incătușat 
războiul răpindu-i orice libertate, orice impuls care mar fi în litera regula- 
mentelor, Şi-i era parcă ruşine: « Ce degradare... Sunt ca o biată frunză 
şi mă svârle uraganul unde vrea ». La Mușeniţa avusese de gând-să se impuşte; 
cel puțin să-şi ia singur viața cu mâna lui în semn de ultimă libertate... Dar 
viața dintr'insul fusese mai tare; frica, asemenea unei platoşe cu ţepi, se aşează 
între el şi gloanțe .... Acum, mergând spre companie, nu vedea în ființa lui 
nicio zare; doar războiul sur, urit ca un munte de lut... Porni prin iarba 
umedă, către bivuacurile cu focuri stinse. Către Răsărit, prindeau a mărşălui, 
repede, infanteriile. Majuri somnoroşi, înainte de a da trenurilor de luptă 
comanda de plecare, luau în pumni milițienii, suduindu-i. Câmpia se umplu 
de armate sure, de cavalerii şi artilerii; cercetași călări, stând incremeniţi 
pe zare, scrutau depărtările. Nişte goarne sunau a pustie şi desnădejde. Și 
totuşi, pe deasupra acelei omeniri în mers, ciocârliile triluiau în scânteieteare 

văzduhuri, fluturii «burau printre colorile ameţitoare ale florilor. 


'Târguşorul Herţei rămăsese în urmă, cu ulițele pline de convoaie de 
osândiți la moarte. Mijeau zorile şi jandarmii se sfădeau suduindu-se peste 
osândiţi. Grăbeau, căci nu trebuia ca să-i prindă soarele; la răsărit, toți acești 
oameni trebuiau să fie sub pământ; așa suna ordinul colonelului Vartic care 
nu ştia de glumă, Și mitralierele tocau fără întrerupere, după dealul cimiti- 
rului şi după zidul morii. | 

Un major de jandarmi pipa în mijlocul uliței, cu un glas spart, suduindu-și 
superiorii, soldaţii și lumea întreagă ... Războiu era acesta, că trebuiau să 
sape gropi pentru câte cincizeci-șaizeci de împuşcaţi, cu lopeţi Lineman? 
Ce grijă aveau cei de pe la divizie și de pe la corpul de armată? 

— Cum o să le săpăm gropi cu lopeţi Lineman?, întrebă majurul, Ne 
trebue hârlețe ... Eh... Maica lui de războiu,., Unde-s hârleţele, soldat? 

— Mici seti ,,., ţipă un prunc. 

— Cui îi sete?, întrebă majurul? Ai răbdare... Îndată îți pecetluiesc 
gura ... pe de-a-pururea ... Hai, leat, unde-a intrat dom'locotenent? 

— In casa din fața noastră... a prins una care voia să fugă... 


158 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


— Marş .. . şi spune-i să vie... Trebue făcut rost de hârleţe... eu... 

Mai apoi o ușă scârțâi, se ivi o femeie sborșită; în urma ei soldatul spunea 
repezind-o: 

— Hai... hai... Seca-ţi-ar noada.., 

— De ce-aţi stat atâta ?, întrebă majurul. Nafura măti, leat. 

Câteva palme pocniră una după alta și soldatul spunea: 

— Nu's vinovat . .. să trăiţi... Am stat... pân'a tot cercat dom’ locote- 
nent la noadă... Și n'a putut... 

După aceca, locotenentul se ivi în prag și oamenii trântiţi în colb își feriră 
ochii de lumina puternică a lanternei care stărui mult deasupra lor ca o baltă 
de soare. 

— Inainte... marș..., strigă locotenentul din prag. Hei, plutonier, 
ai încă una la număr... 

Oamenii se urniră din colb și când pruncul ţipă din nou că i-i sete, se 
auzi o suduitură, un hârșâit de țeastă spartă și un răcnet al unei femei. 

— Aşa, .., făcu majurul, Cu lopata Lineman... Hei, leatul cel cu noada... 
Na-ţi lopata şi şterge-o de sânge... 

Convoiul grăbea către inima târgului, din ce în ce mai repede. Prin cer 
treceau unul după altul, mânați de-un vânt de sus, pâlcuri de nori roşii. 

— Se zăreşte de ziuă, . .„ rosti un glas —şi soldații își duseră brațele spre 
obraji, să şi-i acopere. Osândiţii grăbeau, și cei sfârșiți se prăbușeau sub 
izbiturile lopeţilor Lineman, 

— Colonelul Vartic,.., rosti speriat locotenentul, când ofițerul în uni- 
formă neagră, se ivi în pragul pretoratului. Mânaţi... Mânaţi.,., şueră 
glasul locotenentului. Ne vede domnul colonel. . . 

Ras proaspăt, cu mustața bine răsucită drept în sus, ca două cornițe, colo- 
nelul Vartic zâmbea mirosind o floare de romaniță, > 

— De ce ai întârziat, locotenente ?, întrebă el, şi de pe față nu-i mai pierea 
zâmbetul, V'am spus că până în zori toți trebue să fie la trei metri sub țărnă... 

— Am întârziat... să trăiţi... am întârziat... Pentrucă... să trăiţi... 

— Trădare..., strigă Vartic, strivind floarea și aruncând-o, Trădare 
de țară... 

O vâlcă groasă cât degetul îi răsări drept în mijlocul frunţii şi se "ncruntă 
asupra osândiților, Vâlca i se făcu nevăzută şi zâmbi iar, grăind cu glas blând, 
scăzut: 

— Locotenente... De-aci înainte avem de implinit misiuni grele... 
Oamenii sunt nepregătiţi. .. Ce-ar fi să-i trageţi în faţa mea o demonstraţie ?... 

— O demonstrație. . ., bâlbâi locotenentul, Cum, domnule colonel? Aha... 
făcu după o clipită de gândire. Da... da... Aici... în fața dumneavoastră... 
Hei, comandanți de grupe... 

— La zid... La zid... Mai repede..,, strigau jandarmii și osândiţii se 
prinseră unii de alții, strâns, din ce în ce mai strâns, și ca un vânt cu putere 
de uragan prinse a le tăia picioarele. Unii își acoperiră fața cu mânile. Cele 


F} 


NEGURA 159 


câteva glasuri care strigau amuţiră când locotenentul raportă colonelului cu 
un glas nefiresc, mai tare ca strigătul: 

— Automatele sunt gata... 

— Lăsaţi-i s'aștepte. .., spuse cu glas scăzut colonelul, făcând semn loco- 
tenentului să-i deie de jos floarea de romaniță. 

Şi zâmbea într'una, mirosind adânc floarea, în timp ce ochii osândiților 
îl priveau împietriţi. .. 

— Spune femeilor să-și strângă pruncii la sân, să-i alăpteze..., spuse 
colonelul către locotennt. Ai înțeles? Ce te uiţi așala mine? Să-șialăpteze 
pruncii... 

— Alăptaţi-vă pruncii. . ., strigă locotenentul. 

Și se "'ntoarse spre colonel, cu gura uscată, și-l privea cu ochii impietriți 
ca ghiaţa. 

— S'aştepte. . ., spuse încet colonelul şi un mitralior oftă, căzând cu fruntea 
pe benzile de cartușe: 

Doamne 


Da - 


— Insemnează-l cu două sute de trăgători..., spuse Vartic către loco- 
tenent, cu aceeași liniște. 

Și soldatul oftă din nou: 

— Of... Doamne... 

— Gata..., rosti colonelul, făcând un semn cu mâna care ținea floarea 
şi mitraliorii își săltară dela pământ piepturile, 

O piatră svârâi prin aer, din spre zidul osândiţilor. Colonelul feri capul 
la o parte şi piatra îi atinse tâmpla dreaptă, unde-i răsări o urmă de sânge. 

— Care ?, întrebă el, fără să-şi piardă cumpătul. Care-a svârlit cu piatra? 

Dintre osândiți se ridică o fată cu părul revărsat pe umeri, ferind la o 
parte trupurile, venind spre colonel şi spre gurile mitralierelor, cu pas rar, 
măsurat: 

_ —Eu am aruncat, cåne... Imi pare rău că n'am avut grenadă sau 
pistol... Curăţam pământul de o fiară... 

— De-o fiară?, o întrebă Vartic şi sprânceana dreaptă i se ridică în sus 
a mirare... 

— De-o fiară, răspunse fata, în timp ce locotenentul striga: 

— Taci... taci... taci... 

— De-o fiară., ., spuse ca încăodată şi un glas dintre osândiţi îi strigă: 

— Liuza... fie-ţi milă de noi... 

— Tot am să mor... Are să vie şi ziua răsplății, cânilor... O să vă 
îngropaţi de vii, în pământ, de frica judecății... Impușcaţi prunci şi femei, 
eroilor... 

— Taci... ţipă la ea locotenentul și răcni fără să-și dea seama: 

— Foc... Foc... Foc... 

Colonelul Vartic, în zadar striga din răsputeri să se oprească focul; în zadar 
striga locotenentul, mitralierele mestecau benzile cu o iuţeală înfricoşătoare şi la 


- 


160 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


zidul din faţa pretoratului trupurile se frământau ca'ntr'o viermărae. Bărbaţi 
se cățărau pe gard de unde se prăbușeau în răcnete peste stârvuri, Femei cu 
prunci în brațe o luau la fugă din răsputeri drept către gurile mitralierelor 
şi deasupra lor norii roșii tot mai tare grăbeau mânați de un uragan 


trei la a Virtutea Militară»... 

Şi se vedea și dictând furierului faptele lor de arme: «.. pentru devota- 
mentul și abnegaţia »... 

Mai apoi, în zadar striga locotenentul la mitraliori, să oprească focul. 
Intre stârvuri se ridică o singură dată o mână aibă; un trup se răsuci scurt 
cu fața 'n sus. 

— Incetarea. .., făcu semn colonelul Vartic către locotenent. N'auzi? 
încetarea. . . i 

Şi locotenentul în zadar izbea cu cisma în coastele trăgătorilor; cu gurile 
încleștate, încremeniți lângă automatele cu ţevile inroşite, aceştia trăgeau 
mereu, la nesfârșire. pi 

— Opriţi... Incetarea.. ., răcnea colonelul; și locotenentul apuca trăgă- 
torii de centuri, trăgându-i la o parte în zadar, căci oamenii se asvârleau 
din nou la pământ trăgând din nov. 

a Beţia focului »..., gândi Vartic; cu aşa flăcăi, cucerim nu Rusia, ci 
lumea +... 

Și înlemni cu romanița la nas, când un trăgător tras de centură de către 

locotenent, se svârli în picioare cu ochii mari de mânie, cu amândoi pumnii 
ridicați: 

— Ce vrei? De ce nu mă lași? 

— Incetarea... N'auzi? Incetarea... ., strigă locotenentul, svârlindu-se la 
o parte, în timp ce soldatul sc lăsa din nou la pământ; și cum benzile de car- 
tuşe i se isprăviseră, apucă mitraliera cu amândouă braţele, izbucnind într'un 
hohot de plâns... 

— A înnebunit... rosti un încărcător, în timp ce trăgătorul gemea printre 
hohote: : 

— Benzi... Benzi... Benzi... 
Şi, desnădăjduit, bătea cu palmele în mitraliera care scotea din ţeavă un 
fuioraș albastru de fum. 


Când, în sfârșit, focul încetă cu totul, trăgătorul își săltă dela pământ 
capul, privind lung morţii de lângă zid. Se ridică încet, și, fără să audă glasul 
mânios al colonelului, merse cu pas împleticit de om beat, către șanțul cu 
stârvuri, Privi lung morții sfârtecaţi și luă în braţe un prunc. Se întoarse 
spre pretirat și, fără cuvânt, cu ochii ascuţiţi ca tăiuşurile sub cască, așeză 
pruncul ia picioarele colonelului. 

— Ce faci?, intrebă cu glas speriat, 

— Legaţi-l. .., strigă colonelul, lovind stârvul pruncului, cu cisma. 

Şi în timp ce câțiva soldați se repezeau la trăgător, să-l lege, acesta, liniştit, 
întinse mânile, spunând cu glas liniștit: 

— Atâta pagubă... 

— Ce spune?, întrebă Vartic si vâlca îi cresceu din nou în frunte, Duceţi- 
după casă și impuşcaţi-l. 

— Atâta pagubă. . ,, răspunse soldatul. Noi suntem feciori de gospodari... 
Uitaţi-vă. .., arătă el în slăvi, unde doi corbi se roteau croncănind, 

— Astupaţi-i gura. .., strigă locotenentul privind lung, cu coada ochiului, 
la cei doi corbi care se aşezaseră acum pe gard, deasupra stârvurilor, 

Colonelul îşi pipăi în neștire moalele capului; în timp ce soldatul, cu mâi- 
nile legate la spate, spunea: 

— Nu vam spus cu? Vi-i frică... Şi are să vă fie mereu frică, pân'la 
ceasul morţii... 

— In cinci minute..., ordonă colonelul, în cinci minute șanțul să fie 

“astupat... Pe aista, impuşcaţi-l odată l... Ce vă mocoșiţi atâta? 

Şi se furişă, repede, în tinda pretoratului, căci grozav îl supărau puterile 
unor nori roşii iviți din depărtările zărilor, ,. 

Afară, după casă, se auziră trei pocnete de armă și un glas spunea hoho- 
tind intr'un râs spart: 

— Corbii... Corbii... 

a Unde dracul am mai auzit eu despre doi corbi? ,. se întrebă Vartic, 
proptit în mijlocul încăperii, lângă telefon. Doi corbi... sau, mi se pare, 
doi cocori... la 'n să 'ntreb de locotenent»... 

Deschise fereastra si o închise repede la loc; o deschise iar, ascultând sfada 
jandarmilor, 

— Cu lopeţi Lineman... Cum dracul? Ce războiu îi aista? Trebuie 
hârliţe ... 

— Dom locotenent, dacă-i ingropăm aici, are să iasă din ci o duhoare ... 
Are să deie ciuma... 

In pomii de după zid croncăneau corbi mulți și scânteia crucea unei 
biserici. 

a Cum dracul nu am văzut până acum biserica ? e, se întrebă Vartic. e L-am 
impuşcat chiar în pragul bisericii... ». 

— Mai iute . . . Mai iute, . ., țipa glasul nefiresc de înalt al locotenentului, 
Ordonaţi . . ., se întoarse el către fereastra pretoratului. 


„162 VIAȚA ROMĂNEASCĂ 


— Vino "'ncoace, locotenente . . . 

— Raportaţi despre hârlițe... Ne trebue hârlițe. Nu se poate fără 
hârlițe ..., spunea în urma lui majurul, 

— Ascultă, locotenente ... incepu colonelul cu glas liniștit, aşezat la 
masa încărcată cu hârtii. Ai fost tare la istorie? 

— La istorie? De ce, domnule colonel? 

— Este, în istoria veche mi se pare, o legendă despre doi corbi sau despre 
doi cocori... O ţii minte? 

— Doi corbi sau doi cocori . . ., båigui locotenentul, așezându-se pe scaun, 
cu ochii roșii de nesomn, prăbuşiţi în fundul capului. Doi corbi... sau doi 
cocori... De ce, domnule colonel? 

Şi tresări, amintindu-și legenda din istoria veche. 

— Doi corbi.., sau doi cocori... da, da... simbolizează fapta care 
niciodată nu rămâne nepedepsită . . . adică nerăsplătită .. . domnule colonel . . + 
Era un om sărac, mi se pare un poet... unul Ybicus... în Grecia veche. 
L-au ucis într'o pădure hoţii... El, murind, a strigat către doi corbi... 
sau doi cocori, care treceau pe sus: « Martorii mei»... 4 Martorii lui e. «+ 
se speriară ucigașii, fugind . . . Și a trecut vremea, După zeci de ani . . . dom- 
nule colonel . . . cei doi hoţi se aflau la un circ. Deodată, în slavă, s'au arătat 
doi corbi ... sau doi cocori... « Martorii lui Ybicus», au strigat ucigașii. 
Iar paznicii luându-i la rost, ei au mărturisit moartea poetului care fusese, 
vreme de zeci de ani, pentru cetate, o taină... 

— Va să zică, Ybicus îl chema . .., rosti colonelul și degetele îi tresăriră 
uşor. 

— Da, domnule colonel . ., Ybicus, .. 

Şi se priviră lung, cu dușmănie, 

— Şi.. ţii frică şi dumitale? \ 

— Mie, domnule colonel?, eu execut ordinele dumneavoastră ... De ce 
să-mi fie frică? Totuși, se poate întâmpla ... mâne... într'o zi... 

— Cazul d-tale e foarte grav... Dar tăvălugul german acoperă toate 
mormintele . . . 

— Vedeţi . . ., făcu locotenentul și plesni din limbă: _tăvălugul nu poate 
omori conștiința N a ul conștiinței noastre nu 
mai este... că a murit... Aprindem lumânări la biserici şi la mormintele 
părinţilor. Săvârşim alte fapte şi ne amăgim aprinzând alte lumini la biserici 
şi la morminte; + Și, deodată, ne trezim faţă 'n faţă cu noi înşi-ne și ne În- 


gtozim ... Cel ce-a scris istoria cu cei doi corbi .... sau doi cocori . . „ dom- 
nule colonel .. . a fost un adânc cunoscător al firii omeneşti .. . 

— Bine.. n făcu: Vartic. Cum ai zis că te cheamă? 

__Cătălin Ion... domnule colonel. Locotenent de jandarmi Cătălin. . . 

_ Bine... acum du-te... Porneşte oamenii către Noua Suliţa... 
„Şi glasul colonelului tremura. Tinda se umpluse de purpura zorilor şi, 
când îl privi din tindă, cu dușmănie, locotenentul cra tot plin de purpură. 


- 


NEGURA 163 
Vartic căuta cu ochii şi cu mâna stângă, pe la geam, vrând să în j 
o nevăzută perdea, neagră, în fața puterii ales pa ei căi 

« Cătălin lon . + . va să zică... lan să-l îinsemnăm cum i se cuvine... 
Să-l trimitem in linia întâia, la 77 Asalt ... Vorbeşte despre conștiință, idiotul .. . 
Să vedem, nici glonțul n'are să-i ucidă conștiința?» .. Și adause: « Orice ar 
fi, urmele trebue șterse», . 


Li! 


Cornistul făcea spre regimentul în mers semne desnădăjdui 
. . A > 
că el nu-i vinovat că majurul Codău se îmbătase așa de ps pmu: 

— Uită-te bine, măi Toadere ... ia’ i i it: i 

ai pa ae ian vezi tu ce-i la Răsărit: răsar zorile 
, — Arde lumea „++ Ard'o focul s'o ardă... îi răspunse cornistul, oftând 
şi băgându-și un pumn în goarnă se arătă gata să cânte. 

— Să-mi zici liberarea ... măi Toadere ,,. S'o răsuni lung... lung. 
să se cutremure până'n rărunchi tot leatul de pe fața pământului... 

Şi cornistul sună odată prelung și soldații în mers avură o tresărire pu- 

— Liberarea, măi Liberarea Auziţi liberarea stri 

pă Dee d ... strigă un se t 
şi 'n tot lungul regimentului glasurile prinseră a striga: să yi” 

— Liberarea . . Liberarea ... Liberarea ... 

+ Liberarea », pentru ei, era în urmă, în glia lor, acasă, unde le rămăseseră 
părinţii, nevoile și pruncii, Incotro îi månau ofițerii aceștia pururi încrun- 
taţi că parcă le pioua într'una în suflete? Pe ofițeri îi mânau alții, mai 
mari, cei care dăduseră plocon pământul țării, Nemţilor. 

Și pământii sub căști, soldaţii grăbeau, grăbeau, hrăniţi cu o apă chioară abia 
încălzită în cazane coclite în care trebuia s'alergi călare după o fasolă... 
Pentru ce se duceau ei să moară de glonțul unor oameni cu care n'aveau nimic 
ră împărțit? Comenzi scurte îi izbeau în gura brandurilor, în focurile tunu- 
rilor. 

— Să inceteze . . + Strigă care-va către cornist, Auzi? Să înceteze, . , 

— Dă-i drumul, Toadere . . ., strigă majurul Codău și ochii lui mici, verzi, 
rotunzi, de gânsac, se umplură de ceața lacrimilor, 

— Eu îs om bătrân, măi, şi plâng... strigă Codău i 
a „ şi plâng... , către un ofițer care 
i se oprise În faţă. Plâng ... și ştiu eu de ce plâng... Ştii câte mică am 
făcut buchete de administrație? Dacă nu mă crezi îl chem pe Filipoiu 
cu registrul... Fiecare cruce... un mort... Şi-s o sută do i şi trei 
de cruci „= » Zi»i, măi Toadere , . . 3 japie 
Ripin, Codău, încetează... Uite un neamţ.., ne facem de 
Tr: ... 


164 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


— Un neamţ? Unde-i, sfântul mâne-sa ? . . . Ce caută? Inspectie? Inspec- 
tează trupa? Să nu baţi piciorul, soldat, când îi trece prin faţa lui... Că ei 
ne duc dracului, să murim, Precista şi Dumnezoaica . . » 

— Hai dom’ majur . . . il trase de braţ Toader cornistul; lasi... mergem 
după deal, colo, şi-ţi cânt... 

— După deal? Eu, bre, află că anume m'am îmbătat ca să pot spune 
adevărul... Zi-mi, aici, Liberarea . . . 

Se uită lung la noianul de nori roșii de pe zarea Răsăritului și după ce-și 
frecă ochii, îşi aminti că are treabă la infirmeria regimentului, trimis de căpi- 
tanul Jimborean. 

— A-ha... făcu el şi se trezi deodată. Fugi în front cornist , .. Precista 
şi Dumnezeoaica .,. De când te ţii de mine? 

Trenul regimentar se află în urmă între două dealuri, departe şi el grăbi 
pasul. a Vieru și Boculei. Trebuie să-i aduc neîntârziat la companie»... 
a Oare ce-am spus mai nainte? se întrebă, speriat deodată; n'oiu fi grăit 
cumva contia nemților? s. Şi grăbi mai tare peste câmp, către cele două 
dealuri. Ocoli zidul morii, spunându-și: «aici s'a făcut moarte de om... 
nu-i bine... ®. 

Câţiva soldați stăteau plecați asupra unui foc mărunt, frigånd un hartan 
de carne: stăteau täcuți, holbați asupra flăcărilor gi nici nu sc clintiră când 
îi acoperi umbra uriașă a majurului. Alţi câțiva dormeau duși, cu mâinile 
desfăcute în lături, cu capetele răsturnate într'o parte asemeni morților. Ferna 
afânată de pe nesfârșita groapă a osândiților se lăsase la fund, cuprinzându-i, 
Intre bocancii lor mari, scălâmbi ieșite din ţernă, drept în sus, un picior de 
prunc. 

— Dormiţi, măi... rosti cu mânie majurul. Dormiţi pe morţi... 

— Pe morți ... răspunse un soldat, prin. somn, 

— Au să vă mănânce cânii ... mai rosti majurul şi abia atunci oamenii 
dela foc se uitară cu nişte ochi stinși la cânii stând de o parte, aşezaţi pe 
pântece, cu limbile scoase. 

— Uite, măi. .. spuse un soldat. Ne pândesc cânii . + 

— Suntem ucigași... strigă un adormit, Vai, mamă... 

— Mie, mâncare nu-mi trebue, rosti unul dela foc, sculându-se. Am 
mâncat, toată noaptea, cu mitraliera, carne de om... 

— De ce, frate? îl întrebă altul, Carnea de om s'o mânânce cânele negru, 
idom’ colonel Vartic... El a dat ordin... 

— Apoi, măi Iosne, dac'am început noi războiul ista aşa... Noi înain- 
tim... inaintăm... și din urmă au să se scoale morţii... Au să se scoale 
şi-au să ne atace pe la spate . . „au să ne sugrume prin somn , . . Hai-hai , . 

Şi altul adăugă: 

— Nu numai morţii, ci şi viii... Că semănăm moarte şi vrajbă... ȘI 
vrajba are să crească în urma noastră În nişte păduri înfricoşate... Las'că 
de mare să fie aşa... 


NEGURA 165 

« Ti chinueşte cugetul » gândi Codău, ascultându-i și 

getul h -i și neputându-se smul 
Ves spunându-și mai departe: + Ieri încă, oamenii îngropați aici, mot 

e bătea inima. Pruncul cu picioruşul scos afară, zâmbea la soare și poate 
prindea fluturi cu pălăria. ..», 

— Ascultă, leat. „ se întoarse el spre cei dela foc. Oare i-adevărat că 
pruncul cela, cu piciorușul scos afară, a tras cu mitraliera în armata română? 
Si pie EE capul în jos, într'o apă, așa ține piciorul... răs- 

un soldat, privind lu iciorul alb. Oa - 
capele zu ng pi rul a re cum de-a rămas așa afară? 

Infășcă hârlețul de lângă dânsul şi spuse înc'odată: 

—h n hai... 

Dădu la o parte picioarele adormiţilor și i 

şi săpă adânc, până ce descoperi 
un trup mărunţei îmbrăcat într'o cămășuică albă, scurtuță, pătată de re 

— Ce faci? se repeziră la el câţiva, apucându-l de hârleț. 

Dar el săpă inainte, până ce în adânc se văzură capete de femei imbrobo- 
dite în șaluri negre, capete de bărbați cu pălăriile trase adânc pe urechi, în 
uraganul de dinaintea morţii, Mai apoi le văzu piepturile şi toți ţineau 
pumnii încleştaţi la piepturi, parcă apărându-se. 

Hclbaţi se uitau soldații și unul rosti: 

— De i-ar vedea Vartic... 

Lungiră pruncul, adânc între celelalte trupuri, şi, inai i 

„i puri, şi, înainte de a svârli pest 
el ţerna, unul slobozi asupra lui o floare galbenă de păpădie, eliade j 

— Ji prea la fața pământului... 

Toţi își întoarseră bărbiile peste umeri, către câinii í i 
mai mult, tărindu-se pe nesimţite, ăi 

— Ii prea la fața pământului... spuse înc'odată cel cu floarea, 

Și adăupă: 

— Este după zid, în ogor, o groapă adâncă de obuz... 

Și mâinile lor păroase, late cât căușele, ridicară pruncul, ducându-l în 
groapa de obuz din spatele zidului, 

— Au să-l are, peste ani, plugurile... spuse cel cu floarea şi altul îi 
răspunse cu mânie: a 

— Ce tot baţi din gură, bre? Ia 'n ţineţi fleoarca... 

— Hai, hai... vorbi mai departe întâiul, fără să-l ia în samă; îndată 
pornim de-aici şi au să se ție după noi cânii, .. păsările văzduhului. Ce suntem 
noi: ostaşi sau gropari? Majurul cela cu ochii de gânsac îi de vină... Bătu- 
l-ar Dumnezeu... El a venit şi ne-a stârnit... 

Și se uitară mult timp în urma lui Codăv care se prăbea spre trenul regi- 
mentar, gândind: « Faptele acestea se chiamă crime de tabu De be. 
aşa am învățat, acum câţiva ani? la teorie... Dar ware nu-i însuși războiul 
o crimă? Tragi și omori oameni... Dar cei din linia întâia nu tot o crimă 
fac? Atacă oamenii pe pământul lor... şi-i ucid... şi le cuprind glia... 
Crima-i din partea noastră, nu din partea celor ce-și apără pământul >... 


166 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Privi dealurile Răsăritului și gândi: + Indată sună atacul... alți morţi în 
registrul meu de administraţie. .. Și mor... mor țăranii, oamenii sărmani. .. 
Cei avuţi, i-am învârtit eu, pe la partea sedentară +... 

Şi-i păru rău gândindu-se la Cimpoeşu, la Ionici, la atâţia alții care n'au 
avut niciodată cu ce să-i umple ochii... « Majur Codău, îi vremea... Ţi-ai 
făcut căsuță cu două rânduri pe Strada Mare, la Botoşani; ţi-ai măritat fetele 
şi nepoatele, cu zestre din șperț şi din hrana trupei... Majur Codău, îi 
vremea e... = 

Auzise de mult că oamenii, în războiu, cu mult înainte de a fi păliți de glonţ 
încep a puţi; capătă fiebinţeală și prind a se înegri la față... Işi mirosi pal- 
mele adânc şi trase în nări un depărtat miros de flori mucegăite, Părul i se 
sburli şi stătu mult timp în mijlocul câmpului, jurându-se: « Pun martor 
cerul ista albastru și sfântul soare... Să-mi sară ochii și să mor de schijă 
dacă n'oiu fi de azi înainte grad cum scrie la carte... Şperţ? Să mi se usuce 
mânile... Hrana trupei? Că le beau rachiul, le fac un bine că și așa-i prea 
puțin.. .t. 

Şi-şi mirosi iar palmele adânc, călcând, din mersul repede, iarba, cu 
bocancii lui uriași. 


La infirmerie, căpitanul-medic tocmai alinia bolnavii, cercetându-i înc'o- 
dată, înainte de a-i urca în cele două căruțe cu coviltir de papură. Le smucea 
dela subțiori termometrele şi le privea lung, lung, căutând cu ochii lui negri, 
leneşi, urma mercurului. 

— N'ai fierbinţeală. .. strigă către un soldat pământiu la față, sprijinit 
într'o cârjă, Marş la companie... 

— N'am fierbinţeală? se miră soldatul. Eu, domnule căpitan, ard... 
ca focul... ard... 

— Marş... îl repezi plutonierul-sanitar, un cm înalt, îndoit de spate ca 
o cobiliță. N'ai fierbinţeală — gata... Aici, fierbinţeala joacă... 

Din spatele căruţelor venea un cântec, un glas răgușit, depărtat, se ca- 
nonet, legând vorbele și abia urcându-le pe niște sunete înalte, hârâite, 
sparte. 

— lar hârâie cel ce-o face pe nebunul... spuse căpitanul. Ia'n vezi, 
plutonier. . . 


a Cine mă va îngropa 2» 


întrebă cântecul, rar, chinuit, încet, 
— Eu am să te îngrop, mârlane... îi răspunse plutonierul-sanitar, rân- 
jindu-și dinţii ascuţiţi, de porc sălbatic, către bolnavii din front. 


+ Munţii când s'or urduca. . + 


` răspunse cântecul înălțându-se încet, încet, molcom din ce în ce mai molcom 
ca un plâns de prunc. 


NEGURA 167 
Soldatul sprijinit în cârjă îşi duse mâna la ochi și i se sguduiră umerii, 
Departe, un tun, bubuia, deschizând pe sub cerul nemărginit niște ecouri 
largi, de clopote, In cei câțiva arbori, păsările ciripeau, vesele şi caii ambu- 
telor rupeau troscotul, ca dinaintea unui ham înainte de a porni mai de- 
parte, . un drum, către p părintești. Și glasul lui Boculei nu mai înceta, 
— Vai Doamne... un soldat mărunt, i i pleoşti 
De ce nu tace? EAN TOE i 
— Te supără? il întrebă căpitanul cu un râs rău. Mie-mi cântă, așa, la 
cap, de patru zile și patru nopți... Ia'n vezi plutonier... 


è Pe mine cin' m'a jeli? » 


intreba cântecul —şi-atunci lângă glasul ostenit al soldatului se alătură un 
viers molcom de fluier. 


+ Frunza, când s'a risipi...» 


răspunse cuvântul cântecului şi căpitanul se plesni cu palma peste frunte: 

— Inţelegi, plutonier ? Aşa nu mai merge... De ce nu vine majurul dela 
compania întâia să-l ice odată? 

— Am venit. .. raportă Codău, Să trăiţi! do ăpi i 
Boculei şi după Pa GOIR Vieru. a CNCD ARZI 
Şi trăgându-se după căruțe se plecă ui i i 
" zA ST țe se plecă asupra lui Boculei, Soldatul cu fluierul 

— Măi Boculei... Măi băiete, măi... tot făcea majurul privindu-l cum 
stă lungit cu fața 'n sus, cu ochii pierduţi în depărtările fără hotar ale cerului, 
Măi Boculei... măi băiete, măi... Ce cânți, tu, aşa, măi?... 

Ochii soldatului îl priviră ca dintr'o ceaţă, 

— Cine eşti? îl intrebă el, Și ațintindu-și urechea către un nevăzut câmp 
de bătălie, prinse din nou a cânta răgușit, înalt, să întreacă niște explozii asur- 
zitoare, Versurile curgeau tremurat, unul după altul, dominând larmele extra- 
ordinare din ființa lui 


« Cât de negri-s, Doamne, munții... 
toamna, când se duc recruții. .. 
Bate clopotu 'ntr'o dungd, . 

Ce ești, cătănie, lungã 

leşi mdicuță şi te roagă, 

cd mi-a fost viața dragă, .. 
Roagd-te pe la icoane, 

şi mă scapă de cdtane. e 


— Să te scape glonțul... sudui plutonierul-sanitar. Glonţul, măi... 
Drepţi | Marş la companie... Uite-l cum se preface... Se cunoaște că-i 
vulpe, dascălul de biserică... 


168 VIAȚA ROMĂNEASCĂ 


Şi, smucit de piept, Boculei sări în picioare, uitându-se pe furiș încotro 
s'o ia la fugă, să se ascundă. 

— Nu... strigă el repezind braţele înainte, sprijinindu-se cu spatele de 
căruță. La atac? Doamne... Auziţi-i cum răcnesc în valea aceea... 

— Hai la companie... îl chemă Codău. Lasă... 

Și simțea că mintea flăcăului fi acoperită de negura nebuniei. 

— Domnule căpitan... Eu cred, domnule căpitan, că-i cu mintea sărită... 
Sa-l trimitem înapoi, în ţară... 

— In ţară? se miră căpitanul, De ce? Te rog să nu te amesteci unde nu 
te pricepi... Ştii ce înseamnă a simula? Simulează... De patru zile îi tot 
iau temperatura... Termometrul nu urcă... şi dacă nu urcă termome- 
trul... 

— Dacă simulează... va să zică.,. Domnule doctor... cu... nu mă 
amestec, 

Şi s'apropie de Boculei: 

— Măi flăcău, măi... Dacă mai faci așa... trebue să te trimit în judet- 
catt... Hai, cumințește-te.,. 

sAm să-l țin la căruță... gândi. Ştie cântece...» 


— Vasăzică, la companie... spuse către căpitanul-medic. a - 


— Da, la companie... 

— Atunci, prea bine... Acum, vă rog, dom “locotenent Vieru. . + 

[ntins în căruță, sub coviltir, locotenentul Vieru dormea dus. Braţele lui, 
incremeniseră în somn, strângând o haină vânătă pătată de sânge. Lângă el, 
pe foaia de cort, strălucea un ceasornic de aur. 

— Toată noaptea a lipsit... șopti un căruțaș, cu mustăţile bârligate, la 
urechea majurului, A lipsit și s'a întors cu mânile pline de sânge. la "n cău- 
tați-l în sân... A f E 

— Ce vorbeşti, măi? se sperie majurul. In sân? Ce are? 

— Are un cuțit lung... A venit cu el în mână, din spre târg... a omorit 
oameni, + + 

Și căruțașul băgă mâna în sânul locotenentului, scoțând un cuțit cu 
mănunchiu de os, îndoit la vârf. 

— lată... Când a venit,eu l-am simţit şi mi-a spus: « Am hăcuit jidovi... 
Să taci... 

— Are temperatură, spuse căpitanul. Când m'o mai avea, îl trimit la com- 

ie. 

__ Bea zeamă de mahorcă,.. spuse soldatul, la urechea majurului. Că 
zeama de mahorcă slăbește și dă căldură... 

— Ía ’n mai taci... se miră majurul. Ai văzut tu? 

— Cu ochii mei, dom’ majur... Aşa să am parte de prunci! 

— Ştiţi că bea zeamă de mahorcă? întrebă msjurul spre căpitan. 

— Am simţit... răspunse căpitanul, ducându-și degetul arătător la buze, 
în semn de taină. L-am simţit şi-l paşte glonțul... 


NEGURA 169 

Gândi îndelung și rosti: 

— .. ori să-l trimit la companie... De-ar afla colonelul că-l ţin... 

Și strigă: 

— Locotenent Vieru... 

Ofiţerul sări ars, cu mâinile la spate, ca un hoţ prins asupra faptului. Privi 
haina din faţa lui şi ceasornicul și, căpătându-și cumpătul, își desfăcu pura 
într'un rânjet: 

— Ei... şi ce-i? Toţi trebue căsăpiţi |! 

— Pleacă la companie... îi spuse căpitanul. Ordin de sus... 

— La companie? întrebă Vieru și buzele prinseră a-i tremura. De ce? 
Sunt bolnav... 

— Prefăcutul... spuse încet soldatul cu mustăţi bârligate. Indată-i arăt 
sticla cu mahorcă. .. 

— Domnule locotenent. .. îi spuse Codău. Compania a rămas fără ofiţeri. 
Toți au căzut colo la Muşeniţa, .. La fel, plutonierul dumneavoastră a murit, 
tot... Oamenii, câți au rămas, îi comandă sergenții și căprarii... In linia 
întâia... 

— Linia întâia ? se holbă Vieru. 

Şi se strânse mai tare în fundul căruței. 

— Acolo... piept la piept cu borşovicii... Domnule locotenent... îi 
spuse căruțaşul. Că vorbiți aşa de avan contra lor, parcă-i mâncaţi cu dinţii... 
la "n să vă văd la fapt... 

— Să taci... se strâmbă Vieru spre soldat. 

— Îndată arăt. .. sticla... răspunse soldatul, făcând cu ochiul spre majurul 
Codău. 

Alb la faţă, locotenentul Vieru sări din căruță: 

— Hai şi 'n linia întâia... a 

Privi lung depărtările, acoperișurile satelor şi gura și toată fața i se încre- 
țiră într'o cumplită ură, 

— Sfântul lor... sudui către niște mulțimi nevăzute. 

Şi închipuirea îl purta prin oraşe și sate aprinse, cu oameni răcnind cu- 
prinși de flăcări. 

— Le-arăt cu... rosti svârlindu-și pumnul spre zări. 

Din nou, după atâta vreme, îi răsăriră înaintea ochilor mulțimile bete de 
ură, trecând pe sub steagurile verzi. El, de pe-o piatră, un singur semn făcea 
şi miile de oameni cădeau în genunchi, jurând credință gărzii... moarte prun- 
cilor, bătrânilor şi femeilor. Invăţa mulțimile că numai străinii îs de vină 
că n ţară merge greu, că străinii sug mana... în timp ce pământenii robesc 
şi mor de foame... Așa spuneau și acele cărțalii tipărite nu cu plumb şi cu 
bale de ură... 

— Asta duce la războiu, îi spuse odată un bătrân lucrător. Noi, cei săraci, 
una suntem, de orice neam am fi... Că tot robim, Bogaţii, între ei, nu se 
supără. De fel, de orice sânge ar fi ci. Is înțeleşi, toţi, ca să ne ice mai cu spor 


170 . VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


mana mânilor,.. Voi cu cămăşile voastre verzi, sunteți semănătorii pierzaniei.. 
V'a vrăjit Adolf Hitler, să înnebuniți țara... să pregătiţi calea armatei ger- 
mane spre Răsărit. 

— Câţi din mulțimile care cântă azi sub steagurile voastre cred în cele 
ce le grăiți? Ia'n să-i luminaţi asupra adevărului... și vă lasă cât ați bate 
din palme... întorcând bâtele împotriva voastră... Ce are Ion pălmașul 
cu Haim cârpaciul din mahalaua calicilor? In inima lor deopotrivă se uită 
chiorâş la ferestrele luminate ale bogaţilor. 

Astfel i-a spus într'o zi în anul "40, un bătrân lucrător cu ziua, în timp 
ce 4 camarazii » îl schingiuiau legat la scară, 

EUSEBIU CAMILAR 
(va urma) 


ORIENTĂRII 


LITERATURA SOVIETICĂ | 
PE CALEA REALISMULUI SOCIALIST 


Realismul socialist ca metodă fundamentală a literaturii sovietice a fost 
formulat de tov, Stalin, iar apoi preconizat la primul congres unional al serii- 
torilor din anul 1934. La acest congres, în cuvântarea tov. A. A. Jdanov și 
în referatul lui A. M. Gorki au fost elaborate principiile fundamentale ale 
realismului socialist. 

E necesar să amintim că, în epoca premergătoare circulau printre literaţii 
sovietici tot felul de teorii nemarxiste. Astfel, de exemplu, cei din « Asociaţia 
rusă a scriitorilor proletari » (RAPP) reclamau cu orice preț « metoda rea- 
lismului psihologic +, pe care l-ar fi descoperit ei, — de fapt luat din arse- 
nalul esteticei idealiste, Partidul a făcut critica acestei metode greșite și a 
arătat esența sa antimarxistă. Au mai fost și alte încercări, tot atât de greşite 
şi de dăunătoare, de a inventa diferite metode de creaţie literară. Astfel, cei 
din « Frontul de stânga al artei » (TEF) au ridicat la rangul de metodă prin- 
cipală în artă « teoria faptului s, conform căreia, poeţii şi scriitorii erau obligați 
să se țină de o documentare strictă, fără a admite nicio iotă de ficţiune artis- 
tică. Se înțelege la ce sărăcire a literaturii sovietice ar fi dus această teorie, 
dacă i-ar fi isbutit cuiva realizarea ei practică | 

Grupul constructiviştilor, prin gura + teoreticianului » său, K. Zelinski i-a 
chemat pe artiștii sovietici «să se unească + cu cultura burgheză a Europei 
şi a Americii, să calce pe urmele ei, 

Viaţa a arătat că toate aceste lozinci false erau vrăjmaşe artei sovietice: 
ele aduceau cu sine ruperea scriitorilor sovietici de prezentul viu, de viaţa 
şi lupta poporului sovietic, îi împingeau în mocirla decadentismului, a plo- 
conirii față de cultura burgheză. 

Când, în 1932, printr'o decizie specială a Comitetului Central al Parti- 
dului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice au fost lichidate « Asociaţia 
rusă a scriitorilor proletari » şi alte grupuri și organizaţii literare, și a fost 
creată sub conducerea lui A. M. Gorki și A. $. Şcerbakov unica € Uniune 
a scriitorilor sovietici», resolvarea problemei fundamentale, a unei metode 
unice, pentru întreaga literatură sovietică a devenit o necesitate vitală. 


* 


172 VIAȚA ROMĂNEASCĂ 


O astfel de metodă a fost metoda realismului socialist, formulată de tov. 
Stalin. 

In cuvântarea sa la primul Congres Unional al scriitorilor, tov, A. A. 
Jdanov spunea: 

s Să fii inginerul sufletelor omenești, înseamnă să stai cu ambele picioare 
în viața reală, Iar la rândul său aceasta înseamnă ruperea cu romantismul 
de tip vechiu, cu romantismul care a prezentat o viaţă ireală şi cu eroi 
inexistenţi, îndepărtând cititorul de contradicţiile și jugul vieţii, ducându-l 
într'o lume irealizabilă, în lumea utopiilor. Literaturii noastre, care stă cu 
ambele picioare pe o bază materialistă fermă, nu-i poate fi străin romantismul, 
dar un romantism de tip nou, un romantism revoluționar. Noi spunem că 
realismul socialist este metoda fundamentală a literaturii sovietice și a criticii 
literare, iar aceasta presupune că romantismul revoluționar trebue să intre 
în creația literară ca o parte integrantă, deoarece toată viața partidului nostru, 
toată viața clasei muncitoare și toată lupta ei, constă în imbinarea muncii 
practice cea mai aspră, cea mai clară, cu eroismul măreț şi cu perspectivele 
grandioase +. 

Tezele fundamentale, care caracterizează metoda realismului socialist, 
au fost desvoltate de A. M, Gorki în cuvântările sale la Congresul scriitorilor 
și în nenumărate articole scrise după Congres. Gorki a luat poziție consec- 
ventă, împotriva formalismului şi a naturalismului, ca fiind niște deformări 
urite, dușmane realismului socialist. Gorki a supus decadentismul unei critici 
sdrobitoare, numind deceniul dominației acestuia (1907—1917) «perioada cei 
mai ruşinoasă din istoria intelectualității ruse». Prin toate cuvântările lui 
Gorki, ideea că realismul socialist este singura și unica metodă posibilă a 
întregii literaturi sovietice, trece ca un fir roșu. 

Ce fel de cerințe pune, deci, această metodă? Prin ce se înrudeşte ca cu 
metoda creațiilor unor Pușkin, Tolstoi, Cehov, — și prin ce se deosebește de 
metoda literaturii clasice premergătoare? 

Ca primă condiţie, realismul socialist pune veracitatea în redarea reali- 
tăţii. Numai acela e artist, care, plecând dela observația vieți, dela practica 
luptei sociale, este capabil să creeze o operă realistă cu adevărat artistică. 
Prin această calitate, literatura sovietică este urmașa și continuatoarea directă 
a celor mai bune tradiţii ale artei clasice ruse, a tradiţiilor lui Puşkin, Gogol, 
Lermontov, Necrasov, Scedrin, Lev Tolstoi, Cehov. 

Cu toată înrudirea, care fără îndoială că există între realismul socialist 
şi realismul literaturii clasice din trecut, ele sunt deosebite printr'un șir de 
trăsături esenţiale, Realismului trecutului îi erau inerente o seamă de neajun- 
suri, legate de acea limitare, care decurgea din poziția de clasă a scriitorilor din 
trecut. Marii clasici ai trecutului nu au putut reda în mod just, în operele 
lor, rolul maselor populare în procesul istoric. Eroii tipici ai literaturii din 
trecut sunt în cea mai mare parte reprezentanți ai claselor dominante sau ai 
intelectualității. Aşa e Eugen Oneghin, creat de Pușkin, Andrei Bolkonscki, 


LITERATURA SOVILTICĂ 173 


Pierre Bezuhov şi Anna Karenina în operele lui Lev Tolstoi, eroii lui Cehov: 
Treplov, Verşinin, — și chiar Rahmetov, înfățișat de Cernișevski în remarca- 
bitul său roman « Ce-i de făcut »?, 

Masele populare, principala forță motrică a istoriei, au rămas în litera- 
tura realismului clasic în umbră, oarecum în afara procesului social. Diferiţi 
scriitori progresiști din trecut, care au simţit adevărul vieţii, au zugrăvit în 
romanele, poemele şi dramele lor pe reprezentanții poporului. Astfel Pușkin 
a introdus în « Fata Căpitanului + pe Pugacev, Turgheniev a inchinat multe 
din operele sale minunate zugrăvirii ţărănimii ruse. Creaţia democratului 
revoluțioriar Necrasov este pătrunsă de o dragoste imensă pentru popor. 
Dar, cu toată simpatia artiştilor progresiști ruși pentru suferințele poporului 
înrobit, ei nu au putut înțelege şi arăta în mod just locul adevărat al maselor 
în procesul istoric. 

Strâns legat de aceasta este şi cel de al doilea neajuns esenţial al litera- 
turii trecutului. De regulă, scriitorii trecutului au prezentat omul mai ales 
in çadrul realităților familiale și amoroase, Ei nu au putut prezenta activi- 
tatea lui socială în toată amploarea ei. Dacă scriitorii şi-au luat ca temă 
activitatea istorică a omului, limitarea concepției i-a dus spre greșeli în zugră- 
virea oamenilor și a evenimentelor. Chiar în operele cele mai importante ale 
literaturii din trecut, caracterul social al activității omului era interpretat de 
multe ori complet greșit. Astfel, de exemplu, Lev Tolstoi, în romanul « Războiu 
şi pace » l-a arătat pe marele conducător de oști Kutuzov ca pe un om care 
se lasă în voia întâmplării, care nu putea și nu dorea să se amestece în mersul 
acțiunii militare, O astfel de concepție a figurii lui Kutuzov este strâns legată 
de concepția idealistă a lui "Tolstoi, de fatalismul său istoric, In alte cazuri, 
tratând personalităţile istorice, scriitorii au căzut în cealaltă extremă, mărinul 
peste măsură influența personalităţii asupra desfășurării evenimentelor isto- 
rice; în aceasta constă, de exemplu, limitarea tragediilor lui Sha 

Pentru literatura trecutului, munca a rdmas aproape o temă neatinsd. 
"Votodată, fără a arăta munca oamenilor, care trece prin formele sociale ce 
se schimbă una pe alta, prezentarea istoriei societății a căpătat un caracter 
incomplet, neadevărat. - 

Aceste neajunsuri n'au permis, chiar celor mai mari scriitori ai trecutului, 
să creeze un tablou adevărat și obiectiv al relațiilor sociale din timpul lor. 

Metoda realismului socialist lărgeşte extraordinar sfera figurilor artistico- 
literare, Literatura sovietică a arătat în mod real, în zeci şi sute de opere, 
masele, poporul ca subiect principal al istoriei. Să ne amintim cum sunt 
infățişate masele populare și reprezentanţii lor cei mai de seamă în operele 
scriitorilor sovietici: o Ceapaev » de D. Furmanov, « Torentul de fier» de 
A. Serafimovici, « Bine » de Maiacovski, e Bruski» de F. Panferov, « Pământ 
desțelenit » şi a Donul liniștit » de M. Solohov, « Înfrângerea » de A. Fadeev, 
— şi vom înțelege diferența radicală dintre metoda realismului socialist și 
metoda realismului clasicilor. 


174 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Problema corelației dintre masă și erou, literatura realismului socialist 
o. interpretează pornind dela principiile teoriei lui Marx-Engels-Lenin- 
Stalin. In operele scriitorilor sovietici, personalitatea eroului, nu este despăr- 
țită de masse și nu-i este opusă; eroul este expresia cea mai deplină a 
tendințelor maselor populare, ca și cum ar fi focarul ideilor şi al năzuin- 
telor lor istorice. Acest lucru n'a fost şi nu putea fi în literatura realismului 
clasic. -— 

Definind misiunea literaturii sovietice, literatura realismului socialist, 
Gorki spunea: » 

« Rolul proceselor de muncă, care au transformat animalul vertical în 
om şi au creat principiile fundamentale ale culturii, nu a fost cercetat nicio- 
dată atât de multilateral şi de profund cum ar fi meritat-o. 

a Noi trebue să alegem ca erou principal al cărților noastre munca, adică 
omul organizat de procesele muncii, care la noi este înarmat cu toată puterea 
tehnicii contemporane, omul care la rândul său face munca mai uşoară, pro- 
ductivă, care o ridică la rangul de artă. Noi trebue să învăţăm să înțelegem 
munca drept o creaţie (din referatul la Congresul scriitorilor sovietici, — 15 
August 1934). i 

Scriitorii sovietici, conduşi de principiile concepţiei marxist-leniniste 
despre lume, studiind cu atenţie viața, au creat opere în care munca, acti- 
vitatea socială a oamenilor este reprezentată în mod just, ca forță deter- 
minantă a procesului istoric. In timpul regimului sovietic s'a îmbogăţit 
însăşi genul romanului, al povestirii, al dramei, al poemei, ajungând să cu- 
prindă fenomene a căror prezentare ar fi fost peste puterile literaturii vechei 
societăţi. Prezentarea de către V. Kataev a construcţiei uzinei metalurgice 
dela Magnitogorsk, în romanul + Vreme, înainte!», prezentarea de către 
Solohov a muncii țărănimii colhoznice în « Pimânt desțelenit +, descrierea 
Verei Panova în « Krujilika s, a lui L Krîmov în «Derbent», alui B. Galin 
în schiţele despre Donbas — munca creatoare a inginerilor și muncitorilor 
sovietici, — aceste exemple vorbesc despre caracterul inovator al literaturii 
sovietice, care afirmă munca în societatea socialistă ca fiind o creație, o 
necesitate interioară a omului, arătând rolul educativ al muncii în societatea 
sovietică. 

Plecând dela aceste particularități ale literaturii sovietice, suntem îndrep- 
tățiți să spunem că în întregul ci ea este un pas înainte în desvoltarea artis- 
tică a societăţii, Realismul socialist, care stă la baza ei, este o metodă mult mai 
desăvârşită decât realismul critic al clasicilor. 

Astfel, fără a uita că literatura sovietică este urmașa a tot ce e mai bun 
ce a fost creat de clasicii realisti, şi în primul rând de corifeii artei ruse, noi 
suntem obligaţi să subliniem mereu noua treaptă calitativă la care a fost ridi- 
cată gândirea poetică prin metoda realismului socialist. 

Baza realismului socialist este înțelegerea și redarea veridică de către artist 
a procesului vieții, în.acord cu principiile concepției marxist-leniniste, 


LITERATURA SOVIETICĂ 175 


Decadenţii au tratat esența și misiunile artei în spiritul idealismului su- 

biectiv, 

« Lumea încântată de o mișcare de plutire, 

Rostogolind grupuri de stele, ca un şarpe, 

Va deveni o reflectare vie, ca într'o oglindă, 

> A eului nostru veşnic, unic», 

a scris M, Volosin, Esteticianul englez Oscar Wilde a numit arta o minciună. 
Mult mai înflorit a exprimat acest lucru Boris Pasternac, în cartea sa. El 
a scris; « Arta se interesează de viață, în trecerea unei raze de forțe prin ea... 
Indreptată dincolo de realitate, desprinsă de realitatea sensibilă, arta este notarea 
acestei desprinderi +, Astfel, denaturarea realității, este declarată de Pasternac 
ca una din particularitățile distinctive ale artei. 

Realismul socialist, bazat pe tradițiile realismului clasic, nu pune la baza 
creaţiei artistice, reprezentările subiective și arbitrare al artistului, ci inţele- 
gerea realităţii obiective de către acesta. Gradul de artă, al operelor scriitorilor 
realiști sovietici se determină, înainte de toate, după criteriul: cât de exact 
şi cât de veridic au reprodus în figurile literare mersul procesului vieţii. 

Ca o condiţie indispensabilă, pentru artist realismul socialist pune orien- 
tarea de partid a creațiilor sale, 

Incă marii democrați revoluționari, Belinski, Nekrasov,  Cernișevski, 
Dobroliubov, Scedrin, au cerut literaturii, un conţinut ideologic înalt, un 
conținut social, slujirea societății, a poporului. Literatura sovietică continuă - 
tradițiile democraților revoluționari. 

Principiul spiritului de partid al literaturii, elaborat în mod științific de 
Lenin și Stalin, subliniază acel rol important și conducător, pe care este chemat 
să-l realizeze literatura în viața socială. Apartenența de partid a scriitorilor 
sovietici înseamnă legătura lor indestructibilă cu cauza clasei muncitoare — 
singura clasă până la sfârșit revoluționară, care se bazează, in munca sa mă- 
reaţă de transformare a lumii, pe fundamentul solid al teoriei ştiinţifice a lui 
Marx-Lenin-Stalin. Apartenența de partid a scriitorilor sovietici inseamnă 
servirea cauzei construcției comunismului. 

In creaţiile lor, scriitorii sovietici se conduc după politica partidului bol- 
şevic și a statului sovietic. Aceasta constituie puterea literaturii sovietice, 
deoarece ea dă scriitorilor posibilitatea de a înțelege mai profund mersul 
realității, de a o reprezenta în mod just, ea deschide scriitorilor perspectivele 
unei participări active, prin creaţia lor, la construcția nouii vieți, inspirată 
de marele ideal al comunismului, 

In strânsă legătură cu aceasta se găseşte, rolul educativ al literaturii noastre. 
Deciziile Comitetului Central al Partidului Comunist (b) al Uniunii Sovietice 
despre problemele ideologice au ridicat ideea atitudinii bolșevice de partid 
în artă la o înălțime nouă, subliniind imensul rol educativ al literaturii so- 
vietice. Cele mai bune opere ale ei ajută, în mod activ, la reeducarea maselor 
largi ale poporului în spiritul comunist, la eliberarea conștiinței muncitorilor 


176 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


de rămășițele capitaliste. Cea mai importantă misiune a scriitorilor sovietici 
este propaganda ideii comunismului. În imagini sugestive și luminoase serii- 
torii sovietici arată superioritatea sistemului socialist faţă de capitalism, iar 
în aceasta constă finalitatea lor bolşevică, 


Caracterul de partid al artei sovietice este condiția veracităţii sale, a ni- 
velului ci artistic, a influenței ei sociale, Literatura sovietică este puternică 
prin legătura ci cu ideile comuniste, cu prezentul, cu politica, 

Să amintim cuvintele tov. Molotov: e Nu trebue să socotim că e o întâm- 
plare, că acum cele mai bune opere ale literaturii aparțin condeiului scriitorilor 
care simt legătura lor ideologică indisolubilă cu comunismul +. 

Scriitorii țării noastre, realizând în opera lor principiul apartenenței de 
partid, ajută partidul să educe pe oamenii sovietici în spiritul patriotismului 
sovietic, al dragostei pentru paporul şi patria socialistă, Prezentând pe eroii 
timpurilor noastre, ei arată pe înflăcărații patrioţi sovietici, care sunt puter- 
nici prin înalta lor ideologie, prin conștiința lor socialistă, mândri de apar- 
tenenţa lor la marele popor sovietic, care luptă plin de abnegaţie pentru rea- 
lizarea politicii partidului şi a statului sovietic. 

Metoda realismului socialist este un mijloc minunat al ridicării și al în- 
floririi artei naţionale socialiste a popoarelor URSS, ceeace reprezintă aportul 
cel mai de preţ, la tezaurul literaturii mondiale. 

+ Internaționalismul în artă, spune A. A. Jdanov, nu se naște pe baza 
micşorării și a sărăcirii artei naţionale. Dimpotrivă, internaţionalismul se 
naşte acolo unde înfloreşte arta naţională, A uita acest adevăr, înseamnă a 
pierde specificul său, înseamnă a deveni un cosmopolit fără neam... Nu 
poţi fi internaționalist în muzică, ca și în toate celelalte, fără a fi un patriot 
al țării tale. Dacă la baza internaţionalismului stă respectul pentru celelalte 
popoare, nu poţi fi internaționalist, fără a respecta și iubi propriul său popor ». 
A munci neîncetat pentru înflorirea artei sovietice, pentru educația ideologică 


"a oamenilor sovietici aceasta este datoria patriotică a artiștilor sovietici, 


Scriitorii reacționari ai Apusului contemporan ne asigură în fel şi chip, 
că ei sunt străini de politică și servesc numai artei «pure». 

Sub titlul ţipător de senzațional « Politica atrage pe scriitori la saltul 
spre moarte », strâmbându-se şi făcând pe bufonul, scriitorul francez Léon- 
Paul Fargue serie: + De mult a venit timpul, să cerem despărțirea deplină, 
divorțul definitiv al artei și al politicii. Să transformăm frăția noastră literară. 
Să adâncim şi mai mult prăpastia, care ne desparte, pentru a ne putea ob- 
serva ca două forțe diferite » (Le Figaro littéraire din 19 Aprilie 1947). 

De sigur că aceasta nu-i mai mult decât o mascare mediocră a unui scrib 
burghez, care, camuflându-se cu fraze miicinoase despre + deplina auto- 
nomie + faţă de politică, prin propaganda sa a individualismului și a misticii, 
fite de fapt politica stăpânilor săi capitalişti; eliminând conţinutul social 


LITERATURA SOVIETICĂ 177 


din literatură, el transformă literatura într'un mijloc de întunecare a conștiinței 
maselor şi a coruperii lor. 

Scriitorii sovietici spun deschis că, în opera lor ei pleacă dela politica 
regimului sovietic și a partidului bolșevic. In legătură cu politica, ei văd che- 
zăşia conţinutului ideologic al literaturii, înaltul ei nivel moral, condiţia apro- 
pierii ei de popor. 

O trăsătură importantă a realismului socialist, strâns legată de orientarea 
sa comunistă este principiul revoluționar-romantic, propriu realismului so- 
cialist, iscusința de a prezenta eroismul luptei oamenilor sovietici pentru co- 
munism, facultatea de a vedea ziua de mâine pe baza unei cunoașteri ade- 
vărate a vieţii de astăzi a poporului. Romantismul nu este opus adevărului 
vieții, deoarece zugrăvind în figurile romantice, trăsăturile comunismului viitor, 
scriitori noștri nu se depărtează de adevărul vieţii, ci pătrund în ea mai adânc, 
o lărgesc dincolo de limitele zilei de astăzi. Dacă în trecut, chiar pentru cei 
mai progresiști scriitori, viitorul fericit al poporului era numai un vis, care 
nu avea la bază o ştiinţă exactă, astăzi credința revoluționar-romantică a 
scriitorului sovietic în ziua de mâine a poporului său, se bazează pe tezele 
ştiinţei celei mai progresiste marxism-leninismul. 

Maiakovski a spus: 

si noi suntem realiști 

dar nu la 
pășune, 

nu cu botul atârnând în jos, 
ci în viața nouă care merge înainte, 
înmulțită 

cu electricitate 

şi comunism +. 

“Tocmai această previziune a zilei de mâine, bazată pe deducţiile marxist- 
leniniste, dă celor mai buni scriitori ai noștri, acea forță care n'a existat și 
nu putea exista, chiar la cei mai talentați artiști ai trecutului presocialist. 

In ultimul timp, în presa noastră s'a ivit un șir de păreri ale unor scrii- 
tori şi ale unor critici care înclină să reducă romantismul revoluționar la în- 
frumusețarea realității, la aceea că scriitorul are sarcina să o 4 înalțe » după 
cum se exprimă ei. Astfel de idee este expusă de tov, B, Bialik în articolul 
său « O acțiune eroică cere exprimare eroică s. 

'Trebue să spunem, că o astfel de înțelegere a rolului și locului romantis- 
mului revoluţionar este greșită. A. Fadeev a scris just: o Tocmai pentrucă 
noi suntem reprezentanţii unei societăți in care năzuinţele subiective ale ar- 
tistului coincid cu mersul obiectiv al evoluţiei sociale, noi putem găsi în rea- 
litate oameni vii, purtători ai noului principiu moral e, (Articolul « Sarcinile 
teoriei și criticei literare + în culegerea « Problemele realismului socialist », 
p. 12, Moscova, 1948). 


178 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


' Arta sovietică nu are nevoie de o samăgire inălțătoare +. Însăși realitatea 
dă artei sovietice, un material de o imensă forță romantică, Gastello, Zoia 
Cosmodemianscaia, Oleg Koşevoi, Alexandru Matrosov— nu sunt toți aceştia 
romantici inspirați, nu sunt ei oameni ai viitorului comunist, care trăesc 
de pe acum în mod real în societatea sovietică contemporană ? Doar aceste 
figuri nu sunt inventate de scriitori, ci sunt luate din viața însăși, De aceea 
şi tratarea disprețuitoare a « empirismului s, de către B. Bialik, în articolul 
amintit, este lipsit de temeiu — ea se revarsă într'o atitudine disprețuitoare 
față de realitatea noastră sovietică, care abundă de faptele eroice ale oame- 
nilor sovietici. -a 

Naturalismul, cu inerția și cu îngustimea lui, este străin realismului socialist, 
dar nu e empirismul +, nu realitatea Însăși. 
~ Elementele realiste şi romantice în metoda realismului socialist sunt con- 
topite, a rupe unul de altul și a le opune unul altuia — ar fi o greşeală din 
cele mai grosolane. Cu cât opera artistului sovietic este mai veridică, cu atât 
ca cate mai orientată în mod comunist, ceea ce înseamnă că este şi romantică. 
Scriitorii noștri ştiu să viseze, pe ei îi inspiră marele ideal al patriei noastre 
și al întregului popor sovietic — idealul comunismului. Scriitorul credincios 


metodei realismului socialist, prinde viața în mișcare, în evoluție, în dina- | 


mismul ei. El ştie să vadă lupta dintre ceea ce este nou, socialist, cu ceea ce 
este vechiu, rămas dela regimul burghezo-moșierese. Aceasta-i dă artistului 
o perspectivă justă. In complexitatea relațiilor de viață, scriitorul sovietic 
evidenţiază ceea ce este nou, comunist, care învinge și în mod inevitabil va 
învinge, el afirmă dreptatea şi superioritatea acestui lucru nou, contribuind 
prin creația sa, la victoria lui. ~ 

Orientarea romantică spre ziua de mâine a scriitorului sovietic se bazează 
pe înțelegerea profundă a realității de astăzi, în care actele de eroism ale oa- 
menilor sovietici, construesc drumul spre înălțimile comunismului. 

A fi credincios adevărului vieţii, a avea o orientare comunistă de partid, 
conștientă, a servi patria socialistă, a pricepe ziua de mâine a poporului său 
— iată condiţiile esenţiale pentru un scriitor care vrea să urmeze in practica 
sa creatoare metoda realismului socialist. 

Aceste condiții fundamentale reprezintă esența și conţinutul metodei 
realismului socialist, care uneşte pe artiștii sovietici cei mai deosebiți prin 
stilul şi maniera lor de creaţie, Incercarea de a transforma realismul socialist 
intro culegere de canoane literare nu poate decât să strice creșterii artei 
sovietice. Incercările scolastice ale unor critici și cercetători ai literaturii 
de a transforma metoda realismului socialist într'o «+ estetică  normativă + 
oarecare dictând scriitorului anumite metode şi mijloace literare, deter- 
minate odată pentru totdeauna, sunt greşite în însăși baza lor. Meteda rea- 
lismului socialist este puternică tocmai prin faptul că, fără a-i lega pe 
scriitori de înșirarea acestor metode, îndreaptă activitatea lor pe drumul 
care asigură creşterea și înflorirea literaturii noastre, 


LITERATURA SOVIETICĂ 179 


Nu demult, în paginile revistei « Octomvrie + a avut loc o dispută între 
criticii B. Bialik, O. Grudţova, T. Motileva şi A. Margobria cu privire la 
problemele realismului socialist și ale teorici sale, In afară de un şir de teze 
incontestabile, expuse de participanţii la discuție, aceasta a avut din păcute, 
în multe privințe, un caracter scolastic. Astfel, de exemplu, O. Grudţova și 
B. Bialik au discutat ce trebue și ce nu trebue să reprezinte scriitorul cre- 
dincios metodei realismului socialist. O. Grudţova a emis teza că artistul 
sovietic trebue să arate lupta dintre ceea ce e nou și ceea ce e vechiu În 
fiecare din personajele sale, iar B. Bialik a susținut că ar fi mai just ca ră- 
măşițele capitalismului (de ex. birocratismul) să fie personificate, iar ciocnirea 
dintre acești eroi in viaţă, să fie prezentată arătându-se şi afirmându-se 
victoria principiului nou, socialist. 

E o dispută, nu asupra metodei realismului socialist, ci, de fapt, o dispută 
asupra subiectelor şi temelor operelor scriitorilor sovietici, 

Artistul sovietic este îndreptățit să reprezinte orice coliziune, tipică societății 
noastre, El poate prezenta omul în care ceea ce e vechiu se luptă cu ceea ce 
e nou, poate alege ca subiect al operei sale ciocnirea oamenilor înaintați, 
comuniști, comsomolişti, bolșevici fără partid, cu oamenii străini și duşmani 
societăţii noastre. Realismul socialist nu prescrie artistului niciun fel de rețete 
literare, dându-i libertatea deplină în alegerea mijloacelor şi metodelor prezen- 
tării artistice, Important e doar ca conflictele să fie prezentate veridic, ca 
artistul să afirme în opera sa victoria principiului progresist, sovietic, ca în 
faptele concrete ale vieții noastre de toate zilele el să fic în stare să vadă mlă- 
dițele stării noui, să vadă viitorul comunist al poporului său, — acest mare 
ţel pentru care muncesc și luptă cu abnegație oamenii societății sovietice, 

Realismul socialist nu decretează norme ale stilului, Dimpotrivă, el dă 
cea mai largă libertate pentru desvoltarea celor mai variate orientări ale 
creaţiei. Se știe că în calomnia lor josnică a literaturii sovietice, criticii 
burghezi contemporani ai Anglici, Americii, Franței recurg de cele mai multe 
ori la învinuirea că scriitorii noștri, ar fi « conformiști ». Toți ar scrie după 
acelaşi şablon şi de aceea n'ar fi capabili să arate varietatea lumii şi a oa- 
menilor care o locuiesc, Mai mult decât orice pe lume, acești domni pre- 
țuiesc în artă «individualitatea clar exprimată», înțelegând prin aceasta tot 
felul de încâlceli formaliste, frânturi din diverșii Andre Gide şi Sartre, 
Storțările lor ieftine de + individualitate + constau În descrierea putrefierii su- 
fleteşti a «eroilor e, —acești « gentlemen-hoţi s, cum bine i-a numit Gorki. 

Scriitorul reacționar francez François Mauriac, un dușman învergunat al 
regimului socialist, minte, spunând că în socialism nu ar fi loc pentru per- 
sonalitatea omenească, și că romanul, pe care îl defineşte ca o istorie a per- 
sonalității omenești, trebue, cică, în mod inevitabil, să ajungă la decădere și să 
dispară odată cu aceasta. 

Un alt obscurantist obtuz, un scriitor francez care în tot cursul 
celui de-al doilea războiu mondial a stat în Statele Unite, mâncând pâine 


tfo VIATA ROMÂNEASCĂ 


americană, întorcându-se în Franţa a împărtășit « ideile » sale despre literatura 
rusă cititorilor jurnalului « Les nouvelles littéraires +». Aceste «idei» se rezumă 
la calomnii banale,—că literatura sovietică este condamnată la uniformitate 
și academism (« Les nouvelles littéraires » din 30 Oct. 1947). 

Intr'o mişcătoare unitate de vederi cu acest scriitor se află colegul său, 
calomniatorul experimentat Germain Bazin, care în cartea sa apărută nu 
demult « Le Crépuscule des images», se plânge că marxismul ar reduce 
activitatea artistului s la o sumă de date materiale şi economice », 

Târindu-se în fața capitalului american, scribii plătiți din Franţa de 
astăzi, sunt gata să constate + scleroza # lor şi să recunoască, că literatura ame- 
ricană este cea mai autentică literatură a epocii noastre, mulțumită faptului 
că eeste complet lipsită de ideologie +». Astfel este, de exemplu, articolul critic 
din aceleaşi « Nouvelles littéraires » din Oct. 1947. 

E o chestie de gust pentru acești domni să laude literatura cu gangsteri, lipsită 
de conţinut, confecționată în Statele Unite, și s'o considere ca fiind cea mai mare 
cucerire a culturii. In ceea ce privește afirmația lor că această literatură 
este lipsită de ideologie, aceasta este o minciună curentă, de care sunt așa 
de mândri bandiții burghezi ai condeiului, In această literatură, ideologia 
este vădită, este ideologia făţișă a dolarului, ideologia profitului, pe care lacheii 
literari ai monopoliştilor americani, o exporta acum În mod intens în 
Europa Apuseană, 

Metoda realismului, socialist cere dela artiştii sovietici o prezentare veridică 


“a realităţii. Misiunea prezentării veridice a vieţii, deschide un câmp vast 


apariției originalității individuale a fiecărui scriitor. Această problemă, scrii- 
torii sovietici o rezolvă fiecare în felul său, corespunzător particularităților 
talentului său şi tehnicei sale artistice. a 

Unul din minunatele merite ale realismului socialist constă în faptul că 
el dă cele mai largi posibilităţi înfloririi celor mai variate maniere și stiluri 
artistice în creația scriitorilor sovietici, 

Acest lucru poate fi ilustrat de un șir de exemple. 

Creaţia lui Vladimir Maiakoski, minunatul poct al revoluției «cel mai 
bun, cel mai talentat poet al epocii noastre sovietice +», cum l-a numit tov, 
Stalin, corespunde, în epoca de maturitate a evoluției sale, principiilor funda- 
mentale ale realismului socialist, Ea oglindește în mod veridic realitatea, 
are o orientare socialistă și este pătrunsă de afirmarea revoluţionar-romantică 
a dzilei de mâine e comuniste, 

Să ne amintim că în aceiași ani în care V, Maiakovski a creat poemele sale 
+ Vladimir Ilici Lenin » și a Bine, « Versurile despre pașaportul sovietic», 
+ Povestea despre Kuzneţstroi și despre oamenii Kuzneţcului n A, M. Gorki 
a scris « Afacerea Artamonov b, 4 Viața lui Klim Samghin », piesa « Egor Bu- 
licev și alții». Aceste opere sunt închinate trecutului prerevoluționar: în ele 
se zugrăvește mai ales viața intelectualității burgheze, a burgheziei, a negusto- 
rimii. Despre prezentul socialist nu este vorba în aceste opere ale lui Gorki. 


LITERATURA SOVIETICĂ 18 


Ele nu seamănă de loc cu operele lui Maiakovski. Și totuși, aceste opere sunt 
şi ele scrise după metoda realismului socialist. 

Gorki ura profund capitalismul, In figuri vii, tipice, de o putere necu- 
noscută, el a arătat cum este condamnată burghezia de istoric la o pieire 
inevitabilă, Creând aceste opere, Gorki s'a sprijinit pe practica de luptă 
a clasei muncitoare, preocupată de construirea  socishsmului; de aceea el 
a putut să arate cu atâta profunzime și veracitate, procesul descompunerii 
burgheziei, în persoana unor oameni ai lumii vechi ca, de exemplu, negustorul 
Egor Bulicev, care recunoaște foarte bine mârșăvia capitalismului, care pro- 
fesează filosofia: «Nu furi tu, rubla fură s —şi care moare cu conștiința că 
a venit sfârșitul istoric al oamenilor de teapa sa. 

Caracterizând în mod just perioada timpurie a evoluţiei creatoare a lui 
Gorki drept o perioudă revoluționară-romantică, criticii noştri se opresc cu 
nedumerire în fața ultimelor opere ale lui Gorki, neștiind sub ce «rubrică» 
să le aşeze, observând că în ele, romantismul spontan al tânărului rebel s'a 
transformat într'un romantism revoluționar, cu caracter socialist şi şi-a găsit 
expresia în figuri artistice luminoase, La Gorki, de exemplu, figura bolsevi- 
cului Kutuzov pe care el l-a reliefat în « Viaţa lui Klim Samghin » este învăluită 
de romantism. Dar nu numai în aceasta constă romantismul maturului 
Gorki. In articolul său « Despre realismul socialist » (1933), el scria: 

« Noi trăim într'o țară fericită în care ai pe cine iubi și respecta. La noi, 
dragostea pentru om trebue să apară —şi va apărea —din sentimentul de 
mirare faţă de energia sa creatoare, din respectul reciproc al oamenilor față 
de forța lor nelimitată, de muncă, forță colectivă, care creează formele socia- 
liste ale vieţii, din dragostea față de partid, conducătorul poporului muncitor 
din întreaga țară și învățătorul proletarilor din toate ţările », 

Această dragoste fierbinte pentru poporul său, pentru partidul comunist, 
precum și înțelegerea căilor istorice ale societății socialiste, au întipărit cres- 
ţiei lui Gorki un caracter activ, care afirmă viaţa, Zugrăvind moartea lumii 
vechi, lume bazată pe exploatarea omului de către om, Gorki, cu o extra- 
ordinară pasiune și credinţă, pornind dela concluziile științei leninist-staliniste, 
a afirmat viitorul luminos al poporului său, care deschide întregii omeniri 
drumul spre comunism, 

Versurile şi poemele lui Maiakovyski create în timpurile sovietice, au un 
caracter accentuat publicistic. e Egor Bulicev și altii» sau + Afacerea Arta- 
monov + sunt opere de alt pen. In ele, ideea autorului este intrupată în evo- 
luţia figurilor artistice. Stilul lui Maiakovski diferă de stilul lui Gorki. Dar, 
pe amândoi scriitori îi uneşte metoda comună a redării realității: metoda 
realismului socialist, care se bazează pe concepția marxist-leninistă, 

Mai există și acum oameni naivi care presupun că din moment ce un artist 
sovietic reprezintă prezentul, el trebue să se folosească de metoda realismului 
socialist, dar dacă abordează prezentarea trecutului, această metodă nu este 
obligatorie. Asemenea părere este greşită. Realismul socialist este o metodă 


182 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


de prezentare a realității și nu o temă a artistului. Ea reprezintă o armă 
puternică în mâinile artistului sovietic în prezentarea oricărei perioade istorice 
şi a oricărei țări, A. N. Tolstoi în romanul său « Petru I», sau în povestirea 
sa dramatică « Ivan cel Groaznic», a zugrăvit întâmplările unor zile de mult 
trecute. Dar stăpânirea metodei realismului socialist i-a permis lui A. N. 
'Tolstoi, să picteze în operele sale pline de talent, tablourile istoriei popo- 
rului rus, în mod just şi clar. Tolstoi l-a înfățișat pe Ivan cel Grozznic în 
toată complexitatea naturii sale, arătând cum s'au oglindit în el contra- 
dicţiile istorice ale epocii, subliniind rolul progresist al lui Ivan cel Grosznic 
în crearea statului național rus şi a desvăluit totodată caracterul limitat, de 
clasă al politicii sale care a servit la stabilirea monarhiei absolute. Tot așa de 
clar şi de profund este înfățișată în romanul lui Tolstoi a Petru I», persona- 
litatea țarului Petru precum şi a epocii care i-a dat naştere. Ambele romane 
au fost opere de inovație, care i-au ajutat pe oamenii sovietici să-și formeze 
o concepție justă asupra etapelor importante ale istoriei ruse. O astfel de tratare 
a lui Petru Işi Ivan cel Groaznic a fost posibilă în urma înțelegerii profunde, 
de către scriitor, a concepției leninist-staliniste a procesului istoric, ea a 
fost fructul aplicării realismului socialist drept metodă de prezentare a rea- 
lității istorice. 


Metoda realismului socialist, a înflorit și s'a întărit, în urma victoriei socia- 
lismului în țara noastră, sub influența fecundă a concepției dialectic-mate- 
rialiste. 

Fără îndoială că opere atât de însemnate ca Egor Bulicev și alţii» și 
o Viaţa lui Klim Samghin » de A. M. Gorki, poemele « Vladimir Ilici Lenin » 
şi « Bine e de Maiakovski, 4 Ceapaev » de Furmanov, + Înfrângerea + de Fadeev, 
+ Pe Donul liniștit + şi « Pământul desțelenit + de Solohov, sunt opere scrise 
după metoda realismului socialist, Aceste opere au fost create în perioada 
în care în ţara noastră se purta încă lupta pentru afirmarea definitivă a socialis- 
mului. In anii următori, când socialismul victorios în ţara nosstră a deter- 
minat complet o nouă orientare a evoluției artei sovietice, această metodă s'a 
afirmat drept unica metodă dominantă a artei sovietice. 

E important să subliniem, că realismul socialist este metoda care se între- 
buințează cu același succes în toate literaturile naţionale ale popoarelor URSS, 
metodă care favorizează înflorirea acestor literaturi. Realismul socislist, ca 
metodă unică penyu literaturile tuturor popoarelor URSS, absoarbe bogăția 
nuanțelor naționale care decurg din specificul național al culturilor acestor 
popoare. Creaţiile naţionale prin formă, socialiste prin conținut ale cazahului 
Djambul, ale daghestsnului Suleiman Stalski, ale georgianului Simon Ciko- 
vani, ale bielorusului Arcadie Culeşov, ale ucrainienilor Nicola Bajen şi Ale- 
xandru Korneiciuz și ale multor alți scriitori ai popoarelor URSS, au fecundat 


LITERATURA SOVIETICĂ 183 
practica literaturii sovietice, întroducând in ea caracterele ilic naţio 
ra ei cific l 

care apar şi în particularitățile limbii şi în construcția elenă şi tpar 
metode artistice de exprimare. În literatura sovietică, frăția stalinistă a popoa- 
vei şi-a găsit expresia ei proprie. Mulţi scriitori ai republicilor naţionale au 

evenit cunoscuţi în întreaga Uniune, devenind tot atât de aproape cititorului 
rus, ca și celorlalți cititori ai altor popoure ale URSS. 

Realismul socialist nu este identic cu concepția filosofică marxistă, deşi este 
strâns legat de ca. Realismul socialist este metoda care se bazează pe datele 
api marxist-leniniste. Operele create de scriitorii sovietici pe baza metodei 
rea ti socialist, sunt o prezentare deosebită, artistică şi expresivă a lumii, 
i: n Marele războiu pentru apărarea patriei, principiile realismului socialist, 

a care au plecat în creația lor scriitorii sovietici, le-au dat posibilitatea să 
reprezinte în mod just evenimentele dramatice ale acelor ani. 'Trebue să con- 
rara ca un merit al scriitorilor sovietici faptul că ei au zugrăvit lupta sta- 
tulai sovietic împotriva agresiunii hitleriste într'o lumină istorică adevărată 
şi în concordanță cu realitatea. E citi 

Literatura sovietică a zugrăvit în mod real toate acele intâmplări funeste 
pe care fascism ul sângeros le-a adus popoarelor URSS. Acest lucru este 
foarte just şi exact oglindit şi în poemul « Meridianul dela Pulcovo » de V.* 
ge . şi în povestea ui V. Grossman 4 Poporul nemuritor » şi în poemul 
apa s Antoco lski « Fiul » şi în poemul lui A. 'Tvardovski « Vasili Tiorkin » 
e piesa lui C. Simonov * Oamenii ruși » şi în e Neînfrânţii » lui Boris Gro- 

tov şiins Invazia s lui L. Leonov şi în a Curcubeul s Wandei Wasiliewska, — 
precum și în multe alte opere ale prozei, poezici şi dramaturgiei noastre. 
p mea mA ici nu şi-au limitat misiunea lor la acest lucru 
suferințele locuitorilor din Leningrad din timpul b adei poeta 
Olga Bergholz scria în anul 1043: ceai 
Noi trăim acum o viață dublă ! 
Incercuiţi în întunerec, în foame, în tristețe 
Noi respirdm ziua de mâine, liberă, mândră — 
Noi înșine am cucerit această ai. 
(Poemul « Jurnalul din Februarie ») 

Acest motiv îl întâlnim în sutele de versuri ale poeţii ietici, scrise 
„Ac or sovieti 
în prima etapă a Marelui războiu pentru apărarea patriei, încă aere de 
se rar me re care a avut loc în lupta dela Stalingrad, care a schimbat în 
ez or și definitiv, în favoarea URSS, întregul mers al luptei cu 

Poezia sovietică, prezentând latura dureroasă și tragică din viața poporu 

etică, că din vi i 
din soarta eroilor, a arătat aceste lucruri paha erei pia: zu 
Literatura realismului socialist a chemat la victorie şi a întrevăzut conturele 
ei, încă din acele zile în care armata hitleristă era lângă Moscova, lângă Lenin- 
grad și se arunca spre Volga, In cele mai teribile zile ale istoriei statului nostru 


184 VIATA ROMÂNEASCĂ 


socialist, literatura noastră a ştiut să vadă ziua de mâine, ziua Victoriei, a 
întărit în conștiința milioanelor de oameni credința în victorie. Literatura 
sovietică a propagat forța şi măreția omului sovietic, a chemat la triumful asu- 
pra morții, asupra putrezirii, asupra descompunerii, 

În zilele luptei dela Stalingrad, poetul ucrainian Leonid Pervomaischi 
a scris despre țara sa natală, în poezia « In regiunea Poltavei o: 


Acolo-i noapte-acum. .. Urma fumegândă a incendiilor, 
Văile sărace sunt groaznice în întunerec. 

Acolo sunt ruinile copilăriei mele 

Dar poate că nici ruine nu mai sunt? 

Dar fie şi ruine — noi tot vom învinge ! 

Noi le-am jurat credință veșnică 

Cu tot ce este mai mobil în om, 


Şi ne vom intoarce, sau moartea o vom găsi v. 
(Traducere în limba rusă de M. A.,..) 


Astfel conflictul tragic este rezolvat de către poetul sovietic într'un plan nou, 
neobișnuit pentru arta veche. In mijlocul durerii și al suferințelor care au 
fost pricinuite țării noastre de către cotropitorul fascist, poetul afirmă forța și 
triumful binelui, al luminosului principiu uman, credința în victoria viitoare. 

Multe veacuri la rând, religia învăţa că suferința purifică sufletul omenesc. 
Gorki a luptat cu întregul său temperament puternic împotriva acestei con- 
cepţii, împotriva moralei de sclav pe care o cuprinde. El a afirmat că datoria 
omului adevărat nu este să se complacă în suferință, ci să tindă să-i izbă- 
vească şi pe semenii săi. Gorki a luptat împotriva pesimismului, care s'a cul- 
tivat atâtea veacuri în literatura mondială. El a proclamat noua structură 
a sentimentelor omului - luptător, ale omului - revoluționar. In concepția 
lui Gorki, tragicul a încetat să mai fie inevitabil, fatal: credința revoluționar- 
romantică în om, în viitorul său, are la baza sa concepția comunistului, a 
dialecticianului materialist, pentru care lumea nu se termină la limitele pro- 
priei sale personalități, ci se prelungeşte în viață, în lupta și în creaţia po- 
porului. - 

Literatura noastră a continuat şi a realizat în mod practic în figurile arti- 
stice această idee a lui Gorki, 

Marele Război pentru Patrie a popoarelor Uniunii Sovietice, împotriva 
cotropitorilor fasciști, nu a fost numai o încercare grea şi sângeroasă, ci a fost 
și o mare școală a curajului, a credinței către Patrie, către Partid, către Stalin. 
Din această şcoală, oamenii sovietici au ieșit și mai căliți și mai fermi. În timpul 
războiului, s'au manifestat multilateral şi măreț toate acele calităţi pe care 
Partidul bolşevic le-a cultivat de ani de zile în poporul sovietic. 


Unitatea morală și politică a societății sovietice, care s'a maturizat încă 


în anii dinainte de războiu, a trecut proba focului în anii războiului și a de- 
venit și mai puternică și mai strânsă, 


LITERATURA SOVIETICĂ 185 


Toate aceste procese, caracteristice societății noastre, au fost fixate in 
literatura sovietică. Ceca ce e deosebit de caracteristic e că în ultimii ani, 
literatura sovietică s'a îmbogăţit cu un şir de artiști tineri. Un mare număr 
de tineri au început a scrie pentru a povesti ceea ce au trăit și suferit. 

Cărţi ca « Oameni cu conştiinţa curată s, operă scrisă de generalul partizan, 
erou al Uniunii Sovietice, P. Verşigora, + In tranșeele Stalingradului +, roman 
scris de comandantul Armatei Roșii, participant la lupta dela Stalingrad, Victor 
Necrasov, însemnările partizanei Tatiana logunov « In pădurile Incolenscului », 
notele  radiotelegrafistului naval sovietic I. Kirilenko « Plescăe valurile 
reci», însemnările conducătorilor organizației ilegale de partid din Crimein 
I. Kozlov « In ilegalitate în Crimeia +, ca și à Pionerii » colonelului N. Strecişin, 

— toate aceste opere şi multe altele asemănătoare conțin un material auto- 
biografic bogat. Autorii lor au trăit faptele pe care le relatează şi impăr- 
tăşesc cititorilor experiența lor, câștigată în luptele groaznice duse pentru feri- 
cirea și independența Patriei sovietice. In aceste cărți se arată în toată măreția 
ei, figura omului sovietic, extrem de variat prin trăsăturile sale individuale, 
dar având în același timp calități comune, nobil patriot care nu-și precupețeşte 
nici sângele, nici viața în lupta pentru libertatea "Țării, pentru Patria socialistă. 

In ultimii ani au apărut o serie de opere în care autorii, stăpânind în mod 
larg şi liber materialul impresiilor din viaţă, creează tablouri generalizate, 
zugrăvesc figuri tipice. Cităm « Furtuna» de Ehrenburg, + Fericirea + de 
Pavlenko şi opere ale scriitorilor mai tineri ca « Steaua » de E, Kazachievici, 
«'Tovarăşi de drum» de V. Panova, + Mesteacănul alb + de M. Bubenov, 

+ Noaptea conducătorului de oști » de G, Berezco, + Stegarii + de A. Goncear, 
+ Curganul lui Mamai » de Pavel Șebunin. 

Extrem de interesant e și faptul că tinerii scriitori care au intrat în literatură 
nu se mărginesc la cadrul temei războiului. In anii de după războiu, s'a ivit o 
serie de opere ale tinerilor scriitori care tratează tema muncii, a creației vieții 
noi, socialiste, Cartea lui V. Dobrovolski « Trei în mantale cenușii», 
povesteşte despre viața studențimii sovietice de astăzi. In romanul e Krujilika », 
Vera Panova îi prezintă pe oamenii unei mari uzine militare din Urali în timpul 
trecerii la producţia de pace, + Cirezi pe drum » de V. Avdeev este inchinat 
oamenilor dintr'un mare sovhoz pentru creșterea vitelor. Satul colhozian de 
astăzi serveşte ca temă romanului lui S. Bataevski « Cavalerul Stelei de Aur » 
şi poemului lui A. Nedogonov + Steagul filfâie deasupra sovietului satului ». 
Mulţi eroi ai acestor povestiri și romane, fie că s'au întors ieri din războiu, 
sau chiar dacă nu au fost participanţi nemijlociți, au muncit totuși în mod 
activ pentru victorie, s'au aflat în dosul frontului la o muncă de producție, de 
partid sau în comsomol. 

Astfel, dacă luăm operele din ultimii ani, trebue să recunoaștem în mod 
obiectiv că prin ele literatura sovietică a reușit să răspundă la multe teme foarte 
importante ale prezentului. Este o literatură a vieţii, a luptei. Eroii scriitorilor 
sovietici nu sunt enigmatici, rupți dela viaţă, nu sunt intelectuali de cabinet, 


186 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


care se încurcă în propriile lor contradicții și trăiri sufleteşti : aceştia sunt oameni 
ai luptei şi ai muncii pașnice, sunt oamenii practicii vii, sunt patrioţii sovie- 
tici. Pentru Rudnev, comisarul detașamentului lui Kovpah, eroul cărții lui 
P. Verșigora, pentru tânărul locotenent 'Travkin din povestirea lui E. Kaza- 


kievici « Steaua », pentru bătrânul intelectual doctorul Belov și pentru com-. 


somolista Lena Ogorodnicova din + 'Tovarăș de drum + de V. Panova, pentru 
eroii romanului + Krujiliha », pentru colhoznicii ucrainieni de ieri, iar astăzi 
soldați ai Armatei Sovietice, prezentați de A. Goncear în romanul + Stegarii », 
pentru tinerii intelectuali sovietici Serghei şi Vasili Vlahov, întroduși în ro- 
manul lui I. Ehrenburg « Furtuna », nu există interese mai presus de servirea 
poporului lor, a marei lor Patrii. 

Dar aceasta nu înseamnă că scriitorii sovietici evită să arate laturile întu- 
necoase ale realității noastre, că ignorează lupta care are loc în societatea 
sovietică între oamenii cu morala comunistă și între oamenii care se găsesc 
în lanţurile concepțiilor şi dispozițiilor înapoiate, care împiedecă mișcarea 
noastră inainte. V. Necrasov desvălue, de exemplu, trăsăturile mic burgheze 
ale ofițerului Lisagora, care, în condiţiile groaznice ale luptei dela Stalingrad, 
tinde spre comoditatea și bunăstarea mic burgheză. V. Panova l-a arătat 
just în « Krujiliha » pe Uzdecikin cu mărginirea sa și cu amorul său propriu 
bolnăvicios, care nu fac decât să strice cauzei comune. N. Stecișin a prezentat 
pe beţivanul neglijent, maiorul Fastov și pe soldățoiul Efimov. P. Șebunin 
în « Curganul lui Mamai » l-a arătat pe lașul Batalov, E. Kazachevici în po- 
vestirea ¢ Steaua + l-a reliefat pe afaceristul Mamocikin, soldat viteaz, dar 
un om de o moralitate nestatornică. I. Kozlov, care a închinat multe pagini 
faptelor eroice ale comuniștilor și ale comsomoliștilor sub ocupaţia germană, 
arată şi oameni ușuratici, nedisciplinaţi, care au disprețuit conspirația bol- 
şevică ilegală şi prin aceasta au făcut jocul dușmanului. Oamenii, ale căror 
fapte sunt legate întrun fel sau altul cu rămășițele societăţii capitaliste, sunt 
aspru condamnaţi de către scriitorii noștri. 

In operele scriitorilor sovietici este arătat pe larg acel lucru nou, frumos 
şi nobil, care s'a desvoltat în sufletele oamenilor sovietici, care a fost educat 
în ei de către partid, de regimul sovietic, de întregul sistem al vieţii în statul 
nostru. Figuri ca a locotenentului Trakvin din povestirea lui E. Kazachie- 
vici « Steaua » sunt învăluite întrun romantism adevărat, ca și a tânărului 
ofițer Brianski, inteligent şi cercetător, comandant - inovator înfățișat de 
Goncear, ca și a comsomolistului Victor Cercaşin, reliefat de V. Dobrovolski 
în povestirea + Trei mantale cenușii +, ca și a oamenilor eroici ai acțiunii ilegale 
din Crimeia, arătaţi de S. Kozlov, ca şi a comandantului de armată Riabini 
— eroul principal al povestirii lui G. Berezno « Noaptea comandantului v, 
ca şi a pionerului erou Taras Gaponenco, arătat de Strecişin. Numărul 
exemplelor s'ar putea înmulţi cu ușurință. 

Sunt patrioți sovietici, oameni credincioși până la capăt regimului sovietic, 
partidului, lui Stalin — oameni care urăsc lașitatea, inerția, burghezia, egois- 


LITERATURA SOVIETICĂ 187 


mul. Sunt oameni de tip nou, care sunt crescuți de societatea socialistă şi 
care de aceca pot sluji de exemplu. Spiritul inovației este puternic la dânșii, 
ei înfruntă pericolul cu curaj, conduşi de devotamentul profund pentru intere- 
sele Patriei. s. | 
Literatura noastră a reflectat cu justețe acel lucru nou, caracteristic socte- 
tății sovietice în etapa actuală a evoluţiei ei istorice — unitatea moral-politică 
a poporului sovietic, de care se sfărâmă acele rămășițe ale spiritului de pro- 
prietate şi de egoism din conștiința diferiților cetăţeni ai Uniunii Sovietice, 
rămași în urmă, împotriva cărora luptă cu îndârjire oamenii sovietici pro- 
gresişti, 
Eroii literaturii sovietice se caracterizează prin lărgimea gândirii lor 
politice, care le permite să-și înțeleagă munca drept o parte a luptei pentru 
comunism, dusă de intregul popor. In operele scriitorilor sovietici sunt scoși 
în evidenţă, simpli muncitori și colhoznici, studenţi, ofițeri, generali şi savanţi, 
conducători ai producției: tehnicieni, ingineri, directori de uzine: şi aceştia 
toţi, constituesc colectivul monolit, puternic cimentat al făuritorilor comunis- 
mului. Majoritatea covârșitoare acelor mai luminoși și pozitivi eroi ai lite- 
raturii sovietice sunt oameni de frunte ai timpului nostru: comunişti, com- 
somoliști, bolşevici fără partid. Scriitorii zugrăvesc de asemeni reprezentanți 
ai diferitelor naţionalităţi: găsim aici eroi ruși, și alături de ei, prieteni credin- 
cioşi în muncă și în luptă, megucrainieni, georgieni, bieloruşi, cazahi, evrei, 
estonieni şi reprezentanţi ai celorlalte naționalități din cuprinsul statului s0- 
vietic, Intruparea strălucită în figuri artistice, a marei prietenii staliniste a 
popoarelor, constitue un mare merit istoric al scriitorilor sovietici. Descom- 
punerii morale și individualismului animalic, preamărit cu atâta cinism ne- 
ruşinat de către scriitorii burghezi din Europa Apuseană și din America, 
scriitorii sovietici le opun marea prietenie a popoarelor, camaraderia socialistă 
născută pe câmpul de luptă, în întrecerea în muncă, în învățătură şi în 
munca comună. 

Oare nu se caracterizează ca un democratism adevărat atitudinea lui Trakvin, 
eroul nuvelei lui E. Kazachievici « Steaua +, faţă de subordonații săi Anicanov şi 
alții, pe care elii conduce într'o recunoaștere extrem de primejdioasă în spatele 
dușmanului ? Oare nu este plină de lumina nouilor relații socialiste scena din 
povestea lui V. Dobrovolski « Trei în mantale cenușii », care arată cum eroul 
acestei opere renunță la victoria personală într'o competiție sportivă, pentru 
a-şi salva tovarășul? Și prin ce spirit înalt de prietenie socialistă sunt legaţi 
eroii « Stegarilor » lui A. Goncear, atunci când ei susţin atacul armatelor 
dușmane în castelul maghiar asediat, 

Prozatorii sovietici recurg la căi diferite, ei aleg diverse maniere literare 
pentru a da expresie ideilor lor creatoare. Printre scriitorii tinerei generații, 
unii sunt mai aproape de maniera narativă a lui Lev Tolstoi, alţii de a lui 
Cehov, alţii de a lui Turgheniev sau Gogol, Pe unii îi atrag descrierile 
riguros şi precis, alții aleg forma jurnalului intim, plină de emoție lirică, 


188 VIATA ROMÂNEASCĂ 


alții înclină spre o construcție romantic înălțată a povestirii, Dar ar fi greșit 
să credem că tinerii noștri scriitori nu caută căi proprii, că ei repetă doar și 
desvoltă procedeele descoperite înainte de către artiştii cuvântului. Nu, întreaga 
noastră proză tânără, este o căutare de genuri noi, de noi procedee. 

Lipsa de înțelegere pentru faptul că scriitorii sovietici au dreptul de a 
alege diverse căi creatoare pentru realizarea ideilor lor artistice se manifestă 
încă, din păcate, foarte des în critica noastră literară. Astfel, de exemplu, 
romanul plin de talent al Verei Panova + Krujiliha +, în care scriitoarea zugră- 
veste veridic viața oamenilor sovietici, i-a adus în presă unele reproşuri ne- 
meritate. O serie de literați au luat față de acest roman o atitudine de critică 
acută, afirmând că concepția ideologică a romanului este nebuloasă, că rămâne 
neclarificat pe care dintre eroi îi iubeşte și pe care îi condamnă Vera Panova. 
Criticii i-au reproșat Verei Panova că la eroii ei nu există o armonie deplină 
între interesele lor personale şi cele obşteşti. I. Suboțchi a declarat chiar, 
în paginile revistei « Lumea nouă + (nr. 2, 1948) că «V. Panova propovă- 
duește ideea pesimistă a caracterului irezolvabil al contradicției dintre per- 
sonal şi social. ..9. 

In realitate, scriitoarea n'a avut fireşte, această intenţie; ea a arătat în mod 
veridic unele dintre contradicţiile reale, care există în viața societății noastre. 

In loc să studieze aceste contradicții, critici ca Suboțchi îi îndeamnă pe 
scriitorii noștri la o pedagogie primitivă şi la o înfrumusețare a realității. Ea 
a preferat să nu facă pedagogie, ci să arate tendințele desvoltării sociale. Pentru 
cititorul atent al romanului Verei Panova, + Krujiliha v, este limpede că autoarea 
este din tot sufletul alături de oamenii societății socialiste, de oamenii muncii 
creatoare, In același timp, scriitoarea a înfățișat și rămăşiţele vechilor deprin- 
deri egoiste, care se mai întâlnesc la oamenii sovietici. Dar criticii nu au înțeles 
toate acestea şi au deslănțuit tunetele și fulgerele împotriva V. Panova. Același 
L. Suboţchi caracteriza metoda V. Panova drept « pasiv-obiectivistă » şi 
s empirică 2, 

Obiecţiuni asemănătoare a ridicat şi criticul Boris Soloviev, împotriva 
romanului lui Victor Necrasov e În tranșeele Stalingradului s. El l-a învinuit 
de-a-dreptul pe Necrasov că urmează concepția scriitorului francez Flau- 
bert: e Vom arăta, dar nu vom trage concluzii ». 

In realitate, romanul lui Necrasov nu are nimic comun cu formula obiec- 
tivistă și lipsită de pasiune a lui Flaubert, Necrasov prezintă figuri ale unor 
simpli oameni sovietici, în focul luptei dela Stalingrad. El a arătat în mod 
luminos și pitoresc, cum ofiţerii Cherhenţev şi Farber, soldatul Valega, mari- 
narul Ciumac și mulți alți apărători ai Stalingradului, membri de partid şi 
cetățeni fără de partid, nu au pregetat să-și jertfească sângele și viața pentru a 
asigura Patriei socialiste victoria asupra dușmanului. V. Necrasov a transpus 
toate acestea în faptele eroilor săi, Dar aceasta nu l-a mulțumit pe criticul « exi- 
gent», El socotește că viciul romanului constă în faptul că «în fond (??) 
prezentarea momentului ideologic este lipsit de atitudine, se limitează la 


LITERATURA SOVIETICĂ 189 
acțiune ṣi nu îşi găseşte-o expresie destul de profundă și deplină, nici în textul 
autorului, nici în exprimările eroilor romanului...» (+ Lumea nouăs, nr. 
3, 1948). 

A critica scriitorii de pe asemenea poziții naive, înseamnă a le tăgădui 
dreptul de a-şi căuta mijloace de expresie proprii, Scriitorul sovietic poate 
să folosească diferite maniere artistice pentru reprezentarea realității. 


Realismul socialist nu tolerează deformarea realității. De pe poziţiile 
realismului socialist, luptăm împotriva a tot ce e urit în arta contemporană. 
Un exemplu strălucit pentru aceasta îl constitue lupta energică şi consecventă 
pe care a dus-o Gorki împotriva formalismului și a decadentismului. 

Pornind dela teoria realismului socialist, Gorki a putut să facă o critică 
nimicitoare a formalismului şi a decadentismului. Când reciteşti articolele 
de critică literară ale lui Gorki, vezi că, prin spiritul lor, prin tezele lor filosofice 
fundamentale, ele sunt apropiate de lupta pe care o duce astăzi partidul bol- 
şevic împreună cu toţi artiștii sovietici progresiști, impotriva deformărilor 
decadentiste şi a recidivelor formalismului, Aceste articole ale lui Gorki sunt 
o armă amenințătoare, îndreptată împotriva divorțului dintre artă și viață, 
împotriva îndepărtării de adevărul realităţii, 

Formalismul şi decadentismul au fost, pentru Gorki, dușmani vechi, el 
vedea în ele un atentat direct la cele mai bune tradiţii ale literaturii clasice 
ruse, ruptura cu misiunea ideologică a artei ruse, misiune inerentă acesteia 
la sfârşitul secolului XVIII şi aproape în tot cursul secolului XIX, 

Gorki, care era îndrăgostit de viaţă, care preamărea Omul, forța şi fru- 
musețea lui, era scârbit de acea filosofie a decăderii, de acel flirt cu moartea 
şi cu descompunerea, cu care erau literalmente saturate scrierile majorităţii 
decadenţilor. Cultului lor pentru desnădejde şi intunerec, pentru lipsa de 
voinţă şi putreziciune, pentru misticism şi idealism filosofic, Gorki îi opunea 
optimismul său, profunda sa încredere în viață, 

Gorki s'a ridicat cu mânie impotriva manifestărilor decadentismului și ale 
formalismului în literatura sovietică, El a luat poziție cu asprime împotriva ma- 
nicriamului, a inventării fără sens de cuvinte artificiale. 

Gorki a ceslănțuit indignarea opiniei publice împotriva deformării fru- 
moasei limbi ruse, şi-a bătut joc fără milă de tendințele dăunătoare şi de 
scamatoriile în domeniul stilului. 

« Intre măreţele sarcini pentru crearea unei culturi nouă, socialiste — scrie 
Gorki în articolul « Despre limbă » — ni se pune și sarcina de a organiza 
limba, de a o purifica de vechiturile parazitare. Tocmai la aceasta se reduce 
una dintre sarcinile principale ale literaturii noastre sovietice ». 

Luptând împotriva formalismului în literatură Gorki a căutat să-i explice 


natura, să-i desvălue origina. Bazat pe numeroase fapte din istoria culturii 


190 VIAȚA ROMANEASCĂ 


şi a literaturii, Gorki a arătat că istoria ideologiilor exploatatoare — inclusiv 
cele religioase — constitue o încercare a claselor dominante de a crea un 
sistem de idei, ce nu are nimic comun cu munca omului, Aceste idei — remarcă 
Gorki — au servit claselor stăpânitoare, ajutându-le să intimideze conștiința 
maselor muncitoare. De aici, Gorki deduce însăși origina formalismului, ca 
un curent rupt de activitatea de muncă a oamenilor şi de aceea, opus acesteia. 

+ Formalismul ca « manieră »— scria Gorki — ca + procedeu literar + ser- 
veşte cel mai ades pentru a acoperi golul sau sărăcia sufletului. Un om vrea 
să vorbească cu oamenii, dar nu are ce spune; și atunci vorbește necontenit, 
obositor, cu cuvinte multe, deşi uncori frumoase şi alese cu îndemânare, 
despre tot ce vede, dar ce nu poate, nu vrea sau se teme să înțeleagă... Unii 
autori se servesc de formalism ca de un mijloc spre a-și îmbrăca gândurile, 
pentru ca să nu iasă la iveală dintr'odată atitudinea lor urită şi dușmănoasă 
față de realitate, intenția lor de a denatura sensul faptelor și al fenomenelor +. 

Drept exemplu de formalism, Gorki citează operele lui Proust, Joyce, 
Dos Passos, literați burghezi contemporani, care au dus până la absurd pa- 
rada lor cinică şi vană de echilibristică verbală, pretins aleasă, dar de fapt, 
goală și lipsită de conţinut. 

Gorki vedea origina formalismului contemporan în filosofia idealistă a lui 
Platon, care socotea că forma este ideea perfectă a tot ce există. Gorki își 
bate joc în mod caustic de abstracțiile platonice și hegeliene, aseamănă just 
şi profund formalismul literar cu formalismul în domeniul dreptului, cu 


şicana birocratică, Pentru Gorki, formalismul în literatură și formalismul în , 


t 


administrație sau în justiție sunt dușmani tot atât de primejdioşi ai princi- 
piului vieţii, ai principiului uman. 

Gorki a depus o muncă uriaşă pentru a purifica marea literatură rusă 
de încurcătura formalistă, de gângăvirile naturaliste şi a luptat pentru o limbă 
curată, limpede, armonioasă. Această luptă a fost dictată de năzuința lui 
Gorki de a ajuta tânăra literatură sovietică să scape de bolile decadentismului, 
boli moştenite dela cultura burghezo-nobiliară prerevoluționară. 

Lupta lui Gorki pentru puritatea limbii literare ruse, era o parte din lupta 
sa pentru introducerea realismului socialist ca metodă literară. El socotea 
decadentismul și formalismul drept excrescențe monstruoase pe corpul 
minunat al artei. Gorki tindea să readucă literatura la izvoarele ei prime— 
poporul, folklorul — pentru ca, pe această bază, îmbogăţită cu noul conținut 
al vieții socialiste și cu sistemul ideilor bolşevice, literatura noastră să creeze 
opere puternice și frumoase, 

De multe ori Gorki a atras atenția seriitârilor sovietici asupra tezaurului 
nesocotit, de înţelepciune și frumusețe poetică pe care-l constitue creația 
populară. La primul Congres unional al scriitorilor, Gorki l-a auzit pe Așug-ul 
Sulciman Stalski şi a spus în cuvântul său de încheiere: 

Li -ul Sulciman Stalski a produs asupra mea — și știu că nu numai 
asupra mea — o impresie sguduitoare. Am văzut cum, șezând la masa pre- 


LITERATURA SOVIETICĂ 191 
zidiului, acest moșneag fără ştiinţă de carte, dar înțelept, șoptea, compunân- 
du-şi versurile şi cum apoi, ca un Homer al secolului XX, le-a recitat în 
chip minunat. 

a Păstraţi cu sfințenie oamenii capabili să creeze asemenea perle de poezie 
ca cele create de Sulciman. Repet: inceputul artei cuvântului este în folklor ». 
Lupta dusă cu atâta pasiune și temperament de către Gorki este încă 
departe de a fi terminată. El a indicat numai direcția pe care trebue să apuce 
formarea şi perfecționarea metodei literare sovietice şi a dat modele strălu- 
cite de aplicare a acestei metode, 

Astăzi, când istorica decizie despre muzică a Comitetului Central al parti- 
dului bolșevic a dat o lovitură sdrobitoare tuturor varictăților formalismului, 
cuvintele spuse de Gorki acum nouăsprezece ani răsună ca o proorocire: 

4 De pretutindeni — dela zärûcni, buriați, ciuvași, mariieni, etc, — curg 
şuvoaie de melodii minunat de frumoase pentru muzicienii geniali ai viito- 
rului » (« Cuceririle noastre », nr. 1, 1929). 

Din arta noastră nu sunt încă desrădăcinate toate tendințele formaliste. 
Drept exemplu pentru aceasta, avem muzica lui Muradeli, Șoștacovici, Şe- 
balin, Procofiev şi multe versuri ale lui Șclyinski, Pasternac, Dm. Petrovski. 
Formalismul şi decadentismul iși mai exercită influența asupra tinerilor 
noştri literați. - 

Conduşi de deciziile C. Ç. al P.C. (b) al U. S. în problemele literaturii 
şi ale artei, scriitorii sovietici în luptă cu rămășițele decadentismului și ale 
formalismului şi utilizând metoda realismului socialist, vor crea noi opere 
artistice cu un înalt nivel ideologic, vrednice de marele nostru popor. 


A, 'TARASENCOV 


TEORIE SI CRITICĂ 


CÂTEVA ASPECTE 
ALE OPEREI LUI MIHAIL ŞOLOHOV 


Operele mari au — între altele — însușirea de a lămuri prin simpla lor 
prezență unele discuții şi probleme. Sunt astfel mai mult decât niște simple 
exemple, devin argumente de neînfrânt —nişte argumente măciucă, ce risi- 
pese distincţiile şi încâlcelile estetizante. 

Romanele lui Şolohov constitue astfel de argumente masive, Resping 
prin ele insele mai toate armele din arsenalul pe care estetica burgheză îl 
foloseşte împotriva conzepţiei revoluționare asupra artei, Este deci util să 
cercetăm câteva din aceste probleme și să vedem cum apar ele la lumina 
tare a operei lui Șolohov. í 

O trăsătură esențială izbeşte dela început în personalitatea lui literară: 
ulvitoarea, aproape unica sa precocitate literară, 

Problema aceasta se înfățișează, la prima vedere, ca un surprinzător paradox 
şi pentru estetica burgheză, care alunecă gingaș de-a-lungul problemelor 
ar putea-o considera uşor ca pe unul dintre multele — de ta afirmate — mistere 
ale creației artistice. Dar marxismul refuză misterele, aporiile, toate cele- 
lalte forme de resemnare sau de fugă în faţa cunoașterii şi fără a încerca să 
simplifice sensul social reacționar al renunțărilor la cunoaștere, caută liniile 
de explicaţie, 

La lumina dialecțicei materialiste, problema ar fi pusă cu picioarele pe 
pământ. Ceea ce interesează în primul rând nu e problema — fără sens — 
de unde provin darurile excepționale ale cutărui sau cutărui scriitor, ci — în 
cazul nostru —cum se explică rapida maturizare a lui Șolohov, care sunt 
izvoarele experienţei lui artistice, 

Precocitatea literară a lui Şolohov este într'adevăr prodigioasă. E lucru 
cunoscut — verificat de istoria literară —că romanul e in general rod al 
maturității artistului. Experiența de viaţă pe care o pretinde, ordonarea mij- 
loacelor artistice și mai ales puterea de a transmite epic viziunea lui despre 
lume a autorului —impusă de apartenența hi de clasă — toate acestea fac 
rare cazurile de romancieri care să fi izbutit dela prima operă, Dimpotrivă, 


CÂTEVA ASPECTE ALE OPEREI LUI MIHAIL ŞOLONOV 193 


un Anatole France care și-a dat operele reprezentative abia după patruzeci 
de ani, nu constitue o excepţie în istoria romanului, 

Cu atât mai izbitor apare e fenomenul » Şolohov, In 1926, la 21 de ani, 
după ce publicase vreme de trei ani nuvele în revistele comsomoliste, Mihail 
Şolohov scoate primul volum din «Pe Donul liniştit e. Avea să lucreze la 
cele patru volume, vreme de 14 ani. (Datele de apariție ale celorlalte trei 
sunt respectiv 1020, 1933, 1940). 

E firesc ca cei patrusprezece ani de creaţie să oglindească în operă și trans- 
formarea scriitorului, dar rămâne faptul că la 21 de ani, Șolohov a putut să 
ne dea fluviul epic al cărui curs pornește dela primele fraze din carte, faptul 
că dela primul volum viața satelor și stanițelor căzăceşti se ivește în toată 
tăria şi adâncimea, cu contradicţiile, ciocnirile şi cu stratificarea de clasă, 

Cheia acestei precocități o poate da numai cercetarea a ceea ce exprimă 
scriitorul, confruntat cu câteva date ale biografiei. Să le pomenim pe scurt, 
Născut în 1905, într'un sat căzăcesc, Șolohov a trăit aproape toți cei patruzeci 
şi trei de ani de existenţă în regiunea Donului. Acolo, în satul lui de baştină, 
luând parte la treburile şi interesele colectivității, locueşte și astăzi academi- 
cianul Șolohov, ales în două rânduri deputat în Sovietul suprem al U.R.S.5. 
Acolo, de-a-lungul Donului, a trăit Șolohov anii grei ai războiului civil. Dela 
15 la 17 ani a făcut parte din formațiunile revoluționare, care au curățat 
E Ceea de Inmate alte. Un an mai târziu își începea cariera 

Astfel, dacă deplasăm problema și nu privim creația drept un act al indi- 
vidului izolat —precocitatea literară a lui Șolohov capătă o altă înfățișare. 
“Toată opera lui poate fi considerată ca o epopee a cazacilor în revoluție. Și 
« Povestiri de pe Don» —prima culegere de nuvele şi a Donul liniștit e și 
« Pământ desțelenit » zugrăvesc schimbările aceleiași realități, sunt etape ale 
acestui drum al cazacilor spre revoluție, Şolohov a avut personal experiența 
timpurie a evenimentelor pe care le povestește —anii de copilărie petrecuți 
în Rusia țaristă, cei doi ani de adolescență când a luptat împotriva albilor. 
Dar, mai ales, a păstrat tot timpul legătura nemijlocită cu lumea pe care o 
zugrăvește. Cărţile lui sunt în primul rând rodul unei experiențe colective, 
viața satelor căzăceşti înainte și după revoluție. Ele sunt hränite de auten- 
ticitatea și bogăția acestei experienţe, ea le dă desimea și vigoarea epică. 
Bine înțeles că nu sunt numai atât. Nu sunt simple povestiri, sunt romane 
— mari romane, Șolohov nu se mărgihește să inșiruiască întîmplări. El plăs- 
muieşte personaje vii, le urmărește schimbarea, le zugrăvește drumurile, 
trasate de apartenența lor de clasă și de chipurile diverse cum reacționează 
fiecare din ele în fața evenimentelor. Personajele lui, create la un grad de 
generalitate ce le fac să exprime tipuri și categorii sociale sunt în primul 
rând oameni. Înafară de bogăția şi varietatea tipurilor, această putere 
rară de a dărui cu viață cele mai neinsemnate figuri aminteşte stăruitor de 
Tolstoi. Ca şi la creatorul lui « Războiu și Pace », nu există la Şolohov per- 


194 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 

sonaje existând numai cu numele. Câteva trăsături rapide, câteva replici rea 
viață unui personaj de al treilea plan, care poate că nu va mai reapare în de- 
o ales un realist socialist, In vâltoarea evenimentelor, în 
asprimea neinduplecată a luptei, el ştie să deschidă ferestre asupra viitorului. 
Acţiunea comuniștilor se proiectesză pe ceranul acestor perspective de viitor. 
Fiecare perioadă e astfel zugrăvită, încât închide în ca posibilitatea near 
viitoare. Lupta crâncenă a comuniştilor în războiul civil, a lui Bunciuc, a lui 
Ivan Alexeevici, a lui Mișca Koșevoi şi a tuturor celorlalți — cuprinde ger- 
menii miilor de Davidovi din « Pământ desțelenit +», După cum în acţiunea 
pentru colectivizarea agriculturii, Davidov e mereu conștient de țelul socialist. 
Căci eroii lui sunt revoluționari care privind prezentul cu ochi atenți și lucizi, 
ştiu să și vadă în prezent viitorul. 


Există o problemă, în poziția estetică marxistă, pe care n'o in nu 
numai cei ce nu vor —din motive precise — să înțeleagă. Se ciocnesc de ca 
chiar și acei critici cărora nu le lipseşte buna credință, dar care sunt deprinși 
cu canoanele rigide ale esteticii burgheze, E vorba de atitudinea + anti-obiecti- 

istă » a marxismului. 
ip dd estetica metafiziciznilor obișnuită să considere că a este în eter- 
nitate a şi să excludă noţiunile contradictorii cu migala pedantă a unor dascăli 
de logică formală, lucrurile sunt simple. Negarea obiectivismului în artă e 
incompatibilă cu realismul. Antiobiectivismul înseamnă — potrivit sacrului 
principiu al contradicţiei — subiectivism, deci parțialitate, deformarea realităţii. 

Raţionând astfel, esteții asociali nu ştiu sau nu vor să ştie că pentru mar- 
xism combaterea obiectivismului înseamnă îndepărtarea unei iluzii la fel de 
goale ca şi cea a omului inafara claselor. ; 

Scriitorul nu poate fi obiectiv pentrucă el exprimă totdeauna ceva şi pe 
cineva. Pentrucă societatea e împărțită în clase în luptă, iar arta oglindește 
ideologiile antagonice ale acestor clase, Numai că arta burgheză a făcut-o și 
o face adesea inconştient şi de cele mai multe ori nemărturisit, pe când revo- 
Juţionarul marxist, pentru care arta este şi ea un mijloc de acțiune asupra 
naturii, desvălue limpede acest caracter de clasă al artei. Desvălue faptul că 
încercarea de a fi cu orice preţsobiectiv 3, inafara claselor, echivalează cu o 

itä şi precisă poziţie de clasă. E - 
jaj a te au că anti-obiectivismul implică deformarea ? Dimpotrivă. 
Interesul de clasă al artei revoluționare este să zuprăvească exact şi apa 
realitatea, după cum interesul de clasă al artei burgheze este s'o ascundă su 
formele variate ale anti-reahsmului. Dar realismul revoluționar nu se mär- 
gineşte la contabilitatea de fapte ale naturalismului, El zugrăvește realitatea 
în adâncime, în frământare, în schimbare. Poziţia de clasă a scriitorului apare 


CĂTEVA ASPECTE ALE OPEREI LUI MIHAIL ȘOLOHOV 195 
în luminarea sensului acestor schimbări, în descrierea drumului eroilor săi 
și a zării spre care ci se îndreaptă, Dar anti-obicctivismul nu înseamnă de loc 
schematizarea personajelor, care reprezintă dușmanul de clasă, transformarea 
lor în marionete, Arta revoluţionară respinge hotărit o asemenea interpretare 
a anti-obiectivismului, care ar anula realismul și deci arma de luptă pe care 
el o reprezintă, 

Din nou opera lui Șolohov reprezintă cel mai greu argument. Vom vedea 
că opera lui este fățiș şi organic literatură de clasă, literatură de partid. Dar 
cu totul împotriva perspectivei estetiste, nu este operă puternică, cu toate că 
e literatură de partid, ci pentrurd e literatură de partid, Poziţia de revoluţionar 
a lui Șolohav îi dă puterea de aşi sintetiza și organiza materialul de fapte, 
de a sugera sensul adânc al conflictelor în care sunt opuse personajele, Revo- 
luționarul cuprinzând realitatea prin perspectiva limpede a luptei de clasă, 
dă realismului un conținut mai adânc, obține un realism superior, 

Să facem'o comparaţie cu un caz din literatura noastră, Un exemplu de 
literatură obiectivistă: « Răscoala » lui Rebreanu, în sensul ei general —cu 
toate incontestabilele elemente realiste. Chipul cum accentul cade în egală 
măsură, — fără a deosebi semnificaţiile —pe atrocitățile săvârşite de țărani 
sau de autorii represiunii, oglindește poziția burgheziei, care se voia arbitru 
între țărani și moșieri şi condamna miop și imparțial excesele de ambele părți. 

In a Donul liniştit » numeroase pagini zugrăvesc execuţii de albi sau de 
ostaşi roșii, Faptul că împușcările contrarevoluţionarilor nu se pot asemui 
cu măcelurile săvârşite asupra prizonierilor roșii corespunde strict adevărului 
istoric, Se ştie că e vorba de bandele albe cu hâdă faimă —ale lui Petliura 
şi ale altora — vestite pentru masacre în masă și pogromuri. "Totuşi, unii 
dintre albi sunt arătați murind curajoși, ca și revoluționarii prinşi, Și răz- 
boiul se poartă crâncen de amândovă părțile. Dar realismul acesta nu dă 
nicio clipă impresia de obiectiviam. Pentrucă cititorul are permanent con- 
ştiinţa sensului luptei pe care o duc cele două tabere, Atrocităţile albilor nu 
fac decât să adauge la caracterul atroce al sistemului pe care ei îl apără, lar 
asprimea luptei revoluționare se arată ca o etapă necesară în neînduplecata 
luptă de clasă, un mijloc în calea progresului, a eliberării sociale, 

Mai mult, pentru fiecare cititor, figura centrală a romanului, Grigore 
Melehov, se păstrează caldă și apropiată în toate cotiturile vieții lui, "Totuși, 
la c»pătul celor patru volume, Melehov rămâne unul dintre eroii pierduţi, 
care și-a greșit viața, pentrucă n'a priceput sensul revoluției, n'a putut să-și 
primenească firea de vechile păcate, de legătura cu vechea orânduire. Deși 
cazac sărac, Melehov ajunge fruntaş de bandă albă, fără ca nici el să înțeleagă 
incotro duce calea pe care a apucat-o. Ultimele pagini îl arată întorcându-se 
în sat, pentru a se preda autorităților revoluționare, vlăguit și stors de orice 
nădejde, + In soarta lui Melehov, spune L. I. Timofeev, Șolohov a arătat 
drumul tragic al omului care s'a rupt de poporul său şi de aceea și-a distrus 
viața, fără să realizeze bogatele posibilități cu care era înzestrat », 


196 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Nu e vorba deo încheiere pesimistă. Realismul socialist cuprinde ca notă 
esenţială încrederea în acţiunea, în putinţa de a transforma realitatea. Gri- 
gore Melehov, care n'a ştiut să vadă şi să aleagă, este svârlit în lături de câtre 
istorie. Cauza căreia Bunciuc, Stockmaan, Mișca Koşevoi şi-au închinat toate 
puterile, pentru care a fost măcelărit Ivan Alexeevici creşte, biruitoare. In 
acest sens, « Donul liniștit» se încheie luminos +, 


Am spus că întreaga operă a lui Șolohov poate fi privită drept epopeea 
cazacilor dela revoluţie la socialism, Ultimul-său volum 4 Ei au luptat pentru 
pattie +, din care au apărut numai fragmente, îi arată în marele războiu împo- 
triva fascismului. Este firesc că o asemenea operă, care zugrăvește diversele 
etape ale luptei revoluţionare, să cuprindă în centrul ei Partidul, avantgarda 
muncitorimii, Dela prima la ultima operă, elementul acesta trece ca un fir 

, grupând faptele și lämurindu-le. e 
ST reridu nu apare numai prin zugrăvirea câtorva pregnante figuri de 
revoluționari. Romanele lui Șolohov cuprind fiecare o etapă din lupta Parti- 
dului, indisolubil legată de întreaga luptă a proletariatului sovietic, 

Faptul apare din operele de debut, In «Povestirile de pe Don», 4 Comi- 
sarul », una dintre cele mai semnificative dintre nuvele, povesteşte jertfa 
unui comunist, care, urmărit de albi, găseşte pe drum un băiețandru înghețat 
şi —ca să-l salveze —, îi dă calul său, el rămânând să înfrunte moartea. | 

Cele două opere centrale surprind două mari faze ale vieții Partidului, 
In « Pe Donul liniştit + acțiunea Partidului începe să se facă permanent simțită 
odată cu Revoluţia, dar adesea indirect, prin chipul de a reacţiona al eroilor 
faţă de lupta comuniștilor, 

In viaţa molcomă dinaintea războiului a satului căzăcesc se ivește un 
meseriaş. Acesta strânge serile pe câţiva țărani muncitori, le citeşte, le vor- 
beşte. Un judecător venit dela oraş îl arestează. | 

Incepe războiul. Rănit, Grigore, cunoaşte în spital pe un alt ostaș, care 
se strădueşte să-l lumineze, n 

Odată cu ridicarea apelor, odată cu furtuna revoluționară, în locul figurilor 
răzlețe de bolşevici apare în roman acțiunea unei forțe puternice, active, 
organizate, Căzăcimea e mereu conştientă de prezența acestei forțe, care 
schimbă fața societăţii. Chiaburii și bătrânii blestemă și vorbesc de Antehrist. 
O parte din țărănimea muncitoare se înrolează în trupele roşii. In şovăielile 
lui, Grigore Melehov e mereu ros de gândul că totuşi comuniștii au dreptate. 
Chiar când conduce pe albi, gândul acesta îl turbură adesea şi-l face să Între- 
zărească zădărnicia sbaterii sale. $ 

+ Pământul desțelenit » vorbeşte de o fază cu totul deosebită. Suntem în 
1930, în toiul luptei grele pentru colectivizarea agrară. Lupta Partidului 
apare acuma direct în centrul cărții. După cum observă 'Timofeev, construcția 


CĂTEVA ASPECTE ALE OPEREI LUI MIHAIL ŞOLOHOV 197 
este și ea alta. Nu mai avem episoade şi ramificații. Problemele personale ale 
eroilor trec pe al doilea plan, umbrite de blocul central al operei: colecti- 
vizare într'un sat căzăcesc, 

Romanul povesteste chiar mersul unei acțiuni de Partid. În 1930, un 
număr de 25.000 de militanți, dintre cei mai ridicați, au fost trimiși la sate, 
ca să organizeze acțiunea de deculacizare, « Pământul desțelenit + povestește 
activitatea unuia dintre ei, muncitorul Davidov. In satul unde a fost trimis, 
culacul Ostrovnev, strecurat în colhoz, organizează o acțiune contra-revolu- 
ţionară, împreună cu doi foşti ofițeri albi, care stau ascunși la el, Romanul 
redă această luptă cu niște dușmani ascunși, redă chipul cum acțiunea comt- 
niștilor izbuteşte să schimbe mentalitatea și firen oamenilor, In centrul cărții 
stă transformarea ţăranului mijlocaș, Kondrat Maldanikov, odată cu intrarea 
lui în colhoz, 

Nu există nimic schematic, nimic convențional în cartea aceasta, care 
cuprinde probleme ce ar putea părea abstracte, Tocmai pentrucă problemele 
de Partid nu sunt abstracte pentru Șolohov. Viaţa de Partid este viața lui 
proprie. Cartea aceasta închinată colectivizării este în primul rând un poem 
epic, Nimic nu e scris la rece. Realismul lui, ca și în « Donul liniștit » este 
străbătut de un larg curent subteran de poezie. Scene ca cea a semănatului — în 
care Davidov izbutește să atragă pe țărani în cea dintâi intrecere socialistă — 
sau ca cea a răzmeriței femeilor, izbutesc acea trăsătură de preţ a realismului 
socialist; dau realismului aripi, avânt romantic și valență poetică, fără a-i 
schimba caracterul. 

Faptul că pentru Șolohov problemele de Partid sunt probleme de viaţă, 
din carne şi sânge, e ilustrat şi printr'o altă izbutire rară. Anumite trăsături, 
care ar putea părea esențial abstracte, anumite greșeli în munca de Partid, 
sunt concretizate în personaje izbitor de vii. Nagulnov aduce în activitatea 
lui sinceritate dar și excese stângiste, gafe; Razmictnov e dimpotrivă prea 
slab, neînsta“e să facă față imprejurărilor. Prin opoziție —tot atât de viu, 
lipsit de schematism, apare personajul central, Davidov, în același timp 
avântat şi chibzuit, greşind unsori, dar în stare să-și vadă greșelile şi să le 
îndrepte, | 

Toate acestea arată cât se poate îmbogăți un scriitor, când izbutește să 
reflecte în adâncime ideologia și spiritul clasei muncitoare și a Partidului 
ei revoluționar. E pe deplin cazul cu Mihail Șolobov. 


SILVIAN 1OSIFESCU 


—_„—_—  — a — — 


CRITICA LUI «48» 


Am văzut 1) cu ce mijloace a încercat Junimea să discrediteze revoluţia 
pașoptistă, trecând asupra ei răspunderile strigătoarelor neajunsuri ale regi- 
mului social şi politic în care trăia România la 1868. Am văzut, anume, că 
efortul lui Maiorescu nu putea să dea roade decât la adăpostul unor for- 
mulări ambigue, capabile să acopere sofismul și să-l salveze dela discuţia 
critică. Trebuia escamotată diferența dintre o revoluţie democratică şi un 
regim de exploatare burghezo-moşieresc: Întreaga elaborare a lui Maiorescu 
urmărește acest rezultat, — și tocmai de aceea ca foloseşte cu atâta dărnicie 
ceața artificială și decoruri de carton. In acest sens, teoria 4 formei fără fond » 
reprezintă punerea în sistem a confuziei doctrinare. 


NI 


O singură idee clară se poate distinge în zestrea ideologiei junimiste: 
teza potrivit căreia paşoptismul ar fi constat în simpla «îmilare» a unor 
modele politice apusene. Să acestei teze, în lipsa altor însușiri, 
o... simplicitate desăvârșită, bine scoasă în relief de comparația cu proce- 
deele obişnuite ale criticii sociale maioresciene Privilegiul de care se bucura m 
economia internă a sistemului îi garanta teorici «imitaţiei» o carieră norocoasă; 
şi succesul pe care ea l-a avut de atunci încoace, în ideologia românească, 
a fost întradevăr enorm, stimulat fiind de altfel şi de o serie întreagă de alte 
condiții favorabile, (Nu se proclamau oare, unii dintre paşoptişti înşişi, elevii 
entuziaşti ai marilor gânditori politici din Occident? 2). 


4, în Viaja Românească, Nr. 2, Iulie 1848, p. 223 şi urm. 

E i a a C.A. aii ti serinu lui Edgar Quinet la 20 lunile 1048, mot 

tåndu-i revoluţia din Tura Românească: Seumpe Moesire, pă trimitem primul act a 

civilizației noastre. E! vă aparține, căci este lucrarea dumneavoastră (în Anul 1548 în ten 

elpatele Române, t. 11, p. 134). Despre semnificația reală a unor asemenea declaraţii, 
ce se pot de altfel cita cu grămuda, vom discuta pe larg mal jos- 


CRITICA LUI «4 199 

Chiar adversarii Junimii au primit aprecierea pe care a dat-o Maiorescu 
importanței « influențelor » apusene. Se Mespărțeau de el numai prin atitu- 
dinea pe care a adoptau față de rodul, folositor sau ba, al acestor influențe, 
dar le acceptau și ei ca pe un fenomen obiectiv şi capabil să «explice » desfă- 
șurarea istorici noastre sociale... Astfel, când Șt. Zeletin a intreprins prima 
critică sistematică a junimismului făcută în numele burgheziei noastre libe- 
rale şi pentru « salvarea ù prestigiului acesteia, —el a socotit că cea mai bună 
apărare a pașoptiștilor ar consta în aserțiunea, evident absurdă, că orice 
burghezie se naşte pe baza unor influențe străine '). lar Ibrăileanu credea 
că-l va putea birui pe Maiorescu, generalizând valoarea explicativă a e imitații » 
şi aplicând-o întregii noastre istorii culturale: pentru el, «e o copilărie aerul 
țâfnos cu care conservatorii privesc... 4 pervertirea » mentalității românești de 
câtre cugetarea străină » dar asta pentrucă «toatd istoria culturii româneşti 
dela sfârșitul veacului de mijloc pând azi e istoria introducerii culturii străine 
în țările române. .. şi a asimilärii ei de cdtre Români... »2), 

Așa s'a întâmplat că, dominând despotic în gândirea sociologică, a teoria » 
imitației a bântuit și în ştiinţele sociale speciale, fiind folosită în legătură 
cu toate problemele desvoltării României și pentru toate epocile ei. Orice fe- 
nomen social, fie că era vorba de o revoluție politică, fie că era vorba de o 
manifestare literară, cra socotit « cunoscut » dacă se puteau identifica izvoare 
ideologice străine: invocarea lor ținea loc de explicație cauzală... 

Consacrând această orientare, A. D. Xenopol a periodizat însăşi istoria 
Românilor după criteriul culturii străine sub a cărei influență a stat (slavonă, 
grecească, etc....); iar I, Peretz, studiind procesul de desvoltare al vieții 
noastre juridice, începe « Istoria Dreptului Românesc» cu un prim volum 
(intitulat e isvoarele»]...) în care cercetează legislațiile slavone, ungare, 
grecești, poloneze şi apusene... In sfârșit, E. Lovinescu merge până la a 
pretinde că « datordm influenței apusene... însâți formația limbii noastre li- 
terare 1... 2) 

Urmările devastatoare ale acestei obsesii se pot observa cu ușurință din 
exemplele citate. Dar s'a întâmplat și un lucru mai grav și el ne obligă să 
cercetăm problema cu toată seriozitatea: căci el dovedeşte cât de primejdios 
se poate insinua o asemenea «teorie e În rândurile intelectualilor, abătând 
dela drumul drept chiar pe unii care sunt sincer legați de cauza proletariatului 
şi de concepția științifică a acestuia. Este vorba despre cazul lui C, Dobro- 
geanu-Gherca. 

La sfârşitul carierei sale 4), discutând problemele legate de construirea 
socialismului la noi în țară, Gherea reia punctul de vedere junimist preci- 


1) Șt Zeletin, Burghezia română. .., p. 27, passim. 

”) G. Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească, pp. 2—3. 

3) E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, t. 1, p. 16. 

*) v. M. Roller, 23 ani dela moartea lui Gherea (în Studii, Nr, II, Aprilie— lunile 1948) 


200 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


zând, chiar, că « societățile înapoiate adoptă şi imitează mai întâi acele forme 
care sunt mai ușor de adoptat pi imitat», El proectează apoi această greșită 
apreciere a istoriei și asupra viitorului muncitorimii, formulând o teză dintre 
cele mai periculoase politicește: 4 Această lege de desvoltare a societăților 
înapoiate, care prezidează la transformarea lor în țări capitaliste, va prezida 
şi la transformarea lor în țări socialiste » 1). Astfel, Gherea îşi imagina pro- 
cesul de creştere al puterii politice a proletariatului și, deci, transformarea 
revoluționară a societății noastre, tot ca un simplu produs al influențelor 
externe, minimalizând rolul muncitorimii române și descurajând-o, răpindu-i 
perspectiva unei lupte la care trebuia să participe cu puterile sale proprii. Prin 
aceasta, ideologii regimului burghezo-moşieresc își atinseseră măcar în parte 
scopul: ei îl împinseseră pe Gherea pe +o poziţie potrivnică intereselor prole- 
tariatului + *), —atrăgându-i gândirea în interiorul unui tipar construit cu 
dibăcie și prefăcut în axiomă a oricărui sistem sociologic românesc. Necesi- 
tatea reluării atente a desbaterii rezultă dela sine: ea va trebui să nărue con- 
sensul tăcut organizat în jurul tezei maioresciene și pe baza căruia s'a fal- 
sificat atâta vreme înțelegerea rolului social adevărat al « influențelor străine e... 


Analizând una din condițiile unei revoluții muncitorești, Lenin spunea: 
« Mişcarea ce începe într'o țară tândră se poate desvolta cu succes numai cu con- 
diția ca ea să-și asimileze roadele experienței celorlalte țări. Pentru o atare asi- 
milare, însă, nu-i deajuns numai simpla cunoaştere a acestei experienţe sau simpla 
copiere a ultimelor rezoluții. Pentru aceasta e nevoie să știi să apreciezi critic 
această experiență și s'o verifici tu însuți >). Ne vom raporta mereu în studiul 
nostru la această luminoasă definiţie a internaționalismului revoluționar, căci 
ca este dată în termeni destul de generali pentru a putea fi folosită, sub anu- 
mite condiţii, şi pentru aprecierea mișcărilor burgheze din sec. al XIX-lea 
şi deci, deasemeni, pentru pașoptiemul nostru. Va trebui să vedem dacă in- 
teresul pe care l-au manifestat Românii la 1848 pentru ideile revoluționa- 
rilor din toată Europa, se însoțea, și în ce măsură, de această «apreciere 
critică » de care vorbeşte Lenin. Numai dacă răspunsul e negativ se va putea 
trage încheierea că avem de a face cu o «imitație » servilă, în sensul pe care 
ni-l sugerează Junimea cu atâta stăruință. 

Există, însă, o importantă diferență între o revoluție burgheză și una 
proletară, de care trebue să ținem seama pentru a avea dreptul de a utiliza 
concluziile celor formulate aci de Lenin: ea este în legătură cu gradul con- 
ştiinţei de sine pe care-l pot atinge mișcările revoluționare. Intr'adevăr, 

1) Dobrogeanu-Gherea, Socialismul în țările înapoiate (ed. II-a, București, 1945), 
pp. 9—10. 


*) M. Roller, loc, eit, 
3) Lenin, « Ce-i de jăcul?», trad. rom. edit. P.C.R., — Bucureşti, 1946, — p. 61. 


[j 


CRITICA LUI 445» 201 


muncitorimea este prima clasă care își face istoria în mod conștient, pentrucă 
ea este și prima clasă care stăpânește un instrument de cunoaștere capabil 
să descopere, după cum spune Stalin, a mu numai cum și încotro se mișed ela- 
sele în prezent, dar cum și încotro sd se miște ele în viitorul apropiat » '). Toate 
clasele care au străbătut înainte de proletariat drumul spre cucerirea puterii 
politice, au trebuit să înainteze pe dibuite, lipsite fiind de călăuza unei În- 
țelegeri teoretice a procesului la care participau. Voința conştientă a indi- 
vizilor ce compuneau acele clase nu putea determina direct mersul însuși al 
istoriei: desvoltarea mișcării avea, de aceca, caracterul unui fenomen natural, 
adică orb şi inconștient ca toate fenomenele naturii). Personalităţile pu- 
ternice care se ridicau până la perspectiva exactă a raportului de forţe în 
luptă, rămân încă niște cazuri excepționale. 

Din această pricină, teza lui Lenin asupra condițiilor internaționalismului 
unei mișcări revoluționare « dintr'o țară tândră », trebuc să capete un înțeles 
mai larg când ca urmează să fie aplicată pașoptismului. Asimilarea experienţei 
revoluţionare internaționale nu se putea face aci în forma conștientă și clară 
în care ea are loc astăzi În mişcarea muncitorească: ea nu se putea face decât 
« spontan », potrivit cu caracterul pe care-l avea întreaga mișcare de acum 
un secol. Cu prea puţine excepţii, paşoptiștii şi-au făcut și ei istoria în mod 
4 inconştient +, participând, fiecare cu intențiile sale, la un proces în care 
aceste contribuții individuale se însumau neutralizându-se reciproc şi dând 
naştere la o rezultantă « oarbă» din punctul de vedere al voinţelor lor par- 
ticulare. e Aprecierea critică» a ideologiilor revoluționare străine a fost unul 
din elementele acestui proces natural, —şi ca s'a realizat în cadrul paşoptis- 
mului considerat ca totalitate, fără a fi fost deplin conștientă în capul fiecărui 
revoluționar român luat în parte 2). 


*) Stalin, Problemele leninismului (Bucureşti, ed. P.C.R., f. a), P 23. 

*) Engels spune în legätură cu aceasta, despre procesele socinle ce s'au desfășurat 
până în vremea lui: Numai arareori se întâmplă ceea ce este voit ; In cele mal multe cazuri, 
majoritatea felurilor dorite se Încrucişează şi se zădărnicese reciproc, sau aceste feluri suni 
din capul locului (realizabile, sau mijloacele pentru alingerea lor sunt insuficiente, În chipul 
acesta ciocnirile dintre nenumăratele: voințe individuale și acțiuni indieiduale produe In 
domeniul istoriel o stare de lucruri care este în tolul analoagă aceleea ce domneşte în natura 
inconştientă. Acţiunile au scopuri voite, dar rezultatele ce decurg În realitate din aceste acţiuni 
nu sunt intenționate. (Engels, L. Feuerbach şi ațărțitul filosofiei clasice germane, Bucureşti, 
edit. P.C.R., 1945, p. 52). In faimoasa sa serisoare către Joseph Bloch, din 1890, Engels 
își precizează din nou ideea: în mișcarea socială, spune el, sunt nenumărate Jorţe care se 
contracarează reciproc, o grupă infinită de paralelograme de forje din care ia naştere a rezul- 
tantă — rezultatul istoric — care iarăși poate fi privit, la rându-i, ca produsul unei forţe 
activând ca o totalitate în mod inconștient şi involuntar, Căci ceea ce fiecare în parte vrea, 
e sădărnieit de un altul, iar ceea ce rezultă de aci exle ceva ce n'a fost dorit de nimeni (seris, 
e publicată şi în volumul: K. Marx, Serieri alese, t I, Bucureşti, edit. P.C.R. 1945, p. 404), 

3) Există de altfel nuanțe în această participare oarbă a oamenilor la un fenomen 
pe care totuși el înșiși îl pun în mişcare: vom vedea că Bălcescu era incomparabli mal 
« conştient » de necesitatea acestei + asimilări critice » decât C A. Rosetti, de pildă. 


202 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Să urmărim acum procesul în desfășurarea lui istorică concretă, Prima 
problemă pe care o pune această analiză este identificarea așa-ziselor « modele » 
ce ar fi fost «imitate » de paşoptişti; este în același timp și prima dificultate 
pe care o întâmpină interpretarea junimistă consecventă a «influențelor » 
străine. Căci vom fi puşi în faţa unei mulțimi de + influenţe » contradictorii 
şi va trebui să ne explicăm criteriul după care pașoptiştii le-au triat pe acestea, 
alegând numai pe unele din ele, sau numai unele aspecte ale lor. 

Vom constata dela început că nici măcar faimosul lor «+ franțuzism » nu 
era atât de exclusivist pe cum se pretindea, Incă de prin 1836 se legaseră 
solide relații, ce aveau să-și verifice curând trăinicia, între unii revoluționari 
români și emigrația polond 1). De aceea, în chipul cel mai firesc, când guvernul 
provizoriu dela 11 Iunie va simți nevoia unor tehnicieni străini și în spe- 
cial a unor militari care să reorganizeze apărarea naţională, loan Ghica, re- 
prezentantul român la Constantinopol, va angaja de acolo în numele țării 
pe un polon recomandat de către conducătorul emigraților, principele Czar- 
toryski: contractul vorbeşte despre prietenia celor două popoare şi despre 
solidaritatea celor două revoluții, afirmând că actul se săvârşeşte în numele 
lor 2). Pe de altă parte, loan Ghica se consulta pentru toate demersurile sale 
diplomatice cu Mihail Czajkowski, conducătorul agenţiei polone din Con- 
stantinopole, şi îi adresa acestuia rapoarte detaliate asupra desfăşurării eveni- 
mentelor din Țările Române *). 

Legăturile dintre revoluționarii români și poloni au avut un caracter 
şi mai adânc, căci îi vedem procedând la un adevărat schimb de experiențe 
şi la un efort pentru a atinge unitatea ideologică. Agenţii poloni primesc 
instrucțiuni precise recomandându-le să determine pe pașoptişti a recunoaște 
superioritatea formei monarhice de Stat asupra celei republicane 4); deasemeni 
ei se străduesc să facă pe Români a înțelege că problemele naționale trebue să 
primeze asupra celor sociale). Orientarea reacționară a «influențelor» po- 
lone este cât se poate de instructivă din punctul de vedere al preocupărilor 
noastre; căci în eşecul lor 9) noi putem distinge tocmai prezența acelei « veri- 
ficări critice » de care vorbea Lenin și care preface așa-zisa € imitare » într'o 
adevărată asimilare a experienţei revoluționare internaționale. Pașoptiștii au 
primit din ideologia emigranților poloni numai ceea ce era acceptabil din 
unghiul condiţiilor interne românești, adică idealul unității naţionale, 


1) P, P. Panaitescu, Emigrația polonă şi revoluția română dela 1844, Bucureşti, 1929, 
p 3, passim. 

*) Op. cit, pp. 7—8. 

3) Op. cit., p, 16; un asemenea raport e publicat în anexe, p. 121 şi urm. 

t) Op. cit, p 79. 

% Op. cil, pp. 21—22. 

*) Principalul agent polon în Principate Îl raportează lui Czartoryski, după tnfrán- 
geren revoluției, că misiunea lui nu a putut avea rezultatele dorite din pricina convin- 
gerilor republicane și democrate ale paşoptiştilor (op. cit., p. 102), 


CRITICA LUI e489 203 


Este neindoios, totuşi, că frământările sociale din Franţa au interesat cu 
precădere pe revoluționarii noștri. Dar această împrejurare este la rândul ci 
manifestarea unei « aprecieri critice » a istoriei: căci acum un secol, Franța era 
întradevăr teatrul celei mai semnificative experiențe revoluționare a vremii. 
In prefața la lucrarea lui Marx: « Luptele de clasd în Franţa (1848—1850) », 
Fr. Engels spune: « În momentul în care a izbucnit revoluția din Februarie, 
ne găseam cu toții, în ce privește concepțiile noastre despre condițiile și desfă- 
şurarea mişcărilor revoluționare, sub impresia experienței istorice de până atunci, 
mai ales a aceleia a Franţei. Căci tocmai aceasta dominase întreaga istorie euro- 
peană de după 1759»... 1). Ce era de mirare dacă pașoptiștii priveau și 
ei cu mărturisită simpatie într'acolo, căutând să-și lămurească propriile lor 
probleme la lumina marilor desbateri ce frământau Parisul? 

Dar această simpatie a avut oare drept urmare + imitarea + servilă a « mo- 
delului » francez? — Aceasta este întrebarea principală, —și Junimea, stră- 
duindu-se să răspundă afirmativ, a trebuit să treacă sub tăcere un fapt pe 
cât de simplu, pe atât de important pentru discuția noastră: faptul că nu 
exista UN singur « model francez», ci mai multe, şi că + imitarea » lor nu se 
putea face deavalma, căci ele reprezentau idealuri sociale net antagonice |. . 
+ Imitatorii » noştri nu aveau încotro: ei erau obligați să aleagă, —şi deci 
să facă un act de « apreciere critică 9. ... De altminteri, despre această obligație 
aveau să-și dea seama foarte bine paşoptiştii când, după înnăbuşirea revoluției, 
ei băteau drumurile Europei în căutare de aliați: experienţa concretă a pus 
atunci cu toată vigoarea problema alegerii între cel puţin « doud Franje », aceea 
a guvernului lui Ludovic-Napoleon şi aceea a poporului revoluționar, — 
două « puteri politice + între care diplomații români trebuiau să opteze căci 
prietenia uneia o excludea pe a celcilalteia. Și optarea aceasta a însemnat 
încă o «apreciere critică >... 2). 

Tocmai procesul revoluționar a aruncat în scenă straturile societății fran- 
ceze, obligându-le pe rând să se despartă din « nebuloasa primitivă» pe 
care o ilustra beţia fraternității dulcege din Februarie. Astfel ele au apărut 
tuturor, distincte, cu un program social, o ideologie politică şi în cele din 
urmă şi cu un partid, definindu-și fiecare individualitatea și verificând-o 

în ura ce şi-o purtau reciproc... Analizând forțele sociale ce și-au disputat 
întâietatea în timpul procesului, K. Marx distinge patru grupuri mai impor- 
tante: mica burghezie republicană (condusă de Ledru-Rollin și având ca 
port-drapel ziarul La Reforme), — burghezia apărată de Thiers și de 


1) K. Marx, Luptele de etasă în Franţa (trad. rom., edit. P.M.R., București, 1945), 
p. 12 (v. în acelaş sens, Lenn «Ce-i de făcut 7). 

*) In timp ce Ioan Ghica insista pentru + recunoaşterea faptului implinit» (adică 
a creşterii valului contra-revoluționar) şi deci cerea să se trateze numal cu de- 
tinătorii puterii guvernamentale, oricât de reacpionari ar f fost, — Bălcescu rä- 
mânea intransigent pe poziţia luptei alături de popoare și în consens cd fruntașii de= 
mocruți. 


204 VIAȚA ROMĂNEASCĂ 


ziarul « Le National», —opoziţia dinastică (Odilon Barrot) și cea munci- 
torească (Blanqui, Cabet, Louis Blanc) '). Și este de cea mai mare însemnătate 
pentru noi faptul că toate aceste grupuri au avut prilejul să «influențeze » 
pe pașoptiştii români l... 

In adevăr, când Fuad-Efendi, « jandarmul ordinei împărăteşti », avea să În- 
ştiințeze poporul român la 13 Septemvrie că a primit ordin să lichideze revoluţia, 
el nu ezită să califice mişcarea ce avusese loc drept «o rebeliune izvorită din 
acel duh al comunismului... 32), Fuad exagera aci, de sigur, din dorința de 
a «discredita » paşoptismul în ochii proprietarilor creduli, asimilându-l în 
mod greşit cu o ideologie de care era de fapt străin. Nu este însă mai puţin 
adevărat că această calificare devenise verosimilă, datorită în primul rând 
circulaţiei de care s'au bucurat la noi, încă înainte de 1848, ideile lui Fourier, 
Proudhon și ale altor teoreticieni socialiști pre-marxiști cu care unii dintre 
Români au avut și un contact personal destul de strâns 2). Este deajuns să cităm 
deocamdătă prezența unor cărți de Louis Blanc în catalogul, destul de mo- 
dest altminteri, al cabinetului de lectură ținut de Rosetti şi Winterhalder *); 
sau faptul că un dicționar, alcătuit în 1848 pentru tălmăcirea termenilor 
străini care circulau în mod curent la noi, înscrie şi definește noțiuni ca ofa- 
lanster 5, + fourierism » (sic) ete.. .. 5). 

Legăturile paşoptiștilor cu republicanii radicali ai lui Ledru-Rollin au fost 
mai strânse și mai durabile *) decât toate celelalte, In timp ce Ioan Ghica 
prefera relaţiile cu grupul zis « moderat » dela Le National °), — majoritatea 
celorlalți români se îndreptau hotărit spre La Réforme având în cap pe 
Dumitru Brătianu 5); acesta a putut ajunge atât de intim acolo încât e invitat 
la 10 Martie 1848 să participe la discutarea candidaturilor pentru garda 
națională republicană din Paris). Apoi, când revoluția începe şi în Mun- 

t} K, Marx, op. cil., p- 46, passim, 

$) Anul revoluționar 1848..., t. IV, p- 319. 

> Un material vast asupra acestei chestiuni a putut fi strâns de d. prof. D. Po- 
povici; « Santa Cetule » Deta utopie la poezie (București, 1935). Păcat numal că lucrarea 
e sluțită de contuziile autorului în legătură eu problemele socialismului teoretic. 

*) D. Popovici, op. cit, p. 73, nota 3. « Cabinetele de lectură » țineau locul unor 
biblioteci publice și erau organizate pe baza unor împrumuturi consimțite de unele librării 
în schimbul unor cotizaţii lunare, Era singurul mijloc, în condiţiile vremii, prin care se 
putea difuza cultura; e cu atât mai semnificativă prezenţa unei asemenea cărți în 
cabinetul Rosetti—Winterhalder, care, fiind cel mal bogat aprovizionat din Bucureşti, 
nu poseia totuşi mal mult de 971 cărţi în total, în 1848! (CI. Barbu Theodorescu, Istoria 
bibliografiei române, Bucureşti, 1945, p. 28), 

*) Popovici, op. cit., p. 39, nota 1. 

*) D. Boltoș + Raporturile românilor cu Ledru-Rollin şi radicalii francezi », (București, 
1940) passim. 

1) Era de fapt partidul reacționar al burgheziei, condus de Thiers, preocupat 
înainte de tonte de menținerea «ordinei », adică a exploatării de clasă. 

') Boltoș, op. cit, p. 14. 

t) Op., cil, p- 16. 


CRITICA LUI a48» 205 


tenia, ziarul «La Réforme» îi va acorda tot sprijinul publicând regulat 
ştiri şi articole prin care, elogiind efortul pașoptiștilor, incearcă să mobilizeze 
opinia publică franceză pentru ajutorarea României: la 17 Iunie 1848, ziarul 
publică un lung articol de propagandă românească al lui Alex. G. Golescu). 

Important pentru noi este însă faptul că, în ochii revoluționarilor fran- 
cezi și români, rațiunea de a fi a legăturilor lor era de natură ideologicd; nu 
era pentru ei vorba de un simplu pact politic oportunist determinat de îm- 
prejurări trecătoare, ci de o adevărată recunoaștere reciprocă a comunității 
idealurilor lor. Când revoluționarii români exilați ajung la Paris în toamna 
anului 1848, ziarul radicalilor îi întâmpină cu un articol 2) în care își reafirmă 
solemn simpatia pentru cauza românească, întemeind această atitudine pe 
caracterul liberal şi democrat al programului pașoptist şi pe superioritatea 
românilor, din acest punct de vedere, asupra revoluţionarilor italieni, au- 
striaci şi chiar germani 2). 

Să acceptăm acum, pentru o clipă, interpretarea junimistă a acestor fapte: 
să socotim că avem de a face cu « influențe strdime » de fiecare dată ce dăm 
peste o asemenea atmosferă de caldă prietenie revoluționară, în care se con- 
fruntă experiențele și se edifică, treptat, programele, 

'Tatalizând diferitele «influențe» de acest fel pe care le-am trecut în 
revistă, ajungem la un rezultat monstruos care face imposibilă tocmai ex- 
plicarea paşoptismului... Căci noi aflăm în revoluția românească un sistem 
coherent de idei, formulat de bine de rău în proclamația dela Islaz, — când, 
pe baza teoriei « imitaţiei +, ar fi trebuit să găsim un haos de principii con- 
tradictorii: se ştie că în saloanele lui Ledru-Rollin, D, Brătianu participase 
la discuţii în care se batjocoreau ideile socialiste +) (idei care stârniseră însă 
interesul lui C. A. Rosetti, Bolliac şi chiar Eliade-Ridulescu) ?); şi că agenţii 
poloni se războiau împotriva amintirii lăsate de « nemernicii de democrați » 
cu care se imprieteniseră unii revoluționari români *). Ce putea ieşi din jocul 
liber al tuturor acestor «influențe sî ... Rămâne de neînțeles, dacă n'am re- 
curge decât la ajutorul lor în explicarea ideologiei pașoptiste, pentru ce pro- 
clamația dela Islaz nu cuprinde printre revendicările sale nici monarhia ere- 
ditară a partizanilor lui Czartoryski, nici « organizarea muncii după pla- 
nurile lui Louis Blanc... Intr'un cuvânt, devine inexplicabil criteriul după 
care au «copiat e revoluționarii români aspecte disparate din « modelele » 
ce li se ofereau... 


') Reprodus În anexe de O. Boltoș, op. cit, p. 108 şi urm. 

*) Republicat în O. Boltoș, op. eil., p. 53 și urm. 

*) Spre deosebire de + Viena, Berlin şi Neapole » spune ziarul, + aci (adică la Bucureşti) 
n'a fost o luptă între popor şi rege, ei lupta liberalismului impotriva despolisanalui » (op. 


4) Boitoș, op. eit., p. 13. 
*) Popovici, op. cit, passim. 
*) P, P, Panaitescu, op. cit, p. 12. 


206 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Este vădit că la aceste nedumeriri nu putem afla răspunsuri înlduntrul 
sistemului junimist, In realitate, tot + imitând» mereu formele străine, pa- 
soptiștii au elaborat o ideologie la fel de originală ca și însăși experienţa lor 
revoluționară, înfăptuită în condițiuni istorice care nu s'au reprodus nicăcri 
în integritatea lor. Şi dacă unii dintre ci au avut credința că transpun pe 
pământul românesc soluţiile sociale și politice + descoperite » de cutare cu- 
getător străin, — faptul nu trebue să ne turbure și nici măcar să ne mire. 

Nu trebue să ne turbure, fiindcă o justă îndrumare metodologică eli- 
mină dela sine asemenea izvoare de apreciere a fenomenelor sociale, Vorbind 
despre epocile revoluționare ale istoriei, K. Marx spunea; «La cercetarea 
unor asemenea prefaceri trebue sd se facd totdeauna deosebire între prefacerea 
materială a condițiilor de producție economică ... şi între formele juridice, 
politice ... cu un cuvânt ideologice sub care oamenii devin conștienți de acest 
conflict pe care ei îl soluţionează prin luptă. După cum un individ nu este ju- 
decat după ideea ce și-o face el însuși despre sine, tot astfel nici o asemenea epocă 
de prefacere nu poate fi judecată după conştiinţa ei, ci această conștiință trebue, 
dimpotrivă, explicată prin contrazicerile vieții materiale » 1), 

Aplicată la problemele puse de revoluția din 1848, această teză fundamen- 
tală a materialismului istoric ne cere să găsim condițiile interne românești 
care, provocând nașterea ideologiei pașoptiste, au determinat în același timp 
aparența ei de «copie» a unor modele străine. Este, de altfel, o problemă 
pe care au pus-o și alte împrejurări istorice și pe care o analiză științifică 
marxistă a soluționat-o de fiecare dată în același sens. Intreaga Renaștere 
« credea » că imită formele civilizației antice: dar legiștii care își imaginau 
că «imită » canoanele dreptului de proprietate roman nu făceau decât să 
redescopere condiţiile juridice cele mai potrivite sub care se poate desvolta 
economia de schimb), In acelaşi chip «descoperea» cutare revoluționar 
român la cursurile lui Michelet, soluțiile unor probleme sociale care se pun 
oricărei burghezii, în Franţa ca și în Principatele Române; iar cutare altul 
găsea în ideologia principelui Czartoryski întemeierea teoretică a propriilor 
sale aspirații naționale... Intr'un caz și într'altul, «împrumutul ideologic » 
este forma sub care se manifestă prezența unor cauze sociale analoage, ră- 
mase însă, în parte, necunoscute oamenilor care le-au pus în mișcare. 

Faptul, după cum am spus, nu trebue nici să ne mire: oamenii își Co- 
munică rezultatele experienței lor sub forma principiilor teoretice, adică sub 
forma răsturnată în care se oglindesc motivele reale ale gesturilor lor 2). Ne- 


') K, Marx: Pretața la » Contribuţii la critica economiei politice » (în Marx + Opere alese », 
t. 1, p. 423). 

2) v. Fr, Engels: « Uber den Verfall des Feudalismus und das Aujkommen der Bour- 
geolsle » (Verl, für fremdspr Lit., Moskau 1041), p 8—9. 

3} Engels îi seria lui C. Schmidt: + In lupla dintre guvern şi opoziţie se oglindește (. ., în 
mod) nejust, lupta claselor care existau Încă de mai Inainle şi cari se combăleau, se oglin- 
deşie nu direct, ci indirect, nu ca luptă de elasă ci ca lupă pentru principii politice, se oglin- 


CRITICA LUI s4 207 


cunoașterea acestor motive reale dădea pașoptiștilor, ca și tuturor premergă- 
torilor lor, iluzia unei situații în care faptele hotăritoare se petrec pe planul 
comunicărilor de idei; şi dat fiind caracterul internațional al experienţei re- 
voluționare, ci percepeau aceste false determinări sub forma unor influențe 
ideologice exercitate din afară. De aceea până și opoziția dintre interesele 
de clasă se exprima în conștiința lor prin conflictul dintre «influențele 
străine 9, fără a impiedeca de altminteri antagonismul real să se rezolve 
potrivit cu condiţiile sale organice de viață, 

Aşa se face că loan Ghica găsea în ziarul lui Thiers formulele în fond 
conservatoare ce conveneau propriei sale atitudini de clasă; şi că D. Bră- 
tianu se complăcea mai degrabă în mediul lui Ledru-Rollin, unde mica- 
burghezie îşi ascundea teama de revoluție în dosul unor excese verbale lip- 
site de riscuri, Dar aceasta este însăși forma + spontană + sub care pașoptismul 
a asimilat experienţa revoluționară internațională. Căci proclamația dela Islaz 
nu reproduce nici programul lui Thiers și nici pe acela al lui Ledru-Rollin ; 
el realizează o sinteză istorică originală, la a cărei formulare au putut numai 
indirect să contribue unele ideologii străine și anume prin intermediul acelor 
ideologi români în a căror poziţie socială se reproduceau o parte din con- 
dițiile de naștere ale teoriilor respective mijlccindu-le acestora o «traducere» 
aproximativă în româneşte... La rândul lor, acești ideologi au contribuit la 
rezultanta finală care a fost sinteza pașoptistă; dar au «contribuit» numai 
prin încrucișarea în luptă a intenţiilor lor contradictorii fără ca sinteza însăși 
să fi fost propriu-zis e voită » de către toţi cei ce luau parte la mișcare, 

In acest sens, «verificarea critică» de care vorbea Lenin s'a făcut fără 
participarea conştientă a fiecărui pașoptist în parte. Oameni ca loan Ghica 
şi D. Brătianu reprezentau simple vehicule (la fel de puțin conștiente de 
rolul lor ca şi trăsurile cu care ei veneau în țară) prin mijlocirea cărora se trans- 
portau înlăuntrul frământărilor româneşti ideile politice născute din expe- 
riența revoluţionară europeană. Dar pașoptismul a măcinat toate aceste idei 
în însuşi procesul revoluţiei 1), confruntându-le între ele şi punându-le la 

încercarea vieții, în focul luptei de fiecare zi, lar rezultatul final al acestui 
proces, reprezintă o verificare a teoriilor politice străine, 

Cu alte cuvinte, critica acelor + modele ideologice s s'a făcut, după ce 
ele au fost introduse în interiorul pașoptismului, prin practica revoluționară 
care a legat şi deslegat contradicţiile manifestate în sânul mişcării. Ceea ce 
nu înseamnă decât că baza criticei lor se găsea pe terenul realităților sociale 
româneşti; sau, mai precis vorbind, că experiența istorică a claselor ce com- 
puneau societatea românească a furnizat criteriul după care pașoptiştii au 
deşte nejust într'o alare măsură, incål a fost nevoie de mii de ani până să ne ji putut da seama 
de aceasta » (în Marx + Scrieri alese », t. I, p. 456—457). 

1) Inţelegem aci prin + procesul revoluției» toată activitatea prin care pașoptiştii 
au urmărit transformarea societății românești, — deci atât pregătirea cât și Infăpiuirea 
revoluției, — şi, de asemeni, ctiticuzea rezultatelor ei în cadrul certurilor emigruţiei. 


2c8 VIATA ROMANEASCĂ 


climinat unele dintre teoriile politice străine, iar pe altele le-au primit în 
mod parţial, contopindu-le într'o structură nouă. Dar această încheiere, de 
îndată ce este primită, ruinează toată 4 critica lui 48 +, dela teoria « imitațiilor 
după străini » şi până la sistemul așa-ziselor « forme fărd fonds. 

Este momentul să invocăm aci două mărturii istorice prețioase care Vor- 
bese în același sens, potrivnic Junimei: pe de o parte N. Bălcescu, singurul 
care s'a ridicat la o clară înţelegere teoretică a acestor împrejurări, — și pe 
de altă parte poporul, actorul anonim, care a recunoscut cu ajutorul 
experienței sale practice natura adevărată a revoluţiei, însușindu-şi, cn- 
tuziast, țelurile ci. 

Incă dela începutul exilului Bălcescu proiectează scoaterea unci reviste, 
al cărui țel, mărturisit către prieteni, era pregătirea ideologică a unei noui 
revoluții, prin discutarea critică a eșecului celei dintâiu 1). Când, în fine, 
va apare + România Viitoare », Bălcescu va publica acolo studiul intitulat: 
a Mersul revoluției în istoria românilor ». Cuvintele cu care începe sunt un 
model de clar-viziune, rar printre contimporanii lui: « Revoluția română dela 
1848 n'a fost un fenomen neregulat, efemer, fără altă cauză decât voința in- 
tâmplătoare a unei minorități sau mişcarea generală europeană. Revoluţia ge- 
nerală fu ocazia, iar nu cauza revoluției române ... Uneltitorii ei sânt opt- 
sprezece veacuri de trude, suferinţe şi lucrare a poporului român asupra lui în- 
suşi 2). Puţină vreme înainte îi seria lui Alex. Golescu, precizându-şi ideile: 
a Revoluția din Iunie nu a fost inventată și mici fabricată, nici de către mine, 
nici de câtre voi şi mici de către domnul Eliad ... Ea nu este decât desvol- 
tarea acelei lucrări neîntrerupte şi providenţiale, începută în societatea noastră 
ca în toate societăţile, dela originea ei ... Ce trebuia deci să fie programul 
revoluției dela 1848? Era den oltarea progresivă a revoluției dela 1821. Era 
organizarea democraţiei şi eliberarea ţăranului, făcut proprietar. Era într'un 
cuvânt, o revoluție democratică și socială ». .. 9). 

Masele au manifestat cu prisosință adeziunea lor la această apreciere 
generală prin care Bălcescu stăruia asupra caracterului românesc al revoluției 
pașoptiste, « revoluție democratică şi socială 9: căci ele au alergat la fiecare 
primejdie, închipuită sau reală, gata de jertfă pentru apărarea Constituţiei şi 
a guvernului provizoriu. Nimic nu ilustrează mai bine eroarea Junimei decât 
compararea atitudinilor respective ale masei şi ale acestui guvern provizoriu 
(de două ori răsturnat și de două ori repus în funcţiune de popor): este de- 
ajuns să amintim ziua de 19 Iunie, în cure «oamenii simpli » ai Bucureştiului 
s'au ridicat pentru a zădărnici complotul reacționar al coloneilor Solomon 
şi Odobescu, —iîn timp ce, în palat, A. G, Golescu se precipita dela prima 
amenințare să asigure pe ofițerii răsvrătiți că «me lăpădăm bucuros de 


1) v. scrisoarea către Ghica, din 26 Oct. 1849, în N. Būlcescu: « Opere» (București, 

1940), t. 1, partea I-a, p. 248. 
*) Bălcescu, op. cit, p. 99. | 
2) Op. eit., p. 252—253. 


+ 


CRITICA LUI LEI) 209 
Jag Aa A . 
ze puterea ponso ce ni sa încredințat. . . +1). Tabloul este dintre cele 
mos sugestive: dacă pașoptismul ar fi constat într'adevăr, așa cum repeta 
j iorescu, Într'o simplă şi juvenilă înfierbântare a minţilor câtorva stu- 
pc proaspăt întorși dela Paris, —cum s'ar putea explica faptul că masele 
pecera princip iilor pașopti ismului decât mulți dintre cei cari le enun- 
f ssi ce analiză cinstită va trebui să recunoască în această împre- 
pen dea unei solidarităţi intime între programul revoluționar și inte- 
esele c selor celor mai active ale organismului nostru social, a 'Tabacii » 
şi micii meseriași și negustori pe care-i vedem în stampele vremii, înar- 
maţi cu ce se putea improviza la repezeală, alerpaseră sub steagul Pe care 
acea  Dreptate-Frăţie » fărăsă fi fost purtaţi de niciun fel de «învățătură 
ranțuzeascăs: erau inculţi și nu puteau, adesea nici să citească buchile lor de 
asc .. Ei erau vipera maturizați de experiența revoluționară pe care 
u Și erau, astfel, în măsură să aprecieze dacă i 

paşoptismul cores- 
podis soga lor, Revoluția paame ei o apărau cu atât avânt de luptă 
a, | însăși participarea lor meret rită, organic 

crescut din realitățile noastre cele mai vii, cint pi Ati. 


BARBU T. CÂMPINA 


1) Cf. propria declaraţie a lul A, G. Golescu, în fața comisiei care-l 
„lu. , În co: 
bescu (+ Anul revoluționar 1948...» t. II, pp, 88—89). a zapis 


COMENTARII 


LITERATURA RUSĂ ȘI SOVIETICĂ 
IN TRADUCERE ROMÂNEASCĂ 


Literatura rusă a fost multă vreme cunoscută la noi prin intermediul 
traducerilor străine, mai cu seamă franceze. 'Traducerile româneşti erau rare. 
Şi chiar din aceste puţine traduceri româneşti, numai un număr foarte mic 
erau făcute de-a-dreptul din rusește. De aici, două neajunsuri. De cele mai 
multe ori însăşi traducerea franceză era aproximativă, cu tăieturi, adausuri 
şi potriviri făcute de traducător, Chiar în Franţa, multă vreme, până acum 
vreo douăzeci-treizeci de ani, traducerile în general şi cele din rusește în 
special nu se făceau întotdeauna cu suficientă fidelitate, Erau însă, cel puțin, 
bine scrise, deoarece în Franța scrisul corect, chiar frumos, este o însușire 
naţională. Altfel se înfățișau traducerile germane. Germanii au excelat în- 
totdeauna prin traduceri fidele, Dacă traducerile franceze, începând cu acelea, 
vestite pe vremuri, ale d-nei Dacier din Homer se puteau numi des belles 
infidèles, frumoase într'adevăr dar şi necredincioase faţă de original, în schimb 
traducerile germane au fost întotdeauna remarcabile, în primul rând prin 
fidelitatea faţă de text. Abia după 1920 traducerile franceze au început să 
fie pe lângă frumoase, şi credincioase față de original. 

'Traducerile româneşti din literatura rusă fiind făcute de obiceiu după tra- 
duceri franceze (cele germane erau folosite mai rar pentrucă germana era 
mai puţin cunoscută) este lesne de înțeles de ce aceste traduceri nu prezentau 
nicio garanție de fidelitate faţă de text. 


Pe lângă asta, româneasca lor era şi ea destul de precară. Nu întotdeauna, 


traducător ii erau pregătiți. De multe ori știau prost amândouă limbile. Rezul- 
tatul era detestabil. Nu se făcea un serviciu nici literaturii ruse, nici litera- 
turii române. Ştiut este că o traducere bună este o îmbogăţire a literaturii, 
O literatură nu trăeşte numai prin opere originale, trăește şi prin traduceri. 
Unele opere de bază ale marilor literaturi sunt traduceri. La începutul ma- 
rilor literaturi stau întotdeauna şi traduceri. Traducerea lui Amyot din Plutarc, 
în secolul al XVI-lea este o operă literară franceză. Tot aşa, traducerea lui 


LITERATURA RUSĂ $I SOVIETICĂ aii 


Shakespeare făcută de Sc i i i 

pana es i yai: fes şi Treck este prețioasă pentru literatura 
sigur, se traducea pe vremuri, la noi, şi de-a-dreptul din ru 

ruta de prin 1880—1890, în Contemporanul lui Ton Nidejde s au e stra 
uceri din literatura rusă făcute după original. Furtuna lui Ostrovski a apărut 
încă de pe atunci. Dar traduceri de acestea erau rare excepții. In marea lor 
majoritate traducerile din literatura rusă făcute înainte de 1044 sunt cu totul 
mediocre. E destul să amintesc un singur exemplu: Rdzboi și pace. Romanul 
lui Tolstoi a apărut, acum vreo douăzeci de ani, într'o traducere prescurtată, 
dureros de infidelă, lamentabil executată din punct de vedere literar, Aceeaşi 
cr: au avut-o toți marii clasici ruși, | a 

cuvine ca în acest tablou sumbru să notăm și rarele inişuri 
1920 au inceput şi la noi să se facă traduceri din a i Pipe 
original, de oameni ei înşişi talentați. Unul dintre acești puţini a fost Axente 

Frunză. Traducerile lui din Cehov pot fi luate de model, 

o traducere literară bună nu poate fi făcută decât de un om care este 
însuși scriitor, Sunt scriitori care nu figurează Ín istoria literaturii decât nu- 
mai ca traducători. Citam mai sus pe Amyot. In orice istorie a literaturii 
germane se găsește numele lui Iohann Gries. Dar nu se pomenește nimic 
px vreo Er a lui, Gries este prețuit ca scriitor german numai prin tra- 
Ste ui ap Bojardo, Ariosto, Tasso şi care sunt capodopere ale artei 
Există într'adevăr o artă a traducerii, Nu orice om care ştie 
limbi poate traduce bine şi frumos din una în cealaltă. Pe ha Lee na 
aici şi o îndemânare, o vocație chiar, un talent, E drept că aceste calități 
să ed arae sua de des sa aie “Totuşi, măcar una din ele trebue să fie 

a aai TAN pes pe ae > 
paaa ei ; pe a limbii, în deosebi a limbii în care traduci, 

Din nefericire traducătorii noştri de literatură- rusă n'aveau niciuna din 
aceste calităţi. Nu cunoașteau bine nici limba din care traduceau, nici limba 
română, Despre îndemânare, nici nu mai vorbim, Se poate spune fără frică 
de exagerare, că, în afară de rari excepţii, literatura rusă a fost rău tradusă în 
româneşte, în primul rând din pricină că traducătorii nu știau limba rusă şi se 
foloseau de traduceri străine, care și ele de multe ori crau departe de-a fi tata 
Aceste dificultăți existau și în toamna anului 1044, când s'au ivit îm eră 
jurările prielnice pentru ca literatura rusă să fie tradusă și cunoscută în chi 
sistematic, Se adaugă acum și un alt fapt, Dacă de bine de rău din Aita 
clasică rusă se tradusese câte ceva, în schimb din literatura sovietică nu se tra- 
dusese absolut nimic, Din pricina unei inepte prohibiţii, literatura unui stat 
vecin, care număra atunci douăzeci și cinci de ani de existență, şi ale cărei 
opere de seamă mara traduse în principalele limbi ale himii, era la noi 
perfect necunoscută de cititorii care nu ști i 
mape empatie u știau decât româneşte (și care erau 


r 
14. 


212 VIAȚA ROMANEASCĂ 

Această absurdă stare de lveruri trebuia să înceteze. Dar, cum am spus, 
greutăţile în ce privește traducerile din rusește, existau mereu. Se găseau 
oameni care cunoșteau limba rusă dar puţini dintre ei puteau fi folosiți ca 
traducători, fie din pricină că nu aveau obișnuința scrisului literar, fie din 
pricină că nr ştiau româneşte destul de bine. 

La înfiinţarea editurii Cartea rusă, la începutul anului 1945, chestiunea 
care a trebuit să fie cea dintâi lămurită şi rezolvită a fost tocmai aceasta, a 
traducătorilor. “Totul trebuia făcut dela început. Era vorba de-a face cu- 
noscută publicului românesc o cultură despre care acest public n'avea nicio 
informaţie sau avea informaţii false şi tendenţioase. 

Pentru aceasta trebuiau traducători în mai multe domenii: literatură, 
ştiinţă, istorie, Sarcinile de îndeplinit erau mari, mijloacele puţine. 

S'a căutat atunci să se întrebuințeze un procedeu potrivit împrejurărilor. 
Din pricină că nu se găseau traducători care să cunoască perfect amândouă 
limbile s'a căutat în primul rând să se obţie traduceri integrale şi fidele. Aceste 
traduceri erau date după aceea unor oameni care aveau obișnuința scrisului 
literar şi care dădeau o formă literară. Procedeul acesta se “întrebninţează 
şi azi la Cartea rusă. In general el a dat rezultate bune. In orice caz el se per- 
fecționează tot mai mult în sensul că, pentru feţuirea stilistică, sunt chemați 

tot mai mulți scriitori. Cu timpul chiar este de dorit ca numai scriitori în- 
cercaţi să se ocupe cu aceste stilizări. Mai mult chiar. Cartea rusă a început 
să îndemne pe scriitori să colaboreze direct cu traducătorii care ştiu numai 
bine rusește dar nu sunt literați. Un exemplu excelent în această privință 
il oferă traducerea marelui roman al lui Mihail Şolohov, Pe Domul liniştit, 
tradus de Cezar Petrescu. în colaborare cu A. Ivanovschi. 

Aruncând ochii în urmă, se poate vedea că în trei ani și jumătate s'a ajuns 
la nişte rezultate cu totul remarcabile în ce priveşte cunoaşterea culturii 
ruse şi sovietice. In acest interval destul de scurt s'au tipărit la diverse edi- 
turi câteva sute de lucrări din diferite domenii în câteva milioane de volume. 
O cultură care până mai ieri era la noi foarte puţin cunoscută a început să 
devie familiară unui mare număr de cititori. 

Lăsând traducerea operelor de ideologie pe seama altor edituri, în deosebi 
a editurii Partidului muncitoresc român, Cartea rusă își consacră activitatea, 
în primul rând, traducerilor de opere literare ruse şi sovietice, precum și lu- 
crărilor de informaţie în toate domeniile: istorie, geografie, drept, artă, fi- 
losofie, etc. 

Sa procedat sistematic, înființându-se mai multe colecţii. In colecția 
Clasicilor ruşi au apărut până acum —ca să cităm doar câteva opere im- 

_— câteva romane de Turgheniev, Război și pace de Lev 'Tolstoi, 
Demonul și Un erou al timpului mostru de Lermontov, mai multe povestiri 
de Gogol, Domnii Golowlia de Saltâcov Șcedrin. 

Procedeul traducerilor revizuite de scriitori asigură, în majoritatea cazu- 
rilor, o formă literară onorabilă, dacă nu chiar de mare valoare artistică, așa 


LITERATURA RUSĂ ŞI SOVIETICĂ 21 
3 
cum s'a întâmplat, de exemplu, cu tradu 
u i A cerea Povestirilor i vând 
i nave apărută sub semnătura lui Mihail Sadoveanu a zl 
d pană unor confruntări minuţioase cu textul original, traducerile 
S „ de obiceiu, fidele, ţinându-se seama că lucrul important este să dai 
area gândul autorului şi nu numaidecât expresia lui. Exp a 
ra aidoma, literal, poate uneori să contrazică spiritul limbii, î ai 
traduce, NE 
Literatura pentru copii şi i i 
pii și în special poezia pent ii 
eta de mare în Uniunea Sovietică. Teaca A, ee 
ze a: beti uşor. De aceea, la început, încercările făcute în pa 
e A prea izbutite. Procedeu | colaborării dintre un scriitor 
r conştiincios dar neliterat a dat şi aici rezultate bu 
Poez a rusă pentru copii și-a găsit în sfârșit un interpret de talent i Otilia 
Cazimir. ai 
Colecția cea mai bo ită di 
„A gată este alcătuită din traducerile din li 
pE r AERE Ts ; e din literatu 
k aa Este şi firesc, Aici totul a trebuit făcut dela inceput. Inainte d i 
onee Pepe traducerile din literatura sovietică, nu exista la noi ilisin 
a E era patru ani, toate operele literare sovietice de valoare se gă- 
c traducere la îndemână cititorului român. Același proced 
ziua a fost folosit și aici. x lia: 
raducerile au descoperit cititorului ro i | 
pe mên existența unei li i 
gate despre care acum câțiva ani el nu ştia nimic, m, sl A a 
png asa sa iaz Șolohov, un roman care pentru epoca revoluției din 1917 
a fost Alexei Tolstoi cu analo SiNi A ar cpcapp lezat 
iT cu ro sale istorice realiste, de i ică. 
ară de obiceiu, scriitorii sovietici, un Gladcov, un Fadeev, parada =- x 
= itatea imediată, în opere interesante și puternice, Un excelent aake 
: wy boiu, scris memorialistic dar cu ton epic, este Jn tranșeele Stalingradului, 
al lui Victor Necrasov. Din Gorki s'a tradus până acum prea puți Este 
o lipsă care va fi de sigur în curând reparată, Gorki, care este ultim i cu x 
clasici și primul dintre sovietici, treb e să-și găsească în român egean 
eul de primă calitate, adică, după procedeul indicat, un pa mări 
ent mare și un traducător cultivat şi constiinci veli A 
"me au făcut traducătorii lui LR see gag A e it 
rebue pomenită de asemeni, ca un lu i 
5 i ' cru vredn i 
Ştiinţa pentru taţi, excelentă pentru popularizarea rose ing rep 
mai ales pentru răspândirea spiritului științific în marele public aici 
Nu e rostul acestor insemnări să înșiruie toate realizării h i 
veşte cunoașterea la noi a culturii ruse și sovietice, Sunt PUREE Johi 
şi sistematic făcute, Am scos la iveală câteva din cele mai amikre 
sa ara Un cititor român, astăzi, nu mai duce lipsă de leoia, 
atunci c este vorba d i icti : 
soan e e cultura rusă și sovietică, așa cum se întâmpla 


214 VIAȚA ROMĂNEASCĂ 

Faptul că tot mai mulţi scriitori colaborează astăzi a pepe kiak ge 
ng să si sovietică este de asemeni de notat ca un et U na 

h, de aiani generală. Traducerea începe să fie e sai je 

a o îndeletnicire subalternă ci ca un lucru care art Pe sorei 

ab aid în ce priveşte limba, și o îndemânare specială, e; gpl robe eè 

talent. O traducere bună a unei opere literare bune este o luc 

alent. a 

merituoasă ca şi una originală. 


AL. PHILIPPIDE 


DRAMATURGIA SOVIETICĂ Ă 
ȘI TEATRUL ROMÂNESC 


Teatrul românesc ia contact direct cu teatrul sovietic numai după 23 
August 1944, dată, ce reprezintă pentru țara românească, momentul de eli- 
berare de sub dominaţia fascistă. Până atunci, grosul producției dramatice 
răsăritene, pe scenele noastre, îl forma literatura dramatică clasică rusă, în 
cadrul căreia făceau o atmosferă mai aparte câteva piese a lui Gorki: (e Azilul 
de noapte», e Mama»), 

In privința felului cum se inunceşte în U.R.S.S. şi a stilurilor pe tărâmul 
regiei, cunoaşteam superficial pe Stanislawski, Tairov, Vahtangov şi Meyer- 
hold, ultimii sub aspectele lor impresioniste, După cum aveam cunoștință 
de o serie de școli și şcolițe, născute în străinătate, imediat după primul războiu 
mondial, luând exemplu în domeniul teatrului dela devierile din epoca 
timpurie de frământare revoluţionară din U.R.S.S. 

Un lucru e cert, Noţiunea actorului cetățean, a actorului luptător pentru 
o societate fără clase, n'o cunoașteam, O literatură dramatică ce încredința 
o armă puternică în mâna spectatorilor, arma ideologică, o literatură în care 
se dădea o cruntă bătălie pentru socialism împotriva imperialismului, noi 
n'am cunoscut-o. Aveau grijă regimurile burgheze să nu pătrundă nimic 
la noi din aceste aspecte revoluționare, Ceca ce putea, totuși, să fie citit, 
— cărţi sau gazete, — circula pe ascuns din mână în mână, ca material 
ilegal, a cărui citire era pedepsită de legile antidemocratice de atunci. 

Pentru o mai bună cunoaștere a influențelor pe care le-a exercitat în ul- 
timul timp şi le exercită astăzi teatrul sovietic la noi, e bine să vedem cum 
a fost primit teatrul rusesc la noi, teatrul care, fără să ducă la capăt ideile 
revoluționare, le avea în germene și înfățișa aspecte ale unei societăți, unde 
plutea în aer strigătul de luptă. Piesele acestea, critic burgheze, au creat, în 
vremea când s'au jucat, o anumită atmosferă, în jurul lor. Burghezia nu le 
iubea şi din pricina asta presăra în repertoriile teatrelor și o literatură dra- 
matică rusă obscurantistă, formalistă, oglindirea păturii burgheze și moşie- 
reşti în fuga lor de realitate (Leonida Andreev), sau literatura creată de ruși 


VIAȚA ROMÂNEASCĂ 
216 


sită ' IA f eee Arţibaşev), 
rghezi ani ai socialismului, aflaţi în străinăte te (Evreinov, 
see E Sanger impuse de burghezie pe primul plan și sera pers pa 
toare după exemplul Parisului care imbrățişase, pe ea at a 
foarte « şic » pe scriitorii ruși, burghezi și nobili, refugiați 
a armate SA care-şi ia avântul în privința literaturii pere şi 
ctacolelor, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se afla sub i pri 
zise à teatrului francez, prin melcdramele și dramele burgheze aduse 
| sii Se adaptează piese, după mcedele minore fre nceze şi numai rareori 
pepepedar apar lucrări ale marilor dramaturgi si lumii ca Shakespeare, 
ar cris drematurgiei cl; sice ruseşti vine în Rc mânia noi pa va 
critici şi luptători sociali, dar și pe calea ocolită a isa tag ară = cei r 
juirea acolo a lui Tolstoi, Turgheniev, Gogol, Necrasov. ae 
nesistematic, amestecându-se, în med „voit, piesele critic sie n pe 
formaliste sau obscurantiste. Astfel, în repertoriul aug mere na 
București figurează în stegiunea 1879—1880, piesa anaa jp 
Newski, în traducerea actorului şi «nimatorului Grigore pn a ze 
probabil că s'a ghidat în traducere, după un text orga pă ag 
încercare cu o piesă nesemnificativă, Teatrul Națicnal i Bucur ești “ 
mai j iese ruseşti o bună bucată de vreme, De abia în stagiunea 1915 
u N rezintă « Azilul de noapte» a lui Gorki, care produce o adâncă 
n bei si aini publicului, bucurându-se de o distribuţie excepţională: No- 
tă Sturza, Radovici şi Ana Luca. La Iaşi, unde exista o vie an ft AA A 
cialistă şi un nivel cultural superior și unde, datorită s Vieții taria Sati 
titorii români vor cunoaşte capodoperile literaturii ruseşti, prin mijlo ae 
critici şi luptători sociali, care desvoltă curentul social și literar 4 popor = 
înrâurit de frământările rusești, — teatrul rus va cunoaște o preţu 
e in 1875, apăruse la Iaşi un tânăr de 20 de ani, venind dela Harcov. 
Era luptătorul sccialist şi criticul de obârşie rusească, dar ppa nora 
raman, C Dobregan Chr Ace ten Iiae de Cornlyewski. Ph 
i nul s, în amintirea te de „ Mai 
i-a rev Aa două reviste împreună cu același animator dea 
socialist ieşean și anume: ¢ România socială» și s Critica aaa . d sa a 
reviste, publică Gherea studii de urmat pentru mai multe pub icaţii a neg i. 
După revoluția din 1907, curentul poporanist se desvoltă mai mu dori ti 
unde îşi stabileşte, de fapt, un centru neoficial. Acest ai e alee 
jurul « Vieţii românești >, o serie de scriitori care vor cunoaște 
ea haty s fate pir aceşti scriitori il reprezintă Mihail Sadoveanu. 
Intr'un astfel de mediu, frământat din ce în ce mai mult de pri 
exploatării omului de către om, era firesc ca Teatrul Naţional din Iași să re- 


DRAMATURGIA SOVIETICĂ Şi TEATRUL ROMÂNESC 217 


prezinte încă în stegiunea 1897—1898 piesa « Floarea de pădure» de A. 
Ostrowski și Soloviev, pe care o reia și în stegiunea următoare, când se 
mai jozcă şi « Intâmplarea de necrezut » după N. Gogol. « Azilul de noapte », 
în traducerea ziaristului ieşeen C. Săteznu se joacă scolo în stagiunea 1903— 
1904, deci cu 12 ani mai de vreme decât la București. Tot in stagiunea 1904— 
1904 se joacă și o dramatizare a actorului State Dragomir după e Crimă şi 
Pedezpsă s de Deostoewski, precum și piesa lui Ostrowski « Furtuna», 
tradusă din limba rusă de către luptătorul socialist şi criticul literar Dobro- 
geanu Gherea. Această traducere va fi utilizată și mai târziu, în 1045, de 
Teatrul Comedia din Bucureşti, când reprezintă această piesă. In 1912—1913, 
se joacă, tot la Iași, o dramatizare după « Ana Karenina » de Tolstoi. 

lată superioritatea Iaşului față de Bucureşti în privința frământărilor 
progresiste, care în capitala Moldovei erau cu mult mai avansate tocmai 
pentrucă acolo contactul cu Rusia era mai direct și mai strâns, 

Urmează o pauză în prezentarea pieselor ruseşti, tocmai pentru că exista 
teama că ideile înnoitoure ale acestei literaturi, valorificarea omului şi a 
luptei lui în societate, satira şi germenul revoluţicnar să nu submineze re- 
gimul burghez, speriat de revoluțiile rusești din 1905 și 1917 şi de răscoalele 
țărănești din România din 1907. 

Dacă în nuvele și povestiri, ca şi în critică, caracterul progresist, oglin- 
dind influenţa realităților rusești, apere continuu, la noi, revistele și scriitorii 
neputând fi întotdeauna opriți să-și manifeste opiniile, în schimb teatrele 
naționale, conduse de oficialitate, ocolesc piesele rusești. In acest timp, aris- 
tocrația și marea burghezie românească recurg mai ales la repertoriul melo- 
dramelor și dramelor bulevardiere pariziene, cu frivolitatea şi conflictele lor 
false, perimate, formale, înregistrând ccnstatativ toate splecnurile marei 
burghezii. 

După primul războiu mondial, teatrele naționale încep să reprezinte un 
repertoriu amestecat de picse ruseşti: lângă + Pescărușul » de Cehov și + Că- 
sătoria » de Gogol, Comedia fericirii + de Evreinov; alături de « Azilul de 
nospte ò de Gorki și « Ana Karenina + de Tolstoi, « Profesorul Storiţin » de 
Leonida Andreev şi « Nyu » de Osip Dymov, ete. Această imperechiere arată, 
pe de o parte, lipsa de discernământ a publicului burghez; pe de altă parte, 
intenţia precisă a ccnducerii artei românești de pe vremea aceea, de a in- 
duce în eroare spectatorii, progr: månd alături de piese critic burgheze, piese 
formaliste și obacurentiste din sceeaşi literatură, 

In acelaşi spirit, teatrele particulare joacă mai târziu tot de Leonida An- 
dreev « Omul care a primit palme » şi « Ecaterina Ivanovna », alături de « Fraţii 
Karamazov » şi e Crimă şi pedeapsă» după Dostoewski. 

Regisorul german Karl Heinz Martin pune în scenă în București e Nyu + 
de Dymov, în timp ce actorul de limbă germană Moissi joacă în turneu eCa- 
davrul viu e de Tolstoi. De asemenea, trupa idiș din Vilna joacă, în frunte cu 
Bulov, la Bucureşti și în provincie « Cântărețul tristeții sale » de Osip Dymov. 


218 VIATA ROMÂNEASCĂ 


La celelalte teatre naționale, adică la Craiova, lași şi Cluj, aspectul re- 
pertoriului este același. Amestecat și lipsit cu totul de piese oglindind rea- 
litatea sovietică, 

In general, până spre terminarea celui de al doilea războiu mondial, lite- 
ratura dramatică rusească se introdusese pe scenele românești şi a fost pre- 
ţuită chiar de publicul burghez, deși adevărurile pe care le înfățișa aveau de 
multe ori un caracter criticist, 

Datorită valorilor sociale şi artistice, deci a nivelului ideologic, piesele 
ruseşti, în care înaltul umanism, după cuvintele criticului sovietic T, Motileva 
«s'a manifestat nu în resemnare, ci în protest, nu într'o compătimire pasivă, 
ci în luptă 2, au avut mare căutare și, în ciuda faptului că oficialitățile de odi- 
nioară nu încurajiu cunoaşterea acestei literaturi, autori ca Gorki, Tolstoi, 
Gogol, Cehov, deveniseră familiari spectatorilor noştri. 

Printre dramaturgii clasici, mai puţin cunoscuți au rămas Ostrowski şi 
Griboedov, a căror satiră nu convenea de loc burgheziei. 

In privința realizării acestor spectacole, mulți s'au bucurat la noi de bune 
interpretări. Concepţia regisorală și scenografică era însă retrogradă. Ori 
aveam de aface cu o concepție naturalistă, ori se sărea, cu o tendință pseudo- 
revoluţionară, la o regie constructivistă sau expresionistă. Progres în pri- 
vinţa concepției regisorale se va realiza de abia după 23 August 1944, când 
România se eliberează de jugul fascist şi începe lupta pentru socialism, 


După luarea precisă de poziţie a țării noastre, în urma actului dela 23 
August, viața teatrală românească ia un mare avânt, Repertoriile teatrelor 
româneşti încep să pună o bază foarte serioasă pe literatura dramatică înnoi- 
toare a scriitorilor sovietici şi, pentru realizare, pe învățămintele regiei sovie- 
tice. De altfel, reformele lui Stanislavski și ale urmașilor săi fuseseră și mai 
înainte cunoscute şi chiar uneori aplicate la noi, dar nu în mod sistematic 
şi cu înțelegerea cuvenită. 

Aceste reforme regisorale, familiare în toată Europa, se făcuseră simțite 
şi la noi, dar pe calea ocolită a Franţei și a Germaniei anilor 1920—1932. 
Numai după stabilirea legăturilor de prietenie și colaborare, firești între 
țara noastră şi marea vecină din Răsărit, legăturile culturale cunosc calea 
directă şi rodnică, atât de folositoare vieţii teatrale româneşti. 

Piesele sovietice au venit la noi, la început, în număr mic. Apoi, numărul 
lor a crescut şi astăzi putem spune că aproape pentru tot ansamblul de pro- 
bleme principiale, care se ridică în fața noastră, avem lucrări dramatice. Ín- 
cepând cu + Platon Krecet » şi terminând cu « Pentru cei de pe mare n, piesele 
sovietice au deschis ferestre noi în teatrul românesc, dând naștere la mari 
transformări. Revistele, gazetele şi cărțile de teatru sovietice, în măsura în 
care au fost răspândite la noi, i-au pus pe gânduri pe actorii, regisorii şi di- 
rectorii de teatre și le-au deschis perspective noui. 


DRAMATURGIA SOVIETICĂ ŞI TEATRUL ROMÂNESC 219 


Mentalitățile au început să se schimbe, iar publicul, foarte sensibil la 
orice transformare, s'a bucurat de fiecare moment, în care influența sovietică 
Sa făcut simțită, 

Acest progres, care s'a realizat sub influența binefăcătoare a teatrului 
sovietic, îl putem împărți în patru mari categorii. Împărțirea nu e mecanică, 
analiza problemelor fiind mai ușoară în felul acesta, 

1. Teatrul sovietic ne-a dus prin literatura sa dramatică, în primul 
rând bozăția de idei pe care n'a avut-o nicio altă literatură dramatică contem- 
porană. Aceste idei noi, rupte din frământarea uriaşă a poporului sovietic, 
plină de miez, de orizont, de vigoare, au adus actorilor, regisorilor şi spec- 
tatorilor noştri, o nouă înțelegere a teatrului, căpătând semnificaţii temeinice. 
Dela piesele burgheze cu soți înșelaţi și neveste adultere, cu teme obscuran- 
tiste pline de resemnare, cu conflict dramatic făcând apologia banilor, la aceste 
piese noi, simple, situând personagiile pe o poziţie de luptă pentru mai bine, 
pline de încredere în viitor, trecerea nu s'a făcut treptat, ci printr'un șoc, 
Lumea românească a fost sguduită; teatrul românesc s'a trezit deodată cu 
totul alte perspective. 

Care au fost aceste idei mari, centrale, care au putut turbura lumea tea- 
trului ? 

Literatura dramatică sovietică nu ne-a adus piese cu teme oarecare, nu 
a pus problema aspectelor de-o minimă importanţă, ci a luat în mână temele 
hotăritoare pentru viitorul omenirii, Experiența realismului socialist se reflectă 
în fiecare piesă. Atitudinea critică față de trecut este o problemă de bază. 
Confirmarea combativă a tot ce e nou intră în caracterul fiecărui personaj 
pozitiv și perspectiva revoluționară a viitorului este obiectivul fiecărei lucrări. 
In genere, arma ideologică, pe care ne-o oferă literatura sovietică, este cel 
mai ascuţit instrument de luptă împotriva dușmanilor socialismului, 

Aceste idei mari, izvorite din uriașa experienţă a Uniunii Sovietice, au 
fost pentru noi îndreptar, Autorii dramatici români consacrați, obișnuiți, 
până mai ieri, să scrie după calapodul pieselor burgheze, au învățat din tea- 
trul sovietic un lucru important: nu poți scrie o piesă situată pe o poziţie 
de luptă, fără să fii tu însuți un luptător, 

Piesele care aveau floricele și efecte de teatru nu mai corespund, Ve- 
chiul public burghez pe cale de dispariție este singura pătură care mai gustă 
acest gen, însă noul public cere, în mod categoric, piese cu conținut pozitiv, 
piese a căror idee să fie pentru el un îndreptat în bătălia pe care o are de dus. 
Constantin Simonov spune într'un articol că o armă, atâta vreme ce ţi-o ţii 
în casă, ca podoabă, poți s'o înfrumusețezi cu fildeș și armătură de aur, dar, 
când o iei din cui și pornești să dai lupta cu ea, trebue să tragă bine. 

Așa că zorzoanele și efectele de scenă, lipsite de conţinut, au început 
să fie înlocuite în noua literatură dramatică românească cu frămânțările ac- 
tualității. Și asta e o învățătură sovietică. Aproape fiecare piesă, care se naşte 
azi la noi, poartă pecetea influenței pe care-o exercită teatrul sovietic. Autorii 


220 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


dramatici români încearcă, și de multe ori reuşesc, să nu separe de realitate 
piesele pe care le scriu. Piesele tind din ce în ce mai mult a fi rupte din frä- 
mântările oamenilor muncii dela noi. 

Totuşi, noi n'am trecut încă de faza literaturii dramatice constatative 
(s Omul din Ceatal» «1 9 fatal s, « Michel Angelo», etc.). Perspectiva re- 
voluționară a viitorului rămâne încă un obiectiv de atins.' Suntem îndrep- 
tățiți să credem, însă, că în curând și această trăsătură fundamentală a lite- 
raturii sovietice va fi însușită de scriitorii români. 

2. Pe tărâmul regiei şi interpretării, teatrul sovietic ne-a adus, în același 
spirit, ca şi în literatură un suflu nou, Prin revistele, gazetele și cărțile sovie- 
tice, precum prin filme şi ansambluri sovietice care ne-au vizitat țara, silu- 
jitorii scenei noastre s'au văzut în fața unei categorii de spectacole nu Întru 
totul, dar parțial necunoscută lor, Aceste spectacole, analizate mai adânc, nu 
aduceau, în fond, altceva nou pe scenă, decât faptul că ideea centrală a piesei 
predomina, legând fiecare moment scenic de viață. Și aici este, de fapt, greu- 
tatea realizării unuispectacol care să nu fie rupt derealitate. Forma este pe planul 
al doilea; conținutul trebue să treacă rampa din plin. Formalismul convenţio- 
| malului, al expresionismului, al impresionismului, al simbolismului și al altor 
curente, este înlăturat. La spectacolele sovietice ai pe scenă viața sub forma 
Zi cea mai scenică, fără să fie o copie fotografică, dar ieşind cât mai mult la 
iveală, în fiecare moment, firul roşu ideologic, care călăuzește spectacolul. 
Faţă de teatrul burghez, care punea accentul chiar şi în critica pe care-ţi 
permitea să şi-o facă, pe formă, pe aspectul exterior, — spectacolele sovietice, 
sau acelea pe care le-am realizat și noi, sub această influență, imbogățesc su- 
fletele spectatorilor prin conţinutul piesei. 

Realismul socialist a dat regisorilor şi actorilor români, posibilitatea să 
realizeze spectacole ca a Tânăra Gardă +v, « Chestiunea Rusă», «Un flăcău 
din oraşul nostru s, « Guvernatorul Provinciei +. Dar tot cunoaşterea realis- 
mi:lui socialist a ajutat mult la reconsiderarea lui Caragiale sau la realizarea 
spectacolului « Romeo şi Julieta » de Shakespeare. Pe temeiul acestor învă- 
țături, spectacolele noastre se adâncesc din ce în ce mai mult, timpul pentru 
repetiţii crește (+ Romeo şi Julieta », s'a repetat şase luni) şi ideea motrice 
din spectacolele, care se joacă în faţa publicului, e bine pusă în valoare. 
"3, Dar teatrul sovietic ma influențat numai literatura noastră dramatică 
şi făurirea spectacolelor pe cale profesională. Prin ideile înnoitoare pe care 
le-a adus, a schimbat mentalități și a dat un nou stil în muncă. 

Din ce în ce, se pune mai mult accentul pe ansamblu, pe spectacolul 
realizat de o echipă, vedetismul fiind combătut cu vehemență peste tot. 

"Tineretul este promovat şi i se dă posibilitatea să se afirme din ce în ce 
mai mult, Ca şi în teatrul sovietic, accentul cade pe acest tineret din lumea 
teatrului, pentru ca, luminat de ideile noi aduse de teatrul din Răsărit, să 
ducă mai departe, peste câţiva ani, făclia unui teatru românesc într'o lume 

socialistă. 


DRAMATURGIA SOVIETICĂ ŞI TEATRUL ROMÂNESC 221 


Conducerea teatrelor, precum şi pregătirea spectacolelor iav s 
muncă colectivă, Individualismul feroce, care n sine până la rez 
începe să dispară. Teatrele, tot după modelul sovietic, au ședințe nemiinärate 
cu discuții, la unele participând chiar oameni dela alte testre, cronicari dra- 
matici şi muncitori, Aceste ședințe de producție tind să aducă spectacolelor 
în fază de elaborare, ajutorul întregului colectiv al teatrului românesc. De 
unde s'a luat acest stil de muncă? Numai după felul cum se munceşte în 
Uniunea Sovietică, unde, peste tot, munca în colectiv este forța de căpetenie, 

In această muncă colectivă, care se duce în teatre, poziţia actorilor, a re- 
gisorilor şi a celorlalți participanți din afara teatrului, este critică și autocri- 
tică. Pentru a se putea obține acest rezultat, faţă de atitudinea individualistă 
ai ERRENA pe care-o po actorii cu ani în urmă, ajutorul teatrului 

a fost de neprețuit. Putem spune că j ý i i 

m eeina adn pe îi Se, spu , fără acest ajutor, n'am fi reuşit 

Regia românească pășește pe drumul cercetărilor științifice în 
cu spectacolel cta e pe care le realizează, Nu se mai T pepe asi 
ochi, ci în mod sistematic. Pentru prima oară, se înființează, după modelul 
sovietic, institute superioare de artă la noi, cu catedre de regie, mimică, istoria 
muzicii, etc, Adâncirea tehnicei scenice și a disciplinei profesionale a fost 
întreprinsă la noi, tot după exemplul sovietic, 

Astăzi cărțile şi revistele sovietice de teatru sunt căutate, traduse şi citite. 
Învățătura sovietică pe tărâmul teatrului este introdusă din ce în ce mai 
mult, între actorii şi regisorii români. 

„+ Ca un rezultat al marei munci duse în teatrul românesc, într'un ritm 
şi întrun stil nou, avem schimbarea publicului şi aducerea la teatru a unei 
categorii noi de spectatori, 

Publicul muncitoresc, doritor de spectacole bune, are foarte desvoltată 
puterea de discernământ, tot în urma vizionări spectacolelor sovietice cu 
un înalt nivel ideologic. 

După cum se vede, teatrul sovietic a reuşit să ajute, în mod temeinic, 
în aceşti patru ani, saltul înainte al teatrului românesc. Nu putem vorbi 
însă, numai de influența teatrului sovietic. E vorba mai mult de moie 
dat efectio de către teatrul din U.R.S.S, teatrului nostru. Fără acest ajutor 
progresul teatrului românesc nu s'ar fi putut realiza, 

Vom strânge din ce în ce mai mult legăturile cu teatrul sovietic, ca să 
folosim cât mai mult experiența sa și astfel, îndreptând lipsurile teatrului 
nostru, să-l călăuzim pe calea socialismului. 


MIHAIL RAICU 


ACTIVITATEA CREATOARE 
IN CURSUL VACANȚEI 


A devenit aproape o banalitate, constatarea că noua structură socială, 
noua organizare politică a ţării, a schimbat fundamental condiţia scriitorului. 
Constatarea e aproape banală, fiindcă e impusă de starea de fapt, de evidența, 
de claritatea unei situaţii care poruncește concluzii la fel de limpezi şi de 
hotărite ca ea însăși. Și suntem înclinați să luăm drept normal, drept dela 
sine înțeles, ceea ce este evident și imperativ în realitatea ce ne înconjură, 
ceca ce alcătueşte cadrul în care ne mișcăm, coordonatele activității noastre. 
Iar această atitudine de a lua drept firesc ceea ce e important, vital de impor- 
tant, nu e decăt la un pas de uitarea pură și simplă. Ori —nu trebue uitat 
nicio clipă că a fost nevoie de o schimbare revoluționară în însăși alcătuirea 
şi funcționarea societății româneşti, pentru ca să se schimbe —tot atât de 
temeinic, tot atât de revoluționar — condiţia scriitorului, liniile şi planurile 
pe care se desfăşoară, relația scriitorului față de oameni. 

Fosforescenţă a unei putrefacții: iată arta în societatea burgheză pe cale 
de-a se descompune. După cum noaptea anumite substanțe produse de pro- 
cesul putrezirii răspândesc o uşoară lucire spectrală, tot astfel, artiștii care 
exprimă concepția de viață burgheză, creează — în ciuda talentului real și 
mare al unora din ei —valori false, fără rădăcini adânci în vreo realitate 
socială ascendentă. 

Scriitorul român nu făcea excepție dela această regulă. Orizontul său era 
același: mărginit la anumite laturi (erotism, angoasă, instinct) ale psihologici 
individului desfăcut de istorie, desfăcut din devenirea societății omenești. 
Determinat de întreaga atmosferă culturală a momentului istoric, el refuza, 
sau se temea, sau mavea mijloacele, de a se sluji de metoda marxistă, de-a 
vedea lumea dialectic şi istoric. Ca şi scriitorii burghezi din alte țări, el se 
lipsea, cu voie sau silit, de orizontul mai larg, de înțelegerea mai adâncă, 
unitară, rodnică, pe care o oferă marxismul. Crezuri nenumărate își făceau 
concurență la noi (ultimul —de penibilă amintire —a fost existențialismul 
german împământenit sub numele de trăirism), şi intelectualii burghezi le 
primeau cu un eclectism imparțial și nepăsător, care era de fapt semnul con- 


ACTIVITATEA CREATOARE 223 


vingător al unui fond comun tuturor acestor doctrine: fondul idealist, expresie 
a reacţiunii, expresie a atitudinii burgheze de clasă. Numai marxismul rămânea 
tabu, şi orice urmă a concepţiei sociale pe care o implică era un semn infa- 
mant pentru proza epică sau critică, pentru știință sau artă, 

"Totuşi, a existat o pleiadă de intelectuali, şi, printre aceștia, de scriitori, 
care at militat pe poziții progresiste, întemeiate pe marxism sau apropiate 
de el. Ea alcătueşte miezul mișcării de înnoire, de desțelenire de ogoare mă- 
noase şi nouă, în literatura noastră, mișcare inițiată și îndrumată de Partidul 
Comunist Român, și apoi de Partidul Muncitoresc Român. În jurul acelor 
câtorva s'au strâns, din ce în ce mai mulţi, scriitorii tineri și cei pe care politica 
+ culturală » a regimurilor trecute îi ținuse încătușaţi în limitele strâmte ale 
modelor literare, ale bisericuțelor și cafenelelor, Se poate spune că astăzi, 
masa energiilor și talentelor s'a îndreptat cu încredere și curaj pe drumul 
cel nou. Dovezile există, semne imbucurătoare ale unei veri bogate nu numai 
în roadele pământului, ci și în ale spiritului. 

Mai ales după marile acte politice ale anului ce se scurge, au devenit evi- 
dente şi orientarea nouă a scriitorilor, şi noua lor demnitate umană, noul 
lor rost social, Alăturarea hotărită a celor mai buni dintre ei la acțiunea de 
clădire a unci societăți socialiste în țara noastră i-a situat foarte departe, 
şi mult mai presus, faţă de rolul de barzi-măscărici ai monarhiei sprijinit 


~, pe oamenii marci finanțe. Cronicar și cântăreț al unei năvale epice către viitor, 


scriitorul e azi un om al muncii, El nu e valorificat în funcție de cantitatea 
de plăcere sau de uitare pe care o procură, ci în funcție de calitatea realistă, 
sinceră, dinamică a operei sale: în măsura în care oglindește înaintarea de 
neînvins a istoriei şi contribue la ea. 

De sigur, cu greu vom putea arăta, fără a recurge la mijloacele artei, toată 
plinătatea faptului viu, toată căldura relaţiilor umane, izvorite din noua si- 
tuaţie a scriitorului, alături de mase. Numai cine a asistat, de pildă, la lectura 
+ Imnului pentru anul 48 » de Radu Boureanu în fața țăranilor din Bălcești, 
sau a văzut entusiasmul, prietenia, increderea, cu care scriitorii au fost pri- 
miţi în uzine sau pe șantiere, a simțit nemijlocit că aici poate fi rădăcina unor 
nouă valori literare. Dar în curând, fiecare om care va lua o carte în mână, 
va şti acest lucru: fiindcă din noua condiție a scriitorului, au și început să se 
nască lucrări pătrunse de un alt spirit, implicând concepţii nouă, mai adânci, 
mai temeinice, mai vitale, și apte de a avea În mase, cu totul alt răşunet decât 
orice s'a scris la noi până azi, 

La încheierea aceasta se poate ajunge, după o examinare a activității scrii- 
torilor în vara aceasta. Tot anul precedent fusese un an de discuții aprinse 
în jurul fenomenului literar, și în jurul rolului social al scriitorului. S'au 
făcut pași însemnați către lămurirea problematicei respective, s'au îndrumat 
talentele, forțele creatoare, spre făpaşurile unei literaturi, unei arte, unei 
culturi a poporului. In direcția aceasta, trebue spus că activitatea presei noastre 
a adus un aport neprețuit. In primul rând, exprimând linia ideologică a Parti- 


224 VIAȚA. ROMÂNEASCĂ 


dului clasei muncitoare din România, ziarul Scânteia, prin cronicile sale 
literare și artistice, prin articolele sale de idei, —în general prin critica sa 
constructivă făcută fenomenului cultural românesc, a condus acțiunea presei 
noastre progresiste spre țel —care era crearea unei temelii ideologice solide, 
crearea unei baze de plecare pentru creația artistică, Acest ţel a fost atins 
în bună parte, Coordonatele mari ale viziunii creatoare nu mai sunt acum 
pentru scriitorii noștri niște fire de fum, mișcătoare și vagi. Ele sunt per- 
spectivele pe care le deschide, spre viitor și spre trecut, marxism-leninismul. 
Orientaţi în felul acesta, scriitorii, în tot cursul verii 1948, au muncit 
cu spor, 

Ceea ce a fost caracteristic pentru vara aceasta, este faptul că pentru 
prima dată scriitorul n'a mai jucat rolul destul de amar al desmoştenitului, 
al părăsitului, al singuratecului. Rolul acesta a fost jucat de toți marii noştri 
scriitori, respinși de articulațiile nemiloase ale mașinăriei relațiilor capita- 
liste. Scriitorul? Un producător, deci un exploatat. Vilele dela Snagov, de 
pe malul mării sau din munţi nu-i aparțineau și nu-l primeau ca oaspete, 
valorile create de el nu prezentau destul interes, destinul său nu trezea decât 
o nepăsătoare dare din umeri. 

Dar în 1948, piaza rea care atârna deasupra scriitorului, s'a destrămat 
şi a pierit. Curatele orizonturi ţărăneşti ale Argeşului au primit, între dea- 
luri şi păduri, între ogoare și vii, pe scriitori în liniștea aproape mânăstirească 
dela Bălcești. S'a zis că există un duh al locurilor. El nu este decât în amin- 
tirea gândurilor oamenilor. lar în ce priveşte locul copilăriei lui Bălcescu, 
amintirile trecutului şi gândurile prezentului împing spre faptă, spre zidirea 
viitorului, spre ruperea lanțurilor, Nu se putea găsi un loc mai potrivit pentru 
odihna creatoare a scriitorilor noștri, decât căminul S$.5.d.R., în fostul conac 
al Bălceștilor, casa celui mai mare savant şi a celui mai mare revoluționar 
al generației dela 1848. Dar nu numai la Bălcești, ci și în staţiunile climatice 
dela munte sau dela mare, scriitorii au cunoscut zilele însorite de răgaz, 
clipele de tăcere şi de izolare necesare muncii scrisului. Iar pe de altă parte, 
un număr și mai mare a avut prilejul să se folosească de lunile de vară, spre 
a cunoaște sutele de mii, milioanele de oameni, care alcătuesc poporul, poporul 
adevărat, trupul istoriei. Scriitorii au ieșit dintre cei patru pereți ai camerei 
de lucru, și dintre cei, și mai înnăbușitori, ai bisericuţei literare cu clopot- 
niță de filleș. Au strâns mâna aspră a turnătorului dela Reşiţa și au primit 
în inimă surâsul biruitor și tineresc al brigadierului dela Salva-Vişeu. 
Inălţimile muntoase ale Maramureșului şi peisajul metalic de furnale înalte 
dela Hunedoara sau Reșița, și oamenii acestor locuri, i-au primit deopotrivă 
pe scriitori. 

Aceste vacanțe atât de pline și totodată atât de liniștite sub dublul lor 
aspect — strângere de material sau creație propriu zisă —au fost organizate 
cu grijă de Uniunea Sindicatelor de Artiști, Scriitori, Ziarişti, de Societatea 
Scriitorilor din România și de Ministerul Artelor și Informaţiilor, sub îndru- 


ACTIVITATEA CREATOARE 225 


marea Partidului Muncitoresc Român. Ele sau desfășurat după un plan 
cumpănit, limpede, care țintea obiective precise: strângerea legăturilor scrii- 
torului cu masele, sprijinirea creației și trezirea unei cât mai bogate expe- 
riențe umane din care creaţia să se hrănească. 

Vacanţele acestea petrecute de. scriitori pe șantiere sau în regiunile in- 
dustriale, la ţară sau în marile porturi, și în jurul cărora s'a făcut atâta sgomot 
în presă, au avut într'adevâr o importanță extraordinară în măsura în care 
au pus la îndemâna scriitorului materialul brut, viața adevărată, umanitatea 
cotidiană pe care el o va organiza în sutele de pagini ale unui roman, în cele 
câteva versuri ale unui poem, sau în dialogurile unei piese de teatru. S'a 
ținut scama de foamea de concret a artistului, de nevoia de a transforma 
în operă de artă un sector al societății până cum virgin —- sectorul ei central 
de altfel: viața maselor muncitoare, 

In organizarea vacanţelor s'a păstrat destulă suplețe, pentru a hărăzi fie- 
cărui serjitor în parte o soluție cât mai potrivită nevoilor sale, S'a evitat în 
măsura posibilităţilor orice rigiditate, orice înregimentare mecanică, astfel 
că nu puţini sunt scriitorii care n'au lucrat nici lu Bălcești nici la munte sau 
la mare, ci în cutare sat din Bucovina, sau în cutare localitate din împreju- 
rimile Bucureştilor, 

In raport cu scurtul răstimp al unei veri, activitatea desfășurată de scrii- 
tori și roadele muncii lor sunt de-a-dreptul îmbucurătoare. Ele reies din 
evidența activităţii scriitorilor, ținută de către Direcţia Literară din Minis- 
terul Artelor şi Informaţiilor, de forurile sindicale respective, de Societatea 
Scriitorilor din România şi, parțial, de edituri, în frunte cu Editura de Stat, 
Datele ce pot fi culese pe aceste căi, nu pot fi expuse în cadrul restrâns al 
unui articol. Din ele reies insă cu evidenţă ritmul in care s'a muncit şi ca- 
racterul de masă al creaţiei pe nouile căi ce sau deschis scriitorilor, atât în 
ce priveşte tematica, tipologia, sau intemeierea peneral-filosofică, cât şi în 
ce privește posibilitățile practice, concrete, de inspirație și de muncă propriu 
zis scriitoricească, la masa de scris, O bună parte din aceste roade ale verii, 
se află sub tipar, sau vor intra în curând sub teascuri. Aşa sunt, de pildă, 
piesele Cimonul care gândește, de Ion Călugăru, şi N, Bălcescu, de Camil 
Petrescu, Bătdlia, nuvele de Laurenţiu Fulga, Luptdm pentru libertate, roman 
în 3 volume de Petre Bellu, Focul Negru, roman de Laurenţiu Fulga și un 
roman de Marin Preda, In curând apare volumul de nuvele Evadare de 
Alexandru Jar, iar Viaţa Românească a început în Nr. 3—5 publicarea ro- 
manului Negura de Eusebiu Camilar, Cât despre literatura pentru copii, ea 
e reprezentată prin Copilul negru de Dimitrie Stelaru, şi Piatra din poartă 
de Dan Deşliu. Titlurile citate sunt numai câteva alese la întâmplare din 
câteva zeci de manuscrise aflate în lectură fie la Direcţia Literară a Minis- 
terului Artelor și Informaţiilor, fie la diferitele edituri, în cursul toamnei 
acesteia, Și nu trebue pierdut din vedere faptul că e vorba aici de lucrările 
terminate până la sfârșitul verii, nu de cele pentru care vara 1048 a fast mo- 


15 


226 VAȚA ROMĂNEASĂ 


mentul gestației sau al primelor pagini. Operele de mare n tan casei 
sau concepute în cursul verii, sunt incă şi mai numeroase, su pana read 
mai de vază reprezentanţi ai literaturii noastre, ȘI sub aceea a scriito 
marea mari proporții, şi care va însemna un moment e ce 
de important în evoluţia marelui prozator, este romanul Lisaveta de armare 
Sadoveanu, din care au apărut fragmente în Viața Românească și în Con- 
spice masivul roman al d-lui Zaharia Stancu, va cuprinde perioada 
1900-1917 din viața unui sat lângă Dunăre. E vorba doar de primul re 
al unui ciclu ce-şi va urmări eroii şi destinele se e în clipa de față. De 
menea, d. Zaharia Stancu pregătește un volum de versuri. 
k Frământările politice și sociale de după primul războiu mondial, vor face 
obiectul romanului 1920 (Anul grevei generale) de Ion Călugăru, aa 
frescă a luptelor muncitorimii noastre, În cadrul ciclului Neamul Vardari ' 
d. Cezar Petrescu lucrează la o evocare a momentului social-istoric 1848; 
fragmente din acest roman au apărut în Viaţa Româneascd. 

Destinul nenuntăraților luptători pentru libertate, care au sângerat pe 
pământul Spaniei în Brigăzile Internaţionale, este evocat în romanul la care 
lucrează d. Petre Iosif şi din care revista Contemporanul a publicat un 
SO tii Bratoloveanu a lucrat în timpul verii la romanul Reptilia, din 
care au apărut fragmente în revistele noastre, şi la un volum de nuvele; in- 
tenționează însă să reia firul întrerupt al trilogiei Oameni la pândă. MA 

Poetul Cicerone Teodorescu lucrează la volumul de poeme 4 Calea Griviței +, 
iar Eugen Jebeleanu pregăteşte un volum de poeme inspirat de şantierele de 
muncă voluntară, un « Jurnal de şantier », şi un volum de traduceri din lirica 
revoluționară a lui Petöfi. Radu Boureanu scrie un volum de poeme, şi adună 
material pentru un roman. Nina Cassian alcătuește un poem de mare respi- 
rație, din care fragmente au apărut în revistele noastre. Victor Tulbure, au- 
torul plachetei Vioara Roșie, scrie Cântarea Republicii. Evghenii Oneghin și 
Poltava de Puşkin vor fi tălmăcite în versuri de George Lesnea. E 

Şirul prozatorilor însă e departe dea se fi încheiat cu numele amintite 
la început. Astfel, Alexandru Jar a lucrat în vara aceasta la o operă masivă 
încă neterminată, un roman a cărui acţiune se petrece în atelierele Griviţa, 
în momentul luptelor eroice ale muncitorilor ceferiști. Seriitoarele Cella 
Serghi şi Ioana Postelnicu pregătesc câte un roman, d-na Ticu Arhip scrie 
volumul 3 din ciclul Soarele Negru, iar d-na Stefania Zottoviceanu-Rusu, 
în afară de traduceri din lirica sovietică — în special Maiakovski — lucrează 
la un roman și o piesă de teatru. Maria Banuș a terminat un volum de 

versuri. i 
Caracteristică pentru activitatea scriitorilor din vara aceasta este tendința, 
care se poate observa la mulți dintre ei, de a susține un efort statornic, O COn- 


s 


ACTIVITATEA CRENTOARE | 227 
tinuitate a creației, in elaborarea unei opere de lungă durată și de vastă res- 
pirație, Este aici și o oglindă a realităţii sociale revoluționare, în care s'au 
deschis perspective atât de vaste, atât de epice, Dar mai este, de sigur, și 
expresia încrederii scriitorului în situația sa în mijlocul societăţii, securitatea 
de care el se bucură şi care îi îngăduie să facă planuri pe multă vreme şi să 
întreprindă opere tinzând spre monumental, Lucrul e vădit şi reiese mai 
ales din marele număr de lucrări de proporții importante, amintite mai sus. 
D, Ion Marin Sadoveanu intră și d-sa în această rubrică: Sfârșit de veac în 
București va cunoaște un al doilea volum. 

Din generația tânără, Dimitrie Stelaru a început în cursul verii un roman 
din viaţa muncitorilor din port; iar Ben Corlaciu, după o perioadă de muncă 
voluntară la Salva-Vişeu, lucrează, de asemenea, la un roman. Petru Vintilă, 
intemeindu-se pe documente aflate în Ardeal, serie o evocare a luptelor dela 
1848 în Ardeal. 

Scriitorii de limbă maghiară, Astalosz, Horvath, "Tamas, au petrecut o 
vacanță spornică, roditoare, la Bălcești, 

De sigur, numele amintite de noi în această fugară trecere în revistă, - 
nu sunt decât câteva, cele mai cunoscute, din zeci şi zeci care, sub impul- 
siunea celor trăite în vacanțele organizate în vară, sau cu prilejul lunilor de 
odihnă oferite de SSdR, USASZ sau Minister, au scris sau au început să 
scrie, Ceea ce vor produce va fi o literatură plină de substanţă, tocmai fiindcă 
vara 1948 a dat multor prizonieri ai turnului de fildeş, elementul care le lipsea: 
experienţa umană, cunoașterea masci, căldura intovărășirii cu muncitorul și 
țăranul, entuziasmul acţiunilor de construire a unei industrii, a unor mari opere 
ale tehnicei. Schimbarea, îmbunătățirea condiției scriitorului a adus astfel 
cu sine și schimbarea structurii operei literare, a sensului ei, a menirii ei, 
a isvoarelor ei de inspirație, > 

Din această analiză sumară a condiţiilor în care scriitorii noștri au creat 
şi creează în vara și toamna acestui an, din examinarea determinării operelor 
lor, credem că se poate trage de pe acum încheierea că ele reprezintă un stadiu 
nou în istoria noastră literară, un factor nou, pe care nu-l vom cunoaşte pe 
deplin decât în timp, dar pe care-l bănuim sănătos, plin de perspective de 
viitor. Și este sigur că opera fiecărui scriitor în parte va reprezenta în evoluția 
acestuia din urmă un moment crucial: momentul unei deschideri de ori- 
zonturi, momentul când un vânt proaspăt şi viu incepe să bată. 

Pentru scriitorii care ajung acum la maturitatea artei lor, pentru aceia 
care erau dinainte în deplina stăpânire a mijloacelor lor artistice şi pentru 
acei care abia acum se formează, ea a fost deopotrivă momentul unei răscruci 
hotăritoare, Pe unii i-a ajutat tocmai în clipa unică a maturizării, celorlalți 
le-a dat un sprijin bine venit pentru desfbltarea tuturor posibilităților lor, 
iar celor mai tineri le-a dăruit avântul, inițierea în viața adevărată a muncii. 
Această vară de odihnă și de muncă deschide un drum nou, arată valoarea unei 
metode de organizare şi de muncă pe ogorul literelor. Grija de care s'au bu- 


13* 


VIAȚA ROMÂNEASCĂ 
228 


rganizații i lor de Stat, — grijă 
ațiilor de mase și a organe 

i Partidului Muncitoresc Român față de Spears 
noastră —e un element nou, O modificare hotăritoare a condiției scrii ini 
Vara 1948 este cea dintâi care să însemne pentru scriitorii gi i iasă 
nică, creaţie liniștită, bogată, plină de încredere în viitor, A ies 
aceasta, la drum către o cultură demnă de țara innoită, o cultură a popo i 
o cultură care să oglindească marșul spre Socialism. 

DUMITRU CHIFA 


curat scriitorii din partea org: 
care e un rezultat al atitudini 


RECENZII 


„PO STAROI I NOVOI MOSKVE” ) 


Este o lucrare jubiliară, tipărită anul 
trecut la Moscova și Leningrad, cu prilejul 
celui de a) &-losn centenar al capitalei 
Uniunii Sovietice, fostă capitala Rusiei 
vechi până la Inceputul veacului XVIII, 
Sub auspiciile Ministerului Culturii al Repu- 
biicei ruseşti, în condițiuni tehnice dease- 
bite, cu 202 figuri şi câteva planşe colorate 
hors-texte, lucrarea se ocupă de + cartierele 
istorice, străzile principale și pleţile marelai 
Oraș e — cum se arată în subtitlu, 

Moscova este unul din cele mai vechi 
oraşe din Europa. Inceputurile sale sunt 
fixate câtre anul 1147, deoarece atunci este 
pomenit pentru întâia onră numele său 
intr'un document dela cneazul Jurii Viadi- 
mirovici, care domnea peste statul Viadi- 
miro- Susdalia. 

Istoria acestui oraş este-lungă și bogată 
în evenimente: în 1612, populația el, în 
frunte cu Minii și Pojarski, alungă pe ocu- 
punţii polonezi; în 1812, ea se transtormă 
In mormântul armatelor lui Napoleon. I; 
în 1005, greva penerală a lacrătarilor mos- 
coviţi se transformă in răscoala armată; 
iar în Octomwrie 1917, odată cu lovitura 
«in Petrograd, este cel dintâi oraș care 
recunoaște și întărește Puterea Sovietelor, 
în 101% devenind capitala nouri Republici 
Socialiste. 

Câteva din clipele de vitejie și demnitate 
ale acestui oraş, cure astăzi este centrul cel 
mai important industrial, politic şi spiri- 
tual al Uniunii Sovietice, se impletesc cu o 


desvaltare continui comerelală urbanistică, 
politică, religioasă si artistică, ln ince 
put sub conducerea șefilor noului Stat 
rus, deveniți în sec. XVI țari (dela +ce- 
zari +). 

Situația centrală a Moscovei li permite 
să se ridice câtre finele Evului Mediu, după 
desființarea statului Kievian dela Sud și a 
principatului  Vladimiro-Susdaliau vecin, 
prin loviturile date acestula de mongolii co- 
tropitori. Prinții moscoviți se folosesc de 
oarecare vicleșug faţă de hanii oardelor 
tature — pentru a crește pe nesiniţite pu- 
terta lor. Importanţa creste după victoria 
Ini Dimitrie Donskoi la Culicovo-Pole, unde 
adrobeşte pe Tălari în 1380; în sec. XV, 
Moscova devine nucleul nomui stat rusesc. 
Sub loan al Iil-lea și fiul său, Vasile al 
Hil-len, Moscova supune diferite teritorii 
rusești și devine capitala unui stat unitar 
al «tuturor Huşilore. loan cel Groaznic 
desi vârșește opera prin cucerirea banatelor 
tătare din Kazan și Astrachan, 

Câte fapte mârețe și tragedii n'a cunoscut 
apoi acest aruș, dela Boris Gudunov și până ~ 
in Petru cei Mare, când pierde calitatea de 
capitală, dar nu şi importanța ei — cum 
s'a petrecut cu alte orașe în cazuri similare 
(istorin bietului Iași, de pilda), 

Una din faimele Moscovei a dåruit-o 
istoriei aşezarea cea mai importantă din 
cuprinsul ei, Kremlinul —— cel mai frumos 
din Kremlinurile slave (Wawel din Cracovia 
şi Hraciani din Praga, între altele), sau 


1) P. V. Såtin; + Prin vechea şi noua AMoscoră +, Moscova 1947, p. 236 + 202 figuri, 


230 


kremlinurile ruseşti — cel dela Rostov pe 
i altele. 
hapan arhitectonică a Kremlinului 
se disting trel epoci: cel primitiv de lemn, 
Kremlinul Renaşterii italiene şi Kremlinul 
din epoca Ecaterinei a Ii-a şi a Iul Nicolae 1, 
Monumentele artistice yechi cele mal 
cunoscute sunt numeroasele biserici şi mână- 
stiri, dela catedrala Adormirii din Kremlin, 
a tui Ioan Kalita, la construcțiile + frazi- 
nilor » italieni: Buna Vestire Arhanghelul 
Mihail, Vasile Blajenoi —0 aglomerare de 
clădiri, ca cristalele unui madrepor, — 
operă votivă a ui loan cel Groaznic, — Clo- 
potniţa = turn Ioan cel Mare, biserica din 
Ostankino de o bogată decorație şi până la 
biserica din Fili, ziaită de socrul lui Petru 
cel Mare. Sunt catedrale unitare și singu- 


VERA PANOVA: « TOVARĂŞI 


DRUM +1). 


Problema esențială pe care 


dată extrem de lungi) 


se ajută. In general, 
sunt corecte sau incorecte, 
venționale. 
se pat contopi cu omul 
sănătos, le elimină totdeauna. 
timp şi suferință. 

Vin câteodată vânturi muri, 


armă impurităţile în scrum. 


O astfel de furtună, n fost Revoluția 
leşii din ea, puri- 


pusă. Oamenii au 


ficaţi. 


ini, — tabi — 

Cu anii însă, unii, puţini, — mai 5 
u'an putut rămâne în bătaia vântului 
proas in aerul tare, ci, s'au retras 
ep țesut din iluzii, 
complexe ţi eomodităţi — o viață tih- 


intrun ungher unde şi-au 


nità. 


EE 


1} Ed. «Cartea Rusă s, But.. 194%. 


VIATA ROMÂNEASCĂ 


+ 


DE 


şi-o pune 
nici Vera Panova — este accen a relațiilor 
i i, cåteo- 

tre oameni, Există perioade (ungi, 
ee in care oamenii se 
int 
„îşi strâng mâna, se bârtesc, se mint, 
pad legăturile dintre ei 
dar reci, con- 
Ura, meschinăriu, minciuna mu 
şi un orginism 
'Trebue Însă 


incandes- 
cente, care spulberă orice miasmă şi trans- 


lare în arta creștină, căci, deşi pornesc dela 
baza bizantină, au un stil propriu, caracte- 
rizat, între altele, prin cupola în bulb de 
ceapă, înălţată la unele prin «+ cocaşniki +, 
o avatanșe de urcaturi suprapuse- 
Arhitectura civilă veche s'a păstrat In 
puţine opere: + Granovitaia Palata +, cu 
faimoasa sală de recepţie a țarilor, Palatul 
Teremelor și câteva case bolerești de mai 
na s'a desvoltat pe nialul a trei 
ape, din care două au dispărut de mult Eu] 
în jurul a trei cartiere, atară de Kremlin, 
Kital-Gorod şi Relâl- Gorod, de asemeni 
gyane jui Sătin ne introduce tn adâncul 
vieţii unui mare orap, ci dute precise şi cu 
farmecul unei romanțări, 


P. CONSTANTINESCU-IAŞI 


A venit războiul. istoria a pus fiecăruia» 
or. reflectorul în față. 
tati Danilov, fin al revoluției, aitat 
permanent în plină bătălie a producției, 
a fost relativ ușor, Lupta continua, cu ulte 
metode, cu altă intensitate, dar în fond 
era aceeași. Danilov, comisarul politic al 
trenului sanitar, VA străbate cartea, ndicå 
va străbate războiul, cu un eroism reţinut, 
cu o umanitate demnă. Şi ca el, milioane 
de cetățeni sovietici, milioane de eroi. 
Pentracă (spune d-l N. Moraru în pretața 
cărții): « de 30 de ani pe meleagurile vechii 
Rusii, + obișnuitul» A devenit eroismul 
revoluționar, constructiv, călăuzitor al 
maselor. Obişnuitul, adică cenușiul coti l 
dian, a pierdut de mult în U.R. S-5. senin: 
ficaţia burgheză a cuvântului. Cotidianul - 
este viaţa. Jar viața cetățeanului sovietic 
este neobișnuită, în obişnuitul ei ». 
Le era relativ ușor dar, unor oameni să 
căror existenţă cra excepțională, eroică, Mo 
se transforme, pe front, intr'o armată de 
Eta Verel Panova, pune Însă o pro- 
blemă mai dificilă. Nu e vorba pare 
soldați care luptă pe linia întâia a trontul i 
şi nici de populația care — în F 


VERA PANOVA: a TOVARÂŞI DE DRUM, 


frontului — munceşte din răsputeri pentru 
apărarea patriei. Acţiunea se desfășoară alci 
într'un tren sanitar, care ia răniţi din prima 
linie și-i transportă departe, în Răsărit. 

Contactul permanent cu războiul, cu 
răniții, cu moartea — ține personalul tre- 
nului într'o mare încordare, Dar în zilele 
de răgaz, când trenul sanitar se întoarce 
gol spre linia de foc, + chestiunile perso- 
nale » sunt jarăşi pe primul plan. Apoi, 
prin însăşi componența lui, personalul este 
ales dintre oameni care nu sunt de primă 
necesitate pe front. Exceptându-l pe Da- 
niloe (comisar politic și organizator do 
talent), se mai pâsese în trenul sanitar 
mal întâi, femei — apoi doi doctori în 
vârstă. 

Pe fiecare, războiul îl prinde cu o pro- 
blemă neresolvată și pentru fiecare, răz- 
boiul este o școală gravă, drastică. 

E de subliniat delicateţa cu care Vera 
Panova vorbește despre rănile acestor 
transportatori de râniţi. 

Conducătorul trenului este doctorul Be- 
lov, cetățean paşnic al Leningradului, om 
în vârstă, cu doi copil și tabieturi. Işi lubeşte 
soția — încă, la vârsta lui — cou o tan- 
dreje pasionată. Și pe fată, pe Lialia, o 
bubește mai mult decât pe bâlat. Bălatul, 
un răsfițat. Dar acum, se teme: ce va 
scoate războiul din el? 

Intreaga viaţă a omului ucesta bun 
este construită în jurul căminului. Dar o 
bombă nemţească, sparge căminul. Soţia 
și fata sunt ucise. Durerea doctorului Belov 
este mută, Inchis în compartimentul său, 
tace. Apol face bolnavilor obișnuita vizită 
medicală. Războiul i-a stârimat doctorului 
Belov temelia fericirii, Colectivitatea so- 
cinlistă i-a dat Însă o nouă rațiune de 
u trăi. 

Doctorul Suprugov este și el un om 
cumsecade. 

S'a strâns într'un ghioz muced. Trăiește 
singur, Şi-a ales o specialitate (nas, gât 
şi urechi), în care ici desperarea, nici 
moartea nu pătrund, Suprugov este egoist. 
E fricos. In primul bombardament, însă, 
se poartă cu demnitate. Este școala răz- 
bolului, Cât va reţine din învăţăturile lui, 

I ntorcându-se acasă? 


231 


Faina este o infirmierā frumoasă şi 
cochetă, 

Iulia Dmitrievna este o fată bătrână, 
pedantă, muncitoare, uscată (ajutoare de 
chirurg). 

Amândonă îşi indeplinese serviciul In 
mod corect, Mai mult chiar, Ingrijind 
răniţi, Faina iși găsește un soţ, iar Julia 
Dmitrievna Îşi pierde ultima iluzie matri- 
monială, Dar cazul cel mai complicat este 
acela al Lenel, 

Cu zece luni Înainte de izbucnirea răz- 
bolului, Lena îl cunoscuse pe Dania. S'au 
căsătorit, Copilăria Lenei fusese rece, 
N'avea părinţi. N'a trăit în mizerie; la 
orfelinat se trăia omeneşte, dar recer 
totuşi. 

Şi dintr'odată, dragostea. Prima dra- 
goste. Prima iluzie. Lena știa că. Dania 
nu va muri: « Nu-i putea explica lipsa de 
scrisori, dar asta n'o îngrijora. Dania 
trăia, Mirosul tutunului lui plutea In 
odaie, ,. Mureau numai acel a căror viață 
avea vreo spărtură: prin spărturu aceea 
se strecura moartea, La el, moartea n'o 
să găsească nici cea mal mică spărtură cu 
să intre. Viaţa lui era minunat de plină » 

Intâlnit între două trenuri, Dania fi 
mărturiseşte: a găsit o altă femeie, Atunci, 
In Lena se frânge ceva: 

* Cu mâinile în buzunare, mergea cu 
pași rari, greoi, care nu mai erau a ei, 

«Nu mul avea putere să umble, Dre- 
gostea care-i dăduse puterea, sănătatea, 
fericirea, o apăsa acuma pe umeri ca o 
cruce grea. Şi o să poarte crucea asta, până 
În zina când va prinde puterea s'o arunce 
de pe umerii săi», 

Iluziile se risipesc totdeauna. Războiul 
grâbise numai, un proces firesc. Lena 
putea pătrunde acum în realitate, matu- 
rizată. Nu trebue s'o uităm pe Vaska. 
Vaska, fetiță de țărani, rămasă fără pā- 
rinți, fără casă. Satul si arsese. Angajată 
in trenul sanitar pentru curățenie, Vaska 
ajunge, prin istețimea ei, infirmieră. Şi 
au numai atât: viaţa îşi deschisese larg, 
poarta, în fața ci. Aceasta nu se putea 
întâmpla, însă, decât întrun stat socialist, 

I-am lăsat În urmă pe Danilov, care este 
de fapt, primul. Altfel decât ceilalți. Om 


232 


matur, capabil, curajos, uman. 
este comisarul politic — + zam- 
este un exemplu. Viaţa 
lui conţine totuși e iluzie și o mp 
Tiuzia su este o dragoste veche, Fata =) 
a plecat. N'a mai întâlnit-o nielodată. 
Danilov sa căsătorit. Arc un băiat. 
Toată dragostea lui sa concentrat asu- 
In casă è corect, dar numai 


intreg, 
Danilov 
politul +. Danilov 


pra muncii, 


atât. CS 
In aceşti ani duri insă, vechea iluzie se 


spulberă și Danilov, pentru prima dată, 
se gândeşte la soția lui, ca la un prieten 


apropiat. 
La sfârşitul cărții, 


la stârșitul războlului, 
Danilov» acest model de om, nu ține SR 
discurs, ci rostește cuvinte simple, valde: 

«Atunci Danilov vorbi cu duloșie, e 
glasul plin de remușcări şi de oboseală: 

— + Halde, Dusia, povestește-mi cum ai 
SDAN i fusese eron, soldatul se pre- 
gătea meum, pentru sarcina mult mai gren, 
TE ast distrusese sate Și Orase, ucisese 

asnicì şi soldați. 
za sala comun tmpotriva duşma- 
nului l-a unit pe oamenii sovietici, l-t 
ridicat deasupra propriului lor nivet, ba 
otelit. An resoloat problemele lor personale, 
numai aceia care aul depășit planul indivi- 
dual, ereseänd până ta cel coteetiv, 

Vera Panove a descris cu sabrietate și 
înțelegere drantele complexe ale anor 
oameni obişnuiţi care an suportat ca 
eroism vremuri excepţionale. Le-as su 
portat și le-au invins. 


Pau | Georgese 


+ 


V, N, VERESAEN: e IN TREAGĂT +1) 


îi N ; e prea puţin 

Opera lui V. V. Veresaev è pr Ñ 
cunosentă la nol. ŞI jucrul e regretabil. 
Pentrocă lără a fi pătruns atât de adânc 


i} Ed. Cartea Rusă, cal. + Literatura 
pentru toți s, Buc., 1948. 


i 
VIATA ROMÂNEASCĂ f 


in miezul realității sociale à timpului, cum 
au făcut-o contemporanii săi Gorki și 
Cehov, Veresaev prinde, sub înfățișarea lor 
de document al cotidianului, aspecte semni- 
ficative din Rusia prerevoluționară. Aceasta 
pentru cea dintii perioadă a activităţii fut 
literare. Căci Veresaev, care a trăit aproape 
g0 de ani (1867-—1945) şi a cârni operă 
îmbrățișează o epocă de jumătate de veac, 
a putut să cunoască izbânda Revolutiei și 
să-i închine ultimele sule nuvele. 

De aceea e binevenit începutul pe care îl 
face culegerea de trei nuvele, apărută 
înts'o bună tâlmăcire a d-nei Olga Monta 
în colecţia « Literatura pentru tați+ a 
Editurii « en Rusã», Primele două, 
+ In treacăt» şi + Steaua» au last scrise 
în 1902 şi 1903. A treia, e Concursul +, da- 

ză din 1919. 

ip eà treacăt », cea mai interesuntă dintre 
cele trei povestiri este vizibil rodul pe- 
rloudei de apoget a realismului critic, m 
preajma primei revoluții ruse, limpezirea 
pozițiilor de clasă se făcea vertiginos. Inte- 
jectualitatea era pusă în fața unci severe 
obligaţii de a alege. Realismul şi critica 
socială lucidă Își cereau drepturile. Şi în 
această epocă, regăsim În literatura rusă o 
trăsătură ce poale fi socotită drept unică, 
Aproape unanimitatea marilor scriitori n 
luat poziție impotriva autocrației pariste, 
alături de mişcarea revoluţionară în creştere. 
In toste cărţile epocii, dela + Azilul de 
noapte + la nuvelele și piesele Iui Cehov 
— căruia boala nu i-a mai îngăduit să vadă 
Revoluţia — răsună notărit protestul impo- 
tive atmosferei tnähuşitonre a vieţii bur- 
e acesta stă în centrul nuvelei 
Iui Vèresaev- 

"pomul şi ideile ce le inchide amintesc mult 
de Cehov — un Cehov mal puţin poet, mai 
puţin pătrunzător, dar însuflețit de aceeași 
revoltă generoasă. lar sensul operei nu + 
întunecat. Căci din contactul cu cennșiul 
unei existente sdrobite de mesclinănta f 
trgustimea vieții burgheze, eroul iese oțelit, 
hotârii să se împotrivească, så schimbe. 

Nuvela e făcută din fapte mărunte, Ua 
student îndrăgostit se izbeşte de mirerille 
yiinice ale unel familii de intelectunli. Soția 


- 


VALENTIN KATAEV: +0 ZI DE ODIHNĂ » 233 
4 trebuit să renunţe la nåzuinįele și preo» 
capările trecutului. Viaţa grea, cu zâri In- 
chise, cu necazuri şi griji mărunte i-a secat 
clanurile, îi hrăneşte o veșnică amărăciune. 
Soţul s'a adaptat, n renunțat de mult la o 
vință împlinită, se mulţumeşte să-și scuze 
abrutizarea, filosotând asupra neputinței 
de n schimba ceva. In faţa acestei lente 
ulrăviri, provocate de viaţa conjugală bur- 
pheză, reacţiunea studentului Siraiev e de 
revoltă vagă, dar hotărită. EI înțelege viața 
care Începe pentru el să se scurgă alttel, să 
și-a creeze altfel. ŞI e limpede cât de departe 


lui vină viaţa i-a fost searbâdi și lipsită de 
bucurie e. 

Zugrăvirea credinciousă a realităţii trebue 
să-i smulgă sensurile care pot înfrumoseța 
viaţa oamenilor, $i arta trebue să se ndre- 
seze celor mulţi, Sunt cele două idei, pe 
care le învăluie mitul din «+ Concursul». 
Ele pot fi considerate drept ideile câliuri- 
toare ale operei tui Veresaev. 


Sileian Iosijesru 


* 
suntem-de naturalism in nuvela aceasta 
Inchinată cotidianului, Pentrucà Veresaev 
îşi socotește eroii In stme să ln poziție VALENTIN KATAEV: +0 ZI DE 


impotriva realității socials, în stare s'o 
transtorme, 

Celelalte două nuvele au în coman folt- 
sirea mitului. Dar nu sunt mituri cu vagi 
rezonante filosofice, Amândouă pornesc dela 
viaţa oamenilor și sensurile ce se desprind 
din ele sunt închinate oamenilor lor. Mitul 
păstrează nuvelele în vag, dar nu le răpește 
conținutul omenesc. 

s Steaua + rein tema prometeleă într'un 
spirit nou. Intr'o ţară legendară, un grup 
de tineri pornesc să aducă pe pământ o 
stea. Unul singur isbuteşte. Dar când se 
intoarce, lumina stelei desvăluie toate în 
adevărul lor erud. ŞI oamenii nu sunt în 
stare să sufere lumina prea tare. Viaţa lor 
trecută, mâruntă şi hâdă, li se pare pre- 
ferabilă. Aducătorul stelei piere, lumina 
se stinge, ŞI abia atunci, oamenii încep să 
prețulască lumina. După ce au cunoscut-o, 
nu mai pot trăi în intuneric, 

Mal interesuntă este ideea cuprinsă In 
+ Concursul » Doi pictori concurează cu 
aceeasi temă: portretul unei femei. Unul 
zugrăvește o creutură ideală, celălalt își 
pictează iubita. Şi privitarii, care la început 
se arată indignați pentrucă pictorul a avut 
îndrăzneala să-şi ia un model cunoscut de 
toţi, încep treptat să vadă o nouă frumuseţe 
în chipul ntât de familiar, Arta H ajută să 
cunoască mai bine realitatea. + Pâzitarul de 
asiti începu să plângă și cu mâna lui mur- 
dară Își şterpea lacrimile din ochii urduroși. 
SI i se pâru deodată că n'a știut să preju- 
iască ceea te a avut şi că numai din propria 


ODIHNĂ +). 


Dramaturgia sovietică marehează o nons 

eră În istoria artei teatrale, Seriitarii socie- 
tății socialiste, astăzi în drum spre comun- 
nism, urmând enlea indicată de Comitetul 
Centrul ul Partidului Comunist (bolşevic) din 
U.R.S.5., au creat o artă constructivă care 
reflectă gigantica frământare n lumii sovie- 
tice în voinţa et dârză de a duc= mai departe 
cuceririle Revoluției din Octomyvrie. Arta 
și deci teatrul sovietic, împlinește un rol c- 
tiv, transformator și mobilizator, In lupta 
clasei proletare, condusă de avantgardn 
ei, Partidul, pentru Intăptulrea planurilor 
economice staliniste, care asigură ridicarea 
economiei statului, și impotriva rămășițelor 
mentalității vechiului sistem. Eroul creat 
de dramaturgia sovietică este omul socia- 
list, eroul muncii colhoznice şi a întrecerilor 
din fabrici și uzine, luptătorul de partid și 
cel din partizanat, apol combatantul Insu- 
Beyit de pe frontul unti-bitierist. Conflictele 
teatrului sovietic au fast luate din actwali- 
tatea imediată și ele întrupează marile ela- 
nuri ale clasei revoluționare, patriotismul 
ei, spiritul ei de abnegaţit în lupta pentru 
construirea societății viitorului. 

Stilul de viaţă militant al societăţii su- 
cialiste a determinat deci o artă militantă, 
alimentată de treumătul maselor, proectând 
aspectele esențiale ale luptei pe care clasa 


1) Valentin Kataev: +0 zi de odihnă», 
Editura de Stat, But., 1948. 


+ OMANEASCĂ 
234 VIAŢA Bu 


muncitoare o duce pretutindeni impotriva 
reacţiunii, împotriva frontului imperialist 
și antidemocratic. 

Dramaturgia sovielică se situează deci pe 
un teren propriu, ne mai păstrând nimic 
din tradiţiile teatrului burghez- Un exemplu 
eldevent ni-l oteră piesa lui Valentin Ka- 
taev: +0 zi de odihnă » (tradusă în româă- 
meşte de d-nil Sică Alexandrescu şi Aurel 
Baranga), care a inaugurat actuala staglune 
a Teatrului Naţional- Modern. 

Piesa lui Kataev e o farsă și, evident, 
en nu reprezintă aspectele mari, eroice, ale 
vieţii din patria lui Lenin și Stalin, aşa cum 
apar ele în opera lui Gorki, Alexei Tolstoi, 
Simonov, Fadeev, Leonov sau Korneiciuk, 
Grupând o serie de situaţii pline de haz, 
piesa lui Kataev nu e totuşi o glumă gri- 
tultă. Ea intreprinde un examen critic și 
satiric al societăţii, combate tormalismul 
şi biuroeratismul, vehiculează Idei sănă- 
toase, recomandând conștiinciozitatea în 
muncă și răspunderea în indeplinirea dato- 
riilor cetăţeneşti. ; 

Fursa burgheză de moravuri avea un 
singur obiectiv : să amuze. De fapt conflictul 
farsei, mobilul ei, adulterul, era şi conflictul 
dramei burgheze, cu singura deosebire că 
drama trata «serios », rezolvând cu inevyi- 
tabilul toc de revolver sau cu efectele pa- 
harului cu otravă, pe câtă vreme farsa era 
genul facil, cultivând burleacul, caricatu- 
rizând personagii şi situaţii, escamotând 
gravitatea conflictului și sfârșind prin Im- 
păcarea tuturor. 

Personagiul central al farsei Ini Katnev 
este sexagenarul Zaiţev, responsabil cu 
aprovizionarea la un leagăn de copil, Zaiţev 
soseşte într'o Duminecă, la casa de odihnă 
«intre Brazi» unde se allă directorul 
Miusov, ca să obțină o aprobare a acestuia, 
fără de care nu se poate inaugura la timp 

- leagănul. Casa de odihnă are un regulament, 
care interzice intrarea streinilor pe bunul 
motiv că protejează odihna clienţilor săi. 
Ca să-l poată găsi pe Miusov, Zaiţev se dă 
drept soţ al unei personalităţi cunoscute, 
tractarista Clava Ignatine. De acl o seamă 
de incurcături care transformă casa de 
odihnă întrun adevărat infern. La capătul 
celor trei acte lucrurile se limuresc, Zaițev 


obține semnătura directorului Miusov și e 
fericit câ ponte deschide la timp leagănul, 
pentru care a renunțat la ziun de repaos, a 
călătorit cheltuind bani care nu i se vor 
deconta şi a riscat să fie dat pe mâna 
poliţiei ca impostor, 

- Zaiţev este deci un personaj pozitiv, 
un cetăţean conştiincios şi hotărit să în- 
frunte orice pentru a-şi duce sarcinile În 
bun sfârşit. Râdem copios de toate Incure- 
tarile în care intră, dar ne înduloşează 
perseverenja şi tenacitatea lui puse în 
slujba colectivității, 

Noun societate socialistă e clădită pe 
morala lul Zalţev, pe simţul răspunderii 
și al datoriei, pe devotamentul lui. Criticul 
sovietice E. Holodov, examinând întrun 
eseu producția dramatică a ultimilor ani 
în lumina scopurilor pentru enre mnilizează 
societatea socialistă, seria: + Construirea 
comuniamului cere dela popor o muncă fni- 
cordată, tar o muncă slät de încordată nu 
poate fi decăt conptientă și bazată pe conein- 
gere. Comportarea jajă de muncă esie aceea 
piatră de încercare pe care se perifică gradul 
de educaţie comunistă a [iecărnia. Compor- 
tarsa comunistă faţă de muncă se afirmă în 
lupia cu rămăşiţele moralei egotale capita- 
liste, rămăşiţe foarte vii şi, ceea ce este Joarte 
important, schimbătoare și adaptabile ta 
condiţiile luptei ». Zaiţev dă plept cu aceste 
rămășițe aie moralei egoiste burgheze şi le 
invinge. 

Farsa lui Kataev ridiculizează pedanteria 
şi formele goale, care-l disperează pe Zalţev 
şi-i aruncă în vâltoarea celor mal paradoxale 
şi mal comice situaţii, persiflează lipsa de 
modestie, curiozitatea și indisereția gura- 
livel directoare, frica și felul distrat al Iui 
Miusov, candoarea şi zâpăceala lul Dudkin, 
mitomania și bovarismele Dudkinei, rămă- 
şiţe pe cale de lichidare ale lumii vechi, 

„Pe de altă parte autorul notează trâsă- 
turile caracteristice, pozitive, ale lumii s0- 
vieliee: dragostea pentru muncă, interesul 
tineretului pentru întreceri şi pentru Imbo- 
gățirea cunoştinţelor tehnice, lupta pentru 
asigurarea unei vieţi fericite, ilustrate prin 
Cava lgnatiuc, Costia Galuşkin şi Zalţev. 


Vlaicu Bârna 


» PAVEL BAJOV; «FLOAREA DE PIATRĂ 


PAVEL BAJOYV:; + FLOAREA DE PIA- 
TRĂ s 3). 


Basmele din Urali ale Ini Pavel Bajov, 
cuprinse sub titlul « Floarea de piatră » în 
volumul pe care ni l-a oferit de curând 
Editura de Stat, au darul de a propune o 
lectură încântătoare cotitorilor de toate 
vârstele, dar și cel de a deschide probleme 
importante. Ne-am deprins a considera mi- 
turite şi întruchipările fantastice care popu- 
lează literatura populară ca niște produse 
ale unei mentalități primitive, mistice. De 
aci cei care cedează raționamentelor sim- 
pliate au tras concluzia că o literatură inspi- 
rată dintr'o ideologie raționalistă, materia- 
listă trebue să-și interzică sborul în Imagi- 
nație, să usuce fantezia, să ucidă basmul, 
Pentru aceştia, poveștile lui Bajov vor fi 
o sursă de surprize, un temei de nedumeriri. 
Pentrucă miracolul este climatul firesc al 
s Floarei de piatră »: intrăm aici într'o lume 
de voinici uriași de piatră care ascund 
comori nepreţuite, vedem pietre prețioase 
care sboară, stânci care se deschid magie 
cn niște buze enorme, lăsând să treacă 
furnici care crese mereu depășind dimen- 

siunea viţeilor şi care-și Imbracă cu graţie 
opinci grele de aur, Poloz cel mare, stă- 
pânul aurului, se preface după voie într'un 
şarpe enorm și birbos sau într'o fată rog- 
covană care-l ademenește pe muritori. Fiica 
lui Poloz are cozi care creso până la dimen- 
„siunea de douăzeci de stânjeni și pe care 
bătrânul vraci le poate trage după voe în 
pământ. Prin această țară minunată a 
basmelor circulă căpriari cu copite de argint, 
care indică muritorilor locul comarilor, se 
deschid peşteri tăinuite, lăsând să strălu- 
cească tezaure ca în o mie și una de nopţi. 
ŞI totuşi aceste feerii incântătoare, care 
se destășoară în cadrul clasic ul basmului, 
ascund o semnificație nouă, în care poate 
fi recunoscut umanismul profund al culturii 
sovietice, preocuparea de a oglindi sub 
haina legendei, realităţi sociale specifice, In 
evantaliul de fantazie pe care ele I deschid, 
respiră sufletul străvechi al poporului rus, 
imaginaţia sa produsă de o vitalitate sã- 


1) Ed. de Stat, Burc., 1948, 


235 


hătoasă, străină oricărui misticism, da- 
rurile, aspirația sa arzătoare spre libertate, 

Trebue observat, în primul rând,că fiinţele 
miraculoase cure populează « Floarea de 
piatră » nu țin de tărâmul misterului, de 
transcendent. Ela sunt un fel de «spirite 
ale pământului +, din familia acelor + Erd- 
geister + romantic. In ele recunoaștem uşor 
elementele naturii cărora poporul le-a co- 
municat viață, şi odată cu aceasta, concep- 
tiile sale morale, aspiraţiile sale. Astfel, 
« polnieii de piatră » care nu sunt decât 
munții Urali şi care-şi ascund cu strășnicie 
bogtiţiile de oamenii lacomi, Ei așteaptă pe 
somul cel adevăral + pe care-l vor rect» 
noaște atunci când acesta le va spune că 
râvneşte + cevy bun pentru norod », și-l vor 
deschide taina comorilor lor nestârșite. Un 
suflu profetic parcurge poveştile lui Bajov. 
In simbolurile conturate de minunile pe 
care le cuprind, se poate ușor citi dragostea 
pentru libertate, speranța că dreptatea 
pentru mulțimi nu poate să nu vină, acel 
dor nestins după dreptate care a clocatit 
întotdeauna în sufletul poporului rus, 
Aceasta este semnificația viziunii pe care 
o are Vasiouka, fetiţa sârmană, în brolha 


„eu nestimate din fundul pământului; hma- 


ginea fontastică a belşugului pe care a 
naște piatra destinată + pentru acela care 
va duce norodul pe drumul cel bun», nu 

este decât imaginea Uniunii Sovietier fe- 

cundată de spiritul creator al partidului Ini 

Lenin și Stalin. 

Feeria care Inflarește în basmele din 

+ Floarea de piatră + nu transformă în idilă 

viața oamenilor care se mișcă într'insu, 

nu ascunde realitățile sociale aşa cum se 

întâmplă cu nenumârate poveşti culese (și 
detormate după optica lar specifică) de 
scriitorii burgheziei. Eroji ini Bajov sunt 
lucrători în minele din Ural, Intr'o perioadă 
de cruntă exploatare. Scriitorul subliniază 
cu aseuțime condiția lor mizeră. Vasianku 
din « Cheia Pământului », suferă împreună 
cu ecilalți muncitori, samavolnieiile + mai 
marilor minei, inpodobiți cu țireturi, cu 
galoane », ea suteră de foame și de frig, în 
timp ce pietrele preţioase pe care le giiseşte 
trec granițele țării, imbogăţindu-l pe pro- 
prietarii minelor care trătesc în huzur. lar 


236 | VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


puterile naturii, iau partea celor necăjiţi 
şi sărmani, ajutându-l să descopere neste- 
mate, și pedepsesc pe cel răi şi lacomi, 
„personiticând astfel simţul pentru dreptate 
al poporului, 

Este important de semnalat că, până și 
in basmul « Fata cu părul de aur » în care 
substanţa fantastică și miraculoasă este 
mai stufoasă ca în celelalte, rolul cel mal 
important în determinarea cursului acţiunii 
1 au, în primul rând, calități specilic ome- 
neşti: Allip o cucerește pe fata cu părul de 
aur eu ajutorul unei vulpi năzdrăvune (care 
se metamoriozează foarte des într'o bâtrâ- 
nică, un fel de guvernantă a fetel — întru- 
pând astfel un personagiu clasic în poveştile 
de dragoste), dar mai ales, prin propriile 
sale puteri: prin perseverența sas prin răb- 
darea cu care o aşteaptă ani de zile, prin 
muncă. E semnificativ că Alip o obţine 
până "n cele din urmă pe fata cu părul de 
aur pentrucă Îşi tae un drum până la dânsa 
prin pădure, muncind din grou. Şi fn 
munca sa nu este ajutat de nicio putere 
supranaturală, 


Acesta este sensul basmelor lui Pavel 
Bajov: lauda muncii omeneşti şi dragostea 
pentru popor, aspiraţia spre mal multă 
dreptate între oameni, s Floarea de piatră + 
ne dovedeşte că nu e nevoe să ronunțâm la 
încântarea pe care ne-o comunică plăsmui- 
rile fanteziei, atunci când vrem să cuprin- 
dem în literatură liniile realităţii sociale şi 
valorile morale ale noului umanism, ale 
|deologie! marxiste. Dimpotrivă, ele dove- 
dese că sufletul sovietic îmbogățește și mai 
mult și umunizează culorile tradiționale 
ale legendei. 

“Traducerea d-lui Kernbach reușește, în 
mare măsură, să transpună în limba noastră, 
sfätogenia și desinvoltura povestitorului 
popular pe care o bănnim în original, Do- 
rința de a sublinia caracterul popular al 
narațiunii, i face Însă uneori pe tradu- 
câtor să alunece în intorsături folklorice 
căutate şi în expresii de un autohtonisna 
strident, care ar fi putut să lipsească, 
Cu atât mul mult cu cât versiunea pe 
cure ne-o oferă are merite literare incon- 
Lestabile, 


Ü, Popper 


PIE i Dl! 


- 


PE MARGINEA UNUI DISCURS 
ACADEMIC 


Discursul d-lui Prof. Traiun Săvulescu, 
preşedintele Academiei Republicii Populare 
Române, rostit în ziua de 18 octomvrie 
1148, cu prilejul deschiderii primei sesiuni 
de lucru a Academiei, merită o atonţie deo- 
sebită t). Pe lângă prețioasele indicații 
Asupra programului de lucru al acestei înalte 
instituțiuni culturale, discursul conține pa- 
gini de usturătoare critică la adresa fostei 
Academii Române. 

Parcurgându-te, cititorul poate reconstitui 
imaginea fostei Academii, reprezentantă a 
umei mentalități de clasă, intolerantă, ra- 
sistä, sarăă lu nevoile reale ale țării, izolată 
Într'un egoism feroce, convinsă de nemurirea 
reprezentanţilor săi, de intangibilitatea și de 
infabilitutea ei. 

Organ al Societăţii burahezo-moşioreşti, 
recrutându-și membrii, de cele mai dese ori, 
din clientela mai marilor zilei — cu excepții 
onorabile, indicate în mod expres de oru- 
tor —, Academia Română apare ca reprezen- 
tanta tipică a societăţii poustre în faza pre- 
capitalistă, cu toate păcatele și scăderile ei. 

D-l Prof. Săvulescu insistă cu dreptate 
asupra politicii culturale n fostei Academii 
care se rezuma în izolarea în burnu de Liides 
şi. dezinteresarea de mersul literaturii și 
artelor. Amintim, cu acest prilej, zecile de 
pagini de maculatură + științifică » publi- 
cate de uceastă instituție + culturală », de 
publicaţiile Lâră prestigiu și fără căutare, 
care zăceau, În vraluri, vitate prin unghe- 
rele lbrăriilor și depozitelor din țară, 


1) Ştiinţa, literatura, arta şi slujitorii lor 
în Republica Populară Română, Bucureşti, 


Nu putem uita — și astăzi, în zilele de 
eliberare și de izbândă a socialismului, amin- 
tiren e pleantă — prigoana rasistă patro- 
nată de Academia Română, prin 1936, €x- 
plozia de bucurie a unui pretins mare serii- 
tor, membru cu vază al acestei instituții, 
care se lâmia în [aţa redactarilor unei re-. 
viste, că depusese la Parchet o plângere fnt- 
potriva unui seriltor democrat, acuzat de 
+ pornografie », și arestat mai târziu în baza 
acestui denunț. 

Precum nici ieșirile furibunde prin vlu 
gralu și prin seris, Intovărășite de gesturi 
speclaculonse, ca, de exemplu, înapalerea 
decoraţiilor primite, ale altor corilei al 
coaliției obscurantiste, campaniile de presă 
din + Universul + lui Stellan Popescu și 
+ Neamul Homânese +, regisate, din culise, 
de birourile Academiei Homâne, și alte ma- 
nifestări rasiste sau legionare de acelaşi fel. 

D- prof. Traian Săvulescu, în excelentul 
său discurs, dărâmă toţi aceşti idoli hidoşi. 
D-sa nu ne lasă, însă, sub această penibilă 
impresie, ci are grijă să traseze programul 
de lucru n] Academiei celei noi, încât trebue 
să-l lim recunoscători atât pentru curajul 
de a bieiui târă milă moravurile oamenilor 
de jeri, cât şi pentru Imaginea luminousă 
ce ne-o dă a zilelor de mâine, când Aca- 
demia Republicii Populare Române se va 
consacra întru totul muncii științifice pla- 
nificate, în slujba poporului, 


- Al. Rosetti 


MOMENT CULTURAL 


Guvernul a acordat un credit de 16 mi» 
lionne de lei pentru imprimarea unui 
dicționur tehnic, care a fost realizat de un 


2 38 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


colectiv de ingineri și urmează să apară, 
masiv, în anii care vin... Se face astfel 
un pas fără precedent la noi, în opera de 
promovare industrială a ţării și în acelaşi 
timp se pune li dispoziția tehnicienilor 
români, ingineri și meseriaşi, un instru- 
ment intelectual menit să le organizeze şi 
să le sporească, cu eficacitate, cunoștințele 
sau să le ajute să-și poată verifica, fără 
ocol şi tără pierdere de timp, intormiția. - + 
Dacă mal adăopăm că se pregàteşte şi un 
mare dictionar ai limbii române, nu atât 
de mare cât cel care n paralizat în ger- 
mene inițiativa răposatei academii române, 
cl unul util şi utilizabil, alcătuit prin 
grija și truda unui colectiv de crudiţi mi 
filologiei, urātām că sunt perspective imbu- 
curătoare ca o lacună, în structura de 
temelie a culturii româneşti, să fie um- 
plută... E aproape penibil să constatăm 
că mu se găseşte în limba română nicio 
enciclopedie sub formă de «dicţionar, care 
să îmlosnenscă munca și studiul temelor 
românești. .. Dacă vrei să seril despre un 
act Istoric al unui popor streln, enciclo- 
pedia lui naţională (dacă o al acusă) îţi 
dă posibilitatea ca în două trei minute să 
verifici orice dată, orice presupunere în 
legătură cu subiectul tău, In cazul cel mai 
rău o găseşti la o bibliotecă publică. In 
orlice caz te consaeri miezului lucrării frå 
grije... Dacă tema tu este o temă romă- 
nenscă, eşti condamnat să consulți răs- 
foind băbeşte atâtea volume câte mume y 
referințe conține Iucrarea ta... Suu să te 
condamni ln periferica performanță de n 
[i un fenomen al memorizării... Dintre 
încercările mal vechi, onorabilă pentru 
timpul și condițiile el, singura de men- 
Vionat este aceea n lui Diaconovici Loga, 
astăzi piesă de muzeu... Celelalte sunt 
de o precaritate, care te rușinează cu 
român... Epnizarea lor dovedeşte numai 
câtă nevoie a fost în viața culturală a 
României de un dicționar enciclopedic. 
Veche nevole, simțită încă dela începul 
de doi dintre ctitorii culturii românești, 
pe care timpul îl aduce tot mal mult în 
primul plan. lată ce propunere făceau 
şncă din 1846, Nicolae Bălcescu ţi M. Ko- 
gălnicenna singurului for d» cultură atunci 


la noi, + Asociației Literare + dia Bw- 
cureșii. 

+ Una din cârlile care ar contribui foarte 
mul! la răspândirea gustului citirii şi mai 
ales a cunaștinții istoriei naționale, ar [i 
neprețuil un dicționar biografic, care să 
cuprindă viețile celor mai însemnați Români, 
din toate țările şi din loale veacurile. O 
asemine carte, singuru scriere istorică, ce 
după starea de atunci a istoriei se poale 
jace, ne îndalorim a o prelucra, după modul 
şi marşa ce însuși acel comitet ne-ar prescrie. 

Din parte-ne însă ne indatorim ca această 
operă să nu coprindă mai puțin de două 
tomuri în 5 (materia fiind bogată) şi ao 
serie pănă În termin de un an, dela tnou- 
viințarea comiletului. 

Manuseriptul va [i trimis în patru rân- 
duri. Şederea noastră In Paris precum şi 
scumpelea traiului nu ne iartă ca să pre- 
lucrăm această seriere |ără onorare. De 
aceea, dacă cinstitul comitet socotește că 
scrierea propusă poate să răspundă la scopul 
soțietății, atunci noi ne îndatorim a o com- 
pune cu condiții de a ni se da o sumă de 
patru sute de galbeni pentru toată opera, 
ție că ca să coprindă două tomuri, [ie şi 
mai mult, lar banii asemenea să ni ae 
răspundă în pairu termine, adica după 
primirea a unei pătrimi de manitserij să 
ni se trimită o pătrime din sumă. 


(ss) N. Bălcescu, M. Kogălniceanu 


+ Societatea Lilerară », o întovărăşire de 
particulari filantropi, nu a găsit se vede 
suma necesară şi cel doi fruntași ni epocei 
au fost siliţi să renunţe la iniţiativa lar. 
Dar cecen ce nu putea realiza o societate 
particulară la 1845 ar fi fost firesc să ren- 
jizeze o asociație patronată de stat sau 
de-a-dreptul statul în suta de ani carea 
urmat. Un dicţionar enciclopedic este o 
chele culturală semnificativă pentru viaţa 
de stat, o modalitate culturală a cărei 
carență stigmatizează o civilizație. O Ro- 
mânie nauă trebue să-și facă o condiţie 
de existență reală din alcătuirea şi punerea 
ia dispoziția poporului a unor asemenea 
opere colective. 


Cami! Pelreseu 


VIATA 
AS 


REVISTĂ A SOCIETĂȚII SCRIITORILOR DIN R.P.R. 


INFĂPTUIRI ŞI PERSPECTIVE ; 
de N. MORARU 


PAUL GRORGESCU 
e Stalingradului“, de cr repeimeşte-mă 
ep a A iai s4 500: deapre anul 1497", de Janet — 
: ip yN unnai am e m, de Boris Poleroi — O ANT 10. 
ITR00Ă + Betazal dS af e Dertold, Brecht — VIIRA CĂLIN: „Gron ` 
paasa”, IAN ? „Azila! de noapte“, de ' 
Qorki rs ' au : „Penetea omului", de Cisude M x 
Eir inte 10 asadota“, de August Tasobsohn A: 
ASLEN - NOTB 5- 
AL. BOSRTTI: Ansamblul de dansuri populare gtorgiena— CAMIL PETRRSOU : 


Guvernul is testa | 
+ . 
EDITURA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


REVISTĂ A SOCIETĂȚII SCRIITORILOR DIN R.P.R. 


COMITETUL DE DIRECŢIE: 


Ion Călugăru — Miron Constantinescu — Gdal Gàbor 

Corin Grosu — N. Moraru — Perpessicius — Camil Petrescu 

Mihail Ralea — L. Răutu — Al. Rosetti — Zaharia Stancu 
Cicerone Theodorescu 


$ 


REDACTOR -ŞEF : Cicerone Theodorescu 
SECRETAR DE REDACŢIE: Corin Groru 


* 


ABONAMENT ANUAL 


INSTITUȚII a... de o. bee Lei 5.000 
SINDICATE, ŞCOLI assesses m 3:000 
PARTICULARI a.s ee ecce os CEE AN z.800 
MEMBRI U.S.A.S.Z. MUNCITORI, STU- 

DENȚI, ELEVI, MILITARI ..sssrs n 1.500 


REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA: 


EDITURA PENTRU LITERATURĂ ȘI ARTĂ 


REDA A: „ob E] 
BD. ANA IPĂTESCU Nr. 39— TEL. | omora Aripa a RE 


BUCUREȘTI 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


ANUL I, Nr. 7, DECEMVRIE 1948 


ÎNFAPTUIRI ȘI PERSPECTIVE 


Acum un an, lupta unită a poporului nostru, în frunte cu clasa muncitoare 
condusă de Partidul Muncitoresc Român a dus la înlăturarea monarhiei, — 
puternică rămășiță feudală, — deschizând drumuri noui de desvoltare țării 
noastre, Acest mare eveniment istoric venca în urma izgonirii din Guvern. 
a reprezentanţilor burgheziei. Astfel, poporul nostru, depășind încă una din 
piedicile aşezate în drumul său spre scuturarea deplină a cătuşelor exploatării, 
a realizat şi o transformare calitativă. Prin înlăturarea monarhiei, Statul nostrus 
a căpătat și mai evident caracterul de Stat popular adică de stat în care poporul. 
însuși se află la conducere, în care primează interesele poporului iar întreaga: 
politică este dusă conform năzuinţelor și vrerii sale, Mai clar, Statul nostru 
a devehit stat al oamenilor care trudesc harnic întru ridicarea Patriei, spre 
binele tuturor făurind conștient o lume nouă, eliberată de cumplita strânsoare 
a exploatării. După câteva săptămâni, desvoltându-şi raportul la Congresul 
Partidului Muncitoresc Român, Gh. Gheorghiu Dej, secretarul general al 
P.M.R., definea astfel caracterul statului nostru: j 

« Stat al oamenilor muncii manuale și intelectuale dela orașe și sate, unde 
toată puterea emană dela popor, fiind exercitată prin organe alese de 
popor ». 

In adevăr, înlăturarea monarhiei, a consfințit de fapt marele adevăr că 
poporul a devenit stăpân în țara lui. Lupta dusă sub conducerea Partidului 
revoluționar al clasei muncitoare a dus nu numai la izgonirea reprezentanţilor 
burgheziei din Guvern, ci a cerut și a realizat o nouă structură statală po- 
trivită acelor modificări fundamentale care au avut loc. Dar inlăturarea - 
lității n'a însemnat simpla realizare a unor alte organisme de conducere ino 
stat. Insăși temeliile societății s'au modificat, Aceste modificări cereau să fie 
consfințite printr'o Constituţie nouă. Și efectiv, Constituția Republicii Popu- 
lare Române, adaptată de prima sesiune a Marei Adunări Naţionale, este un 
rezultat al desființării regalității. Inlăturarea monarhiei a dus și la o. 
adâncă transformare a realităților dela noi, Pe baza Constituţiei, şi în spiritul 
ci, s'a înfăptuit marea prefacere revoluționară — naționalizările, Şi au urmat 


4 


alte reforme însemnând mereu pași h 
largi populare sunt mobilizate de Part 
tunos al transformării revoluționare 


VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


otărîți înainte, spre socialism. Massele 


idul clasei muncitoare în procesul fur- 
a țării noastre, ducând la reforme 


adânci, structurale. Caracteristic regimului democraţiei populare este perma- 


menta mişcare înainte, în proces 
populară în trecerea ci sp 
rezolvarea lor antrenează altele pe o 
în structura așezărilor noastre soc 
sup 
politic şi economic impun sc 


de transformări înnoitoare. Democraţia 
re socialism pune mereu probleme noui, iar prin 


treaptă superioară. Aceste transformări 


iale generează modificări esențiale = 
structură, în ideologie, în cultură. "Transformările pe plan social, 
dtz sta E imbit largi și cuprinzătoare în domeniul științei 


şi artei, moralei şi psihologici. Massele participă activ. şi gate P 
înfăptuirile ai căror martori activi suntem și niciodată țara noast "i 
cunoscut o atât de vie şi masivă activitate a celor mai largi pături paas 
Nici nu s'ar fi putut altfel pentru că niciodată în trecut poporul nostru 
făurit lucruri atât de mărețe ca în zilele noastre. Lenin spunea: 


+ Numal odată cu socialismul 


incepe o mişcare inainte rapidă, veritabilă, 


cu adevărat de massă, cu participaren majorității populației și apoi a întregii 


populații, în toate domeniile vieții sociale și personale ». 


In țara noastră, În cursul primului an al Republicii Populare Române 


apar elemente socialiste si odată cu ele, 
poporului la viaţa obșt 


tot mai activă și mai largă e participarea 


cască, la munca conștientă constructivă care devine 


sarcină de onoare. Importante mijloace de producție sunt astăzi proprietatea 


Statului, proprietatea poporului. Econ 


omia țării se planifică. In luptă ascuțită 


împotriva elementelor exploatatoare se făurește și se întărește sectorul socialist. 
El este fructul luptei clasei muncitoare, conștienta făuritdare a lumii artă 
Si odată cu aceasta, se transformă oamenii însăşi. Alta este atitudinea 

față de muncă. Devenită onoare, din povară, munca sc can ci AE 400 
într'o justificare a existenţei și atitudinea faţă de muncă devine criteri pă 


care poate fi judecată condiția morală 
de oameni anonimi care altădată erau 


a cetățeanului. lată de ce, massa aceasta 
cuprinși într'o expresie ceţoasă — popu- 


laţia — se individualizează, fiecare devine om aducând ca atare ze ma 
ea conştientă la efortul luptător în mers înainte, iar poporul devine cu caci 
suma oamenilor care trăiesc și muncesc laolaltă, făurind colectiv şi persona 
istoria. Intrecerea socialistă a cuprins fabrici si uzine, birouri şi ateliere, 
Dacă altădată se pronunțau nume de bogătași, de bancheri, de mesa 
afacerişti, iar presa mercantilă le descria aventurile scandaloase, og pă f 
-totodată şi caracterul unui regim bazat pe exploatare de clasă având ca diri- 
guitor pumnul de exploatatori fără milă, astăzi — presa nouă, presa socialistă, 
descrie eforturile poporului şi înfățișează oameni muncii povestind drumul mul 
dor greu dar nobil în viaţă, drumul luptei şi suferinții, drumul construcţiei și 
victoriei. Şi în această lume a oamenilor care trudesc pentru ziua luminoasă 


de mâine, case viețuiesc luptând și 


luptă pentru a trăi mai bine, fiecare zi 


INFĂPTUIRI ȘI PERSPECTIVE 5 
nouă aduce un pas înainte. Viaţa aceasta de luptă e grea. Ea cere sacrificii. 
Succesele dobândite, cer noui eforturi şi incordarea tuturor energiilor, În 
lupta acută impotriva dușmanilor din afară, care nu renunță la gândul de a 
opri mersul spre socialism al țării noastre, în lupta impotriva dușmanului 
de clasă, intern, — a elementelor exploatatoare dela orașe și sate — nu poate 
fi nici linişte, nici pace. Mersul înainte al Istoriei cere rezolvarea problemelor 
care se ridică și În vederea rezolvării lor se pun in mișcare massele largi 
ale poporului, în frunte cu clasa muncitoare, organizate şi conduse de Par- 
tidul Muncitoresc Român. ~ 

Cu prăbuşirea monarhiei, a dispărut încă una din rămășițele importante 
ale feudalismului, încă o piedică in drumul liberator al masselor, încă un 
element care căuta să rețină în loc istoria și ne trăgea înapoi, spre sapa de 
lemn, spre neştiință de carte, spre pelagră și întuneric, Dar prăbușirea rega- 
lității a nimicit încă una din prejudecățile cultivate de burghezie — preju- 
decata tradiției și «popularității » monarhiei. Nu s'a scurs încă un an și 
ți se pare aproape de necrezut că în 1947 România avea «rege» şi poporul 
suporta această rușine. Se vădesc de aci două constatări; pe deoparte, faptul 
că monarhia niciodată n'a fost populară în masselt poporului nostru, fiindu-i 
totdeauna ostilă, iar pe dealtă parte, cât de repede se desvoltă conștiința masselor 
populare, conștiința de clasă, în mijlocul acestor transformări trepulante, în 
aceste condițiuni de prefaceri revoluţionare. 


Un an de adânci transformări structurale a fost totodată și un an de pași 
inainte în domeniul culturii. Reforma Învățământului, organizarea Academiei 
Republicii Populare Române, seria de legi şi decizii cu privire la diferitele 
probleme de artă: premii naționale, organizarea expozițiilor plastice, juriile. 
etc. au oglindit de fapt acele deplasări care trebuiau să se producă în supra- 
structură, Lenin spunea: 


t.. Inainle, mintea umană şi geniul său, ctea numai peniru a da unora, 
toale bunurile tehnicei și ale culturii, lipsind de tot ce este mai necesar pe alții — 
de desvoliare şi de cultură. Astăzi, toate minunile tehnice, tomie cuceririle culturii, 
vor deveni bunul intregului popor şi niciodată de acum Înainte mintea și geniul 
uman nu vor fi folosite ca mijloace de #lolenjă — ca mijloe de exploatare +. 


Cuvintele acestea au fost scrise de Lenin în plină frământare revoluțio- 
nară, În plină luptă impotriva capitalismului. Smulgând din mâna exploata- 
torilor bunurile civilizației şi punându-le în slujba masselor populare, se 
deschide o eră nouă în desvoltarea culturii omenești. Dar fără aceasta, nici 
mu este de conceput mersul inainte al lumii, pentrucă nouile descoperiri, 
nomile cuceriri, presupun înșiruirea și punerea la îndemâna oamenilor a 
întregului patrimoniu al civilizației, devenit bun al masselor iar nu al uni 


ý VIAȚA ROMANEASCA 
pumn de exploatatori, În țara noastră, stâpân e poporul, puterea este în 
mâinile lui şi ea se exercită în interesul său. Efortul masselor muncitoare 
trebue întregit de masiva contribuție a intelectualilor care rup cu lumea 
veche şi-şi pun cunoștințele, energiile și elanul în slujba marei cauze a clasei 
muncitoare: desființarea exploatării omului de către om. Care inginer nu vi- 
scază să devină un mare descoperitor în construcții și tehnică, un descoperitor 
de noui adevăruri neştiute încă de nimeni? Care medic tânăr nu visează 
calea muncii savantului? Care om de artă nu visează să devină mare 
prin creaţiile lui memorabile? Dar cum poți fi mare, cum poți fi iubit de 
oameni, decât punându-te în slujba lor? "Trăind cu năzuințele lor, pândinei 
din drag pentru ei, suferind pentru ei, muncind pentru ei, creând pentru ei. 
Şi măsura în care poporul ia în mâinile sale frânele vieţii, în aceeași măsură 
el chiamă toate forțele creatoare să-și dea obolul în mărimea putinței lor, 
la marea operă socială pornită. Acest proces s'a petrecut și în ţara noastră 
'și spre cinstea intelectualilor trebue spus, că majoritatea lor au făcut cauză 
„comună cu.poporul muncitor și s'a așternut pe muncă spornică, Vorbind 
“în numele Comitetului Central al P.M.R., la deschiderea Academici Repu- 
wblicii Populare Române, Gh. Gheorghiu-Dej spunea: 


+ laolaltă cu toate domeniile vietii noastre de atat, Wiinju, literele și artele, se 
deseollă matiăzi pe in nou függ; ele încep să fie pitte în slujba poporului munritar, 
In Kujda consiruirii sacialisinutusi », 


şi apoi; 


seve tar Anali excite wsha tn emanuue si mimoaren da stina 
si Nnr e. 


incheind asfel: 


* ++ Pornim ia “organizarea planificată a economiei. Iudusirialicarea ţării, 

ridicarea nivelalui "priculturii noastre legale de Linbunătăjirea nivelului de riuță 

1 & poporului, crerazii nebânuite prsibilităţi de ereajie pe târât muncii ştiinţifice, 

Poporul muncitor așteapiă dela vumenii de ştiinţă, tiere şi arta, aportul lor în 

rezolvarea ueestor probleme şi va şti ză le dea locul de frunte pi să-și cinsteuacă 
corespunzător et roln? deosebit de mare pe cure Îl are activitatea lar +, 


„+ Măreţele transformări sociale cer o uriaşe revoluție culturală, O țară 
de analfabeți cum era România, se transformă din temelii. Dela rudimen- 
tarele exploatări industriale şi artisanat, trebue să făurim o industrie grea; 
„în locul, plugului de lemn, o agricultură. înfloritoare, mecanizată. Acestea 
toate alcătuesc condiţia ridicării nivelului de trai material și cultural al po- 
porului. Dar pentru pccasta este necesar efortul general care permite izgo- 
airea, prejudecăţilor și misticismului dela sate, stărpirea ignoranței şi a fata- 


La N 


ÎNFĂPTUIRI ŞI PERSPECTIVE 7 


tismului ucigător. Făurirea socialismului cere permanenta calificare culturală 
a luptătorilor pentru realizarea lui. Vorbind comsomolilor, Lenin spunea; 


s Toată lumea vorbește despre lichidarea anatfabetismulu!. Ştii că într'a țara 
anaifabetă nu se poale construi soeietulea comuniităz san Partidul să dea a lazinră 
umumii, smu să jie indrumală o anumită parte a celor mai buni aclivișii câtre 
această muncă. Trebue cn Insâsi generația tântră să se apuce de acest acru e. 


Cuvintele acestea adresate tineretului sunt perfect valabile pentru toți 
oamenii cinstiţi care fac cauză comună cu poporul. Nimic nu pică din cer, 
Socialismul se făurește prin muncă și luptă încordată. lată de ce seoretarul 
general al P.M.R.-ului, a adresat chemarea sa și către intelectuali, iată de ce 
I. Chişinevschi, secretar al P.M.R.-ului spunea: 


“Să nu ne jacem basi iluzia că din țara noaxirå au stispărat taţi dugenanii 
popornini şi ai democraţiei. Daymanii ţării, ai iibertăţii, ai culturii an suferit 
lovituri sdrabitoare, au josi imlepărtați pentru luldeaunu delu cărei Statii, dar 
value ne Înstamn că nu mei Încearcă să ridice capul. în eforiul tor de a aubrtinau 
niitatea poporului mad, cercurile imperialiste străine nu se anu tndärat dela 
niciun mijloc, Pentru a-şi atinge scopurile lor mârşave, ei folosesc pe alocuri agenţi 
cure încearcă să Împrăștie confuzia yi obseurantisnnel pe care tot ei lenn Intre- 
buiinţal în masse decenii deanindal Şi me strdau la cele mai firgănfate forme «de 
prostire a wuñenilor mal puțin luminaji +, 


Primul an al Republicii Populare Române a dovedit in ce fel Partidul 
clasei muncitoare înțelepe să înfäptuiască revoluția culturală, Socotind că 
arta și ştiinţa fac parte integrantă din cauza penerală a clasei muncitoare, 
P.M.R. a incadrat sarcinile oamenilor științei, literaturii și artei, în sarcinile 
generale ale revoluției sociale. Problemele culturii au constituit totdeauna 
obiectul atenţiei chibzuite a clasei muncitoare, iar Gh, Gheorghiu-Dej, se- 
cretar general al P.M.R.-ului, făcând la Congresul Partidului din luna Fe- 
bruaric raportul politic genera! s'a ocupat de aspectul ideologic cât şi de cel 
practic educativ al culturii sub diferite aspecte. În aceeaşi vreme, Congresul 
a socotit necesar a pune problema grijii pentru artă și ştiinţă şi sub aspectul 
creării unor condiţii prielnice, Astfel, Rezoluţia Congresului spune: 

* PAN. va aconta o aleuţie deosebită creării de condițiuni prielnice desvol- 
tării artei şi culturii puse in serviciul poporului şi va arăla toată solicitudinea 
slujitorilor ştiinţei și artei». 


N'au trecut nici şase săptămâni și iată că Marea Adunare Naţională vota 
moua Constituţie înscriind alături de egalitatea in faţa Legii, fără deosebire 
«de sex, naționalitate, rassă, religie sau grad de cultură, a tuturor cetăţenilor, 
alături de dreptul la odihnă garantat prin măsuri concrete şi dreptul tuturor 
1a învățătură garantându-l printr'o serie de măsuri, care stau la temelia re- 
“formei învățământului. Pe temeiul Constituţiei, învățământul nostru a devenit 


«democratic, popular și științific, pus în slujba poporului, în lupta sa pentru 4 


8 VIATA ROMÂNEASCĂ 


făurirea socialismului. Prinnou a structură a învățământului public, întemeiat 
pe adâncile prefaceri culturale a masselor, Articolul 23 din Constituţie arată că - 


s Statul încurajează şi sprijină descoltarea pliinjei şi artei şi organizează insti- 
bule de cercetări, biblioleci, edituri, teatre, muzee, conservaluare », 


In statul oamenilor muncii dela orașe şi sate, hotăririle Partidului mate- 
rializând năzuința masselor devin îndrumări călăuzitoare pentru întregul 
popor. Nu este loc pentru demagogie, nu este loc pentru iezuita înscriere a 
unor percepte care să rămână pe hârtie. Cele inscrise în Constituţie, devin 
realitatea vie într'un ritm ne mai întâlnit în istoria țării. Reforma învățămân- 
tului public a fost urmată de desființarea vechii Academii, acel cuib al reac- 
țiunii. In locul ei s'a înfăptuit Academia Republicii Populare Române, bazată 
pe principiul înrudirii în efort constructiv al omului de știință și artă cu marea 
massă a oamenilor muncii, bazată pe principiul legăturii vii între teorie și 
practică, pe principiul promovării elementelor tinere dotate şi de mare per- 
spectivă. In cursul acestui an au fost desființate asociaţiile și fundațiile reac- 
ţionare, care ani de zile, cu blazoni regali acopereau hidoasa lor muncă dia- 
bolică de otrăvire a sufletelor. Cu dispariția acestor organisme s'au eliberat 
fonduri însemnate pentru înființarea și promovarea Așezămintelor populare, 
cum sunt « Nicolae Bălcescu +, Căminele culturale dela țară, etc, În cursul 
acestui an s'au sărbătorit o sută de ani dela Revoluţia din 1848 și pentru prima 
cară a fost înfățișat poporului nostru, atât caracterul progresist al acesteia 
cât și forțele reacționare care au căutat s'o frâneze și s'o abată din drum. 
In cursul acestui an, au fost rupte cinematografele din mâna capitaliștilor 
și prin naționalizare, transformate întrun bun al masselor populare. Printr'o- 
nouă organizare, expoziţiile de plastică sunt pe cale de a deveni nu numai 
un stimulent al picturii și sculpturii noui, realiste, ci în aceeași vreme mijlocul 
de a cuprinde talentele tinere şi cele în vârstă din toată țara în strădania înfă- 
țişerii vieții adevărate, dinamice. A apărut Legea Premiilor Naţionale, dove- 
dind grija regimului popular pentru opera de artă și artist. Reforma Invăţă- 
mântului artistic aduce sute și mii de elemente talentate din sânul masselor- 
muncitoare în institutele de artă. Din palatele regale s'au ridicat picturile 
şi sculpturile de valoare care impreună cu acelea din muzeele altădată închise 
oamenilor muncii, vor forma bunul cultural de care se vor bucura şi cu aju- 
torul căruia se vor instrui sute de mii de oameni ai muncii. O comisiune largă 
lucrează la un proiect de reorganizare ştiinţifică a muzeelor care va face po- 
sibilă o instruire serioasă a aceluia care va căuta să cunoască istoria desvoltării 
artei plastice pe baza desvoltării întregii societăți omenești. Insăși vechiul 
palat regal, cuibul orgiilor Hohenzollernilor şi a tuturor comploturilor în- 
dreptate împotriva poporului, va deveni o mare pinacotecă. In străduința 
sa de a da poporului o carte bună și ieftină, Partidul şi Guvernul țării au 
dobândit primele succese în scăderea prețului cărții și mărirea simțitoare- 
a tirajelor. Biblioteci noui au luat ființă la orașe şi sate. Ele sunt puse la dis— 


IVE 9 


poziţia oamenilor muncii, În teatru, bătălia fimpotriva sectorului privat, mer- 
cantil și pornografic, s'a terminat cu vi trului de stat. Aplicând linia 
Partidului și Guvernului în problema Băţibnală, au devenit teatre de stat 
şi instituţiile similare de limbă maghiaţăză idiș. Repertoriile teatrelor sunt 
la un nivel ideologic superior celui de a i 
atât de mult teatrul, opera și concertele 
sesc bilete, 

Dar toate acestea sunt departe de a corespunde setei de cultură a 
poporului și nevoilor sale mercu crescânde în acest domeniu. Au luat ființă 
instituţii de artă noui, apar cărți din ce în ce mai multe, ziarele apar în sute 
de mii de exemplare, dar toate acestea încă sunt insuficiente față de marea 
foame de carte, de cultură, a acelora care au pășit hotărît pe drumul socialis- 
mului. Se fac eforturi pentru a lărgi rețeaua cinematografelor, mai cu seamă 
la țară, pentru a înmulți numărul bibliotecilor și a le înzestra cu cărți, pentru 
a face posibilă deplasarea teatrelor în toate colțurile țării, pentru înzestrarea 
cel puțin a căminelor culturale sătești cu aparate de radio. 

Pe baza indrumării date de Partid, Statul caută mijloacele potrivite pentru 
rezolvarea acestor mari și complicate probleme, în condiţiile in care construirea 
socialismului și începerea planificării economiei, cer îndreptarea tuturor 
forţelor spre industria grea, spre ridicarea producţiei. i 

In faţa oamenilor de cultură din țara noastră, se pune sarcina de a munci 
fără preget pentru a corespunde măreței misiuni de a contribui la opera edu- 
cării omului nostru nou, a acelui om care se naște şi crește în tumultul 
transformărilor revoluționare pe care le trăim. Cât de mărețe perspective a 
deschis Republica literaturii și artei ! Și mai cu seamă la o cât de splendidă 
trezire la viață conștientă, au dus bătăliile ultimilor ani. Numai rețeaua de 
școli pentru lichidarea analfabetismului, numai miile de echipe artistice sin- 
dicale și țărănești înfăptuite în acești ani, numai creșterea impetuoasă a talen- 
telor tinere, dovedesc ce forțe creatoare, nebănuite, sălășluesc în sânul maselor 
largi populare. = 

In grija sa pentru oamenii științei și ai artei, regimul democraţiei populare 
a făcut eforturi în cursul acestui an. A fost fără îndoială, încă prea puțin față 
de ceea ce trebue făcut. Și totuși, niciodată în alte vremi, ştiinţa și arta n'au 
constituit obiectul unei griji atât de atente, ca în vremurile de astăzi. Acor- 
darea fondului plastic a dus nemijlocit la crearea unor condiţii favorabile 
pentru sculptori și pictori, care, și în urma sprijinului ideologic puternic 
dat de Partidul clasei muncitoare, înfăptuiese o cotitură în creaţia lor. Pe 
tărâm literar, au apărut primele rândunele noui. Nu este vorba numai 
de nuvelele şi poeziile din periodice, ci și de lucrările de mai mare respi- 
raţie, romane ca o Descuulţ » şi ¢ Negura », piese de teatru etc. Fără îndoială, 
sunt semnele dintâi, dar cle anunță roadele de mâine, căci in lucrările 
tinerilor ca și în ale celor mai în vârstă, incep a se aborda temele noui de 
aiață, de luptă și totodată, apar eroii, constructori ai acestei vieţi. 


10 ` VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Și după cum mersul înainte e condiționat de luptă ascuţi i 
dușmanu A lui de clasă, împotriva elementelor zbat a As a a 
ca și împotriva imperialismului unit în jurul incendiatorilor de războiu din 
Statele-Unite, după cum -făurirea României socialiste este o problemă de 
încordare a forțelor, de înlăturare prin efort comun a lipsurilor şi de uria 
mobilizări de mase, în munca de zi de zi, plină de abnegaţie și de avânt e 
aşa, frontul cultural cere unirea forțelor creatoare, ascuțirea tăișului acestei 
minunate arme — artă și știință — care, pusă în slujba poporului muncitor, 
să lovească fără cruțare în dușmanii săi, deschizând noui pârtii pentru i 
gari drumul spre victoria finală, 

Nume noui au apărut în literatura noastră. iții is 
în muzica noastră, Plasticii au realizat lucrări iara ara ateliere 
faţa oa act Toate acestea, constituesc de abia puncte de plecare. Ochiul 
maselor populare se îndreaptă cu i i iecti 
oii depre ar el dar și cu cântărire obiectivă spre 

Drumul artei româneşti este acela de a deveni în adevăr, o artă pentru 
popor. Ea are toate condiţiile necesare pentru a realiza această sarcină întrucât 
atât arta cât şi omul de artă, au fost astăzi în mare măsură eliberați din cătușele 
acra ua operele p filarmonicele sunt ale Statului, Compozi- 

ramaturgul nu este obligat să-și vândă conştiin i i 
particular. Editurile aparțin Statului și same mccain e 
mai depind de sacul cu bani al editorului mercantil. Pictorul și sculptorul 
nu mai depinde de burghez, de » protectorul » artei, care perverteşte gustul 
şi impune un conţinut străin de popor. Fără îndoială este foarte mult de făcut 
în vederea organizării condițiilor morale şi materiale pentru ca arta să poată 
avea plenitudinea posibilităţilor de desvoltare, Cert este însă, că i s'au deschis 
Pas au şi depinde în mare măsură de felul în care oamenii de 
artă își vor lega munca creâtoare de bătălia poporului întreg 
diții să devină realitatea zilelor noastre, întocmai seed Sie iii 

se pun, se realizează şi se depăşesc diferitele sarcini şi obiective puse de Istorie. 

Ce înseamnă artă pentru popor? Întâi de toate, faptul ca poporul să 
devină izvorul ci, inspiratorul ei, în al doilea rând ca ca să devină accesibilă 
poporului și în ul treilea rând ca reflectând năzuințele poporului, să devină o 
-armă pentru educarea socialistă a oamenilor muncii: Este cert ca proprietar 
asupra mijloacelor necesare artei, a devenit poporul. Sălile de ies col 
tipografiile, fabricile de hârtie, ete. aparțin Statului, aparțin poporului, 
Dar ele trebuesc amplificate, trebuesc găsite mijloace pentru intre- 
ținerea şi desvoltarea “lor. Nu este o sarcină ușoară, în condiţiile 
grele în care lupta de clasă se ascute și ia forme variate. Și totuşi, 
negocia reala opera sa n'au fost atât de iubiți gi promovați 

masele populare, cum sunt astăzi. Această promovoare se face în 
măsura În care omul de artă caută și găseşte calea spre ele. Departe 
însă de a fi găsit drumul. către mase prin pretinsa scădere a nive- 


ISFĂPTUIRI ŞI PERSPECTIVE n 
lului artistic al operei sale, astăzi artistul român își dă scama că a vorbi limba 
maselor, înseamnă a crea opere nu numai larg populare, îndrăgite de zeci 
de mii de oameni, ci opere ale căror Mivel şi valoare artistică sunt infimt 
superioare celor ermetice, pesimiste, descompuse. Masele populare caută în 
opera de artă răspuns la problemele care le frământă. Masele trăiesc și luptă 
pentru viață. Viața este grea. Ea pricinueşte destule frământări personale, 
complexe, clipe de cumpănă. In plin proces de acută ciocnire a claselor anta- 
gonice, viața Îl poate strivi pe şovăielnic și-l strivește, dacă nu găsesc calea 
uptei, calea adevărului, calea progresului. Omul caută în opera de artă răs- 
puns nu numai la asemenea întrebări. Incadrat în luptă, el caută în opera 
de artă verificarea experienţei lui, indemn pentru mers înainte, deslegarea 
unor probleme ridicate de viaţă. Cu cât mai înalt este conţinutul ideologic 
al operei de artă, cu cât mai mult artistul reuseste a adânci viaţa, cu cât mai 
mult îi studiază aspectele concrete, reale, dar îi simte şi transformarea dina- 
mică, el poate ajuta simplului om cinstit să contribue puternic la mersul 
înainte al lumii și totodată la găsirea unui rost măreț vieţii lui propriu zise. 

Asta înscamnă a fi inginer al sufletului omenesc, Asta inseamnă a rupe 

<u orice « obiectivism » putred. Asta înseamnă căutarea și înfăţitarea ade- 
vărului vieții care este adevărul luptei de clasă, Și tocmai pentrucă în această 
luptă proletariatul urmăreşte propria sa eliberare din cătușele exploatării 
omului de către om, și tocmai pentrucă prin poziţia sa în procesul de pro- 
ductie el nu concepe altfel munca şi viața decât în colectiv si pentru colecti- 
vitate — el este acea fortă în sine și pentru sine care pune capăt odată pentru 
totdeauna acelei epoci de exploatare care a dăinuit 2.000 de ani în societatea 
omenească și deschide de fapt epoca în care + omul va ieși cu adevărat din 
barbarie » Neavând de pierdut decât lanţurile, proletariatul +a angajat fără 
nicio reticenţă și fără posibilitate de a da înapoi, pe drumul luptei pentru 
socialism. N'au existat şi nu există în societate alte forțe dornice și capabile 
să realizeze acest lucru. Sarcina istorică de a fi gropar al capitalismului, i-a 
revenit proletariatului. 

Drumul intelectualității progresisie, drumul culturii, nu poate fi altul 
decât drumul proletariatului. Căci mumai în condițiile lichidării exploatării 
omului de către om, se va desvolta asa cum se desvoltă în Uniunea Sovietic 
arta şi știința puse nu în slujba intereselor meschine a unui pumn de exploa- 
tatori, ci, cu adevărat, în slujba poporului, Aceasta ne învață însăși Istoria 

„țării noastre, lupta poporului nostru pentru liberate și scurta istorie a Repu- 
blicii Populare Române. A trecut numai un an şi s'a putut verifica cum po- 
litica Partidului Muncitoresc Român, în toate problemele deci și în cele ale 
culturii, călăuzită fiind de măreaţa învățătură a lui Marx, Engels, Lenin și 
Stalin, deschide nebănuite orizonturi creșterii culturale a poporului și odată 
cu aceasta, țării. Transformările structurale ale societății, realizate prin lupta 
ascuţită impotriva elementelor exploatatoare, cucerirea poziţiilor în economie 
si în stat de către clasa muncitoare, de către popor, trecerea — prin luptă — 


12 


` 


la făurirea temeliilor socialismului, 


tarea artei şi a ştiin 
a devenit politică de 
a devenit sarcină de 


sindicat ca și în orga 


școală, problemele artei, 
vieții, a realităților inconju 
studiului critic individual 


VIAŢA ROMANEASCA 


stică, la piesele de teatru, la cărțile apărute. Pe 
in lupta împotriva dușmanului de clasă cart se află la putere, căuta în opera 


de artă critica arzătoare, 


Aceasta corespundea 


Dar niciodată opera sum 


acțiunii perseverente 


mai bune— vis real 


crecază acea bază solidă pentru desvol- 
jei, pentru puternica ridicare culturală. Politica culturii 
a. tie cota faţă de artist și față de opera de artă 
4 ea este simultan și o problemă a fiecărui 
=" . + H ze - 
jean, a fiecărui clement productiv din comunitatea societății de a 
nizația de tineret, într'un sat la cămin cultural ca şi intro 
temele creatorilor, calea aleasă pentru înfățișarea 
ra în plină mișcare, încep a constitui obiectul 
Şi colectiv. Iată de ce tot mai des se aude în î iri 
' A e in int 
şı se citește în presă, cuvântul oamenilor muncii cu privire la activite ii 


vremuri, muncitorul angajat 


luptei sale şi îl convingea de justețea drumului ales. 


și îndelungate. e Hårddul lui Satan s al lui Todi 
=) . . j E A 
sau « Fecior de slugă » al lui N. D. Cocea, rămâneau în drum, nu Tia 


pentrucă el izvora din viața, din constatarea acelor 


lădi i 
mlădiţe de viaţă nouă care au apărut în sânul lumii vechi şi care au ridicat 


și au format oamenii de tip nou, 


nară a societăţii, 


Viaţa noastră se des 
isgonit dela putere, dar n'a cedat încă poziţiile pe întregul front. Lupta împotriva 


mai devotat și plin de a 


lui este o sarcină și o condiție a victoriei. Dar în 


berarea ei de exploatare. Inarmat cu învățătura 


studiază drumurile de 


ale transformării istorice a 
realităţii noastre, erou fără 


luptători pentru transformarea revoluțio- 


INFĂPTUIAI ŞI PERSPECTIVE '3 


nici transformările survenite, nici victoriile obținute și mai cu seamă, nici 


nuvele, romane, simfonii, balete, tablouri de compoziție, ete. care au apărut 
şi vor mai apărea să nu aibă acea calitate înaltă pe care noi o dorim, Se poate 
„că tinerii creatori, mai cu seamă, vor mai face destule gafe în insușirea tehnicei 
artistice necesare. Dar dacă se vor « lua la trântă cu viața » după plastica ex- 
presie a poetului A. Toma, dacă vor privi curagios în adâncul ochilor acestei 
vieţi, vor făuri opere infinit superioare prin ţinuta lor ideologică, prin obiec- 
tivele lor generoase, prin rostul lor creator în raport cu desvoltarea societății. 
Aceasta nu înseamnă întru nimic promovarea artei neartistice. Dimpotrivă, 
în creația literară, muzicală și plastică trebueşte scuturat coibul de pe pro- 
„ducţia populară de unde ne pot veni multe și extrem de bogate tonalități 
artistice. 'Trebueşte scuturat colbul de pe moştenirea clasică care constitue 
prin partea ei pozitivă și progresistă un tezaur al artei noastre. Trebuește 
asociat acestora, efortul si lupta continuă pentru calitate, pentru perfecțio- 
narea meșteșugului artistic, Utilizate câte și trei, legate strâns de viața noastră 
„de astăzi care să irumpă cu temele și freamătul ei pe șantierul creator al arti- 
ştilor noștri, îmbogăţită de acea viziune revoluţionară a viitorului pe care 
ne-o dă analiza luptei ultimilor ani reconfirmând justețea tezelor marxist- 
leniniste, ele vor permite artiștilor noștri să făurească acele opere pe care le 
așteaptă poporul şi pe care suntem convinși, sunt capabili să le realizeze, 
In primele luni după instaurarea puterii sovietice, Lenin spunea: 
0 altă primă condiție a sporirii productivității muncii este, în primul rând, 


avântul Incățământului şi al culturii maselor populare. Aceat awân! se desfăşoară 
acum cu o iufeală Jormisdabilă, ineru pe care nu-l våd oamenii orbiji de rutina 


burgheză, incapabili să înțeleagă marele elan câtre lumină și elire inijialiva care se 
manifesta acum, datorită organizării sovietice, în straturile « de jos » ale poporului ». 


In țara noastră crește şi se desvoltă un asemenea avânt. Există un pumn 
de pretinși oameni de cultură, care se fac a nu-l vedea. Nu este vorba atât 
de orbirea prin rutină, ci de neimpăcata ură de clasă. Există şi unii oamenii 
şovăitori, care n'au știut să-şi aleagă încă calea. Primul an de existenţă al 


14 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Republicii Populare Române, nu numai că a deschis orizonturi mărețe cul- 
turii noastre, dar a şi deschis ochii multora, care mau crezut nici în clasa 
muncitoare și nici în istorica ei sarcină de eliberatoare a omenirii. Faptele 


bue să ne fie artiştii și arta sovietică. De curând, povestea într'un grup de scriitori 
români, poetul Alexei Surkov invitatul $.5,d.R.-ului, următoarea întâmplare: 

In regiunea Smolensk, pe vremea când aceasta era cotropită de hitlerişti, 
acționa într'o pădure, o mare unitate de partizani, Prin avion soseau cu des- 
tulă regularitate, ziarele. Lipsurile însă erau mari și chiar dacă se găsca tutun, 
nu era foiţă, De aceea, comandamentul unității de partizani a dat un ordin 
conform căruia se permitea tăierea ziarelor în foiţe de țigară, după ce au 
fost cetite, cu excepția articolelor lui Ilya Ehrenburg, ale căror folosire drept 
hârtie de țigară se pedepsea foarte grav. 

Cred că niciun scriitor din lume, cu dragoste de popor, nu-și poate dori 
o decorație mai frumoasă ca acest scurt ordin de și, dovedind atașamentul 
excepțional al maselor pentru opera de artă, Numai un scriitor cu dragoste 
fierbinte de Patrie, făcând una cu poporul și cu năzuințele lui, scriind în 
așa fel încât, fiecare cetăţean să-și regăsească gândurile și sentimentele în 
opera lui, poate avea parte de asemenea bucurie, Ehrenburg a avut-o, Dar 


Fără îndoială că nu. Trebue să ştii numai, așa cum o face seriitorul sovietic, 
să legi gândurile tale de epica ridicare a poporului tău, simțurile tale de tre- 
sărirea plină de poezie a maselor şi atunci vei făuri acea operă care va fi mare 
prin felul în care serveşti Patria şi poporul tău. 


chezăşii ale nouilor și măreţelor victorii pe care Republica noastră le va înscrie 
în anii viitori. Oamenii de cultură sunt chemați a lichida rămânerea în armă 
a frontului cultural, în acca vreme în care conștiința poporului crește verti- 
ginos şi cere opere valabile şi realizări științifice la înălțimea infăptuirilor 
economice și sociale, 

N, MORARU 


SUB STEMA REPUBLICEI 


Vino! să alergăm prin pădurile acestei jär ; 

prin pădurile de mâine, printre faptele viitoare, 
printre brazii Mioriţei, printre pădurile de sonde, 
printre munții înalți care duc pe șeaua de piatră 
Făt- Frumosul soare. 


Vreau să te văd profilată pe stema aceasta puternică 
jluturând părul furat din holdele lunii, 

vreau să aduni în urechi glasul copiilor 

cântând cântece de libertate sau = 

cu obrajii roșii, plemind, întinși ca pielita prunii. 


i in infernul memorie 
Priveşte, plecând din infi 
haita amarnică, vânăta hoardă, 
vântul pădurilor noastre furate 
repăde în urma lor câte-o joardă, 
a creangă neagră, Eam 
dure de cnuturi uscate, 
A e de flăcări când amurgul le va face să ardă. 


Totul se duse de-adura pe oasele morții, : 
coroane clocind căpățâni de isterici sau gângavi monarhi, 
burțile grase, zarafii de suflet, în blămuri de biber, E 
vacă f arme. oneris TONE E E 
urii să scriem pe ea litera neagră, — i 
Saare desfășurăm cu privirea brazdele negre ogorului liber. 


ascultă bătând în pământ pulsul tractorului Rop 
sp ear A ENAA artera păioasă a spicului, — 
cine jeleşte trecutul pe urmele dricului 


16 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


putred ce-l duce la poarta uitării ? 

Trageţi cu armele, spargeți urletul lupului 

vânăt de ură, pândind la răspântii ! 

și ascultați primăvara Republicei, cântecul stupului. 


Aud albinele gândului vibrând în casa Partidului, 
un fagure plin de putere de "'ntrecere trează, ` 
polenul cules dintre oameni îl prelucrează 

şi mierea de mâine a faptelor 

va gâlgâi în uriaşe ulcioare. 

Pe harta nevoilor țării nu vor mai fi locuri virane. 
Să tragem corabia vremii spre noi, de otgoane, 

să mu navigăm pe ocean de tristeti călătoare. 


Vreau să te urc pe greabân de munte, călărind uriașă 
galopând cu privirea peste desfățurări către mare, 
descoperind casele muncii cu degete roșii de cărămidă, 
coșuri i de fabrici târând pe cer fumul omidă. 


În inima ta poemul vieţii să strige 

când perforatoarele, ochii sfredelitori în mină, 
împing în valuri minerale cărbune negru spre lumină, 
când din pungile largi ale pământului 

petrolul suie dealurile pe catalige. 


Fată cu părul de aur, vezi tu chilimul ogoarelor ? 
Cât de frumos va fi, pe urma tractoarelor . .. 
Se va întinde la nesfârșit holda de mâine, 

va curge sub vântul de Iunie marea de pâine. 


Vino, să alergăm prin pădurile acestei ţări, 

prin pădurile de mâine ale faptelor noastre, 

Printre palmele negre, printre bluze albastre, 

vreau să te văd profilată pe stema aceasta puternică, 
Juturând părul crescut prin holdele lunii, 


să moară în i d-urletul lupului 
vânăt de mi a răspântii, 


să ascultăm primătara Republicei, cântecul stupului. 


RADU BOUREANU 


FRAGMENT 


In ziua de 13 Decemvrie, la Teatrul Comedia, se juca, în matineu, € Frații 
Karamazov e. Din penumbra aurită de reflexele rampei, cu coatele sprijinite 
pe marginea îmbrăcată în catifea roșie a lojei, Ladima urmărea, pironit, spec- 
tacolul. Sala, cu aspectul ci de « bombonieră + în alb şi roşu, cra tixită. Spec- 
tatorii cu respirația reținută parcă, unificată, cu privirea mutată în același 
timp, de deplasările interpreţilor în scenă, urmărea flacăra de patimă, sânge 
și nebunie, a unei familii deslănțuite în descompunerea ei. Fu cu atât mai 
tulburat deci, când simți, mai mult decât văzu, privirea unei femei 
tinere, aţintite din când în când spre loja lor. După o clipă de amăgire echi- 
vocă, fu silit să recunoască însă că nu figura lui de palicar famelic, chiar 
in uniforma decolorată de sublocotenent de rezervă, era obiectul acestei stă- 
ruințe, ci capul de zeu negricios al prietenului său, actor tânăr cu o mare 
faimă de cuceritor. Acesta însă era prins în toate fibrele fiinţei lui de spec- 
tacol, care era de altfel unul dintre cele mai izbutite din câte cunoscuse 
teatrul românesc, și se poate spune că nici n'a mai fost ajuns de atunci incoace. 

Un fluid intens circula între interpreții pierduţi în rolurile lor aproape, 
toți nimeriți printr'o întâmplare norocoasă, care depăşeşte bunăvoința și 
posibilitățile unei conduceri oricât de competente, iar de pe scenă, acest 
fluid, ca un Golfstream în miniatură, și eteric, învăluia sala prinsă intens, 
ca să se întoarcă spre actori sporit de emoția tuturor privitorilor, _ 

Numai femeia de pe strapontina incomodă, găsea timp și disponibilități 
„de curiozitate, ca să arunce priviri, din când în când, spre loja în care erau 
cei doi. Era într'adevăr foarte tânără, cu obrajii mari albi de tot, cu ochii 
negri puțin oblici. Ar fi părut greoaie poate, dacă n'ar fi avut gâtul foarte 
svelt și nasul de o finețe de porțelan. Una printr'alta, aceste însușiri con- 
tradictorii creșteau, oferindu-se felurit, cu farmecul lor de fruct tânăr. La- 
dima obsedat, spre sfârșitul actului, nu mai îndrăsnea să întoarcă decât 
pieziş privirea, alunecând treptat peste lucirile perechilor de ochi din pe- 
mumbră, ca să se întoarcă apoi speriat, când întâlnea anume, ochii prea 
mari și oblici puţin. 


# 


18 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


În timp ce sala își aprindea luminile pentru pauză, și lumea aplauda,. 
Dinu Dorcea, își plimbă privirea, pe jumătate leneș închisă, din sentimentul 
deplin al frumuseții lui bărbătești, peste parter, dar ridică sprâncenele, sur- 
prins și strânse nervos brațul prietenului său, când descoperi pe tânăra 
femeie care acum aplauda și privea scena, fără să știe că e cercetată cu. 
interes. 

Ladima se împrietenise cu acest vânjos şi frumos actor, în urma unei 
cronici lucide şi entuziaste în același timp, pe care o scrisese despre un spec- 
tacol de avangardă, jucat de tineri într'o sală de expoziții, fără scenă, fără 
decoruri, întrun cadru de pânză fumurie de sac. Reprezentația improvizată. 
era mai mult g demonstrație de tineresc neastâmpăr și ambiţie iscoditoare, 
care prevestesc de obiceiu marile cariere în teatru, și în artă în genere. Era 
de altfel o confirmare a reputației de elev strălucit al Conservatorului, care-i 
adusese și prietenia de confrate mai în vârstă a unuia dintre directorii acestei 
trupe dela Teatrul Comedia. Când în săptămâna de dinainte, Ion Mano- 
lescu, puternic gripat, fusese oprit de doctori să mai joace (era faimoasa epi- 
demie de gripă spaniolă, dela sfârsitul celui dintâi războiu mondial, compa- 
rată cu cele mai grave molime medievale) i se oferise tânărului Dinu Dorcea 
să între neintărziat în rolul lui Ivan, doar cu trei repetiții. Era un prilej 
rar, aşteptat fără nădejde precisă de orice actot tânăr, care, deşi nu era 
„decât o dublură, ar fi putut să-l impuie definitiv pentru roluri viitoare de 
răspundere. 

După două zile de repetiție, Dorcea anunţase însă spre stupefacţia tuturor 
celor din cercul teatrului, că mu poate primi, Asemenea mofturi, trădând 
»ifose de cabotin », indispusese însă pe toată lumea, iar Tony Bulandra fu 
nevoit să intre în rol cu o singură repetiţie, ca să salveze marea serie de spec- 
tacole începută. 

Ladima îl așteptase pe prietenul său la o 'Terasă», până la ora două şi jumă- 
tate, fără să mănânce, căci nu avusese nici măcar cei doi lei, cât costa acum, 
din pricina inflației, un capuţiner cu două cornuri, totuşi când tânărul actor, 
care îi telefonase la redacţie că are o loje pentru matineu, veni, şi, îm 
timp ce comanda o masă grăbită, îl întrebă dacă a mâncat, el spuse că a; 
şi plătit și că e gata de plecare. 

Ziua de iarnă fără zăpadă, era aurie ca de toamnă prelungă şi ei traver- 
sară, cu oarecare greutate, Calea Victoriei, ca să intre la teatrul din pasaj,. 
căci spre Palat în jos, se scurgea o coloană nesfârşită de muncitori, care erau 
în grevă de câteva zile. Pe trotuarele acestui răsăritean Corso, plimbăreţii obiș- 
nuiţi se opriseră cercetând cu nedumerire rândurile care se tălăzuiau. Oa- 

` menii îndărjiţi de nevoi, purtau placarde cu lozinci, pe care le şi strigau din- 
când în când, cu deslânțuiri de vuete. 

Urcarea nemaiintâlnită până atunci, a tuturor prețurilor, provocată de- 

„ inflația care începea, lovise mai întâi în salariaţii muncitori, ca peste căteva, 
luni să aducă la acecași indelungă agonie și funcţionărimea. 


FRAGMENT 19 


Când tinăra spectatoare de pe strapontin ieși în foaier, Dinu Dorcea 
putu să observe că rochia de stofă închisă cu reflexe roșcate, cădea moale, 
urmărind de aproape liniile unui corp sprinten, cu umerii sus. Tulburat 
el strânse din nou brațul prietenului său. 

— « Interesantă femeie...» şi clipi încruntat, cu ochii pe jumătate închişi, 
din obicinuința de a măsura. Se ridică şi ieşi din loje cu intenția vădită s'o 
regăsească în foaier, = 

Era lângă scara care duce spre balcon, fumând cu stângăcie, vădit bucu- 
roasă când îl văzu pe Dinu Dorcea privind-o insistent, căci nu băgă de- 
scamă și admirația naivă, alăturată, cu care o învăluia sublocotenentul de 
rezervă, cu mustață de plutonier major. Unul dintre cei mai interesanți poeţi 
ai epocei era nevoit să apară astfel, ca deghizat, deşi era demobilizat încă din 
vară, fiindcă i se pierduseră în timpul războiului hainele civile şi nu avea 
bani să-şi cumpere alt rând. Avea însă dreptul să mai poarte uniforma cenușie 
de stofă comună, soldățească, de pe front, pe care tresa subțire de argint, 
părea nepotrivită, acum pe străzile orașului, care se lăfăia aţâțat, chiar dacă 
trotuarele și pavajele erau desfundate și noroioase, 

Văzând că totuși tânărul actor nu vine să-i vorbească, deşi o priveşte 
atât de stăruitor, se îndreptă ea brusc și svelt, spre cei doi. 

— 4 V'am cutioscut când aţi fost în turneu la noi la Piteşti, domnule Dorcea, 
dar nu mă mai recunoașteţi fiindcă atunci eram în uniformă de şcoală. M'a 
prezentat un unchiu al meu cu care sunteţi prieten », Dorcea fu extrem de 
surprins de această întorsătură și se înroși tot, întrun mod neaşteptat pentru 
reputaţia lui de cuceritor, Abia bolbarosi câteva cuvinte fără înțeles. Ladima nu 
crezu nici el că ar putea să spuie ceva, iar tânăra fată, destul de nedume- 
rită, ca să umple un gol în convorbire, propuse, cu un zâmbet copilăresc. 

— « Dacă mi-ați da și mie un loc în loja dumneavoastră aș veni cu pli- 
cere, căci strapontina este foarte incomodă şi se vede prost +, 

Ladima se clătină, molatec, fericit de această perspectivă, nebănnită 
acum câteva minute, dar dintr'odată, rsereu cu fața aprinsă, Dorcea salută 
brusc: + Bună ziua domnişoară e și se îndepărtă cu un pas sacadat, L.adima, 
ne mai știind ce să creadă, salută și el incurcat şi-şi urmă prietenul, lăsând-o 
pe biata fată înmărmurită, 

Când cortina se ridică din nou, încet, răsturnând planurile de existență, 
mutând realul pe scenă, și părăsind sala în penumbra imobilă cu reflexe aurii, 
actorul asculta cu fața sprijinită în palmă, nepăsător la ce se întâmplă în 
jurul lui. 

Cuta obicinuită dintre sprâncene, care-i da aerul trufaș şi incruntat, cra 
acum și mai accentuată. Ladima înțelese că e o poză și că gestul brusc de 
adineaori mu a fost decât un moment de tactică amoroasă, menit să sdro- 
hească mai întâi personalitatea femeii, umilinde-o, pentru ca mai rău s'o obse- 
deze apoi figura hui disprețuitoare. Era un rafinament actoricesc de care cl 


Ladima niciodată nu s'ar fi simțit în stare, în naivitatea lui sentimentală. 


-20 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Pela mijlocul actului Dorcea se întoarse şi înregistră mirat o rumoare 
care tălăzui sala vreo două secunde. 

Când liniştea încordată se restabili, el întrebă extrem d&- nervos pe prie- 
“tenul său, ce se întâmplase, 

— #4 S'au auzit niște impuşcături, undeva pe stradă. Au tras probabil 
soldații în aer, ca să imprăştie pe manifestanți.. .», 

Ochii lui Dorcea deveniră dintr'odată mici, sticloși. 

— «A fost o salvă puternică? s 

— Nu prea + răspunse nedumerit poetul, « dar de ce?» 

Dorcea ridică din umeri iritat. 

— + Întrebam numai», şi se incruntă și mai mult, 

Pe scenă se trecea întâmplarea de flacără și sânge, oamenii se mistuiau 
in propria lor ardere ca și când nimic nu ar mai fi fost pe lume. Cei din 
sală, mai mult femei care profită de spectacolele de zi, fiindcă nu pot ieși 
scara din casă, trăiau ficţiunea într'o dăruire fără rezerve. Trupul de fiară 


aevea într'o necunoscută, îi juca pe dinainte cu nevinovată bestialitate, și lui, 
și Ecaterinei Ivanovna, în frumusețea mândră şi fără sânge a debutantei 


Vrând să obțină adeziunea prietenului său care trecuse în fundul lojii 
pentru impărtășirea impreună a unui pasaj revelator, Ladima se întoarse şi 
îi descoperi cu ochii în lacrimi. Zâmbi, uimit totuși de sensibilitatea excesivă 


Dinu Dorcca se frânse convulsiv şi ne mai putându-se stăpâni, scânci 
ca un copil... 
: — « Sunt nenorocit... Mi-am pierdut auzul... Cariera mea nici n'a 
inceput şi s'a şi încheiat, ..», 

Ladima întradevăr Du pricepea nimic... 


— t Ce vrei să g i? Ai descoperit > 
n pu pe asta acum? Ce se întâmplă cu dum 


' Dorcea îl opri, speriat, să-i mai vorbească, de teamă să nu tulbure liniștea 


k 


FRAGMENT 21 


el pelerina pe umeri şi îl urmă neliniștit. Se opriră în al doilea foaier, pe o 
canapea... 

— a Te rog încăodată, lămurește-mă ce te intêmphi cu dumneata...» 

Mereu prăbușit în el însuși, cu privirea absentă, actorul murmuză. îm-— 
pleticit. 

— + Nu mai aud... Va trebui să mă sinucid. ..». 

— « Dar pentru numele lui Dumnezeu, văd că pe mine mă auzi foarte 
bine, şi-ţi vorbesc încet... Atunci?» 

Actorul ridică o față schimonosită de durete.., 

— e N'am auzit nimic din spectacol ... Totul s'a sfârșit. . „n. 

Ladima era din ce în ce mai nedumerit şi nu știa ce să spue.., 

— + Nu te speria atât... poate fi un accident trecător... "Ți s'a mai 
întâmplat și altă dată? e 

— + Ştiam că îmi pierd auzul pe zi ce trete, de un an încoace. . . dar azi 
e întâia dată când nu pot urmări un spectacol... Dumneata nu poţi să ştii 
ce iad este viața mea, din iarna trecutăs. Işi sprijini fruntea în palmă, cu 
capul întors. Ladima ar fi vrut să-i ia mâna, dar se poticni consternat. | se 
părea ciudat că omul acesta cart auzea tot ce-i spunea cl, era atât de desnă- 
dăjduit că nu mai aude... 

— e Știi ce e s tracul e atât de temut de noi actorii? Este o panică nebună 
care te paralizează mai ales în seara de premieră, la gândul că ai putea încurca 
replicele. Din pricina asta nu se poate juca fără sufleur, cel puţin la noi. Not- 
tara care interpreta în turneu a So-a oară un rol, când a descoperit într'o. 
seară că sufleurul nu este în cușcă — şi a descoperit târziu, fiindcă după un 
număr de spectacole sufleurul nici nu mai $optește rolul, totuși impiedecă 
panica doar prin simpla lui prezenţă, iar bătrânul maestru îl credea acolo — a 
fost paralizat de trac şi a trebuit să iasă din scenă, neputând intra din nota, 

decât când s'a asigurat că între culise un camarad e urmărește » cu textul în 
mână, în locul celui trimis la restaurant jos, după obiecte de recuzită, 

L.adima cunoștea prea bine ravagiile tracului, el care, de câte ori s'a găsit 
în faţa profesorului cxaminator, oricât de bine își ştia lecţia, trăia un iures 
intors, simțea o noapte grea, compactă, în creștetul capului, şi-i Vâjiiau ure- 
chile. Era fața cealaltă, a hipersensibilitäții şi a emotivitäții desordonate, 
care aveau să facă din el un poet. Acum chiar, nu era în stare să spună pe 
dinafară, la șezătorile scriitoriceşti, măcar o strofă din poeziile lui, căci în 
clipa aceea uita totul. 

— « Acum știi de ce am refuzat rolul din Fraţii Karamazov... Cum ași 
fi putut să intru cu trei repetiții când știam că nu mă pot bizui pe sufleur? 
Cu o îndrăsneală care m'a speriat, am primit întâiu, dar pe urmă ame- 
tiam numai la gândul spectacolului... Peste oboseala de a învăța rolul era 
acum frământarea istovitoare, iscată din îndoială, din dorința de a încerca 
totuși, în luptă cu un capăt de cumințenie, care îmi spunea că mă urc pe 
o plută răpită, târită de șuvoiu. Tracul de a nu auzi, suprapus tracului obici- 


i VIATA POMANEASCĂ 


uit al actorului, ridică desordinea simţurilor mele la pătrat, mă năuceşte .9 
i strânse mâna convulsiv. « Dacă încurcam spectacolul aşi fi fost un îngru- 
viu „e 
ga a înțelegea acum, și linistit îi spuse că bine a a că a merci 
ă rişte o aventură... Pe viitor va fi însă foarte simplu. . : Va învăța ro p 
nainte de premicră în mod desăvârșit, încât nu va mai avea nevoie de 
ya A voiu mai putea juca niciodată... Mi s'a întâmplat ca, tocmai 
jin cauza tracului de a nu auzi, cu nervii întâritați, să nu aud nimic din e 
e îmi spun partenerii în scenă, mai ales când vorbesc incet şi cu spatele 
spre mine, Va fi destul să dau într'o singură zi replica pe dos și disperarea 
m'ar ucide... Obsesia asta este ca un cancer al nervilor. . De nevindecat +. 
— s Dar pe mine mă auzi atât de bine...» ridică-din umeri neștiind ce 
i , poetul. : ' 
- a Ean a cum trebuie o seară întreagă. .. O singură greșeală —repa- 
"abilă intr'o convorbire prietenească şi de aceea n'am trac atunci când vorbesc 
su prietenii —devine o calamitate penibilă cu lumea streină. Orice propie a 
anui necunoscut care vrea să-mi vorbească mă întărită ca pe o meduză, ai 
i-mi vâjie urechile şi nu mai aud absolut nimic, paralizat tocmai m tracu 
je a nu auzi... Adineaori, fata aceea m’a inebunit apropiindu-se de pine. 
Ar fi putut să urle fiece silabă și eu nu ași fi auzit decât o sacadare de sunete 
sue pă era prea cinstit ca să spună vorbe de compătimire convenţională 
și era prea copleșit de desnădejdea prietenului său, ca să tămâie sc sea 
Fuma, ingândurat, convins că totuși o soluție trebue să se pr ca 
privea spre fereastră cu ochii mari, umezi. Nu îndrăanise să mărturișeas 7 
nimănui până azi, drama lui secretă, arderea ăuntrică, dar mpare 
tenului său era loaială ca o privire de sălbăticiune. .. iar nevoia lui - 
isi ise de nestăpânit. 7 | | 
ese raip dureri de Gaa dură fiece convorbire mai îndelungată, din pri- 
cina încruntării sprâncenelor, în sforțarea grea şi neîntreruptă de ze 
După o jumătate de oră sunt sleit, Am impresia că mă voiu pa e - 
Cuta asta dela rădăcina nasului o am ut de o jumătate de an. O simt ca 
A voiu mai scăpa niciodată de cat. a Pat 
3 prli it tă oala vai imagini răsturnate în el însuși, și clătină din 
ap, în gând. Ce perete nevăzut, dar de nepătrus, desparte pe oameni, chiar 
când simt unul altuia prezența întregii ființe. Cuta de orgolios aaa a 
Tui Dorcea era deci numai o schimonosire de trudă 2 capului său de zeu nefe- 
ricit, Ar fi vrut să-l mângâie, dar nu ştia ce să-i spună... Totuşi nici nu-i 
venea să creadă că un asemenea talent va fi pierdut pentru EPEN. tie: 
Dacă poetul ar fi fost de altfel mai informat despre întâmplările boses 
i-ar fi putut spune chinuitului său prieten, că ar putea fi mai pugin 
„nădăjduit, arătându-i că, la Paris, chiar în zilele acelea, F. Gemicr era director 


FRAGMENT 23 
"de teatru, regisor revoluționar şi actor de mare preţ în același timp, deși avea 
auzul stins ca o cenuşe. E drept că tot Gemier se plânsese cândva, abătut, 
că orice discuţie este pentru el o tortură, deoarece trebue să cheltuiască de 
trei ori mai multă inteligenţă ca să poată pricepe vorbele care îi sunt spuse, 
decât ca să înțeleagă ideile de dedesupt, care îi sunt opuse, ., și glumind amar, 
îș, scria răspunsul, invitându-l pe preopinentul triumfător, să-l discute, dacă 
poate, citindu-l fără ochelari, 

— 13 Decemvrie 1918», murmură cu o privire de copil abătut, actorul, 
întorcându-se spre poet, a E o întorsătură definitivă in viața mea, Pentru întâia 
dată, ascultând o piesă, scena se depărta de mine ca o voce devenită murmur 
confuz la capătul unui telefon rudimentar s, Işi scoase a zecea țigaretă, dar 
gestul lui de a o bate în tabachera plată de argint ca s'o scuture de praf, atât de 
ritual eleganţei actoricești, şi pe care Ladima îl denunțase ironic într'o cro- 
nică, îi apăru de data aceasta aproape înduioşător. Ca să-l mângâie, i-ar fi 
îngăduit orice. i 

Se auziră ropote de aplause care vesteau sfârşitul actului. Poetul spionă 
comportarea actorului și văzu că acesta rămase adâncit în capcana lui inte- 
rioară, că nu le auzise, Iși spuse cu melancolie că existența în lume este com- 
partimentată. Nimeni din sală nu bănuise fără îndoială, dacă observase cumva, 
motivul pentru care ei doi ieșiseră din loje, iar drama lui Dorcea era mai 
neștiută celor de subt același acoperiș de parcă, s'ar fi intâmplat într'altă 
planetă. Această coexistență impenetrabilă i se părea unul dintre modurile 
cele mai tulburătoare ale vieții împreună, omenești. Când era pe front nu-și 
putea închipui, la ora atacului, care pe ei îi ducea până spre marginile lumii, 
cum se trăiește în acest Bucureşti ce pentru el nu mai avea fiinţă, era 
mai puţin decât frunzele copacului de care se sprijinea, cu arma proptită ca 
să răsufle urcând povârnişul, Dimpotrivă, rănit, și aşezat într'o zi la masă la 
"Terasă, în convalescență, o scrumieră era mai prezentă decât tot frontul. 

Uşile fuseseră date de perete și lumea se revărsa acum în fumoar. Dorcea 
se ridică iritat, iar prietenul său îl urmă cu o concesivă și seniorală umilitate. 

Când vrură să iasă din pasaj în Calea Victoriei, descoperiră toată piața 
"Teatrului Naţional pustie. Niciun trecător şi nici urmă de luxoasele cupeuri, 
cu caii lor frumoși ca în sculpturile ecvestre, deşi aci era faimoasa lor stație 
în care așteptau, aliniate perpendicular pe trotuar. Sub portalul "Teatrului 
Naţional patru motomitraliere pândeau metalic una lângă alta. Chelnerii 
dela bodega Mercur, din gura pasajului Comedia, cu jiletci negre și fote albe, 
priveau din prag, în lungul pieței. Unul dintre ei cu mustață blondă scurtă, 
care fi cunoștea, îi lămuri. 
© — +A tras adineaori armata în mulțime, sunt mulți morţi»... 

Ladima asculta nălucit. 

— + Când a tras armata? Unde sunt morții ?>. 


— « Acum o jumătate de oră... Au căzut mulți, în dreptul Continen- 
talului .-. . 9. 


4 | VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


I se făcu un gol în minte și i se destramă o clipă privirea. Acum o jumă- 
ate de oră, când sala înțesată urmărea, ca în fiece zi, actorii de pe scenă, 
ibsentă în atenţia ei colectivă, la mai puţin de o sută de metri, se întâm- 
lau, măsurate de acelaşi ceas de deasupra « Dorobanțului » dela « Indepen- 
lența » care măsura şi pașii celor ce parcurgeau cei câțiva metri ai foaicrului, 
apte care se integrau în pagini de istorie. Lumea îi apăru lui Ladima și 
mai desnădăjduit compartimentată, Unii dintre cei care trecuseră acum o jumă- 
ate de oră în coloană tălăzuită, mișcându-se în concretul zilei, cu oră de 
ecare de acasă și cu oră de întoarcere seara, erau acum mai irevocabil 
propiaţi de morții de acum două mii de ani, decât de cei vii, de soţia care 
ususe dimineața la plecare un nasture la haină, de copii care îi aşteptau 
wu înserarea acasă, 

Dorcea prins în el însuși, ca întrun vârtej interior, îi întinse îngân- 
jurat mâna şi traversă Calea Victoriei pustie, ca să se îndrepte, pe Matei 
Millo spre casă. Poetul nici nu știu când îi spuse la revedere. Era parcă pe 
dt tărâm. Peste câteva clipe se trezi însă brusc îngrozit. 

Pe trotuarul celălalt un soldat cu arma întinsă, îl soma pe Dorcea să te 
prească, dar acesta absent, cu capul prăbușit între umeri, nu auzea, și 
ocmai ocolea pe lângă grilajul de fier al grădinei, cu copacii desfrunziți, 
egri, cu mica temelie de zid lepros, ca să coboare pe lângă parcul Ote- 
eleșeanu, strada piezişe, căci locuia în Brezoianu. Un sergent cu bocanci 
rei, împiedică însă pe soldat, în ultima clipă, să tragă, și alergă după cel 
inovat, căruia îi puse mâna în piept, cerându-i furios socoteală pentru călcarea 
onsemnului, vrând să-l aresteze. Actorul ridica braţele umilit, nenorocit, 
vând aerul că nu pricepe ce i se spune, privind speriat în jurul lui. In 
cecași clipă Ladima fu lângă cei doi, şi nu-i fu greu să-l lămurească pe 
ergentul mânios că nu este cazul să aresteze pe nimeni, că + domnul » este 
n actor, care fiind îngândurat, nu a auzit porunca soldatului. Cu bocancii 
piţi în fața bătrâniciosului sublocotenent, sergentul se mulțumi să spună 


n grăbit e să trăiţi»... și se depărtă. Dorcea suferea acum ca un câine izbit - 
e botul unui automobil. Privea umilit și desnădăjduit de întâmplare, apoi ` 


vurmură cu un zâmbet crispat, amar, 
— + După cum vezi, nu sunt de loc propriu pentru acțiuni subversive ».. 
luma îi era chinuită și trăda și mai mult amărăciunea de a fi exclus diri 
iodul normal al vieții împreună. i 
Poetul, pe care trecerea dela aspectul vieții în teatru, la întâmplările dir 
fară il întorsese, răsturnându-l, luă tăcut brațul actorului desorientat şi 
* îndreptă spre piața pustie. După câți-va pași se opri însă brusc, spu? 
ându-şi că e primejdios pentru prietenul său, cu auzul slăbit, să se rătă- 
rască în cine știe ce învălmășeală. Se întoarse deci cu el la portița de fiet 
florat, a Terasei. | și 
—* Aşteaptă-mă, te rog, în cafenea, mă întorc să te conduc acasă, și St 
idreptä apoi spre portalul Teatrului Național, traversând piaţa pustie, care, 


> 


m 
i 
í 


FRAGMENT 23 
lipsită de forfoteala elegantă a zilei, cu vitrinele luxoase acoperite acum de 
rulourile obloanelor cafenii, cu căsuțele ei cu un etaj, două, dărăpănate, 
meschine, văruite gălbui cu ferestre de cazarmă, inima aceasta a Bucurcș- 
tilor care se socotea « Parisul Orientului s nu s'ar fi deosebit de nicio piaţă 
provincială, cu ulițele strimte şi strâmbe care dădeau în ea, dacă n'ar fi 
fost magnificul edificiu, cu varul scorojit și el, al Teatrului Naţional, 
Ingustă și sucită, spre Palat, Calea Victoriei nu avea nici zece metri de 
perspectivă, Respectuoși cu uniforma, soldații care, încălecați pe motomitraliere 
așteptau încruntați sub elegantele arcade, îl lăsară să treacă, salutându-l. 

Coti încet pe strada Câmpineanu, care era de asemeni pustie, și coboră pe 
trotuarul îngust, pe lângă zidul negru care creștea pe măsură ce panta se accen- 
tua, și se sfârșea în paravanul de fier al unei vespasiene, despărțită printr'o 
cârciumă, unde fu mai târziu muzeul, de intrarea direcţiei, 

Atunci, Ladima văzu doi soldați care târau cu greutate, cadavrul unui 
muncitor. .. și-l treceau strada pustie spre curtea Teatrului. Cel ucis, părea un 
colos, cu fața moale rotundă, învinețită, cu o mustață mică neagră. Alţi doi 
soldați ieşiră din gangul atelierului fotografic Mandl, purtând tot aşa de 
cap și de picioare, alt muncitor ucis. Ladima se opri în loc încremenit, 
nepricepând rostul acestei strămutări. Cel de al doilea părea să fi fost un 
ins slab și cu fața suptă, pe care mustața părea prea mare. 

Ajunse odată cu soldații în dreptul curții Teatrului Naţional şi văzu 
cum îi aruncau pe cei ucişi unii peste alţii, ca niște trunchiuri de copaci. 
Alţi trei patru erau răsturnați pe pavajul curţii înguste, cu pete mici de 
sânge lângă ci. Ladima ar fi vrut să vadă, stăruia cu privirea, dar trupurile 
fără viaţă, de fontă parcă în vinețeala lor, se refuzau privirii lui, când îngust 
limpede, când larg încețoșată. Acum, după colț, vederea se schimbă şi la 
douăzeci, treizeci de metri mai jos, în dreptul Pasajului, era un baraj 
de soldați pe două rânduri, cu armele întinse, iar dincolo, un grup cât o 
clasă de şcoală, care izbucnea în imprecaţii şi desnădăjduite strigăte: « Uci- 
gasi... ucigași... trageţi... trageţi... ù. Zeci și zeci de brațe erau ridicate 
spre cer, într'o agitaţie frenetică. In oraşul devenit parcă pustiu, când 
toată lumea fugise, ei rămăseseră după somațiile morții, lângă tovarășii lor 
care căzuseră printre ei, uciși. Grupul acesta părea mai singur în fața armelor 
întinse, la un pas, de se simţea respirația rece, de oțel, a baionetelor, decât 
niște naufragiați pe o plută, între cer şi apa vânătă a oceanului. 

Mai făcu doi, trei pași spre un grup de trei civili, singurii în golul în 
care se găsea. Unul dintre ei, care se plimba agitat înapoia zidului de soldați, 
se apropie de spatele lor, mai privi odată mânios printre căștile de oțel, spre 
grupul celor ce se frământau ca pe o corabie în vârtej şi se întoarse În- 
dârjit spre un locotenent palid, cu o umbră de mustață țepoasă, deasupra 


- gurii tăiate parcă în lemn: N 


— 4 Să sune trompeta somaţiile legale. . . Dacă nu se imprăștie, trageţi. . . v. 
Dar ofițerul îşi încordă umerii și îl privi puternic în ochi. 


— 


26 VIATA ROMÂNEASCĂ 


~— 4 De tras este uşor de tras, aţi văzut şi d-voastră... Dar, uite ce e 
colo + și arătă spre curtea Teatrului Naţional. « Mai gândiți-vă... ». 

Omul, cu gulerul paltonului ridicat, care-l făcea să pară și mai înalt, 
dându-i în acelaș timp şi un aer de bolnav, îl privi cu ochii pe jumătate 
inchişi, cu o lumină tăioasă între ploape. 

— + Dumneata ești chemat aci să execuţi ordinele, nu să diseuţi. .. a. 

Locotenentul, vru să răspundă, apoi șovăi şi se întoarse scurt, apăsat, 
către un plutonier, la care se resti scurt, 

— Să sune trompetul... e. 


Ladima îngheţă... Sunetele lungi, prelungite, ca un strigăt astral, fură 
ca o descărcare electrică, întâi în zig-zag, prin zidul soldaților. Corpurile 
lor se încordară în așteptare. 

Dar în clipa aceea, în loc ca mulțimea să se împrăștie, izbucni în strigăte 
aproape inumane, mâinile fâlfâiră ca nişte ramuri agitate de vijelie într'o 
palpitație desnădăjduită. .. 

— Trageţi... Trageți odată... 

Vuietul de protestări asurzitoare pluti multă vreme în cuprinsul străzii. Cele 
rci somaţii rămaseră suspendate în văzduh. .. Salva anunțată nu a fost trasă... 

Ladima se apropie de barajul soldaților cu mantale grele şi căști de răz- 
boi, care împingea un pieptăn tăios de baionete, pe toată lărgimea străzii 
proape proptite în piepturile celor care se încăpățânau să nu mai dea înapoi 
dincolo de club. Se urcă apoi pe cele două trepte de piatră tocită care for- 
nau pragul unui gang îngust, a casei dărăpănate, chiar peste drum de Pa- 
aj ca să aibă o vedere mai bună. Fiind în uniformă, nimeni nu-l întreba 
himic, dar era înghesuit de tălăzuirea grupului de muncitori. 

Ziua aceasta de Decemvrie, din nepăsarea naturii, în contradicție cu viaţa 
>mului, fusese o zi + frumoasă +, fie şi de iarnă, şi sfârșea într'o anemică 
ipoteoză. Ultimele raze ale soarelui care scăpăta, mai ajungeau, cât îngăduiau 
icoperișurile de peste drum, să lumineze viu jumătate din clădirea și balconul 
“lubului, de pe dreapta, din fața străzii Sf. Ionică, de unde fruntașii mun- 
itorimii vorbeau celor de jos. 

Nu mai sus decât un stat de om, balconul acesta cra ca o cușcă de grilaj 
le fier, lipită de zid, îngustă, abia îngăduind câtorva persoane să privească 
nulțimea căreia i se vorbea. Alţii se îngrămădeau în perzavul ușii cu două 
anaturi. Felinarul cu sita lui de gaz aerian, venea tocmai bine până la 
uporții înflorați de fier ai balconului. z 

Cu totul în lumina soarelui gălbejiu, vorbea acum un om de statură mij- 
ocie, cu o față osoasă, bălană, cu o bărbuță tunsă scurt de tot. + Am cerut 
line şi ni s'au dat gloanțe». Vocea lui era aspră, fraza mai curând stûn- 
zace; dar păsea formule scurte, care cădeau ca picături inflamabile peste 
eratecul de jos, de unde țâşneau în aprobări vii ca flacările. « Gloanţele bur- 


zheziei se vor întoarce impotriva ei, mușcătura de azi a capitalismului este 
mușcătura fiarei în agonie ». 


FRAGMENT 27 


Din când în când se producea câte o acalmie, se așeza odată cu bănuiala 
rece a amurgului, un soiu de umbră apăsătoare peste această insulă de 
oameni, care se hotăriseră morții, dar atunci chiar din mulțime țâșnea câte 
o protestare din două trei cuvinte, pătrunzător strigată, care făcea să cloco- 
țească toate piepturile într'un vuet răscolitor, şi brațele să se agite în ame- 
nințări şi tăgăduiri. l.adima își spuse că arareori, în clipele cele mai grele 
ale frontului, văzuse atâta hotărire în faţa morţii. Nu fusese niciodată la o 
întrunire muncitorească, dar pe oamenii aceștia nu-i simţea acum altfel decât 
ca veniţi din depărtările vederii despre lume, de totdeauna, intr'un act peste 
care timpul nu mai putea să treacă. « Cei care se jertfesc sunt totdeauna 
aceiaşi >, gândi cutremurat poetul, 

Intre alţii vorbi mai târziu un bărbat cu o barbă de culoarea tutunului, 


mare, stufoasă, cu un cap asemănător cu portretul popularizat al lui Engels. 


Părea, altfel, un timid, fraza îi era pedantă, cu prea multe ocoluri: s Trebue 
să ne păstrăm sângele rece în fața acestor provocări, care trădează spiritul de 
clasă, al celor care nu înțeleg să trăiască decât din exploatarea muncii altora CĂ 

Ladima crezu că recunoaște între aceşti muncitori cu fețele palide, slà- 
bite, cu ochii halucinaţii de imaginile întipărite pe retinele lor în această 
după amiază a morţii, pe unii dintre lucrătorii tipografiei din pasajul Imo- 
biliara, unde se tipărea în ultima vreme gazeta la care lucra. Un flăcău, cu 
fața albită ca şi părul, cu ochii apropiaţi şi buzele groase, imbrăcat într un 
palton decalorat, diformat de purtare, cu o legătură cenușie răsucită şi sucită 
la gât, părea să fie paginatorul de noapte, un altul, cu faţa lungă şi fruntea 
boltită, foarte înalt, numai într'un pardesiu cenușiu vechiu, cu buzele arse 
aproape negre, părea să fie Dumitru Dumitru dela maşina T ypograph. 
N'ar fi putut spune dacă erau ei, nu numai fiindcă în genere nu-i știa în 
huine de oraș, dar și pentrucă acești oameni parcă nu mai erau la fel cu 
ce au fost fiecare în parte, ci semănau acum mai mult unii cu alţii, prin 


ceva care venea de dincolo de înfățișarea lor zilnică, din adâncurile nebă- 


nuite, în care oamenii, sau se deosebesc după esența lor, atunci când se 
ascamănă doar ilusiv, sau dimpotrivă se apropie unii de alții, când sunt din 
aceeaşi esență, cum se apropie razele în adâncul sferii. Incă odată, ca în 
toate împrejurările hotăritoare, prezența morții provocase o alegere și Ladima 
avu sentimentul unei frățietăți, de dincolo de lucruri, ştiu că oamenii aceia 
nevoiaş îmbrăcați erau semenii celor mai buni din totdeauna. 
Dela doi paşi de treptele, de piatră tocită, de pe care privea, izbucni un 
țipăt desnădăjduit de femeie, ca sângele pe lângă un cuțit infipt în inimă. 
Se produse o vie-mișcare, vreo doi ingi o sprijiniră pe brațe în timp ce mul- 
țimea se întorcea, fără să ştie despre ce e vorba, spre locul acesta. Femeia 
vru să se smucească incăodată printre soldați spre Teatrul Naţional, dar se 
frânse din nou, după ce şopti sufocată un nume. Avea pe ea o haină mică 
neagră cu guler de miel creț sein, ochii mari în cearcăne negre, părul piep- 
tänast în două și adunat la spate, subt o basma motatolită. Un băețandru, 


28 VIAȚA ROMĂNEASCĂ z 

de șaptesprezece, optsprezece ani, care sta lângă ca, strigă în locul ei, ară- 
tând spre un muncitor ucis, dus de picioare şi de mâni, de doi soldați : 
«Nea Petrică, bărbatul ci; se pierduseră unul de altul, dela prânz ». 

Flăcăul cu părul decolorat albit, cu buzele înspumate, poate ca să ajute 
femeia, poate spunându-i adevărul, tăgădui că ar fi trupul soțului ei, dar 
băețandrul tremura tot: « E nea Petrică, uite-i bocancii. .. şi flaneaua roşie s. 
Purtând picioarele celui mort, unul indoit dela genunchi, altul aproape târit, 
soldatul se oprise să-și potrivească marginea căştii care-i căzuse pe ochi. 
ll ajunsese din urmă alt cadavru purtat. 

Fu o deslănțuire fără margini, de mânie, de strigăte care se răsuceau spre 
cer... La izbucnirea mulțimii răspunse o nouă somaţie ascuţită, pătrunzătoare, 
de trompetă, care vestea prelung moartea. Se auziră iar strigăte: e Nu trageţi fra- 
tilor. Nu trageţi »...Și unii atingeau, aproape, baionetele, e Trageţi.. . trageţi. . . 
să se sfârșească odată. . .» strigă, dimpotrivă, un bătrân de lângă Ladima. 

Un sergent, de statură măruntă, cu umerii lătiți de grosimea mantalei, 
spuse Într'o şoaptă amărită: « Mă oameni buni, de ce nu vă duceţi acasă, că 
ne nenorociți și pe noi?...» Dar o femeie interveni fluturând mâna slabă ca 
de bolnavă. « Nu vă gândiţi că pe oamenii aceia pe care îi târiți morţi, îi așteaptă 
copiii diseară acasă? » 


și, mușcându-și buza de sus ca într'un control al posibilităților trupului, rosti 
îndârjit, cu buzele încleştate: e Ne plimbă morţii pe dinainte, vor să ne 


După fiecare deslănțuire urma un răstimp de acalmie, ca de respirație 
obosită. Invârtejirea nervoasă, tensiunea ncomenoască de atâtea ore, scădea 
probabil ca să umple timpul, căci nu se mai vedea nicio deslegare a teribilei 
situaţii, lega obosit cu oarecare greutate frazele. Dar când dintr'un fior nou, 
lăuntric, el găsi o frază terminată prin propoziţiunea : « Acolo în curtea aceca 


chiot clocotitor spre cer şi zeci de mâni fălfâiră ca niște ramuri în furtună. 
Din susul străzii Câmpineanu, dinspre Știrbey-Vodă, se vedea curgând spre 
club, ca un râu revărsat, coloana imensă, a muncitorilor dela căile ferate. 

Strigătele nu mai Conteneau, agitația era mai înfrigurată pe măsură ce 
nesfârșita coloană se tălăzuia mai mult, curgând la vale. Dar când fruntea ci 
fu abia trecută din dreptul Ministerului de războiu, trompetele sunară prelung; 


FRAGMENT 29 


ea fu şarjată în trap mărunt de escadroane de călăreți cu lăncile în cumpănire. 
In câteva clipe marea mulțime se răspândi în toate părțile, curțile căsuțelor din 
dosul palatului, de pe partea stângă cum vii spre Teatru, se umplură de lume 
care căuta adăpost. Ladima urmărea prins cu totul crâncena întorsătură... 

- Dar nu toţi se răspândiră... Și aci rămase un miez de oameni hotăriți 
care se îndreptară, alegându-sc necontenit dintre cai, mergând deandaratelea, 
spre club... Alt escadron şarjă, în pasul mărunt al cailor dinspre Uni- 
versul» pe strada Sf. lonică. In sunetul trompetelor care somau, plutoanele de 
baraj, ale infanteriştilor dinspre 'Teatru, începură și ele să împingă apăsat, cu 
baionetele mulțimea spre club. Astfel, pe cele trei străzi confluente, două trei 
sute de oameni erau strânși din toate părțile, izolați tot mai mult, împinși si- 
multan, de baionete şi sulițe, cu încetineala neinduplecată, a mașinilor grele 
de strivit pietrele pe sosea, prin fața micului restaurant din colț, spre intra- 
tea clubului ca să poată fi arestaţi, 

Ladima rămăsese înapoi, nu mai avea în dreptul lui acum decât coloana 
de infanteriști cu căști de oţel şi echipament de războiu. Porni îndărăt spre 
piața pustie, aruncând o privire stânjenită ca din fugă spre mormanul de 
cadavre din curtea teatrului şi se îndrepta năucit spre « Terasă e, 

Când ajunse în dreptul pasajului, văzu lumea ieşind dela « Comedia » 
şi resfirându-se ca un râu revărsat, pe Calea Victoriei. Circulația se şi 
restabilise şi cei ce posedau și vroiau să posede și mai mult, îşi duceau spre vo- 
luptate, cu dichisuri, capetele lor dulci, cu cioc și ghiare de uliu, Ladima înțelese 
şi mai adânc în ce fel de compartimente, fără comunicare între ele, iremediabil 
opuse, se desfășoară istoria și se simţi rătăcind între două lumi, cu un sentiment 
de condamnat, cu ochii arşi de viziunea acestei a frumoase zile » de Decemvrie. 
Portiţa de fier era întredeschisă și poteca pictruită care ducea spre cele trei trepte 
dela intrare era scufundată într'o băltoacă, pe la mijloc, Terasa însăși, o vastă 
clădire turtită, ca o şcoală primară fără etaj, era alcătuită dintr'o succesiune de 
saloane dreptunghiulare, din ce în ce mai mari. Cele două mici din dreapta şi 
din stânga, de cum intrai, erau + rezervate » scriitorilor şi artiştilor. Fuseseră de 
multe ori fixate pe pânză de pictorii de frunte ai generaţiei. Dorcea nu era aci. 
Nu era nici în salonul mare dreptunghiular din mijloc, unde trona de nesuportat 
în negura de fum de țigare un neobosit pian electric. In timpul ocupaţiei nem- 
teşti se deschisese şi salonul din fund, cel mai vast, ... Impodobit, cu oleandri, 
cu ficuși cât arbuştii, se vrea oarecum seră, și devenise restaurant cu muzică 
de dans. In această după amiază urma să fie, după cât se părea şi un soiu de 
« ceai dansant » pentrucă o parte din mese era ocupată de tineret, iar orchestra 
își accorda stăruitor instrumentele. . . Dorcea, absent, întors în el însuși, 

aştepta într'un soiu de boschet de oleandri. Apropiindu-se țalul să întrebe 
dacă a comandat ceva, Ladima ridică spre el privirea istovită. «Da, nu e 
grabă... Văd că aveţi dans astă seară, Nu v'au adus și la « Terasă» dintre 
cei ucişi? s. Cel întrebat răspunse; « Mi se pare că, da... In dos, în grădinăe.. _ 

CAMIL PETRESCU 


MINIERII DIN FRANŢA 


| 
TOBELE NEGRE 


Un ropot, e-un ropot de bulgări 
Şi nu-l poate-ascunde distanța. 
Ascultă siauri cum rănnä 
Greu tobele negre din Franța. 


Cu fălcile intredeschise 

Răsună nfundat. Vor sicrie, 

Din gropi de cărbuni iesc-o lume, 
Gem tobele: Lazării mute ! a 


Privegte-i crescând din morminte 
In mâini legänônd felinare, 

Cu pașii lor mișcă pământul, 
Bat tobele negre mai tare. 


Bat tobele negre. Furtuna 

De gloanțe dă vremii o ploaie i 
De fier șieriând peste tobe. 
Mini-rii trec, mu sencovoaie, 


Ei știu drumul bine, o, noapte ! 
Iu van îi infrunți cu șiafete 
De umbră și-i sfâșii din ceață 
Cu ghiarele de baionete. 


€ Now, 1948 


- "TOBELE NEGRE 33 


Nu-i poate înfrânge nici moartea, 
Nici mâna ta 'n negre inele 

Ce duruie înspăimântată 

Sub văluri în tobele grele. 


Din sângele darnic ce curge, 
Hrănește-aurora o vatră 

Spre care şi ndreaptă ne'nfrântii 
Tăcutul lor fluviu de piatră. 


Zadarnic te sbuciwmi, o, noapte, 
Cu gura itirbită de stele 
Și "ncerci să-i acoperi cu bulgăn 
Sub ropotul tobelor grele. 


Ei merg Înainte spre ziua 
Când pälmile însângerate 
Vor bate în tobe de flăcări 
Sburdnd peste lumi liberate! 


10 Nov. 1048. 


IH 


PUMNUL 


Minierulul Barbier, asasinat de poliția Imi 
Jules Moch, la puțurile Combefort-Firminy 


Pe brațe de tovarăși dus, 

Priveste şi mu vede cerul 

Greoiu — un munte de cărbune — 
Ca mina'n care a stat minierul. 


Tot ce-a cerut era al lui, 
Tot ce-a cerut o să și fie, 
Dar este încă-al unor lupi 
Ce-l țin în ghiare și-l sfâșie, 


Gândind la cel ce a căzut 
Ferește-ţi pleoapele de plâns. 
Te uită: mâna nu-i întinsă ! 
Minierul ține pumnul strâns. 


HI 
O MIE ȘI UNA DE NOPȚI 


Vă-mai zâmbese ciorchinii copti 
Pe cer, ca 'ntr'un pahar albastru, 
Tirani! Dar crâncenul dezastru 
Aproape-i de-ale voastre porţi. 


Pe lungi tipsii lucind ca luna, 
Lângă genunchii în brocarte, 

Voi strângeți ca intotdeauna 

Un pisc de-arpint pătat cu moarte. 
Clăi de brățări cu ochi de mare 
Vă cern lumini din mii de gene, 
Cu cangea smulse, fiecare, 

Aveţi în urma voastră-o mie 

De nopţi, — dar v'au rămas puţine, 
Minierii'n nopți de-o veșnicie, 
Răsbind, — văd ziua care vine. 
Sunt oamenii de fier ce-așteaptă 
Cu mâini tăcute care sfarmă, 

Cu inima ce bate dreaptă, 

Mai dârză decât glontu’ n armă. | 


V'au mai rămas nopți, să le mumeri 


» Pe-o mână, — 0, tirani! Dar capul 


Tresare depe-acum pe umeri. 
Din mină, vă pândește-arapul, 
EUGEN JEBELEANU 


CATINĂ DAMNATUL 


— Se 'ntunecă şi luna se ridică! O, noapte, noapte, noapte! 

— E timp de a ne întoarce acasă, | 

— Vezi, frate, ce vânăt este cerul? Vânăt precum e marea înfuriată. 

— Este o părere a ta. Nicicând cerul n'a fost mai senin ca 'n astă seară. 
— Cu toate acestea un stâlp de ceață mi se pune 'n față, o mână neagră 
i mi se 'mplântă în piept, arz de un foc lăuntric. 

— Ai fierbinţeli, frate. 

Aceste exclamaţii bombastice și replici pozitive sc schimbau pe podul 
Mogoşoaei, în primăvara anului 1848, între doi tineri spre care toți trecă- 
torii întorceau capul, E drept, aveau și pentru ce, Tinerii erau dela distanță 
aşa de asemănători încât păreau Menechmii înșiși. Amândoi crau îmbrăcați 
în redingote gri foarte pe talie şi purtau. pe cap cilindre păroase, Gâtul le 
cra înfăşurat în cravate înalte, negre, părul le cădea pletos până peste urechi. 
Cel mai tânăr nu arăta a avea mai mult de 20 de ani, Câteşidoi imberbi şi 
cu fizionomii prelunge, călcau drepți şi foarte solemni, sprijinindu-se pe 
bastoane groase și învârtite violent ca șerpii lui Esculap, pâșind în stil. de 
paradă și cu fereală pe drugii podului, pe care câte un landou îi scutura din 
când în când, făcându-i să mustească de noroi, Cel mai june, văzut de aproape 
şi atent, revela un profil virginal, Măsliniu la faţă, cu ochi migdalați şi sprin- 
cene trase ca cu pensula, cu nasul usor încovoiat, avea obrajii împurpurați 
de o roșaţă parcă artificiali; O sudoare fină dădea frunții un lustru de sidef. 

Tinerii se opriră puţin la hanul Bossel, în dreptul firmei « Stabilimentul 
C. A. Rosetti + și priviră vitrina adâncă, luminată cu lămpi de petrol aşezate 
pe câte un picior subțire şi inalt, O inscripție cu slovă semi-chirilică notifica 
domnilor clienți că ele ard cu petrol rectificat Pinolin, adus dela Viena. Vitrina 
era Înipodobită cu cele mai disparate lucruri: capele de damă, pachete de 
vată, butelii de șampanie, cutii cu ceaiu chinezese și cărți franțuzeşti, recente 
şi vechi, unele deschise astfel încât să li se vadă caracterele şi vignetele, Se 
zăveau acolo 11 volume din Les mystères de Paris de Eugène Suc (Bruxelles, 
1843-44), L'Hermite de la Chaussée-d'Antin par M. de Jouy, membre de 


4 


a5- EARTE r T- - 


i 


5 i CATINĂ DAMNATUL 35 
„VAcadimie française, în cinci volume, multe opere de Alexandru Dumas 
(La reine Margot, Amory, Isabel de Baviere). O foarte frumoasă ediție de 
Oeuvres completes de P. J. de Béranger (Paris, Perrotin, 1834) cu cotoare de 
marochin roşu aurit era desfăcută în câteva locuri, lăsând să se vadă într'un 
volum o vignetă în taille-douce după un desen de Tony Johannot, repre- 
zentând pe 4 le petit homme gris»: 


N est un petit hamme 
Tout habiili de gris, 
Dans Paris 


Cei doi se aplecară spre vitrină ca să privească mai bine şi avură nepiš- 
cerca de a fi ingrămădiţi din spate de alți curioși, copii, țigani și un ipochimen 
` cu anteriu și brâu roșu prevăzut pe cap cu un fes rotund, iar pe sub nas că 
două mustăți învoalte, E discutabil că acei privitori nutreau vreun interes 
bibliofilic, erau mai de grabă atrași de mărfurile străine şi de lămpile cu 
petrol. Alte" magazinuri şi prăvălioare erau întradevăr iluminate la geamuri 
cu lumânări de seu ori de ceară așezate în şiruri. O spiţerie ardea lumânări 
de spermanțet, Ceata de privitori făcea observări cu glas tare, izbucnind 
în râs, iar pe fața tombaterei cu fes strălucea o veselie fără echivoc. Atenţia 
tuturor se îndrepta mai cu seamă în spre costumele curopenești ale celor 
doi iar un copil cu picioarele goale vru să pună mâna pe unul din bastoanele 
şerpuite. Menechmii, atinși în stilul lor, bătură în retragere, deşi se vedea 
Clar că avusese de gând a poposi mai mult. Unul din ei era autorul a două 
opere icĝite din tesscurile tipografiei lui C. A, Roşetti şi Vinterhalder, cule- 
gère de poezii şi o piesă de teatru si ar fi voit să ştie dacă s'au mai vândut 
câteva exemplare. Speriaţi trecură repede şi nu fără dificultate pe partea 
~ cealaltă a uliței. însă abia ajunşi un strigăt îi semnală: 
— Monsiu Catină, monsiu Catină, Messieurs, messieurs | 
In ușa + stabilamentului » se agita un individ uscat și subțire, ras, cu o 
frizură ridicată într'o parte ca un toupet asimetric şi care era îmbrăcat cu 
un frac ridicul de îngust, cu cozile aproape lineare, rămas parcă din prima 
revoluție franceză. Vorbea stricat româneşte: 
— Monsiu Catină, ţipă el, făcând şi un semn numeric cu degetele, două, 
Ceea ce voia să spună că vânduse două exemplare din operele tânărului, 
Acesta făcu un gest de blazare și de amânare, de altfel foarte la timp, pentru că 
o căleașcă superbă de Viena se oprise în fața magazinului cât mai aproape de 
ușă, spre a nu împiedeca circulaţia, Intr'adevăr uliţa se umpluse de un ie 
interminabil de trăsuri și landouri şi aceasta constituia dificultatea de a trece 
de care am pomenit mai sus. Nu se poate închipui un contrast mai izbitor 
între modestia podului și a dughenelor, din care cele mai solide, nu treceau 
de două rânduri și erau acoperite cu draniţă, şi somptuozitatea acestor echi- 
paje. Câteodată vizitiii ajungeau cu sfârcul bicelor la coperișul maghernițelor, 


~“ 


36 p Pi VIATA ROMÂNEASCĂ 


mul tradițional cu flori de găitan, dar câteodată erau înlocuiți cu vizitii în 
frac. Echipajele mai pretenţioase dublau pe vizitiu cu un lacheu chiulotat 
şi cu ciorapi albi pe capră sau îndărătul cupelei. Alături de trăsuri treceau 
din când în când cavaleri însoțitori, cu o mână pe [râu și una în șold. Intr'un 
colț de uliţă apropiată, constituind un mic maidan se vedea un spectacol 


buzelor o înghețată de vanilie, contemplată de un june călăreț. , 
In caleașca oprită în fața * stabilamentului » se afla o tânără fată îmbră- 
cată într'o rochie cu cadrilaturi scoțiene, terminată la gât cu un guler de 


goşoaici, fără a părăsi o clipă pasul mândru de paradă. Tânărul poct vorbea 
mereu într'un ton trist infatuat și declamator: 

— O vezi, iubite frate? Ea este fiica boierului Scarlat, care m'a onorat 
în prietenia sa. Pentru ea am compus stihurile La S,sse: 


Cări ce-ar fi oare e liră, de n'ar avra-armonia? 
Ce ar ji viaţa noastră, de n'ar [i veselia? 
Şi ce-ar ji o femer, de n'ar area amor? 


Iluzii la 19 ani! (Tânărul declama toste acestea cu o desnădejde teatrală, 
urmărit din ochi din când în când de câte un băiat de prăvălie sau alt pieton). 
Ce are să găsească fiica unui Ază la un om de treapta noastră ? Nu am avere, 
n'am nume, Catină, nume de băcan, Dar sunt poet, numele meu poate sfâșia 
bezna unui asemeni comet strălucitor, Poate devin un Byron, un Lamartine, 
am vândut două volume de poezii. Tânărul se opri amar tocmai în dreptul 
unei dugheni în ușa cărcia în fața unui jăratec puternic sc prăjea pe o spadă 
de alamă bucăţi de carne de berbec, sub paza unui frataragiu în costum 
oriental. Exaltat şi fără atenţie asupra prezentului poetul izbucni într'un 
hohot formidabil: 


Ha! ha! ha! iacă un name l.. dacă Inc'o vanitate } 
Omer, Dante, Byron, Hugot un cibini deseri ca toale 


x CATINĂ DAMNATUL 37 


După această sfidare către eternitate, tânărul își reluă mersul, urmat 
simetric de docilul său frate. Dacă gesticulația sa nu scandaliza pe trecători, 
faptul se explica foarte simplu, “Tropotul cailor şi rostogolirea roților echi- 
pajelor pe pod făceau un seomot necontenit ce acoperea orice glas, Afară 
de aceasta pietonii erau rari, câte-o slugă, câte un negustor ambulant, adesea 
un păstor mânându-și caprele, un precupeț cu cobilița. Lumea bună trecea 
numai în trăsură ori călare. Afară de aceasta regustorii din uşa dughenelor, 
sau vânzătorii de pe uliţă, scoteau niște strigăte asurzitoare, constând în 
mod obișnuind într'o cantilenă tărăgănată și convenţională pentru fiece marfă, 
Câinii, numeroși, lătrau $i ci, izbiți din când în când de pe caprele caleștilor 
cu bicele de către surugii. Singura anomalie ce putea intriga era împrejurarea 
ciudată ca doi boieri aşa de gătiți să străbată ulița pe jos. Insă Bucureşti, la 
anul 1848, era orașul tuturor paradoxelor și târgovețimea nu se mai mira 
de excentricitățile boierilor, socotindu-i din pul locului ca pe deasupra 
oricărui canon. Așa dar numai miscarea sacerdotală a braţelor era vizibilă, 
recitativul fiind ubsorbit de sgomotele uliței. 

— Smaranda nu mă iubeşte — continuă tânărul poet — ca nu poate 
coborî privirile asupra unui fiu de calegiu. Olga, oh, Olga, candela inimii 
mele, ea, da, mă prețuia. Cumplitul vărsat mi-a răpit-o. Ah! e lună, ce 
noapte, ai dreptate, acum să fi trăit: 


Albă cu ochii negri, s'o [i văzut Ia lună, 


Câtăva vreme cei doi merseră în tăcere pocnind cu bastoanele dușumeaua 
uliței, In fața Bisericii albe se opriri. i r ; 

— Am ajuns acasă — zise cel mai mare dintre frați cu oarecare sfială. 
Ca spre a deștepta din vis pe celălalt, 

— Greu îmi vine, frate, a păși pragul casei noastre, Când șez în casă, 
s'ardică tavanul cu mine, nu mai încap, Când ies afară mă pierz printre oameni. 
In casă sunt prea mare, în lume prea mic, Unde este lume multă, acolo mă 
întâlneşti şi pe mine trist, gânditor şi posomorit, Am să mor de urit şi de 

t. 


— Toate astea vor trece scumpe frate — observă cuminte celălalt. Noi 
avem o misie pe care trebue a o îndeplini, Cauza ne așteaptă | 

— Zadarnic, obiectă tânărul poet într'un ton şoptit și mai potolit, dar 
cu o fizionomie damnată. — Zadarnic ! Eu port din leagân germenul malatici 
fatale, agravate de doctrina lui Byron. Pentru mine nu-i fericire pe această 
lume, care este opera unui Demon. 

— Am ştire că fratele Magheru va veni. 

Poetul îl privi cu oarecare interes, totuși continuă: $ 

— Lumea aceasta ce opera unui Demon. Nu vezi tu frate, ce nedreptăți? 
Ici ciocoiul trece în caleașcă infășurat în blănuri, colo întemnițatul cu fiarele '2 
picioare, îşi duce osânda. Sâracul, ce-a greşit? In aste palaturi şi ziduri zac 


38 VIAȚA ROMÂNFASCĂ 


mii de păcate, iar poporul geme. "Ţăranului ciocoii îi iau plugul de pe arătură 
dag zi bătătură. Când se va deştepta oare nația şi-şi va croi singură legi? 
când poporul nostru va rătăci şi va şovăi, precum 
Michelet? PA ale AEA 
Insoţitorul își privi fratele mai tânăr cu admirație ca unul ce se socotea 
mai puțin cultivat şi exprimă un îndemn: ` 


— Să luptăm pentru popor, să luptăm pentru Români ă 
în stihuri: £ P pe 3 mânia, așa cum ai cântat 


Deşteaptă-te o ! secol, 
Mergi repede şi fainic, nu sia, nu te abate ! 


Cași revenit deodată dintr'un delir, exalta în sti 

reven : tul răspunse în stilul i 

simplu Și mai prozaic cu putință: d ari 
— Ai dreptate, Costică, va să luptăm ! 


Intrară pe un gang într'o casă de pe ulița M aei în j 
căreia se afla un negustor de cafele. O uşă 2 dee arde map sea Pi i 
bărbat vârstnic, mustăcios, cu şorț la brâu, scoase capul confidenţial 

— Aţi venit? Vă așteaptă... i 

; Dar n'apucă a sfârși, O voce feminină atroce, sfâșictoare, i-o luă înainte 
din capul scării de lemn nevopsit, care ducea precipitat spre catul de sus: 

— Iancule, vino mai repede; unde ați fost? i 

Menechmii urcară scara, umili, vindecați de orice poză romantică. Sus 
în coridorul luminat cu o lumânare de,ceară de biserică vârită într'un feline 
i aștepta o matroană scundă, grasă, cu-un şal foarte bun turcesc pe umeri 
și cu părul de un negru violent prâstat cu zone albe, împărțit printr'o cărare 
În două sectoare. Nasul era încovoiat ca al poetului însă mai strident, cu o 
nuanţă de armenism în toată fizionomia. Profilul tânărului efeb şedea în faţa 
caricaturii sale. Și totuşi, moralmente, junele semăna cu bărbatul de jos din 

coridor, a cărui blândeță o sublinia. Intre părinți era o desbinare ce făcea 
pe tânărul byronian să lase capul în jos de supărare. Pietenilor le pomenea 
de tristele, vrednicele ce râs întâmplări din familie, fără a insista. Adevărul 
e că părinții nu-și vorbeau direct, ci prin a treia persoană, privindu-se pieziş. 
a “se arătă mai înțelegător la aspiraţiile lui Iancu şi Eliade îi spusese 
trecându-i prin prăvălie: geni: ; 
înseamnă un geniu, cafegiul avea idei de stihuire şi poseda într'un raft un cata- 
stif cu strofe în greaca aplă. Pe cât de apatic și taciturn în chip obișnuit, pe 
atât de neprevăzut de focos se. arăta când se supăra sau când cădea într'o 


CATINĂ DAMNATUL 39 


Cei doi fraţi intrară într'o odaic în care fi aştepta în picioare un cadet în 
uniformă, cam de aceeași vârstă cu ci, însă cu o mică mustață dându-i un aer 
decis: 

— Magheru, — îl întâmpinară cei doi. 

Insă Iancu părea obosit şi descurejit şi se lăsa jos pe un divan lat turcesc, 
acoperit cu cit dând drumul cilindrului şi bastonului pe dușumea. Din când 
în când o tuse uscată îi scutura pieptul, fața i se brobona de sudoare, Ceilalţi 
se aşezară pe câte un scaun privindu-l îngrijorați și în tăcere, Odaia era simplă. 
In afară de patul acoperit cu cit, se aflau câteva scaune empire şi o masă rotundă 
de nuc, o icoană cu candelă pe peretele alb. Pe un alt perete un tablou stân- 
gaciu, dar nu fără expresie al celor doi frați cu haine nemțeşti ținându-se strânși 
unul cu brațul pe umărul celuilalt. O lumânare într'un sfeșnic de pe masă 
făcea să oscileze umbrele pe pereți. Intr'un colț, lângă un dulăpior cu cărți, 
doi saci scunzi de cafea prăjită şedeau întrun nepotrivit depozit, Tânărul 
poet, înțelegând rostul prezenței cadetului i-o luă înainte. Vorbea potolit 
şi prozaic, ca și când ar fi fost în chestiune lucruri curente, deşi fraza rămânea 
mereu incorigibil poetică. Graiul poematic devenise pentru el o a doua natură. 

Sä luptăm fraților, aveți dreptate, să luptăm. Să luăm fiecare o spadă spre 

a combate ipocrizia şi pisma. Ha, ha, ha ! (Hohotul său nu mai era acum acto- 
ricesc, cu cei trei ha iși înăbuși o tuse ce-l strângea de gât). Să sfărâmăm 
scorpiile, să călcăm pe dâra de balaur. Prea bine, şi apoi ? Ce ne-așteaptă apoi ? 
Moartea hâdă. Glasul nostru e un cuvânt deşert, un accent între morminte. 
Când auz stejarul căzând în vale trăznit de fulger, când marea vorbeşte înspăi- 
mântător cu cerul, când şopârla scoate capul și privește către stele, când 
cerul se umple noaptea de milioane de globuri, omul ni se pare un vierme 
târitor, Tot ce este pe lume, oameni, dobitoace, păsări sburătoare, insecte, 
peşte, amfibii, plante stătătoare se nasc, trăiesc, sunt, ș'apoi mor, Eu, fraților, 
voi muri, à 

— Nu se poate — zise ultimativ cadetul, ridicându-se optimist în picioare. 
Cine ţi-a mai vârit asta în cap? Zilele acestea ai să citeşti proclamația cu mine 
în ulița Lipsceanilor, - - 

— Eu am să mor! continuă foarte liniştit tânărul poet, ţinându-și capul 
în palme și ţintând podelele. Am vărsat sânge, Ce știu aceştia (şi cu mâinile 
arătă spre catul de jos)? Ei au pus saci cu cafea lângă dulapul unde păstrez 
pe divinul Byron. Cafea boabe și Childe Harold. Ha, ha, ha. Nu mai visez 
decât vifore și făclii bătute de vânt, Făclii, făclii, făclii, cum a zis nemuritorul 
Shakespeare. Aud în noapte acorduri sălbatice de lire înfiorate, păsări fâlfâ- 
inde, strigoii își cântă în odaia mea sabatul lor. Și miroase a cafea boabe prăjită. 
Azi dimineață sa făcut zi albă si cu n'am închis ochii peste noapte. Gândese 
la această viaţă efemeră și simt că sub pasu-mi e un haos, 

Zicând acestea printr'un gest reflex Catină își luă cilindrul de pe podea 
şi şi-l pune pe cap, punctându-și meditațiile sinistre. Apoi deodată întrebă: 

— Ce fac fraţii noştri căuzaşi. Ce hotărăşte iubitul nostru Bălcescu ? 


` 
40 VIATA ROMÄNEASCĂ 


Drept răspuns Magheru, apropiindu-se de el, îi pune o mână pe umeri. 
Al doilea frate Menechm, contempla scena în tăcere. El era o ca o umbră 
a celui dintâi, lipsită de duh propriu, un interlocutor prin tăcere. Poetul îl 
lua cu sine ca să nu se simtă singur. 

— Nu vei muri, frate Catiră. Avem de lucru. Timpul mântuirii noastre 
, ce poporul amara se deşteaptă la glasul trâmbiței îngerului mântuirii — 
ibertate vouă, fost la Eliad la tipografie şi i ire di 
clamaţie, Mâine se va citi la... Uncle nu mc za 

Aici cadetul, grijuliu de respectarea secretului conspirației se opri, merse 
a9 s Sar al o reînchise, trecu la fereastră, apoi revenind încredință 

ina sutlând ceva în u ii i i chi 

a a i rechea pcetului iar după aceea informă în același chip 


— Prin urmare nu-i vreme de a boli, iubite Catină, nu-i timp de murit. 
Tu prin mi-ai zis: € Cine nu se coboară în popul, nu face parte în nație 
ru e Kcmân », Să ceri bătrânului e uh hiuden și doi i 
è Pruncul » e pe cale a se naşte, A iia sie e a: IRE 

— ar biată maică-sa — continuă tânărul poct —a suferit mult până l-a 
zămislit, Suferința matureşte pe om înainte de vârstă legiuită și cu mă simt 
bărbat. Voiu sta în Picioare pe stâncă, luând pildă dela Byron și dela Napoleon. 


a uimit lumea cu melodii, Poate că din cugetările sublime de idealitate vor 
rămâne câteva urme pentru viitorime. 


Toată această vorbire extravagantă în orice altă împrei i 
rbi ravagai prejurare, nu surprindea 
de loc pe ascultători Şi câteşi trei simțeau că acesta e limbajul potrivit tr 
tului, Poetul se ridică de pe divan și mergând la dulap, scoase un manuscris. 


e]. — Ascultaţi !— Și începu a declama furtunos cu o må Rouge 
lta nă În aer ca 

de Lisle, Și din toată vibrația coardelor vocale, întrerupt o slapi de ei 

ecou de jos, de glasul strident al mamei sale care striga: lancule, de ce țipi acolo: 


Aidei fraţi între unire 

Țara noastră e 'n peire 

Azte ziduri şi palate 

Unde zac mii de păcale - 
Aideţi a le dărâma. 


N'auziţi în piață larmā? 
Daţi năvată "n mdini cu armă : 
Că soldatut ne ajunge 
Baionela ne impunge 
Daţi, de-o vrea și el ză dea... 


Fraţilor, să maveţi miid, 
Daţi în cei ce vă jac silá, 
Vă inu plugul, arătară, 
Boul chiar din Pătâtură 
Parc'ar fi un drepi al lor. ., 


CATINÀ DAMNATUL 4 


Și citi astfel până la sfârșit, înnecându-se cu ultimul vera într'o tuse, 
violentă, convulsivă. Apoi deodată păli, duse repede batista la gură, o privi * 
şi spunând « sânge » se prăbuşi pe pat, plângând cu sughiţuri ca un copil. 

Cadetul se plimbă puţin prin odaie, apoi merse la fereastră şi o deschise. 
Sgomotele de trăsură de pe uliți se potolise, fiind târziu, se auzeau numai risi- 
pite lătrături de câini. Era o noapte de Iunie sclipitoare de stele. Fratele Con- 
stantin tlie mucul lumânării de pe masă, Magheru se întoarse, trase scaunul 
lângă divan şi vorbi astfel: 

— Frate pentru ce te sperii de puţin sânge? (Intre timp trăsese din mâna 


"tânărului batista roșie ca un mic drapel), Sângele acesta vine din prea marea 


noastră putere de voinţă, din inima noastră bătută de patimi generoase. Dintre 
toate colorile roșul este semnul luptei, cauza noastră e a roşului, În luptă, 
pieptul tău se va întări şi vei trăi sănătos, Şi cu am avut de aceste, 

Catină incetase de a sc mai lamenta, se intoarse extraordinar de palid şi 
senin şi zise zâmbitor: 

— Vă făgăduese că voi trăi, Dar când va fi să mor să nu fiu inmorm ântat 
la Biserica albă, albul mi s'a părut totdeauna trist, ci lângă biserica roşie, a 
Creţulescului, aprinsă ca şi duhul meu. 


Două zile Catină stătu liniştit în pat, după sfatul amicului său. După aceea, 
în ziua de 11 Iunie merse pe ulița Lipscanilor în răspântia dela Sf. Gheorghe, 
și acolo urcat pe o masă citi cu glasul său cel mai solemn și mai grav în fața 
patriaţilor vestita proclamaţie: « Fraţilor, timpul mântuirii noastre a venit... b 
Cu cât citea brațul său drept se întindea mai sacerdotal asupra adunării și 
mâna desfășură involuntar şi ca și simbolic, o batistă din nou înflăcărată de 
cel mai frumos roşu *), 


G. CĂLINESCU 


*) Peplicele ini Catină sunt în cea mal mare parte compilate din elemente 
autentice, într'o intenție de vignetă în tehnica Iui C Negruzzi, din D. Seavinski. 


PROBA DE FOC 


Proba de foc din arta creatoare, 

plămada tie din pământul surd, 

cu svdcnetul din marea luptă, iscat în legitimă apărare, 
în contra legilor nedrepte din petrecutul timp absurd, 

cu robul ridicat prin carte pe două zdravene picioare, 

cu Bonciu foarte mic în mâna străpungătorului de stâncă, 
citind în palma colosală de uri „ în luptă încă — 
proba de foc din drumul nou spre creasta 

de unde fulger azi întâia oare, 

ta trebui să scapere scânteile în cartea asta, 

din buzdunanul asvårlit spre cei ce 'nfruntă lumea muncitoare. 


Robul de ieri, desțelenit din plază, 

trecut prin zid de negre închisori, i 

reteasă noduri putrede când påráie planeta "'ntreagă 

fi =burdă nechesând prin stepa cu herghelia mânjilor uzori, 
ca să străbată drumul orișicum, șa 

urnit acum de pretutindeni Prin umbrele perdelelor de fum. 
Cu șleaul rupt din lumea veche în care robul se de 
îmi face semn din mijlocul giganţilor din care crește: 

e Incalecă », dmi strigă dânsul din tabăra cu steag la drum, 
+ englezul trâmbiță răzbatul, America se pregăteşte ». 


+ Îndată vin», răspund, e îndată, — să-mi 

Vreau să te 'ntâmpin pe-armăsarul inta lt: «ga 
în ceasul implinirii noastre, în care timpu-i marele chirurg, 

prin iureșul ce-mi arde testamentul. 

Sunt prigătit să ne "ntălmim Prin cel mai năzdrăvan amurg, 


Tren SENA a m aaa e 


-~ 


PROBA DE FOC 


s Pe cripta cărților mânjite cu cel ce-am fost, depun ò floare 

şi trag vârtos cu bidineaua un interval, — să sui și să cobor, 
să fiu condeiul, saiba, bolțul, sau nitul ciocânit lângă motor. 
Vreau să mă nueti ahecedarul, cu bunătate, cu răbdare, 

și să mă torn cum lunecă uleiul gros în rezervor, 

să mă oprești, tovărășește, atunci când mă afund într'o eroare), 
sati când condeiul beat și singur, mai galupează la 'ntâmplare, 
pe trambulina prelungită din cerul zugrăvit sanar, 

Căci numai pentru tine-i scrisă, prietene, această carte, 

prin care vreau să fiu folositor, 


să merg, îndrăgostit de oameni, în luptă, împreună, mai departe e, 


+3 


URAGANUL 


Adu-ţi aminte om buimac de noaptea'n care clăn i din dinți, 
om i fäneai din dinți, 
de păsărelele lipite pe zidurile negre, pe ciment, 

când miorlăiau obuzele şi alergai pe străzi ca scos din minţi, 
Prin puierul curentului, în panica din plin bombardam i 


de aierul clocit și umed pe care-l suportai în adă 
post, 
de zumă€lul motoarelor și de piloţi veniți să te ucidă. 


ji cimitirul scormonit de bombele nocturmuli atac. 


COLABORARE 
LA JURNAL DE PERETE 


Americă și Anglie, svârliţi trecutul putred peste bord I 

Oameni ai muncii, strângeji måna! Sa facem puntea brațelor întinse | 
Cunoastem grevele din Londra și din America de nord, 

ele sunt vechi și tot mai mult aprinse, 

căci măcinaţi popoarele prin speculă pi capital-record, 

când e nevoie să'nțelegeți că apa mu se mai întoarce, 

că bulevardul nu-i zidit să fie stăpânit de-un lord, 

şi muncitorul nu-i lămdia care se-aruncă după ce se stoarce ! 


E prea puţin să fii poet, când proletarul trage-o spadă, 

să plămădească lumea dreaptă, cu brațe de oțel, pe baricadă. 
— Ioane pregătește-ţi ranga! Englezul vrea să te răstoarne ! 
Plimbă-i sub nas un pumn de fontă, apucă sdravăn taurul de coarne ! 
şi Jrânge-l de grumaji, € altminteri iți varsă dânsul măruntaiele ! 
Reteasă-i beregăţile, de-o vrea ca să ne'mpungă — taie-le ! 

E lupta pentru libertate, când clopotele, dincolo de dom, 

răsună clar că amândoi suntem un gând, o luptă și un om. 


Mult dincolo de mări și țări, de nesfârșite oceane, 

se prăvăleşte-o lume'n China si'n « Noul Continent +, Ioane, 

E lupta desrobirii noastre, prin munca oamenilor Hi, 

cu muncitori de pretudinteni în contra crimei grele de război. 
America se opintește la pârehia de lut din dreapta, — 
salvarea ta-i în luptă dârză, izbânda luptei tale-i FAPTA! 
Să trageţi fraților odgonul din stânga voastră cât puteţi, 

la vând cu toți flăcăii lumii, pe drumul Revoluţiei, băieţi, 


Prin nemaipomenite încleștări voi pregătiți 

măsura dreaptă la cântarele minciunii, răsturnată de popoare. 

Cine slăbește-odponul meu rămâne frânt şi până mâine moare Aà 
pe drumul greu, dar singurul adevărat — voi piti! 


VIATA ROMANEASCĂ 


Trosnese sinistru scânduri vechi, sa prăbușit molozul din tavan, 
cutremurul desprimle-aci m şi bârnele din dormitorul Papei, 
Țâmese scântei din țandramale pi sfumegă torentul apei 
ro'togolit din lumea moastră, necrutător, spre Vatican | 


Treceţi la rând flăcăilor la treaba care strună 

și veți deschide drumuri largi cu timp e sein ziua bună 
cu zâmbet de tovărăție trimis spre voi de dincolo. de tară Ei 
cu pdinea caldă din cuptoare, cu loe pentru condei şi călimară 
cu vorbe binefăcătoare, biajine, pentru suflete Și trup.— 
să tragem de otgonul stâng, flăcăilor, acorupp — ooorupp ! 


INI DEPP IP > ISRA nor) pg 


re 


SATANA GALBENÀ 


Satana galhenð cu laba pe stiva drugilor de aur, 
fmpresurată, strânsă'n chingă de muncitorul comțtient, 

va fi trântită'n subterană prin marea poartă de tezaur, 
să sac 'n camera blindată, cu broasca "nchisă de curent. 


Satana galbenă asvârle cascada blondă, — banul plânge 
pe marmura phițeelor din Engiitera și din Franța... 
Un miligram de aur costă un centimetru cub de sânge — 
Americă, e timp să judeci, Să nu te piardă cutezanța ! 


Se vede că mau fost destule războaiele de pân'acum, 

dacă metalul prețuiește mai mult decât un om și-o floare. 
Sau... omul nu-i decât piticul care-ţi încurcă pași'n drum? 
Satană galbenă hrănită din munca lumii proletare ! 


Noi pace vrem, dar blestemata descoperire, aurul, 
satanica-ți putere falsă, la pândă stă să se repeadă. 

De astădată, muncitorii vor ciopârți balaurul — ! 
Trăiască lumea muncitoare... Poporul tot, — pe baricadă ! 


RĂSCOALA DIN BERLIN 


S'au scurs de-atunci treizeci de ierni. Trec anii. 


MAREA NEAGRĂ 


Tramvaiul nimerit de-o bombă n plin, 
stă răsturnat și strâmb pe a Tauentin 5, 
când din ferești se-aruncă bolovanii, * 


Șrapnel fuzant tåsnind în evantai, 
cad muncitori însângerați de-amurgul 
ce'nvăluie treptat Charlottenbureul, 
cu mary la trap şi mechezat de cai. 


Văd sânge generos de muncitor, 

Prelins pe-asfalt, stropit dinspre fereastră. 
E lupta pentru desrobirea noastr 2 

din « Friedenau » spre « Brandenburger- Tor». 


Trei escadroane de ulani în tropot, 
prin strada Grenadirilor se scurg, 
aud ce spune Rosa Luxemburg, 
cu glasul ferm, răsunător de clopot, 


+= «Un pumn trântit de-un caporal dement, 
apoi, înghesuită 'ntr'o trăsură, 

un pat de pușcă”n piept, căluș în gură — 
capac de fontă se ridică lent 


fi-au dispărut cu Rosa'ut”'un canal, 
umbrela-i lungă, geanta mult prea mare, 
se cântă margul! lumei proletare, 

aud o salud trasă'n arsenal. 


Descoperit salut înspre Berlin, 

Văd podul peste Spree. Martira este 
mai vien steagul rogu de pe creste 

fi glasul ei vibrează tot mai plin, 


-- 


<+- +4 Chliar şi visâtorul incurabil, 
va trăi atunci la malul mării, în casa 
hrăpărețului, căci lacotnul va fi silit să 
renunţe la prisos. El nu va mul avea 
patruzeci de pâini, pe fiecare zi, în timp 
ce patruzeci de Mâmânziţi aleargă za- 
darnic după o singură pâine e, 


(Din volumul Baguj, — 1945) 


Trebuie să mai vorbesc despre mare, fratilor — 
Marea Neagră nu mai este slujnica piraților, 
— azi ea lumii muncitrare, este-a noastră, 
necăjită, calmă sau albastră, 


Anul ăsta, dragii mei, n'am văzut cum trec spre plaje, 
moșieri cu palate și cu gupi în trei etaje, — 
oamenii de muncă, din uzine, 


Marea Neagră, cât se vede, anul ästa iarăși e 
mă simt bine-amestecat în mare, 
— printre picături în frământare. 


Dar puterea luptei noastre cred că nu se-aseamănă, 
deși truda Mării Negre parcă-mi este geamănă : 
Noi străpungem stânci în lumea asta, 

Marea Neagră bate numai coasta. . . 


PEISAJ MARIN | 


S'au, întâlnit pe drumul dinspre târle, 
un cioplitor de trepte şi-un artist. 
Prin pulbere alunecau șopârle, 

departe, jos — talazuri de-ametist. 


Din răsărit veneau prin briza lind, 
escadrele pe "'nspumegatul spic, 
suia un cântec nou dinspre uzină 
printre coline'n smalţ de mozaic. 


Se răspândeau neliniști din senin, | 
în lumea descompusă și funebră, 
țâșneau din mare pântec de delfin, 
din abur alb, halucinantă febră, 


Când ancorase *n portul ruginiu 

yacht legänat pe-oglinzi cu țărmul ocru, 
tot aurul din putred-viținiu, 

sa spart în bronz pn galben mediocru. 


Agate'n val săltau prin roju plin, 
dans despletit, sclipiri ca din pumnale, 


oprite bruse la semn ca din senin — 
zic bună dimineață "mpurpurată cale! 


Alb, soarele stropea pe val scântei, 
să-şi fluture prin vâlvătăi perdeaua — 
Să tragem dunga mării frații mei, 
"albastră, grasă, plină-i bidineaua ! 


PEISAJ MARIN - sI 


Prin flamuri roșii, sprinten și ușor, 
trecea o navă potrivindu-și mersul 
cu prora'n față, către cioplitor 

ți către cel ce toarnă'n forme versul, 


Tovarășul pietrar scrutase zarea, 
artistul scăpăra poemul rond, 
când auziră amândoi chemarea 
de dincolo de orizontul blond. 


Spunea cu mâna streașină la frunte, 
că vântul roșu suflă dinspre Don 
și că dreptatea'n valul cât un munte, 
rostogolește pacea spre ponton. 


Priveau spre țărm. Jos se-opinteau pescarii, 
trăgând frânghii din mare către pod, 

se svârvcoleau scrumbiile, lufarii, 

cu guri căscate'n freamăt de năvod, 


Zbor alb, trasat rotund de pescăruși, - 
încondeia văzduh'n sărbătoare, 

din larg veneau corăbierii ruși, 

cu graşi rechini din marea vânătoare, 


4 


STATUIA 


Întâiul prinț din dinastie, 
satrapul teuton trufaş, 


SUPRAOMUL 


— Fragment —") 


Scara cobora cu ghimpi de raze roșcate deasupra lagărului. In sicriele 


„CN ase cai și surupiu, 


muri străin de poezie, 


suprepuse, moartea își preludia stăpânirea. Schelctele încă nu se grăbeau 
dar cu statuie În oraș. 


să-și deschidă nasturii coastelor, nici să-și desfacă şireturile gleznelor și se 
mai plimbau cu frunțile întrebătoare: despre dragoste, despre libertate și 
despre om. Sub pielea subțiată a trupului, era acum loc pentru mai multe 
aventuri interioare. Grăsimile se topiseră odată cu seul gălbicios al tre- 
—-cutului, Cârceii delicați ai mușchilor se agățau de fiece clipă prezentă. 
Pe drumurile și podurile oaselor se auzeau paşii călătorului tainic şi 
neliniștit. Răsunau sunete insinuante de caverne mucede, sgomote de 
arbori prăbușiți de furtuni, ecouri de temple în ruină, ropote de copite 
„pe pietriș şi melodii de suflete difuze, cu rare accente de strigăt sfåşiat, In 
cranii se ascundeau rachete, pentru spații fără garduri și fără acoperiș și rar, 
câte una răbufnea din pupile, până dincolo de lagăr, undeva... Atunci, 
sgomotele oaselor încetau, călătorul tainic privea senim prin orbitele mari 
şi mișcările îi deveneau mai libere ca oricând. Buzele vinete se Înroșeau 
de silabele proaspete ale sentimentelor, se umezeau de dragoste nouă şi în 
fierbântau cuvinte de libertate. Craniile se trensfigurau în capete de om... 

Din fundul sălii, întrebările se întorceau fără răspunsuri, 

De mai bine de o oră, asaltul împotriva «sfinxului s prizonier nu mai 
slăbea, Cei strânși în jurul lui nu-și pierdeau răbdarea, 

Unul, cu degetele mânei drepte ciuntite într'un accident de muncă, nu 
se mai putu stăpâni. Infipse ciotul urit de carne în pieptul celui înghesuit 
în pat şi-l somă: 

— Să ne răspunzi imediat dacă numai cu voința putem obține libertatea. 
Adică, să nu mai fie nici legăr, nici exploztare, nici sluțenie, Să te suzim l 

Cel întrebat clărină din cap cu un zâmbet superior şi îngână câteva 
cuvinte. Strânse cartea voluminoasă sub un braţ şi rezemându-se pe celălalt, 
privi departe. 


Când a sosit în diligenta 


întâmpinase providenta 
cu-arătătorul la chipiu. . , 


S'a spulberat de-acum și mitul 
statuiei de pe piedestal, — 
ea dacă-și merită sfârșitul, 
îmi pare foarte rău de cal ... 


Un armătar ca din poveste 

turnat din bronz a fost, — pe care 

aș fi dorit să-l ştiu că este 

cu țeaua liberă 'n spinare. ă 


Veac nou a sfărâmat grotesca 
figură, mincinosul crez, — 
păcat de cal, desprins din fresca 
puternicului Velasquez... 


Un tåxär muncitor, călare, 
aştept să "nalţe "n primul stâng, 
mărețul räsdrit de soare, 

cu [râul Lber pe oblânc. 


H. BONCIU *) Din romanul « Evadare», în curs de apariție la Editrra de Stat. 


t 


54 VIATA ROMÂNEASCA 


Ciungul urcă cu furie un picior pe marginea patului. Zâmbetul celui 
căruia se adresese îl supără. Vorbi tare: ` 
__=— Bine, să spunem că, întru cât te priveşte, ai dreptate, Sunt convins că 


nu-ți prea place lagărul, Nici tov?rășia norstră. (Câţiva râseră, amuzați), ` 


Atunci de ce nu-ţi pui filosofia în splicare? Zici: e Vreau, mâine dimineață, 
să părăsesc lagărul! O iau prin poartă, urc în primul autobuz şi ajung la 
Paris ls. Sau poate că voința ta e aceeaşi cu a nemţilor,— de a rămânea cu noi? 
In cazul acesta, filozofia ta e valsbilă, ea fiind verificrtă de realitate, Spune, 
ca să știm dacă ne ești cu adevăret tovarăș: vrei să rămâi cu noi? 

Nu răspunse, și păstra tot timpul un celm îngândurat, de sfinx impesibil, 
în fiţa atacurilor prostimei, Inchise ochii în semn că-i obosit şi că doreşte 
să fie lăsat în pace. 

— Acum «vrea» să doarmă, — zise unul, cu vocea voit solemnă, 

— Trebue să e vrea» să fecă pipi Înzinte de culcare, —zise un altul 
exagerând gravitatea vocii celuile lt, 

— Domnule profesor, dispuneți liber de «voința » voastră, — declamă un 
al treilea și se îndepărtă cu prși ceremonioşi, - 

Fu urmat de ceil:iți, spre psturile lor, 

Deţinuţii sălii 24 fuseseră complet desamăgiți. Profesor de filosofie |... 
Cu câtă dragoste învălviseră, în urmă cu câteva săptămâni, pe cel pe care 
acum il zeflemisesu ! Îi îndurera arestarea acestuia și totodată se bucurau. 
Un profesor în mijlocul lor putea însemna deschiderea unui drum spre li- 
bertate, Mai ales că eră unul de filosofie, dela Sorbona. Sor-bo-na ! Dela 
acesta, gândeau toți, vor afla multe. 

Cavzele adânci ale libertăţii pierdute, și cum putea fi recăpătată această” 
libertate, îi turmenta mereu. Poste că gândurile lor, până la intrarea în legär, 
au fost greșite. Altfel, n'ar fi sjuns zici. De aceea, de două săptămâni îl es: lau 
cu întrebări, In primele zile îl îngrijiseră cu o deosebită dragoste, Ii făcuseră rost 
să doarmă singur într'un pst, Ii aduceau apă şi unii îi mai ofereau şi din rația 
lor de pâine, De, nu sunt mu Îţi gânditori și foamea slăbește capul, memoria, 

Răspunsurile pe care le primeau însă, nu-i mulțumeau. Ci-că cu «voinţa e 
se poate obtine totul. Bine, cure om nu „vrea + să fie fericit, adică să fie liber, 
ca să muncească și să iubezscă? Cine a vres» războiul, lagărul, crima ? Poate 
că aceștia își ascund gândurile. Ei nu sunt filosofi. Dar, barem atâta să le răs- 
pundă: cum e cu libertatea? 

Nemulțumirile creșteau în măsura în care profesorul devenea tot mai 
tăcut, Unii începuseră să-l ignore; dar cei mai mulți, posedaţi de apriga dorință 
a libertăţii, nu-l lăsau în pace. Întrebările lor deveniseră ironice, şi câte- 
odată, violente. Realitatea în care trăiau nu putea fi mobilată cu «sfincși e, ci 
numii cu oameni vii, părtaşi ai acestei realități, De aceea, atitudinea faţă 
de esfinx e devenise crudă... 

Profesorul Jean Valpin rămase mai departe în acecași 4 poziţie transcen- 
dentă, până ce grupul se împrăștie. Aruncă o privire grijulie asupra cărții, 


Desfăcu cu unghia încovoiată și gurnisită cu negru o pagină și apoi o netezi 
cu gânduri grele, Mângâie copertele. O ediţie de lux: « Voința de putere», 
de Nietzsche. Clătină din cap, mulțumit că nu i-au smuls-o. 

Cartea aceasta era una cu posesorul ei. Era pentru dânsul bibliotecă, ca- 
tedră și coloană vertebrală, La perchiziţia obişnuită la intrarea în lagăr a 
reușit s'o strecoare pe sub nasul, pe jumătate ascuns sub cască, al santi- 
nelei germane. : 

De atunci, în fiece zi o citea, făcând comentarii mute. Se plimba cu ea 


„la subțioară, recepitulând în gând ultima lectură, mânca cu ea pe genunchi, 


dormea cu ea. Alături de ca se simțea mai puteiriic. Ca la catedra soi boniană, 
dela înălțimea căreia preda filescfia grescă și permsnă. 

> Într'adevăr, ce-ar fi fost el fără Nietzsche? Hotărit, mult mai puţin decât 
un supraom, 

Era mic de statură, cât un neg desvoltat fantistic, pe care crescute 
un altul, mai mic, în formă de spinare țuguiată. Piciosrele țâenezu direct din 
ultima coastă şi căpătau genunchi :pro:pe de pământ. P:ntalcnii îşi târau 
manșetele rosse, cu clepoței de noroiu uscat, făcând să : pură şi să dispară 
într'un hocus-pocus neîncetat ghetuțele cu el:stic înverzit. Hiins, în care 
puteau intra trei copii, sjungea până la genunchii unui om de stztură nor- ” 
mală. Marginea ei era tivită cu o panglică strălucitozre de grăsime, de cere 
atârnzu ciucuri şi frenjuri de satin, In buzunsre băg: se pâine, hârtii, bucăţi 
de ziar (tăiate simetric pentru nevoile cemenilcr de rând) şi un cs păt de creion 
ascuțit la amândcuă extremitățile: unul pentru cits te, — partea groi să; celălz lt 
cepăt, mai bine ascuţit, pentru comentarii. Pilmele late şi tăbăcite cu solzi 
gelbeni, prinse cu aţe şi sfori din vine violete, prelungeau de zece ori două 
falange făcute din bombo:ne de zihăr ars,—a treia serie de fel: nge fiind înlo- 
cuită, ca o măsură de prevedere a naturii, de unghii roz, rotunde, Brațe, — 
probabil nu avea, Mânecile se îndoizu și se răsucesu la orice înălțime și de 
multe ori se adunau în omoplaţi, Nici gât nu avea. Num; iun măr-al-lui-Adam, 
imens, cât o mostră de lao expoziție internațicn:lă de pomicultură. Chipul 
nu avea barbă, nici mustsţă. Avea în schimb o buză inferioară înne poia căreia era 
înfipt un dinte lat; avea şi buza de sus, sprijinită de doi canini aurii 
și, drept în mijlocul amândurora, câțiva peri cenușii. Aceştia : nunțau cu spi- 
rituală fineţe nasul. Ceea ce ne-am fi putut eștepta să aibă pe acest organ 
de investigaţii filoscfice. .. nu avea. Nici cel mai märunt neg. In schimb, ca o 
distincţie a unei olfactivităţi ce nu gustă orice mircs, avea o singură nzră 
mare, ovală, înaripată. Cealaltă se terciuise, într'un refuz permanent, Epi- 
narea nasului reproducea în miniztură pe cea a trupului. Puțin mai mere, 
ar fi fost prea grea pentru menţinerea c pului în echilibiu, Purta, cu un efert 
de martir, obișnuit cu suferința, dcuă perechi de cchelari, Priviţi direct, cchii 
erau mici şi rotunzi, ca niște vârfuri de țurțuri în cecță. Văzuţi din profil, 
ochii se lungeau oval pe primele lentile, mai subţiri, şi ccnic pe cele supra- 
puse. Avea deci, socotizd și pe cei veritabili, trei perechi de ochi, Privirea 


56 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


tuturor celor şase ochi, însă, era aceeași, calmă, supericeră. Fruntea preciza 
și mai mult această superioritate. Ea cuprindea întregul cr: niu și s'ar fi întins 
mai departe, dacă urechile sale urisșe nu ar fi împiediest-o. Sbârciturile 
transversale, subțiate spre tâmple, dădezu totuşi iluzia prelungirii în 
infinit, 

Profesorul Jean Valpin băgă o Voința de putere» la căpătâiu, sub rego- 
jină, şi începu să se pregătecscă pentru culcare, Scosse de sub pat un sec şi-l 
puse cu grijă pe pet. Desfăcu sfeara dela deschizătură, o înfășură ghemctee 
și o băgă în buzunar. Mai întâiu scozse o umbrelă uri: ţă şi o :găță de mar- 
ginea patului dela etaj. Apoi, o pereche de pintzleni, Li trese cu incetinezlă 
peste cei îmbrăcați, lăsându-i descheicți în £ţă. De altfel, nici nu avezu nasr 
sturi, Mai trase din sac o altă pereche de pentsloni, negri, de-frac, şi-şi strecură 
picioarele întrinșii, Și, cu gesturi misterioase de scmator, își trecu pe 
dezsupra, oa patra pereche, — cafenii, cadriliţi cu verde. Căpătese astfel 
o burtă de broască uriașă, răsturnată. După aceea, cu acelesi mişcări mis- 
terioase, scoase o haină. O imbrăcă şi-i ridică gulerul. Lebele dispărură pe 
jumătate în mâneci. Urmară alte trei haine, puse, fiecare, peste celelslte, 
având grijă ca gulerele să fie ridicate toate, Din întrezga făptură vie mai 
rămăseseră vizibili numai ochelarii şi unghiile. Se învârti de câteva ori, ca 
masa stofelor să i se lipesscă bine de trup. Mei scosse sferă din sec un helat 
roșu de baie şi-l puse și pe acesta, cu o mândrie elegentă. Apoi se rostegoli 
în pat, ca un balot de stofe vechi. Părea că stă pe pet, în picioare, din pricina 
grosimii trupului, care-i întrecea acum lungimea. Făcu un ultim efort şi 
apucă umbrela. O desfăcu cu un aer de ceremcnial și, băgându-i mânerul 
într'un buzunar al ultimei haine, strecură cepul dedesubt. După câteva 
minute, cu urechia pe rcgojină, în dreptul cărții lui Nietzsche, adormi... 


> ALEXANDRU JAR 


BALTA 


Coclită între șesuri de calcar 
și svonul Bărăganului, de humă, 
trăește balta somnu-i secular, 
plutind sălbătecia, ca o spumă. 


Cât stăpânim un fluviu unduios 
și-l străjuim cu cheiuri pietruite, 
ținutul bălții mâinilor mi-i scos, 
măreț şi dårz, pe căi neprăfuite. 


Păduri de trestii, ascuțite'n vânt, 
se nasc și mor, în soare și viforniți, 
ca taina apei s'o păstreze sfânt, 


mătasa broaştei pune groase botniţi. 


Arar se vrătăceşte glas de om, 
pescari bărboși, cu loteca, după pejte, 
și în hățișul crud de stuh și pomi, 
can equator priveliștea dospeşte. 


Bătrâne sălcii, putred lumanând, 
pământuri vii tocmesc, din crengi răslețe, 
şi nuferi calmi adună, din afund, 
mociriele resfrânten frumuseţe. 


Cine-s stăpâni aici? Solemmi crapi, 
sau șerpii călători după căldură? 

O vâslă meatentă dacd scapi, 

te-ai și pierdut, pe-un prag de viitură, 


SEPA 
va + 
hii an Ar 


VIATA ROMĀNEASCA 


Ca'n erele trecute de demult, 
fn fiecare zi se nasc ostroave, 
în locul unde ieri era tumult, 
se'ntind acum nisipuri noi și grave. 


Când zilentregi sugi trâmbele de mori, 
când trestiile, toamna, ard uscate, 
când iți asmuți curenţi-amețitori, 

când blana gheții ţi-o așterni în spate, 


în bogății puternic și sgârcit, 

ești mândru, nepătruns, ținut al bălții, 
pândit de oameni, dar nebiruit, 

stai ca un semn de întrebare-al hărții. 


Cotllanelor cu izmă și noroi, 

le-au dat destul ocol, ne'ndemânatec, — 
poporul își despică drumuri noi 

și-i timpul să te luăm, la râu, ostatec, 


Se-afundă peştii, molcomi, la iernat, 
sticlesc, sub luna toamnei, reci i privaluri, 
dar undeva creioanele se sbat 

să rânduiască forfota din valuri. 


Incet de coace planul de asalt, 
compasul pipăie terenuri joase, 
Da, vom atinge malul celălalt, 
trecând biruitori peste atlase, ' 


Canal după canal, istm după istm 
am socotit, — unealtă cu unealtă, 
să prindem balta în același ritm 

în care țara toată astăzi saltă. 


Scurmând nămolul greu, tentacular, 
curând vor. scotoci dragile dârze, 
se vor alinia la stăvilar 

întinderi mlăștinoase şi ursuze, 


Pontoane noi pe țărmuri s'or ivi, 

sirene alungi vor împleti văzduhul, 
nu toamna'n limbi de flăcări va cosi, 
ci fabrici de hârtie-o smulge stuhul, 


mre 


Prea mult năvodul vechi și destrămat 

a răscolit străfundurile-amarnic, — 
torentul de argint cărnos, vânat, 

să-l răspândim, ca un tezaur darnic... 


Coclită între șesuri de calcar 
şi svonul bărdganului, de humă, 
trăește balta somnu-i secular, 
plutind sălbătecia, ca o spumă, 


Noembre, Țipă-un pescăruș stingher 
și șerpii dorm sub salcia coțită. 
Se pregăteşte balta iar de per — 
Noi pregătim unealta ascuţită. 


MIHU 


59 


DRAGOMIR 


CÂNTEC DE CRĂCIUN 


In ziun de 21 Noembrie, în satul 
Damaschinia din Grecia, trupele mo- 
narho-faselste au măcelărit familia 
micului Hristos Tsoni. 


Hristos astăzi nu mai are 4 
nici un staul la născare, 

nici un scutec; mici tipenie 
nu mai tine cu smerenie, 
Muma naste în pădure. 
Tatăl, — capul sub secure. 
Fratele, din cer senin 

mușcă, spânzurat de-un pin, 
Muma plânge, muma moare, 
Hristos nici pe ea n'o are, 
Cine-grija să i-o poarte? 

Ici prăpăd, ici numai moarte. 
Cin’ să-l legene, să-i cânte? 
Lângă el, muma pământ e. 


În desiș ea îl ascunse, 
infășat numai în frunze, 

ți-i npână: Hristos, nani, fr 
au sd vie partizanii, 

Te-or lua, te-or lenăna, i 
ca să-mi curme lacrima. 
Inima cu ei sălta-va: 

ici cei liberi, colo pleava, 
Hristos, tu cu ei tei creşte, 
liber vei grăi grecește. 

Nani, nani, Hristos, nani, 
au să vie, partizanii... 


nssevesteeoasa.. ....rrvoens.. 


CÂNTEC DE CRĂCIUN 


Perșii vrutu-te-au ca rob?! 
Seacă marea cun hârzob ! 
Turcii, veacuri lungi, calvar, 
-. -Dat de-a dura icusar. . . 
Au vrut nemţii să te frângă, 
feasta li s'a spart de stâncă. 
Nani, nani, Hristos nani, 
au să vie, partizanii, .. 


Marcos spune, Marcos ştie: 
jos toți Grecii cu simbrie ! 
Și din sate și vâlcele, 

cadă orice steag cu stele, 
În Atena 'n zori de pară, 
Țaldaris, năpârca, piară ! 
Nani, nani, Hristos nani, 
au să vie, partizani. . . 


t 


VERONICA PORUMBACU 


Ì 
i 


ALEXANDRU PUȘKIN 


EVGHENII ONEGHIN 


ROMAN IN VERSURI 
(fragment) 


Petri de vanité U avait encore pius de 
cette espèce d'orgueil, qui fait avouer avec 
la même indiffèrence les bonnes comme les 
mauvaises actions, suite d'un sentiment de 
superiorite, pent-itre imaginaire. 

Tiré d'une lettre particulière '), 


Nu am de gând trufașa lume 
S'o delectez cu-atragii mici: 
Aş vrea să vă prezint, anume, 
Un dar mai demn de voi, amici. 
` Vibrând de suflet, măreție, 
De visuri sacre 'nfiripate, 
De poezie clară, vie, 
De cuget nalt și simplitate. 
Primiţi cu braţe amicale 
Aceste 'mpestrițate pagini, 
Hazlii și jalnice imagini, 
“Stări din popor, zări ideale, 
Rod efemer de desfătări, 
De insomnii, dulci inspiraţii, 
Din ani necopți, grei de 'ncercări, 
Reci ale minții ob îi 
Și-a inimii triste "'nsemnări, 
t) Pătruns până în adine de deşertăei J 
trulie, care face pe om să mărturisească puse sora se Rage, age 
rele, urmare a unui sentiment de superioritate, poate inchipuită. 
Dinir'o serisoare pa:ticulară 


= 
: ONEGHIN 63 


CAPITOLUL INTĂIU 


* ŞI "n viaţă se grăbeşte 
Şi 'n simţuri se pripeşte » 
N. Vieazemaki 


+ În pravili unchiul e perfect. 

+ De când sa 'mbolnăvit și zace, 

« El le-a impus la toți respect 

“Și mo putea mai bine face. 

è Căci pilda lui e "'ncățătură: 

«Dar ce urit, zău, ce tortură, 

e Sä stai c'un bólnav zi și noapte, 

« Să umbli 'ncet, vorbind în soapte... 
« Ce josnicd ipocrizie ! 

4 Pe-un stârv, să-l tot distrezi cu fleacuri, 
« Måhnit să-l întreții cu leacuri, 

€ Să "'nalți în perne o stafie, — 

+ Să tot oftezi și 'n gând să-ți bată: 
« Când dracu te-o lua, odată ! » 


Bi 


Aşa, gonind în diligenţă, 

Gândea un tânăr desuchiat 

Ce pe tot neamul — la scadență — 
Să moștenească i-a fot dat — 
Şi Zevs îl copleși cu mila, 

Amici ai lui Ruslan, Ludmila, 
Permiteți-mi, întrun cuvânt, 

Pe-al meu erou — să vi-l prezint: 
Onâghin — bunul meu amic, 
Născut pe-al Nevei țărm cu lunci, 
Pe unde, poate, pe atunci, 

Și, tu lector, trăiai de mic, — 

Pe unde m'am plimbat, firește, 

Și eu... dar, Nordul nu-mi priește 1)... 


1).,Pe nacelo vremuri, Pușkin era exilat în Sudul Rusiei. 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


SSlujind distins și cu noblețe, 

Din datorii trăi-al său tată: 
Dădea pe an vre-o trei ospețe, 
Tocând, astfel, averea toată. . ` 
Evghènii fu cruțat de soartă: 
Intâiu, Madame de mână-l poartă, 
Apoi, Monsieur — o "'nlocuia, 
Copil ștrengar, dar bun era... 
Monsieur L'Abbé, franțuz sărac, 
Nu-l îndopa prea mult cu carte: 
Glumind îl instruia din toate, 
Mustrându-l rar cun bobârnac. 
Și, prin + Grădina cea de Vară », 
Adesea îl plimba, pe seară... 


IV 


Jar, când veni adolescența 

Să-l tulbure şi pe Eughènii, 
Schimbând speranța-i cu tristeţea, 
Monsieur — gonit fu de rudenii. 
Onèghin — iată "n libertate: 

Un dandy strălucit — şi "n toate 
Deprins cu vieața lui comodă, 
Tuns. după cea din urmă modă, 
In fine, a ieșit în lume: 
Stia — să scrie, să citească 
Perfect — în limba franțuzească, — 
Dansa mazurka, făcea glume, 

Ce mai doriți? Un om de lume! 
Și toți spuneau despre copil — 
Că e cuminte și gentil. 


Y 


Noi toți am învățat de-acasă 
Câte ceva și câte-oleacă: 

C'o astfel de cultură-aleasă — 
E greu în lume să nu placă! 
Onèghin — după judecată — 
(De critici aspri, nu de gloată ) 


EVGHENII ONEGHIN 


Trecea în lume drept savant, 
Talent frumos, deși pedant, 

Fără sforțare 'n conversații, 

Ştia de toate să discute, 

Cu ifos de 'nvățat “asculte, 
Păstrând tăcere "'n contestaţii 

Și — zâmbet provocând la dame — 
Cu scăpărări de epigrame. 


VI 


Latina nu mai e la modă: 

La drept vorbind și fără hulă, 

Să judece-un crâmpeiu de odă 
Ştia latină prea destulă: 

Ştia ceva din Juvenale, 

Să 'ncheie în scrisori cu avale» 
Și, pe de rost, cam șchiop, ades, — 
Din Eneida — câte-un vers. — 

El n'avea înclinări savante 

Să scormonească 'n praf de cronici, 
Pașii planetei cronologici ; 

Dar anecdotele picante, 

El dela Ro“ul până azi — 

Le povestea cu mare haz... 


- VII 


Lipsit de patima-i firească, 

In cântul vieții ditirambic, 

El mu știa să osebească 

Un vers trocheu de unul iambic. 
Băârfea pe-Omer şi Theocrit, 
Și-l cerceta pe Adam Smith, 
Era — să zicem noi sofist —, 
Chiar un profund economist; 
Ştia ce "'nseamnă bogăţie 

Și, cum al Statului tezaur 
Putea trăi și fără aur 

Când e belșug de avuție ; 

Dar tatăl său n'a fost versat — 
L-au scos de-aceca la mezat... 


VIU 


Şi câte nu știa Evghânii, 

Nici eu nu pot să le mai știu: 
Dar dând cu tifla printre genii 
Ca zestre-a lui, din tată `n fiu, 
Din tot ce-l atrăgea prin fire, 
În zilnica lui lenevire, 

Din frageda-i copilărie — 
„Drept muncă, chin şi bucurie, — 
Era — ştiinţa în iubire, 
Cântată 'n dulce poezie 

De Năâto*, dus în pribegie 
Chiar pentru-acea nelegiuire: 

In stepa tragică, Moldavă, 
Departe de-a Italiei slavă. 


do, >. 9:97 .1.:9.0.2,.9,...h: 0.0 d. AM nA AAO 


RTEA . ... . ... .. . . . . . . . er rr. 


Cum, de copil, era făţarnic, 
Nutrind nădejdi și gelozie, 
Necredincios, dar sieți darnic, 
Incins în crusta-i de mândrie, 
Când sobru și docil și-alent, 
Când rece şi indiferent. 
Când tandru, taciturn, superb, 
Când eruptiv — vulcan fn verb.. 
Și "n stil de-amor — ce neglijență! 
Şi ce uitare-a lui de sine: 
El te iubește doar pe tine! 
Iar — în privire — ce decentă — 
> Din ochii galeți — dulci antene, — 
Cum scapără'o mărgea sub gene! 


*) E vorba de Ovidiu Naso faimosul poet roman exilat la Tomis (Constanța). 


| 
| 


El inocența e În stare 

C'o glumă noud $o aprindă 
Şi apoi c'un gest de disperare 
Naivitatea sd-i surprindă ; 
In mrejele de lingușire 
Prinzârd neino: ata-i fire, 
In ciuda anilor plipânzi 
Sd-i smulgă patimei isbânzi , 
S'asculte”n înima-i jiravă 

O șoaptă de mărturisire, 
Să-i fure-o tainică” ntâlnire, 
Pândind iubirea ei suavă 
Și-acolo, in tăcerea firii, 

S'o "mueje șoaptele iubirii. 


XII 


Cum ştie, turburând, să nască 
Iubirea fetelor cochete 

Și, cum s'abate să sdrobească 
Rivali, în vârfuri de florete ! 
Cum știe el — prin clevetire — 
Să-i prindă "n lat de uneltire! 
V'o spun și vouă, soți, aici, 

Voi, fericitii lui amici: 

Că soji șireți l'au mângăiat — 
Elevi ai vechiului Foblas, 
Bănuitor bătrânul gras 

Și mândrul soț incornorat — 
Cerb, mulțumit de prânz, de sine, 
Şi de nevasta lui... prea bine! 


XIII-XIV A 


XV 
Ades în pat el se răsfață, 
Când grav, primeşte bileţele. . . 
Ce sunt? Desigur, invitații | 


VIAŢA ROMÂNFASCĂ 


Trei case luptă între ele: 
Colea-i pentru copii — serbare, 


lar colo?... Unde-alergi, ştrengare?. . . 


Cu cine 'ncepi? Indiferent ! 
Cu toţi va fi galant și-atent! 
Şi iată că, de dimineaţă, 

Cu elegantu-i bolivar 1) 
Onèghin pleacă la + bulvar », 
Ca să respire aer, viaţă, 
Până Brequet-ul 3) de aramă, 


Sunând, grăbit la prânz îl cheamă. . . 


XVI 


E seară; 'n sanie s'așează: 

— « Hei, vizitiu, grăbeşte, mână ! » 
lar biana lui de castor, find, 
Zăpezi de-argint îi seânteează ! 
Onèghin spre Talon 2) se 'ndreaptă: 
Kavirin acold l-așteaptă. 

Și intră. Dopuri sus detună, 

Tar vinu "n cupe se adună... 

Ín faţa-i un Roast-becf în sânge, 
Truffe, fursecuri de Strassbourg, 
Brânzeturi fine de Limburg 

Și de-ananase nu se plânge: 

Gust de francez adolescent, — 
Printre purmanzi e un docent! 


XVII 


La vin, în cupe se pricepe, 
Stropind grăsimea de cotlet... 
Dar, vezi! spectacolul începe, 
Breguet-ul chiamă la balet!... 
Și-al teatrului legislator 

Și infidelul amator 

De nostime și dulci actrițe, 
Cel ce'n culise 'ncurcă ije — 
Onăghin sboară la teatru, 

Şi liber respirând aşă 


EVGHENI ONEGHIN 


Vrea să admire Entrechăt, 
Blamând pe Phedra, Cleopatra, 
Bisând pe Moynă aprins, 

Ca ea să-l vadă — dinadins |... 


XVIII 


Frumoasă țară! Vremi străbune, 
Unde Fonvizin — În satiră, 
Schpind cu Knedjinin — minune ! 
Strunea a Libertăţii liră, 

Și, unde Ozerov culege 

Aplauze cu-ale lui colege,. 

lară poporul lăcrâm > 

Pe când Natenin jubilează 
Slăvindu-i geniul lui Corneille ; 
lar Schahovscidi, plesnind rachete, 
Din comediile-i cochete — 
Cunună pe Didld "ntre ei. 

Acolo 'n umbra de culise 

Şi vârsta mea se ghemuise, 


XIX 


Zeiţe dragi! V'admir în stampă! 
Vă amintiți de glasu-mi trist? 
Mai străluciți și-acum la rampă, 
Sau l-aţi uitat voi pe artist? 
Mai auzi-voi cândra coruri, 

Pe Therpsicdra — sub decoruri, 
Din sufletu-ma smulgând” elanul ! 
Ori nu voiu mai vedea brelănul 
De chipuri dragi și cunoscute? 
Și, ațintind privirea netă, 

Prin despustata mea lurnetă, 
Privi-votu trist la scene mute, 
Indiferent și plictisit, 

Gândind la tot ce-am irosit?! .. 


1} Bolivar = pălărie la modă. P a z ; 
$) Brequet-ul = gongul, orologlul. Teatrul e plin. Sclipese în loje; 
1) + Talon » = renumit restaurant lu Petersburg. | La galerie — lumea fierbe ; 


In staluri ji balcoane — broje 
Lucesc în scânteeri superbe. 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Cortina suie... şi `n splendoare — 
Istâmina pe scenă-apare, 

Urmând, ca fermecată-arcușul, 
C'un roiu de sine... Piciorușul 
Abia s'atinge de pământ. . . 

Și "n ritmul de Ed! și hârpe 
Mlădie trupul svelt de șarpe, 

In aripatul ei avânt: 

Când saltă, când se 'nalță 'n sbar, 
Pe fermecatul ei picior... 


XXI 


Aplauze. Onâghin vine, 

Fotoliul lui sti aşteaptă, 
Apoi spre lojile străine 

Lorneta dublă și-o îndreaptă. . . 
Și, cercetând cu ochiu-atent - 
Etajele — indiferent, 

Sorbit rămâne ; demn salută — 
In juru-i — lumea cunoscută, 
Ochind distrat pe scenă, ‘n sală, 
Privirea desgustat își plimbă: 

« Aici nimic nu se mai schimbăl 
Ca 'n toate-i numai plictiseală: 
Destul am îndurat baletul, 

Didld mi s'a acrit cu "ncetul ». . . 


i 


XXII 


Pe scenă mai apar himere, 
Cu șerpi, cu draci, cu amorați 
Şi chelnerii, lângă cuiere, 

Pe blăni, mai picotese, abraşi ; 
De sgomot încă sala-i plină, 
In noaptea albă de lumină, 
Hârţit de tuse mai răsună, 
Și-aplauzele încă tună ; 

lar vizitii, sub felinare, 
Bătând din mâini, pe lângă focuri, 
l "njură-pe stăpâni, pe-alocuri, ” 
Strunindu-și caii 'n nerăbdare. 
Onâghin a plecat de 'ndată 


Să-și schimbe haina, — de serată. . . 


EVGHENII ONEGHIN 


Voiu zugrăvi tablou veridic, 
Retras — tăcutul cabinet, 

Unde eroul meu fatidic, 
Distins — se 'mpodobea cochet, 
Schimbându-și din capriciu-o haină — 
Cu alta, noud și mai faină, 

Cu tot ce are Londra şic, 

Pe ce dăm noi — pentru nimic, — 
Trecând prin Balticele vame: 
Păduri și grâne și untură 

Și ce mai crește 'n bătătură. , 
lar din Parisul, ros de foame, 

Ce-a inventat de lux — la modă, 
Ca să ne iee cu metodă: 

Se află 'n scumpul cabinet — 

Al filosofului cochet. 


XXIV 


Ard pipele de Țarigrad, 
Pe mese 'n bronzuri și opal ; 
Parfum și mirodenii ard 
In sticle-scumpe, de cristal.. 
Ce piepteni, forfecuţe, pile - 
Nimicuri scumpe, inutile ! 
lar pentru dinți și unghii — perii — 
Vreo treizeci — se răsfață 'n serii], .. 
Și nu "'nțeleg pe înțeleptul 

„ ce-l condamna pe Grimm, 
Că unghia ne-o șlefuim ; 
La drept vorbind — (v'o spun de-a-dreptul) : 
Dă greș profetul libertății, 
Uitând -fasoanele. . . nobleții ! .. 


XXV 


Ades, poti fi un om de treabă 

Și să râvneşti la unghii fine: 

Nu ne-om certa cu sevu» `n grabă, 
Cind știm, — din obicei, — ce-i bine! 
Evghènii — al doilea... (Kavèrin), 


p` 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Fugind de clevetiri, plăceri "n 
Costume avea — era pedant -- 
Ultima modă, elegant; 

Pășind în cabinetul-seră: 

El vre-o trei ore — cel puţin — 
Se oglindea ‘n costumul fin, 
Ca o sburdalmcă Veneră, 

Ce se îmbracă bărbăteşte, 
Pornind la mascarad, firește ! 


XXVI 


De gustul toaletei, poate, 

Eram dator să vă fac proba ; 

In fața lumei educate 

Să-l etalez cu garderoba: 

Ideea e cam îndrăzneață, 

Ce să mă fac — descriu o vieață ! 
Dar pantaloni, cu frac şi veste — 
N'avem cuvintele aceste 

In limba rusă, — cer iertare! 
Și-aşa mi-i stilul, cam sărac, 
Impestrițându-l, — ce să fac? — 
Vocabular străin se pare, — 

Deși am consultat, endemic, 
Dictionarul Academic ! 


XXVII 


N'aveam aceasta ca obiect, — 

Să ne grăbim la bal mai bine, 

Unde zori 'n landou select — 

Onighin val-vdrtej, — cu mine. 

Prin fața caselor nocturne, 

Pe ulițele taciturne, 

Trec birjele cu felinare, 

Imprăștiind pe trotuare 

Lümini, ce scapără 'n zăpadă. 

Acolo, revărând lumină, _ 

O casă fastuoasă-i plină 

De lume — la fereşti — so vadă: 

Prin geam profiluri se perindă — 
Bărbaţi și doamne, ca 'n oglindă. 


EVGHENII ONEGHIN 


XXVIIN 


Sosind eroul nostru, 'n fine, 
Printre lachei, fugi săgeată, 

Pe marmura de trepte line 

Și freza în oglinzi și-arată ; 
Intră. l-o lume "ntreagă 'n sală, 
Fanfara sună triumfală. 

Și larmă, sgomot, lume 'ncurcă ; 
Perechi bat tactul de maztrcă: 
Husari, în zăngănit! de pinteni, 
Cu tinere la subsuoară, 

In salt de căprioară — sboară 
Şi ochi gelopi, de pretutindeni, 
S'agită `n cântec de vioară, 

In şoapta doamnelor, bizară. 


XXIX 


Mărturisesc, că `n tinerete, 
Eram după un bal — nebun: 
Pentru scrisori de-amor, tandrețe 
Și intrigi — nu e loc mai bun! 
O, voi bărbați, soți cumsecade ! 
Nu vă ofer servicii fade! 

Vedeţi cuvintele-mi ce'nseamnă : 
Păziți frumoasa w astră doamnă | 
Şi voi, 0, mame iubitoare, 
Păzind superbele copile, 

Fixaţi lornetele febrile 


Altminteri... iese poznă mare]. . . 


V'o scriu aceasta, drept consult, 
Eu .. mu păcătuiese, demult | 


XXX 


Ah, în petreceri și conflicte 
Mi-am irosit zădarnic viața ! 
De mași jigni moravuri stricte, 
Şi azi mi-ași priponi povața! 
Iubesc nebuna tinereţe, 


Cu larmă, fete si ospeje, 


73 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Podoabe, — foc de licurici, — 

Şi picioruşele lor mici. 

Nu ştiu, dacă 'n Rusia dragă, 
Afla-veți piciorușe fine 

Să le-admirați și toi, ca mine, 
Căci nu le uit o vieață "'ntreagă ! 
Şi până azi, visând dantele, 

Imi tulbur inima cu ele... 


XXXI 


Vai, unde 'n ce pustietate 

Le vei uita, sărman nebun? 

Voi, piciorușe delicate, 

Ce flori căleaţi — covor străbun ? 
Crescute `n sere-orientale, 

Pe nordice zăpezi, de jale, 

Voi urme m'ați lăsat sub soare: 
Pe răsfățatele covoare, 

De-abia vă atingedți în mers]... 
De mult eu pentru voi -gustat-am 
Ocâri și laude? Uitat-am 
Surghiun, cântându-că în vers !.. 
Lăsându-mi astăzi doar mâhhire, 
Pati dus voi, ani de fericire l 


XXXII 


Sänùl Dianei, chipul Florei — 
Frumoase sunt, amicii mei! 
Dar piciorușul Therpsicórei — 
E cel mai îndrăgit de zei! 
Ea, promițându-mmui cu privirea, 
Imi dăruește prețuirea: 
Nebănuita-i frumuseţe — 

Îmi răscolește-o tinerețe !. .. 
Eu o iubesc, amici, pe-Elvine, 
La masa 'ntinsd cu dantele, 

Cu primăvara "'n viorele, 

i "n ierni — la focul de cămine, 
In săli — pe luciu oglindit, 


"La mare 'n stânca de granit. 


EVGHENI ONPGHIN 75 
XXXII 


Tin minte furtunoasa mare: 

Cât de gelos eram pe valuri, 

Cånd fugärite, — la picioare, — - 
Grăbeau să-i cadă, lângă maluri ! 
Cum mai doream, la jel căzut, 
Piciorul gingaș să-i sărut, 

Nu! niciodată "n tinerețe, 

Când clocoteam de dor, tandrețe, — 
Eu n'am dorit, cu pătimire, 

Să vă sărut pe voi, Armide, 

Sau rozele — de buze-aride, 

Ori sânii, copti pentru iubire, — 
Decât atunci, când ars de chin, 
Plângeam la piciorușu-i fin! 


XXXIV 


Imi amintesc și alte timpuri: 
Icoana zilelor fupară, - 
Când călăream, în doi, pe câmpuri, 
Simţind piciorul ei, in scară. 
Imagini dragi mi-apar, superbe, 

Şi "n piept tot sângele îmi fierbe, 
Iubirea inima mi-aprinde, 

Tristeţea iarăși mă cuprinde. 

Dar vai, comoară mult cântată, 
Bărfeli, zavistii, ce conspiră: 
Destul am proslăvit din liră 

In tinerețea-mi svăpărată. 

Nu meritați voi inspirați, 

— Dantele, piciorușe, grații ! 


XXXV 


Dar ce-i cu-Onèghin? Somnolent 
Din bal grăbeşte la culcare, 
Când Petersburgului strident 
Bat tobele de deșteptare 

Trec precupeţi, fug colportorii, 
La bursă-aleargă negustorii: 

Și lăptărese — cu ulcioare, 


VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Strivesc zăpada sub picioare ; 
In larma albei dimineți 
Scrâșnesc zăvoarele la ușe 

Și fumu ‘n cercuri jucăușe 

Se "'nailță 'n cer. Brutarii nemți, 
Purtând tichii pe capul ras, 

De mult deschis-au wasisdas. 


XXXVI 
Făcând din dimineață — noapte, 


Şi istovit de-atâtea baluri, 
Copilul răsfățat în toate 


Dormea în pace 'n puf de șaluri. 


Se va trezi, pe la amiază, 
Și iar şi-o face noaptea-treas i 
Și monotonă pi pestriță: 


Mâini, ca și azi, doar altă iță!., 


Evghènii fericit vă pare? 

In floarea vârstei, plin de glorii, 
Cu strălucitele-i victorii — 

Şi "m, orice zi cu-o desfătare? 
Zădarnic își pierdea 'n ospețe 
Nesocotita-i tinereţe ! 


XXXVII 


Nu: grabnic patima-i se stinse, 
I s'a urit cu-a lumii larmă, 
Cochetele, care-aprinse, — 
Icoana lor din gând le-o sfarmă ; 
Trădările Îl plictisiră, 

Prieteni și-amici — răriră, 

Căci să mănânce, nu-i a bună, 
Mereu Beef-steak-uri, împreună, 
Stropite 'n vinuri de Champagne. 
Și-apoi de glume să-i mai ardă, 
Când tigva îi plemea din toartă, 
Biet pătimaș de-atăția ani)... 
Așa i se urf, de toţi — 

De certuri, sabie și glonţ !... 


-- 


EVGHENU ONEGHIN 


`~ 


XXXVIII 


Şi boala prinse să-l consume, 

De mult se cere căutată ; 

Ca spleen-ul englezesc — anume: 
Ipochondria rusă, iată! 

Şi câte nu îndură omul: 

Dar să te-omori, — ferit-a Domnul ! 
N'a încercat firea-i semeaţă, 

Deși sa plictisit de viață. 

Ca Child-Harold, plin de mâhnire, 
S'arată el pe la ospețe: 

Nici danțuri dragi, nici frumuseţe, 
Nici ochii galeți de iubire 

Nu-l turbură pe dânsu-acum 

Și gândul nu-i abat-din drum. 


XXXIX-XL-XLI 


TA S UR pa. le 
ITR 0: + 


Și ee, ern 


XIII 


Matroanelor, din lumea mare! 

La anii tineri adorate: > 
Sunteţi, vorbind fără "'ngâmfare, 
Voi — primele — abandonate ! 

E sterp bon-ton-ul cu grand ‘dame 
Deși-l discută pe Bentame; 

' Dar, în deșartele discuţii, 
Te plictiseşti cu toți limbufii ! 
La doamne, câtă neprihană, 
Şi câtă minte 'n inocentă, 
Cucernicie și decenţă, 
Că le poți pune la icoană: 
Pentru bărbaţi — porți de cetate — 
Cu nici un preț desferecate ! 


XLIII 


Şi voi, cochetelor sirene, 
Pe care-ades, târziu, în sară, 
Pe ulițe Petersburgene 


4 VIAȚA ROMANEASCA 


Trăsuri la rendez-vous — vă sboară.— 


Evghènii și pe voi vă lasă, 
Frângându-și patimile — acasă, 
Unde se "'ncuie sub zăvor, 
Luându-și peana — drept amor, 
Căscând, să“ serie... dar de muncă 
li este greață lui demult: 

Nu-i place-al gândului tumult, 

Și tocul cu desgust l-aruncă.... 
Dar n'o să scriu despre-o odraslă, 
Ce-mi aparține 'n cerc de breaslă. 


XLIV 


Și iar cuprins de trândăvie, 
Cu suflet pustiit, fn fine, 
S'aşeazäă el cu Îăcomie 

Sä "'nveţe dela minţi străine ; 
Înșiră cărți pe etajere, 

Romane seci și efemere, 

Cu conținut și sterp și-andit, 
Citeşte mult și fără rost, 

Dar un urât de moarte-l roade: 
Colea-i un stârv uscat, iar colo 
S'agită-o vechitură — sòlo 

Și noutățile-i sunt fade ; 

Ca pe femei și cărți, cu-orgoliu,. 
Le-acoperi sub văl de doliu. 


XLV 
Lăsând poverile mondene, 


Scăpând de-a lor deșertăciune, 
De el m 'apropiai alene ; 


svonenu ONEGHIN 
In vatra inimilor — ghiață, 
Ca el şi eu, ros de păcate-mi, 
De-a Sorții silmicii fatale 
În pragul tinereții goale. 


XLVI 


Cine-i trăit în izolare 
Nu poate-a nu-i uri pe sâmeni: 
Cine-a simțit În piept cu-ardoare, 
Nu poate să nu "ndure-asemeni, 
Când totu-i van, desamăgire, 
Când şarpele din amintire 
In cuibul inimii neroade 
Căința-şi cuibăre și roade;— 
Te-atrage focul de discuții. 
Intâtu, Onèghin, cu diverse, 
Mă supără, în controverse, 
Dar imi plăcea — în execuții: 
Și gluma lui, otrăvitoare, 
Și epigrama-i mujcătoare, 
XLVII 


Ades, în nopțile de vară, 
Când ceru-albastru, luminos, 
Adânc în Neva se 'nfășoară, 


- Şi luciul apelor sticlos 


Străfulgeră chip de Diane, — 
De anii tineri, ca 'n romane, 
Ne amintim plini de iubire, 
Sentimentali, şi în uimire, 
Sorbind aroma nopții, fină, — 
Precum respiră aer, soare, 

Un evadat din închisoare 

In crângul verde de lumină. 
Și la trecut sburăm cu gândul, 
Tn pragul vieții, legănându-l. 


XLVIII 


In suflet, viscolind regrete, 
Plecat pe-un soclu de granit, 
Stătea Evghènii, pe ‘ndelete, 
Stingher, ca un poet mâhnit. . . 


VIAȚA ROMÂNEASCĂ. 


Tăcere, `n noapte roiu de stele. 
Departe strigă sentinele. 

Și uruit de faetoane 

Răsună 'n strada Milioane. 
Doar jos, pe râu, våslind o barcă, 
Plutea pe unde legănate 

Și-un cânt de goarnă, de departe, 
Trist picura din ceruri, par'că, 
Dar, ale lui Torquat octave 

Mai dulci răsună "n nopţi suave! 


XLIX 
Voi, Adriaticelor valuri, 
O, Brenta! te-oiu vedea vre-odată, 
Să mă avânt spre idealuri, 
Gustând cântarea fermecată, 
Cu strănepoții lui Aţdilo! 
Prin Albion — cu lira sólo — 
Le recunosc, îmi sunt natale ! 
Și 'n noaptea aurei Italii 
Să mă desfăt în libertate, 
Plutind cu tine 'ntr'o gondolă, 
Venețiana mea creolă, 
Când mută, când prea avântată ; 
Și "n voie, când plutește barca — 
Să-mi pânpuri limba lui Petrarca !.. . 


L 
Veni-va ziua Libertäții?... 
E timpul! Il conjur să vină! 
La malul mării 'n vălul ceții, 
Aştept corabia-mi haină !... 
Pe mare, cu furtuni în ceartă, 
Când voiu porni, scăpând de Soartă, 
De-aceste țărmuri urgisite 
Unde m'au legänat ursite, 
Descătuțat, plutind în larg, 
Sub cerul Africei toride, 
Oftând, voiu plânge și voin râde, 
Umbrit de-al Rusiei catarg, 
Unde-am iubit și-am suspinat 
Și inima mi-am îngropat. 


Li 


Eu cu Evghènii, eram gata 

Sd me-avd tăm spre țări străine, 
Dar nestatornica lui soartă, 
Curând l-a despărțit de mine. 
Pe-atunci părintele-i murise, 

Și la Onâziun năvălise 

Toţi creditorii hrăpăreti, 

Grăbind sd-i smulgă, cu-orice preţ, 
Averea. El, pentru prestigiu, 

S'a mulțumit frânt de ursită, 
Să-și lase-averea irasită — 

S'o 'mpartă corbii în litigiu, — 
Sau prevăzând cd nu departe, 
Mai are-un unchiu pe pat de moarte. 


LII 


Și, iată că, de bună seamă, 
Vestiră dela intendență, 

Că unchiul, printr'o telegramă, 
Nepotu-și chiamă, de urgență: 
Să-și ia adio, să-i dea sfat... 
Citind misiva, turburat, 

Evghènii, la întrevedere, 

S'avântă fără "'ntârziere. . . 

Și, de pe-atunci, a prins, sărmanul, 
„Să joace — pentru bani — meschin, 
Rol trist, cu of-uri și suspin, — 
(Cu aceasta "mi 'ncepui romanul) ; 
Dar, când sosi el la moșie, 

Găsi pe unchiu — pe năsălie. 


LII 


In forfot, curtea era piinä, 

De lume dela depărtări: 

Dusmani și-amici — lume vecină — 
Tot amatori de 'nmormåntări ! 

Pe decedat il îngropară 

Cu popi și oaspeți — toți mâncară, 


= ad 


VIAȚA ROMĂNEASCĂ 


Băură — și-au plecat penaţii 

La zilnicile ocupații... 

Onèghin — gospodar agricol, 
Stăpân deplin pe latijundii, — 
Păduri, uzine, mori... dar unde-i, 
Risipitorule ridicol, 

Și omul, ca să le conducă? 

Voios, pe toate el le'ncurcd. . . 


LIV 


Vre-o doud zile îi părură, 

Că toate-s noui — câmpii blajine, 
Răcoarea umbrei din pădure, 
Șoptitul râurilor line ; 

A treia zi, mici crâng, nici vale, 
Nu mai grăiau inimii sale... 
Apoi, îl adormeau cu totul, 

Apoi, văzu curând, nepotul, 

Că e urit și-aici la țară, 

Ca și 'n oraș, deși nu-s strade, 
Palate, baluri, escapade, 

Și joc de cărți și flirt, spre seară ; 
Și peste tot uritu-l paşte, 

Ca umbra, soața ce-l cunoaște. . . 


LY 


Am fost măscut pentru-o viaţă 
Tăcută, pașnică, de tară: 

Aici răsună mai semeață, 

Mai vie, lira-mi solitară. 

Aici, după plăcuta muncă, 

Mă plimb pe lângă lac, pe luncă, 
Și far niente, — pre me lege — 
Din sori de ziuă, se "nţelege, 
Mă scald in dulcea libertate: 
Citesc puțin, dorm cât fmi place 
Iar gloria o las în pace! 

Nu tot așa "n vremi depărtate, 
Visând, la umbre lenezite, 
Trăit-am zile fericite? 


EVGHENIL ONÈGHIN 83 


LVI 


Câmpii de țară, flori, iubire — 
Tot sufletu-mi vă aparține ! 
Şi-ades cu fac deosebire 

Intre Oneghin și ‘ntre mine, — 
Ca, malițiosul cititor, 

Sau, poate, vr'un biet editor, 
Să nu mă clevetească-aici, 
Glumind cu bumii mei amici, 
Să mă denunțe 'n viitor 

C'am zugrăvit al meu portret, 
Ca Byron — falnicul poet, — 
Cu mine fiind părtinitor, 

De par'că să vorbim ne-am teme 
Și despre alții — în poeme. 


LVII 


Vă spun într'altele: poeții 

Visează toți despre iubire: 

Ades și cu, în goana vieții, 

Visam cu drag la fericire... 

Și mi-a rămas a ei icoană, 

Căci Muza mea, chiar în prigoană, 
In suflei tainic va păstrat 

Pe voi, muntence | V'am cântat 

Pe țărmul undelor Salgl.ire, — 
Captive dragi |... Amici de treabă 
Şi-acum răutăcios mă "'ntreabă: 
— a Cui cântă coarda dulcei lire; 
e Din roiu gelos, de vesperale, 

e Cui mai dedici tu madrigale? . 


LVII 


— è Ce ochi, ce gingață privire 

+ Ţi-a inspirat duiosul cântec? 

à La ce zeițe `n nemurire 

Ti 'nalți tu ruga, în descântec? »... 
Amici, tă spun: zãu, la niciuna ! 
Iubirea m'a "ncercat, nebuna, 
Adesea crud și dureros! 


` Ferice de-acel glorios, 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Care-a 'mpletit-o, doar, În rime, 

Și muzele-i săltară barca, r 

— Våslind pe urma lui Petrarca — 
Sä ‘nece chinu 'n adâncime — 

Şi lauri căpătând cu rost... . 

Căci eu, iubind, am fost un prost ! — 


LIX 


S'au dus iubiri, venit-a Muza 

„Și mintea mea străluminată 
Sclipi "n vers liber — călăuza 
Pe-a lirei coardă fermecată. 

Eu Seriu și inima fmi crește 

Și pana nu-mi mai zugrăvește 
Lângă neterminate strofe, 

Nici picioruze, nici garofe, 

Nici frumți de zâne, nici meduse... 
Tot mai regret. Furtuni vor trece! 
Curând sor stinge 'n vatra rece 
Tăciunii "ncremenind sub spuse... 
Atunci eu voiu "'ncepe-a scrie 

Un nou poem, văpae-vie. 


LX 


Mi-am proiectat În minte planul, 
Cu ce erou și cu ce titlu.. 

Dar, deocamdată, iată: 

Mi-am încheiat primul capitlu ; 

Am răsfoit din nou prin pagini: 


Dar n'am ce face, fie | — înghite, 
Censorul meu din datorie! 

Și criticilor mei, de cină — 

Dau rodul muncii, cu pricină, 
Să-l devoreze, să-l sfâșie !. .. 
Creatiunea mea — atere, 

Te du, pe țărmul mândrei Neve, 
Ca să-mi aduci cumuni de glorii: 
Incidii şi bârfeli notori !. .. 


(In româneşte de B. I. ALION 


NEGURA,-III 


Mergea repede şi își aminti înpriivile vechi din ce în ce mai vii. Acun 
trebuia să înfrunte glonțul, fățiș. In "40 ucisese oameni neînarmați. Acum, 
îl pândeau mitralierele, tunurile și brandurile, Spaima de moarte îl cuprinse 
şi se uită în toate părțile, pe furiș. Din urmă, la câteva sute de metri, venea 
Codău cu Boculei, care nu mai sfârșea cu cântecul lui stupid: 


è... Cine md va îngropa? 
Munţii, când s'or răsturna. .. » 


+ Găsesc cu un rege ar „», îşi spuse Vieru şi desnădejdea îi ingreună 
inima, € Hai.. + Războiul se sfârșește repede; în cel mult o oa 
pomi cu Aa ea in a la Moscova... Căci armata germană.. 

Era din cale afară de trudit, Peste noapte, o vreme trăsese cu matii 
lângă deal, la cimitir, înlocuind un soldat înnebunit de spaimă. In zori, pe 
când se furișa spre căruțele infirmeriei, a găsit într'un lan de porumb un 
bărbat scăpat din convoiu sau fugit de lângă zidul morții în timpul execuţiei. 
L-a ucis, împlântându-i cuțitul în gât; i-a luat haina din spate și ceasul. 
Umblase din casă în casă, odată cu jandarmii, scoțând oamenii În uliţi, cu 
parul, croindu-i în moalele capului. Intors la căruțe, bău repede din sticle 
lui cu zeamă de mahorcă, simțind cu adâncă bucurie cum îi sord măruntaiele: 
își pipăia într'una mâinile, cercetându-și temperatura. 

« Va să zică afacerea cu mahorca s'a dus. . . », își spuse el, « Pe dracul în patru 
îl fac, dar în linia întâia nu mă duc... Sau, de mă duc, la atacuri mă ascund 
în fundul gropilor... Moară proştiil.. » 

Şi deodată se plesni cu palma peste frunte, oprindu-se: s Idiot ce sunt. 
Cum de n'am m-ai var? Că-i dam în fiecare zi doctorului patruzeci de 
grade la termometru... 3 


*  Era.o vale lungă și la capătul ei, între oki două delușoare, răpăia fără 
intrerupere o mitralieră sovietică, ţinând în loc toată unitatea, Artileria scuipă 
spre mitralieră obuze după obuze și câteva lanţuri de cercetași căzură sfâr- 


8o = VIAŢA ROMANEASCA * 


tecați de gloanțe, Regimentul primi ordin de atac și se desfășură înaintând 
repede, strângând din ce în ce cele două dealuri, ca într'un cerc. Atunci, ca la 
un semn, mitraliera aceea prinse a hohoti mai cu putere, iar valea se umplu de 
răcnetul răniților, 

—E o nebunie, spuse căpitanul Jimborean, privind spre mitralior. Un 
singur om... $i... 

— Acupacă retragerea ruşilor, îi răspunse un subofițer. Hei, mama lui 
de păgân. Dac'aş pune mâna pe el, viu, 

— Ce-ai face?, întreabă, fără să vrea, fimben: 

Și, uitându-se cum cercul de boionete se strânge din ce în ce în jurul sovie- 
ticului, căpătă, deodată, pentru omul acela, un puternic simțământ de admiraţie, 

« lată cum ştie să-şi facă datoria... să execute un ordin !.. +. Compania 
lui strângea cercul din ce în ce; un soldat din plutonul I se târi până 'n vârful 
unui deluşor, prinzând a svârli asupra mitraliorului, grenade, una după 
alta; focul mitralierei își pierdu o clipă din putere; încetă pentru un răstimp 
cu totul; atunci Jimborean zări lângă mitralieră un bătrân soldat, tușind 
greu în timp ce-și apăsa pieptul cu mânile. 

— L-am omorît, strigă subofițerul. Păcat... Decă-l prindeam viu... 

Dar focul mitralierei porni iar, sălbatec şi trăgătorii se svârliră la pământ. 

— Omoriţi-l mai repede, răcni de după un dâmb colonelul Radu. 
Omoriţi-l... Un singur om... Ne facem de râs... 

Un lanţ de trăgători făcu un salt și puştile-mitralicre prinseră a răpăi 
prelung. - 

Mitraliera sovietică încetă iar și soldatul apăru ridicat în capul oaselor, 
cu fața plină de sânge; îşi desfăcu repede bluza, cercetându-și pieptul; şi 
iar se lăsă la pământ; automatul lui prinse din nou să svârle foc ucigător,. 
Bi, la o vreme, în timp ce plutenul Il li zjungea la spate, mitraliera aceea prinse 
a-și rări răpăitul, Mai svârlea când ši când câte-o rafală; soldatul, prăbuşit 
lângă armă, cu fața'n jos, vărsând sânge pe gură şi pe nas, abia-și ținea mâna 
tremurândă pe trăgaciu. Când îşi scăpă mâna jos, focul încetă cu totul și 
compania se svârli întrun sal asupra lui. Echipamentul îi era muiat în 
sânge; un picior îi era zdrobit de grenadă; horcâia, încercând să-și întoarcă 
faţa la cer şi când zări în jurul lui baionetele, făcu o sforțare să-și desfacă din 
nou mitraliera. Căzu iar cu fața la pământ și trupul i se cutremură. , 

— Feriţi la o parte, ţipă subofițerul, scoțându-şi pistolul. La o parte 
leat, că pe aista îl judec eu... 

— Stai, strigă la el căpitanul Jimborean. Ce faci? li doar prizonier... 

— Impuşcaţi-l, ordonă, colonelul Radu, privind lung rusul care isbu- 
tise să-și întoarcă fața'n sus. Un rus, și a ţinut atâta vreme în loc regimentul, 

— Domnule colonel... asta-i crimă, răspunse Jimborean, Omul trebue 
luat de brancarde, , . 

—- Zău ?, râse colonelul Radu. Subofiţer, împușcă-l. . . 


sărit minţile. . 


Jimborezn, phau 


NEGURA, MI 87 


Pistolul subofițerului pocni sec de câteva ori și căpitanul Jimborean, 
impietrit, alb la față, spuse cu glas hotärit: 

— Crimă de războiu... Călcăm în picioare legile umanității, . 

— Zău?, râse iar colonelul Radu. Legile umanităţii, căpitane? Priveşte 
în jur, câți a ucis el cu mitraliera.. 

— Domnule colonel, îi răspunse, sacadat, Jimboreah, dacă un singur 
om a putut ține în loc un regiment, onoare lui... Trebue respectată legea 
privitoare la prizonieri... 

— Cred, căpitane, că nu ești la zi cu injecțiile... De altfel, eu dau ordin, 
Vezi-ţi de companie... Aşa... Și dacă vrei să ştii, află că am ordin asupra 
tuturor prizonierilor. Nu luăm prizonieri... 

— Atunci vom săvârşi masacre, domnule colonel? Destul se masacrează 
populaţia civilă... 

— Aiurea | Asta nu-i în dreptul d-tale de judecată, Jimborean ! Te sfă- 
tuesc să nu te amesteci... Aiurea, căpitane ! Subofițer ! 

— Ordonaţi, domnule colonel ! 

— Dă ordin în urmă, la căruțe, să fie aduşi cei doisprezece prizonieri, . . 
Aiurea... Să nu-i mai ducă la Divizie! Inţeles? 

— Inţeles, domnule colonel... 

Cu un zâmbet de biruinţă pe faţă, colonelul Radu privi lung la Jimborean, 
al cărui ochiu stins se sbătea repede sub bandaj. « Aista-i războiu ? », se în- 
treba căpitanul, « Unde-i cavalerismul, omenia? Luptătorul, după ce ridică 
mânile sau cade rănit, îi un om ca oricare altul, Ii scos din luptă și trebue 
tratat ca om... e, 

Privi la soldaţii lui și simţi cum ceva i se topeşte în inimă, Faţa i se des- 
compuse întrun zâmbet asemănător durerii, abia văzut, şi Ionici Grigore 
îl privi mirat. 

— Măi băieţi, se întoarse spre ci PR O şi glasul lui avu pentru 
întâia oară un început de căldură.. 

Se simţea vinovat, par'că, faţă da ei; înfrângerea lui de către colonel 
îi närui ceva din personalitatea alcătuită din regulamente, coduri şi legi; 
acum, ce valoare aveau codurile, regulamentele şi legile? © 

Dela inceputul campaniei acestea erau mârțăvite sub picioarele coman- 
damentelor. Vartic împușca popi leția civilă. Radu impuşca prizonierii. e Atunci, 
toate legile și codurile războiului sunt fleac? Ce rost a mai avut toată educația 
cazonă pentru mine? Simplu ucigėş nu vreau să fiu... », 

Rămase singur; urcă sus pe-un delușor şi vântul lin îi flutură pelerina; 
așa cum sta, părea o ciudată pi săre vânătă, un uriaș vultur, dominând întin- 
derile. Ani și ani își înnăbușise toate pornirile sufletului, închingiuindu-le 
sub înfăţişarea aspră, czzonă; nu iesise cu nicio iotă din literile reci ale re- 
gulamentului și rămăsese surd la plângerile şi necazurile soldaţilor. Mila o 
fugărise din pre-jma lui, de mult; văzuse sânge curgând din bocancii soldaţilor 
în mers și n'a răspuns feţelor pline de durere decât prin paragrafe de re- 


88 VIAȚA ROMĀNEASCĂ 


Retea ana în arieni peaa ami părinții şi ho le-a îngăduit un 
m permisie. « Om de mascaradă. . . », își spuse Jimborean, și-i fu ruşine 
e însuși. € De douăzeci de ani iau parte la o mascaradă,. . şi credeam că 
pere eu aia a existenței mele... +», 
zu, jis, sc ţii osteniți şi pentru întâia oară în carieră simţi nevoia 
de a fi aproape d sufletul lor. Căci, mai la urma ii că gre decât 
„tot ba biet ostaş, o uncaltă oarecare. i 
os, doisprezece prizonieri fuseseră așezați în linie, c 
, cu fa 
ee Erau oameni de oaen vårstele armatei. Ultimul, un Pi REA 
aţă frumoasă, se tot pleca să mângâie un căţel negru care-i și i 
cioare, Regimentul, strâns în careu, pri i pace SE 
, privea mobhorit i 
fletul at ei scheunatul câinelui, ., e pe N E 
— Împușcă-ţi javra, ţipă colonelul. N'auzi, subofițer? 
eee a A 4 A ter? Subofițerul se 
eraai cățelul negru și plecându-se spre el trase unul după altul trei 
— Ah, făcu prizonierul cel înalt şi i i 
1 şi fața i se schimonosi. 
x i-a plecă şi luând în braţe cânele care se sbătea şcheunând, îl strânse 
d ap ze age îi umplu bluza, pant. lonii şi-i cădea în picuri mari pe pi- 
oare culțe. In faţa prizonierilor era un șanț vechiu, plin cu iarbă, Nişte 
pe e eR cip dară eeg u-i, soldatul acela înalt zâmbi și în timp ce 
putere i-l mângâi i 
— Foc... foc... eta i odata T et 
rea aceea soldaţii se desfăcură din careu, fără comandă. Porniră la drum 
gân: rr huma ge api noastră? ə, Jimborean, rămas sus pe deal, í 
ânduri abia e treceau prin dre lui căruțele trenuri 
luptă. Il văzu pe Codău, beat-tun şi cobori ip PA saa 
=a e azi soldaţii de mâncare ?, îl întrebă răstit 
— Fasole, răspunse majurul şi se clătină de mirare 
i că Jimborean își 
an noa trupei. Fasole, domnule căpitan, i mms ct 
Rae , făcu Ji Deta i grăbi, ajungându-și compania. Il văzu pe 
tei sea D sparți, abia ducând pușca mitralieră, și-l întrebă: 
— Grea, răspunse soldatul şi ; borean 
f ,_ Täs X ŞI vru să se oprească, mirat că 
îşi arătase dinţii într'un zâmbet, niște dinți slbi lungi, pe care spe 
arca tă văzuse vreodată până atunci. a 
r Jimborean îşi strânse repede buzele, ruşi 
' su , rușinat că se arătase 
în fața unui soldat. Şi iar zâmbi după aceea, punându-și mâna pia ae 
lui Dadaci Nicolae, care schiopăte în niște bocanci scălâmbi SA 
— Greu, întrebă căpitanul şi Dadaci se opri văzându-i dinţii, Ce-ar fi 
măi Dadaci, să-i tragi o cântare din scripcă? ai iz 
Râdea şi se uita speriat în jur, ca şi cum ar fi râs nu el, ci ci străin 
, Ci cineva străi 
| Era un râs gros, repede, ca o răsturnare de obiecte grele. s Ce are? 9, se întrebă 
Dadaci și căștile se întoarseră din mers spre căpitanul Jimborean, « Acum, 


NEGURA, m 89 


legătura sufletească s'a făcut », gândi acesta, 4 Ar trebui să le spun o glumă... ». 
O glumă? De unde să știe glume căpitanul Jimborean? 

Auzea de atâtea ori, la popotă, glume nesărate, triviale și totdeaunu se 
prefăcuse că nu le aude, Erau glume cu femei de bordel cu colunelese, maio- 
rese şi căpitănese şi cu ordonanţe şmechere; altele erau cu generălese, prinse 
în flagrant delict cu dulăi... Dacă ar spune astfel de glume acestor țărani 
curați şi simpli, s'ar face de râs... Soldații s'ar preface, poate, că râd, ca 
dintr'un ordin. 

— Vă ajunge hrana ?, întrebă el în sfârşit şi gura desfăcută în zâmbet, 
îşi arătă dinţii îndelung, și toată compania i-i văzu, € Ce se întâmplă cu co- 
mandantul? s, se întrebau ostașii, — gândind: « De bună samă, are în suflet o 
cumpănă »... Unii îl auziseră certându-se cu colonelul în privința mitralio- 
rului sovietic şi-şi răspunseră... € Sub faţa asta de piatră, bate un suflet 
drept, bun... Doamne, cum schimbă războiul oamenii... +. 

Pe la ruginirea amurgului, regimentul se opri în bivuac într'o pădurice 
şi Jimborean, ostenit din cale afară se întinse la pământ, adormind dintr'o- 
dată. Prin somn, ofta. . 

Veni o ploaie repede şi nu se trezi nici când picarii îi cădeau pe faţă. 
« Să-l învelim. .. +, îşi spuse Dadaci și în timp ce-l învelea cu foaia de cort, 
căpitanul se trezi. 

— Ce faci? Mar... 

— Am vrut... am vrut... domnule căpiten,,. că plouă... 

— Bine, făcu Jimborean, ca şi cum soldatul Dadaci ar fi executat o per- 
fectă mânuire de armă, cu toate, țăcăniturile regulamentare. Și. .., ce mai vrei? 

— Nimic... nimic, răspunse soldatul, prostit întrun zâmbet larg. 

— Mergi şi te culcă, soldat... Ce umbli brambura? 

«Credeam că i s'a muiat inima...9, îşi spuse Dadaci, depărtându-se 
eşi când colo...» 

s Ce-s sentimentalismele astea ? », se întrebă căpitanul, mânios și rușinat. 

«Nu cumva am să-i las să se culce lângă mine? ». 

Și, din ruinele personalității se ridică, aspru, cu pelerina impietrită în 
lungul trupului, Jimborean, cel care niciodată nu-și atătase dinţii, doje- 
nindu-l: e Te-ai flecuit, căpitane, la prima decepție... Unde ți-i firea ? Nu 
cumva ar trebui să punem prizonierii pe roze? — Dar nici să-i ucidem ca 
pe nişte câni, contrar legilor războiului! Şi cum să ucidem populația civilă? ». 

[i veni în mjnte colonelul Vartic și ca o spaimă îl cutremură. # Dar cu soldaţii, 
Jimborene? Ce-i fraternizarea asta cu gradele inferioare? Soldatul, cum îi 
zâmbești iese din legi și regulament; pe urmă, ține-l în mână dacă poți... ». 

Jimborean gândi îndelung şi-şi răspunse: a Dar oare cu legea omeniei 
şi bunătăţii ? Sunt sigur că ar mânca foc pentru mine ...?, 

In zori, unitatea porni mai departe și în sufletul lui Jimboresn lupta cu 
sine însuși era tot mai crâncenă. Uneori zâmbea stânjenit și după ce-și aco- 
perea dinţii, repede, da comenzi cu glas mai aspru ca niciodată . . . 


Ay 
90 VIATA ROMANEASCA 


di Drumul, era desfundat şi el grăbea in fruntea companiei sub năvala 
aur a soarelui, «lată... e gândea el, e simt cum se destramă în mine 
supe zidit, tot ce am crezut. Am fost un lucru oarecare, în mânile 
celor mai mari... Ca o biciușcă în mâna căruțașilor ,.. O biciuşcã...» 
își spuse, întorcând capul spre soldaţii care urcau în urma lui, grăbiţi, «Şi bi 
ciușca asta, n'a ales spinarea unde lovea... A lovit răni, coaste trudite » 
Biciuşcă în mâna bețivilor, nebunilor, Bunăcară, colonelul Vartic De 
bună seamă că l-a luat la ochi și n'are să-l slăbească, până nu-l va dica la 
rio Curţii Marţiale. Și, poate, în feța plutonului de execuție... Simţea 
el bine lucrul acesta s4 Bunăoară s, se întrebă Jimborcan, & ce-ai face, domnule 
căpitan, dacă ai primi ordin acum să intri cu compania în localitatea care se 
zăreşte și să-i dai foc... să ucizi populația ?». — e M'aș opune », îşi răspunse 
căpitanul, « Asta se cheamă neexecutare de ordin, domnule căpitan, şi pentru 
neexecutare de ordin, în timp de războiu, pieri sub glonț. . „o, —+ Totuşi 
m'2ș opune...» rs ZA 
Se A porka iga i pompe Vartic, € cânele negru », rânjind: « — Cu prima 
ie, rule, am i iți i? Și 
caer te fac companie de poliție. Mă auzi? Și-am să te văd 
« Cânele negru...» își spuse Jimbo 
â u.. rean, « Poate d - i 
ere A trebui să-l închidă în casa de Pabani « Se E oa 
n nod amar îl strå è i ; i i 
PE ilor strânse în grumaz; stupi la o parte și-l cuprinse scârba 
ER: luni, de câţi ani, chinuieşte el soldații care vin în urma lui ca o 
turmă ? lată-i: un semn de-ar face și toți nenorociții aceştia, care și în somn 
henas gre ar sări cu capul în jos, în fântâni... « Ordin 9, râse amar 
imborean, 4 Dar unde-i voința lor proprie? Noa i da i 
i i ptea, îi închid i 
a „pe np pi punem sentinele la uși, și cum întârzie unul papa după 
ă, c iese afară, îl bănuim de plan de semn 
se isbooc în gind, ca portii. data al page le iii 
Se opri, și compania încetini pasul. 
— Ordonsţi ?, îl întrebă un sergent, 
— Cul-caţi, strigă Jimborean, — şi co i i 
— De ce?, întrebă un glas, Ta pt Ei: 
— Taci, spuse altul. Te-aude... 
— Inainte-marș, strigă căpitanul, pândind mei departe: « Toţi oamenii 
aaa mă urăsc.,, precum toți soldații armatei nosstre îşi urăsc ofițerii 
e-ascundem după degete, crezând că felul lor de a se purta feţă de i i 
respect... Nu-i respect, ci frică. Intre noi și ei — nicio punte Cum 


NEGURA, I gi 


dracul îl cheamă? Bunăoară Codău Iolampie .., Când a venit la companie 
era slab că se vedea prin el; acum, a întrecut de mult suta de kilograme .. . 
din hrana soldaţilor. . +. , 

Simti, în toată ființe lui, că-l paşte o ne mai pomenită primejdie, mai 
presus ca glonțul şi cu obuzul ... Şi se gândi la cânele negru... Un agent 
ii înmână un ordin cu un singur cuvânt: « Oprirea v, 

— Repaus, rosti el. Agent, chiamă-l pe majurul Codău la mine , . . 

Şi Codău, venind, iar se clătina. 

Măi cornişt, măi Precista și dumnezeoaica ,.. De ce nu suni adunarea 
majurilor? Sună, cornist | 

Şi, punându-și palmele pâlnie, prinse a răcni către albastrul cerului, 

— Râdeţi?, se întoarse el spre batalionul oprit pe amândouă marginile, 
Râdeţi? Că eu adunarea mojurilor o sun... 

Deodată îşi duse palmele la nas şi le mirosi îndelung, adânc, și ochii îi 
rămaseră împietriți, ascultând văzduhul . . . 

— lauzi schija .,. ia'n auzi-o cum sbâmâie... Voi o auziţi măi? Vine 
schija ... N 

Işi mirosi iar, adânc, pulmele şi se plecă asupra șanțului rupând un smoc de 
mintă sălbatecă; își frecă mult timp palmele și după aceea rosti, mirosindu-le iar: 

De geaba ... mirozna morţii tot răzbește ... e, 

— Eu, prind 2 puţi a mort... cu... majurul Codău lolampie . . ., dom- 
nule căpitan . . , la ordinele dumneavoastră .. . Precista-şi dumnezeoaica. 

— Vreau să văd azi hrana trupei... Ascultă, mejur Codău... Știu că 
s'a împărțit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? 

— Oamenilor? A fost prea puţin, domnule căpitan. Să vedeţi: sachiul 
îl primeşte întăi diyizia; acolo, îl gustă, .. Mă înțelegeţi ? ÎI gustă întâi acolo.. . 
Pe urmă divizia îl trimite la Aprovizionarea regimentului; şi-l pustă... Pe 
urmă vine la Batalion; si-l gustă... 

— Ascultă, îl întrerupse căpitanul. Mie să nu-mi umbli cu basme... 
Vreau dreptul camenilor. .. De azi înainte nu mai merge... 

Și tot mai încremenit îl privea majurul, « Ce dracu s'a petrecut cu Jim- 
borean? De când ifs așa dragi soldații? Nu cumva-l paşte ceasul morţii? 
De când îl ştiu, niciodată nu şi-a băgat nasul in cazan... +». 

— Camarazi, se întoarse căpitanul către compania așternută la pământ; 
camarazi. +. 

— Doamne... ce-i oare ?, întrebă, tare, lonici Grigore, nespus de mirat 
de glasul celd, frățesc, al căpitanului, 

— ++ împreună, rosti acesta ca o frântură de gând, impreună, măi x 
băieți. Noi, împreună îndurăm, vânturile, ploile, glonțul... 

— Da... da, spuse lonici, Imprcună... 

— ,.. de-aceca, măi camarazi... să fim tari... Pricepeți. Războiul are 
ispite care duc la moarte, Veţi cuceri sate, orașe... Veţi vedca prin 
case bogății, lucruri rare... Să nu vă stingeți... Mă înţelegeţi? Pe unii 


92 - VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


îi apucă nebunia... ucid Lusaţi-i în plata j ii vii 
ap rir - La plata judecății viitoare... Sunteti fe 
ciori de gospodari. Nu? Oricine var porunci să dați foc oraşelor, să ad 
caji prunci, —săn o faceți ! Veniţi şi-mi spuneți mie, ca unui frate mai mare... 
Şi, cu ochii încețoşați, privi spre acoperișurile dela Nova Suliţa, apoi 
departe, in urmă, către orășelul părăsit în puterea zorilor. 
— Măi băieţi. .. Voi știți ce s'a petrecut astă noapte în orăşelul cucerit 
ieri... Nici pruncii n'au fost cruțați. Crima asta au făcut-o jandarmii, ei 
care duc războiul lor, care n'are nimic cu noi din linia întâia, .. Inţelegeţi ? 
4 ALA i în fața ochilor colonelul Vartic. 
91 gândi: e arcă-mi spune inima că m'a lucrat Cânele negru la Divizi 
S nt că ata ordin să fiu companie de poliție sau chiar Ema de 
pa: Na a sep s 5 
poz iată u menii mei n'au să se întineze în sânge nevinovat, orice 
— Camarazi, grăi el mai d i i 
$ eparte. Pentru cei ce-mi de sub ordi 
a e ezite duce la glonț; am atâtea mijloace împotriva sis an ii 
o s ka z - 
panda age toată puterea ce o am şi rămân față de voi numai cu puterea 
a lăsă pelerina să-i cadă jos la picioare şi simți că aruncă de pe umeri 
un intunerec, € Imi dădea aer de corb de pândă... Din cauza pelerinei 
păream, dur, aspru, împietrit.,. Ne împopoțonăm, ca să speriem niște bici 
țărani ce en cazarmă Sem dreptul din creierul munților și din păduri » 
— cu pelerina ?, îl întrebă i tuciuriu 
= Dadaci, ca ia a «bă ordonanța, un flăcău mai tuciuriu 
— ă-o la căruțe. Și ceri majurului un veston 
ine făcu ordonanța, privindu-l lung, 
t simți o amarnică părere de rău mângâind i 
ni = pelerina vânătă «de 
m mândru. « Să Ştiţi, .-», se lăuda, pân'acum edom’ căpitan îi cel mai fainic 
fier din regiment; şi-i cel msi aspre, Şi din miile de soldați câţi îi are re- 
gimentul, numai cu grăesc cu dânsul, fără să iau poziția... Numai cu i-am 
văzut dinţii, când râde. A râs el vreodată în faţa cuiva? Eu şi picioarele i le 
pi cunosc până și cămeşile și izmenele. . e 
i i da = ; 5 s.m i 
T sere mai aspre ca ale ofițerului, față de soldat şi faţă de întreaga 
Page mea spre căruțe era mâhnit, amărit, că parcă ducea în brațe nu pele- 
era ie poi i r A apia el, ete "ncui în ladă azi, haină-hăinuță. .. 
rapi arnai are să te îmbrace dom” căpitan... Şi iar are să fie 
— Ce i-a venit?, îl întrebă mai i-} ştii bi 
x ' jurul Codäu. Că tu- i 
FA pph a tu-} ştii bine, măi Petrea... 
iona ţa îşi împietri fața într'o tăcere de moarte; 
e aie... eu ştiu... nu pot să spun... trebue 
dului... Mie-mi spune dom' i ot, ue mpi sari 
mă pete aia căpitan tot, tot, sara, când îi spăl picioarele 


NEGURA, I1 93 


Alese un veston nou mirusind a naftalină și-i veni să geamă după 


ce căpitanul, îmbrăcat în veston și amestecat printre soldați, arăta ca un 


oarecare soldat... sAşa mândrețe de ofițer... și sa dus... Păcat... 
păcat 3... Și ordonanța se închise la chip și niciodată nu-și mai arătă 
dinții albi, 

Isr soldaţii din companie își spuneau: 4 Bine c'a dat bunul Dumnezeu 
și s'a înmuiat la inimă... numai de şi-ar ţine mult năravul ista.. . +». Și lonici 
își spuse: 4... și eu era să-l împuşe la cel dintâi atac, dacă-mi pica în bătaia 
glonțului... Așa mă tot ispitea gåndul. .. », 

Şi toți, când grâiau acum cu căpitanul, luau poziţia de drepţi, nu forțat 
ci stăteau într'o poziţie lină, fără ciolane încordate, în care parcă Ta stătu- 
seră de când lumea... Răspundeau comandantulvi cu glas scăzut, cald, 
Ce unui frate mai mare, un frate bun care știe totul în lumea asta și 
de care, mergând către o ne mai pomenită primejdie, trebue asculte 
orbește... 

Mâncând, tot căutau cu lingurile prin gamele; spucau în linguri cartofi și 
bucăţi de carne; dar ei parcă voiau să găsească altceva —nu —ştiu — ce talisman 
în borşul scela cazon, talismanul care schimbase firea comandantului lor 
care, eni de ani îi izbise prin toate glodurile, făcuse nedreptăţi la împărțirea 
concediilor,— mai cu seamă la împărțirea concediilor, când, pentru un păduche 
găsit pe guler, la inspecție, tăia cu condeiul numele din tabel şi tăia cu penița 
lui de aur care șueră depărtat când scrie, inima omi lui... 

Și mâncând, soldaţii căutau înainte, cu lingurile prin gamele, 

— Tu de ce crezi că sa schimbat așa ?, întrebă Ionici spre Dadaci. Iaca, 
iau cu lingura, iau și nu-mi vine să mânânc,,. Și doar crap de foame... 
Imi stă ceva cald la inimă și nu-mi vine să mânânc,.. 

— Asta-i de bucurie... Noi, bucurii n'am mai avut, de ani... Şi-acum 
ne turbură... Las că ne-am duce noi acasă, 

Puse mâna alături, căutând o nevăzută scripcă. 

— Păcat... l-am trage o cântare, că cine ştie,,, 

Și, lăsându-și lingura în gamelă, lonici porni fuga spre căruța lui Fili- 
poiu. € li dau de trei pacuri de tutun, dacă-mi dă o scripcă ... ». 

— Ce-ai pierdut, il întrebă Filipoiv. Veston?. Manta? Puşcă? Să știi, 
măi camarade... că cu iau numai dela morți... Să nu crezi că am omorit 
pe cineva când am hat stracie estes... 

Cu căvșul palmelor, tot acoperea amestecul de haine, pantaloni vărgați, 
pălării şi ghete, tot depărtându-le către fundul căruţei. 

— Eu, bre... îi drept c'am fost astă noapte în târgușor... Am luat nu- 
mai dela cei găsiți morți... 

— Am avea trebuință de o scripcă, bădică Filipoiu... Că prin case se 
află... 

—... şi ce mi-ai da pe dânss? V'aţi învățat numai c'un pac... Când 
inu lucrurile, trec prin primejdii. Trebue mărit prețul... 


94 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Și «dăugă: r 

— Dau numai pe bani... Mă gândesc că la capătul războiului, să-mi 
ridic o căsi tă, Că stau cu năimeslă... și când n'am cu ce plăti... regulat 
îmi scoate stăpânul casei nevasta şi plozii în drum. 

Intre timp mâinile lui uriaşe trăseseră de sub fân o scripcă. 

— Na-ţi-o. . + dar cer un pol de bani... Ce-i un pol de bani? Dacă mi-oiu 
cumpăra pe ei o mână de cnie sau câteva dranițe.., 

lonici scoase din băsmăluța lui cu flori mari, albastre, câțiva bănuți şi 
înfășcă scripca, 

— A-e-a, făcu Dadaci incremenind cu lingura în gamelă, Ca un frete-mi 
ești, măi camarade Grigore... 

Ciupi strunele şi soldații tresăriră; meai apoi, luându-și fiecare gamelele 
cu mâncarea neatinsă, se strânseră roată în jurul ţiganului. « Oare ce are să-i 
zică ? s, —se întrebau şi toți simțeau că numai a jale poate să iasă din strune. 
Şi Dadaci porni a jale adâncă, întârziind mult cu arcușul pe struna cea groasă 
care smulge totdeauna lacrimi, chiote și inima omului din piept. 

Inimile tuturor se întorceau pe străine drumuri, acasă. Se apropiau de 
părinţii, de fraţii lor robotind în ogoare de piatră, prășind păpuşoiul slab, 
galben, răscolind prundul; se lipeau de ferestruici strâmbe, cârpite cu hârtie, 
mânioase sub streşini vechi şi se uitau lung-lung la pruncii lăsați singuri 
acasă, legați cu aţa de piciorul patului. Şi pruncii se tot trăgeau pe brânci 


câtre strachinile cu borg de crupe și urzici, puse în mijlocul încăperii... . 


Afară la uși scurmau nişte porci negri cu sfârle lungi, porcii vecinilor chia- 
buri. + De n'ar deschide uşa să intre la prunci e, tresăreau soldații. Și sfâr- 
lele lungi se vârau pe sub uşi, deschizându-le și dând năvală în case; întâi 
sorbeau borşul cu urzici din strachini, după aceea se repezeau la pruncii 
legaţi cu aţa de picioare, Și în zadar se canoneau pruncii să se urce pe paturi 
sau pe cuptoare, că ațele îi opreau şi... 

—0 Vai. .. Doamne... » tresări căprarul Aniculesei, « schimb'o pe bătută v, 

Dadaeci nu mai avu când schimba cântecul, căci artileria prinse să bată 
din spre Răsărit, încadrându-i între obuze. Avioane prinseră a-i mitralia — 
și din păpuşoaiele din față porniră mitralierele, 

Compania se răspândi în trăgători şi schimbul de foc pinu câteva ceasuri; apoi, 
automatele din față încetând, regimentul prinse să înainteze. Venea amurgul şi 'n 
târg la Noua-Suliţă, departe, se înălțară pe casele din margini steaguri albe. 


Amurgul lumina toate ferestrele târgului şi sclipea, roşu, ca un gigantic 
foc, pe toate acoperișurile, | 

$ Parcă arde... », spuse, înfiorat, careva, la spatele căpitanulni, Și soldații 
înaintau orbiți, printre oamenii din Noua-Suliţă, ieșiți în ulițe cu cepetele 
goale. Focul amurgului, sbucnind dela geam la gesm, tot mai reșu și mei :dânc, 
cuprindea ziduri, uși, obloane și oameni într'o mare de flăcări. Şi toți simțeau 


NEGURA, III 95 


apropierea unei primejdii : şi oamenii aceia, tremurând din genunchi, cu cape- 
tele plecate, și soldații ai căror bocanci răpăiau în cadență din ce în ce mai 
regulată, din ce în ce mai surdă: rep-rap... rap-rap... Caii escadroanelor, 
caii tunurilor parcă înnotau prin colbul roşu, înt”'o mare de sânge. Luceau 
căștile şi miile de baionete, şi soarele, asfințind, privi multă vreme din munții 
şi codrii lui, cum se revarsă fierul tunurilor, fierul armelor și fluviile acelea 
de dameni, printre acoperișuri. 

Locuitorii, curând, se trascră în fundul magherniţelor, se ghemuiră în 
beciuri, incuindu-se după obloane grele. Uruizu tunuri cutremurând pământul, 
hurducând pereţii şi ușile, Vasele de pe mese prindeau a suna lovindu-se 
unele de altele; în pereți se strâmbau cadrele și icoanele; clămpăneau ușile 
din zăvoare. Treceau şiruri de căruţe cu roți încete, ostenite și dintr'o 
căruță un glas răgușit cânta, iar cineva striga la dânsul: X 

— Taci, măi Boculei... mäi băiete, măi... Eh, taci odată... Precista 
și dumnezoaica ... Nu vezi că parcă arde lumea ?... De-ar arde |, că mă învi- 
novățește Jimborean că beau rachiul trupei... 

Și, după ce trecu cântecul de nebun și sfada majurului, se făcu o linişte 
adâncă, — parcă un ocesh de plumb ar fi copleșit deodată orășelul şi arma- 
tele în mers. S'auzi tropotul în galop al unui cal, Un glas întreba: 

— Întâia? Intâia din 307! Care-i întâia? 

— Ce-i cu întâia ?, răspunse majurul Codău. N'2ș mai fi ajuns la întâia... 

— Ascultă, majur... Din ordinul Diviziei... întâia din 307... companie 
de poliţie... Trece sub ordinele mele... Cum îl cheamă pe comandant? 
Unul cu bandaj negru pe ochi. 

Și galopul porni iar către inima orășelului. Cadenţa infanteriilor iar 
porni, unităţi noi intrând în târgul potopit în mările amurgului. 

Cineva rosti: 

— e Uită-te Înainte... parcă ard ferestrele... », şi paşii infanterigtilor 
răsunară mai surd, e Vi-s încărcate armele?v, intrebă un glas. « Puneţi 
baionetele... Acum păstraţi cadența... rap... rap... rap... rap... 
Arma 'n cumpănire,.. e, 

Glasul trecu, înnecându-se în răpăitul surd, exasperant al bocancilor. Trăzni 
un foc de armă şi apoi încă unul. Infanteriile se izbiră sub acoperişuri şi o 
mitralieră prinse a țăcăni lung. 

— Vai... Măiculiţă,., mamă, răcni ùn soldat. 

— Scoate-ţi bandajul... nu geme... N'ai bandaj, boule? Rupe=ţi iz- 
mana... hei, mâi.., ce staţi ca boii? Mitralierele 'n bătaie. 

— Cine trage? Pentru Dumnezeu... Cine? 

— Uitaţi-vă în față... în casa aceea cu două rânduri... se văd capete. 
Uitaţi-vă... jandarmii... ` 

— Și de ce targ in noi?, oasele mamei lor... Strigați... strigați... 

Traşi sub acoperișuri, muribunzii gemeau blestemând: 

— Să nu mai ajungă... "Tocmai azi primisem epistolie de acasă, . . 


96 S VIATA ROMÂNEASCĂ 


— Mi-au rămas de dârvală pruncii... Of... mă arde pieptul... 

Unităţile se răsuciră în loc și soldaţii se prăbușeau pe sub caii înspăi- 
mântați și-i sdrobeau roțile tunurilor, + Inconjuraţi casa... casa aceea... », 
răeneau glasuri peste măsură de sugrumate, 

După focul amurgului cobori întunerecul şi regimentele se traseră afară 
din târg, când artileria prinse să bată orășelul din toate părțile. 

— Să înceteze... Încetarea |.., răcnea colonelul Vartic la telefon, — Allo 
404 Greu... Allo... Obuzierele.,. din ordinul domnului general... 
Ce-i asta? Păstraţi schija pentru linia întâia... Pentru cânii din Noua 
Suliţă avem gloanțe și focl.. Nu înțelegeți? Daţi-mi legătura cu 
maiorul. . 

Şi, turbət de mânie, prinse să tragă cu pistolul în icoanele strâmbe din 
incăperea aceea joasă, Inspăimântați îl priveau telefoniștii. Afară, în prag, 
așteptau comandanții companiilor de poliție, 

— La ordinele d-voastră, rosti cu glas cutremurat locotenentul Cătălin, 
pocnind călcâiele, încremenit cu mâna la cască, 

Opriţi în mijlocul şoselei, jandarmii se întrebau : e Oare ce ordin primim? », 
Aceeași întrebare şi-o punea mereu şi locotenentul, uitându-se fix în ochii 
lui Vartic, care gândea adânc, preumblându-și pe la nas o nevăzută floare. 
I se turburaseră ochii și un foarte depărtat zâmbet prinse să-i răsară pe față 
în timp ce sprânceana dreaptă i se urca, 

— Bine, rosti el,— şi Cătălin cobori mâna dela cască. Au venit jandarmii 
ceia... care...? 

— Jandarmii ceia... care... domnule colonel... așteaptă după casă... 

Inchise bine ușa dinspre drum și dinspre încăperea telefoniștilor şi adause, 
întrebând: 

— Aici... sau îi trimitem în... concediu? 

— Aici... nul Îi trimiteţi în concediu. Cheamă-l pe Duma... 

Uşa dinspre drum se deschise și un plutonier cu trup butucănos, cu niște 
mustăți lungi, aspre, răsări în prag, tăcut, cu faţa largă încrețită într'un rânjet. 
Stătea înlemnit cu brațele păroase peste măsură de lungi, suflecate în sus de 
coste, căzute în lungul trupului, 

— Duma, rosti colonelul Vartic și plutonierul își plecă fața spre pă- 
mânt şi prinse să-și plimbe limba pe buze, în timp ce în fundul ochilor i se 
năzări o depărtată flacără, r 

— Am înțeles, răspunse acesta încet, cu un glas subțire, cârdit. Toţi aşteaptă 
afară... după casă... 

Și întrebă mai încet, tot scăpându-și vârful limbii spre cismele co- 
lomelului ; 

— ss Oare... cu pistolul, . . sau cu ştreangul?... Mie mi-i uşor cu ştrean- 
gul... vă rog să-mi dați voie... cu ștreangul... Nu-s prea mulţi. Am şi 
ajutoare, Hi bag într'un beciu, domnule colonel, pe câte unul; în vremea 
asta motorul camionului dudue, .. 


NEGURA, Int 97 


« Dece? e, se tot întreba locotenentul și-și mânca buzele, + Pân' acum mi-a 
“ucis cei mai credincioși jandarmi... ». 

Tresări puternic când colonelul Vartic îi spuse cu glas liniştit: 

— L-ai văzut pe Duma ? Tuturor ar trebui să ne fie pildă... pildă de cre- 
dințã,.. devotament... L-am propus la 4 Virtutea militară +,., căci el... 
Și nu-și sfârşi cuvântul, căci la prig, Duma îi adusese pe cei șapte soldsți 
de după casă, descinși, fără arme. 

— ată-i, rosti plutonierul, arătându-i din prag. 

Colonelul Vartic privi peste măsură de lung, drept în ochi pe fiecare, 
în timp ce Duma, arătându-i pe rând, le tot căuta ceafa și beregatele, cu de- 
petele lui peste măsură de reci și ciolănoase, 

— Băieți, le spuse Vartic. Eu vă mulțumesc pentru credința cu care... 
mă înțelegeți... cu care... și vă dau drumul acasă... 

Și când unul din ei văzu că dintr'un buzunar al lui Duma iese un capăt 
de funie cu juvăţ, îşi svârli capul în sus şi prinse să râdă, Altul, nespus de 
tânăr, asculta, mâncând cuvintele colonelului. | 

— Taci, măi Oachim, rosti el către cel ce râdea; domnul colonel ne că 
drumul acasă, la toţi, şi ne ducem acasă. 

— Da... da, continuă Vartic, Pentru credința cu care... mă "nţe- 
legeți... cu care... vi se cuvine cu prisosință « Virtutea militară» Are 
să se mândrească de voi Statul, tara, Du-i, plutonier, Fă-le formele... dă-le 
drumul, 

Și strigă spre soldați: 

— Dar să veniţi la timp... căci cu... dacă nu veniți la timp... 

Un glas din întunerec răspunse: 

— N'aveţi grijă... 

Şi cei şapte mergeau repede, urmaţi de plutonierul Duma, către un ca- 
mion cu acoperiș negru, spoit tot în negru. 


Și colonelul Vartic prinse iar să vorbească abia când, departe, în noapte, 
s'auzi un uruit puternic de motor. Și uruitul creștea în răstimpuri și-atunci 
sbârnâiau, depărtat, ferestrele; luminile celor trei lămpi aninate în grindă 
clipeau una spre alta și fitilurile scoteau ca un bâzâit lin de muscă. 

— Inconjuraţi târgul! 'Turnaţi butoaie cu gaz și benzină, mai cu samă 
unde-s casele îngrămădite. .. Cei care fug spre ieșiri, impuşcați-i... Să-mi 
raportezi purtarea căpitanului Jimborean... Să vii să-mi raportezi... Auzi? 
Şi gândi cu un zâmbet de mulțămire: e Va vedea el, chiorul... +. 

După ce ieși locotenentul, noaptea se umplu de pași de bocanci în fugă. 

Speriat era glasul unui telefonist vorbind sugrumat: 

— Allo... allo... allo... Da, s'au pornit represalii. Câţi au căzut dintre 
soldați? Nu se știe... nu... nul Civilii? Au fost executați pe loc, cu mi- 
tralierele cu care trăgeau... prinşi în frandeli.., Cum? da... da... în 
frandeli. .. 


95 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 
+ Băiat bun „„.idiotul ,.. », îşi spuse colonelul Vartic, ascultându-l. — Auzi ? 
« frandeli s... dobitocul... Popor de țărani murdari... 

Se lipi cu fața de geamul din spre târg, ascultând intunerecul; dar cum 
glasul telefonistului și lumina lămpilor îl supărau, dădu lămpile în jos și 
deschise ușa spre încăperea telefoanelor: 

— Mai încet... n'auzi? Mai încet... Ce răcneşti? 

Glasul telefonistului cobori —cobori şi spunea în aparat mai departe, 
aproape stins: 

— Represalii. .. represalii... civilii... prinși în frandeli... allo... 
allo... allo... 

In îngrămădirea de bezne din spre târg urcă întâi o flacără lungă, albă, 
cercetând negura, lungindu-se repede pe fața pământului și se ferişă într'o 
casă. Inima lui Vartic crescu şi sprâncenele îi fugiră amândouă în sus, când 
în faţa ochilor i se deslănțui un puhoiu de foc. 

— Arde... arde... arde, strigă telefonistul în aparat. 

Vartic se lipi mai bine de geam și se gândea unde dracul, în istorie, se 
intâmplase o noapte grozavă... o noapte cu oameni svârliți cu capul în jos. 
pe geamuri, cu prunci apucaţi de picioare și sdrobiți de perete... Un rege 
nebun, privind pe geam, trăgea cu pușca în umbrele arborilor şi 'n fugari 
rănind de groază... Unde dracul și când, se întâmplase, în istorie, noaptea 
asti? 

« De-ar fi aici Cătălin... l-aş intreba. El mi-a amintit şi de... cum 
siracul îl chema? Ibric... Ibric... Ibricus... A...» făcu el, a... noaptea 
Sfântului... şi mai cum mama dracului? Sfântului... Sfântului... s. 

Şi focul uriaș din fața lui creştea; printre trozniturile bârnelor și ale aco- 
perișurilor s'auzeau răcncte și Împuşcături, 

* Acum ar trebui să bată şi artileria... +, gândi Vartic şi nu-și sfârși 
gândul, căci în prag își bătu călcâiele un ofițer rânjind sub cască. 

— Să trăiţi, domnule colonel... Sunt locotenentul Vieru... din infan- 
terie,.. Am onoarea... am onoarea a vă raporta... Compania întâia din 
307..+ $'a opus... ordinului Diviziei... Căpitanul Jimborean, comandantul, 
şi-a luat oamenii şi s'a ascuns... departe... spre Răsărit... Spune că a 
văzut jandarmi trăgând în noi... Inscenare... Așa a raportat domnului co- 
mandant de regiment... 

— Să fie arestat.. . arestat... Tot acum.. . arestat. Chiorull... Ce mai stai? 

Locotenentul Vieru își svârli mâna la cască: 

— Domnule colonel... cu... vreau să-mi fac datoria... Cu 
dumneavoastră... Patriot... patriot sunt... am fost şi voiu fi... 'Trebue 
să luptăm până ia... 

— lan ascultă... Ai fost tare la istorie? Ia'n vină 'nco'a... Uită-te- pe 
geam. . . Aminteşte-ţi: unde și când s'a petrecut în istorie o noapte grozavă... 
cu foc? P i 

— Nero, domnule colonel... 


„Franţa... Noaptea Sfântului Bart 


m 99 
— Lasă-l pe Nero... idiotule. i incoace. ., a-a-a. La Paris... în 
.. Între cine şi cine? 

— La Paris... în Franța... 

Fruntea îngustă a locotenentului 

— La Paris... In Franţa... H 
niște popi catolici. ,. 

leşi repede și din mers îşi scoase cuțitul cu mâner de os, îndoit la vârf. 

Colonelul Vartic uită îndată şi de noaptea Sfântului Bartolomeu şi de toate 
gåndind: + Chiorul... i-a venit rândul... T trec Curții Marţiale, chiar 
in zori. Mâne, spre sară am să comand chiar eu plutonul de execuţie... » 

— Ascultă, rosti încet către telefcnist. Către toate posturile Diviziei: 
* Prindeţi şi arestați şi aduceţi la Pretorat, sub stere de arest, pe căpitanul 


strânse până se îngustă cât degetul. 
ţii... da... da... Hughenoţii,.. 


„Jimborean din 307... ». 


— Pprindeţi şi arestați, .., spuse, înfiorat, în telefcn, glasul soldatului. 
Prindeţi şi arestaţi, . T 

Şi focul din vale creştea, urcând până 'n înaltul văzduhului, luminând 
imprejurimile ca ziua, până departe, încât se vedezu armatele în mers, şirurile 
de căruțe, mici cât furnicile şi 'n mijlocul flăcărilor omenii alergând care 
"'ncotro, furişându-se pe sub vâlvărăi, 

Luna răsări albă drept din marea de flăcări şi după ce stărui indelung 
în vârfurile sângerii ale focului, se întunecă la faţă, arătând ca un cap de 
mort, Suluri uriaşe de fum se târau la fața pământului, până departe. 

Glasul sugrumat al telefonistului nu mai înceta: s Prindeţi și arestați.. 
Şi arestați... prindeţi şi arestați... o. 

Plutonierul Duma se arătă în prag, esudat, descheiat la pieptul acoperit 
în smocuri de păr, Degetele mânilor îi stăteau incrâncenate jos lângă ge- 
nunchi și răsufla repede, ca după o ne mai pomenită fugă: 

— ++ Domnule colonel... s'a făcut... treaba... i-am trimis... pe toţi,., 
şapte... acasă, „..Pe rând... cu laţul... pe câte unul... a trebuit să muncesc 
cu mânile, să le frământ beregăţile... Unii erau voinici... tàri... 

Și-şi ridică lboaiele până `n dreptul ochilor: 

— M'au stropit cu sânge... când horcăisu... şi cu creieri ieșiți pe nas... 

Ascultându-l, Vartic simţi o puternică durere la tâmplă. 

— Destul... Duma... 

Şi tresări într'un gând: 

— Stai pe aproape, la îndemână. Ai să mai ai treabă... 

— -+„Prindeţi şi arestați... şi arestaţi. , .— spunea, la nesfârșit, către toate- 
posturile diviziei, glasul înfiorat al telefonistului. 

— Pe cine, domnule colonel? 

— Vei trimite în concediu un ofiţer... I iai... şi... pe drum... Dar 
să sfârșeşti repede, ., 

Duma oltă greu, puternic, şi smocurile de păr de pe piept i se 
sburliră, 


300 ” VIAȚA ROMANEASCĂ 


— Împuşcat... da! mai pot! Cu ştreangul... n'zș mai fi putut... 
domnule colonel. . . 

— Prindeți şi arestați... da... şi... arestați:.. pe căpitenul Jimbo- 
rean... Ce? L-au prins? Să trăiţi, domnule colonel, urmăritul a fost prins... 


T klefoninul il privea, alb la faţă, cu ochii mari, în timp ce în urechi îi 
sunau ciudate și depărtate glesuri din tot lungul liniilor telefonice, ca de pe 
alte lumi, 

— Unde l-au prins, idiotule? Il aduc încoace? Ia 'n întreabă... 

In vremea asta, Duma îşi scouse din buzunar funia, cercetându-i juvățul 
cu băgare de samă: 

— ,..ori tot mai bine în ștreang... domnule colonel! 

— Nu, măi băiețică, măi... Trebue să demonstrăm, cu glonțul trés în 
ceafă, că a vrut să fugă de sub escortă !... Ștreangul... merge cu grade infe- 
rioare... cu soldați... că pute de ei pământul,.. Cine să mai facă gură 
pentru un soldat? Nişte țărănci cu cap de vită? Nişte colțate de ţărănci? Le 
moare letul, în războiu... Ei și? Trei metri de ţernă deasupra... 

Duma își scoase din buzunar pistolul, — încărcându-și-] liniştit, cu băgare 
de samă. Se trase afară în pragul pretoratului şi prinse să mormăie un cântece 


cu un glas puternic, răgușit, jalnic, stupind rar asupra focului care creștea 


tot mai roșu, plescăind și lingând cerul vânăt cu limbile lui gigantice, 
. 


+ Să-mi sbor creierii... n'are nicun rost», își spunea Jimboreèn, în drum 
spre comanda regimentului. « Voiu raporta, hotărit, colonelului Ridu, tot 
ce-am văzut... Mă vor crede pe cuvântul meu de onoare...». 

Ştia bine pentru ce-i chemat. Neexecutare de ordin... judecată sumsră 
şi plutonul de execuţie... Simţul lui nesdruncinat de dreptate, îl sfătuia să 
fie drept, cinstit, neclătinat, cu orice preţ, până la urmă. 

Auzi paşi mulți și-și duse mâna la pistol. « Oare nu cumva... su ordin 
să...» Se linişti auzind glasul majurului Codău, sfădindu-se cu niște soldați. 

— Măi... fugiţi înapoi, măi... nu-mi trebue toată compania... price- 
peti? Precista și dumnezeoaica. , 

— Ce vreţi?, întrebă, aspru, Jimbotean spre soldaţii înlemniți în afataiui, 
în frunte cu majurul. Ei 

_— Să vedeți... domnule căpitan, se bâlbâi Codău. Oamenii, când au 
aflat de cumpăna daoni. întâi au prins să plângă ca muierile. 
4 Ce-i?0, am strigat eu, «Precista și dumnezeoaica, Sunteţi oameni, bre? 
Încărcați-vă armele... e. Și am venit, domnule căpitan, ...să ne ducem cu 
d-voastră la regiment... și la divizie... Că şi eu am văzut jandarmi trăgând, 

— Şi noi am văzut, spuneau soldaţii, 

— Marş înapoi, strigă plin de mânie, cu glas «part, Jimborean. Asta 
se chiamă răscoală în toată legea... Merg... 


NEGURA, Im 101 


„Și un val cald îi copleși inima, "Tuși ca să scape de nodul amar care-i 
strångea gâtul, îndepărtându-se repede de zidul surd al soldaţilor. 

è Lasă.. , lasă, ,.+— gândi majurul Codău, « Că noi i-om sta pe-aproape... t. 

Si întră în pâcle şi "n nourii de fum încremeniți la fața pământului, cu 
uproape toată compania, cu armele încărcate, cu baicnetele puse. 

Căpitanul Jimborean, intrând în bordeiul unde era comanda regimentului, 
mai intoarse odată capul în urmă. Văzu un zid de soldați și văzu parcă umbra 
uriaşă a majurului şi-l cuprinse un nețărniurit simțimânt de bucurie şi de 
mândrie, gândind: + Ei toți, țin cu mine»... 

Pocni călcâiele în fața colonelului Redu. 

— La ordinul dumneavoastră. ., Am venit, ca urmare la nota telefonică. . . 
Ordonaţi. . . 

Colonelul Radu, un bărbat voinic cu fața spână, se ridică de pe soba măruntă 
de lut unde stătea privind prin usa scundă nosptea verde și puterile 
focului, 

— Aiurea, Jimborene!.. Te-ai jucat cu focul... Jimborene... Mi-a 
ordonat Divizia să te arestez. Deci, eşti arestat... Ai săvârșit una din vele 
mai grozave abateri în timp de războiu: neexecutare de ordin... Aiurea... 

— Domnule colonel, începu căpitanul cu glas întretăiat de nişte grozave 
suspine. Eu, ca şi d-voastră, sunt ofițer. Am pornit la războiu împotriva unui 
inamic înarmat, Pornind la războiu, ne-am cununat cu moartea... Și vreav 
să nu-mi întinez arma în sânge de oameni nevinovaţi... 

— Aiurea, îl întrerupse colonelul Radu, Fii mai scurt şi mai limpede- 

— La Herţa, domnule colonel, am văzut cu ochii mei rvsoaica-soldat 
care a tras asupra noastră, Mi-i martor sublocotenentul Măgură. Fără să țină 
seamă de cuvântul meu, domnul colonel Vartic a dat vina pe populaţie și 
a Împuşcat-o... a măcelărit-o,., 

— Aiurea... Care populaţie ?, — il intrerupse iar colonelul Radu. Despre 
ce populaţie grăiești? 

— Populaţia civilă, domnule colonel... Că era sou nu de un sânge cu 
noi asta n'are nicio importanță, Erau oameni... si creu nevinovați... și 
jandarmii colonelului Vartic i-au împușcat. 

— Aiurea... căpitane, 

Și colonelul își împietri faţa, închise ochii, făcând semn că a isprăvit, 

La ușă stătea un căpitan cu pistolul în mână, 

— Domnule căpitan... spuse acesta către Jimborein, E timpul... la 
Divizie.. 

— Domnule colonel, spuse Jimboreun; dar colonelul, cu mânile incru- 
citate la piept, privea lung noaptea verde, Căzu o stea şi el se uită lung la 
[ţa galbenă a căpitanului, la bandajul negru cere i se tot bătea. a Putea rămâne 
la partea secentară, . .», gândi el. eOrb, și a venit pe front. . .. Au să-l împuşte.,, 
Aiurea. «sa. 

Rămese, înalt, mut, cu mânile încrucișate, 


z p- 
102 i VIATA ROMÂNEASCĂ 


— Uitaţi-vă afară. .., domnule colonel... În Noua-Suliţă ard de vii mii 
de oameni... Ii udă cu benzină şi le dau foc... Unii se svâri în fântâni, 
arzând, Și am văzut cu ochii mei jandarmi trăgând cu mitraliera şi cu puștile, 
în Divizia în mers, Acesta-i adevărul... 

Colonelul se întoarse cu spatele și se plecă lângă sobă, scoțând dintr'o 
cismă o sticlă. O ridică la gură și cu cât sorbea din ca mai mult, ochii i se 
măreau, fața i se înroșea, 

— Aiurea, căpitan Jimborean, aiurea... Ar trebui să te împuşe cu mâna 
mea... Pleacă ! Ia-l, ofițer... - 

4. +Cânele +, gândi Jimborean, mergând alături de celălalt ofițer, tăcuţi. 

Lumina focului le cı lca la pământ umbrele și celălalt căpitan rosti privind 
luna care abia răzbea prin roșul adânc al flăcărilor, 

— Ca un cap de mort... prietene, .. i 

« Mor ca un puiu de vrabie ... » îşi spuse Jimborean şi o amarnică părere 
de rău îl cuprinse, după viața lui, după toată viața lumii. La stânga lor, în 
Noua-Suliță e adevărat că ardeau de vii oameni; dar viața lumii părea, 
încă, așa de frumoasă... La dreapta lor, la doi pași, cântau cărăbușii în 
ierburile înflorite; într'un sălciiş negru, adormit asupra unor ape cu oglinzi 
de aur, cântau privighetorile, .. Și-apoi, în urmă, departe, în țară, căpitanul 
Jimborean își lăsase toate umbrele sfinte, Mam, de bună sumă, îl aștepta în 
toate zilele și 'n toate nopțile, = 

— Dreptatea care birue”.., rosti celălalt căpitan, ca o frântură de 
gând. Lasă, prietene... Au să te judece... Ei și? Câţi oameni n'au mai 
fost judecați şi-au scăpat?,.. Dreptatea... care... 

+ Ce folos voiu avea de biruinta dreptății, după ce voiu fi putred şi mi 
s'a goli craniul de puterea megicăà a creerilor?. 

Și Jimborezn privi lumina albă, stăruind într'un nour de fum, secerată 
de raze, ca un cap de mort. + Dacaş dezerta? », se întrebă cl în gând şi rosti 
speriat, cu glas tare, oprindu-se: 

— Fugi încolo... 

— Nu, îi răspunse celălalt căpitan, Indată ajungem, Am răspundere. 

— Vorbisem c'un gând, rosti Jimborean, 

— Ar fi o soluţie, grăi celălalt ofiţer, privindu-l lung. Dar îşi pierzi 
pentru totdeauna onoarea. . . 

_ Jimborean, fără să-l asculte, gândi mai departe: 4 Dacă o fac, trebue acum, 
îndată, până nu intru în paza jandarmilor, Dacă intru —gata... +. 

Se opri speriat, rostind cu glas tare: : 

—Asta nu... eu nu... niciodată... Mor... dar asta nu... 

Porni mai repede. In fată, se vedea clădirea neagră a Pretoratulu, Duma, 
văzându-l, se trase la o parte, în întunerec, Se arătă iar, tot ducându-şi mânile 
la obraji parc'ar fi vrut să-și șteargă rânjetul, 

— Domnule căpitan... din ordinul domnului colonel Vartic... ares- 
tatul... de-z-dreptul la închisoare. Declaraţia în zori... mâne dimi- 


Dat ui 


NEGURA, NI 103 


meață... Rămâne în sama mea... Vă rog... domnule căpitan... intindeți 
mânile, . . 

Adio... căpitan Jimborean, rosti celălalt ofițer, întorcându-și faţa 
spre capul de mort al lunii. 

— Nu, spuse arestatul, scuturându-şi mânile înnodate în funie, 

— Prea târziu, rosti căpitanul celălalt, depărtându-se. 

Și Duma, rânjind, spuse: 

—Vă rog... luați-o drept inainte... Dacă... ceva, am ordin să trag... 

Stătu îndelung pe loc şi în zadar își stăpânea mânile care se tot întindeau 
spre ceafa şi spre beregata ofițerului. Simţea în palme cum i se sbate gâtul, 
cum se sfărâmă carnea, vinele, beregata, în frământarea degetelor lui reci, 
cu tărie de fer, Și, fără să vrea, își lipi palma dreaptă de gâtul căpitanului. 
Slobozi degetele în jcs, cuprinzându-i gâtul, căutându-i nodul beregatei. 

— Ce faci?, gemu Jimborean. 

Și porni repede, apoi paşii i se desfăcură într'o fugă cumplită, în timp 


«ce la spate auzea răsuflarea de taur a lui Duma ṣi ca un geamăt : 


— Stai... Stai, că trag... 

Noaptea se umplu de pași în fugă din spre sălciișul adormit asupra oglin- 
zilor. 

Duma trase căteva focuri de pistol, apoi se prăbuși la pământ, izbit de 
o mulțime de paturi de armă. 

— Loviţi, băieţi, spunea un glas înspăimântat. Precista şi dumne- 
zeoaica. .. Aista-i Duma? Ia'n lăsaţi-l pe mâna mea, Precista și dumne- 
zeoaica. . . 

— Domnule căpitan... domnule căpitan, spuneau niste glasuri sugru- 
mate şi mâni multe se îngrămâdeau să-i deslege mânile. 

— Şi acum?, întrebă Jimborean după aceea. 

Dar oamenii se răspândiră în întunerec, spre sălcii, în fugă. Numai Codău 
mai întârzia asupra lui Duma, izbindu-i pumni în cep: 

'‘— Na... câne... na... Precista şi dumnezevaica. Fugi apoi și el, cât 
il țineau puterile. 

Jimborean porni hotărit înapoi către Răsărit. Trecu prin feța Pretoratului 
şi ascultă îndelung la geam, Inliuntru, în întunerec, un glas de femeie plângea 
şi colonelul Vartic îi tot poruncea; 

— inţelegi? Trebwe să mă cuceresti... Sărută-mă dela vârful picioa- 
relor... aşa... sărută-mă... Trebue. Altfel, în ştreang... N'auzi? De asta 
te-am adus dintre flăcări? Ca să boceşti? Sărută-mă,.. 

Jimborean porni mai departe, cu pas încet, greu, ca luându-și rămas bun, 
cu fiecare pas, dela pământul pe care-l călca, Și toate umbrele vieții lui, 
împreună cu fânul înflorit și cu pădurile și cu munții Patriei — veneau după 
dânsul, petrecându-l. Ajunse la companie și privi pe rând soldații adormiţi 
„cu fața 'n sus. Porni iar, și umbrele soldaţilor se amestecară printre celelalte 


umbre, petrecându-l. 


104 VIAȚA ROMÂNITASCĂ 


O puternică nădejde că va veni într'o zi înapoi îi grăbi pasul. Focul dela 
Noua-Suliţa rămase departe, în urmă, înnecat după zări. 

Și ajunse la linia ruşilor abia când cerul înroșit de foc arăta mic cât um 
ban de aramă, 


Vestea dezertării lui Jimborean străbătu Divizia cu iuţeala fulgerului. 
Locotenentul Vieru luă comanda companiei și soldații îl priveau chioriz, ca 
pe un duşman, Dela Noua-Suliţa, divizia urcă spre Târgul Briceni; drumul 
era plin de oameni morți; femei sporșite, înnebunite de groază, alergau prin 
grâe, prin lanuri de floarea soarelui şi prin porumburi și nicio pușcă, dintr'o 
divizie întreagă, nu se îndrepta spre ele să le ucidă. O scârbă groaznică se 
întipări pe fețele sumbre sub căști ale soldaților. O noapte întreagă träseseră 
în nări fumul mirosind a carne de om arsă. Toţi cereau, în inima lor, să se 
mântuc odată fărădelegile şi măcelul, . . 

Cei din 397 cunoșteau isprăvile lvi Vieru din noaptea aceea amarnică. 
Şi povesteau din om în om, cum noul comandant al companiei Întâia așeza 
osândiţii legaţi cu frânghii în stive şi după ce-i stropea cu benzină le dădea foc. 

Inainte de a-i ucide astfel, îi buzunărea, luându-le portofelele, inelele, 
ceasornicele. Către zărirea zorilor, veni la companie cu vn sac de merinde 
plin de lucruri luate dela osândiţi. Avea, în căruța lui Filipoiu, o ladă de cam- 
panie unde-și închisese sub lacăt toate lucrurile. 

— 0 L-om vedea noi la atac, viteazul. .. +, își spuneau soldații, 

Şi iată, pe-o ploaie sură, pe la ceasul amiezii, în timp ce compania se des- 
fåşurase în corturi într'o grădină cu arbori putrezi, se dădu alarma, La in- 
tåiul foc de armă, Vieru privi în toate părțile și o rupse la fugă înapoi către 
Nouua-Suliţa. 

— la atac... Atacul, strigau soldaţii, în timp ce ploaia se îndepărta 
şi mitralierele prinseseră a răpăi de mama focului, Dar nu fusese nimic, decât 
o companie de a noastră, rătăcită din pricina ploii. 

— Unde-s, măi?, întrebă Vieru, apropiindu-se pe furiș de lanţurile de 
trăgători așternute la pământ, = 

Și niciun om nu-i răspunse, 

Intre arborii aceia străvechi, Codău dădu foc straşnic bucătăriei și o 
ciorbă acră, cu măeriș mult, sleia inimile soldaților. Într'un cazan adânc, 
afărâiau ca într'un iad, hartamuri de carne... și iată-l mai cu samă pe Da- 
daci cum își tot linge buzele... 

— Măi băieți, măi, spunea Codău, beat-lemn. Mie să nu-mi umblați 
cu edom majur + în sus şi «dom majur » în jos... Eu vi-s tată, măi... Pre- 
cista și dumnezeoaica, . + 

Şi dapă ce au supt și măduva din oase şi după ce și-au lins gamelele și 
degetele, soldații văzură urcând spre ei, printre ierburile înalte şi printre 
tulpinile putrede, o femeie cu părul sborșit căzut pe ochi, cu cămașa la piept 


NEGURA, II 103 


sfâșiată, cu picioarele pline de sânge. In braţe avea un copil, o mână de om 
— în pielea goală, înlemnit intr'uh somn asemănător morții. 

— Am venit... să mă ucideți, spuse ea cu 'n glas slab, Hai, vă rog... 
care vrea să mă ucidă? 

Și se oprea pe rând, în fața soldaţilor, cu o amarnică strâmbătură de 
durere. 

— Te rog... te rog... strică un glonț... Nu mai pot suferi... 

— Fugi... fugi, se cutremurau soldaţii, întorcând capetele în altă 
parte. Noi, sufletele... nu ni le spurcăm... 

Şi o urmăreau cum merge, rugându-se, către cortul locotenentului Vieru. 

— Amu-i amu... spuse un glis tare și ochii soldaţilor se deschiseră, 
mari, către cortul locotenentului. 

Dar femeia se opri şi-şi ridică dela picioare un ciolan aruncat de vreun 
soldat. Il supse îndelung și după ce îl muşcă pe toate părțile, imbălându-l, 
il puse copilului în gură. Și copilul deschise niște ochi mari, adânci, 
albaștri și zâmbi uitându-se drept în ochii ei. 

— Ah... Dumnezeule, prinse femeia a boci şi o înspăimântătoare 
frică o cuprinse. 

— Dece? Dece?, se răstea asupra soldaţilor. Dece? El îi mic... mic... 

Pruncul zâmbea înainte, uitându-se undeva, sus, în niste ceruri mi- 
nunate. 

— Dece vreți să mă omoriţi? Nu mă omoriţi... Vă rog... Dece? 
Dece ? 

Codău, adormit tun după uriaşa porție de rachiu băută, se întoarse pe 
cealaltă parte, sforăind crunt, cu dușmănie, ca din niște nări de namilă, între 
hulubele bucătăriei, Căluţii, ascultându-l, civleau urechile şi întorceau spre 
cl boturile, căci, în râstimpuri, în sforăitul lui parcă hârâiav cânii., Un 
soldat adormit se ridică deodată în capul oaselor, întrebând: 

— Dece vreţi s'o ucideţi? 

Şi se lăsă la loc, într'un somn greu ca pământul, 

— Vă rog... să nu mă ucideţi, bocea femeia, —— și deodată o rupse la fugă, 

— Ce staţi? Omoriţi-o, răcni locotenentul — și câteva zeci de soldați se 
repeziră în urma ei. Îngrozită, se furișa pe după fiecare pom, până ieși din 
grădina aceea pustie şi, hăituită, înconjurată din toate părțile, urcă în fugă 
un dămb în vârful căruia se opri. Cercul de căști si beionete inecnjură 
dâmbul, urcând încet spre ca, 

— Foc, răcni Vieru — și Înainte ca armele să trosnesscă ca se izbi cu 
tot cu prunc in baionetele soldaţilor, Horcăi de câteva ori și un soldat ibiz- și 
trese baioneta dintre coastele ei. 

— Doamne, strigă careva prin somn. 

Pruncul, rămas viu, se tot târa pe trupul mceartei, căutându-i cu amândouă 


mâinile sânii plini de sânge. Apoi prinse a-i căuta obrajii, întârziind mul, 


ca degetele isupra ochilor ci înghețaţi. 


„106 VIATA ROMÂNEASCĂ 


— Grădina putredă, spuse un glas, după ce locotenentul Vieru se în- 


tinse la loc în cort, adormind dintr'odată. 

Pruncul, părăsind trupul femeii, prinse a se târi prin iarbă către culcuşul 
majurului Codău al cărui sforăit suna acum ca niște buciume adânci. 

Și târându-se prin iarbă, printre tulpinile grele de sevă ale florilor, 
pruncul zâmbea într'una. Păsările cântau în crengile întunecate, 


Pe la al patrulea ceas după prânz, regimentul şi întreaga divizie părăsi 
zările acelea unde tăiase aga de crunt secera groazei. Acum, în marș către alte 
meleaguri, oamenii întorceau capetele în urmă şi parcă auzeau un urlet adânc 
al câinilor, gemetele muribunzilor şi pe cer, călcând cu picioarele înalte pe 
zare, li se arată, printre nouri galbeni, un schelet gigantic cu craniul rânjit, pre- 
umblând sus prin câmpiile slăvilor și pe deasupra întregii lumi o coasă din 
care picura sânge, 

Și scheletul avea pe umeri o manta neagră, pe craniu o șapcă neagră; 
şi șapca purta ca semn cumpenele justiţiei militare, iar faţa craniului semăna 
cu fața colonelului Vartic. 

Arătarea îi urmărea, ori câte zări se închideau în urma lor. Noaptea cobori 
plină de nouri și o ploaie grea de desnădejdi acoperi răsmiile de oameni în 
mers și acoperi câmpurile. 

Crunt suduiau tunarii, împingând la tunurile împotmolite, Caii se izbeau 
în pieptul hamurilor şi blestemele, plesnetul harapnicelor, izbiturile bâtelor 
umpleau noaptea, 

Sub coviltir, Codău tresărea des prin somn, gândindu-se la pruncul acela 
cu ochi luminoși lăsat în ploaie la grădina putredă, între cânii turbați de foame. 

La plecare, pe când se ridica dintre hulube, pruncul îi ajunsese lângă 
picioare cu același zâmbet în ochi și pe toată faţa. l 

— Ce să fac cu tine... ce să fac?, îl întreba majurul, privind cum i se urcă 
încet pe bocancul drept. Ce să fac cu tine... Precista și dumnezeoaica.. . 

Şi, simțind în ochii lui rotunzi de gânsac o puternică sărătură, înhămă 
repede caii bucătăriei, sure dn dintâiu din grădina putredă. Acum, ploaia 
cădea monoton, fără sfârşit, în coviltirul de papură, și Filipoiu, hățuind caii, 
nu mai sfârșea cu cântecul... Din urmă s'auzea alt cântec, al lui Boculei 
Vasile, care toată ziua zăcuse într'un somn adânc, și, între cele două cântece 
triste Codău auzea plânsul depărtat al pruncului, «Aşa-i războiul... », îşi 
spuse el, și ducând la gură sticla cu rachiu, trase îndelung cu o sete amarnică ... 

«Și să nu bei... să nu bei, când vezi atâtea 9. 

Căzu ca butucul la loc, în fânul din căruță şi degeaba il cuprindeau 
negurile băuturii, căci plânsul pruncului nu mai contenea. .. 


g —4 Cânele de Vieru... 9, îşi spuse el, «dacă nu da ordin să ucidă 
femela... 2 — Și ascultă paşii osteniţi ai companiei printre scârţâiturile 
-căruțelor. S'zuzi o suduitură scârnavă și câteva izbituri, Beculei tăcu. 


_ „Dat 


NEGURA, it 107 


— Dă-te jos din căruță, strigă Vieru. Prefăcutule,.. Simulantule.,. 
Ce cânți? Inşfacă puşca-mitralieră... Aşa |... treci în front... 
« Și doar Boculei îi nebun... », se sperie majurul, Gândurile i se împle- 
ziciră și adormi butuc, 
. 


Cum luă pușca mitralieră pe umăr, Boculei prinse iar a cânta cântecul 
lui cu munţi înnegriți de supărare. Și în zadar îl tot pălmuia Vieru şi răcnea 
la dânsul, căci soldatul cânta mai avan şi glasul i se spărgea în hohote de plins, 

— Lăsaţi-l ... lăsați-l, spuneau sergenții şi soldații către Vieru. Puşca- 
mitralieră o ducem noi... noi o ducem... läsați-l... 

— Gura... lăsaţi gura, se stropşea Vieru, Să nu se prefacă.., dacă 
se preface mai mult, îl împușc cu mâna mea... 

Iar Boculei fără să-i audă, își cânta, la nesfârşit, cântecul: 

«Cât de megri-s, Doamne, munții... » 

Şi, cântând, munţii natali i se năzăreau în fața ochilor. Acoperit în negură 
se vedea Barnarul şi Grinţietul. Incet, încet, casele satului se deslușeau — 
şi printre case trecea grăbită Bistriţa cu valuri argintate. lată un pârleaz 
intre două sălcii şi o fereastră luminată, A cui să fie fața aceea dela fereastră 
care tot ascultă întunerecul? e Mămucă, .. », strigă el, oprindu-se din mers 
şi din cântec. «Eu... vin îndată, mămucă, Mă doare capul şi-s tulburat de 
spaimă, ,, e. 

Pomi în lumea lui cu pușca-mitralicră pe umăr, tot oprindu-se s'asculte 
vuctele înspăimântate ale armatelor, Mergea drept către o lumină din ființa 

lui —lumina casei natale şi, grăbind, mintea i se acoperea tot mai mult în 
negură, Trecea prin pâraie revărsate, tăia de-a-dreptul lanurile, satele pustii 
şi grăbea din ce în ce; pașii îl scoaseră la drumul mare și simțind piatra sub 
tălpi, prinse să cânte lin, liniștit, ca și cum sar fi întors din munţi, dela cosit, 
cu coasa pe umăr.,,, 

L-au căutat soldaţii din companie în zadar. Soldatul Boculei Vasile 
rămase pierdut. In zori, locotenentul Vieru îl dădu dezertor, trimițând în satul 
lui, la postul de jandarmi, ordin de urmărire, 


— Numai o cască să văd... numai o cască, striga cu glas un ofițer 
rău din 104. 

In zadar își svârlea brațul asupra șirului de căști, să păstreze alinierea; 
căci soldaţii se uitau într'una printre crucile strâmbe spre poarta cimitirului. 

— Numai o cască... Drepţi, strigă iar ofițerul, când un popă bătrân, 
cu un patrafir vechiu sub barba albă, dădu la o parte portița cu vârful bățului 
şi se opri la marginea mormintelor. Privi lung spre clopotnița veche unde 
ciorile cåråisu înspăimântate. Clopotul zăngănea lung, depărtat, sub hâr- 


Ic$ VIAŢA ROMÂNEASCĂ 
şiitul ghiarclor, sub mulțimea plescăiturilor de aripi. Intoaise capul în 
urmă şi abia rosti: 

— Hsi... hai... taică... 

Intâiu intră un moşnesg imbrăcat intrun pieptar vechiu numsi cârpituri, 
pe cap cu o cuşmă sură, Cel din spatele lui cliipea des din gene asupra șirului 
de soldaţi tot plimbându-și limba pe gingiile goale și îndesându-şi mai tare 
pe ochi cuşma, Al treilea, peste măsură de bătrân, venea sprijinit în cârjă, 
cu ochii înfipți ssupra clopotului care zăngănea într'una înncgrit cu totul 
de mulţimea ciorilor, 

— Sună... cornist, strigă cfițerul din 104. 

Când porni glesul înalt de goarnă, cimitirul se umplu de mulţimea ciorilor 
speriate, soldații se sliniară pocnind câlcâiele și colonelul Vartic intră intre 
morminte repezind portița cu umărul. Mulţimi de săteni înconjurată după 
aceea cimitirul şi, jur împrejur, gardurile de scându;i erau înțesate de capete 
cu ochii holbaţi sub b-smale negre, sub pălării plecştite, sub cuşme țuguiate, 
Mâni străvechi crăpute de coada sapelor se apucsu de scânduri, jur împre- 
jurul cimitirului; ochii se căsesu mai tere sub b»smale, sub pălării şi sub 
cuşme, uitându-se cum nişte soldați lesgă mâinile celor trei bătrâni, așezați 
unul lângă altul, umăr la umăr, dezsupra gropii săpată sub un nuc cu ramuri 
intinse în toate părțile, cuprinzând sub ele tote mormintele. 

— Tăcere, strigă ofiţerul din 104, ridicând sabia spre cerul mohorit 
tulbure ca leşia, Tăcere, strigă iar spre clopotnița din nou ccpleșită de 
cioare. Să se facă tăcere... 

— In nimele Majestății Sole Regelui Mii J... şi al Conducătonilui 
Statului. .., începu colonelul Vartic, cu gles sec, aceşti trei ticăloși tărani 
osândiți la moarte prin glonț, au fost prinși cu manifeste comuniste în chi- 
mire... Va să zică, manifeste comuniste, care, după cum se știe, comuniste 
fiind, distruge Statul... 

— Soldaţi !, se întoarse cl spre linia neclătinată de căști. Să staţi de veghe. `° 
și cum iţi vedea pe vreunul cu hârtii pe care Ruşii le svârl no. pte din svicane, 
să-l aduceți la mine.,. 

— Doamne... Maica Domnului, strigă moşneagul cel cu pieptar 
vechiu. “Te-a bate Dumnezeu, domnule... Eu am găsit hârtia ceca pe 
drum, Nici nu știu deslega slova... 

— Aşa-i, clătiniră din cap şi ceilalți -doi osândiți, 

— Vorba, strigă Vartic, cu válca ieșită drept în mijlocul fiunţii. Că 
dacă nu lăscți vorba... Duma! Unde-i Duma? Să vie Duma... Vă arăt 
eu vouă, cum se grăcște cun colonel, 

Cimile prinseră a cârăi moi tere şi tăcură ca la un semn când plutonierul 
Duma feri poarta la o parte, 

— Spânzură-i, strigă spre cl colonelul Vartic, și jur împrejurul cimi- 
inta pe garduri, răsăriră ca niște bolovani suri, multimi de pumni 
strânși, i 


NEGURA, JH 109 


Căștile îşi pierdură alinierea, apoi frontul se sparse cu totul, când pluto- 
nierul Duma puse juväțul în gâtul moșneagului cu pieptar vechiu, aninându-l 
de o cracă lungă, drept deasupra gropii. 

— Fărădelege. .. fărădelege, rosti popa, acoperindu-și fața cu patrafirul, 
mergând încet spre clopotniță. Fărădelege, spuse încăodată, oprindu-se în 
faţa colonelului, care se plecase la pământ să rupă o floare. Asta-i fărădelege, 
domnule ofiţer. 

Şi când Vartic se furișă afară pe poartă, toate capetele din jurul gardului 
se întoarseră spre dânsul privindu-l lung lung, urmărindu-l pân” se pierdu la 
cotul uliței, 

In cimitir, creanga nucului se clătina şi picioarele în opinci ale celor trei 
moşnegi se legănau în gol deasupra gropii. La cel dintâi dangăt de clopot 
ciorile se svârliră în văzduh și cu cât clopotul suna mai amarnic creanga nu- 
cului se liniştea şi umerii soldaţilor se sguduiau mai tare, 

— Marş... Marş... La unități, ţipa ofiţerul din 104. Sergenți... 
luaţi-vă grupele... Sergenţi... 

Duma, pornind fuga spre poartă se opri înlemnit în faqa zidului mohorit 
de săteni care-l înconjurau, Se întoarse şi fugi până deasupra gropii vitân- 
du-se lung, cu un rânjet, la limbile celor trei osândiţi scurse din guri, la ochii 
lor bulbucaţi sub cușme, 

— Au să mă ucidă... Răspunzi, rânji el spre ofițer. 

— N'ai grijă, îi împușcăm pînă la unul... dacă... 

Și cum clopotul vuia, vuia, — și ciorile se întoarseră din văzduh coborind 
asupra cimitirului, pe ofiţer îl cuprinse spaima și-și scoase pistolul, Privi în 
clopotniţă, unde mâneca neagră, largă, a preotului urca și cobora odată cu 
legănarea clopotului şi fără să-și deie sama, ochi și trase, Clopotul mai sună 
de câteva ori, repede și trupul preotului se prăbusi pe scară până ce se opri 
cu capul pe prag la marginea treptelor, 

Awnci, zidul de săteni se strânse în jurul lor mai tare. 

— Mici frică..., spuse Duma, apucându-se de ofițer. 

— Și mie mi-i frică, spuse în şopot speriat ofițerul. Chem plutonul 
de execuție... Să tragă... Rebeliune,.. Te am martor... 

Din zidul de oameni păși înainte un moșneag cu brațele puse crucis pe 

iept. 
å — Vi s'a făcut frică, boierilor? Frică? Ia'n măi oameni, dați-vā la o parte, 
să treacă... Duceţi-vă, că noi vă lăsăm în plata dreptății... Dreptatea... 
care totdeauna iese la fața apelor... 

Zidul de trupuri se desfăcu, strămt cât o potecă, atât cât ar trece Duma 
şi ofițerul. Se desfăcn iar, în fața soldaților care trecură printre săteni cu ca- 
petele în pământ, ștergându-și ochii cu băsmăluțe înflorite şi cu mânecile 
vestoanelor. Clopotul porni după aceea să răsune iar, amarnic — și degeaba 
dăduse ordin colonelul Vartic ca spânzuraţii să steie, ca semn de spaimă, 
în juvăţ, trei zile, că sătenii aceia din Zloţi tăiară îndată funiile și-i îngropară 


110 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


alături, în timp ce clopotul dădea de veste pădurilor şi zărilor, până departe. 
Nişte băbuțe veniră cu hârburi cu tămâe şi cu mucuri de lumânări, Printre 
flori şi printre crucile vechi, blestemele lor s'auziră încă mult după coborirea 
amurgului, când, întrun bordeiu cu ușile intrate pe jumătate în pământ, 
s'aprinseră la ferestruici câteva luminiţe de pomenire a morţilor. 


Pe-o masă veche, neagră de aburii miilor de mămăligi răsturnate pe fața ci, 
bătrâna lui Petrea Cârgă cel cu pieptar aşezase vreo douăsprezece străchini 
de lut și tot pe atâtea ulcele fără torţi. Afară, într'o cuhnie plecată pe-o parte, 
bătrânele celorlalți doi asândiţi moccșesu asupra unui cezun mare unde for- 
fotea mămăliga de praznic. Fiecare din ele işi adusese în poală, făină de-acasă 
şi acum 0 tumau în ceaun, de-a-uireptul din poală, boscorodind: 

— Aşa cum s'amestecă făina... să s'amestece cu pământ carnea și cio- 
lanele celui cu șapcă neagră... Şi lui lon Spânu care ne-a pârât bărbații, 
tot așa să i se amestece cu țernă carnea și osul... 

Mai apoi, când mămăliga mare cât o roată de cotiugă aburea în mijlocul 
mesei, plecând flăcările lumânărilor din ferestruică, în prag s'arată un soldat 
bătrân, peste măsură de ostenit, plin de glod, și 'n timp ce privea mămăliga 
își tot lingea buzele, Fără cuvânt, trecu după masă, și tresări auzind la prag 
alți pași de bocanci, 

— Moşul Toader Ficlie, spuse Costan Cimpoeșu, din prag, și amândoi 
se priviră lung, prin aburii tulburi, 

— Să fie cu noroc ceasul... Hai noroc... De unde te cunose cu pe tine, măi? 

— Imi zice Costan... Costan Cimpocşu și ne-am văzut Într'o noapte 
spre front... 

A... Bată-te norocul... şi ești dela Udeşti din sat. Te ştiu măi... 
taca... eu mi-am hrănit şi mi-am adăpat calul și-am dat fuga să gust o bu- 
cățică de mămăligă caldă. . . Ştii că am cal nou ? Ori n'ai de unde să știi... Port 
calul cu mitraliera... la a patra mitralieră... Din compania ta s'au secerat 
mulți ?,,. 

Și fără s'aștepte răspunsul lui Cimpocșu, scoase din buzunarul vestonului 
o scrisoare, . 

E —— Ia'n ceteşte-o... Intâia scrisoare de acasă, .. dela inceputul războiului. 
"n zi-i... 

Cimpoeșu privi mult slovele strâmbe, împănate cu flori stângace, ro- 
stind: è de-acasă... din ţară... » 

— la'n, bre, îl îndemnă Făclie, şi Costan prinse a ceti cu glas rar, şi cele trei 
bătrâne s'așezară pe laiță cu mânile în poală, uitându-se în gura hornului unde 
Țiuia vântul pornit odată cu pogorirea nopţii. În răstimpuri oftau, ascultând spre 
cimitir cum tot zăngănește clopotul hârşiit de ghiarele şi de aripile cioarelor. 

Picioare multe, frământa: glodul greu pe toate ulițele satului. Ici-colo 
clipeau felinare mobhorite şi în bordeiul praznicului se făcu o adâncă tăcere 
când porni a trece, cu răsmii de copite, frământând glodul, o unitate de cava- 


s~ AN ti] 


NEGURA, MI Ir 


lerie. S'auzeau, rare, doar sforăituri, suduituri şi blesteme. Ploaia prinse a 
șlăsui pe streașina bordeiului şi pe toate acoperișurile satului, scufundând 
amestecul nesfârșit de copite ca 'ntr'un adânc, Par'c'ar fi trecut nişte no- 
roade fără țară pe lume, osândite numai pe sub acoperișurile nopții. 

Chibrituri aprinse în gulerul mantalelor, sub streşinile căştilor, arătau 
frânturi de guri strânse în mânie și 'n desnădejde, supând flacăra chibritului 
în mucuri de țigări. Și picurii ploii nimereau drept în mucul abia aprins, 
stingându-l. Suduituri blestemau noaptea neagră ca iadul şi ploaia care cădea 
din ce în ce mai hotărită, trezind cu glas mare, fără sfârșit, sunetele seci ale 
acoperişurilor, Desnădăjduiți, cavaleriștii se opreau s'aprindă ţigara dela alții 
din urmă, dela alte escadroane, Caii se izbeau unii în alții gi nechezuri încete, 
molcome, se intrerupeau sub izbituri surde. 

Și trecea cavaleria ca din începutul lucrurilor, par'că ar fi trecut, către . 
cine ştie ce locuri de taină, caii şi oamenii de pe întreg pământul, prin să- 
tucul acela, către niște pășuni aflate undeva la marginea lumii. 

Astfel treceau feciorii ţării, nedormiţi de zile și nopți, nemâncați de plte 
zile. şi alte nopți. Pânea hotărită lor și mahorca hotărită lor, niciodată m'o 
mai căpătau; țara, cu mândria ei de flăcăi, era pornită pe drumul morţii, — 
flimândă, abia ameţită, cu o blestemată mămăligă cu hoaspe și cu o apă chioară 
numită bors de fasole, în care fasolea niciodată nu se găsea. Borșul cavaleriei 
puțea a urină de cal, a cadavru de cal. Bătuţi de majuri și de ofiţeri, lihniți 
de foame, scofălciți la faţă, cavaleriștii umblau fără încetare, de zile şi nopti, 
către gurile tunurilor, către gurile mitralierelor. 

Laimânărelele din fereastra babei lui Cârjă clipezu albe, par'c'asa ar fi clipit 
acolo pe ferestruică dela începutul lumii, pentru toți amăriții şi desnă- 
dăjduiții pământului. 

Incordat în ascultare sta soldatul acela bătrân, Tosder Făclie; C impocșu 
incremenise cu scrisoarea în mână, Cele trei bătrâne păreau că dorm una lângă 
alta, cu ochii închiși, cu bărbiile aruncate înainte, Mămăliga se răcise de mult 
pe măsuţă, borşul se oprise din aburire, în oala de lut pusă pe prag. În locul 
vântului care țiuise în horn, picura acum ploaia și din vatră se prelingeau 
şiroaie lungi de apă, tărându-se pe pământul bordeiului până la picioarele 
bătrânelor. 

— Blestemul lumii, rosti Făclie și ploaia curgea nai dușmănoasă, și'n 
mijlocul freamătului de copite cineva cftă cu glas tare. 

—A vrea Bunul... și s'a mântui, spuse băbuţa lui Cârjă, uitându-se 
lung la celelalte dcuă babe și adăugând: 

— Pe aşa o vreme... nici a muri nu-i bine. 

Lumânările pâlpâiau pe sfârșite, ca la capătul unei inmormântări, În 
ungherele bordeiului, umbrele, ca niște ciudate păsări negre, îsi lărgeau aripile. 

Una dintre cele trei bătrâne se furisă la ferestruică și după ce primeni 
luminițele curățindu-le mucurile, cei doi soldați se uitară unul la altul, 
întors fiecare din drumul neguos al gândurilor. 


1:2 VIATA NOMAĀNEASCĂ 


— Ian citește scrisoarea, îl îmbie, pe celălalt, Făclie. 

—« Toadere, bărbate » începu Cimpoeşu. . . A 

Şi cu cât cetea, din rândurile scrisorii se desprindeau necazurile norodului 
celui mult şi sărac, rămas departe în ogorul ţării. Spunea epistolia despre 
o femeie doborită sub valul nevoii mai avan de când i s'a dus bărbatul. 
Muncea cu ziua la o boieriţă, una Mărgărinta, peste trei dealuri depărtare, 
pentru o mână de făină de păpuşoiu. Cei șapte prunci, zi cu zi se îngălbeneau 
ca buruiana. Când se ducea la lucru, mult înainte de arătarea zorilor, lăsa 
pruncilor o oală de fiertură cu lobodă; grăbea spre țarina boierească, s'ajungă 
cu mult înainte de răsăritul soarelui, căci era acolo un sameș rău, unul 
Grigore Asurdoae. Și dacă nu prindea a prăși cu un ceas înainte de răsărit, 
i se socotea numai jumătate de zi. 

+... cd așa pătimesc eu, de când te-ai dus, Toadere-bărbate. Dacă a 
avea o putere, aş arde lumea, ca să mu mai fie necas. Imi vine să iau pruneti 
și să-i taiu la trunchiu, sd-i scutesc de a mai mecăji. Și am făcut plângere la 
ghindrarii cei mari, ardtându-le că am șapte prunci; ți am mai însemnat în 
plângerea aceea cd ești un om aproape bătrân și toţi cei de-o samă cu tine 
stau pe acasă. Și mi-a venit răspuns că au sd-fi deie drumul. Toadere- 


bârhate, eu socotesc că dacă a venit răspuns așa, Îl ține ascuns ofițerul 


lui Canţâr, anume ca sd me facă să crăpăm de greu. Adă-i aminte, bărbate, 
că este pe lume o judecată care pe nimeni nu iartă. Roagă-l să-ţi dee drumul, 
să vii, cd dacă nu tii tu, eu am să intru în mormânt și mai să mă mai afli... » 


Cele trei bătrâne plângeau încet ştergându-și des nasurile cu dosul mânilor. 

— Necazul de pe lume... necaz, rostea într'una baba lui Cârjă, în 
timp ce afară, pe sub pereţi, mersul cavaleriilor se întețea și ploaia curgea 
mai tare. 

— Acum... cred că pricepi, frate, de ce vreau să... 

Cimpoeşu îl privea mut, şi-l întrebă abia într'un târziu; 

— Ce, bade Toadere? 

— Este un chip. M'a învățat unul... unul care are și el de gând... 
Tii în mână o pâne... pui pe ea buza armei şi tragi. Nu rămâne niciun semn 
de arsură... Iți zdrobești două-trei degete... - 

Vorbea încet cu gura lipită de urechea lui Cimpoeșu; ochii i se înnăspri- 
seră şi faţa i se lumina de spaimă și de-o nețărmurită bucurie, E 

— Acum pricepi cum? După aceea, scap, pentru totdeauna scap... nici- 
odată n'am să mai capăt ordin verde... Mă taie majurul din registru... 

— Vai, bade... şi dacă... 

— Dacă m'or prinde? Pagubä 'n Țarigrad. 

Dar faţa i se încreţi în spaimă. i 

— Baădică, rosti mai departe Cimpoeșu. Necazuri am și eu... și toţi... 
in auzi afară... toți cei ce trec pe cai duc în ranițe și 'n suflete numai 
geamăt, : 


NEGURA, 11 113 
= 


— Tin mai taci, măi Costene... Voi, Udeştenii, vă ştim... de pe la hore 
și de pe la hramuri. Când vă strângeţi zece, biruiți cu parii un sat întreg... 
Măi flăcăv, măi... Nici eu nu-s mort și am în vine sânge și nu borg. Eu 
un lucru ştiu: noi crăpăm și bogaţii stau acasă... Așa mi s'a luminat mie 
gândul. Proștii să moară, Deştepţii să vie din urmă să ice fruptul... lan 
ceteşte în scrisoare mai departe... Ori las-o naibei... Mai bine să pustăm 
an bop de mămăligă, pân' nu s'a răci cu totul... Şi să gustăm un strop de 
holercă, tare ca focul... că um eu în bidon. Ia'n hai noroc... 

Rupse o margine a mămăligii și molfăind-o cu nespusă foame, se tot 
Ștergea pe la gură cu mâneca. 

—la'n hai noroc ! Viaţă lungă, mătușelor. .. Că eu după ce-oiu face lucru 
acela... da... lucrul acela... am să scap de ordin verde, în vecii-vecilor. . . 

Trase cu o cruntă sete și după ce şterse pura bidonului cu palma, îl în- 
tinse babei lui Cârjă: 

— Trage, mâtușă, .. trage și uită, Ţi-ai pus în pământ moșneagul, Dum 
mezeu să-l ierte... Și noi... cine ştie... azi-mâne,.. 

Și 'n timp ce bătrâna sorbea licoarea cu tărie de foc și ochii prindeau 
a-i străluci, Făclie adause: 

— Da eu n'am să mă las.,. Când o să fie la atac... scot pâinea... că 
© păstrez, de mult, anume... Trag şi scap de ordin verde... 

Uşa tinzii se deschise și un soldat intră odată cu răpăitul larg al ploii. 

— Bună seara, spuse el, uitându-se mirat la bătrâne, la luminiţe și la 
„cei doi soldaţi. Caut loc. .. dac'aţi avea loc... Pentru dom’ căpitan Sculy... 
“Toate casele şi toate gurile îs pline de armată... 

— Treci şi îmbie un bop de mămăligă, îi răspunse Făclie, Mai 
lasă... 

— Aveţi loc?, întrebă soldatul spre bătrâne, fără să-l mai asculte, Vă aduc 
un căpitan... Până'n zori. S'a oprit aici divizia de cavalerie. 

Și nu-și sfârşi vorba, când în tinda bordeiului intră un ofițer scurt de 
statură, acoperit până la vârful cismelor, într'o manta de cauciuc, 

— Inca... dom’ căpitan Sculy, făcu soldatul, arătându-l în timp ce 
ofiţerul își svârlea mantaua de pe umeri. 

Făclie și Cimpoesu săriră în picioare, căutându-și căștile, 

— Marş afară, spuse ofițerul, cu gles aspru, șuierător, 

-— a. că plouă — maică, rosti bitrona lui Cârjă, 

— Care «maică +?, se răsti spre ca căpitanul Sculy. la'n cărați-vă toţi 
afară... Hei, babelor... 

Se duse întins la ferestruică și o repezi, deschizând-o, și toate lumână- 
relele se stinseră: 

— Pute... să intre aer... Toți puţiţi, toată mârlânimea, .. Leșiţi afară... 

— Vai, făcu ordonanța lui, tot chinuindu-se să aprindă un felinar, 

— Ian să svârli mămăliga asta de pe masă... Intinde pe ca foaia de 

awt... pune perna... 


114 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 

— Cum să svârle sfânta mămăligă ?, întrebă din preg, una din cele trei 
bătrâne, Că mămăliga-i sfântă, domnule ofiţer, 

— S'o svârl?, întrebă ordonanța cuprinzând mămăliga la piept cu amân- 
două braţele. 

— Svârle-o pe laiţă sau afară... Pune perna mai repede, , 

Făclie şi Cimpoeşu stăteau sub streașină, ascultând vorba dușmănoasă 
a ofițerului. j 

— Iaca, măi Costane. .. Omul îi ca şi lemnul. Din unii oameni ies lucruri: 
de minune, Din alții —ies câni. Din lemn iese şi cruce şi par și raclă și surcele 
de pus în foc. Hai sub şopron să msi cinstim... 

Cele trei bătrâne se așezară afară, pe prispa joasă, sub ferestruică. Adânc 
vuia satul de puzderia armatelor. Ca un clocot uriaș venea din spre dealurile 
nevăzute; clocoteau alte răsmii de oameni, cai, tunuri, căruțe şi chesoane, 
intr'un mers blestemat prin bezna fără hotare, i 

* — Mârlani... Topårlani, striga căpitanul Sculy către ordonanță. 
Așterne-rhi mai repede... Caută prin crăpăturile mesei, să nu fie nħai știu 
eu ce gângănii. .. 

— ,.. numai fărămituri de mămăligă, domnule căpitan răspunse- 
soldatul, hârșiind masa cu baioneta, Iaca, așa să-mi sară ochii... 

— lar mămăligă, neghiobule? Of, Doamne când n'oiu mai auzi de mä- 
măligă... Auzi... mă-mă-li-gă... Pe ce dorm ţopârlanii iştia de țărani? 
Dorm jos? Ia'n svârle afară cojocul cela din colţ... Afară... 

— Soareci și guzani, spuse soldatul, ridicând dintru'n ungher al bor- 
deiului un cojoc vechiu mirosind a fum şi niște șoareci prinseră a fugi, chiţ- 
căind prin încăpere. 

— Puturoşii. .. Sfântul mamei lor... li mănâncă șoarecii... Trage-mi 
cismele... Mămăligă şi șoareci... 

Bătrânele îl ascultau cum suduie şi una începu a grăi: 

s Spunea omul meu că odată, de mult, niște ofițiri mari care tot 
către Rosia mergeau, au nimerit în casa unor bătrâne, într'o noapte ca asta... 
Și i-au îmbiat bătrânii cu o chişcătură de pâne, uscată, așa cum o aveau.. 
Şi unul din ofițiri a zis: o Asta-i pâne? Nici calul meu nu mănâncă pâne 
ca asta... s. Și a făcut spre chișcătura de pâne semn de scârbă. Și-au mers 
ofiţirii aceia mai departe cu oștile lor, pâvă ia Moscovia şi iarnă amarnică 
i-a cuprins, Bătuţi de cei dela Moscovia, au pornit Înapoi către țara lor din 
Soare-Apune. Pe drum şi-au mâncat caii și s'au mâncat om pe om... Și 
ajungând ofițirul acela mare din nou la casa acelor bătrâni, uscat de foame 
s'a repezit la chișcătura de pâne uitată undeva pe blidar și bătrânii casci 
j-au zis: 

— Ti-aduci aminte, domnule ? Când treceai incolo, mândru, pi-era 
silă... +. 

« Asta o spune Tolstoi intr'o carte... În ce carte?., În ce carte? Sfântu 
lor de țopâriani | De unde știu?.. + 


NEGURA, TI 115 


Și căpitanul Sculy, întins pe masă, chinuindu-se să adoarmă, se întrebă 
iar: « De unde Sfântul mâne-sa știu niște babe, despre drama armatelor 
lui Napoleon? s. 

— Ian Costache... fă vânt babelor de sub fereastră, să tacă. Să dorm... 
i — Täcețil, spuse ordonanța către cele trei bătrâne, Tăceţi —nu poate 

ormi, 

Și arătă pe fereastră spre încăpere, grăind mai încet: 

— Aista-i boier mare... mătuțelor... La el acasă, numai chilote şi scor- 
juri... Aţi auzit de Vultureşti? Are moșie acolo, ct cuprinzi cu ochii... 
lun fugiţi de sub fereastră... 

Bătrânele se ridicară de pe prispă şi, fără cuvânt, porniră către cimitir, 
la moțnegii lor îngropaţi acolo în amurg, pa 

— Lângă ei, rosti baba lui Cârjă, dând portiţa cimitirului într'o latură. 

Se așezară tustrele sub streșina bisericuței, cu genunchii aduși la bărbii, 
pândind: + De bună samă, a ejuns la ci apa, Și i-au îngropat nelăuți, nepri- 
meniţi, cânii, . . Și nouă, nu ne rămâne decât să ne întindem lângă ei. Ne-au 
scos străinii din casă. ..+, 

Faţa căpitanului Sculy râdea rău la dânsele: 

—« Păduchioaselor ,.. Răpănoaselor ... Atâta aveţi: mămăligă şi şoareci...t. 

Intorcându-se când pe o parte, cîind pe alta, pe măsuța aceea joasă, căpi- 
tanul nu se mai putea desbăra de o vedenie hâdă, vedenia unor armate uriașe 
târîndu-se sdrobite înapoi spre patrie. Vestiţi generali care îngenunchiaseră 
țări după țări, își găseau acum adăpost împotriva viscolelor ghemuindu-se 
în cadavrele cailor, Haite de lupi urlau în pustia albă a zăpezilor, mirosind 
urma omului, 

Pe o întindere vânătă, de mii de kilometri se însemnase un drum în- 
spăimântător, drum de schelete de cai și de schelete omenești, înapoi către 
porţile Europei. Și când drumul acela s'acoperea în giulgiu proaspăt de ză- 
padă, veneau din depărteți codri corbii, milioane de corbi, înșirându-se pe 
toate şerpuiturile drumului aceluia, pe o întindere de mii de kilometri. Lupii 
și cânii din lungul unei jumătăți de glob rodeau casele oamenilor așteptați 
să vie acasă, Zările erau cernite —şi abia se lumina de ziuă —că noaptea 
venea la loc, cu lupi și cu viscole năprazaice, .. 

— 0 Sfântul mamei lor de țărânci..., sudui căpitanul Sculy şi de geaba 
se răsucea pe masă, Se ridică în capul oaselor și-l strigă pe Costache, care se 
hemuise sub foaia de cort pe pragul bordeiului şi dormea tun, 

—— Costache... unde dracul eşti? 

- Vai... Mădălină, gemu Costache prin somn. 
ce dau eu Mădăline... Eu strig... și el visează Mădăline, mår- 
anul... e, 

Sări de pe masă, inșfăcând cravaşa... 

— Ordonaţi. . . ordonaţi, ţipă Costache și loviturile îl dureau până în 
ercieri, 


116 VIAȚA ROMANEASCA 


— Porcule... De ce nu mi-ai aşternut mai bine? Cum să dorm pe scân- 
dura goală, păduchiosule? Fă la loc bagajul. Marş, mai repede... 

Și vedenia unei cavalerii sdrohite îi năucea creierii. Tancuri, namile de 
oțel şi de fier porneau împotriva cavaleriei, trăgând din mitraliere și din tunuri, 
Caii se prăbugeau unul după altul, unul peste altul, până ce în faţa namilelor 
de fier se dura ca un zid de cadavre. 'Tencurile veneau scrâșnind şi cioloanele 
cailor pârâiau sub roți, la un loc cu capete omeneşti... 

— Unde sfântul Mâne-sa mi-ai pus casca ? Unde mi-i casca ?, sudui Sculy, 
căutând cu mâinile în lungul lăiței, 

— 0 aveţi pe cap... nu vă supăraţi, bolborosi Costache, privindu-l pe 
sub sprincene, lung. 


Cimpoeşu intră în șopron și inima i se opri. Calul se opri și el din moţăit. 
Râncheză adânc, simțind pe gât brațul bun, prietenesc, al stăpânului. Făcle 
bodogănind la prag, aprinse un chibrit, apoi o lumânărică luată din ferestruica 
praznicului —și întrebă mirat: 

— Ce-i, măi? 

— Calul meu, oftă Cimpoeşu, cuprinzând mai bine, cu amândouă bra- 
tele, gâtul iepuşoarei, 

Iar iepuşoara, prinse a bate din tuspatru picioarele şi a sforăi, infoindu-şi 
coama și râncheza cald, în timp ce cchii lui Cimpoeşu se împăinjeneau În 
niste nouri calzi. 

— Mare ţi-i minunea, se miră Toader Făclie, edăugând: 

— Hai, atunci, să bem în sănătatea noestră și a calului... Măi Costane, 
mäi... Dacă-i aşa vorba, numai cu trifoeş înflorit am s'o ţin. Auzi tu? Şi-am 
să-i culeg pănușiță... Lasă... bine c'a nimerit în mâni de prieten... 

— Prieteni rosti Cimpoeşu. Bade 'Toadere... să ai grijă de ca. La 
atacuri, ţine-o după dâmburi, bag-o în gropi. Adap'o la vreme, bădică Toa- 
dere... ca și cum a fi a dumitale... că ea... dacă nu ştie grăi... 

Și sta neclintit după aceea, cu toată fața mirată, gândindu-se cum de și-a 
cunoscut calul prin întunerec, Toader Făclie îi trăgea de zor din bidon, ros- 
tind: r 
— Să bem, să ne îmbătăm și să uităm... Acum, cât trăim. Când n'om 
mai putea, ce folos că ne-or desbate gura cu ciocanul și cu cleştele ca să ne 
toarne un strop de holercă de'ntărire? Hai noroc, Costane. , . 

Prin mintea lui Costan, se perindă iar toată viața sbuciumată, Din nou 
îşi aminti de chiaburul Darie, de grădină, de maică-sa și de Măriuca, Trebue 
să aibă răbdare şi s'aștepte până la capătul lucrurilor. Când s'o întoarce, 
are să bată, tuturor blestemaţilor din sat, cu pumnul în masă. Ce, nu-i cl cel 
care sufere toate greutăţile frontului, toate primejdiile obuzului? Și când s'a 
întoarce În sat, tot cei ce-au stat acasă să fie mari? 


>: 


| NEGURA, i T 
— Năsălia mamei lor, sudui Costan, iar Făclie ad use: 
— » =» C-s mari ticăloşi, om bun... Bunăoară neamul Cantâri 
atâta avere și s'au lăcomit să-mi mute gardul, să-mi fure un rari “ 
Eu, bre, află că nu m'am lăsat ! Am smult gardul și l-am pus pe locul lui A 
era din bătrâni. Ei m'au purtat pe la jandari, legat în funie, că parcă miar fi 
prins cu mâna'n sacul lor cu făină, Jandarii, tot lor le-au dat drept; la fel 
şi judecătorii... Și după aceca, a inceput intre noi dusmânia la cuțite 
Unul dintre Canţări m'a pândit cu parul, noaptea, la Râpa Răstivanului: 
am avut noroc că m'a pălit numai în umăr... alfel nu beam acum răchiul 
ista... Dacă-i așa, m'am pus şi cu la pândă, Și tot la Râpa Răstivanului, 
într'o noapte, l-am îngrămădit pe Canţăr cel bătrân, tatăl tălharilor. Nu i-am 
ap nici Stepana = ă cu parul, ci l-am pus la pământ și mi-am apăsat odată 
n pieptul iui genunchiul... Du ' i : i 
st poala OR pă aceea a bolit, cânele — parcă-mi părea 
Aveau pe atunci un băiat la şcolile cele mari. Băiatul cela a crescut si s! 
făcut ofiţer, li la 104 şi azi mă freacă de moarte. Psi, As l-au inii 
părinţii lui: « I ai în mână, Fă-l să nu mai vie acasă. ..9 La inceput dela Mobi- 
lizare m'au dit la altă companie și Canţâr m'a cerut la compania lui, Și mă chi- 
nuește, măi Costane, ca pe Iisus Cristos. luca, de'ăsta păstrez eu pânea aceea, 
— Bade Toadere.,. bade, rosti Costan, copleșit de toată viața lui din 
trecut. Mi-am văzut calul și parcă m'am întâlnit cu mama, cu ogorul 
şi cu tot ce am mai de preț pe lumea asta... Cel de Sus să te apere de iona 
şi de obuz! Ai grijă, bade Toadere, de icepugonara mea... ? 
Genw, sprijinindu-se repede pe marginea ieslei plină de lucernă înflorită 
een lucerna asta din străine câmpuri, că şi lucerna ogorului de acasă. 
nimile celor „doi soldați se încălziră de-odată, închiseră ochii şi se simțeau 
ca în grajdurile lor, trăgând în nări mireasma florilor de lucernă 
cosită și mirosul iute al bălegarului. Un miros de mămăligă caldă le ajunse 
la nări, din cine ştie ce casă, și ci parcă aşteptau să fie chemaţi la cină, de 
către ai lor cei scumpi. Sub sopru era cald, o căldură bună, de fân pei 
și de animal asudat, căldura care imbie omul la sonin. + Oare ce-i acasă »? 
gândeau amândoi soldaţii, așezați pe marginea ieslei, în timp ce ie 
ronțăia lucerna fragedă, cu botul cald între ei, Cimpoeşu se gândea ia Mi. 
DA dn nrd sA toate răchiţile odräslite colo pe pârâul Alisandroaiei, 
riv orile şi ra ii și á i 
nuiau iti viaţa le de a e S cuci CAA. a 
— Nafura mamei lor, sudui Cir ' 
Indârjit il privea Toader a niii: a 
— Cine ştie... Eu mi-am pierdut curajul, , 
glonţ. Acum văd că vor chiar i mă Me Doe ci “pula 
rare se află la Canţâr în buzunar... aș fi pata să-l omor și să i-o iau Price i 
‘Costane? Ce i-ar fi să spună într'o zi: « Măi Toadere... ori M “TI d 
„„„ce a fost a fost, N'aţi ordinul — du-te acasă... b, ESRA 


+ 


118 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Şi soldatul tăcu, gåndind ce bine ar fi să fie aşa... I-ar săruta şi mânile, 
acelui câine de Canţâr... și toată compania a patra mitraliere s'ar bvcura 
de eliberarea lui, ar chiui de bucurie... Căci tuturora, Toader Făclie le stă 
pe inimă ca un cărbune. Cum pornesc spre marile atacuri soldaţii îl întreabă: 
+ Şi dumneata bădiţă Toadere ? Păzeşte-te... 9, Sunt la a patra mitraliere 
băietani care i-ar putea spune tată. Cantâr l-a pus la cai, Are grijă de un căluț 
si, când afeturile și propriuzisele sunt repezite în salt spre linia întâia, el stă 
cu iepuşoara, ascuns, la câteva sute de metri, în bătaia tunurilor şi a bran- 
durilor, în locuri mai pline de primejdii ca întâia linie de luptă. Acum, loco- 
tenentul Canţâr i-a spus-o verde că prea mult a chiulit. La întâiul atac, îi 
pune pe umăr propriuzisa. . + 

lacă de ce trebue să săvârșească numaidecât lucrul acela... Pui pânea 

în palmă... şi tragi... După aceea, postul de prim-ajutor. . + ambulanța. .. 
ordinul de läsare la vatră... De ce să piară ca un câine, să-l mănânce corbii 
în cine ştie ce câmpuri străine și să-l descalțe de bocanci, să-l desbrace în 
pielea goală — înainte de a-l potrivi într'o groapă plină de apă, între alţi 
cincizeci — şaizeci de morţi? Toader Făclie îi în dreptul lui să fie lăsat la 
vatră... Dacă 'n lume nu-i lege, apoi legea și-o va face singur. .. Pui pânea 
în palmă... şi tragi... După aceea foaia de eliberare... ordinul verde îl va 
ocoli în vecii vecilor... 

— Aşa, măi Costane.. . Aşa am să fac... Hotărit sunt la asta, de mult. 
De aceea și bezu, Beau —că nu mai am răbdare... Dacă m'o prinde, Dar 
cum să mă prindă? Dacă tragi prin pâne, rana arată ca şi cum ar fi venit 
plumb de departe. Numai pânea să fie deasă... Fumul rămâne în miezul 
pånii...` 

Grăind, o bucurie plină de spaimă îl cuprindea. O primejdie scurtă şi 
iată-l pe drumul casei. Parcă auzea trenul chiuind la Băneşti la baltă... 
Cine sare jos dintr'un vagon și o ia repede spre satul cu sălcii al Poienilor ? 
Omul acela se uită lung peste apa Sucevii, drept în fundul grădinii lui și 
vede cum o mulțime, de prunci dintre meri pândesc depărtările, Zăresc 
omul de pe celălalt mal şi unul din ei, lon cel mai mărişor — fuge repede 
în casă... şi vine iar între meri, întovărășit de o femeie... Omul de pe 
celălalt mal nu-şi mai svârle din picioare opincile, nu-şi mai suflecă ițarii; 
intră în vad de-a-dreptul. Şi, ajuns dincolo, abia poate rosti de bucurie: 

— A dat Dumnezeu... 

« Rămas bun, compania a patra mitraliere... Locotenent Cantår, Dumnezeu 
să-ţi plătească, după faptă... Ori mai bine să te ierte Dumnezeu că şi Toader 
„Făclie te iartă... cum iartă pe toți vinovaţii lui, + % 

De a doua zi chiar va începe munca în ogor. - - 

A umblat acum atâta lume și a văzut multe, 

Din puţin, cu tragere de inimă, gospodăria îi va inflori... 

— Hai noroc, Costane frate... că se zăresc zorile... 

Bău, până-și pierdu răsufletul, 


ä NEGURA, IN * "9 
— De iapă să n'ai grijă, că ne mai întâlnim —şi-om găsi 3 
schimbăm cu un alt cal, dela 307, N'ai prijă, am s'o RA cu cani yeri 
<u trifoeş şi lucernă,,. ~ Tor 
leşind din şopru, Cimpoesu se cumpâni și când întoarse capul, i se 
4 ARI ? ia 
o pană esa au alături de iepuşoară, pe mătuşa italia, cind soma, 
isi ma e, Costane, să vii sănătos... Şi-şi ștergea ochii cu coltul 
az; tza reni să vep ce et în straie de Duminecă, ținea între dinți 
i ir și se uita în urma lui cum se duce, 
şi ca botul, rânchezând — și tustrele îl petrecură cu ochii ni ur A 
ce se pierdu la cotul unei ulițe strâmte cu tunuri impotmolite; a 
tunarii răcneau suduind de Precistă și întreg satul vuia, cuprins de 
cavaleriilor, infantenilor, artileriilor, pronite la drum, de-a-dreptul de ac 
a Sărind gardul în ograda grupei lui, Cimpoeșu se întoarse şi privi mult 
m trece cavaleria. JI cunoscu pe căpitanul Sculy palid ca un mort sub 
cască, galopând în fruntea escadronului, Și ieșeau escadroanele din umbr 
— aşternându-se la fugă unele după altele, ca niște cârduri de năluci — ; 
cerul abia deschis în niște semne turburi, tocmai în zările zărilor pi: 
SE ză galopa tot mai crunt —şi 'n timp ce, din scuturătura pipiki 
za ţii simțeau cum le joacă în pântece apa călduță, cu gust sălciu, băută 
fugă „Cu un picior în scară —el își urmărea vedenia de peste noa 
"Nourii uriași din față arătau depărtări fără hotar — Rusia imensă, fără e 
unde atâtea vestite cavalerii își prăpădiseră ciolanele, ze 
Privi în urmă —și escadronul încetini galopul, privind în urmă. Escadroane 


s după escadroane, încetinind galopul, priveau în urmă. 


După aceea caii, mergând la pas, îşi scăpară boturile în 

Ka ace A pas, Își scăpa rile în pământ, Soldaţii 
„privind și ci în pământ, visau la ii imti eiee 
dipe a pământul țării lor — simțind că niciodată 


După ce și căruțele trenurilor de luptă părăsi 
şi le ptă ră satul, ii iesiră + 
Ta poarta țarinilor, privind lung în urma armatelor. Goapodeci vochi în aaa, 
ene dintre arborii pădurilor unde stătuseră ascunși, neam de neam, la 
ha mea ze pai Cu topoare și cu puşti pe braț, priveau lung pe sub 
me cum se scurg Viermăriile omenești stârnite de pe toată fața pămân 
tului, la semnul unui nebun, £ i 
După ce şi cea din urmă căru ilti Înnecă în fumuri 
tării, un bătrân rosti: PEENE Şi iai 
— Acum, haidem, bre... Puncţi-vă armele sub 
4 id re. sumane... Fără cuvânt 
se urniră către inima satului, spre casa unde stăt j jandarm 
cască şi cu baioneta la armă. "poa = 
— Nu-i sdrobim... îl cerem numai & 
i SR pe Spânu, A a F 
bătrânul, cotind în fruntea tuturora spre zantinel, TEE RENN P 


VIAŢA ROMĂNEASCĂ 


320 y 


Zidul de oameni se opri în poartă și în ogradă intră numai bătrânul, mer- 
hotărît, cu capul în pământ, sprijinindu-şi fiecare pas în bățul Pepi. 
Se opri la prag şi când jandarmul îi puse baioneta în piept, el rosti; 
— Să vie afară cel mai mare... cel îmbrăcat în negru... a 
—'Treii paşi înapoi, ţipă jandarmul jinşurubându-și arma la umăr şi ochin ý 
Alb la față, numai în cămașă și'n niște papuci, colonelul Vartic ieși în tindă, 
cu pistolul în mână. , 
— i? Moarte 
apon Ion Spânu, înălțimea voastră. Uite-te colo la poartă- 
voi i rem pe Ion Spânu... 
re gri Care Ton Spânu ? Cel ce v'a pârit cu bârtiile bolşevice? 
i -t cereţi voi pe Ion Spânu? Ske i 
5 pik aiaa a. îs Spinu a adus asupra satului moarte. - Trei din ces 
mai cinstiți gospodari din satul nostru au fost spânzurați în ştreang, dim 
a domniilor voastre mare milă... Şi oamenii cei trei, aflați că nu erau vino- 
vaţi. I-aţi ucis fără judecată —ca pe câinii bănuiți de turbă... lon Spânu 
trebue să deie samă, aici pe lumea asta... Pe altă lume, l-a mai judeca 
odată Sfântul Petrea. Aici, în globul ista, cerem să-l judecăm noi... ; 
Colonelul Vartic îl asculta mâncându-și unghiile, gândind: « Duma nu- 
aici. Şi am la îndemână numai un pluton de jandarmi. Oare câţi îs la poartă ? has 
Privi lung, peste capul bătrânului, numărând în gând cușmele și pălăriile 
negre, socotindu-șe mai departe: «Pe Ion Spânu al lor nu-l dau. Ii băiat 
de ispravă şi am să-l port cu mine. Cunoaşte satele, gândul oamenilor. D 
— Bine, răspunse el într'un târziu, făcând cu ochiul spre santinela care 
ii răspunse printr'alt semn din ochi. Iaca, — îndată vi-l dăm pe Ion Spânu. . 
— Domnule, îi răspunse moşșneagul, care văzuse semnul. Cu noi să 
nu te joci, că pui foc mai rău. Noi, o viaţă avem —și 0 cinste, lacă-tă. . . 
făcu el, trăgându-se un pas înapoi, când santinela veni de după casă cu plu- 
tonul de jandarmi care se rândui cât ai întoarce, palma, în linie de bătaie. 
— Fos, foc, foc, strigă colonelul Vartic, ieşit din minţi, descărcându-și 
istolul în pieptul moșneagului. 
arat Aa A Pegas bufneau intruna, din ce în ce mai repede i „către 
zidul celor dela poartă unde cusmele se clătinau într'o parte și 'n alta —şn 
je făceau nevăzute, câte una. 
— Foc... Foc... Foc, răcnea Vartic —şi moșneagul bolborosea: 
— Murim noi... sunt alţii... pe Ion Spânu... = Mi 
Puşti multe s'arătară îndată prin gard şi sus pe poartă bufniturile surde 
se întețiră, mai cu seamă după ce câțiva jandarmi se prăbuşiseră peste trupul 
închircit al moșneagului. 
avale Varie fugi în fundul tinzii şi după ce focul incetă, după casă 
prinse a dudui, gata de plecare, motorul puternic al unui camion. 
Morţii şi răniții stăteau prăbușiţi în poartă și şoferul avu o secundă de 
ezitare înainte de a-i călca și de a-i sdrobi sub roţi. Lângă el, colonelul Vartic 


NEGURA, i1 . at 


îmbrăcat într'o manta neagră cu gulerul ridicat, ținea pe genunchi o puşcă- 
mitralieră —şi într'una îl ghiontea să mâie mai tare, Trebuia să-și schimbe 
numaidecât locul, şi-i părea rău că s'a lăsat furat de somn și n'a plecat în zori, 
odată cu toată Divizia. Oare ce va spune generalul, când va afla impuşcarea 
țăranilor? Dar oare nu ţăranii veniseră să caute moarte cu lumânarea? Va 
face un raport strașnic, arătând toate amănuntele, arătând cum au venit 
înarmați să-l ceară pe Ion Spânu... . Și cum, într'un pământ cucerit cu sânge... 
cu sacrificii de vicți omenesti — localnicii, în loc să i se plece la picioare să-i 
lingă cismele — au venit înarmaţi, să-i ceară socoteală... Mai încupe vorbă? 

Prindea iar a bura şi cu cât bura mai des, pădurea către cure mergeau 
se întuneca mai tare. 

— Greu războiul, rosti şoferul cu brațele încordate pe volan până la 
plesnire. Prea mulţi... prea mulți oameni în camion... 

— Mână... Mână, se răsti la el colonelul, 

Ce, nu cumva, la. gustul șoferului, să coboare oamenii, jos, în mâna 
țăranilor ? 

— La 'n mână mai repede, mârlane... Mână, că dacă se întâmplă ceva, 
cu mâna mea te 'mpuşc... Auzi... măgarul... 

Motorul duduia surd, botul camionului abia intra printre umerii strâmți 
ai dealurilor. Pe toate întinderile nu se vedea ţipenie; numai pe zări de cenușă 
se tărau depărtate armate, ca niște râme. In urmă, în satul părăsit, prinse 
a bate clopotul, lung, — şi codrul către care mergea se umplu de dangăte. 

În camion, sgribulit sub o manta soldățească, lon Spânu tremura de 
spaimă, uitându-se, cu ochii lui ponciși, când la un jandarm când la altul. 

— Hai, hai, îl tot speria un sergent cu buza de sus ruptă că i se vedeau 
trei dinți ascuţiţi, galbeni. Hai, hai, bade Ioane... parcă ajungem la o 


pădure... dom’ colonel dă ordin: ^ Coboriţi-l josle —şi te ucide cu 
mâna hui... 
— Doamne fereşte... 


— Aşa cum îți spun... Dacă n'a fi așa... Voi, ce spuneţi, măi fraților? 

— Il împușcă. .. la sigur, clătinară ceilalţi, din mâni și din căști. Cum să 
nu-l împuște ? 

— Ştii ?, îl întrebă cel cu buza ruptă. Dom” colonel îl are pe unul Duma... 
cu juvățul... N'ai auzit? Ia'n s'auzi,..., 

Răzând, buza de sus i se rânji într'un chip oribil, faţa i se încreți până 
la pleoape, acoperindu-i ochii. 

— Îţi vine a râde, îl dojeni unul cu faţa prelungă. 

— De ce să nu râd, bre? Eu râd —râd, şi când râd mi se întâmplă ceva 
rău... Totdeauna mi se întâmplă ceva rău... 

Tăcură — când îi acoperiră deodată umbrele pădurii, Motorul îşi încetă 
uruitul surd, greu, și băzâia depărtat. r 1 

— Hai... hai... de n'ar fi așa, grăi mai departe jandarmul cu buza 
ruptă. Eu, bre Ioane, spun că ai luat foc în mâni şi ţi l-ai turnat tu singur 


122 : VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


pe gât. Şi-acum te frige... Nu? Nu-ţi stăruie cei trei moșnegi în faţa ochilor, 
cu limbile scoase? lac'așa... 

Și slobozindu-și printre dinţii ascuţiţi limba vânătă, prinse a râde din 
toate puterile, către țăranul căzut în muţenie sub manta. 

— Tac'aşa stăteau, bade... Şi ochii —cât cepele... Creierii le-ieşeau pe 
nas... cu mucii..., Şi cu vârful opincilor tot căutau sprijin... şi de unde 
sprijin — când se legânau deasupra gropii? 

Deodată, faţa-i deveni gravă şi i-o acoperi o umbră. Işi controlă arma 
dacă-i încărcată — tocmai în clipa când camionul se opri brusc și câteva 
împușcături tăiară singurătăţile, Puşca-mitralieră scoase câteva hohote 
repezi — geamul din față sări în țăndări spart de un pietroiu și colonelul 
Vartic prinse a răcni, 5 

— Să fie tăcere, strigă un glae puternic, și mulțime de țărani încon- 
jurară camionul cu puştile îndreptate asupra jandarmilor, Să fie tăcere... 
Jandarmi! Cum trageţi un foc vă curățim... Svârliţi-l jos pe Ion 
Spânu... E 

— Doamne, ţipă Ion Spânu, agățându-se de picioarele jandarmilor. 

— Prea târziu te-ai gândit la Dumnezeu, câne, tună glasul —şi un 
bărbat înalt, pietros, cu cușmă brumărie, urcă în camion. Dă-te jos, vânză- 
torule... Hai la judecată... nenorocitule,,. Flăcăi, ia "n înșfăcați-l... Să 
vă iau armele ?, întrebă el spre jandarmi, în timp ce Ion Spâpu, tremurând 
ca varga, se svârli cu capul în jos, în mâinile țăranilor. Nu vă iau armele — 
că aţi avea de dat prea mare socoteală... Duceţi-vă unde vi-i datul, .. 

Sări jos, şi-un foc de armă îi trăsni drept la ureche, i 

— A-ha!, făcu el, căpătându-și, repede, la loc, cumpătul. Care a tras? 
Tu, cel cu gura rânjită? Apoi, dacă-i aşa, frățiorule.., na-ți... 

Ochi şi trase drept în gura rânjită. 

— Na-ți... să ai... Mânaţi, flăcăi... nu-l loviți, nu-i clintiţi Spânului 
niciun fir de păr din cap până acolo... 

Și păşind până în fața camionului grăi către colonelul Vartic, care stătea 
cu mânile sus holbat sub cozorocul chipiului: 

— Văd că ai în frunte cumpenele dreptăţii, porcule. .. Ka'n dă 'ncoace 
șapea... așa... icni el după ce smulse cumpenele cusute cu fir de aur 
şi le călcă sub opinci, amestecându-le cu glodul. Văd că porți 
dreptăţii, tocmai tu care ar trebui să fi putrezit de mult în fundul genei, Eu 
ţi-a putea trage un foc drept în cap —şi gata... Dară te las. Să nu uiţi, 
câne ce esti, câne care mănânci carne de om, — că te așteptăm —nu acum 
— ci la întoarcere. . . într'o zi. . . te aşteptăm, «domnule colonel», la întoarcere. 
Şi, la întoarcere, în fiecare loc pe unde treci azi, ai să găseşti câte un ştreang.. 
Mână, camarade, grăi către şoferul înlemnit cu mânile sus. 

— Gata ?, întrebă un sătean şi Ion Spânu gemu: 


NEGURA, 14 123 


— Gata... Daţi vânt camionului — și ne puteţi căuta cu toată jândărmăria 
depe lume... Imi spune Mitru Pădure... ca să știți pe cine să căutaţi. Mitru 
Pădure mă chiamă. Şi, « domnule colonel », să nu uiţi că te-aștept la întoarcere... 

Camionul prinse a dudui și porni repede, în timp ce o pâclă vânătă 
cobora asupra arborilor, 

— Haidem, porunci Mitru Pădure şi sătenii se urniră, suri, ca un 
dâmb, Niciun fir de păr din cap să nu-i clintiți ticălosului, măi oameni... 

Acolo, întâi i-om smulge limba care a pârit,.. Apoi i-om scoate ochii care-au 
spus c'au văzut... 

— Doamne... Doamne... Doamne, răcni Ion Spânu și căzu intr'un 
leşin asemănător morții. 

— Asta nu te scutește de caznă, rosti Mitru Pădure, Luaţi-l pe puști, 


feciori... 


EUSEBIU CAMILAR 


MÂINILE CARE-ȘI ADUC AMINTE, III 


Slujnicuța cea oacheşă smuci clanța ușii şi strigă ascuţit din prag, găfăind 
speriată: 
gs Stăpâne ! Boierule! A venit Căpitan Costache! Ne calcă, Căpitan 
Costache ! i 

— Căpitan Costache?.. se miră clucerul Neagu, Ce prăpăstii spui tu, 
zăludo ?.. Ai auzit bine?.. 

— Căpitan Costache la noi?.. ingăimă Stroe, cu un nod în gåtiej. 

— Da, boierule ! Căpitan Costache dela Agic... Al c'un ochi. Țâclopul. 
cum îi zice kir Postolache !}.. 

Clucerul Neagu îşi mușcă musteața, întunecat la chip. 

— Hm!.. Pe cine aștepți, și cine pică!.. Ce să caute Chehaia la mine, 
ba încă la ceasul ăsta?.. In sfârşit! Poftească!,. Să poftească în salon! 
Aprindeţi lumânările în policandre !. . 

Slujnicuța zorea deocamdată să-și ascundă cerceii lungi de mărgean, sub- 
coadele răvăşite de agitare. Chiar în ajun îi căpătase, împreună cu o salbă, 
peșche; de dragoste dela logodnic, țigan rob și fecior în casă la serdăreasa 
Candachia Brancomirului, cum povestise tuturor cu aprindere. Dar ceea ce 
nu impărtă șise nimânui, era că încă de eri nu i sa părut ei lucru tocmai curat. 
Prea scumpe giuvaiericale ! Prea rânjea uritul și zuliarul de sufragiu, zicând 
că-i miroase a scumpeturi de furgăsit ! Mai știi? Oricum, paza bună trece 
primejdia rea de zabetul Agiei. 

— Ce-aştepţi, Pachiţă ?. . N'auzişi ? N'ai înțeles ?. . se răsti clucerul Neagu. 
Pofteşte-l în salon l.. Aprindeți policandrul àl mare ! 

Pachiţa ţâsni svârlugă să îndeplinească poruncile, lăsând ușa deschisă. 

Stroe Vardaru a rămas în picioare, Pele: cu palma sprijinită pe colțul 
mesei, 

Observă că-i tremură mâna. 

Mâna care se învrednicise să smulgă gârbaciul gâdelui şi să-l lovească 
năpraznic, vârtos, cu a-tot-răzbunătoare sete, acum tremura. 


MÄINILE CARE-ȘI ADUC AMINTE, HI 125 


Ca mâna băiețaşului de odinioară, copleșit de asprele judecăți pärinteşti 
“lin odaia aceasta, așa tremura, Atunci când părintele său își încheia dojana: 
 Ridică ochii şi priveşte-mă în faţă ! Ce-i fruntea asta plecată de şerb? Ce-s 
degetele astea de piftie? Invaţă-te să răspunzi fără tremur, pentru faptele 
tale |. +, 

După doisprezece ani, degetele iarăși tremurau, de piftie. 

Umilit, ar fi vrut să le ascundă văzului, cum îşi dosise Pachiţa cerceii, 
Inciudat, îi venea să le izbească vrăjmaş de muchia colțuroasă a mesei, cu 
încheieturile falangelor îndoite pumn, ca să le sdrelească, să sângere, să su- 
fere durere, să le pedepsească; degete netrebnice și străine de el. N'a mai 
fost însă nevoie, ni.i să le ascundă, nici să le pedepsească, Mâna n'a mai tre- 
murat, Se biruise, 

Stroe îşi încrucișă braţele pe piept și înălță capul sumeț, gata să înfrunte 
toate primejdiile care veneau către el, cu tăria pietroasă a Vardarilor. 

Pașii şi glasurile înaintau pe scări, 

— La dreapta, Inălțimea-Voastră |. . 

— Sărutăm tălpile, Eclambrotate !, , 

— Poftim în salon, Evghenestate |.. 

— In salon, Măria-Ta|., 

— Nu! Nu! Ce salon! Nu venii pentru sindrofie boierească în salon ! 
Slujba | Datoria ! P'acilea e drumul? Aia e uşa?.. Aci e bârlogul arhon ur- 
sului ?.. Bună seara şi o mie de ani pace, arhon Clucere! 

Scurt și gros, închingat în uniforma albastră cu lampasuri roșii, fireturi, 
paftale și găietane, Căpitanul Costache se opri icnit în prag, sdrângănindu-şi 
sabia şi pocnind din pinteni, Scoţându-şi chivăra din cap își trecu gârbaciul 
subțioară, 

s Alt gârbaciu |» — constată amar Stroe Vardaru, căutând fără voie cu 
privirea la opregul dintre ferestre, sub care se afla trofeul său inutil. aDe- 
geaba au fost toate | Are alt gârbaciu, nou, cu mai multe şi mai plumbuite 

varvarichiuri |», 

La spatele mossfirului nepoftit se zăreau imbulzindu-se capetele slugilor, 
cu părul vâlvoiu şi ochii holbați. 

Degeaba fuseseră toate strădaniile mademoazelei Wanda! Se dusese 
pe copcă dresajul şi stilul său castelan. Toate, și-au găsit dela sine, într'o 
clipeală, vechea lor matcă dela marginea orientului: înghesuiala, spaima și 
curiozitatea gloatei, când sosește capegiul cu arzul Marelui-Vizir de mazilire. 
Câţiva argați, de jos, dela grajduri și acarete, se încumetaseră a urca scara 
cu bâte şi furci, să-și apere stăpânul la cel dintâi semn. Pachiţa, țigăncușa, 
făcea schime desnădăjduite, că n'a avut încotro şi, că nu-i vina ci, dacă n'a adus 
la îndeplinire poruncile. 

— Picai cu nepusa'm masă, arhon Clucere?.. râse, tresăltat din burtă, 
Căpitan Costache. Ai? Craiu de tobă, pă drum de seară, cu bucurie la așter- 
nut?.. Să am iertarel.. Nu-i vina mea... Slujba! Datoria! O s'o și am 


126 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


iertarea, când vei afla cu ce fel de veşti am venit! Haha ! Hahaha ! Ce s'au 
bălegat toţi în bernevici, în halul ăsta?.. Ce se holbează toţi, de parcă au 
dat năvală cârjalii în casă ?.. Hahaha ! i-am adus zavera în casă, arhon Clu- 
cere?,. Aia îți spuncai?.. Vei vedea că nu eu am adus-o! Pot zice că ea 
m'a adus! Haha-haba | 

Râsul suna răgușit, a doagă. 

Lui Stroe îi păru încărcat de sinistre ameninţări şi vai | plin de prea ne- 
îndoielnice intelesuri. A tras din nou cu ochii la talismanul de sub opreag. 
Măcar de-ar fi apucat din vreme să se spovedească şi să-şi cruțe părintele 
de surpriza care-l așteaptă acum | Ar fi aflat-o din versiunea sa, nu din a 
Căpitanului Costache. Ar fi fost destăinuire fierbinte din a sa voie cum o 
pregătise, să-i ajungă la inimă, nu mizerabile răspunsuri la un interogator 
pentru dosarele Inaltei Curți criminalicești. 

Clucerul Neagu în žst timp se apropiase de uşă și întindea mâna mo- 
safirului nepoftit, fără ploconelile și temenelele straielor țarigrădene de pe 
dânsul. După care vorbi lat, fără să-şi piardă cumpătul. 

— Orice fel de veşti zici că te-au adus, bune ori rele... 

— Mai mult bune, decât rele, arhon Clucere | Bune, într'un fel t.. Haha! 
Veşti bune şi bucurie la așternut, să ai ce visa frumos și măreț până la ziuă, 
arhon Clucere ! Haha-ha ! 

Fără să ia aminte la hohotelile și la întreruperea musafirului, clucerul 
Neagu repetă mai apăsat. 

— Orice fel de veşti te-au adus, bune ori rele, tot bine-venit fii în casa 
mea, după datina noastră, cinstit Căpitane ! Poftește în salon... Fă-mi cin- 
stea să te lași primit cu toate rânduielile cuvenite unui oaspe care-mi calcă 
întâia dată pragul. ` 

— Nici s'aud de salon, arhon Cluzere!.. Ce au toți din case dumitale 
cu salonul 2.. Destul căsți intru întâia oară în bârlog ca neoamenii la ceasul 
ăsta, mă mai pofteşti și în salon?.. Poftește-mă aci! Aci te-am găsit, aci 
rămânem. . . ş 

— Pofteşte atunci aci, unde m'ai găsit în toiu de lucru! 

— Cunoaștem |... Știm !.. D'asia mi-am făcut socoteala că te aflu acasă, 
iar nu prin vecini, la sindrofii cu stos și concină prădată !.. Haha! Mulţi 
sunt cei care joacă stos și concină prădată pe-un vulcan, arhon Clucere! 
Joacă pe-un vulcan și habar n'au!.. Poate nici dumneata n'ai habar pe ce 
vulcan stai cu toate morile și hambarele dumitale, măcar că nu joci cărți, 
precum o ştie întreg târgul Bucureştilor... Haba-ha ! Joacă însă alții pentru 
dumneata și întrucâtva și pe contul dumitale, arhon Clucere!., Alţii joacă 
și dumneata te pomeneşti într'o bună zi chemat după sindrofie, numai la 
mahmureală şi potroc să plătești oalele sparte! Haha-ha!.. Așa se învârte 
roata morii !.. Haha!,,.. | 

Chacerul Neagu îl lăsă să hăhăiască și bătu din palme, incruntându-se 
spre slugile dela ușă. | 


MÂINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE, UI 127 


— Dulceţi ! Cafea | Ciubuc !.. Și închideți ușa | 

Apoi, a doua oară îşi îndemnă musafirul: 

— Dar poftește, stai josh.. Nu prea imbie la stat scaunele d'aci, însă 
dumneata ai vrut-o. In salon ne-am fi lăfăit mai boiereşte, în jilțuri care te 
îngroapă. . . 

Căpitan Costache lepădă chivăra şi gârbaciul cel nou pe-un sipet, lângă 
perete. Pe urmă se instală pe scaun, rășchirându-și crăcănat picioarele în 
cismele lungi, cu pinteni cât carboava şi bumbi înfloriţi de alamă la carâmb. 

Plesnindu-se cu latul palmelor pe genunchi, se declară mulțumit: 

— Stau foarte bine, arhon Clucere !.. Nici mie nu-mi place să mă las 
îngropat în jălțuri moi, care te-adorm. ., Nici în jâlțuri moi îngropat, nici 
altfel ingropat! Nu mă daut Nu mă las! Haha-ha ! Mai bine să îngropi tu 
pe alţii, decât să te îngroape alții pe tine... Ce zici, arhon Clucere Neagule ? 

Neagu Vardaru n'a găsit de cuviință a răspunde la asemenea întrebare, Nu 
iubea omul. Nu-i iubea slujba. Nu-i iubea întrebările. Nu meritau răspunsuri. 

Luă însă aminte că scăpase din vedere alte reguli ale cuviinței. De ha- 
târul lor, dacă nu de hatârul mosafirului, pinu să le îndeplinească. 

= Până acum, n'ai avut când și unde să-mi cunoşti feciorul äl mai mare, 
cinstit Căpitane ? i 

— Nu. N'am avut această plăcere până acum. 

— Ingăduie-mi să ţi-l înfăţișez... Stroe! Stroe, studinte la Paris... 

— Aaa !. . Studinte, care va să zică?.. Studinte la Paris?.. la să vedem 
şi noi cum arată la pene, asemenea pasăre rară?.. 

Dură o pauză. 

Stroe se înclină ceremonios, fără să-și descleşte braţele încrucișate pe piept. 
Inima i se golise de sânge. Renunţase a se mai intreba ce să creadă. De prisos 
să-și mai urzească un plan. Aștepta numai să se deslănțuie catastrofa din 
clipă în clipă. 

Acum ori niciodată era prilejul. 

Prefăcuta ignoranță a Căpitanului Costache, nu ascundea oare cel mai 
sarcastic şi mai perfid înțeles? «Nu! Nu am avut această plăcere pdând 
acum ! 5, Ştia el bine că a avut această plăcere chiar astăzi. Şi încă, ce plă- 
cere | Mai poartă şi acum semnele plumbilor în obraz, o vânătaie sub ochiul 
scurs, O vâreă piezișă pe frunte... Stroe se înclină deci cu braţele împreu- 
nate pe piept, — iar dela obrazul cu proaspetele suveniruri ale plăcutei lui 
întâlniri de după amiază, strecură un săgetat apel la scula, la talismanul, la 
trofeul de sub opreag. Poate avea să-i mai fie de trebuință. Incă nu-și ispră- 
vise misia, Nu se va lăsa el ridicat și dus ca un miel blând la tăietoare. Viu 
n'are să-l scoată Căpitan Costache din încăperea aceasta cu atâtea arme şi 

junghiere in panoplie. 

Căpitan Costache făcuse însă pauza fără sarcastice gânduri ascunse. Se 
răsucise numai greoi pe scaun, să-și întoarcă partea ochiului teafăr spre ju- 
rele din fundul odăii. 


Li 


MAINILE CARE-ȘI ADUC AMINTE. N1 129 
A ROMÂNEASCĂ 
x28 VIATA R 


duraky şi nici cu isprava-i de după amiază. Atunci?.. Ca măsură de pre- 
vedere, se trase totuși mai în umbră. Işi desfăcu brațele încrucişate pe piept, 
părăsind sumeţia teatrală în fața primejdiei, care nu-și mai avea rost. Frunzări 
hârtiile de pe masă, ca să se afle in treabă. 

| Clucerul Neagu a crezut că se pregăteşte de plecare, 


Trecu ușurel cu privirea asupra lui și înclină capul tot atât de cere- 
no -ți trăiască, arhon Clucere !.. Imi pare bine că ne cunoaștem, dom- 
mule studinte l.. Câţi flăcăi ai, arhon Clucere? 


— "Trei, de toți. | — Poţi să rămâi, Stroe | rosti, impingând un scaun și așezându-se în 
— Işala și maşala, maşala şi ivala !.. Dacă toţi trei sunt la fel cu proba, fața comandirului dela Agie. Nu e aşa, cinstit Căpitan Costache? 
ferice tată ! Chipos și voinic fecior. . . Să-ţi trăiască şi să-i jucăm la nuntă ! — La voia dumitale, arhon Clucere |. . 
— Mai este pân' i, cinstit Căpitane ! |. — Cu dânsul lucrez; el e mâna mea dreaptă. Nu am nimic a-i ascunde. 
— Ca mâine, ca mâinel... Insurătoarea devreme şi sie de dimi- i el arar a vreme și e it in afară de ălea cu patalamalele 
a ?.. Ce să mai aştepte?.. e care-ţi râzi dumneata, Este 
wep eee „ Ce-i gate orare — Este t. Nu știu ce-o fi inväțând din cărțile școlii, dar în astă seară, 
— Ma prind eu pețitor și fără patalamale la buzunar, arhon Clucere |. . dela şcoala vieții cu ascuțite învățături are să se aleagă... Numai că rămân 
Ce atâtea teşcherele? Ce atâta Paris?.. Să te pomenești că-ți vine cu vån- aie E o ; i : 
turile bonjuriste în cap?.. Răzvrătiri, baricade, respublică?. . troe ascuţi urechea. Clucerul Neagu îl luă. pe chezășie. 
asemenea nesăbuite presupusuri. — Mai incape vorbă?.. Pe răspunderea mea l.. 
Clucerul nea Sagres ci icio ġrijł! Dorm liniştit. A moștenit cap să- — Fiindcă vin trimis de sus, arbon Clucere, de sus de tot]... vesti Că- 
— Din pere ar dig Tnt VR TOE RE i pitan Costache, aplecându-se spre el cu palmele sprijinite pe genunchi şi 
nătos de la mine, în care să nu aint. Siss arhon Clucere !.. Aruncai | împungându-l cu stredelul singurului său ochiu. Vin din partea Inălțimii- 
Eos nu vrusci să spun una : | Sale Marele Vornic, Alecachi Vilara 1.. Doreşte să te vadă numaidecât. . 
"0 VOOS. +» ? s -mi place — Pe mine?.. 
PA Vorbă fa. vènt! PD raze nr foet 23 a — Stai-stai | Că încă n'am isprăvit... Și mai vin, trimis încă mai de 
s'o aud. Știu eu cum T hi pe” Clucere, când te ating aus! Din partea Măriei-Sale, Vodă Bibescu !.. Vrea să te vadă neapărat, 
— Haha-ha t.. Repede ip eee x — Pe mine?.. Vrea să mă vadă pe mine? 
x a ale reg ai ela — Da-da!.. Amândoi vor să te vadă pe dumneata şi să te intrebe de 
Poza Y Pe. ep y RAT Pra sănătate, arhon Clucere |... Crezi că altfel dădeam cu buzna asa în casa du- 
: o a se getea își răsuci iarăși singuru-i ochiu viu: spre Stroe mitale la ceasul ăsta, să-ţi bag slugile in boală ?.. Slujba ! Datoria ! Nu ti-am 
zând înveselit: tudi spus dela intrare, că mă aduc vești mai mult bune decât rele ?.. Veşti de må- 
fa rari CE. Se băbacul?.. Habel.. Domenia, REA lamalele i rire, arhon Clucere |.. La ndash SR 
nu te potrivi! Ascultă-mă pe eaS Lasă aaia mai aui moștenit — Nu te înţeleg, cinstit Căpitane. 
seama dlor care în afară de vp ca clucerului sta pasi ochii Tleană — Vei înţelege 1... Un bob zăbavă. .. Inălțimile-Lor au nevoie de dum- 
pe deasupra și morile, moșiile şi hambarele vez Seb Capieia È atini neata | De cuvântul dumitale şi de obrazul dumitale, De trecerea dumitale 
Cosânzeană, scoate-o din minți și, la nuntă, ea pă dăm cu.tifla pa- în lumea negustorească și în isnafurile meșteşugarilor de tot soiul |. Vaza, 
Chebaia !.. Haha-ha l.. Să jucăm sa eng în aaa aut: i Su Câşt gată în treizeci de ani printre dânşii, ca nimeni altul, a venit vremea 
talamalelor. .. st ea ean mire ie. ph nA aei c 1 Neagu so pui la bătaie pentru mântuirea ţării, arhon Clucere! Aşa poruncese 
i-ti mij mus ca pa şa 7 imprejurările. 
3 ci pralea . Și slavă Domnului că am-învârtit fiecare în felul nonm, Neagu Vardaru se mișcă pe scaun cu neliniște 
. sute de găgăuţi cu patalamale... Haha-ha l.. Di-le pârlei de bârțoage și — Tot nu m'am dumirit!... 
nu-ţi prăpădi tinereţea, că aia nu se mai întoarce, dommile studiit.. — Gândeşte niţel... 
Prăvălat pe speteaza scaunului tare, Căpitanul Costache hohotea săhân- - — Ce voiţi să cereţi dela mine? 
du-și burta și plesnindu-se cu latul palmelor pe genunchi. — Eu? Eu, nimic! Slujba! Datoria !... M'au trimis cu solia; am venit 
Aceasta nu mai era prefăcătorie. à f sp- cu solia. Alții sunt cei ce doresc, vor şi cer, 
+ Domnul studinte» răsuflă cu inima la loc și cu svâcnirile sângelui alinate. — Age 3... 


Aşa dar nu bănuia nimic? Nu-l recunoscuse? Vizita aceasta neașteptată 
„mu avea aface nici cu legămintele sale de taină, nici cu știrile lui Coco Kon- 


v 
* 


Fire 


130 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 

— Gândeşte atunci niţel mai mult şi te vei dumiri singur, anume ce-ar 
putea să dorească, să voiască şi să ceară, clucere Neagule |... 

Căpitanul Costache a tăcut un timp, uitându-se ţintă la mâinile clucerului, 
care frământau boabele mătăniilor de chihlimbar între degete. 

Erau mâini mari și aspre, ciolănoase, păstrând, încrustate în piele și în 
carne, vestigiile vârtoaselor munci din tinerețe, Un arătător sdrobit de roata 
morii, alt vârf de deget ciunt, cicatrici de răni vechi, pielea bătătorită și cor- 
noasă, unghii crăpate și crescute strâmb, vinele ieşite în relief şi încheieturile 
ca nodurile rădăcinii de viţă. Toate săpunurile gingașe şi tot nardul și toate 
tabicturile cinului de aproape treizeci de ani încoace nu izbutiseră să le 
moaie înnăspreala obârșiei şi să le subție înfățișarea pietroasă. 

— Ce-ai văzut la mâinile mele, de te uiţi așa?... întrebă clucerul Neagu, 
întorcându-le pe-o parte şi pe alta. Am pătimit multe, dar au rămas fără 
pată]... In astă privință, le-am păstrat curate ca apa izvorului nce- 
început. | 

Răsucindu-şi palmele bondoace, Căpitanul Costache va fi vrut poate să 
spună și el cam tot așa ceva. 

Şi-a luat însă seama, Hârâi răgușit alt răspuns: 

— Nu la mâini mă uitam... Mă holbam la inel. -- Frumos inel | Aferim 
olmaz |... De mult îl ai? 

— Da... Să tot fie vreo cinsprezece ani, 

— Parcă l-am mai văzut undeva şi nu-mi amintesc unde ?.. 

— Tot ce se poate ! Il cumpărai dela un neam al Leordenilor, dela lan- 
cuşor... Adică veni să mi-l vândă din partea lui un telal. 

_— Aia e! D'acolo îl cunosc, Mă miram eu... Haha-ha } Umblat inel! 
Multe a mai văzut şi multe ar mai avea de povestit, să aibă glas !.. Multe 
drumuri a mai bătut amanet dela un zaraf la altul; pe multe degete evghe- 
piceşti s'a mai preumblat, pierdut la cărți de unul și câștigat de altul... 

Până ce-i veni veleatul să-și afle la dumneata odihna, arhon Clucere | De 
pe degetul dumitale ştiu că n'o să-l mai scoată nimeni, nici cu patru boi... 
Ha-ha ! Aşa se învârte roata morii | Aia de-l purtară, s'au dus la fund. Dum- 
neata te înălțaşi şi mai eşti pe calea altor înălțări încă! Bietul lancuşor, 
răposatul |. . Era de trei ori pe săptămână poftit la masa domnească, de 
Alexandru- Vodă. .. Caleştile la scară, surugii, arnăuţi !. . Pe urmă îşi isprăvi 
averea cu patima muierească și stosul... L-a sgos la mezat Hagi Moscu, 
pe care l-au scos, mai deunăzi, alţii, și pe dânsul, tot la mezat. .- L-au îngropat 
cu pantahuza. Veșnica pomenire ! Incă unul la pământ și în pământ. .. Apoi, 

. ar fi visat el lancusor, că inelul său cu olmaz, tot la masă domnească are să 
se întoarcă, numai că pe degetul dumitale?... Haha-ha | Aşa se învârte 
roata morii! Unii în pământ, alții la masa domnească | 

— Care masă domnească ? 

— Nu te mai face niznai, arhon Clucere, că ai priceput prea bine! 

— Ba nici de fel, Căpitane |... 


= a 


MÂINILE CAREȘI ADUC AMINTE. 1 13 
1 
— Masa la care te va pofti mâine Mări merge 
: ăria-Sa Vodă, du i 
să i i 
eta S a şi vei cădea la înțelegere. Roata morii, Cosi. pda tr: ! 
Hahaha Vad că până la masa domnească și la locmalele lui Vodă Bibescu 
pa notez dumneata împărătește... Boje moi! Ce tăvi, ce bunătăți, 
„ Ce cleştaruri!.. Se cunoaște că am intrat în casă mare ia 
trăgeai a Mare-Vistiernic!.. Bine că ştiu drumul acum... Am ri 
mai des, mărite Vistiernice ! i siia 
Slujnicuța cea oacheşă, sufragi i tinere! straiu 
+, sufragiul în livrea și j i i 
popa PON pe tăvi late de argint pabean i peiora p> 
jore > aclavalele şi sarailiile de datină. In urma lor venea a 
ai Kapan, cu narghilele, ciubucele şi chiselele de bectemis. 
A ea ni, acces mesuțele cărate din salon, s'au pregătit să-și facă 
F işi luară tălpășița, la semnul Clucerului din sprinceană 


câtre ușă, 
— Nu, cinstit Căpi ji singuri 

Meas it Căpitane?,. Ne-om sluji singuri, ca să ne lipsim de ureche 
— Sfântă vorbă l., Cu toate că i i 
Ma aa a O că pe vremurile ăstea, au și zidurile urechi. .. 
— Nădăjduiesc. , , 


Stroe Vardaru zâmbea satanic din un 
cerul Neagu își îndemnă mosafirul. 
— Pofteşte, cinstit Căpitane |. . 
şerbet de nufăr, de sacâz. .. 
Căpitanul Costache se despri 
Cost esprinse de pe i î j 
scuturându-și picioarele și imita fn a de. pri epo pami maa 
i piine şi Depr n metaharisesc, arhon raze zac 
ae a istiernicia dumitale și pofteşte ! Baclavale ? Sarailie? 
sia să poltesc din vutcile ăstea care-mi fac cu ochiul ȘI gin- 


girlie bine înțeles!,. Ciubuc, iarăși s 
împăratul Napoleon | uc, iarăși nul.. Trag numai tabac pe nas, ca 


A turnat un pahar de vutcă. L 

p . L-a dat peste S i Aa x 
mai turnat altul, din altă butelcă. A pl iz st A plescăit din limbă. Și-a 
a treia garafi, grozav. Şi încă unul, din 

— M'am oprit la ăsta, Mărite Vistiernic ! 

S hye l.. Pofteşte, mă rog |.. 

— Fii fără grijă, că o să poftesc 

s ' cam multe NE 
trebue să-ţi spun că de azi după amiază, am er d o i b a 
îi vutcă, 


ba rom engle b ici 
e giczesc, ba mastică grecească, ba coniac franțuzesc, să-mi înnee 


— de pam necaz, Căpitane?. . 
— Slujba ! Datoria... Necazurile slujbei i povestesc 
jbei... Fa -ți 
EAR la ale noastre, fiindcă e un necaz în soia safe 
uce, Cele ce mi s'au întâmplat mie azi, dovedese incă isp a 
m toți 


gherul său, ascuns în umbră, Clu- 


Dulceţ de chitru, de naramze, de rodie: 


LE 


VIATA ROMÂNEASCĂ 
132 


vulcan: şi eu! şi dumneata! şi Vodă! și țara !.- Da, arhon Clucere, 


Costache i ahar àt, să-şi înnece necazul. 
nege me ba apare iz de colo, colo în odaie, 


— Azi, după amiază... Treceam câlare, pe-aproape de pont nud cra 
laua Gorganilor, după ploaia aia cu grindină şi pp A ms Sag se 
Abia trec de biserică, mă pregăteam so iau spre De pirei, câr pese 
iată că dau peste o ceată de derbedei şi desculți. Un Freie cea i pe 

ite haimanale... Săriseră cu topi la butea Pos elnicu arată 
e dc surugiul și arnăutul de pe capră și să-i zane 6 cap 
la care au ajuns, de când cu vântoasa asta a greata as os pure 
Pun gârbaciul în lucrare. Fac rânduială... Din fruntea go A 

a aeiia ciubuc cu tot dichisul şi sorbindu-şi gingirlia co suit 
cu tot tabietul, Clucerul Neagu întrebă într'o doară, fără prea deosebi 

numai pentru a arăta că-i ascultă păsul: 


— 1 de haidamac?. . pa 
— zau Cum să ţi-l zugrăvesc?.. Aşa, unul înalt și voinic, 


cam ca... așa, ca... ai: 
Căpitanul Costache se opri 2 me 
oțărit de amintirea pățăraniei sale. — E ep 
ii bră. Căpitanul după el, poticnincu 
ardei) regie pă Stai să mă frec la pes Dacă p 
te-aş vedea acilea în casa Clucerului Neagu, în straiele ăstea ney Ă sa 
n'aş şti al cui fecior eşti şi cum fuseși crescut, m ai pune pe gândur dap 
mă vit mai bine, de ce-mi pare că sameni mai ca La picături 
haidamacul de pe uliţă | Erai acasă azi după masă La ari, 
— Nu, răspunse Stroe, zâmbin d calm one eg n nou 
iept, în sumeţi trală... Nul,. Lăpseam 
is de dea Şi cam pe unde erai, mă rog? S'ar putea să 


rs în fața lui Stroe Vardaru, privindu-l 


ses j i rieteni... Colegii mei dela Faris. 
— doială ! M'am întâlnit cu p i . 
spe examenele şi teşcherelele de care-ţi râdeai dumneata, 
domnule Căpitan Chehaia. 
— dia lua cu râsul, că ăstea de te 'ntreb cu, nu-s coca ÎN se 
tescherelele și patalamalele dumneavoastră dela Paris |. . p A 
' tea să-mi spui? a 
eh Pui ti! Bunăoară, ca prietenul meu, Coco Conduraky. . - 
— Care?.. Feciorul răposatului Mare Armaș ?. + 
zi pia clironomisit trei moşteniri dela unchi și mătușe, în mai puţin 
de doi ani? 


MAINILE CARE-ȘI ADUC AMINTE. 111 133 


— Exact |, . 

— Junele äl fercheș și mare fante, de e mai toată ziua în saloanele Marelui 
Vornic Vilara și la Aga Manu? 

— Exact !.. Suntem prieteni. e 

— Prieteni vechi? Prieteni aşa, ena mu che ena su?... 

— Exact! Prictini la cataramă. Prietini vechi, de zece ani, dela Sfântul 
Sava... "Tocmai despre aceasta vorbeam astăzi amândoi, braț la braţ, cam 
pe vremea când dumneata puneai la respect haidamacul de pe uliţă. 

— Hm !.. Dacă așa este, bine că mă liniştişi, domnule studinte | 

— Uşor de verificat. 

— Ce să mai verific ? Mi-ajunge cuvântul dumitate. .. Dacă eşti ena mu che 
ena su cu feciorul răposatului Mare Armaş, nu mai încape nicio verificare. . . 

Căpitanul Costache s'a întors la clondirile de vutcă, să mai tragă de duşcă 
și al cincilea pahar pentru înnecarea necazului. 

Tot nu-l slăbea însă pe domnul studinte din ochiul sfredelitor, înălțând 
sprinceana și increțindu-şi fruntea brăzdată de vârca piezișă a propriului său 
pârbaciu. 

— N'o lua în nume de rău, că te înteţii cu întrebările, tinere domnule 
studinte |. ., vorbi, punând paharul la tavă. 

— Înţeleg, domnule Căpitan ! Slujba, datoria !. . 

— Da, da | Nu zâmbi, dumneata ! Slujba, datoria | Mai-mai să cad în păcat 
cu bănuiala. ., Slujba şi datoria, — te silesc să nu cruţi pe nimeni de bănuială, 
Mai bine să întreacă, decât să n'ajungă... Adineaori îmi veni una, acum 
mă bate cu gândul alta. Haha-ha ! Dacă nu l-aș cunoaște pe arhon C lucerul 
Neagu așa cum îl cunosc și cum îl știe toată lumea, aș mai zice și alta, Că 
poate în tinerețe, va fi greşit ca omul călcând pe delături cu vreo muiere din 
popor şi că poate ţi-o fi făcut vreun frate din flori... Prea îţi semâna leit 
hzidamacul äl de azi, cu pălăria de pâslă şi straie de şiac. 

— Avea straie de șiac?. întrebă cu nevinovăție, domnul studinte, 

— Straie de șiac, ghioagă în mână, pistol şi cuţit la cingătoare, Pazvangiu 
în toată regula |.. Pazvangiu, zavergiu, parlagiu dela zalhana, dracul să-l ia! 

Cluceru] Neagu scoase din gură îmameaua de chihlimbar a ciubucului și 
glăsui surâzând, întrun nor de fum: 

— Ei, cinstit Căpitane?.. Te depărtași dela povestea și necazul dumi- 
tale l.. Văd că până una alta, îmi luași băiatul la refec din senin, mă făcuşi 
și pe mine tată de copil lepădat; cine ştie unde te mai poartă slujba şi datoria 
cu bănuielile?.. Mai bine spune ce-a fost şi cum a fost... 

— Slut a fost, tămâia şi născătoarea mamei lui de haidamac!.. sudui 
cu năduf, Căpitanul Costache. Cum să fie?,, Haidamacul cu țoalele tui de 
şiac, iese precum vă spuneam în fruntea desculților; se rățoieşte la mine 

simțindu-se cu ceata de derbedei la spate; îi croiese vreo două gârbaciuri 
peste råt; el dă să mi-l ia din mână; el trage; eu trag; el smunceşte; cu smun- 
cesc; mă lovesc în obraz; mă sgârâi și mă belesc la față precum se vede; îmi 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ = 
134 T 


junecă gârbaciul jos; el se apleacă, îl înhaţă și o rupe la fugă... Până să pun 
mâna pe pistol și să trag, dus a fost... 
— Cu tot cu pârbaciu?.. se minună Stroe. 
— Cu tot cu gârbaciu.., 
— Neinchipuită cutezanță | 
— sei vai? Eu ce ana RR domnule studinte ?.. Neinchipuită cute- 
zanță. .. In asemenea hal am ajuns... Stäm pe-un vulcan, arhon Clucere !.. 
Tragi din ciu -un vulcan l.. i 
Stroe se a Asi gârbaciul cel nou de pe sâpetul negru, svârlit lângă 
chivără. Cu aceeași nevinovăție îl ispiti pe Căpitan: 
— Observ însă şi mă bucur tă până la sfârșit, tot ai pus mâna pe gârbaciul 
dumitale îndărăt, domnule Căpitan. Haha-ha ! Ca să râd și eu ca dumneata. 
Haha-ha ! Nu i-a mers haidamacului ! Scump o fi pe e pete , când 
-au prins dorobanţii Agici... N'aș fi vrut să fiu în pielea luil.. 
“oipkanl Da elitei iarăși cu sfredelul ochiului. Clătină din 
ap şi pufni pe nări. 
7 Ai eai că n'a fost chiar așa, domnule studinte, ca să mă bucur şi să 
râd şi eu! Din tot ce spusei, n'ai înțeles că ne-a scăpat haidamacul printre 
degete?.. A intrat în pământ! 
— Dac atunci gârbaciul de colo? 
— E altul! Alt gârbaciu. 
— Altul? i 
— Al gårbaciu, da l.. Bun o fi, uşor la mână, greu la plumbi! Dar nu 
e äla l.. Şi eu cu ăla eram deprins; ăla imi purta mie noroc | | 
— Jar ălălalt a rămas să poarte acum noroc haidamacului ?. . zâmbi Stroe 
Vardaru, săgetând o privire de înduioșată recunoștință talismanului său de 
sub opreag. 
itanul Costache rânji. f 
să Mult n'o să-i ai Rt Sunt pe urmele lui. „Nu-mi scapă din 
ghiare. Deocamdată am pus la obezi sacagiul și alți câțiva derbedei. Am 
făcut proba gârbaciului ăstuia nou pe pielea lor... Nu merge ca äl vechiu: 
dovadă că nu le-am scos nicio mărturie: .. Imi pare că e amestecat şi un ne- 
guțätor armean... Din casa lui s'a făcut nevăzut, hoțomanul |. . Jură dânșii... 
Jură, se bocesc, se vaicără. Nu şi nul Insă n'a fost o întâmplare. . Ceva 
pus mai dinainte la cale, cu amestecul multora și cu multe ascunzişuri. . . 
Poate că nici nu era român... 
— Cine, fratele meu din flori? x 
— Nu mă mai necăji și dumneata, că sunt destul de necăjit domnule 
studinte !.. Bulgar o fi fost, sârb, armean, leah ! Injura intr'o limbă pe care 
n'o cunosc, când trăgea din gârbaciu să mi-l smulgă din mână... Ronto- 
ronton, babaron, petapantalon, benga să-l ştie ce bâiguia !. . O să-i scot eu 
rontorontonul și paraponul pe nas, cu sânge, cristelniţa și rondorondonul 
manti care l-a mai fătat |.. Acesta e necazul pe care l-am tras eu astăzi după- 


nasad 


MÂNILE CARE-ŞI ADUC AMINTE. lit 135 
La 

amiază, arhon Clucere ! Trebuia să-l cunoşti ca să-ți dai seama ce fierbe şi ce 

clocotește în Bucureștiul nostru. Și să pricepi de ce este nevoie tocmai de 

sprijinul dumitale. 

— Adică să-mi pătez mâinile pe care le-am păstrat curate? 

— Ce fel de vorbă, arhon Clucere? .. Cine îţi cere una ca asta?,, 

— Singur o spuseși acum, Căpitanel].,, Sânge, bătaie, obezi, går- 
baciu... i 

— Aia e slujba mea ! Nu de pomană am făcut școală în junețe cu Pazar- 
nicul, cu Bârzof și cu gheneralul Zoltuchin 1.. Hehei!.. Școală mare, fără 
patalamale !.. Golanii ulițelor și haidamacii îi strâng cu în chingi l.. Dum- 
neata vei avea numai a pune cuvânt pe lângă neguțătorii și meşteșugarii cu 
stare, să-şi bage minţile în cap şi să nu se lase furați de smintelele franțu- 
zeşti:.. Să nu dea bani, să nu dea arme, să nu deschidă casa uneltitorilor, 
să nu-i tăinuiască pe ăi urmăriți de Agie... Asta și numai asta vrea să ţi-o 
ceară Inălţimea-Sa Marele Vornic Vilara şi Măria-Sa Vodă Bibescu !., Nici 
mână pătată, nici obraz pătat |.. Să-ţi aperi singur ceea ce ai agonisit cu 
osârdic și cinste în treizeci de ani... Altfel trece pârjolul prin toate, ca focul 
al mare de anul trecut !.. Nu-i datoria dumitale, arhon Clucere?.. Azi arhon 
Ciucere, in trei-patru zile, Marele Vistiernic, ca să ai cuvântul mai greu şi 
să afle mai multă ascultare !.. 

Vorbind și pufnind pe nări, Căpitanul Costache măsura cu pasii crăcânați 
incăperea în lung și în lat, De câteva ori se apropiase de polița cu oale și talere 
oltenesti dintre ferestre, unde se afla sub opreg, scula, trofeul, talismanul 
lui Stroe, 

Odată chiar pusese mâna pe o ulcică de alături, să se chiondorască la smal- 
tul florilor încondeiate. O ridicase, o răsucise, o aşezase la loc, 

Stroe Vardaru, cu braţele încrucișate pe piept, îşi apăsa svâcnirile ascuţite 
ale inimii, abia stăpânindu-se să nu strige ca surorile sale când erau mai miti, 
în joaca inpământenită de mademoiselle Vanda, pe măsură ce Căpitan Costache 
se apropia şi se depărta de talismanul care schimbase de stăpân: Cald L.. 
Recel., Călduţ!.. Fierbinte!.. Ardet.. Frige !.. Fripe!.. Rece de tott.. 
Ghiaţă l.. 

Rece. Rece de tot. Ghiaţă!.. Căpitanul Costache mai deşertă un pahar 
de vutcă, goli felegeanul de cafea răcită şi canteni cu pernicioasa-i plimbare. 
Incălecă scaunul cu spătarul în faţă, cum văzuse el poza lui Napoleon. Și 
tot ca Napoleon a scos o tabachere de baga, să tragă tabac pe nas, Stroe Var- 
daru își spuse că aducea mai degrabă cu Neiperg, generalul cu plasture negru 
pevorbita goală, soțul de al doilea, morganatice, al impărătesei Maria-Luiza, 
deși privit din latura ochiului teafăr, nu-i mai părea atât de hâd şi de fioros 
gåde, cum îl văzuse în șea, când l-a croit cu năpraznică sete peste obraz et 
ron, peste ochiu, et ron, et ron, peste frunte, petit parapen ! Nu era nici atât 
de ciupit de vărsat. Abia câteva urme. Mai adânci erau urmele proaspăt brăz- 
date de loviturile sale. 


136 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Simţindu-se privit, Căpitanul Costache îi răspunse cu un surâs de sim- 
patie și îi oferi tabacherea deschisă. 

— Nu tragi pe nas? 

— Mulţumesc ! Nu... 

îm pi babacului ?.. Cer eu voie pentru dumheata, domnule 
studinte. Haha-ha |! In noaptea asta poate să dea frâu mai slobod in casă la 
toate cele ingăduite și neingăduite, după solia pe care i-am adus-o cu, arhon 
Clucerului !.. Hail.. la, pe a mea răspundere |.. 

— Mulţumesc ! Nu de ochii tatei, dar până acum nu trag tabac, nu trag 
ciubuc, nu fumez țigările care-au ieşit la Paris, de foi... 

— Fată mare, ai?.. Eu o să-i mai trag un tain !.. 

L-a tras încă un tain, strănută din străfundul măruntaielor, de s'a cutre- 
murat scaunul sub el şi a stins o lumânare, a lăcrimat, a despăturit o basma 
verde cât un cearceaf, şi-a șters fața, nasul, ochiul cel teafăr şi ochiul cel scurs; 
apoi vorbi: i 

— Tabacul ăsta, mi-l trimite mie un prieten dela Galați, din Moldova, 
colonelul şi cavalerul Mişcenko... Marfă de pe corăbii englezești... lar 
strănutând mi-adusei aminte ceva... Ai vreo rudă la lași, arhon Clucere? 

— Dal Un frate şi o soră, De ce întrebi? 

— Răhdare. Cum se numeşte fratele? l 

— Profesor Pavel Oprea-Vardaru | Numele nostru a fost dintru'ntâi 
Oprea !. . Vardaru vine după numele locului de naștere, Vardarii dân Gorj. 

— Copii are? 

— Are, slavă Domnului... Câţi?.. Vre-o şapte, parcă... Șase sau şapte 
sau opt... Un băiat la Paris; alţi doi prin țările pemțeşti, la şcolile de ingineri, 
la școlile de cadeți.. . 

— L-ai văzut vreodată la chip, arhon Clucere? 

— Poate că da, poate că nu... Nu mai fusei pe la lași, de prin optsute- 
treizecișipatru ori cinci. Așa încât chiar dacă i-am văzut erau pe atunci cât 
cismele dumitale... Nu i-aşi mai cunoaște... Pe nepotul äl dela Paris, îl 
ştie însă mai de aproape Stroe... Veri buni, Cam de-o vârstă... Se 

Căpitan Costache se prăvălă pe spate, ținându-se cu amândouă mâinile 
de speteaza scaunului și răsucind ochiul cel teafăr câtre Stroe: Á 

— Cam de-o vârstă, domnule studinte?.. Şi cam de-o înălțime?.. Şi 
cam de-o geamănă asemănare la chip?.. Nu, domnule studinte? 

— Poate da, poate nu! Ca să fac și cu ca tata... Puțin vom fi aducând 
poate la înfățișare, fiind din același sânge. . 

— Se numeşte Alexandru, da?.. Alexandru Oprea-Vardaru ?. . 

— Da! Asta o ştim sigur, amândoi, atât eu, cât și tata ! Poartă numele 
străbunicului... Clăcaş din Vardari, tatăl lui Mihai sin Oprea. = 

— Nu interesează străbunicii ! Vorbim despre strănepoți. .. Pe vărul du- 
mitale, de când nu-l mai văzuşi, domnule studinte? 

— De trei luni... Trei luni și ceva... 


MAINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE. 111 137 


— Sigur? 

— Sigur. L-am lăsat la Paris... Acolo ne vedeam măcar odată pe săp- 
tămână. .. Dar ce înseamnă toate aceste mistere, domnule Căpitan Chehaie ? 

Neagu Vardaru se alătură la întrebarea feciorului, cu altfel de asprime în glas. 

— Adevărat, cinstit Căpitane !.. Ce noimă au întrebările ăstea, că doar 
nu eşti acilea în cancelaria dumitale dela Agie?.. Eşti în casă la mine. Vor- 
beşte cum se vorbește în casă la mine. Fără înconjur!., Spune ce ai de 
spus; întreabă ce ai de întrebat. Neted 1.. 

Tartorul cercetărilor dela Agie se scărpină în cap vinovat. 

— Fie-mi iertat, arhon Clucere |! Slujba, datorial 

— Mă rog, fă cum îţi poruncește slujba şi datoria, atunci f. . 

— Dacă ar fi ceva neted, aş întreba și eu neted. Imi trecu însă prin cuget 
numai un prepus... lată, anume ce! In luna lui Aprilie primii o însemnare 
dela prietinul meu din Galaţi, colonelul şi cavalerul Mişcenko, odată cu 
mai multe cutii din acest sort de tabac. Măcar că suntem din ţări deosebite 
şi că slujim altor Domnitori, ne ajutăm unul pe altul. O mână spală pe alta 
și amândouă obrazul... - 

— Nu întotdeauna |. . îi aminti clucerul Neagu. 

Căpitanul Costache socoti de prisos să mai adâncească problema de igienă. 

Urmă: 

— In însemnarea sa, colonelul Mişcenko, înșira o listă de studenți 
moldoveni dela Paris, despre care avea ştiri că plecaseră dela învățătura 
lor, legând cartea de gard, pentru a se întoarce, pe ascuns, în 
Moldova... Aduceau dumnealor răzmerița acasă! Un oarecare Scarlat 
Vârnav, un oarecare Răşcanu, Costache Negri, Vasile Mălinescu și omul 
nostru, acest tânăr Alexandru Oprea-Vardaru... Eu am bună tinere de 
minte la nume... Slujba, datoria! Prietenul meu Miscenko, după porunca 
sefului său, Hatmanul Moldovei, Dimitrie Sturza, mă ruga deci să fiu cu grijă 
şi dacă pun cumva laba pe vreunul, să-l țin la propeală și să-l vestesc... 
Rugămintea nu i-am putut-o îndeplini. Până acum nu dădu niciunul p'aci. .. 
Dar gândindu-mă la asemănarea feciorului dumitale de față, arhon Clucere, 
cu haidamacul despre care vă istorisii, îmi pusci și cu întrebarea. Au, nu 
cumva o fi fost tocmai acel văr al domnului studinte Stroe; acel nepot a du- 
mitale, arhon Clucere?.. Alexandru Oprea-Vardaru, studinte... “Toate sunt 
cu putință. -. S'o fi aflând aci, ascuns fără să aveţi știință, așteptând să treacă 
in Moldova... Haidamacul de pe uliţă, tot așa era. Nimeni nu l-a mai văzut, 
nimeni nu-l ştie. Străin ! Din pământ a ieșit, în pământ a intrat... Se în- 
tâmplă în toate familiile, zănateci cu doaga sărită, care fac neamul şi nu- 
mele de râs... Mai ales în ziua de azi, cu smintelele de azi... Dumneata 
ce zici arhon Clucere?., 

Clucerul Neagu a strâns din umeri, 

— Eu, ce zic?.. Zic că departe și prin multe hârtoape, te mai duc năză- 
relile slujbei dumitale, Căpitanc !., Dai cu bănuielile din lac în puț. 


BASCA + 
i 38 VIAȚA ROMAN 


— Iar dumneata, domnule studinte?.. Ce zici?.. 
— A răspuns tata pentru mine, 
— Fără niciun adaos? 
— l. Aj cred... 
Shi gg cam mânzesc, Căpitanul Costache se declară rasar 
— După atâtea vutci, înghiţii capac şi o lecţie pe subţire ie pe ard 
Fie, că o merit... Haha-ha ! Bine m'aţi pus la locul meu, amândoi... ată 
şi fiu într'un glas, Neted, fiindcă fu vorba de neted !.. Haha! Inghite şi 
sughite, Căpitane Costache ! : 
El rådea, sughița, rue i SPER Se 
Ceilalți doi, tată şi fiu, nici nu z Tah ; | 
ez vas ochii în pământ. i apăsa ara pape a T a 
i i său. Cu ce-i ise? Ce-l posomorise i ; 
gaere met piane |... bolborosi solul Marelui Vornic Vilara şi al 
lui Vodă Bibescu, oprindu-se brusc din râs, din râgâit, din sughițat, uitându-se 
chiorâș la ceapa ceasului și înțepenindu-se de șale pe scaun, ca să-și ia, după 
atâtea vutci,/ânfățișarea solemnă a misiunii cu care a intrat în casă. Ce răspuns 
duc, arhon Clucere? Am căzut la tocmeală ?. . 
— Dumneata numeşti aceasta tocmeală ?. . 
— S'o numim altfel, dar tot tocmeală e, arhon Clucere ! f 
— Mi se cere să-mi pun obrazul meu și cinstea mea de-o viaţă întreagă, 
pentru obrazul ălor care nu l-au prea purtat cu cinste tot o viață întreagă. 
Cum adică?.. Obrazul meu e muşama? Mușamaua potlogarilor aiunși la 
strâmtoare ? a i 
— , Clucere 
— test elegie cât de grele, tot p'atât de adevăratel Ce-a fost afa- 
cerea 'Trandafirov ? Mai-mai să vedem ţara noastră la mezat! Nu cra cât 
dpi Poveste veche, arhon Clucere ! Ce să mai desgropăm morţii. RE 
— Ce-a fost falimentul lui Hagi-Moscu?.. Aia e poveste mai nouă. Cine 
a păgubit? Oamenii de bună credință | Cine s'a procopsit ? Câţiva tâlhari, 
mai fără de lege ca ñi de codru ! O ştii, ca şi mine... Unde întorci ochii, mä3- 
luieli, treburi necinstite, bacșişuri şi huzmeturi. Matrapazlâcul cuibărit până 
sus |... Astea au scârbit lumea și ăstea duc la desnădejde, ăstea clocesc, ăstea 
fierb, Astea stau gata să crape, nu vulcanul dumitale... lar eu să-mi pun 
obrazul și să cad la tocmeală ? Să le apăr cu obrazul meu, cum le aperi ce 
neata cu gârbaciul dumitale?.. Nu, cinstit Căpitane!.. Chiar de-o fi 
aaa arhon- Clucere ! N'ai încotro. 
— Ai imești m Ciucere ai i 
— cala eo fi e) primesc, trebue să-mi iau măsuri ! Măsuri, nu tocmeli. 
„€ iile mele |. . 
rupea regie le-aud. Să le desbatem, arhon Clucere ! Pentru asta 
venii... Pentru asta sunt așteptat cu răspunsul dumitale, până la ceasul 


$ 


<- 


MÂINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE, IH i39 


unu din noapte. Așa mi s'a dat porunca ! Pe urmă, mâine le vei înfățișa dum- 
neata toate, în-deamânunt, cu viu graiul dumitale... Inălțimea-Sa Marele 
Vornic așteaptă |! Măria-Sa Vodă Bibescu, așteaptă l.. Ai rămas iarba de 
leac, cea din urmă, arhon Mare Vistiernic |.. 

Clucerul Neagu privi ingândurat la Stroe, frământând mătăniile lucii de 
chihlimbar între degetele ciolănoase și aspre. 

Făcu semn din frunte, spre ușă. 

— Poţi să pleci, Stroe!.. Lasă-ne singuri... 

— Tată, primeşti ? 

— Am spus: lasă-ne singuri | 

— Dar, tată... 

— N'ai înţeles? Când voiu isprăvi cele ce am de isprăvit, te chem .. 
la-ți noapte bună, dela Cinstit Căpitanul Costache !, 


Ziarva din casă se potolise, Slugile care au purtat tăvile cu dulceți și cafele 
ši vutci, aduseseră vestea că stăpânul stătea foarte prietenos la taclale cu 
gâdea dela Agie, Pachiţa îşi scosese din nou la iveală cerceii lungi de mărpean. 
Argaţii dela grajduri s'au întors la cotloanele lor din bezne, lepădând parii 
si bâtele. 

Dar lumânările toate erau aprinse, în policandre şi sfeșnice şi fânare, 
pe scări, în odăi, sub bolțile celor mai îndepărtate firide, până la bucătării 
și cămări. Ușile întredeschise. Ochi și urechi aşteptând, Paşi furişați în vârful 
degetelor, 

Stroe se strecura către camera lui. 

— Ce este?.. Ce se întâmplă?.. încercase să-l oprească maică-sa, Oana, 
din pragul ietacului. Intră și-mi spune |. . 

El a născocit o lucrare grăbită pe care i-o cere Clucerul, trecu înainte şi 
răsuci cheia. 

A suflat în lumânare şi s'a trântit pe divan, cu fața în sus, cu palmele im- 
preunate sub cap. Nu poate să fie adevărat! Până la sfârșit n'are să pri- 
mască, 

Il frământau gânduri, cum frământa Clucerul Neagu boabele mătăniilor, 
intre degete, * 

S'a ridicat numai când auzi afară larmă de glasuri și câinii lătrând. Sări 
la fereastră, Alaiul se depârta precum sosise. Masalagiul și un argat cu fânar 
inainte, luminând calea, călăreți la mijloc, alţi rândași în urmă. Voci răgușite, 
Scrâșnetul copitelor în nisip, Un cal strănutând. Zăvozii sbuciumându-se 
vajnic, în lanţuri la poartă. 

Doar că acum ploua. 

Armele luceau ude în noapte și văpaia roșie a faclei de păcură și câlți, 
așternea pe sub tei dâre de sânge, în care călcau oameni și cai. 

Stroe n’a așteptat să-l cheme Clucerul Neagu. 


140 l VIATA ROMÂNEASCĂ 

i netezi | prin întunerec, își imbumbie nasturii hainei și porni grăbit 
spre inesperen mult temutelor judecăți din copilărie, unde intra cu fruntea 
plecată. 


Clucerul Neagu nu l-a auzit intrând. 

Era întors cu iti Privea şi el, afară, în noapte, pe geamul deschis. Drept 
și înalt, neclintit, astupa ca o stană de piatră aproape întreg pervazul ferestrei. 

lar el nu se uita în latura din spre alaiul dela poartă, unde argaţii trăgeau 
drugii şi ferecau zăvoarele, în urma solului pe care-l aştepta Bibescu- Vodă, 
cu zornic răspuns. Privea cufundat țintă inainte, în ploaia deasă, măruntă, 
purcesă pe îndelete, împânzită pe soroc indelung, de nădejde, așa cum o 
cereau lanurile şi imașurile svântate de secetă, după amăgeala împroșcatului 
ropot de după amiază. 

Stroe se înduioșă, E TAR. 

aN’a primit!— gândi într'o uşoară tresăltare de bucurie. N'a primit! 
l-a făcut răvaș de drum ştafetei cu tocmelile. .. Cum de-am putut fi atât 
de ingrată odraslă, os din osul lui, să mă îndoiesc și să-mi închipui că avea 
să hotărască altfel ?.. Mai mult îl fericește o ploaie rodnică pentru holdele 
câmpului, decât toate ispitirile deșartelor măriri | +. | E 

Dar degetele Clucerului Neagu împreunate la spate pe șiragul mătăniilor, 
vânzoleau boabele de chihlimbar, trădând o chinuită luptă lăuntrică sub 
neclintirea stanei de piatră, A 

Stroe tuși... Aşteptă... Mai tuși.., Așteptă iar... A pâșit atunci in- 
dărăt în vârful picioarelor până la ușă, o deschise şi a închis-o cu vuiet, in- 
trând a doua oară. , 

— Tu eşti Stroe?.. tresări clucerul Neagu, fără să întoarză ochii. 

— Eu, tată... 3 

— Nu te-am chemat ! 

— Am crezut că... 

— Ce-ui crezut? De ce nu crezuși că vreau să mă aflu singur? Singur 
cu mine | Voi fi având şi cu acest drept la mine în casă, pare-mi-se ? 

— "Tată, am văzut c'a plecat mosalirul cel nepoftit, şi... 

— Ai văzut şi ai crezut? Nu aşa ne-a fost vorba ! Și ce e aia: mosafirul 
nepoftit ? Măsoară-ți cuvintele l. , 

— Nu părea să fi fost poftit, tată... 

— Păstrează-ți pentru tine părerile ! 

— Atunci mă duc şi aştept să mă chemi?.. 

— In sfârșit l.. Fiindcă aşa ai crezut şi ai văzut, rămâi! 

— Poate că mai bine, mâine dimineaţă, tată?. . 

— Rămâi, am spus! 


Poruncind, clucerul Neagu nici nu s'a clintit din pervazul ferestrei. Glă- 


suise tăios, spre ploaia moale și binecuvântată de afară. 


MAINILE CARE-ȘI ADUC AMINTE. III 141 


Stroe s'a supus. A rămas, 

A rămas cu fruntea plecată și cu mâinile de-a-lungul trupului, tot ca 
băiețaşul de odinioară copleșit de fiorul zidurilor înalte și reci. Ca să nu mai 
fie același, îşi încrucișă brațele pe piept. Nu se vestea În zodie bună, sărmana 
lui mult pregătită destăinuire ! Și incinta asprelor județe de-atunci îşi pierduse 
prestigiul. Nu mai avea înfățișarea severă sau sacră, neprihănită, din vremea 
când toate sfârșeau cu invocarea acelor amintiri ale obârşiei lor de clăcași, care 
îi înneca ochii în lacrimi. O pângărise trecerea Căpitanului Costache. Pahare de 
vutcă răspândite pe colțuri de mese, cu urme bălouse de buze pe margini. 
Scârnave pete de tabac, Un felegean răsturnat, prelingându-şi drojdia alături. 
Bonzăiau roiuri de muşte, deasupra tăvilor cu sleite şi grase cofeturi turceşti. 

Ar fi chemat slugile, să curețe și să ridice tot. N'a îndrăznit, pentru a 
nu turbura neclintirea stanei de piatră. 

Când clucerul Neagu s'a desprins într'un târziu dela fereastră şi când 
a înaintat în mijlocul încăperii, mai întâi la acea scârbavnică privelişte şi-a 
aruncat ochii încruntați, 

— Puteai chema să râncască ăstea d'aci, în loc, să-mi stai cu braţele in- 
crucișate pe piept! 

— Tată, am crezut... 

— Iarăşi ai crezut? Ce mare osteneală iți cerea?.. Numai să baţi din 
palme ! Așa v'aţi pomenit. Numai să bateţi din palme, că toate vă vin d'a gata 
la picioare ! Pietrele de moară eu să le duc! 

— Dar pentru numele lui Dumnezeu, tată l.. Uitel!.. Le strâng eu... 
Chem... m 

— Lasă acum! Treci de partea alaltă, măcar să nu le văd în ochi... Și 
ce's brațele ăstea încrucișate pe piept? Intrași şi tu în pielea lui Napoleon 
cel Mare, ca gabetul dela Agic, äl de fuse şi se duse? 

Descleştându-și supus braţele de pe piept și lăsându-le să spânzure, 
Stroe n'a mai roșit de umilință la urzicarea nemeritatelor dojene. l-a tre- 
săltat din nou inima de bucurie. După cum se rostise părintele său despre 
mosafirul nepoftit de fuse şi se duse, i s'a părut a înțelege că totuși Căpi- 
tanul Costache n'a icșit pe poartă ducând ploconul răspunsului pentru care 
venise la tocmeală, Celelalte ce însemnătate mai au ? Ce însemnătate, o strop- 
şeală nedreaptă, fiindcă el nu-şi măsurase cuvintele, cum își îngăduia mai 
cu tâlc, să nu le măsoare stăpânul casei? 

— Nu e așa tată, că n'ai primit?.. 

— De când imi pui întrebări?.. Mi se pare că cu aş avea a întreba, şi 
tu a răspunde ! Stai! Ia-ţi locul !.. grăi morocănos clucerul Neagu, făcând 
semn scurt spre scaunul de masă, cu mâna în care ţinea mătăniile. Stai, să 
isprăvim ce avem de isprăvit amândoi, în astă noapte! 

— Răvașele, tată?. . 

— Cele ce avem de isprăvit, am zis! Se arată nevoie! Si ne găsească 
ziua de mâine, cu toate limpezi și isprăvite în urmă. Nu amânate ! 


142 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 
Stroe se aşeză pe scaun și scoase hârtiile de sub condici. Era semn bun, 
că părintele său se întorcea — fie şi atât de burzuluit !— la răvaşele amâ- 
nate. Dovedea hotărîrea să rămână credincios numai și numai vechilor în- 
deletniciri, în care nu-și dogorise niciodată obrazul. | EA 

Orândui la îndemână sculele de grămătic, cu o înviorată sprin ape E 
Călimara de bronz, nisipernița, sigiliile şi ceara roşie. Incercă pana de fier. 
Strămută sfeșnicul mai aproape. Sub foaia încă albă a răspunsului către grâ- 
narul din Olanda, potrivi faimosul transparent al lui kir Postolachi, ornat 
cu sumedenia semnăturilor sale caligrafice măiestru în toate slovele eră 
tului dela dreapta la stânga şi dela stânga la dreapta, plus scările, parafele, 

rdacurile şi cârlionții de datină. : 5 
z Clucerul Neagu îl privea insă ciudat, Așa cum îl urmărise cu ochii, când 
Căpitanul Costache sfârşise povestea peripeţiilor de după amiază și a hai- 
lui intrat în pământ, 

en E k clatănă din tâmplele sure. Stroe, m'oiu fi vrând să spui că 
tot ce aveam amândoi mai însemnat a isprăvi în astă noapte, e taman răvașul 
pe care-l aşteaptă onoratul domn Iacob Van Hooft, din Amsterdam, 
Holanda ? ; PP 

Glasul sunase ceva mai puţin morocănos,. i - i 

Poihi că nu era străină de această schimbare, nici mulțumirea de sine 
a fostului argăţel de moară, care a învăţat buchiile singur, la opaiţ, pe-o bu- 
coavnă flenduroasă, muind pana de gâscă într'o găoace de ou cu meri de 
bozi; iar acum atât de fără şoväială și greș, ţinuse minte numele grânarului 
dela mările întrapusene, încă nescris ip condicile sale. A E SI 

— Vrei să spui, Stroe, că n'ai să poţi dormi de grija domnului laco 
Van Hooft?.. repetă, alăturându-se de masă. d pă. 

Stroe înţelese din blândețea încă avară a vocii, că se apropie clipa în- 
duplecărilor, O mai simțea venind și după cum degetele părintești prăfirau 
boabele mătăniilor de chihlimbar, într'o ogoire tot mai moleșită, mai desmer- 
dată, mai lină. A 

Mărturisi deocamdată cu pruden 3 E E EN 

— N'am vrut să spun aceasta, tată l.. De altfel, n'am spus nimic. Nici 
asta, nici altceva... Am tăcut și mi-am pregătit sculele de grămătic, ca un 
sârguincias ucenic al lui kir Postolachi. 

— Şi adică, nici n'ai avea nimic a-mi spune? = 

— Oh! Mult tată! Multe aș avea de spus, din câte imi stau mie pe su- 
flet de acum trei ceasuri | Mai multe încă de trei ceasuri încoace. 

— Sau mai adăogat, va să zică, de trei ceasuri încoace, Stroe? 

— S'au mai adăogat, tată! Multe... 

— In încăperea aceasta, Stroe? 

— În încăperea aceasta. . . : 

— Așa, care va să zică?.. Tocmai ce credeam |. . Și acum ce te oprește 
să le spui?.. 


MAINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE, IN 143 
Li 

— Voința dumitale, tată | Popreliștile dumitale. N'am încercat de două 
ori în această seară?.. M'am lovit ca de-un sloiu de ghiață, tată! Să 
nu întreb. Să nu vorbesc neîntrebat... Numai să răspund la întrebări, ca 

în anii copilăriei, când mă şmotreai, pe drept cuvânt atunci, în camera aceasta 
a judecăților... Așa mă simt. Impuţinat și fără glas l.. Pușchiul de-atunci... 
Mă doare s'o spun, tată, dar aga este... 

Clucerul Neagu a tras un scaun în fața mesei și rosti cu o abia mijită 
zâmbire: 

— Dacă așa este, să-mi iau din nou locul în scaunul de judecată şi să 
te mai judec odată, domnişorule Stroe |.. Iar ca să-ți fie mai ușoară mär- 
turisirea păcatelor, să încep tot eu cu întrebările, Vei avea numai a răspunde. 
Dar, ia aminte! Adevărul curat!.. Să-mi răspunzi fără îingăimeli și fără 
niciun ascunziş |. . : 

Stroe nu-și credea auzului, Săgetă privirea la talismanul de sub opreg. 
Nu-și pierduse puterea | Se mai întâmpla încă minuni. 

Făgădui cu hotărire: 

— Adevărul curat tată! Pentru multe m'ai judecat şi m'ai muștruluit 
aci... Cu minciuni şi cu viclenii, nu m'ai prins niciodată ! Nici n'am cine 
ştie ce merit... E în sângele nostru, tată l.. Vardarii nu mint şi nu înșeală | 

— Bine, bine!.. ridică palma lată clucerul Neagu, să-l oprească. Mai 
încet. Nu te repezi... Urma alege! Până atunci fii bun şi-mi răspunde, 

de câtă vreme n'ai dat ochii cu vărul tău şi scumpul meu nepot, Alexandru ? 

— Alexandru? 

— Da, Alexandru | De ce te miri? Răspunde la întrebare | 

— De trei luni, tată. Aproape trei luni... 

— La Paris? 

— La Paris... 

— De atunci, nu l-ai mai văzut? 

— Nu; 

— Şi acum unde e? 

— Cine poate şti?,, Nu mi-a scris | Nu i-am scris... Poate e la Paris... 
Poate la Iaşi, .. 

— Poate la București! Zi mai departe! De ce nu spui, Stroe? 

— La Bucureşti, tată?,. Ce să caute la Bucuresti ?., 

— Să-ţi spun eu ce să caute, dacă tu nu știi, Să caute mai dintâi un 
oarecare vär, Stroe Vardaru, pe nume, care să-l ascundă şi să-l tăinuiască, 
Domnul din cer să mai ştie pe unde?., 

— Dar, cum îţi poți închipui una ca asta, tată?.. Doar nu eşti Căpitan 
Costache, să te potrivești la închipuirile luil.. E ceva mai simplu... Să-ţi 
spun, tată!.. 

— Aşteaptă | Tocmai că nu-s Căpitan Costache! Până să-mi spui tu, 
aşteaptă să afli dela mine, ce-a mai venit să caute, vărul tău Alexandru, la 
Bucureşti | A venit să se înhăiteze cu rebeliștii d'aci, cum a fost crescut de 


dc VIAȚA ROMÂNEASCĂ 
frate-meu Pavel, în duhul unor asemenea rătăciri frâncești ! Să uneltească 
: cu dânşii! Să cutreere ulițele în poale de giac, ca toți derbedeii 
şi Craii de Curte Veche l. . Să-i dai tu sfanți de casă și masă, din banii pe 
care mi-i tot ceri ca niciodată de când te-ai întors, sub cuvânt că-ţi trebuesc 
pentru cărțile tale şi ale tale cheltueli tinerești ! Să-ţi pună ţie o piatră de 
moară pe inimă, fiindcă din pricina lui, de atâta vreme mă minţi şi mă În- 
şeli şi îmi ascunzi. -. 

Stroe încercă să întrerupă. 

— "Tată, pentru numele lui Dumnezeu k; 

Ridicând palma cu șiragul mătăniilor legănat intre degete, clucerul Neagu 
puse stăvilar vorbelor pe buze. 

— Ingădue-mi să sfârșesc eu mai intâi | 

— N'ai ce slârşi tată l. 

— Eu vorbesc | Nu mă scoate din fire! După ce voiu sfârşi, îţi voiu da 
rândul täu... Deși din parte-mi, m'am lămurit prea bine, încă pe când isto- - 
risea Căpitan Costache și a prins să ne cerceteze p'amândoi ca la Curtea 
Criminalicească... Bine mi-a fost? D'aia l-am retezat t.. D'aia îţi venii 
intr'ajutor ! Să nu-ţi scape un cuvânt necugetat, care să-l pună pe urme, . . 
Căci vărul tău şi nepotul meu Alexandru, făcându-le toate câte le pomenii, 
te-a făcut și pe tine tăinuitor la ele. 

— Făptaş, tată |... Făptaș sunt | Făptaș. . . 

— N'am isprăvit, Stroe |... 'Tăinuitor: ajunge şi atât l., Făptaş?.. Ţi-a 
suci gâtul cu mâinile ăstea, de-ai fi făptaş |... Așteaptă, nu te frământa pe 
scaun, nu te îngălbeni, nu te înroşi, nu te înverzi! Ai să vorbeşti la vreme 
şi ai să mă lămureşti, de va mai fi ceva de lămurit... “Tăinuitor, am zis 1. - 
“ăinuitor, dintrun simţământ al legăturilor de sânge, vrednic de laudă în 
alte împrejurări, pentru care te-aș fi strâns la piept ca pe-un vrednic fecior 
al meu. 'Tăinuitor, dintr'un simțământ pe care întrun fel, îl pricep şi așa! 
Te apără şi așa până la oarecare măsură de vina urită a minciunilor şi în- 
şelăciunilor tale. . „. Nu te-aș fi crezut în stare să mă înșeli și să mă priveşti 
în ochi, zi de zi, fără să-ți ardă obrazul de ruşine, după cum te-am crescut 
și te-am dâscălit de atâtea ori, aci, în camera aceasta |. - Iarăşi te suceşti pe 
scaun ? lar îngălbeneşti ?.. liniştește-te ! M'am chibzuit, am cântărit şi te-am 
judecat în lipsă, iertându-te în parte fără să te mai ascult. Bagă de seamă !.. 

In parte ! Ca să isprăvesc cu tine şi să mă întorc la ale mele. Aveam destule! 
Mi-au mai venit altele să le duc pe umeri. Văzuşi | Auzişi |... la câte am eu 
a afla deslegări în cugetul meu până mâine, numai ăstea ale voastre, adică 
ale tale în deosebi, îmi mai lipseau, colac peste pupăză ! Duşmani de moarte 
să-mi fi fost, Şi n'aţi fi nimerit un ceas mai bun ca să mi-l inveninaţi !.. Aveam 
feciori destui, să le port răspunderea. Uitasem că mai am și nepoți, care răs- 
toarnă şi prefac lumeal.. Deci, ca să le facă toate acestea, ca să răstoarne 
şi să prefacă lumea, a descălecat la București, viteazul täu văr Alexandru k> 
Lăudatul şi slăvitul tău văr Alexandru l., Lăudatul şi slăvitul tău văr Ale- 


MAINILE CARE-SI ADUC AMINTE. 1i t45 
xandru, cu care mereu mi-ai impuiat urechile il 
că e i - 
ag n așa şi pe dincolo; vărul 
cirese pe = nu-l er văzuseși ja Paris, dumneata, domnigorule ! 
ʻe scaun că vine și tău să-mi spui, ce vei fi mai 
terra e ae e despre el, ca să le pună vârf la toate, mai săvârși E 
pct azi | Isprava istorisită de Căpitan Costache !.. Iyi plăcu? Numai 
sup umflat şi pe tine la Agie, să te pună la obezi, în lipsa luil.. Frumos 
stil iii ks moale mi-ar fi fost şi mie L.. F 
“lucerul Neagu se sprijinise cu grumazul voinic i 
ie mătăniile între degete. Cuta încruntată parte areas PERG pia 
x e a mijirea îngăduitoare din colțul buzelor, sub mustățile tunse. Pri- 
trecă jage or verzi cerceta fără răceală obișnuită” chipul feciorului vinpeut 
e iei mărtu iei acum uşoară, odată ce-o iertase pe jumătate. Cântă- 
tra f ni 06 judecase, hotărise. Ca întotdeauna le lepăda acum dela sine 
ate a N la cer care mai aveau nevoie de cântăreală şi de im- 
nță. Erau multe şi i 
arate i iasa şi grele. Il așteptau. Il mai aștepta mâine di- 
Işi îndemnă deci feci inchi i i 
PLN iinn, eciorul, pentru a închide mai grabnic cartea judecă- 


„— Hai ! Acum e rândul tău să : 
— Nu, tată! iul tău să vorbeşti | Spune dacă nu este așa, Stroe? 


— Spune dacă nu s’ 3 
— Nu Suit £ au petrecut toate, cum le-am descâlcit eu firul? 


— Spune dacă i i i 
E nu aceasta era piatra care-ţi stătea ție pe suflet, Stroe, 
cdi i. tată l.. Alta e piatra de pe sufletul meu ! Nu-i ceca ce crezi. 
era ec T nu!.. repetă Stroe, uluit de asemenea închipueli, care ni 
tra n A le d creea de dânsul chiar azi la amiază pentru un 
ui şi complicele său fără voie, Co 
dar erau cu totul şi cu totul de redea gris 
totul parte de felul cum își inchipui curge 
mult pregătita şi amânata-i destăinuire. Nu, tată | Nime din a = 
nici sate 4 apropie măcar de adevăr l.. Nu el, nu Alexandru, le-a făcut anca 
Pie ar pri l., Mitropolitul Neofit? Postolache? Mademoiselle Wanda? 
: a eagu, întors la toanele bune. Haide-hai ! Nu-l mai apăra de 
primea „ Cusătură cu aţă albă l.. Ce frate al tău geamăn sau ce alt fi i 
ori, le-a făcut atunci toate, dacă nu el? ii 
— Eu! i 
— Ce indrugi? Ce bâigui?.. 
— Eu, tată |... Nu era nevoie de niciu niciu 
din flori, De niciun văr, cu care de nresză Pier ne picătur z sin 
a. ssd vand „+ Mai seamăn cu Alexandru gi la altele !.. La na 
ele, nt i i i 
T intele, la planurile noastre... E bine s'o ştii, tată, 
—E bine s'o ştii, în sfârșit, tată, 


— 


146 VIAŢA ROMANEASCA 


— N'ai niciun haz, Stroe, băiatule !.. 

— Nu-i vorba de haz, tată. E vorba de adevăr... lar adevărul este că 
eu, nu Alexandru, eu sunt făptaşul tuturor isprăvilor de care se plângea 
Căpitanul Costache ! # 

— Hail.. Lasă... Pune-i capăt !.. Mergi prea departe cu lepădarea 
de sine, pe care nu ţi-o cere nimeni, băiatule |... 

— Tată, dar... 

Clucerul Neagu îi reteză vorba, strângând din umerii lați. 

— Ajunge ! Am înţeles. Am fost și eu tânăr. Mi-am pus și cu capul pentru 
alții... Uite, pentru prietenul din juneţe, Pârvu, care se vesti că vine, pe 
care îl aşteptam și văz că nu mai ajunse ! Mi-am pus capul pentru el la Tudor, 
când nu era de glumă. Indată te înălța în ştreang, să te ciugule corbii l.. 
Aşa că pricep, Pe jumătate te-am iertat. Te voiu forfeca mâine, altădată. . . 

— Acum, tată | Acum, să se isprăvească.. . Mă înnăbușă. Prea mă apasă 
pe suflet. 

— Acum, nu-mi îngăduie timpul, băiatule |.. Dar înzinte de a te dice 
la culcare, să mă laşi cu ale mele până la ziuă, rămâne să încercăm ceva pentru 
a scăpa dela ananghie pe gevzecul de văru-tău, Să găsesc ceva, Să găsim 
ceva impreună... Bagi seamă ce înțelegător și ce iertător sunt?.. Mă in- 
trebam și mă muncea gândul. Ce e de făcut cu dânsul? La aia chibzuiam 
când ai intrat, de-mi rupseşi firul pe care-l torceam... Ce e de făcut cu 
dânsul? Unde să-i aflu adăpost, ca să-i piardă capăii dâra?.. El, la urm: 
urmelor, e mai puţin vinovat decât frate-meu, Pavel... Astea se vântură 
in casa lui Pavel, la Iași — revoluţii, rebeliuni, constituții, cărvunărisme l- 
ăstea se vântură si în tidva copiilor săi | Ce-ai semănat cu brazdă, aia seceri | 
Aşa îl crescu, așa îl aret.. Omenește şi frățeşte însă, am datoria să încerc 
ceva, ca să nu intre în ghiarele bașbuzucului dela Agie, Prea scump ar plăti-o ! 

Chiar dacă ar merita, prea scump ! Mi-e nepot. Sânge din sângele nostru- 
Poartă numele nostru... Cugetam și eu ca tinc. Aproape-aprospe, gata să 
ajung şi eu țăinuitor ca tine... De hatârul tău, fie ! Numai, cum să-l + jutăm ? 
Unde e? Unde-l poți găsi, să-l aduci mâine la mine, să-l scutur niţel şi p'ormă 
să-i fac rost de-o ascunzătoare, până o trece vântul ăsta al smintelilor?, - 
Hsi! zi şi tu. Dă-ţi părerea l.. 

Clucerul Neagu zâmbea îngăduitor și sfătos, desmierdând boabele mâ- 
tăniilor între degete, 

Rezemat întrun cot de masa cu scriptele pentru grânarii din părțile 
apusene, își privea feciorul cu o dragoste imblânzită, a-toate-iertătoare. In 
tainițele sufletului, îi plăcea şi această lepădare de sine. Băiatul cel mai mare 
se dovedea a întruchipa toate virtuțile Vardarilor, neam cu firea tare şi dreaptă, 
săritoare la păsurile altora, la care cerea sprijin în ceas de cumpănă Marele 
Vornic àl ţării şi Vodă. 

Stroe se ridică de pe scaun. Pentru a pune capăt amăgirii în care se În- 
verguna părintele său, declară cu solemnitate în gles: 4 


- 


MÂINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE. IN 147 
— Tată, te rog înţel i 
ege-mă ! Ascultă-mă şi mă crede. Alexandru 
pir rise eee ine are nicio vină. Niciuna ! Repet !.. Nu știu bg 
PR r to s . + . . A 
sansa I t ce-ţi închipuești că ar fi făcut el, am săvârșit cu 
— Mai zi odată, Stroe !.. se în 
4 AR cruntă Neagu Vardaru, cu d i 
e molcoma prăfirare a mătăniilor, Mai zi odată, să mă ro m e a 
inşeală auzul, ae 
— Jur! 
-— ss lua jurămintele în deșert, copile ! 
aia ta mormintele alea de departe, din Haţeg şi din Moldova, pe care 
P ia Aa Jur, că numai eu sunt de vină, dacă se poate numi x vină şi 
bt e vreo vină ! Jur că cu le-am săvârşit toate, tată L. F 
5 runs în sfârșit de adevăr, clucerul Neagu se ridică şi el în pici 
cât era de înalt și spătos. di acc 
Rostogolind scaunul, răcni: 


— Tu? Tu?.. Tu, Stroe?.. Ce nebunii bâiguiești? Nu-ţi dai seama ? 


— Îmi dau seama prea bine N : 
... Nu s ie ge 
tatăl.. Sunt fipte. F:ptele mele! mai că nu sunt biiguieli de nebun, 


— Feptele tale? Ale tale, Stroe? 
— Da, tată! 


Mâini i , 
E fe roi sea Neagu măcinară scrâșnit mătăniile între degetele pie- 
yom A Á h le de chihlimbar s'au sfărâmat ca nucile şi au curs din 
la Ae Ap Melinte în cele patru unghiuri ale încăperii. 
Fr rau iei fe neg cra pei umflate ca vrejii de viţă, cu bulbii 
chilor e strâmb chinui i j 
x i it d darea ia gg clucerul Neagu inconjură masa 
i ina Ceres scuturându-l şi scuturându-l și scuturându-l: 
ii i e r nemernicule ? Fsptele tale?,. Aceasta ai învățat tu dela 
pă „> Aceasta simțeai tu nevoia să-mi spui?.. 
si pă he pecâtitet minghineaua degetelor cu puterea încordată și pietroasă 
ea si paki S cevesgale mâna încet dela piept, Palid, dar cu o mare 
a pâtâie și fără să strige, rosti rar, stăpânit, apăsat, cu vocea 
— Da, tată!.. Aceasta sim i 
; . Acea team cu nevoie s'o 3 inți 
destul... Te-am înşelat destul... Trebuia să-mi u e ca iii 
A la sufletul meu nu te-ai gândit, fizră? ina 
— Tocmai că m'am pândit, tată Ain m 
iti A k ă apăsa. 
aers Nesgu își purtă latul palmei pe frunte. Roti ochii bmimaci la 
i tie an străină, la fecioru-i decdati, dușman a 
clătină frânt. £ i, sta it , 
lao nt. Se prăvăli, stană prăbuşită, pe scaun. 


— Ah! Ah!,. Ce ceas mi-a fos : l 
: os t dat să t > 5 
copilul meu, ca să-și uşureze sufletul?.. răiese | Ce bucurie îmi pregătea 


1 


148 VIATA ROMÂNEASCĂ 


Alungându-şi mereu un păinjeniș de pe pleoape cu dosul net, înălță 
privirea turbure la Stroe. 
— Ce iai dei e: Vrei să mă vezi căzut la pământ ?, . Vrei să-mi 
calci stârvul în picioare, cum mi-ai călcat cinstea și neamul?. . Ce mai aştepţi 
i vrei dela mine?,. s. 
sarpe erele piepții cămășii, legătoarea dela gât și şuviţele de păr răs- 
i frunte, | 
sei sac răspunse cu aceeași liniște stăpânită. 
— Aştept să mă asculţi, tată. 
—N'am ce asculta l.. Imi ajunge!.. 
E arta COPIE ge ANA 
— Trebue?.. Hotăr P- Tuis i- 
R gii tată, să te lăämuresc, N'am săvârșit nicio nemernicie. Nu 
ţi-am călcat în picioare cinstea, nici numele. Am făcut numai ce-mi po- 
i ima. a ’, . . 
daia l.. Inima ?.. scrâșni clucerul, răpus pe scaun, într'un ye atas 
de râs, ca ùn clănțănit de lup, Inima ta? Cine-mi vorbeşte de inimă!.. 
ini .. Inima ta de Iuda, zil.. ` 
seg ak mă ascultai înainte de a mă judeca şi de a mă osândi, tată. 
— Altădată l.. De unde să bănuiesc atunci, că-mi pierdeam vremea cu 
vi de năpârcă? ; 
S pa iara mine n'a fost pierdută, tată. 
tă pg i 'au fost pierdute nici 
—N'a fost pierdută vremea de-atunci, tată! N'an pi an pa 
judecăţile, nici dojenele, nici iertările tale, tată. .. N'am ae pa pes 
AEA crezi; nu-s puiu de năpârcă, cum spui... Am rămas „leg 
din sângele tău, așa cum m'ai învățat de copil să mă mândresc c > a 
„e Haha !.. Frumoasă învățătură !,, Bune roade mi-a venit ceasu 
NE 5 ; 
p îndoială, tată! Bună învățătură şi bune roade. SERET x ia 
ai să te încredinţezi. Tot ce-am făcut și tot ce fac, dela tine am 
aci le-am învățat, tată... Toate pornesc de aci, din iri saman . arătă 
Stroe rotund cu mâna, spre pereţii severi, cu panoplia , cu icoane 
i ol i, LI . - 
v: Ae Tikan încercă să se svârcolească, să răcnească, să se ridice din 
nou de pe scaun și să-l scuture de piept. 
Vlăguit însă, abia îngăimă: 
— Mai cutezi să minţi?. . 
ES i tată, 5 + . - 
a aceasta le-ai învățat?.. Dela mine le-ai invățat?. . 
— t să mă asculți, tată! | E . 
Zi ie aanb că Ai: Pierduşi și äl din urmă 
pic de ruşine?.. 


MAINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE, 1i 149 
> Te rog totuși să mă asculti, tată. După aceea, vei vedea singur dacă 
mai zi ceva de osândit. 

— Vorbeşte | 

Stroe a tras un scaun aproape. 

După ce s'a aşezat, a vrut să apuce mâna părintelui său, Mâna dreaptă, 
sprijinită pe genunchiu, cu degetul sdrobit de roata morii, cu brazdele în- 
crustzte în pielea bătătorită și cu vechile-i, 2spre, cicatrici, 

Clucerul Nesgu și-a ferit-o ca de-o înveninată atingere, 

Zâmbind cu mâhnire, Stroe îşi trase şi cl îndărăt mâna albă, subțiată, 
netedă, de june cărturar, Mâna-i de cocon, cum o identificase băbușca din 
ploaie, cu gluga de sac petecit pe cap. 

— Ce greu este să se înțeleagă oamenii, tată |.. rosti, fără să-şi desprinză 
ochii dela mâna cealaltă, lată şi butucânoasă, de pe genunchiul clucerului 
Neagu. Chiar tată cu fiu, ce greu să se înțeleagă | Mai ales, tată cu fiu... 
Iţi mai amintești, de câte ori am dus eu la buze mâna aceasta cu pielea sco- 
rojită cu urmele din tinerețea ta, tată? ,. «După ce mă dojeneai, mă judecai 
şi mă iertai... o duceam la buze cu înduioșare și cu evlavie, o 
nu odată am udat-o cu lacrimi... Adevărat, este?.. 

—0 fi fost atunci... altădată... erai copil... greșelile tale erau ne- 
vinovate.. ; 

— Eram copil, într'adevăr !. . Iar în închipuirea mea de copil, mâna aceasta, 
tată, aspră şi bătătorită, înfățișa mâinile chinuite ale bunicului, ale bunicii, 
ale clăcașilor din urmă pe care eu nu i-am cunoscut, dar ji știam din spusele 
tale, tată... De câte ori nu mi-ai istorisit atunci, tot ce-ai îndurat ca orfan 
svârlit de întâmplare și de soartă, aci, la morile Dudeștilor de pe Dâm- 
bovița ?... Orfan de clăcași... Copilul nimănui... Pribeag în lume, să-și 
câştige pâinea, înainte de a împlini nouă ani... Şi de câte-ori, nu mi-ai isto- 
risit, pentru a trage învățătură, tot ce-a îndurat bunicul meu, Mihai sin Oprea 

din Vardari, bătut și schingiuit de neferii stăpânirii ? legat de stâlp? silit să 
rătăcească în lume, fugar, cu nevasta și cu pruncii?.. De câte ori, tată?,. 

Neagu Vardaru se suci pe scaun, 

Căută din obișnuință cu degetele, şiragul mătăniilor fără de care nu-i 
cra acum la îndemână să mai asculte şi să cugete, să glăsuiască, 

Vorbi încet, poate mai mult către sine: 

— Întâmplări vechi... "Trecute... Sfârşite... 

— Şi uitate, tată? 

— Vitate, mu L. 

— Vezi, tată?,. Vechi, trecute, sfârșite, pentru cei care au murit acolo, 
pe drumuri străine; pentru Mihai sin Oprea ct Vardarii ținutului de Gorj, 
pentru Călina lui Mihai sin Oprea... Pentru dânșii afârșite întrun fel, în 
mormintele pe care singur mi-ai spus că nimeni nu le mai știe unde suat 
şi pe care în darn le-aţi căutat mai târziu... Sfârşite într'alifel, pentru tine 
şi pentru nci... Pentru întreg neamul nostru de azi, al Vardarilor: tu, unchiul 


sărutam și 


150 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 
p 5 * .. + + | ră, 
Pavel şi Simina, dela Iaşi... Fiindcă sa întâmplat minunea ra 
să ni pl a vă ridica din glotimea clăcașilor și să răzbiţi în zhtă 
A a Neagu, tresăltă din răpusa-i obidă, cu incordarea vechilor sale 
speri aa pe-o parte și pe alta palmele de fost ucenic la moară, ca Vasile 
iovårf, calfa de tăbăcar. ve i 
igi Minune?.. întrebă. Minunea nu s'a săvârșit din senin | 
—Suu, tată... $ 
pes ne-a picat din cer... Am ajutat-o cu mâinile ästea, puse la trudă, 
luptă, la zdrobişte şi caznă t.. x 
o Ti tată daj a picată din cer a fost pentru noi, copiii veștri, 
care am fost cruțaţi de aceasta. Ne-am născut dintr'odată în altă lume. r4 
In puf, cum am auzit spunându-mi-se chiar azi... Dar pentru ceilalți?. . 
Pentru sute de mii de suflete, pentru mai mult de-un milion jumătate de clă- 
caşi şi de șerbi, gârbaciul, bătzia la stâlp şi la scară, podvezile, schingiuirile, 
foamea, gerul fără vressc în vatră, nu-s întâmplări nici vechi, nici trecute, 
nici sfârşite. „. Le msi îndură şi astăzi... La dânșii m'zi învățat să gândesc 
i de dânşii să-mi amintesc; aci în camera acessta m'ai învățat când erim 
ga La dânşii, la mâinile lor gândeam, când sărutem mâna ta, tată, 
cu evlavie... Pe urmă, mai târziu, când am deschis ochii, alte învățături, 
cărțile, altă pricepere a vieţii, scrisele şi spusele unui Bălcescu, unui pă 
niceznu, ale Goleştilor, ale Câmpinenilor, m'au întărit în învăţăturile tale... 
Am înţeles că am o datorie... Și ca să mă alătur la clăcaţii din care ne tragem, 
ca să lupt lângă dânșii şi pentru dânșii, am lăsat toate și m am intors în țară, 
acum, când nu mai sunt copil... E o atât de mare nemernicie? Să fie o atât 
de nciertată fără-de-lege?.. Înseamnă că ţi-am călcat numele şi cinstea, 
tată?.. £ 
— Te-ai întors, mințindu-mă !-Inșelându-mă. .. wi 
— Aci recunosc | E singura-mi vină, tată... Te-am mințit şi te-am în- 
şelat, fiindcă mă oprea un legământ să mărturisesc adevărul, Nu puteam 
trăda taina altora... Aa Si, ; 
— Ce mai taină l.. pufni clucerul Neagu, venindu-și în fire şi în puteri, 
după vlăguiala de mai înzinte, Haha 1 Ce mai taină ! Urlă târgul Bucureștilor 
de aşa taină... Un ghidem și doi cârnaţi l., Urlă desculţii şi zamparagii 
măhălălilor, derbedeii fără căpitâiu. .. Nu-l auziși pe Căpitanul Costache ?. . 
Revoluţia lui Papuc, cu un ghidem şi doi cârnaţi! . 
Stroe cobori ochii umiliţi în florile chilimului oltenesc aşternut pe par- 
dosea, unde se mai cunoșteau urmele lăsate de Căpitan Costache: fărimituri, 
ie, nisipul şi noroiul tălpilor de cisme. 
Eo aiat il durea gândul că acum părintele său vorbea aidoma ca 
un Coco Kcnduraky oarecare sau ca acel scârbavnic Căpitan Costache, în 
aceeaşi încăpere unde de atâtea ori îi istorisise cum a cutreierat și dânsul 


Ei 


pèr 158 


MAINILE CARE-ȘI ADUC AMINTE. IH 151 


ulițele, desculț și flămând fără căpătâiu, la începutul veacului, Acum des- 
culţii erau și pentru cl, de cealaltă parte. Desculţii, flămânzi, robii pământului. 

Două lumi. Mereu acelezşi două lumi. 

Scuturându-și şovăiala din glas, urmă mai repede, mai aprins, dintr'o 
suflare: 

— Dar minţindu-te și înșelându-te, tată, mă susținea credința că ai să 
le înţelegi toate, când va fi să le afli. Că ai să le incuviințezi. Că ai să-mi dai 
dreptate deplină. Și că ai să le socotești cea mai firezscă încheiere a învăţă- 
mintelor pe care le-am primit aci, în încăperea acessta l.. 

— Eşti nebun cu desăvârșire?,. strigă clucerul Nezgu. Cum poți?.. 

De sstă dată Stroe a fost Cel care n'a luat seamă la întrerupere. 

Urmă, înlăturând el cu mâna și cu gestul obișnuit al părintelui său, vor- 
bele străine de cele ce voia să spună: 

— Lisă-mă să sfârșesc, tată !., Aci, în camera acessta, mi-zi istorisit 
odată, nosptea dela h:nul din Moldova, spro:pe de Căliman... Tin minte 
limpede, Aveam doisprezece ini... Ţin minte și pentru ce m'si dcjenit și 
m'si judecat... Fiindcă mă purtisem uit, atunci, da ! Mă purtzsem urit 
și netrebnic, ca un puiu de ciocoiss, cu un bäist dela curte, de jos, dela cdăile 
slugilor, un descult, un fecior de şerb, un argăţel dela er jduri. Il înjurzsem, 
il lovisem cu biciul, îl căle; sem în picioare... M'si muștruluit cum meritam, 
Şi ca să-mi intre bine în c:p obârșia noastră, ca să nu mă simt ccborit cu 
hârzobul din cer, ca să-mi d:u seama ce inseemnă pulberea și nămolul de 
unde ne-am ridicat, de unde ne-ai ridicat tu, tet, mi-i povestit nozptea 
de atunci... Uite, stăteai la m;să, de partea acessta.,. Eu în picioare... 
Istoriseai... Eu ascultam... Ascultam și în aceez și vreme vedezm, trăiam, 
luam parte... Vedeam, suzesm şi simţezm cum plcua în cgrzda unde iţi 
poposit pribegi... Simţeam cum picurii din stresșina h: nului ti-au amintit 
picăturile dela roata morii din Vardari... Cum su sunat în copilul care erai 
atunci, glasurile cărăușilor: « Acasă, pă Jii le. Cum a crescut hotărirea să 
pleci şi să fugi acasă, la satul, la locul nostru de baştină, pe Jii... Cum te-ai 
ascuns sub coviltirul chervanului, lăsându-ţi în urmă fratele şi sora mai mare. . . 
Dar mai ales cum, inainte de a pleca, te-ai strecurat să scotocești în desaga 
voastră săracă un talisman... Cureaua cu cere a fost legat de stâlp, bunicul 
nostru, Mihai sin Oprea din Vardari şi pe care a rupt-o cînd a plecat în lume, 
rătăcitor... Ai căutat-o şi ai tăiat o bucată, s'o porți cu tine în lume... Ca 
să nu uiţi; cum o luase și el, ca să nu uite.,, Ai tăiat o bucată: cealaltă aì 
pus-o la loc pentru fratele și sora mai mare, unchiul Pavel şi tuşa Simina... 
Era singura moştenire părintească, singura amintire, cu care ai pornit să-ți 
faci visța... O păstrai, In lada de colo, în sincturi, cu buni şi cu odoare, o ® 
păstrai... Atunci, te-ai ridicat dela mzsă, si deschis capacul, si sccs cureaua 
şi mi-ai dat-o s'o pipăi... Curezua cu care fusese legat la stâlp si bătut, schin- 

giuit, bunicul nostru, Mihzi sin Oprea din Vardari !.. Cum puteam s'o uit 
aceasta, tată?. . Ceasul acela s'a întipărit pe vecie... a Acasă, pă Jii ls, Cu 


152 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 

talismanul acela, plecaseşi tu, acasă pe Jii, copil care nu împliniseși nouă ani. . . 
lar eu, la rândul meu, copil de doisprezece ani, m'am frământat multe şi 
multe nopți, gândindu-mă la tot ce-ai istorisit, visând și trăind, tot ce-ai 
simţit și-ai trăit, tu tată... Atât de adânc s'au întipărit, încât întorcându-mă 
în țară astă primăvară, când am ajuns la hotar, nu aci, în Bucureşti, acasă, 
am venit întâi... Intâi acolo m'am dus, de-a-dreptul!.. Acolo, pe Jii, la 
Vardari !. . NAR, . 

Clucerul Neagu se aplecă pe scaun spre fecioru-i mai mare, să-i soarbă 
cuvintele cu lăcomie, A 

— Cum? Ai fost tu acolo, pă Jii?,. Ai fost tu la Vardarii noștri, Stroe?. . 

— Da, tată. r 

— Şi nu mi-ai spus nimic? 

— Puteam spune?., Nu era încă vremea... 

Neagu Vardaru ar fi voit să adaoge potop de alte întrebări: Ce e acolo 
Cum e acolo?., Ce-ai găsit?.. Spune-mi, căci eu n'am mai ajuns niciodată 
acasă, pă Jiil.. = 

Dar își înnăbuși nerăbdarea care îi frigea buzele, EK . 

Pentru întâia oară se simțea vinovat față de sine, de copilăria lui, de tine- 
reote. i 

ps amar şi copleșit de nimicnicie, își aminti că singura dată când se mai 
gândise în anii din urmă la Vardarii lor de obârşie, a fost nu demult, când 
începuse să-şi împlinească nesaţiul vechiu de pământ, ochind măcar trei 
moşii să pună stăpânire pe ele: una la poale de munte și la deal, alta la şes, 
cealaltă la baltă. Dintru'ntâi cu Vardarii se încumetase să înceapă. Acolo 
il mânase nesațiul. Dar Vardarii ajunseseră moşie mânăstirească, de danie. 
Nicio nădejde să-i mai încapă în mână. 

Adevărat, pornise şi altă dată, într'altfel, să-şi vadă locul de naştere. 

In tinerețe, când se prenumărase printre pandurii lui Tudor, căpitan 
de poartă. Poate chiar din această pricină, fără să-și lămurească deplin, răs- 
punsese atât de grabnic la chemarea Vladimirescului. 

Nici atunci tasi, n’a mai ajuns ecasă, pă Jii. L-au mânat sorții luptelor 
şi poruncile lui Tudor, tot spre alte olaturi de ţară. Pe urmă, l-a luat viaţa, 
grijile, luptele lui, biruinţele lui, însurătoarea, copiii, casele acestea ale tagmei 
şi cinului, în care a răzbit. Cum să întrebe? Cum să se mărturisească ? Ce-ar 
fi înțeles Stroe din toate? 

Stroe i-a dat însă răspunsuri la toate, fără să mai aștepte întrebări, 

Pustiitoare răspunsuri. : : 

— Da, tată!.. povesti. Am fost la Vardarii noștri. Mai cuminte să nu 
* mä msi fi dus... Pustiu... Niciun sălaș omenesc... Țipenie... O biseri- 
euță de lemn ruinată, O cucuvea cobind în clopotnița spartă L : Numsi movili 
„de pământ, bordeie scufundate în bălării, livezi în paragină, cioate, pomi 
„diungi... Un cimitir, câteva cruci putrede... Toţi s'au risipit... Toate 
s'au năruit... Satul nu mai este... 


| 


MAINILE CAWE-ŞI ADUC AMINTE, I 153 

Clucerul Neagu îngână, refuzând să creadă: 

— Satul nu mai este?,, Cum asta?.. Nu se poate, Stroe... 

— Etot ce-am văzut, tată... Un sat care nu mai este.. , Șters de pe 
faţa pământului... Am rămas numai noi să-i purtăm numele. 

— Noi, şi o moșie !,. rosti Neagu Vardaru. Moșia Vardari, trei mii de 
pogoane, pădure, râu, pășuni, luncă, o mie opt sute de pogoane de arătură. .. 
Pământul a rămas. Moșia a rămas... 

Stroe încuviință, cu un surâs mustrător, 

Acum el se simțea în drept să mustre, 

— Știu, tată!.. Moșia există. Dela tine o ştiu, am auzit acum patru- 
cinci ani, când voiai s'o cumperi... 

—N'ar fi fost bine?.. S4 ne întoarcem stăpâni, acolo unde neam de 
neamul nostru au fost șerbi ai pământului, legaţi la stâlp, scoși cu harap- 
nicul la plug... 

— Adică să robim noi pe alții, tată !.. Să asude alţii, robind pe pământul 
unde au robit bunicii şi străbunii noștri? 

— Ce fel de vorbă e aceasta ?.. se încruntă clucerul Neagu. Iarăşi nu-ți 
dai seamă ce-ţi spune gura?.. 

— Imi dau seamă perfect, tată !.. Dacă ai fi cumpărat moșia, ce-ar fi 
insemnat altceva ?,. Noi, din neamul robilor de ieri, am fi avut alţi robi s'o 
lucreze astăzi... N'aveam s'ọ lucrez doar eu cu palmele mele !.. Nici Barbu, 
nici Mihai, nici Zincuța... A purtat însă grijă întâmplarea, să ne apere de 
asemenea prea ferice întorsătură a soartei... Ne-a cruțat... Nici moşia 
nu-i de vânzare; nici satul foştilor robi nu mai este... Am rămas noi, Var- 
darii, să ne căutăm robi în altă parte, la alte moşii, pe care le-ai cumpăr: 1 
şi ai să le mai cumperi, tatăl.. Aşa cere tagma noastră, de-acum ! 

Cuvintele au căzut greu, fără ocol, apăsate. 
| fn lăți o tăcere încărcată de duhuri vrăjmașe, amenințătoare, între tată 
şi fiu. 

Numai flacăra lumânărilor din sfeșnice pâlpâi sinistru, făcând să joace 
pe peretele alb umbrele negre şi uriașe, faţă în față, 

Clucerul Neagu îşi privi feciorul posomorit, Cât de străin și îndepărtat 
îi era iarăși! 

El nu așa văzuse lucrurile. Și nu se putea opri dela gândul că Stroe are 
totuşi dreptate. Aceasta era anevoie s'o ierte. 

Inima îmblânzită de înduioșarea amintirilor vechi, se înnăspri din 
nou. Degetele frământau în gol, căutând boabele mătăniilor. 

Răstit, întrebă: 

— Acum, îmi dai tu învățăminte?.. Pe ce lume te crezi?.. 

Stroe îi răspunse calm: 

— Tată, încă n'am isprăvit ! Așteaptă să vezi până la capăt, încheierea 
învățămintelor tale. 

— Sfârşeşte, te-am răbdat prea mult ! 


154 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Păşind repede, sprinten, avântat, Stroe se îndreptă spre polița dintre 
ferestre, unde de patru ceasuri aștepta sub colțul de opreg, scula, talismanul, 
trofeul său, m Si i 

Il ridică, desfășurându-l din scutecul Curierului lui Heliade Rădulescu 
şi îl înfățișă pam S E 

— Ía tru a sfârși, bi 

nees ai, întrebă clucerul Neagu, apucându-l în mână, poate fără 
să-şi dea seama prea bine, poate, numai fiindcă simţea nevoie să cuprindă 
ceva între degete, în lipsa mătăniilor? Ce e ăsta ?.. - | 

— Vestitul gârbaciu al Căpitanului Costache, după care suspina atât de 
nemângâiat, tată !., ’ 

— Şi ce caută-ia tine?.. Cum a ajuns în casa mea?.. 

—] l-am smuls cu din ghiare. N'a povestit ?. . r 

— Ahal.. Cu -dsta, care va să zică, te-a plesnit când te-ai încumetat 
să te repezi la dânsul, în streie de derbedeu şi în fruntea derbedeilor ?. . . 
Acesta ai sjung? .. Tar eu, zilele ăstea mi-a fost dat să le trăiesc ?, E Copilul 
meu încăerându-se pe uliţă şi bătut în văzul lumii, de-un hsidău al Agiei Pie 
Acestea sunt roadele invătămintelor, pe care le-si primit dela mine, în încă- 

ca asta, nenprocitule ?, . | 
Cioară Nezgu înălța glasul treptat, spumegând de mânie, pe măsură 
ce treptat i se lămurea în cuget desfășurarea episodului din uliţă, aşa cum 
il zugrăvise Căpitan Costache, 

troe zâmbea din ce în ce mai senin. > - 
ei te mai rânjești?.. răcni clucerul Neagu, vânzolind gârbaciul în 
m ână. Ai sjuns în cel din urmă hal al nesimțirit. 

— Eu cred că te inșeli, tată. | 

— Mă înşel?,. Ce altă ocară și ruşine a bătrâneţelor mele, mă mai poate 
aștepta mâine, după ce copilul meu, care poartă numele meu, a fost șmotrit 
de-a-valma cu zamparagii ulițelor?. . 

— Te ingeli, tată l.. vorbi, Stroe, dându-și capul pe spate, cu o sumeţie 
juvenilă și cam teatrală, molipsită dela generația sa romantică de bonjurişti 
şi duelgii. Mă prețăluieşti cu o măsură prea scăzută. Cum crezi că aș fi în- 
durat ca un obraz al Vardarilor, să fie măcar atins de-o labă a şnapanilor 
dela Agie?. . Unul din noi doi ar fi fost mort: ori eu, ori Căpitanul Costache. sš 
Uită-te la obrazul meu l.. Este vreun semn, vreo Vârcă, vreo sgârictură?. . 
Curat și nevătămat, cum mi-e cugetul, tată !.. Iar obrazul lui l-ai văzut? . 
Am plătit pentru toti cei care-l blestemau și-l blestemă. . . Vărgat de sus 
până jos, în dreapta şi În stânga, sângerat de gârbaciul lui, de mâna mea, tată | 

In sufletul clucerului Neagu luptau năvalnic două simțăminte ciudate 
y Pe de ni îl uşura încredințarea că obrazul feciorului său nici n'a 
fost atins şi că dimpotrivă, Stroe dăduse sbirului dela Agie o binemeritată 


MAINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE. Iti 155 
scărmăneală. Pe de altă parte, îl îmbulzeau celelalte tâlcuri şi urmări ale faptei. 
Cum se împăcau toate, cu răspunsul pe care îl așteptau a doua zi dela dânsul, 
Marele Vornic Vilara şi Vodă Bibescu? 

Stroe arătă pe rând, spre gârbaciul din mâna părintelui său şi spre lada 
ferecată cu încuietori şi cercuri. Visteria sineturilor, a banilor și a scumpe- 
turilor puse la păstrare. 

Le arătă pe rând și rosti cu aceeași sumeție tinerească; 

— Încât tată, acessta e încheierea învățămintelor tale, din încăperea de 
aci !.. N'au fost pierdute L.. Am adus, la odoarele de familie ale neamului 
nostru, al Vardarilor, alt talism:n... Bunicul, Mihai sin Oprez, clăczş din 
satul Vardari, şters astăzi de pe faţa pământului, mzi mult nu s'a putut în- 
cumeta... A rupt cureaua cu care era legat la stâlp, bătut și schingiuit.,. 
A rupt-o şi a plecat în lume să moară pribesg... După cincizeci de ani, 
nepotul i-a dus mzi departe fapta... A smuls gârb: ciul cere lovea şi l-a întors 
în obrezul celui care lovea !.. Aceasta se poate numi o fără-de-lege, tată?., 
Eu socot că el nu mă blestemă din mormânt. Când am lovit cu sete, parcă 
simţeam că i se întorc oasele ușurate, acolo, unde se află în mormântul pe 
care nimeni nu-l știm... Iată, ce czută gârbaciul aci, tată 1. Să-și găsească 
loc în sipetul de colo, alături cu crâmpeiul vechiu şi putred de curea... Să 
ioan hrisoavele, documentele, talismanele nocstre de familie, ale Varda- 
ilor t 

Clucerul Neagu răsucea gârbaciul în mână. Lupta din el nu-şi afla des- 
legate. 
Poate ar fi rămas asa, s'o macine în sine, până în zori de zi, 

Dar înfierbântat de propriile-i cuvinte, Stroe rosti o necugetută între- 
bare: 

— Şi nu e așa tată, nu e așa că acum nu mai poți primi diregătoria cu care 
te îmbie Vodă Bibescu şi Vilara? 

— Aceasta mă privește pe mine ! se incruntă clucerul Neagu, 

— E cu neputinţă, tată. 

— Am ajuns să-mi dai tu lecții acum?,, 

— Nu tată, numai îţi amintesc... 

— Ce-mi aminteşti ?.. Ce vrei să spui?.. 
— Îţi amintesc învățămintele tale, de aci, din camera aceasta, tată | Le-ai 
călca în picioare... Eu nu le-am călcat... 

— Cum îndrăznești să-mi vorbeşti astfel?.. se înălță clucerul Neagu, 
rostogolind din nou scaunul, 

Srroe se ridică și el. 
Amândoi, stăteau faţă în față, stâncoși cum le era firea Vardarilor, cer- 
cetându-se în ochi. 

— Cum îndrăzneşti?.. repetă clucerul Neagu, strigând. De unde ţi-ai 

luat dreptul și cutezanța să mă înfrunți cu poveţe, mucosule ? Șterge-ți mucii 
dela nas şi apoi vorbeste! ` 


A 56 VIAŢA ROMĀNEASCĂ 


— Nu fac decât să-ți amintesc învățămintele tale, tată E Te lepezi atât 
de uşor de ele?.. Nu pie teamă de blestemul celor din mormintele, despre 

-mi spuneai atunci ?. . | 
i ese Neagu răsuci gârbaciul Căpitanului Costache în mână. Nu-și 
lovise niciodată feciorul. Il dojenise cu asprime, îl muștruluise amarnic când 
era copil, îl mustrase răstit și acum când îi înficrase musteața și îl scuturase 
de piept mai adinecri, dar nu-l lovise niciodată. 

lar în acea clipă, fiindcă nu avea ce-i răspunde, abia se stăpâni să nu-l 
croiască peste obraz cu biciul Căpitanului Costache. Ca să îndepărteze dela 
el ispita, svârli gârbaciul jos, după boabele mătăniilor de chihlimbar. 

Răcni: 

— Am isprăvit | Pleacă din ochii mei !.. Mâine să-ţi strângi calabalăcui 
şi să te pregăteşti de drum. Ai să te întorci la învățătură l.. Ai înțeles?.. 

— Nu plec din ţară, tată. 

— Cum? 

— Rămân aci la datorie ! 

— Datorie ?.. Îţi daw ţie datorie și revoluție şi rebeliune, să nu le poţi 
duce |... 'Te leg burduf și te scot din țară!.. Te smulg eu din mijlocul zam- 
paragiilor şi desculților |. . Ă A 

— Cam greu, tată! Mă simt mai bine între dânșii decât ai să te simţi 
tu, cu cinstea şi cu vaza de-o viață întreagă, ajuns slugă alături de Căpitan 
Costache la toate stârvurile lumii moarte, pe care le slujeşte el. 

Neagu Vardaru încleștă pumnii, cu vinele tâmplelor din nou umflate și 
cu albuşul ochilor din nou sângeriu. 

— Miina i.. mugi. Pleacă din ochii mei, să nu intru Într'un păcat! 

Stroe îl privi drept în ochi. 

— Mai bine ar fi să intri în asemenea păcat, decât să-l săvârșești pe cc- 
lälalt, tată, atunci când vei primi să fii alături de dânșii, împotriva noastră. . 
Acela va fi păcatul de neiertat; fără-de-legea cea mare... Eu însă tot nădăj- 
duiesc, că n'ai să primeşti până la urmă... Ţi-ai träda și ţi-ai pângări 
mâinile care tremură |.. 'Tremură de pe acum... De scârbă tremură, 
tată l.. 

— "Țicălosule |... Cum cutezi să?,. Se raai 

— De scârbă tremură, tată, fiindcă ai să le întinzi atâtor mâini de trântori 
şi de schingiuitori ai neamului nostru ! Ai neamului nostru, de care te lepezi. . - 
Uite, cum tremură... 

Mâinile clucerului Neagu tremurau întradevăr, 

Deocamdată de clocotul din el, nu de viitoarele scârbiri. 

— leşi l.. gemu, înălțând amândoi pumnii scuturați de spasmuri. leşi ! 
Piei !.. Intră în pământ să nu te fărâm cu mâinile ăstea, puiu de 
năpârcă ! 

Stroe se indreptă spre ușă, păşind fără să aplece, pocăit, fruntea, ca după 
judecăţile de altă dată. 


MAINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE, Iii 157 
Afară, în sală, lumina un opaiţ. ş > 
Dintr'un ungher de umbră, se desprinse să-i taie calea umbra fratelui 

mai mic, Mihai elevul dela Sfântu-Sava. 

Tresări. 

Il mäsură färā prietenie, 

Intrebă fără căldură, cu asprimea Vardarilor: 

-— Ce cauţi?,. Ce vrei?.. Ce umbli ca strigoii?., 

Dar Mihai îl cuprinse de după gåt, destăinuindu-se în şoaptă: 

— Lasă-mă să te îmbrățişez, bie Stroe! Ce bine-mi pare că şi tu eşti 
de partea lor!,. 

— Nuci treaba ta! Acestea nu's de vârsta ta... Du-te la culcare ! 

— Cum poți vorbi nşa, bie Stroe?.. Cum nu's de vârsta mea?.. Acestea 
au vârstă?,, Nu ştiam, nici cu, nici Barbu... Ne temeam,.. Tu nu spuneai 
nimic. Veneai, plecai, te întorceai, erai sfinxul nostru... Te mai şi invi- 
nuiam l.. Acum, am auzit tot... 

—- Frumos e să asculți la ușă?.. zâmbi Stroe descruitat, netezindu-i 
mâna caldă, frățezscă, adusă rotund pe umărul său, Frumos l.. Ce-are să 
spună mademoiselle Vanda, când va =fla?,. 

— Nu râde de mine... E ceva mult mai serios, bie Stroe!.. N'am obi- 
ceiul să ascult la uși. Treceam... Teta răcnea... Tu nu te lăsai mai prejos. 
Parcă se băteau munţii în capete, ca în poveste. 

— Vardarii !.. zâmbi Stroe. 

— Vardarii, adevărat... Se ciocncau Vardarii în capete l.. M'am oprit 
să ascult... M'au podidit lzcrimile în ochi, când am ințeles. Și tu, va să zică 
și tu? Eşti și tu legat de jurământul frăției şi dreptăţii ?.. Noi la fel; eu, 
Barbu, aproape douăzeci din şcoală... lar ca niște proști, ne feream și ne 
ascundeam de tine, în loc să căpătăm sfaturi... Hai în odaia noastră | Hai, 
să-ţi spunem tot... ~ 

— Dar trebue să plec, Mihai. 

— Unde să pleci? 

— Unde mi-e rostul. Oriunde, în afară de aci! Mă apasă zidurile ace- 
stea... Mă înnăbușă,.. Se surpă tavanul acesta pe mine... 

Mihai suspină. 

— Şi asta tocmai acum, bie Stroe t., 

— Lasă, că nu se sfârșește lumea... Abia incepe... 

— Drept... Abia începe. De-ar începe mai repede !.. 

— Fii fără teamă, Mihai! Va începe... Se apropie ceasul... 

— lar noi, cui rămânem? y 

— Port eu grijă... 

— Nu ne părăsi, bie Stroe !, . Hai, să știe şi Barbu 1.. Să te îmbrătișeze şi el... 


Sprijinit în coate pe tăblia mesei, clucerul Neagu își astupase ochii și fața 
cu palmele, 


e 
158 3 VIAȚA ROMÂNEASCĂ a 3 


Cufundat așa în amarul și în clocotul mâniilor sale, încerca să se rupă 
de lumea din afară. Să nu mai vadă nimic. Nimic să nu mai audă. - 
Incerca să coboare în cl. Să cerceteze în el. Să afle înlăuntru, răspun- 
surile pe care nu le-a putut da feciorului răzvrătit, dintr'odată străin și vrăjmaş. 
Pâlpâirile lumânărilor sfârâind pe sfârșite în sfeșnice, întradevăr nu le 
vedea. Nici umbra sa spătossă, nemăsurat înălțată pe zid până în tavan şi 
de-acolo aplecată de mijloc deasupra lui, ca o altă făptură a altor tărâmuri, 
uriașă, nezgră şi tainică, parcă întrebătoare, parcă isceditoare, parcă înduio- 
şetă de marea-i singurătate. 
Acestea nu le vedea, căci își căpăcise lumina ochilor, cu latul pal- 
melor, 
Dar lumea din afară, tot pătrundea în el prin auz, 
Şuroia în ferestre ploaia așternută pe îndelete, pe durată îndelungată de 
belşug, după bezmeticul zăpor dela nămiază, Din casă, străbătu bătaia pen- 
dulului sunând ceasurile, Unu... Două... Dout şi jumătate, după miezul 
noptii... Numai atât?,, Ii părea că trecuse nessemuit msi nesfârșită vreme. 
O zi și o noapte... O săptămână... Un an... O viaţă întresgă... 
O viață întrezgă, dintr'odată zădărnicită, pulită de miez și de răsplata 
strădaniilor, de roada atâtor îndârjiri, 
Mai sună apoi stăruitor într'un târziu și o bătaie de deget în ușă. 
Desfăcându-și palmele de pe obriji, întrebă răstit: 
— Cinc-i?.. Nu v'ați aciuat, să mă lăs:ţi în pece?.. Intră!.. 
Slujnicuța cea zgåtie, Pachiţa, răsări în prag smultă la cap şi somnoroasă, 
îngăimă împleticindu-se în vorbă. 
— Mă iartă, boierule !.. Nu voiam să... Dară... Să vedeţi, că... 
— Spune ce vrei?,. - 
— Vă caută cineva, stăpâne !.. 
_—— Iarăşi mă mai caută cineva?.. N'au mai isprăvit?.. Ce-i noaptea 
ucessta, vecernie ?.. Ce-i czsa asta, hen? 

— De !.. Eu nu's de vină, stăpâne!.. Dacă așteaptă?,. Vă tot caută 
cineva de trei ce;suri... Zice că ştie Măria-Voastră !.. Pârvu, îl chiamă... 

— Pârvu... Pârvu Dosotei?.. ~. 

— Da, stăpâne !.. Pârvu Dosotei, cică îl chiamă. 

— Ce mai aștepţi?,. Pofteşte-l aci !.. Să intre! 

— Acilea, în casă ?.. 

— Dar unde?... Nu pricepi româneşte?... Mișcăl... 

— Vedeţi, că e un fel de țărsn.., Un fel de pendur bătrân, stăpâne l.. 
Tot pe la bucătării şi pe la odăile argaţilor a stat... 

— Chiamă-l zei, îți spun! Pofteşte-l îndată l.. 

Pachiţa s'a supus, dând fuga la bucătării, prin firidele lungi şi întune- 
cosse, unde fumegau opsițele cu uleiu de rzpiță. 

Clucerul Nesgu s'a desprins de pe scaun să iasă întru întâmpinarea prie- 
tenului din tinerețe, a 


MAINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE. IH 159 


Pe chipul său nu mai tresălta însă nimic din neastâmpărul voios de acum 
patru ceasuri, înainte de sosirea Căpitenului Costache și înzinte de răfuelile 
cu fecioru-i mai mare. Toată bucuria era stinsă, Se mișcă greoiu, cu picioare 
de plumb, cu mădularele si: mac, cu inima seacă, Se abătu în cealaltă încă- 
pere, să scotocească În sertarul dulepului, slt şireg de mătănii, Măcar să nu 
= poticnească la vorbă şi la cuget, din lipsa tabieturilor intrate în 
sânge. 

Șiragul celălalt de mătănii era nou, încă nefolosit, «dus plocon de kir 
Postolaki, după o raită la neguțătorii din ostroavele şi bazarurile Levantului. 
Boabele de chihlimbar atârnau mzi greu în şnurul de mătase, lunecau mai 
anevoie la pipăit sub degete, nu căpătsseră încă nicio căldură. Clucerul Nezgu 
le prăfiră în silă, cum se plânsese Căpitanul Costache că nu se simte la înde- 
mână cu gârbaciul cel nou, 

Aşa l-a găsit în mijlocul încăperii, prubuluindu-le fără tragere de inimă, 
Pârvu Dosotei când a intrat pe uşă. 

S'au măsurat din ochi, 

Tar pornirea să se cuprindă frățește peste grumaz, să se strângă în braţe 
ca doi vechi fraţi de cruce, s'a desghiocat dela sine ca o coajă uscată de pe 
dânșii. Nu-şi mai avea rost. Nu msi răspundea la nimic. 

Amândoi au înaintat stânjeniți unul către altul. 

Pârvu Dosotei întinse mâna, 

— Bine te găsii, frate Nesgule ! 

— Bine-ai venit, frate Pârvule | 

Fostul prietin şi tovarăș din tinereţele clucerului Neagu, rămăsese tot 
uscățiv, costeliv, ascuţit, cu ochi rgeri de erete, spropisți de rădăcina n:sului, 
doar cu mustăţile albe acum, doar cu părul şi tâmplele sure, Purta cioareci 
de aba cu găctane negre, botfori de iuft, fermenea scurtă, junghere și pistoale 
la taclit, 

Era scăldat de ploaie. Se scutură ca un câine. - 

- Roti privirea pătrunzătoare la rămăşiţele clondirelor din care se îndes- 
tul-se Căpitanul Costache, la beclivalele şi sarziliile bonzăite de muște pe 
tăvile de argint, la bosbele de chihlimbar împrăștiate pe jos, la gârbaciul cu 
varvarichiurile încolăcite ca un ncd de vipere, 

Apoi, semn că s'a dumirit, rosti cu o zâmbire muşcătoare în colțul bu- 
zelor, sub musteața ghimpoesă: 

— Adică, bine te găsii şi nu prea, Nesgule frate !.. Bine, fiindcă văz 
urme de chef şi veselie | Bine şi nu prea, fiindcă văz urme de încaier şi gâl- 
ceavă l.. Mă tem că picai ca musca în lepte acru... Ce fu?,, 

— Nimic |.. răspunse cu glas strepezit clucerul Neagu, -intorcând ochii 
dela scârbavnica privelişte. Treci cu vederea !.. Ca la asemenea ceas... 
Stai l.. 

Ii arătase scaunul pe-care şezuse Căpitan Costache. 

Pârvu Dosotei s'a aşezat pe scaunul unde a stat Stroe, 


sto VIAŢA ROMÂNEASCĂ 

— N'am a sta mult !.. vesti, ştergându-și fruntea de apă cu latul pelmei. 
Câteva vorbe... Stătui desti } pă la grajduri şi pă la bucătării așteptând... 

Clucerul Neagu se miră. 

— Cum asta?.. Habar n'avui! Nimeni nu-mi spuse... 

— Ce mai întrebi cum?., Nu-i lăsai eu să-ți spună. Pentruce brânză 
și-ar fi spus?.. Aveai ale tale. Lăsai să isprăvești cu elel.. 

— Dar pe tine te aşteptam, Pårvule l.. vorbi clucerul Nesgu, sẹșezat pe 
celălalt scaun şi muncind între degete boabele mătăniilor cu care încă nu 
era deprins. Pe tine te aşteptam... 

—0 fi! Nu e pentru cine se pregătește, ci pentru ăl de se nimereşte.. . 
Când venii întâi, dădui peste zabetul dela Agie, Căpitan Costache, Chiorul |. . 
Inalţi şi aleşi mosafiri te caută acum cu lumânarea în faptul nopții, Neagule 
frate |. . $ 

— Nu eu îl chemai.., El veni... 

— O fi şi aial.. O fi știind el la cine vine şi de ce vine !.. Te lăsai deci 
cu dânsul și mă dusei la grajduri. Acolo, dădui peste oameni de teapa mea. . . 
Stăturăm de cislă şi de voroavă... P'ormă când Căpitanti Costache se în- 
dură să plece, încercai din nou să răzbesc până la tine... Imi spuse o pu- 
ştancă de fată, că nu-i chip!.. Măria-sa boierul e în sfat dă noapte cu fe- 
ciorul äl mai marel., Trăsei atunci o fugă la colțul uliței, să-mi vestesc şi 
cu feciorii mei, să mai aştepte. Mă întorsei la butătării,.. Și mă pusei pă 
vorbă din nou, cu alte slugi... Aflai una și alta... Acum, m'am dus iarăși 
în uliţă să le spun feciorilor dân ploaie, că-mi vine şi mie rândul să intru 
în divan, să nu-şi piardă răbdarea. .. După care mă înfățişaiu, cum te-am ve- 
stit, că o să te calc în noaptea asta la orice ceas o fil.. Lată-mă-s 1... Ce faci, 
Neagule frate?.. CE facem?.. 

Neagu Vardaru înălță sprâncenile: 

— Nu pricep!.. Ce să fac?.. Ce să facem?., 

Pârvu Dosotei sări în picioare. 

— Nu pricepi ?.. Intrebi?.. Atunci dă pomană venii și degeaba aşteptai, 
dacă nu pricepi. Pot pleca l.. 

— Stai, Pârvule frate |.. Stai jos !.. îşi chinui clucerul Neagu mătăniile 
între degetele noduroase. Stai să ne lămurim !.. Despre ce e vorba?.. 

— Despre ce alt, decât despre ce umblă în țară, Neagule?,, Se mișcă 
norodul. .. Din nou umblă morţii noștri noaptea, ca pe vremea lui Tudor... 
Se aud venind, ducându-se, cutreierând câmpurile... Tu ăstea nu le vei 
fi simțind şi auzind d'acilea, dintre zidurile ăstea groase... Noi le auzim, 
dân bordeiele noastre... Ne chiamă morţii noștri, să ne ridicăm iarăşi 
să ne căutăm dreptatea l.. Tu ce faci?.. 

Clucerul Neagu privi în altă parte. 

Ocolind răspunsul, îşi aminti de datoriile sale de gazdă: 

— Nu vrei să te încălzeşti cu ceva, Pârvule frate?.. O vutcă?.. Rachiu 
de vișine?.. Ciubuc?,. 


T 


A, 
ă 


MAINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE. 111 16r 
— Mulţumesc ! m'au cinstit ăi Se jduri și i 
grajduri și hambare, cu prăștină 
s'a noastră... i i x 
mică, a pepe ciubuc, nusi dă nasul meu ! Eu am rămas la 
Işi scoase din chimir punga de băşică de bou, cu it, Își 
„cu tutun hăcuit, îşi umpi 
luleaua de lut ars, scăpară din amnar și trase i ne 
pia și pâcâind câteva fumuri. 
— Nu mi-ai răspuns! Ce faci?.. Pentru aia venii 
i-ai fi venii, să aflu... Eu sunt 
gata, cu feciorii, şase la număr Gata s'o pornesc 
fe A SEN ca în lea 
douăzeci şi unu, să ne găsim alt Tudor... să RA 
— Ca să se isprăvească tot ca atunci, Pârvule frate?., 
— Atunci Tudor fu de vină l.. El o greşi... In loc să scurteze câteva 


„căpățini de boieri înrăiţi, în loc să jupoaie dă piele doisprezece boieri di- 


“văniți cum spunea şi să-şi facă opinci, se dădu cu dânșii... Iar dânşii i-au 
mâncat capul, „= Şi au rămas să ne jupoaie ci dă piele, mai departe... Ala 
îi fu prag și pentru ăla plăti cu viața l.. 

— Atât nu-i destul, Pârvule frate ?.. Nu-i învățământ?.. Cum s i 
atunci, la fel cu proba se va încheia și acum... cala 
zei de-ar fi să se întâmple la fel cu proba ! Ce doveleşte?.. Ne-om 
ue acum şi ne-or dobori. . » Sor ridica alţii, altădată și, iar or fi do- 
apă Până ce la sfârșit, tot dreptatea norodului are să biruie !.. Stă 
es .. Stă scris ca în slova Evangheliei... Pentru care lucru, te întreb încă 
tă... Ce faci?.. Eu stau gata cu feciorii mei... Aud că s'au alăturat 
a noi şi psj IEF e omenie și cu evlavia dreptății, din tagma ta de 
acum. ., Tu ce faci?,. ți fac feciorii ?.. Ai f i 
rage saca i 1 fost căpitan de roată, la pan- 

Clucerul Neagu întoarse ochii spre boabele mătănii i, risipi 
e A n pre niilor vechi, risipite pe 

=i Feciorii mei?.. Cu unul dintre dânşii, cu žl mai mare avui răfuială ... 
Imi pregătea bucurie, să-și ușureze sufletul l.. 

— Avuşi necaz cu el? 

— Avui |.. 

= Bănuiesc E „crezu a înțelege Pârvu Dosotei. Se socoate din cin boie- 
resc, Nu mai va s'audă de oful clăcașilor și şerbilor, de unde te săltași ?,, 
Asta fu?.. Pentru aia il răfuişi?.. Astea îţi sunt necazurile ?. . 

EC rara rage aie parte și ocolind ochii de erete ai fostului to- 
ereţe, frământând mătăniile cele noi între 
mărturisi cu jumătate de glas: S Ea S 

— Nu, Pârvule frate !.. Dimpotrivă t.. Vorbea i i 
vântul răzmeriţii în capl.. j oua --- ata 

— Aha !.. Acum mă dumirii!,. $i tru aia i iși i 
aE Și pentru aia il răfuiși?.. Bietul 

Pârvu Dosotei își băgă luleaua de lut ars în chimir, | j i 
. . d în 
şi pistoalele de pandur veteran. S c-ai 


162 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


— Nu mai avem ce ne vorbi, Neagule t: Imi pare e darea 
mai bine să nu fi știut cum cești acum şi care ţi-s inte! za ls 
— Dar stai, omul lui Dumnezeu !.. Stai să ne ţelegem e: ae 
demnă clucerul Neagu, aproape rugător, Stai; ingăduie-mi | -i 
— Cum să ne mai înțelegem, când perar în doui graiuri străine ?. 
lel.. Uită-te la mâinile tale e 
e A a cu mâinile mele?.. E a treia oară în noaptea aceasta. . 


i si tu cu ele?.. Ce vrei dela ele?.. 
ne SRR Eu, nu vreau nimic, Nesgule !.. Mă aere la 
semnul lăsat de glonţ, când erai pändur al lui Tudor şi c capitam 


de roată... Când mă scăpaşi de două ori dela moarte. Odată de mânia ne- 


dreaptă a lui Tudor... A doua oară în luptă, de te zdreli glonțul gg ară 
pe za în locul meu... Așa vorbeai tu atunci?.. Aşa S e 

1 l.. Eu la ăla venii... Văz că ăla nu mai i 
earnan ce vorbi. .. Rămâi cu bine și cu sănătate, în căsoaiele 


tale l., 
— Pârvule !.. Frate Pârvule !.. 


ucerul N întindea mâinile goale după el. ii 
pereti jos. mătiniile tabieturilor de-acum și întindea mâinile goale 


după tovarășul tinereţelor sale, s ; 
Pârvu trântise detunat ușa, în urmă-t. 


Afară, în bezna pustie din preceasul zorilor, ploaia șuroia necurmat În: 


streşini, mărunt fără istov. = 
Şurola, ca într'o anume noapte de departe, undeva la un han de răspântie 


din ținutul Călimanului, în țara Moldovei. Ca într'o anume noapte, de de— 
parte în timpi, într'un leat dela inceputul veacului. DAC 
Tot aşa şuroia ploaia atunci, mărunt, necurmat, dd 


Clucerul Neagu se răsucea în pat scum, fără somn. 

Asculta. Gemea. Ofta. 

Se frimânta, întorcând perna de căpătâiu pe-o faţă ot pe pag T 

Amintirile de-atunci, vechi, depărtate în alte olaturi ie A ăia rara 
;funduri de vremi, îl munceau năsâinic, amestecându-se ca pe 
de istravă cu grăunții serâșnitelor sale mânii de edineaori, care se 3 
zleau încă în ei. Blestemat măciniş! Blestemat ceas! Blestemată para 

De când şi-a înălțat el casa aceasta pe temelii sănătoase și tari, e in 4 
întru meritata pace a bătrânețelor, întotdeauna se „ct e A roua 
alinare la acea răscruce de drumuri de două ori roti Ri eu pur 
în viaţă, 3'0 înfrunte, băiețașul orfan, străin și desculț. 

Toate se legau şi se deslegau în tainice tâlcuri. 

“Toate îşi avuseseră un rost binecuvântat. 


MAINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE. HI 163 


Noaptea de-atunci... Para jucăușă a focului... Feliile de mămăligă rece, 
perpelite la jar, din care şi-au astâmpărat foamea tustrei. ,. Picăturile țârâind 
în streașina hanului, după furtuna năpraznică de peste zi... Clipotul apei... 
Străpungătoarea chemare a morii dela dânșii, din Vardari.,. Boulenii cher- 
vanelor rumegând molcom, cu ochii umezi întorși spre scânteierele focului 
de popas... Cărăușii cisluind cu glasul scăzut la vatra de vreascuri: 4 Acasă 
pă Jii 1». Și crâmpsiul retezat cu un cosor într'ascuns, din desagul de sub 
căpătâiul fratelui şi surorii mai mari, Pavel şi Simina, dormind strânşi unul 
în altul, în cotlonul undezau fost îngăduiţi din milosârdie... Şi talismanul 
acela purtat cu el în sân, de-a-lungul țării Moldovei şi Valahiei, până la mo- 
rile Dudeștilor de aci, unde s'a pripăşit... Şi anii de crâncenă sărăcie, şi 
lipsurile, şi foamea gi frigul şi ghionturile, îndârjirile, învățătura buchilor, 
cele dintâi biruinți, limanul celor dintâi înstăriri; și vaza treptată; şi cinstea 
de care s'a bucurat de îndată înălțat în fruntea breslei; şi copiii crescuți cu 
aspră chibzuială pentru a face faţă cinului în- care a păşit el; și mâinile, mai 
ales mâinile păstrate fără pângăriri şi prihană —la toate gândea, pe toate şi 
le amintea întotdeauna, cu o nestăvilită mulțumire de sine, Era mândru de 
toate. I se cuveneau. Insemnau balsamul răsplătirilor târzii, care să-i aline 
sufletul înnăsprit în bătăliile de fieştece zi. Multe îndurase. Multe pătimise. 
Multe i-au mușcat din carne în tinerețe, din voia bună a anilor fragezi, 
ta care el n'a avut parte și drept. Dar până la sfârșit soarta se îmblânzise şi 
nu se ariitase vitregă cu orfanul descult și pribeag dela hanul Calimanului, 
din noaptea de-atunci, când clipotea ploaia în streasini, ca la roata morii, 
dela dânșii, în Vardari, acasă, pă Jii. 

Nu-l amenința nimic. Nu se clătina nimic în juru-i, Păreau zidite toate 
pe vecie, înfipte pe temelii de piatră tare, ca acest adăpost de tibnă, unde-și 
aștepta odihna și pacea bătrâneţelor, răsplată, 

lar acum, nu-și găsea somn în patul deodată așternut cu spini și cu în- 
veninate, arzătoare urzici. Nu-și găsea loc mâinilor, deodată învrăjbite cu el. 

De trei ori într'o singură noapte, trei perechi de ochi s'au oprit asupra 
lor să le cerceteze și în numele lor să-i judece viața, 

Le cerceta și el, late şi noduroase, brăzdate de urme şi cicatrici, încleş- 
tând in gol pumnii neputincioşi, deosupra învelitoarei de țesătură conahie, 
Le ascundea dedesubt, să-i piară din ochi, Le impreuna sub ceafă, uitându-se 
în tavan și înverșunându-se să gândească la altceva... Răspunsul aşteptat. 
de Marele Vornic Vilara şi de Vodă Bibescu... Răvașele pe care le așteptau 
de sârg Herr Martin Klinger din Hamburg și domnul Iacob Van Hooft, . 
din Amsterdam, Holanda... Bun preţ !.. Buni muşterii l.. Bună începătură, 
pentr a se descotorosi de vechii neguțători ai Levantului, cârcotaşi, telpizi 
şi răi platnici. Numai că înainte de a apuca să încarce în schelele Dunării 
cea dintâi corabie, pe toate le-ar răsturna la clipeală şi le-ar aădărni ci vån- 
toasele răzmeriților, cu turburare în țară şi cu năvală de oști împărătești, . 
Pentru a sugruma din fașă asemenea sminteli ale zamparagiilor și derbedeilor 


te 


5 | 


164 XIAȚA ROMÂNEASCĂ 


care nu «u nimic de pierdut, e nevoie de o mână tare! O mână de fier l.. 
Gândind, se pomeni că mâinile-i ieșeau singure la iveală, de sub ceafă, de 
sub învelitoarea conabie. Mâinile lui... Leşeau la iveală. Li stăteau sub ochi.. . 
Fiecare semn încrustat în piele, în carne, în os, în unghii, îl duceau cu amin- 
tirea la alt ceas din viaţă... La morile copilăriei și tinereţii... La anul de 
pandurie... Pe urmă, îl întorceau cu gândul la cele rostite de fecioru-i mai 
mare, acum înstrăinat de el şi hain; la cele rostite de fratele-i de cruce de 
cdinioeră, Pârvu pandurul, acum şi dânsul străin și vrăimaș. 

Blestemate vremi ! Blestemată noapte !. . 

Un cocoș trâmbița undeva, răgușit. Al câtelea cântat trâmbiţa ? 

Ploaia să contenească, nici când. Șuroiau picăturile ca în streașina hanului 
dela răspintenea de drumuri din ţinutul Căliman; ca la moara din Vardari 
care nu mai este, nimicită de pe fața pământului; ca la morile Dudeştilor 
de pe Dâmboviţa, unde a fost pe rând băiat în procopseală, ucenic, ajutor, 
vătaf, orândar, ca să le fie acum stăpân. t 

Blestemată noapte l.. Și fără de sfârşit noapte... Ce tot trâmbiţează 
în van, cocoşul ăla, răgușit și zălud?.. Nu se mai luminează odată de ziuă, 
să poată ieși din asemenea bezne? 

Mâinile înaintau încet pe învelitoare, ca două broaște țestoase. Dege- 
tele căutau ceva... Nu mătăniile de datină ale tabieturilor de-acum. Alt- 
ceva, mai de demult, mai vechiu... Parcă aveau o voință a lor. ...Poate 
amintirile lor... Fapt e că nu-l mai ascultau. Căutau în dreapta și în stânga, 
ceva, pe învelitoarea conabie. Urcau, înaintau, coborau, pipăiau, căutau... 


Ca să scape de văzul lor, clucerul Neagu svârli învelitoarea în lături și 
„se înălță din pat, în cămaşă lungă, de inișor, cu alesături oltenești de arniciu. 
Trecu în cealaltă încăpere, purtând sfeșnicul cu lumânarea aprinsă, pe masa 
scriptelor şi a psceților, unde-au rămas răvaşele lui Stroe, neisprăvite. 

Işi sprijini coatele pe margine. Își astupă din nou obrajii și ochii, în gă- 
vanul palmelor late, bătătorite, pietroase. ? 

Din nou, umbra-i uriașă și neagră, s'a deşirat pe zid; din nou s'a înco- 
voiat de mijloc, înclinată din tavan asupra lui în marea-i singurătate, ca 0 
tainică făptură a altor tărâmuri şi lumi, aplecându-se să-l cerceteze cu răb- 
durie luare-aminte, întrebându-l, așteptând. 

A stat așa îndelung. Ploaia clipotea fără istov În streșini, în crengile clă- 
tinate afară cu foșnete ude, în ferestre, în auz, în amintiri. . . Era, da ! era 
o moară undeva... Era undeva un han... Era cândva un orfan pri- 

beag și desculț... Erau toate, odată, demult, la început de veac... 
Și era mai târziu; a fost mai târziu, unul “Tudor din Vladimiri... Unul, slu- 
gerul Tudor, care a. ridicat noroadele țării din obidă, să-şi ceară dreptate 
şi să şi-o facă singuri dacă alții nu le-o dau... «Ehei ! Bă Neagule, bă Var- 
darule frate, tu eşti nădejdea mea 1.. Trei roate de voinici ca tine să simt 
alături, că naș mai avea nicio grijă, bre frate !.. Știu cu că v'aţi învrednici 


MAINILE CARE-ȘI ADUC AMINTE. 10 165 
paN să suciți cu mâinile voastre gâtul cloncanilor... A noastră ar fi țara 
ti pa pae Neagule t.. Adică a voastră, că eu imbrăcai cămașa morții ts 
Era are pua departe, din afund de timp, dintr'o noapte ca aceasta, 
sp ri, În ta ră, într'o colibă de cetini, în primăvara leatului apt sute 
tree ci şi unu, luna lui Mărţişor. Ti suna glasul din afund de fântână pă- 
ie „ unde i-au aruncat leşul după ce l-au ciopârțit cu integanele să-i piară 
it af dea re Su din Vladimiri; a fost unul Nesgu al lui Mihai 
in vardari... Pe unul l-au ucis arnăuții lui Ipsilanti sii 
zisa ne i tu lui Ipsilanti şi i-au 
acre zau ântâna părăsită... Dar celălalt? când a murit? cine-l 


Ploaia şuroia n it, măru 
ccontenut i ; H â A 
E see „ mărunt, fără istov, ca în coliba de cetină, de- 


à Cind clucerul Neagu şi-a desprins palmele dela ochi, în ferestre mijea 
n început de zi vânăt și turbure, sleit, mohorit, cu zările perdeluite de 
fuioarele sure ale norilor. 
Acuși, va bate în poartă olăcarul Marelui Vornic Vi 
: Vilara, dacă nu ce 
any l ornic j; t cumva 
ie pi Costache în carne și oase, să capete răspunsul aşteptat de Vodă 
Acuşi, se va înfățișa celălalt olăcar, dela consul 
icar, ate, pentru răspunsuril 
pe on rar de sârg grânarii porturilor din mările it pei 
ru ucerului Neagu, mătură cu latul palmei de pe masă, răvașul ne- 
să cu rate domnului Iacob Van Hooft, din Amsterdam, Holanda. 
220 pa ti în văzduh, Se legănă deasupra tăvilor și a nenumăratelor 
EEn care și-a innecat amarul și obida Căpitan Costache, din pricina 
îotinpiă ii ou on iunie derbedeu al uliței, care a ieşit din pământ să-l în- 
runte a ponm a intrat, Se legănă, plutind în văzduh și se așternu oblu 
iaca ciul cu varvarichiurile încolăcite în mijlocul odăii ca un nod de 
Clucerul Neagu nu-și putu strămuta ochii i 
a i, dela cozile lucii de vi 
pae. sub foaia cu adresa domnului Iacob Van Hooft, dik Aiei 
poe a Se răsuci pe scaun. Era să se ridice. Il împingea o putere străină 
pă a i rea ee: dârz locului, rezemat de spetează cu palmele pe genunchi 
ae își ceres degetele în gol. Aveau o voință a lor, Le însuflețea e 
ia ter aa Š$ than mătăniilor de chihlimbar, nu !.. Pentru 
» clucerul Neagu se înăl i 
du prea tă în sfârșit. 
Se aplecă, ia? mâna dreaptă a incl i j 
e a , eștat lacom gårbaciul de i 
Il pipăi într amănunt, ca într'o alintare. E e A 
Clucerul Neagu aşeză gârbaciul pe masă, de-a-curmczișul, peste condici, 
răvașe și peceți. Cozile lucii de viperă se legănau atârnând, pe marginea mesei 
Șapte, șapte cozi. Cumplit trebue să mai lovească; amarnic să usture ! Au 


166 VIATA ROMÂNEASCĂ 


vârfuri de plumbi. Și lasă răni adânci, vârci și brazde; cum au lăsat pe obrazul 


Căpitanului Costache. 

Hm! 

Neagu Vardaru, feciorul clăcașului Mihai sin Oprea, care a fost legat la 
stâlp şi bătut la început de veac, într'un sat șters acum de pe fata părftân- 
tului; se apropie de fereastră să privească afară, în ploaia ce-i Blagoslovea 
grădina sa, livada sa, răzoarele sale cu flori, Toate ale sale. Pe vecie ale sale. 

A deschis geamul, = 

L-a răbufnit în obraz, în nări, pe frunte, pe pleoape, în păr; l-a răbufnit 
o suflare răcoroesă, jilavă, udată de stropi. Răsuflul ploii de departe, din 
câmpuri, de pe ogoare şi lanuri. Inviorător răsuflu | Ar mai fi stat aşa, să 
privească, să-l soarbă, să-și clătească ochii strepeziți de scârbavnica mărturie 
a blidelor dela spate, gărăfile şi paharele din care Căpitanul Costache și-a 
înnecat amarul, fiindcă a fost croit peste obraz cu propriul său gârbaciu 
smuls de-un oarecare tinerel în strac de şiac, din pământ ieșit şi în pământ 
intrat. Dar mâinile se frământau de zor, îndărătnic în gol, cerându-se înapoi, 

Deci, s'a întors iarăși. 

S'a întors şi-a apucat gârbaciul, strămutându-l pe lada ferecată şi ghin- 
tuită, cu visteria sineturilor, a galbenilor și a scumpeturilor de familie, printre 
care se afla la fund și un enume crâmpeiu de curea, mucedă, scorojită, stră- 
veche, 
Işi căută de lucru prin încăpere. Suflă în lumânarea de prisos. Mai aruncă 
ochii pe fereastră, Ar fi tras cu sete câteva fumuri de tutun. 

Grozavă nevoie simţea | 

Câteva fumuri, nu din ciubucurile cu imamea de chihlimbar, nu din nar- 
ghilea, nu bectemis mărunt și pufos, bălaiu, auriu, ca firele de beteală. Ma- 
horcă neagră, tocată! cu cesorul; câteva fumuri dintr'o lulen de lut ars, ca a 
lui Pârvu Dosoteiu, ca ale sele de altădată. 

Asemenea pipe de lut însă, calice şi păcătoase, nu se mai pomeneau in 
casa sa, decât jos, la odăile slugilor. = 

Clucerul Neagu tânji după cele. 

Se mai învârti câțiva pași, în bobote, fără ţintă. Intră în cealaltă încăpere 
să-şi răcorească faţa și ochii în ligheenul de aramă, să-şi facă rugăciunea 
de dimineaţă la icoane. Așa da! Se simte alt om. Vede lumea cu alți 
ochi. 

Veni de dincolo cu obrazul mai luminat. Cu un început de împăciuită 
destindere în trăsăturile chimuite de până acum. 

Dădu târcoale sipetului cu scoabe şi cercuri și ţinte de fier, 

Stătu în cumpănă. 

Porni să se depărteze. Se clătină şovăind, Pe urmă deodată s'a hotărit. 

S'a supus mâinilor. Le-a lăsat să-și împlinească pohta de-au pohtit. 

lar mâinile cu mişcări repezi, svâcnite, înfrigurate, au deschis grabnic 
lacăte cu încuietori; au prăvălit de perete izbind capacul ferecat; au răscolit 


MAINILE CARE-ŞI ADUC AMINTE, I 167 


întăuntru şi au scos la lumină tărmanul crâmpei 

i u peiu de curea, vechiu și muced 

i scorojit, săltându-l în i i ichiuri 

gt tei palmele cupă, alături de gârbaciul cu varvarichiurile 
Gârbaciul cu varvarichiuri de plumbi smuls de al x 

„G3 altă mână mai tânără 
şi mai încumetată după o jumătate de veac, să lovească i i 
care era nărăvit să lovească, Pe Dea atat SAA 
d Amândouă mâinile noduroase, pietroase, brăzdate de cicatrici, drămă- 

ra astfel desmierdat, in neştire, cele două talismane ale neamului Varda- 
rilor, de obârşie clăcași din Gorj, iobagi și șerbi ai pământului până mai 
ieri, Săltându-le în palmă, drămăluindu-le, lăsându-și mâniile să-și poto- 
lească nesațiul, clucerul Neagu fluera. Ca fecioru-i mai mare Stroe, fluera 

Cum de s'a pomenit ol fluerând, aşa dintr'odată, în tăcerea pustie a în- 
periei ? In marea-i, pustie, singurătate? Și din ce adâncuri ațipite, îi iz- 
vorise i pe buze viersul panduresc și uitat din tinerețe, atât de nepotrivit 
<inului și ighemonicoanelor sale de azi? : 
PA es însă departe de învățăturile, cetaniile și subtilele analize ale fecio- 
i său cărturar, departe de lecturile mademoisellei Wanda cu ale sale ro- 
a, meet tălmăciri, clucerul Neagu nu și-a pus asemenea iscoditoare în- 
i „ S'a oprit numai din fluerat, stingher oarecum, rușinat parcă de sine. 
A câ a a dure amândouă talismanele neamului Vardarilor 
cuvenit, printre rele și sc turile vii i i 
ră pai eee) umpeturile viitoarelor izvoduri de zestre 
A lăsat capacul deschis. 

Şi zâmbind, bucurându-se dinainte de strigătul de bucurie al lui Stroe 
s'a îndreptat de-a-lungul coridoarelor încă deșarte, întunecoase şi mute în 
prea încăpătoarea-i şi măreața-i casă încă scufundată în somn; s'a îndreptat 
ra 4 în pA Taa m deschisă, către ietacul feciorului năpăstuit, 

-l trezească, cheme, să-i s să-i ; i 
etapei pună, arate, să vadă, să ştie —să-l cu- 


Dar în prag, tot surfisul străbătut de împăciuită i i s'a sti 
i a e îm luminare, i s'a stins În- 

Odaia goală, 

Patul gol. Câteva straie și cărți, răvăşite în pri ii 

A iio . pripa plecării. 

Nimic altceva. Nici măcar o foaie la vedere două-trei i 
Se k Ri , cu trei rânduri îndu- 

Clucerul Neagu s'a clătinat în i 

u prag, cât era el de înalt și spătos. 

enat de aid, cât era el de dics și pietros, ca scinast slătizag Și repeat, 

A rămas așa, cu mâinile întinse și goale; cu mâinile goale întinse în de- 
şert, să cuprindă neputincios golul zilelor de mâine căscat inainte-i. 


CEZAR PETRESCU 


PREMIZELE REVOLUȚIEI DELA 1848 
ÎN "ȚARA ROMÂNEASCA 


Dacă fenomenul revoluției dela 1848 în țara noastră este azi destul de 
bine cunoscut și explicat, nu tot același lucru se poate spune despre premizele 
acestui fapt politic, Inţelegem prin premizele revoluţiei atât opera comitetelor 
de acțiune, a ideologilor, cât şi mai ales pregătirea și lupta unor gene 
straturi sociale, care se ridică atunci. Era firesc ca istoria de suprafață, fapte 
politice de sensaţie, să atragă cele dintâi atenţia istoricilor şi să poată uşor 
fi studiate pe temeiul memoriilor, ziarelor vremii și actelor oficiale. Rămâne 
însă opera de pregătire, ascunsă și conspirativă, cu puţine ecouri in sr 
deformată în parte de memorialiștii care căutau să-și aroge fiecare un 
hotăritor, să-si scuze greșelile, să arunce vina neizbândei asupra rivalilor. 

Cât priveşte partea maselor în pregătirea revoluției, ea este şi mai greu 
de cercetat din ionii; abia: akataa tată do: îctpreneai.- A Na e 
due să o reconstituim. Fireşte, metoda istorică de ceri sințeazā 
şi alte mijloace pentru a ajunge la stabilirea faptelor şi influențelor: gina 
întemeiată pe cunoașterea faptelor economice, care poate da explicația cau 

Anul 1848 cade într'o epocă de transformări ale societății românești, 
transformări ale vieţii economice, care-și au rezultatele în viața politică. 

Unul din fragmentele de informaţie din care se pot trage lămuriri pre-- 
tioase în această privință este o parte a cuvântării preotului Neagu, spn 
zentant al țărănimii de clăcași la Comisia pentru proprietate instituită = 
Guvernul Provizoriu revoluționar dela 1843 în Țara Românească. Produsele 
agricole, spune el, au fost ținute de proprietari, trei-patru ani a magazii 
(deci nu era vânzare), + până ce a venit vremea să vie Englezi, inte şi 
alții, să dea câte 250 lei chila de grâu, 200 cea de porumb, 130 cea d es 
şi 75—90 de orz +. Acum, toți proprietarii s'au grăbit să vândă, e să-și ump < 
casele de aur şi argint s. Și adaugă preotul Neagu, + câți proprietari au ara 
-cu înșiși plugurile lor? Adevărat că niciunul +). 


2) Anul 184% în Principatele române, 11, p. 322. 


piru 


PREMIZELE REVOLUŢIEI DELA +88 ÎN ȚARA ROMÂNEASCĂ 169 


Sunt cuvinte, ni se pare, care caracterizează o epocă. De sigur; istoricii 
au dovedit că revoluția dela 1848 înseamnă ridicarea burgheziei şi că această 
ridicare se datorește, pe lângă unele cauze interne, şi pătrunderii capitalis- 
mului comercial la noi’), "Prebue însă să distingem şi să caracterizăm momentul 
istoric, 

Cumpărarea produselor românești pe bani în occidentul şi în centrul 
Europei a început cu mult inainte de 1848. Socotim că din veacul al XVIII-lea 
capitalul comercial pătrunde în Sud-Estul Europei prin mijlocirea Imperiului 
Austriac, vecinul Imperiului Otoman, după cucerirea Transilvaniei și Bana- 
tului. Inflorirea marilor târguri de vite bulgărești şi aromâneşti dela Kotel 
în Balcani şi dela Moscopole în Pind, tocmai în această epocă, se datorește 
cumpărăturilor masive austriace de vite, marelui comerţ de import pentru 
toată Europa Centrală. Mijlocitorii acestui comerț au fost companiile grecești 
și aromâneşti de negustori, stabilite la Viena, la Pesta, ca şi în orașele din 
Transilvania. 

De asemenea ridicarea Serbiei lui Cara George si Miloș Obrenovici, mari 
negustori de porci cu Austria, face parte din acelaşi fenomen economic. Sârbii 
au fost primul popor care s'a ridicat împotriva stăpânirii otomane, la 1804, 
înaifte de revoluția Eteriei şi a lui Tudor. Marii negustori de vite din această 
țară, imbogățiţi prin comerţul cu Austria, se pun în fruntea « adunării popo- 
rului + și încep lupta pentru independență. = 

Comerțul de vite cu Europa Centrală cuprinde în aceeași epocă şi țările 
române, în special Oltenia, cu drumul Sibiului pe Olt. Cel mai mare bâlciu 
de vite al Țării Românești este în acea vreme bâlciul dela Râureni pe Olt 
(suntem în epoca negoțului de bâlciuri, care începea abia să cedeze locul 
celui de credit). Lumea bogată de apricultori-comercianţi din Oltenia, din 
mijlocul căreia s'a ridicat Tudor Vladimirescu, s'a format în legătură cu acest 
comerț, 

Un fapt însă n'a fost destul de subliniat: este vorba pentru această epocă 
de un comerț de vite, nu de grâne, In schimb, exportul românesc al grânelor, 
rezervat până atunci pe prețuri mici numai Imperiului Otoman, incepe spre 
Europa Centrală și Apuseană abia după pacea dela Adrianopol, la 1829, când 
Rusia impune Porții Otomane desființarea monopolului ei (comerțul de vite 
cra mai puțin interesant pentru Poartă, care dispunea de imense regiuni 
păstoreşti în Peninsula Balcanică, decât cel de grâne, asupra cărora se con- 
centra strictețea monopolului). Istoricii, în frunte cu N, lorga, care au negat 
importanța economică a tratatului dela Adrianopol pentru lberarea comer- 
tului nostru, pe cuvânt că exista și înainte un comerț cu Europa Apuseană 
și Centrală, n'au făcut distincția între comerțul de vite, care este mai vechiu 
şi cel de grâne, cu mult mai important, care se deschide abia după 1829, 
şi se desvoltă în preajma revoluției dela 1848. 


) 44, și M. Roler, Anut revoluționar 1845 4 Probleme de istorie 11), Bucureşti, t948 


17 3 - VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Preotul Neagu, care nu era un economist, vedea însă lucrurile din vremea 
Tui aşa cum se înfățișau în fața ochilor lui. De curând se produsese o scum- 
pire colosală a prețului grânelor, fapt care rezultă și din-multe alte izvoare, 
Atunci încep a veni Francezii și Englezii cu corăbiile pe Dunăre şi marfa 
nu mai rămâne în magazii. Atunci abia se umplu caselor moşierilor și ale 
intermediarilor de bani în numerar, aur şi argint. 

Dacă revoluţia lui Tudor Vladimirescu este urmarea ridicării unei lumi 
care trăia de pe urma comerțului de vite, cea dela 1848 înseamnă în istoria 
burgheziei româneşti o altă etapă, în legătură cu comerțul internațional al 
grânelor. "Țăranii, În special cei din Muntenia, lucrau pentru proprietar 
pământul cu uneltele și vitele lor, dar situația lor legală şi de fapt, cum era 
de așteptat, s'a agravat de pe urma surplusului de muncă la care erau supuşi 
<a să producă pentru export. De aceea, dacă revoluţia a fost a clasei burgheze 
ce se ridica, ea a fost urmată de țărani adânciţi în suferință, 

Un alt semn al vremii, din alt domeniu, dar care duce la aceleași concluzii, 
«ste faptul că principatele până la 1848 nu aveau datorii, nu aveau deci credit 
şi abia de atunci, mai ales sub Cuza-Vodă datoriile statului cresc până la 
suma de 800.000.000 de piaștri (în mare parte datorie internă), O broșură 
antidemocratică tipărită la Florenţa în 1866, « La révolution roumaine », face 
mare caz de acest lucru și afirmă că suma de mai sus a însemnat + plata fren- 
cizării ţării » 1). Explicaţia este fireşte naivă, ca vrea să insinueze că desfrâul 
luxului, a modelor apusene a adus cheltuieli exagerate. In realitate, dela un 
stat patriarhal, fără împrumuturi şi fără relații financiare, acea epocă înseamnă 
trecerea României în politica de credit internaţional. 

Este limpede că revoluţia dela 1848 s'a făcut împotriva boierilor privi- 
legiaţi şi pentru burghezia democrată, care se ridica grație acestor împre- 
urări. 

Despre rolul clasei burgheze, a negustorilor și meseriașilor din București 
în revoluția dela 1848 s'a vorbit relativ puţin, Când citești cărțile mai vechi 
despre revoluţie, ai impresia că intelectualii, fii de boieri veniţi dela carte 
din Franţa, au făcut revoluția, Chiar consulul Franţei la București, de Nion, 
într'un raport trimis guvernului său trei luni Înainte de izbucnirea mişcării 
(14 Martie 1848), crede că muncitorii și negustorii ar fi fost străini de aspi- 
rațiile democratice și că se mișcă numai «un oarecare număr de tineri din 
familiile privilegiate, dar excluși dela beneficiile privilegiilor prin vârsta lor s^). 
O revoluție pregătită adică de tineri, pentrucă erau prea tineri şi grăbiţi, 
explicația este simplistă. Faptele se grăbiră să desmintă aceste presupuneri. 
In mișcările lor de stradă din București, în adeziunea orașelor din provincie, 
care formau gărzi naţionale şi trimiteau adrese de încurajare Guvernului 
provizoriu, în chiar originea și locul în viața socială a multora din șefii revo- 


, *) La révolution Roumaine, Florence, 1866, pp. 88—89. 
1) Anul 1848 în Principatele Române, |, p. 159. 


rx 


PREMIZELE REVOLUȚIEI DELA 1843 ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ 171. 


luției (Tell, Magheru, Heliade, Ipătescu) vedem această participare masivă 
a burgheziei la mișcarea revoluționară, 

In timpul revoluției apare la București un ziar intitulat + Amicu! comer- 
cianților », care revendică întreaga revoluție pentru negustori: e Izbucnirea 
revoluţiei dela 11 (Iunie) este netăgăduită că a venit din partea neguțătorilor... 
Ca printr'o electricitate, focul divin al libertății ca trăsnetul străbătu în ini- 
mile lor, într'o clipă obloanele prăvăliilor înzepură a răpăi și în entusiasmul 
cel mai cutezător porniră cu toții la palat, Capul dinastiei (Bibescu-Vodă) 
se înfioră, văzând în fruntea mulțimii pe cei mai venerați dintre negustori., 
La reacția din 10 (e vorba de lovitura încercată de coloneii Solomon și Odo- 
bescu), corporaţiile imitate de popoliliberară din ghiarele celei mai infernale 
reacții... pe membrii guvernului provizor, smulseră tunurile din căzărmi. . 
Veniră după această memorabilă zi dela 30 Iunie (când guvernul provisor 
retras la Rucăr, a fost rechemat și climăcămia boierească a fost răsturnată). 
Ca un cobitor meteor tiraniei, corpul comerțial se ivi în revärsatul acelei 
zile, Scârnava Căimăcămie, ca ucigașă osândită, tremura ca varga dinaintea 
numelui Dancovici. Mare fu gloria acestui corp întracea zi si va rămâne 
în veci neștearsă din memoria naţiei recunoscătoare $ 1). 

In aceste rânduri scrise cu patos este o mare parte de adevăr. Bine înțeles, 
nu numai comercianții au luat parte la mișcare. Ziarul lor însuși vorbeşte 
de «corporaţiile imitate de popol». Ce era acest popor, despre care se vor- 
beşte așa de puţin? Meseriași, tăbăcari, măcelari din oraș, primii salariați, 
din vremea aceea, In legătură cu corpul comercial organizat atunci încă în 
bresle erau şi breslele de muncitori. Tăbăcarii (tabacii) au avut un rol hotă- 
ritor în mișcare și e interesant de observat că tot pe ci se bizuiau şi conducă- 
torii mișcării neizbutite din 1840 a lui Mitică Filipescu şi N. Bălcescu. 

Și nu se poate spune că aceste bresle din București, în special negustorii, 
au fost numai o masă de manevră în mâna conducătorilor revoluției, tinerii 
intelectuali. Dimpotrivă, capii breslelor au laut parte şi la comitetul revolu- 
ţionar şi la elaborarea conspirativă a revoluției. În această privință, în Memoriile 
lui I. Heliade Rădulescu aflăm de un Mărgărit Moşoiu negustor, care inițiază 
pe staroştii breslelor în secretele revoluției, «și-au luat sarcina să facă pro- 
pagandă între negustori şi meseriași 22). Numele acestor inițiați, starosti de 
meseriași și negustori erau: Lupea, Trifan, Profir, Şişcu (al tăbăcarilor) 2). 
Ei au štat alături de acel Dancovici, tribun al maselor, al cărui nume străbate 
fugar numai în articolul de ziar citat mai sus. 

Dar chiar în guvernul provizoriu negustorii și corporațiile au avut pe 
reprezentantul lor între miniștri, În prima formă a guvernului provizoriu, 
unul dintre miniștri a fost Scurtu (i se zicea și Scurti), înlocuit apoi în Iulie 


1) Amicul comercianților, Nr. din 11 August 1848, 

*) 1. Heliade Rădulescu, Mémoires sur Phistoire de la răgântralion roumaine, Paris 
1851, p. 38. . 

1) L Heliade Rădulescu, Corespondenţa, publicată de N, Lăcusteauu, p. 274, 


172 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


cu N. Mincu. Nu cunoaștem cu siguranță originea acestor cooptări, dar soco- 
tim că prezența acestora, amândoi negustori din Bucureşti, nu era numai 
simbolică, ei au fost impuși de bresle ca o garanție a păzirii intereselor lor. 
Și când o delegație trimisă de guvernul provizoriu porni la Constantinopol 
în August 1848 cu N. Bălcescu, Șt. Golescu, Gr. Grădișteanu, iarăși în com- 
punerea ei ia parte un negustor din București, N. Vasiliade. In fața lui Soliman 
pașa, trimisul oficial al Porții, el ţinu o cuvântare înflorită ca stil, moderată, 
ca fond: Este o grădină a padişahului, care e "Țara Românească; paraziții 
au cuprins pomii roditori (adică boierii și exploatatorii fostului guvern), 
guvernul provizoriu este grădinarul care a venit să curețe grădina de omizi 1). 
E un model al felului cum gândeau politic aceşti negustori; nu voiau o luptă 
pentru independenţă, ci numai + o curățire a pomilor fructiferi ». Luase parte 
acest reprezentant al comerțului în delegaţia trimisă la Constantinopol pentru 
a dovedi Turcilor că negustorii şi breslele sunt şi ele pentru revoluție, sau 
mai de grabă pentru a putea spune punctul lor de vedere, când se va modifica 
proiectul de constituție? Credem că mai ales ultima explicație este cea bună, 
Dar, în acest caz, clasa negustorilor nu numai a participat activ la revoluție, 
dar a și controlat-o. Aci stă secretul participării acestor reprezentanţi ai bur- 
gheziei la conducere. 

Negustorii din București erau conştienţi, ei voiau să se ridice economi- 
cește şi politiceşte, La 31 August 1848, în plină revoluție, apare în ziare urmă- 
torul aviz: « Pentru a da un sbor în direcția bogătiei publice din România s'a 
constituit în București o asociație comercială. In sala acestei asociații, află- 
toare în casa domnului Dimitrie Sulaholu, ulița Băcanilor toptangii, se face 
un curs de economie politică de către d. I. Ionescu (este vorba de cunoscutul 
economist și agronom moldovean, colaborator al lui N. Bălcescu), în toate 
zilele dela 5 până la 7 ore. Aceşti 45 de inşi care până acum s'au subscris. 
în listă ca auzitori a acestui curs sânt înştiințați de deschiderea cursului, din 
care până acum s'au și predat două lecţii. Domnul Sulaholu, casierul asocia- 
tici, sloboade biletele de înscriere pe zece lecţii, primind câte un leu de fie- 
care lecţie, iar cursul întreg de economie politică este crezut în 30 de lecții » 2). 

Ce poate fi mai caracteristic decât această asociere a negustorilor bucu- 
reşteni, mulți încă îmbrăcaţi în caftane, care se așezau pe bănci ca şcolarii 
și plăteau un profesor, să le deschidă tainele științei banului, în timp ce revo- 
luția se desfășura în țară. Ei înțelegeau că după căderea boierilor începea 
vremea lor și voiau să fie pregătiţi pentru aceasta cu tehnica lumii noi. 

Revoluţia dela 1848 din București a inceput în Lipscani. Acolo s'a ridicat 
iuncărul Magheru pe un scaun în stradă, la rr Iunie și a citit în fața prăvă- 
liilor proclamația dela Islaz și de acolo a pornit mulțimea spre palatul dom- 


1) h Heliade Hădulesen, Mâmpirea sur l'histoire de la régénération roumaine, pp. 
251- %2. 


h Anul 1544 în Principatele Romdne, IV, p. 14 


-$ 
f 


| PREMIZELE REVOLUŢIEI DELA as ÎN TARA ROMĀNEA3CA 173 


nesc, negustorii cu calfele lor, corporaţiile cu steaguri. Revoluţia a fost por- 
nită de burghezie, dar nu numai ca singură a luptat și puțin a lipsit ca sensul 
mișcării să fie schimbat. 
Nu este adevărat că revoluția s'a terminat la Dealul Spirei, după ce înce- 
„puse în Lipscani. După lupta 'Turcilor cu pompierii dela cazarma din Dealul 
Spirei, revoluția din Țara Românească a avut o prelungire cu răscoale țără- 
nești, în mai toate judeţele, mai ales în cele din răsăritul țării. "Țăranii n'au 
luat parte la pregătirea revoluției, care a fost a burgheziei, ei au nădăjduit 
Și au urmat, Revoluţia le-a dat prea puţin, numai făgăduieli. Un mare număr 
de proclamații succesive ale guvernului provizoriu îndemnau pe țărani să 
aibă răbdare și mai ales să muncească mai departe pe moșiile boierilor, să 
nu se strice cumva recolta. Răsplata lor era să fie după Constituantă, la anul, 
când va începe trecerea pământurilor lăsate lor în dijmă, în proprietate dê- 
plină. Totuși, după căderea revoluției, țăranii s'au răsculat. Rapoartele căr- 
muitorilor de judeţe, ale dorobanţilor (jandarmi) din lunile Septemyrie—. 
Noemvrie 1848 vorbesc nu numai de împotrivirea țăranilor clăcași de a presta 
muncile datorite după legile de atunci proprietarilor, dar şi de alungarea 
celor ce veneau cu proclamaţii și porunci ale guvernului instituit după căderea 
revoluției (Hodivoaia, Vlașca), lovirea isprăvniceilor (Stănești, Vlașca), Se 
ajunse repede la ciocniri sângeroase; turburări mari s'au produs în Dolj, 
unde o ceată de două sute de țărani înarmaţi luptă cu dorobanţii. Pașa dela 
Vidin trimite trupe turcești impotriva țăranilor în Octomvrie, căci în părţile 
Calafatului, după un raport oficial, ei « petrec și acum în răzvrătire, nu se 
supun a recunoaște și au tăiat cu totul comunicaţia cu acea parte a județului +. 
"Turburări şi lupte se semnalează la Islaz pe Dunăre, în mai multe sate din 
Gorj, se întind apoi în Teleorman şi Argeş. In Teleorman administraţia e 
silită să facă apel la oștile turcești și prin toate județele străbat acum coloane 
volante de cavalerie turcească, + pentru restabilirea liniştii », In satul Runcu- 
Argeș, «nu numai că n'au dat supunere, spune un raport al cârmuitorului 
judeţului, dar s'au revoltat cu arme și lăncii toți locuitorii, care sunt în număr 
de aproape două sute, asupra acestor slujbași, bătând pe dorobanţi şi arestuind 
pe toţi dintre care abia a putut să scape cu calul pomenitul subocârmuitor 
al plaiului, iar ceilalți se află toți acolo +. La Comarnic în Prahova, incă la 
14 Noemvrie proprietarul se plânge că sătenii + nu s'au supus a da un ban 
măcar din datoriile proprietății»... "Ţăranii din sat au năvălit asupra câr- 
muitorului (prefectului) cu « strigăte sălbatice s. După raportul acestuia, ei 
+ îndrăznesc chiar a se împotrivi puterii armate » t). 
Existența unor mişcări de mase ţărăneşti la sfârșitul revoluției, a unor 
răscoale sătești, nebănuite și neobservate până acum de istorici, pune cu toată 
seriozitatea problema participării țăranilor la revoluția munteană dela 1848. 


1) GE. Aurel Râmniceanu, Țăranii In revolnjia dela 2445, Bucureşti, 1948, Așeză- 
mântul pentru cultura poporului, 


174 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Prin țărani înțelegem aci, nu pe toți sătenii, care, se ştie, nu alcătuesc o uni- 
tate socială, ci numai pe clăcași. Cât privește pe moșnenii din "Țara Româ- 
nească, un raport inedit al unui agent polon se exprimă astfel despre starea 
lor economică în epoca revoluției: e Moșenenii sau ţăranii proprietari sunt 
bogaţi în vite şi în bani. Se ocupă cu agricultura și cu comerțul, fără a fi 
asupriţi de sarcinile ce aduc pe țărani (clăcași) la cea mai neagră sărăcie » 1). 
Era deci atunci o clasă de săteni bogaţi, care participau la comerțul grânelor. 
Partea lor în revoluție a fost minimă, cel mult putem aminti o proclamaţie 
a guvernului provizoriu către moșneni, dar de rezultatul ei nu ştim nimic. 

In schimb, țăranii clăcași, au fost, dacă nu element activ în timpul revo- 
luţiei propriu zise, totuși un subiect de interes şi de luptă pentru capii mis- 
cării. N. Bălcescu, I. Ionescu au fost apărătorii revendicărilor ei, au obținut 
includerea articolului 13 în proclamația dela Islaz, pentru împroprietărirea 
și liberarea clăcașilor. Comisia proprietății, încercarea unui parlament de 
țărani şi proprietari pentru a rezolvi chestiunea proprietății pământului, în 
August 1848, comisarii de propagandă la sate, trimiși pentru explicarea nouci 
constituții, au fost atâtea încercări, nu numai de a câștiga țărănimea pentru 
revoluție, dar de a o integra ca element social activ în noua orientare ce se 
clădea, 

Dar aceasta n'a izbutit, revoluția dela 1848 a rămas o revoluție burgheză, 

n'a putut fi transformată într'o mișcare de mase mari, aşa cum a vrut N. 
Bălcescu și se ştie de ce. Interesele burgheziei noi românești în acea epocă 
in care industria mare nu începuse și bogăţia țării stătea numai în exportul 
zrânelor, nu erau aceleași cu ale țărănimii; burghezia se folosea de exportul 
grâului şi se temea că eliberarea brațelor de muncă, încă rare pe atunci, va 
aduce o scădere a acestui negoţ. În realitate însă, munca forțată nu era ren- 
tabilă şi o scădere a producției, ca şi emigrările interne sunt rezultatul ei. 
Raportul polon amintit spune că și Sârbii şi Bulgarii aşezaţi în ţară au început 
să-şi părăsească vetrele, a Lângă Ploieşti, toţi țăranii din satul Breasca au 
fugit din cauza opresiunii, o parte s'a aşezat pe pământurile din preajma 
orașului, altă parte în oraşul Alexandria „i fac să înflorească azi aceste două 
orașe e. 
"Des tocmai pentrucă aceste mase în mișcare, sărăcite, nu au fost interesate 
setiv în revoluție, ca nu a izbutit măcar să dea înainte de cădere o pagină 
mare de luptă ca în Ungaria. Fireşte că revoluția burgheză democratică dela 
1848 a vestit, dacă n'a determinat, căderea regimului politic al boierilor, 
deci un progres în istoria poporului nostru, care nu mai putea fi eprit. Prin 
aceasta revoluția rămâne în istorie, cu toate greşelile ci. 

Revoluţia a însemnat nu numai un îndemn la luptă pentru generaţiile 
viitoare şi un program politic, ci ca a fixat şi o etapă în evoluția politică și 
socială, faţă de care nu se mai putea întoarce înapoi socictatea românească. 


1) Ms. Muzeului Czartoryski din Cracovia, Nr. 5.429, scrisoare din 18/30 lanbarie 1848. 


PREMIZELE REVOLUȚIEI DELA m$ ÎN TARA ROMÂNEASCĂ 175 


Cu toată reîntoarcerea vechiului regim al boierilor, aceștia, pe plan economic, 
nu mai puteau opri înaintarea burgheziei, stăpânirea ei şi a ideilor ei de stat 
național, 

Am spus că breselele şi negustorii au controlat revoluția, am putea adăuga 
că au ținut-o în frâu, ca să nu cadă în mâinile cextremiștilor», a acelor ce 
voiau ridicarea țărănimii şi a maselor muncitoare. Această afirmație nu e 
o simplă conjunctură; știm că staroștii breslelor au fost aduși la comitetul 
revoluționar în preajma mișcării, de I. Heliade Rădulescu, reprezentantul 
cel mai moderat în comitet. In aceste legături ale lui Heliade a stat puterea 
lui, prin ele a devenit indispensabil comitetului, dar socotim că ătitudinea 
lui de înfrânare a revoluției nu a fost determinată atât de temperamentul său, 
de ideile și preferințele lui personale, ci de staroștii breslelor de negustori, 
ce i se adresaseră cu un anume scop. Ei au condus din umbră pe Heliade 
și nu acesta a hotărît cu ideile lui. Faptul reiese limpede dintr'un pasaj al 
memoriilor sale: « Toate corpurile de negustori en-grosişti, negustorii de marfă 
noud (prin marfă nouă, noutăţi, se înțelegeau modele occidentale, în special 
marfa adusă dela târgul din Lipsca), bancherii și zarafii, de care depindea și 
restul negustorilor detailiști, alarmați de limbajul oamenilor percertiți de loan 
Ghica și sfătuiți de prietenii lui Heliade, care predicau menţinerea ordinei, 
se pregăteau să se împotrivească oricărei Încercări amarhice » 1). Aşa dar, erau 
negustori mari și bancheri, care țineau în mână prin mijlocul creditului, pe 
cei detailiști, şi care, de teama anarhiei (citește liberarea clăcaşilor, drepturi 
egale pentru toți) se adresară ci lui Heliade, îl făcură reprezentantul lor, al 
partidei burgheze care lupta împotriva puterii și privilegiilor politice ale 
boierimii, dar nu şi împotriva posesiunii latifundiilor, 

Această constatare ne sileşte să privim mai de aproape începuturile con- 
spirative ale revoluţiei, felul cum a fost ea pregătită. 


E 


I 


Societatea Filarmonică, transformată mai târziu în Asociaţie Literară, 
fusese înființată la 1826, când călătorul cu vederi progresiste, Constantin 
Golescu se întoarce în țară, In mijlocul acestei societăți s'a ridicat |. Heliade 
Rădulescu; el nu se trage spiritualiceşte dela Gheorghe Lazăr, cum i-a plăcut 
adesea s'o spuie, ci ridicarea lui socială, întreprinderile ce a pus la cale, ziarul, 
reușita literară, biblioteca şi în primul rând pătrunderea acestui fiu de ne- 
gustor din Târgovişte la curtea domnească, se trage din legătura lui cu Costache 
Golescu, autorul Amintirilor dim călătorie. Acest boier mare cu vederi occi- 
dentale, luptător pentru ridicarea țărănimii, pentru civilizarea țării, nu eta 


1) N. Russo, Suile ou supplément à Phistoire politique el sosiale das prinaipaults danu- 
biennes, Bruxelles, 1851, p. 25 (după memoriile intime ale lui 1, Heliade Rădulescu), 


š 76 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


firește un revoluționar. El înțelegea ca boierimea să ajute la ridicarea orașelor 
și a satelor, socotind că ţara, dar şi boierimea, vor câștiga din această situație, 

Heliade a fost discipolul lui; devenit apoi proprietarul tipografiei cu 
monopol, redactor cu leafă al foii oficiale, nu putea fi socotit altfel decât un 
aderent al stăpânirii, un burghez cu idei progresiste limitate. 

De aceea, se formează la 1843 o altă societate literară concurentă, repre- 
zentând alte idei, O societate literară însemna atunci un centru ideologic 
pentru toate problemele sociale, politice şi culturale, aşa că o nouă societate 
se poate socoti ca o ruptură politică, o nouă îndrumare. Societatea era a celor 
tineri cate nu aveau încredere în Heliade. La început, la primele ședințe, 
care au loc în casele lui Ion Voinescu H, Heliade ia parte, fusese invitat din 
politeță, apoi lucrările continuă fără dânsul, mai ales după ce societatea lite- 
rară este oficial recunoscută cu statut (1845). Care este cauza depărtării lui 
Heliade de întreg tineretul intelectual al "Țării Româneşti? 

Acesta în Memoriile lui dă un motiv pur literar: Societatea literară dorea 
« să menţie limba într'o stare vecină cu un jargon şi să păstreze, socotindu-le 
ca naţionale, ba chiar înmulțindu-le, cuvintele de origine slavă. Vinovatul 
principal pentru această tendință era după Heliade, lon Voinescu IIt), 
Dacă înțelegem bine, e vorba de fapt de păstrarea limbii populare ca limbă 
literară, împotriva rătăcirilor latiniste din Ardeal şi mai ales a celor italieni- 
zante preconizate de curând de Heliade. In limba populară a scris Bălcescu, 
Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, toți adversari ai lui Heliade și tot în 
această limbă scriau și scriitorii moldoveni ai vremii, Negruzzi, Alecsandri, 
Kmpălnicenu, Al. Russo. 

Credem însă că nu numai această dispută filologică, care insemna literatura 
pentru popor, împotriva tendințelor savante ale unei limbi literare numai 
pentru clasele de sus, a fost cauza despărțirii, ci şi motive politice. Despre 
Societatea Literară care se întrunea la I Voinescu Îl s'a publicat de curând 
o scrisoare foarte importantă a lui N. Bălcescu (11 lanuarie 1844): e De trei 
luni noi am întocmit în toate Miercurile soarele literare», scria el lui Ion Ghica 

refugiat la Iași. La ele iau parte: doi Bălcești (Nicolae și Constantin), doi 
Golești, D. Bolintineanu, Cesar Bolliac, A. T. Laurian, pictorul Negulici, 
căpitanul Tell, Anagnosti, Predescu, Filitti şi Heliade (numai la început), 
« Stăpânirea ne lasă în pace, căci politică nu facem », subliniază Bălcescu, 
deoarece notița urma să fie publicată în ziare 2). 

Totuşi făceau politică. S'a spus că scopurile literare mascau pe cele po- 
litice, dar în realitate nu se poate face întotdeauna o distincție limpede între 
ele. Literatura, istoria, nu erau pe atunci, în acea perioadă de luptă, subiect 
cu scop estetic şi ştiinţific pur, ci rolul lor de educație socială era recunoscut 


1) L Heliade Rädulescu, Mémoires sur l'Histoire de la régénération roumaine, p. XV 


(introducerea) și p. 53. 
*) N. Bălcescu, Corespondenţă inedilă, ed. G. Zane, Revista Fundațiilor, Xit, 1946, 


Ianuarie, p. 8. 


PREMIZELE REVOLUȚIEI DELA i848 IN TARA ROMANEASCA 177 


de toți, Oare când Bălcescu scria despre Starea socială a muncitorilor plu- 
gari, făcea numai știință erudità şi nu slujea scopurilor de luptă socială? 
Chiar lupta pentru limbă avea, cum am spus, o latură politică. 

l Dar pe lângă acest aspect al Scoietäții literare, care cuprindea pe prin- 
cipalii conduzători ai revoluţiei viitoare, era în adevăr şi o asociație conspi- 
rativă cu aceiași membri: Frăția. E un lucru stabilit că pregătirea revoluției 
dela 1848, comitetul revoluționar, se trage din această societate. lon Ghica 
spune că el, cu Bălcescu și Tell, au inființat-o într'o noapte la Câmpul Fila- 
retului şi că statutele ei se păstrau în scoarțele unui volum de algebră 1). Aceste 
statute, text esențial pentru istoria pregătirii revoluției, sunt azi pierdute, 
său fost publicate și nu ştim întru cât st deosebeau de Proclamația dela 

slaz, 

, De atunci se încep înițierile în societate, după sistemul masonic, mai ales 
intre ofiţerii din armată, Unul dintre adepţi, maiorul Alexandru Christofi 
serie in memoriile sale, o colecție de amintiri scrise naiv, dar cuprinzând 
multe fapte interesante: « 1844. Am fost inițiat de maiorul Christache Tell 
în socertătea secretă: Dreptate, Frăţie, pe Câmpul dela Filaret. .. Apoi m'a 
dus la lon Ghica, de m'a prezentat de achizițiunea ce făcuse » $), 

Printre știrile aşa de sărace despre premizele revoluției, este una care 
a rămas aproape neobservată şi din care putem extrage unele amănunte pre- 
Moase asupra începuturilor conspirative. In timpul exilului, C. A, Rosetti 
a publicat o scrisoare deschisă către Heliade, intitulată Apel la oamenii cei 
liberi, în care il învinuia că n'a luat parte la pregătirea revoluţiei, venind mai 
târziu, numai ca s'o abată dela drumul schițat la început: « Pe când formarăm 
noi Societatea Literară, te sileai s'o sugrumi în fașe încă » (deci este clar că 
dela Socictatea Literară pornește pregătirea ideologică a revoluției). « Unde 
crai, când noi formarăm societatea pentru teatru și alta pentru a improprie- 
tări pe țărani... Unde erai, când, după revoluția Franței, incepurăm a 
forma proiectul pentru revoluție? Unde erai, când după revoluția Vienii, 
cram gata să ne sculăm și numai venirea unora din confraţi fu pricina întâr- 
zierii ? Unde erai, pe când Vilara (ministrul lui Bibescu) zicea lui Golescu 
şi lui N. Bălcescu să nu mai vie la mine și ei răspundeau, d'aci ne ducem 
de-a-dreptul ». Povestește apoi cum Goleştii s'au dus la moşie şi au propus 
țăranilor clăcași să-i improprietărească, dar guvernul s'a opus, Numai la 
urmă: «Domnii Golești şi Boliac te aruncară în mijlocul nostrus?). 
Rezultă de aci, fapt de primă importanță, că a fost înainte de 1848 o 


„societate pentru împroprietărirea țăranilor, adică a clăcașilor, pusă la cale 


de viitorii conducători ai revoluției. Din cele spuse cum că Goleștii au făcut 


‘o încercare cu țăranii, care însă a fost combătută de stăpânire, conchidem 


Y L Ghica, Serisori către Vasile Alecsandri (Nicu Bălcescu), p. 710, 
*) Biografia domnului A lezundru Christoji, Craiova, 1896, p. 8. 
*) Reprodus în anexe de I, Ghica, Amintiri din pribegia după anul 1848, p. 835—837. 


18a TA VIATA ROMÂNEASCĂ ' 


Abia după cooptarea lui în comitet se începe discutarea «proclamației 
dela Islaz +, adică a principiilor de bază ale noii constituții. Există în litera- 
tura istorică o lungă discuţie asupra autorului proclamației; Heliade și par- 
tizanii lui susțineau că el a scris-o şi a vonceput-o în întregime. Ion Ghica 
o atribue hotărit lui N. Bălcescu. De fapt, proclamația se compunea din 
două părți: un proiect de constituție în 22 de articole, procedat și urmat de 
o proclamaţie către popor, scrisă pe un ton mistic și retoric, un apel la toate 
straturile sociale. Numai aceasta din urmă e scrisă în stilul lui Heliade și 
l-ar fi îndreptățit să revendice a proclamația +. Dar ceca ce interesează pe 
istoric sunt principiile politice, acestea sunt cuprinse În cele 22 de articole, 
care nu pot fi 'opera lui Heliade. De sigur, ele au rezultat dintr'o discuţie, 
dar se pune întrebarea, a cui opinie a izbândit în această discuție. 

Este de neconceput ca în comitetul ce a ieșit din societatea Frăția, inte- 
meiată cu statute la 1844, să nu se fi pus din vreme în scris principiile con- 
stituționale de bază. Dacă ar fi să credem pe Heliade, ar urma ca întâi să se 
fi hotărit izbucnirea revoluției (Martie 1848) și abia după intrarea lui în co- 
mitet, în Mai, s'ar fi gândit membrii acestei adunări să justifice cauzele re- 
voluției, ceea ce e de-a-dreptul absurd. De sigur, e cu putință ca statutele 
dela 1544 și principiile dela 1848 să fi suferit unele modificări cu prilejul 
intrării reprezentantului burgheziei mari în comitet. 

Proiectul apare în adevăr în unele articole ca rezultatul unui compromis: 
mai multe articole sunt scrise evident în interesul burgheziei, ca libertatea 
comerțului cu străinătatea, stabilirea creditului și asigurarea lui. Lupta mai 
mare s'a dat în jurul articolului 13, despre care A, C. Golescu scria în timpul 
exilului către emigranții din Paris: s Oare cine a pus în proclamația dela 
Islaz articolul XIII pentru țărani? Nu datorim acest articol lui lon Ghica, 
A. G. Golescu şi N. Bălcescu? Aduceți-vă aminte de discuțiile aprige din 
comitet. Ionescu Ion a salvat revoluţia; toți îl acuzau ca trădător, instigator. 

N, Bălcescu singur l-a susținut» 1). 

lată dar partida progresistă, care, după o mărturie autorizată, n'a izbutit 
decât după aprige discuţii în comitet, cu acuzaţii de trădare. Nu este greu 
de ghicit cine au fost oponenții: nu numai Heliade și probabil N. Golescu, 
dar si maiorul Tell, unul din fondatorii societății Frăția, care însă treghse 
cu totul de partea lui. Heliade Tell era, zice-se, fiul unui țârcovnic de sat 
din Gorj, s'a distins în comanda voluntarilor care au luptat alături de oștile 
rusești împotriva Turcilor la 1828—29. 4 

I. Heliade afirmă că Tell nu cra numele său adevărat, era dintre acei 
+ ce-şi dau singuri nume de eroi » (adică după eroul elvețian, Vilhelm Tell) 2). 
In privința rolului lui Tell în revoluție, memoriile lui Al. Christofi ne dau 


1) Serisoare n lul A. C. Golescu din August —Septemvrie 1850, publicată de G. Fotino, 


Holerii Golești, MI, pp. 108—109: 
*) L Heliade Rădulescu, Corespondenţă, p- 101. 


PREMIZELE REVOLUŢIEI DELA 1848 ÎN ȚARA ROMÂNEASCĂ 181 


cureşti, le-a zis Tell, de impăcaţi pe Heli ica (I 

i ; | . pe Heliade cu Iancu Gh i 

și pot aduceți bani, ca să plătesc mâncarea soldaților » "a Ps 
uccesul momentan al revoluției muntene se datorește adeziunii forţei 


In numele moşierilor pentru apărarea inte 
1 » pe reselor lor, au incercat lovitu 
de stat coloneii Odobescu şi Solomon, în numele lor vorbeşte colonelul ke: 
aparea autorul unor memorii scrise în spirit dușmănos asupra evenimentelor 
a 1848. Teli cl însuşi, cu toată origina sa, iși agoniaise o moșie, Väcarea 
în judeţul Gorj *). El se socotea însă un intelectual, deși în realizate ma ca 
ae mut cı numai proiectase publicarea unei Biblioteci Militare în cola- 
rm 4 cu E Da Locul său era în comitet alături de Heliade şi după 
ri i t 
A frina prin a trece în partidul conservator, care l-a făcut ministru 
Se fixtază în acest chip partidele în revoluți 
ixe est chip | oluție: de o parte reprez ij 
aaj ipa ein e eta cu Heliade și Tell, de alta tolea ps asa 
- Bălcescu, A. G. cu, Ion Ghica. Totuşi i 
ratele deosebiri de vederi, ruptura între frati. i Pai ba A 
timpul exilului, când s'au făcut socotelile i 
l exilului, pentru neizbânda ii ) 
ai cinci luni după căderea revoluției, Gheorghe Magheru i ra 
* iyot navem nenorocirea ca Polonia, a fi împărțiți în două câmpuri tida 
aristocratică Și partida democrată. Suntem, gândesc a pene 
avem aceleași sentimente politice şi sociale şi poate nu 
tice ar fi puțină diferență » 2), 
Este adevărat că toate mișcările revoluți 
adevär ; uționare dela 8, î zi 
în Polonia și în Ungaria, s'au împărțit în două, rac mem pi lee eg 
a seg; Se gre luase parte la revoluția dela 1830 Pinnen = 
cşte mal evidentă, dar ea a existat și la noi, deși efiniti 
i : i ; » deși ruptura definitivă g’ 
abia în timpul exilului. Magheru a stat departe de discuțiile politia: sa 
parte activă la comitetul revoluționar, nelocuind în Bucureşti şi de aceea 


— 


*) Biografia domnului Alexandru Christoţi, p. 10, 
y) Actele Tell la Aşezământul M, Kogălniceanu, 
3) G. Fot no, ep. cif, Il, p. 227—232 


VIAŢA ROMÂNEASCĂ 
182 


înfăţişează o i i de suprafaţă. Condu- 
spusele Ii înfăiează o impresie general, o aparenţă de supraaț. Ca 
e e Dania ia iea la iveală diviziunile dintre dânșii, ce se iviseră 


dela inceput, era încă o acrid ce care chema în ajutor forţele armate 


ALEXANDRU GRECU 


SPIRITUL REVOLUȚIONAR DINAINTE DE 1848 
ÎN "ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA 


IN 
(1821—1831) 


Răscoala din 1821 n'a fost în istoria României un instantaneu. Afirmația 
e valabilă nu numai în sensul că ea reprezintă +t apoteoza spiritului revolu- 
“ționar > în cele două Principate în perioada 1789—1821, fiind « o mare rebelie 
«ce n'au mai fost altă dată, cum e arătată într'o notiță contemporană (N. 
Iorga). După cum n'a fost un instantaneu În sensul spontaneității, tot așa 
răscoala din 1821 nu s'a redus numai la o străfulgerare, căci cascada revoltei 
a vuit timp de cinci luni de zile, mai mult chiar decât în anul 1848, în Țara 
Românească, când revoluția a durat trei luni de zile. 

Tot aşa, răscoala din 1821 nu trebue privită ca instantaneu nici în sensul 
unui sfârșit abrupt, strâns legat de firul brusc tăiat al vieţii lui Tudor, De 
altminteri, se spune că multă vreme după uciderea acestuia, pandurii săi n'au 
voit să creadă că el a fost suprimat, Ei tot credeau că Tudor fusese trimis 
în Rusia spre a se desvinovăţi înaintea țarului şi nădăjduiau că se va întoarce 
din nou în mijlocul lor (A. Oțetea), fireşte pentru a reincepe lupta. 

Această luptă este continuată însă surd, pe de o parte de unii foşti căpitani 
de-ai lui Tudor, transformați în haiduci, iar pe de alta de poporul pe care 
fostul stegar l-a trezit la rezistență, 

Astfel, în cele două Principate și mai ales în Țara Românească, mișună 
cete de răzvrătiți, care au apucat calea haiduciei prin desișul codrilor, unde 
beșliii turci îi caută în zadar, căci poporul, solidarizat cu acţiunea lor îi tăi- 
mueşte chiar găzduindu-i (A. Oțetea). Pani a de care boierimea era cuprinsă 
din cauza haiducilor, reiese dintr'un « proiect pentru îndreptarea țării » din 
1822. Aici se cerea printre alte măsuri de ameliorare, ca « tot chipul arnăuţese 
să se strice de tot, a nu să mai pomeni în veci și, eşind fieșcare de supt această 
urătă şi diiavolească mască, să meargă la esnaf, după meșteșugul ce va şti, 
sau la dajdie cu țara, neștiind meșteșug ». Era explicabil să se ceară desfiin- 


EASCĂ 
t 84 VIATA ROMÂN 


țarca arnăuților, fiind că cei mai mulți dintre aceștia porniseră E 
Tudor iureşul pentru + dreptăţile țării », iar acum il continuau ca ci. 
In locul lor, se propunea ca « pentru paza și strejuirea țării, să se întocmească 
pă deplin, încă şi mai cu prisos, de va cere trebuința, ogeacurile slujito rimet 
pământești cei din vechime, adică seimeni, fustașii, cazacii, catanele, lefecii, 
dorobanţi, vănătorii, poterașii, plăiașii, slujitorii după la judeţe și alte de 
slujitoreşti şi numai aceia să poarte arme în tot ocolul Țării Românești » '). 
Iată, deci, cât de îngrijorătoare i se înfățișau în 1822 clasei dominante boie- 
reşti proporţiile acțiunilor haiduceşti ale foștilor luptători ai Vladimirescului. 

Numeroase sunt documentele care desvălue acțiunea oblăduirii de a pe- 
depsi pe foștii panduri, dintre care unii sunt iertaţi, după ce li se smulg decla- 
rații că-și recunosc + apostasia e şi că se lasă de ea. Unii dintre ei garantează 
oblăduirea în acest sens, asigurând-o că «ne legăm cu gâturile noastre >, 
alții declarând + să fim răspunzători cu pierdere de viață », sau e să fim noi 
la spânzurătoare », unii consimţind ca altfel + să fie casăle noastre în jaf și 
viiața noastră în pierzare », alţii făgăduind: + nici ne vom mai amăgi a face 
vreo pornire spre vreo viitoare răbelie » sau că nu vor mai fi «+ făcători de 
"LA. a un fe ju, cevoha Japik podani a contimant să Marti în 
sângele haiducilor răsăriți dintre ei și devenind 

Păunaşii Codrilor, 


Voinicii voinicilor, 
Vrăjmavii elacoilor *), 


In Aprilie 1823, aflăm că Boboc «cu pandurii s săi se găseau la iratu 
grosului » la sud Mehedinţi, unde fuseseră aruncați după o astfel de acțiune. 

+ Sosind eu aici la Ialovăț, astă dimineață, în vărsatu zorilor, găsi pe 
lovan cârciumariu dela cârciuma din Gura Racovii, främst şi căznit de 
hoți și, văzându-l mi s'a sfârșit inima de frică », citim intr'un raport din t6 
Aprilie 1823 al unuia Petru către ispravnicul de Mehedinți, căruia îi cere 
să trimită poruncă «în olac + după Căpitanul Costache « ca să sară cu grabă » 
(N. Iorga). Firește că este vorba tot despre o acţiune haiducească. A 

In aceeași vreme, este arătat la « iratul grosului +, tot la sud Mehedinți, 
un anume Mălăiaș, + pentru niște jafuri ale Strâmbeanului să boierinaș din 
partea locului, iar la Cerneţi se afla inchis Căpitanul Marcu (ibid), fost luptător 
in răscoala din 1821. 

In Martie 1823, se semnalează + călcarea ceauşului Istrate de către apo- 
staţi », adică de foşti panduri de-ai lui Tudor. 


1) Emil Virtacu, 1822 — Dale și Japle noi, p. 179, 

ÎN, Torga, Situaţia agrară, economică şi aceială a Olteniei în epoca lni Tudor Viadi- 
mireseu, p. 193—195. ; i 

3) N, lorga, Un cugelätor politie moldovean dela jumatea secolului XIX (Ştefan Soar 
lei Dăsedlescn), p. 7. 


2 S 


SPIRITUL REVOLUȚIONAR DINAINTE DE 1848 185 


Un raport diplomatic austriac, trimis din Bucureşti, însera, în aceeași 
vreme, svonul că « un căpitan de haiduci s'a arătat fățiș în Valahia Mică, pe“ 
malurile Oltului și în împrejurimi +, unde ar ieşi la drumul mare, punând în 
primejdie pe călători. Se spune că acesta era sun oarecare Jianu » [Iancu 
Jianu), care conducea o « bandă grozavă », formată la început din vreo « treizeci 
până la șaizeci de oameni », iar apoi majorată * puţin câte puțin până la trei 
sute și mai bine», numărând printre locotenenții săi «pe doi indivizi care 
figuraseră în revoluţie » [in răscoala din 1821) şi anume pe fratele căminarului 
Sava şi pe căpitanul Franculea. Raportul mai spune că unii vedeau acum în 
lancu Jianu pe sun al doilea Tudor Vladimirescu ». Chiar dacă ulterior se 
constată că, în privința lui Iancu Jianu, vestea se datorase unui + svon fals e, 
sunt însă de reținut de aici cu certitudine « excesele celorlalți haiduci care bân- 
tuie țara +, din cauză că e mizeria este mare şi oameni fără pâine au impănat 
principatul » (Hurmuzaki), 

Unui dintre acești haiduci a fost și un anume Gheorghe, pe care baladele 
populare l-au alintat cu diminutivele « Gheorghiţă » sau + Gheorghelaş +. 
Originar din satul Țoca din plaiul muntos și păduros al Buzăului, flăcăul 
Gheorghelaș alergase printre cei dintâi să se înroleze între panduri, când 
ecoul chemării lui Tudor străbătuse până în acel fund de munți. El se ară- 
tase un vajnic luptător pentru crezul isbăvitor al lui Tudor, ilustrându-se în 
luptele date în contra arnăuților stăpânirii la Pătârlage, la Mănăstirea Cârnu, 
la Nişcov și la Mănăstirea Găvanu. După tragicul sfârşit al lui Tudor, Gheor- 
ghelaș adună pe mai mulți dintre tovarășii săi de arme, foşti panduri ca și 
el, îşi părăsește soția şi casa şi se retrage cu ceața sa în codrii înconjurători, 
de unde băgă spaima în boierii din județele Saac (Secueni) și Prahova 1). 

+ Frunză verde și-a crňităt 
Cine urcă la Istriță? 

Este edpilan Gheorghiţă, 
Şi în brâu cu măciucbiță 


Din bardă nebărduită, 
Numai din topor cioplită » 


sunt versurile de început din « Cântecul lui Gheorphelaşiu » transmis poste- 
rității de graiul popular. Haiducul îşi justifică lupta spunånd căpitanului 
Macovei, trimis cu potera să-l prindă: 


‘Când eram nol şapte frapi, 
PA toți ne purtai legaţi, 
Tu la bir m'al așezat; 

Nu m'al pus ca p'un copii, 
Şi m'ai pus ca p'un mazil 


9-29 B'ore aoa no pera 


Eu de frica birului, 


') G. Dem. Teodorescu, Poezii populare, p. 590—591, 


186 i VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


De groaza zapciului 

ŞI d'a pârcâlubului, 

lată mă băjenăriam, 

La Moldova că-mi treceam, 
Tu la Buzău te duceai 

Şi armași că rândula!, 
După mine că veneal, 

Pe hotar că mă gäseai, 

Mă băteai, mă chinulial, 
P'ângă cal că mă legai; 
M'aduceal până 'n Buziu; 
Ardea sullețelui meu! 

De mă plecam să beau apă 
Tu-mi dădeal cu cisma 'n ceafa 
Şi beam apă +ângerată, 

Cu măsele-amestecată >’). 


Gheorghelaş a baiducit mulți ani după aceea, fiind întotdeauna ferit de 
potere de către populația nevoiașă și de ciobanii, care îi erau devotați (G. 
Dem. Teodorescu). 

Cea mai amplă dintre aceste acțiuni, care a avut proporții de început de 
răscoală, a fost aceea din anul 1826, condusă de Simion Mehedinţeanu și de 
Ghiţă Cuţui sau Olteanu, amândoi foști căpitani € între apostaţi o. Scăpând 
cu fuga după uciderea lui Tudor, ei trecuseră granița în Austria, refugiin- 
du-se in apropiere şi anume la Rușava (Orşova), de unde au pus la cale o 
nouă € apostasie e, adică «să iasă aici în țară să mai facă iarăși răzvrătire + 
(Emil Virtosu). In acest scop, au luat legătura, în anul 1825, cu alți conspi- 
ratori, refugiați la Braşov și porniţi «cu totul spre aceasta +. Astfel s'a con- 
stituit în Mehedinţi la început un grup de 17 insurgenți, toți părtași la 
revoluția din 1821 » (Hurmuzaki). Numărul acestora se ridicase la 40, când 
ispravnicul de Mehedinţi a apărut pe urmele lor cu o poteră de 200 de oameni, 

indu-i în apropiere de Mănăstirea Topolnița. După o mică bătălie 
între poteră şi răzvrătiți, în apropiere de râul Motru, aceștia din urmă, ne mai 
putând rezista, au făcut greșeala să se retragă și să se închidă în Mănăstirea 
Topolnița, de unde au fost constrânși să ceară capitularea. (Ibid.). Media- 
“torul acestei capitulări, Strâmbeanu, fost vătaf al plaiului Cloșanilor, i-a 
asigurat pe cei dinăuntru că vor fi iertați de oblăduire, dacă cele două căpe- 
tenii ale lor: Simion şi Ghiță vor merge la Bucureşti să ceară aceasta domni- 
torului. Pentru a garanta viața acestora, s'a oferit el ca ostatec, La Bucu- 
reşti, cei doi nu numai că n'au fost primiți la palatul domnesc, dar au fost 
aruncați la puşcărie, fiecare separat, fiind băgați în fiare. « Oblădurii și oame- 
nilor săi nu le place să vorbească de această afacere... și vreau s'o facă să 
treacă drept o simplă afacere cu hoți. Totuși, contra obiceiului, ei sunt închiși 


*) Gr. Tocilescu, Malerialuri folklorisice, T, 1, p. 155—150. 


SPIRITUL REVOLUȚIONAR DINAINTE DE 1:848 187 


separat de hoţii obișnuiți +, notează contrariat consulul Prusiei la Senei 
Kreuchely. 

Intre timp, oblăduirea a trimis alți poterași la Topolnița ca să prindă 
+ vii sau morți > şi pe ceilalți haiduci, în fruntea cărora fusese lăsat căpitanul 
Cristea, apostat din 1821. Aceştia au scăpat însă printr'o stratagemă, făcân- 
du-se nevăzuţi din mănăstire, într'o noapte. Printre cei scăpați se afla și 
Macedonski, altă căpetenie cunoscută din răscoala lui Tudor. Până la urmă 
numărul celor judecați de + criminalion » s'a ridicat la zece. Anaforaua către 
domn a judecătorilor criminalionului, privitoare la culpa celor judecați, îi 
acuză că «au vrut să iasă cu toții deodată în țară, pă la mai multe locuri, să 


facă răzvrățire spre îndreptarea norodului cel prosto, ceea ce amintește 


vechiul alcan al Vladimirescului. + Drept aceea, cei mai sus numiți acești 
lude 10, vinovaţi, după porunca pravilii să osândesc la moarte », decretează 
sentința, dată la 16/28 August 1826. Ea era întemeiată pe cartea 6o, 
titlul şi, din Pravilele împărătești, unde se spunea că scei ce întărâtă 
norodul spre zorbalăc sau, la turburare, după treapta lor sau să pun în 
țeapă, sau să leapădă la heară, sau să surghiunesc la închisoare 3. 

Supusă întăririi domnești a lui Grigorie D. Ghica, pedeapsa cu moartea 
a rămas numai pentru cele două căpetenii: Simion şi Ghiţă Cuţui, « fiindcă 
ci au hotărit să urmeze răul acesta și iarăși de către dânșii s'au întovărășit 
ceilalți pornindu-se spre rele ». Aceştia doi 4să se spânzure la marginea ora- 
şului politii, spre pilda altor asemenea lor s, hotărăște domnitorul, «iar cei- 
lali lude opt, bătăndu-să prin târg după obiceiu, să să trimiță la pedeapsa 


"ocnii în toată viiața lor, fiindu-le şi lor, pedeapsa aceasta osăndă de moarte ». 


In aceeași zi, trecătorul putea observa cum afară din oraș, nu departe 
de Colentina, moșia favorită a lui Grigorie Vodă Ghica, erau înălțate în pripă 
două spânzurători «de o formă nouă şi deosebită» (Hurmuzaki, Doc.]. 
Aceasta venea să confirme că ceea ce, încă dela început, fusese prezentat, drept 
un delict civil, era mai mult unul politic. Se putea deduce astfel că acei doi con- 
damnați erau vinovaţi cu totul de altceva, decât de a fi fost niște simpli hoți. Este 
concluzia trasă de un diplomat, care mai dă informaţia că «sistemul [de pedepse) 
al Inălțimii Sale era acela de a nu condamna pe nimeni la moarte », fie el hoț, 
fie el chiar un ucigaș dintre cei ce și-ar fi pârjolit victimele pe jăratec {Tbid. ). 

Ziua de execuţie fixată pentru Miercuri 30 August, a fost amânată, nu 
atât pentru că condamnații ceruseră suspendarea, « având de făcut o declaraţie 
importantă +, cât pentru a se primi la Bucureşti din partea Porții răspunsul 
de încuviințarea execuției, 

La 10 Septemvrie 1826, spânzurarea celor doi condamnați era fapt im- 
plinit. (Ibid.). A fost cea din urmă pedeapsă cu moartea înregistrată în istoria 
"Țării Româneşti din veacul al XIX-lea. 

In acele zile, se presupunea că șirul spânzuraţilor va continua, căci + această 
conspirație, pe care oblăduirea n'o poate nega, se întindea în toată Valahia e. 
(Hurmuzaki, Doc.). 


— 


188 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Tot atunci se mai credea, că poporul a răzbunat curând după aceea exe 
cutarea celor doi condamnaţi, punând foc în noaptea de 24 spre 25 Septem- 
vrie în apropiere de Mihai Vodă pentru a arde. şi reședința domnească din 
vecinătate (Ibid.). „ 

Acesta a fost ultimul omagiu pe care l-au adus memoriei lui Tudor foștii 
săi panduri, 

Nu ştim dacă după aceea, loniță Tunsu, ultimul haiduc din Valahia 
cântat de baladele poporane şi, se pare, eternizat de Pușchin într'o + Intâm- 
plare adevărată din Valahia » va fi fost mişcat de același suflu al lui Tudor, 
Unele versuri îl arată, de altminteri, că 


In codru mi-a ieşit 
Cu șase 'ntovărășit, 
Toţi voinici, aleşi panduri, 
- Cu għebe și cu poturi >. S 

Dar, ușa cum s'a spus, şi poporul a fost trezit de acest suflu, la o aprigă 
rezistență. Pi 

+ Cinstite cocoane, pentru banii porumbului, batem și căznim şi nu putem 
scoate... Numai cât plecăm după bani, ne aduc rumânii porunci ca să nu-i 
supărăm », seria la 20 Martie 1822 lui N. Glogoveanu, lanăș isvrăvnicelul 
(N. Torga). 

s Pârâle și vrăjmășiile neprietinilor nu s'au precurmat şi mai vârtos bleste- 
maţii rumâni Ja multe folositoare au fost impotrivitori, găsind prilej de a pårt 
că nu pot a da în doacă părți, adecă şi Impăratului [Sultanului] şi dumitale », 
semnala, într'un raport din 17 Aprilie 1822, isprăvnicelul Vasile Pavlovici 
(Tbid.). 

* Mai toată suflarea este nesupusă şi neințelegătoare, ci bine ar fi pentru 
rădicarea bucatelor și adunatu' dijmurilor și altele de va fi..., să să tocmească 
un "Turc a-l avea aici la curte..., că m'au veninat şi rumâni și țiganii », se 
alarma Stanciu, logofătul boierului Glogoveanu, la 22 August 1822 (Ibid.). 

+ Nu poci ca să scot bani, că foarte m'-e frică... Mă silesc cu blândețe 
printre oameni, până doară ne va scoate milostivul Dumnezău la lumină. 
Și pentru toate câte poci, mă silesc, La fân, cu ajutorul lui Dumnezeu, am 
inceput a cosi și cu năcaz destul, că oamenii nu dau ascultare, având fumuri », 
dădea de știre, la g Septemvrie 1822, aceluiaș boier Glogoveanu, Pătru logo- 
fătul (Thid. ). 

Tot el mai raporta grijuliu că sătenii din lalovăţ, năpăstuiți la cislă de 

“nişte + sireţi de mâncători +, + vorbesc ca să fugă » şi, dacă nu vor fi păsuiţi, 
* satul să răsipeşte » (bid. ). 

Printre atâtea vești proaste, una singură bună primea în această vreme 
boierul Glogoveanu și anume că « varza dumisali cuconiți Sultani s'au acrit » 
(Ibid.). 


') Gr, Tocilescu, Malerialuri jolkloriatice, 1, l; p: 391. 


SPIRITUL REVOLUȚIONAR DINAINTE DE 1845 ~ 189 


Rezistența ţărănească îngrijorase într'atât stăpânirea încât printre niște 
ponturi de după 1822, trimise de isprăvnicatul Mehedinţi către zapciii plășilor 
se poate citi: « Să nu cumva să îndrăzniţi a bate pe vreunul din lăcuitori, 
veri pentru ce lucru, mai mult decât până la 25 bice de vina cea mase, iar 
pentru bani domnești, cinci, șase bice cel mult » (Ibid. ). r 

Aşa se explică fuga peste Dunäre a sătenilor din Prestol in primăvara 
anului 1827. Oamenii stăpânirii care i-au urmărit raportează această întâm- 

plare dramatică: « Și așa s'au ridicat cu toţii, şi noi, când am aflat și am trimis 
[după ei], i-au găsit la marginea Dunării..., cu tot avutul lor ce-au apucat 
să ia... [și], fiind pe Dunăre furtună mare, s'au 'necat și din dobitoace şi 
din lucrurile sale » (/bid.) Era încordarca supremă a desnădejdii, care sfida 
valurile spumegânde ale Dunării, umflată de şuvoaiele năvalnice ale primăverii. 

Aşa se explică neputința pe care şi-o mărturisesc alți slujitori ai oblă- 
duirii care la 18 Februarie 1827, raportând boierului Glogoveanu că satul 
Crivina «s'au spart », adaogă: « noi cu judecătorul judecăm, închidem, batem, 
implinim, slobozim, trebile ni le căutăm, dar mai bine când dumy. vă aflați 
aici cu noi: doarme pământul ». 

Aşa se explică prevederea care se ia la moșia Broscari (Mehedinţi), cerân- 
du-se sătenilor de aici să dea zapis « că nu vor da foc fânului, după cum sânt 
obișnuiți » (Ibid,). 

Hugot, consulul Franţei din București, își arată compasiunea față de acești 
desmoșteniţi, în rânduri ca acestea, scrise înti'un raport din 22 Octomvrie 
1825: « Atâtea dări sunt stoarse dela o populație de aproape goo.coo de su- 
flete, mizerabilă, goală, locuind în bordeie şi ne participând de loc la producția 
al cărei autor este» (Hurmuzaki, Doc.), lar aceasta pentru a sătura sun 
guvernământ monstruos de scump v, care se află în mâinile a « cinci sau şase 
mii de lipitori » (Ihid.). 

In același răstimp și anume la 12 Aprilie 1823, consulul prusac Kreuchely 
constatase și el: « Mizeria poporului se mărește fireşte dela o zi la alta, pe 
măsură ce bruma lor de bucate se consumă puţin câte puțin » Alături de 
această mizerie a oamenilor este descrisă și aceea a vitelor lor, căci lipsa de 
pășune a adus caii și boii într'o stare atât de nenorocită încât ei (țăranii) 
aproape nu-i mai pot mâna și duce dela pădure la târg, dar mi-te să mai facă 
cu ei vreunele cărături care să le aducă câștig, căci ultimele forțe ale vitelor 
lor slabe sunt adeseori sleite de podvezile gratuite +, 

In anul 1825, circulau scrisori anonime, care cuprindeau rânduri ca acestea : 
+ Avem ciomege, Suntem mai mult de șapte mii, conjurați să scăpăm patria 
„de opresori + 1), 

Dar poporul nu stătea nici acum cu mâinile încrucişate. 

Apoi la 26 Aprilie 1828, într'un raport consular citim: aceea ce inspiră 
mai multă teamă este o insurecție locală, foarte posibilă, dat fiind numărul 


1) Hurmugaki, Doc, X, p, 318, 321—323. 


190 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 
mare de vechi revoluționari care se găsesc aici (în Bucureşti) și sumedenia de 
oameni fără căpătâiu și probabil plini de impuls, care se găsesc în această 
capitală » 1), Cu certitudine că aceşti « vechi revoluționari » făceau parte din 
generaţia lui Tudor, iar € sumedenia de oameni fără căpătâiu + erau, pare-se 
proletarii încă însufleţiți de impulsul dat de el în 1821. 

Neindoios că răscoala din 1821 a clătinat atât în Țara Românească, cât 
şi în Moldova concepția oligarhică a boierimii, impunând acesteia o corijare, 
care a planat ca o mustrare asupra triumfului repurtat. 

A calificat vornicul Alecu Beldiman această răscoală ca « Tragodica sau 
mai bine a zice jalnica Moldovei întâmplare +, Tudor fiind înfățișat ca e învräj- 
bitoriu de noroade, de răle iscoditoriu » şi ca sun viclean înșelătoriu » *). 

A fost înfăţişată de boierimea din Țara Românească, după cum s'a arătat, 
când ca o surmare tâlhărească s», când ca « picirea îndeobşte s, pornită din 
a mare vrejmăşie şi răutate >. Tot așa, a fost denigrată ca o «mare prăpă- 
denies (N. Iorga), e dărăpânare», e năprasnică turburare s (Emil Virtosu) 
sau o omare beznă a piericiunii şi de toată jalea vrednică pustiire » 2). 

Dar, cu toate aceste denigrări, boicrimea se cutremură la gândul că nu 
puţin a lipsit să fie aruncată + în grozava groapă a anului cu leat 1821 2, cum 
scrie «un Român» la 25 Mai 1822 (E. Virtosu). A 

De aceea, pentru a nu se adânci această groapă pe care Tudor o incepuse, 
boierimea şi mai cu seamă boierimea mică schițează vagi gesturi reformiste, 
ceea ce a smuls unor contemporani evocări despre anul 1821 ca aceea a sme- 
ritului monah Casian (Cernicanul) care a văzut în răscoala lui Tudor « feri- 
cirea țării noastre » sau ca aceea a lui Chesaric, episcopul Buzăului, care psal- 

modiază pios: o Tu eşti anul bunătății Domnului 1» (Ibid.). 

In Moldova, răscoala din 1821 a făcut să germineze curentul novator sau 
cărvunăresc, al cărui iniţiator şi animator a fost tânărul Ionică Tăutu, e comis 
de boierie, inginer de meșteșug ». e Ionică Tăutu e România reînviată, mişcată 
de toate patimile patriotice și giucând tot acelaș rol prin condeiu și stăruinți 
in politică, care îl giuca Vladimirescu cu puşca plăieșească, Pamfletist căl- 
duros şi convins, în corespondențe cu toate partizile, giudecându-le toate 
şi iar singur de o partidă... partida ţării», sunt rândurile în care Alecu 
Russo, admiratorul său, caută să-i desprindă figura din uitare, cerând și 

tru el s recunoştinţa şi răsplătirea » istoriei ). 

P iaci de prin 1821 şi pare-se în aceeași vreme când, pe plaiurile oltene, 
"Tudor iși încleștase mâna pe pușca pliieşească, « focosul » Ionică Tăutu, 
cum îi spune N. Iorga (Ist, Rom., VIIL: Revoluţionarii, p. 285) scrie acea 


') Radu Mosetti, Pentru ce s'au răsculat țăranii, p- 55. 

) Elerie sau jalnicile scene prilejite în Moldova din răserătirile Grecilor prin șeul lor 
Alexandru Ipsilanti... Editată de Banul și Cavalerul Aleca Ballen, lași, 1861, p. 63. 

"Y L G; Pilitti, Prământăriie politice şi sociale în Principatele Române dela 1321 le 
1828, p. 122—123. 

4) Gh. L Goorgeseu, Un vechiu propovädnitor al democraţiei: Comisul Ionică Tăutu, p. 8- 


SPIRITUL REVOLUȚIONAR DINAINTE DE +1848 197 


filipică intitulată sugestiv « Strigarea norodului Moldovei», în care ridică 
vehement glasul împotriva boierimii mari moldovene, care fugise peste gra- 
niță în timpul răscoalei. El o mustră aspru pentru acel «interes particular » 
care o caracteriza, recomandându-i să lase « prigonirile şi dihonia» şi, în 
unire cu a toți ceilalți mai mici », să lucreze pentru 4 interesul obștesc 2, pentru 
scele de folosul patriei + (Fbid., pp. 1o1—11). O acuză apoi pentru « iubirea 
de argint, această matcă de răutăți neadormită în speculații >, care a prefăcut 
« ocârmuirea în arendă, slujbele patriei în peguțătorii, cinurile în venit și 
toate în jac» (Ibid.). Un alt capăt de acuzare este acela privitor la abuzurile 
ce se făcezu în domeniul justiției care, apanaj al boierimii fiind, ajunsese 
un simulacru, căci, constată aici Ionică "Tăutu, « pravilele sunt în teorii, iar 
în lucrare interesul și mita și pătimirea de un chip, cât vai de acela ce se 
judecă şi nu ştie deslega sofismele ce i se dau prin hotărire sau mai bine a 
zice vai de acel ce se judecă şi nu are bani să-și cumpere dreptul său o. Celor 
care au ticăloșit « norodul Moldovei », celor care au supt fără mustrare de 
cuget «tot sucul patriei s, acest mic jacobin moldovean le strigă: + Daţi-vă 
averile în lături |» (Jbid.), 

Pamfletul culminează apoi în următoarele rânduri: e Fugiţi, nevrednicilor, 
fugiţi ! Ascundeți-vă in întuneric și acolo, puneţi în aceeași cumpănă evghenia, 
singuratica voastră îndeletnicire, păcatul și ruşinea, singuratecul vostru rod 
a vinovatelor fapte! Fugiţi ! Dar osânda vă goneşte! Căci dreapta judecată 
pentru necredinţa ce ați arătat și lacrămile celor înstrâmbătățiți, a celor jefuiţi, 
a văduvii pe care n'ați căutat, a săracului pe care ați asuprit, a tot norodul 
Maldovei, pe care acum, în sfârșit, l-ați adus in uimire și primejdie, vor striga 
răsplătiri, până la cele mai depărtate veacuri a vremii viitoare | 

Apelul la unire ecu toți ceilalți mai mici » pe care Ionică Tăutu l-a făcut 
mai sus este însă lămurit apoi, când el cere să se recunoască drepturi egale 
boierimii de a doua treaptă, din care făcea și el parte (|. C. Filitti). 

De altfel, această tendință de egalizare a boierimii se reflectează în a Primul 
proeict de constituțiune a Moldovei » dela 13 Septemvrie 1822, care a fost 
conceput de Ionică Tăutu, după cum ne informează Alecu Russo și la care 
ar fi avut și concursul cunoscutului jurist al vremii Andronachi Donici, cum 
cred unii cercetători (Prof. Andrei Rădulescu). 

Cuprinzând 77 de o ponturi», acest proiect al « novatorilor » sau + cio- 
coilor + dă contur pentru prima oară la noi unor idei inspirate din principiile 
burphezo-democratice ale Revoluţiei franceze. Astfel sunt prevăzute aici 
libertatea individuală, libertatea muncii și a comerțului, egalitatea înaintea. 
legilor, reprezentarea țării într'un «sfat obștesc », limitarea prerogativelor 
domnitorului s, principiul împărțirii puterii. Sfatul Obştesc tindea să aibă 
putere precumpănitoare asupra prerogativelor domnitorului, atunci cârd 
între acesta și Sfat s'ar fi ivit vreo neînțelegere asupra vreunei măsuri 1). 


') Gh. L Georgescu, Op. cii, p: 19—20. 


192 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Dar, firul conducător al acestei constituții rămâne tot acea preocupare 
a boierimii mărunte de a trece conducerea afacerilor publice din mâinile 
singurei oligarhii a boierimii mari, în acelea ale boierimii întregi, dela logofăt 
mare până la șetrar, Aceasta avea să participe nu numai la alegerea dom- 
nului, nu numai în adunarea reprezentativă sau în sfatul obștesc, dâr și în 
divane şi departamente, afară de întâiul divan care singur era rezervat boie- 


rimii mari (I. C. Filitti). Aşa dar, cu toată egalitatea în fața legii, enunțată | 


în proiect, la temelia lui rămânea încă privilegiul de clasă, căci nivelarea era 
prevăzută numai în sânul boierimii. Această egalitate se reducea la dreptul 
tuturor boierilor, fără deosebire de cin, de a conduce. Nici nu se amintea 
de existența altor clase sociale, ceca ce face Russo, admiratorul lui 
Ionică Tăutu, să scrie contrariat: « Este de mirare că proiectul tace cu totul 
în privința sătenilor » 1), care erau lăsați să rămână mai departe victime ale 
exploatării boierimii mari sau mici şi ale extorcaţiunii, căci nu se pomeneşte 
nimic despre clacă și despre noianul de dajdii. De aceea, proiectul a fost 
socotit pe bună dreptate ca +o replică foarte revăzută a ideologiei Revoluţiei 
franceze (Ibid., p. 60). Și că toate acestea, autorii proiectului au fost acuzați 
de protipendada conservatoare, care număra vreo 20 de familii (|. C. Filtti, 
O. c., p. 153), cae înaintaṣi spăimântători ai cerşetoriei şi zdrențe ale mizeriei +, 
ale căror principii noi « nu pot decât alarma pe oamenii bine cugetători » 
(Gh. 1. Georgescu), Chiar așa cum a fost, proiectul n'a rămas decât 
ca atare, deși Ioniță Vodă Sturdza, exponent al acestei mici boierimi, a ame- 
nințat pe adversarii proiectului că va lua împotriva lor + măsuri domneşti +, 
întrebuințând + topuzul și sabia s. Prin intrigile lor, aceștia au captat până 
la urmă bunăvoința Rusiei țariste, care le-a dat satisfacţie, reprobând pe 
cale diplomatică proiectul lui Ionică Tăutu pentru ca «să nu strice + vechile 
instituții (Ibid,), cărora « şirul veacurilor li-a întipărit un caracter ce nu se 
poate şterge» (I. C. Filitti), cum pretextaseră boierii conservatori. 

Cu mentalitatea lor retrogradă, au înseilat și ei câteva proiecte de reor- 
ganizarea Moldovei, spre a fi opuse proiectului de constituție al cărvunarilor. 

Unul dintre acestea, intitulat « shedion de reformăluirea stăpânirii Molda- 
viei » admitea, printre cele 30 de articole ale sale, că stăpânirea să fie « mo- 
narhicească », cu domn din neamul moldovenesc, desemnat pe viață, dar 
asistat de 6 sau 8 + familii din cele dintâi ale pământului » pentru a se asigura 
astfel interesele protipendadei. 

Aceeaşi grijă se observă şi într'un alt proiect, intitulat curios + pontul 
popilor +, unde cârmuirea țării era atribuită domnului, asistat de o « ghe- 
rusie + de 8 boieri din cei dintâi, care se vor reînnoi la fiecare 3 ani. (Ibid.). 

Intr'un al treilea proiect, al logofătului Dimitrie Sturza, se propunea 
+ sistema aristo-dimocraticească », care excludea domnul, recomandând «o 
oblăduire republicească » și încredințând puterea la trei divane neatârnate 


3) E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne, LII, p. 59. 


aa mar 


„- 


SPIRITUL REVOLUŢIONAR DINAINTE DE 1845 193 


unul de altul, după principiul separațiuńii puterilor. Primul divan numit 
« cel mare » urma să fie compus din 1 5 boieri veliţi, al doilea numit + pravil- 
nicesc + era rezervat tot la r 5 boieri mari, iar al III-lea sau « divanul de jos e 
avea să cuprindă pe deputații de judeţe, + boieri sau nu» (Tbid.). 

A urmat apoi, în tot timpul domniei lui Ioniță Vodă Sturdza (1822—1828), 
o discordie furibundă în sânul aceleiaşi clase, împărțită în boieri conservatori, 
care invocau o ciolanele strămoşilor e (Jbid., p. 156), şi în ciocoi care erau 
socotiți de cei dintâi ca « parveniţi » (Ibid, ) sau « tifluiți în râs » ca e șleahtă » *), 
deși şi printre aceştia se Răseau descendenți din familii care figuraseră în 
divanele Moldovei (1. C. Filitti), 

De aceea, într'o reprimandă severă, Ioniţă Vodă Sturdza le aduce aminte 
că scaunul Moldovei + nai l-am pierdut [altădată] prin intrigile noastre și prin 
goana unuia asupra altuia, de l-au stăpânit străinii atâția ani e. Apoi îi întreabă 
admonestându-i: e Ce voiți acum să mai faceţi ? Să- pierdeţi ca să ajungem 
mai rău poate de cum am fost? » 2), 

In lupta dintre cele două tabere boierești pentru preponderanță în con- 
ducerea Moldovei, s'a putut auzi arareori și unele vagi aluzii la ușurarea 
condițiilor grele de viață ale poporului. 

Astfel, la 16 Noemvrie 1823, boierii conservatori aruncau promisiunea 
că renunță la orice profit din veniturile, titlurile şi lefurile scoase de pe urma 
nenorociților locuitori, cărora le lipsesc « până şi vitele +, ceea ce în treacăt 
fie zis n'a fost decât o frază, care n'a avut altă urmare 9), 

lată-i și pe cărvunari, în 1824, aducândueți aminte că veniturile boierilor 
din slujbe ar trebui desfiinţate (L. C, Filitti} 

Mai cutezătoare decât aceste manifestări vaporoase apare însă + închi- 
puirea » de reforme a marelui boier Lordache Rosetti-Rosnovanu, Spre deo- 
sebire de cei mai dinainte, el cerea nu numai desființarea scutelnicilor, pe 
care n'o mai propusese decât Barbu Văcărescu în Muntenia la 1819, darşi 
desființarea privilegiilor în materie de impozite, instituindu-se o dare unică 
pe pământ pe care s'o plătească proprietarii și sătenii, proporțional cu partea 
lor de folosință. e Obşteasca legătură în contribuție, cum o numește el, va 
face legătura naţionalicească », căci numai astfel « dela cel mai mic... și 
până la cel mai mare..., vor fi legaţi a sprijini cu un deopotrivă interes şi 
durere așezarea aceasta, , . şi cine va putea atunci să biruiască neamul unit? » 
(I. C. Filitti). 

Şi in «sistema aristodimocraticească s, menționată mai înainte, se flutu- 
rase această idec a unei singure dajdii pe care fiecare « republicaneţ » ar fi 
fost s'o plătească, + fiind tot un trup cu repubiica », iar aceasta ar fi urmat 
s'o facă e de bună voc» și după ce s'ar fi încredințat că este + adevărat tre- 
buincioasă republicei » (/bid.]. 


- 


") Manolache Drăghici, Istoria Moldovei, I, p- 165—106. 
*) Manolache Drăghici, Op. eit., II, p, 167—168. 
) Xenopol, Istoria partidelor politice, 1, 2, p. 598. 


194 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 
Dar toate acestea n'au fost decât postulări iluzorii, care amintesc de fata 
morgana. 


O propunere care atrage în deosebi atenția pentru desfășurarea viitoare 
a evenimentelor este aceea privitoare la «libertatea negoțului » (/bidem), 
propunere repetată în 1825 şi de Nicolae Roznovanu, care mai năzuia în 
plus la « deschiderea portului Galaţi tuturor pavilioanelor » (Jbid.). 

Dar iată că această boierime, până acum desbinată, este gata să se unească, 
După incheierea convenției dela Akerman, când marii boieri pribegi se intorc 
in Moldova, ei se arată dispuși la o «primă încercare de legătură » cu acei 
cu care se învrăjbiseră până atunci. In declarații înflăcărate către + maica 
patrie » pe care continuă a o confunda cu clasa boierească, deoarece au despre 
ca impresia că 4 tu ești noi şi noi suntem tu », ei jură « dragostea cea cu cre- 
dinţă şi râvna eea cu stăruială », In acest sens, se arată gata să se lepede de 
« interesele cele în parte » şi de « imbunările cele mârșave » (Ibid. ). Rezultatul 
acestei o legături » este concretizat numaidecât în faimoasa vanafora pentru 
pronomiile Moldovei » din Aprilie 1827, menită nu numai să confirme vechile 


„~ privilegii, dar să le dea şi o extindere pe care n'o avuseseră vreodată (Ibid.). 


Era măsura de prevedere pentru întărirea poziţiei clasei respective, acum 
când” se întrezărea ivirea unei clase concurente: burghezimea a cărei 
desvoltare şi tendință nu mai constituia o enigmă nebuloasă. 

Și în Țara Românească, vifornița stârnită de Tudor a aruncat boierimii 
drept în obraz cumplita mustrare a unui trecut negru de care era făcută vino- 
vată, In Brașovul de dincolo de Carpaţi, boierii bejeniți au poposit având 
mereu în față e grozava groapă a anului cu leat 1821 », lăsată în urma lor. 
Acolo însă, au dat peste o altă mustrare și anume peste duhul ineluctabil 
al veacului, pătruns din Apus în practicele burghezo-democratice ale lui 
Iosif al Il-lea. 

Intre aceste două realități stringente, această protipendadă reacționară va 
avea o clipă de tresărire, încercând să se gândească la o corectare a intereselor 
ei de clasă. Dar roadele acestei tresăriri s'au redus la simple tribulații, îm- 
pregnate doar de un naționalism xenofob, care era departe de a constitui 
remediul anului 1821 sau + îndreptarea țării», cum le plăcea boierilor să 
vestească (Emil Virtosu). Toate aceste elucubraţii sunt străbătute de aceeasi 
alarmă pentru înlăturarea elementelor alogene, în speță a Fanarioţilor, făcuți 
vinovați că + au hrăpit pâinea din mâinile pământenilor », + stingând neamul 
pământenilor » adică al boierilor autohtoni (I. C. Filitti). Or, constatase 
Tudor recent, scrutând realitatea, că « boierii greci şi români, unindu-se cu 
toții, ne-au prădat și ne-au despuiat, încât am rămas numai cu sufletele e. 

Altfel, boierimea se arată mereu preocupată de interesele ei de clasă. 

s Negoţul să ne fie slobod..., să nu fim popriți de nimeni a scoate peste 
granițe, în orice parte vom putea găsi fulosul alișverişului nostru »; 

a Să putem deschide fabrice de orice tel de meșteșug şi să ne neguțătorim 
cu cele ce vor ieşi din lucrarea lor»; 


zre 


7 A . 


SPIRITUL, REVOLUȚIONAR DINAINTE DE 1848 19$ 

« Să deschidem căte metale va da pământul nostru, să le lucrăm și să să 
folosească țara prin negoțul lor slobod +; 

Li Vinurile și rachiurile din Țara 'Turcească să fie poprite a nu intra nici- 
decum în Țara Româneas-ă ca să să treacă vinul şi rachiul țării, pentrucă 
domnii greci și această pagubă făcea țării, dând voie vinului și rachiului strein 
de intra în țara noastră şi scădea prețul celui de pământ sau rămânea ne- 
vândut », a 

Acestea și multe alte doleanțe epoiste ale boierilor sun 7 
lung memoriu adresat + către Rusia» și intitulat e pentru decapare 
Românești +, Ei nu ezită să ceară aici chiar dublarea zilelor de clacă dela ra 
la 24 pe an «de fieșcare lăcuitor al moșiei + (Emil Virtosu). 

Nici între « Cererile boierilor munteni duși la Țarigrad » în Mai 1822, 
a fn pat pă vreuna care să arate vreo renunțare la vechile lor privilegii 
2 bs DA a vius să cum se observă și într'un alt « proiect pentru 

Tagma boierească de a doua şi a treia treaptă este şi ea 

aceleași interese egoiste, singurul ei țel fiind s de a a Aage aba 
durile boierimii mari, care continua să o țină la o parte, făcând + o osebire 
din totimea trupului compatrioților e (Jdid.). Nu are alt sens acea e herbinte 
râvnă volei ete şi îndreptarea patriei noastre » care apare într'un + înscris » 
peg as eia către cei mici, 4 pentru unirea spre binele țării 
Unirea dintre ei credeau boierii mari şi mici că era singurul imperativ 
al clipei. o Unirea ştim că au zidit stâlpi neclătiţi și ncunirea vedem că au 
săvârşit atâtea derăpănări (aluzie la răscoala lui Tudor), câte sânt și răotățile 
ci. Unirea este de mare lipsă la rana cea cangrenisită a trupului romånesce | 
Unirea să cuvine a fi doftorul său, unirea lecuirea sa şi prin unire va aj 
la cele mai dulci puncturi ale fericirii e, citim întrun astfel de dana de 
unire, în care interesul boierimii pentru menținerea poziţiei ci, adică a acelor 
«dulci puncturi ale fericirii», este transparent, Numai astfel « corabia cea 
putredă şi despre toate părţile găurită a neamului românesc », cum constată 
Înşişi boierii, va avea «un corăbier iscusit o, în speță această boierime unită 
« carele să știe a o purta după bătaia vânturilor, care astăzi de pretutindenea 
sufla înponcișat » (Ibid.). Era semnalul de alarmă, tras de boierime în fa 
pericolului din ce în ce mai intens al ideilor burghezo-democratice mu 
tra „să să intensifice după răscoala din 1821, Aceasta era realitatea pë care 
oieri! o vedeau « în oglinda anului 
mic dep, Are gl cu leat 1821 », care le stătea în perma- 
Şi li se atrăsese atenția: a Judecaţi bine, fraților, că acei puțini, carii cu 
nedreptăţi să slujesc de patrie, nu pot fi patrie | Iar plotișul tot, ee prin silnicie 
să află supuși la cei puţini, aceia — şi fireşte şi pravilnicește — sânt patriie 
tes putere care să oblăduește cu pravili şi dreptate, aşa îi poate numi LĂ 


19» 


S NEASCĂ 
198 VIAȚĂ ROMĂ: 


dreptate, deci, se constata, în acest timp, întrun apel + Pentru 
5 Ana Aare din 20 Iunie 1822, că + blagorodnicii — adică e 
icrii — au căzut în cea desăvârșită uriciune a patrioţilor, aducându-i r ae 
nădăjduire ». Aceasta xau silit pă Theodor Vladimirescu, cu ludata r n 
a patrici sale, să strângă pă cei obidiţi și năpăstuiți fii ai patriei şi să era 
dreptățile obștii țării », căci + patrioţii nu sânt datori a să aduce jărtvă iei, 
läcomiei şi desfătărilor lor (ale blagorodnicilor) » (Ibid. Ji 
Și apelul izbucnește: e Blagorodnicilor | Cunoaşteţi odată adevărul, a nu 
puteţi fi blagorodnici până nu veţi fi mai întâi patrioţi ! Nu pot face ago- 
rodnicii patrie, ci patriia face pă blagorodnici. Patrioții vă plăteşte ca să pri- 
veghiaţi pentru dânșii, să grijiți pentru folosurile lor, să-i iubiţi şi să-i cin- 
stiți ca pă nişte frați, iar nu pentru ca să-i huliți, să-i defäimați și să-i des- 
ieți!» (ibid.). SAS 
jr td în inis anului 1821 gi înțelegeți la ce prăpastie v'au adus... 
şi câtă mare dejghinare este Între cei ce să numesc blagorodnici ! Nu vă p 
ponisiți la aceasta, pentrucă înşivă sânteți pricina, aducându-i la desnădăj- 
duire. Cunoașteţi blagoridiia cea adevărată, aceia ce să urmează şi în zei 
iar nu cea după fandasic, căci fandasiile să răsipesc înaintea adevărului u 
socotiți pă patrioți voştri dă dobitoace ! Au trecut vremea dobitocici. Acum 
fiii patriei au dobândit simţiri », (Ibid.). “i 
Făcând apoi aluzie la această oligarhie boierească, autorul apelului scrie: 
«Cu aceste urite şi vrednice de toată hula fandasii, osebindu-să „de pane 
blagorodnicii din trupul neamului și făcându-să o sistimă trufașă şi cu totul 
slobodă de netăgăduitele datorii şi legături ce să cuvenea să aibă cu simpatrioții 
lor, au ațățat toată scârba, uriciunea și nestinsa vrajbă a neamului asupra rad 
cu cât şi ei sau arătat mai ba şi j Von chipuri de posomor 
ilnicii şi defăimări cătră fraţii lor patrioți ». sJ» | 
ap ur out dă apoi în vileag desconsiderarea poporului de către blago- 
rodnici, care, 4 socotind că toți ceilalți simpatrioți neblagorodnici sânt zidiți 
de o altă Dumnezeire numai pentru ca să fie organe măririi lor, jucăree pati- 
milor lor şi jărtvă lăcomiei lor, de aceea și niciun chip de ai ea er 
nici mijloc de sălbatecă jăfuire n'au lăsat de a-l pune în lucrare cu adinsul, 
desfătându-să și înbogățindu-să cu sângele simpatrioţilor | Nu poate nimeni 
să acopere acest mare și luminat adevăr, fiindcă sau dat de față şi altor nea- 
muri mari și slăvite ! Nu să pot priză lucrătorii, săracii neamului românesc, 
7 să pot arăta cu tulo. (Ibid.). | : 
ye me! venin, caute în următoarele rânduri pactizarea dintre 
boierimea pământeană şi cea fanariotă: 

s Osebindu-să blagorodnicii din trupul patrioţilor şi călcând cu picerele 
pă fraţii lor, nici ei n'au rămas fericiți, pentrucă interesurile lăcomiei răz- 
vrătindu-i și pă dânșii, au fost siliți a să alătura pă lângă streinii stăpânitori, 
ce avea deplină tiranicească putere să facă orice vor voi. Și aga, blagorodnicii 
țării ajunsese la altă ticăloșie necinstită, căci la frații lor simpatrioți să arate 


SPIRITUL. REVOLUȚIONAR DINAINTE DE 1348 197 


ca niște Dumnezei, ocărindu-i și ponosluindu-i, iar la streinii stăpânitori, cu 
o foarte proastă cucerie, znerenie și linguşire, încât nu să deosebea din cele 
mai mici slugi, făcând încă şi acelora destule colachii [lingușiri], cu cât blago- 
rodnecul, cel sălbatec și mândru cătră simpatrioţii lui, de multe ori să vedea 
zmerindu-să la un bașciohodar o, (Thid. ). 

Cele șapte ponturi propuse aici pentru + îndreptarea patriei noastre + 
sunt, spre deosebire de celelalte proiecte din această vreme, pătrunse de un 
spirit reformist. 

+ Blagorodnic să să numească numai acela ce să va arăta cu mai multă 
dragoste și cinste, după cuviință, câtră simpatrioții lui şi cu mai multă slujbă 
cătră obșteștile folosuri » se cere la punctul II /sbid,), care respinge boieria 
de naştere, bazată pe ascendenți sau, cum se spune, izvorind «din cutare 
și din cutare, adecă din sălaşul fandasiilor, și zădarnicilor păreri ale stră- 
moşilor ». (Tbid.), 

In acest sens, la punctul ITI, se precizează: e Să fie drumul deschis tuturor 
patrioţilor de orice treaptă sau stare va fi, ca fieşcare, cu învățătura, cu silința 
şi cu vredniciia sa, folosind obştea, să dobândească dela patrie cea după 
cuviință cinste și înălțare stării lui, ca cu acest mijloc să să îndemneze toți 
fiii patriei a să sili spre sporire la învățătură și slujbe vrednice, fiind încre- 
dințaţi că-ş vor lua răsplătirea ostenelilor, după cum să urmează şi la celelalte 
luminate neamuri ale Evropei, iar nu să fie trecuți cu vederea, depărtați şi 
călcați cu picerile de blagoradiia ce au fost până acum o. (Ihid.). 

La punctul VII se cere să se alcătuiască o « pravilă a țării », întocmită 
« cu sfatul și priimirea a tot neamului românesc v, (Ibid.). 

Deosebit de semnificativ este avertismentul ce se dă blaporodnicilor, 
să se îndrepteze, + ca nu cumtaț obida și desnădăjduirea neamului să nască alţi 
Theodori»  (Ibid). + Patrioţii să vă cunoască de blagorodnici când veți 
fi uniţi cu dânşii, cinstindu-să, iubindu-să și folosindu-să de voi, iar nu voi 
să vă arătați de blagorodnici, cu trufii, cu defăimări şi nebăgări de seamă 

către ei, căci, în adevăr să ştiţi că nu veti mai fi! (Ibidem), întrevedea autorul 
sau autorii acestui apel, pornind dela constatarea că « cei mulți sânt mai des- 
toinici a să apăra de sălbăticia celor mai puțini e. (Ibid,,). 

Impotriva acestei stări de lucruri începură a se ridica acum și alte glasuri 
izolate, care au luat grai din lectura literaturii apuscne, îmbibată de ideile 
Revoluţiei franceze, - 

Iată astfel pe Barbu Paris Momuleanu, care, deși recunoaşte că nu e un 
a talant » şi mai puțin o + jenie s», că «n'a învățat științele şi filosofia v, încearcă 
să biciuiască protipendada, în a sa culegere de poezii satirice, intitulată Carac- 
teruri şi tipărită cu un oarecare lux la tipografia dela Cişmeaua lui Mavrogheni, 
în anul 1825. « Aceste obiecte: satire prin care arăt osebite caracteruri şi rele 
moravuri » scrie poetul, «nu defăimând neamul și persoanele oamenilor, 
ci diferitele caracteruri, pentru că cu nu zic că este Constandin, Alexandru, 
Frideric, Vlaicu sau Maria, ci numai pe singură patimă o defaim s». 


p 


198 VIATA ROMÂNEASCĂ 


Trufia marei boierimi e prinsă de el în versuri, e drept stângace, dar rea- 
liste, ca acestea: 
+ Pe cei mici fi socotese 
Viermi, nu oameni ce trăiesc; 
Dau cu căleştile lor 
Peste cei mici de-l omor », 
Snobismul aceleiași boierimi este satirizat cu aceeaşi stângăcie în versurile: 


» Ce vită, ce dobitoc 
Omul bogat cu noroc! 
Nu e alt acest bărbat 
Decât un bou ne "nvăţat, 
Umblă, s'arată făloa 

Ca un taur cu gât gros; 
Umblă pe maus bufuind 
P'alţii nimic socotind t » 


Dar, cum observă N. Iorga, mult mai mare preț are prefața la aceste 
è Caracteruri » unde, în nu mai puțin de 8o pagini de proză, Barbu Paris 
Momuleanu face so critică socială întreagă, aspră totdeauna, dreaptă dela 
un capăt la altul, luminată de un ideal de îndreptare şi încălzită de o inimă 
curată și bună, în stare a se înduioşa de lucruri duioase », 

El vede înalta societate contemporană plină de a relele năravuri, care aduc 
moliciunea și desffânarea » și condamnă e lucsusul ce molipsește și turbură 
odihna și fericirea și ațăță ambiția, care dărapănă toată odihna lor +. Acestea 
sunt nenorociri abătute asupra patriei ca « o ceață prin munți», acestea au atins 
de tot lumina fericirii omeneşti, făcând pe fiecare să umble «prin noaptea 
poftelor » El dă alarma că, « beţi toți de beţia ambiţiei, vrem fieșcare a fi 
nobil, cinstind numai rangurile și dregătoriile și mesocotind meșteșupurile și 
lucrarea pământului, din care iese îndestularea și fericirea neamului omenesc », 
Respinge noblețea rangurilor, pentru a fi înlocuită cu aceea «a sufletului ». 
El recomandă învățătura, care «numai singură este şi ne va fi indreptarul 
vieţii noastre. . ., iar nu averile cele multe, care ne moleşesc și ne fac trântori 
în soțietate s, Pe boierii bogaţi, caută să-i trezească la sentimente generoase, 
„afătuindu-i ca, « din agonisirile sale ce au câștigat din bunul patriei, să facă 
wreun monument santimantal, precum o casă pentru săraci ce să tăvălesc 
pe ulițe, vreo zidire pentru copii ce să arune pe la răspântii sau ceva cărți 
de ştiinţe în limba patriei pentru luminarea neamului +, « Tor patriotul orice 
agonisește din bunul patriei sale, dator este a cheltui în folosurile ci jumă- 
tate, cici ea este muma lui și neamul, frații săi şi poate că sânt mulți care 
ar putea face şi asemenea lu :ruri și să lase din destul și fiilor săi ». « Acestea 
sânt datoriile moralității », « acestea sânt faptele cele ce caractiriszac noblețea, 
iar nu desfătările, lenevirea și lucsusul », proclamă Barbu Paris Momuleanu +). 


N. orga, Istoria literaturii române In veacul al XIX-lea, i, p. 79—86; lL Bianu, 
Nerva Hoduy și Dan Simamnescu, Bibliografia românească veche, II, p, 464—474 


DINAINTE DE 1845 199 


Din Parisul, unde în vremea aces 
4 bursieri, fii din popor din e ti 
înalte de filosofie: Eufrosin Poteca, batea 
sfat ca acestea: « Voiti să vă faceți ii 
tatea din Valahia, adunați-vă cu toții în Sf. Mitropolie, faceţi o rugăciune 
către Dumnezeu, ca să primiţi iertar e păcatele cele trecute şi apoi faceţi 
o lege politicească, prin care să se hotărască dăjdiile de acum înainte asupra 
veniturilor fiecăruia, fără deosebire, de la divanit până la Plupari și la hrănitori 
de dobitoace şi aşa, fără a sărăci cineva de tot, se va aduna lesne cu ce plăti 
toate cheltuielile statului + Cuteza astfel acest simplu bursier să dea lecţii 
boierimii conducătoare. Prin urmare, el propunea egalitatea înaintea dărilor, 
iar acestea tocmai în momentul când, pentru a plăti datorii de 2.300.000 de 
piaştri, se puneau la cale noui urcări de dări, se întelege cu cruțarea privi- 
legiaţilor. (I. C. Fifitti). Ba, cuteza a pomeni chiar de «liberarea robilor » 
(N. Iorga). 

Iată tot atunci ridicându-se astfel de glasuri și dintre unii feciori de boieri, 
care, adăpaţi la ideile revoluționare burghezo-democratice ale Parisului, îşi 
consternau părinţii cu metamorfoza ce se petrecea în acest sens în concep- 
ţiile lor. Unul dintre ei, Const. N, Filipescu, care îşi va lua acolo, în 1829, 
bacalaureatul în drept, nu se sfia să vorbească despre abuzurile boierilor, 
care erau «depozitari ai intereselor și fericirii naţiei », nu trecea sub tăcere 
« arbitrarul » din țară, arătându-se gata să colaboreze la toate proiectele ce 
s'ar alcătui + pentru prosperitatea și neatârnarea țării o. (Ibid.). 

Dintre membrii acelei societăți secrete politico-literare, fondată la Braşov 
de boierii bejeniţi, unul singur s'a dovedit a fi o excepţie printre ceilalți care 
n'au lăsat alte urme decât acele tribulații egoiste, despre care s'a vorbit și un 
plan pentru îmbogățirea culturii prin traduceri, prin teatru, prin scoaterea 
unui ziar. (N. Iorga). Este vorba de Dinicu Golescu, marele logofăt, care 
avea să înfioreze boierimea din care făcea parte, prin acea trâmbiță a pocăinţei 
pe care a sunat-o în « Insemnare a călătoriei mele, făcută în anul 1824, 1825, 
1826». Intradevăr, aşa cum avea însuși autorul convingerea, aceasta a fost 
o carte cum nu mai cunoscuseră Românii. In paginile ei se face rechizitoriul 
cel mai realist şi deci cel mai aspru, ce-i fusese dat păturii dominante să audă 
până atunci. « Am rămas în urma tuturor neamurilor %, constată el desamăgit, 
după ce a văzut + adevărata fericire a altor neamuri ». Vinovaţii, marii vino- 
vați, pentru aceste «nedrepte urmări şi nepomenite peste tot pământul », 
erau firește, boicrii, care aduseseră poporul « într'o sărăcie și într'o ticăloşie 
atât de mare, încât un străin este peste putință să crează această proastă 
stare »2). Cumplita exploatare la care cra supusă țărănimea, număra două 
sute de zile de clacă pe an şi totuși clăcașii nu se alegeau cu nimic. (Ibid). 


seseră trimiși la învățătură cei dintâi 
), unul dintre ei, care urma studii 
a a scrie celor din țară rânduri de 
i cu adevărat?... Izgoniți nedrep- 


) Xenopol, Istoria partidelor politice, 1, p. 118—119, 
') Constantin Golescu, Insemnare a călătoriei mele Hipăzilă de Nerva Hodoș, p. 58, 


ar 


200 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


` 

Viaţa lor, locuința lor, mintea lor, adesea e ca la cei mai înapoiaţi sălbateci. 
+ Intrând cinevaş într'aceste locuri unde să numesc sate, nu va vedea nici 
biserică, nici casă, nici gard,... nici car, nici bou, nici vacă, nici oaie, nici 
pasăre, nici pătul cu semănăturile omului pentru hrana femiliei lui, ci numai 
niște odăi în pământ, ce le zic bordeie, unde, intrând cinevaş, nu are alt a 
vedea decât o gaură numai în pământ, încât poate încăpea cu nevasta și cu 
copiii împrejurul vetrei și un coș de nuiele scos afară din fața pământului 
şi lipit cu balegă » (sbid), iată imaginea halucinantă a satului din e Insemnarea » 
boierului din Golești. Prin sate, oamenii umblă desculți şi în sdrențe, după 
o căldare pentru mămăligă, pe care şi-o trec una alteia, cinci-șase familii, înto- 
vărăşite în acest scop. Despre fiscalitatea spolietoare, Dinicu Golescu exclamă: 
«O! se cutremură mintea omului, când își va aduce aminte că făptura Dum- 
nezeirii, omenirea, frații noștri, au fost câte zece aşternuți pe pământ, cu 
ochii în soare și o bârnă mare şi grea pusă pe pântecele lor, ca, muşcându-i 
muștele şi țânțarii, nici să poată a se feri!», 

Și despre deposedarea țăranilor de pământuri de către boieri, prin fel de 
fel de mijloace jăcmănitoare, Dinicu Golescu notează acele « luări nepravilnice 
dela acest norod, care nu-și are nici hrana de toate zilele +, amintindu-și cum 
i se înfăţişaseră lui însuşi odată + 20 de moșneni, cu sânurile pline de hrisoave 
de câte doao și trei sute de anis, pentru a-și justifica dreptatea cauzei lor, 
adică pentru a înlătura cutropirea boierească. 

Acest boier « filosof +, care ştia că deoportivă e cenuşa bogatului și cea a 
săracului, năzuia la « o prefacere a temeliilor societății ù, schițând chiar un pro- 
gram în vederea europenizării țării. (N. Iorga). 

Același colorit sumbru, întâlnit în fresca de mustrări, lăsată de Dinicu 
Golescu, aflăm, în aceeași vreme şi în prefața la + Starea de acum din obld- 
d:irea prograficească, ordțenezscd și poliiceascd a prințipaturilor Valahiei 
și a Moldaviei », scrisă de « Thomas Thornton englezul +, în 1808 si tradusă 
acum — în 1826 —de sun Român poftitoriu de indreptarea neravurilor 
neamului românes” și a sa luminare, spre mărire și buna fericire », cum sem- 
nează traducătorul anonim, pe care N. Forga îl presupune a fi Eufrosin 
Poteca. 

Acest traducător a avut, în orice caz, o obârşie de jos, poate a fiului de sătean 

„dela Nucşcara, din muncelele Prahovei!) căci vorbeşte de + adâncul întune- 
rec, care și până astăzi, supt aceeași cutropire şi jalnică întuncrecime » a 
« cutropit » pe părinții săi şi e ţine pre ticălosul neamul nostru », (I. Bianu, 
Nerva Hodos și Dan Simonescu, O, cit., IE). 

« Cele vrednice de defăimare şi hulă » serise de Thornton + în această 
prea scurtă Încondeiere ò, privitoare la starea Principatelor, « văzându-le şi 
cetindu-le şi eu, m'au aprins văpaia rușinii, mau pătruns pilda ticăloșiei 
neamului meu s, serie tâlmăcitorul. (1bid.). 


Tsy N, Torga, Op. cit., 1, p. 61. 


SPIRITUL REVOLUŢIONAR DINAINTE DE 184$ 201 


EI înșiră apoi o întreagă gumă de note decadente, oglindind pătura domi- 
nantă, ca: « ruşini, obide, defăimări, ticăloșii, năravuri scârboate, leneviri, 
trândăviri, amăgiri, adormiri, îinşelăciuni, despoieri, răpiri, jefuiri, pedepse, 
chinuri şi neaplecarea la dulcile, folositoafele, luminătoarele învățături şi 
meşteşuguri » (1hid.). 

Constatând că + Românii sânt orânduiţi de tristea lor să fie supt jug 
munciți, jefuiți și în veci să muncească goli, despoiați s», traducătorul e cate- 
goric în a conchide că această exploatare se cerea « spre desfătările și desfră- 
nările celorlalte neamuri și celor din păcate mai mari ai lor carii numai după 
cuvânt să zic patrioţi, dar în faptă-s mai cumpliți decât lupii cei turbaţi », 
Nu e deci greu de ghicit că e vorba de clasa dominantă boierească. Aceasta 
e arătată ca interesată să ţină poporul « la întunerecul neinvățăturilor », căci, 
« de să vor lumina cu învățături, unde vor mai găsi norod orb să-l jupoae 
de piele și el, gemând și suspinând să tacă, neștiind ce să vorbească » | cum 
se întreabă traducătorul: (Ibid). 

De altfel el se explică numaidecât, căci, întrebând «cine este vinovat» 
de 4 hula şi ticăloşia acestui dosădit narod + — cuvintele sunț luate parcă din 
vocabularul lui 'Tudor — face vinovați pe + boierii cei ce sânt în diregătorii 
şi cu puteri în mâinile lor s, care chinuesc a pre ticălosul norod cu toate chi- 
purile de tiranii ». (Ibid ). lar la aceasta este arătat complice şi + clirosul bise- 
ricese », + dela Vlădică până la opincă », căci clerul este « vârful tuturor pute- 
rilor asupra celorlalți lăcuitori » (Ibid ). 

Toate acestea pricinuesc «cutremur şi pârlirea părului » căci poporul 
este ca o turmă fără păstor, lăsată pradă lupilor și câinilor, termeni de com- 
paraţie pentru oblăduire. « Cânii turmei să uită numai când să mai rămâe 
ceva din gurile lupilor, să apuce şi dânşii. Ce este mai firesc: că lupii mănâncă 
numai carnea depre oi, iar cânii turmei mănâncă şi oasele. Întocma să urmează 
şi la noi, că cei cu puterea stăpânirii mănâncă carnea și oasele cele mai fragede, 
iar cei ce sânt pre supt stăpânitori şi ocârmuitori rod și oasele, ling încă și 
bătătura ticălosului locuitoriu, să nu i se mai ulme nici urma unde l-a mâncat » 
(1bid.). 

Traducătorul spune străveziu că schimbarea domniei prin aducerea unui 
pământean În scaun, rezultat pentru care în treacăt spunând, boierimea 
purta o recunoștință nemărturisită răscoalei lui “Tudor, n'a îndreptat starea 
de lucruri de sub Fanarioţi şi astfel cei răspunzători sunt și mai aspru jude- 
cepi de către străini, 

In acest sens traducătorul scrie: « încă sânt alți Evropei, carii scriu cele 
de acum curgătoare în pământurile noastre mai cumplit, prisosind altă pată 
mai mare şi otrăvită, hulind că acum să stăpânese amândoao Prințipaturile 
de neamurile sale și că văd mai rele urmări în toate chipurile şi mai desfrå- 
pate şi rele năravuri, când ar fi putut să le direagă şi să le aducă la bună stare, 
în vreme ce pildele cele rele și peadecele cumplite Fanarioţi, cu a cărora pri- 
cinuire, zic scriitorii, că până acum ne apăram și ne îndreptam; acum dar ce 


202 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


îndreptare ne mai rămâne? decât, de nu să vor deștepta din somnul cel îm- 
petrit să se direagă şi să să pună la o bună orânduială, alta nu mai rămâne, 
decât să creape pământul şi ea se înghiță pre toți de vii», (Ibid.). lar ceca 
ce-i este acestui tâlmăcitor anonim + mai de mirare, mai de obidă și de lä- 
crămat » este că « ceale reale mai niciuna nu este minciună, ci toate adevă- 
rate + şi arc impresia că cei ce le-au scris e încă multe le-au trecut Zu vedearea 
tăcându-le, poate din neștiință sau scârbindu-să s (Ihid.). 

El mai sesizează că + toate cele din fire podoabe și imbunătățiri ale locului 
şi ale pământului » românesc, sunt tânguite că au încăput pe mâna acestui 
« feliu de câni de stăpânitori, oblăduitori și cârmuitori » (Ibid ). 

Şi încheind, anonimul îndeamnă pe cetitorii săi compatrioți + să lapede. . . 
din neamul românesc toate neravurile şi faptele cele rele câte să văd defăi- 
mate de neamurile streine ». 

Ca măsuri de îndreptare recomandă acestora + învățăturile de tot feliul h 
căci altfel vor rămâne + în veci cufundaţi în întunercêul neștiințelor și în latu- 
rile ticăloșiei ». Apoi le dă sfaturi de cumpătare, argumentând că + economia 
este părăsirea lucsului. .., îngrijirea cu osârdie a moșiilor şi a altor avuturi. 
In sfârșit, anonimul reflectează la « punerea în lucrare a neguțătoriei , căci 
prin mijlocirea acesteia «toate neamurile şi toate împărățiile să înalță şi să 
imbogățesc ». (Ibid., pp. 522—523), de unde reiese că anonimul ar fi un 
apologet al burgheziei. 

Dar iată, în acelaşi sens, o manifestare certă a lui Eufrosin Poteca, bur- 
sierul filosof, care din Parisul de unde așteptase agitat să se întoarcă în patrie, 
fiindcă Epitropia şcoalelor din Bucureşti întârzia să-i trimită bani pentru 
drumul înapoi, scrisese că, așa cum nu se rușinează că e om de jos, 4 născut 
mai aproape de pădure decât de curtea domnească î, e gata să vină în țară 
să semene «sau puținele idei ce le-au cules pe acolo, sau grâu pe întinsele 
ci șesuri +, Pentrucă, se consola monahul din el, « părinții mei cei adevărați, 
din care se trage tot neamul omenesc, sunt cerul și pământul, iar Dumnezeu, 
împăratul lumii, adeseori obicinueşte de scoate din noroiu pe cel umilit și-l 
aşează printre fruntașii norodului e. (Xenopol). 

La 1826, întors în țară, el scria episcopului de Argeş: « Dajdie, zic Bucu- 
reștenii, să plătească numai țăranii proști... Oh! Dumnezeule, dacă ești 
drept, și iubeşti dreptatea, pentru ce nu stingi pe asupritori de pre faţa pă- 
mântului? Și săracii asupriţi să te slăvească ! Săracii Rumâni !, Ei, dacă au oi, 
plătesc pentru ele, dacă porci, dacă stupi, dacă vii, tutun... lar d-lor,., dacă 
au vii, le lucrează posluşnicii. ..; 20.000 de Rumâni aleşi le dă dajdie grea 
şi d-lor îşi poleesc calescele... Dacă sunt în slujbe politicești, au destulă 
plată și încă cea mai bună treabă o fac logofeţii și zapciii; treaba lor este să 
stoarcă pe Rumâni s. (Xenopol) « Ticăloasă inima mea să topeşte de focul 
în care să frig bieții rumâni !» (E. Virtosu). ` 

In anul următor, într'un «proects al său, în care pune accentul pe reor- 
ganizarea şcoalei, Eufrosin Poteca preconizează un învățământ naţional, 


SPIRITUL REVOLUŢIONAR DINAINTE DE 1548 203 


uniform pentru « toată tinerimea » la care, deci, să vină, alături de copiii celor 
mici și săraci + şi feciorii de boieri, izolați până atunci «pe la casele d-lor», 
unde părinţii lor le chiverniseau învățătura cu dascăli angajați pentru ei. 
Inchisă în carapacea ei de egoism cultural, această boierime făcuse să pălească 
flacăra ideilor de deşteptare națională și de libertate socială întreținută prin 
glasul lui Gheorghe Lazăr, în limba maicii sale 1, la şcoala + academiceascăe 
pentru + științele filosoficeşti şi materraticești » din chiliile m-rii Sf-Sava, 
şecală înviată de el, susținut de boierul Constantin Bălăceanu, în anul 1818. 
După răscoala din 1821, care a pricinuit închiderea şcoalei dela SE. Sava, 
Gheorghe Lazăr, întâmpinat cu neîncredere de boieri, când încercase s'o 
redeschidă, părăsise bolnav şi desamăgit Bucureştii în anul 1822, întorcându-se 
în Avrig, satul său natal, unde a murit, sărac și părăsit, în anul următor 1). 

Pârtia în sensul proiectului lui Eufrosin Poteca, fusese deschisă de Dinicu 
Golescu, care recent — în 1826 — făcuse să răsară prima luminiță pentru 
subţierea beznei ncînvățăturii în care erau ținuți să zacă fiii de țărani, înfiin- 
țând cea dintâi școală rurală pe pământul României, la Goleşti, unde a fost 
adus ca profesor celălalt transilvănean: Aron Florian, (Xenopol). 

In proicctul amintit, Eufrosin Poteca trece și la « alegerea unui cârmuitor 
politicesc s, care trebuia să slujească pentru « binele norodului +, iar nu norodul 
« pentru cârmuitor ». Altfel, « norodul poate să-l scoată și să aleagă pe altul s, 
năzuiește Eufrosin Poteca, tinzând la principiul revocării acestui o cârmuitor ». 
(I. C. Filitti). 

După cum iși aduce aminte Eliade, la întoarcerea în țară a logofătului 
Dinicu Golescu și din inițiativa acestuia, au fost puse bazele acelei socictăți 
secrete, care și ea își propunea să constitue un organ de progres pe tărâmul 
culturii 3). Din statutele acestei societăţi secrete, devenite statute ale Societății 
literare sau ade față », care o dublă pe cea secretă, se desprinde un program 
atent la desvoltarea acelei culturi naționale, menită să creeze «o nouă genc- 
raţie cu idei democrate burgheze progresiste și cu o puternică conștiință 
națională » 2), corolar al desvoltării schimbului de mărfuri în Principate 
(Ibid.). 5 

Astfel, pe lângă școala dela Sf, Sava, proiectată a fi « împlinită şi « înăl- 
tată » la gradul de colegiu, se prevedea creierea unei a doua asemenea şcoale 
la Craiova, înființarea de școale normale în capitala fiecărui județ și de şcoale 
primare în fiecare sat, Apoi, se făcea menţiune despre + fondarea de jurnale 
sau gazete în limba română », despre abolirea monopolului tipografic deţinut 
de tipografia dela Cișmeaua lui Mavrogheni a doctorului Caracaş, despre 


— 


') Istoria României. Manual unie pentru et. XI-a medie. Reductor responsabil Mihail 
Roller. Ed. IV, p. 301—302. 

*) L Heliade Rădulescu, Equilibru inire antithesi sau spiritul și maleria. Bucureşti, 
1859—1869, p. 77—78. 

) Istoria României. Manuul unic pentru clasa XEa medie, Editia a IV-a. Redactor 
responsabil Mihail Roller, p. 302. 


204 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


încurajarea traducerilor în limba patriei și tipărirea lor, despre + formarea 
unui teatru național», (I. Heliade Rădulescu). Tocmai la sfârșitul statu- 
“telor, se pomenește vag și despre o «stăruire spre ieșirea din regimul 
fanariot, prin reforme înțelepte sau reînoirea primelor instituțiuni ale 
"Țării ». (Iid). Aceasta însemna menținerea statu quo-ului suprastruc- 
tural, ceea ce e ușor explicabil, dacă se ţine seama că la Societatea lite- 
rară « luară parte mai toţi boierii din Capitală, cum şi câte trei fraţi ai dom- 
nitorului Grigorie Ghica ù, care veneau la adunările ce se țineau în casele 
lui Dinicu Golescu de pe podul Mogoşoaei, transformate într'un fel de 
« cazinu », (Ibid.). Numărul acestora a sporit cu boierii întorși dela Brașov 
din pribegie, printre care se afla și Ion Câmpineanu, depozitarul statutelor 
celeilalte soeictăți secrete dela Brașov, căruia i le transmisese fratele său, 
Constantin, decedat acolo de curând. (Ibid.). Cele două ramuri + plecând 
din aceeați sorginte din Brașov » și având același scop național +, cum ne 
comunică Eliade, își dădură astfel mâna pentru «a continua mai departe 
fapta » (Ibid.). Dar războiul de atunci ruso-turc a dus, spune Eliade, la ades- 
ființarea sau risipirea » Societăţii literare. (Ibid.). 

lată însă că în acest timp și datorită tocmai războiului, a fost posibilă 
realizarea unui deziderat exprimat în statute şi anume, scoaterea primelor 
gazete în limba română, atât în Principatul de dincoace de Milcov, cât şi 
în Moldova, Din iniţiativa cartierului general al armatei ruse, care inregistra 
victorie după victorie împotriva "Turciei, a putut apărea în București primul 

- număr din «Curi rul Romă escs, la 8 Aprilie 1829. Astfel, Eliade, chemat 
dela Sibiu, de Dinicu Golescu, care se bucurase de înțelegerea comandanților 
ruși, a putut publica aici, alături de știrile de pe front şi veşti din ţară și din 
străinătate, la care avea să adauge apoi un «adaos literal». (Ibid.). Aceasta 
venea după celălalt rod al lui Eliade, tipărit la Sibiu în 1828, adică după 
+ Gramatica limbii române », care va fi un îndreptar pentru perfecționarea 
limbii literare româneşti. (Istoria Româmiei... p. 338). 

Şi în Moldova, sămânța desvoltării culturii naţionale în sensul amintit, 
fusese aruncată în proectul Cărvunarilor din 1822. Aici au fost prevăzute 
« școli obștești în Iaşi și pe la toate târgurile din țară », dar nu s'a putut face 
decât o biată școală primară în chiliile dela Trei Ierarhi, unde lecţiile le dădea 
« un oarccine +, școlar mai inaintat dela Socola, (N. Iorga). Lipsea de aici 
vechiul animator Gheorghe Asachi, « innoitorul acelorași idei prin cultură 
în Moldova, aflat la Viena, unde fusese numit agent de lrăniţă-Vodă Sturdza. 
Intors în 1827, Asachi a fost numit, la ş Ianuarie 1828, «+ director la şcoala 
națională » sau + școala publică * dela Trei Ierarhi, reorganizată pe baze noui 
şi trainice « pentru predarea științelor începătorae în limbile românească şi 
latinească +, (IÒ dem.). Cât priveşte satele, acolo psalții bisericilor continuau 
să fie dascălii improvizaţi ai copiilor de țărani. (Ibidem). 

Ecouri răzlețe, care să ne amintească accentele din Țara Românească, 
din paginile lui Dinica Golescu, ale lui Barbu Paris Momuleanu sau ale auto- 


SPIRITUL REVOLUȚIONAR DINAINTE DE 1848 205 

> 

rului anonim al prefeței la traducerea lucrării lui Thornton, nu se întâlnesc 

în Moldova, din această vreme, tot așa după cum n'au existat nici societăți 
secrete, _ 

La 1 Iunie 1829, a apărut şi aici gazeta e Albina Românească», care a avut 
aceeași geneză ca și 4 Curierul românesc e, Editorul ei, Gheorghe Asachi, 
îi va adăuga acel supliment literar, intitulat cu rezonanță « Alduta Româ- 
mească e. 

Moldova rămăsese de data aceasta în urmă, mult în urmă, pentru o întreagă 
generație, cum o privește cu regret N. Iorga. | 

Intr'un astfel de climat, în "Țara Românească și Moldova, a venit Regu- 
lamentul Organic, conceput să constitue un pas înainte pentru cele două 
Principate şi pus în aplicare respectiv în Iulie 1831 şi Ianuarie 1532, 


GH, L, GEORGESCU-RUZĂU 


A ORIENTĂRI 


DESPRE OPERA LUI V. L LENIN 
* MATERIALISM ȘI EMPIRIO-CRITICISM» 


Acum 40 de ani pe malurile lacului Leman la Geneva, începu Vladimir 
Ilici Lenin să scrie opera sa « Materialism și empirio-criticism », care apăru 
în editura Zveno din Moscova un an mai târziu în Mai 1909. 

Dacă redactarea acestei mari lucrări n'a durat decât din Februarie până 
în Octombrie 1908, pregătirea ei, studierea tuturor operelor importante ale 
filosofiei din antichitate și până în veacul al XX-lea l-a preocupat pe Lenin 
ani dearândul, în deosebi în perioada de după revoluția burghezo-democra- 
tică din 1905, din Rusia, 

Dar nu numai filosofia a fost studiată şi prelucrată de Lenin, ci şi prin- 
cipalele cuceriri ale ştiinţelor precum şi noile concepții din domeniul fizicei 
şi ştiinţelor naturale din perioada de după moartea lui Engels până în 1908, 

Țelul declarat al lucrării lui Lenin este acela de a apăra tezaurul filosofic 
al marxismului-leninismului, arma teoretică a clasei muncitoare, împotriva 
renegaților, revizioniștilor și a tuturor acelora care sub diferite forme încer- 
cau să introducă prin contrabandă idealismul în sânul marxismului, 

In fapt însă, pe lângă această strălucită apărare Lenin desvoltă în mod 
genial materialismul dialectic analizând însemnătatea progreselor ştiinţifice 
şi combătând tendințele idealiste apărute la unii oameni de știință, necunoscă- 
tori ai dialecticei materialiste. 

Opera lui Lenin « Materialism şi empir o-criticism » este o lucrare măreaţă, 
care îmbogățește și desvoltă mai departe materialismul filosofic marxist, 

Istoria Partidului Ccmunist Bolşevic al Uniunei Sovietice (Curs scurt) 
referindu-se la apariția lucrărei lui Lenin expune în primul rând condi- 
țiunile istorice care au determinat redactarea şi publicarea ci, 

Este caracterizată perioada reactiunii stolipiniste numită astfel după 
şetul guvernului țarist din acea vreme, călăul Stolipin. Guvernul țarist ince- 
puse o acțiune intensă de nimicirea organizaţiilor politice și economice ale 
proletariatului, Zeci de mii de revoluțioffari fură aruncaţi în închisori, deportați, 
iar mulți dintre dânșii executați, Spânzurătorile căpătară în acea vreme de- 
numirea de + cravate ale lui Stolipin ». Rusia evolua tot mai accelerat spre 


DESPRE e MATERIALISM ȘI EMPIRIO-CRITICISM e 207 


capitalismul monopolist, imperialism., Numărul marilor bănci și rolul 
lor în industrie sporea neîncetat. Se crecau primele trusturi şi sindicate 
ale capitaliştilor. Odată cu desvoltarea capitalismului spre imperialism, 
odată cu apariția monopolurilor, cartălurilor, țarismul a căutat să-și întă- 
rească baza sa în sate. Prin legea agrară promulgată în g Noembrie 1907 
a urmărit crecarea unei pături puternice de chiaburi, sprijinitori ai auto- 
crației la țară. k 

Politica stolipinistă agravă și mai mult situația țărânim i sărace, determi- 
nând o accelerare a procesului de diferențiere între țărănimea muncitoare 
şi culaci. 

In aceste condițiuni — după înăbușirea revoluției burghezo-democratice 
din 1905-1907 — în perioada celei mai crunte terori, a pogromurilor și 
asasinatelor, a diversiunilor înșelătoare, se manifesta o tendință puternică 
de dezagregare și descompunere în rândurile tovarășilor de drum ai mișcării 
muncitorești, mai cu scamă a intelectualilor de origină burgheză şi mic bur- 
gheză. Părăsind revoluţia ci tindeau să se supună reacțiunei, ţarismului, 

+ Ofensiva contra revoluției se desfățură și pe frontul ideologic. Apăru o 
droaie întreagă de scriitori la modă care + criticau » şi a executau o marxismul, 
împroșeau cu noroi revoluția, își băteau joc de ea, ridicau în slavă trădarea, 
ridicau în slavă desfrâul sexual în numele + cultului persoanei s. Se înmulțiră în 
domeniul filosofiei tentativele de « critică», de + revizuire» a marxismului ; 
apărură deasemenea tot felul de curente religioase care se ascundeau în dosul 
unor argumente cică științifice. Criticarea marxismului deveni o modă. Toţi 
acești domni cu toate marile deosebiri dintre ei, urmăreau un scop comun: să 
abată massele dela calea revoluției ». (Cap. IV). 

Astfel caracterizează « Istoria Partidului Bolşevic » diferitele curente reac- 
ționare idealiste, sceptice care se manifestau în rândurile intelectualității 
ruse din anii 1907—1912. 

Dar această situație influență chiar şi în rândurile Partidului, mai cu 
seamă pe intelectualii care aderaseră în timpul când valul revoluționar era 
în ascendență. 

Aceşti «viteji luptători » cum îi ironizează Lenin căutau să se refugieze 
care încotro în perioada reacţiunii stolipiniste. Unii luaseră în brațe empirio- 
criticismul lui Mach și Avenarius; alții se ascundeau sub aripile frânte ale 
s pozitivismului ultra-modern +; iar câțiva alunecaseră până în mocirla fide- 
ismului, ajungând să propovăduiască + zidirea de Dumnezeu s. Toți acesti 
Bazarov, Bogdanov, Bermann, luşchevici, Valentinov, cam se pretindeau 
marxiști dar care niciodată nu stătuseră ferm pe poziţiile marxismului, tre- 
cuseră în acelaş timp la o iecritic. » a bazelor teoretice ale marxismului adică 
materiitlismul dialectic și a bazelor lui istorice ştiinţifice, materialismul istoric, 
Încercarea de a submina marxismul se făcea dinlăuntrul câmpului marxis- 
mului, cu fățărnieic, Ei afirmau cu nesinceritate că n'ar voi decât să « imbu- 
nătățească » marxismul, să-l modifice pe ici pe colo, în punctele esenţiale. 


— 


208 VIAȚA ROMANEASCĂ 


Marxiștii aveau marea și urgenta sarcină de a da răspunsul necesar acestor 
renegați, de a le smulge masca şi de a-i arăta în adevărata lor înfățișare. Ple- 
hanov — conducător al menșevicilor — se eschivă, preferând să scrie două 
foiletoane fără importanță. Această sarcină o indeplini cu măreție Vladimir 
Ilici Lenin în celebra sa lucrare « Materialism şi empirio-criticism + — note 
critice despre o filosofie reacționară, 

Într'o scrisoare către Maxim Gorki din 25 Febr. 1908, Lenin scria: 
+ La începutul lui 1006 Bogdanov scrise o carte, cred că a 3-a parte a empirio- 
monismului. În vara anului 1906 mi-a prezentat-o și am început să o studiez 
temeinic. După ce am citit-o m'am infuriat grozav. Imi devenise și mai clar că 
apucase pe o cale absolut falsă și nemarxistă. I-am scris atunci «o declarație 
de dragoste + o epistolă filosofică care cuprindea trei caiete ». lar după lectura 
volumului « Esseuri asupra filosofiei marxismului +, Lenin spunea: « Am citit 
toate articolele cu excepţia articolului lui Suvorov (pe care-l citesc tocmai acum) 
și cu fiecare articol citit creşte și indignarea mea. Nu, aceasta nu este marxism ! 
Empirio-criticii, empirio-moniştii și empirio-simboliştii noptri se târăsc de-a- 
dreptul în mocirlă. Să asiguri cititorul că e credința în realitatea lumii exterioare 
este + misticism + (Bazarov), să amesteci materialismul și kantianismul întrun 
mod ne mai pomenit (Bazarov și Bogdanov), să predici o varietate de agnosti- 
cism (empirio-eriticism). şi idealism (empirio-monism), să-i vorbeşti muncito- 
rului de + ateismul religios o și de « dumnezeirea» celor mai înalte patente ome- 
nești, (Lunacearski ), să declari învăţătura lui Engels despre dialectică, misticism 
(Bermann), să te adapi la izvorul împuţit al unor oarecare 4 pozitiviști » agno- 


In Apus, Karl Kautzki printr'o scrisoare pe care Friedrich Adler a publicat-o 
în Iulie 1909, își anunţa oportunismul şi trădarea marxismului. La întrebarea 
pusă de un muncitor georgian, Bendianidze, asupra relației dintre marxism 
și machism Kautzki răspundea: a Intrebaţi: este Mach un marxist? Depinde 
de ce se înțelege prin marxism. Eu nu înțeleg prin aceasta o filgsofie ci o 
ştiinţă a experienţei, o concepție deosebită asupra societății. Această concepție 
este negreșit incompatibilă cu teoria cunoașterii a lui Mach... Eu însumi 
E ot dou ibiza lui Marx și cea a lui Dietzgen o deosebire esenţială; 
iar este foarte apropiat de Dietzgen ». 

$ Mai departe Kautzki işi arăta părerea de rău pe care o resimțea d spre 
discuția ivită între social-democrații ruși privitor la concepțiile lui Mach 
întru cât asemenea chestiuni nu intră în sarcinile Partidului. Ba mai mult, 
declară că filosofia machistă este o chestiune particulară. lată poziţia ponti- 
fului social-democraţiei din acea vreme, poziție neprincipială, oportunistă, 
renegată. În acest timp când teoreticienii renumiți ai marxismului precum 
Kautzki trădau sau părăseau lupta, conducătorul partidului bolșevicilor 
— Vladimir Ilici Lenin — fu acela care ridică şi mai sus, ținând puternic 
în mână steagul materialismului dialectic, steagul marxismului. 


DESPRE e MATERIALISM ȘI EMPIRIOCRITICISM + 209 


Poziţia principială a lui Lenin o arată următorul pasaj dintr'o scrisoare 
către- Gorki din 24 Martie 1908: « Trebue să înțelegeți și veti înțelege că un 
am de partid are datoria să se ridice impo'vica unei învățături imediat ce s'a 
convins de completa ei injusteţă și că este dăunătoare, Nu aș fi dat alarma dacă 
mu m'as fi convins absolut și în măsura În care cunosc sursele ariginale ale lui 
Bazarov, Bogdanov, etc., mă concing din ce în ce mai mult că lucrarea lor este 
dela un capăt la celălalt, dela A la Z, de sus până jot până ia Mach și Avenarius, 
un lucru -neghiob, dăunător, filistin și popese. .. De ce impăcare mai poate fi 
vorba aci, dragă A. M.? Vă rog, ar fi caraghios să pierdem pentru aceasta măcar 
un cuvânt. Bătălia este absolut de ncinlăturat și oamenii de Partid nu trebue să 
năzuiască o mușamalizare, o amânare sau o ocolire i trebue să aibă grijă ca 
munca practică de Partid necesară să nu sufere... Cum trebue ajuns la aceasta? 
Prin neutralitate? Nu. Intr'o asemenea problemă nu poate să existe și mu va 
exista neutralitate o. 

O luare de poziție publică a lui Lenin împotriva acestor devieri se produse 
în 1908 cu prilejul comemorării a 25 ani dela moartea lui Marx. Rolşevicii 
publicară o colecție de articole care conţinea și o contribuţie a lui Lenin, 
întitulată: « Marxism şi revizionism ». (Studiul acesta este tradus în volumul 
II din « Operele Alese + ale lui Lenin, pag. 80). Intr'însul Lenin caracterizează 
curentele revizioniste ale marxismului și analizează cu o profunzime deose- 
bită bazele şi cauzele economice, precum și rădăcinile de clasă ale revizio- 
nismului, 

« În fiecare țară capitalistă există totdeauna alături de proletariat pătun 
largi mic burgheze de mici patroni. Capitalismul s'a născut și ia mereu naștere 
din mica producție. Anumite pătur: mijlocii sunt în mod inevitabil din nou create 
de capitalism. Aceşti noui mici producători sunt tot atât de inevitabil aruncaţi 
din nou în rândurile proletariatului. E cu desăvârșire firesc deci faptul ca ideo- 
logia mic-burgheză să pătrundă iar și iar în rândurile largi ale partidelor mun- 
citoreşti +. Aceasta fiind baza economică Lenin caracterizează minunat reflexul 
său pe tărim ideologic, filosofic: « In domeniul filosofiei, revizionirmul s'a târit 
la remorca « științei » profesorale burgheze. Profesorii proclamaseră formula 
« înapoi la Kant » și iată că revizionismul se tăra în urma neo-kantienilor ; pro- 
fesorii repetau împotriva materialismului filosofic banalitățile popești de mii 
de ori spuse și repetate, și iată că zâmbind cu indulgență, revizioniștii bombăneau 

(eutânt cu cuvânt după ultimul Handbuch) că materialismul a fost de mult 
a desminţii +: profesorii îl tratau pe Hegel ca pe un «câine mart» și propăvă- 
duiau ei înșiși idealismul, un idealism însă de o mie de ori mai mărunt și mai 
banal decât cel hegelian, ridicau cu dispreţ din umeri vorbind despre dialectică, 
— p iată că revizioniştii se târau în urma lor în mocirla banalizării filosofice 
a științei, înlocuind + subtila » (și revolutionara) dialectică prin « simpla» (și 
tihmita) + evoluție » ; profesorii își câștigau leafa lor dela Stat, adaptându-și 
sistemele lor idealiste și 4 critice e « filosofiei » medievale dominante (cu alte 
cuvinte teologiei) şi iată că revizionițtii se rânduiau alături de ei, tinzând să 


Li 


210 VIAȚA ROMÂNEASCĂ = 


facă din religie o « chestiune particulară », nu în raport cu Statul contemporan, 
ci în raport cu partidul clasei înaintate. » 
Și într'o notă adăugită acestui articol Lenin demască pe Bogdanov, Ba- 


„ zaroy şi alții: « Voiu arăta în viitorul apropiat într'o serie de articole sau Într'o 


broșură specială că tot ce se spune în text în legătură cu revizioniștii neo- 
kantieni se adresează în fapt acestor noui revizioniști neo-humeiști și neo- 
berkeleyeni v. 

In aceiași perioadă în Caucaz — la Tiflis, Georgia — I, V. Stalin a pu- 
blicat o serie de articole între Iunie 1906 şi 10 Aprilie 1907 întitulate « Anar- 
hism sau socialism » în care a dat o expunere amplă a concepției despre lume, 
a partidului muncitoresc revoluţionar. In această lucrare a sa tovarășul Stalin 
apără materialismul dialectic ca fundament teoretic al socialismului, desvoltă 
bazele filosofice ale marxismului și urmărește acelaş țel ca şi Lenin în « Ma- 
terialism şi empirio-criticism »: înfrângerea sdrobitoare a revizionismului şi 
consolidarea pozițiilor materialismului filosofic marxist. 

Combătând teoriile anarhiste ale grupulețului înființat în anul 1905 În 
Georgia de elevii lui Kropotkin, Cerkezişvili, Mihaco Tereteli, Salva Go- 
ghelia și alții, tovarășul Stalin face o strălucită expunere asupra desvoltării 
naturii și societăţii și prezintă cu o genială claritate principiile fundamentale 
şi legile materialismului dialectic. - 

In acest moment crucial când în urma înfrângerii revoluției burghezo- 
democratice in Rusia, marxismul era atacat din toate părțile, nu numai din 
afara dar chiar și din lăuntrul lagărului său, au stat alături întru apărarea 
materialismului dialectic şi istoric desvoltându-l, aceste două mari genii ale 
omenirii Lenin și Stalin. Deşi la depărtări de mii de kilometri — Lenin în 


„Elveţia și Stalin în Caucaz — cei doi făuritori ai bolșevismului au luptat cu 


aceiași principialitate și consecvență revoluționară împotriva renegaţilor mar- 

xismului, pentru apărarea tezaurului ideologic lăsat de Marx şi Engels și 

pentru desvoltarea acestuia în nouile condițiuni istorice, 
Fr 


După ce în introducerea e Materialismului şi empirio-criticismului » Lenin 
arată filiațiunea empirio-moniștilor și empirio-eriticilor şi înrudirea concep- 
iei lor gnozeologice cu aceea a episcopului filosof George Berkeley expusă 
in 1710 în « Tratat asupra principiilor cunoaşterii umane » reproduce felul 
cum încă vechii materialiști francezi Diderot, Holbach, Helvetius, au com- 
bătut concepțiile false și mistificatoare ale lui Berkeley care susținea că 4 esse 
est percipi » adică nega existența lumei obiective şi reducea la percepții şi 
senzații cunoașterea omenească. Berkeley susținea că obiectele sunt combi- 
nații de senzații subiective, jar non-cul este în fond o procctare a eului. 
Materia nu există + puteţi să întrebuințaţi cuvântul materie în sensul în care 
alţii întrebuințează cuvântul «e neant». Această- concepție de a considera 


DESPRE « MATERIALISM ȘI EMPIRIO.CRITICISM » 211 


lumea exterioară — natura — ca o combinație de senzații stă la baza teoriei 
cunoașterei a empirio-criticismului, empirio-monismului, etc. 

Și Lenin trece după aceea la o analiză profundă în decursul a 3 mari 
capitole a teoriei cunoașterii empirio-criticismului față de cea a materialismului 
dialectic, Lenin arată că + sofismul filosofiei idealiste constă în faptul că sen- 
satia nu este considerată ca o legătură dintre conștiință și lumea exterioară ci 
ca o barieră, ca un zid ce desparte conștiința de lumea exterioară. Nu ca 
imaginea fenomenului exterior corespunzător senzației, ci ca singurul lucru 
existent +, 

Spre deosebire de acest punct de vedere care duce la solipsism și la ne- 
garea existenței universului în afara conștiinței, adică la negarea lumei, mate- 
rialismul arată că existența materiei nu depinde de senzaţii, că primordială 
este materia iar senzaţia, gândirea, nu sunt decât un produs superor al 
materiei organizate întrun mod deosebit. 

Friedrich Engels a desvoltat în * Ludwig Feuerbach » concepția gnozeo- 
logică a materialismului dialectic. Pentru aceasta el definește problema fun- 
damentală a filosofiei în felul următor: ¢ Marea chestiune fundamentală a ori- 
cărei filosofii, îndeosebi a filosofiei moderne este problema relației între cugetare 
și existență ... După felul cum râspundeau la această intrebare, filosofii s'au 
împărțit în două mari tabere. Acei care susțineau primordialitatea spiritului 
Jaţă de natură și care deci admiteau în ultimă instanță creearea lumii în vreun 
fel oarecare — și această creațiune este adeseori la filosofi, de pildă la Hegel, 
cu mult mai încurcată și mai imposibilă decât în creștinism, alcătuiau tabăra 
idealismului. Ceilalţi care priveau natura ca elementul primordial, aparțin dife- 
ritelor școli ale materialismului, 

« Problema relaţiei dintre cugetare și existență mai are însă și o altă latură: 
în ce relație stau ideile noastre despre lumea ce ne înconjoară, față de această 
lume însăți? Este oare, cugetarea noastră în stare să cunoască lumea adevă- 
rată? Suntem noi oare capabili, în ideile și noțiunile noastre despre lumea reală, 
să dăm o oglindire adevărată a realităței? » (e Ludtoig Feuerbach yi sfârșitul 
filosofiei clasice germane +, pag. 20—21). 

La întrebarea aceasta, unii filosofi precum Hume în lucrările sale + Cer- 
cetări asupra cunoașterii umane » şi e Tratat asupra naturei umane» ia o 
poziție agnostică negând posibilitatea cunoașterei reale a lumei, afirmând că 
nu putem cunoaște decât propriile noastre percepțiuni, impresii sau idei. 
lar Immanuel Kant în lucrările sale a Critica rațiunei pure s, + Critica rațiunei 
practice » și 4 Prelegomene la orice metafizică viitoare » afirmă existența unui 
lucru, În sine care există în afara senzaţiilor, gândirei, conștiinței noastre, 
dar — şi aici se întâlnește cu Hume — oamenii nu pot cunoaște nici odată 
acest lucru în sine. Ei trebue să se mulțumească a cunoaște doar aparența 
şi nici decum lucrul în sine. Numai fenomenele, aparențele constituese după 
Kant obiectul experienţei umane, iar lucrurile în sine, noumenele, reprezintă 
esențe incognoscihile, 


14” 


212 VIATA ROMÂNEASCĂ 


Separaţia aceasta artificială între « lucrul în sine + și aparenţă, între noumen 
şi fenomen, este o greșeală fundamentală a filosofiei kantiene. Materialismul 
dialectic neagă valabilitatea separaţiei şi combate această falsă teorie a 
incognoscibilităței lucrului în sine. Lucrul în sine există şi poate fi cunoscut 
de om. Mai mult, cl este cunoscut tot mai profund şi tot mai amplu 
de om, 

Marx în tezele sale asupra lui Feuerbach scrise la Bruxelles în primă- 
vara anului 1845, arăta (prima teză: « Neajunsul principal al întregului mate- 
rialism de până acum, inclusiv acel al lui Feuerbach, este că obiectul, realitatea, 
sensibilitatea este concepută numai sub forma obiectului sau întuiției, şi mu ca 
activitate omenească sensibilă, ca activitate practică, nesubiectiză. Deaceea s'a 
întâmplat că parte: activă, în opunere cu materaialismul, a fost desvoltată de idea- 
lism — dar numai abstract, deoarece idealismul, firețte, nu cunoaște activitatea 
reală, sensibilă, ca atare. Feuerbach dorește obiecte sensibile diferențiate, în rea- 
litate, de obiectele gândirei, dar el nu concepe activitatea omenească Însăți ca o 
aclivitate obiectivă», ` 

De asemenea, Engels scrie în această privință: « Cea mai decisivă desmin- 
Hire a acestor, ca şi a tuturor celorlalte fantezii filozofice, este practica. Anume, 
experienţa și industria. Când putem dovedi justeța concepției noastre despre un 
Jenomen natural, reproducându-l noi înşine, producându-l din condițiile lui, 

~ ba pe deasupra făcându-l să servească scopurilor noastre, sa sfârşit cu « lucrul 
în sine» de necunoscut, al lui Kant, ((L. F. pag. 22). 

In felul acesta, Marx și Engels au răspuns concepțiilor agnostice ale lui 
Hume și Kant. Engels, care la sfârșitul vieţii sale, a văzut apariția curentului 
«zurick zu Kant e, — « înapoi la Kant» al profesorilor și filistinilor germani, 
i-a demascat ca retrogazi « Dacă meo-kantienii încearcă să reinsuflețească con- 
cepțiile lui Kant în Germania, iar agnosticii concepțiile lui Hume în Anglia 
(unde n'au dispărut niciodată) cu toate că aceste concepții au fost atât în teorie, 
cât și în practică de mult desmințite, apoi aceasta reprezintă din punct de vedere 
ştiinţific un regres, iar în practică o îfcercare ruinată de a primi materialismul 
pe ușa din dos și a-l tăgădui în ochii lumii ». Această caracterizare a lui Engels 
este valabilă atât pentru şcoala lui Herman Cohen din Marburg, cât și pentru 
empirio-criticii lui Mach, Avenarius sau imanenţii Schuppe, ete. Aceştia 
însă și-au desvoltat teoriile lor după moartea lui Marx și Engels, la inceputul 
veacului zo îndeosebi. Pe aceştia îi combate Lenin în « Materialism şi empirio- 
criticism »: e Diferitele moduri de a se exprima ale lui Berkeley în 1710, ale lui 
Fichte în 1807, ale lui Avenarius în 1891—1894, nu schimbă întru nimic fondul 
chestiunii, adică linia filozofică fundamentală a idealismului subiectiv. Lumea 
este senzația mea; non-eul este presupus (creat, produs) de eul nostru. Lucru- 
rile sunt în indisolubilă conexiune cu conștiința ; căordonarea indisalubilă a eului 
nostru şi a mediului, constitue coordonarea principială empiriocritică ; toate acestea 
nu sunt decă! unul și acelaș postulat, aceleași vechi boarfe prezentate sub o firmă 


DESPRE « MATERIALISM ȘI EMPIRIO-CRITICISM , 213 


Lenin arată apoi, că astfel de + teorii » duc la obscurantism filosofie şi la 
absurditatea idealismului subiectiv și a solipsismului. Empiriocriticii ruşi, 
Bogdanov şi ceilalți, întorc «acul otrăvit » al lui Avenarius și Mach, îndreptat 
împotriva materialismului, spre inima partidului proletariatului revoluționar 
din Rusia, 

Lenin trage trei importante concluzii gn-zeologice din critica pe care 
Engels o făcuse lui Hume și Kant: 1) Lucrurile există independent de con- 
ştiinţa noastră, independent de senzațiile noastre; 2) Nu există şi nici nu poate 
exista absolut nicio dec:cbire principială între fenomen şi lucrul în sine; 3) In 
domeniul teoriei cunoașterii, ca si de altfel în toate celelalte domenii ale ştiin- 
tei, trebue să raționăm în mod dialectic, « să nu considerăm adică cunoștințele 
noastre ca ceva definitiv și invariabil, ci să analizăm în ce mod apare cunoașterea 
din necunoaștere, în ce mod cunoștiințele incomplete, neprecise, decin mai com- 
plete și mai precise +, 

Prin activitatea practică a oamenilor, prin munca de zi cu zi a omenirii 
muncitoare, « lucrurile în sine» devin a lucruri pentru noi e. lar prin activi- 
tatea științifică și practică, adevărurile relative înaintează tot mai mult, tin- 
zând spre adevărul absolut, Teoria materialistă dialectică a cunoașterii arată 
că percepțiunile și reprezentările noastre sunt imagini ale obiectelor existente 
în afara noastră. lar verificarea acestor imagini, pentru a stabili valabilitatea 
lor, ne este dată de activitatea practică. 

Lenin a desvoltat teoria materialistă a reflectării, a oplindirii obiectelor 
în gândirea noastră, El a expus din punct de vedere dialectic intregul proces 
al cunoașterii, definind senzația ca o legătură între“ conştiinţă și lumea exte- 
rioară, ca o transformare a acțiunii lumii exterioare, într'un fapt al conștiinței, 
dovedind conformitatea percepţiunilor noastre cu natura materială a lucru- 
rilor percepute. Lenin întăreşte și desvoltă principiile gnozeologice ale marxis- 
mului. In acelaș timp, consolidează legătura indisolubilă dintre cunoaștere și 
activitatea practică: practica verificând valabilitatea datelor cunoașterii, iar 
convingerea conf rmității percepţiunilor noastre cu natura exterioară, funda- 
mentează practica. . Transformarea « lucrurilor în sine» în «lucruri pentru 
noi +, aceasta este cunoaşterea. 

Lenin combate şi spulberă fal:a teorie a empiriocriticilor că adevărul e 
subiectiv şi că ar fi «o formă organizatoare a experienței ideologice s, ară- 
tând că aceasta deschide ușa fideismului, clericalismului, misticismului, 

Adevărul este obiectiv şi din punctul de vedere al materialismului modern 
adică al marxismului, scrie -Lenin + condiționate din punct de vedere istorie 
sunt limitele apropierii cunoștințelor noastre de adevărul absolut, obiectiv. Ne- 
condiționată este însă existența acestui adevăr, necondiționat este faptul că noi 
ne apropiem de el», 

Şi mai departe: + dialectica materialistă a lui Marx și Engels include fără 
îndoială relativismul. Ea nu se reduce însă la acesta, adică ea recunoaște relati- 
vitatea tuturor cunoștințelor noastre, nu în sensul negării adevărului obiectiv, 


214 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


ci în sensul caracterului condiționat din punct de vedere istoric al limitelor apro- 
pierii de acest adevăr al cunoștințelor noastre » (pp. 146—147). 

lar concluzia principală pe care o tragem din studiul concepției marxiste 
a cunoaşterii este faptul că numai mergând pe această cale ne vom apropia 
tot mai mult de adevărul obiectiv fără a-l epuiza vreodată, Pe orice alt drum 
am merge, ne-am rătăci și ne-am prăbuși în prăpastia fără fund a fideismului 
şi bigotismului. 

O însemnătate excepțională are cap. III-lea în care Lenin se ocupă despre: 
Ce este materia și ce este experiența; despre cauzalitate şi necesitate în natură; 
despre spaţiu și timp, libertate şi necesitate. 

Cu acest prilej ne amintim de o scrisoare a lui Engels către Conra 1 Schmidt, 
trimisă la $ August 1890 şi publicată în + Studii filosofice +, p. r21: 

è Concepţia noastră, a istoriei, este inainte de toate o directivă pentru studiu 
şi nu o pârghie servind la construcții în felul celor ale lui Hegel». Această afir- 
mație este, într'o măsură, valabilă și pentru concepția filosofică. Nici Marx, 
nici Engels și nici Lenin nu au urmărit să dea o definiție absolută a ma- 
teriei, pentrucă fiecare nouă cucerire științifică în domeniul fizicei, chimiei, 
biologiei, desvoltă și adâncese cunoștințele despre materie. Dar materia în 
sine este inepuizabilă. Fizica nucleară şi toate descoperirile principale în 
acest domeniu, dela Pierre Curie și până la Louis de Broglie, dela Einstein 
şi până la savanții sovietici Alihanian confirmă pe deplin materialismul dia- 
lectic, tocmai pentrucă Marx, Engles, Lenin au arătat că materia este în per- 
manentă mișcare, transformare și este inepuizabilă, De. 

Ceeace este esenţial în concepția materialist-dialectică despre materie 
se vădeşte a fi faptul că materia este o realitate obiectivă care acționează asu- 
pra organelor noastre de simţire. 

« Mișcarea este “modul de existență și felul de a fi al materiei. Niciodată și 
nicăieri nu a fost și mu poate fi materie fără mișcare. Materia fără mișcare şi 
mișcarea fără materie sunt tot atdt de meînțelem (Engels, « Anti-Dăhring +, 
pp. 108—109). 

Deci materia este o realitate obiectivă care există înafara conștiinței şi 
independent de ea, este factorul prim, izvorul sensaţiilor și concepțiilor 
noastre. 

Nouile descoperiri științifice nu numai că nu pot să sdruncine materia- 
lismul dialectic, dar prin însăşi faptul că sunt descoperiri privitoare la struc- 
tură materiei anorganice sau organice, nu fac decât să confirme existența şi 
“realitatea materiei. 

11. V. Stalin în geniala sa lucrare despre materialismul dialectic și mate- 
rialismul istoric arată trăsăturile fundamentale ale materialismului filosofic 
marxist, 

în sl Materialitatea lumii. 

Muli Caracterul primordial al existenței. 

„HI. Cognoscibilitatea sa. 


ya = = 


DESPRE « MATERIALISM ŞI EMPIRIO-CRITICISM a ` 215 


Tovarășul Stalin defineşte materialismul filosofic marxist în permanentă 
opoziţie cu idealismul, și arată însemnătatea enormă pe care o are extinderea 
principiilor sale la studiul vieții sociale, 

Analizând problema cauzalității şi a necesității în natură, Lenin combate 
concepţiile empirio-criticilor şi ale tuturor idealiştilor care neagă cauzalitatea 
și determinismul, sau încearcă să-l înlocuiască cu diverse surogate fără nicio 
valoare. 

Pornind dela expunerea lui Engels despre noțiunile de cauză și efect pare 
sunt reprezentări cu valabilitate numai când sunt aplicate la cazul individual 
« dar indată ce privim cazul individual in conexiunea sa generală cu intregul cos- 


„ mosului, ele se reunesc contopindu-se în reprezentarea inter-aețiunii universale 


în care cauzele și efectele îşi schimbă mereul locul, ceea ce acum sau aici este efect, 
ind acolo sau atunci cauză și vice-versa » (e Anti-Dâbhring +, p. 60), 

Lenin arată că problema importantă nu este aceea de a şti ce grad de 
precizie a atins descrierea raporturilor de cauzalitate, ci aceea de a şti cure e 
izvorul cunoașterii acestor raporturi: legile obiective ale naturii sau însuşirile 
minţii noastre. lată ce deosebeşte fundamental pe materialiştii Marx, En- 
gels, Feuerbach de agnosticii Avenarius și Mach. 

Cauzalitatea în forma ei de multilaterală conexiune există în natură, în 
mișcarea materiei. Mintea omenească, cel mai înalt produs al naturii, este 
în stare să cunoască, să reflecteze legile naturii, 

Despre timp şi spaţiu Lenin, după Engels, afirmă că sunt formele existenţei 
materiei și că a: un caracter obiectiv, 

« Nu există în lume nimic în afară de materie în mișcare, iar materia În mi- 
care nu se poate mișca decât în spațiu şi timp. Ideile omului asupra spațiului 
și timpului sunt relative. Din aceste idei relative ia naștere însă adevărul ab- 
solut. Aceste idei relative pășind în desvoltarea lor pe linia adevărului absolut, 
apropiindu-se de acesta. Variabilitatea ideilor omenești asupra spațiului și timpu- 
lui desminte tot atât de puțin realitatea obiectivă a acestora, pe cât de puțin 
desminte variabilitatea cunoștințelor științifice asupra structurii și formelor 
mișcării materiei, realitatea obiectivă a lumii exterioare ». (pag. 193). 

Această genială idee a lui Lenin a fost pe deplin confirmată de teoria 
relativității a lui A, Einstein, de mecanica quantică întemeiată de Planck, 
şi de fizica nucleară. 

Prin aceasta s'a dat o lovitură mortală concepției idealiste care consideră 
timpul și spaţiul ca niște categorii apriorice ale minții omenești, forme aprio- 
rice ale cunoștinței noastre. 

Dimpotrivă Lenin arată că experiența și cunoașterea noastră se adaptează 
din ce în ce mai mult spațiului şi timpului obiectiv, reflectându-le din ce 

in ce mai just și mai profund. 

Trecând apoi la analiza raportului dintre libertate şi necesitate este re- 
luată și desvoltată teza hegeliană, că oarbă e necesitatea numai în măsura 
în care nu este înțeleasă. Engels arată că libertatea constă în dominaţia asupra 


216 VIAȚA ROMANEASCA 


noastră înşine şi a naturii exterioare, bazată pe cunoașterea necesităților na- 
turale, iar Lenin conchide că dominarea naturii realizată de practica omenească 
este rezultatul reflectării juste, obiective, în mintea omului, a fenomenelor 
şi proceselor naturii, ea constitue dovada că această reflectare reprezintă 
un adevăr obiectiv, absolut, etern (în limitele celor arătate de practică). 

Trecând apoi la demascarea filosofilor idealiști ca tovarăşi de arme și 
succesori ai empirio-criticismului, Lenin examinează criticarea kantianismului 
dinspre stânga și dinspre dreapta, dovedind că în fond critita pe care Mach 
şi Avenarius, Bogdanov și Bazarov o fac lui Kant este o critică dinspre dreapta, 
adică din partea idealistă și care se infundă în mlaștinile obscurantismului, 
misticismului şi agnosticismului. 

Lenin arată că trăsătura esenţială a filosofiei lui Kant constă în compro- 
misul pe care încearcă să-l stabilească între materialism şi idealism. Recu- 
noaşterea lucrului în sine de către Kant „adică a lucrului care există în afara 
conștiinței noastre ca realitate obiectivă este un element materialist la Kant. 
In schimb teza incognoscibilității lucrului în sine este idealistă și întunecă 
acest clement materialist, 

Empirio-criticii ca şi toți idealiştii critică tocmai grăuntele de materialism 
în concepţia lui Kant. Prin aceasta ci se solidarizează cu întregul lagăr al 
clericalismului. 

« Iată într'adevăr pur idealism, căci nemijlocit este considerat psihicul, adică 
conșiiimța, reprezentarea, senzația, etc., dar fizica! e dedus din psihic, e sub- 
stituit acestuia, Lumea este non-Eul creat de Eul nostru — spunea Fichte. Lumea 
este ideea absolută — spunea Hegel. Lumea este voință — spunea Schopenhauer. 
Lumea este noțiune și reprezentare — spunea imanentul Rehmke. Existenţa 
este conștiință — spune imanentul Schuppe. Fizicul e substituirea psihicului — 
spune Bogdanov, Trebue să fii orb pentru a mu vedea aceiaș esenţă idealistă sub 
aceste diferite cestminte verbale ». (pag. 254). 

Revoluţia modernă în ştiinţele naturii și idealismul filosofic se intitulează 
acea parte a lucrării lui Lenin, în care el analizează criza fizicei contemporane 
şi soluţia acesteia, In momentul în care Lenin şi-a redactat opera (1908) fi- 
zica nouă era abea la început. La 14 Decembrie 1900 Planck expusese că 
enerpia radiantă se emite și se absoarbe de către atomi numai prin salturi, 
prin porțiuni determinate și nu încontinuu. Aceste por.iuni de energie el 
le denumite quante. In anul 1goş Eistein desvoltând teoria lui Planck a pre- 
supus că cnergia radiantă — lumina — se propagă sub forma de particule 
numite fotoni, 

Mai târziu, fizicianul danez Niels Bohr a arătat că electronul se mișcă 
in jurul nucleului atomic numai pe anumite orbite. lar când electronul sare 
de pe orbita obișnuită pe alta, el pierde energie care trece in quanta energiei 
radiante. Mult mai târziu, în 1024, savantul francez de Broglie a propus o 
nouă mecanică ondulatorie, susținând că alături de noțiunea de particolă 
trebue introdusă și noțiunea de undă. lar în perioada 1932—1946 a urmat 


"io , 
g£ $ 


DESPRE « MATERIALISM ŞI EMPIRIO-CRITICISM s 217 


o adevărată serie de noi descoperiri, neutronul, materializarea energiei, radio- 
activitatea artificială, mezonul, diviziunea nucleelor uraniului sub influența 
radiaţiilor cu neutroni şi în fine eliberarea energiei atomice. 

Lenin şi-a scris lucrarea sa înainte de aceste descoperiri, dar tot ce a 
spus acolo cu referințe la criza fizicei contemporane s'a confirmat întocmai, 

4 Esenţa » lucrurilor sau + substanța » sunt și ele relative; ele nu constitue 
decât o expresie a aprofundării cunoașterii de către om a obiectelor, și dacă ieri 
această aprofundare nu depășea atomul iar azi nu depăşeşte electronul și eterul, 
materialismul dialectic insistă tocmai asupra caracterului provizoriu, relativ și 
aproximativ al tuturor acestor jaloane ale cunoașterii naturii de către știința 
umană care progresează. Electromul este tot atât de inepuizabil ca și atomul, 
natura este infinită și ca are o existenţă infinită şi tocmai această recunoațtere, 
singura categorică, singura necondiţionat ?, a existenței ei înafara conștiinței și 
a sensațiilor omului, deosebeşte materialismul dialectic de apnosticismul relativist 
şi de idealism » (p. 325). 

Lenin a arătat că necunoaşterea dialecticei de către fizicieni poate să ducă 
pe unii dintre ei în fundătura idealismului. Constatând că legile mecanicei 
clasice nu mâi sunt valabile pentru microcosm și pentru mișcarea universului 
unii fizicieni şi astronomi ca Eddington, James Jeans au început să pre ice 
concepții religioase theiste care îi aruncă îndărăt cu 5.000 de ani la vechile 
mituri ale Biblici. Lenin a arătat în « Materialism şi empirio-criticism » 
că numai însuşirea dialecticei materialiste de către fizicieni, astronomi, 
matematicieni și în general de toţi oamenii de ştiinţă, poate să-i ajute să 
iasă din criză și să deschidă noi drumuri bogate în rezultate fizicei contem- 
porane. 

Lenin combate tezele spiritalistului James Ward, a'e lui Herman Cohen, 
ale lui Eduard von Hartmann, ate lui Leroy, Poincaré, Abel Rey, sprijinindu-se 
pe cercetările marilor 6 oameni de ştiinţă Hertz, Boltzmann, Mendelejev, Wil- 
liam Ramsay. 

In încheierea operei sale Lenin supune unei critici sdrobitoare părerile 
empirio-criticilor asupra societății şi istoriei, și arată că teoriile lor asupra 
identităţii existenței sociale şi a conștiinței sociale nu sunt decât pure inepții, 
tecrii net reacționare, 

o Conştiința socială reflectă existența socială — ială doctrina lui Marx. 
Reflectările pat fi copii fidele aproximative ale celor reflectate de ele ; ar fi absurd 
însă să se vorbească de identitate în acest caz. Conştiinţa reflectă în general 
existenţa — iată teza generală a întregului materialism ; ar fi imposibil să nu 
se cadă legătura ei directă și indlisolubilă cu teza materialismului istoric în sensul 
că conștiința socială reflectă existența socială » (pp. 364—365). 

In fond, în domeniul politicii militante Bazarov, Bogdanov, Juşchevici, 
Valentinov se întâlneau cu otszoviştii şi lichidatoriştii care susțineau nece- 
sitatea lichidării partidului muncitoresc revoluționar, făcând astfel jocul 
ţarismului. 


218 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Lenin îi lovește pe lichidatoristi fără cruțare nimicind tezele lor, demasci 
legăturile dintre aceştia și empirio-critici sau empirio-moniști. 

+ Materialism şi empirio-criticism » de Lenin a însemnat pregătirea teo- 
retică a Partidului Bolșevic, consolidarea sa în jurul steagului invincibil al 
lui o aie pr câlirea sa pentru noile lupte ce vor urma. 

+ Cartea lui in este o pildă clasică de spiri i-i i i 
care arată cum trebue dit ca succes a cetati piara) m orase 


filosofia materialismului dialectic i iinței și 
ilosofia ah pe baza noilor date ale ştiin ale - 
ticei sociale » (M. Mitin, « Despre materialism şi anpii K a ni 


partidelor. Clasele fundamentale ale societății noastre poartă fiecare con- 


— cepţia lor despre lume și viață, concepția lor filosofică: materialismul dia- 


lectic și istoric — proletariatul şi idealismul cu 

p toate 

ȘI până la Sartre — burghezia, . CE eee N e 
Și așa cum lupta de clasă se accentuează i 
tot mai mult, devine tot 

EES : i : i 

pe pp tot astfel și lupta pe frontul ideologic devine tot mai 
Purtătorii de cuvânt ai proletariatului pe tărim teoretic trebue să lupte 

fără cruţare împotriva tuturor varietăților idealismului, împotriva 


acelor « mizerabile ciorbe eclectice » despre care vorbeşte Engels în prefața . 


sa la + Ludwig Feuerbach » şi a + mizerabilului terci filosofi despre care 
K i 
vorbește Lenin referindu-se la concepțiile empirio-critice, EERE Gs a ete 


studiu în lumina materialismului dialecti in- insi i 

Ma n 3 ectic, Lenin- insistă 
partide în domeniul filosofiei. + Filosofia modernă este tot pre pusa 
de spirit de partid, că și cu două mii de ani în urmă. In fond — fapt disimulat 
prin noi etichete savanto-țarlatanești sau netoate declarări de atitudine inde- 
za e Partid — partidele aflate în luptă sunt materialismul şi idealismul » 

. 404). 

In acest sens sunt deosebit de interesante si i i 

: ȘI instructive cele 10 întrebări 

pregătite de Lenin către un referent care susținea într'o conferință la Geneva 


. 


empirio-criticismul 


DESPRE e MATERIALISM ŞI EMPIRIO-CRITICISM » 219 


Pentru noi clasa muncitoare și intelectualii din Republica Populară Română 
cartea lui Lenin este o puternică armă teore ică pe care ne-o dă Partidul. 
Ea ne va ajuta în lupta pe care o ducem și pe care trebue s'o intensificăm 
împotriva ideologiilor reacționare. 
Intr'o scrisoare a lui Engels către Frantz Mehring din 14 Iulie 1893, 


- găsim: 4 ideologia este un proces pe care așa zisul gânditor îl îndeplineşte cu 


conștiință, însă cu o falsă conștiință. Adevăratele forte motrice care il mişcă îi 
rămân necunoscute, Altfel nu ar fi de loc un proces ideologic. În felul acesta el 
își imaginează forțe motrice false sau aparente ». 

Sunt mulţi ideologi în ţa a noastră care lucrează, și azi cu o fal:ă conştiinţă. 
Unii o fac din nepricepere, alţii pentrucă sunt în slujba dușmanului de clasă. 
Pe prim i trebue să-i lămurim, printr'o critică tovărășească: 4 'să ne războim 
cât mai există teren pentru o războire tovărășească » cum spunea Lenin, Pe 
ceilalți însă trebue să-i combatem până la capăt, iar ideologia lor fal ă, duş- 
mană, înveninată de obscurantism, rasism, naționalism, să fie nimicită, 

Pentru a putea îndeplini această sarcină purtătorii de cuvânt ai proleta- 
riatului în filosofie trebue nu numai să studieze prolund lucrările filosofice ale 
lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, dar să înveţe a mânui arma criticei în filo- 
sofic, armă de clasă și s'o mânuiască în spirit de partid. Lucrările adversa- 
rilor noştri ideologici trebue supuse unui studiu amănunțit, conținutul lor 
trebue să fie desfăcut bucată cu bucată, arătat limpede mistificarea și înșe- 
lăciunea care formează miezul acestor ideologii. 

Trebue examinate cărți ca « Despre imposibilitatea unei teorii atomiste 
a lumii fizice + de Florian Nicolau, apărută în 1947, ca + Misticism şi cre- 
dință » de Mircea Florian apărută în 1946, sau o Ce este cunoștiința » de acelaş 
autor apărută în 1947, cărți bazate pe o ideologie fal à care trebue demascată 

şi înlăturată. 

Aceştia sunt epigonii, trebue luată însă opera maeștrilor lor, Rădu- 
lescu Motru, Ion Petrovici, lucian Blaga, Nac Ionescu și trecută prin ascu- 
ţişul criticii marxiste, 

Mai multe generații de intelectuali s'au format sub înrâurirea acestor 
ideologi şi a «teoriilor » lor. 

Influența aceasta persistă încă, voit sau involuntar, la mulți din cārtu- 
rarii noștri, mai cu seamă la cei de origină burgheză, sau mic-burgheză. 

Unii, opunându-se materialismului dialectic mai recurg la panoplia idea- 
listă o personalistă » mistică a ide logilor citați, alţii cu buna intenție de a 
cunoaşte și însuși concepția despe lume a proletariatului, din cauza rămâși- 
telor idealiste, mistice, nu se pot desbăra de vechile superstiții ale filosofiei 
medievale. 

Odată cu făurirea unei noui intelectualități crescută din rândurile clasei 
muncitoare şi țărănimii muncitoare, odată cu munca de difuzare în massă a 
mărețelor idei ale marxismului-leninismului va trebui dusi o acțiune susți- 
nută de combatere şi lichidare a influenței nefaste a filosofiei reacționare. 


220 VIAȚA ROMÂNEASCĂ > 


Este caracteristic faptul că ideologii menționați mai sus au fost inspi- 
ratorii și purtătorii de cuvânt ai partidelor burgheze reacționare şi că unii 
și-au schimbat ideologia dupä partidul care era la putere. Astfel Rădu- 
lescu Motru care în perioada 1922—1034 era « țărănist » devine « românist » 
= timpul pisi regale carliste, legionar în 1940 și antonescian după aceea 
„În teoriile sale « personalişte » îmbracă haina misticismului ne și 
a fascismului în + Românismul s. 27 pipi a 

| Nae lonescu, acest şarlatan al ideilor, aventurier al filosofiei, anarhist în 
tinereţe devine subit mistic și naționalist odată cu desvoltarea fascismului în 
România anilor 1934—1949. 

i ar Ion Petrovici, patronul « Societăţii de Filosofie », gânditor raționalist 
ʻa inceput, propagator al fideismului, agent fascist mai apoi, devine ministru 
= poem! Antonescu ofanizând campania de minciuni şi calomnii contra 

R.S.S, şi încercând să otrăvească porul nostru venin 

bitlerismului. m g Ri . acai ij 

In fine, Lucian Blaga cel care ] i i 

in fine, Luc lag; proclama în versuri că + sporește misterele 
lumii h iraționalistul şi nitzscheanul, popularizator al lui Spengler și Be diaeff, 
asa cva burgheziei, a făurit un sistem mistico-literar menit 

mpingă gândirea românească în abisul di ii i i 
mil iasă isul disperării, + angoisselor » și ale 

Caracterul reacționar — mistificator si misti ideologii 

rul, şi mistic— a] acestor i trebue 
deinascat, iar influența lor asupra poporului nostru, asupra scriitorilor, artiş- 
tilor, oamenilor de ştiinţă, fizicieni, matematicieni, naturalisti, trebue lichidată 
cu desăvârşire. Numai în felul acesta ne vom putea indeplini cu cinste sarcina 
de luptători ai frontului ideologic și vom putea asigura și pe tărâmul ideilor 
Aa coma pe tărimul politic şi militar, victoria luminii marxismului 
enin ? a d . - LI . b 3 
ee oră poeta oua misticismului fascist care a dăinuit atâta 


MIRON CONSTANTINESCU 


TEORIE ŞI CRITICĂ 


LENIN 


ȘI PROBLEMELE ȘTIINȚEI LITERATURII 


Amploarea şi multilateralitatea enciclopedică a activității lui Vladimir 
Ilici Lenin este cunoscută tuturor, Din sfera preocupărilor marelui conducător 
al revoluției proletare făceau parte, atât problemele filosofiei, ale economiei 
politice, ale științelor naturii, ale istoriei, cât şi problemele literaturii. 
Profunda și fecunda influență a ideilor leniniste se manifesta cu putere 
mereu crescândă în toate domeniile practicei și teoriei, 

"Toată activitatea lui Lenin este pătrunsă de patosul inovației revoluţio- 
nare. În cuvântarea sa à Despre Lenin» (1024), |. V. Stalin a amintit cum 

în timpul unel conversații, la observația unuia dintre tovarăşi că + după 
revoluție trebue stabilită ordinea normală +, Lenin a declarat sarcastic: « E 
0 mare nenorocire dacă oamenii enre doresc să fie revoluționari uilă că ecen 
mai normală ordine din istorie esie ordinea revoluţiei » 1), 


Aceste cuvinte caracterizează admirabil stilul leninist, atât în lupta 
politică cât şi în știință. Convingerea pasionată că 4 ordinea cea mai normală 
în istorie este ordinea revoluției + este proprie tuturor operelor lui Lenin. 
Indiferent de aspectul vieții sociale pe care il aborda, Lenin lumina întot- 
deauna în chip nou orice problemă, cu lumina actualității revoluționare; 
el știa să descopere în fiecare fenomen ceca ce este esențial, putând să dea 
— uneori în câteva cuvinte — o definiţie atât de sigură prin rigoarea logicii, 
încât răsturna ideile, incetățenite de timp de decenii, ale vechii științe. Aceste 
trăsături ale lui Lenin s'au manifestat în mod strălucit în concepțiile sale 
despre literatură. 

Cercetându-se concepţiile literare ale lui Lenin, trebuc, înainte de toate, să 
se observe amplitudinea întradevăr colosală a intereselor sale. În lucrările lui 
Lenin se oglindesc fenomenele literare ale diferitelor epoci şi popoare, pro- 
blemele teoriei literare, ale istoriei literaturii, ale esteticei, În ediția în mai 


5) 1. V. Stalin, Opere, vol. 6, pag. 60 ed. rusă. 


222 VIAȚA ROMÂNEASCĂ l : 


multe volume a Operelor lui Lenin şi în cele 35 de volume ale « Culegerii 
leniniste + (e Leninskii sbornik +), cuprinzând publicaţiile din arhiva sa, găsim 
ecoul celor mai diverse fapte literare, începând cu operele celor mai însemnați 
scriitori clasici: Radișcev, Pușkin, Belinski, Herzen, Nekrasov, Cernișevski, 
Dobroliubov, 'Turgheniev, Șcedrin, L. Tolstoi, Gorki — și terminând cu 
operele scriitorilor astăzi uitaţi, Despre cunoașterea profundă şi multilaterală 
a literaturii artistice vorbește însăși abundența de trimiteri la clasicii ruși, 
Astfel, de exemplu, operele și personagiile lui Saltikov-Șcedrin se citează sau 
sunt amintite la Lenin de mai mult de trei sute de ori, ale lui Griboedov 
cam de șaptezeci de ori, ale lui Krilov de şaizeci de ori, ale lui Puşkin și ale poe- 
ților din jurul său de douăzeci și şase de ori, etc. Și observațiile lui Lenin 
despre jurnalistica rusă dovedesc un orizont deosebit de vast. Găsim în lucrările 
sale, sub o formă sau alta, aprecieri, nu numai asupra revistelor secolului al 
XIX-lea, ca + Sovremennik », + Otecestvennie zapiski», a Russkii vestnic », 
« Russkoe bogatstvo », ci și asupra nenumăratelor ediții din provincie. In 
lucrările sale, Lenin a ținut seama pe larg de presa revoluționară ilegală a 
secolului al XIX-lea, cuprinzând nu numai « Kolckol s, al lui Herzen, ci și 
publicaţiile tipografiei ruse libere dela Londra, precum şi restul literaturii 
revoluționarilor emigrați din secolul al XIX-lea. 

După Marea Revoluţie Socialistă din Octomvrie, îndeplinind munca 
imensă de conducător al Statului Sovietic, Lenin a continuat să urmărească 
cu atenție literatura și a încurajat cu simpatie creşterea nouii arte sovietice. 
Lenin a studiat, a lămurit și a folosit faptele şi fenomenele variate ale 
câmpului literar în scopul luptei revoluționare, în practica sa cotidiană 
de conducător al Partidului bolşevic, 

In e Amintirile » despre Lenin, Gorki scrie: + De multe ori am observat la 


„el trăsătura mândriei pentru arta rusă s, Această trăsătură este caracteristică 


tuturor aprecierilor lui Lenin asupra marilor reprezentanți ai literaturii ruse, 
asupra rolului acesteia în mișcarea revoluționară, Despre importanța univer- 
sală a literaturii ruse, Lenin a scris încă din anul 1902, în lucrarea « Ce-i de 
făcut ?e, — amintind pe Herzen, Belinski, Cernișevski ca premergători ai social- 
democraţiei ruse. Articolul lui Lenin: «Despre mândria națională a telicorușilor +, 
unde numără între cei mai mari reprezentanți ai culturii ruse pe Radişcey, 
pe decembriști, pe revoluționarii raznocinți din anii 70, este pătruns de un 
profund patriotism. Cu pătrundere lirică a vorbit Lenin despre limba rusă, 
limba mare şi puternică a lui 'Turgheniev și Tolstoi, Dobroliubov şi Cerni- 
şevski. Lenin a arătat cu mândrie că literatura progresistă rusă a trăit întot- 
deauna în strânsă legătură cu interesele poporului, că Belinski, în « Seri- 
soarea către Gogol », a oglindit starea de spirit a țăranilor iobagi, că Cernișevski 


a dus prin bariera cenzurii ideea de luptă a maselor pentru răsturnarea tuturor > 
vechilor autorităţi, că Nekrasov şi Șcedrin au învățat societatea rusă să deo-" 


sebească, sub înfățișarea sp ilcuită a moșierului-stăpânitor de iobagi, interesele 
sale hrăpărcțe. Pe Radișcev, Belinski, Herzen, pe democtaţii-revoluționari ai 


LENIN ŞI PROBLEMELE ȘTIINȚEI LITERATURII 223 


anilor 60, pe Șcedrin, Lev Tolstoi, Maxim Gorki — acești reprezentanți 
adevărați ai culturii naţionale ruse — Lenin i-a opus pseudo-culturii reacțio- 
nare a unor Kavelin și Katkov, Rozanov și Merejkovski, — tuturor duş- 
manilor democraţiei și socialismului. 

Una din bazele teoriei ştiinţifice a literaturii este teoria leninistă a 
celor două culturi naționale, coexistând în lăuntrul societății de clase, tcoria 
luptei dintre cultura democrată și socialistă și pseudo-cultura minorității 
exploatatoare. Lenin a delimitat cu cea mai mare claritate această opoziţie 
a două culturi de-a-lungul întregii istorii a luptei social-politice și a mișcării 
literare. Abundenţa de motive și figuri, luate din literatura clasică rusă, 
cuprinse, dela prima până la ultima pagină, în moştenirea lui Lenin, dove- 
deste cât de mult prețuia el. rolul acesteia ca instrument de cunoaștere 
şi forța ei de revoluționare, Și dacă, luând în considerare vastitatea preocu- 
pătilor literare ale lui Lenin, încercăm să definim gradul în care ne-am 
însuşit moștenirea sa sub aspectul e Științei literaturii », trebue să declarăm 
că în acest domeniu mai rămâne mult, foarte mult de făcut. 

Din punctul de vedere al științei literaturii, studiul moştenirii leniniste 
a trecut prin câteva etape, La început, în anii 20, a avut loc strângerea între- 
gului material scris de Lenin cu privire la cultură şi artă. Anii 30 cuprind 
lucrări cu caracter general și lucrări metodologice referitoare la aceeași pro- 
blemă, între care cea mai amănunţită a fost studiul academicianului A. V, 
Lunacearski: « Lenin și știința literaturii » (1932). Totuşi, cea mai mare parte 
a acestor lucrări avea caracterul unei priviri generale sau al unor informații 
tematice. In timp ce însăși Lenin se ține de un istorism strict în studiul ideo- 
logiei, aprecierile sale literare erau de obiceiu considerate în afara luptei social- 
literare și în afara curentelor filosofice și estetice ale secolelor XIX-XX. Spa- 
diul moștenirii leniniste relative la știința literaturii era cel mai adâseori 


înlocuit de cercetări în cercul restrâns al diferitelor lui articole, ba chiar al 


diferitelor fragmente din antologii, Aici este însă nevoie de un studiu mo- 
nografic. 

Din cercul imens, întradevăr de nccuprins, al problemelor legate de tema 
« Lenin și ştiinţa literaturii s se vor aborda aici numai unele probleme, — 
legate în mod nemijlocit de studiul literaturii ruse... ne vom da silința să 
prezintăm unele din concluziile lucrării noastre asupra temei: + Lenin și pro- 
blemele literaturii ruse dela sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea ». 

Misiunea acestei lucrări constă în studierea concepţiilor leniniste asupra 
literaturii, în strânsă legătură cu condiţiile istorice ale luptei social-politice şi 
literare contemporane lui Lenin, Încercarea unui astfel de studiu a cerut 
aplicarea unei metodologii variate, elaborată de știința sovietică a literaturii, 
cuprinzând principiile unei analize filosofice, propriu zis istorice şi isto- 
riografice, a «istorici creației n, adică a istoriei creării diverselor arti= 
cole ale lui Lenin, etc. Totodată, trebuia recurs — paralel cu studiul 
lucrărilor lui Lenin — la cercetarea întregului masiv al literaturii, publici- 


vY 
-> 


224 - VIATA ROMÂNEASCĂ 


sticei și presei zilnice ruse, adică a întregii producții literare, care, sub o 
formă sau alta, şi-a găsit oglindirea în operele lui Lenin. Uñele lucrări au 
trebuit să fie limurite și prin recurgerea la diferitele arhive literare. Necesi= 
tatea unui asemenea studiu multilateral era dictată de preceptele lui Lenin 
Însuși, care scrie: 


« întregul spirit al marzismului, Întregul său sistem cere ca fiecare 
leză să [ie examinată : a) numal tataricește, b) numai in legătură cu eele- 
latte (teze), c) numai În legătură cu experiența concretă a istoriei » 3), 


Numai urmând această cale se pot lămuri principiile fundamentale ale 
modului leninist de a aprecia fenomenele și condițiile literare, principii care 
au determinat diversele luări de poziţie ale lui Lenin față de problemele 
literaturii. 

Baza filosofică și estetică a ştiinţei literaturii este, după cum se știe, teoria 
oglindirii, desvoltată şi demonstrată în nemuritoarea lucrare a lui Lenin: 
+ Materialism și empiriocriticism s. [n această lucrare, Lenin a arătat că cu- 
noaşterea de către om a varictății infinite a fenomenelor naturii și vieții 
sociale este un proces unitar ce se supune, în toate formele sale, unor legi 
gnoscologice unice. De aceea, Lenin, motivând teoria «glindirii, a Anclus 
în examinarea problemelor gnoseologice și observaţii asupra problemelor 
esteticei, Fără a părăsi din vedere specificitatea artei, tocmai ca o cunoaştere 
artistică a lumii, Lenin a subliniat totodată că legile teoriei cunoașterii şi 
cele ale esteticei sunt comune, 

De aici a urmat o serie de concluzii foarte importante: privitoare la artă, ca o 
formă de oglindire a realităţii obiective; privitoare la complexitatea şi caracterul 
contradictoriu al insusi procesului reflectării vieții în artă; privitoare la carac- 
terul activ al percepţiei artistice, — arta ca mijloc al transformării lumii; privi- 
toare la practică, — criteriu al adevărului prezentării artistice: privitoare însf ârşit 
la apartenența de partid, atât a creaţiei artistice, cât și a percepției estetice. Toate 
aceste teze au distrus în mod definitiv bazele teoriei valorii « în sine +, aauto- 
nomiei artei și au stabilit legătura esteticei materialiste cu un cere întreg de 
probleme ale vieţii sociale, desvoltării istorice și luptei politice. In « Mate- 
rialism pi empiriocriticizm s, Lenin, care a supus gnoseologia machistă, în 
întregul ei, unei critici distrugătoare, a examinat și concepţiile machiştilor 
asupra artei. In special, are o importanță principială crtica făcută de Lenin a 
încercărilor lui Iosif Petzoldt (elevul lui Mach și Avenarius) de a afirma carac- 
terul arbitrar al fanteziei poetice şi de a motiva teoria reacționară a « stabilităţii 
estetice e. Această latură a criticii leniniste a machismului se observă mai ales 
în studierea concepției estetice a lui Petzoldt, identificată ca o expresie clară 
de tratare subiectiv-idealistă a problemelor artei. In lumina erticii leniniste 


) Din sezisonrea câtre Inca Armand (Decemvrie 1016). Vezi + Sub steagul marzis: 
mului » (Pod znamenem marksizma), cartea V, 1940, p. 23. SDA 
- ° „93 [i 


LENIN ȘI PROBLFMELE ŞTIINŢEI LITERATURII 225 


aplicată machiştilor apuseni și ruși, procesul creației artistice apare, nu ca o con- 
templare pasivă, separată de viață, ci ca o tendință de a influența realitatea 
în mod activ. Marea importanţă pentru știință şi artă a cărții e Materialism 
ți empiriocriticism » constă în faptul că ea demonstrează în mod amănunțit 
principiul apartenenței de partid a tuturor formelor ideologiei, caracterul 
practic și social al cunoașterii omenești. 

Ideea apartenenței de partid este, după cum se ştie, principiul fundamental 
conducător în tratarea leninistă a literaturii. După cum a observat A. A; 
Jdanov: +... principiul leninist al apartenenței de partid a literaturii este 
aportul cel mai î 'semnat al lui V. I. Lenin la știința literaturii »'), Acest prin- 
cipiu a fost des: oltat mai departe în definiția stalinistă a literaturii sovietice 
ca literatură a sealismului socialist. "Totodată, în virtutea principiului aparte- 
nenței de partid sunt continuate în mod nou cele mai bune tradiții ale criticei 
progresiste ruse. Belinski, pentru prima dată în istoria gândirii estetice 
mondiale, a arătat caracterul politic reacționar al teoriei « artei pure », Imediat 
după el, Dobroliubov şi Cernişevski au demonstrat ideea marelui rol al artei 
in evoluţia socială. In timp ce estetica burgheză a Europei apusene s'a hrănit 
de-a-lungul întregului secol al XIX-lea cu ideile lui Kant asupra autonomiei 
criteriului estetic, estetica rusă a supus ctiticei — încă din anii 40 — con- 
cepţiile idealiste in acest domeniu. Faptul că teoria « artei pure » a fost sub- 
minată tocmai în Rusia nu este o simplă întâmplare, Literatura progresistă 
rusă era puternică prin legătura sa făţișă cu masele, prin apărarea cu adevărat 
revoluționară a intereselor vitale ale poporului. Pentru marii scfitori ruşi, 
literatura era o tribună a celor mai scumpe şi mai intime gânduri despre 
căile desvoltării istorice, despre viitorul patriei lor. 

Aceste particularități ale literaturii ruse au găsit cea mai înaltă genera- 
lizare și motivare teoretică la Lenin în principiul apartenenței de partid a lite- 
raturii, În articolul lui Lenin + Organizația de partid şi literatura de partid », 
precum și în alte lucrări ale sale, se arată imensa importanță a orientării 
ideologice conștiente a scriitorului În cecace priveşte desvoltarea literaturii, 
Activitatea marilor scriitori ruşi, dela Radiscev la Gorki, a oferit lui Lenin 
multe exemple pentru a arăta rolul literaturii ca mijloc puternic de educare 
a poporului, de cunoaștere şi transformare a lumii. Lenin a subliniat că în li- 
teratură, politica nu poate fi identificată în mod mecanic cu cea din alte do- 
menii ale muncii de partid, că e necesar să luăm în considerare și comple- 
xitatea şi particularitățile specifice ale creaţiei artistice. Dar Lenin a arătat 
că formulele individualiștilor burghezi relative la «libertatea absolută » și la 
independenţa scriitorului faţă de popor și societate sunt numai prefăcătorie. 
Acest lucru este evident mai ales în epoca noastră: arta socialismului este 
o mare artă a poporului. Literaturii fățarnic libere și de fapt legată de 

"A. A. Jdanov: + Raport asupra revistelor „Zvezda“ + și „Leningrad“ », tne Pravda +, 

a Şeptemvrie 1946. 


+ 


226 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


burghezie, dependentă de + sacul cu bani +, Lenin îi opune + literatura într'a- 

devăr liberă, legată în mod deschis de proletariat », care este chemată să ser- 

vească anu „celor zece mii, care se plictisesc pi suferă de obezitate, ci milioa- 

nelor și zecilor de milioane de muncitori, care alcătuesc floarea țării, forța ei, 

viitorul ei » 1). Individualiștii burghezi au crezut că o astfel de tratare a pro- 
blemei ar îngrădi libertatea creației artistice. 
Dar, la vremea sa, Belinski însuși scria: 

« Libertatea creației se acordă foarte uşor cu servirea contemporaneității y 

peniru aceasta mit este nevoie să te sileşti să serii asupra unor teme, să-ți con- 

strângi fantezia ; pentru aceasta trebue numal să fii celățean, fiul societă- 


(ii şi epocii tale, să-ţi Insuşeşti interesele ei, să-ţi contopeşti nâzulnțele tale 


cu năruințele ei +. 


Importanţa piincipiulua leninist al apartenenţei de partid pentru desvol- 
tarea literaturii sovietice, pentru înțelegerea principiilor realismului socialist 
este bine cunoscută, 

Principiul leninist al apartenenţei de partid a însemnat o etapă nouă, 
nu numai în istoria gândirii estetice ci și în știința literaturii Definiţia cla- 
sică dată de Lenin deosebirii dintre obiectivist și materialist-marxist poate 
fi aplicată pe deplin şi în știința literaturii: 

s (abiectivistul) dovedind necesitatea unni anumit gen de faple, riscă înlot. 
deauna să pună pe punelu! de pedere al unni apologet al acestor fapte ; 


materialistui desvâlue contradicţiile de elasă şi, prin aceasta, defineşte pune- 
tul său de vedere » 3), ` 


Șuința obiectivistă burgheză a literaturii n'a putut merge mai departe 
de constatarea unui anumit șir de fapte, In locul unui proces istoricește 
necesar, istoria literaturii se prezintă, în lucrările savanților burghezi, ca un 
ealeidescop de fenomene deosebite. Știința pre-marxistă a literaturii a consta- 
tat, încă de pe la inceputul secolului al XIX-lea, că, în anumite perioade, apar a- 
numite fenomene, precum înflorirea sau decadența artei, cultul personalității sau 
o indiferenţă totală faţă de individualitate, tendința spre cea mai strânsă legă- 
tură cu viaţa sau visul despre «floarea albastră» şi elumea de dincolo», Dar 
ştiinţa burgheză a literaturii nu a putut să dea nicio explicație reală 
acestor fenomene. De aceea, se poate afirma că istoria literaturii a devenit 
o ştiinţă numai atunci, când Marx a descoperit legea desvoltării istoriei 
omenești, stabilind că mersul ideilor este determinat de mersul lucrurilor e 
şi nu invers. Numai odată cu apariția marxismului şi cu desvoltarea lui mai 
departe, de către Lenin și Stalin, istoria literaturii ca ştiinţă a căpătat o bază 
solidă, prin teoria oglindirii, în conștiința omenească, a lumii materiale incon- 
jurătoare şi prin explicația dialectic-materialistă a legilor procesului istoric. 


1} Lenin, Opere, vol. VIII, p. 390, ed, rusă, Lenin despre Hieraturä, Editura PMR, 
1948, p. 11 g 
® Lenin, Opere, vol, 1, ed. TV, p. 380 cd. rusă. 


LENIN ŞI PROBLEMELE ȘTIINȚEI LITERATURII 227 

Studierea lucrărilor lui Lenin, în cadrul mișcării social-politice și literare 
a timpului său, scoate în evidenţă influența imensă a ideilor leniniste asupra 
soartei culturii şi literaturii ruse. Importanța lor se observă și în acea acțiune 
istorică de distrugere, din partea lui Lenin, a ideologiei narodnicilor, care a 
avut loc în anii go ai secolului al XIX-lea, Lenin a dovedit în mod incon- 
testabil, că teoria narodnicilor, è sociologia » lor subiectivă a adus o pagubă 
directă atât luptei politice, cât şi desvoltării literaturii, Aplicată creaţiei 
artistice + sociologia subiectivă » însemna ignorarea vieţii reale şi a contra- 
dicţiilor ei, înlocuirea prezentării omului real prin prefăcătoria schematică 
a «iintențiilor » narodnicilor, 

Probleme, care au făcut atunci obiectul unei polemici acute între mar- 
xişti și narodnici, au găsit o reflectare largă şi în literatura acelui timp, în 
operele unor scriitori ca Gleb Uspenski, Veresaev, Karonin, Zlatovratski, 
Mamin-Sibiriak şi alții. In lumina aprecierilor leniniste, e clar cât de diferit 
s'au reflectat aceste probleme în creația diferiților scriitori, în funcție de 
concepția lor. Și aici, Lenin a descoperit o lege foarte importantă, El a ob- 
servat că, în creația artistică a unor scriitori narodnici, concepțiile lor nu se 
oglindeau în mod direct. In măsura în care aceşti scriitori erau realisti, ci 
au distrus involuntar — în ciuda convingerilor lor — iluziile narodniciste. In 
scrierile sociologice ale narodnicilor se idealiza viața patriarhală, pe când 
tablourile vieţii prezentate de beletriștii narodnici convingeau de multe ori 
pe cititor de deplina descompunere a așa numitelor « temeiuri ù patriarhale. 
Această contradicție era consecința legilor prezentării realiste a vieții în artă, 
legi care cer alegerea faptelor celor mai tipice, mai caracteristice ale vieții 
însăși. lar viața respingea complet toate teoriile narodnicilor. 

La anii go se referă şi începutul acelei lupte a lui Lenin pentru o înţele- 
gere justă, revoluţionară şi marxistă a problemelor moștenirii clasice, luptă 
dusă de Lenin de-a-lungul întregei sale activităţi și care, în nouile condiții, 
este continuată și desvoltată de Stalin, 

Pericolul pe care-l prezentau concepțiile narodnicilor asupra literaturii 
apare deosebit de clar dacă lužm în considerare situația mișcării sociale gi 
literare din acel timp. In anii 8o—ọo s'au făcut încercări din toate părțile 
pentru a + dizolva » sau 4 revizui + marea moștenire a literaturii progresiste 
revoluționar-democrate din anii 4o—6o. In campania impotriva ideilor ilumi- 
nismului revoluţionar şi a artei revoluționare s'au unit şi liberalii burghezi 
şi reacționarii înverșunați (V. Rozanov) și decadenţii (D. Merejkovski, A. 
Volinski și alții). Totodată, revizuirea moștenirii clasice a fost începută și 
de pe un alt front cu totul diferit: al narodnicilor. În opoziție cu decadenții, 
care negau moștenirea anilor 6o și propovăduiau plecarea în lumea « fru- 
museții pure +, narodnicii au încercat să se prezinte ca detașamentul de frunte 
al societății ruse şi au afirmat că ei sunt singurii păstrători adevărați ai mo- 
ştenirii ideilor literaturii ruse, De fapt însă — așa cum a arătat Lenin — 
narodnicii au banalizat și denaturat ideile lui Belinski, Dobroliubov, Cer- 


25. 


228 „VIATA ROMANEASCA 


nișevski. In articolul său: « De care moştenire ne lepădăm? » și în alte lucrări, 
Lenin a desvăluit completa lipsă de fundament a pretențiilor lui N. K. Mi- 
hailovski și a altor narodnici la rolul de păstrători ai e moştenirii clasice + și a 
arătat că numai marxiștii sunt continuatorii autentici ai tradiţiilor culturii 
progresiste ruse, e 

Tot atunci, Lenin a formulat celebra deviză: a Păstrarea moştenirii nu 
înseamnă de loc a te mărgini la moştenire >. Lenin a precizat că marxiștii păstrează 
moștenirea «mu ca arhivarii, care păstrează hârțoage vechi + !). EI însuşi 
a dat exemplu de atitudine activă, creatoare, față de moștenirea clasică, con- 
tinuând și desvăluind în mod nou cele mai bune tradiții ale trecutului. Această 
atitudine a lui Lenin față de literatura rusă a fost concretizată în mai multe 
feluri. In special, ea se exprima și prin felul cum erau interpertate figurile 
artistice ale clasicilor ruşi. In paginile lucrărilor lui Lenin, cititorul întâl- 
neşte des figura lui Famusov, Molcialin, Repetilov, Hlestakov, Dobcinski și 
Bobcinski, Manilov, Nozdrev, Sobakevici, Arkadii Kirsanov, Oblomov, 
Balalaikin, ludușka Golovlev și multe alte personaje literare. 

Nu este o simplă amintire tradițională a unor eroi, cu scopul de 
«a inviora » textul, Nu, Păstrând toate trăsăturile tipice ale eroilor literari, 
Lenin îi actualizează în mod magistral, transpunându-i în nouile condiții 
ale luptei actuale. Prin pana publiciștului, el continuă parcă biografia lor 
într'o etapă nouă a desvoltării sociale, Și iată că Molcialin al lui Griboedov, 
care în e Frea multă minte strică » pronunță cuvintele « moderație și punc- 
tualitate ù îşi manifestă caracterul — în nouile condiții — întrun fel nou. 
Transformat în liberal sau menşevic, el nu mai este omul servil și lingușitor, 
liniștit și pasiv, ci un complice activ al reacţiunii, El tinde să impună 
deviza sa — « moderație și punctualitate » — mișcării revoluţionare. Lenin 
desvălue întrun fel nou și potenţele psihologice ale lui Manilov. In timpul 
lui Gogol, Manilov, un boer dulceag până la extrem, sentimental, tindea să 
stea departe de viaţă, în « templul cugetării singuratice ». Aspiraţiile sale nu 
mergeau mai departe de proectele goale și inutile ca, pe moşie, « să-și facă un 
drum subterani dela casă, sau să construiască un pod de piatră peste gârlă ». 
Şi iată că Lenin desvâlu» în articolele sale cum sunt Manilov şi cei de teapa 
lui Manilov în condiţiile luptei de clasă a secolului XX. Lenin descoperă 
trăsăturile lui Manilov la dușmanii direcți ai poporului: social-revoluționarii, 
menșevicii și alții, — arată interesele reale ale claselor, care se adăpostesc 
în spatele năzuințelor și suspinelor dulcege. 

"Toate acestea nu constitue de cât un aspect particular al atitudinii active, 
creatoare, față de moștenirea literară a trecutului. Lenin a apreciat mult 
imensa forță educativă a moștenirii culturii clasice progresiste ruse, apre- 
ciind-o ca alcătuind un punct de plecare pentru desvoltarea ulterioară, 
Această linie şi-a găsit continuarea în activitatea lui Lenin, posterioară 


„A) Lenin, Opere, vol. I, pp. 331—332, ed. rusă. 


LENIN ŞI PROBLEMELE ŞTIINŢEI LITERATURI 229 


Marei Revoluții Socialiste din Octomvrie, când s'a ridicat, atât împotriva 
negării nihiliste de către « Organiziţia de luminare a proletarilor » (Proleikult) 
a vechei culturi și împotriva subaprecierii mlădițelor spiritului nou în tânăra 
literatură sovietică, cât și împotriva ploconelii de rob în fața culturii bur- 
gheze: 
à + Trebue luată toată cultura pe care a lăsat-o capitalismul şi construit cu 
ea socialismul, Trebue luată toata ştiinţa, tehnica, fonte eunogtiinjete, 
arta » 1). 


lar cu prilejul încercărilor de tot felul, ale moderniştilor, de a arunca 
peste bordul corăbiei contemporaneității arta veche şi de a o înlocui cu 
pseudo-inovaţiile lor, Lenin a indicat că nu trebue să întoarcem spstele lucrului 
cu adevărat frumos, lepădându-ne de el, ca de un simplu punct de plecare 
pentru desvoltarea mai departe, — numai pentru că este «vechi», și închi- 
nându-ne în fața lucrului nou, ca in faţa unui zeu căruia trebue să ne 
supunem, — numai pentrucă este «nou +. După indicația lui Lenin, o astfel 
de poziţie ar fi o nebunie curată, dictată de o stimă inconștientă față de 
moda artistică ce domneşte în Apus. 

Această teză leninistă sună cât se poate de actual acum, când arta noastră 
trebue să înfrângă definitiv orice recidive ale ploconirii faţă de Apusul burghez, 
orice influenţe moderniste antipopulare și să desvolte, pe baza celor mai 
bune tradiții, un spirit inovator cu adevărat revoluționar. 

Studierea considerațiunilor leniniste asupra hteraturii, în legătură cu 
desfășurarea luptei social-politice și revoluționare dela sfârşitul secolului al 
XIX-lea şi începutul secolului XX, arată modul în care principiile generale 
literare ale lui Lenin şi-au găsit reflecția concretă în fiecare etapă istorică 
nouă. 

Punerea problemei apartenenței de partid a literaturii se referă la lu- 
crările lui Lenin din perioada anilor go; dar Lenin a dat acestei probleme 
o deosebită atenție în perioada primei revoluții ruse. Tocmai în această pe- 
rioadă, în anul 1905, a fost scris articolul care a devenit programatic pentru 
noi: 4 Organizcția de partid și literatura de partid». Lupta pentru o litera- 
tură cu un înalt nivel ideologic şi cu o bine determinată finalitate de partid, 
demsscarea e apolitismului + aparent şi a individualismului anarhic în artă, 
demascarea teoriei burghezo-liberale a culturii, educarea şi sprijinirea tinerei 
literaturi proletare și a intelectualității artistice progresiste, iată conținutul 
lucrărilor lui Lenin cu privire la problemele culturii şi literaturii în anii 

1905—1907. 

Un interes deosebit il prezintă istoria redactării de câtre Lenin a primei 
reviste bolşevice legale: «Novaia jizn+ (Viaţa nouă) (1905), care a jucat un 
rol foarte mare și în mişcarea literară. Materialele arhivistice, descoperite 


1} Lenin, Opere, vol, XXIV, p. 65, ed. rusă. 


230 VIATA ROMĂNEASCĂ 


şi pubicate de mine, întregesc tabloul luptei consecvente si neî a lui 
_ Lenin împotriva oricăror încercări de pătrundere a stiti e rosi sim- 
boliate şi estetizanțe, 

Problemele literare şi estetice cele mai importante au fost puse de Lenin 
în perioada anilor 190$—1910, perioada reacţiunii, care a urmat după înfrân- 
gerea primei revoluţii ruse, In acești ani, cei dela revista e Vehi » au declarat 
sus şi tare că istoria publicisticii ruse, începând cu Belinski, este «un mare 
coşmar», Fraza plutind în aer a lui Fedor Sologub, care pretindea că artistul tre- 
bue să creeze din viața grosolană o legendă plăcută, a căpătat pentru simboliști 


toți acei care au încercat să denatureze, să defăimeze marea literatură rusă și 
să răspândească în societatea rusă filosofia și estetica decadentismului ; el apără 
și desvoltă teoria marxistă a culturii proletare. socialiste, împotriva acelor 
care, sub pretextul « culturii proletare », propovăduiiu machismul, empirio- 
criticismul şi alte teorii reacționare. Un interes deosebit prezintă fermitatea 
Și consecvența cu care Lenin a criticat greșelile lui Gorki. Importanța acestei 
critici reese în modul cel mai deplin din discuţia filosofică din anii 1908— 
1910, $ 

Imi permit să mă opresc mai amănunţit asupra ciclului articolelor lui 
Lenin cu privire la Lev Tolstoi — articole ce reprezintă un model clasic 
de cercetare științifică, marxistă, a creației literare. 

Tolstoi a fost, precum se ştie, unul din scriitorii iubiţi de Lenin. Lenin 
s'a interesat de creația, concepțiile şi soarta social-literară a lui Tolstoi în 
tot cursul activităţii sale. Lenin i-a închinat lui Tolstoi şapte articole și câteva 
prelegeri publice. Principiile subtilei analize dialectice făcută de Lenin crea- 
tici şi concepţiei lui Tolstoi sunt fundamentale pentru știința sovietică a 
literaturii. De aici provine actualitatea cercetării acestui ciclu de articole 
ale lui Lenin și a punerii în lumină a problematicei lor. 

După cum se știe, din punct de vedere cronologic articolele lui Lenin 
despre Tolstoi sunt legate de două date importante din viața socială şi po- 
litică a Rusiei: jubileului de 8o ani al lui Tolstoi (1908) și moartea marelui 
scriitor (1910). Tocmai în aceşti ani și în anii următori, lupta în jurul lui 
Tolstoi s'a desfășurat cu o deosebită intensitate, Studiul istoriei apariției arti- 
pane leniniste, pe fondul acestei lupte, ne permite să caracterizăm cu mai 
multă temeinicie marele merit al lui Vladimir Ilici în apărarea moștenirii 
tolstoiene de banalizarea și denaturarea liberalilor şi a altor protivnici ai 
revoluției. : 

„Prin analiza multilaterală a concepțiilor şi a creației lui Tolstoi, Lenin 
a deschis științei literaturii căi noi. Până la Lenin, toate încercările de a de- 
fini importanța lui Tolstoi s'au terminat cu un eșec, În multe sute de cărți, 
broşuri și articole despre Tolstoi, scriitorul era înfățișat ba drept ¢ pustnicul 
dela Iasnaia-Poliana s, ba drept un rătăcitor în căutarea lui Dumnezeu, ba ca un 


- 


LENIN ŞI PROBLEMELE STUNȚEI LITERATURI 231 


boier care s'a dat cu prostimea, ba ca un revoluționar convins, ba ca un reac- 
ționar desăvârşit, "Toate aceste definiții erau, de sigur, în completă contra- 
dicție cu figura reală, complexă a lui Tolstoi. Și numai Lenin a putut pătrunde 
în esența doctrinei și creației lui Tolstoi, l-a putut explica În întregime, a 
putut găsi factorul care să definească și părțile slabe și părţile puternice 
ale concepțiilor acestuia, creind o concepție bazată, nu pe informații din di- 
feritele păreri ale lui Tolstoi, ci pe întreaga varietate, complexă, a ideilor sale. 

In articolele lui Lenin s'a oglindit şi mândria pentru Tolstoi, ca mare re- 

prezentant al artei ruse și închinarea în fața forței gigantice a artistului 
şi recunoașterea profundului și organicului caracter popular al creaţiei sale. 
După Lenin, Tolstoi este un scriitor genial, care a dat + ncasemuite tablouri 
ale vieții ruseşti o 1), scriitorul care a știut să pună, în lucrările sale, atâtea 
probleme mari, ridicându-se până la o astfel de vigoare artistică, încât « operele 
sale ocupă unul din primele locuri în literatura mondială +2), Lenin a distrus 
legenda despre un Tolstoi servil sau sfânt, cum îl prezentau tolstoienii. Lenin, 
primul, a stabilit esența revoluţionară a demascării și a protestului tolstoian, 
protest ce exprima năzuințele poporului. In acelaș timp, obervând cu per- 
spicacitate democratismul de mujic al lui Tolstoi, Lenin n'a lăsat în umbră 
nici laturile reacționare ale ideologiei acestuia. Numai Lenin a ştiut să arate în 
virtutea căror cauze Lev Tolstoi, « înflăcăratul protestatar, acuzatorul pasio- 
nat, marele critic... 92) a fost totodată și propovăduitorul principiului neîm- 
potrivirii faţă de râu prin forță. 

De care legi au fost determinate contradicţiile lui Tolstoi? 

La această întrebare a răspuns primul articol al lui Lenin despre Tolstoi, 
intitulat «Lev Tolstoi ca oglindă a revoluției ruses, apărut în Septemvrie 1908, 
în ziarul bolșevic ilegal o Proletarul +, în zilele când toată presa legală, 
cum a spus Lenin, era plină de fățărnicii oficiale şi liberale faţă de Tolstoi. 
Toată presa aceasta, după cuvintele lui Lenin, încerca prin « tunete si trăs- 
nete verbale să înmăbușe necesitatea unui răspuns direct și limpede la între- 
barea: prin ce sunt provocate stridentele contraziceri ale stolstoismului e 4), 
Desvăluind sensul de clasă al scrierilor democraţilor constituționali de fe- 
lul lui Balalaikin, Lenin a dat un răspuns clar şi precis la această întrebare, 

Studiul istoriei realizării articolului « Lev Tolstoi ca oglindă a revoluției 
ruse + arată că el a fost scris în perioada în care Lenin lucra la e Materialism 
și empiriocriticism ». Acest articol trebue considerat ca o aplicare directă a 
principiilor fundamentale ale «teoriei oglindirii » la analiazn creaţiei literare. 


t} Lenin, Opere, vol. XII p- 332, ed, rusă, Lenin despre literatură. Ed. PMF, 1948, 


p. 65. 
3) Lenin, Opere, vol. XIV, p. 400, ed. rusă. Lenin despre leralură. Ed. PMR. 


1945, pp. 70—71. 
5) Lenin, Opere, vol. XIV, p. 401, ed. rusă. Lenin despre lileratură, Ed. PMR, 


p. 73. 
t) Lenin, Opere, vol. XII, pp. 331—332, ed. rusă, Lenin despre literatură, p 65. 


LL 2 


y i Ci 
232 VIAŢA ROMÂNEASCĂ 


Articolul începe cu punerea problemei care are o mare valoare metodo- 
logică pentru știința noastră. Lenin scrie: 


+ A pune laolaltă numele marelui artist şi revoluția 
a Înțeles-o, dela care vătit s'a dat în iri. pe e are a le 
ciudat şi artificial, Doar nu se poate numi oglindă ceea ce în mod evident 
nu oglindește just fenomenul! Revoluţia noastr este însă un fenomen fuarte 
complez ; în mulțimea celor c- au fâurit-> în mod nemijlocit şi a partici- 
panyjilor ei există numeroase elemente sociale, care tn mod pâdi! nu Inţele- 
geat nici ele cele ce se petreceau, care se dădeau în lături şi ele dela ade- 
vâratele probleme istorice pe care mersul evenimentelor le aducea în faţa for. 
Dacă aven în faja noastră un artist cu adevăra! mare, atunei măcar unele 
din momentele esențiale ale revoluției trebue să se fi oglindit în opera sa » :), 


Mai departe, Lenin arată că contradicţiile din concepțiile lui Tolstoi 
An sunt întâmplătoare, ci constitue o oglindire a condițiilor contradictorii 

vieții rusești dela sfârșitul sec, al XIX-lea, contradicţiile unei epoci de criză, 
Caracterizând epoca lui Tolstoi, Lenin serie: 


s Satul patriarhal, eliberat abia eri de iobăgie, a fost literalmenle lăsat 
prada şurviului capitalismului jejnitor şi fiscului. Vechile temelii ale 
gospodăriei şi ale vieţii (ărăneşti, temelii care dăinuiseră înir' adevăr 
veacuri de-a-rândul, sau dus de ripă cu o repeziciune neobișnuită, ŞI 
conirazieeriie din ideile lui Tolstoi trebuese apreciate... din punctul de 
vedere al protestului împotriva capitalismului care se apropie, împotriva 
ruinârii şi a despămânienirii maselor pe care o |ăcea satul patriarhal 
rus» *), 


Analiza contradicţiilor din viaţa rusă şi reflectarea lor i 

pe Lenin la definirea importanţei aia a paaa EN 

= Cu 0 preciziune absolută, Lenin a arătat legătura dintre creația, teoria 
şi totalitatea aspectelor puternice sau slabe ale lui Tolstoi şi ideologia țără- 
nimii. In urma analizei lui Lenin, Tolstoi a apărut ca exponent al ideilor 
şi al stării de spirit a țărănimii ruse din perioada dintre 1861 și 1905. În această 
perioadă, în urma multor veacuri de asuprire iobagă și în urma ruinării sale 
de după reformă, țărănimea a fost tot mai mult pătrunsă de ură faţă de auto- 
crație gi de tendința spre distrugere prin revoluție a guvernului țarist și a 
regimului moșieresc, Și totodată, în această perioadă s'a arătat de multe ori 
nehotărirea, inconsecvența, slăbiciunea mișcării țărănești, —abţinerea şi de- 
părtarea de politică, Impletirea elementelor de contradicție din ideologia 
țărănească s'au reflectat ca într'o oglindă în activitatea creatoare a lui Tolstoi, 
În care, alături de demascarea pasionată a întregei alcătuiri a vechei Rusii, 
se găsea şi chemarea la + nonviolență +» Lămurind imensa importanță a crea- 


— ţiei la Tolstoi, în părțile sale puternice, Lenin a desvăluit în același timp pe 


1) Lenin, Opere vol. XII, p. 331, Benin despre literatură, p. G4. fi 


*) Lenin, Opere, vol. XII, pp. 332—333, ed. rusă, Lenin despre literatură, pp. 08—07. P 


7... 47 À à iE 


l 
| 
j 
| 
d 
? 


LENIN ȘI PROBLEMELE ȘTIINȚEI LITERATURII 233 


larg prejudiciile politice ale teoriilor tolstoiene privitoare la + nonviolenţă », 
caracterul dăunător al idealizării, atât liberale, cât și menșevice, în interpretarea 
lui Tolstoi. 

Prin ce metode a realizat Lenin analiza sa genială? 

Studiul istoric al creării întregului ciclu leninist de articole despre Tol- 
stoi ne duce la concluzia că aprecierea de către Lenin a concepțiilor şi creaţiei 
lui Tolstoi s'a format pe baza mai multor factori: 

1. pe baza studiului aprofundat a tot ce a scris Tolstoi, cuprinzând nu nu- 
mai operele ci și diferitele ediții din ilegalitate ale operelor sale, precum şi 
materiale biografice și materialele imense ale presei despre Tolstoi; 

2. pe baza studiului concomitent al particularităților istorice ale revo- 
luției ţărăneşti ruse, adică a acelei realități care a determinat contradicţiile 
lui "Tolstoi; 

3. pe baza verificării de către Lenin, a corespondenței de fapt între con- 
cepţiile lui Tolstoi şi concepțiile şi starea de spirit a țărănimii. Aici Lenin a 
obținut un material bogat, în special din cercetarea atentă a stenogramelor 
cuvântărilor deputaţilor țărani din a doua şi a treia Dumă de Stat; aceste 
discursuri ale țăranilor — uncori aproape fără știință de carte — reflecta, ca 
şi operele lui Tolstoi, aceeași ură față de moșieri, aceeași tendință de a distruge 
complet toată ordinea veche; în acelaşi timp, aceste discursuri se disting prin 

naivitatea şi inconştiența lor politică, curat tolstoiană; la o comparaţie a cuvân- 
tărilor țăranilor cu operele corespunzătoare ale lui Tolstoi, asemănarea se 
observă cu atâta claritate, încât uneori cuvântările par o re-povestire directă 
a lui Tolstoi, A 

Acestea sunt metodele pe care Lenin le-a aplicat în cercetarea operei 
lui “Tolstoi. Analiza leninistă poate servi drept ilustrare strălucită a tezei 
potrivit căreia adevărata atitudine bolşevică, de partid, în cercetarea științifică 
este, în același timp, şi forma superioară a adevăratei obicctivități. U interes 
deosebit îl prezintă, din acest punct de vedere, următorul fapt. Concluzia 
principală a lui Lenin —că Tolstoi a fost exponentul concepțiilor țărănimii — 
este confirmată de mărturisirile intime ale lui Tolstoi, necunoscute de Lenin, 
fiind publicate mult mai târziu. Astfel, într'una din scrisorile din anul 1gor, 
'Tosltoi seria: 

s Eu privesc de jes din partea a 100 milioane fde oameni) s 


Şi mai edificatoare încă este următoarea mărturisire a lui Tolstoi, în scri- 
soarea către V. V. Stasov, din 18 Aprilie 1005: 
+ In toată această revoluție, eu am rangul, luat benevol şi cu dela sine 


putere, al avocatului norodului de 190 milioane de plugari. Tot ce contribue 
sau poale contribui la bunăstarea so mă bucură, fot re nu are acest scop 


prineipal şi stiatrage de'a el mi-e antipatic +. 
Istorismul analogiei leniniste s'a vădit și în aprecierea importanței mon- 
diale a lui Tolstoi. Lenin a arătat că problemele actuslității ruse, puse de 


y 


„ ideea tolstoiană a « nonviolenței + ca o însușire pretins imanentă a + sufletului 


„revoluționară în creația sa, s'a închinat totuși legii vieții însăși, legii 


234 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Tolstoi, sunt actuale pentru Întreaga omenire contemporană. Importanța 
mondială a lui Tolstoi a reflectat importanța mondială a primei revoluții 


stoi constă în faptul că el a oglindit cu toată puterea sa de artist genial forța, 
nevăzută încă în nici o țară a lumii, a protestului revoluționar al maselor 
ţărăneşti de multe milioane din Rusia, Această importanță a lui Tolstoi era 
şi este negată de criticii literari reacționari ai Apusului, care tălmăcese tocmai 


rus 9. Totodată, în lumina analogiei leniniste, ideea de a nu te împotrivi rău- 


descoperire originală a sa. Noi găsim această idee și în filosofia Răsări- 
tului și la scriitorii Europei Apusene şi ai Americii din timpurile moderne. 
Totodată, prin forța criticismului şi protestului profund împotriva ne- 
dreptăţii sociale, nici un scriitor din lume nu poate fi comparat cu Tolstoi, 
Tocmai în această fi s'a arătat trăsătura specifică și originalitatea lui 
Tolstoi, } 

Pe măsură ce-l studiem pe Tolstoi, găsim confirmări mereu noui ale pre- 
ciziunii necondiționate a definiţiilor leniniste. Ilustrarea cea mai interesantă 
a termenilor lui Lenin, afirmând că figura la Tolstoi este împletită din con- 
tradicții stridente, se găseşte în « Jurnalul » scriitorului, publicat nu de mult. 
Acest jurnal distruge complet acea figură idealizată a lui Tolstoi, care s'a 
fixat în știința burgheză a literaturii. Se ştie că Lenin a râs la timpul său de 
orice fel de idealizatori care afirmau că Tolstoi este «încarnarea unui prin- 
cipiu unic» (principiul unic era socotit principiul « nonviolenței »). « Jur- 
nalul + lui Tolstoi arată că sub influența giganticelor evenimente istorice 
apar la el cele mai crunte îndoeli în privința adevărului învățăturii morale 
şi religioase, apar, deşi dualiste, șovăitoare, totuși pe deplin determinate, 
elemente de acțiune activă. Culmea acestor îndoeli este nota din 1910, 
care observă că indeplinirea legii veşnice, care nu permite « violența», ar 
putea duce la urmări îngrijorătoare, ca de exemplu + robia sub jugul japonezului 
sau neamțului >, Și noi vedem că Tolstoi, care s'a lepădat de acțiunea 


acțiunii active, 


— 


In cele de mai sus n'am putut să luminez decăt foarte fragmentar rezul- 
tatele cercetărilor îndelungate, reprezentând încercarea de a desvălui prin- 
cipiile leniniste de apreciere a creației literare. Știința noastră a literaturii 


+ 
LENIN ŞI PROBLEMELE ȘTIINȚEI LITERATURII 235 


înainte fără studierea şi elaborarea permanentă, cotidiană 
păi îi leniniste, Marele continuator al lui Lenin, Stalin, ale cărui 
opere reprezintă desvoltarea creatoare a leninismului în nouile condiţii, 
îndeamnă pe savanții sovietici tocmai la o astfel de muncă. E în afară 
de orice îndoială că, pornind pe această cale știința sovietică a literaturii va 
putea înregistra succese importante și va reuși să răspundă cerințelor înalte 
ale actualității socialiste. i 


B, 5. MEILAH 


——.— ————————— 


ÎN JURUL FENOMENULUI DECĂDERII 
LITERATURII BURGHEZE 


A discuta problemele culturii burgheze în perioada imperialistă a capita- 
lismului este neîndoielnic lucrul de cea mai aai re AN) este abai 
„eu ajutorul căruia intrăm în însuşi miezul unor probleme care se agită pretu- 

tindeni în momentul de față, a problemelor cărora trebue să le facem faţă 

la tot pasul. In momentul construirii unei culturi noui, populare, o cultură 
care să fie expresia vie a existenţei și aspirațiilor maselor nadie populare 
şi care să li se adreseze în mod direct, trebue în primul rând să fim lămuriți 
asupra a tot ce aparţine lumii vechi, nedrepte și exploatatoare împotriva 
căreia lupta noastră este în întregime îndreptată. 

Manevrele reacţiunii din ţară ca și a celei internaționale în domeniul 
economic și politic ne sunt astăzi destul de lămurite şi putem să le facem 
faţă în mare măsură, știm ce arme să folosim pentru a le combate cu mai 
multă eficacitate, Dar domeniul culturii se plasează într'o zonă aparte, în 
care avem de a face, în mod aparent, cu imponderabilele manifestări ale api 
ritului, Primejdia care ne paşte în această zonă, — denunțată mai de mult 
de Marx — este aceea de a opera cu o falsă conștiință, este primejdia de a 
ne lăsa tăriţi de un curent comun și vulgar care limitează manifestările cul- 
turale la o activitate pur spirituală şi de a nu cobori în adâncime pentru a 
surprinde rădăcinile de unde răsar şi cresc toate aceste manifestări. 
| Un marxist, un om format la lumina învățăturilor lui Marx, Engels, Lenin 
și Stalin, nu se opreşte însă la aparența lucrurilor, ci caută să coboare în 
adâncimea lor şi nu operează cu o falsă conștiință, ci cu o conștiință ade- 
vărată şi fermă care caută să facă legătura nimerită între activitatea spirituală 
şi activitatea socială şi politică a oamenilor dintr'o epocă dată. 
| Impotriva maselor care luptă pentru libertate și pentru bunăstare mate- 
rială imperialismul nu utilizează numai aparatul polițienesc şi militar, ci şi 
atracția culturală şi deruta pe care o anumită cultură o poate provoca şi impră- 
ştia. Epocii imperialiste îi corespund anumite forme culturale pe care le 
vom vedea de îndată și care traduc pe plan suprastructural descompunerea 
structurală a lumii burgheze. 


Nec 


IN JURUL FENOMENULUI DECĂDERII LITERATURII BURGHEZE 237 

Dar după cum imperialismul nu a apărut brusc în preajma anului 1900, 
ci este rezultatul unui lung proces evolutiv, tot astfel aspectul decadent al 
culturii burgheze de astăzi nu este un fenomen născut peste noapte, ci este 
și el rezultatul unei maladii care macină de mult spiritualitatea burgheză şi 
care s'a dovedit a fi incurabilă în cadrul relațiilor de producție ale lumii 


Burghezia a avut o fază ascendentă, revoluționară, care exprima lupta ei 
pentru sfărâmarea relațiilor de producție strâmte ale feudalității, lupta ei 
pentru doborirea societății feudale. In această perioadă cultura burgheză 
este plină de avânt, de combativitate şi de optimism. Caracteristic pentru ea 
in această perioadă este puternicul raționalism care o animă, raționalism care 
o face să privească şi să cerceteze lumea înconjurătoare prin prisma clară 
a materialismului. Filosofii şi oamenii de cultură burghezi, în această 
perioadă care precede preluarea puterii din mâna aristocrației, sunt 
mnaterialiști și sunt atei, ei privesc adânc în viitor și vorbesc de progre ul 
necesar pe care lumea trebue să-l realizeze, vorbesc de gloria viitoare şi £ „ră- 
lucirea umanității. Aceste idei sunt pentru dânşii nu numai simple satir acţii 
sp'rituale, ci sunt arme de luptă impotriva idealismului mistic al epocu feu- 
„ale, împotriva teologismului ncînfrânat, împotriva anti-umanismului spe- 
cific evului mediu feudal, sunt arme de luptă, arme revoluțioriare impotriva 
feudalismului însuși. 

Să ne gândim numai la epoca de glorie a literaturii franceze din perioada 
luptei revoluţionare a burgheziei, epocă în care Rouget de l'Isie compune 
acea Marssilieză care va deveni cântecul revoluţionar al maselor populare 
şi în care este vorba de lupta împotriva tiraniei, de zilele glorioase ale unui 
viitor luminos, de dragostea de patrie şi lupta pentru libertate, de acel elan 
patriotic şi revoluționar concretizat în îndemnul e Aux armes, citoyens ! 
Formez vos bataillons +. Sau de poemele lui Marie-Joseph Chénier şi in spe- 
cial de acel « Chant du départ » intrat în tradiţia poetică a maselor franceze, 
care închide întrun mod admirabil toată frământarea poporului Franţei 
pentru câștigarea libertăţilor civice şi care se termină cu invocarea corului, 
invocarea întregului popor: 


„La république nous appelle; 
Sachons vaincre, ou sachons périr; 
Un Francais doit vivre pour elle, 
Pour elle un Français doit mourir *) 


+ 


*) Republica ne cheamă; să știm să 'nvingem, sau să ştim să murim; francezul trebue 
să trăiască pentru Republică, pentru Republică francezul trebue să moară. - 


238 ; VIATA ROMĀNEASCĀ 


Câteva decenii mai târziu lira poeților scoate cu totul alte sunete. Dacă 


luăm poeziile celor doi Alfrezi, de Musset şi de Vigny trebue să ne întrebăm 


ce s'a întâmplat între timp, care a putut să schimbe întratâta atmosfera 
liricii franceze, 


s regi pe Alfred de Vigny şi citiți la întâmplare finalul din + La mori 
t 


* Hélas! al-je pensé; malgré ce grand nom d'Hommes 
Que j'ai honte de nous, débiles que nous sommes} 
Comment on doit quitter Ia vie et tous ces maux, 
C'est vous qui le savez, sublimes animaux | 

A voir ce que l'on fut sur terre et ce qu'on Inisse, 
Seul le silence est grand; tout le reste est faiblesse, 
— Ab, je t'al bien compris, sauvage voyageur 

Et ton dernier regard m'est allé jusqu'au oaut! 
Gémir, pleurer, prier est également lâche, 

Fais énergiquement ta longue et lourde tache, 

Dans lo voie où le sort a voulu t'appoler, 

Puis après, comme moi, souffre ct meurs sans parler s. ') 


4 Poezia lui Vigny este guvernată de o idee centrală pe care o găsim redată 
în « Jurnalul unui poet » și care este reluată ca un fir conducător în întreaga 
sa lirică: ruptura dintre om şi creator, refuzul de a admite lumea şi natura 
așa cum sunt. 

Incepând cu Eloa, un poem mitic în care este licată atitudinea i 
în faţa « răului » care este răspândit pretutindeni su atitudine pr 
Vigny trebue să se rezume la sentimentul de milă faţă de cei atinși de acest 
+ rău », poezia lui Vigny este o grandioasă frescă a simbolurilor suferinței 


` umane, față de care poetul are o atitudine pasivă, sau o activă atitudine de 


părăsire a lumii şi de refugiu în lumi imaginare, mai drepte, mai bune, 
Intreaga sa poezie este impregnată cu o profundă melancolie, un pesi- 
mism care nu-și găsește decât soluții imaginare sau nu-și găsește soluţii deloc. 
Atât Vigny cât și Musset fac parte din marele curent al romantismului, 
care îmbrățișează o epocă istorică mare şi are o influență covârșitoare asupra 


1) « Vait am cugetat, cu tot ucest mare nume — Oameni 
Ruşine ce mi-e de noi, plăpânzi ce suntem | 
Cum trebuie să fie părăsită viața și toate aceste rele, 
„Nol doar o știți, sublime animale 
Când vezi ce-al fost pe-acest pământ și ce rămâne (din tine) 
Numai tăcerea este mare; tot restul — slăbiciune. 
— A, ce bine te-am înţeles, sălbatee peregrin, 
Şi ultime-ţi privire mi-a mers până la inimă! 
SA gemi, să plângi, să rogi — este la fel de lay, 
indeplineşte lunga şi grena-ţi trudă cu hotârire 
Pe calea pe cure soarta a voit să te cheme, 
ŞI după aceea — ca și mine — suferă și mori fără să seoi o vorbă». 


IN JURUL. FENOMENULUI DECĂDERII LITERATURII BUPGHEZE 239 
intregii literaturi europene. Romantismul este curentul literar care istoricește 
corespunde succesului politic al burgheziei, înlăturării dominaţiei de clasă 
a aristocrației şi înlocuirii cu propria sa dominație de clasă. Cum se explică 
prezența acestui pesimism adânc în literatura romantică, acestei atmosfere 
sumbre în care rațiunea este înnecată pentru a face loc exclusiv afectivității, 
sensibilităţii, psihologismului celui mai întunecat și mai acut? 

Revoluţia franceză a constituit un moment important în istoria umanităţii, 
dar ea a provocat omenirii şi o mare desamăgire. Enciclopediștii în opera lor 
premergătoare marei revoluţii propovăduiseră că oamenii, încredințaţi rațiunii, 
pot crea o societate perfectă. Lozinca Revoluţiei fusese libertate, egalitate, 
fraternitate. Dar la începutul sec, al XIX-lea societatea a putut constata că 
tezele enciclopediştilor, umanismul şi generozitatea lor nu aveau decât un 
foarte slab corespondent în realitatea socială. Oamenii au început să vadă 
că enciclopediştii nu fuseseră în stare să arate calea pentru crearea unei socie- 
tăți ideale, şi să vadă faptul că revoluţia fluturase o lozincă fără un conținut 
real, De fapt, burghezia nu făcuse altceva decât să înlocuiască o formă de 
exploatare prin alta. | 

Din momentul în care revoluția nu a justificat speranțele pe care 
oamenii şi le puseseră în atotputernicia raţiunii, o parte a societății a 
început să fie desgustată de raționalism. Reîntoarcerea la misticismul intu- 
necat al evului mediu nu mai era însă cu putință. Învățătura enciclopediştilor 
lovise puternic în bazele acestuia şi-i desvăluise toată artificialitatea, Artiştii 
şi chiar gânditorii aleg atunci o cale de mijloc: se inchid în ei şi în locul cer- 
cetării febrile a realității înconjurătoare, pe care o practicase raționalismul 
enciclopediștilor, ei instaurează epoca îndelungată, ajunsă până în zilele 
noastre, a cercetării febrile, epuizante a cului, a acestui for interior, 
despărțit de foarte mulţi artişti prin ziduri chinezești de hâda realitate 
înconjurătoare. E 

Societatea burgheză evoluiază în secolul al XIX-lea tot mai mult pe linia 
unei reacțiuni crude. Această împrejurare a inoculat lumii artiștilor fie o indi- 
ferenţă şi un dispreţ faţă de problemele sociale şi politice, fie, unora dintre 
ei, imboldul unei participări active la festinul burgheziei. Problemele artiştilor 
devin probleme strict individuale: iubirea, moartea, revelația frumosului, 
analiza stărilor sufleteşti. Romanticul îşi transformă sufletul într'un adevărat 
centru al universului. 

Nu trebue să se creadă că aceasta a fost nota generală a romantismului. 
Acest curent este mult mai complex decât ar putea lăsa să se creadă cele spuse 
până aci. In romantism îşi dau întâlnire toate clasele și straturile societății 

din secolul al XIX-lea aducând fiecare în cadrul acestui curent aportul său 
specific. Dar nota dominantă o dă clasa dominantă: burghezia, clasa liberei 
concurențe, clasa individualismului neîinfrânat. Artiştii şi scriitorii societăţii 
burgheze, începând cu această epocă, rareori mai exprimă în roadele muncii 
lor artistice aspiraţiile întregului popor, sau când fac aceasta atunci ci sunt 


240 ` VIATA ROMANEASCA 


siliți să infrunte clasa dominantă, să înfrunte exploatarea și nedreptatea socie- 
făţii burgheze. 

Caracteristica culturii burgheze în această perioadă este părăsirea din ce 
În ce mai evidentă a căilor rațiunii şi orientarea pe căile noui ale sensibilităţii, 
ale afectivului, ale muzicalităţii, totul îmbrăcat în haina iraționalului *), 

Această tendință va căpăta o bază teoretică mai accentuată în cadrul sim- 
bolismului, 

Dacă faci un salt în poezia franceză dela Musset la Baudelaire, îți dai 
seama de rolul din ce în ce mai mare pe care sensibilitatea şi senzualitatea îl 
capătă în opera de creaţie. In Baudelaire se întretaie două drumuri: el este 
ultimul mare romantic prin patosul și retorismul versurilor sale, prin pleni- 
tudinea lirismului său, prin exagerarea voită a subiectivității şi primul sim- 
bolist prin accentul. pe care-l pune pe muzicalitatea voită, construită după 
un rafinament propriu al versului. 

Cu lirica lui Baudelaire se accentuiază și mai mult această tendință de 
conversiune, de orientare şi scufundare către interior a poetului. Poezia sa 
este în mod esenţial o poezie tragică” fundată pe conștiința unui rău ire- 
mediabil pe care poetul îl denunță — pe alocuri — a fi un rău social, dar căruia 
neputând să-i ofere o soluţie justă, îi dăruiește o aureolă metafizică. « Florile 
răului » sunt astfel o viziune caleidoscopică a nedreptăţii, a murdăriei, josniciei, 
mitului acestei lumi, ridicate prin generalizare la rangul de forțe metafizice. 

Pretutindeni poetul vede descompunere, agonie, putreziciune. Această 
imagină a unei lumi care putrezește este atât de puternică încât chiar în 
iubita lui el vede mai mult forma hidoasă a viitorului cadavru, decât stră- 
lucirea formei prezente. 

Un singur lucru în acest elogiu patetic al morții, văzută in devenire, în 
succesivele trepte ale descompuneţii prin nebunie, prin viciu, prin crimă, 
nu a văzut Baudelaire, și anume: descompunerea însăși a societății în care 
a trăit. Cât de puternică este apăsarea și influența conștiinței unei clase domi- 
nante se poate măsura la Baudelaire. Poetul a fost un scurt moment o con- 
ştiinţă revoluţionară. El a luat parte la luptele de stradă din Februarie 1848 
împotriva regalității, a fost redactor al unui ziar revoluționar « Le salut public », 
a fost deci în cSntact direct cu suferințele și cu sbuciumul oamenilor, cu 
lupta dreaptă și aspră a poporului Franţei pentru câștigarea drepturilor sale. 
Dar totul a durat numai o clipă. Înfrângerea revoluției a insemnat în bună 
parte și înfrângerea poetului care a coborit treptele existenței, în etape din 
ce În ce mai intunecate, până la tragica lui moarte, care a fost aidoma morţii 
cântate de el altădată, o lentă descompunere. 

Poezia lui Baudelaire ca și a atâtor alți « disperaţi » ca și dânsul este o 
poezie sozială, în măsura în care traduce tendințe limpezi, ale clasei sociale 


1) Tendinţă mărturisită de Valéry în aforismul: « La raison vent que le poète prélėre 
la rime à la raison». (Hajiunea vrea ca poetul să prefere rima în locul rațiunii). 


f 


O aniisi 


IN JURUL FENOMENULUI DECĂDERII „„ITERATURII BURGHEZE 241 


pe care o reprezintă. Este vorba de o poezie, tipic burgheză, care din sbu- 
ciumul realității înconjurătoare desbracă vestmântul acţiunii, luptei hotărite 
pentru transformarea lumii și lasă scheletul hidoşeniei, al pesimismului, al 
răului fără de soluţie, 

Ce a însemnat de fapt simbolismul nu ne putem da seama în cadrul poe- 
ziei lui Baudelaire. "Trebue să trecem mai departe la Mallarmé pe de o parte, 
la Verlaine şi Valery pe de alta. 

O definiție a acestui curent literar nu poate fi enunțată cu preciziune și 
nici nu cred să existe vreo definiție cuprinzătoare, pentrucă temerara 
incercare a pocticii simboliste a fost să cuprindă inexprimabilul, esența lucru- 
rilor şi a sentimentelor, 

Simbolismul este aidoma dragonului din Alca (din Insula Pinguinilor a 
lui Anatole France) sau șarpelui monstruos din L.ochness, pe care toți acei 
care pretindeau a-i fi văzut, nu erau în stare de a-i descrie. Aceasta se referă 
la teoreticienii mişcării simboliste care au turnat valuri de cerneală pentru 
a lămuri ce este un «simbol». De fapt nu era vorba de a lămuri misterul 
simbolului s, devenit o fantomă neliniștind visurile poeţilor, un fetiş atot- 
puternic în stare de a rezolva orice. Era vorba de a demonstra că rea- 
litatea obiectivă nu este nimic, pentrucă în întrepimea ei poate fi modelată 
ca o pastă informă, căreia numai + simbolul » poetic îi acordă o semnificaţie 
şi o personalitate. Teareticienii simbolismului ajungeau astfel să acorde unei 
ficțiuni, o însemnătate mai mare decât realităţii concrete, palpabile, + Sim- 
holul » devine o zeitate modernă, prevăzută cu tot potențialul mistic, anti- 
rațional al oricărei zeități. 

Marcel Raymond care în lucrarea + De Baudelaire au Survtalisme » coor- 
donează întregul arsenal al decadentismului burghez, aplaudă entuziast defi- 
niția dată simbolului de Jean Barnyi în « Saint Jean de la Croix et le Probleme 
de PExperience mystique »: « nefiind niciodată o traducere (a realităţii obiec- 
tive — 1], V.) el nu poate fi astfel tradus nicindată ». 

Şi Marcel Raymond adaogă: a De aici greşeala comună atâtor cititori şi 
comentatori care, puşi în prezenţa unor poeme moderne, nu au linişte până 
ce nu le atribue un sens logic, excluzând orice altă interpretare. Este neîn- 
doclnic că multe opere din ultimii cincizeci de ani, a căror clemente au luat 
naştere într'o zonă puţin luminată a conştiinţei, sunt polivalente e. Op. cit. 

51). 

d E este această polivalență? Ea este un blazon al literaturii, după con- 
cepţia burgheză, un stimulent al imaginaţiei şi al inteligenței. Nu este în fond 
însă decât şarlatanie burgheză, dorința de a arunca un văl gros de misticism 
peste aspectele inegalităţi sociale, peste aspectele luptei de clasă. In nota 
pe care a adăogat-o în 1919 la prima « Introducere la metoda lui Leonardo 
da Vinci», Valery afirma că « totul este egal», că în realitate lucrurile, se pot 
substitui, fără ca prin aceasta să se modifice ceva, fără ca prin aceasta reali- 
tatea să sufere sau să fie prejudiciată, Pierre Guégen, un apologet al deca- 


242 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


dentismului burghez, teoretiza această atitudine în fața realității, afirmând 
că + Imaginea nu este decât o formă magică a principiului identității > 1), 

In amintirile sale cu privire la Valery, Georges Duhamel amintește de o 
călătorie făcută impreună cu acesta în Ungaria și la capătul căreia, în clipa 
în care în faţă li se deschidea perspectiva mirifică a văii Dunării, Valéry 
exclamă plictisit, adresându-se lui Duhamel care era topit de entuziasm: 
« Dragul meu, pretutindeni mi se arată de fapt același peisagiu s. 

Această poză a impasibilității burgheze în faţa realității, poză a conștiinței 
în imutabilitatea lumii, în forța de nemăsurat a clasei dominante, apare din 
ce în ce mai des în literatura burgheză a veacului nostru, Ea caută de fant 
să acopere agitația care frământă societatea, lupta dintre clasa muncitoare 
şi burghezie, lupta acesteia din urmă pentru a-şi menține dominația de clasă. 

De aici invitaţia de a crede în + mister +, de a căuta + necunoscutul +, de 
a nu căuta în cuvântul scris un sens anumit. e Versurile mele — serie Valéry, 
în N.R.F. din 1 Februarie 1930 — au sensul care le este împrumutat de 
cititor. Este o greșală contrarie naturii poeziei, care i-ar putea fi chiar mor- 
tală, de a pretinde ca oricărui poem să-i corespundă un sens veritabil, unic 
şi conform sau identic unui gând oarecare al autorului ». 

De cât prestigiu se bucură această concepţie în lumea intelectualităţii 
burgheze stă mărturie o scrisoare a lui J, Riviere, fondatorul lui Nouvelle 
Revue Fra çaise către Alain Fournier, în care primul scrie: « Mi-am surprins 
de nenumărate ori preocupări meschine, ca aceea de a ști ce au vrut să spună 
în mod precis Rimbaud sau Laforgue. Am căutat sensul cuvintelor în loc să 
caut senzaţia » (citat de Julien Benda în «Franța Bizantină »), 

Poetul simbolist nu vrea să facă sensibilă şi inteligilă o anumită zonă a rea- 
lităţii prin imagini raționale, ci pretinde să pătrundă în însăși esența lucrurilor, 
în acea zonă bănuită îndărătul lumii obiective. Poetica simbolistă se strădu- 
eşte să pătrundă misterul lucrului în sine kantian. Mijlocul prin care încearcă 
acest lucru nu este rațiunea, pe care o desconsideră cu totul, ci intuiţia, muzica 
interioară, pe care căutatele și ciudatele alăturări de cuvinte sunt singurele 
În stare să le evoce, 

Ceea ce teoreticienii simbolismului — de cele mai multe ori poeți ei înşişi — 
au căutat în permanenţă să ascundă sub vălul « Marelui Mister » care nu poate 
fi pătruns de ori şi cine, a fost desvăluit cu destulă limpezime de oamenii 
de știință, aparținând uneori chiar burgheziei. Ribot în a Logica sentimentelor » 
supune unei analize serioase procedeele și tendințele poeților simbolişti. 
Astfel, Ribot arată câteva procedee esențiale ale acestui curent literar: 

— dăruirea cuvintelor cu o valoare nu raţională, ci exclusiv emoțională 
prin extragerea potențialului rațional şi logic al cuvintelor și transformarea 


acestora în sunete, cuvintele nemaiacţionând astfel ca semne, ci ca simple 


elemente ale muzicalităţii; - 


) In Nonvelies Lititraires din 1 Iunie 1929 (citat de M. Raymond). 


IN JURUL FENOMENULUI DECĂDERII LITERATURII BURGHEZE 243 
— utilizarea cuvintelor uzuale însă nu în sensul lor obişnuit, ci întrun 
sens oferit ad-hoc de poet şi într'o asociere nouă de cuvinte, care să le confere 
o nuanță de mister, de nepătruns; 
` — utilizarea cuvintelor vechi, ieşite din limbajul comun. Acestora poetul 
le oferă sensul misterios pe care îl vrea cu mai multă ușurință decât cuvin- 
telor uzuale care rezistă la asemenea operaţii poetice. 

Ribot ajunge la următoarele concluzii. e Simboliștii profesează în marea 
majoritate o estetică rafinată şi o metafizică animistä al cărei fond este acesta: 
ceeace simțurile noastre ne aduc la cunoștință, ceeace este vizibil, tangibil, 
rezistent, nu este decât simbolul unui necunoscut și vălul unui mister, Ei se 
aşează în fața naturii, nu pentru a o cunoaşte, ci pentru a face să țâșnească 
din ea, emoții, Arta simbolică admite că toate ființele sunt a forţe » şi că noi 
nu le cunoaștem decât prin acţiunea lor asupra noastră, adică prin senti- 
mentele pe care ni le sugerează, Această artă șterge contururile lucrurilor 
şi aparențele lor sensibile, pentru a le transforma în o izvoare de emoţii a. 
Simbolismul nu caută să descrie, ci să transmită starea de suflet prin care, 
după el, noi comunicăm cu fiecare lucru... In fond, din spectacolul pe care 
lumea îl prezintă, simbolistul elimină pe cât posibil ceea ce poate fi cunoscut, 
determinat si localizat în timp și spaţiu, el alege tot ce poate fi simțit, impul- 
siunile, tendințele, dorinţele, tot felul de modificări afective pe care le gru- 
pează sub denumirea vagă de « forță» şi de + viață ». Trebuie să recunoaştem 
că sub o formă foarte rafinată reînvie (cu simbolismul — I. V.} concepția 
animistă a primitivilor, populând universul cu entităţi vii și în acțiune. 

Oricum ar fi, prin acest procedeu semi-natural, semi-artificial, tratând 
fenomenele ca nişte simboluri, ù simple reprezentări ale misterului ù, trans- 
mutația este săvârșită, cu totul despuiată de formele sale, a devenit afectivă, 
elementul sensorial dispare, lucrurile sunt înlocuite prin emoția lucrurilor 
(op. cit., pag. 164). 


în acest vârtej al desființării a tot ce este real, coneret, coherent, însăși lim- 
bajul uman, desființându-l, Fără îndoială aceasta traduce creşterea din ce 
în ce a impasurilor realităţii sociale, a luptei de clasă din sânul societăţii 
burgheze, impesuri împotriva cărora burghezia utilizează arme foarte variate, 
Una din aceste arme — şi nu una dintre cele mai de neglijat — este această 
orientare a literaturii către abstract, către necunoscut, către muzică și pasiune 
formală, pentru a o smulge unei realități care nu conferă nicio strălucire bur- 
ghezici, care îi este potrivnică, dușmănoasă, 


= 
Cu poezia simbolistă şi cu Mallarmé în special, alunecăm din domeniul 
fizicii în acela al metafizicii, din domeniul raționalului în acela al iraționalului, 


tos 


244 . VIATA ROMÂNEASCA 


Cu Mallarmé incepe în poezie dictatura cuvântului. Atitudinea sa față 
de realitatea înconjurătoare și-a fixat-o el însuși într'o mărturisire de credință 
în care spune lămurit: + In fond consider epoca contemporană ca un înteregn 
pentru poet, care nu trebue să se amestece aci câtuși de puţin ; ea este prea în 
desuetudine și în efervescenţă preparatorie pentruca să poți face altceva decât 
să muncești cu râvna misterului în vederea unui viitor sau a unui niciodată și 
să trimiţi din când în când celor vii carta ta de vizită poetică, stante sau sonete, 
pentru a nu fi sfâșiat de dânșii... », 

Cam în aceeași perioadă Victor Cousin, filosoful hegelian, enunțase fai- 
moasa teorie a artei pentru artă, desăvârșită expresie a reacționarismului 
burghez care caută să cliveze şi să despartă viața socială de manifestările spi- 
ritului. Poezia lui Mallarmé este o traducere în concret a ceea ce vrea să fie 
«arta pentru artă », 

Scopul mărturisit al lui Mallarmé era de a pune bazele unei poezii pure, 
pusă la adăpost de interese, de pasiuni, de frământări, o poezie glacială sus- 
ceptibilă de a trezi plăcerea estetică numai prin muzicalitate, fără niciun ame- 
stec din partea ideii. Munca sa a constat în special în această preocupare de 
a alunga din poezie orice amintire comună a vieții exterioare. De aceea s'a 
aplicat cu o râvnă, demnă de o cauză mai bună, asupra cuvântului și posibili- 
tăților sale, Ambiţia sa era ca să ajungă să creieze cuvinte poetice în sine, 
evocatoare prin simpla lor prezență și fără niciun amestec al vieții dinafară. 
Pentru aceasta el îşi făcuse, în ani de muncă grea, un fişier de cuvinte rare, 
vechi, sau de cuvinte obișnuite cărora le păstra numai sensul etimologic, sau 
fişe de cuvinte cu semnificație deturnată, sau cuvinte cu semnificaţii rare, 
neobișnuite. Cuvintele erau pentru Mallarmé nu modalități de comunicare 
intelectuală, ci alegorii care puteau avea pentru fiecare individ o valoare 
particulară. 

Versul lui Mallarmé este astfel rece, sibilinic, depărtat de ecourile lumii 
exterioare, Când poetul scrie: 

t Le vierge, le vivace et le bel aujourd'hul 

Va-t-il nous déchirer avec un coup d'aile ivre, Á 
Ce lac dur oublié que hante sous le givre 

Le transparent glacier des -vols qui n'ant pas fui! 


Un cygne d'nutretols.. =.» 


trebue să faci un efort mintal, să cunoşti adânc modalitatea mallarmeană de 
a figura ideile, pentru ca să poţi spune că în aceste versuri este vorba de poetul 
ale cărui dorințe şi eforturi nu au reușit să-și ia la timp sborul lor poetic (les 


1)» Feclorelnicul, vivacele și frumosul astăzi 
Stârteca-ne-va cu-o lovitură de-aripă beată, 
Acest uitat lac tare pe care] frământă, sub pojahiţa 'nghețată 
Ghețarul transparent al sbarurilor ce n'au fugit! 
O lebădă de-altădată... 


IN JURUL FENOMENULUI DECĂDERII LITERATURII BURGHEZE 245 
vols qui n'ont pas fui) şi au rămas prinse în poleiul plictisului sub ghiața 
timpului rece, crud, neindurător. 

Citând aceste versuri, un comentator, B. Fay, — în e Panorama literaturii 
franceze contemporane + — seria despre poezia lui Mallarmé că « fiecare din 
poemele sale este o tentativă posibilă către absolut ». 

Cu acest fel de literatură pășim într'o etapă nouă în care, rațiunea este 
sacrificată pentru muzicalitate (Verlaine. nu exclamase oare într'o euforie 
deplină: Muzică înainte de orice!) în care poetul este despărțit de lumea încon- 
jurătoare nu numai prin draperia afectivității, dar şi prin aceea a unui nou 
limbaj, care caută să rupă punţile cu inteligibilul. Se creiază o artă pentru 
inițiați, pentru un cere restrâns de rafinați degustători ai neințelesului. 

Sunt deosebit de interesante și ilustrative teoretizările pe care le fac corifeii 
simbolismului, pentru mentalitatea în literatură — şi în cultură — în genere — 
a burgheziei în descompunere, 

Mallarmé declara categoric (după cum mărturiseşte H. Delacroix): « Nu cu 
idei se fac versuri, ci cu cuvinte ù, iar Edmond de Goncourt aminteşte de urmă- 
torul aforism mallarmean: « Un poem este un mister căruia cititorul trebue 
să-i găsească cheia +, 

Dispreţul față de viață, tendinţa de a respinge tumultul ei, de a-i acoperi fi- 
gura Învăpăiată de luptă, de a ascunde mai ales asaltul lumii noui a proletariatu- 
lui împotriva exploatării burgheze, împotriva josniciei sale morale, la aceasta 
se rezumă hieratismul simbolismului şi acela al lui Mallarmé şi Valéry în 
special. i 

Conștiinţa că aparţine unei lumi în agonie este exprimată de Mallarmé 
în aceste rânduri din 4 Plainte d'Automne » care traduc corespondenţele inte- 
lectuale ale poetului: « Literatura căreia spiritului meu îi cere voluptatea 
va fi poezia muribundă a ultimelor momente ale Romei +. 


Dacă Mallarmé a fost mai mult poet și mai puţin teoretician, dimpotrivă 
Valéry a fost cantitativ, mai puţin poet şi mai mult teoretician, Poetul a lăsat 
în urma lui o cantitate impresionantă de proză filosofică, proză care a exercitat 
o influenţă considerabilă în lumea intelectualității burgheze, Valéry a fost 
poctul cel mai îndrăgit al burgheziei. Nici Hugo, nici Goethe şi nici alţi literați 
nu s'au bucurat la timpul lor de gloria cu care a fost inconjurat Valery, Fiecare 
cuvânt al lui, enunțat, este adevărat — cu o poză de nobleţe nespusă, era tăl- 
măcit, studiat, interpretat în fel și chip, răspândit în publicaţii. Valery era 
chemat la congrese literare, filosofice, științifice. Prezida mișcări ale intelec- 
tualităţii burgheze. Lua parte la lucrări ale filosofilor, impărtășindu-le acestora 
« lumina » lui proprie. 

Ce spunea Valéry? Ce anume stârnea un asemenea entuziasm în sânul 
intelectualității burgheze ? 


246 „VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Valéry spunea, de exemplu: 

« Un om serios are puţine idei. Un om cu idei nu este niciodată serios » 
(e Mauvaises penstess). €... ideia care se prelungește ceva mai mult decât ar 
trebui, alterează curând spiritul, o adevărată gândire nu durează decât o singură 
clipă, întocmai ca și plăcerea amanților e (e L'ldce fixe »). Aforisme de acest 
gen au stârnit un entuziasm de nedescris în sânul intelectualității burgheze, 
pentrucă un duşman un înverșunat al societății burgheze sunt și ideile noui ale 
omenirii și îndărătul acestora purtătoarea. lor revoluționară: clasa munci- 
toare. Bagatelizarea ideilor este manifestarea unei oribile politici culturale 
de diversiune, Asemenea afori:me nu le găsim numai la Valery. 

Gabriel Marcel, existenţialistul catolic, este de părere că marii artiști 
sunt purtători «ai unui mesagiu fără conținut intelectual», Joe Bousquet, 
un scriitor al generației tinere, afirmă că: e O carte mare, este o aventură a 

- limbajului ». Henri Michaux, poetul lansat de André Gide cu surle şi trâmbiţe 
declara în post faţa la volumul e Plume s: « Să ne ferim de a urmări gândirea 
unui autor... De altfel, ce ştie el despre gândirea sa ? ». lar Ramon Fernandez, 
un teoretician al literaturii în + Tableau de la littérature française au XVIl-e 
siècle » serie: « Marea greșeală a multor esteticieni și critici constă în a căuta 
țelurile unui autor — și deci izvorul operei sale — în înaltele regiuni ale 
conştiinţei, chiar ceeace este derizoriu într'o înlănțuire de idei ». 

Şi pentru a nu crede că asemenea e idei » sunt apanagiul numai al literaturii 
franceze, vom aminti de o scenă din romanul « Mosquitoes » al scriitorului 
american William Faulkner în care, în atelierul unui sculptor cineva întreabă 
ce anume reprezintă o lucrare, care este semnificaţia pe care o poartă? 

Altcineva îi răspunde: 

—« Ce vrei să insemne? Să presupunem că aceasta reprezintă un câine 
sau o înghețată cu frişcă, care ar putea fi diferența ? Din moment ce este frumos, 
aceasta ajunge. = 

— Este adevărat, se grăbi să intervină Mr. Talliaferro. .. semnificația 
obiectivă nu este câtuși de puţin necesară. Noi trebue s'o acceptăm (lucrarea 
de artă I. V.) ca o formă pură pe care nu o limitează nicio legătură cu un obiectiv 
familiar sau de uz curent», 

Faulkner nu ironizează pe nimeni în acest dialog. Il scrie cu toată seriozi- 
tatea. Dar lucrul interesant începe dincolo de asemenea discuții « puriste » 
în opera însăși a lui Faulkner, care încearcă să cuprindă viața în ce a areca 
mai ascuns și mai original, însă o « viață » aidoma definiției din Machbeth 
(scena V din actul V}: «It is a tale told by an idiot, full of sound and fury, 
signifing nothing + (este o poveste istorisită de un idiot, plină de zgomot și 
mânie, neinsemnând nimic), Definiţia aceasta Faulkner a socotit-o atât de 
esenţială, încât unul din romanele sale care au făcut vâlvă în mediile de inte- 
lectuali ai burgheziei este intitulat: « The sound and the fury ». El redă În această 
carte aspectele vieţii așa cum sunt văzute de idiotul Benjy. Dacă burghezia 
a salutat cu atâta entuziasm creația lui Faulkner (și dacă nu ne înșelăm Valéry a 


- 


IN JURUL FENOMENULUI DECĂDERII LITERATURII PURGHEZR 247 
fost și el printre aceia care s'au asociat elogiilor aduse scriitorului american) — 
este desigur pentru faptul că Benjy — cazul clinic al idiotului din naştere — 
reprezintă eroul «serios »! El este într'adevăr tipul insului fără idei, visat de 
Valery în aforismul său, 


A 


Dar îndărătul unor asemenea enunțuri, care ar putea fi luate drept butade, se 
ascunde totuşi un fond de idei, foarte serios. Valery spune astfel în altă parte: 
4 Ceea ce a fost crezut de toți, şi intotdeauna, şi pretutindeni, are toate şansele 
de a fi fals +. (Tel quel, I). In stilul său sibilinic el nu spune mai mult. Dacă 
ar fi fost întrebat care este semnificaţia acestui aforism fără îndoială că surăzând 
enigmatic, poctul ar fi răspuns că are semnificația pe care vrea să i-o acorde 
cititorul. Dar aforismul acesta plasat în contextul ideologiei valeriene, are o 


„semnificaţie foarte lămurită. Pentrucă în epoca lui Valéry, singurul lucru 


« crezut de toți și pretutindeni » este numai lupta de eliberare a clasei munci- 
toare din exploatarea capitalistă, purtată pretutindeni în lume, pretutindeni “ 
unde există și exploatarea omului de către om. lar credinţa într'o societate 
ideală lipsită de această exploatare este ceeace a fost crezut și dorit din tot- 
deauna de elementele progresiste ale umanității. Valery nu atacă deschis. 
El rămâne un maestru al perfidiei. El a atacat credințele cele mai nobile ale 
omenirii în versuri și aforisme deschise tuturor interpretărilor. Numai din 
când în când el este ceva mai categoric, ca atunci când scrie: + Nimic mai 
literar decât să omiţi esențialul +. (Tel quel vol. II). Literatura burgheză a 
țărilor supuse imperialismului nu a făcut altceva decât să ornită esențialul: 
viața adevărată a oamenilor, cu contrazicerile şi antagonismele ei profunde 
de clasă, cu sfâșierile interne, inerente unei lumi care-şi bazează strălucirea ei 
pe mizeria neagră a milioanelor de oameni. 

Nu avem încă un studiu complet asupra operei lui Paul Valery, un studiu 
care să denunțe întreaga ei goliciune și platitudine, ascunsă îndărătul cuvin- 
telor elegante, un studiu care să denunțe reacționarismul său acut. 

O încercare neizbutită — în acest sens —a făcut Jean Larnac în cadrul 
unui eseu amplu cu privire la opera lui Valery, publicată în revista «La 
Pensée + (Nr. 5/1945). Eseul criticului francez se limitează a arăta formalismul 
operei lui Valéry şi izolarea ci de viață. Tonul acestui eseu — servil în mare 
măsură — precum și faptul că se oprește la aspectele de suprafață ale operei 
lui Valery, arată în schimb că în jurul acestuia s'a creat un mit pe care se 
tem să-l dărâme chiar spiritele înaintate, ca acela al eseistului francez Larnac. 
Dărâmarea fătului Valery, desvăluirea resorturilor sale ascunse, este menită 
a arunca o lumină limpede, puternică, asupra mecanismului însuși al gån- 


dirii burgheze. 


248 VIATA ROMÂNEASCA 


Cu acest gen deosebit de manifestări artistice, intrăm istoricește în perioada 
imperialistă a societății capitaliste. 

Nu este o simplă coincidență acest fapt, că pe măsură ce bunurile mate- 
riale sunt din ce în ce mai puţin accesibile maselor, care traversează o epocă 
istorică de maximă exploatare și mizerie materială, apare o literatură care 
şi ea nu mai este pentru mase, ci numai pentru publicul restrâns al burgheziei. 

Dictatura cuvântului începută cu Mallarmé şi continuată cu Valéry și 
toată școala simbolismului abstract şi glacial (a existat și un simbolism popular 
al lui Verlaine, cu o poezie inteligibilă, exprimând sentimente comune, dar 
punând accentul pe muzicalitate, după cum a existat şi un simbolism social 
care-şi găseşte întruchiparea în poezia lui Verhaeren) izbucnește în forme 
violente în curentul dadaist, tubist şi futurist apărute în preajma și după 
primul războiu mondial. 

Ce a fost dadaismul? Credem că nu gresim definindu-l ca o literatură 
a hazardului și a cuvintelor 4 în libertate e. Creatorul acestui curent este Tristan 
Tzara, un compatriot al nostru, refugiat în Elveţia, care împreună cu pictori 
şi poeți, de naţionalităţi diverse, lansează la Zürich dadaismul sub lozinca 
« Jos literatura, moarte literaturii». Creația dadaistă comportă şi dânsa o 
tehnică anumită, care este astfel recomandată de Tzara: se scriu pe bucăți 
de hârtic separate diferite cuvinte, hârtiile sunt puse apoi într'o pălărie, sunt 
amestecate și pe măsură ce sunt scoase, conținutul lor e transcris. În acest 
mod ia naștere poemul dadaist. Í 

De ce a dat acestui curent literar numele de dadaism ? Tot printr'o pură 
intêmplare. Tzara a luat un Larousse, a înfipt un cuțit la o pagină oarecare 
şi acolo a găsit cuvântul « Dada » (căluț) — şi atunci curentul literar a fost 
botezat dadaism. 

Unul din manifestele dadaismului spune lucrurile următoare: + Să nu 
mai existe pictori, scriitori, muzicieni, nici sculptori, nici religii, nici republicani, 
nici regaliști, anarhiști, socialiști, bolșeviei, nici oameni politici, nici proletari, 
nici burghezi, nici aristocrați, nici armată, nici poliție, etc. In fine, să se termine 
cu toate aceste imbecilități, să nu mai fie nimic, nimic, nimic. . 9. 

Dudaismul este expresia desăvârşită a depersonalizării în domeniul seri- 
sului şi al artei. Nu mai este vorba aci de o muncă de creaţie, ci de un joc 
al hazardului. Curentul este lansat cu o deosebită vehemenţă și combativitate. 
Au loc întruniri publice în care sărmanii spectatori sunt pur și simplu vio- 
lentaţi de corifeii dadaismului şi pleacă uluiți sau înjurând. Pentru dadaiști 
toată această acțiune avea un caracter + revoluționar s, menit să răstoarne 
canoanele de până atunci ale artei. Dar după expresia atât de plastică a lui 
Kemenov nu era vorba de fapt decât de o revoltă în genunchi, în faţa bur- 
gheziei pe care căutau să o violenteze, dar ale cărei scopuri totuși le serveau, 
Dadaismul apare într'o perioadă în care masele sub impulsul Marei Revoluții 
Socialiste ridicau capul pretutindeni, o perioadă de mare ascuţire a luptei 


de clasă. Este clar că într'un astfel de trup agitat de mari frământări sociale, îi 


IN JURUL FENOMENULUI DECĂDERII LITERATUVIL HUROHE ZI 249 


ca acela al societăţii burgheze, dadaismul nu era decât o diversiune ideologică 
menită, nu să răstoarne concepția despre literatură și artă a burgheziei, dar 
prin completa detaşare a artistului de realitatea socială şi prin oarba lui supu- 
nere unui mecanic hazard, să sustragă adevăratei revolte o serie întreagă de 
intelectuali avizi de ceva nou, de răsturnări, de schimbări, a ceea ce era vechiu, 
făcându-i să se agite în jurul unei pure inutilități, Dadaismul nu făcea decât 
să ajute și mai mult ceea ce de fapt burghezia căuta prin toate mijloacele 
în această perioadă: să ascundă puternica luptă de clasă care se desfășura 
în viața socială, 

Futurismul este o variantă italienească a dadaismului. E vorba tot de o 
literatură a cuvintelor în libertate, dar o libertate mai aproximativă decât în 
dadaism, pentrucă la futurişti există totuşi o oarecare coherență în construcția 
poemului sau a tabloului. Caracterul de clasă al acestei pseudo-revolte este 
trădat la futurişti mai mult decât la dadaiști. Sub aparența luptei împotriva 
paseismului, a tot ce aparţine trecutului, pentru afirmarea unei « culturi dina- 
mice a viitorului», sub masca poemelor închinate electricităţii, vitesei, aero- 
planului, mijloacelor nouă mecanizate şi tehnicii moderne, futurismul lansează 
lozinca tipic imperialistă: « Slavă războiului. Războiul este singura igienă n 
lumii». De altfel futurismul devine literatura oficială a Italici fasciste, inr 
Marinetti, « marele luptător » împotriva paseismului naufragiază într'un comod 
scaun de academician. 

Mergând mai departe pe acest drum pe care cultura burgheză îl străbate 
în preajma anului 1024, o echipă despărțită din curentul Dada, pune bazele 
mișcării suprarealiste, Această echipă care își dă seama că curentul Dada 
este ceva care nu poate fi comunicat, care nu poate prinde într'un cerc mar 
larg de amatori de artă, porneşte pe un alt drum, pe drumul pe care il tra- 
sase mai Înainte Lautréaumont, unul din cei mai puternici exponenți ai 

romantismului francez în perioada lui de completă descompunere. Opera 
acestuia « Cântecele lui Maldoror » nu exprimă ceea ce se întâmplă în reali- 
tatea imediată, ci ceea ce se întâmplă în starea de vis sau în stările de reverie, 
intermediare între trezie şi vis. | a 

In preajma acestei epoci, în cercurile intelectualității burgheze, un cuvânt 
foarte greu are de spus și Freud, a cărui operă prin extinderea pe care 
o dă cercetării subconştientului stă la baza unei întregi literaturi dintre cele 
două războaie. De aici André Breton şi ceilalți membri ai grupului supra- 
realist extrag premizele literaturilor. l ; 

Caracteristic pentru suprarealism este tendința lui de a exprima puritatea 
gândului. In manifestul pe care Breton il scrie pentru punerea bazelor noului 
curent literar şi artistic, el dă o serie de definiţii. De pildă, el spune: « Supra- 
realismul este un automatism psihic pur prin care ne propunem să exprimăm 
fie verbal, fie în scris, fie în orice altă manieră, funcţia reală a gândirii, Dicteu 
al gândirii, în absența oricărui control exercitat de rațiune, înafară de orice 
preocupare estetică seu morală. Suprarealiștii se bazează pe credința în realitatea 


250 VIATA ROMÂNEASCĂ 


superioară a anumitor forme de asociații neglijate până la el, în atot ernicia 
visului, în jocul desinteresat al gândirii. El tinde så ruineze Afiona ork alie 
mecanisme psihice și să se substitue lor în rezolvarea principalelor probleme 

vieții s. 

Manifestul suprarealist este foarte clar. In locul problemelor pe care viața 
le ridică, suprarealismul afirmă problema unei gândiri care să nu fie supusă 
censurii pe care rațiunea o exercită, Dela libertatea totală a cuvintelor, 
ajungem prin suprarealism la o libertate totală a gândului; haosul cuvintelor 
în libertate este înlocuit cu haosul dicteului pur sau al înregistrării visului. 

Suprarealismul a însemnat o întreagă modă, în literatură. Ani de-a-rândul 
s'a afirmat și s'a răspândit în cercurile intelectualității burgheze. De altfel, 
nu putea fi răspândit și gustat decât de burghezie pentrucă revistele și 
cărțile suprarealiste erau tipărite în ediții de lux și costau uneori o întreagă 
avere. Un text suprarealist de foarte multe ori nu era accesibil decât snobului 
cu foarte mulți bani. 

Linia pe care a dat-o Breton mișcării suprarealiste nu era numai aceea 
expusă în manifestul suprarealist, care nu este decât mărturia de credință 
a curentului literar. Cei din mişcarea suprarealistă au avut şi o atitudine 
politică. S'au afirmat aşa zis a marxist» şi a revoluționar ». Insă « marxismul s 
lor era foarte ciudat și mirosea puternic a reacționarism, pentrucă Breton 
şi o serie de suprarealiști care au rămas credincioși atitudinii lui literare şi 
politice, au devenit curând dușmanii deschişi ai U.R.S.S. şi ai mișcării comu- 


niste din Franţa, ceea ce a şi produs de altfel o ruptură în rândurile supra- . 


realiştilor. Eluard, Aragon şi o serie de alți suprarealişti au evoluat către 
comunism, către o literatură realistă pentru mase, în timp ce Breton şi cei- 
lalţi din jurul lui au continuat pe drumul lor antimarxist. Ei au eşuat 
în mod lamentabil. Breton continuă să fie astăzi un dușman înverșunat 
al U,R.S.S. şi un servitor docil al imperialismului american şi al reacţiunii 
franceze, construind o «nouă teorie socială », o Întoarcere la Fourrier, un 
ncofuricrism. 
. 


S'ar părea din cele spuse pånă acum că literatura burgheză a ultimelor 
decenii cste o manifestare nu culturală, ci clinică, o manifestare de alienați 
mintali incurabili. Omul simplu care privește în calitate de observator 
activitatea culturală de acest gen şi care ignoră baza sa așa zis teoretică, nu 
este prea departe de adevăr atunci când răsfoind o carte cu poeme supra- 
realiste, sau vizitând o expoziţie de artă modernă își pune întrebarea dacă 
oamenii care pot crea asemenea lucruri sunt normali. 

Dacă astfel stau lucrurile cu poezia şi cu plastica, cu romanul burghez 
s'au petrect alte fenomene. 

Romanul care are legi mai categorice, care comportă în construcția lui 
o anumită tehnică rigidă, a decăzut în alt sens. Traiectoria decadenței sale 


IN JURUL FENOMENULUI DECĂDENII LITERATURII BURGEZE 251 


s'a făcut în sensul detașării conținutului său de viața reală a societății, dar 
păstrând argumentarea unei logici aparente, adică putând fi citit de toată 
lumea, putând fi gustat de către mai mulți oameni, convingând conştiințele 
slabe, corupându-le Eără îndoială că acest gen de literatură este în mâna bur- 
gheziei o armă cu mult mai puternică și utilizată cu mult mai multă perfidie. 

Romanul francez, de exemplu, părăsește în epoca imperialismului linia 

realismului critic dăruită de genialul Balzac. El nu se mai interesează de viața 
oamenilor, aşa cum au făcut Balzac, Maupassant, Zola şi Flaubert, ci își 
construește temele pe datele vieții sufletești a individului, speculând la 
maximum bogăția lui de reacții psihice. Aşa a făcut Proust, care a fost, 
dacă nu fondatorul, dar cel puțin propagatorul priceput al psihologismului 
literar, cel care a reușit cu abilitate să ridice un strategic obstacol între 
om și viața socială: sufletul, Pe linia lui Proust și Joyce, sau pe cea a lui Gide 
din «e Pivniţele Vaticanului + şi a + actului său gratuit» s'a angajat majoritatea 
romancierilor burghezi dintre cele două războaie. S'a născut o literatură a 
cazurilor ciudate, a sensualității fără limite, a erotismului obscen, o lite- 
ratură ignorând cu totul multiplele legături dintre oameni în cadrul vieții 
sociale, o literatură care ocolește la distanță problema spinoasă pentru bur- 
ghezie, a luptei de clasă. 

Ultimele exemplare ale unei asemenea literaturi sunt romanele existenția= 
liste ale lui Sartre, Camus, Simone de Beauvoir, $. a., a căror temă este inutili- 
tatea luptei oamenilor, inutilitatea oricărei acțiuni şi oricărui sbucium din 
momentul în care la capătul eforturilor îi aşteaptă pe toți oamenii același 
lucru: moartea. 

Literatură a exaltării erotice pe de o parte, a demobilizării şi a pledoariei 
pentru indiferenţă, pe de altă parte, romanul burghez din zilele noastre a 
devenit un instrument perfid în lupta antidemocratică, antipopulară a impe- 
rialismului. Dar aceasta mai este încă o marfă pentru intelectuali. Milioanelor 
de oameni simpli li se oferă o literatură şi o artă aparte. Sunt romanele ameri- 
cane de tip «best seller» (cartea cea mai căutată) tipărite în milioane de 
exemplare, cuprinzând povești siropoase în care totul este cât se poate de 
bine în cea mai bună dintre lumi, sau filmelecu + happy-end» şi cu fastul 
unei lumi de huzur, cu personaje care din lustragii devin miliardari și cu 
vânzătoare de magazin care se mărită cu regi ai trusturilor. 

Literatura burgheziei, în epoca noastră, putem spune fără menajament 
că oscilează între doi poli de atracție categorici: pe de o parte rafinamentul 

vecin cu nebunia, pe de altă parte platitudinea cea mai idioată, 


Acestea sunt în linii generale aspectele cele mai sesizante ale culturii 
burgheze din epoca imperialistă. Ce observaţii putem face pe marginea 
acestor aspecte? 


kd 


252 d VIATA ROMÄNEASCA 


‘in primul rând dela raționalismul epocii revoluționare a burgheziei, 
cultura burgheză trece la o valorificare a afectivității în dauna rațiunii în 
epoca sa ascendentă, perioadă de tranziție literară și artistică către o atitu- 
dine iraţională, antiintelectualistă și antiștiințifică în epoca imperialistă, epoca 
decăderii şi agoniei capitalismului. 

În al doilea rând, dela o cultură, traducând aspiraţiile maselor şi însufle- 
ţindu-le elanul de luptă în epoca sa revoluționară, cultura burgheză se izo- 
lcază de mase, devine o frână în realizarea aspirațiilor lor și chiar un instru- 
ment de luptă împotriva lor, în epoca imperialismului. 

Ne aflăm în mod hotărit în fața unui fenomen de descompunere a culturii 
burgheze, în fața unei crize profunde a acestei culturi care astăzi nu mai 
are nicio perspectivă de redresare, deoarece nu se prezintă ca un fenomen 
accidental, ci ca o traducere pe plan suprastructural a crizei adânci a siste- 
mului capitalist în general. 

Trecând în revistă diferitele aspecte ale culturii burgheze de astăzi, am 
putut vedea în general care sunt simptomele acestei decadențe și descompuneri. 
O bună sistematizare şi explicare a lor ne-o oferă V. Kemenov în cele două 
studii publicate recent è Decadența artei burgheze » şi « Caracteristicile a două 
culturi » care deși cuprind observaţii cu privire la artele plastice burgheze în 
epoca imperialistă, sunt valabile pentru întreaga artă şi literatură a burgheziei. 

"Trăsăturile fundamentale ale descompunerii culturii burgheze și ale carac- 
terului său antipopular și net reacționar sunt după V. Kemenov: 

1. Antirealiemul său — cultura burgheză a epocii imperialiste neagă 
valoarea realităţii obiective, neagă existența sa, neagă legile care conduc 
această realitate și mijloacele prin care le-am putea cunoaște, 

2. Antiumanismul său — omul nu mai constitue preocuparea esențială 
a acestei culturi. Ea nu mai e centrată pe om şi pe problemele sale esenţiale, 
ca În epoca burgheziei revoluționare, pentrucă o asemenea atitudine im- 
plică cercetarea sau recunoașterea contradicțiilor sociale, or tocmai acest 
lucru, întreaga cultură burgheză a epocii imperialiste caută să-l evite, Omul 
apare complet desfigurat sau caricaturizat, redus la manifestări și aspirații 
neesențiale, nimicit în cadrul acestei culturi, 

3. Lraţionatismul său — cultura burgheză de astăzi neagă rațiunea, neagă 
puterea conștiinței, respinge limpezimea logică a ideilor, « pentru a înlesni 
triumful misticii, al subconștientului, al maladiilor psihice și al delirului ridicat 
la rangul de principiu » (V. Kemenov). 

4. Individualismul — propagarea prin mijloacele artei a ideii reacționare 
că omul ar fi prin însăși firea lui antisocial, și că arta adevărată ar reprezenta 
o manifestare a acestei individualități în absolută independenţă de societate, 
în absolută detaşare de interesele vitale ale poporului. Ca un accent parti- 
cular al acestui individualism este apolitismul său declarat. Am văzut însă 
că acest lucru este numai o mască mincinoasă care ascunde în fond ideile 
politice cele mai reacționare. 


Deen 


IN JURUL FENOMENULUI DECĂDERII LITERATURI! BURGHEZE 253 

5- Naționalismul tradus prin concepţia că ceea ce este made în Franţa, 
Anglia U.S.A. de ex. este cu mult superior oricărei manifestări culturale 
similare din altă țară, aceasta chiar atunci când este vorba de inepțiile filo- 
sofiei personaliste americane sau de filmele cu gangsteri. 

6. Pesimismul său — cultura burgheză a epocii imperialiste este plină 
de neîncredere în valorile vieţii şi în progresul societăţii umane, în viitorul 
omenirii. Ea concepe viaţa ca un triumf al morţii, ca un proces de putrefacție. 


La asemenea concluzii nu au ajuns însă numai gânditorii marxisti, Ele- 
mentele avansate ale intelectualităţii burgheze au ajuns și cle să vadă, cu 
destulă ascuțime uneori, această destrămare a literaturii şi artei burgheze, 
Unul din documentele cele mai interesante in această privinţă este lucrarea 
lui Julien Benda «La France Byzanthine ou le triomphe de la littérature 
pure +, (ed. Gallimard 1945), 

În acest «eseu al unei psihologii originale a literatorului » cum îşi sub- 
intitulează Benda lucrarea, eseistul și filosoful francez analizează trăsăturile 
cele mai caracteristice ale literaturii franceze dela Mallarmé la suprarealiști 
(Mallarmé, Gide, Proust, Valery, Alain, Giraudoux, Suarts, suprarealiștii). 
Penda ajunge la concluzia că trăsătura fundamentală a literaturii franceze 
moderne este «voința ca literatura să constituie o activitate specifică, 
cu scopuri şi legi specifice, rupând cu scopurile și legile intelectua- 
lismului », sri d 

Principalele aspecte ale acestei voinți de autonomizare a artei şi literaturii, 
sunt după Benda: l ia 

— refuzul literaturii de a exprima idei limpezi și utilizarea unei serii 
intregi de artificii care pot sfărâma contururile precise ale unei gândiri. 
(Benda numește această tendință « criza afirmării »); | 

— voinţa ca literatura să utilizeze ca instrument de lucru nu analiza 
obiectivă a realităţii ci «unirea mistică a subiectului ( creatorului, I, V.) și 
a obiectului » (a realităţii, I. V.); 

— aplecarea cu predilecție către individual; l 

— voința ca gândirea artistului să nu-i aparție decât lui însuși, să nu 
poată fi comunicată mulțimii, de aci o sete neistovită după originalitate cu 
orice preț, un adevărat războiu declarat locului comun, dar în acelaşi timp 

afirmarea puternică a ideii că un gând valorează nu prin potențialul lui de 
adevăr, ci prin faptul că este personal (original) sau nu; 

— prin antiintelectualismul, antiraționalismul ci, literatura franceză a fost 
apucată de o adevărată « furie a misticităţii » cum spune Benda; 

— domnia afirmațiilor gratuite, fără nicio bază adevărată şi în disprețul 
raţiunii obişnuite; lipsa unei organizări a materialului în opera scrisă care 
poate fi citită tot atât de bine dela început la sfârşit ca și dela sfârşit la inceput; 


254 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


— voinţa ca literatura să fie obscură, hermetică, înțeleasă numai de spi- 
ritele înalte »; 

— voința ca valoarea literaturii să sălășluiască în mod exclusiv în expresia 
ci verbală, în disprețul oricărei conformităţi cu realitatea, de aci formatismul 
puternic, care domină literatura; 

i — preponderența acordată inconstientului; 

— antiumanismul literaturii, absența oricărui sentiment larg uman, ori- 
cărei simpatii pentru oameni, oricărei preocupări pentru viața lor de toate 
vilele, în ce are ea mai caracteristic. 

Mai lipsit de sistematizare, Benda ajunge deci aproape la aceleași con- 
cluzii la care a ajuns și V. Kemenov, 

Dar între lucrările acestor doi autori este o deosebire ca dela cer la pă- 
månt, în ceea ce privește interpretarea fenomenelor şi a concluziilor practice 
care trehuesc trase dintr'o asemenea analiză critică. 

V. Kemenov enunţă limpede: « Logica faptelor şi legile realității obiective 
sunt îndreptate împotriva burgheziei. lată cauza pentru care în epoca impe- 
rialismului, burghezia reacționară privește cu groază viața reală, încercând 
cu ura celui ce se simte condamnat, să conteste toate legile obicetive. lată 
scopul urmărit de ideologia decadentă a burgheziei, atât în domeniul științei 
cât şi în cel al artelor». 

Benda este în schimb de o naivitate, pe alocuri plină de umor. Vorbind 
de ceea ce determină furia mistică a literaturii contemporane, Benda enu- 
merà cauzele următoare: 

1. O cauză educațională: dispariţia din programele școlare, a logicii, al 
cărei tip este logica dela Port Royal, sau a studiilor teologice; slăbirea, chiar 
în familiile catolice, a învățământului catolicismului care ca dogmă definită, 
pe bază de definiţii și raționamente, se opune misticismului. 

2. O cauză economică: faptul că bărbaţii fiind din ce în ce mai conda- 
mnaţi, în special în mediile cultivate, să câștige bani, exercițiul lucrurilor 
spiritului este în întregime părăsit pe seama femeilor şi a tinerilor o, ` 

Și Benda mai continuă cu încă trei cauze tot atât de « semnificative > ca 
şi primele două, 

De asemenea « Franţa bizantină » lasă impresia dezolantă a unei descom- 
puneri totale și iremediabile a literaturii franceze contemporane. Benda nu 
suflă un cuvânt despre lupta de idei care există în Franţa, nu suflă un cuvânt 
despre scriitorii francezi care duc, în condiţii grele, o luptă admirabilă îm- 
potriva ideologiei reacționare, 

Totuşi sunt în cartea lui Benda o serie de observaţii interesante, care 
pun în valoare elementele progresite ale gândirii eseistului francez. 

Astfel Benda subliniază fondul ipocrit al literaturii burgheze contem- 
porane, faptul că formalismul merge, în mod necesar, mână în mână cu ipo- 
crizia, « Această grijă a formei, inerentă esenței literatorului, face ca să-i fie 
inerentă, acceptarea ocolirii adevărului, dacă această ocolire trebue să ser- 


ta i fmen ai me e e pe i 


IN JURUL. FENOMENULUI DECĂDERII LITERATURII BURGHEZE. 255 
vească forma (după Valéry, trebue să părăseşti o idee, dacă o altă idee îți 
oferă o formă mai bună) şi de asemenea acceptarea ocolirii sincerității. ,.». 

Şi după ce citează o serie de aforisme ale puriştilor, care fac elogiul ipo- 
criziei, Benda adaogă: « eu cred că aceste proclamații, cu toată dorința roman- 
tică, pe care o conţin, de a uimi, pun mâna pe adevărata natură a literatorului, 
pe care morala burgheză îl împiedică de secole să capete o conştiinţă 
deplină +. 

De asemenea, vorbind de literatura formalis tă, Benda adaogă: «Este 
limpede că în timp ce te legeni în ritmuri frumoase sau imagini amintind 
de misterul pădurilor, al nopții sau al femeii, în timp ce te minunezi de 
misticile uniri ale Fiinţei cu Viaţa, sau te întrebi dacă limbajul permite sau 
nu literatura, nu te mai gândeşti la problemele morale sau sociale teribil 
de precise care pentru Franța de astăzi sunt toate subiecte de profundă 
teamă +. 

Extrem de prețioase sunt concluziile etice care- reies din operele serii- 
torilor Franţei burgheze și pe care Benda le enumeră în felul următor: 

« apologia machiavelismului, a tuturor mijloacelor care servesc măreţia 
Statului și menţinerea «ordinei», oricât de imorale ar fi aceste mijloace 
(Maurras, Bainville); 

apologia' adeziunii mistice la dogma catolică, cu descalificarea legăturii 
dintre om și spiritul de analiză sau al libertății alegerii, adică al libertăţii sale 
intelectuale (Maritain, Massis), anatema aruncată asupra acestei legături 
(Claudel); 

„exaltarea abjecţiunii umane care ne-ar putea oferi supraabundența mize- 
ricordei divine (Peguy, Mauriac); 

proslăvirea non-rezistenței în faţa răului, cu consecința sa logică, nemăr- 
turistiă: acceptarea servituţii (Alain); | 

exaltarea vieţii pentru viața în sine, chiar atunci când este lipsită de orice 
demnitate (Giono); A 

exaltarea activităţii artistice, considerată ca valoare supremă și aproape 
unică (Valery); Ka 

îndemnul de a ne bucura de toate pozițiile morale fără a ne supune niciu- 
neia (Gide), de a exercita «actul gratuit », adică de a afirma cul său în dis- 
prețul rațiunii și în afară de orice considerație a dreptului altora; indemnul 
de a acționa dincolo de orice morală, de a practica « imoralismul +; 

exaltarea moralei războinice în disprețul oricărei idei de dreptate (Mon- 
therlant); 

indiferentismul (Giraudoux). 

'Terminând această enumerare, Benda adaogă: «Se vede ceea ce poate 
fi, din punct de vedere moral, o societate crescută de astfel de maeștri, Se 
vede și s'a văzut +.- 


256 l , VIATA ROMÂNEASCĂ 


Dacă vrem acum să definim pe scurt ceea ce aceste trăsături funda- 
mentale ale literaturii burgheze contemporane ne semnalează, trebue să 
recurgem la epitetul lui Lenin caracterizând imperialismul, epitet laconic, dar 
atât de plin de conţinut şi anume: « reacțiune pe toată linia». i 

Cultura burgheză a epocii imperialiste devine din ce în ce mai mult un 
adevărat monument ridicat spre cinstirea a tot ce este mai mårṣav, mai îna- 
poiat, mai josnic, mai reacționar în lumea de astăzi. 

“Toate aceste idei ventilate de cultura burgheză, conținutul său ideologic 
reacționar atât de precis delimitat nu are decât un singur scop: să încerce să 
justifice și să permanentizeze exploatarea din ce în ce mai puternică exercitată 
asupra maselor populare, baza însăși de susținere a sistemului capitalist, 

D. I. Chişinevschi într'o lucrare recentă a Ideologia sovietică și superio- 
ritatea ei față de ideologia burgheză +, precizează că: «ideologia burgheză în 
întregime, precum și fiecare din variantele ei, are ca scop fundamental men- 
țiunea exploatării muncitorilor de către capitalisti, menținerea capitalismului, 
ea încearcă să-l salveze dela piere inevitabilă, să-l întărească sau măcar să-i 
prelungească existența. Burghezia se zbate pentru a-și menține dominaţia, pentru 
a menține ceea ce trebue să moară, pentrucă acest lucru e determinat de însuși 
mersul istoriei. De aceea și prin ideologia sa face totul pentru a împiedica cunoaș- 
terea adevărului științific de către masele populare + (p. 15). * 

lar în ce privește caracterul ci, configurația ei etică, ce putem spune mai 
mult decât că un capitalism muribund, aflat în plină descompunere nu poate 
avea o figură de Apollo! A 

Dece este important pentru noi a cunoaște aspectele din domeniul culturii 
pe care le poate îmbrăca agonia capitalismului celui mai înaintat: imperialismul ? 
Pentrucă aşa cum arată Kemenov 4 de aceste miasme cadaverice este infectată 
uneori chiar și acea parte a intelectualității, care tinde într'adevăr spre popor, 
dar se găsește în captivitatea denaturărilor monstruoase ale burgheziei, în 
domeniul artei și esteticii ». 

Noi ne aflăm astăzi în perioada unei lupte înverşunate între forțele impe- 
rialiste, reacționare şi antidemocratice, coalizate în jurul U.S.A. şi forțele 
democraţiei de pretutindeni, având în fruntea lor acest invincibil bastion al 
păcii, al bunei înţelegeri între popoare şi al bunei stări materiale care este 
U.R.5.5. In acţiunea lor expansionistă forțele imperialismului nu utilizează 
numai calea economică sau strategico-militară, ci ca un factor însemnat în 
planul lor de dominație a lumii, utilizează și expansiunea ideologică. Impo- 
triva acesteia trebue să luptăm la fel de activi, să-i dăm lovituri tot atât de 
grele, ca şi cele date în celelalte două direcţii. t | 

Cunoaşterea culturii burgheze în epoca imperialismului este absolut 
necesară pentru ducerea cu succes a acestei adevărate lupte ideologice, des- 
lănţuite pretutindeni împotriva purtătorilor de cuvânt culturali ai reacţiunii, 

Intelectualilor atașați clasei muncitoare şi Partidului ei de avantgardă din 
Republica noastră Populară, scriitorilor, în special, le incumbă în această 


-. Ti să De a 


BALA ad 


„IN JURUL FENOMENULUI DECĂDERII LITERATURII BURGHEZE 257 
privință o răspundere însemnată, care a fost lămurit precizată de Gheorghe 

sheorghiu-Dej, secretarul general al Partidului Muncitoresc Român în raportul 
politic general făcut la Congresul Partidului Muncitoresc Român; 

Li Influențele străine se refugiază cu deosebită uşurinţă în domeniul ideo- 
logiei, în literatură, în artă, în ştiinţă. De aceea continuarea activă a luptei 
pe frontul ideologic Împotriva influențelor imperialiste, împotriva atitudinii 
admirative în fața culturii în putrefacție din țările capitaliste, reprezintă o 
sarcină extrem de însemnată a partidului nostru». 


ION VITNER 


17 


„ACADEMICIENII DE DINCOLO DE MORMÂNT 


Votul prin care Academia R.P.R. a restituit unui număr de scriitori, 
artişti şi oameni de știință, intrați mai de mult sau mai de curând în necro- 
pola istoriei, laurii frustraţi ai consacrării, este ceva mai mult decât un act 
de simplă justiție, El se cere nu numai consemnat dar și glosat în conse- 
cință. Căci, ar putea zice oarecine, inspirându-se din chiar atitudinea con- 
secventă a încununaților de după moarte, ce pine de cald: lui Eminescu, 
Caragiale, Vlahuţă, Gherea şi celorlalți de o vârstă cu ei sau mai tineri, dacă 
de azi înainte, în acele dumbrăvi clyseene, în care bunul nostru dascăl de 
estetică, Mihail Dragomirescu, îi vedea peripatetizând cu ardoare, își vor 
fi adaos şi atributul acesta incoruptibil, al laurului pururi verde, mai ales 
când e şi postum? Ce mângăieri târzii le-ar putea aduce inimii lor împie- 
trite, când n'au venit la timpul lor, în această trecătoare, dar singură sigură, 
vale a lacrămilor? Cu ce ar spori îndreptățita recunoaştere de azi gloria câtă 
și-au câștigat-o şi 'n care Însăși nedreptățile suferite au încrustat câteva 
amăgitoare lumini sidefii ? Ap 

Și totuşi greșeşte, cel ce judecă astfel, De sigur: Fericească-l scriitorii, 
toată lumea recunoască-l — Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? 
sunt doar două din multele versuri, în care Eminescu a gravat nu numai 
propriile sale profeții și deziluzii, dar și pe cele ale confraţilor săi de breaslă. 
De sigur, niciun izvor termic, indiferent de ce intensitate, nu va putea infuza 
nici cea mai infimă calorie tărâmului de dincolo de Styx, în care penaţii lite- 
raturii dorm nealteraţi în sarcofagiile lor de ghiaţă. De sigur, gloria lor îşi 
trage rădăcina din opera lor, din câte virtualităţi au sădit ei într'insa şi nu, 
din opinia, convenţională oricum, fie în plus fie în minus, a contemporanilor 
sau urmaşilor, 

Toate acestea pot să fie adevărate. Insă dincolo de ele, veghea, ehiar dacă 
acoperită de neguri vremelnice, steaua polară ą justiţiei populare. Recunoa- 


3 
COMENTARII 


şterea postumă de- care vorbim e una din manifestările ei categorice ṣi — 


ea nu numai răscumpără și reintegrează eclipsa destinelor individuale, dar, 
mai ales pune în locul arbitrarului, capricios dela natură, o normă etică de 


ACADEMICIENII DE DINCOLO DE MORMANT 259 
multe şi generoase consecințe, în umbra căreia ostracismul academie, prac- 
ticat cu patimă, ca o natură de a doua, de Academiile îndepărtate de năzuinţele 
mist ir, se conturează si mai pregnant. Și este tocmai cazul unei bune părți 
din laureaţii de după moarte, proclamaţi zilele acestea, 

Fost-a Eminescu un ostracizat al Academiei Române? lată o întrebare 
întru câtva mai dificilă, la care răspunsul nu poate fi tot atât de spontan ca 
in cazul lui Caragiale, Vlahuţă şi Gherea. A reface istoria prin ipoteză este, 
după părerea lui Sainte-Beuve, o operaţie din cele mai hazardate. Ce s'ar 
fi întâmplat dacă Poetul nu se prăbușea, în floarea vârstei, și dacă odată cu 
progresul operei sale lirice, ziaristul vehement, ce vituperase şase ani înche= 
iaţi în coloanele Timpului, ar mai fi continuat încă multă vreme să isbească 
pilaștrii edificiului liberal? Independența de spirit a pamfletarului n'ar fi 
constituit, oare, cel mai impenetrabil baraj în drumul spre Academie, în 
acea instituție şi 'n acea vreme, când degetul autoritar Al lui Dimitrie Sturza, 
secretarul general prin vocaţie, dicta legile și împărțea certificatele de abun 
român 9? Pe de altă parte, prin câteva din etapele biografiei lui, Eminescu 
stârnise înverșunarea a mai multe din corpurile noastre constituite, în slujba 
cărora dovedise, totuşi, superioare calități de pricepere și trudă. Revizoratul 
a două judeţe; direcția Bibliotecii din capitala Moldovei, redactoratul Curie- 
rului de Iași, sau cel de mai vaste răspunderi al Timpului, întrețesute cu tot 
atâtea evenimente: revocări, procese în justiție, demisii provocate sau impuse, 
arată, dimpreună cu ostila primire ce presa din acel timp făcuse operei lui, 
dificultăţile cu care a avut de luptat cel mai original, poate, dintre scriitorii 
noștri. N'ar fi fost așa dar, de mirare, și poate în ordinea lucrurilor, dacă 
în lanţul acesta de inimiciţii, Azademia Română şi-ar fi avut şi ca inelul 
predestinat. Dar zeii au hotărît altfel, In 1883, omul și poetul se frângeau 
deodată, cu mare durăt, ca o catapeteasmă trăznită sau ca un munte alune- 
când în prăpastie, cu stâncile şi codrii de pe el şi cei șase ani până la moarte, 
ai grelei agonii, făceau să amuțească, în bună măsură, adversitățile, Căci 
cine ar putea uita memorabila ședință a consiliului județean, de Botoşani, 
din 1887, când ajutorul de 120 lei lunar, pentru el și soră-sa, amândoi bolnavi, 
apărea celor mai mulţi dintre consilieri, «incorect» câtă vreme județul avea 
nevoie de cazărmi și, pe deasupra, un precedent periculos, pentru viitorii 
solicitatori. In 1902, Titu Maiorescu dăruia Academiei toate manuscrisele 
Poetului şi, de îndată, funcţionari piosi ai instituției, un Nerva Hodoș, un 
Chendi, semnalau importanța materialelor, inaugurând încă de jumătate de 
veac, èra acelui cult, căruia recunoaşterea postumă de deunăzi, îi adaogă 
aureola cea mai de preț, 

Cu mult mai clară e situația lui Alexandru Vlahuţă. In 1893, când 
e ales membru corespondent al secțiunii literare, atitudinea Academiei 
Române față de dânsul se conturuse. Ea luase aspectul unui categoric ostra- 
cism, manifestat în două rânduri, cu prilejul a două premii la care Vlahuţă 
candicase. Raportul din 27 Martie 1887 al lui A, Roman gâsea nuvelele 


17 


z260 VIATA ROMÂNEASCĂ 


s bunişoare » dar salunecând a compromite simțul moral e, deoarece crimele 
şi nefericirile povestite par să fie prezentate ca modele de imitat. Cât despre 
stil, el e mult prea popular, încât a limba degenerează ici, colo într'un fel de 
jargon ». Incredințat că teriitorul va da în viitor lucrări de mai mare valoare, 
raportul încheia cu opinia că nuvelelor «nu Ji se poate încuviința » premiul 
literar Eliade Rădulescu. Și nu li s'a încuviințat. Un an mai târziu, în 1888, 
Vlahuţă prezintă la premial Năsturel, Poeziile și are cel puțin consolarea 
provizorie a unui referat elogios. Raportorul era Hasdeu, care, de e să credem 
analelor, (deoarece fie că nu şi le redacta, fie că nu punea preț pe ele, rapoar- 
tele sale nu se publicau mai niciodată) pledase « cu multă putere de convicțiune + 
în favoarea tânărului poet. Dar, după ce în comisiunea de 9 întruneşte 4 
voturi albe și 3 negre, în plen dobândește numai ro faţă de cele 12 contra. 
Şi premiul merge la « Elementele de fizică » ale lui Bacaloglu. Cele două 
experienţe îl lecuesc şi, pe bună dreptate, definitiv. lată însă că în 1893, 
Academia Română află cu cale să-l aleagă membru corespondent, ceea ue 
îndeamnă pe poet să decline onoarea într'o caustică scrisoare deschisă, publi- 
cată, între altele în Constituționalul din 16 (28 Martie) 1893 şi în Moftu/ 
Român al lui Caragiale. Pentru valoarea lui documentară, pentru informaţiile 
cuprinse, pentru logica strânsă cu care surprinde contradicţiile academice, 
ca şi pentru ținuta întru totul justificată, reproducem miezul acestui + docu 
ment», pentru a vorbi în caracterizarea lui Caragiale: 


Am îndrăznit Intro vreme să-mi pun Nupelele și Poeziile la unul din premiile 
Academici noastre, crezând în naivitatea mea de atunci, că, nemuritorii, la chib- 
zuința cărora generoşii donatori şi-au lăsat averile pentru a premia scrieri romă- 
neşti vor gâsi că merit și eu, printre atâţia alţii, un sprijin ș'un îndemn la muncă, 
în cariera asta de literat, care se ştie cât e do tristă până acum, A fost o iluzie, 
ş'a trecut ca toate Iluziile. Academia mi-a respins volumul de nuvele și volumul 
de poezii. Ea a găsit că n'am talent şi, judecând după cărțile pe care le-a premiat 
atunci, ea a găsit că n'am de loc talent. De atunci n'am mai publicat nimic, O 
colecţie de articole de gazetă («+ Din goana vieții ») nu poate Ti privită ca o lucrare 
Nterară. Şi azi, când citesc adresa ce mi se trimite: + Academia Homână aprè- 
ciând scrierile şi activitatea domniei-voastre literară... » mă 'mtreb, sincer nedul 
merit: care serieri? Nuvelele? Poeziile? Dar acelea sunt proaste, au fost respinse 

y Wela un premiu de 5000 lel; și dac' atunci am înţeles verdictul Academiei, azi am 
rămas uimit, Cum? Aceleaşi serieri, judecate de acelaşi oameni, sunt proaste 
pentru un premiu de 5000 lei, și minunate pentru un loc de academician? Dar 
atunci... 

Vai la ce reflecţii triste mă duceţi, domnilor nemuritori... 

Nu, nu pot să primesc gloria pe care mi-o dați, nu voi să întrunt privirile pro- 
tectoare a atâtor celebrități. Lăsaţi-mă obscur și muritor cum sunt. Voiu munel 
inainte, cât voin putea. Ce să caut cu acolo? 

De-afară e vede mai bine şi mai departe, 


Aventura în care Academia Română intrase, cu ochii închişi şi din proprie 
inițiativă, ca într'o adevărată groapă de lup, întrecea cu mult proporțiile 
unui incident oarecare. De aceea, în ședința dela 23 Martie 1893, prezidată 


mi dai Pita EPY | --—— , - .p. l E ". 


A 
TE) 


ACADEMICIENI DE DINCOLO DE MORMÂNT 261 


de lacob Negruzzi, secretarul general Dimitrie Sturza expune cazul Vla- 
huță, semnalând îndeosebi scrisoarea deschisă din e Constituţionalul +, după 
care « în urma discuțiunii urmate, se decide cu unanimitate de a se consi- 
dera d-l Vlahuţă ca neales şi locul de membru corespondent vacant». 
Ceea ce înlesnea Moftului Român prilejul unei excelente mistificări: în acelasi 
număr al revistei și după epistola lui Vlahuță, Caragiale tipărea o scrisoare 
“le ofertă din partea lui Nicolae Petrașcu, care-și declina titlurile pentru locul 
de membru corespondent, devenit vacant. Vlahuţă însuși, s'ar zice, îşi îngă- 
Juia o glumă la adresa Academiei, câţiva ani mai târziu, când, în 1897, can- 
dida cu volumul « In vâltoare », la un nou premiu de şoco lei. Dar ochiul 
raportorului, de astă dată Anton Naum, veghiă. Amintind in. identul din 
1893 cu respingerea titlului de membru corespondent, raportorul afla în 
atitudinea lui Vlahuţă o contradicție, cu atât mai mult cu cât la una din 
filele volumului, vorbind de « încoronarea Academiei e ca de una din încu- 
rajările ipotetice ale literaţilor, Vlahuţă scria textual: + Nu-i așa că de această 
blagoslovenie vă vine să râdeți? Și mies. Și premiul, de bună seamă, n'a 
venit. Fost-a el însă, solicitat, de astădată, în serios? 

Intre Caragiale şi Academie, războiul e nu numai de mai lungă durată, 
dar, cum se cade unei maestru al genului, și cu episoade dramatice. Întâm- 
plările sunt consemnate in desbaterile ședinței dela 14 Aprilie 1801 şi ele 
ilustrează în deosebi ceea ce, încă de acum două decenii, ne plăcea să numim: 
estetica lui Mitiţă Sturdza. Prezidează Hagdeu, care și citește raportul pentru 
doi din autorii prezentați la premii: Gherea cu « Studii critice o şi Caragiale 
cu «Teatru» şi e Năpasta +. Nu cunoastem raportul, de asemeni netipărit, 
dar el de bună seamă nu-şi cruța victimele, după cum se poate deduce atât 
din intervenţia lui G. Sion, care subazrie concluziile defavorabile pentru 
Caragiale, nu însă și pe cele referitoare la Gherea, cât mai ales aceca a lui 
Iacob Negruzzi, ale cărui judecăți de bun simţ sunt remarcabile. Cum ceea 
ce reproşa raportorul era preferința dramaturgului pentru tipurile rele, 
Negruzzi amintea exemplul lui Molitre și sfârş-a cu observaţia, oricând vala- 
bilă și normă oricărei literaturi realiste: « Socictatea iși are elementele sale 
cele şi artistul poate alege tipurile care îi convin pentru compunerea sa». 
Dar scânteia aprinde zelul secretarului gencral, Dimitrie Sturdza, care vede 
în opera lui Caragiale o lucrare satanicească, de vreme ce oamenii răi ai lui 
Shakespeare sunt respingători, Richard III, de pildă, în timp ce ai lui Cara- 
giale ispitesc şi atrag. Și, pe deasupra, ceea ce e mai grav (şi-l şi «revoltă»), 
opera aceasta el o vede participând la un adevărat complot — identificat 
« în nuvelele lui Brociner, în scrierile Mitei Kremnitz și ale altor străini rău 
voitori +— al cărui scop este acela de e a denigra tot ce este românesc, pentru 
a face să se crează peste tot locul că ce e românesc, e depravat, și înrăutățit, 
şi stricate. (Și pudoarea de cele naționale și mai ales grija ca ele să nu fie 
cunoscute străinilor, sub aspectul lor urit, chiamă în memorie diatriba cu 
care Gogol stigmatiza în «Suflete moarte», pe aceia dintre contemporanii 


EN 


262 - VIATA ROMÂNEASCĂ A 

săi, «patrioți» din vocaţie, care-l învinuiau că oferă străinătății o imagină 
deformată a Rusiei). Dar dacă, adăoga Dimitrie Sturdza, Mite Kremnitz, 
pe care en'o leagă nimic de națiunea română » și ale cărei relațiuni cu noi 
sunt trecătoare, își poate permite luxul să denigreze, nu tot astfel stau lucru- 
rile cu Caragiale: 


Când e vorba de un Român însă, lucrurile se schimbă. D-na Kremnitz şi dH 
Brociner pot să facă ce vor; însă d-l Caragiale nu. Şi Academia nu poate încu- 
raja nici pe 4d-l Caragiale, care vine de ne arată societatea românească ca tipul 
unei societăți corupte, fără nicio tendinţă morală şi înaltă, nici pe critici ca dJ 
Diaconovici, care vine de vorbeşte de scrierile d-nei Kremnitz cu mănuși de mä- 
tase... Oameni răi se găsesc foarte mulți în toate țările, și prin urmare şi printre 
Romåni; dar se gåsese și mulţi oameni buni, căci altfel naţiunile s'ar descom- 
pune repede printr'un fel de putrezire morală, Un artist, un poet, trebue să iubească 
adevărul, frumosul şi binele; el nu poate şi nu trebue să ia elementele rele din 
societate și a le prezenta ca tipuri, sau de urmărit, sau care înfățișează națiunea 
sa proprie, pe care cu intențiune o innegreşte şi astfel face de-și plerde misiunea 
și speranța. Academia are datoria de a nu deprinde pe scriitorii noştri să meargă 
pe această cale, ci mai vârtas să-i îndemne a lua o direcţiune bună, și folositoare; 
iar când se întâlnesc astfel de defecte, trebue să căutăm a le îndrepta, nu a le 
incuraja, D-l Caragiale are talent, dar ar trebui să-l Intrebuinţeze în lucrări bune. 
D-4 Caragiale să înveţe a respecta națiunea sa, iar nu să-și bată joc de ea. Aca- 
demia trebue să Incurajuze tot ceca ce poate să înalțe pe poporul nostru, lar nu 
ceea ce-l prezintă într'un mod nereal și neadevărat, și ceea ce poate contribui la 
corupțiunea lul, D-sa va vota în contra acordării premiului d-lui Caragiale, atât 
ca Homân, cât şi ca membru al Academiei. 


Și rezultatul votului e cu adevărat dezastruos: Gherea 8 voturi pentru, 
16 contra; Caragiale, 3 pentru, 20 contra. La ce se reduce însă temeiul este- 
ticii lui Mitiţă Sturdza și în ce măsură autorul « Scrisorii pierdute» își bate 
joc de națiunea sa, abia dacă mai-e nevoie să precizăm, astăzi, după atâta 
trecere de timp, când atâtea s'au lămurit şi când teatrul lui Caragiale s'a 
verificat în probele de foc ale atâtor spectazole. Dar Caragiale nu era omul 
să uite, nici să ierte. Și el a plătit rând pe rând, tuturora, în acea monetă 
multiplă şi variată, a ironiei, mergând dela şicană până la pamflet. Moftul 
Român din 1393 e plin de cronici rimate, inspirate de dicționarul lui Hasdeu, 
t Magnum mophtologicum + și din practicile spiritiste ale magului dela 
Câmpina. Șarjele, pe care le-a dedicat « Rrromânului », + Rrromâncei s, ce-şi 
au origina în excesul patriotard, și care vizează de bună seamă și pe Dimi- 
trie Sturdza (nu-l decretase Hașdeu drept cel mai mare Român într'o ședință 4) 


tot în Moftul Român se publică. Insăşi vizita ce face lui Hasdeu, în 1897, 


la castelul din Câmpina și a cărei relațiune constitue un veritabil model al 
reportajului literar de mare amploare, nu e lipsită de anumite accente iro- 


nice, abil insinuate. Cât despre toastul ce ridică, în același an, cu prilejul . 


banchetului în onoarea lui Coşbuc, premiat de Academie, cu marele Näs- 
turel, în valoare de 12.000 lei pentru traducerea Eneidei lui Virgiliu, el im- 


parte cu acrul cel mai nevinovat din lume, ironii, armonios împletite şi unora 


ACADEMICIENII DE DINCOLO DE MORMÂNT 263 
şi altora. & Savanta adunare premiând pe acest mare poet, a arătat că stie a 
avea considerațiune pentru literații români în genere; ea a dat dovadă pipăită 
că nu-i nesocotește totdeauna » spunea despre Academie, iar despre Hasdeu, 
al cărui nedrept raport de trei rânduri cerea respingerra lui Coșbuc, acesti 
ditirambi, în cel mai patent stil caragialesc: 4... Daţi-mi voie să beau acest 
pahar pentru cea mai frumoasă podoabă a Academiei şi fală de căpetenie; 
în sănătatea celui mai celebru academician, în sănătatea bărbatului de talent 
prodigios, care va covârşi cu numele lui mișcarea intelectuală românească a 
unui veac întreg, în sănătatea ilustrului Bogdan Petriceicu Hasdeu », O gene- 
rozitate, în orice caz mai suspectă decât virulentul pamflet ce închina bătrâ- 
nului om de stat Dimitrie Sturdza, în editorialul Epocii dela 23 Februarie 
1897, unul din cele mai corosive din portretele inspirate cândva de fostul 
şef al partidului liberal şi al cărui venin din coadă poate da o vagă idee de 
tonul întregului: ¿Nu mă pot încă mira îndestul, scria dânsul, cum alal- 
tăieri, zând noul prezident al Senatului a pupat coram populo pe Aurelian, 
acesta a scăpat cu urechea nemușcată e. 

Raporturile lui Gherea cu Academia Română sunt şi multiple și conclu- 
dente. Am amintit mai sus de respingerea dela premiu, a primului volum 
de + Studii Critice e, cu toate bunele cuvinte pe care le-au avut despre dânsul 
şi Sion şi Negruzzi. « Studii Critice ù spusese Sion, e put să aibă unele defecte; 
Academia însă este chemată a judeca mai întâi calitățile scrierilor + și, după 
aceea, a cartea d-lui Gherea a căpătat aprecieri unanime în public 2 —4 presa în 
genere a lăudat-o, iar publicul şi-a manifestat mulțumirea așa că a trebuit să 
scoată o a doua ediţiune ». lar Negruzzi: « Gherea și Caragiale sunt scriitori 
de mare merit şi cu mult talent; ci vor lăsa o dungă luminoasă în literatura 
română ». Acestea se petreceau în şedinţa dela 14 Aprilie 1891 și scepticii 
în curent cu evenimentele ar putea ceti în căldura acestor aprecieri o ten- 
tativă de a compensa eşecul pe care Gherea îl suferise, două săptămâni mai 
de vreme, la alegerile de membru corespondent al secțiunii literare, Într'a- 
devăr: la 28 Martie 18g1, secţia literară propune 4 membri corespondenţi: 
O. Schrader, « distinsul linguist dela Iena», Teodor Speranţă, cunoscutul 
anecdotier, V. Iorgulescu, autorul unui dicționar al districtului Buzău și 
Gherea. Primii trei sunt aleşi în secție cu unanimitate, în timp ce Gherea 
cu ş voturi pentru şi 2 contra. In şedinţa plenară dela 30 Martie 1891, primii 
doi sunt acceptaţi cu mari majorităţi, pe când Gherea și autorul dicționarului 
districtual respinși cu 10 voturi pentru și 11 contra. În condiţiile acestea, 
orice nouă întâlnirea a lui Gherea cu Academia era, se înțelege, sortiti eșec- 
cului. Ocazia se ivește, a treia și ultima oară, cu prilejul celui de al III-lea 
volum de «Studii Critice, prezentat la premiile. din 1598. Raportor, de 
astă dată, e Grigore "Tocilescu şi dacă raportul său manifestă netă incom- 
prehensiune, dreptatea totuși cere să recunoaștem acestui text o certă ele- 
ganță, fie în tonul general, fie în unele recunoașteri, precum, indiferent de 
unele stridenţe, mai ales, aceea a valorii excepționale a studiului ce Gherea 


264 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


închinase lui Georghe Cosbuc, e poctul țărănimii +. Ceea ce nu se poate, În 
niciun caz, spune despre raportul general al lui Olănescu-Ascanio. Merituos 
istoricgraf al Teatrului şi mediocr tălmăcitor al lui Horaţiu, Olinescu-Ascanio 
sc dovedeşte, în cazul cel mai fericit pentru el, un foarte neglijent rapo rtor 
general, de astă dată. Parafrazând cu aproximaţie raportul lui "Tocilescu, 
Ascanio ccmite un veritabil fals,că nd, intervertind planurile, trage concluzii 
eronate, pe care raportul originar nu le autoriză. Cât despre elogiul binemeritat 
pentru studiul consacrat lui Coşbuc, rapertorul general, pur și simplu, îl 
escamotează. Dar poate că e preferabil să desprindem câteva crâm- peie 
demonstrative din raportul lui Tocilescu: 


Acum, spunea acesta, pricepem multe, care până la d- Gherea ne rămâsese 
neînțelese ; astfel acum știm pentru ce d-lui P. P, Carp e nul plac poeziile lui Erti- 
nescu +, ci ele plac d-lui Maiorescu; pentrucă « d-l Carp e representantul caracte- 
ristie al claselor stăpânitoare + iar d-i Malorescu «e un proletar intelectual prin 
origina d-sule s Mai departe ştim de ce dA Caragiale, ajuns «până la prietenie 
cu Carmen Sylva, a ieşit din Palat berar în strada Gabroveni, pe când Alecsandri 
din același palat a ieşit Ambasador la Paris: pentrucă primul «s'a Jucat, când 
cra mic, pe stradele Ploeștilar în urșice şi ţurcă cu copiii desculți ai mahalalelor + 
şi a purtat apol întreaga amărăciune a vieţii, pe când Alecsandri a dus cu total 
altă viața, Tot acum atlâm că poetul Coșbuc, «fiu de popă dintr'un sat de pe 
lângă Năsăud, crescut cu copiii de ţărani, singur e! copii al sătului, poet deja 
format ul țărântmii bine Ințolite s, îndată ce trece munţii în Ţara-Nomânească 
începe să devină cun urtist proletar intelectual, în spirit eminescian», 


.'.. ss si 0 Wa o 26... pd oile 2.9 E E a. At Re... A 5: AA Ata 


intelectual, socicțatea capitalistă, burghesă, ete.; reapar ți Rușii cu literatura 
lar, care sunt citați în multe părți, mai cu seamă în articolul de polemică cu d- 
Panu. 

Acest studiu {s Poetul țărănimii » este ponte cel mai de valoare din câte a seris 
până acum neobositul nostru critic Mterar, Impresiunea ce-ţi lasă cetirea dul este 
din cele mai favorabile; simţi că respiri un ter thal sănătos, mal Inviarător, aerul 
de munte şi de țari, în locul aerului stricat de prin atelierele şi adunările uvrie- 
rilor țeiecd). Autorul serie cu jubire și itileres despre poetul Coşbuc, unnlizează 
eu ochiu pătrunzător și în maestru opera lui; erotica lui Coşbuc şi zugrăvirea 
satului, procedeul personificărilor, Coșbuc ca poet epic, caracterele Interne ale 
creațiunii lui Coşbuc, tehnica și elementele lor în creaţiunea acestul poct. In scurt, 
studiul poate cel mai complet şi mai adânc, până acum ln nol, asupra unui poet 
român, 


Vorbind de Gherea, s'ar cuveni însă să ne referim în primul rând la excepțio- 


nalul text al scrisorii către Dimitrie Anghel din 1900, când n'a fost primit, din 
lipsa actului de naștere, în Societatea Scriitorilor Români, atunci înfiinţată, 
Nu odată ne-am oprit la savuroasa ironie a acestui document, semnificativ 


pentru atmosfera vieţii noastre intelectuale, într'un moment dat și semni- 


Li 


ACADEMICIENII DE DINCOLO DE MORMÂNT 263 
ficativ pentru structura generoasă a bătrânului om de litere. A reveni asupra 
lui ar depăși limitele acestor însemnări, a căror intenție nu era câtuşi de puţin 
să epuizeze întreaga listă a laureaţilor post-mortem ai Academiei R.P.R. Să 
spunem, totuși, în încheiere, că tabelul acesta de onoare infrățeşte în acecasi 
egală recunoaștere postumă, toate generațiile şi toate talentele, şi că prezenta 
lui Alexandru Sahia, de pildă, secerat atât de timpuriu, în pragul celor mai 
promițătoare secerișuri literare, confirmă și ilustrează acea justiție imanentă, 
care îmbrățișează cu aceeași căldură pe veteranul ca și pe adolescentul, deo- 
potrivă de martirizaţi: pe Nestor ca şi pe Linos. 


PERPESSICIUS 


MIHAIL ŞERBAN: + CÂND DOARME 
PĂMÂNTUL » 1). 


Volumul d-lui Mihail Şerban, cuprinde 
trei nuvele cu subiect rural. Umbrele care 
locmese cartea poartă strae țărănești — în 
primele două nuvele — şi iau aspectul 
unui institutor În cea de-a treia. 

Subiectele sunt ușor de rezumat: 

Dinu Simion pleacă —iarna—la på- 
dure, după lemne, însoțit de băiatul său 
— Teofil. Pe drum sunt ataca de lupi. 
Se_apâră amândoi, eroic, cu toporul. Un 
lup e ucis, celuilalt i se retează coada. 
Prima nuvelă, 

A doua ntvelă, + La iaz, la Nimerceni » 
este o « povestire » stranie, în cursul căreia 
se intâmplă « lucruri e ciudate: poctul-ță- 
ran Florea Doncea citește autorului o 
compoziție literară, în cure este vorba 
despre turburătoarea frumuseţe n unei fete 
de morar. După mulți anl, autorul desco- 
peră întâmplător că povestirea era « aevea » 
și că turburâtonarea fată se măritase cu 
Florea Doncea, — care renunțase la fn- 
vățătură pentru bucuriile simple ale vieții 
de morar, Despre ultima nuvelă, vom vorbi 
separat. 

+ Când doarme pământul + şi eLa iaz, 
Ja  Nimerceni », ne înfăţişează un țăran 
duios, + Însingurat » și aţemporal. 

Sa-l urmărim, de exemplu, pe Dinu 
Simion, personajul principal a) primei nu- 
vele (acțiunea s'ar petrece cam prin 1930). 

Dinu Simion vorbeşte «In şoaptă» cu 
nevasta lui, deși «în singurătatea aceea a 


1) Ed. Socec, Buc., 1948, 


. RECENZII 


eternității » nu le-ar fi putut auzi vorba 
« decât liniștea sau vântul» (pag. 4). 

El nu sunt niciodată obosiţi și muncesc 
« cu surâsul pe față şi cu cântecul pe buze » 
(pag. 7). ia 

Sunt, bineințeles, toți, « chipeși ». 

Iată insă că, la pagina 14, Dinu Simion 
începe «să-şi depene firul amintirilor e, 
povestihdu-și tinerețea, 

„>. Allăm cu ocazia aceasta, Iueruri cu ade- 
vărat stranii: 

Ţârânimea era împărțită (innainte de 
actuala reformă agrară) în două clase: 
deoparte plugarii cu pământ, gospodari 
care «Jucan Dumineca la horă», de 
alta clasa arfanilor, paria satului, care 
nici la horă nu veneau». Dinu Simion 
făcea parte din clasa ţăranilor lipsiți de 
părinţi şi deci lipsiţi de pământ; suferea 

- cumplit că nu e şi el « în rând cu oamenii s 

Dar « problema agrară + se poate rezolva 
uşor, chiar pentru orfani: Dinu Simion, 
răpește, ziua "'namiaza mare, unica fiică 
u unul + gospodar» (ţăranii d-lui Şerban 
au totdeauna un singur copil) şi în felul 
acesta primeşte și el partea lui de pământ, 

Incepând din ziua aceea, Simion va fi 
+ volos +, participând la o religie a ogorului: 
« Par'că un glas al acelui pimânt îl striga 
şi mâini mevăzute se întindeau după el 
să-l prindă, să-l oprească... Cum simţea 
și trăia el bucurin pământului, pe care-l 
ințelegea ca pe o ființă, tot aşa îi putea 
simți și trăi odată cu el și pământul, bu 
curiile lui de om!» (pag, 90). 

Țăranul d-lui Şerban este o ființă izolată, 
melanbolică, şi plină de « dureri înăbușite ». 


"Astiel, Teofil, care +e o mânârețe de flă- 


pr 


MIHAIL ŞERBAN: s CÂND DOARME PĂMÂNTUL $ 


ciu s, are o suferință ascunsă. s Satul nu-i 
bănuia suferința aceasta + (pag. T). 

In general, se Intâmplă pe-aici lueruri 
ciudate. Ţăranii au presimţiri, aud «voci s, 
ţin monologuri liric-filosofice; la război, 


— Simion e ocolit de gloanţe, «fiindcă {l 


păzea Dumnezeu! + (pag. 27) Grajdul arde 
« fiindcă aşa a vrut domnul s, 

Ciudată, deasemeni, este şi povestea cu 
pușca. 

In timpul primului război mondial, Si- 
mion este până la urmă rânit. Primul său 
gând, când îşi revine din legin, este; « unde 
mi-e pușca! ». Apol, când infirmiera i-o dă 
«începu să râdă printre lacrimile enre 
încă-i mal curgeau pe obraji». (pag 29). 

Pierdută în încăerarea cu lupii, pușca 
este din nou regăsită în primăvară. e Gă- 
sise pușca! Oare nu era un vis?.., + 
„Avea iar puşcă! Viaţa lui era lar fn- 
treagă » (89), + O bucurie cum era bucuria 
lui în clipa aceca, poate încbunl un om., » 
(pag. 90) 

«La iaz, la Nimerceni » — ne introduce 
pe «tărâmul lumii vrăjite!», cu aceleaşi 
mijloace ale micului romantism. 

Cosânzeana nuvelei se numeşte Dochia 
şi este descrisă astfel: 

in glasul ei cântă susurul apelor şi 
toşnetul frunzelor » (137), 

Frumuseţea: + numai visul ar fi putut-o 
plăsmul aşa». 

Intr'acelaşy mod era pletată şi Saveta, 
nevasta lui Dinu Simion: «dar ochii ei 
şi chipul ei! Un vis.. >», Visul este, de 
altfel, o culoare mult folosită: « Nopțile de 
iarnă sunt de vis... e (46), ete. 

+ lazul dela Nimerceni +, această « taină 
nedeslegată, tulburătoare + — èste o invi- 
tație la stagnare, la vegetalizare, ca dealt- 
fel toate cele trei nuvele alo d-lui Şer- 
ban. Florea Doncea, tânăr deosebit, re- 
nunță la învăţătură pentru a se retrage 
lângă amârcul sturburător » ul Nimerce- 
nilor. Oraşul este privit cu spaimă şi din 
tranșeele acestul rai rural răsună apelul 
reîntoarcerii lu natură, 

Narodnicismul retrograd al d-lui Mihail 
Şerban, îşi pune întreaga sa speranță în 
« țăran +, conceput vag drept « o forță a nua» 
turii», sun mit», 


Trăind în atară de timp, nceunoscând 
deloc luptele sociale, țăranul este singura 
forţă la care face apel învățătorul Vasile 
Barza, intelectualul volumului. Vasile Borza 
s făcuse o descoperire care-l uluise.,. In 
viața pe care o ducen și pe care o duneseră 
şi strămoșii lul, țăranul căpătase conştiinţa 
că inaintea țării nu mai ai niciun drept, 
ci numai datorii. ,. 

» Ce forţă pentru reînoiren țării vedea ol 
în mase poporului dela sate, atât de orop- 
sită și uitată de cei care conduceau des- 
tinele ţării... In zilele acelea și-n dat 
seama că alci, lângă brazda aburindă, 
cra una din nădejdile de biruință a nea- 
mului .. 

sA fost o revelaţie... » (pg. 189—09), 

D-i Şerban gândeşte metufizie: un tânăr 
în sine, Ţara eternă, « biruinţa Neamului > 
etern, ete, 

D-sa nu cunoaşte clasele şi deci, firesc, 
nici lupta de clase. 

Lipsă ce apare şi în ultima nuvelă: 
a Inviere s, în care autorul s'a căznit să fie 
actual şi dinamic, 

Invăţâtorul Vasile Borza şi soţia lui, 
Zamfira, n'au post. 

Reuşese totuși să fie numiţi, dând mită 
deputatului demagog, Pădureanu, In sat 
la Hreasca, el fac un copii și roclădese 
şcoala, ajutaţi fiind de cârciumar, popă 
şi primar. Acolo încep ei un apostolat 
idilic, curmat de dovă incidente, Primel 
este moartea copilului — durere reparată 
prin facerea unui alt copil, — «rodire» 
descrisă In aceeaş orchestrație de religie n 
ogorului: 

+ Apoi, bărbatul, simțind în nări aburul 
şi mirosul pământului, se gândea că aşa 
cum rodea pâmântul în fiecare an, mal 
putea să rodeaccă și trupul ei .. 

« Gândindu-se la ceca ce avea să se tn- 
tâmple “în viitor, o bururie nouă I cu- 
prinse și începu să cânte cn altădată 
când muncea... 5, 

Cu această apoteoză, se termină nuvela 
şi volumul, 

Vasile Borza, ca și țăranul Dinu Simion, 
triește într'o dulce armonie socială. E 
drept, Dinu Simion nu are pământ (e 
orfan) dur, îndată ce-l primește (dela 


268 . 


nevastă-su) e mulţumit şi muncește cân- 
tând, 

E drept, Borza nu are slujbă. Dar dă 
mită, primeşte slujbă şi atunci muncește 
cântând, 

+ Muncă şi Voie Bună», 

AL doilea incident care turbură cursul 
« Invierei s — este intervenția revoluțlona- 
rului Ştefan Lucaci, 

De fapt, ei n'ure co căuta in acest volum, 
in cure cinsele sociale au fost desfiinţate 
şi în căre oamenii muncesc voiopi, Fiindcă 
totuşi există, să-i cercetăm puţin, Este 
fratele + părintelui Gheorghe Lucaci +, care-l 
sprijină şi-l ascunde. Probabil, [iu de ţăran 
înstărit. Luptând pentru țărani şi împo- 
triva guvernului (care guvern?) e arestat. 
Evudează și pleacă iar în satul lui, Greaca, 
unde fusese Invițitor, Acolo provoacă o 
nouă răscoală țărănească, care e reprimată 
de armată, <A curs sânge mult», comen- 
tează uutorul, Ştefan Lucaci este așadar 
un fel de anurhisit-narodnicist, care ac- 
ționeuză singur, provoacă răscoale, etc., — 
în numele unui vag ideal social, formulat 
astiei: + Toţi trebue să se bucure de bu- 
nurile pământului, în mod egal .. + (106). 

Confuzia idoologică n scriitorului este 
prea evidentă, pentru a o mai sublinia, 

Semânătorismul întârziat se manifestă 
printr'un stii « nenoșist e de slubă calitate, 

Dăm numai câteva exemple: + prin 
cenuşa lnserării care fnocpuse să se 
cearnă... » (5). Teofil suferă eca un 
câine +, iar când durereu crește, e suleră ca 
un călne turbat», 

O sculoană de soldați » trece În mary: 
+ Parcă era o vânzoleulă cumplită In mi» 
runtaele pământului... e (127); iar Are- 
carea nourilur pe cer este: +o vânzoleală 
de urleşi și de balauri » (40). 

Acesta este în general stilul cărții, 

Mai întâlnim, deasemeni, numeroase 
fraze greşit construite, din care dăm dea- 
semeni puţine exemplo: +o crispare a su- 
ferinţei interioare » (8); « uneori, pur'că se 
trezea in el nişte animale » (9); « trăia din 
câștig, câștig pe care-l trăgea din munca 
lui» (12); «Nu } a zis Sitnion.,, Orice 
sar întâmpla, tu vei fj a meas (114), 
Un deputat sse trăgea din țărani»; la 


A 


VIATA ROMĀNEASCA 


pa. 29 — se confundă agonia cu letargia, 
ete., ete -> 

Am insistat asupra lipsurilor cărții, pen- 
trucà, renimonte, sunt prodominante: 

Credem că cole mal multe dintr'aceste 
lipsuri, sunt pricinuite de necunoașterea le- 
gilar de desvolture ale societăţii, de nein- 
țelegerea realităţii, | 

Printr'o muncă serioasă de ridicare a 
nivelului ideologic, d-l Mihail Şerban poate 
evita cea mal mare, poute, dintre delec 
tele observate, 


Paul Georgescu 


VICTOR NEKRASOV: + IN THRANŞEELE 
STALINGRADULUI a. 1), 


De cele mal multe ori, gândim eveni- 
mentele militare în termeni cu totul ab- 
stracţi: elemente motorizate, intens bom- 
bardament, luare de contact ca inamicul, 
ete, Chiar cuvinte plastice cu e zdrobiţi s 
+ inaintare vijetioasă >» (sau suavul + învă 
luire »), nu mal trezesc In mintea noastră 
decât imagini geometrice: häri haşurate, 
pline de săgeți, cercuri, linii, 

Şi totuși, râzbolui e purtat cu oameni 
și importanța calității morale a soldatului 
este astăzi unanim recunoscută. 

Ce face, ce gândește, ce simte omul 
sub tirul artileriei, în timpul unui atac sau 
îutr'un ostenitor marş forțat prin noroaie 
și ploaie? 

La întrebarea uceasta răspunde scriito- 
rul, omul care a luat parte la bătălie, 

Unul asemenea scriitor | se pun Însă 
câteva probleme tehnice extrem de dificile. 

în primul rând este tentaţia de a nota 
schemate marele evenimente militare, ceea 
ce ar transforma romanul întrun manual 
de istorie. Inseninäri ca: «ne repliema, 
* inamicul atach puternice punctul X» 
cte., n'au importanţă — pentru lteratură— 
decăt în măsura in care infiuenjenră asu- 


pra personngiilor, 


+) Ed. Cartea Rusă, Buc. 1948. 


Se er Pie 


VICTOR NEKRASOV: e [N TRANȘEELE STALINGRADULUI è 


Victor Nekrasov înţelege acest fapt şi 
consideră drept cunascul mersul operațiilor, 
mârginindu-se la aluzii, amintindu-le doar 
când sunt în strânsă legătură cu viața 
eroilor săi, 

In al doilea rând, © asemenea cirte —— 
care urmăreşte întotdeauna să ne emoția. 
neze puternic — riscă să trenc de coca ce 
psihologia comuni numește pragul su- 
periăr al sensibilităţii, 

Excesul de morţi, de catastrofe și de 
« scene tari s întrun cuvânt nuturalismul, 
duce la tocirea sensibilităţii cititorului, 
cate nu se mal emoțlonează. 

lată dece un artist lucid (și Nekrasov 
poate fi socotit ch atare) se fereşte do na- 
turalismul sângetos, de efectele brutale şi 
artistic-iettine, 

La Inceputul cărţii, Victor Nekrasov 
descrie retragerea din faţa inamicului su- 
perior numericeşte, cure st folosea de ele- 
mentul surpriză, 

Rătâcirea prin stepă, Ioamea, oboseala, 
tristeţea şi în cele din urmă — mânia. 

Mânia, l-n oprit pe nemți. Soldaţii +o- 
vietici gândeau: + Multe o mai vrea și 
neamțul (...); dar noi mai departe nu 
putem merge... Am ajuns la capăt. La 
capătul pământului. .. Mai departe nu se 
ponte... + 

Inainte de izbucnirea războiului, Victor 
Nekrasoy era arhitect. 

In timpul luptelor dela Stalingrad, e 
şi-a notat faptele şi senzațiile și gândurile 
altora. Sunt însemnări din tranșeele Sta- 
lingrodului, nu sub forma seach a unui 
jurnal, ci a wnel posvetiri scrise lu per- 
soana întâla, Povestiroa aceasta este in- 
treruptă câteodată de izbucniri lirice — 
cum ar fi deserierea Kievului paşnice — des- 
crlerea Stalingradului Inainte de atac, ete, 
~ Figura lui Victor Nekrasov cunoaște de 
multe ori un surâs ironie — nu ironia poe- 
tului Nekrasov şi nici a lui Saltâcov-Sre- 
drin — tătoasă, agresivă. Surâsul lui Victor 
Nekrasov este al unui om extrem de sen- 
sibil, bun, prietenos — care plumeşte uneori 
pentru a-și ascunde emoția. 

Nekrasov iubeşte deserlerile, + Luna At- 
gust se târăște Incet, înnäbuşitonrė, senină» 
plină de pral », — e exploziile fe vută uto 


209 


obuzelor antineriene s Un avion de ob- 
servație, «dispare încet spre apus, ase- 
menea unui fantastice peşte cu coada bi- 
furcatā +, 

lată trecerea Donului: 

t Apoi vine Donul, mic, Rălbui, pierdut 
printre roţi, radiatoare, caroserii, trupuri 
goale ; şi pretutindeni praf, sunete de 
clucsoune și vuctul neintrerupt al masi- 
nilor care urlă și al pgătlejurilor mimenestă 
care răcnesc, Totul e învăluit de un nor 
gras de pral. Pâlnii de obuze. Lepuri de 
cai, umlate, cu picionrele rășehirute, co- 
paci spinteeaţi, mașini  râsturnale cu 
fundul în sus. Fete roșii, nidușite, furtonse, 
voci rāguşite e 

Victor Nekrasov nu ne întățişează o bä- 
tālie pitorească, cromolitografică. 

Primul răzbul mondial a fost precedat 
de tabele literaturi! demagogice-patriolice 
şi a sfârșit cu strigătele de pronză, pe care 
«oameni! în război» le scoteau în «măcel», 

Cel de-al doilea răzbul mandial, m sur- 
prins literature sovietică preastăvind munca 
şi pacea și s'a Isprăvit Insoţit [iind de su- 
netul grav al patriotismului sovietice, Patri- 
otismul nnar oameni enre au nnterit intens, 

Deasebirile acestea olindesc, de fapt, 
dcosebirile fundamentale care există intre 
cele două războaie mondiale. 

Persanagiile lui Nekrasov nu sunt nici 
Matate, nici dilatate, Kabyskl « cu o bluză 
nouă și cu un chipiu cu o vipuseă splen- 
diă, s'a aranjat ca pof al a rovizionârii, 
pe lângă unul din spitalele de zonă inte- 
rioari +, E drepti, Kabyski e un ticălos, 
Dar nimeni nu depășeste ate) limita abiy» 
nuitei umunit Ați. 

Liusea este sentimentală şi cântă la plan 
melodii romnanțioase, Lui Şapiro eN piae 
foarte mult cifrele şi tot felul de calcule s — 
soroteșie mereu + dacă ar deschide focul 
toate tunurile dela Stalingrad, ar trage cel 
puţin 750 de procetile pe minut », 

s Sedâh e lacom de cunoștințe până la 
ridicol. 

s Se ușează jos, 13i cuprinda genunchii cu 
mâinile si ascultă, cu gura întredesehisă, 
așa cum ascultă copii basmele » Citeşte cu 
penaţ «un manual de geografie al tul 
Kruber, jurnulul + Niva » din 1912... 


270 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


- 


Şi tot despre Sedih: «tonte le face cu 
plăcere, cu pottă. Când se spală, privindu-l 
Tyi vine să te speli şi tu, tot ngn, împroșeând 
cu apă la un kilometru distanță și ples- 
nindu-te cu palmele peste umeri... e. 

Aceştia sunt — după expresia lul Boris 
Polevoi — oameni adevăraţi. 

El sunt eroi fârf să-şi dea seama, spontan, 

Fac cele mal extraordinare lucruri fără 
lăudâroşenie., 

Dacă oamenii dela Stalingrad — persa- 
nagiile lui Simonov sau Nekrasov — ar fi 
semizei, supraoameni, noi l-am admira, 
desigur, dar probabil că nu l-am iubi. 

Cărţile de acest fel, ne demonstrează 
însă — incăodată — că eroismul este o stare 
posibilă pentru oricare om care știe pentru 
ce trăiește, 


P, G, 
* 


NORA DIAMANTSTEIN: + VIAŢĂ, RE- 
PRIMEȘTE-MĂ! + 1), 


Războiul a însemnat pentru fiecare am 
în porto o concentrare de « întâmplări», 
de multe pri uluitoare, 

Este deci foarte explicabil faptul că, 
după Incetarea luptelor, a început să se 
tipărească în toate țările numeroase « în- 
semnări e notes, eJurnale» şi romane, 
în care deportaţi, prizonieri, combatanți, 
partizani sau deţinuţi politici îşi consem- 
nau excepționale experienţe, 

Vuloureu literară a cărțilur acestora era 
uneori scăzută. Alteori însă, prin ele s'au 
relevat sensibilităţii artistice remarcabile 
cum ar [i aceea n lui Victor Nekrasov, 
Boris Polevol, Vera Panova, Babaievski, 
Kasakevici şi atâția alții, — tn Uniunea So- 
vietică ; Vercors şi Salaerou — în Franța, 
Stepan Heim — în Cehoslovacia, Priestley — 
In Anglia, ele, 

Asemenea cărți s'au tipărit şi la noi, — 
nu intenționâm să le comentăm aici. 

Vrem numai să ridicăm o problemă în 
legitură cu această literatură scrisă de ne- 
scriitori, pornind dela un caz concret: 


) Ed. « Universul » Buc., 1945, 


— 


cartea dd-rei Nara Damantstein, intitulată 
patetic: + Viaţă, repritnește-mă s, Autoarea, 
clujană, a fost deportată împreună cu în- 
treaga ei familie în Germania —la Ans- 
sehwitz, apol în Ingârul Malhot, 

Intr'adevâr, sunt ulei (cum serie d-sa 
în prefață) «Imeruri ce e necesar să tie 
cunoscute + 

lată pbettoul din Cluj, amenajat de 
hortişti: 

+ Că euprindent cu prinizea era o singură 
clădire. 

Era o şură Jără niciun perete, care servea 
la aerisirea cărămizitor, In acest loc erau 
Îngrămiătiți 18.009 de oameni, copii, femei 
și bătrâni, în praj, ploaie şi vânt » (36). 

Chemaţi într'un birou pentru interoga- 
toriu, deportații sunt obligați să stea cu 
fața la perete (50), 

Evadând din lagăr, Nara e prinsă de 
un 5.5, Târită pe drumuri, întrun marş 
neintrerupt de 6 zile, fără mâncare, aproape 
fără putinţă do a se odihni. 

« Spre seară am ajuns la un sat, S.S, al 
a intrat într'e casă, s'a Intors, m'a legat de 
gåt cu o sârmă, a legal sârma de elanța uşii, 
apoi a iniral din non, a mâncat şi s'a culcat, 
Am jost treziiă cu o lovitură de elznă, 
M'am sculat şi am pornit...» 

Valoarea inlormativă a cărții este reală, 
Valoarea ei lilerară este în schimb foarte 
redusă, 

Se pune atunci întrebarea: cineva, care 
u trăit întâmplări excepționale, nu are 
voie să le transcrie, să le comunice, dacă 
mu are talent literar? Literatura nelitera- 
ilor trebue nga dar suprimată? 

Evident că nu, Dar cel care face Insem- 
nârile, în caxul nostru d-ra Nara Diamant- 
stein, trebue să se jeremseă de romanțare. 
In prefaţă, d-sa serie: + Dola început pin 
si precizez că rindurile ce urmează nu 
sunt literatură», Şi totuşi, d-sa nu se 
ponte lmpledeca de a + [ace literațură s— 
de nceastă cnlitate: « Am scos câteva bom- 
boane dintr'un pachet pe care H adusese 
cu mine și lenm Intins calului, Acesta 
le-a luat, apoi m'a mângâlat cu botul, 

Am rămas uimită, Cât suflet poate avea 
uneori un animal?» (45), Sau: e mare forță 
egoismul, ce să spun! e (252), 


MÉLIUSZ JOZSEF: ș CÂNTEC DESPRE ANUL 1737% 


Autoarea ar fl trebuit si noteze simplu, 
direct — see chiar — faptele și să renunțe 
la melodramă, la ironii, la comentarii, care 
prin calitatea lor nu ridică deloc nivelul 
cărţii. 

Observaţia sceasta, credem că sar po- 
trivi tuturor acelora care, având de comu- 
nient fapte excepţionale, trăite, nu dispun 
de capacitatea de a le reinterpreta artistic. 
Şi ar fi foarte simplu de pus în practică 
acest lucru, dacă — lipsiți de spirit auto- 
critic — unii martori ai dramei n'ar fi 
cuprinși de explicabila dorință de a deveni 
« artiști ». 

Insreunând povestirea sa, d-ra Diamant- 
stein pune în calca cititorului numeroase 
obstacole inutile: considerațiuni generale 
despre viaţă şi despre oameni, descrieri 

+ poetice e sau digrerluni nesemnificative, 

Un alt obstacol neplăcut este stilul în 
care a fost scrisă cartea. e M'a cuprins o 
durere e — sam rămas tablou s» — è am 
subtilizat-o » (pentru «am lurat-o 2) — «in 
momentul de a mă întoarce înăuntru +, ete. 

Evident, autoarea nu cunoaşte bine 
limba şi nu pentru asta o acuzim, ci 
pentru faptul (care ţine de același nejusti- 
ticat orgoliu artistic) de a nu corecta textul, 

ajutată de altcineva. Era o chestiune de 
decență. 

ȘI tot în legătură cu volumul acesta, 
mai putem adăuga câteva observaţii; 

Mal întâi, critica nazismului este super- 
ficială, 

Jiteriştii sunt nişte brute care-i per- 
seculi pe evrei. Atât, 

Apoi, ‘dra Nora este nepoata unul 
mareşal ungur şi afară de asta, fetă ho- 
pată, De niel, rezultau unele mici avan- 
taje personale asupra altar deportaţi, avan- 
tanje pe care le aminteşte cu o plăcere pe cars, 
in cel mai bun caz, am putea-o numi puerilă, 

Spiritul combativ lipseşte cu desăvârşire. 
Avem Impresia că până la sfârșitul volu- 
motal, nutoarea nu a înțeles sensul palitie 
ul războiniul și nu o priceput de ce el s'a 
sfârşit prin vietoria Uniunii Soviotice și 
nu invers, ceen ce înseamnă în fapt, a Ti 
trăit o experienţă excepţională, tär a fi 
înțeles logica evenimentelor, 


P. G. 


271 


MELIUSZ JOZSEF: + CÂNTEC DESPRE 
ANUL 17371). 


Dedicaţia Inserisă de -Méliusz în fruntea 
Cântecului este semnificativă In ceea ce 
priveşte orientarea poetului, unul dintre 
cel mai interosanți reprezentanţi al litera- 
turii maghiare din Ardeal; 


« Inchin acest poem muncitorilor, făra- 
nilor şi intelectualilor români, jugosiaei, 
cehoslovaci și maghiari, care luptă pe melea- 
gurile dunărene pentru libertalea noroadelar, 
căutând edile păcii, 

e Fie să se implinească în faptă pilda ce 
li se fmbie popoarelor noastre de cinci 
veacuri. 

+ De-am fi destul de puternici să înțaptolm 
după pilda dela Bobdina, măreața misiune 
ce nie dală f». 


Inchinarea e datată 1937, an în care an 
fost scrise — fără a fi putut vedea, fireşte, 
lumina tiparului — aceste poeme, De alttel, 
cuvânțul introductiv care însoțește vo- 
lumul este lămuritar, explicând în proză 
ceea ce poetul manifestă vhdit în versuri. 
Actuniul secretar general al Asociaţiei 
seriitorilor maghiari din Homânia şi re- 
dactor al revistei + Ulunk » esto şi un 
colaborator al revistei ardelene de orien- 
tare marxistă, + Korunk » O atare ilirec- 
ționare ideologică nu putea face din poezia 
hui Méliusz Iózsef decât un cald mesaj 
adresat mulțimilor muncitoare, vorbindu-le 
despre necesitatea de a se întrâți şi n lupta 
laolaltă, români şi maghiari, pentru seu- 
turarea jugului exploatării. 

Încadrarea istorică a poemului — 1437, 
Bobâlna — este senmilicativă, Lrecând din- 
colo de faptul pur comemorativ, ndieñ 
acela de a [i font scris cu oenzia Jubileulul 
de cinci secole al răsconiei țărănești dela 
Bobâlna. Pe dealul Bobâlhnei s'an unit 
pentru prima oară, într'o mişcare de mare 
amploare, masele țărănești romåno-ma- 
ghiare, deschizând calea depline) prietenii 
dintre vaționalități. în exemplul Duobăluri, 
Mäinsz Joaset recunoaște Iindreptarul lu 


') Editura de Stat, Buc., 1948, 


— 


272 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


minos pentru + gloatele + române și ma- 
ghiare din Ardeal, 


Freamălă sub lacăt, 
Geme-apusa vreme ; 
Se iese din bezna 
Taine ardelene 


Suonuri de răscoală 
Crese din amintire 
De necaz iscate 
Şi de asuprire } 


Serie-ţi, pilduire, 
Vâlvălaia 'n zare 
S'o zărească ploate 
Române, maghiare, 
fs In loc de invocație +) 


In perspectiva istorică a lui Méliusz, 
Bobâlna devine astte! un simbol, o estea 
a sorții e, 

Se "'nalță Bobina 
Neagră câtre zare : 
Bai azi steaua sorții 
Gloatei muneltoare, 
fs Românii, maghiarii +] 


De remarcat că poetul folosește «n sufi- 
cientă insistență cuvântul « gloată =, lucru 
semnificativ. Pe vremea Bobâlnei, masele 
populare din Ardeal, stoarse și năpâstulte 
de aristocrăția feudală, corespundeau In- 
tocmai n crea ce se înțelege prin gloata, 
mulțime nediferențiată, cu energiile vag. 
inmănunehiate doar în elipa luptei pentru 
piine și dreptate, Singura clasă antago- 
nistă nobilimii era pè vremea accen 
țărănimea  pălmașă, lobagă. Elementul 
meșteșugăresc mic burghez nu conta ca 
clasă, şi prin urmare nu putea fi un aliat 
al revoltelor ţărăneşti, necum un condu- 
câtor. De aceea, numai gloata țărănească 
avea putinţa, cu tot caracterul ei amorf, 
să poarte steagul râzmeriței. Simbolul Bo- 
bâinei este totuși nepleritar, întrucât — 
lucru amintit la în ceputul acestor rânduri — 
pe dealul el si-au dat mâna in tolul aceloraşi 
revendicări, țăranii români şi maghiari, 


Stana la sfatul mare 
In decălmnâzie 
Românii, maghiarii, 
Frați în sărăcie, 


Căci acelaşi jug și 
Lan! ti cetluegte 
Şi plin că aceeaşi 
Stea-i căldureşte. 
(e Românii, maghiarii ») 


Asttel centrat istoriceşte, Cântecul despre 
anul 1437 reuşeşte să îInfățișeze o aripă 
evocatoare (n se vedea + Și stälură’n față +, 
s Sfeana *msângerald -, y.a.) a unul poct de 
autentice resurse, Apariția acestui volum 
în colecţia «+ Biblinteca de buzunare a 
t Editurii de Stat», reprezintă o contri- 
buțje la adâncirea prieteniei romåno- 
maghiare, dar și un capital însemnat în 
antologia poeziei de limbă maghiară din 
Ardeal. De altfel, un capitol pe eare 
— mulţumită traducerii Ini F, Păcurariu — 
însăși literatura română l-ar putea re 
vendica. 


Marin Sârbulescu 
* 


BORIS POLEVOI: + POVESTEA UNUI 
OM ADEVĂRAT»), 


Eroul cărţii Iul Polevoi, locotenentul Me- 
Tesiev, a rňzut cu avionul, departe, în dosul 
liniilor dușmane și şi-a zdrobit In cădere 
picioarele. Intr'a situnție ea aceasta, în care 
mulţi alţii s'ar fi socotit pierduti, avintorul 
sovietic răspunde obstacolelor care se opun 
salvării sale cu un optimism viguros: 
+ Lasă că o să [le bine» și Incepe lupta: 
o odisee tragică şi eroică în care, timp de 
zece zile, chinuit de foame și sete sfâșie- 
toare, Meresiev se târăște până dincolo — 
în fura libertăţii — în zona sovietică, ŞI 
în tot acest timp, în momentele în care 
totul părea pierdut, ceva tresărea în el 
ca o forță nouâ: e Lasă că o så ție bine » 
și-l] împingea înainte, 

+ Povestea unui om adevăral » e o epopee 
a optimismului sovietic, a biruinții morale 
a omului comunist asupra tuturor obsta- 
colelar care | se pun în faţă, 

Biruinţă impotriva morţii, în primul rând, 
e Comisarul » acel prototip al « omului ade- 


1) Ed. « Curtea Rusă, Bue, 1948, 


BORIS POLEVOI: e POVESTEA UNUI OM ADEVĂRAT» 


vărat » pe care Morestev I întâlneşte în 
spital și pe cure și-l propune cu modei, 
suferă de o boală cure nu iartă. El știe 
aceasta și totuşi bucuria sa de viuţă este 
neuiterată, Pentrucă ea se hrăneşte din 
activitatea continuă pe care comisarul o 
duce în slujba oamenilor țării sale, lt 
slujba socialismului, De pe patul de sute- 
rință, sub umbra tot mal deasă n morţii, 
el scrie serisori În toate colțurile Uniunii, 
dând sfaturi oamenilor celor mul teturiți, 
dela mici şcolărițe până la solduţii de pe 
tront, căutând să îndrepte greşelile, acolo 
unde află că se produc, Comisarul dă un 
ajutor nepreţuit camarazilor săi de spital 
yi mal ales, celui mal lovit din toţi: lorote- 
nentul Meresiav. 

Disperarea acestuia după ce | se ampu- 
teazi picioarele, el o curmă, povestindu-i 
despre aviatorul rus care în primul războlu 
mondin) şi-a pierdut nn picior şi a putut 
totuși după aceea să zboare, ȘI când Mere- 
siev Ii răspunde că acelui aviator i lipsea 
numai un singur picior, comhbarul fi spune 
cuvintele hotăritonre: « Dar tu eşti un om 
sovietice | ». 

Meresiev nu le va uita niciodată, aşa cumi 
nu-l va uita nici pe omul care i le-a spus, 
El obţine o pereche de proteze speciale, 
cu care cu Încetul şi cu eforturi extraordi- 
nare învaţă să meargă, ŞI nu numai atát: 
el ajunge să se poată deplusu [âră cârje, 
să danseze, condus numai de năzulnta de 
a ajunge să fie reprimit In aviația de vână- 
toare, de a lupta pentru patrin sovietică, 
de a fi și el un om adevărat. El va trebui să 
den noi lupte:, să spargă crusta blurocratică 
a unor oameni care nu mal cun scuseră 
un caz ca al lui, să înfrângă rigiditutea 
picioarelor sale postigo și să stâpânenscă 
manevra atât de delicată n nouilor avioane 
pu care trebue să le piloteze, ŞI Meresiev, 
imbutește să facă tonte ncesten, să învingă 
dificultățile unice pe care le întâmpină, să 
ajungă din nou un bun pilot de vânătoare 
— mai mult, un us — şi prin toate aceste 
etape să devini și el «un om adevărat s, 

Cum de a reușit? lută + o enigmă + pe care, 
așa cum ne relatează și autotul în Postfaţă, 
nici Göring n'a înțeles-o și n'o vor înţelege 
nici cel care Încearcă să-i urmeze drumul, 


273 


Răspunsul insă ni l-a dat În carte neel 
minunat om şi bolyeviv, comisarul: pen- 
trucă e sun om sovietics și pentris” 
+ omul sovietic poale face orice s, 

Nături de Meresiev și de comisar întâi. 
him în e Ponestea unui om adevărat » şi alte 
impresionante, figuri de oameni sovietici, 
impresionante prin forța lor morală, prin 
puterea de a pune mal presus de orire 
cauza patriei şi a poporului sovietie. Fate 
chirurgul Vasili Vasilievici, cure și-a pierdut 
unicul fiu pe front și care, deși prâbușit 
de durere, nu acceptă gândul că ar fi trebuit 
să-l Impledice să plece, desi avea dreptul 
să facă acest pest, Sunt ofițerii răniți din 
jurul lui Meresiev: Kokoskin, tevoztla și 
Strocikov. Fiecare din ei nre o slăbiciune, 
o tară care-l face să sfere, dar el știu să 
se înfrângă şi să alimenteze mereu cu entu- 
ninamul lor, Macâru iubirii de patrie și 
dorința de a se arunca din nou în luptă, 
Este chiar acea bâtrânică din cătunul 
pierdut în păduren În care eșuează Meresiov 
şi care-si sacrifică, după puțină codeală, 
singura uhină pentru aviatorul rănit. 

Sunt acele fete Incântătaare în femini- 
tatea lor şi atât de umane, Aniuta, Ola, 
care asemeni eroinei Wandel Wasillowsk» 
din » Nemi din dragoste» continuă nă-și 
lubească cu acecaşi pasiune lagodnieli tuva 
lizi, pentrucă iubirea lor are izvonre mai 
udânci decât perimetrul unul trup, 

Bucuria de viaţă, optimlamul utât de 
viguros care este propriu lui Polevul, iu- 
iminează toste paginile cârtii sale, le im» 
prounenză un parfum de sănătate și seni- 
nătute cure apropie de noi şi umanizează 
scenele cele mai cutremurâtoare, lată de 
ce, momente cu cel al prăbușirii lui Mere- 
siev și râtăcirea sa prin pădure, sau moartea 
comisarului, impresionează adâne pe cititor, 
dar Îl și înalţă arâtându-i că în cele mal 
grave situaţii, omul poate, dacă vrea, să 
inving și să-și Indeptinenască umanitatea, 
chlar împotriva invaldităţii, chiar împo 
triva morții. Şi mul este, ca ọ expresie a 
vitalității, proprie acestei « Pomepli a maui 
om adevărul * și humorul subtil pe care 
Polevoi ştie să-l ţeasă în desenul atât de 
drocis al tipurilor de oameni pe care-i 
crează, in legăturile dintre uceștia, în 


274 VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


"uvintele lor, El nu apasă cu tăişul ascuțit 
al ironiei asupra lipsurilor caricaturale ale 
oumenilar, ci Îi invălue pe aceștia întrun 
zâmbet cald, înțelegâtor, care știe să vadă 
dincolo de stânpăciile, de fapt mărturii 
ale unei autentice puritâți sufleteşti, sub- 
stanța măreață omenească la care el par- 
ticipă, 

Căldura aczasta cu care Polevol își pri- 
vește eroii, trece dincolo de cadrul propriu 
zis uman al cărții sale. Ea cuprinde vieti- 
tile mecuvântătoare, natura întreagă, o 
urmirim și în pasiunea cu care se 
upleacă asupra celor mal nelnsemnate amă- 
nunte ale visţii de toate zilele, cu care le 
ridică până la nivelul atenției noastre, 
transformându-le în obiecte zugrăvite în 
colori vii si grele de inteles. Aceeași exu- 
beranţă vitală o regăsim și în stilul care 
este cel al + Poveștii unui om adevărat », 

Am spune: o curte încântătoare, care 
voduce prin viriuozitatea cu care este 
scrisă — dacă nu i-am descoperi valoarea 
intrun îmţeles mal înalt pe cure talentul 
scriitorului îl servește — + Povestea unai 
am adevărat » este povestea eroismului vre- 
miilor noastre, n creșterii şi îndeplinirii 
ucelor adevărați oameni care sunt oamenii 
sovietici. 


J. Popper 
+ 


BERTOLD BRECHT: + ROMANUL DE 
CINCI PARALE +), = 


Unul din numeroșii bandiți, escroci și 
asnsini care folese În cartea lui Bertold 
Brecht, d-1 Peachum, decanul cerşetariloe 
din Londra și președintele onornbilei + So- 
cielăți peniru valorificarea vaselor de trans- 
port =, îi spune lu un moment dat solda- 
tului Fowkoombey pe care-l Insărcinase 
să comită o crimă, următoarele cuvinte 
pline de ndovâr: « E o chestiune comercială, 
E o afacere care continuă cu alte mijloace. 
Gândeșie-te la război. D-ta eşti soldat : când 
oamenii de ajaceri sunt la capătul înțelep- 
ciunii tor, e rândul soldatului, E adevărat 


59 Ed. de Stat, Buc., 1948. 


cd în viața comercială uzăm de obicei de 
alie metòde, pagnice, Dar aceasta nu in- 
seamnä decât că pentru a-ți ajunge scopul 
mai există astăzi alte pasibulități deait un 
cuțit bine răsucit, Sunt însă din nejerlelre 
şi cazuri exceplionale + 

Intregul + Roman de cinei parale» își 
ali rostul în demonstrarea viguroasă a 
acestei legi enre stă la buza societății enm- 
pitaliste și care ne arată că în nrenstă 
societate « alacerile » cinstite și onorabile 
sunt de fapt strâns legate de ceea ce dreptul 
burghez defineşte limitat, crimă, delict, 
că între cele două categori) de activități 
există o profundă unitate, semnificația lor 
fiind În fel de dușmânoasă unei drepte 
așezări n colectivităţii omeneşti, 

Pilaţia stabilită în inteligenta prefaţă 
a d-lui Petru Dumitriu intre romanul 
picarese spaniol și cartea lui Bertold Brecht 
este pe deplin justificată. Intr'adevăr, în 
+ Romanul de cinci parale » ca şi În e Lara- 
tillo de Tormes» sau În + Novelas trem» 
plaros » ale lui Cervantes, ca să ru amin- 
tim decât două apere capitale ale genului, 
suntem aruncaţi dela început în mijlocul 
baimanaletor şi hotilor, a tot felul de 
oameni certaţi cu legea, suntem inițiați 
treptat, cu o savantă minuţie, în secretele 
operațiilor lor veroase, Numai că semni- 
ficațin acestui ultim exemplar al literaturii 
picarești depăşeşte cu mult granițele tra- 
dionale ale genului. De fapt romonul sau 
nuvela cu picaros (pungay) purta cititorul, 
en într'o excursie, Într'un sector mocirlos, 
dar limitat, al societăţii, De aici carac- 
terul palpitant, de aventură, ul întâmpia- 
rilor iscate fn această regiune, fntâm- 
päri care Imbrăcuu haina ntrăuâtoare, 
plină de pitorescul noutăţii, pentru cititorul 
care În privea de dincolo, din lumea con: 
venților respectabile, upărnte de lege, prin 
crăpâtura îngustă practicată de scriitor. 
Cu totul altceva este + Romanul de cinei 
parale s. Bertold Brocht nu ne invità să 
privim prin gaura cheii Intra cameră 
ixulată unde copiii răi al omenirii în sā- 
Vârşesc păcatele, El rupe cu brutalitate 
musca onorabilă pe care Intreaga societate 
capitălistă şi-o pune pe faţă şi ne arată 
că intreaga ordine capitalistă este o imensă 


BERTOLD BRECHT: « ROMANUL DE CINCI PARALE + 275 


pungăşie, tot așa cum pungâșiile şi crimele, 
definite ca atare de legi nu sunt decât 
» afaceri care continuă cu alte mijtoace », 

E drept că primul plan a! romanului lui 
Brecht, acela cu care cartea debutează, 
aparține plearas-ltor, pungaşilor şi derbe- 
deilor, autentici, mărturisiţi, în unitară 
am spune, E acea vastă societate de cere 
şetori organizaţi în care soldatul invalid 
Fewkoambey, este silit să pătrundă, și 
care sub conducerea lul Jeremiah Peachum, 
escroc puritan și ipocrit, Îşi comereiulizeuză 
după sistomele cele mai moderne, plăzile, 
rditormitățile și sărențele, E Eldorado-ul 
unor cavaleri de industrie lipsiţi de seru- 
pule cum e Coux, al asasinilor şi spärgā- 
torilor de meserie de tipul lui âtachenth, 
deveniți respectabili conducători de tru- 
sturi comerciale și directori de buneă. Pri- 
VIțI însă mai de aproape imaginea tntu- 
hecată a acestei lumi interlope. Pe mâsură 
ce se desfăşoară acțiunea romanulnl, cutele 
ei murdare se desfac şi acoperă Intreaga 
societate burgheză. Intriga +» Romanului de 
cinei parale» este ţesută din tribulaţiile 
celor trel pungaşi umintiţi mul sus, intr'a 
perioadă de expansiune imperialist a 
Marei Britanii, în timpul războiului cu 
Burii. Macheath, care conduce un concern 
de magazine universale, prin care-şi des- 

uce mârturile furate de banda sa, se luptă 
prin toate mijloucele — dintre care nu Hp- 
seşte niel șantajul și nici crima — cu alte 
două concernuri pe care până la urmă 
reușește să le învingă și să și le supună, 
Peachum, patronul cerșetarilor, vinde pu- 
vernulul vase de transport pentru trupe, 
vase inutilizabile caro se scufundă, provo- 
când moartea a mii de oumeni, EI Îl ucide 
pe celălalt escroc, Coax, atunci când își 
dă seama că acesta e singurul mijloc pentru 
a-și realiza afacerea. Dar cangrena care 
începe In aceste regiuni ede fund» ale socie- 
tăţii se intinde până în etajele e superioare e, 
unde locuese oamenii eleganți și distinși, 
burghezii « cinstiți + care condue Intregul 
edificiu capitalist, În afacerile murdare 
ale lui Peachum şi Machenth sunt ameste- 
raţi lorzi, functionari superiori din mini- 
stere și din prefectura poliției, consducăteri 
ai unor bânci de străveche tradiție şi cu 


reputație stabilită și recunosentă, Aici stă 
forja en care Brecht demască turpitudinea 
capitulismului, Care este de fapt deosebirea 
intre Macheath, asasinul şi spârgătorul, și 
domnii reprezentunți al marii burghezii cu 
care vine în contact? Acestia sunt nişte 
bandiți în fel de fiorogi ca şi el, care Insh 
» uzează de obicelu de alle metode, mal pap- 
nice » Cu o ironie umară şi feroce În acelaşi 
timp, cu mijloace de stil simplu şi pată 
de ostentație, dar sub a căror simplitate, 
revolta şi ura clocotesc, Hertold Brecht 
ne inviti în birourile și upartamentele 
luxoase ale acestora și mi-i urati nga cum 
sunt: nişte lare lipsite de oriee urmă de 
umanitate, care sunt capabile să strivească 
pe oricine, numal pentru a-i tamulți 
câștigurile. 

« Romanul de cinei pàarales este târă 
îndoială un roman pienrese, poate cel mai 
complet şi mal semnilientiv din toate. 
Şi tocmai prin intinderea pe care o çu- 
primă Imţelesurile sale, el se situează ln 
limita genului, N epuizează. Fixându-şi 
obiectivul asupra unel epovi și asupra tnes 
târi în enre capitalismul intrase în putre- 
fnctie — în cure upenţii săi nu mai erau 
decât n imensă bandă de picaros, de toate 
culorile și nuanțele, dar ln fel de mârşavi 
și lipsiţi de scrupule, — Insă în care forțele 
innvitoare ale proletariatului nu erau Incă 
destul de evapte pentru a porni o ofensivă 
hotăritoare și a curăța și însânătoşi sacie- 
tatea, Brecht n putut să formuleze unul 
din cele mai necruțătoare și viguroase acte 
de acuzare Impotriva clasei burgheze con- 
ducătoare a ucestei societăţi, Dincolo de 
cartea sa, și de revolta care clocoteste în 
paginile ei, dincolo se revaltu tuturor ace 
lora, care, ca și Brecht, sunt conștienți de 
profunda  putreziciune a capitalismului, 
incepe acțiunea revoluţionară de dărâmare 
a edificiului carlat și de ridicare a unuia 
nau, așezat pe baze puternice şi sănătoase. 
Şi odată cu nevastă acțiune vu creşte o 
Hterutură nouă in care var ocupa un loc 
tot mai mare forțele progresiste ale pro- 
letariatului, ale unei aşezâri omeneşti, din 
care picaros-ii de felul lui Peachum sau 
Macheath vor fi izgoniți. e Momranul de 
cinci parale + condamnă o epocă şi-i com- 


ie 


276 = VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


semnează, într'un rechizitoriu literar foarte- 
amănunțit, sfârșitul iremediabil. În ere 
nouă, care va începe, literatura pienrescă 
mu va mul f posibilà, deci! en gen istoric. 
~ Cartea lui Bertold Brecht are ca tonall- 
tate dominantă negrul tragic, sarcasmul 
nemilăs. O ironie umară ca ferea se pre- 
Finge din frazele scurte, usonte nle pove- 
stirii, cu și din admirabilele monologuri în 
cute piraţii capitalisti sunt puși să-și mâr- 
turtisenscă singuri păcatele, să-și batjoco- 
resscă cu candidă inconștiență viciile și 
ipocrizia, ca și In poemele vibrante care 
profațează capitolele. S'ar pârea că în 
această lume întunecată, viermulnd de 
bandiți în redingotă și târte cu prineipii, 
speranţa nu are ce căuta, tot așa cum 
mau ce căuta oumenii curați și drepţi care 
vor prinde în pământ rădăcinile speranţei. 
Intr'adevăr, muncltorimen, despre vare 
aflăm la un moment dat că a făcut o grevă 
de protest Impotriva samavolniciei patro- 
nilor — prevå de altfel eșuată — nu ocupă 
decăt puțin spaţiu în roman, iar singurele 
personaje cinstite care-și atrag, ca atare, 
simpaţia nipastră, soldatul Fewkoombey 
şi mica negustoreusă Mary Swayer, sunt 
nişte victime care vor f până la urmă 
strivite de maşina capitalistă, ŞI totuși, 
sub uscăiunea  uparentă a cuvintelor cu 
enre ni sẹ adresează Bertold Brecht, sub 
scrâșnetul sarensmului care domină + Ro- 
manul de cinei perale +, arde dragostea de 
oameni, mspiralin fierbinte spre dreptate. 
in s Visul noldatului Fewknombey en cure 
se termină cartea, seriilorul construeşte 
imaginea solemnă a judecății, În care, În 
sfârșit, capitalismul va avea să răspundă 
pentru crimele sale, în care condamnarea 
va tăden definitivă asupra unei societăți 
în agonie, lăsând să țâșnească zorile unel 
Jumi mai bune. 
Nu putem incheia aceste scurte notații 
despre o cârte care ar cere mult mai mult 
spațiu, peniru a i se putea unaliza sutis- 
făcător substanța atât de densă, fără u 
spune câteva cuvinte despre uulorul ei, 
destul de puțin cunoscut la nai. Seriitorul 
german Bertold Brecht, care şi-a câştigat 
în ţara sa o reputaţie strălucită de autor 
dramalle, și cure a stârnit vâlvă în tontă 


lumea cu a sa « Operă de cinei parale s—n 
fost silit så emigreze după venirea la putere 
a lui Hiter. + Romanul de cinel parale sn 
apărut puţin timp după Instaurarea regi- 
mului mayist: în 1934. Astăzi Brocht triiește 
Încă în exil, unde netivează alturi de gru 
pările progresiste, după cum rezultă din 
depoziţiile sale la procesele celor învinuiți 
de + activități antiamericane s. Poemele pe 
cure le publică în revistele progresiste din 
Viena dovedesc că ura impotriva socielăţii 
burgheze continuă să domine și în plâs- 
mitirile sale artistice, 


Constant loneseu 


* 


JORGE ICAZA: + GROAPA CU IN- 
DIENI » 1). 


In perioada dintro cele două războnie 
mondiale și muai târziu, anumite reviste 
literare din Occident au publicat recenzii 
și au tradus fragmente din-opera cåtorva 


“seriitori mi Americii Latine, seriitori des- 


prinși de realitatea țărilor lor, promovând 
o literatură rarefiată, de un rafinament 
morbid, Dintre aceştia sau bucurat, în 
special, de simpatia publicațiilor occiden- 
tale «pentru inițiați» Alonno Reyer, si 
tantezistul George Luls Berges, ale cărui 
recenzii despre romane fictive nu părut 
anumitor cercuri o culme de artă ralinată, 
Ca peste tot, astfel de scriitori vorbesc 
în numele unci minorităţi, cu atât mai dis- 
puse să evadeze în regluni eterale cu cât 
realitățile vocictăţii în care trăiesc sunt 
siringente (In țările Americii latine această 
minoritate exploataloare avea și mai are 
Incă un caracter accentuat feudal), 
Astăzi creşte în țările Americii de Sud 
o literatură hotârit realistă și ve desvoltă 
o pleiadă de scriitori revoluționari. Ei şt 
nu fanteziștii rafinați sunt cel care, anali- 
zând realitățile "n mijlocul cărora trălese 
şi militând pentru o nonă orândulre socială, 
trebue să reprezinte țările Americii latine 
pe firmanentul literaturii universale, Aga 


1) Ed, de Stat, Bue, 1945. 


JORGE ICAZA: + GROAPA CU INDIENI e 


se și timpii. Ajunge, ca să Intelege 
această deplasare a centrului de preut ate 
în lumen scrisului, să pomenim de poezin 
inflâcărată n unul Pablo Neruda, sau de 
cuvintele rostite de romancierul brazilian 
lorge Amada la congresul intelretunlijor 
din Wroctaw, cuvinte care nu zugrăvit 
exploatarea nemilousă la care e supusă 
clasa muncitoare braziliană și nu srâtut, 
în chip lămurit, că Hteratura Brazilie de 
astăzi nu poate exista decât sub semnul 
realicmului eritie şi că orire produs Îterar 
rare captează cititorii printrun etala) de 
«xotism rafinat e un fabricat tară valoare 
al unor oameni, care refuză să privească 
și să înțeleagă realitatea. 

In Ecuador, această exploatare n mir- 
Selor muncitoare de câtre o minoritate 
privilegiată nre un caracter specitic. Se 
imbină aci exploatarea marilor latitundari 
ds tip feudal cu exploatarea capilatiată, 
exercitată pe do o parte de marii «apitalisti 
ecuattorieni, pe de alta de reprezentanții 
trusturilor nord-americane, venite ael pen- 
tru a + delrişa » terenul, adica poniru a se 


Imbogāļi pe senina localnicilar Uinuţi intro 


indeseriptililă mizerie, "oale acestea se 
combină cu un fioros rasism ȘI o crânecnă 
exploatare ralonială, deslănțuiti Impotriva 
populației băstinuse, formată din Indleni, 
Negrii, Chologi. 

Aceasta este atmosfera pe cure o zuară- 
veste, în serlerile sule, cel mul proeminent 
dintre scriitori venadorieni de asthzi, Jorge 
leazu, A debutat printro culegere de 
nuvele « Norolul Muntelui » peniru a con- 
tinuu mintro serje At romane: + Pâmânt 
Indian s « Groape cu Indienis In toate 
urmāroşte acelasi lucru: redurea unul ta- 
blou æl slepi indienilor eenadorieni yi 
anulizarena diferitelor intereso exploata- 
torre, care se îmbină pentru a Hne această 
populație in staren in care se mal află 
Incă. 

. Groapa en indieni + este povestea den- 
chiderii unei sosele pentru automobili, care 
să tacă accesibil unui capitalist ecuadarian 
şi Yankeului, care furnizează maşinile, un 
teren bogat în păduri și oventual și in 
zăcăminte petrolifere, Pentru crulrea acestei 
şosele trebuwsc distruse colibele Indienilor 


277 


(+ hussipungo s-urile). care stau în drum; 
bineinteles că mâna de lucru va fi a m- 
dienilor. singurii care pot lucra în condi 
Vile « Igiențee + impuse de teren și de mâna 
spârcită a  exptoratarilar, Şantierul se 
transformă curând Intra a Gironpă cu 
Indiani +, cfici muncitorii cad seceraţi de 
friguri, din pricina hranei proaste şi p 
muncii istovitoare, Astfel de dificultăți 
Nu Înspăimântă pe cel care nu interes ca 
lucrul să fie dus la bun sfârșit. Când biciul 
supraveghetarulul nu ajunge, se întreboln- 
lează un rachiu făcut din suc de agave, 
ŞI, pentru ca băutura să fermenteza mal 
repete, se aruncă înăuntru câteva vase de 
urini, nişte carne stricata ȘI câte o pereche 
de uhete vechi, 

Mai există un Turtor, pe care capita. 
lismul nu-l neglijează atunei când vrea să-și 
asigure selaviu hăstinaşilor. Slujitarul bise- 
ricii catolice din sat pitrunează orgiile 
stăpânului, justifică față de indieni toate 
nelegiuirile acestuia și vinde mântuirea 
po bani, în schimb e direct interesat în 
exploatările forestiere din ținut. Haâscoala 
indienilor exaspernţi, eu care se incheie ra- 
manul, e Innăbușită de batalionul adus dela 
centru de don Alfonso Pereira, moșierul, 
Şi de Mr, Chapy, Tinanţuterul exploatârii, 
Peste cadavrele indienilor seceraţi de mitra= 
liere și peste colibele facute upa cu på- 
mântul, acestia înfig drapelul exploatării. 

* Groapa cu Indienii e e serisă Intr'un 
aul de o simplicitate vxcesivă, Autorul e 
atât de urmărit de tûndul de a nu reda 
decât esențialul, încât pe alocuri, povestirea 
pare simplistă, devine achematieă şi supără 
prin goliciunea ei. Procedeul nu e lipsit 
de înțeles. Jorge Icaza vrea să Insa faptele 
să vorbească prin potutismul lar și se fe- 
reșie du arire comentariu sentimental, 
Intenţioninii să dea tabloului severitatea 
și preclziunea unui aqva-lurie, Până gi 
us ertele scabruare și sentologice sunt to- 
tate cu exactitate, Unele patini vădese 
necentuute influenţe nutitraltate, Ajunge 
să amintim de scena desprogriil holului 
de bou, cu cure Indienii var să-și pato- 
lenacă fuamen, pentru ca să ue dâm sean 
tà autarul vanfundă uneori viziunea rea- 
listă cu căutarea amănuntulul hidos 


278 VIAȚA ROMĀNEASCĂ 


Totuşi, dacă privim spre nuvelele dela 
inceputul curierii literare a lui Jorge Icaza, 
nuvele în care elementul erotico-morbid 
ocupă un loc preponderent, ne dăm seama 
că aceste reminiscențe naturaliste se Iim- 
puținează pe măsură ce romancierul se 
desăvârșește, conturându-și personnlitatea 
literară, Așa cum Îl desprindem din romanni 
+ Groapa cu Indieni +, Icaza este un elocvent 
reprezentant al realismului critic în Mtera- 
tura sud-americană, 


Vera Călin 


* 


MAXIM GORKI; »AZILUL DE 
NOAPTE»), 


Se recunoaște, In deobşte, că una dintre 
principalele realizări ale teatrului sovietic, 
când a ajuns, după 1030, la deplina stä- 
pânire a mijloacelor sale specifice, este 
+ redescoperirea lul Maxim Gorki e. Piesele 
lui se jucau mal înainte sporadic, erau 
socotite ca fiind «prea puţin teatru», 
Atunci s'a pus în valoare tot dramatismul 
interior, tot vuietul surd care râsună în 
opera teatrală a lul Gorki. 

Dar dacă valoarea scenică a acestor piese 
a fost discutată, + calitatea lor de lectură » 
rămâne neatinsă și la o Jumătate de veac 
dela ivirea operei (1902) rezonanţa el 
umană este aceeași. Faptul se datorește 
poate, în primul rând, unicei simplități a 
dialogului. Dela prima replică, pătrundem 
imediat într'o lume cu trei dimensiuni, 
în care oamenii ni se desvălue cu amestecul 
lor de hâd, — așa cum l-a creat o societate 
hâd orgunizatk — și de luminos. Ca şi în 
nuvele, o frază e de ajuns pentru à face 
să trăiască un personaj. 

Piesele iul Gorki cuprind fiecare un alt 
aspect al societăţii timpului şi, luate im- 
preună, aduc o oglindire aproape completă 
a lumii țariste din preajma revoluției. 

In + Dușmanii » cele două chase In luptă, 
muncitorimea şi burghezia, se înfruntă 
fățiș, cu prilejul unei greve, In «Cel din 
urmă » apar aspectele cele mai tragice, de 


i) Ed, de Stat, Buc., 1948. 


descompunere, din lumea instrumentelor 
de represiune nlo burgheziei — poliția fa- 
risti, «Copiii soarelui » zugrăvește pe intelec- 
tuali. + Azilul de noapte » sondează fundul 
societății — lumea declasaţilor, unde cel 
svâriiți afară de mecanismul implacabil 
al societăţii capitaliste se egalizează într'o 
injosire comună, Fostul baron, fostul actor, 
fostul meseriaş se svârcolese în acecași 
mociriă cu prostituata și hoţul. 

Păturile acestea sociale deosebite, zugră- 
vite în fiecare piesă explică şi ceea ce s'ar 
putea numi + distribuția inegală a luminii + 
în opora lui Gorki, ducă o asemenea 
caracterizare n'ar contrasta cu simplitatea 
operei lui. Nu există pagină din Gorki 
lipsită de nădejde şi de zare, nu există 
operă care să nu se deschidă spre schimbă- 
rile viitorului, Pentrucă Gorki n’a tost un 
decepționist confuz, ci un renlist socialist, 
A văzut putinţa schimbării, a făcut parte 
din clasa care avea menirea istorică de a 
realiza societatea fără clasă. A rămas tot 
timpul credincios mișcârii revoluționare. şi 
ideologiei ei. Toate acest caractere apar 
puternic în operă pi tocmai ele o fac să 
depăşească realismul critic, Nicio schiță, 
roman san piesă nu se rezolvă în îreme- 
diabil, în tristețea fără ieşire. In tonte — 
rostită în șoaptă sau ufirmată rāspicat — 
râsună încrederea! în om, în toate străbat 
direct sau indirect semnele pozitive, 

Direct sau indirect, — după clasa socială 
pe care o zugrăvese. în « Duşmanii + lumina 
e tare, directă, Soluţia se arată numai în 
luptă, chiar dacă o grevă, o bătălie va fi 
vremelnic pierdută, Dar în + Cei din urmă » 
soluția nu poate veni decât indirect, din- 
afară. Chiar cei mai buni dintro cei de pe 
scenă nu sunt în stare decât să vadă ori- 
bilul vieții lor și să se lamenteze a nepu- 
tință, Un personuj mal lucid pre viziunea 
revoluţiei, care îi va asvârii la o purte din 
cale, ca pe un bolovan. ŞI nici intelectualii 
depârtaţi de viață din + Copiii soarelui » 
nu sunt În stare să găsească singuri dru- 
mul. Şi nici vagabanzii din e Azilul de 
noapte ». 

«Azilul de noapte» e piesa Jumpen- 
proletarilor, a dectasaţilor. Lumpen-pro- 
letarii, asvâriiţi înafară de clasa lor, ajunşi 


CLAUDE MORGAN: «PRCETEA OMULUI e 


«la fund», n'au nici suficientă conștiință 
de clasă, nici putinţa unei revolte orga- 
nizate. Sbateren lor e zadarnică şi fără țel. 
Câte unii încearcă fără vigoare să se smulgă 
din mociriă, dar până la urmă cad din nou 
la fund, Alții se ascund în vis și mitomanie, 
ca prostituata Nastia sau In amintirea 
bogățiilor trecute ca «Baronul s, Chiar 
Satin, cel mal lucid și cu mal mult resort 
sufletesc, care și-a pierdut încrederea în 
om, ajunge doar la revolta vagă, 

Piesa lul Gorki explorează omeneseul 
care sălășiueşte încă În aceste stritunduri 
sociale, Realismul lui e tot atât de departe 
de viziunea naturalistă, care transpune 
totul în meschin, ca şi de siroposul + umani- 
tarist » Oamenii aceştia sunt arătați în 
toată decăderea lor — roşi de alcooi, trăind 
dela o zi în alta. Dar totuşi, singurul cu 
adevărat abject — și faptul își are tâleul 
lui — este «Baronul», fostul aristocrat 
gata să latre în patru labe pentru un pahar 
de vote. In opoziție cu groaznica pereche 
a patronilor azilului, vagabonzi acestia 
au păstrat trăsături luminoase. Sunt soli- 
dari și sinceri cu el înşişi, Ei încearcă za- 
darnic să lasă la liman, fâră să-și dea seama 
căi nu se pot salva izolaţi, ci numai prin 
marea înnoire a Revoluției, la care ci sunt 
prea puțin în stare să contribue. 

Piesa e construită tocmai pe eşuarea unei 
asemenea Încercări greșite. Lucu, perso- 
najul care împarte o amăaitonre alinare 
are și el încredere în oameni. E plină de 
semnificaţie povestirea iul din actul al 
treilea, în care arată cum a trăit o iarnă 
întreagă laolaltă cu cel doi tâlhari, veniţi 
să-l ucidă. Luca iubește onmenii şi fi tra- 
tează cu pe oameni, « Omul» — însă dacă 
învaţă, Omul poate învăţa multe pe altul, 
fără bătaie de cap. Dar toată căldura cu 
care Luca Încearcă să ajute oamenii se 
dovedeşte stearpă, Pentrucă mijlocul folosit 
e greu şi primejdios. Luca se slujește de arma 
cu două tăișuri a iluziei, Pe actorul ajuns 
în ultimul grad de alcoolism îl convinge de 
existența orașului în care sunt vindecaţi 
alcoolicii, Ascultă cu răbdare aventurile 
imaginare ale Nastiei, I întărește pe Pepel 
n hotărirea de a-și schimba viața. Şi in- 
tr'adevăr, răspândește în bezna îngheţată 


279 


din jurul lut putină lumină şi căldură. 
Dar acțiunea aceasta iluzorie nu poate 
ține mult, Ea se spulberă odată cu ple- 
carea lui Luca, ŞI cei supusi ln tratamentul 
iluziei se lovesc mai dureros de odiosul 
realității pe care o trâlese. Nastia îşi strigă 
desnâdejdea. Pepel njunge la crimă. Ac- 
torul se spânzură. Pentru oamenii din azil 
nu există scăpare dinăuntru, 

Vechea traducere a lui Tosif Nădejde, 
imafară de câteva mici seăpări, poate fi 
luntă ca pildă pentru firescul și purita 
tea limbi, 


Silvian Jasifeacu 


* 


CLAUDE MORGAN: + PECETEA OMU- 
LUI st) 


_ Öinude Morgan este unul dintre neei 
scriitori francezi cure nu vor să uite rz 
boiul şi ororile sale şi care caut cu mijlaa- 
cele scriitoricești proprii să împiedece și 
eventualele amnezi ale altora, Aceasta, 
pentrucă, prin suferință și luptă, el a des- 
coperit că multe din problemele pe rare Fe 
punea timpul odinioară erau şi ale lui, fâră 
să-l îi viza! direct, pentrucă rezistând fas- 
cismului împreună cu mulți conecetâțeni 
de-al săi, a ajuns să se identifica cu con- 
ştiinţa marei majurităţi a semenilor săi, 
In fond „e Pecetea Omului » e un fel de jurnal 
retrospectiv de «criză» a unul intelectual 
francez — criza sufletească a unui mie 
burghez care simte În un moment dat 
pintenul german în şale, după ce îi fâcuse 
la început câteva mute temenele. +1ibo- 
ralul », resemnatul primului goc, se des- 
meticeşte cu încetul și începe să vadă eres- 
când ideea eliberării, câștigând oamenii 
imprejurul lui, muterializându-se în acțiuni 
şi gesturi mărețe, În erobme nebânuite, 
Rezistenţa Ii va câștiga şi pin convingerea 
pe care o exercită laptele asupra sa, dar 
și prin efectul transformării profunde ope- 


1) Ed. de stat, Buc., 1944. 


< 


-a80 VIAȚA ROMÂNEASCĂ ~ 


rate în structura intimă a individului, 
Atäturi de prietenii comunişti, intelectualul 
șovâitor şi-a gäst un drum cert, © cauză 
pentru care merită să trăieşti și să lupy. 
Găsirea onul sens ul existenței este con- 
cluzia pozitivă a acestei cârţi, cu atât mal 
mult cu cât sensul descoperit este același 
ca și al tuturor celor ce se sbuciumă pentru 
pâine şi libertate. 

E esplicabil ca literatura poast-belică, 
născută pe noile coordonate nle unei gån- 
diri sistematice grefată pe realitate, să dea 
și în sectorul progresist al peisajniul cul- 
tura] apusean, acea creație în care dra- 
gostea să apară ca un fenomen pozitiv, ca 
un stimulent categoric în lupta pentru îm 
plinirea idealurilor măreţe, 

“a Pecetea Omului» cuprinde  deocam- 
dată schițată această Impletire a iubirii 
peniru o: femele cu dragostea grandioasă 
de oameni, și faptul e explicabil, deoarece 
societatea burgheză nici nu poate cunoaște 
a asemenea sitraţie în viața de toate zilele. 
Literatura sovietică ne oferă exemple ad- 
mirabile de ceea ce se ponte înfăptui 
artistic cu modelul unor astfel de tmpreg- 
nări. Dar pentrucă acest roman — mai 
mult un reportaj psihologie, poate prea 
a obiectiv + pe alocuri — se structurează pe 
relevaţiile obţinute şi prin intermediu lunei 
femel, e] este În întregime un document 
de valoare mai restrânsă, deși cazul descris 
nu € nici întâmplător nici foarte personal, 
Socotelile șovăitoare alo lui Claude Morgan 
cu el Insuși, s'au terminat și sfârșitul voln- 
mului desemnează pentru erol un semafor 
roşu ce indică drimul precis spre o izbândă 
a umanității, Dar și aici ca și la Elia Vitto- 
rini, pluteşte vag încă printre rânduri, 
partumul vechiu, insuportabil pentru 
noi lectarii de nici, ul tuturor Indoielilor 
trecute, Cartea e începută în 1041 şi 
terminală în 1943, ceea ce ar constitul o 
explicație ; din anul respectiv, pentru unii, 
viitorul apărea Încă destul de lipsit de 
contururi, văzut prin ceața evevimentelar, 
Se poate observa însă că anumite incerti- 
tudini se datoresc şi limitării orizontului 
eroului Permont; personajul central al tn- 
tâmplărilor, îşi expune cazul personal cu 
atâta stâruință, încât rămâne uneori im- 


presia că translormarea individului s'a 
efectuat numai datorită celor doi-trei oa- 
meni cu care a venit în contact și femeii 
iubite. De fapt, acesta e cazul apostaziilor 
incomplete. Trecut delu o situație călduță 
şi o existență insignifiantă la o postură de 
rezistent pasiv și apoi mult mai activ, eroul 
Inregistrează cu participare [razele acestei 
treceri, dar nu dă dovezi peremptorii că 
se leapădă de trecut şi că se înglobează 
definitiv în rândurile Inptătorilor, De altfel, 
contactele cu mişcarea de rezistență sunt 
descrise foarte sumar, autorul stăruind cu 
o deosebită insistență asupra schimbărilor 
Interioare. Dar, în felul acesta, Influența 
condițiilor determinante ale acestor schim- 
bări apare mai puţin clară. Mereu în planul 
întâi, eroul suportă în preajma lui două- 
trei figuri șterse, care nu fac decât de ase- 
meni să-l caracterizeze numai pe el. 

Jurnalul rămâne totuşi foarte interesant, 
definitoriu fiind pentru o categorie largă 
de intelectuali burghezi care au fost con- 
vinşi de fapte şi oameni să facă un viraj 
de atitudine politică. Este definitoriu de 
asemeni pentru diferitele socluri de + neu- 
trulitate » în interiorul cărora se ingrasi 
viermii vechiului și noului fascism, o lâmu- 
ritor în sfârșit pentru poziţia unei Însem- 
nate părți a scriitorilor francezi de astăzi 
care își dau senma acum foarte bine ce a 
însemnat hitterismul și cum trebuește luptat 
Impotriva încercărilor de u-l renaşte. 

E păcat cu atăt mai mult, deci, că romanul 
u fost prezentat cititorilor români de câtre 
Editura de Stat în traducerea crâncenă a 
cuiva care semnează L Igiroșunu. Versiunea 
to nâne-s & abundă n cacolonii, construcții 
sintactice imposibile şi acorduri de timp 
la verbe, cure demonstrvază un comerţ 
foarte redus cu gramatica oficială a limbii 
noastre, O bună parte din poezia unor stări 
sufleteşti sondate cu migati de autor, se 
evaporă În tratarea traducătorului şi rămân 
numai să fe ghicite de perspicacitatea citi- 
torului român, care refuză plalitudinea din 
principiu şi din optimism. Ar fi de dorit 
așa dar ca alegerea traducătorilor să fia 
făcută cu cel puţin tot atâta grijă cit ş 
u autorilor, 


Valentin Silpesiru 


TURGHENIEV: + NUVELE » 281 


TURGHENIEV: „NUVELE“ +} 


Nuvelele, adunate la Editura de Stat 
de traduciitoarele Lucia Demetrius şi Elena 
Culacov sunt, ta raport cu sensul literar 
(convenţional) nl termenului, nişte pseudo- 
nuvele, Compunând sin secret», adică 
fără voia mărturisită a creatorului lor, 
un mle ciclu, nuvelele sale umplu un tablou 
mural, completează un perete, precum 
o serie de nuanţe, regrupate, dau un ton. 
Pe această frescă se urmăresc scene din 
viaţa micii boierimi rurale ruse, la jună 
tatea secolului al XIX-lea, penultimul secol 
țarist. Scenele ar putea primi numele bal- 
zacian de « Scene din viaţa de ţară», 
pentru realismul lar portretistic, 

Turgheniev, prin origine, a leşit ca-o 
ramură dintr'un arbore nobiliar foarte 
vechi, arbore cu rădăcini masive la ţară, 
In mod semnificativ, el Inswi și-a intitulat 
un roman — arhicitit în special la sfârșitul 
secolului trecut, — «Un culb de nobili». 
Deci, cunoscător direct, « din ou », al acestel 
spețe sociale, a boierimii rurale, Turghe- 
niev I face portretul în colori prudente 
şi uşor aburoase. Vigurile anemice ale 
boernașilor apar ca într'o cromolitogratie 
de un gust superior, lucrate cu mâna 
sigură a unul mintaturist delicat, dar 
ferm. Turgheniev nu e Însă numai un 
pastelist ; el fixează net şi definitiv, en pe o 
hartă, conflictele intime care agită oroli lui 

Eroii lui Turghenicv sunt nişte pro- 
prietari care-şi consumă iute, într'o sin- 
gură experienţă, sufletul lor minor, Închis 
parcà èl însuși între limitele moșiei, Na- 
tural, ci îşi inchipuie că pat cultiva așa 
zisele rotații de + patriarbalitate socială » 
cu exploataţii lor, aflaţi în condiţia ah- 
ject de șerbi, lanorând energia revolu- 
Vionară a robului — care stă deocamdata 
în stare de somn, lci când doar turburat 
de vise, respectiv sguduit de revolti, — 
bolernaşii înmoaie într'un fel de tenmă 
superstițioasă disprețul lor de clusă pentru 
țărani. Urechea lor fiind nesiniţitoare la 
sgomolele surde ssu chlar la erupțiile 
sociale ce nnunțun Marea Revoluţie, gen- 


1) Ed. de Stat, Ruc., 1948. 


Lilomii vieţuiese intrun climat moral tem- 
perat și aproape idilie din punct de vedere 
social (natural iluzoriu). De aceea el se 
consacră jor înşişi, mișcându-se Între vând. 
toare, pescuit, ospăț, bal, excursii cu tră- 
sura, cu o sațisfaeție lentă și renale, 
Intr'un fel de vagă agitaţie lenevuasă, spre 
a se feri de plictis snu obezitate, 

In asemenea condiții saciule şi pihola- 
gice crește o singură preocupate: amorul, 
Dragostea e un element capabil să disloce 
sau cel puţin să pună în derută, fle chiar 
numai momentan — și Turgheniev subti- 
niază aceasta —— inimile uscate sau min- 
țile seci ale buernasilur, Fâră n culmina 
tragic, dragostea împlineşte rolul ol de 
expresie elementură, de forţă naturală care 
sparge sau cel puţin clatină apatio conacu- 
rilor, Dragostea e văzută ca o aventură, 
cu o încercare de leșire din cercul conntrân- 
gător al mediocrităţii, isbuenind însă ca o 
explozie, , fâră sgomot, E vorba deci de, 
o aventură destinată să se realizeze în 
secret, fără cu » societatea » să o afle, spre 
a nu-i împiedica desfăşurarea interinară, 
Cum s'ar spune În limbajul lui Flaubert, 
cu care Turgheniev era denaltminteri taarte 
prieten, dragostea are un conținut bovaric; 
exprimă adică nevoia evadării din himen- 
burgheză pentru Flaubert,  moşierenscă 
pentru Turgbenicy. Aşa se Intâmplă cu 
Maria Pavlovna din nuvela e linişte», 
care se Înneacă, din disperare amorousă — 
Ema Bovary luase arsenic. Alta, din nuvela 
« Trei portrete» (cu numele deci tipic 
pentru vocabularul romantic), fiind pâră- 
sită, dispare fantamatie, Toate aceste cm- 
zuri au valoarea conținută, implicită a 
unei atitudini critice faţă de mentalitatea 
Uiranică şi meschină în acelaşi timp în 
domeniul moralei erotice n eluselor explos 
tatonre, Nimeni deci nu se va mira atunci 
că, între personajele lui Turgheniev, Temesa 
este un erou pozitiv san, cel puţin, singura 
imagine de simplitate pură Intro lume 
opacă și stupidă, E aduvârat că femeea 
nu conduce acțiunea epică propriu zisă, 
dar aceasta e vxplicahil, devreme ce, Ta 
societatea structurată In cinse, cn este 
așezată, ca valoare creatoare, în ultimul 
rând. Dar femeca inspiră o acțiune, căreia 


: Sa VIAȚA ROMÂNEASCĂ 


Ti şi pune conturul ei specifie, De asemenea, 
se mai observă lesne că lemeile, nu numai 
din nuvele dur și din alte opere + grele» 
ale lui 'Turgheniev, se diferențiază prea 
puțin inadividual, ele propându-se {patid} 
în jurul a doi poll nfectivi: femeen e bună 
sau ren, violentă sau palid-candidi; amantā 
capricioasă, frivoli, san devotulă yi cu 
resurse de sacrificiu, Cu alte cuvinte, ima- 
ginea ideală a femeii oscilează Intre tipul 
impulsiv si de erudi cochetârie, dar nesu» 
pertielnii — căcl este capabili de con- 
ficte interioare —și tipul de vivuritate și 
naivitate încântătoare. Eroinele care exem- 
plifică primul Up se nase în saloanele 
mari, deci ca niște produse de seră fru- 
mons dur otrăvitoare, nle marii mashe- 
rimi, In care a înflorit flora descompunerii 
morale {ca Nadejên Alexcevna din 
s Linişte »). 

Celelalte cresc însă cu spontaneitate castă 
în răsadul mal puţin stricat al boierimii 
de țară. Pentru acestea din urmă, victime 
ale tanțilur de provinele sau ale vicioşilor 
sosiți din Capitali, amutori de inocenți 
locală, dragostea e totdeauna ceea ce un 
romantic niimeste o pasiune, sau ceea ce 
un cânle serlitor burghez @ denumit +o 
afucere serioasă » Ca o comecinţă logică, 
dragostea lor —n Mariei Pavlovna de 
pildă, din nuvela întitulată înadius, cu o 
calmă ironie, « Liniştea», și care este și o 
replică la + Liza + din « Un cuib de nobili », 
se striveşte, piere violent, Femele se vesle 
jesc bruse, ca Olelia, sau mal degrabă ca 
+ Jeanne » din romani câmpenene al lui 
George Sund, — seriitoare apreciată mult 
de Turghenley, 

Turgheniev, în cluda viziunii sale întriw 
tate despre condiția umană, descoperită cu 
deosebire În accea a femeii, nu cade în 
greșala funciară a naturulismulul, amunt 
determinarea pesimistă a naturii umane, 
Realismul lul fără n avea ceva din sub- 
stanja acidă a realismului critice balzacian, 
sau din acela de mai târziu ollut Gorki, 
nu se încrucişează nici cu arta sumbră n Iui 
Zola. Şi în acest sens, el ešte superior lui 
Flaubert şi Mnupassant, Turgheniey se 
întâlnește cu creatori cu Dickens, Victor 
Hugo și George Sand, al cărar contact, 


literar cel puţin, N căuta el Insuși ceu fer- 
voare, după cum màrturisepte. Cu alte 
cuvinte, arta lui, Imprognată de umunita= 
rismul acela specifie romanticilor semi- 
revoltați sau « revoltați în genunchi +, cum 
i-a caracterizat Lenin, este vocen unui 
artist care lucrează cu procedee realiste, 
um material de sentimente și aspirații pro- 
pril micului romantism, Acesta se Intâți- 
şează tandru, compâtimitor și nostalgic, 
nesguduit de vibraţiile orchestrale ale ma- 
rilor spirite revoluționare. De nici provine 
și Imelinaţia creatorului rus câtre o des- 
cricre atentă a realității, dar practicată 
tu o mișcare de relinere, nestrăbătută de 
curente masive, de vânturi epice, atmos- 
fura In Turgheniev este calmă, — firește 
la suprafață — şi corespunzătanre efortului 
sân constant de ase situa pe sine In afara 
evenimentelor. Iluzie desigur, căci ca și la 
Flaubert, Turgheniev are optica clasei 
sale, Şi în adevăr, Turghenlev este mare 
scriitor, nu când se detașează de universul 
personnjelar sale, ci când participă emoti- 
onat la destinul lor, Atunel și stilul | se 
colorează, o tuse caldă dar discretă, sullată», 
cum spun gravorii, animă peisajul, cadrul 
natural în care se refugiază de altfel 
intotdeauna, fn împrejurările doeisive, 
«roll Jul, 

Acţiunea, redusă la dimensiuni strict 
necesare, nu ne desfizoară direct și im- 
punâtor. Ea pare aşezată ln distanță, ln 
mure distanță de ochiul observatorului, în 
perspectiva timpului, pentru el monoton 
şi consumator de energii. Turgbeniov aver- 
tizenză astfel asupra înstrăinării omilui de 
el însuși, asupra pericolului de micinare 
a vieţii sale, de dispariție în aburii de fum 
ai timpului. E semnificativ că unul din 
romanele sale poartă numele de + Fum», 
ca un fel de motto general, sau un epitaf 
al lumii eroilor lul, al clasei din care făcea 
porie. Ca clocha al acestei lumi, și ca vë- 
stitor în acelaș timp al viitorului, Tur- 
għeniev l-a crocat pe Bazarov, eroul unul 
alt roman +» Părinţi şi copii +, primul nihilist 
din literatura rusă, iur pentru vina.de n 
fi deschis ochiul critic într'o lume care se 
voia inviolabilă, Torghenlev u pi fost 
exilat. 


| 


AUGUST IACORSOHN, * VIAȚA IN CITADELA + 


Chiar dacă nu sunt ale unui critic social 
manliest, ale unui protestatare militant, 
e Nuvelele » conțin elemente eritice și 
profiicază, palid Incă, desenul viitorului, 

Vurghoniey Implinește rolul de martor 
subtil al derutei interioare ce  bântuia 
clasa care l-a isponit, aristocrația ţaristă, 


Mihel! Peiroveunu 
$ 


AUGUST IACOBSOHN: « VIAȚA IN Gl- 
TADELĂ » 3), 


Listinsă cu premiul Stalin pe anul 
1947, piesa aceasta se situiază pe linia de 
luptă a dramaturgiei socialiste contem- 
porane. Autori ca Simonov, Fadeev şi 
Ehrenbura ne-au arătat ce inseamnă 
această direcție în creația dramatică a 
vremii. 

+ Povestirea dramatică + a lui Tacobsohn, 
așa cum se subintitulează Vinja în cita- 
delă, e o incursiune în realitatea imediat, 
în peisagiul social al vremii nvastre. 

Problema pe care o pune plesa lui Ta- 
cobsohn este problema izolării omului în 
noua colectivitate, "Teoretielenii culturii 
burgheze, din epoca ei de criză, au crelat 
formula «turnului de fildeş», Incerrând 
să acrediteze ideia că artistul, poetul, sa- 
vantul, pentru a ereis opere nemuritanre, 
trebue să urce scârile acestul turn, tiindu-și 
toate punţile care l-ar putea lega de 
frâmânțările cetăţii, de colectivitate, de 
acel + vulg + desconsiderat care reprezenta 
realitatea însăși. 

Tematica din piesa lui lacobsohn este 
relația inversă, de convertire n izolutului 
ta participarea socială, la o prezență activă 
în colectivitate, 

Dacă ar fi să o rezumâm Într'o formulă 
telegrufică i-am spune: pericolul zonelor 
neutre. 

Intr'o asemenea zonă newlrā vrea să 
trăiască profesorul August Milas, om dde 
ştiinţă, filotog renumit, figură totuși 


1) August lacobsohn: + Viaţa în Cita- 
delă » Editura de Stat, Buc., 1048, 


283 


onorabilă, care se claustreasă intre, ridurile 
casei, atunei cânt țari și poporul său sån- 
Reteuză, în ultima fază a luptei pentru 
isgonlrea invadatorilor nemți, Instaurarea 
tegimului democratie în Republica estonă 
oliberată, frământarea care animă toate 
conştiinţele dincolo de zidurile cituselei lui 
Milas şi chiar innăuntrul lor, mu trezeste 
nici un sentiment în conștiința eroului, 
Dimpotriva, comoditatea lui burgheză reac- 
Vionează prompt pentru n reprima orice 
incercare de atingere cu realitatea. 

In această atitudine dârză şi egală n 
vom vedea pe profesorul Milus până la 
sfârşitul piesei, când toată construcția tur 
nului său de fildeş va cădea în tandiri, 
vilindu-l să cuboure Ìn realitate, Ja vieți, 
la participare, 

Conflictul piesei constă în luptu profe- 
sarului Milas cu mediul său casnice, care 
reprezintă marea colectivitate, patria şi 
umanitatea, De fapt, censa profesorului 
Milas este această cnleetivitute insăşi, In 
diagramă. surprinsă în acţiunile și reac» 
Hunile individualităților care o compun, 
dar și în mişcarea ei de amamblu, în dru 
mul spre progres, Canflictul se rezolvă lu 
sfârșit, când Milas îşi dä seama, na nomni 
de  absurditilea poziției sale neuteule, 
dar și de răul enre poate decurge dintr'a 
atare poziție, 

In fabula piesei, citadela Ini Silas de- 
vine adăpostul celor dai criminali, foşti 
conducători al unui lagăr de exterminare In 
timpul ocupației naziste. Privind lucrurile 
mal ndåne, în înţelexul lar, se lnvosdorează 
că însăși conștiința neutră a profesorului 
Milns este — sau poate deveni — locul de 
refugiu al idolilor potrivnice progresului, 
De aici concluzia, că poziţiile nowteale nu 
reprezintă un punct de echilibru pe linia 
ce desparte cele daud tendinţe, progresul 
social de obseurmnatismul reactionar. Dim 
putrivă, poziția neutră, upolitică, e peri- 
culuasă — pentrucă, contumonistă şi retrac- 
tilă, va adăposti microbul şi-l va perpetua, 

Desigur, piesn lui August lacobsohn e o 
piesă de idel sau, mai bine zis, o demon- 
straie de idei operată cu material dra- 
matic și cu tehnică de teatru. Conlictul 
se simte, ptilsează, pretutindeni, ste-a-lun- 


284 i 
gul celor patru acte. El crește în măsura 
în care intreaga colectivitate din jurul pro- 
fesorului evolulază, angajându-se In răs- 
punderi legate de cealaltă familie, din 
afara ridurilor casel, marea familie a uma- 
nității, Milas rămâne la acelaş punct inert, 
în rezervă şi confuzie, din ce în ce mal 
departe de propria sa familie și deci de 
umanitate, până în momentul demascării 
celor doi criminali —flul şi nepotul 
său — aciuaţi în zona neutră a cite- 
delei. 

Ca teehnică, piesa este o largă destă- 
şurare de situaţii şi personaje, operată, nu 
Humal cu scopul de a reprezenta realist 
un peisagiu uman, ci tocmai pentru a 
vehicula, cu ajutorul lor, ideile care se 
confruntă în piesă. Forța acestor idei e 
cu atât mai mare cu cât personajele Jul 
lacobsohn Îşi găsesc identitatea în reali- 
tuten imediată, reprezentând, fiecare, cate- 
gorii sociale, mentalități și structuri sufle- 
teşti deosebite, Personagiile din Viaţa în 
ritadelă ne sunt chiar familiare, pentru că 
însăşi colectivitatea românească trăeşte, din 
1944, un proces de transformări sociale, 
economice, politice şi morale aproape 
identic cu cel din Republica estonă. 

Piesa e străbătută de o fervoare şi de 
o umanitate pe care numai paginile lite- 
raturii socialiste o pot realiza; o anume 
poezie a cotidianului, a lucrurilor mărunte, 
a bucuriilor şi emoțiilor simple nu poate 
scăpu nici lectorului, nici spectatorului, 

Personajele principale ale piesei, dacă 
reprezintă fiecare valori individuale de 
caracter şi temperament, sunt în acelaş 
timp și reprezentări tipice ale categoriilor 
ȘI claselor sociale, Profesorul Milas ocupă 
pianul de fund al scenei; este intelectualul 
burghez, încorsetat ta formalismul rigid 
ai clasei prins în pălenjenigui prejudecăților 
pentru cart orice tulburare a așa numitei 
+ ordini » devine o amenințare, Este de 
fapt poziția marei burghezii exploatatoare, 
deşi în speță profesorul Milas nu e nici 
fabricant, niel bancher, nici armator; 
ncceptånd sistemul, el a trebuit si-i ado- 
pte și disciplina, să devină apărătorul 
sistemului. Fond bun, onest, asupra căruia, 
însă, societates burgheză a Ingrămâdit ~ 


r 


VIATA ROMÂNEASCĂ 


molazul prejudecățilar sale. Noun societate 
nu-l va câștiga pe profesorul Milas înainte 
de a-l sdruncina eșufodajul șubred al 
poziției sale aparent neutră, dar, în fond, 
angajată vechiului sistem. Trezit la renli- 
tate, Milas va deveni o valoare pozitivă. 
Casa şi conștiința lui pu vor mal adâposti 
onmeni şi idei criminale. 

Destăşurarea celor patru acte marchează 
scenic procesul de destrămare a certitu- 
dinilor sale, şubrezirea până la dispariție a 
eşafodajului pe care se sprijină în apă- 
rarea sacrosanctei citadele. 

Soţia profesorului, Eva Milas, aparține 
aceleiaşi clase, dar din contactul mai direet 
cu realităţile éa va găsi curând drumul 
spre lume, Femeie de casă, bună soție 
şi mamă, tributară şi en, până la un 
punct, formalismutui burghez, e capabilă să 
rupă după o ușoară țovâire cu acest forma- 
lism și să cvolueze. 

Lidia și Karl, copiii gemeni ai familiei 
Milas, prin opoziție cu profesorul, se situ- 
cazi în planul prim al nouet socletăți socia- 
liste. La donăzeri de ani ei n'au fost încă 
prinşi în păienjenişul nefast, urzit de clasa 
stăpânitoare, și de aceea pot păşi cu hotă- 
rire pe poziția avansată, de unde oamenii 
progresului angajează răspunderi şi luptă 
pentru marile idealuri. 

Ei reprezintă generația nouă, alintată 
pe direcţia luptătorilor Ans Kuslap și Ian 
Sander, patrioţi estonieni, care au luptat 
în partizanat și au îmbrăcat apol uniforma 
Armatei Roșii, eliberatoare, 

Ralf — fiul din prima căsătorie a profe- 
sorulul Milus —e o excrescență n soche- 
tâţii burgheze în declin, omul fără scrupule, 
aventurier, spirit neorientat şi confuz. El 
a devenit unealta criminală a asupritarului 
nazist, exccutantul lunestelor masacre din 
lagărele de exterminare, Cinic, amoral, 
turmentat de păunoasa mistică a intune- 
ricului bitlerist, profitar n) regimului de 
uzurpare naționali introdus de hitlerişii, 
Halt reprezintă nu un” caz pur şi simplu, 
ci o categorie întreagă. El e proto 
acelui tineret, din rândurile câruia fas- 
cismul n recrutat batalioane de asalt, — 
formaţiuni SS, fascii şi altele organizaţii 
criminale. , 


m 


AUGUST JACORSOHN :; e VIAȚA IN CITADELA + 28 5 
Ralf e unul din acei merecenari zeloşi, 
trăind şi activând sub lozinca s vivere 
pericolosamente +. El va părăsi scena în 
lanțuri, după ce a fost demascat, lar 
dincolo, în viaţa care se continuă peste 
gândirea convențională a pereților de 
carton, N va aștepta judecata şi plutonul 
de execuţie. Noua societate socialistă 
poate lerta pe scri ce au greșit, dar nu 
pe criminali şi pe jefuitori », cum spune 
unul din eroii plesci Iul lacobsohn, 
Doctorul Richard Milas, nepotul profe- 
sorului e portretul tipic al omului fără 
voinţă, nehotărit, şovăitor, ambiguu, fu- 
gind mereu de răspunderi, totuși incapabil 
să se sustragå alunecării spre rău. Richard 
e condus de Ralf, târit în aventură, 
Reacţiunile Ini sunt pur animalice: frica, 
lăcomia, teama de pericol, ete, Indată după 
instaurarea regimului sovietic, Richard 
Milas, fost până ieri doctorul lagărului 
hitlerist de exterminare dela Klooga, se va 
* aranja e într'un post de medic sindical, va 
ține conferinţe cu titlul « bolile venerice — 
un instrument ticălos al celui de al treilea 
Reich » va lua zelos cuvântul la întrunirile 
populare şi va lăuda cu pathos noul regim, 
El è viermee societății burgheze, cate 
a lunecat, cu onctuozitatea lui, pe trupul 
nouei societăţi socialiste. Dar de ael va fi 
stârpit curând, pentru câ noua societate 
socialistă e un organism tânăr și viguros 
core știe să înlăture paraziţii crescuţi din 
putreziciunea lumii burgheze. | 
Scriitorul Lilac aparţine aceleaşi clase 
şi e din aceeaşi generație cn profesorul 
Milas. Mentalitatea lui, însă, este alta. In 
momentul când agresiunea germană i-a 
încălcat și l-a subjugat patria, Lilac m 
înțeles ce însemna «noua ordine» prodi- 
cată de hiticriști și, dacă vărsta şi inerția Lilac și Eva, Profesorul Milas, Soții Viari- 
lui burgheză l-au ţinut în pasivitate şi nu hein, Ralf şi Richard, Ele reprezintă nuan- 
s'a înregimentat în rândurile imptătorilor  ţele, atent examinate, nle celor două 
din partizanat, el va intra în luptă acum, atitudini fundamentale ale omului fn xo» 
după isgonirea hitleriștilor de pe solul  cietnate şi descrierea lor udânc realistă face 
estonian. Va lupta cu hotărire impotriva din Viaja i» citadela un document critice 
rămășițelor fasciste, a colaboraţioniştilor, de o înnaltă ținută ideologică. 


impotriva acelei mentalități periculoase a 
izolării în zona neutră. În care se complae 
oameni ca ptolesorul Milas. Suflet entu- 
ziast, vibrant, el îşi caută locul lângă 
generația nouă, luptătoare, Astenia vechii 
societiţi, devilalixarea ei, manifestată în 
artă prin curentele decadentiste, prin gustul 
pentru morbid şi patologic, n fost trăită 
şi de Litac. Healitățile noui aduc încă o 
înviorare. ată-l pe Lilac, mårturisindu-sè: 
«Abia cu două luni în urmă credeam cd 
nu mai am despre ce serie. Astăzi, pi ndrse 
cu tolul altjel », 

Arhitectul Viarihein și satin sa, Emilia, 
incarnează lumea veche, pe reprezentanții 
lagărului imperialist in poziție de luptă 
Impotriva progresului: superficiali, Tor- 
muliști, mistici și rapaci, el persiflenzá 
tot ce e non, vombat tot ce e pozitiv şi 
Îşi pun nâdejdiile într'o revanșă n tntu- 
nericului, Este cuplul comic al plesei, 

Ans Kuslap și lan Sander fac parte din 
galeria numeroasă m eroilor revoluționari, 
a oamenilor nowi, formaţi în lupta de 
purtizanat şi încadraţi apoi în frontul 
armatei eliberatoare. Ceen ce fi caracte- 
rizează, este profunda lor umanitate, simțul 
datoriei și nl răspunderii în lumea care-se 
făureşte, hotărirea și vitalitatea celor care 
au biruit lagărele, închisorile, persecuțiile 
şi pericolele frontului. 

Omul din popar: simplu, sobru, tnin- 
citor, este creionat de apariţiile liniștite 
ale Anei, mamua inginerului mator Kuslap. 

In bătălia care se di după ziduribe 
inalte ale citadele) profesorului Mitas 
(intre ordinea adevărului, a progresului 
și mentalitatea tintârziată — surprindem, 
așa dar, șapte poziţii distincte, marcate 
de: Kuslap şi Sander, Ana, Kari şi Lidia, 


Vlaicu Birna 


ANSAMBLUI, DE DANSURI POPU- 
LARE GEORGIENE 


Din Georgia îndepărtată ne-au venit 
soli ai unei vechi civilizaţii, În care dansul 
şi-a păstrat rosturile sociale şi e practicat 
îndeobște, 

Ansamblul de dansuri populare al R.S.S. 
Georgia a dat la Bucureşti câteva repre- 
zontanții caracterizate prin noutatea, spon- 
taneitatea şi perfecțiunea lor. Spectatorul 
a fost surprins de ivirea pe scenă a nobilelor 
doamne, drapate în lungi tunice asemănă- 
toure cu ale statullor grecești din epoca 
primitivă, dar păstrând în înfățișarea lor 
semne autentice ale Orientului, Această 
îmbinare de elemente orientale și occiden- 
tale constitue unul din farmecele popo- 
rului georgian, care s'a menţinut de-a- 
lungul secolelor în regiunea Caucazului. 

Dansul elementului feminin al ansam- 
blului consistă din mișcări încete şi mai 
mult din atitudini, în care jocul mâinilor 
lungi și de un desen perfect, are un rol 
precumpânitar. 

In contrast cu acest Joc static, stă 
dansul bărbaților, care alcâtuește ele- 
mentul dinamic al ansamblului, 

Intrările vijeliaase ule dansatorilor, jocu- 
rile violente cu săbiile, mimurea unor 
lapte nimicitoare cu arme albe, constitue 
tot atâtea momente artistice culminante. 

Elementele populare ale dansurilor sunt 
aparente la tot pasul: ele conferă acestor 
producții o reală valoare documentară, 

Concepute pentru popor, dansurile an- 
samblului R.S.S. Georgia îmbină urta cea 
maj subtilă cu un realism robust, Repre- 
zentuţiile date dovedesc odată mai mult 


că folklorul constitue un preţios izvor de 
inspirație, atunci când oameni pricepuţi 
ştiu să extragă dintr'insul elementul carac- 
teristic şi de artă, 


AL. ROSETTI 


* 


(fiuvennu LA TEATRU 


Dela 13 Noemvwrie 1884 până la 2 Oc- 
tomvrie 1939, adică în decurs de 55 de ani, 
Scrisoarea  Pierduld se reprezentase de 
200 de ori. De atunci, și până În toamna 
aceasta, ritmul reprezentărilor nu sa 
schim!al fundam ntal, Acum, pentru ca 
añ poţi obține un bilet în această comedie 
devepită clasică, trebue să faci contă ore 
întregi, putând obține astfel loc abia pentru 
săptămâna următoare. Abia astăzi, strå- 
lucirea mereu stalornică a ucestei capodo- 
pere, cu Intretăierile subtilităților ei, pâl- 
påind cn faţetele unui diamant, îsi capătă 
deylinătatea semnifieaţiilor sale. Sula o 
urmărește fascinată, La reprezentația, spe- 
cială, dată ca o premireă, privese în ob- 
securitatea tăiată de fâşii de lumină, a sălii 
inţesate, o lume care aşteaptă replicele 
celebre cu o atenție sporită, cu surâsul an= 
ticipat, 

Membrii guvernului, veniţi aproape toţi, 
iși comunică manifest unii altora plăcerea 
câte unui moment semnificativ, nplandā 
calduros, amuzaţi, odată cu sale, + potrive- 
lile» savuroase ale textului, subliniat de 
o echipă de interpreți, care Intrunește cele 
mai mari nume ule teatrului nostru con- 
temporan de comedie. 


"x 


NOTE 


De altfe), anul acesta, in frunte cu 
Preşedintele și Primul vice-președinte al 
Consiliului, membri! guvernului păsese timp 
să vle punctuali la toate premierele, a- 
proape bisăptămânale, pe cure Teatrul 
Național le dă pe rând, în cele patru săli 
ale sale, 

Pe vremuri, oamenii politici «se ländau» 
că ci nu merg la teatru. Despre un faimos 
istoric preşecinte de consiliu se spunea că 
nu fusese văzut, într'o viață de om, decât 
o singură dată la Teatrul Naţional, venit 
şi atunci fiindcă nu putuse să scape de 


287 


stăruința unui actor popular, pe care nu 
avea cum să-l retuze, — căci lancu Bre- 
zeanu Îşi putea ingădui multe. 

De altfel, același istorie personaj să lăuda, 
cu o seninătate pe care am comentat-o tn 
acei ani, că +el nu citeşte nici o gazetă e, 
Niciodată n'am priceput de ce poate fi 
cineva mândru că nu citeste nazetele. MI 
se părea că uceastă laudă, indiseretă in 
vanitatea ei naivă, explica multe, 

Explică de ce Caragiale este mereu pe 
firmamentu} vieţii româneşti, iar omul 
nostru — acolo unde este, 


CAMIL PETRESCU 


CITIŢI ŞI RĂSPÂNDIȚI 
COLECŢIA 


CARTEA POPORULUI 


AU APĂRUT: 
1. AL. SAHIA 
2. PETRU DUMITRIU 
. PETRE IOSIF 
„AL. JAR --.-.--..- +- +++. Moartea lui losif Clișci 


. MARIN PREDA O adunare liniștită 


. PETRE DRAGOŞ Campania 
. EUGEN VOROBIEV Vreau să trăesc 
. GEO BOGZA Moartea lui lacob Onisia 


. V. MAIACOVSKI Lenin (traducere de Cicerone 
Theodorescu) 


. MIHAIL SORBUL.. ...... .. «a suo: er...» Meeting 
. CONST. ARGEŞEANU .. .... Țambalul lui Guran 


* 


EDITURA PENTRU L TERATURĂ ŞI ARTĂ 


39 B-DUL ANA IPĂTESCU 39 
BUCUREȘTI 


e PE IE"