Nicolae Nita — Nicolae Tecau, Mos Tecau — 2024

NICOLAE NIȚĂ 


NICOLAE TECĂU - MOȘ TECĂU 


- UN FILANTROPIST ÎN AMERICA - 


ROMÂNII DIN ILASCO, 
MISSOURI 


4 LI3 . o — . — . 
Colecția “Libertatea”, Jacksonville, Florida 


2024 


CUPRINSUL 


PIOȘ: ECU sectia Viza Me e Ara Ve aaa a a 0 d ad una ad ai ia aa Ata 01 
Din-alborritil ări lie i DOGAN! za eozia lt 3  00  ala  ula N0 d aa a baz A ULa D Sari 15 
Destinul tragic al unor Români ajunşi la Ilasco, Missouri... eee 18 
Presa:despre: Românin-diă INASeOE scie e ae catea aia a a ae E a a a pu a pai a în 24 
Părău tă SACUL EET uite sai aa i aa 3 a e i a ta it 39 
“Dascăli” — O descendentă Româno-Americană: Sylvia Apostol .........ceeeeee 40 
În ACE ENE ut ata Miza aaa atare ata lo maia at zoo  tt aaa ala 47 
Tragicul destin al lui John (loan) Moga ...........cee eee 48 
Despre tanariăa: MOGA: 35347 oara nea 300 ste Doar ans e at relata a a as =) 
Daria) (Ian) COTA spete oana 0 etotaa oa Email 0 aul tal 955 ta ls Ea Ata 55 
Petru Limbean, cumnatul lui loan Moga .........cmc eee 56 
loirllsu-= bena Blaga: ceea seta il ati îsi ia ata e dacia a aia ea la tatal eat 58 
Eicacteră Sala ROINALĂ se capta a aia ae d pai leac ala a az dea a li 59 
Anexe Cirniţinil "> Marble: (Oreele” snvirea cote a aie ati d acea d pa 3 at e at il A 63 


NICOLAE TECĂU - MOȘ TECĂU 


- UN FILANTROPIST ÎN AMERICA - 


În anul 19041, cu asentimentul părinţilor, primul din cei 8 fraţi din 
familia Tecău, Avram Tecău, pornea spre Lumea Nouă, în speranţa 
unui viitor mai bun lui şi familiei sale din Sebeş, Transilvania, la acel 
timp sub ocupaţia regatului ungar. Scrisorile ce le primeau familiile 
celor plecaţi mai devreme pe pământul făgăduinţei Di a-şi face un 
rost, le dădeau mari speranţe şi altora care, a 
fără un viitor precis, îşi căutau norocul în 
viaţă. Sperau cu toţii că, revenind mai apoi 
la vatră, îşi puteau construi o casă, 
cumpăra câteva jugăre de pământ, 
agoniseala chivernisită cu mare sudoare şi 
grije asigurându-le un trai mai uşor. Cam 
trei sferturi dintre românii care plecau spre 
Lumea Nouă proveneau de pe meleagurile 
Transilvaniei, în mare nesiguranţă din 
pricina politicii de asimilare forţată a 
autorităţilor şi a lipsurilor, urmaţi de 
românii emigraţi din Bucovina de Nord, la 
rându-le aflaţi sub ocupaţie austriacă. Cei 
mai mulţi, totuşi, au preferat să rămână pe 
noile meleaguri, unii dintre ei chiar 
aducându-și familiile sau integrându-se în 
noua societate prin întemeierea de noi  că/ușar, sebeş, 1904, înaintea 
familii din sânul coloniilor. Finele secolului  precării spre “Lumea Nouă”... 
XIX şi începutul secolului XX, cunoaşte 

astfel cel mai mare val de imigranţi români ajunşi în Statele Unite, un 
flux în număr de aproximativ 150.000. 

Din tabloul schematic al celor admişi în St. Unite proveniţi din 
teritoriile României (ultima lor reşedinţă între anii 1881-1928), 


Nicolae Tecău în costum de 


1) - “Cu toate acestea, atât din auzite, cât și din surse autentificate, se cunosc cazuri 
sporadice de imigranţi români care au debarcat în America înainte de 1890. Se spune 
că un grup de persoane care locuiesc în prezent în Ensefiado (Mexic), sunt descendenți 


numărul total se ridică la 149.641. Dintre aceştia, conform statisticilor 
oficiale publicate de Biroul Emigraţiei, numărul Românilor este 
indicat la 15.304, adică 11% din total, al Evreilor la 125.214, adică 
76%, iar din rândul celorlalte naţionalităţi (Saşi, Şvabi, Slovaci, etc.) 
un total de 18.079, adică 13%. 

Aşadar, se observă un adevărat exod al populaţiei de origine 
evreiască, comparativ cu al celorlalte etnii, aceştia fiind prin natura 
lor rătăcitori şi fără stabilitate.2 

Născut la Sebeş (Alba, Transilvania) în anul 1887, 25 Octombrie, 
Nicolae Tecău se hotărăşte să emigreze încă din fragedă tinereţe în 
Statele Unite, la vârsta de 17 ani. Cu puţine lucruri de îmbrăcăminte 
strict necesare, pleacă în 1904 cu trenul către Bremen (noul port 
german deschis de la Marea Nordului) şi, împreună cu alte mii de 
emigranţi de toate vârstele, se îmbarcă pe un vapor în călătoria cea 
mare spre Lumea Nouă de peste ocean, pe urmele fratelui său. După 
multe zile şi nopţi, vaporul soseşte la New York, unde sunt înregistraţi 
și le sunt înmânate ecusoane cu numele diferitelor localităţi unde 


ai pionierilor imigranţi români care, atrași de goana aurului din California, și-au părăsit 
țara în 1849. După ce au navigat multe zile pe oceanul agitat și adesea ameninţaţi cu 
naufragiul, au ajuns pe coasta Mexicului. În ciuda dificultăților deja întâmpinate, aceștia 
au început cu curaj să parcurgă pe jos distanța rămasă până în California. Cu toate 
acestea, au renunțat în cele din urmă la ademenirea visată de a ajunge în regiunea 
aurului. Fără rezistenţă fizică și epuizați moral de numeroasele greutăți ale marșului lor, 
s'au stabilit în Ensefiado. În locul săpăturilor după de aur, și-au reluat ocupația pe care o 
aveau în țara lor - agricultura. Până în prezent, această comunitate mică din Ensefiado 
și-a păstrat religia greco-ortodoxă, majoritatea obiceiurilor și tradiţiilor românești, și de 
asemenea limba română, amestecată putin cu cea spaniolă”. (Vezi:"A study of 
assimilation among the Roumanians in the United States” de Christine Avghi Galitzi. 
Columbia University Press, New York, 1929). 


2) - "Evreii români nu aparţin etniei române. Au migrat în România în decursul secolelor, 
când persecuția i-a alungat din țările unde erau stabiliți anterior. Unii susţin că evreii au 
fost primiţi pentru prima dată în Dacia de Decebal, regele dac pe vremea când Titus a 
distrus lerusalimul... Ulterior, alungaţi din Ungaria, Evreii au venit în Țara Românească în 
timpul domniei lui Vladislav Basarab, între 1365-1367. 

Evreii de origine spaniolă au ajuns în România din Turcia în secolul al XVI-lea, iar în 
secolele următoare, treptat, are loc infiltrarea evreilor galițieni și polonezi ca urmare a 
pogromurilor în Rusia”. (Vezi Dr. E. Schwarzfeld, „Evreii din România din cele mai vechi 
timpuri până în prezent“, în “Anuarul Evreiesc-American”, New York, 1901-1902, Sept. 
14-Oct. |, pp. 25-29). 


urmau să coboare pentru lucru, primesc două sandvişuri ca hrană de 
drum şi sunt îndreptaţi la trenurile ce urmau să-i răspândească în 
vastul cuprins al Americii — îşi aminteşte N. Tecău. Aşa ajunge 
tânărul nostru în mica localitate aşezată pe partea dreaptă a fluviului 
Mississippi, Ilasco, în nord-estul statului Missouri, aflată la câţiva 
kilometri în apropiere de orăşelul industrial Hannibal, unde îşi 
începuse activitatea o mare fabrică de ciment. Cimentul produs aici — 
între altele - va fi folosit la construcţia marelui proiect al Canalului 
Panama sau la ridicarea uneia dintre cele mai înalte clădiri din lume 
la timpul său, Empire State Building din New York. 


Carte poștală care reprezintă fabrica de ciment “Atlas Portland Cement Company” din Ilasco 
(circa 1920). 


Nevoia mâinii de lucru, aducea cu sine imigranţi de toate naţiile, fie ei 
români, slovaci, ucrainieni sau polaci, folosiţi cu predilecție la 
muncile necalificate necesare. 

La data sosirii, 35 de români erau angajaţi ai fabricii de ciment, 16 
dintre ei lucrând la una din cele patru cariere din apropiere unde se 
făcea extragerea pietrei. Nick Tecău va fi la rândul său angajat chiar a 
doua zi — după cum mărturiseşte - în grupa românilor de la cariera 
unde se afla şi fratele său Avram (Vramu), sosit aici, cum am spus, 
încă din anul 1901. Cu o căruţă pe două roţi înalte şi un cal pentru 
tracțiune, cară, încarcă şi descarcă pietrele în vagoanele care le 


transportă mai departe la maşinile de măcinare de la fabrica de 
ciment. “Existau în total patru atelaje de acest fel — mai spune el. Noi, 
cei patru care conduceam atelajele şi făceam transportul, aveam grije 
şi de hrana, dar şi de întreţinerea în bune condiţii a cailor. Pentru cele 
zece ore de muncă zilnice, plata era de patruzeci de cenţi”.2 


reg o 


Localitatea Ilasco, 1910 


Peste ani, rememorând primele începuturi de la Ilasco, N. Tecău ţinea 
să arate: “Dumnezeu mi-a dat noroc în viaţă şi, privind în urmă peste 
anii vieţii, mărturisesc că sunt fericit... Nimic nu aduce mai multă 
fericire decât a ajuta şi a face fapte bune. În anul 1904 învăţam 
meşteşugul de dogar pe strada Joseni, în oraşul meu natal, Sebeş, din 
cartierul Alba. Ieşind de la serviciu într'o zi, am întâlnit câteva fete 
care plângeau pe stradă. Toată lumea s'a adunat în jurul lor şi aşa am 
aflat motivul necazului lor: fetele au fost trimise să cumpere gaz 


3) - Vezi “Moș Tecău towards the Centenary”. Ed. Abby Lowery Sams, 2008 (ediţia 
tradusă a volumului “Moș Tecău spre centenar” apărut în original în limba română sub 
îngrijirea lui lon Dumitru. Editura |. Dumitru-Verlag, Munchen, 1984). Este lucrarea pe 
care o trecem în revistă și asupra căreia ne oprim rândurile noastre despre viața și 
activitatea lui Nicolae Tecău. 


pentru lampă şi mergând spre magazin au pierdut banii, iar acum nu 
mai aveau curajul să se întoarcă acasă. Eu, deşi eram cel mai sărac 
copil, am băgat mâna în buzunar şi le-am dat bani să cumpere gazul. 
Erau singurii bani pe care-i aveam!” 


Câteva luni mai apoi de la această întâmplare, ajungând la Ilasco şi 
nou angajat, “ca fiecare român, am fost la adunarea consiliului 
românilor, unde erau prezenţi alţi 35 de muncitori. Fiind nou, toată 
lumea era interesată de unde vin şi cum am ajuns acolo. Spre 
surprinderea mea, unul dintre ei m'a întrebat dacă sunt Laie al lui 
Tecău de pe strada Joseni. Am răspuns: “Da, eu sunt, frate cu 
Vramu!” „Hei”, a spus el, „dacă tu eşti Laie, atunci vino cu mine şi îţi 
voi cumpăra un set de haine şi te voi sprijini cu ce pot pentru că mi-ai 
ajutat fetele când au pierdut banii şi nu au putut cumpăra gaz. Soţia 
mea din Sebeş mi-a scris despre ce s'a întâmplat!” A doua zi, nenea 
Son mi-a cumpărat o cămaşă de iarnă şi pantaloni... 

Şi aşa, banul dat la Sebeş s'a întors înmulţit în America”. 


În anul 1906, soseşte aici încă unul din fraţii Tecău, Simion. 


Atraşi de mirajul câştigului, se strâng la Ilasco tot mai mulţi români, 
comunitatea sporind şi  închegându-se. Demografic, românii 
reprezintă cel mai numeros grup din toate celelalte naţionalităţi. 
Începând cu anul 1906, la “Sala Română”+) unde îşi au locul 
întrunirile acestora, se gravitează preocuparea pentru înființarea unei 
asociaţii reprezentative şi de ajutor social. Au loc dezbateri, iar un an 
mai târziu are loc fondarea Societăţii fraternale “Ardeleana”, printre 
promotorii actului istoric înscriindu-se şi Nicolae Tecău alături de cei 
doi fraţi ai săi. 

Munca grea şi timpul limitat, nu-i descurajează pe români să 
participe la activităţile Societăţii, manifestări care încep să prindă un 
contur tradiţional. 


Procesul de extragere al rocii şi pietrei era dificil — după cum ne 
mărturiseşte. Cu şpiţuri, sfredele pneumatice sau diverse alte unelte, 
artificierii erau cei care se îngrijeau cu pregătirile și detonarea: mai 
întâi se făceau găuri în pereţii stâncoşi de rocă de deasupra, după care 
introduceau cu mare grije stick-urile cu dinamita necesară dislocării. 


4) - „Sala Română” a fost pentru mulţi ani folosită și ca școală pentru copiii din llasco. În 


IA 


anul 1914, construindu-se un local propriu, „Sala Română” își încetează rolul de școală. 


Detonarea se efectua în cursul nopţii, apoi cele patru atelaje erau 
încărcate şi luau drumul vagoanelor de la baza muntelui. 

Nici accidentele nu erau rare în acel timp, multe dintre ele secerând 
vieţi de oameni şi mutilând familii întregi prin deznodământul lor 
fatal. 


Astfel: “Fratele Avram lucra des noaptea pentru că voia să facă mai 
mulţi bani. Munca de noapte era mai bine plătită. Într'o noapte însă, 
când Avram a forat o piatră mare, acoperită cu roci mai mici, roci care 
ar fi trebuit să explodeze cu o noapte mai devreme fiind umplute cu 
dinamită, s'a întâmplat ca una mai mică din ele să se rostogolească şi 
să taie firul de contact. Fratele meu Avram a murit în acea explozie! 


7 FI "3 
E 


. 


a — = asi 
Aspect de la înmormântarea lui Avram Tecău, mort în urma exploziei. 


L-am îngropat în cimitirul „Companiei de ciment 


Atlas Portland” şi i-am pus o Dicu aice 


cruce de ciment la cap. La Bâlea oficiind 
înmormântare l-am adus pe  serviciulreligios la 
părintele Moise Bâlea din St. căpătâiul celui 


Louis, Missouri, care pe  YsPărut- In partea 
dreaptă, jos, 


atunci era singurul preoi  jjicolae Tecău; în 
ortodox din America”. partea stângă, 


Simion Tecău. 


Accidentul s'a petrecut în luna Februarie 1907, iar după puţin timp de 
la această tragică întâmplare, îndureraţi, cei doi fraţi hotărăsc să 
revină în ţară. Curând, Simion va fi chemat la armată pentru 
satisfacerea serviciului militar obligatoriu la o unitate de infanterie 
din Galiţia, iar un an mai târziu va fi rândul lui Nicolae, care serveşte 
la regimentul de pionieri din Alba Iulia până în anul 1911 şi este lăsat 
la vatră cu gradul de caporal. 


“Pe când eram la Pionieri, la Alba- 
Iulia — mai aminteşte N. Tecău — 
îmi venea ziarul Libertatea de la 
Orăştie, editat de Părintele Moţa. 
Ziarul era considerat politic şi ne 
era interzis să-l citim. M'au prins 
şi m'au pedepsit cu 60 de zile arest 
în cazarmă şi suspendarea oricărei 
înaintări în grad. Eram caporal şi 
caporal am ajuns acasă!” 


Revenit la Sebeş, Alba, o întâlneşte 
pe Ana Limbean de care se 
îndrăgosteşte, şi după scurt timp, 
jurându-şi credinţă pe viaţă, cei 
doi tineri se logodesc. pe Pepi SR 


ă >: > ze = Tara 
= raza adi i a 
-£ î = - Pa 
_ 


| Pit ra e Sg ea 


N PA 


| 


Un mic răvaş dintr'un ziar îi atrage 
atenţia despre existenţa unei 
comunităţi de Români concentrată în oraşul Youngstown, Ohio, cum 
și numele unui prieten apropiat — Ieronim Sârbu din Sebeş - care şi-a 
deschis cu succes o măcelărie în acel oraş. Gândurile i se îndreaptă 
din nou către “pământul făgăduinţei”. 


Biserica “Sfânta Treime” din Youngstown 


Nick Tecău pleacă în 1912 într'o nouă aventură, la Youngstown, unde 
îl întâlneşte pe Ieronim Sârbu, unul din stâlpii comunităţii româneşti 
de aici; este îndemnat către Simion Lupșe, brutar respectat şi 
binecunoscut şi el comunităţii, unul dintre fruntaşii Youngstown-ului. 
Şase luni după plecarea lui Nicolae Tecău, în anul 1913 Ana Limbean 
îşi urmează logodnicul în America, unde în scurt timp are loc la 
biserica ortodoxă “Sf. Treime” şi cununia religioasă a celor doi în 
prezenţa majorităţii membrilor comunităţii româneşti din oraș. Este 


un moment de răscruce în viaţa celor doi soţi! Se hotărăsc să-şi 
cumpere casă, în apropierea oraşului, în Campbell, o localitate situată 
nu prea departe, către sud-est. 


Aspect de la cununia religioasă, înconjurați de membri ai comunităţii românești. 


În scurt timp, N. Tecău se angajează la compania “Truscon Steel” din 
apropiere, iar nu mult după aceea îşi schimbă locul de muncă la uzina 
metalurgică recent construită “Sheet and Tube Company” unde va 
rămâne până în anul 1921. Din câştigul obţinut şi economisit în 
timpul celor 8 ani de muncă, achită în întregime casa din Campbell şi 
ia hotărirea să cumpere o proprietate în Youngstown, cu visul 
întreprinzător de a-şi deschide o prăvălie. Ia pe datorie, se împrumută 
şi în acelaşi an reuşeşte deschiderea; în timp, cu multe sacrificii şi 
perseverenţă, afacerea se va dovedi prosperă, asigurând familiei un 
venit suficient de trai. Peste ani, încurajat de stabilitatea financiară, 
comerciantul va desface şi alte vaduri asemănătoare, cum și un 
restaurant cu bar şi cazinou, înscriind pe răbojul înfăptuirilor o altă 
filă de succes din cariera sa; muncind zilnic cu greu, fără odihnă, din 
zori şi până'n noapte târziu, “Nick's Little Casino” va deveni prin buna 
sa organizare şi atmosfera de frăţietate şi ospitalitate familiară 
românească, un loc foarte căutat de clienţi; el însuşi prezintă 


programe artistice antrenante de prestidigitaţie, mult gustate de 
public, spectacole culturale şi cuplete care se vor continua cu succes 
în tot parcursul de existenţă al restaurantului. Nick Tecău va deveni 
cunoscut pentru mulţi drept “Scamatorul din Youngstown”, 
recunoaştere a calităţilor sale excepţionale de magician, spectacolele 
de acest fel fiind alternate cu cele culturale tradiţionale şi susţinute cu 
succes și în alte comunităţi româneşti, iar beneficiile realizate 
destinate în totalitate acţiunilor de ajutorare menite. 


Stâlp de bază în consiliul parohial al bisericii ortodoxe române “Sf. 
Treime” din Youngstown, 
face parte din “Societatea 
de Ajutor” şi din 
Societatea “Cultura şi 
Unirea”. Activează 
necontenit pe tărâm 
naţional, devenind prin 
trecerea anilor un 
reprezentant marcant al 
comunităţii româneşti. 


Pe rând, va fi ales 
Preşedinte general al 
"Ligii" în 1916, Preşedinte 
al organizaţiei caritative “Frăția” în 1918 şi va fi cooptat ca membru 
important în conducerea Societăţii “Unirea NA val A si 
și Plugarul”. Nu vor lipsi în acest timp, / 

odată cu declanșarea ostilităţilor din 
Primul Război Mondial, contribuţiile sale 
în folosul Crucii Roşii sau campaniile de 
susţinere a celor 146 de voluntari români 
naturalizaţi, constituiți oficial într'o unitate 
militară intitulată “Legiunea Voluntarilor 
Români din Youngstown”, care astfel 
înțelegeau să răsplătească prin 
devotamentul lor şi să servească în război 
ţara care i-a adoptat. Ajunşi pe front, mulţi 
dintre aceşti voluntari se vor încununa cu lauri de vitejie, alţii vor 
plăti cu eroismul şi sângele lor în tranșeele de luptă din Franţa. 


Familia Tecău (1925) 


10 


Odată cu terminarea conflagrației, prin diverse activităţi întreprinse 


pe plan local sau având concursul altor 
comunităţi româneşti, Nicolae Tecău 
va ajuta cu generozitate în forme 
variate societăţile de binefacere din 
Ţară,  trimiţându-le nenumărate 
pachete cu haine, alimente, 
medicamente şi bani, atât de necesare 
în condiţiile grele de refacere de după 
război. 


În afara acestor acţiuni benefice, pe 
tărâmul Americii N. Tecău va fi şi un 
ferm promotor şi susţinător al 
naţionalismului românesc, apelurile şi 
acţiunile sale de sprijin găsind un larg 
ecou în rândul românilor de aici. 


Pentru construcția Căminului 
Studenţilor Români Creştini de la Râpa 
Galbenă (Iaşi), făcut la iniţiativa lui 
Corneliu Codreanu, N. Tecău a trimis 
în ajutor între anii 1925-1927, circa 
100.000 de lei, colectaţi dela membrii 
comunităţii româneşti prin 
organizarea a diverse manifestări de 
folos în centrele româneşti de pe 
teritoriul Americii. 


„lată-l pe  vrednicul Nicolae 
Tecău şi soția sa — scria Pr. loan 
Moţa -—, ambii din Sebeşul 
săsesc, au dat 10.000 de lei Sălii, 
iar cu banii strânşi de la o nuntă 
în oraşul Hubbard, Ohio, au 
trimis 38.000 de lei în vara lui 
1925. Apoi, au mai adunat 


ABONAȚI ZIARE ȘI REVISTE 


Scrise de Români cu suflet 
românesc, cum sunt de 
exemplu: “LIBERTATEA” din 
Orăștie, ziar scris de Păr. loan 
Moţa. 

“Înfrățirea Românească” 
Revistă, apare sub îngrijirea d. 
|. C. Cătuneanu, prof. de Univ. 
și preș. L.A.N.C — Adresa: 
Strada Bob, No. 7, Cluj. 

“Pământul Strămoșesc” 
Revistă, apare în lași, Căminul 
Cultural Creștin. Îngrijită de 
vrednicul Căpitan al Moldovei 
Corneliu Z. Codreanu. 

Sprijiniți pe acei care apără 
interesele fraţilor noștri și luptă 
ca să facă, ca România să fie a 
Românilor, nu numai din punct 
de vedere politic și militar, dar 
și pe terenul economic și 
financiar. 

Abonaţi, cetiţi și răspândiţi 
publicaţiile de mai sus, scrieți 
la NICOLAE TECĂU, Repr. 

35 Tenth St., Campbell, Ohio 

U.S.A. 


Unul din numeroasele afișe semnate 
de N. Tecău în ajutorul naționaliștilor 
români, apărut în Calendarul 
ziarului "America", 1927. 


10.600 de lei cu „Colindul de Revelion din 1926”, iar din 
concertul unui american, Aibert Reador, 36.000. Au trimis 
94.000 de lei la Sală, în total! Domnul Tecău este un mare 


11 


dăruitor de lucruri bune şi susținător al lucrărilor bune. Să fie 


pomenit cu mare laudă.” 


Calendarul "Libertatea", Orăștie, editat de preotul I. Moţa (1927, pg. 41). 


La 10 Iulie 1932, ia iniţiativa înfiinţării “Convenţiei Sebeşnilor” pe 
care o va conduce peste ani, cu o secţiune auxiliară feminină paralelă 
condusă de soţia sa, Ana Tecău, iar puţin mai târziu, în 1934, în 


grădina din curtea casei sale pune 
bazele “Clubului Democratic 
Românesc” ca Preşedinte al acestuia. 


După ultimul război, când tăvălugul 
comunist se va rostogoli peste ţară, 
acest vrednic român şi-a continuat 
acţiunile de ajutorare a noilor refugiaţi 
şi a sprijinit cu fermitate lupta 
anticomunistă. Din Tirol, Salzburg şi 
Linz, Austria, în Buenos Aires 
(Argentina), Madrid (Spania), 
Venezuela, Brazilia, Munchen 
(Germania), Roma (Italia), Paris 
(Franţa) sau alte părţi, refugiații 
români s'au bucurat de generozitatea 
lui Nicolae Tecău, neostenit în toate 
acţiunile sale de sprijin. 


Împreună cu Vasile  Basarabescu, 
Jimmy Crăciun şi alţii, N. Tecău a 
înfiinţat şi prezidat un fond caritabil 
pentru ajutorarea refugiaților bătrâni 
şi bolnavi sau cu dizabilităţi înregistrat 
sub numele de Comitetul Român -— 
American pentru Orfani şi Refugiați. 


Ziarul Libertatea, Orăștie, 


1937. 
+ Primim din partea 
camarazilor din Cleveland 


Ohio - America: “Un grup de 
tineri universitari din acest oraș 
exprimăm adânca durere ce a 
lovit scumpa noastră Legiune 
prin moartea marelui viteaz, 
Gen. Cantacuzino Grănicerul, 
care a înmulţit rândurile 
arhanghelilor din cer, și care 
va veghea alături de martirii 
Moţa și Marin asupra noastră. 
Trăiască Legiunea și Căpitanul. 
John |. Sibișan 
stud. ing. 
1344 W 58 St., Cleveland, 
Ohio” 


Youngstown și Cleveland au fost 
două fiefuri importante ale Mișcării 
Legionare în perioada interbelică... 


Cazul lui Traian Trandafir din Kufstein, Austria, refugiat incapacitat, 
cu dizabilităţi, luat sub aripa sa ocrotitoare şi susţinut de Comitetul 
de Ajutor din 1959 până în 1968, este deosebit de elocvent în acest 


sens. 


Tot el, în anul 1955, a iniţiat un alt fond destinat vitejilor români de la 
Berna (Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu şi loan 
Chirilă), care au atacat şi ocupat cu mare curaj oficinia reperistă de 


12 


spionaj, legația comunistă, atrăgând atenţia occidentalilor asupra 
abuzurilor criminale din România şi dezvăluind acţiunile de spionaj 
ale “centralei” din Berna îndreptate atât împotriva ţărilor libere din 
vest, cât şi împotriva centrelor de refugiaţi anticomunişti din exil. 


Va participa la fondul de construcţie al 
Căminului Moţa-Marin de la Aravaca şi cel 
destinat Monumentului Moţa-Marin de la 
Majadahonda, Spania. 

La 24 Iunie 1979 va fi omagiat cu Medalia de 
Aur de către Congresul Naţional Româno- 
American (R.A.N.C. — Romanian-American 
National Congress), recunoştinţă a meritelor 
sale permanente în sprijinul cauzei 
româneşti. 


Nicolae Tecău, “tatăl refugiaților” — cum îl 
numea Vasile Posteucă - “veteran al 
marilor bătălii româneşti din America”, 
“ctitor credincios şi sprijinitor al Episcopiei 
Ortodoxe din Statele Unite şi Canada”, Nick Tecău la împlinirea a 90 
“pilon” al Uniunii şi Ligii Societăților iii 
Româneşti,” a trecut în rândul celor drepţi în ziua de Sâmbătă 8 
Septembrie 1984, la vârsta de 97 de ani. A fost înmormântat Marţi 11 
Septembrie şi a fost petrecut pe ultimul drum de un număr 


5) - În anul 1906 are loc actul de constituire al Uniunii Societăților Benefice și Culturale 
Române, încercare de a grupa societăţile românești existente și izolate într'un singur 
corp puternic și reprezentativ. Deși, exponențial, numărul societăţilor care se vor alătura 
Uniunii va înregistra creșteri din an în an (de la 26 în 1908 la 44 în 1911, ca exemplu), 
multe alte societăți rămase independente se vor asocia și ele în paralel, după modelul 
Uniunii, federându-se într'un nou organism cu numele de Liga Societăților Românești. 
lau astfel naștere două corpuri concurente de reprezentare, deși ideea fuziunii celor 
două organisme într'unul singur va fi discutată în parcurs, dar fără nici un fel de rezultate 
pozitive. Abia în anul 1923 când are loc reorganizarea Uniunii, între cele două corpuri 
apar iarăși șansele de a relua discuţiile pe seama contopirii lor într'un bloc omogen. 
Dezbaterile și tratativele vor continua până în anul 1928 când se ajunge la înțelegerea 
dintre cele două părți, iar la 10 Martie 1928 are loc fuziunea lor fiind încorporate în 
orașul Columbus, Ohio, sub numele de “Uniunea și Liga Societăților Românești din 
America, Inc.” 


13 


impresionant de compatrioți care, îndureraţi, au ţinut să-şi ia adio de 
la el, aducându-i un ultim prinos de recunoştinţă celui care prin 
întreaga sa activitate exemplară românească, a reprezentat un punct 
de reazăm tuturor celor din exil. 


Un adevărat protector, plin de dragoste şi mărinimie... 


A fost unul dintre cei mai devotați fii ai Neamului Românesc, care, 
deşi departe de Ţară, a luptat necontenit în favoarea ei şi s'a sacrificat 
permanent pentru ea, convins că ziua eliberării nu mai este departe. 


Un “stegar al ideii româneşti în lume” — cum remarca şi lon 
Halmaghi — care “pe unde a trecut în lungul vieţii sale, a lăsat 
amprente... durabile şi vizibile, în forma cea mai clară şi simplă, ca 
un cioplitor în piatră”. 


Un exemplu rar de dârzenie, de temeritate, de virtute, generozitate şi 
sacrificiu total în folosul cauzei româneşti, iată doar câteva din 
atributele lui Nick Tecău al cărui nume va rămâne prețuit şi respectat, 
venerat pentru totdeauna, înscris cu litere de aur în istoria 
zbuciumată a exilului românesc. 


“Dar cine nu-l recunoaște pe Nick Tecău ca prieten și bun-făcător?... Spre 
deosebire de cei care nici n'au voit să-i vadă pe refugiaţi, Tecău i-a primit 
cu mâini iubitoare de tată...” (Vasile Posteucă). 


6) - Vezi postfața lucrării “Moș Tecău spre centenar”, |.D.-Verlag, Munchen, 1984. 


14 


Casa lui Nick Tecău din Youngstown, așa cum arată astăzi. 


DIN ALRUMUL FAMILIEI TECĂU 


Părinţii lui Nicolae Tecău: 
lon Tecău (1853-1924) și Ana Tecău (1856-1928) 


15 


Stânga: Ancuţa și Nick Tecău în fața primului magazin pe care l-au deschis în 
Youngstown (1921). Dreapta: Ancuţa și Nicolae Tecău în 1930. 


16 


ROMÂNII 
DIN 


ILASCO 


18 


DESTINUL TRAGIC AL UNOR ROMÂNI AJUNȘI LA 
ILASCO, MISSOURI 


Pentru că am vorbit de localitatea Ilasco”) din Missouri unde soarta I- 
a aruncat pentru prima dată pe Nicolae Tecău în anul 1904, şi unde 
unul dintre fraţii săi, Avram, şi-a pierdut viaţa într'un tragic accident 
în anul 1907, se cuvine să-i amintim şi pe alţi români care, ajunşi şi ei 
cu aceleași vise la Ilasco, din nefericire, n'au reuşit să le îndeplinească 
şi au suferit deznodământul sfâşietor de care a avut parte Vramu, 
fratele lui Nicolae Tecău. 

Câţiva istorici, preocupaţi de istoria zonei şi a localităţii Ilasco (azi 
dispărută), descriu în detaliu condiţiile de muncă şi de viaţă ale 
conglomeratului de imigranţi aparţinând mai multor naţionalităţi est- 
europene care s'au stabilit aici ca angajaţi ai fabricii de ciment “Atlas 
Portland”, oprindu-se şi asupra cazurilor şi cauzelor în urma cărora 
şi-au pierdut viaţa, în împrejurări diferite, foarte mulţi oameni. 

Dintre istorici se remarcă Gregg Andrews, Prof. emerit la Univ. din 
Texas, care şi-a petrecut copilăria la Ilasco, în zona cunoscută sub 
numele de Monkey Run, autor al mai multor lucrări, cea mai 
sugestivă şi recunoscută dintre ele apărută în anul 1996, “City of 
Dust”, care pune în lumină realităţile istorico-sociale de aici de la 
începutul secolului trecut şi până la desfiinţarea localităţii Ilasco în 
anii '60. Cercetările sale minuţioase întreprinse în arhivele care s'au 
păstrat în Hannibal pe seama companiei de ciment şi a comunităţii de 
imigranţi din Ilasco, scot în relief multe aspecte necunoscute, în 
special rolul companiei şi influenţa acesteia exercitată asupra 
factorilor de decizie în litigiile pe care le-a avut cu angajaţii săi de-a 
lungul anilor. Accidentul tragic în care şi-a pierdut viaţa românul 
Ioan Moga în anul 1920 l-a impresionat în mod deosebit pe istoricul 
Gregg, Andrews, și mărturiseşte că acest caz i-a determinat de la bun 
început hotărîrea de a scrie lucrarea. Dar, Gregg Andrews nu este 
cunoscut doar ca un simplu cercetător al istoriei apropiate! Este şi un 
apreciat compozitor şi interpret de muzică blues care, în anul 2000, a 


MA 


7) - În anul 1900, fabrica de ciment “Universal Atlas Portland Cement. Co.” înființează 
localitatea ILASCO (numele provenind de la acronimul I=lron, L=Lime, A=Aluminium, 
S=Silica, C=Calcium și 0O=Oxygen, ingredientele folosite pentru producerea cimentului 
- în românește: Fier, Var, Aluminiu, Siliciu, Calciu și Oxigen). 


19 


dedicat memoriei lui Ioan Moga melodia “Fifty-three Feet Down”, o 
elegie emoţionantă despre împrejurările care au dus la tragicul sfârşit 
al acestuia. “Dr. G and the Mudcats” cântă vremurile vechi, balade şi 
legende împletite în note muzicale din zilele copilăriei trăite la Ilasco 
cum ar fi și “My Daddy's Blues” dedicată tatălui său răpus în floarea 
vieţii, sau “Cousin Jesse” și multe altele... 

Iarăşi, alte amănunte le găsim şi descifrăm din presa locală (Hannibal 
Journal), totuşi zgârcită cu asemenea informaţii din pricina 
obedienţei celor care scriau aici, unde astfel de relatări care puneau în 
discuție mamutul industrial, fabrica de ciment “Atlas Portland” şi 
condiţiile hazardoase de muncă ale “străinilor” lipsiţi de orice 
protecţie, nu trebuiau evidenţiate. Alte ziare, din statele apropiate, îşi 
permiteau totuşi o autonomie în prezentarea datelor, unde controlul 
și presiunile erau mai lejere, dar din care rezidă şi puternice 
resentimente, nu doar la adresa românilor, ci asupra tuturor 
“străinilor” din Ilasco în general. 

Ziarele “Quincy Daily Journal” şi “The Quincy Daily Whig” care 
apăreau în oraşul Quincy (o localitate apropiată, dar situată peste 
fluviul Mississippi, în statul vecin Illinois), sunt două dintre acestea 
asupra cărora ne oprim şi de unde culegem relatările care fac lumină 
în cazul imigranţilor români. Multe dintre ele, cu titluri accentuate, 
bomastice şi de senzaţie, prezintă amănunte asupra tragediilor 
întâmplate în decursul anilor, viaţa cotidiană şi comportamentul 
acestora în diverse împrejurări. Un proces greu de acomodare şi 
integrare pentru mulţi, majoritatea dintre ei oameni simpli, într'o 
țară nouă și o localitate abia constituită cu un număr divers de 
naţionalităţi. Populaţia localităţii Ilasco va creşte continuu, de la 
câteva zeci ajungând la aproape 3.000 de locuitori, cei mai numeroşi 
dintre aceştia fiind pentru mulţi ani românii, urmaţi de slovaci 
(numiţi “slavi” în depeşele ziarelor), care vor ajunge să domine, în 
special odată cu plecarea românilor spre alte centre industriale după 
1920, la Detroit (uzinele de automobile), Youngstown sau Cleveland. 


Intr'una dintre ştirile găsite, apărută în ziarul Quincy Daily Journal cu 
data de 8 Iunie 1907, citim aceste rânduri tulburătoare despre 
împrejurările în care este descrisă moartea unui român: 


“Incă un străin, român, şi-a pierdut ieri viaţa la fabrica de ciment (din 
Hannibal). Avea circa 25 de ani şi, fără ca cineva să-şi de-a seama, a 
intrat în buncărul de şist pe la ora 9:00 dimineaţa; i s'a descoperit 


20 


lipsa abia după ora 9:30. Realizând ce s'a întâmplat cu el, muncitorii 


Sau angajat imediat să-l 
salveze, dar abia după o oră şi 
treizeci de minute au reuşit să-i 
scoată trupul de sub mormanul 
fierbinte de pietriş. Între altele, 
decedatului i se prinsese 
piciorul stâng sub transportor, 
zdrobindu-i-l sub greutate. 
Decedatul era angajatul fabricii 
de ciment “Atlas Portland 
Cement” de circa trei ani, şi mai 
are un frate în Ilasco care se 
găseşte în America doar de trei 
luni.  Rămăşiţele vor fi 
îngropate probabil mâine, la 
cimitirul “Marble Creek”. 


Autorul imaginii alăturate şi 
textului explicativ care o 
însoţeşte, redactor al publicaţiei 
“Ilasco Area Newsletter”, care 
mai mulţi ani în urmă sa 
deplasat special la cimitirul 
Marble Creek în speranţa unei 
elucidări a cazului, cu toate 
eforturile depuse, nu a reuşit să 
descopere crucea cu numele 
românului ucis. 

Desigur, a fost pus în rând cu 
ceilalţi români care şi-au găsit 
locul de veci în acest cimitir. 
Din câte aflăm, sunt identificate 
două plăci memoriale şi 20 de 
cruci ale românilor rămase în 
picioare. Crucile din latura 
extremă a cimitirului, sub 


Cimitirul Marble Creek 

Aici sunt prezentate 2 pietre funerare 
româneşti în cimitirul Marble Creek din 
Ilasco. Mulţi români (adulţi şi copii) din 
Ilasco sunt înmormântați în acest cimitir. 
Câteva dintre morminte sunt împodobite 
cu frumoase pietre funerare de granit, iar 
altele cu pietre funerare realizate local, 
din ciment Portland şi corsetate cu tije de 
oţel... Motivul pentru piatra funerară de 
beton a fost că supraviețuitorii decedați 
nu îşi puteau permite o piatră funerară 
mai costisitoare. 

În fotografia de faţă sunt două pietre 
funerare din beton, tipic românești, în 
crucea tradiţională creştină ortodoxă. 


pădure — după cum mărturiseşte istoricul Gregg Andrews care a fost 
la faţa locului -, luate la vale de apele ploilor, răsturnate de viituri şi 
acoperite cu pământ, încă mai aşteaptă să fie scoase la lumină şi să fie 


21 


repuse în rând cu celelalte. Poate că astfel, vom afla şi numele 
românului necunoscut care şi-a pierdut viaţa la 7 Iunie 1907, în 
condiţiile înfăţişate de mai sus. 


În coloanele aceluiaşi ziar (Quincy Daily Journal), însă din 4 


Februarie 1909, un alt titlu ne atrage atenţia: “Accidentul a fost fatal. 
Muncitor omorit ieri la fabrica de ciment de lângă Hannibal”. 


Dan Cosma, un muncitor român angajat de “Atlas Portland”, a murit 
ieri dimineaţă în timpul lucrului. Muncea în centrala electrică şi 
curăța un motor al unei maşini. În timp ce-l cupla, chiuloasa 
motorului a explodat şi la lovit, i I 
desfigurându-l întrun mod cât se pi 
poate de oribil. A fost opărit de 
aburul sub presiune, craniul i-a fost 
zdrobit, i-au fost rupte braţul şi 
piciorul stâng, cum şi alte răni 
interne. Era în jur de 26 de ani şi 
neînsurat”. 


Tot cu anul 1909, pe una din crucile 
cimitirului “Marble Creek” stă 
inscripţionat: “Aicea hodineşte robul 
lui Dumnezeu Aurelu Chișea din 
Rechiţa născut în 22 (?) Iulie 18.. şi 
răposatu în 7 Septembre în anu 1909 
în Ilasco, Mo.” 


O alta, în parte lizibilă (Vasile Hanzu 
18.. (2)-1010): “Aici odihneşte robu lui Dzeu Vasile Hanzu din Bu... 
Săcel... în etate de 38 ani încetat din viaţă 20 V (1910)...” 


Şterse de patina timpului, este greu să desluşim toate amănuntele! Şi, 
cu atât mai puţin, cauzele cărora le-a căzut victimă tânărul Vasile 
Hanzu în etate de 38 de ani!... 


Prima dintre cele două plăci memoriale de care am amintit, poartă şi 
ea numele a doi români: ambii sunt născuţi în anul 1890. John (Ion) 
Muntean, decedat la vârsta de 22 de ani în 1912, iar celălalt John 


Da 


(Ion) Lasiza%), în vârstă de 23 de ani, decedat în anul 1913. În privinţa 
lui Ion Muntean, aflăm că era angajat al companiei Atlas Portland şi 
că ar fi murit de pe urma unui 
cancer la ficat, un diagnostic 
chestionabil dacă ţinem seama 
de vârsta sa, dar totuşi care nu 
poate fi exclus. În ce 3 ] JOHN 1 ASIZA ION MUN: 
împrejurări şi-a pierdut viaţa 
Ion Lasiza, deocamdată nu am 
reuşit să găsim alte informaţii. 


Cea de-a doua, este piatra de 
granit de la căpătâiul lui Avram Tecău. 

În 1959, fiind în drum spre California, Nicolae Tecău s'a abătut şi la 
cimitirul din Ilasco unde se odihnea fratele său răpus în explozia din 
anul 1907. După multe căutări, locurile fiind de nerecunoscut, cu 
îndrumările localnicilor ajunge finalmente la cimitir. Este lovit de 
starea jalnică în care se află. Îşi face loc prin iarba înaltă către locul 
unde îşi aducea aminte că se . 
găseşte crucea fratelui său. în, | 
Trecuseră peste 50 de ani: 
unele cruci erau la pământ, pe 
altele nu se mai puteau desluşi 
numele gravate. Nereuşind să 
identifice crucea fratelui, se 
întoarce la Hannibal şi găseşte 
un pietrar, unde comandă o 
placă pe care să-i fie pus 
numele. La întoarcerea din California, placă era deja gata. S'au dus s'o 
instaleze în cimitir, cam la locul unde bănuia că se găsea îngropat 
fratele său. Aproape, o cruce răsturnată îi atrage atenţia. Cu greu o 
curăţă şi desluşeşte numele lui Avram. Aşa se face că astăzi există şi 


8) - Am observat că în majoritatea cazurilor numele sunt transcrise greșit nu doar de 
autorii acestor articole, ci chiar de către autorităţile legale. Indiferent de faptul că erau 
naturalizaţi sau nu, lon sau loan devenea automat John, loana se transforma în Johanna, 
Gheorghe în George, Petre în Peter, iar pronumele, și el stâlcit și confuz, pur și simplu 
imposibil de recunoscut știutorului de rând; precizarea că aceștia sunt de origine 
română, a fost singura care ne-a venit în ajutor, reușind astfel să reconstituim în 
traducere liberă câteva din întâmplările tipărite în presa timpului pe seama lor. 


23 


crucea, dar şi placa memorială în cimitirul “Marble Creek” cu datele şi 
numele lui Avram Tecău (1883-1907 Sebeş - Alba — România). 


Trecând la câteva din faptele cotidiene descrise în jurnalele din acel 
timp luate la întâmplare, fără de a urmări un cadru cronologic, vedem 
cum în August 1908, în urma unei cerţi devenită deosebit de violentă, 
în confruntare fiind folosite cuțite, pistoale şi pietre, duce la rănirea 
unui român, Dan Sîrbu, şi la arestarea a 6 agresori. Împuşcat în mâna 
stângă, rana lui Dan Sîrbu nu era una serioasă. Dar, comentând 
faptele, ziarul Hannibal Courier-Post blama cele întâmplate pe seama 
unui grup de “străini”, români beţi şi gălăgioşi. 


Un alt caz s'a întâmplat în noaptea de 13 Martie 1907, într'o casă a 
companiei cu nr. 24, unde românul Ion (John) Ciavica l-a înjunghiat 
cu cuțitul de mai multe ori pe George Dragomir. 

Ion Ciavica îl confundase pe G. Dragomir cu un alt român, Agricola 
Nicoli. Rănit grav (una dintre lovituri îi penetrase din spate plămânul 
drept), va fi transportat în dimineaţa următoare la spitalul din 
Hannibal şi va supravieţui. Autorităţile, alertate, îl caută peste tot pe 
Ciavica. A doua zi după amiază, agresorul va fi depistat. Fapta era 
rezultatul unei dispute mai vechi dintre Ciavica şi Nicoli pentru o fată 
din România. Nicoli locuia în Ilasco la acel timp împreună cu George 
Dragomir. 

Acest caz este descris cu lux de amănunte în două articole din ziarul 
The Quincy Daily Journal (primul cu data de 15 Martie, altul la 6 
Aprilie 1907, cel din urmă fiind de fapt reprodus din ziarul Hannibal 
Journal din data de 22 Martie 1907), şi pot fi citite în întregime în 
traducere liberă ceva mai la vale. 


Un tandem de situaţii şi evenimente care reflectă atmosfera încinsă 
ce se consuma în Ilasco şi din care desprindem un întreg parcurs de 
întâmplări. Ne rezumăm doar la o parte din ştirile descoperite 
publicate în Ilasco Area Newsletter (Buletinul informativ al zonei 
Ilasco apărut sub egida “Societăţii istorice de conservare a zonei 
Ilasco”), cu regretul că nu putem face lumină şi în privinţa celorlalte 
cuprinse între anii 1914 — 1920 şi care, suntem siguri, oglindesc la 
rândul lor multe alte aspecte privitoare la românii din zonă. Găsim 
totuşi oportun să arătăm din cursul anului 1920, singura dintre 
veştile descoperite care a zguduit întreaga comunitate, şi chiar mai 
mult de-atât. Desigur, este vorba despre tragedia întâmplată la 12 


24 


Octombrie 1920, când loan Moga şi Sam Giunta (italian), şi-au 
pierdut viaţa întruna din carierele companiei “Atlas Portland”, 
omoriţi într'o explozie cu dinamită. La fel, ţinem să prezentăm şi 
cazul bizar din 1921 pe care am avut norocul să-l aflăm din presa 
timpului, în care sunt implicaţi Eva Gherman şi John Daian, arestaţi 
pentru încălcarea legii prohibiţiei, acuzaţi că produc whiskey, deşi 
acesta în traducere românească nu era altceva decât palinca 
tradiţională, fapt care reiese sigur din aflarea ingredientelor pe care 
aceştia le foloseau, confiscate de autorităţi. 


PRESA DESPRE ROMÂNII 
DIN ILASCO 


- în traclucere liberă - 


* The Quincy Daily Whig. Data: 3 Aprilie 1906 


ÎNCĂ UNUL UCIS LA ILASCO, MO. 
UN AUSTRIAC ÎȘI GĂSEȘTE MOARTEA LA PENSIUNEA SCHWARTZ'S 
- Proprietarul implicat de trei martori - Victima lovită cu bâta în cap a murit - 
Ispas Vasile, românul despre care s'a crezut că este responsabilul faptei. 


HANNIBAL, 2 Aprilie. John Honuja, care se presupunea că a fost 
lovit cu o bâtă în cap de Ispas Vasile într'un mare scandal care a avut 
loc Sâmbătă la bodega Leskovitz & Schwartz din Ilasco, a murit 
Duminică după amiază la spitalul Levering pe masa de operaţie. 
Craniul i-a fost zdrobit într'atât încât cu toată priceperea chirurgilor 
nu s'a mai putut face nimic. 

Cauzele încă n'au putut fi stabilite, dar se ştie că a avut loc o mare 
încăierare între slavi şi români la care au luat parte între treizeci şi 
cinci până la patruzeci de indivizi. Numărul celor răniţi în această 
tulburare se ridică la circa zece — doispezece, nici unul dintre aceştia 
cu răni serioase, cu excepţia celui omorit şi a câtorva care se vor face 
bine. 

Se pare că Honuja, care la origine este austriac, nu a fost amestecat în 
nici un fel în scandalul care a avut loc şi, neştiind ce s'a întâmplat, a 
intrat în bodegă după ce românii i-au scos pe slavi afară. De cum a 
intrat, au sărit toţi pe el. 


25 


Şeriful H. A. Adkinson şi deputatul său Frank Brown, au ajuns la faţa 
locului Duminică dimineaţa pentru investigaţii, apoi s'au întors la 
Hannibal unde au petrecut o mare parte a după amiezii în căutarea 
lui Vasile, ajutaţi şi de un mare număr de slavi nerăbdători să-l prindă 
pe criminal. 

S'A DUS ACASĂ 


Cel omorît (John Honuja - N.N.) a fost adus în stare gravă la spitalul 
din Levering în jurul orei 2:00, dar nici cel mai priceput chirurg n'a 
putut face ceva pentru el ca să-l salveze, murind pe masa de operaţie 
după înlăturarea mai multor fragmente din ţeasta fracturată. Ciudat 
în toată afacerea este faptul că după ce a fost lovit, Honuja sa dus 
acasă, iar în timpul călătoriei, pe drumul dintre Ilasco şi Hannibal, 
deci douăsprezece ore mai târziu, a stat în picioare. 
(Honuja) s'a născut în Austro-Ungaria şi avea în jurul a treizeci de 
ani. Se găsea în această ţară aproape de un an de zile, soţia şi un copil 
fiind în Europa. 
Trupul a fost predat la pompele funebre în grija lui Thomas 
O'Dunnell, care l-a sunat ieri pe medicul legist Dr. W. T. Waters, 
legistul judeţului Ralls din New London. Acesta l-a asigurat că va sosi 
mâine dimineaţă. 

SCHWARTZ ESTE IMPLICAT 


Ultimele întâmplări din această după amiază de la Ilasco, sunt mult 
mai serioase în natură decât ne aşteptam. După cum arată trei 
martori, slavi sau austrieci, nu a fost vorba de un scandal de proporții, 
ci numai patru indivizi au fost implicaţi. Cel care a lovit cu bâta este 
Herman Schwartz, unul dintre proprietarii bodegii. Martorii au 
declarat că au fost ameninţaţi de Schwartz dacă vor îndrăzni să spună 
adevărul despre cele întâmplate, altfel vor avea aceiaşi soartă cu cea a 
mortului. Scandalul a avut loc Sâmbătă seara, când Schwartz l-a lovit 
pe semenul său cu bâta, cum şi pe ceilalţi trei. Încă nu sa emis nici un 
mandat pentru arestarea lui Schwartz, însă Șeriful Adkinson se 
găseşte la Ilasco în această după amiază împreună cu legistul Tom 
Waters din New London pentru noi investigaţii. Impresia generală 
este că cel asupra căruia s'a aruncat vina comiterii crimei, a fost în 
întregime doar un mit creat pentru a-l ascunde pe adevăratul 
infractor să scape de lege. 


26 
* The Quincy Daily Whig; Data: 5 Apr 1906; Pagina: 1 


INVESTIGÂND ATACUL DE LA ILASCO 
Procurorul Ben E. Huise anchetează recentul scandal 


HANNIBAL, 4 Aprilie - Procurorul Onorabil Ben H. Huise din oraşul 
New London s'a aflat aseară în oraş, venind de la Ilasco unde a stat 
câteva ore după amiază investigând cauzele recentei tulburări 
violente care a avut loc şi din care a rezultat moartea austriacului 
Honuja. În cursul acestei dimineţi, a plecat la fabrica de ciment 
pentru noi investigaţii în acest caz. 

Procurorul Huise speră să găsească numele adevăratului inculpat şi 
modalitatea necesară de stabilire a faptelor. Natura de clan a 
străinilor de la Ilasco, restrânge şi ea în mare măsură rezultatele 
investigaţiei autorităţilor în cazul acestei infracţiuni. 


e.» 
* The Quincy Daily Journal. Data: 6 Aprilie 1906; Pagina: 8 


SALOANELE (CÂRCIUMILE) DIN ILASCO POT FI ÎNCHISE - SENTIMENTUL PUBLIC 
STÂRNIT ÎMPOTRIVA LOR DE LA UCIDEREA CARE A AVUT LOC NOAPTEA TRECUTĂ LA 
FABRICA DE CIMENT - CRIMINALUL ESTE ÎNCĂ NECUNOSCUT 


HANNIBAL, Mo., 6 Aprilie. — După crima comisă acum câteva nopţi 
la Ilasco într'o bodegă, circulă o petiție între proprietarii din Ilasco, 
inclusiv proprietarii fabricii de ciment, care are deja un număr de 
semnături, pentru a fi prezentată tribunalului judeţean rugând acest 
organism să revoce toate licenţele care sau acordat bodegilor de 
acolo. La Ilasco există trei saloane, fiecare plătind o licenţă de $900 
pe an. 

Cetăţenii se împotrivesc saloanelor din cauza numeroaselor beţii şi 
tulburări ale ordinii de către străinii care sunt angajaţii companiei de 
ciment. 

Ştirile despre crima asupra lui Honuja sunt foarte conflictuale, şi pare 
a fi imposibil să se cunoască autorul care a dat lovitura fatală. Cel ucis 
era un om nevinovat şi nu a luat parte la violenţa care s'a petrecut cu 
puţin timp înainte. Din cele aflate, se spune că acesta stătea pe un 
scaun, lângă uşa de la intrare, când un număr de străini, români, s'au 
repezit asupra lui, iar în învălmăşeala care a urmat a fost lovit cu o 


27 


bâtă care i-a zdrobit ţeasta. Ofițerii judeţului Ralls au mers la fabrica 
de ciment în fiecare zi din această săptămână pentru investigaţii, dar 
până acum nu au fost în măsură să adune dovezi suficiente pentru a 
putea justifica arestarea cuiva. 


e.» 
* The Quincy Daily Journal. Data: 24 lulie 1908; Pagina: 1 
CEL CARE A JEFUIT ȘI A DAT FOC CASEI A FOST CAPTURAT. 


HANNIBAL, Mo., 24 Iulie. —Ilie Burscie, românul acuzat de spargere 
și incendiere (furt de îmbrăcăminte dintr'o casă la Ilasco căreia apoi i- 
a dat foc), a fost arestat Miercuri în Indiana Harbour, statul Indiana. 
Adjunctul Şerifului T. B. Wilson, care a mers după cel arestat, s'a 
întors ieri după amiază la Hannibal şi l-a depus în închisoarea 
oraşului. Se presupune că Burscie a jefuit o casă în Ilasco Sâmbăta 
trecută, noaptea, după care i-a dat foc. (Burscie) a părăsit satul dintr'o 
dată şi nu s'a mai ştiut nimic de el până când a fost arestat în Indiana 
Harbour, unde a locuit înainte. Burscie nu-și neagă vinovăția. 


e.» 
* The Quincy Daily Journal. Data: 8 Februarie 1911, Pagina: 10 


FEMEIE ARESTATĂ 
ESTE ACUZATĂ DE JEFUIREA A O MIE DOLARI DE UN CONAŢIONAL AL EI 


Potrivit ziarului Hannibal Courier-Post, o femeie pe numele ei Mary 
Martin, româncă, se găseşte arestată în judeţul Ralls, sub acuzaţia de 
jefuire a unuia dintre compatrioţii ei de 1.000 de dolari. Relatarea 
jafului, transmisă de la Ilasco, este după cum urmează: Isps Appostal 
(Ispas Apostol?), un român angajat la Atlas Portland Plant de aici, 
pretinde că a fost jefuit Marţi dimineaţa între orele 12:00 şi 1:00 de 
1.000 de dolari în bancnote de zece dolari în timp ce dormea, într'o 
casă veche din apropierea fabricii de ciment. Jaful ar fi fost comis de o 
româncă, Mary Martin. Judecătorul Northcutt, care se ocupă de 
comuna Saverton, judeţul Ralls, a declarat ieri după-amiază că cei 
1.000 de dolari au fost găsiţi asupra ei. 

Potrivit judecătorului Northcutt, Appostal i-a spus ieri dimineaţă că 
în momentul în care şi-a dat seama de lipsa banilor, a bănuit-o 


28 


imediat pe Martin care ştia de această sumă. Femeia a fost arestată 
ieri în jurul orei 9:00 dimineaţa la Ilasco de T. B. Wilson, deputatul 
şerifului din judeţul Ralls. 


e. 
LEGEA ŞI ORDINEA ÎN SAT 


Următorul articol a apărut în ziarul Hannibal Journal pe 22 Martie 
1907. 

Marea majoritate a muncitorilor angajaţi la fabrica de ciment din 
Ilasco sunt străini şi mulţi dintre ei sunt români care nu uită 
niciodată o insultă şi nici nu iartă un duşman. Unii dintre aceşti 
români aveau nemulțumiri personale încă din ţara lor natală şi le-au 
adus cu ei aici. Acest fapt este foarte evident dintr'un eveniment care 
a avut loc la fabrica de ciment Miercuri seara. Participanţii la dispută 
au fost John Covicka şi George Derangomire (Dragomir), colegi de 
muncă. Un alt român, Agrecola Nicoli, victima vizată, a scăpat fără a 
fi vătămat. Covicka şi Nicoli au avut o dispută încă din ţara lor asupra 
unei domnişoare şi Covicka a ieșit pe locul doi. Hotărît să răzbune 
insulta, deşi a avut loc acum aproape doi ani, ocazia nu i sa arătat 
decât până Miercuri seara. Covicka fusese angajat la fabricile de 
pulbere, dar Miercuri după-amiază a venit la Ilasco unde l-a întâlnit 
pe Nicoli şi părea că se bucură să-l revadă. Tinerii au petrecut 
împreună după-amiaza și o parte din seară, iar mai târziu s'au întâlnit 
într'una din barăci cu alţi cinci sau şase tineri, unde au băut bere şi 
S'au distrat. 

Pe la ora 6, toţi bărbaţii au ieşit din cameră, cu excepţia lui Covicka şi 
Derangomire, ei fiind lăsaţi acolo singuri. Se pare că există o mare 
asemănare între Nicoli şi Derangomire, iar în cameră fiind doar o 
lumină slabă, Covicka l-a confundat pe Derangomire cu Nicoli. De 
îndată ce, cei doi bărbaţi au rămas singuri, se pare că toate instinctele 
brutale din Covicka s'au aprins şi amintindu-și de insulta pe care a 
primit-o în „ţară”, sa hotărât să se răzbune pe presupusul inamic. 
Scoţând pe furiş un stiletto pe care îl avea ascuns sub mânecă, sa 
repezit asupra presupusului inamic şi l-a înjunghiat de mai multe ori, 
una dintre lovituri intrându-i prin plămâni. Şi-a continuat loviturile 
până când a presupus că l-a omorît, după care a fugit. 

Țipetele rănitului au atras atenţia celor care au părăsit încăperea cu 
câteva minute înainte şi sau grăbit înăuntru unde l-au găsit pe 
Derangomire întins pe podea, cu mai multe şuviţe de sânge ţâşnind 


29 


din rănile îngrozitoare. Nicoli a fost unul dintre primii care au intrat 
în cameră, dându-și imediat seama că de fapt el era victima vizată şi 
că un om nevinovat a suferit în locul lui. A trecut ceva timp până când 
a fost chemat un chirurg local, dar între timp, rănitul devenise atât de 
slab din cauza pierderii sângelui, încât nici nu mai putea vorbi. I s'a 
acordat îngrijire temporară şi la ora 7:00 a fost adus cu o căruţă 
deschisă la spitalul Levering din Hannibal. 

A fost sunat Dr. Chowning, unul dintre chirurgii spitalului, care după 
ce a examinat rănile, a făcut intervenţiile chirurgicale necesare. 
(Dragomir) a fost înjunghiat în mai multe locuri, dar cei mai vătămaţi 
au fost plămânii. Una dintre tăieturi era atât de uriașă, încât plămânii 
erau expuşi şi bărbatul respira prin perforaţie. Nu există aproape nici 
o speranţă ca să-și revină şi este susceptibil să moară în orice 
moment. 


e. 
* The Quincy Daily Journal. Data: 15 Martie 1907 


VEȘTI DIN SATUL ILASCO 
CEARTA PENTRU O FATĂ ARE CA REZULTAT UN SCANDAL GRAV ȘI FOARTE POSIBIL O 
FATALĂ ÎNJUNGHIERE LA FABRICA DE CIMENT DE LA HANNIBAL. 
- UN BĂRBAT RĂNIT ÎN ÎNTUNERIC DIN GREȘEALĂ 


HANNIBAL Mo., 15 Martie - Doi români, Joan Covicka şi Geo. 
Derangomire (Dragomir), colegi, muncitori la fabrica de ciment, sunt 
principalii protagonişti în ceea ce sar putea numi o adevărată 
tragedie. 

Agrecola Nicoli şi Covicka aveau o problemă personală încă din ţara 
lor de baştină pentru o domnişoară şi Covicka a ieşit pe locul al 
doilea. Deşi s'a întâmplat aproape cu doi cu ani în urmă, acesta era 
hotărît să spele ruşinea. Covicka era angajat la fabricile de pulbere şi 
Miercurea trecută după amiază a venit la Ilasco unde s'a întâlnit cu 
Nicoli; seara, cei doi tineri împreună alţi cinci sau şase s'au dus 
într'una din barăci unde au petrecut cu bere şi s'au distrat. Pe la ora 8 
toţi bărbaţii au ieşit din cameră cu excepţia lui Covicka şi 
Derangomire, şi cum se aseamănă izbitor Nicoli şi Derangomire, în 
lumina slabă din cameră, Covicka l-a confundat pe Derangomire cu 
Nicoli, a scos cuțitul pe care îl ascunsese pe mâneca hainei, şi s'a 


30 


repezit asupra presupusului său duşman înjunghiindu-l de mai multe 
ori, una dintre lovituri extinzându-se prin plămâni, după care a fugit. 
Nu există aproape nici o speranţă pentru ca Derangomire să-şi revină 
şi poate muri la orice oră. Acum, se găseşte la spitalul Levering de 
aici. 

După o lungă căutare, ofițerii l-au găsit ieri pe Covicka într'una din 
barăcile de lemn de la Ilasco, ascuns sub un pat, acoperit cu o 
mulţime de zdrenţe vechi şi îmbrăcăminte. A fost dus la New London 
și plasat în închisoarea judeţeană. 


e. 
+ The Quincy Daily Journal. Data: 15 August 1904 


MOARTEA UNUI TÂNĂR STRĂIN LA SPITALUL ST. MARY 


Petra Pouoviteh (Popovici?), în vârstă de 25 de ani, a murit, ieri 
dimineaţa la ora 9:00 la Spitalul St. Mary, unde se afla internat din 25 
Iulie cu peritonită. El a fost născut în Piscynse (?), România, era 
muncitor şi locuia în Ilasco, Mo. Era singur; înmormântarea s'a făcut 
în această după amiază la ora 2:00. 


e. 
* The Quincy Daily Journal. Data: 27 Mai 1908 


MOARTEA UNUI ROMÂN LA SPITALUL ST. MARY 


John Schuop (Ion Şchiopu?), în vârstă de 35 de ani, român, a murit la 
12:30 azi dimineaţă de hidropizie la Spitalul St. Mary. Era din Ilasco 
şi se găsea internat în spital de aproape cinci săptămâni. 


e.» 
* The Quincy Daily Journal. Data: 1 lunie 1907 


VEȘTI DIN SATUL ILASCO 
IERI A MURIT ÎNCĂ UN ANGAJAT DE LA FABRICA DE CIMENT 


John Eaie (Ion Oaie?), care a fost aruncat dintr'un cărucior la fabrica 
de ciment de la Ilasco Sâmbăta trecută, a murit ieri fără să-şi fi 
recăpătat cunoştinţa, după ce a fost dus la spitalul Levering la scurt 


31 


timp după accident. Decedatul era român şi se găsea în această ţară 


doar de câteva luni. 
e. 


* Hannibal Journal. Data: 25 Aprilie 1908 


UN ROMÂN S'A OMORIT ACCIDENTAL LA ILASCO 


Dennis Cekoff, un român care era angajat de ceva timp la fabrica de 
ciment şi care locuia în Ilasco, s'a împuşcat accidental în stomac Joi 
dimineaţa pe la ora 11:00 şi a murit înainte de a se putea face vreo 
intervenţie chirurgicală. Fiind angajat la uzină pe timpul nopţii, 
Cekoff, în vârstă de 21 de ani, avea obiceiul de a merge la vânătoare în 
fiecare dimineaţă. Tocmai se întorsese şi stătea pe veranda din spatele 
casei cu arma în poală când aceasta s'a descărcat, lovindu-l din plin în 
abdomen. A murit la câteva minute după accident. 


e > 


+ The Quincy Daily Journal. 7 Martie 1904, pag.2 


LEGAT DE UN POM ȘI JEFUIT de $ 261. 


-  Saverton, Mo. - Fermier reţinut de trei bandiți în plină zi, în drum 
spre Hannibal. Doi sunt prinşi, etc. etc... 


Fără ca să mai reproducem articolul, bănuiala a căzut de la început pe români, 
zvonul împrăştiat fiind infirmat imediat, după capturarea a doi din cei trei 
bandiți participanți la această tâlhărie. 


e. 


* Hannibal Journal. Data: 6 lunie 1906 


A FOST AICI TÂLHARUL DIN ILASCO? STRĂINUL DESPRE CARE SE PRESUPUNE CĂ A 
FURAT 2.000 DOLARI, A FOST GĂSIT ÎN QUINCY. 


HANNIBAL, Mo., 6 Iunie. - Un jaf a avut loc Luni în timpul zilei la 
Ilasco, Lefkowitz & Schwartz fiind părţile vătămate. Raportul spune 
că suma a fost mare, de mai multe mii de dolari, dar că faptele sunt în 
curs de stabilire, firma asigurând detectivi pentru acest caz, şi nici o 
informaţie nu a fost divulgată pentru ca străinii urmăriţi să nu afle. 


32 


Herman Schwartz a trecut ieri prin oraş în drum spre Quincy, pentru 
a identifica străinul suspectat pe care poliţia Quincy îl are sub arest. 
Cel închis în Quincy, a fost angajat la Lefkowitz & Schwartz şi este 
puternic suspectat de furt. 


N'a fostel 


Bărbatul căutat ar fi George Naesteu şi se credea a fi la Spitalul St. 
Mary. Herman Schwartz, care a fost ieri aici, a mers la spital, dar nu a 
reuşit să-l găsească pe cel căutat. Suma de bani care se spune că 
lipseşte este de 2.000 dolari. 


e.» 
* The Quincy Daily Journal. Data: 15 lulie 1910 


GĂSIT ATÂRNAT ÎNTR'UN ULM 
Andrew Bahy, slav din Ilasco, descurajat de necazurile domestice s'a spânzurat cu 
cureaua. Înmormântat la Cimitirul Riverside. 


HANNIBAL, 15 lulie. Corpul lui Andrew Bahy, de origine slavă, 
angajat la uzina de ciment, a fost găsit Miercuri la ora 4 după-amiază 
de Edward Moore și doi români atârnând de un ulm mare lângă calea 
ferată de la Burlington, la aproximativ trei mile sud de Hannibal. 
Moore şi cei doi români s'au îmbăiat în râu şi se întorceau spre casă. 
Când s'au apropiat de pod, au observat o haină întinsă pe iarbă. 
Încercând să-l găsească pe proprietar, au observat corpul neînsufleţit 
spânzurat de un copac din apropiere. 

A fost chemat Dr. Watters din New London, medical legist al 
judeţului Ralls, care a dat verdictul: sinucidere prin spânzurare. 

Când a fost găsit, Bahy era suspendat de o cracă, cu picioarele 
atârnându-i la doi metri de pământ, iar în jurul gâtului avea o curea 
obişnuită de valiză. Nu se cunosc amănuntele care au dus la 
sinuciderea slavului, cu excepţia faptului că a avut probleme cu soţia 
câteva zile în urmă şi a fost arestat. Însă, la insistenţele acesteia, a fost 
eliberat din arest. 

Bahy, morar, era angajat al fabricii de ciment de aproapre cinci ani. 
Pe lângă soţie, rămân orfani doi copii, un băiat şi o fată. 
Înmormântarea a avut loc ieri după amiază la cimitirul Riverside. 


e. 


33 


+ The Quincy Daily Journal, 21 Nov. 1914 


ROMÂN SCOS DE SUB ACUZAȚIA DE CRIMĂ 
Petru Katoni câștigă în revendicarea sa că și-a ucis compatriotul în legitimă apărare. 


New London, Mo., 21 Nov. - Petru Katoni, tânărul român care a fost 
judecat aici pentru crimă asupra compatriotului său Petru Mihu, a 
fost achitat şi pus în libertate. Uciderea a avut loc pe 16 Iulie la uzina 
de ciment Atlas Portland din Ilasco, în urma unei certe. Katoni 
susţine că Mihu i-a ameninţat viaţa în mai multe ocazii şi menţine că 
uciderea s'a produs în legitimă apărare. Katoni are 38 de ani şi este 
bine văzut printre străinii din Ilasco; aşteaptă să se întoarcă înapoi la 
muncă. Procesul a început Marţi dimineaţă, însă verdictul a fost dat 
cu întârziere abia Joi noaptea după ce juriul a ieşit la ora 2:30 după 
amiază pentru deliberări. 


e. > 
* The Quincy Daily Journal; Data: 16 Martie 1909 


INCENDIU MARE LA ILASCO, ORAȘUL DE CIMENT. 


HANNIBAL, Luni, 16 Martie. Duminică după-amiază, a fost o zi plină 
de emoţii pentru populaţia străinilor din Ilasco. Cea mai mare 
pensiune cu etaj, condusă de străini, unguri şi români, a luat foc şi a 
ars până la pământ împreună cu aproape tot conţinutul. Focul s'a 
extins şi în apropiere, unde se găseau o duzină de barăci mai mici, 
ocupate de către populaţia masculină ca dormitoare. Dar înainte de a 
se putea face ceva pentru salvarea lor, jumătate dintre ele au fost 
cuprinse de foc şi au ars în întregime. 


e. 
+ The Quincy Daily Whig; Data: 5 Nov. 1912 


ILASCO VIZITAT DE FLĂCĂRI. O CLĂDIRE ȘI UN HAMBAR DISTRUSE TOTAL 


ILASCO, Mo., Nov. 4 — Un incendiu distrugător care a produs pagube 
în valoare de $ 3,500 a avut loc aseară în jurul orei 11 când două 
stabilimente, o casă şi un hambar, au ars în întregime. Satul întreg a 
fost ameninţat de pericol din cauza focului. S'a format o întreagă 


34 


brigadă cu găleți şi cu ajutorul mai multor sute de oameni, alte clădiri 
aflate în pericol au fost salvate. Sursa incendiului nu se cunoaște. 
La un moment dat în timp ce focul progresa, o clădire alăturată a fost 
şi ea cuprinsă de flăcări, însă brigada găleților a reuşit să le stingă. 
Reflecţiile focului se puteau observa de la mai multe mile distanţă, 
fermierii din jur crezând că întregul sat a luat foc. Ca urmare a 
incendiului, comunicațiile telefonice cu mai multe localităţi de la 
sudul Ilasco-ului s'au întrerupt din cauza deteriorării firelor, însă 
astăzi, compania telefonică a trimis deja oameni să le repare. 
O. M. Blayney de la compania de aprovizionare (Ilasco Supply 
Company) şi William Ragland, au fost printre primii care sau 
deplasat la faţa locului pentru a stabili cauzele incendiului, care s'a 
pornit din spatele frizeriei lui Willis Long în clădirea Lawler, vacantă, 
ocupată pe vremuri de bodega lui Reidel, iar de acolo la un hambar 
gol din apropiere. 

e.» 


* Quincy Daily Journal, 19 Noiembrie 1904, Pg 3. 


MOARTEA LA SPITALUL ST. MARY A UNUI TÂNĂR ROMÂN 


Peter Hosak, în vârstă de 27 de ani, român, din Hannibal, a murit în 
această dimineaţă la ora 8, la Spitalul St. Mary unde se găsea încă de 
la 27 Octombrie. A avut febră tifoidă. Era neînsurat. 


e.» 
* Quincy Daily Whig, 18 Martie 1911 


UNUL ESTE UCIS, ALTUL RĂNIT. 
CEARTA DE JOI SEARA DE LA ILASCO S'A SCHIMBAT ÎN CRIMĂ 


HANNIBAL, Mo., 17 Martie — John Mige a fost ucis şi John Pulcu a 
fost rănit de Nick Bucuer într'o ceartă la Ilasco târziu în noapte. Toţi 
trei sunt români angajaţi la fabrica de ciment şi erau în drum spre 
casă după ce au petrecut seara împreună, când a avut loc cearta din 
faţa casei ucigaşului, unde acesta a tras cu revolverul în cei doi. Mige 
a murit pe loc, iar Pulcu a fost împuşcat şi el în stomac. Bucuer este 
arestat sub acuzaţia de crimă. 


e. 


35 


ROMÂNII DIN ILASCO 


Următoarea cerere a fost depusă la Tribunalul din judeţul Ralls în 
anul 1907 pentru a forma „Uniunea Beneficiară Română Ardeleana” 
şi a o depune fiscului. 


Nota editorilor: În 1907 nu exista nicio compensație pentru muncitori, nici o 
companie nu oferea asigurări pentru accidente şi/sau deces, nici programe de 
ajutor social, etc. Deci, capul familiei dacă ar fi fost rănit şi/sau ar fi murit într'un 
accident în timpul lucrului şi nu ar fi existat nici o altă sursă de venit familiei, 
soţiei şi copiilor, a dus la necesitatea creării unui tip de asistenţă financiară și 
ajutor pe care doar o uniune benefică o putea oferi. 


Petenţii dumneavoastră arătăm cu respect acestei instanţe că Dionise 
Blaga, John Savu şi Simion Stanciu, împreună cu alte cincizeci de 
persoane, s'au asociat şi au alcătuit articolele statutului, punându-se 
de acord prin prezenta depusă la această Curte, formând o organizaţie 
sau asociaţie pentru beneficii fraternale în scopuri şi sub denumirea 
de „Uniunea Beneficiară Română Ardeleana”, denumire neasumată 
sau deţinută de orice altă corporație; care articole sunt astfel depuse 
la această Curte şi sunt semnate în mod corespunzător de fiecare 
dintre părţile menţionate. 

Petiţionarii dumneavoastră pot arăta în continuare Curţii că 
organizaţia sau asociaţia menţionată esteun capital social, că 
scopurile respectivei organizaţii sau asociaţii nu sunt de profit, ci 
exclusiv în deplin scop fraternal, după cum urmează, adică: Să 
promoveze spiritul de fraternitate în rândul membrilor ei şi să acorde 
ajutor financiar şi indemnizaţie membrilor asociaţiei menţionate sau 
celor care depind de membrii menţionaţi şi să ofere un fond prin 
evaluări lunare asupra membrilor din prezentul document, din care 
fond, beneficiile urmează să fie plătite membrilor sau persoanelor 
aflate în întreţinerea acestora în cazuri de boală, accident şi deces, 
făcându-se dovada satisfăcătoare că membrii pentru care / sau în al 
căror nume sunt solicitate beneficiile, au respectat toate cerinţele 
organizaţiei menţionate, care sunt pe deplin explicate şi expuse în 
Actul de constituire depus împreună şi numit / denumită „Constituţia 
şi Statutul Uniunii Beneficiare Române Ardeleana”. 

Noi, petiţionarii, arătăm în continuare Curţii că respectiva Asociaţie 
este situată în Ilasco din judeţul Ralls, Missouri, iar conducătorii 
principali ai Asociaţiei menţionate sunt după cum urmează, adică: 
Dionise Blaga - Preşedinte, Ioan Sîrbu — Vicepreşedinte, John Savu — 


36 


Secretar, Simion Chirilă - Conf. Secretar, Simion Stanciu — Trezorier, 
Nicolae T., G. Oprică, şi că numele tuturor membrilor apar în 
articolele concordante depuse aici. 


Petiţionarii 
(cerere depusă de către avocatul Berryman Henwood) 


Depusă la 4 Noiembrie 1907 


Subsemnatul, desemnat în mod corespunzător de către instanţă, am 
examinat cererea încorporatorilor în acest sens, precum şi actele de 
comun acord depuse prin aplicarea articolului 11, punctul 12 al 
statutelor revizuite din 1899, Missouri; nu găsim nici un motiv pentru 
care rugămintea petiţionarilor în cererea menţionată să nu fie admisă 
de această instanţă. Prin prezenta, petiția respectivă este aprobată. 


Cu respect, Ben E. Huise 
Judecătorul Curţii de Circuit 


e.» 
ROMÂNII DIN ILASCO - „O CHESTIUNE DE ONOARE” 


Următoarea cerere de judecată care a fost depusă la Tribunalul din 
judeţul Ralls în Martie 1908 de către Berryman Henwood ca avocat al 
lui John Mafteyu din Ilasco. 


John Mafteyu — Reclamant / Dan Centina — Inculpat 


Reclamantul declară că este şi a rămas menţionat în continuare ca 
rezident al Ilasco-ului în judeţul Ralls, Missouri, fiind angajat ca 
funcţionar şi vânzător în magazinul de mărfuri generale din Ilasco. 
Compania de aprovizionare a funcţionat la respectivul, Missouri, şi 
este, de asemenea, preşedinte al Societăţii Unionale Fraternale 
Române Ardelena, societate benefică organizată şi încorporată în 
mod corespunzător în conformitate cu legile din Statul Missouri. 

În plus, reclamantul afirmă că în sau în jurul zilei de Joi seara, 13 
Februarie 1908, la Ilasco, Mo., inculpatul în compania şi în prezenţa 
lui John Savu, Petru Sîrbu, Pete Chirilă şi mulţi alţi cunoscuţi ai 
reclamantului şi membri ai Uniunii sus-menţionată, au răspândit ştiri 


37 


false şi calomnioase cu privire la reclamant, adică: "Acest om John 
Mafteyu nu e bun de nimic”, “tâlhar”, “hoţ”, “pui de căţea”; acel 
inculpat a rostit şi a răspândit fals şi calomnios cuvinte în mod 
intenţionat şi rău intenţionat, încercând prin aceasta să acuze 
reclamantul ca fiind necinstit, corupt şi infidel, atât în afacerile sale, 
cât şi în acţiunile şi comportamentul său ca funcţionar al Uniunii 
Beneficiare Române Ardeleana sus-menţionată, în sensul şi intenţia 
de a prejudicia reclamantul în ceea ce priveşte caracterul şi reputaţia 
sa, ocupaţia şi poziţia sa oficială în Uniunea menţionată mai sus. 

De asemenea, reclamantul afirmă că, din cauza calomniilor 
răspândite de inculpat după cum sa menţionat anterior, a fost 
prejudiciat în sumă de trei mii ($ 3.000) de dolari. 


PENTRU CARE, 


reclamantul roagă Curtea ca hotărârea în favoarea sa şi împotriva 
pârâţilor să fie prestată pentru suma de trei mii ($3.000) de dolari. 


(s) John Mafteyu 
(de Berryman Henwood, avocat). 
Nota editorilor: Nu cunoaştem rezultatul acestui proces. 


e.» 
* Hannibal Journal, Luni, 6 lunie 1921 


ARESTAREA A 2 MOONSHINERS - EVA GHERMAN ȘI JOHN DAIAN DEȚINUȚI CA 
ÎNCĂLCĂTORI AI “LEGII VOLSTEAD”. 


HANNIBAL, Mo., 6 Iunie 1921. Eva Gherman şi John Daian, români, 
au fost arestaţi Sâmbătă noaptea şi Duminică în zorii dimineţii în 
satul Ilasco, ca urmare a raziei efectuate de ofiţerul federal de 
prohibiţie Douglas S. Baker şi şeriful Edward Jolt din judeţul Ralls. 
Amândoi, au fost aduşi la Hannibal Duminică dimineaţa la ora 3:00 
şi sunt ţinuţi la închisoarea oraşului. Este mai mult decât probabil că 
vor fi trimişi în judecată înaintea Comisiei Statelor Unite - Madison C. 
Schofield în această după-amiază. 

Sâmbătă seara, la ora 9:00, ofiţerii au vizitat salonul de băuturi 
răcoritoare al lui Vasilie şi Eva Gherman, unde au găsit un alambic 
complet, dar care nu era în funcţiune, două butoaie de stafide și piure 
de prune, şi aproape un galon al produsului finit. Doamna Gherman 


38 


s'a înfuriat mult pe ofiţeri şi a trebuit să fie încătuşată în timpul 
percheziţiei... 

John Daian a fost arestat după ce ofiţerii au făcut o percheziţie la 
proprietatea sa şi au găsit părţi din două alambicuri, o cantitate de 
piure şi o cantitate mică din produsul finit. 

Cele două părţi componente, împreună cu piureul, au fost descoperite 
pe aceeaşi proprietate, ocupată anterior de Adams, primul arestat în 
legătură cu încălcarea “Actului Volstead”. 

Un număr de alte cazuri de încălcare a legii au fost de asemenea 
cercetate de ofițeri. 

Proprietatea Gherman, unde a fost găsit alambicul, este situată în 
inima satului Ilasco, în timp ce proprietatea ocupată de Daian este 
aproape la marginea satului, de-a lungul micului pârâu care trece prin 
sat. 

Eva Gherman, a fost prima judecată la ora 2:30 după-amiaza şi a 
pledat ca nevinovată. Actul de nevinovăție a fost semnat de Eva 
Gherman ca director şi Vasilie Gherman... Dintre cei prezenţi, am 
remarcat pe comisarul de stat Schofield, însărcinat cu producţia şi 
vânzarea băuturilor alcoolice... 

John Daian, care este acuzat că avea în posesie zece galoane din 
Whisky-ul distilat ilicit, nu a fost pus în discuţie în această după- 
amiază. Este reprezentat de avocatul O'Connor. 

Doamna Gherman a apărut înaintea comisarului fără consilier... 
Majoritatea infractorilor de acest fel sunt străini. 

(Trebuie) să scăpăm de ei — conchide anonimul autor al ştirii. 


e. 
+ Preluat din Ralls County Record of New London - datat 10 lunie 1921 


ALTA ALCA. - Şeriful Holt şi ofițerul de prohibiţie Baker au arestat 
Duminică dimineaţă pe Eva Gherman şi John Daian, români din 
Ilasco, fiind acuzaţi că au făcut moonshine whisky. 

Sâmbătă seara, ofiţerii au vizitat salonul de băuturi al lui Vasilie şi 
Eva Gherman, unde au găsit un alambic complet, care nu era în 
funcţiune, două butoaie cu piure de stafide și aproximativ un galon al 
produsului finit. Femeia a devenit emoţională şi a încercat să-i 
agreseze pe ofiţeri, aceştia fiind nevoiţi s'o încătuşeze în timpul 
percheziţionării localului. Gherman a declarat că se găseşte în această 
ţară de aproximativ zece ani. A susţinut că produce doar pentru uzul 


39 


ei personal şi pentru un bărbat pe care l-a angajat, şi care, mai zice ea, 
nu-l poate ţine la muncă decât dacă îi furnizează whisky... 


e. 
* The Quincy Daily Whig; Data: 10 lunie 1906; Pagina: 2 
Trickett - Savu 


HANNIBAL, 9 Iunie. - Dl. Ioan Savu şi Miss Trickett sau unit în 
căsătorie la ora 9:00 în această dimineaţă, prin ceremonia săvârşită 
de Rev. Pr. Sullivan de la biserica Immaculate Conception 
(Neprihănita Zămislire). Domnul Savu lucrează la magazinul Fisher & 
Jones din Ilasco, iar fata este frumoasa domnişoară a Dlui şi Doamnei 
Michael Trickett. 


PĂMÂNTUL FĂGĂDUINȚEI 


Românul Petru Sîrbu ajunge în America în anul 1905. Din câte aflăm, 
se pare că întreţinuse înainte legături cu fabrica de ciment Atlas 
Portland ca agent sau intermediar, recrutând muncitori în Europa. La 
finele anului 1905 ajunge şi la Ilasco. Conecţiile oficiale cu Atlas îl 
ajută să intre în legătură cu lumea politicienilor şi avocaţilor locali: pe 
rând, ajunge să conducă o măcelărie, un magazin general de desfacere 
şi o tavernă. La diverse intervale, vizitează centrele industriale de pe 
coasta de est în căutare de muncitori, ca agent al companiei Atlas. În 
1908, soţia lui Petru, Maria Sîrbu, emigrează la rândul ei în America. 
Curând, reuşesc să aibe casa lor, iar Petru începe să cumpere şi să 


40 


revândă case în localităţile limitrofe, o afacere care se dovedeşte 
prosperă din toate punctele, acumulând peste ani o frumoasă avere. 
Alături de casa lui Sârbu, în 1910 locuia un alt imigrant român, Ion 
(John) Savu, sosit în America din anul 1902, funcţionar la firma 
“Fisher and James” din Hannibal. Ion Savu era căsătorit încă din 
Iunie 1906, iar în Februarie 1908 îşi depusese cererea de obţinere a 
cetăţeniei americane. Între timp va fi ales la conducerea societăţii 
fraternale “Ardeleana” ca prim-secretar al ei. Doi ani mai târziu, în 
1910, John Savu primea certificatul de naturalizare. Împreună cu 
soţia, Maria (aceasta sosită pe meleagurile Americii încă din 1901), 
vor avea doi copii: Peter şi Sylvia. Relaţiile prieteneşti dintre cei doi 
vecini Savu şi Sîrbu, îi ajută astfel să închege în 1910 un partenariat 
de afaceri împreună cu alţi investitori. Cu ajutorul şi îndrumările lui 
Petre Sîrbu, Ion Savu reuşeşte să-şi strângă şi el bani, devenind în 
curând comerciant şi proprietar de local (asigurarea la licenţa de 
salon o primeşte la 8 August 1911). Totuşi, din câte aflăm, în 1920 Ion 
Savu va părăsi Ilasco împreună cu întreaga familie, fără de a se 
cunoaşte destinaţia ce şi-au ales-o. 

Desprinşi din actualitatea celorlalţi români, cei doi sunt probabil 
singurii cărora le-a surâs norocul în acei ani în Ilasco, îndeplinindu-şi 
visurile de care au fost animați când au pornit spre Lumea Nouă. 


"DASCĂLI" - O DESCENDENTĂ ROMÂNO-AMERICANĂ: 
SYLVIA APOSTOL (HARLOW) 
De la elevă la profesoară în Marble Creek și llasco 
Scurt curriculum 


Din mărturiile Sylviei Apostol (prin căsătorie Harlow), aflăm că era 
fiica unor imigranţi români, care s'a născut şi a crescut într'o fermă 
din apropiere de Ilasco”. Avea destul de mult de mers până la şcoala 
din cătunul Marble Creek (Marble Creek Grade School), unde a urmat 
timp de opt ani cursurile generale elementare. Profesoara ei în toţi 
aceşti ani a fost Laura Rigg Fletcher, cea care îşi va pune amprenta şi 
va influenţa educaţia ulterioară din cariera Sylviei Apostol. 

După terminarea celor opt clase, a continuat la Liceul din Ilasco, 
absolvind cu promoţia anului 1932. Se hotărăşte pentru studii 
superioare pe care le urmează timp de 2 ani la colegiul LaGrange 


9) - Părinţii Sylviei, Jspos (Ispas) și Johanna Apostol, locuiau pe Antioch Road, la 
aproximativ o milă de Școala generală din Marble Creek... 


4l 


College (un colegiu junior) din Hannibal şi apoi la Colegiul Profesoral 
de Stat din Kirksville, de unde obţine diploma şi licenţa în cariera 
didactică în Mai 1936. 
Prima ei slujbă de profesor va fi într'o şcoală cu o singură cameră la 
Hydesburg:*). Şcoala avea o sobă rotundă în centrul camerei, cu 
burtă, pentru introdus lemnele. Avea fântână tipică pentru băut apă 
(de fapt, o găleată ș şi o cupă) şi toalete separate (două anexe în spatele 
școlii). Acest prim loc de muncă de cadru didactic, în primul an, 
me plătea 60 dolari pe 
E lună. În timpul celui 
„| de-al doilea an de 
“1 predare la 
 Hydesburg, va primi 
9) creştere a 
salariului, la 65 de 
> dolaripelună. 

În August 1938, 
George Dryden, preş. 
Consiliului școlar 
— Ilasco o contactează 

„pe Sylvia şi îi oferă un 


_ | | A -_ post de profesor la 
Această fotografie a fost făcută în faţa şcolii din şcoala generală din 


Marble Creek în jurul anilor 1943-44. De la stânga, la . A 
dreapta: Sylvia ul Virgiia Sanders, Mesilyn ADTOPICE Se II Marble 
Blohm, Shirley Sims, Caroline Sanders şi Juanita Creek. Desigur, 
Blohm (precizările aparţin lui Gregg Andrews). Sylvia a acceptat 

propunerea făcută! 
Apoi G. Dryden i-a comunicat că salariul lunar va fi 100 de dolari. 
Reacţia ei extaziată la auzul ştirii a fost: „Dumnezeule, sunt bogată!”. 
Fosta ei profesoară, Laura Rigg Fletcher, se transferase deja la şcoala 
generală din Ilasco cu 3 ani mai devreme şi preda clasele I şi II. Acolo, 
Sylvia a suplinit profesorul care o înlocuise pe Laura Rigg Fletcher. 
Fosta elevă a şcolii Marble Creek, Sylvia, era acum profesor, predând 
pentru toate cele 8 clase ale şcolii din Septembrie 1938 până în Mai 
1944, când aceasta a fost închisă. Şcoala din Marble Creek — descria 
Sylvia — era practic o clădire cu 2 camere, fiecare cameră având sursa 
ei de căldură. Din nou exista o fântână tipică, cu apă (găleată şi un 


10) - Școala din Hydeburg avea o singură cameră, și era situată la aproximativ 3 mile vest 
de șoseaua 61, lângă Biserica Metodistă Hydesburg. 


42 


scuar), şi toalete segregate (două anexe în spatele şcolii). Un vestiar 
separa cele două săli de clasă (una pentru clasele I - IV) şi (alta pentru 
clasele V - VIII). 

De aici, Sylvia se va transfera la şcoala generală din Ilasco în 
Septembrie 1944, unde va preda pentru clasele V şi VI. Câţiva ani mai 
târziu, avea să accepte o nouă funcţie profesorală predând clasa a IV-a 
la școala “Mark Twain” din Hannibal, unde va rămâne până la 
pensionare, când îşi încheie şi cariera didactică... 


(Informaţii obţinute anterior, într'un interviu cu Sylvia Apostol Harlow de către 
periodicul trimestrial “Ilasco Area Newsletter”! apărut sub auspiciile “Societăţii 
de conservare istorică a zonei Ilasco”12)). 


ALTE AMĂNUNTE DIN VIAȚA SYLVIEI APOSTOL 


+ Extrase din “Ilasco Area Newsletter”. Vol. XVI, Nr. 3, Septembrie 2018. 


În 1936, Sylvia s'a întors la şcolile Ilasco unde fusese elevă şi unde şi-a 
început cariera didactică la școlile din Marble Creek şi Ilasco. A 
predat la toate cele opt clase în timp ce era la Şcoala generală Marble 
Creek şi clasele a V-a şi a VI-a la Ilasco. Pentru opt din acei ani, Sylvia 
a avut ocazia să predea cu una dintre fostele ei profesoare, doamna 
Laura Rigg Fletcher. Sylvia îşi aminteşte că doamna Fletcher sosea la 
Ilasco în fiecare dimineaţă cu trenul, iar de aici urca dealul până la 
şcoală; la întoarcere, după terminarea cursurilor, cobora dealul şi lua 
trenul înapoi spre casă. A fost profesoara Sylviei pentru toate cele opt 
clase la Marble Creek, mutându-se după aceea la Ilasco. (Laura Rigg 
Fletcher — N.N.) a fost o mare inspiraţie pentru mine — îşi amintea 
recunoscătoare Sylvia Apostol. Domnișoara Fisher, care mai târziu a 
devenit doamna Maschoff, a venit şi ea la Marble Creek din Saverton, 
astfel încât erau doi profesori pentru toţi elevii, în perioada când 
Sylvia era încă şcolăriță. Copiii formau corul în timp ce domnişoara 
Fisher cânta la pian. Alţi profesori de care Sylvia Apostol îşi aminteşte 
sunt: doamna Couch, doamna Davis, Ethyl Lewis şi domnișoara 
Farmer pe care apoi i-a înlocuit la Ilasco când au fost consolidate 
şcolile Marble Creek şi Ilasco. 


11)- Apărută în format electronic din luna Mai 2003 și până în luna Decembrie 2021 pe 
site-ul secretarului de stat al statului Missouri. 

12) - Societate fondată în luna Decembrie 2000 de către David și Sally Polc împreună cu 
Bill Northcutt, pentru a păstra vie istoria localităţii Ilasco din Missouri și a locuitorilor ei. 


43 


Copiii mergeau la şcoală pe jos, de nu, veneau călare. Foarte puţini 
erau aduşi cu maşina. Dacă vremea era rea, tatăl Sylviei nu o lăsa să 
meargă singură şi o însoțea el însuşi până la şcoală. La fel, mult timp, 
Sylvia a mers pe jos de la casa părinţilor ca să predea la şcoala din 
Marble Creek, până când şi-a cumpărat o maşină Model A. 

Când fratele Sylviei, John, şi-a început şcoala la Marble Creek, Sylvia 
a fost cea care a mers cu el în fiecare zi, de teamă că se va rătăci şi nu 
va mai şti să se întoarcă acasă. Drept urmare, John a început şcoala 
cu două luni înainte de a face cinci ani. 

Sylvia a absolvit Liceul din Ilasco la 16 ani. A frecventat colegiul 
Hannibal-LaGrange timp de doi ani şi Kirksville timp de trei ani, 
frecventând şi cursurile de vară, suficiente ca ore de credit pentru un 
doctorat. Are multe amintiri frumoase despre vremea când preda la 
şcolile Marble Creek şi Ilasco. 


Mai jos, anunţul apărut în publicaţia electronică “Ilasco Area 
Newsletter”, Vol. 9, Nr. 2 din Iunie 2011, despre trecerea la cele 
veşnice a Sylviei Apostol: 


* “Ilasco Area Newsletter”, Iunie, 2011, Vol. 9, Nr. 2. 


Sylvia Marie Apostol Harlow, în vârstă de 96 de ani din Hannibal, 
Mo. şi Ilasco, a încetat din viaţă la 15 Mai 2011. 

S'a născut la 3 Noiembrie 1914 la Ilasco, Mo,, fiica lui Ispas şi 
Johanna Sîrbu Apostol (imigranţi români). 

A urmat școala la Marble Creek Grade School unde avea să predea 
mai târziu. A absolvit Liceul din Ilasco, promoţia 1932, după care şi-a 
continuat studiile şi a obţinut diploma în învăţământ. 

Şi-a început cariera didactică la Şcoala Hydesburg, apoi la Şcoala 
Marble Creek şi Şcoala Ilasco, iar din 1948 a început să predea la 
Școala elementară “Mark Twain” din Hannibal până la pensionarea ei 
în anul 1974. 

A fost căsătorită cu Russell F. Harlow pe 19 August 1946 (decedat la 
24 August 1965). 

După pensionare, a îndrumat mulţi școlari, fiind cu adevărat dedicată 
profesiei didactice. Sora ei Ann Schreit şi multe nepoate și nepoți îi 
supraviețuiesc. 

Cei patru fraţi ai ei, Ispas, George, Carl şi Joseph, sunt toţi decedați. 


44 


o DP Espos Apostol wearing his Ilasco baseball 
| p, . team uniform. The early baseball team was 
i » sponsored by the cement plant and played 
their home games at a ball park located next 
to the Concrete Bridge near Monkey Run. 


Joe Apostol with his father Espos Apostol. 
The picture may have been taken at the 
Apostol farm house on Antioch Road. 


Familia Apostol: 


Ispas Apostol, tatăl Sylviei Apostol (dreapta sus, în faţa casei din Antioch 
Road), Joeseph Apostol (unul din cei patru fraţi ai ei, stânga sus). 

În stânga, jos, cele două surori la mormântul tatălui lor: Sylvia Apostol (prin 
căsătorie Harlow) şi sora ei Anna Apostol (prin căsătorie Schreit), împreună cu o 
cunoştinţă apropiată. 

În dreapta, piatra de mormânt a tatălui (sic Espos! Apostol), din cimitirul 
Mount Olivet, în oraşul Hannibal. 

Imagini din arhiva familiei transmise publicaţiei “Ilasco Area Newsletter” de 

Jane Cox, fiica Anei Apostol Schreit. 


45 


SORA SYLVIEI, ANNA APOSTOL (SCHREIT) 


Despre sora Sylviei Anna Apostol (Schreit) nu s'a scris prea mult, 
fiind menţionată doar tangenţial în câteva rânduri de către publicaţia 
trimestrială “Ilasco Area Newsletter” „pe care ţinem să le împărtăşim: 


+ “Ilasco Area Newsletter”, Vol. 12, Nr. 2, Iunie 2014, pg. 11. 


Anna Apostol Schreit şi-a 
sărbătorit 90 de ani de naştere 
pe 18 Aprilie 2014. 


S'a născut la 18 Aprilie 1924 la 
Ilasco, fiica imigranţilor 
români, Ispas & Johanna 
Apostol. Clasele generale la 
şcoala din Marble Creek; 
absolventă a Liceului din 
Ilasco în anul 1940. 


În fotografie, sus, este Anna 
împreună cu fiica ei Jane Cox, 
la petrecerea surpriză care a 
avut loc cu ocazia împlinirii a 
90 de ani. 


În partea de jos, Anna este 
alături de Elvis la un spectacol 3 
de la Fox Theatre din St Louis, unde Anna lucrează în mod voluntar 
de mai mulţi ani. Poartă bluza pe care sora ei Sylvia i-a cumpărat-o în 
timp ce se afla în Europa. 


+ “Ilasco Area Newsletter”. Vol. 14, Nr. 3, Sept. 2016, pg. 11. 


Ann trăieşte acum în Cape Girardeau Mo. şi adresa ei este în c/o of 
Auburn Creek Assisted Living, 2910 Beaver Creek Drive, camera 10, 
Cape Girardeau Mo 63701. Ann s'a născut la Ilasco pe 18 Aprilie 1923. 
Îi place să audă despre şi de la foşti oameni din Ilasco şi păstrează 
amintiri frumoase despre satul Ilasco care îi este foarte dragi inimii. 


46 
ȘI DE RÂS, ȘI DE PLÂNS 


CHESTIUNI “DIVERSE” 


+ “Two sides to every story” - Fiecare poveste are două fețe. Nota internă întocmită de 
R. E. Hoffman, Managerul companiei “Atlas Cement Plant” purtând data de 19 Mai 
1924, llasco, cu privire la “cazul Ledbetter”. 


Declaraţia lui Orsi Giovanni 


Declaraţia lui Orsi Giovanni 42476; căsătorit; persoane aflate în 
întreţinere, soţie şi 3 copii; reşedinţa: Ilasco; ocupaţie: ambalator; de 
cât timp este angajat de companie: 10 ani; în aceiaşi meserie: 10 ani. 
Susţine că el şi John Roşu (fost angajat de firmă) tocmai terminaseră 
nişte lucrări de beton în faţa casei sale şi îşi spălau mâinile când 
Ledbetter a trecut pe lângă ei cu maşina în viteză de aproximativ 25 
de mile la oră (aproape să-l atingă pe Roşu), şi peste sapa rămasă în 
drum, rupându-i mânerul, fără ca să se oprească. Orsi a văzut că 
Ledbetter a parcat maşina la magazinul Patrick's şi a intrat după el, 
cerându-i ca să plătească sapa distrusă; Ledbetter i-a răspuns lui Orsi 
că nu poate fi forţat s'o plătească, şi a început să-şi scoată haina ca să 
se bată, dar Patrick (proprietarul) le-a cerut să iasă afară căci nu vrea 
scandal în magazinul său. Orsi a ieşit afară şi când Ledbetter a apărut 
şi s'a urcat în maşină, Orsi a sărit pe el. Ledbetter l-a lovit pe Orsi în 
faţă cu pumnul aruncându-l de pe scară. Orsi a sărit înapoi, s'a urcat 
pe capota maşinii şi l-a lovit în cap pe Ledbetter cu mistria de zidar; 
după asta, Ledbetter a sărit din mașină şi a început să fugă, Orsi 
urmându-l îndeaproape până când Ledbetter a ajuns la magazinul 
Fisher & Cable's. Orsi a rămas afară, dar adunându-se mulţimea în 
jurul lui, a plecat acasă, iar Ledbetter s'a întors la companie. 

Orsi a declarat că singurul martor al luptei a fost John Roşu. 


După ce l-a intervievat pe Roşu la Ilasco în această după-amiază, 
acesta a declarat că el și Orsi au lucrat împreună şi au lăsat o sapă în 
drum în timp ce se spălau pe mâini, iar Ledbetter a trecut peste sapă 
rupându-i mânerul; Ledbetter nu a plătit pentru daună şi a vrut să se 
bată cu Orsi. Ledbetter l-a lovit pe Orsi în faţă cu pumnul, iar Orsi l-a 
lovit pe Ledbetter cu o mistrie de zidar şi nu cu un cuţit. 


JRE: REF Cu sinceritate... 


47 


ÎN ÎNCHEIERE 


Cum se poate observa, informaţiile sunt variate, unele bogate în 
detalii, altele laconice (cele în cazul tinerilor români morţi la Spitalul 
St. Mary) şi lipsite de orice amănunte convingătoare. 

Păstrarea în umbră și ignorarea voită a accidentelor fatale care aveau 
loc pretutindeni unde munceau “străinii” pentru compania “Atlas 
Portland”, demonstrează (cum am mai spus) atât obedienţa presei 
locale din Hannibal, cât şi resentimentul faţă de “străinii sălbatici” 
din Ilasco al redactorilor care scriau articolele - cazul presei din afara 
statului Missouri, din oraşul Quincy, Illinois. Expunerea permanentă 
a caracterului “violent”, iese ostentativ în evidenţă. 

Cele de mai sus, sunt doar câteva exemple sugestive, dar cărora li se 
adaugă şi altele. Faţă de statisticile oficiale, credem totuşi că numărul 
românilor care şi-au găsit sfârşitul la Ilasco este mult mai mare. Fie că 
numele lor au fost muşamalizate în direct prin acorduri extra 
judiciare de către companie, fie din alte motive pe care nu le 
cunoaştem! Dar, frecvenţa şi numărul mare al accidentelor rezultate, 
sunt cu siguranţă un indiciu că presupunerea noastră nu este departe 
de adevăr. Şi, desigur, sunt şi ceilalţi, la rându-le seceraţi din viaţă la 
o vârstă relativ tânără, cimentul inhalat în plămâni zi de zi fiind 
neiertător cu ei, un fapt mai puţin discutat la acel timp. 

Într'o zi poate că vom afla şi numărul, cum şi numele lor, spre dreaptă 
amintire! 

Istoria acestor români este şi ea o poveste scrisă cu lacrimi, cu 
suferinţă şi sânge, dar asupra căreia sa aşternut de mult voalul 
uitării. Câţi oare, din cei de azi, pot înţelege soarta lor, care odată 
ajunşi pe meleaguri străine şi-au găsit sfârşitul tragic departe de ţară, 
a căror soartă odihneşte îngropată şi astăzi sub cruci anonime şi 
părăsite, în pământ străin? 

Ioan (John) Moga despre care am amintit, a fost unul dintre aceşti 
români, fiind aruncat 23 de metri în aer de explozia care i-a curmat 
viaţa. Încheiem prezentând cazul lui dramatic, împrejurările în care 
s'a petrecut accidentul, cu un portret al familiei Moga, al familiei lui 
Petru Limbean (cumnatul lui loan Moga), cum şi câteva reacţii care 
scot în lumină alte două personaje aflate la Ilasco în vremea 
respectivă. Imagini de arhivă din viaţa comunităţii sau relevante în 
privinţa activităţii şi muncii în cariere, completate cu mai multe 
aspecte care înfăţişează cimitirul “Marble Creek” unde îşi duc somnul 
de veci foarte mulţi Români, pun punct rândurilor noastre. 


48 
DOI UCIȘI LA ILASCO 


+ 12 Octombrie 1920 (după rapoartele din documentele judeţului Ralls din New London 
întocmite pe 15 Octombrie 1920). 


John Moga, român, şi Sam Giunta, italian, au fost ucişi pe loc Marţi 
dimineaţa în jurul orei 8:00 la fabrica de ciment de la Ilasco de 
explozia prematură a dinamitei, în timp ce se făcea încărcarea 
într'una din carierele de la Atlas Portland Cement Co. Joe Giunta, 
fratele lui Sam Giunta a fost şi el rănit de explozie şi se află în Spitalul 
Sf. Elisabeta din Hannibal. Trupul lui Moga a fost grav afectat. Din 
mărturiile celor prezenţi la producerea accidentului, s'a descoperit că 
Moga, în momentul în care a fost aruncat în aer, împingea cu un lemn 
dinamita introdusă pentru explozie, încercând să o disloce pe cea care 
mai rămăsese prinsă între pereţi. Dacă nu, presupunem că explozia a 
fost cauzată de frecarea a două pietre de silex care au făcut scânteie, 
însă alte detalii nu se cunosc. Moga, care era cel mai aproape de gaura 
forată, a fost grav dezmembrat. Capul şi braţele i-au fost suflate din 
corp, fiind azvârlit 75 de fiţi în aer. Giunta nu a fost dezmembrat şi a 
mai trăit încă două minute după explozie. Trei oameni se aflau şi ei în 
apropiere când a avut loc explozia, dar nu au suferit răni grave. 

Sam şi Joe Giunta, împreună cu John Moga, au servit în armata 
Statelor Unite în Europa în timpul ultimului război. Moga era 
căsătorit, locuia cu soţia şi cei patru copii. Legistul Harris din acest 
oraş fiind chemat imediat după accident, după ce a aflat toate detaliile 
accidentului, a considerat orice anchetă inutilă. 


TRAGICUL DESTIN AL LUI 
TOHN (“IOAN”) MOGA 
“Fifty-three Feet Down”- Gregg Andrews 


Era anul 1920 iar vântul sufla şi îl împingea de la spate pe John 
Moga când a plecat într'o zi la serviciu şi nu s'a mai întors niciodată. 
Era din România şi muncea la o carieră de piatră: era tot ceea ce 
ştia. A ajuns aici în 1903 şi a început explodările cu un echipaj, la o 
fabrică de ciment de pe Mississippi, în oraşul lui Tom Sawyer, 
încărcând dinamită de dimineaţa până seara... 


49 


Pe 26 Mai 2014, am tăiat un bujor alb parfumat şi l-am aşezat la 


poalele mormântului 
singuratic al lui Ion „John” 
Moga din cimitirul Marble 
Creek, unde sunt îngropate 
atât de multe dintre rudele 
mele. În această vizită 
memorială de weekend (voi 
împlini 64 de ani în zece 
săptămâni), cred că am 
simţit greutatea trecutului 
mai mult ca oricând. 
Cimitirul arăta frumos, cu 
florile sale de primăvară şi 
coloritul  petalelor larg 
deschise în lumina soarelui. 
Pietrele funerare româneşti 
conferă cimitirului curat o 
senzaţie distinctă din Lumea 
Veche. În unele cazuri, 
marcajele de pe piatră strigă 
după nume. În altele, 
numele nu mai sunt lizibile 
sau, cel puţin, aproape 
imposibil de  desluşit. La 
marginea pădurii cimitirului, 
unele sau  prelins în 
alunecările de noroi ale 
timpului, într'o râpă adâncă 
de mai jos. Pietrele funerare 
din Lumea Veche par relicve 
ciudate şi amintiri ale 
trecutului nostru industrial, 
în special natura periculoasă 
a producţiei de ciment şi 
utilizarea de rutină a forţei 
de muncă ieftine. O amintire 


Piatra de mormânt a lui lon Moga de la 
cimitirul Marble Creek. Foto: Gregg 
Eu el (26 Mai selr 


despre pătura de jos, des uitată, şi a visului american. 


50 


Trecuseră 22 de ani de când pentru prima dată m'am aflat în subsolul 
prăfuit aparţinând biroului grefierului din Ralls County (Judeţul 
Ralls), răsfoind şi culegând note din însemnările numeroaselor 
procese ale accidentelor de muncă care sau purtat împotriva 
companiei Atlas Portland Cement. Statul Missouri nu a avut o lege de 
compensare a lucrătorilor până în 1926, aşa că singurul recurs pentru 
familiile victimelor a fost doar speranţa în generozitatea voluntară a 
companiei Atlas, sau darea în judecată pentru daune şi ajungerea la o 
înțelegere extrajudiciară. Peste tot în jurul meu, în subsol, erau 
pachete înnegrite ale proceselor care au stat netulburate timp de 75 
de ani sau mai mult. 


De ce piatra funerară a lui Moga şi felul tragic în care şi-a încheiat 
viaţa încă mai rezonau în mine după toţi aceşti ani de când am scris 
City of Dust (Oraş de praf)? De ce, când am cântat la Cheatham 
Street Warehouse pentru prima dată în anul 2000, am compus 
special melodia „Fifty-three Feet Down” pentru această ocazie? 
Cetăţean american naturalizat originar din România, precum şi 
veteran al armatei SUA din Primul Război Mondial, Moga a fost 
aruncat în bucăţi într'o explozie de dinamită în carierele Ilasco ale 
companiei Atlas, pe 12 Octombrie 1920. În explozie a fost ucis şi Sam 
Giunta, la rândul lui veteran de război şi cetăţean naturalizat emigrat 
din Italia. Giunta era membru în aceiaşi echipă de explodări 
împreună cu fratele său, Joe, grav rănit și el în explozie. 

În jurul orei opt din dimineaţa tragediei, împreună cu alţii, coborau 
dinamita în trei găuri, la 16 metri adâncime. Safron Lupu a încărcat 
gaura nr. 1 fără complicaţii, iar John Patrick a făcut același lucru la 
nr. 3. După ce Moga a încărcat cu succes 45 de kilograme de dinamită 
în gaura nr. 2, maistrul Pete Limbean i-a indicat să continuie şi să mai 
încarce încă 11 kg. În timp ce Moga se pregătea să execute comanda, o 
instalaţie de foraj Star a început să foreze noi găuri în apropiere. 
(Petru “Pete” Limbean) a încremenit, protestând că echipamentul ar 
trebui oprit până la terminarea încărcării cu dinamită. Limbean a 
strigat la operatorii echipamentului Mike Bayjohn şi Eli Hickerson să 
stopeze forarea, dar aceştia au răspuns că, din cauza întârzierilor 
anterioare, au ordin să foreze găurile cât mai repede posibil. Moga, 
după ce a primit noi comenzi de la Limbean, a introdus cele 11 kg. 
suplimentare, dar când s'a uitat mai bine, şi-a dat seama că dinamita 
rămăsese blocată: „Oh! Dinamita s'a oprit aici sus, la 4 metri de 
suprafaţă” — i-a strigat el lui Petru. 


5l 


Conform instrucţiunilor lui Limbean, Moga sa folosit de o stinghie 
mai lungă de lemn, încercând să disloce dinamita şi să termine 
încărcarea, în timp ce instalaţia de foraj funcţiona în apropiere. 
Abram Adams, un blaster (artificier) român aflat la faţa locului, a 
mărturisit ulterior despre pericolul reprezentat de foraj: „Nam 
pomenit niciodată, din experienţa mea, să se foreze ori să se lucreze 
în apropiere la 4, 6 sau 8 metri când se fac încărcările cu dinamită! 
Când sfredelul funcţionează, se produce trepidaţie în jur, adică 
vibraţie.” 

Timp de trei sau patru minute, Moga a lucrat cu atenţie folosind 
stinghia, încercând să îndeplinească ordinele primite. 

Cum am spus, echipa de 
foraj îşi continua lucrul în 
momentul accidentului. 
John Patrick împreună cu 
maistrul Pete Limbean 
deja  terminaseră de 
încărcat numărul 3, iar 
Safron Lupu numărul 1. 
Moga încerca să termine 
încărcarea la numărul 2. 
Blasterul Abram Adams 


descrie astfel cele 
Aspect de la funeraliile lui loan Moga şi Sam observate chiar în clipa 


Giunta, Hannibal, Octombrie 1920. accidentului: „Încărcam 


pământ când am auzit explozia. Mi-am întors instinctiv capul; am 
văzut focul, explozia fulgerătoare şi fumul mare ridicat în aer. L-a 
făcut bucăţi şi timp de câteva zile am găsit fărâme din trupul lui 
împrăştiate în jur.” 


Atlas a insistat că explozia produsă (care i-a explodat capul şi braţele 
lui Moga, aruncându-l în aer la aproximativ 23 de metri), a fost 
rezultatul propriei sale neglijenţe şi că a cunoscut riscurile atunci 
când a acceptat condiţiile de angajare. 

Mary Moga (mai târziu Goucan, prin recăsătorie) a făcut apel la o 
decizie a judecătorului de circuit al judeţului Ralls, Charles T. Hays, 
de a asigura „protecţia cuvenită a drepturilor de proprietate” prin 
blocarea cazului de a trece în faţa unui juriu. În apel, Curtea Supremă 
din Missouri a trimis cauza spre judecată la Tribunalul Hannibal 
pentru motive comune, unde un juriu i-a acordat lui Goucan 9.000 de 


D2 


dolari plus cheltuieli în vara anului 1927. Atlas a făcut apel la Curtea 
Supremă a statului, dar înainte ca acest caz să poată fi audiat în 1929, 
Goucan şi Atlas au ajuns la o înţelegere, după nouă ani lungi de la 


moartea lui Moga”. 
Vezi: https://lostriverstories.com/2022/05/06/fifty-three-feet-down/ și (Gregg Andrews, 
“City of Dust”, 1996, pg. 79-81). 


DESPRE FAMILIA MOGA 


Hannibal Free Public Library (Hannibal, Mo.) 


Fotografie de nuntă a lui John Moga şi Maria Păcurar 1909. ILASCO, 
MO. - John şi Maria 
(Păcurar) Moga formau un 
cuplu de români. John a 
emigrat în 1903 pentru a 
lucra la fabrica de ciment 
Atlas Portland ca artificer cu 
dinamită. 

Maria l-a urmat la Ilasco în 
1906. Au avut patru copii în 
timp ce locuiau în Ilasco: 
John, Pete, Saveta şi Mary. 
John era un bărbat 
multilingv, vorbea şase limbi 
diferite şi a părăsit Ilasco 
doar pentru scurt timp în 
1918 pentru a-şi servi ţara 
adoptivă (naturalizat în 
1913) în Primul Război 
Mondial. Familia a fost 
devastată când John, un 
veteran de douăzeci de ani al fabricii, a murit pe 12 Octombrie 1920 
ca urmare a unei explozii de dinamită. 


Descripţia: Hannibal Free Public Library (Hannibal, Mo.) 


Imigranții români John şi Mary (Păcurar) Moga. John a emigrat în 
1903 şi a început să lucreze ca artificier (blaster) în carieră. În stânga 
este fotografia lor de nuntă (1909). Fotografia din dreapta cu copiii 
Elizabeth, Mary, John şi Peter a fost făcută în 1920, cu puţin timp 
înainte ca John să fie ucis într'o explozie de dinamită în carieră pe 12 


53 


Octombrie 1920. Era cetăţean american naturalizat. În acelaşi 
accident de muncă a murit și Sam Giunta. Fratele lui Sam, Joe, a fost 
rănit şi el în această explozie. Toţi trei au servit în armată în timpul 
Primului Război Mondial. Mary s'a mutat în zona Kansas City (cel 
mai probabil în Sugar Creek). S'a recăsătorit (Goucan). Procesul ei 
împotriva companiei Atlas Portland Cement Co. a durat 9 ani. A făcut 
apel la Curtea Supremă din Missouri, care a dispus o recompensare 
de 9.000 de dolari şi plata cheltuielilor de judecată acumulate. 
Compania de ciment Atlas Portland a apelat la rândul ei Curtea 
Supremă din Missouri pentru rejudecarea cazului, iar cu puţin timp 
înainte ca instanţa statului 
să se pronunţe, s'a ajuns în 
cele din urmă la o 

înțelegere extrajudiciară. 


Foto: Hannibal Free Public f 
Library (Hannibal, Mo.) 


Familia Moga, 1920. 
ILASCO, MO - Familia 4 
Moga, părinţii originari din 
România, sunt văzuţi în 
această fotografie stilizată | 
de familie. Ei sunt 
identificaţi ca fiind John | 
Moga (şezând în centru), 
soția sa, Maria Păcurar 
Moga (în picioare, stânga), 
cele două fiice ale sale, 
Mary (şezând în stânga) şi 
Elisabeta (în picioare în 
stânga) şi cei doi fii ai săi, 
John (stând la dreapta) şi ES 0 ee 
Petru (şezând în dreapta). Toţi copiii sau aia în Ilasco. 


Aceasta a fost probabil ultima fotografie de familie, înainte ca tatăl lor 
John să-şi piardă viaţa în explozia de dinamită de la uzina de ciment 
Atlas Portland pe 12 Octombrie 1920. 


Studio foto: necunoscut (Hannibal, Mo.) Polc, David / Moga, Peter Jr. 
Biblioteca publică gratuită Hannibal (Hannibal, Mo.) Moga, John. 


54 


Moga, Maria Păcurar. Moga, Mary. Moga, Elizabeth. Moga, John. 
Moga, Peter. 


Descripţia: Hannibal Free Public Library (Hannibal, Mo.) 


DIN ARHIVA FAMILIEI MOGA 


ELISABETA (SAVETRA) MOGA 


Gregg Andrews - În fotografie, stânga sus: Elisabeta (Savetra), fiica lui John 
Moga, câţiva ani după moartea tatălui ei aruncat în bucăţi în explozia de dinamită 
de la carieră. 


55 


DANIL (DAN) ORDEAN 


Interesată fiind de istoria localităţii și a locuitorilor ei, într'o 
conversaţie publică apărută pe site-ul Lost River Stories în urma celor 
publicate despre loan Moga de Prof. Andrews sub titlul “Fifty-three 
Feet Down”, Maria Ordeanu i se adresa acestuia la 8 Mai 2022, unde 
aduce în discuţie și povestea bunicului ei Danil (Dan) Ordean, aflat și el 
la Ilasco în acele timpuri: 


Stimate profesor Gregg Andrews, 


Tocmai am citit povestea emoţionantă a lui (Ion) John Moga. Îmi 
amintesc epopeia lui din cele descrise mai pe larg în cartea Dvs. „Oraş 
de praf”. Aş dori să vă mulţumesc pentru abordarea emoţională 
constantă faţă de emigranții străini săraci, inclusiv muncitorii români 
din Ilasco. 


Bunicul meu Danil (Dan) Ordean a fost el însuşi membru al unui 
echipaj de explodări. Cred că îl cunoştea pe Moga, pentru că veneau 
din două locuri foarte apropiate. Lancrăm și Sebeş erau la doar 4 km 
distanţă, acum sunt unite. (Sebeşul Săsesc, adică Sasul Sebeş, aşa 
cum era scris pe crucea sa din cimitirul Pârâului de Marmură) - N.N. 
“Marble Creek”. Amândoi au venit în Statele Unite şi s'au stabilit la 
Ilasco în 1903. Amândoi s'au căsătorit în 1909, deşi bunicul meu a 
făcut călătoria înapoi acasă pentru a se căsători cu o fată din 
Lancrăm. Ea a acceptat mai întâi să meargă cu el în Statele Unite, deşi 
a fost speriată de călătoria lungă şi de traversarea peste “apa cea 
mare”. Şi-a amânat călătoria pentru că s'a născut primul lor copil şi 
apoi s'a scufundat Titanicul. 


Tragicul eveniment a impresionat profund oamenii din jurul lor, 
deoarece aproape fiecare familie avea cel puţin un membru în Statele 
Unite, iar mulţi alţii erau pregătiţi să-şi asume riscul de a merge în 
„America”, după cum se spune. 


Cât despre bunica mea, ea a decis să nu călătorească niciodată în 
Statele Unite. Așa că, bunicul meu s'a întors singur la Ilasco, sperând 
să rămână pentru o perioadă mai scurtă de timp. 


56 


Dar Primul Război Mondial a izbucnit şi călătoria înapoi acasă nu a 
mai fost posibilă. Nu era într'un proces de naturalizare, aşa că a fost 
pus sub observaţie. Este atât de trist că Moga, compatriotul său, a 
mers să lupte în Primul Război Mondial şi s'a întors cu bine la Ilasco, 
dar a murit la scurt timp după aceea. Nu cred că bunicul meu era încă 
în Ilasco, în Octombrie 1920. Încă investighez cazul, dar probabil că a 
plecat din Statele Unite cu prima ocazie de a traversa Atlanticul, cu un 
ocol prin Marea Mediterană din cauza germanilor. Porturile maritime 
austriece şi maghiare erau încă închise pentru trafic. 


Sunt atât de multe alte poveşti de spus. Ca şi Dvs., încerc să aflu mai 
multe. Atâta timp cât ne amintim de bunici şi părinţi, îi ţinem 
nemuritori în suflet, atât pe ei cât şi poveştile lor. 

Aştept cu nerăbdare să aud noi ştiri de la Ilasco, un loc pe care nu 
prea îl cunoşteam acum doi ani. 

Mulțumită Dvs. şi altor oameni din Ilasco, simt cum călătoresc înapoi 
în timp. Au trecut peste o sută de ani... 


Cele mai bune urări, Maria Ordean. 


PETRU LIMBEAN, CUMNATUL 
LUI IOAN MOGA. 
CÂTEVA DATE DESPRE 
FAMILIA ACESTUIA 


ILASCO, MO - Aceasta a fost casa 
familiei Petru (Pete) Limbean, a soției Pg 
sale Rafila Păcurar Limbean şi a celor & 
doi copii ai lor, Peter, Jr. şi Mary. 
Petru venise la Ilasco pentru a lucra la | 
Compania de Ciment Portland Atlas în | 
1908. S'au căsătorit în 1911 şi au locuit 
în această casă până în 1920 când s'au 
întors în România după tragedia 
întâmplată familiei. Limbean, Petru, 
1885-1969. Limbean, Rafila Păcurar, 
1894-1946.  Limbean, Peter, Jr. 
Limbean, Mary. 


Descripţia: Hannibal Free Public Library (Hannibal, Mo.) 


57 


Fotografie de nuntă a lui Petru (Peter) Limbean şi Rafila Păcurar 
1911. ILASCO, MO. > 

Petru Limbean, un imigrant român, a 
venit la Ilasco în 1908 pentru a lucra la 
Uzina de Ciment Atlas Portland. 

S'a împrietenit rapid cu John Moga, tot 
un imigrant român, care era căsătorit 
cu Maria Păcurar. 

Sora Mariei, Rafila Păcurar, a părăsit 
România şi sa alăturat surorii şi 
cumnatului ei la Ilasco. Astfel, Rafila îl 
cunoaşte pe Petru Limbean şi se 
căsătoresc în 1911. 

Petru şi Rafila au avut doi copii Peter 
(17 Iulie 1913) şi Mary (15 Octombrie 
1915). 

Descripţia: Hannibal Free Public Library (Hannibal, Mo.) 


PORTRETUL FAMILIEI LIMBEAN (181G) 


Familia Limbean era de origine română. Aceştia sunt identificaţi 
după cum urmează: Rafila Păcurar Limbean (în picioare stânga 

spate), Petru Limbean 
(şezând), Mary Limbean (în 
picioare, stânga faţă) şi Peter 
Limbean, Jr. (în picioare 
dreapta). Rafila şi Petru erau 
imigranţi români. Cei doi 
copii sau născut în Ilasco. 
Această poză a fost făcută cu 
un an înainte de moartea 
tragică a cumnatului lui Petru 
și Rafila, John Moga, cu care 
Petru lucra în ziua fatidică. La 
scurt timp după tragica 
pierdere, familia Limbean s'a 
întors în România, apoi a 
revenit la lIlasco pentru o 
scurtă perioadă de timp, după 
care sa mutat la Detroit, Michigan. Descripţia: Hannibal Free Public 


58 


Library (Hannibal, Mo.) 


ION URSU - LENA BLAGA 


Gregg Andrews, care este şi administratorul unei pagini pe reţeaua 
socială Facebook consacrată zonei Ilasco şi istoriei ei, consemna 
câţiva ani în urmă aceste amănunte în privinţa fotografiei de faţă 
postată pe această 
platformă: soţia lui Ion 
Ursu se numea Lena Blaga. 
Au fost membri ai 
Societăţii Ardeleana din 
Ilasco şi au donat secţiei 
Crucii Roşii din Hannibal 
în timpul Primului Război 
Mondial. 


Născut în 1874, lon Ursu 
era cetăţean naturalizat şi 
lucra la fabrica de ciment; 
poseda şi o “licenţă de 
comerţ cu de- amănuntul”. 
În 1920, încă se aflau la 
Ilasco... 


Alte amănunte aduce 
Mioara Ordeanu:2) despre 
fotografia postată: 


. : i „1 “Conform inscripţiei de pe 
spate, ei sunt lo Ursu Și soția sa. Erau din Transilvania, zona de sud. 
Sunt destul de sigură că au venit dintr'un sat din jurul Sebeşului Alba, 
la începutul secolului XX... 

Ion Ursu are pe haină semnul societăţii româneşti de ajutor 
“Ardeleana”, fondată la Ilasco. Costumele lor sunt tradiţionale, alb- 
negru... Bunicul meu i-a cunoscut pe Ion Ursu şi pe soţia lui. Mai 
interesant este numele ei de fată. Familia Blaga este din Lancrăm, 
lângă Sebeş Alba”... 


13) - Vezi și contribuția acesteia la cunoașterea bunicului ei, Danil (Dan) Ordean. 


59 


ET CAETERA 


“SALA ROMÂNĂ” 
DIN 
ILASCO 


aa 


Înmormântare românească la llasco 1912. Hannibal Free Public Library (Hannibal, Mo.) Foto din 
arhiva Archie Hayden. Vezi și: llasco Area Newsletter, Vol. 11, No. 1 (Martie 2013). 


Fotografie din arhiva Archie Hayden (datată 1912, llasco) de la vegherea religioasă care a avut 
loc la “Sala Română” în memoria unui român decedat, al cărui nume, din păcate, nu este 
menţionat. Pe pieptul românilor participanţi la această ceremonie funebră, pot fi observate 
eșarfe cu numele societăţii “Ardeleana” sub al cărei patronaj a avut loc trista ceremonie (“Sala 


Română” purta Nr. 70 și se găsea la cotul pârâului de lângă clădirea fostei școli din llasco). 


60 


Înmormântare românească la llasco 1912. Hannibal Free Public Library (Hannibal, Mo.) Foto: 
John D. Cooper (State Historical Society of Missouri). llasco Area Historical Preservation 
Society. Vezi și: llasco Area Newsletter, Vol. 16, No. 2 (lunie 2018). 


Poate fi vorba de tânărul lon Muntean, angajat al fabricii de ciment, răpus de un cancer la ficat; 
totuși, acest fapt nu se poate confirma. După cum indică statisticile oficiale ale judeţului Ralls 
(Ralls County) în care se încadra localitatea llasco, acesta este singurul român înregistrat ca 
decedat în cursul anului 1912. Totuși, cum s'a observat, imaginea anterioară poartă și ea aceiași 
datare a anului 1912, fapt care infirmă probitatea datelor oficiale ale autorităţilor. De altfel, se 
poate observa că imaginile sunt realizate în două anotimpuri diferite. 


Între cei prezenţi, sunt menţionaţi în această imagine de către 
Societatea Istorică a Statului Missouri o parte a românilor 
participanţi: Ignot Viorel, Simon Nehu, Anna Savu, Lince Ursu, Vene 
Rona, Amecău Gherman, Sabina Gherman şi Vasilie Gherman. 

De aici, cei îndoliaţi urmau cu tot ritualul trupul decedatului 
petrecându-l pe drumul către cimitirul Marble Creek de pe deal, unde 
avea loc ultimul act al înmormântării. Piatra funerară era, desigur, 
făcută din cimentul de la fabrică. 


Femei din Ilasco în timpul unei festivități iniţiate de fabrica de ciment Atlas Universal, 
24 Iunie 1936. De la stânga, la dreapta: Anna Sîrbu, Judy Kristoff, Margaret Valach, 
Mary Mojzis, Anna Sajban, Elsie Sajban şi Anna Sajban. Foto: Herring Studio, Hannibal. 


62 


Din notația explicativă făcută de Gregg Andrews pe seama fotografiei: 


Imigranții din Ilasco purtau îmbrăcămintea lor naţională sau 
regională în timpul sărbătorilor speciale sponsorizate adesea de 
societăţile lor frăţeşti. De exemplu, Societatea Ardeleana a organizat 
sărbători anuale în care imigranții români au defilat prin Ilasco şi au 
participat la festivități în portul lor natal pentru a-şi consolida 
mândria şi identitatea culturală. Acelaşi lucru l-a făcut şi Societatea 
Naţională Slovacă... 

Femeile prezente în imagine, sunt în ţinută tradiţională... 


Surse folosite: 


- Hannibal Courier-Post, Hannibal Free Public Library (Hannibal, Mo.), llasco Area 
Historical Preservation Society, llasco Area Newsletter, Missouri Digital Heritage 
- Hannibal Free Public Library - Immigrant Community of llasco, Missouri - Cement 
Company Town 1901-1965 
- https://mah.contentdm.oclc.org/digital/collection/hfplilasco 
- https://www.facebook.com/p/Gregg-Andrews-Author-100062058979146/?_rar 
- https://lostriverstories.com/2022/05/06/fifty-three-feet-down/ 


Ilasco: Monumentul memorial al naționalităților. 


63 


ANEXE 


CIMITIRUL “MARRBLE CREEK” 


(ILASCO, MISSOURI) 


Foto: Amanda Stratford (apărută în ziarul “Hannibal Courier”). 


a 


Foto: Gregg, Andrews (cca. 1992-1993). Multe din crucile de piatră sunt ale 
românilor care şi-au găsit odihna în acest loc. 


În alt aspect: cimitirul “Marble Creek”. 


65 


Crucea de la căpătâiul lui Vasile Hanzu din cimitirul “Marble Creek” 


66 


ASPECTE ALE MUNCII ÎN CARIERĂ - ILASCO 


Arhiva companiei Atlas Portland 


Hannibal Free Public Library (Hannibal, Mo.) 


Atelaje la încărcatul pietrei. Foto: arhiva Atlas Portland Cement Co. 


67 


Sus: încărcatul pietrei în atelaje. Jos: rampa pentru descărcare. Foto: arhiva Atlas Portland Cement Co. 


SFÂRȘIT 


68 


69