Alexandru Vaida Voevod — Memorii — Vol.I (1994)

ALEXANDRU VAIDA 


VOEVOD 
MEMORII 


DACIA 


www.dacoromanica.ro 


ALEXANDRU VAIDA VOEVOD 
MEMORII VOL. 1 


www.dacoromanica.ro 


Coperta de CĂLIN STEGEREAN 


Colecţia REMEMBER 
Apare în coordonarea lui 
VASILE IGNA 


© Editura Dacia, 1994 


www.dacoromanica.ro 


ALEXANDRU VAIDA VOEVOD 


MEMORII 


VOL. I 


Prefaţă, ediţie îngrijită, note 
şi comentarii 
de 


ALEXANDRU ŞERBAN 


EDITURA DACIA 
CLUJ-NAPOCA 1994 


www.dacoromanica.ro 


Lucrare apărută cu sprijinul 
Băncii Dacia Felix S.A. — Cluj, 


ISBN 973-35-0347-9 


www.dacoromanica.ro 


PREFAŢĂ 


Avînd rădăcinile conștiinței de neam ancorate în îndepăr- 
tata mișcare țărănească de pe dealul „„Băbghiului“, la poalele 
căruia s-a născut în anul 1872 și pe care a fost purtat din co- 
pilărie, Alexandru Vaida Voevod s-a format în tradiția inte- 
tectualității transilvane româneşti, prin tatăl său Dionisie, pre- 
zumptivul autor al celei mai vechi formulări manuscrise a 
Memorandului, priv bunicul său Alexandru Bohăţiel, căpitan 
suprem al Districtului Grăniceresc Năsăud și prin scurta şco- 
laritate, de numai doi ani, la liceul din Brașov, unde cultura 
românească a încununat temeinicia educatiei germane și a 
deschiderii universale, dobîndite la saşii din Bistrița. 

Puterea de emancipare a generaţiilor înaintașe este ilus- 
trată de consemnarea nepotului vârstnic, pe ultima filă a unei 
broşuri comemorative despre „moșul“ său, redind o mărturi- 
sire a baronului Bánffy Dezideriu, cînd era comite suprem al 
județelor reunite Bistrița-Năsăud şi Solnoc — Dăbica, după 
cei 15 ani de gospodărie publică românească  năsăudeană: 
„Durere, nu am putut înlătura urmările administratiei lui 
Bohățiel, oricît am stăruit“. 

Dar revelatia propriei tinereţi care l-a îndemnat pe Vaida Voe- 
vod să se avinte în lupta politică şi să se pună în slujba naţiunii 
— așa cum i-o urase mama lui la naștere — a fost sosirea la 
Viena a deputăţiei care a dus Memorandul, pentru a-l înainta 
împăratului. Ca președinte al societății studențești „România 
Jună“, a organizat primirea sărbătorească a delegaţiei iar 
insuccesul acesteia și condamnarea protagoniștilor, departe 
de a-l demobiliza, l-au determinat să se constituie omul de 
legătură dintre familiile memorandiștilor în detenţie şi socie- 
tatea românească de dincolo de munți, respectiv cu autori- 
tățile României, legături pe care le-a întreținut și în continuare 
ca medic la Karlsbad, prin pacientura românească și prin 
vizite anuale în Țară, pînă la declanșarea războiului mon- 
dial. 


www.dacoromanica.ro 


Rupind  zăgazurile „pasivității“', prin care se încercase 
protestul tăcut al românilor transilvăneni, împotriva inegali- 
tății în drepturi, noua generație trece în „activitatea“ poli- 
tică a competiţiei electorale, începînd cu alegerile din 1905 
iar odată pătrunși în Parlament, deputații romini împreună cu 
cei cehi, slovaci şi sîrbi formează o opoziție unită, cu ecou în 
presa internațională. Apărător, pe toate tărîmurile, al drep- 
turilor naționalităților, în Parlamentul Ungariei, față de po- 
litica vligarhiei maghiare, principalele campanii susținute de 
Alezandru Vaida Voevod militează pentru votul universal, 
egal și secret, inclusiv dreptul de vot al femeii, inițiat încă 
în 1905 și critica legilor şcolare ale contelui Apponyi, consi- 
derate de orator ca un utentat la adresa confesiunilor romă- 
neşti şi a limbii poporului român, cu consecințe încalcula- 
bile. 

Căutînd initial sprijinul austriac, Alexandru Vaida Voevod 
a convenit adeseori cu Partidul Social-Creștin şi cu prințul 
moştenitor Franz-Ferdinand, favorabili unei Austrii federa- 
tive, în conceptul lui Aurel C. Popovici. Dar asasinatul de la 
Sarajevo, cu declanşarea războiului, iar apoi declinul militar 
şi politic al imperiului au permis, în toamna anului 1918, tre- 
cerea la soluţia radicală a „Declaraţiei de valorificare a drep- 
tului de autodeterminare al Națiunii Române“, iniţiată, re- 
dactată şi susținută în Camera Deputaţilor din Budapesta, de 
„Leul Ardealului“. Participind la Marea Adunare Naţională 
de la Alba Iulia a fost ales membru în Consiliul Dirigent 
(1918—20) şi în delegaţia care a dus mesajul „Unirii“ la Bu- 
curești, în vechea Țară, care plătise tributul cel mai greu 
acestui vis de veacuri. 

Ca reprezentant al Ardealului în delegația română, la 
Conferinţa de Pace din Paris, în urma insuccesului repurtat, 
datorită inflezibilităţii președintelui Ion I. C. Brătianu, această 
delegaţie plecată în martie 1919, s-a reîntors la sfîrşitul lunii 
iunie, Vaida Voevod rămînînd singur locțiitor, pînă în no- 
iembrie 1919. Apoi, la apelurile ultimative ale marilor puteri, 
după înlăturarea pe cale diplomatică a preambulului şi a 
clauzelor oneroase României, Alexandru Vaida Voevod pleacă 
din nou la Paris, la începutul lunii decembrie 1919, ca preșe- 
dinte al noii delegaţii și șef al primului guvern parlamentar 
din România Mare. Era convins că singura cale posibilă este 
reînceperea colaborării amicale cu Conferința. Iar rezultatele 
obținute în recunoaşterea României întregite,, inclusiv a 
alipirii Basarabiei, s-au datorat în mare măsură personalității 
noului preşedinte al delegaţiei, căruia Lloyd George, primul 


6 


www.dacoromanica.ro 


ministru al Angliei, i-a spus la despărţire: „Sprijinul pe care 
l-am dat României se atribuie pe de-a întregul încrederii ce 
am avut-o cu toții în persoana şi în guvernul Dvoastră“. Dar 
Alexandru Vaida Voevod nu a apucat să şi semneze tratatul 
de pace, cucerit cu atîta asiduitate, în care nu a neglijat nici 
acei factori oculți, ce au dirijat din umbră evoluţia Confe- 
rinței. Începînd cu sustragerea telegramelor, prin care Regele 
şi Ștefan Cicio Pop, ca locțiitor al primului ministru, erau 
înştiințați despre succesul final, de la 3 martie 1920, intrigile 
de acasă au continuat, reușind să determine demisia guvernu- 
lui, la 13 martie, în lipsa premierului. Și totuși acesta, înainte 
de a părăsi Parisul, a avut grijă să viziteze reprezentanții 
marilor puteri,  solicitînd în continuare sprijinul acordat 
României. 

Ministru de interne în guvernele Iuliu Maniu (10 nov. 
1928 — 6 iunie 1930 şi 13 iunie — 9 oct. 1930) şi apoi prim- 
ministru (6 iunie — 10 aug. 1932 și 4 ian. — 13 nov. 1933), 
Alexandru Vaida Voevod a întrezărit tulburarea orizontului 
curopean, prin înstalarea totalitarismului hitlerist, în care 
a recunoscut pericolul revanșard, ce-l prognozase liderilor 
Conferinţei de la Paris, cu mai bine de un deceniu în urmă. 
Cum expansiunea germană se putea valorifica numai spre 
răsărit, primul ministru a considerat de datoria sa să acopere 
spatele României printr-un tratat de neagresiune cu Rusia 
Sovietică, tratativele fiind conduse la Lausanne, între pleni- 
potențiarul Victor Cădere şi comisarul poporului Maksim 
Litvinov. Aceste tratative au fost dezavuate prin interviurile 
pariziene ale lui Nicolae Titulescu, care acuzau guvernul ro- 
mân de comunistofilie. Chiar după acceptarea portofoliului 
de externe, oferit în guvernul Vaida, într-un ultim interviu, 
Titulescu a justificat acceptarea sa prin „schimbarea politicii 
guvernului“, echivoc în care primul ministru s-a văzut silit 
să-și dea demisia iar patru ani mai trziu, Nicolae Titulescu 
a dvenit campionul bunelor relații cu Uniurca Sovietică, 
după ce asistase la primele lovituri europene și africane ale 
. Axci Roma — Berlin. 

Pierzind şansele expectativei, între marile puteri ce aveau 
să se confrunte, Vaida a ales în continuare” apropierea de 
Germania iar pe plan intern, față de dezvoltarea industrial- 
economică a țării, a ridicat steagul promovării etniei române, 
cerînd dreptul la proporţionalitate în învățămîntul superior, 
în industrie și în comerţ, ca o compensare pentru condiţiile 
istorice, care au ţinut la glie aceasiă națiune, departe de dez- 
voltarea urbană. 


www.dacoromanica.ro 


Alexandru Vaida Voevod a fost frustrat de paternitatea 
„Declaraţiei“ din Parlamentul Ungariei; a fost demis de la 
Conferința de Pace, înainte de semnarea tratatului; a fost 
exclus din propriul său partid, la un an după ce fusese ales 
președinte, pentru că a vrut să avantajeze „nedemocratic“ pe 
urmașii opincarilor valahi; a fost „judecat“ de Legionari şi 
exceptat cu majoritate de un singur vot, de a-l asasina, o dată 
cu Nicolae Iorga și Virgil Madgearu, pentru acuzația de a fi 
participat la francmasoneria franceză, în interesul tratatului 
de pace; iar în final, a fost arestat, la 24 martie 1945, apoi 
menţinut în domiciliu forțat, pînă la sfîrșitul vieţii, de că- 
tre regimul comunist, sub acuzaţiile posibile de responsabili- 
tate pentru ciocnirile de la Lupeni şi de la atelierele „Griviţa“, 
poate pentru titlul atribuit de naș al Gărzii de Fier, cît şi 
pentru însăşi calitatea de demnitar în regimul burghez. 

Astfel, fostul făuritor de istorie apare astăzi ca.o perso- 
nalitate controversată, despre care, în deceniile din urmă s-a 
vorbit aproape numai de rău, ori s-a preferat trecerea lui sub 
tăcere, în istoriografia privitoare la ultimul secol. Credem ca 
a sosit vremea ca să vorbească el însuși despre sine și despre 
timpul său, prin memoriile lăsate posterității. 

Totalizînd aproape 2200 pagini, în 17 caiete, aceste mc- 
morii autografe au fost scrise îndeosebi în anii de domiciliu 
forțat (1944—50), pină în ultimele luni de viață, ceea ce s-a 
putut data cu certitudine pentru materialul prezentului vo- 
lum I, extins pînă la Marea Unire din 1918, urmînd ca volu- 
mele II şi III să trateze cu preponderență frământările poli- 
tice ale anilor interbelici. Meritul păstrării ascunse şi ne- 
stiute, timp de patru decenii, a acestor caiete, revine nepoți- 
tor de fiică ai autorului, băiețandri pe atunci, Ioan și Alexandru 
German. 

În calitate de fin de botez şi de fiu sufletesc, ca unul care 
a copilărit în preajma marelui bărbat de stat, cunoscîndu-i 
spiritul, beneficiind adeseori de înțelepciunea sfaturilor sale 
și chiar de nararea cu viu glas a unor fapte istorice, nepoții 
menționați şi unchiul lor, Dr. Alexandru Vaida Voevod junior, 
m-au încredințat să selectez ceea ce poate prezenta interes 
public, din însemnările antecesorului lor. Dar, în cursul re- 
dactării apărind interesant întregul text parcurs, prin unici- 
tatea informațiilor politice, sociale și familiale, extinse în 
urmă, pină la mijlocul secolului trecut, acceptind chiar unele 
repetitii — credem nesupărătoare — lucrarea a fost doar tran- 
scrisă în ortografia actuală, cu unele redresări topice şi cu 
cdnotarea prin notele explicative, necesare înțelegerii citate- 


www.dacoromanica.ro 


lor din limbi moarte şi din limbi străine sau a cunoașterii 
personalităților timpului şi a explicitării unor arhaisme sau 
regionalisme. 

Apariţia, în anul 1993, sub semnătura prof. univ. Liviu 
Maior, în Editura SINCRON, a volumului ALEXANDRU 
VAIDA VOEVOD între Belvedere și Versailles (însemnări, | 
memorii, scrisori) pune întrebarea firească de unde apar 
dintr-o dată atitea memorii şi documente, rămase de la o per- 
sonalitate aproape uitată de istorie şi de memoria vie a pos- 
terității? 

Conștient de valoarea acestui lăsămînt şi de şansele de 
păstrare ale acestuia, el predă o primă tranșă a documentelor 
sale Arhivelor oraşului Brașov, după refugiul de la Cluj, apoi 
donează un fond arhivistic Asociației Transilvane pentru 
Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), din 
Sibiu și în sfîrșit, considerînd siguranta mai mare în locu- 
ința din București a fiului său Aurel, medic şi neimplicat 
vreodată în politică, după încheierea armistiţiului, din august 
1944, a trimis acestuia un pachet important de documente. 

Nu cunoaştem nimic despre soarta fondului de arhivă 
brașovean. Cel sibian a fost transferat — pe linia etatistă —' 
Arhivelor Statului, Filiala Sibiu şi a fost cercetat îndeosebi 
de istoricul sibian Mihai Racoviţan, respectiv de profesorul 
Liviu Maior. Fondul din București, după moartea timpurie a 
doctorului Aurel Vaida Voevod, a fost predat Arhivelor Sta- 
tului București de către prietenul acestuia, Gheorghe Radocea 
şi face obiectul principal al volumului publicat de Liviu 
Maior. | 

Despre amintirile legate de sosirea la Viena a delegatiei 
Memorandului, lista acestei delegații și despre Procesul Me- 
„orandului, Vaida Voevod ne informează, în memoriile sale 
«autografe, că a început publicarea acestor amintiri într-o re- 
vistă juridică din Brașov, dar aceasta nemaiprimind hîrtie, după 
încheierea armistiţiului, el a predat întregul material lui Ion 
Fruma, care se pregătea atunci pentru scrierea unei istorii a 
Memorandului. Din corespondenţa deschisă cu Ion Fruma, în 
1992, aflăm că acesta, arestat politic pe timp de 5 ani în prima 
repriză şi apoi mai scurt, nu a putut da curs preocupărilor 
sale istorice despre Memorand și în cele din urmă a încre- 
dințat însemnările lui Vaida Voevod şi alte documente despre 
Memorand, directorului Șerban Pacostea, de la Institutul de 
Istorie Nicolae Iorga din Bucureşti. 

După încercarea de a pune la adăpost arhiva activității 
sole politice, îmbinată în istoria neamului său, Alexandru 


www.dacoromanica.ro 


Vaida Voevod trece la narațiunea amintirilor proprii, înce- 
pind cu 18 octombrie 1944 şi își aşterne timp de cinci ani 
memoriile, ca o adevărată cronică a epocii sale, cu o impre- 
sionantă fidelitate a înregistrărilor de localităţi, de nume, de 
porecle, de dialoguri şi' de alte detalii, colorate prin citate, 
din toate limbile ce-i erau cunoscute. 

Astfel, lucrarea lui Liviu Maior reconstituie — în prima 
treime a volumului — pagini de istorie inedită, dezvăluind 
frământările politice transilvane din primele două decenii ale 
secolului, în baza fondurilor de arhivă Vaida Voevod și punînd 
în lumină personalitatea de nivel european a acestuia, pentru 
ca studiul de sinteză să fie ilustrat prin însemnări și scrisori 
ale aceluiași om politic și îndeosebi prin scrisori de raportare, 
adresate din Paris și Londra președintelui Partidului Natio- 
nal Român și al Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu. 

Față de actul de istorie de mai sus, prezenta editare a 
memoriilor autografe se adresează publicului larg, fără vreo 
sinteză sau o interpretare din partea celui care îngrijește edi- 
tarea, Alexandru Vaida Voevod făcînd el însuși istoria vieții 
proprii şi a generaţiei sale, în contingență cu istoria ţării și nu 
lipsită de inedit. 

Față de unele inadvertente publicate, apar ca necesare 
următoarele precizări: 

— Este neverosimil ca o cancelarie maghiară, a principelui 
Trans Bvaniei, să înnobileze la 1627 pe Dan libertul și pe fiii 
săi Gavrilă, Clement şi Ioan, .atribuindu-le patronimicul de 
Voevod. Dimpotrivă, diploma nobiliară recunoaște preexis- 
tenta acelui nume, pe care îl maghiarizează: „Vajda, alias ut 
vocantur Vojvod“ (Se pare foşti castelani ai cetăţii Ciceului, 
veniți din Moldova). Apoi, în generațiile următoare, prin re- 
lațiile nobiliare şi prin şcoli, numele românesc s-a pierdut, 
bunicul Samoilă şi tatăl Dionisie numindu-se doar Vaida. 
Numai Alexandru şi-a readăugat vechiul nume românesc, 
chiar fratele său Ioan rămînînd Vaida. 

— Cele două clase făcute la liceul din Brașov, ca între- 
rupere a școlii săsești din Bistriţa, nu pot fi înglobate în „edu- 
catia germană“, centrul românesc de cultură avînd o influență 
covârșitoare asupra lui Alexandru Vaida Voevod, reflectată în 
elogiile pe care și la vîrsta de 78 ani le aducea dascălilor şi” 
pedagogilor săi Ion Popea și Andrei Bârseanu, cît și nuvelis- 
tului preferat Nicolae Gane. 

— Afirmația că Alexandru Vaida Voevod ar fi fost de- 
semnat, la numai 22 ani, ca membru în „Comitetul-Substitut“, 
pentru înlocuirea conducerii Partidului National Român, 


10 i 


www.dacoromanica.ro 


pe timpul detenţiei memorandiștilor, nu se confirmă în me- 
moriile sale autografe, unde notează alcgerea tatălui său Dio- 
nisie în acel Comitet, participarea acestuia la ședințele de la 
Sibiu şi rolul propriu asumat de „hamal național“, Alexandru 
ducînd mesajele deținuților din Văc și Seghedin la București 
și retur. 

— Se vorbește — prin definiţie — despre atitudinea ne- 
democratică, despre convingerile xenofobe și accentele anti- 
semite ale lui Alexandru Vaida Voevod, de după anii 1933 
sau 1935. Însă doctrina lui nu s-a orientat împotriva nici unei 
categorii etnice sau sociale, ci numai pentru drepturi egale 
acordate neamului său de țărani. Aceasta este publicată, pe 
160 pagini, în „Cuvîntare către Națiunea Română“ (1937). 

— Dar elucidarea obiectivă a controversei privind pater- - 
nitatea „Declaraţiei“, de la 18 octombrie 1918, rămîne cea mai 
dificilă. Pe de o parte Sever Dan, care a participat la Sedinta 
Comitetului Executiv din 12 oct. 1918, în calitate de „invitat 
al prezidiului“ şi membru al comisiei pentru redactarea defi- 
nitivă (împreună cu Vasile Goldiș și Aurel Lazăr), într-o re- 
memorare scrisă în anul 1935, confirmă iniţiativa lui Vaida 
Voevod, care „a scos dintr-o dată, din buzunar, o filă scrisă 
cu mâna spunînd: vreau să citesc declarația aceasta în Par- 
lament“. Referitor la redactarea definitivă relatează că: „timp 
de două ore Vasile Goldiş a căutat diferite formule — Aurel 
Lazăr şi eu nu aveam pasiunea formulelor — dar toată oste- 
neala era în zadar: tot declarația scurtă, concisă a dlui Vaida 
era mai bună. O singură modificare de importanţă s-a făcut: 
pe cînd în textul dlui Vaida se vorbea de o rupere de statul 
ungar, în textul dlui Goldiş ne-am oprit la libertatea ce ne 
luăm, noi, națiunea română, de a ne hotărî asupra sorții 
noastre“. Pe de altă parte, Silviu Dragomir (care nu figurează 


ca prezent în procesul-verbal de ședință) relatează — la 25 
ani de la Marea Unire, în Revue de Transylvanie, tome 
VII—IX[1943 — prezentarea unui proiect de declaraţie, re- 


dactut în manuscris pe o filă, de Aurel Lazăr și a unui pro- 
iect dactilografiat pe 3 file, de Alexandru Vaida Voevod. Cel 
de al doilea, pe lîngă dreptul la autodeterminare, susține în 
plus că românii din Transilvania și Ungaria sunt „o parte“ a 
națiunii române, care aşteaptă să se integreze, revendică 
dreptul la reprezentare în fata conferinței de pace şi de a 
reuni o adunare constituantă, aleasă prin sufraj universal, ca 
singur for competent de a decide liber soarta poporului său. 

Obiecţiuni de inoperativitate a procedurii propuse, față de 
ritmul evenimentelor, ar fi condus la o nouă formulare a 


11 


www.dacoromanica.ro 


„Declaraţiei“, de către Vasile Goldiș, acceptată în unanimi- 
tatea Comitetului Executiv. Însă idei și fraze, prezentate de 
Silviu Dragomir, din proiectul Vaida, se regăsesc neschimbate 
și în redactarea finală. Astfel, cunoscînd poziţia critică, din 
ulte articole istorice publicate de Silviu Dragomir, în anul 
1928, referitoare la Vaida Voevod, considerăm că numai even- 
tuala regăsire a documentelor în cauză ar putea să-i confirme 
versiunea. Procesul verbal de ședință se limitează la prezența 
a opt membri şi doi invitați, la tematica: „atitudinea comi- 
tetului naţional în situația politică actuală“ şi la alegerea 
„comitetului de șase“, ca organ operativ, denumit directoriu, 
de către Silviu Dragomir. 

— In sfîrşit, prin arestarea la Timișoara a lui Mircea Vaida 
. Voevod, în 1945, confundată de „luptătorul Bănăţean“ cu 
westarea tatălui, Alexandru, se transmite o dublă confuzie. 
In fapt arestarea lui Mircea a avut loc în Gara de Nord din 
Bucureşti, în anul 1956, deci la 11 ani după arestarea și la 
6 ani după moartea tatălui său. 


ALEXANDRU ȘERBAN 


Wwww.dacoromanica.ro 


SCHIȚĂ AUTOBIOGRAFICĂ 


În altă parte, în legătură cu „Bonţanul“, am vorbit de 
tatăl meu. Ţin să mai adincesc amintirile familiale. De buni- 
că-sa din partea tătine-său, acesta îşi aducea aminte cum îl 
„mădărea“l ca și copil mic, cînd plingea, cu singura vorbă 
ungurească ce o ştia: „holgoş (taci) puiu mamii“. Nu avea de 
unde să fi învăţat, la Fodora Română şi la Bont, mai mult: 
ungureşte. „Folgoşte îşi va fi însușit pe la Cluj şi Samoșfălău2, 
la casa fiului ei Samoilă. 

Moşul meu a fost un om înalt, zăibavEiti, frumos. Ca advo- 
cat şi om de societate avea predilecție pentru literatura ma- 
Shiară a renaşterii, datorită clasicilor timpului: Vőrősmarty, 
Kazinczi, Arany, Petőfi etc. Societatea lui era [aceea] a con- 
temporanilor săi, colegi unguri şi familiile lor, de asemenea 
puținii români care, ca şi dînsul, făceau parte din aceeași 
societate. O separare naţională nu se înfăptuise încă. Deter- 
minant era faptul dacă cineva era. nobil ori nu. Însă tineri 
români din părţile Fundus regius-ului3 treceau tot ca patri- 
oți şi aveau acces în societatea de gentryt. Să se ţină în minte 
epoca prerevoluţionară, creată de Kossuth, Batthânyi şi con- 
temporanii lor, împreună cu întreaga generaţie de poeţi şi 
scriitori ai timpului. Iar Clujul reprezenta, pentru întregul 
Ardeal, focarul mişcărilor şi iniţiativelor patriotice maghiare. 

Fratele meu păstra lista membrilor primei societăţi a ti- 
nerilor români, studenţi ori juraţis din Cluj. Erau puţini, 
nici 10 inși. Ca prezident îl aleseseră pe moşul meu din partea 
mamei, Alexandru Bohăţelu (Bohăţiel), singurul advocat 
român din Transilvania de Nord. Cu mîna proprie confirmau 
achitarea modestei sume, a taxei de înscriere, şi un Circa 
din Săcele și Avram lancu. Însă, obișnuit să semneze ungu- 
reşte, el iscăli: Janku Abrahám. 

Ungurii transilvăneni vorbeau româneşte În toate stra- 
turile sociale, cu anturajul lor, tot atît de lesne şi curent, ca 
şi românii ungureşte. Firește că moșul meu Vaida se împă- 


13 


www.dacoromanica.ro 


case cu schimbarea numelui său  patronimic, de Voevod, 
impuslă] prin dictatul profesorilor de la gimnaziul maghiar, 
tot pe atit, pe cit de natural continua să vorbească românește 
cu mamă-sa. Tot atît de sine înţeles a găsit că face o partidă 
bună, peţind pe nepoata episcopului Lemenyi”, dintr-o fa- 
milie fruntaşă de gentry calvini, maghiarizată în perioada cal- 
vinistă. Am descris, în 1907 mărturisirea lui Boer, înalt co- 
misar al guvernului, că el şi-a crescut fiul în conştiinţa că 
„singele apă nu se face“, Era în timpul cînd toată presa și 
opinia publică mă timbra şi [mă] detesta ca „trădător de 
patrie“. 

Ceea ce înfăptuiseră Petru Maior (nobil) şi Șincai (de 
Șinca), scînteia aprinsă în conştiinţa unui pumn de intelec- 
tuali români răzleţi, de origine rustică, care se zbăteau în 
lupta pentru existență, însemna: „rari nantes in gurgite 
vasto.8 Arhiereii — Sibiului și Blajului — îşi dădeau seama 
de prea modestele posibilităţi de care dispunea naţia română, 
în totalitatea ei. Şi bătrînii tremurau pentru soarta acestui 
tineret, strat atît de subțirel de surcrescenţă intelectuală. 
Nu a trebuit să se salveze Bărnuţiu prin fereastră şi [prin] 
curte, în clipa cînd Bem? ocupa Sibiul? 

Odată căsătorit cu Roza Boieriu (Boer), Samoilă Vaida se 
dedică agriculturii. Moşiile primite ca zestre trebuiau aduse 
în rînd. Apoi fu numit „de iurium inspector“ (advocat și 
administrator) al bunurilor episcopiei de Blaj. 

Tatăl meu s-ar fi născut la Blaj, ceea ce nu am reușit să 
pot confirma documentar. Anul nașterii sale ar fi fost 1840 
ori 1838. Samoil Vaida şi-a dat silinţa să le dea copiilor săi 
o educaţie corespunzătoare. S-a trudit ca pe loan, unchiul 
meu mai mare, să-l instruiască, lăsîndu-l zadarnic să înveţe 
și muzică. Toţi trei băieţii au beneficiat de aceeaşi posibili- 
tate de a frecventa școlile liceale. Cu noroc diferit. loan a 
fost tare în matematică. Toate [cele] patru operaţii fundamen- 
tale le stăpinea mental, cu mare abilitate, ajutat de memorie. 
Si cifre mai mari. Dar pentru limbi şi studii teoretice mani- 
festa aceeaşi indiferență, dacă nu chiar aversiune, ca şi con- 
tra muzicii. A şi rămas un om bun, dar inferior şi semidoct, 
pină la sfîrşitul vieţii. A murit de paralizie progresivă, după 
două căsătorii absurde. 

Samoilă, al doilea frate, a suferit de reumatism defor- 
mant ori de paralizie infantilă. Pe la 12—13 ani fu cuprins 
de boală [şi a] rămas apoi cu mâinile şi picioarele contorsio- 
nate, încît trebuia să folosească cîrji. Era însă plin de tem- 
perament, fire veselă, vie. Neputînd frecventa şcoli publice, 


14 
www.dacoromanica.ro 


işi însuşise ca autodidact un grad frumos de cultură. Tatăl 
meu i-a purtat de grijă, oferindu-i casă şi un apanaj, pen- 
tru trebuinţele materiale etc. 

Cel mai mic între fraţi a fost tatăl meu, Dionisie. În 1848 
muri mama tătîne-meu, în facere. Copila, nou născută, muri 
şi ea. Pe atunci moşul meu locuia în Someşenii de acuma, ca- 
sa ultimă de partea stingă, la capătul comunei, spre Apahida. 
Moșia lui se întindea în șesul aeroportului. Cetele revoluţio- 
nare făceau popas în curtea lui. Aceasta însemna: rechiziţii, 
chef, adăpostirea copiilor pe cîmp, cu un bătrîn de încredere, 
pînă ce trecea o ceată şi venea alta! 

Bunica mea a fost înmormintată la moşia ei de zestre, 
din Dezmir. Tot în puerperiu [naștere] şi-a sfirşit viața şi 
mama mea, cît și mama ei. Nu se zbuciumase încă Semmel- 
weiss, pentru a-și impune geniala clarviziune.12 Iar Pasteur 
şi Koch aparţineau şi ei viitorului. 

Jalea se aşternu asupra casei moşului meu. Mai cumplit 
a fost îndoliat tatăl meu, copilul de 9 ani, [lipsit de] dezmier- 
datul şi consolarea unei mame, care îl iubise atît de mult. Cît 
de orfăn[it] trebuie să se fi simţit bietul copil! El a păstrat 
amintirea mamei pierdute ca sfîntă, pînă la sfîrşitul vieţii 
sale. În fiecare seară tata, înainte de culcare, se închina cu 
noi copiii, unul de-a dreapta, altul de-a stînga, iar după ce 
ne săruta de „noapte bună“, îşi rostea rugăciunile pentru 
amintirea mamei sale şi a mamei noastre, cu adîncă evlavie. 

Pierderea soției a tulburat adînc şi echilibrul lui Samoilă 
Vaida, atît sufletește cît şi în privința materială. În mijlocul 
moşiei răvăşite, rămas singur cu copiii, nu-şi găsea alinare. 
Prieteni vechi îl atrăgeau la Cluj. Apoi s-a înstăpînit asupra 
lui un obicei care îi vindeca temporar nemulțumirea: oaspeţi 
veseli, cheflii. Cu 2—3 trăsuri pleca la apropiatul oraș. Le 
încărca cu prieteni, mai angaja o trăsură pentru taraful de 
țigani. Acasă îşi descărca prietenii şi îi ospăta. Benchetuirea 
ținea zile şi nopţi, cu joc de cărţi şi chef. Abia se termina, 
succeda altul. Vaida îşi îngrijea oaspeţii, dar el însuşi, nici 
cărți nu juca, nici nu bea. Participa, uitînd toate gîndurile 
negre, măcar în timpul ospăţului. 

O astfel de obişnuință a adus cu sine decăderea materială 
şi pierderea energiei necesare pentru o viață ordonată. De- 
moralizarea moșului a mai fost augmentată şi de faptul în- 
conjurării lui prin femei. Era slăbiciunea lui de a se lăsa 
ademenit, de a nu şti opune rezistență. Dintre ele, tata po- 
menea pe o anumită Doamnă Zefi. Pe aceasta o  invitase 
moşul la Someșeni, în vilegiatură. Copiii erau şi ei acasă 


15 


www.dacoromanica.ro 


Masa o luau împreună. Odată, sosind tata ca ultimul, voi să 
se aşeze la locul modest, ce i s-a desemnat. Provocatade tatăl 
său să sărute mina Doamnei, el refuză, aducîndu-și aminte 
de mamă-sa şi revoltat contra uzurpatoarei scaunului de o- 
noare al stăpînei casei. Ia aceasta moșul meu, luînd terrinalS 
de supă, o aruncă după băiat. Dar tata o tulise sprinten pe 
ușă afară și haid’, pe scara așezată la podul grajdului. Tră- 
gînd scara după sine, a așteptat pînă noaptea. Atunci, cobo- 
rînd, s-a dus la Cluj și s-a adăpostit la două mătușşi, surorile 
mamei sale. Timpul petrecut la ele a fost fericit pentru tata. 
Erau femei culte, iubitoare de literatură și muzică, delicate 
în contact cu nepotul lor. Influenta acestora asupra tatălui 
meu a fost nu numai covirșitoare ci şi de cea mai determi- 
nantă calitate. 

Nu îmi pot reconstrui cronologic datele, dar știu că tatăl 
meu şi fraţii săi au fost aşezaţi la Schuster-bacsi, în familie. 
Fra directorul școlii săsești. Generaţii de copii români au be- 
neficiat, locuind la această familie, ca să învețe limba ger- 
mană. Dus şi la Sibiu, a fost așezat de tatăl său în convic- 
tul militarit. În clasele superioare ale gimnaziului!5, tata a 
locuit 2—3 ani la familia distinsă a scriitorului-poet, Ion 
Kriza, directorul gimnaziului unitarian din Cluj. Multă sim- 
patie și recunoștință a păstrat tata, în decursul întregii sale 
vieţi, acestei familii şi celor două mătușşi. Una s-a măritat 
după Drăgan la Beiuş, a doua după Körner. Curios cum ad- 
vocatul Körner, din tată german, s-a ales român si greco- 
catolic la Timişoara (din mamă Boer, calvină şi unguroaică 
după tată). 

Instabilitatea în privinţa şcolilor frecventate și a familii- 
lor la care a locuit tata în timpul copilăriei şi adolescenței 
sale, nu a însemnat din partea moşului meu o neglijenţă sau 
o indiferenţă faţă de soarta copilului. Din contra, dinsul 
vrîn(| să se îngrijească, pe cît credea mai bine, de viitorul 
acestui singur copil dotat şi reușit, nu a cruțat nici cheltuieli 
nici încercări spre a-i oferi posibilităţile culturale ale mediu- 
lui şi timpului. Că nu a ştiut potrivi lucrurile corespunzător, 
ci a dat adesea greș, a dovediti-o] cheltuind cu lecţii de mu- 
zică pentru fiul său loan şi declarînd totodată că ar fi de 
prisos să cheltuiască pentru Dionisie, ca să înveţe a cînta la 
pian după note, de vreme ce de la sine însuşi cîntă orice, fără 
lecţii şi fără note. 

Cind tata era pe clasa VI-a gimnazială, moșul meu a dis- 
pus să sară [peste] a VII-a clasă. Astfel, tata a făcut examenul 


16 


www.dacoromanica.ro 


de maturitate (bacalaureat) la 17 ani şi împreună cu tatal 
său a plecat la Viena, spre a se înscrie la Politehnică. 

Pe podul de lanţuri dintre Pesta şi Buda s-a petrecul in- 
cidentul, atit de caracteristic pentru firile diametral opuse, 
ale tatălui şi fiului. În loc să admire minunea tehnicii — po- 
dul de lanţuri — fiul era cotropit de emoția sfîntă, provocată 
in sufletul său prin grandiosul aspect al Dunării şi frumusețea 
dealurilor cetăţuii pitoreşti. Interpelindu-şi fiul de ce nu ad- 
miră miraculoasa operă a minţii omenești, podul, fiul răspunse 
că el admiră grandoarea naturii împrejmuitoare, „opera mult 
mai măreață a lui Dumnezeu“. Primind acest răspuns poetic 
— filosofic, bătriînul îşi concretiza replica într-o palmă, tre- 
zindu-l pe fiu din visul poetic la realitatea crepusculului teh- 
nicii moderne, simbolizată prin podul de lanţuri. 

Tinărul student la Viena a frecventat regulat cursurile 
Politehnicii. Fireşte că s-a adăpat cu sete şi din bogăţia con- 
certelor și reprezentaţiilor variate muzicale. Regretabilă a 
rămas lipsa unui prieten priceput ori a unei familii amice, 
care să-l fi sfătuit şi îndrumat pe copilul fără experienţă. 
Totuşi, acel an petrecut la Viena a contribuit mult la expe- 
rienţa intuitivă şi la îmbogățirea repertoriului „fără note“ 
al tatălui meu. Auzul lui și memoria auditivă erau atit de 
fine încît, după ce asculta o melodie, în altă zi o fredona si 
așezindu-se la pian, începea să o cînte cu ambele miini. La 
început fragmentar, apoi pe încetul, tot mai perfect, pină ce, 
întocmai ca o operă sculpturală ori un tablou, închegat din 
mozaicuri, se desăvirşea în toate nuantele sale de acorduri. 
Ţin minte ziua — eram la Cluj — după ce asistase tata la 
reprezentarea operetei Boccacio de către o trupă venită la 
Cluj să gastezei$. Ceasuri întregi incercă la pian pînă ce 
scoase melodia, împreună cu acompaniamentul şi apoi îi dădu 
drumul cu vioiciune, plină de nuanțări. 

Accentul (Anschlag) specific, fără de care melodiile ro- 
mâneşti şi ungurești pierd tot farmecul, cei mai mulţi pia- 
nişti perfecţi nu știu să-l insufle muzicii lor. Ceea ce vreau 
să spun este particularitatea care îi imprimă suflet melodiei, 
do exemplu marșului lui Mihai Viteazul şi celui al lui Rá- 
koczi, deosebindu-le calitativ prin criteriul senzaţiei trezite. 
Valsuri de Strauss, dansuri poporane româneşti şi ungurești, 
polci, mazurce (Grossmann), ciardaşuri, erau variatul şi abun- 
dentul repertoriu al tatii. Apoi doine. Şi nimeni nu putea da 
expresie mai autentică Steluţei şi în același timp melancoli- 
cei Szamosvize folyik csendesen.!? O mulţime de melodii le 
cîntam şi eu la vioară, pe cînd tata mă acompania la pian. 


9 — Memorii vol. I 17 


www.dacoromanica.ro 


Valurile Dunării, de Ivanovici, pătrunsese în Ardeal prin 
anul 1880. Cînd eram acasă, în vacanță la Olpret, răsuna 
casa de concertele noastre improvizate. 

Lectura noastră ca [şi] copii a fost Hasznos mullattatot, 
după ce învățasem atîta ungureşte ca să putem pricepe ceea 
ce citeam. Tata îl angajă pe studentul în filosofie, Vante 
Bonău, ca instructor de limba română pentru noi. Abonă în 
acelaşi timp şi „Familia“. Ca literatură română, am citit 
ceea ce se găsea. Nu totdeauna era lectură potrivită pentru 
copii, Dar cum ar fi putut să fie prin anii 1870—1880? To- 
tuşi am fost chinuiți destul cu ortografia etimologică... Ma- 
iorescu şi „Junimea“ erau în „devenire“, Tata citea „Gazeta 
Transilvaniei“ şi-şi adapta ortografia după ziarul său favo- 
rit... 

Dar, cînd tata era să înceapă anul II, la Politehnica din 
Viena, primi o scrisoare de la tatăl său, prin care îi comunica 
situația, că nu mai are cu ce să-l susţină la studiu. Să se adre- 
seze unchiului său din OlpretiS, spre a putea continua, cu 
ajutorul lui, cursurile. Tata urmînd acest sfat, unchiul său 
îl chemă la Olpret, spre a se înțelege împreună. Aşa a mai 
trebuit să treacă acest copil printr-o nouă zbuciumare sufle- 
tească. Fusese tot intre străini, ba la Schuster-bacsi ori la 
familia Kriza, ba la Sibiu în internat, cu norocul că atît 
Schuster-eștii cît şi Kriza-eștii au fost familii înțelepte și 
culte. Am totuşi impresia că, în afară de primii 8—10 ani, pe 
care avusese șansa să-i poată petrece sub oblăduirea mamei 
sale, femeie de calități excepționale, contactul cu surorile ei, 
mătuşile din Cluj, a avut cea mai luminoasă influență, nu 
numai asupra direcţiei de dezvoltare a concepţiei intelectuale 
ci şi asupra caracterului tătine-meu. 

Hărţuit între femeile care îl stăpîneau şi îl exploatau pe 
tatăl său, copilul se consola refugiindu-se cu întreg sentimen- 
tul său de iubire şi găsind mîngiiere în adorarea amintirii 
mamei sale. În această dragoste se înălță la acel grad de 
altruism al judecății, încît, cu milă creștinească ştiu să lepede 
din sufletul său orice supărare contra bătrînului, ba să le fie. 
un generos ajutor și femeilor tristelor lui amintiri, cînd ele 
ajunseră în mizerie. 

Odată stabilit la Olpret, tata rămase, conform dorinței 
unchiului său, împăcat cu soarta de a deveni agricultor. Un- 
chiul său, Ioan, avusese 9 copii. Pe toţi îi pierduse, desigur 
prin epidemiile cotropitoare (despre care am scris). Apropiin- 
du-se de vîrsta de 60 de ani, Bonţanul începuse să sufere de 
diferite slăbiciuni, mai cu seamă după ce un medic îi aplicase 


18 


www.dacoromanica.ro 


o scarificare, slobozindu-i sînge prea mult. De atunci a înce- 
put să bolească în sensul că vioiciunea de acţiune îi scăzu, 
elanul de a înfăptui i se reduse şi prefera odihna, [în locul] 
iniţiativei, 

In nopţile lungi de veghe, tata citea în odaia vecină, Cînd 
nu mai găsea altă lectură, citea din nou şi iarăşi din nou 
Piblia, Ştia părţi întregi pe de-a rostul, De cîte ori nu l-am 
auzit, în discuţii cu fețe bisericești, citînd pasaje întregi din 
Vechiul şi Noul Testament, 

Ţin să observ — înainte de a continua biografia tatii — 
că, din cele schiţate pînă aici, am intenţionat să indic cîteva 
din componentele firii sale, care cred că îi aparțineau atît 
din naştere cît şi prin autoeducaţie. De cînd îmi pot aminti 
şi-mi pot da seama, firea tatălui meu se distingea mai cu 
seamă printr-o bunătate sufletească excepțională, a-ţot-înţele- 
gătoare şi a-tot-iertătoare. Dinsul aplica în permanenţă: „Tout 
comprendre c'est tout excuser“,  Judecind un om ori o 
faptă, își supunea judecata unei analize obiective. Metoda lui 
era să-şi imagineze că ar fi dînsul cel analizat, obiectul și, 
făcînd din sine însuși judecat și judecător, analiza cu iertare 
şi înţelegere cazul, privindu-l prin diapazonul altruistic: 
„Homo sum et nil humani a me alienum puto“2l. Cu predi- 
lecţie cita cuvintele înțelepciunii ţărăneşti: „Tot omu-i om, 
dar altu-i şi mai om“ sau „Sîngele poruncește“. Aşa ajungea 
aproape totdeauna la rezultatul dictonului: „tout comprendre 
c'est tout excuser“, 

În deceniul anilor 1860, introdus de Bonţanul, unchiul său, 
în practica agriculturii, şi-a făcut cu rîvnă și conștiinciozitate 
datoria, urmînd dispoziţiile şi sfaturile înțelepte, ce le primea. 
Astfel, bătrinul dobiîndise încredere deplină în priceperea şi 
judecata nepotului său. Cum, între timp soţia  Bonţanului, 
Trezsi-neni, decedase, grijile gospodăriei casnice trecuseră şi 
ele asupra tatii; dînsul a trebuit să se intereseze, de la apro- 
vizionarea cămării pînă la meniu și personal de serviciu, de 
toată chiverniseala. Bonţanul între timp şi-a aranjat chestiile 
de datorie morală, peste proporția sumei ce o primise cu 
soția ca zestre, repartiză între rudele ei, parte în bani, parte 
în realități, Totuşi, din neamurile acestea, prin alianță, nu 
s-a distins unul deasupra mediocrităţii, Agravîndu-se tot mai 
mult suferința unchiului său, tata veghea — cum am spus 
— în odaia vecină şi citea, iarăși şi iarăşi, Sfinta Scriptură, 
de la un capăt la altul. Testamentul său l-a stabilit bolna- 
vul, în sfat cu tata, iar apoi l-a dictat lui Andrei Frîncu, ju- 
rist practicant la tribunalul din Dej. Dinsul a dat formularea 


19 


www.dacoromanica.ro 


juridică testamentului. Tot A. Frincu (fiul preotului din 
Ciolt) a aranjat formalităţile şi descurcările legate de întăbu- 
larea şi luarea în proprietate a moştenirii etc. Prieten al tatii 
era în timpul acela, afară de A. Frincu, V. Hossu şi el prac- 
ticant la judecătoria din Dej. Tata se izolase cu totul de so- 
cietatea prietenilor maghiari din tinereţe. Voi descrie ulterior, 
între ce împrejurări, deşi cred că am arătat  circumstanțţial 
scenele survenite la petrecerea din casa Bikfalvy, de la 
Maia22, 

La citeva luni după moartea unchiului său, tata, rămas 
singur, se simți tot mai părăsit. Astfel, dorul de a se căsă- 
tori îl preocupa tot mai mult. În tot ţinutul nu existau însă 
românce potrivite, stratul intelectual fiind pe atunci foarte 
rar reprezentat, pe plaiurile someşene. Fireşte, chestiunea că- 
sătoriei forma o temă permanentă de discuţie, între cei tre: 
prieteni. Astfel, s-a ajuns la ideea ca tata să meargă la Băile 
Singeorzului, unde erau prezente în timpul sezonului mai 
multe familii fruntaşe române. Acolo tata a făcut cunoștința 
cu familiile baronului Pop Vasile, viceguvernatorul Transil- 
saniei și cu familia căpitanului suprem al districtului Năsăud 
(prefectul), Alexandru Bohăţiel. Amindoi se bucurau de mare 
prestigiu în opinia publică a timpului. Primul (feciorul popii 
din Berind) fusese distins funcţionar juridic, al doilea (feciorul 
popii din Uifalău) advocat şi deputat din 1848 al Hațegului şi 
apoi al Chioarului. Ca atare cel din urmă dezvoltase o impor- 
tantă politică naţională, alăturea cu tactica lui Şaguna. (De- 
talii la alt loc, vezi şi Barițiu). 

Tata, făcînd cunoştinţă cu ambele familii, cunoscuse atît 
fetele Pop: Aurelia şi Elena, cît şi pe Ana Bohăţiel. Cum 
imponderabilele au o influenţă determinantă, în astfel de împre- 
jurări, alegerea lui {u luată fără ezitare. Faptul că Pohăţiel 
era un om liniștit, de cumpătată judecată, fără „morgă“, de 
humor şi ironie filosofică, desigur l-a apropiat, prin conge- 
niălitate2 în unele însuşiri caracteristice. Fiica lui, crescută 
la călugărițele Ursuline din Sibiu, adînc religioasă, nu se 
simțea bine, la îndemină, acasă în mediul familial: tatăl ocu- 
pat necontenit cu datoriile oficiale, Ana, copil orfan de mamă, 
sub oblăduirea unei mame vitrege şi a mamei acesteia, nu 
putea, oricit tact ar fi dovedit, să beneficieze din plin [de] ceea 
ce nu oferă decit un mediu creat în mod firesc, de o adevă- 
rată mamă. 

După citeva vizite la Sângeorgiu şi Năsăud, pentru tata 
se lămurise pe deplin situaţia; ajunsese să se înțeleagă şi cu 
fata. Peţitul a urmat de [la] sine. Apoi nunta. Și „cocișul“ 


20 


www.dacoromanica.ro 


(„vezett-ul)2%, Vasilica Şagunei, ţăran din Olpret, a dus pe- 
rechea tînără, în trăsura nouă cu patru cai, cu măiestria lui 
neîntrecută, din Năsăud pînă în modesta casă, adăpostul lor 
viitor din Olpret. 

Mamă-mea şi-a găsit în căsătorie întreaga mulţumire. Era 
fericită şi tratată cu multă gingăşie şi delicateţe de un soț, 
care revărsa asupra soţiei tinere toată adorarea, refulată în 
sufletul său sentimental, de atiția ani, Păstrată veneraţia, ca 
un cult pentru amintirea mamei sale pierdute în copilărie, 
tata, cu fiecare gest şi cuvint, reînvia faţă de mama belșugul 
de devotament ce-l cultivase mamei sale. 

Li 
x k 


Scurt timp după căsătorie, mama suferi un avort, S-a 
atribuit efortului cu ridicarea şi aranjarea mobilierului. A 
doua naştere a decurs normal, asistată de Dna Mischinger, 
moaşă a districtului Năsăud, venită la timp. După naşterea 
mea, mama îşi exprimă dorința pentru viitorul copilașului ei, 
în cuvinte duioase, pe care fiica mea Ileana le-a păstrat, gă- 
sind originalul manuscris, N-a fost pereche mai fericită 
decit părinții mei, în timpul anului ce a urmat. 

Singurul simpton ciudat, în timpul sarcinei, fusese că 
mama nu putea suferi mirosul de țigarete, nici cînd tata şi le 
răsucea şi le fuma pe câmp. Atunci tata a trecut la ţigările 
de foi Londres, mirosul cărora îl suporta dînsa fără aversiune 
(Eu, de la virsta de 13 ani, am început să fumez şi am rămas 
fumător și la 78 ani, după ce în trei rînduri mă abținusem: 
o dată 6 luni, a doua oară o lună, a treia oară o zi). 

Tata, cu tot elanul tineresc se apucă de orînduirea econo- 
miei sale, mama, de gospodăria ei casnică. Trei odăi modeste 
şi o antecameră de tot mică era locuinţa lor. Era fosta casă 
de găzduire a administratorului moşiei, pe timpul cînd fusese 
proprietatea familiei conților. 

Sosi şi momentul nașterii fratelui meu loan. Erau de faţă 
şi moşul meu Bohăţiel cu soția şi soacră-sa şi cu aceeaşi 
moaşe. Nașterea decurse normal, însă ulterior se iviră simpto- 
me de febră puerperală. Au fost aduși de la Cluj cei mai re- 
putați medici. Dar ce puteau ajuta ei cu ignoranța lor, cînd 
cauza boalei era un mister pentru ştiinţă. Şi mama sucombă, 
ca şi mama ei, în puerperiu, tot aşa ca mama tatălui meu. 
Cite, nenumărate femei au căzut jertfe, dindu-și viața pentru a da 
viață! Ce jale s-a întins peste cei rămași. Tatăl meu a îndu- 
rat scoaterea din paradisul mulțumirii, în care abia intrase, 


21 


www.dacoromanica.ro 


după o copilărie şi tinerețe pline de zbucium şi suferinte su- 
fleteşti. Dar şi moșul meu împărtăși neconsolabila lui durere. 
În urma stăruințelor soției şi soacrei, totuşi dinsul hotărî ca 
mama să fie înmormîntată în cimitirul comunei Giula%, unde 
fusese înmormintată şi mama ei, proprietatea din Giula fiind 
zestrea ei moştenită. Tata, oricît a încercat să aibă mormîn- 
tul soției pierdute în apropierea sa şi a copiilor ei, nu putu 
să tulbure momentele tragicei situații şi, zdrobit sufletește, 
fu silit să cedeze. În satele noastre, fiind pe atunci super- 
stiția că trecerea mortului prin sat aduce grindină, convoiul 
mortuar fu escortat cu asistenţă de jandarmi. Însă nu s-a în- 
tîimplat nici un incident pe tot drumul. a 

Pînă la moartea moşului meu, proprietatea din Giula a 
fost administrată de acesta, printr-un „birău“27 cu 9 copii. 
Bătrînul mergea cu trăsura o dată pe an, pentru o zi, pînă la 
Giula. Cînd eram la universitate, am fost şi eu odată acolo. 
Între timp preotul se schimbase, contemporanii mai muriseră. 
Nimenea nu a ştiut să indice mormîntul mamei mele. Tata nu 
mergea la Giula, din considerație față de socrul său, ca să 
nu provoace impresia de a umbla să controleze administrația 
acestuia. Și astfel, soarta mormîntului mamei mele a fost 
aceeaşi ca a atiîtor mame şi ca a lui Cezar, conform vorbei 
din Hamlet: „Vanitatum vanitas*?8, Mai curînd ori mai tîrziu, 
toți trecem prin acelaşi destin, fie în cavou somptuos, fie în 
groapa soldatului necunoscut. 

În Kelhagen und Klasings Monatskefte?, anul 43, vol. 1, 
pag. 648 este următorul bilanţ filozofic, în catrene, de Fried- 
rich Spielhagen: 


Zum Leben, glaubs gehâret Mut 

Und nochmalls Mut. So geht es gut. 

Und geht es schlimm-nun dann zum dritten 
Nur Mut! den Sieg hast du erstritten 


Wozu wir Menschen leben? Wer das wüsste? 
Wir landen ungewollt an unbekannter Küste; 
Durchziehn die Insel, leiden Not und Pein 

Und schiffen druben uns ins Grenzlose ein.% 


Și astfel, amintirea mamei a rămas în conștiința mea, pe 
baza duioaselor povestiri ale tatii, ca a unei umbre sfinte. 
Căci singurei fotografii, ca fetiţă de 15 ani, în mijlocul unor 
colege (baronesele Pop) nici o artă de fotograf nu a putut să-i 
dea asemănarea cu înfățișarea ei reală. 


22 


www.dacoromanica.ro 


Ungurii, care ştiu să-și înbogăţească tradiţiile, i-au ridi- 
cat un bust amintirii lui Semmelweiss. Un cap gînditor, iar 
sub acesta sculptorul a aşezat bustul unei mame cu copilașul 
la sîn. Fiind ca deputat la Budapesta, m-am oprit în faţa 
acestui monument şi, cuprins de emoție, trecînd prin aminti- 
rea mea soarta zbuciumată a acelui mare binefăcător al ome- 
nirii, cu smerenie m-am descoperit, gîndindu-mă la jertfa 
mamei mele. (Pe Semmelweiss îl retace istoria medicinei, dată 
de americani la radio. Miine poate şi pe Marconi... [1949]. 

Viața însă e în veşnică mișcare şi astfel tata, sărmanul, 
reîntors de la înmormîntare, a trebuit să se îngrijească de 
soarta celor doi copii din leagăn. Moşul meu, cu ajutorul Dnei 
Mischinger, reuşise să procure o doică, din părțile Năsăudului, 
pentru Ioan. Eu eram de 9 luni. Pe atunci nu existau expe- 
riențele de astăzi în privința puericulturii. Norocul nostru 
al copiilor, că tata avea o intuiție medicală de o claritate 
sobră, superioară. A suportat toanele şi primitivele tentative 
de ademenire ale doicii, cu resemnarea echilibristică a unui 
filosof. Ce mulţumit a fost cînd a putut concedia, în bună 
pace doica, după ce fusese înțărcat Ioan. De atunci trata- 
mentul nostru a fost condus de dinsul. 

O vană de tinichea, suficient de încăpătoare ca să poată 
găsi loc amândoi copiii într-însa, servea ca baie. După baie ne 
prindeam de policariis! mîinilor tatii și, cățăraţi astfel, ne 
ducea pînă la pat ca să fim frotati, şterşi şi îmbrăcaţi. Eram 
ma mărişori cînd acest obicei încă mai era practicat, încât 
îmi aduc destul de bine aminte de desfășurarea acestuia. 
Iarna se aducea un coş de rufe, plin cu zăpadă și se așeza 
pe un scaun, lîngă vană. Baia era căldicică. Noi copiii luam 
veseli din zăpadă şi ne făcea mare plăcere iuţeala cu care 
se topea în apa călduţă. Nici nu observam că în scurt timp 
topitul înceta, iar pielea noastră se înroşea tot mai mult, 
cînd apoi tata ne scotea cățăraţi de policarii săi. 

Odată îmbrăcaţi, urma cea mai neuitată şi penibilă pro- 
cedură de toaletă: pieptănatul. Mai întii  descilcirea, apoi 
piaptănul des şi peria. Până la virsta de 12 ani, tata lăsa 
rareori să fim tunși. Aveam ambii păr blond-auriu, lung. Nu 
era modă acest port pe atunci. Tata însă nu se orienta 
după modă. Părul lung îl obliga să ne pieptene zilnic cu a- 
tentiune ca, prin acest control să evite eventualitatea de a 
prinde păduchi. Căci această probabilitate era destul de mare, 
considerînd că în mediul social al camarazilor noștri de joacă 
din Olpret şi nu mai puțin al colegilor noştri din clasele pri- 
mare de la unitarienii din Cluj, stăpînea convingerea că a 


23 


www.dacoromanica.ro 


avea păduchi e sănătos şi firesc la copii. Ei sug numai sin- 
gele nesănătos. Prin pediculozăs? se promovează  crescutul 
părului cte. Treacă-meargă, însă pieplănatil a fost un su- 
pliciu. Se rătăcea totuși citeodată un biet păduche în părul 
nostru. Cum aceste bestiole sunt foarte fecunde, ne pome- 
neam cu lindini. Atunci, înlăturarea acestei progenituri îi 
dădea tatii mult de lucru, iar nouă ne impunea multă răbdare 
și stoicism, de legionari romani ori spartani, căci operația 
comporta curățirea întregii frizuri contaminate. 

Îndată ce am învăţat să umblăm şi am lepădat rochiţele, 
tata ne-a îmbrăcai în pantaloni. Astfel copiii se obișnuiesc 
cu „conştiinţa că sunt bărbaţi“. Hainele noastre erau croite 
din piqué? alb, „ca să se vadă pe ele cînd se murdăresc. 
Iarna aveam blănițe de vulpe şi gamaşe de postav. Bine a- 
justaţi «i înfășuraţi, iarna ne aşeza intr-un car cu boi și ple- 
cam la Poiana Mare, unde petreceam toată ziua. Cu aspec- 
tul frumos al  Băbghiuluit în faţă, se făcea un foc mare. 
Trosneau vreascurile „uscate, bubuiau flăcările înalte, iar noi, 
aşezaţi pe ţoale de lină, ţesute în casă, sorbeam prin intuiţie 
dra_ostea pentru natură. Cu asemenea metode am fost tă- 
măduit de o febră, care îmi producea intermitent „friguri“. 
Cind ajunsesem la şcoală am suferit de malarie. Aceasta a 
fost tratată la început cu „potroacă“ ori potrocea (herba cen- 
taurea). Tata îmi pregătea decoctul şi apoi: „bea, dragu ta- 
tii“... Ştiam că rezistența era inutilă, după cîteva zile exe- 
cutam fără opozijie ordinul. Ştiam că decoctul amar nu putea 
fi îndulcit oricât zahăr s-ar fi adaus. Mai tirziu am putut 
fi tratat cu prafuri de chinină în buline. Ca [şi] copil am 
suferit și de „strânsoare* (dizenterie). Tata a încercat să-mi 
ajute cu fel de fel de mijloace. Cum dinsul era în contact 
permanent şi cu femei ţărance, care adunau ierburi, una 
dintre ele, Puica Cruciţei, îi aduse rădăcină de  cîrligăţea 
(Sanguisorba officinalis). Pisată şi dată prin sită, am lat 
astfel de prafuri şi în scurt timp m-am întremat. Era iarnă. 
Primăvara, tata a sădit cîrligăţeaua în fundul grădinii şi dădea 
rădăcini tuturor celor care sufereau de dizenterie. Conform 
experienţelor făcute de mine ulterior, fiului meu Mircea i 
s-a întors boala spre bine abia după ce m-am convins că dieta 
lui Orthnor35 e absurdă şi i-am aplicat o irigație înaltă, cu 
tanină nu prea concentrată. Cirligăţeaua conţine de asemenea 
tanină(?), în tot cazul „einen blaufărbenden Bitterstoff“6, 
după Vogel. 

Ca băiat pe clasa a IV-a primară am suferit de pneumo- 
nie. Locuiam în parterul casei vechi din Cluj, spre „Csillag- 


24 
www.dacoromanica.ro 


uteza“38, Tata veghea şi simțind fierbinţeală mare, s-a închinat 
să-l lumineze Dumnezeu, ce să facă. Apoi, luînd un cearşaf, a 
ieşit în curte. Era dricul iernii. A tras pompa fintinii, udind 
leoarcă cearşaful. L-a stors şi intrind în casă l-a  zvintat. 
Dezbrăcindu-mă în pielea goală, m-a înfășurat în cearşaful 
rece. Îmi aduc aminte şi cînd scriu aceste şiruri, de senzația 
primului fior şi a unei plăcute destinderi ce m-a cuprins. Fapt 
e că din acel moment boala mea a început să cedeze. Curînd 
am putut merge din nou la şcoală. Cum tata — cu drept 
cuvint — nu mai avea nici o încredere în știința şi mixturile 
medicilor, a refuzat consecvent să consulte un medic. De 
asemenea cînd — prealabil — suferisem de scarlatină, dînsul 
cedase stăruinţelor moșului meu, dar decoctul prescris de A. 
Pop, în loc să mi-l dea, îl vărsa în ţucals?. În schimb, spre 
a-mi calma mincărimea, îmi ungea cu untdelemn întregul 
corp. Ioan se juca pe patul meu, fără să fie contaminat. To- 
bsi pe cînd ajunsese deja bunic a zăcut de scarlatină! 

În odăiţele din curte locuiau studenţii: Emil Gherasim 
(din Petrilaca), ulterior advocat la Aiud și Romulus Marcu 
(din Banat), ulterior Mark, medic, ambii fiind fii de preoţi 
(Gherasim era văr de al II-lea cu noi). Apoi Emil Negruţ (din 
Blaj) şi Pálfy Gyula, amîndoi la medicină, cel din urmă fiu 
de ţăran din Viarfalvat! şi Vasile Bonău (năsăudean), la Fa- 
cultatea de Filosofie, mai tirziu directorul liceului român 
ortodox din Brad. Pâlfy era instructorul nostru pentru lim- 
ba maghiară, iar cu Bonău citeam şi descifram ortografia ro- 
mână a vremii. Prin ei au fost atrași la casa noastră numeroşi 
colegi români şi 2—3 maghiari. La casa de văduv, unde tata 
cu bonomia sa, îi primea cu drag şi le oferea oricind ospitali- 
tatea camerei sale, se simțeau acasă. Printre ei erau D. Ciuta 
din Rebrişoarat?, Alex. Pop din Dirjat, Alex. Pop din Mo- 
nor, Beniamin Pop, excelent violonist, cu care tata cinta 
acompaniindu-l. Apoi Boros Sândor, mai tîrziu directorul li- 
celui unitarian, Györffy Gyula, autorul poeziilor ,„Pólitikai 
szatirâk“4%5 şi alţii. Noi, copiii, am învăţat șah şi jucam cu ei, 
dar tata, excelent șahist, ne bătea pe toți.. 

+ 
* * 


Cind am terminat prima gimnazială, ca al 4-lea în 
clasă, tata și moșul meu s-au sfătuit, ştiind noi destul de bine 
ungureşte, cum să indrume pe viitor instrucţia noastră. Tata 
“bservase că profesorul de aritmetică Benedek, îşi tempera 
'zbucnirile șoviniste, pe socoteala mea, puiul de valah. Rezul- 


` 


25 


www.dacoromanica.ro 


tatul sfatului bătrinilor a fost hotărîrea ca să fim daţi la 
gimnaziul săsesc din Bistriţa. 

Tata a închiriat la etajul I, din casa Shelley, (croitor de 
origine engleză), o locuință mobilată de două odăi şi anteca- 
mera. Dar totodată a închiriat şi la ţăranul Beşuan Pavel — din- 
colo de podul Budacului — un grajd şi a adus din Olpret do- 
uă bivolițe bune de lapte, angajind şi nutreţul pentru ele. 
Ca îngrijitor, le mulgea dimineaţa şi seara „Puţintica“, pe 
numele adevărat Ion Baciu. Laptele era, în convingerea tatii, 
cel mai valoros nutriment şi diînsul savura oricînd, cu o a- 
devărată plăcere, un pahar de lapte. În schimb, la masa lui 
nu se găsea nici un fel de băutură alcoolică. De asemenea, 
nici cărţi de joc nu ţinea la casă şi nici nu avea cerc de cu- 
noscuţi tocători de vreme și energii, cu joc de cărţi. Timpul 
liber și-l petrecea în lectură și mergînd cu noi la plimbare. 
Avea necaz destul cu copiii. După ce trecusem prin greutăți- 
le însușirii limbii maghiare, acum am dat de misterele lim- 
bii lui Goethe Din „tatik, tetik“, în „der, die, das“. Cîteodată 
ne revoltam. La Cluj studiul nu ne mai făcuse nici o greutate 
dar la Bistriţa? Nu ştiam boabă de nemţească. 

La sfatul directorului Fischer,tata se învoi să fiu înscris 
în clasa I-a liceală. Cu toate că, conform certificatului, ter- 
minasem acea clasă la unitarieni, ca al 4-lea, între cei vreo 
30 elevi, pedagogul înțelept Fischer a opinat că repetarea 
clasei nu va fi pentru mine o pierdere inutilă de timp, ci un 
profit, la gimnaziul săsesc cerindu-se multă latină şi trebu- 
ind să fac studiile în limba germană, iar pe de altă parte fiind 
abia de 10 ani. Tata, convins că sfatul e bine intenţionat, nu 
a șovăit să-l accepte. Totuşi pentru relaţia dintre noi, fratii, 
urmările nu au fost lipsite şi de unele inconveniente. 

Desigur, nu fără intenție pedagogică și în interesul cole- 
gilor nemți — îndată la începutul anului — pe lingă poezii 
destul de numeroase a trebuit să memorizăm şi fabula lui 
Gellert, cu următorul conţinut: „Ein Rabe trug ein Stück 
vergifteten Fleisches, das der erziirnte Gärtner den Hiihnern sei- 
nes Nachbarn vorgeworfen hatte, in seinem Schnabel fort. . ."4%5 
Acest text fusese ales, desigur, de oamenii specialişti ger- 
mani, cu intenția ca să obişnuiască dintru început copiii cu 
grozăviile limbii nemțeşti, cum a descris Mark Twain, marele 
umorist american, stilul german. După ce o parte a predica- 
tului este al treilea cuvînt, a doua parte urmează ca al 21-lea. 

Pe timpul acela pedepsele corporale erau încă destul de 
des aplicate băieţilor: „întinde palma“ şi varga de trestie a 
profesorului trăgea 1—2 și mai multe zmicele*! în palma de- 


26 


www.dacoromanica.ro 


Hcventului. Ori, îl punea să se aşeze peste scaun pe burtă și 
trăgea cu nuiaua de trestie spaniolă peste fundul copilului. 
Văzusem cum profesorul de canto Gräf, om cu faţă severă, 
aplicase asemenea metodă de educaţie celor pe care îi notase 
pe tabla neagră, Schuller Rudolf, „primus“-ul clasei, în cali- 
tate de „cenzor“. Pe tablă era notat în coloane distincte: Sero, 
Garuli, Petulans şi Elocu$, adică: cei sosiți cu întîrziere, vor- 
băreţii, zburdalnicii şi cei ce-şi părăseau locul, iar Schuller 
își făcea datoria scriind nume pe tablă şi adăugind cite o 
cruciuliță, două, trei etc. în dreptul numelui, după cum cel 
marcat continua să nu se astimpere. Mie îmi aruncase un 
măr, colegul Lutsch. Cum am fost numaidecit notati pe ta- 
blă, revoltat de procedura cenzorului, eu am protestat cu 
ton ridicat, la care a urmat o cruce după numele meu. Atunci, 
cu gesturi de violent protest, i-am adresat lui Schuller toate in- 
sultele primitivului meu vocabular german: Esel, Rabe,Schwein49 
El, calm, îmi adăugă mai multe cruci. Întrînd profesorul, ne 
chemă la podiu, citindu-ne numele de pe tablă. Prevedeam 
rezultatul inchiziţiei şi sentința lui 'Torquemada5. De aceea 
îi ceru lui Ioan chipiul său și, cînd fu citit numele meu, ieşii 
parcă aş merge la podiu [dar], trecînd pe la ușa sălii o tulii 
în larg’. Haid’, pe trepte în jos și într-o fugă disperată am 
alergat pînă acasă. Tata a luat la cunoştinţă plingerea mea 
şi calm mă consolă. Apoi plecă la directorul gimnaziului. Re- 
clamaţia lui, că este împotriva pedepselor corporale, pe care 
nu le-a aplicat niciodată, că are cu copiii destule necazuri din 
cauza greutăților limbii ete., l-au îndemnat pe Fischer să so- 
luționeze chestia, dispensîndu-mă de a mai frecventa ora de 
canto. Pînă la reîntoarcerea tatălui meu m-am adăpostit în po- 
dul casei. Dar şi camera din Londra mai discută problema 
pedepselor corporale: să fie admise și pe viitor sau abolită 
aplicarea acestora în Anglia! Păcat că a murit Lloyd-George. 
Dinsul dispunea de concludente amintiri din copilărie; ase- 
mănătoare cu incidentul dintre Grăf şi mine. 

Tata oferi unui tînăr profesor, Berger Theodor (Todi), 
locuință şi întreţinere. Nu făcea pe corepetitorul copiilor, 
dar datorită prezenţei lui, conversaţia în familie era nemţeas- 
că, ceea ce ne-a servit foarte mult să ne însiişim mai repede 
limba. Ca să vorbim cu tata în altă limbă decit românește, nu 
mergea nicicum; rămînea încercare zadarnică, nefiindu-ne la 
îndemînă. 

Deci tata pleca la Olpret de cite ori interesele economiei 
o cereau, totuşi se văzu silit să ţimă cont de vechea învăţă- 
tură că ochii gazdei rodesc recolta şi îngrașă vitele. Se ho- 


27 


www.dacoromanica.ro 


tări să se mule iarăşi la Olpret. Directorul Fischer făcuse a- 
supra Dsale o impresie foarte bună. Se rugă de Doamna să ne 


primească în „cost şi cvartir&. După oarecari ezitări — căci 
profesorii sași aveau tradiția să nu găzduiască elevi de-ai 
liceului — ne-am mutat la familia Fischer. Între alte con- 


diţii, tata pusese și pe aceea ca zilnic să luăm o baie, dimi- 
neața, în vana noastră mare de tinichea, ceea ce dădea mult 
de lucru, în oraş nefiind apaduct. Plătea pentru fiecare dintre 
noi cîte 40 florini pe lună. Însă, pe lîngă aceasta, tata mai 
trimitea pachete de 5—10 kg unt, lăzi de mere batule, splen- 
dide, cîte un porc gras de Crăciun şi alte alimente. 


Însușirea limbii ni se perfecționase destul de repede, în- 
cit şcoala nu ne mai făcea nici o greutate. Locuinţa noastră 
era un cabinet, între bucătărie şi odaia de dormit a familiei 
Fischer. Acesta era și camera de peste zi a doamnei. Li ~ 
ea era un alt cabinet, locuit de Clotild, fata fecioară a perec- 
chii Fischer. Apoi urma salonul, odaie de colț, care era ac - 
sibil rar de tot, la ocazii deosebite. Astfel se compunea mv- 
desta locuinţă de director al gimnaziului A.C. din Bistri‘: 

Odăiţa noastră conţinea, ca mobilier, cite o masă de scris 
veche din brad, două scaune şi un pat. Seara, înainte de a ne 
culca, se aducea un pat de campanie, cu chingi așezate pe 
două stinghii paralele, susținute de doi căpriori. Pe acest 
pat se așeza o matraţă5 de paie (Strohsack), o pernă şi o 
plapumă; peste matrață un cearșaf și patul era gata. Înainte: 
ferestrei noastre cra un tei tînăr, frumos, cu coroana ovcida 
simetrică. Acoperit cu flori, acesta îşi răspîndea miresmele m 
odaia noastră mică. De altcum noi aveam obiceiul ca vara — 
iarna să trecem peste rîul Bistriţei, urcînd pe Schieferbere 
(Schiberach), în pădure. Sub un corn înflorit, pe cînd era încă 
omăt, descoperisem la marginea pădurii cuibul unui iepure, 
pe care de fiecare dată îl zăhăisam, de sărca în gelep şi dis- 
părea în tufiş, încît se obișnuise cu noi şi întotdeauna. își re- 
lua siesta veche. 

Curînd Ioan își reluă, în clasele gimnaziale II şi HI, locul 
de Vorzugsschiilers, fiind pur eminent. Eu îmi ocupasem lo- 
cul al 4-lea în clasă. Cu colegii saşi şi români eram în prie- 
tenie bună. Ioan nu participa la jocurile mai sălbatice. Eu 
însă, ca la gimnastică, deţineam rolul de vătaf („Räuber vnd 
Gendarmen“%5, jocuri cu mingea). Amîndoi participam la ex- 
cursii, ceea ce a fost începutul turisticii şi a cercetăşiei. Pe 
mine mă interesau plantele, mineralele şi animalele meleaguri” 
lor cutreierate. Regiunea, peisajul, le savuram ca un cadru 


28 


www.dacoromanica.ro 


firesc, accidental. Pentru Ioan, flora, fauna şi pietrele repre- 
zentau cantităţi neglijabile în mijlocul naturii. Pe el îl însu- 
flețeau pînă la extaz aspectul codrilor, piscurile munţilor, 
cerul și norii. El cunoştea toate virtfurile de munți, cu numele 
şi altitudinea acestora. Eu cunosc în schimb toate florile din 
ținutul Bistriței și al Braşovului (dar şi din multe alte re- 
giuni ale ţării). 

Între noi exista o tradiţională frăţie. Dacă unul cumpăra 
bomboane, cireşe etc., atunci bunul comun se împărțea frățeș- 
te: una tu, una eu, pînă ce se termina în bună înţelegere îm- 
părțeala. Frecventele, dar neînsemnatele noastre certuri şi 
controverse se năşteau pe teme copilăreşti, de exemplu eu 
scuipam, cu un suflu puternic, sîmburii de cireşe. loan era 
străin de această invenţie artistică. El arunca simburele cu 
mîna. Eu stăruiam să-mi imite metoda, diînsul refuza. Ioan 
strănuta  înfundat ca o pisică, eu ca o trompetă de gornist. 
Ivan, refractar, refuză să accepte ca estetic sunetul provocat 
de mine. La jocul de șah, cînd Ioan izbutea să-mi ia un turn, 
eu îl furişam iarăşi pe tablă. Ştiam, fireşte, că tovarășul meu 
va observa îndată. Pe Ioan însă îl supăra acea glumă nesărată. 
Controversa că aş fi cîştigat eu partida dacă aveam turnul se 
sfîrşea prin a ne împăca. Ajungind însă mai, mari, am prefe- 
cat să nu mai jucăm șah împreună. 

Mie îmi plăcea să declam textele clasice ale autorilor ger- 
mani şi, de exemplu, discursul latin adresat de Catilina con- 
juraţilor. Dintre prozatorii latini, Salust a fost singurul autor 
care îmi plăcea. Pentru Ovidiu şi Horaţiu aveam simpatie, nu 
însă pentru Vergiliu, nici pentru palavrele pieptănate ale lui 
Cicero. Curios să cunosc lucrările de la izvor, nu numai din 
istoria literaturii, sosind la Budapesta, mi-am cumpărat şi 
„Ars amatoria“, in marele anticariat Bucolica. Pe atunci, cele 
două ore zilnice de latină, lăsaseră destul sediment clasic în 
priceperea mea. Și frumoasa mitologie greco-romană îmi era 
destul de familiară, care împrospăta sufletul şi fantezia, în 
mijlocul aridei gramatici și a poticnirilor traducerii din ger- 
mană în latină, a Palestrei ciceronienes. De mare folos mi-a 
fost — desigur şi altor colegi — bătriînul profesor da latină 
şi greară, Schuster (der Dicke)®, De unde să fi visat noi so- 
ciologie, în mediul de mici burghezi şi țărani bistrițeni? Cu 
pișicherlic60 de băieți, cînd traduceam pe Salust, fie pe tema 
„aes alienum“6l ori a discursului lui Cicero, a atitudinii lui 
Cezar etc., întrebam, cerînd lămuriri profesorului. Departe de 
a ignora curiozitatea elevului, el ne explica. Nu termina bine 
cu lămurirea noastră că urma o altă întrebare şi astfel o” 


7 29 


www.dacoromanica.ro 


trecea repede și interesant. (Pe clasa VI? eram 16 elevi, pe a 
Vila, 12, iar la bacalaureat ajunsesem 8 inşi din cei 62 de pe 
clasa Ia gimnazială, dintre care 5 rămaşi și 3 veniţi de la 
alte gimnazii). Profitul mare pentru noi nu a fost însă faptul 
că, în decursul explicaţiilor bătrinului Schuster, scăpam de 
gramatică, sintaxă etc. ci ni s-a trezit interesul pentru pro- 
blemele sociale pe atunci abia discutate. De exemplu, la obser- 
vaţia mea că totuşi Catilina nu pare să fi avut totală nedrep- 
tate, iar în „Catilinam quarta6?, parcă Cicero prea îşi relie- 
tează meritele, dinsui începu să ne expună curti clasele so- 
ciale romane erau decăzute, cum aes alienum dusese la „luxuria 
atque avaritia“63. Apoi ni-l descrise pe Catilina ca pe un fel 
de socialist. La întrebarea: „ce sînt socialiștii?“ urmă o con- 
ferință foarte interesantă pentru noi şi ora trecea ca prin vis, 
spre a fi continuată discuţia cu acelaşi zel, pe aceeași temă, 
în ziua următoare. Odată, cînd sună sfîrşitul orei, bătrînu! 
Schuster se grăbea să-şi încheie expunerea şi dîndu-și seama 
că nu prea ţinuse cont de programul-calapod, prescris profe- 
sorilor de limbi clasice, zise: „toate acestea rămîn între noi“ şi 
își aşeză ca gest simbolic arătătorul pe buzele strînse. Fie-i 
memoria binecuvîntată! 


Cei mai buni pedagogi de care îmi aduc aminte au fost 
Ion Popea şi Andrei Bârseanu, la gimnaziul român din Brașov 
și Friedrich (Fritz) Klein, de la cel german din Bistriţa6t. 

Pină în clasa Va interesul meu principal era pentru jo- 
curi, de la sah, minge, popice, biliard, pînă la gimnastică şi 
excursii, mai cu seamă însă pentru lectura de aventuri (po- 
veşti despre indieni). Studiul îl achitam cît se putea de sumar. 
Temele de limba română şi lecţiile de literatură (istoria lite- 
raturii, biografiile autorilor) începuseră să-mi trezească aten- 
țiunea. Atunci se întîmplă că am primit „bine“, ca notă şi 
citeva cuvinte elogioase din partea profesorului I. Popea, pen- 
tru tema „O întîmplare din viaţă“. Acest fapt, în aparență 
puţin important în sine, a avut un efect foarte însemnat 
asupra mea. Indiferenţa mea, care pînă atunci era împăcată 
cu „suficient“, făcu loc ambiţiei de a dobindi note mai bune 
la teme şi de a răspunde mai bine cînd eram întrebat, la 
limba română. Nu numai sentimentul faţă de profesor ci şi 
înerederea că pot presta mi-a fost sădită în conştiinţă. Recu- 
noștința față de memoria lui Ion Popea a rămas în sufletul 
meu, pînă în ziua de astăzi. Tot dînsul a trezit, în conştiinţa 
elevilor săi iubirea față de frumuseţea naturii. Cu cîtă inspi- 
raţie poetică ştia să ne descrie splendoarea peisajului Braşo- 
vului, acoperit de covorul grădinilor pline de flori, semeaţa 


30 


www.dacoromanica.ro 


Tîmpa, tabloul minunat al livezilor$5 din Poiană, ori măreţul 
orizont ce se întindea asupra Ţării Bîrsei, de pe piscul Postă- 
varului... Pe atunci nu se ştia de măiestrita scrinteală dia- 
lectică a unui „spațiu mioritic“. Fără a cunoaşte neologismul 
„spaţiu“, toţi elevii simțeam, ca o parte intrinsecă a eului 
nostru, natura împrejmuitoare, în mijlocul căreia ne născu- 
sem şi trăisem, pînă ce sclăvia disciplinei şcolare ne subju- 
gase, ca să ne modeleze, adaptîndu-ne civilizaţiei. Cuvintele 
inspirate ale lui I. Popea însemnau pentru noi o viziune, a 
cărei realitate o aveam în noi, fără să ne fi dat seama de 
existența ei. Pe lingă tata, Popea ne-a inoculat dragostea de 
natură. 

Andrei Bârseanu era profesorul: de istorie pe clasa a Vă. 
Dînsul avea obiceiul de a nu intra în clasă înainte de sfertul 
academic. Întreba pe un singur elev, iar în restul timpului 
își ținea cursul pînă la sfîrșitul orei. În pauza dintre ore eu 
prinsesem obiceiul să citesc nuvelele lui N. Gane. Cînd intra” 
profesorul  întrerupeam lectura, pînă ce era întrebat un 
coleg. Acoperit de spatele unui conşcolar, eu continuam firul 
nuvelei pînă se termina examinarea, cînd Andrei Bârseanu 
începea să-ţi ţină prelegerea. Atunci renuntam la Gane, de 
dragul lui Bârseanu. El era un bărbat de înfățișare simpatică, 
frumoasă. Expunerea lui ordonată, redată în propoziţii neted 
construite, exercita un farmec deosebit asupra clasei. Vocea 
lui sonoră dispunea de un timbru care, modulat conform su- 
biectului, lega atenţia prin claritatea şi muzicalitatea sa. 
Astfel, orele lui Bârseanu erau un adevărat izvor de recre- 
aţie estetică, oaze înviorătoare în mijlocul Saharei (latina și 
maghiara cu Budiu Paul, greaca cu Pilțea, aritmetica şi geo- 
metria cu Nastasi sau botanica cu Ilasievici). 

Că Andrei Bârseanu a fost şi un excelent pedagog, am 
putut să mă conving din experiența proprie. Într-o zi, cum 
ora se termina la 12, Bârseanu plecînd, zise: „Vaida Alexandru 
vino cu mine, Ieşind el pe ușă, eu am mers după dinsul. A 
urcat treptele, dar ajungînd la etaj nu a luat-o spre sala de 
conferințe ci spre stînga. Cotind apoi, se opri în fundul gan- 
gului66. Inima îmi era cît un purice. Nu aveam idee care din 
păcatele mele — şi aveam destule — va fi pricinuit impor- 
tanţa ce mi-o dădea profesorul. Oprindu-se, dinsul mi se 
adresă privindu-mă cu ochii săi albaştri: „Tatăl dtale v-a adus 
atît de departe pentru ca să învăţaţi carte românească. Dta 
ai început să umbli în societate de băieţi uşuratici. Nu numai 
că jucaţi popice, în nişte cîrciumi murdare, dar vă dedați și 
la băutură, Cine a mai fost cu Dta la Kiss (lingă „Ramuri“)? 


31 


www.dacoromanica.ro 


„ 


Eu: „Am fost mai mulţi inși. Dar nu-mi pot aduce aminte 
cine anume“. 

Bârseanu: (ştiind bine că nu-mi voi trăda tovarășii) „Dar 
aţi băut“, 

Eu: „Dle profesor, unul dintre noi lovind toate nouă, am 
comandat 1/2 litru de vin, plătind fiecare cîțiva creițari. Nu 
a ajuns nici cîte o duşcă pentru fiecare“ 

Bârseanu: „Să le spui băieţilor că de astă dată am să 
fac uitată întimplarea însă, în numele Dtale şi al lor, îmi 
promiți că nu veţi mai juca popice“. Privirea ochilor lui buni 
mă fixa, cînd îmi întinse mîna. 

Eu, privindu-l ţintă, îmi așezai mina în mina lui: 
promite. i 

Între timp îmi dădui seama că Nastasi, care-i spiona pe 
studenți” o fi citit pe grinda de la popicăria cîrciumei Kiss: 
„„Nistor toate nouă. -Andrei Bârseanu fusese informat prin 
profesorul Nastasi. Şi ce soluţie perfectă a aplicat acest mare 
pedagog: nici o pedeapsă, ci un simplu avertisment părintesc, 
un apel la onorabilitatea băieţilor. Nici unul dintre noi cul- 


Vă 


LA 


. pabilii, nu am mai pus piciorul în vreo popicărie! Dacă s-ar 


fi făcut cercetări, aplicat pedepse etc., ar fi urmat ca reacțiune 
frecventarea mai prudentă a popicăriilor. 


Nastasi aplica metoda de a nu examina cîte 4—6 săptă- 
mini, apoi întreba de cîte 2—3 ori după olaltă, pentru ca din 
nou să-l facă uitat pe cel surprins nepreparat. Făcca un fel 
de vinătoare de a surprinde pe băieţi cînd încetau de a-și 
pregăti lecţiile. Neavind carte, trebuia să copiem lecţia de 
pe tabla şi să notăm expunerea profesorului, ca apoi, acasă 
să o copiem într-un caiet. Cît timp prădat! . 

Budiu făcea pe delirantul. Cine învăţa poezii maghiare 
primea notă bună la latină. 

Pilţea, pentru 10 florini, dădea notă de trecere din freacă. 

Ilasievici dicta botanica şi cerea să ştii de-a rostul dic- 
tarea. 

Conrectorul6 Pop zicea: „Oricit aţi ști nemţeşte nu are 
importanță. Dacă aţi şti vorbi şi scrie ca Schiller, dau secundă 
şi lui Schiller, dacă nu ştie gramatică“. Iar eu nu învățasem 
altă gramatică în afară de latină. (În anuarul gimnaziului, cu 
ocazia aniversării de 50 ani, am scris şi eu amintiri, mai pe 
larg). 

La Bistrija, pe clasele a VI-a și a VIII-a, ne-a fost profesor 
de limba germană si de isterie Fr. Klein. Era un bărbat de 
37—40 ani, Lniştit, stăpinit, serios. Pe clasa a Vl-a aveam 


32 


www.dacoromanica.ro 


la istorie nota foarte bine. Totuşi am păţit într-un rînd să 
fiu întrebat, fără să fi fost pregătit. În loc de a fi repetat 
lecţia „Războiul de succesiune spaniol“, preferasem să mă 
ocup cu lecţia de greacă. Pare-mi-se mă interesa balneoterapia 
frumoasei Nausicaa şi atitudinea ei protocolară față de mult 
încercatul şi iscusitul Ulisse. Klein intrase punctual şi se duse 
ca de obicei cu pasul liniștit așezindu-se la masă. Fără a 
pierde timp rosti numele meu. $edeam în banca din dreapta 
catedrei, în şirul al doilea, cu G. Goldschmidt lingă mine. 
Inaintea mea şedea frate-meu, Ioan. Norocul meu că în ora 
precedentă ascultasem prelegerea lui Klein. Fără ezitare am 
început să răspund. Nu mă grăbeam. Mă încuraja experienţa 
că profesorul, după cum obișnuia, va întrerupe răspunsul meu, 
chemînd pe altul să continue. Din înțeleaptă precauţiune însă, 
Goldschmidt aşeză cartea de istorie deschisă în fața mea, iar 
loan se aşeză ca paravan, acoperind cartea. Pe cînd noi ne 
jucam rolul, fiecare cu nepăsare rutinală, Klein se sculă și 
se aşeză la fereastra deschisă. Privi din fundul clasei strada, 
depănindu-şi policarii, ca de obicei, fără a zice o vorbă. Eu, 
încurajat, aruncam cite o ochiadă în carte ca să nu pierd 
firul şi să nu greşesc vreun nume. Klein rămase impasibil, 
parcă nici nu mi-ar da vreo atenție. De, poate că voi scăpa 
cu faţa curată. Şi dă-i înainte, răspundeam „ca din carte“. 
Totuşi, de la un loc nu mai puteam citi destul de repede. 
Începui să-mi ajut, întinzînd după inspirație, fragmentele 
şterpelite din cartea lui Weber. lar Klein tăcea, cu spatele 
întors spre clasă. Elocinţa mea deveni tot mai sacadată, pauze- 
le tot mai lungi. Atunci profesorul îşi întoarse fata spre 
mine, fără a părăsi poziția sa de la fereastră şi zise: „Vaida 
Alexandru, mai repetă odată cele spuse, dar Goldschmidt să 
închidă cartea. Te ascult bucuros, Dita ai o fantezie prodi- 
gioasă“. Atunci Goldschmidt, făcînd pe nevinovatul ofensat: 
„Mă rog Dle profesor, aici nu e nici o carte“ (fireşte cartea 
dispăruse pe sub bancă, din mînă în mină). Dar Klein: 
„Goldschmidt astimpără-te! Chiar dacă nu aş fi despărţit de 
Alexandru Vaida, printr-un june delicat ca Ioan Vaida, ci 
prin pereţi, crezi că nu-mi dau seama ce izvorăște din cartea 
lui Weber și ce din capul lui Alexandru Vaida? Tăcurăm cu 
taţii. Eu însă am întrerupt tăcerea: „Dle profesor nu am pre- 
parat lecţia“ ... iar Klein: „Am observat de cînd ai început 
să răspunzi“... şi a început să-şi expună cursul, aşezîndu-se 
Ja masă, fără a mai face o observaţie. 

Oricită silinţă mi-am dat pînă la sfîrșitul anului, fiind în- 
totdeauna bine pregătit, cînd eram întrebat, totuşi la istoria 


3 — Memorii vol. I 33 


www.dacoromanica.ro 


universală, Klein nu mi-a dat decît bine“, Nota aceasta 
a fost pentru certificatul de maturitate, căci „foarte bine“ 
din acest certificat, primit de la Klein pe clasa a VIII-a a fost 
pentru „istoria patriei“. Tactica profesorului a fost întemeiată, 
căci mi-a servit ca stimulent pentru studiile și examenele 
viitoare. 

Pe clasa a VIII-a Klein ne-a fost din nou profesor de 
istorie (a patriei), de limba germană, de psihologie şi logică. 
Obiceiul lui, în privința temelor din limba maternă (germană) 
l-a aplicat şi în ultima clasă. Eram numai 9 inşi, Despre orire 
temă era vorba, așa-numită filosofică, fizică, literatură, Klein 
ne comunica titlul și întreba pe unul: „cum vei trata subiec- 
tul?& Apoi punea pe altul să-i facă critica și să-şi expună pă- 
rerea lui. Urma al treilea şi aşa mai departe, pînă ce toţi par- 
ticipau la discuţie. Dinsul asculta și nu zicea nici o vorbă. 
Cînd se termina discuţia ne amintea sfatul, repetat de atitea 
ori: „fiecare să scrie ce îl taie capul. Să nu folosiţi cărți de 
dispoziţii, nici enciclopedii, ori cărți de specialitate. Eu trebuie 
să văd ce gîndeşte fiecare în legătură cu „tema și cum pri- 
cepe el să redea ceea ce gîndeşte și ştie“. Aveam de facut 
cam o temă pe lună, acasă, şi din cînd în cînd una extem- 
poral. 4 

Cind aducea caietele înapoi, le așeza pe masă lîngă sine, 
apoi ne citea una din acestea, cîteodată două şi, terminînd, 
supunea conținutul criticii clasei. Trecea drept o distincţie să 
ți se citească lucrarea. Între noi, conşcolarii, nu exista invidie, 
ne bucuram de succesul fiecăruia. Se dezvoltase un spirit de 
corp solidar. Mai adeseori se citeau lucrările lui Ioan, ale 
lui Schuller și ale mele. Cu toţii observam că Klein are o a- 
numită predilecție pentru felul cum tratam eu temele. Dar și 
eu simţisem nuanța de simpatie în gustul profesorului. 

Ca octavan aveam o anumită reputaţie și, astfel, sextanul 
Max Hedrich mă rugă să-i elaborez o lucrare în limba ger- 
mană. Nu mai țin minte dacă subiectul avea specific literar, 
filosofic ori de altă natură. Hedrich se plînsese că profesorul 
Kainzl îi dădea nota „nesuficient“, oricită silință depunea 
în elaborarea temelor. I-am împlinit lui „Maxi“ dorinţa, fur- 
nizîndu-i o lucrare care, fără a valora „foarte bine“, merita 
totuşi „bine“. Kainzl ne surprinse pe ambii cu nota „nesufi- 
cient“. Atunci m-am sufulcat și dindu-mi toată silinţa — ca 
pentru Klein — am compus o lucrare pe care puteam con- 
ta că aş fi primit „foarte bine“ de la Klein, cum acesta 
continua să-mi califice lucrările citite în faţa clasei a VII-a. 
A urmat din nou un „nesuficient“ pentru Hedrich, din par- 


34 ` 


www.dacoromanica.ro 


tea lui Kainzl, iar ca rezultat acesta fu lăsat repetent, conse- 
cință fatală dacă nu obținea notă de trecere din limba ma- 
ternă. 

După ce Hedrich repetă anul, trecînd cu întîrzicre exa- 
menul de maturitate, se înscrise la facultatea de medicină din 
Viena. El, înscris la un Corps$% mi-a fost „Einpauker“0 la 
„Fechtboden“-ul?! Corps-ului său, cînd am avut mensura”2 cu 
T. Perţea. Terminînd apoi stagiul a devenit chirurgul şef al 
spitalului din Bistriţa, de cea mai bună reputaţie profesională. 
Pacienţii diabetici mi-i trimitea la Karlsbad. Insulina nu era 
încă descoperită. 

Cînd fusesem în clasa I-a liceală, amindoi, Ioan şi cu mine 
avusesem parotidiiă (Mumps)%5 și mult necaz am sulerit cu 
dinţii. Pe clasa a III-a m-am cerut de la profesor să pot ieşi 
şi trecînd la bărbierul Manschiitz, m-am supus unci extracții 
nespus de dureroase, executate cu cleşte și „Schliissel“!4 de 
o calfă. În tot judeţul Bistriţa-Năsăud nu exista încă un 
sirgur dentist. 


Tata venca, tot la 4—5 săptămîni să ne vadă. În afară de 
protopopul Silaşi, mai era în relaţii cu familiile: ‘Ranta 
(pseudonimul sub care Buticescu semna colaborările lui li- 
terare la „Familia“), apoi Pop, Man şi Lica (,„înfocatu“). Pop 
fusese funcţionar şi era pensionat de Banffy, pentru că ră- 
măsese de pe timpul lui Bohăţiel“, cînd limba română fusese 
limba oficială, iar el nu ştia ungureşte. Ceilalţi doi erau ad- 
vocaţi (în loc de advocat cîte un muntean zicea „înfocat“). 
Cînd tata venea de sărbători, mergeam toți trei la slujbă. Bi- 
sericuța de lemn, în apropierea lacului de patinaj (,„Eissport*), 
acoperită cu şindrilă, nu putea adăposti nici 100 de oameni. 
Lumea stătea înghesuită pe afară. Este meritul lui Dr. D, 
Ciuta că românii au cumpărat biserica barocă și intravilanul 
din jurul acesteia. Pe timpul protopopului Silaşi, parohia 
greco-catolică era încă prea săracă, iar cea greco-ortodoxă și 
rai puţin numeroasă. Astfel a trebuit să se desfășoare evo- 
lutia lentă, nu numai cultural-socială ci și cea economică, 
pnă să se poată avînta şi românii bistrițeni, de a pune mîna 
pe edificiile romano-catolice de odinioară. 

Tata cerea să-l ţinem la curent asupra studiilor şi a vietii 
noastre. Dindu-i ascultare, corespondam destul de frecvent 
cu Dsa. Necazul nostru era ortografia românească. Ceea ce 
învăţasem de la Bonău era nemistuit, un amestec de etimologie 
cu fonelică. Totuşi îndrugam amindoi scrisorile, eu cu literele 
mele pocite, Ioan cu scrierea sa frumoasă. Tata se ținea de 
ortografia ziarului său favorit „Gazeta Transilvaniei“. 


35 


www.dacoromanica.ro 


Cînd aveam vacanţă plecam la Olpret. Savuram libertatea, 
fiecare în felul său. Ioan prefera lectura serioasă, eu poveş- 
tile despre indieni. Ioan se delecta din Dealul Pustei, privind 
piscurile Țibleșului, eu, cu colectarea plantelor în herbar. 
Stiam, pe deasupra, cuiburile de sub garduri și din podurile 
grajdurilor, unde găinile îşi depuneau ouăle. Cotrobăiam pă- 
durile și tufișurile cu pușcuţa „Flaubert: şi doream să pot 
trage cu o puşcă mare. Amîndoi călăream. Pentru acest 
sport aveam doi cai la dispoziție. Era „Dama“ şi „Primus“, 
botezat astfel pentru că se născuse la 1 iulie. Mama lui era 
„Oarba, o iapă de sînge nobil, pe care tata o ţinea pentru 
mâînjii ei deosebit de frumoşi. Pe atunci merita să ţii cai, cu 
toate riscurile inerente. Armăsarul de prăsilă era „Murgu“. 
Tata îl primise ca mînz de doi ani, cu ocazia împărţirii moş- 
tenirii rămase după strămoaşa noastră, „nagymâmi“'6, din 
Yodora. Descendent al stavei” celebre a conților Banffy din 
Bonţida, Murgu era un cal excepțional: frumos la culoare, 
zdravăn, blind, oricind gata la datorie. Primăvara, în timpul 
mînzitului!8 era scutit de a fi prins în hamuri. În restul tim- 
pului, alăturea cu o iapă, el trăgea vara — iarna trăsuri 
sau „cocia“, de la Olpret la Cluj, ori de la Bistriţa la Oipret, 
cca 80 km, cu o singură întrerupere la „Sátor fâgado“'9 sau 
la Beclean. Cu plăcere ședeam lîngă vizitiu și învăţasem de 
la Vasile să mîn caii, artă în care m-am perfecţionat dato- 
rită indicaţiilor lui Costan. Pentru drumuri mai lungi eram 
aprovizionați întotdeauna cu merinde. La urcușuri coboram 
cu toţii, ca să uşurăm tracţiunea cailor, mergînd pe cărări 
care tăiau drumul [șerpuit]. 

Cum ajungeam la Bistrița începea din nou viața școlară 
ordonată. Urcind din clasă în clasă ni se sporea biblioteca par- 
ticulară. Începînd de la Braşov, de pe clasa a V-a, aveam 2 
lorini pe lună, bani de buzunar. Ne serveau micilor noastre 
cheltuieli dar învăţasem să-i întrebuințăm pentru cumpără- 
turi de cărți. Pe atunci pătrunsese pînă la limbrarul modest, 
care la Brașov şi-a deschis prăvălioara în „tîrgul cailor“, re- 
clama cu abonamentul unei opere în fascicole lunare. Ioan se 
abonă la „Jiigers Weltgeschichte“%, iar eu la „Das Buch vom 
gesunden und kranken Menschen“8l, de Bock. Ne  făcusem 
socoteala că, achitînd lunar cîte un fascicol, cheltuim numai 
o parte din banii de buzunar. Am păţit-o însă cu „socotea.a 
din tîrg“. Fascicolele au început să apară tot mai des, iar noi 
nu mai răzbeam să cruţăm8? suficient lunar, chiar nemai- 
cheltuind nici un ban pe altceva. Sosind tata, la sfîrşitul a- 
nului școlar, am fost siliți să ne mărturisim falimentul. După 


36 


www.dacoromanica.ro 


ce um primit sfaturile meritate pentru lipsa noastră de preve- 
dere, provenită din experienţa insuficientă, tata a mers cu 
noi la librărie şi a achitat totul. În sine era mulţumit că, a- 
ceastă primă datorie a fiilor săi, provenea din rîvna lor de a 
citi. Tata ne îndemna din cînd în cînd: „Dacă Dumnezeu v-a 
dat norocul de a putea studia, avînd totul la îndemînă, obliga- 
ţia voastră este să vă faceţi datoria, nu numai faţă de voi 
înşivă. Acesta ar fi un fapt de egoism. Trebuie să fiţi pre- 
gătiți în aşa măsură ca să puteţi presta cu mult mai mult, în- 
locuind și munca acelora care nu aù avut norocul vostru de 
a putea învăţa“. Apoi: „Cultura nu și-o poate dobîndi omul 
decit prin înțelepciune, prin judecarea nepărtinitoare a v4- 
menilor și a faptelor acestora, precum şi prin c.invașterea 
obiectivă a eului propriu și a faptelor sale proprii. Faţă de 
sine însuși omul trebuie să fie mai aspru în judecată, decît 
faţă de alţii. Nu judecați, ca să nu fiți judecaţi adică învățați a fi 
iertători faţă de greșelile aproapelui. Poate că împrejurările l-a 
silit să greșească, poate felul lui de a fi, firea lui. Întrebaţi-vă: oare 
dacă soarta mea ar fi fost ca a lui, sau dacă firea mea nu-mi uşura 
să rezist de a greşi, într-o situaţie ca a lui, pot eu să fiu si- 
gur că puteam să rezist? De aceea fiți iertători și înţelegători 
față de alţii. Răzbunarea şi judecata sunt la Dumnezeu! Nu vă 
prădați viaţa cu ură și răzbunări. Omul cuminte şi nobil iar- 
tă, nu poartă supărare, pricepe cu înţelepciune să uite cleve- 
teli, vătămări, suferite în urma prostici ori lipsei de creştere 
a cuiva. Nu poate să fie creştin adevărat [acela] care nu se 
leapădă de: „dinte pentru dinte“. 

Iar tatăl meu, ca pedagog din fire și prin auto-educaţia 
ce a priceput să-și însușească la toate ocaziile, care se iveau 
destul de adeseori, practica şi concret sfaturile acestea prin 
pildă vie. Nu ura pe nimeni și ştia să uite. Astfel se sileasă 
ne cizeleze educaţia, pe cale intuitivă. Va fi fost potrivită, 
pentru romani, deviza: „Senatus populusque Romanus, bene- 
ficiis atque injuriis memor esse solet“ê4, însă pentru lumea 
creștină va trebui tot mai mult să dispară rîvna de a ţine 
minte injuriile și de a o înlocui cu iubirea iertătoare, care să 
țină seama de beneficii. Totuși, tata nu a putut suprima cu 
desăvirşire, din firea sa, anumite repulsii subiective, care 
izbucneau din cînd în cînd, ca observaţii izvorite din rezi- 
duuri atavice comprimate. 


Fără a fi intolerant contra evreilor, detesta Testamentul 
Vechi şi predestinismul calvinesc. Calvinii! Cînd îi povesteam 
în vacante, ca student în semestrele superioare, despre di- 


37 


www.dacoromanica.ro 


ferite flirturi, de pe la Viena ori, pesemne, prea  lăudam 
cîte o fată de la Sibiu ori din Banat, tata, îngrijorat să nu 
mă încure cumva, mă asculta cu interes. Din cînd în cind 
însă, mai făcea cîte o observaţie: „Va fi ea frfumoasă și tatăl 
ei om de seamă, numai să ştii că mai demult, mamă-sa avea 
reputaţia de a fi cam rea de muscă“. Apoi, sorbind din cafea 
și suflînd un fum de ţigaretă: „Mă bucur că te simţi bine în 
societatea fetelor din Viena, la ceaiuri şi la joururi. Dar mă 
tem să nu te încurci cu o străină. Altă limbă, altă lege, altă 
cultură, alte obiceiuri sociale. Ții minte cînd un porumb s-a 
rătăcit pe la noi? S-a obișnuit aici. Nu peste mult și-a adus 
o porumbiță. Au avut pui, s-au sporit. Totuși, într-o zi au 
dispărut. Au zburat în patria porumbiţei. Nevasta determină 
soarta bărbatului şi a familiei“. 


La o ocazie stam de vorbă, ca de obicei, dimineaţa, după 
ce luasem cafeaua cu lapte. Iarăşi era vorba de fete. Tata 
își făcea observaţiile critice; la una nu-i plăceau neamurile 
ei, la alta ale tătîne-său ori cele din partea bunicilor sau in- 
voca trecutul libidinos al vreunei bunici. Eu am obiectat 
atunci: „Dtale nu-ţi place nici o fată în afară de Laura Ranta. 
E singura pentru care ești gata să pui mîna în foc“, Atunci, 
tata, plin de temperament: „Eu? să pun mîna în foc pentru 
o femeie? Dar sunt om cu minte sănătoasă!“ Eram pe atunci 
rigorozantăla medicină. .. De altă dată, vorbind iar despre fete, 
tata asculta cu interes calm. Analizam problema străinelor. 
Deodată, bătrinul începu, cu toată seriozitatea: „Nu ştiu ce 
soariă v-a destinat Dumnezeu. Eu aș dori ca soțiile voastre 
să fie românce. Dar nu de mine depinde. Poate nici nu voi 
apuca să-mi fie dat de a vă vedea căsătoriți. Dacă însă ar fi 
să luaţi străine atunci aș prefera să fie germane. Între ele 
sunt multe femei care dispun de calități excelente. Sunt cas- 
nice, credincioase, gospodine bune și mame care știu să-și 
crească copiii cu blîndeţe. Ele se adaptează mediului. Peri- 
colul ar fi totuşi permanent, că s-ar simți atrasă de patria ei 
mai cultă, de care o leagă amintirile din copilărie și de fa- 
milie. 

Unguroaicele? Nu zic, sunt și între ele femei distinse, co- 
recte, cu calităţi intelectuale, gospodăreşti. Nu mi-ar plăcea 
să vă încurcaţi cu unguroaice. Dacă însă aşa va fi destinul, 
nu aş vrea în nici un caz să fie calvine (luindu-şi şepeutia 
din cap), căci, vai, mult am avut de suferit din partea cal- 
vinelor, vai rele femei sunt. Ferească-vă Dumnezeu de cal- 
vine“. (Cu aceste cuvinte îşi făcu trei cruci, ţinîndu-și şep- 
cuţa în mînă). 


38 


- 


www.dacoromanica.ro 


Calvine fuseseră: Gracza  Julia,.., Zefi, ţiitoarele mo- 
şului meu, Vaida. Apoi vitrega mamei mele Juliana Csoma 
și mama ei, care era în viaţă. Tot calvine: mătușa tatii. 
Tereza Mohay, soția Bonţanului (loan Vaida), soția amicului 
său Andrei Frâncu, Lila Frink; soţia fratelui său loan, Ioana 
Butyka; prima soţie a unchiului nostru, Ioan junior etc. Fap- 
tul că nu aveam nici o familie ungurească înrudită şi nici 
fete maghiare cunoscute a fost o întîmplare dar izolarea 
tătîne-meu, la Olpret şi la Cluj — afirmare a românismului, 
din interes educativ — ne-a supus unei „blocade“. În Bra- 
şov, Bistriţa şi la Viena eram imunizaţi prin mediul românesc, 
săsesc (Krănzchen-e)%5 şi cel german. 

Tata era foarte milos. Niciodată nu ştiu să fi dat cuiva 
o palmă. Cînd veneau seara vacile de la pășune, tata le pri- 
vea cu drag, cum intrau în curte şi defilau prin fața sa. O- 
dată observă că ugerul unei vaci era însîngerat. O cercetă mai de 
aproape şi statori“ că a fost împunsă, de [către] guleş8, cu 
furca de fier. Furia lui năpraznică izbucni atunci în contra 
acestuia. Cu voce de tunet răsună puternicul său bariton a- 
dînc, imputînd văcarului cum de a avut cruzimea să împungă 
în uger animalul nevinovat şi fără apărare. Făcînd tata o 
păâuză, vinovatul se folosi de ocazie şi zise: „Da, recunosc 
că-s „jinovat&, mă rog, domnule, bate-mă în loc să mă pro- 
bozești“?.,, Tata, atunci: „Pleacă, să nu te văd, nu mă mai 
necăji, du-te să nu te mai văd“, iar culpabilul o tuli la fugă, 
pe poartă afară, cît îl purtau de grabnic picioarele. Vocea 
tatii era atît de puternică încît, cînd îi dădea drumul, puteam 
să distingem cuvintele, de pe Dealul Pustei. Precum am spus 
însă, nu-și pierdea stăpînirea de sine ca să pună mîna pe cel 
vinovat. Acest obicei al său era cunoscut. Cei certaţi pentru 
vreo greșeală suportau în tăcere lecţia spusă cu voce de 
stentor” și recunoșteau vinovăția lor. Știau că, prin această 
lecţie, incidentul se încheia definitiv, fără a mai urma o re- 
venire în viitor, prin repetarea reproșşurilor. 

Intre alte inovaţii în agricultură (semănarea de trifoi și 
lucernă, schimbarea seminţei de grîu, a animalelor de repro- 
ducție, pluguri etc.), tata căra în fiecare iarnă gunoiul, pe 
cimpul de cultură. Pe atunci obiceiul în sat era că gazdele 
aruncau îngrăşămintele în vale, ca să le ducă puhoaiele, pri- 
măvara sau vara, cînd veneau apele mari. 

Controlind odată încărcatul gunoiului, dispuse ca, și clo- 
setul să fie aşezat într-un car. Atunci birişii”! (argaţii) intrară 
solidari şi pe neaşteptate în grevă, că ei „nu se spurcă“ cu 
asemenea muncă. lar tata, fără nici o vorbă, luă furca din 


39 


www.dacoromanica.ro 


mîna birișului mai apropiat și începu să arunce în car excre- 
mentele îngheţate. Apoi îi dădu furca îndărăt%, la care greva 
fu terminată, apucîndu-se cu toţii de munca „spurcată“ fără 
a mai discuta. În sat s-a comentat incidentul. Gunoiul fusese 
dus pe un ogor, cunoscut ca slab producător de griu. „Domnul 
crede că va minca pită crescută din căcat* era vorba opiniei 
publice. Cînd colo a fost un grîu „ca Dunărea“, pe acel pă- 
mint bine gunoit. Astfel, aceeași opinie publică constată: 
„aşa zoala65, Domnul ştie să scoată aur din căcat.“ Iar conse- 
cința a fost că, pe încetul, oamenii s-au obișnuit să nu-și mai 
arunce gunoiul în vale, ci să-l care pe ogor. 

În „Pustă“ se făcea toaleta pomilor. Și noi copiii ciun- 
team mlădiţele sălbatice, „de apă“%, care copleşiseră pe unii 
altoi tineri, de 4—5 ani. Tata se plimba printre şirurile de 
pomi, controlind munca şi intervenind ici-colo. Pe cînd tre- 
cea lingă un pomişor, la care se oprise Jozsi-bacsi (suprave- 
ghetorul) spre a-l supune operaţiei estetice, acesta cunoscînd 
firea tatii, îl întrebă: „prea i s-au îndesat crengile, ar trebui 
tuns binişor“. Tata examină şi el coroana frumoasă, simetrică 
a altoiului, apoi răspunse: „E foarte frumos și vesel. Ai însă 
dreptate, ca să se poată bine dezvolta trebuie să i se reducă 
buiecia%, Răreşte-l, deși mi-e milă de el. Plec ca să nu 
văd. . + i A 

ln concepția tatii era viu un reziduu din antica credință 
că plantele şi apele curgătoare, izvoarele ca și animalele, 
toate sunt vieţuitoare, au un suflet al lor, fără a crede aievea 
în oreade, naiade, în nimfe ori Pan%. Cu regret își dădea 
asentimentul ca viţeii, mieii, purceii să fie jugăniţi, îndeosebi 
însă minjii. Era adinc admirator al soarelui, izvorul miraculos 
a tot ce este viață. Cind se dezlănțuia cîte o furtună răsună- 
toare, ca uragan de tunete, răsfrînte, în ecouri adinci, de 
dealurile care împrejmuiesc valea îngustă a Olpretului, iar ful- 
cerele despicau necontenit văzduhul, tata stătea cu noi la 
fereastra largă deschisă admirînd minunea grandioasă a na- 
turii și omnipotența lui Dumnezeu. Cred că credința popo- 
rului, în mijlocul căruia şi-a trăit viața, a avut mai multă 
înriurire asupra concepţiilor sale religioase decit Biblia şi 
păsînismul greco-roman. Creştinismul său se limita la prac- 
ticarea neîntreruptă a prescripţiilor decalogului şi a monote- 
ismului, de asemenea de origine iudaică. În sufletul său poe- 
tic vibra însă un acord sentimental moştenit — prin cîte 
generaţii şi prin ce haos de credințe, dogme și superstiții? — 
de pe timpul lui Iulian Apostatul”. Totuşi, ce plenitudine de 
umanituzism năştea o astfel de sinteză neoficială! Înrîurirea 


40 


www.dacoromanica.ro 


mediul calvinist lăsase o umbră de determinism, „destin“ în 
credința tatii, iar prin familia de unitarieni Kriza, s-a cris- 
talizat în subconștientul său monoteismul stăpînitor al for- 
telor naturii din univers. 

Cum amintirile din copilărie, de după pierderea mamei 
sale, infiltraseră în sufletul copilului urme adînci şi dure- 
roase, în privinţa femeilor care stăpîniseră casa și viața tă- 
tine-său, acestea au fost vindecate datorită influenței mamei, 
care pricepu atît de înțelept să-și adapteze firea aceleia a 
tatălui meu. Pierzindu-şi soţia adorată, cultul amintirii aces- 
teia se îmbină cu cel avut de tata pentru mamă-sa. Dar res- 


tul amintirilor, în legătură cu femeile, fu trezit de soa- 
crele sale: cea de a doua soție a moșului meu şi mama ei. Ca 
văduv tînăr, era firesc să fie permanent ispitit de a se recă- 
sători, iar tăria de a rezista i-au oferit-o tatii două împreju- 
rări: misoginia% şi dragostea față de cei doi copii orfani de 
mamă, față de care îl copleşea simțul de datorie morală, ca 
un dictat al destinului său. Tot ce suferise el în copilărie tre- 
buia să fie străin în educarea acestor copii, totul de care 
dinsul nu avusese parte, trebuia să însenineze viața acestora. 
pe cît îl ajutau judecata și mijloacele sale. A se recăsători 
însemna a răpi copiilor jumătate din dragostea sa, însemna 
totodată a-şi jertfi libertatea şi independenţa judecății și ho- 
tărîrilor sale. Căci, unde e bărbatul care să știe rezista gurii 
de femeie ori sugestiilor picurate cu vorbă dulce şi cu maliţie. 
perfid ticluite? Cum să pretinzi ca o femeie străină, chiar 
înger să fie, să poată iubi copiii vitregi ca pe cei proprii? De 
aceea tata s-a hotărit neclintit să ne rămînă părinte credin- 
cios şi, în același timp, să înlocuiască pe cît posibil și delica- 
teţea dragostei de mamă. Deși s-au ivit de mai multe ori 
ocazii şi împrejurări, poate în mod firesc, poate aranjate cu 
dibăcie ascunsă, tata a rămas ferm la hotărîrea sa. Şi astfel 
asemenea episoade incidentale au fost date uitării. Poate să 
mai amintesc ulterior, una ori alta, în legătură cu anumite 
persoane. 


Între noi şi Mihali% s-au întrerupt relaţiile familiare care, 
după căsătoria acestuia cu Viorica Vaida, fuseseră călduroase. 
Mihali luase ipotecălO pe moşia din Chizeni, zestrea vion 
căi, moștenită de la Bonţanul. Tata l-a făcut atent asupra dis 
poziţici testamentare, conform căreia, proprietatea Chizeni- 
nilor trecea asupra copiilor săi, în cazul că după Viorica nu 
ar rămîne descendenți. Mihali luă la cunoștință dar mai a- 
dause, către vechea datorie ipotecată, una nouă. Atunci ta- 
ta intentă proces. Din acel moment, ani de zile nu am mai 


41 


www.dacoromanica.ro 


vizitat pe Mihali-eşti, ori de cîte ori am fi trecut prin Dej; 
nici ei nu au mai fost pe la noi, la Olpret. Procesul a durat 
ani de zile, Cînd s-a terminat, noi eram în gimnaziul supe- 
rior. La timpul său, după moartea Bonţanului, tata însărci- 
nase pe amicul său, Andrei Frâncu, cu aranjarea legală a 
lăsămîntului. Frâncu era pe atunci practicant la Dej. Procesul 
cîştigat în prima instanţă, îl pierdu tata în apel. Frâncu a- 
junsese între timp la Curtea de apel din  Mureş-Oşorhei!ll 
Apoi îl pierdu la casaţie. Frâncu avansase, era judecător la 
casație. Motivarea sentinței era pe scurt: — Cînd s-a făcut 
înregistrarea la Cărţile Funduare, s-a uitat (ori s-a întrelă- 
sat) menționarea dispoziției condiționatei proprietăţi a Vio- 
ricăi Vaida, asupra moșiei Chizeni, de care a beneficiat pînă 
la măritişul ei. 

Mihali era al treilea advocat în Dej care, ca român, avea 
o casă românească şi activa nu numai inofensiv în chestii 
politice. El începu să creeze primul nucleu național — ro- 
mân, întemeind banca ,„,Someşană“. A întîmpinat multe pie- 
d'ci din partea indolenţei și indiferenţei românilor şi în a- 
celaşi timp a rezistenţei birocratismului din justiţia şi ad- 
ministraţia ungurească dar, perseverind, a izbutit să le în- 
lăture. Apoi a început să pună în rînd moșia Chizeni. Tot- 
odată, în mod firesc, a ajuns conducătorul palidei organizaţii 
politice a Partidului Naţional Român, care ducea o existenţă 
inactivă „principială“ lîncezind în „pasivitate“!02. Membrii 
erau, de drept, toţi românii, însă la alegeri votau cu candi- 
daţii de deputaţi șovinişti, desemnaţi de guvern; de aseme- 
nea la alegerile pentru „congregația judeţeană“. De par- 
tidul nostru se țineau şi cei doi advocati fruntaşi români din 
Dej: Augustin Munteanu și D. Manu. Primul, fiul preotului 
român din Oidăhaza (Vajdahăza, azi Voivodeni), „fisc«105 
(advocat) județean; al doilea, fiul preotului din Căian, fiscul 
orașuiui Dej. Cînd Munteanu, care era şi advocatul agendelor 
particulare ale barcnului Dezideriu Banffy, îi puse întreba- 
rea omnipotentului fișpani% Banffy, cum de el a lăsat să fie 
aleşi doi români în cele mai importante posturi oficiale a 
judeţului şi a capitalei judeţene, acesta, cu aceeaşi ironie îi 
răspunse: „La moşie, ţin de asemenea tot argaţi români. 
Si se mulţumesc cu 10%% „furt liber“ (szabad lopás). „Dacă 
aş angaja maghiari şi calvini de ai mei, m-ar jupui de tot ce 
am, considerindu-mă de al lor. Vreau să nu am de-a face cu 
chestii politice românești, de aceea v-am ales, pe Dia şi pe 
Manu. Cred că sunteţi mulţumiţi“. Iar cei doi au avut grijă 
să nu-l zăhăiască!0 prea mult pe Mihali. 


42 


www.dacoromanica.ro 


Tata era prieten din copilărie cu A. Munteanu. Locuiseră 
împreună cu alţi copii de români, pentru limba nemțească, 
la cinstita pereche a lui Schuster-bâcsi. 

Între timp cînd noi ne întorceam de la școli, din Braşov 
ori din Bistriţa, nu mai treceam pe la casa lui Mihali. Mun- 
teanu pierduse procesul tatii. Totuşi, de cite ori vizitam fa- 
milia Munteanu, nu ne prea simţeam la îndemînă. Copiii, 
fără a-și da seama limpede, intuiesc piezișul unei situatii. 
Tot aşa simţeam că tata simpatiza cu activitatea politică des- 
făsurată de Mihali. 

Mișcarea memorandistă începuse să se înstăpînească asu- 
pra sentimentului public românesc. Ca valurile, de pe urma 
unei pietre aruncate în apă, care se propagă într-un lac pînă 
la periferiile mlăștinoase, tot astfel mergea vestea, de la om 
la om, pînă în cel mai izolat sat de munte: „La Împăratul!“ 
Lozinca era plină de farmecul speranței. În părţile someşene 
nădejdile se concentrau asupra părintelui Dr. V. Lucaciu, Dr. 
T, Mihali şi preoții Gherasim Domide din Maieru (jud. Bis- 
trița-Năsăud), respectiv Berinde din Seini’, 

În situația aceasta, Viorica Mihali își întinse tentaculele 
fine, spre a pune la cale împăciuirea între tata și soțul ei. 
Prin cunoscuți comuni lansa vestea cît e dînsa de dornică să 
ne vadă iarăşi în casa ei, cît se simte de părăsită, ce mare 


bine i-a făcut tata, favorizîndu-l pe Mihali ca pețitor al 
ej etc. 


Cînd am organizat, cu învoirea tatii, trimiterea oamenilor 
la procesul Memorandului de la Cluj, mi-am dat seama că 
interesul cauzei cerea o înțelegere a tuturor fruntaşilor noş- 
tri someşeni, atît de puțini numeric. Tata sosi cu trenul în 
gara Cluj, în preziua procesului. În timpul dezbaterii fu ru- 
ga ca, împreună cu Manole Diamandi! să plece la Budapesta 
și să caute să ia contact cu guvernul, în numele celor adunaţi la 
proces. Sceptic, tata cedă, fireşte fără nici un rezultat. 

Noua etapă tactică a Vioricăi a avut loc în preajma pra- 
cesului. Într-o zi se duse, pe neașteptate, cu trăsura la Ol 
pret. Tata o primi amabil, iar ea, apelind la firea lui iertă- 
toare şi cunoscîndu-l sentimental se întoarse acasă cu deplin 
succes, după cîteva ore de înțelegere. Urmarea a fost că în 
ziua cînd Mihali fu ridicat noaptea, cu pază de jandarmi și dus 
la temnița de stat din Văcii0, împreună cu ceilalți memoran- 
dişti, tata dovedi deplina împăcare sufletească, în conformi- 
tate cu angajamentul faţă de Mihali şi Viorica. Se mută la 
Dej, luînd asupra sa conducerea băncii ,„Someşana“ şi ad- 


43 


www.dacoromanica.ro 


ministrarea moşiei Chizeni. Viorica, împreună cu fetița de 
doi ani, „Bibilica“, se mută la Vâc, unde grijea de gospodă- 
rie, pe seama lui Mihali şi a celor a căror familii rămăseseră 
acasă. Pe atunci, eu mă pregăteam de riguroase, dar rein- 
tors la Viena, am rămas permanent în legătură cu „martirii“ 
noștri din Vác şi Seghedin. Eram pasionat reporter pentru 
„Tribuna“, iar apoi pentru „Dreptatea“ din Timişoara. Prima 
foiţă am publicat-o în „Dreptatea“, lucrînd pentru prima 
dată într-o redacție de ziar, sub conducerea Dr.-ului C. 
Diaconovicilll, ca director şi a Dr. V. Braniștell? ca redac- 
tor şef.. 

Cînd primeam telegramă de la Vâc sau Seghedin, plecam. 
Mai întîi mă opream la Vác şi primeam instrucții, scrisori etc. 
Apoi, în ziua următoare eram la Seghedin, de unde, prin 
Predeal, treceam la București. Viorica îmi transmitea dorin- 
tele şi informaţiile martirilor. Ei beneficiau de libertăți des- 
tul de umane. În interiorul temniţei de stat, puteau sta toată 
ziua cu familile. Masa o primeau de acasă. Copilaşii, între 
e. Achil Barceanu, de 2—3 anişori şi Bibilica, se jucau 
toată ziua printre deţinuţi. Badea Gheorghe Pop de Păsești 
se plimba cu simpatica şi drăguţa Mioara, sora Dnei Bar- 
ceanu. Dna Comşa era mai deprimată, îngrijorată de soarta 
copiilor ei. Viorica Mihali şi Dna Suciu din Arad (născută 
baroneasă Pop, în a doua căsătorie, rămasă văduvă după gen. 
Dr. Moga din Sibiu), mai tinere, aşteptau eliberarea soților 
şi primeau ospitalier pe membrii familiilor care veneau să-și 
viziteze deținuții. Directorul temniţei, Balkay, după ce mă 
primise amabil, mă poiti să vin mîine-zi spre a căpăta biletul 
de intrare în temniţă. Ziua viitoare îmi comunică, spre re- 
gretul său, că nu poate să-mi îngăduie să-i vizitez pe con- 
damnaţi. Evident, ceruse instrucțiuni direct de la minister. 
Totuşi, în decursul serii, stătuse împreună cu doamnele şi cu 
mine, în cafenea. Era un om zdravăn, chipeș, înalt, ofițer 
superior pensionat. Destul de prevenitor, le-a dat voie mai 
multor memorandiști întemnițați să-și repare dinţii şi să-și 
comande dantură cu ocazia venirilor la Vác a Dr.-ului I. Cu- 
parescu din Viena; între aceştia și veșnic bine dispusului 
top!!3, Rubin Patiţia. De cîte ori mergeam la Vác îl vizitam 
şi pe Balkay, fără a mai stărui să-mi permită intrarea în 
temniţă. Ştia el că eu circulam între Vác — Seghedin şi Bu- 
curești. Ulterior, după ani de zile, am aflat că Balkay s-a 
sinucis. Cauza nu o știu. 


Cum la Vác erau mai mulţi tineri decît bătrîni peste 45—50 


ani, pe lingă aceasta şi prezenţa copilașilor, făceau ca dis- 


44 


www.dacoromanica.ro 


poziţia şi elanul sufletesc în grupul soțiilor memorandiștilor 
să fie mai ridicate decit la Seghedin. În acest oraș, de pe ma- 
lul Tisei, trăgeam la hotelul „Tisza“. Apoi vizitam familia Dr. 
1.  Raţiull!t. Doamna mă invita la masă. După amiază mă 
prezentam la Dna. Păr. Lucaciull5, Dinsa îmi făcea repro- 
şuri, de ce mergeam mai întîi la familia Raţiu. Deşi era de la 
sine înțeles, mă scuzam şi pentru proxima ocazie, mă anga- 
jam anticipat la masa Dnei Lucaciu.  Primeam scrisori 
şi informaţii pentru Bucureşti şi plecam mai departe. Aceeaşi 
tură o făceam retur. Că treceam prin Predeal, era în pro- 
gramu] meu. Cunoscind pe șeful gării Predeal, Bursan, te- 
legrafiam, sub pseudonii, ora sosirii trenului meu. Bursan, 
cu chipiul roșu, era în fața trenului cînd soseam. Mă lua de 
braț şi trecea peste peron, de partea românească. Jandar- 
mul ungur saluta iar hamalul venea cu geamantanul după 
roi, în biroul şefului C.F.R. Apoi mergeam în restaurant, 
pină la plecarea trenului spre București. Sosind la destinaţie 
depuneam geamantanul la hotelul „Continental“ de astăzi și 
treceam la grădina din colţ, unde e azi Blockhaus-ul. Coman- 
dam cina şi telefonam lui Aurel C. Popovicill6. El mă saluta, 
spuniîndu-mi că știa despre sosirea mea. Îi telefonase Cneazul 
Moruzzi, prefectul poliţiei capitalei, căruia îi telefonase a- 
gentul venit din Predeal. Acesta nu mă supraveghea pe mine 
ci pe colegul său ungur, care urca pe urma mea în tren. Mer- 
gînd după cină la A.C. Popovici, stăteam de vorbă, pînă 
tîrziu după miezul nopții. Ziua următoare executam însărci- 
nările primite la Vác şi Seghedin. Astfel am cunoscut pe ma- 
joritatea fruntașilor politici ai timpului. Nu întrelăsam să 
asist şi la reprezentații ale Teatrului Naţional. Starul tim- 
pului era Nottara. Cu o ocazie am avut norocul să văd şi 
„Obor gara de Nord“, piesă burlescă scrisă de Davila şi ju- 
cată de diletanți din societate, cu multă dibăcie. Îndeosebi 
s-a distins admirabil o Dşoară Macri, prin dansul ei per- 
fect şi grațios. Teatrul Naţional era la înălţimea teatrelor din 
Viena, ba mai intim în unele nuanţe, privind piesele sociale, 
Fireşte nu putea concura cu Burgtheateri!?. În lipsă de drame 
şi tragedii originale ori de traduceri bune, nici nu s-ar fi pu- 
tut pretinde. Stăpineau piesele mai nepretenţioase „traduse 
din limba franceză. Totuşi simţeam o mare mulțumire de 
cîte ori asistam la o reprezentaţie a Teatrului Naţional. Nu- 
mai çu dicţiunea patetică, tărăgănată, care purta timbrul ca- 
denței franceze, nu mă puteam împăca. Prea dădea o aromă 
franceză limbii românești, un fel de dulcegărie afectată. 


45 


www.dacoromanica.ro 


Litigiul dintre doamnele familiilor martirilor din Seghe- 
din a dăinuit tot timpul cît bărbații au stat în temniţă. A 
dăinuit latent, fără a izbucni în public. Doamna Ratiu şi 
fetele ei, Felicia şi Dorina, aparțineau unui alt mediu social. 
Doamna era o senioră care nu numai prin vîrstă, ci și prin 
delicateţe şi tact, impunea respect. Fetele se limitau la un 
rol pasiv și nu depășeau discreția atiiudinii, în contactul cu 
aderenţii și admiratorii părintelui lor. Doamna Lucaciu era o 
fire mai robustă şi nu se putea consola cu gloriosul nume al 
soțului ei, în schimbul singurătăţii, la care o condamnase des- 
tinul în Şişeştilit, copleșită de grijile pentru copii, gospodărie 
şi viitorul familiei. 

„Istoricii“ se mărginesc la înşirarea cronologică a faptelor 
intr-un anumit răstimp. Cauzele sociale, economice, cultu- 
rale, care au provocat ivirea fenomenelor şi psiho-patologia 
izbucnirii lor nu sunt decit cel mai superficial considerate. 
Rămine prea complicat de analizat şi de statorit întru cît au 
contribui indivizii superiori şi întru cît au determinat colec- 
tivitățile geneza fenomenelor de „schimbare a timpurilor“. 
Dar imprimarea personalităţii superioare asupra contempo- 
ranilor, supuşi sugestiei acesteia rămîne aproape nesocotită. 
Cu totul ignorată — lăsată în grija fanteziei autorilor bele- 
tristici — drept ceva accesoriu, lipsit de importanță pentru 
istorie“, este familia şi soția „omului mare“. Astfel şi bi- 
ografia memorandiștilor va rămîne copleșită de fraze ad- 
mirative şi critice, dar tot atît de neînţelese de urmași ca 
epoca şi personalitatea lui Sava Brancoviciii? (compasiiine 
sentimentală anecdotică), a lui Bărnuţiu! (demagogie, exal- 
tînd posibilitățile reale), a lui Șaguna!?! (reoglindind insufi- 
cient mărimea unică a ingeniului său politic) sau a lui 
lancul? (omul de acţiune şi concepţie clară, în mijlocul doc- 
trirarilor teoretici de ideologii). De unde să cunoască gene- 
rațiile tinere române trecutul neamului, după ce francezii își 
cunosc istoria datorită lui Dumas-pere!%, şi sociologia, mul- 
tumită lui Balzac?124 | 

Înainte de a fi întemnițați, memorandiștii au avut pre- 
vederea de a constitui un „Comitet-Substitut“ care să asigure 
conducerea P.N.R., în timpul absenței lor. Din nenorocire — 
errare humanum esti — fu propus şi ales de prezident, Va- 
sile Mangra, călugăr şi profesor la Academia Teologică 
din Arad. Mangra era pe atunci în culmea valului populari- 
tăţii. Se manifesta ca naţionalist intransigent „a outrance“12, 
în combativitate contra politicii guvernamentale maghiare. 
Se folosea de admiraţia ce o aveau pentru el studenţii teo- 


46 


www.dacoromanica.ro 


logi, ca să însceneze prin ei demonstraţii. Pe cît era de luat 
la ochii guvernanţilor maghiari, pe atît era de potrivit sco- 
purilor ascunse ale lui Sturdzal%, În urma pactului clandestin 
dintre acesta şi premierul, baron D. Bântfy12%, de a asigura 
liniștea din partea P.N.R., pentru anul mileniului!%, Mangra fu 
invitat la București. Sturdza îl însărcină să studieze, în calitate 
de canonist, cazul mitropolitului primat Ghenadie Petrescu? 
Mangra s-a apucat de lucru la Academie şi i-a furnizat lui 
Sturdza ceea ce dorea. Retribuţia pentru acest serviciu po- 
litic, acoperit cu hlamida intereselor superioare ale orto- 
doxismului ca „biserică de stat“ şi, ca atare, identică cu in- 
teresul „superiori național, a fost numai un modest avans. 
Mangra a fost ales ulterior de episcop dar, nepotolindu-se 
încă suficient reputaţia sa naționalistă, guvernul Szell!:2 nu 
a putut propune spre aprobare și confirmare regală alegerea 
lui. Acest remuneratoriu act de recunoștință i-a fost rezervat 
lui Șt. Tisza! care, prin Ion Slavicilt, ţinu legătura cu Man- 
gra. Astfel s-au trezit şi cei mai habotnici mangrișşti la re- 
alitate şi au trebuit să se pună cu botul pe labe. Cind însă 
Mangra fusese ales ca Prezident al Comitetului Partidului 
Naţional Român, pe timpul întemnițării memorandiștilor, 
Mangra se găsea în apogeul renumelui său, de integru națio- 
nalist. 

Între membrii acelui comitet fusese ales şi tatăl meu. 
Pînă atunci dînsul ţinuse bune relaţii prietenești cu Lucaciu, 
Raţiu, Mihali etc., nu putuse însă activa, reținut fiind de gri- 
jile sale gospodăreşti. Cedă însă pînă'la urmă insistențelor lui 
Lucaciu şi Mihali, care îl vizitară la Olpret şi care aveau un 
stăruitor interes să aibă în comitet un bărbat de toată în- 
crederea. Căci alegerea substituţilor se făcuse cu pripeală şi 
unii dintre ei nu puteau fi apreciați sută în sută, ca oameni 
de caracter neclintit, 

Cînd se întorcea tata de la Sibiu, îmi povestea cum decur- 
geau şedinţele. Pentru Mangra nu avea simpatie, era însă 
departe de a-l bănui. Cu ceilalți — în majoritate vechi cu- 
noscuţi — era în raporturi bune. ‘Îndeosebi prinsese încredere 
şi simpatie față de protopopul Gh. Popovici al Lugojului. Îi 
plăcea de judecata lui cumpătată. 

În preajma graţierii memorandiștilor şi după reîntoarcerea 
lor, Mangra a început să-şi arate arama. Pe încetul încercă să 
ia conducerea din mîna cinstitului bătrîn Dr. I. Raţiu. Pe 
atunci se lansă, ca o poreclă peiorativă, vorba „,preseaa“, pri- 
vind presa mituită de liberalii bucureşteni. Marera, I. Russu- 
Sirianul5 şi unchiul acestuia, I. Slavici, erai rmeneuriili$ și 


47 


www.dacoromanica.ro 


vătafii. De această pacoste nu s-a putut emancipa „opinia 
noastră publică“ decit după ce-şi jucaseră, între timp, hala- 
ripul şi „sateliții“ lui Goga!%, iar liberalii, trimiţind la bala- 
muc pe maniacul religios Sturdza, îl proclamaseră de șef pe 
I. I. C. Brătianu! bărbat de calibru superior. 

Primindu-mă la Grand Hotel din Viena (1909), I. Brătianu 
îmi comunică următoarele: La inițiativa sa, şefii partidelor po- 
litice din România au căzut de acord ca pe viitor „chestia 
națională“ să nu mai fie exploatată ca mijloc de agitaţie şi 
de atacuri reciproce între ele. Partidul, respectiv guvernul 
care este la putere, va asuma răspunderea pentru chestia na- 
țională. Nu se va amesteca pe viitor în treburile P. N. R., de 
dincolo de munţi. Ardelenii îşi vor aranja problemele „de 
bucătărie“, după cum vor găsi de bine, de exemplu vor numi 
sau nu pe Goga ca redactor al ziarului oficios al P. N.R.. Tot 
ce vor trebui să îndeplinească conducătorii P. N. R. din Tran- 
silvania este, ca în orice chestie de importanță pentru soarta 
întregului neam, să nu pornească o iniţiativă, fără a se înte- 
lege în prealabil cu factorii răspunzători ai României... 

După ani de zile, de zbucium în sînul P. N. R. („Tribuna 
Poporului“, „Oţeliţii“ şi intrigile lui Goga, cele ale lui Mangra 
— Slavici, Russu-Șirianu etc.), reuşisem, în fine, să nu se 
continue intrigile de partid ale lui Sturdza, folosind prostia 
naivilor şi [a] interesaţilor noștri, prin agenţii subvenţionaţi 
din București. În timp ce eram la Brătianu, sosind ministrul 
României la Viena, Mişu (îl cunoşteam de cînd fusesem student, 
iar el secretar la legaţie), Brătianu îi spuse că e autorizat să 
primească orice informaţie de la mine spre a i le transmite, 
iar pe mine mă îndemnă să vorbesc cu aceeaşi încredere cu 
Mişu, ca şi cum aș vorbi cu dînsul personal... 

După ce, în 1897, apăruse în „Tribuna“ articolul Mileniul 
pus la cale de Sturdza şi trimis de autorul acestuia, Slavici, 
la redacţie, spre a fi publicat de nepotul său, redactorul I. 
Russu-Șirianu, fără ştirea lui Dr. I. Raţiu, izbucni scandalul 
public. Dr. I. Raţiu, cu ajutorul ginerelui său, Onoriu Tilea,1%9 
izbuti să împiedice, cu forța brahială, continuarea publicării 
articolului, şi demiterea lui Russu din redacţie. Russu nu 
voise să se supună ordinului prezidentului, stăruind să continue 
executarea angajamentului primit de la stăpînii săi bucureș- 
teni. El întemeie — avea cu ce — „Tribuna Poporului“ la 
Arad. Omul idealist, de jertfă, Dr. Valer Branişte, părăsindu-şi 
postul de profesor la gimnaziul din Braşov, alergă la Sibiu, 
îm urma invitării de către Dr. Raţiu şi, primind el conducerea 


48 


www.dacoromanica.ro 


redacției, apariţia „Tribunci“ continuă, în spiritul vechi, fără 
gilcevile furişate de Russu. 

La convocarea Comitetului Partidului de către Dr. Raţiu, 
sosi şi păr. Dr. Lucaciu, de la Bucureşti. Divergenţa din sînul 
comitetului izbucni pentru prima dată în public: voturile 
asupra hotăririlor se împărțiră în două. Egalitate pentru, şi 
contra propunerii Dr.-ului Raţiu. Nu s-a putut constata nici- 
odată neîndoielnic de care parte a votat Dr. I. Tripon,l%0 dacă 
s-a ridicat ori nu. Apoi s-au încins murdăriile tipărite și in- 
trigile prin „Tribuna Poporului“, pînă ce, în urma „cazului 
Goga — Vaida“, „Tribuna Poporului“ şi-a sistat apariţia, 
conform angajamentului ce-l luase Sterelt! față de mine... 

După dizolvarea Comitetului-Substituit, prezidat de Man- 
gra, tata a rămas în termeni buni cu memorandiștii, dar era 
adînc decepţionat de intrigile lui Mangra contra vechilor săi 
tovarăși. Ceea ce îl supăra mai mult pe tata era faptul că 
încercările lui Mangra de a se cocoţa la conducerea partidului, 
ofereau un bine venit prilej guvernului ungar de a acţiona 
contra presei naționaliste şi contra susținătorilor intransi- 
genței româneşti. La ocazii, tata îşi spunea părerea destul de 
verde (şi părintelui Dr. Lucaciu), contribuia la ajutorarea re- 
dactorilor condamnați, la călătoriile mele în dreapta și stînga, 
ca „hamal național“ etc., însă s-a ferit să se mai amestece în 
vreo corporație oficială. Fiind departe de Sibiu, nu putea 
avea înţelegere pentru faptul firesc că sinodalismul greco-or- 
todox perpetua corupția între călugări, atît cea sufletească, 
oportunistă, cît şi cea de renunțare la convingeri — dacă le 
aveau — spre a-şi asigura ascensiunea ierarhică... 

Tata nu întreținea relaţii sociale cu nici o familie ma- 
ghiară din judeţ. Cind eram în clasele primare la Cluj, fä- 
cea, împreună cu noi, vizita de Anul Nou la bătrina 'Dna. 
Kriza. Locuise ca şi copil la dînsa şi-i rămăsese recunoscător 
pe toată viaţa, pentru gingășia şi bunătatea acestei familii 
culte. Cînd se întilnea cu vreo mărime a zilei, magnat ori 
gentry ungur, nuanţa atitudinea sa, fără a scădea amabilitatea 
sub nivelul admisibil de demnitate. Numai dacă omul trecea 
in ochii săi de a avea calități distinse, îi manifesta stima cu- 
venită. în aceeaşi proporţie ca arhiereilor români. Cînd în 
gara Dej, fișpanul (şi pașa) D. Bánffy îl interpelă pe tata 
dacă voiește să crească nemți din fiii săi, de-i ţine la gimna- 
ziul din Bistriţa, primi răspunsul: „dar ilustritatea ta vrei să 
creşti neamţ din fiul pe care îl ţii la Mâhrisch-Weisskirchen?. 


la aceasta Bánffy întoarse conversaţia. Noi copiii eram de 
față. 


4 — Memorii vol, I 49 


www.dacoromanica.ro 


„Respect fiecărui om pentru demnitatea lui de om, firește, 
dacă o merită, nu însă pentru rang şi titlu, ci pentru cali- 
tăți şi caracter“. Pentru D. Bánffy nu păstra nici o stimă. 
Totdeauna găsea cîte un cusur diferiților magnați unguri, cu 
excepţia lui Bánffy de la Bonţida, pe care îl lăuda ca om 
superior. De cîte ori nu a trecut pe la poarta casei noastre 
din Olpret, baronul Dioszegy din Budușş, fără să fi oprit o 
dată în decursul deceniilor? Ştia părerea ce o avea tata despre 
dînsul, Cînd însă venea la tîrg loanu Popii din Coroieni — 
bătrînul Muste, în cizmele lui, cu izmenele largi şi în „frișt1%2 
albastru, tata îl aşeza la dreapta sa la masă. Ținea la el, fiind 
om vrednic şi înțelept. 

Călătorind odată între Bistriţa şi Dej, în acelaşi compar- 
timent cu inspectorul şcolar Flott (sub D. Bánffy), acesta 
auzind că amîndoi vom continua studiile la Viena, observă 
ironic: „ca să ajungă miniştri în Ungaria?...%. Tata ripostă 
prompt „De ce nu?...*, Iar vorbind cu notarul Széll, la 
masă, lua apărarea Habsburgilor: „Ce vorbeşti Dle. Széll? 
Doar nu crezi că o femeie frumoasă ca Elisabeta își va fi 
făcut treabă cu ţiganul de Andrássy (Iuliu, senior, fost mi- 
nistru de externe), cînd putea să-și aleagă pe cine ar fi vrut?!“ 
Ori: „Lasă-l pe nefericitul de Francisc Iosif..., pe mamă-sa 
au hulit-o contemporanii, că se ţinea de ibovnici, pe frate-său 
l-au împușcat mexicanii, pe fiul lui l-au tocat prietenii în cap, 
un fiu a murit de „freanț“l4%, pe un frate l-au omorît copitele 
cailor, un alt frate a fugit în lume, pe altul îl ține undeva 
internat. Vai de sufletul lui, împărat, Ce? Nici el nu are decît 
us trup să îmbrace,o gură să sature, într-un pat să se hodi- 
nească. Mărire deşartă, parăzi? Ceea ce va şti să întăptuiască 
în viață e hotăriîtor“. „Bine“, zicea Széll, „dar dacă aţi fi 
autocrat ca Țarul, ce aţi face»? 

„Mi-aş da seama că ruşii vor să scape de mine. Bine. 
Orice aş face nu i-aş putea mulţumi. M-ar pîndi întruna cu 
bombe. Asta e viaţă? Într-o zi aş porunci să încarce trenuri 
speciale cu toate comorile și aş pleca, neoprindu-mă pînă 
la Olpret. Apoi aş şti să trăiesc în tihnă!* 

Asistînd la acest schimb de păreri sociologice rurale, am 
intervenit apreciind ce datorie şi răspundere morală îi in- 
cumbă unui ţar. Ştiam că prin această observaţie declanșam 
riposte ironice usturătoare... 


Tata ne repeta — mai cu seamă mie — un sfat: „Vouă v-a 
dat Dumnezeu norocul să puteţi împlini datoria de a vă 
agonisi ştiinţă şi cultură, fără a avea de suportat griji şi ne- 


50 


www.dacoromanica.ro 


ajunsuri. Prin urmare, trebuie să prestati tot ce mintea şi 
talentul vă permite. Ba, considerînd cît de puţini români se 
găsesc în situaţia voastră, trebuie să faceţi mai mult, spre a 
putea îndeplini și partea celor cărora nu le va permite des- 
tinul“. 

În privinţa prestării, frate-meu nu a lăsat nimic de dorit 
în tot timpul studiilor. El a fost permanent excepţional, la 
toate materiile. Se distingea între colegi, în toate privintele. 
Și scrierea lui era frumoasă, ordonată, citeaţă. Nu participa 
la jocurile noastre de băieţi, cam zburdalnice. Mai tirziu, în 
clasele superioare, nu găsea nici o plăcere de a participa la 
aventurile noastre tainice, cînd ne strecuram pe furiş la popi- 
cării ori la stîngace încercări de biliard. 


Eu, din contra, eram pretutindeni ca tovarăș pe tărîm. 
Pe cind Ioan citea Istoria universală a lui Becker, ori o carte 
de aritmetică (nu manualul de studiu) şi ştia pe de-a rostul 
toți anii de stăpînire ai dinastiilor şi ai suveranilor (începînd 
cu suveranii romani şi pînă la Carolingi şi Capeţieni), eu 
eram preocupat cu lectura luptelor coloniştilor americani cu 
indienii, cu dezlegarea — în spatele unui coleg a „rebus“- 
urilor În imagini din ,„Gartenlaube“1% sau, în ore de germană 
la Braşov, în banca a cincea, savurind nuvelele lui N. Ganel% 
ori ale lui H. Zschokkel46, Apoi, din clasa a VI-a, cu cartea 
de latină în mină și cu ochii asupra In Catilinam quarta a 
lui Cicero, pindeam trecerea pe trotuarul de dincolo a Emei, 
de la Krănzchen. Cînd se ivea, săream cu chipiul în mînă și 
alerzînd în calea ei o petreceam pînă acasă, spre a mă în- 
toarce iar la Cicero. Din toată învăţătura antică mi-au f'cut 
plăcere numai: Salust, pe clasa VI-a — „De conjuratione 
catilinaria“147, Vergiliul18 — Bucolica, iar pe a VIII-a, Tacit 
și Horaţiu. Cum înaintam în pubertate, mă încînta farmecul 
mitologiei greco-romane, iar în limba greacă mă delectau hu 
verbele neregulate ci aventurile galante şi intrigile „zeilor 
nemuritori“. „„Mittelhochdeutsch“-ul!4 cu „Niebelungenlied“- 
ull50 şi poeziile lui Walter von der Vogelweidei5l îmi plă- 
ceau iar cu pronunțare, eram recomandat drept pildă colegilor 
sași. De silă ca de voie bună, mă împăcam şi cu gramatica, 
cu legea „mutării sunetelor“ (Lautverschiebung), după Grimm. 
În invenţia micilor farse, eram inițiatorul ştrengăriilor. Pe 
atunci dăinuia, în secret, organizaţia studenţească a celor din 
gimnaziul superior. După multe generaţii de existență, Bânffy, 
ca fișpan, dispusese suprimarea acestei societăţi a elevilor. 
Colegii saşi mi-au propus să mă alătur şi eu. Am acceptat 
și mi-am construit planul punerii în practică. (Am descris 


51 


www.dacoromanica.ro 


în prealabil topografia locuinţei directorului). Odăița noastră 
era între bucătărie şi dormitorul directorului Fischer. ,„Potus“- 
ul!52 de inaugurare urma să se ţină într-o sală de la restauran- 
tul „„Gewerbeverein“!5. Cum să pot evada de acasă, fără a 
trăda marele secret. Mai întîi am pregătit sufletul cinstit al. 
directorului. Avea obiceiul să lucreze noaptea, pînă către ora 
11. Cînd trecea din biroul său, cu lampa în mînă, prin bucă- 
tărie, închidea uşa cu cheia. De obicei eu eram de mult culcat 
cînd traversa odaia noastră. În preajma evadării mă adiîncii 
plin de emoție în studiul gramaticii grecești. Ştiam că nu 
puteam, cu nimic altceva, să-i aplic un narcotic mai plăcut. 
In nopțile precedente, am practicat acest mijloc fățarnic de 
sugestie. În prima noapte directorul s-a oprit lingă mine și 
văzînd cartea, mi-a spus citeva vorbe încurajatoare şi de 
laudă. Am mai stat, pînă ce am auzit că se culcase şi stinsese 
]*mpa. Am repetat și în nopţile următoare această manevră. 
Între timp, fiind în bună camaraderie cu mica Fichi (Sofie — 
Sofichi — Fichi), am introdus-o în marele secret. Ea nu avea 
alr rol decît să nu trădeze planul şi să nu închidă poarta, pe 
care directorul, înainte de a intra în bucătărie, o controla 
dacă nu a fost uitată neîncuiată. Voi încuia-o eu cînd mă voi 
reintoarce. 

Sosind momentul hotăritor şi bătrînul fiind trecut la cul- 
care, eu am mái aşteptat cu cartea pe masă. După ce se făcu 
liniște, m-am dezbrăcat şi deschizind uşa la bucătărie, ale 
cărei ţiţine le unsesem bine, mi-am aruncat ghetele cu zgomot 
afară. Apoi am închis dar am şi deschis ușa, în acelaşi mo- 
ment şi dezbrăcîindu-mă, m-am culcat. Cît voi fi suportat 
liniştea aşteptării nu ştiu, dar ridicîndu-mă tiptil aşezai un 
rînd de haine pe scaunul de la capul patului, iar plapuma, 
parcă m-ar acoperi pînă deasupra pernei. Încetinel ieşii pe 
uşă bucătăriei și cu ghetele luate în mînă, deschizînd ușa 
spre gang, trecui spre poarta închisă. Abia s-a auzit clincă- 
nitul, provocat de întoarcerea cheii celei mari. Ieşit pe stra- 
dă, m-am încălțat repede şi apoi în fugă mare,  tuleşte-o, 
copile... 

Colegii complotişti m-au primit cu adevărat triumf de in- 
dieni. Repede s-au apucat de ceremonialul primirii noului 
„Fuchs“I54. Formînd cordon de două părţi, au început să cînte 
„Was kommt dort von der H5h'?«155 (bis). Fuchsmaiorul,!% 
purtindu-mă încălecat pe umerii săi, răspunse: „Es ist der 
Fuchsmajor“ (bis), es ist der ledne Fuchsmajor, ssa, ssa. / 
Fuchsmajor, es ist der Fuchsmajori”. Corul continuă: „Was 
bringt der Fuchsmajor“?1% (bis) El răspunde: „Er bringt euch 


52 


www.dacoromanica.ro 


Füchse mit“ (bis), Er bringt euch ledne Fuchse mit ssa, ssa, 
Fuchse mit, er bringt euch Füchse mit“159, 

A urmat apoi botezul Fuchs-ului!5, dindu-mi-se numele 
de „Turnus“, ca nume studenţesc (Turnus rex Rutulorum)!®! 
şi fiecare a turnat pe capul meu cîte o duşcă bună de bere. 
Aflînd că seminaristul Adam plecase să mă aducă, m-am gră- 
bit să mă întorc acasă. Mă neliniştea faptul că acel Adam era 
o fire de zurbagiu şi am alergat acasă. Am aruncat pietricele 
în fereastra bucătăriei. După un timp, ce mi s-a părut infinit, 
auzii cum Fichi ieși în gang şi îmi descuie ușa. Fără a cere 
explicaţii am trecut repede în odaia mea. Simţeam că se în- 
timplase ceva supărător pentru buna Fichi. Abia ajuns lingă 
patul meu, auzii cum directorul freacă un chibrit ca să aprindă 
lampa. Ca o neviscă!62 am lunecat în pat, acoperindu-mă pînă 
sub bărbie, îmbrăcat cum eram şi făcindu-mă că dorm ca un 
pui de viezurel6, Ieşind, directorul s-a oprit la capul patului 
meu şi mă privi citeva momente. Apoi, trecînd în bucătărie, 
se opri la patul fetei. În fine, ieșind în gang, controlă dacă 
poarta era închisă. Reîntors, închise din nou uşa bucătăriei, 
inspectă respiraţia fetei, se opri iar, controlînd respirația mea 
şi în fine — în fine, trecu în camera de dormit a familiei. Ce 
ușurare cînd nu mai eram silit să mă prefac că dorm, cu res- 
pirație de sfint. În ziua următoare Fichi bosumflată îmi re- 
proşă că Adam pătrunsese la patul ei, încit ea fusese silită să 
protesteze energic şi alungîndu-l să închidă poarta. Dimineaţa 
la ora 7, oră de latină, apoi restul prelegerilor. Eu aşteptam 
în fiecare moment să fiu pus sub acuzare. Nu s-a întîmplat 
însă nimica. 

Patru ani mai tirziu, ca student universitar, trecînd prin 
Bistrița, am fost fireşte oaspetele familiei Fischer. Stind de 
vorbă cu Doamna, ea mi s-a plins ce necazuri îi fac studenţii 
soțului ei. Cînd Dna Kisch i s-a plins prietenei ei de Krânzchen 
contra propriilor fii, Dna. Fischer a amintit ce băieţi buni au 
fost Vaideştii, pentru a primi riposta: „Cum buni? Se vede că 
nu ştii cum Vaida cel mare a evadat noaptea la Fuchstaufe“!164 
Ea nu a voit să creadă dar doreşte să afle adevărul din gura 
mea. Ce puteam face? Faţă de această venerabilă femeie care, 
nobilă şi bună ca o mamă, mă tratase ca pe un copil al ei, 
nu puteam minţi. În faţa răspunsului pe care îl aştepta, spre 
a-mi ispăşi păcatul copilăriei, am mărturisit din fir a păr 
aventura şi am obţinut iertarea ei. Pentru nenumăratele ei 
dovezi de înţelegere înţeleaptă și de generozitate, păstrez me- 
moriei sale o perpetuă pioasă recunoștință. 


53 


www.dacoromanica.ro 


În anul următor am aranjat primirea ca Fuchs a lui Ioan. 
Solemnitatea a decurs însă seara, între orele 6—7, într-o gră- 
dină. Noi am plecat de acasă parcă am merge la un Krânzchen, 
Cum lui Ioan îi repugnau farsele, el nici nu s-a îngrijit să se 
dichisească, încît Doamna director stăruise să se lase periat. 
Era pentru prima dată că, adăugîndu-se și stăruințele Dnei, el 
se învoise să participe la o sindrofie de fete. Un birtaş concu- 
rent denunţă „,potus“-ul printr-o scrisoare anonimă, adresată 
directorului. În ziua următoare, înainte de amiază, directorul 
făcu o anchetă, din clasă în clasă. Începu cu prima clasă de 
seminar (școala de învăţători) şi fixînd pe fiecare cu privirea 
lui severă, întrebă: „ai participat la beţia de ieri?“, După ce 
unul mărturisi, îl interogă cu privire la numele celor care 
fuseseră de faţă. Apoi spicui prin toate clasele. Fiind în timpul 
cînd profesorii erau să intre la curs, am rămas cu toții sur- 
prinși şi consternați. Cînd a intrat în clasa VIII-a ne-am ridicat 
cu toţii, iar el spuse: ,,„Aceia care au participat la beţia (Trink- 
gelage) de ieri să se așeze“. Cum eu și cîțiva colegi şovăiam, 
Fischer cu o privire crîncenă și făcînd un gest cu mîna zise: 
„Setzen Sie sich«l6, Ja care Ioan şi cu mine ne așezarăm. 
Pilda noastră a fost urmată de Schuller, Ebert, Kraus, Kaifes 
şi Goldschmidt. Numai Csallner şi Ciortea au rămas în picioare. 
Despre Csallner, bătriînul era convins că, mulău şi tocitor 
anormal ce a fost sărmanul, nu era vinovat. Pe Ciortea l-am 
felicitat ulterior cu toţii, la „si fecisti nega“16, iscusit. Contra 
seminaristului, care divulgă pe participanţi, s-a hotărît în 
unanimitate „,Verschiess-ul“l6?. Aceasta însemna ca nimeni să 
nu mai vorbească, nici să ţină contact prietenesc cu el. Solida- 
ritatea împotriva lui a dăinuit tot timpul cît acel nenorocit 
și-a continuat studiile. 

Au trecut apoi anii și deceniile cînd în vremea preziden- 
tiei mele de consiliu, Hans Otto Roth, deputat şi conducător al 
grupului german, m-a surprins în cursul unei conversații cu 
o noutate. Fusese la Bistriţa și acolo i s-a arătat în cartea pe- 
depselor că Alexandru Vaida a fost pedepsit în cutare zi, cu 
12 ore închisoare, pentru participare la beţie („wegen Teil- 
nahme an einem Trinkgelage“). Conform hotărîrii consiliului 
profesoral, cei de pe clasele V şi VI gimnaziale primiseră cîte 
6, cei de pe a VII-a cîte 10, iar cei de pe a VIII-a cîte 12 ore 
carceră, închişi fiecare cu cheia, separat în cîte o clasă. 

H. O. Roth îmi comunicase amintirea rizind. Am rîs și 
eu. Cînd i-am povestit amicului Costică AngelesculS5, el, foarte 
revoltat, condamnă procedura consiliului profesoral din Bis- 
trita: „Cum au timbrat pe atiţia tineri de beţivi, eternizind 


54 


www.dacoromanica.ro 


ruşinea de beţivi pentru toată viaţa lor!“ Parcă ne-a com- 
promis pe vreunul constatarea şi pedeapsa? E interesant însă 
cum judecă nordicii şi cum [judecă] sudicii, ruşinea  betiei. 
Care este oare mai beţiv? Știu totuşi că dintre cei 9 octavani, 
nici unul nu ne-am ales iubitori de alcoolice! A zburda la 
timp şi a se scutura de tensiunea năbădăilor, nesilnic, asigură 
contra exceselor tardive. 


După ce trecusem de 17 ani s-a desăvirșşit în mine o mare 
schimbare, în curs de cîteva luni. Nu aş putea afirma că 
acest proces de evoluţie internă ar fi decurs neobservat. Din 
contra, începuse să mă intereseze lectură şi probleme, de 
conținut literar şi științific, care în prealabil zadarnic mi s-ar 
fi pus la dispoziţie. Dramele lui Ibsen le citeam şi le discutam 
cu Joan şi cu colegii. Mă preocupau operele lui Charles Dar- 
win,169 David Fr. Strauss1/0 — Der alte und der neue Vlauben, 
Byron,l!l în traducere germană excelentă, Schopenhauer"? 
Parerga şi Paralipomena, Schiller? trilogia Wallenstein şi 
altele. Pentru Goethel'4 și nici pentru Iphigenia sa nu mă 
puteam încălzi. Fiind pe clasa a VIll-a cînd asistasem la o 
discuţie a tatii cu directorul, asupra lui Faust, iar ei erau de 
acord privind mărimea unică a acestei opere, eu încă tot pre- 
țuiam mai mult pe Wilhelm Tell, de Schiller. Totuși, intrasem 
destul de precipitat, dincolo de bariera trupească şi mintală 
a pubertăţii. Drama lui Schiller îmi rămase iubirea din tine- 
rete încît, cedind imboldurilor epocii politice, m-am ocupat 
cîțiva ani, cu rîvnă și dragoste de traducerea în metrul origi- 
nal a acesteia, în limba română. 

Spuneam anterior că a fost înțeleaptă, din partea tatii, 
urmarea sfatului directorului Fischer, de a intra și eu în clasa 
I-a gimnazială, împreună cu frate-meu. Totuşi au rezultat şi 
unele inconveniente. Fiecare dintre noi şi-a urmat evoluția 
proprie, conform firii sale. Prin sfaturi pripite nu se poate 
schimba educaţia, precum nici dojenile sau pedepsele nu o 
influențează. După experienţa mea, bunele consilii și pilda vie 
au efect mai mare asupra copiilor. Factorul pedagogic decisiv 
rămîne însă îndrumarea răbdătoare, pe care copilul o simte 
izvorîtă din iubire și bunătate înţelegătoare. 

Ioan a fost nu numai un copil talentat, dotat cu memorie 
excelentă, cu interes viu pentru orice chestie ştiintifică, dar 
şi cu ambiția de a-și însuși cu aceeaşi ușurință știința, cu care 
rivnea să-şi stîmpere setea intelectuală. Departe de a fi fost 
un „tocitor“, pentru el studiul nu însemna nici un efort. Pre- 
pararea lecţiilor nu-i răpea decît un minimal de răspaţI”? al 
timpului extraşcolar, întrebuințat pentru lectură variată, in- 


55 


www.dacoromanica.ro 


dependentă de programul şcolar. În același timp, eu aveam 
fel de fel de predilecţii și slăbiciuni, care le satisfăceam în 
contul timpului ce s-ar fi cuvenit să fie întrebuințat pentru 
preparatul studiilor. Nici eu, nici colegii nu simțeam însă nici 
o invidie ori gelozie faţă de Ioan. Cu toţii trăiam în sinceră 
camaraderie și apreciam, ca un fapt firesc, că dinsul se dis- 
tingea între noi toţi, la toate studiile. În schimb Ioan, departe 
de a fi prins de aura grandomană, era gata, cu gentileţe, să 
fie oricui serviabil, fie lămurind un pasaj mai greu în tradu- 
cerea latină ori greacă, fie livrînd pentru un coleg o temă în limba 
maghiară etc. Astfel s-a dezvoltat obiceiul ca aceia care stă- 
pîneam limba maghiară să corectăm — iar, de la un timp, să 
livrăm gata — temele scrise din acea limbă. 

Cum loan ne corecta la 4—5 inşi temele din limba greacă, 
supărîndu-l felul salop! în care i le prezentam spre corec- 
tură, prefera să-și mintuiască voluntar sarcina, cu care se 
obișnuise, de a elabora pentru fiecare cîte o temă, pe care 
respectivul nu avea decit să o copieze în caiet. Fireşte, se pri- 
cepea să individualizeze lucrările, prezervînd pentru fiecare 
o doză de greșeli, ca să nu se observe mîna străină. În arta 
aceasta Ioan ajunsese un adevărat maestru. 

Adevărat prestidigitator era colegul Kaifes, în abilitatea 
sa de a sfida norocul. Ca student era submediocru. Prestaţiile 
de acasă știa să le înlocuiască, dacă răspundea, corectindu-şi 
pregătirea, prin temeritate soră cu obrăznicia. El şedea vizavi 
cu profesorul, la un pas de catedră. Rupînd o pagină din tra- 
ducerea textului, la lecţia de latină ori greacă (juxta sau 
pușca), el o intercala pe contrapagina din carte și răspundea 
mulțumitor. Din alte studii nu avea nevoie de acest mijloc. 
Profesorul de latină Fr. Lang („Josef“) şi, cu atît mai mult, 
directorul, erau atît de temuţi, încît nici prin vis nu presupu- 
neau atita cutezanță din partea unui student. Pe această con- 
sideraţie îşi întemeia Kaifes specula. În ceea ce ne privea pe 
cei 8 colegi ai săi, noi eram solidari în a păstra discreţia, căci 
a trăda ar fi însemnat cel mai dezonorant lucru: 


„Der grösste Schuft im ganzen Land 
Das ist und bleibt der Denunziant!&177 


Profesorii au fost — împreună cu directorul — aproape 
fără excepţie, buni pedagogi. Aveau largă pricepere şi consi- 
deraţie pentru inofensivele defecte, inerente vîrstei băieţilor. 
Selecţia o făceau conform tradiţiei, nu numai în baza talen- 


56 


www.dacoromanica.ro 


tului şi sîrguinței ci şi după caracterul indivizilor, rărind tot 
mai mult numărul, prin sita deasă. Astfel, din 32 înscrişi în 
clasa VI-a, au rămas 16 în a VII-a şi 8 în a VIII-a. Ca al 9-lea 
venise Ciortea şi abia 5 inşi din aceştia începuserăm împreună 
gimnaziul din clasa I-a. 

Limba ebraică era studiu facultativ pe clasa a VIII-a. Hotă- 
risem să ne înscriem cu toţii. Cursul era pentru cei care aveau 
de gînd să studieze teologia. Profesorul Daichend ştia că nici 
unul nu se va înscrie la teologie. Fără a face vreo observaţie, 
dinsul incepu cursul, dîndu-ne ca primă lecţie să preparăm 
un material atît de vast încît nu l-am putut învăţa decit ne- 
glijind alte studii. Observînd intenția, noi am decis să nu 
cedăm.  Văzînd şi profesorul că eram pregătiţi, ne-a dublat 
Incția proximă, iar această luptă tăcută a continuat vreo două 
săptămîni. Convingindu-ne însă că ne amenință o pierdere prea 
marc la alte studii, dacă am fi continuat în favoarea lui: Alef, 
Bet, Ghimel, Dalet18 ne-am dat bătuți. Sfatul nostru m-a de- 
legat, împreună cu un coleg. Întrind la profesor și rugîndu-l 
să ne permită să renunţăm la continuarea lecţiilor de limba 
ebraică, dînsul ne-a scuturat vesel mîna zicînd: „Gott segne 
Ihren Eingang und Ihren Ausgang“179. 

Apoi a urmat examenul de maturitate sau bacalaureatul, 
după cum se numea în Vechiul Regat. Am incercat să aflăm 
enunţul tezelor, ascunzîndu-l pe Kraus, care s-a oferit volun- 
tar, în hornul larg din dosul sălii de conferințe a profesorilor. 
Nu a putut afla nimica, în schimb a stat 6 ore închis în în- 
tuneric, pînă l-a eliberat servitorul gimnaziului, Daichend. În 
sala de istorie naturală am fost plasați cîte doi, la capetele 
cite unei bănci de 3—4 metri lungime. Între noi rămînea cite 
o bancă goală iar la masa de pe podiu şedea profesorul supra- 
veghetor. Comisia deschidea în fața noastră plicurile sosite 
de la consistoriul bisericii A. C. din Sibiul% și, scoţind titlu- 
rile tezelor, ni le citea. Apoi ne apucam de lucru, iar cel care 
termina putea să plece. 

Rezultatul a fost că 8 inşi am fost admişi la examenul 
oral. Bietul Kraus n-a fost promovat la examenul scripturis- 
tic şi asifel fu silit să repete anul. Totuşi, ajungind după un 
an la universitate, termină facultatea juridică, îşi luă docto- 
ratul şi fiind ales primar al urbei Sebeș-Alba,'se dovedi un 
foarte bun administrator al orășelului său natal. 

Ca trimis al consistoriului evanghelic din Sibiu, pentru 
examenul nostru, a fost desemnat Fr. Miiiler, vicarul episco- 
pesc (locţiitorul superin.endentului Fr. Teutsch). Era un om 


57 


www.dacoromanica.ro 


rece şi avea reputația de a fi foarte sever ca examinator. Gu- 
vernul ungar trimise ca reprezentant pe profesorul universi- 
tar Gustav Heinrich, în calitate de comisar. Oriciît ne-am in- 
teresat, nu am putut afla nici o informație despre el. Astfel, 
am intrat în examen, cu emoţiile obişnuite de care sunt cople- 
șiți băicții, cu ocazia acestui punct crucial de studiu. Cu toate 
că ne dădeam seama cît de mult fusesem supuși, de fiecare 
profesor,  zilnicei scrutări a pregătirii noastre — 9 inşi! — 
totuşi febra examenului nu ne, permitea decit un simulacru 
de linişte. Totul a mers însă perfect. Din teancul de teme 
scrise pe ţidulelăl, trăgeam întrebările la fiecare studiu. Citeam 
întrebarea cu voce tare; aveam un timp de cugetare, apoi în- 
cepeam să răspundem. , Mai ţin minte că din latină aveam să 
th aduc oda ori epoda lui Horaţiu,!82 care începe cu „lam fu- 
giunt nives, redeunt iam gramina campi arboribusque camaek183 
etc... [urmată de întrebările]: „proconsul“ din instituţiile 
romane şi „nimphae“ [nimfe] din mitologie. Profesorul muca- 
lit „Josef“ (Lang) a fămas atît de mulțumit de traducerea odei, 
pe care o citisem pentru unica dată atunci, cît şi de răspunsu- 
rile complete, încît terminînd, mă întrebă în fața gravei co- 
misii: „haben sie schon eine Nimphe gesehen?*l Iar eu răs- 
punziînd: „nein“, mă eliberă cu sfatul: „schauen Sie dass sie 
eine sehen“l85, ceea ce trezi ilaritate şi împrăștie gravitatea 
solemnă a ambianţei, 


În urma iubirii mele pentru ştiinţele naturale, avînd ini- 
iiativa veche să mă înscriu la medicină, cultivasem lectura 
înrudită. Din cind în cînd, tata spunea cîte o vorbă încura- 
jatoare: „va fi bun medic Alexandru, căci e generos şi bun 
fată de oamenii necăjiţi“. (Totuşi, nici mila, nici bunătatea 
nu trebuie să tulbure obiectivitatea unui medic). După ce de 
ani de zile trecea ca un lucru firesc, că voi studia medicina, 
sub impresia amintirilor sale din tinerețe, tata, în sfat cu mo- 
şul meu Bohăţiel, ajunse la alte ho'ăriri. Vai întîi, spre aie 
avea în apropierea sa, voia să ne înscrie la Universitatea din 
Cluj, ca nu cumva să fim expuși ispitelor, ajungînd în „so- 
cietatea rea“, într-un oraş mare. Dar moșul meu era de pă- 
rere că posibNităţile de a trece prin primejdiile diferitelor in- 
fluenţe rele rămîn aceleași și într-un mediu şi într-altul. Ho- 
tărîtoare e firea și individualitatea omului. La tot cazul, dacă 
nu şi-ar vedea copiii de studiu prea sîrguincios, totuși mai 
mult ar putea profita pentru viaţă la Viena, chiar numai 
tocindu-și pantalonii de băncile universităţii, decît obţinînd 


58 


www.dacoromanica.ro 


diplome la Cluj. În decursul acestor discuţii s-a ivit planul 
de a ne înscrie la „Academia Orientală“ (Acad. Consulară). 
Evocarea timpurilor din anii 1850—186718, erau mirajul fa- 
lacioslt?, Dacă ar fi şi români între curteni, diplomații, func- 
onari superiori — ca în vremea aceea — am putea ajun- 
ge şi noi românii la creangă verde. Atunci au putut face mult, 
Șaguna, baronul Pop,18, Suluţiultt-A, Bohăţiel şi alți arhierei, 
funcţionari sau oameni politici, ca Bariţiu!8% Împăratul res- 
pecia naţia română, limba noastră era oficială ș.a.m.d. Acum 
nu mai e decit un singur român în serviciul diplomatic, 
Silviu Puşcariu (era în serviciul consular, dar confuzia a fost 
firească). După ce băieţii au pregătire, ştiu nemţeşte, au învă- 
tat şi franţuzeşte, pe deasupra starea materială îi permitea 
tatii să presteze cheltuielile destul de ridicate, este o dato- 
rie naţională ca familia noastră să îndeplinească rolul de a 
reprezenta interesele românești şi a le apăra în fața lumii 
străine. În urma acestui fel de discuţii, tata şi moșul nostru 
au hotărit să încercăm intrarea în Academia Orientală, iar 
asentimentul copiilor a urmat de la sine. 

Pentru a-și procura toate informaţiile, tata a plecat cu 
noi la Viena. Academia Orientală, întemeiată de Maria The- 
reza, era ataşată pe lîngă TheresianumiY și condusă indepen- 
dent, de un vicedirector. Pe atunci, acesta era consulul ge- 
neral Holzinger. Om de vîrstă mijlocie, avînd ca şef pe di- 
rectorul 'Theresian-ului, baronul Pidoll, ne-a dat amabil lă- 
muririle dorite. Consulul general ne-a recomandat şi pensi- 
onul La Villette, din Yverdon — Elveţia, ca şcoală pentru 
limba franceză. Reîntorși acasă am luat următoarele decizii: 
Ioan se va pregăti acasă pentru examenul de primire. Se sim- 
tea destul de tare și în limba franceză. Eu, simțindu-mă mai 
puţin sigur în franceză, voi merge la Yverdon, spre a mă 
perfecționa. 

Ca în toate situaţiile, astfel şi de data aceasta, mai plana 
asupra destinului nostru și un mister nemărturisit. loan era 
indispus în fața perspectivei ce-l aştepta, de a fi internat pen- 
tru 5 ani între zidurile Academiei Orientale. Nici vacanţa să 
nu-i ofere libertate? Totuşi, el plănuise ca, peste vară să o 
revadă la Năsăud pe H. Müller, fetiţa drăguță a farmacistu- 
lui, sora unor colegi de la gimnaziu. Ce poezii duioase şi sen- 
timentale nu-i dedicase în mare secret? Astfel perseveră în 
ideile sale, hotărîte înainte de conceperea planului cu Aca- 
demia Orientală. 


Eu, fire mai aventuroasă, grija amorului meu foarte pla- 
tonic pentru Ema K. nu-mi provocă nici o deprimare. A 


59 


www.dacoromanica.ro 


face curte unei fete de 18 ani era un obicei local, pentru un 
absolvent de 19 ani. Suspinele sentimentale satisfăceau acestui 
obicei, de patriarhală etichetă protocolară dar se strecurau prin 
straturi de judecată reală, a calculelor comparative de virste 
şi a plasării imaginilor mamelor, alături cu portretele fetelor 
respective, avansate în ani cu o decadă!’ sau două. Nu era greu 
de prevăzut că, cu toate poeziile mele mai frivole şi mai sar- 
castice şi cu toate accentele mele de apropos-uri mai vesele, 
odată plecat din Bistriţa, voi fi abandonat. Cu acest bilanț 
consolator şi cu o măsea găunoasă, care nu-mi permitea re- 
flecţii sentimentale, am plecat în străinătate. Durerile de mă- 
sea m-au silit să petrec o noapte la Budapesta, iar în ziua 
următoare şi încă două în continuare m-am oprit la Viena, 
găsind la dentişti doar alinare temporară. Prin Salzburg am 
trecut la Zürich, unde am dormit, și în fine, în altă zi pe în - 
serate am sosit la Yverdon. 

Acest orăşel mic, intim, are ca monument „aerae pere- 
nnius“1%, statuia şi amintirea marelui pedagog Pestalozzi!” 
De la gară — cu geamantanul de-a umăr — m-a condus p` 
jos un hamal, la pensionul de la Villette. M-au primit directori: 
Charles Vadoz şi Mme Emilie. Neavînd nici o cameră goală, 
m-au împăcat să împărțesc o odaie de pod cu englezul 
William Alen Dobson, un vlăjgan  necioplit de 16—17 ani. 
Apoi am fost poftit la masă. Aceasta era ujinal% şi cina de- 
odată: căni de lapte proaspăt, ciocolată ori cafea către lapte, 
nu însă zahăr. Apoi Mr. Charles, dintr-un „roti“1% zdravăn, 
de cîteva kilograme, tăia felii late de mușchi fript, cu un cu- 
ţit lung și subţire, împărțind fiecăruia cantitatea dorită. După 
cină elevii şi profesorii îşi petreceau prin grădină ori plim- 
bîndu-se prin oraș, pînă la timpul cînd se semnala „culcarea“. 
În Villette erau cam 30 băieţi între 10 şi 19—20 ani. În 
afară de doi profesori din exterior, Wagner de limba germană 
și Hewet (Hiuiet) de limba engleză, pentru italiană era Mr. 
Charles, franceza era obișnuita limbă de conversaţie iar ca 
profesor funcţiona _bătrinul Charles Vadoz, tatăl directorului. 
Era un bătrîn jovial şi simpatic, iar ca pedagog, prin figura 
veșnic veselă, plină de creţe, cu părul ce-i încununa fața ca 
o aureolă albă și cu vioiciunea ochilor, îți vrăjea aievea fi- 
gura lui Pestalozzi. Aveam înainte și după amiază cîte o 
oră cu Vadoz-pâre, care se tărăgăna adesea bine peste 60 
minute. Mă punea să învăţ relativ mult pe de-a rostul (poezii) 
și să citesc cu voce tare (pronunțare, intonaţie). La tot 
cazul, în jurul meu fiind totul îmbibat de fluid francez: vi- 
brarea velurilor, viîntului, rîsul oamenilor, amabilitatea fe- 


60 


www.dacoromanica.ro 


meilor, am profitat de ambianța aceasta drăgălaşă, mai mult de- 
cît într-un an de mediu nefrancez. Copiii se găseau în pen- 
sion spre a învăța limbi. Majoritatea elveţieni, învățau cele 
două limbi, în afară de limba lor maternă. Ei se pregăteau 
pentru posturi care cer o cultură poliglotă: conductori de tre- 
nuri, portari de hoteluri, şefi de vagon de dormit, chelneri etc. 
etc. Erau copii simpatici, manieraţi, de conţinut etic cinstit. 
Eu, fiind bacalaureat, mă bucuram de un tratament special. 
Băieţii îmi reclamau părerea în micile lor divergențe şi con- 
flicte. 

Familia Vadoz mă invită la cafeaua de după masă, în sînul 
ei, această oră prinzîndu-mi bine pentru conversaţie. Vorbeam 
fără rezerve: „la lavatrice (spălătoreasa), chez nous meme le 
cochonier est noble“.1% Observaţia aceasta am făcut-o cînd 
Mme Emilie îmi comunică, drept senzaţie, că „Mr. Czakó est 
noble“.1%! Czakó se pregătea pentru examenul de primire în 
şcoala de război. Era un „,fesch“ OberlentnantI% de husari, 
neam de gentry din judeţul Turda. Am dus casă bună împre- 
ună în La Villette, ca oameni civilizați. După reîntoarcere am 
mai schimbat cîteva scrisori, fără a ne fi putut înţelege asu- 
pra problemelor politice româno-maghiare. 

Duminecă, de obicei se făcea o excursie (regiune, fabrică, 
loc istoric etc.). O dată, primind pere uscate (Kaisere) de la 
bunica mca vitregă din Cluj, le-am mîncat, fără a le fi cură- 
tit destul de atent de mucegai. Noaptea m-au apucat zgîrciuri 
grozav de dureroase. Eram atit de chinuit, încît într-un mo- 
ment mă simţeam incitat să mă arunc pe fereastra etajului 
și m-am reţinut numai mulţumită aducerii aminte de tatăl şi 
[de] moșul meu, ceea ce mi-a dat tăria dea mă stăpini. 
Dobson l-a trezit pe Mr. Charles iar el, ţitîindu-mă de un 
braţ, Dobson de altul, m-au adus pînă la medic în oraș, în- 
covoiat de crampele cumplite. Ajutat de soția sa, doctorul 
mi-a aplicat comprese fierbinţi şi mi-au calmat pe încetul du- 
rerile. 


Cu Dobson mergeam la debarcaderul Lacului Neuchatel şi 
închiriam cîte o luntre. Vislind spre larg, ne opream la un loc 
potrivit. Dezbrăcaţi, ne desfătam în apa splendidă, verzuie, de 
o claritate cu adevărat cristalină. Ambii înotători buni, ne a- 
pucam apoi de salturi și figuri artistice de scafandri, întin- 
zindu-ne în fundul luntrei, spre odihnă. De cearșafuri aveam 
tot aşa de puţină lipsă ca şi de chiloți. 

Corespondam foarte sîrguincios cu bunicul meu. Firește 
că tămăduit de intoxicația nocturnă, am mulțumit pentru 
pere, dar despre incident nu am mai pomenit. Din acea cauză 


Gl 


www.dacoromanica.ro 


nu am putut participa, în ziua următoare, la excursia în Munţii 
Jura. Seara cînd s-au reîntors, băieții s-au adunat în jurul 
meu. Erau foarte revoltați; se întimplase ceva nemaipomenit, 
pentru judecata și experienţa lor. Vogler, un băiat lungan de 
14—15 ani, l-a ademenit pe Fiedler să bea vin, în loc de li- 
monadă musseuză,!% pînă s-a îmbătat. Apoi şi-a bătut joc de 
bietul Fiedler, băiatul stîngaci din Basel. Era o purtare ne- 
camaraderească, încît am hotărît să cerem Dlui Charles ca să-l 
trimită acasă pe Vogler. 

Între copii erau trei fraţi Hala ori Haler, fii de comerciant 
din Siria. Cel mai mare avea cam 12, al doilea cam 10 ani, 
iar al treilea, mititel. Aceştia au fost favoriţii mei, căci dis- 
puneau, în urma firii şi educaţiei lor, de acea elegantă fi- 
rească proprie grecilor — caracterizată şi de Gobineau?W în- 
tr-c nuvelă — eleganţă pe care un aleman sau elveţian și-o 
poate însuşi ca halat, dar nu ca piele. 

Pe lingă profitul perfecţionării în franceză, cred că pe- 
trecerea mea în Yverdon şi călătoriile făcute în acel timp au 
contribuit mult la educarea mea practică. 

După vreo 6 săptămîni am plecat din La Villette şi îm- 
preună cu doi fii de comercianți din Berna, ne-am dus în 
orașul lor, unde capitala Sviţerei venea să-și serbeze jubi- 
leul său de 700 ani. Pentru mine a fost o ocazie unică de a 
vedea costumele şi porturile tuturor cantoanelor elveţiene. 
Elveţia rămîne juvaierul pilduitor al libertăţii şi culturii 
înalte, ţară harnică, liberă de sărăcie, dar si de fudulia averi- 
lor exagerate, ţară de ţărani! 

La Berna am mai vizitat Dom-ul şi Muzeul Naţional. În 
Dom, deşi protestant, sunt moaşte (oase de sfinţi), iar dea- 
supra portalului: în dreapta Tatălui, „fericiţii“, iar în stînga 
Lui „condamnaţii“, în figuri plastice, colorate. În prealabil, 
vizitasem Lausanne, Geneva si Fribourg-ul. M-a impresionat 
ambiția demnă, burghereascăZ!, ce caracterizează cachet-ul202 
Cenevei, de asemenea frumuseţea lacului și în fundal Mont- 
Blanc-ul. Viaţa animată ce i-o împrumută mulțimea de păsări 
acvatice, insulei lui J.J. Rousseau, m-a impresionat tot pe 
atit de simpatic ca [şi] chișiţa?2 din parcul Zirich-ului, plină 
de păsărelele frumoase, exotice. Prin Schaffhausen am trecut 
la Konstanz şi am traversat cu vaporul Lacul Boden, debarcînd 
în Bavaria, la Lindau. Plutind cu vaporul „Württemberg“ peste 
lac, am avut noroc de timp frumos, dar, pe lingă profilul estetic, 
am beneficiat de o ocazie, prima în tînăra mea viaţă cînd mi-âm 
putut îmbogăţi cunoştinţele de demografie și etnologie. Stînd 


62 


www.dacoromanica.ro 


pe covertă, un străin deschise, în apropierea mea, conver- 
satie cu căpitanul vasului. Vrînd-nevrînd, schimbul de idei 
dintre ei deveni repede foarte animat. N-au trecut 5 minute 
cînd un cuvînt se desprindea din avalanşa lor de vorbe su- 
bliniat şi repetat mereu de amindoi:  „Saupreuss“20%.,, În 
primul moment nu am înțeles, cuvîntul fiind străin de bogă- 
ţia mea lexicală. În scurt timp însă am pătruns misterul. Cei 
doi inşi supuneau unei analize firea fraţilor lor prusaci şi că- 
deau, în toate cazurile, de acord să-i califice cu epitheton-ul 
ornans? „Saupreusen“, Cît de mîngăietor n-a fost pentru 
mine să mă conving auditiv că şi fiii neamului german, mare 
și cult, se cîrtesc cu aceeași pornire ca şi strănepoțţii divului 
Traian. (A propos: „Sauprepss“, vezi L. Thoma şi Gulbranson, 
caricatură în rev. „Simplicissimus“; Odisseiis, oder Odisseus, 
Natürlich Odisseus und auch Saupreuss!)2%. 

Ajuns la München am vizitat „Pinakotheka“ şi muzee, 
am cutreierat parcuri, am cinat la Hofbrăuhaus2%5-4 A doua 
zi seara, pe cînd mergeam spre hotelul meu din faţa gării, 
îmi compuneam în gînd programul pentru ziua de mîine, 
cînd deodată m-am simțit copleşit de un sentiment ciudat, un 
fel de neliniște. Mersesem pînă atunci agale, fără nici o gra- 
bă, cînd venind în faţa mea un infanterist în uniformă ba- 
vareză, îl rugai să-mi indice drumul cel mai scurt spre gară. 
El, amabil, veni cu mine, pînă ce se zări hotelul. Cu paşi 
acceleraţi mă precipitai la portar şi aflînd că trenul spre Viena 
pleacă peste o jumătate oră, achitai camera și trecui la gară. 

Dimineaţa am sosit la Viena, unde l-am găsit pe Tata, 
împreună cu loan în hotelul E.H. de lîngă Theresianum. 
Sosiseră de două zile, după ce primiseră înştiinţare că exa- 
menele de primire pentru Academia Orientală se ţin în ziua 
sosirii mele. Telegramele pe care mi le-au adresat la Yverdon, 
au confirmat prin răspunsuri numai plecarea mea spre casă. 
Călătoria mea durase 8—10 zile. 

Abia avui timp să mă primenesc şi a trebuit să mă pre- 
zint, împreună cu Ioan, la examen — temă în limba germană, 
alta în franceză, apoi oral din istorie și nu mai știu ce o- 
biecte. 

După citeva zile mi s-a comunicat rezultatul: fiind o tra- 
diție a Academiei Orientale de a nu fi numiţi doi fraţi în a- 
celași serviciu de stat si cum Ioan era mai bine calificat de- 
cit mine, a fost admis dînsul. Acest răspuns mi l-a dat consu- 
lul general Holzinger. Tata era indispus, crezînd că pe mine mă 
va supăra insuccesul. Se consolă însă degrabă văzînd dispo- 
ziția mea neatinsă. Căci, iluzia ca după 5 ani de internat şi 


63 


www.dacoromanica.ro 


peste 10 examene, să-mi fie dat ca eventual să fiu numit in 
Mexic ori în Jawa, nu mă prea ademenea. Fantezia mea trăi- 
se prea intensiv şi prea de mulţi ani în săli de disecţie, sa- 
loane de bolnavi şi laboratoare ştiinţifice. În mintea mea 
furnica deja ideea „selecţiunii raționale“, încît a doua zi mă 
dusei cu tata la Universitate unde, cu ajutorul Dsale m-am 
înseris vesel la facultatea de medicină. 

Ioan, supărat de succesul examenului, se conformă voinţei 
părintești. A şi făcut toate cursurile şi infinitele examene, 
pînă şi examenul de atașat la ministerul de externe, iar para- 
lel cu împlinirea datoriei faţă de Academia Orientală, a 
luat şi diploma „utriusque iuris“ 20%-8, doctoratul Universităţii 
vieneze, Nostrificîndu-şi şi această diplomă, la Universitatea 
din Cluj, a făcut şi censura de advocat.” Dar practica de 
advocat nu îi oferea nici o satisfacţie morală, nici mulțumirea 
intelectuală încît, după cîţiva ani, renunță la practicarea pro- 
fesiunii. 

Înainte de a pleca acasă, tata reuşi, prin adresa primită 
de lu portarul universităţii, să ne găsească, lui Gustav Gold- 
schmidt și mie, o locuinţă. Era situată în VIII Schlăsselgasse208 
32 etaj II, astfel aproape de toate institutele (Universitate, 
A.atomie, Fiziologie, Chimie, Spital Central). Plăteam fiecare 
cîte 38 FI pe lună. În schimb primeam: dimineata — un pa- 
har de cafea cu lapte şi un corn (ori o jimblă?0%); la amiază 
— o supă de carne, rasol cu sos, cartofi prăjiţi în unt, legu- 
me şi prăjitură; seara — friptură, cartofi, salată; iar pe dea- 
supra spălatul rufelor, luminatul (lampă cu petrol) și încăl- 
zitul. Mincarea era foarte bună și suficientă. Din cind în când, 
Doamna Munk ne servea şi cîte un somn ori crap de Dunăre. 
După trei luni „baba“ noastră ne ceru să plătim fiecare în 
plus cîte 2 FI, lunar. „Embrioni proşti“ ce eram noi, ne sfă- 
tuiam chiar dacă să ne mutăm ori ba, cînd ne surprinse Emil 
Hannover şi, batjocorindu-ne cît de puţin ne dăm seama de 
bunătatea pensionului nostru, ne linişti, încît satisfăcînd do- 
rința babei, am continuat să ducem casă bună împreună. 

E. Hannover era student jurist, în preajma doctoratului. 
Era evreu vienez, orfan de tată, simpatic, spiritual, sîrguin- 
cios, cult. El locuia într-un cabinet la care trebuia să treacă, 
traversînd odaia noastră, ceea ce nu ne deranja cîtuși de pu- 
țin. 

Programul nostru cotidian se desfașura în ordinea urmă- 
toare: la ora 8 dimineața eram la cursul de anatomie al 
prof. Zuckerkandl. Apoi treceam în „Studierlokal“, unde stă- 
touu la dispoziţia studenţilor schelete, oase, organe în spirt, 


64 


www.dacoromanica.ro 


preparate tratate în saramură şi uscate etc. Că Institutul le 
punea la îndemîna noastră era firesc, dar mai puţin firesc 
era faptul că în fiecare an colecţia fiind spoliată, trebuia să 
fie permanent întregită. Mai cu seamă dinții şi oasele meta- 
carpiene se bucurau de simpatia colecționarilor, pînă după 
examenul practic de anatomie. 

Fiziologia o preda profesorul Sigm. Exner, om fără tem- 
perament, dar liber de extravaganţele fostului său şef Briike, 
prin pedantismul mărunt al aceluia, groaza  rigorozanților. 
Simpatica individualitate a profesorului Ernest Ludwig ştia 
vrăji chimia, drept interesantă, cu ajutorul experienţelor. Dar 
cu toţi aceştia, nu aveam: deocamdată să ne batem capul. 
Era mai mult un interes și o curiozitate ştiinţifică, prin care 
eram îndemnați să le frecventăm cursurile. Abia după 4 se- 
mestre aveam dreptul să ne supunem la riguroasele din stu- 
diile lor. 

Ca „embrioni“ trebuia să trecem prin „jugul caudinic“210 
al „tentaminelor*. Aşa se numeau cele trei examene din 
științele naturale: zoologie, mineralogie şi botanică. Numai 
după depunerea acestor trei examene și cînd studentul intra 
în al V-lea semestru, el avea dreptul să se prezinte la pri- 
mul „rigorosum“: anatomie şi fiziologie, examene practice, 
fiecare la institutul respectiv, iar apoi anatomie, fiziologie, 
chimie, fizică şi histologie, teoretic, la decanat. 

Această dispoziţie a planului de studiu era o rămășiță 
medievală, de pe timpul cînd medicii erau herboriști şi me- 
talizicieni, iar pînă prin anii ultimelor decade, credeau şi ti- 
păreau doctrina că viermii se nasc din muşte, în cadavre. 
De ce folos puteau să fie ideile lui Darwin, Pasteur2!!, Koch2l2, 
Semmelweis, Skoda213; Behring?! şi lucrările de laborator ale 
contemporanilor lor, dacă nu progresa paralel şi proporţional 
chimia, fizica, tehnica metalurgică etc. etc. 

Dispunind de un microscop bunişor, Claus2l5 putea să 
descopere, aşa zicînd zilnic, cîte o nouă minune zoologică, 
la Astacus fluviatilis216, de la organele circulatorii şi*corda2!7, 
pînă la locul în care sunt așezate organele genitale masculine 
şi la al citelea picior cele feminine. Interesant este şi să 
ştii metamorfoziie gălbezei (Distomum hepaticum), să pri- 
cepi ce bidiganie ciudată e Ornithorynchus paradoxus2l8 etc., 
„etc. Cit de atrăgător ar fi putut să fie acest curs, cît de mult 
mă aşteptam să mă satur de anatomia comparativă. În loc 
de împlinirea așteptărilor visate, după două săptămîni de 
frecventare a prelegerilor lui Claus şi a studierii zilnice a căr- 
ţii lui, ajunsei la completă demoralizare. Cursul era pandan- 


3 — Memorii vol. I 65 


www.dacoromanica.ro 


tul stilului cărții profesorului: şi greu şi pedant! A te pregăti 
pentru examen însemna a învăța de-a rostul, a „boviza“, 
Mulţi ani mai tîrziu am găsit o explicaţie, într-o carte a lui 
Curlit219, propagandistul pentru „școli pe seama copiilor ta- 
lentați“ şi „școli în aer liber“. Gurlit ţine să observe cum l-a 
auzit pe Claus susținind în societate de prieteni că, un curs 
de zoologie trebuie să fie atît de greu, spre a fi pătruns şi 
înțeles de un profan, încît profanilor să le treacă pofta de 
a voi să-și însușească această știință superioară. Cînd, îm- 
preună cu colegul Goldschmidt, îl ascultam pe savantul amic 
al lui Darwin şi Haeckel220 şi pătrunsesem pînă în preajma 
Crăciunului 70—80 de fețe?! din cartea lui, fireşte nu bă- 
nuiam că aveam de a face cu un mistic pervers, Noi, care fă- 
cusem liceul nemțesc stăteam nedumeriţi, cînd trebuia să 
recitim de 2—3 ori aceeaşi propoziţie, spre a-i pătrunde în- 
țelesul. 

Cum ne apropiam de Crăciun, sala mare, în care îşi ți- 
nea Claus cursurile, devenea tot mai încăpătoare. Dacă la 
începutul semestrului abia încăpea numărul enorm de stu- 
denţi, acum băncile goale invitau pe cele cîteva zeci de ascul- 
tători perseverenţi. Nu ne ştiam explica fenomenul. Nedu- 
meririi noastre îi puse însă capăt un coleg ungur, din Pres- 
sburg22, Nedeczky. Într-o zi ne spuse că numărul rărit nu 
este decît o urmare a examenelor depuse de colegii plecaţi. 
Ei au ştiut ceea ce trebuie spre a da gata, repede şi sigur, 
examenul lui Claus. Ia omul lecţii de la Dialiti şi în 2—3 
săptămîni a trecut Rubiconul?%. El ne propunea să urmăm 
exemplul colegilor deştepţi. Ne-am sfătuit şi zbuciumat, timp 
de 24 ore: Cum, noi studenţi universitari, bacalaureaţii unui 
an elogiat de cei mai stricţi comisari, noi care ţinem la mîn- 
dria şi demnitatea academică, să luăm curs de la servitorul 
lui Claus?... Dar, în fine, considerînd numărul orelor ce 
ar fi trebuit petrecute la cursul lui Claus, plus cele pier- 
dute asupra zoologiei sale şi mai contînd riscul examenului, 
în ziua Wrmătoare am hotărît să ne adresăm, împreună cu 
Nedeczky, lui Dialiti, cerîndu-i informaţii. Bătriînul ne-a co- 
municat: Cursul ţine cca. trei săptămîni, cîte o oră zilnic, 
Onorariul e de 5 FI. pentru cei care obţin nota foarte bine 
și 3 Fl. pentru simplă promovare. Cine cade, repetă gratuit 
cursul, pînă ce reuşeşte să ia examenul. Trebuie să compu- 
nem un grup de 10 inșşi, să-i comunicăm adresa unde ne 
întîlnim şi să aibă fiecare un carnet, spre a-şi nota lecțiile 
dictate. După o zi grupul era compus iar în altă zi ne-am 
întiinit în odaia noastră cu cei 8 colegi. Dialiti s-a prezentat 


66 


www.dacoromanica.ro 


punctual şi a început să dicteze: „Symbiose (titel, unterstrei- 
chen!). Symbiose ist das Zusammenleben tierischer und 
pflanzlicher Organismen (punkt!)422% , şi tot aşa mai departe, 
dictindu-ne şi punctuația. În 10—12 zile a terminat, apoi 
am primit „vacanţă“ ca să repetăm ceea ce Învățasem după 
dictare; de la o zi la alta. În fine Dialiti aduse clişee din car- 
tea lui Claus, pentru diferite viețuitoare, fără indicarea nu- 
melui, iar noi, în 2—3 şedinţe ne plictisirăm de acestea. Apoi 
inu „kolloquium“ cu noi şi alese vreo 6—7 inşi cărora ne 
reccmandă să ne anunțăm la examen. După o săptămînă 
trecuserăm cu toții. Cu toate că nici unul nu obținuse foarte 
bine, totuşi am achitat, cu mulțumită, cîte 5 FI. fiecare, abi- 
lului nostru instructor. 

Ajuns acasă, cînd i-am povestit tatii, nu a putut înțelege 
nexul cauzal?%, ceea ce am găsit lucru firesc, Dsa. netrebuind 
să asculte prelegerile profesorului Claus, nici să studieze car- 
tea de sute de fețe, spre a trece — eventual — examenul la 
dinsul. 

Din mineralogie m-am pregătit trei zile, mulţumindu-l 
pe deplin pe profesorul Schranf. Din botanică m-am pregă- 
fit două săptămîni. Ambele studii îmi fuseseră favorite la 
liceu. Mineralogia lui Tschermak era o carte rezonabilă. Bo- 
tanica lui Wiesner (cl. III-a reală), era scrisă cu multă dra- 
goste, studierea acesteia fiind o plăcere. Organografia şi fi- 
ziologia nu prezentau pentru mine nici o greutate, iar o plim- 
kare prin herbariul Institutului Botanic îmi oferi ocazia să 
reînnoiesc cunoştinţa, tot cu vechi cunoştinţe. Astfel, la 13 
mai, putui telegrafia tatii că am depus ultimul examen dintre 
tentamine. 

Mă grăbisem, căci venirea deputației  memorandiste era 
deja fixată şi voiam să fiu liber, spre a putea fi nestinghe- 
rit la dispoziția bărbaţilor noştri politici. Amintirile în legă- 
tură cu ducerea la Viena a Memorandului și cu Procesul Me- 
morandului le-am trimis revistei juridice din Braşov. Fiind 
între timp încheiat subit Armistiţiul?%, lucrarea mea — scrisă 
la Cacova22% — nu a putut apărea integral. Am pus-o la dis- 
poziția D-lui Fruma, pentru cartea sa despre Memorand2?. 

Am intrat în anul II de medicină cu examenele terminate 
şi emancipat de grijile riguroaselor, pînă în semestrul V. Cu 
o pasiune şi rivnă potențată m-am aruncat asupra activi- 
tății politice. La „România Jună“22 ajunsesem ales Secre- 
tar I, sub prezidenţia lui N. Comşa. Primisem de la 'redac- 
ţia „Tribunei“ legitimație de corespondent. Citeam literatură 


67 


www.dacoromanica.ro 


română, germană, franceză, maghiară, spre a ajunge orientat, 
simțindu-mi lipsurile pregătirii. Dar nu mai puţin mi-am 
concentrat atenţia şi asupra scrierilor [politice] şi a presei 
în aceste limbi. 

Socialismul încolțea pe atunci în Austria; în Germania, 
Bebel şi E. Richter2% își încrucișau spadele doctrinelor în 
s.nul Reichstagului. Eu devenisem un aprig discipol al lor 
şi mă trudeam să pătrund tainele marxismului şi ale Mani- 
jestului de la Erfurt?30. Dacă mișcarea  memorandistă nu ar 
fi provocat zguduirea conştiințelor românești, eram pe cale 
să devin şi eu socialist internațional. Fondul gîndirii socia- 
liste a rămas însă sedimentat în conştiinţa mea pentru viaţă, 
fireşte reclamarea libertăţii şi drepturilor etnice reprezintă 
un atribut social de la sine înțeles. O colectivitate etnică nu 
poate fi bilingvă şi ajunge într-o stare socială inferioară 
dacă nu poate beneficia în liberă concurenţă de singura limbă 
pe care o stăpinește. 

În vremea cînd Aurel C. Popovici pregătea Replica%l, 
se mutase la Graz, spre a putea lucra. Totuşi, din cînd în 
cînd, venea şi stătea citeva zile la Viena. Lucra în biblioteci 
şi arhive. Dar, după terminarea muncii sale, stătea cu drag 
în mijlocul nostru, al studenţilor. Ca un adevărat profesor, 
ne expunea cîte o epocă istorică a trecutului nostru. O ana- 
nuza atît din punct de vedere social-economic, cît și etnic-rasial. 
Ne recomanda opere vrednice de a fi citite. „Citiţi, pregă- 
ți-vă“, zicea el. Sau: „Nouă ni s-a înstrăinat clasa aristocrati- 
că. Voi trebuie să o înlocuiţi. Progresul unui neman depinde de 
calitatea aristocrației sale. Cu cît vom dispune de mai mulți 
barbaţi talentați, pregătiţi şi activi, cu atît naţia noastră va 
putea progresa mai repede şi mai real. Apvoroc—Kpasns2%2 sau 
cea mai bună putere, aceasta e determinantă. Mulțimea e cheagul, 
cimentul .. .<. Îl ascultam cu toţii la Cafe Wien, strînși în jurul 
jui. Îl ascultam cu sete, dar numai cîţiva inși îi ascultam 
sfatul, citind cărţile recomandate de dînsul. 

Între noi studenţii români, stăpînea o tradiţională re- 
lație frățească. Continuitatea acestei stări se datora, în bună 
parte, personalităţii prezidenţilor „României June“, căci prezi- 
dentul determină, prin felul lui de a fi, ambianța în sînul so- 
cietăţii. Ce nu se poate obține de la o colectivitate de tineri 
printr-o argumentare întemeiată pe generozitate? Ce patolo- 
gică pornire trebuie să fie aceea care rezistă unei glume ami- 
cale, sprijinită pe ironie subțire, de bunăvoință prietenească. 
Mai contribuia la susținerea amiciţiei dintre noi faptul că 
luam masa împreună, bătrîni şi tineri, de la diversele facultăți. 


68 
www.dacoromanica.ro 


Ne fierbea cîte o babă, în schimbul unui abonament lunar. 
Acestea erau: „Godel“ (Naşa), baba lui N. Comşa şi Chiciu, 
VIII-Lederergasse 32, I şi Mandel (zisă ,Mandolina“), IX-La- 
zarettgasse 6, II. Menii-ul era cel obișnuit, vienez: Suppe, 
Rindfleisch mit Soss-gemischt, kleine Mehlspeis“2%%5; seara 
friptură. cu „zuspeis“23%. Obligativitatea de a fi punctual la 
masă nu exista, cursurile noastre fiind la ore diferite, între 
11—13. Astfel, numai în zile ‘de sărbătoare, mîncam cu toţii 
împreună. La Frau Mandel eram abonați: Fraţii Emil şi Gus- 
tav Venter, Marius Sturza, Tit-Liviu Tilea, Corina şi cu mine. 
Ia D-na Godel („masa Comşa“) ajunsesem într-o vreme să 
participăm: Nic. Comşa, L. Chiciu, Lazăr Popovici, Victor 
Colceriu, Eugen Solomon, Victor Roşca, Eusebiu Isopescu-Gre- 
cul, Alexandru Fodor, Alexandru Borza, Ioan Comşa, Ionel 
Comşa, Petru Comşa, Alexandru Vaida-Voevod. Era regula 
în grup că tot ce primea de acasă vreunul dintre noi, în can- 
tivale abundentă, de exemplu, cîrnaţi, punea la dispoziţia þa- 
bei, spre a putea beneficia toţi comesenii. 

Berea ni se aducea din restaurantul „Goldner Hirsch“2%5 
din apropiere. Cînd unul dintre noi făcea un riguros, plătea 
un butoiaş de bere, de 75 tapi (costa 3 FI). Ca să fie şi mu- 
zică, pentru completarea veseliei, Victor Roşca şi Alex. Borza 
veneau la masă cu violinele lor şi trăgeau la melodii naţio- 
nale cu multă artă, secondaţi de Victor Colceriu, un adevă- 
rat contrag? (minus culoarea feţei). Apoi aducîndu-ne aminte 
că vechiul cello27, odinioară a lui Ciprian Porumbescu, este 
în podul „României June“, am dispus să fie reparat şi reno- 
vat pe cheltuiala mesenilor. De atunci, participa în capela%b 
mesei Comşa, Jeni Solomon ca celist, iar N. Comşa ştia să te 
emoționeze, cînd scotea ţoruri duioase, fermecîndu-și flau- 
tul cu jalnica „horea lui Diti“?39; 


Ce vii bade tirzior, /bis 

Au de mine nu ţi-e dor? /bis 
Ra zău mie mi-e dor tare, /bis 
Nu pot trece valea mare, /bis 
Că valea-i cu bolovani, /bis 

N: o pot trece de duşmani, /bis. 


Fiecare ne aveam horea favorită. (A mea era: „Dacă-n 
douăzeci de toamne o zi senină n-am avut“...). Cu voce 
foarte frumoasă ne delecta Chiciu, cîntindu-ne din bogatul 
său repertoriu de doine şi lied-uri. Cu toate că el a fost cel 
mai delicat om care se poate imagina, totuşi, în mijlocul co- 


69 


www.dacoromanica.ro 


rului „barbar“ el a inventat să se cînte textul: „,Hazâdnak 
rendiletleniil légy hive o Magyar“2%, pe melodia: „/Dos ist 
holt wianerisch, hola-ria-ra/ A Witz, a Kern dâs hat a jeder 
gern / Vor somer Ausdrucksweis da hat man an Respekt / 
Dös ist der alte unverfălschte wianer Dialekt“241, 

Cum pe atunci veniseră la modă cărţile poștale ilustrate 
începuserăm să trimitem rudelor și cunoştinţelor, din a că- 
ror munificienţă benchetuiam," cîte o mulțumire recunoscă- 
toare, pe ilustrate. Au urmat tot mai multe pachete, iar noi 
am tipărit „diplome de onoare“ ale mesei Comşa, pe care le 
confeream generoaselor donatoare, ce şi-au adus aminte de 
noi. Și ce nu am primit? De toate! De la tata şi de la Pop de 
Băseşti: lăzi cu cîrnăţării; de la Ioan Banciu din Sălişte: un 
butoiaş de șliboviță; de la Viorica Mihali: prăjitură, o sticlă 
de șampanie ş.a.m.d.; în fine, de la D-na Elena Hossu-Longin: 
șunci, iar de la D-na Ana Filip din Abrud, o oală de lut cu 
peste 50 de sarmale cu varză. La aceste banchete „naţionale“ 
erau invitaţi şi colegii care nu aparţineau mesei Comşa. Ca- 
pela noastră cînta, veselia exploda în cîntece de cor barbar, 
concursul de anecdote era punct de program, mai cu seamă 
cînd, într-un rînd l-am avut ca oaspete pe Nicolae Șerban de 
Voila, cel mai talentat povestitor de anecdote din Ardeal. Ca 
„piece de resistance“24%2, culmea ilarității era, cînd seriosul 
Alexandru Fodor se lăsa înduplecat să danseze o sirbă cu 
ciocuşa?% şi urita, dar vesela soră a babei, Sali, ambii dansa- 
tori fiind lipsiţi de simţul muzical şi al ritmului. 

S-ar fi părut că masa Comşa mergea din nuntă în nuntă. 
Însă ca titulus bibendit serveau examenele susținute. În 
timp de două semestre numărul acelor riguroase a fost de 
23, dintre care unii din noi numărau mai multe, cumulînd, ast- 
fel, şi meritul de a se apropia de doctorat. În perioada din- 
tre examenul de botanică şi rigurosul practic de fiziologie, am 
trecut prin ucenicia politică, 

Discursul meu politic feciorelnic l-am ţinut în limba ger- 
mană, în onoarea prietenilor politici germani, slovaci şi sîrbi, 
cu ocazia unei mese prezidate de Dr. I. Raţiu, păr. Lucaciu, 
Coroianu şi Brote?®, Dintre fruntașii slovaci a fost de față î.a. 
M. Stefanovici, advocat fruntaş din Pojun2%. Aurel C. Popovici 
vorbise pentru memorandişti şi m-a desemnat pe mine să sa- 
lut, în limba germană, prietenii străini. În timpul petrecut de 
memorandişti la Viena, am avut ocazie să fac cunoștință cu 
multă lume politică, afară de Dr. Lueger, Pattai, Bianchini 
şi Schneider, deputaţi creştini-sociali, cît şi cu alți parlamen- 
tari slavi şi germani, publicişti, scriitori și funcţionari. Faptul 


70 


www.dacoromanica.ro 


să publicul vienez ştia că ungurii opreau pe împăratul să pri- 
mească deputaţia română şi că, fiind ordin ca românii să nu 
beneficieze. de ospitalitate oficială, trezi atît interesul popula- 
tiei, cît şi simpatia față de români şi cauza lor. La aceasta 
se adăugau două împrejurări: ostentativa primire a deputaţiei, 
prin şeful tinerei mișcări antisemite şi, pe de altă parte, în- 
verșunarea cu care se expunea în sens maghiaron, presa evre- 
iască, în frunte cu „Neue freie Presse“247, 

Paralel cu pregătirea teoretică îmi completam şi dezvoltam 
prin discuţii, şi experienţa practică a tehnicii de a şti nuanţa, 
in mod convingător pentru austrieci, argumentele în contra 
dualismului. Austriecii şi nemţii înțelegeau cu greu ori nu 
înțelegea. deloc iscusințele practicilor maghiare. O singură 
excepţie exista: Dr. Carol Lueger24%5. În rest erau ca o turmă, 
pe care metodele lui [der] „gute“ Kaiser Franz şi apoi ale 
lui Francisc Iosif, o înțărcaseră de a cuteza să gîndească poli- 
ticeşte, necum să acţioneze. Astfel au fost tot. mai mult îm- 
pinşi spre Künstlerhaus, Grosses Musikvereinssal, Stahlener, 
Blumensăle, Sophiensaal20 şi teatre. Presa copleşită de evrei, 
le sugera estetism, gustul pentru modă în arte (Haurslik, parcă 
se putea reda în cuvinte frumosul muzical). Omul trebuie să-și 
cheltuiască plusul de energie fizică, intelectuală şi sentimen- 
tală. Ungurii şi-au condensat toate manifestările de energie 
in politică, austriecii și-au dezvoltat sentimentul estetic pînă 
la dulcegărie. f 

Cînd cu procesul Replicei%i, adunîndu-ne a doua zi, un nu- 
măr de cîteva zeci de studenți, la Casina din Cluj, am hotărît 
editarea şi publicarea unui manifest în chestia procesului Re- 
plicei. A. C. Popovici fiind condamnat pentru publicarea şi 
răspîndirea Replicei, am hotărît ca toți studenții români să 
semnăm acel manifest, declarîndu-ne răspunzători individual 
şi colectiv ca autori, tipăritori și răspînditori, spre a sili justi- 
ţia maghiară să ne dea în judecată. Astfel, voiam să provocăm 
un proces monstru, răsunător în lumea internațională: pro- 
cesul întregii generaţii tinere a unei naţiuni. Tineretul, adu- 
nat în Casina din Cluj, a ales o comisie, în persoanele lui Ma- 
mu şi a mea, însărcinîndu-ne cu redactarea memoriului. La 
rîndul său Maniu mi-a cedat întreaga redactare mie. Pentru 
lucrarea terminată am obţinut solidarizarea lui -Maniu, iar 
apoi am dat-o spre copiere mai caligrafică, decit manuscrisul 
meu, stud. phil.2%2 N. Puican din Orăştie. Cu acest elaborat 
m-am prezentat la colegii din Cluj, care au semnat cu mare 
entuziasm după ce se citise textul întreg. Apoi am plecat la 
Biaj unde, datorită complicităţii tinerilor profesori G. Precup 


71 


www.dacoromanica.ro 


şi Fodor, am reuşit să mă pot întilni cu toţi teologii, sub pre- 
şidenţia teologului Brumboi, care în prealabil citiseră manus- 
crisul introdus prin contrabandă în seminar. Cu mult entu- 
ziasm s-au solidarizat cu toţii şi au iscălit manifestul. La Sibiu 
am suferit eşec, ceea ce am descris în alt loc, [manifestul] 
nefiind avizat de Sibiu şi apoi de Gherla, de asemenea de teo- 
logii din aceste seminarii, ameninţaţi şi terorizați de autorita- 
tea arhierească. 

Oprindu-mă la Budapesta şi adunîndu-ne în localul Socie- 
tății Petru Maior?, s-a citit şi semnat de toți cei peste 40 de 
membri prezenţi ai societăţii. Însufleţirea era la culme cînd 
Aurel Lazăr din Bihor, fruntașul valoros de mai tirziu, îmi 
comunică următoarele: Studenţii unguri ţin chiar acum o ma- 
re adunare în sala festivă a primăriei, spre a vota încredere 
guvernului Wekerle, pentru legiferarea legilor de registre ci- 
vile. 

Urcîndu-mă pe un scaun adusei la cunoştinţa colegilor cele 
ăflate şi propusei să mergem cu toţii spre a protesta contra 
legii căsătoriei şi a legilor civile%. Cu mare entuziasm ple- 
carăm cu toţii, fără întirziere. Sosind în 5 minute, găsirăm 
sala ticsită. Încercînd să intrăm, furăm observați de unii colegi 
unguri, care ne orientară că mai este loc la galerie. Credeau 
că suntem studenţi romano-catolici maghiari. O parte din noi am 
urcat la galerie, însă văzînd situaţia din sală, am coborit şi am 
reusit să ne virim în jurul tribunei. Prezida unul dintre fraţii 
Hindy, iar la tribună se agita Botlik. Fără zăbavă am dat sem- 
naiul, strigînd un puternic „Abzug“2%5, după care toţi românii 
prezenți au intonat un „abzug« fortissimo. Ca totdeauna, cei 
„de dreapta“, revoltați de scandalul opoziţiei, urlă și mai pu- 
teruic, Într-o clipă se naşte cel mai formidabil scandal. Oratorul 
stå înmărmurit. Din linişte respectuoasă, vede deodată o mare 
de capete înfierbiîntate în jurul său şi îl zăpăcesc răcnetele fu- 
riouse de nu-și poate auzi propria voce. Ce să fie? Dinsul, 
Dotlik nu a pricinuit cu [nici] un cuvînt declanşarea uraga- 
nului. Gesturile lui izbutesc, în fine, să restabilească o liniște 
relativă. Atunci, în mijlocul pauzei cu surdină, se aude cum 
oratorul rosteşte: „cu toate că aceşti domni se poartă ca niște 
hammanale de stradă“ (... „ugy viselkkednek mint valami ut- 
cazai csőcselék“), la care o voce stridentă sfişie calmul: „igen 
a Tordai es Nagyváradi cscselek!2% Trezită dintr-o dată, mul- 
țimea studenţilor maghiari, la conștiința realităţii situaţiei, că 
au în faţa lor opozitia românilor, izbucnește dintr-o dată, cu 
patimă elementară, cotropitoarea reacțiune. Toate variațiile ți- 
petelor, răcnetelor, se amestecă în văzduh, cu tot ce limba 


72 


www.dacoromanica.ro 


maghiară poate produce în cuvinte, exprimînd furie şi inșultă. 
Apoi: „kivele, kivele!“2%7 iar pumni furioşi şi bite.se vîntură 
în aer, spre un necunoscut. După minute de nestăpinită larmă, 
Botlik poate din nou să-şi facă înţeleasă vocea: „Îl invit pe 
acel domn, care adineaori a făcut aluzie la întîmplările din 
Turda şi Oradea Mare ca, dacă are curaj bărbătesc şi răspun- 
dere pentru cuvintele sale, să pășească în faţa noastră şi să 
părăsească adunarea .. .«. 


Eu, atunci, am făcut doi paşi cu mantaua de iarnă pe umăr, 
m-am postat în faţa podiului. Din nou s-a declanşat uraganul 
de zbierete şi sudalme, bastoane şi pumni mă amenințau, iar 
eu stăteam privindu-i, după cum scria în reportajul său „Bu- 
dapester Tageblatt“2%: Mit stolz erhobenem Haupt und has- 
serfulltem Blick“259. O mînă mă bătu pe umăr iar eu întreru- 
pindu-mi contemplaţia mă întorsei. Îndărătul meu, lîngă pre- 
zident şedea un domn, verosimil comisarul de poliţie. Acesta 
cu un mic zîmbet şi cu un larg gest, arătă spre ieşire. Eu pășii 
în acea direcţie. Culoarul dintre bănci şi perete era ticsit de 
studenți. Ei formară cordon şi eu, semeţ, trecui şi ajunsei pe 
stradă. Cafe Mitschek era pe atunci localul cotidian de întîlni- 
re al colegilor români şi se găsea în apropiere. Intrai. Pînă 
acolo am mers singur. N-a trecut însă un sfert de oră, cînd 
colegii inundară cafeneaua, cu izbucniri de mulţumire căci, 
după plecarea mea nu s-a mai putut restabili liniştea, încît 
terminînd Botlik discursul său, a închis şedinţa. Reportaj des- 
pre această adunare a adus „Deutsches Volksblatt“260 din Viena. 
Restul presei budapestane şi vieneze fireşte au retăcut-o, fiind 
ceva neplăcut guvernului ungar. i 

Vara următoare am tipărit Manifestul în chestia Replicei, 
la „Tipografia Sud-ungară“ din Timişoara. Studenţii semnaţi 
erau În număr de cca 193 şi nu vor fi lipsit nici 10—20 inşi, 
din cei care aderaseră. Lipsind însă teologii din Sibiu, Arad 
şi Gherla, care nu erau 'iscăliţi, nu puteam să-i publicăm numai 
pe blăjeni, expunîndu-i singuri unui proces. AN 

Cind s-a tipărit broşura veniseră, chemaţi de mine la Ti- 
mişoara, Iuliu Maniu şi Nicolae Comşa spre a ne sfătui asu- 
pra răspindirii Manifestului. Nu ne puteam expune confiscării, 
tără să-l fi difuzat. Plănuiam să-l răspîndim prin colegi, de la 
om la om, trimiţind pe adresele celor semnaţi, tot citeva zeci 
de exemplare în plicuri, spre a le împărți. Ocupaţi cu com- 
punerea adreselor şi plănuind lovitura marelui proces, primii 


o scrisoare recomandată de la Cluj. Ciţiva colegi — Brândă, 
Pătăceanu, Laslo ş.a. — îmi comunicau că ei își retrag semnă- 
73 


www.dacoromanica.ro 


turile şi întrucît s-ar publica Manifestul vor declara în mublic 
această hoţărire. 


După atîta muncă, drumuri, alergături şi cheltuieli pe care 
le ceruse înfăptuirea lucrării, oricită neglijare de studiu, re- 
proşuri binevoitoare din partea tatii şi avertismente pentru 
cheltuieli, ca la urmă să ajungem pe gura procurorului Jessen- 
szky. Scrisoarea mă puse în fața unui categoric: quid nunc?3%l 
Maniu şi Comşa, de acord întru toate, plecaseră din Timişoara. 
Dindu-mi seama de situaţie, real și fără optimism, am hotărît 
nimicirea tuturor exemplarelor Manifestului și am executat 
această hotărîre. Nu am păstrat nici măcar un singur exem- 
plar ca amintire. Eram cuprins de jenă şi revoltă, căci conta- 
sem pe solidaritatea desăvirşită în sînul nostru, a studenţilor 
români. 

În amintirea mea pluteau scenele de entuziasm delirant, 
cu care fusese primită ideea unui proces solidar al întregii in- 
telectualităţi academice române. Naivitate! Dar am profitat 
pentru tot restul vieţii de experienţa că, în probleme de acți- 
uni politice, omul să nu conteze decît pe sine. Fireşte, astăzi 
îmi dau seama că un proces ca acela, voit de noi, nu ar fi ser- 
vit cauzei româneşti. Căci, pe lingă gradul de evoluţie într-o 
coiectivitate etnică sau socială, aceasta trebuie să fie ajutată 
şi de constelația componentelor momentului, grupate într-o 
rezultantă prielnică, spre a-i favoriza reuşita. 

Între timp, regele Carol I vizitase, împreună cu Sturdza, pe 
Francisc Iosif şi expoziţia ,Milenariului“, la Budapesta. De- 
corase pe primul ministru D. Bânffy şi pe consilierul acestuia 
în chestii politice românești, Jessenszky, fost procuror în pro- 
cesul Replicii. Evenimentele acestea au provocat multă amără- 
ciune și decepţie în opinia noastră publică românească. Intrigile 
provocate de oamenii lui Sturdza: Slavici, Mangra, Rusu-Şiriann 
și cei numiţi de ei, au produs, timp de un deceniu, demorali- 
zare şi retragerea multor fruntaşi cinstiți din arena politică. 


Tata, neapreciind elanul meu de activitate literară-gazetă- 
rească-socială-politică, stăruia că, permiţindu-mi regulamentul 
universitar, să-mi aduc aminte de riguroase şi am luat o hotă- 
rîre energică. Studiind 15 ore pe zi şi avînd un curs de pregă- 
tire la laboratorul fiziologic, am isprăvit materialul și am tre- 
cut. rigurosul practic la prof. Exner. Este adevărat că, în prea- 
labil, procurîndu-mi reagenţii, făcusem la Olpret, destul de 
temeinic, toate „probele“ (analizele).: După riguros a urmat 
un potus, la restaurantul „Lăwe“22, în Kochgasse și firește, o 
telegramă trimisă tatii. 


Tit 
www.dacoromanica.ro 


În vacanța de vară am mers cu Ioan, de la Olpret la Sîn- 
georgiul român, la băi. Ne-am nimerit acolo vreo 10 colegi. 
Era o viață socială animată: băi, plimbări, excursii (cu Odo- 
bescu pe „Rotunda“), dans etc. Virsta uşor incandescentă, fan- 
tezia mobilă, mediul social romantic, natura pitorească, ochi 
ademenitori, voce catifelată; toate au contribuit la izbucnirea 
unei drame familiale: amorul celor doi fraţi, al lui Ioan şi al 
meu, pentru d-şoara Virginia Gal. Ceea ce a potenţat drama- 
tismul acestui incident a fost simultaneitatea şi neobservarea 
la timp, de către unul, a stării patologice de care suferea ce- 
lălalt. Relaţia dintre noi doi nu a suferit de pe urma concuren- 
fe1, ci după un an și mai bine de zbucium, în liberă competi- 
ţie, am renunţat, convinşi că nici poezii, nici suspine, nu pot 
determina labilitatea idealului, spre a se stabiliza concret. Cel 
puțin impresia mea a fost că Ioan beneficiază de un aport mai 
mare de sentimentalism decît mine. De aceea, am dat frîne 
libere jocului ochilor şi am reuşit să o ademenesc pe Adela, să 
găsească compensație pentru o iluzie pierdută, o altă iluzie 
„Weil sie nicht nur musikalisch sondern auch moralisch war“263. 

În cadrul „României June“, sub prezidenţia lui Tit-Liviu 
Tilea, am ajuns secretar general, viceprezident, iar apoi pre- 
zident. Ca atare, am reuşit să introduc „insigniul“, panglica 
tricoloră peste piept, la ocazii solemne şi reprezentări oficiale. 
Mai încercaseră și alţi antecesori, fără a putea obţine majori- 
tate de voturi. Şi contra propunerii mele s-a născut opoziție, 
în frunte cu amicul meu N. Comşa. Se temeau colegii ca nu 
cumva să se nască incidente cu studenţii nemți, care s-ar lega 
de tricolorul nostru, ceea ce putea provoca dizolvarea socie- 
tății. Eu nu m-am temut să avansez încredere tactului și înţe- 
lepciunii viitorilor membri ai „României June“, iar că nu am 
greşit, au dovedit deceniile parcurse, în care timp, tricolorul 
introdus de mine a decorat piepturile atîtor tineri, în pace şi 
onor. 

Primind vestea morţii marelui nostru publicist şi bărbat 
politic George Barițiu, am hotărît să exmitem%5 o delegație la 
înmormîntare, avizîndu-i şi pe colegii din Budapesta şi Cluj. 
Din partea J.R. şi a „Tinerimii Române“2% din Viena au fost 
desemnaţi: N. Comşa (Săliște), Ionel Capşa (Botoşani), D. Gheor- 
ghian (Bucovina) şi Al.V.V. (Ardeal, Olpret). Noi patru inși 
ne-am întîlnit la Sibiu, cu cîte patru colegi din Budapesta şi pa- 
tru din Cluj. Am fost găzduiţi la familii sibiene. Eu, la bătrîna 
Doamnă Frâncu, mama advocatului Dr. A. Frâncu. N. Comşa era 
zilnic la mine. După ce am îndeplinit datoria de onoare faţă de 
defunct, Ionel Capşa, din Regat, rostind în numele nostru dis- 


75 


www.dacoromanica.ro 


ursul funebru, am ţinut sfat cum să ne îndeplinim obligaţiile 
sociale. Fiind un eveniment ca 12 tineri să sosească deodată 
la Sibiu, au urmat conveniri sociale, improvizate cu dans. Com- 
punerea vizitelor şi a ordinii lor ne-a cauzat oarecari dificul- 
tăți. Necunoscători ai vieţii sociale sibiene, cu dedesubturile 
acesteia, pentru noi era firesc să ne prezentăm mai întîi la 
mitropolitul Miron Roman, apoi la prezidentul Partidului Na- 
tional Român, Dr. loan Raţiu şi pe urmă la celelalte familii 
fruntaşe româneşti. Spre surprinderea noastră, D-rul A. Frâncu 
stărui să ne înduplece cu argumente destul de impresionante, 
ea să nu ne prezentăm la mitropolit. Atitudinea lui morală era 
tot pe atit obiectul clefetelor26 ţațelor feminine şi masculine, 
be cit de criticată elasticitatea adaptabilităţii sale politice, față 
de guvernul maghiar. Noi însă nu am cedat, argumentînd că 
funcția lui înaltă bisericească ne impune faţă de dinsul aceeași 
consideraţie, ca şi faptul că este vechi membru onorific al „Ro- 
mâniei June€, 

Astfel, ne-am prezentat mai întîi în antecamera mitropo- 
litului. Un tînăr preot ne-a primit și a intrat în odaia vecină 
să ne anunţe. Ieşind după cîteva momente, ne-a comunicat că 
„I. P. Sf. Sa nu poate să ne primească“. Am plecat şi ne-am 
rezolvat restul vizitelor. Porniţi pe vizite, ne-am oprit la Blaj. 
Conduşi de tinerii profesori Precup şi Fodor, am văzut tot ce 

“era de văzut iar în fine, am poposit în camera destul de încăpă- 
toare a D-lui prof. Gherman („Domnul cel bun“ cum spuneau 
băieţii), „călugărul de săminţă“ al Blajului. Bătriînul ne-a pri- 
mit cu jovialitate. Mai tîrziu s-au prezentat şi alţi profesori ti- 
neri. Mult talentatul şi distinsul rector al internatului, Vasile 
Hossu265, episcopul de mai tirziu, a fermecat veselia noastră 
cu drăgălăşenia şi umorul său spiritual. Povestiri, anecdote 
vechi blăjene, cîntece solo şi în cor, au ridicat buna noastră 
dispoziţie, încît cînd ne-am despărţit, pe la ora 2 noaptea, pe 
lîngă amintirile plăcute, i-am lăsat bunului nostru amfitrion 
peste 40 sticle de vin goale. 

Acelaşi program s-a desfăşurat apoi la Cluj, de asemenea 
la Budapesta, fireşte că „mutatis mutandis“2%. În sfirşit, am 
sosit la Viena. Eram mulțumiți cu isprăvile noastre, cu vese- 
liile de care avusesem parte. De faptul că mitropolitul Sibiului 
„nu putuse“ să ne primească, uitaserăm de mult. Cînd colo, 
la masă aflarăm de la colegi că „Tinerimea“ va convoca o şe- 
dinţă ca să ne ofere ocazia să facem o dare de seamă asupra 
îndeplinirii mandatului primit. Și într-adevăr, acea şedinţă 
se ţinu în odaia separată a restaurantului Dorfinger (VIII Lon- 
dongasse — Skodagasse, colţ). Prezident ad-hoc a fost procla- 


76 


www.dacoromanica.ro 


mat Dr. Isidor Bodea, fiul preotului ortodox din Arad, simpa- 
tizat de toţi cei prezenţi. Și, pe la ora 8 s-a început discuția. 
Rolul de procuror l-a îndeplinit Dr. Lazăr Popovici, din Ot- 
laca (jud. Arad). Esenţa acuzei ce ni se aducea era că fiind noi 
patru inși, trimişi la înmormîntarea lui Barițiu, nu ar fi tre- 
buit să umblăm'să facem vizite, mai cu seamă avînd în vedere 
de ce reputaţie e înconjurată persoana mitropolitului. El ştia 
părerea membrilor „României June“ şi nu a dorit să primească 
pe reprezentanţii unei societăţi care îl detestă. Ce va gîndi 
opinia publică română despre „România Jună?“ Unde a decăzut 
morala în sînul tinerimii? Se umileşte o tinerime să se expună 
a se căciuli în fața unui om, pe care se ştie că îl condamnă? 
Se expune, ca el neprimind pe reprezentanții „României June“ 
să ofenseze tinerimea academică vieneză? 


„V-aţi bătut joc de morală. Morala, domnilor, asigură exis- 
tenta statelor. Imperiul roman...“ şi apoi dă-i cu imperiul 
roman... 


Noi, vinovații, mai aruncam cîte o întrerupere. Fiecare 
dintre noi, afară de Ghiorghian, am luat de mai multe ori 
cuvîntul. Dar în zadar. În fine, pe la ora 1, s-a ajuns la votare 
şi ni s-a dat, cu majoritate de două voturi, vot de blam. Cum 
nimenea nu avea nici năravul de a purta supărare, nici nu 
voia să se expună glumelor nesărate reciproce, ne-am făcut 
bilanţul: noi am primit vot de blam pentru că am voit să-i 
dăm onoare mitropolitului. El, cu eleganţă, a declinat onoarea, 
iar colegii au pedepsit intenţia de curtoazie ce am voit să i-o 
arătăm unui membru de onoare al „României June“. „Unde 
dai și unde crapă“. 

Cauza şi efectul mi s-au lămurit cu mult mai tîrziu, cînd 
am pătruns misterele dedesubturilor sociale sibiene. Frâncu 
era la începutul uceniciei sale de intrigant şi mediseur26. Cel 
mai proeminent obiect corespunzător scopurilor şi firii sale îl 
cferea Miron. D-na Moga şi mediul ei familial nu era — tine- 
rilor slobozi de gură — mai simpatică decit persoana D-nei 
Cosma, în lupta ei perpetuă între complexe şi inhibări. Aflînd 
şi aceasta din urmă despre astfel de observaţii, va fi devenit 
interpret pe lîngă unchiul ei, mitropolitul, sugerîndu-i gestul 
de a nu ne primi. Asemenea interpretări se colportau mai tîr- 
ziu, dar cine să-și mai fi bătut capul cu clefete de acestea? 
Totuşi, cheful de la Blaj a mai avut o urmare, de asemenea 
supărătoare D-nei Cosma. 


La „România Jună“ introdusesem obiceiul că în preajma 
adunării generale, a diferitelor noastre bănci, adresam cîte o 


77 


www.dacoromanica.ro 


cerere ca să voteze şi asociaţiei noastre o sumă, considerînd 
planul de a realiza un alumneu?®, pe seama studenților ro- 
mâni. Cînd aranjam cîte un Krânzchen, lansam liste diferitelor 
fete de fruntaşi, cu rugămintea să colecteze pentru alumneu, 
venitul curat fiind menit să fie vărsat la același fond. 


Geneza şi conflictul cu D-na Cosma e descris în Postul vir- 
tute, petrecerea păcat?, broşură tipărită şi răspîndită de mine. 
Supărarea blăjenilor şi a D-nei Cosma am avut să o suport 
adesea pe faţă, dar perpetuu voalat — tot restul vieţii... Bro- 
şura am scris-o în 12 zile. Materialul îl aveam în memorie, 
pe urma rigurosului. Cel literar l-am adunat la biblioteca uni- 
versităţii. Multă migăleală mi-au cerut corecturile. Neștiind 
culegătorii limba, a trebuit să fac 12 corecturi, oferind la urmă 
o rundă de bere pentru fiecare greșeală de tipar [rămasă în 
text!. Totuşi s-a furişat un „l“ în loc de „t“ în al treilea cu- 
vint din rîndul 2 de sub linie (tipar mic), pe pag. 21. Noroc 
că am descoperit la timp scrinteala. — A fost momentul să se 
spună acel cuvînt anticlerical, deşi acum îl dezaprob ca prea 
brutal, 

În timpul celor 10—12 ani, dintre procesul Memorandului 
și intrarea în activitate parlamentară, trecusem pe la prezi- 
denţia „României June“. Anul administrativ condus de mine a 
fost mulţumitor ca activitate social-literară şi financiară, după 
cum o dovedeşte Raportul anual. Am condus pregătirile pentru 
serbarea jubiliară, sfătuit mult de cel mai maestru organiza- 
tor expert: Dr. Sterie N. Ciurcu. Dinsul participase la aran- 
jarea balurilor celebre românești, de pe timpul renumitelor 
baluri ale anilor 1870—1880 și știa să se dedice neobosit ser- 
virii intereselor cauzei româneşti, pe orice tărîm. Dînsul nu 
lipsea de la nici o ocazie, dintre noi. Astfel am găsit firesc ca 
să-l propun şi să-l alegem drept prezident de onoare pe doc- 
torul Ciurcu. Dinsul fiind contemporan — și tot braşovean — 
cu profesorul Teclu, de la Academia de Comerţ, a stăruit să 
renunţ la alegerea lui şi să mă adresez lui Teclu, acesta fiind 
foarte orgolios. Eu credeam însă că asemenea consideraţii nu 
puteau cădea în cumpănă faţă de omenia ce i-o datoram lui 
Ciurcu, dar speram că aplicînd o formulă potrivită puteam 
scăpa din impas. De aceea îi adresai lui Teclu o scrisoare, 
rugîndu-l să-mi dea voie ca să deschid balul jubiliar cu fii- 
că-s, Irina. Prompt, cu întorsul poştei sosi răspunsul. El îmi 
comunică: „Cu plăcere îmi dau învoirea ca să deschideţi balul 
jubiliar cu fiica mea, Irina, regret însă că la 3 Martie voi fi 


boinav ete...“ 


78 


www.dacoromanica.ro 


De programul jubileului se ţinea şi ,Commersul“270 festiv. 
Era un obicei vechi al studenţilor germani ca ocaziile deose- 
kite să fie sărbătorite cu un commers și în cadrul acestuia cu 
un „comment? Prezidentul ordona, bătînd cu spada în masă, 
în cadrul commersului „salamandrul“22, care avea să decurgă 
conform ritualului prescris de comment. Acest „comment“ 
(„cum“, din franceză) devenise în uzul limbii româneşti, „co- 
mandă“, 

Prezident al commersului a fost Drul Calinciuc, medic bal- 
neolog la Marienbard. El vorbea o mulţime de limbi, fusese 
ca student membru în „Corps“-ul Saxonia și era perfect stă- 
pîn asupra tuturor obiceiurilor studenţeşti. Stabilitatea sa so- 
cială era la aceeași înălţime ca şi cultura sa literară. Una din 
îndeletnicirile lui era şi literatura, avînd publicate în reviste 
germane apreciate poezii. Pe lîngă româna (fiu de preot bu- 
covinean), stăpînea: germana, franceza, polona, rusa şi ma- 
ghiara. Dînsul avea rutina de a primi „honoraţiorii“275: patro- 
nul, N. Jumba, rectorul magnific al universităţii, Ludwig, mi- 
nistrul României, profesori universitari, reprezentanţii diferi- 
teior societăţi şi corporaţii studenţeşti etc. etc. 

„România Jună« fiind singura societate neslavă la univer- 
sitatea din Viena, iar membrii ei conformîndu-se de a rezolva 
pe cale „cavalerească« litigiile „de onoare“, societatea noastră 
se bucura de bună reputaţie şi de simpatie la societatea „Ger- 
niania“ (societate literară), din care făceau parte toate socie- 
tăţile germane — şi cele combative — cu cca 10.000 membri. 
Mişcarea antisemită, pe atunci foarte intensă, ne-a apropiat 
și mai mult de colegii nemți, iar simpatia pentru Lueger era 
de partea noastră şi a lor. De asemenea, lozinca „„Judeo-ma- 
gyaren« subliniată la toate ocaziile ce ni se ofereau, a pre- 
gătit dispoziţia sufletească, spre a putea înscena apoi, la mo- 
mentul potrivit, demonstrațiile contra Mileniului, cu ajutorul 
stuidențimii creștine — ariene — naţionale şi a deputaților 
germani — naţionali, schönererieni?”t (Hanck, Wolf) cît și sub 
egida D-rului Lueger. 

În sala Ronacher locurile oaspeţilor de onoare erau rezer- 
vate şi desemnate. De asemenea, fiecărei societăţi studenţeşti 
mesele le erau distinse cu steguleţe în culorile naționale şi cu 
numele societății. Ajutat de membrii comitetului, am primit 
si condus diferiţi oaspeţi, iar mai tirziu am vizitat oaspeţii la 
mesele lor, îngrijind ca membrii din comitet, desemnaţi în 
prealabil, să fie permanent la dispoziţia acestora. Dr. Calin- 
ciuc şi-a îndeplinit funcţia cu mult tact și umor. Discursul 
pentru împăratul l-a rostit dînsul. Am urmat eu cu discursul 


79 


www.dacoromanica.ro 


pentru perechea regală română. Fiecare discurs era fixat cro- 
nometric. Astfel au fost fixate şi cele ale reprezentanţilor so- 
cietăţilor, pentru ca partea oficială să poată fi încheiată fix la 
minută. De asemenea, a fost stabilit programul muzical al 
rieiodiilor executate de capela militară, imediat după discursuri 
și ulterior. 

Un singur necaz am avut de înlăturat. Ministrul României, 
Emil Ghica, extrem de precaut, s-a ferit tot timpul să se arate 
la „România Jună” ori să invite la sine pe cineva dintre mem- 
Lrii acesteia. Eram suspecți că — ardelenii — nu avem tactul 
de a ne ști feri de manifestații iredentiste. A trebuit să-i dea 
Dr. Ciurcu toate asigurările timidului ministru, spre a-l linişti 
pe bietul om. Cu discursul meu s-a declarat mulţumit. Totuși, 
arătînd spre „ordinea de dans“, cînd îl petreceam spre garde- 
rolă, zise: „tot v-aţi făcut pofta“. Ne făcea o blindă dojană 
pentru medalionul de metal, atîrnat de prăjina stegulețului 
tricolor, Avea gravat pe avers capul lui Iancu, iar pe revers 
inscripţia: „uniţi vom fi“. Era replica simbolică a marii me- 
dalii conferită — unica distincţie — de Francisc Iosif batalio- 
nului grănicerilor năsăudeni: „Fur standhaftes Ausharren in 
der beschworenen Treue“27%9 iar pe verso: „im Jahre 1848“2%6, 

Preferasem ca în anul jubiliar să nu candidez pentru ale- 
gerea comitetului „României June“. Condusesem toate pregă- 
tirile, fusesem la Bucureşti şi obţinusem în legătură cu jubi- 
leul, de la ministrul instrucției publice, Take Ionescu, suma 
de 5000 îl. pentru alumneu. Nu reuşisem însă, prin Maiorescu, 
să fiu primit spre a cere colaborarea Carmen Sylvei (fiind el 
în dizgrație la C. S). Alergasem şi reformasem destul pentru 
„România Jună“ şi preferam să colaborez ca fost prezident, 
liber în atitudini și mişcări. Astfel, am ajuns un fel de arbitru 
între băieţi. Ei, mulțumiți că eu luam iniţiativa, erau convo- 
câţi spre a-şi da părerea şi semnătura, neavînd să-și spargă 
capul şi cu drag se orientau după sfatul meu. Ajunsesem în- 
tr-un timp că, chemaţi spre a aproba un manifest de solida- 
rizare cu membrii memorandişti, cîţiva inși de la politehnică 
îmi reproşară de a-i fi convocat. Ar fi trebuit pur şi simplu 
să-i fi semnat, putind fi sigur că ei sunt de acord cu tot ce 
iscălesc eu. Am combătut o încredere atît de uşuratică, însă 
dorința de a lăsa altuia răspunderea e atit de înrădăcinată în 
cei mai mulţi oameni, încît se acomodează cu plăcere relaţiei 
de client şi patron. . 

Totuşi nu e înțelept să te laşi ademenit de ispită, cedînd. 
Oamenilor trebuie să li se păstreze iluzia că libera lor hotă- 
rire a determinat cutare atitudine a lor, iar nu imitarea pilde 


80 


www.dacoromanica.ro 


tale ori sugestia primită de la tine. Fireşte că, spre a le satis- 
face orgoliul sau imbecilitatea, trebuie să le lași impresia că 
nu rîvneşti nici măcar la iluzia de a fi contribuit şi tu la ho- 
tărîrea lor. Colegii vienezi nu sufereau de asemenea grando- 
manii. Erau sinceri, dar le plăcea să ţin seama de ei. Obser- 
varea unor simple forme de atenţiune evită, de multe ori, 
complicarea şi descurcarea treburilor. De asemenea, trecerea 
dibace peste observarea unei intrigi ori mișelii, parcă nici 
nu ai bănui existenţa acesteia: Fă-te prost, să trăieşti mult. Nu 
tu eşti prost dacă l-ai făcut pe altul să te ţină de prost — în- 
tr-un moment dat ori o împrejurare — ci prost este dînsul, 
pentru că ai reuşit să-l faci a te crede prost. 

Căsnicia mea cu G. Goldschmidt s-a desfăcut în mod prie- 
tenesc. De cînd intrase în Corps-ul „Saxonia“, el era obligat 
să se ţină de regulamentul lor tradiţional. La orele cutare 
„Paukboden“277, exerciţiu de scrimă, cu Schlăger2'8 şi sabie. 
La ora cutare „Friihschoppen“27%, la cutare beţie comună. Sîm- 
bătă a.m. „Bummel“28, în aula universității, cu care ocazie se 
acordau de către Fuchsmaiori „Bestimmungsmensurile“281. Me- 
diul său social astfel schimbat, s-au modificat şi obiceiurile 
lui Goldschmidt. Ale mele de asemenea, prin mediul colegilor 
români, cît şi prin contactul cu familii române şi străine, 
Goldschmidt propunînd divorţul, sub pretext că vrea să se apuce 
de învăţat, am aprobat şi ne-am separat în pace. 

După diferite schimbări de locuinţe, m-am stabilit, în anii 
pregătirii pentru ultimele riguroase, în IX Brinnelbadgasse 
5, la D-na Belak, soţia unui funcţionar particular, mama alor 
două fete fecioriţe. Familia locuia de cealaltă parte a gangului, 
L.ocuinţa ce a închiriat, spre a o da în subchirie, era o specu- 
laţie a vredniciei Doamnei. Dintr-o bucătărie, modificată în 
antecameră, intrai la dreapta în odaia mea, iar în stînga în ca- 
binetul lui A. Crăciunescu. Eu plăteam 16 fl, Crăciunescu 
10 fl. pe lună. 

Cînd am închiriat, mi-am mărturisit năravurile: „Îmi place 
să fie curat, dar nu-mi place să asist cînd se face curăţenie. 
Pe birou am fel de fel de hirtii şi o dizordine mare. Toate tre- 
buie să rămînă unde le las. Se poate şterge praful însă fără a 
muta vreo hîrtie din loc. Rufele să fie date la spălat de D-na, 
dar trebuie să am totdeauna rufe curate spre a le putea schimba 
după plac. Colegi pot să mă viziteze ziua-noaptea, iar cînd 
vine un prieten din provincie, el poate dormi la mine etc. etc.“ 
La început D-na se speriase, dar apoi s-a convins că dracul nu 
e aşa de negru precum se descrisese. Și am dus cîțiva ani casă 
bună, toţi trei (eu, Crăciunescu şi D-na). După ce mă căsăto- 


A — Memorii vol, I 81 


www.dacoromanica.ro 


rsem, am dus-o pe Lencica să-mi vadă fosta locuinţă de stu- 
dent, la D-na Belak. Spre a evita mutatul, aranjasem să plă- 
tesc chiria de 8 fl., peste vară. Masa o luam tot la GodI22, Cum 
unii colegi se promovaseră, alţii plecaseră din Viena datorită 
altor cauze, Godi se mutase în Londongasse. Astfel am fost 
şi eu silit să iau masa la restaurantul „Goldner Hirsch“. 

Stabilit în noua locuință m-am apucat de lucru spre a 
ajunge la promoție. Mai întîi mi-am cumpărat o lampă bună 
de petrol, cu un picior greu și lat şi cu o pălărie?8 verde. 

Pentru rigurosul din anatomie practică, răzbeam cu stu- 
diul cîte 10 ore pe zi. Cum în prealabil nu era chip să poţi 
primi la prosectură părți din cadavru, ori cadavru de copil, de- 
cît o dată pe semestru, ne-am ajutat „usu majorum“24. Afla- 
sem că la „Franz Josef Spital“ se pot obţine cadavre, ne-am 
întovărășşit: Tilea, Corina, Ghiorghian şi eu, angajindu-l pe 
Drd. Knauer, demonstratorul de la Institutul de Fiziologie și 
vechi student, să ne fie prosector. Mergeam zilnic pînă la spi- 
tai. ceea ce era o odisee. Plecam de la „Dreilăuferhaus“ cu 
Stellwagen (omnibus tras de cai). La „Stockimeiseplatz“ schim- 
bam vehiculul cu un alt Stellwagen, care ne ducea la destinaţie. 
Călătoria aceasta dura 1—1 1/2 ore. Sosind, mergeam la pro- 
sectură, unde servitorul depunea pe masa de marmură cada- 
vrul, urcat cu ascensorul, iar noi ne apucam de disecat şi 
lucram cam 2—3 ore. Plăteam servitorului fiecare cîte 1 fl., 
iar pentru creieri achitam separat cîte 1 fl. Seara, cînd se au- 
zea clopotul bisericii spitalului, servitorul aranja repede cada- 
vrul și cosînd măruntaiele în abdomen și torace îl transporta 
la parter spre a-l îmbrăca și a-l prezenta decent celor veniţi 
să condoleze. 

Noi ne spălam și plecam să ne stîmpărăm setea la o mică 
circiumă pe drum spre oraş, cu cîte o halbă de bere şi cu un 
Krautfleisch285 ori Kreufleisch286, Am făcut observaţia că di- 
secţia şi microscopatul la lucrări de bacteriologie sunt muncile 
cele mai istovitoare. Poate fiindcă cer o atenție bine concen- 
trată, 

Rigurosul practic din anatomie l-am depus destul de re- 
pede la prof. Zuckerkandl, maestrul artist în a face dintr-un 
substrat arid un studiu interesant. 

Pentru pregătirea primului riguros teoretic mi-au trebuit 
cîteva luni. Erau 4 studii: anatomia, fiziologia, chimia şi fi- 
zica. Oricît aş fi încercat nu răzbeam să prestez mai mult de 
8—10 ore pe zi, deasupra cărţii. Sîmbătă la amiaz încetam și 
pînă luni nu luam cartea în mînă. Mergeam la plimbare, la 


82 


www.dacoromanica.ro 


cecncerte, la teatru ori la operă, jucam biliard, foloseam timpul 
pentru distracţii. Fireşte, vizitam și muzee, expoziţii de artă, 
citeam şi urmăream curentele noi în literatură şi arte. Totuși, 
menţineam media timpului de studiu cotidian, la 8—10 ore, 
ceea ce rezulta din suma orelor întrebuințate săptăminal. No- 
rocul meu era şi acela că nu ştiu ce înseamnă a fi „deranjat“. 
Pot oricind să întrerup orice lectură, studiu sau scriere şi să 
continuu de unde am întrerupt. Nici gălăgia dintr-o cafenea 
nu mă tulbură. Se vede că surit obişnuit să mă concentrez cu 
ușurință. Numai pianul mă paralizează, metrul ritmic silin- 
du-mă să-l urmez în tact. 


Mai multă repetiție m-a costat chimia, căci ceea ce învă- 
țasem la liceu era infinit mai puțin. Anatomia o aveam intui- 
tiv în amintire. Fiziologia mă interesa şi ceea ce a văzut omul 
odată ori a experimentat nu mai uită cît trăieşte. Iar fizica? 
Nu în zadar primisem „foarte bine“ la bacalaureat. Însă aceea 
cu ce venisem la universitate, pregătit ca gîndire de fizică 
practică aplicată, nu numai că era mai mult decît ce pretindea 
profesorul Lang de la medicinişti, dar experienţele sale de exa- 
minator, în timpul anilor, îl convinseseră că examenul de fi- 
zică e cu totul inutil pentru aceștia, ei nefiind bravi ca studen- 
ţii în științe ci, ori timpiţi ori nepregătiţi. De aceea, plictisit 
de timpul pierdut cu examinarea la facultatea de medicină, 
Lang vîna să găsească material ilariant, furnizat de cutare 
student examinat, ca să aibă ce povesti partenerului său de 
şah la Cafe Arcaden, care îl aştepta să vină de la riguros, 
spre a continua jocul. 

Studenţii, ţinînd cont de interesul lor, ca să nu fie expuşi 
la corigenţă din fizică, făceau ce puteau spre a fi pe plac pro- 
fesorului. Mai întîi s-au adunat întrebările (şi răspunsurile 
aprobate), agreate de profesorul Lang. Apoi s-a litografiat: 
„Phisic“ ca titlu, iar ca informaţie: „92 întrebări şi răspunsuri. 
Cele subliniate sunt mai deseori întrebate. Răspunsurile tre- 
buie ştiute exact“. ` 

La masa Comşa s-a început farsa. Isopescu (jucînd pe Lang) 
întreba, eu cu o faţă de nenorocit, mă adînceam în meditație, 
parcă aş scruta să descopăr geneza lumii. În fine, începeam 
sacadat și molcom: „considerînd că...“ (pauză), Lang (Iso- 
pescu): „Unsinn287 ,..” 

Eu mă prinsesem — şi m-am ţinut de cuvînt — că nu voi 
învăța scriptele cu cele 92 de întrebări şi răspunsuri pentru 
Lang, decit pe closet. A. Fodor, mai în semestre decît mine, 
dispreţuise această metodă. El frecventase prelegerile lui Lang 


83 


www.dacoromanica.ro 


şi se pregătise pentru examen din cărţi celebre, dar totuşi căzu 
la rigurosul I din fizică. Ambiţie deşartă. 

Cînd Lang îmi pronunță numele şi îmi făcu semn să mă 
aşez la masa verde, în timp ce ocupam scaunul, dînsul scoase 
ceasul şi îl aşeză între noi. Totodată, aşeză cotul pe masă, în- 
torcîndu-mi spatele. Întrebările ce mi le-a pus au fost elemen- 
tare: moară minată prin căderea curentului de sus; fintină cu 
pompă. La timidele mele răspunsuri am auzit de multe ori 
„Unsinn“, „Dummheit“?8 etc., incontestabil cuvinte de critică 
meritate, însă în vreo două rînduri văzui tresărind şi un zîm- 
bet de satisfacție pe fața noroasă a examinatorului. Ca idee 
despre ce trebuia ştiut pe de rost, spre a-l mulțumi pe Lang, 
dacă erai medicinist, voi cita întrebarea: „Was ist eine Diop- 
trie?“29 Răspunsul satisfăcător trebuia să fie: „Eine Dioptrie 
ist eine Linse von einem Meter Brennweite“2%. Acest răspuns 
l-am dat fără a-l modifica, aşa cum era litografiat în chestionar. 

La anatomie cu Zuckerland şi la chimie cu Lieben a 
mers totul neted. Apoi m-am apucat de studiile pentru rigu- 
rosu] II. Mai întîi cele practice, apoi teoretic: interne, anato- 
mie patologică, farmacologie, infantilă. În toată medicina mai 
mult, m-a interesat anatomia patologică; poate din cauza cursu- 
lui admirabil, ţinut de prof. Kolisko şi de însăşi esenţa studiu- 
lui. În afară de prelegerile profesorilor se mai anunțau aşa- 
numite „cursuri“ ţinute de profesori, docenţi, asistenţi, pre- 
gătiri de 3—4 săptămîni, privind anumite specialităţi. Acestea 
se ocupau mai adeseori şi cu studiile care formau obiecte de 
examene ale riguroaselor. Studenţii indigeni plăteau cu cîte 
6 fl. cîte un curs de acesta. Era respectată tradiţia ca, terminîn- 
du-se un curs, urma o altă serie de cursanți, la acelaşi specia- 
list asupra aceluiaşi obiect, iar foştii cursanţi, aşezaţi în rîn- 
dul al doilea, aveau dreptul să mai asiste a doua oară, gratuit, 
putînd cerceta şi cazurile. 

La cursul lui Kolisko erau pregătite 2—3 mese din pro- 
sectura de anatomie patologică, înşirate una după alta. Pe ele 
erau așezate tăvi cu preparatele organelor care urmau să fie 
explicate din punct de vedere patologic. Aceste organe erau 
adunate de la prosecturile spitalelor vieneze şi înşirate, înce- 
pind cu stadiul incipient de afecţiune, pînă la „exitus leta- 
lis«291, După cum profesorul progresa, în expunere, tava cu 
organul bolnav avansa din mînă în mînă. Mai intuitiv nici că 
s-ar fi putut demonstra evoluţia bolii. 


Cind mă pregăteam de examenul practic de anatomie pato- 
logică, s-a întîmplat scandalul între Perţea şi mine. Secondaţii 
au acordat ca mensura să aibă loc în ziua de după riguros (la 


84 


www.dacoromanica.ro 


D-ra Pitsch) căci, cu zgiîrieturi nu putem lucra la cadavru. 
Astiel, a trebuit la 8 dimineața să fiu la un curs în spitalul de 
pe Wieden, la 11 la maestrul de scrimă Schan, la 12 la cursul 
lui Kolisko. Scăpînd cu bine de Weichselbaum, ziua următoare 
am trecut cu bine și de mensură. Mult mai mare enervare mi-a 
pricinuit examenul decît duelul. Eram un mare ,,Druckmeis- 
ter“292 pînă ce mă găseam în faţa examinatorului. Făceam ce 
puteam ca să ajung primul din grupul de 10 şi toţi preferau 
să-mi cedeze locul întîi. Din momentul ce începeam să răspund, 
eram cu totul calm. 

Repetind studiile în ultimele zile înainte de al doilea ri- 
auros, terminai cu voluminoasa farmacologie pe la 1 noaptea. 
Era o lună frumoasă, noapte senină, încît după ce mă culcasem, 
mi-a venit ideea absurdă să mai repet, în pat, împărţirea far- 
macologiei pe clase, ordine şi grupuri. După ce reuşisem, haid’ 
să vedem cum va merge cu dozele maximale „pro dosi“ şi 
„pro die“2%, Mulţumit, după repetiţie am voit să dorm, însă 
s-a isprăvit cu somnul. După o oră m-am bălăcit cu apă pe 
tot corpul. Zadarnic. În fine, pe la ora 5, m-am îmbrăcat şi am 
făcut o tură, din Lazarettgasse pînă la Schwarzenbergplatz şi 
îndârăt, asigurîndu-mi „să-mi fie somnul lin*... Că tot bo- 
vizatul şi dozele maxime nu au avut mare rost, s-a dovedit 
de atunci încoace. Dar, în vremea aceea, în loc de Röntgen, 
asepsie, ser Behring, salvarsan, penicilină, secreţii interne, vi- 
tamine Cuns-ism2%, Freud-ism2%, existau alte misticisme, pe 
lîngă cele cîteva medicamente cu adevărat specifice. Cit a 
progresat de atunci tehnica metodelor de cercetare datorită 
chimiei, fizicii şi tehnicii. Ce progres enorm s-a înfăptuit în 
privinţa diagnosticii și, totuşi, cît de modeste au rămas posi- 
bilitățile terapeuticii!! Individualitatea medicului este aproape 
totul, de la Hippocrates pînă la Axel Munthe. 

Pe cînd mă pregăteam pentru ultimul riguros III, am în- 
ceput să trec prin boala de căţei, medicală. Întrasem ca aspi- 
iant la clinica Neusser2%. Primul caz izbitor ce m-a zguduit, 
a fost un băiat de 17—18 ani care era atît de arierat din cauza 
unui vicium cordis congenit2%, încît era rămas în dezvoltare ca 
un copil de 9—10 ani. Dar mulțimea impresiilor de nenorociri, 
ce este silit omul să vadă la tlinică, îl timpeşte destul de grab- 
nic pînă la un grad de filosofie. Pregătindu-mă din chirurgie, 
obstetrică, oculistică şi medicină legală, mai frecventam două 
cursuri de dermato-sifilidologie şi unul de bacteriologie. Dr. 
Ciurcu şi alţi colegi mai bătrîni izbutiseră să mă înduplece 
a mă așeza la Bad Hall, fiind mulţi clienţi români la băile de 
iod. Eu mă pregătisem pentru boli interne și îndeosebi pentru 


85 


www.dacoromanica.ro: 


Karlsbad. Cum înduplecasem şi pe Comşa de a se așeza acolo, 
era firesc să merg eu la Hall. Deci încă trei cursuri, unul de 
sifilis şi două de dermatologie. Cel de bacteriologie îl anun- 
țaseră asistenții lui Weichselbaum, Müller şi Nathnagel, care 
se reîntorseseră din „expediţia pentru studiul ciumei“ de la 
Bombay. Aveam rigurosul din anatomie patologică şi, totodată, 
din bacteriologie. Dar spre a putea face .cercetări independente 
de laborator, îmi dădeam seama că ştiinţa, la nivelul riguroa- 
seicr, era prea modestă. Căci aveam şi eu ambiția să descopăr 
microorganismul „,boalei rele“. L-au descoperit apoi tirziu 
Hata și Schaudinn, iar Ehrlich2% a descoperit salvarsamul 
(506). Dar: „in magnis ac voluisse sat“2%, Azi dermatologia 
merge la diagnoză sigură „quoad lues*3% şi la tratament rapid, 
datorită lui „606“ şi invenției lui Levaditi%0l etc. 

Prin 1898—1900, la clinica prof. Lang era o colecție de 
femei splendide: brune, blonde, roşii-Tizian etc., de toate nu- 
anțele. Dar era destul să le priveşti, nu în ochi, ci prin specul, 
ca să-ţi treacă pofta!... Ultimul riguros l-am trecut cu cele 
mai neînsemnate emoții, cu toate că profesorii erau pe cît de 
celebri, pe atît de temuţi. Dar studiile lor erau toate interesante 
din punct de vedere medical şi importante ştiinţific. 

Luînd: doctoratul, spre a trece prin formalitatea solemnităţii 
promovării, a trebuit să aştept vreo două săptămîni pînă la 
termenul oficial. Acest răspaţ de timp l-am folosit spre a 
o vizita, la Bayreuth,32 pe Adela. Cunoscîndu-l pe Popovici- 
Bayreuth l-am rugat să iasă de la repetiţie, aşteptînd în fața 
teatrului lui Wagner. Adela era tocmai reţinută la repetiţie 
(Rheintochter, Blumenmădchen). l-am mărturisit lui Popovici 
scopul venirii mele și i-am cerut părerea. Mi-a lăudat pe co- 
lega tînără, dar nu a întrelăsat să-mi arate cît de neliniştită 
este cariera unui artist cîntăreţ. Apoi a ieşit Adela de la re- 
petiție și am plecat la ea acasă. Cele două zile cît am stat la 
ea am făcut cunoştinţă cu colegi de ai ei, mergînd cu dînsa 
in localul tradițional al artiștilor, 


Reîntors la Viena, sosise tata, în preajma promoției mele. 
Cinam împreună la „Lâwenbrău“35, lîngă Burgtheater. Era 
foarte mulțumit că i-a fost dať să apuce promoția mea. Cind 
terminarăm cina, i-am mărturisit călătoria mea la Bayreuth. 
Tata a avut atunci o izbucnire de „furor Vaidensis“3%, de o vi- 
olență excepţională. Reproşurile D-sale erau întemeiatae, căci 
nu îi spusesem nimic în prealabil. Zăpăcit cum era, se temea că 
va face vreun pas pripit, legindu-mă prin promisiune. „Zah- 
len!4305 strigă tata, încît toți cei de la mesele vecine se 
întoarseră spre noi. Împreună cu Ioan tăcurăm. Tata plăti în, 


86 


„ www.dacoromanica.ro 


grabă. Ieşind din restaurant, trecurăm repede pe dinaintea 
Burgtheater-ului și ajunserăm de-a lungul prilajului Volksgar- 
teni-ului%%, tata la mijloc, noi flancîndu-l. Tata mergea repede, 
cind deodată se opri zicînd: „Lăsaţi-mă singur, eu plec mîine 
dimineaţă acasă“ şi o luă înainte spre „Goldnes Lamm“%7, noi 
oprindu-ne în loc, necutezind să mai facem un pas. 


În ziua următoare am avut după masă o întîlnire cu o cu- 
coană iar seara „potus“-ul, într-un restaurant din Schwarzspa- 
nierstrasse. Nu am scris tatii; nici nu am primit scrisoare de 
la D-sa. După două săptămîni a sosit, în fine, prima scrisoare: 
„M-am cugetat şi am ajuns la următoarea hotărîre, scria D-sa: 
tu eşti matur, ai diplomă, eşti în măsură să judeci. Părerea 
mea o ştii, dar e dreptul tău să-ți îndrumi soartea. Dacă tu 
numai cu dinsa îţi poţi găsi fericirea, nu eu îţi voi sta în cale. 
Voi primi-o cu toată dragostea în familie, ca pe fiica mea. 
Din gura mea nu va auzi vreodată un cuvînt de nemulțumire 
ori imputare. Voi face, cite zile îmi vor fi date, să aibă parte 
numai de dragoste din partea mea şi, pe cît îmi permit împre- 
jurările, voi căuta să mă îngrijesc să fie scutită de griji“ etc. 
Adinc impresionat de atita dragoste şi altruism, mi-am făcut 
legea: Ce viață de jertfă a dus tata, de dragul nostru, al co- 
piilor săi, cîtă trudă şi-a dat, cîtă înțelepciune a prădat ca să 
ne scoată oameni. Iar eu, în schimb, acum cînd şi dînsul s-ar 
putea bucura văzindu-mă om între oameni, vreau să mai stau 
pe gînduri, care-mi este datoria faţă de un astfel de om cum 
este tata? Și am răspuns rugîndu-l să fie pe deplin liniştit. De 
atunci corespondența cotidiană a început să fie mai rară între 
Bayreuth şi Viena. Și episodul cu Gutta s-a terminat, prin 
restituirea fotofrafiilor, în prezența Adelinei... la „Arcaden“. 


* 
* * 


Între timp Comşa, la sfatul imberbilor săi amici, plecase 
la Yverdon ca să învețe franțuzeşte înainte de a se stabili la 
Karlsbad. După ce Rita V., cu învoirea mamei sale primise 
oadou costumul săliştenesc, ea veni în acel costum la Kränz- 
chen-ul „României June, iar el — la Yverdon. Dacă am fost 
nişte proşti... Din Karlsbad el se mută la Franzensbad. Eu 
plecai la Bad Hall5%, pe o zi ploioasă. La gară, nici o trăsură, 
incît am mers pe jos la primul hotel. Totul vechi. În Kurliste30? 
erau înscrişi cca 100 români pe an. Dimineața văd oraşul, 
toate neglijate, vechi. Mulți scrofuloșisl), pe lîngă tabetici3!! 
şi, evident, luetici’!? sub rufe. Iar eu internist, în loc de bolnavi 
curăței, să am de-a face cu betegi cu răni purulente, cu efecte 


87 


www.dacoromanica.ro 


primare de sifilis şi cu toată seria dermatologică, în vechitura 
asta tristă de Hall? M-am reîntors la hotel, am prînzit şi i-am 
scris lui Comşa o ilustrată că plec la Karlsbad, iar după o oră 
eram în tren spre Viena. i 

Ciurcu chibița la tarocì!3 în „Arcaden“ cînd s-a pomenit 
noaptea cu mine în spatele său. „Nu ai plecat?“ mă întreabă 
surprins. „M-am reîntors“, Fără a mai sta pe gînduri m-am 
aşezat la Karlsbad. 


LU 


În afară de vreo 150 medici de toate originile etnice, mai 
erau acolo şi românii: Dr. I. T. Mera, stabilit de cîțiva ani și 
Dr. È. R. Crăciun, primul din Șiria, al doilea din Bistriţa. Cum 
Comşa se mutase la Franzensbad, urmai eu ca al treilea. Pînă 
ce mi-am găsit locuinţă stăteam peste zi mult la Crăciun care, 
considerînd situaţia mea de aspirant, m-a primit cu pritenie 
destul de colegială. Abia instalat, am crezut că era datoria mea 
să fac o vizită D-rului Mera, cît şi prezidentului organizaţiei 
locale a medicilor, Dr. Engl care, ca deputat în Reichsrai5i4, 
era şi prezidentul partidului cehilor tineri. Acesta m-a primit 
cu politeţea obişnuită, în schimb Dr. Mera m-a primit între- 
bîndu-mă de ce am venit. „ca să-i fac concurenţă?“ Am căutat 
să-i arăt că nu acest gind m-a adus la Karlsbad, ci stările po- 
litice din Ungaria. Nu am de gînd şi e străin de firea mea să-i 
ademenesc pacienții. Este destulă clientelă ca să pot exista şi 
eu. Era însă atit de indispus, încît n-am putut să-l dumiresc. 
M-am prezentat primarului. Fiind sezonul început, iar lista 
cu adresele medicilor tipărită şi afișată în toate casele, i-am 
cornunicat că voi lăsa, pe cont propriu să se lipească cîte o 
țidulă cu adresa mea. Dl. primar mi-a răspuns că nu e necesar. 
Am făcut observaţia că în interesul reputației Karlsbad-ului, 
ar trebui să se organizeze un laborator de scrutări ştiinţifice, 
toată terapia fiind bazată numai pe empirism şi tradiţie. Dl. 
primar mi-a răspuns că e inutil. Karlsbad-ul are şi aşa prea 
mulți vizitatori. Cum mie îmi părea straniu acel punct de ve- 
dere, cu tot respectul faţă de dictatorul ales de proprietarii de 
case, fiind german-naţional şi băcan milionar, din sînul lor, ca 
să le fie primar, D-sa se va fi simțit atins în atotcompetenţa 
sa, încît mi-a răspuns cu multă bonomie: „Zilele trecute a fost 


88 


www.dacoromanica.ro 


ia mine un medic tînăr, care a început să-mi comunice ideile 
lui. L-am ascultat cîtva timp, dar cînd a început să ridice tonul 
(aufbegehren), am sunat şi am dat ordin servitorului să-l dea 
afară“. Oricît aş fi fost de neobişnuit cu fineţea aluziilor pan- 
germane, totuşi am crezut că. e timpul să plec „de bun mă- 
ganw3l5. Și m-am ferit să mai dau pe la Dl. primar Schäfer. 

Cînd mergeam să văd o locuinţă de închiriat, stăpîna casei 
pornea să mi-o arate. Complezenţa ei era perfectă. Cum mergea 
un pas înaintea mea, adesea se oprea: „D-ta nu eşti medic“, se 
răstea către mine. „Ba da, Doamnă...“. Fără a mai scoate o 
vorbă îmi întorcea spatele şi mă părăsea ca Sf. Pavel pe valahi. 

- Cînd am păţit-o mai întîi, surprins, am încercat să gîn- 
găvesc, cerînd o explicaţie. A doua oară, fiind antrenat mi-am 
luat catrafusele. Am pățit însă cu doamne mai cu tact, că 
îmi luau mai întîi datele identităţii şi constatînd că sunt medic, 
mă informau amabil despre un fiu sau ginere, care va termina 
în curînd medicina, astfel că preferă să nu închirieze locuința 
altui medic, ca unui viitor concurent. Odată am opus contra- 
argumente, dar ulterior preferam să mă declar cu totul de 
acord cu pretenţiile doamnei. 

În general, populaţia germană a Karlsbad-ului este de o 
fudulie naţională şi de un egoism rapace, excepţionale. Aproape 
fiecare încasează în timpul sezonului suficient pentru a putea 
trăi în restul anului. Pentru fiecare karlsbad-ian, Kurgast- 
uk e obiect de exploatare, care nu merită să fie cruțat. Ade- 
vărat că şi mulţi inși, din atît de variata clientelă, aduc cu 
sine obiceiuri şi apucături levantine, care impun legitima apă- 
rare din partea indigenilor, prin avansarea precaută a neîncre- 
derii omului păţit. Totuşi, pînă la urmă, ne-am nărăvit și 
ne-am înţeles destul de bine cu diferiţi indigeni ciopliţi şi mai 
puțin ciopliţi. Paula, pe care o angajasem ca fată în casă și 
pentru primirea clienţilor, ne trata în primele săptămîni reţi- 
nută, cu multă răceală. Apoi relaţia noastră cu dinsa a devenit 
normală, familiară. Auzindu-ne vorbind o limbă străină, ea ne 
țnuse de evrei. Apoi înțelegînd că vorbeam româneşte, pe 
incetul s-a împăcat cu noi. Impresiile şi experienţele descrise 
s-mı cumulat din cele trei etape, cînd am petrecut sezonul la 
Karisbad. Întîia etapă — pînă la moartea tatii. 

Eu fiind la Viena, după primul sezon, în 1899, tata ne tri- 
mise o telegramă prin februarie, comunicindu-ne că soseşte. 
L-am aşteptat la gară. Pînă la hotel am putut bănui diagnoza, 
după anamneză3!7. La hotel, sub poartă, am constatat palpatoric, 
la glandula sublinguală dreaptă: „klein, hart, unbeweglich“3l8, 
tragica situaţie. În ziua următoare ne-a primit prof. E. Albert. 


89 


www.dacoromanica.ro 


El a recomandat operaţia, fără întîrziere. A aprobat ideea tatii 
ca să se lase operat de prof. Brandt, la Cluj. Nici atunci, nici 
după aceea, tata nu m-a întrebat asupra diagnozei. Am plecat 
fără întîrziere acasă şi, la o zi după sosire, operaţia s-a făcut la 
„Spitalul Crucii Roşii“ (în prezent spitalul pentru canceroşi). 

Nu voi descrie ce însemnează tratamentul postoperatoriu şi, 
astfel, toate suferinţele grele, fără nădejde, prin care a tre- 
cut sărmanul meu tată. Nici ceea ce au însemnat pentru 
mine lunile pe care le-am petrecut ziua şi noaptea lingă tata, 
pansarea, pe care mi-a încredințat-o cu totul şi profesorul 
şi asistentul său. Era deja cald și nu puteam întrebuința io- 
doformul — uzual pe atunci — tata avînd o intoleranţă, ba 
idiosincrazie, contra acestuia (accelerări de puls,  iactaţii?!? 
etc.), iar scurgerile purulente se descompuneau repede. Prin 
mai, tata dorind să se mute la Olpret, ne-am stabilit în casa 
veche. A fost o primăvară frumoasă, merii în floare bogată. 
Se aşterneau saltele sub pomii sădiţi și altoiți de tata, iar 
D-sa petrecea toată ziua la umbra lor. Eu îl pansam de 2—3 
ori pe zi. O rană grozavă, după Billorth32,. Metabolism? No- 
roc că, putind să se miște, nu trebuia să zacă, şi astfel, nu 
s-a ivit decubitus. Resemnarea cu care a suportat tata acel 
supliciu a fost zguduitoare, căci nu puteam să-i alin nici 
suferințele fizice, necum cele sufleteşti şi nici să găsesc în- 
sumi cea mai mică consolare. Odată, pe cînd îl spălam spre 
a-l pansa, avui ideea nenorocită să-i spun impresia că rana 
are tendinţa de a se închega. La observaţia mea, tata mă 
privi cu milă şi zise gîngăvind: „Nu te-am întrebat“. Nicio- 
dată nu m-a întrebat, spre a-mi cruța durerea de a minţi 

în același timp, unchiul meu, loan, zăcea pe patul de 
moarte, în casa lui din apropiere. Indirect aflam zilnic in- 
formaţii asupra stării sale. Se zbătea în ultimul stadiu al 
unei paralizii progresive. Un ginere, prin căsătoria fiicei sale 
vitrege, medic la Surduc, îl îngrijea. Într-o zi mă rugă să 
particip la un consiliu. Am mers și mi-am dat părerea, ca 
să nu-l mai chinuiască pe sărmanul muribund cu injecții şi 
încercări inutile. A doua zi unchiul meu muri. 

Iozsi bacsi şi Galaczy%l îmi stăteau într-ajutor. în multe 
privințe, căci puterile mele cam slăbiseră. Ei s-au ocupat să 
angajeze un fost îngrijitor de bolnavi de la spitalul din Dej, 
ca să fie şi în absenţa mea cineva la îndemînă. Urmînd în- 
mormiîntarea unchiului, am participat toţi căsenii. Un ginere 
al soţiei unchiului meu, preot calvin, m-a rugat să permit să 
zică şi el o rugăciune. Eu am declinat competenţa, aceasta 
aparținind protopopului Pop, preotul oficiant. Nu ştiu dacă, 


90 


www.dacoromanica.ro 


din punctul de vedere al ritului nostru greco-catolic grecesc, 
este sau nu admisibil, dar preotul Barabás a rostit cu pat- 
hos-ul calvinesc obişnuit „Tatăl nostru“ în ungureşte. Scopul? 
Crearea unei aparenţe de titlu de drept, asupra bisericii clă- 
dită de unchiul meu. Totuși, pînă astăzi 6 VII:1949 nu i-a 
tulburat nimenea liniştea în cripta acelei biserici , , ,322 

În tot timpul înmormîntării, neliniștea gîndului nostru 
cra la tata. Din ziua precedentă nu se mai plimba prin gră- 
dină ci, după ce îşi rostise rugăciunile de seară, se culcase. 
Nu mai era de tot lucid, ci manifesta oarecari tulburări asemă- 
nătoare cu halucinaţiile. După amiază, către ora 4, respiraţia 
îi deveni tot mai rară, deşi regulată, pînă ce încetă cu totul. 
Fram de faţă împreună eu frate-meu Ioan. Instinctiv ne-am 
îmbrățișat şi ne-am plins jalea simțului singurătăţii. Ajutaţi 
de Iozsi bácsi şi Galaczy, am luat toate dispoziţiile în legă- 
tură cu înmormâîntarea. 

A treia 'zi, sosind prepozitul3% Giurgiu şi canonicul Do- 
mide din Gherla, împreună cu alţi preoţi şi cu protopopul 
Pop, am făcut slujbele de înmormintare, Veniseră o mulţime 
de cunoscuţi din judeţ și din depărtare. Satele din jur, cum 
e obiceiul, se adunară masiv. Pentru a omeni atîta om fuse- 
seră angajate mai multe femei ca bucătărese şi s-a împru- 
mutat veselă, tacîmuri, pahare etc. de la o firmă din Dej. 
Citeva mii de colăcei şi pahare de şliboviță s-au împărțit în 
popor, iar pentru intelectuali au întins mese în şura mare: 
scînduri pe pociumbi324, aşternute cu feţe de masă. 

Ce multă omenie are poporul nostru, o dovedește faptul 
că nu a dispărut nici un obiect din cele întrebuințate de 
mulțimea aceea și nu a trebuit să plătim nici un pahar ori 
piesă de tacîm împrumutat, cu ocazia restituirii, întregul in- 
ventar fiind complet. 

Pierderea tatălui meu, cu toate că o prevăzusem de mult 
şi o doream, ca singură salvare de chinurile iremediabile, a 
creat în sufletul meu un gol, deşi m-a vindecat de un senti- 
ment atît de nimicitor, care mă stăpinea tot mai apăsător 
că mă prăpădesc de „inimă rea“, adică nu mai găsesc în mine 
energia de a rezista, să asist neputincios la stingerea lentă şi 
dureroasă a celui mai valoros părinte. 

Aranjarea moştenirii ne-a dat destule griji şi alergătură. 
Împreună cu Jozsi bácsi şi Galaczy ne trudeam să facem părți 
cit se poate de egale „ca între fraţi“. Totuşi, mai bine de un 
an. nu am reușit. În timpul acesta, Ioan a lichidat cu mult 
greu pretențiile văduvei unchiului nostru. Ea a putut duce, 


91 


www.dacoromanica.ro 


cu aprobarea noastră, tot ce a fost inventar de animale bune, 
recoltă, instrumente, de pe moşia unchiului nostru. Dar am 
fost buni bucuroşi că ne-am putut despărți de ea în pace, 
fără a fi ţinut, ea ori noi, să ne luăm personal rămas bun. 

Între timp îmi adusesem acasă lucrurile rămase la Karls- 
bad şi locuiam la Valea Seacă%%. Viorica Mihali fusese ope- 
rată încă pe timpul cînd tata era în viață şi era teafăr. Acum 
se iviră simptome de recidivă, iar Mihali nu s-a mișcat de 
lingă dinsa. Femeie zdravănă, de 32 de ani, nobilă şi gene- 
rousă din fire, a sucombat în urma unui „cancer uteri“, după 
chinuitoare suferinţe. 

După moartea ei, Mihali a plecat cu mine la Orăştie, unde, 
împreună cu Aurel Vlad%6, a semnat Manifestul-Program, 
pentru intrarea în activitate. Ne găseam în ajunul Conferin- 
tei şi opinia publică era pregătită de grupul nostru tineresc, 
pentru a decide participarea la alegerile generale din 1905. 

Arădanii, pe atunci încă înţeleşi, conduşi de sforăriile lui 
Goldiş327, îndată ce au prins veste de manifestul redactat de 
mine şi iscălit de Mihali, Vlad și A. V. V., publicaţ în „Liber- 
talea“, au. parafrazat conţinutul şi l-au adus cu sine la Si- 
biu, spre a-şi putea revendica prioritatea. 

După hotărîrea Conferinței cînd, în comisia de 40 se dis- 
cuta programul electoral, eu am propus reclamarea drep- 
tului electoral și pentru femei. Badea Gheorghe, care prezida, 
mi-a adresat sumar părerea sa: „ce vii cu prostia ta?“ (în sur- 
dină). Stăruind eu, a pus la vot şi a constatat — deşi obținu- 
sem majoritatea — că propunerea căzuse. Din respect faţ: 
de bătrînul nu am zis nimica, ci am cerut să mi se permită, 
ca c concesie personală, să pot pretinde, în campania elec- 
torală dreptul de vot pentru femei. Abia terminai, că Pop de 
Băseşti se grăbi să aprobe: „bine, bine, fă-ți pofta...“ iar 
plenul, rîzînd: „aprobăm, aprobăm...“ Aproape nimeni nu 
mă lua în serios. Şi totuşi eu mă ocupasem cu această pro- 
blemă, începînd din anul I la universitate (Matilda Schor — 
colegă la Claus, Karin Michaelis — polemica lui E. Albert, 
Plena Kay etc., toată polemica pentru şi contra studiului uni- 
versitar feminin). 

Vedeam şi eram la curent cu progresul social realizat în 
diferite țări, în urma admiterii femeilor în viaţa politică: re- 
formele de ocrotire socială, igienă, educaţie, antialcoolism 
etc. (Finlanda, Australia etc.). Îmi dădeam seama că adoptind 
în programul nostru acest postulat, vom fi pomeniţi de femei 
din toate ţările ca partid progresist, ceea ce ne asigura o sim- 
patie uşor dobindită. Dar zadarnic înşiram toate argumen- 


92 
www.dacoromanica.ro 


tele. Sentimentul public refuza să se împace cu „aşa o pros- 
tie“. Numai timpul putea remedia judecata. Nici faptul că 
am fi putut pătrunde oriunde, apelînd la femei, nu era 
convingător. Candidatul susținut de mine şi candidatura mea 
s-au bucurat însă de succes, avînd de partea mea fanatismul 
țărancelor şi femeilor tuturor claselor sociale, cu disparente 
excepții. 

Un curent ca acela feminist trebuie să-și trăiască traiul, 
să-şi întreacă apogeul, spre a se putea sedimenta pe baze 
reale, purificîndu-se de aberaţii subiective, de ideologii ireale, 
de demagogii speculative şi de contaminarea mulțimilor de 
indivizi „mimicri-astenici“, care nu au rezistenţa de a rămîne 
neînrobiţi de forţa sugestiei schizofrenoizilor doctrinari, ori 
a acelei răspîndite de intelectualul supus secreției interne his- 
teropate3%. 

Înainte de aceste evenimente (Conferinţa din 1905), mai 
incercaserăm reorganizarea P.N.R. Am descris, la alt loc, în- 
tîlnirea de la Blaj cu Maniu’? şi Vlad, cît şi sistarea încer- 
cărilor, datorită ironiei lui Branişte şi a pesimismului catego- 
ric al lui Ciuta5%, la şedinţa prezidată de G. Pop de Bă- 
sești%l, în casa P.N.R. din Sibiu. 


Li 
* + 


Trebuie să descriu circumstanţele căsătoriei mele, care, 
cronologic, au precedat ori s-au desfăşurat paralel cu cele 
de mai sus. 

Copleşit. de senzaţia singurătăţii, m-a cuprins dorul că- 
sătoriei. Locuind la Valea Seacă, mergeam la amiazi în oraș, 
unde prînzeam, apoi stăteam cu prietenii români la masa 
noastră de la Cafe Kikaher. Cîteodată mă întorceam la Valea 
Seacă şi nu mai mergeam seara în oraș. Citeam, scriam, poves- 
team cu „birăul“ Todor Vaida, 6moram vremea cum puteam. Mă 
rodea dorul de ducă, fără să-mi dau seama că încotro. De la 
un timp se mută la mine Wili Șorban32. Mai venea şi Ioan, 
cînd trebuia să isprăvească ceva la Cluj. Ionaș al Tincuţei ne 
era „mindeneş“3%, El ne fierbea, pe cît îi permiteau cei 15 
ani şi vîrsta pubertăţii. Nefiind pretenţioşi, eram uşor de 
mulţumit. 

Subiect permanent de discuţie ne ofereau puţinele fete 
pe care le cunoşteam. Le ahalizam consideriînd şi „ţara“ ce 
o reprezentau şi mamele, în fiecare caz. Totuşi pînă la urmă 
ne opream la sibiene. Ideea lui Wili a fost că va merge cu 


93 


www.dacoromanica.ro 


delegat special de inspecţie, ca om cu totul obiectiv, să dea 
o roată spre a aduna impresii. A stat citeva zile la Sibiu, s-a 
lăsat omenit „cum nu mai fusese niciodată“, după cum spu- 
nea. Diagnoza lui se rezuma la: Lucia Cosma, fată frumoasă, 
dispune de multe calităţi (cultă, muzicală, sociabilă), însă în 
privinţa vîrstei era mai potrivită cu generaţia Comşa, Lazăr, 
Popovici etc. Surorile ei încă sunt copile, Backfische%. La 
masă bătrîna le mînă din ochi, cum îşi mînă vizitiul bun caii, 
cu ușoare atingeri de bici. Bătrînul, om înţelept, dar cu bă- 
trina, om să fie care va pricepe să o scoată la cale. Fetele 
D-nei Moga nu cădeau în competenţa expertizei lui Wili, deşi 
întreagă noastră generație aducea omagii acestei distinse 
mame şi fiicelor ei. Dar inconvenientul era că fiecare îşi con- 
centra simpatia întreagă asupra blondei Jeni, vială55 şi șă- 
painică. Iar faptul, ştiut de taţi, că Anton Puşcariu conta, în 
familie, logodit cu dinsa, ne impunea rezerva ce se cuvenea 
acestei perechi. 

Wili, ştiindu-mi planurile nedesluşite, totuşi luă în nu- 
meie meu, angajamentul ca să mă întîlnesc cu familia Cosma, 
la Copşa Mică, în preajma Sfintei Maria, cînd va pleca la 
băile Herculane, pentru Adunarea Generală a „Astrei. 

Intîlnindu-ne cu sibienii, conform înțelegerii, am călătorit 
împreună de la Copşa Mică pînă la Băile Herculane. Urmă- 
toarele două zile, cît am stat acolo, am fost în societatea fe- 
telor Cosma. În seara balului priveam dansatorii, eu fiind în 
doiii. Deodată veni Goldiș și mă invită la masa D-nei Popovici, 
în sala de alături. O cunoşteam pe bătrîna de cînd fusese la 
o petrecere (Krânzchen) a „României June“, cu fiică-sa Olga şi 
cu nepoată-sa Lenci. Le primisem atunci în garderobă, însă 
Popoviceştii (Mihai, Costi, Dumitrache şi Caius Popovici)3%6 
preferînd să-şi conducă rudele în sală, să le întreţină şi să dan- 
seze cu ele, am aranjat împreună cu Comşa un mic boicot, de nu 
le-am dansat în seara aceea. Fireşte că la Băile Herculane am 
făcut uitat incidentul de atunci. 

În ziua următoare, în tren și apoi pe vapor, pînă la Turnu- 
Severin, fetele Cosma, D-şoara Borcea, Olga Popovici şi Len- 
cica Safrano, au fost permanent înconjurate de N. Comşa, de 
fraţii Brediceanu’, A. Zigre şi de mine. Avui ocazia să fac 
studii comparative pe tot parcursul. Cind sosirăm la de- 
barcader, bătriînul Cosma fiind viceprezident al „Astrei“, fu 
primit împreună cu familia lui, oficial, de prefectul judeţului 
și ae primarul oraşului, care i-au încartiruit la dînşii. Cu 
toate că se telegrafiase în prealabil, restul de zeci de oaspeți 
au fost lăsaţi în grija Domnului. Mai pe jos, mai cu birji, după 


94 


www.dacoromanica.ro 


cum îl servea pe fiecare norocul, am ajuns în piață. Comşa, 
eu si Bredicenii, prinzînd o birjă, am mai găsit o cameră la 
hotel. Sosind însă D-na Popovici cu fetele, ne-am grăbit să 
le-o oferim. Apoi am coborit în piaţă. Restaurantul, surprins 
de atîția oaspeţi neanunţțaţi, ne-a oferit salam. Eram însă cu 
toții flămiînzi şi astfel, după un consult al lui Comşa, cu unii 
localnici, am hotărît să ne mutăm într-o grădină publică din 
apropiere, unde ni se promiteau celebrii „mititei“. Cu dispo- 
ziţia bună nealterată, ne-am aşezat la masa lungă. Pe drum 
am avut grijă să rămîn lingă D-şoara Safrano şi apoi să o 
am pe dinsa alăturea de mine şi la masă. Astfel am putut 
continua conversaţia întreaga seară. Pe încetul am aflat că 
ea plecase în călătorie cu bunică-sa și mătușă-sa, fiindcă su- 
ferise o decepţie. Ce anume? Mi-a comunicat apoi Olga. Pre- 
supunînd că erau probleme sufleteşti, am discutat chestii sen- 
timentale, înaintînd în etape precaute şi pipăind efectul. La 
sfirşit am putut fi mulțumit că dobîndisem încrederea destul 
de comunicativă a fetei. Ea îmi făcuse o impresie foarte sim- 
palică, drăguță ca înfățișare şi de o anumită distincţie, ele- 
gantă în gesturi şi în mers. Conversaţia a decurs nemţeşte, 
observind că D-şoarei îi era mai la îndemiînă decit conver- 
saţia românească. 

Între timp, tînărul redactor Scurtu rosti un discurs fulmi- 
nant, cu tăiş iredentist, deplîngînd soarta românilor ardeleni. 
Cosma răspunse imediat pentru a contracara eventuala por- 
nire a guvernului unguresc în contra „Astrei“. El arătă că 
nu e chiar așa de plins soarta ardelenilor, nefiind nici un in- 
telectual între membrii prezenţi aici, ai „Astrei“, care să-și 
datoreze dobindirea diplomei universitare unei burse. Fiii de 
țărani au putut să se ridice mulţumită stării şi priceperii pă- 
rinţilor lor și a făcut apoi o paralelă cu totul nefavorabilă 
stărilor sociale din Regat. De cîte ori nu erau siliţi fruntași 
de ai noştri să ia asupra lor odiul de rău români, în interesul 
salvării intereselor naţionale, cum făcuse P. Cosma, atunci. 

D-na Popovici şi fetele au plecat dis de dimineaţă cu 
trenul, reîntorcîndu-se la Băile Herculane. Noi ne-am întors 
cu vaporul şi am sosit noaptea cu trenul. Împreună cu Comşa 
am dormit la hotel, iar dimineața ne-am prezentat familiei 
Popovici. Două zile cît am mai stat acolo am fost tot îm- 
preună. Singura dată în viață că m-am avîntat, cu totul stîn- 
gaci, într-o partidă de tenis, fiind partenerul Olgăi, faţă de 
Lencica şi Dr. Pârtos, medic evreu din Herculane. Trăgeam 
cîte o lovitură în mingiulică, de zbura peste copacii din jur. 
Totuşi mi-am rupt ocazia de conversație şi astfel, cînd am 


95 


www.dacoromanica.ro 


plecat după două zile, ştiam că familia va pleca la Viena, 
unde va locui la hotelul „Ostreichischer Hof“5%. Aveam pro- 
misiunea D-şoarei că-mi va scrie o ilustrată, comunicîndu-mi 
ziua plecării, făgăduinţă în care nu credeam deloc, ştiind că 
se angajase față de mamă-sa că, fără ştirea ei, nu va scrie ni- 
mănui. 

Cu trenul accelerat de dimineaţă am plecat la Lugoj, unde 
ne- găzduit simpatica, fostă pacientă de la Karlsbad, doamna 
mamă a colegului O. Proşteanu. Dimineaţa, pe cînd lene- 
veam încă în pat cu Comşa, omeniți cu struguri minunati, 
ne-au vizitat frații Brediceanu şi Tavi Proşteanu. Ne anga- 
jasem să ne întîlnim cu fetele din Sibiu, la Timişoara. De 
aceea am ţinut sfat de stat major, în timp ce savuram stru- 
gurii. Rezultatul a fost să „împăcăm şi capra şi varza“, adică 
sa ne prezentăm la Timişoara, iar după ce.familia Cosma va 
fi plecat acasă, eu împreună cu Comşa să ne reîntoarcem la 
Herculane. Planul l-am executat şi nu a fost vina noastră 
dacă ni s-a reproșat neloialitate. Căci la Timişoara ce puteam 
face altceva decit să fim întruna în societatea fetelor — şi 
mamei — Cosma, şi să fim amabili. Apoi le-am petrecut la 
gară. le-am oferit flori, eu am stat la cîntăritul bagajelor etc. 
Că Badea Gheorghe, înginte de plecarea trenului şi mai tîr- 
ziu la Băseşti, îmi povesti tachinindu-mă: „Am întrebat-o pe 
D-na Cosma: No, nepoată, paie sau fin? Care e dintre ei Nr. 
2 ori Nr. 3?“. Ea mi-a răspuns: „Merge bine, păzeşte expedie- 
rea geamantanelor“. Şi bătrinul termină cu un discret „ha, 
ha, ha“. Era oare momentul și ocazia să replic indiscreţiei 
D-nei Cosma arătînd lui Badea Gheorghe că graba strică 
treaba? 

Reîntorşi cu Comşa, la Herkulesbad am mai petrecut două 
zile plăcute, apoi am revenit la Cluj. Fără a pierde timp, 
i-am scris amicului Dr. Isidor Bodea%%, rugindu-l să telefo- 
neze portarului hotelului Ostreichischer Hof să-i comunice 
deîndată ce va sosi D-na Popovici, iar Bodea să-mi telegrafieze 
la Cluj. Cu nerăbdare am aşteptat apoi depeşa, stind mai 
mult prin oraș decit la Valea Seacă. Era un an foarte rodit. 
Crengile prunilor se rupeau sub sarcina recoltei. Dar nu prea 
aveam astimpăr să mă interesez de adunatul prunelor în căzi 
şi tocitoare. Nu trecuse nici o săptămînă, şi, în cursul după-amie- 
zii, primii telegrama prin care Bodea îmi comunica sosirea 
D-nei Popovici la Viena. 

În aceeaşi seară am plecat cu trenul de 11 iar 
în după-amiaza trmătoare am sosit la Viena. De la 
gară am minat de-a dreptul la Bodea, în Mariahilfer- 


96 


www.dacoromanica.ro 


hauptstrasse. I-am mulţumit și ne-am sfătuit. A rămâăs că eu 
merg la hotel Hamerand, în VIII Schlâsselgasse, iar el, avind 
de vizitat un bolnav, va veni să mă ia de acolo, îndată ce 
va termina ora de consultaţie. În drum am trecut pe la ho- 
tel „Häller“, din dosul Deutsches Volkstheater-ului şi oprind 
birja, dădui hainele la călcat. Dar abia mă ştergeam după 
spalat, că bate cineva energic la uşă, iar la „intră“ al meu, 
mă pomenesc cu Bodea în odaie. Se întilnise pe stradă cu ser- 
vitorul de la hotel Häller, care purta pe braț un costum proas- 
păt călcat. „Halt“30 îl opri şi căutînd pe guler adresa croito- 
ruiui, constată că era ,„Marczinkievits-Kolozsvâr“. Astfel, sta- 
bilind indentitatea, veni la mine. Am plecat împreună la co- 
pilul bolnav, iar de acolo la Ostreichischer Hof. Doamna Po- 
povici plecase cu domnişoarele la plimbare, în orele potrivite 
de după-masă. O luarăm, pe Kărtnergasse, şi apoi în jos pe 
Ring, spre Stadtpark3l. Acolo era un concert al muzicii mili- 
tare. Lume imensă în fata restaurantului. Am intrat și noi. 
Abia ajunserăm la primele mese, ne pomenirăm în față cu o 
întreagă societate braşoveană. În frunte se găsea D-na Popovici, 
cu cele două fete. Mai era de față cumnata-sa, D-na Vilma, 
soţia lui Ghiţă Pop şi maiorul Buls, din regimentul de husari 
şi alţii. Cum noi intrasem pe neaşteptate între ei, ne-am prezen- 
tat şi am luat loc la masa lor. Bătrîna m-a întrebat cum și de 
ce sunt la Viena. I-am expus că avînd o mare recoltă de prune, 
"am venit ca să le vind. Era ceva nou de tot pentru dinsa, 
încît am putut să improvizez o diversiune, lipsită cu totul de 
realitate. Apoi am cinat împreună. De atunci începînd eram 
zilnic, de după-amiază pînă noaptea împreună. Olga s-a pur- 
tat cu cinstită camaraderie, făcîndu-ne rost să putem sta 
singuri de vorbă, Lencica şi eu. Nu mai puţin şi bătrina, așe- 
zată într-un fotoliu se uita pe fereastră afară, nu-şi bătea 
capul cu noi. Izbutisem să-mi dau seama repede de situaţie, 
Aveam de a face cu o fată crescută la școli săsești, apoi la 
Notre Dame de Sion din Viena, pînă ce ajunsese să fie ispi- 
tită, în pubertate, de a se călugări. De atunci — acasă, su» 
paza nenumăratelor măluşi şi rude, adaptată din copilărie 
ritualului grecesc tradițional, de conformare socială a tactu- 
lui şi cuviinței. Între asemenea împrejurări, cercul familial 
izolator era firesc să-şi imprime caracterul asupra ei. Mai 
era de considerat faptul că mama fetei, D-na Safrano, sufe- 
rise de la 18 ani de o boală acută, pentru care profesorii vie- 
nezi o trimiseră la Karlsbad, pînă ce, profesorul Schrăter 
constată o apicită3%2 pulmonară şi o supuse în Germania unui 
tratament de sanatoriu. 


7 — Memorii vol. I 97 


www.dacoromanica.ro 


Prima decepție de care fusese atinsă Lenci a fost urmă- 
torea: Adjutantul regimentului de infanterie din Braşov, lo- 
cot. Albrecht, pricepuse să se apropie de Lenci; va fi ştiut 
cum să-i vorbească. Paliativele mamei că nu-l poate primi la 
ceaiuri erau tot atît de ineficiente ca şi interdicţia fetei de a 
accepta să fie petrecută pe stradă. Căci nu poate fi nimeni 
obligat să se poarte complezent şi în acelaşi timp necioplit. 
Scurt, Albrecht era pe calea cîştigului de cauză. Atunci veni 
o doamnă, în vizită la mama fetei. Era cu atit mai bucuros 
primită întrucît, în medii familiare izolate, noutăţile zilei sunt 
totdeanua bine primite. Acea doamnă — să-i zicem Cecile — 
avez un frate în diplomaţie, pe care-l introdusese în familia 
felei. Cecile era revoltată că îl văzuse din întîmplare pe Al- 
brecht cu „una stricată“ din Bucureşti, chiar cînd trecea un 
pod, în pădurea de la Noua Brașovului. Își ţinu de datorie 
morală să nu retacă cele văzute. A urmat o lămurire, cu atît 
mai imposibilă cu cît acuzatului nu i se oferi nici o ocazie 
de a se putea disculpa. Iar Fata? Dezamăgirea ei nu cunoştea 
limite. Devenise melancolică, tristă, nu-şi găsea ogoire. Între 
asemenea împrejurări, cum bunică-sa — cu fiica ei — erau 
în preajma plecării la Băile Herculane, familia hotărî să 
plece şi Lenci cu ele, ca să uite. 

La Viena reușisem, protejat de Olga, să îl neutralizez pe 
Albrecht. Singura grijă ce o neliniștea pe Lencica era mărtu- 
risirea dinsului că se va sinucide dacă-l va abandona. Eu, 
aflind din gura ei această ameninţare, o asigurai că nu ar fi 
serios să o ameninţ cu astfel de orori, însă o pot asigura că 
aș suferi un chin mai grozav decît sinuciderea, durerea pen- 
tru toată viaţa, de a-mi fi găsit idealul şi de a-l fi pierdut. 
Însă am terminat asigurind-o că Albrecht nu se va sinucide. 
Conversaţia aceasta s-a petrecut cînd treceam cu Lencica prin 
fața farmaciei curţii, pe Stephansplatz, pășind înaintea celor- 
lalte rude. Pe atunci primisem trifoiul în patru foi, emailat, 
ca suvenire de la dinsa. 

Fixîndu-se ziua plecării bunicii şi fetelor, am stabilit a 
cîtea zi, după sosirea lor la Braşov, să mă prezint pentru a 
fi introdus la părinţii ei. Apoi, luîndu-mi rărnas bun, am ple- 
cat la Cluj. Firea Popoviceştilor o cunoşteam prin mai multi 
dintre fraţi, cu care fusesem coleg, contemporan ori prieten. 
Dintre surori o cunoscusem numai pe Olga. Fireşte, mă in- 
teresa mai mult D-na Elena Safrano. Căutam să mă orientez, 
dar cine ar fi putut să-mi dea informaţii, capabile să înlo- 
cuască intuiţia proprie, impresiile ce nu puteau fi trezite 
decît prin individualităţile vii ale persoanelor în acțiune. În 


98 


www.dacoromanica.ro 


taţa atitor necunoscute mă găseam cu ochii legați, condus de 
instinct, ca îndrumător și călăuză. Între timp mă stăpînea 
tot mai intens imaginea şi dorul lui Lenci. Dar sufeream și de 
reproşuri, cu totul neîntemeiate, ce îmi făceam singur. Nu 
scăpasem o vorbă, necum să-mi fi permis un singur gest, care 
să se fi putut interpreta ca un angajament față de familia 
Cosma ori față de vreuna din fete. Oare, după atita petrecere 
împreună: Băseşti3%, Chizeni%, Herkulesbad, Timişoara, cum 
va fi interpretind familia aceea trecerea mea la Braşov? Voi 
pleca, după vizita de la Braşov, spre a mă explica, la Sibiu. 
Giîndul la D-na Cosma mă zguduia, dar în fine, situaţia tre- 
buia lichidată calm şi înţelept. 

Plecînd cu acceleratul de dimineaţă, am sosit pe la amiază 
la Braşov şi am tras la hotelul „Europa“. Vizitînd-o pe Olga, . 
am primit propunerea ei ca în ziua viitoare să iau prinzul 
la bătriîna, unde va veni pe la ujină şi familia Sajrano. Din- 
tre fraţii Popovici erau acasă Petru şi Mihai. Toţi, în frunte 
cu D-a bătrină, m-au primit foarte amabil. 

După-amiază au venit mai întîi prietenele D-şoarei Safrano: 
Agniţi Nastasi şi Elisa Ilasievici, fetele foştilor mei profesori 
de odinioară, la liceul românesc din Braşov. Apoi a sosit, cu 
o trăsură închisă, D-na Safrano. Ea îmi făcu impresia de bol- 
navă, fiind foarte slabă şi de expresie suferindă. Fireşte că 
mi-am dat toată silința să fiu amabil și să-i dauv bunele con- 
silii contra unor simptome de rău, mobile. Pe mine mă studia 
întreaga societate pe cînd eu, cu alure inofensive căutam să 
judec fiecare persoană şi ansamblul întregului mediu social. 
Aceasta cu atît mai mult că pe la ora 6 sosi şi D-l Safrano, cu 
un sitar împușcat în grădină, iar scurt timp după dinsul şi lo- 
cotenentul Albrecht, la ceaiul popovicesc. Doamna Safrano, ca 
primă impresie, părea o femeie deşteaptă, energică, cu tact. 
Soţul ei, un bătrîn viguros, de fire reţinută, era foarte corect 
şi atent în contactul cu oricine. Albrecht era un tînăr cu ceva 
mai înalt decît mine, om serios, locotenent cu examenul de 
școală de război şi astfel ofiţer de stat major. Știind ce se 
cere pentru a reuşi la acel examen în Austro-Ungaria, era 
evident un tînăr cult şi distins. Blond, cu mustăcioară. 

Plecînd de la familia Popovici, împreună cu Albrecht, le-am 
petrecut pe prietenele D-șoarei Lenci pînă acasă, în strada 
Caterinei, apoi am rămas singuri și ne-am întovărășit reciproc, 
pînă la hotel „Europa“, unde am intrat luîndu-mi rămas bun 
de la dinsul. Pe drum am discutat despre educaţia gimnazială 
civilă şi cea militară. Apoi nu ne-am mai văzut în viaţă. 


99 


www.dacoromanica.ro 


După două zile um plecat la Deva, înainte de a merge la 
Sibiu. Singura femeie faţă de care aveam un sentiment de 
rudenie era Viorica Mihali. Ajunsesem să fiu intimul ei, căruia 
ii spo/edea toate tainele vieţii. În cazul Cosmeştilor,  dînsa 
aranjase ca D-na Elena Hossu-Longin să invite la Băseşti pe 
D-na Cosma cu fetele, iar dînsa invită şi pe frumoasele su- 
rori Pop (surorile auditorului“%5 Pop)“ ca să nu se zică..„“ 
Că de la Băsești am plecat o ceată la Remetea%%6, la D-na Ra- 
coți şi apoi la Chizeni, a fost numai o consecinţă a plimbări- 
lor noastre „la horaiță“3”, 

Povestind eu și cerîindu-i sfatul Vioricăi, după reîntoarcerea 
de la Băile Herculane, am avut impresia că dinsa ar fi fost 
cu o nuanţă mai preocupată în favorul familiei Cosma, decît 
cra firesc. Astfel, m-am hotărît să consult şi pe înţeleapta mea 
amică D-na Elena MHossu-Longin38 (Viorica mi-a mărturisit 
ulterior că între ea şi D-na Cosma se încheiase un pact ca, 
dacă va reuşi încheierea unei căsătorii cu vreunul dintre fratii 
Văidești, Dr. D. Ciuta, favoritul Mihalieştilor să fie ales în 
consiliul „Albinei“, cu toate că era greco-catolic). Cînd am 
sosit la Deva nu știam de acel pact între cele două doamne, 
despre care, natural, nu știa nici Doamna Elena. 

Primit de sopi Hossu cu obișnuita prietenie m-am spove- 
dit doamnei din fir a par. Ea m-a ascultat cu răbdare și ate- 
ţie. Apoi m-a întrebat de ce voiesc să merg la Sibiu căci nu 
poate înţelege această intenţie a mea. Expunerea ce i-am făcut 
despre teoria corectitudinii relaţiilor dintre oameni nu a d '- 
mirit-o cîtuşi de puțin. Ea mi-a răspuns: „Cum poţi fi atît de 
naiv să presupui că prin explicaţii de acestea ai putea con- 
vinge pe D-na Cosma că, în locul fetei sale, preferi pe alta. 
Pe nici o femeie din lume nu ai putea să o convingi. Din contra, 
cu tot dreptul ar vedea cea mai bruscă lipsă de tact, ba o 
ofensă, în procedura D-tale. De altcum, poţi fi sisur că s-a 
aflat de mult despre excursia din Timişoara la Băile Hercu- 
Jane, ceea ce ai făcut acolo, drumul la Brașov, primirea la 
D-na Popovici et“. Apoi i-am cerut şi am primit sfatul cum 
să procedez. Spre norocul meu am învățat atunci să apreciez 
cît de neprețuit ajutor oferă cîte o părere å unei femei, un 
gest în aparenţă neimportant, prin care ştie să încurce sau să 
descurce un ghem întreg de noduri gordiene, față de un băr- 
bat care în contra unui singur nod de acest fel, recurge la 
sabia brutală. 

Iarna, viitoarea mea soacră, cu mireas:. mea au plecat la 
San Rema. Între timp, în septembrie, deodată cu cununia 
Olgăi", a avut loc şi logodna noastră. O intensă coreşpon- 


100 


www.dacoromanica.ro 


denţă ne lega necontenit. O zi pleca o scrisoare, altă zi o 
ilustrată cu un vers de dragoste. Lanţul acesta -alternînd, 
ţinea în tensiune curentul fără fir dintre noi. Totuși, prin co- 
respondenţă am reuşit, mulțumită bunăvoinţei miresei mele 
să o învăţ pentru restul vieţii să întrebuinţeze ortografia si 
scrierea românească între noi. Căci dinsa frecventase tot şcoli 
germane. 


Prin martie mă dusei şi eu la San-Remo, unde am petre- 
cut zile frumoase, neuitate, împreună cu mireasa mea şi cu 
mama ei. La reîntoarcere, ne aștepta la Viena viitorul meu 
socru. Şederea a durat cam două săptămîni. Era şi „Gross- 
mama“50 acolo, cu Olga. Bătrinele făceau cumpărăturile 
pentru înzestrarea fetelor. Odaia mea, la hotel „Miller,“ pe 
Graben, era ca la San Remo, vecină cu a familiei Safrano. La 
plimbare, la masă, la tearu eram tot împreună. 


În urma lecturii mele bacteriologice aveam anumite preo- 
cupări. Vo:am să consult un specialist, dacă tratamentului lui 
Otto Zuckerkandl de odinioară, mai trebuie oare, ori nu, su- 
pus unui control. Într-o după amiază, cînd familia se odihnca, 
am mers repede cu o birjă la um profesor dermatolog. M-a 
primit numa.decit. Procedind cronologic, după ce a scos un 
filament, l-a pus sub microscop, apoi aranjind preparatul, 
l-a examinat şi mi-a oferit ocularul. Caracterizîind eu ceea ce 
vedeam, m-a sfătuit să mai fac cîteva Gram®!, înainte de 
căsătorie. Dar era statorit că după reîntoarcere va urma cu- 
nunia, cum puteam oare să o amin? Am început numaidecit 
să arăt greutăţile cu locuința, cu mutatul, cu aranjamentul 
acasă ete. etc., concluzionind că trebuie să aminăm pentru 
toamnă. Fireşte că nu am început cu toate argumentele de- 
odată, ci creînd premizele pe rînd. Oricît de precaut am pro- 
cedat însă, totuşi au fost momente cînd soacră-mea susținea 
că aceasta este un blam pentru reputaţia familiei și a fetei, 
că ar prefera să desfacă logodna etc. Totuşi lucrurile s-au 
împăcat, rămînînd să plec singur la Karlsbad, unde a venit 
apoi Lencica împreună cu bunica ei să mă viziteze. 

La Karlsbad se aşezase chiar în acel sezon Dr. Guth, fost 
asistent al lui „Gonococcus&-Neisser din Breslau. Pe toate căile 
ce oferea atunci tehnica ştiinţei, experimentam Împreună cu 
Guth să provocăm un Gram pozitiv. Aceasta a fost ocupația 
mea de recreație in tot timpul sezonului. La sfîrşit am votat 
amindoi, pe baza celor constatate la microscop, pentru „Ehe- 
konsens“%2. Nu ştiu dacă e tot atît de sigur rezultatul, ce se 
obține astăzi cu citeva pastile de sulfamidă, ca misăleala de 
odinioară!? 


101 


www.dacoromanica.ro 


Venind Lencica şi Grossmama, în timpul liber, petreceam în 
societatea lor și a rudelor lor. 


Toamna am serbat cununia în casă la socrul meu, Între 
timp mă obișnuisem cu noile neamuri şi ele cu mine. De cînd 
o cerusem pe Lencica, ne sărutam de ne rupeam, de cîte ori 
se ivea ocazia. Mai întîi am peţit-o de la Lenica. Observasem 
de la început că factorul energiei şi iniţiativei în familia 
Em. Safrano era D-na Elena E. Safrano, născută Andrei Po- 
povici. De aceea m-am adresat ei cu cererea mea. Ședea pe 
divanul roşu, eu alături, în fotoliu. Elocvenţța mea era cam 
modestă, conform circumstanțelor. Este mai greu să pețești, 
între patru ochi, o fată de la o soacră, decit să ţii un discurs 
în fața unui număr de sute de alegători critici. Cînd am ter- 
minat, Lenica mi-a răspuns că ar fi de acord dar că ar trebui 
să mai aştept ca să se întărească fata şi să mai profite în 
practica gospodăriei. Eu m-am declarat de acord, deşi am 
constatat că d-şoara e foarte bine dezvoltată. Lenica, veselă 
că a mîntuit misiunea, care nici ei nu-i era la îndemînă, s-a: 
ridicat şi ieșind, mi-a spus că-l va trimite pe soţul ei. Intrînd 
dînsul, am observat că se găsea într-o stare de emoție re- 
cord, în comparaţie cu a mea, după ce trecusem şi primisem 
sancţiunea soacrei. Perplex, mă întrebă care îmi este aştep- 
tarea în privinţa zestrei. Eu îl liniştii că situația mea materială 
îmi permite susținerea familiei, astfel încît ceea ce va da fe- 
tei sale, va fi dat nepoților săi. Mi-a răspuns că îi va oferi 
25 de „bănci“. Nu ştiam ce însemnează termenul tehnic „bănci“ 
şi numai ulterior am aflat că în familie se folosea ca termen 
pentru acțiunea de Bancă Naţională. 

Apoi a urmat perioada cea mai fericită a vieţi: mele, între 
peţit şi cununie. Corespondenţa zilnică, poetică şi plină de 
delicateţe reciprocă, i-a dat timbrul romantic —. Îmi vedeam 
de cursuri speciale la Viena și de ale Karlsbad-ului. Locuiam 
în „Drei Staffel Haus™3 a lui Nastopil, pe Alte Wiese5. Pe 
tavanul imensei mele odăi de consultaţii trecea o meșter-grie - 
dă55, de stejar secular, fasonată pe timpul marii împărătese 
Maria-Tereza. Într-un colț era așezat patul meu, acoperit peste 
zi de un paravan mobil. „Sala de așteptare“ pentru pacienți, 
era a doua încăpere, mititică, încît nu ştiu ce ar mai fi făcut, 
dacă s-ar fi „aglomerat“ 5 pacienţi deodată. Noroc că nici- 
odată, în acel sezon inaugural nu s-au îmbulzit mai mult de 
doi inşi. 

Mare binefacere a fost educaţia tatii, care mă obişnuise cu: 
„un acoperiş peste cap, o odaie de adăpost, mîncare simplă, un 


302 


www.dacoromanica.ro 


aşternut sănătos, cu conștiința liniștită, avînd sufletul curat, 
îți asigură somnul“, 

Studiam tot ce se putea găsi ca izvor relativ la terapia 
și în legătură cu indicaţia pentru Karlsbad. Curînd a trebuit 
să mă conving că totul era simplă frazeologie şi cel mult afir- 
maţii terapeutice, întemeiate pe intuiţie practică, închipuită: 
ori imaginară. 

Cu gîndul şi dorul la mireasa frumoasă, liber de orice 
griji, de cînd mă găseam sub cel mai competent control al lui 
Guth, avînd pregătirile viitoarei căsnicii sub conducerea deş- 
teptei şi bunei femei, care urma să-mi devină soacră, ce puteam 
cere mai mult de la viață? Aveam şi credința sigură că, dacă 
ar fi trăit tata, ar fi fost pe deplin mulțumit cu alegerea so- 
tiei mele. 

Toamna, într-o după-amiază de duminică s-a celebrat cu- 
nunia noastră. Înainte de amiază s-a cununat Dr. I. Bodea cu 
Jeni Stănescu, în biserica din cetate. Cînd mă reîntorceam 
m-am întîlnit cu Arsenie Vlaicu. Eram în vechi relaţii, de cînd 
locuiserăm ca liceeni la soacră-sa, D-na Victoria Iuga. El îmi 
făcu reproșuri pentru că nu ,invitasem şi pe prototopul român 
Voina, ca să mă cunune. I-am răspuns: — la logodnă îl invi- 
tasem, împreună cu preotul grec. Vlaicu resuscită însă zizania 
de odinioară, între greci și români, reclamînd dreptul de a-l 
îinmormiînta pe ,„,Belissimus“, socrul profesorului Budiu, pe 
seama protopopului român Voina, cu toate că mortul dispusese 
să fie inmormiîntat de preotul grecesc. Puteam eu ca unit și 
cu socrul meu epitrop la biserica grecească să fiu mai conci- 
liant decît corifeii ortodocşi „trocari,35 care s-au lăsat insti- 
gaţi de Vlaicu să se certe pentru un mort? 

Alaiul nuntaşilor a parcurs după-amiază străzile orașului, 
în trăsuri deschise, pînă la biserica grecească. De asemenea 
îndărăt cu mireasa, pînă la casa socrului meu. Această con- 
cesiune protocolară, tradițională, trebuia să se facă, spre a 
mulțumi pe membrii anonimi de gură-cască, ai publicului. 
Popa, fiind din Atena, nu ştia altă limbă decît cea grecească. 
Fireşte că a celebrat în limba clasică a lui Aristotel. Cînd a 
fost momentul, mi-a făcut un semn şoptind „da“, la care eu 
am repetat tot pe atît de „sonor „da!“, pe cît de modest a 
pronunţat mireasa mea „da“. 

Cum eu mai ştiam ceea ce au uitat grecii, pe cînd soția 
mea nici atîta, cînd venea vorba, ne tachinam că legalitatea 
nunţii noastre e foarte discutabilă. Dar totul a parcurs în cea 
mai perfectă ordine reglementară, așa încît terminînd toate 
formalitățile şi datinile cerute de obicei și tradiţie, seara am 


103 


www.dacoromanica.ro 


putut pleca cu acceleratul spre Cluj. Numeroase mătuşi, „tante“ 
şi „taţe“357 ne-au făcut cinstea să ne petreacă la gară. „En 
fin seuls . . „6358 

În cealaltă zi sosirăm pe la amiazi la Olpret. Viorica ne 
puse la dispoziție trăsura lor, din Dej pînă acasă, cu Lungu 
pe capră. Mobilierul nu sosise. Fusese comandat la Cluj, cu 
întîrziere, în urma unei neînțelegeri. La Braşov, ca şi la Bu- 
cureşt:, este tradiţia că mobilierul îl procură mirele, pe cînd 
în nordul Ardealului se ţine de obligaţiile socrilor mici. Comu- 
nicîndu-mi socrul că aş fi în eroare, am declarat că nu pot re- 
para greşeala. Dînsul trebuie să comande mobilierul, spre a 
evita cîrcotelile țațelor din Someș, indiferent că de plătit voi 
plă.i eu. Bătrinul s-a şi conformat avînd astfel comandate la 
firma Gál & Molnár: priînzitor, dormitor şi salon. Pînă ce au 
sosit ne-am ajutat cu cele vechi și cu odăile „manque“3% 
aranjate. Lina, fostă servitoare lingă mine, pe cînd fusesem 
mic, ne gătea, iar micul Petru, un băiat de vreo 13 ani ne 
făcea pe fata în casă. Din confortul vechii case familiale, din 
piața Braşovului, cu tavane decorate cu stucatură, cu parchet 
artistic, acoperit cu covoare persane şi cu tablouri pe pereţi, 
îmi mutasem peste noapte mireasa în vechea curte din Olpret, 
cu tavane înnegrite de funinginea deceniilor, atît pe grinzi 
cîi şi pe scîndurile podite nevopsit între ele, cu percţi groși 
văruiți în alb şi ferestre de dimensiuni înguste. 


Nu a fost numai o întîmplare această „gafă“ a mea. Cu 
premeditare am aranjat ca tînăra mea soție să ajunsă într-un 
mediu rural, cu totul nou pentru dinsa, dar care să-i devină 
-familiar ei şi copiilor ei. Nu mă temeam că va fi ispitită să 


cadă în greșeala celor mai multe familii româneşti care — în- 
dată ce bărbatul, prin situaţia sa ori în urma muncii şi a, no- 
rocului profesional dispune de posibilități financiare — se 


avintă la manifestații de lux, din cauza nesocotinței femeii, 
care duce la rîpă starea familiei, cel mult în generația urmă- 
toare, Cunoscind evoluţia prin care trecuseră cele două fa- 
milii, Safrano şi Popovici, pînă ce ajunseseră să-și întemeieze 
— prin comerţ — bunăstarea burgheză, nu mă temeam de 
uşurătate şi grandomanie a obiceiurilor, ori de apucături proprii 
oamenilor slabi. Nici unul dintre, cei "12 fraţi Popoviceşti în 
viaţă (din 16 cîți s-au născut), precum şi dintre trei fraţi şi 
trei surori Safrano, nu erau cartofori, rezistînd influenţei me- 
diului carc se exercită asupra indivizilor malcabili. 


Cred că însemna prevedere și precauțiune începerea con- 
viejuirii noastre casnice pe baze ţărăneşti, simple, lăsînd viito- 
rului să determine ritmul și calitatea adaptării standardului 


104 


www.dacoromanica.ro 


social. Găseam că nici în familiile soţiei mele, ca în toată clasa 
noastră burgheză, puţin închesgată, nu lipsea obiceiul analizei 
şi trierii oamenilor după familic: bună, de jos, distinsă etc. etc. 
Fireşte că mai adeseori determinarea e chiar inconştient influ- 
ențată de starea materială a familiei în cauză și, în cazuri mai 
rare, de calitățile morale, culturale etc. ale membrilor ei. 

Stima mea faţă de tinăra soţie era cimentată înainte de 
cununie. Faptul că dinsa şi-a însușit cunoaşterea ortografiei 
românești şi a corespondat româneşte cu mine, fără a se sfii 
de a admite să-i atrag atenţia cînd făcea vreo greşeală, solida- 
izarea ei cu tot ce era interes românesc, mi-au dovedit sen- 
timentele ei de dragoste sinceră, cu atît mai mult că mediul ei 
social-familial, cu mentalitate de comercianţi era total indi- 
ferent din punct de vedere al politicii militante. Paralel cu 
dragostea care era mereu reînnoită, prin atracţiunea vie, Len- 
cica dovedea destulă abnegaţie și altruism faţă de izolarea ei şi 
asumarea tot mai mare a răspunderii proprii pentru chiver- 
nisirea averii, în urma angajării mele, din ce în ce mai in- 
tensive în luptele politice. În mare parte mai cădea în sarcina 
ei și grija cu educarea copiilor, deşi amindorura şi, înainte de 
teate, copiilor, ne-a stat mult în ajutor dragostea călduroasă 
şi devotamentul înţelept al bunicii lor. 

Ca fată, Lencica era trimisă din bucătărie la pian să-şi 
piardă timpul cu monotone exerciţii, fără rost. Ca nevastă 
tinără la Olpret, din propriu îndemn şi-a însușit arta gospo- 
dăriei şi a gătitului.  Deosebilă pasiune şi răbdare dovedea 
pentru diferitele lucruri de mînă artistice. Fără să fi primit 
vreodată instrucţie specială, executa cele mai fine dantele. 
cusături, croșeturi, lucrări cu acul. Adevărate opere de artă 
ieșeau de sub degetele ei isteţe. Mina stingă o folosea cu 
aceeaşi iscusinţă ca dreapta deşi, pe cînd era copil, nepricepe- 
rea adulților încercase să o Yezobişnuiască. 

Oriciît ar fi femeia de înţeleaptă, bărbatul trebuie să-i dea 
satisfacția de a fi convinsă despre credinţa lui. E desigur o 
prostie să tachinezi o soţie înțeleaptă, cu vreo prietenă ori 
cu ameninţarea unei eventuale aventuri, „de dragul glumei€. 
Eu am ţinut să observ această regulă practică. Totodată să nu 
absentez peste timpul maximal, limitat de toleranța absti- 
nenței fiziologic normale. Pe deasupra am ţinut cont că nici 
femeia nu trebuie considerata ca un automat pentru a pro- 
duce copii. 

Cînd am plecat spre a ne aşeza la Karlsbad, Lencica era 
în luna 7-a — 8-a. Locuința ce o găsisem împreună era în casa 


105 


www.dacoromanica.ro 


„Blauer Schlussel“360, O închiriasem mobilată de la Frau 
Franiek. Mîncam la hotel „Loib“. D-na Seling ne primi fa- 
miliar şi lăsa să fim serviţi la masa ei, în odaia II-a, unde 
era şi locul tradiţional al D-lui Janetschek, organistul bisericii 
din Karlsbad, amic cu toţi marii componiști și executanţi. În 
zilele de duminică şi după consultaţii, mergeam cu Lencica 
la plimbare (Kaiserpark36l, Freundschaftssaal%2, Aberg, Gies- 
shiibls, Hausheiling, Joachimsţhalt, Ellbager, Marienbad, 
Franzensbad, Bayreuth etc.). Sîmbătă asistam la rularea no- 
ului film. Apa potabilă fiind foarte rea, iar în case fiind 
introdusă numai apă de curăţenie, lăsam ca Mattoni să ne 
aprovizioneze cu Giesshiibler şi cu Krondorfer3%5, pe care firma 
le furniza gratuit medicilor, în cea mai largă măsură. 

Sosind reglementar ora nașterii primului copil, acuşerul366 
Dr. Munk, a asistat împreună cu moașa lui favorită. Totul a 
decurs în cea mai perfectă ordine. Copil normal, de greutate 
și mărime peste medie, frumos. Cînd am ieşit cu el, așezat 
în cărucior, s-au adunat vecinii să-l admire, în frunte cu 
Frau Franiek. Nu se săturau să-i laude mărimea nasului, ei, 
corciturile  ceho-schânereriene, cu nasurile cît un bob de 
mazăre. . 


În prima noapte am pus copilul de 15 ori în curat. Abia 
zmircăia, săream să-l molcomesc. Totuşi nu am putut evita 
conflictul cu cele trei mame! Cîteva zile după ce se născuse 
băiatul, el începu să-şi reclame alăptarea. Eu reuşisem să 
o conving pe Lencica despre avantajul observării regulate a 
orei, atît pentru copil cît şi pentru părinţi. În măsura perse- 
verării zbieretelor copilului şi a trecerii timpului, solidari- 
tatea mamei sale cu mine, în privinţa ordinii suptului, slăbea 
şi cedă dorinţei de a satisface reclamaţia, astupînd gura co- 
pilului. Eu rezistam, invocînd diverși specialişti, pediatri ce- 
lebri. Nici numele ilustre, nici titlurile de profesori nu au 
fost însă în stare să înlăture hotărîrea mamei de a îndeplini 
voința copilului. Eu însă eram decis să rezist, să rămîn tare, 
să nu cedez. Atunci s-au prezentat puteri aliate, favorabile 
copilului şi mamei. Soacră-mea locuia într-o odaie, tot la 
etajul I, de la „Blauer Schlüssel‘. Deodată intră şi mă întrebă 
de ce plinge copilul. Neputînd lămuri cauza, decise categoric 
că „săracul copil vrea să sugă“. Eu refuzai, fără discuţie să 
închei un compromis, căci cedînd, însemna să pierd definitiv 
orice autoritate față de întreaga familie. Soacră-mea îmi de- 
clară atunci ultimativ că -dînsa, neputînd asista la chinuirea 
copilului, preferă să-şi pregătească plecarea la Braşov şi ieşi 
adînc întristată. Eu rămăsei nedumerit, suportîind o ploaie de 


106 


www.dacoromanica.ro 


reproşuri din partea mamei îndurerate, sprijinite de necon- 
solatele ţipete ale fătului ei. Atins şi eu dureros, cu atît mai 
mult că şi mie îmi era milă de copil, fiind silit să tac în fața 
atacurilor soției, aproape cu totul gdezarmat, căutam să-mi 
sugerez: „fii tare“. Cind se deschise din nou uşa, mă trezesc 
în faţă cu Grossmama, Mama Mare sau Cucoana Mare, capul 
suprem, nediscutat al familiei. Cuvîntul ei nu putea fi discu- 
tat, era o autoritate absolută: „Ce e cu copilul?“ se adresă 
către mine. „De ce îl lași să plingă?“* Eu, calm, începui să ţin 
o mică conferinţă ştiinţifică. „E în interesul copilului să sugă 
la intervale regulate. Astfel stomacul şi intestinul profită, 
avînd timp să se şi odihnească, Pe calea aceasta e scutit de a 
deveni nervos, îşi doarme somnul și nu se obișnuiește să de- 
vină o pacoste pentru mamă-sa, abuzînd de slăbiciunea dra- 
gostei ei. Casa întreagă nu e robită copilului, ceea ce-i asi- 
gură în mod automat pentru mai tîrziu tact și bunăcuviinţă, 
în contact cu semenii săi“. Dar bătrîna, după ce mă ascul- 
tase cîteva momente, se arătă cu totul sub altă înfăţişare, de- 
cît odinioară la Băile Herculane, Viena ori Braşov. Mă între- 
rupse brusc: „Ce vorbeşti D-ta, vrei să omori copilu'? Ce ştiu 
cărţile și profesorii D-tale? Ce ştii D-ta? Vrei să mă înveți 
pe mine cum se cresc copiii, cum se alăptează? Eu am avut 
15 copii. Nu i-am crescut după cărți şi i-am scos mari şi sănă- 
toşi. Pune copilul la sîn!“ Fără a mai adăuga o vorbă, îmi 
întoarse spatele și ieși pe uşă. Mai fii bărbat, mai fii om, mai 
fii medic. Aiurit, am suportat observaţiile nevestei, că ma- 
mă-sa a plecat supărată, că sunt dator să o împac, să nu se 
decidă să plece pînă ce nu va putea să o vadă sculată din pat. 
Nici nu a mai trebuit să insiste prea mult, pentru ca, eu să-i 
întind copilul şi să plec în căutarea soacrei. 

La splendida vitrină a casei vecine, plină de vase fru- 
moase, stătea Lenica privind. Se făcu că nu mă observă. Eu o 
luai de braţ, iar dînsa se lăsă condusă pînă se aşeză lîngă 
fie-sa, delectîndu-se cum își alăpta copilul. 'Nu a fost nici 
prima, nici ultima mea capitulare în faţa unui dictat feminin. 

Obstetricienii caută în mod firesc să fie de acord cu pa- 
cientele lor. După o săptămînă de lăhuzie în pat, se începu o 
neîntemeiată compătimire a lui Lencica. Și Grossmama şi 
Lenica găseau că e palidă, slabă, că prin alăptare se anemiază, 
că e în primejdie să se îmbolnăvească, să nu capete apicită etc. 
Cu toate că alăptatul.îi făcea bine, avea lapte abundent, arăta 
(„prospiţia!:) perfect, apetitul nu lăsă nimic de dorit, dispoziţia 
veselă (cînd copilul era sătul și avea scaun normal), cele două 
bunici îl şicanau pe Dr. Munk să propună angajarea unei 


107 


www.dacoromanica.ro 


loici. Eu, pe cît am putut m-am opus. Totuși, după o rezis- 
“enţă susținută cu toate argumentele, am plecat la Praga spre 
a căuta o doică. Speranţa mea să nu găsesc s-a dovedit fun- 
damental absurdă. Mai întii am mers la clinica de naşteri a 
universităţii cehești. Cînd colo, ce să constat? Toţi medicii, 
foarte colegiali, foarte prevenitori, mi-au pus la dispoziţie 
foile de observaţie, alor peste 30 de doici, ca să aleg. În urma 
recomandaţiei lor, am angajat-o pe Anuska Hruška, aceasta, 
ca analiză lactometrică, vîrsta copilului, progresul a- 
celuia etc., era mai corespunzătoare. Am plecat, sosind în 
aceeaşi zi cu ea la Karlsbad. Ştiam — teoretic — ce pacoste 
nseamnă să ai o doică în casă. Am ispășit. Poate mama să 
lie un înger şi doica alt înger. Dragostea suprimată, dar fi- 
rească față de copil, produce la ambele femei o stare psihică 
patologică, de, gelozie cronică înrăită prin senzaţia tulbure 
de a avea un drept firesc mai mare la 'ubirea copilului, decît 
cealaltă. Din izvorul acestor sentimente purced apoi infini- 
tele neînţelegeri şi indispoziţii între cele două femci. 

Lencica părăsise de mult patul și cum sezonul înaintasc, 
aveam şi eu o puzderie de pacienţi. Cu toată căldura verii, în 
iulie-august, trebuia să încălzim în camera de dormit. Familia 
imi stătea acolo, camera principală servind ca sală de aştep- 
are. Cabinetul meu de  consultaţie era de două părți cu fe- 
restrele aşezate spre stincă și nu numai rece ci și umedă. Nu sa 
putea încălzi, neavind sobă. 

Cum, cum nu, s-au ivit ploşniţe, asupra cărora Lencica și 
doica făceau, zi de zi, strașnice vinători. Eu, ca să creez di- 
versiune, le închideam prizoniere în cutii de chibrituri și 
conservam ouăle, observînd cînd ies puișorii. Am constatat că 
au o rezistență vitală extraordinară, fără a beneficia de „pă- 
sune“. Astfel am ajuns în septembrie. Or.cite mici neajunsuri 
se iveau, eu le suportam cu veselie netulburată şi cu autoiro- 
nie. Aşa izbuteam să contribui la susţinerea bunei dispoziţii, 
de care se bucura Lencica ... 


Calabalicul meu din timpul studenţiei, cu care mersesem 
la Karlsbad în anul precedent, rămăsese acolo. Lencica a făcut 
ordine. Văzusem, între altele pe o masă, şi numeroasele fo- 
torgafii adunate pe vremuri. Erau fetele din Revrian Many 
(Adela, Mary, Witte, Nataliţa, Lili şi Aurica Pretorian etc. etc., 
precum şi Marişca Rakoczi, Viorica Mihali şi alte  cucoane 
vrednice). Într-o zi, voind să arăt cuiva,o fotografie şi între- 
bînd pe Lencica dacă nu cumva ştie unde va fi fiind, am 
primit răspunsul precis şi categoric: „în budă!“. Apoi expli- 
caţia: „M-a jenat că moaşa mă tot întreba că cine e cutare 


108 


www.dacoromanica.ro . 


ori cutare şi eu trebuia să-i răspund că nu o cunosc, este o 
cunoștință a hbărbatu-meu. De aceea am rupt fotografiile în 
bucăţi, ca să încapă în canal şi le-am aruncat în closet“. Ce 
puteam face decit să aprob. Avea, evident, dreptate. 

Ca pacientură, începuse să se arate un număr suficient 
de bolnavi, pentru un începător. Totuşi, ziua cu clienţii, mul- 
ți-puţini; familia închisă într-o odaie, eu, în ghețarul îngust 
de consultaţie. Noaptea, la dispoziţia copilului. D-na Franiek, 
uzurară36? veselă; acasă, renaş ere politică, libertate de miş- 
care, independenţă. Biata clientelă gratuită de la ţară, îmi va 
da destul de lucru profesional; moşia trebuie adusă la rînd, 
de la cereale — păioase, va trebui să trecem la creșterea mai 
intensivă a animalelor; satisfacerea exerciţiului profesional și 
nemulțumirile cu clientela orășenească pişicheră, cu cocoane 
isterice, alintate, slabă compensație, în schimb bilanț deficitar 
ia încasări. Așa îmi furnicau reflecţiunile prin cap, fierbînd 
cie un Fehling*6 ori reîntorcîndu-mă, după ce dădeam cîte 
o injecție contra unei colici biliare. 

Noroc că înțelepciunea nevestei prefera să se consoleze, 
»cupindu-se cu copilul, decit să-mi facă remușcări. Totuşi, 
cind îincepură ploile din septembrie şi zilele posomorite, am 
preferat să îndrum pacienții întirziaţi la colegul R. Crăciun, 
cu motivarea că chestii familiare mă silese să plec, încheind 
acest sezon. În preziua plecării se prezentă profesorul de 
pediatrie din Bucureşti, Tomescu. Am mers la el acasă, în 
Parkstrasse. Mi-a declarat — ca de obicei clienţii medici — că 
vrea să fie pacient, care să nu se ocupe cu boala lui, ci să exe- 
cute ordinele medicului. I-am luat anamneza, status prae- 
sens etc. şi la sfîrşit i-am prescris terapia, regim, băi etc. 
Am și discutat asupra semnificației unor simptome. În cele, 
din urmă mi-a adus exagerate elogii, ca pregătire, dar de 
observație etc.: mi-a proorocit un viitor strălucit. Nu stiu 
dacă a fost o revanșă de politeţe ori o amortizare partială 
pentru consultaţie. Cînd însă prea s-a avintat în elogii l-am 
întrerupt — cedînd firii mele ironice — „regret D-le profesor 
că acest viitor nu se va putea realiza“. Dar el: „am să-ţi tri- 
mit clienţi şi am să înduplec toţi colegii să-ţi trimită. Vei deveni 
cunoscut de azi pe miine. D-ta cu calitățile...“ L-am întrerupt 
din nou: „am luat toate dispoziţiile, am biletele de tren în bu- 
zunar. Am ținut numai să vă servesc și să-mi iau adio de la 
Dvs. Și, în dimineaţa următoare am plecat. 


Aveam peste 30 de obiecte în două trăsuri, în afară de trei 
persoane adulte și copilul. La Viena, negăsind acasă fosta mea 
babă, din Lazarethgasse 5, et. I, mi-a oferit locuinţă o altă 


109 


www.dacoromanica.ro 


gazdă de la mezanin. Ne-am așezat spre înnoptat. Dar erau 
atitea ploșniţe, cite nu mai văzusem. Lencica şi doica au stat 
de strajă toată noaptea lingă copilul culcat pe o pernă, în 
mijlocul odăii. Cînd în ziua următoare am achitat ca să ne 
mutăm la Riedhof şi, modest am motivat, baba cu revoltă, în 
surdină, îmi răspunse cu riposta consacrată: „die müssen Si 
mitgebracht haben!'43/0, Iar eu: „gut, aber so viele?371 

Ce plăcere, ce senzaţie de libertate, ce fericire. Cîmp, pădure, 
codru, fără să fie înşirat conform „Dienstreglement“-ului32 
armatei austriece civilizate, pe rînduri, la distanţe egale, şir 
de şir, copac de copac, ci tufe şi arbori răzleți, cu rariști aco- 
perite cu iarbă, flori, butaşi, stropite cu căpşuni, o pădure ar- 
monic împrăștiată, ca o turmă de oi peste plai, nu încorsetată 
în distanțe, după sistemul decadic, civilizat. Pomet sădit de 
tatăl tău şi cel sădit de tine. Dimineţile pline de farmecul 
prospețimei senine, nopţile cu tăceri adinci, sub limpezimea minu- 
nii cerului înstelat, Apoi, precipitata aglomerare de nori, tunete 
violente, crepitări3%3 şi sunete îndelung tărăgănate, cu răs- 
frîngerea ecourilor de dealurile înconjurătoare. Simplitatea 
cinstită a mediului social. Omenia ţăranilor şi stingacele lor 
abilități de prefăcătorii, în urmărirea unui interes. Ce ridicolă 
apare doctrina „spaţiului mioritic ondulat? şi neondulat, în 
faţa realităţii sentimentului animalic primitiv, ce înalță orice 
fiinţă vieţuitoare, cînd existenţa ei se contopește în sentiment 
cu existenţa miracolului naturii vii. 

Eram cu întreaga familie la Olpret. Socrul meu, Manolache 
Safrano, era prototipul grecului de maniere culte, care cu multă 
băgare de seamă se nizuiește a copleși pe oricine cu toată de- 
licateţea politeţei. Ca o urmare firească a acestei însuşiri, în 
parte moștenite, în parte datorate mediului ambiant, de sute 
de generaţii, se ţine departe de orice litigii. Ştie însă să fie 
de dirză încăpăţinare cînd e la „adică“, Averea şi-o adminis- 
trează în depuneri şi acțiuni, sporind-o cînd se urcă vreo hirtie 
la bursă şi cumpărînd cînd scade. E mai comod şi fără risc. 
Pentru agricultură nu are interes. 

Soacră-mea fenica, născută Popovici. este fata mai mare, 
între 12 copii a lui Andrei Popovici din Brașov. Și-a făcut 
averea prin spălătorie şi comerţ de lînă, apoi întemeind o 
distilerie de spirt lingă Bucureşti, pe timpul războiului ruso- 
ture şi exploatîind păduri la Sinaia, împreună cu Costinescu. 
Lenica s-a măritat la 17 ani. O delegaţie de doi prieteni (Lengh- 
er) a intervenit zadarnic la Popovici să nu-şi mărite fata după 
grecul Safrano. Tatăl socrului meu era în fruntea, epitropiei 
greceşti, pe atunci în proces cu biserica românească. Aceasta 


110 


www.dacoromanica.ro 


condusă de marele Șaguna a pierdut procesul (Apoi Iorga, ca 
ministru preşedinte a cedat biserica statului grec). Crescută 
la şcolile de fete săseşti, ca fecioriță a fost dusă cu trenul, de 
la Timişoara la Viena, într-un pensionat francez. Apoi mări- 
tată. După un an naște pe Tassi, apoi pe Lencica. Îmbolnăvin- 
du-se prin 1882-83 e tratată de boală de stomac la“Karlsbad, 
pînă ce prf. Schrăter stabilește diagnoza: apicită. De atunci 
la sanatoriu în Germania iar iarna la San Remo. Pe cînd am 
aflat acest curriculum vitae, eram prea angajat prin cuvînt 
și mai mult prin sentiment, decît să mai fi putut bate în re- 
tragere. 

Socrii, stînd peste iarnă la Olpret, Lenica s-a plimbat mult 
prin grădina cu zăpadă, în zile senine. Oxigenată abudent, 
beneficia şi de apetit. Febre nu a avut în timp de decenii 
decit la cîte o gripă trecătoare. Dispoziţia în genere bună, mulţu- 
mită înţelepciunii. Știa să se stăpiînească. Tot ce a putut fi 
tact, înțelepciune în Popoviceşti, era concentrat şi conden- 
sat într-insa, lipsindu-i pe ceilalți fraţi de aceste însușiri — 
ziceam eu la ocazii — fără exagere. Firea ei este mai bine 
caracterizată de relaţiile cu servitorimea. „Verâ-ne“,  bucătă- 
reasa secuiancă a stat la dînsa 26 de ani, pînă la moarte. Alte 
fete Erzsi, Margit au stat ani de zile, pînă se măritau, iar apoi, 
cînd veneau la Braşov își vizitau fosta stăpînă. Dacă se în- 
timpla să spargă vreun obiect, le certa odată, în primul afect, 
cu terminologia ungurească puţin literară, de care dispunea. 
Dar cu aceasta cazul era uitat, nu revenea niciodată cu repro- 
suri. Puteai să te înţelegi cu ea în orice chestiune şi nu riscai 
să se supere dacă nu-i primeai părerea ori sfatul, căci judecata 
ei era ca judecata unui bărbat cuminte. Citea nu numai lite- 
ratură beletristică, serioasă, ci avea interes viu şi pentru eve- 
nimentele politice. Pentru copiii şi nepoţii ei era plină de, 
dragoste şi îngrijorare. În vremurile grele prin care a trecut, 
a dovedit o filosofie stoică și forță înţeleaptă de resemnare, 
rară chiar la bărbaţi. 

Atanasie, familiar Tassi. Ca băiat nu se silea cu învățatul, 
ori nu-l ajutau calitățile. Tatăl său a încercat în fel şi chip. 
L-a dat şi „în cost“ la un profesor. Zadarnic. În fine, împli- 
nindu-şi dorinţa, băiatul a intrat în şcoala de cadeți şi a 
ieșit ofiţer de cavalerie. Și-a îndeplinit datoria profesională. 
Era bine apreciat de şefi şi iubit de subalterni, dar firea îl 
izola, evitînd pe cît putea viaţa socială. Cînd s-a prăbușit monar- 
hia, era însărcinat cu cumpărarea de cai pentru armată, fiindcă 
suferise o rănire pe front. Se găsea la Lugoj. Intrînd armata 
sîrbească, a ascuns sumele importante, ce le avea la dispoziție, 


111 


www.dacoromanica.ro 


în numerar și le-a predat administraţiei financiare române, 
îndată ce aceas.a s-a inființat. Pentru aceasta camarazii l-au 
calificat de prost. Intrat ca maior în urmata română şi avind 
experiențe cu şefii săi ierarhici, care l-au nemulțumit, si-a 
cerut pensionarea şi a ieşit ca locotenent-colonel. Restul vieţii 
si l-a petrecut la Braşov şi la Olpret, după ce, măritîndu-se 
Ileana, a părăsit Valea-Seacă, trecută în zestrea ei. Citva timp 
stătuse și la Glodeni“'4, pînă ce Mircea vinduse ţăranilor mo- 
şia. Tassi prefera totdeauna o viaţă izolată. Nu avea nici o 
ocupaţie predilectă. Cărţi nu juca, lectura nu-l interesa, vînă- 
toarea în pîndă la marginea pădurii o practica mai mult de 
dragul asfinţitului soarelui, căci vînatul dacă se arăta de cl- 
teva ori pe an. Nu era vorbăreţ. Făcea impresia omului plic- 
iisit de toate, care ducea, o viaţă fără rost, fără sperante, ca 
mulţi dintre foştii ofiţeri care au trecut prin impresiile zgu- 
duitoare ale frontului. Avea interes pentru emisiunile de ra- 
dio şi, cruțător cum era, nu cruța instalarea aparatului cu 
ajutorul bateriilor uscate, la Olpret. De alicum, confortul său 
era cît se poate de nepretenţios, acela al unui soldat sparian 
(pat de fier, lishean, cizme). 

Iosif Nemeș (Nemeșiu) sau Iózsi bácsi. Era văr primar cu 
mama mea, fiul mai mic al unei surori de-a moșului meu. Cînd 
se însurase tata, îi stătea de ajutor, alături de Mihai Nemeş 
(teolog absolvent). Ei au fost patru fraţi: Ioan, Alexandru, Mihai 
şi Iosif şi 2—3 surori, copiii preo.ului Nemeş din Dirja. Căsă- 
torindu-se Mihai, ocupă parohia Uifalău, unde fusese preot 
bunicul său, Bohăţielu. În locul lui veni la Olpret frate-său, 
Iosif. Era tînăr, pe la 20 de ani, încît noi copiii îl ţineam min- 
te din prima copilărie. Eram în relație absolut familiară cu 
dînsul, cu toată atitudinea sa plină de respect faţă de tata. 
După moartea tatii, dînsul a condus mai departe jumătatea de 
moşie rămasă lui Ioan. Totodată însă, a rămas şi pentru mine 
sfătuitorul bun şi altruist, pînă la moarte. Temperament cum- 
pătat, înțelepciune şi ironie „bohățelească“, a murit de can- 
cer, ajungînd peste 70 de ani. 

Emeric Galaczy. Unchiul meu Ioan, avind ambiția să dis- 
pună de un titlu, s-a supus formalităţii ca, mergînd la Sibiu, 
să fie trecut prin examenul de maestru poștal. Pentru con- 
ducerea poștei a angajat însă un tînăr bine calificat: Galaczy 
Imre, din mamă româncă şi tată ungur. Fiind temperament de 
iniţiativă şi acţiune, în cursul anilor, nu numai conducerea efec- 
tivă a poştei din Olpret, ci şi a întregii averi imobile a un- 
chiului meu se găseau în mîna lui. 


112 


www.dacoromanica.ro 


După moartea unchiului meu şi escontentarea văduvei, ră- 
mînîndu-mi mie casa, Pusia şi fosta proprietate a unchiului, 
în mod automat a rămas și Galaczy ca administrator. Pe cit 
I6zsi-bâcsi era prototipul firei şi temperamentului bohățelesc 
— românesc, pe atit Galaczy era firea şi temperamentul ca- 
racteristic maghiar. ` 

Nemeș: înalt, faţă lungăreată, bond, ironic, discret, păstră- 
tor de confidențe, ce le judeca de atare, fie personale, fie 
ale altora. Stăpinit, cu ochi albaştri, nu a dat cuiva o palmă 
sau un ghiont, în întreaga lui viață. Nu l-am auzit repezind 
cuiva o înjurătură zemoasă. Dispoziţiile ce le lua erau soco- 
tite, iar personalul era disciplinat din propriul îndemn. 

Galaczy: statură mijlocie, mustață, ochi negri vioi, faţă ro- 
tundă. Cînd şedea pe cal şi alerga în galop, părea ca o viziune 
din cetele lui Ginghis-Han. Iute la mînie, exploda în lărmui- 
toare înjurături. Fireşte românești, după adresanţi, dar stă- 
pinea şi un registru maghiar bogat. Supărarea îi trecea însă 
foarte repede. Vederea: daltonism*5. 

Aflind că notarul Széll oferise o sumă pentru moşia Fried, 
din Oșorhei-Buduși/6 şi că tîrgul nu s-a făcut, am mers la 
Poiana Mare, de unde o mai privii o dată. Apoi. îi scrisei lui 
Ionică Moldovan” la Dej, rugîndu-l să transmită lui Löw o 
scrisoare alăturată. Prin aceasta îl invilam să vină peste două 
zile în gara Dej, la trenul de după-amiază. Sosind la tren, 
m-am urcat în vagon. Löw sosi cînd trenul se puse în miş- 
care. Mergind el alături de vagon i-am spus conditiile, pe 
lingă care aș voi să cumpăr moşia Fried. Între timp mersul 
irenului se acceleră şi ne luarăm repede rămas bun. 

Eu m-am oprit la Ighiu358, am ținut o mare adunare de 
dare de seamă la Zlatna, iar a treia zi seara am sosit la A- 
brud. Găzduit în ospitaliera casă a familiei Laurenţiu Pop și 
a D-nei Filip, doyena3'? doamnelor române din munţi, am 
găsit pe noptiera de lingă pat telegrama lui Löw, din Györ: 
„Incheiat contract anticipat pe lingă conţiile propuse, Löw“ 
Reîntors la Olpret, nu am suflat o vorbă, nici în familie, des- 
pre tîrgul încheiat. Totuşi, la mult timp, odată la masă, Galaczy 
mă surprinse cu  întrebarea:! e adevărat că  D-l Doctor a 
cumpărat moşia Fried?“ Fără a ezita i-am tăspuns: „daf. 

— Cum de nu mi-ai pomenit o vorbă? 

— Pentru că voiam să-ţi dau o pildă că omul trebuie să 
ştie tăcea, cînd vrea să realizeze un plan. Ce greu ţi-ar fi 
căzut să taci, 


— Adevărat, cred că aş plesni, dacă ar trebui să tac în 
asemenea împrejurări. 


8 — Memorii vol. I 113 


www.dacoromanica.ro 


Galaczy era 48-ist şovin. Ca atare, îl detesta de moarte pe 
Ştefan Tisza3%0: 

— De l-aș întilni la Ţiglă, în pădure, l-aş împuşca. 

Iar eu: 

— Ar veni vremea cînd ţi-ar părea rău să-l fi împuşcat. 

A fost o toamnă frumoasă. Mergeam adeseori în Pustă, la 
Ţiglă, la Poiana Mare şi odată pe Vârful Băbghiului. La pira- 
mida trigonometrică, era o mare adunare de gîndăcei „pipirig“ 
(măriuţa popii — Coccinella septempunctata). Ar însemna 
că şi acest gîndac e supus instinctului migraţiei? 

Avînd în considerare copilul, ne-am hotărît să ne mutăm 
peste iarnă la Cluj, în casa lui Hossu Bácsi, socrul lui Ioan. 
Eu eram angajat în acţiunea propagandistă pentru intrarea în 
activitate.După ce organizarea P.N.R. eşuase, cînd cu refera- 
tul meu la Sibiu, unde pesimismul întemeiat al lui Ciuta și 
sarcasmul lui Braniște, prin neintervenţia prezidentului (Ba- 
dea Gheorghe) provocaseră resemnarea şi renunţarea mea ca 
raportor. Totodată declarasem că gruparea tînără ne vom o- 
rienta independent, păstrînd relaţiile de deferenţă față de con- 
ducerea P.N.R. 

Am început editarea „Libertăţii“ prin Moţa. Am ţinut a- 
dunarea de protest la Dej, privind grădinile de copii mici 
(legea Berzeviczy). Apoi a urmat alegerea de deputat a lui 
Aurel Vlad, la Dobra, drumurile mele pe la Viena (1903), 
cunoştinţa cu baronul M. W1. Beck! ete., 1905 — candida- 
tura mea la Ighiu, 

La un an şi 8 luni după Mircea, s-a născut Aurel. Ca să 
fiu mai aproape de medic specialist şi de farmacie, ne-am 
mutat la Brașov, la socri. Moaşa angajată de cu vreme, Dr. 
Baiulescu, medicul amic al familiei, de asemenea. S-au pro- 
curat şi sterilizat prin fierbere toate vasele necesare, s-a pregă- 
tit rufăria etc. La primele semne de munci, eram gata la da- 
torie, cu toţii. Iar durerile au început noaptea pe la 10. Dr. 
Baiulescu era prezent. De asemenea moaşa, Frau Stâssl, So- 
luţie de sublimat corosiv într-un lighean, alcool absolut în- 
tr-altul, ca la Clinica Chrobak, Cearșafuri şi ştergare destule. 
Eu tineam mîinile lui Lencica. Dr. Baiulescu scutea, lege ar- 
tis382, perineul. Şi atunci s-a întîmplat, în acele momente cri- 
tice, că a căzut zwiker38-ul de pe nasul asudat al doctorului, 
iar el, din obişnuinţă, îl fixă repede pe nas, continuînd să 
scutească perineul. Eu am tresărit un: moment dat, dar ce pu- 
team să spun, fără a provoca dezordine în conducerea întregii 
nașteri. Nici ulterior nu am pomenit acest incident. 


104 


www.dacoromanica.ro 


Naşterea a decurs normal, copilul era bine dezvoltat; după 
ce fusese spălat, scăldat, a dormit întruna pînă pe la 81/2 di- 
mineaţa. Moaşa ne consola: „o să vă săturaţi încă de gura lvis, 
După ce nu izbutisem să găsim o doică, am muls-o pe Anușka. 
Laptele era supra gras, dar aveam să-l súbțiem după carte. 
Copilul însă nu a admis asemenea experimente. După un in- 
terval de 12—24 ore a pretins cu atita energie dreptul său 
încît, punîndu-l doica la sîn, a supt cît a vrut şi apoi multu- 
mit, s-a pus să doarmă. 

Pe cînd cu Mircea a fost mult necaz, din cauza diferitelor 
neajunsuri cu intestinul (crampe, care cedau greu), cu Aurel 
a fost mult mai uşor. 

Cind Lencica s-a întremat după naștere și am plecat la 
plimbare, după ziduri, era într-un stadiu de înfloritoare fru- 
museţe, ca niciodată înainte sau după aceea. Dar într-o noapte 
m-a trezit scăldată într-o baie de sînge. Trebuie să fi rămas 
un rest placentar neeliminat şi ivindu-se din nou ciclul, s-a 
produs hemoragia. Somnoros cum eram, mi-am pierdut jude- 
cata, Am prescris un preparat de secale cornutumâtt și am 
trimis după gheaţă; totodată şi la Dr. Baiulescu. Dinsul, vă- 
zînă simptomele, a alergat acasă şi aducîndu-și instrumentele 
a tamponat. Apoi, în consiliu cu Dr. Kraus, specialistul spi- 
talului, s-a hotărît executarea unui raclaj, pe care dînsul l-a 
făcut în casă, fără narcoză. 


x 
x x 


A urmat perioada pînă în 1905, în care am participat la 
diferite întruniri: pentru consfătuiri, propagandă, de protes- 
tare, alegeri pentru congregația judeţeană etc. etc. 

Prin 1903 a fost alegerea de la Dobra35. Primul ministru, 
Kálmán $z6ll3%6, a lăsat o relativă libertate. Poporul brav, ca 
de obicei. Noi, propagandiștii tineri, lipsiţi de experienţă, ora- 
tori savanţi, cu terminologie academică, nu pricepeam să vor- 
bim la înțelesul maselor. Că Vlad a fost totuşi ales, se dato- 
reşte marelui entuziasm ce a stăpînit. Instinctul naţiei pretin- 
dea acţiune, sătul de pseudoacţiunea interpretărilor savante de 
drept public, chițibuşereşti, 

La alegere plecasem cu 1000 coroane în buzunar, de aseme- 
nea Vlad. Cînd ne-am întîlnit la Orăştie, unde el s-a urcat în 
tren, credeam că avem o sumă destul de considerabilă pentru 
campania electorală. 

Cu ocazia primului discurs rostit de Vlad în camera din 
Budapesta, am asistat vreo cîteva duzine de români, în lojă. 


115 


www.dacoromanica.ro 


Mulţi călătorisem la Pesta pentru acea ocazie, dar majoritatea 
erau studenţi. La toi cazul, acel discurs a fost un eveniment 
istoric. Primul strop, din care cu timpul a rezultat 1 Decem- 
brie 1918 — Alba Iulia. g 

În 1906 au urrħat din nou alegeri generale. În 1904 tinu- 
sem cu Mihali o mare adunare populară la Şomcuta Maret, 
în curtea familiei Nilvan. Acolo am evocat trecutul „chio- 
ran,“388 cu amintirile timpurilor Rákocziene, cu simbolul crucii 
„pro libertate“89, Am terminat declarind că dacă în Chioar 
alegătorii ar fi prea beciznici și nu ar reuşi să învingă, vor fi 
alți frați vrednici, care vor ști să mă aleagă. Dacă însă nu aş 
fı deputat, sunt medic şi în fine am pana de scris, încît în 
crice împrejurare sunt un om independent (ce grandomanie, 
iluzie! — refleciie din 1949). 

Am candidat în 1906 la Șomcuta Mare şi la Ighiu. În 32 de 
comune aparținătoare Ighiului nu erau decit cca 750 alegători, 
datorită votului censitar3%. Primpretorul Csuka, din Ighiu, 
cunoscînd personal pe alegătorii din pretura sa, a putut pre- 
zice „aproape exact“ rezultatul votării: 30—40 voturi mino- 
ritare, în defavorul meu. (Poate voi apuca să descriu peripe- 
ţiile unei alegeri din timpul unguresc şi alta din România 
Mare.) 

Alegerea de la Şomcuta Mare, ţinută cu cîtva timp în 
urmă, a fost cu mult mai romantică decit cea de la Ighiu și 
a costat jertfe de vieţi. Micile șicane administrative se apli- 
cau pentru a demoraliza pe alegători. De exemplu: interzice- 
rea steagurilor albastre3l, ca fiind culoarea unui stat străin 
(Tunis); oprirea circulaţiei automobilului, cu două zile înainte 
de alegere, considerînd că în Hosufalău5% călcasem „un cocoș 
de rasă“ al unui țăran şi că este prea mare circulația etc. Eu, 
vesel să scap de cheltuiala pentru steaguri, am proclamat 
frunza verde de stejar şi — iarna — cetina de brad, drept sim- 
bol şi insignă a P.N.R. Țărani le-au primit cu însuflețire. 

La alegerile din 1906, am prestat propagandă intensivă, nu 
numai în circumscripțiile mele, ci ajutind şi pe alţi colegi, 
încît la sfîrşit eram cu totul extenuat, cînd în momentul ple- 
cării din Şomcuta, Aurel Nilvan îmi aduse telegrame cu şti- 
rea că fusesem ales la Ighiu. Petru Popovici mă ajutase în 
campanie, conducind automobilul său prin Munţii Apuseni, 
ca şi prin ai Chioarului. Ne-am repezit pînă la Sălişte, ple- 
cînd de la Şomcuta pe la'5 dimineaţa şi sosirăm la 12 noap- 
tea. În zori de zi pornirăm spre Brașov, ţinînd o adunare în 
Tințari și două la Braşov (Șchei şi Braşov Vechi), pentru 
Mihai Popovici. 


116 


www.dacoromanica.ro 


La Budapesta, în preajma deschiderii camerei (1906) am 
făcut cunoştinţă cu colegii slovaci şi sîrbi, căci românii se 
cunoșteau aproape toți. Constatarăm că, pe cînd slovacii ne 
erau foarte simpatici şi ne trezeau impresia congenială3%, par- 
că ar fi români, cei doi sirbi „radicali“ Musicki şi Manoilovici 
nu ne atrăgeau, în schimb „liberalul“ Palit şi „țărănistul“ în 
cizme, Mrksici, ne erau simpatici. Bieţii sîrbi! Patru inşi, re- 
prezentind trei partide, la un pumn de sîrbi din Ungaria. 

Am hotărît să constituim „grupul naţional nemaghiar, ale- 
gindu-l pe D-l Teodor Mihail de prezident. Primul lucru a 
fost redactarea răspunsului la mesajul de tron, cu care a fost 
insărcinat Mihali. Sosind la Olpret, a venit şi Mihali cu Ionică 
Moldovan. Am discutat împreună situaţia, iar apoi dinsul s-a 
retras la Dej, lăsîndu-l pe Moldovan la noi, căruia i-am dic- 
tat textul răspunsului la mesaj. Reîntorşi la Budapesta am gă- 
sit oferta lui Alexandru Mocioni%%, de a sta la dispoziţia noas- 
tră, pentru redactarea răspunsului (adresa), totodată fixarea 
zilelor cînd va fi la Pesta. Maniu a trebuit să plece la Blaj, 
spre a studia anumite documente, Mihali a trebuit să absen- 
teze şi el. Astfel am rămas eu, cu Ştefi Petrovici din Lugoj 
(ales la Zorlenţul Mare), cu Hodža, Manoilovici, Iuriga şi 
Jehlička, să discutăm cu Mocioni. El nu ştia atunci de relaţia 
mea cu Franz Ferdinand? şi anteproiectul său de răspuns 
avea un pasaj cu tendinţă '48—istă. Combătind eu, cu precau- 
țiunea impusă de situaţie şi cerind schimbarea redactării în- 
ţelesului, izbutisem să dobindesc învoirea lui Mocioni. Atunci 
sări Ştefi: „Ha a meltosâgos Ur bele is egyezik, en nem egyez- 
hetek bele a modositâsbă, mert egy oly remek fogalmazvâny, 
hogy egy betüt sem szabad megváltoztatni rajta“3%. Atunci eu: 
Vedeţi D-le Mocioni, aşa sunt mocioni-eștii, mai mocionişti de- 
cît Mocioni... la care Mocioni, cu resemnare: „Aşa a fost 
soarta mea, să nu fiu înțeles de aceia care îşi ziceau aderenţii 
mei...“ 

A discutat apoi Maniu cu Mocioni şi răspunsul la mesaj a 
fost redactat. 

Îndată ce s-au început discuțiile în cauză, noi am intrat în 
acțiune cu toată verva, luînd cuvîntul de cîte ori se ivea o- 
cazia, indiferent de subiect. A fost o situație deosebit de avan- 
tajoasă pentru partidul nostru. Toate partidele maghiare fiind 
în coaliție, iar noi cunoscînd şi antagonismele lor interne, pu- 
team să ne jucăm rolul ca singura grupare de opoziție. Opinia 
noastră publică, trezită la conştiinţă, a făcut d școală politică, 
datorită activităţii noastre parlamentare, din anii 1906—1910, 
după ce, în urma pasivităţii, generaţii întregi fuseseră ţinute 


117 


www.dacoromanica.ro 


in indiferență față de afacerile publice şi obișnuite cu starea 
letargică, 

Paralel cu activitatea din cameră, multele adunări de dare 
de seamă, de propagandă și modesta presă contribuiau la-lä- 
murirea publicului. Dintre toate organele de publicitate, mai 
citite erau foile pentru popor (căci ţăranul îşi plătea abona- 
mentul). Iar dintre toate ţinuturile, mai multi abonaţi erau 
în ţinutul bănăţean. Tot Bănatu-i fruncea! , 

Cum eram un număr de 15 deputați români, se pretindea 
de opinia publică să fie direct şi prompt informată despre tot 
ce se petrece în cameră. După moartea vrednicului Dr. loan 
Raţiu urmase la preșidinția P.N.R. Gh. Pop de Băseşti. Dinsul 
stăruia că trebuie să edităm un ziar cotidian la Budapesta. Aveam 
în total 18.000 fl (36 mii de coroane). Eu susțineam că fără de 
a asigura existența materială a foii, nu e bine să ne sinamăgim 
cu iluzia că va putea fi susținută din subvenţii şi însuflețire. 
Am elaborat şi o schiţă a cheltuielilor. Tipăritul, expediţia, re- 
dacţia pretindeau în sine sume pe care, din suma disponibilă 
nu puteam să le acoperim nici timp de jumătate de an. Fi- 
rește că nu era vorba de onorarii pentru colaboratori. 

După ce rezistenţa mea a rămas zadarnică şi stăruințele 
deveneau din ce în ce mai intensive, m-am supus, fiind sin- 
gurul dintre colegi care putea în asemenea condiţii să riște 
încercarea. M-am mutat cu familia la Budapesta, angajind o 
locuință în colțul dintre Vámház k6rut2% şi str. Király Pâl-ns, 
la etajul I. Erau 4 odăi, dintre care una am oferit-o de clib 
pentru parlamentari. 

Am reuşit să-l cîştig ca redactor şef pe profesorul pen- 
sionar Paul (din Letca), fost redactor la „Gazeta  Transil- 
vaniei“. Afară de dînsul i-am avut pe studenţii Stanca şi Ghi- 
bu, mai mult ca reporteri, iar pe Bolcaş% și "Șchiopul, drept 
colaboratori interni. După citeva luni însă, am rămas fără 
Paul, dînsul angajindu-se ca secretar la consulatul român 
din Budapesta. Băieţii aveau muncă grea cu traducerea dis- 
cursurilor rostite de deputaţii naționalităților nemaghiare şi de 
cei care polemizau cu aceştia. Mai trebuia scris zilnic artico- 
lul de fond, căci pe colaborări externe nu puteam conta. Şi eu 
eram silit să scriu în cîte o săptămînă, 3—5 articole de fond. 
Ca să acopăr sărăcia, schimbam nu numai inițialele, indicînd 
autorul, ci şi stilul: cînd propoziţii lungi, cînd stil concis, cînd 
cuvinte arhaice-latinisme, cînd neologisme, slavisme, apoi 
mascarea prin presărare de regionalisme. Pe tinerii mei co- 
laboratori trebuia să-i cenzurez. Cînd se burzuluiau, le a- 
duceam aminte de vorba lui Barițiu, că ziaristul român tre- 


113 


www.dacoromanica.ro 


buie să scrie parcă „în faţa lui ar fi codul penal, iar jandar- 
mul la spate“. Daţi-vă seama, le spuneam, ce înseamnă un pro- 
ces de presă: confiscarea unei părţi a cauţiunii depuse la tri- 
bumal, amendă suplimentară, întreţinerea omului de paie (re- 
dactorul responsabil) în temniţă, înlocuirea lui cu un alt anga- 
jat şi leafa pentru familia celui întemnițat. Deci: precauţiune! 

Și a mers bine cu precauţiunea — pînă într-un moment — 
cînd deodată au fost date în judecată 24 articole de fond; pri- 
mul scris de V. Bontescu, al doilea în serie, de mine, cu titlul 
„Apponyi“. Atunci redacția m-a onorat cu o demonstraţie de 
felicitări, de tip indian, iar eu am dat voie, de atunci încolo, 
să scrie fiecare după pofta inimii. Responsabilul era un tînăr 
care, în loc să stea domnește în temniţa „de stat“, a preferat 
să-şi facă o existență în „Țară“, primind o sumă corespunză- 
toare şi cheltuiala de drum. 

Îndată ce izbucni revoluţia din 1907 în Regat, l-am expe- 
diat pe Vasile Moldovan (Domnarul) de corespondent special, 
la Bucureşti. Dinsul ne trimitea informaţiile oficiale ale 
ministerului de interne, asupra întîmplărilor. Totuşi, conform 
obiceiului pămîntului, a fost suspectat, căci un corespondent 
ungur, ori de altă nație, poate să se bucure mai curînd de în- 
credere la unii şefi ignoranţi decît unul ardelean care îşi per- 
mite să atragă atențiunea organelor superioare asupra unor 
prostii, ori chiar erezii comise contra intereselor românești. A 
ajuns şi Moldovan în situaţia de a fi ameninţat că va fi expul- 
zat. Îndată ce primisem prima telegramă de la Moldovan, eu 
am deschis o rubrică specială în „Lupta“, sub titlu Noi vrem 
pămînt, iar în articole am luat categoric partea ţăranilor. 
Văzusem realitatea, citisem Neiobăgia lui Gherea,%l, cunoşteam 
din proprie intuiţie fudulia parvenită ciocoiască şi grandomania 
hibrizilor francizanțit!?, pseudoaristocraţi. Bucureștii mişunau 
de tipurile semidocţilor urbani, ai culturii de mahala cara- 
gialescă. . 

Comparînd naționalismul de jertfă transilvănean, cu cel 
de politicianism din Regat, respingătoarea atitudine de în- 
chipuită superioritate mahalagească urbană, în. contrast cu 
reala superioritate ţărănească, tradiționalistă a satelor, era 
firesc să am impresia că sunt dator să pun la dispoziţia ţă- 
rănimii revoltate organul. partidului naţional din capitala 
Ungariei. 

Totodotă, era singurul mijloc de a combate exploatarea 
de către maghiari, prin presă şi diplomaţie, sub raport in- 
ternaţional, a impasului catastrofal în care se zbătea România. 
Înţelepciunea regelui Carol I şi a şefilor de partide a știut 


119 


www.dacoromanica.ro 


salva situația, după ce panica orășenilor poligloţi şi oportu- 
nişti se calmase, datorită disciplinei adoptate tot de masele 
rurale. Ca un semn caracteristic al dispoziţici „factorilor răs- 
punzători“, din momentele prin care a trecut atunci opinia 
publică bucureşteană, T. Mihali a primit o scrisoare de la Ta- 
ke Ionescu“, pe care mi-a predat-o spre orientare şi păs- 
trare. Era un protest contra unui articol pe care Iorgatt mi-l 
trimisese prin Stere ca să îl public în „Lupta“, după ce în 
nici un ziar din Bucureşti nu putuse fi publicat. Considerind 
arțagul obişnuit al scrisului lui Iorga, acel articol parcă era 
scris cu apă sfințită. M-am întrebat atunci și mă întreb astăzi 
ce putea ajuta la Bucureşti publicarea ori nepublicarea pă- 
rerii lui Iorga, ori a „Luptei“, cînd la Stănilești bubuiau — 
în inutilă crudelitate — tunurile lui Averescu405? 

A urmat apoi, la scurt timp după aceea, scandalul cu arun- 
carea mea afară din incinta camerei. Adevărat că temeritatea 
mea a meritat acea lecţie de constituţionalism, dar încerca- 
rea de a luneca în falsificarea realităţii, parcă aş fi contra- 
bandat versurile în procesul-verbal în complicitate cu steno- 
grafii şi constituirea prin Apponyi“%6, a crimei împotriva mea 
de „impedimentum publicae  honestatis“40% a atras numai 
atenţiunea cabinetelor străine asupra stării nemaghiari!oit. 
Firește că a fost departe de mine gîndul ca să renunţ la man- 
dat, după cum ar fi dorit Apponyi. În schimb, îmi depusesem 
cartea de vizită lui Francisc Iosif care, în timp ce în cameră se 
petrecea scandalul cu mine, îşi făcea pioasa pregătire spre 
a-şi serba, printr-un „Te Deum laudamusi*408, aniversarea de 
40 de ani, de rege încoronat „constituţional“, al Ungariei. Dar 
F.F, sosise dimineața şi plecase seara îndărăt la Viena, ata- 
șîndu-și vagonul regal la un tren de persoane şi fără a fi dat 
mina la recepție cu primatelet0$ Ungariei. Prin Brosch®! își 
exprimă revolta pentru scandalul din cameră, cu mine, și mă 
asigură de sentimentele sale neschimbate. 

Cînd s-au întimplat toate acestea, Lencica zăcea cu febră, 
în urma unei poliartrite care afectase şi încheieturile verte- 
brale şi mandibulare. Pînă să se întremeze, a consumat luni de 
zile cantităţi mari de aspirină. Pe lingă necazurile politice 
care le suportam cu ușurință, suferințele și prognozele bolii 
ei îmi făceau permanent griji. Perechea Mihali lua masa la 
noi, dar Liţitl se ferea de a se apropia de Lencica, chiar spre 
a-i da paharul cu apă, de frică să nu capete boala. Cînd nu 
eram de faţă, purtarea ei nu dovedea deloc că a fost îngriji- 
toarea bolnavului rege Ferdinand. Era de un feroce egocen- 
trism și de o îngustime feminină a judecății. Medic curant 


120 


www.dacoromanica.ro 


devenise Dr. Dumitreanu (din Şardt!? şi consilier într-un 
rînd renumitul profesor Dr. Coloman Muellert!3. Ce puteau însă 
ei face mai mult decit aspirina şi natura? După luni de zile, 
Lencica s-a întremat într-atita, de s-a putut scula din pat. 
Indată ce s-a înfiripat, spre a putea suporta călătoria, am 
dus-o la Viena şi, fără a mai aştepta, la băile din Baden bei 
Wientlt, Era palidă ca ceara, însă har Domnului, nu rămăsese 
cu nici un defect organic. 


În locuința din Budapesta “rămăsese Caius Brediceanu, care 
se pregătea pentru doctorul cu Frender Mişi. Părintele Dr. V. 
Lucaciu luă asupra sa conducerea redacţiei „Luptei. De re- 
dacție se ocupa mai mult I. Șchiopul iar „Lupta“ mergea pe 
aceeaşi cale a declinului, ca toate organele de publicistică 
româneşti dinaintea acesteia şi după ea. 

Nici injecţiile de „fonduri“ prea modeste, cu care Mihali 
îi prelungea agonia, din munificenţati” bucureşteană, nici cam- 
forul ocazional ce reușeam să-l procur de la Wilh, baron Beck, 
ori prin Funder, Gessmann şi Lueger de la Viena, nu mai pu- 
teau să împiedice adormirea în Domnul a ziarului, ca efect 
al amenzilor şi a retragerii „legale“ de cauţiune, după procese. 

Pe atunci am ajuns numai să-l cunosc intim pe păr. Lu- 
caciu şi să-mi dau seama încă o dată cit de precaut trebuie 
să fie omul cînd își permite, în fața conşti:nţei sale, să ju- 
dece pe aproapele său. Părerea mea, în privința lui Lucaciu, 
era de mult fixată. Îl cunoşteam de ani de zile şi avusesem 
contact destul de des și familiar cu  dinsul. Credeam că pe 
lngă farmecul propriu al ingeniului său figura  zdravănă, 


simpatică, vocea cu timbru dulce ori — prin modelare — pu- 
ternică, pe lingă cultura sa superioară, dispune de toată 
gama şcolii rafinate iezuitice. Cînd colo...! Prin colaborare, 


puşi amindoi în situaţia de a soluţiona aceleaşi probleme, cu 
aceeaşi răspundere, am descoperit într-insul un idealist pe 
care trebuia mereu să-l înfrinez, să-l trezesc şi să-l readuc la 
realitate. Mai izbitoare a fost experiența ce am făcut-o cu 
dır.sul în chestia bulei „Christi fideles praeci“t!6, referitoare 
la maghiarizarea prin dieceza Hajdudoroght!!. Eu făcusem 
trei memorii în problema aceasta. Unul îl trimisem la Viena 
lui F.F., prin pater Gaalen (nemţește). Altul, prin iezuiţi (dic- 
tat de mine nemţeşte și tradus de Moroianuti în limba fran- 
ceză). Am dictat toată noaptea, la început în locuinţa cafe- 
giului de la Arcaden Cafe, apoi sub poartă la intrarea ho- 
telului „Regina,“ pînă la 5 dimineața, căci trebuia să fie pre- 
dată în ziua următoare. Al treilea l-am scris în hotelul Bu- 
cureşti şi a fost bătut la mașină de fiica lui Aurel C. Popovici, 


š 121 


www.dacoromanica.ro 


D-șoara Veturia, apoi tradus în franceză, prin persoana de în- 
credere a lui N. Filipescu. Acesta din urmă l-a destinat a- 
nume părintelui Ghica la Roma, spre a fi predat Vaticanului. 
Dar trimisul lui N. Filipescu nu a putut preda memoriul, căci 
Ghica se găsea la Paris, ca misionar, făcînd propagandă prin 
mahalalele orașului-lumină contra concubinajului, pe cînd 
noi eram ameninţaţi cu maghiarizarea prin biserică! 

Intîlnindu-l pe păr. Lucaciu la Bucureşti, am plecat într-o 
birjă la Şosea, spre Snagov. A fost primul om căruia i-am co- 
municat tot ce făcusem contra Hajdudorogh-ului. Ştiam că 
dacă află consistorialiştii noștri sibieni, a doua zi ar afla și 
Tisza, De aceea trebuia să păstreze tot secretul în chestia relaţiilor 
mele cu cercurile clericale romano-catolice, să păstreze discre- 
țiunea și faţă de episcopii greco-catolici care, fără a risca o 
atitudine categorică ar fi putut lua — unul ori altul — ac- 
țiunea mea laică ca o ingerință necompetentă şi nepoftită în 
treburile lor. I-am mărturisit păr. Lucaciu că în Viena fu- 
sesem pînă în fața uşii preotului rusesc (în casa de lingă 
„Grand hotel“ şi „Bristol). Cînd era să sun m-am retras şi 
mai cumpănind asupra: situaţiei, am renunţat. Lucaciu s-a de- 
clarat cu însufleţire pentru începerea unei mari mișcări de 
propagandă, pentru trecerea la biserica greco-ortodoxă, ceea 
ce propusesem. Ulterior, la o ședință a comitetului, ținută la 
Arad, Lucaciu luînd cuvîntul, în calitate de secretar general 
al Partidului Naţional Român, propuse ca să începem o mare 
mișcarea de trecere la biserica soră. Trecuse vreme de la eon- 
versația noastră din birjă, de pe Şoseatia din București. Eram 
surprins şi am tăcut. Spre marea mea satisfacţie, luă însă cu- 
vîntul camelenul ortodox, Laczi (V. Goldiș) şi, calm de tot, 
combătu propunerea lui Lucaciu, cu motivarea că nu ar fi bine 
să atragem asupra cauzei noastre supărarea moștenitorului de 
coroană, după ce se știe că e clerical şi se susține că ar avea 
simpatii pentru români. Toți am ascultat în tăcere și s-a trecut 
la ordinea de zi, tăcînd şi Lucaciu (cum să nu fi aflat Goldiș, 
dacă Cristea41% spera să-l cîştige în viitor ca aderent). 

Cind cu alergăturile mele contra Hajdudorogh-ului, am 
stăruit pe lîngă Lueger, Funder etc. $i pe lingă baronul 
W. Beck, care avea numeroşi prieteni prin cercurile clerului 
înalt catolic. Am vorbit și cu provincialul Iezuiților și cu pa- 
ter Fischer, duhovnicul lui Fr. Ferdinand. Gaalen era candi- 
datul lui F.F. pentru primatutul scaunului de cardinal al 
Vienei. Pe atunci acest înalt post era deținut de Fiurstenbis- 
chof“2-ul Pifl. Primit de el i-am expus situaţia, accentuînd ce 
pericol rezultă pentru catolicism în Orient din greşeala co- 


122 


www.dacoromanica.ro 


misă prin cedarea Romei în chestiunea  Hajdudorogh-ului. 
Văzind că omul gras e impresionat, i-am comunicat că prin- 
vre românii uniţi trece un val de adincă nemulțumire şi că 
ridică voci pentru o trecere în massă la greco-ortodoxism. De 
exemplu şi eu, pe cînd eram student, am publicat un articol 
în sensul acesta, revoltat de mașinațiile clerului înalt romano- 
catolic şi a guvernului unguresc, contra bisericii unite ro- 
mâne. Atunci, înaltul prelat: „Um Gottes Willen! Das ist ja 
eine Todsunde“...2l Eu am explicat că fiind tînăr, amără- 
ciunea şi revolta m-au făcut să greşesc etc. . 

După moartea doctorului Raţiu, trebuind să avem la Sibiu un 
organ diriguitor şi Dr. L. Lemenyi“? refuzînd să primească, 
a fost ales Ivant%, asesor greco-ortodox, ca viceprezident al 
P.N.R.. Lemenyi era tot greco-ortodox şi un om respectat de 
toți. Dinsul, fiind legat de Sibiu, voia să-și asigure liniştea 
bătrîneței stînd departe de inevitabilele intrigi şi hărţuieli ale 
sibienilor. Era idilic ca un străin, terminindu-și afacerile la 
„Albina“, Consistor, „Astra“ etc., să găsească pe la ora 1, la 
„Împăratul Romanilor“ elita sibiană la un pahar de bere. Să 
asculte cîteva anecdote savuroase, povestite cu bonomie de 
directorul P. Cosma ori cu savoare de Liţă Şerban de Voilat%. 
Să fie invitat la masă de Ivan, să asculte la cafeneaua „pe 
Bretter<, „veninoasele minciuni“ debitate de Goga şi de tine- 
retul pechelendert% din jurul lui, de cînd fusese secretarul 
„Astrei“ şi ginerele D-nei Cosma. Să ajunsă însă ca bobul de 
grîu, în această rişniță, se ferise Lemenyi. În schimb, Iyan a 
apreciat alegerea ca o treaptă care putea contribui la apropie- 
rea sa de mitra episcopală. În acel timp — cine putea pre- 
vedea că atitudinea lui din culise va provoca scandalul cu 
Suciut% şi Goldiș, la 12 Oct. 1918 (în casă la A. Lazăr, în şe- 
dința prezidată de Mihali), care a putut fi potolit atît de greu? 
Episcop însă totuşi a ajuns Ivan şi a priceput să întemeieze o 
dieceză bine consolidată. Căci el știa că fără prescură nu e 
cuminecătură, dar nici vinul nu e permis să lipsească. Mai 
ştia că banul „non olet“427 şi că aplicarea calităţilor de „măr- 
ginean“4%28 realizează la bătrînețe ambițiile din tinereţe. 

Între 1906 şi 1914 am frecventat foarte mult Viena. Aveam, 
din timpul studiilor, numeroşi cunoscuți în lumea politică, pe 
care îi cultivam. Colaboram la „Deutsches Volksblati“, mai 
rar la „Vaterland“ sau la „Rundschau Zeitung“4%, firește, tot 
în legătură cu starea nemaghiarilor din Ungaria. Acţiunea 
contra „Mileni-ului“, primirea deputației memorandiste şi ju- 
bileul „României June“ cu frecventele întilniri cu oameni po-. 
litici, oficialități, tinerime universitară, oameni ai presei, mi-au 


123 


www.dacoromanica.ro 


sporit foarte mult numărul şi calitatea cercului meu de cunos- 
cuţi. Dar la Viena, puţinii colegi români nu prea se interesau 
activ de politică. „Activ“, înțeleg în sensul în care se ocupa 
Aurel C. Popovici și cu mine. Participau bucuros la demon- 
straţii, iscăleau manifeste de solidarizare cu cei condamnaţi în 
procese politice, precum și la mese date în onoarea celor care 
treceau prin Viena (Lucaciu, Bolcaş etc.) La Budapesta aceeași 
situație. Acolo iniţiatorul era Maniu şi 1—2 colegi mai tineri, 
care îi stăteau într-ajutor. Aurel Lazăr dovedea, poate de 
pe atunci, temperament politic mai pronunţat. În schimb, era 
robit mult timp cu jocul „Calabrias“ şi mai rar cu „Ferbli“431, 
De aceea, nici interesul pentru teatru, concerte, expoziţii de 
arte, literatură nu se putea manifesta. Sosind odată Lucaciu 
da „România Jună“, a trebuit să renunţ de a participa la con- 
certul lui Kubelikt2. Cu ce greutate obţinusem un bilet! Am 
încercat să-l vînd unui coleg, ca să pot sta cu Lucaciu. Ne- 
voind nimeni — de la cele trei mese româneşti — să cumpere 
biletul, l-am oferit gratuit. Dar zadarnic am stăruit să nu-l 
las să meargă ın pagubă, făcîndu-i reclamă lui Kubelik; ni- 
menea nu s-a putut hotări, de dragul concertului, să-şi jeri- 
fească plăcerile sale obișnuite. 

Redactorul părţii politice la „Deutsches Volksblatt“, zia- 
rul antisemit, cra Schreiber. Îl cunoscusem prin Aurel C. 
Popovici, care îi asigurase modesta subvenție de 50 coroâne 
pe lună, sub titlul de „cheltuiti pentru poştă“. Îi spuse că 
suma e de la „Ligă“. Va fi dat din al său ori de la Ligă, nu 
am ştiricit. Mai tîrziu, îl mulţumeam prin Mihali, dar Sehrei- 
þer servea cauza noastră şi cînd era remunerat cu întîrziere, 
Era sincer convins de partea cauzei noastre şi că susținînd-o, 
face un real serviciu monarhiei. Mai tîrziu, rolul său a fost pre- 
luat de Dr. Fr. Funder. Acesta era directorul ziarului ,„Reichs- 
post“4%3, întemeiat de luegerieni, după ce partidul se întărise. 
Căci, cu toate că datorită sufragiului universal şi a alegerilor 
cinstite, făcute de premierul Max Wladimir baron Beck — 

reştin-Socialii înlăturaseră cu totul pe omnipotenţii liberali, 
din consiliul Comunal al Vienei şi apoi din Reichsrat, totuși 
acel partid al poporului austriac nu dispunea de nici o organi- 
zatie economică, bancă sau casă de depuneri, hipotecă etc., 
fiind toate în miini „liberale, adică evreieşti (Rothschild, Sig- 
hardt). Cu Funder dobîndisem nu numai un amic politic de 
toată sinceritatea şi devotamentul, ci şi un amic personal, foarte 
bine informat în culisele politice. 


Cît timp nu fusesem deputat, drumurile mele la Pesta şi 
la Viena erau mai rare şi rezervate numai cazurilor speciale 


124 


www.dacoromanica.ro 


. 


ori urgente. Între anii 1906-1918, fiind deputat, beneficiam de 
bilet de liber parcurs, pe toate liniile C. F. Ungare, în schim- 
bul unei taxe de 300 coroane. Din Budapesta la Viena era o 
săritură. Luam masa la restaurantul „Jăgerhorn“t şi ple- 
cînd la [ora] 2, cinam la hotel „Regina“ din Viena, putînd is- 
prăvi în aceeaşi seară şi cîteva întîlniri. Cu unii oameni ședeam 
la cină, apoi pe la 11 stăteam de vorbă cu Dr. Funder, mer- 
gînd la redacţie. La acea oră redactarea era terminată iar el 
aştepta numai începutul tipăririi. Apoi se ducea acasă și înainte 
de a se culca, juca şah cu doamna spre a-şi alunga gîndurile 
profesionale. 

După ce ajunsesem să fiu chemat de Brosch, în prima au- 
diență la F .F., mergeam în fiecare lună o dată ori mai des, 
la Viena. Sosind, telefonam la 89—50 şi Brosch îmi fixa ora 
cînd mă putea primi. 

Dintre deputații români bucovineni, pentru mine mai im- 
portant era Isoipescu-Grecul. Capacitatea sa politică era foarte 
aperă, avea intuiţia sau mirosul de a pricepe imponderabilul 
intr-o situație. Dr. Aurel Onciul era un om cu mare pregătire, 
dar „ingenio malo pravoque“45, căci egoismul său arivist era 
atît de nestăpinit încît îi orbea judecata politică. Astfel a fost 
propunerea făcută şi bătută la mașină în memoriu, ca să se 
angajeze Tisza de a înfăptui „,Gesamtmonarchie“4%. Prin pro- 
nunțarea în camera de la Budapesta a acestui cuvînt, declan- 
sai furia patriotardă şovină a proștilor şi puteai provoca ori- 
cind legănatul nervos al piciorului lui Tisza [suprapus] peste 
uenunchele celuilalt. Eu l-am lăsat pe Onciul să-şi facă jocul, 
prevăziînd rezultatul care a urmat. Tot așa, mergînd la Iași, 
cînd bucovinenii conduși de Iancu Flondor au proclamat Uni- 
reat, Onciul voia să-l convingă pe generalul Coandă, omul 
de paie a lui Brătianu, despre soluția chestiei bucoviene, prin 
atașarea României la monarhia habsburgică. Basil Trifu, fiind 
șefu! de cabinet al lui Coandă, a lăsat să-l aresteze, crezîndu-l 
smintit. 

În prenlabil ò păţisem cu Onciul, cînd şi-a ţinut conferința 
la „Deutscher Club“, cu ocazia vizitei lui Stere la Viena, cu 
memoriul său. Am descris la alt loc acele peripeții şi felul cum 
am procedat. Stere era un Talleyrand machiavelic, Onciul un 
Machiavelli cu creieri austrieci „bătuţi“ (ca berbecul la coaie), 
care credea că poate dobîndi lozul cel mare, de arivist habsbur- 


gic. 
Ceilalți deputați bucovineni erau oameni cinstiți, inofensivi, 
Hurmuzachi, Simionovici, Sîrbu, cu totul 5 inşi reprezentînd 


L d 


125 


www.dacoromanica.ro 


trei partide, aleşi în „curia“4%8 română, după legea electorală 
a lui M. W. Beck. Kramř şi deputaţii ucrainieni erau, fireşte 
rusofili. Germanii din Reichsrat erau — tot fireşte — dezbinaţi 
în partide. Luegerienii, pînă în zilele din urmă ale lui Lueger 
erau închegaţi sub presiunea antisemitismului poporului. Însă, 
rețin vorba ce mi-a spus-o Gessmann, fost ministru şi intimul 
lui Lueger: „I habs satt kaiserlicher zu sein wie der Kaiser und 
habsburgischer zu sein als der Habsburger. Statt ein Schrecken 
ohne. Ende, lieber ei Ende mit Schrecken. Wenn i nur wüst’ 
wohin wir kommen; i habs schon satt“455, 

Beck îmi descrisese pățania lui cu Tisza, în iulie 1918 şi-mi 
comunicase că Falkenhayn pregătise armata contra României. 

Sub pretextul că se întoarce de pe frontul din Maramureş 
(ca prezident al crucii roşii austriece), baronul Beck, oprin- 
du-se la Budapesta, îl vizită pe Tisza. I-a atras atenţia că ar fi 
bine să se atenueze atitudinea politicii de stat față de români, 
în Ungaria, din considerente faţă de situația României. „l-a 
aceasta“, îmi spuse continuînd baronul Beck, „hat der Tisza 
mir ganz grob Geantwotet: kümmern Sie sich Exzellenz miţ 
den Angelegenheiten Ostreichs und hat dabei mir vor der Nase, 
sc herumgefuchtelt“4#0, Apoi reluă: „Drei Verbrechern schau- 
feln am Grab dieser Monarchie. Ich meine den Grafen Tisza, 
den Grafen Stiirgkh und der Baron Burjan““l (vara 1918). 

Cunoscînd eu astfel, din gura celor mai devotați susțină- 
tori ai monarhiei, intimele lor dezbinări şi auzind din glasul 
lor tremurînd renunţarea la speranța de a mai putea îndrepta, 
necum de a opri fatalul sfîrşit, am continuat, oricît era de ab- 
surd, cu argumente falacioase pentru Grossăsterreich“2. Pe cînd 
în cercuri de oameni care îşi căutau cu plăcere o consolare în 
astel de elucubraţii, eu urmăream să-mi confirm argumentele 
prin obiecțiunile lor pesimiste şi îmi pregăteam lovitura hotă- 
rîtoare pentru cauza noastră. Aceasta trebuia să fie înstruna- 
rea într-o atitudine uniformă, solidară a totalităţii neamului 
românesc din monarhia austro-ungară. Dar cum? Cenzură, con- 
trol, legi draconice, excepționale îngreunau orice manifestare. 
Nici prin corespondenţă nu s-ar fi putut încerca o apropiere 
de la om la om. În această situaţie Funder mi-a comunicat că 
ediția celei mai mari reviste germane „Leipziger Illustrierte 
Zeitung“ a fost confiscată în Austria, pentru un articol asupra 
armatei austro-ungare, scris și semnat de şeful armatei, Conrad 
von Hötzendorf, „pentru că cenzura avea ordin să nu admită 
articole despre armată“. Experienţa baronului Hold cu „tele- 
fonul social“, care, conversînd noaptea cu contele Polzer-Hu- 
ditz, secretarul particular al împăratului la cartierul general 


126 


www.dacoromanica.ro 


din Baden, era întrerupt tot la trei minute, căci „aşa dispunea 
regulamentul“. Și multe alte informaţii ponderabile şi impon- 
derabile, pe deasupra, chestia cu scrisorile prințului Sixt de 
Bourbon, toate îmi întăreau convingerea că ne apropiam de 
sfîrşit. Iar discursul lui Clemenceau, ce-mi parvenise — ca 
prin minune — din „Neue Zürcher Zeitung“%5, îmi dădea 
siguranţa că un aranjament de compromis este exclus. Astfel, 
lichidarea monarhiei părînd sigură, tot mai mult mă frămînta 
grija soluţiei, cum să poată ajunge naţia noastră la un numitor 
comun al atitudinii sale politice. 

Între timp, m-am oprit şi la Budapesta, întregindu-mi im- 
presiile prin informații de la: Rudas, M. Hodža, Dâner Dénes, 
Veszi etc. 

La Olpret, aflind noaptea dintr-un ziar clujean de 2 creiţari 
că trupele sîrbești, pe frontul balcanic, au spart frontul austro- 
ungar şi au înaintat pînă la Uskiib,4% hotărîrea mea s-a cris- 
talizat instantaneu. Din acel moment mă preocupa numai cum 
să pun la cale reuşita procedurii. Fiind în altă zi, sîmbătă, 
am hoinărit în pădure şi prin pomet, „de vorbă cu mine în- 
sumi“. După-amiazi sosi Ionică Moldovan, cu mesajul lui 
Mihali să merg la Dej. Îmi comunică nervozitatea de care era 
cuprins şeful său. Eu am discutat cu Moldovan şi l-am trimis 
în ziua următoare să ducă răspunsul meu că marţi voi veni. 
Apoi mă așezai la maşina de .scris şi redactai ,„Declaraţia“.%%5 

La Dej, Mihali primi fără discuţie propunerile mele. „De- 
clarația“ trebuia însuşită şi de comitet, apoi publicată ca ho- 
tărîre a Comitetului P.N.R. Avînd în vedere actualitatea ale- 
gerii lui Tisza — prin maşinaţiile obişnuite — şi a lui Mangra, 
de mitropolit greco-ortodox, ne temeam să nu provoace o 
mare dezbinare de atitudine în P.N.R., prin dezavuarea lui 
Wilson. Astfel am hotărît să ne ducem pînă la Gherla, să ne 
consultăm cu episcopul I. Hossu. 

Pe episcopul Hossu l-am găsit într-o dispoziţie de surex- 
citare. Se plimba agitat de-a lungul biroului său. Continuînd 
să se plimbe — după ce ne primi — zicea: „pace? pace? Ștreang, 
nu pace!“ Întrebîndu-l la ce se referă, ne răspunse: „Mackensen 
vrea acuma pace. Pace? Da, ştreang!“ Schimbînd cu Mihali 
o privire între noi, l-am întrebat pe episcop: „Vii cu noi?“ 
şi răspunzînd dinsul: „vin, cum să nu vin“; am mai întrebat: 
„pînă la spînzurătoare?“ Iar el răspunse: „pină la spinzură- 
toare!“ 

Apoi ne-am sfătuit, ajungînd la următoarele hotărîri: Mi- 
hali să convoace Comitetul P.N.R. la Oradea Mare, acolo să 


127 


www.dacoromanica.ro 


discutăm „Declaraţia“ elaborată de mine, pe care Hossu o în- 
suşi. 

În continuare voi pleca la Viena şi mă voi îngriji ca „De- 
clarația“ să fie adusă la cunoştinţa lui Wilson, prin prezidentul 
cehilor, Stanek. Dacă va fi posibil, să fie publicată şi în presa 
vieneză. 

Că am ales Oradea ca loc de întîlnire, a fost determinat 
de considerarea a două cauze. Pentru cei din părţile de vest 
era mai uşor acceptabil, drept centru de întîlnire, iar casa 
ospitalieră a lui Aurel Lazăr oferea mai bun adăpost pentru 
aiscuţii decit hotelul din Sibiu. Da Sibiu trebuia să evităm 
convocarea unei şedinţe politice, ca să nu expunem biserica 
gieco-ortodoxă la un conflict cu guvernul şi să nu-i oferim 
pretext lui Mangra de a face pe patriotardul, sinodul naţional 
bisericesc fiind convocat chiar pentru 12 1. c. 

În 11 Octombrie am sosit cu Mihali la Oradea, unde Weislo- 
vits ne-a oferit cea mai bună odaie în hotelul său „Park, cu 
baia alături. Acest hotel era şi a rămas aranjat cel mai cu 
gust, mai luxos şi mai curat din toată zona, fostă ungară și 
devenită apoi românească. În dimineaţa următoare, cînd ispră- 
visem cu toaleta şi era să plecăm la casa Lazăr, intră grăbit 
la noi Ştefan Cicio Pop*%. (Restul l-am descris la alt loc, cu 
scandalul dintre Suciu şi Goldiș pe de o parte şi Ivan de alta, 
care era acuzat de ei pentru legături cu guvernul, prin Cio- 
rogar," Ivan trebuind să plece.) Alt scandal mai mic, între 
Vlad şi Suciu, mereu resuscitat de Suciu, nu s-a potolit decît 
pe ia 4—5 după-amiazi, cînd, în fine, Mihali îmi putu da cu- 
vintul spre a citi „Declaraţia“ (Aceasta numai după un expo- 
zeu asupra situaţiei politice). 

Eu vorbeam de națiunea „daco-română“ în preambul și mai 
cu seamă în textul declaraţiei. Acest text îl bătusem la ma- 
șină la Olpret cu litere lila-albastre. A fost reţinut de Goldiş, 
cind l-a tradus în ungureşte, cu intenţia de a putea pune în 
circulație zvonul că el l-a redactat, ceea ce răspîndise, ajutat 
de „nepoți“ şi pe cît am aflat se găseşte între hirtiile lui Silviu 
Dragomir iar nu lăsat în biroul lui Lazăr, cum îmi spunea a 
doua zi Goldiș. 

Cu învoirea mea, în traducerea maghiară, în loc de „na- 
țiunea daco-română“ s-a modificat: „națiunea română“. În 
rest, modificările au fost neesenţiale. În alt loc am descris 
desfăşurarea evenimentelor la Oradea-Mare şi plecarea noastră 
la Budapesta, după ce aflasem că pe ziua următoare e convocată 
camera. M-am anunţat la cuvint, însoţit de Mihali, cu promi- 


128 


www.dacoromanica.ro 


siunea prezidentului că o să ţină cont, îndată ce va fi statorită 
ordinea de zi etc. 

Prin faptul că m-am angajat să vorbesc în cameră și să dau 
citire „Declarației“, se dădea caracter oficial păşirii noastre. 
Totodată însă se dădea, întregului popor românesc, semnalul 
de solidarizare, pe aceeaşi bază a voinţei naţionale şi se punea 
capăt dibuirii şovăitorilor, pripiţilor, oportuniştilor şi savan- 
ților analizatori ai problemelor de drept public. În astfel de 
momente, care pretind fapte hotăriîtoare, aceşti pretinşi savanţi 
sunt mai primejdioşi decit toţi ceilalți proşti și schizofrenoizi 
înpreună. 

Între timp, în cele trei zile, care trecuseră de la venirea 
noastră și a arădanilor la Pesta, se zvonise ceva, cu privire 
la textul declarației, încît A. Frâncu,%8 cu veșnic biţăitoarea 
sa fantezie bizară, se folosi de ocazie, ca să fie în treabă şi 
făcînd încă o dată pe voinicosul, instigă pe clujeni. Mă pomenii 
cu o delegație, sosită în 17 Octombrie, în frunte cu Utalea, 
care voia să fie informată asupra cuprinsului declaraţiei. Fiind 
prieteni vechi şi cunoscîndu-l pe Utalea, om înţelept și de 
treabă, i-am şoptit discret în cafenea să iasă după mine, prin 
ușa spre closet. Eu am ieşit spre stradă și l-am aşteptat în 
etajul III, la ieşirea din ascensor. Acolo i-am citit în grabă 
„Declaraţia“. El a rămas încîntat şi mi-a comunicat că va 
pleca acasă cu trenul de amiază, spre a-şi linişti oamenii. 

La masa tineretului din cafenea, medicul militar Dr. Fome- 
tescu îmi puse în vedere să-mi dau seama că dacă „Declaraţia“ 
nu va fi corespunzătoare, tineretul va face un atentat contra 
mea, Am sorbit liniştit cafeaua, comentind astfel de vorbării 


obişnuite, cu observații sarcastice, care l-au îngrijorat pe naivul 
doctor. 


Rudas Izso, amicul nostru de la „Keleti Ertesitâ“%9 mă 
făcu atent la cameră că, avînd eu familie, să renunţ a face de- 
clarația. El, Rudas, ştie ce se discută în sînul deputaților unguri. 
După ce l-am lăsat să-şi stoarcă toată bunăvoința față de mine 
și familia mea, i-am răspuns: „Te rog spune-le că voi săruta 
mina aceluia care va da în mine primul, căci atunci voi fi 
sigur că Wilson va avea a doua zi, pe masă, declarația mea“. 

Iahoda, agent-spion în serviciul român, expulzat de sigu- 
ranta din România (vezi arhiva Siguranţei, 1917—1918), se 
aşezase la Cluj, servind şi Ungaria. Ca din întîmplare se ur- 
case în compartimentul nostru, cînd călătoream cu Mihali 
spre Oradea, la 11 octombrie. În zadar s-a trudit, cu multă 
viclenie, să afle ceva. La Budapesta a venit la mine şi ştiind 
că fumez ţigări de foi, mi-a adus cîteva Trabuco şi Regalia 


9 — Memorii vol, I 129 


www.dacoromanica.ro 


Media. Le-am primit cu plăcere şi i-am arătat apoi cît de ab- 
surdă e oferta lui de a-i închiria eu cafeneaua din casa noastră 
de la Cluj, ca să poată oferi salată de vinete, mititei şi ţuică 
armatei române, care nu peste mult va intra în Cluj, după cum 
voja el să mă facă să cred. 

Cînd, după terminarea discursului meu, la 18 octombrie, 
in mijlocul vacarmului şi după ce ascultasem amenințările 
primului ministru, Wekerle, folosindu-mă de suspendarea 
şedinţei, mergeam spre bufet — ca să mănînc ficat de giscă 
şi să beau un pahar de bere — mă opri deputatul Fényes Lăszlo 
El comentase cu aprobări unele din perfidele mele atacuri. 

„Ie felicit pentru discurs“ începu el şi conform protoco- 
lului tradițional din camera ungară, tutuindu-ne (era prima 
şi ultima noastră conversaţie): „avem să facem, împreună cu 
voi naționaliștii, revoluția și aşezarea pe solide baze democra- 
tice a ţării“. 

„Voi şi revoluţie!?* îi răspunsei, „verva voastră s-a stins 
în 1848, în Kufstein45 şi după aceea în surghiun. A rămas nu- 
mai sedimentul frazelor lui Kossuth“. 

„Las' că vei vedea“, replică dînsul. „Deocamdată nu-ţi pot 
spune mai mult, dar să vă pregătiți. Va trebui să lucrăm îm- 
preună“. 

Eu: „Desigur“... 

Prin discursul ţinut la 18 Octombrie 1918, am reuşit să 
realizez planul meu de a găsi modul de procedare, spre a in- 
chega naţia întreagă într-o voinţă politică unitară. Prevederea 
omului e însă șubredă, dacă nu colaborează, şi norocoasa în- 
tîimplare care a favorizat efectuarea planului, în sens pozitiv, 
prin ivirea împrejurărilor promovatoare şi în sens promovator, 
prin comiterea greșelilor contrarilor. 

Cu toate că hotărisem tăcere absolută în privința conți- 
nutului „Declarației“, după ce arădanii au plecat din Oradea- 
Mare, Goldiș, spre a trezi impresia că el e autorul, a lăsat să 
se copieze textul de unii studenți, dintre intimii săi. Afli d 
eu cu mult mai tîrziu acest șmecherlic, nu i-am făcut nici o 
observaţie. Totuşi, dacă nu ar fi fost discreţi băieţii, ar fi putut 
să afle ungurii şi să-mi pregătească un „şari-vari“45l, înecînd 
în <candal tot discursul meu. 

Profitul net al situaţiei a fost că, primind eu însărcinarea 
de a aduce la cunoștința ţării, hotărîrea P.N.R., în cameră, 
nu s-a mai amestecat nici o „ocoşeală“ în desfăşurarea nuan- 
telor discursului meu. Astfel, am putut proceda liber, atit ca 
mersul ideilor: Wilson-lsus Hristos-Tisza — delegatul Ungariei 


130 


www.dacoromanica.ro 


la conferinţa de pace etc., cît și întru adaptarea atitudinii, mo- 
dutația glasului, mimicei, conform ţinutei variate, pe care mi-o 
dicta gradul de tensiune a reacţiunii provocate de mine în 
ambianța mediului ascultătorilor. Căci şovinismul lor nu era 
atit de mare în contra noastră, încît să nu admită şi antago- 
nisme între ei. De exemplu: Markos era un preot catolic fa- 
natic, dar un mare prost şi incult; Hoch, preot neamţ maghia- 
rizat, pleban catolic$2, ca atare, contrar calvinului Tisza; Fé- 
nyes, ideolog radical, primejdios oricărui aranjament politic 
înțelept etc. etc. 

Cînd am terminat, am fost vesel şi ușurat, ca sărmanele 
femei la clinica Chrobak, cînd terminînd naşterea, puneau 
prima dată la sîn feţii nou-născuţi. De altfel, izbutisem ca 
dintr-un început să-mi creez o atmosferă relativ liniștită de 
curioşi, iar apoi, stăpînind situaţia, să nu mă cuprindă în tot 
timpul nici cea mai mică emoție. 

Mulţumirea mea era desăvîrşită căci știam urmarea: con- 
curenţa ziarelor ungureşti, budapestane, va răspîndi, pînă în 
dimineața de 19 Octombrie, cele petrecute în cameră şi toată 
lumea va lua la cunoştinţă de hotărîrea conducerii P.N.R., că 
numai împuterniciţii acestuia vor fi chemați să reprezinte 
voinţa întregului popor, iar poporul vrea să devină o națiune 
unită în limitele sale etnice. Nu mai putea exista român să 
se desolidarizeze. 

Acum urma greutatea cu forurile internaţionale, dar în 
privinţa acestora competenţa cădea asupra bărbaţilor de stat 
ai României. Mulțumită lui Dumnezeu, România dispunea de 
diplomaţi! Aşa credeam eu şi tot Ardealul, atunci... 


IMPRESII ȘI EXPERIENȚE CU DIFERIȚI OAMENI 


Dr. loan Raţiu. În timpul memorandist era prezidentul Par- 
tidului Naţional Român. Bărbat zdravăn, înalt, ţinea capul 
ridicat iar cînd vorbea, avea gestul de a-l mai ridica. Vocea îi 
era puţin voalată. Era astmatic. Dispunea de cultura timpului. 
Advocat cu diplomă de pe „timpul nemților“. Temperament 
viu, stăpînit. Vorbea perfect nemţeşte şi ungureşte. Fire dreap- 
tă, nu însă înarmat contra intriganţilor. Şcoala politică practică 
şi-o făcuse de tînăr, participînd la viața politică. 

Se bucura de stimă generală şi autoritatea i-a rămas neștir- 
bită pînă la moarte, cu toate atacurile puse la cale prin oamenii 


131 


www.dacoromanica.ro 


din serviciul lui Sturdza (Slavici, Brote, I. Russu-Șirianu, îm- 
preună cu angajaţii lor, grupaţi în jurul „Tribunei Poporului“ 
de la Arad, precum şi de Mangra). 


Eugen Brote  (Brotea). Viceprezidentul P.N.R. Absolvent 
al școlii de agricultură, în Germania. Era răşinărean. A publi- 
cat, în limba germană, o carte importantă asupra chestiei 
românești. Om mic de statură, puţin vorbăreţ, făcea impresia 
de fire rece. Ascultînd de Sturdza, a trecut la București, înainte 
de procesul Memorandului, încrezîndu-se în cuvîntul lui D. 
Sturdza. Însărcinat de Sturdza cu conducerea raţională a moşiei 
sale, a fost apoi dat afară și a urmat dezbinarea între ei. Se 
recăsătorise tîrziu, soția rămînînd văduvă, cu copii. 

Intre Raţiu și Brote nu era o înțelegere sufletească. Con- 
temporanii aveau senzația că Brote îl lucrează pe prezident. 
Atitudinea lui Brote a confirmat zvonul că era omul lui Sturdza, 
iw acesta s-a purtat fără omenie față de el. 


Dr. Vasile Lucaciu. Secretarul general al PN.R. L-am ca- 
racterizat anterior [în baza colaborării și a cazului episcopiei 
de la Hajdudorogh]. 


După ce se-ntoarse cu doctoratul de la Roma, a fost numit 
de episcopul Szab6,%3 ca paroh în Şișești. Şişeştii e un sat 
modest de munte. Așezat în apropierea comunei Baia Sprie, 
la o distanță de cca 10 km de Baia-Mare, se găsea pe timpul 
acela la „spatele lui Dumnezen€. Distanţa mare pînă la tren 
și satul arierat erau un surghiun pentru omul cu temperamentul 
viu şi firea neastimpărată de imboldul inițiativei. Faţă de trin- 
dăvia pasivă a episcopului, acesta a intenționat să paralizeze, 
prin loc şi mediu, superioritatea tînărului preot de Roma, 
incomodă pentru şeful ierarhic. Lucaciu nu a putut fi demora- 
lizat, ca atiţi alți fraţi ai săi, întru Hristos. Căci prunul creşte 
ca buruiana în Sătmar, pe toate coclaurile. Și cînd crengile se 
rup de greutatea recoltei dă Dumnezeu ţuică, șliboviţă, be- 
rechet. Și e bună, aromatică. Cînd te supără stomacul, un pă- 
hărel, ba două-trei, sunt un medicament sigur, strămoșesc. 
Apoi păhărelele devin o trebuinţă, pe care o cere firea, prin 
obişnuinţă. Acest alcool parfumat (de 40—60 şi 80%) devine o 
necesitate nu numai pentru stomac, ci și pentru a putea trece 
peste momentele de plictiseală, provocate prin amintiri, su- 
grumarea aspirațiilor sau pierderea iluziilor. Și dintr-un tînăr 
superior, în cîţiva ani devine un potatortf, care fără să știe 
că-] vei vizita te primeşte cu carafa de „cea bună“ pe masă, 
fata şi fericit să poată închina cu tine. Cite exemplare de 


132 


www.dacoromanica.ro 


altfel de energii degenerate mi-a fost dat să văd — fără deo- 
sebire confesională — în diferite case parohiale ale acestei tări 
binecuvîntate de Dumnezeu cu prunul alungător de colice și de 
ginduri supărătoare, datorită fructelor sale! Dar Lucaciu m 
a fost creat din acel material maleabil. Feciorul clopotarului 
a stiut rezista diplomaţiei arhiereşti. Energia lui s-a declanșat 
în fapte creatoare. Mai întîi a știut să transforme coastele din 
Sisesti într-un paradis de pomi fructiferi. Meri, peri, pruni, 
caiși, cireşi, toți pomii potriviţi climei şi solului văros, au dat 
Sişeştilor bogăție, datorită iniţiativei popii Lucaciu şi ascul- 
tării poporenilor de stăruințele sale înțelepte. Cum a știut 
vrăji acest preot, cu puterea cuvîntului, un mic Eldorado, pe 
seama credincioşilor săi, tot așa a găsit şi formula magică, spre 
a desţeleni glia infertilă a confesiunii sale sterile. Căci ce 
insemna vegetarea, prin generaţii, a „Uniaţieik%5, create la 
timpul său de Habsburgi, spre a-şi asigura un aliat politic 
contra unei oligarhii care, retrogradă și incultă, invocînd pri- 
vilegiile sale, împiedica orice inițiativă de reforme sociale 
economice, politice, din partea dinastiei. Ce însemna calvinismul 
pe de o parte, aliat între potentaţii săi mici, cu susţinerea „cre- 
dinței strămoşeşti“, bazată pe superstiții antiprogresiste, res- 
pectiv omnipotenţa clericală în masele iobăgite valahe şi îm- 
păraţii pe de altă parte, decît un joc de-a baba-oarba? Iar 
baba oarba erau strămoşii noştri şi noi, moştenitorii indolenţei, 
ignoranței şi nepriceperii politice a lor. 

Tot Lucaciu a dat, întregului popor român din părțile nor- 
dice, impulsul de renaștere naţională, prin confesionalism, clă- 
dînd monumentala biserică din Siseşti, pe frontispiciul căreia 
a aşezat inscripția: „PENTRU UNIREA TUTUROR ROMÂNI- 
LOR“ şi instituind pelerinajul de Sf. Maria la acel sfînt locaş. 

Cîte persecutări, şicane mărunte şi neplăceri mari nu a 
avut de suportat? În fruntea dușmanilor săi se găsea episcopul 
Sabo, zăhăit din vegetarea sa somnolentă, prin intervențiile 
guvernului, apoi organele administrative de diferite grade, 
justiția prin procese de „agitaţie“ etc. Organismul și spiritul 
excepţional de care dispunea Lucaciu le-a suportat toate cu 
seninătate. Însă, ce era temniţa de stat (în total 5 ani, suportaţi 
de Lucaciu), în comparaţie cu nepriceperea și oportunismul 
Romei? Sunt convins că viitorul va putea lumina tenebrele, 
care acopereau, pentru generaţia mea, lubricitatea politică a 
Vaticanului, ce nu a ştiut găsi posibilităţi de apărare şi scutire 
a marelui său apostol, Lucaciu. 

Iar, alăturea de biserica măreaţă, miniatură elocventă a 
Domului Sf. Petru din Roma, în contrast, casa parohială era 


133 


www.dacoromanica.ro 


o modestă casă, mai mult ţărănească decît parohială, care an 
de an se surpa tot mai adînc în pămînt şi puţea a mucegai 
cind intrai în ea. Contribuţia de jertfă a familiei a fost destul 
de mare, considerînd că D-na Lucaciu a petrecut întreaga sa 
viaţă, cu cei doi băieţi și cele două fete ale sale, în acele în- 
căperi mai mult decît modeste. Iar diînsul? Părintele Lucaciu 
a fost neîntrerupt pe teren. Adunări poporale, de-a lungul şi 
de-a latul ţării, şedinţe de comitet, de organizaţii. Temniţă şi 
din nou propagandă. Conferinţă naţională. Propagandă în stră- 
inătate: Austria, Franţa. Predică, rămasă memorabilă, în bi- 
serica Sf. Iosif din Bucureşti, prin care a însufleţit toată elita 
capitalei. Propagandă electorală. Discurs — o şedinţă întreagă 
— în camera din Budapesta. Surghiun la Paris, sfinţirea stea- 
gului voluntarilor români în Italia, 1919. Propagandă între 
românii din America. Deputat în prima cameră română, 1919— 
20. Boala (diabet, ateroscleroză). Mizerie: într-o locuință de 
garçon în Sătmar, la o bătrînă unguroaică, văduvă. Găsindu-l 
astfel părăsit i-am trimis vorbă lui Duca, prin Trifu. [La în- 
toarcere] Trifu s-a oprit la mine în Cluj, ducînd 20 mii lei, 
cind medicii și tratamentul costau mai mult. l-am transmis 
guvernului, prin Trifu, o vorbă de nereprodus. Dar monument 
i s-a ridicat muribundului și din nou a mers Trifu ca, în nu- 
mele guvernului, să aşeze pe coşciugul marelui Lucaciu, cor- 
donul Coroana României. 

Importanţa activităţii lui Lucaciu, pentru trezirea conștiin- 
tei naţionale — nu numai dincoace de munţi — a fost atît 
de mare şi multilaterală, încît oricare apologist, din viitor, 
își va putea asigura un loc de onoare, aruncînd lumină asupra 
timpurilor dintre 1880 şi 1920, prin analizarea vieţii fără răgaz, 
munca şi jertfele părintelui Lucaciu. 

Descendenții D-rului Vasile Lucaciu: Epaminonda — preot, 
fost în America. Reîntors, s-a căsătorit. Avea copii: unul stu- 
Cent universitar, băiat chipeș, simpatic. Tatăl se trudea cu 
asistența socială ori cooperaţia pe timpul lui Antonescu. Al 
doilea fiu, Văsălicuţa, mult mai tînăr, a dispărut în primul răz- 
boi. L-am cunoscut la Seghedin. Cele două fete erau măritate, 
una cu Meruţ, profesor universitar, alta cu Munteanu; ambele 
divorțate. 

Personalităţile celorlalţi memorandişti le-am schițat în 
articolul scris pentru revista ce apărea la Braşov, sub condu- 
cerea prezidentului curţii de apel, în momentul armistiţiului cu 
U.R.S.S. Nu a mai putut apărea, decît trunchiat, din cauza 
lipsei de hîrtie. 


134 


www.dacoromanica.ro 


Vasile Mangra. Profesor — călugăr la seminarul greco-or- 

todox din Arad. Om de temperament, fără o cultură mai uni- 
versală. Ducea viaţa modestă a „resemnării“, obișnuită la 
călugării ambiţioşi de pe timpul Imperiului Bizantin al împă- 
rătesei Irina. Această resemnare impune indivizilor perfecţi- 
onarea în arta duplicităţii, prin practicarea permanentă a du- 
blării manifestării exterioare a vieţii: ochii ridicaţi spre cerul 
eternității (în care sunt angajaţi să se prefacă a crede) și 
runcînd aceiaşi ochi, spre Venus vulgivaga“6. Popular, prin 
îteva manifestări naţionaliste, în preajma procesului Memoran- 
dului, a ştiut, cu dibăcie arivistă, să seducă pe cei implicaţi ın 
acest proces, să-l aleagă prezident al Comitetului P.N.R. — 
substitut, pe timpul cît memorandiştii aveau să ispășească 
temnițele din Seghedin şi Vác. De pe atunci şi-a pregăti 
irădarea de mai tirziu. Direct şi prin alţi şireţi, cît şi prin 
naivi, pe care a ştiut să-i prostească, şi-a creat sie-şi, pe în- 
cctu], o atmosferă de clarviziune politică, lipsită de temei real 
(vezi Vulturul — poezia unde e nexul cauzal), întemeiată mai 
cu seamă pe ciîrcotelile abil diseminate contra vechilor con- 
ducători, în imposibilitate de a se apăra. 


Alegerea lui de episcop al Aradului, neconfirmată în urma 
refuzului guvernului Széll de a o prezenta spre aprobare re- 
gală, i-a deschis, priri Slavici, ușa lui Sturdza. Devenise „martir“ 
al cauzei românești. Din gura lui Kalinderu am aflat apoi, 
spre surprinderea mea, că în contra conducerii P.N.R. se ridicase 
acuza la regele Carol I, pe care sfetnicul său Kalinderu mi-o 
aruncă mie în faţă, că lista Comitetului Partidului Naţional ar 
fi fost compusă, cu intenţia premeditată, din greco-catolici. 
Pină în altă zi analizînd lista membrilor, am putut constata 
că tocmai contrarul era adevărat. Între timp însă, un coleg 
călugăr al lui Mangra (conliturgisătorul)%5%8, obținuse un ceas 
de aur, ca suvenir, pentru confirmarea minciunii. Pe cît era 
de absurdă, în aparenţă, intriga pe temă confesională, totuși 
ea prindea şi prinde între regățeni, nu numai la prostime ci 
și ia înalţi demnitari, cu diplome din Paris (de exemplu: „Con- 
tesiunea de Stat!“). Mangra a fost angajat de Sturdza pentru 
a elabora, la Academia Română, materialul „canonic“ contra 
mitropolitului primat Ghenadie Gh. Petrescu. Onorariul pentru 
Mangra a fost că, ajungînd prin Slavici şi Jesenszky în intimi- 
tate cu Tisza, acesta descoperi într-însul un instrument dis- 
ciplinat, spre a-l candida şi alege de deputat şi apoi, renun- 
țind la orice umbră de rușine, de mitropolit greco-ortodox. 

După discursul meu din 18 Oct, 1918, ne găseam mai mulţi 
inşi la Budapesta. Într-o noapte, pe la 101/2; ne plimbam cu 


135 


www.dacoromanica.ro 


Paul, secretarul consulatului român, într-o stradă pustie la 
acea oră, evitînd să fim văzuţi. Deodată, trecînd pe lingă colţ, 
se opri lingă noi „tata Ciocan“, cinstitul deputat tiszaist al 
Năsăudului. Schimbarăm cu dinsul informaţii confidenţiale. 
Pe stradă nu venea nimenea, încît, nederanjaţi, ne foloseam 
de pustietate. Apoi însă, pe lingă colțul opus, la 10—20 metri, 
intră cineva cu paşi înceți, şi la lumina felinarului, îl recu- 
roscurăm că era Mangra. Convorbirea noastră se desfășurase 
în surdină. Aceasta încetă, iar Mangra, recunoscîndu-ne, trecu 
tăcîndu-se a nu ne fi văzut, precum ne făcurăm şi noi, în 
trecere, a nu-l fi observat. Făcea o tristă figură. A fost ultima 
dată că l-am văzut. Demnitatea lui înaltă, dobiîndită prin 
frauda ordonată de Tisza, era marea noastră grijă. Totuşi, 
citeva zile în urmă, Mangra se îmbolnăvi și curînd „dădu ortul 
popii“. Cristea se aşeză în pat şi golea cu lingura medicamentul 
prescris de doctorul Dumitreanu (din Şard), medic oficial în 
Budapesta pentru fetele de la celebra „Frieda“, pe lîngă practică 
|de cabinet]. Fireşte că boala lui Cristea a trecut subit, îndată 
ce Mangra fu înmormîntat în cimitirul Kerepeș. 

Bunul preot greco-ortodox, Bogoievici, şi un trimis al epis- 
copiei de Arad, au executat partea rituală. Singuri. Ca asistenţă 
a funcționat Dr. Popa din Oradea, adept personal al defunctului. 
Studenţii români au delegat un singur coleg ca să controleze 
respectarea hotăririi lor, ca să nu frîngă nimeni solidaritatea 
de a absenta cu toţii. Trist sfirşit pentru un om care trezise 
tot atitea iluzii ca [şi] dezamăgiri în sînul naţiei române. 


Vichentie Babeş. Biografia politică a lui V. Babeș va con- 
stitui — cînd va fi scrisă — o oglindă dintre cele mai intere- 
sante ale epocii de la sfirsitul veacului al XIX-lea. Bănăţean 
cu toate calităţile — virtuţi și defecte — specifice. 

Temperament viu, minte ageră, elocvenţă vie, fantezie com- 
binată cu largă pregătire culturală, jurist excelent, cap politic 
clar, ajutat de un temperament politic al omului, care îl mîna 
la acţiune. 

Activ în viața bisericească, cu rol conducător (după alegerea 
lui Ivacicovici, se povestea anecdota de la banchet, noul arhie- 
reu [fiind] apostrofat de Babeș: „Te-am ales, acuma trebuie să 
asculți de noi, ar fi ripostat: „Ce să ascult? V-am plătit, suntem 
chite“) 

Babes a fost prezidentul „Asociaţiei Presei Române“ a P.N.R. 
și inițiator al altor organizaţii, pe timpul cînd în politica Un- 
gariei şovinismul era încă domolit de spiritul baronului Eöt- 
v6s J.%0 In camerele anilor 1860—70 și pînă la 1881-88, dis- 


136 


www.dacoromanica.ro 


cursurile lui Babeş sunt perle de pătrundere politică. Expo- 
zeul său, ca prezident al Conferinței naţionale, din anul 1881 
este o capodoperă, ca analiză sub raport extern. Cu Alexandru 
Mocioni erau strîns legați. Aş cuteza să afirm că Babeş a fost 
singurul om între contemporanii săi, de la începutul veacului 
a XX-lea, care merita cu drept cuvînt numele fie pe atunci 
de hulă, fie mai tirziu, ca epitheton ornans de „mocionist. 

Care este esența „mocionismului“? După ce tactica preco- 
nizată de Széchényi! şi Eötvös, de a căuta multumirea nema- 
ghiarilor, prin apropierea [acestora] a fost înlăturată de con- 
tele I. Andrăssy%2 sen., șovinismul a evoluat rapid și siste- 
matic. Zadarnic se zbăteau epigonii lui Szecheni să convingă 
oiigarhia că nu se poate duce simultan o politică în contra 
dinastiei (şi Austriei), iar prin maghiarizare, contra nema- 
ghiarilor. Magnaţii, mînați de interesele privilegiilor lor şi 
de grandomania lor socială, conduşi de Tisza  Kâlmânt6, 
acesta spre a-și asigura consolidarea partidului liberal — aju- 
tat de Andrâssy — izbuti a sistematiza tot mai mult me- 
todele şoviniste, pe baze instituţionale. 

În definitiv, graţia excesivă de care se bucura I. Andrássy 
la regina Elisabeta și slăbiciunea lui Francisc Iosif faţă de 
toanele soţiei-verișoare, deochiată de sugestiile elucubraţiilor 
șirete aplicate de Andrássy ei, şi de magnații unguri, au în- 
chegat întregul popor maghiar în fudulia grandomană de- 
zastruoasă: „Magyarország magyar lesz, vagy nem lesz!“ — 
Ungaria va fi maghiară, ori nu va fi! 

Mocioni, dîndu-și seama de această cotropitoare orbire 
a oligarhiei, pe de o parte, iar pe de alta, contînd că dacă 
românii ar izbuti să aplice o tactică drastică indolentei di- 
nastii, dîndu-se și ei de partea partidului independenței ma- 
ghiare '48-iste, camarila vieneză s-ar putea trezi la realitate. 
Dorea să se încerce o asemenea nuanțare a politicii P.N.R. 
Teoretic s-ar fi putut discuta şi s-a discutat această idee, Cine 
însă ar fi riscat să facă săritura de Curtius?4%% Ar fi trebuit 
o dibăcie politică excepţională spre a juca un asemenea rol. 
Și fiind acesta în contrazicere cu sentimentul obștesc, toto- 
dată cu tradiția „imperialistă“ a maselor noastre poporane, 
pe cine putea să se întemeieze consolidarea acestei tactici? 
Copierea perfidiei şi iscusinţei maghiare, calități dezvoltate 
și perfecţionate prin multe generaţii maghiare de oligarhi, 
în luptă cu principii şi regii lor, iar în fine, cu Habsburgii — 
întru apărarea privilegiilor — le erau cu totul străine stra- 
turilor atît de subțirele româneşti, abia ajunse la suprafaţa 
socială, 


137 


www.dacoromanica.ro 


St duo faciunt idem, non est idem!466 

Nici Mocioni nu s-ar fi putut preta la acel rol, cu firea 
iui filosofică necombativă. Aceasta a fost cauza pentru care 
segtimentul instinctiv românesc respingea „mocionismulă, re- 
prezentat cu stîngace nedibăcie de unele firi pasive, cum au 
fost: Babeş, Aurel Mureșianu,457 Hossu-Longinf6 şi săltărețul 
criticastru, Amos Frâncu. 

Babeș încetase de mult a mai face politică. Era uitat de 
generația mea. Am avut o întîlnire cu Alex. Mocioni şi cu 
el în cofetăria Frentz din Sibiu. Discuţia a durat cîteva ore. 
Na am putut ajunge la acelaşi numitor. Mocioni, om liniștit, 
fire pasivă de filosof, se exprima încet, observai că nu era 
obișnuit să vorbească românește (în mediul lui obişnuia să 
se folosească de limba germană, uzuală în Banat, iar la Bu- 
dapesta, de cea maghiară). Babeş era temperament de pi- 
per, cu toată bătrinețea. Conversaţia a alunecat; eu partici- 
pam mai mult prin tăcere, făcîndu-mi reflecţiunile pentru 
mine. Aveam însărcinarea prezidentului, Badea Gheorghe 
să iau contact cu A. Mocioni, spre a-l sonda. Abia după ce se 
deschisese discuţia, cei doi bătrîni începură să scarmene, în 
cea mai deplină identitate de opinie, stările interne din 
P.N.R. şi pe singuraticii fruntaşi. Deosebirea dintre ei era 
numai prin faptul că Babeş dispunea de maliţie mai coro- 
sivă decît Mocioni. 

Bănăţenii susțineau că Babeş ar fi fost la orgine copil din 
flori, cu mamă româncă şi tată evreu, care s-ar fi îngrijit 
de educaţia lui. Indiferent! El a fost un om superior, cu 
toată firea lui bănăţeană. 


Ioan Ciocan. Fost director al liceului grăniceresc din Nă- 
săud fiu de ţăran grănicer. Cind Bânffy ajunse prefect al 
județului Bistrița-Năsăud, după moşul meu, A. Bohăţiel, se 
trudi să dărime tot ce făcuse Bohăţiel, pentru românii gră- 
niceri şi pentru românism, fără a izbuti, precum îi mărtu- 
risi în intimitate, advocatului său, Aug. Munteanu. Mai mult 
îl supărau, din punct de vedere al maghiarizării, fondurile 
de studii pentru fiii de grăniceri. Conform literelor fundaţio- 
nale, din acest fond nu erau îndreptăţiţi să beneficieze decit 
fiii familiilor înregistrate în registrul genealogic grăniceresc. 
Comitetul fundaţiei se ţinea de dispoziţia aceasta statutară 
consfințită și prin uz şi prin tradiţie. Totuşi, Bánffy, care 
nu şovăia niciodată să găsească pretexte „legale“, înduplecă — 
„meghagyatik, elrendeltetik“4$9 pe un fiu de băcan armean, 
imigrat (venitură) într-un sat grăniceresc, să concureze pen- 


138 


www.dacoromanica.ro 


tru un stipendiu. După ce, fireşte, fusese refuzat, omnipo- 
tentul fișpan dispuse să i se predea lui catastifele genealo- 
gice grănicereşti. Pe acestea nu le-a restituit, astfel încît, 
după 10 ani, conducerea administraţiei fondului de stipendii 
nu a mai putut vota burse competențţilor. Din cauza aceasta 
au fost întrerupte carierele lor, neputînd continua studiile. 
Prin anul 1910, ajungînd Dr. D. Ciuta (din Rebrișoara) pre- 
zidentul conducerii administrării fondurilor de studiu, a ela- 
borat un vast memoriu documentat, pe care eu l-am predat 
colonelului Bardolf, pentru Franz Ferdinand, însoţit de co- 
mentariul chestiei grănicereşti. Acesta l-a expus aprecierii 
lui F.F. Atunci, în primăvara 1914, întrebîndu-l pe Bardolf 
de cpinia sa, a dat cu pumnul în dosarul cu memoriul, zicînd 
cu 6 voce de parcă ar fi comandat un regiment: „Das ist eine 
Schweinerei, das ist ei-ne Ge-mein-heit!%470 (Moartea lui F.F. 
a pus capăt și acestei cauze). 

Pe lingă chestia fondului de studii și alte şicane, Bânffy 
nu înceta să încerce a distruge privilegiile celor 44 comune 
grânicereşti. Mai mare primejdie le amenința în urma situa- 
tiei că familia baron Kemény uza de faptul indiviziunii unei părți 
care pretindea să fie a ei, în complexul munţilor și codrilor 
grănicerești. Fiind vorba de o familie de magnați, Bánffy 
era — eo ipso —47l parte interesată. Atunci, Ciocan a luat 
asupra sa reprezentarea confraţilor săi grăniceri. A priceput 
să-l înduplece pe Bánffy ca să aprobe ieşirea din indiviziune 
a familiei Kemeny, în schimbul unei masive sume de escon- 
tentare şi a admiterii controlului administraţiei statului. 
Bánffy impuse ca exploatarea pădurilor să fie organizată me- 
todic, prin forestieri calificaţi. Aceştia erau toţi străini, căci 
puţinii români care aveau diplome de la Selmeczbânya, sin- 
gura academie forestieră, treceau pe atunci în România. Ne- 
mulțumirea era mare şi nu numai a grănicerilor români, ci 
a românilor de pretutindeni. Și eu, ca licean la Bistriţa, eram 
revoltat, împreună cu ceilalți copii de 15—16 ani. Totuşi a 
urmat o ordine în exploatarea, pînă atunci sălbatică a pădu- 
rilor grănicereşti, prin  replantarea, încetarea jafului prin 
prevaricaret!? la licitaţii, încît comunele au putut beneficia 
de încasări şi conta pe bilanț ordonat. Considerînd întreaga 
situație, compromisul realizat de Ciocan însemna un profit 
pentru grăniceri. Dar opinia noastră publică nu putea ţine 
seamă de avantajele realizate cu dibăcie prin Ciocan, ceea ce 
mu era lucru simplu, avînd de a face cu Bánffy. Ciocan fu 
declarat de om al lui Bánffy şi ca atare de vînzătorul drep- 
turilor grănicereşti şi de trădător.  „Calumniare audacter 


139 


www.dacoromanica.ro 


s>mper aliquid haeret“4735, Ce nu crede tineretul ori opinia 
publică, veșnic cu mintea de copil, fără a mai scruta dede- 
subturile reale? ... Aveam deja doctoratul cind, în gara Dej 
sosi Ciocan cu trenul Bistriţei. Coborind din tren, veni spre 
mine şi-mi întinse mîna, salutindu-mă. Deşi putea să-mi fie 
tată, m-am prefăcut a nu fi observat. Am saluiat rece, fără 
a da mîna cu „trădătorul“. Era deputat guvernamental. S-a 
făcut şi el a nu observa necuviința mea. Ciţiva ani mai în 
armă [mai tîrziu] ajunsei şi eu în cameră. Vrei nu vrei, „ho- 
vores mutant mores“%4, eram silit să mă întîlnesc cu Ciocan, 
aproape zilnic. Era vechi oaspe la masa din Cafe Jăgerhorn. 
Si noi, deputații naționali, sorbeam cafelele noastre, alăturea 
cu dinsul. 

Pe cînd mă mutasem cu familia la Budapesta, spre a 
conduce redactarea „Iuptei“, zadarnic am scris și am tele- 
fonat, nici Mihali, nici Maniu, nici Vlad nu au venit să ne 
sfătuim. S-au mulțumit să-mi răspundă că-mi dau „pe 
blind“47%5 toată plenipotenţa şi autorizarea să procedez şi în 
numele lor, cu pline puteri. Ce se întîmplase? 

Se zvonea că Apponyi pregătea faimoasele sale legi șco- 
lare. De mult, între Ciocan şi mine stăpinea cea mai desăvir- 
sită încredere și în privința chestiilor politice. Într-o zi, la 
Cafe Jägerhorn, bătrinul îmi comunică unele din dispozițiile 
iegii, pentru noi deosebit de dezastruoase. Și mă întrebă dacă 
nu ne pregătim pentru combaterea parlamentară. Mă aver- 
tiză că „Lupta“ ar trebui să pregătească opinia publică ro- 
mânească. Astfel, am ajuns să-mi chem colegii la Budapesta. 
Ca om de şcoală, Ciocan mi-a putut da cele mai valoroase 
indicații, dezvăluindu-mi primejdiile pe care le ascundea 
contra noastră, perfida lege apponyiană. Căci, fiind zilnic la 
clubul guvernamental, dinsul era cît se poate de exact in- 
format. Mai sincer colaborator român nici că aş fi putut 
să-mi doresc. 

Cînd aflasem de la Hodža şi Szakolczai, secretul parti- 
cular al lui Kristoffy47, că Goga fusese la acesta din urmă, 
oferindu-şi colaborarea în numele tineretului P.N.R., mi se 
confirmă că aluziile lui Kristoify, făcute lui Maniu şi mie, 
nu erau simple încercări dialectale de şantaj politic [şi] mi-am 
organizat contraofensiva. Am cerut ambilor să-mi dea cite 
o declaraţie în fața notarului public. Primindu-le am aştep- 
tat confirmarea prin atitudinea tot mai agresivă a lui Goga 
şi tonul tot mai necruţător contra conducerii P.N.R., din care 
făcea parte şi el. Cunoşteam lipsa de scrupule, îmbrăcată în 


140 


www.dacoromanica.ro 


frazeologie eufonică naționalistă, de care se folosea Goga, 
exploatind naivitatea opiniei publice, care încintată de poet, 
nu putea presupune — precum nu putusem nici eu crede, 
la început — duplicitatea sentimentului şi a interesului de 
arivist, care izvorau simultan din acelaşi suflet şi judecată. 

Am scris patru articole, caracterizind evoluţia atitudinii 
lui Goga şi le-am trimis lui Goldiș. Eram înţeleşi ca el să le 
publice, cînd momentul va pretinde, în ordinea cronologică 
statorită. Scurt, înainte de Crăciun s-a început publicarea. 
Fram la Braşov. După ce apăruse primul articol, am aflat 
printr-un sibian că etapa proximă a activităţii publicistice 
plănuite de Goga, era un atac necruţător contra lui Maniu. 
Era o apucătură obişnuită a lui Goga șă uzeze de limbulţie, 
in fața unui public de „scriitori“, etalînd planuri măreţe, gar- 
nisindu-şi fantezia cu apropos-uri maliţioase contra oameni- 
or conducători. A doua zi, asemenea elucubraţii ale lui se 
colportau de-a lungul și de-a latul ţării. Spre a-i zădărnici 
planul, i-am telefonat lui Goldiș să suprime articolul II şi 
st publice ultimul din serie, în care îi reproşam lui Goga 
ci încearcă să lucreze contra solidarității P.N.R. Atacul era 
destul de aspru. 

A doua zi de Crăciun, dimineaţa pe la ora 10, primii căr- 
tile de vizită: Octavian Tăslăuanut”. şi Lucian Borciant%8, Am 
mers în cafeneaua din colţul pietii. Domnii mi-au adresat 
întrebarea că pe ce temei am publicat acel atac contra man- 
dantului+'? lor. Era deplasată afacerea pe tărimul de „onoare“, 
Asteptindu-mă la această întorsătură — prin cîte asemenea 
nu trecusem — am scos din buzunar mărturisirile lui Hodža 
si Szakolczai şi le-am predat D-lor spre lectură. Ei totuşi 
au cerut să constituim un juriu de onoare. M-am învoit. Fiind 
7i de sărbătoare am reuşit cu mare greutate să-l găsesc pe 
Andrei Bârseanu, pe care ambele părţi îl primisem ca pre- 
zident. Din partea mea i-am desemnat pe Dr. Vecerdea, di- 
rectorul filialei „Albina“ și pe Dr. Aug. Venter, advocat. 

După-amiază juriul s-a întrunit. La despărțirea de la 
amiazi O. Tăslăuanu mă rugase să permit să îi comunice lui 
Goga cele întîmplate, ceea ce eu — destul de uşuratic — am 
aprobat. Ar fi făcut-o şi fără, și chiar contra cunoștinței mele. 
Juriul a hotărît ca Venter şi Tăslăuanu să plece mîine-zi la 
Pudapesta, să se prezinte la Kristoffy şi să-i ceară lămuriri. 
Ulterior am aflat că Goga, primind informațiile prin Tăs- 
lăuanu, a plecat numaidecit la Arad, unde s-a dus şi Tăs- 
iăuanu din Braşov. Din Arad a plecat Bocu la Nădlac, unde 
a conferit cu advocatul Aurel Petrovici, vechi prieten al lui 


141 


www.dacoromanica.ro 


Kristoffy şi cu oscrisoare a acestuia [porniră] spre Budapesta, 
la Kristoffy. Gusti Venter, aflînd că Tăslăuanu plecase la 
Arad, unde îl aştepta Goga, plecă [singur] la Budapesta. Cu 
o zi mai tîrziu sosii şi eu la Budapesta şi aflai că Gusti, so- 
sind, auzi de la Cosmuţa următoarele: (Goga sosise în pre- 
ziuă cu Tăslăuanu. Cosmuţa fiind rugat de ei să-l înlocuiască 
pe Venter — absent — Dr. Cosmuţa acceptă să le facă micul 
serviciu amical, mergînd ca martor, împreună cu Goga şi Tas- 
lăuanul, la Kristoffy. 

Acesta i-a primit îndată şi exclamă: „cum, d-ta eşti Goga? 
Goga care a vorbit cu mine era înalt şi brunet“. Scoţind 
Tăslăuanu textul unei declaraţii pregătite, Kristoffy o semnă. 
Gusti Venter protestă la 'Tăslăuanu pentru procedarea ne- 
loială, care nu a ţinut cont de acordul hotărit de juriu la 
Brașov. Din partea Dr-ului Cosmuţa a cerut şi primit o de- 
clarație asupra celor petrecute, pe care acesta i-a dat-o în 
iata notarului public. 

Sosind la Budapesta am rămas surprins de atîta incorec- 
titudine temerară, desfăşurată de Goga şi Tăslăuanu. Aflind 
apoi că Goga, pus în curent de Tăslăuanu — cu învoirea 
mea — asupra declaraţiilor lui Hodža şi Szakolczay, încă 
înainte de a se fi constituit juriul de la Braşov, s-a grăbit 
să plece la Arad, de unde l-a trimis pe Bocu la prietenul 
din Nădlac al lui Kristoffy. Apoi, informîndu-i pe Goga și 
Tăslăuanu, care aşteptau la Arad, aceştia s-au grăbit la Bu- 
dapesta. Restul s-a desfăşurat conform planului lor, datorită 
necunoştinței de cauză şi [de] împrejurări a Dr-ului Cos- 
muţa. Juriul a declinat de la sine să mai continue a per- 
tracta, declarînd, sub prezidenţia cinstitului Andrei Bârseanu, 
incompatibilă procedura lui Tăslăuanu. Acesta [din urmă] și 
Dr. Borcia i-au semnat lui Goga o declaraţie de onorabili- 
tate, invocînd „constatarea“ lui Kristoffy. 

După publicarea  procesului-verbal redactat de Venter, 
Vecerdea şi Andrei Bârseanu, Goga, dîndu-și seama că urzeala 
țesută de Tăslăuanu îi compromite și mai mult pe acesta din 
urmă, a telegrafiat patronului său, C. Stere din Iaşi. Stere 
s-a grăbit, pentru a doua oară în timp de două săptămîni să 
plece. Prima dată la Brașov iar acuma la Budapesta. La Bra- 
şov se angajase, faţă de Maniu și mine că, el, Stere, va face 
dovada materială despre nevinovăția lui Goga, în care caz eu 
m-am obligat să-i dau satisfacție în public lui Goga. Am 
plecat la Budapesta unde au venit: Maniu, Mihali, Vlad, Mar- 
seu, Juncu (din Arad) etc., iar din partea lui Goga, ai lul, 
cei din Arad („Tribuna Poporului”) şi [din] Sibiu, toţi che- 


142 


www.dacoromanica.ro 


maţi telegrafic de Stere. Şi s-a început de [către] sărmanul 
store o anchetă, o ascultare de martori, o analiză a faptelor 
petrecute. Înainte de amiază Stere se trudea la hotel „Jăger- 
horn“ cu lotul lui Goga, după-amiazi și seara, pînă noaptea 
la orele 1—2—3—4, cu mine şi cu ai mei. 

El se susținea treaz bînd ceaiuri şi cafele, fumînd întruna, 
repetind apeluri sentimentale, apelînd la generozitatea mea, 
dar neputind să facă „dovada materială“ a nevinovăţiei lui 
Goga, precum se angajase la Braşov. Maniu îi replica punct 
de punct. Eu, calm, rezumam punctul meu de vedere şi su- 
portam toate stăruințele lui Stere. Pe la ora 11 Vlad, plicti- 
sit, zicea: „noapte bună“ şi pleca. Pe la ora 12, după ce mo- 
țăise liniştit, Mihali „ştergea putina“ în tăcere. Pe la ora 1 
Maniu, scuzîndu-se, pleca să se culce. Eu perseveram pînă 
la orele 2—3; odată pînă la ora 4. Îmi dădeam seama că tac- 
tica lui Stere era să mă frîngă prin istovire. Cîteodată se lă- 
sa răpit de izbucniri furioase, alerga de-a lungul odăii, stri- 
gind că va pleca acasă, că rezistența noastră e izvorită din- 
tr-o aversiune nevrednică între fraţi etc. etc. Pregătise un 
elaborat lung, înecînd esenţa chestiei în fraze, care însă nu 
puteau face „dovada materială“ a corectitudinii lui Goga 
lar presa şovină budapestană, care exploata cea mai mică 
neințelegere din sînul nostru al românilor, nu sufla o vorbă 
despre conflictul Goga-Vaida, tratat pe larg de foile noastre. 
Legăturile prin „Petofi Târsasâg“4%, cu francmasoneria un- 
gurească, i-au prins atunci bine lui Goga. Corb la corb nu 
scoate ochii, cu pana de tovarăș scriitor şi traducătorul lui 
Madâăesf8l, 

Intr-o zi de duminică stăteam în cafeneaua Bristol, cu Stere 
şi cu Mihali. Stere ne propuse că va merge să-l viziteze pe 
Kristoffy. De cîteva zile rumega acest plan. Noi nu avem ni- 
mica în contra. Pe cînd discutam această chestie, deodată ne 
surprinse „taica Ciocan&, care, credincios scaunului din vecina 
Cafe Jägerhorn, nu obișnuia să viziteze alt local [în] afară de 
clubul guvernamental. Intră liniştit, îşi dezbrăcă mantaua, apoi 
prezentindu-se lui Stere şi salutindu-ne pe noi, se așeză la 
masa noastră. Continuînd noi discuţia, Ciocan luă cuvîntul şi, 
în felul lui molcom, zise: „Am auzit, D-le Stere, că umblaţi 
cu gîndul să-l vizitaţi pe Kristoffy. Chiar de aceea mi-am per- 
mis să vin, spre a vorbi cu D-voastră. Am urmărit cu mult 
interes tot ce aţi făcut în chestia aplanării conflictului între 
Vaida şi Goga (Tabăra Goga era la „Jăgerhorn*). Cred că am 
datoria, ca român, să vă comunic concluziile la care am ajuns. 
D-le Stere, nu sunteți un oarecare deputat din camera română. 


143 


www.dacoromanica.ro 


Sînteţi prezidentul Partidului liberal din Moldova, raportor 
— de nu mă înșel — al răspunsului la mesajul regal. Vă bucu- 
raţi de o situaţie politică excepţională în mijlocul vieţii pu- 
blice şi culturale din România. Aţi venit la Budapesta, spre 
a aplana un diferend între doi români ardeleni. Nu oameni de 
a doua mină în viața noastră ardeleană. Staţi de săptămîni în 
capitala Ungariei, discutați cu uşile închise, vă năzuiți să res- 
tabiliți solidaritatea în sînul P.N.R. Și presa ungurească tace. 
Oare pentru a nu vă deranja munca? Tace și Kristoffy! Toate 
acestea sunt semnificative, semne grăitoare. Știu că aţi tăcut 
tot ce aţi putut face. Dar, mergînd la Kristoffy aţi face un ser- 
viciu, nu cauzei lui Goga ori a P.N.R., ci ungurilor, căci nu- 
maidecît, ar izbucni să trîmbiţeze toată presa, că fruntaşul 
partidului guvernamental român, spre a împăca pe românii 
ardeleni, a fost silit să ceară ajutorul fostului ministru ma- 
ghiar, al Mungof-ului. Iată legăturile dintre românii din Ro- 
mânia și între cei din Ardeal. Apoi comentarii, batjocuri, ar fi 
un vifor de triumf. lar Kristoffy, pe cît e de hulit, şi-ar do- 
bindi elogii ca patriot. El ar fi putut foarte uşor să iasă din re- 
zervă, să rupă tăcerea. Nu a făcut-o, cu premeditare, ci a aş- 
teptat, contribuind la adîncirea conflictului. 

Conversaţia a continuat, participînd și ceilalți comeseni dar, 
deosebit de viu, Stere. El ceru informaţii asupra oamenilor 
politici unguri, asupra realităţii politice şi a situaţiei lui Kris- 
toffy. La sfîrşit i-a mulţumit, cu multă căldură, lui Ciocan, 
aszurîndu-l de gratitudinea sa. A declarat că a rămas convins, 
ca ar fi fost o greşeală să ia contact cu Kristoffy. 

De cîte ori, de atunci încoace, cădea între vorbe numele 
lui Ciocan, Stere, cu faţa luminoasă îşi amintea de acea întil- 
nire cu dinsul din Café Bristol. „Da, zicea, rar om de treabă 
cum am cunoscut în Ciocan. Ce român de inimă!“ 

Odată, fiind singuri, Ciocan mi-a mărturisit: „Ce rost mai 
aveam eu în viaţă? Aveam însă datoria să fac ce pot pentru 
grăniceri, ceea ce nu era cine să poată şi să priceapă să facă: 
să salvez averea pe care Francisc Iosif a salvat-o pe seama lor, 
vecedînd pînă la sfîrşit, stăruinţelor guvernelor maghiare de 
a o etatiza. Ce muncă am desfăşurat, numai sufletul meu ştie. 
Fireşte că a trebuit să mă obișnuiesc să fiu ocărit şi de grăni- 
cerii mei şi de întreaga opinie publică românească. Că sunt 
umul lui Bánffy, că sunt trădătorul intereselor româneşti, mai 
va. Cînd urmărești un scop, în serviciul generațiilor viitoare, 
cu conștiința curată, găseşti tăria să nu-ţi pese de birfeli. S-au 
găsit însă şi spurcăciuni de oameni care, înțărcaţi de la unele 
beneficii ilicite, m-au calomniat că aș fi fost mituit de Bánffy. 


144 


www.dacoromanica.ro 


Parcă Bánffy umbla să mituiască, el care avea fire de auto- 
crat, care poruncea şi trecea peste legi cînd îşi punea ceva în 
cap. Va veni însă odată timpul cînd generaţiile viitoare vor şti 
aprecia, ceea ce am realizat în beneficiul lor“. 

Sărmanul suflet al lui Ciocan. Cum ar fi putut el visa că 
ideologia doctrinară importată din ţări zăpăcite prin savanţi 
smirtiţi, va găsi soluţii în sensul că, dreptatea socială pretinde 
etatizarea proprietăţii comunelor grănicerești ca, sărăcindu-le, 
să facă dependentă chivernisirea averii lor, în favorul unor 
funcţionari, pe care însăşi meseria lor îi sileşte la luptă per- 
peluă asupra alegerii moralei practice de viaţă: corectitudine 
decalogică ori, după caz — „hatir, bacșiş, sictir&t8 — cu ulte- 
rioară spovedanie şi rugăciuni. 

Cînd guvernul dispusese arestarea lui Goga, Ciocan îmi te- 
legrafie ca să intervin. Înspre seară plecasem cu Maniu din 
Budapesta. Sosind dimineaţa la Cluj, luam tocmai baie, cînd 
mi se aduse telegrama. I-am telefonat lui Maniu şi seara am 
plecat iar la Budapesta. Sfătuindu-ne, am căzut de acord. ca 
Maniu să meargă singur la Wekerle, fiind mai puțin deocheat 
decit mine. Wekerle îl primi numaidecît. Aflînd cazul, chemă 
la sine pe secretarul de stat de la ministerul de justiţie si îi 
ordonă eliberarea pe cauţiune a lui Goga. Funcţionarul refuză, 
cn motivarea că este intenţia lui Goga să fugă în România, 
dinaintea unui proces de presă. Cum nu voia secretarul de 
stat să cedeze primului ministru, acesta zise — că fiind întîm- 
plător dinsul ministru de justiţie ad interim, va propune Majes- 
iăţii Sale graţierea lui Goga. Numai sub presiunea aceasta și-a 
putut îndupleca subalternul să-i execute ordinul. 

Ne-am reîntors acasă. Era preziua Crăciunului. Am semnat, 
împreună cu Dr. Ștefan Morar, o poliţă de 10.000 cor. pentru 
banca „Patria“. Pînă s-a întrunit direcţiunea şi a lichidat su- 
ma, oficiul s-a închis, şi astfel, numai în altă zi s-a putut de- 
pune cautia. Între timp, Goga fiind transportat la Cluj, el a 
trebuit să petreacă noaptea în penitenciarul din Cluj. 

Cumpărasem la un grădinar un brăduţ foarte frumos, în 
ghiveci. Soacră-mea şi nevastă-mea l-au împodobit cu gust. În 
amurg, cu o birjă îl dusei la temnicerul şef, care era un român 
inimos şi acesta se angajă că aprinzînd luminiţele, i-l va așeza 
lhi Goga în celulă. Procedă însă mai bine, întrucît, după ce 
închise uşile, îl scoase pe Goga şi îl pofti, ca oaspete al său, în 
locuinta sa, în faţa pomului de Crăciun luminat. Ulterior, po- 


mișorul a fost sădit în curtea tribunalului, unde a trăit cîțiva 
ani. 


10 — Memorii vol, 1 145 


www.dacoromanica.ro 


Procesul, pe care îl avea Goga, era intentat contra unei 
poezii, apărută în fiţuica pe care o scotea Goga la Sibiu, spre a 
înţepa pe Stan şi Bran. Poezia era scrisă de Horia Petra Pe- 
trescu: „Mîna mea“. Tu mînă porţi pana, dar şi plugul îl con- 
duci şi pricepi să mînuieșşti şi sabia, era conținutul în rezumat. 

Goga s-a apărat în limba maghiară, rupînd cu tradiţia că, 
în procese politice, niciodată acuzaţii nu uzau decit de limba 
română, prin interpret. A invocat faptul că el nu poate fi acu- 
zat de agitaţie contra Statului Maghiar, fiind membru în „Pe- 
tofi Târsâg“ (Societatea Petöfi). Cu astfel de tertipuri, cam 
umilitoare, a izbutit să capete numai două săptămîni de tem- 
nită de stat (Alţii, pentru cîte un pasaj dintr-un articol, nu 
scăpau sub 1/2 an — 1 an). Mai urit a fost că, declinînd răs- 
punderea de autor, a spus că nu poate fi acuzat pentru o ast- 
fel de „ticluire-fleac“ (ilyen ferczmiiert*), aruncînd acest cu- 
vint dispreţuitor asupra colaboratorului său; el care a tradus 
în româneşte Az ember tragediâja45. 

Cele două săptămîni i-au asigurat lui Goga mănoase re- 
compense. O dată, reputaţia de „martir“ în temniţa din Sege- 
din, apoi, vorba lui Caragiale, cînd a plecat din Braşov la Se- 
ghedin: „voi ardelenii nu ştiţi că ceasul trebuie uns; Goga e 
uşor de cîştigat“. De unde să fi putut procura ardelenii atîta 
ulei fin? 

Pentru multe servicii, Goga îi datora recunoştinţă lui Cio- 
can, însă firea lui îl seducea să-şi bată joc de bătrînul. Cu plă- 
cere repeta că Ciocan, ca profesor de limba română, explica 
naşterea cuvintelor prin onomatopee, de exemplu cum românul 
aude picuratul: „pic, pic, pic, pe cînd ungurului îi sună: „csăp, 
csâp, csâp“, iar neamţului: „tropf, tropf, tropf* etc. El [Goga] 
ducea ca student o viaţă de haimana, fără să fi încercat o sin- 
gură dată a trece un examen. Dar ca geniu dispunea de „in- 
tuiție apriorică*. Poate voi avea dispoziţia să-i schiţez biogra- 
fia picantă. 

Am ţinut să ispăşesc greşelile mele din tinerețe, faţă de 
omul de omenie Ciocan, descriind rolul lui pe lingă Stere. A 
fost un tip al timpului. Nu era singurul român apreciat de un- 
guri. Ei erau siliţi de împrejurări să se încreadă în cîte un ro- 
men. Mulţi români erau prea simpliști, li se puneau integral 
la dispoziție, căci oameni ca Ciocan nu se găsesc pe toate gar- 
durile. El avea, pe lingă o mare conștiință de datorie, faţă de 
coiectivitatea sa grănicerească, cu care se simţea desăviîrşit 
solidar, un pronunţat umor românesc, aromatizat cu ironie şi 
sarcasm, care îl ajuta să treacă cu filosofie insuficienţele mul- 
tiple ale mediului din epoca sa. În privinţa lui Bánffy și a se- 


146 


www.dacoromanica.ro 


menilor unguri ai acestuia: gentry, magnați şi oameni politici, 
ajunsese să-şi perfecţioneze diapazonul atitudinii demne, în 
conversații adaptate omului, obiectului şi circumstanțelor, Tre- 
cea de român în ochii lor dar, fiind deputat în grupul guver- 
namental, se bucura de aprecierea lor, fără să se fi pretat la 
altceva, decît de a trece de apărătorul interes-lor grănicereşti, 
Vorbea, fireşte, perfect ungureşte, deşi pronunţarea îl trăda — 
chiar] şi cînd vorbea româneşte — că este din ţinutul de pe 
valea Someșului, din sus de Beclean. "Șe”-ul moldovenesc şi 
anumite cuvinte regionale îi amortizau graiul (,„coleşe“ „nea“, 
"melenaș”4%6 etc.), Jertfa lui a salvat averile grănicereşti care, 
după moartea lui, au căzut pradă „evoluţiei timpului“, Dar 
„in magnis ac voluisse sat. ..% 


Refjlecţiuni postume. Situaţia maghiarilor din Ungaria, 
timp de 1000 ani, oferă multe aspecte specifice, care se deo- 
sebesc de cele care s-au produs în alte ţinuturi şi la alte po- 
poare europene, sub raport social, politic şi etnic. 

Din popor hunic, cuceritor, ungurii au fost siliți să devină 
agricultori şi creştini. Ginţile autohtone, pe care le-au supus, 
erau departe de a fi cristalizate măcar în sensul de omoge- 
nitate a limbii, iar cristalizarea lor în entităţi de triburi se 
găsea în stadiul de cnezate ori voievodate mici, primitive, 
care nu încetau să se lupte între ele spre a-şirăpi unii altora 
păşunile, turmele şi „laburile“, „delniţele“487 producătoare de 
mei. Deosebirea între ei şi între indienii Americii de nord, pe 
timpul lui Columb ori a ginţilor din Africa, de pe timpul lui 
Livingstone, va fi fost minimală, Chiar şi resturile acelor ui- 
taţi de soartă: pastores romanorum, nu se vor fi deosebit 
prea mult, în obiceiurile lor, de populaţia galicană, de pe 
vremea lui Iuliu Cesar. Răzleţele urme toponimice şi de lo- 
calități, ne arată pe unde se găseau, cînd au dispărut, con- 
topindu-se în triburi heterogene. Dar ciobanii din părțile 
muntoase, pînă în vecinătatea şesului, au putut să-și salveze 
or:ginalitatea limbii şi obiceiurilor, răminînd români sau slo- 
vaci. Enclavele, în contact cu elementul maghiar, s-au con- 
topit şi au asimilat elemente maghiare, ori au fost maghia- 
rizate. Catolicismul a fost salvarea maghiarilor. Le-a asigurat 
unitatea politică: „cuius regio eius religio“%9 Feudalismul 
a fost cheagul social al coeziunii „naţiunii dominante“ şi 
mijlocul de exploatare agrară a latifundiilor. 

La 1848, ideea națională, care a mijit de la marea revo- 
luţie franceză şi a evoluat, datorită lui Napoleon I şi apoi III, 
s-a îmbinat cu ideile sociale, ce au imprimat doctrinelor politice 


147 


www.dacoromanica.ro 


caracterul timpului. S-a dovedit încă o dată că, numai prin 
saturație desăvirşită, ajung în subconştientul colectivităţilor 
dominante idei şi doctrine, pe care indivizi predestinaţi con- 
ducerii mulțimilor le pot declanşa în acţiuni, datorită clar- 
viziunii lor. Asifel de indivizi au fost, în anii 1840, Ludovic 
Kossuth şi Alexandru Petöfi. 

Petöfi, democrat intransigent, contrarul oricărui compro- 
mis; Kossuth, oricît de radical, gata la compromisuri în faţa 
greutăților insurmontabile, ca orice om al politicii practice. 

Petöfi: A farkasok dala, Akaszâtok fel a királyokat, Egy 
gondolat bánt engemett%. Pe cînd Kossuth: Intransigenta per- 
severare a principiului unității şi independenței statului na- 
țional ungar == maghiar, cu limba de stat maghiară == ungară, 
iar În rest egalitate de drepturi pentru toți cetățenii. Astfel, 
fată de lumea internațională: „ungarisch-hongrois-hungarian“ 
si „Ungarn-Hongrie-Hungary“! Faţă de opinia publică internă: 
magyar! Din acest echivoc lingvistic, este inimaginabil pentru 
un străin, ce capital de importanță politică, de drept public 
şi constituțional a ştiut să stoarcă oligarhia ungară == maghiară. 
Baza pe care a fost clădită întreaga tactică a politicii maghiare 
de la 1848 pînă în debaclul din 1918, a fost construită pe acest 
falacios echivoc. Urzitorul construcţiei a fost Kossuth, mînă 
de ajutor le-a dat oligarhilor împărăteasa Elisabeta, prin sim- 
patia ei trezită faţă de maghiari, de contele I. Andrássy, [pre- 
cum] și înfrîngerea de la Kâniggrătz49l. 

Totuși românilor le rămăsese alternativa de a lupta, ori 
ide! a păşi pe calea pasivității față de viața politică, în dece- 
niile care au urmat pînă la 1867. De la început însă, bilanţul 
s-a prezentat nefavorabil activității politice, atît pe tărîmul 
parlamentar, cît și pe cel administrativ. 

Legea electorală şi dublarea posibilităţilor de dejucare, prin 
procedura electorală, încătuşau pe românii ardeleni şi parali- 
zau validitarea iluzoriilor drepturi garantate pe hîrtie, celor 
din Banat şi din părţile ungurene. Totuși, cît timp a durat 
stăpînirea austriacă = habsburgică, reprezentanţii românilor 
şi ai celorlalte naţionalităţi nemaghiare au încercat să-și vali- 
diteze programele. Timbrul era caracterizat prin Inocenţiu-Mi- 
cu-Claint%, în Dieta Ardealului şi prin marele discurs al lui Băr- 
nuţiut% care, la rîndul său, nu era decît o parafrazare a reven- 
dicaţiilor lui I. Micu-Clain. 

Sub Coloman Tisza, arta jongleriei cu „liberalism“ și-a 
ajuns apogeul. Prin presa evreiască vieneză și prin corespon- 
cenţii marilor ziare străine, se susținea în ţările apusene falsa 


148 


www.dacoromanica.ro 


credinţă că [în] afară de Englitera, Ungaria este ţara liberală, 
ceu mai constituțional guvernată din Europa. 

Cînd, cîte 'un străin de importanţă vizita Budapesta, ce mai 
iecepţii, ce contese frumoase, ce statistici sugestive! Trebuia 
să plece străinul încîntat, ori cel puţin deochiat. Iar de la Kon- 
doros4% ce ciurdari zdraveni, îmbrăcaţi în splendide costume 
n aghiare: izmene largi, cizme, suman înflorilat, pălărie tradi- 
ii.nală şi bici cu pleaznă pocnitoare. Cînd aceşti argaţi minau, 
prin faţa miss-elor străine, cirezile de tauri ţesălaţi — dichi- 
«ți, le venea cocoanelor pofta de dans. Țiganul cu „banda“ era 
de-a îndemină. Argaţii se avintau la ceardaş cu miss-ele şi le su- 
gerau astfel amintiri romantice-sentimentale despre pusta ma- 
phiară. Reclama era acoperitoare, cu poetice mascarade,începînd 
cu congrese şi expoziţii internaţionale,pină la taurii podolici 
uriași, de la Hortobâgy4%, la primașul Rigó Jancsi, în costum, cu 
taraful său la Bruxelles. El a satisfăcut cu plăcere isteria prin- 
tesei de Chimai, frumoasa americană, schimbîndu-şi temporar 
tiganca sa neagră, cu prinţesa albă. Toate ocaziile erau exploa- 
iate, spre a orbi lumea. Guvernele se îngrijeau să trimită bur- 
sieri, pînă şi în ţări mici. Aceştia stăteau la dispoziţie, spre a 
servi pe oaspeţii de distincţie, în limba ţării lor, fiindu-le ata- 
sați 

Şiretenia lui L. Kossuth (slovacul) pulsa permanent în toate 
manifestațiile vitalității politice maghiare, surexcitată prin im- 
pulsul lirei de patriotism delirant a lui Petöfi (Bunievaţult% 
= sîrb catolic). 

Fchilibristica tacticii politice, între coordonarea iscusită a 
jengleriei dintre dinastie şi sentiment național excitat, acope- 
rea pentru străinătate şi pentru masele maghiare realitatea: 
susținerea neatinsă a feudalismului. Latifundiile, majoratele, 
întreaga legislație, administrație, justiție, finanțe, armată, în 

y arență democratice, asigurau latifundiarilor, ca şi clasă so- 
cală, o stare de practice privilegii. Prin aceasta, ei au putut 
«3 se bucure de deținerea puterii politice în stat, ei să fie în- 
uşi statul, ca înainte de 1848. Tekintetes, nagyságos, méltosá- 
cos, nagyméltoságos, kegyelemest% şi multele alte titluri le- 
gate de persoană ori [de] funcție, sporeau aceste distincții de 
elesă socială, titluri strict uzuale în contactul social cotidian. 

Cetăţeanul maghiar era zilnic hipnotizat prin presă. Un 
serviciu poştal bine organizat şi însuşirea artei cititului, prin 
şcoli maghiare, servea nu culturii ci, prin lectura ziarelor, ex- 
proprierii cugetării politice logice a omului de rînd, prin de- 
turnarea acesteia pe latura sentimentală, în contra dinastiei, 
Austriei, neamţului, nemaghiarilor. Un număr de ziar „A Nap“, 


149 


www.dacoromanica.ro 


„Az-Est&4%, costa 2 creițari, iar administraţiile primeau sub- 
venţii de la guvern. 

Din cînd în cînd urma cîte o înscenare de răsunătoare zgu- 
duire şi deturnare a atenţiei maselor de la necazurile reale 
care le păşteau, înălțîindu-le asupra trandafiriilor plaiuri de 
imagini sentimentale naţionale. Voi aminti, de exemplu: moar- 
tea lui Kossuth; aducerea acasă a fiului său; ridicarea în țară 
a statuii lui L. Kossuth; reînhumarea lui Fr. Râkoczyt%, cu 
pompă şi fast; mișcarea „tulipan“ (laleaua, declarată de floare 
maghiară?); nu e „patriotic“ [de] a cumpăra decît marfă indi- 
genă şi trebuie purtată o lalea la butonieră etc.; un delir de 
„tulipan în public şi afaceri pentru fabricanți şi vînzători. 
Apci — spre a termina înşirarea — serbarea anuală a aniver- 
sării zilei de 15 Martie, cînd se ţineau infinite discursuri, glo- 
rificind izbucnirea revoluţiei din 1848. Ziarele aduceau toate 
discursurile. De citit le vor fi citit, cred, oratorii singuri, de 
visat, visau toți ungurii gloria trecutului, cu „ciarda“50 de la 
Czinkota şi moșul Madarász, în rolul lui de Clemenceau ma- 
ghiar. Și uitau toate necazurile şi glorificau opoziția lărmoasă, 
cu toate sforăitoarele ei frazeologii. 

Cum ar fi putut românii şi celelalte naţionalităţi nema- 
ghiâre să frîngă prepotenţa acestui stat? Cum ar fi putut juca 
un rol în acest film de tragi-comic patetism de „fin de siè- 
cle“&?301 

Bogăția, tradiţia stăpînirii politice, armata, poliţia, de par- 
tea oligarhiei maghiare. Majoritatea numerică — cu toată 
statistica falsificată — de partea nemaghiară. 

Dar şi sărăcia, lipsa de experienţă politică practică; ca 
funcționari, în obediența încadrării; ca liber-profesioniști, de- 
pendenţi de clientela rurală săracă, cea orășenească, străină. 
Rămînea preoţia. Dependenţă, datorită ajutorului de stat. Cind 
românul ajungea funcţionar, avizat să trăiască din leafă, era 
domn, dar „domn de pierit“, cum zicea un ţăran refuzînd să-l 
lase pe fiul său să studieze, cu toată rîvna şi capacitatea ce-l 
distingeau. Totuşi am progresat şi noi românii, dar ce în- 
semna acel număr, în comparaţie cu cel al ungurilor? 

Astfel stînd lucrurile, care e explicaţia debaclului unguri- 
lor? Moștenirea Kossuth-Petăfi a avut drept urmare o hiper- 
trofie a îmbuibării, proprie oricărei colectivități sociale, care 
se bucură de o existență prea uşoară, Clasele lor burgheze şi 
aristocratice, trăind 2—3 generaţii fără griji, au uitat că Fran- 
cisc Iosif, prin lipsa lui de energie, iniţiativă şi pricepere poli- 
tică, era bun bucuros să aranjeze orice toane sucașe502 maghiare, 
acceptîndu-le. El se împăcase cu soluţii care îi asigurau pacea 


150 


www.dacoromanica.ro 


pergonală. Dar putea oare dăinui un astfel de tembelism, în 
mijlocul pulsării vieţii europene? Iar existența României, Ser- 
biei, Rusiei, bizăielile împăratului Wilhelm al II-lea, impreg- 
narea tineretului cu Nietzsche-ism5%, nu contau pentru bărbaţii 
politici maghiari? Jászi Oszkâr5% şi tineretul cult maghiar, 
grupaţi în jurul revistei „XX ik Század“ au rămas pentru ei 
grăitori în pustiu! 

In timpul „revizionismului“, sub primul ministru Bethlen 
Istvân5%, încrezîndu-se în lordul Rothermere5, au continuat 
şovinismul şi persecutările politice. Nemaiavînd români, slovaci 
ori socialiști, autorii maghiari au ispăşit persecutări, procese 
politice, condamnări pentru critica adusă stărilor social-agrare. 
Între alţii, Feja Geza, Illés, pînă și Szekfii50%8 şi alți bine inten- 
tionaţi. 

Un tablou exact și de o valoare literară remarcabilă a vieţii 
sociale maghiare şi a delirului politic, a sintetizat Bánffy Mik- 
los, în romanul său de 5 volume Erdélyi történet, ed. Révai, 
B. Pesta — 1940. Citind reoglindirea acelei epoci trăite, omul 
are impresia că toţi bărbaţii conducători maghiari ai Ungariei 
și-au pierdut capul şi nu s-au putut elibera de ochelarii tulburi, 
cu care au privit stările politice [şi] sociale mondiale, timp de 
două generații. S-a dovedit astfel că două generaţii nu sunt 
suficiente spre a schimba concepția şi metodele înrădăcinate de 
veacuri, După revoluțiile rakocziene şi rezistențele dietelor, sub 
Maria Tereza, Iosif al II-lea, Leopold şi Metternich, a urmat 
cea din 1848. Pe cînd însă Germania a avut un Bismarck, Franţa 
cu toate numeroasele, ba aproape permanentele sale revoluții, 


Englitera să nu persevereze în concepţiile doctrinare, moștenite 
de pe timpul lui Pitt, adaptîndu-şi toată viaţa economică, pe 
încetul, cerințelor moderne, pe atunci ungurii au perseverat în 
concepția şi tactica avidică510, de la partida hazard de cărți, pînă 
la problemele de stat vitale. 

Cînd ungurul pierdea în cărţi, urma momentul tensiunii, 
careia îi deschidea declanșarea prin: „dupla vagy semmit, 
Pierziînd ultimul ban, urma ceasul, moşia, pînă şi — în unele 
cazuri extreme — nevasta. Urma apoi exclamaţia: „Soh' se 
halunk meg“!512, Și, fiind cuprins de patetismul tradiţional că 
„Sirva vigad a Magyar!%515, termina cu lăutarul, care îi cînta 
un duios „Maros vize folyik csendesen“,5lt spre a termina cu 
un „Csurdâng6l64515 vijelios, pe care ungurul îl dansa cu „furor 
hunicus%516, Cam aşa au procedat, în mijlocul catastrofei Un- 
gariei, bărbaţii săi politici proeminenţi: Andrássy G., Bethlen 
I., Apponyi A. pînă şi Tisza I. Că degeneratul de Károly M3!? a 


151 


www.dacoromanica.ro 


mers pe calea lui și s-a lasat răscumpărat la sf'rşit de Rákosi, ca 
străbunul său de [către] Habsburg, cu moşiile lui Rákoczi, nu a 
fost decît o fatală predestinaţie. 


Silviu Suciu era funcţionar superior la ministerul de finanțe 
din Budapesta. Venea pe la „Cafe Jägerhorn“. Jucam citeodată 
șah împreună. Observam că are simpatie pentru mine. Mi-a 
mărturisit că e teosof5i8. Eu am avut o atitudine discretă în faţa 
acestei mărturisiri și am combătut cu scepticism argumentele 
iui. Totuşi, la o ocazie mi-a spus că el ştie al cui spirit locu- 
iește în mine, prin metempsihoză, dar a aminat, pînă la un 
timp viitor,să-mi comunice. Venind războiul, soartea ne-a des- 
parțit şi între timp el a murit, rămînîndu-mi dator cu răspun- 
sul. 

Intr-o zi, pe timpul luptei noastre parlamentare contra le- 
gilor şcolare ale lui Apponyi, venind Suciu la cafenea, îmi dădu 
un plic și mă invită să citesc scrisoarea. Era o epistolă autografă 
a mitropolitului loan Meţianu52. [i scrise lui Suciu că îl roagă 
să comunice lui Apponyi următoarele: el, mitropolitul a făcut 
totul ce a putut. A publicat articole în „Telegraful Român“, 
combătind atitudinea deputaţilor români în Cameră contra le- 
gilor apponyi-ene, pe care o regretă etc. Cînd a terminat cititul 
si i-am întins scrisoarea, Suciu a refuzat s-o primească, zicînd: 
„Eu i-am făcut mitropolitului de multe ori servicii, dar atitu- 
dinea mea nu-l îndreptățește să-mi ceară asemenea intervenție 
nedemnă și neromânească. Te rog păstrează scrisoarea şi fă ce 
vei crede de bine cu ea“. I-am atras atenţia că fiind directorul 
„Luptei“, aş putea-o publica în facsimil, pe prima pagină a 
ziarului. Aceasta e o senzaţie unică pentru un gazetar. „Poţi 
iace ce vei crede de bine și poţi să comunici și numele meu, 
wmi răspunse Suciu. Eu, făcîindu-mă „ţigan beat“, cum zic bă- 
nățenii, am scris un articol de fond Arhiereii. Lăudam ținuta 
vrednică românească a corpului nostru arhieresc, în frunte cu 
mitropoliţii. Întreg articolul nu era decît o crudă ironie, consi- 
derind realitatea atitudinii lor. Scurt timp după ce apăru ar- 
ticolul, primii o cartă poștală în care, un ins anonim din părțile 
Braşovului îmi exprima indignarea. „Aşa“, zicea el, „am crezut 
ca eşti un om de treabă, iar acum te apuci să-l lauzi pe cir- 
ciumarul din Zârnești (Meţianu). Omul nu pricepea amărăciunea 
ironiei mele. Între timp eu am lăsat să-mi facă un clișeu şi 
să-mi tragă 100 exemplare facsimilate a scrisorii lui Meţianu. 
Apoi trimisei clișeul şi cîteva exemplare facsimilate ale epis- 
'0lei arhiereşti, în pacheţel recomandat, pe adresa lui Goga. 
Cur.oșteam relația dintre Goga, Cristea, Ivan, Cosma (socrul) şi 


152 


www.dacoromanica.ro 


mitropolit. Prevedeam că Goga, conform firii lui va şti să-i 
îrece ridichea. Şi într-adevăr Goga nu pierdu nici un moment 
spre a-şi face plăcerea. Primind „corpora delicti“?! plecă la 
catenea, cu ele în buzunar. Acolo, între români, scoase mai întîi 
cliseul, iar trezită odată curiozitatea publicului său, le întinse 
facsimilul, ca să-l poată citi şi savura în tihnă. După o jumătate 
de oră, Meţianu era pus în cunoştinţă de cauză. Unealtă mai 
potrivită pentru răzbunare, decît Goga, nici Domnul nu ar fi 
putut găsi! Iar Suciu a rămas pe deplin mulțumit. 


Case ospitaliere. În mod firesc s-a dezvoltat, după intrarea 
în „activitate“, tipul caselor ospitaliere politice. Capii familiilor 
acestor case, aproape în fiecare caz, îndeplineau și rolul de con- 
d :cători politici ai P.N.R,, în cercul lor. Voi încerca să descriu 
cîteva asifel de case. Prima ţin să o citez pe a preotului Ioachim 
Totoianu, din Chişfalău (azi Satu Mic)”. Bărbat tînăr, viguros, 
însulleţit veşnic de bună dispoziţie, s-a pus la dispoziţia P.N.R,, 
din momentul cînd, în Ianuarie 1905, partidul a hotărit partici- 
parea activă la alegerile pentru Cameră. I. Totoianu se bucura 
de multă simpatie şi respect a ţăranilor din satul său şi din 
întregul județ. De asemenea, la intelectualii, fără deosebire 
de limbă şi lege. El era „virilist“523 şi dispunea de o moşie deo- 
sebit de valoroasă, situată la poarta Alba-luliei lîngă Ampoi, 
cu pămînturi de vărzaştini5?4, cu şes mănos de păioase şi porum- 
bisti şi cu vii, care produceau vinurile excelente de Alba-Iulia 
(Șard, Ighiu, Ighiel, Ţelna, Chişfalău, Bărăbanț, Cricău etc.). 
De origine, Totoianu era dintr-o familie fruntaşă de ţărani locali 
din Chișfalău. Prin hărnicie, familia reuşise să cumpere moşii525 
de ale familiilor de gentry scăpătaţi. Doamna era născută Rusu, 
dintr-o familie fruntașă de ţărani din Luduşul Mureșului. Era 
mică, sprintenă, vială, cu vocea puţin voalat ï. Şcolile și le făcu- 
seră ambii soţi la Blaj. Pe timpul bătrinilor, ei trăiseră în casa 
veche, fostă de gentry, care era ridicată pe un loc mlăștinos, 
¿cu camerele de locuit peste 2 metri deasupra solului. Totuși 
se atribuia exhalărilor subsolului umed, faptul că, mai mulți 
iaşi dintre membrii familiei, muriseră de tuberculoză, la di- 
“evite vîrste. De aceea, Ioachim Totoianu zidi o casă nouă, să- 
nătoasă, cu etaj, pe un intravilan larg şi uscat, cam prin 1906. 

În Ianuarie 1905, prezentîndu-mă în cercul Ighiului, fiind 
candidat din partea P.N.R., pentru alegerile parlamentare, am 
fost primit cu toată dragostea de întreaga familie Totoianu. 
Campania de propagandă am făcut-o împreună cu Totoianu, 
tinînd adunări din sat în sat, pe valea Mureșului și a Ampoiu- 
Pi, pînă la Zlatna şi viziiînd preoții și pe alegătorii fruntaşi. 


153 


www.dacoromanica.ro 


Xu eram candidatul necunoscut, dar omenia cu care fu pretu- 
tindeni primit Totoianu îmi asigura încrederea oamenilor. Res- 
iul trebuia să-mi dobîndesc însumi, prin expunerea sumară a 
programului P.N.R. Era iarnă destul de grea, dar fiind ambii 
tineri şi însufleţiţi, nu ne păsa de oboseli. În părţile acelea, 
fiecare alegător ne primea cu bucurie. Abia ne aşezam, venea 
nevasta cu tava, cu carafa de vin şi pahare. Ciocneam închi- 
nînd pentru reușită. La început, vinul deosebit de aromatic 
mă ademenea şi pe mine. Dar după 2—3 sate vizitate, am învățat 
să mă stăpînesc. Abia marcam că beau, sugînd doar cîteva pi- 
cături. Totuşi, gazda casei umplea îndată paharul cu căciulă 
convexă, închinînd din nou. Experienţa ce am făcut-o curînd 
a fost că abstinenţa e foarte indicată căci, chiar şi în cantităţi 
moderate, consumarea alcoolului influențează repeziciunea, aso- 
ciaţiunea ideilor și funcţionarea vie a fanteziei. 

Fiind comunele deolaltă, am izbutit să terminăm, în cîteva 
zile, prima prezentare în comunele de pe Ampoi, pînă la Feneș, 
în apropierea Zlatnei. La Zlatna, Totoianu m-a lăsat în grija 
colegului său „din cealaltă strană“, părintele greco-ortodox, 
Emanoil Beşa. Pe sate, primul drum ne ducea la preoţi. La 
Ighiu, fiind pretură, ne-am dus la primpretorul Csuka. Acesta 
ne-a poftit în locuința lui particulară, în mijlocul numeroşilor 
săi copii (din două căsătorii). Doamna a intrat numaidecit cu 
fata de serviciu, care, conform obiceiului pămîntului, aducea 
vinul și paharele pe tavă. Astfel orice rigiditate dispăru, făcînd 
loc unei ambianţe intime, în acest mediu unguresc şi oficial. 
Totoianu ridică paharul şi ciocnirăm pentru reuşita noastră, 
la care Csuka zise „pentru a noastră“ iar apoi făcurăm pro- 
nosticuri, 


La Zlatna începurăm vizitele pe la alegători. Mai întîi la 
notarul Albini, român fruntaș, om oficial. Era o casă româ- 
nească, cu toată funcţia stăpînului. Se vorbea o limbă literară 
ireproşabilă, se cultiva muzica românească, ţesături românești 
decorau odăile. Albini era bine situat, exploatator de mine de 
aur. Erau ın relaţii familiale cu preotul Beşa, prin preoteasa 
născută Albini. „Cercul“5% Ighiu se întindea ca un vierme, de 
la Santimbru pe Mureş, pînă în sus pe valea Ampoiului, peste 
Dealul Mare-Abrud, peste Cîmpeni la Sohodol, şi în jos pe 
valea Arieșului, cuprinzînd și comuna Mușca. Abrudul — ores 
era un cerc pentru sine, împreună cu Corna. Cîmpenii se ți- 
nea de cercul Trascăului. Astfel cercul Ighiului trecea prin 
cercul Abrudului şi Trascăului, făcînd dovada artei, cît de 
neruşinat se practica geometria „cercurilor“ electorale în Un- 
garia. Zlatna era — cu muncitorii de la uzinele statului — 


154 


www.dacoromanica.ro 


“ezervorul de voturi oficiale, menite să copleşească răzleţele 
voturi ale satelor româneşti, de prin văgăunile munților. 

La Zlatna, printr-un „match“ de turistică, executat împre- 
ună cu părintele Beşa, pe deal în sus, pe deal în jos, am vizitat 
vreo 20 de alegători români. Dintre cei oficiali, unguri, am fost 
si la directorul uzinelor statului, la inginerul șef, la plebanul 
catolic și, fireşte, la şeful forestier, numit din oficiu, prezidentul 
comisiei electorale. Csiki, plebanul, ne-a omenit cu vin, cioc- 
nind cu el un pahar, fiecare pentru victoria partidului său. Stă- 
raind eu, Beşa a cedat şi ne-am prezentat şi la protopopul greco- 
catolic Montani. Acesta fiind sub patronatul guvernamental, 
Besa m-a asigurat că, în nici un caz nu va fi de partea noastră, 
în arma dependenţei sale. Ne-a primit, venind înaintea noastră 
cu vorbe patetice, că e fericit de onoarea şi cinstea ce o simte, 
cînd îi intră în casă un candidat de deputat român etc, etc. 
Totuşi, după ce am ajuns pe stradă, fiind eu impresionat, Beşa, 
ca zimbetul omului păţit, m-a asigurat că experiențele mă vor 
deziluziona. 

Cu fiacherul*? angajat cu ziua de la Alba-Iulia am plecat 
apoi din Zlatna spre Abrud. Drumul peste Dealul Mare, pră- 
pâstios şi romantic, cu codrii săi de fagi şi brazi, îmi oferi sa- 
tisfacţia estetică, pentru singurătatea munţilor acoperiţi cu 
omât. 

Sosind seara, am fost oaspetele fruntaşei familii a advoca- 
talui Dr. Laurenţiu Pop, vărul lui Ștefan Cicio Pop. Doamna era 
nepoata văduvei Ana Filip. Soţul ei fusese unul din reprezen- 
tanții de frunte ai moților la Conferinţele Naţionale (Congresul 
P.N.R.), iar Doamna se bucura de mare stimă şi autoritate plină 
de tact, la intelectualii şi poporul din munți. Pe lîngă rolul de 
„Magister elegantiorum et matrimonium“5%, dînsa era arbitrul 
înțelept în toate controversele familiare, sociale şi naționale şi 
cuvintul ei se bucura de respectul obştesc, Ca preşedinta „Re- 
uniunii Societăţii Femeilor Române“ îndeplinea şi o înaltă da- 
torie culturală. Doamna Pop, nepoata ei, de origine din Făgă- 
raș, ca [şi] D-na Filip (n. Roman), era o femeie liniștită, cultă, 
casnică. Grija ei erau cei doi copii. Mai cu seamă fetiţa, pe 
aianci de 11—12 ani îi dădea cauze de preocupări, fiindcă 
suferea cu inima, în urma unui reumatism articular. Băiatul, 
Mircea, după o operaţie de apendicită, dus de Petru Popovici 
cu automobilul la Sibiu, s-a dezvoltat ca un tînăr frumos şi 
distins. 

Fetiţa s-a stins de tînără, Mircea, după primul război mon- 
dial, degerîndu-i picioarele pe cîmpul de luptă, a murit de 
tînăr, după diferite operaţii, lăsînd doi copii. Văduva lui, fata 


155 


www.dacoromanica.ro 


unui învăţător, o ființă de o rară distincţie, a fost răpită de 
tinără, de cancer. Copii ei, am aflat, sunt oameni vrednici. 

Laurenţiu, tatăl familiei, era de statură mijlocie, blond, 
om înțelept, echilibrat, activ, altruist. El a condus, din birou, 
organizarea comunelor din jurul Abrudului. Autoritatea îi era 
destul de mare. O singură dată a făcut act de prezenţă, venind 
la adunarea din Bucium — Izbita. 

În diferitele circumscripții electorale, în care am candidat 
sa: am făcut propagandă, în interesul reuşitei candidaţilor 
>N.R., în decursul deceniilor, mi-a fost dat să cunosc şi să 
colaborez cu mulți români vrednici, inimoşi, iscusiți ori lîn- 
cezi. Dintre toţi însă, cel mai expeditiv a fost preotul din Abrud- 
Sat, părintele Iosif Gomboş. Bărbat frumos, în floarea vîrstei, 
din familie de muntean, din vița colaterală a lui Iancu, el dis- 
punea de farmecul omului simpatic, de forţă sugestivă a per- 
„onălitații. Condus de dînsul am terminat într-o zi absolvirea 
vizitelor pe la alegători. Cei mai mulţi alegători, dispuneau de 
„licențe“? asife] că erau alegătorii de drept censitar. În stradi 
principală era ca un şir de mărgele, aşezată cîrciumă lîngă 
ctreiumă. Am intrat în prima. Părintele Gomboş: „Bună ziua. 
Iată D-l candidat de deputat al nostru, a voit să-şi facă cins'ea 
să-l cunoaşteţi. Aveam și noi, în fine, un român — stimă — ca 
să apere drepturile noastre“. 

Intrînd pe la case: „Ce mai face finuţa? Bine? Ei, să trăiţ.. 
Ședem o clipită ca să nu vă ducem somnul“. Apoi dădeam mînn 
cu căsenii, încît mie nu-mi rămînea timp să zic decît două vorbe 
de politeţe şi eram deja afară, intrînd în casa vecinului, de 
alături, ori cu cîteva case mai departe. Aceeași paradigmă”? 
a formulei de recomandație și mulțumitele celor vizitaţi s-au 
repetat pretutindeni, cu aceeași voce euforică a părintelui şi 
si a omeniei oamenilor. Prin satele buciumane şi la Cărpinis, 
Sohodol şi Muşca, am ţinut mici adunări, fiind chemaţi la casa 
parohială, alegătorii, puţini la număr. Discursul de program îl 
variam cu pilde şi adaptări situației locale şi întotdeauna pu- 
nînd accent deosebit asupra reclamării votului femeilor. Cîştigi- 
f-meile? Ai voturile bărbaţilor! 

Eu studiasem temeinic stările din cercul Ilendei Mari, căci 
Mihali. în urma bolii sărmanei Viorica, nu avea nici un elan 
să sc gîndească la candidatură. Dînsul îmi stătu într-ajutor la 
studierea listelor electorale și a schematismelor parohiale. Cu- 
noșstea și personal pe mulţi fruntaşi ai satelor. După moartea 
sotiei se dezmetici pe încetul și, stăruind eu, se hotărî la con- 
ferinţa din Sibiu, să candideze. Atunci Aurel Vlad îmi propuse 
să candidez la Ighiu. Dînsul cunoştea întrucîtva situația din 


www.dacoromanica.ro 


cerc, părțile mureşene fiind învecinate cu Orăştia, iar Doamna 
fiind din Munţii Apuseni (născ. Iancu, din Bucium — Poieni). 
Am plecat împreună la Zlatna şi Abrud. Primit prietenește 
de părintele Beşa şi deosebit de călduros, de D-na Filip şi de 
Laurenţiu Pop, după o zi m-am reîntors la familia mea din 
Braşov. La Abrud îmi comandasem un sac de picioare şi o că- 
ciulă de blană. Îmbrăcînd peste izmene „Jăger-i“, pe cămaşe, 
sub jiletcă, pieptarul îmblănit, şoşoni, iar peste blana de oraş 
o blană de sanie, am plecat spre a începe campania electorală. 
A fost o alergătură de explorare şi de ucenicie, plină de învă- 
țături. Importanţa principală e să-ţi fixezi puncte de reper, 
ca localități și ca oameni. În cercul Ighiului, asemenea puncte 
de emanare de energii şi de acțiune propagandistică, erau 
Chistalăul, Zlatna, Abrudul, Buciumul-Şasa, Cricăul, Valea Bul- 
zului şi Şardul. Iar ca bărbaţi de încredere, în afară de cei trei 
înșiraţi mai sus: părintele Gomboş, familiile David Nicolae şi 
David Candin, părintele Muncuş, părintele Cristea şi părintele 
Pop-Bota. Aproape fără excepție, toţi preoții  greco-ortodocşi 
erau mai zeloși, greco-catolicii mai mălăieţi. Pe deasupra, mai 
erau tinerii învăţători confesionali români, îndeosebi cel din 
Zlatna şi neuitatul preot bătrîn din Ighiu, vrednicul şi nestăpi- 
nitul Handrea (cu 6 sau 7 feciori la studiu). 
Imprimate şi manifeste se tipăreau la Moţa, în Orăştie. 


157 


www.dacoromanica.ro 


www.dacoromanica.ro 


MEMORII 


Pregătit cu multă însuflețire pentru lupta electorală, iar 
din consideraţii față de experiențele gerului cumplit, suferit 
prin văi şi munţi, îmblănit ca un Nansen, am luat apoi iarăşi 
calea pe întortochiatul „cerc“ al Ighiului. Pe satele de pe Mu- 
reş m-a întovărășşit entuziastul şi veşnic bine-dispusul opti- 
mist Ioachim 'Totoianu. Tinăr şi viguros, preot şi proprietar în 
Chișfalău (de atunci, în România Mare, Micești), cutreieram 
5— 10 sate pe zi. Mai întîi intram la preot, notar şi, în fine, la 
țăranii alegători. Toţi ştiau scopul vizitei noastre încît, la acești 
țărani de elită explicaţiile decurgeau într-un ton familiar, ca 
de la român la român. La orice casă intram și abia ne aşezam, 
stăpîna venea cu sticla de vin şi pahare pe tavă. Închinam şi, 
fiind vinuri foarte bune şi aromate în tot ţinutul, am învăţat 
curînd să nu lăcomim, lăsîndu-ne seduşi de parfumul ademeni- 
tor al vinului ci, în loc de a bea cîte o dușcă să ne mulțumim 
de a lua cîte o picătură cu vîrful limbii, după fiecare închinare 
pentru victoria cauzei. Căci oricît de puțin se golea paharul, 
stăpînul casei stătea gata cu carafa în mînă şi se grăbea să 
rotunjească din nou căciula vinului din pahar, pînă la conve- 
xitatea iniţială. Închinatul continua. Este o ambiţie a vinarilor, 
ca abuzînd de neexperiența oaspeților, să-i „moaie“, prin far- 
recul gustului vinurilor şi puterea nebănuită de alcool ce o 
ascund. 

După prima zi de practică, am renunțat definitiv să cedez 
amabilei invitaţii ca să golesc paharul, de rămas bun. Căseni- 
lor le era ușor să-şi păstreze obiceiul, dar pe Totoianu şi pe 
mine, ne mai așteptau o mulțime de alte pahare, închinăciuni 
şi seduceri. Dar nu numai pe valea Mureșului, ci şi pe Ampoi 
în sus şi în Munţii Abrudului am dat de aceeași caldă ospi- 
talitate şi datini. ` e E , 

Primul discurs electoral, cu expunerea programului P.N.R. 
l-am rostit în ianuarie 1905 la Zlatna (ori Zlagna). Sala simplă, 
o verandă mare, era ticsită de lumea ţărănească. Intelectualii 


159 


www.dacoromanica.ro 


erau preoţii şi învățătorii. Organizatorii localnici îngrijiseră să 
fie în primul şir scaune pentru honoraţiori. O deputaţie emisă 
de alegători, în frunte cu preotul din Trimpoilel (din și între 
poiene), mă invită în odaia vecină să-mi expun vorbirea de can- 
didare. 

Intrind în faţa adunării găsii scaunele ocupate de doamne- 
le funcţionarilor direcţiunii de exploatare a minelor şi topito- 
riilor de stat şi de soții lor: directori, ingineri, forestieri şi alţi 
impiegaţi superiori. Nu lipsea nici Csiki, plebanul romano-ca- 
tolic și Molnár, şeful ocolului silvic, numit şi prezident pentru 
alegere (cărăuşia mocanilor era în mina lui). 

Eram în vervă, încît expozeul meu a impresionat nu numai 
pe români ci şi pe toţi acei străini prezenţi care veniseră să 
aibă parte de teatrul ce-l va oferi „az oláh fiu“ = băiatul va- 
lah. Curiozitatea lor am reuşit să o satisfac, tot pe atit ca mîn- 
dria românilor. Căci, după evocarea prin pomenirea cîtorva 
nume şi evenimente din gloriosul trecut al muntenilor, am 
„erminat avertizind alegătorii ca să nu se lase ademeniţi nici 
prin ameninţări, nici prin amăgire ori prin bani, de a se abate 
de la datoria ce o au faţă de cauza română, față de P.N.R., care 
se luptă pentru drepturile lor. Să ia pildă de la poetul maghiar 
Abrânyi. lată ce cuvînt le trimite acesta alegătorilor maghiari 
(am scos din buzunar numărul, sosit în acea dimineaţă, al zia- 
rului „A Nap“ din Budapesta şi desfăşurîndu-l, am citit, decla- 
mind mai întii patetic ungureşte, apoi traducind în românește): 


„Verjemeg az Isten — Bată-l să-l bată 

Valamenyi átka, — Tot blestemul lui Dumnezeu 

A ki masut gyâvân — Pe acela ce, laş, 

Aruba bocsátja! — Se înjoseşte să fie marfă de 
tirguială! 

Mert az igazembert — Căci pe omul drept 

Nem arra nevelték, — Nu l-au crescut spre 

Hogy penzert eladja — A-si vinde pe bani 

Szavát, hitét, lelkét! — Cuvîntul, credința, sufletul! 

Roszabb a kutyánal, —- E mai rău decît ciinele, 

Mert az legaláb hű — Căci acela e măcar credincios 

A ki magát gyáván, — Cel care, în chip laş, 

Hıtványul cladja — Ticălos se vinde 

Verje is az Isten, — Ci, bată-l Dumnezeu, 

A hatalmas Isten — Atotpu ernicul Dumnezeu 

Rettentö haragja!“ — Cu mînia Sa grozavă! 


Trecînd Dealn] Mare cu trăsıra am cutreierat alegătorii co- 
munrlor buciumane şi Cărpinişul, Muşca, Sohodolul, din jurul 


163 


www.dacoromanica.ro 


Cimpenilor. Pretutindeni am găsit acel suflet de omenie, pe care 
atit de plastic îl reoglindeşte Schiller în Wilhelm Tell, prin 
graiul lui Winkelried, cînd acesta le comunică tovarășilor săi 
hotărîrea însufleţită ce o întîmpinase la toţi ţăranii din munti. 

Cu toată bravura alegătorilor, totuşi iscusința metodelor 
acministrației izbuti să paralizeze alegerea mea cu 35 de voturi. 
Cind, în seara [de] după publicarea rezultatului, am rostit la 
Ighiu cuvîntul de mulțumită alegătorilor, am găsit scuze calme 
pentru acei 35 şi, în schimb, în broşura asupra alegerii, pe ro- 
mânii care votaseră cu Werner i-am pus alături cu cei care 
îmi avansaseră încrederea. Totodată, am făgăduit să candidez 
din nou la viitoarele alegeri. 

Acestea au urmat în mai 1906, în urma căderii contelui 
Tisza şi a succesiunii guvernului de coaliție, fiind ministru de 
interne contele Iuliu Andrássy. Pe lîngă Ighiu, în 1906 am 
candidat şi în circumscripţia Şomcuta-Mare, judeţul Sătmar?. 
Am candidat mai cu seamă „pour l'honneur du drapeau“f, ca 
să trezesc conştiinţa cetăţenească şi românească în sînul acelui 
admirabil popor. 

O parte din cele 64 comune fiind beneficiare ale dreptului 
electoral din Ungaria, nu ca acelea din cercul Ighiului, unde 
era în vigoare legea electorală cu censul ardelenesc, la Șom- 
cuta--Mare votau peste 5000 de inși. Numai Cavnicul (Kap- 
nik-bânya) dispunea de peste 500 de voturi. 

Atît de dependenţi erau bieţii oameni de şefii minelor și 
ui diferitelor administrații, încît nu am putut găsi un singur 
əm care să cuteze a primi să-mi fie bărbat de încredere la ale- 
gere, spre constatarea identităţii alegătorilor care se prezentau 
la vot. Cînd am sosit cu trăsura şi am oprit în faţa casei preo- 
tului român, am găsit poarta încuiată. Un tînăr din suita mea 
s-a urcat peste pălan5 şi l-a descoperit pe preot, ascuns într-o 
odaie dinspre curte, a casei parohiale. Ne-a primit și ne-a po- 
vestit calvarul său. De cînd ţinea minte, în acel cerc nu au 
candidat decit guvernamentalii, trimiși din Budapesta. Oricitţi 
ar vota, din cele 60 de comune, cu un membru din opoziţie, 
acesta nu are şanse de reușită. Căci Cavnicul, cu peste 500 vo- 
turi, dărimă. Ei — heterocliţis ca neam — şi neam de neamul 
lor, pot vota de cite ori cere interesul guvernului. Un domn 
dintre tovarăşii mei întreabă dacă P.S.Sa nu ne-ar putea an- 
gaja, contra unei diurne de 200—300 coroane, bărbaţi de în- 
credere; bătrînul preot răspunde: „Nimeni nu s-ar încumeta. 
Existenţa şi viaţa lui depind de direcţia minelor“. 

Am descins apoi la casa directorului. Nefiind acasă, ne-a 
primit doamna, pînă la sosirea lui. Informindu-şi prietenele, 


11 — Memorii vol. L 161 


www.dacoromanica.ro 


au sosit şi alte familii ungurești. Curiozitatea lor era firească 
după ce, de cînd lumea nu mai fusese candidat de deputat 
prin codrii Cavnicului. Am stat de vorbă cu ilustra societate 
despre timpul frumos şi în timp util mi-am luat catrafusele. 
Costan, cu trăsura mea din Olpret, mă aştepta în faţa casei. Di- 
rectorul, amabil, ca bun regizor pregătise actul senzațional al 
piesei, pentru coconetul strîns la ferestrele locuinței sale. Cînd 
am ieșit pe poartă, o „mulțime“ improvizată, de cîteva zeci de 
băiețoi, m-au primit cu huiduieli. Ei reprezentau poporul pa- 
triotic revoltat. Un cordon de 3—4 jandarmi îi separa de tră- 
sura mea. Între „abzug“-urile lor m-am urcat cu ai mei. Costan 
a dat bici cailor. Cîteva pietre întîrziate, căzute în urma tră- 
surii, au marcat simbolic atentatul, conform devizei: „iisd agyon, 
de nem nagyon ....7& 

Am început apoi cu adunările pe sate, căci aici erau mulți 
alegători, pretutindeni. Contracandidatul meu era Gheorghe 
Udrea. Fost coleg cu mine la liceul românesc din Brașov, ră- 
măseserăm ambii cu amintiri simpatice reciproce. Intrind el în 
serviciul administrativ, ajunsese prim-pretor în Copalnic-Mă- 
năştur, din județul Sătmarului. Din ordinul guvernului a pri- 
mit candidatura. Ce putea face? A fost însă un candidat mai 
mult pasiv, plutind pe valul oficialităţii. 

Terminînd eu propiganda în cca 40—50 din cele 64 sate 
româneşti — numai trei din ele erau ungurești — m-am reîn- 
tors la Ighiu, unde am stat pînă după alegere. În mai 1906 am 
candidat din nou în ambele aceste cercuri. 

La Ighiu, massa electorală fiind bine frămîntată din anul 
precedent şi organizaţia partidului perfect închegată, m-am pu- 
tut dedica mai temeinic pregătirii alegerii din $Şomcuta-Mare, 
unde am stat pînă după alegere. Iluzii nu-mi făceam, dar îmi 
îndeplineam datoria. Contracandidat era contele Paul Teleky. 
Mare proprietar la Pribilești, om tînăr, cam de o vîrstă cu mine. 
Mamă-sa era grecoaică bogată din Bucureşti. Se zvonea că ea 
şi o-mătuşă ar fi zis că, spre a-l alege pe Pali, de ar trebui, ele 
vor acoperi cu bancnote de cîte o mie tot cercul Șomcutei-Mari. 
La tot cazul, avîndu-l şi pe contele Iuliu Andrassy ca ministru 
de interne, se spunea, după alegere, că ar fi cheltuit peste 
200.000 coroane. Pe lîngă prada de bani, s-a fixat ziua alegerii 
după terminarea alegerilor generale. Aceasta oferea avantajul 
concentrării forțelor agitatorice şi armate în teritoriul ce tre- 
buia cucerit, i 

Eu începusem propaganda în comuna Văleni (Somkutpatak), 
între 7—8 dimineaţa, în mai poporul fiind ocupat din zori de 


162 


www.dacoromanica.ro 


zi. Apoi am terminat satele Buciumi, Varaliu, Tulghieş etc. 
După cele de pe valea Someşului, Hosufalăut, Pribilești, Colţi- 
rea (satul contelui Degenfeld?), cele dinspre Baia-Mare (Seini) 
şi, în fine, satele din „Fişcalitaş“. Fişcalitaş e numit, în jargo- 
nui local, teritoriul care pe timpul feudal (pînă după 1848), 
aparţinea, ca feudă (?) oraşului Baia Mare. Acele sate sunt 
mult mai aerate decit cele de dincoace de riul Lăpuşului, căci 
au fost iobagi ai orașului Baia Mare, mult exploataţi. Cele din 
Chioar [sunt] locuite de țărani descendenţi din strămoșii no- 
bili, nemeşi liberi, privilegiați pe timpul feudal ori de foşti io- 
bagi ai Teleki-eştilor. De asemenea, a contribuit faptul dacă 
cuiare sat a aparţinut arhidiecezei de Blaj, diecezei de Gherla, 
Oradea ori Sibiu. Căci cele care se ţineau de Blaj au putut pro- 
fita pe urma activității mai vechi, de unii preoţi cu pregătire 
şi cultură superioară. 

Tot satele mai apropiate de centrul administrativ al dis- 
irictului Chioarului, Şomcuta Mare de odinioară, mai păstrează 
urmele influenţei tradiției româneşti, a timpului cînd voința 
iinpăratului făcea dreptate şi naţiunii rornâne, grăind către ea 
în limba ei. 

Din Șomcuta Mare trimiteam întotdeauna o căruță cu şom- 
cuteni care, conform programului, anunțau satele despre ora 
sosirii mele. Conducătorul acestor crainici era isteţul şi deş- 
teptul Buteanu Ianoș a 'Tobei. Apoi plecam eu, întovărășit de 
Dr. Aurel Nilvan şi A. Radocea, din Șomcuta Mare. 

Poporul mă primea la intrarea în sat. Un fruntaş mai în 
vîrstă, dar adeseori o bătriînă, mă bine venta? cu o alocuţiune 
—- adesea rimată — închinînd din sticla plină cu nectarul de 
prune. După ce lua o dușcă, mi-o întindea. Eu, mulțumind, 
văspundeam că, pe cît mă bucur de dragostea lor românească 
si creştinească, trebuie să renunţ la plăcerea de a bea. Totuşi 
voi gusta de dragul omeniei. Căci dacă aș trage o înghiţitură 
zdravănă [şi] continuind pînă deseară, pe unde voi mai merge, 
m-as pomeni să păţesc ca groful din Pribilești (Paul Teleky), 
pe care, după ce a tot tras cîte oleacă de băutură, seara îl ri- 
dică inaşiil0 din trăsura cu patru cai şi-l duc în lepedeul! de îl 
culcă în pat. Apoi plecam cîntînd, cu mic cu mare..., la locul 
adunării. Fetele, în haine de sărbătoare, duceau tot cite două 
inse, cununi de flori. În mijlocul veseliei generale îmi rosteam 
discursul de program şi propagandă. Urma apoi vizita la preot 
și la cîţiva fruntaşi. Mi-am dezvoltat tehnica ori, mai precis, 
tactica oratorică, provocind întreruperi ca să pot riposta. Un 
punct favorit de program îmi forma problema femeilor şi a 
votului lor. „Aveţi, în acest sat frumos vreo femeie care, ră- 


163 


www.dacoromanica.ro 


masă văduvă cu copii, a ştiut să păstreze moşia şi să-şi crească 
copiii ca oameni cinstiţi şi harnici, iar fetele ca femei găzdoaie 
si mame vrednice?“ ',„Avem!k „E cutare!“ „Să o văd şi eu pe 
Dumneaei!“« Dacă e de față, ea e silită să se prezinte. Eu îi 
string mina etc. 

„Dar nu aveţi un bărbat beţiv, prăpădit, care şi-a tocat mo- 
şia şi a ajuns pe drumuri?“ „Avem!“ „Bine fraţilor, apoi el e 
alepător şi îl cumpără cine vrea cu citeva coroane, ca să voteze 
cu groful. Ştiţi că jidanul din Șomcuta a luat cu ruptul să-i 
cumpere voturi lui Pali. Cîte 10 coroane un vot. Trei coroane 
îl costă pe Șmiel, le dă alegătorului. El rămîne cu 7 coroane. 
Afacerea nu e rea! (Poporul aproabă şi comentează vesel). Apoi, 
beţivul nostru, pentru că poartă pantalonii peticiţi, cioareci şi 
în loc de cizme ori bocanci, porloage!?, fiindcă are mustăţi, să 
ie alegător, iar femeia aceasta vrednică să nu aibă drept de 
vot? Mamele, surorile, fetele noastre, numai pentru că trudesc 
pentru noi, să nu aibă parte de atita omenie cît cel mai ne- 
vrednic bărbat? Mamele, soțiile, fetele noastre, să fie înșirate, 
oricît ar fi de cumsecade, între dobitoace, între nebunii care nu au 
drept de voi? Sunt convins că şi voi, fraţilor, simţiţi împreună 
cu mine rușinea mare, nedreptatea ce face legea, care nu a dat 
încă dreptul de vot femeilor“. 

Poporul aproba cu vioiciune, iar femeile îşi ștergeau din col- 
tul ochilor lacrimile de emoție. Și, în surdină, auzeam prin cf- 
tatul lor: „Dumnezeu să te alduiască!“. Tema o mai variam 
după împrejurări, alegînd şi alte subiecte pentru „terțium com- 
parationis“13, 

Cind m-am prezentat pentru a doua oară spre a candida la 
Somcuta Mare — în 1906 — la casa lui Nilvan a venit un tă- 
rau din Finteușul Mare. Omul voia să vorbească între patru 
ochi cu mine. El mi-a comunicat: „La alegerile trecute m-am 
„ăset ispitit şi am votat cu groful. Nevastă-mea, dacă am sosit 
acasă după alegere, m-a sfădit şi m-a trimis să mă despure la 
DI. părinte, altcum nu mă lasă să mă apropiu de ea. Amu a 
auzit că sunteți la Şomcuta şi m-a trimis să vin la Dvs să vă 
mărturisesc că am păcătuit și să vă rog să mă iertaţi“. 

Eu: „Bine, dar cît ţi-a dat groful pentru vot?“ 

El: „Pădurarii grofului mi-au dat de cosit 1/2 iugăr de tri- 
Toiște, păşunatul de vară pentru două vite mari şi 100 coroane“ 
(ințelegeam că, dobîndind votul omului, cu el s-au solidarizat 
şi rudele lui dar, fiind el dintre fruntaşii satului, i-au imitat 
pilda şi alţii). 

Eu: „Îmi pare bine că, dacă ai fost slab, măcar nu ai fost 
prost şi nu te-ai vîndut pe cîteva coroane, cînd o curvă mai 


164 


www.dacoromanica.ro 


nealcoșeit, în oraș, nu se dă pe prețul unui purcel de lapte. 
Dar mă doare că D-ta, om gazdă de frunte, ţi-ai vîndut sufle- 
tul. Mă bucur însă ca tatăl fiului [rătăcitor] din Sf. Scriptură, 
că te-ai întors şi te slăvesc că ai o soție româncă, aşa vrednică. 
Te rog să-i spui că sunt mîndru de purtarea ei. De dragul ei s-a 

stins în sufletul meu orice urmă de supărare contra D-tale. ii 
"trimit închinăciunea mea și dorința de bine, întregii ei familii. 
Cînd voi trece prin Finteuş,.voi veni la casa ei, să o cunosc și 
să o sărut. Cîtă vreme sunt asemenea femei în Sătmar, neamul 
românesc poate fi liniștit că va răzbi, în contra tuturor grofi- 
lor unguri“. 

Tabăra lui Paul Teleky a primit din partea prezidentului 
alegerii curtea vastă a edificiului fostei prefecturi a districtu- 
lui Chioar. Alegătorii mei au primit, în loc de „tabără“, tirgul 
de porci. 

Intervenţii şi protecţii erau excluse, și tot pe atit, naivita- 
tea de a încerca prosteșşte, apeluri ori alte reclamaţii. Nu aveai 
decît un singur refugiu: a-ţi păstra umorul și a face, fără pradă 
de energie sufletească, ca un lucru de la sine înțeles, totul spre 
a paraliza ticăloşia intenţiei oficiale. 

Trei zile înainte de alegere, prim-pretorul mi-a trimis un 
ucaz, prin care oprea circulaţia automobilului „fiindcă periclita 
circulaţia şi călcase cocoşul de rasă al unui cetățean din Hosu- 
falău“. Tot dînsul îmi trimise un alt ordin, prin care mă oprea 
să întrebuinţez, ca semn de partid, steagul albastru, legea elec- 
torală oprind folosirea culorilor unor state străine, în cazul dat 
al statului Tunis. Poporul, în părţile apusene era obişnuit cu 
steaguri în campaniile electorale. Urmarea pasivităţii P.N.R. 

Precaut, am comandat 10 stegulețe albastre. Ele zăceau în 
tirnațuliS casei Nilvan. Nu arborasem nici unul. Vigilenţa prim- 
pretorului am primit-o cu mare satisfacţie. Ea însemna o cru- 
tare de mii de coroane pentru punga mea. Alegătorii făceau o 
fală, virtute (virtuskodâs) din a avea stegar şi steag în toată 
ulița satului. Pe sate însă, mă plingeam amar, în discursurile 
niele că fusesem oprit să le împărțesc steaguri. Dar ce avea a 
face, codru-i frate cu românul! În loc de o zdreanță, pe care 
o sfirtecă vintul, noi vom purta „frunză verde de stejar“ ori 
„cetină de brad“. Lăsasem ca o fetiţă să-mi decoreze pălăria 
şi maşina cu o rămurea şi cu o ghirlandă, iar poporul, vesel, 
îmi urma exemplul. 

Cu zile înainte de alegeri, sosi armată la Şomcuta Mare, 
care fu întărită pentru ziua alegerii. Ne pomenirăm cu un ba- 
taiion de infanterie, care își așeză puştile în piramidă, în fața 
pieței de porci și adusese cu sine și bucătăriile de campanie 


a 


165 


www.dacoromanica.ro 


(Gulaschkanonen!6). Apoi sosi un escadron de dragoni (din Ga- 
liția, comandaţi la ȘŞomcuta Mare). Pe sate patrulau 300 de jan- 
darmi pedeștri, iar pentru alegere au sosit 100 de jandarmi 
călări. Decorul a fost întregit cu un escadron de mindri hu- 
sari, care în ziua alegerii au escortat căruțele cu alegătorii mei, 
în frunte cu trăsura D-nei Racoți din Remetea, unde eu dor- | 
misem. Șezînd ea de dreapta mea, aveam onoarea de a fi es- 
cortat şi însoţit de venerabila româncă. Comandantul escadro- 
nului ne-a distins, călărind alăturea pe tot drumul, pînă la 
Somcuta Mare. 

Bieţii mei alegători, văzînd mulțimea de armată concen- 
tată, au început să se intimideze. În ultima săptămînă, înainte 
de alcgere, oamenii mă întrebau pe satele vizitate dacă toată 
acea mobilizare a fost ordonată în contra lor? Simţeam că in- 
limidarea se răspîndea sistematic, prin oficialitate. Într-o zi 
trecînd pedestru din Tulgheş peste un deal în alt sat, am co- 
borît într-un sătuc, unde mă aşteptau ştafetele mele de şom- 
cuteni. 

Pe atunci, administraţia îşi făcuse obicei să vină cu mine 
pe sate, în turneul electoral. Era un convoi destul de caracte- 
ristic al timpului. Poporul îşi vedea de muncile de primăvară. 
Nici o agitaţie nu se manifesta. Atita doar că oamenii, văzînd 
apropierea pe şosea a mașinii mele, alergau întrerupîndu-şi lu- 
crul şi rupînd crengi verzi de stejar, le filfiiau strigind „să tră- 
iască“ şi se opreau veseli de-a lungul şoselei. Cîte un inter- 
mezzo de acesta le dădea mare satisfacţie si le făcea haz. Căci 
convoiul era menit să facă senzaţie. În frunte călăreau doi jan- 
darmi, cu pene de cocoșşi la pălărie şi cu săbiile scoase. După ei 
venea trăsura, jandarm lîngă vizitiu şi cu pretorul şi pretorul 
„onorar“, conte Teleky — vărul candidatului — în trăsură. Apoi 
urma o altă trăsură, cu 4—5 jandarmi, cu pușştile între picioare. 
Proximul vehicul era automobilul meu, cu jandarm lingă şo- 
ter. Încheierea o făcea o căruţă, ocupată tot de jandarmi şi 
îndărătul ei din nou doi jandarmi călări. Atît de solemn ne 
făceam intrarea în sat. - 


Oprindu-ne în fața casei parohiale, preotul aranja aduna- 
rea. Pentru domni aşeza scaune şi ne îmbia pe toți cu ţuică. Ei 
mai primeau, mai mulțumeau. Eu refuzam constant. Între timp, 
se aduna poporul. Jandarmii se asezau în jurul oamenilor 
adunaţi, formînd cordon, iar la poartă, de-a dreapta și stinga, 
pe caii lor, cu săbiile scoase, făceau de gardă doi jandarmi că- 
lări. Fireşte că întreg acest ceremonial belicos avea ca scop, 
in întregul Chioar, să nu-i rămînă nici unui român „în piept 
inima rece“. De aceea, îmi terminam discursul zicînd: „Fiindcă 


166 
www.dacoromanica.ro 


trebuie că s-au întîmplat undeva ciocniri între partidul guver- 
namental şi adepţii opoziției, guvernul, îngrijorat ca nu cumva 
să păţim ceva, s-a îngrijit să fim apăraţi în drepturile noastre. 
De aceea a adus multă armată şi jandarmerie la Șomcuta. Pre- 
zenţa lor ne scuteşte contra oricărui atac ticălos. Eu ţin să aduc 
mulțumire guvernului pentru că, şi faţă de noi românii, își în- 
deplineşte datoria de a ne asigura libertatea cetățenească și 
condițională, atît de părinteşte şi de cinstit. Cine ar cuteza să 
ne atace? Vedeţi cît de bine e scutită propaganda noastră?! 
Se poate însă că, față de mine, e o atenţie specială, de care fac 
dovadă domnii stăpini ai judeţului. Le aduc mulţumitele mele 
deosebite! Sunt păzit în drepturile mele de candidat al aces- 
tui cerc electoral fruntaș, ca un prinț din povești. Iată, pri- 
viţi pe cei doi feciori zdraveni, de la poartă, cum stau cu să- 
biile scoase, apărîndu-ne ca nu cumva să cuteze cineva să 
intre cu gînd rău, spre a tulbura adunarea noastră. Iar su- 
periorii lor veghează asupra libertăţii noastre, asupra lepii 
sfinte! Onoare lor şi călduroase mulțumite!“ 

Din astfel de ironii s-a născut ulterior legenda că nu Vaida 
a alergat din sat în sat, prin Chioar, ci Rudolf, fostul prinţ de 
coroană, fiul împăratului, pe care îl ocroteau pretorii şi jandar- 
mii şi vărul grofului, contracandidatul. Totuşi acea „ocrotire“ 
s-a bilanțat prin 3 morţi la Cornia!?, unde alegătorii rezistînd 
jandarmilor, aceștia au tras, [precum] şi la Tulghieş, unde un 
tînăr încercase să-l împiedice pe jandarm să-l aresteze pe tă- 
tîne-său și a fost străpuns cu baioneta. 

(În 1921, în România Mare, vechile metode electorale s-au 
reeditat, tot sub Partidul liberal, de data aceasta fiind libera- 
lii bucureşteni, care îi înlocuiau pe cei din Budapesta: „plus 
ca change, plus ca reste la même chose!“18). 

În 1910 am candidat la Ighiu şi la Arpaş, din judeţul Făgă- 
raşului. Cu ocazia candidărilor, fiind eu foarte deochiat la gu- 
vernul Tisza, care îi urma lui Khuen-Hedervâryl9, la şedinţa 
din Sibiu, comitetul P.N.R. se zbuciuma care circumscripție să 
mi-o ofere, spre a-mi putea asigura şanse de izbutire. Atunci 
N. (Liţă) Șerban de Voila, luînd cuvîntul, îmi oferi cercul Ar- 
pașului de Jos, vechiul său fief?20. Mare meşter în tactica elec- 
torală, el făcînd campania împreună cu mine în judeţul Făgă- 
rașului, am reuşit să dobîndim ambele mandate de care dispu- 
nea acel judeţ. De mare ajutor mi-a fost, în afară de Liţă Şer- 
ban, advocatul dîrz Dr. Ion Şenchia şi preotul din Arpaş, Tran- 
dafil Dragomir. 


Prezident al alegerii a fost un advocat obscur din Trei-Sca- 
une, evreu maghiarizat, care a procedat conform instrucţiunilor 


167 


www.dacoromanica.ro 


` 


primite de la prefectul Darányi — ori Széll — nepoții foştilor 
miniştri: alegătorii mei au trebuit să înconjure jumătate co- 
muna spre a ajunge la şcoala de vizavi cu tabăra, de unde ple- 
cau la vot. Sosind, erau siliți să urce o scară îngustă, pînă la 
etaj, unde era comisia electorală, spre a vota. Pe scară şi în 
local stăteau jandarmi, pretori, funcționari silvici, notari etc., 
spre a impresiona pe alegătorul care, după ce se identifica, tre- 
buia să-şi dea votul pe faţă, spre a fi înregistrat. Pretutindeni 
trebuiau oferite de [către] candidat 10—20 coroane, ca „aldă- 
maș?!, cîte unui „corteş“22 fruntaş, ca să cinstească cîte o mică 
băutură alegătorilor, în numele partidului. În urma dreptului 
electoral censitar, alegătorii erau fruntașii satelor, neavizați să 
iăcomească la o duşcă de vin ori ţuică, fiind ei [înşişi] producă- 
tori, dar obiceiul înrădăcinat prin practicile electorale ungu- 
reşt: trecea de un titulus bibendi protocolar şi drept un gest de 
atențiune al candidatului faţă de poporul suveran. 

Pe alocurea se mai foloseau de ocazie alegătorii şi improvi- 
zau cooperative de bacşiș. Astfel, după ce eu declaram în discur- 
sul-program că nu cumpăr voturi şi nici nu promit intervenţii 
la autorităţi, totuşi păţeam cîte un caz ca următorul: după ale- 
gerea din 1910, cînd reuşisem la Arpaşul de Jos, un prieten 
localnic îmi comunică cum că, în acea comună, fiind 40 ale- 
gători, ei au pretins cîte 10 coroane de vot. Conform legii elec- 
torale, alegerea se începea prin votarea celor din sediul elec- 
toral. Ca să nu demoralizeze arpăşenii, pe cei din satele înde- 
păriate, amicul meu se văzuse silit să cedeze, fără a-mi mai 
cere aprobarea. Ce puteam face? I-am restituit 400 coroane, cu 
mulțumită, încălcîndu-mi principiul. Se poate însă că suma a 
fost cheltuită pentru „aldămaşk, pe seama feciorilor arpăşeni, 
care au tăiat firele telefonice în noaptea precedentă alegerii, 
ca prezidentul să nu poată cere instrucţii prefectului ori direct 
ministerului de interne din Budapesta. 


Era în momentul unui splendid asfinţit de soare, cînd. am 
rostit ultimul meu discurs de adio, de la alegătorii din cercul 
Şomcutei Mari, în comuna Colţirea. Stăteam pe prispa casei 
fruntașului Vaida, dinaintea mea, poporul adunat. Le-am mul- 
tumit prin ei tuturor chiorenilor pentru devotamentul lor față 
de cauza P.N.R. şi pentru dragostea şi încrederea ce au dove- 
dit-o faţă de mine. Ca simbol al recunoştinței mele, aş ține — 
ziceam — să îmbrăţişez pe fiecare chiorean dar, iată aici, ală- 
turea stă fetița fecioriță a lui Vaida, primarul ales de ei. Ea e 
Vaida, ca şi mine. O îmbrăţişez pe ea şi-i sărut fruntea senină, 
fiind această fetiță nu numai româncă, ci prin numele ei de 
familie, neam cu mine, un simbol al poporului chiorean, (Între 


168 
www.dacoromanica.ro 


vii aclamații, vesele şi entuziaste, ale mulţimii, am îmbrățișat 
și sărutat pe fetița de 15—-16 ani a gazdei, care se îmbrăcase 
în haine de sărbătoare). 

Noaptea, cu automobilul lui Petru Popovici — care îmi 
ajutase în tot timpul campaniei electorale — conducîndu-l, ca 
prieten şi rudă bună, am sosit, prin ploaie şi vînt, de la Şom- 
cuta la Sălişte. Am dormit la vechiul meu amic, Dr. Nicolae 
Comşa. În zori de zi am continuat drumul, apărînd la Făgăraș 
și la părintele Zorca din Vlădeni. Am mai ținut o adunare la 
Ţînţari?+ iar, sosind la Braşov, una în Şchei şi alta, în amurg, 
în Braşovul Vechi. În altă zi, la Braşov, m-am odihnit în mij- 
locul familiei. 

Pentru mine, campaniile electorale ori de propagandă în- 
semnau adevărate vilegiaturi. Contactul cu masele poporale mă 
ridica sufleteşte şi îmi sporea energiile. Pretutindeni, mă 
informam de stările locale sociale, economice, etnografice, de 
problemele în legătură cu agricultura, şcoala, preoțimea. Cu- 
rînd, făcusem experienţa cît de importantă este abţinerea de la 
băutul alcoolicelor. Chiar şi o cantitate mică de alcool are im- 
portanță asupra funcțiunii cerebrale. Asociaţia ideilor e mai 
puțin sprintenă, iar fantezia mai puţin variată şi mai puţin 
fecundă. Ajunsesem şi eu la regula ce şi-o făcuse Iuliu Justh”, 
fostul prezident al camerei. Întilnindu-ne, în timpul campaniei 
electorale, pe peronul gării Aradului, ne-am plimbat, aștep- 
tîndu-ne trenurile şi povestind. El era mai în vîrstă şi între- 
bîndu-l cum suportă strapațele? alergăturilor îmi răspunse: 
„Lucrul principal e să măniînci bine și cu poftă, să dormi bine 
și destul, totodată să fii în ordine cu scaunul“. Și avea dreptate. 

Variația felului de a fi al poporului, prin contrast, ţine viu 
interesul omului, totodată peisajele diferite, ca de exemplu 
cînd, din Munţii Apuseni soseam în Banat, iar după cîteva 
zile, pe Cîmpie. Căci, la desfășurarea propagandei eram invitat 
ue candidaţii noştri în toate ţinuturile, ca să le stau într-ajutor. 
Mă perfecţionasem în arta „corteşitului“. Înainte de a lua dis- 
poziţii şi a stabili ordinea de bătaie, trebuie ştiut care sunt 
necazurile reale ale ținutului şi ale comunei și cum s-ar putea 
îndrepta. Astfel, te poţi feri de făgăduieli absurde ori exage- 
rate şi de a te expune criticii întemeiate a poporului. Căci ţă- 
ranii dispun de o judecată ascuţită şi nu uită cele auzite. Sim- 
patia femeilor o cîştigam cerînd dreptul electoral pentru ele; 
cind prin citarea de statistici prozaice, cînd, variind tema pe 
coarde sentimentale, poetice. Mai învățasem să dau un colorit 
local, prin cuvinte familiare regiunii, în conversațiile particu- 
lare şi în discursurile de propagandă. 


169 


www.dacoromanica.ro 


În privinţa bogăției lexicale, „de copia verborum“27, profi- 
tasem în diferitele ţinuturi, cît şi prin practica medicală ru- 
rală la Olpret. Îmi notam cuvintele ce mi se păreau vrednice, 
pe seama lui Sextil Puşcariu? care de exemplu „răspaț“ l-a pu- 
blicat în revista germană de etimologie de origină latină şi ul- 
terior, în dicţionarul său de cuvinte de origine latină. După el 
acest cuvînt a fost răspîndit şi popularizat de Giurgea, exce- 
ientul traducător din limbi străine. Profesorului Filipide% i-am 
trimis explicaţia cuvîntului „cacior“3l. Aflasem din revista „Via- 
ţa Românească“ menţiunea că dinsul nu a putut găsi semnifi- 
caţia. Poate mai mult am profitat, în privinţa îmbogăţirii capi- 
talului de cuvinte, traducînd piesa Wilhelm Tell, a lui Schiller, 
căci, puricind din cînd în cînd şi reluînd textul tradus, mă 
preocupa căutarea redării exacte, printr-un cuvînt pe alocurea, 
a uriginalului, luni şi ani de zile. Dar să mă reîntorc la epi- 
soadele electorale. 

După adunarea primei mele „dări de seamă“ ca deputat, în 
1906, ne aşezarăm la masa comună, în şopronul din Zlatna. 
Sedeam lîngă vrednicul meu prieten, părintele Emanoil Beşa. 
Spre surprinderea mea, vizavi de noi luase loc protopopul gre- 
co-catolic Montani. Acesta, după ce în 1905 mă primise la sine 
cu c alocuţie naționalistă, făgăduindu-mi cel mai însufleţit 
sprijin, votase contra mea şi pentru Werner Gyula, candidatul 
din Budapesta. Ei, dă-o dracului supărare! Oaia rătăcită se 
reîntorsese la turmă. Găsindu-l aşezat în faţa locului rezervat 
mie, i-am întins mîna, făcîndu-mă a fi uitat cele întîmplate. El, 
însă, a crezut că sunt cu adevărat uituc. Căci, la tocană, pre- 
venind ceea ce i se cuvenea părintelui greco-ortodox Beşa, 
onoarea de a mă saluta, se ridică şi îmi „trînti“ un galimatias%2 
de frazeologie exuberantă, patetică, dezgustătoare, în urma in- 
tenţiei străvezii de a-mi măguli vanitatea. Uimit o clipă, îi 
șoptii lui Beşa să ia îndată cuvîntul. lar terminînd Montani şi 
ridicîndu-se Beşa, am strigat „să auzim“, evitînd să ciocnesc 
cu primul. Apoi, terminînd Beşa, am răspuns elogiind bravura 
alegătorilor şi mulţumindu-i îndeosebi cinstitului lor condu- 
cător, părintele Beşa, dar condamnînd pe acei speculanţi, care 
se ţin de lozinca „la plăcinte înainte, la război înapoi“. La 
ciocnirea paharelor, am uitat să observ că şi Montani se ridi- 
case, întinzînd paharul său spre mine. 

În căldurile caniculare de vară, însoţit de distinsul meu 
amic, Ioachim Totoianu, preot din Chisfalău, vizitam pe alegă- 
torii fruntaşi din satele mocăneşti şi ţopeşti de pe valea Am- 
poiului. Un vrednic fruntaş ne primi cu multă dragoste şi ne 
spuse că are sticle de bere, slobozite în fîntînă, oferindu-ne nu- 


170 


www.dacoromanica.ro 


maidecit cîteva pahare. Vesel, ca întotdeauna, Totoianu primi 
cu multă bucurie, pe cînd, stăpinul casei grăbindu-se la fîn- 
tînă, eu nu mai avui vreme să adaug ceva. Reîntors cu sticlele 
de bere, povestindu-ne întruna despre cele petrecute în sat, 
la alegeri şi «de atunci încoace — căuta pahare — scuzîndu-se 
că nevastă-sa nu e acasă. În fine, pe un blidar, găsi trei pahare 
şi, cu un ştergar curat, se trudea să le şteargă. Dar cărțile de 
vizită, depuse de roiul de muște cu asiduitate, rezistau oricît 
încerca ospitalierul nostru amfitrion să le înmoaie, aburindu-le 
din gură. Atunci își luă refugiul, udînd punctele negre cu scui- 
pat și continuă să le frece zdravăn, pînă ce izbuti să lustru- 
iască primul pahar. Apoi se apucă de al doilea. Eu, folosind ex- 
perienţa şi timpul, spusei perfid că berea răcoritoare oricît 
m-ar ademeni, regret să fiu silit a renunţa la plăcere, în urma 
suferinţei ce mi-o face vechea mea boală de stomac. Prietenul 
însă, care ceruse berea, şi se arătase încîntat că fusese scoasă 
rece din fintînă, neputînd refuza, ciocni paharul cu gazda şi-l 
goli cu eroismul impus de momentul datorat faţă de oferta 
ospitalieră. 

Plecînd mai departe, am rîs ambii de acest incident elec-" 
toral, care ne-a învăţat să nu mai cerem de băut la case unde 
nevasta era absentă. 

Prim- pretorul din Buciumi-Șeasa% (cu sediul la Abrud), 
anunţind eu în scris că voi ţine o adunare de dare de seamă 
în acea comună, a refuzat să-mi acorde aprobarea. Motivarea 
era (in 1907) că întreaga ţară a luat la cunoştinţă şi s-a pro- 
nunțat pentru acea atitudine (ofensarea „naţiunii maghiare“). 
Astfel e de prisos să ţin acea adunare. 

Am aşteptat, pînă ce, în 1910, ales la Arpaş, am ţinut o 
adunare şi la Bucium-Şeasa. Prim-preotul a stat pe tribună, 
lingă mine. Mi-am început discursul mulțumindu-i că ne ono- 
rează adunarea cu prezența sa. Dovedeşte astfel că respectă 
legea, e un corect administrator, nu ca acela din 1907 care s-a 
arătat necunoscător al datoriei sale de funcționar public, şo- 
vin:st şi ignorant. Prim-pretorul s-a simţit atît de măgulit de 
elogiile mele încît, sculindu-se de pe scaun, mi-a făcut un com- 
pliment de mulțumită. După adunare, prietenii mei Davideşti 
şı Macaveieşti m-au asigurat că cei doi prim-pretori erau aceeași 
persoană, ceea ce eu știam prea bine şi i-am rugat să-i aducă 
lui la cunoştinţă. 

În comuna Presaca3t, din jos de şosea, se găseşte o moară 
pe rîul Ampoi. Între rîu şi coasta de sus a şoselei sunt două 
morminte de mărime considerabilă ca lungime. Un al treilea 


171 


www.dacoromanica.ro 


sa ridică peste nivelul şoselei, în formă pătrată. Se observă 
ă a fost adaptat ulterior, prin netezirea conturelor. Acesta, 
întrece prin mărime pe celelalte două. În mijlocul lui se ridică 
o cruce mare, sculptată în granit, purtînd ca inscripţie cuvin- 
tul „Pax“. Atit. Istoria acestor morminte şi a crucii trăieşte 
vie în amintirea locuitorilor. De asemenea, tragedia ce se leagă 
de cruce. lată cum s-au petrecut evenimentele: 

O fermentație patriotică generală a premers izbucnirii re- 
voluţiei din Ungaria, la 1848. Maghiarii, excitaţi prin acţiunea 
lui Kossuth, Petöfi şi a contemporanilor acestora, conducători 
politici şi poeţi-scriitori, trăiau în grandomania feudală. De ea 
era copleșită şi mulțimea poporului maghiar iobag şi libert, că 
țara e a lor, iar tot ce provoacă nemulțumiri e cauzat de îm- 
păratul „neamţ* şi de camarila lui, căci el e de partea Austriei. 
Ungaria trebuie să devină independentă. De fapt, în Austria 
stăpinea Metternich şi arhiducesa Sofia, mama lui Francisc Io- 
sif. Împăratul Ferdinand era un imbecil, fapt pe care conta 
Kossuth şi ai săi. Contagiunea efervescenţei sociale şi de ideo- 
logii e mai virulentă decît bacilul ciumei, căci se datoreşte 
prostiei majorităţii, care se orientează de cînd e lumea, după 
îndemnul imitării, primind ca bun şi vrednic de imitat — fără 
controlul judecății sobre — exteriorizarea opiniei şi gesturi- 
lor doctrinarilor obsedaţi de formule schizofrenoide falacioase, 
care se surpă la fine, fiind întemeiate pe nisipul putinţei au- 
tosugestiei uzurpatoare a temeliei reale. 

Românii, slovacii, sirbii, sașii, colectivităţile amorfe, inerte, 
au fost şi ele trezite la conștiință naţională, avînd însă în 
centra lor puterea de stat. Astfel, închegarea într-o acțiune 
sulidară, fireşte nu s-a putut consolida. După ţinut şi situaţie 
--- izolaţi — ei au procedat cum au ştiut şi cum au putut. 

Ungurii din Zlatna s-au organizat şi ei în „nemzetorseg* 
(gardă naţională). Aceasta a început să facă instrucţie militară. 
Încrezuţi şi ţanţoşi, trăind în iluzia grandomaniei de viitori 
eroi, dispunînd şi de un tun mic, au abuzat de el. Într-o zi de 
tirg la Zlatna, l-au încercat trăgînd în mulţimea valahă. Vestea 
s-a răspîndit prin satele din văgăunile munţilor. Fiind printre 
funcţionarii erariali şi oameni mai înţelepţi, aceştia, temîn- 
du-se de urmările fuduliei „nemzetârseg-ului“, au izbutit să 
determine plecarea din cursa de şoareci, ce era mediul împrej- 
muitor românesc, pentru maghiarii şi străinii din acel centru 
minier. Și astfel, şi-au împachetat ce au putut din averile lor, 
in mai căruţe (rădvane cu „coviltir* == couverture), împreună 
cu familiile lor și au plecat pe valea Ampoiului în jos. Au ajuns 


172 


www.dacoromanica.ro 


pină la Presaca. Acolo, ziua fiind scurtă, caii obosiţi şi şoseaua 
mizer. bilă, au ţinut popas. Trăsurile grele, grupate în cerc — 
ca pe timpul agatîrşilor — le-au postat de mas%. Mocanii din 
vuru! Zlatnei, prinzind de veste despre plecarea lor, s-au în- 
colonzt şi s-au luat după ei. În acelaşi timp, din josul Am- 
poiului, veni o altă unitate de ţopi, sub conducerea — de nu 
mă înşeală memoria — a centurionului Ciurileanu. Ajungînd 
la Presaca, se întilniră cu fraţii lor, în fața taberei zlăgnenilor 
refugiaţi. Ținură sfat. Apoi, în răsăritul zilei, ca să cruţe pra- 
ful de puşcă, tocară în cap pe cei peste 700 de inşi, fugiţi din 
Zlatna. Nu au fost cruțaţi nici bătrinii, nici femeile, nici copiii. 
Apoi i-au dezbrăcat de haine şi i-au înmormîntat în mormin- 
tele acelea uriaşe, rămase impresionante, pînă şi în 1905, cînd 
eu le-am văzut pentru prima oară. Aflind de plecarea ungu- 
rilor din Zlatna, Iancu se grăbise întru salvarea lor, dar sosise 
prea tirziu, încît văzînd şi aflînd cele petrecute, izbucni în 
plins şi certă pe oamenii săi, pentru „ruşinea ce-i făcuseră“. 

Totuşi, ca prin minune, din prăpădul general, au fost min- 
tuite două persoane, O doică şi un copilaş, de la sînul ei, au 
rămas supraviețuitoare. O româncă era angajată ca doică la 
familia fruntaşă „domnească“ Lukács, din Zlatna. Aceasta vă- 
zind ce se petrece, se refugie, din mijlocul haosului, cu copilul 
în braţe, pînă la moara din apropiere. Portul ei românesc şi 
graiul ei, le-au servit de scut salvator ambilor, iar milostenia 
familiei morarului român le-a stat într-ajutor să-şi regăsească 
ulterior rudele. Căci familia Lukács fusese şi ea ucisă, cu mic, 
cu mare: bunici, părinți şi 5—6 copii. Furia mocanilor şi țo- 
pilor, în urma fuduliei proaste a ungurilor din Zlatna dege- 
nerase în ură, care nu dăduse nimănui pardon, „În astfel de 
timpuri, aşa e obiceiul“ („ilyen idökben az a szokás“) am re- 


plicat eu unei întreruperi — în mijlocul unui discurs din ca- 
meră — care îmi adresă o acuză pentru măcelul de la Presaca 
(în 1906). 


Dar tragedia nu s-a terminat! Micul Lukăcs Bela a fost 
crescut de neamurile sale. A ajuns bărbat distins. Cînd destinul 
l-a înălţat la rangul de ministru, el a ridicat crucea care aco- 
perea și rămăşiţele pămînteşti ale membrilor familiei sale. Tre- 
buie să fi fost un om înţelept căci, cu toate că, prin anii ulti- 
melor decade ale secolului XIX, şovinismul maghiar bîntuia 
vijelios, a dispus ca pe pioasa cruce să se graveze singurul 
cuvînt „Pax“, La sfinţirea acelei cruci a participat şi ministrul 
Lukács. Au sfinţit crucea, în urma cererii lui, preoţii tuturor 
confesiunilor ținutului, astfel şi părintele greco-oriental Ema- 
nuel Beşa. 


173 


www.dacoromanica.ro 


Pe acest suflet nobil l-a atins foarte supărător faptul că 

Tribuna“ l-a -atacat, criticîndu-l pentru acest gest caritativ, 
de preot şi [de] om vrednic. 

Dar tragedia nu se terminase! Cu ani în urmă, în presa bu- 
dapestană apăru știrea anunţînd sinuciderea fostului ministru 
Lukács Bela. Într-o noapte el se aruncă în Dunăre, de pe podul 
ce leagă Pesta cu Buda şi a dispărut fără urmă! Să sperăm că 
aceasta a fost ultima jertă, pretinsă de fatala înlănţuire a cau- 
zelor şi efectelor destinelor umane, nepătrunse şi inexplicabile 
pentru minţile noastre mărginite. 


Nagybărcsei Borcsey Balázs. 


Între cele peste 200 de scrieri monografice, romane, lucrări 
istorice, ştiinţifice etc., prin lectura cărora mi-am omorît tim- 
pul de la ridicarea nocturnă şi confinarea poliţienească% în- 
coace, am fost atras şi impresionat mai mult de romanul lui 
grof Bánffy Miklos Erdélyi Történet (Ed. Révai B.P.—1937—49). 
Fiblioteca mea a fost împrăștiată şi nimicită, prin evenimente, 
în toate vînturile. Aceasta conţinuse opere importante, clasice 
şi moderne, începînd cu Găethe şi Shakespeare, Tolstoi, Vol- 
taire, Chateaubriand, Montesquieu, Maeterlinck, Gogol, Tur- 
gheniev, Merejkovski, Vrchlicky [Vîrhliţki3], Ady şi literatura 
autorilor latini din liceu, în frunte cu Ovid și favoritul meu 
Salust („Conj. Catilinaria“) etc. etc. Fireşte, şi autori români, 
începînd cu Eminescu, şi maghiari, cu Petofi şi Arany. Nu 
lipsea nici Zola şi nordicii Ibsen, Selma Lagerlöf etc. 

Desigur, lectura mea în limba originală o făceam numai în 
cea germană, franceză, română şi maghiară, în rest mă ser- 
veam de traduceri, în careva din aceste limbi. Observ că de 
cînd am ajuns la universitate nu am mai citit ungurește, 
afară de ziare şi scrieri politice, nici o operă beletristică, ro- 
man ori pitsă dramatică. Nu ţineam să merg la teatru ungu- 
resc, nici la Cluj, nici la Budapesta. Aveam un fel de aver- 
siune și preferam să frecventez teatrele vieneze. Tot ce era 
unguresc îmi făcea impresia de literatură talmi-germană*, 
afară de aceea a marilor clasici: Vârâsmarty, Petofi, Arany, 
Kdlcsei etc. Sociologii şi autorii dramatici, cît şi romancierii 
jor de seamă, după Jókai şi Miksâth, au fost înlocuiți cu 
mulți neo-maghiari care, datorită reclamei ce le-o făceau co- 
religionarii lor, prin presa stăpînită de ei, în calitate de cri- 
tici şi publicişti, copleşiseră caracterul genuint? maghiar, ca 
subiect şi spirit poporan, 


174 


www.dacoromanica.ro 


£u rămăsesem cu acea limbă maghiară, pe care o învă- 
tasem în clasele primare la unitarienii din Cluj şi.la profe- 
sorul Budiu Paul, de la liceul greco-ortodox român din Bra- 
şov. Acea limbă îmi servi şi atunci cînd am devenit deputat, 
dar a trebuit să-mi validez şi [să-mi] măsor oratoria, cu şefii 
granit! ai partidelor şi cu zurbagiii din Camera budapestană. 
După astfel de antecedente, am primit, datorită prieteniei re- 
pretatului Dr. Liviu Dan din Mociu, cele cinci volume pu- 
blicate de contele Bânffy Miklos. Dr. Liviu Dan crezuse că 
mă va interesa desigur, fiindcă se ocupă cu desfășurarea eve- 
nimentelor din epoca deputăției mele. Am stat pe ginduri. Să 
mă apuc de un roman în cinci volume, scris în limba maghiară? 
În lipsă de altă lectură, totuşi, de silă ca de voie bună, m-am 
hotărît să încerc această corvoadă. Și ce revelaţie îmi pro- 
cură lectura! Autorul dispune de un registru extraordinar de 
bogăție lexicală, dar în acelaşi timp, variat, original şi de un 
acabit? particular, prin abila întrebuințare de provincialisme 
ardeleneşti, jargon, cuvinte româneşti, termeni tehnici de ori- 
gine străină, dînd expunerii sale o vioiciune de colorit deose- 
bit. Eroii romanului său se reliefează, pînă la figurile secun- 
dare ori episodice, prin manifestarea felului lor de a fi şi de 
a vorbi în deplina lor individualițate reală, caracteristică. Ei 
se încadrează, în ansamblul întregii povestiri, ca membri in- 
tegraţi, în completarea armonică a întregului. Fiecare ins 
apare în ceața deterministă a unui fatalism freudist — ori 
calvinist — în sensul ursitei apriorice, care îi impune soarta 
sa intelectuală. Toate personalităţile sunt făpturile mediului 
şi [ale] epocii lor, iar mediul şi epoca lor sunt determinate 
reciproc, de individualități şi de soarta lor. 

Autorul, cu tot realismul fondului sculptural al tehnicii 
sale — aş zice balzaciene — totuşi e plin de generoasă bu- 
nătate, față de toate vietăţile, oameni, animale, natură, pe 
care le prezintă pe scenă. Fie afecțiunea sa faţă de catastrofa 
vărului său László, fie în plastica creare a femeilor nimfomane 
ori conservativ-creştine, fie a emoţiei ideal de sentimentale 
a iubirii muribundei sale mame, pentru caii ei favoriţi şi a 
scenei de adio a acestora de la stăpîna lor, a ursoaicei din co- 
dru cu puii săi, a iedului de căprioară părăsit de mamă-sa$, 
ori a deliranţilor oameni politici de diferite partide, toată 
desfășurarea spre catastrofă a romanului păstrează consec- 
venţa unui „puzzle“, care impune deznodămîntul prin des- 
tinul fiecăruia şi a sumei destinului tuturor actorilor. „,Des- 
tinu? nu se oprește la marginea vieţii individuale, el trece 
dinrolo. Sunt păcate strămoşeşti pe care le ispăşesc nepoţii, 


175 


www.dacoromanica.ro 


cum sunt de asemenea şi virtuţi strămoşeşti, care se răsplă- 
tesc dincolo de mormint“ (Rădulescu-Motru: Timp şi destin). 
Adevărat pictor dialectal se dovedeşte autorul, cînd, cu un 
înalt sentiment estetic, zugrăveşte frumuseţea peisajelor mun- 
ţilor şi codrilor sau a stepei. La aceeaşi perfecţiune a anali- 
zei şi nuanţării conflictelor de sentimente, pricepe să se înalțe, 
cînd se prezintă zbuciumul sufletesc, atenuat prin imponde- 
rabilii de umor estompat ori zguduitor, de sentiment disecat 
pină în cele mai ascunse profunzimi. Personajul principal al 
intregii opere, Adrienne (Addy) e desenată mai reprezenta- 
tiv, mai accesibilă înţelegerii cititorului, din toate punctele 
de vedere. Ea e simbolul flăcării care luminează asupra ape- 
lor stagnante ale vieţii sociale şi politice a Ungariei: plutește 
săjtâreţ, dar flacăra ei simbolică e stinsă, condamnată la ste- 
rilitate. Lupta ei şi a lui, cu sine înşişi — sîngele poruncește — 
cu prejudecățile moştenite de la multe generații şi inerente 
mediului ei social, îi determină ursita. În jurul ei se gru- 
pează restul figuranților, întregind ansamblul, fiecare cu spe- 
cificul calităţilor sale, care îi determină destinul individual 
si al colectivităţii epocii. Excelent de plastig se reliefează pînă 
şi tipurile incidentale, ca advocatul armean Azbaj, bancherul 
Weinfeld (în costum maghiar), Kutenvâry Marât (ambii neo- 


maghiari, evrei suprapatriotarzi), vînătorul de zestre — ofițer 
austriac, Wuelfenstein — metisul ultramaghiar, notarul gen- 
try, parazitar; Pfaffulus — preotul de casă, gata de compro- 


misuri; şiretul român Timişan, ironic şi dispreţuitor al pa- 
răzilor de bilci maghiare; cehul Slawata, omul lui Francisc 
Ferdinand etc. etc. Deosebit de simpatic e descris mediul ro- 
mânesc din părţile Huedinului, pe la Călăţele. Țăranii, în 
contrast cu funcţionarii unguri, îi sunt mai apropiaţi sufle- 
teşte autorului. Şi nu se sfieşte de a prezenta, în personalita- 
tea tînărul teolog Timbuş Coriolan, pendentul“ lui 'Timişan, 
prototipul românului care urăşte pe unguri dar, caracter cin- 
stit, mai mult detestă ticăloşia şi minciuna care urzeşte com- 
promiterea lui Abády. Alăturea se înşiră simpatic şi frumoasa 
ârmeancă, văduva Lázár şi jidăncuţa generoasă Reghina, ală- 
turea cu ţigăncuşa lui Tamâăş. Un tip ardelean e şi Jópál 
Andrăs, inventatorul aeroplanului, împăcat cu resemnarea de 
a fi cărbunar în munţi. Nu este un singur personaj în în- 
treaga operă, care să nu redea o figură reală, caracteristică 
ardeleană. Numele sunt, fireşte, fictive, dar oamenii răsar, în 
urma descrierii şi comportării lor, aievea în faţa ochilor su- 
fletești ai cititorului. Un ce caracteristic se desprinde din în- 
treaga acţiune, redat cu subtilă măiestrie: specificul ardele- 


176 


www.dacoromanica.ro 


nese nuanțat de antagonism, între ungurii din Transilvania 
sı cei din Ungaria. Acelaşi fenomen ca între românii din Ar- 
deal şi cei din Banat, cît şi între ardeleni şi regăţeni. Multe 
ar fi de spus asupra romanului contelui Bánffy. Ţin să ob- 
serv numai că mult m-a interesat — ungureşte? lingvistică? — 
întrebuinţarea iterativelor? specifice limbii maghiare şi a cu- 
vintelor numite în limba franceză „à demi mot — bon mot — 
gros mot“4, cu subînțeles. Presărarea isteaţă a acestor feluri 
de idiomatisme lingvistice prin descrierea conversaţiilor dife- 
vitelor persoane şi a naturii moarte, în cele cinci volume, ri- 
dică vivacitatea deosebită a romanului. . 

Am crezut mai întîi că voi avea oarecare greutăți cu lec- 
tura neobişnuită maghiară. Dar, interesul meu odată trezit 
datorită abilității stilistice a autorului, cît şi a subiectului atît 
de variat şi actual, am terminat cu viu regret cititul. Căci, 
prin evaluarea subiectului, partea socială şi istoricul politic 
al epocii dintre 1890 şi 1918, se întreţes întregindu-se armo- 
nic. lar pentru mine, evocarea vie a acelor decenii însemna 
retrăirea luptei politice naţionale, la care participasem inten- 
siv, în cei mai buni ani ai vieții mele. Şi persoanele din ro- 
manul lui Bânffy îmi erau cunoscute, tot așa ca mediul lor 
social, fie din contact indirect social-politic, fie personal. Ci- 
tind retrăiam acele timpuri zbuciumate de lupte politice lă- 
sin să-mi treacă prin amintire toate reflecţiile, intrigile, ac- 
țiunile, ce le-am desfăşurat contra oligarhiei maghiare, fie în 
nesfirşitele adunări de propagandă organizatorică de prin sa- 
tele româneşti din toate ţinuturile, din Banat pînă în Bihor, 
Munţii Apuseni, Săcuime, pînă la Braşov, fie în discursurile 


din Camera budapestană, fie la Viena lui Lueger, Funder, 
Brosch, Bardolf şi Franz Ferdinand, în Belvedere, Rennweg 
Nr. 6, tel. 86—50 etc. etc. š 

Am împrumutat apoi romanul lui Caius Brediceanu, D-nei 
Socol, D-nei Comşa Ionel, Iustin Marşeu®, care toți au găsit 
aceleaşi calități acestei opere de artă, ca şi mine. Apoi am 
citit pentru a doua oară cele cinci volume, cu aceeaşi plăcere 
și interes, iar după o jumătate de an, a treia oară. Tot mai 
mu!t m-am convins că nici un istoriograf viitor nu va reuşi 
să redea atît de veridic, plastic şi intuitiv cauzele debaclului 
Ungariei, pe cît i-a fost dat contelui N. Bánffy să ni le înşire 
în acest roman al său. 


12 — Memorii vol. I 177 


www.dacoromanica.ro 


Am avut ocazia, în Camera aleasă după votarea Constitu- 
tiei Carol II, să colaborez cu N. Bánffy. Regele mă însărci- 
nase, pe cînd eram prezidentul Camerei, să aranjez, în înţe- 
legere cu reprezentanţii minorităţilor, chestia acestora. Pri- 
mind din partea regelui autorizarea de a proceda în deplină 
hbertate, am format, spre discutarea postulatelor maghiare, 
o comisie compusă, la propunerea mea, de 'către ei, din: epis- 
copul romano-catolic de Alba-Iulia, episcopul calvinesc din 
Cluj, episcopul unitarian al Ardealului, deputatul Szász Paul 
(care, în 1910, îmi furase în alegeri mandatul de la Ighiu) 
ajuns în România Mare deputat şi prezidentul cooperativelor 
maghiare, iar prezidentul Partidului Maghiar, prezident al co- 
misiei de cinci, cu care am dus tratativele, a fost, eo ipso, con- 
tele N. Bânffy. Astfel, am ajuns în contact mai des şi mai 
intim cu dînsul. Ştiam că desfășura o activitate literară, însă, 
sub influența prejudecăţilor mele faţă de literaţii maghiari, 
nu am discutat deloc chestii literare cu dînsul. Credeam că ar 
fi nedelicat să discut cu un conte maghiar elucubraţiile sale 
literare, desigur lipsite de valoare. Am rămas însă plăcut im- 
presionat de tactul şi de judecata sa politică, înțeleaptă, obiec- 
tivă, de umorul său şi de cultura sa matură. Ultima mea în- 
tilnire cu dînsul și Szász Pali, am descris-o în alt loc. Avea 
ceva din felul filosofiei vieţii, ce-mi amintea pe a tatălui meu. 
Pe deasupra, era şi el tot aşa de straşnic fumător, aprinzînd 
o țigară după alta, calm şi echilibrat. 

+ 


Ca o raritate paleontologică, se prezentau anumite tipuri 
sociale în timpul copilăriei mele, acele trecute vremuri. Erau, 
aşa zicînd, fosilele vii ale vremurilor revoluției maghiare din 
1848—49. Oamenii aceștia fie că participaseră activ, ca „hon- 
vezi“ la revoluție, fie că rămăseseră turmentați de aura tre- 
cufelor dezechilibrări social-politice, înfățișau un tip aparte, 
su? generis. Contemporanii lor, pe rînd dispăruseră ad patres? 
Ei erau tradiția vie a kossuthismului, prin poveştile lor şi ade- 
sea prin portul îmbrăcămințţii, hainei, cizmelor, cravatei, bărbii 
lor. Un astfel de erou al legendei vii, patriotarde, ne prezintă 
N. Bánffy în figura lui năgybâresei Bărcsey Balázst, Acesta e 
sărac, lipit pămîntului, dar stăpînit de o fudulie fără margini, ca 
„martor al zilelor mari“. Neavînd altă posibilitate de trai decît 
ajutorul consătenilor săi, predicatul? de nobil, portul unguresc 
plin de petice, el îşi tînjeşte zilele datorită respectului şi danii- 
lor primite. Invitat ca martor la nunta fiului administratorului 
moşiei baronului Miloth, el „se demite“ să primească, baronul 


178 


www.dacoromanica.ro 


oferindu-i ca onorar o vacă. De întreţinerea vacii se va îngriji 
baronul, căci Boârcsei nu are nici cu ce, nici unde să o ţină. 
Totodată, spre a-i frînge orgoliul, i s-a dat asigurarea că baronul 
fusese şi el „erou“, participînd ca voluntar în cetele lui Gari- 
baidi. Căci familia baronului Miloth — al doilea martor al că- 
sătoriei — nici măcar nu se poate compara, conform grandoma- 
niei lui, cu aceea a lor kis és nagybârcsei Bârcsei-eșştilor. 


La masă, fireşte, Börcsey s-a aşezat în frunte. Apoi s-a 
început discuţia situaţiei politice. Fiind de faţă şi contele Abâdy, 
Rörcsei, arătind cu degetul asupra acestuia, zise: „Spune-mi 
d le deputat ce e cu cota? E adevărat că guvernul a căzut de 
acord cu austriacul“? Deputatul a făcut un fel de dare do seamă 
în fața comesenilor: „Cota, adică procentul cu care va parti- 
cipa Ungaria la cheltuielile comune cu Austria, în viitorii 10 
arii, va fi cu 20% mai mare“. „Și partidul independent (Kossuthist) 
a primit?“ — întrebă uimit Börcsey. „Desigur că da. Se poate 
că vor părăsi partidul cîțiva inşi*, răspunse Abâdy. „Poate S. 
Barna şi Polónyi, dar majoritatea va urma pe Francisc Kos- 
suth iar el a semnat deja, ca ministru“. „Pînă acolo a decăzut 
fiul lui Ludovic Kossuth! Pentru aceea a fost atîta vorbărie, 
timp de doi ani!“ — strigă bătrînul kuruc55, întorcîndu-se către 
Zakata (porecla sau sobriquet-ul”t lui Miloth): „Eu, încă pe 
atunci am spus-o, nu trebuie atîtea discursuri, ci plecat cu 
armele contra Vienei, cum am făcut noi odinioară“. 

Nagybârcsei Bârcsey Balázs e prototipul eroilor semidocţi 
și ignoranțţi, cu obsesia gurilor grandomane, tradiţionale [de] 
pe urma revoluţiei lui Kossuth. Dar epigonii îi încurajau cu 
stimă şi venerație, pînă la adînci bătrîneţe. 


Egerbenyi Luca Jânos 


Asemenea tipuri am mai apucat și eu. La Zlatna am fost 
— nu fără ironie — prezentat de părintele Beşa unui domn 
Egerbényi Luca János. Fiind duminică, acesta era îmbrăcat 
intr-o blană de astrahan şi participa pe rînd la serBarea de 
Bobotează a tuturor riturilor creşţine. Blana era semnul dis- 
linctiv al originii sale nobile şi al trecutului său. Păstra amin- 
lirea de revoluționar, fără a şti exact dacă era maghiar ori 
român. 

Am mai întîlnit şi în alte părţi confraţi „eroi“, ca Börcsei. 
Semnul lor distinctiv comun era disprețul plin de ură contra 
împăratului şi Austriei. Orice contraargument era zadarnic. 
Ei au contribuit însă permanent, ca antagonismul dintre Un- 
garia şi Austria să fie sufocant în popor, prin generaţii iar de 


179 


www.dacoromanica.ro 


argumente absurde se îngrijeau şefii partidelor politice, pină ce 
au izbutit să realizeze, prin Bela Kun şi contele Mihai Károlyi, 
debaclul Ungariei, nimicind clasele feudale maghiare. 


Scene trăite 


Cinam la masa românească, din restaurantul New York, din 
Cluj}. Şeful tarafului de lăutari, marele artist al vioarei, Lai. 
(Ludovic) Pongrácz, trecînd pe la mese îşi recolta obolul. Dînsul 
era favoritul publicului şi „primașşul“ preferat al magnaților. 
Se ţinea însă .român, în urma confesiunii sale, fiind greco-ca- 
tolic, unit. Cînd trecu Pongrácz pe la noi, salutindu-ne româ- 
neşte, îi făcurăm observaţia că ne ucide cu ceardaşuri.., El 
clicni5 din ochii şireți şi aprobă cu capul său rotund. Termi- 
nind cu colectarea onorariului, reîntors la taraful lui, ciocni 
cu arcușul dosul violinei şi, după citeva acorduri, începu „Hora 
Sinaiei“, iar apoi trecu în marşul „Deşteaptă-te române“, pe 
care, de altcum, îl cîntau capelele „armatei comune“, cînd 
regimentele românești, venind de la exerciţii, îşi făceau in- 
trarea în oraş. Aşa se numeau de [către] public, acele regi- 
mente care dispuneau, în majoritate, de contingente româneşti. 
Publicul unguresc asculta în linişte. 

Cu altă ocazie, şiretul PonpTanez trecu la intonarea melo- 
diei „Jai de hunczut a nemet*'*. Tot publicul cunoştea textul 
acestei cîntări şoviniste maghiare. La o masă, doi ofițeri îşi 
terminaseră cina. Abia cîntase țiganul cîteva tacturi, [că] cei 
doi ofiţeri strigară „fizetni, Zahlen!“5 şi aruncînd banii pe 
masă își încinseră săbiile, tulind-o spre uşă. Era ordin pe ar- 
mată, care dispunea ca ofiţerii armatei comune să nu asiste, în 
uniformă, cînd se cîntă acel cîntec. Se putea naște scandal şi, 
îrnpăratul se ferea de patriotardismul maghiar. Pongrânez însă, 
cind voia, putea în dragă voie să-şi bată joc de împăratul, fiind 
dator să omagieze, conform dreptului public, numai pe regele 
Ungariei. 


Într-o zi de 15 martie, aniversarea izbucnirii revoluției din 
1845, prinzeam la masa românească a restaurantului New York. 
Deodată, făcu irupţie în sală o ceată de 10—15 tineri. Chelnerii 
se grăbiră să le aştearnă o masă mare în mijlocul încăperii. 
După cîteva minute se prezentă şi banda lui Pongrâncz, înce- 
pind să cînte: „Kossuth Lăjos aszt izente...%59 Atunci tinerii 
aruncară deoparte faţa de masă, săriră pe masă, cîntară în cor 
acompaniaţi de lăutar iar terminînd, [acesta] le trase un cear- 


189 


www.dacoromanica.ro 


daş, pe care ei îl dansară plini de temperament. Cine erau? 
Tinerii magnați! Noi îi priveam gindindu-ne: „sirva vigad a 
magyar!“ Păreau a fi mente capti? 


În timpul alegerilor pentru senat, din anul 1929, alergasem 
făcînd propagandă, prin satele din cercul Ighiului, pentru re- 
ușita lui Andrei Bârseanu, fostul meu profesor venerat, [de] 
la liceul românesc din Braşov. Seara, pe la 11, stăteam în ca- 
feneaua „Dacia“ din piaţa Alba Iuliei, cu prieteni, sorbind un 
ceai. Cafeneaua era ticsită, toate locurile ocupate, cînd intră un 
oaspe singuratic. Chelnerul îi aşeză o măsuţă lingă uşă, sin- 
gurul loc unde mai încăpea. Domnul se aşeză şi gustă din vi- 
nul comandat. „Primaşul“ tarafului se apropie de el şi îi „trase 
la ureche“. Domnul sclipoci din ochi şi îşi mișcă ritmic, lin, 
capul, făcînd toate „ponturile“ obişnuite, ca gesturi de ocazie, 
în asemenea împrejurări. Ă 

Deodată sări în picioare... Ţiganul intonă, la ordinul lui, 
„Himnusul“ naţional maghiar, Clientul începu să cînte textul 
și nu încetă să recite, cîntind strofă de strofă, pînă la cea din 
urmă. La început, publicul ascultă acest debut solitar. Apoi, 
aamenii îşi continuară conversațiile, iar el cîntarea declamato- 
rică. 

Va fi fost o rudă a lui kis-6es nagybârcsei Börcsey Balázs 
cri a lui Egerbenyi Luca János? La tot cazul, îl obsedase țic- 
neala patriotică maghiară. 

+ 


Tot în restaurantul clujean New York, cu ocazia unei serbări 
naționale maghiare, sala plină de public fusese invadată de 
studenți. Fiind patrioți şi doritori de a-şi stimpăra clocotul 
sentimentelor, intonară Kossuth nota, secondaţi în surdină de 
maestrul Pongrâncz. Întreg publicul asculta, stînd în picioare, 
pină ce terminară manifestația. 

Un singur domn nu se ridică de la masă, ci a rămas neclintit 
pe scaun. Cînd izbucniră manifestaţiile finale, un grup de ti- 
neri revoltați de atitudinea lui, îl înconjurară: 

„Cum D-le, d-ta nu te scoli? Cum cutezi să ne ofensezi sen- 
timentele? Scoală-te pe moment! Cine eşti d-ta?“ 

Domnul, atunci, ripostă calm: 

„De ce nu mă scol? Pentru că nu sunt un anumit organ (i-a 
zis pe nume), care se scoală singur şi cînd nu vrea omul! Eu 
imă scol numai cînd voiesc. De altfel, sunt contele Valentin 
Bethlen!“ 


181 


www.dacoromanica.ro 


La aceasta tinerii izbucniră în frenetice „éljen“! căci V. 
Bethlen se bucura de multe simpatii, pentru felul lui burlesc, 
simpatic studenţilor. 

(Limba maghiară permite, în societate de bărbaţi, întrebuin- 
tarea unor cuvinte fără perdea, între altele, a diferitelor organe). 


+ 


Tot între anii 1900—1910—1918 cade răspaţul cel mai activ 
și zbuciumat al vieţii mele: pregătirea intrării în activitate p :r- 
lamentară, așezarea intermitentă la Karlsbad, campania pentru 
realizarea României Unite, fără destrăbălări de violențe; aler- 
gările dese pe la Viena, în tot timpul acesta şi contactul meu 
cu Franz Ferdinand, Brosch, baronul Beck, Dr. Funder, Bar- 
dolf etc. 

Totuşi spre a observa o anumită ordine, voi începe cu des- 
crierea profesiunii mele propriu-zise. În preajma ultimului ri- 
goroz, a trebuit să mă hotărăsc ce voi începe, după luarea 
doctoratului. Prin intervenţia D-rului Sterie N. Ciurcu, la 
profesorul Neusser, am fost admis ca „hospitant“? la clinica 
celebrului internist. D-rul Orthner avansînd, tocmai pe atunci, 
de profesor, clinica era condusă de primul asistent, Dr. Türk. 
În afară de el mai erau patru asistenţi iar munca mărunta, 
anamneza, o făceau cei 6—10 hospitanți, după cum bolnavii 
erau primiţi în paturile lor devenite libere, prin concedierea 
ori snoartea celor care le ocupaseră. 

Prima pacientă ce am primit-o, a fost o biată bătrînă, care 
era foarte decrepită. Organele ei erau relativ normale, anali- 
zele de asemenea, dar, în regiunea veziculei biliare avea, spre 
nenorocirea ei, o tumoare de mărimea unei lămii, foarte uşor 
palpabilă prin tegumentele slăbite. i 

Între hospitanți erau tot felul de nații: nemți, dalmatini și 
italianul Sturli. Între noi toți stăpînea o colegialitate intimă. 
Ciinica Neusser era „judenrein“; nu era, în frunte cu profe- 
sorul, nici un singur evreu, în cadrul personalului. La salonul 
95/a îngrijitoarea şefă (sora) era o femeie peste 50 ani, care 
suferea de TBC cronic şi de obsesiunea fricii să nu „răcească“, 
Ea fiind comandanta supremă a salonului, nu tolera nici o 
clipă să fie deschisă vreo fereastră iar altă aerisire nu exista. 
hospitanţii făceam pe rînd serviciul la ambulanță, destul de 
aglomerată zi de zi. Îndeosebi însă, în zilele de luni, ori de după 
sărbători, numărul bărbaţilor era, de obicei, foarte sporit si 
pînă şi femeiele întreceau numărul de 50—60. Ca să poată fi 
serviti cu toţii, un medic nu răzbea şi astfel, trebuia să-l ajute 


182 


www.dacoromanica.ro 


un al doilea coleg. Se făcuse obiceiul ca eu să fiu voluntarul în 
asemenea cazuri. Avantajul era că trebuia să lucrezi sprinten, 
ca să termini pină pe la 1!/⁄2: anamneză, diagnoză — pe baza 
de percusiune — auscultaţie, palpaţie şi, in fine, sfaturi şi 
reţetă. De sine se înțelege că în publicul amestecat — mai ales 
la despărțămintul femeilor, unde lucram eu — erau multe care 
1Şi ușurau suferințele cu expuneri cit se poate de minuţioase. 
Abundau cazurile de isterie: „es ist ihr ewig weh und ach, so 
tausendfach, aus einem Punkte zu kurieren. Vorba buna şi 
reeta, plus sugestia verbală şi invitarea să se prezinte din nou, 
după un timp, produceau destul de des efectul tămăduitor. 
După duminici şi sărbători, in „Blaumontag-ul“$* de după che- 
turi, erau sporite afecțiunile stomacului, ticatului şi consecin- 
ele [acestora]. Cazurile pulmonare „morbus vienensis“t, nu 
lipseau niciodată. Nefritele erau mai rare şi pretindeau analize. 
De asemenea afecțiunile inimii. Cind era în joc un caz suspect, 
ori o dilicultate, spre a statori o diagnoză diierenţială, asistenţi. 
veneau pe rind şi, intrucit cazul se prezenta interesant din punct 
de vedere ştunţitic ori indicat pentru tratament clinic, era pri- 
mit și prezentat proiesoruuul. 

in acel timp, americanii invadaseră clinicile vieneze. Asis- 
tenţii luau, in ruptul capului, lecţii de limba engleză şi predau 
cursuri la grupuri de cca 20 inşi, [timp] de cite s—4 saprămini, 
fiecare cursist platind cre lUU coroane. Era un ciştig secundar 
respectabil, considerind retribuţiile oficiale modeste, de care 
erau constrinşi să se bucure asistenții. Fireşte că [in] atară de 
primii asistenţi, numai în cazuri excepţionale ajungeau şi aju- 
toarele acestora la cursiştii americani. Studenţii europeni aveau 
avantajul de a piăti numai 10 coroane (pe atuna ə florini) 
pentru cele mai minunate cursuri (Kolisko, anatomia patologică). 

Tiirk era foarte prins cu cursiştii săi americani, care aveau 
avantajul că puteau invada saloanele clinicii şi face exerciţii de 
«uscultare, percutare, palpare, pe cordul bolnavilor noştri. Ori- 
cată milă ne-ar fi fost de ei, trebuia să asistăm. Astfel, sărmana 
Duba mea trebuia să-şi ofere pintecele ca să-l frăminte unul 
după altul, acei colegi găsind foarte ciudat că puteau descoperi 
tumoarea. Dar ei nu se mulţumeau cu atita ci, folosind ocazia, 
făceau exerciţii de percusiune, pentru limitarea organelor şi 
de auscultaţie, pentru distingerea sunetelor. Noi, ca europeni, 
sufeream de un orgoliu, imaginindu-ne mare lucru despre su- 
perioritatea noastră. După un jumătate secol însă, americanii 
nu numai că au ajuns nivelul artei medicale din Europa, ci 
au cucerit superioritatea conducerii, în toate specialităţile. 


183 


www.dacoromanica.ro 


Neusser era mare amator de muzică şi s-a căsătorit cu una 
dintre celebrele artiste de la opera imperială din Viena, L. Mark. 
El era de origine poloneză şi avea reputaţia de a dispune, ca 
diagnostic, de un dar divinatoric$6 extraordinar. O cucoană din 
Regat dorind ca soţul ei să-l consulte pe prof. Neusser, de a 
cărui celebritate auzise, Neusser a venit la hotel „König von 
Ungarn“6. După ce îi expusei anamneza şi stutus praesens68, 
el percută, palpă şi se retrase cu mine în culoarul hotelului. 
Era un caz simplu de calculi biliari. Timp de cîteva minute 
trecură aprobînd diagnoza şi prescripțiile mele, apoi zise: „M-a 
consultat Kerzl (medicul personal al împăratului). Francisc 
losit are un organism puternic; va trece boala. Ai auzit cea 
mai recentă anectodă despre M. Sa.?* — Şi îmi povesti una din 
nenumăratele anecdote care circulau pe atunci în legătură cu 
împăratul, ca să mai treacă timp. Era un moment de recreaţie 
și pentru mult ocupatul profesor. Nu i-am mai amintit nici că 
făcusem rigorosul la dinsul, nici că fusesem hospitant în cli- 
nica sa. Intrînd la pacient, îl linişti cu cîteva vorbe bune, re- 
petind ceea ce acesta auzise de la mine. Un medic consilier 
întarește încrederea bolnavului în medicul său curant, [în] afară 
de cazul că lăcomeşte să-i fure pacientul, internîndu-l în sana- 
tor... (vezi la Paris, D-na Pelivan, D-na Pillat)6?. 

Se întimplă că, fiind un pat liber în salonul 95 a, [acesta] 
a fost pus la dispoziţia unei fete zdravene, care suferea de 
reumatism articular. Ea zăcea între două bolnave de TBC. Pe 
deasupra era Frau Nagy, sora şefă. Cind acea fată a fost con- 
cediată, suferea şi ea de apicită. Nu pot afirma că a contrac- 
tat-a în timpul internării ei. La tot cazul, faptul s-a discutat 
între hospitanţi, căci tratamentul TBC-ului era pe atunci încă 
abia la începutul profilaxiei. 

Intr-o zi, Allgemeines Krankenhaus” a fost închis. Nimenea 
nu putea intra, ori ieşi, din acel imens spital. Se întimplase caz 
de ciumă. Comisia de studiu, Albrecht, Gahn și Miller, primii, 
asistenţi la Weichselbaum, iar ultimul în clinica Nothnagel”l. 
Acesta se reîntoarse din India, unde studiase ciuma la Bombay. 
hecoltase bogat material şi aduse cu sine, nu numai culturi 
reparate de bacili, ci şi animale infectate. Idealul meu era, 
pe atunci, să mă dedic carierei științifice, să încerc a descoperi 
misteriosul provocator al sifilisului. Dar, dindu-mi seama că 
bacteriologia, cîtă se cerea la rigurosul II era insuficientă, am 
luat, [de] la asistenții institutului de anatomie patologică, un 
curs special, oferit pentru un număr restrins de șase partici- 
panți cu largă posibilitate de introducere în tehnica cultivării 
bacteriilor şi a cunoaşterii biologiei lor. Numărul cursiştilor 


184 


www.dacoromanica.ro 


fiind restrins, costa 100 coroane, avind zilnic lucrări practice 
de laborator după o scurtă explicaţie teoretică. Am cultivat 
bacterii în ceşti Petri şi în termostat. Asistentul Albrecht ori 
aitul, stătea cu noi de la 4—6, apoi ne lăsa singuri să lucrăm, 
pînă la 7—8 seara. 

Într-o zi ne procurasem materialul de însămînţat dintr-o 
splină. Era un microorganism foarte infecțios, antrax (dalac; 
armorar, în Transilvania de nord — Someş). Cînd terminarăm 
lucrarea zilei — asistentul plecase de mult — pe cînd noi ne 
spălam, bătrînul servitor începu să curețe mesele noastre. Turna 
intr-un vas rămăşiţele din cești, eprubete, etc. și, între timp, 
scoțîndu-şi pipa din gură, o așeza pe masă, între obiectele 
intrebuințate. Cînd începu să mocoşească la masa mea îl făcui 
atent că e prea neprecaut să-și așeze pipa între uneltele, dintre 
care unele au fost poate stropite cu bacterii. Dar el îmi răs- 
punse în dialectul său Ottakring72 „Ich oarbat jo schon über 20 
Jahr in diesem Institut, Herr Doktor...“7, zimbind cu supe- 
rioritatea omului sigur de sine şi îşi băgă din nou pipa în gură, 
trecînd la masa vecinului. 

TYTerminasem cursul de bacteriologie cînd s-a declarat cazul 
de ciumă. Ce se întimplase? Precum s-a reușit să se constate, 
servitorul de la Institutul de anatomie patologică îmbolnăvin- 
du-se şi fiind febril, colegii săi îl chemară la consultare pe asis- 
tentul Müller, de la clinica de interne. Acesta stabili diagnoza 
do pneumonie şi trimise pe tînăra soră Mucha, spre a-l îngriji 
pe bolnav. Făcînd, pînă miine-zi, cercetarea microscopică a 
sputei, constată prezența bacilului ciumei. Bolnavul sucombă, 
insă sora Mucha căzu-'bolnavă, deşi Müller o izolase la clinica 
Nothnagel, în micul laborator dintre două saloane de bolnavi. 
Curînd muri şi dînsa, tot de ciumă. Atunci, Müller dezinfectă 
încăperea în care zăcuse, precum put mai bine, înlăturind 
văruiala de pe pereţi și frecînd şi podelele cu diferite antisep- 
tice ale timpului (acid carbonic, sublimat, alcool). Abia termi- 
mase însă această muncă, [că] observă simptome suspecte şi la 
sine. Om al datoriei sale medicale, se internă în despărțămîntul 
de boli infecțioase, la spitalul Francisc Josefin. Curînd putu 
constata prezenţa bacilului ciumei și în sputa proprie. Alimente 
primea în izolarea 'sa, printr-o ferestruică și, cerînd vizita unui 
preot, se spovedi prin acel „wasisdas“74 iar apoi, observîndu-se 
si notînd permanent datele, muri ca un adevărat bărbat al da- 
toriei împlinite. 

A fost un tînăr de 28 ani, înalt, frumos, simpatic, cu părul 
său blond. La el avusesem şi eu primul curs de auscultare şi 
percutare, Înainte de a fi plecat el la Bombay, ca medic in- 


165 


www.dacoromanica.ro 


ternist, în comisia pentru studiul ciumei (Copleşindu-mă o 
gripă grea l-am consultat la clinică. Cînd m-a căutat în laringe, 
zise, întrebind: „fumezi?“ Eu, crezînd că vrea să-mi ofere o 
țigară, răspunsei „Mulţumesc, eu fumez țigarete“. A ris, căci 
intrebarea se referea la laringele meu). 

Anchetarea cazului de ciumă nu a constatat nimic pozitiv. 
Vechiul servitor avea datoria să se ocupe şi de animalele de 
experiență, între care se găseau și cloțanii” inoculaţi cu ciumă. 
Se presupune că el, în loc de a-i muta prinzîndu-i cu [un] cleşte 
de lemn, îi prindea cu mîna. Va fi contractat infecția prin vreo 
zgirietură'6? Mare agitaţie a provocat în toată lumea faptul 
acesta, dar mai cu seamă la Viena. Toată lumea se întreba — 
îndeosebi cea medicală — să nu fi scăpat cloţani infectați de 
ciumă, în imensele canale ale orașului. Ar fi fost un dezastru 
pentru întregul continent. Se discuta izolarea Vienei de restul 
lumii. Şi provincia a fost cuprinsă de panică. Ca și mie — tata 
şi Viorica — astfel şi altor cunoscuţi şi colegi, rude și prieteni, 
le-au trimis telegrame, stăruind să plece acasă. Natural, toată 
presa şi, îndată ce accesul la clinică a fost reluat, profesorii, ın 
frunte cu marele pedagog Ed. Albert, căutau să liniştească 
opinia publică. Ţin minte cum Albert şi-a avertizat auditoriul, 
cu pilde din istoria medicinii, că în timpul epidemiilor mari 
se naşte zvonul stupid, că medicii au infectat fîntînile şi cum 
furia plebei intelectuale îi face răspunzători pentru dezastru. 
Totuşi, procedura lui Müller a produs o atmosferă de calm şi 
așteptare, plină de simpatie. După moartea lui şi cum, înt-e 
timp, nu s-au mai ivit cazuri noi de contaminare, valul agiia- 
tiei s-a potolit. Colegii lui Miller şi contribuţii voluntare i-au 
dedicat amintirii sale un bust de bronz, cu scena „săritura lui 
Curtius în prăpastie“, aplicată, în relief, pe piedestal. 

După promoţia mea de doctor, am plecat la Bad Hall,” ur- 
inînd sfatul colegilor români vienezi şi îndeosebi al D-rului 
N. Ciurcu, de unde m-am întors deziluzionat, sosind seara la 
Viena. În timpul cînd mă pregăteam pentru rigorosul ultim, 
lhzasem trei cursuri de dermatologie şi sifilidologie, pregătin- 
du-mă pentru Bad Hall. La clinica profesorului Lang'8, am avut 
atunci ocazie să văd cea mai frumoasă colecție de femei: brune, 
blonde, de toate nuanțele, roşii-tiţian, cu piele albă etc. etc. 
Această colecţie de „artiste“, chansonette internaţionale, se 
găseau în tratamentul antiluetic şi era destul să arunci o privire 
în specul ca, văzînd efectul primar, de ulcer dur, să-ţi treacă 
crıce poftă a primei impresii. Pe atunci nu exista nici Wasser- 
mann nici 606 — Ehrlich, necum penicilină şi celelalte remedii 
specifice. Cura îndelungată, cu preparate de mercur, de la apli- 


186 


www.dacoromanica.ro 


carea internă la ungţiuni Nelander, fumuri plus Sarsaparila,79 
asigurau problematicele rezultate aparente, nu garantau insă 
ivirea tardivă a paraliziei progresive. 

Între timp N. Comşa se mută de la Karlsbad la Franzens- 
bad.8. Eu, deşi era în iulie, mă dusei la Karlsbad şi găsii, în 
casa D-rei Staffeln, o locuinţă de două camere. Deşi pe „Alte 
Wiese“, nu era deloc potrivită. Primul meu pacient a fost Dr. 
D. Ciuta, din Bistriţa. Remarcabilă rămîne, pentru epoca de 
atunci, conversaţia mea cu primarul Schăfer. Acest băcan avea 
meritul de a fi „Deutsch-vâlkischl, merit pentru care fusese 
ales primar de conaţionalii săi. Primindu-mă, i-am comunicat 
că ținusem să mă prezint la dînsul personal, ca medic stabilit 
in prima localitate balneară. După ce binevoise să se așeze și, 
urmîndu-i pilda, terminînd temele banale obișnuite, l-am ru- 
gat să-mi permită, pe cheltuiala proprie, lipirea unei mici ți- 
dule, indicînd adresa mea, pe fișa adreselor medicilor, care era 
afişată la intrarea în fiecare casă, din Karlsbad. Diasul, însă, 
îmi răspunse: „Das hat keinen Sinn .“82, la care eu îmi permi- 
sei să observ că pentru mine nu e fără importanţă, pentru cazul 
că mă caută cineva. Băcanul chiabur şi fălos repetă însă că nu 
înțelegea să admită cererea mea. Atunci am încercat să-i arăt 
că în definitiv, prin aşezarea oricărui medic, profitul oraşului 
sporeşte. Medicii publică rezultatele curei reuşite, ei scriu 
cărți, ei fac reclama din punct de vedere sanitar, pentru Karls- 
bad. Dl. primar însă îmi răspunse: „Te inseli, noi avem chiar 
prea mulţi oaspeţi la cură. Nici medici nu ne mai trebuiesc. 
Ce? Zilele trecute a fost la mine un medic. El a voit să-mi dea 
sfaturi ce ar trebui să fac. l-am arătat că stiu. Și, cum ela 
centinuat, am chemat servitorul şi l-am dat afară“. 

Eu, neobișnuit cu „sinceritatea“ ultrasermană a karlsbadieni- 
lar încrezuţi, am avut precauţiunea să „şterg putina“, ca să nu 
păţesc ca şi colegul şi spre a evita un conflict, cu urmări com- 
plicate. În alt loc, am amintit cum, căutind locuinţă, cutare 
doamnă, aflînd că sunt medic, mi-a declarat că la medici nu 
închiriază, avind ea un ginere care, terminînd medicina se va 
așeza la Karlsbad și nu vrea să-i sporească concurenții. Altă 
proprietăreasă, după ce începuse să-mi arate locuința între- 
1upse conversaţia subit, cînd auzi că sunt medic şi, întorcîn- 
du-mi spatele, plecă refuzind să mai stea de vorbă cu mine. Se 
păseau şi proprietărese complezente, însă în general karlsbadie- 
nele suferă de un suveran dispreţ faţă de străini — printr-o 
anumită morgă — pe care [cu] greu se reţineau să nu o ma- 
nifesteze, la ocazii. 


187 


www.dacoromanica.ro 


Străinul e un subiect a cărui menire este să se lase jupuit, 
iar în rest, aparţine unei „naţiuni inferioare“ (,minderwertige 
Nition“). Cum toamna se închid cele mai multe case din oraș, 
proprietarii pleacă — avînd încasări satisfăcătoare — contînd 
pe obişnuirea animală a publicului ca în anul următor să se 
reîntoarcă iarăşi la culcușul vechi. 

Ciudăţeniile bolnavilor sunt multe și varii. Dr. Ciuta mă 
întrebă la masă: ce conţine mazărea, lintea, fasolea. Răspunsei 
fără şovăire: fasolea cca 21—220% albumină: mazărea 22—239; 
intea 23—240. Din întîmplare îmi aminteam. Diînsul însă 
continuă: „dar morcovii?“ Iar eu: „900% apă, 60% celuloză, 1%/ 
zahăr, 3% amidon, 1,50% albumină și 0,50%% săruri şi acizi“ „Cum 
de le ştii atît de exact?“ Iar răspunsul meu: „Aşa e răspunsul 
ca [şi] întrebarea. Aceşti morcovi nu i-a analizat nimeni in 
laborator, ergo, am dreptul să improvizez ad-hoc. Căci altfel 
nu aş putea satisface setei tale ştiinţifice. Spre a mulțumi pe 
client, medicul, în anumite cazuri, trebuie să facă pe advocatul“. 
Ciuta, fiind advocat, a ris şi s-a declarat satisfăcut. 

Anul viitor m-am ţinut de învăţătura din cărți şi de Strim- 
pel (medicină şi terapie internă), plus cele prescrise la clinică. 
Unui evreu inteligent, funcţionar la firma Rorlich din Bistrița, 
care suferea de hemoroizi, i-am spus că, evident viaţa sedentară 
şi reobservarea orei fixe pentru defecaţie . ..“ Dar el: „Ocupaţia 
mea e să iau în primire lemnele tăiate pentru scoarță. Tot 
anul trăiesc în pădure, alergînd pe jos prin munți“. A fost 

rima lecție practică ce am încasat-o, ca să nu mă mai încred 
în învăţătura din cărţile savante. „Dar pot fuma“? Mă întreal ă 
același pacient. Fiind la vîrsta de „arterio-scleroză“, eu îl sfă- 
tuii precaut să lase tutunul. Dar dinsul îmi spuse că profe- 
sorul Purjesz% i-a permis fumatul „moderat“, Ce puteam face? 
Am profitat încă [de] o experienţă practică, să nu fiu categoric. * 

Într-o zi, pe uşa larg deschisă, intră un domn, ca la el 
acasă. Citeam la birou „Sind Sie der Doktor?“ Mă întrebă 
cu pronunțare străină: „Kennen Sie sich aus im Diabetes?%86 
Eu: „Ich glaube ja“&/. La aceasta străinul îmi adresă o mul- 
iime de întrebări, teoretice şi practice, în legătură cu diabe- 
tul. Examinarea aceasta îmi făcea haz, mai cu seamă că nu 
aveam idee cine va fi fiind examinatorul meu. La sfîrşit zise: 
„ich bin mit Ihnen Zufrienden“&, la care eu: „Ich mit Ihnen 
auch“8%. Apoi îmi spuse că e un funcţionar superior al Hit- 
baa%-ului american, sosit cu soţia. La hotel a cerut să i se 
dea lista medicilor şi l-a ales pe cel mai tînăr, aşezat la 
Karlsbad. Aşa a ajuns la mine. Am rămas în bună prietenie. 
Cind însă, doamna suferind de gripă, a trebuit să mă chi- 


188 
www.dacoromanica.ro 


nuiesc cu un mic termometru Fahrenheit, am avut de furcă, 
fiind silit să recalculez febra în grade Celsius. Totuşi, ulte- 
rior mi-a mai recomandat o americancă cu fiul ei, un băiat 
care răspundea întruna „all-right“9i. Acest copil a avut no- 
rocul să-i fac diagnoza. Unele simptome, în faţa lui, mi-au 
trezit suspiciunea şi inspectarea fecaliilor au confirmat că 
adusese cu sine o tenie. Eram în preajma plecării și astfel 
l-am încredințat unui coleg român. Acesta i-a prescris tra- 
tamentul destul de precaut, încît a lepădat tenia dar capul 
teniei a fost transportat acasă. Colegul acela era foarte cre- 
dincios, crezind în „concepţia imaculată“. El argumenta, sus- 
ținîrid că şi în Gerichtliche Medizin? a lui Hofmann e citat 
cazul cînd spermatozoizii ajungînd pe labiile mari, au putut 
urca, pe lîngă himenul intact, pînă la ovul, spre a-l fecunda. 
Dacă la începutul secolului XX, un doctor medic cu diplomă 
vieneză, a putut invoca un asemenea argument ştiinţific, de 
ce să ne mai revoltăm contra lui Torquemada? 

Primăvara viitoare eu frecventam cursuri la Viena, cînd 
pLimii telegrama alarmantă de la tata. L-am așteptat, cu Ioan, 
la gară. Consultind un dentist la Cluj, acesta l-a sfătuit să 
se arate unui chirurg. Îl jena. la limbă o măsea. Sosind la 
hotelul „Goldenes lamm“, l-am palpat şi, spre marea mea 
decepție, am putut constata cea mai tristă diagnoză. Fără a 
trăda însă, am sfătuit să-l consultăm pe profesorul Albert. 
În ziua următoare acesta ne-a primit. Dînsul a pledat pentru: 
neîntîrziata , operaţie. Tata i-a răspuns atunci: „Îmi dau 
seama că este o operaţie grea. Dar şi dacă rezultatul ar fi 
obținut, totuşi aș prefera să mă supun operaţiei la Cluj, la 
profesorul Brandt“. La aceasta Albert a confirmat că Brandt 
e un chirurg excelent, în care tata se poate încrede deplin. 

După ce plecarăm tata zise: „Dacă Albert ar fi avut în- 
credere în rezultatul operaţiei, nu mă lăsa pe mîna lui Brandt 
Dar a fost vesel să se vadă scăpat de mine ...* 

Contraziceri timide şi vagi nu-i puteau servi tatii spre 
nici o consolare, dar pe cît s-a putut, tata nu se plingea şi 
suporta, cu multă resemnare demnă, lovitura grozavă a sorții. 
Sosnd la Cluj, mîine zi prof. Brandt execută operaţia la 
„Spitalul Crucii roşii“, Fiind un „cancer linguae“%, operația 
a fost făcută după Bibroth, grozavă, fără şanse şi speranţă 
de a putea salva de recidivă şi astfel, viața tatii. Îngrijirea 
tatii, fireşte, am executat-o eu. Brandt venea în primele săp- 
tămîni şi asista pînă [ce] Dr. Imre, asistentul, reînnoia pan- 
samentul, dar eu păzeam bolnavul ziua-noaptea. După două 
săptămîni ne-am mutat acasă, în locuinţa din str. Gării (acum 


189 


www.dacoromanica.ro 


casa lui Ioan), Brandt venea mai rar, [iar] asistentul zilnic, 
pentru schimbarea pansamentului. Cunoscuţi, prieteni, rude 
aveau consideraţia de a nu-l deranja pe tata. Cu limba ope- 
rată şi cu defectul mare sub falca inferioară, pe unde se pre- 
lingea orice fluiditate lua în gură, tata refuza să primească 
lumea şi [în] afară de mine nu se putea face înţeles străini- 
lor decît prin gesturi. Alimentarea era dificilă: tăiam, mă- 
runt de tot, piept de pasăre şi i-l infiltram în gură, ameste- 
cat în supă, printr-o ceașcă cu canulă. De asemenea, apa. 
Reglementarea scaunului nu mai puţin îngreunată. Dar de 
noapte îmi era mai groază. Dormeam alături cu dumnealui. 
Sucurile rănii se adunau în faringe şi respiraţia devenea tot 
mai dificilă, pînă ce, printr-un reflex, se declanşa un violent 
acces de tuse. Cînd ațipeam, tresăream şi căutam să-i vin 
într-ajutor cu o înghițitură de apă. Apoi se liniştea pentru 
un timp, ca să se repete intermitent aceste accese. În fine, 
se termina noaptea şi răsărind ziua, tata se mai liniştea iar 
lumina îmi făcea mai suportabilă suferința sufletească. Peste 
zi, tata se îmbrăca şi privea pe fereastră afară ori citea. De 
la un timp, asistentul nu mai venea zilnic ci mă însărcină 
pe mine cu schimbarea pansamentului, iar la începutul lui 
mai, cca două luni după operaţie, venind Brandt, şi la do- 
rința tatii, se căzu de acord ca să ne mutăm la Olpret. Pen- 
tru amîndoi, mediul amintirilor vechi, dragi şi obișnuite, am- 
hianța cu farmecul ei rural, avu un puternic efect înviorător. 
Cerul senin, pomii în plină floare, preocupările zilnice în le- 
gătură cu muncile agricole [și] cu turmele de animale, creau 
diversiuni. La dorința tatii, erau întinse matrațe sub merii 
acum ramificați pe care tata îi altoise odinioară cu mina sa 
şi ne învățase tehnica altoitului: fără excepţie nobili „batuli“, 
cel mai fructifer dintre toate soiurile de meri, specia născută 
pe solul binecuvîntat al Ardealului (Gindirea fluşturată îi 
seduse pe unii membri ai corpului didactic să ajungă inova- 
tori ai limbii române: „Năsăud“ în loc de Năsăud), Zalău (în 
loc de Zălâu),' Lugoj (în loc de Logoj), valea Téméşului (în 
ioc de valea Timișului), mărul nu Batul, ci „Pătul“, căci ţă- 
ranii români își așezau merele în pătule, fantezie infantilă, 
fabricanții aceştia de termeni neoromânești, nu ştiau că [acolo] 
inde ţăranii români au învățat de la saşi să cultive mere, 
au pivnițe pentru a-şi conserva merele, spre a le vinde bu- 
cuzeștenilor pe la Crăciun şi Anul Nou — în timp de pace — 
ca mere canadiene iar saşii şi românii. Batul-ului îi zic Batul 
şi ungurii tot Batul, London Pupping-ului, tot London Pep- 
ping etc. Regretabil e însă că ţăranii ţinind pe „intelectuali“ 


190 


www.dacoromanica.ro 


ae români mai savanţi, unii maimuţoi imită limbajul neo-ro- 
mân regățean. 

Tata era un cultivator de Batule pasionat şi se culca cu 
predilecție la umbra merilor săi iubiţi, după ce se obosea 
umblind prin grădină. Cum anotimpul avansa şi creştea căl- 
dura, secreţiunile se descompuneau şi resturile de mîncări 
fermentau mai repede. Am încercat să întrebuinţez iodo- 
form — pe atunci foarte preferat în chirurgie — dar s-a 
manifestat accelerarea de puls, încît a trebuit să renunţ. În 
schimb am reînnoit pansamentul de două ori pe zi. Tata 
suporta toate procedurile necesare cu resemnare calmă. Nu 
m-u întrebat o singură dată să-i spun diagnoza. O dată, prin 
iunie, după ce îi spălasem rana cu seringa, zisei: „Am im- 
presia că vindecarea progresează“, la care tata mă privi trist 
şi-mi răspunse: „Nu te-am întrebat!“ În aceste cuvinte, pro- 
nanțate greu şi chinuit, era atîta compătimire faţă de mine și 
starea mea sufletească, încît nu am cutezat să răspund ni- 
mica, ci cu faţa întoarsă îmi făcui de lucru cu instrumentele. 
Tata avea obiceiul ca plimbîndu-se în amurg prin grădină să 
se închine, adiîncit în rugăciunile sale, admirînd opera infi- 
nită a lui Dumnezeu, scînteietoarea boltă cerească. Fratele 
meu, cu mine, respectam acest vechi obicei al său, lăsîndu-l 
singur. 'Terminînd, venea la noi şi, ajutîndu-l să se dezbrace, 
se culca. 

Totuşi, observai cum, cu cîteva zile înainte de moarte, gîn- 
durile i se tulbură. Organismul său robust a rezistat însă 
pină la urmă. Apoi, respiraţia deveni tot mai rară, mai super- 
ficială, pînă ce încetă, fără de convulsiuni. Sub zbuciumul de 
care am fost cuprinși, în faţa momentului cînd ne părăsi cel 
mai bun şi înțelept părinte, copleșitorul sentiment de a fi 
rămas singuri pe lume ne zgudui, încît cu un hohot de plins, 
ne-am îmbrățişat și ne-am ușurat sufletele. 

Mai înainte cu trei zile a fost înmormîntat unchiul meu 
Joan De cînd cu scena de după căsătoria ei, în casă la un- 
chiul meu: „Az én házamban nem akarok oláh szót hallani“% 
tata nu a mai pus piciorul la ei. Pe mine mă rugase un gi- 
nere al ei, medic, să merg, spre a ține un consiliu. Era în 
preajma agoniei, paralizie progresivă. Am căzut de acord să 
nu-l mai chinuim pe muribund cu :înțepături de injecții. A 
treia zi după înmormîntarea lui, în cripta bisericii zidite de 
ei, Ioji bacsi şi Galaczi îngrijiră pregătirile pentru înmormîn- 
tarea tatii, în Pustă, unde e îngropat şi tata tatii şi fratele 
acestuia, Samoilă. Tata dispusese să fie îngropat acolo. 


191 


www.dacoromanica.ro 


Eram atit de deprimat şi epuizat, în urma lunilor petre- 
cute ziua-noaptea cu îngrijirea tatii, văzînd cum, iremedia- 
bila lui stare nu permite nici măcar o slabă uşurare a sufe- 
rințelor sale, încît tot mai puţin mă puteam reculege să re- 
zist unui colaps sufletesc. Simțeam că se apropie tot mai re- 
pede momentul, cînd zadarnic voi încerca să mă reculeg. 

După înmormintare m-a cuprins o astfel de apatie, încît 
nici n-am observat — fiind mulţi oaspeţi pentru care a tre- 
kuit îngrijit de așternut — [că] eu am fost silit să dorm în 
patul în care murise tata. Episcopul Sabo% trimisese pe cano- 
nicii Giurgiu şi Domide. Ultimul ţinuse discursul funebru. 
pe calapodul obişnuit greco-catolic, plin de oncţioase% fraze, 
frimoase ca limbaj de oratorie bisericească, dar lipsite de 
idei superioare. Făcînd cu Giurgiu o vizită la văduva unchiu- 
lui meu, născută Zovânyi-ne Kiss Bertha, spre a lămuri pre- 
darea bisericii unite votive, clădită de unchiul meu, văduva 
a condiţionat predarea de aprobarea dorinţei sale, să se ad- 
mită de episcopie, alternind, şi ţinerea serviciului divin cal- 
vin, în limba maghiară. Eu m-am conformat scenei, păstrind 
o pasivitate ca retranșare”. Bietul canonic ducea discuţia sa- 
vantă teologică cu o femeie calvină speculantă, tot pe atit 
de şovinistă, pe cît de ignorantă. 

Frate-meu a avut apoi destule alergături şi descurcături 
` juridice, pînă ce a izbutit să o vadă pe văduvă plecată în pa- 
tria ei din Sălaj. Se înțelege, mînînd cu sine ca escontentare 
şi cirezi de vite, turme de oi și de porci [precum] şi lamuraS8 
cailor. Dar eram veseli că am scăpat de ea şi de copiii ei. 

Invitat la Băsești”, de Doamna Elena Hossu-Longin n. 
Fop de Băseşti, împreună cu colegul O. Proşteanu, am folo- 
sit ocazia de a mă arunca în zgomotul vieţii sociale. La Pop 
de Băseşti am fost invitaţi şi ne-am întîlnit numeroşi oaspeţi: 
Mihali şi Viorica, Al. Crăciunescu şi O. Proşteanu cu mine, 
surorile Veturia şi Cornelia Pop din Maramureş, Ghiţă No- 
vacovici, student din Banat şi Cloşca Iuga, protejaţii cu sti- 
pendii ai Doamnei Elena Hossu, pentru care pe o seamă de 
inşi ne-a impus cu cîte 100 florini și Doamna Maria Cosma, 
cu fetele ei mai mici, Minerva (Mina) şi Hortensia (Tani). Era 
un „complot“ între D-na Elena, Viorica şi D-na Cosma — 
cum am aflat mai tirziu — complot cu tendință matrimo- 
nială: dacă va izbuti, Ciuta va fi ales membru în consiliul 
de administrație al „Albinei“, cu toate că era unit, depăşind 
contingentul admis Blajului. Se înţelege că Partenie CosmaiW 
nu fusese părtaş al secretului femeilor. Diagnoza a fost uşor 
de făcut cînd ne văzurăm cu toţii întruniţi în refectoriulll! 


192 


www.dacoromanica.ro 


lui G. Pop de Băseşti: eram trei inşi cu diplome şi trei fete 
ergo. Proşteanu cu mine, am fost aşezaţi într-o odaie. Ast- 
fel, aveam ocazie să schimbăm reflecţiuni, seara cînd ne cul- 
Cam. 
Fetele Cosma erau tinerele, cu feţe frumoase, iar eu mă 
bucuram de favorul să fiu aşezat lîngă Mina. Dar, ca statură 
și individualitate, surorile Pop se prezentau mai ademenitor. 
Astfel, arta conformării noastre era să fim egal de comple- 
zanţi şi de atenţi față de toate. Ziua trecea cu excursiuni, 
cind fetele se îndeletniceau cu mînatul cailor. Apoi cîntau 
la vioară, Iuga şi Novacovici, iar noi, aşezaţi în foişor ne pe- 
treceam cu fetele în inofensive chicotiri. „Und die Mutter 
schaute stumm, um den ganzen Tisch herum“!02. În prima 
scară cînd ne-am dus cu Tavi Proșteanu în odaia noastră, 
g«sirăm un borcan de dulceaţă, ceşti, lingurițe şi apă, pre- 
gatite conform obiceiului de dincolo de munţi. După un scurt 
consiliu, golirăm borcanul şi spălindu-l, îl aşezarăm pe tavă. 
Dimineaţa următoare, D-na Elena nu zise nimica. Seara a 
doua găsirăm un borcan de un litru, cu dulceaţă de zmeură. 
Repede căzurăm de acord cu Proşteanu, îl golirăm şi îl spă- 
larăm şi pe acesta, fără trudă. În ziua următoare Doamna 
Flona se făcu iarăşi a nu fi observat. Dar, a treia seară, pă- 
sirăm un borcănaş de cca 2—3 dl; „aha!“ începurăm să-l go- 
lin şi pe acesta. După 2—3 linguriţe, însă, ne dădurăm bă- 
tuţi. Era dulceaţă de cireşe amare! Cînd ieşirăm la cafeaua 
de dimineață D-na Elena ne primi cu un ris de triumf. Tot 
ferneia mai iscusită! 

Cu mai multe trăsuri, făcurăm de la Băseşti o vizită la 
Rometeal%, la familia Racoţi-Filip. Trăiau încă bătrinii, pà- 
rinţii Mariei văd. Racoți: Ştefan Filip (Pişta bacsi) şi Ele- 
onora (Lenorka neni) născută Bedthy. Era seara cînd am 
sosit, totuşi ospitalitatea cu care am fost primiţi era pe cît 
de familiară pe atît de largă. Numai cînd era să ne culcăm, 
ne pomenirăm, A. Crăciunescu și cu mine, că am găsit pe pa- 
turi cămăși femeiești cu dantele. Îmbrăcîndu-le, ne-am avîn- 
tat la o sîrbă sprintenă. Ziua viitoare Pişta bácsi, sugînd 
din pipă nori de fum, îmi povesti din cele trecute vremi, 
cind era dînsul Vicişpanuli% Chioarului, cînd în Chioar limba 
română era limba oficială în administraţie şi în justiţie. 

Vizita noastră la familia Racoţi-Filip nu era prima. Mi- 
halieştii şi eu ţineam legătura familiară (Măriuţa Căpitan), 
[inj a X-a spiță, spre a paraliza influenţa liceului şi a me- 
diului de gentry, ca să nu fie maghiarizat pe neaşteptate, 
Alexandru, copilul Marişcăi Racoți. Restul s-a îndeplinit da- 


13 — Memorii vol. I 193 


www.dacoromanica.ro 


torită mediului studenților români de la „Petru Maior“, din 
Budapesta și a studenţilor români din Berlin, unde Alexandru 
Racoți şi-a făcut studiile universitare. Reîntorşi la Băseşti, am 
lo'ărit să urmăm invitării Mihalieștilor, trecînd toată socie- 
tatea la Chizenil%5. 

Programul pentru Chizeni, compus de Viorica, a fost am- 
piu și variat. Am placat cu Proşteanu la Cluj, spre a cumpăra 
rachete şi focuri bengalice. Sporindu-se numărul oaspeţilor, > 
cei mai ın virstă eram așezați mai mulţi inși în aceeaşi odaie. 
Tineretul dormea ın şură, pe așternut de fin, cu cearșaturi si 
acoperindu-se cu ţoluri. 

Ziua intreagă hoinăream prin pădurea, care se întindea ın- 
dărătul casei, pe dealurile împrejmuitoare. La amiazi, cine do- 
rea, lua o baie în Cascada Someșului, formată de iazul care 
concent-a povoiull% asupra roţilor morii, împroșcînd șuvoaie 
puternice de valuri spumoase în cataractul de virtej. Ciţiva 
inşi, ascunzindu-se în podul morii, şi-au permis gluma să pîn- 
dească fetele. Dar, fiind descoperiți, au fost siliți să-și întie- 
rupă rolul de a contempla pe pudicele strănepoate ale Susa- 
neii, După masa întinsă de-a lungul șurii, se improviza un 
dans, Cloşca Iuga și Ghiţă Novacovici străformîndu-sel% in lau- 
tari. Glumele şi flirturile în surdină se ţineau lanţ. Seara se 
celebrau „nopţi venețiene“ pe Someş, cu focuri bengalice şi 
rachete. Așezaţi în luntrile de la moară, lăutarii noștri cîntau 
cit le suportau degetele, iar Bucu, podarul podului mișcător 
— al brodului — îi acompania cu multă măiestrie, cîntind din 
uier ori pe frunză de păr. Norocul nostru era că, tot timpul, 
a fost vreme senină de vară şi astfel am putut beneficia nu 
numai de strălucirea soarelui, ci și de splendidul cer înstelat 
al nopţilor de vară. 

Pe cînd Viorica, fiind stăpina casei şi comandantul între- 
gii sindrofii, participa la toate veseliile, Doamna Cosma rămi- 
nea gardată de Mihali, pînă ce fetele mergeau la baie ori par- 
ticipau la „nopţile venețiene“. După trei zile s-a început des- 
compunerea societăţii, plecînd Proşteanu. A patra zi am ple- 
cat și eu, împreună cu familia Cosma. Eram singuri într-un 
compartiment de cl. I, al trenului someșan, găsindu-ne între 
Iclod şi Valasuti%, cînd D-na Cosma îmi eproşa ,Cum ai 
putut D-ta scrie: postul virtute, petrecerea păcat?“ Eu, sme- 
rit, am cutezat să mă scuz, adăpostindu-mă îndărătul lipsei de 
experienț i. Dar, dinsa nu se împăca cu atîta, ci stărui strof.o- 
cindu-mal!%, la care, eu imi luai refugiul la faptul că pe „ai 
miei“, pe uniţii din Blaj îi scărmănasem mai rău decît pe si- 
bienii ortodocşi. La scuza aceasta a mea, sărind în ajutorul 


194 


www.dacoromanica.ro 


mamei sale, D-şoara Mina se amestecă în discuţie zicînd: „Nu 
pricep cum poate fi unit un român de treabă“. Mă făcui, un 
moment, de a nu fi auzit. Dar, apoi zisei: „Cînd m-au botezat 
nu am fost întrebat. Sunt în aceeași situaţie cu evreul. A fi 
evreu ori unit nu e o ruşine ci o nenorocire“. Apoi am conti- 
nuat discuţia cu D-na Cosma, 

Sosind în gara Cluj, le-am urcat într-un landou şi le-am 
cepus în casa și garsoniera noastră. Ionaș le-a servit cu apă, 
să se primenească, lăsîndu-le singure. La restaurantul New 
York am comandat masa pentru ora 8 iar pînă atunci, am plim- 
lat cocoanele în trăsură, prin Cluj, arătîndu-le ceea ce era 
vrednic de văzut. În odaia mea, foarte spartan mobilată, sin- 
gurul decor era, agăţat de perete şi încadrat, un suvenir mo- 
dest, cusut cu mîna, simbolul vechi: „credință, iubire, spe- 
ranță“, o cruce, o inimă şi o ancoră, iar cu litere cusute tot 
în fir, cele trei cuvinte: „Die Liebe höret nimmer auf“lil. Acest 
suvenir, primit de la Adela Morano Miller, singurul pe care 
il păstram, fu desigur observat de familia Cosma. 

Într-o duminică, cu săptămîni mai în urmă, făcusem o 
excursie din Karlsbad la Marienbadil?2, unde mă întilnii cu 
familia Cosma. Era bătrinul simpatic, cu cele două fete, ur- 
cînd dealul spre cafeneaua ,„Rubezahl“113. M-am alăturat lor. 
Urcînd pe serpentine, printre brazi, bătrînul Cosma se apucă — 
conform vechiului său nărav — să-mi povestească anecdote. 
Într-un moment, spunîndu-mi începutul conversaţiei dintre 
cei doi vecini, cel cu fata mică şi cel cu feciorul cît un munte, 
aruncă o privire fetelor. Acestea, cunoscind semnificaţia, o 
apucară vintrișiit, pe cărări mai scurte. În fine, sosirăm la 
Rubezahl şi ne aşezarăm la masa surorilor, unde prezida Lu- 
cia Cosma. Abia trecură cîteva minute, căzu ca din întîm- 
plare vorba, din gura Luciei: „Die Liebe höret nimmer auf“. 
Eu mă făcui a nu fi auzit dar ea mă ispiti din nou. Cum 
între timp eu mă încurcai în discuţia tot mai animată cu 
bătriînul. Lucia ceru chelnerului „Leipziger Illustrierte Zeci- 
tung“. In numărul marii reviste apăruseră portretele artiş- 
tilor de la Bayreuth (între ei şi al Adelei). Tot timpul, pîn“ 
ce ne-am despărțit, tachinările la adresa mea nu au încetat, 
fireşte numai în aluzii, pe care eu uşor le puteam ignora, 
„făcîndu-mă prost, ca să trăiesc mult“. 

Aceste două păţanii ilustrează elocvent lipsa de tact, care 
caracterizează femeile familiei Cosma. Căci muştele se prind 
cu miere, nu cu oţet. Eu am rămas însă și în retragere atent 
şi gentleman, dar a venit în urma mea Goga şi și-a găsit scul 
peteculli5 .. . 


195 


www.dacoromanica.ro 


A urmat adunarea generală a „Astrei“ la Băile Hercuiane 
şi intervalul cu logodna mea, vizita la San-Remo, unde a 
stat Lencica cu Lenica pînă în martie, cînd ne-am întors îm- 
preună la Viena. Prin moartea D-rului A.T. Mera, unicul 
medic etnic român din Karlsbad, sfătuindu-mă cu D-rul 
Ciurcu, m-am hotărît să reiau practica balneară, întreruptă 
prin boala şi moartea tatii. Am închiriat fosta locuinţă a lui 
Mera, la etajul II, casa Zavoischi, în Marktplatz, cumpărată 
ulterior de  Zivnostenka Banka. Am amînat căsătoria pe 
toamnă. Lenica, invocînd „ce va zice lumea!&, a stăruit să 
ne căsătorim, înainte de a pleca la Karlsbad, dar argumen- 
tele mele, de silă ca de voie bună, au liniştit-o. Fiind depu- 
tat îmi cream putinţa de a vizita pe medicii din România, 
ca profesionist și totodată [de] a ţine contact cu lumea clien- 
ților din Ţară, în timpul sezonului. Dar mai mult mă ade- 
menea practica medicală, decît toate considerentele sociale. 
politice etc. 


Medic la Karlsbad 


Cînd îmbrăcam halatul alb, spre a începe  consultațiile, 
mă simţieam cuprins de un sentiment care trebuie să se ase- 
mene cu al preotului ce începe slujba, ori cu al căpitanului 
de vas, cînd dă ordin de plecare, peste marea întinsă. Era 
un fel de mister al răspunderii suverane şi totodată al astep- 
tării enigmei noi ce ţi se va prezenta spre soluționare. Odaia 
de așteptare medicală e o trocălie (cutie) a Pandorei (atot- 
dăruitoare), prima femeie creată de Jupiter, supărat pe ho- 
tul de Prometeu. Cutia ei conţine toate relele lumii însă — 
pentru medic — şi surprinderi plăcute. 

între cazurile banale se iveau și interesante din punct de 
vedere ştiinţific şi clinic. Pentru începutul secolului XX, timp 
în care am practicat intermitent la Karlsbad, mai mult in- 
teres am avut pentru cazurile de diabet. Fiecare pacient tre- 
buia să trimită o cantitate de urină, adunată [în] 24 ore. 
În timpul acesta, omul continua regimul alimentar obișnuit. 
Din acea cantitate îmi aducea 200 g [separat] într-o sticlă. 
Institutul îmi trimitea analiza detaliată, pe cînd eu, dispu- 
nînd de cantitatea adusă de bolnav, improvizam prezenţa 
zahărului, calitativ după Fehling şi, în caz de necesitate, can- 
titativ, cu aparatul de polarizat. Apoi, urma găsirea limitei 
de toleranță, relativă. La unitatea de amidon îmi servea o 
franzelă de apă!!! (cca 50 g). Restul făinoaselor, dulciurilor, 
le opream, reducîndu-le succesiv. Afară de prima analiză ge- 


196 


www.dacoromanica.ro 


nerală, toate analizele, în legătură cu statorirea limitei de 
toleranţă, glucoză, albumină, acetonă etc. le făceam însumi, 
tot a doua — a treia zi. Printre pacienţii mei români de dife- 
rite virste, au fost oameni serioşi, cu care era o plăcere să 
lucrezi. Dar erau şi uşuratici, care petreceau nopțile cu joc 
de cărţi, demimondene şi şampanie, iar eu mă supăram, tră- 
dindu-mi polarizatorul. Am avut a face şi cu un bogătaş, pe 
care prietenii mi l-au trădat, plingîndu-mă eu şi avînd sus- 
piciunea întemeiată. Acestuia i-am pis condiţia că dacă în 
timp de patru zile polarizatorul nu-mi va dovedi viața adap- 
tată prescripțiilor mele, nu-l mai primesc pe mai departe de 
client. S-a ţinut de angajamentul luat — timp de o săptă- 
mînă. Apoi, a recidivat în excese. În general, românii su- 
portă diabetul destul de satisfăcător, din punct de vedere al 
dezagrementelor subiective şi al longevităţii. Între cele 102 
cazuri cu care am avut să mă ocup la Karlsbad, afară de 
două-trei mai alarmante, reacţiunea scăderii cantităţii de za- 
hăr, chiar stabilirea unei limite a rezistenţei, urma relativ 
în proporție directă cu conformarea bolnavului dieteticii şi 
regulelor prescrise. Mult mai refractari erau germanii (între 
ei un sas), cu toată disciplina lor mai exactă decit a româ- 
nilor. De altcum, și autori francezi au făcut observarea că 
sudul prezintă cazuri mai benigne decît nordul. Şi aceeaşi 
observare au remarcat-o medicii în Indii şi în colonii faţă de 
experienţele lor din Englitera. Cu cartea lui Noorden! des- 
spre diabet, am făcut experienţă proastă. De cîte ori apărea 
o nouă ediție, mă grăbeam să mi-o procur, dar fără a profita 
ceva pozitiv. lar să mai încerce să-i condamn pe clienții mei 
la supă de ovăz, mă dezvăţase experienţa. 

Într-un caz, ambii soţi sufereau de diabet. Anamneza nu 
îndreptățea presupunerea unei contaminări. Un alt caz — 
prir. înrudire colaterală, neam cu familia Alecsandri — dia- 
betul a persecutat trei generaţii. În trei cazuri, pacientul so- 
sit cu un teanc de analize, nici eu, nici institutul de analize, 
nu i-am putut găsi zahăr. Două erau ivite pe urma şocului 
suferit în 1907. Al treilea — pierzindu-şi prin speculație de 
bursă o importantă parte a averii, în acelaşi timp şi soția — 
a suferit, pentru a doua oară, glicozurie trecătoare. 

Cazul unui doctorand, Petrescu, merită să-l pomenesc. Cu 
toate că, în privinţa disciplinei el lăsa de dorit, cura se des- 
fășura mulţumitor. Deodată, noaptea, trezit din somn, am 
fost chemat la pacientul meu, care se zbătea chinuit de o 
hernie încarcerată. Norocul lui şi al meu că, după trudă în- 
delungată, am izbutit să o repun. Cantitatea de zahăr se ur- 


197 
www.dacoromanica.ro 


case în timpul acesta și teama mea de operaţie, ba chiar de 
o comă, mă înduplecă să-l internez la spitalul din localitate. 
Îndată ce s-a întremat, l-am trimis ca să înveţe disciplină, 
la sapatorul ,„,Walischhof“, punîndu-l sub stricta observare 
a excelentului coleg, Dr. Marius Sturzall. Cazul are un epi- 
log: pe cînd eram ministru de interne, în 1929, se anunţă 
la București pacientul de odinioară (din 1912). M-am bucu- 
rat de a-l revedea, fără a-l mai recunoaște, căci dintr-un tî- 
năr Chipeş se alesese un burghez voluminos. Mi-a spus că 
de inult scăpase de zahăr și se simte perfect sănătos. 

Mai bucuros îmi aduc aminte de cazul Niculescu. Prima- 
rul urbei Tulcea, Niculescu, abia începuse cura de vreo cî- 
teva zile, cînd, consternat, veni şi-mi prezentă o telegramă. 
Fiind constatate cazuri de holeră la Constantinopol toate con- 
cediile primarilor erau revocate şi ordonată. carantina. Sfă- 
luindu-ne, am pus la dispoziţie primarului un certificat me- 
dical, pe care Niculescu l-a trimis telegrafic ministrului. Răs- 
punsul veni prompt: „Cînd interesul ţării pretinde, trebuie să 
ne facem cu toţii datoria... Morţun“. Ambii am constatat că 
ministrul avea dreptate. Anul următor Niculescu veni din 
nou la Karlsbad. Era un intelectual serios şi tratamentul 
progresa frumos, încît repede, nu mai erau de constatat în 
analiză decit „urme“. Ne găseam în plin sezon, pria 19 iulie 
cind, pe lîngă clienţii vechi s-au prezentat — în aceeași zi — 
şi 17 nou-veniţi. Zi grea, încît abia pe la 91/2 puturăm să ne 
comandăm cina, cu Lencica, la hotel „Loib“. Tin minte că 
urmînd sfatul lui Jakob, țalul familiar, am comandat fogașii? 
la grătar. Tocmai sosise şi, nemîncat de la amiaz, peştele fript 
îmi trezi o poftă intensivă, cînd intră portarul hotelului anun- 
tîndu-mă că, la intrare, mă caută portarul casei „Griiner 
Baum“1%, Acesta îmi comunică agitat că Dl. Niculescu e grav 
bolnav şi a trimis să mă cheme. Grav bolnav? Îl văzusem 
înainte cu cîteva ore. Va fi vreo criză biliară care s-a deru- 
la. fudroiant!21? Rugind pe Lencica să cineze şi să plece acasă, 
am lăsat fogaşul pe masă şi am alergat la „Griiner Baum‘. 
Inırînd pe poartă am făcut deja diagnoza cu uimire si în- 
grijorare. Miros intensiv de acetonă, nu admitea nici o în- 
doală. Cum? Niculescu nu avusese nici urmă de acetonă şi 
ci zahărul progresul fusese cit se poate de mulțumitor... 

La ctajul I mă aştepta o scenă dramatică. Bolnavul sezînd 
pe un scaun gifiia greu. O cocoană, surexcitată de spaimă, 
își smulgea părul şi un copilaș de vreo 6—7 ani plingea cu 
zbucium, lingă tatăl său. Un străin ţinea pulsul pacientului. 
Era un medic, pe care căsenii îl chemaseră într-ajutor de pe 


198 
www.dacoromanica.ro 


stradă. Acesta zise discret „O edema pulmonum“, ceea ce bol- 
navul pricepea, căci privirea lui îl trăda. Eu controlai re- 
pede pulsul și ascultai plămînii, apoi și eu, tot latineşte: „Ce- 
ler sed bonus, nullae simptomata anginae pectoris“ nullae 
oedemae“!?.,., apoi liniștii cu cîteva cuvinte pe doamna si 
copilașul și asigurai calm pe Niculescu că nu e nici o cauză 
de neliniște; rugai pe colegul să rămînă lîngă pacient, pînă 
la întoarcerea mea şi alergai acasă, în fugă, după seringă şi 
morfină, obsedat de teama unei come. Într-un sfert de oră 
fui îndărăt. Morfina produse curînd calmare, după care apli- 
cai bicarbonat de sodiu, intern și subcutan, iar mai tîrziu le- 
vuloză!%, pîndind inima și plămiînii. Dimineaţa l-am aşezat 
în pat, ţinind seama de indicaţiile subiective ale bolnavului. 
Ameliorarea se manifestă pe încetul, încît în decursul zilci, 
“reptat-treptat, am putut repeta aplicarea dozelor tot mai 
masive a natriului şi levulozei. Analizele de control le re- 
petam din cînd în cînd, în zilele ce au urmat. Pacientul s-a 
întremat încît, după 10 zile, l-am putut expedia acasă. 

Ce a provocat această bruscă schimbare în diabetul lui 
Niculescu? Om echilibrat şi vesel, că simţea efectele între- 
mării, primi pe înserate o telegramă, prin care i se anunţa 
moartea unei surori iubite. Ştirea îl zgudui adînc, încît ra- 
pid se manifestară toate simptomele alarmante. 

Nu era pe atunci descoperită insulina! Canadienii Ban- 
ting şi Best!” au descoperit-o numai în 1921. Azi, prin apli- 
carea acestui remediu miraculos, diabetul și-a pierdut însuşi- 
rea veşnic amenințătoare. Chiar şi în cazul unei come mani- 
feste, întrebuințată la timp, insulina produce minunea, re- 
dînd bolnavului renașterea la viaţa normală. 

Şi au trecut anii... În România Mare, mă găseam în bi- 
roui unui funcţionar superior, în anul 1940. Intrînd un tî- 
văr, mi-l prezentă: „Dl. Niculescu, cel mai bun colaborator 
al meu“. Tînărul îmi spuse că mă cunoaște din Karlsbad. 
Niculescu, Niculescu? Dar eu am tratat pe mulţi Niculești. 
Cînd îmi spuse că e din Tulcea şi că îmi datorează viaţa tă- 
tîue-său, mi-am adus aminte, cu toată vioiciunea, de cazul 
Niculescu și mi-a cauzat o deosebită bucurie aflind că bă- 
rîinul mai trăise, din 1912, pînă în 1923. E tristă meseria de 
medic, pretinde multă abnegaţie și filosofie dar, cîteodată, 
iti oferă și cîte o bucurie neașteptată. 

Concepţia publicului în privinţa diabetului e, de multe 
cri, şuchiată. Un „pacient de pe la Focşani, ascultă liniștit 
sfaturile ce i le dădeam înainte de plecare. Apoi zise: „Eu 
vin la Karlsbad de 15 ani. Trei săptămîni mă ţin de regim, 


199 


www.dacoromanica.ro 


fac băile şi beau apele. Dar, cînd sosesc la Viena, trec la viaţa 
obișnuită; mănînc de toate, beau bere, pun zahăr în cafea. 
D-ta doctore, ai vrea să renunţ să mănînc struguri şi pere? 
Via mea-e sădită cu cele mai nobile vițe din Franţa, perele 
mele sunt o minune. Ce să fac cu recolta? Să nu le mănînc? 
Sâ mă uit la ele? 

— Să le cinstiţi, să le vindeţi, pentru diabet sunt otravă! 


— Cu tot diabetul meu nu am renunţat să-mi îndulcese 
viaţa cu fructele acestea nobile -şi am să mi-o îndulcesc! 


Volenti non fit injuria; am terminat consultaţia, gîn- 
dindu-mă că scepticismul meu științific, întemeiat pe Feh- 
ling!%, [pe] polarizator, statistică, Noorden, Naunyn!” şi 
ceilalți, Dieulafoy!%, nu reprezintă dovezi care să poată zgu- 
dui credinţa, întemeiată pe propria experiență practică a 
acestui român, din părțile Focşanilor. 

Odată, în toiul sezonului, în mijlocul orelor de consulta- 
ție, pătrunse un miros de acetonă, din odaia de așteptare, 
prin uşa dublă, pînă în biroul meu. Întrebînd eu, cine dintre 
boinavii prezenţi, care își așteptau rîndul, are diabet, se 
anunţă o pereche de oameni, care intrase pe urmă. Soţia unui 
institutor era bolnavă. La sfatul medicului de acasă, se ho- 
tăriră să vină pentru cură. Dar înainte de a se opri la Karls- 
bad, au ţinut să facă mai întîi o călătorie pînă la Paris, cu 
oprire la reîntoarcere în Karlsbad, conduși de o societate tu- 
ristică. Am improvizat o analiză şi am internat-o pe bolnavă 
la spital, recomandind-o personal medicului şef. Acesta şi 
asistenții săi au făcut totul, ce permitea ştiinţa şi experienţa, 
în acel timp. Coma diabetică a pus repede capăt vieţii neno- 
rocitei. A fost înmormîntată în cimitirul de pe dealul Karls- 
badului. Eu, fiind singurul cunoscut al bietului soţ, în loc 
de onorariu, mi-am îndeplinit datoria față de el, participînd, 
înscţindu-l, alăturea cu preotul rus. Tristă datorie de me- 
dic. Sărmana româncă! Măcar a avut parte să vadă cu ochii 
visul ei realizat: Parisul! De cite ori torcind, ţesînd ori co- 
sind podoabele la o țesătură de borangic, spre a-şi sătura 
exteriorizarea imaginației estetice, care rezida de pe timpul 
bizantin în sufletul ei artistic, dorul o purta în gînd departe 
de aridul şi prozaicul mediu rustic al satului în care o aşe- 
zase soarta, ducind-o departe, departe, pe marginea Senei, 
in oraşul luminii. Compensaţia aceasta va să rămînă, încă 
multe generaţii, singurul surogat consolator, pe seama urma- 
şilor care, prin cultura tot mai răspîndită, sunt siliți să re- 
nunțe la Ileana Cosînzeana, la zmei, zîne și iele, fără a putea be- 


200 


www.dacoromanica.ro 


neficia în schimb, de binefacerile reale ale culturii tehnice. 
Și totuşi, cei ce sunt saturați de aceste binefaceri au ajuns 
să le dispreţuiască, obişnuiţi cu acestea ca atribuţii ce le 
compet, ca daruri ale civilizaţiei... Sărmana dăscăliță ro- 
mână, ce dar bogat i-a hărăzit Providența, tăindu-i „Parcele“12 
firul vieţii, cu dorul împlinit după ce şi-a scăldat sufletul 
în luminile Parisului! 

Practica medicală nu e lipsită însă nici de situații şi mo- 
mente umoristice şi hazlii. Așa de exemplu, un domn, Geor- 
gescu Nicolae (Nr. III) vine zorit și mă caută. 

— Trebuie să mă reîntorc în Ţară; am o afacere impor- 
tantă. 

— Păcat, că abia aţi început cura. 

— D-le doctor, nu aş putea lua triplul cantităţii de apă, 
ce mi-aţi prescris și să iau două băi pe zi? 

— Ideea D-tale e bună. Pe timpul lui Goethe, ca a mai 
fost practicată. Nu am nimic de zis, dacă o practicaţi pe ris- 
cul propriu, dar nu pe răspunderea mea. Astfel puteţi bca 
zilnic de trei ori cîte 1000 g apă, nu numai de Miâhlbrunn ci 
și de Sprudeil30 — dacă o suportaţi — puteţi lua de trei ori 
câte o baie de o oră și să staţi cîte o jumătate zi cu comprese 
ficrbinţi pe ficat; puteţi să vă urcați zilnic de 5 ori pe Aberg 
ci să lăsaţi să vă maseze de trei ori cîte o oră. Astfel, în trei 
zile cît mai puteţi amîna plecarea, veţi putea termina cura. 
Ori, veţi mai veni la Karlsbad, cînd nu va trebui, terminînd 
afacerea, să nu vă mai împiedice nimica să vă căutaţi de 
sănătate. 

Eu zîmbeam în timp ce răspundeam. La sfîrşit a ris şi 
el cu poftă şi a zis: 

— Plec și termin afacerea, apoi mă reîntorc şi fac cura 
în liniște. 

Într-o dimineaţă, cînd îmbrăcasem halatul, voind să încep 
consultaţiile, Paula — persoana de serviciu — bătu la ușă 
și îmi anunţă pe „prințul“, unul din autoprinţii promovat 
sua spontelil — alţii erau pe lista portarului de hotel: „M-me 
la contesse“, de exemplu Popesco. Mă adaptasem acestui obi- 
cei autohton, al unei vanitozităţi infantile, proprie semidoc- 
ților culturali feminini. Prinţul din cauză cedase stăruinței 
duduiței brune cu care plecase în străinătate. Omul cîteodată, 
de dragul unei femei se încurcă în misterele genealogiei, ne- 
stricînd nimănui: honni soit qui mal y penseli2. Paula îl in- 
iroduse în odaia de consultaţii pe ușa laterală. Mă găsii în 
fața perechii consternate. El, un tînăr zvelt, ea, bine făcută, 


201 


www.dacoromanica.ro 


cu părul splendid, artistic vopsit cu „Henna“. Ce i-a adus 
la mine dis-de-dimineaţă? O mică nenorocire tehnică! Ei, 
ienoranţi în detaliile anatomiei sexului frumos, mi-au măr- 
turisit, cu sinceritatea datorată față de medic, că dînsa ur- 
mînd etapele protocolului matrimonial matinal și introdu- 
cînd canula irigatorului, a comis o stîngăcie, încît canula fiind 
de sticlă, s-a sfărîmat. Acum, să o caut, dacă nu a rămas 
într-însa vreun fragment ori țandură de sticlă. Cu toată se- 
riozitatea am culcat-o pe patul de cercetări ginecologice și 
nu fără plăcere, m-am adincit în specializarea de explorator 
speolog. Spre marea satisfacție a perechii, le-am putut da 
anbilor asigurarea că nihil obstat!33; se pot în deplină liniște 
sufletească — nu şi trupească — angaja în serviciul Afrodi- 
tei. Fără a intra în detaliile anamnezei, presupun că tempe- 
ramentul turbulent al brunei a abuzat prea fără astimpăr, 
sfărmînd totul ce se găsea în calea casse-noisettei sale pusă în 
funcţiune. 

Așa, fiecare zi a sezonului, aducea variaţia sa: griji şi 
pleocupări serioase ca şi momente ilariante, înveselitoare. 
Consolator era cînd vedeam ameliorîndu-se repede starea ge- 
nerală a diabeticului, prospeţimea feței, dispoziția subiectivă 
fiind în proporție cu rezultatul analizei. Răni deschise se vin- 
decau, bube refractare, furuncule dispăreau văzînd cu ochii. 

Schimbarea mediului, altitudinea, regimul, totul va fi 
contribuit, dar explicaţia ştiinţifică rămînea nelămurită. Ra- 
dio-emanaţia şi oarecari elemente necunoscute ale apelor băi- 
lor ascundeau misterul tămăduirilor, care a făcut din Karls- 
bad, da multe generaţii, loc de pelerinaj al sutelor de mii de 
bolnavi? 

Medicii balneari erau sclavii experienţelor intuitive. Pre- 
zentîndu-se, între alți profesori ai facultăţii de medicină din 
Bucureşti şi savantul fiziolog Theodorescu, dînsul mi-a de- 
clarat că doreşte să nu fie tratat ca medic, ci ca un pacient 
oarecare. Bine. I-am luat anamneza, l-am percutat, auscultat 
[şi] i-am prescris cura. Dar, folosindu-mă de ocazie, avînd 
încredere în ştiinţa precum şi în judecata lui, i-am arătat 
toate nedumeririle mele ştiinţifice. Între. altele i-am mărtu- 
risit cum am încercat apele, bînd cît de repede am putut 
Sprudelul fierbinte şi senzațiile subiective observate. Pre- 
zentindu-i analiza calitativă şi cantitativă oficială a diferi- 
telor surse, i-am comunicat că, experimentind, am avut im- 
presia că gustul apelor diferă în nuanţe minimale. Poate să 
ma fi înşelat limba ori autosugestia. L-am rugat să bine- 
voiască a repeta însuşi acelaşi experiment. Dînsul mi-a pro- 


202 
www.dacoromanica.ro 


mis cu plăcere. După citeva zile, mi-a prezentat rezultatul, 
scris cu exactitatea savantului, sursă de sursă, pe o ţidulă 
(care a fost păstrată de mine într-o carte medicală). Spre 
surprinderea mea, rezultatul obţinut de dînsul confirma pe 
acela la care ajunsesem eu: gust leşios, gust salin, puţin acru 
etc., pe cînd analizele prezintă deosebiri disparente, de mili- 
grame, ale elementelor chimice disparente, [în] afară de apă. 
Unde se ascunde miracolul? Dar administraţia balneară nu 
Jertieşte un ban spre a întemeia un laborator modern pentru 
scrutări științifice! Vorba primarului Schäfer: „Și aşa avem 
prea mulți străini“, 

Calculi biliari erau cazuri frecvente. În numeroase cazuri, 
anamneza şi simptomele asigurau diagnoza. Și pacienţii o cu- 
noşteau. Totuşi cite o cocoană, cu tegumente de slănină con- 
vexe, de 10—15 cm, pretindea ca, palpatoric, să constate de- 
petele mele prezenţa calculilor. Cînd, la indivizi mai puţin 
voluminoşi, scrișnitul era evident, constatarea era simplă. Dar, 
la grăsune, am învăţat să practic formula „aici — parcă — se 
pot palpa“, ceea ce producea liniştirea pacientei, că şi eu eram 
in stare să simt, ceea ce atiţia alţii simţiseră înaintea mea. 
Primisem un preparat în pastile şi abundentă literatură profe- 
sională, care recomanda acel Cholagogl%, al marei și bine 
reputatei fabrici Schering. 


Nu mai credeam în miracolul că, în caz de calculi biliari, 
apele şi preparate chimice ar putea provoca eliminarea lor. 
Altceva e cînd e vorba de nisip, dar calculi? Cum să se to- 
pească, să se moaie calculii după cura „naturală“ a cutărui 
vraci din Germania, prin saponificare. Cum să poată răzbi, 
Prir. canalul coledoc, un calcul chiar şi moale, fără colici şi 
fără ca acel canal să plesnească? Sunt cazuri şi durere, cărora 
în majoritate, nu le poate ajuta numai profesorul Alexandru 
Pop135 ori un alt chirurg maestru. Totuşi, consultîndu-mă arhi- 
tectul Burcuş din București [și] avînd un om serios în faţa 
mea, m-am hotărît să fac o încercare, recomandîndu-i ca, pe 
lLngě obișnuitele proceduri balneare ce i-am prescris, să ia, 
de trei ori pe zi, şi din pastilele lui Schering, puse la dispoziție. 
I-am spus conţinutul rezultatelor clinice şi nu i-am retăcut 
scepticismul meu. Dar, să facem încercarea. Dînsul a acceptat 
Eucuros şi a luat pastilele, în tot timpul cît a fost în tratamen- 
tul meu la Karlsbad, fără a fi avut cel mai mic dezagrement 
ori măcar să se fi plîns de un simpton. Astfel, la plecare era 
foarte mulţumit şi-mi promise că va urma şi acasă luarea 
pastilelor miraculoase. În următoarele două sezoane nu a mai 
venit la Karlsbad. Încurajat, eu continuam să recomand pre- 


203 


www.dacoromanica.ro 


paratul lui Schering. Al doilea an, găsindu-mă în mai la Bu- 
cureşti — vizitind medici, clienţi şi oameni politici — treceam 
pe calea Victoriei, cînd mă întîlnii cu arhitectul Burcuş. Ne 
snlutarăm veseli. Apoi: 

— Arătaţi excelent, D-le arhitect. 

— Mulțumită Domnului îmi merge bine. 

— Nu aţi mai fost la Karlsbad. Se vede că v-a servit bine 
preparatul lui Schering. 

— Da, însă declaşindu-se o colică puternică, m-a operat 
profesorul Toma Ionescu. Mi-a scos vreo duzină de pietre. 

— Vă felicit. 

Apoi am vorbit despre vremea frumoasă şi ne-am despăr- 
tit, fiecare mai bogat cu o experienţă. 

Instructiv a fost pentru mine cazul unei doamne bătrine, 
intrată în tratamentul meu prin recomandația unui profesor 
din Bucureşti. Toţi medicii, de ani de zile, au tratat-o pe baza 
diagnozei de colelitiază. Cînd am primit-o, nu dubitam cîtuși 
de puţin că am în fața mea un caz obişnuit, atît considerînd 
simptomele cît şi anamneza, dar mai cu seamă, colica biliară 
caracteristică, de care era copleşită. Accesele mai mărunte 
s-au repetat şi în decursul curei. Dar, întotdeauna chemat de 
urgenţă, am izbutit să-i procur alinarea suferințelor, aplicînd 
comprese fierbinţi şi termofor. Doamna Viişoreanuj „din 
neamul lui Tudor Vladimirescu“, era mititică, brună, plină 
de temperament vioi, vorbăreaţă şi foarte simpatică. 

Dacă trebuie să întrerupi consultaţia, fiind chemat urgent 
la un om pe care l-ai văzut chinuit de spasme atroce, amîni 
consultaţiile iar clienţii sunt gata, în sufletele lor, să consimtă 
ru aceeaşi compasiune — dacă e cazul unui om simpatic — 
cu care grabă doreşti tu doctore să-i alergi într-ajutor. Simpatia 
e un fluid imponderabil, care trezeşte în colectivităţi un scurt 
circuit de sentiment analog. Fiind suspendată consultaţia, unii 
continuau să aştepte reîntoarcerea mea de la D-na Viișoreanu, 
alţii plecau. Însă nimenea nu se plingea, căci toţi românii o 
cunoşteau şi avînd simpatie pentru ea, o deplingeau. Eu o 
găseam în societatea altor 4—5 cliente, toate din Oltenia, care 
încercau să o consoleze, aşezate în jurul patului ei. Sunam și 
comandam termoforul care, pe încetul, îi provoca alinare. Pe 
baza acestei experiențe, am putut să evit în tot decursul tra- 
tamentului întrebuințarea de injecții calmante, cu toate că 
aveam cu mine şi seringa şi anestezicul. Cînd s-a prezentat la 
mine, în sezonul următor, cu o scrisoare din partea unui medic, 
acesta îmi comunică constatarea că Doamna nu suferea de 


204 


www.dacoromanica.ro 


colelitiază, ci de isterie care se manifestă cu toate simptomele 
colelitiazei. Fireşte mi-am adaptat şi eu toată terapia. 

An de an mă vizita profesorul Sigismund Purjâsz, de la 
facultatea de medicină maghiară din Cluj. Dinsul era doyen-ull36 
medicilor din Transilvania. Făcuse facultatea de medicină din 
Viena pe timpul generaţiei lui Skoda. Fiu de evreu sărac, prin 
calităţile sale de savant şi înţelept, dobiîndise marea reputaţie 
de care se bucura. Dînsul îmi cumunicase experienţa ce o fă- 
cuse cu Karlsbad-ul. Înainte cu 2—3 ani primise cadoul ce-l 
oferea administraţia balneară tuturor bolnavilor, care vizitau 
localitatea pentru a 25-a oară. Suferea de calculi hepatici. Mă 
asigură că nu are idee dacă tratamentul poate avea un efect 
calmant ori nu. Cînd a fost pentru prima oară la Karlsbad, 
după terminarea curei, întregul an nu a avut nici un simptom, 
încît a fost fericit de a fi scăpat de boală. A revenit la Karls- 
bad numai din gratitudine şi profilaxie. Abia începuse cura, 
s-uu manifestat mici dureri trecătoare, dar care, intermitent, 
au continuat nu numai în timpul curei, ci şi în decursul anului 
ce a urmat. Efect bun, efectul apelor, efect de curăţire! Apoi 
facînd din nou cura, a avut linişte. Semn de tămăduire defi- 
nitivă. Terminînd [a treia] cură, s-a urcat în tren ta să plece 
acasă. Dar, înainte de a se fi pus trenul în mişcare — nepu- 
tínd învinui zguduirea — a fost cuprins de o colică, atît de 
straşnică, încît a trebuit să fie transportat îndărăt la locuinţă, 
ci salvarea. Şi așa, experienţa lui cu Karlsbad-ul a variat 
continuu, toată viaţa. Nu e mijloc ca să nu-l fi încercat ca 
remediu. „Dar ceai de Katzelkraut?“157 l-am întrebat eu. Era 
o plantă, pe care un grădinar din Viena o ţinea la îndemîna 
profesorului Neusser, cînd acesta o prescria unui pacient. 
Aceasta creşte pe coastele Istriei. Necunoscînd-o şi dorind să 
o încerce, i-am promis să i-o procur. Trecînd spre acasă, am 
procurat la Viena un arbust de Katzelkraut frumos şi, sosind 
la Cluj, i l-am predat profesorului Purj6sz. 


Sezonul din 1912 a fost deosebit de uscat, secetos şi cu 
toată clima de munte a Karlsbad-ului, stăpînea o căldură ex- 
cepțională. Din America trecu un val de căldură atît de inten- 
sivă, peste toată Europa, încît şi în valea îngustă a Tepl-ului 
nu mai ştiam cum să ne apărăm de curenţii aerului fierbinte, 
ce-i provocam, deschizînd uşi şi ferestre. Nici noaptea sau în 
zori de zi nu aveam parte de răcoare, ori măcar de reveneală. 
Cum suporta toată lumea, am suportat şi noi. Însă s-au sporit 
cazurile de diferite colici abdominale: stomac, ficat şi de etio- 
logie greu ori imposibil de definit. Eram în iulie şi la Karls- 
bad sezonul forfotea, în plin. Miilor de oameni le trebuiau ali- 


205 


www.dacoromanica.ro 


mente. Acestea trebuiau gătite „Kurgemăss“l%, Oricit se ob- 
servau prescripţiile sanitare, ţinîndu-se în frigorifere şi ghe- 
lare, carnea de vită, de vițel ori de păsări, dar cîte mii de pui, 
de exemplu, nu trebuiau tăiaţi zilnic în provincie şi transpor- 
taţi gata jumuliţi, pentru a fi consumaţi în altă zi la Karlsbad? 
Iar pentru profilaxie, nu erau la dispoziţie vagoane frigorifice. 
Cu peștele aceeaşi situaţie; de asemenea cu fermentarea, pină 
si a castraveţilor de Znaim15%9. 

In acele zile istovitoare, am păţit că am fost trezit de trei 
cri într-o noapte, spre a sta în ajutorul unor pacienţi. Abia 
mă culcasem pentru prima oară, reîntors pe la 121/2 şi ador- 
mind, fui trezit pe la 11/> a doua oară şi pe la 4!/, pentru a 
treia oară. Strada principală, „„Marktplatz-ul Karlsbad-ului e 
pavat cu pavele de lemn și noaptea e oprită circulaţia cu tră- 
suri, spre a nu tulbura somnul oaspeţilor balneari. De aceea, 
a trebuit să fac drumul pe jos, tur-retur. Pe la 71/2 dimineaţa 
se începea ora de consultație. 

Medicul primar al spitalului din Ploieşti, Cosma, locuia în 
casa „Kaiser Wilhelm“; un bărbat serios şi cu temeinice ex- 
perienţe, sănătos ca ghinda. Dînsul venise de dragul familiei 
si bea apele, de dragul ocupaţiei. Cînd portarul casei mă chemă 
noaptea, credeam că sunt reclamat de bătrîna Doamnă Gogăl- 
niceanu, soacra colegului, veche clientă disciplinată a mea. 
In faţa mea se zbătea doctorul, chinuit de cele mai grozave 
spasme ucigătoare, a unei colice biliare. Aplicarea căldurii 
nu-i ajutase nimica. Durerile îl chinuiau pe acel bărbat robust, 
astfel încît am asistat la cea mai violentă criză. În proximul 
moment i-am aplicat o injecție .calmantă cu alcaloidul mira- 
culos14% și, după ce se produse efectul, m-am reîntors acasă. Cui 
a petrecut la Karlsbad, nu s-a repetat nici o colică, încît 1e- 
petarea injecţiei a fost de prisos. 

Altă surprindere mi-a procurat o doamnă, văduvă din Bu- 
cuzești. Venise în urma sfatului primit de la un profesor, ca 
să facă băi de acid carbonic. Nu am putut constata nimic sus- 
pect la inimă, cu toate că pacienta îmi spuse că sufere de an- 
gină pectorală. Într-o zi, pe la 61/2 p.m., fu condusă de rudele 
ei în odaia mea de așteptare, cu simptome grave de angină 
pectorală. După zadarnice încercări de a ușura accesul, sfă- 
rîmai în batistă o fiolă de nitroglicerină şi abia inspiră bol- 
sava o minimală cantitate, cînd reacţiunea se manifestă, în 
toată amploarea ei. Se linişti, fața se coloră normal, voi să 
plece la locuinţa ei. Totuşi am reţinut-o să se mai liniștească, 
apoi luînd-o la mijloc, cu vărul ei, am -condus-o pină la lo- 
cuinţă, unde am dispus să se culce în pat. 


296 


www.dacoromanica.ro 


Ziua următoare am propus un consiliu cu D-rul Fink, unul 
dintre vechii medici germani. Între timp i-am prescris brom. 
Dr. Fink a prescris Brausebrom, adică o bromură musantă!fl. 
După o săptămînă de odihnă. clienta mea a plecat. 

Ulterior, vizitîindu-l pe medicul ei, la Bucureşti, acesta 
mi-a spus că s-a constatat cu certitudine că Doamna nu a 
suferit de angină pectorală, ci a fost un caz de isterie, care 
manifesta toate simptomele de angină pectorală. În 1929, după 
17 ani, am avut şi eu ocazia să confirm personal că prima diag- 
noză a fost întemeiată numai pe manifestații isterice şi lipsită 
de orice cauze adevărate de angină pectorală. Cînd am revă- 
zut-c pe doamna — 1929 — era bine, sănătoasă tun. 

Tragic s-a sfîrşit următorul caz de angină pectorală. Într-o 
dimineaţă, cînd era să încep consultațţiile, am fost chemat ur- 
gent la hotel „Pup“. Numele clientului îmi era necunoscut. 
Sosise din Bucureşti cu trenul de dimineaţă şi zăcea culcat in 
pat, în chinuri. La plecare îi rugasem, pe cei adunaţi în odaia 
de aşteptare, să mă scuze ori să vină după-amiaza. La hotel 
am găsit un bărbat de cca 50 de ani, zbătîndu-se într-un acces 
atroce de angină pectorală. Chemînd într-ajutor pe cel mai is- 
cusit maseur, dintre cei trei pe care îi întrebuințam, am făcut 
împreună tot ce se poate în asemenea împrejurări. După ce, 
pe la amiazi, se linişti într-atît încît putui să-i iau anamneza 
şi să-l caut, constatai că mai suferise asemenea accese, dar 
de violență mai moderată. Arterioscleroză manifestă, puls, aus- 
cullare... În aceeaşi zi l-am mai vizitat de două ori. Ziua 
următoare l-am ţinut în pat şi i-am cunoscut tot trecutul per- 
scnal şi social. I-am spus categoric că nici la organele abdo- 
minale nu se prezintă vreo indicație ca să facă o cură la 
Karlsbad, nici starea inimii lui nu permite să rămînă acolo. 
Pentru el ar fi Nauheimul!(2 şi mai bine un sanatoriu, ca să 
fie sub control permanent. Căci, abia i se uşurase starea, in- 
sista să-i permit fumatul, vinul la masă și cîte o cafeluţă, ceea 
ce căutam să-i dovedesc că este contraindicat. Era, de altcum, 
un om simpatic, deştept şi vesel, dar uşuratic din cale afară. 
Nici sfatul meu ca să nu bea din apele minerale calde, ci să 
se împace gustînd cca 50 g din sursa Marktbrunni$%, ca să nu-i 
ducă dorul, nu l-a ascultat. Venind după cîteva zile la con- 
sultație îmi spuse că a băut un pahar şi jumătate Sprudel 
și nu a avut nici un dezagrement. El suferea cu ficatul, încît 
eu trebuie să fi greşit diagnoza. Va fi fost o colică biliară, ceea 
ce i-a pricinuit durerile. Din parte-mi am stăruit să plece din 
Karlsbad, explicîndu-i că se joacă cu viaţa, spre a-l băga în 
spaimă, dacă celelalte argumente rămîneau mazăre în perete. 


207 


www.dacoromanica.ro 


Diînsul însă, se tirguia: „numai o săptămînă... numai cîteva 
zile“. Eu însă nu puteam ceda, doream mai bine să-l ştiu plecat 
la Nauheim. i 

Două zile, după ce fusese la mine, am fost din nou chemat 
urgent la dînsul. Sosind la „Pup“, l-am găsit iar în chinurile 
unui atac de angină pectorală. Unui om suferind nu-i faci 
reproşuri. Ar fi inuman şi inutil. Observasem o sticlă de Vöslan, 
de jumătate goală, fără să zic ceva. Dar, pe cînd mă trudeam 
să-l scap de suferință, el, gemînd, îmi ceru să-i întind o cutie 
ce era pe părcanulitt ferestrei. Întinzîndu-i-o am deschis-o și 
văzui că aceasta conţinea supozitoare: 

— Potteşte, am zis. În schimb recunoaşte că, neîncrezin- 
du-te în mine, ai fost la un şarlatan, care ţi-a prescris o reţetă 
contra durerilor biliare, de care nu suferi. Iată, introdu-ţi su- 
pozitorul. La cine ai fost? I-am dat cutia. El, gemind, a spus: 

— Da, am fost la Dr. Töpfer. Să nu te superi, doctore, 
poate că am pietre la ficat, aşa mi-au spus şi doctorii de acasă. 

— Să dea Dumnezeu să aibă ei dreptate, nu discut cu un 
bict om care e în suferinţă. Dar să vină Tâpfer. 

Am telefonat şi, răspunzind că e ocupat în consultaţie, am 
srăruit să-şi lase si el consultaţia, ca și mine; a venit la telefon 
iar, stăruind eu, după 10 minute s-a prezentat în persoană. 
Tabloul ce-l oferea bolnavul era convingător. Totuşi Töpfer 
a auscultat inima cu stetoscopul american, a percutat şi palpat 
regiunea ficatului, apoi am ieșit împreună în culoar. El a zis 
că trebuie expediat pacientul cît de curînd şi voind să spo- 
rească vorba, l-am întrebat: 

— Dar diagnoza D-tale? 

— Poate că e un acces de asthma nervorum, răspunse el. 

— Cred că e prea vădit un acces pronunţat de angină pec- 
torală, replicai eu 

— La tot cazul, trebuie să plece cît mai curînd, zise el, 
intrînd. 

Eu am tăcut la patul bolnavului, observînd privirea acestuia 
si atitudinea consilierului. Töpfer zise: 

— Vous devez obeir aux bonnes conseilles du Dr. Vaidal!%. 

— Et partir toute de suitel%, adăugai din parte-mi. 

Töpfer zise un „oui“147 grăbit şi se grăbi să plece. Eu atunci: 

— Te-ai convins? 

— Dar de ce e aşa de grăbit? 

— Pentru că [îi] e frică de camera medicală! 

Mi-a mărturisit bietul om că, sfătuit de prieteni români, 
încrezîndu-se în Töpfer şi-a permis vin, cafea, fumat. A doua 


208 


www.dacoromanica.ro 


zi a venit la consultație. Mi-a căit şi mizeriile sale personale 
şi că şi-a comandat vagon-lit. I-am mai dat sfatul să se ducă 
la Nauheim şi am continuat consultaţiile, ușurat sufleteşie, de 
ceşmarul acelui om — advocat al statului — uşuratic, lipsit de 
înțelepciune. 

Încă nu terminasem consultaţiile cînd am fost chemat la 
telefon de portarul hotelului „Pup“. El îmi comunică moartea 
clientului. 

Cînd era să achite contul hotelului, s-a iritat, a început să 
discute şi deodată s-a răsturnat şi a fost mort. Eu, ca medicul 
hu curant, trebuie să mă prezint la ora 3, cînd va sosi comisia 
oficială pentru constatarea cauzei decesului. M-am deplasat 
la „Pup“. Mortul era închis în odaia ce o ocupase. Portarul îmi 
prezentă o blanchetă, spre a declara cauza morții. Am scris 
fără nici o ezitare: „Angina pectoris, infolge Arteriosklerose 
der Kranzarterien“14%8, ceea ce şi la obducțielt? a fost dictată 
la procesul-verbal de medicul șef, oficial. La ora 3 comisia a 
aispus transportarea cadavrului la morgă. ; 

Săracul Vrăbiescu! În viaţă a trăit după .bunul plac iar, 
cind datorită sfaturilor mele, infirmate prin șarlatania acapa- 
raloare de clienţi, a lui Töpfer, i se prezenta alternativa: con- 
tinuarea uşurinței ori torturile cu diete, plimbări dozate, pre- 
scrise de medici, odihnă alternînd cu mese cumpătate, cu resim 
auster, fără mezeluri picante, fără mititei, sarmale, ciorbă de 
burtă, icre moi și cele multe bunătăţi ale menu-ului românesc 
— a rămas consecvent firii sale — iar destinul său s-a îndurat 
de el. După o viaţă optimistă, i-a hărăzit un sfîrșit fulgerător, 
ca unui favorizat al sorții. 

Pentru mine însă, a urmat un timp care îmi consuma şi 
ultima minută liberă. Ştiam că D-na Vrăbiescu preferase să 
meargă la Vichy. Nu-i ştiam însă adresa. Telefonînd lui Dr. 
Ciurcu, la Viena, dînsul găsi rost să o încunoştințeze despre 
moartea soțului ei. A doua zi primii o telegramă de la ea, prin 
care îmi comunica ora sosirii. O aşteptai la gară şi statorii ce 
urrnează: D-na dorea să transporte cadavrul în ţară, spre a-i 
face acolo înmormîntarea. Pentru aceasta trebuiau diferite 
autorizații şi îmbălsămare. Am reuşit să le rezolv toate, încît 
doamna putu pleca a treia zi. La mesele pe care le luam îm- 
preună cînd îmi permitea vremea, ea îmi povesti conţinutul 
corespondenței schimbate cu soțul ei. El îi scrisese din Karls- 
bad că medicul Vaida îl sfătuise să plece, să renunţe la cură, 
pe cînd Töpfer îi recomanda să facă cura contra calculilor la 
ficat. Ea, femeia mai cu minte, i-a răspuns să urmeze sfatul 


14 — Memorii vol. I 209 


www.dacoromanica.ro 


si să plece, căci trebuie să se încreadă că primul e un doctor 
dezinteresat. Al doilea are interes să şi-l acapareze ca şi client. 

Contra lui T6pfer, care pricepuse să şi-l acapareze ca pa- 
cient pe regele Ferdinand al Bulgariei, de la vechiul său me- 
dic, nu am făcut plîngere. Eram prea ocupat cu clientela şi 
chiar pe atunci mă vizitase redactorul Junker al „,Oesterrichische 
Rundschau“15, cea mai mare revistă cu tendință grossâste- 
rreich-istă!5! din Austria. El venise să-mi ceară un articol care 
să explice lumii că de ce publicul bucureștean afişase pe pa- 
latu! regal „de închiriat“! Mai publicasem articole în acea mare 
revistă (d. e. Die Wahl in Sasca“)!52. Am condiţionat ca arti- 
colul să fie nemodificat, ceea ce Junker acceptă, ca de sine în- 
teles, după ce articolul era semnat. Am publicat apoi Jos Aus- 
tria perfidă. Cerînd în loc de onorar „Sonderabdrticke“!55, mi-au 
trimis 5 mii de exemplare de reproduceri, frumos broşate, cu 
care am inundat lumea politică (din Franţa, prin Mircea Russu 
— Șirianu, la Paris, Roberto Fava la Roma, L. Korodi la Ber- 
lin şi prin prieteni în Austro-Ungaria). Între timp, eram prins 
de a nu o lăsa singură și, în fine, de a o petrece la gară, pe 
D-na Vrăbiescu; a asista la obducţia oficială, îmbălsămarea şi 
a controla transportul cadavrului. Erau mai urgente și mai 
importante preocupări sociale, politice şi profesionale, decît 
să mă preocupe dorul de revanşe contra lui Tâpfer. Cu ce scop, 
spre a mă răzbuna? Spre a corecta lumea, în cazul dat pe 
Töpfer? „A mea e răzbunarea“, zice Domnul! Setea de răz- 
bunare e, în fond, un viciu urît şi nu contribuie decît la apro- 
pierea sufletului de satisfacţii ale pornirilor bestiale. Am avut 
însă parte de o satisfacţie neașteptată. Între românii aflători 
la Karlsbad, se înţelege, moartea lui Vrăbiescu a fost viu 
discutată. Doamna văduvă sosind, i-a dat amploare discuţiei. 
Pornită contra lui Tâpfer, a comunicat scrisoarea soțului ei şi 
răspunsul ce i-l dăduse ea, ca să asculte de medicul care-l 
sfătuise să plece. Opinia publică s-a format încît, la cîteva 
zile după plecarea doamnei, mă vizită bărbatul fruntaș Ali- 
mănișteanu ca să-mi comunice: „Între românii care suntem 
aici la cură, era o dispoziţie în favorul lui Topfer. D-ta eşti 
mai tînăr iar el, prin clienţii săi români, a ştiut să-și creeze 
atrhosferă. Dar acum ne-am convins cu toții cît am fost de 
nedrepţi față de D-ta. Anul viitor suntem hotăriți cu toții să 
devenim clienţii D-tale“ (Durere, Alimănişteanu a sucombat, 
in urma unei operații de apendicită, după reîntoarcerea acasă). 
Au venit apoi şi alți români, clienţi ai lui Tâpfer, iar dintre 
cei sosiți de atunci încoace la Karlsbad, a venit Vintilă Bră- 
tianu, cu distinsa lui soţie şi anul următor, ca să nu înşir de- 


210 


www.dacoromanica.ro 


ct pe cei mai iluştri: D-na Pia Brătianu, mama Brătienilor, 
cu cele două fete ale sale, Sabina, soţia profesorului Canta- 
cuzino și Pia, măritată Alimănişteanu. 

De la un cumnat al lui Vrăbiescu am primit o scrisoare, 
prir care îmi aducea elogii şi expresiunea gratitudinii pentru 
comportarea mea față de defunct. Astfel, după multele neli- 
niști pricinuite de Vrăbiescu, neastîmpărat pe cînd era viu, 
moartea lui s-a concretizat într-un fatum! de bun augur pen- 
tru odaia mea de consultaţii. 

Sîmbătă, iterminînd consultațiile, plecam cu Lencica la 
plimbare prin codrii de brad care împrejmuiesc Karlsbad-ul. 
Aceşti codri au cîteva sute de kilometri de promenăzi, bine 
îngrijite, măturate, cu table indicatoare. Le lipseşte însă far- 
mecul brădetelor munţilor noștri carpatini, poienile pline de 
fiori şi variaţia stejerişelor şi făgetelor noastre. Simţeam un 
ce străin cînd călcam pe sol măturat şi privind printre şiru- 
rile brazilor sădiţi, ca la poruncă de soldaţi „habt Acht“!155, 
ori simțind sub picioare elastica pernă din ace de cetină, în 
loc de a auzi, la fiecare pas, șoapta frunzelor căzute, poves- 
tind de zilele strălucitoare de astă primăvară... 

Nu puteam în mijlocul naturii ordonate să suprim trezirea 
sentimentului de nostalgie. Ca antidot, o îmbrăţişam atunci 
și o pupam zdravăn pe Lencica, cu toate protestele ei vesele... 
„Eşti nebun, Alexandre!“ ... După plimbările acestea de Sim- 
bătă, înainte de cină, mergeam la cinematograf. 

Duminica după-amiază făceam o excursiune mai variată: 
la Giesshâbl, Joachimsthal, Haus Heiling, Ellenbogen, Marien- 
bad! etc., uitînd pentru moment grijile profesionale. Lencica 
işi petrecea timpul peste săptămină cu confecţionarea de pă- 
lării, pe care pricepea să şi le confecţioneze cu mult gust de 
artistă adevărată, din graţia lui Dumnezeu. Ori se ocupa cu 
tiicotaj și cusături de dantele minuţioase, capodopere ale gus- 
ului estetic. Niciodată nu-și pierdea răbdarea, așteptîndu-mă 
pînă ce terminam cu pacienţii în consultaţie, ori cu cei vizi- 
taţi la ei acasă. 

Cu Coșbuc şi Caragiale ne întilneam la masă, la hotel „Loib“ 
(D-na Seling) şi apoi la plimbări, în timpul cît Caragiale stă- 
tea la Karlsbad. El venea din Berlin, spre a-l vizita pe prie- 
tenul său, Coșbuc. Lencica avea mare simpatie pentru Coşbuc, 
omul distins prin firească delicateţe şi sentimentalism. Cara- 
giale era de extremă observare a ceremonialului convenţional 
şi a formelor rutinei sociale, dar pe mine mă încînta subtonul 
de sarcasm, ce caracteriza printr-însul descrierea oamenilor 


211 


www.dacoromanica.ro 


și stărilor. Lencica nu se putea încălzi pentru firea lui, peste 
politețea amicală. Această ,,Wahlverwandschaft“15? va fi fost 
cuuza că la plimbări, s-a dezvoltat în mod firesc obiceiul, că 
ea şi Coşbuc mergeau împreună înainte, pe cînd Caragiale cu 
mine urmam, mai oprindu-ne în mers. Coșbuc nu persevera 
la c temă ci, trecea la alta, fără a ţine seama de expunerea 
îngrijită. 

Caragiale povestea, ordonînd fraza cu o îngrijire de sine 
înțeleasă, parcă ar dicta-o. Vorbea, ca să zic așa, cu gramatica 
si prosodial* pe limbă. Era o plăcere estetică să-l asculți. 
Cind eram singuri bărbaţii, cei doi mari maeştri se luau la 
întrecere de a-şi da friu liber părerilor asupra producţiei ar- 
tei şi literaturii moderne. Dacă doza talentului nu-ţi permite 
să atingi culmile, te opreşti la stina modernistă, urcînd pe că- 
rarea naționalistă în dreapta ori, urmînd pilda din străinătate, 
căţărîndu-te pe cărarea din stînga, cu alure internaţionale. Pe 
arunci erau la modă Domnul notari” şi Maica cea tînără. 
Ainbele piese s-au pretat din belșug observărilor celor doi. 
Eu, ca public, aveam beneficiul plăcerii. Apoi, urmară anec- 
dote şi farse de răsfăț, cînd cei doi mari se întreceau ca doi 
copii liceeni. 

Tin să pomenesc şi pe Delavrancea. Era „clientul“ meu. 
De cîteva zile trimise după mine, fiind în pat. Odaia lui era 
plină de fum, în urma infinitelor țigarete. Am deschis larg 
fereastra. Apoi l-am căutat. Îşi deranjase stomacul cu o brînză 
stricată şi scria în pat la una din dramele sale (de nu mă în- 
şeală memoria: Apus de soare). 

— Am simţit că brinza e stricată, zise scriitorul, dar am 
iost silit să o înghit, căci vis à vis, la masa vecină ședeau două 
doamne care se uitau la mine. 

Bine dar puteaţi să o scuipaţi în batistă şi să ieşiţi afară şi 
să o aruncați. 

— Da, aveţi dreptate, dar nu mi-a venit aminte. 

Vindecarea lui Barbu Șt. Delavrancea în cîteva zile a fost 
perfectă. Piesele lui s-au prezentat fastuos ca montare, cu cos- 
tumele istorice. Proza lui drăguță. Oratoria lui, declamatorică, 
cu gesturi — pentru gustul meu — prea căutate. Publicul era 
însă impresionat. 

Cu dr. I. Mihu, operat de hipertrofie de prostată — şezînd 
in „Stadtpark“i6i — am discutat mult acţiunea lui de a „bate 
apa în piuă“, cu Tisza. Avea pricepere pentru felul meu ironic, 
cum priveam lucrurile. Fiind burlac, ţinuse mult, ca la un co- 


„bil propriu, la un frate — din a doua căsătorie a lui tăti- 
ne-său —, frate cu mult mai tînăr. Copil simpatic, contractînd 
212 


www.dacoromanica.ro 


n gonoree, muri în urma unei miocardite, spre regretul celor 
re l-am cunoscut (Ca Macavei din Abrud — Bucium, Dr. I. 
Pordea — promovat ca român sub auspiciisI52 — şi Dr. Vic- 
tor Nilvan, răpușşi de tineri de paralizie progresivă . ..163). As- 
tăzi penicilina vindecă suveran. O mare binefacere pentru 
omenire, deşi nu pentru fidelitatea conjugală! 

Din lăsămîntul lui Dr. Mihu!64, nația nu s-a ales cu nimica. 
Nu din vina testatorului, ca şi în cazul lui Almășan. Aceeași 
soartă a avut-o şi lăsămîntul lui Iosif Gal. Gojdu! a rămas 
singurul testator de stil! Tot la Karlsbad, plimbîndu-mă cu 
Gal, băteam şaua — ceea ce putea să-l întrebe pe moşul, 
care era foarte vanitos — că Gojdu nu şi-a găsit un demn ur- 
“maș. Nici pe Gal nu-l poate acuza posteritatea de lipsa inten- 
ției generoase. 

Actorii: Bulandra, D-șoara Filotti, Petre Sturdza şi Doamna 
erau clienţii mei. De la artişti şi elevi de conservator, belearte, 
nu primeam onorar. Erau, precum arta lor, favoriţii sentimen- 
telor mele. De asemenea studenţii. Într-o noapte, pe la 11 1/2, 
mă trezi portarul. Un tînăr mă căuta. Consternat, îmi mărtu- 
vis: că, jertfind Venerei vulgivaga, a suferit o excoreaţie la 
glans!66. Vorbea stricat nemţește. Era ungur. Eu ordonai: „Allj 
el6, te vén bűnös, vedd le a siivegedI67... El, încurajat, pre- 
zentă corpus delicti. L-am spălat antiseptic şi l-am comandat 
pe altă zi. Găsind apoi julitura inofensivă, cînd mă întrebă de 
onorar, i-am răspuns: „Consultaţie nocturnă, în chestie de 
amor fără prezervativ, 50 coroane“, la care el rămase aşa de 
speriat, încît am pus capăt situației, zicînd: „Fiind D-ta stu- 
dent, consultaţia e gratuită, dar îmi promiţi că pe viitor nu vei 
trezi pe nici un doctor pe la miez de noapte“. Ce vesel a ple- 
cat! 

Un tînăr care venise numai să mă vadă — aveam încă vie 
arnintirea scandalului cu aruncarea mea afară din incinta Ca- 
merei din Budapesta — era un tînăr sănătos. Fără a pierde 
răbdarea, în asemenea împrejurări, cînd sunt ocupat, eu mă 
salvez într-o atitudine monosilabică: da, nu! El însă mă în- 
trebă;: 

— Familia X este clienta Dvs? 

— Da. 

— Sunt diabetici? . 

— Da. , 

— Dar D-şoara ce boală are? 

— E sănătoasă, îşi plimbă frumusețea pe corso, împreună 
cu D-şoara B. Ele două sunt, între toți oaspeții Karlsbadului, 
cea mai frumoasă pereche de fete. 


213 


www.dacoromanica.ro 


— Nu știți de ce suferă? nu v-a spus, nu v-a consultat? 

-— Dacă e sănătoasă! 

— Nu v-a spus că are obiceiul să se pişe în pat? 

— Ce bazaconii vorbeşti, D-le! 

— Eu știu, căci umblu la ei în casă, sunt prieten cu fra- 
te său! 

— E extraordinar că răspindeşti astfel de vorbe despre o 
fată! 

— Poate s-a sfiit să spună, dar eu știu. Dvs. nu voiţi să-mi 
spuneți. 

— Ce să-ţi spun, D-le, nu-ţi dai seama cît de necuviin.ics 
eşti, să vorbeşti cu mine astfel de clefete neadevărate. Dacă 
îți spun că sunt calomnii, şi că nu se cuvine să le răspîndești, 
mai cu seamă dacă eşti prieten cu fratele D-şoarei şi în relaţie 
cu familia! 

M-am sculat și i-am dat să înţeleagă că nu mai am ce dis- 
cuta cu el. Domnișoara din cauză a făcut apoi un măritiș bri- 
liant, a avut băieţi zdraveni, iar la vîrsta de 60 de ani, e fru- 
moasă și astăzi. 

Pe pacientul Ghemuleţ, ţăran înţelept din Jarişteal68 şi pe 
tovarăşii săi i-am descris într-alt loc. 

Manitestind D-şoara Popescu simptome de apendicită, vizi- 
tam clienta de mai multe ori pe zi, pînă ce i-am putut per- 
mite să părăsească patul. Era copil unic la părinţi, un tip de 
româncă frumoasă și zdravănă, de-ţi era mai mare dragul sa 
o priveşti. Mamă-sa era o femeie înţeleaptă şi dirigenta fa- 
miliei. Cînd a venit să-şi ia adio, ştiind că are planuri de mă- 
ritiș pentru fiica ei de 18 ani, am crezut că trebuie să-i atrag 
atenţiunea asupra cauzelor care au impus discuţiile specia- 
liştilor asupra necesităţii „Ehekonsens“-ului. Ea mi-a mul- 
1 mit, impresionată pentru interesul ce-l port fetei sale. Anu) 
următor se prezentă la mine mai întii nașa domnişoarei, o 
bătrină, prietenă a mamei, spre a-mi comunica următoarele: 
D-na Popescu e jenată să vină în persoană, pentru că nu mi-a 
ascultat sfatul. Prezentîndu-se „o partidă bună“, un bogătaș, 
<i-a măritat fata. Ginerele o trezeşte dimineaţa să meargă în 
grajduri, pentru a controla mulsul vacilor. Apoi, trebuie să-i 
„repătească dejunul, ca dînsul să se poată aşeza la masă, Nu 
ține bucătăreasă şi personal de serviciu. În: toată casa — co- 
nac mare, fost al unei familii de boieri — nu s-a găsit o mă- 
tură, cînd s-a cununat perechea. Tinăra doamnă e însărcina: 
Mama ei ar dori să o divorţeze, de aceea a consultat un medic, 
cind a trecut prin Viena, medic recomandat de portarul ho- 


214 


www.dacoromanica.ro 


telului. Acesta i-a dat un certificat, de care are de gînd să se 
folosească la proces. Am rugat-o să trimită la mine pe D-na 
Popescu. Aceasta mi s-a plins, înșirînd toate detaliile trage- 
diei familiale. Am ascultat-o cu răbdare. Apoi i-am spus că 
certificatul medicului nu oferă un substrat decizător pentru 
divorţ. Vorbeşte despre: „nu s-a putut constata prezenţa unei 
infecții specifice, în mod cert“. În urma acestui certificat se 
va admite o nouă cercetare. Admiţindu-se, în fine, divorţul, 
după multe dezagremente, voiţi D-nă să timbraţi pe tatăl ne- 
poiului Dvs. oficial ca pe un om vicios? Voiţi ca acest copil, 
cind va ajunge adult, să aibă aversiune contra părintelui său? 
Ea stărui, că va lăsa să facă avortul. I-am atras atențiunea 
că, fiind sarcina în luna a treia, ar implica un mare pericol, 
încît un mamoş serios nu e verosimil să se angajeze. Ea a fost 
pusă pe gînduri. Mai întîlnindu-ne, d-na s-a răzgindit. După 
10 ani (în România Mare), fiind în propagandă electorală prin 
ecel judeţ şi trecînd pe la conacul tinerei perechi, partizani 
politici m-au informat că perechea se mai ceartă — se mai 
împacă, dar că au trei copii şi vor mai face, între două neîn- 
țelegeri. 

Advocatului Th. F.159 îi făceam masaj de prostată, încălțind 
condom!” pe deget. Era un om lipsit de seriozitate. A schim- 
bat partidul pînă ce a ajuns accidental ministru. Era din ge- 
neraţia paletică, a cărei demagogie stearpă i-a servit lui Ca- 
rugiale bogata colecţie a tipurilor sale. Acest domn Th. F., cu 
mulți ani mai tîrziu, în România Mare, pe cînd eram prim-mi- 
nistru iar el deputat, s-a lăudat față de un coleg, care s-a gră- 
bit să-mi transmită: 

— Ce? Vaida prim-ministru? La Karlsbad şi-a virit dege- 
tul în curul meu. 

La care eu, rizînd, am ripostat: : 

— Dovadă că mi-am îndeplinit datoria profesională. Te 
autorizez însă să-i spui că mi-am virit degetul şi în p.... so- 
ru-si, căci pentru medic gaura e gaură. În cazul dat a fost 
deosebirea că el gemea iar dînsa nu, căci gaura lui era bolnavă, 
pe cînd a ei sănătoasă. 

E caracteristic pentru judecata unor hahalere bucureştene 
de alure parvenite că privesc cu grandomanie pe profesioniștii 
care muncesc. 

O pereche de greci — nu au fost singurii — şi fiul lor, 
advocat tînăr şi deputat, mi-au oferit o mostră sociologică. Bă- 
irînul, agricultor, din arendaş ajuns mare proprietar, om calm, 
înțelept, ducea casă bună cu ţăranii în acea epocă de neoio- 
băgie. Doamna, cu alurele de firească și reţinută distincţie, 


215 


www.dacoromanica.ro 


caracteristică familiilor grecești, cultivatoarele vechilor forme 
de „savoir vivre“!l stămoşești. Ei mi-au descris viaţa lor de la 
țară şi am văzut cită dragoste de pămînt pretinde agricultura 
și în binecuvintatul sol de dincolo de munţi, căci beneficiul e 
şi acolo problematic. 

Fiul a venit singur la mine. Cunoscindu-i părinţii, el era 
pentru mine un obiect de studiu bine venit. Îmi spuse îndată 
că e sănătos şi că plătind 40.000 fr. la casa partidului, a fost 
candidat şi ales deputat. M-am lămurit asupra tuturor uzuri- 
lor şi abuzurilor electorale (pe timpul celor III colegii) din 
tară. Domnișorul a început apoi să critice politica Partidului 
Național Român din Transilvania. O cunoştea din ziarele bu- 
cureştene. Am încercat să-i explic. El însă stia toate mai bine 
decit. mine. Era ridicol reproşul lui că nu știm face politică, 
doar de altcum am fi primit pacea oferită de Tisza şi slujbe 
politice. Era atita egocentrism în felul lui şi atîta încredere 
în sine, cum își dădea aere, încît considerind că, în odaia de 
aşteptare clienţii puteau să se impacienteze, m-am săturat să 
mai studiez insuficienţele şi criticile ce le aducea şi tătine-său 
și i-am spus, cu intonare cam aspră: 

— D-ta trebuie să dobîndeşti multe experienţe şi multă 
înțelepciune ca să-ţi poţi permite a discuta cu tatăl D-tale iar 
pentru a pătrunde în tainele politicii austro-ungare, vor tre- 
ui cele 40.000 lei să-ţi producă mai întîi camăta cametelor, 
îmbogăţindu-ţi cunoştinţele politice. Discuţia dintre noi nu 
are nici un înţeles. I-am dat mîna şi i-am deschis ușa odaii 
ue aşteptare. Lencica m-a întrebat ulterior dacă îmi alung 
clienții? Auzise vocea mea ridicată. I-am raportat şi m-a 
aprobat. 

Un şef generos făcu — după cazul Vrăbiescu — irupţie la 
mine în consultație, abia anunțat de Paula, un domn înalt, 
zdruvăn şi robust. Se prezentă ca generalul cutare, comandan- 
tul pieţii în Capitală. 

— Sunt în tratamentul doctorului 'Topfer (nu 6). Am venit 
ia D-ta căci fiind D-ta român, încrederea mea, natural, e mai 
mare față de D-ta. De citva timp mi s-au produs o seamă de 
bube pe frunte. 

— Vă rog D-le general să vă descheiați cămașa. Am con- 
statat un afect primar caracteristic şi corona venerisI'2 fru- 
moasă. Cînd i-am spus, Dl. general izbucni: 

— A dracului... lată cum s-au petrecut lucrurile. Adju- 
tantul meu umbla după o doamnă. I-am spus că e de mora- 
vuri ușoare. El nu şi nu. Era hotărit să se cunune cu ea. Atunci 


216 


www.dacoromanica.ro 


eu, ca să-i dovedesc cu cine are a face, m-am dat pe lîngă ea 
şi iată cu ce m-am ales. 

L-am liniştit şi, dorind el, am asistat cînd colegul, fost asis- 
tent la Neisser din Breslau, i-a aplicat 606, Salvarsanul, pe 
atunci de curînd descoperit de P. Ehrlich-Hata. I-a făcut in- 
jectia, pregătind soluția cu multă precauţiune, dintr-un iri- 
gator. A fost prima injecție de Salvarsan la a cărei aplicare am 
asistat. Apoi l-am dus pe general cu o trăsură acasă şi l-am 
culcat în pat. Mergindu-i mai bine, nu m-a mai distins cu 
prezența sa. Nici să-mi mulţumească nu a ţinut. Mi-a trimis 
o scrisoare, printr-un om de serviciu, întrebînd cu ce e dator. 
I-am răspuns, declarind că m-am simţit fericit să-i pot face 
micul serviciu unui distins general al glorioasei armate ro- 
mâre. El mi-a trimis două figurine de porțelan, a 5 coroane 
bucata, care erau permanent în vitrină. Cît îl va fi costat 
cocoana? 

Apropo, e timpul să încetez cu descrierea pățaniilor, cu 
unul și cu altul dintre pacienți. Recunoștinţă? E absurd să aş- 
tepte omul altă recunoştinţă decit satisfacția ce o oferă con- 
ştiinţa că în fiecare caz ai făcut ceea ce conștiința, ştiinţa şi 
putinţa ţi-au permis. Mai cu seamă, e ridicol ca un medic să 
nu-şi completeze autoeducaţia, neaşteptînd nici a gratitudine, 
afară de cea verbală, convenţională. Această regulă se referă, 
in general, la relaţiile dintre oameni. E singura filosofie reală 
a vieţii. Și, ca o întregire: cînd, în loc de sentimente de recu- 
roştinţă, cineva căruia i-ai dat o picătură din priceperea și din 
sufletul tău, iar el se poartă mojicește, gindește-te: nu i-am 
fos. nici mamă, nici bonă, pentru ca să mă supăr; omul nu 
a avut parte de o educaţie de individ civilizat? „Ce e val ca 
valul trece“! Viaţa politică oferă [o] şi mai bogată experienţă 
pentru acest fel de a-și perfecționa omul autoedi:caţia! 

Clientela e numai o comunitate familială, care e legată su- 
flctește de medic, cît timp simte fiecare pacient că poate pro- 
fita pe urma relaţiei cu el. Aceasta însemnează incredere. 

Achitarea onorariului nu simbolizează recunoștință. Sunt 
pacienţi, mai adeseori paciente, care obişnuiţi să cheltuiască 
pe toalete, pantofi etc. — mai puțin pe rufărie — și să dea 
bacşişuri, în credinţa că le crește prestigiul în ochii chelne- 
rolui, în proporţia sumei, exagerează și la achitarea onorariu- 
iui. De obicei, în ochii lor, medicul e la acelaşi nivel cu ma- 
estrul coafor, maestrul care le aranjează frizura, o vopseşte 
și le smulge sprîncenele etc. 


Românca mondenă se distinge şi prin aceea că nu merge 
la consultaţii, ci lasă să vină medicul la locuinţă. În cazuri 


217 


www.dacoromanica.ro 


de acestea, anumite persoane mi-au adus surprinderi originale. 
La sfîrşitul curei, doamna îmi furişă onorariul în mînă, ori în 
plic, cînd ne luam adio. Ajungînd acasă am descoperit că mo- 
nedele de aur nu erau coroane ori franci. Erau galbeni austri- 
eci, levantini, de cîte 18 coroane. O neînțelegere credeam. Re- 
petindu-se cazurile m-am convins că aveam de a face cu o 
mică operaţie financiară căci în Regat circula banul de aur 
român, francez etc., paritar cu 20 coronne. Clienta schimba deci 
nadins, în galbeni levantini, profitind de cîte 2 coroane, la 
fiecare piesă, cînd achita personalul, între acesta şi pe medic. 
Repetîndu-se experiența, am zimbit de acest şmecherlic fe- 
minin. 

Mai plăcută clientelă se recrutează din clasele de mijloc, 
din sînul intelectualilor. Explicațiile ce trebuie să i le dai, le 
pricepe, întrebările ce ţi le pune sunt la locul lor, urmează 
prescripțiile. Nu s-a deplasat la Karlsbad numai ca să flaneze 
pe Alte Wiesel?’ şi să asculte concertul gratuit la „Pup“, lingă 
un „melange“!'f, spre a putea să povestească, cu aere de atot- 
știutor că „la Karlsbad l-am întîlnit pe X“... 

Pe lingă cazurile de diabet, crau relativ mai frecvente 
cele in legătură cu stomacul şi ficatul, apoi colita [și] reuma- 
tismul, de diferite etiologii şi localizări; gută ca nume colec- 
tiv, pentru ceea ce se cuprinde în Transilvania de Nord în 
numirea de mătrici. În schimb, nu mi-a fost dat să văd un 
singur caz veritabil de gută (Gicht)!%5. Din toate ţinuturile se 
iveau cazuri de malarie. Şi din Gorj. 

Simpatia mea era de partea frumoasei rase feminine din 
oraşele de provincie şi de la ţară ale Moldovei, Valahiei si, 
mai cu seamă, a Olteniei. Energia femeii române e liberă de 
consideraţiile molitoace!76 ale multor bărbați. Dacă teoria lui 
Weininger se va dovedi întemeiată, în fond, atunci pentru 
mulţi bărbați, formula va putea fi modificată: M =— MY şi 
W = W” , Cîtimea w şi m variază de la individ la individ!7?. 

La Karlsbad am asistat la concursul internaţional de şah, 
ın septembrie 1913. Joachimstal-ul l-am vizitat cu Lencica, de 
mar multe ori, fără a fi cîştigat convingerea că localitatea ar 
avea şanse să poată dobîndi renumele terapeutic, la care tinde 
prin reclamă. Pe Paula, o karlsbad-iană, am avut-o angajată 
tot timpul, ca persoană de încredore. Ea primea clientela, 
ajuta doamnele la dezbrăcat şi îmbrăcat, ducea la institutul 
de analize adresele pacienţilor, comanda maseuri şi compre- 
seie de nămol etc. Seara pregătea încăperile pentru ziua ur- 
mătoare, curăţind, apoi pleca acasă. A fost o persoană co- 
cect’, discretă, 


218 


www.dacoromanica.ro 


Relaţii personale cu colegi nu am susţinut, în afară de ace- 
ea cu specialiștii: dermatologul, mamoșul, dentistul, cărora 
le trimiteam clienţii, cînd indicaţia era dată. Cura fiecărui 
pacient o conduceam pe baza experienţelor intuitive şi am 
rămas nelămurit, în ce constă efectul dispoziţiilor terapeutice 
propriu-zise, tradiţionale. Dar, nu încape îndoială tă factorii 
tămăduitori principali sunt: încrederea, ce o aduce cu sine 
clientul faţă de Karlsbad, ca loc de tămăduire; încrederea ce 
i-o dobîndește individualitatea medicului şi sugestiunea ver- 
bală, prin care i-o ştie cîştiga şi întări, pe neobservate, acea 
încredere; apoi schimbarea mediului și contrastul celui de acasă, 
faţă de cel de la baie; ocuparea permanentă, care nu-i per- 
mite să-și facă autodiagnoze pesimiste. 

Obişnuiam să plec la Bucureşti la începutul lui Mai: Vi- 
zitam profesorii facultăţii de medicină (Buicliu, Stoicescu, Măl- 
dărescu, Toma Ionescu, Babeș etc.)!78 şi pe medicii care îmi 
trimiseseră clienţi. Publicam, în principalele ziare, anunţul 
cu adresa mea din Karlsbad. Vizitam numeroșii prieteni și 
rude. Urmăream expoziţia tinerilor artişti, începînd cu prima 
zi şi, an de an, cele ce au urmat, pînă în 1915. Mă prezentam 
la şefii politici, susținînd cu ei legătura. An de an urmăream 
reprezentațiile teatrale de la școala declamatorie franceză, a 
lui Liciu şi Nottara, pînă la dicţiunea sobră a lui Bulandra şi 
a D-nei Ancal!75, Scena Teatrului Naţional, spre satisfacția mea, 
putea fi pusă alături cu cea din Viena, a Deutsches Volksthea- 
ter-uluilâ0, îndeosebi în piesele sociale şi de salon. 

De 10 Mai mă găseam totdeauna prezent la defilarea fes- 
tivă. Între timp şi după 10 Mai, făceam turneul la Craiova, 
Brăila, Galaţi şi laşi, vizitînd pe medicii şefi de spitale. Odată, 
în 1912, vizîndu-mi paşaportul la consulatul rusesc din Iași, 
am mers la Chișinău, unde am făcut diferite cunoştinţe, prin 
D-rul Vișnevschi, odinioară fost viceprezident al „României 
June€, pe cînd fusesem student la facultatea din Viena. În 
grădina hotelului Londra am stat la o masă cu mai mulţi ro- 
mâni care vorbeau între ei „moldovenește“. În tren făcusem 
cunoștință cu fanaticul Talatoianu Alexandru. 

'Terminînd cu turneul de medic balnear, mă opream cca 
3—4 săptămîni la Viena şi luam excelentele cursuri pentru 
medici. Acestea erau anunţate la Allgemeines Krankenhaus. 
Astfel, tot progresul realizat pe tărîmul medicinii și cu care 
rămăsesem în curent teoretic prin cele trei reviste la care 
eram abonat, puteam să-l cunosc și practic. Dispunînd primii 
asistenţi şi docenţi de materialul de bolnavi, demonstrațiile 
erau foarte instructive. Între toate cursurile, cel mai perfect 


219 
www.dacoromanica.ro 


a fost după judecata mea acela al docentului Eppingeriăl. Nu- 
mărul participanţilor era limitat la 10—12 inşi. Doi inşi erau 
medici militari de stat major, comandaţi cu burse din partea 
armatei austro-ungare, un chinez, un ossiet (din Caucaz), eu 
şi vreo cîțiva medici practicieni mai bătrîni. Eppinger avea 
o vastă pregătire teoretică și practică. Ca predare era, de ase- 
menea, perfect. Cca o oră ţinea curs, apoi era adus patul cu 
bolnavul. Eppinger citea anamneza, datele analizei şi cu toţii 
împreună ţineam consiliu, fără participarea docentului, Că- 
zind, în fine, cu toţii de acord, Eppinger începea să destă- 
țoare paralel simptomele care au determinat diagnoza noasţră 
și cauzele care îi dovedeau netemeinicia. Urma apoi o ana- 
liză a celor ce trebuia să mai constatăm, ca întregire, spre 
a putea desăvîrși diagnoza diferenţială. O astfel de metodă 
— pentru oameni în funcţie de practicieni — e nespus de fo- 
lesitoare. Eppinger a fost primul, care s-a ocupat, în curs, şi 
cu problemele secrețiunii interne şi care mi-a atras atenţia 
asupra simptomelor de vagotonie!82, 


PRACTICA MEDICALĂ 


În Ungaria nu exista ocrotire socială modernă. Pentru 
bolnavii tratați în spitale, plătea comuna, dacă erau săraci. 
Certificatul de sărăcie depindea de bunăvoința notarului c - 
munal. Dacă acesta refuza, coliba şi grădinuța omului se vin- 
deau prin licitaţie. Medicii români nu ajungeau să fie numiti 
la spitale. Cei străini nu ştiau limba bolnavului român şi 1l 
tratau neprietenos. De aceea românii se fereau de spitale. Cînd 
se îmbolnăveau, babele, moașele, veneau într-ajutor. Ierburile 
milenare, freca ul (masajul), descîntecele, uşurau suferințele. 
În cazuri de histerie ajuta cititul popii. Contra mătricilor, 
scalda fierbinte în ciubăr cu stroh!8, iar în caz de boală rea 
(freanţ), fumurile de argint-viu etc. etc. 

Cînd stăteam acasă la Olpret eram căutat de bolnavii din 
sat şi tot mai adeseori şi de cei din satele vecine sau mai în- 


intre cele oferite de clinica şi practica din Karlsbad! 


220 
www.dacoromanica.ro 


A trebuit să mă adaptez. La ţară variaţia era enormă: dureri 
„la inimă“ (la briu) sau abdomenul, stomac etc.; gifiieli, tuse, 
retenția urinei, friguri, luxaţii, zgârciuri, „încuiere« (consti- 
paţie), zgaibe şi alte boli de piele, fracturi, răni de diferite 
etiologii, boli de ochi, gripe, mătrici, gonoree, rîie, pedicu- 
.0ză, scurgerea urechii, anemie, tuberculoză. Experiența mă 
invăţase curînd să-mi aranjez o farmacie, cu medicamentele 
moderne pe atunci și să mă dezvăţ de a prescrie reţete, căci 
clienţii plăteau la farmacie înzecit de cît mă costau pe mine 
prafurile şi pastilele, de asemenea pansamentele. Apoi m-am 
stabilit la obiceiul de a cumpăra la Viena, de 50 de coroane, 
pansamente, feşii sparadrapl& etc. şi de 50—60 de coroane, 
pastile englezeşti (din Londra, Welcomel8), cu cantitate titrată. 
Acestea îmi ajungeau luni de zile. Ser Behring! aveam de 
rezervă însă, înlocuindu-l conform prescripţiei, mulțumită lui 
Dumnezeu, nu am fost silit să fac o singură injecție, neivin- 
du-se un singur caz. 

Pe cînd eram la clinica Neusser, a fost adusă la mine, cu 
carul, „Sfintoaie“, soţia adînc-credinciosului consătean, pore- 
clit Sfintu. Reputația ei era totul ce nu semăna a sfint. Din 
cînd în cînd, după ce înnopta, „umbla dracul“ prin casă bon- 
tănind şi huruind. La sfatul înțelept al nevestei, fiind intenţia 
necuratului să-l ispitească pe Sfîntu, acesta pleca la un cu- 
mătru, spre a se adăposti. Ea trecea de nimfomană. Coborîtă 
din car, ajutată de soţ şi de medic, abia a putut păși pînă la 
mine în casă. Era, evident, un caz de isterie. Însă eu am 
tratat-o parcă ar fi fost la clinică. I-am cercetat şi zonele sen- 
sibilităţii, reflexele, încît nici Kraft-Ebing ori Wagner V. Jau- 
rea nu şi-ar fi putut da mai multă silinţă. I-am prescris apoi 
i ăi de apă caldă, în care trebuia să topească mai întîi 1/4—1/2 1 
ki de sare, urcînd zilnic cantitatea şi în proporţie, exerciţii 
de întrebuințare tot mai extinsă a picioarelor. Sugestiune. 
Curînd i-a trecut boala. Aş fi recomandat-o popii, dar acesta, 
un incult, ar fi zis: „Vedeţi ce plăteşte diploma de doctor din 
Viena! Eu, dacă i-am citit, a fugit dracul“. 

Cazurile de malarie erau frecvente. Am înlocuit potroaca 
cri potroceaua (Herba centaurea) cu chinina; contra dureri- 
lor de cap antipirina cu citrophena; mai tirziu, la dureri reu- 
matice, cu suverana aspirină Bayer. La răni întrebuințam io- 
doform, praf şi gazelt. 

Un fecior din Suial88 venea din cînd în cînd la mine cu 
luxaţia din încheietură a umărului. Nu găseam asistent prin- 
tre căseni. Toţi, împreună cu administratorul Galaczy, cu- 
prinşi de milă, fugeau. Lenica, femeiuşca sulegetă, îmi veni 


221 


www.dacoromanica.ro 


într-ajutor. Pac! Pacientul pleca vesel, ca fiind un caz habi- 
tual, pentru a veni iarăşi cu braţul luxat. Un om din Calna189 
suferise o fractură deschisă, dinții masinii prinzîndu-i mîna. 
Neputîndu-l îndupleca să meargă la spital l-am pansat cu io- 
doform. Venea la început zilnic la pansat, peste Miloman!%, 
apoi tot mai rar, pînă ce țesuturile proaspete se încheiară. Ci- 
catricea nu a fost estetică, dar omul a putut întrebuința mîna. 
Un băiat de cca 16—17 ani, ce îmi era foarte simpatic, și-a 
ciuntit cu securea 3 degete, încît falangele atîrnau ciunge. 
I-am trimis cu trăsura la spital. Voind chirurgul să le am- 
puteze, a refuzat și s-a reîntors la mine. Ce puteam face? 
Schimbînd pansamentul şi aplicînd iodoformul, s-au vindecat, 
firește fără să se fi fixat falangele la loc, dar mascînd defec- 
tul. Experiența am făcut-o şi eu curînd; ce forță de regene- 
rare rezidă în extremităţile membrelor! Arsuri, provocate de 
lampă de petrol explodată, se vindecau destul de repede, cu 
untdelemn acoperit cu gaze de iodoform. Aurel’, de băiat. 
dispunea de o abilitate manuală de chirurg. Cu o dexteritate 
extraordinară pricepea să scoată cerceii ruginiți, purtaţi de 
la botez, o viaţă întreagă, în urechile acum beşicate. La di- 
ferite conjunctivite, cheratite şi ciclite!%? nu era suficient să 
scriu rețeta și să fac o instilaţie. O adevărată artă de pedagog 
trebuia să dezvolt pentru a învăța pe pacient cum să proce- 
deze cu ţevișoara de instilat. Degetele obişnuite cu coasa, sapa 
ori fusul, nu se îndeletniceau ușor cu acel instrument delicat. 
Nici schimbarea pansamentului nu o puteam încredinta, decit 
în cazuri rare, clientului ori unui membru al familiei sale. La 
otită medie purulentă își ştiau ajuta oamenii mai usor. 

Ciudat caz a oferit un băiat de cca. 12—13 ani. În meatul 
auricular extern!’ avea o bubă deschisă. Făcînd eu descope- 
rirea că în bubă era un vierme, i-am scos vreo 8—10 viermi 
codați. Adormind copilul, musca își depuse ouăle în buba des- 
chis prin scărpinare, iar eclozînd ouăle, codaţii au găsit hrană. 
Ani de zile nu am descoperit nici un caz de diabet între ţărani 
si unul singur de cancer (Ilie „lungul“, din Jurca!%). Cu gravi- 
ditatea, femeile nu consultau medic. Cîteva babe erau „moaşa 
mare“, cu titlul onorar, în diferitele părți ale satului. Fireste că 
cle nu aveau nici cele mai elementare idei de asepsie. Totuși 
datorită faptului că intervenţia lor se mărginea la spălatul co- 
piiului şi tăiatul buricului, fără tuşare!%, nu am pomenit la 
mine în sat, în timp de 70 de ani, decît un singur caz de febră 
puerperală. Să atribui această împrejurare cauzei că, în me- 
diul rural, bacteriile patogene sunt mai rare? 


222 


www.dacoromanica.ro 


Experiența moaşelor neinstruite înlocuieşte, prin cumula- 
rea procedeelor intuitive, multe din cele învăţate la cursurile 
de moşit, de [către] moașele improvizate care, fără medic, tre- 
buie mai mult să se ferească de a nu strica — decit ceea ce 
ar putea să ajute — numai spre a fi în treabă, dovedind ca 
au învățat ceva. Aveam însă destule cazuri de colpite, me- 
trite şi alte inconveniente, din care bartolinitel%, consecințe 
de pe urma nașterilor. 

Faptul că, la 48 ore după ce a născut, dacă femeia nu-şi 
vede de gospodărie, este hulită de vecine ca leneșă, dovedeşte 
încă o dată că obiceiurile poporului s-au cimentat în omenire 
datorită experienţelor milenare. Nu e lenea la mijloc, ci con- 
tragerea și regenerarea mai accelerată a vaselor, după puer- 
periu. Legarea picioarelor mamei şi legarea fedeleș a nou-năs- 
cutului sunt rămăşiţele dispoziţiilor de odinioară ale medi- 
cilor, ahtiaţi să dobîndească gratitudinea clientelor, care folo- 
seau ocazia spre a se lăsa alintate. Acest obicei nu l-am com- 
bătut şi ar fi fost zadarnic să încerc. Însă, am stăruit necon- 
tenit, ca să-și prepare fiecare femeie un aşternut curat, înlo- 
cuind paiele vechi şi rufăria zdrenţuită murdară — ce se fo- 
insea pentru naştere — cu cea mai frumoasă rufărie curată 
de care dispuneau. În privința aceasta, curînd mi-am dat seama 
cît eram de singur şi de izolat. Prejudecata, aliată cu expe- 
riența şi superstiţia, cimentată prin ignoranță, rezistau argu- 
mentelor mele. Nu că femeile nu ar fi avut încredere în bu- 
nele mele intenţii, nici că multe dintre ele nu s-ar fi lasot 
convinse, dar „moașa mare“ știa una și bună: „cum a apucat“. 
Iar, în tot satul, nefiind un singur irigator și nici cine să-l 
aplice, am fost silit să-mi aduc eu irigatorul şi să demons rez 
cum trebuie introdusă canula și scursă apa. A fost cazul unei 
Măriuţe, care se lăsase „furată“ şi măritindu-se, cu toale că 
nu avea decît 15 ani, fiind însărcinată, suferea de consti] ție 
de e săptămînă. A scăpat şi de scaun și apoi de sarcină, ve- 
selă, dovadă că amorul ştie să biruie toate piedicile. 

Cu însă m-am consultat cu notarul. Bătrinul Széll, uncur 
catolic, om de omenie și înțelept, a fost uşor de convins. Pes e 
o lună, începea la Cluj un curs de candidate de moaşe. Gu- 
vernul oferea gratuitate şi 20 florini bani de buzunar, afară 
de întreţinere şi locuinţă. După 3 luni de curs se obținea di- 
ploma şi apoi un post de moașă comunală. Am decis să trimi- 
tem și din Olpret la Cluj o femeie tînără, agreată de opini 
publică a femeilor din sat. Cu acest scop am convocat femeile 
la şcoală, duminica după biserică. 


223 


www.dacoromanica.ro 


Şedinţa a deschis-o Széll, comunicind dispoziția guverna- 
mentală. A arătat avantajele materiale de care se va putea 
bucura femeia care va participa la cursul de moşit şi, ulterior, 
tiine beneficiara unei modeste lefi lunare. Apoi, luînd eu cu- 
vintul, am ţinut o conferinţă, invocînd faptul că între cele 
prezente şi mine nu este secret cîte necazuri se ascund sub 
fuste. Cauza e lipsa de îngrijire la nașteri. „Moaşele mari“ își 
fac datoria cu dragoste şi milă creştinească, însă le lipsește 
sprijinul pe care l-ar avea o moaşă cu diplomă. Nașterea e un 
lucru sfint. Voința lui Dumnezeu e, cum ne spune Sfinta 
Scriptură, ca omenirea să se sporească cu feţi asemănători lui 
Dumnezeu. Dar Dumnezeu de aceea le-a dat oamenilor jude- 
cată ca să se folosească de ea spre a-şi asigura binele. Ergo, 
am arătat avantajele practice pentru sat, cu pilde concrete şi 
invocînd faptul că în cutari sate vecine funcţionează de mult 
moaşe comunale. La urmă, invitîind femeile care umpluseră 
sala să propună şi să aleagă pe cea mai potrivită candidată, 
S-a început discuţia. Interesul era viu şi nici opoziție, nici ne- 
înțelegere nu se manifestă. Dar, îndată s-au format partide în 
jurul „moaşelor mari“. Clientele uneia de pe „Uliţa Prunilor“, 
stăruiau ca ea să primească. Altele — făcînd aceasta pe şo- 
văitoarea — se grupaseră în jurul moașei mari de „dincolo de 
vale“, Notarul arătînd că ambele respectabile bătrine nu pot 
fi considerate, fiind admise numai femei pînă la o anumită 
wrstă, au început propuneri diferite, nominale. Însă una mo- 
tiva că nu-și poate părăsi bărbatul, alta că are copii mici, re- 
îuzind cu temei. Căzind însă şi numele Măriucei, soţia cură- 
tică şi fără copii a vizitiului meu, am reușit să obţin aprobarea 
unanimă pentru desemnarea ei. Am să vorbesc eu cu Vasile, 
el va pricepe situaţia, Măriuca făcînd hotărîrea ei dependentă 
de învoirea lui Vasile. Ne-am despărţit cu voie bună şi am 
mers la masă, re bene gesta!%. 

Eram încă la masă, fără să fi apucat să vorbesc cu Vasil, 
cind Galaczy veni cu ştirea că, deşi Măriuca primise autoriza- 
rea bărbatului, a renunţat la plecare, ţinînd seamă de opinia 
publică feminină, care se grupase, între timp, solidar pe lingă 
vechile „moașe mari“. Era gratitudinea mamelor cu copii, mai 
hotăritoare decît toate argumentele mele savante, căci: „sou- 
vert femme varie ...19% Eu am mai constatat încă o dată cit 
de adevărată era vorba moşului meu Bohăţiel: „Az asszonyt 
esak ambiczionâlni lehet, nem kapaczitălni . . „%199, 

Cu cazurile de sifilis m-a învăţat, de asemenea, clientela 
rurală, să renunţ la tot ce profitasem din cărţile lui Kaposi şi 
Neumann, cît şi la clinica prof. Lang. Tratamentul cu terapia 


224 


www.dacoromanica.ro 


fricţiunilor mercurice s-a dovedit inexecutabil. Dozarea se 
puiea dispune prin prepararea fracționată a cantităţii în pa- 
chete, conform reţetei. Fireşte, astfel se scumpea reţeta. Apoi 
se impunea executarea cît de cît exactă, printr-o persoană 
pricepută. Pe deasupra, venea inconvenientul cu pregătirea 
băilor şi izolarea bolnavului, spre a-i feri pe căseni de in- 
toxicație. Datorită ultimei cauze, nu puteam prescrie nici me- 
toda lui Nelander — un medic scandinav — cu aplicarea do- 
zei de mercur unsă pe un săculeţ, aşezat peste noapte pe piep- 
tal pacientului. Răminea tratamentul prin injectarea in glu- 
tei20. Românul suporta să-l înțepi o dată cu acul lung, rar de 
2—3 ori. Apoi trăgea chiulul doctorului. Ce puteam face? De- 
cit nici o terapie, mai bine fumurile! De pe coastele Hima- 
liei, ale Chimborazo-ului2l, Alpilor şi pînă în Carpaţi, ome- 
nirea şi-a ajutat cu „fumuri“ contra „mal du Naples“-ului ori 
„Freanţ-ului. Istoria boalei acesteia e tot pe atit de intere- 
santă, ca Ars amatoria a lui Ovidiu. M-am decis şi am pres- 
cris dozat chinovar-Zinnober (Ag+S în părți egale)%%?. Apoi, 
dînd pacientului reţeta, între noi se desfăşura următoarea 
convenție: „Laşi să-ţi facă reţeta. Sunt prafuri roşii. Ai au- 
zit că la boala aceasta ajută statul sub fumuri. Mai bine rogi 
pe vreo babă, care pricepe, o „moaşă mare“ să-ţi steie în- 
ir-ajutor. Vei lua un scăuneş de muls şi un vătrar. Te aşezi 
pe scăuneş, pui vătrarul cu jar sub scăuneş, te acoperi bine 
cu ţoale groase şi apoi presari, pe jar, praful dintr-un pache- 
țel şi stai bine acoperit, cît poţi suporta, răsuflind aburii pu- 
turoşi. Ziua următoare faci de asemenea. Cînd ai isprăvit pra- 
furile vii iarăşi la mine. 

Cind treci spre casă, dubeşti un gorun tînăr în pădure. 
Scoarța o tai în bucățele mărunte. Din acestea iei două lin- 
guri învîrvorate2% şi le opăreşti cu 1/2 litru de apă fierbinte. 
Face strecurătura, pe care o versi într-un cilindru. Din apa 
aceea îți clatini20% gura, pînă simți că îţi strepezesc dinţii. Re- 
'eți de mai multe ori pe zi şi seara, înainte de a te culca. Nu 
inhiţi din fiertura de scoarță de stejar. Aşa, acum repetă ceea 

> am spus“, De adio îi mai legam de suflet decoctul astrin- 
geni, explicîndu-i primejdia gingivitei. Gorunul a înlocuit bine 
Rathania iar eu, prin fumuri, mercurul20. E uşor azi cu noile 
preparate sultamide a vindeca sifilisul şi gonoreea. Dar eram 
incă numai acu-s 50 de ani. 

În timpul primului război, medicamentele au devenit tot 
inai greu accesibile și mai scumpe. Industria germană, Bayer 
și Rh. W.2%, ne ajuta şi pe noi. Către sfîrşitul războiului, cînd 
in 1918 a bîntuit epidemia de „gripă spaniolă“, trupele care 


15 — Memorii vol, I ' 22) 


www.dacoromanica.ro 


părăsiseră fronturile, au adus un adevărat val de rîie. Contra 
gripei spaniole eram lipsiţi de experienţă, de profilaxie și de 
medicamente. Simptomele nu erau constant aceleași. Dar era 
un dezastru. Om teafăr azi, miine-poimiine era mort. Febra 
era singurul simptom mai general. Femeile tinere, însărcinate, 
cădeau — aproape fără excepţie — jertfă bolii. Din acest punct 
de vedere era un noroc absența bărbaţilor, în urma mobili- 
zării generale. Pe satele noastre se întîmpla că, în aceeași zi, 
erau mai multe înmormîntări. Într-o zi, fiind bolnav tot per- 
sonalul de pe moşia mea, nu era cine să taie lemne pentru 
bucătărie, încît aflind feciorii din „gardă“, ne-au venit în- 
tr-ajutor voluntar. Singurul medicament de care dispuneam 
era a<pirina. Scădea anumite dureri, însă nu am putut con- 
statu putere vindecătoare. Totuşi, cu tot contactul meu și a 
autor colegi, am rămas neatins de gripă. 

După 1 Decembrie 1918, venind din Alba-lulia la Sibiu, 
am tre-ut printr-un complex de simptome grave. În 3 decem- 
brie 1918, după masă, în odăița mea de la hotel „Bulevard“ 
începusem să dictez lui Mihai Popovici textul pe care l-am 
predat Regelui Ferdinand, cu proclamația Adunării din 1 De- 
cembrie, a Unirii Ardealului, Banatului şi Părţilor ungurene, 
sub coroana României, în România Mare. După ce dictasem, 
plimbîndu-mă prin cameră, cca 1/2 oră, simții cum sunt cu- 
prins de o slăbiciune care se intensifică în cîteva clipe, atît de 
mult, încît mă dezbrăcai, ajutat de Mihai, şi mă culcai. El, 
speriat, mă întrebă ce am. „Simt că-mi pierd puterea, simt 
că mor. De aceea te rog, procură-ți o maşină şi, peste Cim- 
pie, treci la Olpret, ca să soseşti înainte de ce-ar sosi vestea 
că am murit“. El, speriat, îmi răspunse că vorbesc prostii şi 
apoi alergă să caute un medic. În absenţa lui, puterile mă pă- 
răseau tot mai mult şi, fără a simţi vreo durere, zăceam cu- 
prins de apatie. Venind doctorul Ion Sturza, mă supuse unei 
cercetări, fără să-mi aduc aminte de detalii, dar, văzînd sta- 
rea mea de prostaţie, îmi procură o garde-malade2” pentru 
noapte. Trecînd astfel un timp, am fost cuprins de tenesm208. 
Și, mergînd la toaletă, am petrecut toată noaptea între pat 
și closet, cu totul de 18 ori. La sfîrşit am observat scaune 
singeroase. Mi-am improvizat termofor, din căciulă, așezînd-o 
pe burtă. În ziua următoare am luat o supă de orez şi un 
Reisauflauf20%, trimise de amabila Doamnă Dr. Sturza. M-am 
odihnit în pat iar [în] ziua proximă m-am sculat și am ple- 
cut la Biicurești, împreună cu perechea Goldiș, avînd un au- 
tomobil la dispoziţie. Căciula — termofor — am purtat-o 
la toate solemnităţile din București şi am suportat cu ea, 


226 


www.dacoromanica.ro 


ori datorită ei — mielul e leac al valahului — toate me- 
nu-urile consumate. Cred că am contractat o gripă, în 28 
ori 29 noiembrie, o zi înainte de a fi plecat din Olpret. Pe 
inserate, l-am vizitat. la el acasă, pe bravul ţăran Vasilica 
Costanului Diacului. Era febril şi întreaga odaie supraincăl- 
zită şi cu aer înfundat. l-am dat aspirină şi consolarea că 
va răzbi cu boala. Dînsul îmi răspunse însă că simte că va 
muri. Pe cînd m-am reîntors la Olpret, nu l-am mai găsit 
în viață... 

După reîntoarcerea oamenilor de pe front, mia s-a sporit 
pe sate. Zilnic veneau să mă consulte, din localitate și din 
depărtare. Spre a scurta consultarea îmi pregătisem rețete 
pentru adulţi, după Hebra2l0, cu sulf etc. şi altele pentru 
copii cu balsam peruvian. Intra clientul iar eu: „ridică-ți 
cămaşa“, apoi: „sufulcă-ţi miînecile, ştii că e rîie?% Diînsul 
confirma. Diîndu-i reţeta, continuam, explicîndu-i cum să 
procedeze. Accentuam ca rufele să fie fierte cu leşie şi hai- 
nele agățate în pod ca să degere bine, înainte de a fi pur- 
tate din nou. Oamenii deştepţi au procedat conform instruc- 
tiunilor primite. De asemenea, s-a răspîndit stîrpirea pedi- 
culozei, conform rețetei clinicii Kaposi, cu petrol şi untde- 
lemn, apoi spălat cu săpun şi, în fine, pieptănat cu pieptene 
des, pentru lindini. Ţin să pomenesc cîteva cazuri care m-au 
impresionat: 

O evreică tînără, cedind ispitei, o păţi cu un plutonier 
fercheş. A dobîndit o amintire iar, pe urmă, consecinţele. 
Contra durerilor îi dădeam zilnic injecții de morfină, pe 
lîngă odihnă, comprese etc. Cedind, în fine, durerile, am re- 
dus treptat morfina la aqua distilata, căci pacienta insista 
să-i fac injecții. Era pericolul obişnuirii, astfel am dezobiş- 
nuit-o, desi simtea deosebirea efectului. Era deşteaptă dar, 
spre norocul ei, analfabetă. ; 

Un soldat, reformat ca invalid, primise pe front, cu oca- 
zia unui asalt, o împuşcătură, prin gura larg deschisă, care 
i-a perforat muşchii maseteri, fără a fi atins dinţii. Dupi vin- 
decere a fost reformat, dar cicatrizarea, provocînd contracție, 
el nu putea deschide gura normal. l-am recomandat masaj 
şi obişnuirea cu necazul relativ norocos. (Era unul din fami- 
lia Stupariu). 

Condrache, de sub Dumbrava, scăpat tealăr din război, 
suferea de pericardită. Mergeam zilnic la dinsul, dar cu 
trăsura, fiind noroi adînc pe tot lungul uliței laterale, unde 
locuia. Trebuia să-i fac injecții cu morfină. Pe încetul, starea 


227 


www.dacoromanica.ro 


lui începuse să se amelioreze. Prima dispoziţie pe care a 
trebuit să o iau a fost categoricul ordin să abandoneze obi- 
ceiul general printre familiile noastre ţărăneşti, de a se culca 
soții împreună, în acelaşi pat. Vecinul lor era  Toaderiil 
Vasiieștilor, un bătriîn înţelept şi el s-a angajat să contro- 
leze executarea dispozițiilor mele. Cind s-a mai în- 
tremat, cînd  încetasem cu injecţiile și mă bucuram 
că — omul mie simpatic — va scăpa, a fost si 
absentez cîteva zile de acasă. În prealabil, am mai mers |! 
e. si mi-am repetat stăruitor sfatul ca să se abţină, pînă ‘a 
reintorcerea mea, de orice mişcări pripite, să zacă absol.. 
liniştit etc. Pe bătrînul Toader l-am însărcinat cu suprave- 
gnerea. Cînd apoi, reîntorcîndu-mă acasă, ajunsesem cu trå- 
sura, pe la locul de tirg, auzii clopotul bisericii cîntînd : 
mort. Vizitiul, Costan, îmi spuse că Ghiufa trage clopotul 
pentru că murise Condrache. Reconvalescentul, scăpînd de 
controlul meu, se încrezuse şi îmbrăcîndu-se, îşi văzuse de 
treburi prin casă. Deodată se prăbuşi mort. Văduva veni ia 
mine şi îmi multumi, întrebîndu-mă ce îmi este datoare. Da 
cra din PustuţăZii și se reîntorcea la familia şi satul ei (Acea 
femeie era, din naştere, lipsită de urechi). Cind i-am r s- 
puns că mie nu-mi datorește decit jalea pentru bărbatu-său, 
dar să-i dea ceva vizitiului care avusese atît de lucru cu 
spălatul trăsurii, ea începu să-mi dorească iertarea păcate- 
lor mele şi ale părinților mei, ceea ce mă scoase din sărite. 
„Ce crezi, mă răstii la ea, că de aceea m-am trudit cu Con- 
drache? Aşa m-a învăţat tatăl meu că dacă un om ştie mai 
mult decît altul, e o datorie pentru el să ajute de-aproapelui. 
Nu ca să i se ierte păcatele lui şi [ale] părinţilor săi. Nu ai 
nici o treabă cu păcatele mele şi ale părinţilor mei. Aşa. Să 
ai noroc mai bun decît ai avut cu Condrache“. 

(La „Ambulatorul Terapeutic“ din Viena, am cunoscut ca- 
zu! unui fecior neamţ, trimis pentru a treia oară la trata- 
ment, spre a fi din nou expediat pe front, după vindecare. 
Aceasta, a treia rănire, era ca o graţie a Destinului. Glonţul 
pertorase musculatura cefei, fără a distruge sau a atinge 
vertebră sau vas. Vindecarea s-a terminat promt. Dar, tără- 
cănînd cu masatul, am izbutit să-l reținem cîteva luni, în- 
cercînd să-l salvăm de moartea de erou, pe frontul a cărui 
prăbușire trebuia să urmeze). 

Văduva fără urechi a sărmanului Condrache nu a între- 
lasat să se achite față de vizitiul meu, dîndu-i o coroană. În 
rest, a lăsat în grija bunului Dumnezeu ca să ierte păcatele 
inele și ale părinţilor mei. Căci oamenii nu-şi pot explica să 


228 


www.dacoromanica.ro 


le facă altul un bine, fără a profita altceva, afară de con- 
știința datoriei împlinite. 

O femeie veni seara plingînd şi mă chemă disperată că-i 
moare bărbatul. Fusese la pădure, spre a tăia lemne. Cobo- 
rind un copac pe umăr, ducîndu-l la car, a alunecat si 
lemnul i-a prins capul. Era să ne așezăm la cină. Alarmat, 
am plecat numaidecit şi am mers pe Valea Rea. Era şi acesta 
unul dintre Stupărești. Om între 30 şi 40 de ani. Nu mani- 
festa simptome de comoţie cerebrală, dar avea fracturi man- 
dibulare, prin care pierduse cîțiva dinţi. După ce îl căuta- 
sem cu de-amănuntul, i-am aplicat mitelă?!2, ordonînd si-si 
clatine gura din cînd în cînd; în rest linişte absolută și 
hrană lichidă. Pe drum către casă mă frăminta gîndul: „ce 
ar fi prescris prof. Albert?... Sosind, am luat chirurgia lui 
Albert și, înainte de a cina, am căutat că „ce zice“. Spre 
mulțumirea mea, mi-a răspuns Albert: „richtig“213. 

În Olpret s-au ivit — ca de atîtea ori vara — cazuri de 
dizenterie (,„strînsoare“). Mai întîi am fost chemat la o fată 
de cca 18 ani. Ținindu-mă la curent cu progresul în medi- 
cină, Safat, librarul din Viena, îmi trimisese nou apăruta 
carte de Dietetică a prof. Orthner. Avusesem şi eu dizente- 
me ca şi copil, iar după ce tata încercase toate remediile po- 
porane, la recomandaţia unei femei — Puica Cruciţei — 
îmi dădu prafuri de „cîrligățea“ (Sanguisorba officinalis), din 
rădăcini primite de la dînsa. Acestea îmi vindecară boala. Planta 
e tot atît de frecventă pe alocurea în fiînaţ, sub Băbghiu cn 
[și] pe livada din fața gării Bistriţa. În loc de a încerca cu 
cîrligățea, voind să nu fiu reacţionar ori arierat, am făcut 
prescripţiile mele, încrezîndu-mă în Orthner, ordonînd fetei 
dietă lactată şi apă minerală, adusă din Dej. Între timp s-a 
îmbolnăvit, de dizenterie, Mircea. Era de trei ani. Dar clien- 
tei, de la spatele „Diîmbului lui Crai“ îi mergea, din zi în zi, 
tot mai rău. Eu studiam tot mereu pe Orthner şi pe Striimpel. 
Starea pacientei mă îngrijora şi mă punea tot mai mult pe 
gînduri. Astfel, am ajuns să opresc tot ce recomandasem 
conform sfatului lui Orthner. Căci, evident, laptele oferea 
ün strat excelent pentru propagarea şi sporirea bacteriilor 
şi, astfel, a dizenteriei. Apa gazoasă la rîndul ei, balona in- 
testinul. Dacă raţionamentul acesta a fost tardiv şi astfel, 
Orthner a contribuit ori nu — prin încrederea mea într-însul — 
nu am putut constata, dar pacienta a murit. 


Boala lui Mircea s-a agravat iar modificarea dietei și te- 
rapiei nu produse, nici subiectiv, nici obiectiv, un semn de 
încurajare. Copilul slăbea văzind cu ochii. Moartea clientei 


229 


www.dacoromanica.ro 


şi simptomele grave ale lui Mircea mă neurastenizaseră. Ce 
să fac, ce să mai încerc? În fine, lăsînd deoparte toată bi- 
blioteca de volume groase ale celebrităților specialiste, m-am 
consultat cu Heizmann?!t, receptologia clinicilor vieneze. Nu 
mai puteam întirzia, trebuia să risc o procedură radicală. 
Și am ales o irigație cu tanină, irigație înaltă. La 1 litru de 
apă am luat jumătate din cantitatea admisă prin Heizmann 
şi i-am instilat-o lui Mircea. Trebuie să fi avut dureri atroce, 
căci îi curgeau lacrimile şiroi şi țipa grozav, după ce apa 
patrunsese în intestin. Eu, disperat, alergam prin odaie în- 
cit băiatul, în mijlocul accesului dureros încercă să mă mîn- 
giie, Nu ştiu dacă soluţia cu tanină a putut pătrunde pînă 
la intestinul infectat (cecum), dar din momentul acela, boala 
s-a întors spre bine şi băiatul s-a vindecat. 

Fiul cel mai în vîrstă, Liviu, al Ilenei Hossu, era un flă- 
cău de o frumuseţe rară a proporţiilor anatomice, încit mem- 
brii comisiei de asentare s-au ridicat spre a-l privi cu admi- 
ratie. Ileana era persoana de încredere a întregii familii, 
deşteaptă, frumoasă şi corectă. Pînă a nu mă fi căsătorit, 
dar şi după aceea, ea conducea gospodăria lui Galaczy. Li- 
viu a fost încorporat în 192...?7, în România zisă Mare, la 
regimentul de infanterie din Cluj. Fiind cazărmile neîncă- 
pătoare, soldaţii trebuiau să doarmă cîte doi inşi într-un pat 
şi să mănînce în aceleaşi încăperi. Mai era o anomalie mare, 
moştenită de la armata austro-ungară, din generaţie în ge- 
nerație, faptul că medicii militari abuzau — firește, nu toți — 
şi scuteau ori reformau feciorii care știau să-și facă rostu- 
rile, datorită stării materiale a părinţilor. De aceea ajungeau 
in armată elemente inferioare, care umpleau spitalele mili- 
tare. Între acestea, un contingent cu început de TBC care, 
dacă ar fi lăsaţi la ţară, ar fi putut trăi, contribuind cu munca 
lor la producţia naţională. Cunoscind eu aceste neajunsuri, 
arı atras atenţia diferiților miniştri de război şi generali cu 
care am colaborat. Dădeau din umeri căci nici regele nu 
avea destulă putere spre a stirpi răul înrădăcinat. Nu ştiu 
dacă armata română de dincolo de munţi a fost contaminată, 
pri suferea de această racilă de la întemeierea ei care, în 
Amstro-Ungaria era urmarea protecționismului şovin iar în 
România veche a politicianismului de partid. 

A trebuit să permit?! aceste observări, spre a arunca o 
rază de înţelegere asupra celor ce voi expune: în mijlocul aler- 
gărilor mele politice, cînd puteam, mă odihneam măcar o zi — 
două la Olpret, în mijlocul familiei. Sosind o dată acasă, 
Lencica îmi spuse că Ileana i s-a plins de sosirea acasă a lui 


230 


www.dacoromanica.ro 


Liviu, fiind reformat. [În] ziua următoare m-am dus la casa 
Ilenei. Certificatul de concediere nu indica diagnosticul care 
motiva concedierea. Curînd mă convinse, cu atît mai clar, cer- 
cetarea. Am consolat pe bolnav şi pe mamă-sa, însă mie nu-mi 
rămase decît slaba speranță ca diagnoza medicilor militari și 
a mea, dar dacă totuşi erau înşelătoare? Fără a ezita, l-am 
aşezat pe Liviu în automobil și l-am depus seara la clinica 
din Cluj, încredințindu-l profesorului Goia. Dimineaţa urmă- 
toare, acesta mi-a comunicat trista diagnoză, confirmînd că 
e un caz de tuberculoză miliară iremediabilă. L-am dus acasă 
unde, acea floare de om a putut să-și termine zilele în mijlocul 
familiei. Cel mai trist caz în practica mea rurală. 

Ionel Gaşpar, fiul protopopului din Bocşa Română, fusese 
șeful meu de cabinet, la Ministerul de Interne.. În guvernul 
liberal, care a urmat, D-rul Costinescu ocupa resortul sănă- 
tăi. Era un om simpatic, dar suferea şi el de mania bucureş- 
teană, de reformator cu orice preţ, de a lua dispoziţii pripite. 
Astfel, numirile medicilor erau necontenite. Într-un rînd, 
Gaşpar fiind la Olpret, se pregătea să plece la o vînătoare pe 
la Haţeg, la care avea să participe şi ministrul sănătăţii. I-am 
predat lui Gaşpar un act, prin care notariatul din Olpret con- 
firma că, în decursul acelui an, funcţiona al 9-lea medic co- 
munal în acel sat. Personal, îi aduceam mulțumiri călduroase 
ministrului Costinescu, pentru părinteasca ‘solicitudine ce 
o dovedeşte comunei mele natale. Gaşpar s-a angajat cu plă- 
cere să predea ambele scrisori, după masă, cînd vor sta la 
taifas cu Costinescu. 

Cine a avut dreptate? Seara, o femeie disperată, mă chemă 
la bărbatul ei. Bietul om fusese cuprins de zgîrciuri atroce. 
Se tăvălea în genunchi şi în coate, spre a-şi putea suporta 
durerile. Cînd am sosit era lună frumoasă. Omul manifesta 
tot complexul de simptome ale unei afecţiuni a apendicelui. 
Eram sub impresia lecturii ediției noi a cărții de medicină 
internă a marelui Dieulafoy. Maestrul sfătuia că, la cea mai 
mică indicație a unei astfel de manifestări, nu e permis să 
şovăim. Cazul trebuie supus, fără amiînare, operaţiei, spre 
a preîntimpina catastrofa. Ergo, în cazul dat, trebuie făcut 
aşternutul în car şi plecat la Dej, la spital. Dimineaţa se va 
face operaţia şi vom scăpa și omul și eu, de grijă; căci dacă 
sparge maţul etc. etc. 

Bolnavul mă întrebă dacă îl vor „,spinteca“, la care eu 
îi spusei că nu-l vor deschide numai cît trebuie, ca să se 
scurgă puroiul. În caz contrar etc. etc. Nu am plecat pînă ce 


231 


www.dacoromanica.ro 


poinavul nu mi-a dat „mîna sa de bărbat de omenie“, că-mi 
va asculta sfatul. 

Trecuseră vreo 10 zile cînd, urcînd pe la curtea lui, îl 
văzui cioplind la nişte obezi. FI, zărindu-mă de departe, se 
întoarse cu spatele către uliţă, făcîndu- -se a nu mă vedea. Pe- 
semne am greşit diagnoza, căci omul era — aparent — teafăr. 
Trecu un an şi, la congresul internațional al interniştilor, Dieu- 
lafoy declară: „Am reprezentat în trecut punctul de vedere 
că trebuie operat, la cel mai mic semn de apendicită. Cu toate 
că, odată făcută cu succes operaţia, pacientul a scăpat de un 
pericol permanent, totuşi, experienţele ce le-am “făcut în 
timpul din urmă, m-au convins că adeseori putem reuşi și 
cu terapia conservativă. De aceea, sfătuiesc ca acolo unde con- 
diţiile permit „să se facă încercarea cu tratamentul conser- 

vativ“. Astfel, olpreteanul meu (lonașul Cherchişului), cu aju- 
torul catalizei216 fricii de cuţit, urmă telepatic sfatul marelui 
internist din Paris. 

Dar nu toţi bolnavii pot avea acel noroc. Cite cazuri de 
autovindecare și cite de exitus laetalis se întîmplă din cauza 
apendicitei?! De cîte ori am pățit că venind la mine cutare 
client îl întrebam: „Ce-ţi mai face feciorul ori fata care n 
fost la mine cu dureri de pîntece? El îmi răspundea: pă murit. 
S-a tot vînzolit şi văietat, se așeza pe coate şi jerunţi?l”, gemea, 
apoi, după ce s-a căznit tot aşa, în altă zi pe înserate a murit. 
Dumnezeu să-l ierte€. 

„Păcat de el! Să-l ierte Dumnezeu“. 

Ţin să amintesc că subprefectul mi-a comunicat, pe timpul 
„revoluţiei“ din 1918, statistica oficială a mortalităţii prin 
„gripă spaniolă“. Conform acelor date, numărul morților — în 
judeţul Solnoc-Dăbica (Someş) — întrecea pe cel al căzuților, 
pierduţi în războiul din 1914—18. Frecvența femeilor însărci- 
nate a fost impresionantă. 


Experiente sanitare în familia mea 
(Aflate prin comunicări verbale şi amintiri personale) 


Din punct de vedere biologic, poate că notițele ce urmează 
să aibă, eventual, oarecare importanţă. Știința a realizat, în 
ultima jumătate de secol, mai multe rezultate pozitive decît în 
tot timpul existenţei omenirii pe globul terestru. 

Vaida, „alias ut vocantur Voevod“2l8, de Felső Orbo (Gir- 
lou)2l9, avea diploma nobiliară de la principele Transilvaniei, 
George Râkczi?%, datată din 1618 şi reconfirmată în 1648. 
Erau ţărani nobili care la 1848 dispuneau de 20 jugăre?! și de 


222 


www.dacoromanica.ro 


doi iobagi. La începutul veacului XIX, fiul lui Petru, Iacob 
Vaida-Voevod, căsătorindu-se cu Maria, a cărei cruce de mor- 
mint este lîngă intrarea bisericii din Fodora Română?2, pe So- 
meş, a avut doi băieţi, pe Samoilă și pe Ioan. Numele ei de 
familie nu-l ştiu. Ea s-a măritat la 13 ani, la 16 a rămas văduvă 
si Ja 17 s-a măritat după un Pană, care luă ulterior numele 
de Vaida. Maria a trăit peste 80 de ani. 

De copilăria celor doi băieți nu am aflat altceva decît că 
Samoilă a terminat Liceul Piariștilor din Cluj, apoi dreptul şi 
a dobîndit diploma de advocat. A fost moșul meu. Fiind fecior 
frumos, înalt, frecventa societatea de gentry din nordul Ar- 
dealului. S-a îndeletnicit şi cu încercări literare, fireşte în 
lmba literaturii maghiare, care pe atunci se zbătea în renaşte- 
rea ce au creat-o marii poeţi ai epocii. Norocul l-a ajutat să 
facă o căsătorie de calitate, dobîndind de soţie pe Roza, prin 
care ajunsese încuscrit cu numeroase familii de magnați un- 
guri şi cu distinse familii româneşti (Lemenyi, Miheş etc.). 
Perzîndu-şi soția în puerperiu, cînd se născu în 1848 al patrulea 
copil, o fetiță — care n-a supraviețuit pe mamă-sa — Samoilă 
a rămas văduv cu trei băieţi: Ioan, Samoilă și Dionisie, tatăl 
meu. Bunicul meu, obişnuit cu viaţa socială a timpului, a fost 
distrus sufletește prin pierderea soției. Simultan, şi-a neglijat 
atit refacerea proprietăţilor sale, cît și profesiunea sa, distruse 
prin evenimentele politice [1848—49]. Echilibrul său sufletesc, 
odată ajuns în labilitate, a căutat consolare în diversiunea vieţii 
sociale. Nu frecventa petreceri ci şi-a întocmit o metodă pro- 
piie spre a-și uita necazurile. Mergea la Cluj cu 2—3 trăsuri. 
Distanţa, pînă la moşia din Someșeni nu era decît 3—4 kilometri. 
invita prieteni pe care, urcați în trasuri impreuna cu un taraf 
de lăutari, îi transporta la Someşeni. 

Societatea sosind, se începe masa, apoi cheful: vinul curgea 
girlă, ţiganul trăgea, oaspeţii se veseleau. Singur stăpinul, ocu- 
pindu-se de oaspeţii săi, se străduia ca fiecare să se simtă cil 
de bine. Dar, pe cînd ei jucau cărţi și nu cruțau vinurile, el 
nu bea, ci numai închina și nu atingea cărţile. Cum între con- 
vivi? nu lipseau cucoanele, stăpinul casei le ținea de urit. 
Pe încetul, relaţiile au devenit mai intime. 

Într-un astfel de mediu, copiii erau nenorociţi. Ioan a fost 
ori nu „Bankettkind“224, ori a prins de tînăr o viaţă de om 
arierat. Scrisul şi cititul le-a învăţat de copil, de asemenea 
cele patru operații aritmetice. Nu a ajuns însă la un nivel mai 
înalt decît lectura cutărui ziar de bulevard, din Budapesta. 
Afacerile curente, de vîndut şi [de] cumpărat, pricepea să şi le 
aranjeze. Operaţiile aritmetice le soluţiona în cap. Cînd s-a 


233 


www.dacoromanica.ro 


casătorit a doua oară — la 56 de ani — luînd o femeie trecută 
de mult prin climacteriu, cu 5 copii adulți şi fete măritate, a 
dovedit o judecată de imbecil. Ea l-a putut duce de nas, ade- 
nenindu-l cu făgăduinţa că-i va face un copil — doar iată-i 
} e cei cinci ai ei! Astfel, el va scăpa de situaţia de uzufructuar 
și va scăpa „de aceștia“ (fratele meu, Ioan şi cu mine). Într-o 
iună, îmbolnăvindu-se, făcu un voeu2%, că dacă se va însă- 
„ătoşi, va clădi o biserică. Atunci și-a asumat un rol, ca Ștefan 
<1 Mihai, de bun creștin, fireşte inconştient. 

Samoilă, al doilea unchi al meu, ca băiat de 12—13 ani, a 
suierit accidentul că, spărgindu-se gheața sub el, a căzut în 
apă şi au îngheţat hainele pe diînsul, necutezînd să meargă 
acasă. Acestei întîmplări i s-a atribuit extropia?22 membrelor: 
iniinile şi picioarele i s-au schilodit din încheieturile metacar- 
piene şi tarsometatarsiene, încît umbla cu două cîrje. Era însă, 
ca autodidact, cultivat şi inteligent. La cca 50 de ani a murit 
prin apoplexie. Din cînd în cînd era „Quartalsăufer“227, 

Dionisie, tatăl meu, cel mai tînăr dintre fraţi, înainte de 
a se căsători, pe cînd era la Olpret sub instrucția Bonţanului 
(unchiul său, Ioan), a trecut printr-o febră tifoidă grea. Își 
aducea aminte cum, în ziua cînd i s-a „întors boala“, doamna 
prim-pretorului Csatt zicea: „nem éri délet“ (nu va trăi pînă la 
amiazi). Apoi, i-a pornit o puternică scurgere de singe din 
nas şi s-a început reconvalescența. Nu ştiu ca ulterior să fi 
avut altă boală, afară de dureri reumatice şi cîteodată sciatică, 
pe care o trata biciuindu-și părțile gluteale22 cu mănunchiuri 
puternice de urzici, strînse din fundul grădinii. Boala grozavă 
care l-a răpus, am descris-o detaliat în alt loc. 

Tatăl bunicului meu, Bohăţiel, s-a numit loan, fiul său, 
Alexandru, era al doilea între 6 copii. Erau o dinastie de preoți. 
Strămoșul lor, David, protopop din Uifalău29, semnase „actul 
Uniunii23, după tradiție. Erau nobili: „Bohetzel de Soosmez6“ 
(Clod2l pe Someş). Mai în vîrstă între copii, era preoteasa 
văduvă: Nemesneni. După moşul meu, urmă preoteasa din 
Hus22 (pe Someș), cea din Surduc? (Ancean), cea din Căla- 
cea%t (Mihali). Ca nu știu al cîtelea, s-a născut Mihai. În Rus, 
trăiau la părinţi, văduva Bilţiu, pînă ce s-a recăsătorit cu un 
notar. Pe fiul ei, Aurel, l-au crescut bunicii, devenind preot 
şi moștenitorul averii. Despre boli, în copilărie, nu a rămas 
pomenire în familie, dar nici caz de moarte nu s-a întîmplat. 
Unii dintre ei erau înalţi, crescuţi în pripă, alţii..., respectiv 
altele, preotese zdravene. Moşul meu aparţinea tipului înalt, 
frate-său Mihai era mai îndesat. Moşul meu, Alexandru, a luat 
ca soție pe verişoara-sa Ana, născută Lemânyi, fiica proprieta- 


234 


www.dacoromanica.ro 


rului din comuna Fodora Ungurească2%, vecină cu Uifalăul. 
Socrul său era un uriaş de om. Povestea moșul meu că la o 
ocazie, fiind o serbare familială la casa din Fodora Ung., au 
încercat din glumă redingota bătrinului Lemenyi, care cu- 
prindea pe trei nepoți adulţi ai proprietarului. Amintesc acest 
apt pentru că întreaga familie s-a stins din cauză de tuber- 
culoză. Una dintre trei fete fusese măritată după un inginer de 
mine din Ungaria de Nord. Murind el de „boală seacă“2%, iar 
ca fiind de asemenea bolnavă, s-a reîntors acasă. Bunica mea 
murise în puerperiu, cînd se născuse mamă-mea. Un frate, 
Francisc, suferi şi muri tot de tuberculoză, ca om trecut de 
50 de ani. Era înalt și trăise toată viața la ţară. Nepotul lui 
de soră — care s-a stins și ea între timp — terminînd Liceul 
Piariștilor la Cluj, a făcut politehnica la Viena. Talentat, tînar 
frumos, şi-a pierdut moralul şi energia. Rechemat în familie 
din considerente de economie, s-a prăpădit de tuberculoză 
şi de plictiseală. Şi bunicul său, Lemenyi, cu cca 60 de ani, 
începu să slăbească şi se stinse (TBC, sau cancer?). După aceea 
a rămas supraviețuitoare o singură descendentă din toată fa- 
milia, Adela, sora lui Carol [precedentul], măritată dupa Emeric 
Fop de Băsești. Mama acestei fruntașe familii, Barbara (Vâr- 
voara) Lemenyi, născută Ciacoi, şi-a înmormintat toți copiii, 
ea trăind 80 de ani. Nu eram încă de şcoală cind, fiind invi- 
taţii ei de Crăciun, această străbunică ne-a da fiecăruia un 
portmoneu cu cite un galben. Era o femeie înaltă, învelită 
peste umer, cu o manta ce-i cădea deasupra trupului. Scena 
trăieşte viu în amintirea mea. Nu am uitat nici orologiul de 
Schwarzwald? din prînzitorul de la Fodora Română (la 
care, deschizîndu-se uşa, cucul anunţa ora). N-am uitat nici 
distincția de a-mi fi permis să ciupesc feştila lumînării de seu, 
cu „mucarnița“. Lumînările se turnau în forme, din seul adunat. 
Funinginea strica aerul, tot aşa ca scuipatul abundent al fu- 
mătorilor de pipă, uscat şi prăfuit pe padiment, care răspîndea 
tuberculoza, mai cu seamă că a deschide ferestrele trecea de 
periculos, căci din cauza „țug“-ului%8 puteai să „răceşti“, sa 
capeţi aprindere de plămîni etc. „Ce timpuri fericite“, suspina 
cite un imbecil, pînă la Robert Koch. Ce fericire a putut oferi 
decurgerea vieţii într-o monotonie de clefete despre vecini, ori 
ceea ce am auzit de la moşul meu, că bătrîna soacră-sa, n-a 
încetat să-i reproşeze mamei sale, moartă de mult, că pe ea, 
o născută Ciacoi, a putut-o mărita după Lemenyi de Lemény ... 
Ce mezalianță, Doamne! 

„ Adela, nepoata ei, măritată E. Pop, a avut peste 5 copii. 
Primul, Virgil, avea talent muzical şi a ajuns [la] o anumită 


235 


www.dacoromanica.ro 


perfecţiune tehnică, dar fără a dispune de un farmec indivi- 
dual în interpretare. O soră, Elena, manifesta stigmate de arie- 
rată (riset perplex, fără cauză). Doi băieţi deştepţi și frumoși 
au suferit de scrofuloză (tuberculoză ganglionară, foarte răs- 
pîndită pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea — se scurgeau gan- 
glioriii). Aceşti copii aveau o vînă umoristică. Tatăl lor, om 
incult şi neserios, plin de vanitatea de „domn“ — îi înscrise 
la liceul din Blaj. În absenţa lor se reînsurase, luînd o văduvă 
de vîrstă iertată. Cînd Emeric (Imruş) și Cornel veniră în 
vacanţă, tatăl lor le făcu reproș, întrebîndu-i de ce nu l-au 
“elicitat. Ei răspunseră cu termenul tehnic al cartoforilor: „Nu 
puteam fe icita pe blind!“ 

Murind şi aceşti copii, tatăl lor se plinse bunicului meu: 
„Am rămas singur...“ La care, bătrînul Bohăţiel: „Dar toate 
părţile moştenite fac împreună o moştenire frumoasă ...* Pop 
Emeric: „Adevărat, aveţi dreptate!“ (fluşturatul nu observase 
ironia). Singurii descendenţi direcţi ai străbunei din Fodora 
Ungurească au rămas: frate-meu loan şi cu mine. Cauza de- 
ceselor: bunica şi fiica ei, mamă-mea, puerperiu, iar restul, 
direct ori indirect, TBC. 

În familia E. Pop alcoolismul habitual, frecvent la sălă- 
jeni: înainte de masă, bere ca „aperitiv“, iar la 6, a doua oară. 
ia masă numai cîte 1/ litru de vin şi prealabil „aperitiv, 
mică. Dar pe atunci se credea că alcoolul dă vigoare. Tatăl meu 
trecea de un om curios, peniru că nu avea vinul pe masă, ci 
în pivniţă şi-l aducea în carafe numai cînd avea oaspeţi. Din- 
sul, nu numai ne predica abstinență — nouă copiilor — ci 
ne-o servea ca exemplu, de fiecare zi. 

Din partea Bohăţieleştilor, surorile moşului meu Alexandru 
s-au măritat: cea mare, la 13—14 ani, după preotul Nemeș din 
D.rja2% (se scria „Nemeşiu€, pe atunci ortografia noastră ne- 
tiind fixată, ca astăzi); alta, după preotul Cristea, din Rusu 
(Oroszfalu); alta, după preotul Ancean, din Surduc; alta, după 
preotul Mihali, din Călacea. 

Nemeş-neni, comunicîndu-i mamă-sa că teologul Nemeş 
o peţise, începu să plingă. Totuşi, se lăsă convinsă, mamă-sa 
promiindu-i că-i va cinsti ei năframa de mâ:ase cara îi plăcea 
copilei atît de mult. Fiind cea mai mare între surori, trebuia 
să facă începutul şi năframa era ademenitoare pentru fetiţă. 
Nemeş era un fecior zdravăn, din părinți de omenie. Tot ce 
excepţionau socrii era că, cu tot numele?4%, el nu avea diplomă 
nobiliară, o chestie de mare importanţă înainte de 1848. 


236 


www.dacoromanica.ro 


Din căsătorie au rezultat patru feciori şi două fete. Toţi 
crau foarte înalți, afară de Mihai, preot şi el, care era bine 
leat și urmase, după moartea socrului să fie mutat în pa- 
roma Uifalău (Vultureni). loan, fiind hemiplegic, a rămas în 
Dirja, la moşia părintească, administrînd-o împreună cu soru-sa 
văduvă, Veronica. El a avut un singur fiu, Eugen, care s-a 
acut muncitor mecanic. Veronica a avut două fete, preotese 
la Petrilaca, cu preotul Gherasim şi la Coroieni%!, cu părin- 
tele Muste. Alexandru, judecător, a fost căsătorit cu soția năs- 
eută Filipan (ambii copii rezultați au murit de tuberculoză: 
Emil, ca student la medicină şi Emilia, căsătorită, fără copii). 
Mihai, căsătorit cu Elena Fetti (copiii lor: Bazil, a murit de 
mic, iar Sandu, ofiţer de carieră, rănit ca maior în Galiţia, 
glonțul trecînd prin plămîni, lîngă sfîrcul drept; vindecat, 
s-a căsătorit cu verişoară-sa, Aniţi, născută Bohăţiel — a lui 
Mihai — văduvă după Dr. Ștefan Morar şi a murit de cancer, 
după 15 ani de căsătorie şi 2 ani de chinuri). Letiţia, măritată 
cu preotul Achim, din Băseşti, cu fiica Marioara (Bibi), mă- 
ri“ată Şesan, magistrat din Bucovina şi fiul lor Ștefan, doctor 
în medicină, căsătorit cu o vieneză drăguță. Livia — frumoasă, 
născută tîrziu — cînd Sandu deja era căpitan, răsfăţată de 
părinți şi de fraţi. Măritată cu fostul vizitiu al tătine-său, 
căci era mare amatoare de cai, iar el tînăr, nu refuza ascen- 
smnea socială. A divorţat apoi, s-a recăsătorit în 1920 cu un 
maior, Șerban, din armata română, decorat cu ordinul Mihai 
Viteazul, iar în 1949 au divorțat (Ea fire masochistă, el?) 

Mihai Bohăţiel a fost mult mai tînăr decît moşul meu, 
Alexandru. Revizor școlar, pretor etc., prin anii absolutismului, 
a devenit apoi proprietar în Gălpiia şi Racăș22. S-a căsătorit 
cu Maria, născută Otdermat, fiica unui maior deutsch-bshme?%5, 
din mamă cehă, iar maiorul verosimil de origine elveţiană. Ea 
a suferit de calculi biliari şi a avut 5 nașteri: Ioan, mort de 
copii, nenorocindu-se la gimnastică, Alexandru, sportiv ca 
student, făcînd scrimă şi altele, în clubul atletic din Clui, a 
cevenit magistrat; Mihai, în urma neînțelegerilor cu mama, 
rămasă văduvă, a decăzut, a ajuns potator, cu tot talentul de 
care dispunea, murind ca adult. 

Alexandru s-a căsătorit cu Eliza, năstută Nasta, dintr-o 
familie macedo-română. O caracteriza gelozia patologică, căsă- 
toria din dragoste excesivă, platonică — poetică devenind un 
iad pentru amîndoi. Primul copil suferea de simptome neuro- 
patologice, şuchiat sub influența mame-si şi a dispărut ca 
tînăr inginer agricol. Pe fetiţa Armida o dresase mamă-sa să-l 
controleze pe tatăl ei, în privinţa „fidelității conjugale“, cînd 


237 


www.dacoromanica.ro 


mergea la moșie spre a inspecta. Cel mai mic copil era anormal 
(schizofrenoid?). Armida, măritată cu Gelu Egri, fost primar 
al Orăzii Mari, a avut copii frumoşi, dar nu rivnitori: Ana 
(Aniţi) era cea mai frumoasă fată în generaţia ei. Temperament, 
canto, dans, spirituală în riposte etc. Căsătoriile ei — Morar şi 
Nemeş — normale. Prin operaţie (Prof. Alexandru Pop) 3 
scăpat-o de un calcul biliar de mărimea unei nuci. 

Betti (Elisabeta), penultimul copil al perechii Mihai Bo- 
hațiel — Maria Otdermat, s-a măritat după ce trecuse de 25 
de ani cu Dr. Dionisie Roman, advocat în Mediaş şi are trei 
descendenți: Dinu, Dr. iuris, căsătorit cu fiica unui advocat din 
Bucureşti şi are doi copii; Leo, arhitect, căsătorit cu Vera, 
născută Lemenyi din Sibiu, avînd ca fiu pe Leo, perfect vio- 
lonist şi advocat diplomat şi fiica Vera (Veruca), măritată cu 
Mircea Iorga. Surorile lui Dinu sunt Ani, măritată cu Eusen 
Haţieganu, avînd doi băieţi şi o fată, iar Lucica, măritată cu 
chirurgul Dr. Mureşan2%, avînd patru fetiţe. 

Majoritatea femeilor (soţii ori nurori) au fost remarcabile 
iar descendenţii lor, proporţionali ca statură și frumuseţe. Ca 
intelect, era o vorbă rămasă din bătrîni: „să ne-o descurce 
cutare, că e din neamul Bohăţieleştilor*. Notez că soţia preo- 
tului Nemeşiu, născută Fetti, fată de comerciant din Năsăud, 
a provenit din părinți italieni, românizaţi, iar Otdermat-ii era: 
de provenienţă sanguină variată. 

Beniaminul%5, între copiii lui Mihai Bohăţiel, a fost Leo, 
născut cînd ceilalți erau deja mari. Datorită educaţiei săsești. 
la şcolile medii (învățătorul Hâchsmann — Bistriţa), s-a dez- 
voltat normal trupeşte şi sufletește. Da 21 ani a obținut diploma 
la politehnica din Budapesta şi, curînd, s-a căsătorit cu Vera, 
născută Lemenyi, fiica advocatului Dr. Liviu Lemenyi, din 
Sibiu. Au avut trei copii, dintre care o fetiță a murit de mică. 
Băiatul Leo a luat calificaţia juridică şi fiind excelent violonist, 
a primit un angajament la filarmonica din capitală. Căsătoria 
din dragoste s-a terminat cu divorţ şi o fetiţă. Veruca, frumoasa 
sa soră (semăna cu mătuşa Aniţi, fără a fi avut statura ei), s-a 
măritat cu Mircea Iorga. Întilnindu-ne cu Vera, în casa lui 
jorga şi a D-nei Catinca, Vera îmi spuse: „Alexandru, te-as 
invita cu Lenci la nuntă, dar ştiu că nu veţi veni“. Eu am 
tăcut, luînd la cunoștință această scuză stingace ori bruscare 
intenționată. Însă Iorga (socrul mare), a replicat promt: „Fi- 
reste, Dl. Vaida nu poate merge într-o casă de fripturist&246 
(La stăruințele Verei, Leo dezertase din P.N.Ţ.). Căsătoria a 
rămas stearpă. Leo-tatăl, după moartea Verei, s-a căsătorit 
cu c florăreasă unguroaică din Cluj. 


238 


www.dacoromanica.ro 


G fiică a preotesei Cristea, măritată după preotul Aurel 
Bilţiu, a avut doi copii, pe Aurel, ajuns şi el preot în Rus și 
un fiu mai mic, Eugen. Aurel Bilţiu, căsătorit cu Roza Vaida, 
a avut un fiu Valer, doctor medic, care s-a căsătorit cu fiica 
protopopului unit, Marga, din Dej şi au avut împreună o ca- 
pilă. Apoi, divorţ şi ea s-a remăritat Manu. 

Ancean, din Surduc, a avut mai mulţi copii. Iulian, preot. 
în aceeaşi parohie; Alexandru, magistrat; o fată profesoară; 
Custi, arierat ca intelect. Iulian, căsătorit cu fiica protopopului 
Vaida din Bobota2%, s-a nenorocit, răsturnîndu-i caii trăsura 
și a murit în urma unei fracturi femurale. Fiul mai mare (?), 
dvocat în Ciachi-Giîrbou2%8, a dispărut în primul război mon- 
dial, pe front, ca ofițer de rezervă. Altul, Iulian, preot, a murit 
de tînăr (verosimil alcool şi TBC). O fată foarte frumoasă, 
Aurica, măritată după preotul Copos (Coposu), este mama 
sefului de cabinet al lui Maniu, Coposu. 

Din familia preotului Mihali din Călacea: Ioan, preot și 
succesor al tătîne-său, în aceeaşi parohie, un frate mai marc, 
Alexandru, magistrat, necăsătorit, deștept, iubitor de viață co- 
modă şi de somn, a fost găsit mort, dimineaţa în pat, la Lugoj. 
ca tinăr de 36 de ani; o fiică, măritată cu Precup, directorul 
hceului din Gherla, avea un copilaş care și-a pierdut auzul 
pe cînd era mic. (Consultat, Dumitrache2% l-a declarat ireme- 
diabil, recomandînd instruirea într-un institut de surdo-muţi. 
S-a ales croitor distins, căsătorindu-se cu o surdo-mută). 

Moşul meu, Alexandru Bohăţielu, căsătorit cu Ana Lemânyi 
de Lemenyi (Lemniu)%0, a avut-o după un an pe mamă-mea 
Ana, dar şi-a pierdut soţia în puerperiu. După 10 ani de vă- 
duvie s-a căsătorit cu Juliana Csoma, fiica unui medic din 
Cluj. Era unguroaică şi calvină. Dispunea de cultură frumoasă 
pentru timpul acela: cunoştea limbile ungurească, nemţească 
şi a învăţat româneşte, tot atît de perfect, să citească și să 
scrie, Lectura îi era ocupaţia favorită în orele libere. Roma- 
nele lui Jokai M., traduceri din engleză (Scott, Dickens) şi 
franceză (Balzac, Dumas, Ponson du Terrail — Rocambole). 
Cît de des auzeam, luni de zile, pomenind pe Rocambole şi 
aventurile lui! De altcum, era o excelentă gospodină. Nu frec- 
venta societăți de cocoane, nici relaţii sociale cu unguri, deşi 
primea de sărbători cîteva vizite din partea rudelor ei maghiare 
ca şi a românilor, din partea soțului. În privința toaletelor era 
de extremă simplitate. 

Pe noi, nepoţii, ne trata tolerabil, în limitele căldurii tem- 
perate prin frigiditatea firească a bunicii vitrege. Nici între 
ea și tata — pe care stăruia să-l însoare — nu stăpînea decît 


239 


www.dacoromanica.ro 


politeţe convențională. Trăia şi mamă-sa, văduvă, o băbuică 
mică, pentru noi o figură secundară pe scena familială. Mo- 
desta casă şi gospodărie a moşului meu era condusă exemplar 
şi ţinută curat. 

Moşul meu spunea că în tinerețe, căutîndu-l un medic, i-a 
spus că plămiînii ar fi concrescuţi cu coastele (pleurită?) Afară 
de „coriză“%l, nu a suferit de nici o boală acută mai gravă. 
Se plingea citeodată de reumatism în musculatura cefei și 
mă punea să-l „frec“. După masaj uşor, declara că i-a făcut 
bine. Cînd era trecut cu cîţiva ani de 70, a fost atins de un 
atac de apoplexie, care afectase centrul nervului facial şi me- 
moria. Dar, în timp de cîteva luni, simptomele dispărură cu 
„totul. Obişnuit să facă băi de aburi, la „Diana“ Dr-ului Szom- 
bathely, a contractat o infecţie pe urma masajului. Au fost 
consultați profesorii Dr. Brandt şi Dr. Purjesz. Simptomele 
gawglionare limfatice (cubitale și axilare) au cedat fără inter- 
venţie chirurgicală. După citeva săptămîni a fost restaurat pe 
deplin. În timpul cît a zăcut i-a comunicat tatii, jenîndu-se 
să-i spună lui Brandt, că a avut o poluţie şi nu ştie dacă nu 
e un simptom rău. Profesorul, auzind de la tata, i-a transmis 
vorbă pacientului că îl felicită. Omul zdravăn şi înalt, alune- 
cînd pe poiei, a căzut cît era de lung, încît un negel [de] pe 
rujlocul nasului, a fost ras, strivindu-se de o piatră. Şi această 
penibilă excoriaţie2? s-a vindecat repede, fără urme. Glumind, 
constatam că de frica chirurgului, moşul a preferat piatra, 
cuţitului. Cu uimire am observat, după toate aceste neajuia- 
suri sanitare, că memoria bătrînului se împrospătase, de exem- 
plu, ţinea minte nume şi cifre, proaspăt auzite. 

Dacă simţea o indispoziție la stomac, uza de vechia sa 
metodă. Se dezbrăca şi se culca în pat. Bătrîna îi aducea un 
pahar cu apă căldicică. Dînsul sorbea din apă, pînă de îşi pro- 
voca nausce23 şi vărsa. În ziua următoare se scula vindecat. 
Cina s-a îmbolnăvit la 80 de ani de o pneumonie lobulară (azi 
îi zice ,„focar“), aflînd tata, s-a dus la Cluj. Simptomele nu 
erau alarmante. Bunicul meu povestea cu tata, cu medicul 
Prandt şi cu soția. Glumea după cum obişnuia. 

Seara îi spuse tatii: „Am isprăvit primul volum din Monte 
Cristo. Sunt curios cum sfîrşeşte Dumas povestea. Am citit-o 
cînd eram tînăr advocat, așteptind clienţii. Apoi, nu am mai 
apucat să recitesc romanul, încît am uitat cum se sfirşeşte“. 
În altă zi însă l-a ajuns obștescul sfîrşit. 

A fost un bărbat de înaltă înțelepciune şi a rămas în con- 
tact viu cu toate progresele culturale ale epocii înfăptuirilor 


240 


www.dacoromanica.ro 


veacului XIX: literatura română, publicaţiile Academiei, Ju- 
nimea, Eminescu, Xenopol, întrebuinţarea vaporilor, începu- 
turile aplicării electricității, Rőntgen, Pasteur etc. etc. Un izo- 
lat, prin virstă şi temperament; cînd se ivea unui particular 
ori conducătorilor noștri politici, o problemă greu de rezolvat, 
ei veneau să ceară sfatul lui Alexandru Bohăţiel. Știau că la 
dinsul vor găsi şi bunăvoință sinceră, pe lîngă bogată expe- 
riență, obiectivitate şi altruism, faţă de orice cauză, 

Inainte de a continua cu recapitularea sanitară a familiei, 
țin să fixez o reflecţie, referitor la Bohăţieleşti. Întreaga lor 
descendență oferea două tipuri antropologice distincte: înalţi, 
cu feţe lungăreţe şi [respectiv] bine legaţi, cu capete și fețe 
mai rotunde. Acelaşi aspect [îl] ofereau şi alți Bohăţeleşti de 
prin Sătmar (preotul din Lăpuş, pe Someş Hagymâăs-Lâpos2$, 
va şi inginerul agricol din Sătmar, înrudiți numai prin nume). 
În expresia celor mai mulţi, ochii ofereau în grad mai mult 
ori mai puţin remarcabil, ceea ce eu caracterizam ca „mongo- 
loid“ — moşu-meu, frate-său, Mihai, şi fiii acestuia: Alexandru, 
Mihai şi Aniţi (poate după mamă); mai pronunţat între nepoții 
lor de soră, Mihălieştii din Călacea (Sotelec), doi inşi între 
Nemeş-eşti (Emil şi Laurenţiu Gherasim), strănepoţi de soră 
şi fie-mea Ileana, măritată German, strănepoată directă. Toţi 
înclinau spre ironie şi spre a da o ripostă indirectă, printr-o 
glumă, ori un cuvînt în aparenţă nevinovat. De exemplu, moşul 
meu, pe cînd era deputat tînăr, întîlnind pe un domn într-un 
tîrg de ţară, acesta se prezentă: „Îmi pare bine că te cunosc. 
Sunt cutare“ (şi înşiră o serie de predicate nobilitare). Iar A. 
DRohăţiel ripostă: „Îmi pare bine. En Bohăţel Sándor vagyok, 
az Ujfalusi oláh pap fia“? (conversaţia decurgea în limba 
statului). 

Va fi fost o rămășiță de pe timpul ucrainian? Căci Bohă- 
ţiel nu are nimic comun cu Buhă-ţel, ci e slavul Bohati-Bogă- 
țel, ca şi Coșbuc ori Eminovici etc. Timpul ucrainian ori al 
lui Genghis-Han2%, Batu-Han27, cînd invazia mongolică a 
lăsat urme în Ucraina, din care, cu ocazia refugiilor peste 
Carpaţi, s-au sedimentat amestecuri nu numai în Moldova, dar 
şi în Ardeal. La Viena cunoscusem un deputat în Camera 
austriacă: Bohati, din Galiţia. Era rutean și semăna leit cu 
Mihai, fratele moșului meu. În comuna Şepreuș28, satul na- 
tal al Dr-ului Marius Sturza şi de origine a familiei Veliciu, 
partea satului în care s-a născut bătrînul Veliciu25%, e numită 
„Tătarii“. Descriind, la o ocazie, prima impresie ce mi-o fä- 
cuse Clemenceau, cît de surprins rămăsesem de asemănarea 
„Tigrului“, cu Veliciu, ca față, statură, mimică, încît îmi evoca 


16 — Memorii vol. I 241 


www.dacoromanica.ro 


halucinaţia [de] a avea în faţa mea un descendent din cetele 
Juptătorilor huni, de pe Cîmpiile Catalane, Sturza exclamă: 
„veliciu e dintre „tătari“ şi îmi comunică cele descrise mai 
sus Șepreuşul (Seprâs pe ungureşte) va fi fost colonizat în 
parte şi cu tătari care, cu timpul s-au românizat. Ce contrast 
între Dr. Marius Sturza şi frate-său, Dr. Ion Sturza: primul 
mic, îndesat, sprinten, irascibil, dar bun şi milos; secundul 
înalt, calm, stăpinit. Ei prezintă acelaşi aspect ca descendenţii 
Bı hăţiel. Se poate că tipul aparte de români someșeni, năsău- 
deri, sălăjeni, sătmăreni, bihoreni, să fie zămislit pe urma 
stîrpirii populaţiei maghiare de iobagi și nobili rurali mă- 
unţi, din cauza imbecilităţii fudule a celor care au creat ,„Unio- 
nem Trium Nationum“. Căci după suprimarea răscoalei din 
1437, prin călcare de cuvit şi prin sînge, „aliaţii“ au prădat 
comunele şi au nimicit oamenii care au participat. Apoi au 
făcut „Unio Trium Nationum“%0. Ulterior, trebuindu-le braţe 
de muncă, au chemat colonişti. Au venit de dincolo de Carpaţi 
şi din Podolia, unde iobagilor le mergea și mai rău. Astfel, în 
acele părți s-a infiltrat mult sînge amestecat cu mongoloizi 
şi cu sînge unguresc. Pînă la 1848, diploma nobiliară determina 
aparținerea la „națiunea“: Unius ejusdem nobilitatis hunga- 
vicae%l. De aici urmau căsătoriile mixte. 

Pentru felul de a fi caracteristic, al celor doi frați, Alexandru 
ei Mihai, voi cita două întîmplări din viața lor: 

— Spre a ajunge mai direct de la Uifalău la Cluj, au dispus 
ca trăsura să ia calea directă, din hotarul Chintăului, către 
Vaiea Seacă, peste fînațul Clujului. În fînaţ au fost opriți de 
„haitău“ (păzitor). El îi avertiză şi voia să-i supună formali- 
tăţilor legale, în urma prevaricării comise. Vizitiul oprind. 
Alexandru scoase punga, voind să achite pedeapsa. Mihai însă 
chemă împiegatul lîngă trăsură, care, ascultind invitația ama- 
bilă, își luă căciula din cap, oprindu-se alături. Atunci, Mihai 
prinse sprinten în mînă coama lungă a omului şi ordonă: „mina 
Vasilică“, silindu-l pe gornic să fugă o bună distanță lîngă 
trăsură. Apoi, dispunînd accelerarea cailor, îl slobozi. Contro- 
versa între cei doi fraţi asupra metodei de soluționare nu a 
fost aplanată în decursul vieţii lor. 

— Mihai, ca organ administrativ, mergea în inspecţie prin 
județul Sălaj. Era pe timpul absolutismului. Trecînd printr-o 
pădure, drumul urcușş sili trăsura să meargă în pas. Pe pripor 
în sus, observă între copaci, unele figuri suspecte şi deodată 
un om opri trăsura, stînd în fața cailor, pe cînd altul, apro- 
piindu-se de Mihai, ceru foc pentru pipă. Dinsul, pregătit, în- 
dreptă ţeava pistolului spre agresor şi strigă viziliului să dea 


242 


www.dacoromanica.ro 


bici cailor. Trăsura o luă vertiginos la deal. Ajuns sus, opri. 
„Oameni buni“, chemă Mihai pe cîţiva tăietori de lemne, „din 
care sat sunteți?“. Nişte creștini ne-au ajutat să uşurăm cailor 
obosiţi, să poată urca trăsura. Dar apoi ne-au adus prea re- 
gede ca să le pot da ceva pentru duhan%?. Nu-i știți cine su 4? 
„Ba da, Domnule, vor fi cutare din ...“. Mulţumind, le d:du 
un bacşiș, ca să-l predea poznaşilor. Apoi dispuse să fie daţi 
în judecată. 

— Venind D-na I. Coroianu la moșul meu să-i ceară sftt, 
el c ascultă liniștit. Furioasă contra soțului ei, Doamna nu y in 
să-și dea asentimentul la divorţ. Situaţia lui Coroianu — me- 
morandistul — era penibilă, el voind să se însoare cu Doria 
Ratiu, a doun fiică a prezidentului P.N.R. Doamna Coroin u 
(Linca neni), supărată foc, declară că „îi va arăta ea... Atur i, 
Alexandru Bohăţiel îi explică cu toată seriozitatea şi calm: 
„Care este deosebirea de vîrstă între Dvs? El se apropie de 
60, Dvs. sunteţi pe la 50. Aţi tolerat întreaga viaţă, ca soţie 
model, aventurile lui, pe care mi le-aţi expus. Acum aș pri- 
cepe că Vă opuneţi divorțului, dacă ați dori să reluaţi câ - 
toria cu diînsul. Însă Dvs. doriţi să Vă răzbunaţi! În cazul 
acesta vi se oferă o ocazie unică. Daţi-Vă seama: între Co. - 
ianu şi D-șoara Raţiu e o deosebire de vîrstă de 30—40 a i. 
Aceasta înseamnă că dindu-Vă învoirea la divorţ, dînsul va 
trebui să suporte ca tînăra lui soţie să fie o permanentă răzbiu- 
nătoare a Dvs. contra lui Coroianu, pentru tot ce el a greșit 
în contra Dvs.“. Doamna s-a calmat şi s-a lăsat convinsă. Căci, 
vorba bunicului meu: „Femeia nu poate fi capacitată, ci nu- 
mai ambiţionată“. 

Din partea Văidească nu am avut nici o rudă mai apro- 
piată, afară de Viorica. Ea a fost copilul din flori al Bonţanu- 
lui, unchiul tatii. Cînd dinsul, loan Vaida, şi-a dictat testa- 
mentul către Andrei Frâncu (pensionat la sfîrşitul carierei, 
drept consilier la Înalta Curte de Casaţie din Budapesta), pe 
atunci secretar la Judecătoria din Dej şi amic cu tatăl mcu, 
a tinut seama de tot ce trebuia să considere un om drept, în- 
telept şi prevăzător. 

După ce pierduse 9 copii (verosimil de grumăzar == diite- 
rie) şi rămase văduv, l-a luat la sine pe tata, făcîndu-l să-şi 
abandoneze studiul la politehnica din Viena. L-a introdus în 
toate ramurile agriculturii și ale afacerilor existente, îndru- 
mîndu-l în conducerea averii sale, importantă pentru epoca 
aceea. Neamurile fostei sale soţii fiind satisfăcute, dispuse ca 


unchiul meu loan — căsătorit pe atunci de 18 ani, fără copii 
şi arierat — să beneficieze de 1/2 parte a averii, ca posesor 
243 


www.dacoromanica.ro 


uzutructuar, fără drept de proprietate. Ca proprietar cu de- 
plin drept să beneficieze tatăl meu şi descendenţii săi. Un- 
chiul meu schilav va avea să fie întreţinut de fraţii săi. Apre- 
cia la justa valoare situaţia reală şi indivizii, precum au do- 
vedit-o urmările. Toate celelalte dispoziţii fac dovadă de o 
judecată înțeleaptă, prevăzătoare şi altruistă. Deosebit îl dis- 
unge sentimentul familial. În acest înţeles trebuie să soco- 
tesc, mai cu seamă, dispoziţia: „Fiicei mele Viorica îi las mo- 
șia Chizeni“ .. . şi îngrijirea ce o dovedește în cele ce urmează, 
față de viitorul ei, dar şi în ipoteza în care copila nu ar su- 
pravieţui. 

Cind a murit Bonţanul, fetița era de un an şi se găsea sub 
îngrijirea mamei sale, măritată cu Jon al Dănilesei (de al Cră- 
ciuneştilor), unul dintr-o familie fruntașe de țărani. Opinia 
publică locală nu găsea nimic peiorativ în faptul acestei căsă- 
torii. Femeia se numea Nastasia Morcov şi nu ţin minte să fi 
cunoscut în Olpret familie cu acest nume, în afară de „mama 
Vioricăi“. Cind copila Viorica ajunse de trei ani, a fost aşezată 
de tutorele ei, Andrei Frâncu, desemnat de Bonţanul, la fami- 
lia fratelui său, preot în Ciolt25. Andrei Frâncu încă nu era 
căsătorit. 

Prima amintire din copilărie a Vioricăi, pe care o poves- 
teşte la ocazii, a fost ciudată. Scurt timp după ce se găsea la 
Ciolt, curtea casei parohiale era plină cu bostani galbeni. Fiind 
toamna, recolta de bostani “fusese cărată şi îngrămădită într-un 
colț al curţii. Copila, cînd văzu culoarea galbenă, simţi că „i se 
învăluie a rău“ (senzația de nausee) şi pierzind cunoştinţa, a 
fost ridicată şi dusă în casă. De această ciudată alergie (?) a 
suferit toată viaţa. Odată, fiind în vizită la familia preziden- 
tului Dr. I. Raţiu, în Sibiu, ne găseam în salon, împreună cu 
Mihalieştii. Mobilierul salonului era tras în stofă de mătase 
galbenă. Abia ne aşezasem, cînd Viorica se sculă şi se duse în 
odaia vecină, urmată de Doamna Raţiu. Ulterior mi-a comuni- 
cat că culoarea galbenă a mobilelor îi provocase instantaneu 
amețeli şi nausee atît de intensive, încît abia avusese timp să 
se refugieze. Toate cunoştinţele şi prietenele ei ştiau că, pen- 
tru a o scuti pe Viorica de aceste dezagremente, cînd stăteau 
de vorbă împreună, trebuiau să înlăture ori [să] ascundă bro- 
şese de aur, la modă în anii aceia. De asemenea, nu putea ve- 
dea ca cineva să-şi taie sau să-şi curețe unghiile, provocîndu-i 
aceleaşi simptome neplăcute ca şi culoarea galbenă. 

Andrei Frâncu, ajungînd magistrat, se căsători, iar Viorica, 
ajunsă la virsta şcolară, a locuit la perechea A. Frâncu. Soţia 
lui a fost Iulia, născută Frâncu, vară primară cu dinsul. Mo- 


244 


www.dacoromanica.ro 


sia din Buzaș? (pe valea Someşului) era pe jumătate a Iuliei, 
pc jumătate a fratelui ei, Ludovic Frâncu, dar uzufructul, al 
văduvei lor mame. Această bătrină era născută Dadai şi avind 
rol conducător în familie, trimise, ca unguroaică, să-și boteze 
amândoi copiii reformaţi, soţul ei era unit. La vîrsta de cca 
40 ani a orbit definitiv. Era o gospodină perfectă, vorbea ro- 
mânește ireproşabil. În curent cu toate chestiile care priveau 
agiicultura şi chivernisirea moşiei, ea, ca văduvă şi oarbă, 
conducea împreună cu fiul ei Ludovic, tot ce privea moşia şi 
casa. Prin casă, curte, grădină, bătrina umbla singură. Parti- 
cipa cu mult interes la viața publică şi, ceea ce e de remarcat, 
fiind pe atunci epoca memorandistă, ea și fiul ei erau de par- 
tea românilor, încît Ludovic Frâncu participă la deputaţia me- 
morandistă, care a dus Memorandul la Viena. Mai tirziu și-a 
lăsat, prin testament, partea de moșie, ca fundaţie şcolilor ro- 
mâneşti greco-catolice din Blaj. 

În vacanța de vară, Andrei Frâncu şi doamna veneau la 
Puzaş, împreună cu Viorica. Toată familia îi zicea bătrinei 
oarbe „a mama“. Felul ei primitor şi natural era cuceritor și 
simpatic. Pentru a-i asigura permanent o societate feminină, 
familia izbuti să angajeze pe D-şoara Stella Roth. Ea ern o 
fată cultă, se interesa de totul ce o interesa pe „mama“, era de 
energie şi inițiativă, încît prezența ei a avut, asupra întregii 
familii Frâncu din Buzaş, un efect de armonică înviorare. Stella 
Roth a fost nepoata bărbatului providenţial sas, Ștefan Ludwig 
Hoth265, care a avut curajul să propage, la 1848, necesitatea 
creării României Mari de astăzi, pentru care convingere a su- 
ferit moarte de martir, fiind condamnat de tribunalul revolu- 
ționar maghiar şi împuşcat pe „Felekvar“-ul din Cluj, în anul 
1849. 

În acest mediu a crescut Viorica. Frâncu fiind apreciat ca 
magistrat — pe timpul ministrului de justiție Szilăgyi era 
apreciată valoarea omului, chiar dacă era român — a fost 
avansat de la Tribunalul din Dej, la Curtea de Apel din Tg. 
Mureșului, apoi la Curtea de Casaţie din Budapesta. Viorica 
s-a putut bucura de viața familială, în sînul familiei tutorelui 
ei. A avut norocul că, beneficiind de şcolile şi [de] mediul so- 
cial. a beneficiat şi de educaţia distinsă a D-nei Frâncu, care 
era o femeie cultă şi fără copii. 

Pe cînd era încă Frâncu la Curtea de Apel din Tg. Mureş, 
s-a discutat mai întîi chestiunea măritișului Vioricăi. Însă pe- 
titorul fiind un om trăit, iar dînsa o fată plină de forţă vitală, 
tatăl meu s-a opus. Curînd după aceea s-a ivit ca aspirant 
Dr. Teodor Mihali, fiu de ţăran din Prislop (Kis Buny), aşezat 


245 


www.dacoromanica.ro 


de curind ca advocat în Dej. Fiind apreciat de fată, tata și 
Frâncu și-au dat cu plăcere asentimentul și Viorica se cu- 
nună cu Mihali. 

Căsătoria s-a dezvoltat normal. Mihali ca bărbat era zdra- 
văn, purta barbă — ca toată lumea pe atunci — și era simpatic 
în contact cu lumea. Din fire era împăciuitor, blind și om de 
inițiativă. De cîte ori treceam prin Dej, cînd tata ne ducea ori 
ne aducea la școala din Bistriţa, ne opream la Mihaliești. Eram 
în școlile medii şi deci apropiaţi ca vîrstă de Viorica. Astfel, 
între ea şi noi se născu o relație de camaraderie și, congeniali 
cu dinsa, în privința firii şi temperamentului, am ajuns cn- 
rind la o prietenie, care a durat pînă la moartea ci premat''”". 
Dar perechea rămasă, ani de zile, fără copii, nu izbuti să ajun ă 
la mulţumirea deplină. Mergînd la Viena, Viorica a consult. t 
pe profesorul Braun, iar acesta a supus-o unei ușoare Opera- 
ţii. Ea suferise de dismenoree, încît cred că a fost execută 
înlăturarea unei atrezii2%6. Pe cînd zăcea în sanator, profesorul 
a rugat-o să se învoiască să-i facă o fotografie-act, acoperind -i 
fața, proporțiile corpului ei fiind de o armonie atît de rară, 
încâi va putea servi de model sculpiorilor şi pictorilor. 

Ca faţă semăna mai mult cu unchiul meu Ioan şi cu D-r 'l 
Borbely din Jibou, văr de al 4-lea ori al 5-lea cu Vaidestii 
de Girbou (Felső Orb6). Cei care l-au cunoscut personal pe 
loan Vaida-Bonţanul spuneau că semăna cu dînsul. 

După ce trecură cîțiva ani în pace, Mihali se angajă în 
viaţa politică românească. Luă iniţiativa întemeierii băncii 
„Someșana“ şi se apucă să administreze, în regie proprie, m - 
șia Chizeni (Kâzfalu), primită ca zestre. Cum însă condiţiile 
testamentare ale Bonţanului dispuneau că, în cazul decesului 
Vioricăi, fiii lui Dionisie Vaida vor moșteni Chizenii, tata re- 
fuză să-şi dea învoirea ca Mihali să ia ipotecă pe moşie. To- 
tusi, Mihali neținind cont de protestele tatii, ca tutore firesc 
al fiilor săi minori, tata se văzu silit să intenteze proces. În 
consecință, nici noi nu am mai mers pe la casa Mihali, nici 
Mihaileştii nu au mai dat pe la noi, timp de ani de zile. 

Mihali, tot mai activ în cadrul comitetului de conducere al 
Partidului Naţional Român, ca vicepreşedinte, era tot mai ex- 
pus politiceşte. Între timp, Viorica născu o fetiţă şi procesul 
fu pierdut în cele două instanţe supreme. Viorica nu se putea 
împăca cu situaţia de tensiune și înstrăinare ce [se] perpetua 
Între noi. Eu ajunsesem colaborator la ziarele Partidului Na- 
tional Român („Tribuna veche și „Dreptatea“) iar ca prezi- 
dent al „României June“, în intimitate cu membrii biroului 


246 


www.dacoromanica.ro 


P.N.R. În preajma procesului Memorandului, ne pomenirăm 
într-o zi cu Viorica la Olpret, fără a fi fost prevestiţi. Tata o 
primi amabil. Dinsa, din vorbă în vorbă, cu naturaleţe iscu- 
sită, pricepu să-l îndmplece pe tata — care ţinea la ea — să 
facă uitate toate cele întîmplate în trecut. La sfîrșit, rămaseră 
de acord că tata s-a angajat să vizităm pe Mihaileșţi, într-una 
din primele zile. De atunci, vechea relaţie familiară fu reluată 
între ei şi noi. Tata dispunea de marea calitate sufletească de 
a conta cu toate cauzele imapinabile, care determinau atitudi- 
nile între oameni. 

Astfel, ajungea să ştie ierta şi să uite. Vorbele colportate 
nu contau în judecata D-sale. Ştia cît de răutăcioşi sunt oa- 
menii spre a aţiţa jarul care mocnește în sufletele dezbinate și 
mai ştia că maliţia femeiască, din pură plăcere de a provoca 
zizonie, uzează de multe ori de fantastice născociri. Cu ase- 
menea mijloace nu se putea ajunge la sufletul său generos. 
Obiectivitatea judecății sale, întemeiată pe bunătatea iertă- 
toare, îl scutea să greșească. 

Trebuind făcute pregătirile pentru cazul condamnării me- 
morandiștilor, sfătuindu-se cu Mihali şi căzîind de acord, tata 
a primit să intre în comitetul substituit, pe care partidul l-a 
ales pe timpul cît memorandiștii vor fi siliţi să stea în temniţă. 
Pe lingă aceasta, tata s-a angajat ca în timpul absenței lui 
Mihali să administreze Chizenii şi să conducă banca „Some- 
şana, a cărei prezidenție o primi. Spre a face față acestor 
îndatoriri, s-a mutat la Dej pe durata întemniţării lui Mihali. 

Ca să intimideze opinia publică română, guvernul maghiar 
a abuzat de mijlocul ridicării prin jandarmi, în timp de noapte, 
a fruntașilor memorandiști condamnați, dispunînd să fie es- 
cortaţi la Cluj. De acolo (temniţa pentru minori din Farkas-ut- 
ca), au fost apoi transportaţi: prezidentul Raţiu, Coroianu și 
Lucaciu la temniţa de stat din Seghedin, iar ceilalţi la Vaţ 
(Vâc). Cînd au venit jandarmii, noaptea, ca să-l ridice pe Mi- 
kali, Viorica a suferit un avort, în urma șocului. După însănă- 
toşire s-a mutat şi ea la Vaţ, unde și-a întocmit gospodăria şi 
provedea, cu mesele ce le trimitea zilnic la temniţă, pe Mihali 
şi pe unii colegi de suferințe — ale căror familii nu se putu- 
seră deplasa. Bibilica, drăguţa fetiță de doi ani, cît şi soțiile 
condamnaților, primiseră autorizarea să poată petrece timpul 
peste zi împreună cu membrii familiilor lor, în curtea şi gră- 
cina penitenciarului. Directorul temniţei, Balkay, ofițer su- 
perior în retragere, om înalt, zdravăn, venea seara la cafenea, 
unde mergeam şi eu cu doamnele Zina Suciu şi Viorica, şi 
stăteam de vorbă amical. Însă el, desigur în urma ordinelor 


247 


www.dacoromanica.ro 


primite, nu-mi dădu voie să vizitez pe cei deţinuţi. Bibi!i a 
era consolarea lor, împreună cu copiii D-nei Barceanu (între 
ei micul Achil, acum fost ministru plenipotenţiar, în pensie). 
Cind primeam telegrama din Vaț ori Seghedin, plecam din 
Viena şi făceam legătura cu lumea politică din București, 
oprindu-mă, la dus şi la întoarcere în Seghedin şi Vaţ. Ast- 
tel, intimitatea dintre Viorica şi mine ajunsese mai confidentă, 
căci ea intermedia toate ce i le comunicam pentru Mihali şi 
Pop de Băseşti, nu numai în cele politice, ci şi dinsa îmi în- 
credința toate grijile şi necazurile ei. Cum, prin sentința con- 
tra memorandiștilor, guvernul dozase timpul condamnării, eli- 
berîndu-se tot mai mulți [dintre ei], stăruințele celor rămasi 
deveniră tot mai intensive, ca regele Carol I să intervină }e 
iîngă „bunul său amic, Francisc Iosif“, în favorul eliberării 
ior, prin grațierea restului pedepsei. Acesta era rostul călă- 
ioriilor mele la Bucureşti, iară şi iară, prin scrisori şi stăruinţe 
verbale. Prim-ministru era însă Sturdza, care obținuse guver- 
nul datorită angajamentului de a ajuta lui Bánffy să-şi poată 
asigura liniștea din partea românilor — prin dezbinarea între 
oamenii lor conducători — pentru timpul „Mileniului“. 

După întoarcerea acasă, din Vaţ, a Mihalieșştilor, relaţia ve- 
che, intimă, între ei și noi a fost reluată. Tata era oaspetele 
lor de cîte ori mergea la Dej. Şi ei veneau la tata, ca să se 
siătuiască, îndată ce se ivea vreo chestie publică ori particu- 
lară de importanţă. Odată, tata fiind la ei la Dej, Bibili a 
avea febră. Nu mai știau ce să facă cu sărmanul copil. Tata, 
care ţinea mult la copilă și, iubind copiii, pricepea să aibă — 
cu blîndețea sa molcomitoare — un efect calmant asupra lor, 
luă în brațe, de la un timp, pe Bibilica. Ea, plimbată lin prin 
odaie, se linişti. Atunci tata o aşeză pe pat. Cîtva timp după 
aceea observară cu toţii că copila încetase să respire. Aseme- 
nea tragedii se iveau nenumărate, înainte de epocala desco- 
perire a miraculosului ser Behring. 

Ciţiva ani în urmă, sosind eu acasă, la începutul vacanței 
mari, îl găsii pe tata în Dej, la Mihalieşti. Cu toţii erau abă- 
tuţi şi îngrijoraţi. Vechiul medic al familiei, Simó, consultat 
chiar în ziua aceea de Viorica, sfătuise ca, fără întîrziere să 
fie consultat un specialist din Viena. Nu pronunţase diagnoză, 
insă fiecare dintre noi fu cuprins de aceeaşi îngrijorare. Ne-am 
siătuit şi am căzut repede de acord ca mîine-zi să plece pere- 
chea Mihali, cu mine, la Viena. A doua zi seara, după sosire, 
Viorica a fost căutată de celebrul mamoș, care locuia pe 
Schottenring, în Siihnhaus2%8 (numele l-am uitat, se termina 
în „schi%). În urma sentinţei lui, operaţia a fost executată în 


248 


www.dacoromanica.ro 


dimineața următoare, la sanatoriul Lőw. Era un Ca. uteri2?, 
care fiind descoperit destul de timpuriu — precum speram — 
prin extirparea totală, va înlătura pericolul. Fireşte, am hotă- 
rit să nu-i comunicăm Vioricăi, nici diagnoza, nici mărimea 
operației. Tămăduirea a progresat repede. Mihali era zdrobit. 
Fr.mele zile nu s-a mișcat de lingă patul bolnavei. Veghea şi 
noaptea. Eu, părăseam noaptea sanatoriul, de asemenea şi peste 
zi, văzindu-mi de treburile mele. Eram foarte dureros atins 
de suferinţele Vioricăi, dar, în aceeași măsură, de depresiunea 
sufletească ce o îndura Mihali. După cîteva zile i-am impus 
să plece din sanatorju, cîteva ore la plimbare, spre a-și zvinta 
capul, iar eu rămîneam pînă atunci cu Viorica. 

Reîntorşi acasă, eu m-am stabilit la Olpret. Dar vacanţa 
mea a fost permanent ocupată de consultații psihiatrice şi de 
iacercări de sugestii verbale, Viorica ori sosea cu trăsura, ori 
trimitea trăsura după mine şi trebuia să stau citeva zile la 
Dej. Ea suferea de atroce atacuri de isterie. „Da voi aţi lăsat 
sa mă jugănească, aţi făcut din mine un neom. Mai bine m-aţi 
fi lăsat să mor, căci racul (cancerul) nu se poate vindeca nici 
prin operație“. În tonul acesta continua ceasuri de-a rîndul. 
Mihali făcea ce putea, pînă ce găsea un pretext ca să mă lase 
singur cu Viorica. Șiretlicurile mele medicale se dovediseră 
de mult ineficace. „Ce îmi vorbeşti ca viitor medic, Alexan- 
dre?&, riposta Viorica. „Eu am fost o femeie normală şi am 
avut mult de suferit, lună cu lună, pînă ce profesorul Braun 
mi-a înlăturat durerile, cu ocazia menstruațiilor. Acuma nu 
mai am nici urmă de menstruaţie, nici dureri! Natural, dacă 
mi-ați scos mitra, s-a isprăvit“. Apoi, cuprinsă de dorul de 
a uita, lua obiceiul de a-și crea diversiune, prin schimba”ea 
mediului împrejmuitor. Dădea ordin să se prindă la trăsură 
si lăsa să ne ducă la Chizeni ori, mai ales, la Gherla. La Chi- 
zeni stătea de vorbă cu personalul, cu morarul de la moara 
„de jos“, cu „badea Ştefan“, ţăranul fruntaş și mai cu seamă 
cu Bucu, podarul (brod sau pod mișcător). Dar, în timp ce 
Lungu abia apuca să adape caii, plecam îndărăt la Dej. Mai 
adeseori mergeam la Gherla, la D-na Ana Pop, sora lui Ştefan 
C. Pop. Ea ne primea întotdeauna cu prietenie caldă şi prire- 
"ea să o învioreze pe sărmana Viorica, mulțumită temperamen- 
tlui ei vioi, creîndu-i diversiunni potrivite, prin povestirea 
clefetelor de actualitate. Astfel, îi asiguram lui Mihali citeva 
Zile de recreere. Abia soseam, în fine acasă, că fiind reclamat 
le el ori de dinsa, trebuia să plec din nou ia Dej. Şi se înce- 
„ca din nou rolul meu de parafulger. La deschiderea anului 


249 


www.dacoromanica.ro 


universitar, plecînd la Viena, rolul meu îl continua tata, mer- 
pîna la Dej cînd îi permiteau împrejurările. 

Trecînd vremea, în starea Vioricăi se iviră simptome de 
recidivă. Fiind eu acasă în vacanţă, găsii starea Vioricăi ire- 
mediabilă. Bătrînul Dr. Simó, după un consiliu cu profesori din 
Cluj, ordonă cruțarea, prin zăcut, a puterii, iar contra dure- 
rilor i făcea injecții cu morfină. Ea era resemnată, accesele 
isterice pierduseră violenţa și se iveau mai rar. 

La o dată sosisem la Mihalieşti pe înserate. Dr. Simó chiar 
osise in salon. Mihali, cum nu se mișca de lîngă bolnavă, era de 
fată. Viorica şedea, în cămașă de noapte, într-un fotoliu. Era 
mult slăbită şi suferința îi era întipărită pe faţă. După ce ne 
salutarăm, Simó ne ușură situaţia penibilă, explicîndu-ne cu 
vorbăria medicală de ce făcea injecţiile, ca să audă [și] pa- 
cienta. Între timp scoase o siringă Pravaz, dintr-un vechi c ui 
şi apoi o cutie de vazelină, de pe care îndepărtă capacul. Ri- 
dică apoi, cu ajutorul bolnavei, cămaşa de dormit, pe o su ra- 
faţă de cîțiva centimetri pătrați, pregătind în regiunea abdo- 
minală locul pentru injecție. Nu pricepeam bine ce face. Apoi 
luă acıl de injecție [...]* 


* 


Pe Tisza îl știam reprezentantul prototip al oligarhului ma- 
ghiar, dublat de credinţa deterministă calvinistă. Nici cea mai 
palidă îndoială nu mi-a trezit în gînd expunerea lui Dulisko- 
vics. Viu treceau prin fantezia mea tablourile evocate de el, 
smulse din sufletul său torturat, de frate al rutenilor perse- 
cutati. Vedeam cum agenţii acoperiti, instruiți de Tisza, exe- 
cutau planul diabolic. Țarul va aduce salvarea nenorocitului 
popor. Munţii, latifundiul imens al contelui Schönborn, totul 
va fi împărţit de ţar rutenilor. E datoria lui să o facă. Datoria, 
ca supremul cap al singură-mintuitoarei biserici pravoslavnice 
ortodoxe. Ca să aibă însă dreptul şi datoria a o face, se cere 


* Coietul „Practica medicală“ se întrerupe fără descrierea sfirşi- 
tului dramatic al Vioricăi. Din relatarea anterioară știm doar că auto- 
rul l-a remontat pe tenacele memorandist de altădată, Teodor Mihali — 
după această a doua tragedie familiară — antrenîn?u-l în campania 
electorală, de la Dobra, pentru candidatura lui Aurel Vlad (1903). Dar 
n se poate stabili dacă această trunchiere se datorește unei simple 
omisiuni de reluare a textului sau este ultimul caiet al autorului şi 
semnul de apropiere al propriului sfîrşit. Caietele I și II, din Partea 
I-a a acestui volum cuprind datări ale scrierii din ultima jumătate de 
an a vieții. (Al. $.) i 


250 


www.dacoromanica.ro 


ca rutenii să treacă la legea ortodoxă. Şi s-a început mișcarea 
de trecere. 

Kabaljuk a fost în fruntea propagandiştilor. Credinţa şi 
s deranța lui au găsit ecou în dorul de mai bine al sărmanilor 
rani. Se adunau în casa unui adept, se sfătuiau, chibzuiau 
cum să stringă bani pentru a merge la patriarhul sîrb spre 
a-si anunța trecerea la ortodoxism. Episcopul greco-catolic de 
Munkâcs270, avertizat de Tisza, s-a alarmat. Cind propaganda 
începu să se răspîndească, agenţii guvernului tăbăriră asupra 
casei, unde aderenţii lui Kabaljuk se găseau întruniţi la sfat 
si jandarmii, conduşi de cei care înscenaseră mișcarea, arestara 
pe tulburătorii ordinii publice. Conform legilor ungare, liber- 
tatea de a trece de la o confesiune la alta era garantata. Pen- 
tru a da mișcării timbrul de complot, a fost inventată legenda 
ci ţarul. Celor închişi li s-au aplicat apoi cunoscutele me- 
tode jandarmereşti spre a mărturisi, la procesul-verbal, totul 
ce le sugeraseră agenţii provocatori: ouă fierbinţi [la] subsuori, 
sete 24 de ore şi foame, apoi pește sărat în odaia supraîncăl- 
zită, bătăi care nu lasă urme, spînzurarea femeilor de păr 
etc. etc. 

O interpelare în Cameră, dacă aş binevoi să o adresez pri- 
molui ministru, desigur ar contribui la ușurarea tratamentului 
sirmanilor acuzaţi. Revoltat de sinistra mişelie guvernamentală, 
i-am răspuns lui Dulicskovics că, în calitate de deputat, îmi 
tin de datorie să intervin în interesul oricărui cetățean neîn- 
dreptățit. Am să interpelez. Îmi trebuie însă dovezi irefutabile. 
Cauza e prea extraordinară decît să risc cea mai mică dezmin- 
tire din partea lui Tisza. Să-mi procure întregul material do- 
veditor, pentru fiecare faptă comisă. A plecat mulţumindu-mi 
călduros. 

Prin august a mai trecut pe la mine. Eram în toiul sezo- 
nului, încît nu am avut răgaz, în mijlocul consultaţiilor, să 
vorbesc cu el, decît foarte scurt. Mi s-a plins că prevederile 
lui s-au adeverit. Agenţii politici de stat l-au denunțat con- 
di'cătorilor slavi, că dînsul ar fi informator ın serviciul poliţiei, 
încît a fost refuzat de a fi admis la consti iirea intimă 1 aces- 
tora. Adunarea materialului pentru interpelare este pe cale su 
o termine. Îmi va aduce întregul dosar peste cîteva săptămini. 

Cum, pe la mijlocul lui septembrie ploile începuseră să 
aiunge publicul balnear din Karlsbadul tomnatic, 1 oros, am 
îndrumat clienţii întirziaţi la un coleg localnic și, împreună cu 
Lencica, am plecat într-o călătorie prin Germania, iar apoi 
acasă. Războiul balcanic se terminase, acesi preludiu al celui 
mondial, care a urmat în 1914. 


251 


www.dacoromanica.ro 


Acasă mă aşteptau treburile particulare, pagubele prici- 
nuite de grindina distrugătoare în pomete, trecerea la econo- 
mia de animale. Grajdul era pregătit, junincile şi taurul de 
rasă din Lugoj, procurate, fînarul aşternut. Şi iarăşi alergările 
Ja Viena, Budapesta, Bucureşti, în propagandă prin judeţe, şe- 
dințe de comisii ale Comitetului P.N.R., discuţii la Cameră. 
Negocierile cu Tisza erau pe sfîrşite, se apropia termenul cînd 
urma să fie chestia pusă la ordinea de zi şi discutată în ca- 
meră (Cred că am descris ciocnirea dintre Tisza şi mine în 
prima şedinţă a dezbaterii bugetare „în general“). Mihali și 
St. C. Pop plecaseră la „pertractarea finală“ a procesului in- 
tentat protopopului Murăşan din Moftinu Mic. În acel sat 
fruntaş sătmărean, românesc, credincioşii au închis biserica, 
oprind cu forța autorităţile să încorporeze parohia în dieceza 
de maghiarizare Hajdudorgh. Astfel, rămăsesem singur la Bu- 
dapesta, spre a lua cuvîntul, ziua următoare, în Cameră. 

Printr-un discurs perfid am izbutit să-l enervez pe Tisza. 
Căci ceea ce „mungo“-ii (munká párt) lui nu pricepeau, dîn- 
sul înțelegea cu atît mai lămurit. Datele înşirate de mine, re- 
feritoare la lipsa de pregătire a armamentului, la lefurile ofi- 
teriior, la pensiile văduvelor, ca şi aluziile la cochetarea unor 
partide cu puterile contrare monarhiilor centrale (Mihai Ka- 
rolyi) nu se etalau ca niște fapte diverse, cunoscute în fața pu- 
blicității. Cu cît însă primul ministru îşi lansa mai aprig piciorul 
peste genunche — semnul iritării sale — cu atit mai îngr - 
jorat modulam timbrul glasului meu, impresionat de îngrij' 
rare patriotardă. Iar ecoul ce-l trezeam în turma obişnui ı 
să-l lase pe şef să judece şi ea să voteze, îl enerva şi mai mu'' 
pe volnicul Tisza. 

[În] afară de mine, nu era în sală nici un singur deputat 
din opoziţie. Membrii partidelor maghiare demonstrau contra 
lui Tisza prin absenţă, lăsîndu-l singur cu majoritatea sa și 
cu opoziția reprezentată de patru români şi un slovac (Proto- 
pepul Damian şi Jurifa nu erau în Pesta, Mihali și Șt. C. Pop 
plecaseră la Sătmar, cu vorba de adio adresată mie în pre- 
seară: „vigyázz a hazâra“?l, din anecdotă). 

Solus272 eram! Nici în Sahara nu se va fi simțind omul mai 
izolat ca mine, în anumite momente ale zbuciumatei mele 
vieţi. Totuşi, în Sahara nu pleacă nimeni fără armă modernă, 
pe cînd între șacalii din sala somptuoasă, de pe malul Dunării, 
eu nu eram scutit decît prin „imunitate“ şi prin abilitatea in- 
spirației mele momentane, față de prostia deputaţilor maghiari. 
Abia mă aşezasem, cînd Tisza sări în picioare. Si el era im- 
provizator. Cu timbrul vocii sale acoperit uşor de o bură de 


292 


www.dacoromanica.ro 


răguşeală, îmi ripostă, împletind arome demagogice în dis- 
cursul său, că: alegătorii mei, desigur nu ar fi de acord ca 
statul să sporească impozitele pentru acoperirea investițiilor 
propuse de mine. Ceea ce-mi răspundea mie era adresat firește 
tot celor mulţi, absenţi, din opoziţie şi cercurilor vieneze, ale 
căror păreri vibraseră în rezonanța celor expuse în discursul 
meu. Lovitura premeditată si-o păstrase pentru a produce efec- 
tul final, senzaţional, ucigător. E ciudat, zise el, că tocmai de- 
putatul Vaida reproșează altora complicitatea cu anumite 
cercuri străine. Acest fapt trebuie să se datorească împrejură- 
rii că domnia sa crede desigur că nimenea nu are cunoştinţă 
despre relaţiile care există între D-sa şi între anumite cercuri 
rusești. Cu această afirmare îşi sfirşi primul ministru vorbi- 
rsa. 

Toată majoritatea rămase impresionată. Capetele se întor- 
ceau spre mine întrebător. Eu ascultam liniștit, savurind im- 
pasul în care se zvircolea Tisza. Cînd îmi aruncă, sfidător în 
fața, grava acuză de complicitate cu cercuri rusești, fără a-mi 
perde contenenţa?/3 — de mult mă obișnuisem să nu mă las 
blufat2/4 — m-am ridicat, rugîndu-l pe primul ministru să-şi 
dovedească afirmaţia. Acesta, luînd din nou cuvîntul, zise co- 
torosind?f5 în geanta sa: „în posesiunea mea se găsește un do- 
cument pe care miine îl voi comunica în Cameră; prin acela 
voi face dovadă“; şi se aşeză. Eu, atunci, cerui cuvintul în 
chestie de răspuns la atac personal. 

Am descris, cu toate detaliile esențiale întîlnirea mea cu 
Duiuskovics (vezi stenograma, procesul-verbal al sedintei şi 
ziarele) și am terminat: „scrisoarea Dr.-ului Gerovschi, cu 
care se prezentase la mine Duliskovics, trebuie să se găsească 
și acuma în masa mea de scris americană, din Karlsbad, a 
cărei cheie este la mine (am ridicat-o între degete), afară de 
cazul că, spărgînd masa, cineva ar fi furat-o. 

La începutul şedinţei din ziua următoare, Tisza, luînd cu- 
vintul înainte de intrarea în ordinea de zi, a scos din geantă 
o cartă de vizită şi a zis: „lată, pe această cartă de vizită e 
scris: Dr. Roman Gerovschi, empfielt Herrn Duliskovics, einen 
braven ungarischen Russen“2/6 şi s-a așezat. La aceasta, Lă- 
zind că maşinaţiunea lui Tisza nu produsese vreun efect, nici 
chiar asupra majorității, am declarat numai că sunt pe deplin 
mulțumit cu dovada ce a făcut-o dl. prim-ministru, confir- 
mind că Duliskovics fusese la mine conform celor ce le co- 
municasem deja eu însumi. Dacă D-sa e satisfăcut, răminem 
ambii mulţumiţi. 


253 


www.dacoromanica.ro 


La bufet, întrebat de gazetari, am declarat că cu asemenea 
mijloace s-ar putea intenta proces de paternitate primatulii 
Ungariei?7. Întreaga intrigă mi s-a lămurit abia cu ocazia pro- 
cesului Kabaljuk. La acest monstruos proces, pus la cale de 
Tisza, tot prin Duliskovics, a fost chemat ca martor şi contele 
Bobrinski, curatorul Sf. Sinod al Rusiei. Audierea sa, publi- 
cata de ziarele din Budapesta şi comunicată mie de publicistul 
Victor Aradi (autorul broşurii A Ruten per?'8, a produs mare 
senzație. 

Prezidentul tribunalului îi oferi mai întîi un scaun înaltu- 
lui demnitar țarist. Procurorul îi adresă întrebarea: „Cine e 
capul bisericii ruseşti?€, Contele răspunse: „Mîntuitorul nostru 
lisus Hristos“ (procurorul aşteptase că va răspunde: „ţarul“). 
Apoi fu ascultat Duliskovics, ca martor principal al acuzei. 
Acesta a mărturisit în faţa contelui următoarele: „Primind 
ordin de la şefii mei să aflu izvoarele originii mișcării de tre- 
cere la ortodoxism, din sînul populaţiei din Rusia Subcarpa- 
tică, mi-am luat mai întîi rămas bun de la familia mea, spu- 
nînd că voi pleca în America. Am putut amăgi pe un cumnat 
al meu, preot, să-mi dea o recomandaţie către un prieten al 
său, advocatul Gerovski din Cernăuţi, ca să-mi stea într-ajutor, 
spre a obţine un pașaport austriac, întrucît în Ungaria obţi- 
nerea s-ar fi refuzat. 

Fiind oarecare asemănare între mine și un frate inginer, 
al lui Gerovski, advocatul izbuti să-mi procure pe numele aces- 
tuia un pașaport, cu care am trecui frontiera austriacă. Ruşii 
poliţiei de graniţă, fiind informaţi, m-au primit frățeşte, ofe- 
rindu-mi toate înlesnirile pentru a ajunge la Petrograd. 

Contele Bobrinski, ţinut la curent de Gerovski, m-a primit 
cu toată bunăvoința. I-am expus, pe larg, d-lui Conte situaţia 
din Rusia Subcarpatică. Kabaljuk, fiind un om incult, a do- 
vedit lipsă de dibăcie prin modul înscenării propagandei sale. 
A ajuns repede sub influenţa unor agenţi acoperiţi ai poliţiei 
de graniţă, care apoi l-au dirijat cum le convenea, pînă ce l-au 
incurcat, împreună cu adepţii săi şi, avînd contra lor destul 
material compromițător, i-au arestat. 


Mișcarea însă ar trebui continuată căci ea ar putea deveni 
un izvor de renaștere pentru sărmanul nostru popor. Dar tre- 
cerea ar trebui realizată pe temei de credinţă, liberă de orice 
motive politice. Aceasta nu poate da rezultate decit dacă e 
condusă de un preot. Nedispuniînd măcar de un singur preot, 
eu m-am hotărît să învăţ cele necesare unde mă veţi îndruma 
şi, stinţindu-mă, să mă reîntorc acasă spre a mă pune în 
fruntea propagandei de trecere la ortodoxism a conaţionalilor 


294 


www.dacoromanica.ro 


me.. Contele Bobrinski a aprobat planul meu și oferindu-mi 
ospitalitate în palatul său, mi-a dat, pentru ochii lumii, un 
post de secretar. 

Era necesar să învăţ limba şi să mă obișnuiesc cu mediul. 
Apei Dl. Conte m-a trimis într-o mănăstire din Kiew. Acolo 
am fost instruit în îndeletnicirile preoțești. După ce stătusem 
citeva luni [acolo], primii o telegramă, că mama s-a îmbolnă- 
vit greu. Lra cifrul acordat cu șefii mei, prin care mă averti- 
zau să plec, fiind în primejdie de a fi descoperit. Am pke at 
numoidecit la Petrograd. Prezentindu-mă la Dl. conte, D-s a 
recunoscut că am datoria de fiu să sosesc cit de curînd la pat 'l 
bătrînei mele mame. Pentru călătorie mi-a dat 500 ruble, do- 
rindu-mi să o găsesc pe mamă-mea în viaţă și su devină sări- 
toasă. Mulţumindu-i pentru tot ce a făcut pentru mine şi }.e1- 
tru cauza noastră rusească din Ungaria, am cerut să-mi mai 
dea 500 ruble pentru înlesnirea soartei nerorociţilor ma.iri 
ai cauzei noastre, Kabaljuk și soţii. Întrebindu-mă Dl. co te 
despre ce ajutor ar putea servi acelora cele 500 ruble, lèm 
informat că în Camera ungară e obiceiul să se angajeze cu 
500 ruble un deputat, spre a interpela. Achitind acea sumă 
unui membru al camerei și acesta interpelîind în chestin tr ! .- 
m:entului d ţinuţilor, soarta lui Kabaljuk şi a complicilor sii 
va deveni îndată mai suportabilă, căci guvernul ungar e fo: e 
simţitor să nu-i sufere reputaţia de pe urma unei interpelări“. 

Contele Bobrinski i-a îndeplinit cererea, punindu-i la dis- 
pozitie încă 509 ruble... 

Toate aceste marturisiri le-a aruncat Duliskovics la tribu- 
na! în fața procuratorului?'? Sf. Sinod a Rusiei, contelui D - 
brinsli. Acesta a ascultat în tăcere şi a confirmat adev: 1 
spuselor „sefului grupului de detectivi de frontieră“ Dul'«! o- 
vics, în legătură cu sine. 

Citind eu în P.1.1.2%0 darea de seamă a dezbaterii proces ilui 
de ia Sighetul Marmaţiei și primind toa c informațiile amă- 
nunţite de la martorul ocular și auricular, Victor Aradi, care 
asistase ca gazetar la dezbatere, mi-am putut da seama cu cî'i 
fantezie perversă a fost pusă la cale întreaga intrigă de [către] 
Tisza Duliskovics nu fusese decit abilul său instrument. L 'i 
Tisza îi trebuia dovada că Rusia ar fi pus la cale mişcarea pa - 
sl vă, prin Kabaljuk, pe temă ortodoxă si agrară. Acest rezult ıt 
a știut să i-l procure Duliskovics, cu ușurință. Iar implicaria 
contelui Bobrinski, a pilonului suprem al bisericii ruse, în mis- 
carea de trecere din sînul țărănimii rutene din Ungaria, a fcst 
executată cu neîntrecută dibăcie de agentul provocator, înce- 
pînd de la serviciul legăturii lui Duliskovics prin Gerovslii, 


255 


www.dacoromanica.ro 


zu contele Bobrinski, pînă la tragerea pe sfoară a acestuia cu 
509 ruble, pentru mituirea unui deputat, spre a interpela. Fra- 
ţii Gerovski — advocatul şi inginerul — erau fanatici agenţi 
tariști; medicul bobocel diletant. Toţi trei au dispărut din Cer- 
nuuți, trecînd în Rusia. 

Încercarea de a mă compromite printr-o cartă de vizită 
de introducere către deputatul Markov şi apoi prin adresarea 
une: interpelări lui Tisza în chestia Kabaljuk erau de aseme- 
rca născocite de Tisza şi numai puse în practică de Dulisko- 
vies, conform instrucțiunilor primite. Orice fantezie ar fi avut, 
simplul plutonier de poliție, el nu dispunea de informaţiile, 
de cunoaşterea de oameni şi de relații politice interne şi ex- 
terne, fără de care combinaţiile unui plan atît de complicat 
nu puteau fi coordonate. 

Dar procesul din Sighet şi peripețiile antecedentelor ieşite 
la iveală pe urma depoziţiilor lui Duliskovics şi Bobrinski au 
avut ca urmare un epilog şi în Camera deputaţilor. Un depu- 
tat tiszaist, tînăr și modest, preot greco-catolic rutean, anunţa, 
în formă de interpelare o rugăminte primului ministru. Cu 
emoție expuse că el interpelase în chestia Kabaljuk, la timpul 
său. Acum aflind, pe urma dezbaterilor de la proces că con- 
tele Bobrinski donase 500 ruble spre a corupe un deputat cu 
acea sumă, pentru a rosti o interpelare în interesul lui Kabal- 
juk şi soţii, dînsul nevinovat, apare în fața opiniei publice, în 
suspiciunea că ar fi adresat interpelarea, fiind mituit. Roagă 
pe Dl. prim-ministru să lămurească chestia. Omul era disperat. 
Tisza nu răspunse nimica pînă la şedinţa următoare. Atunci 
abia declară că cele 500 ruble fuseseră depuse pentru stat, la 
tribunal, astfel încît deputatul interpelant nu avusese nici o 
cunoştinţă despre existența lor. Să-i servească însă D-lui de- 
putat, spre învăţătură ca pe viitor să-și vadă de treabă şi să 
nu se amestece în afaceri care nu-l privesc. 

Fireşte, dacă Duliskovics ar fi reuşit să mă înduplece pe 
mire să interpelez, Tisza ar fi lăsat să planeze pe veci asupra 
mea suspiciunea că nu numai relaţiile mele cu agenţii propa- 
gandei „panslave“ au fost dovedite, ci şi că aş fi fost mituit 
cu 500 ruble. Orbit de patimă, Tisza a încercat să uzeze în plină 
şedinţă de Cameră de biletul doctorului Gerovski, prin care 
mi-l recomanda pe Duliskovics. Pripeala lui de atunci şi pre- 
cauțiunea mea anterioară, în contactul cu agentul său, m-au 
favorizat, încît Tisza ieşise blamat din afacere. 

În ziua [de] după „dramatica scenă“ a ciocnirii din Cameră, 
iiind la Viena, m-am dus la lilrăria Gielhofer et Pauschburc, 
ui. Bognergasse, spre a căuta stampe referitoare la epoca iui 


256 


www.dacoromanica.ro 


Horia. Șeful mă cunoştea de mult şi salutindu-l, mă felicită 
spunînd că se miră, cum de un ministru ca Tisza a putut să se 
expună blamajului, printr-o acuză așa de ridicolă. Citise repor- 
tajul detaliat al dezbaterii în ziarele vieneze. Am declinat 
acceptarea gratulării, răspunzindu-i că fratele meu prea se 
agaţă de Tisza. Nu e de mirare că Tisza caută să-i astupe gura. 
Toată familia stăruieşte ca să se lase dracului de politică fra- 
te-meu, el însă e obsedat, încît stăruim cu toții zadarnic. Cu 
Tisza nu e de glumit. Librarul crezuse că (conform realității) 
cu eram deputatul. A început să-l apere pe „frate-meu“, încît 
a desfășurat o întreagă pledoarie, arătînd cît de eronat şi ab- 
surd a fost motivat atacul lui Tisza. Mai obiectivă satisfacţie 
nici că-mi puteam dori. Însă atacul lui Tisza, premers dezvă- 
luirilor de la procesul din Sighet, mi-a potenţat precauțiunea 
in contact cu oamenii, încît mi s-a agerit instinctul de a „mi- 
rosi“ pe agenţii provocatori şi mi-a perfecţionat arta de a „face 
pe prostul“, în conversaţia patriotardă cu ei. Căci Duliskovics 
a fost numai primul şi cel mai dibaci. După el a venit Dl. 
redactor [de] la „Universul“, cu salutări de la Marghiloman% 
și Stere, sub ilustrul nume bucureștean Popescu. La mine s-a 
lăsat introdus prin recomandarea telefonică a deputaţilor bu- 
covineni. La Viena venise — zicea el — ca să-l consulte pe 
oftalmologul Fuchs, neputînd să consulte pe un specialist ger- 
man, pe care îi ura, iar oculiştii români ar fi fost cu toții re- 
fugiați din Bucureştii ocupați de nemți. La întrebarea mea re- 
feritoare la timpul de cînd a sosit, am aflat că de o săptămînă. 
Apoi, că Fuchs l-a şi vindecat. Neștiind să-mi spună diagnoza, 
repede i-am luat „Zwicker“-ul de pe nas şi i-am îndoit pleoa- 
pele, cercetindu-i şi reacţiunea pupilelor. (Nu-i lipsea nimica). 
Apoi l-am felicitat, elogiindu-l pe Fuchs cu toată seriozitatea. 
Ca să dovedească un alibi bucureştean, îmi aduse şi o colecție 
a ziarului lui Stere, „Lumina“. 

Scopul vizitei sale la deputaţii români bucovineni și la 
mine era — precum spunea — să satisfacă însărcinarea lui 
Marghiloman de a afla părerile noastre în privința schimbării 
dinastiei române. Se stăruieşte de [către] austro-gerrmani, pe 
lîngă Marghiloman, ca să fie înlocuită dinastia cu arhidu- 
cele Iosif (a legmagyarab F6herczeg)%2, cu o dinastie „mo- 
rală“. Ne cere avizul (Natural că acest miez al conversaţiei 
a fost desfăcat28 cu timpul de cca două ore). Eu mi-am per- 
mis ironii pe socoteala ansamblului „dinastii şi morală“, in- 
vocîind pilde din istorie şi din prezent, cît şi din moravurile 
societăţii burgheze şi ţărăneşti. Bucureștii nu au rămas cru- 
tut, nici Budapesta şi Viena. Cum se va aranja însă noua 


17 — Memorii vol. I 257 


www.dacoromanica.ro 


dinastie catolică cu ortodoxismul? Cine îi va fi naş? Și am 
terminat cu acest capitol: Toată ţara a ţipat să „intrăm în 
acțiune“, pînă ce dinastia a cedat voinței naţiunii. Acum 
cînd aceeaşi națiune va ţipa să fie înlocuită, ne arde de „mo- 
rală“. Ar fi o procedură țigănească, dar vă priveşte. D-lui 
Marghiloman îi trimit prin D-ta următorul răspuns: Vizi- 
tindu-l, împreună cu colegii deputaţi din Camera ungară — 
cu ocazia înmormintării regelui Carol — D-sa ne-a dat sfa- 
tul să căutăm a ne înțelege cu contele Tisza. Încercările noas- 
tre nu au reuşit. Contele Tisza e astăzi cel mai hotăritor fac- 
tor din ambele monarhii centrale. De aceea, nu pot da D-lui 
Marghiloman un sfat mai bun decit, revanşindu-mă, dorin- 
du-i să urmeze bunele consilii ale contelui Tisza, înţelegîn- 
du-se cu dînsul. D-ta ca gazetar şi bucureştean, vei pricepe 
să apreciezi temeinicia acestui răspuns al meu. 

Din primul moment îmi dădusem seama cu cine aveam 
de-a face. Povestea cu profesorul Fuchs prea era idioată. Dar 
acest „Popescu“, cu urechile mari şi-a trădat originea de prin 
Maramureş foarte curînd, deşi vorbea perfect româneste, căci ' 
l-a scăpat gura de a zice „tăuţii“, în loc de „slovacii. I-am 
servit un ghiveci abundent, ca să aibă ce raporta lui Tisza, 
căci pe Marghiloman desigur nu avusese ocazie să-l cu- 
noască, precum nici pe Stere. 

În Geneva, doi agenţi observau familiile Aurel C. Popo- 
vici şi pe a mea. Raportul lor se găseşte în arhiva mea. Face 
dovada că erau frați de cruce cu majoritatea acestui fel de 
agenți acoperiți de ai noştri, căutînd să mulgă fonduri de la 
Tisza, precum ai noştri, sărmanii, sug la fondul O.P. 

Totuşi, ai noştri sunt mai deştepţi, șmecheri, dotați cu 
fantezie mai fecundă. Raportul celor doi unguri face dovada 
stupizeniei şi lenei lor. Afirmări necontrolate (că mama mea 
ar fi fost unguroaică etc.), nici o idee de relaţiile noastre în 
Geneva, Berna, Zürich, de drumurile lui A.C. Popovici şi 
ae mele la Berlin, Viena. Pe domnul sosit la „Pension Bal- 
tic“ din Viena, în 1916, cred că l-am descris. Evitind să-l 
cunosc [în] ziua întîia, a doua zi, cînd s-a terminat masa, a 
venit şi mi s-a prezentat „nyugalmazott foszolgabiro25, Ko- 
vacs“. Foarte vorbăreț, mi-a povestit că e pe drum spre Bel- 
gia. Aşteaptă numai viza germană, căci e în misiune oficială. 
A descoperit o plantă industrială mai bună decit iuta. Aceasta 
se poate însă cultiva mai bine în clima din Belgia. De aceea 
e trimis acolo. Aflind că şi eu locuiesc în acest pension a 
ţinut să mă cunoască, fiind mare admirator al activităţii mele 
politice. Apoi dă-i înainte. A citit în ziare că fusesem supus 


258 


www.dacoromanica.ro 


une operaţii grele. Cum mă simt? Arăt destul de bine, deşi 
se mai observă că am suferit. Cum o duc cu apetitul? Cu sca- 
unele, cu visurile? L-am asigurat, liniştindu-l, că îmi merge 
suportabil, cu apetitul, scaun am zilnic (să aibă ce scrie în 
raport). Visuri? Aici observă: „da visurile!“, cu hiperzel că 
a nimerit punctul meu nevralgic (expertiza D-rului Frank 
din Ziirich că sunt grav neurastenic, trimisă prin poştă, ca 
să ajungă și pe masa lui Tisza). Aici am satisfăcut abundent 
curiozitatea interlocutorului meu şi i-am expus un vis, cum 
ar fi căzut Ileana mică în lacul de Geneva, cum m-am aruncat 
in apă ca să o scot, emoția mea, plantele din fundul lacului, 
vaiurile în nisip, peştii, un tablou bizar, vrednic de fante- 
zia lui E.A. Hoffmann, La sfîrşit m-am despărţit de el 
cu distinsă afabilitate. De la patroana pensionului am aflat 


că fără întîrziere şi-a luat catrafusele... Dar şi una de dra- 
gul hazului: Scurt timp după ce murise D-rul St. N. Ciurcu, 
mi se prezentă la pensionul „Zenz« — un tînăr, Dr. Mezei. 


Fără de cea mai mică reticenţă, îmi spuse că venise la Viena 
spre a-l ruga pe Dr. Ciurcu să intervină la profesorul I. 
Wagner v. Jauregg%! ca să obțină de la acest celebru neuro- 
log un certificat, confirmînd că suferă de paralizie progre- 
sivă iremediabilă. Aflînd că Ciurcu murise mă roagă pe mine 
să-i fac acest mic serviciu. Dinsul e advocat şi nepotul de 
frate al magistratului Mezei, de la Curtea de Casaţie (Curia) 
din Budapesta. Fiind mobilizat, a fost încadrat într-un regi- 
ment de telefoane. A făcut serviciu pe diferite fronturi. Și-a 
norat slăbiciunile armatei austro-ungare. Italienii ar fi pu- 
tut rupe cu uşurinţă rezistența slabă a unităților slave şi ro- 
mâne, mergînd pînă la Viena. Detaşat apoi în Bulgaria pri- 
vee cu dor țărmul românesc. Continuînd să-şi facă notițe, 
era convins că acestea ajungînd la cunoştinţa conducerii ar- 
matelor aliate, ele ar fi în stare să-i învingă repede pe Cen- 
trali. De la un timp nu s-a mai putut stăpini. Și-a cusut no- 
titele în rufe, [și] a angajat un barcagiu bulgar, ca să-l treacă 
noaptea peste Dunăre în România. Sosind noaptea la îm- 
barcare, a fost arestat. Dinsul, pregătit şi la această eventua- 
litate, a simulat simptome de paralizie progresivă. L-au es- 
cortat la Belgrad. După ce medicii militari de acolo l-au cer- 
cetat, a fost trimis la Budapesta şi internat în casa cen- 
trală de alienați. Supus la nenumărate experienţe şi căutări, 
de specialiştii institutului, a fost, în fine, declarat ca ireme- 
diabil bolnav şi concediat pe timp nelimitat, spre a fi tratat 
sub îngrijire în familie. A stat în casa parohială părintească 
(într-un sat lingă Vinţul de Sus). I s-a urît însă de a sta în 


259 


www.dacoromanica.ro 


casă, aflind numai din cînd în cînd despre ceea ce se în- 
timplă în lume. Nu poate să se expună ca, ieşind din casă, 
cineva să-l denunțe. Dacă ar obţine un certificat de la pro- 
îcsorul Wagner von Jauregg, confirmînd diagnoza, nu ar mai 
cuteza nici un specialist să o dezmintă. 

Certificatul oficial mi-l prezentase. În conversaţie mă con- 
vinsesem de identitatea tîinărului, pe care îl vedeam pentru 
prima dată. Nu-mi venea să cred că ar fi agent provocator. 
Dar, după experienţele trecute!? Precauţiunea e mama în- 
țelepciunii?8. L-am întrebat cum a reuşit să simuleze para- 
lizia progresivă, ce nici un medic specialist nu ar prea reuși 
să o facă. Mi-a răspuns că a studiat în prealabil cărţi de spe- 
cialitate şi începînd cu simptome mai uşor de simulat, ajun- 
gind la specialişti tot mai calificaţi, s-a perfecţionat în rol. 
Eu: „Pune picior peste picior!“ El: „Reflexele“ .., 

Eu: „Scoală-te și stai drept, cu picioarele lîngă olaltă“ 

El: „Rhomberg“2%9... Eu: (dîndu-i hîrtie și stilou): „Fiind 
nebun iremediabil, aş vrea să fiu totuşi vindecat“ 

A scris cu tremur perfect. 

Eu: „Dar cum faci cu pupila?“ El: „Cu precauţiune, după 
împrejurări. Depinde de medic. Cu atropina nu se poate juca 
omul“ 

Ce puteam face? L-am sfătuit să fie bun-bucuros că dis- 
pune de certificatul oficial şi să se astîmpere. Pe Wagner 
nu-l cunosc decît de la cursuri. E exclus ca el, la apogeul 
reputației sale mondiale de savant, să se preteze a da un cer- 
tificat de complezenţă căci nu cred să poată fi sedus să se 
lase înşelat prin rolul jucat de un simulant. 

Seara, întîinindu-mă cu Hodža, i-am povestit întîmplarea. 
Eram nedumerit, nu cumva să fie totuşi un agent tînărul 
meu vizitator. Hodža a opinat să depun o declaraţie la un 
notar public, spre a-mi crea un alibi. Să declar că l-am timit 
aievea de paralitic, pe Mezei, de aceea am renunţat de a face 
denunţ contra lui. La această idee am renunţat însă numai- 
decît, amindoi, căci dacă Mezei ar fi depus un răport, fiind 
agent provocator, ajungeam răspunzător şi culpabil, pentru 
că nu am adus cazul la cunoștința autorităţilor, ca ele să con- 
state adevărul. Zbuciumat de preocuparea aceasta, mi-am 
luat, în fine, refugiul la următorul expedient. Am bătut la 
maşina de scris o scrisoare adresată judelui de casaţie, Me- 
zei, din Budapesta, comunicîndu-i cu regret că un tînăr, care 
s-a dat de nepotul său, m-a vizitat şi făcîndu-mi impresia 
că e bolnav, ţin să recomand să fie ţinut sub îngrijirea fa- 


260 


www.dacoromanica.ro 


miriei. Făcînd intenţionat o greșeală, am trimis o copie, lă- 
sind originalul printre hirtiile de pe birou, pentru eventua- 
litatea unei percheziţii, ca epilog. 

Bătrînul Mezei mi-a mulţumit călduros, iar scrisoarea lui 
am alăturat-o celeilalte. 

La „Pension Zenzi mai locuiau pe atunci şi  fruntaşii 
croaţi Smodlaka şi Cingria, cît şi familii refugiate dintre ita- 
lienii din Trieste şi Fiume. Patronii pensiunilor şi hotelu- 
rilor erau obligați să permită supravegherea, prin organele 
poliției de stat, a musafirilor şi percheziţionarea, în absenţa 
lor, a efectelor acestora. 

Pe tînărul Mezei nu am mai avut ocazia să-l revăd. 

Apropos [de]  „simulanţi“. La începutul războiului [în] 
1914, soldații obişnuiau să ridice mîinile deasupra tranșeu- 
lui. Duşmanii de vizavi trăgeau la ţintă şi, nimerind, răniții 
erau trimişi la spital. Dar, scurt timp după aceea, s-a dat 
ordin pe armată că, în asemenea cazuri, acest sistem de au- 
tomutilare va fi pedepsit cu moartea. O gonită acută?” se 
provoca printr-o injecție de sublimat coroziv. O rană nu pu- 
tea să se închege şi [să se] vindece, dacă era iritată cu praf 
de spînz. (Helleborus  niger2l). La societatea medicilor 
„Arzteverein au fost prezentate mai multe cazuri de epi- 
lepsie, simulată cu atita perfecţiune încît toată numeroasa 
asistență a rămas uimită. Dr. Heracle Mihalovici conducea 
marele spital „Diaconissenhein“ din Viena. Dînsul mi-a pre- 
zentat un „Pilcher2%? vienez care simula boala lui Basedow: 
ochii i se bulbucau, pulsul schimba tensiunea, tabloul putea 
înșela, în graba cercetării superficiale. Tot de la el am aflat 
cazul comunicat lui, în confidență de un simulant intrat în 
spital cu diagnoză de ulcer de stomac. „M-a învăţat un ca- 
marad — povesti el doctorului — „să nu mă trudesc cu 
gripă, reumatism, boală de zahăr (înghițind glucoză), ori 
stropșeli2%. Medicii pot să te prindă cu ocaua mică. Nici cu 
un sculament ori ulcer sifilitic nu te poţi ferici mult timp. 
Iată ce trebuie să faci: Te anunţi cu dureri la furca pieptu- 
lui și te duce la rdentgenizare, după ce ţi-a frămintat burta 
şi ai spus, cu băgare de seamă, că acolo nu te doare, iar 
acolo (totdeauna la același punct) te doare cînd te apasă. 

Din bună vreme ţii gata o aluniţă. Pe drum spre roentge- 
nizare, înghiţi alunița. Acolo, în întuneric, îți dă să bei un 
amestec de var. Vede umbra aluniţei şi crede că este o bubă, 
fiind varul mai gros în jurul ei. Apoi te duce la alt doctor, 
care îţi vîră o ţeve pînă în stomac şi scoate suc. Tu grijeşti 
să-ţi răneşti limba și să înghiţi din bună vreme sîngele. Doc- 


261 


www.dacoromanica.ro 


torul picură ceva pe ceea ce a scos cu ţeava din stomac. Vede 
că se iveşte culoare albastră. Acum ai scăpat căci jură că ai 
bubă în stomac. Îţi dau apoi mîncare mai bună şi te ţin în 
spital, de ai un trai „ca puiu-n budă“. Și multe alte metode 
de simulare au fost inventate cu, şi fără succes, de bieţii fe- 
Cori, al căror elan de vitejie repede se evaporase. Patriotis- 
mul nu exista decît la germani și „ansagolașul“2% sau poza- 
rea a la Tartarin de Tarascon2% (ori din strofa ultimă a lui 
Peneș Curcanul?%), la unii maghiari. (Excelent a priceput să 
redea Rebreanu spiritul adevărat ce stăpinea în armata aus- 
tro-ungară, în scena de la popotă, prin conversaţia între ofi- 
țeri, din romanul Pădurea spânzuraților. Tragedia a suferit-o 
insuşi fratele lui Liviu Rebreanu). 

În memoria lui Hodža, țin să mai descriu cum a scăpat 
pentru ultima dată, în 1918, la „supravizitare“ ca să nu fie 
trimis pe front. Stăpînind el mai multe limbi slave, ajun- 
sese, după numeroase persecutări și şicane, să fie numit con- 
ducătorul biroului de cenzurare a prizonierilor de război slavi 
din Rusia. Sarcină uşoară, răspundere grea pentru un om 
politic slav atît de expus ca dînsul. Totuși, prefera biroul, 
cavernelor şi tranșeelor. A 

Spre a peteci rîndurile reduse ale armatei, se încadrau 
ciurucurile. De la „Ambulatorul terapeutic“, unde făceam eu 
serviciu ca medic de cruce roşie, fusese concentrat un comer- 
ciant, băcan vienez, la al cărui picior scurtat cu 5 cm lucra- 
serăm luni de zile. Neşansa omului fusese că trecea de foarte 
bun subofițer instructor. 

Astfel, toţi prietenii lui Hodza eram îngrijoraţi de soarta 
lui. În urma sfatului medical, cu 15—20 zile înainte de „su- 
pravizitare“, el începu o cură strașnică de intoxicare. De di- 
mineața începînd, fuma aproape fără întrerupere ţigări de 
foi tari şi bea la cafele concentrate. În preziua prezentării 
in faţa comisiei de control i-am căutat pulsul. Era intermitent, 
tensiunea îngrijorătoare, încît i-am spus că după trecerea 
în fața comisiei va trebui să înceteze imediat cu primejdioasa 
cură, Căci pînă atunci, el nu fusese fumător decit de zile 
mari. Noaptea, pe la ora 1, cînd se închideau localurile, am 
ieşit din cafenea şi pînă după 31/, ne-am plimbat pe străzi, 
ca să fie epuizat şi prin insomnie. Mergînd apoi acasă, a stat 
neadormit. Pe la 6 ore dimineaţa a băut jumătate litru de 
cafea tare, iar pe la 71/; restul de jumătate litru. Seara, cînd 
am intrat în cafenea, apropiindu-mă de masa noastră, Hodža 
flutura în aer o fişe, cu zîmbet triumfător. Și citii cu mirare 
certificatul. Se stabilea că Milan Hodža e scutit de serviciul 


www.dacoromanica.ro 


de îront, din cauză că sufere de inimă, în urma măririi părţii 
din dreapta a glandulei tiroidiene. Surprins, îi restituii hîr- 
tia. El îmi povesti cum, după ce fusese ascultat de diferiţi 
medici, fu consultat prin cel mai mare specialist pentru boli 
de inimă din monarhie. Acesta, după minuţioasa examinare 
a pulsului, inimii ș.a.m.d., începu să-l frămînte pe la git şi 
il palpă iară şi iară, pînă confirmă că simptomele de care 
suferă sunt provocate de mărirea părții drepte a glandulei 
tiroidiene, cu 2,5 cm. L-am felicitat căci, avînd semnătura 
celebrului specialist, putea fi sigur că nici un medic nu va 
mai cuteza să se compromită manifestînd o altă părere. 
+ 


În cadrul pățaniilor mele cu agenții lui Tisza şi ale si- 
muianților, cred că sunt dator să amintesc cazul celor 11 com- 
plici români, condamnaţi pentru spionaj, de Consiliul de Răz- 
boi unguresc din Cluj, în [anul] 1918. Dosarul întreg, predat 
mie de Dr. loan (Iani) Erdelyi2%, apărătorul lor, se găsea în 
arhiva mea. Traducerea din limba oficială maghiară, în limba 
germană, am dictat-o dactilografei lui Dr. Funder, directorul 
ziarului „Reichs-post&. Acest dosar a fost predat de profeso- 
rul Pater Seipl2% (cancelarul de mai tîrziu al Austriei) îm- 
păratului Carol2%, în parcul Laxenburg, împreună cu cererea 
de grațiere. Iată cum s-au petrecut. lucrurile: în 1914, scurt 
timp după începutul războiului mondial prim, învățătorul Da- 
vid Pop, dintr-o comună apropiată de Braşov, fiind zi de tirg, 
se întîlni în pivniţa „Casei Sfatului“, la o sticlă de vin, cu 
vechiul său cunoscut, sasul Mendel Rafael. În mare taină, 
Mendel Rafael i-a comunicat lui David Pop că s-a angajat 
ca agent secret în serviciul poliţiei de stat. Din vorbă în 
vorbă, i-a mai împărtăşit că a primit o importantă însărci- 
nare. Contele Tisza e un bărbat de stat prevăzător. A făcut 
ce a putut ca să-i împace şi mulțumească pe români. Nu a 
izbutit, pentru că România ar vrea să pună mîna pe Transil- 
vania. 

Totul e pregătit ca să nu poată reuși, însă primejdia cea 
mai mare este ca mulți ardeleni să se lase ademeniţi a se 
angaja, din copilărească însufleţire, să facă spionaj pentru 
România. România va fi bătută, spionii spînzuraţi. Contele 
Tisza are un plan să cruțe şi Ungaria şi naţia românească 
de atîtea jertfe și suferințe zadarnice. Informaţiile lui sunt 
că România organizează dincoace de munţi o extinsă reţea 
de spionaj. Ardelenii sunt toţi pentru alipirea la România. 
Astfel ei sunt gata să servească intenţiile guvernului din 


263 


www.dacoromanica.ro 


Bucureşti. Fireşte că sfîrşitul ar fi procese, spînzurători, pen- 
tru cei de dincoace şi pentru cei de dincolo, suferinţe crunte, 
după cucerirea ţării prin armatele austro-ungare. Pentru a 
preîntimpina acest pericol ce-i amenință pe români şi a asi- 
pura pacea și ordinea internă, contele Tisza va înscena, din- 
tru începutul războiului, un proces de înaltă trădare şi spio- 
naj, avertizind astfel pe românii din Ardeal să se ferească 
å se preta ademenirilor bucureștene. El, Rafael Mendel, e 
însărcinat să pună în practică planul primului ministru. Sub 
secretul spovedaniei i-l comunică lui David Pop. Înainte de 
toate, trebuie să găsească pe cineva, om inteligent, pricepător 
al situaţiei politice, mare patriot român şi totodată cetăţean 
credincios al Ungariei, care să fie gata a îndeplini rolul, după 
indicațiile contelui Tisza. E o chestie de mare importanţă po- 
litică, chiar internațională. Cel care va realiza planul intră 
în istorie ca mare binefăcător al neamului său şi al patriei 
sale. Că ce importanță îi atribuie contele Tisza, [o] 
dovedeşte faptul că e gata să pună la dispoziţia celui 
care ar duce totul la bun sfîrşit, un premiu de 20.000 co- 
roâne. Ori, cîți oameni  distinşi cunoaşte  dinsul, Rafael 
Mendel, nu îl ţine pe nici unul capabil în aşa măsură, ca şi 
pe amicul său David Pop, de a înfăptui acest lucru mare. 
Acesta cerînd să afle în ce constau instrucţiunile contelui 
Tisza, pe care ar trebui să le execute, agentul provocator a 
continuat: mai întîi ar trebui să ia contact cu intelectuali de 
diferite profesiuni, dintre români. Aceştia trebuie să creadă 
că e vorba de a face un nestemat serviciu cauzei românesti, 
prin procurarea de informaţii, de exemplu asupra tranşeelor 
ce se pregătesc în comunele din judeţele de graniță; numă- 
rul trupei şi regimentele cărora ele aparţin. În privința aceasta 
li se vor adresa chestionare după împrejurări. Cînd va fi 
adunat suficient material de dovezi, vor fi arestaţi toţi aceia 
care au furnizat material lui David Pop, pe care acesta îl 
va expedia lui Mendel Rafael. Va fi arestat şi David Pop. 
Procesul se va dezbate după ce se va face mare caz de pu- 
blicitate, prin ziare, pentru ca opinia publică românească să 
fie avertizată, ca românii din Ardeal să nu se lase înduple- 
caţi [de] a face spionaj în favorul României. 

Deţinuţii vor fi trataţi cît se poate de bine. David Pop 
va avea să păstreze secretul în tot decursul investigaţiei. La 
dezbaterea finală se va prezenta apoi, ca martor hotărîtor, 
Rafael Mendel care, sub jurămîntul său de funcţionar şi om 
de încredere al contelui Tisza, va dezvălui adevărul, că totul 
a fost o înscenare, o farsă pusă la cale în interes public, cu 


264 


www.dacoromanica.ro 


scop patriotic. Pe baza acestei dovezi, Curtea Marţială va 
achita numaidecit pe David Pop şi pe tovarășii săi; va fi pre- 
miat cu 20. 000 coroane, prin contele Tisza, iar nu numai presa 
română și maghiară, ci presa mondială îl va slăvi ca pe un 
ilustru om de mare concepţie politică, iar numele lui va in- 
træ în istorie. Rafael Mendel nu așteaptă un răspuns şi an- 
gajament pripit. Îşi dă seama că are de a face cu un prieten 
serios care, de s-ar pune pe lucru, are însușirile de caracter 
și de talent [ca] să însceneze totul cu deosebită dibăcie. Răs- 
punsul îl așteaptă pînă peste o săptămînă, în ziua de tîrg, cînd 
se vor întilni din nou, la un pahar de vin. 

David Pop s-a lăsat ademenit. S-a apucat apoi de lucru. 
Spre a dobîndi încrederea însuflețirii româneşti a unor prie- 
teni, le povestea că, fiind vizitat de un ofiţer român, s-a an- 
gajat să procure in:ormaţii pe seama armatei române. Unii 
l-au refuzat şi [l-au] avertizat. A găsit însă şi entuziaşti, care 
nu au șovăit să-i furnizeze materialul dorit. Acesta varia 
după localitatea în care se găsea respectivul. David Pop pri- 
mea de la Rafael Mendel întrebările formulate” — care aștep- 
tau răspuns — spre a le da informatorilor săi. Aceştia se fă- 
ceau luntre şi punte ca să ştiricească şi să poată răspunde, 
comunicînd în scris şi alăturind schiţe topografice raportu- 
lui. Între alţii, din ţinutul Brașovului s-au implicat: Spiridon 
Boita, advocat din Tohanul Vechi, Pompiliu Dan, învăţător 
din Zărneşti, Romul Cristoloveanu, învăţător” din Rîşnov, preo- 
tul Nan din Buzaia [azi Buzăiel] şi alţi cîţiva preoţi (Cu Boita 
şi Cristoloveanu fusesem colegi de clasă pe a V-a liceală la 
iceul românesc din Brașov în 1888, iar cu Pompi Dan, bun 
prieten). : 

Apoi David Pop a mers la Alba-Iulia, unde l-a încurcat 
mai întîi pe farmacistul Pop, care îi era frate. Vizitîndu-l pe 
avocatul Dr. Patița, pentru că îi sosiseră clienți, acesta i-a 
putut desena numai în grabă lui David Pop schița tranşeelor, 
cu creionul, pe harta județului de pe perete. Apoi, trebuind să 
plece la tribunal, l-a rugat pe David Pop să-l aştepte. Acesta, 
rămas singur, a desprins de pe perete harta şi a copiat pe 
hirtie tranșeele, fixînd din nou harta la loc. Toate rezultatele 
obţinute le trimitea conştiincios lui Rafael Mendel. Om de 
„deutsche Griindlichkeit“3%, Mendel îi dăduse lui David Pop 
şi o ştampilă, cu care, înainte de a-i expedia rapoartele şi 
crochiurile primite de la complicii amăgiţi, le ştampila pentru 
autenticitate. | 

Trecînd cîteva luni, desfăşurarea dramei s-a copt pînă la 
apogeul catastrofei, conform dispoziţiei stabilite în prealabil. 


265 


www.dacoromanica.ro 


Rafael Mendel îl avertiză atunci pe amicul său, David Pop, 
că trebuie să fie pregătit pentru a fi arestat. Ștampila să o 
arunce în closet. A urmat percheziţia, s-au găsit corpora de- 
bcti proaspăt sosite. Între altele, o schiță a tranşeelor de pe 
ia Bod ori Tohan, furnizată de Spiridon Boita. [De] la acesta 
s-a ridicat o coală de hirtie albă pe care, în urma apăsării 
cn creionul se adiînciseră liniile desenului, executat pe hîrtia 
așezată deasupra. Presărată cu praf de grafit, în decursul 
procesului, fiind puse ambele desene în fața lui Spiridon 
Boita — ce mai însemna orice tăgăduire şi de ce folos putea 
să fie măiastra apărare a temerarului I. (Iani) Erdélyi? Tot 
aşa. harta furată prin copie de la Dr. Patiţa. Dar ştampila? 
Jandarmii nu au pierdut timpul cu percheziţii inutile. Au 
strins documentele şi au operat, printr-un țigan, scoaterea 
ștampilei din closet. Apoi l-au arestat pe David Pop care, 
liniştit observa cum totul se desfăşură în mod cinstit, conform 
etapelor stabilite în patriotică înțelegere cu Mendel Rafael, 
exact corespunzător planului prescris de contele Tisza. David 
Pop şi 10 complici ai săi au fost dați în judecată şi întemni- 
țaţi la Cluj. Românii ardeleni cunoşteau cazul, în sensul că 
întemnițaţii au făcut spionaj în favorul armatei române. Ni- 
menea nu ştia mai mult. Toate acestea s-au petrecut la înce- 
puiul războiului. Justiţia militară şi-a lăsat timp, advocatul 
şi-a făcut datoria: cercetări, martori, amînări, totul a fost uti- 
lizat ce îngăduia procedura. Nici acuza, nici apărarea nu pă- 
reau grăbite. 

Iar acuzaţii, bine tratați, se obişnuiseră cu temnița, aştep- 
tind calmi şi liniștiți dezbaterea finală cînd, prezentîndu-se 
Rafael Mendel, prin hotăritoarea sa mărturisire, le va reda 
libertatea ca prin farmec, schimbîndu-i din robi trădători de 
neam și ţară, în eroi ai românismului şi ai patriei. Cum lunile 
treceau şi an urma după an, fără ca procesul lor să se apropie 
de sfîrşit, în primăvara 1918 ei fură cuprinși de îndoieli şi 
nelinişte. Toate stăruinţele lor, toate cererile ca Rafael Men- 
dei să fie adus ca martor nu dădeau rezultat. Consiliul de 
Război — li se răspundea — făcuse toate demersurile proce- 
durale, fără a putea obţine prezentarea lui. David Pop însă, 
bărbat de cuvînt, nu trăda justiției acordul iniţial, dintre el 
şi amicul său, însărcinatul contelui Tisza. Dar cînd, apropiin- 
du-se fatala dezbatere finală şi Rafael Mendel tot nu se pre- 
zenta, simțind şi [fiind] informat de advocatul său că, împre- 
ună cu tovarăşii săi va fi condamnat la spinzurătoare, s-a 
trezit la realitate. Cu toată violenta apărare a lui I. Erdélyi, 
care a fost condamnat pentru ofense aduse, în repetate rînduri, 


266 


www.dacoromanica.ro 


Consiliului de Război, în fața dovezilor zdrobitoare, acuzaţii 
au fost condamnaţi, în frunte cu David Pop, la „moarte prin 
ştreang“. Avînd dreptul la recurs, atunci, în fine, David Pop 
s-a hotărît să predea în scris advocatului tot istoricul tragediei 
sue. Cu o scriere frumoasă, liniştită, a narat întreaga sa 
tragedie, de la geneza ei, pînă la condamnare. Cele descrise 
pină aici sunt rezumate după acel act şi după informațiile pe 
care le-am primit verbal de la Dr. Ipn Erdelyi. 

Intr-o zi fui chemat telefonic de amicul meu I. Erdélyi, la 
hotel Hamerand. Sosit la Viena, în timpul cît își consuma 
minunatele merinde (pui în pesmet, pîine albă, prăjitură, a 
căror existență era de mult uitată în Viena înfometată), îmi 
expuse situaţia clienţilor săi. Sentința de moarte va fi evident 
confirmată. Nimic nu mai poate ajuta, decît grațierea prin 
monarh. A venit pentru a se consulta cu mine. Ce e de făcut? 
Am propus să mergem numaidecit la redacţia „,Reichspost“ 
spre a vorbi cu Dr. Fr. Funder. Acesta, pus în cunoștință de 
cauză se gîndi şi [se] răzgîndi. În fine, zise: „Nu pot găsi nici 
un om potrivit pentru o intervenţie directă la împăratul, [în] 
afară de Pater Seipl, profesorul universitar la facultatea teo- 
logică. Oamenii politici? Cei dintre curteni care au acces la 
Curte? Militarii înalți? Toţi s-ar da îndărăt, auzind că e în joc 
guvernul unguresc. Fie la guvern, fie între culise, de Tisza 
tremură cu toții. Neavînd telefon P. Seipl, ne-a dat cîteva gire 
de recomandaţie. Pe drum l-am întrebat pe Erdélyi: „La Funder 
a fost uşor să susțin povestea că clienţii tăi sunt jertfe ino- 
cente. Acuma se îngroaşă ciorba. Ca să-mi pot juca rolul în 
tața lui Seipl, trebuie să ştiu care e convingerea ta adevărată“. 
Eram în Schlâsslgasse, aproape de biserica din Alserstrasse, 
în a cărei mănăstire locuia Pater Seipl. La întrebarea mea 
Frdélyi răbufni cu toată vehemenţa temperamentului său 
impulsiv: „Au fost niște boi, niște măgari, cu toţii, în frunte 
cu acest dobitoc şi canalie [de] David Pop“. Norocul ne-a 
favorizat. Găsindu-l acasă pe Pater Seipl, acesta ne-a primit 
cu toată prietenia firească a vienezului. I-am expus suniar 
chestiunea. Erdélyi, care pricepea nemţește, mai intervenea. 
Subliniind însă poate prea categoric că este un „Justizmord&30l 
această condamnare, dacă s-ar executa, Seipl zise: „Între îm- 
prejurările politice. de acuma, în care se găsește monarhia, ar 
însemna mai mult decit un „Justizmord“, ar fi o prostie (... 
mehr bedeuten als einen Justizmord, es văre eine Dummheit). 
În fine, ne-a spus: „Am primit o însărcinare de la împăratul. 
Zilele acestea mă voi prezenta pentru a-i referi. Cu acea oca- 
zie Îi voi expune şi [voi] recomanda bunăvoinţei sale graţierea 


267 


www.dacoromanica.ro 


românilor. Vă rog să-mi pregătiți dosarul, ca să-l pot studia 
și să-l pot preda împăratului“. Erdelyi a plecat mulțumit, în 
urma impresiei ce-i făcuse cinstitul Seipl. Eu am mers şi am 
dictat secretarei lui Funder traducerea întregului dosar, ce- 
rerea de grațiere şi anexele, pînă noaptea tirziu. În altă zi 
le-am predat lui P. Seipl. 

Acesta dispunea, în etajul mănăstirii, de două odăi modeste, 
cu ferestrele spre curte. Adevărată locuință de filosof ascet, 
împlinind un singur scop în viaţă, de a servi binele obştesc, 
prin munca sisifică3%2 a încercării de a apropia bestiola om 
de chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. 

Cînd, după primul război mondial, Austria rămăsese ca un 
monstru cu cap mare — Viena şi cu corpul infantil de lepă- 
dătură, Seipl a fost ales cancelar al noului stătuleţ. Nimeni 
altul dintre austrieci nu ar fi putut servi, cu mai mult devo- 
tanent, nenorocita sa patrie, ca Seipl. 

Cînd a vizitat România [în] 1920, l-am primit la ministerul 
de interne, iar la plecare l-am petrecut pînă în curte, la maşină, 
mulțumindu-i [şi] amintindu-i pentru ultima oară generozita- 
tea sa dovedită faţă de soarta unor români persecutați. 

A doua zi după ce i-am predat cererea de grațiere, Seipl 
mi-a comunicat că s-a anunţat la audienţă. Va fi primit mîine 
la cra 10, la cartierul general din Baden bei Wien3%5. Pleacă 
şi se reîntoarce cu trenul. Pe la ora 1 speră să fie acasă. În 
altă zi l-am căutat la 1, la 2, 3, 4 şi în fine, între 5—6, am 
găsit ușa deschisă. Cele ce mi-a comunicat au fost destul de 
caracteristice pentru timpul prin care treceam. În momentul 
cind se pregătea să plece la Baden, Seipl a primit o telegramă, 
intormîndu-l să se prezinte la audienţă în Laxenburg30. 

Sosind acolo a aflat că, în preseară, împărăteasa neliniș- 
uită şi alarmată de zborurile italienilor, conduse de d'Annun- 
zio%05, pînă la Wiener Neustadt3%, s-a dat ordin să plece în-. 
treaga familie împărătească, fără întirziere, la Laxenburg. Ma- 
reșalul, principe Windischgraetz3, nu a avut timp să-şi ia 
cu sine nici obiectele de toaletă, aparat de ras, perie de dinţi 
etc. Seipl a fost introdus în parcul castelului. S-au plimbat 
cu împăratul cîtva timp, apoi s-au așezat pe o bancă. Expu- 
nerea lui Seipl a găsit întreaga înţelegere şi aprobare din partea 
împăratului. L-a rugat pe Seipl să-i recomande pe cineva, un 
criminalist de competenţă, căruia să-i ceară un referat în pri- 
vința procedurii de grațiere. Seipl rugîndu-l să-i dea autorizarea 
de a-i putea comunica informatorului român rezultatul audien- 
tei, împăratul l-a rugat să renunţe, ca să nu afle cumva „die 


268 


www.dacoromanica.ro 


Ungarn“308, Fiind astfel în imposibilitatea de a-mi comunica 
devalii, se restringe la acest rezumat. Dar poate să-mi împărtă- 
șcască impresiile lui subiective: crede că, pe baza referatului 
ce-i va primi, împăratul va dispune graţierea. Acum e im- 
portant să găsim omul potrivit. Să-i recomand eu pe cineva. 
A rămas să-i propun, cît de curînd, persoana. Fără întîrziere 
am luat contact cu Dr. Isopescu Grecul. Profesor la Universi- 
tatea din Cernăuţi şi deputat român bucovinean, trecea drept 
o autoritate pe tărim juridic, în cercurile vieneze, încît era 
angajat de expert în senate de arbitraj. Bărbat simpatic, pe 
lingă pregătire, dispunea şi de fantezie pentru găsirea promptă 
de soluţii şi expediente. I-am spus în,două vorbe situația şi 
am obținut îndată învoirea sa ca să-l propun şi pe dînsul. De 
asemenea, s-a declarat de acord cu părerea mea ca al doilea 
expert propus de mine să fie prezidentul Curţii de Conturi, 
fostul prim-ministru Max Vladimir baron Beck. După scurta 
discuţie, Isopescu îl propuse pe procurorul din procesul de 
înaltă trădare, contra conducătorului ceh, deputatul C. Kramai. 
Procesul intentat acestuia s-a terminat cu condamnarea la 
moarte şi apoi cu grațiere prin împăratul. Advocat la Cernăuţi 
şi prieten intim cu Isopescu, procurorul avusese ocazia să ser- 
vească împăratului metoda de procedură şi formule, cu ocazia 
graţierii lui Kramař, după ce îşi jucase rolul de acuzator public. 
Ori pe care ar cădea alegerea împăratului, puteam fi siguri 
că pledoaria sa va fi bine motivată, în interesul asigurării gra- 
țierii. A rămas ca pînă mîine-zi Isopescu să aranjeze o întîlnire 
între noi trei. Ca loc am stabilit lăptăria din parcul Schwarzen- 
berg, la ora 31/2 p.m., cînd lipseşte publicul, atît în parc cît şi 
în lăptărie. Ca din întîmplare, la ora fixată ne-am întîlnit la 
o masă. Eram singuri — singurei şi în timp de 1/2 oră am căzut 
de acord — la un pahar de lapte acru — asupra întregii pro- 
bleme de rezolvat. Notez că amicul lui Isopescu, om deştept 
şi simpatic, era evreu. i 

Ca un detaliu caracteristic al timpului şi a mentalității 
împăratului, notez următoarele imponderabile grăitoare. Pater 
Seipl îmi povesti: „Luînd împăratul dosarul pregătit de dum- 
neata, l-a băgat în buzunarul interior al bluzei. Cînd am plecat, 
am înțeles precauțiunea sa față de unguri. La poartă, ieşind 
din parc, m-am întîlnit față în față cu şeful cancelariei ungu- 
reşti, care intra pentru a fi primit în audienţă. Sărmanul îm- 
părat. E înconjurat de spioni şi trădători“. 

Precipitîndu-se apoi evenimentele externe şi interne, am 
părăsit Viena, mutîndu-mă cu familia la Olpret. După convo- 
carea Camerei în octombrie, am pregătit „Declaraţia“30? iar 


269 


www.dacoromanica.ro 


apoi am redactat „Instrucţiile“310, tipărite la tipografia din 
Dej, a lui Goldstein ori Bernat şi iscălite de Mihali. Acestea 
(din urmă] le-am expediat prin tînărul advocat Oanea (din 
Sîngiorgiul Român, unde-i zice Zdrobău), în toate comitatele, 
spre asigurarea coordonării acțiunii identice, a mişcării re- 
voluționare. 

Între timp; Maniu a condus — în Ministerul de Război — 
ordinea în Viena, cu ajutorul regimentelor românești’! şi a 
dat ordin ca unităţile românești din Praga să se pună la dispo- 
zitia cehilor spre a putea, fără răzmeriţe, să-şi organizeze noua 
aşezare de stat. Ștefan C. Pop, la Arad, a pregătit convocarea 
adunării de la Alba-lulia, pe 1 decembrie, termen care mie mi 
s-a părut prea apropiat, considerînd greutăţile de comunicație 
şi conflictele cu autoritățile de stat. Evenimentele au confirmat 
însă ca bună procedura lui Ștefan C. Pop. Maniu, la Arad, 
s-a răfuit cu Oszkár Jâszi312. Împăratul a dezlegat de jurămînt 
pe toţi membrii armatei şi pe funcţionari etc. Norocul nostru 
ră am interpretat prin fapte „autodeterminarea“ lui Wilson. 
Aşa s-a creat fortăreața pe care, la „Conferinţă35% nu au mai 
putut să o distrugă nici şovăielile de finețe, interpretative-di- 
plomatice, ale celor mari, nici intrigile de culise maghiare, 
aliate ale magnațţilor unguri şi [ale] preoţilor înalţi, cu pro- 
tecția unor familii aristocratice catolice şi evreieşti, cît şi cu 
unii francmasoni, nici alurele bățoase și sectarismul prea 
habotnic bucureştean al lui Brătianu, nici zvîrcolirile lui Goga, 
de a crea o atmosferă neprielnică lui Brătianu. Și s-a născut 
Rumânia întregită. 

Relaţiile mele cu prieteni şi cunoscuţi din Viena şi Pesta 
s-au întrerupt. Atita am aflat că David Pop şi cei 10 „piguliți“ 
ai săi au scăpat din temniţa Clujului. Că sentimentul națio- 
nal şi entuziasmul lor pentru cauza naţională au fost exploa- 
tate de David Pop, în mod mişelesc, nu poate încăpea îndo- 
ială. Nici apărătorul lor, advocatul Ion Erdélyi nu s-a putut 
dumiri în privința lui David Pop. Întreaga afacere tenebroasă, 
vrednică de pana unui Balzac, poartă timbrul mentalităţii şi 
procedeelor născocite de Tisza. Nici la un caz aceasta nu a 
fost inventată de Rafael Mendel, sas semidoct, simplu agent 
informator, în serviciul poliției de stat. De oricît dar persuasiv 
şi elocință ar fi dispus, nu pare cîtuşi de puţin verosimil ca 
să-l fi putut îndupleca pe un învăţător român, de a crede po- 
vestea, cu nobilele intenţii ale lui Tisza şi cu prezentarea de 
bluff, a lui Mendel, în momentul decisiv al dramei, cu dezvă- 
lujrea oficială, că totul a fost o patriotardă înscenare, din ordi- 
nul primului ministru. 


270 


www.dacoromanica.ro 


Mult mai aproape de adevăr va fi presupunerea că David 
Pop lăcomea la subsidiile ce le va fi primit de la Mendel Rafael 
şi la suma pentru el ademenitoare, de 20.000 coroane, făgă- 
duită pentru sfirşit. Odată intrat în horă, Mendel a priceput 
cum să-l învîrtească, pînă și să-l înduplece să-şi ștampileze 
rapoartele. Pe acestea agentul le trimitea la biroul serviciului 
de contraspionaj al armatei, la Sibiu. Prins în cursă, David Pop 
fără a bănui, va fi primit prin Mendel ordinele acestui organ 
care, fireşte, era în strinsă legătură cu Tisza. 

Pe timpul cînd m-a vizitat cancelarul Seipl, David Pop 
mi-a adresat o petiție, în ton agresiv, pretinzînd să fie rein- 
tegrat ca învăţător. Am preferat să nu-i răspund. Ca ministru 
ar fi trebuit să comunic actul colegului de la justiţie. Iar acela 
ar fi dispus redeschiderea procesului, fiind vorba de un în- 
văţător ardelean. 

Era destul de dureros cazul colonelului Sturdza şi acela 
înscenat colonelului Verzea. Să mai fi etalat în faţa lumii şi 
garderoba sufletească murdară a lui David Pop? Am preferat 
să trec la ordinea de zi. Totuși, cu ajutorul generalului Iliescu?! 
(Turtucaia) şi a lui Alexandru Lapadatu?!5, am izbutit să ob- 
țin eliberarea lui Verzea, despre nevinovăția căruia eram nu 
numai eu convins, ci şi aceştia. Condamnarea lui servise lui 
Brătianu, ca paravan de diversiune, ca să acopere în fața pu- 
blicului vina colonelului Sturdza. Brătinu ştia însă mai bine 
decît oricine că Verzea suferea inocent... 

Prin 1936 Mendel Rafael era patronul localului „Unicum“ 
din Sibiu. Românii, ca oaspeți consumatori, contribuiau la 
bunăstarea lui. Firea românească e iertătoare. Nu în zadar am 
trăit mii de ani în „Spaţiul Mioritic“! 


+ 


Înainte de a şti cum trebuie tratat un om, trebuie mai 
întîi să fi colaborat cu el, spre a-i cunoaşte firea: simpatiile 
şi aversiunile doctrinare, temperamentul, agerimea judecății, 
capacitatea de a selecționa cu obiectivitate componentele unei 
situații încurcate, gradul fanteziei sale intuitive şi al talen- 
tului inventiv de a găsi soluții, mediul său social şi preju- 
decățile ce i s-au imprimat concepției sale filosofice, sociale, 
felul de a fi al intimilor săi, slăbiciunile caracterului, vanita- 
tea, dacă e muieratic, dacă e coruptibil etc. etc. 

Fireşte că acest „test“ complex nu se poate distinge şi pre- 
ciza în formule fixe, desprins în componenți, nici rezuma într-o 
sinteză, ca o analiză chimică. Testul obţinut prin experienţe 


271 


www.dacoromanica.ro 


practice şi impresii trebuie să se sedimenteze în instinctul 
tău subiectiv, spre a servi ca un îndrumător obiectiv pentru 
orientarea diafană, în privinţa tacticei de care trebuie uzat în 
contactul cu respectivul individ. 

Dacă, de exemplu, Aehrenthal3i6, ca ministru de externe 
al Austro-Ungariei, zice că la Budapesta primește bucuros şi 
oameni politici români din Ungaria, dar la Viena i s-ar putea 
unputa că m-a primit (cîtă laşitate în fața interpretărilor ma- 
ghiere a situației de drept public), în loc de a replica polemic, 
nu e mai simplu [de] a întreba modest, făcînd pe prostul: „Gre- 
sim oare, crezînd că Viena ar putea mai uşor să ne vină în 
ajutor decît Bucureştii?“ 

Cînd lordmayor-easa3!? mi se plînge că nu are copii, este, 
cred, firesc să-i descriu grijile şi necazurile cu copiii, pe cind 
unei mame cu mulţi copii să nu-i slăvesc fericirea de a-i avea. 
Iar cînd sunt întrebat de soția unui fruntaș englez dacă gă- 
sesc mîngăiere în credinţă, nu voi începe să vorbesc de Renan3l8 
ori [de] D. Fr. Strauss519 ci voi prefera a-mi însuşi rolul ilustru- 
lui episcop V. Hossu (Vili)320. 

Cu cinstiţii şi convinşii amici politici ai cauzei românești, 
baronul M. Wl. Beck şi colonelul A. Brosch, vorba sinceră — 
după 8 şi 6 ani de colaborare — era un beneficiu al trudei 
comune zadarnice, de asemenea cu Lueger. Placa trebuia însă 
schimbată cu totul şi adaptată omului şi mediului berlinez, 
arătînd că Brătianu e în neputinţă de a se da de partea Puteri- 
lor Centrale, cît timp acestea nu cutează, din cauza lui Tisza, 
să facă ceva în interesul cauzei naţionale româneşti. 

Înțelegerea cu Venizelos?i, în privinţa emigrării macedo- 
românilor, pusă cu toată francheţea, a aflat întreaga sa în- 
telegere. Era Venizelos... 

Cu sîrbii situația era invers, Ei nici interesul lor național 
nu erau în stare să-l priceapă, necum să-l considere. Să-și 
imagineze oricine — care a avut a face cu iugoslavi — că 
ei s-ar fi găsit în faţa necesităţii de a soluţiona problema In- 
diei?22, În loc de Mountbatten3%, să fi negociat, cu firea de 
satrap dicos, Pasit%24 ori Vestni€ ori vreun Popovič. Ce hara- 
babură ar fi urmat, cu vărsări de sînge peste generaţii. Cu 
firile balcanice nu se poate ajunge la înțelegere, nici cu sin- 
ceritate, nici cu adoptarea tacticii. Violențţi, pînă ce prin şcoli, 
biserică şi suferinţe, nu se vor europeniza, ei pot fi conduși, 
spre binele lor, numai prin metode dictatoriale. Vorba româ- 
nului, cu „calul verde şi sîrbul cuminte“ 

Dalmatinii (distinsul Trumbi&35, Supilo etc.) şi croații fac 
dovada că, prin cultură şi civilizaţie (fie italică, fie habsbur- 


272 


www.dacoromanica.ro 


gică), acelaşi sînge a putut deveni egal în calități cu ori- 
care rasă apuseană. Premizele sunt omogenizarea amestecăturii 
rasiale şi pierderea sentimentului nociv social, moştenit din 
Bizanţ şi în urma jugului turcesc. Aceste reflexiuni se re- 
ferà însă şi la noi românii şi la greci. 


La Paris şi [la] Londra, cît timp Brătianu a fost şeful de- 
legaţiei noastre, susținînd tactica lui, stăruind fără duplicitate 
să aranjeze litigiul dintre el şi Take Ionescu, mi-a creat repu- 
tația de fire sinceră şi împăciuitoare. Lipsa de perplexitate a 
diplomaților de carieră — de care nu sufeream — în fața Consi- 
liului Suprem’? și în comisii, pare să fi impresionat pe co- 
laboratorii celor „Mari“, în sensul că ardeleanul cutează să 
aibă o părere și să o spună verde, dar cuviincios. O congeniali- 
tate de fire şi temperamentul meu de opoziţie, comun cu al lui 
Clemenceau’? va fi fost izvorul misterului, din care s-a născut 
vădita simpatie, cu care m-a distins Moşul. Căci contrastul 
dintre felul meu de a fi şi între Brătianu, pe care „Tigrul“ 
nu-l putea suferi, mai curînd ar fi putut să-mi atragă și mie 
aversiunea lui. 

Dacă, în privinţa simpatiei părintești de care m-am bucurat 
din partea lui Clemenceau, eram stăpînit de sentimentul 
venerației faţă de dobînditorul victoriei și, astfel, ctitorul Uni- 
rii noastre naţionale, care prin 1893, în Voci Latine, a mani- 
festat în favorul cauzei ardelene, cu simpatie și a înfierat ṣo- 
vinismul guvernelor maghiare, [de] pe atunci, de numele lui 
Lloyd George3% nu mi se lega nici o amintire sentimentală. 
Totuși, ajuns la diriguitorul mai important între cei Patru 
Meri, pe cînd am avut întîia oară contact cu el, nu am simţit 
nici o emoție. Din contra, mă stăpînea senzaţia de uşurare 
sufletească [prin] impulsul de a vorbi fără reticenţele obiş- 
nuite, pipăind tărîmul cu precauţiune, ca să nu alunec în vreo 
groapă şiret pregătită. Cu acest om simțeam congenialitatea 
temperamentului, firii, metodelor de tactică a fanteziei de 
adaptare. Prin instinct. Eram fireşte informat, în prealabil, 
pe cît se putea, asupra lui. Știam că e de origine modestă, că 
parvenise din propriile puteri, urcînd din coclaurile valise? 
la gradul său înalt. Știam că ura feudalismul, arbitrariul şi 
intoleranța de care suferise el şi ai lui în timpul copilăriei. 
Că nu m-a înşelat instinctul în chestia congenialităţii, mi s-a 
confirmat de însuşi Lloyd George, cînd mă concedie după 
ultima audienţă, înainte de a pleca eu acasă, zicînd: „Cu omul 


18 — Memorii vol. I 273 


www.dacoromanica.ro 


din şes nu era cu putință înţelegerea, dar noi doi inşi ne vom 
înţelege, căci suntem oameni din munţi, D-ta din Transilvania 
en din Wales“. I-am răspuns: „Vă sunt foarte recunoscător 
pentru aceste bune cuvinte. Dacă însă nu obţin Basarabia, 
omul din şes mi-a pregătit groapa în care mă va împinge“. 
Impresia, ce am lăsat-o în Londra, o caracterizează mai 
bine scrisoarea trimisă de M-me Rose lui Lencica, la Paris şi 
adaosul lui Stead (Am aşezat-o în cartea lui V. V. Tilea3%0). 


www.dacoromanica.ro 


NOTE EXPLICATIVE 
(Schiţă autobiografică) 


1 A răsfăţa, a alinta. 

2 Someşeni, astăzi înglobat în municipiul Cluj-Napoca. 

3 Fond (pămînt) regesc sau crăiesc, din sudul Transilvaniei, atribuit sașilor 
chemați de regele Geza al II-lea (sec. XII), cărora Andrei al II-lea le-a dat, 
la 1224, privilegii însemnate. A cuprins cele 8 scaune săsești inițiale: Sibiul, ca 
sediu central al contelui saşilor (Tomes), Sighişoara, Reghinul, Șinca Mare, Agnita, 
Rupea, Şebeșul şi Orăștia iar mai tirziu s-au adăugat Mediaşul și Bistriţa. 

1 Dehumire preluată de la englezi, pentru mica aristocrație. 

5 Persoane alese În curtea cu juri, pentru a participa la procese penale şi 
a decide prin vot, asupra verdictului. 

€ (1816— 1897), deputat de Haţeg în Dieta Transilvaniei, apoi deputat de 
Chioar. Ales căpitan suprem (prefect) al districtului grăniceresc Năsăud (1861— 
— 1876). Din nou deputat in Dietele din Sibiu (1863—64) şi Cluj (1865—69). 

? L. Ion (1780— 1861 — Scris şi Lemeni), episcop greco-catolic de Blaj din 
1832. Împreună cu episcopul ortodox Vasile Moga, din Sibiu, resuscită Suplex 
Libellus Valachorum, într-o nouă redactare. Organizează și participă la adunarea 
din 3/15 mai 1848, de pe Cîmpul Libertăţii, este suspendat de generalul Puchner, 
apoi silit să renunţe la scaun, în 1850, de guvernatorul Wohlgemuth. Dus într-o 
mănăstire din Viena, moare în exil la 1861. 

8 „Rari navigatori pe întinderi vaste de ape”. 

° B., Iosif, general polonez, participant la răscoala poloneză (1830—31), 
apoi conducător al armatei revoluționare maghiare (1848— 49), învins de armata 
țaristă la Albești (iulie 1849). Refugiat în Turcia, adoptă islamul şi devine 

aşă. 

10 Rentă viageră, subvenție. 

n Referire la Revoluția kossuth-istă, din 1848—49. 

12 S., Ignacz, Philipp (Buda 1818 — Viena 1865) a fost primul obstetrician, 
care a recunoscut caracterul infecțios și eontagios al febrei puerperale, înaintea 
descoperirii microbilor, preconizind dezinfecția miinilor și a instrumentarului 
obstetrical. 

13 Strachină sau farfurie de lut ars (din francezul terrine). 

1 Internat militar (din latinul convictio; trai în comun). 

15 Corespunde în prezent cu liceul. 

16 Turneu, germanizat (din Gastspielen; a cînta sau a juca în calitate de 
oaspete). 

1? „Lin curge apa Someșului”. 

18 „Awmuzament util”. 


1% Satul natal al autorului, azi comuna Bobilna, cca 20 km vest de Dej, 


pe piriul Olpret. 
20 „A înţelege totul însemnează a ierta totul”. 


21 „Om sunt şi nimic ce e omenesc nu socot a fi străin de mine”. 


www.dacoromanica.ro 


2? Sat la 7 km est de Bobilna, în aval pe același piriu Olpret. 

23 înrudire sau asemănare sufletească, afinitate. 

24 Ambele expresii, pentru vizitiu, din 1l. maghiară. 

** Pe prima filă a unei cărți de rugăciuni este scris: „În anulu 1872, marţi 
in 27 Februarie, ne dădu Atotu potintele Dumnedieu unu copilaşu tare sana- 
tosu şi mare, care după ajutoriul seu deie Atotu potintele să fie om integru 
cu suflet bunu şi anima nobilă, se ajute naţiunei şi omenimei”.,.. 

28 Sat aparținător com. Borşa, jud. Cluj, la cca 44 km sud de Olpret (Bo- 
bilna); denumirea actuală: Jula. 

2 Denumire maghiară pentru funcţii de: primar, notar, judecător. Preluat 
pentru incredințarea de administrator, vechil. 

38 „„Deşertăciune a deșertăciunilor”. 

% Revista: „Caietele lunare ale K şi K”. 

30 | Pentru a trăi, crede-o, trebuie curaj / Şi încă o dată curaj. Așa merge 
bine. / Iar dacă merge rău — atunci a treia oară / Numai curaj! Izbinda ai 
eluptat-o / Strofa II: / Pentru ce trăim noi oamenii? Cine ar şti-o? / Debarcăm 
făra a voi pe țărm necunoscut; / Străbatem insula, îndurăm lipsă și supliciu / 
Şi navigăm dincolo în nemărginire/. 

31 Degetele mari. 

33 Parazitarea cu păduchi. 

33 Țesătură de bumbac cu model reliefat pe față (rom. pichet). 

34 Sau Băbdiu; denumiri originare şi locale ale dealului, de 693 m altitudine, 
la sud de Olpret, unde a fost instalată tabăra țărănească, fortificată cu care 
și căruţe, în răscoala din 1437—38 (la nord-est de deal se păstrează şi astăzi 
numele de Băbdiu al unui sat, aparținător com. Bobilna). Din informaţia de- 
ținută de la însuși autorul memoriilor, denumirea de Bobilna, intrată ca un 
fals toponimic în istoriografie, ar proveni din textele latine, redactate în cadrul 
conventului de la Mănăştur, unde s-a căutat o formă latinizabilă — Babolna 
— inspirată după o localitate din pusta Ungariei. 

35 (1865— 1939) Profesor de medicină internă la Viena. 

3* O substanță amară, colorind în albastru. 

3 V., Alfred (1829—1916), medic pediatru, profesor la Dorpat, autor al 
„Tratatului de boli infantile” (în |. germană). 

3 Strada Stelei sau Stelelor. 

32 Oală de noapte (regionalism). 

10 Sat aparținător comunei Cuci, jud. Mureş. 

4l Azi Viforoasa, sat aparținător comunei Fintinele, jud. Mureș. 

12 Comună la 5 km est de Năsăud. 

12 Sat aparținător com. Panticeu, jud. Cluj, la 34 km nord de Cluj. 

4 Comună în jud. Bistrița—Năsăud la cca 20 km nord de Reghin. 

15 Satire politice. 

1% În traducere liberă, apoi în topica germană, inversată : 

— Un corb purta în ciocul său, plecind, o bucată din carnea otrăvită, 
pe care grădinatul miniat o aruncase găinilor vecinului său... 

— Un corb purta o bucată a otrăvitei cărni, pe care miniatul grădinar, 
găinilor vecinului său o aruncase, in ciocul său, plecînd... 

Autorul: G., Christian, Fürchtegott (1715—69), unul din cei mai influenţi 
scriitori germani din prima jumătate a sec. XVIII. 

47 Nuiele şi urma acestora pe piele. 

45 Adjective latine, cu traducerile autorului, în continuare. 

1? Măgar, corb, porc. 

50 Primul inchizitor general al Spaniei, din 1483, numit mare inchizitor, 
din 1487, de către papa Inocențiu al VIII-lea, autor al Codului de legi al In- 
chiziției, autor al expulzării evreilor şi al măcelăririi a mai multor mii de per- 
soane. 


i 


276 


www.dacoromanica.ro 


31 Din discuţii personale cu primul ministru al Angliei, în timpul Confe- 
rinţei de Pace de la Versailles— Trianon și apoi la Londra (1919—20). 

5? Liceul Confesional Augustin sau Augsburgic (evanghelic). După cartea 
de căpătii a luteranilor: profesiunea de credință evanghelică, prezentată împă- 
ratului, la 1530, în Reichstag-ul (parlament) din Augsburg. Iniţialele sunt date 
în germană: Augustinische Confession. 

$$ Saltea (din germ.). 

54 Muntele (dealul) de Ardezie, în paranteză denumirea săsească. 

5 Elev fruntaș, excepțional; denumire atribuită premianților I—III. 

sc „Hoţii şi jandarmii”. 

57 Arta amorului, de Ovidiu (Publius, Ovidius Naso, 43 a.Hr. — 17 p. 
Hr.). 

„5% Oratoria, 'ca şcoală de retorică, a lni Cicero, Marcus, Tullius (106— 43 a. 
Hr.). om politic, orator, filozof şi scriitor roman. 

5%, Grasul. 

+ Smecherie (din limba turcă). 

“i Datorii (de la aes: monedă de aramă şi alienus: străin. Astfel: bani 
străini sau datoraţi). 

82 Prescurtare de la In Catilinam oratio quarta sau Discursul al patrulea 
împotriva lui Catilina (Lucius, Sergius, C., 108—62 a.Hr., iniţiatorul unei conspi- 
raţii împotriva senatului. Demascat prin „,Catilinarele” lui Cicero, este înfrint 
şi ucis în lupta cu armata senatorială, la Pistria— Etruria). 

3 Lux (risipă) şi avariţie (lăcomie). 

€ Ca elev în cl. IV şi V la liceul român ortodox din Braşov, autorul are 
ca dascăli personalitățile: — Ion Popea (1839— 1903), studii la Leipzig, autor 
de cărţi didactice și pedagogice; — Andrei Bârseanu, studiila Viena și Miinchen, 
publicist, a adunat şi publicat literatură populară din Transilvania şi versuri 
proprii. Membru al Acad. Rom., din 1908. 

*5 Cu sensul de pajişti. 

+ Culoar, coridor (preluat din germană). 

*? În cursul superior al liceelor din Braşov şi Bistriţa, elevii erau numiţi 
studenţi. 

t Titlu latinizat pentru directorul adjunct. 

*? Corporaţie studențească germană şi austriacă. 

70 Instructor, antrenor de scrimă. 

71 Sală de scrimă. 

72 Duel de „„măsură”, cu sabia, (Bastimmungsmensyr), programat ca examen 
de bărbăţie, pentru tinerii membri ai organizaţiilor studenţeşti. În cazul men- 
ționat a fost însă duel autentic, conflictual, după cum rezultă în continuare. 

73 Denumirea germană a oreionului. 

7 Levier dentar. 

75 Referire la funcția de prefect (căpitan suprem) deținută de Alex. Bo- 
hăție] intre 1861— 1876 în Districtul Năsăud. 

Mama-mare, în maghiară, ca formă de dezmierdare (terminația în i). 

77 Tabără de cai la pășune. În cazul dat se referă la originea genetică, ca 
herghelie de matcă. 

79 Rxpresie populară pentru imperecherea (monta) la cabaline. 

7 Circiuma-cort (în magh.). 

50 Istoria universală, de J. 

91 Cartea despre omul sănătos și bolnav. 

32 Să economisim (arhaism). 

3 Cu sensul de cultură sufletească sau nivel etic. 


9 Senatul și poporul roman aveau obiceiul să-și amintească de binefaceri, ca 
Și de nedreptăți (în latină), 


' 277 


www.dacoromanica.ro 


5% Student in curs de susținere a examenelor riguroase”, programate la 
intervale de minimum 4 semestre (in latină rigorosam). 

s Cercuri de prietene, fără sau cu invitaţi de sex masculin (jur-uri). 

87 A stabili (arhaism). 

88 Văcar, păstor de vite (din magh. gulya: circadă; gulyás: ciurdar, dar 
și tocană din carne de vită). 

8% A certa, a dojeni (regionalism). 

30 Erou grec din războiul troian, a carni voce puternică a fost comparată 
cu a altor 50 de bărbați. 

31 Preluat din magh. béres. 

2 A da înapoi, a restitui. 

% Prescurtare din zău lui D-zeu. 

4 Lăstari „lacomi” din portaltoi, alimentați preferențial cu sevă. 

* Luxuriant, viguros pentru plante; zglobiu, jucăuș, nebunatie pentru 
animale și om (din slavonă: bujacu). 

9 Personaje mitologice grecești și romane (oreadă: divinitate a munţ..ur; 
naiadă: divinitate a izvoarelor şi riurilor; nimfă: divinitate comună celor de 
mai sus; Pan: zeu al turmelor și păstorilor, mai tirziu zeu al naturii, al marelui 
întreg). 

* Împărat roman (361—363 p. Hr.). Spirit de vastă cultură, influențat 
de neoplatonism, a încercat restabilirea cultului păgin japostat sau reneca“). 

"3 Repulsie malodivă față de femei. 

9 (Scris şi Mihaly), Teodor, de Apșa — Maramureș (1855— 1931), om politic 
transilvan, memorandist, vicepreşedinte ul Marii Adunări Naţionale de la Alba 
Iulio, 1 dec. 1918. 

100 Grevarea unui imobil prin garanția oferită de proprietar creditorului 
său şi înscrisă în cartea funciară (foaia de sarcini). A lua ipotecă are sensul de 
a lua credit pe ipotecă. 

101 Preluat din magh. Marosvásárhely, «zi Tirgu Mureș. 

102 Atitudine politică adoptată de Partidul Național Român la 1881, ca 
protest față de sistemul electoral, care minimaliza șansele opoziţiei naționali- 
tăților nemaghiare. Menţinută pînă în 1905. 

103 Consiliul județean. 

104 Sat aparţinăter com. Dragu, jud. Săl. j, cca 50 m nord de municipiul 
Cluj-Napoca. 

106 Juriscousuli. 

1% Prefect (românizarea titlului magh. fdispân). 

107 A stinjeni, a deranja, a sicii. 


108 Comună în jud. Maramureş, centru viti-pomicul, la 26 km nord-vest de 
Baia Mare. 


109 (1833—93) Prenumele este scris de autor, Diamandy, cunoscînd probabil 
originea macedo—română sau greceascu. Comerciant şi militant cultural bra- 
şoveau. După un stagiu la București, a avut relaţii comerciale și peste Carpați. 
Membru fondator al „Astrei” și inițiator al „Tribunei” din Sibiu, a sprijinit 
înzestrarea școlilor române din Braşov și pe elevii săraci. A organizat colecte 
pentru răniții din Razboiul de Independență (1877—78). 

110 Oraș-port la Dunăre, nord de Budapesta (citește Vaţ). 


aui (Scris şi Diaconovich), Corneliu (1859-— 1923), publicist transilvănean și 
director la mai multe ziare, prim-secretar al ,Astrei” și redactor al Enciclo- 
pediei Române — 3 vol. (1898— 1904). 

n2 (Scris și Branisce), Valeriu (1869— 1928), publicist și om politic transil- 
vănean, redactor la „,Tribuna” Sibiu și alte ziare, membru în Consiliul Dirigent 
(1918— 19). 


218 


www.dacoromanica.ro 


n3 Locuitori ai Munţilor Apuseni, preponderent ciubărari, de pe văile Arie- 
şului Mare și Arieșului Mic din zona localităţilor :Arieşeni, Scărișoara, Albac, 
Vadu Moților, Vidra, Avram Iancu. 

4 R., Ioan (1828— 1902), unul din întemeietorii Partidului Naţional Român 
din Transilvania şi președinte al acestuia (1892— 1902), inițiator al Memorandului 
din 1892 și conducător al delegaţiei care l-a dus la Viena. 

i L., Vasile, (1852— 1922) preot în Şișești, secretar general al P.N.R., ini- 
țiater al Memorandului, apoi membru al Consiliului Dirigent a! Transilvaniei. 

ns (1863— 1917), medic, publicist și unul din conducătorii P.N.R. Prin Sta- 
tele Unite ale Austriei Mari a preconizat federalizarea Austriei în cadrul unei 
monarhii, unind Austria, Ungaria, Transilvania, reunită cu România și alte 
state balcanice, 

"1? Teatrul curţii din Viena, din incinta Burgului imperial. 

119 Comună din jud. Maramureș, la 4 km sud de Baia Sprie. 

9 Mitropolit ortodox al Transilvaniei (1656— 83). Împotrivindu-se tendin- 
țelor de calvinizare ale principelui Mihail Apafi, a fost destituit. 

130 B., Simion (1808—64), fruntaș al Revoluţiei de la 1848— 49 din Transil- 
vania, vicepreşedinte al Adunării de la Blaj, 3/15—5/17 mai 1848, cerind ega- 
litateu în drepturi a românilor cu celelalte naționalități. A emigrat în Moldova 
la 1854, activînd ca profesor universitar la Iaşi, 

"i Ș., Andrei, baron de (1809— 1873), mitropolit, unul din preşedinţii Adunării 
de la Blaj (mai 1848), şeful delegaţiei trimise la Viena pentru a susține dreptu- 
rile românilor față de împărat; membru de onoare al Academiei Române. 

122 I., Avram (1824— 1872), cunoscutul organizator și conducător al armatei 
revoluționare țărănești (1848— 49). 

123 D., Alexandre (1802— 1870), romancier și dramaturg romantic francez. 
Romane istorice de aventuri. 

134 B., Honoré de (1799— 1850), romancier și nuvelist francez. A redat ta- 
bloul societății franceze sub Restauraţie (din 1814, prin Ludovic al XVIII-lea 
şi Carol al X-lea, pînă la revoluţia din iulie 1830), cu decăderea aristocrației, 
ascensiunea burgheziei şi obsesia banului. 

123 A greşi este omenesc. 

12 (1850— 1918), Vichentie, după prenumele laic, a debutat ca apărător al 
drepturilor românilor şi participant la deputațiunea care a dus Memorandul 
la Viena. Din 1900 vicar episcopal, apoi episcop la Oradea, înscăunat mitropo- 
lit ortodox al Ardealului (1916— 1918), sprijinit de guvernul Tisza, Șt., în servi- 
ciul căruia s-a situat începînd cu alegerea de deputat guvernamental de Ceica— 
Bihor, din 1910. A scris și o polemică în cauza mitropolitului Ungro— Vlahiei, 
Ghenadie Petrescu, în baza căreia acela a fost caterisit. 

12? Exagerare, fără limită, cu înverșunare. 

13% S., Dimitrie, A. S. (1833— 1914), om politic şi istoric, men bru și pre- 
şedinte al Academiei Române, președinte al Partidului Naţional Liberai (1829— 
— 1908) și prim-ministru în mai multe guvernări, între 1895— 1908. 

13 B., Dezs6—Dezideriu (1843—1911), baron, prefect (fâispan), deputat 
din 1891, prim-ministru (1896—99). 

13 În anul 1896 s-a sărbătorit, cu mare fast, 1000 de ani (mileniul) de 

* la „ocuparea patriei” de către maghiari. 

131 Mitropolit al Ungro—Vlahiei (1893—96). În urma imputării unor de- 
licte religioase este destituit de Sf. Sinod. La contestaţia lui Gh. „Cum a fost 
judecat”, Sinodul este silit să revină asupra deciziei, după care Gh. demisio- 
mează. 

133 Sz., Kálmán (1845— 1915), ministru de finanţe 1875—78, prim-ministru 
după Bánffy Dezső 1899— 1902. 

1% T., István (1861— 1918), fiul lui T., Kálman, grof, om politic maghiar, 
deputat din 1886, apoi prim-ministru (1903—5 şi 1913— 18). Vezi și nota 380. 


279 


www.dacoromanica.ro 


134 (1848— 1925), publicist şi scriitor, director al ziarului „Lribuna”! din 
Sibiu, analist al sufletului țărănesc, evocind în nuvele conflicte dramatice din 
viața satului. 

138 R.—Ș., Ioan (1864— 1909), ziarist şi om politic, unul dintre conducătorii 
P.N.R. din Transilvania, a condus ziarele ,„Tribuna” din Sibiu, apoi ‚Tribuna 
Poporului” din Orăştie și Arad. 

13 Mipători, îndrumători, conducători de conspirație (din franceză). 

13? G.]l Octavian (1881— 1938), cunoscutul poet, ziarist și om politic. 

138 B., Ion I. C.— Ionel (1881— 1927), fiul lui Ion C. Brătianu, preşedinte 
al Partidului Naţional Liberal din 1909, de mai multe ori ministru începind din 
1897, apoi prim-ministru, între anii 1908— 1926. A orientat politica României 
spre Franța și Anglia, fiind principalul factor care a condus la intrarea în război, 
(1916), alături de Antantă. 

139 Inginer agronom şi proprietar funciar în Şmig, sat din comuna Ațel, 
jud. Sibiu, la cca 13 km nord-est de Mediaș (localitate săsească denumită an- 
terior Smieg sau Schmieg). Onoriu T. a fost tatăl lui Viorel Virgil (V.V.) Tilea. 

140 Este cunoscut prenumele Gavril al memorandistului Dr. G., Tripon 
dar nu inițiala I. a prenumelui. 

141 S., Constantin (1865— 1936), jurist, om politic și scriitor, profesor uni- 
versitar la Iaşi, autor al romanului autobiografic În preajma revoluției. Fluc- 
tuant politic, a fost poporanist (social-democrat), liberal, țărănist şi naţional-ţă- 
rânist, iar din 1930 a inființat Partidul Țărănesc Democrat. Fiind progerman, 
a rămas în teritoriul ocupat de inamic, în anii 1917— 18. 

142 Veston țărănesc de vară (din grm. frisch: proaspăt). 

143 „Boala franțuzească” (sifilis). 

144 „„Chioșcul din grădină” (revistă de divertisment). 

15 G., Nicolae (1838— 1916), prozator din cercul , Junimea”. Academician, 
a scris Nuvele şi Pagini răzlețe. 

18 Z., Heinrich (1771— 1848), scriitor și politician, actor, apoi pastor în 
Magdeburg, a trecut, în 1796, în Elveţia ca purtător de cuvint al liberalis- 
mului în ascensiune. A scris romane, povestiri, nuvele etc. 

147 Caius Sallustius Crispus (86—35 a. Hr.)}, om politic şi istoric, partizan 
al lui Cezar. A scris Despre conjurația lui Catilina şi Despre războiul cu Iuguria. 

148 Publius Vergilius Maro (70—19 a. Hr.): poeme idilice, pastorale rustice. 

149? Germana literară din a doua jumătate a sec. XV. 

350 Cîntecul Nibelungilor, epopee eroică germană, din evul mediu vechi /39 
cînturi totalizînd 2000 strofe), care narează aventurile şi moartea cavalerului 
Siegfried și răzbunarea văduvei Kriemhild, prin Atila, cel de al doilea soț 
al ei. i 

151 Trubadur german nou (încep. sec. XIII). Faţă de vechii cîntăreți „,minna” 
(Minnesiinger), care evocau dragostea cavalerească, W.v.d.V. cîntă eroticul, 
cea mai cunoscută compoziţie fiind: Sub tei, pe cîmpie, în care redă, în mod 
delicat şi discret, o noapte de dragoste. 

152 Chef, petrecere cu băutură. 

153 Asociaţia meseriaşilor. 

154 Vulpe, membru al societății studențești; preluat în româneşte ca fux, 
fucs și plural fucşi sau tradus în vulpe. 

155 Ce vine de-acolo” (de sus)? 

156 Maiorul vulpilor sau fuxmaiorul. 


15 Este fuxmaiorul, este onorabilul fuxmaior, sa, sa... 
158 „,Ce-aduce fuxmaicr?” 
159 „Vă aduce fucşi cu el, vă aduce onorabili fucşi cu el”, sa, sa... 


160 Primirea in organizație și botezul de iniţiere se facc la intrarea în cursul 
supe.ior al liceului sau în anul I de facultate. 


280 


www.dacoromanica.ro 


161 Personaj şi popor legendar preroman, din Latium (regele rutulilor). 

162 Nevăstuică — Mustela nivalis (regionalism popular). . 

153 Puii de viezure se nasc în perioada de hibernare a adulţilor (iau.— apr.) 
— Meles-meles. 

184 Botezul fucşilor. 

165 Aşezați-Vă. 

1% Chiar dacă ai făcut (acesi lucru), neagă! 

16? Excluderea, expulzarea. 

168 A., Constantin (1869—...), medic, cu studii de specializare la Paris, 
profesor de chirurgie la Bucureşti, ministru plenipotențiar în S.U.A. (1918—19), 
apoi ministru al instrucţiunii și cultelor (1922—26 și 27— 28). 

ie D., Ch. Robert (1809—82), biolog englez, autor al concepției evoluției 
speciilor prin selecția naturală (1859), simultan cu Alfred Russel W'allace(1823— 
— 1913). 

1% S$., D. Friedrich (1808—74) „Credinţa veche și nouă”; teolog și filozof 
hegerian de stinga, critic al religiei în Viaţa lnm Isus (1853), susțimînd natura 
predicativă a evangheliilor și nu biografic-istorică. 

171 B., George Gordon, lord (1788— 1824), poet romantic englez, eroii sai 
fiind dominați de pasiuni tumultuoase iar opera este animată de vervă satirică. 
Partizan al Greciei, a murit în războiul de independenţă al acesteia. 

172 Sch., Arthur (1788— 1860), filozof german, inițiatorul voluntarismului 
modern (Lumea ca voință și reprezentare), încheind mişcarea idealismului germon 
(prin Parerga și Paralipomena). 

173 Sch., Friedrich von (1759— 1805), poet şi dramaturg german. Trilogia 
Wallenstein este tragedia realistului, care luptă împotiiva destinului înlănțuitor 
şi orbitor. Drama Wilhelm Tell redă legendara luptă pentiu libertate a întregului 
popor elveţian. 

14 G., Johan Wolfgang von (1749— 1832), scriitor, dramaturg, ginditor 
şi om de ştiinţă german. În Ifigenia în Taurida devine sufletul poeziei, repre- 
zentind echilibrul ideal între interior şi exterior, eu şi lumea, individ și lege. 
În Faust, prin legendarul alchimist vindut diavclului, autorul exprima spiritul 
ştiinţifice al aspirațiunilor ve: cului. 

1% Răstimp, răgaz, interval de timp sau între două lucruri (și ca răspas) 
— forme arhaice. 

1% De mintuială, murdar, cirpăcit (din froncez:.). 

177 Cea mai mare canalie din întreaga țara / Este și rămîne denunțatorul. 

178 Denumirea primelor litere din alfabetul ebraic (asemănătoare celui gre- 
cesc.) 

129 „D-zeu să binecuviînteze intrarea şi ieșirea D-voastră”. 

180 Semnificația inițialclor A.C., conform nota 52. 

181 Bilete (din germ. Zettel). 

152 Quintus Horatius Flaccus (65—8 a. Hr.) poet şi scriitor iatin, fiu de 
sclav libert, protejat de imparatul Augustus, prin Mecern. Odă: poezie lirică; 
epodă: poezie lirică cu caracter satiric. 

385 De acum dispare zăpada, sevin ierburile cimpului și frunsișul aiboilor. 

184 Aţi văzut deja o nimfă? 

185 Căutați să vedeţi vreuna. 

188 Perioada postrevoluţionară, în care urmaşii lui Kossuth au continuat 
opoziția faţă de imperiu, luptiînd pentru autonomia Ungariei, în timp ce românii 
au sperat într-o mai largă recunoaștere a egalității în drepturi, ca urmare, a 
fidelității față de împărat. În Districtul Năsaud se adoptase chiar româna ca 
limbă oficială. 

187 Înșelător (din latinul fallaciosus și franc. phalac'eux). 

198 P., Basiliu Ladislau (1819— 1875), baron, avocat, consilier la tribunalul 
din Sibiu, consilier de curte la Cancelaria aulică a Transilvaniei, iar din 1861 


281 


www.dacoromanica.ro 


numit vicepreședinte al guvernului Transilvaniei (1861) cu sediul la Cluj. Pre- 
ședinte al Astrei din Sibiu (1867— 1874). A luptat pentru autonomia bisericii 
române unite şi pentru alte interese românești. În 1872 i s-a conferit titlul 
de baron. 

188 A. Iosif Sterca— Șuluțiu (1827— 1911), publicist şi om politic, membru 
al conducerii P.N.R. din Transilvania, preşedinte al băncii „,Albina” din Sibiu 
și vicepreşedinte al asociaţiei culturale „,Astra”'. Din aceeași familie moțească 
a fost primul mitropolit greco-catolic al Transilvaniei: Alexandru, S—Ș. 

189 B., George (1812— 1893), scriitor, istoric, profesor, ziarist și luptător 
politic din Transilvania. Membru fondator al „,Astrei”, fondator al ,,Gazetei 
de Transilvania” şi membru fondator al Academiei Române, unul din conducătorii 
revoluției din 1848— 49, 

ae Academia aristocraților din Vicna, fondată de împărăteasa Maria Tereza 
la s 

181 Arhaism, cu sens de deceniu. 

19 Mai durabil decit bronzul, din oda Carmina a lui Horaţiu. 

1% P., Johann Heinrich (1746— 1827), dascăl elvețian, a îmbogăţit şi înnoit 
cozținutul şi metodele învățămîntului primar, îmbinind învățămîntul cu munca 
productiva. Experiențele sale, de renume mondial, preluate de Stephan Ludwig 
Roth in Transilvania, au influențat şi organizarea învățăn întului din țările române. 

1% Gustare, ceai de după amiază (din magh. uzsonya). 

19° Friptură la tavă, la cuptor (astăzi are, la noi, și sensul de grătar la fri- 
gare). 

196 La noi chiar porcarul este nobil. 

197 DI, Csalo este nobil. 

15 Chipeș locotenent. 

19 Spumoasă, efervescentă (Mousseusc în franc.). 

200 G., Joseph Arthur, conte de (1816—82), diplomat şi scriitor francez. Tri- 
miterea se referă la Nuvele asiatice (1876). 

202 Cetăţenească (Bürger în germ.). 

202 Pecete, sigiliu (în franceză). 

203 Volieră, cușcă (arhaism), 

204 Scroafă (porc) de prusac. 

20 Epitet ornant (exprimat în greacă). 

2% Paranteza dă surse bibliografice privind o caricatură şi ortografia terme- 
nului. Menționăm că termenul este cuprins şi în dicţionarul de semnificații 
Duden, vol. 10, ed. 1985, p. 539. 

206 A Casa de bere (berăria) curții. 

206 B Diploma pentiu ambele categorii de drept (civil şi penal). 

20 Examenul de avocat. 

208 Strada castelașului. 

209 Franz`luță, chiflă (din germ. Senimel, prin magh. zsemle). 

210 Sau furcile caudine, constituia la romani umilirea învinşilor prin trece- 
rea aplecată printr-un culoar, făcut din două şiruri de lănci, înfipte cu cozile 
în pămint şi reunite la virfuri (formînd litera V răsturnată). 

2 P., Louis (1822—95), chimist şi biolog francez. A demonstrat natura 
microorganică specifică a ferirentațiilor şi natura infecțioasă a unor boli, ela- 
borînd metode de cultivare şi de sterilizare a germenilor ; a descoperit şi aplicat 
prima oară vaccinarea antirabică (1885). 


22 K., Robert (1843— 1910), bacteriolog german, unul din întemeietorii 
bacteriologiei moderne. A descoperit bacilul tuberculozei (1882) și vibrionul 
holerei (1883), primind premiul Nobel (1905). 


213 S., Joseph (1805—81), medic german, autor al unui tratat de auscultație 
şi percuție. 


292 


www.dacoromanica.ro 


nt B., Emil von (1854—1917), medic şi bacteriolog german, realizatorul 
vaccinului antidifteric; premiul Nobel 1901. 

215 C,, Carl Friedrich (1835—99), profesor de zoologie la Viena, fondind zoo- 
logia științifică în Austria. A lucrat asupra crustaceilor autonomi şi parazitari 
şi a editat un amplu tratat de zoologie. Ca profesor a fost hermetic, blociud 
accesul „laicilor” în ştiinţa sa. 

31% Racul de riu. 

21? Corda dorsală nedivizată prin vertebre este prefipurarea coloanei verte- 
brale la protocordate (genul Amphioxus sau Branchiostoma lanceolatum). Este 
o eroare a autorului de a menționa corda la rac, acesta avînd carapace exte- 
rioară (crustaceu). 

318 Ornitorincul, mamifer monotrem semiacvatic din Australia, cu cioc ase- 
niănător rațelor, înotătoare între degete şi înmulțire prin ouă. 

219 G., Ludwig (1855— 1931), pedagog: promovarea prin şcoală a spiritului 
de libertate şi a artelor. 

339 H., Ernst (1834— 1919), biolog german evoluționist, cu importante cer- 
cetări de morfologie, zoologie, filogenie și antropologie. 

331 Pagini (arhaism). 

232 Azi Bratislava. 

233 Riu din Italia de nord, graniţa dintre Roma şi Galia Cisalpină, prin 
trecerea căruia Cezar a declanşat războiul civil. 

22 A Simbioza (titlu, subliniat!). Simbioza cste convieţuirea organismelor 
animale şi vegetale (punct!). 

24 Legătura cauzală (din latină). 

225 Referire la armistițiul de la 23 august 1944. 

228 În 1944 autorul a locuit la Cacova Sibiului (azi Fintinele), sat aparţi- 
nător com. Sălişte, la cca 20 km vest de Sibiu, unde fiul său făcea stagiu, ca 
student la medicină. 

*2 Din corespondenţa cu Ion Fruma, aflăm (apr. 1992) că acesta fiind de- 
ținut politic în anii 1949—1954 şi din nou în 1956, nu a publicat materialul 
adunat despre Memorand şi procesul M. (amintirile lui Al., Vaida, V., ale lui 
P. G., Cantilli, stenograma procesului, extrase din presă etc.). Pe acestea le-a 
predat D-lui Ş. Papacostea, directorul Iustitutului de Istorie „Nicolae Iorga” 
din Bucureşti. 

224 Organizaţia studenţilor români din Viena, 

32 B., August (1810— 1913), unul dintre intemeietorii Partidului Social— De- 
n ocrat German şia Internaționalei a II-a. R., Eugen, inițial numai opozant 
al lui Bismarck, apoi aliat cu P.S.—D., în parlamentul german. 

239 Conţine programul P.S.—D. germ., pe principiul marxist al luptei de 
clasă, adoptat la Congresul de la Erfurt (1891); ` 

25: Replica junimii academice române din Transilvania (redactată de Aurel 
C. Popovici, Nicolae Comşa etc.) la „„Răspuusul dat de tinerimea academică 
magbiară” față de „Memoriul studenților universitari din România”, pe tema 
Memorandului şi a tendinței de maghiarizare a românilor. | 

232 În transcriere latină Aristos-hatc „însa termwenu corespunzitor latin 
este opiimales. î 

233 Supă, carne de vită — rasol, amestec. tu cu sos, paj tură nică. 

234 Garnitură. 

236 „Cerbul de aur”. 

2% Contrabas. 

37 Violoncel (în prescurtare italiană). 

338 Orchestră mică (din italiană, capella). 

139 Hore, art. horea, are semnificeție de romentu (arhaisni). 

240 Patriei tale fii neclintit credimcios, o n.aghiarule!; din poeziu S.ó.ut 
(Imn), de Vörösmarty Mihály (i8C0 1855). 


www.dacoromanica.ro 


241 Aceasta este deci în vieneză, hola-ria-ra / O glumă, un miez îi este drag 
oricui / Faţă de o astfel de exprimare ai un respect / Acesta este vechiul, nefal- 
sificatul dialect vienez. i 

242 Piesă de rezistenţă (în franceză), cu sensul piesei de senzaţie. 

24 Saşia, 

244 Pretext de băutură. 

245 Primii doi menţionaţi la notele 114 şi 115; C., Iuliu şi B., Eugen de 
asemenea, memorandiști. 

24 În magh. Pozsony, astăzi Bratislava (sinonim cu Pressburg). 

247 Noua presă liberă”. 

248 Avocat şi deputat austriac, de tendinţă antisemită; partizan al naţiona- 
lităţilor nemaghiare din imperiu (îndeosebi al românilor). 

24 Bunul împărat Franz — Francisc I (1768— 1835, împărat 1804— 1835) 

250 Săli de concerte din Viena (Casa artiştilor, Marea sală a asociației muzi- 
cale, Sala metalică, săli de flori, Sala Sofia). 

251 Aurel C. Popovici a fost condamnat la 4 ani închisoare, prin procesul de 
la Cluj. 

252 Prescurt.: student în filozofie. 

253 Societatea studenților români din Budapesta, 

254 Prin instituționalizarea registrelor de stare civilă, inclusiv a căsătoriei 
civile, față de evidența anterioară, exclusiv a bisericilor, era îndreptățită temerea 
românilor privind intervenţii deznaţionalizatoare, ca schimbări în onomastică 
şi patronimică etc. 

55 Retragerea ! Plecarea | 

25 Da, haimanalele din Turda și Oradea Mare. Referire la acte de van- 
dalism maghiare, exercitate în cele două oraşe, între care şi agresiunea asupra 
casei Dr. I. Rațiu din Turda. 

257 Afară cu el, afară cu el! 

258 Foaia zilnică budapestană” (în germ.). 

25% Cu capul ridicat mândru şi cu privirea plină de ură (în germ.). 

260 „Foaia populară germană”. 

261 Ce (este de făcut) acum? 

262 Leul. 

26 Pentru că nu era numai muzicală ci și morală. 

263 A A desemra (arhaism latinizat). 

254 Societate științifică, literară din România, cu sucursală la Viena. 

266 Clevetiri, birfe. 

26 (1866— 1916) Profesor de teologie dogmatică și rector (director) al inter- 
natului de băieți din Blaj, redactor al ziarului „,Unirea”. Din 1903 este episcop 
greco-catolic al Lugojului, iar din 1913 episcop de Gherla. 

267 Schimbind ceea ce este de schimbat. 

26 pirfitor (din franc. médire, medisant: birfitor). 

2% Internat, cămin (Alumnat, în Germ. şi S.U.A.). 

27 Din latinul commercium (negoț, dar şi relaţii); preluat de germani, de 
la organizaţiile franceze, definește ospeţele festive studențești, 

211 Defineşte ritualul întrunirilor și al comportamentului membrilor corpo- 
Ta ţiei studențești. 

212 Manifestare în onoarea cuiva sau comemorativă, executată la comanda 
prezidiului cu mișcări succesive de: rotirea halbelor pe masă, ducerea la gură, 
băutul (ex) și lovitul simultan de masă a halbelor goale. 


213 Invitaţii de onoare. 


274 Adepţi ai lui Georg Ritter von Schönerer, deputat austriac, naţionalist 
german şi antisemit, preconizind unirea Austriei cu Germania. 


TT 2 Pentru neclintita perseverență în credința întărită prin jurământ. 
284 


www.dacoromanica.ro 


2% În anul 1848. 

27? Sală de antrenament şi de competiţii pentru scrimă (sinonim cu nota 71). 

278 Spadă (cu două tăișuri şi vîrf de împuns). 

229 Păhăruţ de dimineață. 

280 Plimbare, trindăvie. 

*51 Duelurile numeric prescrise fiecărui membru al organizaţiei studențești, 
ca dispute sportive (vezi şi nota 72). 

282 De la Gotmutter (mamă prin D-zeu sau nașă), o formă prescurtată este 

` Gode iar forme diminutivate: Godel (menționată anterior) și Gold (în dialect 
vienez). 

283 Abajur. 

2% După obiceiul înaintaşilor. 

*55 Carne cu varză. 

258 Aceiaşi în dialect vienez. 

287? Nonsens, absurditate. 

288 Prostie. 

289 Ce este o dioptrie? 

290 O dioptrie este o lentilă cu distanța focală de 1 metru. 

21 Deznodămîntul, sfîrșitul fatal (latină). 

252 Maestru de presiune; figurativ pentru emoția de examen de duel. 

a93 Pe doză şi pe zi. 

294 Psihoterapie prin autosugestie, după Emil Coné, farmacist şi psihote- 
rapeut francez (1857— 1926). 

23 Concepţia lui Sigmund Freud (1856— 1939) prin psihanaliză, ca interpre- 
tare unitară şi integrativă a psihicului şi conduitei umane. 

256 N., Edmund (1852— 1912), profesor şi director al clinicii a 2-a medicale 
din Viena. 

29? Viciu congenital al inimii. 

298 Sch., Fritz Richard (1871— 1906), zoolog german, a descoperit agentul 
patogen al sifilisului. Ehr., Paul (1854— 1915), medic germ., premiul Nobel pentru 
studii de imunitate, seroterapie şi chimioterapie (1908). A descoperit și a introdus 
sah arsanul în tratamentul sifilisului (1909) împreună cu japonezul Sahachiro 
Hata (1873— 1938), bacteriolog şi farmacolog. 

229 În lucruri mari e de-ajuns chiar și să fi voit (să faci ceva). 

300 Privitor la sifilis (speciiic pentru S$.). | 

301 L., Constantin (1874— 1945) inframicrobiolog rom., a lucrat în Franța, 
scurt timp prof. univ. la Cluj (1920). Cercetător în domeniul sifilisului, intrQ- 
ducind bismutul în tratament. 

302 Bayreuth, oraş germ.-bavarez, pe riul Main, este centru wagnerian, cu 
teatru muzical construit anume pentru reprezentarea operelor lui Wagner, orga- 
nizindu-se festivaluri periodice. 

303 Berăria leul. 

304 Furie vaidească. 

305 Plata! 

30% Grădina publică. 

30? Mielul de aur. 

308 Localități balneare din fosta monorhie: Karlsh d, azi Kar'ovy V'ry — 
Republ. Cehă; Franzensbad, azi Františkovy Lázně — Republ. Cehă; Bad Hall 
— Austria, cca 30 km sud de Linz. 

“o Lista oaspeților balneari, lista de cură. Ă 

310 Boinavi de tuberculoză gangl:onară, cu abcese deschise sau cicatrice în 
zona gitului. 

311 Tulburări nervoase și în mers, la sifilitici, în fază avansată. 

312 Purtatori de spirochete, indiferent de faza bolii. 

313 Joc de cărți similar cu tronful. 


www.dacoromanica.ro 


314 Parlamentul austriac, Sfatul imperiului. 

315 De la sine; preluat din magh. magán. 

336 Oaspetele de cură. 

517 Datele interogatoriului medical privind antecedenţele sanitare, apariţia 
Și evoluţia bolii. 

38 Mic, dur şi imobil (caracteristici aie unei tumori maligne). 

339 Agitaţie, eventual convulsii, sughițuri și vomismente, datorită intoleranței 
pentru iod (din latinul jacto-are, cu aceleași semnificaţii). 

320 B., Theodor (1829—94) chirurg ingenios, prof. la Zürich şi Viena ; autor 
al unor soluţii de rezecție stomacală şi de extirpare a laringelui, referirea auto- 
rului fiind la cea din urmă. 

321 Administratori ai moşiei autorului, de la Olpret; cel dintîi, membru al 
familiei (pe ramura Bohăţielu), cel de al doilea, angajat. 

33* Ulterior, totuşi, un primar comunist a devastat cele două sicrie din cripta 
bisericii, construită de unchiul autorului. Aruncate afară, osemintele au fost reîn- 
humate de săteni, cu marcarea locului. (cca 1980) 

333 Canonic catolic primat, prelat de rang mic, avind dreptul la insigniile: 
cruce pe piept şi inel. 

324 Pari bătuţi în teren (arhaism). 

325 Proprietate, lîngă Cluj, moştenită de la bunicul de mamă, Alexandiu 
Bohăţiel, care la dorinţa sa, fusese inmormiutat pe dealul de deasupra cas: 
iar în anul 1976 mutat în cimitirul central din Cluj-Napoca, de către un des- 
cendent colateral. 

386 (1875— 19..), primul deputat din generaţia tinară P.N.R., ales în Parla- 
mentul din Budapesta (1903). Din nou deputat (1905— 1918); membru in Cons. 
Dirig. al Transilvaniei, apoi deputat şi ministru la Finanţe, Cuite, Industrie și 
Comerţ, in România. 

32 G., Vasile (1862— 1934), om politic transilvănean, unul din conducătorii 
P.N.R. din Transilvania. La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 dec. 
1918) a citit proiectul de rezoluţie privind Unirea Transilvaniei cu România. 
Membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei (1916— 1920) şi in Consiliul Naţional 
Român Central (1918). 

328 Uterin maladive. 


3 M., Iuliu (1873— 1953), conducător al luptei de eliberare a românilor din 
Transilvania, preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918— 1920), 
preşedinte al P.N.R. (1918—1926) şi al P.N.Ț. (1926— 1933 şi 1937— 1947), 
prim-ministru (1928— 1930 și 1932— 1933). Lider al opoziţiei antigermane, a fost 
unul din principalii factori politici care au determinat armistițiul de la 23 aug. 
1944. Pentru opoziția faţă de regimul comunist, este judecat în 1947 și moare 
ca martir al neamului, în închisoarea din Sighetu Marmaţiei (1953). 

30 C., D. Dr. în drept, avocat în Bistriţa și administrator al Fondurilor gră- 
nicerești (Năsăud), din 1911. 

31 P.d.B., Gheorghe (1835—1919), om politic transilvănean, vicepreședinte 
(1881— 1902) și preşedinte (1902— 1918) al P.N.R. din Transilvania, initiator şi 
conducător al mișcării memorandiste (1892—94), preşedinte al Mari: Adunări 
Naţionale de la Alba Iulia (1 dec. 1918). Denumit anterior de către autor: Badea 
Gheorghe. A 


3: Ș., Guillaume (Wili), 1872— 1923, compozitor, student la Conservatorul 
Kaiser din Viena, absolvent al Facultăţii de Drept din Cluj; numeroase compo- 
ziții de inspirație populară românească şi cultă. 

333 Pentru toate (preluat din magh., referire la personalul de serviciu) 

isi Codană, fată intre 1$ 16 aui; tiad. din germană: peşte de prăjit. 

3% Piina de viaţă. 


286 


www.dacoromanica.ro 


33 Olga şi cei din paranteză au fost fraţi ai viitoarei soacre a autorului 
)Mihai a fost ministru al lucrărilor publice și finanţelor în mai multe guverne, 
mtre 1919 şi 1939). i 

537 B,, Caius (1879—19..), avocat, om politic bănățean, consilier politic la 
Conferința de Pace de la Paris, ministru secretar de stat (1921—22), ministru 
plenipotenţiar la Vatican (1929— 19..); B., Tiberiu (1877— 1968), folclorist şi 
compozitor, director şi organizator al Operei române din Cluj. 

338 Curtea austriacă. 

333 Medic român la Viena, apoi.directorul spitalului de copii din Cernăuţi, 
pină în 1939 

20 Opreşte! Stai! 

241 Parcul orașului. 

342 Infiltrat tbc, la vîrf de pulmon. 

343 Comună la sud-vestul județului Maramureș, la 10 hm nord de Cehu 
Silvaniei. Sat de origine a lui Gh. Pop de Băseşti, 

“t Sat aparținător com, Gilgău, jud. Sălaj, la 28 km nord de Dej. 

25 Titlul unor funcțiuni: consilier, asesor. 

%8 R. Chioarului, jud. Maramureș, comună la 20 km sud de Baia Mare. 

34? Umblări hai-hui sau aiurea. 

348 Fiica lui Gheorghe Pop de Băsești. 

349 Căsătorită cu Constantin Sărăţeanu, ministru de interne (1918), ulterior 
preşedinte al Înaltei Curți de Casaţie și regent regal (1929—30), după moartea 
lui Gh. Buzdugan. 

350 Mama-mare (germ.) 

351 Determinarea microscopică a gonococilor, din exudatul uretral, prin 
colorația specifică. L 

52 Consens pentru căsătorie. 

353 Casa celor trei schimburi (sau ștafete). 

334 Livada (pajiştea) veche. 

355 Grindă măiestrită (grindă principală aparentă, ornată cu cioplitură), din 
germ: Meistertrăger sau magh: Mestergerenda. 

35 Poreclă peiorativă dată românilor din Scheii Brașovului, după putinile 
ovale (troace) pe care le poartă în spate cu produsele lor. 

357 Tante, în germ. ; ţaţe, termen pentru mătuşi în societatea grecească din 
Braşov, fără sensul peiorativ din |. română. 

35 În sfîrşit singuri (în franc.), 

5 Avanjate cu lipsuri (în franc.). 

350 Cheia albastră (în germ.). 

351 Parcul imperial (în germ.). 

362 Sala prieteniei (în germ.). 

385 Azi Kyselka (Rep. Cehă), la 12 kim vest de Karlsbad. 

3% Azi Jáchymov (Rep. Cehă) la 22 km nord de Karlsbad. 

5% Ape minerale neterapeutice din zonă. 

356 Medic obstetrician, mamoş (din franc. accoucheur). 

3% Exploatatoare veroasă, cămătară. , 

38 Reactiv şi analiză pentru determinarea aldehidelor şi astfel a zahărului, 
după Hermann v. Fehling (1811—95). 

360 Situația prezentă (în latină) 

370 Acestea trebuie că le-aţi adus cu Dvs. 

31 Bine, dar atit de multe? 

32 Regulamentul de serviciu. 

33 Zgomote scurte şi repetate, trosnituri. 

34 Fiul mai mare al autorului, întreprinzător, a cumpărat moşia în cauză 
(jud. Mureş), a lucrat-o intensiv, cu producere de material săditor pomicol şi 


287 


www.dacoromanica.ro 


reproducători animali, apoi a vindut-o, pentru a se reintoarce la industrie și 
comerţ, ` 

3% Deficiență în diferențierea culorilor, de obicei numai roșu de verde. 

378 Sate vecine și aparținătoare de com. Bobîlina, azi Oşorhel, respectiv 
Vilcele. 

377 Colaborator avocaţial şi secretar, pe linie politică, a lui Teodor Mihali, 

3% Comună în jud. Alba, la 11 km nord-vest de Alba Iulia. 

319 Decana (în franceză). 

380 Deși reprezentant al unui partid al muncii, din 1910, relațiile cu naţio- 
nalităţile nemaghiare au rămas tensionate, iar încercarea de impăcare cu românii 
(1913) a eșuat, datorită poziţiei primului ministru. Opozant al votului universal, 
a fost demis în 1917 de împăratul Carol IV, apoi asasinat în timpul revoluţiei 
din 1918. 

31 Max Wladimir Freiherr von Beck (1854— 1943), dascăl și consilier al 
prințului moștenitor, prim-ministru al guvernului austriac catolic (1906 1908) 
După eșuarea încercării de apropiere între austriecii germani și cehi (1908), se 
retrage din viața politică. 

382 După legea artei (în latină). 

383 Ochelari fixaţi cu arc pe şaua nasului. 

3% Cornul secării (Claviceps purpurea), hipotensiv contraindicat la o pierdere 
mare de singe, | 

38 Comună în jud. Hunedoara, la 30 km vest de Deva, pe traseul Deva— 
Lugoj. 

386 Vezi nota 132. 

387 Oraş-tirg, fost centru districtual al zonei Chioarului, jud. Maramureş, 
la 25 km sud de Baia Mare. 

388 Referire la bunicul Alex. Bohăţiel, care fusese deputat de Chioar. 

383 Referire la Francisc Rákóczi al II-lea, principe al Transilvaniei (1704— 
1711). Conducătorul răscoalei antihabsburgice din Ungaria şi Transilvania (1703— 
1711). Părăsit de ţăranii, cărora nu le-a satisfăcut promisiunile și de nobilime, 
care s-a împăcat cu Habsburgii, prin pacea de la Satu Mare (1711), a pribegit 
în Rusia, Franța şi Imp. Otoman, unde a murit la 1735. A reprezentat o spe- 
ranță şi pentru românii din Transilvania și a avut bune relații cu Principatele 
Române. 

320 Condiţionarea (în sistemul electoral maghie1) a dreptului de a alege și 
a fi ales, după o limită minimă a impozitului, restrîngînd participarea la vot a 
țăranilor români și îndeosebi a celor din zona Munţilor Apuseni. 

31 Culoare adoptată de P.N.R.; în fapt culoarea Somaliei, nu a Tunisului, 
cum indică paranteza. 

332 Azi com. Satuluug, jud. Maramureș, cca 20 km sud-vest de Baia Mare 
(aparține de zona Chioarului). 

333 înrudire sufletească, afinitate. 

3% Scris și Mocsonyi (1841— 1909), jurist bănățean, deputat în parlamentul 
de la Budapesta, președinte al „,Astrei”, 

385 H., Milan (1878— 1944), om politic slovac, deputat în camera din Buda- 
pesta, de mai multe ori ministru al Partidului Agrar cehoslovac. Prim-ministru 
al Cehoslovaciei în perioada de criză sudetă (1938— 1939), 


3% Prințul moştenitor al Austro-Ungariei (1863— 1914), favorabil naționa- 
lităților din imperiu, a avut mai multe întrevederi cu autorul (care îl numește 
și F.F. în text). Asasinarea lui la Sarajevo a declanșat primul război mondial, 


w 

331 Dacă excelența sa se și învoiește, eu nu mă învoiesc cu modificarea, căci 

redactarea cste atit de minunată încît nu este permis să se schimbe nici o li- 
teră din aceasta. 


3% Dru nul de centură al casei vămii. 


288 


www.dacoromanica.ro 


39 G., Onisifor (1883— 1972), pedagog şi istoric, profesor universitar şi rector 
la Cluj, principalul organizator al universităţii clujene după 1918. 

4% B., Lucian (1878— 19. .), ziarist şi scriitor, absolvent de drept la Viena, 
avocat, voluntar în armata română după 1916, prizonier la germani, este trădat 
ca ardelean, scăpind cu greu de condamnarea la moarte. 

1% Constantin Dobrogeanu-— G., (1855— 1920), sociolog şi critic literar, aca- 
demician, unul din conducătorii social-democrației române. Pionier al răspindirii 
marxismului în România și teoretician al mișcării socialiste; lucrări de critică 
literară şi politice. 

102 Franțuziţi. 

402 I., Dumitru (Take), 1858—1922, lider al Partidului Conservator-De- 
mocrat, adept al intrării în război alături de Antantă ; de mai multe ori ministru 
(1891— 1921), prim-ministru (1921— 1922). Între inițiatorii şi realizatorii „Micii 
înțelegeri”. 

404 I., Nicolae (1871— 1940), istoric, scriitor, publicist, profesor universitar 
la București și academician român şi membru al altor academii şi societăţi știin- 
ţiiice ; prim-ministru (1931— 1932) şi ministru de stat (1938); asasinat de legio- 
nari pentru atitudinea sa intransigentă față de extremismul de dreapta. În anii 
dinainte şi în timpul primului război mondial a fost principalul promotor al 
reformei, agrare, realizată după război. 

49% A., Alexandru (1859— 1938) a condus reprimarea răscoalei țărănești 
din 1907, în calitate de ministru de război. S-a remarcat în comanda Armatei 
a Il-a (1916— 1918), ceea ce i-a adus titlul de mareşal. Prim-ministru 1918, 
1920— 21 şi 1926—27). 

109 A., Albert (1846— 1933), conte, ministru maghiar al cultelor şi instruc- 
țiunii publice (1906— 10), a introdus legi şcolare de maghiarizare. Președinte al 
delegației maghiare la Conferința de Pace de la Trianon (1920). 

107 Impediment de onestitate față de stat (în latină). 

4% Pe Tine Doamne Te lăudăm (Tedeum). 

4% Episcopul primat al Ungariei. 

410 Adjutant al prințului moştenitor Franz Ferdinand și om de legătură 
al autorului cu F.F. 

41 Cea de a doua soție a lui T. Mihali. 


112 Sat aparținător com. Ighiu, jud. Alba, la 9 km nord-vest de municipiu; 
zonă viticolă, 


413 M., Koloman (1849—...) medic, director al spitalelor de stat din Buda- 
pesta, autor a numeroase lucrări publicate. 

4M Oraş viticol şi stațiune balneară, la poalele Pădurii Vieneze. 

415 Dărnicie, generozitate. 

4119 Creștini fideli grecilor, respectiv ritului grecesc (greco-catolici). 

411 Episcopie greco-catolică maghiară, lingă Debrețin, destinată preluării 
jurisdicției vestului Transilvaniei (Bihor, Satu Mare, Sălaj) şi a Slovaciei, pentru 
maghiarizarea prin biserică a credincioşilor uniți. Activitatea episcop'ei s-a 
sistat în preajma primului război mondial, în urma atentatului lui Cătărău, in- 
suşi episcopul căzind victimă bombei trimisă prin pachet (acelaşi autor terorist 
minase statuia regelui Arpad, de pe Timpa Brașovului). 

418 M., Gheorghe (1874—,...), economist, delegat consilier la Conferinţa 
de Pace din Paris, profesor la Academia Comercială din Cluj, secretar general 
la externe în Consiliul Dirigent (1919— 1920). Ataşat comercial la Londra 
și Viena. 

419 C., Miron (1896— 1939), din 1910 episcop ortodox de Caransebeș; 1920 
mitropolit priinat al României, din 1925 primul patriarh al României ; 1927— 1930, 
membru al regenței regale, 1938— 1939 prim-min stru sub dictatura regală. 


19 — Memoni vol, I 289 


www.dacoromanica.ro 


420 Episcop — principe, titlu al episcopilor din mari orașe ale lumii cato- 
lice (Viena, Praga, Breslau, Salzburg etc.). 

421 Pentru D-zeu! Acesta este doar un păcat de moarte! 

28 L., Liviu, membru în consiliul de administraţie al Băncii „„Albina” şi 
membru în direcțiunea societății comerciale ,,Concordia”. 

423 I., Nicolae (1855—1936), ulterior primul episcop al reînviatei eparhii 
ortodoxe a Vadului, Clujului și Feleacului, după Unirea din 1918 (1921— 1936). 

424 Ș., Nicolae, avocat, deputat în Parlamentul maghiar; în 1918 preșe- 
dinte al Consiliului Naţional pe Comitatul Făgăraş. a. 

| i. Expresie peiorativă compusă se pare din Pech și Elend (ghinion și mi- 
zerie). 

426 S., Ion (1862— 1939). , A 

427 Nu miroase (non olet pecunia); replică atribuită împăratului Vespasian, 
căruia fiul său Titus îi reproșa înființarea latrinelor cu taxă, pentru sporirea 
visteriei Romei. 

428 Referire la „mărginimea” Sibiului şi a Hațegului, zonă de origine a nu- 
mitului. Cu înțelesul de margine a ţării, cuprinde sud-estul Transilvaniei, pe 
linia Carpaţilor. Îndeosebi s-a dezvoltat oieritul traushumant. , 

4 Ziare austriece, în ordine: v. nota 260, „Patria”, „Ziarul turului de ori- 
zont”. 

430 (1872—19. .), avocat din Oradea, om politic român. Șeful resortului de 
justiție în Consiliul Dirigent (1919—20). Deputat din 1919, preşedintele Camerei 
din 1928—32. 

431 Jocuri de cărți ale timpului. 

482 K., Jan (1880— 1940), violonist şi compozitor ceh, renumit interpret al 
lui Paganini. 

433 „Poşta imperiului”. 

434 Cornul vînătorilor. 

435 De un caracter rău și corupt, Aureliu Onciul, cavaler de, (1864— 19. -), 
jurist ia Viena, funcționar superior la Viena. Autor al unor lucrări juridice și 
economice: Manual economico-politic despre România (1917) etc. : 

45% Monarhia totală (referitor la reinstaurarea jurisdicției habsburgice auto- 
crate). 

43? Unirea Bucovinei cu România, proclamată la 14/27 oct. 1918. Iancu 
Flondor (1865— 1924), președinte al Consiliul Naţional și şef al guvernului pro- 
vizoriu al Bucovinei, apoi ministrul Bucovinei în guvernul Brătianu, pînă în 
1919. 

438 District administrativ-electoral (termen preluat de la unităţile admi- 
nistrative pontificale romano-catolice). 

45 Ru sunt sătul de a fi mai proimpărat decit împăratul şi mai habsburg 
decit Habsburgul. Decit o spaimă fără de sfîrșit, mai bine un sfirşit cu spaimă. 
i dacă aş ști că unde ajungem. Eu sunt deja sătul de aceasta (în dialect 
vienez). 

440 Tisza mi-a răspuns de tot grosolan : ocupaţi-Vă excelență cu problemele 
Austriei şi între timp mi-a fluturat așa în fața nasului (cu degetul). 

141 Trei infractori lopătează (sapă) la mormîntul acestei monarhii. Mă refer 
la contele Tisza, la contele Stürgkh şi la baronul Burjan” (Karl Graf v. St., 
ministru al instrucţiunii, 1908— 11 și prim-ministru al Austriei 1911— 16. Apare 
o neconcordanță în datarea convorbirii sau referirea la Stürgkh, întrucît acesta 
fusese asasinat în 1916 (Stephan Graf. v. Bur., von Rajecz (1851— 1922), mi- 
nistru de finanțe comun al Austriei şi Ungariei. 

442 Austria Mare. 

443 „Noul ziar de Zurich”, referitor la C., Georges (1841— 1929), lider al Par- 
tidului Radical Francez, prim-ministru (1906— 1909, 1917— 1920), președinte al 
Conferinței de Pace de la Paris (1919— 1920). 


290 


www.dacoromanica.ro 


444 Vechea denumire turcească a capitalei Macedoniei, azi Skoplje sau Skopje. 

445 Declaraţia pentru valorificarea dreptului la autodeterminare al Națiunii 
Româme, din Ardeal, Banat și părțile ungurene. 

46 (1865— 1934) Avocat la Arad, apărător în procesul Memorandului. De- 
putat de Șiria (1905— 1918), a pregătit Marea Adunare Naţională de la Alba 
Iulia. Membru în Consiliul Dirigent, ministru al justiţiei (1919— 1920). Deputat 
de mai multe ori și preşedinte al Camerei române. 

4% C., Roman (1852— 1917) profesor şi director seminarial la Arad, episcop 
ortodox al Oradei. 

48 F., Amos (1861— 1933) descendent din tribunul lui Avram Iancu, cu 
acelaşi nume, jurist, apărător în procesul Memorandului și apărător al dreptu- 
rilor moţilor. Avocat în Sibiu şi Cluj, președintele Senatului Naţional Român 
din Cluj, în toamna anului 1918. 

49 Informatorul de Vest”, 

450 Oraş tirolez, pe riul Inn, cu cetate dominantă, în al cărui ;turn au fost 


deţinuţi luptători maghiari pentru independență, la sfirşitul sec. XVIII şi cei 
din revoluția 1848— 1849, 


41 Bilci, tărăboi, 

152 Paroh romano-catolic. 

$3 S., Ioan, (scris și Sabo), (1836— 1911), Dr. de Roma, episcop greco-catolic 
al Gherlei (1879— 1911), a luptat împotriva subordonării față de episcopia Haj- 
dudorogh. 

1% Băutor, bețiv (din latină), 

D Expresie veche latinizată pentru „,Unirea”' cu Roma (biserica greco-ca- 
tolică). 

46 Expresie a lui Titus, Lucretius Carus (poet şi filozof, 106— 57 a. Hr.) 
pentru femei care trăiesc în relații nematrimoniale şi prostituate. Textual: venus 
rătăcitoare (liberă), a vulgului. 

487 K., Ion (1840— 1913), doctor în drept, administrator al domeniilor co- 
roanei şi om de încredere al regelui Carol I. A îndeplinit misiuni economice în 
străinătate; membru al Academiei Române. 

438 Conliturgic sau coreligionar, cu aplicaţie la cei ce oficiau împreună li- 
turghia. 

“5 Numele original, în expresie bănățeană; în istoriografie Vincențiu Babeș, 
tatăl bacteriologului Victor B. 

45 E., Jozsef (1813— 1871), scriitor şi politician de gindire liberală. 

îsi Sz., István (1791— 1860), conte ; ministru al lucrărilor publice, promovind 
înființarea Academiei Maghiare, construirea Teatrului Naţional, a podului între 
Buda şi Pesta, a repularizării Tisei şi Porţilor de Fier. Adversar al lui Kossuth, 
s-a îmbolnăvit mintal după catastrofa Ungariei și s-a împușcat în ospiciu. 

“2 A., Iuliu (Gyula), conte (1860— 1924), deputat maghiar din 1885, ministru 
de interne din 1892, ministru de externe 1918. 

463 (1830— 1902), luptător postkossuthist, prim-ministru (1875—90), după 
realizarea înțelegerii şi a statului dualist de la 1867. 

40 (Nota nr. 1 a autorului) Vezi „Elisabeth, die seltsame Frau” (Elisabeta, 
femeia ciudată, aparte), de Egon Cesar, conte Corti, Ed, Pasat Leipzig, 1935. 
Clar, documentat, explică tragedia Habsburgilor și pieirea monarhiei prin dege- 
nerarea casei domnitoare, 

145 Personaj legendar roman. La deschiderea unei prăpăstii în Roma (fa- 
lie), prezicătorii au atirmat că aceasta nu se va închide decit prin aruncarea 
celui mai preţios bun al urbei. Tinărul Marcus Curtius a sărit în abis, cu armele 
şi calul său, spunind: Roma nu are nimic mai bun decit arme şi curajul eroic. 
Falia s-ar fi închis după sacrificiul lui M.C. (anul 362, a. Hr.). 


4% Dacă doi fac la fel nu este același lucru! (în latină) 
291 


www.dacoromanica.ro 


as? (1847— 1909), jurist, publicist şi om politic; apărător în procesul Memo- 
randului şi director al „Gazetei Transilvaniei”. 

408 H.— L., Francisc, apărător în procesul Memorandului, ginerele lui Gh. 
Pop de Băsești. 

4% Rezoluții cu imperativ crescînd: se recomandă, se dispune. 

470 Aceasta este o porcărie, aceasta este o jos-ni-cie. 

471 Prin însuşi acest fapt. 

41: Contravenirea prin rea-credinţă, fraudă sau abuz la obligaţiile de servi- 
ciu (în speță în conducerea licitaţiilor), 

43 Calomniind îndrăzneț, rămâne întotdeauna ceva lipit (de cel culomniat). 

t4 Funcţiile (onorurile) schimbă moravurile (obiceiurile). i 

47% Pe nevăzute, apriori. 

416 K., Jozsef (1857— 1928) ministru de interne, autor al proiectului primei 
legi maghiare cu drept de vot universal, egal şi secret. Om de încredere al lui 
Franz Ferdinand, 

477 T., Octavian (1876— 1942), publicist şi om politic, membru al conducerii 
P.N.R. din Transilvania; secretar al „Astrei”, coeditor la Luceafărul’, 

48 Avocat în Sibiu, secretar general al Consiliului Dirigent (1919) deputat 
(1919), senator P.N.Ț. (1928 şi 1932). 

1: Persoană care încredințează cuiva (mandatar) mandatul de a-l reprezenta. 

180 Societatea (Asociaţia) Petőfi. 

«51 M., Imre (1823— 1864), poet şi dramaturg maghiar. În poemul dramatic 
Tragedia omului urmăreşte destinul uman de-a lungul istoriei. 

452 Denumirea la începutul sec. XX a deputaţilor și conducerii partidului 
de guvernămiut, în speţă a Partidului Naţional al Muncii, condus de Tisza István. 
Terinen preluat dintr-un personaj de operetă. 

433 Cele trei cuvinte turcești rezumă însăși vicierea morală, sub influența 
otomană şi anterior a Bizanțului. 

1% Cu semnificația de funcţionar ministerial (tradus din álami titkár), nu 
de ministru-secretar de stat. 

185 Poemul menționat la nota 481. 

486 Mămăligă, zăpadă, fecioraş (diminutiv regional de la nwlean: om înalt, 
voinic sau fecior, flăcău). 

487 În Transilvania: terenuri de cultură, lungi şi înguste; fişii. În Țara 
Românească și Moldova semnificaţii apropiate dar nu identice, 

488 Păstorii romanilor. 

459 A cui este țara, a aceluia și religia (în latină), 

490 Titluri de poezii: Cântecul lupilor, Spînzuraţi regii, Un gînd mă supără 
pe mine. 3 

“1 Prin victoria Prusiei (3 iulie 1866), Austria fiind slăbită, a acceptat dua- 
lismul austro-ungar la 1867, dar Dieta de la Cluj a votat din nou , Uniunea” 
Transilvaniei cu Ungaria deja la 28 decembrie 1865. 

4 Ioan Inoc. M.—C., (1692— 1768), episcop al bisericii greco-catolice din 
Transilvania (1728— 1751), inaintează 24 petiții pentru drepturile românilor, 
iar în Dieta Transilvaniei din 1744 îi numește ,nația cea mai numeroasă din 
Transilvania”, 

4% Vezi nota 120, Referirile la discursul celebru ţinut la 3/15 mai 1848, pe 
Cimpia Libertăţii din Blaj. 

4% Localitate la vest de Debrețin, pe malul stîng al Tisei, renumită în trecut 
prin creșterea vitelor sure de stepă. 

4% Zonă, rîu şi localitate, apropiată de cea precedentă, cu același specific 
zootehnic, 

4% Apare o inadvertenţă la autor: bunievați se numeau slavii din sudul 
Ungariei vechi (sîrbo— croați), din zona Bačka. Dar biografia iui Petofi indică 


292 


www.dacoromanica.ro 


originea diu zona Bratislava, din tatăl Ştefan Petrovics şi mama Maria Hruz, 
rezultind originea slovacă. 

19? Traducerea apelativelor (titlurilor) în ordinea crescindă a rangului social 
sau funcțiilor civile sau clericale: onorabil, măreț (magnific), distins, excelență, 
grațios. 

41% Ziua”; ,'Seara”. 

4 R., Fr. II, vezi nota 389, repatriat din Turcia (1906). 

5v0 Csárda, în ortografia maghiară, ban în pusta maghiară, ca loc de popas 
şi petrecere, de regulă în afara localităților. 

soi Sfîrșit de secol. 

502 Nărăvaşe, de suceală (preluat din maghiarul szokas = obicei). 

403 Friedrich Nietzsche (1844— 1900), poet şi filozof german, Propune revi- 
zuirea valorilor tradiționale, respingind filozofia raționalistă, idealurile burghe- 
10-democratice şi creștinismul, ca simptome ale degenerării civilizaţiei, care poate 
îi salvată numeri prin apariția unei ființe superioare — supraomul — şi prin 
constituirea unei elite viguroase, libere de prejudecățile moralei. 

504 (1875— 1957), sociolog, profesor universitar la Cluj şi ministru al naţio- 
nalităților. Delegat de guvernul maghiar pentru tratative cu Consiliul Naţional 
Român la Arad, în noiembrie 1918, pentru a evita destrămarea Austro-Unga- 
riei, primește la 15 nov. 1918 răspunsul lui Iuliu Maniu: Ruptură totală. 

505 „Secolul al XX-lea”. 

506 (1874— 1947), conte, mare moșier ardelean, adept al Partidului Constitu- 
ționalist, adversar revoluţiei lui Bela Kun (1919), este prim-ministru sub Horthy 
Miklos (1921—31). 

507 R., Haroid Sidney, viconte (1868— 1940), om politic şi publicist englez, 
favorabil revizionismului maghiar interbelic. 

sw F., Geza (1900— 1978), scriitor şi publicist sociograf (Viharsarok, 1937); 
Illés Endre (1902— 1986) scriitor, dramaturg, critic literar; Sz., Gyula (1883— 
— 1955), istoric şi profesor universitar, academician; în loc de I. Endre poate 
fi referirea la Illés Gyula (1902— 1983) scriitor, poet, poporanist, cu studii la 
Paris. 

509 (1873— 1951), scriitor și politician maghiar, ministru de externe al Un- 
gariei (1921— 1922). Romanul Întîmplare ardeleană (inițial sub pseudonimul 
Kisbán Miklos) este o trilogie (partea I — 2 volume, partea a II-a 2 volume, 
partea a III-a 1 volum), în care se descrie nostalgic viața în destrămare a aris- 
voere tiei maghiare. 

ao Lacomă, pătimaşă (din adjectivul avid). 

53: Dublu sau nimica. 

5i2 Nu murim nictodată ! 

513 Plîngind își petrecea maghiarul. 

514 Apa Mureșului curge lin. 

515 Bătătorita șurii (tropotit?), 

528 Rurie hunică. Ă 

517 K., Mihály (1875— 1955), conte, deputat în 1906 şi 1910, reprezentind 
aripa stingă a Partidului Independenţei, prim-ministru al Ungariei (oct. 1918— 
aT şi preşedinte al republicii (ianuarie— martie 1919). Oponent al lui 

orty. 

518 Doctrină filozofico-religioasă, susținind cunoașterea nemijlocită a divi- 
nității pe cale iluministă. 

519 Ca ministru al In, trucţiunii Publice, prevede prin legea din 1907: intro- 
ducerea limbii maghiare în şcolile elementare ale naționalităților, cu testarea 
nivelului de cunoștințe după cele 4 clase; latitudinea guvernului de a suprima 
orice şcoală, dacă aceasta era cerută de „interese superioare de stat”; obli- 
gaţia învăţătorilor „de a întări spiritul de ataşament față de patria maghiară 
și conștiința că aparțin națiunii maghiare”. 


293 


www.dacoromanica.ro 


520 (1828— 1916), episcop ortodox al Aradului, din 1875, ales arhiepiscop 
şi mitropolit în 1898, inscăunat la Sibiu în 1899, decedat în 1916. 

531 Corpurile delicte. 

522 În prezent Micești, jud. Alba, la 4km nord-vest de municipiu. 

522 Termen de drept civil, referitor la succesiunea femeii după soţ. (porțiu- 
nea virilă). 

524 Propice culturilor de varză. 

525 Cu sensul unor porțiuni de teren, nu latifundii ca atare. 
528 Tradus din administrativul maghiar kör; se referă la circumscipţiile elec- 
torale. 

527 Birjă, trăsură (din germană). 

528 Maestru(ă) al eleganței și al căsătoriilor. 

52 Licenţele de cîrciumari şi alte meserii schimbau statutul social şi acordau 
dreptul de vot. 

530 Model, prototip de flexionare a cuvintelor. 


www.dacoromanica.ro 


NOTE 
(Memorii) 


1 Azi Trimpoile, sat în jud. Alba, la cca 10 km nord-vest de Zlatna (Așezat 
pe piriul cu acelaşi nume — se pare că originea este o variaţie de la Ampoi, 
în care se scurge piriul Tr.). 

2 Referire la cărăușia lemnului de foc pentru topitoria autriferă și metali- 
feră de la Zlatna; pină în sec. XIX obligaţie feudală a moţilor, iobagi ai „Că- 
mării Aulice” a imperiului. 

3 Azi jud. Maramureș. 

t Pentru onoarea drapelului (în frauc,), 

5 Sau pălant: gard din lemn, preluat din maghiarul palánk, 

€ Diverşi, variaţi. ` 

7 Omoară-l dar nu tare; textual: loveşte-l în creieri... (cu semnificația 
de a ucide), i 

8 Actualizări ale satelor din zone Şomcuta Mare: Văleni, azi Vălenii Şom- 
cutei; Gaura, azi Valea Chioarului; Varaliu, azi Văroiu; Hosufalău, azi Satu- 
lung. 

3A da bun venit (din italiană). 

10 UỌcenicii. Probabil referire la discipolii politici, care însoțeau candidatul 
de deputat. 

n Cearșai (din maghiară). 

12 Încălţăminte peticită sau zdrențuită. 

18 Al treilea termen de comparație. 

M Din maghiarul nyâlkos: chipeșă, bine făcută, arätoasă. 

15 Tindă, din maghiarul tornác. 

16 Tunuri de gulaș. Ironie la asemănarea bucătăriilor de campanie cu ante- 
trenurile artileriei cu tracțiune hipo. 

17 Astăzi Corni, sat în jud. Maramureş, aparținător comunei Bicaz, la 20 km 
vest de Cebu Silvaniei. ` 

18 Cu cît mai mult se schimbă, cu atît mai mult rămîne același lucru (în 
franceză), Ă 

1 K.—H,, Carol (1849— 1918), om politic maghiar; a reprimat mişcarea 
naționalistă croată (1903); prim-ministru (1910— 1912). , 

2 Reudă, posesiune (din franceză), Transpus în fief electoral, ca circum- 
scripţia unui candidat. A 

“1 Băutura cu care „se cinstesc” cei prezenţi la încheierea unui tirg sau în- 
voieli (în maghiară : Aldamâs — áldani = a binecuvinta). Ate şi sens de bacşiș. 

22 Agitator, agent electoral. 

23 Rrate al soacrei autorului. , 

2 Azi Dumbrăviţa, jud. Braşov, la cca 10 km nord de Codlea. : 

25 (1850— 1917), prim-pretor la Gyula (din 1876), deputat de Cenad (din 
1848 pînă la moarte), președinte al Camerei Conducătoare a Partidului Inde- 
pendent, luptător pentru votul universal, împreună cu radical-popularii și so- 
cial-democrații. 


295 


www.dacoromanica.ro 


2% Osteneli (din germană). 

= Belşugul cuvintelor (în latină), 

28 (1877— 1948), lingvist şi filolog româu, profesor universitar la Cluj, acade- 
mician. A condus elaborarea Dicţionarului Academiei Române între 1906 şi 
1940. 

» G., Iulian (1877—19. .), scriitor şi publicist la ,,Tribuna” din Arad; tra- 
duceri îndeosebi din engleză (Adams, Maugham etc.). 

30 F., Alexandru, scris corect Philippide (1859— 1933), lingvist şi filolog 
român, profesor universitar la Iaşi, academician. Autor al unei teorii despre 
formarea poporului şi a limbii române (,,Originea românilor”). 

31 Animale de casă pestriţe, cu alb pe fond întunecat sau invers. Figurativ, 
utilizat de autăr: ridicol, absurd, neîntemeiat, deșănţat. În Dicţionarul limbii 
române, Edit. Academiei Române, 1940, se consemnează exemplificarea dată 
de Al. V. V. pentru cacior: „Cu doi bani în trei pungi”. 

32 Vorbire sau scriere greoaie, confuză. 

33 Azi comuna Bucium, cu satul aparținător Valea Şesii, 15 kim est de Abrud. 

34 Azi Presaca Ampoiului, 11 km est de Zlatna. 

35 Puncţionari ai tezaurului public, funcționari fiscali sau, generic, funcțio- 
nari publici. 

38 Participiu de la a minea (a rămînea) peste noapte. 

3 Referire la arestarea autorului în Sibiu, la 24 martie 1945, orele 20%. 
Reţinut pină seara la poliție, a fost transferat sub pază, pe timp de o săpta- 
mină într-o încăpere întunecoasă din oraş. După intervenții a fost internat in 
clinica Prof. Dr. Haţieganu, cu pază dublă (poliţie + sindicat), dar cu permi- 
siunea plimbării în parcul clinicii. La mutarea clinicii la Cluj (toamna 1945) 
i s-a dat domiciliu forțat în locuinţa proprie din Sibiu, fără pază şi cu drept de 
plimbare în Sibiu, dar controlat periodic de un agent civil (statut menţinut 
pînă la decesul său: 27 februarie 1950), 

38 V., Jaroslav — pseudonimul lui Fiil Frida (1853— 1912), poet, seriitur 
şi dramaturg ceh. 

29 Imilație fără valoare, din literatura germană. 

40 Veritabil, specific, pur. 

1 Mari, prescurtare din francezul grands. 

12 Preluat din franceză (natură umană, caracter), autorul dindu-i sensul de 
specific stilistic. 

43 În fapt credinţă greșită despre iezii găsiți nemișcați în primele zile, la 
locul fătării, unde sint alăptaţi de căprioarele mame de la inserat pină în zorii 
zilei. 

41 Din engleză: a pune în încurcătură, a deconcerta, dar şi un joc de răb- 
dare în găsirea succesiunii unor fragmente, pentru reconstituirea ansamblului. 

î5 R.— M., Constantin (1868— 1957), filozof și psiholog român, profesor 
universitar la București şi academician, A înființat şi a condus Societatea Ro- 
mână de Filozofie, autor a numeroase lucrări de filozofie şi psihologie. 

48 Pereche, egal, asemenea (preluat din franc. pendant), 

4? Repetiţii, 

48 Cu jumătate cuvînt (în sensul de aluzie, sugestie) — cuvintul cel mai 
potrivit, adecvat — cuvînt dur (în franc,), 

u i Scris şi Marșieu, fost membru în Consiliul Naţional al Comitatului Arad 
918— 1919). 


50 Trecuți la strămoși. 


51 Exemplu de trignomen nobiliar maghiar, în care titlul nobiliar de ori- 
gine se scrie cu literă mică, fiind adjectiv (de Borcs-ul mare). 


52 Nu are sens gramatical, ci se referă la primul nume nobiliar, dind originea, 
conform notei precedente. 


296 


www.dacoromanica.ro 


53 Citeşte kuruț. Derivat din cruciați, combinat cu luptătorii din armata 
ţărănească a lui Dozsa (1514), noțiunea s-a extins la luptătorii antihabsburgici 
ai lui Tököly Imre şi ai lui Rákoczi Francisc al II-lea, preluat și de kossuth- 
işti. 

54 Aceeași în franceză. 

55 A mișca din ochi ca semn, a clipi. Preluat din franceză: cligner l'oeil. 

5 Panfarele armatei imperiale și regele (kaiserlich und kăniglich sau K und 
K), spre deosebire de trupele maghiare care se numeau honvédek sau românește 
honvezi). 

51 Vai ce şiret (perfid) e neamțul (austriacul german). 

58 Plata! (în maghiară și germană). 

5 „Așa a anunțat Kossuth Lajos...”, cu textul în continuare: „că i s-au 
epuizat regimentele. Dacă mai anunță o dată trebuie să mergem cu toții”. 

80 Nebuni, demenți. 

ti “Trăiască ! 

52 Medic practicant într-un spital, ca extern şi, în general, benevol. 

58 Are mereu dureri şi ah, așa de o mie de feluri, de tratat dintr-un punct. 

% Lunea albastră (germ.), în care oamenii se refac după petrecerea de du- 
minică sau chiar nu se lucrează deloc, 

% Boală vieneză. Pare a se referi la mahmureala după băutură, complicată 
cu afecțiuni bronşice. 

sc Putere magică atribuită unor persoane, de a descoperi lucruri ascunse 
— în societăţi primitive — legată de practici terapeutice (divinație). În cazul 
dat, aplicaţie la intuiţia de diagnostician. 

67 Regele Ungeriei. 

68 Starea în prezent, 

î Soții ale membrilor delegaţiei române la Conferința de Pace: Ion Gh. 
Pelivan, fost membru al „Sfatului Țării” din Chișinău şi delegat al Basarabiei 
şi Ion Pillat, secretar al delegaţiei (poet, nepot de soră al lui Ion I. C. Brătianu). 

70 Spitalul gener. 1. 

71 N., Hermenn (1841— 1905), neurolog, profesor la Freiburg şi Jena, autor 
al unor lucrări neurofiziologice experimentale și de diagnostic al bolilor cerebrale. 

72 Suburbie a Vienei, înglobată în capitală; cartier industrial, 

73 Eu lucrez doar de peste 20 de ani, în acest institut, D-le doctor. 

74 Referire la nișa de comunicare (textual: ce e asta), cu sens de nimica 
toată, în argou vienez. 

75 Sinonim transilvănean pentru șobolani. a 

7 Medicul american Victor Heiser, la începutul sec. XX, a stabilit puricii 
drept vector al transmiterii ciumei, îndeosebi de la șobolan la om, constatare 
făcută în casele lacustre din Manila, unde invariabil a găsit şobolani morți 
în pereţii de banıbus, lingă patul bolnavilor, puricii trecînd prin tencuielile cră- 
pate. Deci contaminarea nu se face prin zgirieturi ale pielii, 

“T Localitate balneară în Austria, la cca 40 km sud de Linz. 

| Pa L., Eduard (1841— 1916), profesor de dermatologie și sifilidologie la Insbruck 
şi Viena. 

n S, officinale (sinonim Laurus sasafras), L. Lauraceae arborescentă, con- 
ținind uleiuri eterice aromatice în coajă, răspîndită în continentul Nord-American 
(din Florida la Missouri). Se aromatizează băuturi din ape gazoase (Sarsaparila 
water), utilizată şi pentru reumatism, dar la sfîrşitul sec, XIX s-a contat pe 
efectul antisifilitic al plantei. 


80 Azi Františkoy Lázné, localitate balneară în Republica Cehă, 
1 De etnie germană (din poporul german). 

n Aceasta nu are nici un sens, 

13 Așadar, prin urmare. 


297 


www.dacoromanica.ro 


34 Profesor de medicină internă la Cluj. 

85 Dvs, sînteți doctorul? 

se Vă pricepeţi în diabet? 

8? Eu cred că da. 

s Eu sînt mulțumit cu Dvs 

8 Si eu cu Dvs. 

90 Societatea bogată, realizată. 

% Totul în regulă, foarte bine. 

°? Medicină legală, 

3 Cancer al limbii (în latină). 

% În casa mea nu vreau să aud cuvint valah. 

% S., Ioan, episcop greco-catolic (unit) de Gherla (1879—1911). A partici- 
pat la Conciliul I al Vaticanului în calitate de canonic. A înzestrat episcopia 
cu sediu și a construit catedrala greco-catolică (1905— 1907). A luptat împotriva 
trecerii sub jurisdicţia episcopiei de Hajdudorog. 

% Formă veche pentru onctuos (oase); unsuros, mieros. 

% întărire pe o poziție (din domeniul militar). 

9% Cei mai buni, partea aleasă. 

2 Comună în jud. Maramureș, la il km de Cehu Silvaniei. 

100 Președintele Consiliului de Administraţie al Băncii „Albina” din Sibiu, 
soțul D-nei și tatăl fetelor de mai sus. 

101 Sufragerie, prinzitor (din francezul réfectoire). 

3% Jar mama se uita tăcută, în jurul întregii mese. 

193 Azi comuna Remetea Chioarului, jud. Maramureș, la cca 10 km nord- 
est de Șomcuta Mare. 

104 Subprefect (romanizat din Alispân). 

108 Sat aparținător comunei Gilgău, jud. Sălaj, la cca 28 km nord-vest de 
Dej. 

106 Sau puvoi; forme vechi pentru puhoi (torent de apă). 

107 Referire la „Susana şi bătrinii” (ieşind din baie, în fața unei oglinzi, este 
admirată de doi bătrini, mascaţi uşor de draperii), tablou de Jacopo Robusti 
Tintoretto (1518/19— 1594). 

198 Formă veche pentru a se transforma. 

109 Azi Răscruci, jud. Cluj, la cca 26 km nord-est de municipiul Cluj-Napoca. 

110 A flocăj, a scutura pe cineva. 

11 Iubirea nu încetează niciodată. 

u2 Azi Mariánské Lázně, în Republica Cehă. 

u3 Duh și stăpin al Munților Uriașilor (Riesengebrige, partea mai înaltă a 
Munților Sudeți), personificată ca uriaş, omuleț sau călugăr. I se atribuie ade- 
menirea drumeților, dezlănțuirea de furtuni cind e supărat, ajutorarea săracilor. 

14 Pieptiș, pieziş, de-a curmezișul. 

ns Prima căsătorie a lui O. Goga a fost cu una din fetele Cosma. 

ne Din Wassersemmel, germ. (franzeluță rotundă, chiflă simplă cu apă, 
fără lapte, unt sau zahăr). 

117 N., Carl Harko von (1858— 1944), autor al unor studii de metabolism, 
diabetologie, dietetică și tratamente, 

118 (1876— 1954), ulterior profesor universitar la Cluj şi apoi la București; 


fondator ai școlii româneşti de balneologie şi membru de onoare al Academiei 
Române. 


119 Şalău. 
120 Copacul verde. 
121Fulgerător (în franceză). 


122 Repede dar bine, nici un simptom de angină pectorală, nici un edem. 
123 Monozaharid din fructe, sinonim cu fructoza. 


298 


www.dacoromanica.ro 


124 Frederik Grant Banting (1892—1941) şi Charles Herbert Best au 
izolat insulina în 1921, premiul Nobel 1923. în paralel Nicolae Paulescu (1869— 
— 1931) a izolat insulina în anul 1922, considerat prin lucrările sale ca precursor 
al izolării insulinei. 

125 Celui ce vrea (doreşte) nu i se face nedreptate (în latină). 

126 F., Hermann (1811— 1885), chimist german ; a descoperit reactivul alde- 
hidelor (ce-i poartă numele), permițind analiza zahărului din diverse lichide 
(urină etc.). 

127 N., Bernhard (1839— 1925), profesor internist la Dorpat, Berna, Konis- 
berg și Strassbourg. A studiat probleme de colecist, diabet și cancer. 

128 D., Georges (1840— 1911), profesor universitar, membru al Academiei 
de Medicină din Paris, reprezentant al școlii chimice franceze. Studii despre 
exudate şi tehnica absorbirii lichidelor morbide. 

122 P., la romani, (Moire la greci). Trei zeițe personificind destinul: una 
torcea firul, a doua depăna, iar a treia curma firul vieții muritorilor. 

130 Rintina Morii și Izvorul Țișnitor (Clocotitor, prin dioxidul de carbon). 

131 De la sine, din propriul îndemn (în latină). 

132 Ruşinat să fie cel ce gîndeşte rău despre aceasta (în franc.). 

153 Nimic nu stă în cale, nimic nu se opune. 

134 Medicament sau aliment care provoacă vărsarea bilei în duoden; în ro- 
mânește colagog (sulfat de magneziu, ulei de măsline etc.). 

135 (1895— 1954), conferențiar din 1928 și profesor de chirurgie la facultatea 
de medicină Cluj— Sibiu (1933— 1947), apoi la Timișoara (1948— 1954), după 
„EpiEgtea din Cluj de către regimul comunist. 

3 Decanul (in franceză). P 

13? Teucrium marum L., utilizată de școala medicală vieneză a timpului 
pentru ceaiuri terapeutice. În germană Katzenkrant, după efectul afrodisiac 
asupra pisicilor, ca şi Valeriana (tradus: buruiana pisicilor). Autorul utilizează 
un diminutiv — dialectul austriac. 

138 Corespunzător curei, dietetic. 

139 Azi Znojmo, localitate în apropiere de Brno, Republica Cehă. 

140 Morfina. ; 

141 Efervescentă (preluat din franc. mousseuse). 

142 Localitate balneară, cu izvoare termale, în vestul Germaniei, între Darm- 
stadt şi Mainz, indicată pentru boli cardio-vasculare și reumatism. 

148 Rintîna Tirgului. 

144 Solbanc, preluat din magh. : párkány. 

145 Trebuie să ascultați bunele consilii ale Doctorului Vaida (în franceză). 

146 Și să plecați imediat. 

147 Da. 

148 Angină pectorală, ca urmare sclerozei arterelor coronariene. 

149 Autopsiere (din germană: Obduktion). 

150 Panoramicul austriac”. 

16? Pro Austria Mare (prin federalizare). 

152 Alegerile de la Sasca (Azi Sasca Montană şi Sasca Română, jud. Caraş-Se- 
verin). 

153 Extrase, separate de tipar. 

154 Destin, soartă, prezicere (în latină). 

155 Comanda militară austro— germană: Drepţi! (textual: aveţi atenţie!) 
autorul ilustrind spiritul de disciplină chiar și în plantarea pădurilor. 

15 Azi localități cehe; primele două: Kyselka și Jachymov, iar ultima 
Marianske€ Lázně. 

15? Înrudire prin alegere, comuniune sufletească, afinitate electivă. 

155 Ramură a fonologiei, studiind accentele, intonaţiile, gradul de alungire 
al sunetelor etc. 


299 


www.dacoromanica.ro 


159 Dramă în trei acte de Octavian Goga. 

160 Dramoletă neoromantică de Emil Isac. 

161 Parcul orașului. 

162 Titlul complet: Sub auspiciis regis — Sub protecţia regală prin bursă 
de merit. 

163 Forma avansată a sifilisului, determinată de meningo-encefalită, cu tul- 
burări psihice, evoluind spre demență, tulburări de vorbire şi tremuratul ex- 
tremităților. 

18 M., Ioan (1854— 1927), avocat în Orăștie, președintele Societății pentru 
Fondul de Teatru Român. A dăruit averea sa Mitropoliei ortodoxe din Sibiu, 
pentry scopuri culturale și bisericești. 

1% G., Emanoil (1802— 1870), jurist şi om politic transilvăneau, luptător 
pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania. Din averea lăsată 
s-a constituit un fond de burse pentru studenţii români din Transilvania și 
Ungaria. 

166 Froziune la gland (în termeni latini). 

167 Stai în față păcătos bătrin, dă-ţi jos şapca... 

158 Comună în jud. Vrancea, la 6 km nord de Odobeşti. 

16 Referire probabilă la I. Th. Florescu (numit Jean Th., după studiile 
de drept de la Paris), ministru de justiție (1922— 23) în guvernul I. C. Brătianu 
(1922— 1926). 

170 Deget de cauciuc, prezervativ. 

171 A cunoaşte manierele de comportament în societate. 

11: Erupția sifilitică prin cununa de pustule pe frunte şi pe piept. În fapt, 
efectul relatat de autor este în faza secundară a bolii. 

173 Livada sau pajiștea veche. i 

174 Amestec (în franceză): în general amestec de cafea cu băuturi alcoo- 
lice. 

146 Ortografia cu dublu t este franceză. Se referă la tulburarea metabolis- 
mului acidului uric, cu concentrarea acestuia în sînge şi prin depuneri de urați 
în articulații, producind inflamații și dureri. În paranteză termenul german. 

1: Moliciune, mlădiere (din latinul mollitia-ae cu aceeaşi semnificaţie), 

£7 W., Otto (1880— 1903), filozof german, autor al cărții Sex și caracter, 
încercînd să deceleze factorii masculini (M, m) și feminini (W, w) în structura 
indivizilor. 

178 Buicliu Cristea Ștefan (1857—1918), profesor universitar la Bucureşti, 
unul din fondatorii medicinii interne româneşti Stoicescu Gheorghe (1848— 1926), 
profesor de medicină internă la Universitatea din București. Măldărescu Ni- 
colae, profesor de farmacologie şi decan la Universitatea din București. Ionescu 
Thoma (1860— 1926), anatomist, profesor de chirurgie şi anesteziolog la Univer- 
sitatea din București. Babeș Victor (1854— 1926), profesor universitar la Bucureşti, 
academician, unul din fondatorii microbiologiei moderne și autor al primului 
tratat de bacteriologie din lume, în colaborare cu V. Cornil (Paris, 1885). Con- 
tribuţii importante la studiul turbării, leprei, diiteriei şi tuberculozei; evidenţie- 
rea corpusculilor „,Babeș—Negri” în creierul animalelor bolnave de turbare. A 
descoperit peste 50 microbi. 

179 L., Petre (1871—1912), actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, în 
roluri de dramă și comedie, cu deosebită maleabilitate scenică. N., Constantin 
(1859— 1935), actor al Teatrului Naţional din București în stil romantic, patetic, 
retoric și profesor la Conservatorul din București. B. Tony (1881— 1943), actor 
de teatru şi film, interpretînd roluri de dramă clasice şi moderne. Elev al lui 
Nottara. A., Marietta, actriță de prestigiu prin strania frumuseţe împrumutată 
personajelor, sugestii și emoții ale jocului (rolul Elisabeta din Maria Stuart, 
piesele lui Iorga, Rebreanu, V., Eftimiu). 


300 


www.dacoromanica.ro 


80 Teatru popular german, astăzi Wiener Volkstheater (Teatrul popular 
vienez), 

181 K., Hans (1879-— 1946), profesor de medicină internă şi şei de clinică 
la Viena, autor al unor studii de patologia metabolismului şi studii de fiziopato- 
logia capilarelor. Incriminează transmineralizarea ca bază a numeroase leziuni 
viscerale (1940— 1944). 

182 Sau parasimpaticotonie; disfuncție a sistemului nervos vegetativ, dato- 
rită hiperactivității parasimpaticului, al cărui principal nerv este vagul. 

183 Paje (în germ.), cu efect de infuzie şi aburire, pentru dureri reumatice. 

184 Plasture, leucoplast (în franc.). 

195 Bun venit (în engl. ca firmă). 

186 Iniţial ser antidifteric şi antitetanic, ulterior și alte seruri produse de 
aceeaşi firmă. 

18 Tifon (în franc,), îmbibat cu iodoform (cit. geiz). 

188 Azi Răzbuneni, sat in com. Bobilna (Olpret), jud. Cluj, la 5 km est de 
comună. 

189 Sat în com. Vad. jud. Cluj, la cca 4km nord de Olpret. 

180 Deal ce desparte Calna de Oipret. 

191 Cel de al doilea fiu al autorului, ulterior medic O.R.L. 

192 Conjunctivite : inflamații ale conjunctivei ochiului; cheratite: inflamații 
ale corneei, cu durerişi fotofobie ; ciclite sau irido-ciclite : inflamații ale irisului 
și mușchilor ciliari. 

153 Deschiderea canaluiui urechii. 

194 Sat în com. Recea-Cristur, jud. Cluj, la cca 8 km vest de Olpret . 

125 Intervenţie manuală, în speţă pentru promovarea naşterii. , 

1% Colpite: inflamații ale colului uterin; metrite: inflamații ale uterului; 
bartolinite: inflamații ale glandelor anexe organului genital feminin. 

1%? Lucru bine rezolvat (în latină), RA 
198 Femeia se schimbă adeseori (inclusiv în păreri, atitudini — în franceză) 
135 Femeia poate fi doar ambiţionată, nu capacitată (în magh.). 

200 Muşchii șoldului (în latină). 

201 Vulcan stins în Anzii ecuatorieni (America de sud, Ecuador). i 
202 În românește cinabru sau sulfură roşie de mercur, neconcordant cu argin- 
menționat în paranteză. 

203 Cu virf. 

204 A clăti gura, 

20 Rădăcină de Rathania (farmaceutic: radix Rathaniaec) de la planta 
peruviană Krameria triandra, conținînd tanin și alte substanţe terapeutice, uti- 
lizate în diarei cronice, gingivite şi gargarisme, a putut fi înlocuită de autor cu 
scoarța de stejar. Dar sulfura de argint fiind rară, a utilizat probabil sulfura 
de argint și arsen (prustitul), arsenul devenind substaţa activă în fumigație, 
în locul mercurului din cinabru. 

200 Firma Bayer” funcţionează și în prezent, inițialele celei de a doua nu 
s-au putut identifica. 

207 Îngrijitoare de bolnavi (în franc.). 

208 Dureri, cu senzaţii imperioase de defecare (din franc.). 

209 Sufleu de orez (în germ.). 


„210 Ferdinand, cavaler de H. (1816— 1880). profesor și clinician dermatolog 
vienez, creator al dermatologiei moderne, sprijinită pe anatomia patologică. 

211 Sat din comuna Recea-Cristur, jud., Cluj, la 6 km vest de Olpret. (near- 
ticalatul: pustă, Pustuţă este caracteristic limbajului local). 

312 Atelă pentru imobilizarea fracturii. Nu găsim originea unei denumiri 
aparte, folosită pentru atele mandibulare. 

213 Corect, exact (în germ.) 


tul 


301 


www.dacoromanica.ro 


214'Doi frați Heitzmann, din școala medicală vieneză s-au ocupat cu ana- 
tomie, anatomie patologică și studiul protoplasmei celulare, care însă nu pot fi 
identificaţi cu farmacologul menționat de autor, 

25 A pune înainte. 

219 Accelerarea unei reacții fizico-chimice, sub influența unor substanțe 
„catalizatoare”, care aparent nu intervin în reacţie. Fenomenul este asimilat 
de altor prin factorul de autosugestie sau frică, determinînd vindecarea, 

217 Genunchi. 

218 Vaida „așa cum, altfel, se numește Voevod” de.., (citatul din diplomă, 
în latină) 

219 Comună (de baştină) în jud. Sălaj, la 20 km sud-est de Jibou. 

220 Gheorghe, R. (])., luptător antihabsburgic și antiotoman ca principe 
al Transilvaniei (1630— 1648), a asigurat libertatea religioasă și suveranitatea 
acesteia. G.R. II, fiul lui G.R.I a continuat politica predecesorului ca principe 
al Transilvaniei (1648— 60), murind în urma rănilor primite în lupta antiotomană, 
alături de Mihnea III. Astfel, datarea 1618 nu corespunde cu nici unul din cei 
doi G. Rákoczi, Gabriel Bethlen fiind principe al Transilvaniei între anii 1611— 
1629. Aceasta corespunde cu actul original din 15 noiembrie 1627, invocat de 
V. Motogna în ziarul Patria din 27 februarie 1932. 

221 jugărul cadastral = 0,5754 ha 

222 Azi Fodora, sat pe malul sting al Someșului, în comuna Gilgău, jud. Sălaj, 
la cca 27 km nord-vest de Dej. 

223 Oaspeți, comeseni. 

224 Copil obișnuit cu petrecerile adulților (în germ.). 

225 Legămiînt (în franc.). 

222 Hipotrofie, distrucție sau involuție tarso-metatarsiană. 

227 Băutor periodic. . 

228 Fesele. 

229 Fost Uifalău, Uifalăul Borşei sau Uifalăul Unguresc, azi Vultureni, comună 
în jud. Cluj, la cca 29 km nord de municipiu. 

230 Proclamarea „Uniunii Transilvaniei cu Ungaria”, la 15 martie 1848, a 
fost semnată de o parte din aristocrația românească, ca solidaritate de clasă, 
trecînd peste solidaritatea națională. 

231 Sat în comuna Gilgău, jud. Sălaj, la cca 27 km nord-vest de Dej, pe malul 
drept al Someşului. 

232 Comună în jud. Sălaj, pe malul stîng al Someșului, la 9 km vest de Glod. 

233 Comună în jud. Sălaj, pe malul stîng al Someșului, la 8 km est de Jibou. 

234 Sat în com. Girbou, jud. Sălaj, la cca 20 km vest de Olpret. 

235 Azi Fodora în com. Așchileu, jud. Cluj, la 29 km nord de municipiu. 

25 Tuberculoză pulmonară, denumire datorită topirii fizice sau a emacierii 
pînă la cașexie, 

287 Pădurea Neagră, în sud-vestul Germaniei. 

238 Curent (în germ.). 

239 Sat din com. Panticeu, jud. Cluj, la cca 40 km nord de municipiu. 

2 În limba maghiară, nemeș înseamnă nobil. 

241 Comună în jud. Maramureș, la 14 km sud-vest de Tg: Lăpuș. 

242 G., comună în jud. Sălaj, la cca 22 km sud de Jibou, respectiv est de 
pai R. (azi Raciș), sat în comuna Hida, jud. Sălaj, la cca 20 km sud de 
Jibou. i 

243 German — bohem sau german — sudet. 

244 Eugen Haţieganu (frate mai mic al prof. Iuliu H.), la Bucureşti, iar 
Dr: Mureșanu, la Mediaș, au fost victime ale organelor de represiune, în primii 
ani ai regimului comunist. 

246 Mezinul, cel mai mic (din ital.). 

246 Transfug politic, dintr-un partid în altul. 


302 


www.dacoromanica.ro 


247 Comună în jud. Sălaj, la cca 16 km nord de Șimleu Silvaniei. 
248 Denumire anterioară a Girboului (si Giachi— Girbou etc.). 
2 D, Popovici, medic O.R.L. la București, frate al soacrei autorului. 


230 Sat în comuna Letca, jud. Sălaj, pe malul drept al Someșului, la cca. 
25 km nord-est de Jibou. 


21 Guturai, inflamație a mucoasei nazale. 
sa esprindere, julire a tegumentului. 
253 Stare de greață (din franc.). 

384 Azi Lăpuş, comună din jud. Maramureș, la cca 13 km nord-est de 
Tg. Lăpuş: Nu s-a putut identifica un alt Lăpuș în jud. Satu Mare, dar înain- 
tea primului război mondial se pare că a fost cuprins în jud. Satu Mare. Situat 
pe riul Lăpuș, afluent de dreapta al Someșului, nu se poate identifica cu Someș— 
Hagymăs. 

26 Eu sunt B. Alexandru, fiul popii valah din Uifalău. 

255 (1155 sau 1167— 1227), pe numele adevărat Temugiu, hanul unui mic 
trib mongol, proclamat, la 1206, împărat (kaghan) al tuturor triburilor mongole 
nomade. A organizat o armată imperială, cucerind China de nord (1211— 16), 
Asia mijocie (Kharezm, 1219—21), Afganistanul şi Iranul oriental ,(1221— 23), 
a invadat India (1221) și Rusia (1223). 

257 Prinț mongol, nepot al lui Ginghis, întemeietor al „Hoardei de Aur” a 
condus-o între 1234—55 cucerind occidentul: Rusia (1237— 40), marea invazie 
a Poloniei, Ungariei, Dalmației şi ținuturilor româneşti (1241— 42), retrăgindu-se 
în Mongolia, după moartea marelui han Ogodai (1241). 

22 Comună in jud. Arad, la cca 20 km est de Chişineu-Criş. 

259 Mihai V., memorandist. 

260 Încheiată la 16 sept. 1437, „Unio Trium Naţionum” ca unire a privile- 
giaţilor nobili ai națiunii maghiare, a secuilor şi sașilor, impotriva țărănimii de 
orice neam — a iobagilor răsculați pe dealul Băbdiului. Uniunea s-a convenit 
sub jurămint la Căpilna, la cca 15 km distanţă aeriană, spre nord, de centrul 
răscoalei. Dar după „,Conventul de la Mănăştur”, favorabil răsculaților victo- 
rioşi în prima mare ciocnire, s-a preconizat deja alianța, la care probabil se 
referă autorul sub denumirea de ,Unionem”... 

291 Unei singure şi aceleiaşi nobilimi maghiare. 

262? Tutun (din magh.). 


2 Sat din comuna Şomcuta Mare, jud. Maramureș, la 4km sud-est de 
Şomcuta Mare. 


264 Sat în comuna Rus, jud. Sălaj, pe malul sting al Someșului, la cca 38 km 
nord-vest de Dej. 

265 (1796— 1849) Preconizindu-se din 1841, apoi în 1848 înlocuirea limbii 
oficiale latine (de cancelarie), cu limba maghiară, Şt.L.R. ia atitudine faţă de 
tendinţa de maghiarizare a celorlalte naţionalităţi, afirmând prioritatea, în Tran- 
silvania, a limbii române, prin proporţia celor ce o foloseau şi prin cunoaşterea 
de către celelalte populaţii. Astfel, este condamnat de ,/Tribunalul de singe”, 
ce a funcționat în str. Universităţii Nr. 10 și executat la 11 mai 1849, pe Cetă- 
tuie, gceasta determinînd demisia mai multor judecători. 

26* Nedezvoltarea unei părți organice. 

267 Azi str. Mihail Kogălniceanu. 

26 Clădire gotică, somptuoasă a arhit. Friedr. Schmidt, ctitorită de impă- 
ratul Fr. Iosif, pe artera de legătură (Schotteuring), între cartierele Josephstadt 
și Leopoldstadt. 

1% Cancer uterin (formulare medicală prescurtată, în latină). 

270 Azi Mukachewo, oraş și zonă din Rusia Subcarpatică, aparținind Ucrainei. 

21 Grijește de patrie. 

27 Singur (în latină). 

:% Cumpătul (din francezul contenance, astăzi neologismul continență). 


303 


www.dacoromanica.ro 


274 Înşelat (din englezul bluff, cu sensul de cacialma la cărţi). 

275 Scotocind (din maghiarul kotorászni). . 

27Dr, R.G. recomandă pe DI. D., un brav rus din Ungaria. 

27? Ironie la afirmația primului ministru Tisza, episcopul primat fiind priu 
definiție celib și deci în afara prezumării unei paternități. 

278 Procesul rutean. 

29 Magistrat-administrator (preluat de la romani şi din evul mediu italian) 

280 „Pester Lloid”, ziar budapestan în limba germană, apărut între 1854— 
1944, semioficios al guvernului și reprezentînd marele capital. 

21 M., Alexandru (1854— 1924), unul din conducătorii Partidului Conservator, 
A militat pentru intrarea României în război alături de Puterile Centrale și apoi 
a semnat pacea oneroasă cu Germania, la 24 apr./7 mai 1918, fiind prim-ministru 
(marție— octombrie 1918). 

28? Cel mai maghiar arhiduce. 

288 Înlăturarea pănușilor de pe știuleţii de porumb sau „,sfărîmarea” boabe- 
lor de pe știuleți, folosită figurativ de autor, 

224 În maghiară, slovacii sînt numiţi tótok, la singular tót. 

285 Prim-pretor pensionar: 

2 H., Ernst Andreas Theodor (1776— 1822), poet și scriitor, unul din cei 
mai originali şi fantastici scriitori germani. 

28 W.v. J. Julius (1857— 1940), psihiatru și neurolog, profesor la Grâz şi 
Viena. A introdus terapia cu malarie a psihozelor. 

288 Proverb german: Vorsicht ist Mutter der Weisheit. 

260 Test de stabilitate în poziţie verticală, după numele neurologului german. 

220 Aprindere de intestine, cu diaree; enterită. 

291 Spiuz; denumit in trecut H. niger, după rădăcina neagră, corespunzind 
astăzi speciei H. purpurascens, E. et K. 

2% Haimana, vagabond, pierde-vară. 

253 Epilepsie, sminteală, demenţă. 

2% Preluare în maghiară a Ansangen-ului german, cu semnificaţiile de : comu- 
nicare, afișare sau pozarea unei persoane, 

29 Personaj din romanul cu același titlu de Alphonse Daudet (1840— 1897), 
reprezentind un infatuat povestitor de fabulaţii vinătorești. 

236 Dorinţa eroului rănit de a se reîntoarce la luptă, prețuind „un nume de 
viteaz şi moartea vitejească”. 

2: (1863— 1930), avocat român, ministru plenipotenţiar după primul război 
mondial, - 

29 Titlu german, de părinte, pentru preoții romano-catolici (din latină); 
P., Seipl Ignaţiu (1876— 1932) devine cancelar al Austriei (1922— 1924 şi 1926— 
1928), apoi ministru de externe în 1930. 

2% Carol al IV-lea, ultimul împărat habsburg (1916— 1918). `. 

300 Temeinicie germană. 

301 Crimă judiciară. 

302 Sisyf sau Sisif, rege legendar al Corintului, celebru pentru ingeniozitate, 
asiduitate şi şiretenie. Vrind să eludeze legile zeului morții (Thanatos) a fost 
condamnat la urcarea continuă a unui munte, din care o stîncă se desprindea 
rostogolindu-l mercu, în tinte de a ajunge în virf. Simbol pentru muncă migă- 
loasă şi fără spor. 

303 Localitate ia cca 30 km sud — sud-vest de Viena, sediul comandamen- 
tului suprem austriac, în primul război mondial. 


30 Localitate la cca 24 km sud de Viena. 


305 D'A, Gabriele (1863— 1938), poet, scriitor şi om politic italian, precnrsor 
al fascismului. As aviatic şi comandant militar în primul război mondial. 


30 Oraşul nou vienez (situat în zona vieneză) la cca 50 km sud de capitală 


304 


www.dacoromanica.ro 


301 Mareșal de curte, înrudit cu familia imperială, față de tatăl său care a 
fost comandant represiv al revoluțiilor din Viena și Praga în 1848 şi a revo- 
luţiei ungare, în 1849. 

368 Maghiarii (ungurii), 

309 Citită de autor în Camera din Budapesta la 18 octombrie 1918. 

310 Se pare a se referi la instrucţiunile pentru reprezentare a comunităţilor 
din Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 dec. 1918). 

311 Prin sugestia dată autorităţilor superioare austriece, privind neincrederea 
prezentată pe front de trupele românești și a altor naționalități, regimentele 
românești au fost retrase pentru paza capitalei și a altor mari orașe, Iuliu 
Maniu dispunind de acestea pentru menţinerea ordinii și în inițiativa de retri 
mitere şi reorganizare a acestora în Transilvania şi Banat. 

32? Referire la ultima încercare de a menține autoritatea maghiară asupra 
românilor (13— 15 nov. 1918), făcînd în cele din urmă concesii privind administra- 
rea de către Consiliul Naţional Român a oraşelor și județelor cu majoritate 
românească. Vezi și nota 504, 

13 Referire la Conferinţa de Pace de la Paris-Trianon (1919, 1920). 


314 I., Dumitru (1865—,...), subşef de Stat Major la intrarea României 
în război (1916), pînă în 1917. Porecla Turtucaia, datorită înfrîngerii de către 
Bulgaria. 

318 (1876— 1954), istoric român specialist în evul mediu. Studii asupra monu- 
` mentelor feudale româneşti, monografii ale domnilor români. Academician. Între 
1923 — 1936 de mai multe ori ministru la Culte-Arte și ministru-secretar de stat 
fără portofoliu. 

318 A., Alois Lexa (1854— 1912), diplomat austriac, ambasador la Petersburg 
(1899— 1906), ministru de externe al Austro-Ungariei (1906— 1912). 

317 Soţia lordului primar (corect, titlul în două cuvinte: Lord Mayor . 

318 R., Ernest (1823— 1892), scriitor francez și istoric al religiilor, autor al 
unei Vieţi a lui Isus, ca prim volum al Istoriei originilor creștinismului, in 7 
volnme. Pentru negarea divinității lui Hristos, este ostracizat de biserică și de 
guvern (1862). 

3 S., David Friedrich (1808— 1874), teolog și filozof german, susținind în 
Viața lui Isus natura predicativă a evangheliilor și nu biografic-istorică. 

32 H., Vasile (1866— 1916), profesor de teologie dogmatică la Blaj, episcop 
greco-catolic (unit) la Lugoj (din 1903) și la Gherla (1913— 1916). 

321 V., Eleutherios (1864— 1936), om politic grec, de mai multe ori prim- 
ministru, între 1910...1933. Are merite deosebite în modernizarea şi unificarea 
Greciei. Autorul îl elogiază pentru acceptarea emigrării în România a unor 
macedo-români, colonizați îndeosebi în Cadrilater, după primul război mondial. 


32 Referire la scindarea pașnică a Indiei (hinduse) de Pakistan (mahomedan). 

323 M., Louis Francisc Earl, conte de Burma (1900—....), amiral britanic 
comandant suprem al forțelor aliate din Asia de sud-est și Anvingător al japo- 
nezilor în Birmania. Ultimul vice-rege englez în India (din 1947), autor al pla- 
nului de scindare, în Uniunea Indiană și Pakistan (1947). 

32 P., Nikola (1845— 1926), fondator şi conducător al Partidului Radicul, 
prim-ministru al Serbiei (1891— 1892 și 1904— 1918), apoi al Iugo-Slaviei (1921 
— 1924 şi 1924— 1926). A 

325 T., Ante (1864— 1938), om politic croat, președinte al Comitetului Iugoslav 
de la Londra (1915—1918), ministru de externe (1918— 1920). 

328 Consiliul de conducere al Conferinţei de Pace de la Paris (reprezentantul 
Franței, Angliei, Statelor Unite şi Japoniei). 


20 — Memorii vol. I 305 


www.dacoromanica.ro 


327 C., Georges (1841— 1929), om politic francez, prim-ministru (1906— 1909 
şi 1917— 1920), preşedinte al Conferinţei de Pace (1919— 1920), Luptind contra 
defetismului (1917) se consacră continuării războiului, susține acțiunea mareșa- 
lului Foch, contribuind la victorie şi se bucură apoi de o mare popularitate. 

323 L1., G., David (1863— 1945), om politic englez, ministrul armamentului 
(1915— 1916), prim-ministru (1916— 1922), întăreşte coordonarea cu aliații, impu- 
nind unitatea de comandament, sub ordinele lui Foch. Abil negociator al trata- 
tivelor din sistemul Versailles, 

32 Formă românizată pentru Wales-ul originar al lui Lloyd George. 

330 Acţiunea diplomatică a României — nov. 1919— martie 1920. Tipografia 
Poporului Sibiu, 1925, Tilea, Viorel, Virgil (1896 19...), secretar al delegaţiei 
române la Conferința de Pace de la Paris, apoi deputat, subsecretar de stat 
(1930— 1932), ministru al României la Londra, din 1939. 


www.dacoromanica.ro 


INDICE DE NUME 


A 


Abrânyi Emil 160 

Achim (preot), căs. cu Letiţia Bo- 
hăţielu 237 

Achim, Mărioara (Bibi), căs. Şe- 
san 237 

Achim, Stefan (med.) căs. cu Li- 
via 237 

Adam (elev semin.) 53 

Ady Endre 174 

Aehrenthal, Alois Alexa 272,305 

Afrodita (zeiță) 202 

Albert (prof. chirurg.) 89, 229 

Albert, E. 92 

Albert, Ed. (prof. med.) 186, 189 

Albini (notar Zlatna) 154 

Albrecht (locoten.) 98, 99 

Albrecht (med. Viena) 184, 185 

Alecsandri (din fam.) 197 

Alimănișteanu 210 

Anca, Marietta 219, 300 

Ancean, Aurica, căs. preot Copos 
(Coposu) 239 

Ancean (preot Surduc) 239 

Ancean, Iulian (pr. Surduc) 239 

Ancean, Gusti 239 

Ancean, Iulian II 239 


Ancean, n. Bohăţiel (preoteasă 
Surduc) 234, 236 
Andrassy, Gyula (Iuliu) sen.50, 


137, 148, 151, 161, 162 

Andrei II, rege Ung. 275 

Angelescu, Costică (Constantin) 54, 
281 

d'Annunzio, Gabriele 268, 304 

Apafi, Mihai 279 

Apostatul, Iulian 40 

Apponyi, Albert 6, 119, 120, 140, 
151, 152 

Aradi, Victor 254, 255 

Arany Jânos 13, 174 

Averescu, Alexandru 120 


B 


Babeş, Victor 219, 300 

Babeşiu, Vichentie (Babeş Vincen- 
tiu) 136, 137, 138. 291 

Baciu, Ion (,„Puţintica“) 26 

Baiulescu (med. ginec.) 114, 115 

Balkai (dir. penitenc. Vâc) 44, 247 

Balzac, Honore de 46, 270, 279 

Banciu, Ioan 70 

Bánffy, conți Bonţida 36, 50 

Bánffy Dezső (Dezideriu) 5, 35, 42, 
47, 49, 50, 51, 74, 138, 139, 144, 
145, 146, 248, 279 

Bánffy, László 175 

Bánffy Miklos-Nicolae 
Kisbán Miklos) 151, 
177, 178, 293 

Banting, Frederik Grant 199, 249, 
299 

Barabás (preot calvin) 90 

Barceanu, Achil (fiul memor.) 44, 
248 

Barceanu (soția memor.) 44, 248 

Bardolf (colonel) 139, 177,' 182 

Barițiu, George 20, 59, 75, 
282 

Bărnuţiu, Simion 14, 46, 148, 279, 
292 

Bârseanu, Andrei 30, 31, 32, 141, 
142, 181, 277 

Batthanyi Lajos 13 

Basedow Karl (boala lui) 261 

Batu-Han 241, 303 

Bayer (ind. medicam.) 221, 225 

Bebel, August 67, 283 

Beck, Max Wladimir von 114, 121, 
123, 124, 126, 182, 269, 272, 288 

Becker (aut. ist. univ.) 51 

Behring, Emil von 65, 85, 283 

Behring (ind. medicam.) 221, 248 

Belak (gazdă Krsb.) 81, 82 

Belissimus 103 


(pseudon. 
174, 175, 


118, 


` 


307 


www.dacoromanica.ro 


Bem. Iosif 14. 275 
Benedek (prof. mat.) 25 
Berger, Theodor 27 
Berinde (preot Seini) 43 
Berzeviczy (legea lui) 114 


Beșa, Emanoil (pr. Zlatna) 154, 
155, 157, 170 

Best, Charles Herbert 199, 299 

Beșuan, Pavel 26 


Bethlen Gabriel 302 

Bethlen István 151, 293 

Bethlen Valentin, conte 181, 182 

Bianchini (deput. Viena) 70 

Bikfalvy 20 - 

Bilroth. Theodor (prof. chirurg) 90, 
189, 286 

Biltiu, Aurel (preot Rus) 239 

Biltiu. Aurel jun. (pr. Rus) 239 

Biliţiu, n. Cristea (văd.) 239 

Bilțiu. Valer (med.) 239 

Bismarck, Otto, prinz von 151 

Bobrinski, conte 254, 255, 256 

Bock (autor med.) 36 
Bocu Sever 141, 142 

Bodea, Isidor 77, 96, 97 

Boer 14, 16 

Boeriu (Bor), Roza (căs. Samoilă 
Vaida) 14, 233 

Bogoevici (preot) 136 

Bohătiel. Alexandru (bunic lui 
A. V. V) 5. 13. 20, 35, 58, 59 
138, 224. 234. 239, 241, 242, 243, 
275, 286. 288 

Bohătiel, Ana n. Lemenyi de Le- 
ményi, din Lemniu (bunica lui 
A. V. V.) 20. 234. 239, 303 

Bohatiel, Aniţi 237, 241 

Bohățiel, Armida 237, 238 

Bohaţiel, Bazil, Sandu şi 
(fraţi) 237 

Bohăţiel. Betti (Elisabeta) 238 

Bohățiel, David (protop. Uifalău) 
234 

Bohățiel, Ioan (străbunic lui A. 
V. V.), preot Uifalău 112, 234 

Bohăţiel, Mihai (străunchi lui A. 
V. V.) căs. cu Maria Otdermat 
234, 237, 241, 242 

Bohăţiel Ioan, Alexandru, Mihai 
(fiii lui Mihai si Mar. Otd.) 237, 
241 i 

Bohățiel, Eliza n. Nasta 237 

Bohăţiel, Leo căs. cu Vera Le- 
ményi 238 

Bohăţiel, Leo jun. 238 


Livia 


308 


Bohăţiel, Veruca (fiica lui B. L, 
jun.) căs. Mircea Iorga 238 

Bohăţiel (fam.) 238, 241, 242 

Bohetzel de Soosmezd (Glod pe 
Someș) 234 

Bolcaş, Lucian 118, 124 

Bonău,. Vante (Vasile) 18, 25, 35 

Bontescu, Victor 119 

Borbely, Ioan (med. Jibou) 246 

Borcea (d-şoară) 94 

Borcea, Lucian (med.) 141, 
292 

Borza, Alexandru (stud. med.) 69 

Botlik (stud. B. Pesta) 72, 73 

Bourbon, Sixt de 127 

Brandt (prof. chirurg) 90, 189, 190, 
240 

Brândă (stud. Cluj) 73 

Brancovici, Sava 46, 279 

Branişte, Valeriu 44, 48, 93, 114, 
278 . 

Braun (prof. med.) 246, 249 

Brătianu, Ion I. C. (Ionel) 6, 48, 
270, 272, 273, 280 

Brătianu, Pia şi fiicele: 
căs. Cantacuzino şi Pia, 
Alimănişteanu 211 

Brătianu Vintilă 210 

Brediceanu, Caius 94, 95, 96, 121, 
177, 287 

Brediceanu, Tiberiu 94, 95, 96, 287 

Brosch (adjut. Franz Ferd.) 120, 
125, 177, 182, 272, 289 

Brote (Brotea), Eugen 70, 131, 284 

Brumboi (teol. Blaj) 72 

Briicke (prof. fiziol.) 65 

Bucu (podar) 194, 249 

Budiu, Paul (prof. lic. 
32, 103, 175 

Buicliu, Cristea Ştefan 219. 300 

Bulandra, Tony 213. 219, 300 

Buls (maior husari) 97 

Burcuş (arhit. Buc.) 203, 204 

Burjan, baron 126, 290 

Bursan (şef gară Predeal) 45 

Buteanu lanoș a Tobei 163 

Butyka, Ioana 39 

Byron, George Gordon, lord 55, 
281 


142, | 


Sabina, 
căs. 


Bv.) 31, 


Cc 


Calinciuc, Dr. 79 

Cantilli. P. G. 283 

Capşa, Ionel 75 

Caragiale, Ion-Luca 146, 211, 212 


www.dacoromanica.ro 


Carmen, Silva 80 

Carol I, rege 74, 
258, 291 

Carol II, rege 178 

Carol IV, împărat al Austriei 263, 
288 

Carol X, rege al Franţei 279 

Carus, Titus Lucrețiu 291 

Catilina, Lucius Sergius 
277, 280 

Cădere, Victor 7 

Căpitan, Măriuţa 193 

Catărău 289 

Cezar, Caius Iulius 27, 147, 280, 
283 

Cezar, Egon, conte de Corti 291 

Chateaubriand, François René, 
viconte 174 

Chiciu, L. student în Viena 69 

Chimai (prințesă) 149 

Chrobak (clinică obstetr.) 131 

Cicero, Marcus Tulius 29, 30, 51, 
277 

Ciocan, Ioan 136, 138, 139, 140, 143, 
144, 145, 146 

Ciorogar, Roman 128 

Ciortea, coleg de lieu 54 

Circa, din Săcele 13 

Cingria (fruntaş croat) 261 

Ciurcu, N. Sterie 78. 80, 88, 182, 
196, 209, 259 

Ciurileanu (centurion 1848) 173 

Ciuta, D. (Dr. avocat) 25. 35, 93, 
100, 114, 139, 187, 188, 192, 286 

Claus, Carl Friedrich 65, 66, 67, 
283 

Clemenceau, Georges 127, 150, 273, 
306 

Closca. Tuga 192. 193. 194 

Co: ndă. Constantin C. 125 

Colceriu, Victor 69 

Cı lumb. Cristofor 147 

Comşa (soția memorandist.) 44 

Comşa, (văd. lui Ionel) 177 

Comşa, Ioan (stud. Viena) 69 

Comsa, Ionel, (stud. Viena) 69 

Comşa, Nicolae 67, 69, 70, 73 

Comsa, Petru (stud. Viena) 69 

Condrache (Olpret) 227. 228 
Coné, Emil (farmacist) 285 

Corina (stud. Viena) 69, 82 

Cornil, V. (microbiol.) 300 

Coroianu, Iuliu şi soția 70, 243, 
247, 284 

Cosmă, D-na 77, 78 


119, 135, 248, 


29, 30, 


Cosma (med. prim, Ploiesti) 206 

Cosma, Lucia şi surorile ef Mi- 
nerva (Mina) şi Hortensia (Tani) 
94, 96, 192, 195, 298 

Cosma, Maria şi fam. 94, 96, 99, 
100, 192—195, 298 

Cosma, Partenie 94, 95, 123, 152, 
192, 195, 298 

Cosmuţa (med,) 142 

Costan, Vasile (vizitiu) 36, 
224, 228 

Castanului, Diacului, Vasilica 227 

Costinescu 110 

Costinescu, Ion (ministru al sănă- 
tăţii) 231 

Coşbuc, George 211, 212, 241 

Crăciun, Ion al Dănilesei (Olpret) 
244 

Crăciun, L. R. (med.) 109 

Crăciunescu, Al. (stud. med.) 81, 
192, 193 

Cristea (preot) 

Cristea n. Bohăţielu (preoteasă în 
Rusu) 234, 236 

Cristea, Miron 123, 136. 152 

Cristoloveanu, Romul (Râșnov) 265 

Cruciţei, Puica (Olpret) 24, 229 

Csallner (coleg liceu) 54 

Csako, locotenent 61 

Csatt (primpretor) 234 

Csiki (pleban Zlatna) 155, 160 

Csoma, Iuliana 39, 239 

Csuka (primpretor) 116 

Cuparescu, Ion 44 

Curtius, Marcus 137, 186, 291 


162, 


D 


Daichend (prof. ebr.) 57 

Daichend (pedel lic.) 57 

Dan, Liviu (avoc. Mociu) 175 

Dan, Pompiliu (Zârnești) 265 

Dan, Sever 11 

Dâner Denes 127 

Darânyi (prefect) 168 

Darwin, Charles Robert 55, 65, 66, 
281 

David, Candin 157, 171 

David, Nicolae 157, 171 

Degenfeld, conte 163 

Delavrancea (Ștefănescu), 
D 212 

Damian (deputat B. Pesta) 252 

Diaconovici, Corneliu 44, 278 


Barbu 


309 


www.dacoromanica.ro 


Dialiti (laborant Viena) 66, 67 

Dickens, Charles 239 

Dieulafoy, Georges 200, 231, 299 

Dioszegi, baron 50 

Diti 69 

Dobson William Alen 60, 61 

Domide (canonic) 91 

Domide. Gherasim 
43, 191 

Dozsa György 297 

Dragomir, Silviu 11, 12. 128 

Drapomir, Trandafil (preot) 167 

Drăgan (Beius) 16 

Duliskovics 250, 251, 253, 254, 255, 
256 

Dumas, Alexandre 46, 239, 240, 
279 

Dumitreanu (med.) 121, 136 


(memorand.) 


E 


Ebert (coleg lic.) 53 

Egerbenyi Luca Jánós 179, 181 

Egri, Ana (Aniţi) căs. Morar și 
Nemes 238 

Egri, Gelu (primar Oradea) 238 

Ehrlich, Paul 86. 186, 217, 285 

Elisabeta, împăr. Austro-Ung. 50, 
148, 291 

Eminescu, Mihai 174, 241 

Eminovici (fam.) 241 

Engl (med.) 88 

Eötvös Jozsef, baron 136, 137, 291 

Eppinger, Hans (prof. intern. Vie- 
na) 220, 301 

Erdély, Ioan (Iani), 
266, 267, 268. 270 

Erzsi (fată serv.) 111 

Exner Sigm. (prof. fiziol.) 65, 74 


avoc, 263, 


F 


Falkenhevn,; Erich 126 

Fava, Roberto 210 

Fehling, Hermann v. 109. 196, 287 
Feja, Géza 151, 293 

Fényes Lászlo 130. 131 
Ferdinand, rege al Bulgariei 210 
Ferdinand I, rege 7, 120. 226 


Ferdinand I de Habsburg 172 
Filip (Dna Abrud) 113 

Filip, Ana 70 

Filip, Ana n. Roman 155, 157 
Filip Lenorka n. Beöthy 193 


310 


Filip, Ștefan (Pista bâcsi) 193 

Filipescu, Nicolae 122 

Filipide (Philippide) 
170, 296 

Filotti, Maria 213 

Fink (med. Karlsbad) 207 

Fischer (pater) 122 

Fischer și fam. (director lic. Bis- 
trita) 26, 27, 28, 52, 53, 54, 55 

Fischer Clotild 28 

Flondor Iancu 125 

Florescu I. Th. 215 

Flott (insp. școl.) 50 

Foch, Ferdinand 
Franței) 306 

Fodor (prof. Blaj) 72, 76 

Fodor, Alexandru 69. 70, 83 

Fometescu (med.) 129 

Frank (psihiatru Zürich) 259 

Franiek (Dna) 106. 109 

Franz (Francisc I) împăr. Austriei 
71, 284 


Alexandru 


(mareșal al 


Franz (Francisc) — Ferdinand 
(F, F) 6, 120, 121, 122, 125, 139, 
176, 182, 288 


Franz-Joseph (Francisc-Iosif) îm- 
părat 50, 7⁄1, 74, 80, 120, 137, 
144, 150, 172, 184, 248, 303 

Frâncu, văd. n, Dadai 245 

Frâncu, Amos 75, 76, 129, 138, 291 

Frâncu (mama lui Amos) 75, 77 

Frâncu, Andrei și soţia Iulia n. 
Frâncu 19, 20, 42, 243, 244, 245, 
246 

Frâncu, Ioan 39 

Frâncu, Ludovic 245 

Frender, Misi 121 

Frenz (cofetărie) 138 

Freud, Sigmund 285 

Fried 113 

Frink (Frâncu) Lila 39 

Fruma, Ion 9, 67, 283 

Fuchs (oftalmol. Viena) 257 

Funder, Fr. (Viena) 121, 122, 124, 
125, 126, 177, 182, 200, 263, 267 


G 


Gaalen (pater) 121 i 
Gahn (med. Viena) 184 
Gal, Iosif 213 

Gal, Virginia 75 

Gâl & Molnar (mobile) 104 


www.dacoromanica.ro 


Galaczi, Emeric 90, 91, 112, 113, 
114, 191, 221, 224, 230, 286 

Gane, Nicolae 31, 51, 280 

Gaspar, Ionel (sef cabin. A. V. V.) 
231 

Gellert, Christian Fürchtegott 26, 
276 

Georgescu, Nicolae (pacient Krsb.) 
201 

German, Alexandru 8 

German, Ioan 8 

Gerovski, Roman 
256 

Gessmann (Viena) 121, 126 

Geza II, rege Ung. 275 

Ghemuleţ (din Jariștea) 199, 200, 
214 

Gheorghian, D. (stud. Viena) 75, 
77, 82 

Gherasim (preot Petrilaca) 237 

Gherasim, Emil 25 

Gherasim, Emil şi 
237, 249 

Gherea-Dobrogeanu Constantin 119 
289 

Gherman (prof. Blaj) 76 

Ghibu, Onisifor 118 

Ghica, Emil 80 

Ghica (prelat Roma) 122 


253, 254, 255, 


Emilia (tbc) 


„Ghiufa“ (clopotar) 228 

Gielhofer et Rauschburg  (librăr. 
Viena) 256 

Ginghis-Han  (Temugin) 113, 241, 
303 


Giurgea, Iulian 170, 296 

Giurgiu (prepozit gr. cat.) 91, 191 

Gobineau, Joseph Artur, conte 62, 
282 

Godel („Naşa“) de la Gotmutter și 
Gold 69, 82, 285 

Goethe, Johann Wolfgang, von 26, 
55, 174, 201, 281 

Goga, Octavian 48, 49, 123, 140, 
141, 142, 143, 144, 145, 152, 153, 
195, 270, 280, 300 

Gogălniceanu (pacientă) 206 

Gogol, Nikolai Vasilievici 174 

Goia, Ioan (prof. med. Cluj) 231 

Gojdu, Emanoil (mecenate) 213 

Goldiş, Vasile (Laczi) 11, 12, 92, 
94, 123, 130, 141, 226 

Goldschmidt, G. Gustav (coleg lic. 
şi med.) 33, 54, 64, 66, 81 

Goldstein sau Bernath (tipografii) 
270 


Gomboş, Iosif (preot, Abrud) 156, 
157 

Gracza Tulia 39 

Gräf (prof. lic.) 27 

Gram (bacteriolog, test) 101, 287 

Grimm, Jakob, Ludwig Karl (aut. 
gramat.) 51 

Grossmann 17 

Gulbranson (aut, revistă) 63 

Gurlit, Ludovig 66, 283 

Guth (med.) 101, 103 

Gutta (pren. fem.) 87 


H 


Habsburgi 50, 126, 
291 

Haeckel Ernst 66, 283 

Hala (? Haler) — greci sirieni 62 

Handrea (preot Ighiu) 157 

Hank (deput. Viena) 79 

Hannover, Emil (stud. Viena) 64 

Hata, Sachachiro 86, 217, 285 

Haţieganu, Iuliu (prof. med. Cluj) 
296 

Hebra, Ferdinand (prof. dermat.) 
210, 227, 301 

Hedrich, Max 34, 35 

Heinrich, Gustav 58 

Heiser, 'Victor (med. americ.) 297 

Heizmann (farmacol.) 230, 302 

Hewet (prof. engl.) 60 

Hindy (stud. B. Pesta) 72 

Hippocrates din Kos 85 

Hoch (preot catol.) 131 

Hâchsmann (învăţăt. B-ţa) 238 

Hodža Milan 117, 127, 140, 141, 142 
260, 262 

Hoffmann, Ernst Andreas 259 

Hold, baron 126 

Holzinger, consul gen. 59, 63 

Horaţiu, Quintus Flaccus 29, 51, 
58, 281, 282 

Horia (stampe) 257 

Horty Miklos 293 

Hossu, Ileana și fiul Liviu (Olpret) 
230, 231 

Hossu, Iuliu (episc.) 127, 128 

Hossu, Vasile (jurist) 20, 114 

Hossu-Longin, Elena n. Pop de Bă- 
sești 70, 100, 192, 193, 287 

Hossu-Longin, Francisc 138, 292 

Hosu, Vasile (episc.) 76, 272, 284, 
305 

Hâtzendorf, (Conrad von 126 


133, 152, 288, 


311 


www.dacoromanica.ro 


Hristos, Isus 130, 254, 272 
Ilruska, Anuska (doică) 108, 115 
Hruz, Maria 293 

Hurmuzachi (deput. Viena) 125 


I 


Iahoda (spion) 129 

Iancu, Avram 13, 46, 80, 156, 173, 
279 

Ibsen, Henrik 55, 174 i 

Ilasievici (prof. lic.) 31 

Ilasievici, Eliza (fiica prof.) 99 

Ulés, Endre (Gyula?) 151, 293 

Imre (med. asist.) 189 

Inocenţiu VIII — papă 276 

Ionaşul Cherchişului (Olpret) 232 

Ionescu, Take 80, 120, 273 

Ionescu, Toma (prof. chirurg. Buc.) 
204, 219, 300 

Iorga, ‘Catinca 238 

Iorga, Mircea 238 

Iorga, Nicolae 8, 111, 120, 238. 289 

Iosif. arhiduce Austro-Ung. 257 

Iosif II, împăr. Austr. 151 

Irina, împărăt. Bizanţ 135 

Isac, Emil 300 

Isopescu-Grecul, 
125, 269 

Iuga, Victoria 103 

Ivan, Nicolae 123, 128. 152 

Ivacicovici (episc.) 136 

Ivanovici, Iosif 17 


Eusebiu 69, 83. 


J 


Jakob (ober, restaurant) 198 

Janetschek (organist) 106 

Jâzzi Oszkăr 151, 270, 293 

el 94 (procuror) 74, 135 
Okai Mór 174, 239 

Jozsi băcsi (Nemeș) 40, 90, 91,, 112, 
113, 191 * 

Jumba N. (patr. restaur.) 79 

Juncu (Arad) 142 

Junker (redact.) 210 

Jurifa (dep. B. Pesta) 252 

Justh Gyula (Iuliu) 169, 295 

Jűger (autor istorie) 36 


K 
K. Ema (elevă B-ţa) 59 


Kabaljuk 251, 254, 255, 256 
Kaifes (coleg lic.) 54, 56 


312 


Kainzl (prof. lic.) 34, 35 

Kalinderu, Ion 135, 291 

Kaposi (autor sifilidologie) 
227 

Kay, Elena 92 

Kazinczi 13 

Kâroly Mihaly 151. 180, 252, 293 

Kemény 13911 

Kerzl (med. person. al împăr.) 184 

Khuen — Héderváry Carol 167, 
295 

Kisch (fam. B-ţa) 53 

Kiss (cârçiumar) 31 

Klein, Friedrich 30, 32, 33, 34 

Knaller (drd. Viena) 82 

Koch, Robert 15, 65, 235, 282 

Kolisko (prof. anat. patol.) 84, 85 

Korodi. L. 210 

Kossuth Francisc 179 

Kossuth Lajos (Ludovic) 13, 130, 
148, 149, 150, 172, 179, 180, 281. 
297 

Kölesei 174 

Körner (avoc. Tms.) 16 

Kraft, Ebing (prof, med.) 221 

Kramar 126, 269 

Kraus (med. ginec.) 115 

Kraus (coleg lic.) 54, 57 

Kristoffv Jozsef 140, 141, 142, 143, 
144, 292 

Kriza (dir. gimnaz.) 16, 18, 41, 49 

Kubelik, Jan K. 124 

Kun Bela 180. 293 


224, 


L 


Lagerlöf, Selma 174 

Lang (prof. fizică) 82, 83, 84 

Lang, Eduard (prof. dermat.) 86, 
186, 224, 297 

Lang, Fr., „Josef“ (prof. 
56, 58 

Lapedatu, Alexandru 271 

Laslo (stud. 'Cluj) 73 

Lazăr, Aurel 11, 72, 123, 124, 128, 
290 

Lemenyi, Adela (căs. Emeric Pop 
de Băseşti) 235 

Lemenyi, Barbara  (Vărvoara n. 
Ciacoi — soacra lui Al. Bohăţiel) 
235 

Lemenyi, Carol 235 

Lemenyi, Francisc (mort tbc) 235 

L.emenyi, Ton 14, 233, 275 


latină) 


www.dacoromanica.ro 


Lemenyi, de Lemenyi (socrul lui 
Al. Bohăţiel) 235 

Lemenyi, Liviu (avoc.) 123, 238, 
290 

Lemgher 110 

Leopold TI (împăr. Austr.) 151 

Levaditi, Constantin 86, 285 

Lica (avoc. B-ta) 35 

Liciu, Petre 219, 300 

Lieben (prof. chim) 84 

Lina (fată în casă) 104 

Litvinov, Maksim 7 

Livingstone, David L. 147 

Lloyd George, David 6, 27, 273, 
306 

Low 113 

Lucaciu, Epaminonda 134 

Luraciu, Vasile şi fam. 43, 45, 46, 
47, 49, 70, 121, 122, 124, 132, 133, 
134, 247 

Lucaciu, Văsălicuţă 134 

Ludovic XVII (rege Fr.) 279 

Ludwig (rector univ.) 79 

Ludwig, Ernst (prof. chim.) 65 

Lueger, Carol 70, 71, 79, 121, 122, 
126, 177, 272, 284 

Lukács, Bela 173, 174 

Lungu (vizitiu) 104 

Lungu, Ilie 222, 249 


M 


Macavei (Abrud) 213 

""acavei (Bucium-Şeasa) 171 

Mechiavelli, Nicolo 125 

Mackensen, August von 177 

Macri (actriță) 45 

Madâcz, Imre 143, 292 

Madarâsz 150 

Madgearu, Virgil 8 

Maeterlink, Maurice 174 

Maior, Liviu 9, 10 

Maior, Petru 14 

„Petru Maior“ (Soc.) 72, 284 

Maiorescu, Titu 80 

Man (fam. B-ţa) 35 

Mandel („Mandolina“) 69 

Mangra, Vasile (Vichentie) 46, 47. 
48, 49, 74, 127, 128, 132, 134, 136, 
279 

Maniu, Iuliu 7, 10, 71, 73, 74, 93, 
117, 124, 140, 142, 143, 145, 270, 
286, 293 

Manoilovici (deput. sârb) 117 


Manole, Diamandi 43, 278 


Manschiitz (frizer) 35 

Manu 239 

Manu, D. (avoc. Dej) 42 

Marconi, Guglielmo 23 

Marcu, Romulus 25 

Marga (protop. unit Dej) 239 

Marghiloman, Alexandru 257, 258 

Margit (fată serv.) 111 

Maria, Sfta 133 

Maria Tereza (împăr.) 59, 151, 282 

Mark, L. (cântareață op. Viena) 184 

Mark Twain (pseudon. lui Samuel, 
Langhorne, Clemens) 26 

Markos (preot cat., deput.) 131 

Markov (deput. B. Pesta) 256 

Marşeu, Iustin 142, 177, 296 

Mattoni (comerciant) 106 

Mary 108 

Măldărescu, Nicolae 219, 300 

Măriuca (cand. moaşă) 224 

Mendel, Rafael 263, 264, 265, 266, 
270, 271 

Mera, T. I. (med) 88 

Merczinkicvits (croitor) 97 

Merejkovski, Dimitri Sergheevici 
174 

“Meruţ (ginere V. Lucaciu) 134 

Metternich, Clemens prinţ Wenzel 
von 151, 172 

Me'ianu, Ioan (mi.ropol.) 152, 153, 
294 


Mezei Dr. magistr. 239, 260, 
261 

Michaelis, Karin 92 

Micu-Clain, Ioan Inocenţiu 148, 


292 
Mihali, Alexandru (magistr.) 239 
Mihali, Bibilica 44, 247, 248 
Mihali, loan (preot Călacea) 239 
Mihali, Liţi 120 


Mihali, Teodor 41, 42, 43, 47, 93, 


116, 117, 120, 121, 123, 124, 127, 
128, 129, 140, 142, 143, 156, 192, 
194, 245, 246, 247, 248, 249, 250, 
252, 278, 288, 289 

Mihali, Viorica 43, 70, 92, 99, 100, 
104, 108, 156, 192, 193, 194, 244, 
246, 247, 248, 249, 250 

Mihali (fam) 241, 244, 217, 248, 
250 


Mihali n. Bohătiel (preoteasă 
lacea) 234, 236 


Mihali căs. Precup 239 
Mihalovici, Heracle (med. şef) 251 
Miheş (fam.) 233 


313 


www.dacoromanica.ro 


Mihnea III (Mihai Radul) 302 

Mihu, Ioan (med.) 212, 213 

Mikszâth Kâlmân 174 

Mischinger (moașă) 21, 23 

Mişu (ministru Viena) 48 

Mocioni, Alexandru 117, 137, 138, 
288 

Moga (d-na) 77, 94 

Moga, Jeni 94 

Moga, Vasile (episc.) 275 

Mohay Tereza 39 

Moldovan, Ionică 113, 117, 127 

Moldovan, Vasile (Domnarul) 119 

Mólnár (șef oc. silv.) 160 

Montani (protop. Zlatna) 155, 170 

Montesquieu, Charles de Secondat, 
baron 174 

Morano-Miiller, Adela 75, 86, 87, 
108, 195 

Morar, Ştefan 145, 237 

Morcov, Nastasia (mama lui Vio- 
rica Vaida) 244 

Moroianu, Gheorghe 121 

Morţun, Vasile G. 198 

Moruzzi (pref. pol. Buc.) 45 

Motogna, V. 302 

Moţa (Orăştie) 114, 157 

Mountbatten, Louis Francisc Earl, 
conte de Burma 272, 305 

Mucha (soră med.) 185 

Mueller Coloman 121 

Muncuș (preot) 157 

Munk (gazdă) 64 

Munk (med. obstetr.) 160, 107 

Munteanu (ginere V. Lucaciu) 134 

Munteanu, Augustin 42, 43, 138 

Munthe, Axel 85 

Murășan (protop. Moftinu Mic) 252 

Mureşianu, Aurel 138, 292 

Musicki (deput. sârb) 117 

Muste (preot 'Coroieni) 237 

Muste — Ioanu Popii, din Coroieni 
50 ~ 

Miller (med.) 86 

Miller (med. Viena) 184, 185, 186 

Miller, Fr. (vicar episc.) 57 

Miller, H. (elevă B-ța) 59 


N 


Nagy (soră şefă) 184 

Nan (preot Buzaia) 265 
Nansen, Fridtjof 159 
Napoleon I Bonaparte 147 


314 


Napoleon III 147 

Nastasi, Agniți 99 

Nastasi (prof. lic.) 31, 32 

Nastopil 102 

Nataliţa 108 

Nathnagel, Hermann (prof. med.) 
80, 184, 297 i 

Naunyn, Bernhard (prof. 
200, 299 

Nedeczky (coleg med.) 66 

Negruţ, Emil 25 

Neisser, „Gonococcus" (prof. der- 
mat.) 101, 217 

Nelander (uncţiuni antisifil.) 187 

Nemeș (Nemeşiu) (preot  Dârja) 
(soţia n. Bohăţielu) 236 

Nemeş, Alexandru (soția n. Fili- 
pan) 237 

Nemeș, Ioan, Alexandru şi Vero- 
nica (fraţi cu Iosif şi Mihai) 112, 
237 

Nemeş (Nemeşiu) Iosif — 'J6zsi 
bácsi 40, 90, 91, 112, 113, 191 

Nemeş, Mihai (preot) 112 

Nemeș, Mihai căs. cu Elena Fetti 
237, 238 i 

Neusser, Edmund, 85, 182, 184, 22 
285 ; 

Niculescu (primar Tulcea) 198, 199 

Niculescu (jun.) 199 

Nietzsche, Friedrich 293 : 

Nilvan, Aurel 116, 163, 164, 165 

Nilvan, Victor 213 

Nobel, Alfred N. 282, 283 

Noorden, Carl Hasko 197, 200, 298 

Nottara, Constantin 45, 219, 300 

Novacovici, Ghiţă (stud. Banat) 
192, 193, 194 


med.) 


O 


Oanea (Zdrobău), avoc. 270 

Odobescu, Alexandru 75 

Ogodai — Han 303 

Onciul, Aurel 125, 290 

Orthner (prof. med. Viena) 24, 182, 
229, 276 

Ovidius, Publius Naso 29, 174, 225, 
277 


P 
Palfy Gyula 25 


Palit (deput. sârb) 116 
Pan (zeu gr.-rom.) 40 


www.dacoromanica.ro 


Papacostea, Şerban 9, 283 

Pârtos (med.) 95 

Pasiă, Nicola 272, 305 

Pasteur, Louis 15, 65, 241, 282 

Patiţa (avoc.) 265 

Patiţia, Rubin 44 

Pattai (deput. Viena) 70 

Paul (redact., secr. consular) 118, 
136 

Paula (asist. cabinet) 89, 201, 216, 
218 

Pătăceanu (stud. Cluj) 73 

Pelivan (soţia lui Ion Gh. P.) 184 

Perţea, T. (rival în duel) 35, 84 

Pestalozzi, Johan Heinrich 59, 282 

Petöfi, Sandor (Alexandru) 13, 148, 
149, 150, 172, 174, 292 

Petrescu (doctorand) 197 

Petrescu, Ghenadie 47, 135, 279 

Petrescu, Horia Petra 146 

Petrovici, Aurel (avoc.) 141 

Petrovici, Ștefi (Ştefan) 117 

Petrovits, Ştefan 293 

Petru (băiat serv.) 118 

Philippide, Alexandru 170, 296 

Pidol (baron, rector) 59 

Piîl (Furstenbischof) 122 

Piht (soţia lui Ion P.) 184 

Piltea (prof. liceu) 31, 32 

Pitsrh (doamnă, şef lucr. anatom.) 
85 

Polzer — Huditz, conte 126 

Pongrácz Ludovic (Lai) 180, 181 

Ponson du Terrail, Pierre Alexis 
viconte 239 

Pop (fam. Bistriţa) 35 

Pop (farmacist) 265 

Pop (protopop) 90 

Pop (vicedir. şe.) 32 

Pop, Alexandru 25 

Pop, Alexandru (prof. chirurg) 203, 
238, 299 

Pop, Ana 20, 22, 100 

Pop, Ana (sora Șt. C. Pop) 249 

Pop, Aurelia 20, 22, 100 

Pop, Beniamin 25 

Pop, David 263, 264, 265, 266, 267, 
270, 271 

Pop, Ghiţă şi soţia Vilma 97 

Pop, Laurențiu 113 

Pop, Laurenţiu (avoc.) 155, 
137 

Pop dna (soţia lui Laurentiu? 155 

Pop, Mircea 155 

Pop, Stefan Cicio 7, 128, 155, 252, 
270, 291 


156, 


Pop, Vasile (Basiliu) Ladislau, ba- 
ron 20, 59, 100, 281 

Pop, Veturia și Cornelia (surori 
din Maram.) 192, 193 

Pop — Bota (preot) 157 

Pop de Băsești, Elena (fiică Em. 
P. de B.) 236 i 

Pop de Băsești Emeric (Imrus) şi 
Cornel (fiii lui Em. Pop) 236 

Pop de Băseşti (Pop) Emeric 236 

Pop de Băseşti, Gheorghe (Badea 
Gheorghe) 44, 70, 92, 93, 96, 114, 
117, 138, 286 

Pop de Băsești, Virgil (fiul lui 
Emeric P. de Băseşti) 235 

Popea, Ion 30, 31, 277 

Popescu, Dna şi Dşoara 214 

Popovit 272 

Popovici, Andrei 102 

Popovici (D-na, Andrei şi 
94, 95, 96, 97, 99, 100, 104 

Popovici, Aurel C. 6, 45, 68, 70, 71, 
124, 258, 279, 283 

Popovici, Caius 94, 98, 287 

Popovici, Costi 94, 98, 287 

Popovici, Dumitrache 94, 98, 239, 
287 

Popovici, Gheorghe 47 

Popovici, Lazăr 69, 94 

Popovici, Mihai 94, 98, 99, 
226, 287 

Popovici, Olga (căs. Sărăţeanu) 94, 
95, 97, 98, 99, 100, 287 

Popovici, Petru 99, 116, 155, 168 

Popovici, Veturia 121 

Popovici — Bayrenth, Dimitrie 86 

Pordea, I. 213 

Porumbescu, Ciprian 69 

Precup, G. (prof. Blaj) 71, 76 

Pretorian, Aurica şi Lili 108 

Prroşteanu, Octavian — Tavi (med.) 
96, 192, 193, 194 

Puica, Cruciţei (Olpret) 229 

Puican, N. (stud. filoz.) 71 

Purijesz, Sigismund (prof. med.) 
188, 205, 240 

Puşcariu, Anton 94 

Pușcariu, Silviu 59 

Puşcariu, Sextil 169, 269 


fam.) 


116, 


R 


Racoți, Alexandru (fiul Marişcăi) 
193, 194 
Racoți — Filip fam. 193 


315 


www.dacoromanica.ro 


Racoți (Rakoczi) Marişca din Re- 
metea 100, 108 

Racoviţan, Mihai 9 

Radocea, A. (Şomcuta) 163 

Radocea, Gheorghe 9 

Rakoczi, Gheorghe I şi II 232, 290, 
302 

Ranta (pseudon. lui Buticescu) 35 

Ranta, Laura 38 

Raţiu (dşoară) 243 

Rațiu, Ioan şi fam. 45, 46, 47, 48, 
49, 70, 76, 118, N 131, 132, 244, 
247, 279, 284 

Rákoczy. Francisc 
150, 288, 293, 297 

Rădulescu — Motru, Constantin 
176 

hebreanu, Liviu 263 

Renan, Ernest 272, 305 

Rh. W (ind. medicamente) 225 

Richter, Eugen 67, 283 

Rigó Jancsi 149 

Ritter, Georg von Schönerer 284 

Roman, Ani căs. Eugen Haţieganu 
238, 302 

Roman, Dinu 238 

Roman, Dionisie 238 

Roman. 1.eo 238 

Roman, Leo jun. 238 

Roman, Lucia (căs. Dr. Mureşan) 
238, 302 

Roman, Miron 76, 77 

Roman, Vera născ. Leményi 238 

Roman, Vera jun. 238 

Rorlich (Bistrița) 188 

Rcşca, Victor 69 

Roth, Hans Otto 54 

Roth, Stella 245 

Roth, Ştefan Ludwig 245, 303 

Rotschild 124 

Rousseau, Jean Jaques 62 

Röntgen, Wilhelm Konrad 85, 241 

Rudas Izsó 127, 129 

Rudolf de Habsburg, prinț moste- 
nitor, 167 

Russu — Şirianu, Ioan 47, 48 49, 
74. 132, 280 

Russu — Sirianu, Mircen 210 

Rusu (fam. Luduş) 153 


(Ferencz) TI 


S 
Safar (librar Viena) 247 
Safrano, Elena — Lenica (soacra 


lui A. V. V.) n. Popovici (incl. 
familia) 97, 98, 99, 101, 102, 104, 
107, 110, 111, 196, 221 


3165 


Safrano, Lencica, căs. Al, Vaida 
Voevod 8, 94, 95, 97, 98, 99, 181, 
102, 105, 111, 196 

Safrano, Manole — Emanoil (so- 
crul lui A. V. V.) 99, 102, 110 

Safrano, Tassi — Anastasie (cum- 
nat lui A. V. V.) 111, 112 

Sallustius, Caius Crispus 29, 51, 
174, 280 

Săraţeanu, Constantin 287 

Sârbu (deput. Viena) 125 

Schan (maestru scrimă) 85 

opui, Fritz Richard 86, 285 
od (primar Karlsbad) 89, 187, 
20; 

Schiller, Friedrich von 32, 55, 281 

Schmidt, Friederich (arhitect) 303 

Schneider (deputat Viena) 70 

Schönborn (conte) 250 

Schopenhauer, Artur 55, 281 

Schor, Matilda 92 

Sem anf, (prof. minerolog) 67 

Schräter, (prof. med.) 97 

Schreiber (redactor) 124 

Schuller, Rudolf 27, 34, 54 

Schuster (prof. liceu) 29, 30 

Schuster — bacsi (director şcoala) 
16, 18, 43 

Scott, Walter sir 239 

Scurtu (redactor) 95 

Seipl, Pater (Viena) 267, 268, 269, 
271 

Seling (doamnă) 106 

Semelweiss, Ignacz Philipp 15, 23, 
67, 275 

„Sfântoaie“ soţia „Sfântu“-lui 221 

Shakespeare, William 174 

Shelley (croitor) 26 

„Shering“ (ind. de medicam.) 203, 
204 

Sigharat 124 

Silași (protop.) 35 

Simionovici (deput. Viena) 125 

Simo (med. Dej) 248, 250 

Skoda, Joseph 62, 282 

Slavici, Ion 47, 48, 74, 132, 135, 
280 

Smod!: ka (fruntaș croat) 261 

Socol. Rea — Silvia (văd. lui Aurel 
S.) 177 

Sofia (arhiducesă) 172 

Sofie — Fichi (fată în casă) 52, 
53 ° 

Solomon, Eugen (Jeni) 69 

Spielhagen, Friedrich 22 

Staffeln (d-şoară, gazdă) 187 


www.dacoromanica.ro 


Stanca (reporter). 118 

Stanek 128 

Stănescu, Eugenia — Jeni,  căs. 
Bodea 103 

Stead, Wekam și Mme Rose 274 

Stere, Constantin 49, 125, 142, 143, 
144, 257, 258, 280 . 

Stoicescu, Gheorghe 219, 300 

Stössl (moaşe) 114 

Strauss, Johann 17 

Strauss, David Friedrich 55, 272, 
281, 305 

Strumpel (autor liter. med.) 229 

Stupariu (fam. din Olpret) 227, 
229 

Sturli (stud. med. italian) 182 

Stürgkh, conte 126, 290 

Sturdza (colonel) 271 

Sturza, Dimitrie 47, 48, 74, 
135, 248, 279 

Sturdza, Petre şi soția (actor) 212, 

. 241, 242, 298 

Sturza, Ion (medic şi D-na) 226, 
242 

Sturza, Marius (stud. med. Viena, 
prof. Cluj) 69, 198 

Suciu, Ion 123, 128 

Suciu, Silviu 152 

Suciu, Zina n. Pop (sotia memo- 
randist.) — văduva Dr. Moga 
din Sibiu 44, 247 

Stupilo (sloven) 272 

Szabó (Sabo) Ioan (episcop) 132, 
133, 191, 291 

Szaknlezai 140, 141. 142 

Szász Paul (Pali) 178 

Széchényi István 137, 291 

Szekfü Gyula 151, 293 

Szell (notar) 50. 113, 223, 224 

Szél] (prefect) 168 

Széll, Kálmán 47, 115. 
279 

Szilágyi (ministru de justiţie) 245 

Szombathely (med. Cluj) 240 


Ș 


Şaguna, Andrei baron de 20, 46, 
111, 279 

Șagunei, Vasilica (vizitiu) 20 

Schiopul, I. (colabor. ziar) 118, 121 

Şenchia, Ioan (avoc. Arpas) 167 

Șerban (maior) 237 

Şerban, Nicolae (Liţă), de Voila 
70, 123, 167 


132, 


132, 135, 


Șincai, Gheorghe 14 

Şmiel (Şomcuta) 164 

Sorban, Wili (Guillaume) 93, 94, 
286 

Ștefan, badea (Chizeni) 249 

Ştefan (cel Mare) 234 


.Şuluțiu — Șterca, Alexandru (mi- 


tropol. Blaj) 282 
Suluțiu — Șterca, Iosif 59, 282 


T 


Tacitus, Publius Cornelius 51 

Talatoianu, Alexandru 219 

Talleyrand, Charles Maurice de 125 

Tăslăuanu, Octavian 141, 142, 292 

Teclu, Irina 78 

Teclu, Nicolae (prof.) 78 

Teleki, fam. 163 

Teleki pretor onorar, conte 166 

Teleki Paul (Pali) conte 162, 163, 
164, 165 

Teutsch Fr. superintendent bis. 57 

Theodorescu (prof. fiziol. Buc.) 202 

Thoma, L. (autor revistă) 63 

Tilea, Onoriu 48, 280 

Tilea, Tit-Liviu 69, 75, 82 

Tilea, Viorel Virgil (V. V. 
280 

Tincuței (al) Ionaş 93 

Tintoretto, Jacopo Robusti 298 

Tisza István (Stefan) 47, 114. 122, 
125, 126, 130, 131, 135, 136, 151. 
167, 212, 216, 250, 251, 252, 253, 
254, 255, 256, 257, 258, 259, 263. 
264, 265, 266, 270, 271, 279, 304 

Tisza Kálmán (Coloman) 137, 148, 
291 

Titulescu, Nicolae 7 

Titus (Vespasianus. Titus Flavius) 
290 

Toaderul Văsâieştilor 228 

Tolstoi, Lev Nicolaevici 174 

Tomescu (prof. pediatru) 109 

Torquemada, Thomas de 27, 189. 
276 

Totoianu, Ioachim 153, 159, 170 

Tökőly Imre 297 

Töpfer (med. Kârlsbad) 208, 209, 
210, 216: 


Traian, Marcus Ulpius (împărat) 
63 
Trifu, Basil 125 
Tripon, I. 49, 280 
Trumbič. Ante 272,305 
317 


www.dacoromanica.ro 


Tschermak, Gustav (mineralog) 67 
Turgheniev, Ivan Sergheevici 174 
Türk (med. Viena) 182, 183 

Turnus rex Rutulorum 53, 281 


F a 
Tarul Rusiei 50, 250 
U 


Udrea, Gheorghe 162 
Utalea (Cluj) 129 


vV 
V. Ritta 87 
Vedoz: Carles, Mme Emilie, 


Charles père (fam.) 60, 61 

Vaida, Dionisie (tată lui A. V. V.) 
5, 10, 15, 16, 58, 233, 234, 246 

Vaida Ioan (unchi lui A. V. V.) 
14, 16, 90, 112, 191, 233, 243, 246 

Vaida, Ioan (frate lui A. V. V. 
10, 21, 23, 28, 29, 34, 51, 54, 55, 
63, 64, 75, 93, 112, 234 

Vaida, Ioan „Bonţanul“ (străunchi 
lui A. V. V.) 13, 18, 19, 39, 41, 
233, 234, 243, 244, 246 

. Vaida, Samoilă (bunic lui A. V. V.) 
10, 13, 14, 15, 39, 233 

Vaida. Samoilă jun. (unchi lui A. 
V. V.) 14, 191, 234 

Vaida, Viorica căs. Mihali (fiica 
nat. a lui Ioan Bontanul) 41, 42, 
243, 244 

Vaida de Gârbou (fam.) 246 

Vaida alias ut, vocantur Voevod 
de Felső Orbo (Gârbou) 232 

Vaida, fam. din Colţirea (Şomcuta) 
168 

Vaida, Todor (birău, vechil) 93 

Vaida Voevod, Alexandru 5, 6, 
3, 9, 10, 11, 12, 49, 53, 54. 56, 58, 
59. 69, 75, 92, 143, 167, 208, 215, 
238, 253 

Vaida Voevod, Alexandru jun. (al 
patrulea copil al lui Al. V. V.)8 

Vaida Voevod, Aurel (al doilea fiu 
al lui A. V. V.) 9, 114, 115, 222 

Vaida Voevod, Ileana căs. German 
(al treilea copil al lui A. V. V.) 
21, 112, 259 , 

Vaida Voevod, Mircea (primul fiu 
al lui A. V. V.) 12, 24, 27, 112, 
114, 115, 229, 230 


318 


Vaida Voevod, Lencica n. Safrano 
(soția lui A. V. V.) 105, 107, 108, 
110, 114, 120, 121, 198, 211, 216, 
230, 238, 274 

Vaida-Voevod, Iacob, fiul lui Pe- 
tru, căs. cu Maria (sec. XIX) — 
văduvă recăs. cu Pană, preluând 
numele Vaida 230, 233 

Vasilică (vizitiu la Al. Bohăţiel) 
242 

Vecerdea 141, 142 

Veliciu, Mihai 241, 242, 303 

Venizelos Eleutherios 272, 305 

Venter, Emil 69 

Venter, Gustav (Augustin, 
69, 141, 142 

Veró-ne (bucătăreasă) 111 

Vergilius, Publius Maro 29, 51, 280 

Verzea (colonel) 271 

Vespasianus, Titus Flavius 290 

Vestniă 272 

Veszi 127 

Viişoreanu (pacientă descend. din 
T. Vladimirescu) 204 

Vişnevschi (med. Chişinău) 219 

Vlad, Aurel 92. 93, 114, 115, 128, 
140, 142, 143, 156, 250, 285 

Vlad, d-na, n. Iancu 157 

Vlaicu, Arsenie 103 

Vogel, Alfred 24, 276 

Vogelweide, Walter von der 5l, 
280 

Vosler (coleg de pension) 62 

Vojvod, Dan libertul, cu fiii săi 
Gavrilă, Clement şi Ioan 10 

Voltaire (pseudon. lui Francois-Ma- 
rie Aronet) 174 

V&rosmarty, Mihály 13, 174. 283 

Vrăbiescu şi soția (pacient Karls- 
bad) 209. 210, 216 

Vrchlicky, Jaroslav (pseudon. lui 
Emil Frieda) 174, 296 


Gusti) 


W 


Wagner (prof. 1. germ.) 60 

Wagner, Richard 86, 285 

Wagner, v, Jauregg 221, 259, 260, 
261 

Wassermann, Jakob 186 


Weichselbaum (prof. med.) 85, 86, 
184 


Weininger 218 
Weislovits 128 


www.dacoromanica.ro 


Wekerle (primmin, Ung.) 72, 130, 
145 

Werner Gyula (deput. Ighiu 1905) 
161, 170 

Wiesner Julius (botanist) 67 

Wilhelm II, împăr. Germ. 151 

Wilson, Thomas Woodrow 128, 129, 
130, 270 

Witte 104 

Wolf (deput. Viena) 79 

Windischgraetz, principe 268 


X 
Xenopol, Alexandru D. 241 


Z 


Zavoischi (gazdă Karlsbad) 196 

Zefi (metresa bunicului lui A. V, 
V.) 15, 39 

Zigre, Nicolae 94 

Zola, Emil 174 

Zorea (preot Vlădeni) 168 


Zoványi-né Kiss Bertha (căs. Joan 
Vaida) 192 

Zschokke, Heinrich 51, 280 

eUr soreang (prof. anatom.) 64, 82, 


Zuckerkandl, Otto 101 


www.dacoromanica.ro 


CUPRINS 


Prefaţă . asa 
Schiţă autobiografică. 
Memorii. 


Note explicative (schiță autobiografică) . 
Note (memorii) 


Redactori: ȘERBAN POLVEREIAN 
DANA PRELIPCEANU-POP 
Tehnoredactor: GHEORGHE SANDU 
Corector: FELICIA SCHLEZAK 


Apărut: 1994. Bun de tipar: 07. 03. 1994. Comanda nr. 3437. 
Coli de tipar: 20+8 pag. planşe. Hirtie velină 70 g/mp. 
Format: 61X86/16. 


Tiparul executat sub comanda nr. 357 la 
Imprimeria „ARDEALUL“ Cluj, B-dul. 22 Decembrie nr. 146. 


ROMANIA 


www.dacoromanica.ro 


Alexandru Vaida Voevod ca medic la Karlsbad — 1912. 


www.dacoromanica.ro 


Alexandru și fratele mai mic Ioan, la 
4—5 ani, 


Elev în liceul superior. 


www.dacoromanica.ro 


Student la Viena. 


Alexandru Vaida Voevod şi Iuliu Maniu, 
ca studenți. 


www.dacoromanica.ro 


af Za alaj 
4 [L Afara gy A 
AZ Veraren za A e f, 
Cei Îi i 4. LEa A. 
Al. Vaida Voevod eyre Rosgo Moroianu IV 1894), 


Familiile Vaida Voevod şi Safrano la Tușnad (aprox. 1929) 
Din stinga: Anastasie S., Aurel V. V., guvernantă, Ileana V. V., Lenica S., 
Manole $., Lencica V. V., menajeră, Alexandru V. V., Mircea V. V., şezind Ale- 
xandru junior. 


Viena, intrarea în palatul Schönbrunn. 


www.dacoromanica.ro 


Viena, Universitatea. 


Karlsbad, hotelul „,Imperial”. 
www.dacoromanica.ro 


i 


ji 


Paris, podul Iéna şi palatul Trocadero, 
www.dacoromanica.ro 


G. Coşbuc, Elena Vaida, Prof. Şuta, Al. Vaida Voevod şi I. L. Caragiale. 


Versuri de dragoste dedicate viitoarei soții, puse pe muzică de 
Guilelm Şorban şi editate la Gherla, 


www.dacoromanica.ro 


- SF 


remember 


„Avînd rădăcinile conştiinţei de neam ancorate 
în îndepărtata mişcare ţărănească de pe dealul 
Băbghiului, la poalele căruia s-a născut în anul 
1872 şi pe care a fost purtat din copilărie, Alexan- 
dru Vaida Voevod s-a format în tradiţia intelectua- 
lităţii transilvane româneşti prin tatăl său Dionisie, 
prezumptivul autor al celei mai vechi formulări ma- 
nuscrise a Memorandului, prin bunicul său Alexan- 
dru  Bohăţiel, căpitan suprem al Districtului 
Grăniceresc Năsăud şi prin scurta şcolarizare, de 
numai doi ani, la liceul din Braşov, unde cultura 
românească a încununat temeinicia educaţiei ger- 
mane şi a deschiderii universale, dobîndite la saşii 
din Bistriţa.” 


AL. ŞERBAN 
EDITURA 
\ DACIA 

Lei 1700 ISBN 973-35-0347-9 


www.dacoromanica.ro