Andrei Otetea, S.Schwann — O istorie secreta a romanilor

O ISTORIE 
SECRETĂ 
A 
ROMÂNILOR 


TEXTE SELECTATE DE ACAD. A. OTETEA SIS. SCHWANN 
e Ultimii 50 de ani - apogeul umilirii, jefuirii şi badjocoririi populaţiei 


româneşti, proces început cu peste 300 de ani în urmă. 
e Transilvania nu a fost niciodată parte integrantă a Ungariei. 


e Basarabia si Bucovina pământuri româneşti dintotdeauna. 


CUPRINS 


CUPRINS cian 2 
Din partea di E ia 3 
SUMA toa 3 
Marnuscrișul BB iii cad aa 3 
Mantas crisol B-86 A a 64 
Manuscrisul B 91 (20 Na 68 
Manuscrisül B63 A AA a a i dă i aa 72 
NOTE id 79 


Stimate cititor, 


Cartea pe care o vei citi, are o mică poveste. Astfel, imediat după 
apariție, a fost retrasă din librării si din chioșcuri, grupuri de cite doi 
trei indivizi cărindu-le cu sacoşele. 

Această carte cuprinde manuscrise inedite ale lui K. Marx, care 
la rindul său s-a bazat pe documentele vremii din diferite ţări. 

Și atunci prin anii 1850 ca si astăzi străinătatea cunoştea mai bi- 
ne întâmplările din teritoriile locuite de români decit românii însăşi. 

Aceste însemnări sînt de fapt o istorie secreta a românilor pe o 
perioadă istorică nu prea lungă, care a deranjat elita din România 
anilor 1960, cind a apărut cartea ce arăta realităţile net antiromá- 
nesti petrecute pe această vatră stramoseascd. 

Se pun astfel mai multe întrebări: 

e ce secrete ascunde subsolul, solul cu flora si fauna sa, cu fru- 
mosul relief si această populaţie cu o istorie de milenii care a trăit si 
trăieşte de mii de ani pe teritoriul României Mari ca să determine ca 
un magnet atracția din toate timpurile a unor populații minoritare ca- 
re ne doresc sclavia? 

e ce defecte de caracter ale românilor sînt speculate de cei care 
ne împiedică de secole să fim stăpîni în casa noastră ? 

« ce calități au aceștia ca să-și permită să ne umileasca în pro- 
pria vatră strámoseasca? Organizarea lor în asociaţii secrete, îm- 
prumutarea de nume românești să fie explicația dominaţiei lor asupra 
românilor? 

Cititorule, citeşte această carte cu atenţie, fii atent la fiecare 
cuvînt, la fiecare propoziție, si vei găsi răspunsul la multe întrebări, 
Cît și la ce ni se întimplă azi. 

Astfel autorul însemnărilor vorbește despre : 


— „Eteria” — mişcare de eliberare a grecilor care a trecut si pe teritoriul 
țării noastre jefuindu-ne si înăbușind idealurile de dreptate si libertate ale lui 
Tudor Vladimirescu — era „jongleria societăților masonice”. 


Moldo-Valahia era plină de greci si fanarioți. 
George Bibescu si Știrbei erau nepoții unui geambas ţigan din Craiova. 


— cei mai mulți boieri nu erau de origine românească, 
în 1768 TARA ROMÂNEASCĂ s-a depopulat atît de repede încît „poar- 
ta“ ameninfínd pe Scarlat Ghica a poruncit să puna friu stoarcerilor. 


— puterea, comerțul si administraţia erau date în miinile evreilor si greci- 

lor, — „ Evreul comod boierilor pentru toate viciile lor”. 

— ungurii consideră pe nedrept Transilvania ca parte integrantă a Unga- 
riei. Românii din Transilvania erau considerați pe propriul lor pămînt „națiune 
tolerată” — ei formau două treimi din populație. 

— Kossuth propune deschis ca limba maghiară să fie introdusă în şcolile 
slavilor si românilor, să se înlăture orice altă limbă, si chiar preoții să fie siliți 
să slujească în ungureşte. 

— Kossuth nu era ungur, era slovac, se căsătorise cu fiica unui magnat 
maghiar. 

— la 29 Mai 1848 Dieta magnaţilor maghiari a votat încorporarea Tran- 
silvaniei la Ungaria. 

— Cind şi în ce împrejurări Basarabia si Bucovina au fost smulse din tru- 
pul Moldovei? 

Cititorule, extrasele de mai sus au menirea să-ţi arate o parte ascunsă a is- 
toriei adevărate a populaţiei româneşti supusă la umilinte, batjocură si jaf. 

— Națiunea noastră nu a umilit, nu a jefuit si nu a batjocorit nici o naţiune, 
dorim doar să fim stăpini pe această vatră străbună. 

Români găsiţi-vă între voi aici si oriunde, uniţi-vă, prezentul pentru voi es- 
te o șansă care apare la cîteva secole. 

Din partea editurii. 


Manuscrisul B 85 


[Capugi-Başa!] surprinde pe Ghica!, îl ucide înjunghiindu-l, şi-i trimite ca- 
pul îmbălsămat la Constantinopol; acolo, e înfipt într-un cui pe zidurile Seraiu- 
lui (1777). În afară de dînsul alţi 14 fanarioți fură spînzuraţi în curs de un secol, 
aceasta însă din cauza necredintei sau a bogățiilor lor. Turcia ezita încă să res- 
pecte dreptul [Rusiei] de a înființa consulate, stipulat în tratatul de la Kuciuc- 
Kainargi * ?. Dar a trebuit să cedeze în faţa cererilor Vienei, unite cu acelea ale 
Petersburgului. În 1782, consuli ai Austriei şi ai Rusiei se stabilesc la Bucureşti 
şi la laşi. Ei obțin din partea turcilor un tain (o subvenție) proporţională cu ran- 
gul fiecăruia. Tainul constă din scutelnici, oameni de diverse stări: mácelari, 
brutari, sacagii, tapiţeri, caretaşi, potcovari etc., care trebuie sá procure carne 
etc. Se mai adaugă poslusnici (ţărani străini, bulgari, sîrbi şi transilvani aşezaţi 
în ţară; — scutelnicii erau páminteni) însărcinaţi să aprovizioneze casa consulilor 
cu cereale, furaje, păsări, unt, brînză etc. Un alt rezultat al acestor consuli: Tara 
Românească şi Moldova au să plătească în viitor Porții un tribut anual fix: prima 
349 500 lei, a doua 252 944 lei. Cu cît primea mai puţin Poarta, cu atît lua mai 


mult domnul fanariot. 


1 capugi-başă m. (turc. kapugu-base, d. kapu, Poarta, si bas, cap, şef). Vechi. Sefu usierilor se- 
raiului (care erau vre [!] 150), marele sambelan turcesc, care era trimes cu firman să taie capu domni- 
lor mazilití. 


? (Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (var. Kuciuk-Kainardji, în limba turcă Küçük Kaynarca)) Numit astăzi 


| 7 KAYNARDIAA 
Kainargea, MIA 
locul unde s-a semnat, în vara anului 1774 (21 iulie 1774), pacea dintre Imperiul Otoman şi Rusia. Cei 
care au condus negocierile, mareşalul Romiantev, din partea țarinei Ecaterina, şi Musul Zade Mehmed 
Paşa, din partea sultanului turc, au pus astfel capăt unui razboi pustiitor, care a afectat cu precădere 


Principatele Române, Valahia şi Moldova. 


, şi situată în provincia bulgărească Silistra, orăşelul Kuciuk-Kainargi a fost 


Mizeria ţăranului era intolerabilă. Fuga ţăranilor continua, mii de ţărani din 
Tara Românească s-au refugiat în munţi şi stăteau acolo ascunși. 

În 1787, Ecaterina” ocupă Crimeea. Poporul din Constantinopol împinge 
Poarta la război. Domnii de atunci erau Ipsilanti în Moldova, Mavrogheni în 
Tara Românească. Primul deschide ruşilor porţile Moldovei. Mavrogheni dim- 
potrivă, aflînd că austriecii vor să treacă Siretul, porneşte împotriva lor şi îi bate; 
(cu domnul sînt numai 7 boieri; capii celor mai mari familii fanariote sau fana- 
riotizate, ca partizani ai ruşilor, sînt surghiuniti în insulele din Arhipelag, în mă- 
năstirile din Bulgaria, Albania sau de la Muntele Athos). Capudan-paşa bătut de 
ruşi la Focşani şi de austrieci la Mărtinești, trece înapoi Dunărea. Mavrogheni 
luptă timp de 6 luni, pînă cînd se văzu constrîns, să se retragă la Pelinu, în Bul- 
garia. Ce răsplată primeşte acolo el de la Constantinopol? Un Capugi-başa îi 
aduse un firman de condamnare la moarte. 

Poarta negocie cu Austria; pacea de la Sistov* din august 1791 restabili lu- 
crurile în starea de înainte de război. Abia au plecat austriecii din Tara Româ- 
neascá şi ruşii sub Suvoroff* au intrat. Tara este dată pradă focului şi jafului de 
către acesta; Brăila este în flăcări. 

Prin pacea de la Iaşi încheiată la 29 decembrie 1791, divanul recunoaşte 
luarea Crimeii de către Rusia. Putin timp înainte de război, Rusia obținuse de la 


Poartă dreptul de a controla întrebuinţarea banilor publici în Moldo-Valahia. 


VI. Creşterea puterii ruseşti a început în ajunul morţii lui Ludovic al XIV- 
lea. În 1792, Emile Gaudin?, consul al Republicii franceze, se prezintă la Bucu- 
reşti. Sub consulatul lui Napoleon, Ghica, ban al Craiovei, Preda Brîncoveanu şi 
Scarlat Cîmpineanu, mari boieri din Tara Românească, Catargi, Sturdza şi Bel- 
diman, din Moldova, trimit primului consul un memoriu comun, prin care cer 
sprijin din partea Franţei şi autorizaţia de a se constitui în două republici*. 


3 Sistov n. oras comercial în Bulgaria pe malul drept al Dunării, faţă în faţă cu Zimnicea: 18.000 loc. Aci se 
încheiă pacea în 1791 între Rusia şi Turcia. Sáineanu, ed. VI (1929) 


Bonaparte nu a dat nici o atenţie acestei cereri. Dar Rusia a profitat de 
lecţie. Ea înţelese că avea nevoie de un alt sprijin decît al fanariotilor venali. 
Presiunea sa asupra Divanului era irezistibilă. 

Rusia obtinu în 1802 un hatiserif, care trebuia să dovedească românilor că 
era tot atît de puternică pentru a face bine cît şi pentru a face rău. Acest hatişe- 
rif” fixa durata domniei la şapte ani. În acelaşi timp Rusia a făcut să fie numiţi 
doi domni, propusi de ea, Moruzi şi Ipsilante. Acelaşi act instituia darea pro- 
portionalá, în locul odioasei capitaţii, dădea în seama boierilor páminteni sarci- 
na de a se îngriji de şcoli, drumuri, spitale, dreptul ca împreună cu domnul să 
hotărască asupra organizării şi întreţinerii unui corp de trupă şi-i împuternicea să 
hotărască numărul negustorilor turci cărora le era conferit dreptul de a pătrunde 
în ţară. Dar în acelaşi timp a avut destulă grijă ca să nu fie uitată; unul dintre 
articole îi recunoaşte dreptul de supraveghere (în ceea ce priveşte respectarea 
riguroasă a privilegiilor garantate Principatelor). Supravegherea înlocuia aver- 
tismentul; a fost un mare pas înainte. Scaunul mitropolitan al Moldovei fiind 
vacant, doi candidaţi s-au prezentat: unul era grec, celălalt român. Acesta din 
urmă obtinu sprijinul Rusiei şi fu ales. În sfîrşit, atentă la plîngerile ridicate îm- 
potriva fanariofilor, Rusia folosi minunat dreptul său de cenzură şi obligă pe 
domni să alcătuiască un Regulament al finanţelor (buget). La cererea lui Sebas- 
tiani, ambasadorul lui Napoleon la Constantinopol, Moruzi si Ipsilanti sînt de- 
puşi şi înlocuiţi prin Alexandru Suţu” * şi Scarlat Callimachi!, amîndoi devotați 
cauzei Franţei... Război cu Poarta... Armată rusă de la Dunăre cîştigă avantaje 
considerabile asupra lui Hafiz Ismail-paşa, marele vizir, Moruzi şi Ipsilanti sînt 
readuşi. Generalul Michelson!! ocupă lasii şi îndreaptă în grabă spre Bucureşti, 


apărat de 10.000 de turci pe generalul Miloradovici!?, în fruntea unei armate de 


+ Alexandru „Draco“ Suţu (n. 1758, Constantinopol — d. 18 ianuarie (sau 19 ianuarie) 1821, București), a 
fost un domn al Moldovei, caimacam și domn al Tárii Românești. 


A fost domn al Moldovei între (28 iunie / 10 iulie 1801 — 19 septembrie / 1 octombrie 1802) şi domn al Ţării 
Româneşti de patru ori: (20 iunie / 2 iulie 1802) — (13/30 august 1802, caimacam); (12/24 august 1806 — 3/15 
octombrie 1806); decembrie 1806; (5/17 noiembrie 1818 — 19/31 ianuarie 1821). 


6.000 oameni. La sosirea sa, acesta găsi treaba făcută de români: el puseseră 
mîna spontan pe arme, goniseră pe turci şi ieşiră apoi în întîmpinarea ruşilor, 
voioşi şi plini de entuziasm. Sotiile boierilor din Bucureşti dădeau exemplu de 
multă bună dispoziţie şi-şi sărbătoriră vitejii lor în petreceri, la care domnea mai 
multă veselie decît reţinere. 

În aceeaşi vreme, în timp ce românii manifestau atîta recunoştinţă oarbă, 
țarul la Tilsit reclama teritoriul lor. Dar acest teritoriu era prea aproape de Con- 
stantinopol şi Napoleon nu voia să predea cheia a două continente. Tratatul de la 
Tilsit” stipula evacuarea Ţării Româneşti şi a Moldovei; dar turcii nu le puteau 
ocupa decît după schimbul de ratificări ale viitorului tratat de pace definitivă 
între cele două puteri. Această ultimă clauză făcea pe cea anterioară iluzorie; 
căci Alexandru, preocupat de a preveni ocupaţia turcească, ştia cum să-şi ție 
trupele în Principate, fără ca Napoleon să bage de seamă. 

Conferinţa de la Erfurt*: Napoleon îşi dă consimtámintul la anexarea celor 
două principate. Nu mult după aceea războiul zbucni între Franţa şi Rusia. Ale- 
xandru avea nevoie de trupele sale staționate la Dunăre. Propune pace turcilor, 
care, înlăturați de 10 ani din Principate, se simtirá fericiţi sá recîştige cele două 
provincii, chiar pierzînd jumătate din Moldova. 

Tratatul din 28 mai 1812. Poarta renunţă la Basarabia. Turcia nu putea ceda 
ceea ce nu-i aparținea, pentru că Poarta otomană n-a fost niciodată suverană 
asupra ţărilor române. Poarta însăşi recunoscuse acest lucru, cînd la Carlovitz, 
presată de poloni să le cedeze Moldo-Valachia, ea răspunse că nu are dreptul de 
a face vreo cesiune teritorială, deoarece capitulatiile nu-i confereau decît un 


drept de suzeranitate. 


5 Sovetsk (în engleză), (în rusă: CoBercK), înainte de 1946, cunoscut sub numele Tilsit în Prusia de Est (litu- 
aniană: Tilžė), este un oras în Regiunea Kaliningrad, Rusia, situat pe malul sudic al râului Neman. Tratatele de 
la Tilsit, (7 iulie [25 iunie, pe stilul vechi] şi 9 iulie [27 iunie], 1807), acorduri pe care Franţa le-a semnat cu 
Rusia şi cu Prusia (respectiv), la Tilsit, nordul Prusiei (acum Rusia), după victoriile lui Napoleon asupra prusaci- 
lor la Jena şi la Auerstadt şi peste ruşii de la Friedland. 


6 Erfurt este un oras şi capitala landului Turingia, Germania cu o populaţie de 202 590 (30.06.2005), 
269,17 km?. 


O dată cu stăpînirea turcească se reíntorc şi fanarioţii, Scarlat Callimachi în 
Moldova, loan Caragea în Tara Românească. O dată cu fanariotii şi vechile lor 
spolieri. Prin tratatele sale cu Rusia, Poarta renuntase la dreptul său de a fixa 
preţul la produsele destinate să aprovizioneze Constantinopolul. Dar abuzul se 
reintroduce sub o nouă formă. Contractul este încheiat între domni si Divan şi 
totul este livrat la a patra parte din preţul pieţei. Or, după plecarea ruşilor, preţul 
pieţei a scăzut atît de mult, încît este imposibil ca ţăranii să trăiască din produsul 
muncii lor. Pîinea se vinde cu 3 centime kilogramul, carnea cu 4, lína cu 40 etc. 

Țăranul, în 1812, trebuia să livreze Porții la un sfert din aceste preţuri 250 
000 oi, 3 000 cai, 150 000 kile de grîu (kila = 300 kilograme). Pe de altă parte, 
scutelnicii ajunseseră atît de numeroşi, prin risipa de titluri boiereşti care com- 
portau dreptul la scutelnici, încît contribuabilii liberi, atît de reduşi la număr, nu 
mai puteau face faţă plăţii impozitului. 

Caragea a încercat să remedieze acest rău, promulgînd o lege care aşeza în 
lude” ale statului pe scutelnicii'* care nu aparţineau boierilor de primul rang. 
Boierii luptă acum ei înşişi pentru menţinerea abuzului. Cei din Craiova se răs- 
coală, cer sprijinul paşei de Vidin şi constrîng pe Caragea să revină asupra sin- 
gurei măsuri bune a unui fanariot. Victoria ţarului. El are cuvîntul botăritor la 
Congresul din Viena. El înlătură pe turci din congres. În timpul ultimei lor ocu- 
pati în Principate, ruşii s-au arătat aşa cum sînt: jaful şi ocuparea Basarabiei au 
spulberat toate iluziile. De altfel rusul este complicele fanariotilor. „Moarte bra- 
gagiilor“ murmură ţăranul, în fundul bordeiului său; tot aşa striga poporul în 
piaţa publică din Bucureşti. 

Către sfîrşitul domniei sale, cînd urma să sosească la Bucureşti un capugl- 
başa, Caragea fuge cu 18 milioane de lei în Italia. Tronul devenind vacant, la 12 
oct. 1818, are loc adunarea boierilor; toţi se plîng în gura mare în contra fana- 
riofilor. Ei adresează o petiție sultanului pentru a-i scăpa de acest jug. Rusia care 
domina în Divan se opune; sub presiunea Rusiei, Poarta dă cele două Principate 


lui Mihail şi Alexandru Suţu, complici de care Rusia era sigură. 


Asociaţia Eteriei: eliberarea grecilor prin acţiunea comună a populațiilor 
slave şi greceşti. Mînă rusească. Căpeteniile denumeau puterea conducătoare 
apxn (sufletul asociaţiei). Căpeteniile cunoşteau secretul... Adepții în toate ţările 
erau, fără să ştie, agenţi ai Curţii de la Petersburg. Rusia — după ce asociaţia s-a 
dezvoltat — ţinea în mînă toate firele ei, punea în mişcare toate resorturile, aşeza- 
tă în centrul operaţiilor, în spatele agenţilor discreţi, destul de ascunsă pentru a o 
dezavua în caz de nereuşită, destul de angajată pentru a profita în caz de succes. 

Ea putea să rişte cîteva capete ca baloane de încercare. | Asociaţia folosea] 
un limbaj mistic. Emisarii ei se intitulau apostoli. Toate jongleriile societăților 
masonice. Curînd, în consfătuiri, ţarul fu pus în locul ápyxn-i. Pentru majoritatea 
afiliatilor, aceasta era un plus de speranţe. 

1819. Majoritatea primatilor din Morea” se numărau printre eteristi; în ace- 
laşi an primati din insule se alipiră acestora, îşi aduserá în porturi corăbiile si, 
în aşteptarea unei apropiate zguduiri, suspendară afacerile lor comerciale. Con- 
tele Capo d'Istria”, care locuia în Corfu, cunoştea secretul Rusiei; către această 
putere îşi îndrepta gîndurile şi speranţele. Turcii observară ceva; reparară ce- 
tátile de la Dunăre; făcură mari pregătiri militare. În 1820 apăru la Chişinău, în 
Basarabia, Alexandru Ipsilanti!$, general-maior în armatele ruse (născut în Fa- 
nar în 1795, fiul domnitorului care, în 1806 se refugiase în Rusia). Pretextul so- 
sirii sale la Chişinău era'o vizită la socrul său Constantin Catacazi!”, guvernato- 
rul civil al Basarabiei. Curînd el se prezentă ca şef al eteristilor stabiliţi acolo, 
trimise ordine şi emisari la cei mai îndepărtați. Căpeteniile care imaginaseră 
&pyi-a instituirá un simulacru de conducere militară, pe care o încredinţară lui 
Alexandru Ipsilanti, cu titlul de comisar al guvernámintului general!5. Intrigile 
lui Ipsilanti în Moldo-Valachia. Tara era plină de greci şi de fanarioți, deja cîşti- 
gati pentru Rusia. Cîţiva pămînteni chiar se aflau în corespondenţă cu el; Con- 

EN R aia pal A franceză: Moree, italiană: Moreea, turcă: Mora) a fost numele penin- 
sulei Peloponez din sudul Greciei în timpul Evului Mediu şi perioada modernă timpurie. Numele folosit pentru 


provincia bizantină cunoscută sub numele de Despotatul Morea, de către Imperiul Otoman pentru Morea Eyalet, 
şi de Republica Veneţia pentru Regatul de scurtă durată a Morea. 


stantin Negri!9, Alexandru Filipescu”, episcopul de Rímnicul Vîlcea. Țăranul 
care suferise cel mai mult de pe urma ocupaţiei n-avea pentru muscal (mosco- 
vit) decît cuvinte de ură. 

6 martie 1821. Ipsilanti trecu Prutul, cu o escortă de vreo sută de albanezi. 

În aceeaşi zi este în aşi, în palatul lui Mihai Suţu”. Acesta îl primeşte ca pe 
un oaspete aşteptat. Fratele său, Nicolae Suţu şi cumnatul său loan Schinas, scă- 
pati între timp din Constantinopol, erau la Odessa. Hangerlii şi beizadeaua Ca- 
ragea, fiul fostului domn al Ţării Româneşti, scăpară de asemenea, grație unei 
travestiri făcute în casa ambasadorului Rusiei. Mihai Suţu şi Ipsilanti adresară o 
proclamaţie către locuitorii ţării pentru a-i linişti, către greci pentru a-i chema la 
arme. (Eliberarea Greciei rămîne scopul fátis declarat). Boierii moldoveni şi po- 
porul stau în rezervă, contrastînd cu entuziasmul grecilor, care alergau sub stin- 
dardul eteriei; de asemenea, bulgari, sîrbi, albanezi. Fiecare se îngrămădea îm- 
prejurul liberatorului Greciei, şi consulul rus se ducea la Ipsilanti pentru a cere 
ordine sau pentru a primi instrucţiuni. Proclamafiile sale erau citite în public la 
Odessa, în aplauzele întregului popor. Dar momentul era rău ales. Congresul de 
la Laybach?, împotriva mişcărilor revoluţionare tocmai se reunise. Grecul Can- 
tacuzino?!, trimis în grabă de Ipsilanti, soseşte la Laybach pentru a cere lui Ale- 
xandru ordinele sale. Furios de această vizită inoportună, ţarul îi ordonă să pără- 
sească oraşul în 24 ore. Spuse glumind congresului: „E o bombă pe care ne-o 
aruncă revoluționarii, dar nu va exploda“. Sosind la Focşani în fruntea a patru 
mii de albanezi şi a cîtorva sute de soldaţi în uniformă, Ipsilanti află că consulul 
rus de la Iaşi, din ordinul suveranului său, proclamase înalta dezaprobare de ca- 


re insurecția era lovită; lui Ipsilanti 1 se luă gradul de general-maior şi fu radiat 


8 Mihail „Draco“ Suţu (1730 - t1803, Constantinopol), a fost domn în Tara Românească de trei ori: 5/17 
iulie 1783 (sosirea firmanului de numire la Bucureşti) - 26 martie/6 aprilie 1786, martie 1791 - 30 decembrie 
1792/10 ianuarie 1793, 7/9 octombrie 1801 - 10/22 mai 1802 şi în Moldova: 30 decembrie 1792/10 ianuarie 
1793, - 25 aprilie/6 mai 1795. 


A fost înrudit prin mama sa cu Mavrocordatii. A fost Dragoman al Porții între 17 ianuarie 1782 şi 5 iulie 
1783, dar a fost destituit, exilat în insula Tenedos, mai apoi iertat şi numit domn în Tara Românească . 


9 Congresul de la Laybach (acum Ljubljana, Slovenia), a avut loc între 26 ianuarie şi 12 mai 1821. 


din armată. Ipocrizie rusă! Curtea din Petersburg face cunoscut la Constantino- 
pol hotărîrea sa de a menţine în cantonamentele lor trupele care se aflau pe Prut, 
de a observa cea mai strictă neutralitate în Principate, în sfîrşit de a respecta tra- 
tatele existente. 

Eteriştii din Basarabia fură izgoniți de către aceleaşi autorităţi care îi încu- 
rajaseră să se înarmeze. Această dare înapoi mincinoasă nu putea amăgi pe ni- 
meni. Cea dintîi victimă a dezavuării de către Rusia a fost complicele său fana- 
riot, Mihai Suţu. Boierii moldoveni, în frunte cu mitropolitul Veniamin”, se 
înfăţişară înaintea lui şi îl poftirá să plece. La 11 april, el se retrase în Basarabia. 
(E acelaşi Mihai Suţu care în primăvara lui 1854 era şeful eteriştilor la Atena şi 
conducea de acolo insurecția greacă.) 

Callimachi, numit în locul lui Alexandru Suţu, anunţase apropiata sosire a 
caimacamilor săi; erau aşteptaţi de la o zi la alta; deodată se află de înaintarea 
lui Ipsilanti. Boierii din Bucureşti, indecişi, aleargă de colo pînă colo, se tot sfă- 
tuiesc, fără sá ia vreo hotárire. Alcătuiesc între ei o cîrmuire provizorie, în Bu- 
cureşti erau însă alţii mai bine informaţi. lordache?5, comandantul gărzii de ar- 
náuti era de mult timp în înţelegere cu Ipsilanti. Unul dintre afiliatii săi princi- 
pali era Tudor Vladimirescu, fost sublocotenent în serviciul Rusiei. El trebuia sá 
răscoale Oltenia si de asemenea să revolte pe sîrbi. De aceea se afla la Cerneti?”. 
Dar Vladimirescu era patriot român. El nu s-a adresat boierilor, ci ţăranilor. 
Cum a auzit despre cele dintîi mişcări ale lui Ipsilanti, a şi chemat la arme pe 
țăranii din munţii Olteniei; cobori cu dînşii la Craiova, adună poporul şi îi făcu 
cunoscut planurile sale de eliberare. În cîteva zile era stăpîn pe întregul banat al 
Craiovei. Primul său act de autoritate a fost reforma legilor fiscale: reduse capi- 
tatia la ceea ce fusese sub vechile legiuiri; desfiintá darea pe vii şi pe vite. Tára- 
nii alergau în masă în jurul său, nu-l mai numesc decît Tudor Vodă (principele 


Tudor). Trupa sa creşte considerabil cu voluntari ţărani şi cu cete armate venite 


10 Cerneti este o localitate din judeţul Mehedinţi, Oltenia, România. 


10 


din munţi. Prin păduri şi munţi peste tot ţărani deznădăjduiţi căutau răzbunare 
ca haiduci. În 1821, printre căpeteniile de cete sînt renumiţi Svedko (sîrb) si 
Mihalachi (român); ei atacau conacurile, pedepseau pe fanarioți si pe boieri. În 
sfîrşit albanezul Cîrjali?* era duşman al turcilor. 

Vladimirescu şi ţăranii săi erau de partea turcilor. Ceata lui porni spre Bu- 
cureşti. Boierii ocirmuirii trimit împotrivă-i cîteva sute de albanezi, care trec de 
partea lui. Atunci trimit la Tudor pe boierul Samurcas””; Tudor stăruie pentru 
menţinerea reformelor introduse de el în banatul [Craiovei]?%, pretinde în afară 
de aceasta capetele a 12 boieri. Între timp îşi continua marșul său. Boierii fug, la 
fel fac agenţii puterilor străine; înaintea tuturor prinţul Brîncoveanu”. 

Ocîrmuirea incredintá paza oraşului Căminarului Sava”, căpetenie de al- 
banezi, care comanda ca la 2000 călăreţi. Sosesc Negri şi Vogoride, caimacamii 
lui Callimachi, anunţă apropiata sosire a unei armate turce pentru pedepsirea 
rebelilor. Mai întîi, ei fac lui Tudor propuneri conciliatoare. Tudor răspunse că 
„nu va permite stăpînului lor să treacă Dunărea mai înainte ca principatul să fi 
obţinut o constituţie bazată pe drepturile naţionale“. Caimacamii înspăimîntaţi 
părăsesc Bucureştii cu ultimii turci care se aflau în oraş şi se grăbesc să treacă 
Dunărea. Vladimirescu sosi în capitală însoţit peste tot de ţărani. Intrarea sa are 
loc la 27 martie 1821. Sava se retrage cu trupele sale la Mitropolia puternic întă- 
rită, situată pe o înălţime şi dominínd oraşul ca o fortăreață. 2 000 oameni în- 
soțeau pe Vladimirescu. Restul, munteni din banatul Craiovei, şi ţărani din 
Muntenia, 5 000 la număr, au fost incazarmati în mănăstirile din afara oraşului. 
Proclamaţia lui Tudor are un caracter naţional; invită pe boierii pămînteni a se 
uni cu dínsul; el nu vrea sá conteste drepturile de suzeranitate ale Porții. Pentru 
el, Rusul şi fanarioți sînt duşmanii; el reclamă numai vechile drepturi etc. 
Adresează Porții asigurări de fidelitate, proteste împotriva actelor lui Ipsilanti 
şi Cantacuzino, declarîndu-se decis a-i goni din ţară etc. Ipsilanti în acest timp 
înainta încet. Alături de dînsul, el avea printre alte trupe, batalionul sacru, for- 


mat din tineri greci, instruiți şi plini de entuziasm. În total are 10 000 oameni; 


11 


lasă 4 000 lui Cantacuzino, pentru Moldova, cu restul înaintează spre Bucureşti. 
Neliniştit de atitudinea partidului national, se opreşte la Colentina, (un conac 
situat la o leghe de oraş). Vladimirescu era cantonat aci de o săptămînă. Ipsilanti 
îl invită la o întrevedere care eşuează. Numai fanarioţii tin cu dînsul. Tudor res- 
pinge alianţa rusă şi nu admite nimic comun între cauza grecilor şi cea a româ- 
nilor. Se despart, Vladimirescu pentru a se retranşa în mănăstirea Cotroceni de 
unde domină toată ţara. Ipsilanti pentru a se aşeza la Tîrgovişte în aşteptarea 
evenimentelor. În sfîrşit, se anunţă sosirea turcilor. 

Vladimirescu nu era ajutat pe cât ar fi meritat. În special boierii páminteni 
s-au comportat ca nişte ticăloşi. Kiaya-Mehmed, paşa de Silistra, primi ordin să 
treacă Dunărea, în fruntea a 10 000 oameni şi să se îndrepte spre Bucureşti, 
Hadji-Achmet, paşa de Vidin, trebuia să năvălească în Oltenia, Jussuf, paşa de 
Brăila, mergea spre Moldova. Aceste trei corpuri de armată aveau aproximativ 
30 000 oameni... în primele zile ale lunii mai se puseră în mişcare. 

Fără să se urnească din Tîrgovişte, Ipsilanti îşi consumă timpul în petre- 
ceri, baluri etc. Nu se interesa de loc de soldaţii săi; în timp ce şefii dansau, sol- 
daţii jefuiau. Ei se dedau la silnicii tot atît de crude ca şi turcii. Acesta a fost de- 
butul Eteriei. Între timp turcii intrară în Bucureşti. Vladimirescu se îndreaptă 
spre Cîmpulung. Ipsilanti nu voia să aibă în spatele său un aliat suspect. Recurse 
de aceea la trădare. 

Ca urmare a ordinelor sale, Iordache ceru o întrevedere lui Vladimirescu. 
Soseşte cu 300 de soldaţi, îi reproşează legăturile sale cu turcii. Vladimirescu nu 
tăgăduie aceasta, cauza grecilor nefiind cauza sa etc. Promite între timp a se de- 
părta şi a lua o poziţie mai puţin îngrijorătoare pentru Ipsilanti. Vladimirescu n- 
a avut să se laude de atitudinea căpitanilor săi în timpul întrevederii. Aceşti că- 
pitani, albanezi sau bulgari, nu înțelegeau de fel chestiunea românească ; erau 
aventurieri; principiul lor cel mai înalt, dacă aveau unul, era ura împotriva turci- 
lor. Vladimirescu porunci să fie spinzurati, în secret, nouă dintre cei mai sus- 


pecti. In acel timp Iordache surprinse noi scrisori din care văzu că Vladimirescu 


12 


era hotărît să izgoneascá pe Ipsilanti şi pe eterişti şi să facă cauză comună mai 
curînd cu turcii, decît să lase să renască domnia Fanarului şi supremaţia ruşilor. 
Iordache dădu ordin ca 1 000 de călăreți sá ocupe în secret poziţiile cele mai 
importante în jurul noii tabere a lui Tudor; ceru apoi iarăşi, însoțit de o nume- 
roasă escortă, o întrevedere cu Vladimirescu, în prezenţa căpitanilor săi. Vla- 
dimirescu consimti. lordache izbuti să cîştige de partea lui pe căpitanii lui Tu- 
dor; dă ordin oamenilor săi să aducă pe Vladimirescu legat la cartierul lui Ipsi- 
lanti, acesta porunci ca Tudor să fie ucis cu lovituri de sabie. Asasinat mîrşav. 
Cantacuzino trecu înapoi Prutul la ruşi. În urma lui lăsă pe căpitanul Ata- 
nasie, palicar din munţii Olimpului cu o trupă de numai 600 oameni. Ipsilanti, 
cantonat pe malul Oltului, vede aproape sub ochii săi, cum a fost masacrat bata- 
lionul sacru, fără să facă un pas pentru a-l apăra şi o ia la fugă după bătălia care 
s-a dat fără el, abandonîndu-şi chiar şi pe albanezii şi pe cazacii săi, care se pun 
din nou pe tîlhării... Cînd Ipsilanti, fugar, ajunse pe teritoriul Austriei, Metter- 
nich porunci să fie închis în fortăreaţa de la Munkács”. Austria se opuse cu toa- 
tă energia de asemenea şi intentiilor ţarului, care sub pretext de pacificare, voia 


să treacă Prutul. 


VII. Mizerie şi jale în Principate; boierii fug sau sînt masacrați; sosirea ie- 
nicerilor etc. etc. Totuşi speranţa renăştea în inima românilor. Trădarea fana- 
riotilor deschisese ochii Divanului, fidelitatea lui Vladimireseu fusese înţeleasă. 
Poarta restitui românilor dreptul de a avea domnii lor pământeni şi dreptul de a-i 
alege. Ei au fost invitaţi de a desemna în fiecare principat 7 candidaţi. Dintre 
aceştia sultanul a ales, pentru Moldova, pe Ioan Sturdza (romín de neam — des- 
cendent din Vlad al III-lea), pentru Tara Românească, pe Grigore Ghica (dintr-o 
familie grecească împămîntenită de mai bine de 150 ani). 

lenicerii şi hoardele tătăreşti din ambele Principate se indigneazá de a ve- 
dea ţările române redate în stăpînirea creştină. Blesteme împotriva sultanului şi 


Moldo-Valahilor. 


13 


La 12 august 1822, în timpul nopţii, ienicerii pun foc Iaşilor din toate 
colţurile şi năvălesc asupra locuinţelor incendiate pentru a jefui şi ucide. Peste 
2 000 de case sînt arse, sîngele locuitorilor curge. Atrocitáti comise de ieniceri 
etc. lenicerii din Bucureşti imită exemplul. Aci pagubele nu au fost atît de mari. 
Noii domnitori îşi fac intrarea în mijlocul acestor ruine. 

Eteria reia din nou iniţiativa în Grecia. Insurecția grecească. În acest timp 
Alexandru, la Verona, îşi dădea osteneala de a tăgădui orice plan de cucerire... 
Simulează simpatii pentru români; cere Porții evacuarea trupelor de ocupaţie din 
Principate. Divanul răspunde, la 25 februarie 1823, că evacuarea avut loc în ace- 
laşi timp cu instalarea domnilor. Această minciună era cunoscută. Alexandru era 
stingherit de Sf. Alianţă; nu mai avea ambasador la Constantinopol. 

În 1825 în momentul culminant al negocierilor, Alexandru muri la Tagan- 
rog", Nicolai I îi urmă. Demersurile sale pentru evacuarea Principatelor deveni- 
ră mai vii si mai amenințătoare. La 1 august 1826 avu loc conferinţa de la Ak- 
kerman”. Convenţia de la Akkerman! stipula printre altele : „în cazul cînd pen- 
tru consideraţii grave numirea candidatului ales (la domnie) nu corespunde cu 
dorinţa înaltei Porţi, după ce aceste consideraţii ave vor fi recunoscute ca juste 
de către ambele curţi, va trebui să se procedeze la o nouă alegere ... Dacă pe 
timpul guvernării lor, domnii ar comite oarecare abateri, înalta Poartă va infor- 
ma despre aceasta pe ministrul Rusiei şi dacă, după verificare de către o parte şi 
cealaltă, se va fi constatat că domnul este în adevăr vinovat, destituirea sa va fi 
permisă, dar numai în acest caz... Dacă se va întîmpla ca unul dintre domni să 
abdice înainte de împlinirea termenului de şapte ani, înalta Poartă va aduce fap- 
tul la cunoştinţa Curţii Rusiei şi abdicarea va putea avea loc după un acord 
prealabil al celor două curţi... Domnii vor trebui să ţină seamă de demersurile 


ministrului M. S. Imp. de acelea pe care consulii Rusiei le vor adresa pe baza 


11 Taganrog (în limba rusă: Tazanpoz) este un oras si port la Marea Azov, în regiunea Rostov din Rusia. 
umba rusa p E 


12 Convenţia de la Akkerman a fost un tratat semnat pe 7 octombrie 1826 de Imperiul Rus şi Imperiul 
Otoman în oraşul Cetatea Albă (denumit pe atunci de către turci Akkerman, astăzi în Ucraina). 


14 


ordinelor acestuia. Un articol dispunea rechemarea boierilor moldoveni eteristi 
şi, le restituia rangurile şi proprietățile. Ultima clauză a tratatului: ,, Domnii vor 
fi obligaţi să se ocupe, fără a mai mică intirziere, împreună cu divanurile respec- 
tive, de măsurile necesare pentru a îmbunătăţi starea Principatelor, încredințate 
grijei lor, şi aceste măsuri vor face obiectul unui regulament general pentru fie- 
care principat . Boierii însărcinaţi redactarea Regulamentului organic îşi cheltui- 
ră timpul lor în lupte personale, dezbateri sterile, rivalități puerile, şi fiecare in- 
voca de partea sa sprijinul şi sugestiile consulului rus Minciaky. Regulamentul 
organic nu a fost redactat prin deliberările de la Iaşi şi Bucureşti, ci pe baza in- 
structiilor venite de la St. Petersburg. Minciaky”! era arbitrul suprem. Boierii se 
întreceau care mai de care în servilism. Domnii nu erau mai independenţi decît 
boierii. Ei voiau ca după şapte ani să fie din nou aleşi. Prin aceasta Rusia domi- 
na. Totuşi domnii au pus la locul de cinste limba românească dispretuitá de cá- 
tre retorii Fanarului. Mişcarea literară data din sec. XVIII. Anume, în timp ce 
limba română era înăbuşită în Principate, românii din Transilvania păstrau cu 
fidelitate graiul străbunilor... Modeste lucrări de gramatică şi istorie ... 
Maghiarii erau stăpîni cruzi, supunînd pe ţărani la cele mai grele corvezi. 
În 1784, un ţăran, cioban, în comitatul Zarandului, anume Horea, plănuieşte eli- 
berarea neamului său. Un păstor ca şi el, Cloşca, deveni locotenentul său. El 
strîng în jurul lor ţărani. Curînd izbucnesc incendii în timpul nopţii pe cele mai 
bogate domenii ale maghiarilor. Cete ale lui Horea atacă în scurt timp, în plină 
zi, castelele întărite. Sîngeroasă jacherie!5. La 5 nov. 1784, Horea are în jurul 
său 5 000 de oameni. Ia titlul de împărat al Daciei; pretindea că este învestit cu 
conducerea operaţiilor de către împăratul Austriei. În scurt timp Horea era în 
fruntea a 15 000 oameni, însă cea mai mare parte fără arme. Din momentul în 
care a văzut că nu este vorba de o simplă masacrare a nobililor maghiari, ci de 
propria sa coroană, Iosif al II-lea porni cu trupele sale împotriva lui. Lupta s-a 


13 JACQUERIE s. f. Răscoală țărănească antifeudalá care a avut loc în provinciile din nordul și nord-vestul 
Franţei la jumătatea sec. XIV. [Pr.: jacherie] — Cuv. fr. DEX '09 (2009) . [que pron. che]. 


15 


dat într-un colţ al Carpaţilor între țăranii armaţi în cea mai mare parte cu furci şi 
coase şi soldaţii Austriei. Preoţii fac pe mulţi ţărani să se retragă din luptă. Cei 
mai dîrzi urmară în munţi pe Horea şi Cloşca, care luptară cu deznădejde în con- 
tra armatelor imperiale. În fine, urmăriţi în ultimele lor adăposturi, sînt prinşi 
împreună cu rămăşiţele micii lor oşti. La 25 fevr. 1785, amîndoi au fost traşi pe 
roată. 

Horea a devenit eroul povestirilor populare şi simbolul renaşterii Daciei. 

Sentimentele de jale ale poporului de la ţară sînt exprimate de poeţii de la 
oraşe, ceea ce a contribuit la dezvoltarea literaturii române. Printre reprezen- 
tanţii şcolii româneşti din Transilvania cei mai însemnați sunt: lorgovici (în spe- 
cial gramatic), Țichindeal (fabulist), Petru Maior (despre originele romínilor), 
Şincai şi Samuel Clain“?. Transilvania a deschis calea scriitorilor Moldo- 
Valahiei. 

În 1816, Gheorghe Lazăr se stabileşte printre ruinele mănăstirii Sf. Sava la 
Bucureşti, unde deschide cursuri de matematică şi de filozofie în limba nationa- 
lă. (Pătruns de spirit naţional, el explică elevilor săi originile românilor.) În cinci 
ani el a format vreo douăzeci de discipoli entuziaşti, care s-au răspîndit în Mol- 
do-Valahia. Această mişcare literară nu a fost străină de răscoala naţională a lui 
Vladimirescu; capătă avînt după moartea acestuia şi după reîntoarcerea domni- 
lor pămînteni. Citám: Paris Mumuleanu (Plîngerea [si tânguirea] Valahiei); 
Beldiman (Sîngeroasa tragedie); Asachi sláveste Moldova renăscută. I. Vácares- 
cu cîntă iubirea. Printre elevii lui Lazăr s-a remarcat: loan Eliade Rădulescu. 
Lazăr a murit în 1822. Eliade îl înlocuieşte [la şcoala] din ruinele de la Sf. Sava, 
unde a fost, fără plată, profesor timp de şase ani (a predat şi matematicile). În 
1826, Constantin Golescu se reîntoarce din exilul (pricinuit de participarea sa la 
răscoala lui Vladimirescu), se asociază cu Eliade pentru a lucra la reorganizarea 
țării. Redactează împreună statutele unei societăți menite a lupta pentru progres 
în Tara Românească, ceea ce suscitá neîncrederea consulului rus Minciaky. 


Ghica, neîndrăznind să facă mai mult, consfinteste primul asezámint al lui Lazăr 


16 


(Colegiul National Sf. Sava). Mulțumită sprijinului public ia ființă un al doilea 
colegiu, la Craiova. Primul profesor a fost Căpătineanu, elev al lui Eliade. Go- 
lescu, Eliade și Cimpineanu” au alcătuit un triumvirat politic, angajîndu-se sá 
organizeze propaganda naţională etc. 

Domnia primilor domnitori pământeni începea cu o neobişnuită bunăstare, 
cînd deodată noi calamitáti au venit să distrugă aceste făgăduieli. 

Continuarea insurecției greceşti. Grecii erau pe punctul de a fi învinşi. 
Nesfirsitele intrigi ale Rusiei erau pe cale să eşueze. Atunci ea făcu apel la gene- 
rozitatea Franţei şi a Angliei. Simpatiile opiniei publice, erau de partea sa. Tra- 
tat între Franţa şi Englitera cu Rusia, la 6 iulie 1827**. Navarino””. 

Prin tratatul de la Alexandria, din 8 april 182816, Grecia şi-a reluat locul 
său printre naţiuni. 1828 — 1829 războiul turco-rus. La 7 mai 1828, 150 000 oa- 
meni se revărsau în Moldo-Valahia. loan Sturdza a fost silit să se constituie pri- 
zonier. Ghica se refugiază la Braşov, în Transilvania. 

Mareșalul Wittgenstein“ se înfăţişează rominilor ca un liberator. În protes- 
tele sale, din 1826, Rusia se înduioşa de nenorocirile ţării; ea dovedi în 1828, cît 
valorau tínguirile sale. Au avut loc excese groaznice. Contribuţii de tot felul în 
produse, furaje, vite, corvezi, hoţii, omoruri etc. Bărbaţi şi femei au fost înhă- 
mati la care cu vizitii cazaci care nu-și crutau nici bita, nici vîrful láncii lor. Pes- 
te 30 000 de români fură smulşi de la munca eîmpului pentru a servi ca animale 
de muncă. Cei mai fericiţi fugiră în munţi, unde singura lor hrană era scoarța de 
copac. Guvernul rus răspunse la proteste: „Nu interesează să ştim cine face lu- 
crul, oamenii sau animalele, numai ordinele să fie executate“. Haosul şi jaful 
aduseseră foametea, ciuma etc. Din momentul intrării lor în Principate, ruşii pu- 


seserá mîna pe administraţia ţării. Contele Pahlen”, delegat al ţarului, instituise 


14 Cele trei puteri au semnat Tratatul de la Londra (Tratatul pentru pacificarea Greciei) pe 6 iulie 1827. 


15 Bătălia navală de la Navarino a avut loc pe 20 octombrie 1827, în timpul Războiului de Independenţă al 
Greciei (1821 — 1832), în golful Navarino (Pylosul zilelor noastre), pe ţărmul de vest la Peninsulei Peloponez, în 
Marea Ionică. Urmare: sultanul a declarat caducă Convenţia de la Akkerman. Negocieri la Alexandria (eşuate). 


16 Orice şansă pentru rezolvarea conflictului pe calea negocierilor a dispărut odată cu declaraţia de război a 
Rusiei din aprilie 1828. 


17 


o administraţie centrală provizorie, al cărei şef era el, sub denumirea de prezi- 
dent plenipotenţiar al Divanelor Ţării Româneşti şi Moldovei. Găsi bunávointe 
laşe care îi permiteau să camufleze uzurparea sub o aparenţă de consimţire 
naţională. Se aflau destui boieri slugarnici pentru a alcătui un divan la ordinele 
lui Pahlen. Cinci zile după intrarea ruşilor în Bucureşti, la 28 iunie 1828, acest 
divan trimise ţarului o slugarnică adresă. În aceeaşi zi, o deputátie de moldoveni 
aduse la Nesselrode, lîngă zidurile Isaccei, un act de supunere împodobit cu 
aceeaşi retorică. 

Tratatul de la Adrianopol*”(14 sept. 1829) conţine cu privire la Principate: 
Cetățile turceşti de pe malul sting al Dunării şi de pe malul Prutului vor fi dă- 
rímate şi teritoriul dependent de aceste fortărețe va fi restituit Principatelor. 
Domnii vor fi numiţi pe viaţă („adică ei nu vor putea fi depuşi decît cu con- 
simtámintul Rusiei”). Poarta renunţă la dreptul său de a preleva contribuţii în 
natură şi în bani, la dreptul de a cere prestații de servicii, la dreptul de a fixa 
preţul produselor; consimte la deplina libertate a comerţului; drept compensație 
pentru abandonarea tuturor acestor drepturi îi va fi acordat un tribut anual fix. 
Poarta se angajează să confirme regulamentele administrative făcute în timpul 
ocupaţiei Principatelor de către Rusia. Principatele vor rămîne 10 ani sub ocu- 
patia militară a ruşilor pînă la plata despăgubirilor de război, fixate la 125 mili- 
oane franci. Se vor acorda 10 ani Turciei pentru a le plăti. 

(Orloff, în numele ţarului, propune sultanului să cumpere cele două pro- 


vincii, oferindu-i 30 000 000 fr.). 


Kirklareli 
g 


/ - 
| pae x 
——. AS RO 


17 EN Edirne (învechit Adrianopol, în greacă A5piovovnoiug, transliterat 


Adrianoupolis, în bulgară Onpun, transliterat Odrin) este un oras în Turcia europeană. 


18 


VIII. La începutul ocupației Principatelor (1828), Nicolae ia măsura ca să 
fie reprezentat acolo de către tătarul Jeltuhin**. După pace, voind să cîştige sim- 


f?” (acesta folosi 


patiile locuitorilor, se face reprezentat. prin generalul Kisselef 
toate formele exterioare ale bunăvoinţei). Kisseleff a introdus îmbunătăţiri ma- 
teriale : a organizat tribunalele, şcolile, armata, magaziile de rezervă, a întemeiat 
portul Brăila, a transformat în oraşe cetăţile de la Dunăre etc. 

Comitetul de redactare al Regulamentului Organic şi-a reluat la 20 iulie 
1829 lucrările întrerupte. Consulul rus Minciaky preluă în mod samavolnic 
preşedinţia. Fiecare articol trebuia comunicat la St. Petersburg, [de unde se în- 
torcea] mutilat, amendat, transformat, în directă contradicţie, de cele mai multe 
ori, cu legile fundamentale ale ţării şi cu tratatele. Constituţia se elabora prin 
curieri... în noiembrie 1829 a sosit Kisseleff; avea puteri nelimitate. Îndată ce 
Regulamentul a fost gata, a fost convocată o adunare extraordinară de boieri. 

Kisseleff numi ca preşedinte pe consulul rus Minciaky (în locul mitropoli- 
tului, preşedintele legal, exilat). Numai cîţiva făcură act de curaj, I. Văcărescu 
de pildă, cel mai tînăr dintre boieri, protestă contra acestui fel de adunare natio- 
nală. Fu imediat dat pe mîna judecătorilor militari. Kisseleff îl surghiuni din 
Bucureşti. Dintre boierii bătrîni se asociară la procesul lui Văcărescu: banul Bă- 
lăceanu, logofătul Cîmpineanu, banul Văcărescu şi vornicul Crisoscoleu Buzo- 
ianu; toți muriră „din întîmplare“ în aceeaşi săptămînă, înainte de închiderea 
Obşteştii Adunări. Chiar în această Adunare Kisseleff a găsit cu cale sá introdu- 
că pe furis un articol pe care nu l-a făcut cunoscut nici unuia dintre cei subscrişi 
(un fals în acte publice). Pe ultimul sfert al ultimei pagini s-a adăugat următorul 
articol, prin care se răpea ţării dreptul la autonomie („Nici o lege votată de adu- 
nare şi confirmată de domn nu va putea fi promulgată, dacă ea nu a fost în prea- 
labil aprobată de către Curtea protectoare“). De altfel în această pretinsă consti- 
tutie totul este înşelătorie. (Cu tot Regulamentul, domnul n-a fost ales de aduna- 
re decît o dată, anume în 1842.) în adunare domină marii boieri. Pe lîngă aceas- 


ta, opoziţia între Adunare şi domni este organică. In caz de tulburări în Adunare 


19 


— conf. art. 53 — domnul o prorogă şi raportează înaltei Porţi şi Curţii protec- 
toare, solicitind autorizarea de a putea convoca o altă Adunare Obştească. 
Art. 54. Obişnuita Obştească Adunare (Adunarea Obştească extraordinară era 
aceea care trebuia să desemneze pe domn) are dreptul să arate prin anaforale 
(rapoarte) adresate domnului năpăstuirile şi plíngerile ţării şi chiar, de va fi tre- 
buintá, sá le aducă la cunoştinţă superioară, arătînd mijloacele cele mai potrivi- 
te pentru îndreptare. 

Sub pretextul de a face faţă la întîmplări nenorocite, Regulamentul ordonă 
ca în permanenţă să existe provizii de porumb în magaziile săteşti, astfel ca în- 
treaga cantitate de rezervă să fie de cel puţin 4 milioane do hectolitri — prevede- 
re în favoarea soldatului rus. 

Kisseleff a introdus în preambulul Regulamentului dreptul de „protecție“. 
La început a fost intervenție diplomatică, apoi supraveghere, apoi garanti, în 
sfîrşit protectorat. 

Prin tratatul din 29 ianuarie 1834 (tratatul de la St. Petersburg) [Poarta] re- 
cunoştea noua constituţie. De îndată violează amîndouă puterile. În fapt, Ale- 
xandru Ghica pentru Tara Românească era prezentat de Rusia şi , Mihai Sturdza 
pentru Moldova, de către Poartă. (Rusia l-a acceptat numai la „ameninţarea“ 
Porții). — Mehmet Ali. Ibrahim, fiul paşei, a repurtat victorii asupra armatei tur- 
ce, la Emessa, 9 iulie 1832, la Beylan, 30 iulie 1832, la Konieh, 21 dec. 1832. 
(Tratatul de la Unkiar Skelessi!5). — În octombrie 1834, Rusia evacua în sfîrşit 
Principatele. Înainte de plecarea sa, Kisseleff incredintá toate posturile parte fa- 
narioţilor, parte altor levantini. În miliția Ţării Româneşti, impuse ca şefi pe 
Odobescu, Garbaski, Banov, şi, ca ofiţeri subalterni, ruşi sau creaturi ruseşti. În 
sfîrşit, baronului Rúickmann**, consul general al Rusiei, i se conferiră puteri atât 
de întinse încît îl făceau stápin pe administraţia interioară şi îi puneau la dis- 
crefie toate serviciile publice. 


18 În 1833, Rusia a negociat cu turcii tratatul de la Unkiar-Skelessi, scris şi Hünkâr İskelesi (de la debarcade- 
rul sultanului), (Istanbul, 8 iulie 1833). 


20 


Sub pretextul că ar avea motive să se teamă de indisciplina românilor ne- 
obişnuiţi cu instituţiile reprezentative, Rusia a sugerat lui Ghica, ca împreună cu 
Adunarea să ceară de la protectorul său două divizii de trupe. În acest caz l-ar fi 
asigurat împotriva oricărei tulburări interne. Ghica refuză. Consulul rus Riic- 
kmann plănuieşte pedepsirea lui: „să cadă sub o opoziţie națională“. Constrînge 
pe Ghica să facă schimbări printre demnitari, apoi îl denunţă celor care au fost 
îndepărtați. Găseşte complici printre boieri; slujbele publice le sunt rezervate, 
dar aceste slujbe sînt amovibile, trienale şi în mod obişnuit negociate şi vîndute. 
Toţi se adresează lui Riickmann. Toate nemulţumirile se îndreaptă către dînsul, 
aşa încît însuşi domnul este constrîns sá se apere înaintea lui Rúckmann. Totuşi 
există şi o opoziție înăuntru şi în afara Adunării. Din rîndurile opoziţiei fac par- 
te, dintre boieri, Cimpineanu*, Rossetti“, Cantacuzino“!, dintre publicisti, Elia- 
de şi Aristia. 

Riickmann instigă pe Cîmpineanu asociindu-se la nemulțumirile acestuia — 
contra lui Ghica, la care este secundat de întreaga opoziţie. Totodată Riickmann 
încuraja pe domn să pună la locul ei o opoziţie hártuitoare. Ghica a avut naivita- 
tea de a cădea în cursă. Printr-un act oficial, el denunţă opoziţia ca „tulburătoare 
a liniştii obşteşti“, obligînd pe Preşedintele Adunării să extirpe acest spirit peri- 
culos, împotriva căruia el se va vedea silit să ia măsuri. Protest energic al Adu- 
nării. La începutul lui 1837 s-au făcut noi alegeri pentru Adunare; opoziţia re- 
venise mai compactă şi mai puternică. Riickmann l-a împins pe domn la acte de 
extremă îndrăzneală. 

IX. Rusia voi să dea şiretlicului strecurat în Regulamentul organic o formă 
legală. Riickmann porunci lui Ghica să procedeze la consacrarea articolului de 
către Adunare. În același timp Riickmann instiga pe opozanți şi întărîta pe Ghi- 
ca. Boierii în unanimitate au respins articolul. Riickmann se duse la Constanti- 
nopol, solicitator imperativ; se reîntoarse la Bucureşti, aducînd un firman prin 
care se poruncea inserarea în Regulament a articolului contestat, şi se cerea ex- 


pres domnului şi boierilor de a-şi pune semnătura lor. 15 mai 1838. Şedinţă a 


21 


boierilor, convocați pentru a se supune ordinelor sultanului. De două ori Ghica 
aruncă condeiul: subscrise totuşi la urmă. Boierii făcură la fel. Cu doi ani înainte 
Moldova a făcut acelaşi sacrificiu din cauza fricii. Cîmpineanu, cu Eliade şi 
Aristia, fondă „Societatea filarmonică“, pentru înfiinţarea unui teatru naţional. 
S-a început cu traduceri. DI Vaillant“? (un francez), adus la Bucureşti de către 
marele ban Gheorghe Filipeseu pentru a organiza instructia publică, întemeia, în 
urma unui contract cu guvernul, în clădirile de la Sf. Sava, un colegiu cu inter- 
nat. Ruşii şi fanariotii intrigară împotriva lui. În 1834 Ghica îl destitui. În 1836, 
Vaillant publică o gramatică franco-romînă. În 1838, el dădu un specimen din 
marele său dicţionar. În 1839, Adunarea votează cumpărarea a 500 de exempla- 
re din marele său dicţionar, ceea ce reprezenta o subvenție de 30 000 lei. Riic- 


kmann n-a permis însă lui Ghica sá sanctioneze votul Adunării. 


Ruşii au chemat înapoi în ţară, în timpul ocupaţiei lor, familiile fanariote; 
acestea erau instigatoare de tulburări cu totul la discretia consulului. În afară de 
aceşti aliaţi greci, se aflau boieri ambiţioşi, care voiau să ia tronul lui Ghica. 
Printre ei mai ales: Știrbei (ministru de justiţie), fratele său George Bibescu şi A. 
Villara. În sfîrşit, boierii bătrîni care formau partidul bátrinilor. Partidul natio- 
nal îi denumea pe toţi la un loc rumano-fanariofi. Ghica se aruncă în braţele fa- 
nariotilor. 

Riickmann, deja bátrin si respingátor, fu cuprins de o pasiune nebună pentru 
una dintre cele mai frumoase femei din Bucuresti, doamna Glogoveanu*, nás- 
cută Bălăceanu. Ghica sí boierii manevreazá ca Riickmann sá o ia în căsătorie şi 
ca ea să se despartă de soţul ei. Divorțul pronuntindu-se, Riickmann se căsăto- 
reste cu ea. Era foarte gelos. Ráminerea sa în Bucureşti, unde e luat în rîs, era 
pentru dînsul doar un lung supliciu şi o ridiculă comedie. Ţarul îl trimite la Con- 
stantinopol ca însărcinat de afaceri, însă aci continuă să fie de rísul tuturor şi 


privit fără nici o consideraţie de către doamnele din corpul diplomatic. Este tri- 


22 


mis în Italia, în sfîrşit la Viena, unde a înnebunit şi a murit în cele mai triste îm- 
prejurări. 

Urmaşul lui Riickmann la Bucureşti a fost Titoff *, cumnat al lui Butenieff, si 
rudă prin căsătorie cu Nesselrode. Eliade luă pe faţă partea lui Ghica. Tot aşa a 
făcut şi noul reprezentant francez Adolphe Billecocq*. Acesta sosi la Bucureşti 
în momentul culminant al luptelor dintre Ghica şi cele două opoziții. A înţeles 
manevrele ruseşti. Dar din momentul în care guvernul lui Guizot căzu în mrejele 
dnei Lieven**, totul eşuă. —Tratatul din 15 iulie 1840. Guizot devenind ministru 
de afaceri străine fu urmat de dna Lieven la Paris. Tratatul de la 13 iulie 1841 —. 
Billecocq sfătuieşte pe Ghica sá se bazeze pe opoziția naţională. Consulatul rus 
era ocupat pe atunci de Dascov”, actualmente ministru la Stockholm. — Titoff, 
după un an de funcţionare la Bucureşti a fost numit ambasador la Constantino- 


pol —. O înţelegere între Billecocq şi Eliade putea deveni primejdioasă. 


Eteriştii formaserá un partid puternic printre slavii din Bulgaria, oferind ţaru- 
lui un pretext de intervenţie. În acelaşi timp eteristii, rumano-fanariotii si 
Daşcov instigau prin Oltenia şi organizau o mişcare care trebuia să găsească un 
sprijin la Bucureşti, să aducă răsturnarea lui Alexandru Ghica etc. 

La începutul lui iunie 1841, Alexandru Ghica e prevenit că 200—300 greci, 
albanezi sau bulgari, refugiați în Rusia, se stríngeau în grabă la Brăila şi cereau 
să treacă Dunărea pentru a alerga în ajutorul fraților lor răzvrătiți. Simon Andre- 
ievici%, consul rus la Galaţi, îi proteja şi îi încuraja în plină stradă. Ghica ceru 
sfatul lui Billecocq; acesta l-a sfătuit să nu permită trecerea bandelor. Astfel el 
înarmă milițiile sale româneşti, le trimise pe malul Dunării, împresură pe şefii 
principali greco-bulgari în carantina de la Brăila, împuşcă pe cei care încercară 
să treacă Dunărea şi deferi tribunalelor pe toţi cei care au fost arestaţi. Multi 
dintre aceştia erau greci eterişti. Consulul Daşcov înlesni evadarea celor mai 
importanţi. Simon Andreievici fu rechemat. Poarta trimise lui Ghica o sabie de 


onoare, daruri pentru trupele sale, pentru ofiţeri etc. 


23 


În Adunare o anumită opoziţie era condusă de fraţii George Bibescu si Stir- 
bei, nepoţii unui geambaş din Craiova. Amîndoi fraţii fuseseră crescuţi în 
Franţa, erau strălucit căsătoriţi şi protejaţi de Kisseleff. Ştirbei era partizan pe 
față al ruşilor. Bibescu era filo-rus sub masca opoziției naţionale. Prin aceşti 
fraţi, fanarioţii şi naţionali se întorc în acelaşi timp împotriva lui Ghica. Mişca- 
rea din Oltenia era dirijată în mod secret de Daşcov şi Gheorghe Bibescu. Atitu- 
dinea fermă a lui Ghica a împiedicat-o să izbucnească; dar Bibescu a fost aşa de 
imprudent încît a purtat corespondenţă în scris cu emisarii din Oltenia şi scriso- 
rile sale au fost predate domnului. Ele conţineau probe evidente contra lui, a lui 
Dascov şi a o mulțime de alţi conspiratori. Toti ştiau că sînt la discretia domnu- 
lui. Daşcov propuse atunci să se născocească un complot anterior celui al său, 
un complot popular îndreptat împotriva privilegiatilor; să se prezinte tentativa 
Daşcov-Bibescu ca o organizaţie de apărare, o măsură de ordine şi prevedere; 
Eliade, duşmanul declarat al ruşilor şi al boierilor fanarioți, să fie arătat ca şef al 
complotului, să se provoace prin denunţuri mincinoase o duşmănie pe faţă între 
Eliade. şi Billecocq, în sfîrşit sá se în- venteze complicitáti printre ofițerii intimi 
ai domnului. 

Un medic francez, anume Tavernier*?, scăpătat, încă de mai demult dușman al 
lui Eliade, fu atras la consulatul rus, unde a fost aţiţat împotriva lui Eliade şi unde a 
primit un cadou de 100 ducati (1200 fr.). În primele zile ale lui februarie 1842, Bil- 
lecocq primi la consulatul său vizita lui Tavernier, care îi spuse misterios: „Eliade 
mi-a făcut ieri propunerea de a conduce în Bulgaria, unde am stat mult timp pe lin- 
gá pasa de Vidin, 1000 de bulgari sau greci, răzvrătiți împotriva drepturilor Porții 
otomane etc. etc.“. Apoi Tavernier făcu în biroul consulului o declaraţie oficială 
asupra complotului etc. Billecocq, considerînd aceasta ca o cursă împotriva unui 
francez, alergă la Ghica şi ceru arestarea lui Eliade, confiscarea hirtiilor sale etc. Un 
decret al domnului numi o înaltă comisie cu însărcinarea de a judeca pe Eliade. 
(Acesta locuia în afară de oras). Un nou denuntátor (mincinos) — Sorano. [în faţa 


argumentelor prezentate de Eliade în apărarea sa], judecătorul fu nevoit, fireşte, să 


24 


lase pe Eliade în libertate. Tavernier primi ordinul de a părăsi Tara Românească. 
Sorano fu ridicat în aceeaşi noapte din Bucureşti. De la acesta află Eliade (la mă- 
năstirea Cernica) mai tîrziu, întreaga intrigă. Acest Sorano era unul dintre 
contopistii de la Obşteasca Adunare şi fusese mituit de Bibescu. 

În zadar s-a bizuit Ghica pe Franţa, Billecocq fu abandonat de bátrinul Guizot. 
O dovadă : Ghica previne pe d. Billecocq că consulul Başcov intenționează sá su- 
pună la o taxă specială mărfurile franceze importate în Principatele dunărene ; Bil- 
iecocq se grăbeşte să avertizeze pe Guizot; depeşa are soarta tuturor celorlalte, şi 
taxa rusească este instituită pe mărfurile franceze, fără nici o opunere. 

Adunarea Votează o adresă către Ghica, în care fiecare paragraf era un act de 
acuzare. Ea fu adusă la cunoştinţa celor două curți de la Constantinopol şi Peter- 
sburg. Ca urmare, sînt trimişi la Bucureşti doi comisari, din partea ruşilor generalul 
Duhamel”, din partea turcilor Sekib?* Effendi. 

Duhamel fusese trimis în ajutorul acuzatorilor lui Ghica. Sekib Effendi ia şi el 
atitudine împotriva acestuia din urmă, pentru că, dacă Ghica îi remisese 4000 du- 
caţi, ambitiosii săi rivali îi dăduseră 15 000. Între timp, Poarta sováia. Ambasadorul 
francez de la Constantinopol, Bourqueney”, i-a dat lui Ghica un sprijin lipsit de 
fermitate. 

Principele Milos”, silit să renunţe în 18391a tronul său din Serbia, se retrăsese în 
Tara Românească. Ţarul, prin actul adițional din tratatul de la Akkerman, ridică 
Serbia la rangul unui principat tributar Turciei, Rusia rezervîndu-şi în Serbia drep- 
turi de protectorat. Miloş vrea să opună mişcarea slavilor de sud, mişcării slavilor de 
nord [atacind] în acelaşi timp Turcia şi Rusia. Sîrbi, iliri, croaţi, bosniaci, bulgari 
[trebuiau să formeze prima sa armată]. 

Milos îşi puse nădejdea în Franţa, într-o noapte făcu propuneri lui Billecocq etc. 
Billecocq pune la curent pe bătrînul păstor din Serbia cu mizeria politicii franceze. 
Deceptionat, Milos se aruncă în braţele Rusiei, şi deveni, în mijlocul slavilor de sud, 
emisarul cel mai activ al slavilor de nord, agentul acreditat al împăratului Nicolae. 


Cîtva timp după aceste conferințe misterioase, Mihai (fiul lui Milos) cade de 


25 


asemenea victima manevrelor de la Petersburg. Sîrbii, ca urmare fură chemaţi sá 
aleagă un principe, pentru a ocupa tronul. Aceasta se întîmpla în momentul culmi- 
nant al intrigilor contra lui Ghica, cînd, după raportul celor doi comisari, Poarta nu 
luase încă nici o hotărîre. Nicolae voia să-şi valorifice dreptul său de protectorat, şi 
anume, să pună pe tronul sîrbesc un principe ales de dînsul; în consecinţă trimise la 
Belgrad pe generalul baron Lieven (unul din aghiotanţii săi), pentru a îndruma 
alegerea în sensul rusesc. 

În ziua de alegere, 30 000 sîrbi înarmaţi se adunară pe cîmpul din vecinătatea 
Belgradului; ei aleseră pe fiul lui Cerni Gheorghi, pe care îl proclamară sub numele 
de Kara-Gheorghevici”?. 

Insucces pentru Rusia. Abia a adus Lieven lui Nicolae ştirea şi acesta a ordonat lui 
Butenieff să plece de îndată la Constantinopol şi să ceară de la Poartă, chiar la sosi- 
rea sa, depunerea lui Alexandru Ghica. La 7 oct. 1812, Ghica primi ştirea oficială a 
destituirii sale. 

X. În 1842, pentru prima oară, domnul este desemnat prin alegere. Potrivit pre- 
vederilor Regulamentului organic, pînă la alegerea noului domn, guvernarea ţării fu 
încredinţată unei căimăcămii, adică unui guvern provizoriu, compus din trei miniştri 
responsabili purtînd în această situație numele de caimacami. 

Cei trei, binevoitori ruşilor, au pregătit împreună cu Daşcov, lucrările de candi- 
datură. Ştirbei era candidatul oficial al partidului ruso-fanariot. Fratele său, Bibescu, 
care combătuse pe Ghica, în numele intereselor obşteşti, se prezenta drept candidat 
al bătrînilor şi al amintirilor de independenţă. În orice caz victoria ruşilor era asigura- 
tă, indiferent care din cei doi fraţi ar fi fost ales. În partida tinerilor ies la iveală riva- 
lităţi mizerabile; între ei sînt 30 candidaţi. Conform cu art. 26 din Regulament, orica- 
re dintre candidaţii aflaţi pe liste trebuia exclus, dacă boieria sa nu mergea cel puţin 
pînă la bunic. Acest paragraf a fost invocat împotriva celor doi frați. Caimacamii n- 
au ţinut deloc seama de asta. Alte manevre în legătură cu art. privitor la sistemul de 
votare. Villara este folosit pentru a influenţa atît pe slujbaşii în funcție, cît şi pe sluj- 


başii in spe. În Tara Românească, slujbaşii erau un fel de ieniceri civili. 


26 


În timpul acesta sosi de la Constantinopol Savfet-Effendi*, comisarul turc. Bil- 
leeocq îl previne. 

Alegerea are loc la 1 ianuarie 1843. Bibescu este ales. Daşcov lasă să se creadă 
că Rusia a avut un eşec; în fapt Nesselrode scria lui Dascov: „Alegerea tinárului Bi- 
bescu a corespuns perfect dorințelor noastre“. 

Bibescu făcu totul ca să înșele opinia publică; comandă pentru instalare un cos- 
tum la fel cu acel pe care îl purtase Mihai Viteazul. 

Bibescu folosi bunele dispoziţii ale Adunării pentru a-şi asigura masive alocaţii 
băneşti. Ca un veritabil parvenit, el începu prin jaf şi agiotaj. 

Credincios promisiunilor electorale luate de Villara, el repuse în posturi sluj- 
başii destituiti pentru delapidare de fonduri. Îi iertă de amenzi. 

Villara deveni ministru de justiție; hotărîrile judecătoreşti se vînd public aci, 
numărul acestora era, nesfîrşit din pricina lipsei de siguranţă a dreptului de proprieta- 
te. 

Nici judecătorii, nici apărătorii nu-şi ascundeau tranzacțiile; tot oraşul cunoaşte 
tariful fiecărui proces cîştigat. Bibescu a încurajat această stare de lucru. El încărcă 
pe ţărani cu noi dări şi stabili taxe noi la intrarea în oraşe. 

O lege fu prezentată de către guvern, prin care soţul obținea dreptul de a ipote- 
ca averea soţiei sale. Soţia lui Bibeseu, dra Mavrocordat era fiica adoptivă a ultimu- 
lui Bríncoveanu; ea avea 300 000 fr. rentă. La cîțiva ani după căsătorie, a înnebunit; 
dobinzile pe care Bibescu le încasa, nu-i mai ajungeau. Acesta era secretul noii le- 
giuiri. El trăia în văzul lumii, cu Dna Gbica, soția lui Constantin Gbica, fratele ulti- 
mului domn. Pentru dînsa trebuia jefuită [Zoe] Mavrocordat**. 

În ziua dezbaterilor legii care au fost furtunoase, răsunară aluzii dezonorante. 
Bibeseu destitui pe toţi demnitarii care, detinínd funcții judecătoreşti şi administrati- 
ve, au votat împotriva lui. El ceru acum formal divorțul. 

Bibescu devenea din ce în ce mai slugarnic faţă de Rusia. 

Un rus Trandafirof * venise în Tara Românească sub pretextul de a înfiinţa o 


mare exploatare minieră. Obţinu concesii enorme, fără sá se ţină seamă de drepturile 


27 


proprietarilor; el anunţă public că va dispune să vină din Rusia cinci mii de lucrători. 
Şi aceasta fără aprobarea Adunării. Atunci a apărut „Grădinarul şi măcieşul“ [Má- 
ciesul şi florile] (fabulă, al cărei autor era Eliade). Era o satiră împotriva lui Trandafi- 
rof. Opinia publică se ridică împotriva contractului Trandafirof. 

Adunarea, printr-o adresă, cere explicaţii de la domn. 

În special un tînăr boier: Constantin Filipescu, rosti cuvântări violente (a murit 
de curând la Paris), Bibescu a răspuns: „Consider această Adunare incapabilă de 
orice deliberare serioasă“. 

Ordonă suspendarea Adunării, deşi bugetul nu fusese încă votat. Rusia îi 
veni în ajutor, constringind şi Poarta în acelaşi sens. Aceasta dădu un firman 
prin care decidea suspendarea Adunării pentru un timp nedeterminat. 

Astfel Poarta nu-şi exercita suzeranitatea decît în beneficiul rivalului el. 

Bibescu — un ţigan înfumurat — era acum stăpîn absolut. 

Se remarcă întotdeauna prin lovituri de samsar. Delapida oriunde şi în ori- 
ce ocazie. 

În 1846 în Tara Românească a fost o recoltă foarte bogată. Gríul era foarte 
ieftin; se făcuseră pentru oraşul Bucureşti enorme aprovizionări. În 1847, muni- 
cipalitatea vîndu, la ordinul lui Bibeseu, grînele pe care le stocase la preţul de 
cost. Cumpărătorul, Paciuri, era un asociat ai familiei Bibeseu. Nevoile Europei 
produseră beneficii enorme. După Chainoi” (I. Ghica), sub Bibeseu s-a deturnat 
numai de la departamentul lucrărilor publice suma de 33 000 000 fr. Rudele şi 
creaturile sale vindeau slujbele publice la mezat. Tot atîta ticăloşie ca în epoca 
cea mai ticăloasă a fanarioţilor. Dascov era atotputernic (pe Bibeseu îl numea 
public, el însuşi, aghiotantul său). Bibescu închise şcolile înfiinţate de Alexan- 
dru Ghica. El căuta să se debaraseze de Billecocg. Un grec oarecare Piccolos, 
fost cenzor imperial rus la Bucureşti, cîştigase la Paris bunăvoința lui Guizot; 
Guizot spuse că Daşcov ar trebui în acest caz să fie şi el rechemat ca şi Bille- 


cocq. Dna Ghica, rămasă însărcinată de Bibeseu, este trimisă în 1844 la Paris cu 


28 


recomandaţii şi scrisori către dna Lieven, şi bine provăzută cu ducati si dia- 
mante. La dna Lieven, ea întîlneşte pe Guizot. Acesta se arată cam dificil. 

Daşcov scrie fără încetare la Petersburg: dacă s-ar putea să fie debarasat de 
Billecocq. Dna Lieven primeşte de asemeni ordine de la St, Petersburg. Neferi- 
citul Guizot aruncă vina pe comportarea imorală a lui Bibeseu. 

Prin urmare Bibescu trebuie cu orice preţ să-şi consfiinteascá legătura prin 
căsătorie. Divorțul devenea astfel necesar. Mitropolitul a refuzat cu fermitate. 

Se adresară, atunci, patriarhului din Constantinopol, şi ambasadorul Rusiei 
servi ca mediator. Dar şi aci scrupule. Cu bani, distribuiţi Divanului, se cumpără 
schimbarea patriarhului şi urmaşul fu avertizat de primele obligaţii pe care avea 
să le îndeplinească. Divorțul pronunţat — Ghica de fapt era corect!” — căsătoria 
avu loc în septembrie 1845. Acum conştiinţa lui Guizot putea fi liniştită. Bille- 
eocq fu rechemat. Printr-o scrisoare a lui Guizot din 19 februarie 1846 (primită 
de Billeeocq în martie 1846), d. de Nyon”? a fost numit în locul său. — Doamna 
de Lieven era ministru de afaceri străine la Paris şi Guizot primul ei slujitor —. 
Guizot scrise lui Billeeocq că putea părăsi postul fără să fi sosit încă Nyon. Bil- 
leeocq rămase pe loc. La 1 mai 1846 (obiceiul era ea în ziua de 1 mai, de ono- 
mastica lui Ludovic-Pilip, miniştrii domnului să facă vizită la consul) Bibescu 
neglijă înadins să facă acest lucru. Drept urmare, Billeeocq cobori pavilionul 
consular, incredintá protecția supușilor francezi consulului general al Angliei, 
ceru paşapoartele şi părăsi Bucureştii plecînd spre Paris. Guizot fu furios pe Bil- 
leeocq. El dădu instrucţiuni lui Nyon de a se comporta la Bucureşti ca şi cum 
nimic nu s-ar fi întîmplat. Nyon era lingusit de Bibescu, de partea căruia trecu 
cu totul, şi cu tot entuziasmul. 

Sultanuul sosi la Rusciuc”, unde chemă pe domnitorii Serbiei, Moldovei si 


Țării Româneşti. Boierii reînnoiră plîngerile lor adresate lui Reşid-paşa. Bibescu, la 


19 Divorțul fusese pronunţat în defavoarea lui Ghica, prin mărturii false, deşi toată lumea ştia că nu era el cel 
incorect; cf. Regnault, p. 248. 


2 Ruse (în bulgară Pyce), Rusciuc în română, (în trecut în bulgară Golyamo Yorgovo, "Giurgiu Mare"), este 
un oraş în nordul Bulgariei, la Dunăre. 


29 


prima sa vizită la vizir, primeşte ordin „de a pune în legalitate guvernarea sa prin 
convocarea reprezentanţilor“. La acea dată expira mandatul Adunării suspendate. 
Trebuiau convocate prin urmare colegiile electorale, ceea ce a fost făcut pentru 15 
nov. 1846. Bibescu excluse din liste 9/10 din eligibili etc. Înainte de alegeri modifi- 
că circumscripțiile electorale, obligînd pe cea mai mare parte a alegătorilor să vote- 
ze în capitală. Astfel în judeţele din afara Bucureştilor erau cel mult 20 alegători pe 
care putea să-i cîştige de partea sa etc. 

Bibescu avu astfel o Adunare după voinţa sa. Hoţia fu legalizată. 

Un vot al acestui „tribunal excepțional“ acordă lui Bibescu dreptul de a con- 
firma fără apel botárírile tribunalelor de primă instanţă. 

Fiecare slujitor în localitatea sa, deveni şeful unui despotism jefuitor. Guver- 
narea nu era decît un dezmáf. Opoziția era alcătuită parte din boieri mari, ne- 
mulțumiți, parte din tinerime. larna lui 1847 a fost o epocă de frămîntări generale. 
Au loc mişcări şi printre ţărani. Bibescu cu miniştrii săi şi boierii se acuzau reciproc 
de nenorocirile ţării“. 

Spre sfârşitul lui 1847, Dascov fu transferat într-un alt post; Kotzebue deveni 
urmaşul său“. Consulatul rus împingea pe domn la măsuri severe, pe boieri la re- 
voltă; se amesteca chiar, prin agenţii săi, în partidul national, pentru a-l abate din 
drumul său şi a-l compromite. Kotzebue (fiul bátrinei otrepe) fusese şase ani consul 
la laşi. La Bucureşti toată lumea conspira. Domnul, pentru a-şi consolida puterea, 
printr-o insurecție înfrîntă; consulul pentru a putea provoca, sub motivul tulburări- 
lor, intervenţia rusă; boierii pentru a recîştiga foloasele pe care le aveau de pe urma 
jefuirii bunurilor obşteşti; clasa mijlocie, cîțiva boieri luminati, publiciştii patrioți, 
masa ţăranilor pentru a scăpa de protectoratul rus. 

XI. Ideea politică fundamentală a revoluţiei din 1848 de la Bucureşti, a fost o 
mişcare împotriva protectoratului rus. În toate celelalte privinţe, ea a fost o revoluţie 
socială, [observînd totuşi] un respect vădit pentru suzeranitatea turcească. 

Boierii. Cuvîntul la origine însemna „războinic”; astăzi înseamnă „o persoană 


scutită de serviciul militar“. Ei nu plătesc nici o dare; sînt cei dintii curtezani ai stră- 


30 


inului, gazdele zeloase ale invadatorului. 

Fiecare secol a mărit şi mai mult corupția din clasa boierească. Cele cîteva ex- 
cepțţii sînt azi în exil. 

Nu există nici o aristocrație de naştere. Din 30 familii de mari boieri din Tara 
Românească sînt numai 19 al căror rang de boierie este mai vechi de 20 ani. În 
Moldova din 10 familii de mari boieri abia una este mai veche de 1828. 

Familia domnească Cantacuzino (ca şi cum s-ar trage din împărații 
greci), se numea la origine Măgureanu. 

Cei mai multi boieri nici nu sunt de origine românească. Mavrocordaţii şi 
Mavroghenii sînt originari din insula Miconi (Arhipelag), Ghiculeştii vin din 
Albania, Racoviţeştii din Asia Mică, Ipsilantii şi Moruzeştii din Trebizunda, 
Suţuleştii sînt bulgari, Caragea raguzani, Roseteştii din Genova etc. O parte din 
vechii boieri români, Goleştii, Grădiştenii, Brátienii sînt în exil; alţi descendenţi 
din astfel de vechi boieri sînt aruncaţi în slujbe mici, unii au devenit clácasi. O 
parte a acestor victime se chiamă neamuri (oameni de viţă boierească). (Clasă 
creată de fanarioți.) 

Sub fanarioți, grecii luară ranguri de boierie. Curînd survin lupte între boierii 
pământeni si fanarioți. Domnul sprijinea pe cei din urmă. Însă boierii fanarioți înce- 
tau de a mai fi boieri, dacă protectorul lor înceta de a mai fi domn; or, acesta nu 
domnea mult niciodată. O lege nouă hotărî, de aceea, că prin căsătoria fiicei unui 
boier pámintean cu un boier fanariot, acesta se impámintenea şi devenea boier 
pămîntean. Astfel grecul pătrunse în orice familie. Se produse o invazie prin alianţă. 
Cei cîţiva boieri care rezistară fură persecutați. Urmaşii lor căzură în clasa ţăranilor 
neamuri. De aceea boierii produseră hibrizi. 

În rîndurile majorităţii asa-numitilor boieri pământeni din această cauză nu este 
aproape nici un român. Ruşii au desăvârşit opera de dezagregare a boierimii. Regu- 
lamentul organic împarte boierii în trei categorii, boieri mari, boieri de a doua şi de 
a treia clasă. Pînă atunci, din punct de vedere politic, nu exista nici o deosebire de la 


boier la boier. Plenitudinea drepturilor politice este acum limitată la un mic număr. 


31 


Acţiunea moscovitá se întărea concentrindu-se. În Tara Românească cei 70 boieri 
mari erau reprezentaţi în Adunare prin 20 deputaţi. Cei 3 000 de boieri de a doua şi 
a treia clasă, numai prin 18. 

Orice ofițer sau slujitor devotat Rusiei putea fi numit boier. Boieria era un titlu 
personal. Deoarece cea mai mare parte a slujitorilor erau ruşi, sau plasați de către 
ruşi, rezultă că aceşti mici boieri erau agenţi ai protectorului. 

În afară de asta există influenţa femeilor boierilor care îşi deschid alcovul 
ofițerului rus sau turc. Prin uşurinţa cu care se obţine divorțul, femeile sînt schimba- 
te ca nişte mobile de ocazie. 

Țăranii. Rasă puternică, primitivă, în special în munţi şi în Banatul Craiovei. 
La fel ţăranii din Transilvania. Ironici. Fizionomie meridională. Zeflemişti. Mare 
putere de asimilare. Traian e un fel de zeu national. Superstiţii (strigoi, de ex.). Au 
prejudecăţi împotriva industriei fierului etc., fiindcă toate uneltele de fier şi de ara- 
mă erau făcute exclusiv de ţigani, care sînt de altfel singurii potcovari din ţară. Ro- 
mânii din Transilvania sînt mai puţin înapoiaţi. Boierii, care de drept posedă mono- 
polul tuturor băuturilor alcoolice de pe moşiile lor, tin círciume şi propagă beţia. 
Țăranul îşi petrece toate numeroasele sărbători ale ritului ortodox la cîrciumă. Unica 
hrană a familiei e mămăliga (pastă de mălai gătită cu apă). La zile mari, mámáliga 
se mănîncă cu lapte, brînză proaspătă sau cu peşte sărat. Pînă acum cîţiva ani, locu- 
intele lor nu erau decît nişte vizuine întunecoase, gropi săpate în pămînt (numite 
bordee, locuite astăzi mai ales de ţigani). Acum, aproape pretutindeni sînt colibe 
acoperite cu stuf. Acesta e meritul lui Kisseleff. Costumul ţăranului de la Dunăre e 
acelaşi ca pe timpul lui Traian. 

Cînd, după o aşteptare de trei secole, refugiații s-au coborit din nou din munţi 
în cîmpia părăsită de barbari, ei au reluat munca în comun şi au făcut din cîmpia 
întreagă o proprietate comună (ager publicus). 

La munte, îndelungata obişnuinţă de locuire şi de exploatare individuală a 
pămîntului a creat proprietatea privată ereditară. În consecință, clasa proprietarilor 


moşneni se dezvoltă spre deosebire de proprietarii colectivi [în devălmăşie]. 


32 


Mai tîrziu, prin transformări arbitrare sau consimfite, au apărut mosneni şi la 
cîmpie. 

Dar în vremea lui Radu Negru şi Bogdan, proprietatea pămîntului era indivi- 
duală la munte, colectivă [devălmaşă] la cîmpie. Tocmai fiindcă aci pămîntul 
aparținea domeniului public, domnii s-au crezut îndreptățiți să rupă fîşii din el, la 
început pentru a răsplăti serviciile unor boieri sau şefi militari. 

Danii au fost făcute şi unor boieri, sate şi oraşe, legînd de ele condiţii de bine- 
facere publică. Multe danii, guvernate de regimul comunal, s-au păstrat intacte pînă 
în zilele noastre. Au început curînd danii particulare unor favoriţi al domnului. Ulte- 
rior se făcură donaţii bisericilor şi mănăstirilor cu condiția să ţină şcoli, să îngrijeas- 
că de săraci etc. etc. Călugării nu erau decît fideicomisari [mandatari]. Dar pe aceste 
moşii desprinse trăiau ţărani cultivatori, proprietari, nu cu titlu individual, ci cu titlu 
colectiv. Deci tranzacţia a fost ca o consacrare a dreptului anterior al ţăranului. Noii 
proprietari, boieri, mănăstiri sau comune, impártirá solul în trei părți egale: două din 
aceste părți fură cedate, subîmpărțite în loturi mici, colonilor posesori. A treia parte 
era rezervată noii proprietăţi şi trebuia cultivată de coloni în folosul proprietarului. 
Acest drept de proprietate al țăranilor era grevat de o potecă ereditară în muncă. 
Această împărțire teritorială domină încă. 

Această nouă constituţie a proprietăţii a fost extinsă treptat pe măsură ce s-au 
făcut noi donaţii. La început n-a avut altă regulă decît împărțirea în trei; amănuntele 
au fost lăsate arbitrarului. Numărul zilelor de clacă nu era determinat. Țăranul a fost 
astfel adeseori silit să-şi lase propriile sale ogoare în paragină. 

Și la cîmpie s-a format o clasă numeroasă de mici proprietari individuali, 
numiți moşneni, o clasă mijlocie. Boierii şi mănăstirile au dus împotriva lor un răz- 
boi iscusit de şicane şi de violenţe. Boierii şi mănăstirile au obţinut de la domni scu- 
tire de dări, ceea ce a înmulțit sarcinile asupra moşnenilor. Apoi războaiele cu polo- 
nii, ungurii, turcii şi tătarii au impus moşnenilor neîncetat prestații în bani şi oa- 
meni. Ei au recurs la împrumuturi oneroase. Singurii creditori erau boierii şi clerul, 


care împrumutau cu dobînzi cămătăreşti. Moşnenii cad astfel cu proprietatea lor în 


33 


mîinile cămătarilor. În sfârşit judecátile strímbe au venit în ajutorul cametei. S-au 
cerut titluri originare [de proprietate] acolo unde nu exista decît dreptul primului 
ocupant. 

Acolo unde existau titluri, ele au fost falsificate sau sustrase de către agenţii 
domnului sau boierilor. În sfîrşit, la judecată, țăranul găseşte că tot boierul hotărăşte. 
Preoţii şi [ boierii se sprijineau reciproc. Astfel mica proprietate se destramă repede. 
Cea mai mare parte a mosnenilor au fost prefácuti în şerbi. Clasa mijlocie dispáru, 
şi cu ea forțele vitale ale naţiunii. 

Țăranii s-au răzbunat asupra boierilor prin fanarioți, Aceştia au folosit aceleaşi 
silnicii şi uneltiri pentru a práda pe boierii 1 páminteni, de care aceştia s-au servit 
împotriva mosnenilor Mari mase au fost prefăcute de ei deopotrivă în ţărani, nea- 
murile de azi. Boierii fanarioți sau fanariotizati continuă azi acelaşi sistem de jaf. în 
ambele principate continuă aceleaşi tîrguieli între tribunale şi jefuitori. De treizeci 
de ani averile moderne se bazează pe procese de hotărnicie. De pildă, Ştirbei pe care 
austriecii l-au adus înapoi — avea lîngă Craiova, ca avere patrimonială, moşia Me- 
hedinti, constînd dintr-un mic număr de hectare. Acum, aceasta a devenit una din 
moşiile cele mai întinse din Principate, cu o rentă de 50 000 franci, datorită pro- 
ceselor intentate tuturor moşnenilor dimprejur. 

Țăranul român nu s-a lăsat degradat de mizerie. 

Decăderea a fost sávirsitá prin constituţia lui Serban'”, care a transformat 
țăranul cultivator în şerb. Ei sînt acum vínduti împreună cu pămîntul; proprieta- 
rul moşteneşte pe şerb dacă acesta n-are moştenitori direcţi; proprietarul fixează 
durata muncii; proprietarul e obligat să dea instrumentele de lucru şi să hrăneas- 
că pe ţăran în caz de foamete sau de boală. Proprietarul nu poate vinde pe şerb 
separat de pămînt. Această [ultimă prescripţie] este eludată. În Moldova, mai 
ales, şerbii erau confundați cu ţiganii robi, vînduţi cu bucata. Diferite răscoale 
au fost încurajate de domnii fanarioți (împotriva boierilor pămînteni). De aceea, 


Constantin Mavrocordat, prin actul din 5 august 1746 a hotărît desfiinţarea şer- 


34 


biei şi, la 6 aprilie 1749, Adunarea obştească a Moldovei a luat aceeaşi hotărîre. 
În schimb, a fost creată ticăloasa instituţie a scutelnicilor. 

Proprietarul nu mai e obligat de acum înainte să dea nici instrumentele de 
lucru etc. 

Astfel țăranul devine şi mai dependent de stăpîn. Decretul lui Mavrocordat 
obliga pe proprietari să pună la dispoziţia cultivatorilor cele două treimi din moşie. 
Munca obligatorie a ţăranului a fost fixată la 24 zile, în afară de dijma din produse. 
Dar aceste limite n-au fost respectate în practică. Prin această pretinsă emancipare 
cad asupra ţăranilor şi dările către stat şi rechiziţiile. Țăranii sînt acum de două ori 
jefuiti. 

În 1768, Tara Românească s-a depopulat atît de repede, încît Poarta, ame- 
nintind pe Scarlat Ghica“?, a poruncit să pună fiîu stoarcerilor. Inspáimintat, el a 
determinat prin făgăduieli pe emigraţi să se întoarcă. Deja, un hrisov din 6 februarie 
le dădea garanţii de uşurare: 1) ţăranii întorşi, se puteau aşeza pe orice domeniu du- 
pă alegere ; 2) zilele de clacă au fost reduse la trei, pentru primul an, la şase, pentru 
anul al doilea şi la nouă pentru anul al treilea şi pentru anii următori. Dijma pentru 
proprietar rămîne în vigoare. Dar aceste angajamente erau încă provizorii. Boierii 
nu s-au sinchisit de ele; în curînd, ţăranii fug din nou în păduri şi în munţi. În 1775, 
zece mii şi-au părăsit deodată plugul, s-au împrăştiat în ţară şi s-au răzbunat asupra 
boierilor prádindu-1. Alexandru Ipsilanti reînnoi făgăduielile din 1768. Lăcomia 
nesátioasá a boierilor a provocat noi deceptii. 

La fel s-au petrecut lucrurile în Moldova. Răscoalele ţăranilor provoacă inter- 
ventia domnului. Printr-un hrisov din 1 ianuarie 1766, Grigore Ghica a redus claca 
la 12 zile. Boierii, după câţiva ani de comploturi tenebroase, răbufnesc. În 1775, 
şapte boieri mari, în frunte cu mitropolitul, se prezintă în fața domnului, îl somează 
să revoace hrisovul şi-i cer 36 zile de clacă. Grigore Ghica le respinge cererea. To- 
tuşi, la 30 septembrie 1777, e silit să acorde un spor de două zile şi să adauge la 
obligaţiile ţăranului: 1) un transport gratuit în folosul proprietarului; 2) repararea 


dependintelor proprietăţii, magazii, arii, mori, cîrciume, zăgaz de iazuri, etc. etc. 


35 


Ura boierilor împotriva lui Grigore Ghica a rămas; ei au îndemnat pe turci să-l 
asasineze, după ce a protestat împotriva cedării Bucovinei. 

În 1790, o protestare generală a proprietarilor devine prilejul unei noi con- 
stituţii rurale, numită urbariu. Ea suprima zilele de clacă şi le convertea în nor- 
me determinate prin măsuri de suprafață atît pentru arat cît şi pentru prăşit şi 
pentru cosit etc. Astfel, ţăranul cunoştea limitele obligaţiilor sale în muncă. Dar 
pentru boier legea nu exista decît dacă oferea pretext pentru noi sicane. El a în- 
multit mereu zilele de clacă în măsuri de suprafaţă. Dar a fost menţinută împărți- 
rea pămîntului în trei părți, din care două treimi pentru cultivatori. 

Un nou urbariu decretat de Caragea în 1816 era o combinaţie a două mo- 
duri de exploatare. El a adăugat două zile de clacá, una toamna, alta primăvara, 
plus transportul unui car de lemne în preajma crăciunului, din pădure la conacul 
boieresc, şi un alt transport la şase ore depărtare. 

Alte modificări ale proprietăţii funciare: transformarea proprietăţii colec- 
tive a ţăranilor în embatic?! sub numele de c/acă. „Claca, spune articolul întîi, 
este un fel de embatic, obişnuit în Tara Românească. Ea are loc, cînd proprieta- 
rul pri meşte pe clăcaşi, adică pe embaticari, să şează pe moşia lui“. 

Ceilalţi fanarioți încercaseră să restringá abuzurile proprietarilor pentru a 
mări proporțional dările asupra ţăranului. Caragea înmulțește abuzurile proprie- 
tarului şi fiscului. Delapidator de frunte, el a întrecut pe predecesorii săi. Acest 
regim a contribuit mult la revoluția lui Tudor Vladimirescu, făcută în numele 
țăranilor contra boierilor şi fiscului. 

În răscoala lui Vladimirescu armata era compusă aproape numai din țărani. 
Domnii pămînteni au impus mai întîi moderație boierilor. Grigore Ghica a apărat 
energic pe ţărani. Anii 1822-1828 au fost cei mai buni pentru ţărani. Dar în 1828 


invazia rusă a transformat ţăranii în animale de muncă pentru a trage tunurile şi 


21 EMBATIC, embaticuri, s. n. (Învechit, în feudalism) Formă de arendare a unei proprietăţi pe timp lung, la 
expirarea căruia arendasul cîştiga drepturile de proprietate. DLRLC (1955-1957) 


EMBATIC, embaticuri, s. n. (Înv.) Formă de arendare a unei proprietăţi pe termen foarte lung, în intervalul 
căruia arendasul beneficia de toate drepturile de proprietate. — Din ngr. embatikion. DEX '09 (2009) 


36 


carele de război. 

Kisseleff îşi dădea aerul de protector al ţăranilor; a promis reforme, dar a 
încredinţat elaborarea reformei unei comisii de boieri, printre care figurau Știrbei 
şi Bibescu. 

În 1831, a intrat în sfârşit în vigoare Regulamentul Organic. Se asigură tărani- 
lor 2/3 din moşia fiecărui proprietar. Îmbunătăţirile pe care le aduce constau în ga- 
rantii contra isgonirii, îngăduite numai ca pedeapsă individuală, şi în acest caz nu- 
mai cu despăgubire. 

Îndatoririle ţăranului sînt de două feluri: 1) Renta (dijma) din produse. în 
Tara Românească ea se împarte după cum urmează: 1/10 din toate produsele, 1/5 
din fín, 1/20 din vin. În Moldova, 1/10 din vin. Astfel, dacă produsele fac 1000 
franci, ţăranul are sá dea 100, iar dacă venitul net e egal cu 200, 50% ; dacă e egal 
cu 100 — dijma îl va absorbi în întregime. 

Țăranii primesc, în Tara Românească: 1) pentru locul de casă şi de grădină 
400 stînjeni (stînjenul echivalează cu 2 m.p. ) la cîmpie şi 300 la munte; 2) 3 po- 
goane (1 pogonul, 1/2 ha 22) de loc de arătură, 3) 3 pogoane de finat, dacă ţăranul 
are 5 vite cornute; dacă are mai puţine, mai puţin; dacă n-are deloc, nici un fînaţ. 

2) Zile de clacă si de cărăuşie. Fiecare ţăran datorează proprietăţii: 1) 12 
zile de clacă; 2) o zi de plug; 3) un transport de lemne. În Moldova, ultima con- 
diţie e şi mai grea. Dar zilele nu se socotesc după măsura timpului, ci după can- 
titatea de lucru. După Regulamentul Organic, cele 12 zile de clacă fac 36 de zi- 
le, o zi de plug — 3, transportul 3 zile. Total 42 zile. În Moldova, 48 de zile. 
Odinioară, cînd muncile la boier nu se terminau în zilele anumite pe care le 
acorda legea, el se adresa ţăranilor care le făceau de bună voie; dar proprietarul 
aştepta pînă cînd ei îşi terminau propriile lor lucrări şi pentru ajutorul, dat le or- 
ganiza hore şi le dădea de băut. Regulamentul Organic a prefăcut aceasta în 


servitute obligatorie. Satele au fost silite să dea proprietarului, pentru munca 


2 De fapt 1 pogon = 1/2 ha. 


37 


extraordinară, 4 oameni din 100 de familii, 3 din 63-75 familii, 2 din 38-50, 
unul din 13-25. La fel în Moldova. Această nouă îndatorire se numeşte iobă- 
gie” cuvînt străin de limbă română, însemnînd servitute). 

Această iobăgie echivalează cu 14 zile pentru fiecare ţăran din Țara Româ- 
nească, 36 în Moldova pentru locuitorii unui sat de 200 familii, 72 pentru alții. Toa- 
te acestea fac 56 zile de clacă pentru ţăranul muntean ; 84 în Moldova pentru prima 
categorie, 120 pentru a doua. 

Or, din cauza asprimei iermilor lungi, anul agricol n-are, decît 210 zile. Din 
acestea trebuie scăzute 30 duminici, 10 zile de sărbătoare, 30 de timp prost. Total: 
70. Rámin 140 zile. Ţăranului îi rămîn în Tara Românească 84, în Moldova 56 si 
numai 20 în satele avînd sub 200 familii. Acestea sînt zilele oficiale de muncă. Pe 
lîngă aceasta, Regulamentul adaugă, determinînd munca fiecărei zile, în aşa fel încît 
pentru a termina norma să mai rămînă de lucru şi pentru a doua zi. Munca pentru o 
zi e aşa fel determinată, încît nici un om să n-o poată termina într-o zi. 

Ziuă de prásit, de exemplu, e astfel hotáritá de Regulamentul economic, încît 
începe (cu întreruperi, bineînţeles) în mai, pentru a sfîrşi în octombrie. în afară de 
aceasta, proprietarul îşi alege întotdeauna timpul cel mai bun. Astfel țăranul e silit 
să-şi neglijeze țarina lui. Darea şi foamea îl silesc să se împrumute ; creditorul tára- 
nului e proprietartul. / se dă cu împrumut nu bani, ci pîine la preţul curent, adică 
preţul pietii pe care vînzătorul l-ar obține la Brăila sau Galaţi. Pentru aceasta, tára- 
nul îşi zălogeşte munca liberá: acumularea muncii impusă de Regulament şi a mun- 
cii impuse de nevoie răpeşte tot timpul populației rurale. Astfel concedarea de 
pămînt e iluzorie, de vreme ce n-are pentru el nici timp, nici instrumente de lucru. 

La boierii din Moldova, exploatarea e fără ruşine, fátisá, brutală; la cei din 


Tara Românească deghizatá sub forme legale şi sub contracte. Primii sînt ca nişte 


23 IOBAGÍE s. (ST.) rumánie, serbie, vecinătate, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependen- 
tá a táranului s-a numit ~ în Transilvania, „rumânie ” în Tara Românească şi ,,vecinie” sau „vecinătate ” în 
Moldova.) Sinonime (2002) . 


IOBÁG s. (1ST.) rumán, serb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost. (Țăranul dependent se numea ~ în Transilvania, 
„rumân ” în Tara Românească și „vecin ” în Moldova.) Kung. Jobbágy. Sinonime (2002) 


38 


baroni feudali, ultimii, ca evreii din evul mediu. 

După un articol al Regulamentului, boierii au dreptul să ceară de la ţărani zile 
de clacă în muncă sau în bani. În Moldova, boierul face ca zilele de clacă să dureze 
anul întreg. Tara Românească preferă specula financiará. 

Tariful pentru evaluarea zilei de lucru în bani e stabilit legal după Regulament 
la fiecare trei ani de Obşteasca Adunare (compusă exclusiv din boieri). 

Preţul legal nu e niciodată în raport cu valoarea reală. În afară de aceasta, mai 
sînt şi învoielile de bună voie. Mai întîi, obligația țăranilor e fixată în bani, mai sus 
decît o poate plăti, apoi convertită în zile de clacá înzecite de dobînzi. 

Cele 330 000 de familii de ţărani în Țara Românească, dacă arenda s-ar plăti la 
5% din valoarea pămîntului, ar avea de plătit proprietăţii pe an 11 500 000 de lei. 
Or, după evaluarea Regulamentului, ei plătesc 51 810 000 lei. Această sumă multi- 
plicată cu 22 (numărul anilor de cînd se aplică Regulamentul), dă 885 720 000 lei 
prelevaţi cămătăreşte de boieri asupra poporului. În Moldova, pentru acelaşi timp, 
acest surplus produce 668 800 000 lei. Împreună 1 554 520 000 lei, sau circa 540 
000 000 franci. În această sumă nu intră dijma, transporturile, nici abuzurile. 

După articolul 146 al Regulamentului, proprietarul singur are dreptul să vîndă 
pe moşia sa vin, rachiu şi alte băuturi, să ţină scaun de carne şi băcănie, să aibă 
moară şi să pescuiască în iazuri. Proprietarul are deci monopolul tuturor articolelor 
de consum, pe care-l arendează evreilor şi grecilor. Astfel articolele de primă nece- 
sitate sînt cu 30% mai scumpe la sate, decît în oraşe. În timpul iernii, boierul îşi des- 
face direct băuturile, pentru muncă vara. 

Acum fiscul. Boierii şi mănăstirile nu plăteau nici un impozit, toată povara dă- 
rilor cădea deci asupra ţăranilor. Capitaţia”: după Regulament, fiecare țăran plă- 
teşte anual 30 de lei. 


În afară de aceasta trebuie adăugat: 
1) 6 zile corvoadă pentru construcția şoselelor, care, după sistemul obişnuit, 
fac 24 zile ; 


24 CAPITÁTIE, capitafii, s. f. Impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de 
contribuabil. — Din fr. capitation, lat. capitatio. DEX '09 (2009) 


39 


2) 2 parale pentru fiecare vită de muncă, pentru a putea intra şi circula în oraşe 
şi 4 parale pentru capitală; 

3) taxa de trecere pe podurile publice şi particulare construite de ţărani el 
înşişi; 

4) serviciul militar prin conscriptie”: un om din 50 familii. 

În sfârşit, în urma uşurării dărilor, spune Regulamentul, prețul sării a trebuit 
urcat. 

Vin apoi obligaţiile către comune. Fiecare ţăran plătea în casa comunală sub 
diferite titluri: pentru drumurile vicinale, registre, pîrcălabi şi instrucțiunea elemen- 
tară, pentru depunerea în magaziile de rezervă a unei cantități de porumb. Toate 
aceste contribuţii către stat şi comună fac, în Tara Românească 150 lei. Asa a ajuns 
țăranul adevărat rob al gliei. 

În principiu, țăranul are dreptul să părăsească pămîntul pe care se află, dar 
numai unul cîte unul (după Regulament). Numai două familii pot părăsi aceeaşi 
moşie în cursul anului. Un ţăran care vrea să se strámute, e obligat : 1) să înştiinţeze 
cu 6 luni înainte pe ispravnic (prefect) şi pe proprietar; 2) să plătească pesin”? şi în 
prealabil proprietarului toate prestațiile anului socotite din ziua în care va părăsi 
proprietatea; 3) să verse în casa comunală o sumă egală cu capitatia comunală anua- 
lá; 4) sá se achite de mai înainte de capitatie pentru toți anii care mai rămîn pînă la 
viitoarea catagrafie”” (art. 149 al Regulamentului). Or, catagrafia se face numai din 
şapte în şapte ani, încît el are adesea de plătit capitatia cu anticipație pe 5—6 ani. In 
sfîrşit, casa sa pe care a cládit-o, țarina pe care o lucrează rămîn proprietarului fără 
despăgubire. Astfel orice strămutare e imposibilă. 


În Tara Românească, ţăranii au protestat împotriva Regulamentului: soldaţii 


25 CONSCRÍPTIE, conscripții, s. f. (Învechit) înscriere anuală în rolurile militare; recrutare, înrolare. Con- 
scripfia sosește, îl iau, îl fac oștean. NEGRUZZI, S. I 249. Stringerea ostașilor se face prin conscripfie si in- 
trare de bunăvoie. BALCESCU, O. I 36. — Pronuntat: -fi-e. DLRLC (1955-1957) 


26 PESÍN adv. 1. (Pop. si fam. ; de obicei în legătură cu verbe ca „a da”, „a plăti”) În numerar, cu plata pe 
loc. O (Adjectival) Bani peşin. 2. (Inv.) Îndată, imediat, numaidecât. [Var.: (înv.) pesím adv.] — Din tc. peşin. 
DEX '98 (1998) 


27 Catagrafia, în limba greacă: kataghrafí (zataypagń), este un vechi act de cancelarie în Ţările Române cu 
semnificaţia de recensământ sau inventar. Regulamentul Organic dispunea să se întocmească catagrafii de repar- 
tizare a impozitelor pe cap de locuitor, din 7 în 7 ani. 


40 


ruşi, trimişi în sate, au dovedit cu focuri de armă blîndeţea Regulamentului. 

În Moldova, nemulţumirea a luat un caracter de răscoală țărănească: reprima- 
rea a fost mai cruntă; sîngele inundă brazdele de care era înlănţuit țăranul. 

Fugă necurmată a ţăranilor moldoveni în Bucovina, Basarabia, Dobrogea; cei 
din Tara Românească s-au îndreptat spre Transilvania, Serbia, Bulgaria, în zadar 
malurile rîurilor erau straşnic păzite şi ca în stare de asediu, emigranții treceau prin 


intervalele unde nu erau trupe, mai ales iarna cînd Dunărea era înghețată. 


Mai mult de 40 000 familii se stabilesc de-a lungul malului sîrb; în Bulgaria şi 
pînă în Rumelia” sînt astăzi mai mult de 
100 000 oameni care au părăsit ţara de la 
începutul domniei Regulamentului Orga- 
nic, şi numărul lor creşte în fiecare zi. 
După războiul din 1828, o colonie de 
30 000 bulgari crease în Tara Românească 


splendide aşezări agricole. Asupririle Re- 


gulamentului au silit colonia să se dizolve. 


= Bulgarii au trecut din nou Dunărea; aceia 


care au rămas au întemeiat două tîrguşoare, dar s-au lăsat de agricultură. în 1834, 
1835 şi 1836, mai mult de 12 000 familii transilvane aşezate în Tara Românească 
de o jumătate de secol s-au întors în tara lor. 

Depopularea a fost atît de rapidă încît Al. Ghica s-a înspăimîntat. Din 1837 
pînă în 1842 a intervenit pentru ţărani împotriva boierilor. Acest fapt a ridicat 


Obşteasca Adunare împotriva lui. În 1842, un boier a strigat în Adunare: „țăranul e 


2 Rumelia sau Rumeli (turcă Rumeli („Ţara romanilor“ de la termenul Rum: „Grec“ [înainte „Roman“] si 
EI: „Țară, tărâm”), greacă Povuein, Roúmeli; bulgară Pymenua, Rumelia) este un nume utilizat începând din 
Secolul al XV-lea pentru a desemna regiunea din sudul Balcanilor aparținând Imperiului Otoman. „Rumeli” 
înseamnă „țara Romanilor”, o referire la Imperiul Roman de Răsărit, fosta putere dominantă din regiune înainte 
de expansiunea otomană. În Secolul al XI-lea și al XII-lea, termenul a fost folosit în mod curent pentru Anatolia 
în timp ce era cucerită treptat. 


41 


capitalul boierului”. Bibescu, deşi a scăzut două zile din iobăgie (în 1843, reducîn- 
du-le de la 14 la 12 zile), a sporit zilele de corvadă pentru şosele, a dublat taxa la 
barierele oraşelor şi a legat şi mai strîns pe ţărani de moşia boierului. 

Cler, mănăstiri 

Preotul de sat în Moldo-Valahia împărtășește viaţa si havalelile” ţăranilor. El 
nu ştie să citească decît cărțile bisericeşti tipărite, să facă slujba religioasă şi să reci- 
te evangheliile în limba naţională. În 1848, el a luptat cot la cot cu ţăranul. Țăranul 
nu cunoaşte altă lectură decît evanghelia, nu ştie decît de vrăji, blesteme, superstiții. 

Preoții de la oraşe sînt intriganti; tot atît de ticăloşi, ca şi boierii. La fel şi mi- 
tropoliți. 

Mănăstirile, la început erau un fel de fideicomise* ale domeniilor statului 
(ager publicus) cu sarcini obligatorii. Deja sub domnii páminteni, în înţelegere cu 
boierii, ele au uitat clauzele daniilor. Fanarioţii, ispititi de bogăţiile lor, se amestecă 
curînd în administraţia averilor mánástiresti. Ei distrug mai întîi titlurile lor origina- 
re de proprietate, le înlocuiesc apoi cu propriile lor hrisoave, prin care închină pe 
cele mai bogate din aceste mănăstiri comunităților greceşti de la Sf. Mormínt, de la 
Muntele Sinai şi de la Muntele Athos. De atunci, aceste mănăstiri sunt obligate să 
trimită daruri mănăstirilor sus-menţionate. Acestea obțin în curînd de la fanarioți 
autorizaţia de a avea în mănăstirile închinate egumeni?** (abati) pentru a-i reprezenta 


şi a le administra în numele lor. Omagiul a degenerat în servitute; egumenii greci au 


22 HAVALEÁ, havalele, s. f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacá, podvezi etc., pe care o aveau 
țăranii pe vremea clăcii. + Prestatie în bani sau în natură făcută în contul haraciului. — Din tc. havale. 
DEX '98 (1998) 


havaleá, havaléle, s.f. (înv.) 1. îndatorire, sarcină constând din prestarea de zile de clacá, corvoadá, podvezi 
etc. pe care o aveau ţăranii în vremea clăcii; prestaţia în bani sau în natură făcută în contul haraciului. 2. ordin, 
mandat al Porții otomane prin care se cerea Ţărilor române haraciul (contribuţie în bani şi în natură). 3. contri- 
butie în bani şi natură cerută de Poartă, în contul haraciului. 4. belea; nevoi zilnice, griji materiale. DAR 
(2002) 


3 FIDEICOMIS s.n. Dispozitie testamentará prin care testatorul dispune ca moștenitorul sau legatarul său 
să remită unei terţe persoane o parte din averea pe care i-o lasă. [Pron. -dei-. / cf. fr. fidéicommis, lat. fideicom- 
missum < fidei — bunei-credinte, commissum — lucru încredinţat]. DN (1986) 


31 esúmen (egúmeni), s. m. — Superior al unei mănăstiri de călugări ortodocşi; stareţ. Erau numiţi de epis- 
copi (începînd cu Miron Barnovski, 1627, de călugării înşişi) şi prezentați Domnului de Marele Sfetnic sau 
Logofăt. De la constituţia lui Constantin Mavrocordat (1734) au fost desemnaţi de mitropolit şi confirmaţi de 
Domnitor. — Var. igumen. Mt. igumin. Ngr. myovnevos, cf. bg. igumen (Conev 108). — Der. egumenie, s. f. 
(demnitate de egumen), din ngr. nyovuevía; egumenesc, adj. (propriu unui egumen). DER (1958-1966) 


42 


pus mîna pe întreg venitul. În curînd ei dispun de proprietate. 
Mosiile românilor de baştină sînt închinate mănăstirilor bogate de la Sinai şi 
Athos, şi aproape o treime din proprietatea funciară din cele două ţări încape pe 


míini străine. Aceste uzurpări au durat pînă la alungarea fanarioților. 


Atunci Grigore Ghica şi loan Sturdza au reclamat Porții, care a silit, pe călugă- 
rii greci sá restitue ceea ce luaseră. 

În 1828, Rusia aduse înapoi pe călugării greci în Principate, îi repuse în stápini- 
rea mănăstirilor. Regulamentul consacra acest fapt. Regulamentul a hotărît că o re- 
deventá anuală de 2 000 000 lei (700 000 franci) va fi alocată de mănăstiri casei sco- 
lilor din Moldova şi Tara Românească, dar în acelaşi timp 300 000 de lei erau atri- 
buiţi patriarhului de la Constantinopol, ca subvenție şcolilor greceşti din Turcia. 

Din 59 mănăstiri în Tara Românească şi 43 în Moldova, 28 sînt închinate 
Muntelui Athos. Venitul total al acestor mănăstiri se ridică la 10 milioane de 
franci; astfel amîndouă Principatele plătesc în fiecare an mănăstirilor greceşti situ- 
ate în afară de ţară. Mănăstirea de la Muntele Athos figurează aproximativ cu un 


sfert. 


În afară de aceasta, la protestul călugărilor greci, ambasadorul rus la Constanti- 
nopol hotărî că, timp de zece ani, călugării greci nu vor plăti nici o dare către statul 
ale cărui moşii le stăpîneău, adică pînă în 1843. În acelaşi an, Rusia a propus ca locu- 
itorii de pe moşiile mănăstirilor şi călugării greci ei înşişi să fie transformați în supuşi 
ruşi, dependenţi de consulatele de la Bucureşti şi laşi. Aceasta însemna că 1/5 din 
teritoriul Principatelor să fie supusă jurisdicției consulare ruse. Călugării au respins 
propunerea. Atunci țarul i-a lăsat în seama duşmăniei românilor. Bibescu i-a supus la 
contribuţii de tot felul: împrumuturi forțate, daruri considerabile la orice prilej, ca 
recunoaşterea egumeniei lor etc. În 1847, călugării au fost siliţi să facă apel la 
Rusia. Un firman dictat de ambasadorul rus, fixa contribuţia anuală a mănăstiri- 
lor la 20 000 ducati (240 000 franci pentru ambele Principate). 

O parte din aceşti bani conferă călugărilor greci preponderență în Pales- 


tina. O bună parte e rezervată legaţiei ruse de la Constantinopol care se folo- 


43 


seşte admirabil de ea în intrigile sale. 

Tiganii: robie. În ambele principate ţiganii formează o populaţie totală de 300 
000 de suflete, fiind mai numeroşi în Moldova decit în Tara Românească; în Tran- 
silvania, Bucovina, Banatul Timişoarei, ei se ridică la 140 000 (în englezeşte sînt 
numiţi Gypsies; (ei înşişi se numesc romi). În 1848 guvernul provizoriu proclamă 
dezrobirea lor. 

În 1830, boierii, deja nemulţumiţi de a-şi fi pierdut scutelnicii, obțin din partea 
lui Kisseleff consacrarea dreptului lor de proprietate asupra ţiganilor. 

În 1834, colonelul Cîmpineanu şi-a eliberat toţi robii. Cei mai multi, ignoranti 
si goi, n-au ştiut ce să facă cu o libertate care-i lăsa muritori de foame. Ştirbei s-a 
remarcat ca vînzător de ţigani, mai întîi cu bucata, apoi tot restul bancherului Opran 
pentru 120 000 franci. Opoziția naţională voia despăgubire pentru răscumpărare. 
Știrbei, geambasul nerusinat, a vrut să-şi atribuie meritul unui astfel de proiect de 
lege. Indignare generală. 

În 1837, Al. Ghica a decretat eliberarea tuturor ţiganilor apartinind statului. 
4 000 de familii astfel eliberate au fost repartizate pe moşiile boierilor, cu obligația 
pentru aceştia de a le da pămînt de arătură şi de a-i trata deopotrivă cu ceilalţi țărani. 
Țiganii au fost impusi la dări către vistierie. (Printre ei erau căldărari, lácátusi, pot- 
covari etc.). Aceste 4 000 de familii aduc statului astăzi 90 000 franci venit anual. 

La 31 ianuarie 1844, loan Sturdza a prezentat Obşteştii Adunări moldovene 
un proiect de dezrobire a robilor mănăstirilor şi clerului. 

Clasa mijlocie. Evrei şi greci. Comerţul este în mîinile evreilor şi grecilor. în 
Tara Românească evreii expulzați au fost înlocuiţi cu greci. 

Prin aceasta nu s-a schimbat decît numele cămătarului. Comerţul era disprețuit 
din cauza comerciantului. 

Boierii îşi arendează adeseori proprietățile lor la evrei şi la greci. Aceştia su- 
barendează altora, de acelaşi neam cu ei Sînt Middlemann-ii Irlandei. Contractele 
de arendă se bazează pe numărul țăranilor legaţi de moşie. În realitate, ţăranul e 


arendat. Evreul comod boierilor pentru toate viciile lor. Evreii împrumută şi boieri- 


44 


lor; niciodată sub 12 %, adesea cu 20%. Cea mai mare parte a moșiilor le este ipo- 
tecată. 

XII. Rezultatul politicii maghiare a fost că sîrbii şi croații au restabilit tronul 
răsturnat al Austriei, iar romînii din Transilvania au deschis armatelor ruse trecerea 
Carpaţilor. 

În 1848 s-a produs răscoala rominilor din Transilvania împotriva ungurilor. 
Această răscoală a fost precedată de o luptă paşnică. 

[Elementele diverse ale populaţiei:] Ungurii s-au aşezat în sec. al X-lea în 
munţii din vecinătatea Moldovei, la izvoarele Oltului“, ocupînd astfel un colţ al 
vechii Dacii. Ei se numesc secui (resturi ale oştirilor lui Attila). Ei au devenit aliații 
maghiarilor veniţi mai tîrziu din Asia. Cete maghiare conduse de regele Tuhutum('? 
au întîlnit armata romînilor lîngă Gyula, unde au obținut victoria. Românii au jurat 
credinţă ungurilor într-o cîmpie, numită de atunci Eskiello, din eshudni, a presta 
jurámint. Ungurii i-au redus în vasalitate şi şi-au împărțit între dînşi pămîntul şi 
cetățile. 

[Către mijlocul] sec. XII, colonii săseşti, agricole şi comerciale, au fost 
chemate de regele Geza II. Principalele lor centre: Sibiul şi Braşovul. Teritoriile lor 
se numeau fundus regius. Organizarea lor nu era feudală. Saşii erau numai supuşi 
ai regelui. Formau corporaţii libere, cu instituţii municipale, sub administraţia că- 
peteniilor din națiunea lor, alese de ei. Aceste colonii s-au dezvoltat puternic sub 
stăpînirea austriacă. 

Ungurii fund învinşi de către turci, Soliman separă Transilvania de Ungaria şi 
o dá ca provincie tributară Isabelei“, văduvă lui loan Zapolya. Dar ungurii au ră- 
mas stăpîni, iar românii cultivatori şi vasali. În fruntea armatei transilvane se văd 
întotdeauna unguri ca Bâthory-eştii, Bethlenii, Rákócziestii. 


În 1526 ungurii din Ungaria, pentru a se elibera de turci, se închină Austriei. 


32 Textul din Regnault este următorul: „Românii din Transilvania s-au menţinut liberi pînă în secolul X. Dar 
cîteva resturi ale soldaţilor lui Attila s-au aşezat în munţii din vecinătatea Moldovei» la izvoarele Oltului...” (p. 
352). 


45 


În 1699, ungurii din Transilvania procedează la fel prin tratatul de la Carlo- 
witz. Ungurii consideră pe nedrept Transilvania ca parte integrantă a Ungariei. 

După legea ungară — pînă în 1848 — românii în Transilvania, asimilați cu gre- 
cii, evreii, slavii, armenii, ţiganii, erau consideraţi pe propriul lor pămînt, „naţiune 
tolerată“. „Românii sînt opriţi să poarte haine şi pantaloni de postav, cisme, pălărie 
mai scumpă de un florin şi cămaşă de pînză fină“. Ei erau numiţi „plebea vagabon- 
dă“, deşi formau 2/3 din populaţie, în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii 
formează numai cealaltă treime. Principiul fundamental al legii maghiare: Nobili- 
tas hungarica est. 

În secolele XII, XIII, XIV, lupte sîngeroase între unguri şi români. Aceştia au 
sprijinit invaziile turceşti, ceea ce a constituit una din cauzele principale care a 
permis turcilor să pună stăpînire pe Banatul Timişoarei. Drept răsplată, turcii au 
restituit românilor drepturile lor. Cu austriecii, jugul maghiar s-a lăsat din nou greu 
asupra populaţiei româneşti. Curtea de la Viena a trebuit uneori să intervină, cum a 
fost de exemplu în timpul răscoalei lui Horea... Românii din Transilvania, Banat 
şi Bucovina numesc Moldo-Valachia şi fară (patria)... După răscoala lui Vla- 
dimirescu, un jurnal special, organ al românilor, a fost întemeiat la Braşov, cu nu- 
mele Gazeta de Transilvania ... 

Cíitiva ani înainte de 1848, ungurii ceruserá guvernului, austriac înlocuirea 
limbii latine cu limba maghiară, ca limbă oficială (1846). ,, Nolumus magyarisari /“ 
Deja în 1846 o răscoală împotriva maghiarilor, era pe punctul să izbucnească, ca 
urmare a protestului deputaţilor croați (singurii admişi printre slavi) la Dietă. Gu- 
vernul maghiar n-a acordat decît o amînare ... Széchenyi?”... 

1835. Ludovic Gaj” acţionează în oraşul Agram*. O mişcare literară slavă se 
dezvoltă în Austria. Agram devine centrul mişcării ilirice... Acelaşi rol este jucat în 
Transilvania (în literatura română) de profesorul Simion Bărnuţiu... 

În Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreţ faţă de slavi şi de ro- 
mâni: a topi toate nationalitátile în naționalitatea maghiară. Kossuth datora acestei 


politici parte din influenţa sa asupra Dietei. 


33 Agram (Croatia), Agram (Croatia), numele istoric german-austriac pentru Zagreb. Zagreb, Croatia. 


46 


Şedinţele furtunoase din lunile noiembrie şi decembrie 1847 au continuat şi 
în primele zile ale anului 1848. Kossuth propune deschis ca limba maghiară să fie 
introdusă în şcolile primare ale slavilor şi românilor, să se înlăture orice altă limbă şi 
chiar şi preoţii să fie siliți să slujească în ungureşte. Tirania nu mai folosea menaja- 
mente. Cînd a izbucnit revoluția din februarie 1848, maghiarii au crezut momentul 
sosit de a întemeia pe ruinele celorlalte naționalități, marea patrie ungară, puterni- 
ca şi viguroasa naţiune maghiară. 

La 13 martie 1848 a izbucnit revoluţia de la Viena. 

La 14 martie 1848, Kossuth propune să se trimită o deputátie la Viena. Trei 
sute de magnați, îmbrăcaţi în tunica națională, cu calpacul în cap şi cu sabia la sold, 
au prezentat lui Ferdinand adresa Dietei şi s-au întors la Pesta cu semnătura regală. 
Articolul al XII-lea al acestei noi constituţii decreta încorporarea Transilvaniei la 
Ungaria. Pe bazele adoptate la Viena, Dieta maghiară a elaborat constituţia: Tran- 
silvania e declarată ţară maghiară, limba maghiară era singură admisă în municipa- 
litáti şi în comitetele districtelor însărcinate cu alegerea deputaților. Dreptul electo- 
ral era bazat pe cens: şi toţi cei ce au avere sînt unguri. 

În şedinţa Dietei din 18 martie 1848, Kossuth declară că Ungaria nu-şi dato- 
reşte existenţa decît nobilimii. Nobilul e maghiarul. Numai nobilimea are să con- 
ducă națiunea. 

Kossuth“ era slovac, fiu al unui plugar sărac din Tjkely; numele său în limba 
slovacă înseamnă cerb; s-a căsătorit cu Tereza Meszlâny“, fiica unui magnat... 
Datorită acestei protectil, a ajuns în Dietă. Alegerea acestui parvenit l-a costat pe 
Batthyâny 100 000 florini... 

Art. 18 al Constituţiei, paragraful 6, prevede „patru ani închisoare pentru toţi 
aceia care ar îndrăzni să vorbească împotriva perfectei unităţi a națiunii maghia- 


re”. Pe lîngă aceasta, provocări prin foi volante împotriva celorlalte naţionalităţi. 


3 Lajos Kossuth de Kossuth et Udvard (AFI: 'Iojof 'kofu:t) (n. 19 septembrie 1802, Monok, Ungaria — d. 
20 martie 1894, Torino) a fost un revoluţionar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluţiei de 
la 1848. Lajos Kossuth s-a născut într-o familie din mica nobilime sărăcită, lipsită de proprietate funciară. Mama 
lui Kossuth, Karoline Weber, a fost de etnie germană si confesiune evanghelicá-luteraná. Părinţii ei erau origi- 
nari din Eperjes, azi Prešov în Slovacia. Între 1824-1832 a practicat avocatura în oraşul Monok din comitatul 


Zemplén. 


47 


Mişcări (pregătitoare) în nord, la slovaci şi la ruteni în sud, la sîrbi, la croaţi, 
la sloveni; în vest, la germani. Dar totul n-a fost decît ameninţare; dimpotrivă art. 
7 din Constituţie decreta încorporarea Transilvaniei. Au avut loc întruniri în toate 
satele. Mişcare generală la ţară. Alarmă în Dieta Transilvaniei, compusă exclusiv 
din maghiari. Seniorii maghiari fug la Cluj, sediul guvernului. Ei stăruie acolo ca 
Dieta să decreteze încorporarea, care singură putea împiedica masacrul general al 
ungurilor, plănuit de români. Ei ademenesc pe Lemenyi, episcopul de Blaj să ridi- 
ce vocea sa pastorală în favoarea unirii. Dar el n-a fost ascultat. 

La 25 martie 1848, o proclamaţie manuscrisă a fost pusă în circulaţie printre 
românii din Sibiu. (Autorul anonim era Simion Bărnuţiu). Ea se termina prin cu- 
vintele: „Nu vrem unire cu ungurii, înainte de a avea dreptul să tratăm cu ei de la 
naţiune liberă la naţiune liberă“. în aceeaşi zi a fost lansat un protest energic al 
croaților, în care ei refuză să recunoască guvernul ungar şi noua constituţie. 

La 26 martie 1848, o a doua proclamaţie a lui Bărnuţiu invită poporul să se 
întrunească într-o adunare generală. Ea fu răspîndită de tineri la ţară. În seara ace- 
leiasi zile, tineretul de la Blaj, se întruneşte în casa lui Avram lancu. Acolo se ho- 
tări să se convoace poporul la Blaj pentru 30 aprilie 1848 (într-o duminică). Actul 
de convocare, redactat de profesorul de la Blaj Aron Pumnu, a fost răspîndit de ti- 
neri. 

Guvernul a depus în toate cancelariile oraşelor, pentru a fi semnat, un act de 
adeziune la unire. S-a recurs la ameninţări, la ademeniri etc., violenţa guvernului 
ungar n-a folosit la nimic; s-au făcut arestări (printre altele a avocatului Micas)*, 

La 30 aprilie 1848, (Duminica Tomii) poporul se revársa din toate părțile la 
Blaj. Guvernul înconjurase cu trupe sala adunării. Iancu şi Buteanu“” sosesc cu oa- 
menii de la munte, (lancu era avocat, fiu al unui ţăran bogat). Ei se îndreaptă spre 
biserică, unde episcopul oficiază sărbătoarea naţională. Sosirea lui Bărnuţiu. Viitoa- 
rea zi de întrunire a fost fixată pentru 15 mai 1848, cînd trebuia să se ia hotărâri. În 
raportul comisarului guvernamental maghiar, întrunirea din 30 aprilie a fost numită: 


„întrunirea plebei contribuabile*. 


48 


Saşii erau hotărît contra unirii. Soldaţii maghiari, străbăteau satele pentru a 
împiedica adunările ţăranilor; pe străzile oraşelor cei ce vorbeau de adunarea de la 
15 mai erau arestaţi, biciuiți. 

Profesorii Bărnuţiu, Barițiu, Cipariu şi Laurian pregăteau programul adunării. 
Gazetele româneşti (Organul luminării la Blaj, Gazeta de Transilvania la Braşov, 
sub direcția lui Barițiu) luară drept deviză: „Nu vrem unirea cu Ungaria“. Pe de 
altă parte, presa guvernamentală copleşea cu invective partidul national (flecăreli 
despre comunism etc.). 

Începînd din 12 mai 1848, locuitorii mai multor sate îşi fac apariţia la Blaj. 

La 14 mai, avu loc adunarea în aceeaşi sală, ca la 30 aprilie. Tinurá discursuri: 
Iancu, Bărnuţiu, Laurian, Barițiu. Se ceru eliberarea lui Micas. 

15 mai 1848. Adunarea fu pregătită în biserică; comisarii maghiari sînt pre- 
zenti în costum maghiar de mare ţinută; ei citesc în limba maghiară instrucţiunile pe 
care episcopul Şaguna le traduce în româneşte. 

Adunarea s-a ţinut în cîmpia din faţa porților oraşului. Drapelele poartă in- 
scripția: Virtus romana rediviva (V.R.R.), culorile erau: roşu, alb, albastru. Deasu- 
pra stindardului filfiia o panglică negru-galben (reprezentînd culorile Austriei), 
(pentru a se pune sub scutul împăratului împotriva maghiarilor). Se aflau 50 000 de 
oameni. Țăranii erau cu preoţii lor. Doi episcopi au fost aleşi ca preşedinţi; vice- 
preşedinţi: Bărnuţiu şi Barițiu. 

Bărnuţiu la tribună. Propuneri. Adunarea se declară adunare generală nationa- 
lă a naţiunii române din Transilvania; ea declară credință Austriei; şi proclamă 
națiunea română naţiune independentă şi parte integrantă a Transilvaniei, cu dreptu- 
rile pe care le conferă egalitatea şi libertatea; jurámint national, aclamatie generală. 
Țăranii aveau să plătească provizoriu proprietarilor toate redeventele pînă ce iobă- 
gia avea să fie desființată. Fiecare naționalitate avea să fie reprezentată proporțional 
în Dieta Transilvaniei. Abolirea privilegiilor etc. Instituţia juratilor etc. Petitia 
(conținînd 16 articole), redactată de Laurian, fu primită cu unanimitate. Două de- 


putăţii au fost alese: una pentru a prezenta petiția împăratului, iar alta pentru a o 


49 


comunica Dietei. Un comitet permanent de 12 membri a fost desemnat pentru Si- 
biu. 

La 17 mai, s-a desfăşurat o a treia şi ultima adunare, unde, în prezenţa comisa- 
rilor guvernului (care au lăudat ţinuta avută în Adunare), au fost adoptate procesele 
verbale etc. 

La 29 mai 1848, Dieta magnatilor Transilvaniei a votat încorporarea la Unga- 
ria. Deputátia trimisă de la Blaj află la Pesta că cine nu recunoaşte unirea va fi de- 
Clarat rebel. 

XIII. Mihai Sturdza, numit domn al Moldovei, în 1834, de Kisseleff, s-a 
remarcat printr-o cruntă exploatare fiscală şi delapidări fără ruşine. Chiar şi Riic- 
kmann a trebuit să intervină, la cererea boierilor, la Petersburg şi să-l silească să 
restituie vistieriei statului 500 000 franci. Averea sa personală atinge astăzi 40 de 


milioane. 


15 martie 1848. Două mii de boieri (de frica ţăranilor) se adună la laşi, la 
Hotel Regensburg. Pruncu”%, şeful poliţiei si Ştefănică Catargi”! asistă. Se sem- 
neazá o adresă către domn conținînd o schiță de constituţie si cerînd unele schim- 
bări neînsemnate la redeventele ţăranilor. Sturdza a răspuns binevoitor. Printre 
boieri, elemente tinere plănuiau răsturnarea unui domn aservit cu totul Rusiei. Fi 
s-au pus în legătură cu românii din Bucovina. Aspirau la restaurarea vechii Dacii 
etc. Agenţii ruşi în mijlocul lor îi instigau,... Ei se întruneau în casa lui Mavrocor- 
dat. 

La 28 martie 1848, Sturdza trimise acolo pe cei doi fii ai săi, pentru a-i aver- 
tiza sá evite violențele etc. şi să vină să discute cu el. Toţi (erau în total 20) se duc 
oraş. Victimele aparțineau primelor familii. În aceeaşi noapte Sturdza a înconjurat 
cu soldaţi şi a ocupat casele principalilor patrioţi. Majoritatea au fost imediat în- 
chişi, unii împuşcaţi pe loc. 

La 29 martie şi în zilele următoare, continuă arestările, exilurile, deportările. 


Teroarea domnea. [Temíndu-se de răzbunare, Sturdza] se retrase la Paris, la intra- 


50 


rea ruşilor în laşi, în 1848. Astăzi se găseşte la Baden-Baden, unde s-a retras la 
începutul războiului cu Rusia. 

A doua zi după execuţii apare la laşi generalul Duhamel, comisar rus; vor- 
beşte ca stăpîn împotriva spiritului revoluționar şi ameninţă în acelaşi timp cu o 
anchetă asupra actelor ilegale care provoacă revolta moldovenilor. Deoarece 
acţiunea rapidă a lui Sturdza premersese intervenţiei ruşilor, Duhamel pleacă la 
Bucureşti (din toate privintele mai important). 

La Bucureşti, partidul national era pentru Turcia; el nu cere decit să se 
unească cu ea împotriva Rusiei. Șefii partidului naţional erau: cei patru fraţi Go- 
leşti (veche familie boierească). Tatăl lor, Constantin Golescu, fusese părtaş la 
răscoala lui Vladimirescu. Vărul lor era Alexandru Golescu. Toti au lăsat rolul 
întîi mai vírstnicului lor Nicolae Golescu. 

Christian Tell şi Gheorghe Magheru erau doi şefi militari; (Tell era maior 
al miliției; Magheru era din Oltenia, duşman al turcilor, fapt pentru care în 1828 
a luptat sub drapelul rus, ca şef al cetei sale de panduri. De la 1830 e judecător 
de pace, preşedinte al tribunalului, numit în 1848 de Bibescu ispravnic al ju- 
dețului Romanați). Heliade, (redactor al Curierului românesc). Printre preoții de 
țară: loan“ Şapcă, preot la Celei, judeţul Romanați (în 1848, exilat la Muntele 
Athos). Prințul loan Ghica. Printre tinerii români, crescuţi la Paris, martori ai 
revoluţiei franceze: Dimitrie şi loan Brătianu, Rosetti. Toţi sînt de acord: suzera- 
nitate otomană în opoziţie cu protectoratul rus. 

Cînd s-a aflat la Bucureşti de încercarea neizbutită din Moldova, Bibescu a 
trimis pe Villara la Duhamel. Eliade şi Magheru, proştii, sperau — din spirit de lega- 
litate — să convingă pe Bibescu să se pună în fruntea mişcării. Promisiunile lui Du- 
hamel îi redaseră lui Bibescu toată aroganta. Putin după aceea, Duhamel soseşte la 
Bucureşti. [Nemulțumit de duplicitatea lui Bibescu,] Duhamel a însărcinat pe Ma- 


vros să pună la cale o conspirație împotriva lui Bibescu. La agenţii ruşi ai lui Ma- 


35 Corect.: Radu 


51 


vros s-au alăturat cîțiva vechi eterişti de la Brăila, care reuşesc să atragă pe unii ti- 
neri. Duhamel ceru suprimarea Curierului românesc al lui Heliade. Bibescu se exe- 
cută. 

Comisarul turc Talaat Effendi soseşte la Bucureşti. Odobescu comandantul 
armate romíne, devotat Rusiei avea sub ordinele sale, ca şef al garnizoanei din Bu- 
cureşti, pe Solomon, curtizan al ruşilor în 1828. La Izlaz, mic port la Dunăre, com- 
pania era sub căpitanul Pleşoianu, Tell comanda la Giurgiu, etc. etc. 

6 iunie 1848, Heliade şi Ştefan Golescu pleacă împreună din Bucureşti. 

La 7 iunie 1848, ei ajung la Izlaz. Un soldat a fost trimis la Bucureşti, cu 
ştirea că la 9 iunie 1848 mişcarea va izbucni la Izlaz. În adevăr, în ziua aceea 
avu loc melodrama la Izlaz. 

Proiectul de constituţie cuprindea 22 articole. Partea care nu era „france- 
ză“ în această constituţie proclama izgonirea egumenilor greci, restituirea mă- 
năstirilor în favoarea clerului naţional, dreptul de proprietate asigurat ţăranilor, 
desfiinţarea tuturor redeventelor cu despăgubire, abolirea robiei ţiganilor, de 
asemenea cu despăgubire pentru stăpînii lor; recunoaşterea suzeranității tur- 
ceşti, suprimarea Regulamentului organic. Capul statului avea să se cheme tot 


domn, ales pe cinci ani, eligibil în toate clasele. Semnatarii proclamafiei erau: 


popa Sapcá, Heliade, Tell, Ştefan Golescu, Pleşoianu. 

Insurecția s-a întins în Oltenia, Craiova etc. 

11 iunie. Scená în Bucureşti. Bibescu semnează constituţia. I se impune un 
nou guvern. Din el face parte Odobescu, ministru de război! Dar Magheru la fi- 
nante. Aceste numiri provoacă protestele guvernului provizoriu de la Craiova. 

14 iunie 1848. Bibescu îşi dă demisia şi se retrage în Transilvania. Duhamel 
şi Kotzebue se retrag de asemenea din Bucureşti, şi rămîn la Focşani. În guvernul 
provizoriu, remaniat, Odobescu rămîne la ministerul de război. Proştii de la Cra- 
iova îşi concediază trupele şi sosesc fără arme la Bucureşti (nu mai rămîn cu ei 
decît (sau mai exact, vin încet în urma lor) cele două companii ale lui Pleşoianu şi 


Zalic, corpul de cavalerie al lui Racotă şi cîteva sute de voluntari). 


52 


La 16 iunie, membrii guvernului provizoriu pleacă singuri la Bucureşti, în 
bluze, cu trei trăsuri şi ajung seara la Bucureşti. 

Clubul proprietarilor (boieri). 

La 18 iunie, clubul proprietarilor trimite o deputátie (contrarevolutionará) 
la guvernul provizoriu. 

La 19 iunie, statul major şi ofiţerii garnizoanei sînt prezentaţi guvernului 
provizoriu de către Odobescu. La strigătul „vin proprietarii“, Odobescu ares- 
tează guvernul provizoriu. Solomon apare la începutul tumultului urmat de do- 
uă companii etc. 

În aceeaşi zi, poporul eliberează guvernul; Odobescu este arestat; Solo- 
mon ordonă să se tragă în mulțime etc. etc., se retrage cu trupele sale în cazar- 
mă. Poporul ridică baricade în jurul palatului pentru a împiedica evadarea lui 
Odobescu; pe de altă parte, el asediază cazarma şi ameninţa să-i dea foc. 

Solomon, la propunerea mitropolitului, predă artileria sa, poporul fraternizează 
cu soldaţii. 

15 zile au trecut: guvernul provizoriu nu face nimic, nehotárire, şovăieli. 

28 iunie: Rosetti vine în fugă la sediul guvernului, aducînd ştirea că ruşii ar 
fi la Focşani. (Vestea era falsă). La aceasta guvernul provizoriu a decis să se re- 
tragă la Tîrgovişte. 

28—29 iunie, Heliade arde să fugă singur şi nu împrună cu ceilalți. 

La 29 iunie, boierii, din nou aroganti, formează împreună cu mitropolitul 
Neofit, o caimacamie (acest mitropolit în ajun fusese preşedintele guvernului 
provizoriu). Odobescu şi Solomon, puşi în libertate, reluară, unul comanda arma- 
tei, celălalt a garnizoanei. Reactiune insolentá, de o cruzime lasá. 

30 iunie, Martinescu chiamă poporul la Bucureşti, la luptă. Caimacamia dispa- 
re la suflul poporului. Un guvern provizoriu se formează, compus din mitropolit, 
Cîmpineanu, Creţulescu, Mincu şi I. Brătianu. 

2 iulie, Heliade şi Filipeseu se întorc la Bucureşti; Magheru şi colegii săi so- 


sesc la 5 iulie, 


53 


XIV. Ruşii erau deja la malul Prutului. Ocazie faimoasă pentru Turcia. 
— Două luni trecuseră într-o serbare generală. Discuţii asupra reformelor, dar 
chestiunea proprietății este tratată atunci cînd contrarevolutia era pe punctul de a 
triumfa. 

Șovăielile Porții, indiferența cabinetelor occidentale, încrederea neghioabă în 
Franţa republicană. Boierii iar insolenti, mai ales prin declaraţiile lor asupra proprie- 
tátii etc. 

Comisia proprietăţii era compusă din 18 boieri şi 18 ţărani. Guvernul a în- 
dráznit să facă primul pas de partea acestora din urmă. Boierii, în loc să facă sa- 
crificii, nu căutau, sub pretexte false, decît să obțină noi avantaje. 

La 19 aug. comisia mixtă a fost dizolvată. 

După încercările neizbutite din 19 şi 29 iunie, Rusia a exploatat la Constan- 
tinopol credulitatea şi ignoranta turcilor, arătînd că mişcarea românească nu ar fi 
o răscoală anarhică îndreptată contra autorităţii sultanului etc. etc. 

Turcia era convinsă de contrariu. Ambasadorul rus ameninţă: dacă Turcia nu 
intervine, va interveni Rusia. Omer paşa primeşte ordinul să înainteze, în fruntea a 
20 000 oameni, şi cu comisarul Divanului, Suleiman Paşa, spre Tara Romíneascá. 

La 31 iulie, guvernul provizor află că armata turcească a trecut de la Rusciuc 
şi şi-a aşezat tabăra la Giurgiu. În aceeaşi zi apărea un manifest al ţarului Nicolae, 
care prezenta „revoluţia română, opera unei minorităţi turbulente, ale cărei idei de 
guvernămînt nu erau decît un plagiat împrumutat de la propaganda democratică şi 
socialistă a Europei“. Turcia n-avea niciun drept să intre cu mîna înarmată pe teri- 
toriul Principatelor. 

Scrisoarea oficială a lui Suleiman Paşa, adusă la Bucureşti de secretarul 
său, comunicată boierilor şi notabililor convocați în adunare publică, era un 
manifest contra revoluţiei, plin de insulte şi de ameninţări. (Scrisoarea fusese 
dictată de ambasada rusă la Constantinopol.) Ea poruncea românilor să dizolve 
guvernul provizoriu şi să numească o locotenentá sau caimacamie. 


La 25 iulie, guvernul provizoriu îşi depune mandatul şi îndeamnă poporul să 


54 


numească o caimacamie. Au fost aleşi Heliado, Nicolae Golescu şi Tell. Sulei- 
man, printr-o notă oficială, anunţă corpul diplomatic din Bucureşti că, în numele 
sultanului, recunoaşte locotenenta şi-l invită să intre în relaţii cu ea. Suleiman Pasa 
în fond a ghicit gîndul ruşilor şi se arată dispus să sprijine mişcarea naţională. O 
comisie fu numită pentru a prezenta proiectul de constituţie la Constantinopol. În 
drumul ei spre Turcia, Suleiman o primeşte şi o ospătează în tabăra sa de la Giur- 
giu. 

Cel mai perfect acord domnea între guvernul român şi trimişii Porții. Sule- 
iman petrecu trei zile la Bucureşti, unde primi omagiile populației etc. Intrigile 
şi amenințările Rusiei reîncep la Constantinopol. Jurnalul Pruncul[ Român] re- 
dactat de Rosetti insultă Rusia. De aici amenințările Rusiei către Poartă. Turcia 
fu părăsită de Franţa şi de Anglia. Deputátia română care se dusese la Constan- 
tinopol pentru a obţine confirmarea constituţiei, n-a fost primită do Divan. Sule- 
iman Paşa fu înlocuit cu Fuad-Effendi şi acesta primi ordinul să nu acţioneze 
decît sub direcția lui Duhamel. 

Dezordini în sînul guvernului român, mai ales după numirea lui Rosetti la 
direcția ministerului de interne şi a lui I. Brătianu, la ministerul poliţiei, în locul lui 
Moşoiu (văr al lui Heliade). 

La 6 septembrie, 20 indivizi se prezintă celor trei locotenenti cerînd origi- 
nalul Regulamentului organic şi Arhondologia (cartea de aur în care sînt în- 
scrise numele boierilor) ca să le ardă în public. Strigăte puternice în stradă. 

I. Brătianu în fruntea celor mai sgomotoase grupuri. 

Mulțimea pătrunde în interiorul palatului, forţează uşile secretariatului sta- 
tului, ridică cele 12 volume in-folio ale Arhondologiei, dar Regulamentul nu era 
acolo. Fusese depus la un francez, Lagrange”?, însărcinat de guvern să facă do- 
uă copii. Ei ridică Regulamentul de la acesta pentru un auto-da-fé public. Apoi 
ei dárimá un monument ridicat pe colina mitropoliei, sub auspiciile lui Kisse- 
leff, în amintirea Regulamentului organic. 

Duhamel primeşte o scrisoare în tabăra turcească. Fuad”? ordonă lui Omer sá 


pornească contra Bucureştilor (Omer Pașa, altă dată loan Lattas, era de origine 


55 


croată). 

Magheru se afla în fruntea unei armate regulate de 1 500 oameni şi 2 000 
panduri în Oltenia, într-un loc numit Tabăra lui Traian. 

Locotenenta a trimis lin ministru sá complimenteze pe Fuad. N-a fost primit. 
Tabăra turcească fiind la două leghe de capitală, o nouă deputátie (compusă dintr- 
o mulțime de cetăţeni şi mitropolitul) s-a prezentat fără a fi mai bine primită; ar- 
mata turcă a luat poziţie la apus de oraş, pe o colină situată la nord de mănăstirea 
Cotroceni. În mijlocul taberei se găsea cortul lui Duhamel. 

La 24 septembrie, Fuad aduce la cunoştinţa mitropolitului că va primi în ta- 
băra sa o deputátie de boieri şi de notabili ai oraşului. 

La 25 septembrie, soseşte delegaţia, compusă din peste 200 de persoane. 
Fuad citeşte un manifest, în care revoluția e declarată „inspirată de comunism“. 
Comisarul pronunţă apoi dizolvarea locotenenţei şi numirea unui singur caimacam 
(Constantin Cantacuzino). Acesta, prevenit, era prezent în mijlocul deputátiei. 
Fuad strigă : „Oamenii credincioşi Regulamentului să mă urmeze“. Cantacuzino şi 
40 de ciocoi îl urmează. Ceilalţi au fost arestaţi etc. Noaptea au fost închişi în mă- 
năstirea Cotroceni. ui 

Între timp, noul caimacam şi boierii reactionari se întorc la Bucureşti, escor- 
tati de batalioanele turceşti. Brutalitate turcească. „Heliade se retrage“. 

25 sept Brutală cruzime a turcilor, infamiile turcilor. (Duhamel se găsea în 
dosul masacrelor de la cazarmă). 

În noaptea de 25-26 sept., jaful s-a întins şi în biserici; în ziua următoare ex- 
cesele continuará etc. După două zile de hoţii şi de omoruri, consulii străini se 
prezentară lui Fuad şi Omer paşa, pentru a-i întreba care era rostul acestor saturna- 
le. Omer se arătă tot atît de indignat ca şi el. Fuad îşi recunoaşte neputinta. Prin 
excesele lor, turcii au justificat intervenţia ruşilor. Duhamel scrie generalului Lii- 
ders”* care se afla cu tabăra la graniţă. * 

La 29 sept. 48, ruşii intrară în Tara Românească, ca „liberatori“. Magheru, 


retras în Tabăra lui Traian, refuză să recunoască pe noul caimacam şi înrola 


56 


numeroşi soldaţi. 
26 sept. Două proclamatii publicate de el la 26 septembrie chemau gărzile 
naţionale şi dorobanţii la arme. 
O scrisoare din 26 sept., semnată de caimacam şi de Omer Paşa, îi ordonă să- 
şi licentieze armata. Magheru află în acelaşi timp despre masacrele de la cazarmă. 
În scrisoarea sa către Fuad Effendi, datată din 30 septembrie, îl îndemna 
să ia contra Rusiei o atitudine demnă de o mare putere. Precizînd între altele că: 
„Instigatorii acestor masacre sînt ruşii etc.“, enumeră resursele pe care le poate 
oferi alianța românilor. Proiectele lui Magheru ofereau o ocazie favorabilă 


pentru turci. Dar Fuad nu era decît un simplu instrument al lui Duhamel. 


Pentru 9 oct. 1848, Magheru comandase o revistă; 30 000 soldaţi, panduri, 
dorobanţi şi ţărani. S-au luat toate măsurile pentru a merge împotriva ruşilor. 
Atunci s-a prezentat în tabără secretarul consulului englez la Bucureşti, aducînd o 
scrisoare de la agentul britanic Colquhoun”” pentru Magheru; îl îndemnă să re- 
nunte la luptă şi sá se menţină pe terenul legal, date fiind garanţiile Turciei şi ale 
celorlalte state europene. 

La 10 oct. Magheru cedează, dar protestînd împotriva invaziei ruse; îi vine 
greu să-şi licentieze armata. Magheru se retrage la Sibiu, cu vreo douăzeci de 
ofiţeri. 

În tabăra de la Izlaz, poporul de ţărani inaugurează revoluţia; la Bucureşti 
o salvează, în Tabăra lui Traian numai el nu-şi pierde nădejdea. 

XV. Măgarul de Fuad protestează în numele sultanului de îndată ce ruşii au in- 
trat. 

La 11 oct. 1848, ruşii îşi aşează tabăra la porțile Bucureştilor, în cîmpia de 
la Colentina. Cu toate acestea, bunele raporturi ale lui Fuad cu Duhamel conti- 
nuá. În timp ce ţăranii erau crunt biciuiti, înalta societate dădea la Bucureşti ba- 
luri liberatorilor. Prostitutia boieroaicelor cu ruşii şi cu turcii. 


Dieta Transilvaniei, care votase încorporarea avea 300 deputaţi, dintre care 26 


57 


saşi şi 3 români, toți ceilalți, maghiari, îndată guvernul ridică pe întregul teritoriu 
spînzurători şi tepe cu drapele maghiare şi cu inscripţia : unire sau moarte. Ciocniri 
sîngeroase la sate între populaţia celor două rase. 

O dietă generală convocată la Pesta. Croaţii şi românii din Transilvania refu- 
ză să ia parte la ea. Românii din comitatele Banatului Timişoarei iau parte, numă- 
rînd 15-16 voturi şi avînd ca şef pe deputatul Murgu. Aceştia se constituirá curînd 
în opoziţie în sînul Dietei maghiare. 

Bărnuţiu şi Laurian fură închişi; o nouă adunare fu convocată la Orlat, lîngă 
Sibiu. Primul regiment românesc, care îşi avea aici garnizoana, făcu cauză comună 
cu poporul. Adunarea de la Orlat protestă împotriva unirii; declară că nu recunoaşte 
guvernul Kossuth şi că se va adresa direct cabinetului de la Viena. 

60 000 de oameni, înarmaţi cu sulițe, securi, coase se adună pe Cîmpia liber- 
tății lîngă Blaj. Se decise să se unească cu Austria şi se proclamă înarmarea genera- 
lá a tuturor românilor. Cauza națională cîştigă teren. Al doilea regiment român din 
Transilvania se alătură şi el etc. etc. Acesta avea ca comandant pe colonelul Ur- 
ban'5... Deputaţii saşi şi români, care protestaseră la Dieta din Pesta, au trebuit sá 
fugă la Sibiu. Acolo, într-o adunare mixtă, saşii şi românii încheiară o alianță împo- 
triva maghiarilor. Ludovic Gaj obţine numirea lui Jellazi€”” ca ban al Croaţiei. 

v. La 28 mai izbucnise o nouă insurecție la Viena. 

La 11 sept. Jellació pătrunde pe teritoriul Ungariei. 

Războiul din Transilvania nu fu în curînd decît un sir de atrocități reciproce. 
Generalul austriac Puchner”?, întărit cu titlul de guvernator general al Transilvani- 
ei, fu curînd stăpîn pe toate regiunile de cîmpie. Iancu se retranşă în munţi. Acest 
ținut al minelor (centre : Zlatna, Turda, Abrud) deveni centrul adevăratului război 
naţional. 

La sfirsitul lui decembrie 1848, Bem” în Transilvania îl bate pe Puchner 
pretutindeni. La 21 ianuarie asediază Braşovul. Românii şi saşii trimit deputaţi 


la Liiders pentru a cere intervenţia rusă. 


58 


La 1 februarie 1849, 10 000 ruşi trecură defileurile Carpaţilor, sub ordinele 
generalului Engelhardt şi ale comandantului Skariatin. După 15 zile au trebuit 
să se retragă (şi Austria a dezavuat pe Puchner, fiindcă a permis demersul pen- 
tru intervenţia rusă). Iancu se menţine în munţii de la Abrud... ÎI bate pe Hatva- 
ny... Dragoş (şi el român) e trimis cu propuneri de la Pesta să negocieze. În timp 
ce conferințele erau considerate ca o cursă, lancu, Buteanu, Dobra sînt surprinşi 
de către maiorul Hatvany?*; primul reuşi să scape; Dobra fu masacrat pe, loc. 
Buteanu în ziua următoare fu spînzurat. Trádare lasá. — În cîteva zile 3 000 oa- 
meni se adunará în jurul lui Iancu. ÎL atacă din nou pe Hatvany şi-l bat zdravăn. 

Armata lui lancu se ridică la 6000 oameni. Cartierul maghiar din Abrud fu su- 
pus masacrului şi incendiului. În zadar Bem l-a avertizat pe Kossuth. Ungurii, fu- 
rioşi pe Bem. Ei s-au încăpăţinat, deşi tot atunci primeau propuneri de alianţă din 
partea "Ţării Bomânești, prin Nicolae Bălcescu, trimis la Kossuth din partea emi- 
graţiei române. În zadar a scris şi Magheru lui Kossuth (scrisoarea e datată din Ba- 
dens$, 29 martie 1849); (îl prevenea cu privire la intervenţia rusă; îi propune o unire 
între poporul maghiar şi român, „care ar constitui o barieră de netrecut pentru slavii 
de nord“; el voia să formeze o legiune română care să lupte pentru unguri). Transil- 
vania întreagă ar fi apărat trecerea Carpaţilor şi intervenţia rusă ar fi devenit impo- 
sibilă pe această graniţă. Generalul Liiders a mărturisit el însuşi mai tîrziu unui di- 
plomat francez la Bucureşti, că fără românii din Transilvania, comandati de lancu, 
ruşii n-ar fi fost în stare să se măsoare cu Bem. Kossuth respinse cu dispreţ propu- 
nerile românilor. lancu bătu zdravăn pe unguri. Aşa fură paralizate victoriile lui 
Bem. Austria n-a răsplătit cu nimic pe români. 

XVI. La 17 iunie 1849, PaskeviciS! trecu Carpaţii dinspre Galiţia. În primele 
zile ale lui iulie: generalul Gortenhjelm pătrunse în Transilvania prin Bucovina, Li- 
iders prin Tara Bomânească. 20 000 de oameni din trupele lui Bem ah fost imobili- 


zate de români. Maghiarii au făcut din cauza lor cauza unei caste. 


35 Baden este un oraş și o staţiune în Austria Inferioară, 26 km sud de Viena. 


59 


La 1 iunie 1849, fu semnată convenţia de la Balta Liman*”**. Principalele ar- 
ticole: anularea drepturilor electorale, numirea domnilor de către cele două curți, 
suprimarea Obşteştii Adunări, înlocuită în funcțiile deliberative de un Divan ad boc, 
numirea arbitrară a unor comisii de boieri pentru revizuirea Regulamentului. Natiu- 
nea era lăsată la cheremul domnului şi domnul la bunul plac al St. Petersburgului. 
Poarta a trebuit să numească în Moldova pe Grigore Ghica, candidatul lui Reşid; 
Știrbei fu desemnat pentru Tara Românească de către generalul Grabbe*?. Acelaşi 
Ştirbei fusese redactorul Regulamentului organic, spoliatorul mosnenilor, vinzátorul 
de țigani ... delapidator în interior, servil în afară. Cîrmuirea lui nu fu decît un ne- 
curmat trafic de funcțiuni. A ales pentru cele mai bune posturi pe cele mai com- 
promise canalii ale regimului lui Bibescu — oameni din Fanar, agenţi ai Rusiei, cori- 
fei ai boierimii, judecători venali, ispravnici jăcmănitori etc. în Moldova, excesele 
erau aceleaşi, dar slabul şi indolentul domn nu li s-a asociat. Ştirbei şi-a îmbogățit 
întîi de toate familia. Ginerele lui, Plagino (prin sentinţa supremă a Divanului lui 
Ştirbei) a răpit proprietatea a 70 familii de moşneni care se învecinau cu moşiile lui. 

Acesta era regimul la care erau supuse Principatele, cînd la 1 iulie 1853, ruşii 
au trecut Prutul. Rusia a poruncit domnilor să-i verse tributul destinat sultanului. 
Ghica nu s-a supus şi s-a retras la Viena. Ştirbei n-a aşteptat ca ruşii să sosească în 
Tara Românească şi a trimis ofiţeri în Moldova să asigure pe Gorciakov de devota- 
mentul său. La 25 iulie, consulul general al Angliei i-a remis invitaţia formală a 
Porții să părăsească imediat şi provizoriu Principatul. El a refuzat să se supună. La 8 
august, cum nu s-a supus nici injoncţiunilor lui Poujade*, consulul general francez 
la Bucureşti, acesta a coborit pavilionul şi a părăsit Bucureştii. Speriat, Ştirbei s-a 
refugiat la Viena. 


În septembrie 1853 — cum toate puterile care se pregăteau de război căutau 


37 La 19 aprilie 1849, stil vechi (1 mai 1849, stil nou), are loc semnarea convenției ruso-turce de la Balta- 
Liman, nu departe de Istanbul, care consfinteste pe plan diplomatic internaţional înăbuşirea Revoluţiei de la 
1848 din Moldova şi Valahia. 


38 Balta-Liman n. cartier în Constantinopole unde se încheiă între Rusia și Turcia Conventiunea dela 1849, 
care regulă dreptul lor de interventiune în Principatele Române. Şăineanu, ed. VI (1929) 


60 


alianţa Austriei — un memoriu secret, semnat foştii domni Ştirbei, Bibescu, Sturdza 
şi Grigore Ghica, a fost prezentat cabinetului de la Viena. Semnatarii, dîndu-se ca 
reprezentanţi ai celor două Principate şi promitínd concursul celor mai de seamă 
boieri, se angajau să pună Moldo-Valahia sub suzeranitatea Austriei, în caz că Ru- 
sia ar fi învinsă. Austria a acceptat această concesiune şi a trimis pe maiorul Thom 
la Bucureşti şi laşi pentru a culege adeziunile boierilor şi a face propagandă în fa- 
voarea guvernului austriac. Misiunea lui Thom8* se îndeplinea în mijlocul ocupaţiei 
ruse. Era deci el însuşi agent rus. 

În martie 1854, a fost încheiată alianţa între Turcia, Franţa şi Anglia. 

Poarta, sigură acum de un sprijin, voia să intre în acţiune, precedînd intrarea 
armatelor sale de un apel către[jromâni. Firmanul era gata; autonomia Principatelor, 
drepturile şi privilegiile lor erau consacrate în mod solemn; se încuraja o insurecție 
naţională, cînd pe neaşteptate, Austria renuntind la tăcerea sa, se declară dispusă sá 
intre în alianţa puterilor occidentale, cu condiția să 1 se cedeze Moldo-Valahia drept 
compensație pentru sacrificiile pe care le va face cauzei comune. Stratford de 
Redcliffe fu imediat de acord. Românii, ale căror drepturi au fost de atîtea ori recu- 
noscute, nu puteau fi aşa de simplu sacrificați. Era singura obiectie pe care Strat- 
ford a opus-o Austriei. Drept răspuns aceasta a arătat pactul secret al domnilor, şi 
Redcliffe??, lămurit, sau prefácindu-se a fi, şi-a luat sarcina să smulgă consimţămîn- 
tul Porții. El a obţinut, ca primă garanţie, revocarea firmanului relativ la drepturile 
moldo-românilor. Pentru moment, Austria s-a mulțumit cu aceasta. Cu această con- 
diție ea promitea să adere în curînd la alianța turco-anglo-francezá. Prima ei con- 
diție a fost excluderea absolută a oricărui element popular sau national. 

Încă din octombrie 1853, Nicolae şi Alexandru Golescu s-au dus la Constan- 
tinopol. Heliade şi Tell veniseră din Chio”, Magheru de la Viena, Rosetti şi Stefan 
Golescu de la Paris. 


Au fost bine primiţi de Reşid Paşa. Dar internuntiul austriac Bruck*” face 


39 Chios (greacă Xíoc) este o insulă din Grecia, aflată în Marea Egee, la 7 km de coasta Turciei. 


61 


presiune asupra Divanului, susținut de Redcliffe. 

După trei luni de aşteptare şi de făgăduieli deşarte, unii emigrați români s-au 
dus la Belgrad si de acolo la Vidin*, pentru a încerca o răscoală în Oltenia. Dar n- 
au găsit la autoritățile turceşti nici sprijin, nici bunăvoință. Puţine zile înainte de so- 
sirea lor, 400 de plăieşi români (grăniceri) se prezentaseră înarmaţi la comandantul 
armatei din Calafat, Ahmet Pasa, oferindu-se sá se înroleze în trupele sale. El 1-a 
dezarmat şi i-a trimis acasă cu dispreţ. 60 dintre ei, la întoarcere au fost prinşi de 
ruşi şi împuşcaţi pe loc. Şi totuşi era lucru sigur, şi Ahmet Pasa o ştia, că de la Cala- 
fat pînă la Cerneţi, pe o distanţă de 30 de leghe de-a lungul Dunării, populaţiile rive- 
rane n-aşteptau decît un semnal pentru a se alătura trupelor otomane. 

Aşa s-au încurajat eforturile patriotismului. 

Stefan Golescu a obţinut misiunea din partea tuturor refugiaților de la Vidin de 


a se prezenta în numele lor lui Omer Paşa la Şumla“!. 


Silistra% ri 
Cunucrpa Eforie.Nord 


Costineşti 


Dulovo 
HynoBo eN A 
5 Tervel 


Isperih : TepBen 
Vcnepux: z 


r 


Mangalia 


VamawWeches 
kT 


> OS y Dobrich 


“Razgrad e vi DoGpiu 
Pasrpan „d . 


Pazar Abona 
Ș nazap A 


Targovishte' > S Varna) 


TbproBuwe S B 
e N apHa 
/ Shumen p 


LllyMen 


Acolo se afla de cîteva zile Tell cu cîțiva ofiţeri români, veniţi pentru a-şi oferi 
serviciile Porții. Eliade era şi el în anturajul lui Omer, care îl chemase la el. Ceilalți 


vorbiseră mai înainte în treacăt despre independenţa României de sub suzeranitatea 


% Vidin (cunoscut si sub vechiul nume românesc Diiu, în bulgară Bunun Vidin) este un oras pe malul sudic 
al Dunării, în nord-vestul Bulgariei. Se află în apropiere de graniţele cu Serbia şi România și este de asemenea 
centrul administrativ al Regiunii Vidin. 


41 Sumla f. oraș în Bulgaria. Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929). 


62 


Porții. Omer Pasa i-a spus lui Golescu că unii dintre ei ar fi publicat în 1850 un ma- 
nifest în care respingeau suzeranitatea Porții; pentru a accepta serviciile lor era ne- 
voie de dezavuarea publică a acestui act. Omer Paşa a pus aceeaşi condiţie şi lui 
Nicolae Golescu, care de asemenea sosise puțin mai înainte. Amîndoi au refuzat. 
Chiar dacă ei ar fi consimţit, Omer ar fi trebuit să-i refuze. Aşa de pildă l-a purtat 
cu vorba Beşid Paşa pe Magheru. De mai multe ori a fost avertizat să fie gata de 
plecare pentru a forma o legiune românească, de tot atitea ori a fost înşelat. Toate 
şiretlicurile tradiţionale ale Divanului au fost puse în joc. 

La 14 iunie 1854, Turcia a încheiat cu Austria un tratat, prin care Austria con- 
simţea să ocupe Principatele, somînd Rusia să le evacueze. 

La 7 august 1854, nota lui Nicolae anunţa că „din consideraţie pentru Austria, 


el consimtea să-şi retragă trupele din Principate“. 


63 


Manuscrisul B 86 a 


Regulamentul organic, hărăzit de către Ruşi (Kisseleff cu boierii) fu pus în vi- 
goare în 1831. 

În ceea ce priveşte Tara Românească, el cuprinde următoarele dispoziţii: 

„Regulamentul organic debutează... prin principii echitabile“. Dispune 
anume: „măsura pămîntului care urmează să fie cedată trebuie să se bazeze pe 
adevăratele nevoi ale cultivatorului şi munca acestuia trebuie să corespundă cu 
valoarea acestui pămînt“. Regulamentul adaugă: „Reciprocitatea între cultivator 
şi proprietar pentru ca să fie echitabilă trebuie să compenseze, pe cît posibil 
avăntagiile şi obligaţiile pe care le are o parte ca şi cealaltă” (p. 305). 

În Ţara Românească cultivatorul primeşte: 

1) pentru casă şi grădină, 400 stînjeni ([stînjenul] = aproximativ 2 metri pă- 
trati la cîmpie şi 300 la munte; 2) 3 pogoane (1 hectar 1/2)* de pămînt pentru 
arătură; 3) 3 pogoane de finat. 


Cele 3 pogoane de finat sînt afectate pentru hrana a 5 vite cornute. 


2 1 pogon = 1/2 ha. 


64 


Dacă ţăranul nu are atîtea vite întinderea de 3 pogoane scade proporțional; 
dacă nu are nici o vită nu i se dă finat. 

Să nu uităm că aceste concesii denumite de către Regulament avantagii sînt 
făcute proprietarilor adevăraţi; că, prin urmare, pe bună dreptate n-ar trebui să rezul- 
te de aci nici o obligație. Dar, în realitate, Regulamentul transformă pe proprietari în 
arendasi; prin aplicarea acestor dispoziţii proprietarul va face din ţărani servi. 

Obligaţiile sînt de două feluri: 1) o rentă; 2) zile de clacă şi cáráusie. 

(În Ţara Românească dijma se împarte după cum urmează: dijma din toate 
produsele 1/10; din fin 1/5; din vin 1/20; în Moldova vinul dă 1/10)... 

Orice ţăran este dator proprietăţii: 1) 12 zile de muncă; 2) o zi de plug; 3) un 
transport de lemne. În Moldova, articolul al treilea este mai greu; el pretinde: 1) 2 
transporturi, unul toamna, altul primăvara; 2) un alt transport, la crăciun, de la 1 la 
16 ceasuri distanță sau 2 transporturi de 1 la 8 ceasuri... Cifre fictive. În realitate 
cifrele nu se socotesc după măsura timpului, ci după cantitatea de lucru. Astfel Re- 
gulamentul organic face ca cele 12 zile de muncă să fie egale în lucru cu 36 zile, 
ziua de arătură cu 3 zile, transportul cu 3 zile. Total 42 zile. Aceasta-i situația în 
Tara Românească. 

În Moldova, cele 2 transporturi, de toamnă şi de primăvară se urcă la 4 zile; 
transportul sau transporturile de crăciun la fel 4 zile. Trebuie să mai adăugăm la 
acestea, 4 zile care sînt hotárite pentru reparaţii la acareturile de pe moşie. Total 
pentru Moldova 48 zile. 

Dar asta nu-i totul. Înainte de Regulamentul organic dacă muncile la boier nu 
se terminau în zilele anumite pe care le acorda legea, boierul se adresa ţăranilor 
chemîndu-i să-l ajute. Totuşi, întotdeauna, el aştepta pentru aceasta pînă cînd ţăranii 
îşi terminau propriile lor lucrări, şi întotdeauna drept mulţumită pentru lucrul lor de 
bună voie le făcea hore, joc şi le da, de băut. Această ceea ce se numea să facă cla- 
că; cuvîntul însemna bunăvoință. Astăzi încă ţăranii au obiceiul, cu toată mizeria în 
care se află, de a presta în comun acest ajutor văduvelor şi săracilor din sat. Or, 


această claca, acest act de binefacere a ţăranului față de proprietar, a fost convertită 


65 


de către boieri, redactori ai Regulamentului, într-o servitute obligatorie. Satele au 
fost îndatorate să dea proprietarilor, pentru munca extraordinară 4 oameni din 100 
de familii, 3 din 63 la 75 familii; 2 pentru 38-50,1 pentru 13-25. 

În Moldova dijma în oameni a fost botáritá la 1 om din 10 familii în satele de 
200 familii şi mai mult şi 2 oameni pentru 10 familii, în satele cu mai puţini locui- 
tori. Această nouă îndatorire s-a numit iobăgie, cuvînt străin de limba română şi 
însemnînd servitute. De această dată, cel puţin, ruşii şi boierii, partizanii lor se ară- 
tau sinceri. Această iobăgie echivalează în zile de muncă, cu 14 zile pentru fiecare 
țăran în Tara Românească, cu 36 în Moldova, pentru locuitorii satelor de 200 fami- 
lii, la 42 pentru celelalte... în total... ţăranul în Tara Românească face 56 zile de 
muncă (clacă) în favoarea proprietarului; în Moldova, 84 zile într-un caz, 120 în 
celălalt. Or, din cauza asprimii iernilor lungi, anul agricol nu are decît 210 zile. Din 
acestea trebuie scăzute 30 duminici, 10 zile de sărbătoare, 30 de timp prost: total 70. 
Rámin 140 zile. Țăranul n-ar avea deci în Tara Românească decît 84 de zile de 
muncă pentru dînsul; în Moldova numai 56, şi doar 20 în satele sub 200 familii. 
Acesta este numărul oficial al zilelor pretinse ţăranului, număr recunoscut de Regu- 
lament, garantat proprietarului prin lege. 

Regulamentul mai adaugă încă, determinînd norma [munca] pentru fiecare zi, 
în aşa fel încît totdeauna pentru a termina norma [munca] sá mai rămînă de lucru 
pentru a doua zi... De exemplu: ziua de prásit, hotáritá la 12 prăjini, impunind o 
normă raportată la întindere de două ori mai mare decît aceea pe care o poate face 
un om într-o zi, cuprinde o mulțime de munci accesorii care cer din capul locului 
mai multă muncă. Mai întîi, operația prăşitului, lucru foarte important într-o ţară în 
care bogăţia agricolă constă înainte de toate în culturi de porumb, cere o îngrijire 
dintre cele mai atente. Trebuie să smulgă buruienile care înăbuşe porumbul, apoi să- 
l rărească la o distanţă de cel puţin 40 centimetri; apoi după 20 de zile trebuie prăşit 
a doua oară şi cîte o dată a treia oară. Tot în această zi de praşilă, se cuprinde cule- 
sul, dezghiocatul, căratul şi punerea în coşare a recoltei; şi ca şi cum n-ar fi îndestul 


pentru o zi de lucru, ţăranul mai este obligat să facă şi coşarele şi hambarele; astfel 


66 


că ceea ce se cheamă ziua de praşilă, după Regulament, începe în mai şi se termină 
în octombrie (p. 306-310. Ultima parte privind prasila la pag. 310). „În Moldova — 
spunea un mare boier lui Regnault — cele 12 zile de muncă ale ţăranului prevăzute 
de regulament, în fapt echivalează cu 365 zile” (p, 311). (Regnault Elias, Histoire 


politique et sociale des Principautés Danubiennes, Paris, 1855.) 


67 


Manuscrisul B 91 (20) 


.. Nistru) sau Basarabia cedată. (Aceasta prin tratatul de la Bucureşti). Turcia 
nu putea ceda [ceea ce nu-i aparținea], pentru că ea este numai suzerană a ţărilor 
române. Poarta singură a recunoscut acest lucru, cînd la Carlovitz, presată de polo- 
nezi să le cedeze Principatele moldo-valahe, ea a răspuns că nu avea dreptul de a 
face vreo cesiune teritorială, deoarece capitulatiile nu-i conferă decît un drept de 
suzeranitate (p. 107). 

(În timpul ultimei lor ocupaţii, ruşii s-au arătat aşa cum sînt; liberatorii şi-au 
reluat adevăratul lor caracter etc. p. 109). „Moarte bragagiilor“. La sfirşitul lui 1820 
apăru la Chişinău, în Basarabia, Alexandru Ipsilanti general maior în armata rasă 
(născut în Fanar, 1895, fiul domnului care în 1806 s-a refugiat in Rusia). „Țăranul 
român“ nutreşte pentru ,,muscal“ (moscovit) numai ură. 

La 6 martie 1821, Ipsilanti trecu Prutul cu vreo sută de albanezi; în aceeaşi zi 
el este la Iaşi, în palatul lui Mihai Suţu. Adresează împreună o chemare către greci 


(pentru eliberarea Greciei). Congresul de la Laibach“... era tocmai pe punctul de a 


43 Congresul de la Laybach (acum Ljubljana, Slovenia), a avut loc între 26 ianuarie si 12 mai 1821. 


68 


se reuni... Vladimirescu (are alături de el revoluția ţăranilor). Cum 
acesta nu este de acord cu planurile lui Ipsilanti, „şi nu admite nimic 
comun între cauza grecilor şi aceea a românilor“, el vrea să izgonească 
pe Ipsilanti şi pe eterişti şi să facă mai de grabă cauză comună cu tur- 
cil, decît să lase să renască domnia Fanarului şi supremaţia ruşilor. 
Iordachi (agent al lui Ipsilanti), într-o întrevedere îl prinse, îl duse la 
cartierul general al lui Ipsilanti, care porunci să fie ucis cu lovituri de 
sabie. 

Dl. Ipsilanti, cantonat pe malul Oltului, ([.......... ] de turci), vede cum era 
„masacrat“, aproape sub ochii săi, batalionul sacru, elita armatei sale, fără să facă 
un pas pentru a-l apăra, şi o ia la fugă, după bătălia care s-a dat fără el, abandonîn- 
du-şi chiar şi albanezii şi cazacii săi ... . În Ungaria, Metternich porunci să fie în- 
chis în fortăreața de la Munkács. Acesta se opuse intentiilor lui Alexandru, care 
sub pretext de pacificare voia să treacă Prutul (p. 134). 

Restabilirea domnilor páminteni s-a făcut de către sultanul Turciei. (Între timp 
Principatele rămîn ocupate de turci, evacuarea cărora a fost în zadar reclamată de 
Alexandru I (1825). Actualmente Nicolae face acelaşi lucru. Poarta cedează în 
această privinţă, în convenția de la Akkerman (1826), prin care Rusia îşi arogă 
dreptul de control asupra Principatelor. lată: „Domnii vor trebui să ţină seamă de 
demersurile ministrului M. S. Imp. şi de acelea pe care consulii Rusiei le vor adre- 
sa pe baza „ordinelor acestuia“. De altfel tot acolo mai există dispoziţii asemáná- 
toare. Ultima clauză a tratatului : „Domnii vor fi obligaţi să se ocupe, fără cea mai 
mică întîrziere împreună cu divanurile respective de măsurile necesare pentru a 
îmbunătăţi starea Principatelor încredinţată grijei lor, şi aceste măsuri vor face obi- 
ectul unui regulament general pentru fiecare principat“. 

Rezultatul a fost: Regulamentul organic. 

Pozzo di Borgo% transmite din Paris în luna noiembrie 1828 : „Împăratul a 


supus unui examen sistemul turc şi maiestatea 


69 


sa l-a găsit că a început o organizare materială şi morală, pe care nu a avut-o pînă 
acum. Dacă sultanul a putut să ne opună o rezistență mai vie şi mai organizată, 
atunci cînd abia pregătise elementele noului său plan de reformă şi de îmbunătățire, 
cît de formidabil l-am fi găsit în cazul cînd sultanul ar fi avut timp să-i dea mai 
multă soliditate“. 

(În legătură cu Grecia : „Rusia... mutilează posesiile continentale [ale Turci- 
ei], pentru că ea vrea să facă tot ceea ce este posibil pentru a slăbi Turcia, iar nu 
pentru a întări o naţiune regenerată“). 

Pretextul ruşilor pentru a face război este că: „Turcii oprimă pe sîrbi, pe ro- 
mâni, pe moldoveni, iar ţarul era apărătorul oprimaftilor*. La 7 mai 1828, 150 000 
ruşi se revărsară în Moldo-Valahia. în protestele sale din 1826, împotriva ocupaţiei 
turceşti, Rusia se înduioşa faţă de nenorocirile ţării; acum ruşii se dedau la groazni- 
ce excese. „Niciodată “ spune Saint Marc Girardin€ însuși (în ale sale Souvenirs de 
voyages)“ n-a avut loc o mai inspăimîntătoare distrugere de vieţi“. Un jaf enorm, 
hoţii de ale ofiţerilor, barbaria soldatului rus etc.. 

În ciuda acestei oribile administrații, divanul boierilor a trimis lui Nicolae una 
dintre cele mai servile adrese: „Sire, divanul Țării Româneşti, interpret al senti- 
mentelor întregului popor se grăbeşte - a depune la picioarele tronului M. V. I. 
omagiul adîncii sale recunostinte şi a statornicii sale fidelități“ etc. (p. 162). 

Guvernul rus a răspuns la reclamaţii: „Nu interesează să ştim cine face lucrul 
(transportul) oamenii sau animalele, numai ordinele să fie executate“. 

Tratatul de la Adrianopol 14 sept. 1829. Stipulatiile care privesc ţările române 
par o serie de binefaceri. Prin art. 5 Rusia se declară garantă a drepturilor acordate 
prin sprijinul său, consacrînd astfel, în favoarea ei, dreptul de intervenție. 

Ocupaţia rusă avea să se prelungească, (avea să dureze 10 ani), pînă ce turcii 


vor fi plătit 125 mil. despăgubiri de război. 


70 


(Nicolae voia chiar să cumpere Principatele, pretuite la 36 mil. fr.). 

De asemenea în tratatul de la Adrianopol figura „recunoaşterea de către Poartă 
a independenţei greceşti“. 

Regulamentul Organic (Kisseleff). 

Întocmai cum erau bătrînul Alexandru (I) si Constantin, primul „prieten al ar- 
telor şi civilizaţiei“, celălalt „tatar“, la fel sînt acum Alexandru II şi fratele său. 

Dintre cele mai însemnate familii boiereşti nici una nu este de origine româ- 
neascá. „Mavrocordaţii şi Mavroghenii sînt din insula Miconi (Arhipelag); Ghicu- 
leştii din Albania, Racoviţeştii din Asia Mică, Ipsilantii şi Moruzeştii din Trebizun- 


da; Suţuleştii sînt bulgari, Caragea din Raguza, Roseteştii din Genua etc. (p. 265). 


Românii din fara Românească .... 2500000 
Moldovā y o al ta 1500000 
Transilvania art 1486000 
Banatul Timişoarei .......oooooo...... 1085000 
Bucovina ...... << se ae oro oro oo. 300000 
Basarabia od 000.0 

7676 000 


Convenţia de la Balta Liman (1 iunie 1849): anularea drepturilor de alegere, 
numirea domnilor de cele 2 curți, suprimarea Obşteştei Adunări, înlocuită în atri- 
butiile ei deliberative printr-un divan ad-hoc, numirea arbitrară a comisiilor de bo- 


ieri pentru revizuirea Regulamentului...“ 


71 


Manuscrisul B 63 


1853 septembrie 
RUŞII ÎN MOLDOVA ŞI TARA ROMÂNEASCĂ 

(„Si viene di bassa a gr an fortuna piti con la fraude che con la forza”). [Mai 
curînd te ridici de la o condiţie inferioară la una superioară prin înşelăciune decît 
prin forţă]. (Machiavelli, Discorsi) cap. XIII, 2 ed., London, 1849). 

Limba română e un fel de italiană orientală (3). Băştinaşii din Moldo-Valahia 
se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi (1.c.). În 1393, 
Valahii au încheiat un tratat cu Baiazid, de la care pornesc pretenţiile Porții de suve- 
ranitate asupra acestor provincii. Acest tratat, sau această capitulatie, termen sub 
care este îndeobşte numit, era precum urmează: 

Art. I. „Noi Baiazid, ca urmare a nemărginitei noastre îndurări faţă de Tara 
Românească, care, împreună cu domnul care o stăpîneşte, s-a închinat invincibilului 
nostru Imperiu, hotárim şi decidem că ţara va continua să se guverneze după propri- 
ile ei legi, şi că domnul Țării Româneşti va avea libertate deplină sá declare război 
vecinilor săi şi să încheie pace cu ei, cînd îi va conveni şi cum va crede de cuviinţă, 


si că el va avea drept de viaţă şi de moarte asupra supusilor săi. 


72 


Art. 2. Toţi creştinii care, după ce mai înainte au îmbrățișat religia mohameda- 
nă, ar dori acum să părăsească teritoriul Imperiului nostru şi să se întoarcă la cultul 
creştin, vor fi respectaţi şi nu vor fi reclamaţi de noi. 

Art. 3. Toţi românii care vor intra pe teritoriul Imperiului nostru, pentru aface- 
rile lor, vor fi scutiți de orice dări şi nimeni nu-i va putea supăra pentru modul lor de 
a se îmbrăca. 

Art. 4. Domnii (care vor fi totdeauna creştini) vor fi aleşi de către mitropolit şi 
boieri. 


Art. 5 fixează cifra tributului de plătit în fiecare an” (p. 5). 


Moldova nu s-a închinat puterii turceşti decît după aproape un secol de la 
semnarea tratatului român; în 1513, ea recunoaşte suzeranitatea Porții în condiţii nu 
mai puţin favorabile. Aceste vechi tratate constituie baza relaţiilor dintre Principate 
şi Poartă şi au fost confirmate de sultanii următori şi recunoscute ca fiind valide şi 
în vigoare de guvernul rus, de Poartă şi de locuitorii Principatelor. 

Legăturile diplomatice dintre Rusia şi Principate datează din 1710 cînd Petru 
cel Mare a încheiat un tratat cu Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei : 

„Art. 1. Moldova va dobindi întreg teritoriul dintre Nistru şi Bugeac. Toate ce- 
tátile aşezate pe malul stîng al Prutului vor aparține de drept Moldovei. Art. 2. Mol- 
dova nu va plăti niciun tribut Rusiei. Art. 3. Domnul se obligă să ţină 10 000 de 
oşteni, plata cărora va fi acoperită de Rusia. Art. 4. Rusia nu se va amesteca în afa- 
cerile ţării, şi nici unui rus nu-i va i fi permis sá se căsătorească şi să dobíndeascá 
moşii în Moldova. Art. 5. Titlul domnului va fi Alteța Sa domn şi singur stápinitor 
al Moldovei, aliata Rusiei“. 4 

Scurt timp după aceea, Petru a izbutit să convingă pe domnul Țării Româneşti, 
să încheie un acord asemănător. 

Cu toate acestea, Petru fiind bătut, a fost silit să-şi cumpere o retragere sigură 
în propriile sale domenii, prin mită dată generalilor turci. 


De atunci, guvernul otoman a luat, pentru un secol, obiceiul de a alege dom- 


73 


nitorii Moldovei şi Țării Româneşti nu printre băştinaşii ţării, ci printre grecii din 
Fanar. Aceşti greci, membri ai cîtorva familii favorizate, autorizate să locuiască 
între zidurile Constantinopolului, în cartierul de la care se trage numele lor de fa- 
nariofi, au fost educați pentru a se ocupa cu afaceri de stat. Pentru cunoaşterea 
limbilor occidentale şi a uzanțelor diplomatice ei au fost aleşi să împlinească sar- 
cinile importante de interpreți; şi, prin influenţa lor asupra Divanului, pe care o 
datorau talentelor lor, conducerea afacerilor externe ale Imperiului otoman le-a 
fost încredinţată în mare măsură. Sceptrul tributar al Moldovei şi al Țării Româneşti 
a fost cel mai înalt obiect al ambitiei lor. Titlul pe care îl dobîndeau prin posesiunea 
acestui sceptru era transmis descendenților lor, şi aceasta le procura, dacă se menţi- 
neau timp de cîțiva ani, înlesniri să stringá o avere destul de mare pentru a susține 
rangul unei case princiare. 'Titlurile pe care le-au purtat familiile Cantacuzino, Ma- 
vrocordat, Callimachi şi altele, se datoresc acestei origini. 

Cîrmuirea fanariofilor a fost totdeauna dezastruoasă Principatelor. Darurile 
prin care domnul dobîndea ridicarea în scaun trebuiau acoperite prin taxe stoarse de 
la supuşii săi. Suferințele acestora erau înfăţişate Divanului, şi Divanul îşi avea, în 
vremea aceea de corupție şi de decădere, motivele sale să se arate totdeauna dispus 
a le acorda uşurarea pe care le-o procura o schimbare de domnie. 

Succesiunea rapidă a domnilor a agravat răul şi a făcut ca Rusia, sub pretext 
de a curma acest abuz, să intervină în afacerile interne ale Moldovei şi Ţării Romá- 
nesti şi în Imperiul otoman, la sfîrşitul secolului trecut şi la începutul secolului pre- 
zent. Prima dispoziţie relativă la Principate a constituit-o art. 16 din tratatul de la 
Kainargi** (1774). 

Prin acest articol, „Poarta consimte ca, potrivit cu împrejurările celor două 
Principate, miniştrii Curţii imperiale a Rusiei să poată vorbi în favoarea lor; şi pro- 


mite să ia în consideraţie aceste intervenţii cu prietenia şi respectul care se cuvine 


4 (Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (var. Kuciuk-Kainardji, în limba turcă Küçük Kaynarca)) 
Numit astăzi Kainargea, şi situată în provincia bulgărească Silistra, orăşelul Kuciuk-Kainargi a fost 
locul unde s-a semnat, în vara anului 1774 (21 iulie 1774), pacea dintre Imperiul Otoman şi Rusia. 


74 


unor puteri“. Prin tratatul de la Bucureşti (1812), Rusia a obţinut pentru ea însăşi 
cedarea a aproape 1/2 din Moldova, provincia Basarabia. Convenţia de la Akker- 
man (în 1826) şi tratatul de la Adrianopol n-a conferit Rusiei nici un drept de suve- 
ranitate. Art. 5 al tratatului de la Adrianopol: „Principatele Moldovei şi Țării Ro- 
mâneşti, plasîndu-se prin capitulatie sub suzeranitatea Înaltei Porţi, şi Rusia garan- 
tînd prosperitatea lor, este subînţeles că ele îşi vor păstra toate privilegiile şi imuni- 
tátile care le-au fost acordate fie prin capitulatiile lor, fie prin tratatele încheiate între 
cele două imperii sau prin hatişerifurile emanate în diferite timpuri. În consecinţă, 
ele se vor bucura de exercițiul liber a cultului lor, de o securitate completă, de o 
administraţie națională independentă şi de o deplină libertate a comerțului.. 

... Generalii ruşi, în timpul războiului care s-a terminat cu tratatul de la 
Adrianopol, s-au ocupat să pregătească o constituție pentru fiecare Principat sub 
numele de Regulament Organic... Art. 52 din Regulamentul organic al Ţării Ro- 
mánesti prevede: „Orice act sau hotárire a Obşteştii Adunări şi a domnului, care 
va fi împotriva privilegiilor Principatului, tratatelor şi hatişerifurilor, întărite 
pentru folosul acestui Principat, precum si împotriva drepturilor curților suzerană 
şi protectoare, trebuie să se socotească nule şi neavenite“. Rusia a izbutit deci să 
obţină recunoaşterea într-un document public a titlului asumat de protectoare a 
Principatelor... Adrianopol prevede totuşi că Regulamentul organic (atunci in- 
complet) nu va putea încălca în nici un fel drepturile Porții. 

În 1837, cu prilejul publicării unei noi ediţii a Regulamentului organic, Rusia 
a cerut inserțiunea cuvintelor: „Aceasta în orice caz (adică, că Adunarea ar putea, cu 
consimtámintul domnului, să facă în Regulament schimbări cînd acestea ar deveni 
necesare) nu poate avea loc fără consimtámintul curților suzeraná şi protectoare“ 
(«sans le consentement de la cour suzeraine et protectrice»). Propunerea a fost în- 
tímpinatá printr-un refuz hotărît şi indignat de către Adunarea Țării Româneşti. Dar 


Rusia a sfătuit Poarta să emită un firman, care să pretindă inserarea acestor cuvinte 


4 După textul tratatului: ...şi promite să-i asculte cu consideraţia ce se cuvine unor puteri prietene şi 
respectate“ (cf. Acte şi documente privitoare la istoria Renascerei României). 


75 


primejdioase, în Regulamentul organic... Firmanul contravenea drepturilor funda- 
mentale ale poporului român de a reglementa afacerile interne ale țării după propria 
lui voinţă; şi prevederile firmanului n-au fost niciodată acceptate de către Adunarea 
Ţării Româneşti... 

În palatele nobililor sau boierilor români, luxul oriental se îmbină cu rafina- 
mentul occidental. Dar masa poporului e cufundată într-o mizerie abjectă... Drumuri 
nu există aproape de loc. Sleaurile bătute, pe care, boierul, gonit de căldura verii, e 
tras de 6 sau 8 cai destul de repede, iama sînt impracticabile. 

Aceste provincii „s-au veştejit la umbra protecţiei ruse“ ... Vechile legi ale 
Principatelor, în multe privinţe sînt foarte imperfecte. O mare parte a populației 
rămîne într-o stare de şerbie absolută. Boierul, în procesele cu un străin, e mai 
presus de lege; tribunalele sînt deschise unei corupţii pe scară mare... O parte 
influentă, deşi moderată, a nobilimii, dorea de mult să îndrepte aceste rele. In- 
fluenta predominantă a Rusiei, pe de altă parte, a lucrat intens pentru a zádárnici 
astfel de planuri. A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi 
exclus din funcțiuni publice. Servilitatea faţă de interesele Rusiei era un titlu de 
promovare... De la domn şi pînă la cel mai modest funcţionar, toți ştiau că sluj- 
ba lor era la bunul plac al consulului rus ... 

Rusia ţinea o armată de 30 000 de oameni în Basarabia... Unii boieri, în pri- 
măvara anului 1848, au prezentat o petiție domnului Moldovei, cerînd anumite 
reforme. Domnul, acţionând sub influenţa consulului rus, nu numai că le-a respins 
cererea, dar i-a aruncat la închisoare. Tulburările produse de aceste evenimente au 
furnizat pretextul dorit: Armata rusă a trecut graniţa (25 iunie 1848) şi s-a apropi- 
at de laşi. Reprezentanţii Rusiei pe Iîngă curțile occidentale afirmau că generalul 
comandant a acţionat pe propria sa responsabilitate, că „trupele ruse au intrat în 
Moldova fără vreun ordin al Cabinetului de la Petersburg, scopul lor fiind menține- 
rea sau stabilirea ordinei, că ele vor fi retrase cînd ocazia va înceta, că intrarea lor 
s-a făcut pe baza autorizaţiei domnului şi că nu s-a dat nici o dispoziţie pentru 


achiziţia de teritorii“ ... (Declaraţia lui Palmerston la întrebarea lui Dudley Stuart, 


76 


H.o.C., 1 sept 1848) ... . Zvonuri frecvente circulau despre retragerea iminentă a 
trupelor ruse... Cum afacerile Europei occidentale deveneau din zi în zi mai com- 
plicate, ocuparea Moldovei de către trupele ruse putea fi considerată ca un fapt 
împlinit. 

Între timp, domnul Țării Româneşti, mai puţin expus influenţei şi mai înde- 
părtat de ajutorul Rusiei, la 11/23 iunie 1848, a garantat supuşilor săi reforme de 
natură mult mai importantă decît acelea care au fost refuzate moldovenilor. Aceste 
reforme nu ştirbeau de fel dreptul sultanului ca suprem suzeran al Principatelor, dar 
erau destructive pentru „Regulamentul organic“ al Rusiei. Ambasadorul rus la Pa- 
ris a reuşit să intimideze guvernul turc asupra tendinței primejdioase a reformelor 
Țării Româneşti. Un manifest către cabinetele Europei arată intenţia ei de a inter- 
veni prin forţa armelor în afacerile Principatului. La 1 aug. 1848 o puternică armată 
rusă a trecut Prutul în marşul ei spre Bucureşti. Guvernul turc a trimis o armată tur- 
că în Tara Românească, sub comanda lui Suleiman Pasa ... Locuitorii Ţării Romá- 
neşti n-au adresat Rusiei nici o cerere de protecţie, la intrarea trupelor turceşti ... . 
Românii au consimţit ca guvernul provizoriu să fie înlocuit cu o comisie de trei 
persoane, numite de Paşa, pentru a împlini sarcinile domniei, vacante în urma 
fugii lui Bibescu; o delegaţie a fost trimisă la Constantinopol cu propuneri în ve- 
derea modificării cererilor iniţiale ale românilor încît să fie puse de acord cu ve- 
derile guvernului turc. Rusia ameninţa Divanul că va pune capăt dacă nu cu, fără 
Turcia, noii ordini a lucrurilor în ţară. Divanul a cerut sfatul ambasadorilor Angliei 
şi Franţei, care i-au recomandat să adopte linia politicii preconizată de Rusia. Prin 
urmare, Suleiman Paşa rechemat, Fuad-Effendi e numit. Armata turcă a înaintat 
spre Bucureşti şi a ocupat capitala la 25 septembrie. Fuad Effendi a comunicat 
principalilor boieri firmanul care anula constituția din 11/23 iunie 1848. Drept 
pretext a fost invocată tendinţa acesteia din urmă spre socialism (şerbia era desfi- 
infatá în Constituţie şi lotul de pămînt stápinit de ţăran îi era cedat în deplină pro- 
prietate; 


12 — c. 259 


77 


dar în acelaşi timp, acelaşi articol XIII prevedea că proprietarul va fi despăgubit 
de către stat pentru pămîntul cedat şi pentru pierderea muncii ţăranilor săi)... Mă- 
surile Divanului erau dictate de Rusia — comisarul rus, generalul Duhamel, însoțea 
şi, de fapt, comanda armata turcă, şi firmanul turc fusese emis cu concursul său ... 
. După 10 zile, armata rusă a invadat Principatul şi la 10 octombrie, generalul Du- 
hamel declara lui Fuad Effendi că a ocupat provincia milităreşte în numele stăpînu- 
lui său împăratul ... Toată autoritatea, civilă, militară, legală, a fost ilegal uzurpată 
sau exercitată de soldățimea rusă. Un ofiţer român, un supus al Porții, a fost arestat 
chiar în casa lui Omer Paşa, comandantul suprem turc. Un supus britanic a fost 
arestat şi dus într-o închisoare depărtată. Toţi revoluționarii, ostili ruşilor, au fost 
arestaţi şi ținuți şi acum în închisoare... 

Ei au pus mîna şi pe veniturile Principatului, au revizuit tariful comercial şi au 
interzis exportul produselor româneşti. ... Principatele au fost silite să întrețină, pe 
socoteala lor, imensa putere militară cu care, în ciuda tuturor protestelor lor energi- 
ce, Rusia persista să împovăreze ţara... 50 000 de ruşi. 


Contribuțiile în bani, percepute la început pentru întreţinerea acestora, au 
rămas în general în buzunarele ofiţerilor care le strînseseră. În acest timp, trupa a 
fost silită să trăiască din jaf. Nenorociţii locuitori din mai multe sate au fost siliţi, 
din pricina acestei duble stoarceri, să caute refugiu în mijlocul zăpezilor Carpaţilor. 
Cînd devenise evident că armata imperială era în primejdie de a muri de foame, 
împărătul a permis aşa- numitului guvern român să deschidă un credit la St. Peter- 
sburg, ca să fie în stare a acoperi cheltuielile trupelor ruse. Si acum Principatele au 
a garanta o mare datorie naţională față de Majestatea sa împăratul... Acesta avea un 
nou pretext pentru a menţine aceste ţări drept garanţie pentru propria el despágubi- 
re pecuniară (6-25) „pînă cînd Rusia va fi închis poarta casei“, aşa numea Ale- 
xandru acapararea Constantinopolului (29). 

Preţul bumbacului tors e aproximativ de două ori mai scump decit al mate- 
rialului brut, care a servit la fabricare; preţul mediu al stambei uni şi a celei 
imprimate din care consistă exportul nostru, e de cinci ori mai mare decît a ma- 
teriei prime (35). Tariful turcesc pentru produsele manufacturate e de 3 pînă la 
5% din valoarea actuală (36). 


78 


NOTE 


1 Grigore III Ghica, domn al Ţării Românești (1768 — 1769) şi al Moldovei (1764 — 1767, 
1774-1777), ucis din ordinul Porții pentru că a protestat împotriva cedării Bucovinei, Austri- 
ei. 


? Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, încheiat în 1774 în urma războiului ruso-turc din 1768 — 
1774. Articolul XI al acestui tratat prevede, de fapt, că „în scopul respectării ordinii, întru 
totul, Sublima Poartă îngăduie de asemenea să fiinteze consuli şi vice-consuli oriunde curtea 
Rusiei va găsi de cuviinţă să stabilească”. Rusia a stabilit consuli la Bucureşti şi laşi în 1782, 
Austria în 1783. 


3 Ecaterina a Il-a, împărăteasa Rusiei (1763—1796). 


https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecaterina_a_Il-a_a_Rusiei 


4 Al. V. Suvorov (1730—1800), comandantul armatelor ruse în războiul austro-ruso-turc 
din 1787-1792, a obţinut victoria la Rîmnic (1789) şi Izmail(1790). 


> Emile Gaudin s-a aflat la Bucureşti ca „agent confidential al Republicii franceze pe lîngă 
domnul Țării Româneşti“ din septembrie 1795 pînă în februarie 1796 


6 Între 1802 si 1811 s-au făcut mai multe demersuri pe lîngă Napoleon. Dintre boierii refu- 
elati la Braşov, banul Ghica, Emanuel şi Grigore Bríncoveanu şi C. Cîmpineanu semnează în 
1802 o petiție adresată ambasadorului Franţei la Viena Champagny. Pentru această epocă nu 
este nimeni cunoscut cu numele de Preda Brincoveanu. Logofătul D. Sturdza elaborează în 
1802 un proiect de constituţie republicană. La rîndul său G. Catargi face o călătorie la Paris în 
1810 — 1811 căreia 1 s-au atribuit scopuri politice. Nu ştim ca Beldiman să fi luat parte la 
aceste demersuri. 


7 Diplomă solemnă semnată de sultan. 


79 


3 Generalul H. Sebastiani (1772—1851), ambasador al Franţei la Constantinopol (1806- 
1807). 


2 Alexandru Suţu, numit domn al Ţării Româneşti şi revocat în acelaşi timp cu Scarlat Cal- 
limachi, a domnit numai între 1818 şi 1821. 


10 Scarlat Callimachi, numit domn al Moldovei în luna august 1806, revocat în octombrie, 
a fost reinstalat după pacea de la Bucureşti şi a domnit între 1812 şi 1819. 


11 J, J. Michelson (1740 — 1807), comandant al armatelor rusești, mort la Bucureşti. 


12 M. A. Miloradovici (1771 — 1825), general de infanterie, a obţinut asupra turcilor vic- 
toria de la Obilești, lîngă Bucureşti (1806). 

13 Lude, unicate fiscalá formatá din mai multi contribuabili, solidar responsabili de achita- 
rea dárilor 


14 Scutelnici, categorie de contribuabili stersi din registrele fiscale şi daţi boierilor sau má- 
năstirilor cărora le prestau diferite servicii sau le plăteau o sumă anuală de bani. 


15 Capo d'Istria, conte. Diplomat rus, ministru al Afacerilor Străine, unul din organizatorii 
răscoalei din 1821. 


16 Alexandru Ipsilanti (1792—1828), nepotul omonimului său, domn al Ţării Românești, 
aghiotant al împăratului Alexandru I, efor general al Eteriei. 


17 Constantin Catacazi era cumnatul, iar nu socrul lui Al. Ipsilanti. 


18 De fapt Al. Ipsilanti se intitula „efor sau procuror general acţionând din imputrnicire su- 
perioară“. 


19 Constantin Teodor Negri, caimacam al domnului Ţării Româneşti, eterist decapitat la 
Constantinopol în luna noiembrie 1821. 


20 Alexandru Filipescu-Vulpe, mare logofăt si vistier al Ţării Româneşti în timpul ráscoa- 
lei. A fugit în Transilvania o dată cu intrarea turcilor în Tara Românească. 


21 Gheorghe Cantacuzino print, colonel în armata rusă, însărcinat de Ipsilanti cu conduce- 
rea trupelor eteriste în Moldova; la venirea turcilor a fugit în Basarabia. 


22 Veniamin Costache (1768 — 1846), mitropolit al Moldovei (1803—1806, 1812— 
1843). Declarîndu-se pentru Eterie şi procurînd bani lui Al. Ipsilanti, a trebuit să se refugieze 
în Basarabia, de unde s-a întors în 1823. 


2 Iordache Olimpiotul de fapt. Comandantul gărzii de arnáuti a domnului (1817 — 1821) 
şi unul din şefii militari ai Eteriei. După înfrîngerea eteriştilor la Drăgăşani (iunie 1821) a 
încercat să treacă în Bucovina, dar a rămas asediat, împreună cu alţi eterişti, în mănăstirea 
Secu, unde şi-a găsit şi moartea. 


24 Gheorghe Cirjali, şef de bandă, s-a alăturat răscoalei din 1821. 


2 Constantin Samurcas, unul din fruntasii eteriştilor din Tara Românească. După dezavua- 
rea mişcării de către ţar, a fugit în Transilvania. 


80 


26 E vorba de banatul Craiovei sau Oltenia. 
27 Grigore Brâncoveanu, prinţ al Sf. Imperiu Roman, eterist, membru în guvernul provizoriu. 


28 Căminarul sau bimbaşa Sava, şeful albanezilor din garda domnească, unul din membrii de 
seamă ai Eteriei din Bucureşti; după dezavuarea de către tar s-a unit cu turcii pentru înfrîngerea 
eteriştilor. Drept răsplată pentru serviciile aduse, turcii l-au omorît împreună cu oamenii săi 
(august 1821). 


29 Munkács azi Munkacevo, în Ucraina subcarpatică (U.R.S.S.). 


30 Akkerman, convenţia din 7 oct. 1826 a reglementat dificultăţile rezultate din aplicarea 
tratatului de la Bucureşti din 1812. 


31 M. Minciaki, consilier de Stat şi consul general al Rusiei la Bucureşti (1822—1821) vi- 
ceprezident al divanului Moldovei (1828—1834), a prezidat comisia de redactare a Regula- 
mentului organic. 


32 E vorba de fapt de Samuil Micu Clain (1745 — 1806). 
33 Constantin Clmpineanu, membru al partidei naţionale (1782 —1832). 


34 L, Wittgenstein, mareșal (1769—1843) comandantul trupelor ruseşti care au trecut Pru- 
tul în 1828. 


35 Th. P. Pahlen, ofiţer rus, deplin împuternicit prezident al Divanurilor Moldovei şi Țării 
Româneşti în 1828 — 1829. 


36 P, Th. Jeltuhin, general rus, prezident al Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti în 
1829. 


37 P, D. Kiselev (1788—1872), general si diplomat rus, guvernator general al Principate- 
lor Române (1829—1834), a condus elaborarea şi aplicarea Regulamentului organic. 


38 P, Riickmann, consul general al Rusiei la Bucureşti (1834—1839). 


39 Ion Cîmpineanu (1798—1863), şef al partidei nationale, membru al guvernului provizo- 
riu de la 1848. 


40 Ton Rosetti (1890—1866) unul din întemeietorii Societăţii filarmonice, membru al parti- 
dei naţionale. 


41 Grigore Gheorghe Cantacuzino (1800—1849) membru al partidei nationale. 


42 Jean A. Vaillant (1804 — 1886), profesor şi istoric francez. În 1829 s-a stabilit la Bucu- 
reşti, unde a fost numit profesor la Sf. Sava; a luat parte la mişcarea naţională din 1840; a fost 
expulzat şi silit să se întoarcă în Franţa unde a publicat „La Românie“ în 3 volume, Paris, 
1844 — 1845. 


43 Maria Glogoveanu (1817 — 1881), fiica lui Constantin Bălăceanu si a Máriei Văcă- 
rescu. 


4 V, P. Titov, diplomat şi arheolog, consul general la Bucureşti, apoi ambasador al Rusiei 
la Constantinopol, mort în 1891. 


45 Adolphe Billecocq, consul general al Franţei la Bucureşti (1839—1844), autor al mai 
multor lucrári despre Principate. 


81 


16 Dorothée de Benkendorff, prinţesa de Lieven (1784—1857), soţia diplomatului rus Chr. 
A. Lieven, ambasador la Londra. S-a stabilit la Paris, unde a şi murit. 


47 1. A. Dascov, i-a urmat lui Titov la consulatul general al Rusiei la Bucureşti. 

48 S.A. Carneev, viceconsul rus la Galaţi, rechemat după eşecul răscoalei bulgare de la 
Brăila. 

49 A. Tavernier, medic francez stabilit în Tara Românească, s-a remarcat prin activitatea 


depusă în timpul campaniei împotriva holerii din 1831. 


5 Al. O. Duhamel (1801 — 1880), general rus, comisar al ţarului în Principatele dunărene 
în 1848 şi 1848 —1849. 


51 Sekib Effendi, comisar al Porții, însărcinat să ancheteze împreună cu Duhamel adminis- 
tratia lui Al. Ghica. 


52 Francois-Adolphe Bourqueney, conte (1799—1869), ambasador al Franţei la Constanti- 
nopol (1841-1848). 


55 Milos Obrenovici, principe al Serbiei (1815-1839), şi (1858-1860). 

54 Caragheorghe Petrovici (1752—1817), conducătorul mişcării de eliberare sirbesti si 
principe al Serbiei (1804—1813). Fiul său, Alexandru Caragheorghevici a domnit între 
1842-1858. 


55 Islad Savfet Effendi, primul dragoman al divanului Porții. 


55 Zoe Mavrocordat (1805—1892), fiica lui Alexandru Mavrocordat si a Ecaterinei Balş, 
adoptată de Grigore Brîncoveanu. Prima soţie a lui Gh. Bibescu. 


57 Trandafirov, inginer, a obţinut în 1843 o concesiune pe 12 ani pentru exploatarea subso- 
lului Țării Româneşti, care i-a fost însă retrasă în urma campaniei purtate de opoziţie. 


5 Chainoi, pseudonimul lui Ion D. Ghica (1817-1897). 
59 Nyon, consul general al Franţei la Bucureşti în 1846. 
5 Carol de Kotzebue, consul al Rusiei, întîi la Iași, apoi la Bucureşti (1847-1854). 


61 În textul lui N. Bălcescu, preluat de K. Marx prin Regnault, nu se vorbeşte de „o consti- 
tutie a lui Şerban“, ci de regimul iobăgiei decurgînd din legámintul lui Mihai Viteazul, a cărei 
primă menţiune se află într-un document de la Radu Şerban (Regnault, p. 297; Question 
icommique, p. 15—16). 


62 Scarlat Ghica, e vorba în realitate de fiul său Alexandru, domn al Țării Româneşti 
(1766-1768). 


6 Tuhutum, conducător al unui trib maghiar, care la începutul sec. X l-a înfrînt pe voievo- 
dul român Gelu. 


54 Isabela, văduva lui loan Zapolya, regentă a Principatului Transilvaniei în timpul minora- 
tului fiului său, loan Sigismund. 


65 Ştefan Széchényf (1791—1860), nobil maghiar cu convingeri liberale, a propus desfi- 
inţarea corporațiilor, a şerbiei şi a scutirilor de impozite pentru nobili, crearea de Instituţii 
moderne de credit şi dezvoltarea navigaţiei cu aburi pe Dunăre. 


82 


5 Ludovic Gaj, publicist croat (1809 — 1872). 
67 Kossuth s-a născut la Monok (Zemplén); a fost căsătorit cu Tereza Meszlény. 


68 Florian Micaş, avocat român din Cluj A luat parte la revoluţia din 1848 si a fost ţinut 
arestat între 9 mai şi 20 septembrie 1848. 


6 Ton Buteanu (1821—1849) conducător al unui detașament român în timpul revoluţiei de 
la 1848. Luat prizonier a fost spînzurat din ordinul lui Hatvany. 


70 Gheorghe Pruncu, prefect al poliţiei Iaşilor în 1848. Contrarevolutionar şi antiunionist. 


71 Ştefan Catargi (1789—1866) mare boier moldovean. Ministru de Interne în 1848, a con- 
tribuit la reprimarea mişcării revoluţionare din Moldova. Membru al căimăcămiei în 1858. 


72 Emile de Lagrange, francez în slujba guvernului revoluţionar al Țării Româneşti. 


73 Fuad Effendi Mehmet (1804—1869) om de Stat turc. Comisar al Porții în Principate în 
1848. 


74 AL. N. Liiders (1790 —1874), general rus, comandantul trupelor ţariste în Principate. În 
1849 a condus operaţiunile armatei ruseşti în sudul Transilvaniei. 


75 Robert Gilmour Colquhoun, consul general al Angliei la Bucureşti în 1834-1859. 
76 Carol Urban, general austriac, comandantul regimentului român de grăniceri în 1848. 
77 Tosip Jellačić (1801 —1859), general în armata austriacă, ban al Croaţiei (1848-1859). 


78 Anton, baron de Puchner (1779—1852), general austriac, comandantul armatei imperia- 
le din Transilvania (sept. 1848—aprilie 1849). 


79 Iosef Bem (1795—1850), general polonez, a emigrat după revoluţia poloneză din 1831 
şi a intrat în serviciul revoluției din Transilvania. După capitularea din 1849 s-a refugiat în 
Turcia. 


50 Emeric Hatvany (t1850) comandantul trupelor maghiare îndreptate împotriva românilor 
din Transilvania. 


81 Ivan F. Paskevici (1782—1856), general feldmareşal rus, print de Varsovia, guvernator 
general ai Poloniei. 


82 P, H. Grabbe (1789—1875), general, trimis extraordinar al ţarului la Constantinopol 
(1849). 


5 Pierre Eugène Poujade (1813—1854), diplomat, consul general fa Bucureşti (1849- 
1854). 

54 Thom (1785—1861), comandant ataşat pe lîngă statul major al generalului Mihail Gor- 
ceakov. 


85 Stratford Canning, lord Redcliffe (1786—1880), ambasador al Angliei la Constantino- 
pol (1824-1829, 1842-1858). 


http://www.britannica.com/biography/Stratford-Caming-Viscount-Stratford-de-Redcliffe 


83 


5 Mustafa Reşid pasa (1802-1858), mare Vizir (1846 - 1852.1856 - 1858), ministru al 
Afacerilor Străine (1853 — 1856). 


87 Karl Ludovic Bruck (1798—1860), internuntiu şi ministru al comerţului Austriei. 
88 Pozzodi Borgo, conte (1764 — 1842), diplomat rus de origine corsican. 


59 Saint-Marc Girardin (1801 —1873), redactor al periodicului „Journal des Débats“. A fă- 
cut o călătorie în Principate pe care a istorisit-o în „Souvenirs de voyages et d’études”, 2 vol., 
1852 — 1853. 


84