INSEMNARI SOCIOLOGICE Anul III, Nr. 5, August 1937

Anul II. — Nr. 5. August 1937. 


INSEMNĂRI 


SOCIOLOGICE 


Apar odată pe lună. 














Director: TRAIAN BRĂILEANU, 


protesor de Sociologie 1a Universitatea din Cernăuţi. 


CUPRINSUL 


ARTICOLE 
|. Traian Brăileanu: Organizațiile „paralegionare“. * 
II. Ion Covrig Nonea: Concluzii pe marginea unor 
încercări. 
TI 3% Douăzeci de zile de „tabără“. 
(Din insemnările unui premilitar). 
(0) Traian Brăileanu: Din izvoarele filosofice ale con- 
cepţiei sociologice individualiste, „ 
V. 3 Ş In Italia. 
VI. L z: Marea întrebare. 


REDACŢIA: Cernăuţi, str. General Berthelot 5. 


ADMINISTRAŢIA (Profesor Constantin Zoppa): 
Cernăuţi, str. Baltinester 15. 


Abonamentul pentru 1 an 
Exemplarul 








Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi. 


www,dacoromanica.ro 


REVISTA CARŢILOR 


Alexandru M. Randa — Revoluţia naţional-socialistă (George Macr.n). 

Petru iroaie — Cintece populare istroromine (leon Țopa). 

Neculai Totu — Însemnări de pe îront. 

Societatea acad. rom. „Dacia“ Cernăuţi -— Primul Congres al siuden. 
țimii bucovinene, 

Constantin Noica — Vieaja şi filosofia lui Ren€ Descartes 





REVISTA REVISTELOR 


izvod. Curierul. Omul nou. Orientări. Ideea Naţională. 
— Dimăndarea. — Cuvintul Argeşului. — Revista de Pedagogie. — 
Rinduiala. — iconar. — ideea Rominească. — Pagini Literare. — 
Avinturi Culturale. 





Fiecare număr va avea cel puţin 32 pagini. 


Manuscrisele nu se înapoiază. 











Rugăm pe d-nii abonaţi cari îşi schimbă domiciliul să 
comunice administraţiei revistei noua ior adresă. 








WWW, dacuramanica.ro 


ANUL IL Nr, 5. Au gust, 1937 


Insemnări Sociologice 





Director: TRAIAN BRĂILEANU, 
profesor de Sociologie la Universitatea din Cernăuţi. 


Organizațiile „paralegionare“ 


Pentru a judeca și cumpeni bine rezultatele dobindite pină 
acuma de Legiune în direcţia organizării Statului naţional romiîn 
ajunge să notăm că politicienii sînt nevoiţi să imite tehnica legionară, 
renunţind la prigoană brutală. Fi au văzut anume că afișarea unui 
program naţionalist identic cu programul Legiunii nu este suficient 
pentru a scoate mulţimea de subt influența spiritului legionar. Au 
crezut deci că e necesar să adopte și tehnica, înfiinţind tabere de 
muncă, organizind tineretul după modelul legionar etc. S'a apus că 
acestea toate sint imitații şi nu pot da niciun rezultat, mai ales că 
intenţia adevărată este pur negativă: de a distruge organizaţiile 
legiouare. 

Dar să vedem cum stau lucrurile în realitate. O pildă va lă- 
muri situația mai bine. Cind în Danemarca s'au ivit primele școli 
superioare țărănești, clasa conducătoare a rămas mai întiiu indiferentă, 
iar apoi, văzind rezultatele dobindite și marile foloase pentru naţiune, 
ea a Veterminat guvernul să sprijine această mișcare pornită din 
inițiativă particulară şi să-i înlesnească lărgirea sterei de acţiune. Dacă 
clasa conducătoare daneză, şi în special elita politică ar fi fost în- 
străinată și coruptă de agenţi străini, de pildă de o jidovime comu- 
nistă, evident că s'ar fi opus acelei mișcări de regenerare naţională 
şi ar fi încercat s'o distrugă în germene, oprind deschiderea unor astfel 
de şcoli. lar dacă n'ar fi reușit să oprească mişcarea, atunci acea 
elită ar fi încercat să monopolizeze ea înființarea de şcoli țărănești, 
dind autorizaţii de deschidere și conducere numai unor oameni aleși 
din mijlocul ei și impunind programe în conformitate cu interesele 
ei proprii. 

Exact cum s'a întîmplat la noi cu taberele de muncă și toate 
organizaţiile de educaţie întemeiate de Legiune. Adoptarea şi imi- 
tarea tehnicei legionare de către guvernanţii noştri înseamnă că elita 
noastră politică este într'adevăr înstrăinată şi robită jidanilor — căci, 
dacă n'ar fi așa, nimic n'ar fi împiedicat-o să sprijine mișcarea le- 
gionară și să-i înlesnească lărgirea sferei ei de acțiune. 

Dacă s'ar fi iutimplat acest lucru în cei zece ani ce-au trecut 
dela înființarea Legiunii, Statul nostru ar fi azi puternic şi mai 
ales la adăpost de orice primejdie comunistă, deoarece jidanii ar fi 
fost nevoiți să emigreze în masse plecînd in țările — demucratice, 
In schimb noi am fi avut democraţia noastră naţională, fie că i-am 








Www. dacuramanica ro 


a mai 


fi zis democraţie, etnocraţie, Stat corporativ, fascist, naţionalsocialist, 
Stat naţional romin sau mai pe scurt Sfat legionar. Am fi avut 
loc larg şi rominesc în jurul tutaror bisericilor şi mănăstirilor, tu- 
nuri şi tancuri la hotare, avioane mai numeroase decit lăcustele 
din Egipet. 

In locul acestor lucruri însă, în urma contraacţiunii gavernan- 
ilor, avem blockhauzuri şi magherniţe jidoveşti în jurul bisericilor, 
fabrici jidoveşti în jurul mănăstirilor, iar tunurile şi avioanele sint 
atitea cite sint. 

Dar avem şi organizaţii foarte solide și puternice: Consiliile 
de administraţie pline de jidani și politicieni. Aceste sint taberele 
lor de muncă unde se face educaţia politică a guvernanţilor noştri. 
Şi mai sint şi alte tabere de muncă: lojile masonice, cluburile po- 
litice etc. 

Şi acuma le-a venit oamenilor acestora gustul să facă „legio- 
narism“, să se joace de-a legionarii, neingăduind legionarilor să facă 
legionarism ! 

Aşa s'a întîmplat şi întimplindu-se, a fost logic şi în natura 
lucrurilor să se întimple aşa. 

Intrebarea este : care va fi atitudinea Legiunii faţă de această 
nouă tehnică a politicienilor ? 

Exclusă este împotrivirea Legiunii, încercarea de a distruge 
aceste organizaţii „paralegionare“. Dar ea ar putea alege două 
metode: 


1. de a nu le da atenţie ci de a-și continua în liniște şi în 
limitele ingăduite incă de legi acţiunea proprie ; 

-2. de a transforma organizaţiile politicianiste „paralegionare“ 
în organizaţii legionare. 

In cazul al doilea, am avea o inversiune a rolurilor pe cari 
le-au jucat odinioară în Danemarca guvernanţii şi inițiatorii şcolilor 
superioare ţărăneşti. La noi, anume, Legiunea le-ar acorda guver- 
nanţilor sprijinul pentru desăvirşirea organizaţiilor lor cu condiția ca 
ele să devie naţionaliste şi să se supună controlului Legiunii. Le- 
giunea le-ar trimite instructori, propagandigti, comandanţi de 
tabere etc, 

Numai aşa aceste instituţii ar deveni viabile şi folositoare na- 
ţiunii şi n'ar mai trebui reorganizate în momentul ce puterea politică 
va trece și formal în miinile conducătorilor Legiunii, 


Dar ne putem imagina și o combinare a celor două metode, 
Adică, pe lingă grija pentru organizațiile şi instituţiile proprii, Le- 
giunea ur da atenţie şi sprijin discret şi organizaţiilor paralegionare 
ale guvernului. S'ar înfăptui astfel o colaborare rodnică în vederea 
reformelor politice a căror scadeuţă sa apropie. 














Nu glumim de loc, ci înregistrăm o stare de fapt. Doar nu 
şi-or fi închipuind politicienii noştrii că pot continua exploatarea 
țării alături de jidanii comunişti şi că in acelaş timp își pot bate 


AR) 


ioc de tineretul romin nevoindu-l să intre în organizaţii — după 
formă legionare, adică naţionaliste, iar în fond menite numai scopului 
de a-i opri tineretului contactul cu mișcarea legionară. 


Politicienii trebue să se hotărască foarte repede: sau să rupă 
legăturile cu jidanii, radical şi pentru totdeauna, și să intre în Le- 
giune sau să renunţe la formaţiile paralegionare, retrăgindu-se acolo 
unde îi cheamă şi caracterul și obișnuința şi obligaţiunile luate faţă 
de stăpinii lor jidani : în consiliile de administraţie, în loje și cluburi. 


TRAIAN BRĂILEANU 





Concluzii pe marginea unor încercări 


Deși încetăţeniţi în patrimoniul spiritualităţii omeneşti, mulţi 
contimporani nu s'au pătruns încă de adevărul elementar că reali 
zările mari, tainice și de preţ, de un real sprijin material sau moral 
în viața omenească, nu isvorăsc din imitație și arbitrar ci sunt re- 
zultatul tensiunilor interioare, răscolitoare de suflet şi energii spiri- 
tuale ; nu se construiesc prin decrete-legi şi ordonanțe ministeriale 
ci ia au originea în pasiunea credințelor fanatice întrun ideal, se- 
condate şi promovate prin puterea de muncă și spiritul de jertfă al 
celor robiţi credințelor, 

Și, ceeace ne umple sufletul cu amărăciune este că nu sau 
pătruns de acest adevăr, banal prin vechimea și unanimitatea recu- 
noașterii lui, cei cari au astăzi răspunderea destinelor vieţii rominești : 
conducătorii actuali ai Statului romin. Ci, — conduşi de gînduri şi 
interese cu un substrat care nu interesează aci, — au lucrat împo- 
triva acestui adevăr. De aceea eforturile lor, mari și stăruitor ur- 
mate, s'au soldat totuşi cu realizări minime, neînsemnate, cu totul 
neproporţionale în raport cu energiile și mijloacele puse în lucru, 
cind n'au terminat bancrutar sau în caricaturizări, ceeace s'a întîm- 
plat în majoritatea cazurilor. 

E vorba, evident, de acele două mult trimbiţate instituţii noui, 
organizate de Stat, în conformitate cu vederile conducătorilor actuali 
ai Statului și puse în serviciul Statului: taberele de muncă obștească 
şi străjeria. 

Prin intervenţia Statului, taberele de muncă am fost legiferate 
exclusiv ca monopol al Statului, eliminindu-se, sub ameninţare de 
severă sancţiune, inițiativa particulară, obligînd la muncă obștească 
pe toţi tinerii între 18 şi 21 ani, stabilind chiar măsuri cu efect juridic, 
militar și şcolar pentru contravenienţi. lar odată legiferate, sau luat 
amănunțite și foarte serioase măsuri pentru aplicarea cit mai eficace 
a legii. Ceeace s'a și întîmplat in cursul acestei veri. 

Roadele materiale ale unei experienţe de vară ? Puțin însem- 
nate și sub aşteptări. 

Deși braţele de lucru și mijloacele materiale necesare n'au 
lipsit, lucrul început pe șantiere, după un plan limitat și cu totul 





Www. dacuramanica ro 


E 


restrine în raport cu izvoarele materiale şi energiile puse în mişcare, 
a rămas, mare parte, neterminat, expus ruinei, prin acţiunea agen- 
ţilor naturali: ploi, zăpadă, îngheţ... Ceeace insemnează că, la 
anul, lucrul va trebui luat dela capăt. 

Giştigul moral ? Mic, mic de tot. Și ar avea înşişi inițiatorii şi 
conducătorii acestor tabere de muncă obștească posibilitatea aprec 
lui, dacă ar cunoaște conţinutul citorva scrisori ale celor obligaţi prin 
lege la muncă obştească. Cei sortiți să lucreze pe şantiere se pling 
de regimul aspru, cazon, al vieţii de tabără, de munca extenuantă, de 
lipsa de confort şi de foame, lar plingerile adresate de premilitari 
superiorilor lor însărcinaţi cu inspecția taberelor sunt îndreptate în 
acest sens, deşi munca prestată departe de « fi atit de istovitoare 
pe cit vreau ei să o prezinte, confortul nu lipseşte şi mijloace pentru 
un regim alimentar satisfăcător s'a îngrijit guvernul să aibă toţi cei 
cari vor lucra pe şantiere. 

Atunci, dece totuşi aceste plingeri? Dintr'un spirit de şicană? 
Sau sunt refrenul veşnicelor exagerări, în bine ca şi în rău, la care 
este predispus sufletul omenesc ? 


Poate, dar într'o mică măsură totuşi. Explicaţia cea adevărată 
îşi are rădăcinile înfipte întrun alt sol. Ea nu îşi are substratul în 
greutatea muncii care, încă odată, potenţată chiar şi n'ar extenua, 
nici în regimul „aspru“, care nu-i de loc cazon, ci în altceva: în 
Upsa de suflei. Cei mobilizați, prin legi şi ordonanțe ministeriale, 
pentru muncă obştească nu au convingerea temeinic formată în ne- 
cesitatea muncii obștești pentru Statul romin, Nu sunt fanaticii unei 
credinţe, nici robii unui ideal, în serviciul căruia să fie gata a-şi pune 
lumina gîndului, curăţenia inimii și tăria braţului, Ceeace este mai 
rău, par'că nici iniţiatorii şi conducătorii acestor tabere de muncă 
obştească nu sunt stăpiniţi de convingeri trainice, în această privinţă. 
Deaceea, conducători și executanți, au interpretat legea şi dispozițiile 
ministeriale ca pe toate celelalte legi şi ordonanţe ministeriale din 
Statul romin: pur formal, supunindu-se lor numai exterior, fără sin- 
ceritate şi fâră entuziasm, deci fără o participare integrală a _in- 
zerlorului, şi lucrînd fără tragere de inimă, de mintulală, ca să 
satisfacă exigențelor unei legi cu efecte neplăcute pentru viaţa lor 
personală, în caz de nesupunere. De aci rezultatele minime obţi- 
nute, Pentrucă, accentuez, cei însărcinaţi cu conducerea şi suprave= 
gherea lucrărilor, ca și executanţii, nu şi-au cimentat pe baze solide, 
întii, convingerea în necesitatea și folosul taberelor de muncă în 
viața de Stat romin şi apoi numai, după ce şi-au încălzit sufletul cu 
atari simţăminte și idei, să pornească la înfăptuiri. Şi, ceeace consti- 
tuie o greşală în plus, nu s'a lucrat nici după aceea, pe şantiere, la 
infiltrarea în suflete a unei atari idei. Ci, s'a luat lucrul brut şi s'a 
considerat totul o simplă sa/aforie. 

Detect iniţial neinlăturat, cu toată relativa ei vechime, nici de 
străjerie. Unde, nu s'a ajuns încă la o conturare precisă a obiecti- 
velor, nici la o determinare riguroasă a mijloacelor prin cari ele pot 
fi întăptuite, deşi străjeria îşi propune foarte multe. Pluteşte totuşi 





Www. dacuramanica ro 


6 


încă în nesiguranță, căutind un liman salvator. Şi, pentruca să-și 
justifice totuşi fiinţa, fuce şi ea ce poate: promovează, deocamdată, 
spectaculosul, parada și strălucirea uniformelor. Străjerii poartă uni- 
forme frumoase, defilează și ridică pavilioane. Cel puţin, pînă acuma, 
m'au făcut altceva. Accentul hotăritor n'a căzut pe ceeace a trebuit 
să cadă: pe suflet nu pe ast, cum este în intenţia unora dintre 
capii străjerilor, Viaţa de interior sufletesc a fost neglijată, aproape 
uitată, gravitindu-se spre exterior: fast și sărbătoresc, nu spre inte- 
rior, creindu-se — prin intervenția mentalităţii facile și superficiale 
rominești într'o instituţie care ar putea fi de un folos real — noui 
motive de spectaculos, în loc să se promoveze un spor de suflet în 
viaţa spirituală a tineretului romîn. 

Din cauza acestui defect iniţial roadele muncii de folos obștesc 
şi ale străjeriei sunt minime, sub aşteptările speranţelor celor ce le-au 
iniţiat şi promovat. Dar, au reușit încercări analoage, la noi şi în 
străinătate, pentrucă au avut și au la temelie pasiunea unei credinţe. 


Li Li 
* 


La noi, taberele de muncă deschise de legionari reușeau tocmai 
pentrucă erau sprijinite, ca spirit şi metodă, pe un atare temei de 
ordin sufletesc. Legionarii cari roboteau cu încredere, răbdare şi stă- 
ruință pe șantiere sunt robii unei credinţe și ostașii unui ideal. Lu- 
minate de gind și simţire caldă, braţele lor slujeau — prin munca 
pe şantier — un scop căruia fiecare din ei şi-a inchinat viața, gata 
să-i urmărească realizarea pină la ultima putere; serveau un ideal 
care în munca din tabără își găsea una din formele lui multiple de 
înfăptuire, Şi această înrolare în serviciul unui ideal mobiliza legio- 
nârii pentru muncă, nu legile şi decretele ministeriale, eventualele 
beneficii sau posihilităţi de trai ușor, cu distracţii multiple. 

Tar participarea la lucru fiind benevolă, elimina din capul lo- 
cului neplăcuta idee de constrîngere, fapt pe care nu-l pot elimina 
taberele guvernamentale intemeiate prin legi cu consecințe neplăcute 
pentru nesupus. In taberele legionare venea cine vrea, răminea cine 
vrea și pleca atunci cind vrea, ceeace — cu toată ordinea și disci- 
plina din tabără — satisfăcea năzuinței spre libertate a sufletului 
omenesc, insufla încredere, mult, foarte mult, entuziasm pentru muncă, 
multă răbdare in privaţiuni și înţelegere deplină a tuturor greutăților 
cu care lupta tabăra, de obicei, destul de mari. Era o ordine şi 
disciplină consimțită unde grija fiecăruia era să nu calce regulele 
taberei, să fie model în toate, nu să se sustragă de la obligaţiuni. 
Fupte cari făceau să domnească în tabără o atmosferă familiară, 
străbătută de voioşie, seninătate și tinereţă, Şi, acolo, fiind vorba de 
convingere şi entuziasm pentru o idee, se muncea. Se muncea cu 
suflet și pasiune, de unde roadele bogate culese. Jar plingerile și 
lamentările de orice fel lipseau. 

Dar, tabăra de muncă legionară avea și un alt ascendent faţă 
de taberele de munci obştească guvernamentale, care-i ridică presti- 
giul şi-i pune în adevărata lumină importanţa: în cozcepția legio- 
nară, rostul taberei de muncă este — în primul rind — de ordin 





8 


spiritual. Şantierul şi tabăra, ca şi cuibul şi închisoarea, este o 
şcoală pentru legionari, Şi ca orice şcoală, urmărind educaţia, scopul 
material urmărit prin forța braţelor nu copleșește, pină la ucidere, 
spiritul, gindul și simțirea omului, cum se întimplă în taberele de 
muncă obștească guvernamentale, d — dimpotrivă — îl promovează, 
taberele îndeplinindu-și, asttel, menirea esenţială. Pe șantier se com- 
pleta educaţia legionară începută în cuib, oţelindu-se sufletește legio- 
narul în spiritul nou, de muncă, privaţiune și jeriiă, într'un spirit pe 
care unii l-au numit spartan, dar a ciștigat asentimentul general și 
s'a impus ca mai potrivit un alt termen: piritul eroic. Participarea 
la ședințele zilnice informau pe legionar asupra ideologiei și icei 
legionare, iar munca îl întărea în virtute, așa că, ieșit din tabără, 
bilanţul la profituri arăta beneficii reale. Acolo, pe șantierele legio- 
nare, nu se promova pe primul plan galahoria, munca brută şi ezte- 
nuantă a brațelor, ci sporul de suflet. 

Acelaș lucru şi cu portul uniformelor. Uniforma, pentru legionar, 
nu este un motiv de sărbătoresc și de paradă. Ea este expresia unui 
sufet și un semn distinctiv, exterior, de recunoaștere a acelora cari 
sunt pătrunși de aceeași stare de spirit şi promovează aceleași idea- 
luri. Există deci, o acoperire totală între exterior și interior. Uni- 
forma, simplă și sobră, ca și spiritul din care izvorește şi pe care-l 
exprimă, se reazimă pe un suflet încălzit de credința pentru un 
ideal și străbătut de conștiința unei misiuni. Şi, deși cei cari o poartă 
mârșăluiesc și defilează, uneori, cu mult fast, o fac totuși cu natu- 
raleţă și siguranță : sunt pătrunşi de seriozitatea. cauzei în serviciul 
căreia și-au pus lumina gîndului și tăria brațului, lar pasul cadențat 
și marșul nu sunt decit expresia ordinii și disciplinii de vare sunt 
pătrunși și prin care urmăresc realizarea misiunii lor, 


* * 
* 


Aceste sunt cîteva și cele mai iinportante secrete cari au asi- 
gurat reuşita încercărilor particulare la noi. Sprijinite pe temeiuri de 
ordin sufletesc, unde conștiința unei misiuni domină și robește sufie- 
tele, ele, taberele şi uniforma, au apărut spontan, ca expresii ale 
sufletului nou, eroic, fiecare cu semnificaţia sa, din care legionarii au 
căutat să scoată maximum de beneficiu, în ordine spirituală — în 
primul rind — și apoi cea materială. Prin aceasta, prin ineditul și 
rodnicia lor, crezul legionar s'a arătat, încă odată, a fi pe drumul 
drept al vieţii, întemeiat pe realităţi. Ceeace a îndemnat pe alţii 
să-l copieze. 

Și, dacă vreau să aibă o reușită instituţiile lor de acest senz, 
cei cari au astăzi răspunderea destinelor vieţii de Stat romin și co- 
piază formele de viață legionară, au nevoie să opereze o reformă în 
acest sens. Să creeze un interior sufletesc, pătruns de conștiința unei 
misiuni, și atunci instituţiile lor vor da rezultate. Altfel, vor rămînea 
simple imitații, fără sufiet, ale căror roade nu vor fi niciodată la înăl- 
țimea eforturilor şi cheltuielilor făcute. 








ION COVRIG NONEA 


SER ae 


Douăzeci de zile de „tabără“) 
(Din Insemnările unul premilitar). 


Tn temeiul legii pentru munca obștească noi premilitarii am 
primit ordine de chemare. 

In ziua fixată, 1 Aug, cam pela ora 8 jum. venind la sub- 
inspectoratul pregătirii premilitare, găsesc localul plin de tineri cari 
aşteptau să vină la rînd la visita medicală. Din mulțimea de tineri 
cari s'au prezentat o parte au fost scutiţi integral, o parte amiînaţi 
în baza unor certificate medicale, iar restul care număra cam 100 
de inşi a fost împărţit în trei grupe ce trebuiau să plece spre Moi- 
şeni, Cubea sau Cernauca. Eu am fost înglobat împreună cu 33 
tineri între 18—21 de ani în grupa ce trebuia să plece la Moişeni. 
La orele 5 d. m. am fost chemaţi încă odată pentru fixarea rutei 
ce trebuia să urmeze echipa. Prin vot s'a hotărit ca drumul nostru 
să fie prin Adjud şi nu prin Polonia-Cehoslovacia, iar noi să ne 
adunăm miine în ziua plecării, o Duminică, la orele 6 fix în gara 
Cerhăuţi. A doua zi, găsirăm, în trenul care pleca, cu chiu cu vai un 
vagon, dar care era totuşi cam mic pentru numărul nostru respectabil 
de circa 64 tineri și 2 comandanţi ofiţeri. Eram așa de mulți deoarece 
i cei spre Cuhea aveau acelaș drum ca noi pină la Satul-Mare. 

ima zi a mai mers cum a mers în vagonul nostru de clasa a III-a, 
dar după vre-o 2 nopţi ne-a luat dracul cu hodorogeala și „repezi- 
ciunea“ lui. 

Am trecut prin nenumărate gări, prin tuneluri, peste poduri și 
în sfirşit am ajuns la Adjud unde am trebuit să așteptăm legătura 
noastră spre Petru Rareș circa cinci ore. Cu acest prilej am vizitat 
acest orășel plin de jidani. Către seară ne-am urcat în celalalt tren, 
în care însă nemai găsind un vagon pentru noi am trebuit să tăbă- 
rim peste oameni și să ne inghesuim ca găluştele. În timpul nopții, 
care ne-a răpit cea mai frumoasă priveliște, am mai schimbat trenul 
la Petru Rareș și am început să inaintăm în cimpia Transilvaniei, 
Tot hodorogindu-ne mereu cu „simplonul cu bănci de piatră“ şi 
parcurgind „în cea mai mare grabă“ diferitele orașe ca Reghin, Tr. 
Mureș, Cluj etc., am ajuns pe la orele 5 d. a. în Oradea unde am 
trebuit să înoptăm în gară, pentruca apoi abea la 1:30 să pornim 
spre Satul-Mare. Ajunși acolo la orele 6 dim. am luat trenul ce) 
mic Fe la 8 şi după multă pulăială am ajuns la Bicsad cam la orele 
11. Aci pină una pînă alta am luat o baie in bazinul staţiunii cli- 
materice de acolo și ne-am adăpat cu puţin burcut, care unora dintre 
camarazi nu le-a prea plăcut. De acolv cu vagonetele unei fabrici 
de lemne, cari se duceau la munte să aducă cele necesare fabricei, 
am plecat din staţiunea climaterică spre ţinta noastră Moișeni și unde 
am ajuns cam pela orele 5 d. m. Am călătorit deci dela Cernăuţi 
pînă la Moișeni 3 zile şi 2 nopți. 

În tabără am mai găsit camarazi veniţi mai înainte de prin 
1) Pentru ilustarea celor expuse de d-nul Î. Covrig-Nonea în articolul 


„Pe marginea unei încercări*, publicăm aci, fără comentar, însemnările unui 
tinăr premilitar chemat la muncă de îolos obştesc. 


Www. dacuramanica ro 


SI ai 


Bucureşti, Cluj, Oradea, Satul-Mare etc. cam în număr de 32 şi 
am fost primiţi de domnul Locot. Qonstantin Lazar întrun mod cît 
se poate de binevoitor. După ce am primit cina „copioasă“, a inceput 
încartiruirea sub conducerea primarului din acel sat. Dar se vedea 
şi după mutre și după vorbe că oamenii nu sunt prea încintaţi de 
sosirea noastră neașteptată, Cei ce au venit înaintea noastră s'au 
mai învîrtit, deoarece locuiau prin casele oamenilor, pe cînd pe noi 
cari, după atitea zile și nopţi nedormite în tren, ne așteptam măcar 
în astă noapte să dormim boiereşte ne-au vîrit în niște poduri de 
grajduri și ne-au culcat pe niște paie pline cu purici și prin care 
mişunau indată cu stingerea felinarului șoareci foarte simpatici, Satul 
e lăţit pe o coastă de deal și are se vede că locuitori leneși, cari 
așteptau ca să vie de prin depărtări studenți ca să le curățe grajdurile. 

A doua zi după ce ne sculăm cu trupurile roșcate —- mă rog 
treabă de-a puricilor — ne prezentăm la orele 6 fix la apel, străbă- 
tînd cale de 2 Km,, distanţa ce ne depărta pe noi cei 6 care locuiam 
la capătul satului la Moiș Ion pînă la centrul de activitate al ta- 
berei, Acesta era școala, unde se afla: afară bucătăria noastră și 
mesele și scaunele necesare, După ceaiul de dimineaţă am fost îm- 
părţiţi, noi restul care sosisem mai tirziu, in diferite echipe de muncă 
care fiecare avea un scop de îndeplinit și anume cam în felul următor: 


o echipă pentru medicina umană 


ae E n veterinară 
NE poduri de piatră 

a. n L] n m lemn 
Si n timplărie OO 
rs ză repararea bisericii 
Pre „ pictatul bisericii 
Re „agronomie 

n săparea unei fintîni 


un expert pentru cooperativă şi 

cîţiva tineri pentru ajutor la bucătărie. 
Aceste echipe aveau cite un șef care, la rindul său, era supra- 
vegheat în timpul lucrului său și al echipei de către un membru din 
ipa regală. Aceasta se compunea din specialiști: un medic uman, 
un medic veterinar, un inginer, un pictor și două doamne îndrumă- 
toare în arta gospodinelor. Peste toţi aceştia era un domn inspector, 
Ziua, cu mici excepții, era împărțită î în felul următor: ora 6 
dim. apelul, după apel exerciţii de înviorare pe stomacul gol, ur- 
mate cite odată de dansuri naţionale, după aceea ceaiul cu piine, 
sau lapte în ultimul timp, iar dela 8 muncă pînă la 12 cu mici în- 
treruperi. La ora 12 jum. aproximativ se servea masa, de obiceiu 
compusă dintr'o ciorbă de fasole sau o supă de legume primul fel, 
iar al doilea un fel de sos cu legume și carne. Pină la orele 3d,a, 
eram liberi, iar apoi după facerea apelului plecam iar la muncă pină 
la 6. La ora 7 luam cina, de obiceiu brînză cu mămăliguţă nu prea 
gustoasă şi iar un tel de sos cu carne sau cite odată macaroane cu 
brinză. După cină urma șezătoarea, la care nu prea participan mulţi 
săteni și unde, după darea raportului, adică ce a realizat fiecare 


Www. dacuramanica ro 


== 


echipă în acea zi, se cintau cintece sub conducerea unui domn din 
echipă, se povesteau poveşti, glume, ghicitori etc. După terminarea 
șezătorii toți plecam spre casele noastre gindindu-ne mereu la „pa- 
turile noastre parfumate şi bune“. Unicul lucru bun erau fructele pe 
care le-am devastat complet spre nemulţumirea sătenilor și piinea 
cam negricioasă dar în abundență. 

Şi aşa o duceam în fiecare zi de lucru. Dumineca mergeam 
încolonaţi la biserică și din lipsă de spațiu aşteptam afară pină se 
stirşea slujba. Cu ocazia comemorării a 20 de ani dela luptele vic- 
torioase dela Oituz, Mărăşti și Mărășești, părintele de acolo a ţinut 
o cuvintare sătenilor în care i-a îndrumat să fie la fel cu strămoșii 
lor și să nu se mai bată cu cuţitele, Căci acolo cum nu-i place cuiva 
ceva dă, cu cuțitul; oamenii sunt tare bătăuși, chiar copiii mici îi vezi 
cum ţintesc cu piatra la orice distanţă și umblă cu cuţitaşul în traistă. 

Am dat și o serbare cimpenească la Bicsad, compusă dintr'o 
piesă — un monolog —, diferite cîntece şi recitări, urmată fiind de 
un bal. Să citeşti ceva nici vorbă, unde să se găsească acolo vre-un 
ziar sau revistă care să te mai distreze puţin în timpul liber. Min- 
carea după cum am descris-o n'a fost prea excelentă, cum de altfel 
cred că în toate celelalte tabere, dar asta nu cade in vina locote- 
nentului, care era om cumsecade, ci a bucătăreselor cari nu îngrijeau 
destul de curăţenia bucătăriei. 

Regiunea este frumoasă, de o parte dealuri și munţi, apoi satul 
pe coastă şi în sfirşit cîmpia întinsă lipsită aproape cu totul de 
ridicături. Ceea ce lipsește este apa de băut, deoarece sunt foarte 
puţine fintini şi oamenii în lipsa lor beau din riu. De aceea cred că 
toți sunt cam bolnăvicioși. Portul lor este diferit de al nostru; au 
nişte pantaloni foarte largi, cam 100 cm, şi cari nu ajung pină la 
glezne, ci ceva mai jos de genunchi, apoi un fel de cămașă peste 
care poartă o traistuță înflorită care serveşte în acelaș timp ca 
buzunar în lipsa briului dela noi și un fel de pălărie căreia ei îi zic 
»clop*. Vorbesc o limbă puțin deosebită de a noastră, atară de unele 
cuvinte pe cari aproape nu le înţelegi de loc, fapt desigur datorit 
multor influenţe străine. Aşa ei exprimă z în loc de v (zespe = viespe), 
ş în loc de b (givol = bivol), s în loc de f (ei — fi, serbe = fierbe) 
etc. Dansurile lor naţionale diferă deasemenea de ale noastre cari le 
sunt superioare. Ele se compun din niște învirteli și tropăituri ridicole 
dacă nu hazlii şi nişte strigături pe cari le pricepi foarte greu, de- 
oarece le accentuează întrun mod cu totul deosebit, 

Stind de vorbă cu niște săteni de pe acolo, am cules și eu 
citeva ghicitori pe care vi le spun ca să le ghiciţi: 


Am o vacă Eu mă duc pină la voi 
Cînd o bag în poiată Iară tu-mi dai dinapoi. 
E fără piele (scaunul) 
ş cînd o scot Am un cuptioraș 
scot cu piele, Plin cu iepuraşi. 
(piinea) (dinţii din gură) 
Am o fată, Pana cocostircului 
Slujnică la sat băgată. În mijlocul tirgului. 
(moara) (jandarmii) 


Www. dacuramanica ro 


— 10 — 


Cloşcă de lemn Am o vacă 
Şi puii de carne. Tot de coadă o duc la apă. 
(casa) (vasul) 


Din strigăturile lor iesă la iveală caracterul lor mindru, hotărit 
şi amenințător : 


Cit îi Maramureşu Şi alta: 
Nu-i oraş ca Sighetu 'Tare-s mîndre horele 
Nici fecior ca eu şi tu. Pin'ce eşti ca florile 
Alta: Că dacă te-i mărita 
Moşule, de nu-mi dai futa A hori nu-i cuteza 
La noapte-ţi aprind poiata În casă de soacră-ta 
Şi-oi duce pe lele În tindă de socru-tău 
Numai cit-o fi pe e. Afară de mutu-tău. 


Am făcut şi o tragere la 20 m. cu gloanțe reduse, care a reuşit 
mulţumitor. Vremea a fost destul de frumoasă, aşa că am putut face 
îu timpul liber citeva băi în păriul ce curge prin vale. Un camarad 
de al meu după ce făcuse împreună cu alţii o fereastă la grajdiul 
unui sătean, întrebindu-l dacă ii place şi este mulţumit, el îi răspunse 
că acuma nu poate face nimic că așa este ordin, dar dacă va pleca 
schipa, el iar o va astuva, că așa îl are el grajdiul moștenit dela strămoşi. 


Rezultatele muncii noastre au fost: nivelarea și săparea șoselii 
care trece prin centrul satului cam într'o lungime de 150 m. și în 
lăţime de 8 m,, adincirea cu 5 m. a unei fintini din curtea şcolii, 
fundamentul unui pod peste pirîu, repararea bisericii, săparea funda- 
mentului unui cămin ce se va clădi, curăţatul grajdurilor, facerea 
ferestelor la, grajduri, facerea unor mese şi scaune, săpatul unor pomi 
roditori şi îndrumări în arta conperativă. 

La plecarea din tabără, cu toate hirtiile de bună purtare şi cu 
geamantanele noastre, am trebuit să infruntăm o ploaie care ne-a 
însoțit aproape tot drumul. Spre nenorocul nostru, şi vagoanele au 
întirziat şi ca să nu scăpăm trenul de 5 dela Bicsad i-am ieşit în 
întimpinare prin ploia aceea cam vreo 3 jum. km. Astfel uzi levarcă 
cu trenul cel mic am ajuns la Satul-Mare unde abea la orele 5 dim. 
am avut legătură prin Polonia şi Cehoslovacia, căci noi cu ocazia 
întoarcerii am vrut să vizităm şi ţările vecinilor noştri. 

De văzut nu am prea putut vedea multe, decît doar o cetate 
cu numele de Hust, unde ne spunea un călător că un romin a in- 
ventat un tun şi astfel a bătut cetatea aceea care e situată tocmai 
în virful unui deal. Am mai văzut în treacăt oraşe ca Stanislarow, 
Colomea, Sniatyn etc, dar numai prin fereasta vagonului, deoarece 
nu aveai voe să te dai jos din tren. De venit in orice caz am venit 
mai bine, deoarece în primul rind mai repede şi in al doilea pe nişte 
bănci mai bune căptuşite cu piele, In sfirşit după trecerea a nenu- 
mărate tuneluri şi poduri suspendate şi a celor 2 frontiere, ajunşi in 
țară ne minca nerăbdarea de a vedea şi ajunge cit mai curind in 
oraşul părăsit de noi de atita vreme, Astfel iată-ne ajunşi acasă în 
Cernăuţi pe la ora 11 seara și încheind lunga noastră muncă şi 
călătorie priutr'ui somn adinc şi întăritor. 





edil 


Din izvoarele filosofice ale concepţiei 
sociologice individualiste 
L 


Leibniz învinge după lungi ezitări dualismul cartezian refuzind 
materiei (deci şi trupului) calificația de substanță. Substanţă eşte 
numai sufletul sau, în general, monada. Monada, pentru Leibniz, 
există din veci şi este nemuritoare. Intre monade există o 
ierarhie, astlel că cele mai superioare monade sunt irite, 
iar monada supremă (in care Universul se oglindeşte in mod adecvat) 
este Dumnezeu. Dar monadele nu pot comunica între olaltă, fiecare 
monadă reprezentind Universul într'un mod și grad care, corespunde 
locului ce-l ocupă dinsa în ierarhia monadelor. Monadele formează 
o comunitate, dar numai în temeiul faptului că sunt astfel create de 
Dumnezeu încit în virtutea esenței lor proprii fiecare se acordă cu 
fenomenele tuturor celorlalte monade. Această legătură intre monade 
rezultă deci, dacă nu greșim în interpretarea doctrinei, din identi- 
tatea și unicitatea ordinei fenomenale (materiale) pentru toate mo- 
nadele (considerate ca subiecte) și din armonia prestabilită intre or- 
dinea fenomenală și cea spirituală, intre trup şi suflet. Interesant este 
faptul că Leibniz înglobează istoria în ordinea finalistă biologică. 
„Orice substanţă cuprinde în sine în starea ei prezentă toate stările 
ei trecute şi viitoare“, deoarece starea ei prezentă e determinată de 
cea treculă (o exprimă deci pe aceasta in mod adecvat), iar ea la 
tîndul ei determină cu desăvirșire stările viitoare. 

În Adam, la naşterea sa, era cuprinsă toată istoria omenirii 
așa cum s'a desfășurat pină acuma și cum se va desfășura deacuma 
înainte. l-a trebuit lui Leibniz multă trudă să susţie totuş, pornind 
dela aceste premise, libertatea omului și responsabilitatea lui morală, 

Pentru noi e lămurit că în ordinea pur biologică, finalistă, nu 
există libertate, nici responsabilitate şi că — istoria trebueşte scoasă 
din ordinea biologică. Sufletul deci, pentru noi, poate deveni liber 
prin depășirea ordinei biologice, finaliste şi intrarea în sfera spiri- 
tuală a libertăţii, a istoriei. Această emancipare de determinismul 
biologic n'ar fi însă cu putinţă, dacă sufletul ar fi monadă fără fe- 
restre, prinsă într'o ordine din care nu poate ieși. Ci posibilitatea 
ieşirii dintr?o astiel de ordine cere comuniunea cu alte suflete, în- 
făptuirea unei comunități care reprezintă o nouă ordine, deose- 
bită, în cazul nostru, de ordinen finalistă biologică, 

Leibniz tăgăduește existența do astfel de comunităţi intemeiate 
pe o comunicare intre monade (substanţe). „Acolo unde există Jlinfe 
numai prin sumare şi cumulare, nu sunt date în general fiinţe rea/e. 
Oiăci orice ființă născută prin sumare presupune alte ființe, cari po- 
sedă unitate adevărată, deoarece ea işi primeşte realitatea sa numai 
dela realitatea elementelor din care se compune, așa că ea n'ar avea 
nicio realitate, dacă toate ființele din cari se compune ar fi la rindul 
lor iarăşi numai agregate, pentru a căror realitate am trebui să cău- 
tăm inrăș alt femeiu, care însă în acest fel, dacă am trebui să tot 








— 12 — 


căutăm, nu Sar găsi niciodată... Căci esența unui collectivum sau 
fiinţe colective nu este deci, cum se pare, nimic altceva decit un 
mod determinat de a exista al acelor fiinţe din cari se compune; 
ceea ce d, ex. constitue esenţa unei armate, nu este alt ceva, decit 
un mod de ezistenţă al oamenilor cari o compun. Acest mod de 
ezistenţă însă nu presupune din partea sa o substanță, a cărei 
esenţă nu se poate epuiza iarăşi în simpla însușire sau mod de 
existenţă a unei substanțe, Orice mașină presupune deasemeni in 
părţile din cari se compune, o substanţă: căci nu poate exista nicio 
multitudine fără unităţi adevărate. Pe scurt — eu consider urmă- 
toarea propoziţie identică şi care işi dobindeşte deosebirea numai 
prin accentuare, ca o axiomă: anume că ceea ce nu este într'adevăr 
0 fiinţă, nici nu este în adevăr o ființă... M'am crezut în drept să 
«deosebesc simple fiinţe colective de substanţe reale, deoarece acele 
fiinţe işi au unitatea numai in spiritul nostru; o unitate care se 
întemeiază pe relaţiile sau modi ale adevăratelor substanţe. Ducă o 
mașină e o substanţă, atunci şi un cerc de oameni cari se prind de 
mină, o armată, și însfirşit orice multitudine de substanțe. Nu susţin 
că in lucrurile cari n'au adevărată unitate, nu este nimic substanţial 
şi că nu sunt decit aparenţă; căci admit că ele posedă totdeauna 
atita realitate sau substanţialitate cită e conținută in adevăratele 
unităţi cari intră în compoziția lor“ (G. W. Leibniz, Hauptschriften 
zur Grundlegung der Philosophie, ed. de A. Buchenau şi Ernst Ca- 
ssirer — Philosophische Bibliothek Nr. 108, Leipzig 1924, vol. II, 
pg. 222—224). 

„Cred deci că un bloc de marmoră nu este o substanţă unică, 
deplină, totașa de puţin cum ar fi apa unui heleșteu cu toţi peştii 
din el, chiar dacă ar ingheța cu toţi peştii din ea, sau cum ar fi 
de pildă o turmă de oi, chiar dacă oile ar fi legate așa de strins 
una de alta incit mergind ar trebui să pășească totdeauna în acelaş 
fel, şi că n'am putea atinge pe una fără ca să zbiere toate celelalte, 
Intre o substanţă şi o astfel de ființă rămine o deosebire tot atit de 
mare ca şi între un om şi o comunitate, d. ez. un popor, o armată, 
o societate sau o asociaţie de funcţionar, cari toate nu sunt decit 
fiinţe morale și cuprind toate în sine ceva imaginar, dependent de 
ficţiunea spiritului nostru. Unitatea substanţială cere o ființă desăvir- 
şită, indivizibilă și din natură indestructibilă, deoarece conceptal ei 
urmează a cuprinde toate cele ce i se vor intimpla cîndva. Acest 
postulat însă nu-l vom găsi implinit nici în formă nici in mișcare — 
deoarece amîndouă cuprind, cum aş putea dovedi, ceva imaginar — 
ci numai intr'o formă substanţială după felul aceleia pe care o nu- 
mim Eu“ (0. c. pg. 210—211). 

„Deoarece orice corp cu intiude:e, așa cum il găsim de fapt 
in lume, se comportă ezact aşa ca o armată de creaturi sau o turmă 
sau o brânză plină de viermi, intre părţile fiecărui corp nu există 0 
legătură necesară totașa cum nu există între părţile unei armate. 
Și aşa cum în armată unii soldați pot fi înlocuiți prin alţii, așa și 
în fiecare corp cu intindere în locul unor părți determinate pot ittra 
altele. Prin urmare nicio parte nu stă cu cealaltă în legătură nece- 





d = 


sară, deşi înăuntrul materiei ca totalitate orice parte care e înlăturată 
trebuește înlocuită în mod necesar printe'o alta, exact așa cum în 
cazul cînd soldaţii sunt închiși într'un loc îngust, care e de așa fel 
că nu cuprinde mai mult decit numai un anumit număr, după ce 
unul a părăsit locul, altul trebue să intre în locul lui. 

„+ + ŞI nici maş şti ce am putea spune — făcînd abstracţie 
de suflet — despre un corp oarecare, ce n'ar avea aceeaș valoare 
pentru o armată sau o maşină, O unitate adevărată, nu numai sen- 
zibilă sau o monadă concep deci numai acolo unde se găsește ceva 
unde nu mai există nicio multitudine de substanțe“ (0, c. pg. 301—2, 
Tot așa pg. 830). Şi pentru deplina lămurire încă un citat mai lung: 


„(O influențare propriu zisă a substanţelor întreolaltă nu admit, 
deoarece nu se poate înțelege conceptul cum o monadă ar putea 
influența pe cealaltă. In sfera fenomenelor și a multitudinii însă, 
unde avem a face numai cu fenomene — cari totuși sînt bine înte= 
meiate și regulate —: nu va tăgădui nimene ciocnirea și izbirea, 
“Totuşi se arată, precum văd, chiar pentru fenomene și pentru forţele 
derivative, că o massă aduce altei masse nu atit o nouă forţă, ci că 
mai degrabă determină una care exista deja în interiorul ei, astfel 
că un corp ricoșează de altul mai degrabă în virtutea forței sale 
proprii decit că e impius de el. 

Entelehiile trebue să se deosebească cu necesitate de olaltă şi 
nu pot fi cu desăvirșire olaltă asemănătoare ba chiar trebue să con- 
ţină principiile deosebirii, deoarece doar exprimă după punctul lor 
de vedere în mod diferit Universul. Aceasta chiar e adevărata lor 
menire, pentru ca să fie totatitea oglinzi vii ale lucrurilor sau totatitea 
lumi concentrate, Cu toate aceste spunem cu dreptate că sufietele 
unor creatâri înrudite, astfel toate sulietele omenești, aparţin ace- 
leiaşi specii, ce-i drept nu în înțeles matematic, dar în înţeles fizic, 
cum se spune că tată! şi fiul aparţin aceleiaşi specii. 

Considerind massu ca agregat care cuprinde o multitudine de 
substanţe, putem totuș admite in ea o substanță dominantă sau o 
entelehie originură. Dealtminteri eu îi dau monadei sau substanței 
simple complete nu:nui o forţă originară pasivă, care se raportează 
la massa totală a corpului organic. Monadele subordonate, întrucît 
se află în organe, nu formează o parte a monadei dominante, deși 
îi sint necesare constituind cu ea împreună substanța corporală or- 
ganică a ammalului sau plantei. Deosebesc deci mai întîiu entelehia 
originară sau sufletul, al doilea maleria — anume materia primă 
sau forța pasivă, originară, al treilea monadă complelă, în care 
se reunesc ambele momente, al patrulea massa sau materia a doua, 
adică maşina organică, la care concurează nenumăsate monade sub- 
ordonate, al cincilea ființa vie sau substanța corporală, care își 
priineşte unitatea prin monada dominantă în mecanism. 

D-Voastră Vă îndoiți dacă un lucru unitar și simplu e expus 
schimbărilor. Cum însă numai lucrurile simple sint adevărate lucruri, 
iar celelalte numai ființe colective şi fenomene, cari, pentru a vorbi 
cu Democrit, există vâuw nu puset, e vădit că, dacă lucrurile simple 


= 14 


nu îndură schimbări, nu poate ezista în general nicio schimbare im 
lubruri. Şi nici nu trebue doar ca fiecare schimbare să vină din 
afară, deoarece mai curind substanța finită are în sine prin esenţă o 
tendinţă internă spre schimbare şi în monade nu se poate ivi nimic 
de altundeva. În fenomene sau agregate însă derivă orice schimbare 
nouă dintr'o ciocnire, în conformitate cu legile prescrise, cari provin 
în parte din metatizică, în parte din geometrie; căci abstracțiunile 
nu pot lipsi pentru explicarea științifică a lucrurilor“ (pg. 326—327). 


II. 


Să ne concentrăm acuma atenţia asupra problemei comunităţii 
omenești măsurînd distanța între concepția lui Leibniz despre ea și 
cea 4 sociologilott, începind cu A. Comte. Căci oricare ar fi diver- 
genţele între filosofii și sociologii de azi, niciunul nu tăgădueşte 
existența şi realitatea societăţii, chiar dacă ea ar fi nuoiai un col- 
lectlvum abstract, cum zica von Wliese. Adică şi el admite comuni: 
carea între indivizi şi înțelegerea reciprocă. Ba chiar această „înţe- 
legere“ constitue punctul de plecare al sociologiei lui Max Weber 
și al unei întregi şcoli filosofice germane. Dar pe ce se întemeiază 
această înțelegere? Sugestie, imitație, concluzie la subiectivitatea 
străină prin analogie cu cunoaşterea proprie? Toate aceste încercări 
sunt răsturnate însă dintr'odată prin apariţia „tenomenologiei“, prin 
întoarcerea la Descartes, mai bine zis la Leibniz, care mergind pe 
drumul deschis de Descartes și ocolind rătăcirile ocazionaliştilor şi 
ale lui Spinoza, dar și ale atomiștilor, a ajuns la constituirea unei 
filoaofii care împreună şi împacă toate aceste direcţii, salvind și uni- 
tatea ordonată a Universului şi libertatea „individului“, a” atomului 
conceput ca unitate şi unicitate spirituală — dar jertfind existența, 
şi realitatea (adică unitatea) comunităţii omeneşti. Nu există con- 
ştiintă, nici voinţă colectivă. O societate este un agregat, o „ma- 
şină“ cel mult, dar nicidecum un organism, Căci zicindu-i organism, 
noi am trebui să-i atribuim un suflet, o entelehie, prin urmare şi 
nemurire — societatea ar trebui să fie în acest caz întradevăr un 
animal (o fiinţă cu suflet). Leibniz renunţă la această construcție 
a societăţii şi-l pune pe om direct în legătură cu Dumnezeu; el 
construeşte o societate a spiritelor, o cetate divină a spiritelor peste 
care domnește Dumnezeu ca Monarh. Reunirea tuturor spiritelor 
trebus să alcătuească Cetatea lui Dumnezeu, adică cel mai perfect 
Stat posibil subt cel mai perfect dintre monarhi (Monadologia, trad. 
de G. D. Păltineanu și Nicolae 'Țane, Chișinău 1935). Intre individ 
deci şi Dumnezeu nu se interpune altă unifate, altă ordine, căreia 
să-i aparţină omul, 

Cred că tiu greşesc dacă voi: pune această concepție a lui 
Leibniz, privind societatea şi raporturile între individ şi societate, 
în legătură cu structura societăţii în care trăește şi care a înflaențat 
asupra lui. Monarhia lui divină corespunde monarhiei germane de 
atunci, iar izolarea sufletelor individuale de olaltă precum și legarea 
lor directă de Dumnezeu corespunde concepţiei protestante, Descartes 


Www. dacuramanica ro 


15 


şi ocszionaliștii sunt catolici și aparţin unoe State bina închegate. 
Pentru ei problema societății nici nu există bine zis. Biserica romană 
pe de oparte şi Statul pe de altă parte sint organizaţii atit de bine 
consolidate și raporturile individului cu ele atit de lămurit fixate, 
incât individul nare niciun motiv să reflecteze asupra lor și să se 
îndoiască de realitatea lor. Spinoza, pe de altă parte, vu putea 
mulțumit cu această indiferență a filosofilor catolici față de problema 
libertăţii individuale și față de cea a raportului individului cu Dum- 
nezeu, raport care era interpretat chiar în felul să îngădue o anu- 
mită libertate şi autonomie a individului. Spinoza elimină din filo- 
sofia lui Descartes toate elementele cari tulbură unitatea desăvirșită 
şi absolută a lumii. Sistemul filosofic al lui Spinoza impinge mono- 
teismul iudaic pînă la absurd, identificind Universul cu Divinitatea 
şi neadmitînd decit o singară ordine, supusă unui determinism rigid. 
Filosofia lui Leibniz e antiteza spinozisuului: nu există o singură 
substanţă ci infinit de multe şi fiecara din ele independentă de toate 
celelalte. Comunitatea monadelor numite spirite se înfăptuește pe 
plan metafizic — transcendent, prin voința lui Dumnezeu. După ce 
empirismul englez ajunse, cu Hume, să scontă substanța din lumea 
senzibilă, degradind-o la un simplu concept, la o categorie a inte- 
lectului necesură pentru ordonarea fenomenelor, problema comunităţii 
cată a fi deslegată şi ea pe plan pur empiric, „fenomenale. 


lar Kant, care desăvirși acest proces de curăţire a sferei em- 
pirice de orice entitate metafizică, rămine in rezolvirea problemei 
morale în fâgaşul săpat de Leibniz, şi asta chiar mai mult decit 
sar părea lu întiia vedere. Şi la el comuni/atea omenească se naște 
şi dăinueşte prin voința lui Dumnezeu. Nu s2 pune deci problema 
genezei comunității omeneşti prin acordul voințelor (şi conştiințelor) 
individuale, ci prin acordul voinţelor individuale cu voinţa lui Dum- 
nezeu. Eliminarea inclinaţiunilor, a simpatiei, a dragostei „patologice“, 
din explicarea nașterii şi dăinuirii comunităţii morale, şi ridicarea 
datoriei la rangul unui principiu suprem şi unic în morală, ne do- 
vedește că şi Kant vede în individ o unitate absolută, fără legătură 
„sufletească“ cu ceilalți indivizi — decît doar prin mijlocirea lui 
Dumnezeu, prin identitatea legii morale şi năzuinţa fiecăruia spre 
binele suprem. 


Protestanitismul a căutat să împace ideea de predestinare cu 
cea de libertate prin fel de fel de interpretări citeodată foarte judi- 
cioase. uneori însă destul de forțate. 


Străduinţa noastră este de a arăta că drumul spre libertate și 
spre împărăţia lui Dumnezeu duce prin comunilale, unde se naşte, 
se desvoltă şi se liberează sufletul individuu!, pentru a putea intra 
în sfîrşit în comunitatea spiritelor nemuritoare supuse juriedicţiunii 
lui Dumnezeu. 


Star părea că încercarea noastră n'ar cere decit o uşoară mo- 
difcare a filosofiei lui Leibniz sau Kant, sau chiar a fenomenalis- 
mului zpodern pentra a da. problemei o rezolvire mai conformă cu 


Www. dacuramanica ro 


Se (ja 


experienţa. Dar drumul nostru e mult mai greu și anevoios — şi 
plin de primejdii. 

Religia şi metafizica (considerată ca teologie raţională în senzul 
lui Aristotel) au crezut că-i pot deschide sufletului uman nemijlocit 
poarta spre nemurire, spre intrarea în comunitatea spiritelor, în îm- 
părăţia lui Dumnezeu. Adică, nemijlocit din biologie, așa cum o face 
și Leibniz. 

â Ştiinţele exacte, naturale, moderne au arătat că pretenţiile 
omului la o.situaţie excepţională faţă de celelalte animale sint ne- 
justificate, Ele au năzuit să-l închidă pe om în natură, în biologie, 

Filosofia socială, soră cu filosofia istoriei, şi luînd apoi înfăţi- 
şarea unei filosofii a culturii, s'a opus acestor încercări de ucidere 
a spiritului, dîndu-i acestuia un domeniu propriu — dincolo de na- 
tură. Trecerea omului dela natură la cultură, dela biologic la spiri- 
tual, s'a dovedit însă, şi aci filosofia istoriei și-a dobindit merite sră- 
lucite (Vico), că e condiţionată de viaţa socială, de formarea, dez- 
voltarea şi progresarea organizaţiei sociale. Intre natură și cultură 
se întrepune deci societatea, comunitatea umană. 

Ştiinţa, pornită să explice toate fenomenele, a trebuit deci să 
se oprească și asupra acestei probleme, cercetind dacă, în ce măsură 
şi în ce privință societatea depăşeşte natura. S'a constituit socio- 
logia ca o ştiinţă specială despre societate „și în sarcina ei a căzut 
deslegarea acestei probleme. Din nefericire unii sociologi au crezut 
că drumul cel mai scurt spre lămurirea ei este cel al păstrării uni- 
tăţii ştiinţei, dindu-i deci sociologiei caracterul uzei științe natu- 
rale, fizice. 

Pe de altă parte, sociologii și filosofii, sau mai bine zis socio- 
logii-filosofi, descoperind această eroare, mau găsit totuş altă ieșire 
din acest impas decit prin întoarcerea la metafizică. Ei le-au în- 
găduit deci sociologilor positivişti mutarea hoterelor ştiinţelor natu- 
rale dincolo de societaţe așa că ea să intre în sfera naturii, dar re- 
zervindu-i totuş omului dreptul de a trece, ca fiinţă morală şi spiri- 
tuală, peste aceste hotare pentru a-și găsi din nou legătura cu Dum- 
nezeu. În felul acesta însă rolul comunităţii ca generatoare a spiri- 
tualităţii umane a fost șters sau, în orice caz, diminuat. Căci omul 
în felul acesta nu și-ar putea dobîndi libertatea decât împotriva co- 
munităţii, rupindu-se din ea care aparţine doar naturii și determi- 
nismului natural. Dacă admitem însă că spiritul se formează în şi 
prin comunitate ca naiură, comunitatea devine atotputernică faţă 
de individ, ea se substitue divinității, ba eu este aceea care produce 
în conştiinţele individuale ideea divinității. Ea este așa dar inai presus 
de divinitate, căci ea este realitate, putere creatoare, pecînd divi- 
nitatea nu este decit un efect al influenţei comunității asupra indi- 
vizilor. În general deci, spiritul eate un produs al societăţii. 

Dar în felul acesta ajungem la o concepţie deterministă despre 
viață, care exclude orice libertate, nu numai de acţiune, ci şi de 
gîndire a individului. Şi mai ales rămine cu totul exclusă o influentă 
a individului asupra societăţii. Societatea își are evoluţia ei (dacă se 





= ÎI = 


mai poate vorbi de evoluţie!), istoria ei, iar individul este tirit de 
ea, dus spre o ţintă necunoscută. “Toate ideile sale, de libertate, fe- 
ricire, virtute sunt iluzii și chiar mai puţin decit iluzii... 

Această teorie nu poate fi respinsă arătindu-se că e primej- 
dioasă, că duce la scepticism și fatalisin. Efectele ei rele nu sint 
dovezi pentru neaderărul ei. Nu tăgăduim însă că aceste efecte rele 
ne mină să căutăm altă deslegare. Şi chiar din motivul că nu putem 
admite ca o teorie adevărată să poată intra în contradicţie atit de 
manifestă cu morala, cu religia și cu toate normele pe cari se înte- 
meiază comunitatea omenească. 

Să pornim deci la drum pentru a descoperi eroarea acestei 
concepţii. 

Mai întîiu fixăm, ca un fapt bine intemeiat de sociologie, că 
între natură şi cultură, între omul-anima! și omul-spirit, se întrepune 
comunitatea. 

Dar noi nu concepem comunitatea ca un fapt natural, bio- 
logic, decit cu anumite rezerve. 

Şi chiar dacă admitem existența unei comunităţi biologice, cum 
e d. ex. familia, asta nu inseamnă că ea reprezintă o substanță, o 
entitate metafizică, o unitate supraindividuală. Înmulțirea fiintelor 
vii se face, după cum ne învaţă biologia, în cele mai diferite feluri. 
La. unele animale asocierea este o condiţie pentru perpetuarea speciei, 
pentru reproducţiune şi creşterea puilor. Dar şi această asociere ia 
cele mai diverse înfățișări şi pentru forma (întinderea și structura ei) 
nu hotărăsc numai factori pur biologici. Putem însă afirma, fără 
teamă de desminţire, că asocierea din punct de vedere pur biologic, 
serveşte interesele individului. Adică, dacă un individ ar putea trăi 
în afară de asociere, el ar părăsi-o îndată ce ar simţi sau observa 
că asocierea îi aduce mai multe pagube decit foloase. Asocierea bio- 
logică, la toate animalele, se înfăptuește nmai în temeiul unor /n- 
terese comune, fie aceste instinctive sau conștiente. In biologie, ego- 
ismul este singura bază a societăţii. Aci Felix Le Dantec are 
dreptate. Chiar instinctele şi pornirile altruiste, de pildă îngrijirea şi 
apărarea progeniturii şi ajutorul mutual între membrii unei asociaţii, 
nu pot fi interpretate decit ca manifestări ale „egoismului“. Individul 
îşi împlineşte funcția sa biologică în contormitate cn structura sa 
psiho-fzică. Chiar termenii de „altruism“ și „egoism“ n'au aci nici-o 
semnificaţie „morală“. Ele își dobindesc această seinnificaţie, cînd un 
animal, de pildă oniul, poate ieşi din ordinea biologică intrîud într'o 
ordine în care el poate vrea dat nu trebue să vrea să-şi îngrijească 
şi să-şi apere progenitura. 

In această ordine asocierea nu e considerată pecesară pentru 
existența biologică a individului, ci e considerată ca o valoare pe 
care individul tinde s'o înfăptuiască. Ea nu e dată, ci trebue creată 
şi anume după ce individul se liberenză din ordinea biologică. Așadar: 
întorcindu-se impotriva ordinei biologice şi stăpînind-o, individul 
intră în sfera libertăţii, în sfera împărăției spiritului. 

TRAIAN BRĂILEANU 





— 18 — 


In Italia 


După optsprezece ani de liniştită vieţuire în ţară m'am hotărit 
să întreprind o călătorie în Italia. O călătorie de plăcere, minat de 
amintiri din tinerete, deci fără să mă gindesc la studii şi cercetări 
„sociologice“, Şi mai aveam un motiv puternic: pentru a putea muri, 
trebue să vezi Neapole — vedi Napoli e poi muori! — Deşi mai 
aveam vreme, căci după lege profesorii universituri trebue să trăiască 
cel puțin 72 (sau 709) de uni ca să poată fi scoşi la pensie. Ducă 
ar muri înainte de acest termen, ar călca legea. 

Dar avind în vedere greutăţile unei călătorii atit de lungi, 
împlinirea primei condiţii nu mai putea fi aminută. Și astfel am por- 
nit la drum. Am vizitat Veneţia, Roma, Neapole, Cupri, Florența, 
Riccione, Sun Marino, Ravena. Am văzut multe lucruri frumoase și 
interesante. 

Dar aveam vicidecum intenţia să scriu ceva despre această 
călătorie. Cele Cinci conferințe despre Veneţia ale d-lui N. Iorga 
(ed. a Il-u Vălenii-de-munte 1926), Evociriie Venețiene ale d-lui 
C. Narly şi, mai ales, cartea d-lui L Petrovici în care desene călă- 
toriile sale în Italia, ar f arătat, prin comparaţie, desăvirgita mea 
sărăcie de tulent literar, dacă aș fi îndrăznit să-mi pnblic notele de 
drum. Așadar nu voiu scrie nimic despre această călătorie a mea. 


Cum insă prietenii mei dela Buna Vesiire au anunțat că am 
plecat în Italia pentru studii şi cercetări şi cum au nvut chiar bu- 
năvoinţa să vesteuscă şi intoarcerea mes, lumea și, în primul rind, 
cetitorii /nsemnărilor ar răminea decepţionaţi, ducă mu ur apărea 
nimic despre Italia. O întîmplare fericită mi-a venit în ajutor pentru 
a ieşi din această încurcătură. Iută cum s'au petrecut lucrurile. 


In ziua de 15 Iulie, către seară, am ajuns lu Veneţia. Plouase 
de-u-binelea, dar ploaia încetă cînd întrarăm în gară. Am lăsat ha- 
gajele la depozit şi am plecat pînă la Casa Romena să vederu, dacă 
este loc, Poate camerele erau ocupate. Atunci prietenul şi tovarășul 
de drum N. m'a condus lu pensiunea Calcina, unde am aflat 
adăpost. Dar cum a doua zi seara începea la Veneţia o mare serbare 
religioasă la care obişnueşte să vie multă lume mi s'a dat o cumeră 
(ultima) tocmai subt acoperiș sau, mui bine zis, subt altană!). Am 
trimis după bagaje, iar întretimp am cercetat camera iai deaproape. 
La început mam găsit uimic neobișnuit. Dar pliubindu-mi privirea 
pe păreţi am observat o mică ridicătură rotundă. Curiuzitatea m'a 
impins să apăs pe ea și spre surpiinderea mea s'a deschis o uşă mică. 
Era o ascunzătoare cum se vede că există în casele vechi din Ve- 
neţia, din vremurile cind oamenii erau nevoiţi să-şi păstreze odoarele 
şi documentele la loc îerit de ochi prea lacomi. Ascunzătoarea nu era 
deşaită : un teanc de foi legate cu un fr de mătasă verde îşi aştepta 





1) Cei ce cunosc Veneţia ştiu ce este o alfană, Cel ce n'au fost în Ve- 
neţia să citească frumoasa carte a lui Henri de Regnier L'Altana ou La Vie 
veniliesane 1899—1924, |-—Ul, ed. 11-a, Paris 1928. 


a 0 zar 


descoperitorul. Fi cuprins de emoție. Credeam că am găsit un ma- 
nuscris al luj Join Rusfin. Cetisem anume în hali-ul pensiunii 
(prietenul N. îmi atrăsese atenţia, căci el mai locuise aci) o in- 
scripţie pe o tablă de marmoră: 


The Calcină 
John Ruskin lived 
and morked in tkls house. 


Dar o scurtă privire asupra primei foi m'a încredințat că nu 
Ruskin pusese și uitase acest manuscris aci: Scriitorul era un 
Romina] 

Aprinsei lampa, căci lupta între zi și noapte începuse, și așe- 
zindu-mă Într'un jilţ am început să citesc. Chiar întiia pagiuă mă 
lămuri despre ce e vorba. Iată ce scria bietul om: 


Sint nevoit să plec in grabă într'o misiune destul de prl- 
mejdloasă. Las acest manuscris aci cu nădejdea că va fi des- 
coperit de un Romin, pe care-l rog să-l trimită reoistei „In- 


semnări Sociologice*. 
A. VELLIMACHI 


Intimplarea ourbă a vrut ca îndată chiar după plecarea auto- 
xului să descopăr acest prețios manuscris, menit pentru »Înseuinări Lai 

Și astlel aș putea începe cu publicarea manuscrisului. Dar 
mai întiiu trebue să râspund la unele obiecţiuni posibile, 

Dușmanii mei (şi am, slavă Domnului, destui) vor zice: 
„Toată povestea cu manuscrisul e curată copilărie şi imitație de 
prost gust. Ciţi auto, buni şi slabi, nu s'au blosit de povestea cu 
descoperirea, unui manuscris“ ! 

Răspund: Cine nu crede să vie la mine, îi pot arăta firul de 
mătasă verde cu care era legat manuscrisul! 

Altă obiecţiune și aceasta din partea prietenilor: poveşti fan- 
tastice nu se potr'vesc cu caracterul serios și științific al /nsemnă- 
rilor ! Prestigiul revistei e în primejiie! Dar îi întreb pe prietenii 
mei, mai ales pe cei dela Buna Vestire: de ce aţi spus lumii că 
am plecat în Italia? Dacă tăceaţi, nici prin gind nu-mi trecea să 
phblic ceva despre Italia și manuscrisul lui A. Vellimachi l-aș fi ars. 

Pe de altă parte, dacă alte reviste serioase, cum e de “pildă 
Sociologie Rominească, publică povești fantastice despre Ştiintu, 
naţiunii, bocete şi descintece, iar sociologi renumiţi descriu în cărţi 
monumentale fericirea şi belșugul de cari au parte locuitorii Rusiei 
sovietice, de ce nu și-ar putea îngădui /nsemnările să publice notele 
de călătorie ale unui necunoscut, descoperite în îroprejurări atit de 
stranii ? Şi mai ales să nu judecăm, tără să citim aceste note. După 
părerea mea care le-am cetit, ele cuprind observaţii și reflexii cite- 
odată foarte juste. Pare că este (sau a fost?) un om cu imaginaţie 
aprinsă, dar totuș cu judecată sănătoasă. Căldurile mari din Iunie și 
Iulie în Italia l-au înfluențat se vede într'o măsură oarecare și 


www. dacuramanica ro 


— 20 — 


l-au predispus să vadă primejdii inexistente. Dar sint oameni cari 
trăesc într'un climat mai moderat și totuș se tem că li se fură 
teoria, pe care nici măcar n'au cumpărat-o ci au imprumutat-o. 
Cunoaștem un astfel de om care e păzit de o mulţime de detectivi, 
Aceștia sar la oricine încearcă numai să se apropie de pretinsa sa 
comoară, de teoria sa originală. Să nu fim deci prea aspri cu 
bietul A. Vellimachi. 


Să vedem mai întiiu ce-a scris și apoi să criticăm, 


IL. 


Doream de mult din tot sofetul, să văd Italia. In slirşit, la 
o virstă destul de înaintată, am luat hotărirea eroică să trec graniţa 
patriei şi să pornesc spre Roma. Ziua plecării am fixat-o'pe 15 
lunie, anul 1937. Am început cu pregătirile de cu bună vreme, În 
primul rînd trebuia rezolvită problema valutară. M'am informat la o 
bancă, cum se pot cumpăra lire italiene. Foarte simplu, mi s'a spus; 
faci o cerere către Banca Naţională și aștepți aprobarea. Dar mi s'a 
dat sfatul să rog pe cineva cu trecere în ale politicei sau ale finan- 
țelor, căci dealtminteri aprobarea poate întirzia. Așa am și făcut. 

Cu scoaterea pașaportului n'am avut nicio greutate. Am plătit 
taxa de 1100 şi ciţiva lei și mi s'a dat un carnet frumos albastru 
cu scoarțe tari. Aș fi preferat un format mai mic şi o învelitoare 
mai ralădioasă, Dar omul e vecinic nemulţumit. Pentru o sumă atit 
de modestă nu poţi pretinde învelitoare de piele de antilopă! 

Inzestrat cu valută și pașaport (pasport?) am plecat în ziua 
de 12 Iunie seara spre Bucureşti. Am stat la Bucureşti două zile. 
Oraş frumos care devine tot mai frumos, mai modern și mai jidovit. 

Masa am luat-o la restaurantul legionar. O minune de gospo- 
dărie rominească. Mincare bună și imbelșugată, prețuri uimitor de 
mici. Alături de localul cooperativei și restaurantului se ridică o 
nouă clădire: sediul Legiumi. 

Legiunea şi Legionarii! Căpitanul! Viaţă nouă, tinerețe! Ridică 
ziduri, taie drumuri, cheamă la muncă, la cîntec, la marș spre 
biruință! 

O umbră de tristeță și îngrijorare pe toate feţele tinere: Ge 
neralul e bolnav. Dar toţi cred că viteazul ostaș va ieşi biruitor și 
din această încercare, 

În ziua de 15, dimineața, plecarea spre Italia, Seara, 17 lunie, 
am ajuns la Veneţia. 

In acest oraș de-o frumuseţă nespusă ani stat pînă în ziua de 23 
Iunie. M'am plimbat: pe jos, cu vaporetto, cu gondola. Am vizitat 
biserici, muzee. 

La Veneţia nu vezi Italia, mai ales Italia nouă. E un oraş al 
străimlor, al vizitatorilor. Toate neamurile s'au adunat aici. Vin 
mereu și pleacă mereu. Vin să vadă, să cumpere, să petreacă, să 
viseze, să uite... Sint două Veneţii: cea zgomotoasă, vie, a oame- 
nilor sănătoși și practici şi Veneţia care doarme. Va reuși noul re- 











— 21 — 


gim, va reuşi Imperiul italian să facă din aceste două Veneţii una 
singură, o Veneţie nouă, în care prezentul să deştepte trecutul, să 
se sprijine mai cu putere pe el pentru o nouă strălucire viitoare? 


bj 

In alte locuri a reuşit, La Roma de pildă, Părăsind Veneţia, 
noaptea în spre 24 lunie, am ajuns la Roma dimineața. Aici am 
văzut această minune a regimului iascist: absorbirea trecutului în 
prezent, învierea Romei vecbi imperiale şi contopirea ei cu toma 
nouă imperială. . 


II. 


Roma, capitala Imperiului italian! Primul pas spre această 
înălțare a fost intrarea coloanelor lui Mussolini în orașul etern şi 
instituirea guvernului fascist. In curs de 15 ani Roma își schimbă 
înfăţişarea, Italia deveni dintr'o fară un Stat. A existat şi înainte 
de fascism un Stat italian, un Stat liberal şi democratic, creat de 
oameni politici, de şefi de partid, de diplomaţi, de interesele unor 
State străine. Regalitatea lupta pentru a-i păstra unitatea, partidele 
săpau la temeliile lui. Ciasele sociale erau în atare de războiu per- 
petuu una impotriva alteia. Clasa conducătoare era divizată în secte 
de opinii. Aproape toţi intelectualii erau anticlericali şi antireligioşi : 
atei, positivişti, materialişti. Marxismul și masoneria își desăvirşiseră 
opera. Între Stat și Biserică orice legătără era tuptă. lar națiunea 
italiană deşteptată la viaţă în luptele pentru libertate şi unire po- 
jitică recăzuse din nou în amorţire subt loviturile chiar ale celor ce 
aveau datoria să-i organizeze forţele şi să o ridice la loc de cinste 
intre marile naţiuni civilizate. Știm cum după războiu Italia era în 
primejdie să cadă pradă bolşevismului. Și in acele momente critice 
a apărut Mussolini. 

„Quando i governi souo mal composti, e gli animi umani sfre- 
nati nella licenza, la tranquillită di uno o piti Stati dipende dalla 
vita di un grande uomo, la cui intelligenza supplisce ai cattivi ordini 
e raffrena i cuori non correti dalla morale“ (Francesco Lo Monaco, 
1 Condottieri, Milano 1937—XV, pg. 12). 


Mussolini a mîntuit Italia, a organizat Statul naţional italian 
a creat Imperiul italian. Să înşir înfăptuirile Ducelui la Roma şi 
pretutindeni ? Cu neputinţă. El a transformat și pămîntul şi oamenii. 
Italia a devenit un Stat puternic, locuit de o naţiune liberă, ci 
zată, mindră şi războinică, disciplinată, muncitoare, creştină şi, înainte 
de toate, stăpină în ţara proprie. 

Căci înainte de război Italia nu era a Italienilor. Italienii 
administrau numai, şi citeodată destul de prost, comorile ce le lă- 
sase antichitatea. Italia era un mare muzeu vizitat de mii şi mii de 
străini, iar Italienii aveau rolul unor călăuze şi unor custozi plătiți 
de stăpinii adevărați ai muzeului, bogătaşii veniţi din toată lumea, 

Astăzi Italienii sint stăpini pe tot ce le-a lăsat trecutul. Ş ei 
continuă cu pricepere, cu însufleţire opera trecutului, rîvnind s'o în- 
treacă în strălucire şi glorie. Străinii sint bine văzuţi şi bine primiţi, 














E pa 


cu politeța ce datorește un stăpin a! casei unor oaspeţi. Dar, oaspe- 
tele simte că este in casa altuia, că are obligaţii, bine fixate, de 
bună purtare şi neamestec absolut în gospodăria gazdei. Incolo li- 
bertate largă de mișcare, inlesniri de tot felul pentru călătorii, ex- 
cursii etc, Oamenii totdeauna amabili, dispuşi să-ţi dea orice infore 
mație doreşti. 

Despre aceste lucruri s'a vorbit şi s'a scris atit de mult! 'Toţi 
recunosc, chiar dușmanii politici, că Ducele a înfăptuit o operă 
grandioasă. La noi de pildă toţi oamenii politici admiră realizările 
fascismului atit în politica internă cit şi cea externă. Totuși unii 
dintre aceşti oameni politici nu scapă niciodată prilejul să adaoge: 
fasciemul nu se potrivește pentru noi; Rominul e democrat și res- 
piuge dictatura! Adică fiecare şef de partid, fie partidul mare sau 
minuscul, ar vrea să fie dictator; neputind fi, e împotriva dictaturii 
altuia. Şi, în felul lor, ei au dreptate. Supărătoare este nesinceritatea 
lot, făţărnicia lor, brutalitatea cu care caută să zădărnicească ascen- 
siunea mișcării de regenerare a neamului rominesc. 

De ce n'a biruit Legiunea după atiţia ani de luptă, pe cînd 
Fasciile au cucerit puterea în scurtă vreme? lată marea problemă, 
arzătoarea și dureroasa problemă rominească. 

Ea poate fi lămurită pornind dela un fapt concret: Rominia 
are 2 milioane de jidani la un număr de 19 milioane, Italia 
are 40000 jidani ia 43 milioane de locuitori. 

Şi totuşi există în Italia o problemă jidovească. Cu prilejul 
conflictului cu Anglia, fasciştii au văzut că Evreii formează un corp 
străin în Statul naţional italian. Cartea lui Paolo Orano, Gli Ebrei 
in Italia (Roma, XV), expune pz larg această problemă 1). 

La noi, guvernele „democratice“ văd în mișcarea naționalistă 
şi antisemită o mare primejdie pentru „ordinea politică“ ! 

Dar să nu ne depărtăm prea mult de subiect — și de Roma. 
Am vizitat nuzee și biserici, apoi Cetatea universitară, Forul Mus- 
solini, expoziţia mamei şi copilului. Pretutindeni măreție, frumuseţe, 
pretutindeni se simte mintea ageră, mina vinjoasă a conducătorului. 

Ziarele aduc informaţii: în fiecare zi Ducele e în alt loc. 
Zboară cu avionul, înoată, călăreşte, vorbeşte, îndeamnă și porun- 
cește, zimbeşte și se incruntă. Toată lumea îl aclamă, îl urmează. 

Şi Regele! Inţelept și blind, se bucură văzînd cum puterea 
Italiei sporeşte, cum Regatul a devenit Impărăţie! Inconjurat de 
respectul și dragostea tuturora, Regele mulţumeşte Cerului pentru 
darul făcut Italiei și Lui: un om politic genial în timpuri de grea 
cumpiină. 

II. 


Căldură mare la Roma. Şi în antichitate și azi grija principală 
a edililor trebuia să fie de a procura locuitorilor cit mai multă apă 
şi umbră. Grădini şi fintini găsim pretutindeni. Cu toate aceste, 


* Asupra acestel cărţi va apărea în Însemnări în curind o amplă dare 
de seamă (N. R.). 


== 


vara, căldura covîrgeşta şici mină pe Romani spre munte și spre 
mare. Părăsesc şi eu Roma şi plec la Neapole. Q zi vizitarea ora- 
sului, o zi excursie la Capri, o zi Pompei. Umblu ca în vis. lma- 
ginile văzute ziua, reapar în somn, 8e amestecă, se suprapun. Cerul 
și marea, îri strălucitoare şi vecinic schimbătoare nuanțe de albastru, 
verde și auriu, revarsă asupra orașelor, grădiuilor și atincilor torente 
de lumină orbitoare. Vesuviul sconte leneş rotocoale de fum. Un vînt 
molatec întinde fumul intr'un vă! subţire, tot mai subțire şi mai 
străveziu cu cit se îndepărtează de gura coșului uriaş. 

M'am plimbat prin Pompei şi am văzut cum trăiau oamenii în 
acele vremuri îndepărtate. Specialiştii au aci prilejul să studieze în 
amănunte viaţa antică. Ei uu numerotat şi cutalogat toate străzile, 
pieţele, templele, casele, precum şi toate obiectele găsite în acest oraş 
peste care s'a lăsat aşa dintr'odată aripa morţii, învăluindu-l și înă- 
buşindu-l în cenușă și luvă. 

Romancierii au incercat să descrie drama grouznică ce s'a pe- 
trecut în „ultimele zile ale oraşului Pompei“. Seara, cînd m'am în- 
tors la Neapole, m'am simţit obosit, Capul îmi era greu şi trupul 
moleşit prevestea o tulburare a tuncţiunilor organismului. M'am 
culcat şi aşteptam soinnul, Dar zgomotul tramvaelor ce treceau, pe 
dinaintea hotelului, întrerupt din clipă în clipă de vijiitul automo- 
bilelor şi însoţit de larma surdă a vocilor şi paşilor trecătorilor, mă 
ţinea lu pragul somnului. Şi cind oboseala și începutul de febră mă 
făcu să ulunec in lumea irealului, năvăliră vedeniile, fantomele trezite 
de amintirile celor văzute ziua. 

Mă văzui în vechiul Pompei. Lunea lorfotea pe străzile inguste, 
se îmbulzea la cotituri. Fui prins în mulțime şi luat de curent. Mă 
văzui dus spre amfiteatru. Se dădeau jocuri. Lupte de gladiatori, 
Bare sălbatece se sfişiau întreolaltă, urlau, mugeau ... 

Nu voiu descrie toate întîmplările şi primejdiile prin cari am 
tecut în acel vis... 

Dimineaţa m'am trezit frint de oboseală, aproape neinstare să 
ișc. Trebue să plec cit mai repede, acesta fost gîndul meu 
cel dintiiu cind m'am desmeticit. Mai întiiu la Florența pentru un 
popas mai lung! Acolo voiu consulta un medic, voiu căta să scap 
de indispoziţia ce mă cuprinsese. 

* * 








Noia editorului. Pină aci însemuările lui A. Vellimachi sînt 
destul de slabe. O compoziţie de liceean cu titlul „Ce am văzut în 
călătoria mea prin Italia“. Nici cunoştinţe din istoria artelor, nici 
spirit de observaţie pentru viața actuală, iar visul pompeian, care 
putea să constitue un subiect literar interesant, rămîne, în felul cum 
e tratat, fără efect. E lămurit lucru că autorul e lipsit de talent li- 
terar. Ajuns pînă aci cu lectura manuscrisului, eram gata să-l arunc; 
mă plictisise. După atiţia autori celebri cari au descris călătoriile 
lor în Italia, notele necunoscutului men autor, nu meritau, așa mi 
se părea, nicio atenţie. Dar, cum manuscrisul era pentru „Însemnări“, 
datoria mea era să-l citesc în întregime. Directorii de reviste trebue 


— 24 — 


să citească manuscrisele ce li se trimit, O lucrare nu poate fi jude- 
cată după primele rînduri. Adeseori după o introducere: slabă, ur- 
mează capitole de toată irumusețea. Aşa a tost cazul și cu autorul 
nostru. Citind mai departe, întiiu numai „din datorie şi fără incli- 
națiune“, am iost prins apoi de vraja unei expuneri vioaie şi chiar 
pătimaşe, La Florența autorul nostru avu 0 viziune pe care o descrie 
cu destulă îndemînare, Această Viziune dantescă vom tipări-o în 
n-tul viitor al „Insemnărilor“. 





Marea întrebare... 


Oamenii politici conducători își dau toată silința să evite un 
nou războiu mondial. Pină acuma au izbutit, cu mare greutate ce-i 
drept, să localizeze conflictele cari ar fi putut împinge la o confla- 
graţie generală. Războiul italo-abesinian, războiul civil din Spania 
deşteptaseră mari îngrijorări. Diplomaţii reuşiră să îndepărteze, sau 
cel puţin să amiie primejdi; 

Dar n'a fost numai abilitatea diplomaților de vină că războiul 
m'a izbucnit. Ci interesele în Joc erau prea neinsemnate față de cele 
angajate în altă parte a lumii. Marile imperii coloniale, Anglia şi 
Franţa, n'aveau şi n'au nicio grabă să provoace un războiu în Eu- 
ropa. Grija lor, şi mai ales a Franţei, este să oprească ascensiunea 
Germaniei. Pe de altă parte însă, chiar această vecinică teamă a 
Franţei de primejdia germană a făcut ca Rusia sovietică să-și do- 
bindească un rol important în politica europeană. Intrarea Rusiei în 
Societatea naţiunilor, amestecul ei în politica internă a tuturor Sta- 
telor „democratice“, sprijinul acordat de ea în largă măsură parti- 
delor comuniste şi comunizante conduse de jidani, ţin Europa în ne- 
întreruptă nelinişte și încordare. Subt influența Rusiei, directă sau 
prin mijlocirea politicienilor de stînga francezi, şi politica noastră in- 
ternă a căpătat înfăţişarea ei îngrijorătoare. Jidanii, comuniști toți 
şi rusofili, încearcă să pregătească Rominiei, cu prilejul alegerilor ce 
se apropie, soarta Spaniei... 

Dar trebue să ne dăm seama că politica Rusiei are obiective 
cu mult mai largi. Jidanii sint pentru ea instrumente binevenite 
pentru a-și dobindi şi întări posiţiunile în Statele europene, în Franţa, 
şi tările aliate Franţei, Dar să nu ne imaginăm că Euşii fac această 
politică de dragul Jidanilor. Ei se servesc de Jidani, așa cum pe 
vremuri s'au servit de ei Germanii, Austriecii şi Maghiarii. Lipsiţi 
de simţ politic, ahtiaţi după bani şi bogăţie, orideunde ar șeni şi 
şi prin orice mijloace s'ar putea dobindi, orgolioși şi vecinic obsedaţi 
de ideea „imperiului iudaic“ făgăduit lor de zeul lor, ei se pretează 
la orice trădare, la orice crimă, acceptă orice teorie, dacă li se pare 
potrivită cu aspiraţiunile lor de „popor ales“. 

Dar Ruşii vor renunţa la sprijinul jidanilor în clipa ce nu vor 
mai avea nevoie de ei, în clipa ce iși vor fi găsit aliaţi mai puter- 






www. dacuramanica ro 


— 25 — 


mici. Aceşti aliaţi, Ruşii nădăjduiesc să-i afle în depărtatul Orient. 
Inţelegerea acestei probleme cere o cunoaştere mai amplă a politicei 
internaţionale, a luptelor ce s'au dat şi se dau pentru împărţirea 
ămintului“. Cartea lui Georges Flardy, La politique coloniale et le 
artage de la Terre aux XlX-e et XX-e siscles (Paris, 1937; apă- 
rută în colecţia „Evolution de VHumanitâ“). ne lămureşte cit se 
poate de clar asupra marilor probleme internaţionale cari, ele, cuprind 
toate primejdiile unei confagraţii războinice viitoare. 

Faţă de ciocnirea intereselor impenilor coloniale în Extremul 
Orient, chestiunea Etiopiei apare ca un episod neînsemnat de politică 
„internă europeană“. 

După expunerea, lui fiardy, situaţia se prezintă cam în felul 
următor. 

Rusia Sovietică a reluat politica țaristă; care avea două obiec- 
tire: expansiunea în extremul Brient şi apoi, cu ajutorul puterilor 
dobindite, egemonia politică in Europa; pe scurt, unirea popoarelor 
slave şi a popoarelor Orientului întc'un imens ansamblu „Eurasia“. 


Cităm: „Un plan grandios e prevăzut pentru a face din Si- 
beria centrul economic și politic al viitoarei naţiuni ruso-asiatice. 
E adevărat că în toate acestea ideologia revoluţionară nu-şi pierde 
drepturile sale. „Veţi supune Occidentul prin orient“, zicea Lenin la 
Congresul popoarelor orientale ținut la Baku în 1920, iar Zinoview 
adăoga în termeni mai străvezii ; „Rusia întinde mina Asiei nu pen- 
trucă adoptă idealul ei, nici pentrucă împărtăşeşte concepțiile ei so- 
ciale, ci fiindcă are nevoie de cele 800 milioane de Asiatici pentru 
a zdrobi imperialismul şi capitalismul european“. E clar că noi re- 
găsim aci, abia ceva schimbat, visul arilor, tendința lor de a nu 
vedea în Orient decit un instrument de dominaţiune occidentală, 
oscilarea lor între Asia sufletului lor și Europa ambiţiunilor lor“ (o. 
c. pg. 90). 

n această expansiune spre Răsărit Rusia întilnise mai întîiu 
împotrivirea Angliei, iar apoi pe cea hotărită și brutală a Japoniei. 

Imperialismul japonez în Oceanul pacific, iată problema cen- 
trală a politicei internaţionale! 


Japonia este una din ţările fără îndoială cele mai suprapopu- 
late; da numără azi vreo 67 milioane de locuitori, şi suprafaţa — 
380.000 km? — este mai mică decit cea a Franţei; pe aceste 
380.000 de km:, numai 172/, sunt cultivabile; restul nu e decit 
mlaștini, păduri, lacuri, munți și nisip; de fapt, mai mult de 1000 
de oameni trăesc în Japonia pe un chilometru patrat“. Japonia are 
nevoie de pămint pentru cele 30 milioane de țărani rari mor de 
foame. Nu e nicio îndoială că imperialismul teritorial al Japoniei a 
ales ca domeniu tot Pacificul și o mare parte a Asiei orientale“, 
Expansiunea japoiteză se destăşoară totdeodată spre Sud, spre Nord- 
Vest, spre China, Mongolia, Siberia. „Dar, bătălia Pacificului, pune 
față în față dușmani puternici, și Japonia este în centrul ' învălmă- 
şelei“. Japonia poate intra în conflict cu China, Rusia, America sau 


SEA jest 


Anglia. „In această problemă cu atitea necunoscute, moștenitorul 
samurailor reprezintă factorul constant“ (0. c. pg. 104—107). 
* * 


Pe noi ne interesează, în această dramă politică din Extremul 
Orient, atitudinea Rusiei, care tinde să opună Japoniei rezistență 
prin organizarea şi sprijinirea directă şi efectivă a Chinei. Acolo se 
repetă, dar într'un cadru cu mult mai grandios, jocul pe care l-a 
încercat Rusia în Spania. Numai că repercusiunile acestor confiicte 
asupra noastră se vor simți cu mult inai intens. Rusia, în acest timp 
cînd e nevoită să trimită forţe considerabile în Orient, îşi va inten- 
sifica se'nțelege propaganda revoluţionară în ţările europene, deci și 
la noi, pentu a nu fi ameninţată de o coaliţie de dreapta sau, cel 
puţin, de o schimbare a politicei interne în Statele „antifasciste“, 

Aşa se explică de ce, la noi, jidanii şi uneltele lor se opintesc 
din răsputeri pentru a aduce la putere partidul „țărănist“. Ei au 
mobilizat „toate forţele democratice“, pe toți mercenarii finanței 
dovești, atacă cu furie pe toţi oamenii politici, chiar pe capul Bise- 
ricii noastre, pentru a zădărnici venirea la guvern a unui partid 
„de dreapta“, adică a unui partid nuţionalist care ar primejdui in- 
stituirea stăpinirii jidoveşti în țara noastră, 

Politica internă a Rominiei trece printr'o grea încercare. Zia- 
vele rominești au intrat în acţiune. Oamenii po romini cu simţ 
de răspundere pentru viitorul ţării au înţeles primejdia și au început 
lupta de apărare, Ostaşi în sfirșit toți intelectualii 
şi nu mai puţin muncit tau gata să zdrobească 
hidra iudeo-comunistă. De ce oare conducătorii Statului nostru nu 
pornesc la marea primenire a vieţii noastre politice ? 


Jată neliniștitoarea, apăsătoarea întrebare ? 
















REVISTA CĂRŢILOR 





Alexandru M, Randa, Revolufia național-socialistă. Bu- 
cureşti 1937. Cartea D-lui Alexandru Randa, continuind seria de 
studii asupra mişcărilor naţionaliste din alte țări (Statul fascist, Bu- 
curești 1935; Fascismul englez, 1935), ni se prezintă ca cea mai 
documentată lucrare apărută în limba romînă, asupra naţional- 
socialismului, 

Prin avintul ou care este scrisă ea poate da impresia că e o 
broşură de propagandă. Cercetind-o mai de aproape ea apare însă 
ca o manifestaţie sinceră a unui naţionalist romin, una dintre atitea 
manifestații cari se inmalţesc în ultimul timp și cari arată că prin 
încadrarea naţionalismului rominesc în rindul marilor mișcări de re- 
generare naţională europene se pregătesc bazele de durabilă înţelegere 
și adevărată pace în centrul Europei. 


D-l Randa se ocupă în special de perioada preguvernamentală 


— 27 — 


a mișcării naţional-socialiste. In această parte a lucrării se dau re- 
plici autorilor din Rominia, cari s'au ocupat de naţional-socialism, 
atît sărindărenilor de rea credinţă cît şi autorilor cari n'au putut 
tria din haosul de informațiuni pe cele exacte. În citeva capitole 
(Ridicarea soldatului necunoscut; Hitler se avintă în luptă; Geniul 
propagandei; Tactica etc.) se arată rolul capital al Fuebrerului în 
mișcare. 

Politica externă greşită a Franţei a dus în mod indirect la 
consolidarea Germaniei. Autorul stărue asupra tacticei de cucerire a 
puterii în anul 1932—1933 cînd împotriva hitlerismului se ridică 
barajul coaliţiei Internaționalei iudaice, a celei marxiste și a celei ca- 
tolice. Intr'un capitol: Revizuirea revizionismului şi stavilirea 
bolșevismului, se arată că Germania naţional-socialistă nu are nimic 
împotriva Rominiei naţionaliste, Centrul cărței este ocupat de 16 
imagini documentare. În partea a treia a lucrării: fier și noi, ui 
se arată reaua credință a presei iudaice şi a politicianilor romini 
cari, pentru a servi alte interese de cit ale Romîniei, fiind împotriva 
lui Hitler nu fac de cit să strice țării. Cit îi priveşte pe naționaliștii 
români d-l Randa precizează „Cum Hitler nu l-a imitat pe Musso» 
lini nici noi nu trebuie să ne luăm după Hitler“. Aceasta nu în- 
seamnă că o rezolire a diferitelor probleme de la noi nu se va 
putea face în mod asemănător rezolvirilor date în Germania; dimpo- 
trivă puncte asemănătoare se vor găsi, fiindcă şi multe dintre pro- 
blemele ce se pun la noi sunt aceleași ca și în Germania. Şi mai 
departe d-l Randa spune; „Experiențele tactice... ale revoluţiei 
germane ne sunt... instructive... Ele dovedesc nocivitatea fuziu- 
nilor, blocurilor, compromiselor și a „simpatizanţilor senili“. Dar 
experiența cea mai importantă, aplicabilă nouă este credem noi aceea : 
că baza sufletească a unei revoluții naţionaliste nu poate să fie decit 
pămîntească. Rominiei îi trebuie o revoluție rominească. 

Lucrarea d-lui Randa, trebuie cunoscută de ori ce Romin. 


GEORGE MACRIN 


Petru lroaie: Cintece populare istroromine, Cernăuţi 1937, 
Lucrarea D-nului Dr. P. Iroaie apare în cadrul publicaţiilor „Semi- 
narului romîn de literatură modernă și folclor“, al cărui director este 
D-nul prof. univ. Leca Morariu. 

Explorarea graiului şi folclorului istroromin datorește școalei 
de la Cernăuţi contribuţii de-o importanţă științifică ce merită să fie 
indeosebi reinarcată. Prin lucrările și activitatea profesorală a Delui 
Deca Morariu, referitoare la acest domeniu, s'a format, la Cernăuţi, 
o continuitate de cercetări transmisă şi elevilor D-Sale. Dintre 
aceştia D-nii Traian Cantemir și Petru Iroaie au şi adus prin cer- 
cetările lor un aport considerabil pentru cunoașterea folclorului cirebir, 

Tm volumul de faţă D-nul lroaie prezință un studiu documen- 
tat cu un extrem de interesant material, studiu care va trebui să 
schimbe simţitor concluziile asupra situaţiei folclorice a Istroromiînilor. 


D-Sa reuşeşte să culeagă cîntece populare istroromîne, cîntece 





Www. dacuramanica ro 


— 2% — 


de-o circulaţie tot mai restrinsă şi pe cale de-a se pierde definitiv. 
Cum pină acuma în lumea ştiinţifică se credea dispărut cintecul 
popular istroromin, lucrarea D-lui Iroaia infirmă această prezumție 
şi, în acelaş timp, fixează pe hirtie poate ultimele licăriri ale necu- 
noscutului poet cirebir, 

Materialul documentar a fost cules la faţa locului în vara 
anului 1935 cu o metodă şi-o insistență demne de-a fi scoase în 
relief. Gruparea în volum a celor culese este ficută după criterii 
bine fixate. Un aparat ştiinţific de note literare, folclorice și lingvis- 
tice dă lucrării acesteia o prestanță reală. Apoi, D-nul lIroaie are 
calitatea viziunii sociale a tenomenului folclor și cîntec popular, fapt 
care imprimă lucrării sale un caracter ştiinţific mai larg şi de rod- 
nice ipoteze, 

LEON ȚOPA 


Neculai Totu, /nsemnări! de pe front. Note din expediţia 
legionară în Spania Noembrie 1936—lanusrie 1937. Editura Cu- 
xierul, Sibiu, 1937. Cu gravuri de Al. Basarab şi Geo Zlotescu, 
136 pg. Curtea e închinată „Memoriei dragilor camarazi lon Moţa 
şi Vasile Marin“. Recomandăm cu toată căldura și sinceritatea 
această minunată cărticică tineretului legionar. 


Primul Congres al studenţimii bucovinene. Editura So- 
cietății acad. rom. „Dacia" Cernăuţi. 118 pg. Acest congres s'a 
ținut la 8—10 lulie 1935 la Suceava. Dacia, pentru a cinsti me- 
moria lui Dumitru Străchinaru, care în calitate de preşedinte al 
Centrului Stud. Cernăuţi a organizat şi condus acel congres, a adunat 
în volum toate discursurile şi conferințele rostite cu acest prilei. No- 
tăm in speciul: Jon Negară, Istoricul Studenţimii romine; George 
Macrin, Educaţia cetățenească (tratează în primul rînd despre ta- 
berele de muncă); /on Țurcan, Orientarea spirituală a studenţimii. 


Constantin Noica, Vieața şi filosofia lui Rent Descartes. 
Bucureşti, Alcalay. (Biblioteca pentru toţi No. 1495—1497) Studiul 
istoriei filosofiei este poarta spre filosofie. Pină nu de mult această 
poartă era pentru noi închisă. D-l Noica, prin lucrările sale de pină 
acuma şi prin noua sa lucrare despre Descartes, ajută la lărgirea 
intrării în prea irumoasa grădină unde se desfută filosofii. Ne putem 
încredința cenducerii D-lui Noica. El cunoaşte nu numai cărările 
însorite, dar şi potecile tainice ascunse în tufişurile filosofiei, : 

T. B. 


REVISTA REVISTELOR 





E O nouă revistă! Izvod, Red. şi Adm. Bucureşti II Str. 
Hotin 52 bis, Director: Petre Cazacu. Abonamentul anual: Lei 60. 
Exemplarul 5 lei. Iată programul revistei: „Aparem cu această re- 
vistă, din dragostea noastră pentru gindul şi slova rominească. Nu 


— 29 — 


sintem în slujba nisi unui cenaclu literar. Credem nesfirşit într'o 
biruinţă apropiată a spiritului roininesc peste tat: în artă, în litera- 
tură, în politică. Ne prezentăm aci cu entuziasmul neinirintei tinereţi 
şi în linia pe care merge neamul și Țara. Sintetn alături de cei cari 
se jertfesc pentru o Romiînie întreagă, pentru o Țară necuprinsă, 
pentru sofietul rominesc. Toţi ciți vor avea de mărturisit ceea ce 
noi mărturisim aci, sînt chemaţi alături. Nu pretindem revoluții în 
literatură şi în cultură, ci pretindem, cu drept cuvint, o reintoarcere 
la ale noastre. Pentru această reîntoarcere intelegem să luptăm. Să 
luptăm pînă la capăt. Să luptăm cit trebuie şi pentru cei cari n'au 
înţeles această datorie“, După acest cuvint introductiv nu ne-am 
mirat găsind în revistă numele lui Mircea Streinul, cu o pagină 
de „Insemnări“ şi cu versuri („Moarte“), şi apoi dearindul : Gabrie? 
Bălănescu, Petre Cazacu, Ştefan Ion Gheorghe, Valeriu Cârdu, 
Radu Gyr, Ghedeon Coca, N. î. Bontaş, George IDrumur, E. 
Ar. Zaharia, Aurel Marin, Traian Ionescu, George Şi fan, Teofil 
Lianu. Cronica literară e semnată de Jon Băleanu şi Dinu Roco. 
Pagina „Cimpul cu bălării“ o semnează W. Cosma. Modestă la în- 
făţișare şi preţ această revistă făgădueşte totuș să devină far luminos 
şi comoară nepreţuită în cîmpul literaturii noastre. 2 Curierul din 
Sibiu îşi cucereşte un loc tot mai înaintat între revistele legionare. 
Din bogatul cuprins al N-rului 6, din 15 Iunie, amintim studiul 
d-lui Jon Covrig-Nonea: „Trădarea [iilor de țărani“. Multe din 
cele ce spune autorul despre fiii de țărani ardeleni, se potriveşte 
foarte bine si la cei din Bucovina. Avem și la nvi o serie de fii de 
ţărani cari s'au pus în slujba burgheziei străine devenind „slujbaşi 
umili și milogi în mina politicianismului şi streinilor duşmani nea- 
mului, gata la compromisuri și cedări“. Dar: „Se inșeală cei cari 
visează permanentizarea domniei burgheziei streine date. Diu adincuri 
sănătoase.a pornit, ca primăvărateca redeşteptare a naturii, un cu- 
rent puternic de premenire naţională, cu țelul precis de a distruge 
așezările artificiale inspirate de streini, şi pe temelii etnice, prin meş- 
teri romini, să se ridice Rominia de miine“. Redacţia și Adm.: Sibiu, 
str. Cimpului 1. Abonamentu! anual 60 lei. Numărul 5 lei. 3 Omul 
nou (Brăila, str. Rahovei 76) din 8 Iunie aduce un studiu al d-lui 
Vasile Băncilă: „Laşitatea e legea istoriei ?* Spicuim citeva rînduri 
pentru a îndemna la citirea acestui studiu: „Viaţa e dinamizată şi 
istorizată de oamenii eroici ca factori și reprezentanţi ai interesului 
din adinc al comunităţii sau neamului. Simţul istoric autentic e rar, 
tocmai fiindcă omul în general e laş. Numai eroul şi martirul au 
simțul istoriei. Ceilalţi îl au indirect și trecător, cind se lasă struc- 
turaţi de creiația eroică a omului mare“, Şi încheierea: „Nu putem 
admite ca filosofia istoriei și morala să fie făcute de căţei, chiar 
dacă sint de rasă. Ne trebue vizionari. Căci, iată, istoria neamurilor 
ne cheamă în sfirșit să ne jucăm rolul şi să ne dăm toată măsura 
într'un moment ce nu se creiază de două ori. lar pentru a izbuti, 
mavem nevoie de flosofii deprimante ori negativiate, cari sint crime 
contra spiritului și contra naţiunii. Ci avem nevoie, mai mult decit 
orice, da incredere şi de cultul eroicului“, Revista Omul Nou, dă 


www. dacuramanica ro 


280 


mare atenție muncitorilor, închinind o pagină corpului mancitorilor 
legionari. În n-rul de faţă, la acea pagină citim admirabila analiză 
a sufletului muncitoresc „Comunistul Mihai Crăciun“ de d-l Stere 
Mihalexe. W In Orientări, Moineşti-Bacău, An. VI No. 6, direc- 
torul revistei, d-l C. R. Crișan continuă cu publicarea operei sale 
asupra culturii : „VIII. Cultura — transcendentă“. La „Recenzii şi 
Păreri“, d-l Pau/ Popescu scrie despre Comentariile lirice ale d-lui 
Mircea Streinul la poeme dintr'un vers de Ion Pillat. i Ideea 
Naţională a d-lui N. N. Manolescu (Buzău str. Carol IL, No. 58) 
publică totdeauna studii, articole, note — foarte variate, bine scrise 
— şi romineşti. In n-rul din 7 lunie un afticol mai lung despre 
activitatea rodnică a d-lui Claudiu Isopescu, profesor la catedra de 
limba şi literatura romină la Universitatea din Roma. B Anunţă 
<u bucurie încă o nouă revistă rominească, diză, scrisă de frați ma- 
cedoneni : Dimândarea. Revistă naţională de educaţie și cultură. 
Anul |, No. 1, Iunie 19537, Sumarul acestui prim număr: Jon Fot/, 
Dimindarea ; George Murnu, Umbre Sfinte (poesie); Nuși Tuliiu, 
Prometeu (poesie); [. 27. Soricu, Veteranul (poesie); W. Bafzaria, 
O mărturisire dureroasă; /. S,, Semănătorul (N. Iorga); V. Diamandi- 
Aminceanul, Aristotel Valaoriti; D. Cuclin, Staliul actual al mu- 
zicii în lume şi la noi; Simeon Rufu, Intoleranţa balcanică; Vir- 
giliu Cuffa, Drazoa spaniolă. Cităm, pentru prezentarea revistei, 
sfirşitul din cuvîntul introductiv al d-lui Jon Foți: „Rominii s'au 
stabilit, prin strămoşii lor, de milenii, pe aceste tărîmuri, nu e colţ 
de pămint, stincă de munte, pisc înorat, palmac de pămint sau 
mlaştină, care să nu fi fost cucerită cu sudoarea frunţii și cu văr- 
sarea de puhoaie de sînge. Acest patrimoniu teritorial şi sufletesc 
trebue apărat acum mai mult ca oricind, căci ne este ameninţată cu 
distrugerea, rasa şi Statul. Spre a ajunge la acest rezultat să ne 
însuflețim de legea străbună a eroismului, să ne întoarcem la dis- 
preţul de moarte al daco-getului, în faţa primejdiei, să ne concen- 
trăm la acea virtute romană, mîndră, disciplină neîntrecută a unor 
indivizi şi a unui neam, pentru a fi o oaste. Nu e vorba acum de 
o turmă şi un păstor, ci de o armată și de un şef la înălțimea vre- 
milor şi a răsponderilor istorice“. Numărul 2 (lulie 1937) al 2Di- 
„mândării aduce un material bogat, articole miezoase, bine închegate. 
Amintim : Dreptul de a trăi de Jon Foti, Rasialism şi Autohtonism 
de Nuşi Tulliu, Legămint legionar în piatră de /ordache Nicoară. 
Scurt şi lămurit își precizează Părerea sa d-l General Gh. Canta- 
«uzino Grănicerul, precum urmează: „Spuneam la parastasul unui 
martir că Macedoneanul este piatra de cremene a romînismului. Aş 
vrea ca această piatră să fie piatră de hotar la graniţe. Aş vrea ca 
acest vinjos element să fie cu mîna pe puşcă la hotar, cu alta pe 
plug la muncă. Aș vrea ca în oraşe să fie în capul comerțului 
aostru, pentru că Macedonenii sunt harnici, pricepuţi, curagioşi şi 
cinstiţi. Aș mai vrea să fie amestecați în politica ţării pentru a opri 
invazia lichelelor“. BI Şi o veste tristă: revista Cuvîntul Argeşului 
a fost suspendată pentrucă în n-rele 34—37, an. II a avut urmă- 
torul conţinut (reproducem sumarul după Curierul din Sibian — 


312 


noi n'am văzut acel număr): Demascarea trădării avind un clişeu 
reprezentînd o convorbire între d-l Mihalache și d-l Ostrowsky, mi- 
nistrul Rusiei, şi un clișeu cu comuniștii cari au manifestat în riîn- 
durile partidului Naţ.-ţărănesc. Un articol al lui Vasile Marin despre 
Armand Călinescu, şi clișee reprezentind pe D-na Călinescu în s0- 
cietatea d-lui Oskar Kaulfmann. Apoi o înfiorătoare serie de foto- 
grafii despre ororile săvirşite de comunism în Rusia și Spania... 
Curierul încheie cu: „Pentru ca să se știe de ce a fost suspendată 
o revistă Rominească!“ Noi știm de mult că s'au făcut legi şi s'au 
organizat cu bani grei instituţii pentru a împiedica publicul să vadă 
şi să miroase cadavrul putred al democrației iudeo-liberalo-ţărăniste, 
acoperit de oficialitate cu fel de fel de mătăsuri și împroşcat zilnic 
cu discursuri tămăiate. MI Revista de Pedagogie. Director: C. Nariy. 
An. VII. Caetul II. (Aprilie—lunie 1937). La studii: Oltea Cu- 
dalbu-Sluşanschi, Operu didactică a Mitropolitului Silvestru Mo- 
rariu 1818—1895; C. Nariy, Educaţia voinței; Gr. Raţiu, Din 
metodica limbii romine. Lectura în școală; S. Rel, Sf. Cruce în 
trecutul istoric al neamului nostru ; Petre Sergescu, Asupra grupului 
de cauzalitate matematică; A/. Valeriu, Problema interesului în pe- 
dagogia contemporană, du Experienfe şi sugestii: Gh. 1. Cosovici, 
A doua „Săptămînă Pedagogică“, Cernăuţi 25 Aprilie—1 Mai 1937. 
Cărţi-reviste. Studiul d-lui Nar/y, Educaţia voinţei, este un capitol 
din Pedagogia Generală, pe care d-sa o va publica în curind. 
Această operă vu însemna fără îndoială un uriaș pas înainte în 
lina edagogiei. Chiar din cele citeva părţi apărute pînă acuma 
în Revista de Pedagogie putem prețui culităţile acestei lucrări: 
claritatea expunerii, adîncirea p:oblemelor, bogăția documentării. Ez- 
periența pedagogului practic se unește în ea in mod desăvirșit cu 
erudiţia savantului și spiritul de sinteză a filosofului. 2 Rindulala. 
Bucureşti, str. Francmazonă 7. Vol. II. Caetul 5 cuprinde: D. C. 
Amzăr, Căpitanul întregului neam; Vasile Băncilă, Senzul culturii 
şi meulturalizarea“ satelor; Virgil Carianopol, "Ţăranii, Printre ai 
mei (versuri); Ernest Bernea, Poesia lui Adrian Maniu; Victor P. 
Gârcineanu, Tudor Arghezi și spiritul iudaic în literatură. /nsemnări 
semnate de ffaig Acterian, D. C. Amzăr, Ernest Bernea, Dinu 
Buzdugan, Ion 1. Ionică. M Iconar. Directori: Liviu Rusu şi 
Mircea Streinul. Red. şi Adm. Cernăuţi, Piaţa Unirii 3. Apare 
lunar, Abon. anual 60 lei. Din cuprinsul, extrem de bogat și intere- 
sant, al numerelor II, 10 şi II, 11 1937, însemnăm în mod deosebit 
cele două studii ale d-lui Liviu Rusu: Pentru un fenomen cultural 
al Bucovinei şi Elemente gotice în cultura Bucovinei. D-l GA. Sz. 
Clime, dărueşte Iconarului un inimos articol: Sunt Legionar, iar 
Neculai Totu cîteva frumoase rînduri de povestire: Amintiri din în- 
ceputul vieţii mele legionare. Cronicile ca totdeauna, instructive și 
pline de duh, — deși nu totdeauna de cel al blindeţii. — 2! Intre 
revistele legionare şi-a cucerit un loc de frunte ideea Românească. 
Nr. 4 din an. II (1937) se apropie de arhetipul unei reviste. Subli- 
uiem două studii: P. Costin Deleanu, Legiunea: Expresia revoluţiei 
integrării naţionale“ și Nicolae Roșu, Prefaţă la şeherezada gustiană. 


== 


Red. și Adm. acestei excelente reviste este: P, Costin Deleanu, 
Bucureşti IV, str. Hagiului 7. Abonamentul anual: 120 lei, 2 In 
Pagini Literare (Turda), An. IV, Nr. 6—8, ne-o reţinut atenţia 
articolul d-lui Grigore Popa „Dinamica Tradiţiei“, Problema e bine 
prinsă şi conturată, dar cere să fie adincită şi lărgită. Autorul pare 
a fi tulburat de indoieli. Ar vrea să le atrecoare și în sufletele al- 
tora? E Avinturi Culturale (Birlad), An. I, nr. 6, publică la locul 
întiiu, un studiu al d-lui GH. Zomescu, >Intre autohtonism, eticism 
și estetism literar“, care merită toată atenţia şi lauda. Un acurt ci- 
tat: „Specificul moral și apevificul estetic, ameatecate cu viaţa etnică 
pîoă la identitate, sunt singurii factori cari hotărăsc întotdeauna de 
soarta operelor literare: le înmormintează, ori le înalță! .. Universa- 
litatea contează numai ca reflex al dinamismului autohton“, E Foi 
legionare, scrise de legionari, fiecare rind izvorit din suflet plin de 
credință în biruinţa Legiunii, sunt: Libertatea (Bucureşti, Calea 
Victoriei 63—65), Glasul Strămoşesc (Cluj, str. Regina Maria 16), 
Braţul de Fier (Focșani, str. D. Zamfirescu 14), Omul Nou 
(Brăsla, str. Rahovei 76;. 


La sfirşitul lunii Septembrie va apărea 
cariea 


DER Sociologia și Arla ouveraări | 


(Articole politice) 


de TRAIAN BRĂILEANU 


CERNĂUŢI, 1937. 
"PIPOGRAFIA MITROPOLITUL SILVESTRU